UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

TEONA AVARVAREI

AGRICULTURĂ GENERALĂ
ANUL I, SEMESTRUL I

MATERIAL DE STUDIU I.D.

IAŞI, 2009

PARTEA I PEDOLOGIE
CAPITOLUL 1 OBIECTUL ŞI ROLUL PEDOLOGIEI ÎN DEZVOLTAREA PRODUCŢIEI AGRICOLE

1.1. Obiectul şi definiţia pedologiei
Pedologia este ştiinţa care, se ocupă cu studiul solului sub aspectul genezei, evoluţiei, caracterelor morfologice, proprietăţilor fizice, chimice şi biologice, clasificării, repartiţiei geografice, utilizării raţionale. Etimologic, termenul de “Pedologie” este de origine greacă, provenind din cuvintele “pedon” (teren, sol, ogor) şi “logos” (discuţie, vorbire în sensul de studiu). Pedologia este o ştiinţă, deoarece are un obiect de studiu, o evoluţie, legi şi metode proprii de cercetare. SOLUL este formaţiunea naturală cea mai recentă de la suprafaţa uscatului, reprezentată printr-o succesiune de straturi naturale care s-au format şi se formează prin alterarea rocilor şi a resturilor organice prin acţiunea de conlucrare a factorilor fizici, chimici şi biologici, de la contactul litosferei cu atmosfera, sub influenţa hotărâtoare a climei. Solul, rezultat în urma proceselor profunde de transformare a rocilor, mineralelor şi resturilor organice, este mediu de viaţă pentru plante, fiind principalul mijloc de producţie în agricultură.

1.2. Evoluţia pedologiei ca ştiinţă
Pedologia este considerată ca ştiinţă de sine stătătoare, începând cu anul 1883, an în care au apărut lucrările lui V.V. Dokuceaev care este considerat fondatorul pedologiei ca ştiinţă. In ţara noastră Ion Ionescu de la Brad, în monografiile despre judeţele Putna, Dorohoi, Mehedinţi, face prezentarea şi descrierea solurilor pe regiuni naturale, subliniind influenţa climei asupra formării solului.

1

b) Principiul evoluţiei. ca urmare a realizării unui echilibru între sol şi factorii de solificare. Gr. 2 . delimitarea spaţială şi cercetarea tipurilor. împreună cu Emil Protopopescu . subtipurilor şi variaţiilor de sol existente pe un anumit teritoriu.3. M. etc.Obrejanu. vegetaţie şi sol. care permit recunoaşterea tipului de sol). legi şi metode de cercetare în pedologie În pedologie. structură. Ca orice ştiinţă pedologia foloseşte metode proprii de cercetare dintre care amintim: a) Descrierea morfologică. c) legea repartiţiei acumulările de solificare în profilul solului. N. d) Experienţele în câmp şi în vase de vegetaţie. b) Cartarea pedologică. permit scoaterea în evidenţă a însuşirilor solului care nu pot fi determinate prin descrierea morfologică sau analiza fizico-chimică.Oprea. Prin analiza fizico-chimică se determină cantitativ componentele chimice ale solului. b) legea alungirii continue a orizontului B. Principalele legi care acţionează în pedologie sunt: a) legea constanţei grosimii orizontului A cu tipul de sol. Constă în identificarea pe teren. Dintre personalităţile de prestigiu ale ştiinţei solului care s-au remarcat prin lucrările lor atât pe plan naţional cât şi internaţional demne de menţionat sunt: N. C. culoare.Teşu.Chiriţă. Este metoda care constă în precizarea macroscopică şi microscopică a însuşirilor solului (grosime. se poate vorbi de următoarele principii mai importante: a) Principiul paralelismului fito-pedo-climatic.Popovăţ.Pache. Merlescu. d) legea comportării specifice a orizonturilor solului când sunt folosite ca substraturi nutritive pentru plante. 1. C. în fazele incipiente de formare a solului evoluţia este mai intensă.D. evidenţiază faptul că solurile evoluează continuu. enunţat de Wiliams. c) Analiza fizico-chimică.Cernescu. C.Lui Gheorghe Munteanu Murgoci (1872-1925) i se recunoaşte meritul şi calitatea de fondator al pedologiei ca ştiinţă în ţara noastră şi care întocmeşte prima hartă agro-pedologică a României.Bucur. Er. Potrivit acestui principiu în natură există o interdependenţă între climă. apoi din ce în ce mai lentă. Principii.V.

.1.cunoaşterea detaliată a resurselor de sol.evaluarea capacităţii productive a terenurilor agricole. limitarea şi combaterea poluării solului.4. .prevenirea.sporirea suprafeţei arabile prin amenajarea unor terenuri nefolosite încă.stabilirea de indicatori pedogenetici şi parametri necesari pentru ameliorarea solurilor slab productive şi protecţia solurilor împotriva degradării. 3 . . . .stabilirea şi aplicarea diferenţiată a tehnologiilor de cultură. Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole Pedologia are un rol important în rezolvarea unor probleme prioritare ale producţiei agricole şi anume: .

în urma căruia rezultă fragmente de diferite mărimi. Aerul în mişcare. Procesul de dezagregare este condiţionat de acţiunea agenţilor fizici şi biologici. îngheţul şi dezgheţul. apa. de unde desprinde. Rădăcinile plantelor pătrund prin fisurile rocilor şi exercită o presiune de 30 .2. împreună cu particulele fine. 4 . a mineralelor şi rocilor sunt: variaţiile diurne de temperatură. a) Dezagregarea prin variaţii diurne de temperatură. iar dezgheţul. lovesc rocile. care sub acţiunea agenţilor atmosferici şi a hidrosferei. au loc dilatări şi contracţii care determină în final fragmentarea lor. fapt care duce la îndepărtarea straturilor rocilor. c) Dezagregarea prin acţiunea apei. 2. asemănătoare din punct de vedere al compoziţiei cu mineralul şi roca din care a rezultat. masive. forţa gravitaţiei. Apele curgătoare. transportă. Acest proces de mărunţire a mineralelor şi rocilor. vântul. Vieţuitoarele din sol sapă galerii. au fost supuse unui proces de mărunţire şi fragmentare. le detaşează. producând mărunţirea şi amestecarea rocilor. apa exercită o importantă presiune. fragmentele de roci sub formă de depozite eoliene. Ca urmare a variaţiilor zilnice de temperatură. face ca rocile să fie fărâmiţate. b) Dezagregarea prin îngheţ şi dezgheţ. Dezagregarea determinată de agenţii biologici Plantele şi vieţuitoarele din sol contribuie şi ele la dezagregarea rocilor. cuiburi. în masa mineralelor şi rocilor. Rocile prezintă în interior o reţea de spaţii libere în care pătrunde apa. triază şi depune.1. d) Dezagregarea prin acţiunea vântului. În urma îngheţului ca urmare a măririi volumului. Dezagregarea determinată de agenţii fizici Agenţii fizici care determină procesul de mărunţire. canale în care îşi duc existenţa. transportă. loveşte în masa rocii. 2.CAPITOLUL 2 PROCESELE DE DEZAGREGARE A MINERALELOR ŞI ROCILOR PRODUSELE REZULTATE PRIN DEZAGREGARE La început litosfera era formată din minerale şi roci primare. se numeşte dezagregare.50 kg/cm2 provocând mărunţirea rocilor. triază şi le depun sub formă de depozite aluviale.

în urma cărora rocile şi mineralele îşi modifică structura chimică 3.CAPITOLUL 3 ALTERAREA. Principalii produşi ai dezagregării şi alterării sunt: . bolovănişul . cu formare de produşi noi cu proprietăţi deosebite de ale vechilor minerale. .oxizi şi hidroxizi . Produşii dezagregării şi alterării Dezagregarea şi alterarea rocilor şi a mineralelor primare.2. În cadrul acţiunii directe.sunt produse de dezagregare. Alterarea biologică Prin alterarea biologică. se înţelege modificarea chimică a mineralelor sub acţiunea directă şi indirectă a unor organisme vii. sau pot fi transportaţi şi depuşi. acestea formează “scheletul solului”. sunt organisme (licheni. 5 .sărurile . Alterarea chimică Principalii agenţi ai alterării chimice sunt apa şi aerul (oxigenul şi hidroxidul de carbon). dizolvarea hidroliza. reprezintă totalitatea transformărilor chimice a mineralelor care alcătuiesc rocile.1. oxido-reducerea. carbonatarea. 3. . Alterarea are loc simultan cu dezagregarea şi se produce pe cale chimică şi biologică. 3. . Acţiunea indirectă a organismelor asupra materiei minerale duce la obţinerea de CO2.are aceeaşi compoziţie chimică şi mineralogică cu a rocii sau mineralului din care a provenit. determinând alterarea rocilor.mineralele argiloase . pietrele. formate din fragmente cu diametrul mai mare de 2 mm.pietrişul.care reprezintă componentele principale ale argilei. praful sau pulberea . au ca rezultat formarea unor produşi noi care pot rămâne pe locul de formare. CA PROCES DE FORMARE A PĂRŢII MINERALE A SOLULUI Alterarea. Alterarea chimică se manifestă printr-o serie de procese chimice mai simple. acizi minerali şi organici care favorizează procesul de alterare.care au rezultat în urma procesului de hidroliză. precum: hidratarea şi deshidratarea. muşchi) care extrag din minerale diferiţi compuşi care se acumulează în corpul lor.care reprezintă surse de substanţe nutritive pentru plante.3.

procesul de descompunere se desfăşoară mai rapid în mediu aerob i mai lent în condiţii aerobe. alcătuită din resturi de plante.descompunere şi sinteză (humus = pământ în limba latină).1.12 t/ha plante cultivate.2. Faza finală de descompunere a materiei organice (mineralizarea totală) care are ca rezultat formarea de compuşi minerali simpli. TRANSFORMAREA EI ŞI FORMAREA HUMUSULUI 4. Procesele de descompunere a materiei organice sunt foarte complexe ele se desfăşoară pe parcursul a trei etape şi anume: hidroliza. variază foarte mult în funcţie de tipul zonelor de vegetaţie. 10 . Prin humus se înţelege un complex de produşi cuprinzând totalitatea substanţelor organice din sol. ciupercile.reacţii de oxidoreducere.1. Sursele de materie organică din sol Materia organică din sol. bacteriile. format în urma transformării materiei organice vegetale şi animale din sol. ce se găsesc într-o permanentă stare de transformare .20 t/ha pajişti naturale). care sunt supuse proceselor de descompunere. Cantităţile de resturi organice din sol. reprezintă un amestec complex de substanţe diferite ca origine şi structură chimică. a căror natură este influenţată de condiţiile de mediu. În cea mai mare parte materia organică din masa solului este de origine vegetală. 4. 6 .2.CAPITOLUL 4 MATERIA ORGANICĂ.mineralizare totală. component organic specific solului. la care se adaugă şi materia organică de origine animală şi cea rezultată din corpul microorganismelor. Descompunerea resturilor organice Agentul principal al transformării materiei organice a solului îl reprezintă microorganismele din masa solului. 4. Humificarea Este procesul complex de formare a humusului. (3 .

argilă.2. Principalele tipuri de humus În solurile din ţara noastră. 4. Importanţa humusului pentru fertilitatea solului Humusul reprezintă componenta organică specifică a solului. factorul decisiv în formarea fertilităţii.3. amestecată intim cu partea minerală a solului. Humusul influenţează în mod pozitiv formarea structurii solului prin acţiunea de agregare (unire) a particulelor elementare de nisip.2. elementul fundamental al fertilităţii. humus moder . Humusul influenţează favorabil regimul de apă şi aer al solului. se găsesc următoarele tipuri de humus: humus mull . Humusul reprezintă izvorul principal de hrană a microorganismelor.4. lut.reprezentat prin materie organică mai slab humificată şi parţial legată de partea minerală a solului.2. puţin mărunţite şi neamestecate cu partea minerală a solului.reprezentat prin materie organică complet humificată. în prezenţa lui. humus mor . iar nisipul reţine mai bine apa.prin mineralizarea lui eliberându-se în mod continuu elemente nutritive uşor accesibile. 7 . argila devine mai permeabilă. Humusul constituie rezerva de substanţe nutritive pentru plante.este humusul format predominant din resturi organice slab humificate.

Prin fertilitate se înţelege capacitatea solului de a pune la dispoziţia plantelor substanţe nutritive şi apă. În solurile profunde şi afânate. care-l deosebeşte net de rocile pe seama cărora s-a format. În practica agricolă noţiunea de sol este de cele mai multe ori înlocuită cu aceea de “pământ”. cât şi mediul in care-şi pot procura apa şi elementele de nutriţie necesare creşterii şi dezvoltării. este un corp natural format la suprafaţa uscatului cu o constituţie materială. Plantele pot folosi aceste elemente nutritive din sol. 16 elemente chimice din care 13 sunt preluate din sol). chimice şi biochimice necesare creşterii acestora 5. arhitectură internă şi însuşiri fizice.2. Pentru ca plantele să se poată fixa în sol este necesar ca acesta să prezinte un volum. Fertilitatea solului Solul. referindu-se în acest caz la stratul lucrat de uneltele agricole. corespunzător şi o consistenţă care să permită dezvoltarea sistemului radicular. în solurile superficiale sau tasate.CAPITOLUL 5 SOLUL CA MEDIU DE VIAŢĂ PENTRU CREŞTEREA PLANTELOR 5. poartă numele de fertilitate. sistemul radicular al plantelor se dezvoltă normal. Însuşirea fundamentală a solului. sistemul radicular este slab dezvoltat. în timp ce. de a asigura condiţiile fizice. Proprietăţile solului Solul este pentru plante atât suportul în care se fixează prin sistemul lor radicular. numai în prezenţa apei ce reprezintă un factor deosebit de important pentru creşterea şi dezvoltarea lor.1. Solul este în acelaşi timp şi sursa principală de substanţe minerale de care plantele au nevoie pentru formarea biomasei lor (cca. 8 . chimice şi biologice specifice. care împreună cu atmosfera apropiată constituie mediu de viaţă al plantelor.

denumite fracţiuni granulometrice şi anume: nisipul. nu reţine apa. 5. capacitatea mare de reţinere a apei. luto-argiloasă.002 mm. coeziune ridicată.0. sunt soluri permeabile pentru apă şi aer. praful şi argila.proprietăţi fizico-mecanice. greutatea volumetrică. structurat. în alcătuirea solului. Praful (lutul) . sunt formate numai din particule grosiere şi fine de nisip. care definesc textura solului sau compoziţia granulometrică (mecanică). proprietăţi chimice. Nisipul .este formaţiunea cu diametrul mai mic de 0. Se încălzesc şi se răcesc repede. Au capacitate redusă de reţinere a apei şi sunt sărace în elemente nutritive. argiloasă. sunt grupate în funcţie de mărimea lor în mai multe categorii. Se caracterizează prin permeabilitate mică pentru apă şi aer. Textura solului Faza solidă a solului se găseşte în diferite grade de dispersitate. nisipolutoasă. au proprietăţi diametral opuse faţă de solurile nisipoase. Proprietăţile fizice ale solului Principalele însuşiri fizice ale solului sunt: textura. Particulele elementare.1. structura.02 . nu sunt coezive şi nu au plasticitate. Fiecare tip de textură imprimă solului anumite însuşiri.002 mm. cele mai mari deosebiri evidenţiindu-se la tipurile externe (nisipoasă şi argiloasă). de la fragmente grosiere de rocă şi până la particule coloidale (elementare). plasticitate şi aderenţă mare. se pot deosebi 6 tipuri de textură şi anume: nisipoasă. plasticitate şi aderenţă mare. se lucrează uşor şi pot fi spulberate de vânt.proprietăţi hidro-fizice. capacitate de reţinere mare a apei. rezistentă la alterare. are coeziune.Solul. sistem complex. 5.1. Argila . Solurile argiloase. prezintă o gamă largă de proprietăţi ce pot fi grupate astfel: proprietăţi fizice.02 mm.este formaţiunea granulometrică cu diametrul cuprins între 2 0. lutoasă. porozitatea.2. prezintă însuşiri apropiate de ale argilei. Solurile nisipoase. constituită din particule fine de minerale argiloase.2. cu diametrul cuprins între 0.1. Se 9 . luto-nisipoasă. În funcţie de proporţia de participare a acestor funcţiuni granulometrice. Au în general o fertilitate scăzută.se situează din punct de vedere al dimensiunii între nisip şi argilă.

sunt soluri. Cunoscând textura solului. În practica agricolă. 5.soluri grele (luto-argiloase şi argiloase). se pot stabili cele mai corespunzătoare moduri de folosinţă a terenurilor. precum şi cerinţele plantelor. se lucrează uşor şi au un regim de fertilitate ridicat. cu feţe plane neregulate. Proprietatea solului de a avea particulele elementare (nisip.2. Sunt soluri cu bună permeabilitate pentru apă şi aer. Pentru majoritatea plantelor de cultură cele mai favorabile condiţii le oferă solurile cu textură mijlocie. formând agregate de diferite forme şi mărimi. . cu diametru de 1 . cele mai adecvate măsuri agrotehnice şi agrochimice ce urmează a fi aplicate solului. reci. solurile din punct de vedere textural se împart în: . atenuând astfel influenţele negative ale nisipului şi argilei. Structura grăunţoasă se caracterizează prin agregate de formă aproape sferică. se recomandă o mobilizare mai energică şi repetată prin lucrări agrotehnice. este structura caracteristică orizontului A.2. au un potenţial de fertilitate ridicat. Pe solurile nisipoase supuse spulberării se impune evitarea mobilizării accentuate în timp ce pe solurile grele argiloase.lucrează greu. 10 . într-un interval scurt de timp. argilă) reunite sub formă de agregate poartă denumirea de structură.10 mm. Solurile lutoase.1. lutul şi argila participă în proporţii aproximativ egale. După forma pe care o prezintă agregatele din masa solului se disting mai multe tipuri de structură.soluri uşoare (nisipoase şi nisipo-lutoase). lut. Structura glomerulară se aseamănă cu cea grăunţoasă însă agregatele sunt mai poroase. . Structura poliedrică este reprezentată prin agregate. nisipul. în aceste soluri. Structura solului Particulele solide din masa solului se găsesc în cea mai mare parte legate între ele. Structura prismatică se caracterizează prin agregate alungite cu feţe plane şi capetele prismelor nerotunjite. este structura caracteristică orizontului B.soluri mijlocii (lutoase şi luto-nisipoase).

aplicarea îngrăşămintelor organice semifermentate cât şi a celor verzi.2. 11 . .2.3. orientate orizontal 5. este caracteristică orizontului B. prin creşterea exagerată a numărului lucrărilor solului în scopul pregătirii patului germinativ. mai ales din ploi repezi. în aşezare naturală. 5. . cu feţe plane. 5. Greutatea volumetrică (GV) sau densitatea aparentă (Da) Greutatea volumetrică este raportul dintre greutatea unei probe de sol şi volumul său total. distrugerea şi refacerea structurii solului Structura unui sol poate suferi o scădere a calităţii ei prin modificarea alcătuirii formei agregatelor. inclusiv volumul porilor. Cu totul altfel se prezintă fenomenul în solurile nestructurate care sunt greu permeabile.1. cele mai importante pentru practica agricolă sunt cele glomerulară şi grăunţoasă.2. prin tasarea şi sfărâmarea agregatelor. Importanţa structurii solului Dintre toate formele de structură. în astfel de soluri sistemul radicular al plantelor se şi dezvoltă bine.2. nu pot înmagazina cantităţi mari de apă. Structura lamelară (şistoasă).2.Structura columnară este asemănătoare cu structura prismatică însă au capetele prismelor rotunjite. aeraţie.2. se exprimă în g/cm2. Degradarea structurii pe cale mecanică are loc ca urmare a executării arăturilor când solul este umed sau prea uscat. Degradarea.1.practicarea asolamentelor cu ierburi perene. dar având asigurate condiţii favorabile de umiditate. Un sol bine structurat nu numai că este uşor străbătut de rădăcini. Pentru prevenirea degradării şi refacerii structurii solului se impun următoarele măsuri: . .evitarea băltirii apei şi a păşunatului neraţional.aplicarea amendamentelor calcice pentru corectarea reacţiei solului. nutriţie. este alcătuită din agregate alungite.executarea lucrărilor solului la conţinuturi optime de umiditate. .1.1. aceasta pierzându-se prin scurgeri laterale. Solurile cu o structură bună asigură plantelor condiţii optime pentru dezvoltarea lor.

deci de porozitate în solul luat în cultură. 12 .porozitatea necapilară sau (de aeraţie). dată de totalitatea porilor > 1 mm. Valorile apropiate de 1 indică un sol mai afânat şi sunt tipice pentru stratul arat.formarea structurii glomerulare stabile. Lucrările raţionale de afânare a solului.4. Adeziunea (aderenţa) . .1. umplute cu aer sau apă. de dimensiuni.porozitatea capilară. Solurile cu structură mijlocie sau uşoară. precum şi între agregatele de structură există o reţea de spaţii sau pori. Porozitatea este alcătuită din: . 5.2.este proprietatea solului de a-şi ţine lipite strâns particulele între ele. Volumul acestor spaţii. afânare. forme şi orientări diferite. care se exprimă în procente din volumul total al solului.. Valoarea GV. alcătuirea mineralogică. structurate. dată de totalitatea porilor cu diametrul < 1 mm.Pentru calcularea GV se foloseşte relaţia: G GV(Da) =--------------Vt în care : G = este greutatea solului uscat (g) Vt = volumul solului uscat (cm3) Greutatea volumetrică depinde de o serie de factori dintre care cei mai importanţi sunt: starea de agregare. sunt mijloace prin care se realizează condiţii bune de afânare.este însuşirea pe care o are solul umed de a adera (lipi) mai mult sau mai puţin la organele active ale maşinilor agricole. În general GV variază între 1 şi 2 în funcţie de tipul de sol şi factorii enumeraţi.2. coagulare şi structurare. serveşte pentru aprecierea compoziţiei şi gradului de tasare a solului precum şi pentru determinarea porozităţii şi a rezervei în diferite substanţe organice şi minerale. 5. Proprietăţi fizico-mecanice Coeziunea . bogate în humus.2. au o coeziune mai mică. formează porozitatea totală. Porozitatea Între particulele elementare. aplicarea judicioasă a îngrăşămintelor organice şi minerale precum şi a amendamentelor calcaroase. faţă de solurile grele slab structurate sărace în materie organică.conţinut în materie organică.

Aceasta constă în mărirea şi micşorarea volumului solului. Plasticitatea (modelarea) . fenomen ce apare în mod frecvent la sfârşitul iernii.2.Această proprietate lipseşte la solul cu umiditate redusă şi este prezentată la solurile argiloase. când solul nu se lipseşte de uneltele agricole şi forţa de tracţiune este minimă.. structură.3.lăţimea şi adâncimea brazdei.este însuşirea unor soluri ca la anumite valori ale umidităţii să ia unele forme care se păstrează şi după ce forţele care au acţionat asupra lor încetează.coeziune. tipul de utilaj. Permeabilitatea depinde mai cu seamă de porozitate. Variaţia de volum . 5. Proprietăţile hidro-fizice ale solului 5. Este condiţionată atât de factori dependenţi de sol .70 % din capacitatea de câmp pentru apă. Variaţia succesivă de creştere şi reducere a volumului solului produce deseori dezrădăcinarea plantelor (descălţarea).3.1. Capacitatea de reţinere a apei din sol Apa din sol provine în primul rând din precipitaţii şi în anumite condiţii din pânza freatică şi scurgeri şi este supusă unor forţe care determină mişcarea şi existenţa mai multor forme de apă. Cunoaşterea adeziunii are importanţă la stabilirea momentului optim pentru lucrarea terenului.2. de aceea pătrunderea apei se face deosebit de repede în soluri cu textură grosieră (nisipuri şi soluri nisipoase) şi scade până la zero în soluri cu textură foarte fină (puternic argiloasă). pentru a nu crea băltiri.este dată de forţa de tracţiune necesară efectuării arăturii. Este o însuşire caracteristică solurilor grele. nu manifestă însuşiri de plasticitate. Cunoaşterea gradului de permeabilitate are o deosebită importanţă pentru stabilirea corectă a irigaţiei prin aspersiune sau prin brazde. 13 . umiditate cât şi de factori independenţi de sol . solurile nisipoase.3.2. Rezistenţa la arat . viteza de lucru. în special de dimensiunea porilor. forma pieselor etc. atunci când se îmbibă sau pierde apa. Permeabilitatea pentru apă a solului Este proprietatea solului de a lăsa să treacă prin el apa cu mai multă sau cu mai puţină uşurinţă.2. 5. Umiditatea optimă pentru arat la majoritatea solurilor este de 60 .

) dar şi ioni de hidrogen H+ şi oxidril OH. peste apa de higroscopicitate. Raportul dintre concentraţia acestor ioni aflaţi în soluţia solului determină reacţia solului care se exprimă prin valori pH. accesibilă plantelor. calciu. care au forţe de sucţiune de până la 15-20 atmosfere. nu prezintă importanţă pentru aprovizionarea plantelor. nu este accesibilă plantelor. determină înălţimea de ridicare a apei prin capilaritate şi posibilitatea de utilizare a ei de către plante. Apa freatică este apa care se acumulează în adâncime deasupra unui strat argilos impermeabil. 14 . forţele de reţinere sunt sub 50 atmosfere astfel încât o parte din această apă poate fi folosită de către plante. practic. datorită forţei gravitaţiei. Proprietăţi chimice Apa pătrunsă în masa solului.Apa sub formă de vapori rezultă din evaporarea altor forme de apă. În soluţia solului se pot găsi toate elementele ce intră şi în compoziţia plantelor (azot. de regimul ei depinzând buna aprovizionare a plantelor.4. Apa de higroscopicitate este reţinută de forţe puternice cuprinse între 50 10. Apa capilară reprezintă categoria cea mai importantă de apă din sol. cunoscută sub numele de soluţia solului. Apa peliculară se prezintă sub formă de pelicule în jurul particulelor de sol. cuprinse între 15 atmosfere şi 1/3 atmosfere. este reţinută prin forţele de capilaritate. Apa de higroscopicitate este reprezentată prin straturile de molecule de apă. având importanţă redusă pentru agricultură.rezultaţi din disocierea unor compuşi chimici. fiind în acest punct de vedere. Apare după ploi sau irigare. potasiu. Apa capilară ocupă spaţiile capilare şi circulă în toate sensurile.2.000 atmosfere. reţinute în imediata apropiere a suprafeţei particulelor de sol. etc. 5. se află în sol în cantităţi foarte mici. dizolvă şi se încarcă cu diferite substanţe minerale şi organice aflate în stare de dispersie. Adâncimea apelor freatice. fosfor. ocupă spaţiile necapilare iar plusul de apă se infiltrează repede în adâncime. formând o soluţie complexă. Apa gravitaţională reprezintă totalitatea apei libere care nu se reţine în virtutea forţelor capilare şi ca urmare se scurge în adâncime.

reacţia acidă. reacţia este alcalină. Când în soluţie predomină ionii H . când predomină ionii de OH-.7. + 15 . .81 . iar dacă aceştia se găsesc în echilibru (H+ = OH-) reacţia este neutră. . solurile pot avea: . când pH-ul are valori cuprinse între 6. pH= log. Cunoaşterea reacţiei solurilor prezintă o mare importanţă în alegerea celor mai corespunzătoare plante de cultură. Cel mai adesea solurile au valoarea pH-ului cuprinsă între 5 şi 8. Pe scara valorilor pH-ului.reacţia alcalină.După Sörensen pH-ul se defineşte ca fiind logaritmul cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen.CH+ Scara pH-ului este cuprinsă între 0 şi 14.8.reacţia neutră.2. reacţia este acidă.2. când pH-ul este mai mic de 6. când pH-ul este mai mare ca 7.

levigarea). este procesul de depunere a acestor compuşi.poartă numele de proces de solificare. 16 . Consecinţa acestui proces este formarea la suprafaţa solului a orizontului A. Aceste procese au un rol foarte important în diferenţierea orizonturilor şi formarea profilului de sol.CAPITOLUL 6 FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PROFILULUI DE SOL Procesul general prin care se realizează schimbările fizice. de regulă din partea superioară spre adâncime. 6. Procesele de bioacumulare. Eluvierea (spălarea. chimice şi biologice suferite de materia minerală şi organică de la suprafaţa litosferei sub influenţa factorilor pedogenetici şi transformarea acestora într-o formaţiune nouă solul . orizontul format purtând denumirea de orizont turbos (T).1. undeva în profilul solului. Formarea profilului de sol Diferenţierea orizonturilor şi formarea profilului de sol. Straturile în care se acumulează compuşii respectivi se numesc orizonturi de sol sau orizonturi genetice. organici şi organo-minerali. se depun şi se acumulează în masa solului într-o anumită ordine. de la suprafaţă şi până la roca generatoare. Iluvierea. chimice şi biologice. iar succesiunea orizonturilor genetice. reprezintă urmarea acţiunii diferitelor procese fizice. reprezintă profilul solului. este aceea din care rezultă materie organică slab transformată aflată în diferite grade de humificare. A treia categorie de bioacumulare are drept rezultat acumularea masivă de resturi organice turbificate. constă în deplasarea de către apă a unor compuşi. rezultaţi în urma proceselor de dezagregare. sunt întâlnite la toate solurile şi constau în acumularea de substanţe organice mai ales sub formă de humus. A doua categorie de bioacumulare. Compuşii minerali. alterare şi sinteză a materiei minerale şi organice. Procese de eluviere şi iluviere.

grosimea. Procese specifice de alterare Alterarea este un proces general de modificare chimică a mineralelor din constituţia rocilor şi are drept efect formarea părţii minerale a solurilor. structura. textura. textura. structura. structura grăunţoasă. albăstruie.culoarea. afânat) se notează cu Am şi are următoarele caractere: . Principalele orizonturi de diagnoză a solurilor din ţara noastră sunt: Orizontul A este un orizont mineral. este asemănător cu Am în ceea ce priveşte culoarea. verzuie. iar alcalizarea este procesul de îmbogăţire a complexului coloidal al solului în ioni de sodiu. grosime de cel puţin 25 cm. neoformaţiunile. culoare închisă). care are o serie de proprietăţi morfologice cum ar fi : grosimea. Orizontul de sol este un strat aproximativ paralel cu suprafaţa terenului. cu ajutorul unor proprietăţi specifice dintre care enumerăm culoarea. consistenţa. Orizonturile de sol şi caracterizarea lor Profilul de sol prezintă o anumită succesiune a orizonturilor care pot fi identificate pe teren. sau texturat. structura. 6. este închisă. notat cu Bv întâlnit la solurile cambice. Procese de gleizare. notat cu Bt. Un proces specific de alterare este cel care duce la formarea orizontului B cambic.2. culoarea.notat cu G. Procesele de gleizare determină formarea unui orizont specific . Salinizarea este procesul formării unor soluri bogate în săruri solubile.În urma acestor procese se formează un orizont specific. Alcătuirea profilului de sol Profilul de sol reprezintă aspectul pe care îl are solul în secţiune transversală de la suprafaţă şi până la intersecţia cu roca generatoare. 17 . se notează cu Au. având o culoare caracteristică vineţie.orizontul de glei . tipul de humus. format la suprafaţa solului mineral în care s-a acumulat materie organică humificată.1. 6. Procese de salinizare şi alcalizare. cantitatea de materie organică. porozitatea. A umbric (umbra = umbră.2. conţinut de materie organică de cel puţin 1 % pe întreaga lui grosime şi de cel mult 35 % dacă partea minerală are peste 60 % argilă. argilo-iluvial. Se disting trei feluri de orizonturi A: A molic (mollis = moale. glomerulară sau poliedrică.

constituit din roci compacte. sescvioxizi Bs. cu acumulare de argilă. cu grosime minimă de 20 cm. se notează cu Ao. această structura poliedrică. humus iluvial şi sescvioxizi Bhs ) nu are structură. negru. dar şi în mod lent. printr-un orizont de trecere numit de tranziţie. este un orizont mineral în care se constată o îmbogăţire în argilă prin eluviere sau alterare. Orizontul C este situat în partea inferioară a profilelor de sol. Se găseşte sub orizontul T. Orizontul O (organic) s-a format la suprafaţa solului în condiţiile unui mediu nesaturat cu apă. structură poliedrică sau prismatică. grosime de cel puţin 10 cm. are = modificare. Orizontul B este situat sub orizontul A sau E. constituit din material organic provenit din muchi. Orizontul R este un orizont mineral situat la baza profilului. A/B. schimbare). brun. este un orizont format prin alterarea materialului parental.A ocric (ochros = pal. 18 . se poate găsi în profil deasupra unui orizont Bt sau Bs şi sub un orizont A sau O. E/B. cel puţin o parte din an. Orizonturi de tranziţie . Orizontul E este mineral. caracterizat printr-un conţinut mai scăzut de argilă şi materie organică. Orizontul T (turbos) este un orizont organic format în condiţiile unui mediu saturat în apă. A/R. Se disting trei feluri de orizonturi B: B cambic (cambio . Orizontul C. este notat cu simbolul Bv. Bhs şi Bh. Juncaceae. cea mai mare parte a anului. B/C. B/R. B argiloiouvial (argilla = argilă). se notează cu Bt şi prezintă culori diferite. prezintă culori mai închise decât. este un orizont mineral în care se acumulează carbonaţi. culoare deschisă). este un orizont format din acumulare de material amorf (materie organică Bh. A/G. textura fină. determinat de apa freatică situată la mică adâncime. Orizontul G (gleic) este un orizont mineral. sau B textural. Cyperaceae. fiind reprezentat prin roci. A sau B.trecerea de la un orizont la altul se face în unele cazuri tranşant. Principalele orizonturi de tranziţie sunt : A/c. B/G şi C/G. este un orizont deschis la culoare. format în condiţiile unui mediu saturat în apă. roşu. B spodic (spodos = cenuşă) se notează cu simbolurile Bs. sărac în materie organică.

care prezintă trei unităţi taxonomice la nivel superior: clasa.CAPITOLUL 7 CLASIFICAREA SOLURILOR ÎN ROMÂNIA Prima clasificare a solurilor din ţara noastră a fost făcută de Gh. irigarea fiind o măsură tehnică absolut necesară se folosesc pentru culturi de câmp (grâu. Clima este cea mai caldă şi cea mai aridă din România. pe suprafeţe reprezentative. Acest lucru se datorează în special cadrului natural care este foarte variat. textura este mijlocie. 19 . Solurile din regiunile de câmpie şi deal Solurile bălane.2. orz.1. valorile medii anuale sunt între 10. floarea soarelui. 7. in pentru ulei.7o şi 11. specii şi variante. În anul 1979 a fost elaborată o nouă clasificare sub egida ICPA. lutonisipoasă până la lutoasă. forestieră. sfeclă pentru zahăr. pe teritoriul României se întâlnesc patru zone naturale de vegetaţie: alpină. tipul şi subtipul şi patru unităţi taxonomice de nivel inferior: varietate.Solurile României 7.1.Murgoci în anul 1911.3oC iar precipitaţiile variază între 350 şi 430 mm. soia).A/C . Are o morfologie de tipul: Am .Cca. 7. silvostepă şi stepă. fiind considerată din acest punct de vedere ca un “muzeu natural” de soluri. la baza căreia au stat criteriile geneticogeografice de formare a solurilor. ce determină o variaţie deosebită a condiţiilor de climă şi de vegetaţie. Sunt puţin răspândite.500 km2) prezintă totuşi o gamă foarte largă de soluri. Munteanu. familie.2. porumb. întâlnindu-se numai în Dobrogea. Are o fertilitate mijlocie. structura este glomerulară sau grăunţoasă mică. a reliefului în trepte. care depinde în mare măsură de regimul precipitaţiilor. Pentru stabilirea acestor unităţi taxonomice se folosesc “orizonturile diagnostice şi caracterele diagnostice” care constituie elemente de diagnostic. Datorită condiţiilor variate de climă şi relief. Cadrul natural de formare a solurilor României Deşi ţara noastră are o suprafaţă restrânsă (237.

Cernoziomul tipic are morfologia .5 şi 11. dar şi pentru plantaţii pomicole şi viticole. Clima se caracterizează prin precipitaţii medii anuale de până la 600 mm. orz. mazăre. in.5oC. orz. floarea soarelui. grâu. structura este mai bună decât la solul bălan. Cernoziomurile cambice.5 . iar temperatura medie anuală variază între 8. Muntenia. Climatul este mai umed decât în cazul cernoziomurilor. iar dintre speciile pomicole. porumb. caisul.C sau Cca cu orizontul Am de culoare brun-închisă. Cernoziomul argiloiluvial prezintă morfologia : Am .Bt .620 mm. iar ale temperaturilor între 8. Clima are caracter continental. sunt soluri specifice zonei de silvostepă. sfeclă pentru zahăr.5oC. soia. Cernoziomul tipic are o textură mijlocie. podişuri şi dealuri joase la altitudini până la 550 m.3 şi 11. Cernoziomurile cambice sunt favorabile pentru grâu.11oC.Viţa de vie.A/C .C sau Cca. Cernoziomurile. Câmpia de Vest. atât datorită suprafeţelor întinse pe care le ocupă în regiunile de câmpie. soia.4 %). porumb. temperaturi medii de 8. Am . precipitaţiile medii anuale sunt cuprinse între 380 . cu o grosime până la 40 . Transilvania şi Dobrogea în unităţi de câmpie. cât mai ales prin fertilitatea ridicată. mazăre. Sunt cunoscute şi sub denumirea de cernoziomuri levigate. Moldova. Cernoziomurile cambice se întâlnesc în Oltenia.50 cm. în profil se constată urmele unei activităţi biologice intense. lutoasă. etc. în special soiurile pentru strugurii de masă se dezvoltă bine. Cernoziomurile sunt utilizate mai ales pentru culturile de câmp. piersicul şi cireşul se dezvoltă cel mai bine. Cernoziomurile argiloiluviale. iar orizontul Bt (textural) este gros până la 100 cm. floarea soarelui. 20 . Reprezintă unul din cele mai importante tipuri de sol din România. sunt soluri bogate în humus de tip mull (3 . cu un conţinut mai mare în argilă. Platoul Dobrogean. având culoarea brun-roşcată. podişuri şi dealuri joase. mediile anuale ale precipitaţiilor variază între 380 şi 560 mm. S-au format în zona de relief de câmpie. Moldova şi Transilvania. Cernoziomurile ocupă suprafeţe foarte întinse în Câmpia Română.

Fertilitatea solurilor brune acide depinde de grosimea orizontului Ao. sunt folosite în silvicultură. cuprind suprafeţe mai mari în Podişul Sucevei şi Podişul Central Moldovenesc (Podişul Bârladului).2 Solurile regiunilor de munte Solurile brune acide. Solurile brun-roşcate. Tot pe aceste soluri.Bt . 21 . S-au format într-un climat răcoros şi umed cu precipitaţii cuprinse între 800 şi 1400 mm şi temperaturi medii de 3. chimice şi de fertilitate.Bt . Condiţiile climatice şi însuşirile solurilor brun roşcate sunt prielnice atât pentru plante de câmp. sunt dispuse în continuarea cernoziomurilor argiloiluviale. fiind caracteristic zonei pădurilor de foioase.C sau Cca.C sau Cca. Pietroasele. Solurile brun-roşcate au proprietăţi fizice. Cotnari. Odobeşti. bine aprovizionate cu substanţe nutritive. prezintă grosimi de 30 . viţă de vie (podgoria Valea Călugărească) şi pomi fructiferi. ca păşuni şi fâneţe.Bv . dar condiţiile climatice mai umede asigură însă producţii mai constante îndeosebi la porumb.C sau R.2. Sunt cultivate aproximativ cu aceleaşi plante ca şi cernoziomurile cambice. Ao . Nicoreşti. molid cu brad şi fag.40 cm. textura este lutoasă până la luto-argiloasă. sfeclă. culoare brun cenuşie foarte închisă în stare umedă. inferioară cernoziomurilor argiloiluviale. cartofi.Sunt soluri bogate în humus (3-4 %). conţinutul în humus este de 3.6oC. Buzău. plantaţii de pomi şi viţă de vie. Solul brun roşcat tipic se întâlneşte în câmpia de sud şi sud-vest a ţării.Ame . Solurile brun-roşcate au o morfologie de tipul : Ao . folosite predominant pentru culturi de câmp. Solurile brune acide reacţionează bine la aplicarea îngrăşămintelor organice şi a celor cu azot (nitrocalcar şi uree). Solurile cenuşii. Sub aspectul zonalităţii. Solurile cenuşii prezintă un profil de tipul : Am . Sunt răspândite în partea estică a ţării. 7. structura este glomerulară sau grăunţoasă. ocupând suprafeţe întinse în Muntenia vestică şi centrală şi în Oltenia. cât şi pentru plante de nutreţ. Orizontul Am. legume. Solul brun acid are profilul scurt cu morfologia.4%. Vegetaţia naturală caracteristică acestui tip de sol o formează pădurile de molid. se cultivă cele mai renumite podgorii din ţara noastră.

22 . din acest punct de vedere făcând parte din categoria celor mai slab fertile soluri din ţara noastră.Es . Sunt utilizate în silvicultură sau ca pajişti şi fâneţe. şi vegetaţie ierboasă.R sau C. vegetaţia naturală este reprezentată prin păduri de molid şi pin. Ocupă suprafeţe mari în Carpaţii Meridionali iar pe suprafeţe mai mici în munţii Maramureşului şi Carpaţii Orientali. Au .Bhs .Podzolurile. jnepenişuri.3oC. Profilul podzolului prezintă următoarea morfologie. Pentru sporirea fertilităţii lor se recomandă aplicarea amendamentelor calcaroase în scopul reducerii acidităţii şi aplicarea anuală a îngrăşămintelor organice. Podzolurile au o textură variabilă de la nisipoasă la nisipo-lutoasă având o reacţie puternic acidă (pH sub 4). Fertilitatea acestor soluri este foarte scăzută. într-un climat cu precipitaţii de până la 1400 mm şi temperaturi medii anuale de 2. Apar în toate zonele muntoase ale ţării.

Întrebări recapitulative 1. Ce reprezintă fertilitatea solului? 13. Enumeraţi şi descrieţi principalele metode de cercetare folosite în pedologie. Descrieţi tipurile de sol întâlnite pe teritoriul României. 8. 3. Ce este humificarea? 10. Descrieţi solul din localitatea de domiciliu (tipul de sol. caracterizarea orizonturilor genetice ). Ce sunt orizonturile genetice? 16. scheme). Caracterizaţi orizontul A. 23 . În acest scop se vor utiliza materiale ilustrative (poze. Referate 1. Care sunt măsurile de prevenire a degradării structurii solului? 14. Prezentaţi agenţii fizici care determină dezagregarea mineralelor şi rocilor. 17. Care sunt formele de apă în sol? 15. Care este rolul humusului în fertilitatea solului? 12. Enumeraţi principalele legi care acţionează în pedologie. Prezentaţi solul cernoziom cambic 18. 2. Prezentaţi proprietăţile fizice ale solului. Care sunt principalii produşi ai dezagregării şi alterării rocilor şi mineralelor? 9. 6. 5. Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole. Care sunt cele mai importante principii în pedologie? 3. Prezentaţi proprietăţile fizico-mecanice ale solului. Definiţia solului. Prezentaţi solurile de munte Teme de control 1. Definiţi procesele de dezagregare şi alterare a solului. 7. profilul de sol. Care sunt principalele tipuri de humus? 11. 2. 4.

Diferite procese ca fotosinteza. temperatura. După nevoia lor de lumină plantele se grupează în plante de zi lungă.II . acumularea glucidelor sunt influenţate direct de intensitatea luminii. fructificarea. Durata de iluminare reprezintă numărul de ore cât plantele sunt expuse la lumină. c)legea factorului limitativ al producţiei. O în prezenţa luminii în timpul procesului de fotosinteză. creşterea frunzelor şi lăstarilor. fibre sau alte părţi ale plantei. 8.PARTEA A. substanţele nutritive. rezistenţa la cădere.2. Lumina ca factor de vegetaţie Lumina este un factor de vegetaţie indispensabil plantelor verzi întrucât sinteza materiei organice se produce din C. 8. tuberculi. H. apa. fructe. aerul.1.A AGROTEHNICĂ CAPITOLUL 8 FACTORII DE VEGETAŢIE ŞI POSIBILITĂŢI DE DIRIJARE Din mediul înconjurător plantele absorb apa. Interacţiunea dintre factorii de vegetaţie şi factorii de producţie Între factorii de vegetaţie şi plante se stabilesc anumite legături. b) legea acţiunii în complex a factorilor de vegetaţie. rădăcini. sărurile minerale iar cu ajutorul energiei solare sintetizează substanţele organice care se depun în seminţe. 24 . de zi scurtă şi plante neutre. Desfăşurarea proceselor de metabolism are loc sub influenţa factorilor de vegetaţie sau factori ecologici (grecescul oikos = casă). care se desfăşoară pe baza unor legi şi anume: a) legea nesubstituţiei şi egalităţii factorilor de vegetaţie. Factorii de vegetaţie care acţionează direct sau indirect asupra plantelor sunt: lumina.

Plantele de zi lungă înfloresc şi fructifică vara, având nevoie de perioade lungi de iluminare, cum ar fi grâul, secara, orzul, ovăzul, mazărea, inul, muştarul, lucerna, trifoiul, spanacul, etc. Plantele de zi scurtă cer durată scurtă de iluminare, adică 12 ore din 24 (tutunul, orezul, soia, porumbul, sorgul, cânepa). Plantele neutre sau indiferente faţă de iluminare, cum ar fi floarea soarelui, hrişca, alunele de pământ, pătlăgelele vinete, se pot dezvolta şi fructifica chiar dacă se măreşte sau se micşorează perioada de vegetaţie. Metode de dirijare a luminii În câmp modificarea cantităţii de lumină primită de plante se realizează prin: - zonarea culturilor, soiurilor şi hibrizilor în funcţie de cerinţele lor faţă de lumină; - stabilirea densităţii optime la semănat; - alegerea cele mai corespunzătoare metodă de semănat; - orientarea rândurilor de semănat pe direcţia N - S sau E - V; - combaterea buruienilor; - aplicarea unor măsuri speciale cum ar fi cârnitul şi copilitul, tăierile la pomi şi viţă de vie; - crearea de soiuri şi hibrizi cu potenţial biologic mare.

8.3. Temperatura ca factor de vegetaţie
Toate procesele vitale (absorbţia apei, respiraţia, fotosinteza şi transpiraţia), precum şi parcurgerea fenofazelor în dezvoltarea plantelor se desfăşoară normal numai în anumite condiţii de temperatură. Pretenţiile plantelor faţă de căldură se referă atât la temperatura aerului atmosferic, cât şi la regimul de căldură a solului. Temperatura solului, condiţionează prima perioadă din ciclul evolutiv al plantelor, germinaţia seminţelor. Temperatura la care începe germinarea seminţelor poartă denumirea de temperatură minimă de germinare şi reprezintă factorul care determină epoca la care trebuie să fie semănată fiecare plantă. Temperaturile minime de germinare sunt diferite în funcţie de plantele de cultură, spre exemplu cerealele păioase germinează la temperaturi minime de 24oC, mazărea la 1- 2oC, floarea soarelui la 5- 6oC. După răsărire plantele au
25

cerinţe diferite faţă de căldură, înfloritul la cereale se produce la 8- 12oC, alungirea paiului la 14- 16oC, înflorirea la 17- 18oC iar maturarea are lor la peste 19oC. Metode de dirijare a regimului termic al solului Principalii factori prin care este influenţată temperatura solului sunt lucrările solului. Solul lucrat, afânat devine mai permeabil, deci este mai cald, schimbul de gaze între sol şi atmosferă este mai activ. Evitarea stagnării apei, mulcirea solului cu mraniţă, turbă sau gunoi de grajd mărunţit contribuie la absorbţia căldurii pe solurile grele şi reci. Utilizarea îngrăşămintelor organice care prin descompunere degajă căldură, contribuie la încălzirea solului. Semănatul sau plantatul pe coamele brazdelor, plantarea perdelelor de protecţie, arderea substanţelor fumigene în vii, livezi, grădini de legume, irigarea cu apă cu temperatură diferită de cea a solului reţinerea zăpezii pe semănăturile de toamnă, sunt măsuri aplicate în scopul realizării unui regim termic corespunzător.

8.4. Aerul ca factor de vegetaţie
Aerul este un amestec de mai multe gaze (tab.1) care participă în procesele metabolice ale plantelor.
Tabelul 7 Compoziţia chimică a aerului
Componentul N2 O2 CO2 H2 Ozon gaze rare % 78,09 20,95 0,03 5 . 10-5 1 . 10-6 0,94

Cerinţele plantelor faţă de aer se referă atât la aerul atmosferic, cât şi la aerul din sol. Ca orice organism viu planta are nevoie de aer, fiecare din componentele acestuia având un anumit rol în viaţa plantei. Azotul atmosferic, nu este folosit direct de către plante, ci sub formă de săruri ale acidului azotic sau săruri amoniacale luate din sol.

26

Oxigenul este indispensabil vieţii plantei pentru procesul de respiraţie, pentru germinarea seminţelor, respiraţia rădăcinilor şi activitatea microorganismelor aerobe, cea mai favorabilă concentraţie în sol este de 15- 18%. Dioxidul de carbon din atmosferă, are rol în procesul de fotosinteză, o concentraţie mai mare de 1% poate fi suportată de plante. Amoniacul, în aerul din sol, se găseşte în cantităţi mai mari decât în atmosferă ca urmare a descompunerii materiei organice proteice. Între aerul solului şi aerul atmosferic există un schimb permanent de gaze, care este favorizat de starea de afânare a solului. Metode de reglare a regimului de aer din sol Dirijarea regimului de aer al solului este necesară mai ales pe cele grele, care se tasează repede şi formează crustă precum şi pe solurile cu exces de umiditate. Crusta şi tasarea solului au ca urmare micşorarea porozităţii acestuia, ceea ce îngreunează schimbul de gaze. Toate lucrările solului care asigură menţinerea structurii şi creşterea permeabilităţii solului, (arat, grăpat, cultivat) contribuie la îmbunătăţirea regimului de aeraţie a solului.

8.5. Apa ca factor de vegetaţie
Pentru viaţa plantelor apa joacă un rol multiplu în sensul că: - dizolvă şi transportă sărurile nutritive din sol, săruri care sunt luate de către plante din soluţia solului; - îndeplineşte şi funcţia de reglare a temperaturii plantei, fiind eliminată prin transpiraţie; - imprimă turgescenţa ţesuturilor plantei, asigurând un echilibru mecanic al diferitelor organe; Plantele au cerinţe care diferă de la o specie la alta, dar şi în funcţie de fazele de creştere; fazele în care plantele au nevoie de cantităţi mari de apă poartă denumirea de faze critice. La cerealele păioase fazele critice sunt înfrăţirea, formarea organelor florale şi formarea fructelor. La porumb fazele critice sunt formarea organelor florale, formarea şi dezvoltarea fructelor.

27

sunt măsuri prin care regimul de apă din sol poate fi îmbunătăţit. P. soia. cartoful. Se acumulează 28 . Metode de dirijare a regimului hidric al solului Acumularea şi păstrarea apei în sol se realizează prin arături adânci de vară sau de toamnă. Fe. Macroelementele sunt consumate în cantităţi mari de către plante. Mo. inul. aplicarea corectă a îngrăşămintelor.95% din masa plantei este alcătuită din elemente chimice luate din aer şi apă (C 45%. Ca. etc. menţinerea stratului superficial fără crustă şi afânat prin lucrări cu grapa sau cultivatorul.10% provin prin absorbţie din soluţia solului. porumbul.microelementele (sub 100 mg/kg) în care sunt cuprinse : Mn. sunt luate din aer şi apă iar celelalte elemente sunt preluate de către plante din sol. O. Mg. O 42%. Substanţele nutritive din sol ca factor de vegetaţie Plantele au nevoie pentru creştere şi dezvoltare. intervin spre exemplu în constituţia enzimelor. elementele chimice se clasifică în: . trifoiul sunt plante nerezistente la secetă. respectarea epocii de semănat şi a lucrărilor de semănat. acizilor nucleici şi a clorofilei. Zn.6. sfecla de zahăr. apă şi sol. 8. S. Bo. Microelementele sau oligoelementele sunt utilizate în cantităţi mici având funcţii variate în procesul de metabolism. lucerna.. . ele intră în componenţa proteinelor. sparceta prezintă rezistenţă mijlocie la secetă. H. alegerea soiurilor şi hibrizilor potriviţi zonelor de cultură. Aceste elemente sunt preluate de către plante din aer. În funcţie de proporţia în care intră în alcătuirea plantelor. Cl. irigarea. K. Cu. având pretenţii mari faţă de umiditate. Combaterea buruienilor. . floarea soarelui. Grâul. influenţează fotosinteza prin aceea că intră în alcătuirea clorofilei.Fasolea. secara. de un număr mare de elemente chimice din care cel puţin 16 sunt esenţiale pentru nutriţia lor. şi H 6%) şi numai 5. Aproximativ 90. Trei din cele 16 elemente esenţiale şi anume: C. orzul de toamnă.macroelemente (peste 100 mg/kg) în care sunt cuprinse : Na. Azotul este necesar pentru sinteza proteinelor şi a citoplasmei celulare.

înfrăţirea cerealelor. stimulează fructificarea. favorizează activitatea microorganismelor îmbogăţind solul în materie organică. Magneziul este un component al clorofilei şi alături de fosfor participă la formarea proteinelor. . Potasiul intensifică procesul de fotosinteză. Metode agrotehnice pentru dirijarea regimului substanţelor nutritive din sol . în vederea completării deficitului de elemente nutritive din sol. fructe dar mai ales în organele verzi ale plantei.combaterea buruienilor face ca elementele nutritive să fie consumate numai de plantele de cultură. . măreşte rezistenţa plantelor la boli. Calciul intră în constituţia membranei celulare şi joacă un rol important în creşterea ţesuturilor tinere. care se acumulează în cantităţi importante în frunzele şi coletele de sfeclă).rotaţia culturilor asigură acumularea în sol a unor substanţe nutritive. secetă şi îngheţ. Fosforul este constituentul principal al plantelor. reduce transpiraţia. favorizează dezvoltarea rădăcinilor. grăbeşte maturitatea. favorizează dezvoltarea rădăcinilor. prin care se reglează regimul de aer şi căldură din sol. măreşte rezistenţa plantelor la secetă. .în toate organele plantei în special în seminţe. se găseşte în protoplasma celulelor. cădere şi la îngheţ.administrarea îngrăşămintelor.lucrările solului. neutralizează acizii organici în exces (acidul oxalic. 29 . participă la sinteza substanţelor proteice.

desfundatul. etc. amestecarea. Lucrările solului se execută astfel încât să se realizeze următoarele obiective: reglarea însuşirilor fizice. tăvălugitul.înmagazinarea unor cantităţi mari de apă în sol. mărunţirea. Condiţiile care determină calitatea arăturii Calitatea arăturii se apreciază după următorii indicii de calitate: . răsturnarea brazdelor pe o adâncime determinată din stratul arabil.îngroparea la fundul brazdei a stratului superficial de sol cu însuşiri fizice modificate şi aducerea la suprafaţă a stratului structurat. organul de lucru al plugului este trupiţa.afânarea prin care se realizează aerarea şi încălzirea solului.1. chimice şi biologice ale solului.2. nivelarea. cultivaţia.CAPITOLUL 9. a buruienilor şi îngrăşămintelor.adâncimea brazdei. Importanţa lucrărilor solului Lucrările solului reprezintă procesele tehnologice care se execută în scopul modificării însuşirilor solului în vederea creării mediului potrivit pentru dezvoltarea plantelor. întoarcerea. 30 . modelarea.epoca de executare în raport cu cerinţele agrotehnice.2. Arătura Arătura este considerată lucrarea de bază a solului prin care se realizează desprinderea solului în brazde. . . Principalele lucrări ale solului sunt: aratul. . . încorporarea în sol a îngrăşămintelor şi a resturilor vegetale. 9. lucru cu freza. Procesele tehnologice care au loc în sol în urma executării acestor lucrări sunt: afânarea. a unor dăunători. grăpatul.1. mărunţirea. 9. Arătura se execută cu plugul. Prin arătură se realizează: .încorporarea resturilor vegetale. tasarea. distrugerea buruienilor. LUCRĂRILE SOLULUI 9.

. iar pentru culturile succesive de 15 . pierderea apei din stratul de sol prelucrat. fâşii care se mărunţesc foarte greu iar dacă umiditatea este prea mică rezultă bolovani care de asemeni se mărunţesc greu. La un conţinut prea mare de umiditate. gradul de îmburuienare şi de planta cultivată. Arătura de vară se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată care realizează şi o uşoară nivelare a solului. rezultă brazde în curele.gradul de vălurire.gradul de bolovănire (mărunţire). orz.65% din capacitatea solului pentru apă. Adâncimea arăturii de vară depinde de umiditatea solului. Pentru culturile de primăvară adâncimea arăturii este de 20 . in). După epoca de executare arăturile sunt de vară. mazăre. 9. destinată atât pentru culturi de toamnă dar şi pentru culturi de primăvară. ovăz. .20 cm.lăţimea brazdei.1.2. suprapunerea momentului efectuării arăturii cu cel al executării lucrărilor de pregătire a patului germinativ. c) Arătura de primăvară nu se practică deoarece prezintă multe neajunsuri cum ar fi. soia. cartof de toamnă). pentru cele de primăvară 25 . grâu.20 cm şi se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată care realizează o mai bună mărunţire şi aşezare a solului. rapiţa. de toamnă şi de primăvară. a) Arătura de vară se efectuează după culturi care se recoltează vara (borceagul. adâncimea este de 15 . Pentru culturile ce urmează a se semăna toamna. 31 .gradul de îngropare a resturilor organice şi a îngrăşămintelor. b) Arătura de toamnă se efectuează după culturi care se recoltează toamna (porumb pentru boabe. sfeclă pentru zahăr. . . şi de plantele ce urmează a fi cultivate.30 cm în funcţie de condiţiile de sol. floarea soarelui. Momentul optim de executare a arăturii este imediat după recoltarea şi eliberarea terenului de cultura premergătoare. reducându-se evaporarea apei. cartofi timpurii..1. Pentru culturile de toamnă adâncimea este de 20 .30 cm.existenţa gresurilor.25 cm. patul germinativ se pregăteşte în mod necorespunzător. Epoca de executare Arătura trebuie efectuată la un conţinut optim de umiditate de 50.

aerisirea şi încălzirea lor. După adâncimea de execuţie.5 ani.80 cm.20 cm. 3. grele. Când mai mulţi ani la rând arătura se execută la aceeaşi adâncime se formează hardpanul (talpa plugului) care este greu străbătută de rădăcinile plantelor. Arătura normală se execută la adâncimea de 18 . de starea culturală a terenului. Arătura adâncă se efectuează toamna sau vara. adânci. 4. pentru cultura care se însămânţează primăvara. 1. Arăturile se grăpează concomitent cu grapa stelată. Arătura de desfundare se efectuează cu plugul de desfundat la 40 . pentru afânarea. Adâncimea la care se execută acest tip de arătură este de 31 . precum şi pe terenurile cu exces de umiditate pentru a permite infiltrarea apei. care are rol în mărunţirea şi aşezarea solului şi de a micşora pierderile de apă din sol.Pe terenurile rămase nearate din toamnă.2.30 cm şi se stabileşte în funcţie de tipul de sol şi de felul plantei.la pregătirea terenului pentru culturi succesive. adâncimea de executare a arăturii să alterneze de la un an la altul. şi de desfundare. motiv pentru care se recomandă ca pe acelaşi teren. 5.20 cm. 32 . Adâncimea brazdei Adâncimea la care se execută arătura se stabileşte în funcţie de condiţiile de climă şi de tipul de sol. Arătura superficială se execută la adâncimea de 15 . compacte. arăturile se clasifică în arături superficiale. imediat ce solul se poate lucra. pe solurile unde stratul cu humus de la suprafaţă este subţire. precum şi de cerinţele plantelor de cultură.1. Arătura superficială se execută în următoarele cazuri: . făcându-se periodic odată la 3 .40 cm. pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole şi viticole. 9. foarte adânci. Adâncimea de executare este de 21. pentru cerealele de toamnă semănate după premergătoare târzii când umiditatea solului nu permite o arătură normală. primăvara pe terenurile rămase nearate. normale. dacă în anul anterior a fost efectuată o arătură mai adâncă. Arătura foarte adâncă se practică pe solurile argiloase. în zonele umede dacă arătura de toamnă s-a tasat.2.20 cm şi este destinată pentru însămânţarea unor culturi cu înrădăcinare superficială (cereale păioase). arătura de primăvară se face la adâncimea de 15 . 2.

Lucrările superficiale ale solului Lucrările solului executate cu grapa.9.lucrarea se începe la mijlocul parcelei. 9.sapă rotativă (SR .4 M). cele cu soţ se vor ara în lături iar parcelele fără soţ se vor ara la cormană.12 cm. rezultând o arătură fără coame şi fără şanţuri.1. nivelarea solului. Metode de executare a arăturii 1. a treia brazdă se trasează tot lângă prima. datorită răsturnării brazdei de la margine (la parcela arată în lături) în rigola formată la marginea parcelei vecine (care a fost arată la cormană). 9.4. 2.2.grapă stelată (GS . grapă stelată cu colţi curbaţi . Aratul pe sărite . Grăpatul se execută cu diferite tipuri de grape: grapa cu colţi reglabili (GCR .0).3. brazdele fiind răsturnate spre dreapta.3. tăvălugul sunt lucrări superficiale şi se execută în principal pentru pregătirea patului germinativ. 33 .7) sau rigizi (GCM . Ultima brazdă este trasată pe mijloc.1.se execută cu plugul reversibil şi este obligatorie pe terenurile în pantă supuse eroziunii. GDU .5). Brazda este răsturnată în ambele sensuri doar într-o singură parte.3. La încheierea arăturii parcela va prezenta o coamă pe mijloc şi două rigole pe margini.3. amestecarea stratului superficial de sol. brazda fiind răsturnată spre dreapta. vor forma câte o coamă pe marginile parcelei. 3.plugul se introduce în lucru la marginea din dreapta parcelei şi se întoarce pe marginea din stânga. Aratul la cormană .1. cultivatorul.2). 4.2. astfel că brazdele cu soţ sunt în dreapta iar cele fără soţ sunt trasate în stânga primei brazde. Lucrarea solului cu grapa Prin grăpat se realizează afânarea şi mărunţirea solului pe o adâncime de 3 . anual să se alterneze metoda de executare a arăturii în vederea reducerii denivelărilor. Aratul într-o singură parte . a doua brazdă se trasează lângă prima. grapa cu stele cu colţi drepţi . distrugerea buruienilor în vegetaţie sau în curs de răsărire.3. Prin această metodă denivelările în urma aratului (coamele şi şanţurile) se reduc la jumătate.1. grapa cu discuri (GD . formându-se o rigolă. Aratul în lături . formându-se o coamă. Ca o regulă generală se recomandă ca pe aceeaşi parcelă.terenul se împarte în mai multe parcele.

dacă s-a format crustă (porumb. c) pentru mobilizarea adâncă. şi se folosesc în următoarele cazuri: a) la pregătirea patului germinativ. se foloseşte grapa stelată cuplată în urma plugului. trifoiştilor şi pajiştilor primăvara devreme sau după fiecare coasă. pe adâncimea de 3. e) la întreţinerea pajiştilor.2. cu scopul de a mărunţi bulgării. lucrarea numindu-se dezmiriştire.2 ori). semănate. sapa rotativă sau grapa cu discuri. lucrarea se poate face pe toată lăţimea de lucru (cultivaţie totală) pentru pregătirea terenului în vederea însămânţării sau se poate face între rândurile de plante semănate la distanţe mari (cultivaţie parţială sau prăşit). Se folosesc grapele cu colţi. c) grăparea unor culturi înainte de răsărire. 34 . rariţă. Lucrarea solului cu cultivatorul Acţionează asupra solului de la suprafaţă. se folosesc grapele cu discuri. e) grăparea miriştilor cu grapa cu discuri în situaţia în care arătura nu se poate efectua imediat după recoltarea premergătoarei. d) grăparea lucernierelor. fără întoarcerea stratului de sol.18 cm. d) la lucrarea solului între rândurile de plante. f) grapa cu discuri se foloseşte înaintea arăturii de toamnă pentru distrugerea resturilor vegetale rămase după recoltarea porumbului. distrugerea buruienilor.Grapele se folosesc în următoarele cazuri: a) grăparea concomitentă cu efectuarea arăturii. dacă solul este mărunţit. soia.în rânduri distanţate. strângerea resturilor organice. favorizarea lăstăririi plantelor. realizându-se distrugerea crustei. dar a format crustă. b) la deschiderea rigolelor în cazul irigării culturilor prin brazde sau muşuroitul la cartof. florii soarelui. b) grăparea solului de la efectuarea arăturii şi până la pregătirea patului germinativ (de 1 . afânarea stratului superficial al solului. Cultivatoarele pot fi echipate cu organe active în formă de săgeată. (cultivaţie totală). 9. a aşeza şi nivela solul.3. daltă. fasole) sau în primele faze de vegetaţie. cuţit unilateral. dacă solul este bolovănos sau grapele cu colţi reglabili.

lucrările care se aplică se vor diferenţia după tipul de sol. 35 .4 sau tăvălugul inelar 3TI . punerea în contact cu solul a seminţelor. . Lucrarea se efectuiază cu tăvălugul neted sau inelar în momentul când solul nu aderă de suprafaţa acestuia din cauza umidităţii.sistemul de lucrări pentru culturi de toamnă. c) pentru tasarea stratului de sol prea afânat când se pregăteşte patul germinativ pentru seminţe mici. Lucrarea solului cu tăvălugul Lucrarea cu tăvălugul se face în scopul pregătirii terenului pentru însămânţare sau ca lucrare de întreţinere în cazuri speciale. mărunţirea bulgărilor rămaşi de la arătură. orz de toamnă.3.sistemul minim de lucrări ale solului.1. cartofii timpurii. 1. După recoltarea plantelor premergătoare se efectuează arătura cu plugul în agregat cu grapa stelată.9. starea culturală. 9. umiditatea solului. . mazărea. rapiţa.sistemul de lucrări pentru culturi succesive. După premergătoarele timpurii . Sistemele de lucrări ale solului Totalitatea lucrărilor solului şi ordinea de executare reprezintă sisteme de lucrări ale solului.5. 9.5.1. se execută cu tăvălugul neted 3TN .22 cm în scopul păstrării rezervei de apă din sol.3.sistemul de lucrări pentru culturi de primăvară. secară. Principalele sisteme de lucrări ale solului sunt următoarele: .4.4. Sisteme de lucrări pentru culturi de toamnă Sistemele de lucrări ale solului pentru culturile care se însămânţează toamna (grâu de toamnă. . adâncimea de lucru 18. b) la pregătirea patului germinativ. fertilitatea.după culturile care se recoltează la sfârşitul primăverii sau în timpul verii cum ar fi borceagul. borceag de toamnă. Prin tăvălugire se realizează tasarea stratului superficial de sol. cerealele păioase. rapiţă) depind de planta premergătoare. Tăvălugul se foloseşte: a) când însămânţarea se face în sol uscat pentru a pune seminţele în contact cu solul.

dacă arătura prezintă bulgări şi buruieni sau cu grapa cu colţi reglabili dacă s-a format crusta. Dacă terenul este nivelat. a) Pentru culturile care se seamănă primăvara mai devreme (mazărea. prin 1. sistemul de lucrări cuprinde arătura şi 1 .arătura. borceagul. 9.2 lucrări cu grapa cu discuri şi combinatorul.În perioada de la arat şi până la însămânţare se efectuează 1. 2. Sistemul de lucrări pentru culturi de primăvară Pentru culturile de primăvară. în vederea păstrării apei în sol. cartoful) prima lucrare se face cu grapa cu 36 . Aceste lucrări se efectuează cu grapa cu discuri. lucerna.28 cm.2.2 lucrări.22 cm. sfecla de zahăr). Lucrările superficiale se execută în perioada de la desprimăvărare şi până la însămânţare. pregătirea patului germinativ se poate face numai cu combinatorul. cu plugul în agregat cu grapa stelată. sfecla. fără bulgări şi fără buruieni. se fac în scopul pregătirii de calitate a patului germinativ. . trifoiul.mărunţirea bulgărilor. terenul este prea uscat ci se efectuează o lucrare superficială cu grapa cu discuri la 8.15 cm. fără buruieni. inul. Lucrările care se efectuează în aceste situaţii sunt: . După premergătoarele târzii .suprafeţe destul de mari ocupate cu culturile de toamnă sunt însămânţate după premergătoare târzii (floarea soarelui. Lucrarea se numeşte dezmiriştit.4 lucrări superficiale.pregătirea patului germinativ. frecvent între 22 . În acest scop toate lucrările solului şi pregătirea patului germinativ trebuiesc realizate într-un timp scurt de la eliberarea terenului de cultura premergătoare. porumb. prin 1. dar şi de planta de cultură.12 cm sau cu plugul şi grapa stelată la 12.3 lucrări cu grapa pentru a menţine solul afânat.3 lucrări cu grapa cu discuri. Pregătirea patului germinativ se face cu grapa cu discuri prin 1. Arătura este lucrarea care se execută în anul precedent. In funcţie de textura solului. soia. urmând ca arătura să se efectueze după căderea primelor precipitaţii. mărunţit. de grosimea orizontului A. .4. la adâncimea de 18. adâncimea variază între 20 şi 30 cm. În verile secetoase când datorită lipsei apei din sol.

se seamănă imediat după recoltarea plantelor premergătoare.20 cm în funcţie de umiditatea solului.5 lucrări cu grapa cu discuri.4. Această lucrare este suficientă pentru pregătirea patului germinativ dacă terenul este curat de buruieni şi afânat. după ce solul s-a zvântat.3. b) Pentru culturile care se seamănă primăvara mai târziu (sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai). În continuare terenul se pregăteşte cu 1 . Adâncimea arăturii variază între 15 . sistemul de lucrări ale solului se compune dintr-o lucrare aplicată primăvara devreme cu grapa cu colţi reglabili şi bara de nivelare. şi 3 .colţi reglabili. iar însămânţarea să se facă cât mai aproape de momentul recoltării premergătoarelor. este necesar ca terenul să fie eliberat cât mai repede iar arătura să se execute imediat după recoltarea plantei premergătoare când solul este mai umed. 9. Sistemul de lucrări pentru culturile succesive Culturile succesive sau duble. la sfârşitul primăverii sau începutul verii. Culturile succesive se pretează în zonele unde precipitaţiile sunt bine repartizate în perioada de vegetaţie sau în sistem irigat.2 lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili sau cu tăvălugul neted. 37 . Din acest motiv.

CAPITOLUL 10 SEMĂNATUL ŞI LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR DUPĂ SEMĂNAT 10. Pentru a putea fi folosite la semănat. Condiţionarea (curăţirea).masa a 1000 de boabe (MMB). etc.puritatea.1. . . Materialul de semănat şi plantat Lucrarea prin care sămânţa se introduce în solul pregătit la adâncime corespunzătoare. Sortarea poate fi făcută odată sau separat de curăţire. expunerea la soare. tratarea. reprezintă masa seminţelor dintr-un volum de 100 l. Expunerea la soare se practică pentru a stimula procesele vitale (fasole). constă în îndepărtarea impurităţilor şi mai ales a impurităţilor verzi. preîncolţirea.1. se numeşte semănat.autenticitatea.1 Pregătirea seminţelor pentru semănat Principalele lucrări de pregătire a seminţelor înainte de semănat sunt: condiţionarea. pentru a germina şi a produce noi plante.starea sanitară sau prezenţa atacului de boli şi dăunători. procentul de seminţe germinabile. material săditor). . seminţele trebuie să aibă următoarele însuşiri: . . drajarea. însuşirea seminţei de a aparţine unui soi sau hibrid.umiditatea. Uscarea constă în reducerea conţinutului de apă din seminţe. în instalaţii speciale (în special la porumb). butaşi. 10. uscarea. umectarea. .masa hectolitrică. reprezintă conţinutul în apă din seminţe. Plantatul este lucrarea prin care sunt încorporate în sol organele vegetative (tuberculi.facultatea germinativă. însuşirea seminţei de a nu conţine corpuri străine. rădăcini tuberizate. se exprimă în grame. până la nivelul la care acestea nu se alterează. 38 . .

Epoca de semănat Unele specii de plante se seamănă toamna iar altele primăvara. este acoperirea seminţelor cu o peliculă din material organic. Drajarea. Semănatul prea devreme determină o creştere prea mare a masei vegetale şi o scădere a rezistenţei plantelor la atacul bolilor şi dăunătorilor. orzul şi orzoaica de toamnă. floarea soarelui. Epoca II este caracterizată prin creşterea temperaturii în sol la 8 . 39 o .12oC prielnică pentru germinarea seminţelor de tutun. calendaristic corespunde cu intervalul 1 .10 martie. condiţie necesară pentru germinarea seminţelor de porumb. Pentru aceste specii se impune respectarea epocii optime de semănat care asigură răsărirea la timp a plantelor şi pregătirea pentru a rezista temperaturilor coborâte din timpul iernii. soia.7oC se poate semăna sfecla. orez.3 C. bostănoase. În epoca III în sol temperatura ajunge la 10 . temperatura minimă de germinare pentru mazăre. bumbac. Data începerii semănatului depinde şi de condiţiile de climă din zona. 10. de expoziţia terenului. Cu excepţia rapiţei care se seamănă la sfârşitul lunii august. În primăvară se seamănă majoritatea culturilor. se poate face cu câteva zile înainte de semănat. Toamna se seamănă rapiţa de toamnă. se poate practica la seminţele segmentate şi şlefuite de sfeclă sau la unele legume. Tratarea seminţelor cu insecticide şi funcigide împotriva bolilor care se pot transmite prin sămânţă şi a dăunătorilor care pot ataca sămânţa în sol până la germinare. celelalte specii se seamănă începând cu a doua jumătate a lunii septembrie şi până în prima decadă a lunii octombrie. deoarece seminţele germinează la temperaturi diferite iar plantele răsărite reacţionează diferit la temperaturile atmosferice scăzute. calendaristic este intervalul 25 martie . trifoi. de textura solului. pentru a grăbi ajungerea la maturitate. lucernă. de cultură. fasole. secara şi grâul.15 aprilie. În epoca I târzie când în sol temperatura ajunge la 5 . epoca de semănat se stabileşte în funcţie de temperatura minimă de germinare a seminţelor. Preîncolţirea se aplică la unele legume sau la cartofii timpurii.10oC. cereale de primăvară. Culturile de primăvară se pot semăna în epoca I timpurie când în sol sunt 1 .Umectarea are rolul de a grăbi germinarea seminţelor.2. se practică mai ales în legumicultură.

sfecla. cartoful.4. soia. distanţa dintre rânduri. Semănatul în coame Se aplică în zonele reci cu exces de umiditate. sfeclă şi loturile semincere. inul.10. iar plantele se înrădăcinează mai bine.45 cm) iar între benzi se lasă distanţe mai mari (60. 10.3. distanţa dintre rânduri este de 6 cm. Metode de semănat La stabilirea metodei de semănat se ţine seama de particularităţile plantelor. trifoiul. distanţa dintre rânduri este de 30 . Se apreciază că adâncimea de încorporare a seminţelor să fie de cca. În funcţie de aceşti factori semănatul se poate realiza folosind următoarele metode: Semănatul în rânduri obişnuite Prin această metodă se seamănă cerealele păioase. Semănatul în rânduri îndepărtate Este metoda prin care sunt semănate culturile prăşitoare. Adâncimea de semănat Adâncimea de semănat depinde de particularităţile plantelor. borceagul. Semănatul în rânduri dese În acest mod se pot semăna cerealele păioase. de scopul culturii. se practică la cultura cartofului sau în legumicultură. Distanţa dintre rânduri este de 12. care se realizează cu semănătoarea SUP -29.se realizează cu semănătoarea purtată SPC-6. Semănatul în rigole Este practicat pe terenurile în pantă sau în zonele secetoase.70 cm). Semănatul în benzi Benzile sunt grupuri de două sau mai multe rânduri cu distanţe între ele (12. 10 ori mai mare decât diametrul acestora. de umiditatea şi textura solului. în acest mod este semănat porumbul. lucerna. fasolea. Semănatul în rânduri dese se realizează cu semănătoarea SUP-29 echipată cu brăzdare duble. condiţiile climatice. cânepa pentru fuior.80 cm în funcţie de particularităţile culturii respective. acest sistem se practică pentru soia.4 .5 cm. inul. 40 . deoarece pe fundul rigolei sămânţa găseşte umiditatea necesară încolţirii. floarea soarelui.

10 cm. în timp ce seminţele mari (porumb. b) În timpul iernii se face verificarea stării de vegetaţie a culturii prin recoltarea probelor de sol cu plante (monoliţi). lucrare ce se poate efectua numai pe terenurile amenajate pentru irigat. . 41 .3 cm. Aceeaşi sămânţă se încorporează la adâncime mai mică în solul mai umed sau argilos.eliminarea excesului de apă prin executarea canalelor de scurgere. soia. D = densitatea care trebuie realizată la semănat.5. Lucrări de îngrijire a culturilor după semănat De la înfiinţarea culturilor până la recoltare se execută diferite lucrări de îngrijire care se diferenţiază după plantele de cultură. condiţiile de climă şi sol. floarea soarelui.îngrăşarea suplimentară cu îngrăşăminte cu azot.x 100 PxG C = cantitatea de sămânţă necesară pentru un hectar. 10. Norma de sămânţă Norma de sămânţă sau cantitatea de sămânţă folosită la un hectar depinde de desimea la semănat. lucerna. MMB = masa a 1000 boabe. G = germinaţia seminţei.combaterea dăunătorilor.1. legume) se încorporează în sol la adâncimi de 2.măsurile de eliminare a excesului de apă prin executare de şanţuri de scurgere.Seminţele mai mici (rapiţa. etc.) la adâncimi de 5.udarea pentru răsărire. de puritatea şi germinaţia seminţei. se face la semnalarea atacului în perioada de toamnă.6. Lucrări de îngrijire a culturilor de toamnă a) Până la venirea iernii principalele lucrări de îngrijire sunt: . 10. Norma se calculează după următoarea relaţie: D x MMB C kg/ha = --------------------. trifoi. fasolea.6. . de greutatea a 1000 boabe. 10. c) Primăvara se vor aplica următoarele lucrări de îngrijire: . . P = puritatea seminţei.

completarea golurilor când rândurile se observă. fie cu ajutorul erbicidelor. ..6.tăvălugirea.combaterea bolilor şi dăunătorilor se poate face în scop preventiv sau curativ.ciupitul sau ruperea vârfurilor tulpinii principale pentru a opri creşterea în înălţime a plantei şi a dirija substanţele hrănitoare la fructe. Pe intervalul dintre rânduri prăşitul se execută cu cultivatorul echipat cu cuţite tip săgeată şi semisăgeată. .combaterea buruienilor se efectuează fie cu grapa cu colţi reglabili sau cu sapa rotativă. cu sapa rotativă sau prin mijloace chimice. gunoi fermentat.îngrăşarea suplimentară cu îngrăşăminte uşor solubile. care se face imediat după semănat.2. 42 .irigarea culturilor pentru satisfacerea nevoilor de apă. care se face în scopul distrugerii buruienilor. . b) Pentru culturile prăşitoare: . imediat ce solul este zvântat. Ultima praşilă mecanică se execută înainte ca plantele să atingă cadrul cultivatorului. se execută cu cultivatorul echipat cu corpuri tip rariţă. Repunerea rădăcinilor plantelor în contact cu solul se realizează printr-o lucrare cu tăvălugul neted.combaterea bolilor şi dăunătorilor folosind fungicide şi insecticide. turbă. Uneori la ieşirea din iarnă plantele au o parte din rădăcini la suprafaţa solului.mulcirea este lucrarea prin care se acoperă solul cu diferite materiale (paie tocate. .răritul constă în smulgerea sau tăierea plantelor până la desimea optimă la culturile răsărite mai des. Lucrări de îngrijire a culturilor de primăvară a) Pentru culturile neprăşitoare se execută următoarele lucrări: . . etc. perpendicular pe rândul de plante. iar pe rândul de plante lucrarea se face manual cu sapa. . .prăşitul este lucrarea specifică pentru culturile de prăşitoare.combaterea buruienilor prin mijloace mecanice. mai ales dacă solul este uscat sau pentru culturile cu seminţe mici.grăpatul se poate face înainte sau după răsărirea plantelor pentru distrugerea crustei şi a buruienilor în curs de răsărire.muşuroitul constă în formarea unui muşuroi la rădăcina plantelor. . .). cu ierbicide. folosind fungicide şi insecticide. mraniţă. . 10. fenomen cunoscut sub denumirea de descălţare sau dezrădăcinare. crustei şi afânării solului. .

a) Buruienile consumă din sol cantităţi importante de apă şi substanţe nutritive. În general animalele evită consumul buruienilor toxice sau dăunătoare în timpul păşunatului. eliberează în sol. dacă sunt consumate de animale imprimă gust şi miros neplăcut laptelui şi cărnii. Buruienile şi seminţele lor provoacă intoxicaţii la om şi animale. depreciază calitatea lânii şi a pielii animalelor. Pagubele produse de buruieni 1.CAPITOLUL 11 BURUIENILE 11. datorită mirosului caracteristic pe care îl au. se îngălbenesc. b) Umbresc plantele de cultură. Usturoiul sălbatic (Allium rotundum). sulfina (Melilotus officinalis). De menţionat şi faptul că unele seminţe de buruieni sunt îndepărtate greu şi numai în instalaţii speciale cum este cazul la torţel (Cuscuta sp. ciulinii. substanţe ce inhibă creşterea plantelor de cultură (substanţe allelopatice). gustul.1. c) Unele buruieni în timpul vegetaţiei sau după descompunere. 2. dar dacă sunt 43 . muşeţelul (Matricaria chamolila). Plantele de cultură în primele faze de vegetaţie. Buruienile influenţează negativ calitatea produselor agricole. Fânul care conţine multe buruieni are o valoare nutritivă scăzută. 3.). pelinul (Artemisia sp. culoarea produselor obţinute de la animalele care le consumă. tulpinile se subţiază. Buruienile produc pagube nu numai asupra cantităţii recoltelor ci şi a calităţii acestora. culoare neagră făinii. Spinii. Seminţele de neghină (Agrostema githago) măcinate odată cu cerealele panificabile dau un gust amar. brusturele. cresc şi se dezvoltă mai greu. Concurează plantele de cultură pentru condiţiile de viaţă. scade rezistenţa plantelor la cădere. ceapa ciorii (Gagea arvensis). odos (Avena fatua). Seminţele sau planta întreagă pot deprecia mirosul. zâzanie (Lolium temulentum).). Recoltele obţinute din lanurile îmburuienate conţin cantităţi mari de seminţe de buruieni.

pe care le conţin pot produce intoxicaţii sau chiar moartea animalelor.consumate.Colchium autumnale (brânduşa de toamnă) .provoacă tulburări digestive. Creşterea volumului de muncă şi a cheltuielilor ca urmare a îmburuienării. Multe buruieni sunt gazde pentru dăunătorii şi agenţii patogeni ai plantelor de cultură.Datura stramonium (laurul) . .Hyoscyamus niger (măselariţa) . produce intoxicaţii. produce paralizii şi moartea animalelor în 24 ore. Lanurile îmburuienate se lucrează mai greu şi sunt necesare mai multe lucrări de combatere a buruienilor. . intoxicaţii mortale. gazdă pentru gândacul din Colorado. saponinelor. Unele seminţe sunt toxice atât pentru om cât şi pentru animale.Cicuta virosa (cucuta de apă) . Cele mai răspândite buruieni toxice sunt: . .Atropa belladona (mătrăguna) . colici.conţine un latex care provoacă vomă.Glyceria acvatica (mana de apă) . datorită alcaloizilor.Seminţele de zâzanie (Lolium temulentum) conţin o ciupercă otrăvitoare care poate provoca otrăviri la om. volbura (Convolvulus arvensis) plantă gazdă pentru viermele sârmă (Agriostes lineatus) foarte periculos pentru cereale. etc. 4. iar seminţele de piciorul cocoşului (Ranunculus arvensis) rănesc cu ghimpii lor mucoasa tubului digestiv a animalelor.produce paralizii la animale. Solanum nigrum (zârna). Buruienile ca mijloc de răspândire a insectelor dăunătoare şi a bolilor plantelor agricole. Chenopodium album (loboda sălbatică) are aceleaşi boli ca şi sfecla de zahăr.conţine un latex care este foarte toxic şi care produce paralizia centrului respirator sau tulburări digestive. glucozizilor. . iar recoltarea se face mai greu şi cu pierderi mari. paralazii. . 5. . diaree.conţine acid cianhidric..este foarte toxică pentru cabaline. seminţele de neghină (Agrostema githago) sau de măselariţă (Hyosciamus niger) sunt toxice şi vătămătoare pentru om şi animale. Seminţele de odos (Avena fatua) consumate împreună cu cele de ovăz pot provoca inflamaţia mucoasei esofagului la cai.Euphorbia cyparissias (laptele câinelui) .care produce paralizii la cabaline şi rumegătoare. 44 .

cele mai multe specii de buruieni se înmulţesc însă pe cale sexuată (seminţe). Capsella. Senecio vernalis). Prin drajoni se înmulţesc pălămida (Cirsium arvense). pirul gros (Cynodon dactilon). coada calului (Equisetum arvense).ceapa ciorii (Gagea arvensis).10 cm (Convolvulus arvensis. Echinoloa germinează când în sol sunt 10 .1.3. Polygonum convolvulus) sau chiar de la 20 cm (Avena fatua).2. altele pot germina de la o adâncime mai mare de 8 .2. iar prin bulbi . Buruienile pot produce 3. Modul de înmulţire Comparativ cu plantele de cultură.4 generaţii de seminţe pe an (Capsella bursa pastoris. seminţele sunt capabile să germineze înainte de scuturarea totală a petalelor florilor. Vitalitatea şi longevitatea Vitalitatea este proprietatea seminţelor de a rezista la condiţiile de mediu. Germinaţia seminţelor Majoritatea seminţelor de buruieni germinează la adâncimea cuprinsă între 0. usturoriul sălbatic (Allium rotundum). motiv pentru care şi combaterea lor este îngreunată.5 cm. bulbi. 11. Particularităţile biologice ale buruienilor Buruienile prezintă unele însuşiri biologice diferite de ale plantelor de cultură care favorizează răspândirea lor şi îngreunează combaterea.12oC. brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale). germinează la 10 15oC în timp ce Cuscuta. Temperatura minimă de germinare este diferită după specii. Există după cum am văzut şi specii de buruieni care se pot înmulţi şi vegetativ prin rizomi. 45 . fără să-şi piardă puterea de germinaţie. Germinaţia seminţelor de buruieni este eşalonată. Thlaspi. Chenopodium.5oC. buruienile se înmulţesc atât prin seminţe cât şi vegetativ.2. Prin rizomi se înmulţesc specii ca pirul (Agropyron repens). pot germina la 1 . susaiul (Soanchus arvensis). etc.2. stoloni.2. Amaranthus. 11.11.5 . Principalele particularităţi biologice ale buruienilor sunt: 11. drajoni. volbura ( Convolvulus arvensis).

. trei fraţi pătaţi (Viola tricolor).60 cm dispar aproape în totalitate. 11.longevitate între 17 .4.buruienile care cresc pe terenurile necultivate sau în culturi neângrijite. Criterii de clasificare Buruienile se pot clasifica după mai multe criterii şi anume: 1. plesnitoare (Ecbalium elaterium) şi slăbănogul (Impatiens nolli). . .100 ani.longevitate între 3 . a) Buruienile care îşi asigură răspândirea seminţelor prin mijloace proprii se numesc autohore.longevitate până la 3 ani. cu ajutorul factorilor naturali sau prin mijloace proprii. Clasificarea buruienilor 11. Cele mai multe seminţe se găsesc în stratul de la 0. animalele servesc la transportul seminţelor la distanţă. vântul. b) Buruienile la care fructele şi seminţele sunt răspândite cu ajutorul factorilor externi se numesc alohore. . Din această grupă fac parte: 46 . care asigură răsărirea eşalonată în funcţie de condiţiile prielnice de germinare. .Seminţele buruienilor au o vitalitate mare deoarece pot să supravieţuiască chiar în condiţii de secetă prelungită. Căile de răspândire a buruienilor Sursa principală de îmburuienare o constituie rezerva de seminţe de buruieni din sol. Surse de îmburuienare 11.folosirea gunoiului de grajd insuficient fermentat.20 cm.folosirea pentru semănat de sămânţă necondiţionată. .4.factorii naturali. Longevitatea este proprietatea seminţelor de a-şi păstra puterea de germinaţie timp foarte îndelungat. 11.3.1. Alte surse de îmburuienare sunt: . Buruienile se pot răspândi prin numeroase căi.1.mişcarea seminţelor dintr-un loc în altul datorită activităţii omului. apa. la adâncimea de 50. După longevitate seminţele se clasifică în trei grupe: . După modul de răspândire.17 ani.3.

holera.nalba sălbatică. Xanthium strumarium .sunt răspândite de către păsări şi animale.cornuţi.e necultivate. loboda.ştirul. Xanthium spinosum .pălămida.pălămida. grădini de legume. etc.laurul.ştirul.volbura. laurul.păpădia. După preferinţele faţă de hrană. Amaranthus retroflexus .laptele câinelui.loboda sălbatică. . .întâlnite pe terenuri necultivate. d) de pe pajişti . Convolvulus arvensis .buruienile hidromorfe (răspândite cu ajutorul apei). . c) din grădinile de legume . ariste cu care se agaţă de părul sau blana animalelor (Arctium lapa brusturile. Sonchus arvensis . Xanthium strumarium .ştirul). Din acest punct de vedere buruienile sunt: a) ruderale .măselariţa.specifice grădinilor de legume mai importante sunt următoarele specii (Datura stramonium . 3. . ţepi.sunt buruienile care preferă terenuri bogate în azot. în această grupă se include ştirul. transportul seminţelor sau furajelor infestate cu buruieni.buruienile anemohore (răspândite cu ajutorul vântului).păpădia.urzica moartă. Carduus nutans ciulin).holera. Xanthium spinosum .susaiul. În acest fel sunt răspândite acele fructe sau seminţe care sunt prevăzute cu cârlige. Hyosciamus niger .pajiştile şi fâneţele naturale sunt invadate de specii ca :(Taraxacum officinale . etc. b) segetale . sunt cele mai răspândite (Amaranthus retroflexus . 47 . malurile apelor (Malva neglecta .cornuţi. Cirsium arvense . Chenopodium album . Amaranthus retroflexus . Euphorbia cyparisias .buruienile zoohore . Buruienile se împart în următoarele grupe: a) azotofile. în culturi. urzica. Lamium purpureum . Taraxacum officinale . După locul unde cresc Buruienile sunt întâlnite peste tot începând cu terenuril. pajişti.buruieni răspândite cu ajutorul omului (antropohore) care foloseşte pentru semănat material necondiţionat. marginea drumurilor. Acest mod de răspândire este frecvent în orezării unde se întâlneşte Echinochloa crus gali (iarba bărboasă) sau pe terenurile irigate. 2.din această grupă fac parte toate buruienile întâlnite în culturile agricole..Cirsium arvense .

timpurii de primăvară . 5. Fumaria sp. b) Buruienile parazite sunt acele specii care nu au capacitatea de a se hrăni independent. N. B. ajung la maturitate în anul în care au răsărit.. 1.4 ani. Amaranthus retroflexus.rugul.lânăriţa).la rândul lor se împart în două grupe: monociclice şi diciclice. mai frecvente sunt:(Equisetum arvense . Rumex acetoselamăcrişul). Criteriul cel mai important din punct de vedere agronomic este după modul de înmulţire. neparazite şi parazite. Erodium cicutarium. deci sunt buruieni perene.târzii de rpimăvară .sunt buruieni care trăiesc doi ani. Salicornia herbacea . Buruienile monociclice sunt buruieni anuale.sunt buruienile întâlnite pe terenurile bogate în calciu (Melilotus officinale. Rubus caesius .Setaria sp. Avena fatua.sunt specii de buruieni întâlnite pe soluri acide. Chenopodium album.Şarpe (1976) împarte buruienile în două mari grupe după particularităţile de înmulţire şi durata vieţii şi anume: monocarpice şi policarpice. Buruienile monocarpice monociclice la rândul lor sunt efemere. timpurii de primăvară şi târzii de primăvară. a) Buruienile neparazite cuprind majoritatea speciilor de plante care se pot hrăni independent. Buruienile monocarpice . se înmulţesc prin seminţe. Cele mai periculoase sunt speciile de torţel (Cuscuta speciae) care parazitează tulpinile plantelor iar speciile de lupoaie (Orobanche sp.b) calcifile. . În funcţie de acest criteriu buruienile se împart în două grupe mari şi anume. d) halofile sau buruieni de sărături.sulfina. A.adaptate să creacă pe terenuri sărăturate (Artemisia sp.) parazitează rădăcinile unor plante.Stelaria media. Buruienile policarpice fructifică de mai multe ori în viaţa lor deoarece au o durată de viaţă de 3 .iarba sărată).. 4.coada calului. c) acidofile sau calcifuge. După modul de procurare a hranei.Sinapis arvensis. Linaria vulgaris . . . prin organe proprii.efemere . Buruienile monocarpice . . Buruienile dicilice sau bianuale. A.fructifică o singură dată în viaţă.peliniţa. în primul an se dezvoltă rozeta iar în al doilea fructifică. 48 . Veronica hederifolia. Solanum nigrum.

Sonchus arvensis (susai). Hyoscyamus niger (măselariţă). (pătlagina). b) Buruieni de toamnă :Apera spica venti (iarba vântului) şi Bromus arvensis (obsiga). b) buruieni cu înmulţire vegetativă slabă. Plantago sp. c) Buruieni care se înmulţesc puternic pe cale vegetativă.2. Convolvulus arvensis (volbura). iar în al doiloea ajung să fructifice. din această grupă fac parte buruieni care produc şi seminţe dar care se pot înmulţi şi prin organe vegetative (drajoni. c) buruieni cu înmulţire vegetativă puternică. 49 . dar şi din mugurii dorminzi aflaţi pe rădăcină. Artemisia absinthium (pelin). Onopordon acanthium (scai măgăresc). rizomi.sunt buruieni care produc anual seminţe cu care se pot înmulţi. githago (neghina. Lepidium draba (urda vacii). Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului). în primul an de vegetaţie cresc vegetativ. etc. a) Buruieni care iernează facultativ : Agrostema Papaver rhoeas (macul). Ranunculus acer (floarea broşeteascvă). Sorghum halepense (costrei). Cynodon dactylon (pir gros). Exemple din această grupă sunt: Arctium lapa (brusture). a) Buruieni fără înmulţire vegetativă. Astfel de buruieni sunt: Taraxacum officinale (păpădia). B. Matricaria chamomila (muşeţel). Buruieni policarpice (perene) Cuprind trei grupe în funcţie de modul cum se înmulţesc şi anume: a) buruieni fără înmulţire vegetativă. de toamnă şi bienale. Plantago lanceolata (pătlagina). Cichorium intybus (cicoarea).pot fi grupate în trei categorii : care iernează facultativ. . Equisetum arvense (coada calului). c) Buruieni bienale. Burueini monocarpice diciclice . Conium maculatum (cucuta). se înmulţesc sexuat prin seminţe.Dintre buruienile care se înmulţesc prin muguri de rădăcină (drajoni) amintim următoarele specii : Cirsium arvense (pălămida). Daucus carota (morcov sălbatic). b) Buruieni cu înmulţire vegetativă slabă . stoloni şi bulbi).Buruieni care se înmulţesc prin rizomi: Agropyron repens (pir târâtor). .

Dezavantajele acestor metode se referă la faptul că necesită multă forţă de muncă (prăşit. iar repetarea lucrărilor duce la tasarea solului determinând modificarea structurii solului. din speciile care se înmulţesc prin bulbi amintim: Allium rotundum (usturoi sălbatic). Sunt cele mai vechi şi cele mai eficiente mijloace folosite în combaterea buruienilor. .1. Principalele metode de prevenire a îmburuienării sunt: curăţirea materialului de semănat prin selectare. curăţirea apelor de irigat de seminţe de buruieni. Gagea sp. distrugerea buruienilor de pe terenurile cultivate. Metode de combatere a buruienilor Prevenirea răspândirii şi combaterea acestora se poate realiza prin două grupe de metode şi anume: metode preventive şi metode curative. 1.. Colchicum autumnale (brânduşa de toamnă). .Buruieni care se înmulţesc prin tulpini târâtoare cu stoloni. Aceste metode prezintă următoarele avantaje : . Metode agrotehnice. . Cele mai importante metode agrotehnice de combatere a buruienilor sunt: 50 . Metode curative Metodele de combatere a buruienilor în scop curativ sunt grupate în metode agrotehnice.5.2. fapt care este posibil numai prin cunoaşterea particularităţilor biologice ale buruienilor. plivit).se combat toate speciile de buruieni aflate în vegetaţie.5. 11. 11. 11. Ranunculus repens (floarea de lac).concomitent cu combaterea se pregăteşte şi patul germinativ pentru semănat. Metode preventive Măsurile preventive au rol de a preveni răspândirea buruienilor. din această grupă cităm: Rubus caesius (rugul). metode biologice şi metode chimice.nu sunt poluante.5. Potensilla reptans (cinci degete). a modului lor de înmulţire şi a modului de răspândire. nu se pot aplica la timp în caz de ploi. pregătirea corespunzătoare a gunoiului de grajd. (ceapa ciorii). recoltarea la timp a culturilor.Buruieni care se înmulţesc prin bulbi. organizarea serviciului de carantină fito-sanitară. Ajuga reptans (vineriţa).

. viruşi. Aratul este lucrarea prin care se distrug în totalitate buruienile anuale şi bienale în vegetaţie şi temporar cele perene. prin reducerea numărului de praşile manuale. c) Rotaţia culturilor permite distrugerea buruienilor prin alternarea culturilor şi aplicarea măsurilor agrotehnice corespunzătoare încât după un număr de ani o serie de buruieni dispar. prin stropire. deoarece se adaptează mai repede la planta gazdă iar distrugerea este energică. e) Semănatul în epoca optimă şi cu o desime corespunzătoare face ca plantele de cultură să răsară repede. coada calului (Equisetum arvense). bacterii. 51 . Se folosesc insecte care consumă frunzele şi tulpinile.se reduce şi volumul lucrărilor mecanizate. Metode chimice În combaterea buruienilor sunt folosite substanţe chimice numite erbicide (herba = iarbă şi cedo. să acopere bine terenul şi să înăbuşe unele buruieni. ere = a ucide) care pot fi administrate pe plante sau pe sol. b) Prăşitul este o lucrare prin care se distruge un mare număr de buruieni.majoritatea erbicidelor au o toxicitate redusă pentru om şi animale.se reduce mult consumul de forţă de muncă. . lucrările cu grapa. Buruienile sunt tăiate şi îngropate sub brazdă împreună cu seminţele negerminate. Metode biologice Combaterea biologică a buruienilor se realizează cu ajutorul unor duşmani naturali (insecte. d) Corectarea reacţiei solului cu ajutorul amendamentelor. Modificând reacţia solului unele buruieni specifice reacţiei iniţiale pot să dispară: măcrişul (Rumex acetosella). 2. . Dintre agenţii naturali se folosesc în special insectele. 3. Praşilele trebuiesc aplicate la scurt timp după apariţia buruienilor. sau cu sapa rotativă sunt distruse buruienile în diferite faze de vegetaţie prin tăiere sau dezrădăcinare. Extinderea utilizării erbicidelor a fost posibilă datorită următoarelor avantaje: . plivitul.lucrarea de erbicidare se face uşor şi repede. cu sapa rotativă). prăşitul. ciuperci). Prin lucrarea cu grapa.a) Lucrările solului (aratul.

52 . Icedin forte 2l/ha. se pot administra erbicide din familia triazinelor cum este Atrazinul în doză de 2 . Diizocab 4 . când buruienile sunt în faza de rozetă. Pentru culturile de porumb.7 l/ha. acest mod de aplicare pe sol are efect asupra buruienilor înainte de răsărire sau în curs de răsărire. absorbţia erbicidelor este foliară./ha.Aplicarea erbicidelor poate fi: .4 D 2 l/ha când porumbul este în faza de 3 .5 kg s. .postemergentă după răsărirea buruienilor.5 frunze sau Icedin super 1 l/ha. care se pot aplica toamna sau primăvara prin încorporare în sol. se produce la un interval de cel puţin 6 ore de la aplicare. Dual 3 . se aplică DMA-6 în doză de 1l/ha. odată cu semănatul sau înainte de răsărire.preemergentă înainte de semănat. Postemergent se pot utiliza SDMA 2.a.4 l/ha. Cele mai utilizate erbicide pentru culturile de câmp sunt: Pentru cultura grâului.

4. 3. aer şi substanţe nutritive din sol? premergătoarele timpurii? semănat? 10.C. 8. Teme de control 1. Descrieţi factorii de vegetaţie care acţionează asupra plantelor. 3. dozele de îngrăşăminte.J. datele climatice pot fi găsite la unităţile agricole din zonă. structura culturilor. 2. Care sunt particularităţile biologice ale buruienilor? 11. 53 . 6. prezentaţi care este sistemul de lucrări aplicat solului în vederea însămânţării culturii grâului de toamnă.). tipurile de sol. 2. Datele referitoare la suprafeţele cultivate. 7. camerele agricole sau la Oficiile judeţene de consultanţă agricolă (O. 4. Care sunt criteriile de clasificare a buruienilor? 12. Prezentaţi sistemul de lucrări care se execută pentru cultura grâului de toamnă din localitatea de domiciliu. 9. Care sunt lucrările de îngrijire a culturilor de primăvară? căldură.Întrebări recapitulative 1. Notă: Pe baza planului de cultură întocmit de unităţile agricole din zona de domiciliu.A. Prezentaţi sistemele de lucrări ale solului. 5. apă. Prezentaţi pagubele produse de buruieni. Prezentaţi metodele de combatere a buruienilor. Care sunt criteriile de clasificare a buruienilor? Referate 1. Care sunt metodele agrotehnice folosite pentru reglarea regimului de Care sunt tipurile de arături după epoca de execuţie? După adâncimea brazdei câte tipuri de arături cunoaşteţi? Ce metode de executare a arăturii cunoaşteţi? Lucrarea solului cu grapa? Care este sistemul de lucrări a solului pentru culturile de toamnă după Care sunt principalele lucrări de pregătire a seminţelor înainte de Prezentaţi metodele de semănat.

agrotehnica. chimia. Fitotehnia este ştiinţa agricolă care stabileşte tehnologiile de cultivare ale plantelor de câmp.PARTEA a-III-a FITOTEHNIE CAPITOLUL 12 PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE 12. mecanizarea agriculturii. pe baza cunoaşterii biologiei plantelor. în fitotron.1. pedologia. economia agrară şi zootehnia. toate aceste metode fiind orientate spre punerea în valoare a capacităţilor productive ale plantelor. fiziologia vegetală. protecţia plantelor. a cerinţelor acestora faţă de factorii de vegetaţie. în laborator şi mai ales experienţele executate în câmp. 54 . Obiectul fitotehniei îl constituie studiul biologiei plantelor cultivate. Obiectul. metodele de cercetare şi legătura fitotehniei cu alte ştiinţe. Fitotehnia are legături cu numeroase ştiinţe cum sunt: biologia. botanica. Ca ştiinţă fitotehnia are metode proprii de cercetare precum: experienţele în case de vegetaţie.

13. ha în anul 1997 peste 6. Sunt cele mai vechi plante luate în cultură (cca 10. sau ca materie primă pentru diferite industrii.4. meiul. porumbul. orezul. Cerealele sunt cultivate în principal pentru boabe care sunt utilizate atât în hrana omului cât şi pentru animalele domestice.3 mil ha au fost cultivate cu cereale (67. orez şi mai multe la cerealele păioase (3 la grâul de toamnă. 55 .1. peste 50% este ocupată cu cereale. având cel mai mare areal de răspândire atât pe glob cât şi în România. secara. ovăzul. ridicat în extractive neazotate (50.2.1.8 la orz). în urma germinării.CAPITOLUL 13 CEREALE 13.1. Importanţa economică a cerealelor Cerealele sunt plante cultivate pentru boabe. triticale.14%). celuloză.3 mil. Particularităţi morfologice Principalele cereale făcând parte din aceeaşi familie botanică (Gramineae). sorg. 3 la ovăz. Din grupa cerealelor cultivate fac parte: grâul. în România din suprafaţa arabilă de peste 9.65% din arabil). amidon în special). mei.000 de ani) iar ca premergătoare sunt considerate cele mai bune pentru aproape toate plantele de cultură. precum şi alţi compuşi (grăsimi.A. 4 la secară şi 5.). proteine (8. vitamine etc.1. Boabele cerealelor au un conţinut redus în apă (12. din radicula embrionului se formează rădăcinile embrionare. sorgul şi hrişca.2. au particularităţi morfologice şi biologice comune.25% în funcţie de specie). o singură rădăcină embrionară se formează la porumb.6 miliarde ha (după F. Particularităţi morfologice i biologice ale cerealelor 13.O). orzul.1. Numărul acestora diferă de la o specie la alta. Rădăcina cerealelor provine din embrion (rădăcină embrionară) sau se formează la baza tulpinii (rădăcină adventivă).70%). Din suprafaţa arabilă a lumii estimată la 1. Generalităţi 13.

glucozei. mei şi sorg este învelită în palei. fecundarea. secară. Etapa vegetativă este alcătuită din următoarele faze de vegetaţie. mei. orez. Tulpina cerealelor este un culm (pai) formată din internoduri. Frunzele sunt alcătuite din limb şi teacă. Spicul este format dintr-un rahis (ax) pe care sunt fixate mai multe spiculeţe (grâu. înrădăcinarea şi înfrăţirea. secară. dintr-un ax principal şi mai multe ramuri secundare. La grâu. La ovăz. 56 . tulpina este plină cu măduvă pe toată lungimea ei. etc. secară. având pericarpul concrescut cu tegumentul. înflorirea. Aşezarea frunzelor pe tulpină este alternă. sorg şi mei inflorescenţa este un panicul format.vegetativă şi generativă. pe când la orz. cariopsa este golaşă. Particularităţi biologice În ciclul evolutiv al cerealelor se disting două etape de creştere şi dezvoltare . 13. în industrii pentru fabricarea pastelor făinoase. iar la porumb paniculul este situat în vârful tulpinii (inflorescenţa masculă).7 la cereale păioase şi 7. obţinerii amidonului. porumb. apariţia inflorescenţei. ovăz. La cerealele păioase (grâu. Cunoaşterea fazelor de vegetaţie prezintă importanţă pentru stabilirea tehnologiilor corespunzătoare cerinţelor plantelor. iar la porumb inflorescenţa femelă este un spic modificat.15 la porumb.2. 13. GRÂUL 13. sunt numeroase şi viguroase. sorg.3. orez) paiul este gol în interior cu excepţia nodurilor. orz). orez. formând un sistem fasciculat cu rol determinant în nutriţia plantelor. sorg). prinderea pe tulpină se face prin intermediul tecii. separate prin noduri (5. în schimb la porumb. câte una la fiecare nod. germinaţia. Fructul este o cariopsă.3. sunt lipsite de peţiol (sesile). ovăz.1. orz.2. Importanţă Dintre cereale grâul este cea mai importantă plantă cultivată pentru boabe. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip spic sau panicul. formarea şi maturarea boabelor. Etapa generativă cuprinde formarea paiului.Rădăcinile adventive (coronare) iau naştere de la nodurile aflate la baza tulpinii. care sunt utilizate în alimentaţia omului şi a animalelor.

13. înflorirea (care alcătuiesc etapa vegetativă) şi alungirea paiului. înspicarea . germinarea. 13. proteinele 9. care cuprinde mai multe speci. cultivându-se pe toate continentele. iar paiele rămase după recoltat au utilizări multiple. în Europa suprafaţa ocupată cu grâu a fost de 26. 13.Gramineae.640 kg/ha.este specia cea mai răspândită. iar endospermul este sticlos. Răspândirea Grâul este o cultură cu extindere foarte largă. făina este folosită îndeosebi pentru obţinerea pastelor făinoase.290 zile. iar substanţele minerale 1. dintre ţările care au obţinut producţii medii cuprinse între 7200 şi 7600 kg/ha menţionăm Germania.reprezintă un furaj concentrat deosebit de valoros pentru animale. iar producţia medie de 2. Suprafaţa pe glob ocupată cu această cultură în anul 1999 a fost de 224. dintre care pentru ţara noastră mai importante sunt speciile aestivum şi turgidum. Anglia. celuloza 2. 57 . Grâul este o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor. Sistematică Grâul fiind o cereală face parte din fam. Grâul comun .3%.Triticum durum.5.97 mil ha. au un conţinut redus în apă 1014%.3.înflorirea. în România în aceeaşi perioadă suprafaţa ocupată cu grâu a fost de 1.4.5%. înrădăcinarea. iar media la hectar a fost de 5.24 %).2%. ssp. fecundarea.9 mil ha. grăsimile 2%.3. Tărâţele . are forme de toamnă şi de primăvară. formarea şi maturarea bobului (etapa generativă). Franţa. se deosebeşte de grâul comun în special prin proprietăţile pe care le au boabele care sunt mai bogate în substanţe proteice (22 .3. Particularităţi biologice Perioada de vegetaţie a grâului de toamnă este de 270 .2.vulgare . genul Triticum.3. interval prin care planta trece prin anumite faze de vegetaţie respectiv.13.Triticum aestivum.115 kg. Grâul durum (arnăut) .6 mil ha de pe care s-a realizat o producţie medie de 2620 kg/ha.70%.Boabele de grâu conţin cantităţi însemnate de substanţe organice dintre care extractivele neazotate reprezintă 63.

nodurile încep să se îndepărteze prin formarea internodurilor. Muguraşul creşte. La 2 cm în sol.Fecundarea . Cerinţele faţă de climă şi sol Cerinţele faţă de căldură. ultimul care poartă şi inflorescenţa este cel mai lung.15 zile de la răsărire. se alungeşte. radicula străbate tegumentul. de la care se vor forma 2 .18oC iar înspicatul la 16 18oC.Germinarea .6 internoduri. 13. străbate solul.5.este marcată de apariţia spicului din teaca ultimei frunze iar după 5 . ajunge la suprafaţă marcând răsărirea.3. Embrionul se hrăneşte. Formarea şi maturitatea bobului.are loc atunci când boabele introduse în sol absorb apa.6 zile are loc înflorirea. după care acestea îndeplinesc funcţia de absorbţie a apei şi substanţelor nutritive. -20o când solul este acoperit cu zăpadă.răsărirea durează 8 . Înfrăţirea . Germinarea .înflorirea . hrănesc planta până la apariţia rădăcinilor adventive. Creşterea bobului începe imediat după fecundare iar maturarea se produce după 32 . pe tulpină apare o îngroşare care va fi viitorul nod de înfrăţire. apar rădăcinile embrionare (3 . Înrădăcinarea . Seminţele germinează la temperaturi minime de 1 . Odată cu alungirea paiului.5 rădăcini). încetineşte când temperatura scade sub 5oC.10 zile în condiţii optime de temperatură şi umiditate.10oC. creşte şi inflorescenţa. alungirea paiului are loc la 14 .3 sau mai mulţi fraţi. Odată cu formarea rădăcinilor adventive.este autogamă întrucât polenul se eliberează înainte de deschiderea florilor.45 zile de la fecundare. Alungirea paiului .3 frunze. 58 . transformă substanţele de rezervă cu molecula complexă în substanţe simple uşor de asimilat de către embrion. Primăvara.rădăcinile embrionare cresc. înfrăţirea are loc la 12 . are loc încolţirea. Înspicarea . iar înfrăţirea se produce la 8 . Paiul este format din 5 .este un mod particular de ramificare a tulpinii. apar la suprafaţa solului primele 2 . Fecundarea.începe când tulpina atinge înălţimea de 5 cm. Polenizarea . Plantele înfrăţite rezistă iarna la -15o.3oC. Apa pătrunsă în bob activează enzimele din zona embrionului. formarea şi umplerea boabelor necesită temperaturi de 21oC. care fixeaxă planta în sol.

permit executarea lucrărilor solului devreme.soia. să nu aibă boli comune cu grâul. Cerinţele plantei cresc în primăvară. Grâul este o plantă cu cerinţe moderate faţă de apă.zona favorabilă. zona din dreapta Siretului. Câmpia Transilvaniei şi în nord-estul Moldovei.3. să lase terenul curat de buruieni.sunt mazărea. cânepa pentru sămânţă. cartoful de toamnă. cernoziomurile cambice şi argilo-iluviale. Toate aceste culturi se recoltează timpuriu (jumătatea verii). fecundare şi formarea boabelor. Plantele foarte bune premergătoare. Grâul preferă soluri mijlocii. solurile brun roşcate. porumbul pentru masă verde.7. .3 săptămâni până la semănatul grâului.1. Sunt contraindicate solurile grele (pe care apa stagnează) sau cele nisipoase (foarte permeabile) şi acide. pentru a rămâne un interval de 2 . rapiţa de toamnă.15 săptămâni. porumbul pentru siloz şi pentru boabe. seminţele absorb din sol apa. valorile maxime sunt atinse în fazele de înspicare. fasolea. cernoziomurile.5). 13.zona foarte favorabilă care se situează în Câmpia de Vest. Plantele bune premergătoare . borceagul. Tehnologia de cultivare 13.3. astfel încât până toamna să se acumuleze cantităţi suficiente de apă şi substanţe nutritive. 13.Cerinţele faţă de umiditate. lutoase şi lutoargiloase. lasă solul structurat. sfecla. Rotaţia În cadrul asolamentului grâul de toamnă urmează după plante care să se recolteze devreme. cartoful timpuriu şi de vară. Solurile indicate sunt cele bălane. să nu fie mari consumatoare de apă şi substanţe nutritive. Cerinţele faţă de sol. Pentru germinare. floarea soarelui. care se extinde în vecinătatea zonei foarte favorabile. în Moldova. la care se mai adaugă Dobrogea în vecinătatea litoralului. 59 . Zone ecologice în România grâul se cultivă pe suprafeţe mari în două zone respectiv : . cânepa pentru fuior. permeabile.3.7. inul pentru ulei şi fibră. în cantităţi de 40-50 % din greutatea lor.6. Seceta din timpul formării boabelor provoacă şiştăvirea boabelor (boabe seci). culturi care trebuiesc recoltate până la 10 . Câmpia Dunării. cu capacitate mare de reţinere a apei şi cu pH neutru sau slab acid (6 .7.

2.7. Fertilizarea Deşi consumul specific de elemente nutritive este redus. 13. iar consumul maxim de elemente nutritive are loc într-un timp relativ scăzut. sau plantei premergătoare în doze de 15 . Dozele recomandate sunt de 40. Plantele contraindicate . apariţia unor dăunători.3. Îngrăşămintele cu potasiu se vor administra pe solurile sărace în acest element. Grâul nu se amplasează după orz datorită bolilor şi dăunătorilor comuni.sunt culturile care lasă terenul sărac în apă şi elemente nutritive cum ar fi sorgul. totuşi grâul reacţionează bine la îngrăşăminte.3. fără resturi vegetale. Doza optimă este cuprinsă între 50şi 160 kg/ha.Monocultura de grâu nu este indicată. Îngrăşămintele organice cele mai folosite sunt gunoiul de grajd şi mustul de gunoi. datorită unor particularităţi dintre care amintim : sistemul radicular este mai slab dezvoltat şi are o capacitate redusă de extragere a substanţelor nutritive din sol. Lucrările solului Grâul are nevoie de un sol afânat în adâncime. fără bulgări. la înburuienare cu buruieni specifice grâului.3. grâul nu urmează după culturi erbicidate cu Atrazin. Doza de fosfor este cuprinsă între 60 şi 120 kg/ha. 60 . meiul. în anumite condiţii (toamne secetoase) se practică cultivarea grâului după grâu numai 2 ani. iarba de Sudan. Îngrăşămintele cu fosfor sunt obligatorii pentru grâu. iar restul se administrează la sfârşitul iernii sau la desprimăvărare. fosforul fiind încorporat sub arătură. care se administrează 1/3 toamna înainte de semănat. fosforul favorizează dezvoltarea sistemului radicular şi înfrăţirea. Îngrăşămintele chimice cu azot se administrează în doze care depind de fertilitatea solului şi de producţiile planificate.20 t/ha. duce la extinderea unor boli. datorită sensibilităţii la efectul remanent al erbicidelor triazinice. Aceste îngrăşăminte pot fi aplicate direct grâului sub arătură.7. 13. de la alungirea paiului şi până la coacere (aceasta fiind şi faza critică). Lucrările solului se realizează diferenţiat în funcţie de planta premergătoare şi de umiditatea solului. cu respectarea tehnologiei culturii. aşezat şi nivelat.80 kg/ha şi se aplică sub arătură odată cu fosforul.

Solul trebuie să fie mărunţit.când solul are un conţinut ridicat în umiditate se efectuează arătura de vară la adâncimea de 20 . prin lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili.3 săptămâni.când solul are un conţinut redus în apă se execută dezmiriştitul cu grapa cu discuri în scopul realizării unui strat afâna. 61 . .25 cm cu plugul în agregat cu grapa stelată. Înainte de semănat se tratează preventiv contra dăunătorilor şi agenţilor patogeni. După premergătoare târzii (care se recoltează toamna).După premergătoare timpurii (care se recoltează în lunile iunie sau iulie). .22 cm. până la semănat.7. să fie certificată. Arătura se face după căderea ploilor.ex. facultatea germinativă minimă 85% iar MMB cât mai mare. în funcţie de umiditatea din sol lucrările se aplică diferenţiat : . să aibă puritate fizică minimă 98%.3. Vitalin 85 PTS). perpendicular pe direcţia de înaintare a semănătorii. iar pentru agenţii patogeni care se transmit prin sol.când solul are un conţinut în apă corespunzător. . 2 l/t). care împiedică evaporarea apei. Pregătirea patului germinativ se recomandă a se face chiar în ziua semănatului.8 cm. prin lucrări superficiale cu combinatorul sau cu grapa. Imediat după recoltare se aplică o lucrare cu grapa cu discuri. în care se introduc seminţele. perpendicular pe direcţia rândurilor pentru a mărunţi resturile vegetale în scopul încorporării acestora în sol. până la semănat să rămână cel puţin 2 . se distrug buruienile şi dăunătorii.4. tratamentele se fac cu insectofungicide (lindan + carboxin + thiuram . nivelat şi afânat pe adâncimea de 6 . timp în care solul să se aşeze. Împotriva bolilor se fac tratamente cu preparate pe bază de Carboxin (Vitavax 200. pregătirea se face prin 2-3 treceri cu grapa cu discuri în agregat cu grapa stelată. 13.când solul este prea uscat şi rezultă bulgări se renunţă la arătură. imediat după recoltarea premergătoarelor. Sămânţa şi semănatul Sămânţa utilizată la semănat trebuie să aparţină soiului zonat. se execută arătura la adâncimea de 20 . Arătura de vară se menţine afânată şi fără buruieni.

Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire şi se realizează prin metode agrotehnice (lucrări cu grapa).25 g/ha. până la venirea iernii să rămână 40-50 zile pentru ca plantele să se dezvolte normal. Pentru buruienile dicotiledonate se utilizează erbicidul 2.5. Deoarece prin grăpatul de primăvară se produc şi daune (tasarea solului. Lucrările de îngrijire Scopul acestor lucrări este menţinerea densităţii.1. germinaţiei şi valoarea MMB a seminţei. nordul ţării şi depresiunile intramontane. Adâncimea de semănat depinde de umiditatea solului. 62 . Distanţele de semănat sunt cuprinse pe plan mondial între 10. să-şi formeze nodul de înfrăţire şi să aibă 2.2. 2.4 l/ha iar pentru distrugerea buruienilor monocotiledonate se foloseşte Granstar 75 DF. în timp ce acolo unde apa este insuficientă.4D în doză de 1. rezultând de regulă 200. la noi în ţară se foloseşte distanţa între rânduri de 12. 20. 13.3 fraţi într-un cuvânt să aibă loc “călirea” plantelor. Dicotex. 0.5 l/ha. astfel în Câmpia de sud. combaterea buruienilor. Pe terenurile cu umiditate corespunzătoare adâncimea este de 4. distrugerea plantelor). a purităţii. adâncimea de încorporare este de 5.5.10 octombrie.52.5 cm. Cantitatea de sămânţă la hectar se calculează pe baza desimii la semănat. pentru zona colinară. Desimea la semănat se stabileşte în funcţie de însuşirile soiului cultivat. în general asigurându-se 450.6 cm.7.5 cm.8.250 kg/ha. Puma CE.600 boabe germinabile la 1 m2. Epoca optimă se diferenţiază pe zone. sau chimice (folosirea erbicidelor). 1.18 cm. data semănatului. asigurarea hranei necesare plantelor. se recomandă utilizarea erbicidelor primăvara când plantele sunt în faza de înfrăţit şi până la formarea primului internod. semănatul se face mai devreme.Epoca de semănat se stabileşte astfel încât.5 l/ha sau Basagran. de vest şi în Câmpia Transilvaniei intervalul este 25 septembrie .0 l/ha etc. 20 septembrie . limita inferioară se foloseşte pentru soiurile care înfrăţesc bine.3.5 octombrie. Semănatul se face cu semănătoarea purtată universală cu 29 de brăzdareSUP-29.

în anumite condiţii se practică recoltarea divizată. Planta întreagă în diferite stadii de dezvoltare se însilozează asigurând un furaj important pentru perioada de iarnă. ploşniţele cerealelor. recoltarea făcându-se cu combinele autopropulsate (recoltare monofazică). în cultura grâului cei mai frecvenţi dăunători sunt.1. este o plantă prăşitoare bună premergătoare pentru multe culturi. Boabele de porumb sunt utilizate sub diferite forme în alimentaţia omului. sau diverse împletituri.Combaterea bolilor se poate realiza preventiv prin folosirea de sămânţă sănătoasă. Combaterea lor se face cu insecticide organo-fosforice (Pirimex. etc. dar şi pentru furajarea animalelor. 150 ml/ha). 13.4%.10%) dar sunt bogate în glucide peste 70% din care amidon peste 61 %. Strângerea paielor şi eliberarea terenului să se facă în timpul cel mai scurt de la recoltare. cocenii sunt utilizate fie pentru furajarea animalelor.4. i celelalte produse secundare. 13. constituind pentru acestea un furaj concentrat energetic (1. aparţinând unor soiuri rezistente.15 %.6.1. fie ca materie primă pentru industria celulozei. tratată.5 l/ha). capacitate mare de producţie. ciocălăii. 0.5 l/ha).7. 63 . Producţiile medii realizate în România variază între 1700 şi 3300 kg/ha. iar în vegetaţie se fac tratamente folosind preparate recomandate pentru combaterea făinării (Tilt 250 EC. insecticide cu triclorfon (Fastac. PORUMBUL 13. Recoltarea Momentul optim este atunci când umiditatea boabelor a ajuns la 14 . 2. vitamine din complexul B şi provitamina A.3 UN/kg) deosebit de important. cărăbuşii cerealelor etc.4. Importanţă Între plantele cultivate pe glob porumbul ocupă locul al treilea ca importanţă datorită faptului că se cultivă pe o arie largă. cultura poate fi mecanizabilă 100%. Combaterea dăunătorilor. gândacul ghebos. Boabele de porumb sunt sărace în proteină (7. care se realizează prin secerarea plantelor cu vindroverul. pănuşile. săruri minerale. suportă monocultura mai mulţi ani. mai conţin grăsimi 3. uscarea pe brazdă şi apoi treieratul cu combina prevăzută cu ridicător de brazdă.2 .3.

Zea mays L. 13.20 rădăcini adventive cu rol de ancorare şi absorbţie.Zea mays L. .4. în 9 grupe după sistemul FAO (foarte timpurii. Porumbul face parte din familia Gramineae. Particularităţi morfologice Sistemul radicular este reprezentat printr-o rădăcină embrionară care asigură apa şi hrana în primele 2 .4.155 zile.Zea mays L. specia Zea mays L.4. Răspândire Porumbul s-a cultivat pe glob pe o suprafaţă de peste 137 mil ha (1998). Tulpina este formată din 7. semitimpurii.2.porumbul pentru floricele cu bobul mic. în România în aceeaşi perioadă. cu mai multe convarietăţi dintre care mai importante sunt: . amylacea . ceratina . iar în ţara noastră a fost introdus la sfârşitul secolului XVII. semitârzii şi târzii). ceros. Sistematică.4400 kg/ha. Din fiecare nod situat la baza tulpinii se formează 8 . conv. indurata .porumbul cu bobul opac. iar după perioada de vegetaţie (110 . Hibrizi cultivaţi în România.4. sticlos. saccharata . realizându-se o producţie medie de 4000 .3 m şi proprietatea de a produce lăstari (copili). . 1998). Porumbul este originar din cele două Americi şi a pătruns în Europa în urma expediţiilor lui Columb (1493). mai ales pe timp de secetă. cu bobul mare.porumbul dinte de cal . prezintă însuşirea de a se răsuci spre interior. simpli (HS).3 săptămâni.porumbul zaharat cu boabe sticloase. . conv.3. 64 . porumbul s-a cultivat pe o suprafaţă de peste 3 mil ha. conv.Zea mays L. Perioada de vegetaţie este de 110 . 13. .13. începutul secolului XVIII.porumbul amidonos. indentata . Hibrizii pot fi clasificaţi după modul de obţinere în trei grupe.80 cm) şi lat de 4. mărind astfel rezistenţa plantei la secetă.porumbul cu bobul tare. conv. Peste jumătate din masa radiculară se dezvoltă în primii 30 cm de sol.155 zile).Zea mays L. aorista .15 internoduri pline cu măduvă. producţia medie a fost de 2795 kg/ha (Buletin FAO. dubli (HD) şi triliniari (HT). timpurii. are înălţimea de 1.Zea mays L.5 . conv.12 cm. conv. Frunzele au un limb lung (50.

Porumbul este mai rezistent la secetă în prima parte a perioadei de vegetaţie. Celelalte faze se raportează la momentul apariţiei stigmatelor care are loc la 9. vegetativă şi generativă. Boabele încep să se umple la 12 zile după apariţia stigmatelor. adică pe aceeaşi tulpină are atât flori femele cât şi flori mascule. Cerinţele faţă de umiditate. iar maturitatea fiziologică are loc la 60 zile de la apariţia stigmatelor. sunt în perioada de cca.24oC.5. Florile femele sunt grupate în inflorescenţe de tip spic. Primele 2.4. identificarea fazelor se face după numărul de frunze formate. cuprinsă dinaintea înspicatului şi până la începutul coacerii în ceară.4.10o.răsărit şi până la apariţia stigmatelor. 50 zile. într-o inflorescenţă terminală de tip panicul. iar decalajul între apariţia paniculelor şi a stigmatelor este mai pronunţat. Etapa vegetativă începe de la germinat .10 săptămâni după răsărire.6. în perioada umplerii boabelor lipsa de umiditate poate provoca şiştăvirea acestora. iar ultimele 14. viabilitatea plantelor scade. numărul lor variază între 9 la hibrizi extratimpurii şi peste 22 de frunze la hibrizii foarte tardivi.8 săptămâni.Prinderea frunzelor pe tulpină este alternă. când temperaturile depăşesc aceste valori. care este factorul limitativ al răspândirii lui. Seminţele germinează la 8. Inflorescenţele. în timpul înfloritului.4 frunze complete formate apar la 12 săptămâni după răsărire. cuprinde 5 faze. Porumbul are cerinţe mari faţă de căldură. Particularităţi biologice În ciclul de dezvoltare al porumbului se disting două etape. 13. după răsărire plantele nu rezistă la -4oC. temperatura trebuie să fie cuprinsă între 18. Fructul este o cariopsă având greutăţi. iar cele mascule. datorită sistemului radicular puternic dezvoltat. la 7. situate la subsuoara frunzelor. 65 .Cerinţele faţă de climă şi sol Cerinţele faţă de temperatură. 13. Etapa generativă este marcată de apariţia stigmatelor şi până la maturarea boabelor. Porumbul este o plantă unisexuată monoică.16.8 săptămâni. Durează 7. forme şi culori diferite. Cele mai mari cerinţe.

8. solul bălan. grele. dar şi pentru grâul de toamnă. 13.1.4. inul. 66 . bogate în humus.2. cartof. Cele mai bune rezultate se obţin pe soluri fertile.8. Porumbul poate fi la rândul său o bună premergătoare pentru toate culturile de primăvară. Zone ecologice Zonarea porumbului se face ţinând cont de condiţiile climatice. în ţara noastră zona foarte favorabilă acestei culturi cuprinde Câmpia din sudul ţării. brun-roşcat şi brune de pădure. Datorită structurii culturilor în România. creşte bine în condiţii de lumină intensă. 13. Câmpia de vest. sfecla de zahăr. rotaţia grâu-porumb este obligatorie. reci. cu un pH de la 5. Dobrogea şi partea sudică a Podişului Moldovei. care se recoltează toamna.7.5. Monocultura porumbului nu este recomandată pentru că favorizează înmulţirea buruienilor specifice (costreiul).8. profunde cu textură mijlocie. Solurile recomandate pentru această cultură sunt cernoziomurile. care formează crustă. Zona favorabilă se întinde de la zona foarte favorabilă spre interiorul ţării cuprinzând cea mai mare parte din Podişul Moldovei şi Transilvania.4. Fiind o plantă de zi scurtă. Rotaţia Porumbul poate fi cultivat după toate culturile.4. Tehnologia de cultivare 13. Dintre premergătoarele timpurii sunt recomandate cerealele păioase de toamnă.8 până la pH 7. porumbul este favorizat deoarece se cultivă după o cultură timpurie. cânepa. Fertilizarea Porumbul este o mare consumatoare de azot şi potasiu. la distrugerea structurii solului. rezultatele cele mai bune se obţin după premergătoarele care se recoltează în prima parte a verii sau după leguminoase anuale pentru boabe şi furajere.4. care să elibereze terenul la începutul lunii septembrie. cartoful de vară. Cerinţele faţă de sol.Cerinţele faţă de lumină. Mai puţin favorabile sunt solurile nisipoase care nu reţin apa. 13. precum şi după floarea soarelui. solurile argiloase. dacă sunt cultivaţi hibrizi timpurii. la apariţia unor boli şi dăunători. se crapă şi rup rădăcinile plantelor.

prin executarea unei lucrări cu grapa cu discuri în vederea mărunţirii resturilor vegetale. care favorizează acumularea substanţelor proteice. a. de producţia planificată şi de hibridul cultivat. iar pentru cei mijlocii.30 cm pe terenurile mijlocii şi grele.3. 120 . Fosforul are rol în creşterea şi fructificarea porumbului. 80 .8. Pregătirea terenului începe imediat după recoltarea premergătoarelor timpurii. doza recomandată este de 40 . După culturile care se recoltează toamna târziu se execută mărunţirea resturilor vegetale şi apoi arătura cu plugul în agregat cu grapa stelată. Lucrările solului Terenul trebuie să fie afânat pe un strat adânc. După premergătoare târzii. Gunoiul de grajd este un îngrăşământ organic recomandat pentru această cultură deoarece determină sporuri însemnate de recoltă.120 kg N+40 kg P2O5/ha. fără buruieni şi cu rezervă mare de apă. Metode şi epoca de aplicare a îngrăşămintelor Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se administrează înainte de efectuarea arăturii şi se încorporează în sol odată cu lucrarea de bază. Gunoiul de grajd poate fi aplicat anual sau o dată la 3 . înainte de efectuarea arăturii. Dozele de îngrăşăminte se vor stabili în funcţie de fertilitatea solului. secetă şi boli. mărunţit la suprafaţă. pentru hibrizii timpurii.25 cm pe terenurile uşoare şi de 25. prin lucrări cu grapa cu discuri. iar potasiu măreşte rezistenţa plantei la cădere.140 kg N + 60 kg P2O5. b. Arătura de vară se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată la adâncimea de 20. urmată apoi de nivelare şi fertilizare. prin încorporarea lui în sol cu grapa cu discuri. După premergătoare timpurii. Epoca optimă de administrarea azotului este primăvara la pregătirea patului germinativ. încă din toamnă se face nivelarea şi mărunţirea arăturii care favorizează păstrarea apei în sol şi zvântarea uniformă în primăvară.4 ani. acestea variind între 40 .50 t/ha. 13. Dozele de potasiu se stabilesc după conţinutul solului în potasiu şi producţia planificată. Pe terenurile în pantă arăturile se fac 67 .Azotul este elementul principal în fertilizarea porumbului.4. Până în toamnă se menţine fără buruieni.80 kg K2O/ha.

iar în condiţii de irigare. răsărirea este neuniformă. pregătirea patului germinativ se va diferenţia după umiditatea din sol şi de starea terenului. Sămânţa şi semănatul Materialul folosit la semănat trebuie să aibe puritatea fizică minimă de 98% şi germinaţia minimă de 90%. Cantitatea de sămânţă la hectar variază între 14. Furadan 35 ST (2. înainte de semănat pentru prevenirea bolilor şi dăunătorilor sămânţa se tratează cu Tiradin 75 (3 kg/t).15000. scade randamentul de boabe. porumbul se seamănă între 1.4. neînburuienat se va lucra în preziua semănatului cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi.20 aprilie.8. c.55000 plante/ha la cei semitimpurii. Semănatul prea timpuriu are drept urmare putrezirea boabelor în sol (”clocirea”). Pe un teren denivelat şi înburuienat se execută o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi. Calendaristic.30 kg în funcţie de MMB. 68 .30 aprilie. 13. când umiditatea solului se reduce.3. Distanţa între rânduri este de 70 cm în culturile neirigate şi de 80 cm în culturile irigate. iar dacă semănatul se face mai târziu. numărul de plante creşte cu 10. Desimea plantelor se calculează funcţie de condiţiile climatice. Epoca de semănat se stabileşte atunci când în sol la adâncimea de 10 cm sunt cel puţin 8oC. iar în celelalte zone între 15.5 kg/t). Un teren nivelat. creşte procentul de plante sterile.obligatoriu paralel cu direcţia curbelor de nivel şi pot fi lăsate nediscuite până în primăvară. TMTD 75 (4 kg/t). puritate şi germinaţie.65000 plante/ha la hibrizii timpurii şi între 50. de fertilitatea solului. perpendicular pe direcţia de semănat. de hibridul cultivat. iar în preziua semănatului patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul. Primăvara după zvântarea solului. în zona de câmpie. Limitele desimilor optime fiind între 55. Carbodan 35 ST (25 kg/t) etc. Pregătirea patului germinativ.

5 l/ha) etc. Sare DMA (1.8. Distrugerea crustei şi buruienilor apărute înainte de răsărirea porumbului se realizează cu sape rotative perpendicular pe direcţia rândurilor. Praşilele mecanice se execută cu cultivatorul care distruge buruienile între rânduri şi manual cu sapa pe direcţia rândurilor de plante.4. praşila a doua după 10.3 l/ha).6 cm pe solurile umede şi grele şi de 6. prima praşilă trebuie efectuată în primele 10 zile după răsărire. Pitezin 75 (2 kg/ha).5. Eradicane 75 EC (5. Combaterea buruienilor se poate realiza şi pe cale chimică prin utilizarea erbicidelor de tip Onezin (3 l/ha). iar sub formă de boabe. Recoltarea se poate face şi manual. 13. După răsărirea plantelor se execută 2. 13. recoltarea poate începe când umiditatea este de 24%. iar în cazul semnalării atacului de dăunători (viermi sârmă. Recoltarea Ştiuleţii pot fi recoltaţi mecanizat când boabele au 30% umiditate. Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face preventiv prin tratamentul seminţei.3 praşile mecanice. gărgăriţa frunzelor).9. a buruienilor şi dăunătorilor.14 zile. 69 . Semănatul se realizează cu semănătoarea de precizie tip SPC6.8 cm pe solurile mijlocii din zonele mai uscate. rezultând ştiuleţi depănuşaţi. se fac tratamente cu Decis (0.4.Adâncimea de semănat variază după textura şi umiditatea solului şi este de 5 . Lucrări de îngrijire Scopul executării acestor lucrări este combaterea crustei.6 l/ha). iar a treia după 1520 zile de la a doua. Sinoratox 35 (3 l/ha). iar apoi se taie tulpinile.

iar cele de arahide peste 50 %.1. bobul. Toate leguminoasele sunt considerate cele mai bune premergătoare pentru toate culturile. năutul.2. Generalităţi 14. îmbogăţind solul cu 100 . LEGUMINOASE PENTRU BOABE 14. Importanţă. proteinele fiind din acest punct de vedere de calitate superioară. care fixează azotul atmosferic. ce decurge din simbioza lor cu bacterii din genul Rhizobium. Răspândire Plantele din această grupă fac parte din familia Leguminosae. iar reziduurile (şroturile) rămase de la extragerea uleiului se utilizează la toate speciile şi categoriile de animale. Aceste plante au importanţă fitotehnică însemnată. 14. frunzele şi tecile având un conţinut apreciabil în substanţe proteice sunt folosite de asemeni în furajarea animalelor. De remarcat este nu numai conţinutul mare în substanţe proteice. Leguminoasele conţin şi o mare cantitate de ulei. Boabele de leguminoase spre deosebire de cereale sunt foarte bogate în proteină.000 ha. În Europa cultura leguminoaselor este cunoscută de peste 5000 de ani. lintea. fasoliţa latirul şi arahidele.25 % ulei. Boabele de leguminoase se folosesc atât în alimentaţia omului cât şi a animalelor.CAPITOLUL 14. dar şi cel în aminoacizi esenţiali este ridicat. Particularităţi morfologice Leguminoasele au un sistem radicular bine dezvoltat. Unele leguminoase (lupinul) se cultivă ca îngrăşământ verde pentru fertilizarea solurilor. conţinutul variind între 23. în care sunt incluse: mazărea. lupinul.6% la năut şi 38. în România suprafaţa cultivată cu leguminoase în ultimii ani a fost de circa 200. soia. 70 .1. fasolea. seminţele de soia conţin 17 .1. în rădăcinile laterale la unele specii depăşesc în creştere pivotul principal.1. rădăcina principală este pivotantă. Tulpinile (vrejii).300 kg azot la hectar.5% la soia.

3. fază în care şi activitatea bacteriilor simbiotice este maximă. mazăre. linte. năut. Seminţele. deoarece au un tegument dens. latirul. Ramificarea tulpinii este mai pronunţată la soia. lupin). Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip racem axilar sau terminal (lupin). bobul. bob. bob. care sunt în raport de simbioză cu planta gazdă. fasoliţă). volubilă (fasolea urcătoare) sau culcată (mazăre şi latir). înfloritul este eşalonat de la bază către vârf. După răsărire planta consumă rezervele de substanţe nutritive din cotiledoane. mazărea. soia.12 zile până când îşi încep activitatea bacteriile simbiotice. Mazărea. alunele de pământ. Tulpina. bob. sunt prinse în fruct pe partea ventrală. Frunzele sunt compuse. Bacteriile fixatoare de azot pătrund din sol prin perişorii absorbanţi şi după această perioadă de stagnare începe procesul de fixare biologică a azotului.2oC la mazăre şi 10. arahide) sau hipogeică (mazăre. iar la lupin sunt palmate. când cotiledoanele rămân în sol. Temperatura minimă de germinaţie este cuprinsă între 1. lintea au frunze paripenate (număr par de foliole). latri). 14. fasoliţa) sau indehiscentă (năut. lupin şi mai puţin pronunţată la mazăre şi bob. având la bază o pereche de stipele. Florile sunt hermafrodite. iar năutul imparipenat (număr impar de foliole). greu permeabil pentru apă.adică hipocotilul ridică cotiledoanele la suprafaţa solului (fasolea. năut. polenizarea este autogamă (fasole.1. fasoliţa. fasole. Fructul este o păstaie dehiscentă (fasolea.120% la lupin. soia. fasoliţă). 71 . Cantitatea de apă absorbită de seminţe este în funcţie de greutatea acestora şi variază de la 75% la năut la 116. aceasta fiind diferită în funcţie de specii. soia. linte). lupinul.Pe rădăcini se formează nişte noduli în care se găsesc bacteriile fixatoare de azot din genul Rhizobium. linte. Răsărirea leguminoaselor este epigeică . lupin). au forme şi mărimi diferite. în funcţie de specie poate fi erectă (fasole.12oC la fasole şi arahide. în general seminţele germinează greu. mărimea lor ating un maxim în faza de înflorire a plantei. sau alogamă (bob. după care există o perioadă de stagnare de 7. Numărul nodozităţilor. La alte specii frunzele sunt trifoliate (fasole. soia. Particularităţi biologice Germinaţia seminţelor este corelată cu temperatura şi umiditatea din sol.

6 m. Boabele de fasole au un conţinut ridicat în glucide (50. iar la formele urcătoare are lungimi de 3. genul Phaseolus.1989) la 29. 14.000 ha.7 seminţe a căror MMB este cuprinsă între 200 şi 400 g. astăzi ocupând o suprafaţă de cca.26%).august) este o bună premergătoare pentru alte culturi agricole. înălţime 30. ramificată. care sunt folosite în alimentaţia omului.000 ha (1985. curat de buruieni. FASOLEA 14. triptofan). bogate în aminoacizi esenţiali (lizină. 680. reprezintă un furaj grosier valoros pentru rumegătoare. Primele 2 frunze sunt simple. iar următoarele sunt trifoliate. Importanţă. Vrejii şi tecile obţinute după recoltarea boabelor.2. prezintă nodozităţi pe ramificaţiile subţiri şi spre extremităţi. În România. dar mai ales pentru grâul de toamnă. Florile sunt grupate în raceme scurte. fără resturi vegetale.în prima fază de vegetaţie rădăcina principală are un ritm de creştere mai viguros. 14. situate la subsuoara frunzelor. arginină. suprafaţa ocupată cu această cultură a scăzut de la 170.2. Particularităţi morfologice Rădăcina prezintă numeroase ramificaţii laterale. ritm care scade către maturitate. 72 . Frunzele adevărate apar la scurt timp după răsărire. Fructul este o păstaie dehiscentă cu 3.1. Răspândire Fasolea se cultivă în principal pentru boabe. 14. Tulpina la fasolea pitică este erectă. creând condiţii bune pentru lucrările solului. întrucât fasolea se recoltează vara (iulie. deoarece lasă solul îmbogăţit cu azot.2.3. fasolea deşi este o cultură agricolă importantă în ultimii ani.2. Cea mai răspândită specie este Phaseolus vulgaris (fasolea comună) originară din Mexic. În Europa fasolea s-a cultivat pentru prima dată la 1542.50 cm.51%) şi în proteine (21. Sistematică Fasolea aparţine familiei Leguminosae.200 ha în 1998.2.

7. Seminţele germinează în 3. nisipoase sau salinizate.5.10oC şi umiditate suficientă. Radicela formează primii perişori când a atins lungimea de 2. pe cernoziom. Fasolea poate fi cultivată pe diferite tipuri de sol.10oC.4. Cerinţe faţă de climă şi sol Cerinţe faţă de căldura. Preferă însă soluri cu textură mijlocie. cu pH de 6 .12 zile de la semănat. 14.6.25oC iar pentru maturare temperatura maximă este de 18oC. Hipocotilul se poate rupe foarte uşor dacă solul a format crustă la suprafaţă. Fasolea este o plantă la care înflorirea are loc de la bază către vârf. -2oC sau la brume uşoare. Particularităţi biologice Fasolea este o plantă anuală. Zone ecologice Zonele în care fasolea găseşte condiţii foarte favorabile şi favorabile în România sunt situate în Câmpia de Vest şi pe luncile Mureşului şi Târnavelor. 14.formarea păstăilor şi a boabelor. 73 . iar cea mai mare suprafaţă se află în Oltenia. plantele tinere nu rezistă la temperaturi de -1. fertile. brun-roşcat. aluviuni. argilo-iluviale..2. iar hipocotilul creşte rapid ridicând cotiledoanele la suprafaţa solului. Cerinţe faţă de sol. motiv pentru care terenul trebuie să fie foarte atent pregătit în vederea semănatului. Temperaturile optime la înflorire sunt de 22 . Sunt excluse solurile cu exces de umiditate. Lipsa apei din perioada înfloritului determină avortarea florilor şi perturbări în procesul de fecundare. Moldova. Muntenia. reci..4 zile când în sol sunt temperaturi de 8.2. polenizarea este autogamă.5. erbacee cu o perioadă de vegetaţie de 90. slab aerate. Plantele tinere după răsărire sunt mai rezistente la secetă. Germinaţia este epigeică şi depinde de temperatura solului care trebuie să fie între 8. Faza critică pentru apă este înflorire . Germenii au putere redusă de străbatere. mai ales pe solurile argiloase.3 cm. La germinare seminţele se îmbibă cu o cantitate de apă egală cu 100110%din greutatea lor.2.14.120 zile. Răsărirea are loc după 10. Cerinţe faţă de umiditate. lunca Dunării.

Arăturile tasate se pregătesc cu grapa cu discuri. 74 .30 cm. 14. dar răspunsul la fertilizare este diferit în funcţie de tipul de sol.2. datorită bolilor comune. Fosforul şi potasiul se administrează înainte de arătură. 30 . să nu fie mai veche de 3 ani. cartoful sau chiar porumbul.2.7.2.7.1.40 kg P2O5/ha şi 40 .60 kg K2O/ha. Fiind o leguminoasă.10oC cu diferenţieri în funcţie de zonă. 14. Dozele recomandate sunt de 30 . preferând cerealele păioase de toamnă.2. Semănatul pentru condiţiile ţării noastre se realizează în perioada 10 aprilie .4. se tratează înainte de semănat cu Tiradin 4 kg/t şi cu preparate bacteriene (de tip Nitragin.7. Lucrările solului Solul va fi bine pregătit datorită faptului că seminţele au nevoie de apă în cantitate mare pentru a germina iar puterea de străbatere este redusă. dar nici după sfecla de zahăr sau după porumbul erbicidat cu Atrazin.începutul înfloritului). Tehnologia de cultivare 14.15 mai când în sol sunt 8. Fertilizarea Fasolea are cerinţe ridicate faţă de elementele nutritive din sol.7. iar patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul în preziua semănatului.7. Nu se amplasează după floarea soarelui sau după alte leguminoase. care până în toamnă se grăpează pentru distrugerea buruienilor. Rotaţia Faţă de planta premergătoare fasolea este puţin pretenţioasă. 14. germinaţia de minim 80%.14.2. care conţine bacteria Rhizobium phaseoli). fasolea nu trebuie fertilizată cu cantităţi mari de îngrăşăminte cu azot deoarece este asigurat pe cale simbiotică.50 kg N/ha. se va utiliza mai degrabă în perioada de vegetaţie (apariţia primelor două frunze trifoliate . După recoltarea premergătoarei se efectuează dezmiriştirea urmată de o arătură de vară la 25.3.2. Monocultura este exclusă. Sămânţa şi semănatul Sămânţa să aibă puritatea de 98%. Primăvara după zvântare arătura se grăpează pentru distrugerea crustei şi afânarea solului. Fasolea este o foarte bună premergătoare pentru grâu.

răsărirea.5 cm pe solurile cu textură mijlocie şi umedă. favorizează clocirea şi putrezirea boabelor. 15 .2. iar dintre dăunători cea mai păgubitoare este gărgăriţa care atacă boabele. Combaterea în câmp se face cu Carbetox (2 l/ha) sau Siniratox (2 l/ha). iar semănatul mai târziu când vremea s-a încălzit bine şi solul pierde apa. combaterea lor se poate realiza cu erbicidele Treflan (3. Adâncimea de semănat este de 4 . iar buruienile dicotiledonate se combat în timpul vegetaţiei cu Basagran (2 l/ha).În Câmpia Română. iar la culturile pentru sămânţă când păstăile s-au maturizat în totalitate. Cantitatea de sămânţă la hectar este de 80 . sau în rânduri echidistante.7.4 l/ha) sau Lasso (6. 14.4. iar după recoltare seminţele se vor gaza în depozite cu Delicia 30 g/ht. Semănatul se face cu SPC-9. în centrul Moldovei şi Transilvania.200 kg în funcţie mai ales de MMB.3 praşile mecanice şi un plivit manual pe rând. în benzi de câte 3 rânduri la distanţe de 45 cm şi benzi de 70 cm.25 aprilie.6 cm pe solurile uşoare şi uscate. 75 . întârzie germinaţia. 5. Câmpia de Vest şi Dobrogea semănatul se face în intervalul 10 aprilie . în cazul buruienilor monocotiledonate.30 aprilie. 14.8. Recoltarea Momentul începerii recoltării la fasolea pentru consum este când 75% din păstăi s-au maturizat.45 boabe germinabile/m2 în cultură neirigată şi 50 55 boabe germinabile/m2 în cultură irigată. 10 .2. Convolvulus. iar în zonele mai nordice. Atacul începe în câmp şi se desăvârşeşte în depozite. Frecvent. înfloritul şi fecundarea. până la începutul înfloritului pentru a nu stânjeni fecundarea şi fructificarea.15 mai. Se recomandă ca lucrările de prăşit să fie încheiate. Lucrările de îngrijire în timpul vegetaţiei în funcţie de gradul de infestare cu buruieni perene din genul Cirsium. într-un sol rece şi umed. la 50 cm cu SPC-8.8 l/ha) care se aplică înainte de semănat. Desimea este de 35 . Semănatul prea timpuriu. atunci când planta a format prima pereche de frunze trifoliate. în timpul vegetaţiei. este semnalată prezenţa antracnozei boală care se combate prin tratamente cu Dithane (2 kg/ha) sau Turdacupral (4 kg/ha). Sonchus se vor efectua 2.

Proteinele din soia au valoare biologică ridicată. Răspândire Soia este una dintre cele mai importante plante agricole. Tulpina este erectă. prinderea lor este alternă. Şroturile rămase de la extragerea uleiului sunt utilizate în hrana animalelor pentru echilibrarea proteică a raţiilor.70 cm. atât pentru alimentaţia omului. SOIA 14.14 zile de la infecţie. Frunzele 76 . Răspândire.Recoltarea se face cu maşina de dislocat fasole şi treeratul cu combina. este bine dezvoltată. unifoliate.1. Rădăcinile au capacitate mare de solubilizare şi de absorbţie a substanţelor nutritive din sol.3. având o înălţime de 40. fiind o leguminoasă. Frunzele. iar ramificaţiile laterale pe o rază de 40. 14. Soia se cultivă pentru seminţe care au un conţinut ridicat în substanţe proteice peste 30%. fiind echivalente cu proteinele de origine animală. a animalelor cât şi pentru industrie. în urma simbiozei cu bateriile fixatoare de azot se formează nodozităţile care sunt vizibile după 10.Glycine hispida. 14. specia cea mai importantă .3. 2200 kg/ha. la al doilea nod sunt simple.3. ramificată.3.25% şi peste 24% hidraţi de carbon. Sistematică Soia aparţine genului Glycine. iar cele situate la următoarele noduri sunt trifoliate. Soia are trei tipuri de frunze.50 cm. cele care se prind la primul nod sunt provenite din cotiledoane. Ca plantă agricolă. Importanţă. În anul 2000. cu patru subspecii din care singura cultivată în ţara noastră este manshurica. Particularităţi morfologice Rădăcina. când plantele din brazde sunt uscate iar boabele au 16% umiditate.3. grăsimi 17.4 mii ha de pe care s-a recoltat o producţie medie de 1317 kg/ha. 14. contribuie la ridicarea fertilităţii solului. pătrunde în sol până la 2 m. pe glob soia a ocupat o suprafaţă de peste 73 mil ha cu o producţie medie de cca.2. În România suprafaţa cultivată în anul 2000 a fost de 14.

Particularităţi biologice Soia este o plantă erbacee. 14. care durează 30 . În această fază radicela creşte. Cuprinde înflorirea şi fructificarea. c) Faza maturizării seminţelor. durează 35 . iar răsărirea se produce la 8. Seminţele pentru germinare se îmbibă cu apă în cantitate de până la 150% din greutatea lor.3 cm lungime. -2.9 în inflorescenţe tip raceme axilare sau terminale. seminţele încep să germineze când în sol este o temperatură minimă de 78oC. Consumul cel mai mare este înregistrat în faza de formare a 77 . foliolele au formă ovală. Faţă de umiditate soia are cerinţe ridicate. în timpul înfloritului sunt necesare valori minime de 17. dar ajung la maturitate doar 30. anuală având o perioadă de vegetaţie cuprinsă între 95 .140 zile.60 păstăi.30 cm.40 zile.trifoliate au un peţiol lung de 3. Seminţele au o creştere rapidă până când ajung la greutatea maximă. de culoare galbenă. Soia este o plantă cu cerinţe ridicate faţă de căldură.400 păstăi.14oC. planta înregistrează creştere maximă. După răsărire soia este mai rezistentă la temperaturi scăzute (-2.5oC) decât fasolea.50 zile.10oC.18oC. pe o plantă se pot forma până la 300. minim 13. 14. Hipocotilul creşte.3. Florile sunt hermafrodite. formează primii perişori când are 2.5.400 g. Cerinţe faţă de climă şi sol Cerinţe faţă de căldură. fecundarea autogamă. Tot în această fază are loc creşterea şi dezvoltarea aparatului foliar. lanceolată.5 seminţe. b) Faza reproductivă. având MMB între 50. iar la formarea seminţelor. Ritmul de creştere a rădăcinilor este intens şi scade înainte de fecundare. care durează 30 . adică până la maturitatea fiziologică. nodozităţile furnizează azot plantei.3. Ciclul de vegetaţie este împărţit în trei faze şi anume: a) Faza de creştere şi vegetaţie. Seminţele sunt aproape sferice sau elipsoidale. Florile sunt grupate câte 3. rombică şi sunt acoperite cu perişori deşi.50 zile. aduce cotiledoanele la suprafaţa solului.6. înflorirea se face de la bază către vârf. Fructul este o păstaie uşor curbată sau dreaptă cu 1. Cerinţe faţă de umiditate.

Nu sunt recomandate soluri prea umede. bine drenate.8. planta utilizează azotul numai din sol. Fertilizarea Dintre toate leguminoasele. porumbul şi cartoful. cu reacţie neutră slab acidă. Criş. 14. Tehnologia de cultivare 14. înflorirea şi umplerea seminţelor (10. solurile bălane din Dobrogea. întrucât nu a fost creată încă simbioza cu bacteriile fixatoare de azot. Cerinţele faţă de lumină pot fi asigurate prin semănat mai timpuriu (în special pentru soiurile tardive). sfecla pentru zahăr.80%) este asigurat prin asimilarea lui din atmosferă. Sunt evitate floarea soarelui. graminee furajere. Câmpia Română. 15. Rotaţia Soia preferă ca plante premergătoare cerealele păioase.20 august). o mare parte din azotul necesar (20.8. Soia este o plantă de zi scurtă.35 zile de vegetaţie. cerinţele cele mai mari sunt imediat după răsărire şi de la înflorire până la maturitate. Zone ecologice Pe teritoriul României soia găseşte condiţii favorabile de cultură în partea de vest. Fosforul este necesar pentru dezvoltarea bacteriilor simbiotice. după care. Soia preferă soluri fertile. 78 . acide sau sărăturate.1.Bahlui). La rândul ei soia este o bună premergătoare pentru majoritatea plantelor care nu fac parte din familia leguminoaselor. reci. Cerinţe faţă de sol.3.8. Faza critică în nutriţia cu azot este cu 2 săptămâni înainte de înflorire. (Câmpiile Mureş. cerinţele maxime sunt în perioada creşterii vegetative rapide şi scad odată cu formarea seminţelor. rapiţa şi alte plante leguminoase datorită bolilor comune. Timiş. în primele 25.7.15 iunie.).2. soia are cele mai ridicate cerinţe pentru azot datorită conţinutului ridicat al plantei în acest element. Cerinţe faţă de lumină. 14. cu textură mijlocie. 14. etc.3. în Moldova (Jijia . alegerea terenurilor precum şi orientarea rândurilor să fie cât mai bine iluminate.3. Potasiul alături de fosfor favorizează dezvoltarea nodozităţilor.organelor de reproducere. această perioadă fiind considerată faza critică. grele.3.

capacitatea de germinaţie minim 80 % şi MMB cât mai mare. Distanţa dintre rânduri se stabileşte în funcţie de tehnologia aplicată şi anume. în rânduri echidistante la 50 cm (neirigare). 50.3.100 kg.20 aprilie. aplicat înainte de semănat. Lucrările solului Lucrările solului se execută în scopul afânării şi aerisirii solului. Epoca de semănat este condiţionată de realizarea în sol a unei temperaturi de 7-8oC la adâncimea de semănat. pentru a nu se crea bulgări.30 aprilie în restul zonelor.8.40 kg azot/ha pe solurile sărace.g.5 kg/t.28 cm.0. Sămânţa se tratează cu Tiradin 3.g. 14. Se recomandă şi tratarea cu Nitragin (suspensie de bacterii). În lipsa apei din sol. În preziua semănatului se lucrează cu combinatorul. Cantitatea de sămânţă la hectar este de 70. De fapt ca şi fasolea.8. 79 . La executarea lucrărilor solului se va ţine seama de tipul de sol şi condiţiile climatice din zonă. de planta premergătoare. nivelarea terenului şi distrugerea buruienilor. Desimea la semănat este de 50. cea de vară se menţine afânată şi fără buruieni până în toamnă. soia se seamănă în paralel cu porumbul pentru boabe.3. Primăvara pregătirea patului germinativ se realizează cu grapa cu colţi reglabili pentru distrugerea crustei.4.11 cm. distrugerii buruienilor şi crearea unui pat germinativ care să asigure o răsărire uniformă. în benzi de 3 rânduri la 45 cm. în funcţie de umiditatea din sol.Dozele economice recomandate sunt de 30./m2 (irigare) şi 45./m2 (neirigare).3.100 kg/ha. nivelează şi tasează solul. Calendaristic soia se seamănă între 10.5 kg/t sau Captadin 0. fosfor 40. arătura este înlocuită prin lucrări cu grapa cu discuri la adâncimea de 7. arătura urmând a se efectua după căderea ploilor. în nordul ţării şi între 20. care scurtează termenul de infestare cu bacterii şi de formare a nodozităţilor. cu 60.2 . care mărunţeşte.50 b. 14. Arătura se va executa la adâncimi de 25.80 kg/ha (cultură neirigată) iar potasiu.55 b. Sămânţa şi semănatul Calităţile materialului pentru semănat sunt apreciate prin puritate de 98%.70 cm între benzi (irigare).

Adâncimea de semănat este corelată cu textura solului şi gradul de aprovizionare cu apă.5. Cele mai periculoase boli sunt mana.5 t/ha în cultură irigată şi de 2. reprezintă principalele măsuri care se aplică în timpul vegetaţiei.3. umiditatea seminţelor este 16%. Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin aplicarea următoarelor erbicide. sau Ortocid 2. Roundup 4 l/ha. fuzarioza. Treflan 3 .0 cm. la apariţia lor în câmp se fac 2. Basagran 2 l/ha.5.8.3 praşile se fac până la înfloritul plantelor. 80 .8. Următoarele 2.5 kg/ha.5.5 cm.3. putregaiul alb.3.3 tratamente cu Turdacupral 4 kg/ha. lucrări care se efectuează înainte de răsărirea plantelor. iar păstăile sunt brunificate în procent de 70%.5 t/ha în cultură neirigată. Recoltarea Momentul recoltării se stabileşte atunci când frunzele s-au îngălbenit şi au căzut.4.6. Recoltarea se face cu combina. pe solurile mijlocii 2. Crusta şi buruienile răsărite sau în curs de răsărire se distrug cu sapa rotativă sau cu grapa cu colţi reglabili. Pe solurile mai grele această adâncime este de 2.4 l/ha. 14. se execută prima praşilă mecanică. a bolilor şi dăunătorilor. După răsărire. Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor. 14.5.3. producţiile care se pot obţine sunt între 34. când rândurile de plante se cunosc bine.

68%. FLOAREA SOARELUI 15.CAPITOLUL 15 PLANTE OLEAGINOASE 15. În România în 1999. floarea soarelui a ocupat o suprafaţă de 1 mil. acesta se poate pregăti în condiţii bune pentru grâul de toamnă. 3. Este şi o bună plantă meliferă. Sămânţa sau miezul conţine între 58. Întreaga plantă se poate cultiva pentru masă verde sau siloz. XIX). care au bune calităţi alimentare. floarea soarelui este o plantă care eliberează terenul devreme. Spania. XIX. reprezentând un furaj grosier destul de valoros.1. China. În anul 1999 pe glob floarea soarelui s-a cultivat pe o suprafaţă de 21. Din punct de vedere agricol. Importanţă. obţinându-se o cantitate de 30. 1100 kg/ha. ha cu o producţie medie de 1190 kg/ha. ulei 20. Rusia.1.55%).25% proteină brută. fiind cea mai importantă cultură pentru condiţiile ţării noastre. iar la noi în ţară în cultură pură.5% substanţe minerale.50 kg miere /ha.8 mil. în Europa fiind adusă mai întâi în Spania (sec. Ucraina. XVI). Argentina. ha cu o producţie medie de cca. Floarea soarelui se cultivă pentru fructele sale bogate în uleiuri vegetale. Răspândire Florea soarelui face parte din grupa plantelor oleaginoase. în Rusia este semnalată la începutul sec.3. Ţări mari cultivatoare de floarea soarelui sunt : SUA. floarea soarelui este semnalată în Moldova (mijlocul sec. 81 . motiv pentru care sunt utilizate în alimentaţia animalelor. După extragerea uleiului rămân turtele sau şroturile care sunt foarte bogate în proteină (45. Floarea soarelui este originară din partea vestică a Americii de Nord. India. datorită conţinutului ridicat în acizi graşi nesaturaţi. Calatidiile pot fi întrebuinţate în alimentaţia ovinelor.1.

anthos = floare) cu mai multe specii din care importantă pentru cultură este Helianthuus annuus. 82 . . Până la formarea celei de a 2.130 zile (semitardivi). Florile sunt grupate în inflorescenţe numite calatidii şi sunt de două feluri ligulate aşezate pe marginea calatidiului.perioada răsărit-formarea a 4. Sămânţa este învelită într-o membrană subţire concrescută cu endospermul. sunt asexuate. erbacee. prezintă două cotiledoane mari bogate în ulei şi substanţe proteice. Particularităţi biologice Ciclul de vegetaţie al florii soarelui este alcătuit din cinci perioade: . iar prinderea este alternă. lung peţiolate.20 zile. limbul este acoperit cu perişori scurţi. Sistematică Floarea soarelui face parte din familia Compositae. hermafrodite în număr de 1200.perioada semănat . precum şi soiul Record. creşterea maximă a rădăcinilor este la începutul înfloririi. mari. genul Helianthus (helios = soare.2.3 perechi de frunze. Tulpina este erectă.1. pivotantă ajunge până la 2 m în sol. Durata perioadei 7. Din această specie în condiţiile ţării noastre se cultivă hibrizi simpli cu perioade de vegetaţie între 119.răsărit. Sunt în număr de 30.40. de culoare galbenă şi tubuloase. 15. Particularităţi morfologice Floarea soarelui este o plantă anuală. groasă. după care ritmul se accelerează. Frunzele sunt simple. Formarea frunzelor începe cu apariţia celor cotiledonale. înaltă.3.5 perechi de frunze. creşterea tulpinii este lentă.2500 dispuse în zone spiralate. iar lateral pe o rază de 70 cm.122 zile (semitimpurii) şi 123. Rădăcina este viguroasă. acoperită cu perişori.1. pericarpul (coaja) conţine un strat carbonogen care protejează sămânţa (miezul). cilindrică sau striată. Fructul este o achenă de culoare neagră sau albă. înălţimea este de 1. pivotul principal are o creştere mai rapidă decât partea aeriană.15.2 m şi este neramificată. iar în interior are o măduvă buretoasă. 15.1. Acum se dezvoltă sistemul radicular. timp în care are loc germinaţia seminţelor care se produce la temperaturi de la 4oC până la 8oC.4.

a perişorilor de pe plantă. Plantele manifestă cerinţe mari faţă de apa din sol. Rezistă destul de bine la secetă datorită sistemului radicular bine dezvoltat. este faza de creştere cea mai activă.formarea fructelor. scade procentul de ulei.începutul înfloririi. nord-est.perioada de maturare.1.100% apă faţă de greutatea lor.10 zile iar polenizarea este alogamă (entomofilă). Cerinţele faţă de climă şi sol Cerinţe faţă de căldură. Necesarul optim de temperatură în intervalul de la răsărit la apariţia inflorescenţei este de 15. iar în perioada de înflorire .5.transpiraţie.. după răsărire plantele tinere nu rezistă la temperaturi de -2oC. 15. precum şi faptului că prin lepădarea frunzelor de la treimea inferioară a tulpinii scade suprafaţa de evapo . formarea frunzelor se încheie în faza formării inflorescenţei. Are o durată de 40. iar primordiile florale la 6. Seminţele germinează când în sol sunt temperaturi mai mari de 7oC. În această perioadă. . care durează trei săptămâni are loc îmbobocirea care începe la 32.5 perechi de frunze . 83 .perioada 4. Până la îmbobocire vârful tulpinii se mişcă după soare (heliotropism).38 zile de la răsărire.7 perechi de frunze. înfloritul durează 8. pentru încolţire seminţele au nevoie de 70. Fazele critice sunt perioadele de la începutul formării capitulului. . iar la înflorire inflorescenţele sunt orientative către est. perturbă polenizarea şi fecundarea. La 9 zile după fecundare achenele au lungimea normală. la înflorire şi de la înflorire.formarea achenelor. Când plantele au 3. Este perioada când se poate face recoltarea. începe acumularea substanţelor de rezervă. temperaturile optime sunt de 22.17oC.perioada înflorire .4 perechi de frunze începe diferenţierea inflorescenţei. Cerinţe faţă de umiditate. măduvei tulpinii în care se înmagazinează o mare cantitate de apă. Maturarea fiziologică începe când seminţele au un conţinut în umiditate de 28%. la umplerea seminţelor. La maturitatea fiziologică acumularea uleiului atinge valori maxime.50 zile. Florea soarelui este o plantă mezotermă. Temperaturile ridicate însoţite de secetă.24oC.

Cele mai bune premergătoare sunt culturile recoltate timpuriu (cereale păioase. Este o plantă de zi scurtă. cum ar fi soia. cartoful şi inul. la care se manifestă fenomenul de heliotropism.Cerinţele faţă de lumină. Sunt contraindicate solurile grele. cele mai indicate sunt Câmpia Română. Floarea soarelui revine pe acelaşi teren după minim 6 ani. dacă nu a fost erbicidat cu Atrazin. 15.7.2. Zone ecologice Floarea soarelui se cultivă în diferite zone pedoclimatice din ţară. (putregaiul alb şi cenuşiu).1. cernoziomurile. Fertilizarea Floarea soarelui consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. dar şi cele atacate de lupoaie precum cartoful şi tutunul. cele nisipoase. reci.1. lipsa acestora la începutul vegetaţiei determină o scădere a producţiei.1.7. 15. Monocultura este exclusă datorită transmiterii prin sol a unor boli şi dăunători. mazărea).nisipoasă. fertile. este atacată de boli şi dăunători. Podişul Dobrogei urmate apoi de Câmpia Jijiei şi a Transilvaniei. se impune o rotaţie corespunzătoare a culturilor. rapiţa.6. compacte. Tehnologia de cultivare 15.1. Cele mai potrivite soluri sunt cele profunde. 15. cu reacţie alcalină şi textură mijlocie lutoasă. calcaroase. Cerinţele faţă de sol. dar şi din cauza atacului de lupoaie.1. solurile brun-roşcate. Nu sunt indicate culturile care au boli comune. fasolea. Porumbul poate fi utilizat în rotaţie cu floarea soarelui. aluviale. 84 . cerinţele cele mai ridicate se manifestă până la apariţia inflorescenţei. sau erodate. Câmpia Vestică. Dozele de îngrăşăminte se stabilesc în funcţie de producţia planificată şi de fertilitatea solului.7. Rotaţia Faptul că floarea soarelui consumă cantităţi mari de apă şi substanţe nutritive. luto. este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară. acide neamendate. adică. Floarea soarelui este pretenţioasă faţă de lumină.

130 kg/ha. în primăvară patul germinativ se pregăteşte până la adâncimea de semănat cu grapa cu discuri urmată de grapa cu colţi reglabili sau cu combinatorul. fie că este hibridă sau aparţine unor soiuri. MMB de 70.1. 85 . fosfor 15. Gunoiul de grajd se recomandă în doze de 20 t/ha.60.115 kg/ha. Distanţa dintre rânduri este de 70 cm. aplicat toamna sub arătura adâncă. se va folosi sămânţa cu valoare biologică ridicată. germinaţia minimă 85. pe solurile cu fertilitate mai scăzută.7.4000 kg/ha).115 kg/ha. 15. când se execută vara. cu Apron (4.30 cm. împotriva putregaiului alb şi cenuşiu. cu Fundazol (2 kg/t) sau Vitavax 200 (2 kg/t) şi Criptodin (2 kg/t). la adâncimea de semănat sunt 7oC timp de o săptămână.95%. când se execută toamna şi la 22. iar prevenirea atacului de viermi sârmă şi răţişoară se fac tratamente cu Furadan (28 l/t). iar întârzierea semănatului în a doua jumătate a lunii aprilie sau începutul lunii mai duce la întârzierea vegetaţiei şi creşterea atacului de mană şi dăunători.1.3.4. Desimea plantelor este condiţionată de hibridul sau soiul cultivat. înainte de semănat seminţele se tratează pentru prevenirea manei. 15. Epoca de semănat se stabileşte când în sol. care permite mecanizarea întreţinerii şi recoltării. Pentru condiţiile ţării noastre în cultură irigată desimea este de 50.80 g să fie condiţionată (fără seminţe seci. Sămânţa şi semănatul Pentru semănat.Pe solurile cu fertilitate mijlocie dozele de azot variază în funcţie de producţie (1500.6 kg/t). Calendaristic semănatul. Lucrările solului Imediat după recoltarea premergătoarelor terenul se lucrează cu grapa cu discuri. sparte) şi să nu conţină scleroţi de Sclerotinia sau seminţe de lupoaie.50. la adâncimea de 25. Puritatea fizică peste 98%. iar potasiu 20.25 cm.7. pentru a nu se pierde apa şi a mărunţi resturile vegetale.000 plante /ha şi de 45. între 50. se face între 25 martie şi 15 aprilie. zona pedoclimatică şi tehnologia aplicată.000 plante /ha în cultură neirigată. Arătura se execută cât mai aproape de momentul eliberării terenului.

86 .1.5 cm. Polenizarea suplimentară se realizează prin amplasarea a 1.Adâncimea de semănat se stabileşte după mărimea seminţei. când plantele nu depăşesc 60. semănatul bob cu bob se realizează cu semănătoarea SPC-6. După fiecare praşilă mecanică urmează câte o praşilă manuală pe rând. prima praşilă mecanică se va executa îndată ce rândurile de plante se cunosc bine şi s-au format primele două frunze adevărate.5 kg.7. Floarea soarelui este o cultură extrem de sensibilă la concurenţa cu buruienile până în stadiul de 5 perechi de frunze. Producţiile medii realizate în ţara noastră sunt între 1500.7 cm. iar a treia praşilă după cca. 15 zile.2000 kg/ha.2 perechi de frunze. atunci când 75 % din capitule sunt de culoare galbenă-brună pe partea dorsală şi umiditatea seminţelor este de 10 . pe solurile mai grele este de 4. Heclotox (30 kg/ha). fiind cuprinsă între 5. deşi capacitatea de producţie a hibrizilor româneşti este de 4500 kg/ha. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. în scopul creşterii producţiei cu 300.6. echipată cu dispozitivul pentru floarea soarelui.12 %.600 kg/ha.1. epoca de semănat. împotriva putregaiului şi a manei se recomandă tratamente cu fusilazol (4 l/ha). Tratamentele în câmp pentru combaterea dăunătorilor se realizează prin prăfuiri cu Duplitox (25 l/ha). Tratamentele la sămânţă sunt eficace pentru prevenirea atacului de boli şi dăunători. Cantitatea de sămânţă la hectar în funcţie de densităţile stabilite este de 45.7. carbendazin (2 l/ha) etc. textura şi umiditatea solului. Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor. 15. Ca urmare. Recoltarea manuală constă în tăierea calatidiilor cu secera şi treieratul lor cu combina.70 cm înălţime. A doua praşilă mecanică se face după un interval de 10.5. Alte măsuri indicate sunt distrugerea resturilor vegetale după recoltarea plantelor şi bineînţeles aplicarea tratamentelor la avertizare.12 zile. Recoltarea Floarea soarelui se recoltează la maturitatea tehnică. 15.2 familii de albine/ha. Recoltarea se poate realiza cu combina pentru cereale păioase. când plantele au 1 .

25% substanţă uscată şi 75% apă. de unde a fost adus în Europa (1565). Importanţă. nisipo-lutoase. în Europa aceasta a fost de 9. CARTOFUL 16. în alimentaţia omului. reprezentând “a doua pâine”. Ca furaj se foloseşte mai ales în alimentaţia porcilor. amidonului. care în doze mari determină un gust amar şi deranjamente ale tubului digestiv. glucozei. adus de coloniştii din Transilvania. care conţin cca. a animalelor şi în diferite industrii. Importanţa cartofului ca plantă de cultură constă în faptul că valorifică bine terenurile uşoare. ha. Cartoful conţine aproape în toate organele plantei alcaloizi(solanina).1.1.3 t/ha. Răspândire Cartoful este o plantă cu utilizări variate. Suprafaţa cultivată cu cartofi în România în anul 2000 a fost de 278. dar şi la alte specii. În alimentaţia omului tuberculii se folosesc sub diverse forme. dar cu conţinut echilibrat în aminoacizi esenţiali. încolţiţi sau expuşi la soare. ha iar în Asia de 5.4 mil.3 mil. ha.1. După datele FAO în anul 2000 pe glob suprafaţa cultivată cu cartofi a fost de 18. sunt bogaţi în amidon (9. Concentraţia în solanină creşte în tuberculii înverziţi. în Muntenia 1810. consumul pe glob este cuprins între 80 şi 150 kg pe cap de locuitor. etc. ha cu o producţie medie de 16. În timp ce în patria de origine (America de Sud) suprafaţa ocupată cu cartofi a fost de 1 mil. Cartoful este o valoroasă materie primă pentru industria alcoolului. răspândindu-se foarte repede în cultură.26%) şi săraci în substanţe proteice (2%).CAPITOLUL 16 PLANTE TUBERCULIFERE I RĂDĂCINOASE 16.7 mil.2 t/ha. În Moldova cartoful a fost introdus în anul 1818. Cartoful este originar din America de Sud (Peru şi Chile).000 ha cu o producţie medie de 15. reuşeşte în zonele umede şi răcoroase şi este bună premergătoare pentru multe culturi agricole Tuberculii de cartof reprezintă partea consumabilă a plantei. 87 .

8 tulpini. prezintă foliole de mărimi şi forme diferite.2 cm. Sistematică Cartoful face parte din familia Solonaceae. prezintă noduri şi internoduri. polenizarea este autogamă. formând stoloni. târzii (peste 130 zile). iar după perioada de vegetaţie. care cuprinde peste 500 de specii din care cea mai importantă este Solanum tuberosum. iar la suprafaţa solului. 16. Specia Solanum tuberosum cuprinde numeroase varietăţi. Rădăcina este fasciculată. erectă sau uşor arcuită. prin tuberculi. Stolonii (ramificaţii tulpinale) sunt în număr de 12.1.1. de culoare verde.1. sunt hermafrodite. Frunzele sunt compuse.15 la o plantă. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip cimă. având lungimi de 10. tulpinile aeriene. Când sunt puşi în sol din tuberculi pornesc colţii. deci sistemul radicular este slab dezvoltat Tulpina se dezvoltă din mugurii tuberculilor. Perioada de vegetaţie (75. Fructul este o bacă mică.6.3. albastră. iar prin seminţe.16. Particularităţi biologice Cartoful este o plantă de cultură care se înmulţeşte pe cale vegetativă.50 cm. Pe suprafaţa lor prezintă nişte proeminenţe (sprâncene) şi adâncituri (ochi) unde există trei muguri din care. în procesul de ameliorare.1. Tuberculii sunt tulpini subterane metamorfozate. Tulpina subterană este rotundă. genul Solanum.130 zile). care conţine 150. se îngroaşă la partea terminală sub forma unor mici noduli care ulterior se transformă în tuberculi. erbacee care se înmulţeşte prin tuberculi. sferică. soiurile de cartof se împart în : timpurii (sub 95 zile). care ajunge în sol până la 70 cm. Particularităţi morfologice Cartoful este o plantă anuală.200 seminţe mici.2.110 zile). semitârzii (110 . violacee.15 cm. pe ea se formează rădăcinile şi stolonii. care se deosebesc după culoarea florilor. înaltă de 30. Are aspect de tufă deoarece dintr-un tubercul apar 4. este ierboasă. roză. după germinare vor lua naştere tulpinile aeriene.4. 16. a miezului şi a peridermului (coaja). sunt de culoare albă. iar lateral pe o rază de 30.150 zile) este formată din următoarele faze de vegetaţie: 88 . semitimpurii (95 . galbenă.100 cm şi groasă de 0.

stolonii. deoarece formarea tuberculilor pe stoloni se face în condiţii de zi scurtă.40 zile). . cresc organele aeriene şi foarte intens tuberculii. tulpinile şi frunzele. creşterea şi calitatea tuberculilor. 89 . Cerinţe faţă de căldură. cresc rădăcinile. însă fără exces. iar perioada critică este în timpul creşterii tufei şi tuberculilor. deoarece limitează încolţirea. Lumina este un factor care influenţează mult creşterea şi dezvoltarea cartofului. Cerinţe faţă de umiditate. . determină degenerarea cartofului. Cartoful pretinde soluri bine aprovizionate cu apă. ceea ce înseamnă că plantarea cartofului în zona de câmpie să se facă devreme. este o plantă adaptată la un climat umed şi răcoros.6oC. deoarece sub aceste valori tuberculii sunt sensibili la vătămare. Cartoful este o plantă de zi scurtă pentru producerea de tuberculi. iar maxime de 42oC. Temperatura minimă de încolţire este de 5.45 zile). determină putrezirea tuberculilor.30 zile).21oC. . Cerinţele faţă de lumină sunt influenţate de temperatură. Cerinţe faţă de lumină. are loc maturarea tuberculilor. Recoltarea să se facă când sunt temperaturi de 12. iar cea optimă de răsărire de 12.. Nu rezistă la temperaturi de 0o. Cerinţe faţă de climă şi sol Cartoful este destul de pretenţios faţă de climă şi sol.de la plantare la răsărire (15.15oC.15oC.5. în schimb creşterea lor se face în perioada zilelor lungi. Cartoful dă cele mai mari producţii în condiţii de iluminare intensă. Lipsa apei din sol scade numărul de stoloni. optime de 19. 16. Vrejii cresc la temperaturi minime de 7oC. Temperatura optimă pentru formarea şi creşterea tuberculilor este de 1618oC.de la încetarea creşterii tufelor la ofilirea lor (20. având maximul în timpul înfloritului.18oC formarea tuberculilor are loc la zi scurtă (12 ore).35 zile). la 16. Consumul maxim pentru apă este între îmbobocire şi maturitate.1. tuberculii cresc din ce în ce mai încet. cresc intens rădăcinile. scade rezistenţa la păstrare.de la tuberizare la încetarea creşterii tufelor (25.de la răsărire la tuberizare (10. reduce tuberizarea.

luto-argiloase.6. urmate de cerealele păioase.7. cu textură nisipo-lutoasă. fosforul are efect favorabil asupra creşterii sistemului radicular. Muntenia şi Moldova. iar potasiul favorizează. Aici temperaturile din vară ating valori medii de 20 . ardei) datorită bolilor şi dăunătorilor comuni. deoarece nu se poate pregăti corespunzător terenul încă din toamnă. Rotaţia Cele mai bune premergătoare pentru cartof sunt leguminoasele perene (trifoi. Zona favorabilă cuprinde dealurile şi podişurile din Oltenia. Sunt contraindicate alte plante solanacee (tutun. cu soluri luto-nisipoase. 16. lucernă) şi anuale (pentru boabe şi furaj).1.21oC iar precipitaţiile sunt între 250 .2. Se cultivă soiuri semitimpurii. 90 . Preferă soluri afânate. Plantele care se recoltează toamna (sfecla de zahăr sau furajeră) sunt mai puţin indicate.350 mm. acestea din urmă dacă nu au fost atacate de putregaiul cenuşiu. 16. reduc tuberizarea. floarea soarelui şi inul.5. aerate. măreşte rezistenţa la boli.7.6. cartoful nu se cultivă în monocultură. cu temperaturi care nu depăşesc vara 18oC. Tehnologia de cultivare 16.7. structurat şi permeabil. Se cultivă soiuri semitârzii şi târzii. sinteza substanţelor proteice. Solurile cu textură grea (argiloase) nu sunt indicate deoarece reduce şi deformează creşterea tuberculilor. Fertilizarea Cartoful este o plantă care înregistrează un consum mare de elemente nutritive. Datorită sistemului radicular puţin dezvoltat. tomate. lutoase. Zone ecologice Zona foarte favorabilă acestei culturi cuprinde depresiunile intra şi extramontane. precipitaţii în perioada de vegetaţie de peste 350 mm. cu pH = 5. luto-nisipoasă sau lutoasă. Zona de câmpie şi coline joase este favorabilă pentru cartoful extratimpuriu şi timpuriu.Cerinţe faţă de sol. Azotul influenţează favorabil producţia de tuberculi.1. 16. parte din Transilvania.1.1. porumbul.1. vinete. fertile. cartoful preferă soluri cu orizontul A adânc. semitârzii şi târzii. a numărului de tuberculi.

40 t/ha gunoi de grajd foarte bine fermentat. Lucrările solului primăvara se execută cu grapa cu discuri. lucrează terenul la adâncimi de 14.1. fără bulgări.180 kg N/ha. iar momentul de executare este la scurt timp după recoltarea premergătoarei. Ca îngrăşăminte organice se poate folosi gunoiul de grajd. Folosirea combinatorului (vibracultor + grapă cu colţi + grapă rotativă) este mai indicată pentru pregătirea unui pat germinativ corespunzător. îngrăşăminte verzi şi turbă. 16. se recomandă 120.3. Rezultate bune se obţin prin administrarea a 30. deoarece aceştia împiedică plantarea mecanizată. când terenul este bine zvântat.Dozele de azot. pentru zvântarea uniformă primăvara şi pregătirea pentru plantare mai timpurie. Arătura este lucrarea de bază care trebuie executată diferenţiat în funcţie de tipul de sol. recoltarea mecanizată.7. planta premergătoare şi panta terenului. îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică toamna sub arătură . Lucrările solului Prin lucrările solului trebuie să se asigure condiţii optime de aerare şi nutriţie pentru plantă. Cultivatorul echipat cu cuţite tip săgeată şi daltă.30 cm. Pe un sol mediu aprovizionat cu elemente nutritive şi la producţii între 25 şi 40 t/ha. cultivatorul sau cu combinatorul. 110. aplicat la arătură. afânate. Grapa cu discuri se foloseşte pe solurile uşoare. Arătura trebuie să fie fără bulgări. Până la venirea iernii arătura se întreţine cu grapa cu discuri (combaterea buruienilor şi nivelarea).18 cm realizând o bună afânare şi mărunţire.160 kg P2O5/ha şi 70. La realizarea unui plantat mai timpuriu este bine ca din toamnă să se facă şi bilonarea. iar cele cu azot primăvara la pregătirea solului pentru plantare. Adâncimea este de 25. fosfor şi potasiu se stabilesc după însuşirile solului şi producţiile planificate. încă din toamnă se face nivelarea terenului cu nivelatorul. 91 .100 kg K2O/ha. Când solul este uscat arătura este înlocuită prin lucrări cu grapa cu discuri (8.12 cm) urmând ca lucrarea de bază să se execute după căderea precipitaţiilor. lucrările de întreţinere.

5%. timp de 5 minute.4800 kg/ha.70 g). Plantarea mecanizată se efectuează cu maşina de plantat 4SA-75 sau 6SAD-75 care deschide rigole.12 cm în funcţie de desimea la plantare.5oC).000 cuiburi/ha în funcţie de sol. se realizează şi economie la materialul de plantat. iar adâncimea de plantare este de 6. Materialul de plantat şi plantarea Materialul de plantat. de calitatea acestora depinzând viitoarea producţie. Calendaristic plantatul se face în zona foarte favorabilă între 15 . care se obţin numai în ferme specializate de producere a materialului de sămânţă.27 cm. în zona favorabilă între 5 . Cartoful este o plantă care se înmulţeşte vegetativ prin tuberculi. 92 . Cantitatea de tuberculi plantaţi la hectar variază în funcţie de densitate şi este de 3000. scopul culturii şi caracteristicile materialului de plantat. care sunt sensibili la -1. solul fiind mai sărac în apă. tuberculii pot fi puşi la încolţire. plantează tuberculii în rigole şi le acoperă. Distanţa între rânduri este de 70 cm. cei bolnavi se îndepărtează. Epoca de plantare se stabileşte în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi de biologia plantei.5oC mai mult timp pe solurile grele şi umede. Desimea la plantare este cuprinsă între 45 şi 70. La plantatul prea timpuriu există riscul îngheţării primilor lăstari. Tuberculii degeneraţi dau naştere la plante slab productive. iar în zona de câmpie între 20 . -2oC. plantatul se poate face mai timpuriu (rădăcinile cresc şi la 4. Întârzierea plantatului este la fel de păgubitoare. motiv pentru care se vor folosi tuberculii cu valoare biologică ridicată. tuberculii şi colţii sunt atacaţi de ciuperci şi pier. Momentul plantatului este atunci când solul s-a zvântat până la sub adâncimea de plantare cu 3. Înainte de plantare tuberculii sunt sortaţi după mărime (40. aceştia trebuie să fie sănătoşi. Plantarea este complet mecanizată sau semi-mecanizată. tuberculii nu încolţesc.30 aprilie. deoarece prin această operaţie se pot înlătura tuberculii bolnavi. între tuberculi 19.4.4 colţi bine formaţi. Pentru soiurile timpurii. prin secţionarea unui tubercul în porţiuni cu câte 3.4 cm.10 aprilie.7.16. Urmează tratarea cu formalină 0. iar când se menţin temperaturi de 4.1.30 martie.

iar vrejii s-au uscat în procent de 2/3. Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor şi menţinerea solului afânat sunt principalele lucrări care trebuiesc executate.1. Recoltarea Epoca de recoltarea este în funcţie de soi dar şi de scopul culturii. iar cele de toamnă în septembrie şi octombrie. urmate de 2. se execută numai lucrări de refacere a biloanelor. soiurile timpurii se recoltează din iulie până în septembrie.4 tratamente. sau 3.5 kg/ha. Buruienile pot fi combătute şi pe cale chimică.7. Până la răsărire se fac 1.2 rebilonări prin care se distruge crusta.6 tratamente cu Turdacupral 2 kg/ha. efectuându-se 2.5. Recoltarea trebuie făcută pe timp frumos la temperaturi mai mari de 67oC. când solul este reavăn şi nu aderă la tuberculi. care se execută cu cultivatorul echipat cu piese tip rariţă. 93 . când plantatul s-a făcut în teren plan. Recoltarea se poate face mecanizat cu combine CRC . Cartofii extratimpurii se recoltează în perioada 15 mai .3 rebilonări. cele mai folosite erbicide sunt Gesagrad şi Cosatrin care se aplică după rebilonare sau plantare în doză de 26 l/ha. Dacă plantatul s-a făcut pe biloane. când tuberculii au 35 g.1. Dintre bolile mai frecvent semnalate sunt mana.2.16. sau Padan 1. După răsărire se execută 12 praşile mecanice între rânduri. precum şi la îmburuienare. buruienile şi se refac biloanele. deoarece cartoful este foarte sensibil la lipsa aerului din sol. reduce producţia. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Principalele lucrări sunt rebilonatul şi prăşitul.15 iunie.1. Tasarea solului depreciază forma şi calitatea tuberculilor. iar concurenţa buruienilor la apă şi substanţele nutritive din sol. Ridomil 2.5 kg/ha.8 kg/ha Lasso asociat cu Gesagrad aplicat la 10 zile după plantare. sau semimecanizat cu plugul (sapa). Producţiile obţinute sunt de peste 30 t/ha la soiurile de toamnă.7. Combaterea se face prin 4. Dithane 2 kg/ha.6.5. râia neagră. Brestan 0.3 kg/ha. putregaiul.2 kg/ha. Împotriva gândacului de Colorado se vor folosi Decis 0. 16. iar strânsul se face manual.

folosit drept amendament pentru solurile acide. 9 mil ha. În ţara noastră în ultimul deceniu suprafaţa s-a diminuat mult de la peste 275. rămân însă şi reziduuri (tăieţei.5%. dar în scop industrial s-a cultivat după 1870. Pe glob această cultură ocupă o suprafaţă de cca. Răspândire Sfecla este cultivată pentru rădăcinile sale. Sfecla se mai foloseşte şi pentru obţinerea alcoolului.5. şi 1876 (Chitila). descoperirea nu a făcut senzaţii la vremea respectivă pentru că. iar producţia medie mondială se situează în jur de 34 t/ha.2. Este o plantă premergătoare pentru multe plante de cultură deoarece terenul rămâne structurat şi curat de buruieni.2%). Sfecla pentru zahăr este o cultură intensivă.000 ha (1985) la 128. Sfecla este originară din India şi Pakistan. 94 . Treptat însă cultura sfeclei se extinde odată cu crearea soiurilor ameliorate şi după perfecţionarea tehnologiilor de extragere a zahărului. iar după 1840 începe dezvoltarea industriei zahărului. Importanţă.1. Rădăcina conţine 25% substanţă uscată şi 75% apă. melasă) care sunt folosite pentru alimentaţia animalelor precum şi un nămol bogat în Ca şi Mg.5% şi substanţe nezaharoase 7. în urma prelucrării sfeclei se obţine zahărul alimentar. primele fabrici de zahăr au fost construite în 1875 (Sascut). utilizate drept materie primă pentru industria zahărului. Prima fabrică de zahăr în Europa a fost construită în 1802 în Silezia.800 ha în 1997 iar producţia a oscilat între 16 şi 21 t/ha.16.2. Răspândire. SFECLA PENTRU ZAHĂR 16. Cel care a extras pentru prima dată zahărul din sfeclă a fost chimistul german Marggraf (1747). Substanţa uscată este reprezentată prin zaharoză 17. În România primele culturi de sfeclă s-au înfiinţat în 1863. iar pe de altă parte cel extras din trestie era mai uşor de procurat. pe de o parte zahărul în sfeclă era scăzut (1. rentabilă.23% raportat la masa rădăcinii. deoarece de pe un hectar se pot realiza producţii de peste 40 t rădăcini şi cantităţi însemnate de colete şi frunze care se folosesc în hrănirea vacilor de lapte. Conţinutul în zaharuri oscilează în funcţie de tipul sfeclei între 14.

zahăr cu 0.Crassa (pentru furaj). tipul ZZ (rădăcini conice . creşte la suprafaţa solului. Înflorirea este eşalonată timp de 3.16.80) apar la un interval de 2. 18.5 într-o inflorescenţă. Florile sunt sesile. Soiurile pentru zahăr sunt grupate în 4 tipuri după greutatea corpului sfeclei şi procentul de zahăr : tipul E (sub 18% zahăr. 95 .epicotil (cap. Beta vulgaris var. tipul Z (rădăcini conice.alungite. foarte bogate în zahăr). De-a lungul rădăcinii se observă două şănţuleţe din care pornesc rădăcinile laterale subţiri. sunt dispuse în spirală având punctul de regenerare în centrul coletului. . se formează din colet. Celelalte frunze (40. în cultură se găseşte numai specia Beta vulgaris. Soiurile de sfeclă cultivată la noi în ţară aparţin celor două forme: plurigerme (glomerule cu mai multe fructe). solitare (formele monogerme) sau grupate câte 2.5 săptămâni. Sistematică Sfecla face parte din familia Chenopodiaceae.81. şi monogerme (glomerule cu un singur fruct. Primele frunze după răsărire sunt cotiledoanele care asigură nutriţia plantei 10. 16. tipul N (etalon.6% mai mult ca la tipul N). . rădăcină mare). rădăcini mai mici.hipocotil .2.5% zahăr). colet). polenizarea este alogamă.20 zile.3. pe el se formează în primul an rozeta de frunze. respectiv cu o singură sămânţă).rădăcina propriu-zisă .zona unde diametrul scade sub 1 cm. Particularităţi morfologice Corpul sfeclei care se numeşte convenţional “rădăcină” are o greutate medie de 500 g şi este format din : . Beta vulgaris var. Frunzele. Ritmul de creştere este susţinut până spre mijlocul lunii august. hermafrodite.200 cm. care pătrund în sol până la 150.3 zile.coada .2. genul Beta. care cuprinde 4 varietăţi: Beta vulgaris var.situat între epicotil şi rădăcina propriu-zisă adică locul de inserţie a radiculelor. până la apariţia primei perechi de frunze adevărate (810 zile de la răsărire).Saccharifera (pentru zahăr).zona dintre hipocotil şi coadă.2. iar în anul doi tulpinile florale. Cruenta şi Beta vulgaris Cycla (forme legumicole). .

durează 60. .10 perechi de frunze plantele pot să reziste până la -8oC pentru o perioadă scurtă de timp. ajunge la 100 cm în sol.acumularea intensă a zahărului .15 zile. asigură sfeclei o rezistenţă mai bună la secetă. în anul întâi formează rădăcina şi rozeta de frunze.5. Glomerulele germinează când în sol sunt 6. Fructul este o nuculă rotundă (forme monogerme) sau fruct compus denumit glomerul (forme plurigerme). Cerinţe faţă de climă şi sol Sfecla este o plantă formată în climat temperat cu veri calde dar suficient de umede.de la răsărit la începutul îngroşării rădăcinii. temperatură care favorizează depunerea zahărului.îngroşare a rădăcinii . 2030 zile. creşte ritmul de depunere a zahărului. Particularităţi biologice Sfecla de zahăr este o plantă bienală. aparatul foliar se reduce treptat.2.70 zile (începutul lunii iunie).4oC în acest caz însă durata de răsărire este lungă.de la semănat la răsărit . pe o durată de 35. rădăcina creşte în lungime. . la sfârşitul lunii august aceasta atinge greutatea medie de 500 g.210 zile împărţită în 4 faze de vegetaţie: . după ce s-au îmbibat cu apă. Perioada de vegetaţie este de 167. -4oC. în toamnă planta poate vegeta până când temperatura scade la 5. Cerinţe faţă de umiditate.10oC. durează 60. .începe la sfârşitul lunii august şi continuă până la 15.2.6oC.20 septembrie. Sămânţa este elipsoidală cu embrionul sub formă de seceră. Faptul că are o perioadă lungă de vegetaţie prin care valorifică ploile de vară . în faza de cotiledoane.50 zile. 16.8oC dar şi când sunt numai 3.4. Rădăcinile scoase din sol nu rezistă la -1oC.150% din greutatea lor. iar în anul al doilea tulpinile florifere şi fructele.Fructul şi sămânţa.70 zile.glomerulele germinează în 12. dar în faza de 6.toamnă şi înrădăcinare puternică. 120.are loc creşterea intensă a rădăcinii. După răsărire. la temperaturi de 7. 16. Scade ritmul de creştere a rădăcinii. Cerinţe faţă de căldură. Se formează rozeta de frunze. plantula este sensibilă la -2oC. 96 .

5 . Zone ecologice În România sunt două zone mari de favorabilitate. 16. datorită sistemului radicular slab dezvoltat. Sfecla de zahăr este o plantă de zi lungă. după cânepă şi iarbă de Sudan. într-un cuvânt plantele care se recoltează timpuriu. suportă greu seceta.8. Câmpia Transilvaniei. Nu se recomandă cultivarea sfeclei după porumbul erbicidat cu triazine. Tehnologia de cultivare 16. pretinde soluri profunde. Rotaţia Sfecla este sensibilă la atacul de boli şi dăunători din care cauză nu poate reveni pe acelaşi teren după 6.august).8 săptămâni de la semănat cerinţele sunt destul de ridicate. Cele mai potrivite soluri sunt cernoziomurile. în timpul acumulării zahărului.2.7.6. sărace. bogate în humus.În primele 6. Cerinţe faţă de lumină. cu textură mijlocie. 97 . zona foarte favorabilă ce cuprinde Câmpia de Vest. Consumul cel mai ridicat de apă este în perioada îngroşării intense a rădăcinii (iulie . pietroase sau cu exces de umiditate. Câmpia din Centrul şi Sudul Moldovei. bine structurate şi aerate. aluviunile.8 ani şi după cel puţin 4 ani pe terenurile neinfestate cu nematozi. după ovăz şi crucifere din cauza dăunătorilor comuni (nematozi). timpul umed şi răcoros este nefavorabil. cele cu aeraţie redusă. deoarece reduce fotosinteza.2. Premergătoare bune sunt cerealele păioase (mai cu seamă grâul de toamnă).2.1. Sfecla pretinde soluri cu pH cuprins între 6. solurile brune şi brun-roşcate. lumina influenţând fotosinteza şi producţia de zahăr. deoarece acumularea zahărului are loc numai în timpul zilei. Cerinţele faţă de sol. deoarece rămâne timp pentru efectuarea lucrărilor solului şi a fertilizării. Pentru că sfecla are un consum mare de substanţe nutritive. leguminoasele anuale. 16.0.7. asigurându-se acumularea apei în sol şi combaterea buruienilor. soluri plane sau cu expoziţie sudică. Depresiunea Jijiei şi Lunca Siretului iar celeilalte zone favorabile îi corespunde Câmpia Dunării şi a Dobrogei. Sunt contraindicate solurile nisipoase. cartoful.

Fosforul influenţează pozitiv creşterea şi dezvoltarea sistemului radicular şi sinteza zahărului. Dintre microelemente sfecla este foarte sensibilă la carenţa solurilor în bor. Aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu se face toamna sau vara sub arătură iar cele cu azot. fosforul între 60 şi 190 kg/ha. Excesul de fosfor grăbeşte maturizarea ducând la scăderea producţiei. iar cele de potasiu. Fertilizarea Sfecla este o mare consumatoare de elemente nutritive. influenţează procesele fiziologice şi formarea recoltei. sinteza substanţelor proteice. Excesul duce la creşterea frunzelor în detrimentul rădăcinilor în timp ce carenţa reduce numărul de frunze.la formarea perechii 2 şi 3 de frunze. Excesul de azot reduce acumularea zahărului în formarea creşterii vegetative. 16. zinc. între 60 şi 270 kg/ha. a unei cantităţi de 10.la începutul tuberizării rădăcinii (mijlocul lunii iunie). scade masa de rădăcini şi procentul de zahăr. între 40 şi 170 kg/ha.Sfecla pentru zahăr este o bună premergătoare pentru grâu.15 kg acid boric. . determină creşterea conţinutului de azot vătămător. dozele de azot calculate în substanţă activă variază.7. orz. împiedică dezvoltarea frunzelor. frunzele sunt mici. Pentru producţii ce variază între 30 şi 80 t/ha. . iar carenţa stagnează creşterea după răsărire.2. Consumul de elemente nutritive începe de la răsărire şi are trei perioade critice: . porumb şi alte culturi care nu au dăunători comuni.în timpul tuberizării intense şi acumulării maxime a zahărului. Cantităţile de îngrăşăminte chimice se stabilesc în funcţie de producţiile realizate şi de gradul de asigurare a solului cu NPK. Carenţa borului determină uscarea frunzelor. Carenţa reduce suprafaţa foliară. primăvara la pregătirea patului germinativ 2/3 din doză şi restul de 1/3 se încorporează după răsărire. Prevenirea acestor neajunsuri se realizează prin aplicarea odată cu îngrăşămintele chimice. Potasiul influenţează favorabil sinteza glucidelor. provoacă necrozarea lor. îngălbenite. magneziu etc. 98 . rezistenţa plantei la boli şi secetă. Azotul are rol în creşterea plantei. produce “putrezirea inimii” sfeclei.

cu plugul în agregat cu grapa stelată.Gunoiul de grajd dă bune rezultate. după zvântarea solului. sau Promet 25 l/t. Epoca de semănat.7. când temperatura în sol la 5. cu plugul în agregat cu grapa stelată.3 frunze.18 cm) pentru încorporarea resturilor vegetale. dozele economice sunt de 20. Primăvara patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul care asigură afânarea şi mărunţirea terenului la 3 . Toamna se execută arătura la 28. 16. sfecla de zahăr se seamănă primăvara timpuriu. aplicat sub arătură.5oC şi vremea spre încălzire. Pentru prevenirea bolilor se recomandă tratarea seminţelor cu Tiradin în doză de 8 kg/t.6 cm este de 4. 99 .7. germinaţia 85%. permiţând executarea mai timpurie a pregătirii patului germinativ. Semănatul mai devreme poate expune plantele la îngheţurile târzii de primăvară. Nivelarea terenului trebuie făcută încă din toamnă. După premergătoarele timpurii se fac 1.30 cm + 10 cm. iar în restul zonelor între 1 şi 15 aprilie. Calendaristic în Câmpia de Sud şi din Vest. Sămânţa trebuie să aibă puritatea minimă de 96%. cu subsolaj.2. După premergătoarele târzii se execută o discuire pentru mărunţirea resturilor vegetale.2.5 cm.3.30 cm + 10 cm adâncime.30 t/ha. pentru o mai bună uniformizare a umidităţii şi zvântării solului primăvara. pe adâncimea de încorporare a seminţelor. iar pentru prevenirea atacului de dăunători tratarea se face cu Furadan 28 l/t. de aceea este supusă operaţiei de segmentare. determinând şi pierderea apei din sol. temperaturile de -2oC distrug plantele. să fie sănătoasă.4. Lucrările solului Această plantă necesită un sol afânat pe o mare adâncime şi cu rezerve corespunzătoare de apă şi elemente nutritive.30 martie. 16. până în faza de 2.2 discuiri la adâncimea de 1012 cm sau dezmiriştirea (16. Sămânţa şi semănatul Sămânţa utilizată la noi în ţară este de regulă plurigermă (dă naştere la mai multe plante). semănatul se realizează între 10. urmată de arătura la 28. Pentru a beneficia de umiditatea din sol.12 cm. Nu se recomandă utilizarea grapelor cu discuri pentru că mobilizează solul la adâncimi mari 10 .

3 praşile manual. iar dacă recoltatul este semi-mecanizat se face în benzi formate din 3 rânduri la 45 cm şi două benzi de 60 cm.14 zile se execută celelalte praşile.8 kg/ha la soiurile monogerme şi 8.000 plante/ha (neirigat) şi 110. determină o răsărire neuniformă şi o sensibilitate crescută la boli. Cercosporioza este însă cea mai păgubitoare şi mai frecventă boală în anii ploioşi.3 l/ha).000 plante/ha (irigat). distanţa dintre glomerule pe rând (8. După răsărire îndată ce rândurile se observă bine se mai execută o praşilă mecanică. Combaterea se face prin tratarea seminţelor înainte de semănat şi prin 2. mana. Prăşitul. distanţa dintre plante pe rând este de 18.7.5 kg/ha la soiurile plurigerme.3 100 . se face când plantele au 2.4 cm pe solurile mai uşoare. se face în rânduri la distanţe de 45 cm.Întârzierea semănatului. Desimea plantelor pentru condiţiile ţării noastre. La începutul vegetaţiei deoarece plantele au un ritm de creştere mai lent decât buruienile există riscul îmburuienirii culturii.4 frunze adevărate. aşa încât prima praşilă se execută după 8 . care asigură producţii mari. Răritul este lucrarea prin care se realizează densitatea plantelor.12. Distanţele de semănat sunt stabilite în funcţie de tehnologiile aplicate.120. adică 5.12 cm). Cantitatea de sămânţă variază după schema de semănat.2. putregaiul inimii.22 cm. După răsărirea sfeclei când buruienile au 2. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Lucrările de îngrijire Obiectivele urmărite sunt menţinerea solului curat de buruieni şi afânat. Olticarb sau Ro-Net în doze de 6.10 zile de la semănat.4.3 cm pe solurile mai grele şi reci şi 3. combaterea bolilor şi a dăunătorilor. Când recoltatul se face mecanizat.8 kg/ha şi încorporarea lor în sol. 16.3 cm.110. Cele mai frecvente boli la culturile de sfeclă sunt: cercosporioza. cu SPC-9 sau SPC-12. este o lucrare manuală. Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin aplicarea înainte de semănat a erbicidelor Dual (2. semănatul. putrezirea plantulelor. putregaiul vârfului rădăcinii. sămânţa monogermă se seamănă la 2. realizarea densităţii optime. care coincide cu perioada în care scade umiditatea solului. Pe rând se execută 2.3 frunzuliţe se poate folosi Betanal în doză de 6. înainte de răsărire.8 kg/ha. iar la intervale de 10 . Adâncimea de semănat este de 2. este de 100.

tratamente în cursul vegetaţiei, la intervale de 3 săptămâni. La primul tratament se foloseşte Brestan în doză de 500 g/ha, iar al doilea se face cu Topsin, 300 g/ha. Dintre dăunătorii sfeclei mai răspândiţi sunt gărgăriţa, răţişoara şi puricii, combaterea în câmp se face cu Lindatox 3 l/ha sau Decis 0,5 l/ha. 16.2.7.5. Recoltarea Epoca de recoltare este atunci când sfecla a ajuns la maturitate, rădăcinile au atins greutatea maximă şi au conţinutul cel mai ridicat în zahăr. Calendaristic, în jurul datei de 15- 20 septembrie în sudul ţării şi 1- 5 octombrie în partea de nord, se realizează maturitatea. Recoltarea se poate realiza manual, semi-mecanizat sau mecanizat. în condiţiile respectării tehnologiei de cultură se pot realiza producţii de peste 50 t/ha. De pe un hectar rămâne şi o cantitate de 25- 30 t colete şi frunze.

101

Întrebări recapitulative
1. Care sunt cerinţele faţă de climă şi sol ale grâului? 2. Rotaţia culturii la grâu. 3. Care sunt particularităţile morfologice şi biologice ale porumbului? 4. Sămânţa şi semănatul la porumb. 5. Care sunt tipurile de frunze întâlnite la leguminoasele pentru boabe? 6. Care sunt cerinţele de climă şi sol ale fasolei? 7. Ce tehnologie de cultivare se aplică la soia? 8. Particularităţile morfologice şi biologice ale florii soarelui. 9. Rotaţia culturii de floarea soarelui. 10. Care sunt lucrările solului la cultura cartofului? 11. Materialul de plantat şi plantarea la cartof. 12. Lucrări de îngrijire la cartof. 13. Care sunt particularităţile morfologice şi biologice ale sfeclei de zahar? 14. Care sunt lucrările de îngrijire aplicate la sfecla pentru zahăr?

Teme de control
1. 2. 3. 4. Descrieţi tehnologia de cultivare a porumbului. Care sunt particularităţile morfologice şi biologice ale leguminoaselor pentru boabe? Prezentaţi lucrările de îngrijire aplicate la cartof şi sfecla de zahăr. Prezentaţi tehnologia de cultivare a florii soarelui.

Referate
Cunoaşterea particularităţilor biologice şi morfologice ale următoarelor plante de cultură: grâu de toamnă, porumb pentru boabe, soia

Notă: Se va studia comparativ morfologia rădăcinii, tulpinii, frunzei şi inflorescenţei precum şi etapele de dezvoltare din cursul perioadei de vegetaţie. În acest scop se va utiliza material didactic adecvat, constând din diferite exponate (colecţii de seminţe şi de plante crescute în câmp), alte materiale ilustrative.
102

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1.Avarvarei, Teona, 1999 - Agricultură generală, vol. I, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 2. Avarvarei Teona, 2002 – Agricultură generală, vol II, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 3. Blaga Gh., Filipov F., Rusu Gh., Udrescu S., Dumitru V., 2005 – Pedologie, Editura Academic Pres, Cluj-Napoca. 4. Muntean L.S., Borcean I., Axinte M., Roman Gh.V., 2001 – Fitotehnie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 5. Onisie T., Jităreanu G., - 1999 – Agrotehnică, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi

103

. FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PROFILULUI DE SOL 16 6................................................ Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole........... 3 CAPITOLUL 2.................................................3.ALTERAREA....................... 8 5................................. 4 CAPITOLUL 3...................................................... 5 3...2....... 6 4..........................1... 5 CAPITOLUL 4...............2.2.. PRODUSELE REZULTATE PRIN DEZAGREGARE ................... Proprietăţile solului ......................... Descompunerea resturilor organice ........................4...CUPRINS PARTEA I PEDOLOGIE CAPITOLUL 1 OBIECTUL ŞI ROLUL PEDOLOGIEI ÎN DEVOLTAREA PRODUCŢIEI VEGETALE .............................................. 6 4... 17 104 .............................1....................................2.............2..2...........2............... 5 3.......... 8 5................................... Dezagregarea determinată de agenţii biologici ................................. Principii.................1...................... Proprietăţile chimice ale solului ...................................... Evoluţia pedologiei ca ştiinţă .............................................. 17 6.................1..............1............................... 12 5...................... Dezagregarea determinată de agenţii fizici .PROCESELE DE DEZVOLTARE A MINERALELOR ŞI ROCILOR..... Obiectul şi definiţia pedologiei ........... SOLUL CA MEDIU DE VIAŢĂ PENTRU CREŞTEREA PLANTELOR ......1............................................................. Alterarea biologică ........................ 14 CAPITOLUL 6................1.... Proprietăţile fizice ale solului ................. 9 5....... 4 2............. Produsele dezagregării şi alterării ...............................................................................................................2.................................. 4 2..........................................3................................. Proprietăţile fizico-mecanice ale solului . TRANSFORMAREA EI ŞI FORMAREA HUMUSULUI ........ 1 1........................................2....... Proprietăţile hidrofizice ale solului ..................... 13 5...................... Fertilitatea solului ....4..................2.......2.......... legi şi metode de cercetare în pedologie.................. 5 3.......................... MATERIA ORGANICĂ................1. Alcătuirea profilului de sol ............3......... Alterarea chimică.. Sursele de materie organică din sol ............. 6 CAPITOLUL 5.. 1 1............ 8 5. Formarea profilului de sol .2... CA PROCES DE FORMARE A PĂRŢII MINERALE A SOLULUI ............................. 1 1........ 16 6..................... Orizonturile de sol şi caracterizarea lor.. 2 1..................

.................... Solurile din regiunile de câmpie şi deal....... Pagubele produse de buruieni ................................... 35 9.........2..............4.. Substanţele nutritive ca factor de vegetaţie .......6...................... Importanţa lucrărilor solului .... 19 7.. 26 8...6................................................. 19 7.... BURUIENILE ............................. 39 10...............3... 30 9....4. 33 9.3..1...... Sistemele de lucrări ale solului ................ Sisteme de lucrări pentru culturi de primăvară ......... 41 10...4......................................Sisteme de lucrări pentru culturile succesive..................................................... 24 8.............. 36 9............. Lucrarea solului cu cultivatorul ...............................................4.CAPITOLUL 7.3..................................................... Lumina ca factor de vegetaţie ................................2............................................................ 27 8.................. 34 9.................... 19 7............................................ 38 10............. Lucrări de îngrijire a culturilor după semănat .......... Solurile României ..........1. Sisteme de lucrări pentru culturi de toamnă ........ SEMĂNATUL ŞI LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR ...............2............ 43 105 ............... 37 CAPITOLUL 10.............. 40 10..... 19 7......1..........1......................2...................................................................................4... Arătura . 35 9....5.....Epoca de semănat.................................1............................ Lucrarea solului cu grapa.. Interacţiunea dintre factorii de vegetaţie şi factorii de producţie ......... FACTORII DE VEGETAŢIE I POSIBILITĂŢI DE DIRIJARE...................................... 24 8........ 25 8.........2................. Adâncimea de semănat........................ Lucrarea solului cu tăvălugul........ 40 10................................... Norma de semănat.......5....................................3...................2.....3..... 24 8..............................................3............................... LUCRĂRILE SOLULUI..... Lucrările superficiale ale solului..........................2...... Materialul de semănat şi plantat ................................................................. 34 9... Solurile regiunilor de munte ................................. 28 CAPITOLUL 9..................................................... Aerul ca factor de vegetaţie ....... Apa ca factor de vegetaţie................ 21 PARTEA A-II-A AGROTEHNICA CAPITOLUL 8......................... 43 11...................................1........ Cadrul natural de formare a solurilor României ..................................................... 30 9...........................................1...........3.......1............................................................................................... 41 CAPITOLUL 11........ 38 10........3.....................4............ Temperatura ca factor de vegetaţie ................................. 30 9........ Metode de semănat ...............2...... 33 9......... CLASIFICAREA SOLURILOR ÎN ROMÂNIA.......................2....

................... Generalităţi ...........................1...........................................4................................102 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ........... LEGUMINOASE PENTRU BOABE............................................................................ CEREALE.............1......4..... 87 16. 56 13........................................................ 70 14.............................. FITOTEHNIE CAPITOLUL 12................... Porumbul .............................. Cartoful .11..............................................................103 106 ..... Surse de îmburuienare .......................................................................... Generalităţi ....2........ 94 TEME..... 55 13...........Clasificarea buruienilor ...... PLANTE TUBERCULIFERE ŞI RĂDĂCINOASE ............... PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE ..2............... Obiectul..........3.................. 46 11................................. PLANTE OLEAGINOASE....... 72 14......... 70 14.................................................. 81 CAPITOLUL 16.................................... 50 PARTEA A-III-A............................. metodele de cercetare şi legătura fitotehniei cu alte ştiinţe.......................... 87 16....................................................... Soia ..... 76 CAPITOLUL 15........3............................................................1......................... 54 12......................................................... 63 CAPITOLUL 14.... 55 13........ Fasolea ..............3.... Sfecla pentru zahăr .................................5.........................1..................................................................Grâul .............. 46 11............. 54 CAPITOLUL 13.....................................1.............Particularităţile biologice ale buruienilor ..................... 81 15...2.......... REFERATE DE SINTEZĂ............................. Metode de combatere a buruienilor ...... Floarea soarelui.............................. 55 13................. Particularităţi morfologice şi biologice ale cerealelor......................2............................................. 45 11........................................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful