ORTODOXIA: STABILITATE MOBILĂ ŞI MOBILITATE STABILĂ Teolog Radu Teodorescu Dogma ortodoxă a fost stabilită ca fiind unică şi nerepetabilă

la ultimul Sinod Ecumenic din anul 787 din Niceea [actuala localitate Iznik din Turcia de azi]. Sinodul şapte ecumenic a avut loc între 24 septembrie şi 13 octombrie 787. Evident de la acest eveniment s-au scurs mulţi ani, mai exact 1225 de ani. După atât de mulţi ani este cât se poate de firesc să ne întrebăm dacă Sinoadele Ecumenice mai sunt actuale în vremurile noastre de început de mileniu şi secol al XXI-lea?1 Astfel, avea să aibă loc la anul 1054 marea schismă. Perioada istorică cuprinsă între anul 33 de la Hristos şi anul 787 când a avut loc ultimul sinod ecumenic avea să devină cunoscută istoric ca şi perioada formării ortodoxiei. Prin urmare vorbim de o perioadă ce a durat istoric mai bine de 750 de ani. Ortodoxia avea să devină în aceşti 750 de ani adevărul de credinţă şi de mărturisire a celor care vor să se mântuiască şi a celor care sunt în drum spre mântuire. Faptul că s-au scurs atât de mulţi ani de la aceste evenimente al trecutului poate părea pentru mulţi descurajator. Trebuie să ştim că părinţii de la sinoadele ecumenice nu s-au întâlnit pentru a dezbate probleme legate de economie, politică, arte şi sau probleme sociale ci scopul lor a fost de a căuta să definitiveze cum se poate omul mântui şi ce trebuie să facă el pentru a se mântui. Sinteză a dogmelor sinoadelor ecumenice, a fost elaborat simbolul de credinţă sau crezul cum este cunoscut în zilele noastre. Acest crez este mai mult decât orice un rezumat la Noului Testament şi o trecere în revistă a principalelor evenimente din viaţa pământească a Domnului Iisus Hristos. S-a spus de mai mulţi că de fapt dogmele sinoadelor ecumenice nu mai au nici o actualitate pentru zilele noastre ele fiind tipice lumii imperiului bizantin. De fapt Biserica Ortodoxă este considerată de mai mulţi o Biserică desuetă după căderea Constantinopolului. Suspectată de cezaropapism şi de complicitate cu puterea politică bizantină auzim de mai multe ori că ortodoxia este o epocă apusă din istoria umanităţii care a început cu Constantin cel Mare şi s-a încheiat cu asediul Constantinopolului. Aceleaşi plângeri le-am auzit şi în cazul existenţei Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos care din câte ştim s-a născut în Betleem Palestina. Destul de contorsionat pentru aşteptările zilelor noastre, Hristos nu s-a născut nici la Londra, nici la New York, nici în Seul şi nici în Sydney. Aceasta nu fiindcă marile metropole nu ar fii bune pentru naştere, ci fiindcă „planurile lui Dumnezeu” erau de o cu totul altă natură decât planurile oamenilor. Prin urmare, cum este eronat să spunem că viaţa Domnului Iisus Hristos se leagă exclusiv de istoria imperiului roman, este eronat să afirmăm că ortodoxia se leagă exclusiv de Imperiul bizantin. Ortodoxia este un adevăr universal care este o îngemănare dintre filosofie şi religie. Ea nu este numai o dogmă sau învăţătură religioasă ci şi una filosofică. Sinteză a filosofiei şi a religiei, avea să se nască ceea ce cu toţii cunoaştem azi ca şi Biserica Creştin Ortodoxă. Având un trecut şi o istorie lungă şi amplă, ortodoxia şi-a propus din cele mai vechi vremuri mântuirea omului sau restaurarea lui în Dumnezeu.2 Ortodoxia este însă dinamică. Anul 1453 a însemnat pentru ortodoxie o mare lovitură fiindcă atunci avea să înceapă una dintre cele mai mari confruntări cu islamul sau mahomedanismul.
Biserica Catolică şi cea protestantă [şi ulterior cele neoprotestante] aveau să respingă autenticitatea celor şapte sinoade ecumenice. 2 Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos şi restaurarea omului (Sibiu 1943).
1

1

Mahomedanismul s-a prezentat pe sine ca şi o alternativă a creştinismului.3 După cum am arătat, plecând de la neajunsurile de ordin politic din imperiul bizantin, Mahomed a voit o schimbare nu numai politică ci şi una religioasă. Alternativa propusă de el a fost renunţarea definitivă la creştinism şi trecerea la islam. Timp de mai bine de 400 de ani ortodoxia s-a aflat într-o perpetuă dispută cu islamul. Această perioadă a coincis istoric cu anii 1453 şi anul 1877 anul în care căzut imperiul otoman. Ceea ce a fost cel mai tragic a fost mai mult decât orice faptul că puterea politică a voit să schimbe şi crezurile religioase ale vremurilor. Oricum, nu putem şterge din istorie anii în care au avut loc sinoadele ecumenice. Chiar dacă mai multe dintre deciziile şi hotărârile sinoadelor ecumenice nu mai sunt actuale azi, spiritul acestor sinoade este încă actual. Ca să ne mântuim trebuie să credem în Domnul Iisus Hristos, să ne botezăm, să fim ortodocşi şi toate cele asemenea. În acest sens, umanitatea ne-a propus mai multe alternative referitoare la acest lucru. În China ni s-a propus crezul în filosofia religioasă a lui Confucius, despre Tao, yin şi yang, în India ni s-a propus religia lui Buddha sau în Persia ni sa propus crezul în Zoroaster.4 Prin urmare, ortodoxia nu este o monadă închisă. Adevăr mântuitor, ortodoxia se preocupă de soarta omului şi de ceea ce are omul nevoie pentru a se mântui. Ortodoxia nu se interesează însă de nevoile şi aspiraţiile de natură financiară, bancară sau economică a omului. Aceasta din motive foarte bine întemeiate. Scopul ortodoxiei a fost încă de la început mântuirea omului. Dumnezeu Tatăl a binevoit ca această mântuire să îi fie conferită omului în şi prin Domnul Iisus Hristos. Ortodoxia a mărturisit două firi în Domnul Iisus Hristos: una omenească şi alta dumnezeiască. Dacă vrem să ştim mai multe despre Domnul Iisus Hristos ca şi om şi personalitate istorică, paginile Noului Testament ne sunt de mare folos. Dacă vrem să ştim mai multe despre Domnul Iisus Hristos ca şi Fiul lui Dumnezeu Logosul avem mărturii din vieţile sfinţilor şi din scrierile sfinţilor părinţi. La fel de bine Sinoadele Ecumenice ne sunt şi ele o bogată resursă din care ne putem informa. Acuzaţiile că ortodoxia este un obscurantism închis incapabil de a face faţă vremurilor în care trăim este o falsitate. Aceasta fiindcă ortodoxia este deschis la dialog. Dialogul ortodox se poartă însă în anumite condiţii. Ca şi confesiune creştină, ortodoxia a fost prima dintre cele care au existat, din ea desprinzându-se romano catolicismul şi mai apoi protestantismul. Paradoxul ortodoxiei constă în faptul că deşi dogmele ortodoxe s-au definitvat, ortodoxia este într-o adaptare a concepţiilor la mentalitatea secolului al XXI-lea. Pentru secolul al XXI-lea Domnul Iisus Hristos este de multe ori o „figură ştearsă” a istoriei care nu mai are prea multe de spus vremurilor şi timpurilor în care trăim? Nu este aşa din cauza faptului că omul de azi este un om iubitor de senzaţii tari şi de plăceri trupeşti? Poate că modalitatea ştearsă în care Îl percepem în vremurile noastre pe Fiul lui Dumnezeu întrupat este raportarea noastră la Dumnezeu. Trebuie să ştim că la ora actuală noi suntem cei care avem nevoie de mântuire şi prin urmare noi suntem chemaţi să Îl căutăm pe Domnul Iisus Hristos. Acest Hristos care a fost născut în ieslea din Betleem, care a fugit cu părinţii lui în Egipt pentru a se ascunde de prigoana lui Irod cel Mare, care a intrat triumfal pe asin în Ierusalim [Tel Avivul de azi] şi care a cinat cu ucenicii săi în foişor nu aduce nimic spectacular azi la fel cum nu a adus nici în vremea sa.
3 4

Mahomed s-a născut în anul 571 şi a murit în anul 632. Dimanica crezurilor religioase este din nefericire de mai multe ori decadentă şi fragmentată.

2

Paradoxul ortodoxiei v-a continua să ne uimească fiindcă chiar Fiul lui Dumnezeu întrupat ne-a uimit. Arhaică în istoria ei, ortodoxia este în stare de dialog şi de înţelegere cu vremurile de secol al XXI-lea. Stabilă în dogmatica ei, ortodoxia este într-o continuă adaptare la terminologia şi pretenţiile vremurilor de azi. În acest sens, am definit ortodoxia ca şi stabilitate mobilă şi mobilitate stabilă. Acest paradox este trăit de toţi creştinii ortodocşi. Cei mai serioşi care cunosc istoria Bisericii vor putea vedea că ortodoxia operează cu multe paradoxuri. Înseşi firea ortodoxiei este un paradox. El înseamnă starea de „echilibru dintre rău şi bine” sau mai mult decât orice evitarea extremelor. Dacă culmea răului este demonismul [ce mai primit istoric mai multe denumiri: nihilism, negativism, deconstructivism etc] culmea binelui este mai mult decât orice sfinţenia. Tentaţi de a ajunge instantaneu pe înălţimile sfinţeniei, putem foarte uşor cădea capcană răului. Stabilă, ortodoxia este deschisă vremurilor şi lumii din jur. Aceasta însă cu conştiinţa ca lumea din jur să fie conştientă de vechimea şi istoria ortodoxiei. Istoric ortodoxia a trecut prin perioada de începuturi sau întemeiere care a fost făcută de Domnul Iisus Hristos, apoi au urmat perioada predicii apostolilor, părinţilor apostolici, a sinoadelor ecumenice, a spiritualităţii părinţilor bizantini, a vremurilor de confruntare cu ameninţarea islamică, a începutului modernităţii şi în vremurilor noastre este într-o proces de adaptare la împrejurările secolului al XXI-lea.

3

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful