Certificat energetic ieftin si rapid (Aviz energetic

)
Incepand cu 1 ianuarie 2011, la orice tranzactie a unei cladiri noi, conform legii 372/2005, ai nevoie de un Certificat Energetic sau Aviz energetic (Certificat de performanta energetica). Certificarea energetică a clădirilor reprezintă clasificarea energetică a clădirilor prin încadrarea în categorii de performanţă energetică şi de mediu, de notare din punct de vedere energetic şi emiterea certificatului de performanţă energetică. Acesta se obtine in urma unui Audit energetic, realizat de un auditor energetic. Proprietarul trebuie să găsească un auditor energetic care poate fi persoană juridică sau persoană fizica. Rolul auditorului energetic este de a face expertiza energetica a imobilului şi de a întocmi un raport de expertiză energetică al imobilului. Expertiza energetica implica măsurarea suprafeţelor clădirii, examinarea exteriorului clădirii, confruntarea facturilor la utilităţi şi multe altele. Raportul rezultat, ştampilat şi semnat de către auditor va fi depus la primărie, unde se va primi un număr de înregistrare. Certificatul energetic se elibereaza numai proprietarului sau administratorul imobilului. Introducerea obligatorie a certificatelor de performanata energetica (aviz energetic) pentru imobile a fost recomandata de Executiv din anul 2005, dar abia, de la 1 ianuarie 2011, a ajuns sa fie obligatoriu in cazul tranzactionarii imobilului. Prin acest certificat de performanta energetica (aviz energetic), viitorul cumparator sau chirias este asupra performantei energetice a imobilului, exprimata, in principal, prin: - consumul total anual de energie, exprimat in kWh/mp, respectiv prin consumul pentru incalzire, pentru apa calda si pentru iluminat; - eficienta energetica a constructiei, prin incadrarea acestuia intr-o clasa energetica (de la clasa A -eficienta energetica ridicata, la clasa G eficienta energetica scazuta), in functie de consumul total anual de energie. Certificatul energetic (avizul energetic), mai contine si o serie de recomandari pentru imbunatatirea calitatii constructiei, din punctul de vedere al consumului annual de energie.

1

In general, actele necesare pentru obtinerea unui Certificat de performanta energetica (aviz energetic) sunt: planul de amplasament al imobilului, cel al structurii cladirii, cele ale instalatiilor de incalzire sau racire din imobilul construit. Pentru emiterea unui Certificat de Performanta Energetica (Aviz energetic), pretul este influentat de suprafata desfasurata a imobilului. PENTRU MAI MULTE INFORMATII SAU COMENZI NU EZITATI SA NE CONTACTATI ! http://certificat-de-performanta-energetica.blogspot.ro

Cat trebuie sa platesti?
Pentru emiterea unui Certificat Energetic, pretul este influentat de suprafata desfasurata a imobilului. Tarifele noastre sunt: Suprafata < 40 m (garsoniera) 300 lei Suprafata 40-80 m (apartament) 500 lei Suprafata > 80 m (apartament) 700 lei Casa cu suprafata desfasurata 4 lei/m2, nu mai putin de 600 de lei. Pentru cladiri de birouri, depozite, hale industriale, hale frigorifice, spatii publice sau alte constructii, va rugam sa ne contactati pentru cel mai bun pret. Preturile nu includ TVA..

Care sunt clasele de Performanta Energetice ale unei Cladiri ?
Probabil ca sunteti deja familiar cu notiunea de “Clase Energetice”. Le puteti vedea pe orice frigider, masina de spalat sau alte aparate electrocasnice. La fel ca si acestea, o cladire se poate incadra intr-o clasa energetica sau alta, in functie de “performantele” sale. Cu alte cuvinte, clasa energetica este o “nota” data cladirii in functie de capacitatea acesteia de a economisi energie.
2

Cele 7 “Note” sunt de la A la G insa fiecare clasa are in spate un punctaj de la 1 la 100 stabilit in functie de multi parametrii.

Cum se stabilesc clasele?
La stabilirea clasei energetice sunt luate in calcul cele mai diverse criterii: grosimea peretilor, tipul de zidarie, tipul de acoperis, starea subsolului, starea coloanelor de incalzire, performanta sistemului de incalzire sau de aerisire. Toate aceste informatii se obtin prin cercetarea la fata locului de catre auditorul autorizat, din documentele specifice sau, in lipsa acestora, din informatiile provenite de la proprietar sau prin masuratori specifice. Clasa energetica A presupune un consum de mai putin de 125 kwh/m2/an, energie consumata pentru asigurarea conditiilor optime – temperatura, iluminat, apa calda. La polul opus, clasa energetica G presupune un consum de peste 820 Kwh/m2/an. Majoritatea cladirilor din Romania se incadreaza in acest moment in clasa C sau D. Nici chiar cladirile noi, cele mai multe din ele, nu intra in clasa A, decat daca au fost special proiectate si construite in acest sens. Ideal, in acest moment, este de a duce o cladire in clasa B sau C iar masuri urgente ar trebui luate pentru cladirile din clasa E, F sau G. Totusi, prin masuri specifice, performanta energetica a unei cladiri se poate imbunatatii substantial. Acest lucru se traduce simplu: prin reducerea cheltuielilor, mai ales in sezoanele cu temperaturi extreme si un confort sporit. Pentru ca, nu-i asa, nu vrem neaparat sa stam cu manusi si fular in fata televizorului in miez de iarna sau cu punga de gheata in brate in miez de vara!

Reabilitare Termica
3

Prin programul national de reabilitare termica promovat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, asociatiile de proprietari platesc numai 20% din totalul lucrarilor de executie. Insa, inainte de a intra in acest program aveti nevoie de un certificat energetic de performanta pentru a vedea ce imbunatatiri trebuie aduse cladirii si ce costuri ar implica acestea. Un certificat de performanta energetica atesta cat de eficienta este o cladire din punct de vedere al consumului de resurse. Prin acest certificat, cladirea ta este pozitionata intr-o anumita clasa de performanta energetica. Clasele de performanta energetica reprezinta un indicator prin care se stabileste capacitatea unei cladiri de a economisi energie. Practic, cladirea ta primeste o ”nota” de la A la G (de la cel mai mic pana la cel mai mare consum de energie). Fiecare clasa are in spate un punctaj de la 1 la 100, acesta fiind stabilit cu ajutorul mai multor parametrii. Principalul rol al Certificatul de Performanta Energetica este de a indica daca acea cladire are nevoie sau nu de imbunatatiri pentru a deveni mai eficienta in ceea ce priveste consumul de energie. Cu alte cuvinte, acest certificat iti spune daca trebuie sa investesti sau cat trebuie sa investesti in Reabilitare Termica. Reabilitarea Termica trebuie executata numai dupa ce ai intocmit un certificat de performanta energetica. Acest certificat va cuprinde informatii despre starea cladirii tale si iti va oferi informatii despre masurile pe care ar trebui sa le iei pentru a oferi conditiile optime de functionare. De asemenea, certificatul de performanta energetica va incadra cladirea ta intr-o clasa energetica de performanta si, pe langa acest fapt, iti va oferi informatii despre clasa energetica in care se va incadra cladirea ta in urma reabilitarii termice.

Cum pot imbunatati performantele energetice ale cladirii mele ?
Principalul rol al Certificatului Energetic este de a indica daca o cladire are nevoie sau nu de imbunatatiri pentru a deveni mai “economica”. Cu alte cuvinte, daca are nevoie si in ce masura, de Reabilitare Termica. De altfel, orice Certificat emis trebuie sa contina “masuri recomandate” – partea cea mai importanta din punct de vedere al proprietarului sau viitorului proprietar.
4

Cu cat o locuinta se afla intr-o clasa energetica mai joasa, cu atat, lucrarile de reabilitare termica ar trebui sa aiba loc mai urgent si cu o amploare mai mare. Trebuie insa puse mereu in balanta cheltuielile si beneficiile prin prisma economiilor generate. Cum cresterea pretului energiei este o certitudine, randamentul lucrarilor de reabilitare devine tot mai mare. Cele mai eficiente metode de imbunatatire a performantei energetice din punct de vedere cost versus beneficii ar fi: - termoizolarea peretilor exteriori - folosirea geamurilor termopan - termoizolarea acoperisului sau a terasei - optimizarea iluminatului interior si folosirea pe cat posibil a luminii naturale - optimizarea incalzirii apei calde - optimizarea sistemului de incalzire si racire - folosirea pe cat posibil a resurselor regenerabile Sunt insa si metode care nu tin de materiale sau lucrari de constructie ci mai degraba de imaginatie. De exemplu, plantarea unei bariere de copaci poate creste gradul de protejare a unei case in fata vanturilor reci din mijlocul iernii sau a soarelui puternic in miez de vara. Captarea si folosirea apei de ploaie poate reduce consumul de apa menajera.

Vreau sa construiesc. Ce trebuie sa stiu pentru a avea o cladire cat mai eficienta?
Standardele impuse cladirilor noi nu se mai limiteaza doar la arhitectura ci si la cat de “economice” vor fi si ce “amprenta de carbon” au. Inca in stadiul de proiectare este necesar sa se tina cont de consumul si tipul de energie consumat de o cladire. De aceea, in aprobarea planurilor arhitecturale este solicitat de multe ori si Certificatul Energetic care este de altfel obligatoriu in momentul receptionarii cladirii.

De ce este important ca o cladire sa fie economica ?
5

In primul rand pentru ca pretul energiei conventionale nu are de gand sa scada iar in urmatorii 10 ani, probabil, nici pretul energiei neconventionale nu va scadea foarte tare. In al doilea rand, pentru a-i creste valoarea. Poti vinde sau inchiria mai bine si mai repede o locuinta care nu genereaza cheltuieli majore. Nu in ultimul rand, legislatia in viitor va fi tot mai stricta in acest domeniu astfel incat, proiectand acum o cladire economica, scapi de eventuale investitii ulterioare ce ar putea fi impuse prin lege.

Cat de mult trebuie sa investesti pentru a avea o cladire cat mai economica ?
Adevarul este ca randamentul materialelor nu este proportional cu costul implicat. Un perete cu o grosime de 1 metru nu protejeaza de 2 ori mai bine decat unul cu o grosime de 50 de cm. Importanta este izolatia, materialul folosit si, de ce nu pozitionarea cladirii. Pot sa am o casa “verde” ? O casa verde presupune un impact cat mai mic asupra mediului atat din punct de vedere al constructiei, materialelor de constructii cat si a energiei utilizate pentru functionarea acesteia. In momentul de fata nu este foarte simplu sa construiesti o cladire “verde”. Acest lucru ar implica folosirea unor materiale de constructie speciale, a energiei regenerabile sau a energiilor foarte ieftine pentru climatizare, iluminat si obtinerea apei calde. Nu in ultimul rand, o casa verde are o arhitectura special gandita pentru a folosi la maxim avantajele naturale ale locului in care este construita. Imposibil de realizat ? Cu siguranta nu insa mai important este de a incerca sa minimizam efectul pe care viitoarea locuinta il va avea asupra mediului. Si asupra bugetului tau.

6

Legea nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1144 din 19/12/2005 Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

Capitolul I - Dispozitii generale Art. 1 Scopul prezentei legi este promovarea cresterii performantei energetice a cladirilor, tinandu-se cont de conditiile climatice exterioare si de amplasament, de cerintele de temperatura interioara si de eficienta economica. Art. 2 Prezenta lege stabileste conditii cu privire la: a) cadrul general al metodologiei de calcul privind performanta energetica a cladirilor; b) aplicarea cerintelor minime de performanta energetica la cladirile noi; c) aplicarea cerintelor minime de performanta energetica la cladirile existente, supuse unor lucrari de modernizare; d) certificarea energetica a cladirilor; e) verificarea tehnica periodica a cazanelor si inspectarea sistemelor/instalatiilor de climatizare din cladiri si, în plus, evaluarea instalatiilor de încalzire la care cazanele sunt mai vechi de 15 ani.

Capitolul II - Definitii Art. 3 Termenii si expresiile utilizate în cuprinsul prezentei legi au urmatorul înteles: 1. cladire - ansamblu de spatii cu functiuni precizate, delimitat de elementele de constructie care alcatuiesc anvelopa cladirii, inclusiv instalatiile aferente, în care energia este utilizata pentru asigurarea confortului termic interior. Termenul cladire defineste atat cladirea în ansamblu, cat si parti ale acesteia, care au fost proiectate sau modificate
7

pentru a fi utilizate separat; 2. performanta energetica a cladirii - energia efectiv consumata sau estimata pentru a raspunde necesitatilor legate de utilizarea normala a cladirii, necesitati care includ în principal: încalzirea, prepararea apei calde de consum, racirea, ventilarea si iluminatul. Performanta energetica a cladirii se determina conform unei metodologii de calcul si se exprima prin unul sau mai multi indicatori numerici care se calculeaza luandu-se în considerare izolatia termica, caracteristicile tehnice ale cladirii si instalatiilor, proiectarea si amplasarea cladirii în raport cu factorii climatici exteriori, expunerea la soare si influenta cladirilor învecinate, sursele proprii de producere a energiei si alti factori, inclusiv climatul interior al cladirii, care influenteaza necesarul de energie; 3. certificatul de performanta energetica a cladirii document tehnic care are caracter informativ si care atesta performanta energetica a unei cladiri; 4. producerea combinata de caldura si electricitate PCCE - transformarea simultana a combustibililor primari în energie mecanica sau electrica si energie termica, denumita cogenerare, cu respectarea anumitor criterii de calitate privind eficienta energetica; 5. sistem de climatizare - combinatie a tuturor componentelor necesare asigurarii unei forme de tratare a aerului în care temperatura este controlata sau poate fi coborata, dupa caz, în combinatie cu controlul ventilarii, umiditatii si puritatii aerului; 6. cazan - ansamblu format din corpul cazanului si arzator, destinat sa transmita apei caldura degajata prin arderea unui combustibil; 7. putere termica nominala - exprimata în kW puterea termica maxima stabilita si garantata de producator, care poate fi furnizata în timpul exploatarii continue, respectandu-se randamentele utile specificate de producator; 8. pompa de caldura - dispozitiv sau instalatie care extrage caldura la temperatura scazuta din aer, apa sau sol, pentru a o furniza unei cladiri; 9. lucrari de renovare - lucrari de modernizare efectuate asupra anvelopei cladirii si/sau a instalatiilor de încalzire, apa calda de consum, electrice si iluminat, gaze naturale, ventilatie si climatizare, ale caror costuri depasesc 25% din valoarea de impozitare a cladirii, sau lucrari de modernizare efectuate la mai mult de 25% din anvelopa cladirii; 10. expertizare tehnica a instalatiilor de încalzire inspectie totala a ansamblului instalatiilor de încalzire, care cuprinde si evaluarea randamentului cazanului si dimensionarea acestuia în functie de necesarul de caldura al cladirii, pe baza caruia expertii tehnici atestati recomanda utilizatorilor înlocuirea acestuia sau modificarea sistemului de încalzire si preparare a apei calde de consum, precum si solutii alternative.

8

Capitolul III - Metodologia de calcul al performantei energetice a cladirilor Art. 4 (1) In termen de 12 luni de la data publicarii în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentei legi, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului elaboreaza si aproba, prin ordin al ministrului, reglementarea tehnica privind metodologia de calcul al performantei energetice a cladirilor, denumita în continuare metodologie. (2) Metodologia cuprinde, în principal, urmatoarele elemente: a) caracteristicile termotehnice ale elementelor ce alcatuiesc anvelopa cladirii, compartimentarea interioara, inclusiv etanseitatea la aer; b) instalatiile de încalzire si de alimentare cu apa calda de consum, inclusiv caracteristicile în ceea ce priveste izolarea acestora; c) instalatia de climatizare; d) ventilatia; e) instalatia de iluminat integrata a cladirii, în principal sectorul nerezidential; f) pozitia si orientarea cladirilor, inclusiv parametrii climatici exteriori; g) sistemele solare pasive si de protectie solara; h) ventilatia naturala; i) conditiile de climat interior, inclusiv cele prevazute prin proiect. (3) Metodologia cuprinde, dupa caz, si alte elemente, în situatia în care influenta acestora asupra performantei energetice a cladirilor este relevanta, precum: a) sisteme solare active si alte sisteme de încalzire, inclusiv electrice, bazate pe surse de energie regenerabila; b) electricitate produsa prin cogenerare; c) centrale de încalzire si de racire de cartier sau de bloc; d) iluminatul natural. Art. 5 Performanta energetica a cladirii se exprima cu claritate si poate include un indicator al emisiei de dioxid de carbon. Art. 6 Elementele prevazute la alin. (2) si (3) ale art. 4 se pot modifica prin hotarare a Guvernului.

9

Capitolul IV - Cerintele de performanta energetica a cladirilor Art. 7 (1) Prin metodologie se stabilesc cerintele minime de performanta energetica a cladirilor, denumite în continuare cerinte, si se aplica diferentiat pentru diferite categorii de cladiri, atat pentru cladirile noi, cat si pentru cladirile existente, dupa cum urmeaza: a) locuinte unifamiliale; b) blocuri de locuinte; c) birouri; d) cladiri de învatamant; e) spitale; f) hoteluri si restaurante; g) sali de sport; h) cladiri pentru servicii de comert; i) alte tipuri de cladiri consumatoare de energie. (2) Cerintele stabilite în metodologie tin seama de conditiile generale de climat interior pentru a preveni eventualele efecte negative, cum sunt ventilarea necorespunzatoare, conditiile locale, destinatia data în proiect si vechimea cladirii. (3) Cerintele se revizuiesc la intervale regulate, nu mai mari de 5 ani, si se actualizeaza ori de cate ori este necesar pentru a reflecta progresul tehnic în sectorul constructiilor. Art. 8 Cerintele stabilite în metodologie nu se aplica urmatoarelor categorii de cladiri: a) cladiri si monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturala sau istorica deosebita, carora, daca li s-ar aplica cerintele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior; b) cladiri utilizate ca lacasuri de cult sau pentru alte activitati cu caracter religios; c) cladiri provizorii prevazute a fi utilizate pe perioade de pana la 2 ani, din zone industriale, ateliere si cladiri nerezidentiale din domeniul agricol care necesita un consum redus de energie; d) cladiri rezidentiale care sunt destinate a fi utilizate mai putin de 4 luni pe an; e) cladiri independente, cu o suprafata utila mai mica de 50 m2.

10

Capitolul V - Cladiri noi Art. 9 La cladirile noi se respecta cerintele stabilite în metodologie. Art. 10 Pentru cladirile noi, cu o suprafata utila totala de peste 1.000 m2, autoritatea administratiei publice locale sau judetene, prin certificatul de urbanism dat în vederea emiterii autorizatiei de construire, potrivit legii, solicita întocmirea unui studiu de fezabilitate tehnica, economica si de mediu privind posibilitatea utilizarii unor sisteme alternative de producere a energiei, ca de exemplu: a) sisteme descentralizate de alimentare cu energie, bazate pe surse de energie regenerabila; b) producere combinata de caldura si electricitate - PCCE; c) sisteme de încalzire sau de racire de cartier ori de bloc; d) pompe de caldura, în anumite conditii.

Capitolul VI - Cladiri existente Art. 11 La cladirile existente, cu o suprafata utila de peste 1.000 m2, la care se executa lucrari de renovare, performanta energetica a acestora trebuie îmbunatatita pentru a satisface cerintele stabilite în metodologie, în masura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, functional si economic. Art. 12 Cerintele se stabilesc pentru întreaga cladire renovata sau pentru sistemele/elementele renovate ale cladirii, atunci cand acestea fac parte dintr-o lucrare de renovare care trebuie realizata într-o perioada limitata de timp, avand ca scop îmbunatatirea performantei energetice globale a cladirii.

Capitolul VII - Certificatul de performanta energetica a cladirii Art. 13 (1) Certificatul de performanta energetica a cladirii, denumit în continuare certificat, valabil 10 ani de la data emiterii, se elaboreaza cu respectarea legislatiei în vigoare pentru cladirile din categoriile prevazute la art. 7 alin. (1), care se construiesc, sunt vandute sau închiriate.
11

(2) Certificatul este eliberat proprietarului, iar proprietarul îl pune, dupa caz, la dispozitie potentialului cumparator sau chirias. (3) Certificatele pentru apartamente si spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta din cladirile de locuit colective se elibereaza, dupa caz, pe baza: a) unei certificari comune pentru întreaga cladire, în cazul cladirilor racordate la sistemul centralizat de încalzire si preparare a apei calde de consum; sau b) evaluarii unui apartament similar din aceeasi cladire. (4) Nu se elibereaza certificat pentru cladirile mentionate la art. 8. (5) Certificatul cuprinde valori de referinta prevazute în reglementarile tehnice în vigoare, care permit consumatorilor sa compare si sa evalueze performanta energetica a cladirii. Certificatul este însotit de recomandari de reducere a costurilor, prin îmbunatatirea performantei energetice a cladirii. Art. 14 In cazul cladirilor cu o suprafata utila de peste 1.000 m2, aflate în proprietatea/administrarea autoritatilor publice sau a institutiilor care presteaza servicii publice, certificatul valabil este afisat într-un loc accesibil si vizibil publicului. Se afiseaza la loc vizibil si temperaturile interioare recomandate si cele curente si, dupa caz, alti factori climatici semnificativi.

Capitolul VIII - Inspectia cazanelor si expertizarea tehnica a centralelor termice si a instalatiilor de încalzire Art. 15 In scopul reducerii consumului de energie si al limitarii emisiilor de dioxid de carbon, se efectueaza: a) inspectie periodica la intervale de 5 ani, pentru cazanele care utilizeaza combustibil lichid sau solid neregenerabil, cu puterea nominala de 20-100 kW; inspectia se efectueaza si pentru cazanele care utilizeaza alte tipuri de combustibil; b) inspectie cel putin o data la 2 ani, pentru cazanele cu puterea nominala mai mare de 100 kW; pentru cazanele care utilizeaza combustibil gazos aceasta perioada poate fi extinsa la 4 ani; c) expertizarea tehnica a instalatiilor de încalzire echipate cu cazane cu puterea nominala mai mare de 20 kW si o vechime mai mare de 15 ani. Art. 16 Inspectia cazanelor si expertizarea tehnica a centralelor termice si a
12

instalatiilor de încalzire se fac conform legislatiei în vigoare.

Capitolul IX - Inspectia sistemelor de climatizare Art. 17 In scopul reducerii consumului de energie si al limitarii emisiilor de dioxid de carbon, se prevede inspectia sistemelor de climatizare cu puterea nominala de peste 12 kW, la intervale de 5 ani. Inspectia sistemelor de climatizare include evaluarea randamentului si dimensionarea în raport cu necesitatile de climatizare a cladirii. Consumatorii vor fi informati cu privire la îmbunatatirea sau înlocuirea sistemului de climatizare si alte solutii posibile. Art. 18 Inspectia sistemelor de climatizare se face conform legislatiei în vigoare.

Capitolul X - Experti independenti Art. 19 (1) Auditul energetic al cladirii si elaborarea certificatului se realizeaza de catre auditori energetici pentru cladiri, atestati conform legislatiei în vigoare. (2) Expertizarea sistemelor de încalzire si climatizare ale cladirii se realizeaza de catre experti tehnici, atestati conform legislatiei în vigoare. Art. 20 Auditorii energetici pentru cladiri si expertii tehnici atestati îsi desfasoara activitatea ca experti independenti, persoane fizice autorizate sau ca angajati ai unor persoane juridice, conform legislatiei în vigoare.

Capitolul XI - Dispozitii tranzitorii si finale Art. 21 Pana la data intrarii în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Ministerul Economiei si Comertului si Ministerul Administratiei si Internelor stabilesc programe de informare a utilizatorilor cladirilor în legatura cu diferitele metode si practici care permit cresterea performantei energetice. Art. 22
13

In termen de 12 luni de la data publicarii în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentei legi, se aproba prin ordin comun al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului, ministrului economiei si comertului si ministrului administratiei si internelor normele metodologice referitoare la performanta energetica a cladirilor. Art. 23 Prevederile art. 13 alin. (1) si (2) privind elaborarea certificatelor si punerea acestora la dispozitie potentialilor cumparatori sau chiriasi de catre proprietari, în cazul vanzarii sau închirierii locuintelor unifamiliale si a apartamentelor din blocurile de locuinte, se aplica la 3 ani de la data intrarii în vigoare a prezentei legi. Art. 24 Prezenta lege intra în vigoare la 1 ianuarie 2007. Prezenta lege transpune integral în legislatia nationala prevederile Directivei nr. 2002/91/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind performanta energetica a cladirilor, publicata în Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) L 001 din 4 ianuarie 2003, p. 0065-0071. Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

14