COMPETENTELE SOCIALE

1. De la abilitãti la competente
Mare parte din imaginea pe care o avem despre sine se creeazã pe baza reactiilor celorlalti fatã de noi, reactii care sunt foarte mult influentate de performanta noastrã socialã.

Progresul în viatã, atât în scoalã cât si în cadrul unei profesii, depinde în mare mãsurã de competenta noastrã de a conduce si utiliza abilitãtile sociale necesare. De aceasta depinde si o parte semnificativã a succesului nostru în relatiile familiale si în relatiile cu prieteni si colegi.
O cunoscutã profesoarã de psihologie, apreciatã autoare de lucrãri de psihologie diferentialã, Leona Tyler (1978, p.105) referindu-se la implicatiile sociale ale repertoarului individual de abilitãti si competente argumenta necesitatea dezvoltãrii competentelor. „Cu cât oamenii vor avea mai multe competente cu atât va fi mai bine pentru fiecare dintre noi si este esential pentru functionarea unei societãti complexe ca indivizii sã-si dezvolte repertorii diferite de competente. Limitarea în timp a vietii. persoanei face imposibilã dezvoltarea tuturor competentelor la un individ. Noi avem nevoie unul de altul. Pe lângã competenta profesionalã, ce reprezintã un imperativ pentru progres si performantã, în prezent, se formuleazã cerinta ca fiecare tânãr sã fie pregãtit în asa fel încât sã poatã interveni competent în solutionarea promptã a problemelor ridicate de realitatea economico-socialã, având efecte pozitive în planul profesiei si ajungând la performantã socialã. Aceste comportamente de succes au ca fundament însusirea si dezvoltarea competentei sociale. · Ce este competenta socialã?

Pentru a delimita conceptul de competentã socialã, trebuie mai întâi sã ne referim la un concept de bazã în psihologie: aptitudinea. O primã referire o facem în ceea ce priveste acceptiunea pe care o dã P. Popescu-Neveanu (1978, p. 59) conceptului de aptitudine prin care întelege „însusire sau sisteme de însusiri ale subiectului, mijlocind reusita într-o activitate, posibilitate de a actiona si obtine performante, factor al persoanei ce faciliteazã cunoasterea, practica, elaborãrile tehnice si artistice si comunicarea”. Pentru delimitarea relatiei dintre aptitudine si capacitate vom consemna si aprecierea lui H. Pieron (1968, p. 32, apud Thomas, Eclache, Keller, 1995, p. 32). Aptitudinea „desemneazã substratul constitutiv al unei capacitãti care va depinde de dezvoltarea naturalã a aptitudinii, de exercitiu”. Capacitatea este conditionatã de o aptitudine si de gradul de maturatie al învãtãrii si exercitiului, ea reprezintã putinta de a obtine o reusitã în executarea unei sarcini sau profesii (H. Pieron, 1968, p. 61, apud, Thomas, Eclache, Keller, , 1995, pp. 32-39).

Am realizat aceastã delimitare conceptualã pentru a evidentia raportul capacitateabilitate. Abilitatea se deosebeste de capacitate prin specificitatea ei, implicã o tehnicã si necesitã o învãtare. Abilitatea este totodatã „însusire sinonimã cu priceperea, dexteritatea, îndemânarea, dibãcia, iscusinta, evidentiind usurinta, rapiditatea, calitatea superioarã si precizia cu care omul desfãsoarã anumite activitãti, implicând autoorganizare adecvatã sarcinii

. abilitãtilor si trãsãturilor temperamental-caracterologice care conduc la performante în diferite domenii.. · capacitatea de adopta usor diferite stiluri de conducere (Marcus S. adaptare suplã si eficientã” (P. 20). acceptare si integrare în activitatea grupului. 162) putem spune cã în plan subiectivpshihologic competenta este o rezultantã a cunostintelor. Împreunã. 161. dezvoltare.1978. · capacitatea de a utiliza adecvat puterea si autoritatea. Pornind de la abilitatea socialã se poate dezvolta competenta socialã ce reprezintã caracteristica persoanelor capabile sã producã o influentã socialã dezirabilã asupra altor persoane. 1998.. p. M. p. responsabilitate si empatie în relatiile interpersonale. · capacitatea de a influenta usor grupul (de elevi) precum si indivizi izolati. priceperilor. Venind în sprijinul aceleiasi idei. · capacitatea de a comunica usor si eficient cu grupul si cu indivizii separat. putere de judecatã sî întelegere a mejajului transmis. capabili sã producã efectele dorite asupra celorlalti indivizi” (Argyle. p. p. aptitudinilor. deprinderilor. considerã cã acest concept defineste „pattern-uri ale comportamentului social care dau indivizi competenti din punct de vedere social. p. h) nevoia de cunoastere. care a impus în psihologia socialã termenul de competentã socialã. apud Moscovici S. 1981. g) sinceritate . ele conditioneazã substratul competentelor. e) atitudine de învingere a obstacolelor în calea atingerii scopului. 74). 9.concrete. Abilitãtile care faciliteazã interactiunile de grup sunt abilitãtile sociale. d) atitudine de încredere în sine si în altul.. b) capacitate rezolutivã. 1999. Competenta socialã este asiguratã de ansamblul de abilitãti necesare optimizãrii relationãrii interumane cum ar fi: · capacitatea de a adopta un rol diferit. k) aptitudini si abilitãti interpersonale. capacitãtilor. În conceptia lui Chelcea (1998. j) satisfactia participãrii si reusitei individuale sau de grup. afectiune si valorizare socialã.161) competenta socialã presupune un tip de comportament ce conduce la performanta socialã. Realizând o sintezã a diverselor definitii date conceptului de competentã (Golu. f) stil flexibil de abordare a sarcinii si de interactiune cu partenerii grupului. Nu confundãm abilitatea cu deprinderea si nici cu aptitudinile. Chelcea. M. cooperare si comunicare interpersonalã în grup. Schiopu Ursula. comunicativitate. i) motive de relationare. p. p. c) disponibilitate spre cunoastere. · capacitatea de a stabili usor si adecvat relatii cu ceilalti. 226) acordã un rol major profilului interpersonal de grup în cadrul cãruia el distinge anumiti factori esentiali: a) experientã cognitivã. 1998.. creativitate în gândire si actiune. Argyle. Popescu-Neveanu. 1997. Gheorghe Dumitru (1998. p. 51.

intervievatorul îsi corecteazã propria întrebare la timpul trei: 1. Comunicarea Despre comunicare s-au scris numeroase lucrãri. 181). care existã si derivã unele din altele. 80). Dacã informatia este premisa absolut necesarã unui act de comunicare. Absenta întelegerii acelei informatii si a contextului relational care sã-i confere semnificatia anuleazã „starea de comunicare”. iar în functie de aceasta se utilizeazã canalul auditiv sau vizual. comunicarea. 184). Astfel. Comunicarea se aflã în centrul performantei si al competentei sociale. Intervievatorul (profesorul) pune o întrebare). Extinzând aceastã sferã adãugãm si abilitãtile de rezolvare a conflictelor. p. a conduitei si performantei subiectului se realizeazã prin dezvoltarea corelatã a tuturor acestor componente. includ în mod necesar competente verbale. . Pentru extinderea si dezvoltarea interactiunilor conversationale. gratificatia. aparitia ei este cu mult devansatã de celelalte douã forme de comunicare (paraverbal si nonverbal) (Stela Teodorescu. (1998. În cadrul acesteia. p. ea nu este însã si suficientã. 80) propune. o comunicare empaticã etc. p. de exemplu. 1997). Modelarea personalitãtii. o secventã conversationalã în patru timpi. sublinia Luminita Iacob (1998. Moscovici (1998. lexical. În cazul comunicãrii verbale. Componentele competentei sociale 2. prezentarea de sine. asupra „gramaticii oralului”. rezolvarea de probleme. informatia este codificatã si transmisã prin cuvânt si prin tot ceea ce tine de acesta sub aspect fonetic. dupã nivelul competentelor sociale. întro sustinere mutualã. ontogenetic. precum si abilitãtile de relationare si de selfmanagement. Dupã cum scrie Luminita Iacob (1998. ale cadrelor didactice. poate fi definitã ca fiind relatia bazatã pe co-împãrtirea unei semnificatii. Competentele profesionale ale celor care predau. principalele abilitãti componente ale competentei sociale. desi.Aceastã succesiune de factori reprezintã de fapt reteaua de abilitãti a cãror interactiune si interconectare contureazã sfera competentei sociale. p. 2. · Comunicarea verbalã este cea mai studiatã formã a comunicãrii umane. Se disting în cadrul comunicãrii verbale forma oralã si forma scrisã. în acceptiunea sa cea mai largã. comunicarea umanã. empatia. asertivitatea. Se vorbeste despre o comunicare asertivã. unele teoretice altele bazate pe studii si rezultate ale unor antrenamente. Astãzi cercetãrile se orienteazã din ce în ce mai mult asupra comunicãrii orale. dupã S. Autorii sunt de acord în a considera comunicarea drept cea mai importantã competentã socialã cu implicatii în manifestarea si dezvoltarea celorlalte. Moscovici S.1. care prin dezvoltare pot atinge si ele statutul de competentã sunt. morfo-sintactic.

care necesitã un tip de comunicare nonverbalã specificã la nivelul vocii. Larson.2. În grupurile creative se dezvoltã comunicarea creativã. sprâncene ridicate. 1998. comunicarea se realizeazã si prin semnale nonverbale. dupã care. grimase. comunicarea nonviolentã si nonagresivã. Studiile noastre privind impactul grupului creativ asupra persoanelor de vârsta a treia institutionalizate (Mariana Caluschi. dã un rãspuns nepotrivit sau nu întelege. Antrenarea acestei competente este necesarã începând cu vârsta copilãriei si finalizând cu vârsta a treia inclusiv. Gazda M. p. pentru dezvoltarea acestei competente se realizeazã zeci de antrenamente (D. Aceste semnale nonverbale sunt numite sincronizare comunicativã si joacã un rol însemnat în exprimarea sensurilor în orice interactiune diadicã (Fontana D. Ele au evidentiat totodatã cresterea abilitãtii în relationare prin dezvoltarea comunicãrii suportive.. ducând la o schimbare viitoare (Moscovici S. Cadrul didactic poate utiliza si ceea ce psihologii sociali numesc act verbal „pro-activ” sau dublu. dã un rãspuns mai potrivit. Intervievatul (elevul). p. Responsabilitatea formatorului în general este sã fie constient de dinamicile comunicãrii. Gestul pro-activ este produs de cãtre un individ ce rãspunde la o întrebare. instrumente de comunicare foarte puternice care trebuie folosite cu abilitate. Indivizii care au profesii ce . O valoare comunicativã deosebitã o au si limbajul tãcerii si limbajul trupului.190). Existã si alte componente ale competentei sociale. apud Chelcea S. Burd Whistell propune termenul de kinezicã desemnând „studiul aspectelor semnificative ale miscãrilor corporale învãtate si structurate” (Radu I. cum ar fi: zâmbetul. p. În felul acesta profesorul determinã obtinerea din partea elevului a unui rãspuns satisfãcãtor si contribuie la reducerea frustrãrii si anxietãtii elevului. empatice si creative la aceste persoane în urma antrenamentului. Sincronizarea comunicativã indicã faptul cã persoana cu care vorbesti ascultã. · Comunicarea nonverbalã Foarte multe studii pun în discutie raportul dintre comunicarea verbalã si comunicarea nonverbalã. Astfel. Oana Cotelea) au arãtat reducerea abilitãtii de a comunica datoritã caracteristicilor vârstei. fetei si atitudinii. rãspunde si oferã indicii asupra a ceea ce se petrece în mintea sa.. la rândul sãu. altele spontane. 259). Intervievatorul (profesorul) clarificã si repetã întrebarea. 4.. 80).). 1998.. cum ar fi asertivitatea. comunicarea empaticã. unele intentionate. gratificatia. care permite conversatiei sã continue. În ultimul timp. Intervievatul (elevul). privire încruntatã. Aceste antrenamente promoveazã comunicarea suportivã. sã fie atent la posibilitatea erorii si sã fie atât motivat cât si competent. sã sustinã comunicarea si relatiile dintre elevi (formabili). 1988. 3. pune si el o întrebare în loc sã încheie conversatia. înclinãri ale capului.

2. p. Cornelius Helena si Faire Shoshana (1996. a avea putere de convingere. 125).p. fãrã de care ar fi dificil de explicat relatia persoanei cu cei din jur. Din dorinta de a contribui la dezvoltarea competentelor sociale a viitorilor formatori am elaborat. comunicarea interpersonalã. De aceastã abilitate de transpunere biologicã a eu-lui în psihologia celuilalt depinde profunzimea întelegerii mesajelor celorlalti si calitatea relatiilor interumane. întelegerea celorlalti si construirea propriei strategii de actiune în societate. p. testat si aplicat un program de antrenare a empatiei în mai multe forme: · o formã pentru studenti si cadre didactice. Manifestarea competentei sociale a terapeutului. pe comportamentul sãu. evidentiindu-se rolul antrenãrii acestora în instalarea armoniei si tolerantei caracteristice contactelor interpersonale benefice si eficiente.. p. a avea curajul de a sustine propriile drepturi. 1998. . Marcus (1997. · o formã pentru ingineri si manageri. 81). Asertivitatea A fost comparatã de unii specialisti chiar cu competenta socialã datoritã multiplelor interferente dintre aceasta si celelalte componente ale competentei sociale.3. . 1998.necesitã competente sociale trebuie sã îsi dezvolte abilitãtile de comunicare verbalã si nonvebralã. definind-o ca fiind capacitatea de a-i influenta pe altii (Chelcea S. 11) fondatorul scolii românesti de cercetare a empatiei si defineste aceastã abilitate specific umanã plasatã în inima competentei sociale. Aprecierea apartine lui S. Lazarus (1973) este unul dintre cei care oferã o deschidere asupra domeniului asertivitãtii. a continua. trebuie sã se bazeze pe valorificarea si dezvoltarea potentialului aptitudinal empatic (vezi si paginile consacrate de noi în acest cur empatiei ca vector al personalitãtii). a avansa o cerere ca un favor. etc. a începe. cadrului didactic. Empatia este conectatã în cadrul competentei sociale cu cooperarea si atentia acordatã celorlalti (Moscovici S. 2. 93-104) considerã asertivitatea ca un deschizãtor al comunicãrii ce permite exprimarea sentimentelor în legãturã cu un eveniment.2. a finaliza o conversatie. a exprima atât sentimentele pozitive cât si pe cele negative. p. fãrã a blama si fãrã a-l evalua pe celãlalt ca adversar. Într-o abordare mai recentã a aceluiasi fenomen. managerului. Realizând o analizã asupra asertivitãtii si notelor sale definitorii se poate elabora o sintezã de comportamente ce reprezintã abilitãti de care individul trebuie sã dispunã: a) b) c) d) e) f) a spune „nu” atunci când situatia o cere. Empatia Este un fenomen complex care îsi pune amprenta pe parcursul întregii vieti a omului.

încurajarea. Sprijinul verbal include elogiul. la noi. 79). sprijinul Cheia prieteniei si a atractiei interpersonale este reprezentatã de gratificatie si sprijin dupã cum afirmã Serge Moscovici (1998. El poate fi utilizat ca tehnicã pentru autodiagnostic formativ în antrenament. aprobarea. pentru raporturile comunicationale stabilite la locul de muncã cât si pentru rezidentii din cãminele de pensionari sau case de copii. p. Rãspunsul asertiv presupune alegere constientã.g) h) i) j) k) l) a lua cuvântul.392) stabilesc locul asertivitãtii între independentã si sfidare. decizie clarã. relatiile de cuplu. S. 2. curaj si încredere în procesul comunicãrii si a receptãrii influentei sociale. fie cele referitoare la receptarea influentei. specialistii au elaborat chestionare si teste. Gratificatia si sprijinul reprezintã un puternic teren de sustinere pentru relatiile familiale. empatia.4. ea nu înseamnã renuntare si nici lipsã de combativitate. autoprezentarea. Astfel între a fi pasiv si agresiv. pentru evaluarea asertivitãtii. acceptarea. Gavril Oana. Kassin (1989. un self-management calitativ si un mai mare impact asupra celorlalti. 2000. lucrãtorilor sociali. Dacã pentru delimitarea nivelului de manifestare a unor competente sociale cum sunt comunicarea. Recompensele nonverbale se exprimã prin surâs. implicati în rezolvarea conflictelor. Asertivitatea oferã indivizilor posibilitatea ca viata lor sã demonstreze o mai mare eficientã în câmpul profesional si în relatiile interpersonale. cadoului. anticiparea si pregãtirea succesului social. Un chestionar pentru diagnosticarea asertivitãtii a fost publicat recent în revista Psihologia (Caluschi Mariana. au delimitat existenta unui stil asertiv si a unei comunicãri asertive prezenta la cei care au asertivitatea dezvoltatã la nivel de competentã socialã. astfel de probe lipsesc. sfatului sau informatiei. Pe continuul receptãrii influentei sociale Sharon Brehm. p. flexibilitate. Recompensa poate lua si forma ajutorului. Asertivitatea se opune agresivitãtii si manipulãrii dar si comportamentului pasiv. stima de sine si dorinta de afirmare. Studiile de psihologie socialã din diferite arii. a sustine drepturile cuiva neprivilegiat. Sprijinul poate lua diverse forme. aserivitatea presupune negociere cu ceilalti si implicã pãstrarea demnitãtii respectând în acelasi timp dorintele si drepturile celorlalti si valorile sociale. consimtãmântul. negociatorilor. asumarea responsabilitãtii. sau la abilitãtile mediatorilor. înclinarea capului. Gratificatia. atingere. la componenta comportamentalã a Eului social. curajul de a apãra drepturile fãrã a le încãlca pe ale altora. . p. ton. curajul de a afirma si sustine propriul punct de vedere. 31). invitatiei. prezentarea sinelui. simpatia.

altele ridicã mai putine probleme si pot fi mai usor abordate. S. 1998). progresivã. Prezentarea de sine este comportamentul care vizeazã influentarea manierei în care suntem perceputi de ceilalti. îmbrãcãminte. dar si pentru a constitui un model de comportament pentru ceilalti (Mocovici. 2..5. clasã socialã sau personalitate (Moscovici. important nu numai pentru respectul de sine al interactorilor . 83). procesul de rezolvare a problemelor fiind apreciat si ca metodã de antrenare a competentei sociale. etc. reciprocã si indispensabilã oricãrei relatii. denotã un anumit tip de personalitate prin: accent. p. ocupã mai mult spatiu . fiind un semn d încredere. deficiente din sfera Eului sau a imaginii de sine etc. Cunoasterea si rezolvarea problemelor Structura complexã a competentei sociale cuprinde s abilitãti de rezolvare a problemelor. pauze mai numeroase. 3. Diferente individuale si efecte la nivelul competentelor sociale În general competentele pe care trebuie sã le manifeste o persoanã variazã în functie de situatiile sociale: unele sunt percepute ca dificile si solicitã un nivel înalt al abilitãtilor. la nivelul competentelor sociale se pot opera anumite distinctii în functie de sex. Prezentarea de sine nonverbalã oferã informatii asupra partenerului la un grup sau clasã socialã. Identitatea. S. maniere.6. vârstã. Dezvãluirea informatiilor personale este.2. Însã. în general. 1998. Lipsa competentei sociale este evidentiatã de anxietatea socialã. Prezentarea sinelui Psihologii sociali considerã cã prezentarea de sine reprezintã un obiectiv special al competentei sociale. Rezolvarea problemelor si a unor situatii ce transpun evenimente reale de viatã este o metodã ce poate fi utilizatã în cunoasterea si întelegerea relatiilor sociale. GENUL BARBATI FEMEI În ceea ce priveste asertivitatea au cele mai · Femeile sunt cele care solicitã mai frecvent bune rezultate antrenamente în asertivitate · Obtin cele mai bune rezultate în majoritatea celorlalte componente ale competentei sociale · Au rezultate bune privind abilitãtile de cooperare si empatia · Au competente verbale superioare si sunt gratifiante Comportamentul nonverbal reflectã · Expresivitate nonverbalã sugestivã asertivitatea lor: voce mai puternicã. rolul si statusul fiecãrui individ sunt negociate si acceptate într-o anumitã mãsurã de cãtre ceilalti.

370) ca „formã a inteligentei ce se referã la calitatea si eficienta adaptãrii sociale. empatie. o necesitate având efecte asupra vietii personale a individului. Dezvoltarea competentei sociale este. Relatiile de prietenie ale persoanei în cadrul retelei sale sociale sunt întretinute de cunoasterea si respectarea regulilor informale ale prieteniei. Marcovici prezintã rezultatele unui studiu asupra competentelor sociale la copii cu vârste între 8 si 16 ani. ajutor). a exprimãrii pozitive si constructive. dupã cum aratã acest studiu diferential. demonstrând cã cei apartinând claselor sociale de mijloc sunt mai empatici mai gratifianti si prezintã o capacitate crescutã de întelegere socialã chiar la un coeficient de inteligentã constant. Competenta socialã favorizeazã fericirea conjugalã prin însusirea abilitãtilor de comunicare verbalã si nonverbalã (limbaj agreabil. stiu sã asculte si sã tinã cont de opiniile celorlalti. la rezolvarea problemelor psihosociale”. Personalitatea Nivelul de inteligentã al unei persoane este corelat cu inteligenta si întelegerea socialã si deci. zonã în care bãrbatii detin suprematia. acte nonverbale: sãrut. Aceastã constatare ne permite sã extragem concluzia cã. Popescu-Neveanu (1978. asupra relatiilor pe care le întretine cu cei apropiati si chiar asupra rezultatelor sale profesionale. gratificatie. a abilitãtilor de acceptare si adresare a criticii. autodezvãluire. Clasa socialã S.(Argyle. de aceea antrenarea structuratã a tuturor abilitãtilor sociale necesare este recomandat sã fie initiatã încã din copilãrie. De asemenea persoanele adulte apartinând clasei de mijloc se exprimã verbal mai usor. p. Inteligenta socialã este definitã de P. cadouri. la nivelul populatiei generale este necesarã dezvoltarea competentei sociale. . în genere. Vârsta Toate aspectele competentei sociale se dezvoltã si cresc odatã cu vârsta. cu competenta socialã. la priceperea în ceea ce priveste relatiile si actiunile sociale. 1988) Se constatã cã persoane de sex feminin obtin rezultate bune în ceea ce priveste competenta socialã pe ansamblul ei resimtind carente în aria asertivitãtii. contacte fizice.

98). iar educatorii au început sã vorbeascã mai mult de competente decât de abilitãti. cercetãtorii au avut ca scop sã determine un sistem de mãsurare a abilitãtilor în care fiecare individ este reprezentat de un profil al scorurilor abilitãtilor. W. Demersul de identificare a abilitãtilor implicate în diferite ocupatii. îndemânare. evidentiind usurinta. sã-si atingã propriul repertoar unic? Un rãspuns sigur nu s-a dat de cãtre cercetare la aceste întrebãri. considerat a fi mai adecvat pentru a reprezenta si exprima individualitatea. activitãti profesionale etc. Competenta. deoarece indivizii pot fi evaluati dupã o scalã a competentelor generale. Psihologii afirmã cã persoanele care au atins un nivel înalt al abilitãtilor de orice fel (de a compune muzicã. Ulterior. dar au crescut preocupãrile pentru analiza competentelor de care este nevoie pentru a îndeplini o functie la nivel optim în societate. aprecierea si succesul recunoscut de ceilalti. Încã în 1973. . a condus la aprecierea cã aptitudinile care stau la baza abilitãtilor erau înnãscute.) au avut ca potential initial un talent. McCleland sustinea necesitatea remodelãrii teoriei si tehnologiei de testare a abilitãtilor. de a juca fotbal etc. sublinia Leona Tyler. 1975) sugerau cã atingerea competentei în activitatea cu mediul este un motiv fortã de bazã a fiintei umane. afirma Leona Tyler (1978. În domenii precum învãtãmântul scolar. rapiditatea. o aptitudine pe care ei însisi au simtit nevoia de a o cunoaste. managementul efectele dezvoltãrii sau deficientele la nivelul competentei sociale se reflectã în rezultatele si productivitatea echipelor de lucru. În timp ce McCleland propunea ca psihologii sã mãsoare direct competentele.Eficienta în muncã. alti psihologi (White R. 1959. reflectã si capacitatea cuiva de a exercita anumite atributii. ea nu se confundã cu deprinderea bazându-se pe plasticitate neuropsihicã si nu se reduce la cunostinte întrucât reprezintã o conditie pentru formarea si utilizarea în situatii noi a deprinderilor si cunostintelor). sunt elemente în a cãror obtinere un rol important revine competentei sociale. D. calitatea superioarã si precizia cu care omul desfãsoarã anumite activitãti. mãsura. În decursul timpului. medicina. atingerea scopurilor propuse pe linie profesionalã. pentru a delimita competenta. Cercetãtorii si-au pus întrebãri: Ce competente se gãsesc într-un repertoar individual? Cum poate un individ sã ajungã sã-si cucereascã. p. se bazau pe un potential genetic.. pricepere. definitã ca o structurã de abilitãti care îi permit unui individ sã realizeze o activitate la nivel performant. Reynolds. profilul abilitãtilor a fost înlocuit cu repertoarul de competente. exersa. Profilul abilitãtilor si repertoarul de competente Se apreciazã cã miscarea initialã de testare a inteligentei a condus la conceptul de abilitate (însusire sinonimã cu dibãcie.

Marcus si colab.Toate aceste acumulãri din aria cercetãrii si practicii psihologice au condus la întrebarea cum sã se dezvolte un repertoar unic de competente. Larsson) ce propun o serie de antrenamente pentru diferite competente. izolati. manifestã atitudini negative. · a apãrut preocuparea de dezvoltare prin antrenament a repertoarului individual de competente. O. sunt nonasertive. au un nivel scãzut al stimei de sine. p. ori cu copiii. Nevoia de antrenare a competentelor sociale în cadrul populatiei generale Aceastã nevoie de antrenare a competentelor sociale este resimtitã într-o mãsurã mai mare de copii respinsi. Larisa Stog dezvoltarea competentelor sociale la studenti viitori manageri prin antrenament în activitãti desfãsurate în laboratorul de psihologie managerialã al Univ. si sunt suspicioase în relatiile cu ceilalti. adolescenti si tineri singuri care sunt fie timizi fie conformisti. considerãm de retinut urmãtoarele: · s-a delimitat rolul repertoarului de competente în caracterizarea si diagnosticarea indivizilor. Al. Desigur. Antrenarea competentelor sociale-între necesitate si posibilitãti Asa cum sublinia si Leona Tyler (1978. Se sugereazã în literatura de specialitate cã în copilãrie jocul conduce la activarea si manifestarea repertoarului individual de abilitãti. 1985) permit actualizarea unor abilitãti si dezvoltarea unor competente. Moscovici. Este meritul psihologilor sociali (S. adulti care nu au prieteni. Russo – Bãlti – Republica Moldova. Noi am experimentat în colaborare cu dr. Nevoia de antrenare a competentelor sociale în profesie . De asemenea studiile despre copii superior dotati au reliefat necesitatea dezvoltãrii competentelor sociale la aceastã categorie de tineri. Mariana Caluschi.. De exemplu persoanele singure suferã de anxietate socialã. 1999 etc. stãpânite de temeri si blocaje. Din cele afirmate anterior.) ce au atras atentia asupra trebuintei de dezvoltare a competentelor sociale în primul rând la viitorii formatori (cadre didactice). 5. 5. Boncu ª. Rãspunsuri au venit din aria psihologiei aplicate (D. persoane vârstnice singure. 5. în acest repertoar competentele sociale au un loc principal ele fiind implicate în adaptarea performantã a individului. recunoscându-se valoarea profilului competentelor pentru diagnosticul procesului de actualizare si realizare de sine. A Neculau.2. fiind timide. Pentru cunoasterea si dezvoltarea propriului repertoar de abilitãti si competente noi am propus realizarea unui abilitator multicriterial de dezvoltare a competentelor. 1998.1. de asemenea ocupatiile de timp liber (A Cosmovici. În general se acordã atentie dezvoltãrii abilitãtilor ce stau la baza competentelor profesionale. S. Luminta Iacob. sau probleme conjugale. · s-a reliefat necesitatea dezvoltãrii structurate a competentelor profesionale si a competentelor sociale.105) antrenarea abilitãtilor este o necesitate. Lungu. 1998.

Totusi este necesarã si o conduitã practicã comportamentalã. Noi sustinem si propunem activarea tehnicilor experimentale de învãtare socialã si dezvoltare a inteligentei sociale si altor competente sociale propuse si experimentate de Pavel Muresan (1980.3. La metode utile si frecvent abordate S. Dintre acestea empatia permite întelegerea si cooperarea în cadrul unei structuri organizationale. managerii neempatici produc nemultumire în rândul angajatilor. De exemplu. 1984.. pp. cit) afirmã cã este aplicatã în general în grupe de câte 6 timp de o orã sau o orã si jumãtate. ceea ce va determina câstigarea autoritãtii si respectului în fata celorlalti angajati sau a sefilor. Alãturi de fructificarea acestor abilitãti. Moscovici mai adaugã metodele educationale si învãtarea pe teren · Metodele educationale Practica a arãtat cã prin cursuri si discutii nu se realizeazã antrenarea competentelor sociale. Despre aceastã metodã S. atât pe verticalã cât si pe orizontalã. nemultumire ce poate deveni cauzã a absenteismului si a rotatiei personalului. Moscovici S. Posibilitãti de antrenare a competentelor sociale . Gazda G. Moscovici (op. este important sã se învete regulile neformale ale situatiilor si relatiilor... De asemenea asertivitatea asigurã exprimarea opiniilor personale si oferã abilitatea de apãrare a drepturilor pe care o persoanã le detine. Gratificatia si abilitãtile de rezolvare a conflictelor amelioreazã liniile abrupte ce se pot ridica la un moment dat în relatiile profesionale.metode utilizate Literatura de specialitate (Larson D. Învãtarea directã poate fi cea mai bunã metodã. 240-269). competenta în comunicare se prezintã si ca o trebuintã de bazã în atingerea succesului profesional. jocul de roluri cu ceilalti participanti sau complici. 1984. comentariile formatorului si prezentarea casetei video repetarea sedintei.Dezvoltarea competentelor sociale si valorificarea lor în mediul profesional apare ca o necesitate datoritã multiplelor abilitãti cu efecte clar directionate spre productivitate si succes. . o datã sau de douã ori pe sãptãmânã. 5. 1998) prezintã diverse programe de antrenare a competentei sociale dintre care aducem în atentie pe cele mai semnificative: · a) b) c) d) Metoda clasicã – presupune trei sau patru faze: explicarea si prezentarea de modele în direct sau prin intermediul unui video.

Etapa 2 . fazã în care poate fi implicat un fost student care a absolvit pasul patru. Pe baza experientei acumulate în antrenarea abilitãtilor creative prin grup creativ de formare (Caluschi Mariana.· Învãtarea pe teren Jocul de rol foarte utilizat în antrenarea competentelor sociale nu poate fi activat în toate situatiile. Modele de antrenament pentru dezvoltarea competentelor sociale · Modelul Piramidei de antrenare Gazda G. Pas 5.Co-antrenarea cu antrenorul „maestru”. experimentat la studenti.3. Program-ghid de antrenament a competentei sociale . Etapa 3 Antrenament sub supravegherea antrenorului „maestru”. Autoevaluarea si evaluarea din partea colegilor si a antrenorului al nivelului obtinut al abilitãtii – feed-back. Pentru unele meserii nu se pot crea situatii compatibile cu jocul de roluri. astfel încât se utilizeazã formarea pe teren. Pas 4. 92-95) propune pentru dezvoltarea competentei sociale un model de antrenament sub forma unei piramide de antrenare: Etapa 1. când individul este însotit de un formator care îl sfãtuieste si îl îndrumã în permanentã. Practicarea abilitãtilor de cãtre studenti (subiecti) – a face. – Antrenarea abilitãtilor Pas 1.a arãta.4. 1997. Pas 2. dar în fiecare caz antrenatul progreseazã la statutul de co-antrenor pânã va fi capabil sã antreneze fãrã supervizare. ce efect are în obtinerea performantei. 5. Pas 6. (1994. Etapa 4 Antrenament individual Etapele 2.4 cuprind cei 6 pasi de la etapa 1. pp. Prezentarea didacticã a abilitãtilor ce urmeazã sã fie antrenate – a spune. 85) propunem un program de antrenare a competentelor sociale. ce functii îndeplineste aceastã competentã. Demonstrarea comportamentelor si rãspunsurilor posibile . Participantii se sprijinã reciproc în dezvoltarea abilitãtilor. Aplicarea noii abilitãti la viata practicã – transfer. viitori formatori si în unele grupuri creative de profesori din scolile iesene: · Pas 1 Delimitarea si definirea competentei sociale: § § § ce abilitãti presupune sfera competentei sociale avutã în vedere. Pas 3. p.

§ care este raportul dintre continutul informational si exercitiu (la noi 80% antrenament. Realizarea profilului abilitãtilor si a repertoarului de competente individual.§ § § ce deficiente apar atunci când aceastã competentã lipseste. Formularea ca problemã ce poate fi rezolvatã creativ (de exemplu: „cum pot dezvolta asertivitatea la studenti” sau „cum pot dezvolta comunicarea empaticã si creativã la profesori?”) presupune trecerea prin cel putin douã metode de formulare si reformulare a problemelor. Pas 5 Derularea antrenamentului: § demonstrare. Delimitarea problemei luând în considerare necesitatea antrenãrii structurate a abilitãtilor implicate sau cerute de competenta avutã în vedere. § tipul de învãtare promovat în timpul antrenamentului (la noi învãtare socialã creativã). 20% îmbogãtirea fondului informational interdisciplinar). § cum se desfãsoarã: extensiv. Pas 3 Stabilirea unei metodologii de diagnosticare a nivelului de manifestare a competentei respective la subiecti (teste. § etape de antrenare (intensivã/extensivã). § nivelul la care se desfãsoarã: (individual sau în grup). a extinderii problemei. § modele de exercitii si probleme care vor fi utilizate. alte tehnici de evaluare). Pas 2 Stabilirea grupului tintã supus antrenamentului. intensiv. Pas 6 . § metode si strategii utilizate în antrenare. ce mediu faciliteazã dezvoltarea competentei ce actori inhibã dezvoltarea competentei. vizualizarea granitelor. § metode de evaluare pe parcurs si evaluare finalã. § antrenare. Delimitarea necesitãtilor de antrenare a competentei la nivel individual si de grup în functie de rezultatele la testare. Pas 4 Elaborarea programului de antrenament: § stabilirea componentelor antrenamentului. § transfer. chestionare.

consultantii. fiecare competentã si abilitate fiind exersatã prin antrenamente asociate. 105-106). sã comunice liber cu ea si sã rãspundã la sugestiile sale în privinta unui proces ordonat de negociere. Feteu Claudia. care considerati cã sunt competentele sociale cerute de un repertoar al competentelor psihologului? · · · · 2. Întrebãri · · ce abilitãti intrã în structura competentei sociale? ce este asertivitatea si care este locul ei în continuumul influentei sociale. testãri initiale. 2000. consilierii etc. stabiliti asemãnãri si deosebiri între asertivitate si manipulare. Întrebãri si sugestii pentru pregãtirea individualã si/sau seminar 1. modele de activizare a componentelor respective. § evaluarea în practicã. terapeutii. Programul urmãreste dezvoltarea structuratã a competentelor . delimitati cinci argumente pentru sustinerea trebuintei de antrenare a competentelor sociale în adolescentã? ce întelegeti prin incompetentã socialã – dati exemple. Al doilea set este . conciliatorii. pp. Prin preluarea si adaptarea acestor programe. jocuri. 34-35). Primul set de abilitãti e cel legat de stabilirea unei relatii eficiente de lucru între acea tertã parte si fiecare din pãrtile aflate în conflict.) care sînt chemati sã ofere asistentã într-un conflict în cadrul cãruia pãrtile angajate au nevoie de ajutor ca sã rezolve conflictul în mod constructiv. Gavril Oana. necesitã patru feluri de abilitãti. 2000.Evaluarea finalã a competentei dobândite prin: § compararea rezultatelor. Interpretati textul urmãtor si delimitati obiective pentru formarea psihologilor ca mediatori: "Tertii (mediatorii. Program de antrenare a asertivitãtii (Gavril Oana. 68-71). 1995. Program de antrenament în rezolvarea conflictelor prin grup creativ de formare (Caluschi Mariana. astfel încât fiecare sã aibã încredere în terta parte. pp. filtrate prin experienta acumulatã în cadrul unui grup creativ de formare s-au concretizat câteva programe de antrenare a anumitor componente ale competentei sociale derulate sub cupola :Abilitatorului multicriterial pentru dezvoltarea competentelor umane”. pp. adicã examene de verificare utilizând situatii. finale. Dintre acestea amintim: Program pentru antrenarea empatiei (Caluschi Mariana.

) În al treilea rând. este adesea de mare folos pentru terti sã aibã cunostinte substantiale despre motivele în jurul cãrora este centrat conflictul. ajutã la extinderea gamei de alternative care sînt percepute ca fiind la îndemînã. dacã vor sã gãseascã solutii constructive. precum si dezirabilitatea lor si faciliteazã implementarea solutiilor convenite.. care sã extindã optiunile disponibile pentru rezolvarea conflictului. vin abilitãtile implicate în crearea unui proces creativ de grup si a sistemului de adoptare în grup a deciziilor. precum si de abilitatea de a privi conflictul dintr-o perspectivã exterioarã. pentru realizarea unui proces creativ de grup. Astfel de cunostinte ar da posibilitatea mediatorului sã vadã solutiile posibile la care pãrtile în conflict nu s-ar fi gândit si i-ar permite sã le ajute la evaluarea mai realistã a solutiilor propuse.. (. astfel încât sã nu se lase prinsi în multele capcane distructive si neproductive care abundã în conflicte" . Participantii la un conflict au nevoie de abilitãti si orientãri similare acelora ale unui mediator abil.. Ei au nevoie de abilitãti pentru stabilirea unei relatii de cooperare cu celãlalt. (. pentru rezolvarea problemei.) În al patrulea rând. faciliteazã evaluarea realistã a fezabilitãtii lor..legat de stabilirea unei atitudini cooperante de rezolvare a problemelor de ambele pãrti. Un astfel de proces clarificã natura problemelor cu care se confruntã pãrtile aflate în conflict.