Mihail Bulgakov şi romanul mitologic

- rezumat Conducător ştiinţific: Prof. dr. Virgil Şoptereanu Doctorand: Cateluţa Ivanovici

Studiul de faţă, Mihail Bulgakov şi romanul mitologic, axat în jurul problemei romanului mitologic Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov, propune investigarea într-un cadru larg a universului creator bulgakovian, ce ni se înfăţişează ca o prelungire artistică a vieţii scriitorului rus. Privat de dreptul la replică într-o perioadă când critica literară rusă îi ignora meritul de scriitor, Bulgakov şi-a întruchipat viaţa în creaţie artistică. În proza şi dramaturgia sa, vibrează ca nişte constante estetice toate acele probleme cu care scriitorul s-a confruntat de-a lungul vieţii şi pe care le-a transfigurat în act de creaţie. Dragostea lui Bulgakov pentru teatru, pentru viaţa scenică şi muzica clasică l-au ajutat în dramatizarea propriei vieţi, dramatizare care şi-a găsit reflectare în creaţia artistică. Romanul Maestrul şi Margareta „este construit după principiile unui grandios spectacol de teatru muzical, frumos decorat cu acţiune fantastică şi care aduce în acelaşi plan, cu mijloacele armoniei muzicale, eroi aparţinând unor epoci şi culturi diferite”, aprecia un cercetător al operei bulgakoviene, considerând că Bulgakov a avansat în romanul său ideea shakespeariană a „lumii ca teatru”. Cu toate că i s-a interzis să publice, iar piesele nu-i mai erau jucate pe scenă, multe din creaţiile sale riscând să rămână „literatură de sertar”, Bulgakov nu şi-a dezminţit menirea de scriitor. A scris cu acea plăcere faustică a creaţiei caracteristică fiecărui mare artist care „se joacă” cu cuvintele şi a continuat să scrie cu speranţa că operele sale vor vedea lumina tiparului. Şi nu a greşit: nerecunoscut în timpul vieţii, şi-a câştigat gloria postum, împlinindu-i-se proverbialul aforism „manuscrisele nu ard”. Nu ard, dar nici nu sunt „uitate în sertar”. De ce am ales această temă? De ce Bulgakov? De ce romanul Maestrul şi Margareta? Primul argument ar fi acela că tema ne-a fost inspirată de actualitatea operei bulgakoviene care îşi aşteaptă încă exegeţii, prin tematica şi problematica abordată fiind cât se poate de vie în conştiinţa culturală a timpului, constituindu-se în rândul acelor creaţii universale ce pot fi suspuse analizei şi interpretării indiferent de momentul când cititorul face cunoştinţă cu textul romanului. Nu este suficientă o singură lectură a romanului: prezenţa multiplelor substraturi atât la nivelul exterior al structurii arhitectonice, cât şi la nivelul interior-ideatic, presupune o descifrare în timp a textului 1

romanesc şi a mesajului scriitorului. Sunt elemente care ne scapă la prima citire, fără a avea siguranţa descoperirii lor la următoarea lectură. Textul a fost gândit parcă într-un întreg sistem de coduri suprapuse, a căror cheie se află la vedere, chiar în paginile textului, cititorului revenindu-i rolul de a o găsi şi de a face asociaţiile necesare. Un al doilea argument ar fi acela că prezenta teză reprezintă o continuare şi aprofundare a problemelor expuse în lucrarea de licenţă (Romanul lui M.A.Bulgakov „Maestrul şi Margareta” – cheie a codului ezoteric) şi cea de masterat (Hristic şi demonic în romanele „Idiotul”, „Jurnalul Satanei” şi „Maestrul şi Margareta”). Însă nu este şi argumentul final, problema punându-se în termenii primului contact cu Maestrul şi Margareta, care mi-a trezit interesul pentru întreaga creaţie a scriitorului rus, în paginile romanului mitologic al lui M.Bulgakov resimţindu-se ca un ecou invariantele prozei şi dramaturgiei scriitorului rus ca într-o prelungire dincolo de graniţele proprii fiecărei opere în parte. Nu în ultimul rând, predilecţia pentru mitologie m-a determinat să aleg tema tezei de doctorat, şi nu am în vedere numai mitologia superioară greacă şi romană, dar şi mitologiile orientale ale Mesopotamiei, Indiei, Egiptului, precum şi cvasi-mitologia cotidianului, atât de bine mascată în traiul şi rutina prezentului. Şi romanul bulgakovian este întreţesut din acele fire care alcătuiesc substanţa mitologiei: pe de-o parte, ni se relevă elemente ale mitologiei universale, dar îşi mai face simţită prezenţa şi o mitologie difuză a cotidianului. Afinitatea cu sistemul ideatic al scriitorului rus reprezintă un alt argument în elaborarea prezentei teze de doctorat. Înfăţişarea vieţii în momentele ei de răscruce, necesitatea redobândirii de către om a unui nou sistem valoric în care să primeze simţul moral, căutarea şi aflarea „centrului” său interior, ceea ce traduce printr-un permanent conflict şi dialog cu sine însuşi, tendinţa omului de a se supune analogiei cu tipurile şi arhetipurile istorice, tendinţă ce relevă din dorinţa inconştientă de a accede către valori etice şi estetice superioare, temele şi motivele operei bulgakoviene precum mitul hristic şi demonic, tema condiţiei umane aflate între Sacru şi Profan, motivul ispitei şi al căderii în păcat, misterul devenirii iniţiatice a omului, ideea de destin, suferinţa, trădarea, pactul cu diavolul, salvarea, mântuirea, procedeele de mitologizare a realităţii din care amintim reconsiderarea formelor tradiţionale ale timpului şi spaţiului, tema repetabilităţii ciclice, motivul furtunii, motivul oniric, mitul solar şi selenar, corespondenţele cromatice şi muzicale, elementele de tehnică narativă precum recurgerea la ironie, satiră şi chiar grotesc, prezenţa paradoxurilor şi surprinderea parodică a lumii aflate în continuă schimbare, râsul carnavalesc care sfidează absurdul – toate aceste teme şi procedee artistice definesc problematica bulgakoviană, mereu actuală. Teza de doctorat, structurată în cinci capitole şi douăzeci şi opt de subcapitole, s-a dorit a se constitui într-o cercetare cât mai cuprinzătoare a creaţiei bulgakoviene, spre a cărei apropiere şi înţelegere am recurs atât la materiale autobiografice şi portrete literare ale contemporanilor, cât şi la investigarea cadrului teoretic al romanului, urmărind să demonstrăm faptul că romanul Maestrul şi 2

Margareta, clădit pe o bogată moştenire literară cu care intră, de altfel, într-un viu dialog intertextual, este un roman mitologic. În primul capitol al tezei noastre, Mihail Bulgakov. Omul şi Artistul, am încercat să conturăm un portret cât mai cuprinzător al scriitorului Bulgakov, aşa cum rezultă din corespondenţa şi fragmentele de jurnal ale scriitorului, dar şi din amintirile contemporanilor săi. Materialele autobiografice, în pofida caracterului lor conjunctural şi arbitrar, surprind prin prezenţa anumitor motive ideatice, ce se transformă în laitmotive, în obsesii sau chiar în idei fixe, aşa cum singur o remarca corespondentul şi ziaristul Bulgakov. Caracterul fascinant al biografiei şi operei lui Bulgakov nu o dată a fost subliniat de cercetători, care vedeau transpunerea dramatismului propriei vieţi în act de creaţie. Destinul lui Bulgakov este strâns legat de cel al universului său literar, este destinul unei conştiinţe artistice pe care cenzura socialistă a încercat să o condamne la tăcere şi să-i închidă toate căile de acces în viaţa literar-artistică prin interdicţiile repetate de editare a operelor sau prin scoaterea din repertoriu a pieselor de teatru, prin confiscarea manuscriselor şi publicarea de recenzii duşmănoase la adresa scriitorului. Bulgakov însă, a ales să se elibereze prin Cuvânt, devenit un autentic modus-vivendi din care acesta îşi trage seva, regăsindu-şi echilibrul şi forţa de a merge mai departe. Refractar la orice compromis care să-i asigure notorietatea în viaţă, adoptă mai degrabă o atitudine de rebel, dedicându-se unei lupte surde şi epuizante sufleteşte cu autorităţile şi culturnicii vremii. Şi cu toate că destinul i-a fost unul profund dramatic, scriitorul a ales să râdă, să râdă mult şi să-şi râdă de compatrioţii săi „binevoitori” care îl voiau eliminat din viaţa literară şi terminat ca scriitor. Condamnat la tăcere în propria ţară, Bulgakov alege „să nu tacă”, călăuzindu-se după concepţia că menirea sa de scriitor nu poate fi compatibilă cu tăcerea, noţiune ce echivalează cu „moartea în viaţă” a artistului. Non-tăcerea bulgakoviană prinde glas şi îşi găseşte expresie în scrieri de rezistenţă, precum nuvele fantastice, piese de teatru, chiar corespondenţa scriitorului, atât de generoasă în elemente autobiografice încât poate fi considerată „autoportretul” lui Bulgakov, toate aceste scrieri culminând cu apariţia romanului Maestrul şi Margareta. Tăcerii impuse de autorităţile vremii Bulgakov îi răspunde prin libertatea creatoare a Cuvântului, capabil să dezvăluie lumea în adevărata ei esenţă, să demaşte laturile negative ale societăţii şi să reconstituie lumea cu valorile ei abandonate în depozitarul istoriei prin recrearea arhetipurilor şi a modelelor de comportament uman. În demersul nostru, nu dorim să încercăm stabilirea semnului de egalitate între omul Bulgakov şi artistul Bulgakov, dorinţa noastră fiind de a pătrunde în realitatea în care acesta şi-a durat creaţia pentru a găsi acele rădăcini din care şi-a tras seva mitologia târzie a scriitorului. Este vorba despre realitatea fantastică a epocii socialiste, promotoarea ideilor de „evoluţie” şi „om nou”, cu care Bulgakov va duce o polemică acidă în scrierile sale de factură tragicomică. Cotidianul i-a oferit scriitorului un bogat material cvasi-mitologic, şi ne referim la acele mituri camuflate în 3

realitatea de zi cu zi, care aşteptau să fie descifrate. Nu puţine sunt întâmplările de un fantastic incredibil care şi-au pus amprenta pe sufletul artistului, iar toată această realitate de-a dreptul „ireală” a constituit bogatul material care, supus legilor literare, a fost transformat în act de creaţie. Profilul scriitorului se completează după regulile jocului de puzzle cu fragmente din scrierile sale, Corespondenţa şi Jurnalele autorului, multă vreme inaccesibile publicului larg, surprinzând în mare măsură şi cu o luciditate de necontestat tragismul unui om al cărui destin, personal şi creator, a fost supus presiunii istoriei. În pofida caracterului lor conjunctural şi arbitrar, corespondenţa şi fragmentele de jurnal ale scriitorului surprind prin felul în care se conturează şi se împletesc în ele anumite motive ideatice, ce se transformă în laitmotive, în obsesii sau chiar în idei fixe, aşa cum singur o remarca corespondentul şi ziaristul Bulgakov. Raportându-ne la corespondenţa lui Bulgakov, dar şi la amintirile contemporanilor despre perioada când l-au cunoscut ca om şi artist, cu bucuria reuşitei, durerea insuccesului, cu atitudinea juvenilă, dar şi ironic-sarcastică cu care privea viaţa în totalitatea ei, am încercat să „ţesem” imaginea scriitorului care şi-a transformat viaţa în legendă. Amintirile despre Mihail Bulgakov în viziunea prietenilor şi a celor care l-au cunoscut vin în completarea imaginii scriitorului ca om şi artist. Bulgakov a fost un actor „în viaţă”. Îi plăcea să joace pe scena teatrului, dar îi plăcea, mai ales, să se joace pe scena vieţii. Mărturie ne stau amintirile contemporanilor despre jocurile lui Bulgakov „de-a ghicitul”, de cele mai multe ori scriitorul ascunzându-şi sub masca entuziasmului juvenil şi a râsului ironic amărăciunea tristă. Jocul bulgakovian era construit la limita juvenilului cu seriozitatea gravă. Scriitorului îi plăcea să îndemne la provocări literare, simţindu-se predilecţia pentru mister, ghicit, pentru păstrarea secretului asupra unei creaţii sau întâmplări, preferinţa pentru „măşti”, care îl transformau într-un veritabil actor pe scena vieţii. Imaginea „omului” Bulgakov prinde contur în plan artistic în Maestrul şi Margareta, prototipul Maestrului şi al lui Yeshua simbolizând avataruri ale unuia şi acelaşi destin. Nu încercăm să punem semnul de egalitate între viaţa reală a scriitorului şi viaţa artistică a protagoniştilor săi, însă tragismul existenţei, „lupta cu morile de vânt” – aşa cum mărturisea în scrisoarea către prietenul său V.Veresaev, dorinţa aprigă de a ieşi deasupra apelor tulburi în care i se scufundă corabia, conştiinţa deplină că i se încearcă inocularea psihologiei întemniţatului, deznădejdea şi neliniştile întunecate care i-au luat în stăpânire sufletul, angoasele de neurastenic, succedate cu tentativele neputincioase de a se elibera de ele, deşi se consideră un „om cu aripile frânte” – toate aceste elemente biografice sunt transpuse în chip simbolic în capodopera şi romanul vieţii sale, Maestrul şi Margareta. Bulgakov găseşte soluţia pe care a căutat-o îndelung, până la sfârşitul vieţii: cheia nu constă într-o salvare miraculoasă venită de undeva din exterior, ci din interior, din credinţa nestrămutată în temeinicia idealurilor la care nu renunţă niciodată, idealuri personificate în chip magic prin arta scrisului în romanul vieţii sale, Maestrul şi Margareta. 4

Un artist nerecunoscut în timpul vieţii, ce şi-a văzut publicată o mică parte din scrieri (amintim naraţiunile fantastice Diavoliada, Ouăle Fatale, precum şi romanul Garda Albă, roman care-şi va pune incontestabil pecetea asupra destinului său), va afla postum adevărata recunoaştere: capodopera sa, Maestrul şi Margareta, va fi pentru prima oară publicată în URSS abia în 1967, adică cu 27 de ani mai târziu faţă de momentul când, pe patul de moarte fiind, dicta soţiei Elena Sergheevna ultimele retuşări ale romanului, la care a lucrat cu o fantastică dăruire chiar şi după ce şi-a pierdut vederea, Maestrul şi Margareta devenind astfel „cântecul de lebădă” al scriitorului. Anul apariţiei în URSS a romanului marchează începutul perioadei de publicare masivă a operelor lui Bulgakov în străinătate, inclusiv în România. În cel de-al doilea capitol, Problema romanului. Romanul mitologic „Maestrul şi Margareta”, urmărind să justificăm apartenenţa romanului lui Bulgakov la modelul mitologic, am propus schiţarea unei traiectorii a romanului de la modelul realist al secolului al XIX-lea la cel modernist din secolul XX, evidenţiind faptul că Maestrul şi Margareta este o scriere aflată la confluenţa realismului cu modernismul. În continuare, ne-am oprit atenţia asupra tipologiei romanului bulgakovian în critica rusă şi universală, accentuând dimensiunea lui mitologică şi, în acelaşi timp, am subliniat caracterul mereu actual al romanului bulgakovian, scris într-o perioadă tulbure a literaturii şi artei ruse şi publicat cu aproape trei decenii mai târziu. Viabilitatea Maestrului şi Margaretei rezidă în însăşi geneza romanului, o geneză rebelă ce nu s-a supus ideologiei absurde inoculate în literatura sovietică a vremii, romanul depăşindu-şi astfel, condiţia de creaţie ancorată în realitatea timpului său şi plasându-se în rândul marilor creaţii ale literaturii universale. Structura complexă a romanului Maestrul şi Margareta a condus spre numeroase interpretări critice, însă majoritatea exegeţilor au căzut de acord în ceea ce priveşte caracterul modernist de factură mitologică a romanului bulgakovian. Complexitatea structurală şi stilistică din Maestrul şi Margareta, alternarea cadrelor temporale ale prezentului istoric şi trecutului mitic, prezenţa elementului fantastic, investigarea arhetipurilor hristic şi demonic, modalităţile artistice de explorare a trecutului – visul, motivul selenar şi solar, concepţia eshatologică asupra timpului, reconsiderarea sistemului valoric etico-moral au generat printre exegeţii operei bulgakoviene discuţii pe marginea speciei literare în care poate fi înscris romanul. Roman de mistere, roman al caracterelor şi roman de idei, roman iniţiatic, roman carnavalesc, roman al realismului magic, roman fantastic sau filosofic, roman în roman, parafrază specifică după poemul goethian Faust, satiră-menipee, roman istoric în centrul căruia se află romanul de un grotesc suprarealist al realităţii sovietice, testamentul lui Bulgakov, Evanghelia lui Bulgakov – iată prin câte formule a fost definit Maestrul şi Margareta, fără ca nici o formulă să cuprindă întreaga problematică a romanului. Toate aceste interpretări acordate romanului bulgakovian fac dovada faptului că Maestrul şi Margareta

5

este un roman complex, ce poate fi abordat din nenumărate puncte de vedere, care ni se relevă într-o altă dimensiune, mereu schimbată, cu fiecare nouă lectură a romanului. Romanul lui M.Bulgakov datorează romantismului şi neoromantismului simboliştilor ruşi o serie de procedee artistice specifice gândirii mitice, precum gândirea în imagini, afectivitatea sporită şi forţa mitizantă a trăirilor sufleteşti, caracterul concret al gândirii mitologice, reprezentările ciclice asupra timpului, recurgerea la paradigma mitului hristic. Din această perspectivă, unii cercetători au fost îndreptăţiţi să definească romanul Maestrul şi Margareta în termenii creaţiei mitologice, teză pe care am încercat să o demonstrăm şi noi în prezenta cercetare. De ce este romanul Maestrul şi Margareta un roman mitologic? Pentru că în el se găsesc toate „ingredientele” care alcătuiesc substanţa mitologiei, substratul său fiind clădit pe o gândire cvasimitologică în care sunt angrenate laolaltă fantezia, imaginaţia, fantasticul unei realităţi „incredibile” şi autenticul unui trecut credibil şi, în aceeaşi măsură, dat uitării. Prin mitologie se reactualizează situaţii exemplare, sunt scoşi din negura uitării eroi „demonizaţi”, se creează posibilitatea evaziunii dintr-un timp anost într-unul frenetic, al unei lumi în care nu se căutau explicaţii logice sau ştiinţifice misterelor existenţei umane. Mitul oferă o culoare vie şi plăcută existenţei umane, dinamizează şi scoate din amorţire gândirea omului anchilozat în sistemul propriului său „eu”. Printre exegeţii care interpretează romanul bulgakovian în termenii romanului-mit se numără Gasparov, autorul pornind de la ideea că preschimbarea mitului în realitate şi a realităţii în mit se realizează prin intermediul motivelor asociative: unul şi acelaşi fenomen există simultan în planuri temporale şi modale diferite, în trecut şi în prezent, în realitatea comună şi în suprarealitate. Tot în cheia romanului-mit interpretează romanul Maestrul şi Margareta şi exegetul sârb M.Iovanovici, care consideră că Bulgakov şi-a însuşit şi a parodiat principiile poeticii din romanul dostoievskian Fraţii Karamazov. Ambele fiind romane-mister, a căror intrigă o descifrăm numai în epilog, romanul bulgakovian este definit şi ca roman-mit în care îşi fac simţită prezenţa reminiscenţele literare, dar şi autoreminiscenţele ce le conferă caracterul de “cărţi totale”. Maestrul şi Margareta este definit în termenii mito-romanului şi de profesorul Virgil Şoptereanu, care oferă o subtilă analiză a mecanismelor de mitizare, ridicate la rangul de „legi ale creaţiei mitice”, prezente în romanul bulgakovian: timpul ciclic, visul, laitmotivul, arhetipurile veşnice, «paralelismul» psihologic. Despre prezenţa în structura romanului Maestrul şi Margareta a paradigmelor mitice discută şi Carol Arenberg, care îşi fundamentează teza pornind de la ideea unităţii principiilor demonice şi creatoare, păstrate în memoria colectivă a omenirii sub forma miturilor, a căror repetiţie naşte adevărata Istorie a lumii. În învelişul mito-poetic al romanului bulgakovian se pot descoperi cele mai diverse mituri: mitul hristic şi mituri păgâne de sorginte orientală, mitul destinului implacabil şi al predestinării, mitul iniţiatic, mitul iubirii şi al paradisului pierdut şi regăsit, mitul solar destructiv şi mitul selenar cu funcţie regeneratoare, mitul uranian şi mitul neptunic, şi enumerarea ar putea continua. În acest 6

roman, se observă predilecţia lui Bulgakov pentru simbolism, ocultism, magie şi mister, funcţia crepusculului şi a selenarului care contribuie la adâncirea misterului. Dimensiunea mitologică a romanului bulgakovian Maestrul şi Margareta ne-a oferit cheia interpretării sale în termenii mitului uranian, solarul şi selenarul profilându-se în calitate de categorii dominante în alcătuirea structurii romaneşti. Funcţia celor două mituri este însă, diferită, comportând semnificaţii diametral opuse: în timp ce solarul, simbolizând principiul activ, este vizat în calitatea sa destructivă, fiind cel care iradiază căldură insuportabilă, incendiază atmosfera până la incandescenţă, selenarul – principiu pasiv, semnifică regenerare fizică şi spirituală, invitând la reflecţie şi imaginaţie. Bulgakov este un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ. Prezenţa elementelor vizuale, a sugestiilor acute, cromatica şi elementul muzical joacă un rol extrem de important în întreaga creaţie bulgakoviană. Solarul incandescent, prezentat în nuanţe de galben, portocaliu şi roşu terifiant este solarul care devorează şi mistuie, în timp ce selenarul, înfăţişat în culori de la galben deschis până la argintiu constituie modalitatea artistică de surprindere a misterului fascinant şi a actului magic. Suntem îndreptăţiţi să definim romanul Maestrul şi Margareta ca roman al sugestiilor simbolice, al corespondenţelor vizuale şi auditive, în care sinestezia joacă rolul fundamental, impresia generală pe care ne-o lasă romanul bulgakovian fiind cea a unei mixturi de elemente eterogene, ce contribuie la crearea unei imagini unitare asupra vieţii şi destinului individual şi universal. În capitolul 3, Mitologeme în proza şi dramaturgia bulgakoviană, am abordat acele invariante la nivelul tipologiei şi motivelor literare care demonstrează existenţa unui mit bulgakovian, a unui sistem mitologic unitar ce trădează integritatea chipului spiritual al scriitorului, precum şi existenţa unor constante – trepte de acces către vârful creaţiei sale. Structurându-ne demersul în funcţie de criteriul cronologic al scrierii şi publicării operelor, am analizat povestirea autoconfesivă Însemnări pe manşete, cele trei nuvele satirice Diavoliada, Ouăle fatale şi Inimă de câine, romanul Garda albă, dramaturgia bulgakoviană şi, nu în ultimul rând, Roman teatral, evidenţiind acele mitologeme în continuă transformare care, trecând dintr-o scriere în alta, îşi vor găsi o expresie matură în romanul-testament Maestrul şi Margareta. În structurarea acestui capitol, am pornit de la ideea că dimensiunea mitologică a romanului Maestrul şi Margareta nu poate fi abordată fără a face referire şi la proza şi teatrul lui M.Bulgakov, în care îşi fac simţită prezenţa acele categorii mitologice primare, forme mitice elementare care, interacţionând în plan sincronic şi diacronic, se vor constitui într-un sistem unitar al mitului bulgakovian. Deşi nu putem vorbi de o mitologie în adevărata accepţiune a termenului în ceea ce priveşte proza şi teatrul bulgakovian, avem toate argumentele care justifică prezenţa unui strat mitologic difuz, în care îşi fac simţită prezenţa elemente ale demonologiei, este investigat visul cu caracter de premoniţie, vizat în rolul său de transfer între planurile real şi ireal, este sondat mitul marii treceri 7

prin viaţă, motivul iniţiatic, mitul solar şi selenar, mitul creatorului, motivul furtunii apocaliptice ce prefigurează schimbarea ciclurilor temporale, mitologemul luminii şi al zborului, motivul dansului şi motivul „fugii”, este înfăţişată coordonata timp-spaţiu, se resimt ecourile întrebărilor existenţiale privind soarta lumii şi existenţa lui Dumnezeu. Analiza pe text propusă în acest capitol ne-a ajutat în argumentarea tezei noastre privind redundanţa constantelor mitice bulgakoviene la nivelul acelor imagini şi atitudini artistice de factură mitologică, care-şi vor găsi ecou în romanul mitologic Maestrul şi Margareta. În capitolul 4, Direcţia mitologică în romanul bulgakovian „Maestrul şi Margareta”, am reluat firul mitologemelor prezente în creaţia scriitorului rus, urmărind felul cum se conturează acestea în romanul mitologic bulgakovian, am analizat motivele literare şi procedeele artistice ce converg la conturarea liniei hristic-demonologice, am tratat dimensiunea timpului cu accent pe modelul temporal ciclic şi motivul furtunii apocaliptice ca procedeu de reactualizare a „eternei reîntoarceri”, am acordat o atenţie deosebită şi motivului treptelor, ce se va constitui într-o categorie specială a dinamicii pe verticală, dedicând ultimul subcapitol interpretării sistemului miturilor şi al corespondenţelor simbolice ca procedee mitologizante, dintre care am evidenţiat mitul Lunii, mitul Soarelui, corespondenţele cromatice şi muzicale ce se constituie într-o mitologie a culorii şi a muzicii de factură simbolistă, întreg acest sistem de „mitologii” contribuind la întregirea cadrului mitologic al romanului Maestrul şi Margareta. În acest capitol, raportându-ne la elementele „mitologiei timpurii” a lui Bulgakov, am urmărit linia hristică şi demonică a romanului, am prezentat modelul temporal în viziunea scriitorului, ciclicitatea şi dinamica pe verticală devenind marca universului spaţio-temporal al romanului, am interpretat mitul Soarelui şi mitul Lunii, permanenţe în romanul bulgakovian asemenea unor veritabili protagonişti, şi, nu în ultimul rând, am înfăţişat gama corespondenţelor cromatice şi muzicale, romanul Maestrul şi Margareta profilându-se ca o creaţie simbolică pentru care sincretismul vizualului, muzicalului şi olfactivului devine definitoriu. În Maestrul şi Margareta nu putem vorbi de o abordare separată pentru fiecare mitologem în parte şi aceasta se datorează faptului că semnificaţiile derivă una din cealaltă, completându-se reciproc. Mitologemul anonimatului tragic şi al identităţii scindate se conjugă cu cel al destinului creator, mitologemului Adevărului, asociat cu ideea de dreptate şi sacrificiu, i se opune mitologemul trădării şi al compromisului. Motivul realităţii în delir, al lumii noi şi omului nou pot fi interpretate la nivelul carnavalescului şi al „zborului”, cu variantele lui – „fuga”, ascensiunea, înălţarea către realitatea absolută. În aceeaşi cheie mitologică, am accentuat faptul că în romanul bulgakovian se face resimţită vocaţia scriitorului pentru o anumită mitologie a luminii şi, implicit, pentru acele categorii asociate cu ideea de lumină, şi anume culoarea, umbra, focul, furtuna, solarul, selenarul. De altfel, dimensiunea cromatică se profilează ca o trăsătură inerentă fiecărui eveniment în parte, fiecărui gest al personajelor, însoţind şi pigmentând întreaga atmosferă a acţiunii. 8

Pe parcursul analizei noastre, ne-am referit şi la mutaţiile survenite la nivelul mitologemelor. De exemplu, dacă în scrierile anterioare personajele bulgakoviene se zbăteau într-un cerc închis, prizoniere într-o lume pe cât de ademenitoare, pe atât de ostile, unica soluţie avansată fiind stagnarea într-o lume amorţită sau „căderea” şi moartea, Maestrul şi Margareta propune ideea salvării şi recuperării fiinţei prin zborul către realitatea superioară. Dinamica pe verticală, cu cele două componente – ascendentă şi descendentă, este caracteristică pentru întreaga creaţie bulgakoviană, însă numai în Maestrul şi Margareta se face o diferenţiere clară între cele două tipuri de mişcare: mişcarea pe verticală se desfăşoară în sens ascendent pentru principalii protagonişti, şi în sens descendent pentru celelalte categorii de personaje, victime ale propriei căderi în sfera alienării şi nebuniei. De o dinamică orientată de sus în jos putem vorbi şi în cazul Lunii şi al Soarelui, vizate în calitatea lor de personaje participante la acţiune. Raportându-ne la semnificaţia benefică, respectiv malefică a acestor doi protagonişti, ne-am reprezentat simbolic această mişcare ca dans: valsul revigorant al Lunii şi marşul funebru al Soarelui. În tratarea dimensiunii hristice şi demonice, ne-am referit la imaginea filozofului vagabond Yeshua Ha-Nozri, replica lui Bulgakov la arhetipul lui Hristos, şi la imaginea lui Woland, magul justiţiar. Prototipul hristic bulgakovian se depărtează considerabil de imaginea tradiţional creştină a Mântuitorului, Yeshua reprezentând dimensiunea profund umană, personificând Binele întruchipat în om. Mesager al Cuvântului divin, Yeshua vine din lumea liberă a valorilor absolute în universul constrângerilor, bazat pe prejudecăţi şi interese morale, pe care doreşte să-l transforme prin forţa inexplicabilă a dragostei. Tragedia constă în faptul că el însuşi este supus transformării, căzând pradă acţiunii nefaste a „oamenilor buni”. Prototipul demonic se conturează în opoziţie cu prototipul hristic, însă aceste categorii nu trebuie înţelese antinomic, ci în relaţie de complementaritate. Pe cât de neajutorat este hristul bulgakovian în ipostaza sa profund umană, pe atât de puternic este demonul necunoscut ce-şi păstrează esenţa supranaturală. Deşi pe parcursul romanului este numit Satana, Diavol, drac, demonul bulgakovian este un personaj atrăgător, şi aceasta nu numai datorită atotputerniciei sale, el fiind în acelaşi timp şi înţelept, îngăduitor, ironic, impozant, generos, în ceea ce spune răsunând, de cele mai multe ori, chiar glasul autorului. Woland şi întreaga lui suită de demoni fascinează cititorul încă din primele momente ale apariţiei lor, intrigă prin necunoscutul situaţiei, prin misterul ce-i învăluie asemenea unei pelerine magice. Actori comici fără a aluneca însă, în bufonerie, înzestraţi cu atribute umane, ironici şi uneori maliţioşi, fără a-şi face din demascarea Răului unicul lor scop, demonii bulgakovieni se fac simpatizaţi încă din primele pagini ale romanului. Apar şi dispar pe neaşteptate, semănând groaza printre oamenii obişnuiţi cu explicaţii raţionale, ies din luciul neted al apei sau al oglinzii, pentru ca apoi siluetele să li se destrame în vânt, se avântă în comentarii ironice, perorând, nu fără tâlc, pe marginea presupuselor valori umane. Natura duală a demonilor bulgakovieni trebuie interpretată în contextul care, departe de a instiga la acţiuni compromiţătoare 9

în ceea ce priveşte salvarea sufletului, demască falsul, minciuna, ipocrizia unei societăţi maladive, incapabile de trăire spirituală. Actul justiţiar se înscrie în categoria sancţionării păcatelor deja săvârşite, fără a se mai contribui la înmulţirea Răului pe pământ. Prin rolul lor de intermediari între Cer şi Pământ, demonii bulgakovieni se deosebesc radical de figura Diavolului aducător de moarte, al cărui rol distrugător este conferit de religia creştină. În continuarea demersului nostru, ne-am oprit asupra conceptului de timp şi repetabilitate ciclică, timpul exterior, strâns legat de reprezentările spaţiului, psihologizându-se şi devenind marca interioară a conştiinţei. Regresiunea în trecut poate avea loc doar în clipele de maximă încărcătură religioasă, când profanul poate fuziona cu sacrul, creându-se, astfel, un singur circuit temporal, văzut ca o „veşnicie metafizică”. Şi Bulgakov este tributar acestei concepţii ciclice asupra timpului, conform căreia prezentul se interferează cu trecutul îndepărtat, dorindu-se o reactualizare, o retrăire a unui timp mitic încărcat de sacru. Lectura romanului bulgakovian creează impresia unei dinamici spaţiale speciale în care ritmul alert cedează locul celui lent, precum tonalităţile din opera clasică sau din simfonii. Şi dacă dimensiunea temporală a romanului bugakovian se caracterizează prin ciclicitate, mişcarea circulară a timpului presupunând valorificarea modelului „eternei reîntoarceri”, dimensiunea spaţială este dată şi limitată de anumite coordonate pe verticală, mişcarea „în trepte” devenind marca spaţiului în care acţionează protagoniştii. În abordarea romanului Maestrul şi Margareta în termenii dinamicii pe verticală, inspirată de teza metaforelor spaţiale a lui G.Lakoff şi M.Johnson, am discutat despre pregnanţa motivului treptelor, des invocat în paginile romanului Maestrul şi Margareta. Pe de altă parte, motivul treptelor se întrepătrunde cu cel selenar şi oniric, visul constituindu-se ca o autentică realitate, percepută la nivelul subconştientului. Pe întreg parcursul romanului bulgakovian se face simţită predilecţia scriitorului pentru uranism şi neptunism. Solarul, selenarul şi eschatologicul ce rezonează cu fondul sufletesc al protagoniştilor se constituie ca liant între universurile prezentului, fantasticului şi trecutului mitic, dar şi elementul cromatic, muzical şi olfactiv consonează cu viaţa interioară a eroilor şi cu natura întreagă, corespondenţele simbolice înscriindu-se, astfel, în aria procedeelor artistice de mitologizare a realităţii. Diversitatea interpretărilor romanului Maestrul şi Margareta, datorată polistratificării textului romanesc, permite abordarea lui şi în termenii unei mitologii a luminii şi a muzicii, ce-şi face simţită prezenţa încă din primele pagini ale romanului, cititorul fiind introdus în atmosfera incendiară a Soarelui roşu şi a Lunii argintii din lumea Moscovei şi a Yerushalayimului. Paleta cromatică este prezentă atât la nivelul diurnului sufocant şi al nocturnului magic, cât şi la nivelul vestimentaţiei protagoniştilor, romanul bulgakovian putând fi descifrat şi în cheia simbolistă a corespondenţelor cromatice, muzicale şi olfactive, vizate în rolul lor de verigi de legătură între universuri şi planuri temporale diferite. 10

Aflându-se la baza tehnicii simboliste, corespondenţele nu denumesc, nu relatează, nu descriu, ci sugerează senzaţii vizuale, auditive şi olfactive, corespunzătoare unor stări sufleteşti. Reprezentând un mod de sondare a zonelor ascunse ale realităţii, corespondenţele se traduc la nivelul receptivităţii prin simboluri, în categoria lor intrând analogiile dintre senzaţii, emoţii şi imagini de natură diferită. Recurgând la cuvintele lui Baudelaire despre poezie, putem spune că Maestrul şi Margareta ni se înfăţişează ca „o specie de vrăjitorie evocatoare”, sugestiei simbolice revenindu-i un rol primordial în subtextul romanului bulgakovian. În tratarea sistemului corespondenţelor cromatice şi muzicale, am pornit de la ideea culorilor subiective şi a „audiţiei colorate”, teorii care au incitat pictori, filosofi, poeţi şi scriitori, dar şi oameni de ştiinţă. Despre arta culorii aflăm încă din perioada Renaşterii din Tratatul despre pictură al lui Leonardo da Vinci, însă principiul corespondenţelor vizuale şi auditive va fi cunoscut de abia în secolul al XVII-lea, iar un secol mai târziu Voltaire va pune bazele teoriei privind analogia între culori şi tonurile muzicale. S-au elaborat numeroase teorii privind cromaticul, precum teoria sferei culorilor a pictorului german Philipp Otto Runge, teoria lui Goethe conform căreia culorile sunt asociate cu anumite senzaţii subiective, teza filosofului Arthur Schopenhauer privind vederea subiectivă, lui datorându-i-se şi introducerea conceptului de dinamism în muzică, studiile pictorului francez Eugène Delacroix asupra culorilor, teoria fizicianului german Hermann von Helmholtz privind existenţa unor relaţii demonstrate ştiinţific între senzaţiile vizuale şi cele auditive. Despre o mitologie a culorii au discutat şi filosofii ruşi Pavel Florenski şi Alexei Losev, la care ne-am şi referit pe parcursul capitolului dedicat corespondenţelor cromatice. Aşadar culorile, muzica şi viaţa afectivă, a căror asociaţie îşi are rădăcinile încă din Renaştere, continuă să-şi exercite vraja şi în prezent, fascinând prin simbolistica şi mitologia lor. Lumina joacă un rol fundamental în creaţia lui Bulgakov, în Maestrul şi Margareta acordându-i-se noi valenţe cu rol în conturarea poeticii mitologice bulgakoviene. Mitologemul luminii comportă funcţii diferite pe parcursul creaţiei bulgakoviene, suferind importante transformări semantice. Dacă scrierile anterioare se caracterizau prin prezenţa tonurilor de albnegru, roşul constituindu-se ca o pată de culoare nefastă în întregul univers claustrant al clarobscurului, în Maestrul şi Margareta lumina capătă consistenţă, divizându-se într-o multitudine de culori, tonuri şi nuanţe. Asistăm la un veritabil spectacol de culoare, la o explozie a spectrului luminii în componentele sale primare, fiecare culoare devenind un simbol, şi amintim în acest sens de spectacolul multicolor al realităţii fantastice ca şi contrapondere la realitatea sumbră a Moscovei. Conjugată cu elementul muzical şi olfactiv, cromatica vine să exprime metafora Vieţii în manifestarea ei plenară, şi în această cheie am interpretat mitologemul luminii în capitolul dedicat corespondenţelor cromatice. Multiplele faţete ale romanului lui Bulgakov ce pot fi descoperite cu fiecare nouă lectură permite abordarea şi interpretarea lui ca „simfonie a culorilor” şi „peisaj muzical”, totodată. Fiecare 11

culoare, fiecare nuanţă, precum şi asocierea contrastivă sau în acelaşi ton a culorilor comportă o anumită melodicitate, cu ritmuri când egale, când alerte, transformându-se uneori în marş funebru. Procedeul denumirii protagoniştilor după compozitori şi muzicieni de renume, precum Hector Berlioz, Igor Stravinski, Rimski-Korsakov, Johann Strauss se explică prin pasiunea lui Bulgakov pentru opera clasică, pentru muzică şi vals, scriitorul reuşind să combine în mod armonios Cuvântul şi muzica, care vor conferi textului o anumită melodicitate, regăsindu-se sub forma laitmotivelor muzicale ce traversează, de altfel, întreaga creaţie bulgakoviană. În ultimul capitol dedicat problemei receptării operei lui M.Bulgakov, am trecut în revistă studiile critice ale exegeţilor ruşi şi străini despre opera lui Bulgakov, am tratat, de asemenea, şi aspectul receptării operei bulgakoviene în România, încheindu-ne excursul cu o schiţare a adaptărilor moderne ale romanului Maestrul şi Margareta pentru cinematografie şi balet. Sintetizând într-o formulă concisă concluziile spre care ne-a condus prezenta cercetare, putem afirma că suntem pe deplin îndreptăţiţi să considerăm romanul Maestrul şi Margareta un roman mitologic, un roman al sugestiilor simbolice, al corespondenţelor vizuale şi auditive, impresia generală pe care ne-a lăsat-o romanul bulgakovian fiind cea a unei mixturi de elemente eterogene ce contribuie la crearea unei imagini unitare asupra vieţii şi creaţiei şi care permite un viu dialog intertextual cu conştiinţa culturală din toate timpurile. Prin invitaţia la o lectură critică alternativă a materialului biografic al scriitorului şi a romanului Maestrul şi Margareta, sperăm să fi reuşit în demonstrarea faptului că romanul bulgakovian rămâne un roman fascinant, mereu actual prin problematica abordată, un roman despre „mitologia” Vieţii.

12

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful