MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI

ORDINUL Nr. _________ din _________________ pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti - partea a V-a: Prelucrarea nămolurilor”, indicativ NP 118-06

În conformitate cu art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, În temeiul art. 2 pct. 45 şi al art.5 alin.(4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere procesele-verbale de avizare nr. 4/20.03.2006 al Comitetului Tehnic de Specialitate – CTS 7 şi nr. 7/11.07.2006 al Comitetului Tehnic de Coordonare Generală, Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul

ORDIN Art.1. ⎯ Se aprobă reglementarea tehnică "Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti – Partea a V-a. Prelucrarea nămolurilor”, indicativ NP 118-06, elaborată de către Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. Art.2. ⎯ Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării. Art.3. ⎯ La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Decizia I.C.C.P.D.C. nr. 33/1984 pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ pentru proiectarea tehnologică a staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti, treptele de epurare mecanică şi biologică şi linia de prelucrare şi valorificare a nămolurilor”, indicativ P 28-1984, publicat în Buletinul Construcţiilor nr. 7/1984, Decizia I.C.C.P.D.C. nr. 34/1988 pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ pentru proiectarea tehnologică a staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti, treapta de epurare terţiară”, indicativ P 28/2-1988, publicat în Buletinul Construcţiilor nr. 11/1987, precum şi orice alte dispoziţii contrare îşi încetează aplicabilitatea.

MINISTRU RADU MIRCEA BERCEANU Anexa se publică în Monitorul Oficial al României Partea I bis şi în Buletinul Construcţiilor editat de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor-INCERC Bucureşti
*)

MINISTRUL DELEGAT PENTRU LUCRĂRI PUBLICE ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI LÁSZLÓ BORBÉLY

SECRETAR DE STAT IOAN ANDREICA

SECRETAR GENERAL EUGEN ISPAS

SECRETAR GENERAL ADJUNCT CONSTANŢA PANĂ

DIRECŢIA GENERALĂ JURIDICĂ DIRECTOR GENERAL ELENA PETRAŞCU

DIRECŢIA DE REGELEMENTARE ÎN CONSTRUCŢII DIRECTOR CRISTIAN-PAUL STAMATIADE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI DIRECŢIA DE REGLEMENTARE ÎN CONSTRUCŢII

REFERAT DE APROBARE Nr. …………/……………………

În perioada 2005-2006, a fost aprobată finanţarea reglementării tehnice Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti – Partea a V-a. Prelucrarea nămolurilor”, indicativ NP 118-06, prin Programul nr. 2 Anexa 6 poziţia 6. Lucrarea a fost atribuită UTCB, în baza Hotărârii de adjudecare nr.2639/20.06.05.2005 a Comisiei de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de servicii prin procedura de licitaţie deschisă privind elaborarea de reglementări tehnice, numită prin Ordinul MTCT nr.710/10.05.2005. Anunţul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, nr. 103/25.05.2005. Normativul cuprinde prescripţiile şi datele necesare proiectării construcţiilor şi instalaţiilor de pe linia nămolului din componenţa staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti provenite de la aglomeraţiile urbane şi rurale, unităţi mici industriale, turistice (hoteluri, moteluri, campinguri, cabane, tabere, sate de vacanţă), cazărmi, grupuri de locuinţe, şantiere etc. Lucrarea prezintă elemente teoretice, tehnologice şi constructive ale obiectelor în care se realizează prelucrarea nămolurilor, în conformitate cu reglementările din ţările UE. Prezentul normativ se utilizează atât pentru staţiile noi cât şi pentru retehnologizarea/modernizarea şi extinderea staţiilor existente. Ghidul se adresează proiectanţilor care elaborează proiecte, caiete de sarcini ale documentaţiilor de execuţie, agremente tehnice, verificatorilor de proiecte, experţilor tehnici, responsabililor tehnici cu execuţia şi exploatarea lucrărilor , furnizorilor de echipamente specifice, responsabililor cu certificarea produselor, antreprenorilor, prestatorii de servicii din domeniu (regii, societăţii comerciale etc.), organelor administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniu (ministere, consilii judeţene şi locale etc.). Lucrarea a fost avizată favorabil în CTS7 cu avizul nr. 4/20.03.2006 şi în CTGC cu avizul nr . 7/11.07.2006. În vederea intrării în vigoare a prezentei reglementări şi a publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, vă rugăm să binevoiţi a semna ordinul alăturat.

DIRECTOR Cristian STAMATIADE

Responsabil de temă Ing. Georgeta Vasilache

NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR DE EPURARE A APELOR UZATE ORĂŞENEŞTI – Partea a V- a : PRELUCRAREA NĂMOLURILOR

Indicativ NP 118-06

1. PREVEDERI GENERALE
1.1. OBIECTUL NORMATIVULUI Prezentul normativ cuprinde prescripţiile şi datele necesare proiectării construcţiilor şi instalaţiilor de pe linia nămolului din componenţa staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti. Normativul conţine elemente referitoare la necesitatea prelucrării nămolurilor rezultate din staţiile de epurare în vederea valorificării sau depozitării acestora în condiţii de siguranţă şi eficienţă, precum şi aspecte teoretice, tehnologice şi constructive ale obiectelor în care se realizează prelucrarea nămolurilor. Prevederile normativului sunt conforme cu reglementările privind NTPA 001/2005). În normativ s-a ţinut seama, de asemenea, de recomandările Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii, conform căreia se urmăreşte ca pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor să se realizeze şi să se menţină cerinţele de calitate obligatorii (rezistenţa şi stabilitatea, siguranţa în exploatare, igiena, sănătatea oamenilor şi protecţia mediului, protecţia termică, hidrofugă, economia de energie şi protecţia la zgomot). Prezentul normativ nu conţine prescripţiile pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor din treptele de epurare primară (mecanică), secundară (biologică) şi terţiară (avansată), care sunt conţinute în reglementările NP 032-1999, NP 088-03 respectiv NP 107-2004. Normativul nu conţine, de asemenea, prescripţiile de proiectare pentru staţiile de epurare de capacitate mică (5 < Q ≤ 50 l/s) şi foarte mică (Q ≤ 5 l/s), pentru care există normativul NP 089 – 03. De asemenea, normativul nu cuprinde prescripţii privind instalaţiile şi echipamentele mecanice, electrice, de automatizare, instalaţiile sanitare, termice şi de ventilaţie, precum şi calculele de stabilitate şi de rezistenţă ale construcţiilor, acestea urmând să fie efectuate conform standardelor şi reglementărilor tehnice de specialitate existente. Elaborat de: UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII BUCUREŞTI – FACULTATEA DE HIDROTEHNICĂ – CATEDRA DE INGINERIE SANITARĂ ŞI PROTECŢIA APELOR Aprobat de: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI cu Ordinul nr. protecţia apelor din ţările Uniunii Europene (Directiva nr. 91/271/CEE din 21 Mai 1991) şi din ţara noastră (NTPA 011/2005 şi

La proiectare se va avea în vedere adoptarea de soluţii care să garanteze asigurarea calităţii lucrărilor executate atât pentru ansamblul staţiei de epurare, cât şi pentru fiecare material şi echipament în parte. Materialele, instalaţiile şi utilajele utilizate în procesul de prelucrare a nămolurilor trebuie să respecte HG 822/2004, privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii. 1.2. DOMENIUL DE APLICARE Prevederile prezentului normativ se aplică la proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de prelucrare a nămolurilor reţinute în staţiile de epurare ale aglomeraţiilor urbane şi rurale, de la mici unităţi industriale, turistice (hoteluri, moteluri, campinguri, cabane, tabere, sate de vacanţă), unităţi militare (cazărmi), grupuri de locuinţe, şantiere, etc. Ele se aplică atât în cazul proiectării staţiilor de epurare noi, cât şi în cazul retehnologizării, extinderii sau modernizării staţiilor de epurare existente. 1.3. UTILIZATORI Prezentul normativ se adresează cercetătorilor şi proiectanţilor care elaborează proiecte, caiete de sarcini ale documentaţiilor de licitaţie şi detalii de execuţie, agremente tehnice, verificatorilor de proiecte, experţilor tehnici, universităţilor tehnice, personalului responsabil cu execuţia şi exploatarea lucrărilor, prestatorilor de servicii în domeniu (regii, societăţi comerciale), precum şi organelor administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniu (ministere, primării, consilii locale / judeţene, etc.). 1.4. ARMONIZAREA CU NORMELE EUROPENE Având în vedere lipsa documentaţiilor şi lipsa de experienţă a majorităţii specialiştilor din ţara noastră în domeniul prelucrării nămolurilor reţinute în staţiile de epurare, elaborarea acestui normativ se bazează în mod special pe literatura de specialitate şi pe recomandările, standardele şi prevederile Uniunii Europene. Aceste publicaţii, împreună cu normele franţuzeşti şi germane referitoare la prelucrarea nămolurilor, constituie surse importante de informaţii pentru elaborarea acestui normativ. Prezentul normativ are ca referinţă, de asemenea, de standardele româneşti în vogoare care conţin prescripţii apropiate de prevederile Uniunii Europene, sau care au fost deja adoptate după standardele Uniunii Europene. 1.5. NORMATIVE ŞI REGLEMENTĂRI CONEXE Elaborarea prezentului normativ a ţinut seama, în principal, de prevederile următoarelor normative şi reglementări conexe: Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti – Partea I: Treapta mecanică, Indicativ NP 032 - 1999, aprobat cu Ordinul M.L.P.A.T. nr. 60/N/25.08.1999;

Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti – Partea a II–a : Treapta biologică, Indicativ NP 088 - 03, aprobat cu Ordinul M.T.C.T. nr. 639/23.10.2003; Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti – Partea a III–a : Staţii de epurare de capacitate mică (5 < Q ≤ 50 l/s) şi foarte mică (Q ≤ 5 l/s) Indicativ NP 089 - 03, aprobat cu M.T.C.T. nr. 640/23.10.2003; Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti – Partea a IV–a : Treapta de epuarare avansată a apelor uzate Indicativ NP 107-04, aprobat cu Ordinul Ministrului M.T.C.T. nr. 163/15.02.2005; Legea Protecţiei Mediului nr. 137/1995, cu modificările ulterioare; Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările ulterioare; Legea privind calitatea în construcţii nr. 10/1995, cu modificările ulterioare; NTPA 011/2005 – Norme tehnice privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate orăşeneşti (HG nr. 352/2005); NTPA 001/2005 – Normativ privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali (HG nr. 352/2005); NTPA 002/2005– Normativ privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare (HG nr. 352/2005); Normativ privind obiectivele de referinţă pentru clasificarea calităţii apelor de suprafaţă, aprobat cu Ordinul ministrului M.A.P.M. nr. 1146 din 10.12.2002; Ordinul nr. 49 din 14.01.2004 pentru aprobarea normelor tehnice privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură. Potrivit HG 622/2004 la executarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate sunt admise echipamente, produse, procedee care au certificate de conformitate acordate de organisme notificate, solicitate de producător sau de utilizator. După punerea în funcţiune, la intervale de doi ani este necesară inspecţia tehnică de terţă parte efectuată de organisme de inspecţie acreditate RENAR care să confirme atât capabilitatea echipamentelor cât şi calitatea apei pe baza unui Raport de Inspecţie. Raportul de Inspecţie va fi solicitat de către deţinătorii de Staţii de Epurare. Potrivit HG 622/2004 la executarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate sunt admise echipamente, produse, procedee care au certificate de conformitate acordate de organisme notificate, solicitate de producător sau de utilizator. După punerea în funcţiune, la intervale de doi ani este necesară inspecţia tehnică de terţă parte efectuată de organisme de inspecţie acreditate RENAR care să confirme atât capabilitatea echipamentelor cât şi calitatea apei pe baza unui Raport de Inspecţie. Raportul de Inspecţie va fi solicitat de către deţinătorii de Staţii de Epurare. Ordinul Ministrului

2. PROVENIENŢA NĂMOLURILOR REŢINUTE ŞI PRELUCRATE ÎN STAŢIILE DE EPURARE ORĂŞENEŞTI
2.1. Nămolurile provin din apele uzate impurificate cu materii în suspensie cum sunt cele din industria minieră, chimică, metalurgică, industrie uşoară, industrie alimentară, precum şi cele provenind din apele uzate aferente canalizării localităţilor urbane sau rurale. 2.2. Evacuarea în emisari a apelor uzate conţinând materii în suspensie, respectiv a nămolurilor reţinute în diversele obiecte tehnologice din staţiile de epurare, este interzisă deoarece, pe lângă sporirea debitului solid al emisarilor, produc degradarea acestora prin dezvoltarea masivă a unor bacterii caracteristice apelor uzate, distrug flora şi fauna naturală a cursurilor de apă şi înăspresc (iar uneori fac imposibile) condiţiile de calitate impuse de utilizarea apei emisarilor în diferite scopuri (alimentarea cu apă, irigaţii, piscicultură, agrement, etc.). 2.3. Nămolurile provenite din epurarea apelor uzate se pot clasifica după mai multe criterii: a) După criteriul compoziţiei chimice, nămolurile se împart în două grupe principale: − nămol mineral, care conţine peste 50% substanţe minerale (exprimat în substanţă uscată); − nămol organic, care conţine peste 50% substanţe volatile (exprimat în substanţă uscată); b) După criteriul treptei de epurare a staţiei din care provine, se pot împărţi în: − − − nămol primar, rezultat din treapta de epurare mecanică ; nămol secundar, rezultat din treapta de epurare biologică a apei ; nămol stabilizat anaerob (rezultat din rezervoarele de fermentare a nămolurilor) sau aerob (rezultat fie din procesul de epurare biologică avansată – respectiv nitrificare cu stabilizare, fie din stabilizatorul de nămol, de pe linia nămolului). c) După criteriul provenienţei apelor uzate, nămolurile se pot împărţi în două mari categorii: − − nămolurile din epurarea apelor uzate menajere / orăşeneşti ; nămolurile din epurarea apelor uzate industriale.

2.4. CANTITĂŢI SPECIFICE DE NĂMOL 2.4.1. Cantităţile zilnice de nămol ce rezultă din epurarea apelor uzate prezintă o plajă largă de variaţie şi depind de provenienţa apei şi tehnologia de epurare adoptată. Aceste cantităţi ce se produc în diferite trepte ale staţiei de epurare a apelor menajere sunt cunoscute şi calculate în cantităţi specifice raportate la om şi zi. 2.4.2. Pentru a asigura capacităţile necesare manipulării cantităţilor fluctuante de nămol, proiectantul va trebui să ţină seama de următorii parametri : - debitul mediu şi cel maxim de nămol ; - capacitatea potenţială de stocare a obiectelor tehnologice din componenţa staţiei de

epurare care realizează prelucrarea nămolului. 2.4.3. Cantităţile specifice de nămol reţinute în staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti sunt indicate în tabelul 2.1: Tabel 2.1 Cantităţi specifice de nămol Tipul de nămol
1

Nr. crt.
0

Substanţă uscată din nămol (g/om, zi)
2

Nămol umed (l/om, zi)
3

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Nămol proaspăt din decantoare primare orizontale longitudinale Nămol proaspăt din decantoare primare orizontale radiale Nămol proaspăt din decantoare primare verticale Nămol biologic din decantoare secundare amplasate după filtre biologice Nămol biologic din decantoare secundare amplasate după filtre biologice de mare încărcare cu epurare avansată Nămol în exces din decantoare secundare amplasate după bazinele de aerare Nămol în exces concentrat Nămol fermentat din decantoarele cu etaj Nămol fermentat din fose septice

25 35 - 40 30 8 20 20 - 32 20 - 32 30 30 - 33

0,5 0,7 – 0,8 0,6 0,2 0,5 2,5 - 4 0,67 – 1,07 0,3 – 0,6 0,3 – 0,33

2.4.4. Pentru determinarea cantităţilor de substanţă uscată din nămolurile reţinute în staţiile de epurare se pot lua în considerare şi încărcările specifice indicate în tabelul 2.2, raportate la debitul de calcul al staţiei de epurare. În decantoarele secundare se reţine biomasa rezultată în procesele de epurare biologică din obiectele tehnologice situate în amonte de acestea. Toate aceste nămoluri sunt „biologice”. În normativ se propune ca nămolurile provenite din procesele de epurare cu biomasa în suspensie (de exemplu în bazinele de aerare) să fie denumite „nămoluri activate”, iar cele provenite din procesele de epurare cu biomasă (peliculă) fixată (de exemplu în diversele tipuri de filtre biologice) să fie denumite „nămoluri biologice”. În schemele de epurare cu biomasă fixată, nămolurile biologice reţinute în decantoarele secundare nu se recirculă, ele fiind în majoritatea cazurilor trimise în treapta de prelucrare a nămolurilor. În schemele de epurare cu biomasă în suspensie, cea mai mare parte a nămolurilor reţinute în decantoarele secundare se recirculă în obiectul tehnologic din amonte. Producţia suplimentară de nămol, peste necesarul de recirculare, poartă denumirea de „nămol activat în exces”, sau simplu „nămol în exces”. Deci noţiunea de „nămol în exces” apare numai în schemele prevăzute cu instalaţii de epurare cu biomasă în suspensie.

În tabelul 2.2. se dau valori informative privind cantităţile de substanţă uscată din nămolurile biologice şi din nămolul în exces pentru diverse tipuri de epurare biologică, inclusiv pentru schemele de epurare avansată cu nitrificare-denitrificare. În normativ se dau bilanţuri de substanţe pentru diferite scheme de prelucrare în parte, sau pentru dimensionarea obiectelor tehnologice de pe linia nămolului. În decantoarele secundare se reţine biomasa rezultată în procesele de epurare biologică din obiectele tehnologice situate în amonte de acestea. Toate aceste nămoluri sunt „biologice”. În normativ se propune ca nămolurile provenite din procesele de epurare cu biomasa în suspensie (de exemplu în bazinele de aerare) să fie denumite „nămoluri activate”, iar cele provenite din procesele de epurare cu biomasă (peliculă) fixată (de exemplu în diversele tipuri de filtre biologice) să fie denumite „nămoluri biologice”. În schemele de epurare cu biomasă fixată, nămolurile biologice reţinute în decantoarele secundare nu se recirculă, ele fiind în majoritatea cazurilor trimise în treapta de prelucrare a nămolurilor. În schemele de epurare cu biomasă în suspensie, cea mai mare parte a nămolurilor reţinute în decantoarele secundare se recirculă în obiectul tehnologic din amonte. Producţia suplimentară de nămol, peste necesarul de recirculare, poartă denumirea de „nămol activat în exces”, sau simplu „nămol în exces”. Deci noţiunea de „nămol în exces” apare numai în schemele prevăzute cu instalaţii de epurare cu biomasă în suspensie. - În tabelul 2.2. se dau valori informative privind cantităţile de substanţă uscată din nămolurile biologice şi din nămolul în exces pentru diverse tipuri de epurare biologică, inclusiv pentru schemele de epurare avansată cu nitrificare-denitrificare. În normativ se dau bilanţuri de substanţe pentru diferite scheme de prelucrare în parte, sau pentru dimensionarea obiectelor tehnologice de pe linia nămolului. Tabel 2.2 Încărcarea specifică cu substanţă Nr. crt.
0

Tipul de nămol
1

uscată (kg s.u./ 103 m3 apă uzată) Domeniul de Valoare variaţie caracteristică
2 3

1 2 3 4

Nămol primar Nămol în exces, în schemele cu BNA Nămol biologic rezultat de la filtrele percolatoare Nămol în exces, în scheme cu aerare prelungită

110 - 170 70 - 100 60 - 100 80 - 120

150 80 70 100 a)

Tabel 2.2 (continuare)
0 1 2 3

5 6 7 8 9 10 11 12

Nămol în exces rezultat din procesul de epurare cu lagune aerate Nămol biologic rezultat în urma procedeului epurare biologică cu filtre biologice cu discuri Nămol rezultat în urma procedeului de îndepărtare a algelor Nămol primar rezultat în urma precipitării chimice a fosforului, folosind doze reduse de var (350 – 500 mg/l) Nămol primar rezultat în urma precipitării chimice a fosforului, folosind doze mari de var (800 – 1600 mg/l) Nămol rezultat din procedeele de epurare cu biomasă în suspensie, cu nitrificare Nămol rezultat din procedeele de epurare cu biomasă în suspensie, cu denitrificare Nămol biologic de la filtrele de foarte mare încărcare

80 - 120 12 - 24 12 - 24 240 - 400 600 - 1300 12 - 30 -

100 a) 20 20 300 b) 800 b) - c) 18 - d)

Notă: a) – Valoarea este valabilă presupunând lipsa treptei de epurare primară. b) – Se referă la însumarea cantităţii de nămol rezultată în urma precipitării chimice cu cea rezultată din sedimentarea normală. c) – Încărcarea specifică cu substanţă uscată are valori neglijabile. d) – Este inclusă în producţia de nămol biologic din treapta secundară de epurare.

3. CARACTERISTICILE FIZICE, CHIMICE ŞI BIOLOGICE ALE NĂMOLURILOR
3.1. Pentru a prelucra şi evacua nămolurile reţinute în staţiile de epurare în modul cel mai eficient, este foarte important să se cunoască caracteristicile acestora. Aceste caracteristici depind de: sursa de provenienţă a nămolurilor, perioada de staţionare în sistem, modalitatea de procesare luată în considerare, etc. 3.2. Caracteristicile nămolurilor reţinute în staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti pot fi grupate în: Fizice ; Chimice ; Biologice şi bacteriologice. 3.3. CARACTERISTICI FIZICE 3.3.1. Umiditatea - reprezintă conţinutul de apă din nămol, exprimat procentual şi care este egală cu raportul dintre greutatea apei din nămol şi greutatea acestuia, conform relaţiei 3.1:

wn =

Ga ⋅100 Gn

(%)

(3.1)

3.3.2. Materiile solide din nămol sunt alcătuite din două părţi: materii solide minerale şi materii

solide organice (volatile). Greutatea specifică a tuturor materiilor solide din componenţa nămolului se poate determina utilizând relaţia de mai jos: Gs G m G o = + γs γm γo unde: - G s (kgf) - G s (kgf) - G o (kgf) = greutatea materiilor solide ; = greutatea materiilor solide de natură minerală ; = greutatea materiilor solide de natură organică; (3.2)

- γ s (kgf/ m3 ) = greutatea specifică a materiilor solide; - γ m (kgf/ m3 ) = greutatea specifică a materiilor solide de natură minerală ; - γ o (kgf/ m3 ) = greutatea specifică a materiilor solide de natură organică.
3.3.3. Greutatea specifică a nămolului, considerată ca amestecul dintre apă şi materiile solide,

reprezintă greutatea unităţii de volum şi are diferite valori funcţie de tipul nămolului (v. tabel 3.1). Tabel 3.1 Nr. crt.
0

Tipul de nămol
1

Greutatea specifică a nămolului ( kgf / m3 )
2

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Nămol primar Nămol în exces de la bazinele de aerare Nămol biologic rezultat de la filtrele percolatoare Nămol în exces de la bazinele de aerare în scheme cu aerare prelungită Nămol în exces rezultat din procesul de epurare cu lagune aerate Nămol biologic rezultat în urma procedeului de filtrare Nămol rezultat în urma procedeului de îndepărtare a algelor Nămol primar rezultat în urma precipitării chimice a fosforului, folosind doze reduse de var (350 – 500 mg/l) Nămol primar rezultat în urma precipitării chimice a fosforului, folosind doze mari de var (800 – 1600 mg/l) Nămol biologic din procedeele de epurare cu biomasă în suspensie, cu nitrificare Nămol biologic din procedeele de epurare cu biomasă în suspensie, cu denitrificare Nămol biologic de la filtrele de foarte mare încărcare

1.020 1.005 1.025 1.015 1.010 1.005 1.005 1.040 1.050 1.005 1.020

3.3.4. Culoarea şi mirosul nămolurilor variază în funcţie de provenienţa lor. Astfel, nămolul brut

este cenuşiu şi cu miros neplăcut; nămolul fermentat devine brun spre negru şi cu un aspect granular, iar nămolul provenit din epurarea mecano-chimică are aspect noroios, culoarea fiind în funcţie de coagulantul utilizat. Aceste două caracteristici, sunt indicate în detaliu, în tabelul 3.2, în funcţie tipul materiilor reţinute de-a lungul fluxului tehnologic de epurare.

Tabel 3.2 Nr. crt.
0

Tipul de nămol/materii reţinute
1

Descriere
2

1

Materii reţinute pe grătare Nisip

2

3

Spumă/grăsimi

Includ toate tipurile de materii reţinute de dimensiuni mari, de natură organică şi anorganică, care sunt reţinute pe grătare. Conţinutul de substanţă organică variază în funcţie de sistemul de sitare adoptat şi de anotimp. Nisipul este alcătuit, în mod normal din substanţe minerale care sedimentează în curent cu viteze relativ ridicate. În funcţie de condiţiile de exploatare, nisipul poate conţine, de asemenea, cantităţi importante de substanţe organice, în special grăsimi de natură animală şi vegetală. Spuma reprezintă materiile plutitoare, îndepărtate de pe suprafaţa liberă a apei din decantoarele primare, cele secundare, deznisipatoare şi bazine de clorinare, dacă toate acestea au prevăzute dispozitive speciale de raclare la suprafaţă. Spuma poate conţine grăsimi, uleiuri vegetale şi minerale, ceară, săpunuri, reziduuri alimentare, coji de legume şi fructe, păr, hârtie, bumbac, resturi de ţigări, materiale plastice, prezervative, particule de nisip, etc. Greutatea specifică a spumei este mai mică de 1.000 kgf / m3 , deseori având valori de cca. 950 kgf / m3 . Nămolul provenit din procedeul de decantare primară este în mod normal gri şi noroios iar, în cele mai multe cazuri are un intens miros neplăcut. Nămolul primar poate fi fermentat rapid, în condiţii adecvate de exploatare a staţiei de epurare. Nămolul rezultat în urma precipitării chimice cu ajutorul sărurilor metalice, are de obicei culoarea neagră, deşi la suprafaţă poate fi roşiatic, dacă are un conţinut bogat în fier. Nămolul tratat cu var este de culoare gri-maroniu. Mirosul nămolului chimic este neplăcut, dar nu la fel de neplăcut ca cel al nămolului primar. Nămolul chimic este oarecum noroios, dar datorită conţinutului în hidroxid de fier sau aluminiu, aspectul acestuia devine gelatinos. Dacă nămolul staţionează mai mult în bazin, acesta fermentează anaerob la fel ca nămolul primar, dar cu o intensitate mai redusă. Prin fermentare se produc gaze care sunt eliberate în mediul lichid, iar densitatea nămolului va creşte datorită timpului mare de staţionare în bazin. Nămolul activat are, în general un aspect de lichid maro cu conţinut de flocoane. O culoare închisă indică existenţa unui mediu septic, iar dacă nămolul are o culoare mai deschisă decât în mod obişnuit atunci aerarea este insuficientă şi există tendinţa unei sedimentări lente a biomasei. Un nămol activat proaspăt, de bună caliate are un miros de pământ. Acesta tinde să devină septic în scurt timp, căpătând un miros neplăcut de substanţe aflate în putrefacţie. Nămolul activat poate fermenta rapid, atât singur cât şi atunci când este amestecat cu cel primar.

4

Nămol primar

5

Nămol rezultat din precipitarea chimică

6

Nămol activat

Tabel 3.2 (continuare)
0 1 2

7

Nămol biologic de la filtrele percolatoare Nămol biologic stabilizat aerob

8

9

Nămol biologic stabilizat anaerob (fermentat)

10

Nămol compostat

Nămol biologic de la filtrele percolatoare este maroniu, floculat şi relativ inert, când este proaspăt. În general, suferă descompunere mai lent decât alte nămoluri nefermentate. Când acesta conţine mulţi viermi, poate deveni rapid inert. Fermentează relativ repede. Nămol biologic stabilizat aerob este de culoarea maro spre maro închis şi are un aspect floculat. Mirosul acestui tip de nămol nu este neplăcut, şi seamănă cu cel al mucegaiului. Un nămol biologic bine stabilizat poate fi deshidratat cu uşurinţă pe paturile de uscare. Nămol biologic stabilizat anaerob este maro închis spre negru şi conţine o mare cantitate de biogaz. Când este complet fermentat, acesta este inert, cu un miros leşinător de gudron încins, cauciuc ars sau ceară de sigiliu. Nămolul primar, când este fermentat anaerob, produce de aproximativ două ori mai mult gaz metan decât cel activat. Când este trecut prin medii poroase în straturi subţiri, solidele sunt transportate la suprafaţă de gazul antrenat lăsând un strat de apă curată. Prin materiile solide în stare uscată, gazele sunt eliberate, formând o suprafaţă crăpată cu un miros asemănător cu pământul argilos de grădină. Nămolul compostat are, de obicei culoarea maroniu închis spre negru, dar poate varia dacă se folosesc agenţi de afânare precum compost recirculat sau aşchii din lemn. Materialul bine compostat are un miros inofensiv, asemănător cu pamântul de flori.

3.3.5. Filtrabilitatea nămolului reprezintă proprietatea acestuia de a ceda apa prin filtrare şi se

exprimă prin doi parametri: - rezistenţa specifică la filtrare (r); - coeficientul de compresibilitate (s).
3.3.5.1. Rezistenţa specifică la filtrare - este rezistenţa pe care o opune la filtrare o turtă (strat) de

nămol depusă pe o suprafaţă filtrantă de 1 m 2 şi care conţine 1 kg de substanţă uscată, supusă la o diferenţă de presiune de 0,5 bar. Legea generală a procesului de filtrare pe o suprafaţă S, a fost exprimată de Cárman, prin ecuaţia (3.3) :
dV ΔP ⋅ S2 = dt η ⋅ r ⋅ C ⋅ V unde: - r (m / kg) - t (s) - V ( m3 ) = rezistenţa specifică la filtrare ; = timpul de filtrare ; = volumul de filtrat obţinut după timpul de filtrare t ;

(3.3)

- η ( g/cm ⋅ s ) = coeficientul dinamic de vâscozitate a filtrului, la temperatura probei ; - C ( kg/ m3 ) - S ( m2 ) = concentraţia în materii în suspensie a nămolului care trebuie filtrat ; = suprafaţa filtrantă ;

- ΔP (Pa)

= diferenţa de presiune aplicată probei de nămol.

Integrând ecuaţia (3.3) pentru ΔP = const. rezultă relaţia (3.4) : t η⋅ r ⋅C = ⋅V = a ⋅V V 2 ⋅ ΔP ⋅ S2

(3.4)

unde: - a = tg α = panta dreptei din reprezentarea grafică (v. fig. 3.1) ;

t V

B A
α

VL

V

Fig. 3.1 – Graficul de variaţie a parametrului a funcţie de volumul de filtrat Legea lui Cárman este valabilă pe tronsonul AB. Rezistenţa specifică la filtrare este direct proporţională cu conţinutul de substanţă organică din nămol. Cu cât valoarea acestui parametru este mai mică, cu atât nămolul este mai uşor filtrabil. Din punct de vedere al valorii rezistenţei specifice la filtrare, nămolurile se clasifică în: nămoluri greu filtrabile, având r = 1012 ÷ 1013 cm/g ; în această categorie intră nămolurile urbane brute şi cele fermentate ; nămoluri cu filtrabilitate medie, cu r = 1010 ÷ 1012 cm/g , aici grupându-se de obicei nămolurile industriale ; nămoluri uşor filtrabile, cu r ≤ 1010 cm/g, care cuprind nămolurile orăşeneşti condiţionate
chimic, precum şi unele nămoluri minerale.
3.3.5.2. Pentru determinarea coeficientului de compresibilitate (s) se aplică relaţia (3.5), care pune

în evidenţă faptul că, odată cu creşterea presiunii se produce o micşorare a porilor turtei de nămol, care conduce la creşterea rezistenţei specifice la filtrare.
r = ro ⋅ Ps unde: (3.5)

- ro = rezistenţa specifică la filtrare a turtei de nămol pentru P = 1 ; - s = coeficient de compresibilitate ; - P = presiunea aplicată probei de nămol.

În funcţie de valoarea coeficientului de compresibilitate, nămolurile se clasifică în: - nămoluri cu coeficient de compresibilitate subunitar de 0,6 – 0,9, adică nămoluri orăşeneşti, brute şi fermentate, precum şi unele nămoluri industriale; - nămoluri cu coeficient de compresibilitate supraunitar, specifice unor nămoluri industriale;

- nămoluri incompresibile – sunt acelea pentru care: s = 0 şi r = ro , ceea ce înseamnă că rezistenţa specifică la filtrare este independentă de presiune.
3.3.6. Puterea calorică a nămolului (PCn) variază în funcţie de conţinutul în substanţă organică

(substanţe volatile) din nămol şi se poate determina orientativ cu ajutorul relaţiei (3.6):
PC n = SV ⋅ ( 44,4 kJ / kg s.o.)

(3.6)

unde: - PC n (kJ/kg nămol)

= puterea calorică a nămolului (valoarea netă) ;

- SV (kg s.o./kg nămol) = conţinutul în substanţe volatile al nămolului. Nămolurile primare, caracterizate de o concentraţie ridicată în substanţe organice au o putere calorică mai mare, în comparaţie cu nămolurile fermentate (v. tabel 3.3). Tabel 3.3 Putere calorică (kJ/kg nămol) Experimental
4

Nr. crt.
0

Conţinutul în Tipul de nămol substanţă uscată (%)
1 2

Conţinutul în substanţe volatile (%)
3

Calculat
5

1 2 3 4

Nămol primar Nămol slab fermentat Nămol bine fermentat Nămol foarte bine fermentat

7,7 4,5 9,2 9,6

63,3 52,2 40,8 30,6

17.400 13.400 11.100 6.800

16.500 13.600 10.600 8.000

3.4. CARACTERISTICI CHIMICE 3.4.1. pH-ul – este un parametru foarte important atât pentru fermentarea cât si pentru procedeele

aplicate pentru reducerea umidităţii nămolului atunci când se recurge la condiţionarea chimică a acestuia. Se impune monitorizarea permanentă a acestuia, în special la procesele de fermentare a nămolului provenit din apele uzate orăşeneşti ce sunt influenţate de deversări masive de ape industriale. În cazul fermentării metanice, pH-ul trebuie să se încadreze în intervalul 7 – 7,5 ceea ce arată un proces slab alcalin. Valori ale pH-ului sub 6, indică o fermentare acidă. Procesul de fermentare este dereglat atunci când pH-ul creşte peste 8,5.
3.4.2. Materii solide totale – indicator care se determină prin uscarea în etuvă a unei probe de

nămol la 105ºC şi care sunt compuse din substanţe minerale şi volatile. Substanţa organică (volatilă) din nămol reprezintă 60......80% din materiile solide totale (substanţă uscată) şi se determină ca diferenţa dintre materiile solide totale (determinate prin uscarea la 105ºC) şi materiile în suspensie calcinate la temperatura de 550ºC. Un criteriu după care nămolurile pot fi clasificate şi în funcţie de care se pot selecta procedeele de prelucrare este valoarea indicatorului mineral/volatil (M/V). Astfel, pentru M/V < 1 nămolul este organic, iar M/V > 1 indică un nămol mineral.

Pentru nămoluri de natură organică, deoarece sunt putrescibile, se va avea în vedere, în primul rând, stabilizarea sa mai ales pe cale biologică (stabilizare aerobă sau fermentare anaerobă), pe când nămolurile minerale vor fi prelucrate prin procedee fizico-chimice.
3.4.3. Fermentabilitatea – reprezintă parametrul care indică cantitatea şi compoziţia gazului,

acizilor volatili precum şi valoarea pH-ului, înregistrate în urma analizei fermentării unei probe de nămol proaspăt amestecat cu nămol bine fermentat. Testul constă în crearea condiţiilor de fermentare timp de 30 zile pentru un amestec de nămoluri în proporţia – două părţi nămol proaspăt la o parte nămol bine fermentat. Conţinutul de substanţe organice din nămolurile proaspete este de 60 – 80% din cantitatea totală de substanţă uscată, nămolul respectiv având o structură poroasă cu o rezistenţă specifică la filtrare ridicată. Substanţele organice sunt reprezentate predominant de către hidrocarbonaţi, grăsimi şi proteine. Producţia de biogaz rezultat ( q bg ) în urma fermentării anaerobe a substanţelor organice reprezentative se poate considera astfel: - pentru hidrocarbonaţi: q bg = 0,79 N m3 biogaz / kg s.o. redusă din care 50% CH 4 şi 50% CO 2 ; - pentru grăsimi: q bg = 1,25 N m3 biogaz / kg s.o. redusă din care 68% CH 4 şi 32% CO 2 ; - pentru proteine: q bg = 0,7 N m3 biogaz / kg s.o. redusă din care 71% CH 4 şi 29% CO 2 . Acizii organici reprezintă, de asemenea, un indicator important al fermentării. Concentraţiile optime trebuie să se încadreze în intervalul (300 – 2.000) mg / l ca acid acetic, cu o valoare optimă de

500 mg / l . La valori mai mari de 2.000 mg / l există riscul ca fermentarea metanică să se oprească, astfel că fermentarea acidă va fi dominantă, producând gaze urât mirositoare şi un nămol periculos pentru mediul înconjurător.
3.4.4. Metalele grele condiţionează utilizarea agricolă a nămolului. Compuşi chimici pe bază de

cupru, arsen, plumb, mercur prezintă un grad ridicat de toxicitate şi limitează utilizarea nămolului ca îngrăşământ pentru diferite culturi agricole. Nămolul provenit din epurarea apelor uzate menajere are, în general, un conţinut redus de metale grele, nedepăşind limitele admisibile, pe când cel rezultat din apele uzate orăşeneşti prezintă concentraţii mai mari, în funcţie de calitatea apelor industriale deversate în reţeaua publică de canalizare. Valori caracteristice ale concentraţiilor în principalele metale grele întâlnite în nămolurile reţinute în staţiile de epurare sunt prezentate în tabelul 3.4. Tabel 3.4 Concentraţie (mg /kg s.u. din nămol) Metal Interval
1 2

Nr. crt.
0

Valoare medie
3

1 2

Arsenic Cadmiu

1,1 – 230 1 – 3.410

10 10

Tabel 3.4 (continuare)
0 1 2 3

3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Crom Cobalt Cupru Fier Plumb Mangan Mercur Molibden Nichel Seleniu Staniu Zinc

10 – 99.000 11,3 – 2.490 84 – 17.000 1.000 – 154.000 13 – 26.000 32 – 9.870 0,6 - 56 0,1 - 214 2 – 5.300 1,7 – 17,2 2,6 - 329 101 – 49.000

500 30 800 17.000 500 260 6 4 80 5 14 1.700

3.4.5. Nutrienţii constituie un factor cheie pentru valorificarea nămolurilor în scop agricol sau de

condiţionare a solului. Conţinutul de azot, fosfor şi potasiu (v. tabel 3.5) asigură condiţii optime de dezvoltare a culturilor agricole, substituind uneori îngrăşămintele chimice produse pe scară industrială.
3.4.6. O imagine mai cuprinzătoare asupra compoziţiei chimice a nămolului primar proaspăt, primar

fermentat şi a celui activat netratat este ilustrată în tabelul 3.5.
3.5. CARACTERISTICI BIOLOGICE ŞI BACTERIOLOGICE

Nămolurile proaspete reţinute în staţiile de epurare prezintă caracteristici biologice şi bacteriologice similare cu cele ale apelor uzate supuse epurării. Aceste nămoluri pot conţine microorganisme patogene, ouă de helminţi, etc. care se regăsesc în apele uzate. Tabel 3.5 Nr. crt.
0

Indicatorul de calitate
1

Nămol primar proaspăt Interval de Valoare variaţie
2

Nămol primar fermentat Interval de Valoare variaţie
4

caracteristică
3

caracteristică
5

Nămol activat netratat
6

1 2 3 4 5 6 7

Materii solide totale (MST), % Materii solide volatile (% din MST) Grăsimi animale şi vegetale (% din MST): - solubile cu eter: - extractibile în eter: Proteine (% din MST) Azot (N, % din MST) Fosfor (P2O5, % din MST) Potasiu (K2O, % din MST)

5–9 60 – 80

6 65

2–5 30 – 60

4 40

0,8 – 1,2 59 – 88

6 – 30 7 – 35 20 – 30 1,5 – 4 0,8 – 2,8 0–1

25 2,5 1,6 0,4

5 – 20 15 – 20 1,6 – 3 1,5 – 4 0–3

18 18 3 2,5 1

5 – 12 32 – 41 2,4 – 5 2,8 – 11 0,5 – 0,7

Tabel 3.5 (continuare)
0 1 2 3 4 5 6

8 9 10

5–8 6 6,5 – 7,5 7 6,5 – 8 500 – 600 2.500 – 3.000 580 – 11 1.500 3.500 1.100 200 – 500 100 – 600 200 1.100 – 12 Acizi organici (mg/l) 2.000 1.700 Capacitate energetică, 23.000 – 25.000 9.000 – 12.000 19.000 – 13 (kJ/kg MST) 29.000 14.000 23.000 Notă: MST = cantitatea de materii solide obţinute în urma etuvării unei probe de nămol la temperatura de 105ºC. Din punct de vedere epidemico-igienic, nămolul proaspăt este extrem de periculos. Datorită proceselor de fermentare la care sunt supuse nămolurile, bacteriile patogene vor fi distruse dar nu întratât încât să poată fi utilizate în agricultură, ca îngrăşământ agricol, existând riscul unei contaminări bacteriologice a culturilor. De aceea, este necesară fie pasteurizarea la temperatura de 70ºC fie compostarea acestora. Există tipuri de nămol care nu prezintă pericol din punct de vedere patogen. Din această categorie fac parte, în special, nămolurile de provenienţă industrială, pentru care prezenţa unor metale toxice sau valorile din domeniul acid al pH-ului, constituie un mediu de viaţă neprielnic.

Celuloză (% din MST) Fier (fără sulfură) Siliciu (SiO2, % din MST) pH Alcalinitate (mg/l CaCO3 )

8 – 15 2–4 15 – 20

10 2,5 -

8 – 15 3–8 10 – 20

10 4 -

-

4. NECESITATEA PRELUCRĂRII NĂMOLURILOR
4.1. Construcţiile şi instalaţiile care realizează prelucrarea nămolurilor reţinute în staţiile de epurare se dimensionează pe baza unor parametri de proiectare care diferă de la un obiect tehnologic la altul, nefiind întotdeauna aceeaşi în toate ţările. 4.2. Având în vedere faptul că în ţara noastră staţiile de epurare reprezintă mai întotdeauna lucrări cu valoare de investiţie ridicată, este necesară şi pentru prelucrarea nămolurilor elaborarea unui normativ care să permită: − furnizarea pentru proiectare, într-un singur material, a principalilor parametri de dimensionare, a prescripţiilor şi reglementărilor fundamentale, pentru prelucrarea nămolurilor ; − uniformizarea şi răspândirea metodologiilor de proiectare la toate nivelurile (beneficiari – pentru întocmirea temelor de proiectare, membrilor comisiilor de avizare, inspecţie şi licitaţie pentru verificarea corectitudinii prevederilor din proiecte şi oferte, etc.) ; − armonizarea prevederilor şi prescripţiilor autohtone cu normele europene şi cele la nivel mondial şi alinierea la acestea ; − punerea de acord a prescripţiilor tehnice cu tehnologiile de prelucrare modernă a nămolurilor şi cu caracteristicile şi performanţele noilor utilaje şi echipamente utilizate astăzi în ţările avansate;

− actualizarea unor prescripţii tehnice care să fie acceptate de toţi factorii implicaţi în procurarea şi finanţarea investiţiilor (beneficiar, proiectant, ministerele de specialitate, agenţii de protecţia mediului şi unităţi de gospodărirea apelor, etc.) ; 4.3. Necesitatea elaborării prezentului normativ rezultă şi din faptul că vechiul normativ P 28 – 74 este depăşit faţă de tehnologiile actuale de epurare utilizate în ţările avansate şi în raport cu prevederile noii legi a mediului din ţara noastră, iar prescripţiile sale nu sunt aliniate la standardele europene. 4.4. Faţă de multitudinea de informaţii pătrunse în ţara noastră după anul 1989 în domeniu epurării apelor uzate, prevederile vechiului normativ sunt total insuficiente şi este necesară elaborarea unor noi prescripţii de proiectare, în pas cu noile tehnologii, utilaje şi echipamente moderne. 4.5. Lipsa unui normativ actualizat care să orienteze proiectarea pe probleme fundamentale, de principiu, ale proiectării treptei de prelucrare a nămolurilor, a condus la utilizarea fără discernământ de către mulţi proiectanţi a unor date şi informaţii din manuale şi prospecte straine greşit aplicate şi înţelese, fapt care a generat soluţii, dacă nu greşite tehnic, prohibitive din punct de vedere economic sau al aplicabilităţii lor la ora actuală în ţara noastră. 4.6. Normativul constituie o reglementare de mare importanţă pentru proiectarea corectă a staţiilor de epurare dat fiind faptul că aceste construcţii şi instalaţii permit satisfacerea cel puţin a două exigenţe esenţiale de calitate impuse de Legea calităţii nr. 10/1995 şi anume siguranţa în exploatare şi sănătatea oamenilor şi protecţia mediului. 4.7. Ca obiectiv principal prezentul normativ îşi propune să trateze tehnologiile de prelucrare a nămolurilor reţinute în staţiile de epurare şi să propună parametri şi metodologiile cele mai avantajoase pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor respective, precum şi modul de alegere a utilajelor şi echipamentelor necesare, astfel încât acestea să fie simple ca exploatare, sigure, fiabile, cu randamente energetice ridicate, şi care să se preteze la automatizarea proceselor de epurare.

5. BILANŢUL DE SUBSTANŢE PE LINIA NĂMOLULUI
5.1. Bilanţul de substanţe pe linia nămolului este calculul care trebuie realizat pentru dimensionarea/verificarea obiectelor tehnologice utilizate în prelucrarea nămolului. La baza acestui calcul se regăseşte schema tehnologică adoptată pentru prelucrarea nămolurilor rezultate din epurarea primară şi secundară/avansată a apelor uzate orăşeneşti. 5.2. Principalele procedee de prelucrare a nămolului incluse în mod normal în schemele tehnologice obişnuite sunt enumerate în tabelul 5.1 de mai jos: Procedeu de prelucrare
0

Scop
1

Tabel 5.1 Capitol
2

Prelucrare preliminară Condiţionarea chimică

Reducerea dimensiunii materiilor solide conţinute în nămol şi reţinerea acestora, deznisiparea Îmbunătăţirea propietăţilor nămolurilor în vederea concentrării şi/sau deshidratării mecanice

6.1 6.2

Tabel 5.1 (continuare)
0 1 2

Concentrare Stabilizare Deshidratare Uscare Incinerare Compostare

Reducerea volumelor de nămol Reducerea cantităţilor de nămol prin îndepărtarea de substanţă organică Reducerea volumelor de nămol Reducerea volumelor de nămol Reducerea volumelor de nămol Stabilizare

6.3 6.4 6.5 7.1 7.2 7.3

Succesiunea procedeelor de prelucrare a nămolurilor este în majoritatea cazurilor opţiunea inginerului tehnolog, cu următoarele excepţii: a) Prelucrarea preliminară a nămolurilor se face întotdeauna în amontele fluxului de prelucrare, indiferent care ar fi aceasta, pentru asigurarea unui nămol de bună calitate şi pentru îmbunătăţirea exploatării proceselor de prelucrare din aval; b) Condiţionarea chimică a nămolurilor se va amplasa întotdeauna în amontele proceselor care necesită separarea fracţiunii apă de flocoanele de nămol pentru o mai facilă reţinere a acestora din urmă prin procedee fizice; c) Stabilizarea anaerobă a nămolurilor în rezervoarele de fermentare a nămolurilor (metantancuri) supraterane trebuie să fie întotdeauna precedată de o staţie de pompare nămol. 5.3. Principalele scheme tehnologice aplicate în prelucrarea nămolurilor orăşeneşti, dar fără a fi limitate la acestea, sunt prezentate mai jos. Notaţiile utilizate în schemele respective sunt: DP - decantor primar DS - decantor secundar PP - prelucrarea preliminară a nămolului BOE - bazin de omogenizare/egalizare CN - concentrator de nămol
SPn - staţie de pompare nămol

RFN - rezervor de fermentare a nămolului (stabilizarea anaerobă) RFN1 - rezervor de fermentare a nămolului (stabilizarea anaerobă) - treapta 1 (primară) RFN2 - rezervor de fermentare a nămolului (stabilizarea anaerobă) - treapta 2 (secundară) RG - rezervor de gaz BT - bazin tampon DN - deshidratare nămol SPS - staţie de pompare supernatant
SPnpe - staţie de pompare nămol activat de recirculare şi în exces

STsf - staţie de suflante

Q re ( m 3 / zi ) - debit de recirculare externă re - coeficient de recirculare externă Q c ( m 3 / zi ) - debit de calcul
N p (kg s.u./zi) - cantitatea (producţia) zilnică de nămol primar w p (%) - umiditatea nămolului primar Vnp ( m 3 / zi ) - volumul zilnic de nămol primar N pc (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol primar concentrat

N e (kg s.u./zi) - cantitatea (producţia) zilnică de nămol în exces w e (%) - umiditatea nămolului în exces Vne ( m 3 / zi ) - volumul zilnic de nămol în exces N es (kg s.u./zi) - cantitatea (producţia) zilnică de nămol în exces stabilizat w es (%) - umiditatea nămolului în exces stabilizat Vnes ( m 3 / zi ) - volumul zilnic de nămol în exces stabilizat N ec (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol în exces concentrat
N pe (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol primar în amestec cu cel în exces

Δw c (%) - reducerea de umiditate prin concentrare
N pec (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol primar în amestec cu cel în exces concentrat
Δw f (%) - creşterea de umiditate prin stabilizare (fermentare) anaerobă Δw f 1 (%) - creşterea de umiditate prin stabilizare (fermentare) anaerobă - treapta 1 Δw f 2 (%) - scăderea de umiditate prin stabilizare (fermentare) anaerobă - treapta 2

l f (%) - limita tehnică de stabilizare (fermentare) a substanţei organice

ls (%) - limita tehnică de stabilizare aerobă ε (%) - procent de substanţă organică din cantitatea de substanţă uscată conţinută în nămolul influent la stabilizare/fermentare
N f (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol stabilizat (fermentat) anaerob N f 1 (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol stabilizat (fermentat) anaerob efluent din treapta 1 N f 2 (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol stabilizat (fermentat) anaerob efluent din treapta 2

N s (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol stabilizat aerob N sf (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol stabilizat aerob şi anaerob (fermantat)
Δw d (%) - reducerea de umiditate prin deshidratare
N d (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol deshidratat

s - supernatant bg - biogaz
5.4. SCHEME DE PRELUCRARE A NĂMOLURILOR PRVENITE DIN STAŢIILE DE EPURARE A APELOR UZATE ORĂŞENEŞTI

Funcţie de tipul de epurare la care apele uzate orăşeneşti sunt supuse, se disting mai multe tipuri de scheme de prelucrare a nămolurilor. Astfel în cazul staţiilor de epurare alcătuite numai cu treaptă mecanică (incluzând decantarea primară) singurul nămol ce trebuie prelucrat este cel primar (v. fig. 5.8 şi 5.9). În cazul staţiilor de epurare cu treaptă mecano-biologică (încluzând epurarea avansată), în afară de nămolul primar rezultat din procesul de decantare primară, mai apare necesară şi prelucrarea nămolui în exces (v. fig. 5.1 la 5.5). De asemenea, funcţie de tipul epurării biologice, schemele de prelucrare a nămolurilor se pot diferenţia după tipul procesului de aerare din bazinul cu nămol activat (bazinul de aerare), respectiv cu aerare convenţională cu/fără nitrificare (v. fig. 5.1 la 5.5) sau cu nitrificare şi stabilizarea aerobă a nămolului activat (v. fig. 5.6 şi 5.7). În cazul proceselor de epurare biologică în care se realizează şi reducerea fosforului pe cale biologică sau chimică, se va lua în calcul o cantitate de nămol suplimentară la întocmirea bilanţului de substanţe. În continuare se vor prezenta principalele schemele de prelucrare a nămolurilor rezultate din staţiile de epurare orăşeneşti.
5.4.1. Schema de tratare a nămolurilor orăşeneşti cu bazin de omogenizare/egalizare şi stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură treaptă

Această schemă presupune amestecarea nămolului primar (Np) şi a celui activat în exces (Ne) după o prelucrare preliminară (PP) a acestora ce constă fie mărunţirea materiilor solide conţinute, fie urmată de sitare sau deznisipare. Amestecul de nămol primar cu cel în exces este concentrat (îngroşat) într-un concentrator de nămol (CN) ce realizează reducerea umidităţii acestuia, respectiv a volumelor, prin procedee fizice de sedimentare (v. fig. 5.1). Stabilizarea (fermentarea) anaerobă ce urmeză procesului de concentrare se realizează în rezervoare de fermentare a nămolului (RFN) şi are ca scop reducerea conţinutului de substanţe organice de cca. 60-80% din nămolul concentrat. Acest proces va genera o reducere semnificativă a cantităţii de nămol exprimată în substanţă uscată ( N f ), efluentă din rezervorul de fermentare a nămolului (RFN). Stabilizarea (fermentare) anaerobă se va realiza într-o singură treaptă, fără eliminare de supernatant (s), fapt ce va produce o creştere a umidităţii nămolului efluent ( w f ). Asa cum va fi detaliat la capitolul 6.4 (Stabilizarea nămolurilor) fermentarea anaerobă este însoţită de producerea de biogaz (bg) ce va fi stocat într-un rezervor de gaz (RG) pentru o valorificare ulterioară a acestuia (de ex.: producerea de agent termic pentru încălzirea nămolului influent sau a celui de recirculare la temperatura de proces, precum şi pentru încălzirea clădirilor din incinta staţiei de epurare; utilizarea sa ca şi agent de combustie necesar generatoarelor şi cogeneratoarelor de energie electrică şi termică). După stabilizarea anaerobă, nămolul este stocat temporar într-un bazin tampon (BT) necesar asigurării funcţionării procesului de deshidratare mecanică (DN) la un debit constant. Dacă deshidratarea nămolului (DN) fermentat se face pe

platforme de uscare, atunci acest bazin tampon (BT) poate lipsi din schemă. Supernatantul (apa de nămol) ce rezultă din procedeele fizice la care nămolul este suspus trebuie colectat într-o staţie de pompare de unde va fi trimis fie înainte de decantorul primar, fie în influentul staţiei de epurare sau la un proces special conceput pentru epurarea supernatantului.
5.4.2. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu concentrare individuală a nămolului primar şi cel în exces şi stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură treaptă

Schema prezentată în fig. 5.2 este similară cu cea prezentată la sub-capitolul 5.4.1. cu deosebirea că nămolul rezultat în urma decantării primare este concentrat separat de cel în exces, urmând ca cele două cantitaţi de nămol să fie pompate împreună la stabilizarea (fermentarea) anaerobă a nămolului. În acest caz, amestecarea celor două tipuri de nămol se face în conductă cu ajutorul unui mixer static.
5.4.3. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu bazin de omogenizare/egalizare şi stabilizare (fermentare) anaerobă în două treapte

Schema prezentată în fig. 5.3 este similară cu cea prezentată la sub-capitolul 5.4.1. cu deosebirea că stabilizarea (fermentarea) anaerobă a nămolului se face în două trepte. Treapta primară (RFN1) este similară ca cea prezentată la sub-capitolele 5.4.1. şi 5.4.2., respectiv stabilizarea (fermentarea) anaerobă se face fără eliminare de supernatant şi cu producere de biogaz, deci cu creşterea umidităţii nămolului efluent, în timp ce în treapta a 2-a (RFN2) se realizează doar o concentrare a nămolului (deci o reducere a umidităţii) cu eliminare de supernatant şi producere de biogaz.
5.4.4. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu concentrare individuală a nămolului primar şi cel în exces şi stabilizare (fermentare) anaerobă în două treapte

Schema prezentată în fig. 5.4 este similară cu cea prezentată la sub-capitolul 5.4.2. cu deosebirea că stabilizarea (fermentarea) anaerobă a nămolului se face în două trepte (similar subcapitolului 5.4.3.). Treapta primară de stabilizare (RFN1) este similară ca cea prezentată la subcapitolele 5.4.1. şi 5.4.2., respectiv stabilizarea anaerobă se face fără eliminare de supernatnat, deci cu creşterea umidităţii nămolului efluent, în timp ce treapta a 2-a (RFN2) realizează doar o concentrare a nămolului (deci o reducere a umidităţii) cu eliminare de supernatant şi producere de biogaz.
5.4.5. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu concentrare individuală a nămolului primar şi cel în exces şi stabilizare aerobă

Schema de prelucrare a nămolurilor (v. fig. 5.5) este similară ca cea prezentată la sub-capitolul 5.4.2., cu deosebirea că stabilizarea nămolului se face pe cale aerobă, fapt ce necesită prevederea unei staţii de suflante pentru asigurarea oxigenului necesar mediului aerob de stabilizare. În această schemă, stabilizarea nămolului (SN) ce urmeză procesului de concentrare se realizează în bazine similare bazinelor de aerare de pe linia apei şi are ca scop reducerea conţinutului de substanţe organice (ε), factor ce va genera o reducere semnificativă a cantităţii de nămol ( N s , exprimată în substanţă uscată) efluentă din stabilizatorul de nămol (SN).

5.4.6. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu epurare biologică avansată (nitrificare cu stabilizare) cu stabilizarea (fermentarea) anaerobă a nămolului primar

În cazul epurării biologice avansate a apelor uzate (nitrificare şi stabilizare), nămolul activat în exces ce rezultă din procesul biologic este deja stabilizat aerob, deci nu mai necesită o stabilizare ulterioară. Pentru nămolul rezultat din procesul de decantare primară însă, care are un conţinut important de substanţă organică, se impune o stabilizare a acestuia. Astfel, după tratarea preliminară a acestuia din urmă, este necesară o concentrare şi apoi o stabilizare (fermentare) anaerobă pentru diminuarea conţinutului în substanţă organică conţinută din nămolul trimis la deshidratare. Stabilizarea (fermentarea) anaerobă se poate realiza fie într-o singură treaptă fără eliminare de suprenatant dar cu producţie de biogaz, fie în două trepte (prima similară cu stabilizarea anaerobă într-o singură treaptă, iar cea de a doua cu eliminare de supernatant şi producere de biogaz). Aval de stabilizarea (fermentarea) anaerobă se impune un bazin de amestec şi omogenizare pentru mixarea nămolului primar stabilizat (fermentat) anaerob cu cel stabilizat în exces, asigurându-se astfel premizele unei alimentării continue şi omogene a procesului de deshidratare (v. fig. 5.6) .
5.4.7. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu epurare biologică avansată (nitrificare cu stabilizare) cu stabilizarea aerobă a nămolului primar

Schema de prelucrare a nămolurilor (v. fig. 5.7) este similară ca cea prezentată la sub-capitolul 5.4.6., cu deosebirea că stabilizarea nămolului se face pe cale aerobă, fapt ce necesită prevederea unei staţii de suflante pentru asigurarea oxigenului necesar mediului aerob de stabilizare. În această schemă, stabilizarea nămolului (SN) ce urmeză procesului de concentrare se realizează în bazine similare bazinelor de aerare de pe linia apei şi are ca scop reducerea conţinutului de substanţe organice (ε), factor ce va genera o reducere semnificativă a cantităţii de nămol exprimată în substanţa uscată ( N s ), efluentă din stabilizatorul de nămol (SN).
5.4.8. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu treaptă mecanică de epurare şi stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură treaptă a nămolului primar

Acestă schemă (v. fig. 5.8) de prelucrare se aplică în cazul staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti prevăzute numai cu treaptă mecanică. Astfel, singurul nămol ce urmează a fi prelucrat este cel rezultat din procesul de decantare primară, respectiv nămolul primar. Datorită faptului că acesta conţine un procent semnificativ de substanţă organică (volatilă), schema de prelucrare, pe lângă prelucrarea preliminară şi procesul de concentrare, trebuie să includă şi un proces de stabilizare fie anaerobă (fermentare) fie aerobă. În cazul procesului de stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură treaptă, acesta va avea loc fără eliminare de supernatant dar cu producţie de biogaz. De asemenea, stabilizarea (fermantarea) anaerobă se poate realiza în două trepte, caz în care, pe lângă

instalaţia aferentă stabilizării (fermentării) într-o singură treaptă, în treapta a 2-a are loc o concentrare a nămolului simultan cu eliminarea de supernatant şi producerea de biogaz.
5.4.9. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu treaptă mecanică de epurare şi stabilizare aerobă a nămolului primar

Schema de prelucrare a nămolurilor provenite din staţiile de epurare prevăzute doar cu treaptă mecanică (v. fig. 5.9), cu stabilizare aerobă a nămolului este identică cu schema de prelucrare de la sub-capitolul 5.4.8. cu deosebirea că stabilizarea se face pe cale aerobă în loc de anaerobă, fără eliminare de supernatant şi cu necesitatea asigurării unei surse de aer necesar proceselor biologice de stabilizare aerobă.
5.4.10. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare, fără decantor primar

Această schemă (v. fig. 5.10) se aplică ori de câte ori concentraţiile în substanţă organică biodegradabilă sunt reduse, iar prevederea decantorului primar în schema de epurare este nejustificată din punct de vedere tehnologic, după cum este indicat în normativul NP 032-1999. Se întâlneşte adesea la staţiile de epurare care deservesc localităţi cu un număr redus de locuitori. Nămolul în exces rezultat din treapta biologică va trebui în mod obligatoriu stabilizat (fermentat) anaerob sau aerob, în situaţia în care epurarea biologică nu include şi stabilizarea acestuia.
5.5. BILANŢ DE SUBSTANŢE PE OBIECTE TEHNOLOGICE 5.5.1. Prelucrarea preliminară a nămolurilor are ca scop asigurarea unui nămol de bună calitate

pentru procesele de prelucrare ulterioare. Cum în procesele de prelucrare preliminară a nămolului, ca mărunţirea, sitarea sau deznisiparea, are loc doar o reţinere a materiilor grosiere conţinute în nămol, în calculul bilanţului de substanţă, nămolul influent nu suferă nici o transformare semnificativă pentru a fi cuantificată, iar cantitatea de substanţă uscată influentă este practic egală cu cea efluentă.
Relaţii de calcul:

N inf ≅ N ef w inf ≅ w ef Vn inf ≅ Vnef

(5.1) (5.2) (5.3)

Ninf w inf Vninf

TP

N ef wef Vnef

unde: N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă uscată; N ef (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată;
w inf (%) = umiditatea nămolului influent

w ef (%) = umiditatea nămolului efluent
Vnin ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol influent

Vnef ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol efluent
Notă: - Nămolul influent în prelucrarea preliminară poate fi unul din următoarele tipuri: nămol

primar; nămol în exces; nămol primar în amesctec cu cel în exces; nămol biologic; nămol primar în amestec cu cel biologic.

DP
Np wp Vnp

BNA
Q re = r e. Q c N e we Vne

DS
Emisar

SPnre

TP
s Npe

TP
wc SPn

wf ,l f

BOE

CN

Npec

wd

RFN
bg

Nf

BT

DN

Nd

Depozitare/ Valorificare

s

RG
SPs s s

bg

Valorificare

Fig. 5.1 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu bazin de omogenizare/egalizare şi stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură treaptă ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

DP
Np wp Vnp N ec

BNA
Q re = r e. Q c wc

DS
Emisar

SPnre
N e we Vne

TP
s wc s

CN
SPn

TP

wf ,l f Npc Npec wd

CN
s

RFN
bg

Nf

s

BT

DN

Nd

Depozitare/ Valorificare

s

RG
SPs s s

bg

Valorificare

Fig. 5.2 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu concentrare individuală a nămolului primar şi cel în exces şi stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură treaptă

s

DP
Np wp Vnp

BNA
Q re = r e. Q c N e we Vne

DS
Emisar

SPnre

TP
s Npe

TP
wc SPn

wf1 ,l f

wf2 wd N f1

BOE

CN

Npec

RFN1
bg

RFN2
bg

N f2

BT

DN

Nd

Depozitare/ Valorificare

s

Valorificare SPs s

bg

RG
s

bg

s

s

Fig. 5.3 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu bazin de omogenizare / egalizare şi stabilizare (fermentare) anaerobă în două treapte

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

s

DP
Np wp Vnp N ec

BNA
Q re = r e. Q c wc

DS
Emisar

SPnre
N e we Vne

TP
s wc s

CN
SPn

TP

wf1 ,l f Npc Npec

wf2 wd N f1

CN
s

RFN1
bg

RFN2
bg

N f2

BT

DN

Nd

Depozitare/ Valorificare

s

Valorificare SPs s

bg

RG
s

bg

s

s

Fig. 5.4 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu concentrare individuală a nămolului primar şi cel în exces şi stabilizare (fermentare) anaerobă în două treapte

DP
Np wp Vnp N ec

BNA
Q re = r e. Q c wc

DS
Emisar

SPnre
N e we Vne

TP
s wc s

CN

TP
ws ,l s

CN
s

Npc

Npec

wd Ns

SN
Aer

BT

DN

Nd

s

Depozitare/ Valorificare

s

STsf
s

SPs

s

Fig. 5.5. - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu concentrare individuală a nămolului primar şi cel în exces şi stabilizare aerobă

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

s

DP
Np wp Vnp

BNA (NITRIFICARE CU STABILIZARE)
Q re = r e. Q c

DS
Emisar

TP
s wf ,l f wc Npc SPn

N es wes Vnes

SPnre

TP
wd Nf

CN

RFN
bg

BOE

N sf

DN

Nd

Depozitare/ Valorificare

s

RG
SPs s s

bg

Valorificare

Fig. 5.6 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu epurare biologică avansată (nitrificare cu stabilizare) cu stabilizarea (fermentarea) anaerobă a nămolului primar

DP
Np wp Vnp

BNA (NITRIFICARE CU STABILIZARE)
Q re = r e. Q c

DS
Emisar

TP
s wc Npc ws ,l s

N es wes Vnes

SPnre

TP
wd Ns

CN
s

SN
Aer

BOE

N ss

s

DN
s

Nd

Depozitare/ Valorificare

STsf
SPs s s

Fig. 5.7 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu epurare biologică avansată (nitrificare cu stabilizare) cu stabilizarea aerobă a nămolului primar

DP
Np wp Vnp Emisar

TP
wc s

wf ,l f

CN

Npc

SPn

wd

RFN
bg

Nf

BT

DN

Nd

Depozitare/ Valorificare

s

RG
SPs s s

bg

Valorificare

Fig. 5.8 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu treaptă mecanică de epurare şi stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură treaptă a nămolului primar

DP
Np wp Vnp Emisar

TP
wc s

CN
s

Npc

SPn

ws ,l s

s
wd Ns

SN
Aer

BT

DN
s

Nd

Depozitare/ Valorificare

STsf
SPs s s

Fig. 5.9 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu treaptă mecanică de epurare şi stabilizare aerobă a nămolului primar

BNA
Q re = r e. Q c N e we Vne s

DS
Emisar

SPnre

wc

wf ,l f N ec

wd Nf

TP
s

CN
s

F
s

BT

DN
s

Nd

Depozitare/ Valorificare

SPs

Fig. 5.10 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare fără decantor primar

5.5.2. Bazinul de omogenizare/egalizare are rolul de a omogeniza diversele tipuri de nămoluri

ce rezultă din procesul de epurare biologică a apelor uzate în scopul de a obţine un amestec uniform, benefic pentru procesele de prelucrare ulterioare. De asemenea, în aceste bazine se realizează o egalizare a debitelor de nămol în vederea asigurării unui debit constant pentru procesele de prelucrare din aval. Calculul efluentului bazinului de omogenizare / egalizare se face ţinându-se seama că în acesta au loc numai procese fizice de amestecare. Astfel, cantitatea de nămol efluentă (exprimată în substanţă uscată) se va constitui din însumarea celor două cantităţi de nămol influente (exprimate în substanţa uscată), iar umiditatea nămolului efluent se va calcula ca media ponderată a umidităţilor cu volumele de nămol.
Relaţii de calcul:

Nef = Ninf 1 + Ninf 2 w ef = (Vinf 1 × w inf 1 + Vinf 2 × w inf 2 ) /( Vinf 1 + Vinf 1 )
Vn inf 1 = Vn inf 2 = Vnef = N inf 1 100 × γ n inf 1 (100 − w inf 1 ) N inf 2 100 × γ n inf 2 (100 − w inf 2 )

(5.4) (5.5)
(5.6) (5.7) (5.8)
Ninf1 w inf1 Vninf1

Ninf2 w inf2 Vninf2

BOE

N ef wef Vnef

N ef 100 × γ nef (100 − w ef )

unde: N inf 1 , N inf 2 (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă

uscată N ef (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată
w inf 1 , w inf 2 (%) = umiditatea nămolului influent

w ef (%) = umiditatea nămolului efluent
Vn inf 1 , Vn inf 2 ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol influent

Vnef ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol efluent
γ n inf 1 , γ n inf 2 ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului influent

γ ef ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent
Notă: - Nămolul influent în bazinul de omogenizare/egalizare poate fi unul din următoarele tipuri: nămol primar; nămol în exces; nămol biologic. 5.5.3. Concentrarea nămolului are funcţia de a reduce umiditatea nămolului, respectiv a volumelor

de nămol, proces ce se realizează prin procedee fizice de sedimentare, flotaţie, sau centrifugare, cu producere de supernatant. Reducerea volumelor de nămol este benefică proceselor de prelucrare din aval prin faptul ca acestea se vor dimensiona la volume semnificativ mai mici de nămol.
Relaţii de calcul:
wc

N inf ≅ N ef w ef = w inf − Δw c Vn inf = N inf 100 × γ n inf (100 − w inf ) N 100 Vnef = ef × γ nef (100 − w ef ) Vs = Vn inf − Vnef

(5.9) (5.10) (5.11) (5.12) (5.13)

Ninf w inf Vninf

CN
s

N ef wef Vnef

unde: N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă uscată N ef (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată
w inf (%) = umiditatea nămolului influent

w ef (%) = umiditatea nămolului efluent Δw c (%) = reducerea de umiditate prin concentrare
Vnin ( m 3 / zi ) = volumul de nămol influent

Vnef ( m 3 / zi ) = volumul de nămol efluent
γ n inf ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului influent

γ nef ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent

Vs ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de supernatant
Notă: - Nămolul influent la concentrare poate fi unul din următoarele tipuri: nămol primar; nămol în exces; nămol primar în amesctec cu cel în exces; nămol biologic, nămol primar în amestec cu cel biologic. 5.5.4. Stabilizarea (fermentarea) anaerobă a nămolului într-o singură treaptă realizează

reducerea (stabilizarea) substanţei organice conţinută în nămol în absenţa oxigenului molecular (condiţii anaerobe). În mod obişnuit aceasta se utilizează la stabilizarea nămolurilor concentrate, ţinându-se seama de faptul că în urma concentrării rezultă volume de nămol mult mai reduse, deci un necesar de capacitate la stabilizare mai redus. Calculul caracteristicilor nămolului efluent (fermentat) se face considernând că din întraga cantitate de substanţă uscată influentă, ε este substanţă organică, diferenţa fiind constituită din substanţa minerală. În urma procesului de fermentare, parte din substanţa organică este transformată în substanţă minerală, biogaz şi apă. Procentul de substanţă organică transformată constituie limita tehnică de fermentare ( l f ) a procesului considerată la calculul cantitaţii zilnice de nămol efluent (fermentat), exprimată în substanţă uscată. Cum stabilizarea (fermentarea) anaerobă are loc fără evacuare de supernatant, în urma procesului rezultă o creştere a umidităţii cu Δw f .
wf ,l f

Relaţii de calcul:

N inf = N m + N o N o = ε × N inf
N m = (1 − ε) × N inf N 100 Vn inf = inf × γ n inf (100 − w inf ) N ef = N m + (1 − l f ) × N o

(5.14) (5.15) (5.16) (5.17) (5.18) (5.19) (5.20)

bg

Ninf w inf Vninf

RFN

N ef wef Vnef bg

RG

Valorificare

w ef = w inf + Δw f N 100 Vnef = ef × γ nef (100 − w ef )

unde: N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă uscată
N m (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de substanţă minerală conţinută în nămolul influent,

exprimată în substanţă uscată N o (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de substanţă organică (volatilă) conţinută în nămolul influent, exprimată în substanţă uscată N ef (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată ε (%) = procentul de substanţă organică (volatilă) din nămolul influent
l f (%) = limita tehnică de stabilizare (fermentare) w inf (%) = umiditatea nămolului influent

w ef (%) = umiditatea nămolului efluent

Δw f (%) = creşterea de umiditate prin fermentare anaerobă (orientativ 1 – 2%)

Vnin ( m 3 / zi ) = volumul de nămol influent

Vnef ( m 3 / zi ) = volumul de nămol efluent
γ nin ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului influent

γ nef ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent
Notă: - Nămolul influent la stabilizarea (fermentarea) anaerobă poate fi unul din următoarele tipuri: nămol primar; nămol primar concentrat; nămol în exces concentrat; nămol primar în amestec cu nămol în exces concentrat; nămol biologic concentrat; nămol primar în amestec cu cel biologic concentrat. 5.5.5. Stabilizarea (fermentarea) anaerobă a nămolului în două treapte realizează reducerea

substanţei organice în prima treaptă, fără eliminare de supernatant şi cu producţie de biogaz, precum şi o concentrare a nămolului în cea de a 2-a treaptă prin eliminare de supernatant cu producţie de biogaz în treapta a doua. Mecanismul reducerii substanţei organice din treapta întâi de stabilizare (fermentare) este identic cu cel prezentat la sub-capitolul 5.5.4. În treapta a 2-a, fără amestecare şi recircularea internă a nămolului, are loc o concentrare gravitaţională a nămolului stabilizat (fermentat) în prima treaptă cu eliminare de supernatant şi producere de biogaz. N inf = N m + N o N o = ε × N inf N m = (1 − ε) × N inf Vn inf = N inf 100 × γ n inf (100 − w inf ) (5.21) (5.22) (5.23)
wf1 ,l f wf2

(5.24)
Ninf w inf Vninf

RFN1
bg

N ef1 wef1 Vnef1 bg

RFN2
bg

N ef2 wef2 Vnef2 s

N ef 1 = N m + (1 − l f ) × N o w ef 1 = w inf + Δw f 1 Vnef 1 = N ef 1 100 × γ nef 1 (100 − w ef 1 )

(5.25)
Valorificare

bg

(5.26) (5.27) (5.28) (5.29) (5.30) (5.31)

RG

N ef 2 ≅ N ef 1 w ef 2 = w ef 1 − Δw f 2 Vnef 2 = N ef 2 100 × γ nef 2 (100 − w ef 2 )

Vs = Vnef 1 − Vnef 2

unde: N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă uscată
N m (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de substanţă minerală conţinută în nămolul influent,

exprimată în substanţă uscată N o (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de substanţă organică (volatilă) conţinută în nămolul influent, exprimată în substanţă uscată N ef (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată ε (%) = procentul de substanţă organică (volatilă) din nămolul influent
l f (%) = limita tehnică de stabilizare (fermentare) w inf (%) = umiditatea nămolului influent

w ef 1 (%) = umiditatea nămolului efluent, treapta 1 w ef 2 (%) = umiditatea nămolului efluent, treapta 2
Δw f 1 (%) = creşterea de umiditate prin fermentare anaerobă, treapta 1 Δw f 2 (%) = scăderea de umiditate prin fermentare anaerobă, treapta 2

Vnin ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol influent

Vnef 1 ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol efluent, treapta 1 Vnef 2 ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol efluent, treapta 2
γ nin ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului influent

γ nef 1 ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent, treapta 1 γ nef 2 ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent, treapta 2 Vs ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de supernatant eliminat
Notă: - Nămolul influent la stabilizarea (fermentarea) anaerobă poate fi unul din următoarele tipuri: nămol primar; nămol primar concentrat; nămol în exces concentrat; nămol primar în amesctec cu nămol în exces concentrat; nămol biologic concentrat; nămol primar în amestec cu cel biologic concentrat. 5.5.6. Stabilizarea aerobă a nămolului realizează reducerea (stabilizarea) substanţei organice

(volatile) prin procese biologice asemănătoare procesului de epurare biologică a apelor uzate cu nămol activat. Nămolul este introdus în stabilizatorul de nămol unde este aerat în vederea accelerării proceselor metabolice ale bacteriilor aerobe, respectiv în vederea reducerii substanţei organice. În aceste condiţii, substanţa organică (ε) este mineralizată într-un anumit procent, numit limita tehnică de stabilizare ( ls ). Procesul are loc cu o reducere a umidităţii, astfel încât volumele de nămol efluente vor fi mai reduse.
Relaţii de calcul:
ws ,l s

Aer

N inf = N m + N o N o = ε × N inf

(5.32) (5.33)

Ninf w inf Vninf

SN

N ef wef Vnef

N m = (1 − ε) × N inf N 100 Vn inf = inf × γ n inf (100 − w inf )

(5.34) (5.35) (5.36) (5.37) (5.38)

N ef = N m + (1 − lS ) × N o w ef = w inf − Δw S N 100 Vnef = ef × γ nef (100 − w ef )

unde: N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă uscată
N m (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de substanţă minerală conţinută în nămolul influent,

exprimată în substanţă uscată N o (kg s.u./zi) = cantitatea de substanţă organică (volatilă) conţinută în nămolul influent, exprimată în substanţă uscată N ef (kg s.u./zi) = cantitatea de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată ε (%) = procentul de substanţă organică (volatilă) din nămolul influent ls (%) = limita tehnică de stabilizare
w inf (%) = umiditatea nămolului influent

w ef (%) = umiditatea nămolului efluent Δw s (%) = scăderea de umiditate prin stabilizare aerobă
Vn inf ( m 3 / zi ) = volumul de nămol influent

Vnef ( m 3 / zi ) = volumul de nămol efluent
γ nin ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului influent

γ nef ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent
Notă: - Nămolul influent la stabilizarea aerobă poate fi unul din următoarele tipuri: nămol primar; nămol primar concentrat; nămol în exces concentrat; nămol primar în amesctec cu nămol în exces concentrat; nămol biologic concentrat; nămol primar în amestec cu cel biologic concentrat. 5.5.7. Deshidratarea este procesul prin care nămolului i se reduce o mare parte din umiditate

prin procedee fizice de separare a fracţiunii solide de cea lichidă (supernatant). În aceste condiţii, cantitatea de substanţă uscată influentă va fi egală cu cantitatea de substanţă uscată efluentă, reducerea de volum rezultănd din separarea şi eliminarea unei cantităţi importante de supernatant.
Relaţii de calcul:

N inf ≅ N ef w ef = w inf − Δw d

(5.39) (5.40)

wd Ninf w inf Vninf

DN
s

N ef wef Vnef

Vn inf =

N inf 100 × γ n inf (100 − w inf ) N 100 Vnef = ef × γ nef (100 − w ef ) Vs = Vn inf − Vnef

(5.41) (5.42) (5.43)

unde: N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă uscată N ef (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată
w inf (%) = umiditatea nămolului influent

w ef (%) = umiditatea nămolului efluent Δw d (%) = reducerea de umiditate prin deshidratare

Vn inf ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol influent
Vnef ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol efluent
γ n inf ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului influent

γ nef ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent Vs ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de supernatant eliminat

Notă: - Nămolul influent la deshidratare poate fi unul din următoarele tipuri: nămol stabilizat (fermentat) anaerob; nămol stabilizat aerob fie în treapta biologică fie în stabilizatorul de nămol; orice alt tip de nămol stabilizat din punct de vedere biologic.

6. TEHNOLOGII DE PRELUCRARE A NĂMOLURILOR
6.1. EVACUAREA NĂMOLURILOR DIN DECANTOARE 6.1.1. Evacuarea la timp a nămolurilor din decantoare este necesară pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare proceselor de sedimentare, evitatea intrării în fermentare, precum şi prelucrării ulterioare a acestora. De asemenea, pentru a nu perturba procesul de sedimentare, este foarte important şi modul cum se realizează colectarea şi evacuarea nămolurilor din decantoare. 6.1.2. Procedeele de evacuare a nămolurilor se vor aplica funcţie de tipul nămolului, caracteristicile acestuia, precum şi de geometria unităţilor de decantare, ce vor fi echipate cu poduri racloare specifice. 6.1.3. Evacuarea nămolului din decantoarele primare 6.1.3.1. Namolul produs în decantorul primar este dirijat prin intermediul lamelor de fund ale podului raclor în başa de colectare iar ulterior, funcţie de configuraţia profilului tehnologic, este evacuat gravitaţional sau prin pompare spre instalaţiile de prelucrare. El poate fi prelevat, de asemenea, prin sucţiune de pe radier, în cazul decantoarelor cu radier orizontal şi evacuat prin sifonare sau pompare, la treapta de prelucrare. 6.1.3.2. Sistemele de colectare a nămolului ce echipează decantoarele primare orizontale longitudinale pot fi : - tip „lanţ şi racletă” (v. fig. 6.1); - pod raclor ce se deplasează pe cale de rulare (v. fig. 6.2).

Fig. 6.1 – Sistem de colectare a nămolului primar tip “lanţ şi racletă”

Fig. 6.2 – Sistem de colectare a nămolului primar tip pod raclor ce se deplasează pe cale de rulare Ambele sisteme de colectare permit transportul nămolului în başa de colectare a acestuia amplasată în capătul amonte al decantorului şi a materiilor plutitoare spre rigola de colectare din aval. 6.1.3.3. În cazul decantoarelor primare orizontale radiale evacuarea nămolului se realizează prin intermediul podurilor racloare radiale sau diametrale, funcţie de mărimea diametrului acestora. Nămolul primar va fi dirijat de către lamele racloare inferioare către başa centrală de colectare, de unde va fi evacuat din decantor printr-o conductă înglobată în radierul acestuia. 6.1.3.4. Vitezele de deplasare ale podurilor racloare ce echipează decantoarele primare vor trebui să se încadreze în intervalele recomandate, astfel: v = 0,6 ÷ 1,2 m/min – pentru decantoarele primare orizontale longitudinale; v = 0,02 ÷ 0,05 rot/min – pentru decantoarele primare orizontale radiale. 6.1.4. Evacuarea nămolului din decantoarele secundare 6.1.4.1. Nămolul activat reţinut în decantoarele secundare trebuie evacuat astfel încât să se evite perturbarea procesului de decantare, precum şi respectarea duratei recomandate de staţionare a acestuia, în vederea asigurării unor condiţii optime de viaţă pentru bacteriile ce realizează epurarea biologică. 6.1.4.2. Evacuarea nămolului activat se va realiza în cazul decantoarelor cu radier orizontal, prin intermediul podurilor racloare cu lame de fund sau prin sucţiune. Acestea pot echipa atât decantoarele de tip longitudinal cât şi pe cele radiale, ambele fiind frecvent utilizate. 6.1.4.3. Podurile racloare cu sucţiune cuprind: - sistemul de colectare cu lame racloare la partea inferioară ; - compartimentul mobil de evacuare a nămolului activat de pe radierul decantoarului ; - compartimentul fix sau jgheabul de colectare a nămolului activat care este racordat cu conducta de evacuare din decantor; - instalaţia de producere a vacuumului pe conductele de aspiraţie a nămolului activat. 6.2. PRELUCRAREA PRELIMINARĂ A NĂMOLURILOR 6.2.1. Sitarea nămolurilor 6.2.1.1. Prin sitarea unui nămol se înţelege procesul prin care se reţin din acesta particule de dimensiuni mai mari şi de diverse compoziţii (plastic, lemn, metal, materiale textile, cauciuc, hârtie, etc.) care pot îngreuna procesele de prelucrare ulterioară.

6.2.1.2. Cele mai frecvente perturbări în funcţionarea proceselor de prelucrare a nămolurilor datorate corpurilor cu dimensiuni mai mari se referă la: - blocarea şi acelerarea uzurii rotoarelor pompelor care vehiculează nămol ; - blocarea şnecului centrifugelor, în cazul concentrării şi/sau deshidratării ; - blocarea sistemului de distribuţie a nămolului, a rolelor de ghidare a benzii, precum şi creşterea uzurii acesteia în cazul concentrării şi/sau deshidratării cu filtre bandă ; - blocarea armăturilor şi pieselor speciale montate pe conductele ce transportă nămol. 6.2.1.3. Se vor prevedea instalaţii de sitare curăţite automat, cu dimensiunea deschiderilor cuprinsă între 3 şi 6 mm. 6.2.1.4. Cele mai frecvent utilizate instalaţii de sitare sunt: - sitele păşitoare ; - instalaţii montate pe conducta de transport a nămolului prevăzute cu sistem de presare a reţinerilor; 6.2.2. Mărunţirea nămolurilor 6.2.2.1. Mărunţirea nămolurilor este un proces, în care o cantitate mare de material fibros (vâscos) conţinut de nămol este tăiat sau împărţit în particule mici astfel încât să se prevină colmatarea sau înfăşurarea în jurul echipamentelor în mişcare. Un tocător tipic este prezentat în fig. 6.3.

Fig. 6.3 – Echipament de mărunţire a nămolului 6.2.2.2. Câteva din procesele ce trebuie precedate de tocătoare şi câteva din scopurile mărunţirii sunt prezentate în tabelul 6.1. Tocătoarele, încă de la început au necesitat o atenţie deosebită pentru întreţinere, dar noile proiecte de tocători cu viteză redusă s-au dovedit mult mai durabile şi mai fiabile. Tabel 6.1 Procesul
0

Scopul mărunţirii
1

Pompare Centrifugare Deshidratare cu presă cu bandă

Previne colmatarea şi uzarea Previne colmatarea. Centrifuga în general, poate reţine multe materii solide de mari dimensiuni şi poate să nu necesite mărunţirea nămolului. Previne colmatarea sistemului de distribuţie a nămolului, previne înfăşurarea cilindrilor, reduce uzura benzilor şi asigură o deshidratare mult mai uniformă.

6.2.3. Deznisiparea nămolurilor 6.2.3.1. În staţiile de epurare unde nu se folosesc instalaţii separate pentru îndepărtarea nisipului înainte de decantoarele primare, sau acolo unde procesul nu permite, este necesar să se îndepărteze nisipul înainte ca nămolul să poate fi procesat. Cea mai eficientă metodă de deznisipare a nămolului este supunerea acestuia unor forţe centrifuge pentru separarea particulelor de nisip de nămolul organic. Această separare se obţine prin folosirea unui deznisipator tip ciclon, ce nu are părţi mobile. 6.2.3.2. Eficienţa deznisipatorului tip ciclon este influenţată de presiunea şi de concentraţia de substanţe organice din nămol. Pentru a obţine separarea efectivă a nisipului, nămolul trebuie diluat până la 1 – 2% substanţă uscată. Din moment ce concentraţia creşte, mărimea particulelor ce pot fi îndepărtate descreşte. 6.2.3.3. Relaţia generală dintre concentraţia nămolului şi eficienţa deznisipării pentru nămolul primar este prezentată în tabelul 6.2. Eficienţa se apreciază funcţie de particulele de nisip cu diametrul d ≥ 0,2 mm. Concentraţia nămolului primar (procentul de materii solide)
0

Tabelul 6.2 Eficienţa de eliminare a particulelor de nisip (%)
1

1 2 3 4 6.3. CONDIŢIONAREA CHIMICĂ A NĂMOLURILOR

150 100 65 28-35

6.3.1. Condiţionarea chimică reprezintă procedeul de prelucrare a nămolurilor utilizat pentru îmbunătăţirea eficienţei proceselor de concentrare şi deshidratare ale acestora. Adaosul de reactivi chimici conduce la micşorarea rezistenţelor specifice la filtrare a namolurilor şi implicit la separarea mai uşoară a apei din nămolul trimis la prelucrare. 6.3.2. Pentru condiţionarea chimică a nămolurilor se utilizează în mod frecvent două grupe de reactivi: - reactivi anorganici ; - polielectroliţi organici. 6.3.3. Din categoria reactivilor anorganici mai des utilizaţi se pot enumera: varul, clorura ferică ( FeCl3 ), sulfatul feric [ Fe 2 (SO 4 ) ⋅ 9H 2O ], sulfat feros ( FeSO 4 ⋅ 7 H 2O ), clorosulfat feric ( FeSO 4Cl ) . De asemenea, în anumite situaţii se folosesc şi săruri de aluminiu precum sulfatul de aluminiu Al2 (SO 4 )3 . 6.3.4. Doza optimă de reactiv reprezintă cantitatea cea mai mică de substanţă chimică care, în condiţii de laborator, produce un nămol cu rezistenţa specifică de filtrare egală cu 10 × 1010 cm/g pentru o diferenţă de presiune aplicată în laborator ΔP = 0,5 bar . 6.3.5. Prin doză maximă se înţelege cantitatea cea mai mare de reactiv căreia îi corespunde o

rezistenţa specifică de filtrare minimă (valoare ce nu mai poate fi redusă prin mărirea dozei).

6.3.6. Varul este folosit pentru ridicarea pH-ului atunci când acesta are valori scăzute datorită

utilizării clorurii ferice pe post de coagulant. Pe lângă controlul pH-ului, varul mai poate reduce mirosurile produse de sulfuri care sunt transformate în soluţie, din hidrogen sulfurat în sulfură şi ion bisulfură, produşi de reacţie nevolatili la un pH alcalin. Formarea precipitaţilor de carbonat şi hidroxid de calciu conduce la îmbunătăţirea proceselor de deshidratare, acţionând ca un agent de înfoiere care măreşte porozitatea nămolului şi diminuează rezistenţa la compresiune. Trebuie evitată dozarea în exces a varului, deoarece aceasta poate afecta procesul de stabilizare a nămolului. În general dozele de var variază între 5 şi 40% din substanţa uscată.
6.3.7. Clorura ferică este un reactiv folosit la coagularea materiilor solide din nămol, proces care

decurge în bune condiţii la pH mai mare de 6. La pH sub 6, formarea flocoanelor este slabă iar deshidratarea se realizeză dificil. De aceea, pentru corectarea pH-ului se foloseşte varul, care va conduce la o deshidratare optimă. Majoritatea nămolurilor rezultate în urma epurării apelor uzate nu pot fi condiţionate cu succes fără a asocia clorura ferică cu varul. Clorura ferică trebuie introdusă în nămol înaintea varului iar punctele de injecţie a celor doi reactivi trebuie să fie separate. În general dozele de clorură ferică variază între 2 şi 10% substanţă uscată. Având în vedere corozivitatea pronunţată a clorurii ferice, se recomandă manipularea şi stocarea corespunzătoare a acesteia. Clorura ferică se livrează sub formă lichidă, în soluţie cu o concentraţie de 30 – 35%.
6.3.8. Polimeri organici (polielectroliţi) 6.3.8.1. Polimerii organici cunoscuţi şi sub numele de polielectroliţi, sunt substanţe chimice de

sinteză cu structură de lanţ molecular lung, solubile în apă, care favorizează procesele de concentrare şi deshidratare ale nămolurilor reţinute în staţiile de epurare. Aceştia acţionează asupra particulelor solide din nămol prin neutralizarea sarcinii electrice a acestora şi formarea flocoanelor cu proprietăţi de deshidratare îmbunătăţite.
6.3.8.2. Funcţie de sarcina electrică predominantă a acestora, polimerii pot fi:

- neionici – nu prezintă sarcină electrică ; - anionici – utilizaţi pentru condiţionarea nămolurilor cu conţinut preponderent mineral; - cationici – pentru condiţionarea nămolurilor de natură organică.
6.3.8.3. Poliacrilamida este cel mai utilizat polimer de tip neionic, şi se formează prin

polimerizarea catenei monomerului acrilamida. Pentru a transporta sarcina electrică pozitivă sau negativă în soluţie apoasă, poliacrilamida trebuie combinată cu monomeri anionici sau cationici.
6.3.8.4. Valori uzuale ale dozelor de polimeri folosiţi pentru concentrarea (îngroşarea) nămolurilor

sunt menţionate în tabelul 6.3.

Nr. crt.
0

Procedeul de concentrare
1

Tipul de nămol
2

Tabel 6.3 Doza de polimer (g/ kg subst. uscată)
3

1

Concentratoare gravitaţionale

2

Unităţi de flotaţie cu aer dizolvat

3 4 5

Centrifuge Concentratoare cu tambur rotativ Filtre bandă

nămol primar nămol primar + nămol în exces + nămol biologic rezultat de la filtrele percolatoare nămol în exces nămol în exces din procedee de epurare biologică ce utilizează oxigen pur nămol în exces nămol primar + nămol biologic rezultat de la filtrele percolatoare nămol primar + nămol în exces nămol în exces nămol în exces fermentat nămol în exces nămol fermentat în treapta a II-a

2-4 0,8 4,3 – 5,6 5,4 0 - 14 0-3 0 - 14 0 – 3,6 2 – 7,2 6,8 5

6.3.8.5. Dozele de polimeri care se aplică în cazul deshidratării diverselor tipuri de nămol sunt

prezentate în tabelul 6.4. Nr. crt.
0

Procedeul de concentrare
1

Tipul de nămol
2

Tabel 6.4 Doza de polimer (g/kg subst. uscată)
3

1

Filtre presă

2

Centrifuge

nămol primar + nămol în exces nămol în exces amestec fermentat de nămol primar cu nămol în exces nămol primar fermentat nămol primar nămol primar + nămol biologic rezultat de la filtrele percolatoare nămol primar nămol primar fermentat nămol în exces nămol în exces fermentat nămol primar + nămol în exces amestec fermentat de (nămol primar + nămol în exces + nămol biologic rezultat de la filtrele percolatoare)

2–5 4–9 6 – 10 4–7 2–3 3–6 0,5 – 2,3 2,7 – 5 5 – 10 1,4 – 2,7 2–7 5,4 – 6,8

Tabel 6.4 (continuare)
0 1 2 3

3

Filtre cu vacuum

4

Filtru presă

nămol primar nămol în exces nămol primar + nămol în exces nămol primar fermentat amestec fermentat de nămol primar cu nămol în exces nămol primar + nămol în exces

1–5 6,8 – 14 5 – 8,6 6 – 13 1,4 – 7,7 2 – 2,7

6.4. CONCENTRAREA (ÎNGROŞAREA) NĂMOLURILOR 6.4.1. Procedeul de concentrare (îngroşare) a nămolurilor constă în reducerea umidităţii acestora în

vederea prelucrării ulterioare a unor volume mai mici. Se poate aplica tuturor nămolurilor ce rezultă în urma epurării apelor uzate.
6.4.2. Funcţie de proprietăţile nămolului ce urmează a fi concentrat, se pot aplica scheme cu sau

fără condiţionarea chimică sau termică a acestuia.
6.4.3. Cele mai utilizate procedee de concentrare a nămolurilor provenite dintr-o staţie de

epurare sunt: - concentarea gravitaţională ; - concentrarea mecanică, care poate fi realizată în instalaţii specifice precum: - filtru cu vacuum ; - filtru presă ; - filtru bandă ; - unitate de flotaţie cu aer dizolvat ; - centrifugă ; - instalaţie de concentrare cu şnec.
6.4.4. Concentrarea (îngroşarea) gravitaţională a nămolurilor 6.4.4.1. Prin concentrare gravitaţională se înţelege procesul de reducere a umidităţii

nămolului datorită fenomenului de separare prin decantare a fazelor lichidă şi solidă din componenţa acestuia, fiind una din cele mai utilzate metode de îngroşare a nămolurilor. Se realizează în bazine asemănătoare decantoarelor, în care în loc de apă limpezită se evacuează supernatant sau “apă de nămol” termen sub care mai este cunoscut lichidul provenit în urma îngroşării.
6.4.4.2. Concentratoarele gravitaţionale sunt construcţii, în general sub forma unor bazine

circulare (v. fig. 6.4 şi 6.5), folosite cu precădere pentru prelucrarea următoarelor tipuri de nămoluri: - primar sau primar condiţionat cu var ; - biologic de la filtrele percolatoare ; - fermentat anaerob.

Fig. 6.4 - Concentrator de nămol gravitaţional. Vedere în plan

Fig. 6.5 - Concentrator de nămol gravitaţional. Secţiune verticală
6.4.4.3. Eficienţa de reducere a umidităţii nămolului variază funcţie de caracteristicile acestuia

şi de prezenţa sau absenţa condiţionării chimice. Acest parametru este evidenţiat în tabelul 6.5. Tabel 6.5 Nr. crt.
0

Tipul nămolului
1

Umiditatea nămolului influent la concentrare (%)
2

Umiditatea nămolului concentrat (%)
3

Reducerea de umiditate la concentrare (%)
4

1. 1.1 1.2 1.3 1.4

Nămol : primar biologic rezultat de la filtrele percolatoare biologic rezultat de la filtrele biologice cu discuri în exces de la bazinele de aerare

94 - 98 96 - 99 96,5 - 99 99,5 – 98,5

90 - 95 94 - 97 95 - 98 97 - 98

3 2 1 – 1,5 1,5

Tabel 6.5 (continuare)
0 1 2 3 4

1.5 1.6 1.7
2. 2.1 2.2

2.3 2.4 2.5
3. 3.1 3.2 3.3 3.4 3.5 3.6

în exces din procedee de epurare biologică ce utilizează oxigen pur în exces din procedee de epurare biologică cu aerare prelungită primar fermentat, provenit din treapta primară de fermentare Amestec de nămoluri : primar + biologic rezultat de la filtrele percolatoare primar + biologic rezultat de la filtrele biologice cu discuri primar + în exces în exces de la bazinele de aerare + biologic rezultat de la filtrele percolatoare amestec fermentat de nămol primar + nămol în exces Nămol condiţionat chimic : primar + fier primar + var în doze mici primar + var în doze mari primar + în exces condiţionat cu fier primar + în exces condiţionat cu aluminiu primar condiţionat cu fier + biologic rezultat de la filtrele percolatoare primar condiţionat cu fier + în exces amestec fermentat de nămol primar + nămol în exces condiţionat cu fier Nămol rezultat din epurarea chimică (terţiară) : cu var în doze mari cu var în doze mici cu fier

99,5 – 98,5 99,8 - 99 92 94 - 98 94 - 98 98,5 – 99,5 96 - 97,5 97,5 – 99,5 96 98 95 92,5 98,5 99,6 – 99,8 99,4 – 99,6 98,2 96 95,5 - 97 95,5 - 97 98,5 – 99,5

97 - 98 97 - 98 88 91 - 95 92 - 95 94 – 96 93 - 96 96 - 98 92 96 93 88 97 93,5 – 95,5 91,5 – 93,5 96,4 94 85 - 88 88 - 90 96 - 97

1,5 1,8 - 2 4 3 2-3 3,5 – 4,5 1,5 - 3 1,5 4 2 2 4,5 1,5 4,3 – 6,1 6,1 – 7,9 1,8 2 9 – 10,5 7 – 7,5 2,5

3.7 3.8
4. 4.1 4.2 4.3

6.4.4.4. La proiectarea concentatoarelor de nămol se va ţine seama de următoarele criterii:

- numărul minim de unităţi n = 2 ; - evacuarea supernatantului să se realizeze pe cât posibil gravitaţional ; - se va ţine seama ca încărcarea cu substanţă uscată să nu depăşească limita maxim admisă.
6.4.4.5. Parametrii de proiectare ai concentratoarelor gravitaţionale de nămol 6.4.4.5.1. Debitul de calcul al concentratoarelor de nămol gravitaţionale este egal cu volumul

zilnic de nămol influent la concentrare (îngroşare) Qc = Vn inf .
6.4.4.5.2. Încărcarea superficială cu substanţă uscată a concentratoarelor gravitaţionale ( Isu ) este

dată de relaţia: Isu = unde: A CN o N inf ( kg s.u. / m 2 ⋅ zi ) (6.1)

- Ninf ( kg s.u. / zi ) - cantitatea zilnică de substanţă uscată din nămolul influent la concentrare; - A CN ( m 2 ) o
- aria orizontală utilă a concentratoarelor gravitaţionale de nămol.

Valorile recomandate la dimensionare pentru acest parametru, depind de tipul nămolului şi sunt indicate în tabelul 6.6 de mai jos: Tabel 6.6 Încărcarea superficială cu substanţă uscată ( kg s.u. / m 2 ⋅ zi )
1 2

Nr. crt.
0

Tipul nămolului

1. 1.1 1.2 1.3 1.4 1.5 1.6 1.7 2. 2.1 2.2 2.3

Nămol : primar biologic rezultat de la filtrele percolatoare biologic rezultat de la filtrele biologice cu discuri în exces în exces din procedee de epurare biologică ce utilizează oxigen pur în exces din procedee de epurare biologică cu aerare prelungită primar fermentat, provenit din treapta primară de fermentare Amestec de nămoluri : primar + biologic rezultat de la filtrele percolatoare primar + biologic rezultat de la filtrele biologice cu discuri primar + în exces de la bazinele de aerare

100 - 150 40 – 50 35 - 50 20 - 40 20 - 40 25 - 40 120 60 - 100 50 - 90 25 – 70 40 - 80 20 - 40 70 30 100 120 30 60 - 80 70 - 100 30

2.4 2.5 3. 3.1 3.2 3.3 3.4 3.5 3.6 3.7

în exces de la bazinele de aerare + biologic rezultat de la filtrele percolatoare amestec fermentat de nămol primar + nămol în exces Nămol condiţionat chimic : primar + fier primar + var în doze mici primar + var în doze mari primar + în exces de la bazinele de aerare condiţionat cu fier primar + în exces de la bazinele de aerare condiţionat cu aluminiu primar condiţionat cu fier + biologic rezultat de la filtrele percolatoare primar condiţionat cu fier + în exces de la bazinele de aerare

Tabel 6.6 (continuare)
0 1 2

3.8 4. 4.1 4.2 4.3

amestec fermentat de nămol primar + nămol în exces condiţionat cu fier Nămol rezultat din epurarea chimică (terţiară) : cu var în doze mari cu var în doze mici cu fier

70 120 - 300 50 - 150 10 - 50

6.4.4.5.3. Încărcarea hidraulică superficială cu nămol a concentratoarelor gravitaţionale ( I h ),

este dată de relaţia (6.2) : V inf I h = nCN Ao unde: - Vn inf ( m3 / zi ) - volumul zilnic de nămol influent la concentrare; ( m3 namol / m 2 ⋅ zi ) (6.2)

- A CN ( m 2 ) o

- aria orizontală utilă a concentratoarelor gravitaţionale de nămol.

În funcţie de tipul nămolului ce urmează a fi concentrat, valorile maxim recomandate pentru acest parametru sunt prezentate în tabelul 6.7. Tabel 6.7 Încărcarea hidraulică cu nămol ( m3 namol / m 2 ⋅ zi )
2

Nr. crt.
0

Tipul nămolului
1

1 2 3

Nămol primar Nămol în exces Amestec de nămol primar cu nămol în exces

15,5 – 31 4-8 6 - 12

Valori mai mari ale acestui parametru pot conduce la evacuarea unui supernatant cu conţinut ridicat în materii solide. De asemenea, valorile mici conduc la crearea condiţiilor septice, mirosurilor neplăcute, precum şi apariţia nămolului plutitor.
6.4.4.5.4. Timpul de concentrare a nămolului ( t c ), este definit ca durata de staţionare a

nămolului în concentratorul gravitaţional şi este parametrul care permite determinarea volumului necesar al acestuia. Relaţia de calcul este:
tc = unde: VCN Vn inf (h) (6.3)

- Vn inf ( m3 / zi ) - volumul zilnic de nămol influent la concentrare; - VCN - volumul concentratorului de nămol ( m3 );

Din relaţia (6.3) se poate determina volumul necesar al concentatorului, pentru valori ale tc = 8 ... 24 h.
6.4.5. Concentrarea (îngroşarea) mecanică a nămolurilor

6.4.5.1. Reprezintă procedeul de reducere a umidităţii nămolurilor cu ajutorul unor utilaje şi

echipamente specializate, capabile să realizeze performanţe superioare concentratoarelor gravitaţionale.
6.4.5.2. Atunci când se aplică concentrarea (îngroşarea) mecanică este obligatorie condiţionarea

nămolului ce urmează a fi prelucrat. Prin condiţionare se urmăreşte reducerea rezistenţei specifice la filtrare „r” şi a coeficientului de compresibilitate “s”.
6.4.5.3. Concentrarea mecanică a nămolurilor poate fi realizată cu unul din următoarele utilaje:

- unităţi de flotaţie cu aer dizolvat ; - centrifuge ; - concentratoare gravitaţionale cu bandă ; - concentratoare cu tambur rotativ.
6.4.5.4. Unitate de flotaţie cu aer dizolvat 6.4.5.4.1. Această instalaţie funcţionează pe principiul separării fazei solide de cea lichidă,

utilizând flotaţia artificială. Astfel particulele solide din nămol sunt antrenate spre suprafată de către bulele de aer eliberate în mediul lichid.

Fig. 6.6 – Unitate de flotaţie cu aer dizolvat. Secţiune caracteristică
6.4.5.4.2. Dimensiunile bulelor de aer eliberate în unitatea de flotaţie pot influenţa eficienţa de

separare. De aceea, acestea trebuie să aiba dimensiuni cuprinse între 10 şi 100 μm.
6.4.5.4.3. Este indicat ca unităţile de flotaţie cu aer dizolvat să fie proiectate după ce au fost

efectuate teste pe staţii pilot, cărora li se vor impune condiţii similare de funcţionare cu situaţiile reale.
6.4.5.4.4. Principalii parametrii de proiectare ai unităţilor de flotaţie cu aer dizolvat sunt:

Încărcarea hidraulică superficiala I DAF , indică câţi metri cubi de nămol revine unui h metru pătrat de suprafaţă de separare, într-o zi. Valori caracteristice pentru acest parametru variază în intervalul 30....120 m3 / m 2 , zi . Valoarea maximă nu va depăşi 120 m3 / m 2 , zi , în ipoteza în care nu se aplică condiţionarea chimică a nămolului influent.

Încărcarea superficială cu materii solide Is , este parametrul care arată cu câte kilograme de materii solide conţinute de nămol se poate încărca în timp de o oră o suprafaţă de flotaţie de 1 m 2 . Fără condiţionarea chimică a nămolului acest parametru variază în intervalul 2 – 5 kg/m2·h, rezultând la suprafaţa bazinului un strat de nămol plutitor cu umiditatea de 95 – 97%. Atunci când nămolul se condiţionează chimic, prin adăugarea de polimeri, încărcarea superficială cu materii solide poate creşte cu 50 – 100%, conducând în acelaşi timp şi la o reducere a umidităţii cu 0,5 – 1%. Valori caracteristice ale acestui parametru sunt indicate în tabelul 6.8: Tabel 6.8 Încărcarea superficială cu materii solide Is Nr. crt.
0

Tipul nămolului
1 2

( kg / m 2 , h ) Fără adaos de reactivi Cu adaos de reactivi
3

1 2 3 4 5 6 7

Nămol în exces, mixat Nămol în exces, sedimentat Nămol în exces din procedeele de epurare biologică ce utilizează oxigen pur Nămol biologic rezultat de la filtrele percolatoare Amestec de nămol primar cu nămol în exces Amestec de nămol primar cu nămol biologic rezultat de la filtrele percolatoare Nămol primar

1,2 – 3,0 2,4 – 4,0 3,0 – 4,0 3,0 – 4,0 3,0 – 6,0 4,0 – 6,0 4,0 – 6,0

până la 10 până la 10 până la 10 până la 10 până la 10 până la 10 până la 12,5

Raportul cantităţilor de aer / cantitate materii solide din nămol ra , ms , reprezintă cel mai important factor care influenţează performanţele unităţii de flotaţie cu aer dizolvat. Pentru nămolurile provenite din procesul de epurare a apelor uzate orăşeneşti valori recomandate ale acestui parametru sunt cuprinse în intervalul 0,02:1 – 0,06:1.
6.4.5.4.5. Dimensionarea instalaţiei de presurizare a aerului va ţine seamă de mai muţi factori, precum:

- încărcarea superficială cu materii solide Is , considerată la proiectare ; - eficienţa sistemului de presurizare ; - presiunea de funcţionare a sistemului ; - temperatura lichidului ; - concentraţia în materii solide a nămolului ce urmează a fi îngroşat. Eficienţele instalaţiilor de presurizare variază de la un producător la altul şi de configuraţia sistemului ce a fost adoptat, între 50 – peste 90%.
6.4.5.5. Centrifugă 6.4.5.5.1. Centrifugele sunt instalaţii care pot realiza atât concentrarea cât şi deshidratarea

nămolurilor provenite din procesele de epurare a apelor uzate şi presupune, în ambele cazuri, separarea particulelor solide din nămol prin acţiunea forţelor centrifuge.

6.4.5.5.2. Soluţia concentrării (îngroşării) cu ajutorul centrifugelor este aplicabilă acelor nămoluri

provenite din treaptele biologice ale staţiilor de epurare.
6.4.5.5.3. Constructiv, centrifuga este alcătuită dintr-un cilindru lung, poziţionat orizontal, în

interiorul căruia se află montat concentric, un şnec care se roteşte cu o viteză diferită de cea a cilindrului. Alimentarea cu nămol a instalaţiei se realizează în mod continuu prin interiorul şnecului care are prevăzute orificii ce comunică cu zona interioară a cilindrului (v. fig. 6.7). Datorită forţelor centrifuge generate de rotirea şnecului se produce o separare accelerată a celor două faze – solidă şi lichidă – partea solidă fiind proiectată spre exterior iar supernatantul acumulându-se în centru.

Fig. 6.7 – Centrifugă utilizată pentru concentrarea nămolurilor
6.4.5.5.4. În mod normal, concentrarea nămolurilor prin intermediul centrifugării nu implică

condiţionarea chimică a acestora. În cazul în care, prin efectuarea de teste, rezultă eficienţe semnificativ sporite prin adăugarea în nămolul influent a polielectroliţilor, se vor stabili dozele corespunzătoare pentru care eficienţa de reducere a umidităţii este maximă. De aceea, în cea mai mare parte a situaţiilor când în staţiile de epurare s-a prevăzut concentrare cu centrifuge, există şi unităţi de preparare şi dozare a polielectroliţilor. Pentru nămolul în exces provenit de la bazinele de aerare, dozele de polimer variază între 0 şi 4 kg/t substanţă uscată.
6.4.5.5.5. Datorită costurilor ridicate privind exploatarea şi consumul energetic soluţia de

concentrare cu instalaţii tip centrifugă este avantajoasă mai ales atunci când: - debitul de nămol ce trebuie prelucrat depăşeşte 0,2 m3 / s ; - spaţiul disponibil al staţiei de epurare este limitat ; - există personal specializat de deservire ; - procedeele de concentrare convenţionale sunt ineficiente.
6.4.5.5.6. Parametrul care exprimă eficienţa unei centrifuge este indicele de recuperare a materiilor

solide. Acesta este dat de concentraţiile în materii solide în suspensie ale nămolul influent la concentrare, ale celui concentrat şi din supernatant, conform relaţiei 6.4:

R=

TSSP ⋅ (TSSF − TSSC ) ⋅100 TSSF ⋅ (TSSP − TSSC )

(6.4)

unde: - R = indicele de recuperare a materiilor solide (%) ; - TSSP = concentraţia în materii solide în suspensie a nămolului concentrat (%) ; - TSSF = concentraţia în materii solide în suspensie a nămolului influent la concentrare (%) ; - TSSC = concentraţia în materii solide în suspensie a supernatantului (%) ;
6.4.5.5.7. Principalele variabile operaţionale includ:

− caracteristici ale nămolului influent la concentrare (îngroşare) precum indexul volumetric al nămolului şi proprietatea de a reţine apa acestuia ; − viteza de rotaţie a tamburului ; − încărcarea hidraulică ; − grosimea stratului lichid din camera de centrifugare ; − viteza diferenţială a şnecului transportor ; − necesitatea condiţionării chimice în vederea îmbunătăţirii performanţelor de concentrare.
6.4.5.6. Concentrator gravitaţional cu bandă 6.4.5.6.1. Echipamentul constă dintr-o bandă filtrantă tensionată acţionată de un sistem de role cu

viteză variabilă. Nămolul introdus la concentrare este distribuit într-un strat uniform pe toată lăţimea activă a benzii. Datorită materialului filtrant din care este realizată banda, supernatantul se separă pe cale gravitaţională şi este evacuat într-un jgheab la partea inferioară a instalaţiei. (v. fig. 6.8). Pe întreg parcursul traseului de deplasare a benzi, dar şi pe toată lăţimea acesteia, în zona de concentrare, nămolul este brazdat de către un sistem de greble. La capătul aval al benzii, nămolul concentrat este descărcat într-un jgheab colector. În zona inferioară de deplasare a benzii este montat un dispozitiv de spălare a acesteia.

Fig. 6.8 – Concentrator gravitaţional cu bandă
6.4.5.6.2. Concentratoarele gravitaţionale cu bandă sunt utilizate în special pentru prelucrarea:

nămolului în exces de la bazinele de aerare, nămolurilor fermentate pe cale anaerobă sau aerobă precum şi a celora rezultate în urma epurării chimice a apelor uzate.

6.4.5.6.3. Pentru toate tipurile de nămol ce se vor concentra este necesară condiţionarea chimică a

acestora prin adaos de polimeri. Pentru stabilirea dozei optime se vor efectua teste corespunzătoare.
6.4.5.6.4. Parametrii de proiectare ai concentratoarelor gravitaţionale cu bandă sunt:

− Încărcarea hidraulică cu nămol a benzii, cu valorile prezentate în tabelul 6.9 : Tabel 6.9 Nr. crt.
0

Dimensiunile benzii (lăţime efectivă de concentrare) (m)
1

Debitul de nămol ( l/s )
2

1 2 3 4

1,0 1,5 2,0 3,0

6,7 – 16 9,5 – 24 12,7 – 32 18 – 47

− Încărcarea superficială cu materii solide, variază între 200 şi 600 kg/m2,h ; − Sistemul este proiectat pentru a evacua un nămol concentrat cu o umiditate de 93 – 95% ; − Dozajul de polimer necesar îngroşării nămolului în exces de la bazinele de aerare variază în intervalul 3 – 7 kg polimer în stare uscată / tona substanţă uscată din nămol.
6.4.5.7. Concentratoare cu tambur rotativ 6.4.5.7.1. Sunt instalaţii alcătuite dintr-o sită cilindrică rotativă, acţionată de un electromotor având

în componenţă atât sistemul de injectare a reactivilor cât şi reactorul de floculare a particulelor solide din nămol (v. fig. 6.9). În timpul funcţionării tamburul se roteşte cu o viteză de 5 – 20 rot/min.

Fig. 6.9 – Concentrator cu tambur rotativ
6.5. STABILIZAREA NĂMOLURILOR

Procesul de stabilizare a nămolului se poate realiza prin trei metode: stabilizare anaerobă (fermentare), stabilizare aerobă şi stabilizare alcalină.

Stabilizarea anaerobă (fermentarea) este probabil metoda cea mai des folosită în staţiile de

epurare a apelor uzate. Produce un nămol relativ stabil cu costuri moderate şi ca un beneficiu suplimentar, produce biogaz în a cărei componenţă se găseşte preponderent gaz metan. Acest biogaz poate fi folosit pentru încălzirea nămolului influent şi a nămolului de recirculare la temperatura de proces, iar în marile staţii de epurare poate fi folosit pentru producerea de electricitate şi agent termic. În cadrul staţiilor mari de epurare, unde se aplică epurarea avansată a apelor uzate, se pot prevede rezervoare de fermentare acidogenă, necesare pentru producerea sursei de carbon în procesul de denitrificare. Unele dezavantaje ale procesului sunt următoarele: costuri iniţiale ridicate, o cantitate însemnată de echipamente mecanice (în special acolo unde gazul este valorificat), un supernatant a cărui concentraţii în poluanţi este foarte mare la fermentarea în două trepte, nămolul trebuie încălzit pentru a menţine temperatura şi procesele dorite şi tendinţa de supraîncărcare a proceselor ca rezultat al unei slabe mixări, nevoia de control a temperaturii, prezenţa metalelor grele sau a altor agenţi toxici în influent.
Stabilizarea aerobă se întâlneşte în staţiile de epurare mici şi medii. Este un proces ce necesită

multă energie (datorită energiei consumate pentru transferul oxigenului) comparat cu fermentarea anaerobă, dar necesită costuri mai mici pentru investiţie. Stabilizarea aerobă este mai puţin complexă din punct de vedere funcţional şi uneori nu are procese separate. Stabilizarea aerobă a nămolului se poate produce fie în bazine dedicate, ca stabilizatoare de nămol (pe linia nămolului), fie în bazine de aerare de pe linia apei în care se realiezează o epurare avansată (de exemplu nitrificare cu stabilizare, unde datorită timpilor de retenţie mari, nămolul activat rezultă deja stabilizat.
Stabilizarea alcalină este stabilizarea în urma căreia produsul rezultat conţine puţini agenţi

patogeni şi poate fi folosit cu succes în agricultură sau pentru îmbunătăţirea parametrilor unui pământ. Un dezavantaj al stabilizării alcaline este acela că masa produsului se măreşte prin adăugarea de material alcalin.
6.5.1. Stabilizarea (fermentarea) anaerobă

Scopul fermentării anaerobe este acela de a reduce agenţii patogeni, cantitatea de biomasă prin distrugerea parţială a materiilor volatile şi producerea de biogaz, respectiv de gaz metan ce poate fi valorificat. Complexitatea fermentării anaerobe apare din sensibilitatea procesului şi din interacţiunile componentelor ce completează sistemul.
6.5.1.1. Teoria fermentării anaerobe

Fermentarea anaerobă are loc, ca rezultat al unei serii complicate de reacţii chimice şi biochimice. Reacţiile care au loc implică multe tipuri de bacterii, fiecare tip furnizând o biotransformare unică şi indispensabilă. Procesele de fermentare cuprind următoarele etape: hidroliza, formarea de compuşi organici solubili şi acizi organici cu catene scurte şi formarea de metan. În prima etapă (hidroliza), proteinele, celuloza, lipidele, şi alte materii organice complexe sunt solubilizate. În cea de-a doua etapă (formarea acizilor), produşii primei etape sunt transformaţi în compuşi organici solubili incluzând acizii graşi cu catene lungi; aceşti compuşi organici solubili sunt apoi transformaţi în

acizi organici cu catene scurte (cunoscută ca acidifiere). În cea de-a treia etapă (formarea metanului), acizii organici sunt transformaţi în metan şi în dioxid de carbon. Eficienţa stabilizării prin fermentare anaerobă este măsurată prin cantitatea de materii volatile (organice) reduse în timpul procesului. Deoarece fermentarea anaerobă este realizată biologic şi depinde de dezvoltarea microorganismelor, nu are loc o reducere completă a materiilor volatile ci în proporţie de 40-60% (procent numit limită tehnică de fermentare), în mod obişnuit. Eficienţa scăzută are loc atunci când sunt prezente substanţe greu biodegradabile. Un procent ridicat de descompunere a materiilor solide se obţine atunci când nămolul este compus din materii uşor degradabile, cum sunt carbohidraţii simpli, carbohidraţii compuşi (celuloza), proteinele şi lipidele.

Fig. 6.10 – Procesele ce au loc în timpul fermentării Eficienţa şi durata fermentării, producţia de gaz şi caracteristicile gazului produs, depind de natura materiilor solide ce urmează a fi fermentate.
6.5.1.2. Factorii ce influenţează fermentarea anaerobă

Factorii cei mai importanţi ce afectează fermentarea anaerobă sunt timpul de retenţie a materiilor solide, eficienţa mixării, timpul de retenţie hidraulic, temperatura, pH-ul şi prezenţa substanţelor toxice.
6.5.1.3. Materiile solide şi timpul de retenţie hidraulic

Dimensionarea rezervoare de fermentarelor anaerobe se bazează pe prevederea unui timp de retenţie hidraulic suficient de mare pentru a permite stabilizarea într-un grad cât mai mare a materiilor volatile (organice). Criteriile de dimensionare, sunt exprimate atât prin timpul de retenţie a materiilor solide cât şi prin timpul de retenţie hidraulic. Dacă nu are loc nici o modificare a concentraţiei materiilor solide din rezervor de fermentare, timpul de retenţie hidraulic este acelaşi cu timpul de retenţie al materiilor solide. Pentru fiecare etapă de fermentare în parte (hidroliza, formarea de acizi şi formarea de gaz metan) există un timp minim de retenţie a materiilor solide, timp care dacă nu este prevăzut, poate duce la eşuarea procesului prin faptul că bacteriile nu pot să se dezvolte suficient pentru a rămâne în rezervorul de fermentare.
6.5.1.4. Temperatura

Temperatura este importantă deoarece influenţează gradul de fermentare, viteza reacţiei de hidroliză şi formarea biogazului. Temperatura de funcţionare stabileşte timpul minim de retenţie al materiilor solide necesar obţinerii unei distrugeri suficiente a materiilor volatile. Majoritatea sistemelor de fermentare anaerobe sunt proiectate să funcţioneze la o temperatură de 30 - 38º C, caz în care fermentarea se numeşte mezofilă, iar unele rezervoare de fermentare sunt proiectate să funcţioneze la temperatură de 50 - 57º C, caz în care fermentarea se numeşte termofilă. De asemenea, fermentarea se poate face şi la temperatură de 15 - 25º C, caz în care fermentarea se numeşte criofilă (fără încălzirea nămolului şi fără recirculare). Aceasta din urmă este mai rar utilizată datorită volumelor mari ale rezervoarelor de fermentare ce rezultă. Fermentarea termofilă este capabilă să reducă mai mult substanţele volatile pe unitatea de volum a rezervorului de fermentare decât fermentarea mezofilă, deoarece reacţiile biochimice cresc odată cu creşterea temperaturii. Cea mai eficientă fermentare o reprezintă fermentarea termofilă, care prezintă o reducere a substanţei organice substanţială, o distrugere într-o proporţie mai mare a agenţilor patogeni şi o fermentare sporită a spumei formate. În schimb, datorită cerinţei de menţinere a temperaturii la o valoare de 50 - 57ºC, necesită costuri foarte ridicate de exploatare, respectiv de încălzire a nămolului (influent şi de recirculare). Fermentarea criofilă, presupune costuri de exploatare reduse (nu necesită încălzirea nămolului influent şi nici recirculare), dar costuri de investiţie foarte mari pentru rezervoarele de fermentare, deoarece, procesele se desfăşoară la o rată mai scăzută, necesită timp de retenţie mari, respectiv volume mai mari. Astfel, cea mai avantajoasă fermentare o constituie cea mezofilă, care este varianta de compromis dintre cele două metode de fermentare prezentate anterior, în sensul că presupune costuri moderate de exploatare şi investiţie. În timp ce alegerea temperaturii de funcţionare este un parametru important, un lucru şi mai important este menţinerea unei temperaturi constante de funcţionare, datorită bacteriilor ce sunt implicate în proces şi sunt sensibile la variaţiile de temperatură. Variaţia de temperatură, cu creşterea acesteia peste 1ºC/zi, poate duce la eşuarea procesului. Un proiect bun evită o creştere a temperaturii mai mult de 0,5ºC/zi.
6.5.1.5. pH-ul

Bacteriile anaerobe, în special cele metanogene, sunt sensibile la pH. Producţia optimă de gaz metan are loc la un nivel al pH-ului cuprins între 6,8 şi 7,2. Reducerea pH-ului în timpul fermentării inhibă formarea de biogaz şi de alcalinitate, putând conduce în final la eşuarea proceselor de fermentare. Procedeele de epurare a rezervoarelor de fermentare, ca amestecarea, încălzirea şi diversele moduri de alimentare a rezervorului de fermentare cu nămol, pot minimiza acest tip de perturbare a procesului de fermentare.
6.5.1.6. Substanţele toxice

Dacă substanţele precum amoniacul, metalele grele şi sulfurile se găsesc în concentraţie mare, ele pot crea condiţii instabile în interiorul rezervoarelor de fermentare. Se pot crea condiţii toxice ca rezultat a schimbărilor bruşte în timpul funcţionării rezervorului de fermentare, precum a şocurilor de încărcare sau adăugarea excesivă de reactivi chimici. Tabelul 6.10 prezintă concentraţiile substanţelor toxice şi inhibatoare dintre substanţele anorganice selectate. Efectul comun al concentraţiei în exces ale acestor substanţe este inhibarea formării de gaz metan. Acestea conduc la acumularea de substanţe volatile, scăderea pH-ului şi reducerea fermentării. Concentraţiile formelor dizolvate a unora dintre aceste substanţe pot fi controlate prin adăugarea de reactivi chimici. Cel mai comun exemplu este controlarea sulfurilor prin folosirea sărurilor de fier. Substanţe
0

Concentraţii medii inhibitoare (mg/l)
1

Tabel 6.10 Concentraţii puternic inhibitoare (mg/l)
2

Na K+ Ca++ Mg++ Azot amoniacal (dependent de pH) Sulfuri Cupru (Cu) Crom VI (Cr) Crom III Nichel (Ni) Zinc (Zn)
6.5.1.7. Aplicabilitate

+

3500-5500 2500-4500 2500-4500 1000-1500 1500-3000 200 -

8000 12,000 8000 3000 3000 200 0,5 50-70 (total) 3.0 (solubil) 200-250 (total) 180-420 (total) 2.0 (solubil) 30.0 (total) 1.0 (solubil)

Fermentarea anaerobă poate fi considerată ca fiind utilă procesului de stabilizare atunci când concentraţia substanţelor volatile este mai mare sau egală cu 50% sau chiar mai mare şi când sunt prezente sau pot apărea substanţele inhibitoare. Fermentarea nămolului primar are ca rezultat o separare a fracţiunii solide de cea lichide în comparaţie cu nămolul activat. Combinând cele două tipuri de nămol, amestecul va avea rezultat bun în sedimentare, mult mai bun decât nămolul activat dar mai slab decât nămolul primar. Reziduurile chimice conţin var, fier, aluminiu şi alte substanţe ce pot fi fermentate cu succes dacă substanţele volatile conţinute au un timp de retenţie destul de mare pentru a suporta reacţiile biochimice şi nu sunt prezente substanţele inhibitoare. Dacă o examinare a caracteristicilor nămolului indică o varietate mare a calităţii acestuia, fermentarea anaerobă poate să nu fie posibilă datorită sensibilităţii sale la schimbările calitative ale substratului. Unul dintre avantajele fermentării anaerobe este producerea de energie. Gazul metan conţinut în biogazul produs poate fi folosit pentru a încălzi nămolul influent şi cel de recirculare la temperatura de proces, iar excesul poate fi folosit pentru încălzirea clădirilor civile din incintă precum şi pentru producerea de energie electrică.

Dezavantajele fermentării anaerobe sunt următoarele: rezervorul de fermentare poate uşor refula datorită condiţiilor neaşteptate şi a accidentelor sau a încărcărilor ridicate şi este greu de restabilizat. Sunt necesare rezervoare de fermentare cu volume mari datorită dezvoltării încete a bacteriilor metanogene şi a timpului mare de retenţie necesar. Aceste lucruri duc la sporirea costurilor de investiţie. În timpul fermentării, metalele grele sunt concentrate în nămol, ele putând restricţiona posibilităţile de împrăştiere pe pămînt a nămolului fermentat. Supernatantul rezultat este trimis fie în influentul staţiei de epurare, fie în amontele decantoarelor primare, fie la o facilitate separată de epurare a supernatantului. Operaţiile de curăţare sunt dificile şi periculoase datorită bazinului ce este închis. Încălzirea interioară şi echipamentul de mixare pot avea probleme semnificative datorită coroziunii, a uzurii şi a condiţiilor inaccesibile. Sistemul de încălzire exterior, de asemenea, se poate obtura şi are nevoie de întreţinere constantă. Pentru personalul de exploatare, există pericolul exploziei, ca rezultat al unei exploatări şi întreţineri necorespunzătoare, a scurgerilor sau a neglijenţei. Condensul pe conducta de gaz sau colmatarea pot provoca probleme de întreţinere. Ceea ce necesită o întreţinere ridicată datorită depunerilor, a spumei şi a nisipului ce se acumulează. Pe linia nămolului la staţiile mari şi la cele unde se aplică epurarea avansată a apelor, este indicat a se prevedea un rezervor de fermentare acidogenic necesar pentru producerea sursei de carbon în procesul de denitrificare.
6.5.1.8. Procesele de fermentare

Trei configuraţii ale procesului pentru fermentarea anaerobă sunt folosite în mod obişnuit: fermentarea de mică încărcare, fermentarea de mare încărcare şi fermentarea în două etape. În plus, fermentarea anaerobă poate funcţiona la două regimuri ale temperaturii: mezofilă (30-38ºC) şi termofilă (50-60ºC).
6.5.1.9. Fermentarea anaerobă de mică încărcare

Rezervoarele de fermentare de mică încărcare sunt cele mai vechi sisteme de fermentare anaerobă şi mai sunt numite şi rezervoare de fermentare anaerobe convenţionale. Figura 6.11 prezintă un rezervor de fermentare cu debit constant. Rezervorul de fermentare este compus dintr-un rezervor de formă cilindrică cu pantă la partea inferioară şi cu un acoperiş plat sau curb. Nu este prezentă amestecarea în acest sistem.

Fig. 6.11 - Fermentarea anaerobă de mică încărcare

Datorită faptului că nu se face amestecarea la sistemele de fermentare de mică încărcare apare fenomenul de stratificare în interiorul rezervorului de fermentare. Biogazul acumulat la partea superioară a rezervorului este evacuat pentru a fi stocat sau pentru a fi valorificat. Spuma se acumulează la partea superioară a lichidului sau a supernatantului. Supernatantul este evacuat şi recirculat înainte de decatorul primar sau la intrarea în treapta avansată. Supernatantul conţine concentraţii foarte mari de azot şi fosfor. Particulele stabilizate decantează la partea inferioară a rezervorului pentru a fi îndepărtate şi apoi prelucrate. Fermentarea de mică încărcare este caracterizată printr-o alimentare intermitentă, o încărcare redusă cu substanţă organică (volatilă) a rezervorului de fermentare, nu se face amestec decât prin fenomenul de flotare a bulelor de gaz, dimensiuni mari ale rezervoarelor datorită volumului şi timpului de retenţie cuprins între 30 şi 60 de zile. Nisipul şi stratul de spumă (crustă) se vor acumula la partea inferioară şi respectiv la partea superioară, în consecinţă, volumul efectiv scade.
6.5.1.10. Fermentarea anaerobă de mare încărcare, într-o singură treaptă

Rezervoarele de fermentare de mare încărcare sunt caracterizate prin mixarea şi încălzirea nămolului, debitul de alimentare este uniform şi se realizează o concentrare a nămolului înainte de a fi fermentat (v. fig. 6.12). Ca rezultat, volumul rezervorului necesar pentru o fermentare corespunzătoare este redus şi stabilitatea procesului este îmbunătăţită.

Fig. 6.12 - Fermentare anaerobă de mare încărcare într-o singură treaptă Încălzirea nămolului pentru fermentare are ca efect îmbunătăţirea dezvoltării

microorganismelor, a eficienţei de fermentare şi a producţiei de biogaz. Rezervoarele de fermentare anaerobă de mare încărcare pot funcţiona la temperaturi mezofile şi termofile. Fermentarea termofilă poate oferi câteva avantaje suplimentare faţă de fermentarea mezofilă, cum ar fi raportul ridicat al reacţiilor ce pot avea ca rezultat micşorarea volumului necesar desfăşurării procesului de fermentare, creşterea distrugerii agenţilor patogeni şi caracteristici de deshidratare mult mai bune. Restricţiile procesului includ o sensibilitate extremă a microorganismelor la

variaţia temperaturii de proces, o energie necesară mult mai mare (şi mai departe costuri ridicate de exploatare pentru menţinerea temperaturii de proces) comparat cu procesele de fermentare mezofilă şi producerea de nămol fermentat cu miros mult mai puternic. Procedeele utilizate în încălzirea nămolului sunt: injectarea de aburi, folosirea schimbătorilor de căldură interiori şi folosirea schimbătorilor de căldură exteriori. Schimbătorii de căldură exteriori sunt cei mai utilizaţi datorită flexibilităţii lor şi a faptului că sunt mult mai uşor de controlat la suprafaţa de încălzire. Spiralele interioare se pot colmata uşor şi vor trebui întreţinute periodic, sau rezervorul de fermentare va trebui golit pentru ca acestea să poată fi curăţate. Temperatura apei de încălzire este menţinută la valori cuprinse între 50 şi 62 ºC. Amestecarea nămolului din rezervorul de fermentare reduce stratificarea termică, dispersează substratul pentru un contact mai bun cu biomasa activă şi reduce formarea crustei. Amestecarea diminuează, de asemenea, orice substanţă inhibatoare sau pH nefavorabil şi caracteristicile temperaturii influentului, în consecinţă creşte volumul efectiv al rezervorului.
6.5.1.11. Fermentarea anaerobă de mare încărcare în două trepte

Fermentarea în două etape este o extindere a tehnologiei de fermentare de mare încărcare, ce împarte funcţiile fermentării şi separării fracţiunii solide de cea lichidă în două rezervoare separate, legate în serie. Primul rezervor este un rezervor de fermentare de mare încărcare, în timp ce al doilea este utilizat pentru separarea solid-lichid, cu eliminarea de supernatant şi producerea de biogaz (v. fig. 6.13). Cel de-al doilea rezervor nu are sisteme de amestecare sau de încălzire. Materiile solide fermentate anaerob pot să nu sedimenteze bine, rezultatul observându-se în supernatant ce conţine o concentraţie mare de materii solide în suspensie ce pot fi dăunătoare pentru sistemul de epurare a supernatantului. Dezavantajele acestui sistem sunt caracteristicile slabe de concentrare prin sedimentare ale nămolului fermentat (în prima treaptă), datorită bulelor de biogaz fermentate în prima treaptă care prin flotare înhibă parţial procesul de concentrare a nămolului

Fig. 6.13 - Fermentare anaerobă de mare încărcare, în două etape O etapă de perspectivă o pot constitui rezervoarele de fermentarele în două trepte ce folosesc fermentarea termofilă urmată de fermentare mezofilă cu avantaje operaţionale superioare.

6.5.1.12. Dimensionarea rezervorului de fermentare anaerob

Prima consideraţie importantă de dimensionare este aceea de a se determina volumul corect al rezervorului pentru a asigura o stabilizare eficientă a influentului şi a producţiei de biogaz, respectiv gaz metan, corespunzătoare. Datele necesare pentru dimensionarea unui rezervor de fermentare anaerobă a nămolului includ calitatea şi cantitatea materiilor solide din influent ce urmează a fi fermentate, respectiv ale materiilor solide produse prin sedimentarea primară, secundară sau avansată (unde este cazul). Sunt necesare informaţii suplimentare precum procentul de materii solide, procentul de materii volatile şi raportul dintre nămolul primar şi cel biologic ce vor alimenta rezervorul de fermentare.
6.5.1.13. Dimensionarea tehnologică a rezervoarelor de fermentare a nămolului

Dimensionarea tehnologică constă din: a) – determinarea volumului, a cantităţii, a umidităţii şi a caracteristicilor nămolului; b) – determinarea volumului rezervorului de fermentare a nămolului; c) – alegerea pompelor; d) – alegerea schimbătorilor de căldură; e) – determinarea diametrelor conductelor de nămol, a conductelor de agent termic, de gaz; f) – determinarea volumului de gaz de fermentare, de agent termic, de supernatant etc. g) – izolaţia termică a RFN dispusă pe peretele exterior al cuvei trebuie correct aleasă, în special din punct de vedere a calităţii şi bine executată în scopul păstrării acesteia în stare uscată. Etapele de dimensionare prezentate mai sus, pot fi detaliate astfel: a) Determinarea volumului, a cantităţii, a umidităţii şi a caracteristicilor nămolului se face pe baza bilanţului de substanţe pe linia nămolului (v. cap. 5). b) Volumul rezervorului de fermentare a nămolului se determină pe baza următorilor parametri tehnologici de dimensionare: - Încărcarea organică a rezervorului: IoRFN = No = 1,5K3 VRFN (kg s.o./m3 RFN,zi) (6.5)

- Cantitatea de nămol fermentat: N f = (1 − l f ) ⋅N o + N m (kg s.u./zi) unde: IoRFN (kg s.o./m3 RFN,zi) = încărcarea organică a rezervorului de fermentare a nămolului ; (6.6)

lf = 40 ÷ 55 % - limita tehnică de fermentare;
N f (kg s.u./zi) = cantiatea zilnică de nămol fermentat, exprimată în substanţă uscată;

N o (kg/zi) = (60K 75%) ⋅ N inf - cantitatea zilnică de substanţă organică conţinută în nămolul influent în rezervorul de fermentare, exprimată în substanţă uscată;
N m (kg/zi) = (25K 40%) ⋅ N inf - cantitatea zilnică de substanţă minerală conţinută

în nămolul influent în rezervorul de fermentare, exprimată în substanţă uscată;
N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influent în rezervorul de fermentare, exprimată în substanţă uscată.

-

Timpul de fermentare:
Tf = 90 ... 150 zile - pentru fermentare criofilă

Tf = 15 ... 20 zile - pentru fermentare mezofilă Tf = 8K10 zile - pentru fermentare termofilă
- Volumul rezervorului de fermentare: VRFN (m3/zi) = Tf ⋅ Vn inf (6.7)

unde: Vn inf ( m3 / zi ) = volumul de nămol influent calculat la bilanţul de substanţe pe linia nămolului (v. cap. 5). Valorile standardizate utilizate frecvent la dimensionarea rezervoarelor de fermentare a nămolului sunt: 250, 500, 750, 1500, 2500, 4000 şi 8000 m3. c) Pompele pentru recircularea nămolului se aleg astfel încât întregul volum de fermentare să fie recirculat în 5 ... 8 h. - Debitul de recirculare:

V Q R = RFN 5K8 - Înălţimea de pompare: H = Hg + Σhr

( m3 / h )

(6.8)

(m)

(6.9)

d) La alegerea schimbătorilor de căldură trebuie să se cunoască căldura necesară încălzirii nămolului proaspăt, căldura necesară acoperirii pierderilor prin cupolă, pereţi şi radier. CT = C1 + C2 C1 = Vninf · Cn · (θ – θ1) unde: C1 (kcal/zi) C2 (kcal/zi) (kcal/zi) (kcal/zi) (6.10) (6.11)

= căldura necesară încălzirii nămolului proaspăt; = căldura necesară acoperirii pierderilor prin cupolă, pereţi şi radier;

Vn inf ( m3 / zi ) = volumul zilnic de nămol influent în rezervorul de fermentare;
3 C n ( kcal / m , grad ) = căldura specifică (cantitatea de căldură necesară creşterii temperaturii cu 1ºC);

Cn

= 1000 Kcal/m3, grad;

θ (ºC) = temperatura nămolului din interiorul rezervorului (mezofil, termofil); θ1 (ºC) = θ iarna = temperatura namolului proaspat introdus in rezervor; C2 = C2 cupolă + C2 pereţi + C2 radier (6.12)

C2 = K· A · (θ – θ 2)

(6.13)

unde: K (Kcal/ºC⋅m2⋅zi) = coeficient de transfer al căldurii (funcţie de natura materialului); C2 cupolă (kcal/zi) = căldura necesară acoperirii pierderilor prin cupolă; C2 pereţi (kcal/zi) = căldura necesară acoperirii pierderilor prin pereţi; C2 radier (kcal/zi) = căldura necesară acoperirii pierderilor prin radier; A (m2) = suprafaţa cupolei, pereţilor sau a radierului; θ (ºC) = temperatura nămolului rezervorului din interiorul (mezofil, termofil);; θ1 (ºC) = temperatura namolului proaspat introdus in rezervor. e) Pentru dimensionarea conductelor trebuie să se cunoască următoarele: - viteza nămolului în conducte trebuie să fie cuprinse între 1 şi 1,2 m/s iar diametrul nominal trebuie să fie de minim 200 mm, - viteza minimă a apei trebuie să fie de 0,7 m/s, iar diametrul nominal să fie minim 100 mm, - viteza biogazului rezultat în urma fermentării trebuie să fie cuprinsă între 5 şi 15 m/s. f) Volumul teoretic zilnic de biogaz se determină considerând o producţie specifică qbg = 300 ... 500 l biogaz/kg s.o. red. QG = q bg ⋅ N o red. 1000 (m3/zi) (m3/zi) (6.14) (6.15)

QG ef = (0,8 ... 0,85) · QG unde: QG

(m3/zi) = volumul teoretic zilnic de biogaz ;

QG ef (m3/zi) = volumul efectiv zilnic de biogaz ;

Când nu se cunoaşte graficul de consum al biogazului, volumul rezervorului se consideră egal cu producţia de biogaz în 8 ore.

VRG =

Q G ef 3

(m3)

(6.16)

6.5.1.14. Colectarea şi stocarea biogazului

Biogazul produs prin fermentarea anaerobă a nămolului este colectat fie pentru a fi valorificat, fie este eliminat prin ardere. Odată ce el flotează prin nămol, biogazul este colectat deasupra suprafeţei de lichid şi este evacuat. Biogazul este apoi transportat pentru a încălzi sau pentru a furniza energie echipamentelor (utilizare imediată), sau este stocat în rezervorul de gaz pentru a fi utilizat mai târziu, iar gazul în exces este eliminat prin ardere. Biogazul rezultat în urma fermentării anaerobe conţine aproximativ 65-70% CH4, 25-30% CO2, şi cantităţi mici de N2, H2, H2S, vapori de apă, şi alte gaze. Biogazul de fermentare are o greutatea specifică de aproximativ 0,86 din greutatea specifică a aerului. Deoarece producţia de biogaz este una dintre cele mai bune metode pentru progresul fermentării şi deoarece gazul de fermentare poate fi folosit drept agent de combustie, proiectantul trebuie să fie familiarizat cu producerea, colectarea şi valorificarea lui.

Gazul metan conţinut în biogaz la temperatură şi presiune normală (200C şi 1 atm), are o valoare termică de 35.800 kJ/m3. Deoarece biogazul de fermentare conţine doar 65% metan, puterea calorică a gazului de fermentare este de 22.400 kJ/m3. Prin comparaţie, gazul natural, care este un amestec de metan, propan, şi butan, are o putere calorică de 37.300 kJ/m3. Producţia de biogaz realizată este corelată în mod direct, biochimic, cu cantitatea de substanţe volatile mineralizate şi este exprimată ca volumul de biogaz pe unitatea de masă a materiilor volatile distruse. Acest indice specific al producţiei de biogaz este diferit pentru fiecare substanţă organică din rezervorul de fermentare. Tabelul 6.11 oferă date despre producţia de gaz a câtorva materii organice. Producţia de biogaz variază de la la 0,7 m3 biogaz/kg materii volatile pentru proteine şi carbohidraţi până la 1,2-1,6 m3 biogaz/kg de materii volatile reduse în cazul grăsimilor. Un rezervor de fermentare anaerob obişnuit alimentat cu nămol primar şi nămol activ în exces poate produce aproximativ 0,8 - 1 m3 biogaz/kg de substanţe volatile reduse. Cantitatea de biogaz produsă este o funcţie de temperatură, timpul de retenţie şi de încărcarea cu materii solide volatile (substanţă organică). Tabel 6.11 Producţia specifică de gaz pe unitatea de masă redusă m3/kg Conţinut de metan, %
1 2

Material
0

Grăsimi Spumă Fibre Proteine

1,2-1,6 0,9-1,0 0,8 0,7

62-72 70-75 45-50 73

Biogazul rezultat la fermentare are o putere calorică cuprinsă între 20 şi 25 MJ/m3. O valoare medie de 25 MJ/m3 este folosită pentru proiectare. În cazul staţiilor de epurare mari, biogazul de fermentare poate fi folosit drept combustibil în vederea producerii de energie electrică. Apa fierbinte de la boilere sau cea utilizată la răcirea motoarelor cu ardere internă poate fi folosită la încălzirea nămolului şi/sau a construcţiilor civile din incinta staţiei de epurare. Surplusul de energie necesar pentru funcţionarea staţiei poate fi vândut uneori autorităţilor locale ce se ocupă de gestionarea şi furnizarea de energie electrică. Deoarece biogazul de fermentare conţine acid sulfuric, azot, particule, şi vapori de apă, biogazul trebuie să fie epurat în epuratoare de gaze uscate sau umede înainte de a-l utiliza la motoarele cu ardere internă. Concentraţiile în exces de acid sulfuric de aproximativ 0,1 l/m3 necesită instalaţii speciale de desulfurare. Colectarea biogazului şi sistemul de distribuţie trebuie menţinut la o presiune pozitivă pentru a evita explozia în cazul în care gazul se amestecă cu aerul atmosferic. Amestecul de aer cu biogaz de fermentare conţine metan în proporţie mai mică de 5%, ce poate fi exploziv. Din acest motiv toate echipamentele mecanice şi constructive trebuie să fie etanşe, iar echipamentele electrice trebuie să fie protejate împotriva exploziei. Sunt folosite două tipuri de rezervoare de depozitare a gazului: rezervoare cu capac ce flotează pe gazul înmagazinat şi rezervoare sub presiune.

Rezervoarele cu capac flotant sunt rezervoare cu presiune constantă şi volum variabil. Rezervoarele sub presiune, au de obicei formă sferică şi menţin o presiune cuprinsă între 140 şi 700 kN/m2, cu valori medii cuprinse între 140 şi 350 kN/m2. Biogazul poate fi stocat atât la presiune mică în rezervoarele externe de gaz care folosesc învelişuri mobile sau la presiune ridicată în rezervoarele de presiune, dacă sunt folosite compresoare de gaz. O descoperire recentă în cazul învelişurilor rezervoarelor cilindrice este învelişul de tip membrană realizată dintr-un poliester flexibil. În cazul rezervoarelor ovoidale, volumul disponibil pentru depozitarea gazului este mic. Pentru o utilizare eficientă a biogazului din rezervor, este necesară o stocare externă. Parametrii sugeraţi pentru dimensionarea sistemelor de amestecare ale rezervorului de fermentare includ unitatea ce generează energie, gradientul de viteză, gazul ce se degajă unitar, şi timpul de reîncărcare a rezervorului de fermentare.
6.5.1.15. Necesarul de reactivi chimici

Sistemele de alimentare cu reactivi chimici uneori devin necesare datorită schimbărilor calitative şi cantitative ale influentului. Schimbările alcalinităţii, pH-ului, sulfurilor sau a concentraţiei metalelor grele poate face necesară adăugarea de reactivi chimici în proces. Abilitatea de a adăuga reactivi chimici corecţi, ca bicarbonatul de sodiu, clorura ferică, sulfatul feric, varul, trebuie luată în considerare încă din faza incipientă a proiectării. Proiectarea rezervoarelor de fermentare se face astfel încât acestea să fie acoperite pentru a colecta gazul, a reduce mirosul, pentru a stabiliza temperatura interioară a rezervorului de fermentare şi pentru a menţine condiţiile anaerobe. În plus, acoperişul trebuie să suporte sistemul de amestecare şi să permită accesul în rezervor. Tipurile de acoperişuri utilizate în proiectele rezervoarelor de fermentare anaerobe pot fi de tip mobil sau fix.
6.5.1.16 . Clasificarea rezervoarelor de fermentare după formă

Rezervoarele de fermentare anaerobe pot avea formă rectangulară, cilindrică sau ovoidală. Rezervoarele rectangulare sunt folosite acolo unde disponibilitatea suprafeţelor este o problemă. Costurile de execuţie sunt mai mici, dar sunt dificil de exploatat datorită tendinţei de a se crea zone moarte, ce se dezvoltă din caracteristicile slabe de amestecare. O configuraţie uzuală este un cilindru vertical cu un radier conic. Aceste rezervoare circulare sunt construite din beton armat, cu pereţi laterali verticali cu adâncimi ce variază între 6 şi 14 m şi diametre cuprinse între 8 şi 40 m. Un radier de formă conică, cu o pantă ce variază între 1:3 şi 1:6 este de preferat pentru o întreţinere uşoară. Pantele mai mari de 1:3, cu toate că sunt dorite pentru îndepărtarea pietrişului, sunt dificil de construit şi se întreţin greu. Radierul poate avea inclusă o conductă de evacuare centrală sau poate fi împărţit în secţiuni, fiecare secţiune fiind echipată cu conducte separate de evacuare. Rezervorul de fermentare de formă cilindrică este mult mai scump de constuit decât proiectele tradiţionale dar poate reduce costurile de întreţinere şi frecvenţa acestora. Acolo unde a fost necesar, rezervoarele de fermentare cilindrice au fost izolate folosind cărămidă şi spaţiu de aer, pământ, polistiren, fibre de sticlă. O configuraţie optimizată a rezervorului este rezervorul de fermentare de formă ovoidală.

Zona tronconică de la partea superioară şi de la partea inferioară ajută la eliminarea problemelor aduse de nisip şi de spumă (crustă), eliminând sau reducând necesitatea curăţării. Cerinţele de amestecare ale rezervorului de fermentare de formă ovoidală sunt mult mai mici decât pentru rezervoarele cilindrice uzuale mai puţin adânci. Majoritate rezervoarelor de fermentare de formă ovoidală sunt prevăzute cu ţevi ce injectează gaz sau jeturi hidraulice pe la partea inferioară a rezervorului de fermentare pentru a nu facilita depunerea nisipului. Rezervoarele de fermentare de formă ovoidală pot fi construite din beton sau din oţel şi sunt izolate la partea exterioară.

Fig. 6.14 – Rezervor de fermentare anaerob de formă ovoidală Avantajele şi dezavantajelor diferitelor tipuri de rezervoare de fermentare funcţie de forma lor geometrică sunt date în tabelul 6.12. Tabel 6.12 Tipul de rezervor de fermentare
0

Avantaje
1

Dezavantaje
2

Cilindric

Forma rezervorului permite un volum relativ mare pentru depozitarea gazului Acoperişurile rezervoarelor permit acumularea de biogaz Pot fi aplicate tehnici convenţionale de execuţie; costurile de execuţie sunt competitive Acumulări minime de nisip la partea inferioară a rezervorului. Minimizarea formării crustei

Formă ovoidală

Ineficienţa amestecării şi formarea de zone moarte Rezultate scăzute în amestecarea acumulărilor de nisip şi mâl Creează condiţii pentru acumularea de spumă şi formarea de crustă Este necesară curăţarea pentru îndepărtarea acumulărilor de nisip şi de spumă; poate fi cerută scoaterea din funcţiune pentru revizie Prezintă un volum de depozitare a gazului foarte mic. Structură supraterană înaltă şi complexă

Tabel 6.12 (continuare)
0 1 2

Eficienţă sporită de amestec Este obţinută o biomasă mult mai omogenă Costuri de funcţionare şi întreţinere scăzute; frecvenţa spălării este redusă semnificativ Suprafaţă necesară mică

Acces dificil la echipamentul montat la partea superioară, necesitănd scări înalte de acces sau un lift Este necesar un proiect de fundare mare şi considerente seismice de luat în calcul Formarea crustei la rezervoarele de fermentare mixate cu gaz poate fi o problemă în colectarea gazului Costuri ridicate pentru execuţie Necesită executanţi de specialitate

Din acest motiv, se impune o condiţionare chimică a nămolului fermentat pentru îmbunătăţirea proprietăţilor nămolului, respectiv separarea fracţiunii solide de cea lichidă, înainte de deshidratare.
6.5.2. Stabilizarea aerobă

Stabilizarea aerobă are loc prin oxidarea substanţelor organice biodegradabile şi reducerea organismelor patogene prin mecanisme biologice, aerobe. Procesul de stabilizare aerobă este un proces de epurare biologică cu peliculă în suspensie şi este bazat pe teoriile biologice similare cu cele ale aerării prelungite ale nămolului activat. Obiectivele proceselor de stabilizare aerobă, care pot fi comparate cu cele ale proceselor de fermentare anaerobe, includ producerea de nămol stabil prin oxidarea substanţelor organice biodegradabile, reducerea masei şi a volumului, reducerea organismelor patogene şi condiţionarea pentru prelucrarea ulterioară. Avantajele acestor procese aerobe comparate cu fermentarea anaerobă sunt: Producerea de nămol inofensiv, stabil din punct de vedere biologic; Costuri totale mai scăzute; Funcţionare mai simplă în reducerea concentraţiei substanţelor volatile decât la procesele de fermentare anaerobe; Funcţionare sigură fără pericolul exploziei şi probleme reduse ale degajării mirosului; şi Un nămol stabilizat cu o concentraţie în CBO5 mai mică decât cea obţinută prin procesele anaerobe.

Primul dezavantaj atribuit procesului de stabilizare aerobă sunt costuri mari pentru energie asociate cu energia necesară pentru transferul oxigenului. Dezvoltările recente în cadrul proceselor de stabilizare aerobă, cum sunt: eficienţa ridicată a echipamentului de transfer a oxigenului şi studiile în funcţionarea la temperaturi ridicate, pot reduce această problemă. Alte dezavantaje includ limitarea aplicabilităţii la staţiile de epurare mici şi medii, eficienţa redusă a proceselor în timpul perioadelor reci, incapacitatea de a produce un produs secundar folositor, cum este gazul metan din procesele anaerobe şi rezultate variate obţinute în timpul deshidratării mecanice a nămolului stabilizat anaerob.
6.5.2.1. Teoria stabilizării aerobe

Stabilizarea aerobă se bazează pe principiul biologic al respiraţiei endogene. Respiraţia endogenă are loc atunci când nu se mai face aprovizionare cu hrană şi microorganismele încep să consume propria lor protoplasmă pentru a obţine energia necesară menţinerii reacţiilor din interiorul celulei.

În timpul proceselor de stabilizare, ţesutul celular este oxidat aerob în dioxid de carbon, apă şi amoniac sau nitraţi. Deoarece procesele de oxidare aerobă sunt exoterme, în timpul reacţiilor are loc o eliberare de căldură. Deşi procesele de stabilizare teoretic ar trebui realizate în totalitate, de fapt doar 75-80% din ţesutul celular este oxidat. Ce rămâne, în proporţie de 20-25%, este compus din componente inerte şi componente organice ce nu sunt biodegradabile. Procesul de stabilizare aerob, de fapt, implică doi paşi: oxidarea directă a materiei biodegradabile şi oxidarea materialului celular. Aceste procese sunt descrise de ecuaţiile de mai jos: Substanţe organice + NH4+ + O2 → material celular + CO2 + H2O (6.17) Material celular + O2 → nămol fermentat + CO2 + H2O + NO3(6.18)

Reacţia din cea de-a doua ecuaţie este în mod normal un proces de respiraţie endogenă şi este reacţia predominantă ce are loc în sistemul de stabilizare aerob. Datorită necesităţii menţinerii procesului în faza de respiraţie endogenă, nămolul activat în exces se stabilizează. Includerea nămolurilor primare în proces poate influenţa reacţia totală, deoarece ele conţin puţin material celular. Majoritatea materialului organic din nămolul primar constituie o sursă de hrană externă pentru biomasa activă conţinută în nămolul biologic. De aceea, este necesar un timp de retenţie cât mai mare pentru a se acomoda metabolismul şi dezvoltarea celulară ce trebuie să se petreacă înaintea de atingerea condiţiilor de respiraţie endogenă.
6.5.2.2. Dimensionarea stabilizării aerobe

Numeroase variabile guvernează dimensionarea unui sistem de stabilizare aerob convenţional – aceste sisteme funcţionează la o temperatură cuprinsă între 20 şi 30ºC şi folosesc aerul ca sursă de oxigen pentru activitatea biologică.

Fig. 6.15 – Stabilizatoare aerobe: a) cu funcţionare intermitentă şi insuflare de aer, b) cu funcţionare continuă şi insuflare de aer. Dimensionarea tehnologică constă din: 1. Determinarea volumului, calităţii, umidităţii şi caracteristicilor nămolului se face pe baza bilanţului de substanţe pe linia nămolului (vezi cap. 5).

2. Volumul stabilizatorului de nămol se determină pe baza următorilor parametri tehnologici de dimensionare: - Încărcarea organică a bazinului: IoSN = No = 1,5K3 (kg s.o./m3 SN,zi) VSN (6.19)

- Cantitatea de nămol stabilizat: N s (kg/zi) = (1 − l s ) ⋅N o + N m (kg s.u./zi) (6.20)

unde: IoSN (kg s.o./m3 SN,zi) = încărcarea organică a stabilizatorului de nămol; l s = 35 ÷ 50 % - limita tehnică de stabilizare; Ns (kg s.u./zi) = cantiatea zilnică de nămol stabilizat, exprimată în substanţă uscată; N o (kg/zi) = (60K 75%) ⋅ N inf - cantitatea zilnică de substanţă organică conţinută în nămolul influent în stabilizatorul de nămol, exprimată în substanţă uscată;
N m (kg/zi) = (25K 40%) ⋅ N inf - cantitatea zilnică de substanţă minerală conţinută în nămolul influent în stabilizatorul de nămol exprimată în substanţă uscată; N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influent în stabilizatorul de nămol, exprimată în substanţă uscată ;

- Timpul de stabilizare: Ts = VSN Vn inf = 6 ... 16 zile (6.21)

- Volumul stabilizatorului de nămol:
VSN = Ts ⋅ Vn inf

(m3/zi)

(6.22)

unde:

Vn inf = volumul de nămol influent în stabilizatorul de nămol calculat în bilanţul de substanţe pe linia nămolului (v. cap. 5).

- Cantitatea de oxigen necesară procesului de stabilizare aerobă din formula: O n = i On ⋅ N o iOn = (0,15K0,3) (kg O2/zi) (kg O2/kg s.o.) (6.23) (6.24)

unde: iOn (kg O2/kg s.o.) = consumul de oxigen în faza endogenă ; - Capacitatea de oxigenare necesară:
CO nec = 2 ⋅ O N

(kg O2/zi)
CO nec ⋅ 10 3 24 ⋅ c 'o ⋅ H i

(6.25) (6.26)

Q nec (m 3aer/h) = Naer

unde: - c 'o ( g O 2 / N m3 aer, m adâncime insuflare ) = capacitatea specifică de oxigenare; - Q nec (m3aer/h) = debitul de aer necesar în condiţii standard; Naer - Alegerea suflantelor necesare procesului se aleg în funcţie de debitul necesar de aer în condiţii normale şi înălţimea de insuflare, ţinându-se cont de pierderile de sarcină: Ht (m) = Hi + Σhri unde: Hi (m) – adâncimea de insuflare; Σhri (m) – suma pierderilor de sarcină liniare şi locale;
6.5.2.3. Reducerea substanţelor volatile

(6.27)

Reducerea substanţelor volatile (organice) variază între 35 şi 50% (procent numit limita tehnică de stabilizare) din cantitatea materiilor solide în suspensie ce sunt obţinute în timpul procesului de stabilizare aerobă. Temperatura de funcţionare a sistemului de stabilizare aerobă este un parametru critic din cadrul procesului. Un dezavantaj frecvent al procesului aerob este variaţia în eficienţa procesului rezultată din schimbările temperaturii de funcţionare. Schimbările temperaturii de funcţionare sunt aprobiate de temperatura mediului ambiant, deoarece majoritatea sistemelor de stabilizare aerobă folosesc rezervoare deschise. Reacţiile biologice ce au loc în timpul procesului de stabilizare aerobă necesită oxigen pentru respiraţia materialului celular din biomasa activă iar în cazul amestecului cu nămol primar, oxigenul necesar transformării materialul organic în material celular. În plus, funcţionarea corespunzătoare a sistemului necesită un amestec adecvat al conţinutului pentru a asigura un contact corespunzător al oxigenului, materialul celular şi materialul organic ce constituie sursa de hrană Volumul necesar sistemului de stabilizare aerobă este guvernat de timpul de retenţie necesar pentru reducerea dorită a substanţelor volatile (organice). Timpul de retenţie necesar pentru a reduce 35-50% din substanţele volatile (organice), variază între 10 şi 12 zile la o temperatură de funcţionare de aproximativ 20°C. Timpul de retenţie total necesar este dependent de temperatură şi de biodegrabilitatea nămolului, putând creşte până la 15 – 16 zile când temperatura scade sub 20°C.
6.5.2.4. Alte metode de stabilizare aerobă

Mai multe sisteme de stabilizare aerobe mezofile standard, cu aerare, au fost cercetate în ultimii ani. Dintre acestea se remarcă aerarea cu oxigen pur, stabilizarea termofilă autotermă şi stabilizarea la temperatură criofilă.
6.5.2.5. Aerarea cu oxigen pur

Aceste modificări ale proceselor de stabilizare aerobă înlocuiesc aerul cu oxigen pur. Sistemele cu oxigen pur sunt insensibile la schimbările temperaturii mediului ambiant datorită activităţii microbiene crescute şi naturii exoterme a procesului. În timp ce o variantă a acestei modificări foloseşte rezervoarele deschise, stabilizarea aerobă ce foloseşte oxigenul pur se face în rezervoare închise, similare cu acelea folosite în procesele nămolului

activat cu oxigen pur. Folosirea sistemului de stabilizare aerobă cu oxigen pur, în rezervoare închise, va avea ca rezultat temperaturi mari pentru funcţionare, datorită naturii exoterme a procesului de stabilizare. Dezavantajul principal acestei stabilizări este costul ridicat pentru generarea oxigenului pur.
6.5.3. Stabilizarea alcalină

Varul este unul dintre cele mai folosite şi mai scăzute ca preţ dintre substanţele alcaline disponibile pentru apele uzate industriale. Varul este folosit pentru a reduce mirosul, pentru creşterea pH-ului în rezervoare de fermentarele etanşe, pentru îndepărtarea fosforului în treapta de epurare avansată, şi pentru condiţionare înainte şi după deshidratare mecanică. Scopul stabilizării alcaline poate include următoarele: reduce semnificativ numărului de agenţi patogeni inhibând creşterea acestora şi reduce mirosul produs de organisme. În consecinţă, previne îmbolnăvirea oamenilor, crează un produs stabil ce poate fi depozitat şi reduce pe termen scurt percolarea metalelor ce nu se găsesc în mod natural în sol. Procesul de stabilizare alcalină este un proces simplu. Un reactiv chimic alcalin, este adăugat pentru a creşte pH-ul influentului şi prin asigurarea unui timp de contact suficient. La pH = 12, sau mai mare, cu un timp de contact suficient şi cu un amestec omogen al varului cu influentul, agenţii patogeni şi microorganismele sunt aduse în stare inactivă sau chiar distruse. Caracteristicile fizice şi chimice ale materiilor solide produse sunt, de asemenea, modificate de reacţiile ce au loc cu substanţele alcaline. Chimismul procesului nu este încă bine înţeles, deşi se crede că unii compuşi moleculari sunt influenţaţi de reacţie, cum este hidroliza şi saponificarea. Atât staţiile de epurare mici cât şi staţiile de epurare mari folosesc stabilizarea cu var ca un prim proces de stabilizare. Oricum, stabilizarea cu var este mai des folosită pentru staţiile mici. Este mult mai ieftin decât în cazul stabilizării cu alte tipuri de reactivi. Unele staţii de epurare mari au folosit stabilizarea cu var ca un proces interimar când procesul de stabilizare primară (ca fermentarea aerobă sau anaerobă) este temporar nefuncţională. Stabilizarea cu var este, de asemenea, folosită pentru a suplimenta procesul de stabilizare primară în timpul perioadelor de producere a nămolului.
6.5.3.1. Teoria stabilizării alcaline

Stabilizarea cu var depinde de menţinerea unui pH la un nivel destul de ridicat pentru o perioadă suficientă de timp pentru a face inactivă populaţia de microorganisme a nămolului. Această stagnare sau întârziere substanţială a reacţiilor microbiene poate duce pe de altă parte la producerea mirosului şi atracţia muştelor, ţânţarilor etc. Procesul poate face ca viruşii, bacteriile şi alte microorganisme să devină inactive. Procesul de stabilizare cu var implică o gamă largă de reacţii chimice ce transformă compoziţia chimică a nămolului. Următoarele ecuaţii, simplificate pentru exemplificare, indică tipurile de reacţii care au loc: Reacţiile cu constituenţii anorganici includ: Calciu: Fosfor: Dioxid de carbon: Acizi: Ca2+ + 2HCO3- + CaO → 2CaCO3 + H2O 2PO43- + 6H+ + 3CaO → Ca3(PO4)2 + 3H2O CO2 + CaO → CaCO3 RCOOH + CaO → RCOOCaOH (6.28) (6.29) (6.30) (6.31)

Reacţiile cu constituenţii organici includ:

Grăsimi:

Grăsimi + CaO → Acizi graşi

(6.32)

Iniţial, adăugarea de var creşte pH-ul nămolului. Apoi, au loc reacţii ca cele mai sus menţionate. Dacă este adăugat prea puţin var, pH-ul scade şi aceste reacţii au loc. De aceea, este nevoie de var în exces. Activitatea biologică produce compuşi ca dioxidul de carbon şi acizi organici care recţionează cu varul. Dacă activitatea biologică din nămolul ce urmează a fi stabilizat nu este înhibată suficient, vor fi produse aceste componente, reducând pH-ul şi rezultând o stabilizare inadecvată. Dând suficiente informaţii exacte despre nămol, teoretic, este posibil să se calculeze varul necesar a fi adăugat pentru a creşte pH-ul la o valoare dată. Dacă este adăugat var stins la nămol, în reacţiile iniţiale cu apa formează varul hidratat. Acestă reacţie este exotermă şi eliberează aproximativ 15.300 cal/g,mol. Reacţia dintre varul stins şi dioxidul de carbon este, de asemenea, exotermă, eliberând aproximativ 43.300 cal/g,mol. Aceste reacţii pot avea ca rezultat o creştere substanţială a temperaturii, în special la turtele de nămol cu un amestec scăzut al conţinutului; iar în unele cazuri, aceste temperaturi pot fi suficiente pentru a contribui la reducerea agenţilor patogeni din timpul stabilizării cu var.
6.5.3.2. Stabilizarea cu var lichid

Stabilizarea cu var lichid implică adăugarea de var pastă în nămolul lichid pentru a atinge stabilizarea necesară. Pentru staţiile de epurare care practică dispunerea pe pământ a nămolului lichid, cum este injectarea subterană, sau aplicarea în agricultură, varul este adăugat pentru a îngroşa (concentra) materiile solide. Această practică a fost limitată la staţiile de epurare mici şi acolo unde distanţele pentru a fi depozitat sunt mici. Materiile solide condiţionate cu var înainte de a fi deshidratate fac parte din cea de-a doua metodă pentru stabilizare. Varul este combinat cu alţi reactivi de condiţionare, cum sunt sărurile de aluminiu sau de fier, pentru a realiza o deshidratare mai bună. Aceste metode au fost folosite pentru prima dată la filtrele cu vacuum şi la filtrele presă. Stabilizarea este complementară în aceste situaţii deoarece doza de var pentru condiţionare depăşeşte doza necesară pentru stabilizare. Tabelul 6.13 indică dozele necesare pentru stabilizarea cu var, necesare pentru a menţine pH-ul 12 pentru o perioadă de 30 minute. Tipul de nămol
0

Concentraţia de materii solide (%)
1

Doza de var, în substanţă uscată kg var/ kg s.u.
2

Iniţial
3

Tabel 6.13 pH Final
4

Nămol primar Nămol în exces Nămol fermentat anaerob combinat

4,3 1,3 5,5

0,12 0,30 0,19

6,7 7,1 7,2

12,7 12,6 12,4

6.5.3.3. Stabilizarea cu var uscat

Varul uscat sau post stabilizarea cu var implică adăugarea de var uscat sau var hidratat la turtele de nămol ce rezultă în urma deshidratării. Varul este amestecat cu turtele folosind o morişcă, un malaxor, un mixer cu palete, un transportor cu şnec sau un alt dispozitiv asemănător.

Varul stins, varul hidratat sau alte substanţe alcaline uscate, pot fi folosite pentru stabilizarea cu var, deşi folosirea varului hidratat se limitează la instalaţiile de mici dimensiuni. Varul stins este mai puţin scump şi mai uşor de manevrat decât varul hidratat. În plus, căldura degajată în urma reacţiei de hidroliză în care este implicat varul stins poate ajuta la distrugerea agenţilor patogeni prezenţi în turtele de nămol.
6.6. DESHIDRATAREA NĂMOLURILOR 6.6.1. Procesul de deshidratare a nămolurilor reţinute în staţiile de epurare reprezintă una din cele mai

importante etape de prelucrare a acestora ţinând seama de problemele cu care se confruntă majoritatea operatorilor în ceea ce priveşte manipularea şi transportul unor volume semnificative de nămoluri.
6.6.2. Prin deshidratere se înţelege procedeul prin care nămolul îşi reduce umiditatea astfel încât să

poată fi manipulat cu uşurinţă, fără a se lipi de uneltele terasire.
6.6.3. În prezent, în ţara noastră, la staţiile de epurare existente se practică două tipuri de procedee

de deshidratare: - naturală ; - mecanică.
6.6.4. Deshidratarea naturală 6.6.4.1. Prin deshidratare naturală, materiile solide conţinute în nămol sunt separate de faza lichidă

(supernatant) prin procedee fizice precum filtrarea (drenarea) şi evaporaţia. Deshidratarea naturală se realizează, de regulă pe platforme (paturi) de uscare.
6.6.4.2. Din punct de vedere constructiv platformele de uscare se clasifică în:

- platforme de uscare convenţionale, cu pat de nisip ; - platforme de uscare cu radier pavat ; - platforme de uscare cu radier din materiale artificiale ; - platforme de uscare cu vacuumare ; - platforme de uscare cu energie solară ;
6.6.4.3. Parametrii de dimensionare ai platformelor de uscare sunt:

− Încărcarea anuală cu substanţă uscată a platformelor de uscate ( Isu ), reprezintă cantitatea de materii solide din nămol care încarcă o suprafaţă de 1 m 2 de platformă, în timp de un an, conform relaţiei: Isu = Ninf ⋅ 365
PU Ao

( kg s.u. / m 2 , an )

(6.33)

unde: - Ninf ( kg s.u. / zi ) = cantitatea zilnică de nămol influent la deshidratare, exprimat în substanţă uscată;
PU - A o ( m 2 ) = aria orizontală a platformelor de uscare;

Valori ale acestui parametru sunt date funcţie de tipul nămolului ce trebuie deshidratat în tabelul 6.10 :

Nr. crt.
0

Suprafaţa Tip de nămol
1

( m 2 /loc)
2

Tabel 6.14 Încărcarea anuală cu substanţă uscată ( kg s.u. / m 2 , an )
3

1 2 3 4

Nămol primar fermentat Amestec fermentat de nămol primar cu nămol biologic de la filtrele percolatoare Amestec fermentat de nămol primar cu nămol în exces Amestec fermentat de nămol primar cu nămol rezultat în urma precipitării chimice

0,1 0,12 – 0,16 0,16 – 0,23 0,19 – 0,23

120 – 150 90 – 120 60 – 100 100 - 160

6.6.5. Deshidratarea mecanică

La deshidratarea mecanică se folosesc diferite utilaje special proiectate pentru a separa partea solidă de partea lichidă a nămolului, într-o perioadă mult mai mică decât în cazul deshidratării naturale. Procesele fizice ce au loc în timpul deshidratării mecanice sunt filtrarea, stoarcerea, acţiunea capilară, separarea prin centrifugare şi compactarea. Utilajele folosite în general la deshidratarea mecanică sunt: centrifugele, filtrele cu bandă clasice, filtrele presă, filtrele cu vacuum, filtru presă cu şnec (şurub), etc.
6.6.5.1. Deshidratarea prin centrifugare 6.6.5.1.1. O prezentare mai detaliată a centrifugelor a fost făcută la punctul 6.4.5.5.3. 6.6.5.1.2. Separarea solid-lichid în timpul deshidratării prin centrifugare este analogă proceselor de

separare din concentratoarele gravitaţionale. În centrifuge, forţele aplicate pot fi de la 500 până la 3000 de ori forţa gravitaţională. Rezultatele separării prin forţele centrifuge conduc la migrarea materiilor solide în suspensie prin lichid spre sau în afara axei de rotaţie a centrifugei, migrare ce depinde de diferenţa de densitate dintre faza lichidă şi cea solidă. Eficienţele de îndepărtare a materiilor solide pentru diferite tipuri de nămol a centrifugelor folosite în procesul de deshidratare sunt prezentate în tabelul 6.11. Tabel 6.15 Eficienţa de îndepărtare a materilor solide (%) Cu reactivi Fără reactivi chimici chimici
2 3

Tipul de nămol
0

Materiile solide din turta de nămol (%)
1

Primar Primar şi biologic rezultat de la filtrele percolatoare Primar şi activat Rezultat de la filtrele percolatoare Rezultat din procese biologice cu nămol activat ce utilizează aer

Netratat 25-35 20-25 12-20 Nămol în exces 10-20 5-15

75-90 60-80 55-65 60-80 60-80

95+ 95+ 92+ 92+ 92+

Tabel 6.15 (continuare)
0 1 2 3

Rezultat din procese biologice cu nămol activat ce utilizează oxigen Primar Primar şi biologic rezultat de la filtrele percolatoare Primar şi activat În exces

10-20 Fermentat pe cala anaerobă 25-35 18-25 15-20 Stabilizat pe cala aerobă 8-10

60-80 65-80 60-75 50-65 60-75

92+ 92+ 90+ 90+ 90+

6.6.5.2. Deshidratarea cu filtre bandă 6.6.5.2.1. Filtrele cu bandă sunt utilaje des folosite în toată lumea, datorită costurilor de

exploatare scăzute şi a fiabilităţii ridicate.
6.6.5.2.2. Nămolul este deshidratat treptat, în procesele filtrelor cu bandă, urmărind cei trei paşi

de funcţionare: condiţionarea chimică, drenarea gravitaţională până la atingerea unei consistenţe mai mari şi compactarea în zona de presare. Figura 6.10 prezintă schematic un filtru cu bandă.
6.6.5.2.3. Condiţionarea chimică cu ajutorul polimerilor organici este metoda cea mai des utilizată, pentru

deshidratarea gravitaţională şi deshidratarea sub presiune de către filtrele cu bandă. Polimerul este adăudat întrun bazin separat, localizat în amonte de presă sau este injectat direct în conducta de alimentare. Amestecarea corespunzătoare a nămolului influent cu polimerul este esenţială în funcţionarea filtrelor cu bandă.
6.6.5.2.4. Exercitarea forţelor de presiune şi comprimare se petrece între două benzi filtrante.

Multe variabile influenţează eficienţa filtrelor cu bandă, incluzând caracteristicile nămolului, metoda şi tipul condiţionării chimice, presiunea desfăşurată, configuraţia utilajelor, incluzând drenarea gravitaţională şi viteza benzilor.
6.6.5.2.5. Deşi rezultatele eficienţei presării cu filtre cu bandă indică variaţii semnificative în

capacitatea de deshidratare a diferitelor tipuri de nămoluri, presarea, în mod normal, este capabilă să producă deshidratarea turtelor la un conţinut al materiilor solide de 18-25% pentru amestecul de nămol primar cu cel biologic. În tabelul 6.12 sunt indicate performanţele unui filtru cu bandă.

Fig. 6.16 - Filtru cu bandă

Tabel 6.16 Materii solide (%)
1

Încărcarea pe m de lăţime de bandă (l/s, m)
2

Tipul de nămol

(kg/h, m)
3

Polimer uscat/materii solide din nămol (g/kg)
4

Materii solide (%) În mod uzual
5

Domeniul de variaţie
6

0

Primar brut Activat în exces Primar + Activat în exces (50:50) Primar + în exces (40:60) Primar + nămol de la filtrele percolatoare Primar Activat în exces Primar + Activat în exces Primar + Activat în exces, neconcentrat Primar + Activat în exces, concentrat Nămol activat în exces cu insuflare de oxigen

3-7 1-4 3-6 3-6 3-6 3-7 3-4 3-6 1-3 4-8 1-3

1.8 - 3.2 0.7 - 2.5 1.3 - 3.2 1.3 - 3.2 1.3 - 3.2

360 - 550 45 - 180 180 - 320 180 - 320 180 - 320

1-4 3 - 10 2-8 2 - 10 2-8 2-5 4 - 10 3-8 2-8 2-8 4 - 10

28 15 23 20 25 28 15 22 16 18 18

26 - 32 12 - 20 20 - 28 18 - 25 23 - 30 24 - 30 12 - 20 20 - 25 12 - 20 12 - 25 15 - 23

Fermentat anerob: 1.3 - 3.2 360 - 550 0.7 - 2.5 1.3 - 3.2 45 - 135 180 - 320

Fermentat aerob: 0.7 - 3.2 135 - 225 0.7 - 3.2 0.7 - 2.5 135 - 225 90 - 180

6.6.5.2.6. Metoda cea mai bună pentru evaluarea eficienţei filtrului cu bandă pe un anumit tip de

nămol este folosirea unei unităţi pilot. Datele colectate, ce fac parte din testele pilot, includ încărcarea hidraulică şi încărcarea cu materii solide, tipul polimerului şi consumul, procentul de materii solide şi reţinerea materiilor solide. Dozarea polimerului şi regimul de alimentare trebuie să fie optime procesului. Testele rezistenţei specifice şi a timpului de sucţiune capilară pot fi folosite pentru a compara caracteristicile filtrării a diferitelor tipuri de nămol şi pentru a determina optimul necesar în coagulare.
6.6.5.2.7. Când se evaluează performanţele filtrelor cu bandă, ca la oricare alte procese de

deshidratare, trebuiesc luate în considerare cantitatea şi calitatea filtratului şi a apei de filtrare şi efectele lor asupra sistemului de epurare a apelor uzate. Cantitatea de nămol ce trebuie trecută prin filtrele cu bandă este un prim criteriu de dimensionare a utilajelor de deshidratare.
6.6.5.3. Deshidratarea cu filtre presă 6.6.5.3.1. Principalul avantaj al sistemului cu filtru presă este acela că adesea produce turte care sunt

mult mai bine deshidratate decât cele produse cu alte sisteme de deshidratare. Filtrele presă produc turte de nămol cu un conţinut al materiilor solide de peste 35%. Filtrele presă sunt adaptabile la caracteristicile

variate ale materiilor solide, au o fiabilitate acceptabilă, necesar de energie comparabil cu filtrele cu vacuum şi calitatea ridicată de filtrare care micşorează cerinţele de epurare a debitului de recirculare. Principalele dezavantaje a filtrelor presă sunt costurile de investitie ridicate, cantităţile subsecvente de reactiv de condiţionare sau de material filtrant (pânză) ce sunt necesare, capacitatea de aderenţă a turtelor de nămol pe filtru, ceea ce implică îndepărtarea manuală şi costurile relativ ridicate de funcţionare şi întreţinere. Sistemele cu filtre presă rămân unele dintre cele mai scumpe sisteme de deshidratare; oricum, când cerinţele de dispunere dictează uscarea turtelor, costurile efective au fost recuperate datorită costurilor scăzute de dispunere asociată cu uscarea turtelor. Filtrele presă s-au dovedit a fi eficiente din punct de vedere al costurilor când turtele trebuiesc incinerate. Adesea, conţinutul crescut de particule uscate a turtelor rezultate de la filtrele presă sunt combustibile la incinerare, acestea reducând necesarul de combustibili precum gazul natural sau păcura. Un filtru presă conţine un număr de panouri fixate pe un cadru ce asigură aliniamentul şi sunt presate între capătul fix şi cel mobil (v. fig. 6.11). Un dispozitiv presează şi menţine închise panourile, în timp ce influentul este pompat în interiorul presei printr-un orificiu de admisie la o presiune cuprinsă între 700 şi 2.100 kPa. Condiţionarea materiilor solide necesară în general pentru producerea unor turte cu umiditate scăzută, implică adăugarea de var şi clorură ferică, polimer sau polimer combinat cu componente anorganice, înainte de filtrare. Folosirea doar a polimerului pentru condiţionarea materiilor solide reduce performanţa, dar aceasta reduce costurile pentru reactivii chimici, reduce mirosul de azot şi reduce surplusul de volum a turtelor produse. Una dintre problemele folosirii unui singur polimer este îndepărtarea turtelor de pe material în timpul ciclului de descărcare şi clorura ferică poate fi folosită pentru a uşura îndepărtarea turtelor de pe material. Un dezavantaj al folosirii clorurii ferice cu polimer este coroziunea pronunţată asupra conductelor şi presei. Acest lucru nu se întâmplă în cazul condiţionării cu var şi clorură ferică deoarece varul neutralizează acţiunea corozivă a clorurii ferice.

Fig. 6.17 - Filtru presa

Fig. 6.18 - Panourile unui filtru presă
6.7. POMPAREA NĂMOLURILOR

Nămolurile rezultate în urma epurării apelor uzate, în lipsa curgerii gravitaţionale, trebuie transportate dintr-un anumit punct al staţiei în altul, în funcţie de operaţiunile tehnologice alese. Acest transport se realizează prin pompare, cu diferite tipuri de pompe, iar pentru alegerea lor trebuie să se ţină seama atât de caracteristicile lor cât şi de cele ale nămolurilor pompate. Pomparea nămolului se poate face pentru o varietate de tipuri de nămoluri cum ar fi: nămol primar, nămol activat de recirculare şi în exces, nămol biologic, nămol activat de recirculare în amestec cu cel în exces, nămol primar în amestec cu cel biologic, nămol concentrat, nămol fermentat. Deşi alegerea unui singur tip de pompă care să satisfacă transportul tuturor tipurilor de nămol rezultate poate părea avantajoasă, diversele condiţii impuse pentru funcţionarea lor depăşesc capabilitatea unui singur tip de pompă. Din fericire sunt disponibile o varietate largă de pompe, din care proiectantul le poate alege pe cele optime atât din punct de vedere tehnologic cât şi economic.
6.7.1. Staţiile de pompare 6.7.1.1. Staţia de pompare este formată din casa pompelor, conductele şi unităţile de pompare

propriu-zise dar şi facilităţile pentru întreţinere şi exploatare de către personalul deservent.
6.7.1.2. Proiectarea staţiei de pompare implică dimensionarea structurii care poate fi simplă din

punct de vedere arhitectural sau complexă şi a echipamentelor astfel încât să asigure o funcţionare şi o întreţinere cât mai eficientă.
6.7.1.3. Pentru o dimensionare cât mai eficientă o importanţă mare o are şi alegerea

amplasamentului staţiei la care se ţine seama de sursa de energie, drumurile de acces, protecţia împotriva inundării dar şi consideraţiile în ceea ce priveşte impactul lor asupra mediului înconjurător.
6.7.1.4. Staţiile de pompare necesită o cantitate importantă de energie pentru ca pompele să

funcţioneze; de aceea trebuie prevăzută şi o a doua sursă de energie ce trebuie să fie total independentă de prima, un generator tip diesel de exemplu, care să asigure o sursă de energie continuă în caz de avarie.
6.7.1.5. Mirosurile prezente în staţiile de pompare sunt o mare problemă mai ales în cazul în

care staţia de pompare este poziţionată în locuri publice, de aceea sistemele de control a mirosului precum aerarea corespunzătoare, clorinarea sau tratarea cu apă oxigenată sau sistemele de epurare a aerului şi a gazelor emanate, trebuie să fie unele din facilităţile cu care se pot echipa sistemele.

6.7.1.6. Staţiile de pompare pot fi clasificate după poziţionarea echipamentului de pompare ca

fiind staţii de pompare cu cameră umedă sau staţii de pompare cu cameră uscată. În staţiile de pompare cu cameră uscată, pompele sunt localizate într-un spaţiu închis, separat de camera de aspiraţie, aşa cum e indicat în figura 6.13. Selectarea staţiei de pompare cu cameră uscată sau a celei cu cameră umedă se bazează de obicei pe condiţiile specifice aplicaţiei şi pe alegerea echipamentului de pompare. De exemplu, pompele submersibile şi cele verticale necesită o structură cu cameră umedă, în timp ce pompele orizontale necesită o structură cu cameră uscată.

Figura 6.19 - Tipuri de pompe şi staţii de pompare: a) pompă suspendată poziţionată în cameră umedă, b) pompă submersibilă poziţionată în cameră umedă, c) pompă centrifugă poziţionată în cameră uscată, d) pompă poziţionată în cameră uscată.
6.7.2. Considerente de proiectare a instalaţiilor de pompare 6.7.2.1. Problemele care se ridică la alegerea pompelor sunt:

-

cunoaşterea caracteristicilor nămolului precum, consistenţa, vâscozitatea, tipul de nămol. cunoaşterea debitelor ce trebuiesc vehiculate precum şi a înălţimilor de pompare, ţinând seama de pierderile de sarcină pe conducte.

6.7.2.2. Conductele de nămol, de regulă, au pierderi de sarcină cu 50 ÷ 100 % mai mari decât

conductele ce transportă apă uzată. Riscul de subestimare a pierderilor de sarcină creşte odată cu creşterea lungimii de pompare şi cu creşterea concentraţiei în materii solide.
6.7.2.3. În staţiile de epurare nămolul nu trebuie să circule pe conducte mai mici de 150 mm, dar

nici nu necesită conducte mai mari de 200 mm, ci doar în cazul în care se depăşeşte viteza de 1,5÷ 1,8 m/s, În acest caz conductele se dimensionează astfel încât să suporte vitezele recomandate. Conductele de evacuare gravitaţională a nămolului nu trebuie să fie mai mici de 200 mm în diametru şi să aibe o pantă minimă de 3%.
6.7.2.4. Viteza nămolului în conducte trebuie să fie de cca. 1 m/s. Vitezele mai mari duc la

mărirea pierderilor de sarcină, iar vitezele mai mici la depuneri şi colmatări.

6.7.2.5. Conductele de nămol trebuie prevăzute cu posibilitatea de spălare pentru a se curăţa

blocajele de pe conducte. Grăsimile au tendinţa de a se lipi pe conductele de transport a nămolului sau a grăsimilor iar efectul care apare este micşorarea diametrului şi deci creşterea presiunii pe conductă.
6.7.2.6. În proiectarea conductelor lungi, trebuie avut în vedere:

(1) prevederea a două conducte în loc de una, pentru ca una să poată fi închisă timp de câteva zile fără probleme pentru întreţinere; (2) protecţia împotriva coroziunii externe; (3) prevederea de apă de spălare sub presiune; (4) prevederea injectării de aburi fierbinţi pentru eliminarea depunerilor de grăsimi în zonele cu climat rece sau în staţiile unde în apa uzată se găsesc mari cantităţi de grăsimi; (5) prevederea de piese de curăţire.
6.7.2.7. Proiectarea corespunzătoare a bazinului de aspiraţie implică consideraţii de amplasare a

sorbului raportată la suprafaţa apei, pereţii bazinului şi celelalte pompe. Asigurarea în permanenţă a unei înălţimi de apă de 0,60 – 0,80 m deasupra sorbului poate evita producerea de vârtejuri şi antrenarea aerului. De asemenea, trebuie prevăzut un spaţiu suficient şi pentru adăugarea ulterioară a altor pompe, bazinul de aspiraţie trebuie împărţit în două sau mai multe secţiuni prin stavile de izolare ce ajută la o mai bună întreţinere, trebuie evitată formarea de zone moarte în care materiile solide se pot depune.
6.7.2.8. Datorită degajării de gaze inflamabile din canalele colectoare, toate echipemantele şi

instalaţiile din camera umedă trebuiesc protejate împotriva exploziei.
6.7.3. Tipuri de pompe utilizate în vehicularea diverselor tipuri de nămoluri

Nămolurile pot fi clasificate ca fiind de două tipuri: nămol diluat şi nămol îngroşat. Din categoria nămolurilor diluate fac parte nămolul primar, nămolul în exces şi nămolul activat de recirculare, amestecul dintre nămolul primar şi nămolul în exces, nămolul biologic, nămolul primar în amestec cu nămolul biologic. Aceste nămoluri cu o concentraţie foarte scăzută în materii solide sunt fluide şi se comportă asemănător cu apa. La o viteză scăzută, curgerea devine laminară şi pierderile de sarcină vor creşte. Prin urmare, sistemele de pompare pentru nămolul diluat trebuiesc proiectate astfel încât să menţină o viteză ce poate asigura curgerea turbulentă prin conducte. Concentraţia la care nămolul poate fi considerat îngroşat variază cu fiecare tip de nămol şi tipul proceselor de epurare premergătoare. Pompele cele mai utilizate pentru transportul nămolurilor sunt pompele centrifuge, pompele cu piston, pompele cu rotor elicoidal, pompele cu diafragmă, pompe cu lobi rotativi. Mai sunt folosite cu succes şi pompele cu tocător sau pompele cu furtun.
6.7.3.1. Pompele centrifuge (v. fig. 6.14.a) tradiţionale sunt utilizate pentru transportul

nămolului activat de recirculare datorită debitului mare pe care îl pot transporta şi al eficienţei excelente. Pompele centrifuge nu sunt recomandate pentru transportul nămolului primar, a spumei rezultate de la decantorul primar sau a nămolului concentrat.

6.7.3.2. Pompele cu diafragmă (v. fig. 6.14.b) folosesc o membrană flexibilă ce se contractă sau se

dilată. Debitul este trimis prin camera formată de membrana flexibilă prin intermediul unei vane ce poate fi cu bilă sau de tip fluture. Capacitatea pompelor este funcţie de lungimea cursei diafragmei sau în funcţie de numărul de curse pe minut. Pulsaţiile debitelor se pot aplatiza dacă se prevăd două camere şi se combină cursele de la cele două diafragme. Pompele cu diafragmă sunt de mică capacitate şi dezvoltă înălţimi mici de pompare. Sunt adesea folosite pentru pomparea nămolului primar şi a nămolului concentrat gravitaţional. Acest tip de pompă permite transportul nămolului cu un conţinut ridicat de nisip fără ca pompă să fie puternic uzată.
6.7.3.3. Pompele centrifuge cu cuplă (v. fig. 6.14.c) sunt destul de bune pentru transportul

nămolului primar. Condiţiile de funcţionare ale acestor pompe trebuiesc atent evaluate, deoarece ele pot funcţiona doar la înălţimi de pompare ce nu variază prea mult la o viteză dată.
6.7.3.4. Pompele cu piston de înaltă presiune (v. fig. 6.14.d) se folosesc în aplicaţii cu presiuni

ridicate ele putând furniza o înălţime de pompare mai mare de 70 m. Avantajul acestor pompe este acela că pot transporta nămoluri a căror concentraţii în materii solide este mare (mai mare de 15-20%).
6.7.3.5. Pompele cu rotor elicoidal, (v. fig. 6.14.f) când sunt folosite în aplicaţii similare cu pompele cu piston,

evacuează un debit mult mai uniform şi pot transporta un debit mai mare în ciuda schimbărilor ce apar în presiunea de pe refulare. O alegere sau o proiectare improprie a acestor pompe poate duce la probleme şi costuri mari pentru întreţinere. Pentru evitarea defectării pompei, se vor lua toate măsurile pentru a menţine în permanenţă camera pompei plină cu nămol. Pompa este alcătuită dintr-un rotor metalic elicoidal ce se roteşte în interiorul unui stator flexibil din elastomer. Aceste pompe nu trebuiesc folosite pentru transportul nisipului deoarece are loc uzarea statorului. Avantajul acestor pompe este faptul că statorul tinde să se comporte ca un clapet de reţinere, prevenind curgerea inversă a nămolului prin pompă. Prevederea unei vane de izolare atât pe conducta de aspiraţie cât şi pe conducta de refulare este importantă, deoarece ele permit îndepărtarea uşoară a pompei pentru eventualele reparaţii.
6.7.3.6. Pompele air-lift (v. fig. 6.14.g) sunt utilizate frecvent pentru recircularea nămolului

activat. Capacitatea de pompare a unei pompe air-lift poate varia prin creşterea debitului de aer comprimat introdus. Sunt folosite cu succes pentru vehicularea unor cantităţi însemnate de nămol şi înălţimi mici de pompare. Principalul avantaj este absenţa părţilor mobile, simplitatea construirii şi a utilizării. Reglarea debitului de aer de alimentare, guvernează capacitatea de transport a materiilor solide.
6.7.3.7. Pompele cu şnec (v. fig. 6.14.h) sunt folosite ocazional pentru recircularea nămolului activat.

Pompele cu şnec işi reglează singure debitul pe evacuare funcţie de adâncimea apei din camera de admisie Această caracteristică dau pompelor cu şurub posibilitatea să-şi regleze singure debitul fără a fi nevoie de un motor care să-şi regleze turaţia. Principalul dezavantaj al pompelor cu şnec îl reprezintă spaţiul mare necesar pentru amplasare. Un alt dezavantaj îl reprezintă necesitatea întreţinerii lagărelor, a şnecului.
6.7.3.8. Pompele cu furtun (v. fig. 6.14.j), cu toate că au o mare aplicabilitate în sectorul industrial,

ele au fost folosite cu succes şi în transportul nămolului rezultat în urma epurării apelor uzate. Ele funcţionează prin alternarea comprimării urmată de decomprimarea unui furtun. Se foloseşte un lubrifiant pentru a se reduce încălzirea şi uzarea furtunului. Pompele sunt disponibile la debite cuprinse între 36 şi 1250 l/min şi o înălţime de pompare de aproximativ 152 m. Aceste pompe sunt dispozitive relativ simple de exploatat, întreţinut şi reparat.

Fig. 6.20 - Pompe utilizate pentru vehicularea nămolurilor: a) pompă centrifugă, b) pompă cu diafragmă, c) pompă centrifugă cu cuplă, d) pompă cu piston de înaltă presiune.

Fig. 6.21 - Pompe utilizate pentru vehicularea nămolurilor: e) pompă cu piston plonjor, f) pompă cu rotor elicoidal, g) pompă air-lift, h) pompă cu şurub.

Fig. 6.22 - Pompe utilizate pentru vehicularea nămolurilor: i) pompă cu lobi rotativi, j) pompă cu furtun.
6.7.3.9. Pompele cu tocător sunt alcătuite cu rotoare special prevăzute cu cuţite la extremităţile

rotorului. În acest fel toate obiectele ce pătrund în pompe sunt mărunţite, evitându-se în acest fel colmatarea sau blocarea pompei. Ele pot fi folosite la recircularea nămolului fermentat. Alte echipamente folosite pentru vehicularea nămolurilor într-o staţie de epurare, folosite mai ales pentru transportul nămolurilor a căror concentraţie este foarte mare şi nu pot fi pompate sunt transportoarele. Acestea pot fi transportoare cu bandă, transportoare pneumatice, elevatoare cu cupe, transportoare cu şnec, etc. În tabelul 6.13 sunt prezentate aplicaţiile pumpelor în funcţie de tipul de nămol vehiculat. Tabel 6.17 Tipuri de nămol sau de materii solide Nisip sitat Nisip provenit de la deznisipatoare Pompa adecvată Trebuie evitată pomparea materialului ce rezultă în urma sitării Pompe centrifuge cu cuplă Comentarii Pot fi folosite ejectoare pneumatice Caracterul abraziv al nisipului şi prezenţa cârpelor fac nisipul greu de manevrat. Pompele trebuie prevăzute cu carcasă dură şi un rotor la fel. Pot fi folosite, de asemenea şi ejectoare pneumatice. Spuma este adesea pompată cu pompe de nămol, aceasta realizându-se prin manipularea vanelor de pe conductele de nămol şi spumă. În staţiile mari de epurare se folosesc pompe separate pentru spumă şi pompe separate pentru nămol. Adesea, se folosesc mixere de spumă pentru a se asigura omogenitatea înainte de pompare. Pot fi folosite şi ejectoare pneumatice

Spumă

Pompe cu piston plonjor, pompe cu rotor elicoidal, pompe cu diafragmă, pompe centrifuge şi pompe cu tocător

Tabel 6.17 (continuare)
0 1 2

Nămol primar

Pompe cu piston cu plonjor, pompe centrifuge, pompe centrifuge cu cuplă, pompe cu diafragmă, pompe cu rotor elicoidal, pompe cu tocător, pompe cu lobi rotativi, pompe cu furtun

Nămolul ce provine de la precipitarea chimică Nămolul ce provine de la filtrele percolatoare Nămol activat de recirculare şi în exces

La fel ca nămolul primar Pompe centrifuge; pompe cu rotor elicoidal, pompe cu piston plonjor, pompe cu diafragmă Pompe centrifugale cu cuplă, pompe cu rotor elicoidal, pompe cu piston plonjor, pompe cu diafragmă

În majoritatea cazurilor este necesară obţinerea unui nămol cât mai concentrat din decantarea primară, de obicei prin colectarea nămolului în başe de nămol şi pomparea lui intermitentă, permiţând materiilor solide să se aglomereze şi să se concentreze între perioadele de pompare. Caracterul nămolului primar neprelucrat va varia considerabil, depinzând de caracteristicile materiilor solide din nămol, de tipul unităţilor de tratare şi de eficienţa lor. Acolo unde urmează epurarea biologică cantitatea de materii solide din (1) nămolul activ în exces, (2) nămolul tip humus de la decantoare, urmând filtrelor biologice (3) surplusul de la rezervoarele de fermentare, (4) supernatantul recirculat de la deshidratare, va avea, de asemenea, efecte asupra caracteristicilor nămolului. În multe cazuri, tipul de nămol nu este potrivit pentru folosirea pompelor centrifuge tradiţionale. Acolo unde nămolul conţine cârpe, se pot folosi pompe cu tocător. Poate conţine cantităţi mari de constituenţi anorganici, depinzând de tipul şi cantitatea reactivilor chimici folosiţi. Humusul are de obicei un caracter omogen şi poate fi uşor pompat.

Nămol concentrat (îngroşat)

Nămol fermentat

Nămolul este diluat şi conţine doar materii solide fine. Pentru aceste pompe, sunt recomandate viteze mici pentru a se minimiza distrugerea flocoanelor din nămol Pompele volumetrice sunt cele mai utilizate Pompe cu piston plonjor, pompe pentru nămolul concentrat datorită cu rotor elicoidal, pompe cu proprietăţii lor de a genera mişcarea masei de diafragmă, pompe cu piston de nămol. Pompele cu cuplă se pot folosi, dar înaltă presiune, pompe cu furtun, necesită echipament de diluţie şi spălare a pompe cu lobi rotativi nămolului Biosolidele bine fermentate sunt omogene, conţin 5-8% materii solide şi o cantitate de Pompe cu piston plonjor, pompe bule de gaz, dar pot atinge chiar mai mult de centrifuge cu cuplă, pompe cu 12% materii solide. rotor elicoidal, pompe cu Biosolidele slab fermentate sunt greu de diafragmă, pompe cu piston de manipulat. Dacă este prevăzută o sitare înaltă presiune, pompe cu lobi corespunzătoare şi îndepărtarea nisipului, rotativi pompele centrifugale pot fi luate în considerare

În tabelul 6.14 sunt prezentate avantajele şi dezavantajele utilizării diferitelor tipuri de pompe.

Tabel 6.18 Tipul pompei
0

Avantaje
1

Dezavantaje
2

Pompele cu piston plonjor (fig. 6.6.2.e)

Pompele cu rotor elicoidal (fig. 6.6.2.f)

Pot transporta nămoluri cu concentraţii mari în materii solide (mai mari de 15%). Pompele autoamorsante pot suporta înălţimi de aspiraţie mai mari de 3 m. Pompe cu capacităţi reglabile fără a ţine seama de varianta eficientă din punct de vedere economic alese pentru debite de până la 30 l/s şi înălţimi de pompare de până la 60 m. Acţiune pulsatorie pentru pompele simple, duble, uneori ajută la concentrarea nămolului în başele amonte de pompe şi repun în suspensie materiile solide în conducte când pomparea se realizează la viteze mici. Suportă presiuni mari. Asigură un debit relativ constant Pompele cu debite mai mari de 3 l/s pot manipula materii solide de aproximativ de 20 mm. Debitul este uşor controlabil. Pulsaţii minime. Relativ uşor de exploatat. Statorul/rotoru tinde să acţioneze ca un clapet de reţinere, acesta prevenind curgerea în sens invers prin pompă. Este posibil ca un clapet de reţinere exterior să nu fie necesar. Acţiunea pulsatorie poate ajuta la concentrarea nămolului în başele din amonte de pompe şi repun în suspensie materiile solide în conducte când se pompează la viteze mici. Pompele autoamorsante pot suporta înălţimi de aspiraţie de până la 3 m. Pot pompa nisip, cu o uzură relativ minimă. Sunt simplu de utilizat. Au un volum mare şi o eficienţă excelentă pentru aplicaţiile de la sistemele pompare nămol activ. Costuri relativ mici. Datorită tipului de rotor, pompa poate pompa materii solide mai mari şi nisip. Poate pompa nămol fermentat cu o umiditate de 96%.

Eficienţă scăzută. Necesită întreţinere sporită dacă funcţionează continuu. Depinzând de procesele din aval, debitul pulsatoriu poate să nu fie acceptat.

Pompele cu diafragmă (fig. 6.6.2.a)

Pompe centrifuge cu cuplă (cu debit mixat)

Pompe cu rotor crestat

Statorul se poate arde dacă pompa funcţionează uscat; are nevoie de un sistem de protecţie împotriva funcţionării în uscat. Pompele mai mici au nevoie de un echipament de mărunţire pentru prevenirea colmatării. Costurile pentru energie cresc în cazul manipulării unui nămol mai concentrat. Nisipul din nămol poate provoca uzura excesivă a statorului. Necesită etanşări şi etanşare împotriva apei. Depinzând de procesele din aval, debitul pulsatoriu poate să nu fie acceptat. Necesită o sursă de aer comprimat. În timpul funcţionării produc mult zgomot. Înălţimi de pompare şi eficienţe scăzute Întreţinere frecventă dacă funcţionează în mod continuu. Nu sunt recomandate pentru pomparea altor nămoluri deoarece se pot colmata cu cârpe şi particule grosiere. Eficienţă scăzută – aproximativ 520% mai mici decât pompele standard fară colmatare. Se limitează la pomparea nămolului brut a cărui concentraţie în materii solide mai mică sau egală cu 2,5%. Rotoarele rezistente la abraziune nu pot fi modificate pentru schimbarea caracteristicilor pompelor.

Tabel 6.18 (continuare)
0 1 2

Pompele cu tocător

Pompe cu lobi rotativi (fig. 6.6.2.i)

Pompe cu furtun (fig. 6.6.2.j)

Reduc colmatarea pe aspiraţia pompei. Poate elimina nevoia unui mărunţitor sau a unui cominutor. Poate transporta nămol cu concentraţia în materii solide mare, mai bine decât pompele fără colmatare. Asigură un debit constant. Nu necesită un clapet de reţinere, în majoritatea cazurilor cu înălţimi statice de descărcare moderate. Poate funcţiona uscat pentru o perioadă scurtă fără pagube majore. Viteze mici şi nu necesită întreţineri frecvente. Are capabilităţi auto-amorsante Este capabilă să-şi măsoare debitul. Sun relativ simplu de întreţinut Pot transporta nămol cu nisip abraziv.

Eficienţă relativ scăzută ce variază între 40 şi 60%. Necesită nevoie de întreţinere asemănătoare cu echipamentele de mărunţire.

Pompe cu pistoane de înaltă presiune (fig. 6.6.2.d)

Datorită unei toleranţe mici între lobii rotativi, nisipul va cauza o uzură mare, aceasta făcând ca eficienţa pompei să fie redusă. Fluidul pompat trebuie să se comporte ca un lubrifiant. Costurile pentru pompare cresc odată cu volumul de pompat. Depinzând de procesele din aval, debitul pulsatoriu poate să nu fie acceptabil Cuplu de pornire ridicat (de două sau de trei ori cuplul necesar în timpul funcţionării) Furtunele de rezervă pot fi scumpe. Pot fi folosite pentru a pompa nămol Cost ridicat. concentrat pe distanţe mari. Necesită personal de întreţinere Pot pompa debite de 30 l/s la o presiune specializat. de până la 13,800 kPa Poate funcţiona uscat fără pagube majore. Pot vehicula materii solide mari fără a se colmata.

Dimensiunile şi numărul de unităţi de pompare pentru marile staţii trebuiesc selectate astfel încât variaţiile debitului influent să nu ducă la opriri şi porniri frecvente ale pompelor, dar să se şi evite prevederea unor capacităţi mari de depozitare. Pompele pot fi conectate în serie sau în paralel. La funcţionarea în paralel, pentru o înălţime de pompare dată, efluentul total rezultă prin însumarea debitelor. La funcţionarea în serie, înălţimea de pompare totală rezultă prin însumarea tuturor înălţimilor de pompare, iar debitul vehiculat rămâne constant.

7. TEHNOLOGII DE PRELUCRARE AVANSATĂ A NĂMOLURILOR
7.1. USCAREA NĂMOLURILOR 7.1.1. Uscarea nămolului implică aplicarea căldurii pentru evaporarea apei şi reducerea în

continuare a umidităţii nămolului conţinută decât aceea obţinută prin metodele de deshidratare mecanice convenţionale. Comparată cu aceste metode, avantajele uscării nămolului includ reducerea costurilor de transport şi de depozitare prin micşorarea volumului de nămol, distrugerea agenţilor patogeni, şi posibilitatea comercializării lui (concentraţia în metale grele este scăzută).
7.1.2. Turtele uscate de nămol pot fi uşor comercializate ca material fertilizator sau pentru

îmbunătăţirea calităţii solului, pentru depozitarea prin împrăştierea pe pământ sau pentru incinerare.

7.1.3. Eficienţa uscării nămolului depinde de mecanismele interne precum debitul de lichid şi de mecanismele externe ale evaporării. În timpul procesului de uscare, gradientul de temperatură se extinde de la suprafaţa încălzită la interior, provoacă migrarea umezelii din interiorul nămolului umed la suprafaţa lui prin unele mecanisme ca difuzia, curgerea capilară şi presiunea internă generată de contracţia ce se petrece în timpul uscării. 7.1.4. Transferul căldurii de la agentul termic la nămolul umed, are ca efect creşterea temperaturii nămolului şi evaporarea apei de la suprafaţa materiilor solide. Condiţiile externe afectează transferul căldurii sau procesul de uscare, acestea incluzând temperatura, umiditatea, valoarea şi direcţia debitului de gaz, suprafaţa expusă, proprietăţile fizice ale nămolului, amestecarea şi timpul de uscare. Înţelegerea acestor condiţii externe şi a efectelor lor este necesară când se cercetează caracteristicile de uscare ale nămolului, pentru alegerea corectă a utilajului şi determinarea condiţiilor optime de funcţionare. Deşi mecanismele interne şi externe se petrec simultan, oricare dintre mecanisme poate limita eficienţa de uscare. 7.1.5. Fazele procesului 7.1.5.1. Cele trei faze importante ale deshidratării termice includ faza de încălzire, o fază constantă şi una de descreştere. În timpul fazei de încălzire, temperatura nămolului şi eficienţa uscării cresc până la condiţiile staţionare ale fazei constante. Faza de încălzire în mod normal este scurtă, şi are ca rezultat o uscare redusă. În timpul fazei constante, umiditatea interioară se înlocuieşte cu umiditatea exterioară deoarece se evaporă de la suprafaţa saturată a nămolului. Transferul căldurii la suprafaţa de evaporare controlează eficienţa de uscare similar cu evaporarea apei dintr-un lac. Faza constantă care în general este faza cu perioada de desfăşurare cea mai lungă, este faza cea mai importantă din procesul de uscare. 7.1.5.2. Eficienţa de uscare, independentă de mecanismul intern precum debitul de lichid, depinde de următorii trei factori externi: coeficientul de transfer al căldurii sau transferul de masă, suprafaţa expusă mediului de uscare, diferenţele de temperatură şi de umiditate dintre mediul uscat şi suprafaţa umedă a nămolului. În final, în timpul fazei de descreştere, umiditatea externă se evaporă rapid şi este înlocuită de umiditatea internă. Ca rezultat, suprafaţa expusă nu mai este saturată, căldura latentă nu este transferată la fel de repede ca şi căldura sensibilă ce vine de la suprafaţa de încălzire, temperatura nămolului creşte şi eficienţa uscării scade. Punctul de trecere de la faza constantă la cea de descreştere este numit umiditate critică. 7.1.6. Teoria uscării nămolului Clasificarea utilajelor de uscare este bazată pe o metodă predominantă de transfer a căldurii la materiile solide umede. Aceste metode sunt: convecţia, conducţia, radierea sau o combinaţie a acestora. 7.1.6.1. În sistemele de uscare prin convecţie (uscare directă), nămolul umed intră în contact direct cu mecanisme de transfer a căldurii, de obicei gaze fierbinţi. Transferul căldurii de convecţie este exprimat matematic ca:

qconv = hc ⋅ A ⋅ (Tg − Ts )

(7.1)

unde: qconv (kJ/h) = transferul de căldură de convecţie,

hc (kJ/m2· h/ºC) = coeficientul de transfer al căldurii de convecţie, A (m2) = suprafaţa umedă expusă gazului, Tg (ºC) = temperatura gazului, Ts (ºC) = temperatura la interfaţa nămol-gaz. Coeficientul de transfer al căldurii de convecţie poate fi obţinut de la fabricantul utilajului de uscare sau din studii pe staţii pilot. 7.1.6.2. În sistemele de uscare prin conducţie (uscare indirectă), peretele ce reţine materiile solide separă nămolul umed de suprafaţa de transfer a căldurii, în mod normal aburi sau un fluid fierbinte. Expresia matematică pentru transferul căldurii prin conducţie este: qconv = hcond ⋅ A ⋅ (Tm − Ts ) unde: q conv (kJ/h) = transferul de căldură prin conducţie, h cond (kJ/m2· h/ºC) = coeficientul de transfer al căldurii conductive, A (m2) = suprafeţa de transfer a căldurii, Tm (ºC) = temperatura mediului de uscare a nămolului, Ts (ºC) = temperatura la interfaţa nămol-gaz. Coeficientul se poate obţine de la fabricantul utilajului de uscare sau din studii pe staţii pilot. 7.1.6.3. În sistemele de uscare prin radiere, sistemele cu lămpi cu infraroşu, sistemele cu rezistenţe electrice sau energia radiantă de alimentare a refractorilor încălziţi cu gaz ce se transferă la nămolul umed şi evaporă umezeala. Transferul căldurii prin radiere este exprimată ca: q rad = C s ⋅ A ⋅ s ⋅ (Tr − Ts ) unde: q rad (kJ/h) = transferul de căldură prin radiere, Cs = puterea de emisie a suprafeţei uscate, A (m2) = suprafaţa de nămol expusă sursei de radiere, s = (4.88 x 10-8 kcal/ m2 · h/K) constanta Stefan-Boltzman, Tr (ºK(ºR)) = temperatura absolută a sursei de radiere, şi Ts (ºK(ºR)) = temperatura absolută a suprafeţei de uscare a nămolului Puterea de emisie a suprafeţei de uscare poate fi obţinută de la fabricantul utilajului sau din studii pe staţii pilot. 7.1.7. Principalele sisteme de uscare a nămolului Utilajele de uscarea nămolului sunt grupate în patru categorii: directe, indirecte, combinate şi cu infraroşu. 7.1.7.1. Utilaje directe Utilajele directe (prin convecţie) ce au fost folosite cu succes în deshidratarea nămolului rezultat de la epurarea apelor uzate, includ utilaje de uscare prin pulverizare, utilaje de uscare rotative, utilaje de uscare cu pat fluidizat. Utilajele cu pat fluidizat, sau utilajele cu transportor pneumatic se compun dintr-un cuptor de ardere, mixer, dezintegrator, separator tip ciclon, ventilator pentru împrăştierea vaporilor. Mixerul are rolul de a amesteca nămolul umed cu turtele uscate pentru a realiza un amestec de alimentare cu 40-50% umiditate. (kJ/h) (7.3) (7.2)

Uscătoarele rotative (v. fig. 7.1) sunt folosite pentru uscarea nămolului primar, a nămolului în exces şi a nămolului fermentat. Un utilaj de uscare rotativ este alcătuit dintr-o carcasă din oţel ce se roteşte pe un lagăr şi este montat în mod normal cu axa înclinată uşor faţă de orizontală. Nămolul influent este amestecat împreună cu turtele de nămol deshidratate într-un malaxor localizat la un capăt al utilajului de uscare rotativ. Amestecul are o umiditate de aproximativ 65%, ceea ce îl face capabil să se mişte fără să se lipească de utilaj. Produsul, amestecat continuu, intră pe la capătul superior al utilajului de uscare, împreună cu gazul, la o temperatură ce variază intre 260 si 482ºC. Amestecul şi gazele fierbinţi sunt transportate spre capătul de evacuare al utilajului. În timpul transportului, trecerea axială împreună cu rotirea uşoară a peretelui interior a utilajului evacuaează nămolul în exterior. Aceasta crează un strat subţire de particule tasate, ce iau contact direct cu gazele fierbinţi şi se usucă rapid. Gazele evacuate ies din utilaj la temperaturi ce variază între 66 şi 105ºC şi trec printr-un echipament de control, pentru îndepărtarea mirosului şi a particulelor în suspensie. Produsul rezultat în urma uscării are un conţinut în materii solide cuprins între 90 şi 95% şi este uşor de manipulat, de depozitat şi de valorificat ca fertilizator sau ca material de îmbunătăţire calitativă a solului.

Fig. 7.1 - Uscător rotativ Utilajul de uscare cu pat fluidizat (v. fig. 7.3) conţine o cameră verticală fixă, perforată la partea inferioară prin care sunt forţate să treacă gazele fierbinţi de către un grup de suflante. Uscătorul produce un nămol granulat similar cu cel obţinut în sistemele de uscare rotative. În interiorul patului fluidizat se menţine o temperatură de aproxiamtiv 120ºC. În fig. 7.2 se prezintă o schemă clasică a unui sistem de uscare cu pat fluidizat. Un transportor cu şnec alimentează nămolul umed printr-o închidere pneumatică. În utilaj, gazul încălzit face ca nămolul să devină fluid sau îl transformă în nămol în suspensie odată cu patul de nisip. Gazele încălzite de la sistemul de ardere intră în camera de refulare şi o placă perforată aşezată la bază distribuie uniform gazele prin utilaj. Aceasta produce un amestec la nivel ridicat şi un contact intim între particulele solide şi gazul fierbinte având ca rezultat un transfer de căldură între faza solidă şi cea gazoasă. Turtele uscate ies din utilaj prin deversare printr-o conductă sau peste un prag ajustabil cu închidere pneumatică. Orificiile de evacuare insuflă gazele într-un separator tip ciclon sau la alte echipamente de control a aerului poluat.

Fig. 7.2 - Schema de principiu a unui sistem de deshidratare cu pat fluidizat

Fig.7.3 - Utilaj uscare cu pat fluidizat 7.1.7.2. Utilajele de uscare indirecte Utilajele de uscare indirecte sunt echipamente poziţionate vertical sau orizontal. Ele includ utilajele de deshidratare cu palete (raclete), utilajele de uscare cu discuri şi utilajele tip evaporator cu efect multiplu. Utilajele cu raclete şi cele cu discuri sunt constituite dintr-un rezervor orizontal fix, cu o carcasă prin care circulă căldura. Rezervorul sau jgheabul conţine un ansamblu de agitatoare (discuri, palete) montate pe un arbore rotaţional. Rotorul şi agitatoarele permit transferul căldurii şi circulaţia agentului termic prin partea centrală. Pot fi folosiţi şi alţi agenţi termici ca apă fierbinte sau ulei. Agitatoarele nu au rol doar de transport a nămolului prin unitate, ci şi rol de transfer a căldurii la suprafaţa de contact

cu nămolul. Discurile sunt fabricate din oţel sau din inox iar unele utilaje sunt furnizate cu o combinaţie de cele două tipuri de materiale. Unităţile pot fi de asemenea, construite din diferite aliaje speciale dacă sunt prezente medii puternic corozive. O schemă de principiu este prezentată în figura 7.4. Concentraţii de materii solide din nămolul uscat variază între 65 şi 95% în funcţie de utilizarea sau dispunerea finală.

Fig. 7.4 - Schema de principiu a deshidratării indirecte 7.1.7.3. Utilaje de uscare combinate Utilajul de uscare combinat, este alcătuit dintr-un rezervor sau un jgheab căptuşit ce foloseşte un volum mare de gaze încălzite ca mediu de încălzire sau care face trecerea gazului apoi la utilajul indirect. Acest mod de funcţionare reduce punctul de fierbere a substanţelor volatile şi are efect de fluidizare, acestea îmbunătăţind coeficientul de transfer al căldurii dintre nămol şi suprafaţa încălzită. Alt avantaj al acestei metode de funcţionare este acela că încălzirea directă sau indirectă poate varia pentru a minimiza consumul de energie şi pentru a mări eficienţa de uscare. 7.1.7.4. Utilaje de deshidratare cu radiaţii infraroşii. Aplicaţiile de uscare a nămolului provenit de la epurarea apelor uzate orăşeneşti cu radiaţii infraroşii în mod normal implică combustia (un cuptor de uscare cu infraroşu sau multiple cuptoare de uscare). Caracteristicile nămolului uscat depind de natura nămolului influent, de tipul proceselor din amonte, de suprafaţa expusă procesului de uscare. Granulele de nămol vor varia între 6 şi 8 mm. Pentru comercializare, granulele trebuie să aibe dimensiuni cuprinse între 3 şi 5 mm şi pentru aceasta se va proceda la o sitare a acestuia. 7.2. INCINERAREA NĂMOLURILOR Incinerarea nămolului este o transformare parţială sau totală a substanţelor organice în produşi oxidaţi (dioxid de carbon, apă şi cenuşă) sau oxidare parţială şi volatilizarea substanţelor organice prin

arderea în prezenţa oxigenului. Primul obiectiv al reducerii termice este acela de a reduce cantitatea de materii solide necesară cerinţelor de depozitare. Termenul de incinerare se referă la reducerea substanţei organice la temperatură ridicată în prezenţa excesului de aer. Turtele deshidratate ce conţin materii solide în proporţie de 20-30 %, pot fi incinerate cu combustibili auxiliari. Turtele uscate cu materii solide în proporţie de 30-50 % sau chair mai mult pot întreţine arderea. 7.2.1. Elementele ce intră în componenţa carbohidraţilor, a acizilor şi a proteinelor conţinute în nămol sunt substanţe precum carbonul, oxigenul, hidrogenul şi azotul. Procentul în care se găseşte fiecare element în parte se determină în laborator pe bază de analize. Cantitatea de oxigen necesară întreţinerii fenomenului de oxidare se determină pe baza cantităţilor de C, O, N şi H conţinute în nămol şi a relaţiei: CaObHcNd + (a +0,25c – 0,5b) O2 → aCO2 + 0,5c H2O + 0,5d N2 (7.4)

iar cantitatea teoretică de aer va fi de 4,35 ori mai mare decât cea a oxigenului necesar, deoarece aerul conţine 23% oxigen. Pentru a se asigura procesul de incinerare, cantitatea de aer va fi suplimentată cu aproximativ 50%. 7.2.2. Procesul de combustie sau de incinerare, reprezintă o combinaţie rapidă a oxigenului cu combustibilul rezultat din eliberarea căldurii. Elementele combustibile ale nămolului în exces precum carbonul, hidrogenul, sulful, apar combinate chimic în nămolul organic sub formă de grăsimi, carbohidraţi şi proteine. Partea combustibilă a nămolului are un conţinut energetic aproximativ egal cu cel al lignitului. Produşii arderii complete sunt dioxidul de carbon, vaporii de apă, dioxidul de sulf şi cenuşa. O incinerare corespunzătoare necesită o dozare corespunzătoare şi o amestecare bine făcută a combustibilului cu aerul, aprinderea şi menţinerea procesului de ardere a amestecului. 7.2.3. Gazul rezultat din incinerarea substanţelor organice umede conţine gaze de combustie umede, aer în exces şi vapori de apă proveniţi din amestec şi oxidarea hidrogenului. Puterea calorică a gazului de combustie rezultă prin însumarea puterilor calorice a fiecărui gaz constituent la temperatura de evacuare. Dacă se foloseşte combustibil suplimentar, volumele şi capacităţile calorice ale gazelor rezultate din incinerarea combustibilului şi a nămolului trebuie calculate separat. 7.2.4. Puterea calorică a nămolului Compoziţia şi cantitatea de combustibil ce urmează a fi incinerat, sunt elemente de bază încă din faza de proiectare a oricărui sistem de incinerare. Compoziţia determină valoarea calorică a combustibilului iar cantitatea de combustibil determină dimensiunile necesare ale unităţii. Valoarea puterii calorice a nămolului influent reprezintă cantitatea de căldură ce poate fi utilizată pe unitatea de masă a materiilor solide. Valoarea puterii calorice, primul indicator al potenţialului de ardere, depinde de procentul în care se găsesc hidrogenul, carbonul, oxigenul şi sulful. Carbonul transformat în dioxid de carbon are o putere calorică de 3,4 x 104 kJ/kg s.u., hidrogenul are o putere calorică mai mare de 14,4 x 104 kJ/kg s.u., iar sulful are o putere calorică de 1,0 x 104 kJ/kg s.u. Orice schimbare în conţinutul de carbon, hidrogen sau sulf din combustibil va creşte sau va scădea

puterea calorică a nămolului. Tabelul 7.1 prezintă puteri calorice ale reziduurilor reprezentative rezultate în urma epurării apelor uzate. Valorile cele mai ridicate ale puterii calorice se întâlnesc în cazul grăsimilor şi a spumei. Nămolul fermentat are o putere calorică foarte mică. Tabel 7.1 Puterea maximă calorică a substanţelor uscate (kg/kg s.u.)
2

Material
0

Combustibili (%)
1

Grăsimi şi spumă Materii solide neprelucrate Material rezultat în urma sitării Gunoi menajer Nămol fermentat Materii solide precipitate chimic Nisip 7.2.5. Procese de incinerare

88 74 86 85 60 57 33

16.700,0 10.300,0 9.000,0 8.200,0 5.300,0 7.500,0 4.000,0

Există cinci tipuri diferite de procese de incinerare ce folosesc următoarele tipuri de echipamente (utilaje): cuptoare cu vetre multiple, incineratoare cu pat fluidizat, condiţionarea termică cu unde infraroşii, o combinaţie de incineratoare cu vetre multiple şi incineratoare cu pat fluidizat şi proces de zgurificare. 7.2.6. Cuptoare cu vetre multiple Cuptoarele cu vetre multiple sunt folosite pentru transformarea turtelor de nămol deshidratat în cenuşă. Acest tip de utilaj se foloseşte de obicei doar în staţiile de epurare foarte mari, datorită complexităţii procesului şi a costului de investiţie ridicat. Acest tip de utilaj poate fi folosit, de asemenea, doar pentru uscarea nămolului. O secţiune transversală a unui furnal cu multiple vetre este reprezentată în figura 7.5. Un furnal cu multiple vetre este poziţionat vertical, este de formă cilindrică, din oţel refractar şi conţine o serie de rafturi orizontale sau vetre. Un arbore central se roteşte în interiorul vetrei. Braţele metalice sunt ataşate pe arborele central iar prin ele va trece aer pentru ventilare. Fiecare braţ este dotat cu o serie de dinţi ce pot fi înclinaţi în direcţia de rotaţie sau invers direcţiei de rotaţie. Braţele inverse sporesc timpul de retenţie al nămolului şi îmbunătăţesc uscarea. Aerul de combustie intră pe la partea inferioară a vetrei şi circulă ascendent prin duzele vetrei în contracurent cu nămolul. Aerul este evacuat pe la partea superioară a vetrei, la un schimbător de căldură şi apoi la un echipament de control al aerului poluat. În general, curgerea materiilor solide se face descendent prin furnal. Cursul radial, este cauzat de acţiunea formei înclinate a racloarelor metalice, poziţionate pe braţele montate de pe arborele central.

Mişcarea are loc într-o serie de paşi discreţi fiecărui dinte revenindu-i câte o parte de materii solide. Materiile solide sunt împinse radial de câteva ori, în fiecare vatră în care au o perioadă de staţionare. Procesul are ca efect brăzdarea şi răsucirea nămolului astfel încât acesta să fie cât mai bine expus procesului de uscare. Suprafaţa efectivă pentru uscare se estimează a fi 130% din suprafaţa plană a vetrei. Cenuşa uscată se evacuează pe la partea inferioară a furnalului şi este reţinută fie sub formă umedă fie sub formă uscată.

Fig. 7.5 - Cuptorul cu vetre multiple Cuptorul cu vetre multiple, are trei zone: zona de uscare, zona de incinerare zona de răcire. Majoritatea apei din nămol se evaporă în zona vatrei superioare sau în zona de uscare. Temperatura creşte în zona de uscare de la 430 la 760ºC. Produsul uscat este apoi incinerat la temperaturi cuprinse între 760 şi 930ºC în zona centrală a vetrei, numită şi zona de incinerare. Materiile volatile şi materiile solide sunt incinerate în vatra superioară şi în cea de mijloc. Aerul insuflat răceşte cenuşa până la o temperatură cuprinsă în intervalul 90-200ºC în vatra inferioară şi o evacuează pe la partea inferioară a cuptorului. Nămolul influent trebuie să conţină mai mult de 15% materii solide datorită limitei maxime de evaporare a echipamentului. Este nevoie să se adauge combustibil suplimentar atunci când conţinutul de materii solide al influentului este cuprins între 15 şi 30%. Cantitatea medie de nămol influentă este de aproximativ 40 kg/m2 · h.

Cuptorul cu vetre multiple a fost folosit cu succes pentru distrugerea termică a diferitelor tipuri de nămoluri. Avantajele furnalului cu mai multe vetre sunt: spaţiul necesar mic, fiabilitatea mare, uşurinţa în exploatare, eficienţa ridicată, reducerea mare a volumului de nămol şi evacuarea de cenuşă sterilă. Dezavantajele includ întreţinerea sporită, necesită efort ridicat, consum mare de energie, probleme de poluare a aerului, probleme de miros, costuri ridicate ale investiţiei şi complexitatea sistemului. 7.2.7. Incinerator cu pat fluidizat Incineratorul cu pat fluidizat (v. fig. 7.6) este un echipament de formă cilindrică, ce conţine un pat de nisip de aproximativ 0,8 m grosime şi duze pentru admisia aerului la o presiune de 20 – 35 kPa şi pentru menţinerea patului de nisip în suspensie. Nămolul se amestecă repede cu patul fluidizat prin mişcarea turbulentă a nisipului. Temperatura minimă a nisipului înainte de introducerea nămolului trebuie să fie de aproximativ 700ºC şi trebuie menţinută mai apoi la valori cuprinse între 760 şi 820ºC. Evaporarea apei şi incinerarea au loc rapid, iar cenuşa şi gazele rezultate în urma arderii sunt evacuate pe la partea superioară a utilajului. Într-un incinerator cu pat fluidizat materiile solide din nămol au o mişcare fluidă într-un spaţiu închis, prin trecerea aerului de combustie prin zona patului fluidizat. În această fază materiile solide sunt separate unele de altele cu ajutorul aerului introdus pentru fluidizarea patului prezentând o suprafaţă mai mare de contact gaz-solid. Datorită suprafeţei mari de contact, eficienţa termică este mare în majoritatea incineratoarelor cu pat fluidizat. Dispersia gazului prin patul fluidizat se face prin duze special proiectate să asigure mixarea completă a amestecului de nisip cu nămol. Variaţiile de temperatură ale patului fluidizat dintr-o anumită zonă în alta a incineratorului nu trebuie să depăţească 6-8ºC. 7.2.8. Proiectarea sistemului de incinerare a nămolului Selectarea şi proiectarea sistemului de incinerare a nămolului este o sarcină complexă, tehnică, ce necesită specializare. Procedura de proiectare include metode empirice care se bazeaza pe datele furnizate de staţiile pilot. Asemenea informaţii sunt în general recomandate ca fiind corespunzătoare şi pot fi brevetate de către fabrici care vor dezvolta calculele de proiectare după ce introduc date, condiţii şi specificaţii pentru operare.

Fig. 7.6 - Incinerator cu pat fluidizat

Un incinerator cu vetre multiple trebuie să fie capabil să incinereze turtele deshidratate, să menţină o temperatură de aerdere cuprinsă între 430 şi 760ºC, şi să evacueze o cenuşă sterilă care să nu conţină mai mult de 5% substanţă combustibilă. Incinerarea se va face eficient, dacă sunt limitate emisiile de gaze, la o opacitate care să nu depăşească 20% şi o temperatură a gazelor evacuate mai mică de 67 ºC cu un conţinut de 6 şi 10% oxigen. În mod normal, un incinerator cu pat fluidizat este mult mai economic decât un incinerator cu multiple vetre, deoarece acesta necesită temperaturi de ardere mult mai mari. 7.2.9. Controlul emisiilor Proiectarea sau exploatarea inadecvată a procesului pentru prelucrarea nămolurilor pot avea o contribuţie semnificativă la poluarea aerului. Două probleme importante asociate cu procesul de incinerare sunt mirosul şi emisiile rezultate în urma arderii. Cantitatea şi calitatea emisiilor rezultate în urma arderii depind de metoda folosită pentru incinerare, de compoziţia nămolului şi de compoziţia carburantului auxiliar. 7.3. COMPOSTAREA NĂMOLURILOR ÎMPREUNĂ CU DEŞEURILE MENAJERE 7.3.1. Compostarea este o metodă biochimică a stabilizării ce prelucrează reziduurile apei uzate pentru a putea fi folosite ca agenţi de îmbunătăţire a calităţii solurilor. Este un proces autoterm (50 - 70ºC), ce reduce agenţii patogeni şi produce un material similar cu pământul natural. Un produs bine stabilizat prin compostare poate fi depozitat şi are un miros aproape nesesizabil chiar dacă este reumezit. Compostarea este potrivită pentru o varietate largă de utilizări finale a produsului. El poate fi folosit în agricultură, pentru controlul eroziunii solului, pentru îmbunătăţirea proprietăţilor pământului şi pentru recultivarea pământului şi aceste obiective sunt atinse doar după ce se realizează reducerea agenţilor patogeni, maturarea şi uscarea materialului compostat. Aproximativ 20 – 30% din materii volatile sunt transformate în dioxid de carbon şi apă. 7.3.2. Fenomenul de compostare se poate desfăşura atât în medii aerate cât şi în medii neaerate. Compostarea aerobă accelerează descompunerea materialului având ca rezultat creşterea temperaturii necesare distrugerii agenţilor patogeni. Compostarea aerobă micşorează cantitatea de gaze urât mirositoare ce rezultă în timpul procesului. 7.3.3. Pot fi compostate materiile solide brute, fermentate, sau stabilizate pe cale chimică. Nămolurile ce au fost stabilizate prin fermentare aerobă sau anaerobă înainte de a fi compostate, pot duce la scăderea suprafeţei de compostare cu aproximativ 40%. 7.3.4. Compostarea este un proces simplu care poate fi adaptat pentru majoritatea climatelor. Atunci când se doreşte o creştere a eficienţei de funcţionare a procesului, de control a mirosului şi de reducere a costurilor de funcţionare, multe obiecte sunt construite subteran, în clădiri complet închise, sau cu mecanizare completă. 7.3.5. Factorii care stabilesc alegerea procesului de compostare sunt: producţia zilnică de nămol; suprafaţa necesară desfăşurării procesului;

-

proprietăţile nămolului şi tipul proceselor şi echipamentelor de prelucrare a nămolului utilizate în amonte.

7.3.6. Procesul de compostare este format din mai multe etape: 1) amestecul nămolului cu materialul de umplutură; 2) descompunerea, aerarea amestecului prin mijloace mecanice, prin insuflare de aer sau ambele; 3) recuperarea materialului de umplutură; 4) maturarea şi depozitarea ce va permite mai departe fenomenul de stabilizare a nămolului şi răcirea compostului; 5) post procesarea (sitarea pentru îndepărtarea materialului nebiodegradabil, precum obiecte din plastic, din metal sau mărunţirea acestora); 6) valorificarea. O parte din produsul final este recirculat pentru o condiţionare mai bună a amestecului format din nămol şi materialul de umplutură. 7.3.7. Teoria compostării Procesul de compostare implică distrugerea complexă a substanţelor organice cu formarea de acid humic şi compost. Microorganismele implicate în procesul de compostare sunt bacteriile, actinomycetes şi ciupercile. Bacteriile sunt responsabile pentru distrugerea unei părţi semnificative de material organic. Iniţial, la temperaturi mezofile (mai mici de 40°C), ele metabolizează carbohidraţii, zaharidele şi proteinele. La temperaturi termofile (mai mari de 40°C), bacteriile descompun proteinele, lipidele, şi fracţiunile de semiceluloză. În plus, ele sunt responsabile pentru marea majoritate a energiei produsă pentru încălzire. Ciupercile sunt prezente atât la temperatură mezofilă cât şi la temperatură termofilă. Activitatea lor este asemănătoare cu cea a actinomycetes. Ambele se găsesc pe părţile exterioare ale grămezilor compostate.

Fig. 7.7 - Fazele procesului de compostare în funcţie de temperatură În timpul procesului de compostare, au loc trei etape de activitate asociate cu temperatura: activitate la temperatură mezofilă, la temperatură termofilă şi la temperatură scăzută (de răcire). În activitatea mezofilă, temperatura creşte de la temperatura mediului ambiant până la 40ºC, cu apariţia

de ciuperci şi bacterii. În timpul activităţii termofile temperatura creşte până la 70ºC, iar microorganismele existente sunt înlocuite cu bacterii termofile, actinomycetes şi ciuperci termofile. La temperatura termofilă are loc reducere semnificativă a substanţelor organice. Etapa de răcire este caracterizată prin reducerea activităţii microorganismelor şi înlocuirea organismelor termofile cu cele mezofile. În această etapă are loc evaporarea apei din materialul compostat, stabilizarea pH-ului şi formarea acizilor humici. 7.3.8. Balanţa energetică Căldura este generată de transformarea carbonului organic în dioxid de carbon şi vapori de apă. Combustibilul provine din partea de substanţe volatile degradată rapid. Căldura este disipată în timpul aerării şi mixării materialului de compostat. Temperatura procesului nu va creşte dacă pierderile de căldură depăşesc temperatura generată de proces. Dacă raportul dintre cantitatea de apă evaporată şi cantitatea de substanţe volatile reduse este mai mic de 8 ÷ 10, trebuie să fie disponibilă suficientă energie pentru încălzire şi evaporare. Dacă raportul depăşeşte 10, amestecul va rămâne rece şi umed. Această generalizare se bazează pe căldura de evaporare şi nu se ia în considerare efectul mediului ambiant asupra evaporării şi a suprafeţei de răcire. 7.3.9. Raportul carbon/azot Microorganismele folosesc carbon şi azot în proporţii fixate de către compoziţia biomasei microbiene. Raportul ideal de carbon la azot variază intre 25:1 şi 35:1. Dacă raportul carbon/azot este mai mic de 25:1, excesul de azot va fi transformat în amoniac, având ca rezultat pierderea de nutrient şi emisia de miros amoniacal. Dacă raportul depăşeşte 35:1, materialul organic se va degrada din ce în ce mai încet şi va rămâne activ în etapa de tratare. Materialul de umplutură ajustează conţinutul de materii solide al amestecului, asigură o sursă suplimentară de carbon pentru a ajusta raportul carbon/azot şi balanţa energetică, şi asigură integritatea structurală pentru a menţine porozitatea amestecului. Materialul de umplutură poate fi constituit din resturi vegetale din agricultură (tulpini de floarea soarelui, coceni de porumb, paie etc.), deşeuri menajere orăşeneşti, deşeuri animale, materiale rezultate de la prelucrarea lemnului etc. Procesul cu grămadă statică aerată şi unele procese ce au loc în bazine special amenajate necesită amestecuri cu o porozitate mare, pentru a putea fi aerate de către suflante la presiune mică. Datorită materialului de umplutură, volumul produsului compostat este egal sau mai mare decât volumul turtelor deshidratate. Pentru un volum dat de materii solide, volumul de material ce trebuie compostat creşte odată cu descreşterea procentuală a materiilor solide datorită volumului mai mare de amestec. 7.3.10. Controlul temperaturii şi aerarea Aerarea scade temperatura şi vaporii de apă şi aprovizionează cu oxigen microorganismele. În timp ce debitul de aer insuflat este crescut într-un sistem de aerare forţat, temperatura ce se acumulează scade şi debitul de vapori de apă evacuaţi creşte. Amestecare rapidă eliberează căldură şi vapori de apă, şi sporeşte de asemenea aerarea prin îmbunătăţirea porozităţii. Fără o aerare suficientă, temperatura ce se acumulează poate depăşi 70ºC, ceea ce este în detrimentul activităţii microbiene. Temperatura optimă pentru degradarea substanţelor volatile variază între 40 şi 50ºC. În plus,

temperatura de 40 - 50ºC este temperatura optimă pentru îndepărtarea vaporilor de apă, deoarece debitul ridicat de aer insuflat este necesar pentru a menţine temperaturi scăzute pentru un proces cu activitate ridicată. Pentru a asigura reducerea agenţilor patogeni, temperatura trebuie să fie mai mare de 55ºC pentru un timp specificat (adesea de aproximativ 2 săptămâni), funcţie de tipul procesului de compostare. 7.3.11. Reducerea agenţilor patogeni Organismele patogene ce se găsesc în apele uzate se împart în cinci grupe: bacteriile, viruşii, protozoa cystis, viermii parazitari şi ciuperci. Primele patru grupe sunt adesea denumite organisme patogene primare, deoarece ele pot imbolnăvi persoanele sănătoase şi pot genera diferite boli. Ultimul grup, ciupercile, sunt organisme patogene secundare deoarece ele doar infectează persoanele şi pot crea probleme de respiraţie sau a sistemului imunitar. Temperatura ridicată este una dintre metodele de distrugere a agenţilor patogeni. Temperatura din interiorul grămezii de compostat poate să nu fie uniformă datorită variaţiilor pierderilor de căldură, caracteristicilor de mixare şi a debitului de aer. Compostarea în cazul în care temperatura atinge pe cea termofilă, trebuie să elimine practic toate organismele patogene virale, bacteriene şi parazitare. Oricum, unele ciuperci precum Aspergillus fumigatus sunt termo-tolerante şi supravieţuiesc procesului de compostare. 7.3.12. Maturarea Termenul de maturare se referă la transformarea componentelor rapid biodegradabile, a materialului organic şi a materialului de umplutură în substanţe similare cu cele ale solului. Materialul compostat ce a fost insuficient maturat va genera miros în timpul depozitării şi după umezire. Va împiedica germinarea prin generarea de acizi organici. Termenul de stabilizare în compostare se referă la raportul de degradare microbiană a componentelor biodegradabile din amestec. 7.3.13. Uscarea Vaporii de apă sunt îndepărtaţi în timpul compostării având loc o creştere a conţinutului de materii solide din amestec de la 40% la 55%. Uscarea este critică în procesele care includ sitarea deoarece sitele nu funcţionează bine când materialul compostat are un conţinut de materii solide mai mic de 50 – 55%. Uscarea are loc prin prevederea unei aerări suficiente şi a unei agitări care să îndepărteze majoritatea vaporilor de apă. Post procesarea este adesea utilizată pentru a face materialul compostat comerciabil. Dimensiunile particulelor din produsul final variază între 6 şi 25 mm. 7.3.14. Consideraţii de proiectare a sistemelor de compostare 7.3.14.1. Pentru a proiecta un sistem de compostare trebuie avuţi în vedere mai mulţi factori precum: volumul total de material; greutatea totală a materiilor în stare umedă; conţinutul de materii solide; conţinutul de materii volatile din nămol;

-

conţinutul de materii volatile din materialul pentru compostat; umiditatea; cantitatea de material de umplutură necesară amestecului etc.

Procentul de materii solide din materialul pentru compostat trebuie să fie de aproximativ 40% pentru o compostare eficientă. Tabelul 7.2 prezintă consideraţiile cele mai importante de proiectare pentru procesele de compostare aerobă. Tabel 7.2 Parametri
0

Comentarii
1

Tipul de nămol Materialul de umplutură Raportul carbon/azot

Substanţe volatile

Necesarul de aer Umiditatea Controlul pH-ului Temperatura

Controlul agenţilor patogeni Amestecarea Metalele grele Problema amplasamentului

Pot fi compostate cu succes atât nămolurile neprelucrate cât şi nămolurile fermentate. Nămolurile neprelucrate emană gaze urât mirositoare. Nămolul neprelucrat are o putere energetică mai mare, se degradează mult mai uşor şi necesită mai mult oxigen. Caracteristicile materialului de umplutură au efecte semnificative asupra procesului şi asupra calităţii produsului rezultat. Raportul carbon/azot trebuie să varieze în intervalul 20:1 – 35:1. La raport scăzut are loc evacuarea de amoniac. Sursa de carbon trebuie verificată dacă este rapid biodegradabilă. Substanţele volatile ale amestecului pentru compostat trebuie să fie mai mare de 30% din conţinutul total de materii solide. Nămolul deshidratat necesită de obicei adăugarea de material de umplutură pentru reglarea conţinutului de materii solide. Aerul ce conţine cel puţin 50% oxigen rămas trebuie să atingă toate părţile materilului de compostat pentru obţinerea unor rezultate optime, în special în cazul sistemelor mecanice. Umiditatea amestecului nu trebuie să fie mai mare de 60% pentru grămezile statice sau cele amestecate şi mai mică de 65% pentru compostarea în bazine închise. pH-ul trebuie să varieze între 6 şi 9. Pentru o descompunere aerobă optimă pH-ul trebuie să aibe valori cuprinse între 7 şi 7,5. Temperatura trebuie să ia valori cuprinse între 50 şi 55ºC pentru primele zile şi 55 - 60ºC pe restul perioadei de compostare. Dacă temperatura creşte peste 65ºC pentru o perioadă mai mare de timp, activitatea biologică va fi redusă. Dacă procesul se desfăşoară corespunzător, e posibil să poată fi distruşi toţi agenţii patogeni. Pentru aceasta trebuie menţinută o temperatură cuprinsă între 60 şi 70ºC pentru o perioadă de 24 h. Materilul de compostat trebuie amestecat după un program stabilit în prealabil sau după nevoi. Frecvenţa de amestecare va depinde de tipul compostării. Trebuie monitorizat conţinutul de metale grele atât din materialul de compostat cât şi din materialul compostat pentru a se aprecia modul final de aplicare a compostului. Factorii ce trebuie analizaţi pentru alegerea amplasamentului includ disponibilitatea zonei, condiţiile climatice, disponibilitatea zonelor de tranzitare etc.

7.3.14.2. Pentru compostarea nămolului există trei opţiuni: aşezarea sub formă de grămezi statice aerate (v. fig. 7.8), aşezarea în brazde (întoarse şi aerate) şi compostarea mecanică.

7.3.14.3. Compostarea prin dispunerea sub formă de grămezi aerate statice se realizează prin aşezarea amestecului format din nămol şi material de umplutură sub formă de grămezi de cca. 2 - 2,5 m pe grătare alcătuite din conducte perforate. Un strat de material compostat şi sitat cu rol de izolare, este adăugat peste movila cu material pentru compostare. Amestecul este compostat pentru o perioadă de 21 – 28 zile, după care urmează maturarea timp de 30 zile.

Fig. 7.8 - Dispunerea materialului pentru compostare sub formă de grămezi aerate statice

Fig.7.9 – Utilaj de compostare vertical 7.3.14.4. Cea de-a doua metodă de compostare o constituie dispunerea materialului sub formă de brazde de 1 – 2 m înălţime şi o lăţime la bază de 2 – 4,5 m. Brazdele sunt răsturnate şi amestecate periodic în timpul procesului de compostare în vederea aerării mecanice. În plus se poate folosi şi aerarea mecanică. Perioada de compostare este de 21 – 28 zile, iar în această perioadă brazda cu

materialul de compostare este răsturnată de cel puţin 5 ori în timp ce temperatura este menţinută la 55ºC. În timpul compostării condiţiile aerobe sunt greu de menţinut. Activitatea microbiană poate fi aerobă, anaerobă sau combinată, depinzând de cât de des sunt răsturnate şi amestecate grămezile. Răsturnările sunt însoţite de emanarea de mirosuri neplăcute datorită condiţiilor anaerobe. Uneori această compostare se face în spaţii acoperite sau chiar închise. 7.3.14.5. Compostarea mecanică în bazine sau containere închise este însoţită de sisteme mecanice de control a mirosului, a temperaturii şi a concentraţiei de oxigen. Aceste sisteme sunt mai eficiente, controlează mult mai bine mirosurile ce se degajă în timpul procesului de compostare, iar echipamentele necisită un spaţiu mult mai redus.

8. DEPOZITAREA ŞI VALORIFICAREA NĂMOLURILOR
8.1. DEPOZITAREA NĂMOLURILOR 8.1.1. Depozitul de nămol este o parte importantă a oricărei staţii de epurare a apelor uzate. Depozitarea nămolului are următoarele funcţii: egalizarea debitelor, uniformizarea caracteristicilor nămolului în vederea îmbunătăţirii proceselor de tratare din aval, ca stabilizarea, concentrarea, şi deshidratarea, permit alimentarea mult mai uniformă pentru intensificarea operaţiilor de concentrare şi deshidratare şi permit flexiblitatea şi optimizarea proceselor pentru concentrare şi deshidratare. 8.1.2. Nămolul poate fi depozitat în construcţii (spaţii) special concepute din interiorul staţiei de epurare, (rezervoare de stocare a nămolului, bazine de omogenizare, paturi de uscare, lagune), sau în interiorul obiectelor tehnologice ale staţiei de epurare (în başa de colectare a nămolului din interiorul decantorului primar sau a decantorului secundar, în bazinele de fermentare a nămolului, în concentratoarele gravitaţionale, în bazinele de aerare, în decantoarele tip Imhoff) sau în afara staţiei de epurare în depozite controlate, şanţuri, gropi, pe suprafaţa pământului, etc. 8.1.3. Depozitarea se poate face pe o perioadă scurtă de timp de exemplu în bazinele de decantare sau în rezervoarele de concentrare a nămolului. Astfel de depozite sunt folosite în mod limitat şi sunt folosite de obicei la staţiile de epurare mici unde timpul de depozitare poate varia de la câteva ore până la 24 ore. Depozitarea pe termen lung a materiilor solide poate fi realizată în procesele de stabilizare cu perioade lungi de retenţie, de exemplu în cazul fermentării aerobe sau anaerobe sau în bazine separate, proiectate special pentru acest scop. În instalaţiile mici, nămolul este de obicei depozitat în decantoare şi în bazinele de fermentare. În cazurile în care depozitarea nămolului are loc în bazine închise, ar trebui asigurată ventilaţia împreună cu tehnologiile de control corespunzător a mirosului precum şi prevederea de sisteme de filtrare a gazelor. 8.1.4. Împrăştierea nămolului pe/în sol Împrăştierea nămolurilor şi a altor tipuri de reziduuri ce provin de la epurarea apelor uzate orăşeneşti este un proces des folosit.

Anexa 1

LISTA DOCUMENTELOR NORMATIVE DE REFERINŢĂ

Nr. crt.
0

Indicativul documentaţiei
1

Titlul documentaţiei
2

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

STAS 10898-85 STAS 4162/1-89 STAS 4162/2-89 STAS 4273-83 STAS 12264-91 STAS 11566-91 STAS 12607-88 STAS 12678-88 STAS 12594-87 STAS 10178 STAS 10686/76 STAS 12278/96 STAS 11565 / 90 STAS 13117-92 STAS 12200-85 STAS 12205-84

Alimentări cu apă şi canalizări. Terminologie. Decantoare primare. Prescripţii de proiectare. Decantoare secundare. Prescripţii de proiectare. Construcţii hidrotehnice. Încadrarea în clase de importanţă. Separatoare de uleiuri şi grăsimi la staţiile de epurare orăşeneşti. Bazine cu nămol activat. Prescripţii generale de proiectare. Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de substanţe Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de sodiu şi de potasiu Staţii de pompare. Prescripţii generale de proiectare. Gazometre la staţiile de epurare orăşeneşti. Prescripţii de proiectare. Bazine pentru uniformizarea debitelor şi calităţii apelor uzate industriale. Prescripţii de proiectare. Rezervoare de fermentare a nămolurilor din staţiile de epurare. Prescripţii generale de proiectare Platforme pentru uscarea nămolului fermentat din staţiile de epurare orăşeneşti. Prescripţii de proiectare. Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de crom Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de azot Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de fosfor

Anexa 1 (continuare)
0 1 2

17 18

19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea rezistenţei specifice la filtrare sub vid. STAS 12586-87 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea umidităţii, a substanţei uscate, a pierderilor de calcinare (substanţe volatile) şi a substanţelor minerale STAS 12526-87 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Luarea şi conservarea probelor STAS 12607-88 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de substanţe extractibile în eter de petrol. STAS 12678-88 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de sodiu şi de potasiu STAS 12833-90 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de magneziu STAS 12834-90 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de calciu. STAS 12875-90 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea conţinutului de acetonă. STAS 12876-90 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de cadmiu. STAS 13094-92 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de nichel. STAS 13116-92 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea coeficientului de compresibilitate SR EN 12255-7:2002 Staţii de epurare. Partea 7: Reactoare biologice cu peliculă fixată. SR EN 12255-8:2002 Staţii de epurare. Partea 8: Depozitare şi tratare nămoluri. SR EN 12255-9:2002 Staţii de epurare. Partea 9: Control mirosuri şi ventilaţie. SR EN 12255Staţii de epurare. Partea 10: Prescripţii de 10:2002 securitate. SR EN 1225511:2002 SR EN 12566-1 Staţii de epurare. Partea 11: Date generale cerute. Staţii mici de epurare a apelor uzate cu până la 50 LE – Partea 1: Fose septice prefabricate

STAS 12780-89

32 33

Anexa 1 (continuare)
0 1 2

34 35 36 37 38 39 40

SR EN 12566-3 SR EN 1085-2000 SR 12702:1997

Staţii mici de epurare a apelor uzate cu până la 50 LE – Partea 3: Staţii de epurare a apelor uzate menajere compacte şi / sau asamblate pe loc Epurarea apelor uzate. Vocabular

41 42 43 44 45

46 47 48 49 50 51 52 53

Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă şi epurarea apelor uzate. Vocabular SR 13161:1993 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea timpului de crăpare a turtei de nămol SR 13179:1994 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de cupru. SR 13179:1994 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de zinc. SR 13225:1995 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului de plumb. Metoda spectrometrică de absorbţie atomică. SR 12176:2000 Caracterizarea nămolurilor. Determinarea valorii pH-ului SR EN 12832:2002 Caracterizarea nămolurilor. Valorificarea şi eliminarea nămolurilor. Vocabular. SR EN 12879:2002 Caracterizarea nămolurilor. Determinarea pierderii la calcinare a substanţei uscate SR EN ISO 5667Calitatea apei. Prelevare. Partea 13: Ghid general 13:2000 pentru prelevarea probelor de nămol din canalizări şi instalaţii de tratare SR EN ISO Calitatea apei. Metodă pentru evaluarea efectului 9509:2000 inhibitor al produselor chimice şi al apelor uzate asupra procesului de nitrificare realizat de microorganismele din nămolul activ SR EN 752-6 :1999 Reţele de canalizare în exteriorul clădirilor.Parte 6. Instalaţii de pompare. SR EN 1085 : 2000 Epurarea apelor uzate. Terminologie. SR EN 12255-1:2002 Staţii de epurare. Partea 1 : Principii generale de construcţie. SR EN 12255-4:2002 Staţii de epurare. Partea 4: Decantare primară. SR EN 12255-5:2002 Staţii de epurare. Partea 5: Procedeu cu lagune. SR EN 12255-6:2002 Staţii de epurare. Partea 6: Procedee cu nămoluri activate. SR EN 12880:2002 Caracterizarea nămolurilor. Determinarea reziduului uscat şi conţinutului de apă. SR EN 13342:2002 Caracterizarea nămolurilor. Determinarea azotului Kjeldahl.

Anexa 1 (continuare)
0 1 2

54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65

SR EN 13346: 2002 SR-CR 13097:2002 SR CR 13846:2002 SR CR 13714:2002 SR-CR 13767:2002 SR-CR 13768:2002 prEN 12255 - 13 prEN 12255 - 15 prEN 14671 prEN 14701-1 prEN 15170 prEN 14702-1

66 67 68 69 70 71

prEN 14701-2 prEN 14701-3 prEN 15171 prEN 14702-2 prCEN/TR 14742 prCEN/TR 15175

72 73

CR 13097 ***

Caracterizarea nămolurilor. Determinarea elementelor în urme şi a fosforului. Metode de extracţie în apa regală. Caracterizarea nămolurilor. Buna practică pentru utilizarea în agricultură. Recomandări pentru păstrarea şi extinderea utilizării nămolurilor şi căile de eliminare. Caracterizarea nămolurilor. Managementul nămolurilor în vederea utilizării sau a eliminării lor. Caracterizarea nămolurilor. Buna practica pentru incinerarea nămolurilor cu şi fără grăsimi şi ecranări Caracterizarea nămolurilor. Buna practica pentru incinerarea combinată a nămolurilor şi a deşeurilor menajere. Staţii de epurare Partea 13: Tratare chimică Staţii de epurare Partea 15: Măsurarea tranferului de oxigen în apa curată din bazinele cu nămol activat. Caracterizarea nămolurilor - Pretratarepentru determinarea amoniacului extractibil, folosind clorura de potasiu 2 mol/l. Caracterizarea nămolurilor – Proprietăţile de filtrare – Partea 1: timpul de sucţiune capilară Caracterizarea nămolurilor – Puterea calorică (determinarea puterii calorice brute şi cea netă) Caracterizarea nămolurilor – Proprietăţile de sedimentare – Partea 1: determinarea proprietăţii de sedimentare (Determinarea procentului din volumul de nămol şi indicele volumului de nămol) Caracterizarea nămolurilor – Proprietatea de filtrare – Partea 2: Determinarea rezistenţei specifice la filtrare. Caracterizarea nămolurilor – Proprietăţile la filtrare – Partea 3: Determinarea compresibilităţii Caracterizarea nămolurilor Caracterizarea nămolurilor – Proprietăţile de sedimentare – Partea 2: Determinarea capacităţii de îngroşare Caracterizarea nămolurilor – Procedura de condiţionare în laborator cu reactivi chimici Caracterizarea nămolurilor – Protocolul de conducere în laborator a proceselor pentru condiţionarea chimică a nămolului, a proceselor microbiologice şi a analizelor fizice Caracteristicile nămolului Managementul calitătii şi asigurarea calităţii – Colecţia de standarde ( 9000, 10011, 45000); Editura Tehnică - 1998.

Anexa 2

LISTA DOCUMENTELOR NORMATIVE CONEXE
Nr. crt.
0

Indicativul documentaţiei
1

Titlul documentaţiei
2

1 2 3

C12-95 C 193-79 C 210-94 C300-94 GE 035-99 GP 036-99

Instrucţiuni tehnice ISCIR. Instrucţiuni tehnice pentru executarea zidăriei din piatră brută. Norme tehnice privind protecţia anticorozivă a bazinelor din beton armat pentru neutralizarea şi epurarea apelor industriale. Normativ de prevenire şi stingere a incendiilor pe durata executării lucrărilor de construcţii şi instalaţiile aferente acestora. Ghid şi program de calcul pentru responsabilul cu urmărirea în exploatare a construcţiilor. Ghid de proiectare, execuţie şi exploatare privind protecţia anticorozivă a bazinelor din beton armat şi beton precomprimat, destinate neutralizării şi epurării apelor industriale. Ghid privind proiectarea, execuţia şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare utilizând conducte din PVC, polietilenă şi polipropilenă. Ghid de proiectare şi execuţie pentru construcţiile de tratare a apei pentru localităţi mici şi obiective izolate, în vederea asigurării sănătăţii populaţiei şi protecţiei mediului. Ghid de proiectare, executie si exploatare a lucrarilor de alimentare cu apa si canalizare in mediu rural Normativ pentru proiectarea şi executarea conductelor de aducţiune şi a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare ale localităţilor. Instrucţiuni tehnice pentru calculul loviturii de berbec şi stabilirea măsurilor pentru prevenirea efectelor negative ale acesteia la instalaţiile hidraulice sub presiune. Normativ privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali – aprobat prin H.G. nr. 352/21.04.2005, care modifică H.G. 188/2002. Normativ privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare – aprobat prin H.G. nr. 352/21.04.2005, care modifică H.G. 188/2002.

4

5 6

7

GP 043/99

8

GP 062 -02

9

GP 106-04 I 22-99

10

11

I 30-75

12

NTPA 001/2005

13

NTPA 002/2005

Anexa 2 (continuare)
0 1 2

14

NTPA 003/1997

15

NTPA 011/2002

16

NTPA 013- 02

17

NTPA 014-02

18

NTRQ 01-84 NP 003-97 NP 032/1999 NP 036-99 NP 072-02 NP 084-03

19

20

21 22 23

24

NP-088-03 NP-089-03

25

26 27

NP 091-03 NP 107-2004
NP 032-1999

Norme privind metodologia de conducere şi control al procesului de epurare biologică cu nămol epres în staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti, industriale şi zootehnice. Norme tehnice privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate orăşeneşti – aprobate prin H.G. nr. 188 / 28.02.2002, modificat şi completat cu H.G. nr. 352 / 2005 Norme de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare; aprobat cu HG 100/02, cu modificările ulterioare. Normativ privind metodele de măsurare şi frecvenţă de prelevare a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă potabilă- aprobat prin HG 100/02, cu modificările ulterioare. Normă tehnică republicană privind măsurarea debitelor de apă. Determinarea debitelor de apă în sistemele de curgere cu nivel liber. Normativ pentru proiectarea şi exploatarea instalaţiilor tehnico-sanitare şi tehnologice cu ţevi din PP. Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti. Partea I: Treapta mecanică. Normativ de reabilitare a lucrărilor hidroedilitare din localităţi urbane. Buletinul Construcţiilor nr. 5/2000. Normativ pentru exploatarea sistemelor şi instalaţiilor de stingere a incendiilor cu substanţe. Normativ privind proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor sanitare şi a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, utilizând conducte din mase plastice. Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti – Partea a II-a : Treapta biologică. Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti – Partea a III-a : Staţii de epurare de capacitate mică (5< Q ≤ 50 l/s) şi foarte mică (Q ≤ 5 l/s). Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de dezinfectare a apei. Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurarea a apelor uzate orăşeneşti – Partea a IV-a. Treapta de purare avansată a apelor uzate.
Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti – Partea I: Treapta mecanică. Indicativ aprobat cu Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, nr. 60 / N / 25.08.1999.

28

Anexa 2 (continuare)
0 1 2

29

P 66-2001

30

P 73-78 P 96-96

31

32

P100-92 P110-99 P130/99 P135-99
P28-84

33 34 35

Normativ pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare a localităţilor din mediul rural. Buletinul Construcţiilor, 2001. Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea şi executarea recipientelor din beton armat şi beton precomprimat pentru lichide. Ghid pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de canalizare a apelor meteorice din clădiri civile, social-culturale şi industriale; Buletinul Construcţiilor nr. 13/1997. Normativ privind proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social culturale, agrozootehnice şi industriale. Normativ privind comportarea în timp a construcţiilor. Normativ privind urmărirea comportării în timp a construcţiilor; Buletinul Construcţiilor nr. 1/2000. Ghid privind coeficienţii de uzură fizică normală la mijloacele fixe din grupa 1- Construcţii; Bul. Construcţiilor 2/2000.
Normativ pentru proiectarea tehnologică a staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti, treptele de epurare mecanică şi biologică şi linia de prelucrare şi valorificare a nămolurilor.

36

37 38

P 28-64 O 49-04

39

O 88- 01

40

O 699-99

41

O 1618-00

42

***

Normativ pentru proiectarea staţiilor de epurare mecanică a apelor uzate orăşeneşti. Norme tehnice privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură. Ordin al Ministrului Sănătăţii. Ordinul Ministrului de Interne pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind echiparea şi dotarea construcţiilor, instalaţiilor şi platformelor amenajate cu mijloace tehnice de PSI. Ordin, al Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, pentru aprobarea Procedurii şi competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor. Ordin, al Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, pentru aprobarea secţiunilor epresentative din cadrul Sistemului naţional de supraveghere a calitătii apelor. Normativ de conţinut al documentaţiilor tehnice necesare obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor, aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului nr. 277 / 11.04.1997.

Anexa 2 (continuare)
0 1 2

43

***

Normativ de conţinut al documentaţiilor tehnice necesare obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului nr. 720/1996.
Ordinul 1141 / 06.12.2002 – pentru aprobarea “Procedurii şi a competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor”. Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti-Partea a II-a: Treapta biologică, redactarea a II-a, Bucureşti, Noiembrie 2002. Normativ pentru proiectarea tehnologică a staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti. Treapta de epurare terţiară. Indicativ P28/2-88. Tehnologii pentru reţinerea azotului şi fosforului din apele uzate şi necesitatea dezinfectării apelor epurate. Editura MATRIX ROM. Bucureşti, Aprilie 2000. Metodologie – cadru de elaborare a planurilor de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale la folosinţele de apă potenţial poluatoare – aprobată cu Ordinul nr. 278 / 11.04.1997 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 bis. Norme metodologice privind instituirea regimului de supraveghere specială în caz de nerespectare a măsurilor stabilite pentru asigurarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor – aprobate cu Ordinul nr. 275 / 11.04.1997 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 bis. Norme metodologice privind avizul de amplasament – aprobate cu Ordinul nr. 279 / 11.04.1997 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 bis.

44 45

*** ***

46 47 48

*** *** ***

49

***

50 51

*** ***

52

*** *** *** ***

53 54

55

56

***

Normativ privind obiectivele de referinţă pentru clasificarea calităţii apelor de suprafaţă, aprobat prin Ordinul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 1.146 din 10 Decembrie 2002. Norme de igienă şi recomandări privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate de Ministrul Sănătăţii prin Ordinul Nr. 1935/13.09.1996. CP m.Bucuresti; Norme specifice de protecţia muncii; Ed. Medicală 1975 Ghid pentru reabilitarea reţelelor publice de alimentare cu apă şi canalizare. Pr. 673 PROED/ MLPTL 1998 Ordin MLPAT 83/N/05.07; Specificaţii tehnice privind proiectarea şi executarea construcţiilor şi instalaţiilor aferente filtrelor rapide de nisip, cu nivel liber. HG 273/94 Regulamentul de receptie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii; colecţia Legi şi Alte acte normative.

Anexa 2 (continuare)
0 1 2

57 58 59

*** *** *** *** *** ***

60

61

HG 766/97; Regulament privind conducerea şi asigurarea calitătii în construcţii- Colecţia de legi şi HG. HG 273; Norme de întocmire a cărţii tehnice a construcţiei; Col. Legi si HG.. HG 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii Norme specifice de securitate a munciimpentru evacuarea apelor uzate de la populaţie şi din procesele tehnologice, MMPS-2001, broşura 19 Legea 98/94 şi Ordonanţa GR 108/1999; Lege privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la Normele legale de igienă şi sănătate publică. MO aug. 1999.
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34 / 2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării – publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 / 12.12.2002. Legea Apelor, nr. 107 / 25.09.1996 – publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 / 08.10.1996, cu modificările ulterioare. Legea nr. 137 / 1995 privind protecţia mediului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 / 17.02.2000, cu modificările ulterioare. Legea nr. 10/18 ianuarie 1995, privind Calitatea în Construcţii. Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 12 din 24 ianuarie 1995, cu modificările ulterioare.. Legea nr. 137 din 29 decembrie 1995, Legea Protecţiei Mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 30 decembrie 1995.

62

63 64 65

*** *** ***

66 67

*** ***

68

***

69

*** ***

70

Ghid de execuţie, exploatare şi postutilizare a construcţiilor de captare din apa subterană pentru asigurarea parametrilor funcţionali; Contr. 0092/2001 PROED/ MLPTL. Norma tehnică republicană privind măsurarea debitelor de apă N.T.R.Q. 0-1-84. Determinarea debitelor de apă în sisteme de curgere cu nivel liber. Metoda modificării locale a secţiunii de curgere. Canale de măsurare. Prescripţii generale. Bucureşti, 1985. Măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 472/09.06.2000. Norme tehnice privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură, aprobate prin Ordinul nr. 49 al M.A.P.A.M. din 14.01.2004, publicat în M.O. nr. 66 din 27.01.2004.

Anexa 2 (continuare)
0 1 2

71 72

*** ***

Legea 106/96 - Legea protecţiei civile publicată în Monitorul Oficial din 03.10.1996. H.G. 351/2005 - Programul de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase. (Anulează HG 118/2002).

Anexa 3-A

GLOSARUL DE TERMENI SPECIFICI DOMENIULUI REGLEMENTAT
A. NOTAŢII PRIVIND PRINCIPALII PARAMETRI UTILIZAŢI ÎN CALCULELE DE DIMENSIONARE
Notaţia Ao deshidratarea ( m 2 ) ; Semnificaţia - aria orizontală a platformelor de uscare, pe care se realizează

A CN o
PU Ao

- aria orizontală utilă a concentratoarelor gravitaţionale de nămol

( m2 ) ;
- aria orizontală a platformelor de uscare ( m 2 ) ; - concentraţia în materii în suspensie a nămolului care trebuie filtrat

C

( kg/ m3 ) ;
CT C1 C2

- căldura necesară totală (kcal/zi) ; - căldura necesară încălzirii nămolului proaspat (kcal/zi) ; - căldura necesară acoperirii pierderilor prin cupolă, pereţi şi radier

(kcal/zi) ;
C 2 cupola C 2 pereti C 2 radier Cn

- pierderile de căldură prin cupolă (kcal/zi) ; - pierderile de căldură prin pereţi (kcal/zi) ; - pierderile de căldură prin radier (kcal/zi) ; - căldura

specifică

(cantitatea

de

căldură

necesară

creşterii

temperaturii cu 1ºC) ( kcal / m 3 ) ;

CO nec co ' es eN
eP

- capacitatea de oxigenare necesară ( kgO 2 / zi ) ; - capacitatea specifică de oxigenare

( g O2 / N m 3 aer , m adâncime de insuflare ) ;
- eficienţa decantorului primar privind reţinerea materiilor solide în

suspensie (%) ;
- eficienţa decantorului primar privind reţinerea azotului total (%) ; - eficienţa decantorului primar privind reţinerea fosforului total (%) ; - procentul de substanţă organică (volatilă) din nămolul influent (%) ; - greutatea materiilor solide (kgf) ;

ε Gs

Gs Go
γs
γm

- greutatea materiilor solide de natură minerală (kgf) ; - greutatea materiilor solide de natură organică (kgf) ; - greutatea specifică a materiilor solide (kgf/ m3 ) ; - greutatea specifică a materiilor solide de natură minerală (kgf/ m3 ) ; - greutatea specifică a materiilor solide de natură organică (kgf/ m3 ) ; - inălţimea totală de pompare (m) ; - inălţimea geodezică de pompare (m) ; - suma pierderilor sarcină locale şi distribuite (m) ; - presiunea pe refularea suflantelor (m col. H 2 O ) ; - adâncimea de insuflare (m col. H 2 O ) ; - suma pierderilor sarcină locale şi distribuite pe conducta de refulare

γo

H
Hg
Σh r

Ht
Hi
Σh ri

(m) ; i On I su
- indicele oxigenului necesar ( kg O 2 / kg s.o. ) ; - încărcarea cu substanţă uscată a concentratoarelor gravitaţionale

( kg s.u. / m 2 ⋅ zi ) ;
Ih

- Încărcarea hidraulică cu nămol a concentratoarelor gravitaţionale sau

a platformelor de uscare ( m3 namol / m 2 ⋅ zi ) ; I oRFN
- Încărcarea organică a rezervorului de fermentare a nămolului

( kg s.o. / m 3RFN, zi ) ; I oSN K
lf

- Încărcarea organică a stabilizatorului de nămol ( kg s.o. / m 3SN, zi ) ; - coeficient de transfer al căldurii ( Kcal / m 2 , o C, zi ) ; - limita tehnică de stabilizare (fermentare) anaerobă a nămolului (%) ; - limita tehnică de stabilizare aerobă a nămolului (%) ; - raportul mineral / volatil ; - materii solide totale ; - cantitatea zilnică de nămol deshidratat, exprimată în substanţă uscată

ls M/V MST Nd Ne N ec N es

(kg s.u./zi) ;
- cantitatea zilnică de nămol în exces, exprimată în substanţă uscată

(kg s.u./zi) ;
- cantitatea zilnică de nămol în exces concentrat, exprimată în

substanţă uscată (kg s.u./zi) ;
- cantitatea (producţia) zilnică de nămol în exces stabilizat, exprimată

în substanţă uscată (kg s.u./zi) ;

Nf Nf1 Nf 2 N inf Nm

- cantitatea zilnică de nămol stabilizat (fermentat) anaerob, exprimată

în substanţă uscată (kg s.u./zi) ;
- cantitatea zilnică de nămol stabilizat (fermentat) anaerob, exprimată

în substanţă uscată, din treapta 1 (kg s.u./zi) ;
- cantitatea zilnică de nămol stabilizat (fermentat) anaerob, exprimată

în substanţă uscată, din treapta 2 (kg s.u./zi) ;
- cantitatea zilnică de nămol influent, exprimată în substanţă uscată

(kg s.u./zi) ;
- cantitatea zilnică de substanţă minerală conţinută în nămolul influent,

exprimată în substanţă uscată (kg s.u./zi) ; No
N o red Np N pe N pec

- cantitatea zilnică de substanţă organică (volatilă) conţinută în

nămolul influent, exprimată în substanţă uscat (kg s.u./zi) ;
- cantitatea zilnică de substanţă organică (volatilă) redusă în rezervorul

de fermentare a nămolului, exprimată în substanţă uscată (kg s.u./zi);
- cantitatea (producţia) zilnică de nămol primar, exprimată în substanţă

uscată (kg s.u./zi) ;
- cantitatea zilnică de nămol primar în amestec cu cel în exces,

exprimată în substanţă uscată (kg s.u./zi) ;
- cantitatea zilnică de nămol primar în amestec cu cel în exces

concentrat, exprimată în substanţă uscată (kg s.u./zi) ; Ns N sf
q bg

- cantitatea zilnică de nămol stabilizat, exprimată în substanţă uscată

(kg s.u./zi) ;
- cantitatea zilnică de stabilizat aerob şi stabilizat (fermentat) anaerob,

exprimată în substanţă uscată (kg s.u./zi) ;
- producţia specifică de biogaz ( m 3 gaz / kg s.o. redusă ) - cantitatea de oxigen necesară ( kgO 2 / zi ) ; - presiune aplicată probei de nămol (Pa) ; - puterea calorică (kJ/kg) ; - diferenţa de presiune aplicată probei de nămol (Pa) ; - producţia specifică de biogaz ( m 3 gaz / kg s.o. redusă ) - debitul de calcul (m 3 / zi) ; - debitul de nămol de recirculare la rezervorul de fermentare a

ON P
PC n

ΔP
q bg

Qc
QR

nămolului (m 3 / h ) ; QG Q G ef
- volumul teoretic zilnic de biogaz (m 3 / zi) ; - volumul efectiv zilnic de biogaz (m 3 / zi) ;

Q nec

NAer

- debitul de aer necesar în condiţii standard ( Nm 3 / h ) ; - rezistenţa specifică la filtrare (m / kg) ; - rezistenţa specifică la filtrare a turtei de nămol pentru P = 1 (m / kg); - indicele de recuperare a materiilor solide (%) ; - coeficient de compresibilitate ; - suprafaţa filtrantă ( m 2 ) ; - timpul de filtrare (s) ; - timpul de concentrare a nămolului (h) ; - timpul de stabilizare a nămolului (zile) ; - timpul de fermentare a nămolului (zile) ; - concentraţia în materii solide în suspensie a supernatantului (%) ; - concentraţia în materii solide în suspensie a nămolului influent la

r ro R s S t tc ts
Tf

TSSC
TSSF TSSP
θ θ1

concentrare (%) ;
- concentraţia în materii solide în suspensie a nămolului concentrat

(%) ;
- temperatura nămolului (oC) ; - temperatura medie anuală a aerului (oC) ; - temperatura medie a aerului atmosferic pe timp de iarnă (oC) ; - volumul de filtrat obţinut după timpul de filtrare t ( m3 ) ; - volumul concentratorului de nămol ( m3 ) ; - volumul rezervorului de fermentare a nămolului ( m3 ) ; - volumul rezervorului de gaz ( m3 ) ; - volumul stabilizatorului de nămol ( m3 ) ; - volumul de nămol zilnic reţinut în decantorul primar (nămol primar)

θiarna V VCN VRFN VRG VSN
Vnp

Vne Vnef
Vnpe

(m 3 / zi) ; - volumul de nămol în exces evacuat zilnic din decantorul secundar, notat şi Q ne (m 3 / zi) ;
- volumul zilnic de nămol efluent (m 3 / zi) ; - volumul zilnic al amestecului de nămol primar şi nămol în exces

Vnc

(m3 / zi) ; - volumul zilnic de nămol concentrat (îngroşat) evacuat din con (m3 / zi) ;

Vnf

- volumul zilnic de nămol fermentat anaerob evacuat spre deshidratare

(m3 / zi) ;

Vn inf

- volumul zilnic de nămol influent (m3 / zi) ; - volumul zilnic de nămol fermentat aerob evacuat spre deshidratare

Vns Vnd Vs w
wp

(m3 / zi) ; - volumul zilnic de nămol deshidratat evacuat din staţia de epurare (m3 / zi) ;
- volumul zilnic de supernatant (m3 / zi) ; - umiditatea nămolului (%); - umiditatea nămolului primar (%); - umiditatea nămolului în exces (%); - umiditatea nămolului efluent (%); - umiditatea nămolului în exces stabilizat (%); - umiditatea amestecului de nămol primar şi în exces (%); - umiditatea nămolului concentrat (îngroşat) (%) ; - umiditatea nămolului fermentat anaerob (%); - umiditatea nămolului fermentat (stabilizat) aerob (%) ; - scăderea de umiditate prin concentrare (%) ; - creşterea de umiditate prin fermentare anaerobă (%) ; - creşterea de umiditate prin fermentare anaerobă, treapta 1 (%) ; - scăderea de umiditate prin fermentare anaerobă, treapta 2 (%) - scăderea de umiditate prin deshidratare (%) ;

we w ef w es
w pe

w nc
wf

ws Δw c
Δw f Δw f 1 Δw f 2

Δw d

Anexa 3-B

GLOSARUL DE TERMENI SPECIFICI DOMENIULUI REGLEMENTAT
B. NOTAŢII UTILIZATE ÎN SCHEMELE ŞI FIGURILE PREZENTATE ÎN CADRUL NORMATIVULUI

Notaţia CN BOE BT DN DP DS RFN RFN1 RFN1 RG
SPnpe

Semnificaţia - concentrator de nămol - bazin de omogenizare/egalizare - bazin tampon - deshidratare nămol - decantor primar - decantor secundar - rezervor de fermentare a nămolului (stabilizare anaerobă) - rezervor de fermentare a nămolului (stabilizare anaerobă) - treapta 1 (primară) - rezervor de fermentare a nămolului (stabilizare anaerobă) - treapta 2 (secundară) - rezervor de gaz - staţie de pompare nămol activat de recirculare şi în exces - staţie de pompare supernatant

SPs

Anexa 3-C Simbol Engleză
1

Romană
0

Germană
2

U.M.
3

Denumire Germană
4

ADS a

AST a

ANB a aSR

m -

2

Oberfläche der Nachklärung Anzahl der Räumerarme Räumbalkenabstand von Bandräumern Tägliche BSB5-Fracht Tägliche Fracht für einen anderen Parameter BSB5-Raumbelastung Raumbelastung mit einem anderen Parameter BSB5-Schlammbelastung Schlammbelastung mit einem anderen Parameter Zerfallskoeffizient Breite von rechteckigen Nachklärbecken Räumschild- oder Räumbalkenlänge in rechteckigen Nachklärbecken Sauerstoff-Sättigungskonzentration, abhängig von der Temperatur und dem Partialdruck Sauerstoffkonzentration im Belebungsbecken Durchmesser von Nachklärbecken Einwohnerwert bezogen auf den Parameter XXX, z. B. BSB5, CSB usw. Stossfaktor für die Kohlenstoffatmung

m kg/d kg/d kg/(m3·d) kg/(m3·d) kg/(kg·d) kg/(kg·d) d-1 m m mg/l mg/l m E -

Ci Cx Iob Ixb Ion Ixn b B1 L OS sau cs co DST PTXXX fC

Bd,BOD Bd,XXX BR,BOD BR,XXX BSS,BSB BSS,XXX b WST LST CS CX DST PTxxx fC

Bd,BSB5 Bd,XXX BR,BSB BR,XXX BTS,BSB BTS,XXX b bNB bSR CS CX DNB EWXXX fC

138

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

fN fSR FT h1 h2 h3 h4 hln htot hSR IVN LFS LRW LSR LSL Na OC αOC CSOC

fN fSR FT h1 h2 h3 h4 hln htot hSR SVI LFS LRW LSR LSL MSS,AT OC αOC OUC,BOD

fN fSR FT h1 h2 h3 h4 he hges hSR ISV lB lNB lW lSR MTS,BB OC αOC OVC,BSB

m m m m m m m l/kg m m m m kg kg/h kg/h kg/kg

Stossfaktor für die Ammoniumoxidation Räumfaktor, abhängig von der Art des Schlammräumers Temperaturfaktor für endogene Veratmung Tiefe der Klarwasserzone im Nachklärbecken Tiefe der Trennzone/Rückströmzone im Nachklärbecken Tiefe der Dichtestrom- und Speicherzone im Nachklärbecken Tiefe der Eindick- und Räumzone im Nachklärbecken Tiefe des Einlaufs Wassertiefe im Nachklärbecken Räumschild- oder Räumbalkenhöhe Schlammindex Länge des Räumbandes von Bandräumern (lB ~ lNB) Länge rechteckiger Nachklärbecken Fahrstrecke des Räumwagens (lW ~ lNB) Abstand des Räumschildes von dem Schlammabzugspunkt beim Einsetzen des Schlammrückflusses (lSR 15 h ) Masse der Feststoffe im Belebungsbecken Sauerstoffzufuhr einer Belüftungseinrichtung in Reinwasser bei Cx = 0, T = 20°C und Luftdruck p = 1013 hPa Sauerstoffzufuhr einer Belüftungseinrichtung in belebtem Schlamm bei Cx =0, T = 20°C und p = 1013 kPa Sauerstoffverbrauch für Kohlenstoffelimination, bezogen auf BSB5
139

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

CO C CO D CO N CO h

OUd,C OUd,D OUd,N OUh Q QSort Qww,h QSR QIR QRC QRS QDW,d QDW,h QWS,d qA qSV RC RS SF T

OVd,C OVd,D OVd,N OVh Q QK Qm QSR QRZ QRF QRS Qd Qt QÜS,d qA qSV RF RV SF T

kg/d kg/d kg/d kg/h m3/h m3/h m3/h m3/h m3/h m /h m3/h m3/d m3/h m3/d m/h l/(m2·h) °C
3

Täglicher Sauerstoffverbrauch für C-Elimination Täglicher Sauerstoffverbrauch für die C-Elimination, der durch die Denitrifikation gedeckt wird Täglicher Sauerstoffverbrauch für Nitrifikation Stündlicher Sauerstoffverbrauch Zufluss, Durchfluss, Volumenstrom Kurzschlussschlammstrom in Nachklärbecken Bemessungszufluss bei Regenwetter aus Misch- oder Trennsystemen Räumvolumenstrom Interne Rezirkulation bei vorgeschalteter Denitrifikation Rückführfluss (QRS + QRZ) bei vorgeschalteter Denitrifikation Rücklaufschlammstrom Täglicher Abwasserzufluss bei Trockenwetter Maximaler Trockenwetterzufluss als 2-h-Mittel bei Trockenwetter Täglicher Überschussschlammabzug Flächenbeschickung der Nachklärung Schlammvolumenbeschickung, bezogen auf ANB Rückführverhältnis bei vorgeschalteter Denitrifikation Rücklaufverhältnis (QRS/Qt bzw. QRS/Qm) Sicherheitsfaktor für Nitrifikation Temperatur im Belebungsbecken
140

Q Qsc Qmax,h QSR Qri QRT Qr Qu zi max Qu or max Qne qd IVS rT re FS T

Anexa 3-C T ER TER TBem °C Temperatur im Belebungsbecken, die der Bemessung zu Grunde gelegt wird

141

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

T Dim Ti ti tD tN tR tSR ts tT TN,aerob TN,dim TN,aerob TN,aerob,dim cnae cna cna,sf cnds cnr cne Nes,C Ne Ne,C

TDim TW tTh tD tN tR tSR ts tT tSS tSS,dim tS,aerob tSS,aerob,di SSEAT SSAT SSAT,Step SSBS SSRS SSWS SSC,BOD5 SPd SPd,C

TÜW TW tE tD tN tR tSR ts tT tTS tTS,Bem tTS,aerob tTS,aerob,Bem TSAB TSBB TSBB,Kask TSBS TSRS TSÜS ÜSC,BSB ÜSd ÜSd,C

°C °C h h,d h,d h,d h h h d d d d kg/m3 kg/m3 kg/m3 kg/m3 kg/m3 kg/m3 kg/kg kg/d kg/d

Abwassertemperatur, bei der die Überwachungswerte für Stickstoff eingehalten werden müssen Abwassertemperatur im Winter, TW < TBem Erforderliche Eindickzeit des Schlammes in der Nachklärung Dauer der Denitrifikationsphase bei intermittierenden Verfahren Dauer der Nitrifikationsphase bei intermittierenden Verfahren Durchflusszeit z.B. (tR = VBB : Qt) Räumintervall Zeit für Heben und Senken des Räumschildes Taktdauer bei intermittierenden Verfahren Schlammalter, bezogen auf VBB Schlammalter, das der Bemessung zu Grunde gelegt wird Aerobes Schlammalter, bezogen auf VN Aerobes Schlammalter, das der Bemessung für Nitrifikation zu Grunde gelegt wird Trockensubstanzgehalt im Ablauf des Belebungsbeckens Trockensubstanzgehalt im Belebungsbecken Mittlerer Trockensubstanzgehalt in Belebungsbecken mit Kaskadendenitrifikation (TSBB,Kask > TSAB) Trockensubstanzgehalt im Bodenschlamm der Nachklärbecken Trockensubstanzgehalt des Rücklaufschlammes Trockensubstanzgehalt des Überschussschlammes Schlammproduktion aus der Kohlenstoffelimination, bezogen auf BSB5 Tägliche Schlammproduktion (Feststoffe) Tägliche Schlammproduktion aus der Kohlenstoffelimination
142

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

Ne,P V VN VD VSel VAN Vd DSV vret vSR Y α CXXX SXXX XXXX X5 uz SCBO XCCO SCCO SCCO,deg SCCO,inert SCCO,ext CN

SPd,P VAT VN VD VSel VBioP VST DSV vret vSR Y α CXXX SXXX XXXX CBOD SBOD CCOD SCOD SCOD,deg SCOD.inert SCOD,ext CN

ÜSd,P VBB VN VD VSel VBioP VNB VSV vRück vSR Y α CXXX SXXX XXXX CBSB SBSB CCSB SCSB SCSB,abb SCSB.inert SCSB,Dos CN

kg/d m m m
3 3 3

Tägliche Schlammproduktion aus der Phosphorelimination Volumen des Belebungsbeckens Für Nitrifikation genutztes Volumen des Belebungsbeckens Für Denitrifikation genutztes Volumen des Belebungsbeckens Volumen eines aeroben Selektors Volumen eines anaeroben Mischbeckens zur biologischen P-Elimination Volumen der Nachklärung Vergleichsschlammvolumen (VSV = TSBB · ISV) Rückfahrgeschwindigkeit des Räumwagens Räumgeschwindigkeit (bei Rundbecken an der Peripherie) Ertragsfaktor (mg gebildete Biomasse (CSB) pro mg abbaubarem CSB) Quotient von Sauerstoffzufuhr in belebtem Schlamm und in Reinwasser Konzentration des Parameters XXX, in der homogenisierten Probe Konzentration des Parameters XXX in der filtrierten Probe (0,45 Konzentration des Filterrückstandes, XXXX = CXXX – SXXX Konzentration des BSB5 in der homogenisierten Probe Konzentration des BSB5 in der mit 0,45 Konzentration des CSB in der mit 0,45 Gelöster, abbaubarer CSB Konzentration der Aufstockung des gelösten CSB durch externen Kohlenstoff zur Verbesserung der Denitrifikation Konzentration des Gesamtstickstoffs in der homogenisierten Probe als N
143

m3 m3 m3 l/m3 m/h m/h mg/mg mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l

m Membranfilter)

m filtrierten Probe m filtrierten Probe

Konzentration des CSB in der homogenisierten Probe

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

CTKN CorgN SinorgN SNH4 SNO3 SNO2
D c N − NO3 D c N − NO3ext

CTKN CorgN SinorgN SNH4 SNO3 SNO2 SNO3,D

CTKN CorgN SanorgN SNH4 SNO3 SNO2 SNO3,D

mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mmol/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l

Konzentration des Kjeldahlstickstoffs in der homogenisierten Probe (CTKN = CorgN + SNH4) Konzentration des anorganischen Stickstoffs, SanorgN = SNH4 + SNO3 + SNO2 Konzentration des Ammoniumstickstoffs in der filtrierten Probe als N Konzentration des Nitratstickstoffs in der filtrierten Probe als N Konzentration des Nitritstickstoffs in der filtrierten Probe als N Zu denitrifizierender Nitratstickstoff Mit externem C zu denitrifizierender Nitratstickstoff Zu nitrifizierender Ammoniumstickstoff Konzentration des Phosphors in der homogenisierten Probe als P Konzentration des Phosphates als P (gelöst) Säurekapazität CSB der Biomasse Partikulärer, abbaubarer CSB Partikulärer, inerter CSB In die Biomasse eingebauter organischer Stickstoff In die Biomasse eingebauter Phosphor Durch Fällung eliminierter Phosphor Bei der biologischen P-Elimination biologisch gebundener Phosphor Konzentration der mit 0,45 m Membranfilter abfiltrierbaren Stoffe nach Trocknung bei 105 °C Konzentration der abfiltrierbaren organischen Stoffe
144

SNO3,D,Ext SNO3,D,Ext SNH4,N CP SPO4 SALK XCOD,BM XCOD,deg XCOD,iner XorgN,BM XP,BM XP,Prec XP,BioP XSS XorgSS SNH4,N CP SPO4 SKS XCSB,BM XCSB,abb XCSB,inert XorgN,BM XP,BM XP,Fäll XP,BioP XTS XorgTS

SNH4,N CP cPO4 SALK XCCO,BM XCCO,deg XCCO,inert
BM c Norg cP,BM

cP,prec cP,bio ex cuz corg,SS

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

canorg,SS I BR EBR EBD EBN EDS NE NR CE

XinorgSS I IAT EAT EDT ENT EST WS RS ER

XanorgTS Z ZB AB DB NB AN ÜS RS ÜW

mg/l -

Konzentration der abfiltrierbaren anorganischen Stoffe Probe vom Zulauf zur Kläranlage, z. B. CBSB,Z, XTS,Z Probe vom Zulauf zum Belebungsbecken, ggf. vom Zulauf zum anaeroben Mischbecken, z. B. CCSB,ZB, auch Zulauf zum biologischen Reaktor Probe vom Ablauf des Belebungsbeckens, z. B. SNO3,AB, auch Ablauf vom biologischen Reaktor Probe vom Ablauf des Denitrifikationsbeckens, z. B. SNO3,DB Probe vom Ablauf des Nitrifikationsbeckens, z. B. SNH4,NB Probe vom Ablauf der Nachklärung, z. B. CBSB,AN, XTS,AN Probe vom Überschussschlamm Probe vom Rücklaufschlamm Überwachungswert

145

Anexa 3-C Simbol Engleză
1

Romană
0

Germană
2

U.M.
3

Denumire Engleză
4

ADS a Ci Cx Iob Ixb Ion Ixn b B1 L OS sau cs co DST PTXXX fC fN fSR FT h1

AST a Bd,BOD Bd,XXX BR,BOD BR,XXX BSS,BSB BSS,XXX b WST LST CS CX DST PTxxx fC fN fSR FT h1

ANB a aSR Bd,BSB5 Bd,XXX BR,BSB BR,XXX BTS,BSB BTS,XXX b bNB bSR CS CX DNB EWXXX fC fN fSR FT h1

m m

2

Surface area of secondary settling tanks Number of scraper blades in circular settling tanks Daily BOD5 load Daily load for another parameter BOD5 volume loading rate Volume loading rate with another parameter BOD5 sludge loading rate Sludge loading rate with another parameter Decay coefficient Width of rectangular secondary settling tanks Length of rectangular secondary settling tanks Dissolved oxygen saturation concentration dependent on the temperature and partial pressure Dissolved oxygen concentration in aeration tanks (DO) Diameter of secondary settling tanks Total number of inhabitants and population equivalents referred to the parameters XXX, e.g. BOD5, COD etc Peak factor for carbon respiration Peak factor for ammonium oxydation Sludge removal factor, dependent on the type of sludge scraper Temperature factor for endogenous respiration Depth of the clean water zone in secondary settling tanks
132

kg/d kg/d kg/(m3·d) kg/(m3·d) kg/(kg·d) kg/(kg·d) d-1 m m mg/l mg/l m E m

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

h2 h3 h4 hln htot hSR IVN LFS LRW LSR LSL Na OC αOC CSOC
CO C CO D CO N CO h Q

h2 h3 h4 hln htot hSR SVI LFS LRW LSR LSL MSS,AT OC αOC OUC,BOD OUd,C OUd,D OUd,N OUh Q QSort Qww,h

h2 h3 h4 he hges hSR ISV lB lNB lW lSR MTS,BB OC αOC OVC,BSB OVd,C OVd,D OVd,N OVh Q QK Qm

m m m m m m l/kg m m m m kg kg/h kg/h kg/kg kg/d kg/d kg/d kg/h m /h m3/h m3/h
3

Depth of the separation zone / return flow zone in secondary settling tanks Depth of the density flow and storage zone in secondary settling tanks Depth of the sludge tickening and removal zone in secondary settling tanks Depth of the centre of the inlet aperture (below water surface) of secondary settling tanks Total water depth in the secondary settling tank Heigh of a scraper blade or a scraper beam Sludge volume index Length of flight scraper in a rectangular tank LFS ~LST Length of the runway of a scraper bridge in a rectangular settling tanks LRW ~LST Scraper blade or scraper beam length in rectangular secondary settling tanks LSL ~WST Length of the sludge layer moved by a scraper blade in a rectangular settling tanks LSR ~15 hSR Mass of suspended solids in the biological reactor / aeration tank Oxygen transfer of an aeration facility in clean water with Cx =0, T = 20°C and air pressure p = 1013 kPa Oxygen transfer of an aeration facility in activated sludge with Cx =0, T = 20°C and air pressure p = 1013 kP Daily oxygen uptake for carbon removal, referred to BOD5 Daily oxygen uptake for carbon removal Daily oxygen uptake for carbon removal which is covered by denitrification Daily oxygen uptake for nitrification Oxygen uptake rate (hourly) Flow rate, inflow rate, throughflow rate Short circuit sludge flow rate in secondary settling tanks Dimensioning peak flow rate with wet weathwr from combined and separate sewer systems
133

Qsc Qmax,h

Anexa 3-C
0 1 2 3 4
3

QSR Qri QRT Qr Qu zi max Qu or max Qne qd IVS rT re FS T T ER T Dim Ti ti tD tN tR tSR ts tT

QSR QIR QRC QRS QDW,d QDW,h QWS,d qA qSV RC RS SF T TER TDim TW tTh tD tN tR tSR ts tT

QSR QRZ QRF QRS Qd Qt QÜS,d qA qSV RF RV SF T TBem TÜW TW tE tD tN tR tSR ts tT

m /h m3/h m /h m /h m /d m /h m /d m/h l/(m ·h) °C °C °C °C h h,d h,d h,d h h h
2 3 3 3 3 3

Sludge removal flow rate Internal recirculation flow rate at pre-anoxic zone denitrification process Total recirculation flow rate at pre-anoxic zone denitrification process (QRS + QIR) Return (activated) sludge flow rate Daily waste water inflow with dry weather Hourly dry weather flow rate as 2th mean Daily waste (activated) sludge flow rate Surface overflow rate of secondary settling tanks Sludge volume surface loading rate of secondary settling tanks Total recirculation ratio at pre-anoxic zone denitrification process (RS = QRC/Qh,DW) Return sludge ratio (RS = QRS/Qh,DW sau QRS/ Qh,DW) Safety factor for nitrification Temperature in the biological reactor / aeration tank Temperature in the biological reactor at which the effluent requirements for nitrogen have to be met Temperature in the biological reactor / aeration tank upon which dimensioning is based Temperature in the biological reactor in winter TW < TDim Tickening time of the sludge in the secondary settling tank Duration of the denitrification phase with intermittent process Duration of the nitrification phase with intermittent process Retention period Sludge removal interval (Period of time for one loop of a scraper) Time for raising and lowering the scraper blade Cycle time with intermittent prcess (tt = tD + tN)
134

Anexa 3-C
0 1 2 3 4

TN,aerob TN,dim TN,aerob TN,aerob,dim cnae cna cna,sf cnds cnr cne Nes,C Ne Ne,C Ne,P V VN VD VSel VAN Vd DSV vret

tSS tSS,dim tS,aerob tSS,aerob,di SSEAT SSAT SSAT,Step SSBS SSRS SSWS SSC,BOD5 SPd SPd,C SPd,P VAT VN VD VSel VBioP VST DSV vret

tTS tTS,Bem tTS,aerob tTS,aerob,Bem TSAB TSBB TSBB,Kask TSBS TSRS TSÜS ÜSC,BSB ÜSd ÜSd,C ÜSd,P VBB VN VD VSel VBioP VNB VSV vRück

d d d d kg/m kg/m kg/m kg/m kg/d kg/d kg/d m3 m3 m3 m3 m3 m3 l/m3 m/h
3 3

Sludge age referred to VAT Sludge age upon which dimensioning is based Aerobic sludge age referred to VN Aerobic sludge age upon which dimensioning for nitrification is based Suspended solids concentration in the effluent of the biological reactor/aeration tank (usually SSEAT= SS ) Suspended solids concentration in the biological reactor/aeration tank Average suspended solids concentration in the biological reactor with step-feed denitrification SSAT,Step > SS Suspended solids concentration in the bottom sludge of secondary settling tanks Suspended solids concentration of the return (activated) sludge Suspended solids concentration of the waste (activated) sludge Sludge production from carbon removal reffered to BOD5 Daily waste activated sludge production (solids) Daily sludge production from carbon removal Daily sludge production from phosphorus removal Volume of the biological reactor / aeration tank Volume of the biological reactor used for nitrification Volume of the biological reactor used for denitrification Volume of an aerobic selector Volume of anaerobic mixing tank for biological phosphorus removal Volume of secondary settling tank Diluted sludge volume, 30 minutes settled (to be determined, if SV 30 is higher than 250 L/mc, what generally is the case) Return velocity of the scraper bridge
135

kg/m3
3

kg/m3
3

kg/kg

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

vSR Y α CXXX SXXX XXXX X5 uz SCBO XCCO SCCO SCCO,deg SCCO,inert SCCO,ext CN CTKN CorgN SinorgN SNH4 SNO3 SNO2
D c N − NO3 D c N − NO3ext SNH4,N

vSR Y α CXXX SXXX XXXX CBOD SBOD CCOD SCOD SCOD,deg SCOD.inert SCOD,ext CN CTKN C N SinorgN SNH4 SNO3 SNO2 SNO3,D SNH4,N

vSR Y α CXXX SXXX XXXX CBSB SBSB CCSB SCSB SCSB,abb SCSB.inert SCSB,Dos CN CTKN C N SanorgN SNH4 SNO3 SNO2 SNO3,D SNH4,N

m/h mg/mg mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l

Scraper bridge velocity (with circular tank al the periphery) Yield factor (mg formed biomass (COD) per mg biodegradable COD) Quotient of oxygen transfer in activated sludge and in clean water Concentration of the parameter XXX in the homogenized sample Concentration of the parameter XXX in the filtered sample (0,45 Concentration of filter residue (solids) , XXXX = CXXX – SXXX Concentration of BOD5 in the homogenised sample Concentration of BOD5 in the 0,45 Concentration of COD in the 0,45 m filtered sample m filtered sample Concentration of COD in the homogenised sample Concentration of dissolved, biodegradable COD Concentration of dissolved, inert COD Concentration of dissolved COD added as external carbon for the improvement of denitrification Concentration of total nitrogen in the homogenized sample as N Concentration of Kjeldahl nitrogen in the homogenized sample (CTKN = CorgN + SNH4) Concentration of the organic nitrogen in the homogenised sample (CorgN= CTKN - SNH4) Concentration of the inorganic nitrogen SinorgN = SNH4 + SNO3 + SNO2 Concentration of ammonium nitrogen in the filtered sample as N Concentration of nitrate nitrogen in the filtered sample as N Concentration of nitrite nitrogen in the filtered sample as N Concentration of nitrate nitrogen to be denitrified Concentration of nitrate nitrogen to be denitrified with external carbon Concentration of ammonium nitrogen to be nitrified
136

m membrane filter)

SNO3,D,Ext SNO3,D,Ext

Anexa 3-C

0 CP cPO4 SALK XCCO,BM XCCO,deg XCCO,inert
BM c Norg

1 CP SPO4 SALK XCOD,BM XCOD,deg XCOD,inert XorgN,BM XP,BM XP,Prec XP,BioP XSS XorgSS XinorgSS I IAT EAT EDT ENT EST WS RS ER CP SPO4

2

3 mg/l mg/l mmol/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l -

4 Concentration of phosphorus in the homogenized sample as P Concentration of phosphate as P (dissolved) Alkalinity Concentration of COD of the biomass Concentration of particulate, biodegradable COD Concentration of particulate, inert COD Concentration of organic nitrogen embedded in the biomass Concentration of phosphorus embedded in the biomass Concentration of phosphorus removed by simultaneous precipitation Concentration of phosphorus removed with biological excess phosphorus removal process Concentration of suspended solid of wastewater (0.45 μm membrane filters after drying al 105 °C) Concentration of organic suspended solid of wastewater Concentration of inorganic suspended solid of wastewater Sample from influent to the wastewater treatment plant Sample from the influent to the biological reactor, if applicable of the influent to the anoxic mixing tank, e.g. CCOD,IAT Sample from the effluent of the biological reactor, e.g. SNO3, EAT Sample from the effluent of the denitrification tank, e.g. SNO3,EDT Sample from the effluent of the nitrification tank, e.g. SNH4,ENT Sample from the effluent of the secondary settling tank, e.g. CBOD,EST, XSS,EST Sample from the waste (activated) sludge Sample from the return (activated) sludge Effluent requirement with a defined sampling procedure
137

SKS XCSB,BM XCSB,abb XCSB,inert XorgN,BM XP,BM XP,Fäll XP,BioP XTS XorgTS XanorgTS Z ZB AB DB NB AN ÜS RS ÜW

cP,BM cP,prec cP,bio ex cuz corg,SS canorg,SS I BR EBR EBD EBN EDS NE NR CE

Anexa 3-C

GLOSARUL DE TERMENI SPECIFICI DOMENIULUI REGLEMENTAT
C. NOTAŢII UTILIZATE ÎN CADRUL NORMATIVELOR PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR DE EPURARE A APELOR UZATE ORĂŞENEŞTI (ROMÂNĂ / ENGLEZĂ / GERMANĂ)
Romană
0

Simbol Engleză
1

Germană
2

U.M.
3

Denumire Romană
4

ADS a Ci Cx Iob Ixb Ion Ixn b B1 L OS sau cs co DST PTXXX fC fN

AST a Bd,BOD Bd,XXX BR,BOD BR,XXX BSS,BSB BSS,XXX b WST LST CS CX DST PTxxx fC fN

ANB a Bd,BSB5 Bd,XXX BR,BSB BR,XXX BTS,BSB BTS,XXX b bNB bSR CS CX DNB EWXXX fC fN

m -

2

Aria suprafeţei decantoarelor secundare Numărul paletelor racloare în DS circulare Încărcarea (cantitate) zilnică de CBO5 la intrare în SE Încărcarea (cantitatea) zilnică pentru alţi parametri, la intrarea în SE Încărcarea organică (volumetrică) a bazinului în CBO5 Încărcarea volumetrică cu alţi parametri Încărcarea organică a nămolului în CBO5 Încărcarea nămolului cu alţi parametri Coeficientul Decay Lăţimea decantoarelor secundare rectangulare Lungimea DS rectangulare Concentraţia oxigenului dizolvat de saturaţie ce depinde de temperatură şi presiunea parţială Concentraţia oxigenului dizolvat în bazinele de aerare DO Diametrul decantoarelor secundare Numărul total de locuitori şi locuitori echivalenţi referitori la parametrii XXX ex : BOD5, COD, etc. Factorul maxim pentru respiraţia pe bază de C Factorul maxim pentru oxidarea amoniului
125

kg/d kg/d kg/(m3·d) kg/(m3·d) kg/(kg·d) kg/(kg·d) d-1 m m mg/l mg/l m E -

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

fSR FT h1 h2 h3 h4 hln htot hSR IVN LFS LRW LSR LSL Na OC αOC

fSR FT h1 h2 h3 h4 hln htot hSR SVI LFS LRW LSR LSL MSS,AT OC αOC

fSR FT h1 h2 h3 h4 he hges hSR ISV lB lNB lW lSR MTS,BB OC αOC

m m m m m m m l/kg m m m m kg kg/h kg/h

Factorul de îndepărtare a nămolului, depinzând de tipul de racletă de nămol Factorul de temperatură pentru respiraţia endogenă Adâncimea zonei de apă limpezită în DS Adâncimea zonei de separare / zona debitului de recirculare în DS Adâncimea zonei de stocare în DS Adâncimea (grosimea) zonei de îngroşare a nămolului şi a zonei de îndepărtare (eliminare) a acestuia în DS Adâncimea la centru a structurii de admisie (situată sub suprafaţa liberă a apei ) din DS Adâncimea totală a apei în DS Înălţimea paletelor racloare sau a grinzii racloare Indicele volumetric al nămolului (indexul lui Mohlmann) Lungimea rampei (scării) racloare în bazinul rectangular (LFS ~ LST) Lungimea de rulare a podului raclor în DS rectangulare (LRW ~ LST) Lama raclorului sau lungimea podului raclor în DS rectangulare (LSR ≈ B1) Lungimea stratului de nămol deplasat de paletele racloare în DS rectangulare (LSL ~15 ⋅ hSR) Masa (cantitatea) de suspensii solide în reactorul biologic / bazinul de aerare Transferul de oxigen pentru un dispozitiv de aerare în apa curată cu cx = 0, T = 20 0C şi presiunea aerului p = 1013 hPa Transferul de oxigen în amestecul apă uzată-nămol activat din bazinul de aerare pentru un dispozitiv de aerare cu cx = 0, T = 20 0C şi presiunea aerului p = 1013 hPa
126

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

CSOC
CO C CO D CO N CO h

OUC,BOD OUd,C OUd,D OUd,N OUh Q QSort Qww,h QSR QIR QRC QRS QDW,d QDW,h QWS,d qA qSV RC

OVC,BSB OVd,C OVd,D OVd,N OVh Q QK Qm QSR QRZ QRF QRS Qd Qt QÜS,d qA qSV RF

kg/kg kg/d kg/d kg/d kg/h m3/h m3/h m3/h m3/h m3/h m3/h m3/h m3/d m3/h m3/d m/h l/(m2·h) -

Cantitatea specifică (necesarul specific) de oxigen pentru înlăturarea carbonului, referitoare la CBO5 Capacitatea (cantitatea) zilnică necesară de oxigen pentru înlăturarea carbonului Capacitatea (cantitatea) zilnică necesară de oxigen pentru înlăturarea carbonului care este furnizată prin denitrificare Capacitatea (cantitatea) zilnică necesară de oxigenare pentru nitrificare Capacitatea (cantitatea) de oxigenare orară (de vârf) Debitul influent Debit de nămol scurt circuitat în DS Debitul de dimensionare maxim orar pe vreme umedă de la procedeele de canalizare unitare şi mixte Debit de nămol îndepărtat din DS Debit de recirculare internă la zona pre-anoxică a procesului de denitrificare Debitul de recirculare totală ( Qnr + Qri) la zona pre-anoxică a procesului de denitrificare Debit de nămol activat recirculat Debitul zilnic influent de apă uzată pe vreme uscată Debitul orar de apă uzată pe vreme uscată Debit zilnic de nămol în exces Debitul specific deversat în rigola de colectare a apei limpezite (decantată) din DS. Încărcarea volumetrică superficială în nămol, a DS Raportul de recirculare total la zona pre-anoxică a procesului de denitrificare ( rT = Coeficientul de recirculare externă (re = Qnr /Qu or max sau Qnr / Qmax,h) Factor de siguranţă pentru nitrificare
127

Q Qsc Qmax,h QSR Qri QRT Qr Qu zi max Qu or max Qne qd IVS rT re FS

QRT ) Qu or max

RS SF

RV SF

-

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

T T ER T Dim Ti ti tD tN tR tSR ts tT TN,aerob TN,dim TN,aerob TN,aerob,dim cnae cna cna,sf cnds cnr cne

T TER TDim TW tTh tD tN tR tSR ts tT tSS tSS,dim tS,aerob SSEAT SSAT SSAT,Step SSBS SSRS SSWS

T TBem TÜW TW tE tD tN tR tSR ts tT tTS tTS,Bem tTS,aerob TSAB TSBB TSBB,Kask TSBS TSRS TSÜS

°C °C °C °C h h,d h,d h,d h h h d d d d kg/m3 kg/m3 kg/m3 kg/m3 kg/m3 kg/m3

Temperatura în reactorul biologic / bazin de aerare Temperatura în reactorul biologic la care trebuie îndeplinite cerinţele pentru azotul efluent Temperatura în reactorul biologic / bazin de aerare pe care se bazează dimensionarea Temperatura în reactorul biologic pe perioada de iarnă, Ti < TDIM Timpul de îngroşare a nămolului în DS Durata fazei de denitrificare cu proces intermitent Durata fazei de nitrificare cu proces intermitent Perioada de retenţie (ex. tR =V : Qu or max) Intervalul de înlăturare a nămolului (Perioada de timp pentru un ciclu de raclare) Timpul pentru ridicarea si coborarea paletelor racloare Ciclul de timp cu procese intermitente Vârsta nămolului referitoare la VAT Vârsta nămolului pentru care se face dimensionarea Vârsta nămolului aerob referitoare la VN Vârsta nămolului aerob pentru care se face dimensionarea procesului de nitrificare Concentraţia suspensiilor solide în efluentul reactorului biologic / bazin de aerare (în mod uzual cnae = cna) Concentraţia materii în suspensii solide în reactorul biologic / bazinul de aerare (MLSS)
Concentraţia medie de suspensii solide în reactorul biologic în procesul de denitrificare step-feed (can,sf > cnae )

tSS,aerob,dim tTS,aerob,Bem

Concentraţia în MSS a nămolului depus pe radierul DS Concentraţia suspensiilor solide din nămolul activat recirculat Concentraţia suspensiilor solide din nămolul activat în exces
128

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

Nes,C Ne Ne,C Ne,P V VN VD VSel VAN Vd DSV vret vSR Y α CXXX SXXX XXXX X5 uz SCBO

SSC,BOD5 SPd SPd,C SPd,P VAT VN VD VSel VBioP VST DSV vret vSR Y α CXXX SXXX XXXX CBOD SBOD

ÜSC,BSB ÜSd ÜSd,C ÜSd,P VBB VN VD VSel VBioP VNB VSV vRück vSR Y α CXXX SXXX XXXX CBSB SBSB

kg/kg kg/d kg/d kg/d m3 m3 m3 m3 m3 m3 l/m3 m/h m/h mg/mg mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l

Producţia specifică de nămol în exces de la înlăturarea materiilor organice pe bază de carbon (cu referire la CBO5) Producţia zilnică de nămol activat în exces provenit din eliminarea C şi P Producţia zilnică de nămol în exces de la înlăturarea C Producţia zilnică de nămol de la înlăturarea de P Volumul reactorului biologic / bazin de aerare Volumul reactorului biologic folosit pentru nitrificare Volumul reactorului biologic folosit pentru denitrificare Volumul selectorului aerob Volumul bazinului de amestec anaerob pentru reducerea fosforului Volumul decantorului secundar Volumul de nămol diluat, la 30 minute de decantare (trebuie să fie determinat, dacă DSV este mai mare de 250 l / m3, ceea ce este în cazul general). DSV = cnae · IVN Viteza podului raclor, cu bazine circulare la periferie Viteza podului raclor, cu bazine circulare la periferie Factorul de eficienţă (randamentul), (mg biomasă COD/mg COD biodegradabil) Coeficientul transferului de oxigen în nămolul activat şi în apa curată Concentraţia parametrilor XXX în probe omogenizate Concentraţia parametrilor XXX în probe filtrate (0,45 μm porii membranei filtrante) Concentraţia reziduului filtrant (solid), XXXX= CXXX- SXXX Concentraţie BOD5 în probe omogenizate Concentraţie BOD5 în probe filtrate 0,45μm
129

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

XCCO SCCO SCCO,deg SCCO,inert SCCO,ext CN CTKN CorgN SinorgN SNH4 SNO3 SNO2
D c N − NO3 D c N − NO3ext

CCOD SCOD SCOD,deg SCOD.inert SCOD,ext CN CTKN CorgN SinorgN SNH4 SNO3 SNO2 SNO3,D

CCSB SCSB SCSB,abb SCSB.inert SCSB,Dos CN CTKN CorgN SanorgN SNH4 SNO3 SNO2 SNO3,D

mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mmol/l mg/l

Concentraţie COD în probe omogenizate Concentraţie COD în probe filtrate 0,45μm Concentraţia substanţelor dizolvate, COD biodegradabil Concentraţia substanţelor dizolvate, COD inert Concentraţie COD dizolvat adăugat ca sursă de carbon externă (suplimentară) pentru îmbunătăţirea procesului de nitrificare Concentraţia azotului total în probe omogenizate ca N Concentraţia TKN total în probe omogenizate ca CTKN= CorgP+ SNH4 Concentraţia azotului organic în probe omogenizate Concentraţia azotului inorganic (SinorgN= SNH4 + SNO3 + SNO2) Concentraţia azotului din amoniu în probe filtrate Concentraţia azotului din nitrat în probe filtrate Concentraţia azotului din nitrit în probe filtrate Concentraţia azotului din nitratul ce trebuie denitrificat Concentraţia azotului din nitratul ce va fi denitrificat cu carbon extern Concentraţia azotului din amoniu ce va fi nitrificat Concentraţia fosforului total în probe omogenizate Concentraţia fosforului din fosfaţi (P dizolvat) Alcalinitate Concentraţia în CCO a biomasei
130

SNO3,D,Ext SNO3,D,Ext SNH4,N CP SPO4 SALK XCOD,BM SNH4,N CP SPO4 SKS XCSB,BM

SNH4,N CP cPO4 SALK XCCO,BM

Anexa 3-C XCCO,deg XCOD,deg XCSB,abb mg/l Concentraţia în particule biodegradabile, exprimată prin CCO

131

Anexa 3-C

0

1

2

3

4

XCCO,inert
BM c Norg

XCOD,inert XCSB,inert XorgN,BM XP,BM XP,Prec XP,BioP XSS XorgN,BM XP,BM XP,Fäll XP,BioP XTS

mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l

Concentraţia în particule inerte, exprimată prin CCO Concentraţia azotului organic înglobat în biomasă Concentraţia fosforului organic înglobat în biomasă Concentraţia fosforului redus (îndepărtat) prin precipitare simultană Concentraţia fosforului îndepărtat în procesul de eliminare a fosforului biologic în exces Concentraţia materiilor solide în suspensie din apa uzată (0,45μm porii membranei filtrante după uscarea la 105°C)

cP,BM cP,prec cP,bio ex cuz

corg,SS canorg,SS I BR EBR EBD EBN EDS NE NR CE

XorgSS XinorgSS I IAT EAT EDT ENT EST WS RS ER

XorgTS XanorgTS Z ZB AB DB NB AN ÜS RS ÜW

mg/l mg/l -

Concentraţia materiilor solide în suspensie din apa uzată Concentraţia materiilor organice solide anorganice din apa uzată Probă din influent către staţia de epurare Probă din influentul reactorului biologic dacă se referă la influentul bazinului de amestec anoxic , ex. C CCO , BR Probe din efluentul reactorului biologic ex: C N − NO 3 , EBR Probe din efluentul bazinului de denitrificare, ex: C N − NO3 , EBD Probe din efluentul bazinului de nitrificare ex: C N − NH 4 , EBD Probe din efluentul decantorului secundar, ex: CCBO,EDS Probă de la nămolul (activat) în exces Probă de la nămolul (activat) recirculat Cerinţele efluentului cu procedura de probe definită.

132

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful