Originile teatrului

Se stie că teatrul grec s-a născut din imnurile - cântate în cor - în cinstea lui Dionysos, venerat ca divinitate ocrotitoare a viilor, livezilor si ogoarelor roditoare. Numele de Bacchus, sub care era cunoscut la romani, este de origine lydiană. Romanii l-au numit pe Dionysos însă si Liber, probabil în conformitate cu originea sa tracică. Ca eliberator al vieții odată cu venirea primăverii, Dionysos era sărbătorit alături de Demetra, zeița agriculturii si a roadelor pământului, ceea ce a dus în epoca romană la comemorarea nunții lui Liber cu Libera, aceasta fiind reprezentată de Persefona, cea eliberată primăvara din lumea umbrelor. La sărbătorile lui Dionysos, după ritualurile ceremoniale menite să obțină din partea zeului recolte bogate, urmau petreceri cu cântece si dansuri, cântăreții purtând măsti de țap (care în limba greacă se numeste "tragos", de unde cuvântul "tragedie" - "cântecul țapilor") înfățisau făpturile legendare de sileni si satiri, prieteni ai lui Dionysos. Dionysos este una dintre cele mai importante divinități cunoscute în vechime, al cărei cult este răspândit în întreaga lume. Legenda spune că o muritoare, fiica regelui teban Cadmus, pe nume Semele, purtând în pântece pruncul lui Zeus, la îndemnul geloasei Hera, i-a cerut acestuia să i se arate în ipostaza lui de zeu. El i s-a arătat înconjurat de fulgere si tunete, si i-a cauzat astfel moartea. Zeus a reusit totusi să-si salveze copilul încă nenăscut si l-a cusut în propria lui coapsă, de unde îl zămisli apoi pe Dionysos. Astfel, Dionysos este cunoscut drept zeul "care s-a născut de două ori". Ca să-si ferească copilul de Hera, Zeus l-a ascuns în casa regelui Athamas si a soției acestuia, Ino. Acolo Dionysos a trăit îmbrăcat în haine femeiesti pentru a nu fi recunoscut, dar a fost descoperit de Hera si, drept răzbunare, mințile lui Ino si

lui Athamas au fost luate. Atunci Zeus l-a încredințat pe Dionysos nimfelor de la Nisa. Ajuns adult, a luat parte la lupta zeilor cu giganții, în care l-a ucis pe Eurytus cu tirsul său, un toiag încununat de conuri de pin. Mai târziu, Dionysos i-a învățat pe muritori să cultive vița de vie. În plus, el avea darul de a face să țâsnească din țărână lapte, miere si vin, spulberând cu acestea grijile oamenilor. Față de cei care i s-au împotrivit s-a arătat crud, luându-le mințile sau transformându-i în delfini. Pe insula Naxos Dionysos a găsit-o pe Ariadna, abandonată de către Tezeu, si a luat-o de soție. Se spune despre Dionysos că a coborât chiar si în Infern ca să-si salveze mama, pe Semele. Hades s-a lăsat înduplecat, astfel încât Dionysos a putut să o aducă pe Semele în Olimp. Dionysos a reusit să-l aducă în Olimp si pe Hefaistos, fiul infirm cu care se rusina Hera. Însoțitorii lui Dionysos erau silenii, satirii si nimfele. Menadele, tiadele si bacantele formau cortegiul adoratoarelor sale, încununate precum zeul însusi cu iederă sau frunze de viță de vie si purtând tirsuri împodobite cu conuri de pin. Acest cortegiu ducea o viață sălbatică, vâna animalele pădurii si le devora crude, Dionysos luând si el câteodată înfățisarea unui animal, de cele mai multe ori cea a unui țap sau a unui taur. Eliade îl identifică de aceea pe zeu cu "Străinul din noi însine, temutele forțe antisociale pe care le dezlănțuie patima divină.” Acesta îl numeste „străinul” deoarece a fost crescut de nimfele din Nisa. Serbările date în cinstea lui Dionysos, numite dionysia sau bacchanalia, erau foarte populare. În luna februarie se sărbătoreau în Atena Anthesteriile, care durau trei zile si marcau atăt fermentarea vinului nou căt si deschiderea sezonului de navigație. Anthesteriile se țineau cu ocazia întoarcerii zeului din Infern si aveau funcția de a alunga spiritele morților din cetate. Leneele din decembrie si ianuarie erau caracterizate de reprezentații teatrale de tip cultic, asemenea micilor si marilor Dionysii. Atunci zeul era sărbătorit sub numele de Bromius (Asurzitorul) în cântece si dansuri, adesea cu caracter orgiastic. Din obiceiurile de deghizare si de recitare a ditirambilor a luat ființă tragedia, din

procesiunile cu simboluri falice, care celebrau fertilitatea, comedia greacă. Sanctuarul templului de la Delphi era consacrat în timpul iernii lui Dionysos. Misterele zeului, inițiate de urmasii lui Orfeu, s-au celebrat în Italia până târziu în epoca imperială. Teatrul s-a născut din imnurile cântate în cor în cinstea lui Dionysos. Condus de un corifeu, corul închina imnuri de laudă, întrerupte de narațiunea unor episoade din viața zeului. Apoi corul s-a împărțit în două semicoruri cântând alternativ, fiind conduse de doi corifei care-si dădeau răspunsuri unul altuia. În momentul când unul din coristi a răspuns corului si corifeilor prin cuvinte atribuite zeului, ca si când el însusi ar fi fost Dionysos, în acel moment a apărut de fapt primul actor. Faptul, legat de numele poetului semilegendar Thespis, s-a petrecut când Pisistrat, tiranul Atenei, a organizat aici cele dintâi spectacole teatrale, în anul 534 î.Hr. De acum înainte drumul teatrului era dechis. În curând, legenda lui Dionysos avea să fie înlocuită cu subiecte luate din trecutul istoric sau legendar al oamenilor. Vor apărea măstile reprezentând tipuri umane, coristii si actorul vor urca pe o estradă spre a fi văzuți de public, iar Eschil va fi prmul care va introduce al doilea actor. Corul, „acest sâmbure originar din care s-a nascut tragedia”, reprezenta glasul constiinței cetățenesti a publicului. Prin cuvintele sale, uneori recitate, alteori cântate, corul dădea explicații asupra antecedentelor sau asupra faptelor ce urmau să se desfăsoare pe scenă. Corul era un personaj colectiv, un fel de „actor colectiv” care, prin intervențiile si dansurile sale de mare expresivitate, sporea estetica, grandoarea si drmatismul spectacolului. La Istoria teatrului, domnul Nicoară ne-a povestit un mit al teatrului. Mitul acesta spune că atunci când Dumnezeu mergea printre oameni fără să fie recunoscut, a ajuns într-un loc în care oamenii i s-au părut mai aproape de ceea ce gandise El când îi crease. Toți erau oameni simpli si binevoitori si simțind nevoia să îi răsplătească, i-a întrebat ce i-ar cere lui Dumnezeu dacă ar avea

sansa să îl întâlnească, iar acestia i-au răspuns că i-ar cere să îi facă oameni deplini. Lui Dumnezeu i-a plăcut răspunsul si s-a gândit cum să facă posibil acest lucru rememorând ce făcuse până atunci. Și cugetând la acest lucru, îsi spuse: „Le-am dăruit oamenilor povestea pentru ca să-si înțeleagă mai temeinic viața. Le-am dăruit artele plastice ca să-si prețuiască în măsura în care trebuie trupul. Le-am dăruit poezia ca să-si descopere inima si prin ea să se cumpănească pe ei însisi si pe semenii lor. Le-am dăruit muzica în scopul de a-si revela sufletul si a stabili legăturile dintre ei si univers. Le-am dăruit dansul ca ei să se mențină până la adânci bătrâneți sănătosi si robusti.” Și gândindu-se El la toate acestea, dintr-o dată îi veni o idee si chipul i se lumină de un surâs. A doua zi s-a dus la acei oameni frumosi si le-a spus că Dumnezeu le dăruieste prin el Teatrul. Acestia, nedumeriți, l-au întrebat pe acest străin, ce este acela Teatrul? Iar El le-a spus că Teatrul este povestea, artele plastice, poezia, muzica si dansul, toate contopite într-o singură expresie. Oamenilor nu le-a trebuit multă vreme să înțeleagă ce a vrut să le spună acel străin si de abia mai apoi au ajuns să cânte imnurile lui Dionysos...

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful