Deschideți-vă porțile sănătății

Faptul că fiecare din noi avem asemenea porţi este un lucru dovedit ştiinţific. Dar tot ştiinţific este recunoscut că exemplele de autovindecare despre care citim în vieţile sfinţilor au fost reale. Mulţi din aceştia după ce erau mutilaţi în chinuri într-o zi, noaptea erau aruncaţi în închisoare. A doua zi aceştia stârneau furia schingiuitorilor prin faptul că peste noapte deveneau sănătoşi. Fiecare poate avea acces la aceste porţi ale sănătăţii care cer mai ales o educaţie specifică care acum este paralizată de performanţa în învăţământ şi de manifestarea unor stări de mulţumire de sine care te duc la rutină şi stagnare. Pentru că a început să nu mai fie percepută diferenţa dintre cele două, voi începe cu aceste diferenţe chiar în sănătate, pentru că o vindecare spirituală nu se produce, dacă nu o trezim. Miturile despre Hygeia şi Asclepios simbolizează permanenta oscilaţie între două puncte de vedere diferite în medicină. Pentru credincioşii Hygieiei, sănătatea este ordinea naturală a lucrurilor, un atribut pozitiv la care oamenii au dreptul dacă îşi guvernează înţelept viaţa. După aceştia, cea mai importantă funcţie a medicinii este de a descoperi şi propovădui legile naturii care să asigure sănătatea minţii şi trupului. Mult mai sceptici sau mai înţelepţi în cele lumeşti, adepţii lui Asclepios cred că marele rol al medicului este de a trata boala, de a reda sănătatea prin corectarea oricăror imperfecţiuni cauzate de accidente din naştere sau din timpul vieţii. Găsim că o medicină în care erau utilizate ambele concepte a existat pe teritoriul ţării noastre. Pentru că omul este acum orientat numai spre medicina alopată care i-a structurat gândirea şi prin urmare instituţiile să vedem ce ne spune Socrate. „Întâlnirea dintre Socrate şi discipolul lui Zamolxis s-a produs ( între anii 432-429 î.e.n.) la Potideea – colonie a Corintului (din Tracia) asediată de atenieni în vremea războiului peloponeziac. Despre modul cum s-au înfiripat şi desfăşurat discuţiile dintre cei doi bărbaţi, istoria nu ne-a păstrat nici o ştire. Sigur e că discuţiile au fost de durată ( Socrate însuși mărturiseşte ca s-a reîntors în tabăra de oşti de la Potideea după „un lung răstimp”), vreme în care Socrate s-a străduit ( „mi-am dat atâta osteneală ca să-l învăţ” va mărturisi el mai târziu lui Critias) să se iniţieze în descântecul lui Zamolxis. „ În ce mă priveşte pe mine, aproape că nu m-aş supăra; dar mai întâi la gândul că frumos cum eşti şi înţelept nu mai puţin la cuget, n-ai să te alegi cu niciun folos de pe urma acestei înţelepciuni şi chiar dacă te-ar afla în viaţă, ea n-are să-ţi fie niciodată într-ajutor. Dar mai tare încă mă supără descântecul pe care l-am învăţat de la tracul acela, căci nu s-a arătat de nici un preţ, după ce mi-am dat atâta osteneală să-l învăţ. Şi parcă totuşi nu-mi vine să cred că lucrurile stau chiar aşa, ci mai degrabă eu aş fi un prost cercetător. Înţelepciunea doar, e un mare bine şi dacă o ai – cred eu - ar trebui să fii şi fericit”. Trebui să avem în vedere faptul că rostirile curative au efect în propria limbă şi nu au efect în altă limbă, fapt care ne duce la ideea că Socrate nu era străin de limba tracă. Am ajuns după cum se vede în mod firesc la fericire despre care găsim o expunere plenară în Evanghelie.
1

Prima fericire, din care prima Matei 5/3 spune „ Fericiţi cei săraci cu duhul că unora ca acelora va fi împărăţia cerurilor.” Fac precizarea că puteţi avea acces şi la celelalte în măsura în care o realizaţi pe aceasta. Au existat multe discuţii pe seama acestei fericiri şi multe comentarii, bineînţeles. Dar, în fond ea exprimă acelaşi lucru ca cel expus de Socrate, adică este înţelepciune. Şi, acest lucru este dovedit de faptul că inteligenţa i-a dat o nuanţă peiorativă în expresia „săraci cu duhul”. Pentru a exprima diferenţa uriaşă dintre înţelepciune şi inteligenţă vom reda o parabola arabă: Un credincios ortodox veni la profetul Elijah. Era îmboldit de întrebarea despre iad şi rai, pentru că vroia fireşte, să-şi trăiască viaţa corespunzător. „Unde este iadul, unde este raiul?”. Rostind aceste cuvinte, se apropie de profet, dar Elijah nu îi răspunse. Îl luă pe om de mână şi îl duse, pe alei întunecate, la palat. Trecură printr-o poartă de fier şi intrară într-o încăpere largă, înţesată cu mulţi oameni, bogaţi şi săraci, unii în zdrenţe, alţi împodobiţi cu bijuterii. În mijlocul camerei, o oală mare de supă, numită „asch”, stătea deasupra unui foc aprins. Vasul ce fierbea împrăştia o aroma minunată prin încăpere. În jurul lui, grupuri de oameni cu obrajii supţi şi ochii goi căutau să-şi obţină porţia de supă. Cel care venise împreună cu Elijah fu uimit când văzu lingurile pe care le purtau oamenii, pentru că erau la fel de marii ca oamenii înşişi. Fiecare lingură era alcătuită dintr-un castron de fier, incandescent de la focul supei, şi, chiar la capăt, un mâner mic de lemn. Înfometaţii dibuiau lacomi în oală. Deşi fiecare vroia porţia lui, nu o obţinea nimeni. Era dificil să ridice lingura grea din oală şi, fiind foarte lungă, nici cei mai puternici nu puteau să o ducă la gură. Cei mai obraznicii îşi ardeau chiar braţele şi faţa sau vărsau supă pe vecinii lor. Ocărându-se unul pe altul, se luptau şi se loveau unul pe celălalt cu lingurile pe care ar fi trebuit să le folosească pentru a-şi astâmpăra foamea. Profetul Elijah îşi luă însoţitorul de mână şi îi zise: „Acesta este iadul”. Părăsiră încăperea şi, în curând, nu mai putură auzi ţipetele infernale dindărătul lor. După o lungă călătorie prin pasajele întunecate, intrară într-o altă încăpere. Şi aici erau mulţi oameni care stăteau, în mijlocul camerei era, din nou, o oală cu supă fierbinte. Fiecare dintre persoanele prezente aveau o lingură gigantică în mână, exact ca şi cele pe care Elijah şi omul le văzuseră în iad. Dar aici oamenii erau bine hrăniţi. Putea fi auzit doar un murmur liniştit, mulţumit, laolaltă cu sunetele lingurilor cufundate în supă. Întotdeauna lucrau împreună câte doi oameni. Unul cufunda lingura în oală şi îşi hrănea partenerul . Dacă lingura devenea prea grea pentru o persoană, alţii doi ajutau cu instrumentele lor, astfel încât toată lumea putea mânca în pace. De îndată ce unul mânca de ajuns, era rândul altcuiva. Profetul Elijah îi spuse însoţitorului său: „Acesta este raiul”. Mândria intelectuală poate fi un handicap pe calea spirituală şi un adevărat obstacol spre adevăr. Ceea de ce ce ai nevoie nu este intelectul, ci inspiraţia şi intuiţia. Intelectul vine din exterior în timp ce inspiraţia şi intuiţia vin din interior şi nu pot fi influenţate de nimic din afară. Un om de teorie se ştie că e un om slab, măcinat de contradicţii interne mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. Acum să prezentăm câte un reprezentat a celor două comunităţi. Nan-in un maestru din epoca Meiji (1868-1912) a fost vizitat de un profesor universitar care dorea să cunoască ce înseamnă filozofia Zen. Nan-in îl servi cu un ceai. A umplut ceaşca oaspetelui, dar a continuat să toarne.
2

Profesorul îl privi mirat şi îi spuse: „Ceaşca s-a umplut, nu mai încape nimic.” „Tu ca şi această ceaşcă eşti plin de părerile tale, de prejudecăţi, de idei false, teorii nefundamentate şi speculaţii. Cum să te ajut să înţelegi ce înseamnă zen, dacă nu are unde să intre. Goleşte-ţi mai întâi ceaşca. ” Trebuie înţeles faptul că la înţelepciunea de mai sus nu se poate ajunge fără a o înlocui cu altceva. Problemele minţii nu se pot rezolva la nivelul minţii pentru că mintea este cea care vă foloseşte și nici nu ştiţi că sunteţi sclavul ei. Pentru ca ceva să crească trebuie cu necesitate ca ceva să scadă. Dacă în învăţământ a crescut la extrem cultura, scade educaţia. Nu explicaţiile intelectuale sau teoretice vor face să ajungeţi la înţelepciune şi înţelegere, ci experienţa Deci să mergem mai departe pentru a găsi acea trăsătură din fiecare prin care să punem în mişcare acest proces de schimbare. Şi ca să avem o orientare, tot din Evanghelie, vom porni de la textul: Matei 5/39. „ Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.” Vom porni tot de la acelaşi nivel al raiului şi iadului.  vechea poveste japoneză vorbeşte despre un războinic samurai care l-a provocat pe un maestru zen să îi explice ce însemnă rai şi iad. Călugărul însă i-a răspuns cu dispreţ : „ Eşti un mocofan n-are rost să-mi pierd vremea cu unul ca tine”.  Simţindu-se ofensat, samuraiul s-a înfuriat cumplit, a scos sabia din teacă şi a zbierat: „ Te-aş putea omorî pentru obrăznicia asta”.  „ Acesta este iadul” a răspuns calm călugărul. Uluit să constate realitatea în spusele monahului care îşi îndrepta-se atenţia asupra mâniei ce-l cuprinse, samuraiul s-a liniştit, şi-a băgat sabia în teacă, a făcut o plecăciune şi i-a mulţumit călugărului că la luminat.  „ iar acesta este raiul” a spus călugărul. Avem un caz tipic prin care o persoană şi putut stăpâni mânia, deci exact ceea ce cere textul evanghelic. Această persoană este un militar care făcut multe exerciţii fizice. Asemenea situaţii găsim şi în domeniul artelor marţiale. Deci să vedem ce ne spun cei care le practică. Aikido este arta reconcilierii. Cine are de gând să se bată şi-a blocat legătura cu universul. Dacă încerci să-i domini pe ceilalţi eşti deja înfrânt. Noi, de fapt învăţăm să rezolvăm conflictele şi nu să le stârnim. Nu trebuie să te laşi antrenat în vârtejul conflictului şi al necazurilor din lume, ci caută să ai un tărâm al păcii. Cel ce învinge pe alţii este puternic. Cel ce se învinge pe sine este cu adevărat puternic. În această frază găsim o traducere a versetului în limbajul voinţei. Cu toate că lupta este considerată ca fiind în fond doar încăierare şi omor, prin practicarea disciplinelor marţiale s-a dovedit că cei ce practică obţin un nivel ridicat de conştiinţă. În acest fel se naşte un alt paradox ciudat: conceptul păcii interioare dincolo de lupta propriu-zisă. În fine, prin studiu interior se realizează o căutare a unei mai bune înţelegeri a eu-lui propriu. Nimeni nu se antrenează în domeniul artelor marţiale fără să devină conştient că la un moment dat de această menire fundamentală. Dacă se realizează

3

acest lucru înseamnă că s-a parcurs deja jumătate din drumul înţelegerii adevăratei arte marţiale. Dar să vedem acum cum reacţionează un filozof tot sub acest aspect. Diogene Laertios ne informează că adesea din cauza argumentării lui vehemente, oamenii se aruncau asupra lui cu pumni sau îl trăgeau de păr, şi că, de cele mai multe ori, era dispreţuit şi luat în râs, dar îndura cu răbdare această purtare proastă; odată chiar cineva se miră pentru că primise liniştit o lovitură de picior, iar el spuse. „Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita, l-aş fi dat în judecată”. Atrag atenţia că Origen a scris: „Dacă aminteşte de misterele barbare, de ce nu le citează pe cele ale Egiptului, care au mulţi admiratori, sau pe cele prin care capadocieni o onorează pe Diana Comaniana, sau pe cele ale tracilor ori romanilor?” Avem după toate aspectele în Socrate un exemplu de iniţiat tracic. Faptul că nu este menţionat acest lucru este legat de faptul că în sfera Inteligenţei Superioare, atelierul se desfiinţează după ce lucrarea este terminată. Am expus până acum aceste exemple pentru a oferi o cale prin care fiecare să poată ieşii la lumină din acest mediu în care se desfăşoară o propagare deliberată a dezacordurilor şi a urii ce constituie o subversiune a libertăţii de exprimare. Deci exemplele mă vor sprijini să expun ce poate să facă fiecare pentru a accesa porţile sănătăţii fără a neglija exemplele concrete care ne ţin departe de ele. Din ceea ce am prezentat până acum putem consta că oamenii trebuie să îşi fortifice voinţa pentru a-şi putea birui mânia. Mânia poate degenera în furie, în aşa fel încât să dea satisfacţie egoismului cel mai crunt. Mânia biruită, mânia purificată, se transformă în iubire şi blândeţe In acelaşi timp, prin mânia a cărei vehemenţă o temperează, reţinând-o în sine omul ajunge să-şi dezvolte altruismul Am pornit pe drumul nostru către explicarea prin exemple a porţii către celelalte fericiri din Evanghelie şi în direcţia sănătăţii cu explicarea prin exemple a acesteia. Regândirea unei situaţii în mod pozitiv este una dintre cele mai eficiente căi de a potoli mânia. Chogyan Trungo despre mânie „ N–o sufoca. Dar nici nu acţiona în funcţie de ea”. Dar nu numai prin arte marţiale se întăreşte voinţa. Orice sport sau mişcare fizică sunt la fel de bune. Dar se pare că acestea au dispărut şi mai importantă este supraveghere electronică a examenelor. În aceasta constă paralizia centrilor educaţionali care sunt acele activităţi care ne asigură catalizatorii necesari cu care se pot abandona vanitatea şi dominarea eu-lui minţi. Această paralizie a făcut loc manipulării şi distorsionării unor aspecte care satisfac înclinaţii joase ale oamenilor. Popularele jocuri pe calculator nu sunt deloc inocente aşa cum ar părea la prima vedere. Ele sunt maşini programate să înăbuşe sensibilitatea umană prin condiţionarea la violenţă, droguri etc. Când mă duc la Internet uneori stau la coadă ca să aştept eliberarea unui loc ocupat de copii care se ocupă cu astfel de jocuri. Numai că în aşteptarea de copii stau şi o mulţime mese de tenis la care copii pot să-şi culeagă moleculele de voinţă. O masă de tenis este 5 lei/ora, internetul este 2 lei/ora. Diferenţa de 1 leu pentru doi copii este preţul voinţei care trebuie câştigată. Se elimină stocarea forţei vitale din corp care nu poate fi stocată, ci trebuie pusă în mişcare pentru a nu se manifesta în boli specifice.
4

Gândindu-mă la jocuri mi-am adus aminte că în copilărie am practicat multe jocuri interesante şi nu stăteam pe străzi plictisit sau practicând jocuri dezorganizate - printre care şi oina şi o variantă a acesteia numită „nouă pietre”. Este drept că la oină, profesorul lucra mai mult cu noi şi nu prea avea timp de fluier. Pe atunci se ştia că Spiru Haret a introdus oina în şcoală. Pentru cei care şi-au intitulat organizaţiile cu numele acestui om, fără să îi promoveze valorile, am le ofer părerea lui despre oină: „Oina poate aduce o viaţă nouă în şcoala română fiind un adevărat mijloc de educaţie fizică, adevăratul tip de joc sportiv românesc.”. În anul 1899 decide să se introducă campionatele şcolare de oină. Confruntarea scoate omul din moleşeală, căreia dacă nu i se pune piedici, ca orice rău, devine din ce în ce mai puternică. Numai prin acţiune nu devii sclavul trupului, ci îl faci servitorul tău. Să precizăm că în SUA există sistemul de organizare a tinerilor şi copiilor sub denumirea de cercetaşi. SUA are mai multe astfel de organizări pentru că acolo se ştie ca paralizia centrilor educaţionali duce la apariţia inerţiei. Este deci mult mai important să asiguri copilului un sistem nervos bine păstrat decât să-l tot „călăuzeşti”spre cititul de cărţi cu preţul spontaneităţii şi al jocurilor sale. Înţelegerea vieţii trebuie atinsă prin plăcere, nu prin suferinţă. Cele mai multe lucruri care sunt cu adevărat folositoare adulţilor pentru copii sunt dăunătoare, primejduind-le grav dezvoltarea normală prin jocuri şi prin contacte libere cu natura. Ce să mai spunem de supărarea căpuşelor pe oameni?! La iarbă verde te duci să te educe natura pentru a ajunge flămând acasă, dar plin de impresii frumoase. Să trecem acum la o situaţie care ne este furnizată de OMS. Mai mult de o treime din totalul populaţiei umane posedă un creier care nu furnizează suficientă seretonină pentru transmisia nervoasă fapt care atrage după sine incidenţa crescută a depresiilor, a dependenţilor şi a ieşirilor de comportament. Vom trece acum la o explicare a fenomenului prin metodologie transdisciplinară. Nu este greu de înţeles că această situaţie gravă este în parte generată de cele opt păcate ale omenirii expuse de Konrad Lorenz, medic şi fiziolog laureat al Premiului Nobel. Este vorba de opt procese care ameninţă cu dispariţia cultura modernă şi specia umană în ansamblul ei. Aceste opt păcate formează un câmp de dominanţă care îşi exercită puterea în mod curent şi trebuie depăşit prin crearea de atractori care să stimuleze realizarea unor câmpuri de dominanţă prin care să se favorizeze secreţia de seretonină Să vedem acum care sunt metodele prin care se pot ameliora consecinţele acestei situaţii şi mai ales eliminarea ei la cât mai multe persoane. Să începem mai întâi cu soluţiile pe care nu numai că ni le oferă Alferd Adler, dar care pur şi simplu a dat rezultate. El a arătat că nici un om nu se poate dezvolta pe deplin fără a-şi cultiva sentimentul de comuniune socială. Prin asociere se acumulează mai multe forţe. În acest scop el arată că sunt necesare sarcini stabilite de undeva din afară legate de logica vieţii în comun al oamenilor. Acest mediu de comunitate dezvoltă un organ psihic care poate să-i vină omului în ajutor realmente rapid înlocuind ceea ce omului îi lipseşte ca valenţă organică. Şi în cadrul grupului are loc o dezvoltare a voinţei pe care o defineşte ca nefiind altceva decât un impuls de a trece de la un sentiment de împlinire la unul de împlinire.
5

Şi C.G.Jung apreciază forţa grupului şi iată un sfat dat unei persoane dependente de alcool: „Aruncă-te din tot sufletul în orice grup spiritual, indiferent dacă crezi sau nu în cele afirmate acolo şi speră ca în cazul tău să se petreacă un miracol”. Sfatul a dat rezultate considerabile: a fost sămânţa ce a dus la înfiinţarea AA. Vă atrag atenţia că prin mecanismele comunităţii fiecare poate să obţină cunoaştere interioară, ajutându-i pe alţii să descopere mai mult despre ei însuşi. Trebuie să se ajungă la un echilibru între a te ajuta pe tine însuţi şi a-i ajuta pe alţi. Din acest punct de vedere trebuie să amintim că rolul naşilor de botez şi de cununie nu este acela de a umple căciula cu bani la botez sau nuntă şi mai ales de a deveni un mentor, un confident sau un prieten apropiat care să perfecţioneze raporturile individ-comunitate. Trebuie să atrag atenţia că despre năpasta care a căzut asupra noastră a făcut proorocire Arsenie Boca. „Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri va dispare, dar va veni steaua cu şase colţuri, anarhia şi va fi vai şi amar de lume.” Fiindcă este un alt mod de a prezenta păcatele lui Lorenz vom exemplifica cu ceea ce a adus FMI; BM; şi CE la noi ţara cu sprijinul acelor YES MEN-ii pe care i-aţi ales. Să pornim de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Este un document care a fost elaborat în urma distrugerilor generate de vest. Cei care l-au elaborat erau marcaţi de situaţie şi a trecut în el prevederi care să nu mai permită un asemenea măcel mondial. În mod special apare în el prioritatea comunităţilor umane. În acest document măreţ apare la articolul 17 interdicţia ca nimeni să nu fie lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Deci proprietatea colectivă este protejată de o lege fundamentală şi este interzis să o furi ca în cazul nostru. O proprietate comună este fondul de pensii. Este ştiut că pentru acesta s-a muncit din greu în comunism. Ei, din dispoziţia primilor trei de mai sus şi a „Da, să trăiţi !” de la putere al nostru a făcut dispărut acest fond care în 1990 avea o valoare de 75 miliarde de dolari. După atâţia ani este sigur că s-a dublat. Deci a fost încălcată Declaraţia Universală. Mai mult, a fost încălcat şi Statutul Curţii Penale Internaţionale care la art.7 „Crime împotriva umanităţi” încadrează această crimă drept un atac împotriva unei populaţii civile în vederea exterminării, deci o reînviere a nazismului vest-european. Ca să se muşamalizeze astfel de crime s-a înfiinţat la Strasbourg o morgă care are misiunea de a înmormânta Declaraţia Universală. După ce am trecut prin dispreţul justiţiei române, am trimis dosarul la morgă. Deci la cererea mea nr. 8480/06 prin care arăt ca s-a furat fondul de pensii în România, trei ciocli de la această instituţie i-au făcut înmormântarea cuvenită. Au respectat ceea ce vor acei care îi plătesc, adică cei trei jefuitori enumeraţi la început. Această manevră, desigur, nu numai că este împotriva conceptului de comunitate, dar şi pentru a pune pensionarii în situaţia de inferioritate în scopul îmbolnăvirii lor. Apare o manipulare prin care se aruncă vina pe mulţimea pensionarilor. De aceea, am menţionat acest aspect pentru ca să se ştie că pensionarii au o creanţă asupra statului prin care cei care se interesează de ei odată la patru ani să ştie că statul are obligaţii mai importante faţă de aceste creanţe decât faţă de datoria externă sau investiţiile juma-juma.
6

Dacă în SUA preşedintele are un consilier privind problemele pensionarilor la noi nimeni nu s-a gândit că un aşa număr de oameni trebuie să aibă o formă de reprezentare. Această lipsă permite ca la aceştia să se stimuleze exaltarea structurilor spirituale de către trăiri emoţionale agresive, de către angoase, jigniri, stări depresive etc. prin care se ia mai puţină energie de la sursa primară de bază şi ca urmare a acestui fapt se va consuma mai multă energie din trup făcând ca România să fie campioană în multe boli. Pentru a înţelege acest fenomen indus de agenţii sus enumeraţi voi da un exemplu din zona celor cărora nu le sunt induse asemenea procese. Se ştie că pacienţii grav bolnavi mintal nu fac niciodată boli fizice, chiar în condiţiile adverse cele mai severe, pe când alţii, care suferă de boli fizice, pot fi foarte sănătoşi în sfera lor emoţională şi mentală. Prin dispariţia fondului de pensii şi înmormântarea la Strasbourg a Declaraţiei Universale am dat un exemplu concret şi real prin care se deschide la pensionarii din România calea ruminaţiilor care nu sunt de fapt decât rumegarea unor idei obsedante. Afară de faptul că acestea generează Alzheimer şi Parkirson se deschide calea spre desconsiderarea unei întregi populaţii prin inducerea unui complex de inferioritate ca întreţinuţi. Se instalează inexorabil apatia, acea stare de neglijenţă, indiferenţă, sărăcie, iar în gradul mai sever disperare şi lipsa speranţei. Cu acestea ajungem la cifrele statistice care situează România pe primele locuri în lume pentru mai multe boli. Din punct de vedere a neorogenezei şi a neoroplasticităţi creierul nostru devine de două ori mai repede activat de emoţiile negative decât de cele pozitive. Complexul reptilian devin dominant. Mai mult la pacienţii cu depresie, cortexul pre-frontal, adică centru raţiunii superioare prezintă o micşorare fizică. Pe de altă parte exerciţiul fizic este cel care favorizează neorogeneza şi neoroplasticitatea, iar acest avantaj se poate realiza numai în cadrul unor comunităţii reale. Iată de ce oamenii de ştiinţă se preocupă intens de Jean-Batiste de Lamarck, pentru că conceptul lui de evoluţie ne amintește de rolul de nepreţuit pe care-l joacă cooperarea în menţinerea vieţii în biosferă. Să vedem acum de ce trebuie să ne grăbim în accesarea acestor porţi. Vom porni de la date ştiinţifice concrete. Una din condiţiile curative ale bolnavilor este încrederea. Aceasta este baza sistemului imunitar. Fără evaluarea acestui sistem nu se pot administra nici antibiotice. Din acest punct de vedere potrivit sondajelor European Values Surveys România se situează printr-un procente de 10% pe primul loc faţă de 66% Suedia şi cu un scor mai redus de 2 ori decât media ţărilor fost comuniste (21%) şi de peste 3,5 ori mai scăzut decât media ţărilor occidentale. Psihiatrii amintesc colegilor lor, oameni de ştiinţă, că funcţia de autoreglare a propriului corp poate fi perturbată de folosirea medicamentelor. Manifestare reacţiilor adverse la medicamente este frecventă. Numărul pacienţilor cu efecte secundare la medicamente a crescut considerabil. Este suficient să verificaţi care erau numărul bolnavilor care făceau dializă înainte de 1990 şi acum. Dar, această cifră este vârful aisbergului, care ascunde de fapt proporţiile pe care le-a luat boala iatrogenă.

7

Omul se închistează pe sine, dacă nu foloseşte ceea ce poate dezvolta în relaţiile cu oameni, tot în cadrul unor relaţii umane. Pentru a trece pe porţile din titlu, trebuie să ieşiţi din izolare şi să luptaţi în comun pentru a trece dincolo de cele opt păcate ale omenirii.

Hancă Eugen Str. Zorilor nr. 21, bl.E51, Sc.C,Ap.6 Suceava

8

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful