1

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE
ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ IAŞI



Facultatea de HORTICULTURĂ


ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ








AMPELOGRAFIE









Şef.lucr. dr. Liliana ROTARU









IAŞI - 2003



2
C A P I T O L U L I

INTRODUCERE ÎN AMPELOGRAFIE


1.1. Obiectul şi conţinutul ampelografiei

Ampelografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul soiurilor de viţă de vie. Sunt
studiate: caracterele ampelografice, însuşirile biologice, agrotehnice şi tehnologice ale
soiurilor, comportarea acestora în cadrul ecosistemelor viticole, în scopul cunoaşterii
soiurilor de viţă de vie şi stabilirii tehnologiilor de cultură diferenţiată care să asigure
producţii mari de struguri şi de calitate superioară.
Denumirea de ampelografie provine din limba greacă: oµtcìoç (ampelos) = viţă şi
¸¢o|q (graphos) = descriere. Ea a fost introdusă în ştiinţă de către PHILLIP IACOB
SACHS (1661). La început ampelografia avea un caracter pur descriptiv, deoarece se
rezuma numai la descrierea botanică a viţei de vie. După ce filoxera a pătruns în Europa
şi a distrus plantaţiile de vii roditoare, oamenii de ştiinţă şi-au îndreptat mai mult atenţia
asupra vitaceelor, orientând cercetările în direcţia însuşirilor agrobiologice şi tehnologice
ale speciilor şi soiurilor de viţă de vie. Ca urmare, ampelografia a depăşit cadrul restrâns
descriptiv, devenind o ştinţă practică cu caracter aplicativ, cu o tematică şi metodologie
proprie de studiu.
Conţinutul ampelografiei. În cadrul ampelografiei este studiat soiul, ca factor
hotărâtor de producţie în viticultură şi anume: originea soiurilor de viţă de vie;
modificările în constituţia lor genetică; metodologia folosită pentru descrierea şi studiul
soiurilor; însuşirile biologice, agrotehnice şi tehnologice ale soiurilor; comportarea
soiurilor în cadrul diferitelor ecosisteme viticole; rezistenţa soiurilor în raport cu factorii
naturali pedoclimatici, în vederea realizării sortimentelor de soiuri pe podgorii,
specializării acestora pe direcţii de producţie.
Terminologie lingvistică. În limba veche sanscrită, viţa de vie se numea draska,
strugurele rasâlâ şi vinul madhu. Aceşti termeni nu s-au păstrat, folosindu-se
terminologia lingvistică latină (vitis = viţă; racemus = struguri; vinum = vin).

1.2. Metodele de cercetare folosite în ampelografie

Ampelografia, ca orice ştiinţă, foloseşte metode de cercetare proprii şi anume:
 descrierea şi recunoaşterea soiurilor, pe baza caracterelor morfologice ale principalelor
organe ale viţei de vie (frunze, struguri, lăstari, coarde);
 caracterizarea soiurilor, clonelor şi hibrizilor de viţă de vie, prin metode ampelografice,
biometrice, biochimice şi genetice;
 înfiinţarea de colecţii ampelografice, pentru studiul comparativ al soiurilor, asigurarea
bazei de germoplasmă necesară lucrărilor de ameliorare a viţei de vie, gestiunea
computerizată a colecţiilor de soiuri;
 înmulţirea conservativă a soiurilor de viţă de vie pe cale vegetativă, prin butaşi nealtoiţi
plantaţi pe terenuri nefiloxerate;
 înmulţirea rapidă a soiurilor valoroase, prin micropropagare “in vitro”, folosind culturile
de meristeme sau regenerarea de explante (fragmente de apexuri, minibutaşi etc);
 hibridarea sexuată controlată a viţelor, în scopul creării de soiuri noi;
 obţinerea genotipurilor valoroase, prin folosirea biotehnologiilor moderne de inginerie
genetică (mutageneza somatică, transfer de gene, recombinările genetice etc.);
 selecţia clonală a soiurilor vechi, reprezentate prin populaţii heterogene, în scopul
omogenizării biologice şi ridicării productivităţii;
 experienţele staţionare de câmp cu soiurile de viţă de vie, în vederea stabilirii
tehnologiilor de cultură diferenţiată (sisteme de tăiere, forme de conducere, măsuri de
fertilizare, lucrări agrofitotehnice etc).


3
1.3. Soiul, biotipul şi clona la viţa de vie

Denumirea de soi sau cultivar se foloseşte pentru un grup de plante cultivate, care
se deosebesc de alte grupuri din aceeaşi specie prin unele însuşiri ca: adaptabilitatea la
condiţiile pedoclimatice, rezistenţa la unele boli şi insecte, caracteristici de calitate etc.
Soiul prezintă anumite însuşiri generate de specia sau speciile din care provine, dar
şi de către acţiunea factorilor modelatori. Caurmare, soiul înglobează o serie de însuşiri
biologice şi economice, care fac din el unul din mijloacele cele mai importante de
producţie.
Din punct de vedere biologic, soiul la viţa de vie este definit ca fiind un grup de
indivizi (populaţie de indivizi), cu o anumită constituţie genetică, adaptat condiţiilor de
mediu şi posedând anumite însuşiri fiziologice, biologice şi economice. Taxonomic, soiul
nu reprezintă o unitate biologică de sine stătătoare, dar se încadrează întotdeauna într-o
unitate sistematică sau aparţine unei anumite varietăţi sau forme botanice.
Din punct de vedere genetic, soiul este definit tot ca o populaţie de indivizi, constituită
din mai multe biotipuri cu un fond de gene valoroase, în cadrul cărora se stabileşte un
echilibru temporar şi care răspunde anumitor criterii de omogenitate biologică.
Biotipul reprezintă un grup restrâns de indivizi din carul soiului (populaţiei),
având aceeaşi structură morfologică şi însuşiri biochimice. El se constituie ca un element
fundamental în structura genetică a soiului.
De cele mai multe ori biotipurile care alcătuiesc soiul, sunt asemănătoare din punct
de vedere morfologic (fenotipic). Între biotipurile aparţinând aceluiaşi soi, există însă
anumite deosebiri fiziologice cum ar fi rezistenţa la ger, secetă, la boli, precum şi
deosebiri agroproductive. Nu există soiuri absolut homozigote, lipsite de biotipuri. În
cadrul fiecărui soi avem de a face cu o variabilitate genetică, care diferă de la un soi la
altul. Bogăţia soiului în biotipuri, indică caracterul de adaptare ecologică. Prin lucrările de
selecţie se urmăreşte alegerea celor mai valoroase biotipuri din cadrul soiului, care să fie
înmulţite şi extinse în cultură. Acest lucru se realizează prin selecţie clonală.
Clona, este definită ca fiind descendenţa vegetativă provenită dintr-o singură
celulă. În sens practic, viticol, clona reprezintă descendenţa vegetativă rezultată de la o
singură plantă (viţă). Se pleacă totdeauna de la biotipul cel mai valoros din cadrul
soiului, alegându-se indivizii cei mai reprezentativi.
Originea soiurilor nu este întotdeauna monoclonală, adică nu provin dintr-un singur
individ. Majoritatea soiurilor au origine policlonală. Aceasta, ne apare cea mai probabilă,
când se observă populaţiile naturale de soiuri, la care suntem frapaţi de omogenitatea lor
fenotipică, dar care face dificilă identificarea clonelor. Ca urmare, omogenitatea
fenotipică a făcut ca viticultorii să perpetueze soiurile sub forma lor policlonală.
De la acelaşi soi se pot obţine deci mai multe clone. Exemplu, de la soiul Cabernet
Sauvignon au fost obţinute până în prezent 4 clone: Cabernet Sauvignon clona 4 Iş, care
dă producţii de 13,1 t/ha; Cabernet Sauvignon clona 7 Dg, care dă 10,0 t/ha struguri;
Cabernet Sauvignon clona 33 Vl de la care se obţine 17,4 t/ha struguri şi Cabernet
Sauvignon clona 131 Şt cu o producţie de 14,1 t/ha.
Făcând o sinteză a cerinţelor de ordin biologic, genetic şi economic la care trebuie
să răspundă soiul la viţa de vie, M.A. NEGRUL (1946) l-a definit astfel: “populaţie de
indivizi caracterizată prin uniformitate biologică, recunoscută şi înmulţită vegetativ timp
de mai mulţi ani în condiţii de cultură, adaptată condiţiilor de mediu, cu însuşiri stabile
în timp şi care satisface unele cerinţe economice”.
Ca unitate funcţională, soiul se deosebeşte de specie-unitatea biologică de bază,
prin aceea că la viţa de vie soiul nu poate fi înmulţit prin seminţe, deoarece îşi pierde din
însuşirile valoroase dobândite în timp.
Deşi soiul reprezintă o populaţie neomogenă, el este destul de stabil. Stabilitatea se reflectă
prin capacitatea de a-şi transmite caracterele din generaţie în generaţie. Această stabilitate este
relativă, fiind influenţată de o serie de factori biologici, ca: mutaţiile spontane, încrucişările
naturale, segregarea în cazul soiurilor obţinute prin hibridare. Stabilitatea se menţine, în general, la
soiurile constituite din populaţii mari de indivizi. La populaţiile mici, stabilitatea este mai fragilă
deoarece frecvenţa genotipurilor este supusă fluctuaţiilor întâmplătoare de gene, mult mai
numeroase.


4
1.4. Originea soiurilor de viţă de vie

Datorită faptului că din punct de vedere al originii, soiurile la viţa de vie nu sunt
monoclonale ci policlonale, iar stabilitatea lor genetică este relativă, fiind influenţată de
diverşi factori modelatori, ele se pot clasifica în două mari categorii:
 soiuri locale (populaţii locale), rezultate prin conclucrarea selecţiei naturale
îndelungate cu selecţia primitivă practicată de viticultorii anonimi. Acestea s-au format în
condiţii pedoclimatice specifice şi sunt bine daptate la condiţiile respective. Pe această cale
au rezultat soiurile vechi, autohtone de viţă de vie din podgoriile noastre: Grasă de Cotnari,
Galbenă de Odobeşti, Mustoasă de Măderat, Busuioacă de Bohotin etc.;
 soiuri ameliorate, rezultate în urma procesului de ameliorare, prin hibridare
sexuată controlată. Pe această cale au fost obţinute majoritatea soiurilor la viţa de vie. De
la aceeaşi combinaţie de genitori se pot obţine mai multe soiuri. Exemplu, din
încrucişarea genitorilor Bicane x Muscat de Hamburg făcută la Staţiunea viticolă Greaca,
au rezultat soiurile noi Xenia, Tamina şi Donaris cu caractere morfologice şi însuşiri
tehnologice deosebite.
Obţinerea soiurilor pornind de la formele valoroase existente în natură s-a petrecut
la toate plantele din flora spontană trecute în cultură şi care se înmulţesc pe cale
vegetativă. Apariţia formelor valoroase este rezultatul evoluţiei îndelungate la plante; ele
pot să apară şi pe calea mutaţiilor, prin salturi vegetative determinate de influenţa
mediului. Mutaţiile sunt frecvente la viţa de vie, dând naştere la soiuri noi. Exemplu,
soiul Băbească gri care este o mutantă fenotipică a soiului Băbească neagră.
Soiurile se pot obţine şi pornind de la anumite biotipuri cere apar în interiorul
populaţiei. Exemplu, soiul Furmint de Miniş, care a rezulat dintr-un biotip apărut în
populaţia veche a soiului Furmint.
Sub influenţa portaltoiului care acţionează ca mentor, în cazul soiurilor apar
variaţiile somatice, exprimate prin gustul aromat al strugurilor sau schimbarea culorii la
boabele strugurilor. Astfel de influenţe somatice s-au remarcat la soiurile Sauvignon,
Chardonnay, Traminer, Pinot gris etc.
Soiurile care se aseamănă prin însuşirile lor morfologice (fenotipice), constituie aşa
numitele ecotipuri de soiuri. În cadrul ecotipului există soiul sintetic, din care au derivat
celelalte soiuri. Exemplu de soi sintetic este Galbena de Odobeşti, din care se presupune
că au rezultat soiurile Zghihară de Huşi, Bătută neagră, Cabasmă albă, Cabasmă neagră,
Berbecel, Cruciuliţă şi Alb românesc.

1.5. Clasificarea soiurilor de viţă de vie

Pentru clasificarea soiurilor de viţă de vie, au fost folosite diverse criterii:
morfologice, anatomice, fenologice, ecologice, fiziologo-ecologice şi tehnologice.
Criteriile morfologice. Ampelografii au încercat mai întâi să clasifice soiurile de viţă de
vie după caracterele morfologice ale boabelor şi frunzelor. Încă din anul 1804 CRISTIAN
FREGE face o grupare a soiurilor în două clase: soiuri cu boabe sferice şi soiuri cu boabe
alungite, fiecare clasă fiind apoi subdivizată după culoarea boabelor (cu boabe verzi, galbene,
roşii şi negre). A urmat SIMON ROXAS CLEMENTE (1814), care grupează soiurile din
Andaluzia după pufozitatea frunzelor în două secţiuni: cu frunze glabre şi cu frunze pufoase,
secţiunile fiind subdivizate în triburi după numele soiului principal.
În Austria, EDLER VON VEST (1926) face clasificarea soiurilor de viţă de vie
folosind atât caracterele morfologice principale ale boabelor (formă, culoare), cât şi cele
ale frunzelor (pufozitate, numărul lobilor). În Franţa, A. ODART (1845), în tratatul să de
Ampelografie, grupează soiurile în triburi – tribul reunind soiurile care au cel puţin un
caracter fenotipic comun. Mult mai târziu în Ungaria J. ANDRASOVSKI (1924) încearcă
o clasificare botanică a soiurilor la viţa de vie folosind denumirile de specii: Vitis
byzantina (Chasselas doré, Chasselas royal, Chasselas cioutat); Vitis alemanica (Pinot
gris, Pinot noir, Gamy noir); Vitis delicisa (Muscat de Alexandria); Vitis antiquorum
(Cornichon blanc); Vitis metiteraneae (Allanterno, Csekaszölö, Ciganyszölö). Această
clasificare este artificială, deoarece nu răspunde nici la caracterele botanice ale soiurilor,
nici la cele ecologice.

5
Au urmat şi alte încercări de grupare a soiurilor: după tipul florilor (L.
LEVADOUX, 1946; GH. CONSTANTINESCU, 1958), după caracterele morfologice ale
lăstarilor (P. GALET, 1952), după caracterele morfologice ale grăunciorilor de polen (M.
REILLE, 1966) etc.
Încercările de clasificare a soiurilor după criteriile morfologice nu au dat rezultate,
deoarece sunt numeroase soiurile cu caractere morfologice aproape identice, încât nu se
pot distinge unele de altele atunci când ne rezumăm numai la numite caractere
morfologice şi numai la anumite organe ale viţei.
Criteriile fenologice. Dintre criteriile fenologice s-au folosit: epoca de maturare a
strugurilor, perioada dezmuguritului, perioada înfloritului.
Clasificarea soiurilor după epoca de maturare a strugurilor (V. PUILLAT, 1879 şi
F. GASPARIN, 1886) are ca bază maturarea soiului Chasselas doré, faţă de care au fost
stabilite 4 epoci de maturare la soiuri (tabelul 1.1.).
Tabelul 1.1.
Sistemul de clasificare a soiurilor de viţă de vie propus de V. PUILLAT (1879)

Epoca de maturare Grupa de soiuri Perioada maturării
I
cu 5 zile înainte şi
după Chasselas
soiuri timpurii cu 5 zile înainte de Chasselas
soiuri mijlocii odată cu Chasselas
soiuri târzii cu 5 zile după Chasselas
II
10 - 20 zile
după Chasselas
soiuri timpurii cu 10 zile după Chasselas
soiuri mijlocii cu 15 zile după Chasselas
soiuri târzii cu 20 zile după Chasselas
III
25 -35 zile
după Chasselas
soiuri timpurii cu 25 zile după Chasselas
soiuri mijlocii cu 30 zile după Chasselas
soiuri târzii cu 35 zile după Chasselas
IV
40 - 45 zile
după Chasselas
soiuri timpurii cu 40 zile după Chasselas
soiuri mijlocii cu 45 zile după Chasselas
soiuri târzii peste 45 zile după Chasselas

În raport cu epoca de maturare a soiului Chasselas doré în condiţiile ecoclimatice
din podgoriile ţării noastre, GHERASIM CONSTANTINESCU (1958) grupează soiurile
în 7 epoci de maturare (tabelul 1.2.).

Tabelul 1.2.
Clasificarea soiurilor de viţă de vie după epoca de maturare a strugurilor
(GHERASIM CONSTANTINESCU, 1958)

Epoca de maturare
Intervalul
calendaristic
Perioada maturării
Epoca I
15-31 iulie 30 de zile înainte de Chasselas
soiuri cu maturare extratimpurie
Epoca a II-a
1-15 august 15 de zile înainte de Chasselas
soiuri cu maturare timpurie
Epoca a III-a
15-31 august odată cu Chasselas
soiuri cu maturare mijlocie
Epoca a IV-a
1-15 septembrie 15 zile după Chasselas
soiuri cu maturare prenormală
Epoca a V-a 15-30
septembrie
30 zile după Chasselas
soiuri cu maturare normală
Epoca a VI-a
1-15 octombrie 45 zile după Chasselas
soiuri cu maturare târzie
Epoca a VII-a
15-30 octombrie peste 45 zile după Chasselas
soiuri cu maturare foarte târzie

Clasificarea soiurilor după dezmugurit a fost încercată de către M. GUILLON
(1899), L. VIDAL (1947) şi alţii, fără să existe criterii certe, deoarece declanşarea
dezmuguritului poate fi grăbită sau întârziată de numeroşi factori. Se admite totuşi gruparea
soiurilor după dezmugurit, luând drept criterii suma de temperatură utilă necesară
declanşării dezmuguritului: soiuri cu dezmugurire timpurie, la care Etu = 130-140
0
C; soiuri
cu dezmugurire mijlocie la care Etu = 150-160
0
C şi soiuri cu dezmugurire târzie care
necesită peste 160
0
C temperatură utilă.

6
În ceea ce priveşte gruparea soiurilor după înflorit, nici pentru această fenofază nu au
existat criterii certe de clasificare (I.C. TEODORESCU, 1942). În prezent se foloseşte drept
criteriu necesarul de temperatură utilă de la dezmugurit şi până la declanşarea fenofazei
înfloritului, soiurile grupându-se astfel: soiuri cu înflorire timpurie, la care Etu = 300
0
C;
soiuri cu înflorire mijlocie, Etu = 350
0
C; soiuri cu înflorire târzie, la care Etu = 380
0
C.
Criteriile anatomice, cariologice şi palinologice. Astfel de criterii au fost propuse
pentru clasificarea speciilor şi hibrizilor (M. REILLE, 1966; P. LAVIE, 1970), însă nu şi-
au găsit aplicaţiile practice.
Criteriile ecologice. Gruparea soiurilor la viţa de vie după zona geografică de
origine, având la bază caracterele fenotipice întâlnite la soiuri, aparţie lui A. NEGRUL
(1958). El grupează soiurile în 3 grupe ecologo-geografice, denumite prolesuri (proles =
ramificaţie) şi anume:
 proles pontica (soiuri pontice), în care sunt incluse soiurile de viţă de vie
formate în bazinul Mării Negre, caracterizate prin următoarele însuşiri morfologice şi
tehnologice: dezmugurire pufoasă, cu rozeta de culoare albă sau cenuşie, frunze peroase pe
faţa inferioară, strugurii mijlocii, compacţi mai rar lacşi, boabe sferice, mici sau mijlocii ca
mărime, cu pulpa suculentă, zemoasă, seminţe mici, mijlocii sau mari. Această grupă se
subdivide în două: subprolesul georgica, cu soiurile originare din Georgia şi o parte din
Asia Mică (Saperavi, Rkaţiteli, Mţsvane, Dodrelabi şi altele) şi subproles balcanica,
incluzând soiurile formate în Peninsula Balcanică (Plăvaie, Crâmposie, Gîmza, Cadarcă,
Hárslevelü etc.);
 proles orientalis (soiuri orientale), în care sunt incluse soiurile de viţă de vie
formate în Asia Mică şi Mijlocie, cu următoarele caracteristici: dezmugurire glabră,
lucioasă, frunzele glabre sau acoperite cu perişori scurţi, marginile limbului involute,
strugurii mari, lacşi adesea rămuroşi, boabe ovale, alungite, în general mari, pulpa cărnoasă,
crocantă, seminţele mijlocii sau mari cu rostrul lung. Şi această grupă de soiuri se subdivide
în două: subproles caspica, care cuprinde soiurile originare din bazinul Mării Caspice
(Katta-Kurgan, Khalili, Takvari, Baian shirei etc.) şi subproles antasiatica, cu soiuri
originare din Asia Mică (Sultanină, Cornichon, Muscat de Alexandria, Nimrang etc.);
 proles occidentalis (soiuri occidentale), care include soiurile de viţă de vie
formate în partea centrală şi de vest a Europei, caracterizate prin următoarele însuşiri
morfologice şi tehnologice: dezmugurire uşor peroasă, frunzele peroase sau pâsloase pe faţa
inferioară, cu marginile revolute, strugurii mijlocii, compacţi, boabele sferice, mai rar ovale,
mici sau mijlocii, cu pulpa suculentă, zemoasă, semniţe mici cu rostrul slab marcat
(Riesling italian, Traminer roz, Chardonnay, Pinot noir, Cabernet Sauvignon, Oporto,
Muscadelle etc.).
Criteriile tehnologice. Astfel de criterii de grupare a soiurilor sunt folosite în
lucrările de zonare, pe direcţii de producţie:
 soiuri pentru struguri de masă (cu maturare extratimpurie şi timpurie,
mijlocie, târzie şi foarte târzie);
 soiuri apirene (pentru stafide şi pentru consum în stare proaspătă);
 soiuri pentru struguri de vin (vinuri albe de consum curent, vinuri albe de
calitate, vinuri aromate, vinuri roze şi roşii de consum curent, vinuri roşii de calitate,
vinuri materie primă pentru spumante, vinuri pentru distilate învechite din vin);
 soiuri pentru suc de struguri (suc natural, suc concentrat, suc liofilizat etc.).
Pentru studiul soiurilor la viţa de vie, se are în vedere gruparea lor după criteriile
tehnologice şi ecologice.











7
















TEST

1. Definiţi obiectul şi conţinutul ampelografiei ca ştiinţă.
2. Precizaţi metodele de cercetare folosite în ampelografie.
3. Ce reprezintă soiul la viţa de vie din punct de vedere biologic şi genetic?
4. Cum definiţi biotipul şi clona la viţa de vie?
5. Cum se clasifica soiurile de viţă de vie, dupa originea lor genetica?
6. Care sunt principalele criterii folosite la clasificarea soiurilor de viţă de vie?
7. Câte epoci de maturare a strugurilor sunt caracteristice pentru ţara noastră?
8. Cum se clasifica soiurile de viţă de vie dupa criteriile ecologice?
9. Care este cel mai folosit criteriu în lucrările de zonare a soiurilor de viţă de
vie?






















C A P I T O L U L II

8

METODOLOGIA DE DESCRIERE ŞI
RECUNOAŞTERE A SOIURILOR


Descrierea şi recunoaşterea soiurilor la viţa de vie, a constituit de multă vreme
perocuparea ampelografilor. Până la începutul secolului XX era folosită în exclusivitate
descrierea botanică, bazată pe caracterele de specie. Un prim pas s-a făcut de către
LOUIS RAVAZ (1902), care a propus ca pentru descrierea soiurilor de viţă de vie să se
renunţe la caracterele de gen şi specie, deoarece acestea produc mai mult confuzii şi nu
ajută la recunoaşterea soiurilor. El a scos în evidenţă importanţa caracterelor morfologice,
fenotipice, întâlnite la soiuri pe care le-a grupat în calitative (forma şi pufozitatea
frunzelor, forma şi culoarea boabelor) şi cantitative (mărimea frunzelor, strugurilor,
internodiilor etc.). Pentru eliminarea variaţiilor caracterelor fenotipice şi exprimarea lor
prin valori numerice, a elaborat metoda ampelometrică.

2.1. Metoda ampelometrică

Constă în examinarea caracterelor morfologice ale frunzei ca principal organ
ampelografic şi exprimarea lor prin valori numerice. Ideea aparţine profesorului HERMAN
GOETHE (1876) de la Şcoala superioară de agricultură din Viena, care la congresul de
viticultură de la Marburg a atras atenţia asupra relaţiei care există între forma limbului frunzei
şi unghiurile pe care le formează nervurile principale între ele. Ea a fost preluată de către
LOUIS RAVAZ care a pus bazele ampelometriei ca metoda şi a folosit-o în lucrarea sa "Les
vignes américaines", la caracterizarea speciilor de viţe portaltoi.
Principiul metodei. La un număr de 10 frunze adulte se măsoară lungimea
nervurilor principale (N
1
, N
2
, N
3
, N
4
), unghiurile pe care le formează nervurile
principale între ele (o, |, ¸), distanţele dintre punctul peţiolar şi baza sinusurilor laterale
(d
1
, d
2
), lungimea şi lăţimea limbului (figura 2.1). Pe baza măsurătorilor obţinute se
determină urmatoarele valori ampelometrice:
- rapoartele dintre lungimea nervurilor (A, B, C);
- suma unghiurilor dintre nervuri (E o + | şi E o + | + ¸);
- raportul dintre lungimea şi lăţimea limbului (L/l);
- rapoartele dintre distanţa sinusurilor şi lungimea nervurilor (d
1
/N
2
şi d
2
/N
3
).
Pentru ca valorile ampelometrice să poată fi interpretate ele se codifică.
Rapoartele dintre lungimea nervurilor. Se stabilesc valorile rapoartelor: N
2
/N
1
=
A; N
3
/N
1
= B; N
4
/N
1
= C. Valorile acestor rapoarte se codifică cu cifre de la 0-9.
Codurile care se atribuie sunt uşor de reţinut, deorece ele cresc pe măsura ce descreşte
valoarea rapoartelor A, B, C (tabelul 2.1).
Tabelul 2.1.
Codificarea rapoartelor A, B, C
Valoarea rapoartelor
A, B, C
Codul atribuit
0,91-1,00 0
0,81-0,90 1
0,71-0,80 2
0,61-0,70 3
0,51-0,60 4
0,41-0,50 5
0,31-0,40 6
0,21-0,30 7
0,11-0,20 8
0,01-0,10 9
Pe baza valorilor rapoartelor A, B ,C, şi a codurilor respective, se caracterizează tipul de frunză:
- orbiculară: A = 0,81-1,00; B = 0,61-0,90; C = 0,31-0,50; codul general 015-136;
- reniformă: A = 0,81-1,00; B = 0,61-0,90; C = 0,31-0,40; codul general 014-135;

Figura 2.1. Ampelometria
frunzei

9
- cordiformă: A = 0,51-0,70; B = 0,31-0,50; C = 0,11-0,30; codul general 357-468;
- cuneiformă: A = 0,71-0,80; B = 0,51-0,70; C = 0,21-0,50; codul general 135-247;
- tronconică: A = 0,81-1,00; B = 0,51-0,60; C = 0,31-0,50; codul general 045-240.
Raportul dintre lungimea şi lăţimea limbului. Acest raport se notează cu "r", iar
valorile se codifică cu cifre de la 0-6 (tabelul 2.2).
Tabelul 2.2.
Codificarea raportului “r”
Valorile raportului Codul atribuit
<0,80 0
0,81-0,90 1
0,91-1,00 2
1,01-1,10 3
1,11-1,20 4
1,21-1,30 5
1,31-1,40 6
Când r = 0,91-1,00 frunza este de tip orbicular; r < 1,00 frunza este de tip reniform;
r > 1,00 frunza este de tip cordiform sau cuneiform.
Suma unghiurilor dintre nervuri. Se calculeaza suma unghiurilor o + | şi a
unghiurilor o + | + ¸. Valorile se codifica astfel (tabelul 2.3).
Tabelul 2.3.
Codificarea sumei unghiurilor dintre nervuri
Suma o + | Codul atibuit Suma o+|+¸ Codul atribuit
<70° 0 <100° 0
71-80° 1 101-110° 1
81-90° 2 111-120° 2
91-100° 3 121-130 3
101-110° 4 131-140° 4
111-120° 5 141-150° 5
121-130° 6 151-160° 6
131-140° 7 161-170° 7
141-150° 8 171-180° 8
>150° 9 >180° 9
Se indică mai întâi codul pentru E o+|, apoi codul pentru E o+|+¸ şi se stabileşte
codul corespunzător unghiurilor dintre nervuri.
Cunoscând unghiurile dintre nervurile principale se poate reconstitui forma
generală a frunzei: orbiculară, când unghiurile sunt aproximativ egale, circa 60°;
reniformă, când suma unghiurilor nu depăşeşte 130°; cuneiformă, când suma unghiurilor
depăşeşte 150°.
În final, caracterizarea ampelometrică a frunzei se va rezuma la trei coduri: primul cod
(XXX), se referă la raportul dintre lungimea nervurilor; al doilea cod (X), se referă la raportul
dintre lungimea şi lăţimea limbului; iar al treilea cod (XX), la suma unghiurilor dintre nervuri.
De exemplu, pentru frunza soiului Cabernet Sauvignon, conform sistemului de codificare
XXX-X-XX, codul ampelometric este 135-3-58, ceea ce ne indică o frunză de tip orbicular.
Raportul dintre distanţa sinusurilor laterale şi lungimea nervurilor. Se calculează
rapoartele d
1
/N
2
şi d
2
/N
3
. Codificarea şi interpretarea lor făcându-se astfel (tabelul 2.4).
Tabelul 2.4.
Codificarea adâncimii sinusurilor laterale
Valorile rapoartelor codul atribuit Sectarea frunzei
0,90-1,00 0 frunze
întregi 0,81-0,90 1
0,71-0,80 2 sinusuri slab
schiţate 0,61-0,70 3
0,51-0,60 4 sinusuri
pronunţate 0,41-0,50 5
0,31-0,40 6 sinusuri
adânci 0,21-0,30 7
0,11-0,20 8 sinusuri
foarte adânci 0,00-0,10 9
Pentru frunzele întregi, lipsite de sinusuri, codul este 10; pentru frunze cu
sinusurile slab schiţate, codul este 32; pentru frunzele palmatifide, cu lobi evidenţi şi

10
sinusurile pronunţate codul este 54; iar pentru frunzele palmatipartite, puternic lobate cu
sinusurile adânci şi foarte adânci, codul este 76-98.
Odată cu apariţia mijloacelor informaţioanle de calcul, metoda ampelometrică a
fost lărgită şi coroborată cu metodele matematice de analiză multivariaţională (analiza în
componenţi principali, analiza cluster, analiza discriminantă). Aceasta a permis
prelucrarea unui volum mare de date si formularea de ipoteze privind înrudirea dintre
soiuri şi stabilirea omogenităţii fenotipice a lor (ERIKA DETWEILLER, 1988; LILIANA
ROTARU, 2000).

2.2. Folosirea caracterelor morfologice la descrierea şi recunoaşterea soiurilor

Organele vegetative şi lemnoase ale viţei de vie prezintă o serie de caractere
morfologice (fenotipice), care stau la baza descrierii şi recunoaşterii soiurilor. Acestea
sunt: culoarea şi perozitatea frunzelor, sectarea limbului frunzei, tipul florilor, mărimea
forma şi compactitatea strugurilor, forma, mărimea şi culoarea boabelor, forma şi
mărimea semnţelor, culoarea, aspectul lăstarilor şi a coardelor etc.

2.2.1. Caracterele fenotipice care se examinează la frunză

Frunza întruneşte cele mai multe şi importante caractere morfologice, fenotipice,
specifice soiurilor şi anume:
Mărimea frunzei. Aceasta este dată de suprafaţa limbului, care se stabileşte pe
baza produsului L x l = S sau prin planimetrarea limbului frunzei. În raport de suprafaţa
limbului se apreciază mărirea frunzei şi se codifică gradul de expresie a caracterului
fenotipic (tabelul 2.5).
Tabelul 2.5.
Codificarea mărimii limbului frunzei la viţa de vie
Suprafaţa limbului (cm
2
)
Gradul de expresie a
caracterului
Mărimea frunzei
s 50 0 Foarte mică
51-100 1
Mică
101-150 2
151-200 3
Mijlocie 201-250 4
251-300 5
301-350 6
Mare 351-400 7
401-450 8
> 450 9 Foarte mare
Mărimea frunzei poate fi apreciată şi în raport de lungimea limbului, raportată la
lungimea nervurii mediane N
1
.
Forma frunzei. Se determină prin măsurătorile ampelometrice, stabilindu-se
tipurile principale de frunze: orbiculare, cuneiforme, cordiforme, reniforme sau
tronconice.
Tipul de frunză cordiformă este cel mai vechi la viţa de vie şi a rezultat din
contracţia frunzelor trifoliate. Prin alungirea nervurilor laterale s-a trecut succesiv la
tipurile de frunze cuneiforme, tronconice sau pentagonale, orbiculare şi în final la cel
reniforme.
În afară de tipurile principale de frunze, se întâlnesc şi tipurile intermediare:
orbicular-reniforme, cuneo-cordiforme, cuneo-tronconice, orbicular cuneiforme.
Sectarea limbului frunzei. Sectarea sau lobarea frunzei, reprezintă caracterul
morfologic fundamental al genului Vitis. Frunza la soiurile de viţă de vie, poate fi
întreagă sau sectată în lobi delimitaţi prin sinusuri.
Forma şi mărimea sinusurilor îmbracă caracterul fenotipic specific de soi. Sinusurile
laterale slab pronunţate (slab schiţate) sunt în formă de V, iar cele adânci au forme particulare
de U, de liră etc. Marginile sinusurilor pot fi paralele sau divergente, în care caz sinusurile
sunt deschise (U deschis, liră deschisă); atunci când marginile sinusurilor sunt convergente şi
lobii se suprapun, sinusurile sunt închise (U închis, liră închisă). Adâncimea sinusurilor
laterale se stabileşte calculând valoarea rapoartelor d
1
/N
2
şi d
2
/N
3
.

11
Forma şi adâncimea sinusurilor laterale superioare determină aspectul lobului
median al frunzei: în cazul sinusurilor slab pronunţate, lobul median este lat şi scurt, fără
să se detaşeze de restul limbului; în cazul sinusurilor laterale adânci, lobul median este
îngust şi alungit, detaşându-se evident restul limbului.
Forma sinusului peţiolar este dată de unghiul pe care îl formează nervurile
principale N
4
ale limbului şi poate fi: larg deschis, în formă de acoladă, de U sau de V;
deschis, în formă de liră, de V, de U; închis, de formă ovală, eliptică sau circulară (figura
2.2.). Ca forme particulare, întâlnim sinusul delimitat direct de nervuri denumit sinus
golaş, lipsit de mezofil (cazul soiului Chardonnay) pi sinusul prevăzut în interior cu un
dinte (pinten), cazul soiurilor Băbească neagră şi Pinot noir.
















Dinţatura frunzei. Caracter morfologic uşor de observat, dar greu de codificat din
cauza variabilităţii lui. Numărul dinţilor este, în general, cuprins între 30 şi 60 în funcţie
de lăţimea lor, se poate ajunge până la 120 dinţi în cazul muscaturilor, care au dinţii
înguşti şi lungi (Muscat de Alexandria).
La dinţatura frunzei se examinează forma şi lungimea dinţilor. Se deosebesc: dinţi
de formă triunghiulară (ascuţiţi), cu marginile drepte sau concave; în formă de ogivă, cu
marginile convexe, care dau limbului un aspect crenelat; dinţi înconvoiaţi cu o margine
concavă şi una convexă. Lungimea lor se apreciază după valoarea raportului dintre
înălţime şi lăţime: dinţi foarte scurţi, când raportul este <0,25 şi dinţi foarte lungi, când
raportul >1,00. Dinţii pot fi simplii sau grupaţi câte 2 până la 3. La multe soiuri, dinţatura
este neuniformă, cazul soiului Fetească albă.
Culoarea frunzei. Se apreciază pe faţa superioară a limbului, având diferite nuanţe
de la verde deschis până la verde foarte închis. Semnificativă este colorarea cu antociani a
nervurilor principale: exemplu, soiul Galbenă de Odobeşti, la care nervurile sunt
roşietice. Culoarea se degradează când frunza intră în faza de senescenţă, îngălbenindu-
se; excepţie fac soiurile tinctoriale la care frunzele se colorează în roşu violaceu (soiul
Alicante Bouschet).
Perozitatea frunzei. Caracter specific vitaceealor, important în descrierea şi
recunoaşterea soiurilor. Se examinează perozitatea limbului şi peţiolului frunzei. Cea mai
caracteristică este perozitatea pe faţa inferioară a frunzei; la majoritatea soiurilor,
nervurile principale sunt proieminente pe faţa inferioară a frunzei şi acoperite cu peri
lungi sau scurţi, care dau caracterul de perozitate (pâslos, scămos, aspru, catifelat). Uneori
perii sunt grupaţi numai la bifurcaţia nervurilor, sub formă de smoc, sau pot să lipsească
în totalitate (frunze glabre. Prezenţa perilor pe faţa superioară a frunzei este rar întâlnită
(cazul soiului Muscat Ottonel).
Peţiolul frunzei la majoritatea soiurilor vinifera este acoperit cu peri lungi
orizontali, iar la soiurile de portaltoi cu peri scurţi, erecţi.
Aspectul limbului. se are în vedere profilul limbului, ondularea lui între nervuri şi
prezenţa unor denivelări pe faţa superioară. În profil, limbul frunzei poate fi: plan (drept);
pliat în formă de jgheab (portaltoiul Rupestris du Lot); involut, cu marginile răsfrânte în
sus către faţa superioară a limbului, soiul Furmint); revolut, cu marginile răsfrânte în jos

Figura 2.2. Formele sinusului peţiolar

12
către faţa inferioară a limbului (soiul Alicante Bouschet); răsucit în formă de pâlnie (soiul
Sauvignon).
Ondularea limbului este determinată de dezvoltarea mai puternică a mezofilului,
faţă de nervuri, sau numai în tremea inferioară lângă peţiol. Faţa superioară a frunzei
poate fi netedă sau poate prezenta umflături sub formă de băşici, urme de “lovituri de
ciocan” (soiul Grasă de Cotnari) etc.

2.2.2. Caracterele fenotipice care se examinează la lăstari şi coarde

Dimensiunile lăstarilor şi coardelor sunt variabile, în primul rând cu specia.
Speciile de viţe portaltoi au, în general, lăstarii şi coardele mult mai lungi şi subţiri, faţă
de speciile de viţe roditoare (Vitis vinifera, Vitis labrusca).
Lăstarii. Sunt examinaţi lăstarii tineri şi lăstarii adulţi, caracterele morfologice
urmărite fiind următoarele: culoarea, distribuţia antocianilor pe vârful lăstarilor,
perozitatea, conturul, aspectul exterior şi poziţia lăstarilor.
Culoarea lăstarilor este verde, pe partea expusă direct la soare ea devine roşiatică sau
cafenie. Conturul exterior al lăstarilor poate fi: regulat (aproape rotund, ca la majoritatea
soiurilor); cu muchii evidente, datorită dezvoltării puternice a calotelor periciclice. Aspectul
scoarţei poate fi neted sau cu striuri longitudinale, de culoare maronie.
Vârful lăstarilor este colorat cu antociani şi acoperit de regulă cu peri. Intensitatea
antocianilor şi perilor acoperitori, sunt caractere specifice de soi. Perozitatea la lăstarii adulţi
este mai puţin importantă. În ceea ce priveşte poziţia lăstarilor, ea poate fi erectă (soiurile
Columna, Rkaţiteli), semierectă (la majoritatea soiurilor), sau caducă (portaltoiul 3309 C).
Gradul de ramificare a lăstarilor este diferit, în funcţie de specii: la specia Vitis
vinifera, întâlnim numai ramificaţii secundare denumite “copili”, pe când la speciile de
viţe portaltoi se întâlnesc şi ramificaţii de ordinele III şi IV.
Coardele. La coarde se examinează: culoarea scoarţei, perozitatea, prezenţa
lenticelelor, lungimea internodiilor, grosimea nodurilor, secţiunea în plan transversal a
coardei. Aceste caractere morfologice sunt importante pentru recunoaşterea soiurilor,
dacă se are în vedere faptul că la altoire se lucrează numai cu coardele de la soiurile altoi
şi portaltoi.
Culoarea coardelor poate fi: galbenă-roşcată, brună-roşcată, maronie şi chiar
violacee (Vitis aestivalis). Culoarea este mai închisă spre baza coardei decât spre vârf şi
este determinată de gradul de maturare a lemnului (depunerea hidraţilor de carbon). În
timpul păstrării coardelor peste iarnă prin însilozare, culoarea scoarţei se modifică sub
influenţa umidităţii, temperaturii şi proceselor biochimice care au loc în coarde. Cât
priveşte lungimea internodurilor şi grosimea nodurilor, sunt caractere morfologice
asemănătoare cu cele de la lăstar.
În secţiune transversală, coardele au formă uşor eliptică sau eliptic alungită
(dorsoventralitatea coardei). Lenticelele sunt absente la specia Vitis vinifera şi foarte
numeroase la Vitis rotundifolia.

2.2.3. Caracterele fenotipice care se examinează la flori şi inflorescenţe

Acestea servesc mai mult pentru descrierea botanică a soiurilor. Se examinează:
inserţia primelor înflorescente pe lăstar, numărul de inflorescenţe, lungimea
inflorescenţelor, tipul florii şi anomaliile florale.
Culoarea inflorescenţelor şi florilor este verde; în momentul apariţiei
inflorescenţelor pe lăstar, la unele specii culoarea este roşiatică şi se menţine până
aproape de înflorit (Vitis rupestris, Vitis aestivalis). Lungimea inflorescenţelor este foarte
variabilă: 4-5 cm la specia Vitis silvestris şi peste 50 cm la soiul Raisin de Palestina.
Inserţia primelor inflorescenţe pe lăstar poate începe de la primul nod, al doilea, al treilea
etc. Numărul de inflorescenţe pe lăstar variază de la 1-4, rar mai mult la soiurile cu
fertilitate foarte mare.
Floarea. În principiu, la soiurile de viţă roditoare floarea este pe tipul 5, dar în
realitate poate varia de la tipul 4 până la 7. Formula florală generală este următoarea:

13
F = 5 S + (5P) + 5 St + 5 Gn. ovar superior cu 2 C + 2 ov./C
Majoritatea soiurilor vinifera au florile hermafrodite, la care se întâlnesc uneori
modoficări morfologice şi fiziologice, încât se pot deosebi 4 tipuri de flori (figura 2.3):
hermafrodite normale, hermafrodite funcţional femele, hermafrodite funcţional mascule,
unisexuat mascule.
Anomaliile florale pot avea diverse cauze, printre care bolile virotice. Ca anomalii
florale pot fi: diafizia floripară, policarpia, proliferarea axului floral, florile virescente etc.













2.2.4.Caracterele fenotipice care se examinează la struguri

Strugurii şi boabele întrunesc numeroase şi importante caractere morfologice,
pentru recunoaşterrea soiurilor. Ele însă sunt puternic influenţate de regimul de
precipitaţii, dozele de îngrăşăminte, sarcinile de ochi lăsate la tăiere etc.
Strugurii. Sunt examinaţi strugurii la maturarea deplină, notându-se forma,
mărimea şi compactitatea strugurilor, gradul de ramificare şi de aripare, numărul de
struguri pe lăstar, lungimea pedunculului şi gradul de lignificare.
Forma strugurelui depinde de lungimea ramificaţiilor laterale ale rahisului şi putem
întâlni: struguri cilindrici, când ramificaţiile secundare sunt de aceeaşi mărime pe toată
lungimea rahisului; struguri conici, când lungimea ramificaţiilor descreşte de la bază
către vârful rahisului; struguri tronconici sau cilindro-conici, ca formă intermediară
(cazul soiului Fetească regală). În ceea ce priveşte gradul de ramificare şi de aripare, se
deosebesc (figura 2.5):
- struguri uniaxiali, care pot fi cilindrici, conici sau cilindro-conici;
- struguri biaxiali sau multiaxiali, când rahisul se bifurcă de la început şi
formează două sau mai multe axe de lungimi aproximativ egale;
- struguri aripaţi (uniaripaţi, biaripaţi sau triaripaţi), la care primele ramificaţii
secundare se dezvoltă mai puternic şi se detaşează de strugure sub formă de aripioare;
- struguri rămuroşi, la care rahisul este ramificat, iar pe acesta se formează
ramificaţii secundare de lungimi diferite (soiul Muscat de Hamburg).

















Figura 2.3. Principalele tipuri de flori la viţa de vie: A - hermafrodite
normale, B - hermafrodite funcţional femele, C - hermafrodite funcţional
mascule, D - unisexuat mascule

Figura 2.4. Gradul de ramificare şi de aripare a strugurilor

14

Mărimea strugurilor este apreciată după lungimea lor şi după greutate: struguri
foarte mici, sub 6 cm lungime şi sub 50 g greutate; struguri mici, 6-10 cm lungime şi 50-
100 g greutate; struguri mari, cu lungimea de 18-24 cm şi greutatea peste 250 g.
Compactitatea strugurilor depinde de mărimea şi numărul boabelor, de ramificarea
cirochinelui şi lungimea pedicelelor. Soiurile pentru vin au strugurii compacţi (bătuţi), iar
soiurile de masă au strugurii lacşi.
Lungimea şi gradul de lignificare a peduncului la struguri, are importanţă în cazul
soiurilor de masă, aceasta constituind un indicator tehnologic important.
Boabele. În cazul boabelor se examinează: mărimea, forma şi culoarea bobului;
suculenţa, consistenţa, gustul şi aroma pulpei; grosimea pieliţei şi acoperirea ei cu pruină.
Mărimea bobului se stabileşte în raport de diametrul acestuia, volumul şi greutatea
a 100 de boabe (tabelul 2.5).
Tabelul 2.5.
Criteriile de apreciere a mărimii boabelor
Mărimea boabelor
Diametrul bobului
(mm)
Volumul a 100 de
boabe (cm
3
)
Greutatea a 100
de boabe (g)
Boabe foarte mici < 8 < 30 < 35
Boabe mici 8-12 30-100 35-110
Boabe mijlocii 12-18 100-300 110-130
Boabe mari 18-24 300-650 130-330
Boabe foarte mari > 24 > 650 > 330
Forma bobului rămâne caracterul fenotipic cel mai important. Cea mai răspândită este
forma sferică (soiul Chasselas doré); apoi forma discoidală, aplatizată uniform la cei doi poli
(Băbească neagră); ovoidă, când aplatizarea se reduce numai la polul inferior al bobului (soiul
Bicane); elipsoidală, când bobul are formă de elipsă; troncovoidală, când bobul capătă forma
unui trunchi de con; cilindrică, când bobul este alungit ca un cilindru (figura 2.5).
















Forma boabelor depinde de ovarul florii, condiţia fiind ca fiecare carpelă să
adăpostească câte două ovule viabile şi deci bobul să conţină 2-4 seminţe. Dacă ovulele
nu sunt viabile (cazul soiurilor apirene), boabele rămân mici şi sunt de regulă sferice.
Pieliţa boabelor rămâne verde până la pârgă; începând cu această fenofază
boabele îşi schimbă culoarea, încât la maturarea lor deplină prezintă nuanţe diferite,
începând de la galben până la negru violaceu. Culoarea la struguri este dată de un număr
de 3-18 antociani, nuanţa culorii depinzând de natura chimică a antocianilor şi proporţiile
lor. Strugurii de culoare roz conţin 3-6 antociani, în timp ce strugurii negri 13-18
antociani. În cazul soiurilor tinctoriale, antocianii care dau culoarea sucului pulpei sunt de
natură chimică diferită de cei existenţi în pieliţa bobului.
Consistenţa boabelor este fermă până la pârgă, după care ele se înmoaie progresiv
prin descompunerea substanţelor pectice. În cazul soiurilor de struguri pentru vin, pectinele se
desfac complet, iar celulele pulpei se dezorganizează, încât nu mai rămâne intactă decât
pieliţa care păstrează mustul în interiorul bobului. La soiurile pentru struguri de masă cu
boabele crocante, structura celulelor pulpei se păstrează. În cazul hibrizilor direct producători

Figura 2.5. Formele de boabe la struguri

15
aparţinând speciei Vitis labrusca pulpa bobului formează o masă de pectine gelatinoase care
se separă în bloc odată cu pieliţa, la maturarea strugurilor.
Gustul boabelor este foarte important. La majoritatea soiurilor gustul este neutral
(franc); la hibrizii direct producători apare gustul foxat şi alte nuanţe gustative. În ceea ce
priveşte aroma, ea poate să lipsească sau să fie de muscat, de tămâios, flori de portocal,
flori de toporaşi etc. Compuşii chimici implicaţi în aromele primare la struguri sunt
terpenele (linaloolul, geraniolul, citronelolul), ponderea lor fiind legată de natura
biologică a soiurilor.
În ceea ce priveşte pieliţa bobului,ea este subţire şi elastică la soiurile pentru
struguri de vin, groasă şi acoperită cu un strat de pruină la soiurile pentru struguri de masă
şi la majoritatea hibrizilor direct producători.
Sămânţa. La seminţe se examinează: prezenţa sau absenţa lor în bob, numărul de
seminţe, mărimea şi poeminenţa hilului (rostrului). Toate aceste elemente sunt
evidenţiate, în măsura în care ele reprezintă particularităţi de soi.

2.3. Schemele ampelografice pentru descrierea soiurilor

Variabilitatea caracterelor morfologice la viţa de vie şi existenţa unui mare de
soiuri (cca. 10000), face dificilă descrierea şi recunoaşterea soiurilor. De aceea O.I.V.-ul
încă de la înfiinţarea sa a elaborat o schemă ampelografică pentru descrierea soiurilor.
Schema ampelografică recomandată cuprinde 8 capitole: denumirea soiului, origine şi
istoric, descrierea botanică, fenologia, caracteristici şi însuşiri culturale, utilizare,
importanţa economică şi răspândirea geografică, diverse. Schema ampelografică a fost
adoptată în toate ţările viticole, pe baza ei făcându-sedescrierea soiurilor de viţă de vie
pentru a fi incluse în Registrul ampelografic internaţional
Denumirile soiurilor. Sunt foarte diverse şi pot avea ca origine următoarele
elemente (motivaţii):
 aspectul strugurilor la maturarea lor deplină (Grasă de Cotanri, Galbenă de Odobeşti,
Frumoasă de Ghioroc, Alb Mărunt, Negru de Căuşani);
 forma şi coloritul boabelor (Perlette, Coarnă albă, Coarnă neagră, Cornichon violet);
 consistenţa sau suculenţa boabelor (Negru moale, Negru vârtos, Mustoasă de
Măderat);
 aroma strugurilor (Tămâioasă românească, Muscat rouge de Frontignan, Muscat
d’Adda, Muscat de Hamburg);
 caracteristicile morfologice ale frunzelor (Creaţă de Banat, Hárslevelü-Frunză de tei,
Chasselas persille-ca frunza de pătrunjel);
 timpurietatea sau precocitatea soiului (Timpuriu de Cluj, Augusta, Precoce de
Malingne);
 aspectul general al butucilor, determinat de creşterea erectă sau etalată a lăstarilor
(Columna – la care lăstarii au o creştere erectă, Cinsaut couché – la care lăstarii au o
poziţie etalată);
 denumirea ţării sau a locului de origine ( Italia, Mavrud de Varna, Raisin de
Palestina, Greaca, Şarba);
 numele hibridatorilor sau selecţionatorilor (Müller Thurgau, Pedro Ximenes,
Selection Carriere);
 numele unor personalităţi politice, militare sau culturale (Chasselas Napoleon, Queen
Victoria, Alphonse Lavallée);
 prenume feminine cărora selecţionatorii le-au dedicat soiurile create (Isabelle, Lydia,
Victoria, Luminiţa, Viorica, Otilia);
 nume cu rezonanţă care să atragă atenţia asupra soiurilor create, în scopuri comerciale
(Cardinal, Primus, Select, Vainqueur, Flacăra, Haiduc);
 denumiri care să reamintească de genitorii folosiţi la crearea soiurilor (Lival rezultat
din hibridarea Lignan x Alplonse Lavallée; Rivaner de la Riesling x Silvaner; Alidor de la
Aligoté x Chasselas doré)
 în cazul creaţiilor de hibrizi direct producători, care sunt foarte numeroase, la numele
hibridatorului s-au adăugăt numere (Baco1, Baco 22 A, Seibel 1001, Couderc 2).

16
Sinonimele soiurilor. Pentru acelaşi soi de viţă de vie se întâlnesc şi alte denumiri
(sinonime). Sinonimiile au rezultat din provincionalisme, subdialecte sau asimiliarea
denumirilor în limba etnică a comunităţilor. De exemplu, pentru soiul Fetească albă se
întâlnesc următoarele sinonime: Păsărească denumire folosită în Modova; Leancă în
Ardeal; Leonyka denumire folosită de către populaţia maghiară din Transilvania.
În cazul multor soiuri devenite cosmopolite (răspândite în toată lumea), denumirile
au fost asimilate în limbile naţioanle respective sau pur şi simplu schimbate. Cazul soiului
Aleppo, foarte vechi, originar din Siria, care este cunoscut sub următoarele sinonime:
Dattier de Beyrouth în Franţa; Razaki în Turcia; Sultanî Razaki în Serbia; Stamboleze în
Albania; Regina în Italia; Afuz Ali în România; Bolgar în Bulgaria; Waltham cross în
Africa de Sud etc.
Sunt cazuri când pentru soiuri diferite, se folosesc aceleaşi sinonime. De exemplu,
denumirea de Tokay se foloseşte ca sinonim în cazul soiurilor: Furmint în Ungaria, Pinot
gris în Alsacia; Ahmeur bou Ahmeur în California. Multe din soiurile europene sunt
cultivate în alte zone ale globului, sub alte denumiri: soiul Riesling, care se cultivă în
Africa de Sud sub denumirea de Johanniesberg; soiul Gamay, care se cultivă în
California sub denumirea de Napa Gamay etc.
De aceea este necesar ca la descrierea ampelografică, alături de denumirea soiului,
să fie menţionate toate sinonimele folosite pentru soiul respectiv.

2.3.1. Schema ampelografică pentru soiurile de viţă roditoare

Luând ca bază schema ampelografică recomandată de O.I.V., GHERASIM
CONSTANTINESCU (1958) a elaborat o nouă schemă pentru descrierea soiurilor de viţă
roditoare, mult mai amplă, în vederea întocmirii ampelografiei ţării noastre.
Schema se compune din 12 capitole şi anume:
1. Denumirea soiului, precizându-se numele acestuia sub care este cunoscut în
colecţiile ampelografice din ţara noastră şi din alte ţări;
2. Sinonimele, adică denumirile folosite în paralel pentru soiul respectiv în
diferite regiuni viticole sau în alte ţări;
3. Originea, indicându-se zona geografică de provenienţă, filiaţia cu alte soiuri,
genitorii care au luat parte la crearea soiului, eventual autorul şi anul omologării;
4. Arealul de răspâdire în cultură a soiului, menţionându-se podgoriile, ţările şi
continentele. Sunt soiuri cu plasticitate ecologică limitată care au arii restrânse de
răspândire (soiuri locale, aborigene) şi soiuri cu plasticitate ecologică mare, răspândite pe
areale geografice largi (soiuri cosmopolite);
5. Descrierea botanică a soiului, care se face pe fenofaze de vegetaţie, după o
schemă complexă. Se pleacă de la dezmugurire, când se descrie rozeta (pufozitatea şi
coloritul), se continuă cu fenofaza de creştere a lăstarului, când sunt descrise frunzele
tinere şi adulte ş.a.m.d., încheindu-se cu fenofaza de cădere a frunzelor toamna;
6. Caracterizarea agrobiologică a soiului, precizându-se durata perioadei active
de vegetaţie a soiului, vigoarea de creştere, fertilitatea şi productivitatea, afinitatea faţă de
portaltoi, relaţiile cu factorii ecologici, rezistenţa la boli şi dăunători etc.;
7. Caracterizarea agrofitotehnică, indicâdu-se distanţele de plantare; sistemul de
conducere a viţelor în plantaţii; tipul de tăiere; felul în care reacţionează soiul la lucrările
şi operaţiunile în verde, la lucrările soului, fertilizare, irigare etc.;
8. Caracterizarea tehnologică a soiului, specificându-se epoca de maturare a
strugurilor, alcătuirea mecanică a strugurilor, indicii de compoziţie a bobului, indicii de
randament, compoziţia chimică a mustului (conţinutul în zaharuri şi aciditate totală);
9. Productivitatea soiului, menţionându-se producţia reală de struguri pe butuc,
producţia calculată pe hectar, limitele producţiei de struguri, cantităţile de zaharuri care se
acumulează în struguri la hectar;
10. Variaţii şi clone, notându-se existenţa biotipurilor în cadrul soiului, direcţiiile
de selecţie şi clonele valoaroase obţinute care trebuie extinse în cultură;
11. Caracterizarea economică a soiului, precizându-se direcţia de producţie;
sortimentul tehnologic recomandat, rezistenţa la transport şi la păstrare a strugurilor în
cazul soiurilor de masă;

17
12. Zonarea soiului, indicându-se podgoriile şi centrele viticole în care soiul este
recomandat sau autorizat pentru plantare.

2.3.2. Schema ampelografică pentru descrierea viţelor portaltoi

Este asemănătoare cu cea de la viţa roditoare, cu unele simplificări determinate de
specificul viţelor portaltoi, care nu produc struguri şi la care interesează producţia de
butaşi. Schema ampelografică cuprinde numai 9 capitole şi anume:
1. Denumirea portaltoiului;
2. Sinonimele;
3. Originea;
4. Arealul de răspâdire în cultură;
5. Descrierea botanică;
6. Caracterizarea agrobiologică, precizându-se comportarea portaltoiului în
plantaţiile mamă, în plantaţiile de vii roditoare şi în şcoala de viţe;
7. Caracterizarea agrofitotehnică;
8. Variaţii şi clone
9. Zonarea portaltoiului.

2.4. Folosirea descriptorilor ampelografici

În vederea unificării metodologiei de descriere ampelografică a soiurilor, Oficiul
Internaţioanl al Viei şi Vinului (O.I.V.), împreună cu Uniunea Internaţională pentru
Protecţia Organismelor Vegetale (U.P.O.V.) şi Comitetul Internaţional pentru Resursele
Genetice ale Plantelor (I.B.P.G.R.), au elaborat norme unitare de lucru care sunt
prezentate în două lucrări: Descriptors for grapes publicată de I.B.P.G.R. în anul 1983 şi
Cods des caracteres descriptifs des varietes et especes de Vitis publicată de O.I.V. în anul
1984.
Au fost stabilite 3 categorii de descriptori: descriptorii pentru caracterele
ampelografice ale soiurilor; descriptorii pentru însuşirile agrobiologice; descriptorii
pentru însuşirile tehnologice.





TEST

1. De cine a fost propusă metoda ampelometrică şi care sunt etapele acesteia?
2. Care sunt principalele caractere fenotipice care se examineaza la frunza de viţă
de vie?
3. Precizaţi caracterele fenotipice folosite la descrierea lăstarilor şi coardelor la
soiurile de viţă de vie.
4. Enumeraţi caracterele fenotipice folosite la descrierea strugurilor şi boabelor la
soiurile de viţă de vie.
5. Cum se atribuie denumirile la soiurile de viţă de vie, ce se înţelege prin
sinonime şi exemplificaţi acestea la soiurile de viţă de vie?
6. Care sunt capitolele schemei ampelografice pentru soiurile de viţă roditoare şi a
celei pentru viţele portaltoi?
7. Pentru ce au fost propuşi şi de câte tipuri sunt descriptorii ampelografici?








18
C A P I T O L U L III

VIŢELE PORTALTOI

3.1. Consideraţii generale asupra viţelor portaltoi

Viţele portaltoi sau viţele americane, au fost introduse în viticultură după invazia
filoxerei în Europa (după anul 1863). Iniţial, împotriva filoxerei s-au încercat metode
directe de combatere ca: inundarea periodică a plantaţiilor de vii, pentru distrugerea
filoxerei prin asfixiere; tratarea terenului cu sulfură de carbon, prin injectarea acestia în
sol, metode care însă nu au dat rezultate. Altoirea viţelor roditoare europene pe viţele
americane, ca metodă indirectă de luptă împotriva filoxerei, a survenit mult mai târziu,
prin anul 1885 (deci după circa 20 de ani de la pătrunderea filoxerei în Europa).
Cu ajutorul portaltoilor, nu numai că se luptă împotriva filoxerei, dar se înlesneşte
şi posibilitatea cultivării viţei de vie pe terenurile în pantă slab productive, terenurile
erodate, scheletice şi pe nisipuri.
La început viţele portaltoi au fost introduse în Franţa. Acţiunea a întâmpinat mari
dificultăţi, cauzate de unele însuşiri negative pe care le au viţele americane folosite ca
portaltoi şi anume: afinitate slabă la altoire cu viţele europene; înrădăcinare greoaie;
perioadă lungă de vegetaţie (tardivitate); sensibilitate faţă de carbonatul de calciu din sol
etc. Au fost necesare lucrări ample de selecţie şi de ameliorare pentru a se obţine soiurile de
viţe portaltoi care să corespundă condiţiilor ecopedologice foarte variate din podgoriile
Europei. Contribuţii importante la rezolvarea acestei probleme au adus viticultorii şi
oamenii de ştiinţă francezi (G. FOEX, L. RAVAZ, A. MILLARDET, C. COUDERC, V.
GANZIN, P. CASTEL, R. LAFON, M. RICHTER şi alţi), italieni (A. RUGGERI, F.
PAULSEN), austrieci (F. KOBER), maghiari (S. TELEKY) şi alţii.
La noi în ţară viţele portaltoi au fost introduse începând cu perioada anilor 1888-
1889, în Transilvania. Lucrările de selecţie au fost începute la pepinierele de la Aiud (M.
AMBROSI, 1918-1920) şi Crăciunel-Blaj (UNGAR 1935). Ele au fost continuate în
cadrul Institutului de Cercetări Agricole al României (I.C.A.R.) de către I.C.
TEODORESCU la pepinierele Buftea de lângă Bucureşti (1928-1939). În prezent,
lucrările de selecţie la viţele portaltoi se desfăşoară în cadrul Institutului de Cercetări
pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească şi în reţeaua de Staţiuni viticole
aferente, de la Iaşi, Drăgăşani, Murfatlar etc.
Plantaţiile de viţe portaltoi ocupau în anul 1990 o suprafaţă de 2300 ha, cu o
producţie anuală de 200-250 milioane butaşi care asigura cerinţelel sectorului pepineristic
viticol din ţara noastră. Prin aplicarea Legii 18/1991 de reconstituire a proprietăţii private
în agricultură, plantaţiile de viţe portaltoi s-au redus drastic, ajungându-se în anul 2002 la
o suprafaţă de numai 284 ha, din care doar 215 ha sunt lucrate, cu o producţie de 20
milioane butaşi STAS. Producţia actuală de butaşi portaltoi este insuficientă pentru
realizarea programului anual de altoire de 40 milioane viţe altoite. În această situaţie,
suprafaţa plantaţiilor de portaltoi trebuie mărită la 600 ha în anii următori, cu o producţie
de 60 mil. butaşi din care intern 40 mil. şi 20 mil. butaşi pentru export. Plantaţiile de
portaltoi se află mai mult în zonele din sudul ţării, unde condiţiile climatice sunt dintre
cele mai favorabile pentru maturarea lemnului coardelor, asigurându-se producţii mari de
butaşi şi de calitate.
3.2. Clasificarea viţelor portaltoi
Se poate face după mai multe criterii şi anume: originea lor genetică, caracterele
botanice, însuşirile biologice, rezistenţa la filoxeră, rezistenţa la carbonatul de calciu din sol.
Cea mai folosită este clasificarea după originea lor genetică. După acest criteriu, viţele
portaltoi se împart în patru grupe şi anume (figura 3.1):
1. Portlatoii americani. Din această grupă fac parte portaltoii rezultaţi prin selecţie
clonală, direct din speciile de viţe americane (Vitis riparia; Vitis rupestris; Vitis
berlandieri). Sunt primii portaltoi obţinuţi în Europa după invazia filoxerei, care au stat la
baza refacerii plantaţiilor de vii europene distruse de filoxeră.

19
2. Portaltoii americo-americani. Aceştia au fost obţinuţi ulterior, prin încrucişarea
speciilor de viţe americane între ele, cu scopul de a se obţine forme mult mai valoroase de
portaltoi. Din această grupă fac parte portaltoii obţinuţi din încucişările: Vitis riparia x
Vitis rupestris; Vitis berlandieri x Vitis riparia; Vitis berlandieri x Vitis rupestris.
Grupa portaltoilor americo-americani este cea mai valoroasă, pentru podgoriile din
ţara noastră, deoarece înrădăcinează uşor şi adânc în sol, au afinitate bună la altoire cu
soiurile roditoare, dau producţii mari de butaşi şi rezistă la calcarul activ din sol.
3. Portaltoii europeo-americani. Au provenit din încrucişarea soiurilor de viţe roditoare
europene cu speciile de viţe americane. Exemplu: Chasselas x Vitis berlandieri; Aramon x Vitis
rupestris; Mourvedre x Vitis rupestris; Cabernet Sauvignon x Vitis berlandieri. Aceşti portaltoi
au fost creaţi în Franţa cu scopul de a se obţine soiuri cu rezistenţă mare la calcar pentru
refacerea plantaţiilor de vii din podgoriile Champagne şi Charante.
4. Portaltoii hibrizi complecşi. Au rezultat prin încrucişarea şi reîncrucişarea
speciilor şi soiurilor de viţe portaltoi, pe de o parte, sau a speciilor de viţe portaltoi cu
soiurile de viţe europene, pe de altă parte. De exemplu, portaltoiul Fercal care are
următoarea compoziţie genetică : (Vitis berlandieri x Colombard nr. 1) x (Cabernet
Sauvignon x Berlandieri 333 EM). Este grupa de portaltoi la care se lucrează în prezent,
în toate ţările viticole.
Portaltoii complecşi, reprezintă forme genetice valoroase din punct de vedere
agrobiologic, cei mai mulţi fiind obţinuţi în ultimile decenii. Se caracterizează prin rezistenţe
biologice sporite la calcar, săruri, viroze şi nematozi.





































- Riparia gloire
- Riparia Portalisrouge
- Riparia grand glabre
- Riparia pubescens rouge
A. Ob]inu]i prin
selec]ie din
Vitisriparia
- Rupestrisdu Lot
- RupestrisViala
- RupestrisMartin
- Rupestrismetalica
B. Ob]inu]i prin
selec]ie din
Vitisrupestris
- Berlandieri Resseguier nr. 1
- Berlandieri Resseguier nr. 2
- Berlandieri Lafon nr. 9
C. Ob]inu]i prin
selec]ie din
Vitisberlandieri
I . GRUPA
PORTALTOI LOR
AMERI CANI
- 3306 C [i 3309 C
- 101-14 MG
A. Hibrizii
Riparia x Rupestris
- 420A
- Teleky 8 B
- Kober 5 BB
- 125 AA
- Selec]ia Oppenheim 4 (SO-4)
- Selec]iile române[ti
- Sel. Buftea
- Sel. Cr\ ciunel 71
- Sel. Dr\ g\ [ani 57
- Sel. Cr\ ciunel 2
- Sel. Cr\ ciunel 25 [i 26
- SO-4 clona 4 (SO
4-4
)
B. Hibrizii
Berlandieri x Riparia
- 140 Ruggeri (140 Ru)
- 1103 Paulsen (1103 P)
- 99 Richter (99 R)
- 110 Richter (110 R)
C. Hibrizii
Berlandieri x Rupestris
I I . GRUPA
PORTALTOI LOR
AMERI CO-AMERI CANI
- Aramon x RupestrisGanzin nr. 1, 2, 9
- Mourvedre x Rupestris1202 C (Couderc)
- Chasselasx Berlandieri 41 B
- 34 EM, 45 EM, 333 EM (Ecole Montpellier)
A. Hibrizii
Vinifera x Rupestris
B. Hibrizii
Vinifera x Berlandieri
I I I . GRUPA
PORTALTOI LOR
EUROPEO-AMERI CANI
- Solonisx Riparia 1616 C (Couderc)
- Solonisx Rupestrisdu Lot 216-3 Cl (Castel)
- Golia
- Gravesac
- Fercal
- Precoce
Hibrizii complec[i
americani (vechi)
Hibrizii complec[i
europeo-americani (noi)
I V. GRUPA
PORTALTOI LOR
HI BRI ZI COMPLEC{ I

Figura 3.1. Clasificarea viţelor portaltoi

20

3.3. Însuşirile agrobiologice ale portaltoilor

Viţele portaltoi sunt cultivate pentru producţia de coarde, din care sunt
confecţionaţi butaşii folosiţi la altoire sau înrădăcinare (pentru înmulţire). Direcţia
principală de selecţie la viţele portaltoi, o constituie obţinerea de soiuri cu perioadă scurtă
de vegetaţie care să matureze lemnul pe o lungime cât mai mare a lăstarilor (coardelor).
Principalele însuşiri agrobiologice ale soiurilor şi selecţiilor de viţe portaltoi cultivate la
noi în ţară, sunt următoarele:
Vigoarea de creştere. La viţele portaltoi, deosebim vigoarea proprie de creştere
caracteristică portaltoiului (vigoarea intrinsecă) şi vigoarea pe care o conferă soiurilor de
viţă roditoare altoite (vigoarea indusă).
În general, viţele portaltoi se caracterizează prin vigoare mare de creştere,
lungimea lăstarilor, respectiv a coardelor, depăşind 5-6 m. Vigoarea de creştere este
determinată de factori genetici, biologici şi ecologici. Astfel, portaltoii proveniţi din
speciile Vitis berlandieri şi Vitis riparia se caracterizează prin creşteri viguroase, iar cei
care provin din specia Vitis rupestris prin creşteri mai slabe. Dintre factorii biologici,
importanţă prezintă adaptarea portaltoilor la condiţiile de mediu, avându-se în vedere
sensibilitatea lor la calciul activ din sol, sărurile nocive, seceta pedologică etc. În ceea ce
priveşte factorii ecologici, cei mai importanţi sunt factorii climatici; viţele portaltoi având
perioadă lungă de vegetaţie au nevoie de multă căldură, care să asigure ritmul de creştere
şi maturarea lemnului lăstarilor.
Vigoarea de creştere a portaltoilor este imprimată şi soiurilor de viţă roditoare, din acest
punct de vedere portaltoii se grupează astfel: foarte viguroşi (Kober 5 BB, Selecţia Crăciunel 2,
Selecţia Crăciunel 26 şi Selecţia Drăgăşani-57); portaltoi cu vigoare mare (Teleky 8 B, Selecţia
Oppenheim 4, Selecţia Crăciunel 71); portaltoi cu vigoare mijlocie (Riparia gloire, Selecţia
Crăciunel 25, 41 B, 140 Ruggeri, 1616 C).
Capacitatea de înrădăcinare. Una din însuşirile de bază care se cere unui portaltoi este
capacitatea de înrădăcinare, adică formarea cu uşurinţă a rădăcinilor adventive şi dezvoltarea
în sol a unui sistem radicular cât mai puternic. Înrădăcinare uşoară au portaltoii care provin
din speciile Vitis riparia, Vitis rupestris şi Vitis labrusca; înrădăcinare slabă, portaltoii care
provin din specia Vitis berlandieri; iar în cazul speciei Vitis rotundifolia înrădăcinarea
butaşilor este nulă.
Capacitatea de înrădăcinare se exprimă în procente, adică câţi butaşi portaltoi din
100 formează rădăcini. Majoritatea portaltoilor au capacitatea de înrădăcinare cuprinsă
între 60-80%; capacitate de înrădăcinare foarte mare de 80-100% are portaltoiul Riparia
gloire, iar capacitate de înrădăcinare slabă, de 20-40%, portaltoiul Chasselas x Berlandieri
41 B.
Afinitatea cu viţele roditoare europene. Afinitatea este o însuşire biologică
complexă, generată de către diferenţele anatomice, histologice, fiziologice şi biochimice
care există între viţele portaltoi şi soiurile de viţă roditoare. Ea se pune în evidenţă în
şcoala de viţe prin procentul de viţe cu sudură completă formată la punctul de altoire
(afinitatea la altoire); precum şi prin procentul de goluri care apar în primii 10-15 ani
după plantarea viţelor (afinitatea în plantaţii). Afinitatea la altoire se situează în jur de
50%; afinitate slabă de 30-40% au portaltoii 41 B şi 1616 C.
Comportarea diferită a soiurilor de viţă roditoare în plantaţii, pe aceeaşi portaltoi,
dovedeşte existenţa gradelor diferite de afinitate. În general, portaltoii proveniţi din Vitis
riparia au afinitate mai slabă cu viţele europene, iar portlatoii care provin din Vitis
berlandieri au afinitatea cea mai bună. Mărimea “gâlmei” care se formează la punctul de
altoire a viţelor în plantaţii, indică lipsa de afinitate dintre altoi şi portaltoi.
Rezistenţa la filoxeră. La viţele portaltoi se deosebeşte rezistenţa/toleranţa la
filoxera radiciolă şi filoxera galicolă. Cea mai importantă este rezistenţa la filoxera
radicicolă. În funcţie de aceasta, portaltoii sunt grupaţi în două categorii:
- port al t oi cu rezi st enţ ă mare l a f i l oxeră, cum sunt cei proveniţi din
speciile Vitis riparia şi Vitis rupestris, precum şi hibrizii dintre speciile Vitis riparia x
Vitis rupestris, Vitis berlandieri x Vitis riparia;;
- port al t oi cu rezi st enţă sl abă l a f i l oxeră, cum sunt hibrizii dintre
Vitis vinifera x Vitis riparia şi Vitis vinifera x Vitis rupestris.

21
Rezistenţa la filoxeră a portaltoilor se apreciază cu note de la 0-20 după scara de
notare propusă de P. VIALA şi L. RAVAZ (1900), în care Vitis rotundifolia imună la
filoxeră s-a notat cu 20, iar Vitis vinifera cu rezistenţa cea mai slabă s-a notat cu zero.
Între ele se situează speciile Vitis riparia şi Vitis rupestris notate cu 18, apoi specia Vitis
berlandieri notată cu 17 etc.
Mai recent R. POUGET (1975), stabileşte cinci clase de rezistenţă/toleranţă la
filoxeră pentru viţele portaltoi şi soiurile de viţă roditoare (tabelul 3.2).
Rezistenţa faţă de filoxera galicolă este în general mijlocie la viţele portaltoi:
rezistenţă slabă au portaltoii cu sânge de Vitis rupestris (Rupestris du Lot, 3309 C; 140
Ruggeri etc.).
Tabelul 3.2.
Rezistenţa/toleranţa la filoxera radicicolă a viţelor portaltoi
(clasificarea lui R. POUGET, 1975)
Clasa de
rezistenţă
Intensitatea şi forma de manifestare
a atacului
Speciile şi soiurile de viţă
de vie
I - imune la filoxeră - Vitis rotundifolia
II - foarte rezistente
pe rădăcinile subţiri apar nodozităţi
mici, foarte rare
Riparia gloire; Rupestris du
Lot; 140 Ruggeri
III - rezistente
pe rădăcinile de un an apar nodozităşi
cu diametrul de 1-2 mm
3309 C; 101-14 MG;SO4; 41
B
IV - sensibile
pe rădăcini apar nodozităţi foarte multe,
de diferite mărimi
hibrizii dintre V. vinifera x V.
riparia; V. vinifera x V.
rupestris
V - foarte sensibile
hipertrofia rădăcinilor şi necrozarea
ţesuturilor
Soiurile de viţă roditoare (V.
vinifera)

Rezistenţa la nematozi. Nematozii sunt principalii vectori ai virusurilor
(neprovirusurilor) care infectează viţele în plantaţii. Cercetările întreprinse de P. GALET
(1956) au stabilit următoarele:
- portaltoi foarte rezistenţi la nematozi: SO
4
, Kober 5 BB, 99 Richter şi 1616 C;
- portaltoi rezistenţi la nematozi: Rupestris du Lot, Riparia gloire, 101-14 MG şi 420 A;
- portaltoi sensibilii la nematozi: 41 B şi 3309 C.
Rezistenţa la boli. Comparativ cu viţele roditoare, la viţele portaltoi întâlnim un
număr mai restrâns de boli. Dintre bolile criptogamice cele mai frecvente sunt: putregaiul
cenuşiu, produs de ciuperca Sclerotinia fukeliana şi necroza pătată, produsă de ciuperca
Rhacodiella vitis. Infecţiile apar pe coarde la păstrarea în silozuri şi la forţarea viţelor
altoite. Unele soiuri de portaltoi şi în special hibrizii europeo-americani, cum este
portaltoiul Chasselas x Berlandieri 41 B sunt sensibili la mană, încât în anii cu condiţii
favorabile pentru atacul acestei ciuperci sunt necesare aplicarea a 2-3 tratamente; în
general viţele portaltoi nu se tratează contra manei.
Cea mai păgubitoare boală rămâne cancerul bacterian produs de Agrobacterium
radiobacter pv. tumefaciens (Smith & Townsend), pentru combaterea căruia se folosesc
biopreparate de tulpini avirulente de Agrobacterium radiobacter (N. ZINCA, 1971).
Agentul fitopatogen infectează soiurile de viţă roditoare altoite pe portaltoii respectivi,
încât tumorile canceroase se instalează pe tulpinile şi coardele butucilor. Frecvenţa bolii
este corelată pozitiv şi cu rezistenţa slabă la îngheţ a soiurilor de viţă roditoare.
În ultimul timp, virozele la viţa de vie au devenit atât de păgubitoare ca şi cancerul
bacterian. Unii portaltoi manifestă sensibilitate sporită faţă de anumite virusuri, încât se
folosesc ca “plante test” prin altoirea soiurilor roditoare pe ei. Aşa de pildă, portaltoiul
Rupestris du Lot serveşte ca plantă test pentru 3 viroze: “scurt nodare” (court noué),
“mozaicul galben” (panachure) şi “clorozarea nervurilor” (marbrure); portaltoiul Riparia
gloire, pentru “mozaicul nervurian” (vein mosaic); iar portaltoiul 110 Richter, pentru
“necrozarea nervurilor” (wein necrose).
Rezistenţa la calcarul din sol. Este o însuşire foarte importantă deoarece speciile
de viţe americane sunt plante calcifuge (nerezistente la calcar). Se urmăreşte rezistenţa
faţă de calcarul activ din sol (% CaCO
3
activ din sol) sau se calculează indicele puterii
clorozante (I.P.C.), propus de C. JUSTE şi R. POUGET (1972).
Rezistenţa cea mai slabă la calcar o au portaltoii din grupa Riparia x Rupestris (7-
12% CaCO
3
), iar cea mai mare rezistenţă o au portaltoii europeo-americani (41 B) şi

22
portaltoii hibrizi complecşi (Fercal). Rezistenţa slabă a portaltoilor la calcar se manifestă
prin clorozarea frunzelor la soiurile de viţă de vie roditoare altoite pe portaltoii respectivi.
Rezistenţa la sărurile nocive din sol. Comparativ cu viţele roditoare, portaltoii
sunt mai sensibili faţă de sărurile nocive din sol (NaCl, Na
2
CO
3
). În general, portaltoii nu
rezistă la concentraţiile mai mari de 0,4‰ săruri totale, exprimate în NaCl. Unii portaltoi
au o rezistenţă sporită faţă de sărurile nocive din sol, fiind indicaţi pentru solurile cu
exces de cloruri de sodiu: 1103 P; 1202 C; 1616 C; 41 B.
Rezistenţa viţelor portaltoi la sărurile nocive din sol este în funcţie şi de condiţiile
ecopedologice din podgorie. În general, conţinutul de săruri nocive din sol nu trebuie să
depăşească 0,5‰ NaHCO
3
, 0,005‰ Na
2
CO
3
, 0,7‰ NaCl şi 0,15‰ Na
2
SO
4
.
Rezistenţa la secetă. Este o însuşire foarte valoroasă, determinată în special de
arhitectonica sistemului radicular a portaltoiului. După rezistenţa la secetă, portaltoii se
grupează astfel; sensibili la secetă (rezistenţă slabă), cum sunt portaltoii Riparia gloire şi
1616 C, la care sistemul radicular este fascicular şi de suprafaţă; rezistenţă mijlocie la
secetă, cum sunt portaltoii din grupa Berlandieri x Riparia; rezistenţă mare la secetă, cum
sunt portaltoii din grupa Berandieri x Rupestris la care unghiul geotropic al rădăcinilor
este mic şi sistemul radicular profund (140 Ruggeri şi 1103 Paulsen), precum şi
portaltoiul Chasselas x Berlandieri 41 B.
Rezistenţa la excesul de umiditate. Viţele portaltoi nu suportă excesul de umiditate
din sol. Aşa se explică de ce nu dau rezultate plantaţiile de vii pe solurile umede, gleizate.
Portlatoii cu sistemul radicular superficial, care dezvoltă o masă mare de rădăcini, suportă
mai uşor excesul de umiditate din sol, exemplu fiind portaltoii Riparia gloire şi Riparia x
Rupestris 3309 C. Rezistenţă slabă la excesul de umiditate o au portaltoii 41 B şi 140
Ruggeri.

3.4. PORTALTOII AMERICANI

Din această grupă fac parte portaltoii care au fost obţinuţi prin selecţie clonală,
direct din speciile americane Vitis riparia, Vitis rupestris şi Vitis berlandieri. Au fost
obţinuţi în Franţa, fiind primii portaltoi folosiţi pentru refacerea viticulturii europene
distruse de filoxeră.

3.4.1. RIPARIA GLOIRE

Sinonime: Riparia gloire de Montpellier; Riparia Portaly sau Riparia Portalis; RG.
Origine. A fost obţinut în sudul Franţei la Montpellier (domeniul Portaly), de către
MICHEL prin selecţie clonală dintr-o populaţie de Vitis riparia. Este considetrat
portaltoiul pionier în acţiunea de refacere a podgoriilor distruse de filoxeră în Europa. La
noi în ţară a fost introdus în perioada anilor 1888-1889.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire verde gălbuie, cu rozeta de culoare
cafenie; frunzele tinere se desfac în formă de jgheab şi sunt lucioase. Frunza adultă este
mare (20-25 cm lungime), cuneiformă codul ampelometric 246-4-24, cu început de
trilobie; sinusul peţiolar deschis în formă de liră. Limbul frunzei este subţire, uşor gofrat,
cu dinţii lungi, uşor ascuţiţi, mucronii fiind lungi şi înconvoiaţi (caracter specific la Vitis
riparia). Nervurile de culoare verde gălbui, acoperite cu peri scurţi erecţi, pe faţa
superioară, iar pe cea inferioară sunt grupaţi la bifurcaţia nervurilor. Peţiolul frunzei este
lung, de culoare cafenie-roşcată şi peros. Floarea este hermafrodită funcţional masculă,
ginosterilă, cu polen abundent şi fertil. Mai rar se întâlnesc şi flori unisexuat mascule.
Lăstarii viguroşi, netezi şi lucioşi, de culoare verde cafenie cu nuanţe roşietice pe partea
însorită. Cârceii puternici, bi sau trifurcati. Coarda are meritale lungi (15-20 cm lungime),
noduri proeminente de culoare cafenie roşietică. In secţiune este eliptică, cu măduva
dezvoltată, raportul lemn/măduvă fiind în favoarea acesteia. Scoarţa se detaşează în fâşii
(periderm aţos, care incomodează la altoire).
Însuşirile agrobiologice. Riparia gloire se caracterizează printr-o perioadă relativ scurtă
de vegetaţie de 160-170 zile; dezmugureşte timpuriu şi începe maturarea lemnului lăstarilor
devreme, prin luna august. Înrădăcinează uşor în şcoala de viţe, (80-100% capacitatea de
înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile roditoare la altoire este mijlocie.

23
În plantaţii dezvoltă un sistem radicular fascicular, bogat, care pe solurile uşoare
pătrunde până la adâncimea de 2-3 m; pe solurile mai grele, tasate, rădăcinile sunt
trasante, sistemul radicular fiind în general, superficial. Afinitatea în plantaţii este slabă,
viţele formează o “gâlmă” la punctul de altoire a cărui mărime depinde de soiul altoit. Ca
urmare, procentul de goluri în plantaţiile de vii altoite pe Riparia gloire este destul de
ridicat, de 10-15%.
Rezistenţe biologice: foarte bună la filoxera radicicolă (nota 18-20), datorită
rădăcinilor subţiri care au o mare putere de regenerare a ţesuturilor atacate de filoxeră;
bună la filoxera galicolă, frunzele tinere fiind atacate numai în anii cu precipitaţii
abundente; foarte slabă la putregaiul alb al rădăcinilor (Rosellinia necatrix); slabă la
cloroză (maxim 6% calciu activ în sol) şi la secetă. Este rezistent la nematozi, în special
la Meloidogyne incognita, mai puţin rezistent la Meloidogyne arenaria.
Însuşirile agrotehnice. Riparia gloire maturează lemnul foarte bine, pe o lungime
mare a lăstarilor (în medie 4 m), asigurând astfel producţii ridicate de butaşi (130-150 mii
butaşi/ha). Randamentele în şcoala de viţe sunt mari, de 40-50% viţe altoite STAS.
Imprimă precocitate soiurilor roditoare altoite, cu circa 10-15 zile, fiind indicat ca
portaltoi pentru soiurile de masă. Vigoarea pe care o conferă soiurilor altoite, este
mijlocie. Nu suportă terenurile calcaroase.
Particularităţile de cultură. Riparia gloire intră devreme în vegetaţie (prima
decadă a lunii aprilie), încât poate fi afectat de îngheţurile târzii de primăvară. Are nevoie
de soluri cu textură uşoară, profunde, permeabile, fertile (denumite în practica viticolă
“soluri de Riparia”). Tăierea se face în cepi scurţi de 1,0-1,5 cm. Mijloacele de susţinere
recomandate sunt spalierul vertical monoplan cu conducerea oblică a lăstarilor şi
piramidele, deoarece lăstarii au creşteri mari, ritmul fiind de 10-12 cm/zi în lunile de vară.
Nu necesită multe lucrări de copilit (8-9 copiliri pe vară), iar sarcina care se lasă pe butuc
este în medie de 10 lăstari. Reacţionează bine la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, în
special la cel cu potasiu care trebuie să predomine în sistemul de fertilizare. Recoltarea
coardelor se face obligatoriu din toamnă, după care butucii se muşuroiesc.
Variaţii şi clone. Fiind un portaltoi foarte vechi, se prezintă ca o populaţie
heterogenă. Prin selecţia clonală făcută la Staţiunea viticolă Blaj s-a obţinut clona 93 RG,
omologată în 1989 (M. TOADER şi colab.).
Zonare. Riparia gloire a ocupat suprafeţe mari în primele decenii ale secolului
XX. Treptat, suprafeţele au fost reduse în toate ţările, pe măsură ce a intrat în competiţie
cu alţi portaltoi, în special cu hibrizii din grupa Berlandieri x Riparia. Se întâlneşte în
plantaţiile vechi de soiuri de masă, în podgoriile din Moldova şi cele de pe prima Terasă a
Dunării, pe terenurile cu putere de clorozare slabă (I.P.C. < 10) şi cu umiditate asigurată.
În prezent nu mai este prevăzut la înmulţire.

3.4.2. RUPESTRIS DU LOT

Sinonime: du Lot; Rupestris monticola; Rupestris phenomene; Rupestris Saint George -
în California; Rupestris Sijas; Rupestris Richter; Rupestris Lacastella; Albarella în Italia.
Origine. A fost obţinut dintr-o populaţie de Vitis rupestris de către CH. de GRASSET
(1888), în departamentul Lot din sudul Franţei. După L. RAVAZ acest portaltoi ar fi fost
remarcat mult mai înainte de către R. SIJAS (1879) prin vigoare şi rezistenţa mare la calcar,
pe terenurile carbonatice de lângă Montpellier, localitatea Montferrier.
S-a răspândit în regiunile aride cu terenuri calcaroase din bazinul Mării
Mediterane; ulterior a fost introdus în America de Sud şi California. La noi în ţară a fost
adus după 1900, odată cu importul de viţe altoite din Algeria şi s-a folosit pentru
refacerea viilor filoxerate din podgoriile subcarpatice.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire, rozeta este de culoare verde arămie,
uşor peroasă; odată cu primele frunzuliţe apar şi inflorescenţele de culoare roşie. Frunzele
tinere au culoarea verde-arămie şi sunt lucioase. Frunza adultă este mică, reniformă
(codul general 025-1-00), întreagă mai mult lată decât lungă, puţin asimetrică, de culoare
verde cu luciu metalic; sinusul peţiolar larg deschis, în formă de acoladă, constituind
caracterul “tare” de soi. Dinţii sunt mici, ascuţiţi, neregulaţi, în alternanţă un dinte mare
cu unul mic. Nervurile sunt slab poieminente, glabre şi de culoare roşie violacee în jurul

24
punctului peţiolar. peţiolul scurt, lucios, cu nuanţe roşii-violacee pe partea însorită. Florea
hermafrodită funcţional masculă, ginosterilă, degajă la înflorit o aromă puternică. Lăstarul este
neted, cu meritale scurte (sub 10 cm lungime), de culoare verde-roşiatică pe partea
însorită şi acoperit cu un strat gros de pruină. Cârceii sunt mici, bifurcaţi şi foarte
puternici. Coardele sunt groase, cu suprafaţa netedă şi de culoare cenuşie-deschisă, cu
reflexe violacei la noduri. Lemnul este dens, butaşii secţionându-se greu la altoit; raportul
lemn/măduvă fiind în favoarea lemnului. Mugurii pe coarde sunt mici şi rotunjiţi.
Însuşirile agrobiologice. Rupestris du Lot este un portaltoi cu perioadă foarte
lungă de vegetaţie (peste 200 zile); dezmugureşte foarte devreme, pe la finele lunii martie
începutul lui aprilie, iar vegetaţia se prelungeşte până toamna târziu la sfârşitul lunii
octombrie. Are vigoare mare, pe care o imprimă soiurilor altoite de viţă roditoare.
Prezintă afinitate foarte bună cu soiurile roditoare, sudura la punctul de altoire fiind
perfectă şi durabilă (trainică). Înrădăcinează uşor în şcoala de viţe, capacitatea de
înrădăcinare a butaşilor fiind în proporţie de 90-100%. Şi în plantaţii afinitatea este foarte
bună; totuşi procentul de goluri în viile altoite pe Rupestris du Lot este mare, din cauză că
se formează uşor lăstari din portaltoi care slăbesc altoiul pe care îl elimină. Dezvoltă un
sistem radicular pivotant cu un număr redus de rădăcini ramificate, groase şi cărnoase,
care păstrund în sol sub un unghi geotropic de 30-35
0
până la adâncimea de 4-5 m.
Rezistenţe biologice: foarte rezistent la filoxera radicicolă, cu toate că rădăcinile
prezintă numeroase nodozităţi şi chiar tuberozităţi, leziunile însă, nu ajung la cilindrul
centra. Este atacat în schimb, puternic de filoxera galicolă, frunzele prezentând
numeroase gale mari de culoare roşie, fiind necesare tratamente în timpul perioadei de
vegetaţie cu insecticide organo-fosforice. Este foarte sensibil la viroze (scurt-nodare,
mozaicul galben, clorozarea nervurilor), de aceea se foloseşte ca plantă test pentru aceste
viroze. Foarte sensibil la nematozii din genul Meloidogyne; are rezistenţă bună la cloroză,
suportând până la 30-40% calcar total; rezistenţă mare la săruri, până la 0,8‰ NaCl; este
rezistent la mană şi oidium, încât nu necesită tratamente împotriva acestor boli.
Însuşirile agrotehnice. Având perioada de vegetaţie foarte lungă, nu reuşeşte să
matureze lemnul lăstarilor, lungimea utilă a coardelor fiind în medie de 2,5 m. Ca urmare,
producţia de butaşi este mică, circa 50-60 mii/ha. În schimb randamentele în şcoala de
viţe sunt dintre cele mai ridicate, depăşind 80% viţe altoite STAS. Imprimă tardivitate
soiurilor altoite de viţă roditoare şi favorizează meierea şi mărgeluirea strugurilor în cazul
soiurilor cu vigoare mare. Pe terenurile cu exces de umiditate este foarte repede atacat de
“scurt nodare”, cu toată gama de simptome pentru această viroză: fasciaţia lăstarilor,
deformarea frunzelor, panaşura frunzelor etc. Se comportă bine pe terenurile în pantă, cu
soluri scheletice, argiloase, bogate în carbonaţi. S-a constatat că nu rezistă însă la secetă,
fenomenul manifestându-se prin căderea prematură a frunzelor; se crează probabil un
dezechilibru între transpiraţia intensă a soiului altoi şi alimentarea cu apă a portaltoiului.
Particularităţile de cultură. Rupestris du Lot formează foarte mulţi lăstari pe
butuc, încât plivitul trebuie să se facă de mai multe ori. De asemenea, formează din
abundenţă copili, lucrarea de copilit efectuându-se des (12-14 ori). Mijlocul de susţinere
cel mai adecvat este spalierul vertical, cu sârme oblice; nu se recomandă spalierul
orizontal, deoarece este copleşit de copili. Sarcina care se lasă pe butuc este mică, în
medie 5-6 lăstari, creşterile vegetative fiind slabe. La fertilizarea plantaţiilor se folosesc
doze mici de îngrăşăminte chimice, în special cu azot care prelungesc perioada de
creştere vegetativă a lăstarilor. Cea mai indicată este fertilizarea organică, cu gunoi de
grajd bine descompus. Recoltarea coardelor se face toamna mai târziu, după ce survin
îngheţurile puternice din luna noiembrie, pentru a se putea înlătura porţiunile de coardă
cu lemn insuficient maturat.
Variaţii şi clone. Datorită virozării în masă a portaltoiului Rupestris du Lot, în
Franţa s-a trecut la selecţia sanitară. Au fost obţinute prin termoterapie 6 clone: 14, 110,
110 T
1
, 213, 214 şi 215. Cele mai valoroase sunt clonele 110 şi 110 T
1
care vor înlocui în
cultură populaţia veche de Rupestris du Lot.
Zonare. Rupestris du Lot este folosit ca portaltoi în toate ţările din bazinul Mării
Mediterane, pe solurile scheletice şi bogate în CaCO
3
. În ultimile decenii, plantaţiile de
Rupestris du Lot s-au aflat în regres, în favoarea portaltoilor hibrizi cu “sânge” de
Rupestris, cum sunt: Berladieri x Rupestris 140 Ruggeri şi Berladieri x Rupestris 1103

25
Paulsen. La noi în ţară, Rupestris du Lot s-a folosit multă vreme ca portaltoi în podgoriile
din regiunile colinare ale Moldovei, Munteniei, Olteniei şi în podgoriile din Dobrogea. În
prezent este scos din cultură, deoarece dă producţii foarte mici de butaşi şi imprimă
tardivitate soiurilor altoite de viţă roditoare.

3.5. PORTALTOII HIBRIZI AMERICO-AMERICANI

Aceştia sunt hibrizi interspecifici, rezultaţi din încrucişarea speciilor de viţe
americane: Vitis riparia x Vitis rupestris; Vitis berlandieri x Vitis riparia; Vitis
berlandieri x Vitis rupestris. Au fost creaţi în scopul de a se corecta deficienţile pe care le
prezintă portaltoii proveniţi prin selecţie din speciile de viţe americane.

3.5.1. RIPARIA X RUPESTRIS 3309 COUDERC

Sinonime: 3309 C; pepineriştii francezi îl denumesc simplu “le neuf (9)”.
Origine. Provine din hibridarea dintre Riparia tomentosa x Rupestris Martin (G.
COUDERC, 1881). S-a răspândit ca portaltoi în ţările viticole din bazinul Mediteranei,
fiind socotit portaltoi pentru calitate.
Caracterele ampelografice. Dezmugurirea glabră, verde lucioasă caracteristică
speciei Vitis rupestris. Odată cu primele frunzuliţe apar şi inflorescenţele de culoare roşie
aprins. Frunzele tinere sunt glabre şi lucioase. Frunza adultă de mărime mijlocie spre
mică, orbiculară, codul ampelometric 136-3-35, întreagă, cu limbul gros, gofrat în jurul
punctului peţiolar, de culoare verde intens. Sinusul peţiolar în formă de U; dinţii sunt
ascuţiţi de mărime mijlocie. Pe faţa inferioară prezintă peri scurţi, pe nervuri; peţiolul este
scurt şi glabru. Florile mascule, cu polen steril. Lastarii sunt glabrii, de culoare verde
cafenie, cu meritale scurte (10-13 cm lungime), cu noduri proeminente. Coardele sunt
netede cu contur unghiular, de culoare cafenie roşcată, scoarţa se exfoliază în plăci.
Mugurii coardelor sunt mici şi ascuţiţi.
Însuşirile agrobiologice. Riparia x Rupestris 3309 C are perioadă lungă de vegataţie
190-200 zile; dezmugureşte în prima parte a lunii aprilie, iar vegetaţia se prelungeşte până
toamna târziu, maturarea lemnului desăvârşindu-se în cursul lunii octombrie. Vigoarea de
creştere este submijlocie şi nu imprimă soiurilor de viţă altoită vigoare mare. Butaşii
înrădăcinează bine în şcoala de viţe (70-80% capacitatea de înrădăcinare), iar afinitatea la
altoire cu soiurile roditoare este foarte bună. În plantaţii dezvoltă un sistem radicular
puternic, cu multe rădăcini groase şi cărnoase care pătrund în sol până la adâncimea de 3-4
m; rădăcinile se regenerează foarte uşor.
Rezistenţe biologice: foarte bună la filoxera radicicolă, nota 18 în scara lui Viala;
slabă la filoxera galicolă; este sensibil la nematozii endoparaziţi din genul Meloidogyne;
foarte sensibil la antracnoză. Adaptarea pe terenurile calcaroase este mijlocie, maximum
11% calcar activ, ceea ce corespunde la 25-30% CaCO
3
total; sensibil la sărurile nocive
din sol, începând de la 0,3 g/l NaCl; rezistenţă bună la secetă.
Însuşirile agrotehnice. Maturează lemnul lăstarilor pe o lungime mai mare decât
Rupestris du Lot, în medie 3 m. Producţiile de butaşi, sunt mijlocii 70-80 mii/ha, dar cu
un grad bun de maturare a lemnului. Butaşii formează cu uşurinţă rădăcinile adventive şi
calusul, însă sudura la punctul de altoire rămâne de multe ori incompletă. Dintre soiurile
care se comportă slab la altoire pe 3309 C sunt citate: Chasselas doré, Alicante Bouschet,
Gamay, Sylvaner şi majoritatea creaţiilor Seyve-Villard. În plantaţii se comportă foarte
bine pe 3309 C soiurile: Merlot, Cabernet Sauvignon, Chardonnay şi Pinot gris. Susţine
longevitatea butucilor şi contribuie la ridicarea calităţii producţiei de struguri. Nu suportă
terenurile acide, compacte şi cu exces de umiditate.
Particularităţile de cultură. 3309 C formează numeroşi lăstari şi copili, necesitând
multe lucrări de plivit şi copilit în cursul vegetaţiei. Sarcina care se lasă pe butuc este în
medie de 6-8 lăstari. Sistemul de susţinere cel mai corerspunzător este spalierul vertical
cu sârme oblice. În timpul vegetaţiei se aplică 1-2 tratamente împotriva filoxerei galicole,
cu insecticide organo-fosforice. Plantaţiile se fertilizează cu doze moderate de
îngrăşăminte chimice: N
30
P
50
K
80
kg/ha s.a. Recoltarea coardelor se face toamna târziu
(noiembrie), după survenirea îngheţurilor pentru a se putea îndepărta porţiunile de coardă

26
cu lemnul insuficient maturat. După recoltarea coardelor, butucii se muşuroiesc
obligatoriu, în vederea protejării lor peste iarnă.
Variaţii şi clone. Datorită virozării portaltoiului 3309 C şi sensibilităţii la
nematozii endoparaziţi, în Franţa s-a trecut la selecţie sanitară. Au fost obţinute 14 clone
certificate, din care 3 sunt mai valoroase: clonele 111; 143 şi 144. Cu aceste clone se va
înlocui populaţia veche de 3309 C.
Zonare. Riparia x Rupestris 3309 C cunoaşte încă o largă utilizare, în multe ţări
viticole: Franţa, Portugalia, Spania, Algeria, Turcia, Croaţia, Ungaria, Rusia, Ucraina etc.
În ţara noastră 3309 C s-a aflat în cultură până prin anul 1970, fiind unul din
portaltoii preferaţi de pepinerişti, folosit în toate podgoriile ţării. A fost scos din cultură,
odată cu obţinerea selecţiilor de portaltoi Crăciunel (C-26, C-71) care sunt mult mai
valoroase decât 3309 C pentru condiţiile ecologice din podgoriile noastre. Este încă
folosit în Basarabia (Republica Moldova).

3.5.2. Portaltoii din grupa Berlandieri x Riparia

Această grupă de portaltoi a apărut în viticultură spre sfârşitul secolului XIX şi
începutul secolului XX, răspândindu-se foarte repede în toate ţările viticole: în Germania,
practic este singura grupă de portaltoi autorizată în cultură; în Luxemburg reprezintă 98%
din totalul portaltoilor; în Italia 78%, în Franţa 37%.
Dintre hibridatorii şi selecţionatorii care au lucrat la această grupă de portaltoi,
menţionăm: G. COUDERC, G. FÖEX, P. VIALA, A. MILLARDET, CH de GRASSET
în Franţa; SIGISMUND TELEKY în Ungaria; FRANZ KOBER în Austria; M.
TOADER, B. BALTAGI, P. BANIŢĂ în România.
Însuşirile generale. Sunt portaltoi cu perioadă de vegetaţie mijlocie, viguroşi,
uneori cu vigoare excesivă pe care o imprimă şi soiurilor altoite de viţă roditoare.
Maturează bine lemnul lăstarilor şi asigură producţii mari de butaşi.
Rezistenţa/toleranţa la filoxeră este mijlocie, comparabilă cu cea a genitorilor:
gradul de rezistenţă la filoxera radicicolă este bun, însă la filoxera galicolă este mijlociu.
Sunt rezistenţi la mană, oidium şi mai puţin afectaţi de viroze.
Însuşirea cea mai valoroasă o constituie uşurinţa de adaptare pe terenurile
calcaroase, putând fi cultivaţi pe soluri cu conţinut foarte variabil în carbonaţi de calciu,
de până la 20% calcar activ. Dezvoltarea sistemului radicular este excelentă; rădăcinile nu
sunt prea numeroase, cărnoase, puternice, care pătrund în sol sub un unghi geotropic de
35
0
până la adâncimea de 4-5 m. Cu toate acestea sunt sensibili la secetă.
Butaşii au înrădăcinare bună în şcoala de viţe (60-80%), uneori slabă dacă
caracterele hibridului se aproprie mai mult de specia Vitis berlandieri. Această deficienţă
se poate corecta prin folosirea substanţelor biostimulatoare (Radivit). Afinitatea cu
soiurile de viţă roditoare este bună, atât la altoire, cât şi în plantaţii.
Sensibilitatea la secetă limitează în mare în mare măsură folosirea acestor portaltoi
în zona mediteraniană, fiind folosiţi cu precădere în zonele cu climat septentrional, în care
umiditatea este asigurată.
Caracterele ampelografice. Hibrizii din grupa Berlandieri x Riparia se
individualizează prin caracterele lor morfologice, fenotipicice şi anume: dezmugurire
târzie, cu rozeta puternic scămoasă, de culoare verde-albicioasă şi marginile carminate,
caracter moştenit de la Vitis berlandieri; frunzele mari, cuneiforme, cu dinţii terminali
(mucronii) lungi şi înconvoiaţi, caractere moştenite de la Vitis riparia. Frunza este
întreagă, mai rar trilobată (cazul frunzelor de la baza lăstarilor), cu limbul gros, gofrat, de
culoare verde-închis, pufos-scămos pe faţa inferioară. Lăstarii sunt viguroşi; lucioşi, cu
meritale lungi, de culoare verde-cafenie sau verde roşiatică, glabri sau păroşi, cu vârful de
creştere bronzat sau de culoare verde-deschis.
În funcţie de caracterele morfologice, fenotipice întâlnite la lăstari, hibrizii din
grupa Berlandieri x Riparia au fost grupaţi şi notaţi de către selecţionatorul austriac
FRANZ KOBER astfel:
A. – plante cu lăstari roşiatici, pubescenţi şi dezmugurire bronzată;
B. – plante cu lăstari roşiatici, glabri şi dezmugurire bronzată;
C. - plante cu lăstari verzi, pubescenţi şi dezmugurire verde-albicioasă;

27
D. - plante cu lăstari verzi, glabri şi dezmugurire verde-albicioasă.
Plantele cele mai valoroase (viguroase) au fost notate cu litere duble AA, BB,
CC, DD, însoţite de numerele de selecţie.

3.5.2.1. BERLANDIERI X RIPARIA TELEKY 8 B

Sinonime: Teleky 8 B, sau simplu 8 B.
Origine. A fost obţinut în Ungaria de către selecţionatorul SIGISMUND TELEKY
(1902). El a cumpărat în anul 1896 din Franţa de la E. RESSGUIER 10 kg de seminţe de
Vitis berlandieri obţinute prin fecundare liberă. S-a recurs la cumpărarea de seminţe,
deoarece guvernul austro-ungar interzicea la acea vreme importul de material săditor,
instituind o carantină severă din cauza Black-rott-ului care invadase viile Franţei.
Din seminţele primite a rezultat un amestec extraordinar de puieţi: Berlandieri puri,
Berlandieri-Riparia, Berlandieri-Rupestris şi Berlandieri-Vinifera. Teleky a rămas
contrariat de această disjuncţie de caractere şi timp de 3 ani a făcut observaţii asupra
puieţilor obţinuţi, pe care i-a grupat în 10 serii, notate cu cifre de la 1 la 10.
Seriile cu numerele 1, 2, 3 reprezentate prin puieţi Berlandieri puri cu înrădăcinare
slabă, au fost eliminate; din seria 10 reprezentată prin puieţi Berlandieri-Rupestris a fost
selecţionat portaltoiul Teleky 10 A, cu lăstari glabrii. Seriile cele mai numeroase 4-9
constituite din puieţi Berlandieri-Riparia au fost împăsţite în două subgrupe, după
caracterele fenotipice ale puieţilor:
- fenotipul Riparia, seriile 4, 5, 6;
- fenotipul Berlandieri, seriile 7, 8, 9.
Caracterele ampelografice. Fenotipic portaltoiul Teleky 8 B se apropie mai mult
de specia Vitis berlandieri. Dezmugurire scămoasă, verde albicioasă, cu marginile rozetei
carminate. Vârful lăstarului este semideschis, frunzele tinere sunt lucioase, de culoare
verde-arămie, cu marginile carminate. Frunza adultă este foarte mare (20-25 cm
lungime), întreaga, cuneiformă, codul ampelometric 135-3-35; sinusul peţiolar este în
formă de liră sau de V deschis; frunzele de la bază sunt frecvent trilobate. Limbul frunzei
este de culoare verde închis, gros, cu marginile revolute şi gofrat în jurul punctului
peţiolar; pe faţa inferioară este peros. Nervurile sunt de culoare verde deschis, acoperite
cu peri scurţi albicioşi. Dinţii mici, ogivali, neuniformi ca mărime alternând în mod
neregulat mari cu mici. Peţiolul este de lungime mijlocie, culoare cafenie roşcată, acoperit
cu peri scurţi şi deşi. Floarea este hermafrodită funcţional masculă, ginosterilă. Lăstarul
este viguros, muchiat, cu meritale lungi (18-20 cm lungime), de culoare verde cafenie,
mai intensă la noduri, acoperit cu peri scurţi pe toată lungimea şi prevăzut cu caneluri –
caracter specific portaltoilor cu “sânge” de Berlandieri. Cârceii lungi, bi sau trifurcaţi de
culoare roşiatică. Coarda este groasă, eliptică în secţiune, de culoare cenuşie, cafenie,
scoarţa exfoliindu-se în fâşii. Mugurii sunt destul de mari şi bonţi.
Însuşirile agrobiologice. Teleky 8 B se caracterizează printr-o perioadă de
vegetaţie mijlocie (180 zile); dezmugureşte la 6-8 zile după Riparia gloire, iar maturarea
lemnului lăstarilor începe devreme, în a doua decadă a lunii august. Are vigoare de
creştere mare, pe care o imprimă şi soiurilor de viţă roditoare altoite. Înrădăcinează bine
în şcoala de viţe (60-80% capacitate de înrădăcinare a butaşilor) şi are afinitate bună la
altoire cu soiurile de viţă roditoare (40-50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular
puternic ramificat, cu creştere mai mult pivotantă, unghiul geotropic fiind de 60-75
0
.
Rezistenţe biologice: bună la filoxera radicicolă (grupa a III-a de rezistenţă), dar
slabă la filoxera galicolă; este rezistent la nematozi , în special la Meloidogyne arenaria;
are rezistenţă mijlocie la cloroză, asimilând maximum 17% calciu activ din sol; nu rezistă
la săruri, maximum 0,4‰ NaCl. Rezistenţa la secetă este bună. În anii ploioşi este atacat
de mană, necesitând 2-3 tratamente.
Însuşirile agrotehnice. Maturează lemnul lăstarilor destul de bine, lungimea utilă a
coardelor fiind de circa 4 m, încât producţiile de butaşi obţinute sunt mari de 150-180 mii/ha.
Se adaptează cu uşurinţă pe toate tipurile de sol şi are rezistenţă mijlocie la excesul de
umiditate din sol. Asigură rodirea abundentă şi regulată a soiurilor altoite vinifera. Este indicat
ca portaltoi pentru soiurile cu vigoare mijlocie, cum sunt: Chasselas doré, Traminer roz,

28
Burgund mare, Sylvaner, Riesling italian şi altele. Se comportă bine în plantaţiile de vii pe
terase şi în general în podgoriile şi centrele viticole afectate de secetă.
Particularităţile de cultură. Teleky 8 B nu formează mulţi copili, încât se întreţine
uşor în perioada de vegetaţie (8-9 lucrări de copilit şi legatul lăstarilor). La plivit, sarcina
care se lasă pe butuc este de 10-12 lăstari. Sistemul de susţinere cel mai adecvat este
spalierul vertical cu sârme oblice. În a doua parte a vegetaţiei sunt necesare 1-2
tratamente împotriva filoxerei galicole cu insecticide organo-fosforice. Necesită
fertilizare anuală cu doze mari de îngrăşăminte chimice. Recoltarea coardelor se face
obligatoriu din toamnă, după care butucii şe muşuroiesc.
Variaţii şi clone. De la începutul introducerii sale în cultură, Teleky 8 B s-a
dovedit a fi o populaţie heterogenă. Prin selecţie au fost obţinute numeroase selecţii
clonale, la care lăstarii sunt puternic pubescenţi: Teleky 8 B selecţia Ferarri, obţinută în
Italia (1921), cu flori femele; Teleky 8 B selecţia Durlach, obţinută în Germania; Teleky 8
B selecţia Cosmo realizate la Institutul de viticultură din Conegliano Italia (1930).
La noi în ţară, lucrările de seleceţie ale portaltoiului Teleky 8 B au fost începute la
pepiniera de la Aiud de către M. AMBROSI (1920) şi continuată la pepiniera Buftea
(1939), unde s-a realizat selecţia Buftea (selecţia Ambrosi). Este o clonă viguroasă care se
adaptează uşor pe solurile profunde şi umede. La Staţiunea viticolă Drăgăşani, P.
BANIŢĂ realizează selecţiile Drăgăşani 37 şi 57; s-a impus ca portaltoi selecţia 57
omologată în anul 1983.
Zonare. Teleky 8 B s-a introdus ca portaltoi în anul 1910, în Transilvania. A
deţinut ponderea cea mai mare în cultură până în 1940, după care suprafaţa a fost
restrânsă în favoarea selecţiilor mai noi de Berlandieri x Riparia şi în special Kober 5 BB.
În prezent este admisă folosirea portaloiului Teleky 8 B fără a fi avizat pentru
extindere în cultură, până la restrângerea treptată pe măsura defrişării plantaţiilor vechi.
Nici în celelalte ţări vitivole Teleky 8 B nu se mai cultivă pe suprafeţe mari. Este folosit
în Ungaria, Franţa, Italia (selecţiile Cosmo 2 şi 10), Germania (selecţiile Durlach) şi în
Elveţia.


3.5.2.2. BERLANDIERI X RIPARIA KOBER 5 BB

Sinonime: Kober 5 BB, sau simplu 5 BB.
Origine. A fost obţinut în Austria de către FRANZ KOBER (1920), prin selecţie
clonală din populaţia de Berlandieri x Riparia Teleky 5 A. În perioada anilor 1902-1904
S. TELEKY a trimis la staţiunea viticolă Nussberg de lângă Viena cele mai valoroase
tipuri din hibrizii de Berlandieri x Riparia obţinuţi de el în Ungaria. În urma lucrărilor de
selecţie, F. KOBER a extras două clone valoroase pe care le-a notat cu 5 BB şi 125 AA,
ce s-au impus ulterior ca portlatoi.
În cazul portaltoiului 5 BB, cifra 5 desemnează seria fenotipică apropiată de
Riparia a hibrizilor lui Teleky; primul B corespunde notaţiei caracterelor întâlnite la
lăstari (culoare roşiatică, glabrii şi cu vârfurile bronzate); cel de-al doilea B desemnează
vigoarea foarte puternică a portaltoiului.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, verde albicioasă, cu nuanţe
cafenii; frunzele tinere de culoare verde arămie, acoperite cu peri fini pe faţa superioară şi
cu scame rare pe nervuri pe faţa inferioară. Vârful lăstarului este semideschis şi pufos.
Frunza adultă este întreagă, cuneiformă, codul ampelometric 136-3-24, cu tendinţă de
trilobie. Limbul gros, de culoare verde intens, gofrat, ondulat între nervurile principale, cu
dinţii scurţi, ogivali, mucronii lungi şi înconvoiaţi; sinusul peţiolar este în formă de U
deschis. Pe faţa inferioară este slab pubescentă; peţiolul de lungime mijlocie şi acoperit
cu perişori scurţi. Caracterul “tare” de recunoastere îl reprezintă faptul că nervura
principală N
1
formează o flexiune în treimea superioară a limbului. Floarea hermafrodită,
funcţional femelă, cu polen steril; formează struguri mici, cu boabe mărunte, sferice, de
culoare neagră violacee. Lăstarul foarte viguros, cu meritale lungi (16-20 cm lungime),
striat, uşor pubescent la noduri, de culoare verde cafenie, iar la noduri roşie vineţie.
Cârceii sunt lungi, bi sau trifurcati, de culoare verde cu nuanţe roşiatice. Coarda este de
culoare cafenie cenuşie, fin striată, cu suprafaţa costată, secţiunea transversală uşor

29
eliptică; măduva ocupă circa ½ din suprafaţa secţiunii. Scoarţa se exfoliază în plăci.
Mugurii sunt mari, conici (globuloşi).
Însuşiri agrobiologice. Kober 5 BB este un portaltoi foarte viguros, cu perioadă
mijlocie de vegetaţie (170-180 zile); dezmugureşte în prima decadă a lunii aprilie,
maturarea lemnului lăstarilor începe devreme, devansând adesea pe Riparia gloire,
procesul evoluând repede până spre sfârşitul lunii septembrie. Butaşii înrădăcinează bine
în şcoala de viţe (60-80% capacitate de înrădăcinare), iar afinitatea cu soiurile de viţă
roditoare este bună, circa 50% prindere la altoire. În plantaţii dezvoltă un sistem radicular
foarte puternic, cu rădăcini de schelet numeroase şi lungi, care exploarează un volum
mare de sol până la adâncimea de 5-6 m. Capacitatea de regenerare a sistemului radicular
este foarte mare. Rezistenţe biologice: bună la filoxera radicicolă, dar slabă la filoxera
galicolă; este foarte rezistent la nematozii endoparaziţi din genul Meloidogyne, ceea ce
permite folosirea ca portaltoi pe terenurile infestate; mult mai rezistent la cloroză decât
Teleky 8 B, asimilând maximum 20% calciu activ din sol; nu rezistă la săruri, maxim 0,4
g/l NaCl. Rezistenţa la secetă şi excesul de umiditate din sol este mijlocie.
Însuşirile agrotehnice. Kober 5 BB maturează lemnul lăstarilor foarte bine,
lungimea utilă a coardelor fiind de 4-5 m. Producţiile de butaşi care se obţin sunt mari, în
medie 200 mii/ha şi constante an de an. Se adaptează bine pe toate tipurile de sol, cu
excepţia solurilor acide, compacte şi secetoase. În plantaţii, conferă vigoare foarte mare
soiurilor altoite de viţă roditoare, favorizează mărgeluirea strugurilor, întârzie maturarea şi
slăbeşte rezistenţa la ger a soiurilor altoite de viţă roditoare. Nu este indicat ca portaltoi
pentru soiurile productive cu vigoare mare (Fetească neagră, Zghihară de Huşi, Crâmpoşie),
deoarece amplifică creşterile vegetative în detrimentul producţiei de struguri. Autorii
italieni menţionează incompatibilitatea sa ca portaltoi pentru majoritatea soiurilor de masă
(Perlă de Csaba, Pance precoce, Delizia di Vaprio, Gros vert, Corniola). Are afinitate bună
în plantaţii şi asigură producţii mari de struguri, la soiurile: Merlot, Cabernet Sauvignon,
Chardonnay, Fetească regală, Riesling italian, Galbenă de Odobeşti etc.
Particularităţile de cultură. Fiind un portaltoi foarte viguros, se lasă sarcini mai
mari de lăstari pe butuc, în medie 12 lăstari; sarcinile mici de lăstari conduc la obţinerea
unor butaşi prea groşi, care crează dificultăţi la altoit. Formează mulţi copili, necesitând
operaţiuni dese de copilit. Mijloacele de susţinere recomandate sunt, spalierul vertical cu
sârme oblice şi piramidele de 8 butuci. Fertilizarea se face cu doze moderate de
îngrăşăminte chimice, în special cu azot; pe solurile fertile dozele de îngrăşăminte se
reduc la jumătate. În timpul vegetaţiei sunt necesare 1-2 tratamente împotriva filoxerei
galicole, cu insecticide organo-fosforice. Maturarea lemnului lăstarilor se termină toamna
devreme, încât recoltarea coardelor se face imediat după căderea frunzelor.
Variaţii şi clone. De la începutul răspândirii sale portaltoiul Kober 5 BB s-a
dovedit a fi o populaţie destul de heterogenă din punct de vedere biologic. La noi în ţară
s-a trecut încă din anul 1935 la supraselecţia acestui portaltoi în cadrul pepinierei de la
Crăciunel (pepineristul UNGAR). Lucrările au fost continuate în cadrul Staţiunii viticole
Crăciunel-Blaj de către M. TOADER şi B. BALTAGI care au înmulţit şi răspândit în
cultură clona cea mai valoroasă sub denumirea de Selecţia Crăciunel 2. Această selecţie
este mai precoce decât Kober 5 BB, maturând lemnul lăstarilor cu 2 săptămâni mai
devreme. Tot la Staţiunea viticolă Crăciunel-Blaj, prin lucrările de selecţie efectuate în
perioada anilor 1949-1964 s-au extras din Kober 5 BB alte două selecţii valoroase de
portaltoi: Selecţia Crăciunel 26 omologată în anul 1970 şi Selecţia Crăciunel 25
omologată în 1978 (M. TOADER şi colab.).
Zonare. Kober 5 BB este portaltoiul cu ponderea cea mai mare în cultură la noi în
ţară (circa 70% din suprafaţa plantaţiilor actuale de portaltoi), fiind utilizat în toate
podgoriile ţării. Tendinţa este de a se restrânge suprafeţele, fiind înlocuit treptat cu
selecţii mult mai valoaroase de Berlandieri x Riparia, cum sunt: Selecţia Oppenheim 4;
Selecţiile Crăciunel 2, 26 şi 71. Este cultivat pe suprafeţe mari în multe ţări viticole: în
Italia, deţine 50% din suprafaţa plantaţiilor de portaltoi; în Luxemburg, 60%; în
Germania, Austria, Elveţia circa 75%. Se mai cultivă în Ungaria, Rusia, Franţa etc.




30
3.5.2.3. BERLANDIERI X RIPARIA SELECŢIA OPPENHEIM 4

Sinonime: SO-4 sau SO
4
.
Origine. Este o selecţie clonală rezultată din portaltoiul Berlandieri x Riparia
Teleky 4 A. Selecţia a fost făcută în Germania, la Şcoala de viticultură din Oppenheim de
către A. RODRIAN, cu puţin timp înainte de 1940. Au fost obţinute două plante cu flori
mascule pe care le-a notat cu SO-4 şi SO-8, aceasta din urmă având vigoare slabă nu a
mai fost înmulţită.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, verde albicioasă, cu
marginile rozetei colorate în roz. Vârful lăstarului este semideschis, puternic scămos, de
culoare verde cu nuanţe arămii-roşiatice. Frunzele tinere sunt alungite, scămoase, de
culoare arămie, cu marginile colorate în roz. Frunza adultă este mijlocie spre mare (15-18
cm lungime), mai mică decât la Teleky 8 B şi Kober 5 BB, întreagă, cuneiformă, codul
ampelometric 136-3-34, de culoare verde gălbui, ondulată între nervurile principale, cu
marginile involute, glabră, acoperită cu peri scurţi numai pe nervuri, pe faţa inferioară.
Dinţii mici, ascuţiţi, cu mucronii alungiţi şi înconvoiaţi; sinusul peţiolar în formă de U
deschis. Peţiolul este lung, uşor pubescent, cu punctul peţiolar colorat în roz. Toamna,
frunzele cad târziu şi se colorează în galben cu pete cafenii. Floarea este hermafrodită,
funcţional masculă, ginosterilă, cu polen fertil. Lăstarul are meritale lungi (18-23 cm),
neted, de culoare verde cu dungi roşii pe partea însorită cu noduri violacee uşor
pubescente. Cârceii lungi, trifurcaţi, de culoare verde roşiatică. Coarda are culoare
cenuşie închisă, cu noduri proeminente şi acoperite cu peri scurţi; scoarţa se exfoliază în
plăci. Mugurii sunt mici şi ascuţiţi.
Însuşirile agrobiologice. Selecţia Oppenheim 4 prezintă caractere ampelografice şi
însuşiri agrobiologice care o apropie mai mult de Riparia: precocitate, maturare bună a
lemnului; înrădăcinare uşoară în şcoala de viţe; afinitate bună la altoire cu soiurile de viţă
roditoare, preferinţă pentru solurile reavene şi fertile. Vigoarea de creştere este mare, pe
care o conferă şi soiurilor altoite de viţă roditoare. Are o perioadă scurtă de vegetaţie
(165-170 zile), dezmugureşte cu 4-5 zile mai târziu decât Riparia gloire, iar maturarea
lemnului lăstarilor începe devreme, pe la sfârşitul lunii iulie, încât până la finele lunii
septembrie este terminată. Maturează cel mai bine lemnul coardelor, comparativ cu toţi
ceilalţi portaltoi din grupa Berlandieri x Riparia. Butaşii înrădăcinează uşor (60-80%
capacitatea de înrădăcinare), iar afinitatea la altoire cu soiurile de viţă roditoare este bună
(în medie 50% prinderi). Sistemul radicular este foarte puternic şi pătrunde în sol la
adâncimi mari de 4-5 m; rădăcinile de schelet nu sunt numeroase , însă dezvoltă multe
rădăcini subţiri şi lungi. Capacitatea de regenerare a sistemului radicular ete foarte bună.
Rezistenţele biologice: are rezistenţă bună la filoxera radicicolă, însă slabă la
filoxera galicolă; este rezistent la nematozii endoparaziţi (Meloidogyne arenaria,
Meloidogyne incognita); rezistenţă mijlocie la cloroză (maximum 17% calciu activ în sol,
respectiv I.P.C. = 30); este sensibil la sărurile nocive din sol, maximum 0,4‰ . Rezistenţa
la secetă, mijlocie. Dintre bolile criptogamice, este sensibil la antracnoză.
Însuşirile agrotehnice. Având dezmugurire timpurie, poate fi afectat de brumele
târzii de primăvară. Ritmul de creştere a lăstarilor este mic la începutul vegetaţiei, până la
înflorit, după care sporeşte şi se menţine ridicat o perioadă îndelungată de timp.
Maturează lemnul lăstarilor foarte bine, lungimea utilă a coardelor depăşând 4 m. Ca
urmare, producţia de butaşi este mare, 190-200 mii/ha. În plantaţii, viţele altoite pe SO-4
nu înregistrează creşteri vegetative puternice în primi ani; creşterea viţelor se echilibează
abia din anul 8-10 de la plantare. Afinitatea de producţie cu soiurile roditoare este dintre
cele mai reuşite, golurile în plantaţii situându-se între 3-12%. Imprimă soiurilor altoite
precocitate, valorifică potenţialul ridicat de producţie al soiurilor şi favorizează calitatea
strugurilor. Soiurile care dau rezultatele cele mai bune sunt: Grasa de Cotnari, Fetească
albă, Sauvignon, Chardonnay, Pinot gris, Riesling italian, Chasselas doré şi altele.
Datorită vigorii mari, cercetătorii francezi îi atribuie reducerea longevităţii viţelor în
plantaţii, maxim 15-20 ani, după care se defrişează. Se adaptează uşor pe toate tipurile de
sol; nu suportă terenurile acide, cu exces de umiditate şi de săruri. Insuficienţa
magneziului cauzează ofilirea pedunculului inflorescenţelor, în special la soiurile Merlot
şi Cabernet Sauvignon.

31
Particularităţile de cultură. Fiind un portaltoi viguros, se lasă sarcini mari de
lăstari pe butuc, în medie 12 lăstari. Mijlocul de susţinere cel mai adecvat este spalierul
vertical cu sârme oblice. În timpul vegetaţiei se execută săptămânal copilitul şi legatul
lăstarilor. Pentru fertilizarea plantaţiilor se folosesc doze mari de îngrăşăminte chimice:
N
80-100
P
100-150
K
180-200
kg/ha s.a. Recoltarea coardelor se face în prima parte a lunii
octombrie, înainte de a surveni îngheţurile de toamnă, după care butucii şi muşuroiesc.
Variaţii şi clone. În cadrul Staţiunii viticole Blaj, prin lucrări de supraselecţie a fost
extras din Selecţia Oppenheim 4 o clonă mult mai valoroasă, clona 4 (M. TOADER,
1955-1974). Această supra selecţie notată SO 4-4 este mai productivă şi asigură
randamente superioare la altoire (peste 60% viţe altoite STAS).
Zonare. În ţara noastră, Selecţia Oppenheim 4 se recomandă ca portaltoi în toate
podgoriile şi centrele viticole. A fost omologată SO 4-4 (anul 1974), care se extinde în
cultură şi va avea ponderea cea mai mare din sortimentul viţelor portaltoi Selecţia
Oppenheim 4 este cel mai valoros portaltoi din grupa Berlandieri x Riparia, încât s-a
extins repede în cultură. În Franţa ocupă primul loc, anual producându-se circa 35
milioane viţe altoite pe SO-4; în Italia se situează pe locul 5, iar în Germania pe locul 1.
Este răspândit şi în America de Sud (Brazilia).

3.5.3. Portaltoii din grupa Berlandieri x Rupestris

Au fost creaţi cu scopul de se îmbina rezistenţa mare la calcar a speciei Vitis
berlandieri, cu însuşirea sporită de înrădăcinare, prindere la altoire şi rezistenţă la secetă a
speciei Vitis rupestris. Sunt destinaţi podgoriilor din regiunile secetoase (aride), cu soluri
scheletice, bogate în carbonaţi de calciu.

3.5.3.1. BERLANDIERI X RUPESTRIS 140 RUGGERI

Sinonime: 140 RU.
Origine. A fost obţinut prin încrucişare portaltoilor Berlandieri Resseguier nr. 2 x
Rupestris du Lot, în Sicilia (A. RUGGERI, 1894). La noi în ţară a fost introdus în anul 1960.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire uşor peroasă, verde arămie, cu marginile
rozetei carminate; frunzele tinere sunt lucioase şi de culoare verde cu nuanţe arămii. Frunza
adultă este mică spre mijlocie, întreagă, reniformă, codul ampelometric 015-1-24, de
culoare verde intens, lucioasă, ceruită, cu aspect metalic. Limbul frunzei este gros, gofrat,
cu dinţii de mărime mijlocie, ogivali. Sinusul peţiolar este în formă de U, larg deschis până
la acoladă. Nervurile principale sunt uşor pubescente pe faţa inferioară şi colorate în roşu
către punctul peţiolar. Peţiolul este glabru si de culoare violacee. Floarea hermafrodită,
funcţional masculă, ginosterilă. Lăstarii cu meritale mijlocii; muchiaţi, de culoare roşie
violacee, uşor pubescenţi. Cârceii sunt mijlocii, bi sau trifurcaţi, de culoare roşiatică.
Coarda are scoarţa maro roşcata, iar mugurii sunt mici şi ascuţiţi.
Însuşirile agrobiologice. 140 Ruggeri este un portaltoi cu vigoare mijlocie şi
perioadă foarte lungă de vegetaţie (200-220 zile). Dezmugureşte târziu, iar maturarea
lemnului lăstarilor se realizează numai în regiunile din sudul ţării. Are înrădăcinare foarte
bună în şcoala de viţe (60-80% capacitate de înrădăcinare a butaşilor), viţele altoite
prezentând numeroase rădăcini semicărnoase. Afinitatea cu soiurile de viţă roditoare este
de asemenea foarte bună (60% prinderi la altoire, în medie). În plantaţii dezvoltă un
sistem radicular foarte puternic, pivotant, capabil să exploreze un volum mare de sol.
Rezistenţe biologice: portaltoi rustic, cu rezistenţă foarte bună la filoxera
radicicolă, dar slabă la cea galicolă; este rezistent la mană. Are rezisteţă mare la cloroză,
maxim 20% calciu activ în sol, I.P.C. = 40; rezistenţă mare la secetă. Nu suportă însă nici
excesul de săruri, maximum 0,4‰ NaCl şi nici excesul de umiditate. din sol.
Însuşirile agrotehnice. Maturează lemnul lăstarilor pe o lungime de circa 3,5 m,
producţiile de butaşi fiind mijlocii 110-130 mii/ha. Se adaptează cu uşurinţă pe solurile
calcaroase, literatura de specialitate creditându-l până la 35% calciu activ în sol;
valorificând foarte bine şi solurile scheletice compacte din zonele secetoase. În plantaţii
imprimă soiurilor altoite o vigoare foarte mare şi prelungeşte perioada de vegetaţie.

32
Susţine potenţialul de producţie al soiurilor de viţă roditoare, însă nu favorizează calitatea
strugurilor; sensibilizează soiurile la atacul de putregai cenuşiu.
Variaţii şi clone. Prin selecţie clonală efectuată în cadrul Institutului de cercetări
pentru viticultură Valea Călugărească a fost obţinută din 140 Ruggeri clona 59 (V.
GRECU, 1985). Această clonă se caracterizează prin: vigoare mare; maturare bună a
lemnului coardelor; producţii mari de butaşi (125-135 mii/ha); afinitate bună la altoire cu
soiurile de viţă roditoare. Este recomandată ca portaltoi sub denumirea de 140 Ruggeri-
59Vl (Valea Călugărească). Sunt folosite la altoirea soiurilor cultivate în regiunile viticole
meridionale ale Franţei, cu soluri calcaroase, sărace şi secetoase.
Zonare. Ruggeri 140 este portaltoi admis la noi în cultură, selecţia recomandată
fiind 140 Ruggeri-59 Vl pentru podgoriile din Dobrogea şi cele de pe Terasele Dunării.
Este răspândit în Sicilia, sudul Italiei, ocupând locul 2 în sortimentul viţelor portaltoi. Se
foloseşte în Spania, Portugalia, Franţa, precum şi în ţările viticole din nordul Africii.

3.6. PORTALTOII HIBRIZI EUROPEO-AMERICANI

Portaltoii din această grupă au fost creaţi la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul
secolului XX în Franţa, Italia, Spania, Austria, Israel. Scopul urmărit l-a constituit,
obţinerea de portaltoi mult mai rezistenţi la cloroză şi secetă decât cei rezultaţi din
încrucişarea speciilor de viţe americane între ele.
A fost efectuate hibridări între soiurile de viţă roditoare europene (Vtis vinifera) şi
speciile de viţe portaltoi americane: Vitis vinifera x Vitis rupestris; Vitis vinifera x Vitis
berlandieri; Vitis vinifera x Vitis riparia. Multe din creaţiile obţinte s-au folosit iniţial ca
hibrizi producători direcţi sau genitori pentru crearea de hibrizi complecşi.

3.6.2.1. CHASSELAS X BERLANDIERI 41 B

Sinonime: 41 B
Origine. A rezultat din încrucişarea soiului de viţă roditoare Chasselas cu specia
americană Vitis berlandieri (A. MILLARDET şi CH. de GRASSET, 1882). Încrucişarea
dintre Chasselas x Berlandieri a fost repetată de mai multe ori, obşinându-se serii de hibrizi: 3,
41, 76, 77 şi 731. Cea mai valoroasă a fost seria 41, din care a rezultat portaltoiul 41 B.
Caracterele ampelografice. Dezmugurie pâsloasă, verde albicioasă, cu marginile
rozetei carminate. Frunzele tinere sunt bronzate şi acoperite cu scame albe, dese; vârful
lăstarului este închis, scămos de culoare verde cafenie. Frunza adultă de mărime mijlocie
(16-18 cm lungime), cuneiformă, codul ampelometric 136-3-46, întreagă, uşor trilobată,
cu sinusul peţiolar în formă de liră deschisă. Limbul frunzei este de culoare verde deschis,
revolut, gofrat, cu dinţii foarte mici, ogivali, acoperit cu scame rare, albe, pe faţa
superioară, iar pe cea inferioară este glabru. Floarea hermafrodită, funcţional femelă;
formează struguri mici, cu boabe mărunte sferice, negre. Lăstarul este puternic striat, de
culoare verde albicioasă, acoperit cu scame rare, nodurile de la bază sunt violacei. Coarda
cu meritale mijlocii (12-15 cm lungime), noduri proeminente, canelată, de culoare
cafenie, cu scoarţa de nuanţă cenuşie; lemnul este dens, iar scoarţa se exfoliază în plăci.
Mugurii sunt mari şi bonţi.
Însuşirile agrobiologice. Este portaltoiul cu cea mai scurtă perioadă de vegetaţie,
folosit la noi în ţară (165-170 zile); dezmugureşte târziu şi începe maturarea lemnului
lăstarilor devreme, încât la finele lunii septembrie este încheiată. Înrădăcinarea butaşilor
este slabă (20-40% capacitatea de înrădăcinare), iar afinitatea la altoire cu soiurile de viţă
roditoare este de asemenea slabă (30-40% prinderea la altoire). În plantaţii dezvoltă un
sistem radicular puternic, rădăcinile de ordinile I-II orientându-se în sol sub un unghi
geotropic de 45
0
. Explorează un volum mare de sol, asemenea lui Kober 5 BB, detaşându-
se prin lungimea mult mai mare a rădăcinilor de schelet.
Rezistenţa biologice: este considerat tolerant la filoxera radicicolă, cu toate că
prezintă numeroase nodozităţi pe rădăcini (clasa a III-a de rezistenţă); rezistenţă foarte
slabă la filoxera galicolă; în anii ploioşi este atacat de mană. Sensibil la nematozii
endoparaziţi. Foarte rezistent la cloroză, maximum 40% calciu activ în sol, I.P.C. = 60;

33
toleranţă mijlocie la săruri, maximum 0,5-0,6‰ NaCl. Are rezistenţă bună la secetă şi nu
suportă excesul de umiditate din sol.
Însuşirile agrotehnice. Chasselas x Berlandieri 41 B are o vigoare mijlocie şi s-a
constatat că transmite soiurilor altoite pe el o vigoare mare. Maturează lemnul lăstarilor
foarte bine, lungimea utilă a coardei fiind de 4-5 m. Ca urmare, producţiile de butaşi sunt
mari, de 100-130 mii/ha. Datorită înrădăcinării slabe a butaşilor şi afinităţii reduse cu
soiurile de viţă de roditoare, randamentele care se obţin în şcoala de viţe sunt mici (25-
30% viţe altoite STAS), motiv pentru care pepinieriştii evită folosirea lui ca portaltoi. În
plantaţii, soiurile altoite înregistrează creşteri vegetative mici, în primii ani; abia după 6-8
ani de la plantare, creşterile se normalizează. Afinitatea de producţie este bună şi asigură
longevitate mare viţelor în plantaţii. Se adaptează cu uşurinţă pe solurile calcaroase,
scheletice, uscate, având rezistenţă mare la secetă. Nu suportă excesul de umiditate din
sol. Este portaltoiul cel mai indicat pentru soiurile de masă şi soiurile pentru vinuri albe
de calitate la care favorizează acumularea zaharurilor în struguri. În condiţiile ecologice
ale podgoriei Cotnari, 41 B alături de SO-4 s-au dovedit portaltoii cei mai corespunzători,
atât pentru cantitatea producţiei de struguri, dar mai ales pentru calitate. Pentru soiul
Chasselas doré este portaltoiul ideal.
Particularităţile de cultură. Formează mulţi copili pe lăstari, necesitând lucrări dese de
copilit. Sarcina de producţie este mijlocie, în medie 8 lăstari/butuc. Mijlocul de susţinere
recomandat este spalierul, cu sârme oblice. În timpul vegetaţiei sunt necesare tratamente
împotriva manei şi a filoxerei galicole. Pentru îmbunătăţirea randamentului în şcoala de viţe,
butaşii se tratează cu substanţe biostimulatoare (radivit soluţie 10% sau radivit pudră 5%). De
asemenea, se recomandă metodele intensive de producere a viţelor altoite, în solarii.
Variaţii şi clone. Portaltoiul 41 B ocupă locul 2 în Franţa, ca pondere în cultură.
Franţa exportă cantităţi mari de butaşi în Germania, Elveţia, Siria, Liban, Israel pentru
altoirea soiurilor de masă. Se mai cultivă în Grecia, Spania, Portugalia şi alte ţări. În
regiunea viticolă Champagne reprezintă 92% din viţele altoite.
La noi în ţară este admis în cultură, fiind folosit în podgoriile din Dobrogea; pe
prima Terasă a Dunării, în centrele viticole specializate în struguri de masă; în toate
arealele de podgorii, cu soluri calcaroase, fără exces de umiditate.

3.7. PORTALTOII HIBRIZI COMPLECŞI

Această grupă de portaltoi a rezultat din încrucişarea şi reîncrucişarea speciilor şi
soiurilor de viţe portaltoi; reîncrucişarea acestora cu hibrizii direct producători şi cu
soiurile de viţă roditoare europene. S-au creat astfel de forme de portaltoi cu o compoziţie
genetică complexă, care să confere însuşiri de rezistenţă biologică sporită faţă de factorii
biotici şi abiotici, afinitate foarte bună cu soiurile de viţă roditoare şi longevitate mare a
viţelor în plantaţii.
Portaltoii hibrizi complecşi vechi. Majoritatea sunt descendenţi ai speciei Vitis
candicans, încrucişaţi cu diverşi portaltoi sau specii de viţe portaltoi. Unul din descendenţii
valoroşi este Solonis, care a servit ca genitori pentru crearea de noi portaltoi. În lucrările de
ampelografie, Solonis este descris ca un hibrid natural între Riparia-Rupestris-Candicans care
se caracterizează prin rezistenţă sporită la sărurile din sol (sărături). Astfel de hibrizi
complceşi au fost obţinuşi în Franţa de către C. CASTEL şi G. COUDERC:
- Solonis (Riparia-Rupestris-Candicans) x Rupestris du Lot 216-3 Cl (Castel);
- Solonis (Riparia-Rupestris-Candicans) x Riparia gloire 1616 C (Couderc).
Singurul care s-a impus ca portaltoi a fost 1616 C.
Portaltoii hibrizi complecşi noi. Au fost creaţi după anul 1900, prin reîncrucişarea
diferiţilor portaltoi şi hibrizi direct producători, în scopul obţinerii unor forme mult mai
valoroase, rezistente la calcar, săruri, filoxeră, virusuri, nematozi etc. Astfel de portaltoi
au fost obţinuţi în ultimul timp şi în urma hibridărilor naturale receptate de unele soiuri
vinifera. Portaltoilor hibrizi complecşi li s-au atribuit, de regulă, denumiri comerciale:
Golia, Gravesac, Fercal, Precoce.





34
4. ZONAREA VIŢELOR PORTALTOI

Zonarea viţelor portaltoi prezintă două aspecte bine disticte: zonarea culturii viţelor
portaltoi şi zonarea soiurilor de portaltoi pe podgorii şi centre viticole. Primul aspect,
urmăreşte creşterea eficienţei culturii viţelor portaltoi în condiţiile ecoclimatice ale ţării
noastre, iar al doilea aspect, repartizarea judicioasă a soiurilor şi selecţiilor de viţe portaltoi pe
podgorii şi centre vitiole, în funcţie de însuşirile agrobiologice şi de factorii ecopedologici.

4.1. Zonarea culturii viţelor portaltoi

Cultura viţelor portaltoi nu este rentabilă în toate regiunile viticole ale ţării.
Aceasta deoarece condiţiile climatice nu asigură maturarea lemnului lăstarilor, lungimea
utilă a coardelor este redusă şi ca urmare producţiile de butaşi care se obţin sunt mici,
nerentabile (mai mici de 50-60 mii butaşi/ha). În raport cu cerinţele biologice ale viţelor
portaltoi faţă de factorii climtici şi în funcţie de resursele termice existente pe teritoriul
ţării, au fost stabilite zonele de favorabilitate pentru cultura viţelor portaltoi (tabelul 4.1).
Tabelul 4.1.
Zonele de favorabilitate pentru cultura viţelor portaltoi
Zona de cultură
Lung.
perioadei
de vegetaţie
(Nr. zile)
Valorile indicilor climatici în perioada de vegetaţie
Radiaţia
globală
(Kcal/cm
2
)
Bilanţul
termic util
(
0
C)
Insolaţia
reală
(nr. ore)
Precipitaţii
(mm)
Foarte favorabilă (I) > 200 92,5-95,0 > 1650 > 1600 350
Favorabilă (II)
180-200

170-180*
90,0-92,5

92,5-97,5*
1500-1650 1500-1600
350-400

300*
Cu favorabilitate
mijlocie (III)
170-180 87,5-90,0 1300-1500 1300-1500 400-500
(*) - Pentru condiţiile din Dobrogea

Zona foarte favorabilă situată în sudul ţării pe prima terasă a Dunării, de la
Drobeta Turnu Severin şi până la Cernavodă. Această zonă se caracterizează prin indici
ecoclimatici foarte favorabili pentru viţele portaltoi: perioada de vegetaţie > 200 zile;
bilanţul termic util > 1650
0
C; temperaturile din lunile iulie, august, septembrie mai mari
de 22
0
C, 21,5
0
C şi respectiv 17,5
0
C. Majoritatea plantaţiilor de viţe portaltoi se găsesc
amplasate în perimetrele irigabile, pentru ca viţele să nu fie afectate de secetă. În această
zonă se cultivă, cu precădere, soiurile şi selecţiile de viţe portaltoi cu perioadă lungă de
vegetaţie (125 AA, 140 Ru, SC-71), dar şi ceilalţi portaltoi. Producţiile de butaşi sunt
mari, iar gradul de maturare a lemnului foarte bun.
Zona favorabilă care corespunde regiunii Dobrogei, precum şi podgoriilor Dealu
Mare şi Dealurile Buzăului. Această zonă se caracterizează prin indici ecoclimatici
favorabili pentru viţele portaltoi şi anume: perioada de vegetaţie de maximum 200 zile;
bilanţul termic util 1500-1600
0
C; volumul precipitaţiilor în timpul perioadei de vegetaţie
350-400 mm. Se cultivă viţele portaltoi cu perioadă mijlocie de vegetaţie şi cu cerinţe mai
moderate faţă de căldură (41 B, Kober 5 BB, SO-4, 140 Ruggeri selecţia 59 Vl).
Producţiile de butaşi care se obţin sunt mari, iar gradul de maturare a lemnului este bun.
Zona cu favorabilitate mijlocie din zona Banatului şi Transilvaniei, sudul
Moldovei. Condiţiile climatice din aceste zone satisface într-un grad minim cerinţele
viţelor portaltoi şi anume: durata perioadei de vegetaţie este mijlocie, 170-180 zile;
bilanţul termic util care se asigură viţelor este 1300-1500
0
C, iar volumul precipitaţiilor
din perioada de vegetaţie este de 400-500 mm. Sunt cultivaţi portaltoii cu perioadă mai
scurtă de vegetaţie şi cu cerinţe reduse faţă de căldură (SC 2, SO 4-4, Kober 5 BB,
Precoce). Producţiile de butaşi care se obţin sunt mijlocii (80-100 mii/ha), iar gradul de
maturare a lemnului este şi el de asemenea, mijlociu.

4.2. Zonarea portaltoilor pe podgorii

Portaltoii controlează, în principiu, producţia de struguri la soiurile de viţă
roditoare şi influenţează asupra longevităţii plantaţiilor viticole. La stabilirea portaltoilor,
se au în vedere criterii biologice şi ecopedologice.

35
Criteriile biologice. Acestea se referă la afinitatea de producţie a portaltoilor cu
soiurile de viţă roditoare şi la influenţa portaltoilor asupra cantităţii şi calităţii producţiei de
struguri. Afinitatea de producţie asigură longevitatea plantaţiilor de vii roditoare şi este
determinată de sudura puternică şi trainică a viţelor la punctul de altoire. Se apreciază prin
procentul de goluri care apar în plantaţii după minim 10-15 ani de la plantarea viţelor, cât şi
prin mărimea “gâlmei” care se formează în zona punctului de altoire la butuci.
În general, portatloii din grupa Berlandieri x Riparia se caracterizează prin afinitate
de producţie slabă, în comparaţie cu portaltoii din grupa Berlandieri x Rupestris şi din
grupa Vinifera x Berlandieri. Afinitatea de producţie este influenţată şi de asocierea
vinifera - portaltoi, care se realizează în anumite podgorii. Prin experienţele staţionare cu
soiurile de viţă roditoare altoite pe diferiţi portaltoi, organizate pe podgorii şi centre
viticole, se poate ajunge la concluziile cele mai juste.
Portaltoii influenţează vigoarea de creştere a soiurilor de viţă roditoare, de care
depinde producţia de struguri. Se cunosc portaltoi care conferă vigoare foarte mare de
creştere soiurilor altoite (Kober 5 BB, SC-2, SC-26, 140 Ru) şi care sunt indicaţi pentru
altoirea soiurilor de mare producţie pentru vinuri de consum curent. Portaltoii care
conferă soiurilor de viţă roditoare vigoare mai slabă (41 B, SO 4-4, SC-71) sunt indicaţi
pentru altoirea soiurilor de calitate care dau producţii mai mici de struguri. Pentru soiurile
de masă, se folosesc portaltoii cu perioadă scurtă de vegetaţie care grăbesc procesul de
maturare a strugurilor (SO 4-4, 41 B, Riparia gloire, Precoce) şi cu vigoare mijlocie
pentru a se preveni fenomenele de meiere şi de mărgeluire a strugurilor.
Criteriile ecopedologice. Sunt tot atât de importante ca şi cele biologice, multe din
ele având caracter restrictiv pentru cultura viţei de vie. Criteriile ecopedologice se referă
la factorii abiotici ai solului, cu influenţă directă asupra portaltoilor: reacţia chimică a
solului (pH-ul), conţinutul solului în CaCO
3
activ, conţinutul solului în argilă, prezenţa
sărurilor nocive în sol, excesul de umiditate.
Viţele portaltoi se adaptează uşor pe solurile cu reacţie slab acidă, până la slab
alcalină (pH = 6,5-8,2). Cel mai greu de suportat este excesul de aciditate (pH < 5,5),
situaţie în care se impune folosirea amendamentelor calcaroase. Pentru solurile acide este
recomandat portaltoiul Gravesac, iar pentru cele alcaline portaltoiul 1616 C.
Prezenţa CaCO
3
activ în cantităţi mari în sol (15-25%), impune alegerea foarte
atentă a portaltoilor pentru a se preveni apariţia fenomenului de cloroză fero-calcică în
plantaţiile de vii roditoare. Portaltoii au limite biologice stricte de rezistenţă la calcar
(tabelul 3.1). Majoritatea portaltoilor folosiţi în podgoriile noastre, rezistă până la
maximum 17-20% calciu activ în sol, excepţie fac portaltoii Riparia gloire care nu rezistă
decât la maximum 6% calciu activ şi 41 B care suportă până la 40% calciu activ din sol.
Conţinutul ridicat în argilă a solurilor (peste 50% argilă fină cu Ø < 0,002 mm), pe
întreg profilul de sol – cazul vertisolurilor, sau numai în orizontul B
t
– cazul solurilor
argiloiluviale, determină apariţia clorozei asfixiante în plantaţiile de vii roditoare. De
aceea, astfel de soluri nu sunt recomandate pentru cultura viţei de vie. Pe solurile
argiloase se adaptează cu rezultate bune portaltoii din grupa Riparia x Rupestris (3309 C,
101-14 MG).
Majoritatea soiurilor de portaltoi manifestă toleranţă slabă faţă de sărurile solubile
din sol (0,2-0,4‰ NaCl). Toleranţă superioară au portaltoii: 41 B (0,5-0,6‰ NaCl), 1103
P şi 1616 C (0,8-1,0‰ NaCl), aceştia din urmă fiind utilizaţi în arealele viticole unde
solurile au un grad mijlociu de sărăturare. Excesul de săruri solubile (peste 0,15mg/100 g
sol), cauzează la viţa de vie cloroza de sărăturare, care se manifestă prin îngălbenirea
întregului frunziş al butucului.
Excesul de umiditate temporar din orizontul defundat al solului, inclusiv partea
superioară a orizontului B
t
este dăunător viţei de vie. Majoritatea portaltoilor au rezistenţă
mijlocie la excesul de umiditate temporar, cu excepţia soiurilor 41 B şi 140 Ru, care nu
suportă excesul de umiditate. Acest fenomen este întâlnit la solurile pseudogleice tipice,
planosolurile pseudigleice, luvisolurile pseudogleizate. În cazul excesului de umiditate
permanent, pe întregul profil de sol, cultura viţei de vie nu este posibilă.
Avându-se în vedere însuşirile agrobiologice ale soiurilor şi selecţiilor de viţe
portaltoi, criteriile biologice şi ecopedologice de care trebuie să se ţină seamă la alegerea
lor, se impune următoarea zonare a portaltoilor pe regiuni viticole:

36
 regiunea viticolă a Dealurilor Crişanei şi Maramureşului:SC-71; SC-26; SO 4-4.
 regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei: SC-2; SO-4; SO 4-4; Kober 5 BB;
 regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei: SO 4-4; 41 B; Kober 5 BB; Precoce.
 regiunea viticolă a Dealurilor Munteniei şi Olteniei: SO-4; 125 AA; Kober 5 BB; 140
Ruggeri-selecţia 59 Valea Călugărească.
 regiunea viticolă a Dealurilor Banatului: SO 4-4; Kober 5 BB; SC-71; Precoce.
 regiunea viticolă Colinele Dobrogei: 41 B; 140 Ru; 140 Ru-59 Vl; SO 4-4.
 regiunea viticolă a Teraselor Dunării: 140 Ru, 140 Ru-59 Vl; 125 AA, SO-4.










TEST

1. Care este criteriul şi cum se clasifică viţele portaltoi?
2. Precizaţi principalele însuşiri agrobiologice ale viţelor portaltoi.
3. Descrieţi principalii reprezentanţi din grupele de portaltoi (se prezinta
fiecare soi de portaltoi în parte).
4. Care sunt zonelede favorabilitate ale culturii viţelor portaltoi şi care sunt
valorile principalilor indicatori ale acestora?
5. Caracterizaţi criteriile folosite la zonarea portaltoilor pe podgorii.



























37
C A P I T O L U L V

SOIURILE PENTRU STRUGURI DE MASĂ


5.1. CARACTERISTICILE BIOLOGICE ŞI TEHNOLOGICE

Soiurile pentru struguri de masă au caracteristici biologice şi tehnologice specifice,
prin care se deosebesc de soiurile pentru struguri de vin.
 Caracteristicile biologice. În general, soiurile de masă sunt mai viguroase, cu
creşteri vegetative mari, în comparaţie cu soiurile pentru struguri de vin. De aceea în
plantaţii, ele se pretează mult mai bine la conducerea pe tulpini înalte şi semiînalte,
conducerea sub formă de pergole, bolţi în gospodăriile populaţiei.
Cerinţele faţă de factorii climatici sunt mari, cultura lor dând rezultate bune numai
în sudul ţării, în regiunile cu potenţial heliotermic ridicat; Transilvania de exemplu, nu
dispune de condiţii climatice favorabile pentru cultura soiurilor de masă, iar în Moldova
condiţiile sunt asigurate, numai pentru soiurile de masă cu maturare mijlocie a strugurilor
(soiurile din epoca Chasselas-lelor).
O altă caracteristică a soiurilor de masă sunt cerinţele mari faţă de apă şi elemente
nutritive din sol. Ca urmare, în tehnologiile lor de cultură, irigarea şi fertilizarea joacă un
rol hotărâtor pentru obţinerea producţiilor mari de struguri.
În ceea ce priveşte rezistenţele biologice, soiurile de masă sunt, în general, slab
rezistente la ger şi relativ rezistente la secetă; sensibile la mană, putregaiul cenuşiu al
strugurilor şi la dăunători.
Maturarea strugurilor se eşalonează într-o perioadă îndelungată de timp (15.VII -
30.X.), soiurile grupându-se în şapte epoci de maturare, care acoperă un interval de cca.
100 zile de consum al strugurilor în stare proaspătă.
 Caracteristicile tehnologice. Soiurile de masă întrunesc o serie de caracteristici
tehnologice, care le conferă valoarea comercială a strugurilor şi anume:
- strugurii sunt mari, greutate medie 250-350 g şi chiar mai mult: boabele mari şi cu
pedicele lungi. Sunt preferaţi strugurii rămuroşi sau lacşi, care se aşează în lădiţe şi au
rezistenţă bună la transport;
- boabele sunt uniforme ca mărime, sferice sau ovoidale, cu pulpa consistentă,
crocantă, culoarea galben-aurie sau roşie-închis, aproape neagră şi acoperite cu multă pruină;
- pieliţa este aderentă la miezul bobului şi elastică, încât conferă strugurilor rezistenţă la
manipulare, transport şi la păstrare;
- seminţele din boabe sunt în număr redus, de 1-3 sau pot să lipsească (soiuri apirene);
- gustul strugurilor este plăcut, răcoritor, datorită raportului echilibrat între conţinutul
de zaharuri şi aciditate (raportul gluco-acidimetric). Unele soiuri prezintă un gust specific,
cum este gustul "ierbos" întâlnit la Coarnă sau gustul "astringent" la soiul Dodrelabi;
- aroma strugurilor, determinată de substanţele aromatice acumulate în pieliţa
boabelor, poate fi de "muscat" sau de "tămâios", mai intensă la unele soiuri cum este
Muscat de Alexandria sau mai slabă la alte soiuri (Perlă de Csaba, Muscat de Adda etc.).
Caracteristicile tehnologice ale strugurilor pot fi exprimate şi cu ajutorul unor
indici fizico-mecanici, ca: rezistenţa la desprinderea boabelor de pe pedicel; rezistenţa la
fisurare a bobului; elasticitatea pieliţei etc. Aceşti indici servesc la aprecierea soiurilor de
masă, sub raportul pretabilităţii strugurilor la transport şi la păstrare.

5.2. PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ

 Particularităţile ecologice. Soiurile de masă sunt cultivate numai în arealele
geografice cu un grad ridicat de favorabilitate al factorilor climatici. Gradul de
favorabilitate se stabileşte în raport cu epoca de maturare a soiurilor, factorii termic şi
insolaţia fiind hotărâtori (tabelul 5.1).

38
În ceea ce priveşte umiditatea din sol, soiurile de masă sunt considerate relativ
rezistente la secetă. Consumul de apă fiind însă ridicat, cultura lor se recomandă în
condiţii de irigare, care asigură totdeauna sporuri mari de producţie.
Tabelul 5.1.
Cerinţele ecoclimatice ale soiurilor de masă în raport cu epoca lor de maturare

Specificaţii
Epoca de maturare a
strugurilor:
timpurie mijlocie târzie
Durata perioadei de vegetaţie (număr de zile) > 160 170-180 > 180
Bilanţul termic util (Etu°C) > 1200 1400-1600 > 1600
Durata de strălucire a soarelui, în perioada de vegetaţie (nr. ore) > 1400 1500-1600 > 1600

 Particularităţile biologice. Acestea se referă în special la asocierea soi vinifera-portaltoi.
Soiurile de masă necesită, în general, portaltoi viguroşi, capabili să susţină potenţialul ridcat de
producţie. Pentru soiurile timpurii sunt indicaţi portaltoii cu o perioadă scurtă de vegetaţie, care să
grăbească maturarea strugurilor (Riparia Gloire, 41 B, SO
4
, Precoce).
Portaltoii asigură obţinerea unor sporuri mari de producţie. Astfel, soiul Chasselas doré
altoit pe portaltoiul SO
4
dă sporuri de producţie de până la 20 %, pe când la soiul Afuz-Alli
sporul de producţie este de numai circa 15 %.
a. Distanţele de plantare. La soiurile cu vigoare mijlocie (Perlă de Csaba, Chasselas,
Muscat timpuriu de Bucureşti etc.), se folosesc distanţe obişnuite de plantare de 2,2/1,0-1,2 m,
cu densităţi mari 3700 - 4000 butuci/ha. În cazul soiurilor viguroase (Cardinal, Muscat de
Hamburg, Coarnă, Afuz-Ali, Italia), sunt necesare distanţele mari de plantare de 2,5 - 3,0 m
între rânduri şi 1,4 - 1,5 m pe rând, cu densităţi mici de 2500 - 3000 butuci/ha.
b. Formele de conducere. În general, pentru soiurile de masă, se recomandă formele
înalte de conducere a viţelor.În cazul soiurilor viguroase, cea mai indicată este conducerea
Guyot pe tulpină (capul înălţat), pergola raţională şi cortina dublă geneveză (D.G.C.). Soiurile
cu vigoare mijlocie pot fi conduse în cordon bilateral, cu tăiere în verigi scurte de rod.
c. Sarcina de ochi la tăiere. Aceasta influenţează randamentul producţiei şi calitatea
acesteia. În general, la soiurile de masă se lasă sarcini mijlocii de ochi la tăiere, diferenţiate în
funcţie de vigoarea soiului, vârsta plantaţiei şi starea de fertilitate a solului.
Repartizarea sarcinei de ochi se face pe elementele de rod lăsate la tăiere (coarde,
cordiţe, cepi), adecvate formelor de conducere a viţelor în plantaţie.
d. Lucrările şi operaţiunile în verde. Ocupă un loc important în tehnologia de cultură a
soiurilor pentru struguri de masă, deoarece contribuie la sporirea producţiei marfă, prin
îmbunătăţirea calităţii strugurilor. Se aplică diferenţiat, în concordanţă cu însuşirile biologice
ale soiurilor şi condiţiile climatice ale anului:
 Plivitul lăstarilor sterili. La soiurile la care lăstarii fertili reprezintă peste 70 %, prin
plivit se înlătură toţi lăstarii sterili de pe coardele de rod. La soiurile cu mai puţin de 70 %
lăstari fertili, se înlătură numai 25 - 50 % din lăstarii sterili;
 Normarea inflorescenţelor pe butuc. Această operaţiune se execută imediat după
legatul florilor, lăsându-se următoarele încărcături de rod pe butuc, în funcţie de soi: 14 -
16 inflorescenţe, la soiurile cu struguri mari şi boabe mari (Cardinal, Italia, Afuz-Ali);
până la 24-26 inflorescenţe, la soiurile cu struguri mijlocii (Muscat de Hamburg, Muscat
d'Adda, Coarnă); până la 30 - 32 inflorescenţe, la soiurile timpurii şi extratimpurii (Perlă
de Csaba, Aromat de Iaşi, Timpuriu de Cluj);
 Scurtarea ciorchinilor cu 1/3 din lungimea lor. Lucrarea este necesară la soiurile cu
inflorescenţe mari (Cardinal, Muscat de Hamburg, Afuz-Ali, Italia, Regina viilor), pentru
a se asigura dezvoltarea uniformă a boabelor pe ciorchine. La strugurii rămuroşi se
recomandă şi scurtarea primelor ramificaţii ale rahisului;
 Incizia inelară. Prin această operaţiune se grăbeşte maturarea strugurilor, la soiurile
tardive (Afuz-Ali, Italia, Coarnă). Se aplică foarte rar, deoarece necesită multă forţă de
muncă şi influenţează negativ asupra vieţii butucilor;
 Desfrunzitul parţial al strugurilor. Sunt îndepărtate prin rupere, frunzele din dreptul
strugurilor cu 2-3 săptămâni înainte de cules, pentru a se preveni atacul mucegaiului şi a
se favoriza procesul de maturare. Lucrarea este absolut necesară în anii reci şi ploioşi.

39
e. Fertilizarea. Soiurile de masă consumă cantităţi mai mari de elemente nutritive din
sol, în comparaţie cu soiurile pentru struguri de vin.
Lipsa azotului, limitează producţia de struguri, încât îngrăşămintele cu azot nu trebuie
să lipsească din sistemele de fertilizare. Şi consumul de microelemente este mai ridicat: 140-
230 g B, 110-220 g Zn, 64-185 g Cu, 50-70 g Mn la hectar. Asigurarea echilibrului nutritiv
are importanţă hotărâtoare asupra calităţii strugurilor.
f. Irigarea. Este o măsură tehnologică obligatorie, mai ales în podgoriile şi centrele
viticole din sudul ţării, specializate în cultura soiurilor pentru struguri de masă. Toamna, se
face o irigare de aporovizionare cu apă a solului, iar în timpul perioadei de vegetaţie udările se
aplică în raport cu cerinţele viţei de vie. Irigatul trebuie sistat la intrarea strugurilor în pârgă;
numai în plantaţiile de vii pe nisipuri se poate continua irigarea şi după pârga strugurilor.
g. Protecţia fitosanitară. La soiurile de masă, importanţa tratamentelor fitosanitare este
mult mai mare, decât la soiurile pentru struguri de vin, deoarece strugurii trebuie să fie perfect
sănătoşi. Orice urmă de boală sau atac de dăunători, scade din valoarea comercială a
strugurilor. În cazul strugurilor destinaţi păstrării, atenţie mare trebuie acordată tratamentelor
împotriva putregaiului cenuşiu, deoarece strugurii nu trebuie să vină din câmp infectaţi cu
sporii acestei ciuperci.

5.3. CONVEIERUL SOIURILOR PENTRU STRUGURI DE MASĂ

La alcătuirea sortimentelor de soiuri pentru struguri de masă se deosebeşte un
conveier varietal şi unul geografic, în funcţie de epoca de maturare a soiurilor şi de
condiţiile ecologo-geografice.
 Conveierul varietal. Acesta se referă la gruparea şi eşalonarea soiurilor, în
functie de epoca lor de maturare, începând cu soiurile extratimpurii, până la cele foarte
târzii (figura 5.1).
În condiţiile ecologice din ţara noastră, soiurile de masă se eşalonează pe şapte
epoci de maturare, începând de la 15 iulie şi până la 30 octombrie. Cel mai devreme
maturează strugurii soiului Perlă de Csaba (15.VII), urmat de soiurile Muscat timpuriu de
Bucureşti, Cardinal, Regina Viilor, Augusta, Timpuriu de Pietroasa, Victoria ş.a., iar cel
mai târziu, (15 - 30 X) soiurile Regina Nera, Black roz, Greaca şi Roz românesc.
Conveierul varietal, se stabileşte pentru fiecare podgorie, incluzându-se în
sortiment numai acele soiuri care îşi valorifică cel mai bine potenţialul de producţie, în
condiţiile ecologice existente. În scopul îmbunătăţirii conveierului varietal, au fost
introduse la noi în ţară o serie de soiuri valoroase din sortimentul mondial, cum sunt:
Cardinal, Muscat de Adda, Perlette, Italia etc. Totodată, s-au amplificat lucrările de
ameliorare la viţa de vie, în vederea creierii de soiuri noi: Victoria, Augusta, Select,
Timpuriu de Cluj, Azur, Timpuriu de Pietroasa, Milcov etc.






























Perlă de Csaba
Muscat
timpuriu de
Bucureşti





Cardinal
Perlette
Regina
viilor
Augusta
Victoria
Timpuriu
de
Pietroasa


Chasselas
doré
Chasselas
roz
Azur
Napoca
Timpuriu de
Cluj
Cetăţuia
Gelu
Paula


Muscat de
Hamburg
Muscat de
Adda
Milcov
Splendid
Silvania
Someşan
Călina


Coarnă
Afuz Ali
Tamina
Xenia

Italia
Bicane
Select
Regina
nera
Black rose
Greaca
15
31

15

31

15

30

15

30
Epoca
de
maturare
IULIE AUGUST SEPTEMBRIE OCTOMBRIE
I II III IV V VI VII

Figura 5.1. Conveierul varietal al soiurilor pentru struguri de masă

40

 Conveierul geografic. Maturararea strugurilor se realizează în funcţie de
factorii ecologici existenţi în fiecare zonă geografică, în special de latitudine, longitudine
şi altitudinea locului. Prin urmărirea perioadei de maturare a strugurilor în diferite zone
geografice, se realizează conveierul geografic al soiurilor. Exemplu, conveierul geografic
al soiului Chasselas doré, în condiţiile ecoclimatice ale ţării noastre (figura 5.2).
Conveierul geografic poate fi urmărit pe arealele ecoclimatice mult mai largi (mai
multe ţări, continente), în vederea stabilirii zonelor în care cultura anumitor soiuri de
masă este cea mai rentabilă.





















5.4. ZONAREA CULTURII SOIURILOR PENTRU STRUGURI DE MASĂ

În condiţiile climatice ale ţării noastre, au fost delimitate 4 zone de favorabilitate
pentru cultura soiurilor de masă:
 Zona foarte favorabilă care cuprinde Terasele Dunării, începând de la Drobeta
Turnu Severin şi până dincolo de Cernavodă, cu centrele viticole de pe partea stângă a
Dunării (Bechet – Dăbuleni, Zimnicea, Greaca, Giurgiu, Feteşti) şi cele de pe partea
dreaptă a Dunării, în Dobrogea (Ostrov, Oltina, Cochirleni, Cernavodă).
Zona se caracterizează prin următoarele condiţii ecoclimatice: perioadă lungă de
vegetaţie, de peste 180 zile; bilanţul termic global > 4000°C, din care bilanţul termic util,
minimum 1600°C; durata de strălucire a soarelui, peste 1600 ore; indicele heliotermic
real >2,5; coeficientul hidrotermic 0,8 - 1,2; precipitaţiile în perioada de vegetaţie, sub
300 mm. În această zonă se cultivă soiurile de masă cu bobul mare, începând cu cele
timpurii şi până la cele foarte târzii.
 Zona favorabilă, în care se includ o serie de plaiuri şi centre viticole din
Dobrogea (Hârşova, Isaccea, Sarica-Niculiţel, Murfatlar, Ovidiu-Mangalia), unde
vecinătatea cu Marea Neagră creează condiţii foarte favorabile pentru cultura soiurilor de
masă; precum şi unele plaiuri din podgoria Dealul Mare (Greceanca, Năeni, Breaza,
Şarâga, Pietroasele, Urlaţi).
Zona se caracterizează prin următoarele condiţii ecoclimatice: perioada de vegetaţie
(170 - 190 zile: bilanţul termic global minim 4000°C, din care temperatură util_ 1500°C;
durata de strălucire a soarelui 1400-1500 ore; indicele heliotermic > 2,0. În această zonă se
cultivă soiurile pentru struguri de masă cu maturare timpurie, mijlocie şi târzie.
 Zona cu favorabilitate mijlocie, care cuprinde podgoriile din sudul şi centrul
Moldovei (Odobeşti, Panciu, Nicoreşti, Iveşti, Dealurile Covurluiului, Dealurile Tutovei,
Huşi); unele centre viticole din podgoriile Drăgăşani şi Ştefăneşti – Argeş; precum şi
podgoriile din Banat.

Figura 5.2. Conveierul geografic al soiului Chasselas doré

41
Zona beneficiază de următoarele condiţii ecoclimatice: perioada de vegetaţie 165-
170 zile; bilanţul termic global 3800°C; insolaţia 1300 ore. În această zonă se cultivă
soiurile cu maturare mijlocie şi numai în unele centre se pot cultiva şi soiurile târzii
(Coarnă neagră, Muscat d'Adda). Soiurile timpurii se cultivă pe suprafeţe foarte reduse,
pentru consumul local de struguri.
 Zona tolerată pentru soiurile de masă, în care se includ centrele viticole aflate
în partea de nord-est a Moldovei şi cele din Transilvania. Se cultivă numai soiurile
timpurii şi mijlocii, care să acopere consumul local de struguri în stare proaspătă.


5.5. CLASIFICAREA SOIURILOR PENTRU STRUGURI DE MASĂ

Se face în raport cu epoca de maturare a soiului Chasselas doré, deosebindu-se 3
grupe mari de soiuri:
 grupa soiurilor cu maturare extratimpurie şi timpurie, care maturează
strugurii cu 2-4 săptămâni înaintea soiului Chasselas doré. În această grupă se încadrează
soiurile din epoca I şi a II-a de maturare a strugurilor;
 grupa soiurilor cu maturare mijlocie, care maturează strugurii odată cu
soiul Chasselas doré sau cu 1-2 săptămâni după Chasselas. Aici se încadrează soiurile din
epoca a III-a şi a IV-a de maturare a strugurilor;
 grupa soiurilor cu maturare târzie şi foarte târzie, care maturează
strugurii cu 3-5 săptămâni după soiul Chasselas doré,din care fac parte soiurile din
epocile V-VII de maturare a strugurilor.

5.6. SOIURILE DE MASĂ CU MATURARE EXTRATIMPURIE ŞI TIMPURIE

Această grupă de soiuri este slab reprezentată la noi în ţară. Există preocupări, atât
pentru crearea de soiuri noi extratimpurii şi timpurii, cât şi pentru extinderea lor în
cultură. Sunt apreciate, îndeosebi pentru timpurietatea lor şi mai puţin pentru
randamentele de producţie. Cultura acestor soiuri se limitează pentru acoperirea
consumului local de struguri şi mai puţin pentru export.

5.6.1. MUSCAT PERLĂ DE CSABA

 Sinonime: Perlă de Csaba, Csaba gyöngye, în Ungaria.
 Origine: A fost creată în Ungaria de către MATHIASZ JANOS, prin hibridarea
soiurilor Bronnerstraube x Muscat Ottonel; seminţele hibride obţinute au fost trimise
viticultorului ADOLF STARK din Bëkécsába, care în anul 1904 a selecţionat soiul
Muscat Perla de Csaba. Până în prezent nu are rival ca timpurietate, fiind primul soi care
maturează strugurii în condiţiile climatice din ţara noastră (soi extratimpuriu).
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire timpurie, scămoasă, de culoare verde
cu nuanţe cafenii; frunzele tinere sunt arămii-roşiatice şi acoperite cu scame rare. Frunza
adultă de mărime mijlocie (15-16 cm lungime), formă orbiculară, întreagă sau uşor
trilobată, cu sinusurile laterale abia schiţate. Sinusul peţiolar, în formă de liră deschisă.
Limbul frunzei este glabru şi are marginile orientate către faţa superioară, formând o
pâlnie cu centrul în punctul peţiolar (caracter tare de recunoaştere a soiului). Lăstarii cu
vigoare de creştere slabă, meritalele mijlocii (9-12 cm lungime), culoare verde cafenie,
mai intensă la noduri. Coardele toamna capătă o culoare cafenie-roşietică. Florile sunt
hermafrodite normale, pe tipul 5, cu polen abundent, soiul fiiind autofertil. Strugurii de
mărime mijlocie (150 - 220 g), formă cilindro-conică, uneori aripaţi, cu boabele aşezate
des pe ciorchine. Bobul sferic uşor discoidal, culoare galbenă - verzuie, aurie pe partea
însorită. Pulpa bobului semicărnoasă, mijlocie şi acoperită cu un strat fin de pruină.
 Însuşirile agrobiologice. Perla de Csaba este un soi cu vigoare mijlocie, uneori
chiar slabă, ceea ce se reflectă asupra fertilităţii şi productivităţii. Lăstarii fertili reprezintă
doar 50-60 %, iar copilii sunt purtători de rod. Are perioadă scurtă de vegetaţie 150 - 160
zile, timp în care necesită 1200 - 1300°C temperatură utilă. Dezmugureşte devreme, în
prima decadă a lunii aprilie, iar înfloritul se declanşează timpuriu, la sfârşitul lunii mai -
începutul lunii iunie. Pârga strugurilor începe devreme, pe la sfârşitul lunii iunie, încât

42
maturarea de consum se realizează începând cu 15 - 20 iulie în podgoriile din sudul ţării
(Greaca). În celelalte zone, în perioada 1-5 august. Este un soi cu rezistenţă mijlocie la
ger (-18°C); sensibil la secetă şi mană, toleranţă mijlocie la putregaiul cenuşiu al
strugurilor. Strugurii ajunşi la maturitate sunt intens atacaţi de viespii.
 Cerinţele agrotehnice. Perla de Csaba necesită terenuri cu expoziţie sudică, bine însorite,
soluri uşoare, fertile şi cu umiditate asigurată. Se comportă bine pe portaltoii cu perioadă scurtă de
vegetaţie, care să grăbească maturarea strugurilor (Riparia gloire, 41 B, SO
4-4
). Fiind un soi cu
vigoare mai slabă, este condus în plantaţii pe tulpini semiînalte, în cordon bilateral.
Tăierea de rod se poate face în cepi scurţi de 2-3 ochi sau verigi scurte de rod (cep de 1-2
ochi, plus cordiţe de 5-6 ochi), încărcătura ce se lasă la tăiere fiind de 12-13 ochi/m². La
tăiere se pot folosi şi copilii lemnificaţi, deoarece sunt purtători de rod. Fertilizarea
trebuie făcută cu doze moderate de îngrăşăminte chimice, coeficientul de valorificare a
îngrăşămintelor fiind mic 0,5. Consumul specific de elemente nutritive este următorul: N
9,3; P 0,8; K 3,8 kg pe tona de struguri. Perla de Csaba are cerinţe ridicate faţă de apă,
coeficientul mediu de valorificare a apei din sol fiind de 0,312 m
3
/kg de struguri. Pe lângă
udările de aprovizionare a solului cu apă care se fac primăvara şi cele din timpul
perioadei de vegetaţie pentru menţinerea plafonului minim de 70 % din IUA, umiditatea
trebuie menţinută la 50 % din IUA şi în intervalul de la recoltarea strugurilor până în
toamnă la sfârşitul vegetaţiei.
 Însuşirile tehnologice. În condiţiile climatice din sudul ţării, Perla de Csaba ajunge
la maturare între 15 şi 26 iulie (soi extratimpuriu). În zonele subcarpatice colinare, maturarea
strugurilor se realizează mai târziu în primele zile ale lunii august. Durata de conservabilitate
a strugurilor pe butuc este redusă, circa 10 zile, strugurii fiind puternic atacaţi de viespi. Nu
suportă transportul pe distanţe lungi, iar boabele se desprind uşor de pe pedicele. Producţiile
de struguri obţinute sunt mijlocii 8-15 t/ha, cu o medie de 10 - 12 t şi un procent de cca. 70 %
producţie marfă. La maturarea deplină, strugurii acumulează 130-160 g/l zahăr, iar aciditatea
totală variază între 3,8 - 5,5 g/l H
2
SO
4
, în funcţie de zona climatică.
 Variaţii şi clone. Prin selecţia clonală efectuată la S.C.P.V.V. Greaca, a fost
obţinută clona Muscat Perlă Csaba - 115 omologată în anul 1983 (GR. GORODEA şi
colab.). Această clonă se caracterizează prin producţie mare de 18 t/ha, sporul fiind de 52
% faţă de populaţia mamă din care a fost extrasă.
 Zonare. Perla de Csaba este cultivată mai mult în ţările viticole din centrul
Europei cu climă temperată (Ungaria, Germania, Slovenia, România, Bulgaria), datorită
precocităţii sale. La noi în ţară ocupă circa 700 ha, fiind cultivată în 20 de centre viticole,
din care în 11 ca soi recomandat şi 9 ca soi autorizat. Timpurietatea sa se valorifică cel
mai bine pe terasele Dunării (Zimnicea, Giurgiu, Greaca) şi pe nisipurile din sudul
Olteniei. Pe suprafeţe mici se cultivă însă în toate podgoriile, pentru satisfacerea
consumului local de struguri în stare proaspătă.
5.6.2. CARDINAL
 Origine. A fost obţinut în California, la Staţiunea Fresno, de către ELMER
SNYDER şi F. HARMON (anul 1939), prin hibridarea soiurilor Flame Tokay (Ahmeur
bou Ahmeur) x Ribier (Alphonse Lavallée). Deoarece este un soi foarte valoros, s-a
răspândit în toate ţările viticole din lume. În România a fost introdus în perioada 1962 -
1964, fiind adus din Italia. Maturează strugurii la începutul lunii august (epoca a II-a).
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire slab scămoasă, cu rozeta de culoare
verde-arămie. Frunzele tinere sunt alungite, asimetrice, cu mucronii ascuţiţi. Frunza
adultă este mare (20 - 22 cm lungime), orbiculară, cu început de trilobie sau pentalobie,
codul ampelometric 135-3-455. Sinusurile laterale slab schiţate, iar sinusul petiţiolar în
formă de liră deschisă. Limbul frunzei este uşor gofrat, glabru pe ambele feţe, cu dinţii
ogivali,dispuşi pe două serii (doi dinţi mici şi unul mare). Lăstarii viguroşi,cu meritale
mijlocii (10 - 12 cm) şi noduri groase, culoare verde cu nuanţe cafenii, mai intense la
noduri. Coardele toamna capătă o culoare alunie – gălbuie. Florile hermafrodite normale,
pe tipul 5 sau 6, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mari 250-350 g, conici, adesea
rămuroşi, cu aşezarea deasă a boabelor pe ciorchine. Boabele mari (20 - 25 mm grosime),
sferice uşor discoidale, colorate în roşu-cardinal. Pulpa cărnoasă, crocantă, cu gust fad,
rareori distingându-se o aromă discretă de muscat.

43
 Însuşirile agrobiologice. Cardinal este un soi cu perioadă scurtă de vegetaţie
(155 - 160 zile), timp în care necesită 1800-1900°C temperatură utilă. În schimb,
vegetaţia se prelungeşte până toamna târziu, din care cauză nu maturează lemnul lăstarilor
decât pe 2/3 din lungimea lor. Are vigoare mare şi fertilitate ridicată (75 - 80% din lăstari
sunt fertili). Rodeşte şi pe copili, acestea putând fi folosiţi la tăiere, pentru recuperarea
producţiei de struguri în iernile când pierderile de ochi sunt mari. Rezistenţe biologice:
foarte slabă la ger (-14°C . . . -16°C) şi la secetă; sensibil la mană şi oidium, excorioză şi
scurt-nodare; toleranţă mijlocie la putregaiul cenuşiu al strugurilor. Este predispus la
meiere şi mărgeluire, temperaturile scăzute şi ploile din timpul înfloritului accentuează
fenomenele, diminuându-se procentul de producţie marfă.
 Cerinţele agrotehnice. Cardinal dă rezultate bune pe terenurile cu expoziţie
sudică, bine însorite, cu soluri fertile şi umiditate asigurată. Se comportă bine pe portaltoii
41 B, SO
4-4
care imprimă precocitate şi însuşiri calitative superioare (culoare, gust). Fiind
un soi viguros, este condus în plantaţii pe tulpini înalte, capul înălţat dr. Guyot.
Încărcătura de rod la tăiere ochi/m², repartizată pe elemente lungi de rod (coarde de 10 -
12 ochi). Ochii de la baza coardelor fiind fertili, se poate tăia şi în cepi scurţi de 2-3 ochi.
Încărcăturile mari de ochi la tăiere, favorizează meierea şi mărgeluirea strugurilor.
Reacţionează puternic la fertilizare, consumul specific de elemente nutritive fiind ridicat:
8,8 kg N; 1,2 kg P
2
O
5
; 1,0 kg K
2
O. Rezistenţa slabă la ger, impune folosirea unor doze
mai mari de îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu, dozele optime economice recomandate
fiind: N
50
, P
150
, K
150
kg/ha s.a. Irigarea pe fondul bogat de fertilizare, asigură totdeauna
producţii mari de struguri 25 - 30 t/ha, din care circa 80% constituie producţia marfă. În
California (locul de origine), Cardinal produce obişnuit 30 - 40 t/ha şi chiar 60 t/ha.
Lucrările şi operaţiunile în verde necesare: normarea inflorescenţelor pe butuc, 14 - 18
inflorescenţe (cel mult doi struguri pe lăstar); scurtarea inflorescenţelor cu 1/3 din
lungimea lor, în scopul asigurării unui procent ridicat de producţie marfă.
 Însuşirile tehnologice. În regiunile din sudul ţării, Cardinal ajunge la
maturitatea de consum între 1-10 august, iar în zonele de deal, subcarpatice, pe la
jumătatea lunii. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este mare - cca. 15-20
zile, cu condiţia ca să nu survină ploile, deoarece boabele fisurează uşor în zona
pedicelului şi sunt atacate de mucegai. La maturarea de consum, strugurii acumulează
cantităţi mici de zaharuri - 100-125 g/l, iar aciditatea variază între 3,2 şi 4,5 g/l H
2
SO
4
,
indicele gluco-acidimetric fiind echilibrat.
 Zonare. Soiul Cardinal a devenit cosmopolit, deoarece s-a răspândit în toate
ţările viticole. La noi în ţară, arealul de cultură este limitat numai în zonele sudice, dată
fiind rezistenţa slabă la ger. Ocupă o suprafaţă de cca. 2500 ha, fiind zonat în 18 centre
viticole: în 5 centre, ca soi recomandat şi în 13 ca soi autorizat. Timpurietatea sa este pusă
în valoare pe Terasele Dunării (podgoriile Severinului, Zimnicea, Giurgiu, Greaca) şi în
Dobrogea (centrele viticole Medgidia, Ovidiu, Cernavodă, Ostrov). Rezultate bune se
obţin în podgoriile Dealu-Mare şi în unele centre viticole din podgoria Dealurile-Buzăului
(Pietroasa, Breaza).
5.6.3. REGINA VIILOR
 Sinonime: Reine des vignes - în Franţa: Königen der Weingarten - în Germania;
Regina dei vignetti - în Italia; Ranîi karaburum sau Koroleva vinogradnikov - în Rusia,
Ucraina, Bulgaria: Razaki de Ungheria - în Turcia; Szölöketek kiralynoje - în Ungaria.
 Origine. A fost creată în Ungaria, de către amelioratorul MATHIASZ JANOS
(1916), prin hibridarea soiurilor Queen Elisabeth x Muscat Perlă de Csaba. Se impune prin
timpurietate şi aspectul atrăgător al strugurilor (boabe mari, de culoare galbenă-aurie).
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire glabră, de culoare verde-strălucitor;
frunzele tinere grofate şi puternic bronzate. Frunza adultă de mărimea mijlocie (14 - 16
cm lungime), orbicular-reniformă, pentalobată, codul ampelometric 036-2-35. Limbul
subţire, uşor grofat, sinusurile laterale înguste şi închise prin suprapunerea lobilor; sinusul
peţiolar în formă de U, deschis. Frunza este glabră pe ambele feţe, cu dinţi ogivali, de
mărime mijlocie. Lăstarii sunt viguroşi, cu meritale mijlocii (12 - 14 cm lungime), de
culoare verde, cu nuanţe cafenii pe partea însorită. Coardele toamna capătă o culoare
cenuşie, iar nodurile devin vineţii. Cârceii sunt foarte puternici (mari). Florile

44
hermafrodite normale, cu polen puţin abundent, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt scurţi
(cei mai mari ating lungimile de 15 cm), cilindrici, uneori aripaţi, cu boabele aşezate
potrivit de des pe ciorchine. Bobul este mare (20 - 25 mm grosime), ovoid, de culoare
galbenă-aurie ca ceara, pieliţa de grosime mijlocie şi este acoperit cu un strat fin de
pruină. Pedunculul strugurilor este lung, ierbos sau semilignificat. Pedicelele bobiţelor
sunt groase şi cu bureletul dezvoltat.
 Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă scurtă de vegetaţie 160 - 165 zile, timp
în care necesită 1500 - 1600 °C temperatură utilă. Are vigoare mijlocie, frunziş bogat şi
fertilitate slabă (25 - 30 % lăstari fertili). Rodeşte şi pe copili, încât aceştia pot fi folosiţi
primăvara la tăiere pentru compensarea sarcinilor de rod pe butuc. Meiază şi mărgeluieşte
puternic, în anii cu condiţii climatice nefavorabile în timpul înfloritului. Rezistenţe
biologice: mijlocie la ger (-18° - -20°); bună la secetă şi la moliile strugurilor; foarte
sensibil la mană, oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor.
 Cerinţele agrotehnice. Regina viilor se cultivă cu rezultate bune în zonele
subcarpatice cu expoziţii însorite, pe solurile uşoare, permeabile. Dezmugureşte timpuriu
în prima decadă a lunii aprilie, pârga strugurilor începe devreme, iar maturarea deplină
are loc cu circa o săptămână înaintea soiului Chasselas. Portaltoii indicaţi sunt: Riparia
Gloire pe soluri lipsite de carbonaţi, SO
4-4
, 140 Ru şi 41 B pe terenurile bogate în
carbonaţi. Se pretează la conducerea pe tulpini semiînalte (capul înălţat Dr. Guyot), cu
condiţia ca temperaturile din timpul iernii în zonă să nu coboare sub -20°C. Încărcătura de
ochi recomandată la tăiere este de 14 - 16 ochi/m², repartizată pe elemente lungi de rod
(coarde de 10 - 12 ochi). La fertilizare se folosesc doze moderate de îngrăşăminte cu azot,
pentru a nu se favoriza meierea şi mărgeluirea strugurilor; dozele de îngrăşăminte
recomandate fiind : N
60
, P
90
, K
100
kg/ha. Lipsa apei din sol contribuie la scăderea calităţii
strugurilor, boabele devin moi, iar aroma se pierde. Soiul necesită operaţiuni în verde ca:
normarea inflorescenţelor pe butuc (10 - 12 inflorescenţe); scurtarea vârfului
inflorescenţelor cu o 1/3 din lungimea lor, în scopul asigurării unui procent ridicat de
producţie marfă.
 Însuşirile tehnologice. Regina viilor maturează strugurii neuniform, de aceea
recoltarea se face eşalonat în 2-3 etape. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc
este scurtă de 6-10 zile, după care boabele se înmoaie şi capătă gust foxat. Boabele se
desprind cu uşurinţă de pe pedicele, iar rezistenţa la transport a strugurilor este slabă.
Producţiile sunt mijlocii de 8 - 12 t/ha, din care producţia marfă este de cca. 50 - 52 %. În
condiţii de irigare, producţiile sunt mari, iar greutatea strugurilor se situează între 300 -
600 g. Valoarea soiului Regina viilor constă în faptul că este unul din primele soiuri cu
boabe albe mari, care apare după Cardinal.
 Zonare. Regina viilor se cultivă pe suprafeţe mari în Italia, Iugoslavia, Ungaria,
Austria, Grecia, Rusia etc. La noi în ţară se cultivă pe suprafeţe reduse (cca. 950 ha), mai
ales în podgoriile din sudul ţării. Nu se prevede extinderea în cultură, fiind înlocuit cu
soiurile nou create mult mai valoroase, cum este soiul Victoria.

5.7. CREAŢIILE NOI DE SOIURI PENTRU STRUGURI DE MASĂ
CU MATURARE TIMPURIE

Metodele de obţinere au fost următoarele: hibridarea sexuată controlată intraspecifică,
fecundarea liberă cu selecţia formelor valoroase în F
1
şi F
2
. Genitorii le-au constituit soiurile
vechi: Regina viilor, Alphonse Lavallée, Cardinal, Afuz-Ali, Black rose, Coarnă albă,
Crâmpoşie, Tămâioasă românească, Frumoasă de Ghioroc şi altele. Dintre soiurile valoroase
obţinute, introduse deja în cultură, menţionăm: Muscat timpuriu de Bucureşti, Timpuriu de
Pietroasa, Timpuriu de Cluj, Augusta, Victoria, Aromat de Iaşi.
5.7.1. MUSCAT TIMPURIU DE BUCUREŞTI
 Sinonime: Timpuriu de Bucureşti.
 Origine. A fost obţinut prin hibridare sexuată controlată, între soiurile Coarnă
albă x Regina viilor (GHERASIM CONSTANTINESCU şi ELENA NEGREANU), soiul
fiind omologat în 1970. Se impune prin timpurietate (epoca a II-a de maturare a
strugurilor) şi aroma discretă de muscat a strugurilor.

45
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire uşor pufoasă, cu rozeta verde-
albicioasă; vârful lăstarului şi primele frunze, de culoare verde-gălbui. Frunza adultă de
mărime mijlocie (16 - 19 cm lungime), pentalobată, culoare verde închis, glabră pe partea
superioară şi cu perişori scurţi-erecţi pe faţa inferioară. Sinusurile laterale sunt adânci şi
ovoide: cele superioare închise, iar cele inferioare, uneori, deschise; sinusul peţiolar
deschis, în formă de U. Lăstarii foarte viguroşi, subţiri, de culoare verde cu nuanţe cafenii
– roşietice. Coardele, toamna capătă o culoare cafenie-deschisă cu reflexe cenuşii, iar
nodurile culoarea vineţie-roşcată. Floarea este hermafrodită normală, de tipul 5, soiul
fiind autofertil. Strugurii de mărime mijlocie (170 - 250 g), cilindro-conici, deşi în boabe,
prevăzuţi cu o aripioară sau cârcel. Bobul de formă ovoidă şi culoare galben-verzuie;
pulpa crocantă, cu gust fin aromat, pieliţa subţire, intens pruinată, prevăzută cu mici
pustule brune.
 Însuşirile agrobiologice. Muscat timpuriu de Bucureşti are o perioadă scurtă de
vegetaţie 155 - 165 zile, timp în care necesită 1600 - 1700 °C temperatură activă. Soi
viguros, cu fertilitate slabă (40 - 41 % lăstari fertili). Rezistenţe biologice: toleranţă slabă
la ger (-16°C . . . -18°C), mijlocie la secetă; foarte sensibil la mană şi la făinare; rezistenţă
bună la moliile strugurilor; atacat puternic de viespi.
 Cerinţele agrotehnice. Muscat timpuriu de Bucureşti se cultivă cu rezultate
bune pe terenurile fertile şi cu umiditate asigurată. Necesită portaltoi cu perioadă scurtă
de vegetaţie şi vigoare mijlocie, care să-i grăbească maturarea strugurilor (Fercal,
Precoce, SO
4-4
). Fiind un soi viguros, se pretează la conducerea pe tulpini înalte, capul
înălţat Dr. Guyot cu verigi lungi de rod (coarde de 8-12 ochi). Sarcina de rod la tăiere este
în medie de 15 ochi/m². În plantaţii se aplică un complex de lucrări agrofitotehnice ca:
fertilizarea cu îngrăşăminte organice, plivitul lăstarilor sterili, tratamente fitosanitare mai
dese, în special împotriva făinării. Rodeşte abundent pe copili.
 Însuşirile tehnologice. În anii cu condiţii climatice normale, maturarea
strugurilor se realizează aproape concomitent cu soiul Perlă de Csaba, cu cca. 10 zile
înaintea soiurilor Cardinal şi Regina viilor (sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august).
Strugurii acumulează cantităţi mari de zaharuri 160 - 190 g/l, iar conţinutul în aciditate
rămâne mic 2,8 - 3,5 g/l H
2
SO
4
, de aceea soiul trebuie recoltat cu câteva zile înainte de
maturarea deplină a strugurilor, când valoarea indicelui glucoacidimetric este mai
echilibrată. Producţiile de struguri sunt mici, în medie 8,0 - 9,5 t/ha din care producţia
marfă reprezintă cca. 80 %. Recoltarea strugurilor se face eşalonat.
 Zonare. Soiul Muscat Timpuriu de Bucureşti a fost autorizat pentru plantare în
Dobrogea - podgoria Ostrov şi centrul viticol Ovidiu-Mangalia. De asemenea, în centrele
viticole Greaca (judeţul Giurgiu), Furculeşti (judeţul Teleorman), Feteşti şi Sudiţi (judeţul
Ialomiţa), pentru a completa conveierul varietal al soiurilor de struguri timpurii. În
prezent este scos din zonare, cu toate că se află inclus în Catalogul oficial al soiurilor de
viţă roditoare cultivate în România.
5.7.2. AUGUSTA
 Origine. A fost obţinut prin hibridarea sexuată controlată a soiurilor Italia x
Regina viilor, la Institutul Agronomic Bucureşti (M. NEAGU şi MAGDALENA
GEORGESCU). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1984. Se impune prin timpurietate
(epoca a II-a de maturare), mărimea şi aspectul deosebit al strugurilor.
 Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este glabră, de culoare verde cu
nuanţe cafenii; frunzele tinere sunt gofrate şi bronzate. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 -
l8 cm lungime), cuneiformă, trilobată sau pentalobată, cu limbul subţire şi uşor gofrat.
Sinusurile laterale sunt deschise, superficiale, în formă de V. Sinusul peţiolar deschis, în
formă de U. Lăstarii au meritale mijlocii (12 - 14 cm lungime) şi prezintă striuri fine. Toamna,
coardele capătă o culoare cafenie – brună. Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul
fiind autofertil. Strugurii sunt mari (325 g în medie), cilindro-conici şi lacşi. Boabele mari,
ovoide, de culoare galbenă-verzuie, pulpa semicrocantă, cu gust plăcut.
 Însuşirile agrobiologice. Augusta are vigoare mijlocie, fertilitate bună (61 %
lăstari fertili) şi productivitate ridicată, datorită mărimii strugurilor. Dezmugureşte târziu,
în a doua parte a lunii aprilie, pârga strugurilor are loc devreme pe la mijlocul lunii iunie,
iar maturarea se realizează în a doua decadă a lunii august, cu 5-6 zile după soiul Cardinal

46
(în anii cu condiţii climatice optime, maturarea se realizează odată cu Cardinal).
Rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-18°C . . . -20
0
C), oidium şi putregaiul cenuşiu al
strugurilor, foarte sensibil la mană.
 Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Augusta dă rezultate bune pe terenurile cu
expoziţie sudică, bine însorite şi cu soluri fertile. Se comportă bine pe portaltoi 140 Ru,
Fercal, SO
4-4
, S.C. 26 (GRECU V. şi colab., 1992). Forma de conducere în plantaţii este
capul înălţat Dr. Guyot pe semitulpină, încărcătura ce se lasă la tăiere 25 ochi/m
2
.
Producţia de struguri este mijlocie 15 - 16 t/ha, din care 85 % reprezintă producţia marfă.
La maturarea de consum a strugurilor soiul acumulează 120 - 135 g/l zaharuri, iar
aciditatea este de 3,7 - 4,9 g/l H
2
SO
4
.
 Zonare. Augusta se cultivă cu rezultate bune pe terasele Dunării (Greaca,
Ostrov, Zimnicea, Cernavodă), precum şi în unele podgorii subcarpatice cu climat mai
blând (Dealul Mare, Dealurile Buzăului, Drăgăşani, Ştefăneşti-Argeş).
5.7.3. TIMPURIU DE PIETROASA
 Origine. A fost obţinut la S.C.P.V.V. Pietroasa, prin hibridare sexuată controlată
între soiurile Alphonse Lavallée x Regina viilor (autor TOMA OTILIA). Omologarea
soiului s-a făcut în anul 1989. Se impune prin timpurietate (epoca a II-a de maturare),
producţii mari de struguri şi rezistenţă bună la ger.
 Caracterele ampelografice. La dezmugurire, rozeta este de culoare verde-
roşietică; frunzele tinere sunt lucioase şi glabre pe ambele feţe. Frunza adultă este mare,
cuneiformă, pentalobată, cu limbul uşor grofat, de culoare verde-închis. Sinusurile
laterale slab schiţate, elipsoidale şi închise, iar sinusul peţiolar deschis, în formă de U.
Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mari (300 -
500 g în medie), cilindro-conici, biaripaţi sau multiaripaţi. Boabele sferice, de mărime
mijlocie, culoare neagră-violacee, acoperite cu pruină abundentă şi persistentă. Pulpa este
crocantă, cu gust plăcut, echilibrat.
 Însuşirile agrobiologice. Timpuriu de Pietroasa este un soi viguros, cu creşteri
vegetative puternice, fertilitate bună (54 % lăstari fertili) şi productivitate ridicată,
datorită mărimii strugurilor. Dezmugureşte devreme, în prima decadă a lunii aprilie,
intrarea în pârgă a strugurilor la începutul lunii iulie, iar maturarea are loc în perioada 1 -
15 august (epoca a II-a). Rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-18°C . . . -20°C) şi secetă,
mijlocie la boli şi dăunători.
 Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Timpuriu de Pietroasa se cultivă cu
rezultate bune pe terenurile însorite şi cu fertilitate ridicată. Are nevoie de portaltoii cu
vigoare mijlocie (SO
4-4
, SC 26), forma de conducere recomandată este cordonul bilateral
pe semitulpină. Tăierea în verigi scurte de rod, încărcătura la tăiere fiind în medie de 40
ochi/butuc. Producţiile de struguri sunt mari 20,2 t/ha în medie, din care 92 % reprezintă
producţia marfă. La maturarea de consum, strugurii acumulează 145 - 150 g/l zahăr, iar
aciditatea rămâne ridicată de 5,1 - 5,8 g/l H
2
SO
4
.
 Zonare. Timpuriu de Pietroasa se cultivă cu rezultate bune în podgoriile din
sudul ţării, unde îşi valorifică timpurietatea. Contribuie la lărgirea conveierului de soiuri
timpurii pentru struguri de masă.
5.7.4. VICTORIA
 Origine. Este un hibrid complex, obţinut prin încrucişarea soiurilor: Cardinal x
(Alphonse Lavallée x Ahmeur bou Ahmeur) x Afuz Ali alb. Hibridările s-au efectuat în
cadrul Institutului de Cercetări Horti-viticole (I.C.H.V.) Bucureşti, de către VICTORIA
LEPĂDATU. Lucrările de selecţie au continuat la Staţiunea de Cercetări Viticole din
Drăgăşani, soiul fiind omologat în anul 1978. Este una din cele mai valoroase creaţii de
soiuri româneşti pentru struguri de masă. Se impune prin timpurietate, dar mai ales prin
aspectul foarte frumos al strugurilor şi prin productivitate ridicată. Ca genotip, întruneşte
însuşiri de heterozis, în ceea ce priveşte mărimea strugurilor şi boabelor, acestea fiind net
superioare celor întâlnite la soiurile parentale.
 Caracterele ampelografice. La dezmugurire, rozeta şi frunzuliţele tinere sunt
glabre, lucioase şi de culoare verde-arămie. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 - 18 cm
lungime), întreagă, mai rar trilobată, cu limbul neted şi glabru pe ambele feţe. Sinusurile

47
laterale sunt superficiale şi deschise, iar sinusul peţiolar în formă de V deschis. Lăstarii de
vigoare mijlocie, culoare verde şi scoarţa uşor striată. Coardele toamna, capătă o culoare
brună-cafenie. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil.
Strugurii sunt mari 350 - 580 g, conici sau cilindro-conici, cu boabele aşezate compact pe
ciorchine. Bobul mare şi foarte mare (6,5 g), ovoidal de culoare galbenă-chihlimbarie
(ambră); pulpa semicrocantă, gustul echilibrat, nearomat.
 Însuşirile agrobiologice. Victoria este un soi cu vigoare mijlocie spre mare,
fertilitate bună (63 - 73 % lăstari fertili), valorile coeficienţilor de fertilitate oscilând între
0,86 - 1,05 coeficientul de fertilitate relativ şi 1,45 - 1,79 coeficientul de fertilitate
absolut. Productivitatea soiului este mare: indicele de productivitate relativ 398, iar
indicele de productivitate absolut 657. Rezistenţe biologice: bună la ger (-18°C . . . -
20°C) şi la secetă; se comportă bine faţă de brumele şi îngheţurile de primăvară, datorită
dezmuguririi târzii; rezistenţă mijlocie la boli şi dăunători. Soiul Victoria se cultivă cu
rezultate bune pe terenurile fertile de la baza versanţilor, cu soluri bine drenate. Are afinitate
bună la altoire pe portaltoii 140 Ru, SO
4-4
şi SC 26. Formele de conducere în plantaţii
recomandate sunt: capul înălţat Dr. Guyot, cu tăiere mixtă şi cordonul dublu genevez, în
podgoria Ostrov. Încărcătura de rod care se lasă la tăiere este de 40 - 50 ochi/butuc, respectiv
12 - 15 ochi/m
2
. Reacţionează puternic la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, consumul
specific de elemente nutritive fiind predominant potasic: B 6,3 kg, P 1,5 kg, K 8,2 kg. De
asemenea, la lucrările în verde, în special la normarea inflorescenţelor lăsându-se pe butuc în
medie 12 inflorescenţe; operaţiunea trebuie executată cu 2 - 3 zile înainte de declanşarea
înfloritului în masă a soiului.
 Însuşirile tehnologice. Maturarea strugurilor are loc în epoca a II-a, durata de
conservabilitate a strugurilor pe butuc fiind mare, cca 30 zile. Producţiile de struguri sunt mari,
de peste 16 t/ha, din care producţie marfă 83 - 85 %. La maturitatea de consum, strugurii
acumulează 140 - 150 g/l zaharuri, iar aciditatea este relativ scăzută 3,5 - 3,8 g/l H
2
SO
4
.
 Zonare. Soiul Victoria este recomandat în toate podgoriile şi centrele viticole
specializate în producţia strugurilor de masă, înlocuind în mare parte, soiurile Regina
viilor şi Cardinal; ponderea sa în conveierul varietal fiind de maximum 25 %. Dă
rezultate bune în podgoriile Greaca, Ostrov, Drăgăşani şi în centrele viticole de pe
Terasele Dunării. Fiind un soi valoros, a fost luat în cultură şi în alte ţări viticole din
Europa (Italia, Franţa, Portugalia). Este considerat ca fiind creaţia cea mai valoroasă de
soiuri pentru struguri de masă din România.

5.7.5. TIMPURIU DE CLUJ

 Origine. A fost obţinut la S.C.P.P. Cluj, prin hibridare sexuată controlată între
soiurile Crâmpoşie x Frumoasă de Ghioroc (ST. OPREA şi colab.). Omologarea soiului s-a
făcut în anul 1979. Se remarcă prin timpurietate, rezistenţă bună la ger şi fertilitate ridicată.
 Caracterele ampelografice. La dezmugurire, rozeta este de culoare verde-gălbui şi
acoperită cu scame dese. Frunza adultă de mărime mijlocie, întreagă, tri sau pentalobată
(polimorfism foliar), cu limbul uşor gofrat. Sinusurile laterale sunt adânci şi închise, iar
sinusul peţiolar în formă de liră deschisă. Lăstarii de culoare verde-vineţie, cu scoarţă
netedă. Coardele toamna capătă o culoare cărămizie-roşietică. Floarea este hermafrodită
normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt de mărime mijlocie (180-250 g),
cilindro-conici, cu boabele aşezate nu prea des pe ciorchine. Boabele mijlocii, sferic-
ovale, de culoare galben-verzuie, acoperite cu un strat fin de pruină. Pulpa semicrocantă
cu aromă fină.
 Însuşirile agrobiologice. Vigoare mijlocie spre mare, fertilitate ridicată (70 %
lăstari fertili). Dezmugureşte timpuriu, în prima decadă a lunii aprilie, intrarea strugurilor
în pârgă are loc devreme (20 – 25 VII), iar maturarea deplină se realizează după 16 – 20
VIII. Lăstarii maturează lemnul devreme, încât la sfârşitul perioadei de vegetaţie 70 %
din lungimea lăstarului are lemnul maturat. Forma de conducere recomandată este
cordonul bilateral pe tulpini semiînalte cu sistem scurt de tăiere (cepi de rod de 2 – 3 ochi
şi cordiţe de 5 – 6 ochi), sarcina de rod fiind de 18 – 20 ochi/m². Soiul nu necesită lucrări
şi operaţiuni în verde, speciale.

48
 Însuşirile tehnologice. Maturarea strugurilor are loc în epoca a II-a (spre
sfârşitul lunii august), iar în condiţiile climatice din Transilvania, în epoca a III-a.
Producţiile de struguri sunt mari de 3-5 kg/butuc; producţiile calculate la hectar variază
între 16 şi 20 tone, din care producţia marfă 85 %. Acumulează cantităţi mari de zaharuri
de până la 180 g/l, încât strugurii pot fi folosiţi şi la vinificare (soi cu însuşiri mixte,
pentru masă şi vin).
 Zonare. Timpuriu de Cluj este autorizat pentru plantare în podgoriile din
Transilvania, în vederea acoperirii consumului local de struguri în stare proaspătă. Se
comportă foarte bine în zona viticolă din nord-estul Moldovei, unde poate completa
conveierul varietal pentru soiurile de masă timpurii.
5.7.6. AROMAT DE IAŞI
 Origine. A fost obţinut prin fecundare liberă din seminţe de Tămâioasă românească,
la Staţiunea de Cercetări Viti-vinicole Iaşi (DĂNULESCU D. şi colab.). Omologarea soiului
a fost făcută în anul 1980. Se remarcă prin timpurietate şi rezistenţă bună la ger.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire slab scămoasă, cu rozeta de culoare
verde-gălbui. Frunzele tinere sunt întregi, cu nuanţă arămie. Frunza adultă de mărime
mijlocie (15-16 cm lungime), orbiculară, cu început de trilobie sau pentalobie. Sinusurile
laterale foarte slab schiţate, iar sinusul peţiolar deschis, în formă de U. Limbul frunzei
este uşor gofrat, de culoare verde-intens, cu peri fini şi rari pe faţa inferioară. Lăstarii sunt
viguroşi, striaţi, cu nuanţe roşietice pe partea însorită. Toamna, coardele capătă o culoare
maronie. Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii de
mărime mijlocie (170 g în medie), cilindro-conici, compacţi, aspectuoşi, de culoare
galbenă-verzuie. Boabele de mărime mijlocie (2,24 g), sferice, cu pulpa semicrocantă şi
gust uşor aromat.
 Însuşirile agrobiologice. Soi viguros, cu perioadă mijlocie de vegetaţie şi
fertilitate bună, în medie 54 % din lăstari sunt fertili. Dezmugureşte târziu, după 25 IV;
pârga strugurilor începe devreme (10 - 15 VII), iar maturarea deplină se realizează în jurul
datei de 20 august (epoca a II-a). Rezistenţe biologice: bună la ger (-22°...-24°C), slabă la
secetă, slabă la mană, bună la oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. Este puternic
atacat de viespi.
 Cerinţele agrotehnice. Are nevoie de portaltoi cu vigoare mijlocie (SO
4
şi SC 2),
forma de conducere adecvată este cordonul bilateral pe semitulpină. Tăierea de rod se poate
face în cepi scurţi de 1-2 ochi sau cordiţe de 4-5 ochi, sarcina care se lasă la tăiere fiind de
l6 - l8 ochi/m². Necesită soluri fertile şi cu umiditate asigurată. În anii secetoşi, boabele
rămân mici şi strugurii sunt uşori. Producţiile care se obţin sunt mari, în medie 18 t/ha.
 Însuşirile tehnologice. Aromat de Iaşi este un soi cu însuşiri tehnologice mixte:
de masă şi de vin. Ca soi de masă, maturează strugurii timpuriu, la circa 3 săptămâni după
Perla de Csaba, completând astfel conveierul varietal al soiurilor de masă timpurii.
Procentul de producţie marfă este scăzut, în jur de 60 - 65 % din cauza neuniformităţii
boabelor spre vârful ciorchinelui. Prin lăsarea strugurilor până la maturarea lor deplină, se
acumulează cantităţi mari de zaharuri, de peste 190 g/l şi pot fi folosiţi la vinificare. Se
obţin vinuri albe de calitate superioară care acoperă cerinţele podgorenilor încă de la
începutul lunii septembrie.
 Variaţii şi clone. Deşi este un soi nou, prezintă două biotipuri: un biotip valoros,
cu boabe mijlocii de culoare galbenă, care acumulează multe zaharuri; altul cu boabe
mici, neuniforme pe ciorchine, de culoare verde şi cu conţinut mic în zaharuri. Se impune
deci, continuarea lucrărilor de selecţie la acest soi, care nu este încă consolidat genetic.
 Zonare. Aromat de Iaşi se cultivă cu rezultate bune în podgoriile şi centrele viticole
din partea de N-E a Moldovei (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui), unde este apreciat prin
timpurietatea sa. Asigură primii struguri de masă pe piaţă şi poate fi folosit şi la vinificare.
5.8. SOIURILE PENTRU STRUGURI DE MASĂ CU MATURARE MIJLOCIE
Această grupă de soiuri este cea mai importantă şi mai bine reprezentată în
podgoriile din ţara noastră. Ponderea lor în cultură depăşeşte 60 % din suprafaţa totală
destinată soiurilor pentru struguri de masă. Sunt soiuri de mare producţie (peste 20 tone
struguri la hectar), care maturează strugurii în epocile III-IV.

49
La maturarea deplină acumulează cantităţi mari de zaharuri în struguri, multe din
ele putând fi folosite şi la vinificare. Principalele soiuri cultivate în podgoriile noastre
sunt: Chasselas doré, Chasselas roz, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda, Cinsaut,
Alphonse Lavallée. La acestea se adaugă soiurile româneşti nou create: Azur, Cetăţuia,
Triumf, Napoca, Chasselas de Băneasa, Splendid, Milcov, Silvania, Someşan şi
Transilvania.

5.8.1. CHASSELAS DORÉ

 Sinonime: Chasselas croquant, Chasselas de Thomery, Chasselas de
Fontainbleau, Chasselas de Moissac, Chasselas de Florence, Abélone, Moren sau
Mornant blanc - în Franţa; Chasselas dorato, Marzemina bianca - în Italia; Florenci
Jouana - în Spania; Fendant, Rozmarintraube, Terravin - în Elveţia; Weiser Gutedel,
Moster, Wälscher, Edelweiss, Susstraube, Silberling, Junker Frantraube - în Germania şi
Austria; Gyóngszöló, Feher Gyóngyszölo, Fabianszölö - în Ungaria, Plemenka sau
Zlahtina Bigela - în Iugoslavia; Pruskawa sau Biela Plemenka - în Croaţia; White
Chasselas, White Sweetwater, Royal Muscadine, White Muscadine - în Anglia.
Soiul Chasselas doré este considerat a fi cel mai universal din cele peste cinci mii
soiuri de masă catalogate de ampelografi. Este în acelaşi timp soiul de referinţă, pentru
epoca de maturare a celorlalte soiuri existente în cultură. Datorită epocii de maturare şi
însuşirilor de productivitate, este preferat de către viticultori şi consumatori.
 Origine. Soi foarte vechi, cunoscut încă din anul 1200. Asupra originii sale
părerile ampelografilor sunt împărţite:
 origine franceză, după SALOMON (1900), citat de P. VIALA. Denumirea
soiului s-ar trage de la localitatea Chasselas, existentă în departamentul Saône et Loire;
 origine elveţiană (cea mai plauzibilă), unde Chasselas este răspândit cel mai
mult în cultură şi cunoscut încă din evul mediu (sec. XV), sub denumirea de Fendant. Din
Elveţia a pătruns în Franţa (A. BERGET, 1921) în perioada 1515 - 1830, fiind introdus de
către soldaţii elveţieni care la vremea respectivă se aflau în serviciile Franţei.
 origine orientală (Asia Mică), unde se presupune că a fost cultivat din
timpuri foarte vechi în împrejurimile Constantinopolului, înainte de apariţia soiului
Ceauş, care este prin excelenţă preferat de populaţia musulmană;
 origine egipteană (A. BERGET, 1932), oaza El Fayum, situată la circa 80
km sud-est de Cairo, unde se cultivă soiul de viţă de vie Fayumi, cu struguri negri şi
boabe ovoide, care se aseamănă cu Chasselas.
De fapt există un grup de Chasselale: Chasselas blanc, Chasselas doré, Chasselas
rose, Chasselas violet, Chasselas Queen Victoria, Chasselas musqué, Chasselas persille
sau Chasselas cioutat etc. Cel mai valoros rămâne soiul Chasselas doré care s-a răspândit
în toate ţările viticole din lume, devenind soi cosmopolit.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire pufoasă, albicioasă. Frunzele tinere sunt
lucioase, ondulate, puternic bronzate, de culoare arămie-aprinsă (caracter tare de
recunoaştere a soiului). Frunza adultă de mărime mijlocie (13-16 cm lungime), tronconică,
pentalobată, mai rar trilobată, codul ampelometric 146-3-69. Sinusurile laterale superioare
deschise, în formă de liră cu baza ascuţită; sinusurile laterale inferioare închise, iar sinusul
peţiolar în formă eliptică mai mult sau mai puţin închis. Peţiolul frunzei este lung de 9-11
cm, de culoare verde cu nuanţe maronii. Limbul frunzei este glabru pe ambele feţe, cu peri
fini de-a lungul nervurilor pe faţa inferioară a frunzei. Lăstarii de vigoare mijlocie,
meritalele de 10 - 12 cm lungime, culoare verde roşietică şi prevăzut cu striuri proeminente.
Cârceii sunt foarte mari, bifurcaţi şi lemnificaţi. Coardele toamna capătă o culoare cafenie-
roşcată, mai intensă la noduri. Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind
autofertil. Strugurii sunt de mărime mijlocie (130 - 160 g în medie), cilindro-conici, cu
prima ramificaţie a ciorchinelui transformată într-un cârcel de 2-3 bobiţe. Bobul este sferic,
de mărime mijlocie, culoare verde-gălbuie (aurie) cu pete ruginii pe partea însorită. Pulpa
semicrocantă, suculentă, cu gust specific soiului (gust de Chasselas).
 Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă de vegetaţie mijlocie 150 - 160 zile,
timp în care necestită 2800 - 3000°C temperatură globală. Are vigoare redusă, fertilitate şi
productivitate mare (75 - 80 % lăstari fertili), numărul de inflorescenţe pe lăstari fiind în

50
medie de 2-3. Dezmugureşte devreme, în prima decadă a lunii aprilie, înfloritul are loc
de asemenea devreme, spre sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, iar maturarea deplină
a strugurilor se realizează în epoca a III-a (10 - 15 septembrie). Soiul emite cu uşurinţă
lăstari din lemnul bătrân multianual, încât butucii se refac în urma accidentelor climatice.
Rezistenţe biologice: bună la ger (-20°C . . .-22
0
C) şi la secetă, foarte sensibil la mană şi
eutipoză, toleranţă la oidium, putregaiul cenuşiu şi la moliile strugurilor.
 Cerinţele agrotehnice. Având plasticitate ecologică mare, se adaptează la
condiţiile climatice din toate regiunile viticole ale ţării. Cele mai bune rezultate se obţin
în zonele colinare subcarpatice, cu expoziţii însorite şi soluri scheletice. În zonele de şes
cu soluri fertile, valoarea comercială a strugurilor scade: strugurii rămân de culoare verde,
sunt deşi la boabe (bătuţi), iar pulpa devine zemoasă. Se comportă bine pe portaltoii SO
4-
4
, 140 Ru, SC 71 - portaltoi viguroşi, asigurând o garnisire mai bună cu elemente de rod a
butucilor. Formele de conducere în plantaţii, recomandate sunt: capul înălţat Dr. Guyot pe
semitulpină, cu verigi lungi de rod de 10 - 12 ochi şi cordonul bilateral, cu tăiere în cepi
roditori. Încărcătura de rod la tăiere, 12- 14 ochi/m². Fiind un soi foarte productiv, are
consumul specific ridicat de elemente nutritive: N 8,3 kg, K 4,3 kg. Dozele de
îngrăşăminte chimice recomandate sunt următoarele: 80 kg N, 100 kg P
2
O
5
, 150 kg
K
2
O/ha s.a. Necesită tratamente fitosanitare multe împotriva manei, deoarece este sensibil
la atacul acestei ciuperci patogene.
 Însuşirile tehnologice. În podgoriile din sudul ţării, soiul Chasselas doré
realizează maturarea de consum a strugurilor mai devreme, la sfârşitul lunii august -
începutul lunii septembrie; în celelalte zone viticole, între 10 - 15 septembrie. Producţiile
de struguri sunt mari, de până la 20 t/ha şi chiar mai mult, din care producţia marfă 70 -
80 %. Pentru a se mări procentul de producţie marfă trebuie executată lucrarea de
normare a inflorescenţelor pe butuc, după legatul florilor şi formarea boabelor, lăsându-se
un număr de maxim 30 inflorescenţe. Strugurii acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri
(150 - 160 g/l), în contextul unei acidităţi echilibrate de 4,5 - 5,5 g/l H
2
SO
4
. De aceea se
pot vinifica, obţinându-se vinuri uşoare de masă, foarte echilibrate.
 Variaţii şi clone. La noi în ţară selecţia clonală a soiului Chasselas a fost
efectuată la S.C.P.V.V. Iaşi, fiind extrasă clona Chasselas doré - 20 Iş (CALISTRU GH.,
1987). Această clonă se remarcă prin producţii mari şi constante de struguri (26 t/ha). În
prezent se înmulţeşte în pepiniere, pentru a fi extinsă în cultură şi înlocui vechea
populaţie de Chasselas.
 Zonare. Soiul Chasselas doré este cultivat în toate ţările viticole europene, cât şi
în California şi Noua Zeelandă. În Elveţia este principalul soi pentru struguri de vin. Deşi
este un soi valoros, ponderea sa în cultură se află în scădere în toate ţările, deoarece la
export sunt preferaţi din ce în ce mai mult strugurii cu boabe mari de tipul Dattier. La noi
în ţară deţine încă primul loc, circa 13.000 ha din totalul suprafeţei soiurilor pentru struguri de
masă (33 %). Ponderea cea mai mare o are în podgoriile din Moldova (8900 ha), de unde se
livrează cele mai mari cantităţi de struguri la export. treptat, suprafeţele ocupate de soiul
Chasselas doré vor fi restrânse în favoarea soiurilor de masă apirene.

5.8.2. CHASSELAS ROSE

 Sinonime: Chasselas rose royale, Chasselas rose de Falloux - în Franţa; Roter
Gutedel - în Germania; Chasselas de Negroponte - în România.
 Origine: variaţie mugurală din Chasselas royale, obţinută în Franţa de către
BRETONNEAU DE TOURS.
 Caracterele ampelografice. Prezintă aceleaşi caractere fenotipice ca soiul
Chasselas doré, de care se deosebeşte doar prin coloritul roz al strugurilor. Strugurii sunt
mai mari şi cu boabele aşezate relativ rar pe ciorchine. Producţiile de struguri sunt mai mici
decât la Chasselas doré (10 - 12 t/ha), de aceea se cultivă pe suprafeţe reduse, obişnuit în
amestec cu Chasselas doré. Strugurii sunt preferaţi de către consumatori, datorită coloritului
roz atrăgător al boabelor.
 Variaţii şi clone. Fiind un soi valoros, la S.C.P.V.V. Iaşi s-au facut lucrări de
selecţie clonală, în anul 1999 fiind omologată clona Chasselas roz-17 Iş, (DAMIAN
DOINA,1982), care dă o producţie medie de 19,5 t/ha.

51
CHASSELAS BLANC. Este considerat soiul sintetic, din care au rezultat celelalte
Chasselale. S-a răspândit mai puţin în cultură, deoarece strugurii nu sunt aspectuoşi
(culoarea alb-verzui a boabelor). Se întâlneşte în plantaţiile mai vechi, alături de soiul
Chasselas doré.
CHASSELAS MUSQUÉ (Chasselas blanc musqué, Chasselas musqué de Nantes,
Chasselas passatuti). A rezultat din seminţe de Chasselas doré, obţinute prin fecundare
liberă. Strugurii sunt mici, bătuţi, cu boabe mărunte şi aromă de muscat. Este răspândit în
ţările viticole din nordul Africii (Algeria, Maroc, Tunisia). La noi se întâlneşte doar în
colecţiile ampelografice.

5.8.3. MUSCAT DE HAMBURG

 Sinonime: Black Muscat of Alexandria, Snow's Muscat Hamburg - în Anglia;
Muscat Albertdient's - în Belgia; Moscate di Amburgo sau Zibbibo nero - în Italia;
Muscat cerni Alexandriski - în Rusia; Hamburgski Misket - în Bulgaria, Macedonia şi
Serbia; Ceuro - în Grecia.
 Origine. Se ignoră originea exactă a acestui soi care poartă numele oraşului
Hamburg, unde se cultiva demult în sere. Din Germania a trecut în Anglia (1860), încât
unii ampelografi au avansat ipoteza că ar fi rezultat din încrucişarea celebrului soi
Frankenthal, răspândit la acea vreme în serele din Anglia, cu soiul Muscat de Alexandria.
Prin urmare, ar fi un hibrid în F
1
între Muscat de Alexandria şi Frankental, care manifestă
heterorisul însuşirii de "Muscat".
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire pâsloasă verde-albicioasă. Frunzele
tinere sunt roşietice, puternic bronzate şi acoperite cu scame rare. Frunza adultă este mare
(20 - 22 cm lungime), cuneiformă, trilobată sau pentalobată, cu lobul terminal alungit,
codul ampelografic 146-3-35. Limbul frunzei este uşor grofat, cu sinusurile laterale
superioare înguste şi închise iar cele laterale inferioare, superficiale şi deschise. Sinusul
peţiolar are formă de V şi este mai mult sau mai puţin închis. Dinţii frunzei sunt ascuţiţi,
de culoare gălbuie, încât limbul frunzei prezintă un fel de halou pe margini. Frunza este
puternic peroasă pe faţa inferioară, la fel şi nervurile principale. Lăstarii de culoare verde-
monton, cu striuri maronii pe partea însorită şi acoperiţi cu perişori spre vârf. Floarea
hermafrodită normală, pe tipul 5. Din cauză că polenul are capacitatea foarte scăzută de
germinare, trebuie să i se asigure polenizatori în plantaţii. De asemenea, se remarcă şi
fenomenul de cleistogamie al florilor. Strugurii sunt mari (300 - 500 g şi peste), rămuroşi,
cu ramificaţiile secundare foarte dezvoltate; pedunculul este lung şi erbaceu, la fel şi
restul ciorchinelui. Boabele sunt mari, 15 - 20 mm grosime. În cultură se întâlnesc două
biotipuri de Muscat de Hamburg: un biotip cu boabe sferice – uşor ovale, colorate
uniform în negru-albăstrui, considerat cel mai valoros şi altul cu boabe elipsoidale,
colorate neuniform în roşu-violaceu, mai puţin valoros. Boabele sunt cărnoase, crocante,
cu gust puternic de muscat şi acoperite cu un strat gros de pruină.
 Însuşirile biologice. Perioadă de vegetaţie mijlocie 165 -170 zile, timp în care
necesită peste 3000°C temperatură globală. Are o creştere vegetativă puternică şi
fertilitate bună, 50 - 60 % din lăstari sunt fertili. Este sensibil la meiere şi mărgeluire,
fenomene care se manifestă puternic spre vârful ciorchinilor. În anii cu condiţii climatice
nefavorabile, în timpul înfloritului (timp răcoros şi ploios), florile nu leagă şi cad în masă,
acesta constituind defectul major al soiului Muscat de Hamburg. Rezistenţe biologice:
mijlocie la ger (-18°C); slabă la secetă; foarte sensibil la mană, făinare şi putregaiul
cenuşiu al strugurilor. În zonele de şes este puternic atacat de molii.
 Cerinţele agrotehnice. Muscat de Hamburg are nevoie de multă căldură şi
insolaţie, de aceea se cultivă în condiţii bune în podgoriile din zonele colinare
subcarpatice. Preferă solurile uşoare, bine aprovizionate cu substanţe nutritive şi apă. Pe
nisipuri suferă de secetă. Portaltoii cei mai indicaţi sunt: Riparia gloire pe terenurile
profunde, lipsite de carbonaţi, iar pe terenurile bogate în carbonaţi, portaltoii 41 B şi SO
4-
4
. Pentru asigurarea polenizării suplimentare, în plantaţii se asociază în sortiment biologic
cu soiul Cinsaut: 2 rânduri de Muscat Hamburg, 1 rând de Cinsaut cu care se aseamănă la
struguri. Necesită tăiere lungă cu 8-10 ochi, forma de conducere recomandată fiind capul
înălţat Dr. Guyot. Tăierea în cepi de rod duce la diminuarea producţiei. Încărcătura la

52
tăiere este de 12-15 ochi/m². Reacţionează favorabil la fertilizare, coeficientul de utilizare
a îngrăşămintelor chimice este ridicat (1,0 - 1,5), consumul specific fiind următorul: N -
7,3; P - 2,0; K - 4,4. Dozele de îngrăşăminte recomandate: N
150
, P
85
, K
100
kg/ha s.a.; la 4
ani se administrează îngrăşăminte organice - 40 t/ha. În condiţii de irigare, producţia de
struguri creşte simţitor, prin uniformitatea boabelor şi mărimea strugurilor. Necesită
operaţiuni în verde ca: plivitul lăstarilor sterili în totalitate; normarea inflorescenţelor pe
butuc 24 - 26 inflorescenţe în medie; scurtarea vârfului inflorescenţelor cu 1/3, după
legatul florilor. Fiind sensibil la mucegai, cu două săptămâni înainte de cules se face
desfrunzitul parţial, în zona strugurilor.
 Însuşirile tehnologice. Muscat de Hamburg întruneşte cele mai înalte însuşiri
tehnologice, fiind considerat "regele soiurilor de masă". În condiţiile ecoclimatice din ţara
noastră, maturarea strugurilor se realizează cu 10 - 15 zile după Chasselas doré (soi de
epoca a IV-a). În sudul ţării maturarea strugurilor începe încă pe la finele lunii august, iar
în podgoriile subcarpatice în tot cursul lunii septembrie. Producţiile obţinute sunt mijlocii
(8 - 10 t/ha), din care 60 - 70 % reprezentând producţia marfă. Durata de conservabilitate
a strugurilor pe butuc este redusă (10 - 15 zile), după care boabele se zbârcesc şi pierd din
aromă. Strugurii rezistă bine la transport; depozitatea trebuie făcută numai în condiţii de
mediu controlat, deoarece rahisul fiind ierbaceu se usucă repede iar boabele se desprind
uşor de pe ciorchine. La maturarea deplină, strugurii acumulează cantităţi mari de zahăr
(160 - 170 g/l), aciditatea rămâne echilibrată (4,5 - 5,5 g/l H
2
SO
4
), încât strugurii se pot
vinifica, obţinându-se vinuri uşoare de consum curent.
 Variaţii şi clone. Fiind un soi foarte vechi, în plantaţii se remarcă o mare
neuniformitate a butucilor în ceea ce priveşte productivitatea, mărimea strugurilor şi coloritul
boabelor. Prin selecţia clonală la S.C.P.V.V. Greaca a fost obţinută clona Muscat Hamburg -
424 Gr, care are o rezistenţă mai bună la ger şi dă producţii mari de struguri de peste 20 t/ha
(GORODEA GR. 1975); de asemenea, la S.C.P.V.V. Pietroasa s-a obţinut clona Muscat
Hamburg-4 Pt care dă producţii de struguri mai mici de 13 - 14 t/ha, însă de foarte bună
calitate, cu boabe mari ovoide, intens colorate şi pruinate (POPA ELENA, 1980).
 Zonare. Muscat de Hamburg este un soi cosmopolit, răspândit în toate ţările
viticole. Suprafeţele cele mai mari se cultivă în Europa (Franţa, Italia, Portugalia, Grecia
etc.), apoi în Asia (China, Japonia, Egipt). S-a răspândit în Australia, Argentina, Ecuador.
La noi în ţară se cultivă pe cca. 3000 ha, ceea ce reprezintă 10 % din suprafaţa ocupată de
soiurile de masă. Este răspândit în 110 centre viticole, din care în 44 centre ca soi
recomandat şi în 66 centre ca soi autorizat. Zonele cele mai favorabile sunt în sudul ţării,
pe Terasele Dunării, în Dobrogea, podgoriile Dealu Mare, Dealurile Buzăului şi cele din
sudul Moldovei.

5.8.4. CINSAUT

 Sinonime: Cinsaut, Cinq-saut, Piqepoul, Bourdalés, Prunella - în Franţa;
Ottavianello - în Italia; Malvoise - în California; Hermitage - în Africa de Sud; Blue
Imperial sau Black Prince - în Australia; Negru de Sarichioi - în Dobrogea; Kara sau
Mavro Kara - în Bulgaria şi Serbia.
 Origine. Provine din regiunile viticole Languedoc şi Provance ale Franţei. Sinonimia
de Cinq-saut se trage de la faptul că primul strugure pe lăstar este opus celei de a 5-a frunze.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire pâsloasă de culoare albicioasă, cu
marginile rozetei carminate. Frunzele tinere sunt scămoase, gofrate şi de culoare verde-
roşietică. Frunza adultă de mărime mijlocie (15 - 18 cm lungime), orbiculară, pentalobată,
cu lobul terminal bine detaşat şi lăţit în partea de mijloc. Codul general ampelometric al
frunzei 035-2-58. Sinusurile laterale sunt adânci, ovale, mai mult sau mai puţin închise,
iar sinusul peţiolar în formă de liră deschisă cu baza ascuţită. Limbul frunzei este uşor
grofat, scămos pe faţa inferioară şi prevăzut cu dinţi ascuţiţi, foarte deşi. Toamna,
frunzele se colorează în roşu. Floarea hermafrodită normală, de tipul 5, soiul fiind
autofertil. Polenul este abundent şi fertil, de aceea se foloseşte ca polenizator pentru
Muscat de Hamburg. Lăstarii de vigoare mijlocie, cu meritale mijlocii (11 - 13 cm
lungime) de culoare verde clar, glabrii şi cu cârcei mari, puternici. Toamna coardele
capătă o culoare maro-vineţie, iar scoarţa devine cerată. Strugurii sunt mari (până la 400

53
g), cilindro-conici, compacţi, uneori aripaţi. Boabele mari, uşor ovale, de culoare neagră-
violacee, intens pruinate; pulpa semicrocantă, zemoasă, lipsită de aromă.
 Însuşirile agrobiologice. Cinsaut are perioadă de vegetaţie lungă, peste 190 zile,
timp în care necesită 2850 - 3000°C temperatură globală. Vigoarea mijlocie, fertilitate
ridicată, peste 65 % lăstari fertili. Se reface uşor în urma accidentelor climatice, deoarece
emite cu uşurinţă lăstari de pe lemnul multianual. Dezmugureşte târziu, spre sfârşitul lunii
aprilie, intră în pârgă devreme şi maturează strugurii între 15 şi 20 septembrie. Rezistenţe
biologice: toleranţă mijlocie la ger (-18°C), foarte sensibil la mană, oidium, eutipoză,
black-rot, putregaiul cenuşiu, moliile strugurilor, acarieni. Are însă o bună rezistenţă la
secetă. Este un soi foarte delicat, sensibil la boli şi numeroşi dăunători.
 Cerinţele agrotehnice. Necesită terenuri fertile, cu expoziţii sudice, însorite şi
portaltoi mai puţin viguroşi (SO
4-4
, 41 B, SC 26). Se pretează la formele de conducere
semiînalte, capul înălţat dr. Guyot, încărcătura la tăiere fiind de 12 - 14 ochi/m².
Valorifică bine îngrăşămintele chimice, în sistemul de fertilizare predominând
îngrăşămintele cu P şi K.
 Însuşirile tehnologice. Maturarea strugurilor are loc odată cu soiul Muscat de
Hamburg sau chiar mai devreme. Strugurii nu se impun prin calităţi tehnologice
deosebite: au perioadă scurtă de conservabilitate pe butuc şi nu rezistă la transport. În
Franţa sunt apreciaţi ca struguri pentru masă şi comercializaţi sub denumirea de
"Oeillade". Dă producţii mari de struguri, de peste 15 tone/ha. Cea mai mare parte din
producţia de struguri se foloseşte la vinificare. Acumulează însă cantităţi mijlocii de
zaharuri (160 - 170 g/l), iar aciditatea rămâne deficitară. Vinurile obţinute sunt suple şi
catifelate, de culoare roşie-rubinie.
 Zonare. La noi în ţară nu este autorizat pentru plantare, ci doar recomandat ca
polenizator în plantaţiile de Muscat Hamburg. S-a cultivat în trecut mai mult în podgoriile
din Dobrogea şi Moldova, unde se mai pot întâlni plantaţii pure de Cinsaut (podgoriile
Babadag, Huşi, Odobeşti, Panciu, Nicoreşti).

5.8.5. MUSCAT DE ADDA

 Sinonime: Muscat de Adda sau Muscat d'Adda
 Origine. A fost creat în Italia de către selecţionatorul LUIGI PIROVANO (anul
1892), din seminţe de Muscat Hamburg rezultate prin autopolenizare. La noi în ţară, soiul
a fost introdus în anul 1962.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, cu rozeta de culoare verde-
cafenie; frunzele tinere sunt acoperite cu scame rare. Frunza adultă este mare (16-18 cm
lungime), pentalobată mai rar trilobată, cu sinusurile laterale superioare adânci, eliptice şi
închise; sinusurile laterale inferioare sunt abia schiţate. Limbul frunzei este slab gofrat,
uşor peros pe faţa inferioară şi cu dinţatura neregulată. Lăstarii viguroşi, cu meritalele
mijlocii (12 - 14 cm lungime), prevăzuţi cu striuri fine, cafenii. Floarea hermafrodită
normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Polenul are capacitate mare de germinare,
înlăturându-se neajunsul întâlnit la Muscat de Hamburg. Strugurii sunt mari, cilindro-
conici, uneori biaripaţi, cu boabele aşezate des pe ciorchine. Bobul mare, sferic, de
culoare neagră-violacee, acoperit cu multă pruină. Pulpa bobului este cărnoasă, crocantă,
cu gust slab de muscat.
 Însuşirile biologice. Faţă de Muscat de Hamburg din care provine, soiul Muscat
de Adda este mult mai viguros; are creşteri vegetative puternice şi frunziş bogat.
Lungimea perioadei de vegetaţie 170 - 180 zile, timp în care necesită peste 3000 °C
temperatură globală. Fertilitatea soiului este ridicată 50 - 67 % lăstari fertili. Rezistenţe
biologice: toleranţă slabă la ger (-16°C . . . -18°C) şi la secetă; sensibil la mană, oidium şi
putregaiul cenuşiu al strugurilor.
 Cerinţele agrotehnice. Soiul Muscat d'Adda necesită terenuri cu expoziţii
însorite, fertile şi bine aprovizionate cu apă. Se pretează la conducerea pe tulpini
semiînalte, cu tăiere în verigi lungi de rod. Sarcina la tăiere este de 12-15 ochi/m²,
repartizată pe coarde lungi de 14 - 15 ochi. Fiind un soi viguros şi foarte productiv,
necesită doze mari de îngrăşăminte, în special cu P şi K, consumul specific fiind
următorul: N
8,3
, P
0,9
, K
4,5
. Prin irigare se obţin sporuri de producţie de 1,5 - 1,8 t/ha,

54
coeficientul mediu de valorificare a apei din sol fiind de 0,258 m
3
/kg de struguri.
Operaţiunile în verde necesare: plivitul lăstarilor sterili, în proporţie de 25 - 30 %;
normarea încărcăturii de rod pe butuc, maximum 24 - 26 inflorescenţe; scurtarea cu 1/3
din lungimea inflorescenţei; desfrunzitul parţial al strugurilor la intrarea în pârgă.
 Însuşirile tehnologice. Muscat d'Adda ajunge la maturitate odată cu soiul
Muscat de Hamburg sau cu câteva zile mai târziu (epoca a IV-a). Acumulează 160 - 170
g/l zaharuri, iar aciditatea totală este de 4,5 - 4,8 g/l H
2
SO
4
. Faţă de Muscat de Hamburg
se caracterizează prin: uniformitatea maturării boabelor pe ciorchine, culoarea uniformă şi
pulpa crocantă, rezistenţa sporită la transport a strugurilor, durată lungă de conservare a
strugurilor pe butuc (25 - 30 zile), păstrarea îndelungată peste iarnă, în depozite
frigorifice (3 - 4 luni). Producţiile de struguri obţinute sunt mari (15 - 20 t/ha), din care 80
- 85 % producţie marfă.
 Variaţii şi clone. Prin selecţie clonală la Staţiunea de cercetare viti-vinicolă
Pietroasa a fost obţinută clona Muscat de Adda-5 Pt, omologată în anul 1995, care dă
producţii de 18 t/ha.
 Zonare. Soiul Muscat d'Adda s-a răspândit în toate ţările viticole, însă pe
suprafeţe mult mai mici decât Muscat de Hamburg. Având rezistenţă slabă la ger este
cultivat preponderent în partea de sud a ţării pe Terasele Dunării, în Dobrogea şi podgoria
Dealul-Mare. Intră în sortimentele a 51 de centre viticole, din care în 28 centre ca soi
recomandat, iar în 25 centre ca soi autorizat. Suprafaţa pe care în prezent o ocupă în
cultură este de cca. 500 ha. Se prevede extinderea lui în cultură în toate podgoriile care au
ca direcţie de producţie strugurii de masă, alături de soiul Muscat de Hamburg.

5.8.6. ALPHONSE LAVALLÉE

 Sinonime: Ribier - în California; Royal sau Royal Albert - în Belgia; Enfes - în Turcia.
 Origine. A fost obţinut în Franţa de către un pepinierist din Orleans (anul 1860),
dintr-un amestec de seminţe provenite din fecundări libere. Denumirea soiului a fost
dedicată lui Alphonse Lavallée, care la vremea respectivă era preşedintele Societăţii de
horticultori a Franţei.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, pâsloasă, de culoare albă cu
nuanţă violacee. Frunzele tinere au marginile bronzate şi sunt acoperite cu scame dese. Frunza
adultă este foarte mare (24 - 26 cm lungime); orbiculară, pentalobată, codul ampelometric
036-3-57. Sinusurile laterale superioare înguste şi cu marginile suprapuse (închise), iar
sinusurile laterale inferioare, superficiale şi deschise. Sinusul peţiolar în formă de U deschis.
Limbul frunzei este plan, cu mezofilul gros, uşor băşicat, scămos pe faţa inferioară. Dinţii
ogivali, dispuşi pe două serii. Lăstarii viguroşi, cu meritalele lungi (14 - 16 cm lungime),
culoare verde, acoperiţi cu scame către vârf. Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul
fiind autofertil. Strugurii sunt mari (250 - 650 g), tronconici, uneori aripaţi, uşor lacşi. Boabele
mari, sferice, uşor aplatizate la bază, de culoare neagră - violacee şi acoperite cu un strat gros
de pruină. Pulpa cărnoasă, semicrocantă, cu gust plăcut.
 Însuşirile biologice. Perioadă lungă de vegetaţie, peste 190 zile, timp în care
necesită 3200 - 3400°C temperatură globală. Dezmugurire târzie, creştere vegetativă
puternică şi cu port etalat. Are fertilitate bună - 60-65 % lăstari fertili şi productivitate
mare. Sensibil la mărgeluire şi căderea florilor, îndeosebi spre vârful ciorchinilor. Alte
neajunsuri ale soiului: coloritul neuniform al boabelor şi fisurarea lor în zona
pedicelelelor, favorizându-se atacul de mucegai. Rezistenţe biologice: sensibil la ger (-
16°C . . .-18°C); sensibil la mană, oidium, excorioză şi putregaiul cenuşiu al strugurilor;
rezistenţă mijlocie la secetă.
 Însuşiri agrotehnice şi tehnologice. Soiul Alphonse Lavallée necesită terenuri
fertile, cu expoziţii sudice. Fiind un soi viguros, se cultivă pe portaltoi cu vigoare mai
slabă (41 B, 93 RG, SC 26). Se pretează la conducerea pe tulpini semiînalte în cordon
bilateral, cu tăiere în cepi de rod. Încărcătura care se lasă la tăiere 14 - 18 ochi/m².
reacţionează puternic la irigare şi fertilizare, consumul specific de elemente nutritive fiind
ridicat: N 7,9; P
2
O
5
0,7; K 4,5. De asemenea, reacţionează favorabil la aplicarea
operaţiunilor în verde ca: normarea inflorescenţelor la 23 - 25 pe butuc; scurtarea vârfului
inflorescenţelor cu o treime din lungimea lor; desfrunzitul parţial al strugurilor. Din punct

55
de vedere tehnologic, soiul se remarcă prin frumuseţea şi mărimea strugurilor, rezistenţa
bună la transport şi durata îndelungată de păstrare peste iarnă. Soiul ajunge la maturitate
între 10 - 20 septembrie (cca. o săptămână după Chasselas), iar producţiile obţinute sunt
foarte mari (de 15 - 20 t/ha); producţia marfă - 75 %. Strugurii acumulează zaharuri
puţine (140 - 160 g/l), iar aciditatea variază între 4,5 - 5,5 g/l H
2
SO
4
.
 Zonare. Alphonse Lavallée este un soi cosmopolit, răspândit în Franţa, Italia,
Spania, California, Argentina, Africa de Sud, Chile, Peru, Ecuador etc. În Anglia şi
Belgia este introdus în cultură de seră. La noi ocupă circa 250 ha, fiind autorizat pentru
plantare numai în centrele viticole din sudul ţării, specializate în producerea strugurilor de
masă: Ovidiu - Mangalia, Ostrov, Oltina, Aliman, Feteşti, Greaca şi altele.



5.9. CREAŢII NOI DE SOIURI PENTRU STRUGURI DE MASĂ
CU MATURARE MIJLOCIE

Astfel de creaţii sunt mult mai numeroase, în comparaţie cu cele cu maturare
timpurie şi extratimpurie. Pentru obţinerea lor s-au folosit metodele de hibridare sexuată
controlată intraspecifică, între soiurile autohtone şi străine, precum şi hibridarea liberă. Se
remarcă soiurile obţinute la Catedra de Viticultură a Institutului Agronomic Bucureşti,
Staţiunea de cercetări horticole din Cluj-Napoca şi Staţiunile de cercetări viticole Miniş,
Drăgăşani, Odobeşti.

5.9.1. CETĂŢUIA

 Origine. A fost obţinut prin hibridare sexuată controlată între soiurile Crâmpoşie
x Frumoasă de Ghioroc, la Staţiunea de Cercetări Horticole din Cluj-Napoca (ŞTEFAN
OPREA). Omologarea soiului a avut loc în anul 1979. Face parte din acelaşi ecotip cu
soiul Timpuriu de Cluj. Cetăţuia se remarcă prin rezistenţă bună la ger şi strugurii foarte
aspectuoşi (culoare roşie-închisă).
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire uşor peroasă, cu rozeta de culoare
verde-arămie. Frunza adultă este mică spre mijlocie (11 - 13 cm lungime), tri sau
pentalobată, cu sinusurile laterale slab schiţate: sinusul peţiolar este deschis, în formă de
U. Limbul frunzei de culoare verde-monoton, suprafaţa netedă şi scame rare pe faţa
inferioară; dinţii au marginile drepte şi sunt de mărime mijlocie. Lăstarii au vigoare de
creştere mijlocie, culoare verde cu nuanţe roşietice pe partea însorită. Coardele toamna
capătă culoare maro-vineţie. Floarea este hermafrodită normală, cu polen fertil. Strugurii
sunt mijlocii (280-360 g în medie), cilindro-conici compacţi, rareori aripaţi. Boabele de
mărime mijlocie (2,80 - 3,78 g), formă ovoidă, culoare roşie-închisă şi acoperite cu un
strat fin de pruină; pulpa crocantă şi cu aromă fină de muscat.
 Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă de vegetaţie mijlocie (170 - 175 zile),
vigoare de creştere mijlocie şi fertilitate ridicată, peste 70 % lăstari fertili. Dezmugureşte
devreme, în prima parte a lunii aprilie; întrarea în pârgă la începutul lunii august, iar
maturarea de consum a strugurilor se realizează în primele zile ale lunii septembrie
(înaintea soiului Chasselas doré). Se pretează la cultura pe tulpini semiînalte, forma de
conducere în cordon bilateral. Tăierea cu elemente mijlocii de rod (cordiţe de 4-5 ochi),
sarcina de tăiere 30 - 32 ochi/butuc. S-a constatat că soiul Cetăţuia nu este predispus la
meiere şi mărgeluire. Rezistenţe biologice: toleranţă bună la ger (-18°C . . . -20°C), la
mană şi putregaiul cenuşiu al strugurilor; sensibil la făinare.
 Însuşirile tehnologice. Cetăţuia este soi de epoca a III-a. Conţinutul în zaharuri
al strugurilor variază între 140 - 175 g/l, iar aciditatea totală rămâne ridicată 4,89 - 6,14
g/l H
2
SO
4
. Strugurii sunt foarte aspectuoşi, cu boabele uniforme ca mărime şi viu
colorate. Producţiile de struguri sunt mari, în medie 20 t/ha, din care producţia marfă 85 -
87 %. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este de cca. 2 săptămâni.
 Zonare. Soi care dă rezultate bune în cultură în centrele viticole din Podişul
Transilvaniei, regiunea viticolă a Crişanei şi Maramureşului, în vederea lărgirii
conveierului de soiuri pentru struguri de masă.



56

5.9.2. NAPOCA

 Origine. A fost obţinut din combinaţia hibridă a soiurilor: Alphonse Lavallée x
(Regina viilor x Muscat Hamburg), la Staţiunea de Cercetări Horticole Cluj-Napoca
(ŞTEFAN OPREA). Omologarea soiului a avut loc în anul 1984. Se impune prin
productivitate ridicată şi rezistenţă sporită la ger.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire timpurie cu rozeta de culoare verde-
gălbui, acoperită cu scame rare. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 - 18 cm lungime),
tri sau pentalobată, cu sinusurile laterale superficiale, deschise în formă de U; sinusul
peţiolar în formă de V. Limbul frunzei de culoare verde-pal, uşor gofrat, glabru pe faţa
inferioară. Lăstarii au vigoare de creştere mijlocie, culoarea verde, cu striuri roşii pe
partea însorită. Coardele toamna, capătă o culoare maro-roşcatţ. Floarea hermafrodită
normală, pe tipul 5 sau 6, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mari (350 - 580 g), uneori
aripaţi, cu boabele aşezate nu prea des pe ciorchine (pedicelele vizibile). Bobul de
mărime mijlocie (3,78 - 4,62 g), formă ovoidă, cu pieliţa de culoare neagră, acoperită cu
un strat gros de pruină; pulpa semicrocantă, cu aromă discretă de muscat.
 Însuşirile agrobiologice. Soi cu vigoare mijlocie, perioadă de vegetaţie 160 - 170
zile şi fertilitate ridicată (65 - 70 % lăstari fertili). Dezmugureşte devreme, în prima parte a
lunii aprilie, pârga strugurilor începe după data de 25 iulie, iar maturarea de consum este
realizată către sfârşitul lunii august. Maturează bine lemnul lăstarilor şi diferenţiază mugurii
de rod începând de la baza coardelor. Forma de conducere recomandată este cordonul
bilateral cu tulpină semiînaltă, tăierea în cepi scurţi de rod sau verigi scurte de rod (cordiţe de
4-5 ochi). Sarcina care se lasă la tăiere este de 40 - 45 ochi/butuc. Rezistenţe biologice:
toleranţă ridicată la ger (-20
0
C . . . -22°C); rezistenţă bună la mană şi putregaiul cenuşiu al
strugurilor; sensibil la oidium.
 Însuşirile tehnologice. Napoca maturează strugurii cu circa 2 săptămâni înaintea
soiului Chasselas doré. Strugurii sunt aspectuoşi, coloraţi uniform şi cu rezistenţă bună la
transport. Acumulează cantităţi mici de zaharuri 130 - 140 g/l, iar aciditatea este normală,
în jur de 4,5 - 5,0 g/l H
2
SO
4
. Producţiile de struguri sunt mari (5,6 kg în medie pe butuc),
depăşind 20 t/ha din care producţia marfă 80 - 85 %. Durata de conservabilitate a
strugurilor pe butuc este de 2-3 săptămâni.
 Zonare. Napoca se cultivă în centrele viticole din Transilvania, Crişana şi
Maramureş, pentru asigurarea consumului de struguri în stare proaspătă. Se comportă
foarte bine în podgoriile din partea de N-E a Moldovei (Iaşi, Huşi), unde poate fi introdus
în cultură, în vederea îmbunătăţirii sortimentelor de soiuri pentru struguri de masă.

5.9.3. SPLENDID

 Origine. A rezultat prin hibridarea sexuată controlată între soiurile Black rose x
Regina viilor, la Staţiunea de Cercetări Horticole din Cluj-Napoca (ŞT. OPREA), soiul fiind
omologat în 1984. Se remarcă prin struguri mari, aspectuoşi şi productivitate foarte ridicată.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire glabră, cu rozeta de culoare verde-
gălbui. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 - 18 cm lungime), cuneiformă, pentalobată,
cu sinusurile laterale adânci şi deschise în formă de U; sinusul peţiolar închis, prin
suprapunerea uşoară a marginilor lobilor inferiori. Limbul frunzei de culoare verde-
intens, glabru pe faţa inferioară şi cu dinţi lungi ascuţiţi. Lăstarii au meritale mijlocii (12 -
13 cm lungime), sunt de culoare verde-monoton şi prezintă striuri fine pe suprafaţa
scoarţei. Coardele toamna, capătă o culoare galbenă-maronie. Floarea hermafrodită
normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mari (438 - 600 g), cilindro-
conici, cu boabele aşezate nu prea des pe ciorchine (semicompact). Bobul este mare (5,37
g în medie), ovoidal, de culoare roşie-violacee şi acoperit cu un strat fin de pruină;
culoarea boabelor este însă neuniformă. Pulpa crocantă, uşor colorată în roz şi cu aromă
slabă de muscat.
 Însuşirile agrobiologice. Soi cu vigoare mijlocie, perioadă lungă de vegetaţie şi
fertilitate bună (50 - 55 % lăstari fertili). Productivitatea este ridicată deoarece strugurii
sunt mari. Dezmugurire în a doua parte a lunii aprilie (15 - 25 IV), pârga strugurilor se
declanşează devreme 20 VII - 25 VII, iar maturarea deplină are loc odată cu soiul

57
Chasselas doré. Rezistenţe biologice: bună la ger (-20°C . . . -22°C); slabă la putregaiul
cenuşiu al strugurilor; mijlocie la mană şi oidium. Necesită soluri bogate şi cu umiditate
asigurată. Forma de conducere recomandată este capul înălţat Dr. Guyot pe semitulpină, cu
elemente lungi de rod. Încărcătura care se lasă la tăiere, 25 - 30 ochi/m². Soiul nu este
predispus la meiere şi nici la mărgeluire. Pentru o mai bună uniformitate a mărimii boabelor
şi strugurilor, se recomandă plivitul lăstarilor sterili pe butuc în proporţie de 25 - 30%.
 Însuşirile tehnologice. Maturarea strugurilor în epoca a III-a şi a IV-a, obişnuit,
după soiul Chasselas doré. Acumulează cantităţi mici de zaharuri (127 - 150 g/l), iar
aciditatea rămâne ridicată 5-6 g/l H
2
SO
4
, încât strugurii au un gust vioi, răcoritor.
Producţia care se obţine este mijlocie (17,3 t/ha), din care producţia marfă cca. 90 %.
Strugurii sunt rezistenţi la transport şi se păstrează foarte bine în depozite frigorifice.
 Zonare. Soiul Splendid este inclus în sortimentul soiurilor de masă recomandat
pentru regiunea viticolă a Crişanei şi Maramureşului, în vederea satisfacerii cerinţelor de
consum din luna septembrie.

5.9.4. TRANSILVANIA

 Origine. A fost obţinut prin hibridarea sexuată controlată între soiurile Black
rose x Cardinal la Staţiunea de cercetări Horticole Cluj-Napoca (OPREA ŞTEFAN).
Omologarea soiului s-a făcut în anul 1984. Se remarcă prin productivitate ridicată şi
rezistenţă la Botrytis sp.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire lucioasă, cu rozeta de culoare verde
monoton. Frunza adultă este mare (20 - 21 cm lungime, pentalobată, cu sinusurile laterale
superficiale şi deschise, iar sinusul peţiolar mai mult sau mai puţin închis, în formă de V .
Limbul frunzei de culoare verde-intens, uşor grofat, glabru pe faţa inferioară şi cu dinţi
lungi. Lăstarii cu meritale mijlocii (14 - 16 cm lungime), de culoare verde şi striuri
roşietice pe partea însorită. Coardele toamna, se colorează în maro-cenuşiu. Floarea
hermafrodită normală, pe tipul 5 sau 6, soiul fiind autofertil. Strugurii de mărime mijlocie
(386 - 475 g), cilindro-conici, uneori aripaţi, cu aşezarea boabelor pe ciorchine relativ
lacs (semicompacţi). Bobul de mărime mijlocie (4,25 - 6,06 g), ovoid cu pieliţa groasă, de
culoare neagră-violacee şi acoperită cu multă pruină. Pulpa bobului este crocantă,
acidulată, cu gust discret de muscat.
 Însuşirile agrobiologice. Soiul Transilvania are perioadă mijlocie de vegetaţie
175 – 180 zile, vigoare mijlocie şi fertilitate ridicată, peste 70 % lăstari fertili.
Dezmugureşte în a doua parte a lunii aprilie, intrarea în pârgă are loc târziu (sfârşitul lunii
august), iar maturarea de consum se realizează între 15 şi 20 septembrie (epoca III – IV).
În plantaţii se comportă bine pe portaltoii cu vigoare mijlocie (SO
4-4
, SC 25, 41 B), forma
de conducere semiînaltă - cordonul bilateral Lenz-Moser. Sarcina de rod la tăiere este de
30 – 40 ochi/butuc. Rezistenţe biologice: toleranţă foarte slabă la ger (-15°C . . . -16°C),
sensibilitate la mană şi oidium, rezistenţă mijlocie la putregaiul cenuşiu al strugurilor.
 Însuşirile tehnologice. Fiind un soi cu potenţial de producţie ridicat, asigură
producţii mari de struguri, de peste 20 t/ha. Proporţia de producţie marfă reprezintă cca.
90 %. Acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri (145 - 160 g/l), iar aciditatea este
echilibrată (4,9 - 5,5 g/l H
2
SO
4
). Strugurii se impun prin mărime, coloritul atrăgător şi
uniformitatea mărimii boabelor.
 Zonare. Transilvania este un soi cultivat alături de celelalte soiuri create la Cluj,
în centrele viticole din regiunea Crişanei şi Maramureşului şi cele din Podişul
Transilvaniei.

5.9.5. AZUR

 Origine. A fost obţinut la Staţiunea de Cercetări viticole Drăgăşani, prin
încrucişarea soiurilor Coarnă neagră x Cardinal (VICTORIA LEPĂDATU şi GH.
CONDEI). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1984. Se remarcă prin productivitate
mare, rezistenţă bună la ger şi la secetă.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire glabră, cu rozeta de culoare verde-
arămie; frunzele tinere sunt lucioase şi bronzate. Funza adultă de mărime mijlocie (16 -
18 cm lungime), pentalobată, cu sinusurile laterale adânci, oviforme şi închise; sinusul

58
peţiolar mai mult sau mai puţin închis, în formă de V. Limbul frunzei de culoare verde
intens, slab peros pe faţa inferioară, cu dinţi mijlocii, ascuţiţi. Lăstarii viguroşi, cu
meritale mijlocii şi noduri proeminente. Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul
fiind autofertil. Strugurii sunt de mărime mijlocie (250 - 400 g), cilindro-conici, cu
boabele aşezate nu prea des pe ciorchine. Bobul este mare, ovoid, de culoare neagră
albăstruie (azurie), pieliţa mijlocie, acoperită cu pruină abundentă şi persistentă. Pulpa
bobului crocantă, necolorată şi cu gust discret de muscat.
 Însuşirile agrobiologice. Soi cu vigoare mare, perioadă mijlocie de vegetaţie
(185 - 175 zile) şi fertilitate mijlocie, 55 - 60 % din lăstari sunt fertili. Dezmugureşte în a
doua parte a lunii aprilie, pârga se declanşează devreme (25 - 30 iulie), iar maturarea de
consum a strugurilor în sudul ţării are loc la sfârşitul lunii august - începutul lunii
septembrie (epoca a III-a). Prezintă afinitate bună la altoire cu portaltoi: 140 Ru, SC 26 şi
Kober 5 BB. Forma de conducere recomandată a viţelor în plantaţii este capul înălţat Dr.
Guyot, cu elemente lungi la tăiere (coarde de 12 - 14 ochi). În timpul vegetaţiei, necesită
operaţiuni în verde ca: plivitul lăstarilor sterili în proporţie de până la 25 % şi normarea
inflorescenţelor pe butuc (în medie 20 - 25 inflorescenţe). Soiul nu este predispus la
meiere şi mărgeluire. Rezistenţe biologice: bună la ger şi la secetă; mijlocie la mană şi
oidium; slabă la putregaiul cenuşiu al strugurilor.
 Însuşirile tehnologice. În podgoria Drăgăşani unde a fost creat, maturează
strugurii cu o săptămână după Chasselas doré. Producţiile obţinute sunt mari, în medie
20,5 t/ha din care producţia marfă reprezintă cca. 80 - 82 %. Strugurii acumulează
cantităţi mijlocii de zaharuri (145 - 155 g/l), iar aciditatea mustului rămâne deficitară 3,4 -
3,8 g/l H
2
SO
4
. În ansamblu soiul câştigă prin aspectul strugurilor, foarte atrăgător (boabe
mari, colorate negru-violaceu).
 Zonare. Soiul Azur a fost introdus în podgoria Drăgăşani şi în multe alte centre
viticole din sudul ţării, specializate în producerea strugurilor pentru masă. În prezent nu
se mai regăseşte în lucrările de zonare.

5.9.6. SOMEŞAN

 Origine. A fost obţinut la Staţiunea de cercetări horticole din Cluj-Napoca, prin
autofecundarea elitei hibride Muscat de Hamburg x Regina viilor (OPREA ŞT., OLAR
B.). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1987. Se impune prin productivitate mare şi
struguri foarte aspectuoşi.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire uşor scămoasă, de culoare verde-
arămie. Frunza adultă, de mărime mijlocie (16 - 17 cm lungime), trilobată sau
pentalobată, cu sinusurile laterale superioare închise, eliptice, iar cele inferioare slab
schiţate; sinusul peţiolar este deschis, în formă de V. Limbul frunzei este neted, de
culoare verde intens slab peros pe faţa inferioară. Lăstarii au meritale mijlocii (11 - 13 cm
lungime), culoare verde, cu striuri vineţii pe partea însorită. Floarea este hermafrodită
normală, pe tipul 5 sau 6, soiul fiind autofertil. Strugurii de mărime mijlocie (275 g),
uniaxiali, cilindro-conici, cu boabele aşezate potrivit de des pe ciorchine (struguri
semicompacţi). Bobul mijlociu, ovoidal alungit, de culoare roşie închis, acoperit cu un
strat fin de pruină; pulpa semicrocantă şi cu gust discret de muscat.
 Însuşirile agrobiologice. Soi cu vigoare de creştere mijlocie spre mare şi fertilitate
ridicată, 62 % din lăstari sunt fertili. Dezmugurire timpurie, în prima parte a lunii aprilie;
pârga strugurilor începe pe la sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august; iar maturarea de
consum se realizează odată cu soiul Chasselas şi uneori mai târziu (epoca III - IV). În
plantaţii se comportă bine pe portaltoii Kober 5 BB, SO
4
şi SC 2. Forma de conducere
recomandată este cordonul bilateral Lenz-Moser, cu tulpină semiînaltă şi tăiere în verigi
mijlocii de rod. Încărcătura de rod la tăiere este de 40 - 45 ochi/butuc. Maturează foarte bine
lemnul lăstarilor în toţi anii şi diferenţiază mugurii de rod începând de la baza coardelor.
Rezistenţe biologice: toleranţă la ger (-18
0
C . . . -20°C) şi la secetă; rezistenţă la mană,
oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor.
 Însuşirile tehnologice. Soiul Someşan maturează strugurii odată cu Chasselas doré. În
schimb, dă producţii foarte mari de 20 - 21 t/ha, din care producţia marfă 88 %. Acumulează
cantităţi mijlocii de zaharuri (165 - 170 g/l), iar aciditatea este scăzută (3,5 - 3,6 g/l H
2
SO
4
).

59
Valoarea comercială a soiului este mare, datorită aspectului foarte frumos şi atrăgător al
strugurilor, uniformitatea mărimii boabelor pe ciorchine şi rezistenţă bună la transport.
 Zonare. Someşan cultivat în centrele viticole din regiunea Crişanei şi
Maramureşului, precum şi cele din Podişul Transilvaniei. Scopul urmărit este lărgirea
sortimentului de soiuri pentru struguri de masă, care să acopere necesităţile de consum
din această parte a ţării.

5.9.7. MILCOV

 Origine. A fost creat la Staţiunea de Cercetări Viticole Odobeşti, prin hibridarea
sexuată controlată a soiurilor Coarnă neagră x Muscat de Hamburg (MARGARETA
BĂDIŢESCU şi colab.). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1988. Se remarcă acest soi
prin timpurietate şi rezistenţă bună la ger.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire glabră, cu rozeta de culoare verde
arămie. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 - 18 cm lungime), trilobată, mai rar
pentalobată, cu sinusurile laterale deschise şi superficiale. Limbul frunzei este uşor gofrat.
Lăstarii au meritale mijlocii, noduri proeminente, de culoare verde cu nuanţe roşietice.
Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii de mărime
mijlocie spre mare (233 g în medie), rămuroşi, lacşi şi foarte aspectuoşi. Bobul ovoidal,
de mărime mijlocie, cu pieliţa neagră-violacee, acoperită cu un strat fin de pruină. Pulpa
bobului este semicrocantă şi cu gust plăcut, răcoritor.
 Însuşirile agrobiologice: Soi cu vigoare mijlocie spre mare şi perioadă lungă de
vegetaţie (180 - 190 zile). Fertilitate şi productivitate mijlocie, în medie numai 55 % din
lăstari sunt fertili. Dezmugurire târzie în a doua parte a lunii aprilie; pârga începe
devreme, la sfârşitul lunii iulie, iar maturarea strugurilor se realizează în perioada 16 - 30
august în condiţiile podgoriei Odobeşti. Se comportă bine pe portaltoi SO
4-4
şi Kober 5
BB, forma de conducere recomandată fiind capul înălţat Dr. Guyot. Încărcătura care se
lasă la tăiere este mijlocie (12 - 14 ochi/m²). Reacţionează pozitiv la opertaţiunile în verde
şi în special la plivitul lăstarilor sterili, în proporţie de până la 25 - 30 %. Rezistenţe
biologice: bună la ger (-20°C); mijlocie la secetă şi la putregaiul cenuşiu al strugurilor;
slabă la mană şi oidium.
 Însuşirile tehnologice. Maturează strugurii devreme (epoca II-III de maturare),
producţiile fiind mijlocii (16,5 t/ha). Producţia marfă reprezintă cca. 88 %. Durata de
conservabilitate a strugurilor pe butuc este mică, încât se impune ca recoltarea să se facă
imediat ce strugurii au ajuns la maturitatea de consum. Acumulează cantităţi mari de
zaharuri, de până la 180-185 g/l, iar aciditatea rămâne deficitară în jur de 3,2 g/l H
2
SO
4
.
 Zonare. Milcov a fost introdus în podgoriile din sudul Moldovei (Odobeşti,
Coteşti, Panciu), în vederea completării conveierului de soiuri pentru struguri de masă în
această zonă viticolă a ţării.

5.9.8. PAULA

 Origine. A fost creat la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticutură şi
Vinificaţie Iaşi prin hibridare sexuată intraspecifică a soiurilor Bicane x Aromat de Iaşi.
Autori Gh. Calistru şi Doina Damian, soiul fiind omologat în anul 1997. Se remarcă prin
maturarea timpurie a strugurilor, producţie ridicată şi calitatea bună, comparativ cu soiurile
martor. Este preferat de consumatori datorită aspectului atrăgător al strugurilor şi boabelor.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire timpurie, peroasă, de culoare
verde-gălbui cu nuanţe arămii: frunzele tinere sunt galben-verzui şi acoperite cu scame
rare. Frunza adultă este mijlocie ca mărime (11-13 cm lungime), pentalobată, cu dinţii
lungi având margini drepte. Limbul frunzei este de culoare verde, uşor gofrat, cu perişori
pe ambele feţe, sinusurile laterale în formă de “U”, iar sinusul peţiolar în formă de “ V”,
cu lobii uşor suprapuşi. Lăstarul tânăr este viguros cu meritale mijlocii (10-12 cm), slab
pigmentat, cu perişori scurţi pe vârf. Coardele toamna capătă o culoare brun închis,
netede cu formă eliptică în secţiune transversală. Florile sunt hermafrodite normale, pe
tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii de mărime mijlocie (220-396 g) sunt lacşi, formă
cilindro-conică, uniaxiali, bi sau triaripaţi. Bobul de formă ovoidă, mijlociu ca mărime
(3,5g), are culoarea verde-gălbuie, pruinat, cu pulpa suculentă, discret aromat.

60
 Însuşirile agrobiologice. Paula este un soi cu vigoare mijlocie spre mare de
creştere, cea ce se reflectă asupra fertilităţii şi productivităţii, lăstarii fertili reprezinând
52-66 °. Soi cu perioadă de vegetaţie mijlocie (165-175 zile), timp în care necesită 2800-
3200
0
C temperatură globală Dezmugureşte târziu, la sfârşitul lunii aprilie (22 IV-5 V),
înfloreşte în prima parte a lunii iunie (10 VI-17 VI), pârga strugurilor începe devreme (17
VII-27 VII), iar maturarea deplină se realizează în prima decadă a lunii august (4-17
august), cu 10-14 zile înaintea soiului martor Aromat de Iaşi şi cu 18-25 zile mai devreme
ca soiul Chasselas dore'. Rezistenţe biologice: prezintă rezistenţă buna la ger (-22
0
C . . . -
24
0
C). şi la secetă; mijlocie la mana şi fainare, toleranţă buna la putregaiul cenuşiu al
strugurilor.
 Cerinţele agrotehnice. Soiul Paula necesită terenuri fertile, cu expoziţie
sudică, însorite, are afinitate bună la altoire pe portaltoiul Berlandieri x Rupestris Ruggeri
140 (36 % viţe STAS) şi Berlandieri x Riparia Kober 5 BB. Se pretează la forma de
conducere semiînaltă, cordoan bilateral cu tăieri în verigi de rod (cep de 2-3 ochi +
cordiţă de 4-6 ochi), încărcătura la tăiere fiind în medie de 40-50 ochi pe butuc, respectiv
15-20 ochi/m
2
; se impune semiprotejarea prin muşuroire şi îngroparea coardelor din cepii
de siguranţă. Fiind un soi productiv, necesită doze mari de îngrăţăminte, în special cu P şi
K, consumul specific fiind următorul: N
8,3,
P
O,9 ,
K
4,5
kg/t struguri

Dozele de îngrăţăminte
chimice recomandate sunt: 80 kg N,100 kgP
2
0
2
, 150 kg K
2
O/ha s.a., iar tratamentele
chimice împotriva bolilor criptogamice se aplică la avertizare.
 Însuşirile tehnologice. Soiul Paula realizează maturarea de consum a
strugurilor în perioada 15 august-7 septembrie, încadrându-se în epoca a III-a. Pe lângă
epoca semitimpurie de maturare el vine să diversifice conveierul varietal al strugurilor de
masă, completând un gol în perioada de consum în stare proaspătă, noul soi creat are o
eficienţă economică sporită faţă de soiurile martor datorită calităţii superioare a recoltei şi
a producţiilor mai mari obţinute. Producţiile de struguri sunt mari, de până la 22,7 t/ha, din
care producţia marfă 87,3%. Acumulările de zaharuri în struguri sunt mari la soiul Paula
157g/l, iar aciditatea este echilibrată de 4,9 g/l H
2
SO
4
, indicele gluco-acidimetric fiind
echilibrat (4,1). Strugurii sunt foarte aspectuoşi, rezistenţi la transport şi cu durată lungă de
păstrare pe butuc.
 Zonare. Soiul Paula s-a introdus în podgoriile şi centrele viticole din partea
de N-E a Moldovei (judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani), în vederea lărgirii sortimentelor de
soiuri pentru struguri de masă.

5.9.9. GELU

 Origine: A fost creat la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură
şi Vinificaţie Iaşi din fecundarea liberă a soiului autohton Coarnă neagră a căror seminţe
hibride au fost iradiate cu raze X, autori Gheorghe Calistru şi Doina Damian. Soiul a fost
omologat în anul. Se impune prin faptul că soiul Gelu este primul care maturează
strugurii de culoare albastru-violet în podgoriile din N-E ţării şi se remarcă prin producţii
mari, diversifică sortimentul varietal de struguri pentru masă din zonele cu resurse
termice reduse.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire peroasă, cu rozeta de culoare
verde-roşcat. Frunzele tinere sunt galben-arămii şi acoperite cu scame rare. Frunza adultă
este mare (17-18 cm), glabră, pentalobată, de culoare verde închis cu limbul slab gofrat,
revolut. Sinusurile laterale sunt în formă de ªUªcu lobii uşor suprapuşi, iar sinusul
peţiolar în formă de liră.Dinţii sunt lungi, cu o margine concavă şi una convexă. Lăstarul
tânăr este viguros, verde, cu meritale mijlocii (10-12 cm) şi perişori rari. Coardele sunt
canelate, iar toamna capătă o culoare brun închis. Florile sunt hermafrodite normale, pe
tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mijlocii ca mărime (275-304 g), cilindro-
conici, uniaxiali, bi sau triaripaţi, semicompacţi. Bobul este de mărime mijlocie spre mare
(4 g), eliptic, cu pieliţa de culoare albastru-violet, acoperită de pruină. Pulpa este
necolorată, semicrocantă cu gust franc, plăcut armonios.
 Însuşirile agrobiologice. Soiul Gelu este are vigoare de creştere mijlocie
spre mare, lăstarii fertili reprezintă 64,6 %. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie 165-172
zile, timp în care necesită 2850-3200
0
C temperatură globală. Dezmugureşte târziu

61
începând cu data de 25 IV-5V, înfloreşte în perioada 10 VI-18 VI, pârga strugurilor
începe devreme 22 VII-30 VII, iar maturarea deplină a strugurilor se realizează la
sfârşitul lunii august începând cu data de 20 VIII cu circa 15-17 zile înaintea soiului
Chasselas doré şi 5-9 zile înaintea soiului Milcov. Rezistenţe biologice: are rezistenţă bună
la ger (-20
0
C . . . -22
0
C) şi secetă; este rezistent la putregaiul cenuşiu al strugurilor, făinare,
toleranţă mijlocie la mană şi antracnoză.
 Însuşirile agrotehnice. Soiul Gelu se comportă bine pe solurile fertile,
însorite; are afinitate bună la altoire pe portaltoii Berlandieri x Rupestris 140 Ruggeri,
Berlandieri x Riparia Selecţia Crăciunel 2 şi Berlandieri x Riparia Kober 5BB. Se
pretează la forma de conducere semiînaltă în cordoan bilateral cu tăieri în verigi de rod
(cepi de 2-3 ochi + cordiţă de 4-6 ochi), încărcătura la tăiere fiind în medie de 40-50 ochi
pe butuc, respectiv 15-20 ochi/m
2
. Necesită semiprotejarea toamna, prin muşuroire şi
îngroparea coardelor din cepii de siguranţă.
 Însuşirile tehnologice. Maturarea strugurilor este semitimpurie, soiul
încadrându-se în epoca a III-a de maturare. Poate completa cu succes conveierul varietal
al strugurilor de masă, acoperind golul ce apare de la maturarea soiurilor Perla de Csaba
şi Aromat de Iaşi, până la soiul Chasselas doré, îmbogăţind şi gama coloristică a soiurilor
existente, destinate consumului în stare proaspătă. Realizează producţii mari de struguri
22 t/ha, din care 92% reprezintă procentul de producţie marfă. Conţinutul în zaharuri este
de 160 g/l, cu aciditatea totală a mustului de 5,5g/l H
2
SO
4
. Masa medie a unui bob este
mare la soiul Gelu, de 4 g. Strugurii sunt foarte aspectuoşi, caracterizându-se prin durată
lungă de conservare pe butuc. Se impune prin aspectul atrăgător al strugurilor, mărimea
boabelor, gustul plăcut, semicrocant, durată lungă de conservare pe butuc (30-35 zile),
rezistenţă la transport şi la atacul putregaiului cenuşiu al strugurilor.
 Zonare. Soiul de masă Gelu prezintă interes pentru podgoriile şi centrele
viticole din partea de N-E a Moldovei (judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani), în vederea
completării conveierului varietal pentru struguri de masă.

5.10. SOIURILE PENTRU STRUGURI DE MASĂ CU MATURARE TÂRZIE

Această grupă de soiuri are o pondere redusă în cultură la noi în ţară, cca. 30 - 35%
din suprafaţa destinată soiurilor de masă, deoarece condiţiile climatice sunt mai puţin
favorabile pentru cerinţele lor biologice. Au perioadă lungă de vegetaţie (190 - 210 zile)
şi maturează strugurii în epocile V-VI (sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii
octombrie). Având cerinţe ridicate faţă de temperatură, se cultivă cu rezultate bune numai
în regiunile din sudul ţării. Sortimentul de soiuri care se cultivă la noi în ţară este foarte
restrâns: Coarnă albă, Coarnă neagră, Afuz-Ali, Italia, Bicane. La acestea se adaugă
creaţiile noi, valoroase obţinute în ultima vreme, care îşi fac treptat loc în cultură: Select,
Tamina şi Xenia.

5.10.1. COARNA ALBĂ

 Sinonime: Copăceancă sau Corniţă - în Muntenia şi Oltenia; Corniciola sau
Corniola bianca - în Italia; Cornichon blanc - în Franţa; Puhliakovski - în Rusia şi
Ucraina; Zîrnjakabela - în Serbia şi Macedonia.
 Origine. Soi foarte vechi, cultivat de secole în podgoriile din ţara noastră, în
special cele din Moldova. Se presupune că a fost adus din Asia Mică (Turcia). De fapt,
există un sortgrup de soiuri cu caractere fenotipice asemănătoare şi anume : Coarnă albă,
Coarnă roşie, Coarnă neagră selecţionată. Coarna albă dă producţii mici de struguri şi de
aceea se cultivă pe suprafeţe restrânse.
 Caracterele ampelografice: Dezmugurire scămoasă, rozeta de culoare verde cu
nuanţe roşii-liliachii, intense. Frunzele tinere sunt pufoase şi de culoare verde-cafenie.
Frunza adultă de mărime mijlocie (14 - 19 cm lungime), aproape rotundă (formă
orbiculară), pentalobată, cu lobul terminal scurt şi lăţit. Sinusurile laterale superioare sunt
adânci şi închise, cu lumenul ovoidal, baza rotunjită sau triunghiulară: cele inferioare sunt
mai puţin adânci şi deschise. Sinusul peţiolar este închis în formă ovoidală, ceea ce
constituie caracterul specific (tare) de soi. Limbul frunzei este gros, gofrat, de culoare
verde-intens, scămos pe partea inferioară; nervurile sunt proeminente şi de culoare

62
albicioasă. Peţiolul frunzei este lung (9-12 cm), gros, de culoare vineţie. Lăstarii viguroşi,
puternic striaţi şi acoperiţi cu scame rare pe lungimea lor. Floarea hermafrodită funcţional
femelă, cu staminele recurbate şi polenul steril, soiul fiind autosteril. Strugurii mijlocii
sau mari (170-380 g), uniaxiali, cilindrici, rareori aripaţi. Bobul mare (2,1 - 3,9 g), formă
ovală- uşor ascuţită spre vârf (formă de coarnă) şi cu punctul pistilar proeminent. Pieliţa
groasă, acoperită cu un strat gros de pruină persistentă, încât strugurele capătă culoare
verde – albicioasă. Pulpa crocantă, cu gust specific, ierbos. Pedunculul strugurelui este
scurt (3-4 cm), incomplet lignificat, ca şi rahisul.
 Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă lungă de vegetaţie (185-210 zile) şi cerinţe
ridicate faţă de căldură, peste 3800°C temperatură globală. Vigoare de creştere a lăstarilor
foarte puternică şi fertilitate bună, în medie 50 % din lăstari sunt fertili. Având florile
funcţional femele, soiul este predispus puternic la meiere şi mărgeluire. În plantaţii, trebuie să
i se asigure polenizatori, obiţnuit soiurile Afuz Ali şi Chasselas doré. Inserţia predominantă a
inflorescenţelor pe lăstari este pe nodurile 6/7. Dezmugurire târzie, în a doua parte a lunii
aprilie; pârga strugurilor începe târziu, pe la finele lunii august iar maturarea deplină se
realizează la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Rezistenţe biologice: foarte
bună la ger (-22°C –24
0
C) şi moliile strugurilor; bună la secetă şi mijlocie la putregaiul
cenuşiu al strugurilor; slabă la mană şi oidium; toleranţă bună la filoxeră.
 Cerinţele agrotehnice. În plantaţii are nevoie de portaltoi cu vigoare mijlocie,
care să-i tempereze creşterile vegetative şi să-i scurteze perioada de vegetaţie (SO
4
, 41 B,
Riparia gloire). Forma de conducere adecvată este capul înălţat Dr. Guyot pe tulpină, cu
verigi lungi de rod (coarde de 14 - 16 ochi). Încărcătura la tăiere este de 15 - 18 ochi/m².
Reacţionează foarte bine la fertilizarea organică; fertilizarea chimică trebuie făcută
întotdeauna cu doze mici de îngrăşăminte cu azot, în favoarea celor cu P şi K. Producţiile
de struguri sunt mici, în medie de 8-10 t/ha. Dă rezultate bune pe nisipurile din sudul
Olteniei, producţia fiind de 9-10 t/ha.
 Însuşirile tehnologice. Maturează strugurii în epoca V - VI. Durata de
conservabilitate a strugurilor pe butuc este lungă, până toamna târziu. Strugurii sunt
foarte aspectuoşi, rezistenţi la transport şi cu rezistenţă foarte bună la păstrarea
îndelungată, peste iarnă. Acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri (150 - 165 g/l), iar
aciditatea rămâne echilibrată (4,2 - 4,5 g/l H
2
SO
4
). Strugurii se pot valorifica şi în
industria alimentară.
 Zonare. Coarna albă este cultivată pe suprafeţe restrânse, îndeosebi în podgoriile
din Moldova. Nu se prevede extinderea sa în cultură, deoarece este întrecută prin producţiile
ce se realizează de alte soiuri care maturează strugurii la aceeaşi epocă (Afuz Ali, Italia). Se
cultivă în Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia şi chiar Italia.

5.10.2. COARNĂ NEAGRĂ

 Sinonime: Asmă, Moldavski sau Ciornîi Crîmski (Negru de Crimeea) - în Rusia şi
Ucraina; Cerna razachia sau Sultanka - în Bulgaria; Tîrno greiko - în Macedonia şi Serbia.
 Origine. Aceeaşi origine ca şi Coarna albă, cu care se aseamănă în multe
privinţe din punct de vedere fenotipic. Fiind un soi mult mai valoros decât Coarna albă,
este cultivat pe suprafeţe mari în podgoriile noastre.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire slab scămoasă, cu rozeta de culoare verde
monoton. Frunzele tinere sunt lucioase, glabre şi cu nuanţe verde-cafenie. Frunza adultă de
mărime mijlocie (17 - 18 cm lungime), uşor alungită, obişnuit trilobată, mai rar pentalobată.
Sinusurile laterale sunt eliptice, de cele mai multe ori închise prin suprapunerea uşoară a
lobilor; sinusul peţiolar este larg deschis, în formă de V. Limbul frunzei este glabru pe ambele
feţe, neted, uşor gofrat şi dinţatură neregulată, nervurile subţiri, verzi şi glabre. Lăstarii sunt
muchiaţi şi striaţi. Floarea hermafrodită funcţional femelă, cu staminele recurbate, polenul
steril, soiul fiind autosteril. Strugurii sunt mari (250-350 g, în medie), cilindro-conici sau
conici, cu boabele aşezate des pe ciorchine. Bobul mare, de formă ovoidală (de coarnă), cu
pieliţa subţire, colorată în negru-roşietic şi acoperită cu un strat gros de pruină. Pulpa bobului
este cărnoasă, crocantă şi cu gust specific, ierbos.
 Însuşirile agrobiologice. Perioadă lungă de vegetaţie (185 - 200 zile) şi cerinţe
mari faţă de căldură, peste 3800°C. Are vigoare foarte mare şi fertilitate mijlocie, în

63
medie 68 % lăstari fertili. Maturează lemnul lăstarilor foarte bine, în toate podgoriile.
Dezmugurire relativ timpurie, în prima decadă a lunii aprilie; pârga strugurilor începe
târziu, în a doua parte a lunii august, iar maturarea deplină se realizează spre sfârşitul
lunii septembrie. În plantaţii se asociază cu soiurile polenizatoare: Muscat de Hamburg,
Băbească neagră, Tamina. Rezistenţe biologice: foarte bună la ger şi la moliile strugurilor, la
secetă şi la putregaiul cenuşiu al strugurilor; slabă la mană şi oidium; toleranţă la filoxeră.
 Cerinţele agrotehnice. Are nevoie de portaltoi nu prea viguroşi, care să-i
tempereze creşterile vegetative luxuriante (SO
4-4
, 41 B). Forma de conducere
recomandată este capul înălţat Dr. Guyot pe tulpini înalte, cu verigi lungi de rod la tăiere.
Având rezistenţa bună la ger se pretează la conducerea sub formă de bolţi sau pergole, în
gospodăriile populaţiei din zonele sudice ale ţării, unde Coarna neagră reuşeşte să-şi
matureze strugurii. Reacţionează bine la fertilizarea organică, mai ales în podgoriile
subcarpatice, unde soiul este cultivat pe terenurile în pantă. Fertilizarea chimică trebuie
făcută cu doze moderate de N, adică preponderent cu P şi K. Producţiile de struguri care se
obţin sunt mai mari ca la soiul Coarnă albă, în medie 10 - 12 t/ha.
 Însuşirile tehnologice. Maturează strugurii în epoca V-VI. Strugurii au o durată
lungă de conservabilitate pe butuc, până la sfârşitul lunii octombrie. Rezistenţă mijlocie la
transport şi la păstrare, din cauză că pieliţa bobului este subţire. Strugurii acumulează
cantităţi mijlocii de zaharuri 150 - 160 g/l, iar aciditatea rămâne echilibrată 3,8 - 4,2 g/l
H
2
SO
4
. Culoarea boabelor este însă neuniformă, la fel şi mărimea boabelor pe ciorchine.
 Variaţii şi clone. În cadrul soiului Coarnă neagră se constată o oarecare
variabilitate fenotipică: există un biotip cu struguri de culoare negru-intens, cel mai
valoros şi un alt biotip cu struguri negru-roşietici, mai puţin valoroşi. Pe de altă parte,
datorită hibridării naturale a soiului generată de prezenţa polenizatorilor, seminţele de
Coarnă neagră s-a constatat că au un grad ridicat de heterozigotism. Prin selecţie
individuală din seminţele de Coarnă neagră, s-au obţinut forme biologice noi (soiuri noi)
cum sunt: Coarna neagră selecţionată, Coarna neagră aromată şi Coarna neagră tămâioasă
(GHERASIM CONSTANTINESCU şi colab.). Acestea au florile hermafrodite normale şi
polen fertil, înlăturându-se neajunsul principal al populaţiei mamă, din care provin. În
prezent, este înmulţit în pepinieră soiul Coarnă neagră selecţionată.
 Zonare. Coarna neagră este soi recomandat sau autorizat la plantare, în
podgoriile din sudul ţării: Dealul Mare, Dealurile Buzăului, Odobeşti, Panciu, Nicoreşti,
Iveşti, Dealurile Covurluiului, Dealurile Bujorului. De asemenea, în podgoriile Huşi şi
Iaşi (Corană neagră selecţionată).

5.10.3. AFUZ ALI

 Sinonime: Hafiz-Ali, Rozaki Sari, Alltin Tas - Turcia; Rosani sau Actoni maceron - în
Grecia; Aleppo sau Caraburnu - în Rusia; Uirum, Tzarigradsco grozde, Bolgar - în Bulgaria;
Stamboleze - în Albania; Sultanâi Razaki, Drenk Royal sau Celibar drenk - în Jugoslavia;
Dattier de Beyrouth sau Raisin de Constantinopole - în Franţa; Regina, Uva Regina, Uva di San
Francesco, Uva Marchesa, Uva del Vaticane, Imperiale -în Italia; Marsigliana bianca - în
Sicilia; Rosetti sau Real - în Spania; Waltham cross - în Africa de Sud.
 Origine. Soi foarte vechi, originar din Asia Mică, aparţinând sortogrupului
Razaki sau Rozaki. A pătruns în Europa cu cca 300 de ani în urmă, mai întâi în Italia,
apoi în Franţa. În Franţa a fost importat din regiunea Beyrouth de către un negustor de
mătase (anul 1833); cum nu se cunoaşte numele soiului, a fost denumit Dattier de
Beyrouth de la forma boabelor – formă de curmală. La noi a fost adus din Bulgaria, unde
este considerat a fi soi autohton (Bolgar).
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire glabră, lucioasă, cu rozeta de culoare
verde-cafenie. Frunzele tinere sunt glabre şi lucioase, colorate în verde cu marginile
bronzate. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 - 18 cm lungime), orbiculară,
pentalobată, mai rar trilobată, codul ampelometric 136-3-57. Sinusurile laterale sunt
închise, cu lumenul eliptic sau ovoidal; sinusul peţiolar este deschis, în formă de liră.
Limbul frunzei subţire, de culoare verde-deschis, glabru pe ambele feţe, cu nervurile fine
şi albicioase. Lăstarii sunt puternici, cu caneluri pronunţate şi cârcei foarte dezvoltaţi.
Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt rămuroşi,
foarte mari 20 - 25 cm lungime şi 350 - 400 g greutate medie; pedunculul şi ansamblul

64
ciorchinelui rămâne în stare erbacee. Bobul este mare (6,7 g în medie), de formă ovoidală
aproape cilindrică, cu pedicelul lung, pulpa cărnoasă, nearomată, pieliţa groasă şi
acoperită cu un strat gros de pruină.
 Însuşirile agrobiologice. Soi foarte viguros, cu perioadă lungă de vegetaţie 180 -
210 zile şi cerinţe ridicate faţă de temperatură (peste 3800°C temperatură globală). Fertilitatea
mijlocie (60 - 65 % din lăstari sunt fertili) şi productivitatea mare. Mugurii fertili sunt situaţi
spre mijlocul coardei între ochii 7 - 15, însă fertilitatea maximă se evidenţiază între ochii 10 -
15. Emite foarte puţini lăstari pe lemnul bătrân, de aceea butucii se refac greu în urma
accidentelor climatice. Dezmugureşte târziu, în a doua parte a lunii aprilie. Înfloritul se
declanşează devreme, la sfârşitul lunii mai şi se prelungeşte mult pe durata a 8 - 10 zile. În
timpul înfloritului necesită multă căldură (temperaturi de 18 - 20°C), pentru a se asigura o
bună legare a florilor. Pârga strugurilor începe în prima decadă a lunii august, iar maturarea
decurge lent până la finele lunii septembrie - începutul lunii octombrie. Rezistenţe biologice.
Slabă la ger (-16°C . . . -18°C), la mană, la oidium, antracnoză, cancerul bacterian; bună la
secetă şi putregaiul cenuşiu al strugurilor;
 Cerinţele agrotehnice. Are nevoie de portaltoi viguroşi (SO
4-4
, 140 Ru, SC 2),
formele de conducere recomandate fiind capul înălţat Dr. Guyot pe tulpini înalte sau
cortina dublă geneveză (CDC). Necesită distanţe mari de plantare 3,0 - 3,5 m între rânduri
şi 1,5 - 1,8 m pe rând. Tăierea se face în verigi lungi de rod (coarde de 12 - 14 ochi),
încărcătura la tăiere fiind de 18 - 20 ochi/m
2
. Soiul Afuz-Ali reacţionează puternic la
fertilizare şi irigare. Dozele de îngrăşăminte recomandate sunt următoarele: gunoi de
grajd 20 t/ha, administrat odată la 3 ani; îngrăşăminte chimice cu azot 120 kg, fosfor 120
kg şi potasiu 100 kg K
2
O aplicate anual. Prin irigare, umiditatea solului trebuie menţinută
peste plafonul minim de 70 % din I.U.A.; irigarea este sistată obligatoriu la intrarea
strugurilor în pârgă. Pe nisipurile din sudul Olteniei, reuşita culturii soiului Afuz-Ali este
condiţionată de irigarea cu norme de 2000 m
3
apă/ha, repartizate în 5 udări.
Aplicarea operaţiunilor în verde la acest soi este foarte importantă. Ele asigură un
echilibru normal între vigoarea de creştere şi fructificarea viţelor, eliminându-se pericolul
epuizării butucilor prin supraproducţie şi prelungesc longevitatea plantaţiei. Se execută
plivitul lăstarilor sterili în proporţie de 25 - 30 %; normarea inflorescenţelor pe butuc la 12 -
16 inflorescenţe (maximum 2 inflorescenţe pe lăstarul fertil); suprimarea unor porţiuni din
ciorchine, prin îndepărtarea vârfului şi primelor aripioare care obişnuit nu se dezvoltă
normal; rărirea boabelor, prin eliminarea din ciorchine a boabelor meiate şi mărgeluite.
Sporul de producţie care se asigură prin aceste operaţiuni este de 1,5 - 2,0 t/ha.
 Însuşirile tehnologice. Maturarea strugurilor în epoca V - VI, la 4 săptămâni
după Chasselas. În sudul ţării, cum este podgoria Greaca, maturarea strugurilor are loc
mult mai devreme 1 - 15 septembrie. Strugurii sunt foarte aspectoşi, cu durată lungă de
conservabilitate pe butuc (30 - 40 zile), rezistenţă foarte bună la transport şi păstrare peste
iarnă. Acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri 163 - 165 g/l, iar aciditatea rămâne
echilibrată 5 - 6 g/l H
2
SO
4
. Producţiile de struguri sunt mari, de până la 20 - 24 t/ha, din
care producţia marfă 75 - 83 %.
 Variaţii şi clone. Afuz-Ali este socotit cel mai valoros soi de masă şi deţine
primatul pe piaţa mondială. Asupra lui şi-au îndreptat atenţia amelioratorii din toate ţările. La
noi, prin lucrările de selecţie au fost obţinute următoarele clone: la Staţiunea Viticolă
Murfatlar, clona Afuz-Ali 93 omologată în anul 1980, care asigură sporuri de producţie de
41 % faţă de populaţia-mamă; la Staţiunea Viticolă Greaca, clona Afuz-Ali 14 omologată în
anul 1984, care asigură sporuri de producţie de până la 50 %.
 Zonare. Afuz-Ali este cel mai important soi de masă, după Sultanină şi ocupă locul
7 în lume (150.000 ha). Cunoaşte o largă răspândire în Asia şi Bazinul Mării Mediterane. Nu
s-a extins în ţările viticole din centrul Europei, deoarece este tardiv. La noi în ţară, ocupă
circa 25 % din suprafaţa destinată soiurilor de masă. Cele mai bune rezultate le dă în
podgoriile din Dobrogea, în special podgoria Ostrov; de asemenea, pe terasele Dunării,
începând de la Drobeta Turnu-Severin şi până la Feteşti.





65

5.10.4. ITALIA

 Sinonime: Pirovano 65, Idéal, Muscat de Italia.
 Origine. A fost creat în Italia de către amelioratorul Antonio Pirovano în anul 1911,
prin hibridarea soiurilor Bicane x Muscat de Hamburg. S-a urmărit obţinerea unui soi pentru
struguri de masă cu boabe mari, albe şi gust de muscat.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire pufoasă, verde-albicioasă, cu nuanţe
roz. Frunzele tinere sunt scămoase pe faţa superioară şi puternic pufoase pe cea
inferioară. Frunza adultă este mare (18 - 20 cm lungime), orbiculară, pentalobată, codul
ampelometric 036 - 3 - 68. Sinusurile laterale sunt înguste şi închise prin suprapunerea
lobilor; sinusul peţiolar închis, ovoidal. Limbul frunzei de culoare verde-intens, puternic
gofrat, cu dinţi ogivali, peros pe faţa inferioară. Lăstarii viguroşi, cu striuri de culoare
brună pe partea însorită, cârceii lungi şi puternici. Florile hermafrodite normale, pe tipul 5
sau 6, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mari sau foarte mari (ca la Afuz-Ali), cilindro-
conici, lacşi, uneori chiar rămuroşi, cu penduculul semilemnificat. Boabele mari (5,5 - 6,5
g), ovoidale, de culoare galbenă-ambră, cu pieliţa de grosime mijlocie, acoperită cu un
strat subţire de pruină; la maturarea deplină boabele capătă o culoare slab-roz. Pulpa
bobului este crocantă şi cu gust discret de muscat.
 Însuşirile agrobiologice. Soi viguros, cu perioadă lungă de vegetaţie (190 - 200
zile) şi cerinţe mari faţă de temperatură, peste 1700°C temperatură utilă în perioada de
vegetaţie. Fertilitate mijlocie, 57 - 70 % din lăstari sunt fertili şi productivitate mare.
Fenofazele de vegetaţie: dezmugurire mijlocie, perioada 10 - 20 IV; înfloritul timpuriu, în
primele zile ale lunii iunie; pârga strugurilor se declanşează la începutul lunii august;
procesul de maturare decurgând lent, până la sfârşitul lunii septembrie (epoca VI). În timpul
înfloritului necesită temperaturi ridicate de 18°C - 20°C, altfel soiul este predispus la
mărgeluire. Rezistenţe biologice: toleranţă slabă la ger (-14°C . . . -18°C); foarte sensibil la
mană şi oidium; sensibil la atacul acarienilor şi moliilor strugurilor; sensibil la secetă.
 Cerinţele agrotehnice. Necesită portaltoi viguroşi (Kober 5 BB, SO
4
, 140 Ru),
soluri fertile şi cu umiditate asigurată. Consumul specific de elemente nutritive este
următorul: N - 5,8 kg, P
2
O
5
- 0,6 kg, K
2
O - 2,8 kg. Formele de conducere recomandate,
capul înălţat Dr. Guyot şi cordonul dublu genevez (G.D.G.). Tăierea se face cu elemente
lungi de rod (coarde de 12 - 14 ochi), sarcina la tăiere 16 - 18 ochi/m
2
. În timpul
vegetaţiei sunt necesare efectuarea operaţiunilor în verde ca: plivitul lăstarilor sterili în
proporţie de 20 - 25 % şi scurtarea vârfului inflorescenţelor, prin care se asigură obţinerea
unui coeficient sporit de producţie marfă. Prin tratamentul inflorecenţelor în plină
înflorire, cu o soluţie care conţine 200 mg/l streptomicină, apoi cu giberelină GA
3
, soluţie
40 mg/l la 10 zile după înflorit, se obţine apirenia strugurilor în proporţie de 100 %.
Producţiile de struguri care se realizează la acest soi sunt mari de până la 20 t/ha, din care
producţie marfă 83 - 85 %. Realizarea producţiilor mari de struguri este asigurată, numai
în condiţii de irigare.
 Însuşirile tehnologice. Maturarea strugurilor este târzie, epoca a VI-a.
Acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri 165 - 170 g/l, iar aciditatea rămâne echilibrată,
între 5,5 - 5,8 g/l H
2
SO
4
. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este de 2 - 3
săptămâni. La recoltare şi transport, strugurii trebuie manipulaţi cu atenţie, deoarece
boabele se pătează uşor la cea mai mică lovire. Strugurii se comportă bine la păstrare.
 Variaţii şi clone. Soiul Italia a fost adus la noi în ţară după 1960, prin programul
de dezvoltare a viticulturii. La Staţiunea de Cercetări Greaca, prin selecţie clonală s-a
obţinut clona Italia-25Gr omologată în anul 1984. Această clonă foarte valoroasă este mai
bine adaptată la condiţiile climatice ale ţării noastre şi asigură producţii mari de struguri,
în medie de 23,7 t/ha.
 Zonare. Italia poate fi considerat ca fiind unul din cele mai valoroase soiuri
pentru struguri de masă, din sortimentul mondial. La noi în ţară se cultivă pe cca 2.600
ha. Rezultatele cele mai bune le dă în podgoriile din sudul ţării. Se recomandă extinderea
pe Terasele Dunării, în Dobrogea, podgoriile Dealul Mare şi Dealurile Buzăului.




66

5.10.5. BICANE

 Sinonime: Chasselas Napoleon, Panse jaune, Raisin de Notre Dame - în Franţa.
 Origine. Soi foarte vechi, de provenienţă franceză. Se presupune că ar fi un
hibrid la care a participat ca genitor unul din soiurile aparţinând sortogrupului Panse.
Maturează strugurii foarte târziu, epoca VI - VII.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire slab-scămoasă, de culoare verde-
monoton; frunzele tinere de la vârful lăstarului sunt lucioase, cu aspect bronzat si
acoperite cu scame rare. Frunza adultă de mărime mijlocie (13 - 15 cm lungime),
cuneiformă, pentalobată, mai rar trilobată cu lobul terminal uşor alungit şi mucronul
ascuţit. Sinusurile laterale sunt adânci, cele superioare, închise cu lumenul ovoidal, iar
cele inferioare deschise. Limbul frunzei de culoare verde-pal, peros pe faţa, inferioară, cu
dinţii lungi ascuţiţi ca la Riesling italian. Lăstarii sunt striaţi, de culoare verde-roşietică.
Floarea hermafrodită funcţional femelă, soiul fiind steril. Strugurii mari (170 - 250 g),
conici, uniaripaţi sau biaripaţi, cu boabele aşezate mai rar sau mai des pe ciorchine, după
modul cum leagă florile. Pedunculul lung de 4 - 5 cm şi semilemnificat. Bobul mare (3,7 -
6,8 g), oval, de culoare galbenă-verzuie, cu pieliţa groasă, acoperită cu un strat gros de
pruină. Pulpa cărnoasă, crocantă, nearomată, cu gust acrişor. Sămânţa este mare,
asimetrică, cu numeroase striaţii pe margine.
 Însuşirile agrobiologice. Soi viguros, cu perioadă lungă de vegetaţie (peste 190
zile) şi pretenţios faţă de temperatură (1800 - 1900°C temperatură utilă). Fertilitate bună
52 - 55 % din lăstari sunt purtători de rod şi productivitate ridicată. Meiază şi
mărgeluieşte puternic, din cauza constituiţiei anormale a florilor. Dezmugurire mijlocie
(15 - 20 IV), înfloritul se declanşează târziu, fapt de care trebuie să se ţină seama la
alegerea polenizatorilor. Pârga începe târziu, în a doua parte a lunii august, iar maturarea
deplină se realizează la începutul lunii octombrie, mai rar la sfârşitul lunii septembrie.
Rezistenţe biologice: toleranţă mijlocie la ger (-18°C) şi la secetă; rezistenţă bună
la oidium, putregaiul cenuşiu al strugurilor şi la moliile strugurilor.
 Cerinţele agrotehnice. La altoire sunt recomandaţi portaltoii cu vigoare mai slabă,
care să-i tempereze creşterile vegetative puternice şi fenomenele de meiere şi mărgeluire
(41 B, Riparia gloire, Precoce, SO
4-4
). Pentru asigurarea polenizării se plantează în amestec
biologic cu soiurile Afuz-Ali, Italia, Greaca. Se pretează la conducerea pe tulpini
semiînalte, capul înălţat Dr. Guyot cu verigi lungi de rod de 10 - 12 ochi, deoarece lăstarii
fertili se formează pe nodurile 7/8. Sarcina care se lasă la tăiere este de 15 - 17 ochi/m
2
.
Reacţionează puternic la fertilizarea cu doze sporite de îngrăşăminte chimice, fosfatice şi
potasice şi la irigare. Ca operaţiuni în verde recomandate, menţionăm: ciupitul lăstarilor
înainte de înflorit şi polenizarea suplimentară, în scopul diminuării fenomenelor nedorite de
meiere şi mărgeluire a strugurilor.
 Însuşirile tehnologice. Bicane dă producţii mijlocii de struguri 10 - 12 t/ha.
Strugurii sunt însă foarte aspectoşi, rezistenţi la transport şi cu durată lungă de păstrare
peste iarnă. Acumulează cantităţi mici de zaharuri (130 - 150 g/l), iar aciditatea se
menţine ridicată 5,5 - 6,8 g/l H
2
SO
4
. În anii călduroşi, cu temperaturi mai ridicate în
perioada înfloritului şi toamne lungi, soiul Bicane produce mult.
 Zonare. Este răspândit în cultură mai mult în ţările viticole din Asia Mică. De
asemenea, în Grecia, Algeria, Italia. La noi se cultivă pe suprafeţe restrânse, în unele
centre viticole din sudul ţării (Oltenia, Dobrogea). Cu rezultate bune se cultivă de multă
vreme, în centrul viticol Cricov, din podgoria Dealul Mare, unde este autorizat pentru
cultură (plantare). Nu se prevede extinderea soiului Bicane în cultură, deoarece este
depăşit prin producţii şi calitate de soiurile Italia, Greaca, Xenia care maturează strugurii
în aeeaşi perioadă de timp.










67
5.11. CREAŢIILE NOI DE SOIURI PENTRU STRUGURI DE MASĂ
CU MATURARE TÂRZIE

În programul de ameliorare a viţei de vie au existat preocupări pentru formarea
unui sortiment de soiuri autohtone cu maturare târzie a strugurilor, adaptat mai bine la
condiţiile noastre climatice, care să permită prelungirea perioadei de consum a strugurilor în
stare proaspătă. Dintre creaţiile valoroase, care au fost introduse în cultură avem: Select,
Roz românesc, Greaca, Xenia şi Tamina.

5.11.1. SELECT

 Origine. A fost obţinut prin hibridarea sexuată controlată a soiurilor Bicane x
Chasselas doré, de către VASILE DVORNIC la catedra de Viticultură a Institutului
Agronomic din Bucureşti. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1970. Se remarcă prin
mărimea şi aspectul foarte frumos al strugurilor, toleranţă la ger.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire glabră, cu rozeta de culoare verde-
cafenie. Frunzele tinere sunt glabre, cu nuanţe cafenii. Frunza adultă de mărime mijlocie,
cuneiformă, pentalobată, cu sinusurile laterale adânci şi închise, sinusul peţiolar în formă
de V deschis. Limbul frunzei este plan, glabru pe ambele feţe, cu mezofilul subţire şi
dinţii unghiulari. Lăstarii de vigoare mijlocie, culoare verde-monoton pe toată lungimea
lor. Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5 sau 6, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt
mari şi foarte mari (până la 650 g), cu rahisul uşor răsfirat şi flexibil. Boabele mari (6,9 -
7,2 g), ovale, asemănătoare cu cele de la soiul Bicane, culoare galbenă-verzuie şi
acoperite cu un strat gros de pruină. Pieliţa groasă, elastică, pulpa cărnoasă, crocantă, cu
gust acrişor, nearomat.
 Însuşirile agrobiologice. Soi cu vigoare mijlocie şi perioadă lungă de vegetaţie
(180 - 190 zile). Fertilitate slabă, 30 - 35% lăstari fertili. Dezmugureşte târziu, în a doua
parte a lunii aprilie; înfloritul se declanşează de asemenea, târziu, după 20 VI; pârga
începe pe la sfârşitul lunii august, iar maturarea strugurilor se realizează în primele zile
ale lunii octombrie (epoca a VI-a). Rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-18°C . . .-20°C);
bună la secetă, oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor; nu este atacat de molii. Are
nevoie de portaltoi viguroşi (SO
4
, 140 Ru, SC 71), forma de conducere - capul înălţat Dr.
Guyot, tăiere în verigi lungi de rod. Sarcinile la tăiere sunt mijlocii 15-17 ochi/m
2
.
Producţiile de struguri sunt mijlocii 15-16 t/ha.
 Însuşirile tehnologice. Maturează strugurii târziu, în epoca a VI-a. Acumulează
puţine zaharuri (125 - 140 g/l), iar aciditatea este echilibrată 4,6 - 5,5 g/l H
2
SO
4
. Strugurii sunt
foarte aspectoşi, durată lungă de conservabilitate pe butuc, rezistenţi la transport şi la păstrare.
 Zonare. Soiul Select a fost introdus în centrele viticole din sudul ţării, pe
Terasele Dunării şi cele din Dobrogea. Rezultate bune s-au obţinut în centrul viticol
Greaca, din judeţul Giurgiu. Nu se prevede extinderea lui în cultură.

5.11.2. GREACA

 Origine. A fost creat la Staţiunea de Cercetări Viticole Greaca, prin hibridarea
sexuată controlată a soiurilor Bicane x Afuz-Ali (GORODEA GR.). Omologarea soiului s-a
făcut în anul 1979. Se remarcă prin productivitate foarte ridicată, strugurii mari şi aspectoşi.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire cu scame dese sub formă de pâslă, rozeta
de culoare albă-verzuie. Frunza adultă de mărime mijlocie spre mare, cuneiformă, cu 3 sau 5
lobi, cu sinusurile laterale superioare foarte adânci şi închise, iar cele inferioare slab marcate;
sinusul peţiolar deschis, în formă de U. Limbul frunzei este uşor gofrat, culoare verde
monoton şi cu dinţii mari, ascuţiţi. Lăstarii viguroşi, de culoare verde-cafenie, uşor striaţi.
Coardele toamna, capătă o culoare maro-deschis (alunie). Floarea hermafrodită normală, pe
tipul 5 sau 6, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt foarte mari (450 - 570 g), cilindro-conici,
aripaţi uneori rămuroşi şi lacşi. Boabele mari (2,5 g) ovale de culoare galbenă-verzuie.
Pulpa semicrocantă, nearomată, bobul conţinând 1 - 2 seminţe mari.
 Însuşirile agrobiologice. Soi foarte viguros, cu perioadă lungă de vegetaţie (190
- 200 zile) şi fertilitate redusă, numai 40 % din lăstari sunt fertili. Productivitatea este însă
ridicată, deoarece strugurii sunt foarte mari. Dezmugureşte târziu, în a doua parte a lunii

68
aprilie, pârga începe după 25 VII, iar maturarea strugurilor se realizează în primele zile
din luna octombrie. Rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-18°C); bună la secetă, mană,
oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor (asemănătoare soiului Afuz-Ali).
 Cerinţele agrotehnice. Necesită amplasamente cu pante sudice, însorite, ferite
de îngheţuri puternice. Portaltoii recomandaţi: 140 Ru, Kober 5 BB, SO
4-4
, SO
4
. Forma de
conducere a viţelor în plantaţii este capul înălţat Dr. Guyot, cu elemente lungi de rod
(coarde de 14 - 16 ochi). Soiul reacţionează bine la distanţe mari de plantare între rânduri
(2,5 - 3,0 m) şi la operaţiunile în verde ca: plivitul lăstarilor sterili în proporţie de 25 - 30
%, ciupitul lăstarilor fertili în preajma înfloritului, scurtarea vârfului inflorescenţei cu o
treime din lungimea sa. Producţiile de struguri sunt foarte mari, în medie 23,7 t/ha, din
care producţia marfă 80 %.
 Însuşirile tehnologice. Maturează strugurii odată cu soiul Italia sau cu o
săptămână mai târziu (epoca VI-VII). Acumulează puţine zaharuri în struguri (125 - 155
g/l), iar aciditatea este echilibrată 4,5 - 5,0 g/l H
2
SO
4
. Durata de conservabilitate a
strugurilor pe butuc este îndelungată. Strugurii sunt rezistenţi la transport şi la păstrare.
 Zonare. Soiul Greaca completează şi diversifică conveierul varietal existent al
soiurilor cu perioadă de maturare târzie şi foarte târzie a strugurilor. S-a introdus în
cultură în podgoriile din sudul ţării (Greaca, Ostrov, Murfatlar şi pe Terasele Dunării),
unde dă cele mai bune rezultate.

5.11.3. XENIA

 Origine. A fost creat la Staţiunea de Cercetări Viticole Greaca, prin hibridare
controlată a soiurilor Bicane x Muscat de Hamburg (GORODEA GR., LUMÎNARE
ZAMFIRIŢA). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1983. Se remarcă prin rezistenţă la
ger şi durată îndelungată de păstrare a strugurilor.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, cu rozeta de culoare verde-
gălbuie. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 - 17 cm lungime), orbiculară, pentalobată,
cu sinusurile laterale foarte adânci şi închise; sinusul peţiolar deschis, în formă de liră.
Limbul frunzei este gros, neted, cu dinţii rotunjiţi, neregulaţi. Lăstarii viguroşi, de culoare
verde-cafenie, cu vârful scămos, cârcei lungi, bi şi trifurcaţi. Floarea hermafrodită
normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt de mărime mijlocie (265 g în
medie), uniaxiali, conici, mai rar rămuroşi. Bobul mare (5,3 g), ovoid, cu pieliţa groasă,
de culoare albă-gălbuie ca ceara, acoperită cu un strat gros de pruină. Pulpa cărnoasă,
uşor suculentă, cu aromă superficială de muscat.
 Însuşirile agrobiologice. Soi foarte viguros, cu perioadă lungă de vegetaţie (180 -
190 zile) şi cerinţe ridicate faţă de temperatură. Fertilitate şi productivitate mijlocie, 55 - 60%
lăstari fertili. Maturează lemnul lăstarilor foarte bine, ceea ce-i conferă o rezistenţă bună la
ger. Dezmugurire mijlocie (15 - 20 IV), înfloritul în prima parte a lunii iunie, pârga strugurilor
la începutul lunii august, iar maturarea deplină în a doua parte a lunii septembrie, cu circa o
săptămână mai devreme decât soiul Afuz-Ali (epoca V-VI). Rezistenţe biologice: bună la ger
(-20°C . . . -22°C), la boli şi dăunători (asemănătoare cu soiul Muscat de Hamburg).
 Cerinţele agrotehnice. Are afinitate bună la altoire cu portaltoii 140 Ru şi Kober
5. În plantaţii se conduce pe tulpini semiînalte, capul înălţat Dr. Guyot cu verigi de rod
lungi de 8 - 10 ochi. Sarcina la tăiere recomandat_ este de 14 - 15 ochi/m
2
, respectiv de 40
ochi/butuc. Reacţionează pozitiv la operaţiunile în verde: normarea ciorchinilor pe butuc
după scuturarea florilor, prin lăsarea unui strugure pe fiecare lăstar fertil. Producţiile de
struguri care se obţin sunt mijlocii 16 -18 t/ha, din care producţie marfă 85 %.
 Însuşirile tehnologice. Realizează maturarea strugurilor în epoca V - VI.
Cantităţile de zaharuri acumulate în struguri sunt mijlocii (150 - 167 g/l), iar aciditatea
totală rămâne echilibrată, în jur de 4 g/l H
2
SO
4
. Strugurii sunt rezistenţi la transport şi se
pretează la păstrarea îndelungată peste iarnă în depozite, timp de 3 - 5 luni.
 Zonare. Xenia completează conveierul varieral al soiurilor târzii de masă, pentru
consum în stare proaspătă şi păstrare peste iarnă. S-a introdus în podgoriile: Greaca,
Ostrov, Murfatlar, Terasele Dunării, Dealul Mare. Nu se prevede extinderea sa în cultură.





69
5.11.4. TAMINA

 Origine. Soi creat tot la Staţiunea de Cercetări Viticole Greaca, din aceeaşi
genitori: Bicane x Muscat de Hamburg (GORODEA GR. şi colab.). Omologarea soiului
s-a făcut în anul 1984. Se remarcă prin struguri mari, aspectoşi şi păstrare îndelungată
peste iarnă.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire uşor scămoasă, cu rozeta de culoare
verde-intens. Frunzele tinere au mezofilul încreţit, dinţii lungi şi ascuţiţi. Frunza adultă
este mare (18 - 19 cm lungime), orbiculară, pentalobată, cu sinusurile laterale superioare
foarte adânci şi închise, iar cele inferioare superficiale şi închise; sinusul peţiolar deschis,
în formă de liră. Limbul frunzei este gros, verde-intens, pufos pe faţa inferioară şi cu
dinţii lungi, ascuţiţi. Lăstarii de culoare verde-cafenie, acoperite cu scame rare spre vârf.
Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mari şi
foarte mari (400 g în medie), conici, aripaţi, de culoare roşie-violacee. Boabele mari (6,5
g), sferice-uşor ovale, cu pieliţa groasă, pulpa cărnoasă şi densă, aromă fină de muscat.
 Însuşirile agrobiologice. Soi foarte viguros, cu creşteri vegetative puternice.
Perioadă lungă de vegetaţie (180 - 190 zile) şi cerinţe ridicate faţă de temperatură.
Fertilitate bună (50 - 55 % lăstari fertili) şi productivitate ridicată. Dezmugurire mijlocie,
între 10 - 15 aprilie; înfloritul se declanşează după 10 VII; pârga strugurilor în a doua
parte a lunii august, iar maturarea se realizează târziu la sfârşitul lunii septembrie -
începutul lunii octombrie. Rezistenţe biologice: bună la ger (-20°C); bună la boli şi
dăunători (asemănătoare cu a soiului Muscat de Hamburg).
 Cerinţele agrotehnice. Are afinitate bună la altoire, pe portaltoii: SC 26, SO
4
şi
140 Ru. Forma de conducere în plantaţii este capul înălţat Dr. Guyot cu 4 verigi lungi de
8 ochi; încărcătura la tăiere 14 - 15 ochi/m
2
. Reacţionează puternic la operaţiunile în
verde ca: scurtarea vârfurilor inflorescenţelor şi normarea ciorchinilor, prin lăsarea unui
ciorchine pe fiecare lăstar fertil. Producţiile de struguri care se obţin sunt mijlocii 16,0 -
18,3 t/ha, din care producţie marfă 86 - 90 %.
 Însuşirile tehnologice. Maturarea strugurilor în epoca V - VI. Acumulează
cantităţi mici de zaharuri (120 - 135 g/l), iar aciditatea este echilibrată 3,90 - 4,40 g/l
H
2
SO
4
. Strugurii sunt foarte rezistenţi la transport şi se păstrează timp îndelungat, 3 - 5
luni peste iarnă.
 Zonare. Tamina a fost introdus în podgoriile din Dobrogea şi cele de pe Terasele
Dunării, în scopul completării conveierului varietal cu soiuri târzii, care să prelungească
perioada de consum a strugurilor în stare proaspătă.




TEST

1. Care sunt caracteristicile biologice şi tehnologice ale soiurilor pentru struguri
de masă?
2. Precizaţi particularităţile de cultură ale soiurilor pentru struguri de masă.
3. Ce se înţelege prin conveier varietal şi geografic al soiurilor pentru struguri de
masă?
4. Care sunt zonele de cultură a soiurilor pentru struguri de masă în România?
5. Cum se clasifică soiurile de viţă de vie pentru struguri de masă?
6. Descrieţi soiurile pentru struguri de masă cu maturare extratimpurie şi
timpurie, inclusiv creaţiile noi româneşti.
7. Descrieţi soiurile pentru struguri de masă cu maturare mijlocie, inclusiv
creaţiile noi româneşti.
8. Descrieţi soiurile pentru struguri de masă cu maturare târzie, inclusiv
creaţiile noi româneşti.




70
C A P I T O L U L VI

SOIURILE DE VIŢĂ DE VIE APIRENE


Apirenia sau lipsa seminţelor în boabele strugurilor este o însuşire biologică
valoroasă a soiurilor pentru stafide. Această însuşire se urmăreşte în prezent şi la soiurile
pentru struguri de masă, deoarece consumatorii preferă tot mai mult strugurii fără
seminţe, consumul lor fiind mai igienic. În ultima vreme, apirenia interesează şi la
soiurile pentru struguri de vin, cu scopul de a se mări randamentele la prelucrarea
strugurilor (vinificare).

6.1. PARTICULARITĂŢILE BIOLOGICE ALE SOIURILOR APIRENE

La soiurile apirene, formarea boabelor strugurilor se realizează partenocarpic sau
stenospermocarpic. Aceste procese se datoresc lipsei totale sau parţiale a procesului de
fecundare a florilor, determinată de incompatibilitatea organică sau de sterilitatea
gametofitică ori zigotică, sau, datorită stagnării procesului de dezvoltare a embrionului.
Cercetările întreprinse de către embriologul japonez Y. OINUE (1925) la soiul Sultanină,
au arătat că este vorba de o falsă fecundare: lipseşte din proces dubla fecundare, în sensul
că, cea de-a doua celulă generativă degenerează înainte de a se uni cu nucleul secundar al
sacului embrionar.
Florile sunt aparent hermafrodite normale, cu polenul fertil, însă funcţional
mascule (androdine). Boabele strugurilor se dezvoltă partenocarpic şi rămân foarte mici
(cazul soiului Corinth) sau stenospermocarpic cu un început de fecundare şi formarea
unor rudimente de seminţe rămase nedezvoltate.
Soiurile apirene de provenienţă asiatică sau mediteraneană sunt de zi scurtă şi
perioadă lungă de vegetaţie. Ca urmare, diferenţierea mugurilor de rod se face târziu, spre
sfârşitul verii, încât lăstarii cu rod apar pe nodurile 5/7 sau 7/8 a coardei. Aduse în zonele cu
climat temperat-continental din Europa, ele îşi modifică profund relaţiile dintre creştere şi
rodire, în sensul că vegetaţia prelungindu-se până toamna târziu nu reuşesc să diferenţieze
decât un număr foarte mic de muguri cu rod. Rezultatul – vegetaţie luxuriantă şi rodire
slabă. Diferenţierea mugurilor de rod se face şi pe copili, încât aceştia pot fi folosiţi la
tăiere. Lăstarii au vigoare mare de creştere. Inflorescenţele care se formează sunt lungi (25 -
30 cm) şi cu tendinţă de filare. Maturarea strugurilor se realizează devreme, în epocile II-III
şi chiar epoca I (soiul Delight). Strugurii acumulează cantităţi mari de zaharuri, iar procesul
de stafidire a boabelor începe pe butuc. Boabele se desprind cu uşurinţă de pe pedicele,
însuşire tehnologică importantă pentru prepararea stafidelor.
Rezistenţa la ger este foarte slabă (-10° . . -12°C), de aceea, soiurile pentru stafide
sunt cultivate numai în zonele geografice cu climat călduros. În schimb, au rezistenţă
mare la secetă.

6.2. PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ

Soiurile pentru stafide se cultivă în arealele geografice cu resurse heliotermice
ridicate, valorile I.H. > 2,5. Sunt indicate solurile permeabile, cu textură uşoară, bogate în
carbonaţi, care să favorizeze acumularea zaharurilor în struguri şi să imprime precocitate.
Portaltoii recomandaţi sunt cei cu perioadă mai scurtă de vegetaţie şi vigoare mijlocie (41
B, SO
4-4
, Fercal).
Formele de conducere adecvate: vasul evazat pe semitulpină (20 - 30 cm înălţime),
cu braţe scurte de 40 - 50 cm (formă denumită "en goblét"), practicat în ţările
mediteraneene; cordonul speronat pe semitulpină, practicat în California (cordonul
Californian) şi Australia; pergola, folosită în Spania, Sicilia, Cipru etc. În ţara noastră în
podgoria Ostrov, a fost experimentată cortina dublă geneveză (G.D.C.) la soiul Sultanina
cu rezultate foarte bune. În perioada de vegetaţie, soiurile pentru stafide necesită aplicarea
unor operaţiuni în verde şi tratamente cu substituenţi hormonali, ca: plivitul lăstarilor

71
sterili; ciupitul lăstarilor, imediat după apariţia inflorescenţelor; stropitul inflorescenţelor
cu gibereline, înainte de înflorit. În California, folosirea giberelinelor se face după
următoarea tehnologie: primul tratament, când 90 % din florile din inflorescenţe sunt
deschise, cu soluţie în concentraţie de 10 ppm; al doilea tratament, după legarea florilor la
5 - 10 zile, concentraţie 20 - 40 ppm; al treilea tratament, la 7 - 10 zile după al doilea,
concentraţie până la 100 ppm. În cazul soiurilor stenospermocarpice (Perlette, Perlon,
Ruby Seedless) tratamentul cu gibereline se aplică numai după legarea florilor, pentru
stimularea creşterii boabelor.

6.3. CLASIFICAREA SOIURILOR APIRENE

În funcţie de gradul de apirenie, mărimea boabelor şi potenţialul de acumulare a
zaharurilor, soiurile apirene se împart în trei grupe:
 soiuri apirene vechi, tipice pentru stafide, cu strugurii mici sau mijlocii,
boabele foarte mici, care se desprind cu uşurinţă de pedicele (sortogrupul Corinth) şi
acumulează cantităţi mari de zaharuri;
 soiuri apirene pentru stafide şi consum în stare proaspătă, cu strugurii mari
şi cu rudimente de seminţe rămase nedezvoltate în boabe (sortogrupul Sultanină);
 soiuri apirene noi pentru consumul strugurilor în stare proaspătă sau pentru
industrializare (fabricarea gemurilor, dulceţurilor, compoturilor), cu struguri mari şi
foarte aspectoşi. Acumulează cantităţi mici de zaharuri şi păstrează în boabe o aciditate
echilibrată, încât strugurii au gustul răcoritor, plăcut pentru consum.

6.5. SOIURILE APIRENE PENTRU STAFIDE

Soiurile vechi pentru stafide aparţin la două sortogrupuri: sortogrupul Corinth, cu
strugurii mici sau submijlocii, boabe mărunte şi creşteri vegetative slabe; sortogrupul
Sultanină, cu strugurii lungi şi mari, boabe mijlocii şi creşteri vegetative puternice. În
afară de soiurile vechi pentru stafide, au fost create şi altele noi, cum sunt: Delight,
Beauty Seedless, Ruby Seedless, Flame Seedless, Fiesta şi altele, care s-au extins în
cultură în California, Australia, Chile şi alte ţări.

6.5.1. CORINTH NEGRU

 Sinonime: Staphidampelos sau Passa Staphis - în Grecia; Raisin de Corinth sau
Corinthnoire - în Franţa; Corinto nero, Passolina sau Passerina nero - în Italia; Zante
Currant sau Currant grape - în Australia; Panariti - în California.
 Origine. Provine din Grecia istmul - Corinth, unde se cultivă din antichitate. Se
presupune că ar fi o mutaţie vegetativă rezultată din soiul vechi grecesc Liatiko. De fapt,
există un sortogrup Corinth: Corinthul negru este soiul sintetic, cel mai valoros, care se
cultivă pe suprafeţe mari în Grecia, Cipru, California, Australia, mai puţin în Turcia.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire pufoasă, verde-albicioasă, cu
marginile violacei. Frunzele tinere sunt pufoase, arămii, bronzate. Frunza adultă de
mărime mijlocie (16 cm lungime în medie), cuneiformă, pentalobată, mai rar trilobată.
Sinusurile laterale sunt deschise superficiale şi înguste; sinusul peţiolar închis, uneori
deschis în formă de liră. Limbul frunzei de culoare verde-intens, scămos pe faţa
inferioară, uşor gofrat şi cu tendinţă de răsucire (revolut). Lăstarii sunt puternic striaţi, de
culoare verde-cafenie, pe partea însorită. Florile aparent hermafrodite normale, pe tipul 5,
funcţional mascule. Strugurii sunt lungi, cilindrici, cu boabe mici aşezate des pe
ciorchine. Pedunculul lung, gros, semierbaceu. Bobul sferic, cu pieliţa subţire, neagră-
violacee, pulpa zemoasă, bogată în zaharuri şi cu gust aromat.
 Însuşirile agrobiologice. Soi foarte precoce, de la dezmugurit şi până la
maturarea strugurilor necesită 100 - 130 zile. Are nevoie de multă căldură şi de insolaţie.
Dezmugureşte şi înfloreşte devreme, pârga strugurilor începe încă din prima parte a lunii
iulie, iar maturarea deplină se realizează între 10 şi 25 VIII. Boabele încep să se
stafidească pe butuc. Fertilitate mijlocie, cca 60 % din lăstari sunt fertili. Forma de
conducere a viţelor în plantaţii este vasul evazat cu braţe scurte, pe care se lasă la tăiere

72
cepi de 3 - 4 ochi. În California şi Australia se practică formele de conducere în cordon
bilateral pe tulpini înalte, care asigură producţii mari de struguri.
 Însuşirile tehnologice. Corinthul negru, maturează strugurii în epoca a II-a.
Recoltarea se face la cca 20 de zile după realizarea maturării strugurilor, timp în care mai
mult de jumătate din boabe sunt stafidite. Prin procesul de stafidire se ajunge la
concentraţii foarte mai de zaharuri, de 600 - 700 g/kg. Producţiile de struguri sunt mici: în
Grecia 3 - 4 t/ha, iar în California şi Australia 8 - 12 t/ha. Randamentul în stafide este de
10 - 20 q/ha. Din strugurii de Corinth negru se obţin cele mai fine stafide.
 Zonare. În Grecia, Corinthul negru ocupă 35% din suprafaţa viticolă,
Peloponezul fiind regiunea cea mai mare producătoare de stafide. În California 80% din
producţia de stafide o dă soiul Corinth negru, iar în Australia 11%. La noi în ţară, nu sunt
condiţii climatice favorabile pentru cultura soiului Corinth negru.

6.5.2. SULTANINĂ ALBĂ

 Sinonime: Kiş-Miş alb sau Sultani – în ţările din Asia Mică şi Mijlocie;
Thompson Seedless – în California, Australia, Chile, Africa de Sud; Sin pu tao – în China.
 Origine. Este un soi foarte vechi de provenienţă asiatică, din Podişul Anatoliei –
vechea Persie (actualul Iran). Dintre toate soiurile apirene, cunoaşte cea mai lungă răspândire
în cultură, cca 350.000 ha (P. GALET, 1990). Aceasta, deoarece strugurii sunt mari şi foarte
aspectoşi, folosiţi la producerea stafidelor şi pentru consum în stare proaspătă.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire lucioasă, cu rozeta de culoare verde-
gălbui. Frunzele tinere sunt puternic gofrate şi lucioase. Frunza adultă este mare (18 – 20
cm lungime), variabilă ca formă, uneori mai lungă, alteori mai lată, trilobată sau
pentalobată. Sinusurile laterale sunt superficiale şi înguste, iar sinusul peţiolar este închis,
ovoidal. Limbul frunzei de culoare verde-pal, slab gofrat, glabru pe ambele feţe, cu
mucronii ascuţiţi. Lăstarii viguroşi, cu meritale lungi, striaţii fine, culoare cafenie-roşcată
pe partea însorită. Floarea aparent hermafrodită normală, pe tipul 5, funcţional masculă.
Strugurii sunt lungi (20 – 25 cm), mari 300 – 400 g, cilindro-conici, cu ramificaţiile
secundare uneori mai dezvoltate încât devin rămuroşi. Pedunculul este lung, subţire şi
erbaceu (foarte fragil). Boabele de mărime mijlocie (10 – 15 mm în diametru), ovale,
colorate în galben ca ceara şi acoperite cu un strat fin de pruină. Pulpa cărnoasă, crocantă,
nearomată, cu rudimente de seminţe verzi rămase nedezvoltate. Pedicelele lungi, subţiri şi
fragile, încât boabele se desprind împreună cu ele foarte uşor de pe ciorchine.
 Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă lungă de vegetaţie (190 - 200 zile) şi
cerinţe mari faţă de căldură: 3200 - 3500°C temperatură activă. Este foarte viguros şi cu
fertilitate slabă, numai 30 - 40 % lăstari fertili. Nu rodeşte pe copili. Rezistenţe biologice:
slabă la ger (-15°C) şi la mană; mijlocie la oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor;
bună la secetă.
Dezmugureşte devreme, în prima decadă a lunii aprilie; înfloritul se declanşează uneori
începând de la 16 - 20 mai; pârga deplină se realizează între 15 şi 30 august. Are nevoie de
portaltoi care să-i favorizeze precocitatea (SO
4-4
, 41 B, SC 2). Forma de conducere a viţelor în
plantaţii folosită în ţările mediteraniene este vasul evazat pe semitulpină. Tăierea se face în
cordiţe de 5-7 ochi, sau coarde lungi de 12 - 14 ochi. La noi în ţară, în podgoria Ostrov au fost
experimentate formele de conducere Guyot pe semitulpină şi cortina dublă geneveză
(G.D.C.). Se recomandă C.D.G. cu distanţele de plantare între rânduri de 3,60 m şi între viţe
pe rând de 1,8/0,6 m. Din această formă de conducere sunt reduse creşterile vegetative în
proporţie de 57 - 64 %, sporeşte fertilitatea soiului şi se realizează producţii foarte mari de
struguri, de până la 18 t/ha. Sultanina reacţionează foarte puternic la fertilizarea organică şi
chimică, fără îngrăşăminte cu azot, din cauza creşterilor vegetative puternice. În timpul
vegetaţiei se recomandă fertilizarea foliară, cu macroelemente şi microelemente.
Reacţionează bine la tratamentul cu gibereline, înainte de înflorit, concentraţia soluţiei 100
mg/litru. În condiţiile secetoase din Dobrogea, irigarea asigură producţii mari de struguri,
plafonul minim pentru umiditate fiind de 50 % din I.U.A. a solului.
 Însuşirile tehnologice. Sultanina albă maturează strugurii în epoca II - III.
Producţiile de struguri sunt mijlocii, în funcţie de formele de conducere a viţelor în
plantaţii: 2,5 - 5 t/ha în cazul vasului evazat şi capul înălţat Guyot pe semitulpină; 15 - 18
t/ha prin conducerea în cortină dublă geneveză (G.D.C.). Strugurii acumulează cantităţi

73
mari de zaharuri (180 - 190 g/l), iar aciditatea este echilibrată (4,5 - 5,0 g/l H
2
SO
4
).
Strugurii sunt folosiţi la pepararea stafidelor sau pentru consum în stare proaspătă.
 Zonare. Sultanina albă se cultivă în Grecia, Turcia, Cipru, Italia, Spania. S-a extins
în California (provinciile Victoria şi Fresno), unde deţine circa o treime din suprafaţa viticolă;
în Australia asigură 90 % din exportul de stafide. La noi în ţară a fost introdus numai în câteva
areale strict delimitate din sudul Dobrogei şi cele de pe Terasele Dunării.



6.6. SOIURILE APIRENE PENTRU CONSUMUL
STRUGURILOR ÎN STARE PROASPĂTĂ

Preferinţele consumatorilor pentru strugurii de masă lipsiţi de seminţe au
impulsionat lucrările de ameliorare în direcţia creării soiurilor apirene. În afară de soiurile
mai vechi (Maria Pirovano, Perlette), în ultima vreme au fost obţinute foarte multe soiuri
apirene, în primul rând în California, apoi Argentina, Portugalia, Franţa şi alte ţări.

6.6.1. PERLETTE

 Origine. A fost obţinut la Universitatea Davis din California, prin hibridarea
soiurilor Regina viilor x Sultanină albă (H. P.OLMO, 1936). Face parte din acelaşi
sortogrup cu soiurile Delight şi Beauty Seedless. Se impune prin timpurietate şi valoarea
comercială a strugurilor.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire glabră, de culoare verde-monoton. Vârful
lăstarului şi primele frunzuliţe sunt lucioase şi acoperite cu scame rare. Frunza adultă este
mare (17 – 21 cm lungime), cuneiformă, întreagă, cu slab început de trilobie sau pentalobie.
Sinusul peţiolar deschis, în formă de liră. Limbul frunzei este uşor gofrat, glabru pe ambele
feţe şi de culoare verde-pal. Lăstarii sunt viguroşi, cu internodii mijlocii (8 – 13 cm
lungime), striaţi, lucioşi, de culoare verde-deschis. Floarea aparent hermafrodită normală,
pe tipul 5, funcţional masculă. Strugurii sunt uniaxiali, tronconici, de mărime mijlocie
(240 – 380 g, în medie), compacţi. Bobul mijlociu (2,65 – 5,39 g), sferic, de culoare alb-
verzuie din cauza stratului gros de pruină; pulpa cărnoasă, crocantă, nearomată.
Pedunculul strugurelui şi rahisul rămâne erbaceu (nelignificat).
 Însuşirile agrobiologice. Soi viguros, cu perioadă scurtă de vegetaţie (160 - 165
zile). De la dezmugurire şi până la maturarea strugurilor are nevoie de 100 - 120 de zile.
În acest interval de timp, necesită 2500 - 2700°C temperatură globală şi 1000 - 1200 ore
de strălucire a soarelui. Are fertilitate bună, 40 - 50 % din lăstari sunt fertili.
Productivitatea soiului este ridicată. Dezmugureşte devreme, în prima decadă a lunii
aprilie; înfloritul se declanşează la sfârşitul lunii mai; pârga strugurilor începe devreme, în
a doua parte a lunii iulie, iar maturarea deplină se realizează începând cu 1 august (epoca
a II-a). Soiul este predispus la mărgeluire. Forma de conducere recomandată este
cordonul bilateral, cu elemente mijlocii de rod (cordi_e de 5-6 ochi). Sarcina care se lasă
la tăiere fiind de 16 - 17 ochi/m². În Italia se foloseşte şi cordonul speronat. Maturarea
lemnului lăstarilor se realizează numai în proporţie de 75 - 80 % din lungimea lor. În
timpul vegetaţiei sunt necesare operaţiunile în verde şi anume: normarea inflorescenţelor
pe butuc (în medie 17-18 inflorescenţe); scurtarea vârfului ciorchinelui, cu 1/3 din
lungimea sa; desfrunzitul parţial al strugurilor.
Rezistenţe biologice: sensibil la ger (-16°C . . . -18°C): foarte sensibil la mană;
fisurează foarte uşor boabele ajunse la maturare, chiar în urma precipitaţiilor reduse;
atacat de viespi.
 Însuşirile tehnologice. Maturează strugurii timpurii, epoca I. Producţiile care se
obţin sunt mijlocii, între 12 şi 17 t/ha, din care producţie marfă 85 - 90 %. Strugurii
acumulează cantităţi mici de zaharuri (140 - 160 g/l), iar aciditatea rămâne echilibrată, 4,2
- 5,0 g/l H
2
O
4
, încât gustul este foarte plăcut şi răcoritor. Strugurii sunt rezistenţi la
transport. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este însă mică, deoarece sunt
atacaţi de viespi. De asemenea, durata de păstrare în depozite frigorifice este scurtă,
deoarece ciorchinele se deshidratează uşor.

74
 Zonare. Soiul Perlette a devenit cosmopolit. Se cultivă pe suprafeţe mari în
California, Chile, Argentina. Australia, Israel, Italia, Franţa, Maroc şi alte ţări viticole. În
Chile asigură 3,2 % din producţia de struguri pentru masă.
La noi a fost introdus în cultură după 1962, în podgoriile din sudul ţării (Ostrov,
Greaca, Murfatlar, Pietroasa), unde ocupă cca 100 ha. Extinderea sa în cultură este
necesară, deoarece este timpuriu şi foarte productiv.


6.7. CREAŢIILE ROMÂNEŞTI DE SOIURI APIRENE

Sunt destul de recente, începând din anul 1985. Pentru obţinerea lor s-au folosit ca
genitori, soiurile autohtone (Braghină, Tămâioasă românească), soiurile apirene vechi
(Sultaniă) şi soiurile apirene nou create, mai valoroase (Perlette). Au fost omologate
următoarele soiuri apirene pentru consumul strugurilor în stare proaspătă: Călina, Otilia şi
Centenar Pietroasa.

6.7.1. CĂLINA

 Origine. A fost obţinut la Staţiunea de cercetări viticole Drăgăşani, prin
hibridarea sexuată controlată a soiurilor Braghină x Sultanină (MĂRCULESCU M.).
Omologarea soiului s-a făcut în anul 1985. Este primul soi apiren creat la noi în ţară şi
introdus în cultură. Corespunde apireniei de tipul “Sultanină”.
 Caracterele ampelografice. Frunza adultă este mare, orbiculară, pentalobată, cu
sinusurile laterale adânci, în formă de liră: cele superioare închise, prin suprapunerea lobilor,
iar cele inferioare deschise. Sinusul peţiolar deschis, în formă de U. Limbul frunzei de culoare
verde-pal, uşor gofrat, peros pe faţa inferioară. Peţiolul frunzei este lung (13 – 15 cm), roşu-
violaceu şi acoperit cu perişori. Lăstarii viguroşi, cu meritale mijlocii, culoare verde-maronie
pe partea însorită. Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5 sau 6, cu polen abundent şi fertil,
formarea boabelor făcându-se stenospermocarpic. Strugurii sunt lungi (30 – 38 cm), mari
(250 g în medie), rămuroşi, semicompacţi, cu pedunculul lignificat. Bobul mic (1,7 g), ovoid,
de culoare roz în diferite nuanţe, funcţie de gradul de maturare şi de expunerea la soare.
Pieliţa subţire, acoperită cu un strat fin de pruină. Pulpa zemoasă, lipsită de seminţe sau cu
rudimente de seminţe rămase nedezvoltate.
 Însuşirile agrobiologice. Soi foarte viguros, cu perioadă mijlocie de vegetaţie.
Fertilitate bună şi productivitate mare. Rezistenţe biologice: slabă la ger (-18°C), mijlocie
la secetă, sensibil la boli şi dăunători. Dezmugureşte devreme, în prima decadă a lunii
aprilie; pârga strugurilor începe după 1 VIII, iar maturarea decurge lent şi se realizează
între 15 şi 20 septembrie (epoca a IV-a). În plantaţii are nevoie de portaltoi care să-i
diminueze vigoarea de creştere (SC
2
, SO
4-4
). Forma de conducere, capul înălţat Dr. Guyot
pe semitulpină, tăierea în verigi lungi de rod. Sarcina care se lasă la tăiere 14 - 15
ochi/m². În anii secetoşi, necesită 2-3 udări. Producţiile de struguri care se obţin sunt
ridicate, în medie 18,3 t/ha.
 Însuşirile tehnologice. Maturează strugurii târziu, epoca a IV-a. Acumulează
cantităţi mari de zaharuri, de 220 - 230 g/l aciditate rămâne echilibrată 4,0 - 4,5 g/l
H
2
SO
4
. Strugurii se folosesc pentru consumul în stare proaspătă, fiind foarte aspectuoşi şi
lipsiţi de seminţe. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este însă redusă, circa
o săptămână. De asemenea, păstrarea în depozite frigorifice. Strugurii pot fi folosiţi la
producerea stafidelor.
 Zonare. Călina a fost introdus în cultură în regiunile viticole din sudul ţării.
Strugurii pot fi folosiţi şi în industria alimentară, la fabricarea dulceţurilor, gemurilor şi
compoturilor.

6.7.2. OTILIA

 Origine. A fost obţinut la Staţiunea de Cercetări viticole Pietroasa, prin
hibridarea sexuată intraspecifică dintre soiurile Alphonse Lavallée x Perlette (TOMA
OTILIA, 1987). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1987. Se remarcă prin timpurietate
şi productivitate foarte ridicată.

75
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, cu rozeta de culoare verde-
gălbuie. Frunza adultă este mare, pentalobată, mai rar trilobată, cu sinusurile laterale slab
schiţate şi deschise; sinusul peţiolar deschis, în formă de V. Limbul frunzei de culoare
verde-intens, cu nervurile proeminente, roşietice la bază, glabru pe faţa superioară şi
scămos pe cea inferioară. Lăstarii viguroşi, de culoare verde-monoton. Floarea
hermafrodită, normală din punct de vedere morfologic şi funcţional, formarea boabelor
realizându-se stenospermocarpic. Strugurii de mărime mijlocie (297 g în medie), conici,
biaripaţi sau triaripaţi, semicompacţi, foarte aspectuoşi. Bobul mijlociu, sferic uşor ovoid,
cu pieliţa de culoare neagră-violacee, elastică şi acoperită cu un strat gros de pruină.
Pulpa crocantă, lipsită de seminţe sau cu rudimente de seminţe verzi rămase nedezvoltate.
 Însuşirile agrobiologice. Soi foarte viguros, dar precoce: de la dezmugurit şi până
la maturarea deplină a strugurilor are nevoie de 110 – 115 zile. Fertilitate bună, 58 % din
lăstari sunt fertili. Rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-16°C . . . –18°C), slabă la boli şi
dăunători, bună la secetă. Dezmugureşte devreme, în prima parte a lunii aprilie, pârga
strugurilor începe în primele zile ale lunii iulie, iar maturarea se realizează în perioada 1 – 15
VIII (epoca a II-a). Forma de conducere recomandată este cordonul bilateral pe semitulpină,
sarcina de rod 38 – 40 ochi/butuc. Portaltoii cei mai indicaţi : SO
4-4
sau Kober 5BB. Dă
producţii mari de struguri, în medie 20,7 t/ha, din care producţie marfă 88 %.
 Însuşirile tehnologice. Maturare timpurie a strugurilor, epoca a II-a. La maturarea
de consum (1 - 15 VIII), acumulează cantităţi mici de zaharuri (130 - 135 g/l), iar aciditatea
este ridicată (6 g/l H
2
SO
4
), încât strugurii sunt foarte plăcuţi din punct de vedere
organoleptic. Prin supramaturare se ajunge până la 190 - 195 g/l zaharuri, iar aciditatea se
reduce la 4,3 - 4,5 g/l H
2
SO
4
, încât strugurii pot fi folosiţi la prepararea stafidelor.
 Zonare. Otilia dă rezultate bune în regiunile viticole din sudul ţării, în principal,
pentru obţinerea producţiilor de struguri timpurii de masă. Poate asigura şi disponibilităţi
pentru exportul de struguri.

6.7.3. CENTENAR PIETROASA

 Origine. Obţinut la Staţiunea de Cercetări Viticole Pietroasa, prin hibridarea
sexuată a soiurilor: Tămâioasă românească x Perlette (TOMA OTILIA şi ISPAS SOFIA).
Omologarea soiului s-a făcut în anul 1991. Se impune prin timpurietate şi calitatea
excepţională a strugurilor pentru prepararea stafidelor.
 Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, cu rozeta de culoare verde-
albicioasă. Frunza adultă este mijlocie spre mică, orbiculară, pentalobată. Sinusurile
laterale superioare sunt adânci şi deschise, iar cele inferioare abia schiţate; sinusul
peţiolar este închis, eliptic. Limbul frunzei de culoare verde-pal, nervurile proeminente şi
albicioase, dinţii laţi şi ascuţiţi. Lăstarii slab viguroşi, cu meritale de lungime mijlocie.
Floarea hermafrodită, normală morfologic şi funcţional, formarea boabelor realizându-se
stenospermocarpic. Strugurii sunt mijlocii spre mici (138 g, în medie), cilindroconici,
biaripaţi, semicompacţi. Bobul mic, sferic, culoare galbenă-chihlimbarie, rumen pe partea
însorită. Pieliţa subţire, cu pruină slabă, pulpa crocantă, fără seminţe sau cu rudimente de
seminţe şi aromă slabă.
 Însuşirile agrobiologice. Soi cu vigoare slabă de creştere, foarte precoce şi cu
fertilitate bună (în medie 48 % din lăstari sunt fertili). Rezistenţe biologice: bună la ger (-
18°C), slabă la boli şi dăunători. Se pretează la conducere în cordon bilateral pe
semitulpină, cu tăiere în verigi mijlocii de rod. Producţiile de struguri care se obţin sunt
mici, în medie de 10,5 t/ha, din care producţia marfă - 95 %.
 Însuşirile tehnologice. Maturarea strugurilor foarte timpurie, perioada 1-10 VIII
(epoca I - II). La maturarea de consum, strugurii acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri (152
g/l), iar aciditatea rămâne echilibrată 4,3 g/l H
2
SO
4
. Prin supramaturare se ajunge până la 210 g/l
zaharuri şi aciditatea scade la 3,5 - 3,7 g/l H
2
SO
4
, strugurii fiind astfel apţi pentru stafide.
 Zonare. Soiul Centenar Pietroasa dă rezultate bune în regiunile viticole din sudul
ţării, în arealele cu condiţii favorabile pentru cultura soiurilor apirene. Fiind un soi timpuriu,
poate intra în alcătuirea conveierului varietal al soiurilor pentru struguri de masă.



76























TEST

1. Care sunt particularităţile biologice ale soiurilor apirene?
2. Precizaţi particularităţile de cultură ale soiurilor apirene.
3. Cum se clasifică soiurile de viţă de vie apirene?
4. Descrieţi soiurile de viţă apirene pentru obţinerea stafidelor.
5. Descrieţi soiurile de viţă apirene pentru consum în stare proaspătă.
6. Descrieţi creaţiile româneşti de soiuri apirene.























77
C A P I T O L U L VI

SOIURILE PENTRU STRUGURI DE VIN

6.1. PARTICULARITĂŢILE AGROBIOLOGICE ALE SOIURILOR
PENTRU STRUGURI DE VIN

Soiurile pentru struguri de vin prezintă o gamă foarte largă de însuşiri
agrobiologice şi tehnologice, în funcţie de direcţia de producţie: soiuri pentru vinuri albe
de consum curent, soiuri pentru vinuri albe de calitate, soiuri pentru vinuri roze şi roşii de
consum curent, soiuri pentru vinuri roşii de calitate, soiuri pentru vinuri aromate, soiuri
pentru vinuri materie-primă pentru spumante, soiuri pentru distilate învechite din vin.
Totuşi, ele întrunesc anumite caracteristici agrobiologice comune, care le deosebesc de
soiurile pentru struguri de masă şi soiurile apirene.
Soiurile pentru struguri de vin au cerinţe mai reduse faţă de condiţiile heliotermice,
hidrice şi de nutriţie. De aceea şi arealele de cultură sunt mult mai largi. Soiurile pentru
struguri de vin pot valorifica mai economic terenurile sărace, solurile pietroase,
calcaroase, cele bogate în oxizi de fier, nisipoase, soluri pe care soiurile de masă dau
rezultate inferioare.
Pe de altă parte, soiurile pentru struguri de vin valorifică într-o mai mare măsură resursele
heliotermice mai bogate prin diversificarea tipurilor de vin şi a direcţiilor de producţie, în timp
ce soiurile pentru struguri de masă, valorifică aceste condiţii prin precocitatea maturării
strugurilor şi prin numărul mare de soiuri cultivate în conveierul varietal.
Marea majoritate a soiurilor pentru struguri de vin au o perioadă mijlocie de
vegetaţie (170-180 zile), ca urmare maturarea lemnului coardelor este mult mai bună,
ceea ce duce la o rezistenţă mai bună la ger. Toate acestea fac posibilă extinderea, într-o
mai mare măsură a culturii neprotejate sau semiprotejate pe timpul iernii.
Marea majoritate sunt soiuri cu vigoare mijlocie, cu creşteri vegetative moderate şi
cu fertilitate mare (70-75% lăstari fertili), iar diferenţierea mugurilor de rod se face cu
precădere la baza coardelor, astfel încât se pretează la cele mai variate forme de
conducere şi tipuri de tăiere.
Soiurile pentru struguri de vin au rezistenţă bună la secetă şi se pot cultiva fară
irigare, chiar şi în regiunile sudice unde valorile CH < 0,6-1,0. Seceta pedologică este mai
uşor suportată, în comparaţie cu soiurile pentru struguri de masă.
Consumurile specifice în elemente nutritive sunt, în general mari: N 6-15; P 1-4; K
3,8-15,2 kg/tona de struguri. Cele mai mari valori se înregistrează la soiurile pentru vinuri
de calitate. La soiurile pentru vinuri albe, consumul mediu anual de NPK este de 230-240
kg/ha, iar la soiurile pentru vinuri roşii, ceva mai ridicat, de 250-255 kg/ha subst. activă.
Soiurile pentru struguri de vin au o perioadă mai restrânsă de maturare a strugurilor, in
epoca a III-a până în a VI-a, cu un maximum de frecvenţă în epocile a IV-a şi a V-a. În
acest fel, campania de vinificare se desfăşoară timp de circa 30 zile (15 septembrie-15
octombrie), faţă de circa 100 zile (15 iulie-31 octombrie), cât durează recoltarea
strugurilor pentru masă.
Raportul dintre camtitate şi calitate se corelează negativ, în sensul că unuei
producţii mari de struguri îi corespunde o concentraţie mai mică în zaharuri şi invers. Ca
urmare, soiurile pentru struguri de vin se împart în două mari categorii: soiuri de mare
producţie(Galbenă de Odobesti, Zghihară de Huşi etc.) şi soiuri de înaltă calitate
(Sauvignon, Pinot gris etc). La soiurile de mare producţie cel mai mobil element este
cantitatea; ea poate varia în limite largi, în condiţiile în care calitatea producţiei nu este
prea mult influenţată. La soiurile de înaltă calitate, însă, cel mai dinamic element devine
conţinutul în zaharuri. El este afectat de nivelul producţiei, în sensul că la diferenţe de
numai 2 t/ha de struguri, concentraţiile în zaharuri se modifică cu până la 40-50 g/l. O
poziţie intermediară ocupă soiurile la care se obţin producţii mijloci de struguri (10-15
t/ha) şi concentraţii relativ mari de zaharuri (170-190 g/l). Ele se pot comporta ca soiuri
de mare producţie, sau ca soiuri de calitate, în fucţie de condiţiile ecologice şi climatice
ale anului viticol (Fetească regală).

78

6.2. PARTICULARITĂŢILE TEHNOLOGICE ALE SOIURILOR
PENTRU STRUGURI DE VIN

Principalele însuşiri tehnologice care diferenţiază soiurile de vin faţă de soiurile
pentru struguri de masă sunt următoarele: strugurii sunt mici sau mijlocii (80-150 g);
boabele sunt aşezate des pe ciorchine (struguri compacţi, “bătuţi”); pulpa bobului este
zemoasă şi permite acumularea unor cantităţi importante de zaharuri; pieliţa bobului este
subţire. Acestea fac ca boabele să devină mult mai elastice şi să reziste mai bine la
fisurare, pe timpul maturării, iar randamentele în must care se obţin la prelucrarea
strugurilor sunt ridicate , 70-80%, exprimate în greutate (kilograme de must obţinute din
100 kg de struguri).
Soiurile cu strugurii negrii acumulează în pieliţa boabelor cantităţi mari de compuşi
fenolici – subsatanţe colorante de tipul antocianilor monoglucozidici. Pentru acumularea
lor este nevoie de mai multă căldură şi insolaţie, de aceea, soiurile pentru vinuri roşii roşii
se cultivă cu rezultate bune numai în sudul ţării. Intensitatea coloraţiei boabelor este
legată în primul rând, de natura biologică a soiului şi poate fi influenţată de cantitate
producţiei, condiţiile climatice ale anului, condiţiile de cultură şi modul de recoltare al
strugurilor.
Pentru aprecierea pigmentaţiei antocianice la soiurile pentru vinuri roşii s-au luat
ca bază două soiuri: Cinsaut, la care conţinutul în compuşi fenolici s-a notat cu 1 şi soiul
Maseng noir, la care conţinutul în compuşi fenolici este cel mai ridicat ş s-a notat cu 10.
În raport cu aceste limite soiurile pentru vinuri roşii se împart în 3 grupe: soiuri cu
pigmentaţie antocianică albă, la care concentraţia în compuşi fenolici (C.C.F.) este mai
mică de 1,5 (Aramon, Cadarcă, Băbească neagră); soiuri cu pigmentaţie antocianică
mijlocie, cu valorile C.C.F. = 1,5-2,5 (Oporto, Fetească neagră, Pinot noir, Sangiovese) şi
soiuri intens colorante, la care valoril C.C.F > 2,5 (Cabernet sauvignon, Merlot). La unele
soiuri substanţele antocianice se acumulează şi în mezocarpul boabelor, sucul lor fiind
colorat, însă natura chimică a antocianilor este diferită faţă de antocianii acumulaţi în
pieliţă. Acestea reprezintă grupa soiurilor tinctoriale (Alicante Bouschet, Grenache,
Gamay freux). Soiurile pentru vinuri roşii se recolteză mai târziu, la sfârşitul campaniei
de recoltare, deoarece substanţele antocianice se acumulează mai intens spre sfârşitul
perioadei de maturare.
Există şi soiuri care acumulează în pieliţa boabelor compuşi aromatici, care dau
aromele cunoscute la struguri de tip “muscat” sau “tămâios”. Chmic, fac parte din grupa
terpenelor sau norisoprenoidelor. Acestea alcătuiesc grupa soiurilor pentru vinuri aromate.

6.3. PARTICUALRITĂŢILE DE CULTURĂ ALE SOIURILOR PENTRU
STRUGURI DE VIN

Acestea sunt determinate, în mare măsură, de particularităţile agrobiologice şi
tehnologice. Astfel, soiurile de mare producţie, care sunt şi cele mai viguroase, necesită
portaltoi viguroşi, cu sistem radicular puternic din grupa Berlandieri x Riparia, capabili
de a prelua încărcăturile mari de rod care se lasă la tăiere şi pentru a susţine potenţialul
productiv al acestor soiuri. Portaltoii cu vigoare slabă (Riparia gloire, 41 B, SO
4-4
) sunt
consideraţi portaltoi de calitate, deoarece transmit soiurilor roditoare o creştere moderată,
maturare timpurie a strugurilor, intensificarea aromei şi a culorii.
În ceea ce priveşte formele de conducere, cele înalte convin mai mult soiurilor de
mare producţie, în timp ce formele semiînalte sunt recomandate pentru soiurile de
calitate. Cea mai folosită formă de conducere este cordonul bilateral, cu tăiere în verigi
scurte sau cepi de producţie. Soiurile de calitate reclamă încărcături mici la tăiere, de 13-
15 ochi/m
2
, în timp ce soiurile de mare producţie necesită încărăcături de 22-25 ochi/m
2
,
repartizate pe cordoane duble.
Referitor la fertilizare, soiurile de vin, pe lângă faptul că au consumuri ridicate de
îngrăşăminte, raporturile dintre elementele nutritive influenţează puternic calitatea
producţiei de struguri. Astfel raportul NPK de 1,0:1,5:1,5 favorizează acumularea
zaharurilor, iar cel de 1,5:1,0:1,5 determină sporirea acidităţii mustului.

79
Soiurile pentru struguri de vin, nu reacţionează puternic la irigare şi nici la lucrările
şi operaţiunile în verde. Irigatul nu este necesar, decât în anii foarte secetoşi şi atunci e
folosesc norme mai mici de udare, în raport cu soiurile de masă. Dintre lucrările şi
operaţiunile în verde se impune dirijatul lăstarilor şi într-o pondere mai mică plivitul
lăstarilor sterili şi cârnitul lăstarilor la intrarea strugurilor în pârgă.
Momentul recoltării strugurilor capătă importanţă tehnologică deosebită la soiurile
de vin, el fiind diferit de la o grupa de soiuri la alta. La soiurile pentru vinuri de consum
curent recoltarea se face la maturarea deplină a strugurilor sau la cea tehnologică, care
poate preceda faza maturării depline, în timp ce la soiurile de calitate, recoltarea se face
de obicei la supramaturarea strugurilor, eventual cu instalarea atacului de putregai nobil
(botritizarea strugurilor). Atenţie deosebită necesită soiurile pentru vinuri roşii, la care
supramaturarea accentuată poate duce la o scădere a concentraţiei subsatanţelor colorante
prin hidroliza antocianilor.

6.4. SOIURILE PENTRU VINURI ALBE DE CONSUM CURENT

Această grupă de soiuri este foarte bine reprezentată în podgoriile din ţara noastră,
atât prin soiurile autohtone caracterizate prin potenţial ridicat de producţie, cât şi cele
străine, care uneori pot fi folosite şi pentru alte direcţii de producţie.

6.4.1. Soiurile autohtone pentru vinuri albe de consum curent

Sunt soiuri care se cultivă în toate provinciile geografice ale ţării şi anume:
Galbenă de Odobeşti, Zghihară de Huşi, Plăvaie, în Moldova; Ardeleancă, Iordană,
Mustoasă de Măderat, în Transilvania; Creaţă de Banat, Majarcă, Steinschiller roz, în
Banat; Crâmpoşie, Roşioară şi Berbecel, în Muntenia şi Oltenia.

6.4.1.1. GALBENĂ DE ODOBEŞTI

Sinonime: Galbenă, Poamă galbenă, Galbenă de Căpătanu - în România; Sars
Izum - în Turcia; Orengentraube - în Olanda; Narangszölö - în Ungaria.
Origine. Este soi vechi românesc, obţinut prin selecţie populară în podgoria
Odobeşti, localitatea Căpătanu pe Milcov. Face parte din acelaşi ecotip cu soiurile
Zghihară de Huşi şi Bătuta neagră; fiind considerat soi sintetic. După caracterele
morfologice face parte din proles pontica, subproles balcanica.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este de culoare verde
albicioasă, cu nuanţe roşietice, acoperite cu scame dese. Frunza adultă este mare, întreaga
sau cu început de trilobie, cu limbul de culoare verde închis gros, gofrat, scămos pe faţa
inferioară; sinusurile laterale sunt slab schiţate, iar sinusul peţiolar este ovoidal, mai rar
deschis în formă de liră. Caracterul tare de recunoaştere a soiului il reprezintă faptul că
nervurile principale sunt de culoare roşie, mai evidentă în treimea inferioara către
punctul peţiolar. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5-6, cu polen fertil soiul
fiind autofertil. Strugurii sunt de mărime mijlocie (130-160 g în medie), cilindro-conici,
uni sau biaripaţi, cu boabele aşezate des pe ciorchine. Bobul este mijlociu, sferic, cu
pieliţa subţire, de culoare gălbuie, cu nuanţe ruginii pe partea însorită. Lăstarii sunt
viguroşi, cu meritale mijlocii, de culoare verde cu nuanţe roşietice pe partea însorită.
Coardele toamna au o culoare brun roşcată.
Însuşirile agrobiologice. Soiul Galbenă de Odobeşti are perioadă lungă de
vegetaţie (180-200 zile), timp în care necesită 2800-3200
0
C temperatură activă. Are
vigoare mare de creştere şi fertilitate bună, 75-80% lăstari fertili. Dezmugureşte spre
sfârşitul lunii aprilie, pârga strugurilor începe în luna august, iar maturarea deplină a
strugurilor decurge lent, realizându-se la circa 4-5 săptămâni după soiul Chasselas doré,
corespunzător epocilor a V-VI-a.
Rezistenţe biologice: are toleranţă slabă la ger (18 . . . -20
0
C), ca şi la secetă. Este
sensibil la bolile criptogamice, în special la putregaiul cenuşiu al strugurilor. este mai
puţin atacat de acarieni şi moliile strugurilor.

80
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Datorită sensibilităţii accentuate la
putregaiul cenuşiu, cel mai bune rezultate se obţin în arealele cu toamne lungi, însorite, pe
terenurile în pantă, fertile, profunde şi cu umiditate asigurată. Se pretează la conducerea
pe tuplini înalte şi semiînalte, în cordoane duble, cu tăiere în verigi mijlocii de rod, sau
forma de conducere Guyot cu braţe cu înlocuire perioadică, cu tăiere în elemente lungi de
rod. Necesită sarcini mari de producţie, suportând încărăcături de 25-26 ochi/m
2
.
Reacţionează puternic la fertilizare, dozele recomandate fiind N
100
P
150
k
75
k/ha s.a. aplicate
odată la 4 ani. Producţiile de struguri sunt ridicate, în medie 15 t/ha, putând depăşii însă
20 t/ha. Tehnologic, soiul Galbenă de Odobeşti acumulează la maturarea deplină 160-170
g/l zaharuri, iar aciditatea totală a mustului fiind de 4,3-5 g/l H
2
SO
4
, ceea ce asigură
obţinerea vinurilor de masă.
Variaţii şi clone. Datorită vechimii în cultură soiul Galbenă de Odobeşti se
prezintă ca o populaţie neomogenă, datorii acţiunii îndelungate dintre genotip şi mediu.
Pentru ridicarea potenţialului productiv si calitativ al soiului s-a trecut la ameliorarea sa,
prin obţinerea de clone. La S.C.D.V.V. odobeşti au fot omologate două clone valoroase:
clona Galbenă de Odobeşti-33 Od, rezultată prin selecţie din biotipul Galbenă uriaşă,
caracterizată prin producţii de 25 t/ha şi acumulări în zaharuri de 162 g/l, destinată
obţinerii vinurilor de masă; clona Galbenă de Odobeşti-50 Od, care este o clonă de
calitate, asigurând producţii de 22 t/ha, cu acumulări în zaharuri de 180-190 g/l.
Zonare. Este un soi cu plasticitate ecologică limitată fiind zonat pentru cultură
numai în centrele viticole din podgoria Odobeşti.

6.4.1.2. ZGHIHARĂ DE HUŞI

Sinonime: Zghihară, Zghihară galbenă, Zghihară verde bătută - în România.
Origine. Soi vechi românesc care s-a adaptat foarte bine la condiţiile ecologice din
podgoria Huşi. Face parte din acelaşi ecotip cu soiul Galbenă de Odobeşti.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, cu rozeta de culoare
albicioasă; vârful lăstarului şi primele frunze sunt acoperite cu scame dese verzi
albicioase. Frunza adultă este mai mare decât cea de la soiul Galbenă (18-20 cm
lungime), orbicular-cuneiformă, cu lobul terminal mai alungit. Limbul este întreg, cu o
uşoară tendinţă de trilobie, de culoare verde închis, gros, gofrat, scămos pe faţa inferioară;
sinusul peţiolar are formă de liră sau V, mai mult sau mai puţin deschis. Nervurile
principale au culoare vineţie către bază, iar dinţii sunt neuniformi ca mărime. Floarea
este hermafrodită normală, pe tipul 5-6, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mijlocii, cu
primele ramificaţii de la bază dezvoltate ceea ce îi conferă strugurelui un aspect rămuros.
Boabele sunt aşezate potrivit de des pe ciorchine şi neuniforme ca mărime, datorită
faptului că soiul este predispus la mărgeluire. Bobul are forma sferică, cu pieliţa subţire,
de culoare verde cu nuanţe gălbui, pulpa zemoasă, nearomată. Lăstarii sunt foarte
viguroşi, cu meritale lungi, de culoare verde vineţie, mai intensa la noduri. Coardele au o
culoare brun roşcată.
Însuşirile agrobiologice. Comparativ cu soiul înrudit Galbenă de Odobeşti,
Zghihara de Huşi are o perioadă mai scurtă de vegetaţie 166-200 zile, timp în care
necesită 2550-3650
0
C temperatură globală. Are vigoare mare de creştere şi dezvoltă un
aparat vegetativ luxuriant. Este un soi cu fertilitate ridicată, 75-85% lăstari fertili. În anii
cu condiţii nefavorabile în timpul înfloritului soiul este predispus la meiere şi mărgeluire.
Spectrul fenologic este asemnător cu cel al soiului Galbenă de Odobeşti, strugurii
ajungând la maturarea deplină la sfârşitul lunii septembrie (epoca a V-a).
Rezistenţe biologice: este sensibil la ger (-18
0
C …-20
0
C), mijlociu rezistent la
secetă, sensibil la mană şi putregaiul cenuşiu, ceva mai tolerant la oidium.
Însuşiri agrotehnice şi tehnologice. Soiul Zghihară de Huşi se comportă bine pe
terenuri colinare, însorite, bine aerate, fertile. Portaltoii recomandaţi sunt cei din grupa
Berlandieri x Riparia. În plantaţii se conduce pe tulpini înalte şi semiînalte, cu tăiere în
verigi mijlocii de rod, sarcina de rod fiind de 20-24 ochi/m
2
. Se recomandă fertilizarea
organică cu doze de 20-40 t/ha gunoi de grajd bine descompus, aplicată odată la 4 ani, iar
fertilizarea chimică se poate face cu doze moderate de îngrăsăminte, orientativ
N
100
P
75
K
80
kg/ha s.a. Producţiile de struguri realizate sunt ridicate, în medie 17 t/ha,

81
putând depăşi 20 t/ha. Acumulează puţine zaharuri la maturarea deplină 160-170 g/l, în
prezenţa unei acidităţi ridicate 6-7 g/l H
2
SO
4
.
Variaţii şi clone. În plantaţii s-au depistat 3 biotipuri, care diferă dupa culoare şi
compactitatea strugurilor: Zghihară galbenă, Zghihară albă bătută şi Zghihară verde
bătută.
Zonare. Soiul este cultivat în centrele viticole din podgoria Huşi şi Vaslui.

6.4.1.3. PLĂVAIE

Sinonime: Plăvană, Bălaie, Poamă plăvaie - în România.
Origine. Soi vechi românesc obţinut prin selecţie populară în podgoria Odobeşti. Din
punct de vedere al caracterelor morfologice face parte din proles pontica subproles balcanica.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este de culoare alb gălbuie,
intens pâsloasa; vârful lăstarului este pâslos de culoare albicioasă. Frunza adultă este
mijlocie (14-15 cm lungime), întreagă sau uşor trilobată, cu sinusurile laterale slab
schiţate, iar sinusul peţiolar este închis de formă eliptică. Limbul frunzei este de culoare
verde închis, gros, gofrat, pâslos pe faţa inferioară. Dinţii sunt mari cu laturile drepte şi
vârfurile ascuţite. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil.
Strugurii sunt de mărime mijlocie (125-135 g în medie), cilindrici, uneori aripaţi, cu
boabele aşezate atât de des pe ciorchine încat se deformează. Bobul este mijlociu, sferic,
cu pieliţa subţire de culoare verde albiciosă, datorită statului dens de pruină persistentă;
pulpa zemoasă, nearomată, cu gust acrişor. Lăstarii sunt viguroşi, cu meritale mijlocii, de
culoare verde, acoperiţi cu scame rare. Coardele toamna au culoare alunie gălbuie.
Însuşiri agrobiologioce. Are perioadă lungă de vegetaţie (180-210 zile), necesitând
2850-3650
0
C temperatură globală. Vigoarea de creştere este mare şi fertilitatea ridicată
80-85% lăstari fertili. Dezmugurirea are loc în prima jumătate a lunii aprilie, pârga
strugurilor începe în a doua jumătate a lunii august, iar maturarea deplină se realizează la
5-6 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a VI-a).
Rezistenţe biologice: este sensibil la ger (-18
0
C . . . -20
0
C), relativ rezistent la
secetă, sensibil însă la boli şi dăunători.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soiul Plăvaie preferă terenurile colinare, cu
soluri fertile şi reavene. Necesită portaltoi cu sistem radicular profund şi care să îi susţină
potenţialul productiv (C-2, SO
4
, Kober 5 BB). Se pretează la conducerea pe tulpini
semiînalte, cu tăiere în elemente mijlocii sau scurte de rod, sarcina lăsată la tăiere fiind de
24-26 ochi/m
2
. Necesită fertilizarea cu doze mari de îngrăşăminte. Dă producţii ridicate
15-20 t/ha, iar la maturarea deplină acumulează puţine zaharuri 160-165 g/l, cu o aciditate
ridicată a mustului 6-7 g/l H
2
SO
4
, asigurând obţinerea vinurilor de masă seci sau materie
primă pentru distilate învechite din vin.
Variaţii şi clone. Prin selecţie clonală la S.C.D.V.V. Odobeşti a fost omologată
clona Plăvaie-16 Od, cu o capacitate mai mare de acumulare în zaharuri, de 170-175 g/l şi
o rezistenţă sporită la putregaiul cenuşiu al strugurilor.
Zonare. Soiul Plăvaie este autorizat la plantare în centrele viticole din podgoria Odobeşti.

6.4.2. Soiurile străine pentru vinuri albe de consum curent

Este o grupă de soiuri foarte restrânsă, limitându-se doar la câteva soiuri care s-au
răspândit în podgoriile nostre odată cu refacerea plantaţiilor viticole filoxerate (Aligoté,
Muscadelle, Saint Emilion, Selection Carriere), sau care au fost introduse mai târziu în
ţară (Neuburger şi Rkaţiteli). Multe dintre acestea, în anii favorabili şi în anumite areale
viticole pot da vinuri de calitate.

6.4.2.1. ALIGOTÉ

Sinonime: Plant a trois, Vert blanc, Chaudenet gras, Plants gris, Griset blanc,
Giboudot blanc, Alligotay - în Franţa; Carcairone blanc, Pistone, Carchierone - în Italia.
Origine. Acest soi este originar din zona viticolă a Franţei Auxere-Chablis-
Bourgogne. Primele referiri scrise asupra sa apar din anul 1780; la noi în ţară a fost adus

82
după 1900 şi s-a adaptat foarte bine la condiţiile climatice întâlnite în podgoriile din
Moldova. Face parte din proles occidentalis.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este de culoare albă, scămoasă,
cu liziera roză; frunzele tinere sunt peroase, verzi deschis. Frunza adultă este de mărime
mijlocie (14-16 cm lungime), orbicular-reniformă, codul ampelometric 035-2-57,
întreaga, cu un slab început de trilobie; sinusurile laterale foarte slab schiţate; sinusul
peţiolar deschis în formă de V. Limbul frunzei este de culoare verde-închis, uşor gofrat,
cu marginile revolute, acoperit cu scame rare pe faţa inferioară; dinţii mijlocii unghiulari.
Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen fertil şi abundent. Strugurii mici
spre mijlocii (100-120 g în medie), cilindrici, mai rar cilindro-conici, uneori aripaţi, cu
boabele aşezate des pe ciorchine. Bobul este mic, sferic, cu pieliţa subţire, de culoare
verde gălbui cu pete ruginii pe partea însorită, punctul pistilar persistent; pulpa zemoasă,
cu gust discret specific soiului. Lăstarii au vigoare mijlocie, uşor striaţi, de culoare verde,
cu nuanţe roşcate vineţii pe partea însorită. Coardele toamna au culoare maro cenuşiu,
mai intensă la noduri.
Însuşirile agrobiologice. Soiul Aligoté are perioadă mijlocie de vegetaţie (170-180
zile), timp în care necesită 2800-3800
0
C temperatură globală. Este un soi cu vigoare
mijlocie de creştere şi fertilitate foarte ridicată, peste 95% lăstari fertili, fiecare lăstaru
purtând 2-3 inflorescenţe. Dezmugureşte devreme, în prima decadă a luni aprilie, pârga
strugurilor are loc devreme la finele lunii iulie, iar maturarea deplină se realizează în a
doua parte a lunii septembrie (epoca a IV-V-a). Este un soi care maturează bine lemnul
lăstarilor, chiar a copililor şi emite cu usurinţă lăstari din lemnul multianual, parte din ei
fiind fertili, butucii refăcându-se cu usurinţă în urma accidentelor climatice.
Rezistenţe biologice:soi cu rezistenţă bună la ger (-20
0
C . . . –22
0
C) şi foarte
rezistent la secetă; este sensibil la mană şi la putregaiul cenuşiu al strugurilor, mijlociu
rezistent la făinare.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soi cu mare plasticitate ecologică,
adaptându-se la toate tipurile de sol. Se cultivă cu rezultate bune în zona colinară cu
climat moderat (judeţele Iaşi, Botoşani, Vaslui). cât şi în zone cu climat mai călduros
(Odobeşti, Ştefăneşti-Argeş, Sarica-Niculiţel) şi pe nisipurile din judeţele Brăila şi Buzău.
Se pretează la conducerea pe tulpini înalte (1,20-1,60 m) şi semiînalte (0,60-0,80 m)
cordon bilateral, cu tăiere speronată sau în verigi scurte de rod. Sarcina de rod lăsată la
tăiere 18-20 ochi/m
2
. Reacţionează puternic la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, în
doze anuale de N
170
P
170
K
175
kg/ha s.a.
Tehnologic, soiul acumulează la maturarea deplină care are loc la 3-4 săptămâni
după soiul Chasselas doré, 170-180 g/l zaharuri, cu aciditate echilibrată 5,3-5,5 g/l H
2
SO
4

asigurând obţinerea unor vinuri de consum curent armonioase pe terenurile fertile şi pe
nisipuri, dar cu limite ceva mai mici de aciditate. Producţiile de struguri sunt mijlocii 14
t/ha, depăşind însă 20 t/ha. În zonele colinare, pe terenurile calcaroase, acumulările în
zaharuri ating 190-200 g/l, iar printr-o uşoară supramaturare pot depăşi 210-220 g/l, ceea
ce permite obţinerea vinurilor de calitate.
Variaţii şi clone. Din populaţia soiului Aligoté la SCDVV Iaşi a fost extrasă clona
Aligoté-5 Iş, omologată în anul 1978, caracterizată printr-o mai bună rezistenţă la ger şi
producţii de 16 t/ha, iar n anul 2002 a fost omologată la aceeaşi unitate clona Aligoté-31
Iş, cu o producţie de 18 t/ha. La SCDVV Ştefăneşti-Argeş, în anul 2000 a fost obţinută
clona Aligoté-63 Şt, ce se caracterizează prin producţii de 20 t/ha.
Zonare. Soiul Aligoté este cel mai răpândit soi pentru vinuri albe de consum
curent, ocupând o suprafţă de aproximativ 10500 ha. Este cultivat cu precădere în
Moldova, nordul Dobrogei, subcarpaţii Olteniei şi nisipurile din judeţele Brăila şi Buzău.

6.4.2.2. NEUBURGER

Sinonime: Neuburg - în Germania.
Origine. Acest soi este un hibrid natural între Pinot blanc x Silvaner verde. (H.
MÜLLER, 1930). După caracterele morfologice face parte din proles occidentalis.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire peroasă, cu rozeta de culoare verde
albicioasă; frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt acoperite cu peri rari, de culoare alb

83
gălbuie cu nuanţe roşietice. Frunza adultă este mijlocie, tri sau pentalobată, aproape
orbiculară, cu sinusurile laterale nu prea adânci închise elipsoidale; sinusul peţiolar
deschis în formă de liră cu baza ascuţită, mai rar în V. Limbul frunzei este de culoare
verde deschis şi acoperit cu peri rari pe faţa inferioară. Caracterul tare de recunoaştere a
soiului îl reprezintă faptul că limbul este pliat pe linia nervurilor laterale superioare sub
formă de jgheab; punctul peţiolar este de culoare roşie. Floarea este hermafrodită
normală, pe tipul 5-6, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mici, cilindrici, uneori aripaţi,
cu boabele aşezate des pe ciorchine. Bobul este mijlociu, sferic, cu pieliţa groasă, de
culoare verde gălbui, cu nuanţe ruginii pe partea însorită, acoperită cu un strat gros de
pruină persistentă; punctul pistilar este persistent; pulpa semizemoasă, nearomată. Lăstarii
au vigoare mică de creştere, cu meritalele colorate în verde roşietic, mai intensă la noduri.
Coardele, toamna au culoare brun roşcată.
Însuşirile agrobiologice. Soiul Neuburger are o perioadă mijlocie spre lungă de
vegetaţie (160-180 zile), necesitând 2600-3650
0
C temperatură globală. Are vigoare
mijlocie de creştere şi diferenţiază mugurii de rod de la baza coardei. Dezmugureşte
târziu, la sfarşitul lunii iulie, iar maturrea se desăvârşete între 10-20 septembrie, la circa 3
săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a).
Rezistenţe biologice: slab rezistent la ger (-18
0
C . . . –20
0
C), însă rezistent la
secetă, sensibil la mană şi făinare şi rezistenţă bună la putregaiul cenuşiu al strugurilor.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Este un soi care dă rezultate bune în zonele
colinare, pe pante cu expoziţie sudică, bine însorite, iar la şes, pe terenurile nisipoase. Se
pretează la conducerea pe tulpini semiînalte, în cordon bilateral, cu tăiere în verigi scurte
de rod (cep 2 ochi+cordiţă 5-6 ochi), sarcina la tăiere fiind de 12-15 ochi/m
2
. În schimb,
datorită sensibilităţii la ger în zonele cu accidente climatice se recomandă tipul de tăiere
Guyot pe braţe cu înlocuire periodică, cu tăiere în coarde de 8-10 ochi. Producţiile de
struguri sunt variabile de la 11-16 t/ha. La maturarea deplină acumulează 180-200 g/l
zaharuri, cu o aciditate destul de ridicată 5,5-6,5 g/l H
2
SO
4
. În anii favorabili se pretează
la uşoară supramaturare, când poate atinge 220-230 g/l zaharuri, iar aciditatea devine
echilibrată 4,5-5 g/l H
2
SO
4
.
Zonare. Soiul Neuburger este autorizat la plantare în podgoriile din Transilvania.
La Şebeş-Apold este destinat vinurilor materie primă pentru spumante, dar în podgoriile
Târnave, Aiud, Lechinţa se pot obţine şi vinuri de calitate.

6.4.2.3. RKAŢITELI

Sinonimii: Gruzinski, Koroliok Rkatiteli, Dedali Rkaţiteli - în Ucraina şi Rusia.
Origine. Este un soi vechi autohton originar din zona Caucazului - Gruzia. În
traducere "rkaţiteli" înseamna "lăstar roşu". Se remarcă prin rezistenţa deosebită la ger.
Face parte din proles pontica, subproles georgica.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire uşor peroasă, cu rozeta de culoare
arămiu roşietică; vârful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt acoperite cu peri rari şi au
culoare arămie intensă. Frunza adultă este mijlocie spre mare, pentalobată, mai rar
trilobată, cu sinusurile laterale superioare adânci, închise, oviforme, prevăzute uneori cu
un dinte; cele inferioare superficiale deschise în formă de U; sinusul peţiolar este închis
elipsoidal. Limbul frunzei este de culoare verde intens, gofrat, uşor scămos pe faţa
inferioară. Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5-6, soiul fiind autofertil. Strugurii
mijlocii, cilindro conici, aripaţi, cu boabele aşezate potrivit de des pe ciorchine. Bobul
mijlociu, ovoid, cu pieliţa subţire, de culoare verde gălbui, cu pete brune cafenii pe partea
însorită; pulpa zemoasă; nearomată. Lăstarii au vigoare mare, meritale mijlocii (12-13 cm
lungime), creştere erectă; pe partea însorită şi în primele faze de vegetaţie au culoare
arămie roşietica intensă. Coardele toamna au culoare brun roşcată, mai închisă la noduri.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă lungă de vegetaţie 180-200 zile, având
nevoie de 3200-3800
0
C temperatură globală. Are vigoare mare de creştereşi lăstarii au
creştere erectă, fapt care uşurează aplicarea lucrărilor agrotehnice. Dezmugureşte în a
doua parte a lunii aprilie, pârga strugurilor are loc la începutul lunii august , iar maturre
decurge lent până la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, la 5-6 săptămâni
după soiul Chasselas doré (epoca a V-VI-a).

84
Rezistenţe biologice: soi cu rezistenţă foarte bună la ger (-22
0
C . . . –24
0
C) şi secetă,
mijlociu rezistent la mană şi făinare, cu toleranţă bună la putregaiul cenuşiu al strugurilor.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soi care se adaptează foarte bine atât la
terenurile nisipoase, cât şi la cele fertile sau scheletice. Necesită portaltoi care sa îi susţină
potenţialul ridicat de producţie, cum sunt SO
4
, SC-2, Kober 5 BB. Se pretează la
conducerea pe tupini semiînalte cu tăiere în elemente lungi de rod (Guyot pe braţe cu
înlocuire periodică) sau scurte (cordonbilateral speronat. Necesită sarcini mari de rod 20-
25 ochi/m
2
, caz în care se pot folosi cordoanele duble.
Producţiile de struguri sunt ridicate 15-20 t/ha, la maturarea deplină, acumulările în
zaharuri se situeză ntre 160-195 g/l, iar aciditatea se păstrează ridicată chiar pe nisipuri, ea
fiind cuprinsă între 4,1-6,0 g/l. Valorile minime sunt valabile în cazul arealelor situate pe
nisipuri. În zona de sud a Moldovei sau în nordul Dobrogei se pot obţine vinuri de calitate.
Zonare. Soiul Rkaţiteli este inclus în sortimentul cemtrelor viticole de pe nisipuri din
sudul Olteniei, din judeţele Brăila şi Buzău şi în nordul Dobrogei (podgoria Sarica-Niculiţel).

6.5. SOIURILE PENTRU VINURI ALBE DE CALITATE

Grupa soiurilor pentru vinuri albe de calitate este cel mai bine reprezentată în
podgoriile din ţara noastră, această direcţie de producţie intrând în zonarea a circa 57%
din totalul podgoriilor şi centrelor viticole din ţara noastră. În această grupă sunt incluse 4
soiuri autohtone, la care se adaugă un număr de soiuri străine cosmopolite, care se
valorifică la nivel superior în toate zonele ţării, asigurând obţinerea unei game largi de
vinuri de tip D.O.C. sau D.O.C.C.

6.5.1. Soiurile autohtone pentru vinuri albe de calitate

6.5.1.1. GRASĂ DE COTNARI

Sinonime: Grasă, Poamă grasă, Grasă galbenă - în România; Köverszölö - în Ungaria.
Origine. Acest soi este cultivat de secole în podgoria Cotnari, unde alături de
celelalte trei soiuri Fetească albă, Tămâioasă românească şi Frâncuşă au asigurat faima
celebrelor vinuri din această podgorie dacică. Datorită unelor asemănări fenotipice cu
soiul Furmint s-a emis ipoteza ca ar fi rezultatul unei variaţii mugurale din acesta,
adaptată foarte bine la condiţiile climatice din această zonă a Moldovei. După caracterele
morfologice face parte din proles pontica subproles georgica.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, cu rozeta de culoare verde
albiciosă cu nuanţe roz; vârful lăstarului şi primele frunzuliţe acoperite cu peri scurţi şi
deşi. Frunza adultă este mijlocie (12-14 cm lungime), aproape orbiculară, întregă sau
trilobată, cu sinusurile laterale superficiale deschise în formă de U şi mai rar în V; sinusul
peţiolar este adânc boltit în formă de U. Limbul frunzei este de culoare verde intens,
involut, lucios, cu adâncituri în mezofil sub forma unor "lovituri de ciocan", mai închise
la culoare decât restul limbului (c.t.). Nervurile principale au o culoare roz roşietică, mai
evidentă în treimea inferioară către punctul peţiolar; pe faţa inferioară prezintă perişori.
Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5 sau 6, soiul fiind parţial autofertil deoarece
polenul prezintă un procent de circa 50-60% germinabilitate; de asemeni la o parte din
flori se întâlneşte fenomenul de cleistogamie sau prezintă defecţiuni morfologice (stamine
concrescute, lipsa stigmatului). Strugurii sunt mijlocii, cilindro-conici, cu primele
ramificaţii de la bază mai dezvoltate, pedunculul şi rahisul erbacee; boabele aşezate rar pe
ciorchine şi neuniforme ca mărime. Bobul este mijlociu, ovoid, cu pieliţa subţire, de
culoare galben-verzuie, cu nuanţe ruginii pe partea însorită; punctul pistilar persistent;
pulpa semicărnoasă, uşor crocantă, cu gust plăcut. Lăstarii au meritale mijlocii (11-13 cm
lungime), de culoare verde cu nuanţe arămii pe partea însorită. Coardele în toamnă se
colorează în galben brun, uşor striate.
Însuşirile agrobiologice. Soiul Grasă de Cotnari are perioadă mijlocie de vegetaţie
(165-185 zile), timp în care necesită 2700-2850
0
C temperatură activă, din care minim
1280
0
C bilanţ termic util. Are vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate slabă, circa 45-
50% lăstari fertili. Datorită alcătuirii florilor este predispus la meiere şi mărgeluire.

85
dezmugureşte în a doua parte a lunii aprilie, pârga strugurilor se realizează în a doua parte
a lunii august, iar maturarea decurge lent, până la sfârşitul lunii septembrie (epoca a V-a).
După aceasta , în anii cu toamne lungi şi însorite, strugurii intră uşor în procesul de
supramaturare concomitent cu instalarea atacului de putregai nobil (botritizare), ceea ce
duce la creşterea semnificativă a zaharurilor în must.
Rezistenţe biologice: are rezistenţă mijlocie la ger (-20
0
C . . . –22
0
C), sensibil la
secetă; rezistenţă slabă la mană şi făinare, deosebit de sensibil la putregaiul cenuşiu al
strugurilor şi acarieni.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soi care s-a adaptat condiţiilor ecoclimatice,
specifice podgoriei Cotnari, unde preferă zonele adăpostite, terenurile cu expoziţie sudică,
cu soluri carbonatice (rendzine calcarose, cernoziomuri carbonatice). Portaltoii
recomandaţi: 41 B, SO
4
, SO
4-4
. Se pretează la cultura pe tulpini semiînalte, în cordon
bilateral, cutăiere în verigi de rod (cep 2 ochi + cordiţă de 5-6 ochi). sarcina de rod lăsată
la tăiere este de 18-20 ochi/m
2
. Se practică şi tăierea in elemente lungi de rod, coarde de
10-12 ochi. Necesită fertilizarea în doze moderate, anual se poate administra N
50
P
100
K
75-
100
kg/ha s.a. Este bine ca fertilizarea chimică să se aplice pe un fond de fertilizare
organică cu 30-40 t/ha gunoi de grajd bine fermentat aplicat odată la 4 ani. Fiind un soi
foarte sensibil la putregaiul cenuşiu se recomandă o atenţie deosebită la aplicarea
tratamentelor fitosanitare împotriva acestei ciuperci. Datorită variabilităţii fenotipice şi
anomaliilor florale, producţiile de struguri sunt inconstante, în funcţie de condiţiile
climatice ale anului. În medie, la Cotnari se obţin 5-6 t/ha, iar la Pietroasa 7-8 t/ha. La
maturarea deplină strugurii acumulează 200-220 g/l zaharuri, iar aciditatea mustului
rămâne ridicată 5,8-6,5 g/l H
2
SO
4
. Prin supramaturare concentraţia în zaharuri atinge uşor
240-270 g/l, putând atinge în anii de excepţie 300-350 g/l, iar aciditatea mustului nu
coboară sub 5 5 g/l H
2
SO
4
. Potenţialul calitativ al soiului Grasă este diferit, în raport cu
plaiurile viticole ale podgoriei, cele mai bune rezultate obţinându-se pe plaiurile Cârjoaie,
Cătălina, Zlodica şi Cotnari. Soiul Grasă dă rezultate bune şi în centrul viticol Pietroasa-
Buzău, unde producţiile sunt mai mari, dar cu un conţinut mai redus de zaharuri.
Recoltarea strugurilor se face târziu, după 10 octombri, pe măsură ce se realizează
stafidirea boabelor (30-40% din boabele de pe strugure). În toamnele reci şi ploioase
strugurii sunt puternic atacaţi de putregaiul cenuşiu, înregistrându-se pierderi mari de
recoltă. La Cotnari strugurii se vinifică în sortiment tehnologic; Grasă 30%, Fetească albă
30%, Frâncuşă 30% şi Tămâioasă românească 10%.
Variaţii şi clone. Primele cercetări asupra variabilităţii soiului Grasă de Cortnari au
fost făcute de prof. dr. I. Potec (1958-1966), care a descris următoarele biotipuri: Grasă
galbenă, cu strugurii mari, boabe dese, fără meiere şi mărgeluire, reprezetând biotipul cel
mai valoros; Grasă verde, cu strugurii mari, rari în boabe, slab productivă (Grasă rară) şi
Grasă crocantă, cu strugurii mijlocii, rari în boabe şi pulpa bobului crocantă, cu valoare
tehnologică intermediară între cele două. Sub aspectul anomaliilor florale, în cadrul
SCDVV Pietroasa s-au depistat trei biotipuri (Popa V. şi Barbu I., 1984) şi anume:
biotipul A, care grupează butuci cu vigoare mare şi flori funcţional mascule; biotipul B,
cuprinde butuci cu vigoare mare şi flori mai mult funcţional femele şi biotipul N, care
include butuci cu vigoare mijlocie şi flori hermafrodite normale. Productivitatea slabă a
soiului este dată de faptul că biotipurile A +B însumează aproximativ 59% din populaţia
soiului Grasă de Cotnari. Lucrări de selecţie au fost efectuate şi în cadrul S.C. Cotnari (T.
Iuroaie, 1974-1987), obţinându-se un număr de 24 elite clonale. Până în prezent au fost
omologate două clone, ambele obţinute la SCDVV Pietroasa: Grasă de Cotnari-4 Pt,
omologată în anul 1975, caracterizată printr-o producţie medie de 8 t/ha, şi clona Grasă
de Cotnari-45 Pt, omologată în anul 1989, cu producţii de 15 t/ha şi acumulări în zaharuri
de 234 g/l.
Zonare. Soiul Grasă intră în sotimentul podgoriei Cotnari şi a centrului viticol
Pietroasa din podgoria Dealu Mare.






86

6.5.1.2. FETEASCĂ ALBĂ

Sinonime: Păsărească albă, Poamă păsărească, Leanca; Leonyka - în România;
Madchentraube - în Germania.
Origine. Acest soi este cunoscut înainte de invazia filoxerei, cultivat pe suprafeţe
mari încât acum ocupă primul loc ca suprafaţă la noi în ţară (circa 23000 hectare); se pare
că este rezultatul unei selecţii populare din soiul Fetească neagră stabilizată în cultură în
perioda anilor 1100-1150.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire glabră, de culoare verde luciosă; vârful
lăstarului şi frunzele tinere sunt glabre verde uşor bronzat, lucioase. Frunza adultă este
mijlocie, mai mult lată decât lungă, pentalobată, cu lobul terminal scurt şi lăţit; sinusurile
laterale sunt adânci deschise în formă de liră sau de U; sinusul peţiolar, larg deschis în
formă de acoladă, constituie caracterul tare de recunoaştere a soiului. Limbul frunzei
este de culoare verde, subţire şi lucios, glabru pe ambele feţe cu dinţii rari şi lungi dispusi
neuniformi . Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil.
Strugurii mici spre mijlocii (90-110 g în medie), cilindrici sau cilindro-conici, aripaţi, deşi
în boabe neuniforme ca mărime. Bobul mic, sferic, de culoare verde gălbuie cu pieliţa
subţire, acoperită cu un strat fin de pruină, punctul pistilar persistent; pulpa zemoasă, cu
gust plăcut, armonios. Lăstarii au vigoare mare de creştere, meritale mijlocii (12-14 cm
lungime), de culoare verde cu nuanţe slabe roşcate la noduri. Coarda prezintă striuri fine,
de culoare galben brun.
Însuşirile agrobiologice. Feteasca albă are perioadă scurtă de vegetaţie (150-16
zile), având nevoie de 2500-3200
0
C temperatură globală, din care doare 1000-1100
0
C
temperatură utilă. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor şi diferenţiază mugurii de rod
încă de la baza coardelor. Are vigoare mare de creştere şi uneori excesivă şi fertilitate
mijlocie, 50-60% lăstari fertili. S-a constatat că prin trecerea la sistemul de cultură de
tulpini înalte şi semiînalte, cordon bilateral procentul de lăstari fertili creşte foarte mult
până la 85%. Dezmugureşte devreme, la începutul lunii aprilie, pârga strugurilor are loc
la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august, iar maturarea deplină are loc la 2-3
săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a).
Rezistenţe biologice: soi cu rezistenţă foarte bună la ger (-22
0
C . . . –24
0
C), şi la
secetă, sensibil la mană şi putregaiul cenuşiu al strugurilor, mijlociu rezistent la făinare.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Datorită vigorii mari de creştere trebuie
evitată cultura sa pe terenurile fertile, prea umede, profunde şi altoirea pe portaltoi
viguroşi. Se recomandă altoirea pe portaltoii care imprimă vigoare mijlocie de creştere,
cum sunt SO
4-4
, SC-25, Riparia gloire. Tot pentru a evita amplificarea creşterilor
vegetative este nevoie să se menţină pe butuc la tăiere, o cantitate mai mare de lemn
multianual (cordoane, braţe) şi atribuirea unei încărcături mari de rod, de 20-24 ochi/m
2
,
distribuită pe elemente scurte de rod (cepi de 2-3 ochi). Deci, ca tip de tăiere se
recomandă cordonul bilateral speronat, dar se practică şi Guyot pe braţe cu înlocuire
periodică. Fertilizarea se face cu doze mici de îngrăşăminte, mai ales cel cu azot, care
favorizează creşterile vegetative. Optim ,se pot administra N
50
P
75
K
100
kg/ha s.a. pe un
fond de fertilizare organică cu doze de 20 t/ha gunoi de grajd, odată la 4 ani. Creşterea
luxuriantă, caracteristică acestui soi, poate fi încetinită prin aplicarea plivitului lăstarilor
sterili şi alegerea optimă a momentului executării cârnitului, pentru a evita o răbufnire a
creşterii copililor. Tehnologic, soiul Fetească albă se remarcă ca un soi de calitate în toate
podgoriile. Acumulează la maturarea deplină, în funcţie de arealul de cultură, multe
zaharuri 180-200 g/l, iar aciditatea este şi ea variabilă de la 4,5-7,0 g/l H
2
SO
4
, încât
vinurile obţinute sunt echilibrate. Supramaturarea strugurilor se realizează cu pierderi
mici de recoltă (10-15%), iar concentraţiile în zaharuri ajung până la 250 g/l şi chiar mai
mult. Producţiile de struguri sunt variabile de la 8-9 t/ha la 12-14 t/ha, datorate mare parte
diverselor biotipuri din populaţia soiului. Pentru supramaturarea strugurilor soiul Fetească
albă preferă condiţiile unui ecoclimat temperat, mai răcoros, care dispun însă de toamne
lungi şi însorite. Vinurile obţinute se încadrează în categoria vinurilor de calitate, iar în
anumite areale delimitate se pot obţine şi vinuri de tip DOCC (podgoriile Cotnari,

87
Târnave, Alba, Iaşi, Odobeşti). În Podisul Transilvaniei se obţin şi vinuri materie primă
pentru spumante.
Variaţii şi clone. La SCDVV Odobeşti a fost omologată în anul 2000 clona
Fetească albă-1OD, caracterizată prin producţie de 12,5 t/ha, capacitate bună de
supramaturare şi acumulări în zaharuri de 207 g/l, iar la SCDVV Iaşi în anul 2002 s-a
omologat clona Fetească albă-8 Iş, cu producţii de 17 t/ha.
Zonare. Feteasca albă are o largă răspândire intrând în sortimentul a 77 de centre
viticole, din care în 55 are regim de soi recomandat, având cea mai largă extindere dintre
soiurile aparţinând acestei grupe. Cele mai bune rezultate le dă în podgoriile din Moldova
şi Transilvania.

6.5.1.3. FETEASCĂ REGALĂ

Sinonime: Galbenă de Ardeal, Dăneşană - în România.
Origine. Acest soi este rezultatul unei hibridări naturale între Fetească albă x
Grasă de Cotnari. El a fost înmulţit după anul 1920 de către pepineristul GASPARI, în
localitatea Daneş de lângă Sighişoara,sub denumirea de “Dunnesdörfer Königsast”. În
anul 1928 vinul rezultat a fost prezentat la o expoziţie horticolă de la Bucureşti, unde a
primit denumirea de Fetească regală, care s-a consacrat. S-a extins în toată ţara unde
actual ocupă al doilea loc ca suprafaţa, circa 15000 hectare.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, cu rozeta de culoare verde
albiciosă; primele frunzuliţe şi vârful lăstarului sunt de culoare verde cu nuanţe albicioase
datorate perilor rari şi lungi. Frunza adulta este mijlocie (11-13 cm lungime), ceva mai
lată decât lungă, întreagă cu un început uşor de trilobie; sinusurile laterale superficiale
deschise în formă de U; sinusul peţiolar deschis în liră sau U. Limbul frunzei este de
culoare verde închis, lucios, cu marginile involute, scămos pe faţa inferioară. La fel ca şi
la soiul Grasă prezintă pe faţa superioară a mezofilului adâncituri, mai închise la culoare
sub forma unor "lovituri de ciocan" (c.t). Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul
fiind autofertil. Strugurii mijlocii (110-130 g în medie), cilindro-conici, deseori aripaţi, cu
boabele neegale ca mărime şi aşezate des pe ciorchine. Bobul mijlociu, sferic, cu pieliţa
subţire, de culoare verde gălbui, uşor pruinată; pulpa zemoasă, nearomată. Lăstarii de
vigoare mijlocie, coloraţi în verde, uşor bronzaţi pe partea însorită. Coardele în toamnă au
culoare galben brun, fin striate.
Însuşirile agrobiologice. Soiul Fetească regală are perioadă mijlocie de vegetaţie
(160-170 zile), timp în care necesită 2500-3200
0
C temperatură globală. Are vigoare
mijlocie de creştere şi fertilitate ridicată, 80-85% lăstari fertili. Se reface uşor în urma
accidentelor climatice. Dezmugureşte devreme, în primele zile ale luni aprilie, pârga
strugurilor are loc în prima parte a lunii august, iar maturarea deplină se realizează la 3-4
săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a).
Rezistenţe biologice: soi cu rezistenţă mijlocie la ger (-20
0
C . . . –22
0
C), dar
sensibil la secetă; ca urmare trebuie evitată cultura sa în zonele secetoase şi pe nisipuri.
Are rezistenţă mijlocie la mană şi făinare, sensibil la putregaiul cenuşiu al strugurilor.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Feteasca regală este un soi care valorifică
bine aproape toate tipurile de sol, dar care are nevoie de umiditate asigurată. Portaltoii
recomandaţi sunt cei care dezvoltă un sistem radicular profund şi îi susţine potenţialul de
producţie, aşa cum sunt SO
4
, SO
4-4
, Crăciunel 2, 26. S-a constatat că altoit pe Kober 5
BB, soiului îi este măsrită sensibilitatea la îngheţ şi cancer bacterian. În plantaţii se
conduce în cordon bilateral pe semitulpină, cu tăiere în verigi scurte de rod sau cepi de
producţie, cu atribuirea unei încărăcături mari de ochi la tăiere 20-22 ochi/m
2
. În zonele
unde survin deseori accidente climatice soiul se conduce pe semitulpină, cu tăierea în
elemente lungi de rod, coarde de 8-12 ochi, Guyot pe braţe cu înlocuire periodică,
sarcinile de rod fiind de 40-50 ochi/butuc.
Feteasca regală este un soi care areacţionează pozitiv la aplicarea fertilizării prin
obţinerea de sporuri importante de producţie. Dozele optime sunt N
150
P
200
K
200
kg/ha s.a.
aplicate pe un fond de fertilizare organică de 30 t/ha gunoi de grajd, odată la 4 ani.
Producţiile de struguri obţinute variază în funcţie de arealul de cultură de la 11 t/ha la
Blaj până la 27 t/ha la Odobeşti, cu o medie de 15-20 t/ha. Tehnologic, soiul nu atinge

88
nivelul calitativ pe care îl are Feteasca albă. Acumulează zaharuri de la 170-180 g/l până
la 200-210 g/l, cu o aciditate totală a mustului variabilă între 4,5-7,0 g/l H
2
SO
4
, iar
capacitatea de supramaturare este mult mai redusă, deoarece acumulările în zaharuri ating
doar 220-235 g/l. În anii cu condiţii climatice nefavorabile se obţin vinuri de consum
curent. Obişnuit vinurile rezultate din Fetească regală sunt de calitate, dar pot fi folosite şi
la obţinerea vinurilor materie primă pentru spumante sau distilate învechite din vin.
Variaţii şi clone. În populaţia soiului Fetească regalţ s-au depistat două biotipuri,
unul cu strugurii mari, mai puţin compacţi şi boabele de culoare galbenă, apropiat de
Grasa de Cotnari şi al doileacu strugurii uniaripaţi, compacţi şi boabele de culoare verde
gălbui, apropiat soiului Fetească albă. Prin selecţie clonală la SCDVV Blaj a fost
omologată în anul 1979 clona Fetească regală-21 Bl, caracterizată prin producţii de 15,8
t/ha şi capacitate mare de acumulare în zaharuri.
Zonare. Datorită plasticităţii sale ecologice şi producţiilor mari de struguri, soiul a
fost extins foarte mult în cultură, chiar şi în areale mai puţin favorabile, în detrimentul
soiului Fetească albă. Este inclus în sortimentul a 129 de centre viticole, cele mai bune
rezultate fiind obţinute în Podişul Transilvaniei şi Moldova.

6.5.1.4. FRÂNCUŞĂ

Sinonime: Mustoasă de Moldova, Poamă creaţă, Ţârţâră, Vinoasă - în România.
Origine. Soi vechi românesc cultivat de secole în podgoriile din Moldova, actual
este întâlnit numai în sortimentul podgoriei Cotnari. După caracterele morfologice face
parte din proles pontica subproles balcanica.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este pufoasă, de culoare alb
verzuie; vârful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt acoperite cu peri deşi şi lungi, de
culoare alb gălbuie. Frunza adultă este mijlocie (11-13 cm lungime), tri sau pentalobată,
cu sinusurile laterale superioare închise oviforme; cele inferioare slab schiţate, deschise în
formă de U; sinusul peţiolar este închis oviform prin suprapunerea lobilor. Limbul frunzei
este de culoare verde închis, uşor gofrat, cu lobul terminal răsucit şi cu tendinţa de
încreţire; marginile sunt răsfrânte către faţa superioară; pe partea inferioară prezinţa peri
scurţi şi deşi. Dinţii sunt de mărime mijlocie şi ascuţiţi. Floarea este hermafrodită
normală, pe tipul 5-6, cu polen fertil; dar la unele flori se manifestă fenomenul de
cleistogamie, de aceea multe din boabe sunt meiate şi mărgeluite (biotipul Ţârţâră).
Strugurii sunt mijlocii spre mari, cilindro-conici, cu boabele aşezate des pe ciorchine şi
neuniforme ca mărime. Bobul mijlociu, sferic cu pieliţa subţire, de culoare verde gălbui,
acoperită cu un strat fin de pruină; pulpa zemoasă, cu gust iebos. Lăstarii au vigoare
mijlocie de creştere, de culoare verde clar, striaţi, slab peroşi. Coardele în toamnă au
culoare maro gălbui.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă relativ lungă de vegetaţie (180-195 zile),
timp în care necesită 2800-3400
0
C temperatură activă. Are vigoare mijlocie de creştere şi
fertilitate bună, 70-75%lăstari fertili. La biotipul Ţârţâră se manifestă pregnant fenomenul
de meiere şi mărgeluire, mai ales în anii cu condiţii nefavorabile în timpul înfloritului.
Maturează bine lemnul coardelor şi diferenţiază mugurii de rod de la baza, însă lemnul
rămâne spongios, fapt care se reliefează asupra rezistenţei scăzute la ger. Dezmugureşte
târziu, în ultima parte a lunii aprilie; pârga strugurilor are loc la mijlocul lunii august, iar
maturarea deplină se realizează la 4-5 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a V-
VI-a).
Rezistenţe biologice: sensibil la ger (-18
0
C . . . –20
0
C), rezistent la secetă sensibil la boli.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Frâncuşa valorifică foarte bine solurile
profunde, cu fertilitate ridicată. Cele mai bune rezultate le are pe portaltoii SO
4-4
, 41 B. Se
pretează la conducerea pe tupini semiînalte cordon bilateral, cu tăiere în elemente scurte
de rod sau verigi , formate din cordiţe de 4-5 ochi şi cepi de 2 ochi. Sarcina de rod este de
18-22 ochi/m
2
. Producţiile de struguri care se obţin sunt de 10-14 t/ha, cu atât mai scăzute
cu cât în populaţia respectivă predomină biotipul Ţârţâră. Tehnologic, soiul acumulează
între 175-195 g/l zaharuri, cu vlori ale acidităţii totale a mustului ridicate 5-7,5 g/l H
2
SO
4
,
încât conferă prospeţimea vinurilor de Cotnari.

89
Variaţii şi clone. Soiul Frâncuşă se prezintă ca o populaţie neomogenă. Biotipul
Ţârţâră prezintă strugurii rari, lungi, cu boabe neuniforme şi capacitate mai mare de
acumulare în zaharuri.
Zonare. Soiul Frâncuşă este cultivat doar în arealul podgoriei Cotnari.



6.5.2. Soiurile străine pentru vinuri albe de calitate


6.5.2.1. RIESLING ITALIAN

Sinonime: Klein riesling, Welschriesling - în Germania; Petit rieslig - în Franţa;
Riesling italico - în Italia.
Origine. Opiniile asupra originii sale sunt împărţite, unii ampelografi afirmă că
este originar din Germania de pe valea Rhinului, alţii din Italia sau din Austria, regiunea
Styria. Face parte din proles occidentalis.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire cu rozeta de culoare galben bronzat,
peroasă; primele frunzuliţe şi vârful lăstarului sunt de culoare verde bronzat. Frunza
adultă este mijlocie (14-15 cm lungime), cuneiformă, pentalobată, mai rar trilobată, cu
sinusurile laterale deschise în formă de U, uneori închise ovoidale; sinusul peţiolar are
formă de liră cu baza ascuţită. Limbul frunzei este de culoare verde deschis, subţire
pergamentos, acoperit cu peri rari pe faţa inferioară. Dinţii sunt lungi şi ascuţiţi, ca de
fierastrău (caracter de recunoastere a soiului). Floarea este hermafrodită normală, pe
tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mici spre mijlocii, cilindrici, cu prima
ramificaţie detaşată de restul ciorchinelui şi boabele aşezate des pe ciorchine (c.t.).
Bobul este mic, sferic, cu pieliţa subţire, de culoare verde galbui, cu punctul pistilar
persistent si evident; pulpa zemoasă, nearomată. Lăstarii au vigoare mijlocie de creştere,
meritalele foarte subţiri (6-8 mm diametru), fin striaţi, de culoare verde, cu nuanţe
bronzate la noduri pe partea însorită. Coardele în toamnă capătă culoarea galben brun.
Însuşirile agrobiologice. Soiul Riesling italian este adaptat climatului temperat
continental. Are perioadă mijlocie spre lungă de vegetaţie (170-185 zile), necesitând
2600-3650
0
C temperatură globală. Vigoarea de creşetere este mijlocie şi fertilitatea
ridicată, 80-85% lăstari fertili, frecvent având 2-3 etaje de inflorescenţe pe lăstar.
Maturează foarte bine lemnul lăstarilor şi diferenţiază mugurii de rod de la baza coardei
pretându-se la tăierea speronată. Dezmugureşte târziu, la sfârşitul luni aprilie, începutul
lunii mai, pârga strugurilor are loc în doua parte a lunii august, iar maturarea deplină se
realizează la 3-4 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a).
Rezistenţe biologice: bună la ger (-20
0
C . . . –22
0
C), slabă la secetă, fenomenul
manifestându-se prin căderea prematură a frunzelor, catre sfârşitul lunii august; mijlociu
rezistent la mană şi făinare, sensibil la putregaiul cenuşiu al strugurilor.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soiul Riesling italian se caracterizează
printr-o mare plasticitate ecologică, cultivându-se cu rezultate bune în aproape toate
podgoriile, cu execpţia celor din NV ţării unde nu reuşeşte să matureze suficient de bine
strugurii. Portaltoii recomandaţi sunt SO
4
, Crăciunel 2, 71. În plantaţii se conduce pe
tulpini semiînalte cordon bilateral, cu tăiere în elemente scurte de rod sau verigi (cordiţă
de 4-5 ochi+cep 2 ochi). Sarcina de rod este de 16-20 ochi/m
2
, respectiv 40-50
ochi/butuc. Necesită fertilizarea cu doze echilibrate de îngrăşăminte chimice N
120
P
145
K
130
kg/ha s.a. În zonele secetose necesită obligatoriu irigarea, ceea ce poate duce la sporuri de
producţie de până la 40-43%. Tehnologic, soiul se comportă diferit, în funcţie de arealul
de cultură. Producţiile variază de la 9 t/ha la Miniş, până la 20 t/ha la Odobeşti, cu o
medie de 11-13 t/ha. Acumulările în zaharuri sunt şi ele diferite de la 170 g/l, în contextul
unei acidităţi totale a mustului ridicată, de 6-7 g/l H
2
SO
4
, până la 200 g/l şi valori ale
acidităţii mai echilibrate, de 4-5 g/l H
2
SO
4
. Are capacitate de supramaturare când poate
atinge 220-240 g/l zaharuri. Ca urmare, soiul Riesling italian asigură o gamă largă de
vinuri: seci, demiseci, demidulci, sau poate fi folosit ca materie primă pentru spumante,
ori distilate învechite din vin.

90
Variaţii şi clone. Fiind un soi vechi în cultură, în urma înmulţirii vegetative,
Riesling italian este o populaţiei heterogenă. Prin selecţie clonală s-a obţinut la SCDVV
Blaj clona Riesling italian-3 BL, omologată în anul 1983, caracterizată prin producţii de
15 t/ha şi capacitate ridicată de acumulare în zaharuri.
Zonare. Soiul este zonat în sortimentul a 88 de centre viticole din ţară. Cele mai
bune rezultate le obţine în sudul Moldovei (Coteşti, Odobeşti, Panciu), subcarpaţii
meridionali (Drăgăşani, Ştefăneşti-Argeş, Dealu Mare) şi în zona Podişului Transilvaniei
(Târnave, Alba).


6.5.2.2. RIESLING DE RHIN

Sinonime: Gentil aromatique, Pétracine, Riesling blanc, Raisin du Rhin - în
Franţa; Biela grasevina - în Croatia; Riesler, Rüssiling, Rössiling, Klingerberger,
Rheingauer, Hochheimer, Oberkircher, Pfaelzer, Karbacher, Nieberlander - în Germania
şi Austria; Johannisberger Riesling, White Riesling - în Africa de Sud; Riesling renano
bianco - în Italia.
Origine. Acest soi este foarte mult cultivat pe valea Rhinului şi a Mosselei, de unde
se pare că este originar, unii ampelografi afirmă că era cunoscut încă de pe vremea
romanilor sub numele de Argitis minor (P. GALET, 1990). După caracterele morfologice
se încadrează în proles occidentalis.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este scămoasă, de culoare alb
verzuie, cu marginile de culoare roz; frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt peroase, de
culoare gălbuie cu reflexe arămii, acoperite cu scame de culoare alb-verzuie. Frunza
adultă este mijlocie, orbiculară, codul ampelometric 036-3-69, tri sau pentalobată, cu
sinusurile laterale adânci, cele superioare închise ovoidale, iar cele inferioare deschise în
formă de U; sinusul peţiolar este închis eliptic prin suprapunerea lobilor. Limbul frunzei
de culoare verde închis, puternic gofrat, ondulat către punctul peţiolar, scămos pe faţa
inferioară. Nervurile principale sunt de culoare vineţie, iar dinţii sunt scurţi şi cu
marginile rotunjite. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen fertil.
Strugurii mici, cilindrici sau cilindro conici, cu pedunculul scurt şi lemnificat, compacţi,
cu boabe neuniforme ca mărime. Bobul mic, sferic, cu pieliţa subţire, de culoare galben
verzui, cu pete ruginii pe partea însorită; pulpa zemoasă cu aroma discretă specifică
soiului. Lăstarii de vigoare mijlocie, striaţi, de culoare brun-roşcată pe partea însorită, mai
intensa la noduri. Cârceii subţiri, scurţi, de culoare verde. Coardele au scoarţa colorată în
galben închis cu striuri de nuanţă brună.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă lungă de vegetaţie (180-190 zile), timp în
care necesită 3200-3700
0
C temperatură globală. Are vigoare mijlocie de creştere şi
fertilitate bună, 65-70% lăstari fertili. Deşi are perioadă lungă de vegetaţie reuşeşte să
matureze bine lemnul coardelor şi diferenţiază mugurii de rod de la bază, dar se reface
greu în urma accidentelor climatice având capacitate redusă de formare a lăstarilor din
lemnul multianual. Dezmugureşte târziu, la finele lunii aprilie, pârga strugurilor începe în
luna august, iar maturarea strugurilor decurge lent până la sfârşitul lunii septembrie, la
circa 4-5 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca aV-a), strugurii intrând uşor în
supra maturare, concomitent cu instalarea atacului de putregai nobil (botritizare).
Rezistenţe biologice: toleranţă mijlocie la ger (-20
0
C . . . –22
0
C), sensibil la secetă
şi deosebit de sensibil la boli şi dăunători.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Pentru reuşita în cultură, soiul ncesită areale
care dispun de toamne lungi însorite, dar răcoroase şi lipsa precipitaţiilor. Preferă
terenurile fertile, umede. Portaltoii recomandaţi sunt cei din grupa Berlandieri x Riparia.
În plantaţii se conduce pe semitulpină, tipul de tăiere Lenz Moser sau Guyot cu braţe
înlocuite periodic. sarcina de rod este de 12-14 ochi/m
2
. Producţiile de struguri sunt mici,
nu depăşesc 8-10 t/ha, însă cu acumulări mari în zaharuri de peste 200 g/l, iar prin
supramaturare atinge 260-270 g/l, cu aciditate echilibrată de 5-5,5 g/l H
2
SO
4
.
Zonare. Soiul este autorizat la plantare în podgoria Aiud din Podişul Transilvaniei.



91

6.5.2.3. SAUVIGNON

Sinonime: Blanc fumé, Fumé, Surin, Fié, Sauternes, Sauvignon blanc, Sauvignon
jaune, Sauvignon vert, Sauvignon a gros grains - în Franta; Sylvaner musque, Muskat
sylvaner, Feigentraube - în Germania.
Origine. Soiul se cultivă pe suprafeţe mari în Franţa, regiunea viticolă Bordeaux,
podgoria Sauternes, pentru obţinerea vinurilor dulci; de unde se pare ca îşi are şi originea.
Face parte din proles occidentalis.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este scămoasă de culoare
albicioasă, cu liziera roz; vârful lăstarului şi frunzele tinere sunt peroase, gălbui, cu
reflexe bronzate. Frunza adultă este mijlocie, orbiculară, codul ampelometric 135-2-57,
trilobată şi mai rar pentalobată, cu sinusurile laterale nu prea adânci, închise, eliptice,
sinusul peţiolar este în formă de liră cu baza ascuţită. Limbul frunzei este de culoare
verde deschis, uşor gofrat, răsucit către faţa superioară (c.t.); pe partea inferioară
prezintă peri scurţi şi deşi. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5-6, soiul fiind
autofertil. Strugurii sunt mici (Petit Sauvignon) şi mijlocii (Gros Sauvignon), cilindro
conici, uni sau biaripaţi, deşi în boabe. Bobul este mic, sferic, cu pieliţa subţire, pruinată,
de culoare galben verzui, până la galben auriu la maturarea deplina; punctul pistilar
persistent; pulpa zemoasă cu gust şi aromă discretă specifică soiului. Lăstarii de vigoare
mijlocie, cu meritalele colorate în verde clar, iar nodurile de nuanţă roşiatică; cârceii mici
şi subţiri. Coarda are scoarţa colorată în cafeniu gălbui, uşor striată, cu nodurile evidente.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile),
având nevoie de 2600-3400
0
C temperatură activă. Prezintă vigoare mijlocie de creştere şi
fertilitate bună 60-70% lăstari fertili. Dezmugureşte în a doua decadă a lunii aprilie, pârga
strugurilor are loc devreme, la începutul lunii august, iar maturarea deplină se realizează
la 2-3 săptămâni faţă de soiul Chasselas doré (epoca a IV-a la Petit Sauvignon) şi mai
târziu cu circa o săptămână la Gros Sauvignon (epoca a V-a).
Rezistenţe biologice: sub aspectul rezistenţei la ger s-a constatat diferenţe între cele
două forme, mai rezistent fiind Petit Sauvignon (-20
0
C . . . –22
0
C), şi ceva mai sensibil
Gros Sauvignon (-18
0
C . . . -20
0
C). Are rezistenţă mijlocie la secetă şi făinare, sensibil la
mană, putregaiul cenuşiu şi moliile strugurilor.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Este un soi cosmopolit, preferă versanţii cu
expoziţie sudică sau sud-vetică, bine însoriţi, care asigură condiţii pentru supramturarea
strugurilor. Portaltoii recomandaţi sunt SO
4,
41 B, Selecţiile Crăciunel, care grăbesc
maturarea strugurilor şi favorizează acumulările în zaharuri şi au rezistenţă la calcarul
activ din sol, deoarece cele mai fine vinuri se obţin pe solurile scheletice, calcaroase. Se
conduce pe tulpini semiînalte şi înalte, cordon bilateral, cu tăiere scurtă sau în verigi de
rod. Sarcina de producţie este de 14-18 ochi/m
2
. Producţiile de struguri care se obţin sunt
de 6-8 t/ha la Petit Sauvignon şi de 10-12 t/ha la Gros Sauvignon. Tehnologic este un soi
de înaltă calitate. Acumulează cantităţi mari de zaharuri 195-220 g/l, valrile mai ridicate
fiind caracteristice la Petit Sauvignon, aciditatea totală a mustului rămâne echilibrată 4,5-
5,5 g/l H
2
SO
4
, fapt care permite cultura sa şi în zone mai secetoase (Murfatlar). Vinurile
obţinute au o aromă fină, caracteristică. Pentru obţinerea vinurilor demidulci şi dulci este
necesară supramaturarea şi botritizarea strugurilor, pierderile de recoltă fiind de 8-17%,
compensate însă prin calitatea vinurilor obţinute.
Variaţii şi clone. Cele două forme existente în cultură diferă ampelografic şi
agroproductiv:
- Gros Sauvignon, prezintă struguri mijlocii sau mari (200-280 g), biaripaţi,
cilindroconici, cu boabe mijlocii, iar frunza adultă este peroasă pe faţa inferioară. Este un
biotip care se caracterizează printr-ofertilitate mai mică, 55-60% lăstari fertili, dar mai
productivă datorită mărimii strugurilor, însă inconstantă de la un an la altul. Manifestă
sensibilitate accentuată la ger şi boli.
- Petit Sauvignon, are strugurii mai mici (180-220 g), cilindrici uniaripaţi,
compacţi, cu boabe mici, iar frunza adultă este intens scămoasă pe faţa inferioară.
Prezintă fertilitate mai ridicată 70-75% lăstari fertili, vigoare mai mare de creştere, dar

92
producţii mai mici de struguri. Acumulează mai multe zaharuri, are aromă mai pregnantă
şi mai bună rezistenţă la ger şi boli.
Din populaţia biotipului Gros Sauvignon la SCDVV Blaj a fost omologată în anul
1975 colna Sauvignon-9 Bl, cu producţii de 13 t/ha. Din cea de a doua formă la SCDVV
Drăgăşani a fost omologată în anul 1984 clona Sauvignon-62 Dg, cu producţie de 11,5
t/ha, iar la SCDVV Ştefăneşti-Arges, în anul 2000 clona Sauvignon-111 Şt, cu producţie
de 15 t/ha. La mijlocul secolului trecut Odart (1840) a semnalat ş existenţa unor forme de
Sauvignon roz şi roşu violet. Sauvignon rose se cultivă în Argentina şi Australia sub
denumirea de Guindolino gris şi Surin gris. Au însă producţii mici, dar cu acumularţ mari
de zaharuri.
Zonare. Soiul Sauvignon ocupă în România proximativ 6000 ha, intrând în
sortimentul a 41 de centre viticole. Rezultatele cele mai bune se obţin în sudul Moldovei,
podgoriile subcarpatice ale Olteniei, Podişul Transilvaniei şi Dobrogea.

6.5.2.4. PINOT GRIS

Sinonime: Affumé, Auxerrois gris, Tokay d'Alsace, Pinot Beurot, Malvoisie, Gris
Cordelier, Auvernat gris, Ouche cendée, Fauvet - în Franta; Burgunder roter, Rulander -
in Germania; Sarféhér szölö, Hamvas szölö - în Ungaria; Rijik, Rouci sédive - în
Iugoslavia; Szurkebarat - în Turcia.
Origine. Este considerat a fi o variaţie mugurală din soiul Pinot noir şi se remarcă
faptul că nu are bine stabilizate caracterele, în sensul că uneori pe acelaşi lăstar se
întalnesc struguri cu boabe albe şi cu boabe negre. După caracterele morfologice se
încadrează în proles occidentalis.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire peroasă, cu rozeta de culoare verde
albicioasă; vârful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt acoperite cu peri alb-rozii; Frunza adultă
este mică spre mijlocie, orbiculară, cu limbul de culoare verde închis, gros, gofrat, acoperit cu
peri rari pe faţa inferioară. Caracteristic la acest soi este polimorfismul foliar, adică pe acelaşi
lăstar, către bază se întalnesc frunze lobate, iar către vârf întregi (c.t.). In cazul frunzelor
lobate sinusurile laterale sunt deschise în formă de U dar inegale ca mărime şi prezenţă (c.t.);
sinusul peţiolar este deschis în formă de liră, mai rar închis ovoidal. Floarea hermafrodita
normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil. Struguri sunt mici, cilindrici, uneori aripaţi, cu
pedunculul scurt şi lemnificat, boabele aşezate des pe ciorchine încât se deformează. Bobul
este mic sferic, cu pieliţa groasă, de culoare gri fumuriu, intens pruinată; punctul pistilar
persistent; pulpa zemoasă cu gust specific soiului. Lăstarii sunt verzi, cu striuri fine de culoare
roşiatică, mai intensa la noduri. Cârceii sunt mijlocii, semilemnificaţi. Coardele sunt de
culoare maro cenuşiu, striate, cu nodurile evidente.
Însuşirile agrobiologice. Pinot gris este un soi foarte bine adaptat climatului
temterat continental. Are perioadă scurtă de vegetaţie (160-165 zile), cerinţe moderate
faţă de temperatură, 2500-3200
0
c temperatură globală. Prezintă vigoare slabă de creştere
şi cu fertilitate ridicată, peste 85-90% lăstari fertili, însă productivitatea rămâne scăzută
datorită strugurilor mici. Maturează bine lemnul lăstarilor şi diferenţiază mugurii de la
bază, putând i tăiat în elemente scurte de rod. Dezmugureşte târziu, la finele lunii aprilie,
pârga strugurilor are loc în ultima parte a lunii iulie, iar maturarea deplină se realizează la
circa 2 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a).
Rezistenţe biologice: foarte rezistent la ger (-22
0
C . . . –24
0
C) şi la secetă, mijlociu
rezistent la mană şi făinare, sensibil la putregaiul cenuşiu.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soiul Pinot gris este tipic pentru zonele
colinare, fiind rezistent la secetă şi adaptat terenurile mai puţin fertile, însorite, unde se
realizeaă adesea supramaturarea strugurilor. Se altoieste pe portaltoi rezistenţi la calcar:
41 B, SO
4-4
, 140 Ru-59 Vl. Datorită vigorii mici de creştere şi maturării bune a lemnului
coardelor se pretează la conducerea pe tulpini semiînalte cordon bilateral cu tăiere în
elemente scurte de rod. Încărăctura de rod variază în funcţie de condiţiile pedoclimatice
ale podgoriei, de la 13-15 ochi/m
2
în Transilvania, la 16-18 ochi/m
2
la Odobeşti şi Dealu
Mare. Deşi este rezistent la secetă, în condiţii de irigare se obţin sporuri importante de
producţie, prin urmărirea menţinerii plafonului minim de 75% IUA. Aceasta se realizează
prin aplicarea unei udări de aprovizionareprimăvara, completată cu 1-2 udări în perioada

93
de vegetaţie. Fertilizarea chimic se poate face cu aplicarea următoarelor doze N
100
P
150
K
150

kg/ha s.a. În zonele colinare, cu soluri mai pietroase se poate face fertilizarea oragnică cu
doze de 60 t/ha gunoi de grajd, aplicate odată la 4 ani. Producţiile de struguri care se obţin
sunt în medie 5-9 t/ha, dar se pot ridica până la 13 t/ha. Tehnologic, soiul Pinot gris este
de înaltă calitate: maturează strugurii în a doua parte a lunii septembrie şi acumulează
cantităţi mari de zaharuri 210-220 g/l, iar prin supramaturare poate atinge 270-280 g/l, cu
o aciditate totală de 4,5-5,5 g/l H
2
SO
4
.
Variaţii şi clone. În cadrul soiului Pinot gris au fost depistate 2 biotipuri: unul
rezistent la secetă, cu producţii şi acumulări mari de zaharuri; al doilea prezintă
fenomenul de mărgeluire şi meiere puternic, cu reprecursiuni negative asupra producţiei.
Până în prezent la noi s-au omologat 2 clone: la SCDVV Blaj în anul 1975 a fost
omologată clona Pinot gris-34 Bl, cu producţie de 9,5 t/haşi la SCDVV Murfatlar n anul
1980 clona Pinot gris-13 Mf cu producţie de 12 t/ha.
Zonare. Soiul Pinot gris se cultivă cu rezultate bune în două zone difertite climatic
ale ţării Transilavania şi Dobrogea. Ocupă o suprafaţă de aproximativ 3200 ha.

6.5.2.5. CHARDONNAY

Sinonime. Pinot blanc Chardonnay, Morillon blanc, Luisant, Melon blanc, Petite
Sainte Marie, Rousseau, Roussot, Noiren blanc, Beaunois, Plant de Tonnerre, Chablis,
d'Epintte, d'Arnoison, d'Auvernat blanc, Auxerras blanc, Petit Chantey, Romeret, Gentil
blanc - în Franta; Weiss klewner, Weisser clevner, Weiss Edler, Weiss Silber, Weisser
rulander, Burgunder weisser - în Germania.
Origine. Soi cultivat de secole în Franţa în regiunile viticole Champagne şi
Bourgogne. Cu toate că are ca sinonimii "Pinot", nu are nimic comun cu soiurile din acest
sortogrup. După caracterele morfologice face parte din proles occidentalis.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire pufoasă, cu rozeta de culoare albicioasă şi
liziera roză; frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt peroase, de culoare verde gălbui, cu nuanţe
uşor bronzate. Frunza adultă este mică, orbiculară, codul ampelometric 035-2-57, întreagă,
mai rar trilobată, cu sinusurile laterale slab schiţate, iar sinusul peţiolar caracteristic, fiind în
formă de liră deschisă, delimitat direct de nervurile principale, aşa numitul "sinus golaţ"
(c.t.). Limbul frunzei este de culoare verde intens, cu marginile revolute, glabru pe faţa
superioară, în timp ce pe faţa inferioară prezintă peri scurţi pe nervuri. Dinţii sunt scurţi, cu
marginile rotunjite. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen fertil. Strugurii
sunt mici, cilindrici, uneori aripaţi, compacţi, cu boabe neuniforme ca mărime. Bobul mic,
sferic, cu pieliţa mijlocie, intens pruinată, de culoare galben verzui, acoperită cu pustule mici
brune; pulpa zemoasă, cu gust specific soiului. Lăstarii sunt glabrii, striaţi, de culoare verde
roşiatic pe partea însorită, mai intensă la noduri; cârceii mici şi subţiri. Coarda are scoarţa de
culoare brun gălbuie, cu nuanţe maronii la noduri.
Însuşirile agrobiologice. Soiul Chardonnay are perioadă mijlocie de vegetaţie
(165-185 zile), necesitând 2700-3400
0
C temperatură globală. Are vigoare mică de
creştere (ceva mai mare decât la Pinot), iar fertilitatea este bună, peste 70% lăstari fertili.
În anii răcăroşi în perioada înfloritului soiul este predispus la meiere şi măsgeluire.
Dezmugureşte în prima parte a lunii aprilie, pârga strugurilor începe în prima parte a lunii
august, iar maturarea deplină se realizează la circa 3-4 săptămâni după soiul Chasselas
doré (epoca a V-a).
Rezistenţe biologice: bună la ger (-20
0
C . . . –22
0
C) şi la secetă, sensibil la boli,
viroze (scurt nodare), flavescenţa aurie (micoplasme), bacterioze (boala lui Pierce), la
atacul moliilor.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Sub raportul cerinţelor agrotehnice soiul
Chardonnay se aseamnă cu Pinot gris. Se obţin rezultate bune la conducerea pe tulpini
semiînalte cordon bilateral, cu tăiere în verigi scurte de rod, sau cepi de producţie. sarcina
de rod lăsată la tăiere fiind de 12-16 ochi/m
2
. Reacţionează foarte bine la fertilizare şi
irigare prin sporuri de producţie şi preferă distanţe mici de plantare 2/1 m. Producţiie de
struguri sunt mici 6-8 t/ha, dar de calitate deosebită. La maturarea deplină acumulează
190-220 g/l zaharuri, prin supramaturare poate atinge 300 g/l şi păstrarea în struguri

94
aciditatea, la nivelul de 4,5-5,5 g/l H
2
SO
4
, asigurând obţinerea unor vinuri echilibrate,
care se disting prin fineţea şi aroma specifică.
Variaţii şi clone. În cadrul populaţiei soiului Chardonnay se întâlnesc diverse
forme: Chardonnay rose, cu strugurii coloraţi în roz şi Chardonnay musque (muscat), cu
strugurii aromaţi. La noi s-au omologat 2 clone: în anul 1983 la SCDVV Murfat lar a fost
omologată clona Chardonnay-25 Mf, cu producţie de 8,3 t/ha şi în anul 2000 la SCDVV
Ştefăneşti-Argeş s-a omologat clona Chardonnay-15 Şt, cu producţie de 15 t/ha.
Zonare. Chardonnay este un soi cosmopolit cu o larga răspândire, fiind cultivat în
peste 25 de ţări, suprafaţa estimată fiind de aproximativ 50000 ha, primul loc ocupândul Fraţa
(20000 ha), apoi California. În România ocupă doar 500 ha, în cadrul podgoriei Murfatlar.


6.5.2.6. TRAMINER ROZ

Sinonime: Savagnin rose, Fromenteau rouge, Gentil rose aromatique - in Franta;
Traminer rotter, Kleintraminer, Heiligensteiner Klevner - în Germania.
Origine. Acest soi este originar din Tirolul italian, iar denumirea sa vine probabil
de la oraşul Tramino situat în această zonă. Este întâlnit pe suprafeţe extinse în Bavaria –
Germania, loc de unde unii ampelografi cred că este originar. Face parte din proles
occidentalis.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire pufoasă, cu rozeta de culoare alb rozie;
frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt acoperite cu peri deşi şi lungi. Frunza adultă este
mică, orbiculară, codul ampelometric 025-2-79, trilobată şi mai rar pentalobată, cu
sinusurile laterale potrivit de adânci deschise, în formă de U; sinusul peţiolar este deschis
în formă de V. Limbul frunzei este de culoare verde închis, gofrat, revolut, cu nervurile
principale colorate în roşu către punctul peţiolar, pe faţa inferioară este acoperit cu peri
lungi şi rari. Dinţii sunt scunzi, cu baza lăţită şi marginile rotunjite, ceea ce îi dă frunzei
un aspect crenelat (caracter de recunoaştere a soiului). Floarea hermafrodită normală, pe
tipul 5, cu polen fertil. Strugurii sunt mici, tronconici, cu boabele aşezate foarte des pe
ciorchine. Bobul este mic, sferic, cu pieliţa groasă, de culoare roz, acoperită cu un strat
gros de pruină, punctul pistilar persistent; pulpa zemoasă, cu aroma specifică soiului,
asemănătoare cu cea de trandafir, mai intensă la biotipul cunoscut sub numele de
"Gewürztraminer". Lăstarii au vigoare mică de creştere, cu meritale scurte, de culoare
verde clar, cu striuri roşietice pe partea însorită, peroşi la vârf. Coardele sunt de culoare
brun gălbuie, mai intensă la noduri.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă relativ scurtă de vegetaţie 160-170 zile,
timp în care necesită 2550-3600
0
C temperatură globală. Are vigoare mijlocie, dar
creşterile vegetative sunt mici. Fertilitate bună circa 70% lăstari fertili, cu câte 2
inflorescenţe pe lăstar, în schimb productivitatea soiului este mică datorită mărimii
strugurilor. Maturează foarte bine lemnul coardelor şi diferenţiază mugurii de rod de la
baza coardei. Dezmugureşte târziu la sfârşitul lunii aprilie, fiind ferit de pericolul
brumelor târzii de primăvară. Pârga strugurilor are loc devreme, în primele zile ale lunii
august, iar maturarea deplină are loc în 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a
IV-a).
Rezistenţe biologice: are toleranţă bună la ger (-20
0
C . . . –22
0
C), sensibil la secetă
şi mană, mijlociu rezistent la făinare, putregaiul cenuşiu şi moliile strugurilor.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soiul Traminer roz valorifică foarte bine
condiţiile ecoclimatice ale podgoriilor din tRansilvania, aflate la limita nordică de cultură
a viţei de vie, unde aroma strugurilor devine fină şi discretă. Se conduce pe tulpini
semiînalte, cordon bilateral, cu tăiere speronată, în cepi de 2-3 ochi. Sarcina de rod fiind
de 16-18 ochi/m
2
. Reacţionează favorabil la aplicarea irigării şi fertilizării, orientativ se
pot administra N
100
P
200
K
100
kg/ha s.a., sau 40 t/ha gunoi de grajd. Producţiile de struguri
sunt relativ scăzute 5-8 t/ha, însă pot atinge 12 t/ha. Este şi el un soi de calitate, la
maturarea deplină acumulează 195-205 g/l zaharuri, iar prin supramaturare poate atinge
250 g/l, cu o aciditate totală de 4,5-6,0 g/l H
2
SO
4
, încât vinurile obţinute sunt armonioase.



95
Variaţii şi clone. Se prezintă ca o populaţie neomogenă, cu diverse biotipuri care
se deosebesc prin culoare şi gustul discret aromat al strugurilor. Cel mai important
rămâne biotipul Gewürtztraminer, care are aromă intensă ce aminteşte de cea a petalelor
de trandafir. Prin selecţie clonală a fost omologată la SCDVV Blaj clona Traminer roz-60
Bl, cu producţie de 11 t/ha.
Zonare. Soiul Traminer roz este zonat pentru podgoriile din Podişul Transilvaniei.

6.5.2.7. FURMINT

Sinonime: Tokay, Keltertraube, Weisser Mosler - în Germania; Şom - în Transilvania.
Origine. Acest soi este întâlnit în sortimentul podgoriei Tokay, din Ungaria; unde se
pare că a fost adus din Italia în timpul regelui Bela al IV-lea (1241), unde era cultivat pe
colinele Formies. O altă ipoteză este aceea că numele său vine din cuvantul valon
"Frumentum", care înseamnă de culoarea grâului (culoarea strugurilor la maturare), iar
ampelografii maghiari afirmă că este soi autohton obţinut prin selecţie populară în podgoria
Tokay. După caracterele ampelografice face parte din proles pontica, subproles balcanica.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este de culoare verde gălbuie,
iar vârful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt peroase de culoare galben bronzat. Frunza
adultă este mijlocie, trilobată sau întreagă, cu sinusurile laterale puţin adânci; iar sinusul
peţiolar deschis în formă de U. Limbul frunzei este de culoare verde intens, lucios, involut
(c.t.), scămos pe faţa inferioară; mucronii sunt evidenţi, cu vârfurile ascuţite. Floarea este
hermafrodita normală, dar multe dintre ele prezintă defecţiuni morfologice, de aceea
soiul este parţial autofertil. Strugurii sunt lungi, de greutate mijlocie, cilindrici, uneori
aripaţi, cu boabele aşezate mai mult sau mai puţin des pe ciorchine şi neuniforme ca
mărime. Bobul este mijlociu, ovoid, cu pieliţa subţire, translucidă, de culoare galben
verzui, acoperită cu puncte mici negre; pulpa zemoasă, cu gust plăcut. Lăstarii au vigoare
mijlocie, meritalele colorate în verde cu nuante bronzate pe partea însorită şi mai intense
la noduri. Coardele au culoarea galben brun, cu striuri mai închise la culoare.
Însuşirile agrobiologice şi tehnologice. Furmintul are perioadă mijlocie spre lungă
de vegetaţie (175-185 zile), necesitând 2800-3400
0
C temperatură globală. este un soi
viguros, cu creşteri vegetative puternice şi fertilitate bună, peste 60% lăstari fertili.
Dezmugureşte în a doua parte a lunii aprilie, pârga strugurilor se declanşează în august,
iar maturarea deplină are loc la 4 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a V-a).
Soiul meiază şi mărgeluieşte puternic, mai ales în anii cu condiţii nefavorabile la înflorit.
Frecvent pe parcursul acestei fenofaze se scutură 50-60% din flori, iar în cazul butucilor
cu defecţiuni florale, procentul ajunge la 80%.
Rezistenţe biologice: are toleranţă mijlocie la ger (-20
0
C . . . –22
0
C) şi lasecetă,
mană, foarte sensibil la făinare şi mai les la putregaiul cenuşiu (în anii ploiosi strugurii
putrezesc în totalitate).
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Se cultivă cu bune rezultate în zonele
colinare ale Transilvaniei, unde strugurii nu sunt atacaţide putregai şi pot să intre în
supramturare. Necesită portaltoi viguroşi, cu perioadă scurtă e vegetaţie (SO
4-4
, SC-25,
SC-2). În plantaţii se conduce în cordon bilateral Lenz Moser, cu tăiere în verigi scurte de
rod, încărcătura recomandată fiind de 16-18 ochi/m
2
. Se recomandă ciupitul
lăstarilorînainte de înflorit, care limitează fenomenele de meiere şi mărgeluire. Producţiile
de strguri sunt relativ mici 8-11 t/ha, cu acumulări în zaharuri la maturarea deplină de
190-230 g/l, iar aciditatea rămâne ridicată5,5-7 g/l H
2
SO
4
, asigurând obţinerea unor vinuri
seci şi demiseci de înaltă calitate. În podgoria Tokay prin supramaturarea şi botritizarea
strugurilor dă vinuri dulci naturale, caracteristice.
Variaţii şi clone. Furmintul prezintă numeroase biotipuri, care diferă prin mărimea
strugurilor şi compactitatea lor. La SCDVV Miniş, soiul a fost ameliorat prin obţinerea
unei mutante fenotipice cu flori hermafrodite normale, Furmint de Miniş, care se
caracterizează prin producţii mari de struguri 22 t/ha, însă capacitate mai redusă de
acumulare a zaharurilor, 180-190 g/l.
Zonare. Soiul Furmint de Miniş este zonat pentru regiunea viticolă a Dealurilor
Crişanei şi Maramureşului, pentru a înlocui vechiul soi.


96

6.5.2.8. EZERFÜRTÜ

Origine. Acest soi a fost obtinut în Ungaria, în urma hibridării dintre Hárslevelü
(denumit şi “Frunză de tei”) x Traminer roz. In traducere înseamnă “cu o mie de
ciorchini”. A fost introdus pentru a înlocui soiul Riesling italian în podgoriile din
Transilvania, care nu maturează strugurii suficient de bine.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire peroasă, cu rozeta de culoare verde
albicios, cu nuanţe roz; frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt acoperite cu peri rari si
scurţi. Frunza adultă este mijlocie, trilobată şi mai rar întreagă, cu limbul de culoare verde
intens, gofrat, scămos pe faţa inferioară, cu dinţii scurţi şi rotunjiţi; sinusurile laterale sunt
puţin adânci, deschise în formă de V, iar sinusul peţiolar este în formă de liră. Floarea
hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen fertil. Strugurii mijlocii, cilindrici, mai rar
cilindro conici, semicompacţi. Bobul este mic, sferic, cu pieliţa subţire, de culoare galben
verzui, cu pete ruginii pe partea însorită; pulpa zemoasă, nearomată. Lăstarii au vigoare
mică, striaţi, de culoare verde intens. Coardele toamna capătă culoare maro roşcat, mai
închisă la noduri.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (170-175 zile), vigoare
mare şi fertilitate bună, 65-70% lăstari fertili, cu 2-3 etaje de inflorescenţe. Maturează bine
lemnul coardelor şi diferenţiază mugurii roditori de la bază. Dezmugureşte în a doua parte a
luni aprilie, pârga strugurilor are loc devreme, sfârşitul lunii iulie-începutul lunii august, iar
maturarea deplină se realizează la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a) şi
mai devreme cu 2 săptămâni faţă de Riesling italian.
Rezistenţe biologice: are toleranţă bună la ger (-22
0
C), sensibil la secetă, mijlociu
rezistent la mană şi făinare, sensibil la putregaiul cenuşiu şi acarieni.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soi care valorifică foarte bine condiţiile
ecoclimatice din Transilvania. Necesită cultura pe terenuri cu umiditate asigurată,
portaltoii recomandaţi sunt SO
4-4
, SC-26, SC-71. În plantaţii se conduce pe tulpini
semiînalte, Guyot pe braţe cu înlocuire periodică, sarcina de rod fiind de 16-18 ochi/m
2
.
Producţiile medii sunt de 13-14 t/ha, dar potenţialul productiv poate ajunge la 20 t/ha.
Tehnologic, soiul acumulează circa 200 g/l zaharuri, iar aciditatea totală a mustului se
situează în jur de 6 g/l H
2
SO
4
, astfel încât vinurile obţinute sunt echilibrate cu tărie
alcoolică ridicată şi extractive.
Zonare. Soiul Ezerfürtü a fost introdus în scopul completării sortimentului de
soiuri pentru vinuri albe de calitate în podgoriile din Podişul Transilvaniei.

6.6. SOIURILE PENTRU VINURI AROMATE

6.6.1. MUSCAT OTTONEL

Sinonime: Muscats - în Italia; Moscatos - în Portugalia.
Origine. Acest soi a fost obţinut în Franţa, oraşul Angers, de către ROBERT
MOREAU, în anul 1852, dintr-un amestec de seminţe provenite din fecundări libere.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire de culoare arămie bronzată, intensă, cu
rozeta peroasă; frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt bronzate, acoperite cu peri rari şi
scurţi. Frunza adultă este mijlocie, orbiculară, trilobată sau pentalobată, cu sinusurile
laterale superioare adânci, închise, ovoidale; cele inferioare deschise în U; sinusul peţiolar
este închis elipsoidal. Limbul frunzei este de culoare verde deschis, gofrat, cu marginile
răsfrânte către faţa superioară, în formă de pâlnie, cu centrul în punctul peţiolar (c.t.),
peros pe nervuri pe faţa inferioară. Dinţii sunt scunzi, laţi la bază şi cu marginile rotunjite.
Intreaga frunză este asemănătoare cu cea de la soiul Chasselas doré. Floarea este
hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil. Strugurii mici spre mijlocii,
cilindrici, uneori aripaţi, cu boabele aşezate des pe ciorchine încât se deformează. Bobul
mijlociu, sferic, cu pieliţa groasă, de culoare verde-gălbui, acoperită cu pruină densă, ceea
ce îi dă un aspect albicios; pulpa semizemoasă, cu aromă de muscat. Lăstarii au vigoare
mijlocie, meritale scurte, de culoare verde, cu striuri bronzate pe partea însorită. Coardele
toamna, sunt striate şi de culoare brun roşcat.

97
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile) şi
cerinţe termice reduse, necesitând 2500-2900
0
C bilanţ termic global. Vigoarea de creştere
este mijlocie, iar fertilitatea foarte ridicată , peste 85% lăstari fertili, frecvent cu 2 etaje de
inflorescenţe. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor şi difernţiază mugurii de rod de la
baza coardei. Dezmugureşte în a doua parte a lunii aprilie; pârga strugurilor are loc
devreme la începutul lunii august, iar maturarea se realizează la 1-2 săptămâni după soiul
Chasselas doré (epoca a IV-a). Toamna frunzele se îngălbenesc devreme, ceea ce indică
precocitatea soiului.
Rezistenţe biologice: soi cu toleranţă bună la ger (-20
0
C . . . –22
0
C), mai puţin
rezistent la secetă, sensibil la mană şi făinare, mijlociu rezistent la putregaiul cenuşiu,
sensibil la atacul moliilor strugurilor, mai ales în sudul ţării şi în arealele mai secetoase.
În ultimii ani, soiul Muscat Ottonel s-a dovedit a fi sensibil la putregaiul acid al
inflorescenţelor, manifestst prin brunificarea unor părţi a inflorescenţelor după legarea
boabelor, boala fiind cauzată de ciuperci din genul Botrytis, având ca vectori nematozii.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Se cultivă cu rezultate bune pe terenurile în
pantă, cu expoziţii însorite şi pe soluri cu fertilitate mijlocie sau scăzută, dar cu umiditatea
asigurată (treimea de mijloc a pantei). Cele mai fine vinuri se obţin pe solurile scheletice,
calcaroase. Se pretează foarte bine la conducerea pe semitulpină în cordon bilateral, cu tăiere
în elemente scurte de rod (cepi de 2-3 ochi), sau mijlocii (cordiţe de 5-6 ochi), încărăcătura de
rod fiind de 16-18 ochi/m
2
. Prin fertilizare şi irigare se obţin sporuri importante de producţie,
dozele reomandate fiind N
200
P
300
K
200
kg/ha s.a., în complex cu îngrăşăminte organice, 30 t/ha
gunoi de grajd, plicate odată la 4 ani. În Dobrogea soiul suferă de secetă, fiind irigat cu o
normă de 1500-200 m
3
/ha, aplicată în 2-3 udări, altfel pierde frunzişul încă din luna august.
Tehnologic, Muscatul Ottonel, în zonele răcoroase este de înaltă calitate. La maturarea
deplină acumulează cantităţi mari de zaharuri 190-210 g/l, iar prin supramaturare atinge 250-
270 g/l şi un conţinut ridicat în substanţe aromate. În zonele mai călduroase, soiul are un
neajuns major, lisa de aciditate 3,3-3,8 g/l H
2
SO
4
şi un conţinut ridicat în enzime oxidazice,
ceea ce face ca vinurile obţinute să fie uşor predispuse la casare (brunificare). Producţiile de
struguri sunt variabile, în funcţie de arealul de cultură, de la 7-8 t/ha, la Lechinţa, până la 12-
14 t/ha în podgoria Iaşi.
Variaţii şi clone. La SCDVV Blaj, în anul 1995 a fost omologată lona Muscat
Ottonel-12 Bl, caracterizată prin producţii de 17 t/ha.
Zonare. Soi cu o mare plasticitate ecologică, intrând în sortimentul a 83 de centre
viticole. Cele mai bune rezultate le dă n podgoriile din Transilvani şi nordul Moldovei.
Este cultivat şi în podgoriile colinare din Muntenia şi Oltenia şi în Dobrogea.

6.6.2. TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ

Sinonime: Tămâioasă de Moldova, Tămâioasă de Drăgăşani - în România;
Muscat blanc de Frontignan, Muscat de Lunel, Muscat blanc a petits grains, Muscat
d'Alsace - în Franţa; Moscatel galego, Moscatel de Douro - în Portugalia; Moscatel
menudo blanco, Moscatel de grano pequeno, Moscatel Castellano, Moscatel fino,
Moscatel comun, Moscatel Morisco - în Spania; Moscato di Canelli, Moscato d'Asti - în
Italia; White Frontignan - în Anglia; Musckat traube weisse, Muskateller gelber,
Muskateller grüner - în Germania; Mysket - în Turcia; Muskuti - în Grecia.
Origine. Provenienţa acestui soi este necunoscută, se pare că este din vechea Eladă,
cunoscut sub numele de "Anathelicon moschaton", iar în perioada imperiului roman sub
denumirea de "Apinae". S-a răspândit în ţările din jurul bazinului Mării mediterane; la noi
era cunoscut înainte de invazia filoxerei, încât este considerat soi autohton.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire cu rozeta uşor scămoasă, de culoare alb
verzuie, cu nuanţe arămii; frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt acoperite cu peri rari şi
au culoarea bronzat strălucitor. Frunza adultă este mijlocie (15-16 cm lungime),
orbiculară, codul ampelometric, 135-3-47, trilobată sau pentalobată, cu sinusurile laterale
slab schiţate, alungite, închise, eliptice, mai rar în formă de V. Limbul frunzei este de
culoare verde gălbui, uşor gofrat, peros pe faţa inferioară. Dinţii sunt caracteristici, adică
lungi, înguşti şi deşi cu vârfurile gălbui (c.t.). Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5,
soiul fiind autofertil. Strugurii mijlocii, conici, sau cilindro-conici, uneori biaripaţi, deşi

98
în boabe. Bobul mijlciu, sferic, cu pieliţa de culoare galben verzui, cu pete ruginii pe
partea însorită; pulpa consistentă, cu gust dulce şi aromă de muscat. Lăstarii striaţi, cu
noduri slab evidente şi de culoare roşcată pe partea însorită. Cârceii sunt lungi şi verzi.
Coardele au scoarţa de culoare brun gălbuie, striata şi acoperită cu puncte mici negre.
Însuşirile agrobiologice. Este soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile)
şi cerinţe ridicate heliotermice, necesitând 3000-3800
0
C temperatură globală. are vigoare
mijlocie de creştere şi fertilitate bună, 55-65% lăstari fertili. Dezmugureşte târziu, la
finele lunii aprilie, pârga strugurilor se declanşează devreme, la sfârşitul lunii iulie, iar
maturarea se realizează la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré.
Rezistenţe biologice: este un soi pretenţios, sensibil la ger (-18
0
C . . . –20
0
C), la
secetă sau excesul de umiditate, puternic atacat de boli, moliile strugurilor, viespi.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Pentru cultura acestui soi sunt necesare
areale bine delimitate, datorită plasticităţii sale ecologice reduse. Preferă zone cu toamne
lungi şi însorite, lipsite de precipitaţii, care să permită acumularea lentă a zaharurilor şi
aromelor în must, supramaturre strugurilorconcomitent cu botritizarea lor. În plantaţii se
conduce pe tulpini semiînalte cordon bilateral, cu tăiere în verigi de rod (cep 2
ochi+cordiţă de 5-6 ochi), sau în elemte lungi de rod (coarde de 10-12 ochi). Sarcina la
tăiere este moderată de 12-16 ochi/m
2
. Necesită portaltoi care îi menţină potenţialul
calitativ, cum sunt 41 B, SO
4
, SO
4-4
. Dozele optime de fertilizare sunt N
100
P
150
K
100
kg/ha
s.a., complexate cu fertilizarea organică, 40 t/ha administrate odată la 4-5 ani, condiţii în
care se pot obţine sporuri de producţie de peste 30%. În vederea supramaturării
strugurilor se recomandă desfrunzitul parţial al strgurilor la intrarea strugurilor în pârgă.
O atenţie deosebită trebuie acordată fungicidelor cuprice, deoarece soiul Tămâioasă
românească ete sensibil al ionul de Cu
2+
care induce distrugerea aromelor varietale. De
aceea este bine ca la intrarea în pârgă să se sisteze aplicarea acestor fungicide.
Tehnologic, la maturarea deplină acumulează 200-210 g/l zaharuri, iar prin supramturare
atinge 250-270 g/l şi poate depăşi uşor aceste valori, fără ca aciditatea totală a mustului să
coboare ub 4,5-5 g/l H
2
SO
4
. În vederea evitării pierderilor de recoltă se recomandă ca
recoltatul să se efectueze în 2-3 etape, pe măsura supramaturării strugurilor. Producţiile
de struguri sunt mici 5-8 t/ha, dar pot atinge 10-14 t/ha.
Variaţii şi clone. În cadrul soiului s-au depistat 2 biotipuri: unul, care prezintă
boabe mijlocii , cărnoase şi puternic aromat, fiind şi cel mai valoros; al doilea care
prezintă boabele mai verzi, zemoase şi aromă mai puţin intensă. Prin selecţie clonală s-au
obţinut 3 clone: La SCDVV Pietroas au fost omologate clonele Tămâioasă românească-
36 Pt, omologată în anul 1982, cu producţie de 12 t/ha, struguri aromaţi; clona ămâioasă
românească-5 Pt, cu producţie de 13 t/ha şi concentraţie în zaharuri de 230 g/l, iar la
SCDVV Drăgăşani s-a omologat în anul 1982 clona Tămâioasă românească-140 Dg, cu
producţie de 15 t/ha.
Zonare. Soiul intră în sortimentul a 21 de centre viticole. Cel mai bine se comportă
în centrele viticole Pietroasa, Cotnari, Drăgăşani, Ştefăneşti-Argeş.

6.6.3. BUSUIOACĂ DE BOHOTIN

Sinonime: Busuioacă, Busuioacă vânătă, Tămâioasă de Bohotin - în România.
Origine. Face parte din acelaşi sortogrup cu soiul Tămâioasă românească şi este
adaptat foarte bine la condiţiile ecologice din centrul viticol Bohotin situat în podgoria
Huşi. In Franţa există un soi asemănător numit Muscat violet de Frontignan, din care se
pare că provine şi soiul Busuioacă de Bohotin.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este de culoare verde cu nuanţe
de culoare galben arămii, scămoasă; frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt lucioase,
aproape glabre de culoare galben bronzat. Frunza adultă este mijlocie (17-18 cm
lungime), aproape orbiculară tri sau pentalobată, cu sinusurile laterale puţin adânci şi
închise, iar sinusul peţiolar deschis în formă de V. Limbul frunzei este de culoare verde
intens, gofrat, uşor peros pe faţa inferioară. Dinţii ascuţiţi şi deşi, de culoare gălbuie
(c.t.). Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5-6, cu polen fertil. Strugurii mijlocii (150-
170 g în medie), cilindro-conici, uneori aripaţi, deşi în boabe. Boabele mijlocii, sferice, cu
pieliţa subţire, de culoare violet închis cu nuanţe vineţii, acoperit cu un strat fin de pruină;

99
pulpa zemoasă, cu aromă specifică soiului. Lăstarii de vigoare mijlocie, meritale verzi cu
striuri roşietice pe partea însorită şi la noduri. Coardele au scoarţa striată, de culoare maro
gălbuie.
Însuşirile agrobiologice. Faţă de soiul înrudit (Tămâioasă românească), care el
însuşi are plasticitate ecologică limitată, Busuioaca de Bohotin este un soi cu cerinţe şi
mai restrictive faţă de factorii ecologici. Are perioadă mijlocie de vegetaţie (170-175
zile), vigoare mai slabă de creştere şi fertilitate mai mare, 70% lăstari fertili. Sub rapotul
rezistenţelor biologice, Busuioaca de Bohotin este şi mai sensibil.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soiul este adptat condiţiilor ecoclimatice din
NE Moldovei (Bohotin), cele mai bune rezulate obţinându-se pe terenurile în pantă, cu
expoziţie sudică, însorite, cu fertilitate mijlocie. Se pretează la conducerea pe semitulpină,
cordon bilateral, cu tăiere n elemente mijlocii, sarcina de rod fiind de 16-18 ochi/m
2
.
Producţiile de struguri care se obţin l acest soi sunt scăzute, mai mici decât la
Tăm6ioasă, în medie 6-8 t/ha. La maturarea deplină soiul acumulează 185-200 g/l
zaharuri, nu are capacitate prea mare de supramaturare, areori depăşind 230-240 g/l,
darcu aciditate echilibrată 4-5 g/l H
2
SO
4
. Acumulează şi puţine substanţe colorante, de
aceea vinurile au o culoare roşie vineţie, cu nuanţe cărămizii, aromă specifică şi zaharuri
reziduale, însă culoarea rămâne deficitară.
Variaţii şi clone. Este o populaţie heterogenă cu numeroase forme, care diferă sub
aspectul potenţialul biologic, de producţie şi al aromei strugurilor. La SCDVV Pietroasa,
în anul 2000 s-a omologat clona Busuioacă de Bohotin-26 Pt, cu producţie de 9,7 T/ha,
acumulări în zaharuri de 211 g/l şi aromă pregnantă de busuioacă.
Zonare. Arealul de cultură a acestui soi este limitat la 3 centre viticole: Bohotin,
Huşi şi Pietroasa. Ocupa aproximativ 500 ha.


6.7. SOIURILE PENTRU VINURI ROZE ŞI ROŞII
DE CONSUM CURENT

6.7.1. ROŞIOARĂ

Sinonime: Pamid - în Bulgaria.
Origine. Acest soi se pare că este originar din Bulgaria, la noi în ţară se cultivă de
multă vreme pe nisipurile din sudul Olteniei. Din punct de vedere al caracterelor
morfologice face parte din proles pontica, subproles balcanica.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este acoperită cu peri rari şi
lungi, de culoare verde cu nuanţe gălbui; vârful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt
peroase de culoare galben roşietic. Frunza adultă este mijlocie, pentalobată, mai rar
trilobată, aproape orbiculară, cu limbul de culoare verde închis, usor gofrat, cu peri rari şi
scurţi pe faţa inferioară. Sinusurile laterale sunt potrivit de adânci, înguste, deschise în
formă de liră cu baza ascuţită, uneori închise prin suprapunerea uşoara a lobilor; sinusul
peţiolar este deschis în liră. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5-6, soiul fiind
autofertil. Strugurii sunt mijlocii, cilindrici, uneori aripaţi, cu boabele aşezate des pe
ciorchine. Bobul este mijlociu, sferic uşor ovoid, cu pieliţa groasă de culoare roz
roşietica, intens pruinat; pulpa zemoasă, nearomată, cu mustul colorat slab în roz. Lăstarii
au vigoare mijlocie de creştere, meritale de culoare verde cu nuanţe roşietice pe partea
însorita. Coardele toamna au culoare brun roşcat.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă relativ lungă de vegetaţie (175-195 zile),
timp în care necesită 2800-3500
0
C temperatură globală. Are vigoare mijlocie şi fertilitate
bună, 60-65% lăstari fertili. Dezmugureşte târziu, în ultima decadă a luni aprilie, pârga
strugurilor începe devreme, la finele lunii iulie, iar maturarea deplină se realizează la
sfârşitul lunii septembrie, după 3-4 săptămâni faţă de Chasselas doré (epoca a V-a).
Rezistenţe biologice: are rezistenţă bună la ger (-20
0
C . . . –22
0
C), foarte rezistent
la secetă, sensibil la mană şi făinare, toleranţă mijlocie la putregaiul cenuşiu.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Este adaptat condiţiilor secetoase şi solurilor
nisipoase din sudul Olteniei. Foma de conducere semiînaltă, Guyot pe braţe cu înlocuire
perioadică, sarcina de rod fiind de 16-18 ochi/m
2
. Neceită fertilizare cu doze mari de

100
îngrăşăminte N
200
P
160
K
200
kg/ha s.a. cu fertilizarea organică 60 t/ha gunoi de grajd. Se
poate aplica şi îngrăşăminte verzi (secara), încorporată în sol primăvara, la sfârşitul lunii
mai. datorită potenţialul productiv se recomandă irigarea cu norme de 2000-2500 m
3
/ha.
Producţiile de struguri sunt mari peste 20 t/ha, cu acumulări scăzute în zaharuri 150-165
g/l şi aciditate totală scăzută, în jur de 3,2-3,7 g/l H
2
SO
4
.
Variaţii şi clone. S-au depistat 3 biotipuri şi anume: Roşioară neagră, cu bobul de
culoare roşu închis şi acumulări mari în zaharuri 180-185 g/l, cel mai valoros; Roşioară
verde, cu bobul colorat în verde-roz şi foarte productiv şi Roşioară comună, cu coloraţia
roz a boabelor şi comportare intermediară. Prin selecţie clonală la SDE Tâmbureşti a
Universităţii din Craiova, în anul 1988 a fost omologată clona Roşioară-8 Tb, cu
producţie de 30 t/ha.
Zonare. Soiul este cultivat în zona nisipoasă a Olteniei, putând fi înlocuit cu noile
creaţii, mai valoroase, Haiduc şi Pandur, care au ca genitor acest soi.

6.7.2. BĂBEASCĂ NEAGRĂ

Sinonime: Căldăruşă, Rară neagră, Crăcană, Răşchirată - în România; Serecsia,
Rastriopa - în Basarabia şi Ucraina.
Origine. Este soi vechi românesc cunoscut cu mult înainte de invazia filoxerei,
descris de cronicari în "Letopiseţul Ţării Moldovei", secolul XIV, iar provenienţa sa este
legată de însăşi existenţa podgoriei Nicoreşti. După caracterele morfologice face parte din
proles orientalis subproles caspica.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este lucioasă, glabră, de culoare
verde bronzat; vârful lăstarilor şi primele frunze sunt de culoare verde intens cu nuanţe
roşietice. Frunza adultă este mijlocie (16-18 cm lungime), asimetrică, pentalobată, cu
sinusurile laterale potrivit de adânci, închise ovoidale şi prevăzute la bază cu un dinte
(caracter de recunoaştere a soiului); sinusul peţiolar are forma de liră deschisă, care apoi
se închide usor şi uneori pe una din laturile sale se întalneşte un pinten. Limbul frunzei
este de culoare verde închis, usor gofrat, peros pe nervuri pe faţa inferioară. Nervurile
principale sunt de culoare roşie, mai evidentă către punctul peţiolar. Dinţii sunt de
mărime mijlocie cu marginile drepte. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5-6,
soiul fiind autofertil. Strugurii mari, conici, rămuroşi uneori, cu pedunculul şi rahisul
lemnificate, boabele aşezate rar pe ciorchine şi neuniforme ca mărime. Bobul mijlociu,
discoidal, cu pieliţa subţire, de culoare negru violaceu, pruinată, cu punctul pistilar
persistent; pulpa zemoasă, necolorată, cu gust acrişor. Lăstarii viguroşi, cu meritalele
colorate în verde şi cu striuri roşii, mai intense la noduri. Coardele au internodii groase cu
scoarţa colorată în maro roşcat.
Însuşirile agrobiologice. Are perioadă lungă de vegetaţie (180-20 zile), necesitând
3200-3600
0
c bilanţ termic global. are vigoare mare de creştere şi fertilitate mijlocie, 60-
65% lăstari fertili. În anii cu condiţii climatice nefavorabile la înflorit are loc scuturarea
florilor în proporţie de până la 70%, iar multe boabe sunt meiate şi mărgeluite.
Dezmugureşte târziu, în a doua parte a lunii aprilie, pârga strugurilor are loc la sfârşitul
lunii august, iar maturarea deplină se realizează la 5-6 săptămâni după soiul Chasselas
doré (epoca a VI-a).
Rezistenţe biologice: soi cu toleranţă micăla ger (-18
0
C . . . –20
0
C), relativ sensibil
la secetă, însă cultivat pe rădăcini proprii pe nisipuri, dă rezultate bune deoarece
explorează un volum mare de sol, iar rădăcinile pătrund până la adâncimea de 5-6 m. Are
rezistenţă mijlocie la mană, este sensibil la făinare, putregaiul cenuşiu şi moliile
strugurilor.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Băbeasca neagră are o mare adaptabilitate la
cele mai diverse tipuri de sol, comportatrea lui fiind influenţată de acest factor. Necesită
portaltoi care îi susţin potenţialul de producţie, dar nu trebuie să îi mărească vigoare, care
este excesivă. Se recomandă SO
4
, SC-2, SC-26. La fertilizare dozele cu azot trebuie ă fie
mici, optim N
100
P
150
K
150
kg/ha s.a. şi fertilizarea organică cu 25-30 t/ha gunoi de grajd. Se
conduce pe tulpini înlate şi semiînalte în cordoane duble, sau în zonele cu îngheţuri
frecvente se practică Guyot pe braţe cu înlocuire perioadică. Sarcina de rod fiind de 22-24
ochi/m
2
. Producţia, acumulările în zaharuri, aciditatea totală a mustului variază în funcţie

101
de arealul de cutură. În zonele colinare, pe soluri cu fertilitate mijlocie, vinurile rezultate
sunt de calitate: producţii 14-15 t/ha, acumulări în zaharuri 190-200 g/l, aciditate 5-6 g/l
H
2
SO
4
. În zona de şes, pe nisipuri, productiile sunt mari 20 t/ha, acumulările în zaharuri
de 160-170 g/l şi aciditate 4-5 g/l H
2
SO
4
. De obicei, la niveluri mari de producţie aproape
30% din boabe rămân neuniform maturate, încât vinurile sunt insuficient colorate.
Variaţii şi clone. Este o populaţie cu numeroase biotipuri ce diferă după culoare
aboabelor: verde-roz, roz-cenuşiu, roşu-închis. Din acestea, ca variaţie mugurală s-a
obţinut soiul Băbească gri, pentru vinuri albe de consum curent. La SCDVV Pietroasa în
anul 1989 a fost omologată clona Băbească neagră-94 Pt, cu producţie de 21 t/ha.
Zonare. Este întâlnit în sortimentul a 41 de centre viticole, cu preponderenţă în
sudul Moldovei, nordul Dobrogei, sudul Olteniei şi nispurile din judeţele Brăila şi Buzău.
Ocupă aproximativ 5200 ha.

6.7.3. CADARCĂ

Sinonime: Lugojană, Scadarcă, Cadarcă de Miniş - în România; Kadarka,
Tórköszölö - în Ungaria; Noire de Moselle - în Belgia.
Origine. Locul de origine al acestui soi este incert, se pare că provine din Asia
Mica şi a fost adus în Serbia, Ungaria de populaţia turcă. Primele referiri scrise despre
acest soi sunt din secolul XVII, unde se specifică că era cultivat pe dealul Mocra, de
lânga localitatea Ineu, judeţul Arad. Face parte din proles pontica subproles balcanica.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire pufoasă, cu rozeta de culoare alb gălbui,
cu marginile carminate; frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt de culoare verde gălbui,
pufoase. Frunza adultă este mare (18-20 cm lungime), întreagă sau uşor trilobată, cu
sinusurile laterale superficiale, unghiulare; sinusul peţiolar închis eliptic. Limbul frunzei
este gros, gofrat, de culoare verde închis, cu adâncituri în mezofil, involut, scămos pe faţa
inferioară. Dinţii de mărime variabilă, dispuşi neuniform (c.t.). Floarea este hermafrodită
normală, pe tipul 5-6, cu polen fertil, dar la un număr de flori se întâlnesc defecţiuni
morfologice, fiind considerat parţial autofertil. Strugurii sunt mijlocii, cilindrici, uneori
aripaţi, cu boabele aşezate des pe ciorchine şi neuniforme ca mărime. Bobul mijlociu,
sferic, uşor ovoid, cu pieliţa subţire, colorată în negru albăstrui, acoperită cu pruină
groasă; pulpa zemoasă, cu mustul necolorat. Lăstarii viguroşi, cu meritale groase, striaţi,
de culoare verde. Coardele toamna au culoarea maro închis, mai intensă la noduri.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă lungă de vegetaţie (180-190 zile), având
nevoie de 2900-3700
0
C temperatură globală. Are vigoare mijlocie de creştere, fertilitate
bună, 70-75% lăstari fertili. Nu reuşeşte să matureze suficient de bine lemnul coardelor,
ca urmare este sensibil la ger, iar la tăiere se folosesc cepii de producţie. În cadrul
populaţiei acestui soi există numeroşi indivizi cu anomalii florale, chiar cu flori funcţional
femele sau mascule, deseori este prezent fenomenul de cleistogamie, ce duce la producţii
variabile. Dezmugureşte devreme la începutul lunii aprilie, pârga are loc la începutul lunii
august, iar maturarea deplină se finalizează la sfârşitul lunii august, după 4 săptămâni faţă
de soiul Chasselas doré (epoca a V-a).
Rezistenţe biologice: are toleranţă scăzută la ger (-18
0
C . . . –20
0
C), la secetă, mană
făinare, mijlociu rezistent la putregaiul cenuşiu al strugurilor.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soiul Cadarcă are o plasticitate ecologică
limitată, fiind adaptat la solurile brune, fertile cu umiditate asigurată din regiunea viticolă
Dealurile Banatului. Portaltoii recomandaţi sunt SO
4-4
, SC-2, SC-71. În plantaţii se
conduce în cordon bilateral pe semitulpină, cu tăiere speronată, în cepi de 2-3 ochi,
sarcina de rod la tăiere fiind de 14-18 ochi/m
2
. Dozele optime pentru fertilizarea chimică
sunt N
150
P
150
K
100
kg/ha s.a. Tehnologic, soiul Cadarcă dă vinuri care se situează la limita
celor de consum curent, cu cele de calitte, fiind influenţate de condiţiile ecoclimatice ale
anului viticol. Producţiile sunt variabile, cuprinse între 6-14 t/ha. Acumulările în zahăr
sunt între 170-220 g/l, cu valori ale acidităţii totale cpurinsă între 4,0-6,5 g/l H
2
SO
4
.
Variaţii şi clone. Prin selecţie clonală la SCDVV Miniş a fost omologată clona
Cadarcă-123 Mn, omologată în anul 1975, caracterizată prn producţii de 12-14 t/ha şi
uniformitatea alcătuirii florilor.

102
Zonare. Soiul Cadarcă este inclus în sortimentul centrelor viticole din regiunea
Dealurilor Banatului. Ocupă o suprafaţă de aproximativ 250 ha.

6.7.4. OPORTO

Sinonime: Portugais, Portugais bleu - în Franţa.
Origine. Cu toate că după sinonime ar părea originar din Portugalia, nu are nimic
comum, locul său de provenienţă este centrul Europei, mai precis Austria. La noi în ţară a
fost adus înainte de filoxeră, cultivat în Banat. După caracterele morfologice face parte
din proles occidentalis.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este scămoasă, de culoare verde
bronzat; frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt peroase de culoare verde intens. Frunza
adultă este mijlocie (15-17 cm lungime), orbiculară, trilobată, mai rar pentalobată, cu
sinusurile laterale superficiale, înguste şi închise eliptice; sinusul peţiolar în formă de V
mai mult sau mai puţin închis. Limbul frunzei este de culoare verde intens, gofrat, uşor
scămos pe faţa inferioară şi pliat în formă de jgheab pe direcţia nervurilor laterale
superioare (caracter de recunoastere a soiului). Spre toamnă frunzele se pigmentează în
roşu violaceu. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil.
Strugurii mijlocii, cilindro conici, aripaţi, deşi în boabe. Bobul mijlociu, sferic uşor ovoid,
cu pieliţa subţire de culoare roşie violacee acoperită cu un strat fin de pruină; pulpa
zemoasă cu mustul colorat slab în roşu. Lăstarii au vigoare mijlocie de creştere, cu
meritalele de culoare verde şi striuri roşietice pe partea însorită. Coardele toamna au
scoarţa colorată în brun roşcat, cu striuri fine de culoare mai închisă.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă scurtă de vegetaţie (160-165 zile),
necesitând 2500-3200
0
C, cu vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate ridicată, peste 80%
lăstari fertili, uneori cu 2 etaje de inflorescenţe pe lăstar. Dezmugureşte devreme, în
primele zile ale lunii aprilie, pârga strugurilor are loc la sfârşitul lunii iulie, iar maturarea
la 1-2 săptămâni faţă de soiul Chasselas doré (epoca a IV-a).
Rezistenţe biologice:toleranţă slabă la ger ger (-18
0
C . . . –20
0
C), foarte rezistent la
secetă, sensibil la boli şi dăunători.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soi care s-a adaptat la solurile fertile, cât şi pe
nisipuri. În plantaţii se conduce pe tupini înalte şi semiînalte, cu elemente mijlocii sau lungi
de rod, cu sarcini mari de producţie, 20-24 ochi/m
2
. În condiţii de fertilizare, pe terenurile
nisipoase din sudul Moldovei se pot obţine sporuri de producţie de peste 40%, prin
administrarea unor doze de N
100
P
150
K
75
kg/ha s.a pe un fond de fertilizare organică 20 t/ha
gunoi de grajd, administrate odată la 4 ani. Tehnologic, soiul Oporto are neajunsul unei
acidităţi totale a mustului reduse 3,5-3,8 g/l H
2
SO
4
, astfel încât vinurile sunt lipsite de
prospeţime. Acumulările în zaharuri sunt de 170-180 g/l, iar datorită pieliţei subţiri boabele
pierd uşor apa, iar concentraţiile în zaharuri jung la 200-210 g/. Conţinutul în compuşi
fenolici este redus, 1,8 faţă de soiul Cinsaut, încât vinurile rezultate necesită cupajarea cu
alte soiuri. Producţiile de struguri sunt în medie de 12 t/ha, dar pot ajunge la 18-20 t/ha.
Variaţii şi clone. În cadrul SCDVV Miniş sub acţiunea factorilor ecoclimatici s-au
depistat existenţa 2 tipuri sub raportul însuşirilor de productivitate şi al formei strugurilor:
- primul agroecotip, deţine o pondere de 62% în cadrul populaţiei, prezintă strugurii
cilindro-conici, compacţi, cu boabe sferice şi uniform dezvoltate, are cele mai bune
însuşiri de productivitate;
- al doilea agroecotip, mai puţin valoros, se caracterizează prin struguri de formă
cilindrică, boabe mari, uşor ovoide, aşezate mai rar pe ciorchine, ceea ce îi dă un aspect lax.
Zonare. Soiul Oporto intră în sortimentul podgoriilor situate pe nisipuri din sudul
Moldovei şi cele din regiunea viticolă a Dealurilor Banatului. Ocupă circa 150 ha.

6.7.5. SANGIOVESE

Sinonime: Sangiovete, Montepulciano - în Italia.
Origine. Soi vechi italian din regiunea Toscana, unde este cultivat pentru obţinerea
vinurilor de tip "Chianti". La noi în ţară a fost introdus în periada anilor 1962-1963,
pentru cultura pe nisipurile din sudul Olteniei.

103
Caracterele ampelografice. Dezmugurire cu rozeta peroasă de culoare verde
bronzat; primele frunze şi vârful lastarului sunt de culoare verde gălbui. Frunza adultă
este mijlocie spre mare, cuneiformă, pentalobata, mai rar trilobată, cu sinusurile laterale
adânci deschise în formă de liră sau U; sinusul peţiolar este în formă de liră. Limbul
frunzei este de culoare verde intens, neted, glabru, cu lobul terminal alungit şi mucronii
evidenţi. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii
mijlocii, cilindro conici, aripaţi, cu boabele aşezate potrivit de des pe ciorchine. Bobul
mijlociu, sferic, cu pieliţa subţire de culoare roşie violacee; pulpa zemoasă cu mustul
necolorat. Lăstarii de vigoare mijlocie, cu meritalele de culoare verde, cu striuri bronzate
pe partea însorita. Coardele în toamnă au scoarţa de culoare brun închis.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă lungă de vegetaţie (180-200 zile) şi
cerinţe ridicate faţă de temperatură 3100-3800
0
C temperatură globală. are vigoare mare
de creştere şi fertilitate bună, 75% lăstari fertili şi îşi prelungeşte vegetaţia până toamna
târziu, fiid deseori surprins de îngheţurile timpurii cu lemnul nematurat. Dezmugureşte în
a doua decadă a lunii aprilie, pârga strugurilor are loc în august, iar maturarea deplină se
realizează la circa 4-5 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a V-VI-a).
Rezistenţe biologice: provenienţa s mediteraneeană şi perioada lungă de vegetaţie
fac ca soiul să fie sensibil la ger (-18
0
C . . . –20
0
C), foarte rezistent la secetă, mijlociu
rezistent la mană şi putregaiul cenuşiu, sensibil la făinare.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Sangiovese este un soi care s-a adaptat
foarte bine la solurile nisipoase din sudul Olteniei. Postaltoii recomandaţi SO
4,
140 Ru-59
Vl, 125 AA, care îi conferă rezistenţă la secetă şi îi susţin potenţialul productiv. În
plantaţii se conduce pe tulpini semiînalte cordon bilateral cu tăiere în elemente mijlocii
sau scurte. totuşi, datorită rezistenţei slabe la ger se recomandă Guyoy pe braţe cu
înlocuire periodică, sarcina de rod fiind mijlocie de 18-20 ochi/m
2
. Tehnologic, soiul este
valoros pentru cultura pe nisipuri, deoarece reuşeşte să îşi păstreze potenţialul productiv
ridicat 14 t/ha, până la 20 t/ha, cu acumulări bune în zaharuri 175-185 g/l, dar mai ales cu
aciditate totală a mustului echilibrată de 4-4,7 g/l H
2
SO
4
. Acumulează suficiente
substanţe fenolice încât vinurile pot fi folosite la cupajare cu alte soiuri deficitare din
zonă (Roşioară). În zonele colinare producţiile de struguri sunt mai mici 12 t/ha (Miniş).
Zonare. Se cultiva pe nisipurile din sudul Oltenie, cele din judeţele Brăila şi Buzău
şi în zona colinară a Banatului. Ocupă circa 300 ha.

6.7.6. ALICANTE BOUSCHET

Sinonime: Alicante - în Franţa; Garnacha tintorera, Tinto velasco - în Spania.
Origine. Soiul a fost obţinut în Franţa, în perioada anilor 1855-1870, de către
HENRI BOUSCHET în urma hibridării dintre Grenache x Petit Bouschet. Este soi
tinctorial şi a cunoscut o largă răspândire în toată lumea.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este de culoare albicioasă cu
marginile rozetei carminate, scămoasă; frunzele tinere şi vârful lăstarului, sunt de culoare
alb roz, pufoase. Frunza adultă este mijlocie, orbiculară, codul ampelometric 136-2-57,
întreagă, mai rar trilobată, cu sinusurile laterale superficiale şi deschise; sinusul peţiolar
în formă de V. Limbul frunzei este de culoare verde închis, lucios, cu aspect ceros,
revolut (caracter de recunoaştere a soiului), scămos pe faţa inferioară. Toamna frunzele
se pigmentează în roşu intens (c.t.). Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul
fiind autofertil. Strugurii mijlocii, tronconici, cu rahisul erbaceu şi de culoare roşie,
boabele aşezate potrivit de des pe ciorchine. Bobul mijlociu, sferic, cu pieliţa subţire, de
culoare roşu violaceu, pruinat; pulpa zemoasă, cu mustul colorat în roşu intens (c.t.).
Lăstarii verzi cu striuri brun roşcate, cârceii lungi şi de culoare roşie violacee. Coardele
cu scoarţa de culoare maro gălbui, striate.
Însuşirile agrobiologice. Are perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile),
necesitând 2800-3500
0
C temperatură globală. Are vigoare mijlocie de creştere şi
fertilitate bnă 70-75% lăstari fertili. Dezmugureşte la sfârşitul lunii aprilie, pârga
strugurilor are loc la sfârşitul lunii iulie, iar maturarea se realizează la 2-3 săptămâni după
soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a)

104
Rezistenţe biologice: soi sensibil la ger (-18
0
C . . . –20
0
C), dar rezistent la secetă,
sensibil la mană, mijlociu rezistent la făinare şi putregaiul cenuşiu al strugurilor.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soi puţin pretenţios faţă de sol, se adaptează
foate bine pe solurile sărace, nisipoase. Portaltoii recomandaţi SO
4
, 140 Ru, 125 AA. În
plantaţii se conduce pe semitulpină, cordon bilateral speronat, sau Guyot pe braţe cu
înlocuire perioadică, sarcina de rod fiind de 16-18 ochi/m
2
. Tehnologic, la maturarea
deplină acumulează 170-175 g/l zaharuri, cu o aciditate ceva mai scăzută, 3,8-4,0 g/l
H
2
SO
4
. Producţiile de struguri sunt mijlocii 12-14 t/ha. Pentru a se evita diminuarea
intensităţii colorante se recomandă recoltarea la maturarea deplină, deoarece dup acestă
dată intervine hidroliza substanţelor colorante. are cel mai înalt conţinut în compuşi
fenolici, 3,5, similar soilui Cabernet Sauvigno, însă natura chimică a antocianilor este
diferită. Vinurile rezultate nu sunt valorificate decât în cupaje cu alte soiuri, deficitare sub
aspectul culorii, deoarece au conţinut ridicat în taninuri.
Zonare. Soiul Alicante Bouschet este inclus în regim “autorizat” în centrele
viticole de pe nisipuri din sudul Olteniei, şi cele din judeţele Brăila şi Buzău.

6.8. SOIURILE PENTRU VINURI ROŞII DE CALITATE

6.8.1. FETEASCĂ NEAGRĂ

Sinonime: Păsărească, Coada rândunicii, Poama fetei neagră - în România.
Origine. Soi vechi românesc, cunoscut încă din vremea dacilor şi rezultat în urma
selecţei populare din specia Vitis silvestris Gmel; locul de origine ar fi situat pe valea
râului Prut, în jurul localităţii Uricani din judeţul Iaşi.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este lucioasă, glabră, de culoare
verde bronzat; frunzele tinere şi vârful lăstarilor au culoare verde cu luciu metalic, lipsite
de perişori. Frunza adultă este de mărime mijlocie (16-17 cm lungime), cuneiformă,
pentalobată, cu lobul terminal alungit şi ascuţit (c.t.); sinusurile laterale superioare sunt
adânci, în formă de liră cu baza ascuţită; cele inferioare deschise în formă de U; sinusul
peţiolar este în formă de V sau liră. Limbul frunzei este de culoare verde clar, neted şi
glabru pe ambele feţe. Dinţii sunt mari şi ascuţiţi, cu marginile drepte şi către toamnă se
colorează în vineţiu. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil.
Strugurii sunt miljlocii spre mari (200-230 g în medie), cilindro conici, aripaţi, cu boabele
aşezate des pe ciorchine. Bobul mijlociu, sferic, cu pieliţa groasă, de culoare negru
violaceu, acoperită cu multă pruină, punctul pistilar persistent; pulpa zemoasă, cu mustul
necolorat şi gust plăcut. Lăstarii au vigoare foarte mare de creştere, sunt de culoare verde,
cu striuri fine arămii pe partea însorită şi la noduri. Coardele toamna au scoarţa de culoare
galben brun.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă scurtă de vegetaţie (150-160 zile), timp
în care necesită 2600-2800
0
C temperatură activă. Are vigoare foarte mare de creştere, cu
creşteri vegetative puternice şi fertilitate scăzută, 35-40% lăstari fertili. Dezmugureşte în
prima parte a lunii aprilie, pârga strugurilor începe în august, iar maturarea deplină se
realizează la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a).
Rezistenţe biologice: are rezistenţă foarte bună la ger (-22
0
C . . . –24
0
C) şi la secetă,
sensibil la mană şi făinare, mijlociu rezistent la putregaiul cenusiu, molii şi acarieni.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soi care datorită vigorii mari de creştere
necesită cultura pe terenuri mai puţin fertile, scheletice, calcaroase şi altoirea pe portaltoi
mai puţin viguroşi, care să îi tempereze creşterile vegetative (SO
4
, SC 71, SC 25). Din
aceleaşi motive la tăiere trebuie să se lase cantităţi mari de lemn multianual, care totodată
favorizează şi o mai bună diferenţiere a mugurilor de rod. Se pretează la conducerea pe
tulpini înalte şi semiînalte, cordon bilateral simplu sau dublu, cu tăiere în elemente scurte
de rod. La tăiere se atribuie sarcini mari de rod 20-25 ochi/m
2
, rprtizată pe cepi de 2-3
ochi. Di acelaşi considerente si dozele de îngrăţăminte sunt mici, în special cele cu azot,
optim N
100
P
100
K
150
kg/ha s.a. Se recomandă plivitul lăstarilor sterili în proporţie de 20-
25%. Tehnologic, soiul acumulează multe zaharuri200-250 g/l, cu aciditate echilibrată
4,7-5,5 g/l H
2
SO
4
, vinurile obţinute fiind armonioase. Prin supramaturare concentraţiile în

105
zahăr ating 250-270 g/l, încât vinurile obţinute se încadrează în categoria celor de tip
DOCC. Producţiile de struguri sunt variabile de la 6-8 t/ha până la 10-12 t/ha.
Zonare. Feteasca neagră se cultive cu rezultate bune în Moldova şi în Muntenia. O
comportare de excepţie are în centrele viticole Urlaţi-Ceptura, Tohani din podgoria Dealu
Mare, unde vinurile obţinute sunt de tip DOCC. Ocupă o suprafaţă de circa 1000 ha.

6.8.2. CABERNET SAUVIGNON

Sinonime: Vidure, Petit vidure, Petit bouschet, Bouschet sauvignon - în Franţa;
Kaberne sovinjon, Lafit, Lafet - în Rusia; Bourdeos tinto - în Spania.
Origine. Soi vechi francez, cunoscut de pe vremea cardinalului Richelieu (1600),
cultivat în regiunea viticolă Bordeaux, podgoria Médoc. După caracterele morfologice
face parte din proles occidentalis.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire pufoasă, cu rozeta albicioasă şi marginile
colorate în roz; frunzele tinere şi vârful lăstarilor sunt gofrate cu limbul de culoare verde
roşcat. Frunza adultă este mijlocie (14-15 cm lungime), orbiculară, codul ampelometric
135-3-58, pentalobată, iar pe unele frunze apar lobi suplimentari şi sunt în acest caz
septalobate; sinusurile laterale şi cel peţiolar sunt închise, de forma ovoidală sau chiar
circulară, încat limbul pare perforat în cinci locuri (caracter de recunoastere a soiului).
Limbul este de culoare verde intens, gofrat, lucios, scămos pe faţa inferioară. Dinţii sunt
mijlocii, rari, laţi la bază si cu marginile rotunjite.Floarea hermafrodită normală, pe tipul
5, soiul fiind autofertil. Strugurii mici spre mijlocii (100-125 g în medie), tronconici,
uniaripati cu boabele aşezate potrivit de des pe ciorchine. Bobul mic, sferic, cu pieliţa
subţire de culoare negru albăstrui, datorită stratului dens de pruină; punctul pistilar
persistent; pulpa zemoasă, necolorată, cu gust ierbos, astringent specific soiului. Lăstarii
de vigoare mijlocie, striati, de culoare verde intens cu cârceii mici şi subţiri. Coardele
toamna au scoarţa de culoare brun gălbuie, mai închisă la noduri.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă relativ lungă de vegetaţie (175-195 zile)
timp în care necesită 3400-3800
0
C temperatură globală. Are vigoare mare de creştere şi
fertilitate mijlocie 65-70% lăstari fertili. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor, pe
lungimi mari, circa 80%, încât lemnul coardelor devine dens şi tareşi diferenţiază mugurii
de rod de la bază. Prin urmare, la altoire necesită o perioadă mai îndelungată de umectare
şi totdată manifestă o oarecare toleranţă la filoxeră, încât se poate cultiva şi pe rădăcini
proprii pe terenurile nefiloxerate. Dezmugureşte târziu, către sfârşitul lunii aprilie, pârga
strugurilor începe în august, iar maturarea deplină se realizează la 4 săptămâni după soiul
Chasselas doré (epoca a V-a).
Rezistenţe biologice: are toleranţă bună la ger (-20
0
C . . . –22
0
C), foarte rezistent la
secetă, toleranţă bună la oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor, sensibil la mană,
mijlociu rezisten la molii şi acarieni.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soi cu plasticitate ecologică mare, care se
cultivă cu rezultate bune în podgoriile subcarpatice din udul ţării, unde acumulează
cantităţi mari de zaharuri şi compuşi fenolici. Valorifică bine solurile scheletice şi sărace,
cele antropice, desfundate, feruginoase şi cele terasate. Portaltoii recomandaţi sunt cei din
grupa Berlandieri x Riparia. Se conduce pe tulpini semiînalte şi înalte cordon bilateral, cu
tăiere în elemente mijlocii de rod. Sarcina de rod lăsată la tăiere este mijlocie, 14-18
ochi/m
2
. La fertilizare se folosesc îngrăşăminte în doze de N
100
P
150
K
300
kg/ha s.a.
Producţiile de struguri care se obţin sunt în general mici, 6-10 t/ha şi fluctuante datorită
numeroaselor biotipuri prezente în cultură. Tehnologic, este soi de înaltă calitate deoarece
acumulează la maturarea deplină 200-220 g/l zaharuri, iar prin supramaturare atinge 270
g/l şi chiar 300 g/l, cu aciditatea totală echilibrată de 4-6 g/l H
2
SO
4
. Acumulează
substanţe colorante în cantităţi suficiente, conţinutu în compuşi fenolici fiind de 3,5, încât
vinurile obţinute au o culoare roşie-rubinie intensă şi sunt foarte extractive.
Variaţii şi clone. În podgorii soiul Cabernet Sauvignon se prezintă ca o populaţie
neomogenă sub raportul productivităţii, uneori în amestec cu soiul Cabernet franc cu care
se aseamană foarte mult. În România au fost omologate 4 clone: la SCDVV Drăgăşani
clona Cabernet Sauvignon-7 Dg, omologată în anul 1976, cu producţie de 13,7 t/ha; la
SCDVV Iaşi clona Cabernet Sauvignon-4 Iş, omologată în anul 1978, cu producţie de

106
13,1 t/ha; la ICVV Valea Călugărească clona Cabernet Sauvignon-33 Vl, omologată în
anul 1988, cu producţii de 17,4 t/ha, destinată însă pentru vinuri roşii de consum curent;
la SCDVV Ştefăneşti-Argeş clona Cabernet Sauvignon-131 Şt, omologată în anul 2000,
cu producţie de 14,1 t/ha.
Zonare. Soiul Cabernet Sauvignon deţine ponderea în cultura soiurilor pentru
vinuri roşii ocupând circa 11500 ha şi este zonat în toate podgoriile care au această
direcţie de producţie. Cele mai bune rezultate le dă în zona colinară a Munteniei şi
Olteniei, sudul Moldovei, în Banat şi Dobrogea.

6.8.3. MERLOT

Sinonime: Bigney rouge, Plant Médoc, Crabutet noir, Alicante, Same dou flube,
Same de la Canan, Semilhon rouge - în Franţa; Bordeleze belcha - în Spania.
Origine. Este soi vechi francez din regiunea viticolă Gironde-Bordeaux, podgoria
Médoc, unde se cultiva alături de Cabernet Sauvignon si Malbec şi se obţin renumitele
vinuri din această zona. Face parte din proles occidentalis.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire pufoasă, cu rozeta albicioasă şi cu
marginile bordate în roşu carmin (c.t.); frunzele tinere sunt scămoase, alb rozii. Frunza
adultă mijlocie, cuneiformă, codul ampelometric 135-3-46, pentalobată; cu sinusurile
laterale potrivit de adânci, deschise în formă de U, prevăzute uneori cu un dinte la baza
lor; sinusul peţiolar este în formă de liră. Limbul frunzei este de culoare verde închis,
gofrat, scămos pe faţa inferioară, cu marginile frunzei orientate către faţa superioară.
Dinţii unghiulari, ascuţiţi, de mărime mijlocie. Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5-
6, soiul fiind autofertil. Strugurii mijlocii, cilindrici, biaripaţi, cu boabele aşezate normal
ca desime pe ciorchine. Bobul mijlociu, sferic, cu pieliţa subţire, de culoare negru
violaceu, acoperită cu un strat subţire de pruină; pulpa zemoasă, cu mustul necolorat şi
gust plăcut. Lăstarii de culoare verde cu striuri roşii, cârceii puternici, bronzaţi. Scoarţa
coardelor toamna este de culoare brun roşcată, mai închisă la noduri.
Însuşirile agrobiologice. Soiul Merlot are perioadă mijlocie de vegetaţie (170-180
zile) necesitând 2600-2800
0
C temperatură activă. Are vigoare mare de creştere şi dezvoltă
un frunziş bogat. Prezintă fertilitate bună 70-75% lăstari fertili şi productivitate mai mare
decât la Cabernet deoare strugurii sunt mai mari. Dezmugureşte târziu, către finele lunii
aprilie, pârga strugurilor începe devreme, în primele zile ale lunii august, iar maturarea
deplină se realizează la circa 3-4 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a).
Rezistenţe biologice: soi cu rezistenţă slabă la ger (-16
0
C . . . –18
0
C) şi la secetă,
sensibil la mană, mijlociu rezistent la făinare şi putregai, sensibil la molii şi acarieni.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Având rezistenţă slabă la ger şi secetă se
impune alegerea cu atenţie a arealelor de cultură. Se cultivă cu preponderenţă în sudul
Moldovei şi în Muntenia şi Oltenia. Are nevoie de terenuri fertile şi cu umiditate
asigurată. Se conduce pe tulpini înalte şi semiînalte, cordon bilateral cu tăiere în elemente
scurte, sarcina de rod fiind de 15-20 ochi/m
2
. S-a constatat că tăierea în elemente lungi de
rod face ca dezmuguritul şi pornirea în vegetaţie să fie foarte neuniforme. Se recomandă
fertilizarea cu doze mari de îngrăşăminte N
200
P
400
K
400
kg/ha s.a. Producţiile de struguri
variază în funcţie de arealul de cultură, de la 6-8 t/ha la Miniş la 16-18 t/ha la Odobeşti.
Tehnologic este soi de calitate, dar care nu atinge nivelul soiului Cabernet Sauvignon. La
maturarea deplină acumulează 190-200 g/l zaharuri cu aciditate de 4,4-5,5 g/l H
2
SO
4
.
datorită pieliţei subţiri, boabele pierd uşor apa putând atinge concentraţii în zaharuri de
22-240 g/l. Conţinutul în compuşi fenolici este de 2,6, încat vinurile obţinute sunt
suficient de colorate.
Variaţii şi clone. Soiul prezintă numeroase biotipuri care diferă sub raportul
productivităţii. Există şi forma cu boabe albe, denumit Merlot blanc. Au fost omologate 2
clone: la SCDVV Odobeşti clona Merlot-17 Od, cu producţie de 21,6 t/ha şi la ICVV
Valea Călugărească clona Merlot-8 Vl, certificată cu o producţie de 22,6 t/ha.
Zonare. Datorită producţiilor mult mai mari şi calităţii apropiate cu a soiului Cabernet
Sauvignon a existat tendinţa extinderii lui în cultură pe suprafeţe mari. Însă, datorită
rezistenţelor biologice scăzute, mai ales la ger, trebuie reconsiderată zonarea lui. In prezent

107
ocupă circa 10500 ha, fiind întâlnit în toate podgoriile care au ca direcţie de producţie
obţinerea vinurilo roşii. O comportare de excepţie are în podgoria Dealurile Bujorului.

6.8.4. PINOT NOIR

Sinonime: Morillon noir, Pinot fin, Franc Pinot, Noirien, Petit Vérot, Vért doré,
Noble Joué, Berligout, Bourgoignon noir, Savagnin noir - în Franţa; Cortaillod,
Bordenseetraube, Arbst, Brünläubler - în Elveţia; Burgunder blauer, Blauer
Spätburgunder, Klävner, Blauer, Schawarzer Riesling, Süssling - în Germania; Süssrot,
Möhrchen, Malterdinger, Roter Assmannhäuser - în Austria; Blauer Nürnberger,
Fruhblauer - în Cehia; Kisburgundi kék - în Ungaria; Rouci, Roucimodré, Modra
klevanja - în iugoslavia; Burgundac cernîi - în Rusia; Pignola, Pinot nera - în Italia.
Origine. Soi vechi francez, cultivat încă de pe vremea galilor, descris prima oară de
EUSTACHE DESCHAMPS în "Balade de la Verdure des Vins", în anul 1394, sub
numele de Pynoz. Este cultivat pe suprafete mari în regiunea viticolă franceză
Bourgogne. După caracterele morfologice face parte din proles occidentalis.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, cu rozeta albicioasă; frunzele
tinere şi vârful lăstarului sunt peroase, gofrate, de culoare verde intens. Frunza adultă mică
spre mijlocie, orbiculară, codul ampelometric 035-5-57, întreagă, tri sau pentalobată
(polimorfism foliar caracteristic sortogrupului Pinot); sinusurile laterale nu prea adânci,
deschise, inegale ca mărime şi prezentă; sinusul peţiolar în formă de V, mai mult sau mai
puţin deschis. Limbul frunzei este de culoare verde închis, gros, gofrat, acoperit cu peri
lungi şi rari pe faţa inferioară. Dinţii sunt scurţi, cu marginile uşor rotunjite. Floarea este
hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil. Strugurii mici, cilindrici,
uneori aripaţi, cu boabele aşezate des pe ciorchine încat se deformează. Bobul mic, sferic,
cu pieliţa subţire, de culoare negru violaceu, pruinată; pulpa zemoasă, cu mustul necolorat
şi gust plăcut. Lăstarii sunt de culoare verde cu striuri roşietice pe partea însorită şi în
dreptul nodurilor. Coardele toamna au culoare maro roşcată.
Însuşirile agrobiologice. Soiul Pinot noir are perioadă scurtă de vegetaţie (150-160
zile) timp în care necesită între 2300-2800
0
C temperatură activă. Are vigoare mică de
creştere şi fertilitate ridicată, 90% lăstari fertili, cu 2-3 etaje de inflorescenţe. Însă,
productivitatea soiului este scăzută datorită greutăţii mici a strugurilor. Dezmugureşte
târziu, în a doua parte a lunii aprilie, pârga strugurilor începe devreme, la finele lunii
iulie, iar maturarea are loc la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a).
Rezistenţe biologice: soi foarte rezistent la ger (-22
0
C . . . –24
0
C) şi la secetă,
sensibil la mană şi făinare, foarte sensibil la putregaiul cenuşiu al strugurilor.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soiul Pinot noir valorifică bine zonele
colinare din Muntenia, Oltenia şi Banat, precum şi terenurile calcaroase din Dobrogea.
are nevoie de portaltoi care să îi imprime precocitate şi să îi menţină potenţialul calitativ
(SO
4-4
, 41 B). Se pretează la conducerea pe semitulpină, cordon bilateral, cu tăiere în
elemente scurte de rod, sarcina de rod fiind de 13-15 ochi/m
2
. Necesită doze moderate de
îngrăşăminte N
100
P
150
K
150
kg/ha s.a.. Deşi este un soi rezistent la secetă, în condiţii de
irigare se obţin sporuri importante de producţie. Însă datorită sensibilităţii la putregai în
zonele ploioase se recomandă desfrunzitul parţial. Producţiile de struguri sunt mici 5-9
t/ha. Tehnologic, este un soi de calitate, acumulează 200-210 g/la zaharuri, iar prin
supramaturare atinge 250-270 g/l şi chiar mai mult, cu aciditate echilibrată 4,3-5,7 g/l
H
2
SO
4
. Conţinutul în compuşi fenolici este de 1,5, iar prin supramaturare se constată o
uşoară scădere a acestora.
Variaţii şi clone. Fiind un soi foarte vechi în cultură are numeroase biotipuri şi
variaţii fenotipice, din care unele au fost stabilizate în cultură ca soiuri independente:
Burgund mare şi Ischia. La noi s-a omologat o singură clonă la ICVV Valea
Călugărească, în anul 1988 Pinot noir-5 Vl, cu producţie de 18 t/ha şi acumulări în
zaharuri de 230 g/l.
Zonare. Faţă de celelalte soiuri are o extindere limitată, ocupând circa 600 ha,
cultivat mai ales în sudul ţării, Banat şi Dobrogea.



108

6.8.5. BURGUND MARE

Sinonime: Burgunder, Gros burgunder - în Germania.
Origine. Provenienta acestui soi este necunoscută, face parte din acelaşi sortogrup cu
soiul Pinot noir şi este considerat ca o variaţie mugurală a acestuia, în Germania şi Austria.
Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este de culoare verde gălbui,
scămoasă, frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt verzi cu nuanţe bronzate. Frunza adultă
este mijlocie, întreagă, cu un slab început de trilobie, cu sinusurile laterale unghiulare şi
sinusul peţiolar în formă de V. Limbul frunzei este de culoare verde arămiu, gofrat,
acoperit cu peri rari şi scurţi pe faţa inferioară. Dinţii mici şi cu marginile drepte. Toamna
frunzele se pigmenteaza în roşu. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind
autofertil. Strugurii mijlocii, cilindro conici, cu primele ramificaţii de la baza mai
dezvoltate, boabele aşezate des pe ciorchine. Bobul mijlociu, sferic, cu pieliţa groasă, de
culoare roşu violaceu, acoperită cu pruină persistentă; pulpa zemoasă cu mustul necolorat.
Lăstarii de vigoare mijlocie, cu meritale de culoare verde şi striuri arămii. Coardele în
toamnă au scoarţa de culoare brun roşcată.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile), timp
în care necesită 2500-2800
0
C temperatură activă. Are vigoare mare de creştere şi
fertilitate mai scăzută dcât Pinot noir, 75-80% lăstari fertili, dar productivitatea mult mai
mare datorită mărimii strugurilor. Dezmugureşte la sfârşitul lunii aprilie, pârga strugurilor
are loc la începutul lunii august, iar maturarea deplină se realizează la 3-4 săptămâni după
soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a).
Rezistenţe biologice: faţă de soiul Pinot noir are rezistenţă mai slabă la ger,
suportând –20
0
C . . . –22
0
C, bună la secetă şi este mai rezistentă la putregaiul cenuşiu.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Burgund mare este adaptat terenurilor în
pantă, scheletice, erodate. Se conduce pe tulpini semiînalte şi înalte, cordon bilateral cu
tăiere în cepi sau cordiţe, sarcina de rod fiind de 18-22 ochi/m
2
. Tehnologic, soiul
Burgand mare nu atinge nivelul calitativ a lui Pinot noir. Acumulările în zaharuri sunt mai
mici 185-195 g/l, nu are capacitate de supramaturare, în schimb, conţinutul în compuşi
fenolici este mai ridicat 2,7, iar acidiattea totală uşor ridicat 5,5-6,3 g/l H
2
SO
4
. Producţiile
sunt mult mai mari, în medie 12-14 t/ha, putând atinge 20 t/ha. În anii nefavorabili dă
vinuri de consum curent.
Variaţi şi clone. La ICVV Valea Călugărească s-au depistat în populaţia acestui soi
3 biotipuri care diferă sub aspectul formei şi mărimii strugurilor, al productivităţii,
structurii morfo-anatomice şi capacităţi de germinare a grăunciorilor de polen.
Zonare. Ocupă circa 300 ha, fiind cultivat mai ales n Banat şi mai puţin în
Muntenia, Oltenia şi Dobrogea.

6.8.6. BLAUERZWEIGELT

Sinonime: Negru lui Zweigelt - în România.
Origine. Acest soi a fost obţinut în Austria de către FRANZ ZWEIGELT, în urma
hibridării dintre Blaufränkisch x Saint Laurent. La noi în ţară a fost introdus după anul 1988.
Caracterele ampelografice. Dezmugurire peroasă, cu rozeta de culoare albicioasă,
cu marginile roz; frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt acoperite cu peri rari şi scurţi.
Frunza adultă este mijlocie (16-17 cm lungime), trilobată sau pentalobată, cu sinusurile
laterale înguste, închise, eliptice; sinusul peţiolar deschis în formă de liră. Limbul frunzei
este de culoare verde intens, uşor gofrat, peros pe faţa inferioară. Dinţii sunt de mărime
mijlocie cu marginile drepte. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5-6, cu polen
fertil. Strugurii mijlocii, cilindro conici, aripaţi, deşi în boabe. Bobul mijlociu, sferic uşor
ovoid, cu pieliţa subţire, de culoare negru albăstrui, acoperită cu un strat fin de pruină;
pulpa zemoasă, cu mustul necolorat şi gust franc. Lăstarii de vigoare mijlocie, cu
meritalele de culoare verde clar; cârceii mari, bifurcaţi. Coardele toamna au scoarţa de
culoare brun gălbuie, fin striate.
Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (170-180 zile)
având nevoie de 2600-2800
0
C temperatură activă. Are vigoare mare de creştere şi

109
fertilitate bună 70-75% lăstari fertili. Dezmugureşte în a doua jumătate a luni aprilie,
pârga strugurilor are loc în prima parte a lunii august, iar maturarea deplină se realizează
la 3-4 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a).
Rezistenţe biologice: are toleranţă mijlocie la ger (-20
0
C . . . –22
0
C)la secetă,
oidium şi putregai, sensibil la mană.
Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soi care valorifică foarte bine terenurile în
pantă, sărace, scheletice. Portaltoii recomandaţi sunt cei din grupa Berlandieri x Riparia. Se
conduce pe tulpini înalte şi semiînalte, cordon bilateral cu tăiere în elemete scurte sau mijlocii
de rod. Sarcina de producţie lăsată la tăiere este de 18-20 ochi/m
2
. Tehnologic, soiul se
carcaterizează prin producţii ridicate 16-18 t/ha şi chiar mai mult, cu acumulări în zaharuri de
185-200 g/l, în contextul unei acidităţi totale echilbrate, de 4,8-5,5 g/l H
2
SO
4
. Acumulează
suficiciente substanţe colorante, conţinutul în compuşi fenolici fiind de 2,6-2,7.
Zonare. Soiul Blauerzweigelt a fost autorizat pentru cultură în câteva areale
viticole din Mumtenia, Oltenia, Banat şi Dobrogea, urmând ca pe măsura aprecierii
valorii lui tehnologice să fie extins şi în alte zone.








TEST

1. Care sunt particularităţile biologice şi tehnologice ale soiurilor pentru
struguri de vin?
2. Precizaţi particularităţile de cultură ale soiurilor pentru struguri de vin.
3. Descrieţi soiurile pentru vinuri albe de consum curent autohtone.
4. Descrieţi soiurile pentru vinuri albe de consum curent străine.
5. Prezentaţi soiurile autohtone pentru vinuri albe de calitate.
6. Prezentaţi soiurile străine pentru vinuri albe de calitate.
7. Care sunt soiuruile pentru vinuri aromate?
8. Descrieţi soiurile pentru vinuri roşii de consum curent.
9. Prezentaţi soiurile pentru vinuri roşii de calitate.



CAPITOLUL

I

INTRODUCERE ÎN AMPELOGRAFIE
1.1. Obiectul şi conţinutul ampelografiei
Ampelografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul soiurilor de viţă de vie. Sunt studiate: caracterele ampelografice, însuşirile biologice, agrotehnice şi tehnologice ale soiurilor, comportarea acestora în cadrul ecosistemelor viticole, în scopul cunoaşterii soiurilor de viţă de vie şi stabilirii tehnologiilor de cultură diferenţiată care să asigure producţii mari de struguri şi de calitate superioară. Denumirea de ampelografie provine din limba greacă:  (ampelos) = viţă şi  (graphos) = descriere. Ea a fost introdusă în ştiinţă de către PHILLIP IACOB SACHS (1661). La început ampelografia avea un caracter pur descriptiv, deoarece se rezuma numai la descrierea botanică a viţei de vie. După ce filoxera a pătruns în Europa şi a distrus plantaţiile de vii roditoare, oamenii de ştiinţă şi-au îndreptat mai mult atenţia asupra vitaceelor, orientând cercetările în direcţia însuşirilor agrobiologice şi tehnologice ale speciilor şi soiurilor de viţă de vie. Ca urmare, ampelografia a depăşit cadrul restrâns descriptiv, devenind o ştinţă practică cu caracter aplicativ, cu o tematică şi metodologie proprie de studiu. Conţinutul ampelografiei. În cadrul ampelografiei este studiat soiul, ca factor hotărâtor de producţie în viticultură şi anume: originea soiurilor de viţă de vie; modificările în constituţia lor genetică; metodologia folosită pentru descrierea şi studiul soiurilor; însuşirile biologice, agrotehnice şi tehnologice ale soiurilor; comportarea soiurilor în cadrul diferitelor ecosisteme viticole; rezistenţa soiurilor în raport cu factorii naturali pedoclimatici, în vederea realizării sortimentelor de soiuri pe podgorii, specializării acestora pe direcţii de producţie. Terminologie lingvistică. În limba veche sanscrită, viţa de vie se numea draska, strugurele rasâlâ şi vinul madhu. Aceşti termeni nu s-au păstrat, folosindu-se terminologia lingvistică latină (vitis = viţă; racemus = struguri; vinum = vin).

1.2. Metodele de cercetare folosite în ampelografie
Ampelografia, ca orice ştiinţă, foloseşte metode de cercetare proprii şi anume: descrierea şi recunoaşterea soiurilor, pe baza caracterelor morfologice ale principalelor organe ale viţei de vie (frunze, struguri, lăstari, coarde);  caracterizarea soiurilor, clonelor şi hibrizilor de viţă de vie, prin metode ampelografice, biometrice, biochimice şi genetice;  înfiinţarea de colecţii ampelografice, pentru studiul comparativ al soiurilor, asigurarea bazei de germoplasmă necesară lucrărilor de ameliorare a viţei de vie, gestiunea computerizată a colecţiilor de soiuri;  înmulţirea conservativă a soiurilor de viţă de vie pe cale vegetativă, prin butaşi nealtoiţi plantaţi pe terenuri nefiloxerate;  înmulţirea rapidă a soiurilor valoroase, prin micropropagare “in vitro”, folosind culturile de meristeme sau regenerarea de explante (fragmente de apexuri, minibutaşi etc);  hibridarea sexuată controlată a viţelor, în scopul creării de soiuri noi;  obţinerea genotipurilor valoroase, prin folosirea biotehnologiilor moderne de inginerie genetică (mutageneza somatică, transfer de gene, recombinările genetice etc.);  selecţia clonală a soiurilor vechi, reprezentate prin populaţii heterogene, în scopul omogenizării biologice şi ridicării productivităţii;  experienţele staţionare de câmp cu soiurile de viţă de vie, în vederea stabilirii tehnologiilor de cultură diferenţiată (sisteme de tăiere, forme de conducere, măsuri de fertilizare, lucrări agrofitotehnice etc).

2

1.3. Soiul, biotipul şi clona la viţa de vie
Denumirea de soi sau cultivar se foloseşte pentru un grup de plante cultivate, care se deosebesc de alte grupuri din aceeaşi specie prin unele însuşiri ca: adaptabilitatea la condiţiile pedoclimatice, rezistenţa la unele boli şi insecte, caracteristici de calitate etc. Soiul prezintă anumite însuşiri generate de specia sau speciile din care provine, dar şi de către acţiunea factorilor modelatori. Caurmare, soiul înglobează o serie de însuşiri biologice şi economice, care fac din el unul din mijloacele cele mai importante de producţie. Din punct de vedere biologic, soiul la viţa de vie este definit ca fiind un grup de indivizi (populaţie de indivizi), cu o anumită constituţie genetică, adaptat condiţiilor de mediu şi posedând anumite însuşiri fiziologice, biologice şi economice. Taxonomic, soiul nu reprezintă o unitate biologică de sine stătătoare, dar se încadrează întotdeauna într-o unitate sistematică sau aparţine unei anumite varietăţi sau forme botanice. Din punct de vedere genetic, soiul este definit tot ca o populaţie de indivizi, constituită din mai multe biotipuri cu un fond de gene valoroase, în cadrul cărora se stabileşte un echilibru temporar şi care răspunde anumitor criterii de omogenitate biologică. Biotipul reprezintă un grup restrâns de indivizi din carul soiului (populaţiei), având aceeaşi structură morfologică şi însuşiri biochimice. El se constituie ca un element fundamental în structura genetică a soiului. De cele mai multe ori biotipurile care alcătuiesc soiul, sunt asemănătoare din punct de vedere morfologic (fenotipic). Între biotipurile aparţinând aceluiaşi soi, există însă anumite deosebiri fiziologice cum ar fi rezistenţa la ger, secetă, la boli, precum şi deosebiri agroproductive. Nu există soiuri absolut homozigote, lipsite de biotipuri. În cadrul fiecărui soi avem de a face cu o variabilitate genetică, care diferă de la un soi la altul. Bogăţia soiului în biotipuri, indică caracterul de adaptare ecologică. Prin lucrările de selecţie se urmăreşte alegerea celor mai valoroase biotipuri din cadrul soiului, care să fie înmulţite şi extinse în cultură. Acest lucru se realizează prin selecţie clonală. Clona, este definită ca fiind descendenţa vegetativă provenită dintr-o singură celulă. În sens practic, viticol, clona reprezintă descendenţa vegetativă rezultată de la o singură plantă (viţă). Se pleacă totdeauna de la biotipul cel mai valoros din cadrul soiului, alegându-se indivizii cei mai reprezentativi. Originea soiurilor nu este întotdeauna monoclonală, adică nu provin dintr-un singur individ. Majoritatea soiurilor au origine policlonală. Aceasta, ne apare cea mai probabilă, când se observă populaţiile naturale de soiuri, la care suntem frapaţi de omogenitatea lor fenotipică, dar care face dificilă identificarea clonelor. Ca urmare, omogenitatea fenotipică a făcut ca viticultorii să perpetueze soiurile sub forma lor policlonală. De la acelaşi soi se pot obţine deci mai multe clone. Exemplu, de la soiul Cabernet Sauvignon au fost obţinute până în prezent 4 clone: Cabernet Sauvignon clona 4 Iş, care dă producţii de 13,1 t/ha; Cabernet Sauvignon clona 7 Dg, care dă 10,0 t/ha struguri; Cabernet Sauvignon clona 33 Vl de la care se obţine 17,4 t/ha struguri şi Cabernet Sauvignon clona 131 Şt cu o producţie de 14,1 t/ha. Făcând o sinteză a cerinţelor de ordin biologic, genetic şi economic la care trebuie să răspundă soiul la viţa de vie, M.A. NEGRUL (1946) l-a definit astfel: “populaţie de indivizi caracterizată prin uniformitate biologică, recunoscută şi înmulţită vegetativ timp de mai mulţi ani în condiţii de cultură, adaptată condiţiilor de mediu, cu însuşiri stabile în timp şi care satisface unele cerinţe economice”. Ca unitate funcţională, soiul se deosebeşte de specie-unitatea biologică de bază, prin aceea că la viţa de vie soiul nu poate fi înmulţit prin seminţe, deoarece îşi pierde din însuşirile valoroase dobândite în timp.
Deşi soiul reprezintă o populaţie neomogenă, el este destul de stabil. Stabilitatea se reflectă prin capacitatea de a-şi transmite caracterele din generaţie în generaţie. Această stabilitate este relativă, fiind influenţată de o serie de factori biologici, ca: mutaţiile spontane, încrucişările naturale, segregarea în cazul soiurilor obţinute prin hibridare. Stabilitatea se menţine, în general, la soiurile constituite din populaţii mari de indivizi. La populaţiile mici, stabilitatea este mai fragilă deoarece frecvenţa genotipurilor este supusă fluctuaţiilor întâmplătoare de gene, mult mai numeroase.

3

care a rezulat dintr-un biotip apărut în populaţia veche a soiului Furmint. galbene. Soiurile se pot obţine şi pornind de la anumite biotipuri cere apar în interiorul populaţiei. Încă din anul 1804 CRISTIAN FREGE face o grupare a soiurilor în două clase: soiuri cu boabe sferice şi soiuri cu boabe alungite.4. roşii şi negre). Pinot noir. culoare).5. Cruciuliţă şi Alb românesc. ODART (1845). Chasselas royal. ele se pot clasifica în două mari categorii:  soiuri locale (populaţii locale). Busuioacă de Bohotin etc. ANDRASOVSKI (1924) încearcă o clasificare botanică a soiurilor la viţa de vie folosind denumirile de specii: Vitis byzantina (Chasselas doré. Pinot gris etc. Vitis antiquorum (Cornichon blanc). în cazul soiurilor apar variaţiile somatice. Pe această cale au rezultat soiurile vechi. EDLER VON VEST (1926) face clasificarea soiurilor de viţă de vie folosind atât caracterele morfologice principale ale boabelor (formă. În cadrul ecotipului există soiul sintetic. din încrucişarea genitorilor Bicane x Muscat de Hamburg făcută la Staţiunea viticolă Greaca. Clasificarea soiurilor de viţă de vie Pentru clasificarea soiurilor de viţă de vie. rezultate în urma procesului de ameliorare. secţiunile fiind subdivizate în triburi după numele soiului principal. În Franţa. nici la cele ecologice. autohtone de viţă de vie din podgoriile noastre: Grasă de Cotnari. rezultate prin conclucrarea selecţiei naturale îndelungate cu selecţia primitivă practicată de viticultorii anonimi. Pe această cale au fost obţinute majoritatea soiurilor la viţa de vie. Soiurile care se aseamănă prin însuşirile lor morfologice (fenotipice). Traminer. au fost folosite diverse criterii: morfologice.1.  soiuri ameliorate. Originea soiurilor de viţă de vie Datorită faptului că din punct de vedere al originii. Obţinerea soiurilor pornind de la formele valoroase existente în natură s-a petrecut la toate plantele din flora spontană trecute în cultură şi care se înmulţesc pe cale vegetativă. Apariţia formelor valoroase este rezultatul evoluţiei îndelungate la plante. Exemplu. grupează soiurile în triburi – tribul reunind soiurile care au cel puţin un caracter fenotipic comun. Exemplu. Ciganyszölö). Tamina şi Donaris cu caractere morfologice şi însuşiri tehnologice deosebite. Bătută neagră. Vitis alemanica (Pinot gris. Gamy noir). Cabasmă neagră. Astfel de influenţe somatice s-au remarcat la soiurile Sauvignon. soiul Furmint de Miniş. soiurile la viţa de vie nu sunt monoclonale ci policlonale. fiind influenţată de diverşi factori modelatori. ele pot să apară şi pe calea mutaţiilor. Mutaţiile sunt frecvente la viţa de vie. Ampelografii au încercat mai întâi să clasifice soiurile de viţă de vie după caracterele morfologice ale boabelor şi frunzelor. Chasselas cioutat). fiziologo-ecologice şi tehnologice. 1. din care au derivat celelalte soiuri. anatomice. numărul lobilor). exprimate prin gustul aromat al strugurilor sau schimbarea culorii la boabele strugurilor. prin hibridare sexuată controlată. Mult mai târziu în Ungaria J. deoarece nu răspunde nici la caracterele botanice ale soiurilor. A urmat SIMON ROXAS CLEMENTE (1814). din care se presupune că au rezultat soiurile Zghihară de Huşi. Mustoasă de Măderat. constituie aşa numitele ecotipuri de soiuri. Acestea s-au format în condiţii pedoclimatice specifice şi sunt bine daptate la condiţiile respective. Exemplu. În Austria. De la aceeaşi combinaţie de genitori se pot obţine mai multe soiuri. ecologice. dând naştere la soiuri noi. Sub influenţa portaltoiului care acţionează ca mentor. fiecare clasă fiind apoi subdivizată după culoarea boabelor (cu boabe verzi. Berbecel. Csekaszölö. soiul Băbească gri care este o mutantă fenotipică a soiului Băbească neagră. Vitis delicisa (Muscat de Alexandria). prin salturi vegetative determinate de influenţa mediului. Chardonnay. au rezultat soiurile noi Xenia. A.. Exemplu de soi sintetic este Galbena de Odobeşti. Galbenă de Odobeşti. Această clasificare este artificială. Criteriile morfologice. fenologice. Cabasmă albă. în tratatul să de Ampelografie. care grupează soiurile din Andaluzia după pufozitatea frunzelor în două secţiuni: cu frunze glabre şi cu frunze pufoase. 4 . Vitis metiteraneae (Allanterno. cât şi cele ale frunzelor (pufozitate. iar stabilitatea lor genetică este relativă.

2. 1958) Epoca de maturare Epoca I soiuri cu maturare extratimpurie Epoca a II-a soiuri cu maturare timpurie Epoca a III-a soiuri cu maturare mijlocie Epoca a IV-a soiuri cu maturare prenormală Epoca a V-a soiuri cu maturare normală Epoca a VI-a soiuri cu maturare târzie Epoca a VII-a soiuri cu maturare foarte târzie Intervalul calendaristic 15-31 iulie 1-15 august 15-31 august 1-15 septembrie 15-30 septembrie 1-15 octombrie 15-30 octombrie Perioada maturării 30 de zile înainte de Chasselas 15 de zile înainte de Chasselas odată cu Chasselas 15 zile după Chasselas 30 zile după Chasselas 45 zile după Chasselas peste 45 zile după Chasselas Clasificarea soiurilor după dezmugurit a fost încercată de către M.1.Au urmat şi alte încercări de grupare a soiurilor: după tipul florilor (L. 1966) etc. după caracterele morfologice ale lăstarilor (P. Tabelul 1. soiuri cu dezmugurire mijlocie la care tu = 150-1600C şi soiuri cu dezmugurire târzie care necesită peste 1600C temperatură utilă. LEVADOUX.1. GUILLON (1899). 1958). VIDAL (1947) şi alţii. GHERASIM CONSTANTINESCU (1958) grupează soiurile în 7 epoci de maturare (tabelul 1. la care tu = 130-1400C. PUILLAT. 5 . perioada înfloritului.2. 1952). deoarece sunt numeroase soiurile cu caractere morfologice aproape identice. fără să existe criterii certe. Sistemul de clasificare a soiurilor de viţă de vie propus de V. deoarece declanşarea dezmuguritului poate fi grăbită sau întârziată de numeroşi factori. GH. Tabelul 1. GALET. perioada dezmuguritului. 1879 şi F.20 zile după Chasselas III 25 -35 zile după Chasselas IV 40 . Dintre criteriile fenologice s-au folosit: epoca de maturare a strugurilor. REILLE. L. PUILLAT (1879) Epoca de maturare I cu 5 zile înainte şi după Chasselas II 10 .). 1946. CONSTANTINESCU. Criteriile fenologice. luând drept criterii suma de temperatură utilă necesară declanşării dezmuguritului: soiuri cu dezmugurire timpurie.45 zile după Chasselas Grupa de soiuri soiuri timpurii soiuri mijlocii soiuri târzii soiuri timpurii soiuri mijlocii soiuri târzii soiuri timpurii soiuri mijlocii soiuri târzii soiuri timpurii soiuri mijlocii soiuri târzii Perioada maturării cu 5 zile înainte de Chasselas odată cu Chasselas cu 5 zile după Chasselas cu 10 zile după Chasselas cu 15 zile după Chasselas cu 20 zile după Chasselas cu 25 zile după Chasselas cu 30 zile după Chasselas cu 35 zile după Chasselas cu 40 zile după Chasselas cu 45 zile după Chasselas peste 45 zile după Chasselas În raport cu epoca de maturare a soiului Chasselas doré în condiţiile ecoclimatice din podgoriile ţării noastre.). Se admite totuşi gruparea soiurilor după dezmugurit. faţă de care au fost stabilite 4 epoci de maturare la soiuri (tabelul 1. GASPARIN. Clasificarea soiurilor de viţă de vie după epoca de maturare a strugurilor (GHERASIM CONSTANTINESCU. încât nu se pot distinge unele de altele atunci când ne rezumăm numai la numite caractere morfologice şi numai la anumite organe ale viţei. Încercările de clasificare a soiurilor după criteriile morfologice nu au dat rezultate. Clasificarea soiurilor după epoca de maturare a strugurilor (V. 1886) are ca bază maturarea soiului Chasselas doré. după caracterele morfologice ale grăunciorilor de polen (M.

vinuri materie primă pentru spumante. strugurii mijlocii. cu pulpa suculentă. Cabernet Sauvignon. Gîmza. caracterizate prin următoarele însuşiri morfologice şi tehnologice: dezmugurire pufoasă. Muscat de Alexandria. târzie şi foarte târzie). marginile limbului involute. se are în vedere gruparea lor după criteriile tehnologice şi ecologice. compacţi mai rar lacşi. Astfel de criterii de grupare a soiurilor sunt folosite în lucrările de zonare. 1966. Şi această grupă de soiuri se subdivide în două: subproles caspica. Traminer roz.În ceea ce priveşte gruparea soiurilor după înflorit. cu pulpa suculentă. care cuprinde soiurile originare din bazinul Mării Caspice (Katta-Kurgan. compacţi.) şi subproles antasiatica. În prezent se foloseşte drept criteriu necesarul de temperatură utilă de la dezmugurit şi până la declanşarea fenofazei înfloritului. având la bază caracterele fenotipice întâlnite la soiuri. frunzele glabre sau acoperite cu perişori scurţi.  soiuri apirene (pentru stafide şi pentru consum în stare proaspătă).  proles orientalis (soiuri orientale).C. Cornichon. mai rar ovale. zemoasă. însă nu şiau găsit aplicaţiile practice. în care sunt incluse soiurile de viţă de vie formate în Asia Mică şi Mijlocie. mijlocii sau mari. mici sau mijlocii. seminţele mijlocii sau mari cu rostrul lung. nici pentru această fenofază nu au existat criterii certe de clasificare (I. boabe ovale. pulpa cărnoasă. strugurii mijlocii. El grupează soiurile în 3 grupe ecologo-geografice. cu marginile revolute. zemoasă. Baian shirei etc. cu rozeta de culoare albă sau cenuşie. Astfel de criterii au fost propuse pentru clasificarea speciilor şi hibrizilor (M.  soiuri pentru struguri de vin (vinuri albe de consum curent. soiuri cu înflorire mijlocie. Criteriile anatomice. Rkaţiteli. seminţe mici. Criteriile ecologice. pe direcţii de producţie:  soiuri pentru struguri de masă (cu maturare extratimpurie şi timpurie. soiuri cu înflorire târzie. cu următoarele caracteristici: dezmugurire glabră. cariologice şi palinologice. Chardonnay. vinuri aromate. suc liofilizat etc. Oporto. boabele sferice. Crâmposie. Hárslevelü etc.). Pentru studiul soiurilor la viţa de vie.  soiuri pentru suc de struguri (suc natural. 1942). Mţsvane. tu = 3500C. strugurii mari. lacşi adesea rămuroşi.). mici sau mijlocii ca mărime. vinuri roze şi roşii de consum curent. P. suc concentrat. cu soiuri originare din Asia Mică (Sultanină. boabe sferice. vinuri pentru distilate învechite din vin).). mijlocie. aparţie lui A. caracterizate prin următoarele însuşiri morfologice şi tehnologice: dezmugurire uşor peroasă. LAVIE. Gruparea soiurilor la viţa de vie după zona geografică de origine. în care sunt incluse soiurile de viţă de vie formate în bazinul Mării Negre. la care tu = 3800C. lucioasă. Această grupă se subdivide în două: subprolesul georgica. 1970). REILLE. care include soiurile de viţă de vie formate în partea centrală şi de vest a Europei. frunzele peroase sau pâsloase pe faţa inferioară. Pinot noir. Khalili. vinuri roşii de calitate. denumite prolesuri (proles = ramificaţie) şi anume:  proles pontica (soiuri pontice).  proles occidentalis (soiuri occidentale). semniţe mici cu rostrul slab marcat (Riesling italian. alungite. Nimrang etc. Muscadelle etc.). soiurile grupându-se astfel: soiuri cu înflorire timpurie. la care tu = 3000C. Criteriile tehnologice. 6 . Dodrelabi şi altele) şi subproles balcanica. incluzând soiurile formate în Peninsula Balcanică (Plăvaie. Takvari. în general mari. crocantă. vinuri albe de calitate. frunze peroase pe faţa inferioară. Cadarcă. NEGRUL (1958). cu soiurile originare din Georgia şi o parte din Asia Mică (Saperavi. TEODORESCU.

3. Câte epoci de maturare a strugurilor sunt caracteristice pentru ţara noastră? 8. 2. Precizaţi metodele de cercetare folosite în ampelografie. Care sunt principalele criterii folosite la clasificarea soiurilor de viţă de vie? 7. dupa originea lor genetica? 6. Ce reprezintă soiul la viţa de vie din punct de vedere biologic şi genetic? 4. Care este cel mai folosit criteriu în lucrările de zonare a soiurilor de viţă de vie? C A P I T O L U L II 7 . Cum definiţi biotipul şi clona la viţa de vie? 5. Cum se clasifica soiurile de viţă de vie dupa criteriile ecologice? 9. Definiţi obiectul şi conţinutul ampelografiei ca ştiinţă. Cum se clasifica soiurile de viţă de vie.TEST 1.

care la congresul de viticultură de la Marburg a atras atenţia asupra relaţiei care există între forma limbului frunzei şi unghiurile pe care le formează nervurile principale între ele. deorece ele cresc pe măsura ce descreşte valoarea rapoartelor A. .60 4 0. . a elaborat metoda ampelometrică. fenotipice. .1). B. C = 0. întâlnite la soiuri pe care le-a grupat în calitative (forma şi pufozitatea frunzelor. Un prim pas s-a făcut de către LOUIS RAVAZ (1902). Tabelul 2. 8 . la caracterizarea speciilor de viţe portaltoi. Ampelometria frunzei Pe baza valorilor rapoartelor A. C).80 2 0. Se stabilesc valorile rapoartelor: N2/N1 = A. B . codul general 014-135. C (tabelul 2.00 0 0. Pe baza măsurătorilor obţinute se determină urmatoarele valori ampelometrice: .70 3 0.61-0. care a propus ca pentru descrierea soiurilor de viţă de vie să se renunţe la caracterele de gen şi specie. C 0. N4/N1 = C.90. deoarece acestea produc mai mult confuzii şi nu ajută la recunoaşterea soiurilor.METODOLOGIA DE DESCRIERE ŞI RECUNOAŞTERE A SOIURILOR Descrierea şi recunoaşterea soiurilor la viţa de vie. N3.21-0. bazată pe caracterele de specie. se caracterizează tipul de frunză: .1). N2.10 9 Figura 2.31-0. Ideea aparţine profesorului HERMAN GOETHE (1876) de la Şcoala superioară de agricultură din Viena. lungimea şi lăţimea limbului (figura 2.reniformă: A = 0. ). d2). C = 0.00.C.). N3/N1 = B. strugurilor.30 7 0.40.11-0. El a scos în evidenţă importanţa caracterelor morfologice. Rapoartele dintre lungimea nervurilor. B. unghiurile pe care le formează nervurile principale între ele (. 2.suma unghiurilor dintre nervuri (  +  şi   +  + ).20 8 0. .51-0. Codurile care se atribuie sunt uşor de reţinut.90 1 0.rapoartele dintre lungimea nervurilor (A.91-1. Codificarea rapoartelor A. Principiul metodei. C Valoarea rapoartelor Codul atribuit A. B = 0.raportul dintre lungimea şi lăţimea limbului (L/l).1.00.61-0.31-0.1.31-0. Pentru eliminarea variaţiilor caracterelor fenotipice şi exprimarea lor prin valori numerice. şi a codurilor respective. B.71-0. distanţele dintre punctul peţiolar şi baza sinusurilor laterale (d1.rapoartele dintre distanţa sinusurilor şi lungimea nervurilor (d1/N2 şi d2/N3).50 5 0.orbiculară: A = 0. Ea a fost preluată de către LOUIS RAVAZ care a pus bazele ampelometriei ca metoda şi a folosit-o în lucrarea sa "Les vignes américaines". Până la începutul secolului XX era folosită în exclusivitate descrierea botanică.1. B = 0.01-0. La un număr de 10 frunze adulte se măsoară lungimea nervurilor principale (N1. internodiilor etc.81-0.61-0. codul general 015-136. .90. forma şi culoarea boabelor) şi cantitative (mărimea frunzelor.41-0.40 6 0.50. N4). Metoda ampelometrică Constă în examinarea caracterelor morfologice ale frunzei ca principal organ ampelografic şi exprimarea lor prin valori numerice. Valorile acestor rapoarte se codifică cu cifre de la 0-9. B. a constituit de multă vreme perocuparea ampelografilor.81-1. Pentru ca valorile ampelometrice să poată fi interpretate ele se codifică.81-1.

conform sistemului de codificare XXX-X-XX. se referă la raportul dintre lungimea şi lăţimea limbului. Raportul dintre distanţa sinusurilor laterale şi lungimea nervurilor. Codificarea şi interpretarea lor făcându-se astfel (tabelul 2.80. cu lobi evidenţi şi 9 . Acest raport se notează cu "r".11-0.50 5 0.31-0. codul general 135-247.41-0.31-0. C = 0. codul ampelometric este 135-3-58.2).3). circa 60°. iar al treilea cod (XX).71-0. În final.31-0. codul este 10.40 Codul atribuit 0 1 2 3 4 5 6 Când r = 0.20 1. la suma unghiurilor dintre nervuri. codul general 357-468. cuneiformă. B = 0.4.70.21-1.51-0.cuneiformă: A = 0.00 frunza este de tip reniform.2. Tabelul 2.00 frunza este de tip cordiform sau cuneiform. pentru frunzele palmatifide. . Codificarea sumei unghiurilor dintre nervuri Codul atibuit Codul atribuit Suma  +  Suma ++ <70° 0 <100° 0 71-80° 1 101-110° 1 81-90° 2 111-120° 2 91-100° 3 121-130 3 101-110° 4 131-140° 4 111-120° 5 141-150° 5 121-130° 6 151-160° 6 131-140° 7 161-170° 7 141-150° 8 171-180° 8 >150° 9 >180° 9 Se indică mai întâi codul pentru  +.4). se referă la raportul dintre lungimea nervurilor.31-1. când suma unghiurilor depăşeşte 150°.60. caracterizarea ampelometrică a frunzei se va rezuma la trei coduri: primul cod (XXX).cordiformă: A = 0.81-0.70.50.00 1. iar valorile se codifică cu cifre de la 0-6 (tabelul 2. lipsite de sinusuri.51-0.80 0..51-0.3. C = 0.90 0. pentru frunze cu sinusurile slab schiţate.11-0. r < 1. B = 0.50. când unghiurile sunt aproximativ egale. Raportul dintre lungimea şi lăţimea limbului.00 frunza este de tip orbicular.61-0.50.00 0 frunze întregi 0. Codificarea raportului “r” Valorile raportului <0. . r > 1.91-1. când suma unghiurilor nu depăşeşte 130°.01-1. De exemplu. Suma unghiurilor dintre nervuri.51-0. C = 0.71-0. pentru frunza soiului Cabernet Sauvignon.60 4 sinusuri pronunţate 0.10 1.10 9 Pentru frunzele întregi. Se calculează rapoartele d1/N2 şi d2/N3.00-0.00.91-1. Cunoscând unghiurile dintre nervurile principale se poate reconstitui forma generală a frunzei: orbiculară. Valorile se codifica astfel (tabelul 2.11-1. B = 0.30 1.tronconică: A = 0.81-1. codul general 045-240. codul este 32. Tabelul 2. Codificarea adâncimii sinusurilor laterale Valorile rapoartelor codul atribuit Sectarea frunzei 0.21-0. apoi codul pentru  ++ şi se stabileşte codul corespunzător unghiurilor dintre nervuri. ceea ce ne indică o frunză de tip orbicular.30 7 0.20 8 sinusuri foarte adânci 0.70 3 0.21-0.40 6 sinusuri adânci 0. reniformă. al doilea cod (X).90 1 0.81-0. Se calculeaza suma unghiurilor  +  şi a unghiurilor  +  + . Tabelul 2.90-1.80 2 sinusuri slab schiţate 0.30.

sinusurile pronunţate codul este 54; iar pentru frunzele palmatipartite, puternic lobate cu sinusurile adânci şi foarte adânci, codul este 76-98. Odată cu apariţia mijloacelor informaţioanle de calcul, metoda ampelometrică a fost lărgită şi coroborată cu metodele matematice de analiză multivariaţională (analiza în componenţi principali, analiza cluster, analiza discriminantă). Aceasta a permis prelucrarea unui volum mare de date si formularea de ipoteze privind înrudirea dintre soiuri şi stabilirea omogenităţii fenotipice a lor (ERIKA DETWEILLER, 1988; LILIANA ROTARU, 2000).

2.2. Folosirea caracterelor morfologice la descrierea şi recunoaşterea soiurilor
Organele vegetative şi lemnoase ale viţei de vie prezintă o serie de caractere morfologice (fenotipice), care stau la baza descrierii şi recunoaşterii soiurilor. Acestea sunt: culoarea şi perozitatea frunzelor, sectarea limbului frunzei, tipul florilor, mărimea forma şi compactitatea strugurilor, forma, mărimea şi culoarea boabelor, forma şi mărimea semnţelor, culoarea, aspectul lăstarilor şi a coardelor etc.

2.2.1. Caracterele fenotipice care se examinează la frunză
Frunza întruneşte cele mai multe şi importante caractere morfologice, fenotipice, specifice soiurilor şi anume: Mărimea frunzei. Aceasta este dată de suprafaţa limbului, care se stabileşte pe baza produsului L x l = S sau prin planimetrarea limbului frunzei. În raport de suprafaţa limbului se apreciază mărirea frunzei şi se codifică gradul de expresie a caracterului fenotipic (tabelul 2.5).
Tabelul 2.5. Codificarea mărimii limbului frunzei la viţa de vie Gradul de expresie a 2 Suprafaţa limbului (cm ) Mărimea frunzei caracterului 0 Foarte mică  50 51-100 1 Mică 101-150 2 151-200 3 201-250 4 Mijlocie 251-300 5 301-350 6 351-400 7 Mare 401-450 8 > 450 9 Foarte mare

Mărimea frunzei poate fi apreciată şi în raport de lungimea limbului, raportată la lungimea nervurii mediane N1. Forma frunzei. Se determină prin măsurătorile ampelometrice, stabilindu-se tipurile principale de frunze: orbiculare, cuneiforme, cordiforme, reniforme sau tronconice. Tipul de frunză cordiformă este cel mai vechi la viţa de vie şi a rezultat din contracţia frunzelor trifoliate. Prin alungirea nervurilor laterale s-a trecut succesiv la tipurile de frunze cuneiforme, tronconice sau pentagonale, orbiculare şi în final la cel reniforme. În afară de tipurile principale de frunze, se întâlnesc şi tipurile intermediare: orbicular-reniforme, cuneo-cordiforme, cuneo-tronconice, orbicular cuneiforme. Sectarea limbului frunzei. Sectarea sau lobarea frunzei, reprezintă caracterul morfologic fundamental al genului Vitis. Frunza la soiurile de viţă de vie, poate fi întreagă sau sectată în lobi delimitaţi prin sinusuri. Forma şi mărimea sinusurilor îmbracă caracterul fenotipic specific de soi. Sinusurile laterale slab pronunţate (slab schiţate) sunt în formă de V, iar cele adânci au forme particulare de U, de liră etc. Marginile sinusurilor pot fi paralele sau divergente, în care caz sinusurile sunt deschise (U deschis, liră deschisă); atunci când marginile sinusurilor sunt convergente şi lobii se suprapun, sinusurile sunt închise (U închis, liră închisă). Adâncimea sinusurilor laterale se stabileşte calculând valoarea rapoartelor d1/N2 şi d2/N3. 10

Forma şi adâncimea sinusurilor laterale superioare determină aspectul lobului median al frunzei: în cazul sinusurilor slab pronunţate, lobul median este lat şi scurt, fără să se detaşeze de restul limbului; în cazul sinusurilor laterale adânci, lobul median este îngust şi alungit, detaşându-se evident restul limbului. Forma sinusului peţiolar este dată de unghiul pe care îl formează nervurile principale N4 ale limbului şi poate fi: larg deschis, în formă de acoladă, de U sau de V; deschis, în formă de liră, de V, de U; închis, de formă ovală, eliptică sau circulară (figura 2.2.). Ca forme particulare, întâlnim sinusul delimitat direct de nervuri denumit sinus golaş, lipsit de mezofil (cazul soiului Chardonnay) pi sinusul prevăzut în interior cu un dinte (pinten), cazul soiurilor Băbească neagră şi Pinot noir.

Figura 2.2. Formele sinusului peţiolar

Dinţatura frunzei. Caracter morfologic uşor de observat, dar greu de codificat din cauza variabilităţii lui. Numărul dinţilor este, în general, cuprins între 30 şi 60 în funcţie de lăţimea lor, se poate ajunge până la 120 dinţi în cazul muscaturilor, care au dinţii înguşti şi lungi (Muscat de Alexandria). La dinţatura frunzei se examinează forma şi lungimea dinţilor. Se deosebesc: dinţi de formă triunghiulară (ascuţiţi), cu marginile drepte sau concave; în formă de ogivă, cu marginile convexe, care dau limbului un aspect crenelat; dinţi înconvoiaţi cu o margine concavă şi una convexă. Lungimea lor se apreciază după valoarea raportului dintre înălţime şi lăţime: dinţi foarte scurţi, când raportul este <0,25 şi dinţi foarte lungi, când raportul >1,00. Dinţii pot fi simplii sau grupaţi câte 2 până la 3. La multe soiuri, dinţatura este neuniformă, cazul soiului Fetească albă. Culoarea frunzei. Se apreciază pe faţa superioară a limbului, având diferite nuanţe de la verde deschis până la verde foarte închis. Semnificativă este colorarea cu antociani a nervurilor principale: exemplu, soiul Galbenă de Odobeşti, la care nervurile sunt roşietice. Culoarea se degradează când frunza intră în faza de senescenţă, îngălbeninduse; excepţie fac soiurile tinctoriale la care frunzele se colorează în roşu violaceu (soiul Alicante Bouschet). Perozitatea frunzei. Caracter specific vitaceealor, important în descrierea şi recunoaşterea soiurilor. Se examinează perozitatea limbului şi peţiolului frunzei. Cea mai caracteristică este perozitatea pe faţa inferioară a frunzei; la majoritatea soiurilor, nervurile principale sunt proieminente pe faţa inferioară a frunzei şi acoperite cu peri lungi sau scurţi, care dau caracterul de perozitate (pâslos, scămos, aspru, catifelat). Uneori perii sunt grupaţi numai la bifurcaţia nervurilor, sub formă de smoc, sau pot să lipsească în totalitate (frunze glabre. Prezenţa perilor pe faţa superioară a frunzei este rar întâlnită (cazul soiului Muscat Ottonel). Peţiolul frunzei la majoritatea soiurilor vinifera este acoperit cu peri lungi orizontali, iar la soiurile de portaltoi cu peri scurţi, erecţi. Aspectul limbului. se are în vedere profilul limbului, ondularea lui între nervuri şi prezenţa unor denivelări pe faţa superioară. În profil, limbul frunzei poate fi: plan (drept); pliat în formă de jgheab (portaltoiul Rupestris du Lot); involut, cu marginile răsfrânte în sus către faţa superioară a limbului, soiul Furmint); revolut, cu marginile răsfrânte în jos 11

către faţa inferioară a limbului (soiul Alicante Bouschet); răsucit în formă de pâlnie (soiul Sauvignon). Ondularea limbului este determinată de dezvoltarea mai puternică a mezofilului, faţă de nervuri, sau numai în tremea inferioară lângă peţiol. Faţa superioară a frunzei poate fi netedă sau poate prezenta umflături sub formă de băşici, urme de “lovituri de ciocan” (soiul Grasă de Cotnari) etc.

2.2.2. Caracterele fenotipice care se examinează la lăstari şi coarde
Dimensiunile lăstarilor şi coardelor sunt variabile, în primul rând cu specia. Speciile de viţe portaltoi au, în general, lăstarii şi coardele mult mai lungi şi subţiri, faţă de speciile de viţe roditoare (Vitis vinifera, Vitis labrusca). Lăstarii. Sunt examinaţi lăstarii tineri şi lăstarii adulţi, caracterele morfologice urmărite fiind următoarele: culoarea, distribuţia antocianilor pe vârful lăstarilor, perozitatea, conturul, aspectul exterior şi poziţia lăstarilor. Culoarea lăstarilor este verde, pe partea expusă direct la soare ea devine roşiatică sau cafenie. Conturul exterior al lăstarilor poate fi: regulat (aproape rotund, ca la majoritatea soiurilor); cu muchii evidente, datorită dezvoltării puternice a calotelor periciclice. Aspectul scoarţei poate fi neted sau cu striuri longitudinale, de culoare maronie. Vârful lăstarilor este colorat cu antociani şi acoperit de regulă cu peri. Intensitatea antocianilor şi perilor acoperitori, sunt caractere specifice de soi. Perozitatea la lăstarii adulţi este mai puţin importantă. În ceea ce priveşte poziţia lăstarilor, ea poate fi erectă (soiurile Columna, Rkaţiteli), semierectă (la majoritatea soiurilor), sau caducă (portaltoiul 3309 C). Gradul de ramificare a lăstarilor este diferit, în funcţie de specii: la specia Vitis vinifera, întâlnim numai ramificaţii secundare denumite “copili”, pe când la speciile de viţe portaltoi se întâlnesc şi ramificaţii de ordinele III şi IV. Coardele. La coarde se examinează: culoarea scoarţei, perozitatea, prezenţa lenticelelor, lungimea internodiilor, grosimea nodurilor, secţiunea în plan transversal a coardei. Aceste caractere morfologice sunt importante pentru recunoaşterea soiurilor, dacă se are în vedere faptul că la altoire se lucrează numai cu coardele de la soiurile altoi şi portaltoi. Culoarea coardelor poate fi: galbenă-roşcată, brună-roşcată, maronie şi chiar violacee (Vitis aestivalis). Culoarea este mai închisă spre baza coardei decât spre vârf şi este determinată de gradul de maturare a lemnului (depunerea hidraţilor de carbon). În timpul păstrării coardelor peste iarnă prin însilozare, culoarea scoarţei se modifică sub influenţa umidităţii, temperaturii şi proceselor biochimice care au loc în coarde. Cât priveşte lungimea internodurilor şi grosimea nodurilor, sunt caractere morfologice asemănătoare cu cele de la lăstar. În secţiune transversală, coardele au formă uşor eliptică sau eliptic alungită (dorsoventralitatea coardei). Lenticelele sunt absente la specia Vitis vinifera şi foarte numeroase la Vitis rotundifolia.

2.2.3. Caracterele fenotipice care se examinează la flori şi inflorescenţe
Acestea servesc mai mult pentru descrierea botanică a soiurilor. Se examinează: inserţia primelor înflorescente pe lăstar, numărul de inflorescenţe, lungimea inflorescenţelor, tipul florii şi anomaliile florale. Culoarea inflorescenţelor şi florilor este verde; în momentul apariţiei inflorescenţelor pe lăstar, la unele specii culoarea este roşiatică şi se menţine până aproape de înflorit (Vitis rupestris, Vitis aestivalis). Lungimea inflorescenţelor este foarte variabilă: 4-5 cm la specia Vitis silvestris şi peste 50 cm la soiul Raisin de Palestina. Inserţia primelor inflorescenţe pe lăstar poate începe de la primul nod, al doilea, al treilea etc. Numărul de inflorescenţe pe lăstar variază de la 1-4, rar mai mult la soiurile cu fertilitate foarte mare. Floarea. În principiu, la soiurile de viţă roditoare floarea este pe tipul 5, dar în realitate poate varia de la tipul 4 până la 7. Formula florală generală este următoarea: 12

D . Figura 2. mărimea şi compactitatea strugurilor. numărul de struguri pe lăstar. sarcinile de ochi lăsate la tăiere etc. Ele însă sunt puternic influenţate de regimul de precipitaţii.2. la care se întâlnesc uneori modoficări morfologice şi fiziologice. gradul de ramificare şi de aripare.hermafrodite normale. printre care bolile virotice. hermafrodite funcţional mascule.4. Principalele tipuri de flori la viţa de vie: A . conici sau cilindro-conici.F = 5 S + (5P) + 5 St + 5 Gn. notându-se forma. florile virescente etc. În ceea ce priveşte gradul de ramificare şi de aripare.hermafrodite funcţional femele. la care rahisul este ramificat. Ca anomalii florale pot fi: diafizia floripară. la care primele ramificaţii secundare se dezvoltă mai puternic şi se detaşează de strugure sub formă de aripioare. unisexuat mascule. Forma strugurelui depinde de lungimea ramificaţiilor laterale ale rahisului şi putem întâlni: struguri cilindrici. . C . dozele de îngrăşăminte./C Majoritatea soiurilor vinifera au florile hermafrodite. B .4.Caracterele fenotipice care se examinează la struguri Strugurii şi boabele întrunesc numeroase şi importante caractere morfologice.struguri rămuroşi. Strugurii. . . ovar superior cu 2 C + 2 ov. hermafrodite funcţional femele.3): hermafrodite normale.3.struguri uniaxiali. Gradul de ramificare şi de aripare a strugurilor 13 . struguri tronconici sau cilindro-conici. Figura 2. ca formă intermediară (cazul soiului Fetească regală). Sunt examinaţi strugurii la maturarea deplină.hermafrodite funcţional mascule. când rahisul se bifurcă de la început şi formează două sau mai multe axe de lungimi aproximativ egale. policarpia.struguri aripaţi (uniaripaţi. încât se pot deosebi 4 tipuri de flori ( figura 2.struguri biaxiali sau multiaxiali. pentru recunoaşterrea soiurilor. care pot fi cilindrici. Anomaliile florale pot avea diverse cauze.unisexuat mascule 2. proliferarea axului floral. struguri conici.5): . biaripaţi sau triaripaţi). se deosebesc (figura 2. lungimea pedunculului şi gradul de lignificare. când ramificaţiile secundare sunt de aceeaşi mărime pe toată lungimea rahisului. iar pe acesta se formează ramificaţii secundare de lungimi diferite (soiul Muscat de Hamburg). când lungimea ramificaţiilor descreşte de la bază către vârful rahisului.

Soiurile pentru vin au strugurii compacţi (bătuţi). grosimea pieliţei şi acoperirea ei cu pruină. consistenţa. cu lungimea de 18-24 cm şi greutatea peste 250 g. boabele rămân mici şi sunt de regulă sferice. ovoidă. structura celulelor pulpei se păstrează. La soiurile pentru struguri de masă cu boabele crocante.Mărimea strugurilor este apreciată după lungimea lor şi după greutate: struguri foarte mici.5). Boabele. troncovoidală. În cazul soiurilor tinctoriale. Formele de boabe la struguri Forma boabelor depinde de ovarul florii. Culoarea la struguri este dată de un număr de 3-18 antociani. sub 6 cm lungime şi sub 50 g greutate. aceasta constituind un indicator tehnologic important. Tabelul 2. încât la maturarea lor deplină prezintă nuanţe diferite. de ramificarea cirochinelui şi lungimea pedicelelor. când bobul este alungit ca un cilindru (figura 2.5. În cazul boabelor se examinează: mărimea. iar soiurile de masă au strugurii lacşi. struguri mici. când aplatizarea se reduce numai la polul inferior al bobului (soiul Bicane). începând cu această fenofază boabele îşi schimbă culoarea. elipsoidală. suculenţa. are importanţă în cazul soiurilor de masă. pectinele se desfac complet. În cazul soiurilor de struguri pentru vin. În cazul hibrizilor direct producători 14 . Compactitatea strugurilor depinde de mărimea şi numărul boabelor. Pieliţa boabelor rămâne verde până la pârgă. Consistenţa boabelor este fermă până la pârgă.5. Figura 2. cilindrică. Lungimea şi gradul de lignificare a peduncului la struguri. după care ele se înmoaie progresiv prin descompunerea substanţelor pectice. în timp ce strugurii negri 13-18 antociani. gustul şi aroma pulpei. încât nu mai rămâne intactă decât pieliţa care păstrează mustul în interiorul bobului. Strugurii de culoare roz conţin 3-6 antociani. forma şi culoarea bobului. când bobul are formă de elipsă. antocianii care dau culoarea sucului pulpei sunt de natură chimică diferită de cei existenţi în pieliţa bobului. începând de la galben până la negru violaceu. când bobul capătă forma unui trunchi de con. Cea mai răspândită este forma sferică (soiul Chasselas doré). apoi forma discoidală. 6-10 cm lungime şi 50100 g greutate. nuanţa culorii depinzând de natura chimică a antocianilor şi proporţiile lor.5). condiţia fiind ca fiecare carpelă să adăpostească câte două ovule viabile şi deci bobul să conţină 2-4 seminţe. struguri mari. Mărimea boabelor Boabe foarte mici Boabe mici Boabe mijlocii Boabe mari Boabe foarte mari Criteriile de apreciere a mărimii boabelor Diametrul bobului Volumul a 100 de 3 (mm) boabe (cm ) <8 < 30 8-12 30-100 12-18 100-300 18-24 300-650 > 24 > 650 Greutatea a 100 de boabe (g) < 35 35-110 110-130 130-330 > 330 Forma bobului rămâne caracterul fenotipic cel mai important. volumul şi greutatea a 100 de boabe (tabelul 2. iar celulele pulpei se dezorganizează. Dacă ovulele nu sunt viabile (cazul soiurilor apirene). Mărimea bobului se stabileşte în raport de diametrul acestuia. aplatizată uniform la cei doi poli (Băbească neagră).

 denumirea ţării sau a locului de origine ( Italia. Flacăra. Negru de Căuşani). Alidor de la Aligoté x Chasselas doré)  în cazul creaţiilor de hibrizi direct producători. Greaca. Muscat de Hamburg).  prenume feminine cărora selecţionatorii le-au dedicat soiurile create (Isabelle. Alphonse Lavallée). groasă şi acoperită cu un strat de pruină la soiurile pentru struguri de masă şi la majoritatea hibrizilor direct producători.aparţinând speciei Vitis labrusca pulpa bobului formează o masă de pectine gelatinoase care se separă în bloc odată cu pieliţa. Selection Carriere). Queen Victoria. Lydia. la maturarea strugurilor.  caracteristicile morfologice ale frunzelor (Creaţă de Banat. face dificilă descrierea şi recunoaşterea soiurilor.  aroma strugurilor (Tămâioasă românească. de tămâios. În ceea ce priveşte aroma. Victoria. mărimea şi poeminenţa hilului (rostrului). Sunt foarte diverse şi pot avea ca origine următoarele elemente (motivaţii):  aspectul strugurilor la maturarea lor deplină (Grasă de Cotanri. La majoritatea soiurilor gustul este neutral (franc). în măsura în care ele reprezintă particularităţi de soi. Vainqueur.3.V. descrierea botanică. Luminiţa. Coarnă albă. flori de toporaşi etc. pe baza ei făcându-sedescrierea soiurilor de viţă de vie pentru a fi incluse în Registrul ampelografic internaţional Denumirile soiurilor. origine şi istoric. determinat de creşterea erectă sau etalată a lăstarilor (Columna – la care lăstarii au o creştere erectă. Mavrud de Varna. la numele hibridatorului s-au adăugăt numere (Baco1.  consistenţa sau suculenţa boabelor (Negru moale. Couderc 2). Haiduc). Şarba).  aspectul general al butucilor. geraniolul. Seibel 1001.  timpurietatea sau precocitatea soiului (Timpuriu de Cluj. militare sau culturale (Chasselas Napoleon. Raisin de Palestina. Baco 22 A. importanţa economică şi răspândirea geografică.  nume cu rezonanţă care să atragă atenţia asupra soiurilor create. flori de portocal. Muscat d’Adda.I. citronelolul).  forma şi coloritul boabelor (Perlette. la hibrizii direct producători apare gustul foxat şi alte nuanţe gustative. Toate aceste elemente sunt evidenţiate.  numele unor personalităţi politice. fenologia. Chasselas persille-ca frunza de pătrunjel). Hárslevelü-Frunză de tei. 2. ponderea lor fiind legată de natura biologică a soiurilor. Precoce de Malingne). 10000). Sămânţa. Viorica. De aceea O.  numele hibridatorilor sau selecţionatorilor (Müller Thurgau. ea poate să lipsească sau să fie de muscat. Schema ampelografică recomandată cuprinde 8 capitole: denumirea soiului. Cornichon violet). numărul de seminţe. Schemele ampelografice pentru descrierea soiurilor Variabilitatea caracterelor morfologice la viţa de vie şi existenţa unui mare de soiuri (cca. Rivaner de la Riesling x Silvaner. Compuşii chimici implicaţi în aromele primare la struguri sunt terpenele (linaloolul. Mustoasă de Măderat). care sunt foarte numeroase. Frumoasă de Ghioroc. Muscat rouge de Frontignan. diverse. Pedro Ximenes. în scopuri comerciale (Cardinal. Augusta. Schema ampelografică a fost adoptată în toate ţările viticole. Select.  denumiri care să reamintească de genitorii folosiţi la crearea soiurilor (Lival rezultat din hibridarea Lignan x Alplonse Lavallée. caracteristici şi însuşiri culturale. 15 . În ceea ce priveşte pieliţa bobului. utilizare.ea este subţire şi elastică la soiurile pentru struguri de vin. Cinsaut couché – la care lăstarii au o poziţie etalată).-ul încă de la înfiinţarea sa a elaborat o schemă ampelografică pentru descrierea soiurilor. Galbenă de Odobeşti. Gustul boabelor este foarte important. La seminţe se examinează: prezenţa sau absenţa lor în bob. Primus. Otilia). Alb Mărunt. Negru vârtos. Coarnă neagră.

filiaţia cu alte soiuri. foarte vechi. Caracterizarea economică a soiului. Leonyka denumire folosită de către populaţia maghiară din Transilvania. genitorii care au luat parte la crearea soiului. indicii de randament. 7. adică denumirile folosite în paralel pentru soiul respectiv în diferite regiuni viticole sau în alte ţări. răspândite pe areale geografice largi (soiuri cosmopolite). menţionându-se podgoriile. Stamboleze în Albania. În cazul multor soiuri devenite cosmopolite (răspândite în toată lumea). Cazul soiului Aleppo. alături de denumirea soiului. Variaţii şi clone.3. 4.. indicându-se zona geografică de provenienţă. Regina în Italia. rezistenţa la transport şi la păstrare a strugurilor în cazul soiurilor de masă.. 6. Pentru acelaşi soi de viţă de vie se întâlnesc şi alte denumiri (sinonime).d. GHERASIM CONSTANTINESCU (1958) a elaborat o nouă schemă pentru descrierea soiurilor de viţă roditoare. Productivitatea soiului. Schema se compune din 12 capitole şi anume: 1.I.a. care se cultivă în California sub denumirea de Napa Gamay etc. Sinonimele. Leancă în Ardeal. Arealul de răspâdire în cultură a soiului. indicâdu-se distanţele de plantare. Sunt soiuri cu plasticitate ecologică limitată care au arii restrânse de răspândire (soiuri locale. ţările şi continentele. se continuă cu fenofaza de creştere a lăstarului. 2. De exemplu. care se cultivă în Africa de Sud sub denumirea de Johanniesberg. pentru soiul Fetească albă se întâlnesc următoarele sinonime: Păsărească denumire folosită în Modova. 3. precizându-se numele acestuia sub care este cunoscut în colecţiile ampelografice din ţara noastră şi din alte ţări. Caracterizarea agrofitotehnică.Sinonimele soiurilor. denumirea de Tokay se foloseşte ca sinonim în cazul soiurilor: Furmint în Ungaria. după o schemă complexă. Afuz Ali în România.m. afinitatea faţă de portaltoi. mult mai amplă. fertilizare. când sunt descrise frunzele tinere şi adulte ş. să fie menţionate toate sinonimele folosite pentru soiul respectiv. Multe din soiurile europene sunt cultivate în alte zone ale globului. care se face pe fenofaze de vegetaţie. 5. Waltham cross în Africa de Sud etc. Sunt cazuri când pentru soiuri diferite.1. vigoarea de creştere. 9. alcătuirea mecanică a strugurilor. Se pleacă de la dezmugurire. specificându-se epoca de maturare a strugurilor. fertilitatea şi productivitatea. precizându-se direcţia de producţie. 11. tipul de tăiere. notându-se existenţa biotipurilor în cadrul soiului.V. 8. eventual autorul şi anul omologării. 2. relaţiile cu factorii ecologici. încheindu-se cu fenofaza de cădere a frunzelor toamna. Ahmeur bou Ahmeur în California. în vederea întocmirii ampelografiei ţării noastre. cantităţile de zaharuri care se acumulează în struguri la hectar. la lucrările soului. Caracterizarea tehnologică a soiului. Denumirea soiului. Caracterizarea agrobiologică a soiului. felul în care reacţionează soiul la lucrările şi operaţiunile în verde. denumirile au fost asimilate în limbile naţioanle respective sau pur şi simplu schimbate. Sultanî Razaki în Serbia. menţionându-se producţia reală de struguri pe butuc.. rezistenţa la boli şi dăunători etc. Sinonimiile au rezultat din provincionalisme. soiul Gamay. Descrierea botanică a soiului. De exemplu. producţia calculată pe hectar. 16 . se folosesc aceleaşi sinonime. sistemul de conducere a viţelor în plantaţii. direcţiiile de selecţie şi clonele valoaroase obţinute care trebuie extinse în cultură. care este cunoscut sub următoarele sinonime: Dattier de Beyrouth în Franţa. 10. compoziţia chimică a mustului (conţinutul în zaharuri şi aciditate totală). indicii de compoziţie a bobului.. aborigene) şi soiuri cu plasticitate ecologică mare. Bolgar în Bulgaria. De aceea este necesar ca la descrierea ampelografică. sub alte denumiri: soiul Riesling. limitele producţiei de struguri. originar din Siria. irigare etc. Originea. Schema ampelografică pentru soiurile de viţă roditoare Luând ca bază schema ampelografică recomandată de O. sortimentul tehnologic recomandat. Razaki în Turcia. Pinot gris în Alsacia. când se descrie rozeta (pufozitatea şi coloritul). precizându-se durata perioadei active de vegetaţie a soiului. subdialecte sau asimiliarea denumirilor în limba etnică a comunităţilor.

12. Zonarea soiului, indicându-se podgoriile şi centrele viticole în care soiul este recomandat sau autorizat pentru plantare.

2.3.2. Schema ampelografică pentru descrierea viţelor portaltoi
Este asemănătoare cu cea de la viţa roditoare, cu unele simplificări determinate de specificul viţelor portaltoi, care nu produc struguri şi la care interesează producţia de butaşi. Schema ampelografică cuprinde numai 9 capitole şi anume: 1. Denumirea portaltoiului; 2. Sinonimele; 3. Originea; 4. Arealul de răspâdire în cultură; 5. Descrierea botanică; 6. Caracterizarea agrobiologică, precizându-se comportarea portaltoiului în plantaţiile mamă, în plantaţiile de vii roditoare şi în şcoala de viţe; 7. Caracterizarea agrofitotehnică; 8. Variaţii şi clone 9. Zonarea portaltoiului.

2.4. Folosirea descriptorilor ampelografici
În vederea unificării metodologiei de descriere ampelografică a soiurilor, Oficiul Internaţioanl al Viei şi Vinului (O.I.V.), împreună cu Uniunea Internaţională pentru Protecţia Organismelor Vegetale (U.P.O.V.) şi Comitetul Internaţional pentru Resursele Genetice ale Plantelor (I.B.P.G.R.), au elaborat norme unitare de lucru care sunt prezentate în două lucrări: Descriptors for grapes publicată de I.B.P.G.R. în anul 1983 şi Cods des caracteres descriptifs des varietes et especes de Vitis publicată de O.I.V. în anul 1984. Au fost stabilite 3 categorii de descriptori: descriptorii pentru caracterele ampelografice ale soiurilor; descriptorii pentru însuşirile agrobiologice; descriptorii pentru însuşirile tehnologice.

TEST 1. De cine a fost propusă metoda ampelometrică şi care sunt etapele acesteia? 2. Care sunt principalele caractere fenotipice care se examineaza la frunza de viţă de vie? 3. Precizaţi caracterele fenotipice folosite la descrierea lăstarilor şi coardelor la soiurile de viţă de vie. 4. Enumeraţi caracterele fenotipice folosite la descrierea strugurilor şi boabelor la soiurile de viţă de vie. 5. Cum se atribuie denumirile la soiurile de viţă de vie, ce se înţelege prin sinonime şi exemplificaţi acestea la soiurile de viţă de vie? 6. Care sunt capitolele schemei ampelografice pentru soiurile de viţă roditoare şi a celei pentru viţele portaltoi? 7. Pentru ce au fost propuşi şi de câte tipuri sunt descriptorii ampelografici?

17

CAPITOLUL

III

VIŢELE PORTALTOI
3.1. Consideraţii generale asupra viţelor portaltoi
Viţele portaltoi sau viţele americane, au fost introduse în viticultură după invazia filoxerei în Europa (după anul 1863). Iniţial, împotriva filoxerei s-au încercat metode directe de combatere ca: inundarea periodică a plantaţiilor de vii, pentru distrugerea filoxerei prin asfixiere; tratarea terenului cu sulfură de carbon, prin injectarea acestia în sol, metode care însă nu au dat rezultate. Altoirea viţelor roditoare europene pe viţele americane, ca metodă indirectă de luptă împotriva filoxerei, a survenit mult mai târziu, prin anul 1885 (deci după circa 20 de ani de la pătrunderea filoxerei în Europa). Cu ajutorul portaltoilor, nu numai că se luptă împotriva filoxerei, dar se înlesneşte şi posibilitatea cultivării viţei de vie pe terenurile în pantă slab productive, terenurile erodate, scheletice şi pe nisipuri. La început viţele portaltoi au fost introduse în Franţa. Acţiunea a întâmpinat mari dificultăţi, cauzate de unele însuşiri negative pe care le au viţele americane folosite ca portaltoi şi anume: afinitate slabă la altoire cu viţele europene; înrădăcinare greoaie; perioadă lungă de vegetaţie (tardivitate); sensibilitate faţă de carbonatul de calciu din sol etc. Au fost necesare lucrări ample de selecţie şi de ameliorare pentru a se obţine soiurile de viţe portaltoi care să corespundă condiţiilor ecopedologice foarte variate din podgoriile Europei. Contribuţii importante la rezolvarea acestei probleme au adus viticultorii şi oamenii de ştiinţă francezi (G. FOEX, L. RAVAZ, A. MILLARDET, C. COUDERC, V. GANZIN, P. CASTEL, R. LAFON, M. RICHTER şi alţi), italieni (A. RUGGERI, F. PAULSEN), austrieci (F. KOBER), maghiari (S. TELEKY) şi alţii. La noi în ţară viţele portaltoi au fost introduse începând cu perioada anilor 18881889, în Transilvania. Lucrările de selecţie au fost începute la pepinierele de la Aiud (M. AMBROSI, 1918-1920) şi Crăciunel-Blaj (UNGAR 1935). Ele au fost continuate în cadrul Institutului de Cercetări Agricole al României (I.C.A.R.) de către I.C. TEODORESCU la pepinierele Buftea de lângă Bucureşti (1928-1939). În prezent, lucrările de selecţie la viţele portaltoi se desfăşoară în cadrul Institutului de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească şi în reţeaua de Staţiuni viticole aferente, de la Iaşi, Drăgăşani, Murfatlar etc. Plantaţiile de viţe portaltoi ocupau în anul 1990 o suprafaţă de 2300 ha, cu o producţie anuală de 200-250 milioane butaşi care asigura cerinţelel sectorului pepineristic viticol din ţara noastră. Prin aplicarea Legii 18/1991 de reconstituire a proprietăţii private în agricultură, plantaţiile de viţe portaltoi s-au redus drastic, ajungându-se în anul 2002 la o suprafaţă de numai 284 ha, din care doar 215 ha sunt lucrate, cu o producţie de 20 milioane butaşi STAS. Producţia actuală de butaşi portaltoi este insuficientă pentru realizarea programului anual de altoire de 40 milioane viţe altoite. În această situaţie, suprafaţa plantaţiilor de portaltoi trebuie mărită la 600 ha în anii următori, cu o producţie de 60 mil. butaşi din care intern 40 mil. şi 20 mil. butaşi pentru export. Plantaţiile de portaltoi se află mai mult în zonele din sudul ţării, unde condiţiile climatice sunt dintre cele mai favorabile pentru maturarea lemnului coardelor, asigurându-se producţii mari de butaşi şi de calitate.

3.2. Clasificarea viţelor portaltoi
Se poate face după mai multe criterii şi anume: originea lor genetică, caracterele botanice, însuşirile biologice, rezistenţa la filoxeră, rezistenţa la carbonatul de calciu din sol. Cea mai folosită este clasificarea după originea lor genetică. După acest criteriu, viţele portaltoi se împart în patru grupe şi anume (figura 3.1): 1. Portlatoii americani. Din această grupă fac parte portaltoii rezultaţi prin selecţie clonală, direct din speciile de viţe americane (Vitis riparia; Vitis rupestris; Vitis berlandieri). Sunt primii portaltoi obţinuţi în Europa după invazia filoxerei, care au stat la baza refacerii plantaţiilor de vii europene distruse de filoxeră. 18

2. Portaltoii americo-americani. Aceştia au fost obţinuţi ulterior, prin încrucişarea speciilor de viţe americane între ele, cu scopul de a se obţine forme mult mai valoroase de portaltoi. Din această grupă fac parte portaltoii obţinuţi din încucişările: Vitis riparia x Vitis rupestris; Vitis berlandieri x Vitis riparia; Vitis berlandieri x Vitis rupestris. Grupa portaltoilor americo-americani este cea mai valoroasă, pentru podgoriile din ţara noastră, deoarece înrădăcinează uşor şi adânc în sol, au afinitate bună la altoire cu soiurile roditoare, dau producţii mari de butaşi şi rezistă la calcarul activ din sol. 3. Portaltoii europeo-americani. Au provenit din încrucişarea soiurilor de viţe roditoare europene cu speciile de viţe americane. Exemplu: Chasselas x Vitis berlandieri; Aramon x Vitis rupestris; Mourvedre x Vitis rupestris; Cabernet Sauvignon x Vitis berlandieri. Aceşti portaltoi au fost creaţi în Franţa cu scopul de a se obţine soiuri cu rezistenţă mare la calcar pentru refacerea plantaţiilor de vii din podgoriile Champagne şi Charante. 4. Portaltoii hibrizi complecşi. Au rezultat prin încrucişarea şi reîncrucişarea speciilor şi soiurilor de viţe portaltoi, pe de o parte, sau a speciilor de viţe portaltoi cu soiurile de viţe europene, pe de altă parte. De exemplu, portaltoiul Fercal care are următoarea compoziţie genetică : (Vitis berlandieri x Colombard nr. 1) x (Cabernet Sauvignon x Berlandieri 333 EM). Este grupa de portaltoi la care se lucrează în prezent, în toate ţările viticole. Portaltoii complecşi, reprezintă forme genetice valoroase din punct de vedere agrobiologic, cei mai mulţi fiind obţinuţi în ultimile decenii. Se caracterizează prin rezistenţe biologice sporite la calcar, săruri, viroze şi nematozi.
A. Ob]inu]i prin selec]ie din Vitis riparia I . GRUPA PORTALTOI LOR AM ERI CANI B. Ob]inu]i prin selec]ie din Vitis rupestris C. Ob]inu]i prin selec]ie din Vitis berlandieri - Riparia gloire - Riparia Portalis rouge - Riparia grand glabre - Riparia pubescens rouge - Rupestris du Lot - Rupestris Viala - Rupestris M artin - Rupestris metalica - Berlandieri Resseguier nr. 1 - Berlandieri Resseguier nr. 2 - Berlandieri Lafon nr. 9 - 3306 C [i 3309 C - 101-14 M G - 420A - Teleky 8 B - Kober 5 BB - 125 AA - Selec]ia Oppenheim 4 (SO-4) - Selec]iile române[ti - Sel. Buftea - Sel. Cr\ ciunel 71 - Sel. Dr\ g\ [ani 57 - Sel. Cr\ ciunel 2 - Sel. Cr\ ciunel 25 [i 26 - SO-4 clona 4 (SO4-4) - 140 Ruggeri (140 Ru) - 1103 Paulsen (1103 P) - 99 Richter (99 R) - 110 Richter (110 R) - Aramon x Rupestris Ganzin nr. 1, 2, 9 - M ourvedre x Rupestris 1202 C (Couderc) - Chasselas x Berlandieri 41 B - 34 EM , 45 EM , 333 EM (Ecole M ontpellier) - Solonis x Riparia 1616 C (Couderc) - Solonis x Rupestris du Lot 216-3 Cl (Castel)

A. Hibrizii Riparia x Rupestris

B. Hibrizii I I . GRUPA Berlandieri x Riparia PORTALTOI LOR AM ERI CO-AM ERI CANI

C. Hibrizii Berlandieri x Rupestris

I I I . GRUPA PORTALTOI LOR EUROPEO-AM ERI CANI

A. Hibrizii Vinifera x Rupestris B. Hibrizii Vinifera x Berlandieri Hibrizii complec[i americani (vechi)

I V. GRUPA PORTALTOI LOR HI BRI ZI COM PLEC{ I

Hibrizii complec[i europeo-americani (noi)

- Golia - Gravesac - Fercal - Precoce

Figura 3.1. Clasificarea viţelor portaltoi

19

Înrădăcinare uşoară au portaltoii care provin din speciile Vitis riparia. biologici şi ecologici. În general. Selecţia Oppenheim 4. precum şi hibrizii dintre speciile Vitis riparia x Vitis rupestris. iar capacitate de înrădăcinare slabă. viţele portaltoi având perioadă lungă de vegetaţie au nevoie de multă căldură. 20 . sărurile nocive. La viţele portaltoi. Afinitatea la altoire se situează în jur de 50%. Vitis rupestris şi Vitis labrusca. o constituie obţinerea de soiuri cu perioadă scurtă de vegetaţie care să matureze lemnul pe o lungime cât mai mare a lăstarilor (coardelor). Selecţia Crăciunel 25.3. portaltoii proveniţi din speciile Vitis berlandieri şi Vitis riparia se caracterizează prin creşteri viguroase. Ea se pune în evidenţă în şcoala de viţe prin procentul de viţe cu sudură completă formată la punctul de altoire (afinitatea la altoire). Mărimea “gâlmei” care se formează la punctul de altoire a viţelor în plantaţii. În funcţie de aceasta. din care sunt confecţionaţi butaşii folosiţi la altoire sau înrădăcinare (pentru înmulţire). din acest punct de vedere portaltoii se grupează astfel: foarte viguroşi (Kober 5 BB. portaltoii proveniţi din Vitis riparia au afinitate mai slabă cu viţele europene. Principalele însuşiri agrobiologice ale soiurilor şi selecţiilor de viţe portaltoi cultivate la noi în ţară. În general. indică lipsa de afinitate dintre altoi şi portaltoi. cei mai importanţi sunt factorii climatici. iar cei care provin din specia Vitis rupestris prin creşteri mai slabe. Una din însuşirile de bază care se cere unui portaltoi este capacitatea de înrădăcinare. La viţele portaltoi se deosebeşte rezistenţa/toleranţa la filoxera radiciolă şi filoxera galicolă. seceta pedologică etc. de 20-40%. portaltoi cu rezistenţă slabă la filoxeră. iar portlatoii care provin din Vitis berlandieri au afinitatea cea mai bună. precum şi prin procentul de goluri care apar în primii 10-15 ani după plantarea viţelor (afinitatea în plantaţii). adică formarea cu uşurinţă a rădăcinilor adventive şi dezvoltarea în sol a unui sistem radicular cât mai puternic. Capacitatea de înrădăcinare. Selecţia Crăciunel 71). generată de către diferenţele anatomice. portaltoii sunt grupaţi în două categorii: portaltoi cu rezistenţă mare la filoxeră. respectiv a coardelor. fiziologice şi biochimice care există între viţele portaltoi şi soiurile de viţă roditoare. Cea mai importantă este rezistenţa la filoxera radicicolă.3. capacitate de înrădăcinare foarte mare de 80-100% are portaltoiul Riparia gloire. portaltoiul Chasselas x Berlandieri 41 B. Afinitatea este o însuşire biologică complexă. cum sunt hibrizii dintre Vitis vinifera x Vitis riparia şi Vitis vinifera x Vitis rupestris. depăşind 5-6 m. Însuşirile agrobiologice ale portaltoilor Viţele portaltoi sunt cultivate pentru producţia de coarde. deosebim vigoarea proprie de creştere caracteristică portaltoiului (vigoarea intrinsecă) şi vigoarea pe care o conferă soiurilor de viţă roditoare altoite (vigoarea indusă). Selecţia Crăciunel 2. În ceea ce priveşte factorii ecologici. 41 B. Astfel. Dintre factorii biologici.. Vigoarea de creştere este determinată de factori genetici. Selecţia Crăciunel 26 şi Selecţia Drăgăşani-57). Direcţia principală de selecţie la viţele portaltoi. Vigoarea de creştere a portaltoilor este imprimată şi soiurilor de viţă roditoare. dovedeşte existenţa gradelor diferite de afinitate. Capacitatea de înrădăcinare se exprimă în procente. Rezistenţa la filoxeră. pe aceeaşi portaltoi. portaltoi cu vigoare mijlocie (Riparia gloire. adică câţi butaşi portaltoi din 100 formează rădăcini. afinitate slabă de 30-40% au portaltoii 41 B şi 1616 C. portaltoi cu vigoare mare (Teleky 8 B. portaltoii care provin din specia Vitis berlandieri. cum sunt cei proveniţi din speciile Vitis riparia şi Vitis rupestris. Afinitatea cu viţele roditoare europene. histologice. care să asigure ritmul de creştere şi maturarea lemnului lăstarilor. Majoritatea portaltoilor au capacitatea de înrădăcinare cuprinsă între 60-80%. iar în cazul speciei Vitis rotundifolia înrădăcinarea butaşilor este nulă. Vitis berlandieri x Vitis riparia. viţele portaltoi se caracterizează prin vigoare mare de creştere. importanţă prezintă adaptarea portaltoilor la condiţiile de mediu. avându-se în vedere sensibilitatea lor la calciul activ din sol. sunt următoarele: Vigoarea de creştere. lungimea lăstarilor. Comportarea diferită a soiurilor de viţă roditoare în plantaţii. 140 Ruggeri. 1616 C). înrădăcinare slabă.

140 Ruggeri pe rădăcinile de un an apar nodozităşi 3309 C. Agentul fitopatogen infectează soiurile de viţă roditoare altoite pe portaltoii respectivi. POUGET (1972). 101-14 MG. foarte rare Lot.). ZINCA. vinifera x V.imune la filoxeră Vitis rotundifolia pe rădăcinile subţiri apar nodozităţi Riparia gloire.portaltoi sensibilii la nematozi: 41 B şi 3309 C. Comparativ cu viţele roditoare. încât în anii cu condiţii favorabile pentru atacul acestei ciuperci sunt necesare aplicarea a 2-3 tratamente.2. apoi specia Vitis berlandieri notată cu 17 etc. “mozaicul galben” (panachure) şi “clorozarea nervurilor” (marbrure). Între ele se situează speciile Vitis riparia şi Vitis rupestris notate cu 18. Frecvenţa bolii este corelată pozitiv şi cu rezistenţa slabă la îngheţ a soiurilor de viţă roditoare.2). Tabelul 3.portaltoi rezistenţi la nematozi: Rupestris du Lot. Dintre bolile criptogamice cele mai frecvente sunt: putregaiul cenuşiu. în general viţele portaltoi nu se tratează contra manei.sensibile riparia.P. Riparia gloire. portaltoiul Rupestris du Lot serveşte ca plantă test pentru 3 viroze: “scurt nodare” (court noué).C. .). În ultimul timp. . Se urmăreşte rezistenţa faţă de calcarul activ din sol (% CaCO3 activ din sol) sau se calculează indicele puterii clorozante (I. 99 Richter şi 1616 C. la viţele portaltoi întâlnim un număr mai restrâns de boli. cum este portaltoiul Chasselas x Berlandieri 41 B sunt sensibili la mană. produsă de ciuperca Rhacodiella vitis. virozele la viţa de vie au devenit atât de păgubitoare ca şi cancerul bacterian.Rezistenţa la filoxeră a portaltoilor se apreciază cu note de la 0-20 după scara de notare propusă de P. POUGET (1975). V . Este o însuşire foarte importantă deoarece speciile de viţe americane sunt plante calcifuge (nerezistente la calcar). tumefaciens (Smith & Townsend). Rezistenţa/toleranţa la filoxera radicicolă a viţelor portaltoi (clasificarea lui R. iar Vitis vinifera cu rezistenţa cea mai slabă s-a notat cu zero. RAVAZ (1900). Infecţiile apar pe coarde la păstrarea în silozuri şi la forţarea viţelor altoite. pentru “mozaicul nervurian” (vein mosaic). POUGET. Rupestris du II . stabileşte cinci clase de rezistenţă/toleranţă la filoxeră pentru viţele portaltoi şi soiurile de viţă roditoare (tabelul 3.foarte rezistente mici. 1971). Rezistenţa cea mai slabă la calcar o au portaltoii din grupa Riparia x Rupestris (712% CaCO3).SO4. propus de C. de diferite mărimi rupestris hipertrofia rădăcinilor şi necrozarea Soiurile de viţă roditoare (V. 140 Ruggeri etc. V. IV . pentru combaterea căruia se folosesc biopreparate de tulpini avirulente de Agrobacterium radiobacter (N. vinifera x V. pe rădăcini apar nodozităţi foarte multe. 41 III . Unele soiuri de portaltoi şi în special hibrizii europeo-americani. produs de ciuperca Sclerotinia fukeliana şi necroza pătată. GALET (1956) au stabilit următoarele: . încât tumorile canceroase se instalează pe tulpinile şi coardele butucilor. iar portaltoiul 110 Richter. 3309 C. Rezistenţa faţă de filoxera galicolă este în general mijlocie la viţele portaltoi: rezistenţă slabă au portaltoii cu sânge de Vitis rupestris (Rupestris du Lot. iar cea mai mare rezistenţă o au portaltoii europeo-americani (41 B) şi 21 . 101-14 MG şi 420 A. JUSTE şi R. Aşa de pildă.portaltoi foarte rezistenţi la nematozi: SO4. Kober 5 BB. încât se folosesc ca “plante test” prin altoirea soiurilor roditoare pe ei. Rezistenţa la calcarul din sol. Rezistenţa la boli. Cercetările întreprinse de P. pentru “necrozarea nervurilor” (wein necrose). Cea mai păgubitoare boală rămâne cancerul bacterian produs de Agrobacterium radiobacter pv. 1975) Clasa de Intensitatea şi forma de manifestare Speciile şi soiurile de viţă rezistenţă a atacului de vie I . VIALA şi L. în care Vitis rotundifolia imună la filoxeră s-a notat cu 20. Nematozii sunt principalii vectori ai virusurilor (neprovirusurilor) care infectează viţele în plantaţii.foarte sensibile ţesuturilor vinifera) Rezistenţa la nematozi. portaltoiul Riparia gloire.rezistente cu diametrul de 1-2 mm B hibrizii dintre V. Mai recent R. Unii portaltoi manifestă sensibilitate sporită faţă de anumite virusuri.

de culoare cafenie-roşcată şi peros. Nervurile de culoare verde gălbui. Caracterele ampelografice. cu dinţii lungi. portaltoii sunt mai sensibili faţă de sărurile nocive din sol (NaCl. de culoare verde cafenie cu nuanţe roşietice pe partea însorită. conţinutul de săruri nocive din sol nu trebuie să depăşească 0. acoperite cu peri scurţi erecţi. frunzele tinere se desfac în formă de jgheab şi sunt lucioase. Comparativ cu viţele roditoare. bi sau trifurcati.005‰ Na2CO3. Au fost obţinuţi în Franţa. Riparia Portaly sau Riparia Portalis. cu rozeta de culoare cafenie. 3. Rezistenţa viţelor portaltoi la sărurile nocive din sol este în funcţie şi de condiţiile ecopedologice din podgorie. precum şi portaltoiul Chasselas x Berlandieri 41 B. rezistenţă mare la secetă. cu polen abundent şi fertil. 41 B. Viţele portaltoi nu suportă excesul de umiditate din sol. Rezistenţa la excesul de umiditate. exemplu fiind portaltoii Riparia gloire şi Riparia x Rupestris 3309 C. suportă mai uşor excesul de umiditate din sol. iar afinitatea cu soiurile roditoare la altoire este mijlocie. Riparia gloire se caracterizează printr-o perioadă relativ scurtă de vegetaţie de 160-170 zile.5‰ NaHCO3.portaltoii hibrizi complecşi (Fercal). ginosterilă. determinată în special de arhitectonica sistemului radicular a portaltoiului.4. RIPARIA GLOIRE Sinonime: Riparia gloire de Montpellier. În general. care dezvoltă o masă mare de rădăcini. Unii portaltoi au o rezistenţă sporită faţă de sărurile nocive din sol. 0. portaltoii nu rezistă la concentraţiile mai mari de 0. Rezistenţa la sărurile nocive din sol. Înrădăcinează uşor în şcoala de viţe. sinusul peţiolar deschis în formă de liră. Rezistenţă slabă la excesul de umiditate o au portaltoii 41 B şi 140 Ruggeri. 3. cu început de trilobie. de către MICHEL prin selecţie clonală dintr-o populaţie de Vitis riparia. uşor ascuţiţi. Lăstarii viguroşi. La noi în ţară a fost introdus în perioada anilor 1888-1889. fiind primii portaltoi folosiţi pentru refacerea viticulturii europene distruse de filoxeră. 22 . A fost obţinut în sudul Franţei la Montpellier (domeniul Portaly). După rezistenţa la secetă. Este o însuşire foarte valoroasă.7‰ NaCl şi 0.1. RG. Mai rar se întâlnesc şi flori unisexuat mascule. pe faţa superioară. Origine. Portlatoii cu sistemul radicular superficial. Aşa se explică de ce nu dau rezultate plantaţiile de vii pe solurile umede. netezi şi lucioşi. noduri proeminente de culoare cafenie roşietică. Este considetrat portaltoiul pionier în acţiunea de refacere a podgoriilor distruse de filoxeră în Europa. cum sunt portaltoii Riparia gloire şi 1616 C. PORTALTOII AMERICANI Din această grupă fac parte portaltoii care au fost obţinuţi prin selecţie clonală. 1202 C. (80-100% capacitatea de înrădăcinare a butaşilor). Coarda are meritale lungi (15-20 cm lungime). iar pe cea inferioară sunt grupaţi la bifurcaţia nervurilor. Însuşirile agrobiologice. Rezistenţa la secetă. fiind indicaţi pentru solurile cu exces de cloruri de sodiu: 1103 P. sensibili la secetă (rezistenţă slabă).4. În general. Limbul frunzei este subţire. raportul lemn/măduvă fiind în favoarea acesteia. direct din speciile americane Vitis riparia. cum sunt portaltoii din grupa Berandieri x Rupestris la care unghiul geotropic al rădăcinilor este mic şi sistemul radicular profund (140 Ruggeri şi 1103 Paulsen). la care sistemul radicular este fascicular şi de suprafaţă. 1616 C. Vitis rupestris şi Vitis berlandieri. dezmugureşte timpuriu şi începe maturarea lemnului lăstarilor devreme.15‰ Na2SO4. Cârceii puternici.4‰ săruri totale. cuneiformă codul ampelometric 246-4-24. In secţiune este eliptică. Na 2CO3). rezistenţă mijlocie la secetă. gleizate. Rezistenţa slabă a portaltoilor la calcar se manifestă prin clorozarea frunzelor la soiurile de viţă de vie roditoare altoite pe portaltoii respectivi. mucronii fiind lungi şi înconvoiaţi (caracter specific la Vitis riparia). Frunza adultă este mare (20-25 cm lungime). uşor gofrat. exprimate în NaCl. 0. Floarea este hermafrodită funcţional masculă. prin luna august. portaltoii se grupează astfel. Dezmugurire verde gălbuie. cu măduva dezvoltată. Scoarţa se detaşează în fâşii (periderm aţos. cum sunt portaltoii din grupa Berlandieri x Riparia. care incomodează la altoire). Peţiolul frunzei este lung.

Rupestris phenomene. Fiind un portaltoi foarte vechi. fiind indicat ca portaltoi pentru soiurile de masă. Mijloacele de susţinere recomandate sunt spalierul vertical monoplan cu conducerea oblică a lăstarilor şi piramidele. pe o lungime mare a lăstarilor (în medie 4 m). Prin selecţia clonală făcută la Staţiunea viticolă Blaj s-a obţinut clona 93 RG. ulterior a fost introdus în America de Sud şi California. Riparia gloire intră devreme în vegetaţie (prima decadă a lunii aprilie). Reacţionează bine la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice. La noi în ţară a fost adus după 1900. Are nevoie de soluri cu textură uşoară. este mijlocie. Rezistenţe biologice: foarte bună la filoxera radicicolă (nota 18-20). în alternanţă un dinte mare cu unul mic. datorită rădăcinilor subţiri care au o mare putere de regenerare a ţesuturilor atacate de filoxeră. Randamentele în şcoala de viţe sunt mari. de culoare verde cu luciu metalic. deoarece lăstarii au creşteri mari. Rupestris Lacastella. constituind caracterul “tare” de soi. bună la filoxera galicolă. de 40-50% viţe altoite STAS. rădăcinile sunt trasante. Rupestris Saint George în California. în special cu hibrizii din grupa Berlandieri x Riparia. Origine. TOADER şi colab. Treptat. ritmul fiind de 10-12 cm/zi în lunile de vară. Rupestris Sijas. Nervurile sunt slab poieminente. de 10-15%. Însuşirile agrotehnice. < 10) şi cu umiditate asigurată.În plantaţii dezvoltă un sistem radicular fascicular. Variaţii şi clone. slabă la cloroză (maxim 6% calciu activ în sol) şi la secetă. Ca urmare. RAVAZ acest portaltoi ar fi fost remarcat mult mai înainte de către R. Este rezistent la nematozi. ascuţiţi. Rupestris Richter. în formă de acoladă. omologată în 1989 (M. pe terenurile cu putere de clorozare slabă (I. se prezintă ca o populaţie heterogenă. sinusul peţiolar larg deschis.). Zonare. Afinitatea în plantaţii este slabă. pe măsură ce a intrat în competiţie cu alţi portaltoi.2.5 cm. pe terenurile carbonatice de lângă Montpellier. puţin asimetrică. fertile (denumite în practica viticolă “soluri de Riparia”). profunde. neregulaţi. S-a răspândit în regiunile aride cu terenuri calcaroase din bazinul Mării Mediterane. bogat. glabre şi de culoare roşie violacee în jurul 23 . mai puţin rezistent la Meloidogyne arenaria.P. Tăierea se face în cepi scurţi de 1. Rupestris monticola. Nu necesită multe lucrări de copilit (8-9 copiliri pe vară). încât poate fi afectat de îngheţurile târzii de primăvară. iar sarcina care se lasă pe butuc este în medie de 10 lăstari. în departamentul Lot din sudul Franţei. viţele formează o “gâlmă” la punctul de altoire a cărui mărime depinde de soiul altoit. suprafeţele au fost reduse în toate ţările. RUPESTRIS DU LOT Sinonime: du Lot. În prezent nu mai este prevăzut la înmulţire. Se întâlneşte în plantaţiile vechi de soiuri de masă. pe solurile mai grele. Particularităţile de cultură. întreagă mai mult lată decât lungă. în special la cel cu potasiu care trebuie să predomine în sistemul de fertilizare. permeabile. după care butucii se muşuroiesc. foarte slabă la putregaiul alb al rădăcinilor (Rosellinia necatrix). asigurând astfel producţii ridicate de butaşi (130-150 mii butaşi/ha). Caracterele ampelografice. de GRASSET (1888). Vigoarea pe care o conferă soiurilor altoite. procentul de goluri în plantaţiile de vii altoite pe Riparia gloire este destul de ridicat. localitatea Montferrier.0-1. sistemul radicular fiind în general. Nu suportă terenurile calcaroase. Frunza adultă este mică. Riparia gloire a ocupat suprafeţe mari în primele decenii ale secolului XX. frunzele tinere fiind atacate numai în anii cu precipitaţii abundente. La dezmugurire. superficial. rozeta este de culoare verde arămie. tasate. Recoltarea coardelor se face obligatoriu din toamnă. în special la Meloidogyne incognita. A fost obţinut dintr-o populaţie de Vitis rupestris de către CH. 3. Imprimă precocitate soiurilor roditoare altoite. Dinţii sunt mici. Frunzele tinere au culoarea verde-arămie şi sunt lucioase. Albarella în Italia. cu circa 10-15 zile. odată cu importul de viţe altoite din Algeria şi s-a folosit pentru refacerea viilor filoxerate din podgoriile subcarpatice. Riparia gloire maturează lemnul foarte bine. care pe solurile uşoare pătrunde până la adâncimea de 2-3 m. uşor peroasă. reniformă (codul general 025-1-00).C. După L. SIJAS (1879) prin vigoare şi rezistenţa mare la calcar. în podgoriile din Moldova şi cele de pe prima Terasă a Dunării.4. odată cu primele frunzuliţe apar şi inflorescenţele de culoare roşie.

Cârceii sunt mici. raportul lemn/măduvă fiind în favoarea lemnului. Mugurii pe coarde sunt mici şi rotunjiţi. pentru a se putea înlătura porţiunile de coardă cu lemn insuficient maturat. Variaţii şi clone. încât plivitul trebuie să se facă de mai multe ori. dezmugureşte foarte devreme. 214 şi 215.5 m. deoarece este copleşit de copili. Prezintă afinitate foarte bună cu soiurile roditoare. cum sunt: Berladieri x Rupestris 140 Ruggeri şi Berladieri x Rupestris 1103 24 . fenomenul manifestându-se prin căderea prematură a frunzelor. S-a constatat că nu rezistă însă la secetă. este rezistent la mană şi oidium. depăşind 80% viţe altoite STAS. cu toate că rădăcinile prezintă numeroase nodozităţi şi chiar tuberozităţi. pe la finele lunii martie începutul lui aprilie. Cele mai valoroase sunt clonele 110 şi 110 T 1 care vor înlocui în cultură populaţia veche de Rupestris du Lot. Recoltarea coardelor se face toamna mai târziu. cu nuanţe roşii-violacee pe partea însorită. cu soluri scheletice. plantaţiile de Rupestris du Lot s-au aflat în regres. în medie 5-6 lăstari. în Franţa s-a trecut la selecţia sanitară. în favoarea portaltoilor hibrizi cu “sânge” de Rupestris. Rezistenţe biologice: foarte rezistent la filoxera radicicolă. Înrădăcinează uşor în şcoala de viţe. mozaicul galben. cu toată gama de simptome pentru această viroză: fasciaţia lăstarilor. Florea hermafrodită funcţional masculă. 110 T1. În schimb randamentele în şcoala de viţe sunt dintre cele mai ridicate. capacitatea de înrădăcinare a butaşilor fiind în proporţie de 90-100%. cu meritale scurte (sub 10 cm lungime). producţia de butaşi este mică. Însuşirile agrobiologice. Este foarte sensibil la viroze (scurt-nodare. cu reflexe violacei la noduri. Rupestris du Lot formează foarte mulţi lăstari pe butuc. De asemenea. ginosterilă. lucrarea de copilit efectuându-se des (12-14 ori).punctului peţiolar. cu gunoi de grajd bine descompus. rezistenţă mare la săruri. încât nu necesită tratamente împotriva acestor boli. Datorită virozării în masă a portaltoiului Rupestris du Lot. bifurcaţi şi foarte puternici. după ce survin îngheţurile puternice din luna noiembrie. Lăstarul este neted. Cea mai indicată este fertilizarea organică. până la 0. clorozarea nervurilor). panaşura frunzelor etc. Rupestris du Lot este folosit ca portaltoi în toate ţările din bazinul Mării Mediterane. Având perioada de vegetaţie foarte lungă. Foarte sensibil la nematozii din genul Meloidogyne. din cauză că se formează uşor lăstari din portaltoi care slăbesc altoiul pe care îl elimină. lungimea utilă a coardelor fiind în medie de 2. suportând până la 30-40% calcar total. în special cu azot care prelungesc perioada de creştere vegetativă a lăstarilor. peţiolul scurt. degajă la înflorit o aromă puternică. se crează probabil un dezechilibru între transpiraţia intensă a soiului altoi şi alimentarea cu apă a portaltoiului. fiind necesare tratamente în timpul perioadei de vegetaţie cu insecticide organo-fosforice. nu reuşeşte să matureze lemnul lăstarilor. puternic de filoxera galicolă. Lemnul este dens. iar vegetaţia se prelungeşte până toamna târziu la sfârşitul lunii octombrie. sudura la punctul de altoire fiind perfectă şi durabilă (trainică). 110. leziunile însă. nu se recomandă spalierul orizontal. circa 50-60 mii/ha. are rezistenţă bună la cloroză. argiloase. nu ajung la cilindrul centra. bogate în carbonaţi. Particularităţile de cultură. butaşii secţionându-se greu la altoit. 213. de culoare verde-roşiatică pe partea însorită şi acoperit cu un strat gros de pruină. lucios. Sarcina care se lasă pe butuc este mică. În ultimile decenii. Dezvoltă un sistem radicular pivotant cu un număr redus de rădăcini ramificate. Este atacat în schimb. totuşi procentul de goluri în viile altoite pe Rupestris du Lot este mare. Pe terenurile cu exces de umiditate este foarte repede atacat de “scurt nodare”. formează din abundenţă copili. groase şi cărnoase. Are vigoare mare. Coardele sunt groase. Însuşirile agrotehnice. Rupestris du Lot este un portaltoi cu perioadă foarte lungă de vegetaţie (peste 200 zile). Imprimă tardivitate soiurilor altoite de viţă roditoare şi favorizează meierea şi mărgeluirea strugurilor în cazul soiurilor cu vigoare mare. Ca urmare. frunzele prezentând numeroase gale mari de culoare roşie. Zonare. pe care o imprimă soiurilor altoite de viţă roditoare. care păstrund în sol sub un unghi geotropic de 30-350 până la adâncimea de 4-5 m. Au fost obţinute prin termoterapie 6 clone: 14. La fertilizarea plantaţiilor se folosesc doze mici de îngrăşăminte chimice.8‰ NaCl. cu sârme oblice. Mijlocul de susţinere cel mai adecvat este spalierul vertical. cu suprafaţa netedă şi de culoare cenuşie-deschisă. pe solurile scheletice şi bogate în CaCO3. deformarea frunzelor. Şi în plantaţii afinitatea este foarte bună. de aceea se foloseşte ca plantă test pentru aceste viroze. creşterile vegetative fiind slabe. Se comportă bine pe terenurile în pantă.

Adaptarea pe terenurile calcaroase este mijlocie. Provine din hibridarea dintre Riparia tomentosa x Rupestris Martin (G. după survenirea îngheţurilor pentru a se putea îndepărta porţiunile de coardă 25 . Origine. Sarcina care se lasă pe butuc este în medie de 6-8 lăstari. În plantaţii dezvoltă un sistem radicular puternic. dar cu un grad bun de maturare a lemnului. necesitând multe lucrări de plivit şi copilit în cursul vegetaţiei. Florile mascule. slabă la filoxera galicolă. În timpul vegetaţiei se aplică 1-2 tratamente împotriva filoxerei galicole. pepineriştii francezi îl denumesc simplu “le neuf (9)”. ceea ce corespunde la 25-30% CaCO3 total. Lastarii sunt glabrii. Sylvaner şi majoritatea creaţiilor Seyve-Villard.3 g/l NaCl. Vitis berlandieri x Vitis riparia. S-a răspândit ca portaltoi în ţările viticole din bazinul Mediteranei. Frunzele tinere sunt glabre şi lucioase. Coardele sunt netede cu contur unghiular. dezmugureşte în prima parte a lunii aprilie. rezistenţă bună la secetă.a. Munteniei. deoarece dă producţii foarte mici de butaşi şi imprimă tardivitate soiurilor altoite de viţă roditoare. începând de la 0. cu insecticide organo-fosforice. Sistemul de susţinere cel mai corerspunzător este spalierul vertical cu sârme oblice. 1881). foarte sensibil la antracnoză. scoarţa se exfoliază în plăci. Gamay. rezultaţi din încrucişarea speciilor de viţe americane: Vitis riparia x Vitis rupestris. Chardonnay şi Pinot gris. cu limbul gros. cu meritale scurte (10-13 cm lungime). 3. sunt mijlocii 70-80 mii/ha. Vitis berlandieri x Vitis rupestris. gofrat în jurul punctului peţiolar. rădăcinile se regenerează foarte uşor. Caracterele ampelografice. pe nervuri. Riparia x Rupestris 3309 C are perioadă lungă de vegataţie 190-200 zile. Dezmugurirea glabră. Cabernet Sauvignon. însă sudura la punctul de altoire rămâne de multe ori incompletă. Dintre soiurile care se comportă slab la altoire pe 3309 C sunt citate: Chasselas doré. 3309 C formează numeroşi lăstari şi copili. Alicante Bouschet. RIPARIA X RUPESTRIS 3309 COUDERC Sinonime: 3309 C. Rezistenţe biologice: foarte bună la filoxera radicicolă. Pe faţa inferioară prezintă peri scurţi. orbiculară.5. Particularităţile de cultură. peţiolul este scurt şi glabru. codul ampelometric 136-3-35. cu polen steril. sensibil la sărurile nocive din sol. Mugurii coardelor sunt mici şi ascuţiţi. de culoare verde cafenie. Producţiile de butaşi. Sinusul peţiolar în formă de U.Paulsen. nota 18 în scara lui Viala.5. Butaşii înrădăcinează bine în şcoala de viţe (70-80% capacitatea de înrădăcinare). Recoltarea coardelor se face toamna târziu (noiembrie). cu noduri proeminente. iar afinitatea la altoire cu soiurile roditoare este foarte bună. Frunza adultă de mărime mijlocie spre mică. COUDERC. iar vegetaţia se prelungeşte până toamna târziu. de culoare cafenie roşcată. Vigoarea de creştere este submijlocie şi nu imprimă soiurilor de viţă altoită vigoare mare. Maturează lemnul lăstarilor pe o lungime mai mare decât Rupestris du Lot. Nu suportă terenurile acide. de culoare verde intens. fiind socotit portaltoi pentru calitate. Însuşirile agrotehnice. Însuşirile agrobiologice. este sensibil la nematozii endoparaziţi din genul Meloidogyne. La noi în ţară. Odată cu primele frunzuliţe apar şi inflorescenţele de culoare roşie aprins. 3. întreagă. În plantaţii se comportă foarte bine pe 3309 C soiurile: Merlot. maturarea lemnului desăvârşindu-se în cursul lunii octombrie. Butaşii formează cu uşurinţă rădăcinile adventive şi calusul. compacte şi cu exces de umiditate. Olteniei şi în podgoriile din Dobrogea. În prezent este scos din cultură. Au fost creaţi în scopul de a se corecta deficienţile pe care le prezintă portaltoii proveniţi prin selecţie din speciile de viţe americane.1. verde lucioasă caracteristică speciei Vitis rupestris. PORTALTOII HIBRIZI AMERICO-AMERICANI Aceştia sunt hibrizi interspecifici. dinţii sunt ascuţiţi de mărime mijlocie. cu multe rădăcini groase şi cărnoase care pătrund în sol până la adâncimea de 3-4 m. Susţine longevitatea butucilor şi contribuie la ridicarea calităţii producţiei de struguri. Plantaţiile se fertilizează cu doze moderate de îngrăşăminte chimice: N30 P50 K80 kg/ha s. în medie 3 m. maximum 11% calcar activ. Rupestris du Lot s-a folosit multă vreme ca portaltoi în podgoriile din regiunile colinare ale Moldovei.

oidium şi mai puţin afectaţi de viroze. C. în multe ţări viticole: Franţa. Portaltoii din grupa Berlandieri x Riparia Această grupă de portaltoi a apărut în viticultură spre sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. pubescenţi şi dezmugurire bronzată. Maturează bine lemnul lăstarilor şi asigură producţii mari de butaşi. Caracterele ampelografice. Ungaria. cu rozeta puternic scămoasă. puternice. Ucraina etc. în Luxemburg reprezintă 98% din totalul portaltoilor. SIGISMUND TELEKY în Ungaria. Riparia x Rupestris 3309 C cunoaşte încă o largă utilizare. CH de GRASSET în Franţa. cu dinţii terminali (mucronii) lungi şi înconvoiaţi. cu limbul gros. BANIŢĂ în România. glabri şi dezmugurire bronzată. Hibrizii din grupa Berlandieri x Riparia se individualizează prin caracterele lor morfologice. MILLARDET. Dintre hibridatorii şi selecţionatorii care au lucrat la această grupă de portaltoi. VIALA. FRANZ KOBER în Austria. fiind unul din portaltoii preferaţi de pepinerişti. caractere moştenite de la Vitis riparia. În ţara noastră 3309 C s-a aflat în cultură până prin anul 1970. de culoare verde-cafenie sau verde roşiatică. pubescenţi şi dezmugurire verde-albicioasă. Este încă folosit în Basarabia (Republica Moldova). După recoltarea coardelor. cuneiforme. COUDERC. în Italia 78%. 26 . Cu toate acestea sunt sensibili la secetă. în care umiditatea este asigurată.cu lemnul insuficient maturat. FÖEX. Datorită virozării portaltoiului 3309 C şi sensibilităţii la nematozii endoparaziţi. Croaţia. M. din care 3 sunt mai valoroase: clonele 111. Însuşirile generale. practic este singura grupă de portaltoi autorizată în cultură. în Franţa s-a trecut la selecţie sanitară. . de până la 20% calcar activ. în vederea protejării lor peste iarnă. odată cu obţinerea selecţiilor de portaltoi Crăciunel (C-26. cărnoase. fenotipice întâlnite la lăstari. Sunt portaltoi cu perioadă de vegetaţie mijlocie. glabri sau păroşi. Turcia. Cu aceste clone se va înlocui populaţia veche de 3309 C. cu meritale lungi. în Franţa 37%. Lăstarii sunt viguroşi. gofrat.2. menţionăm: G. Rezistenţa/toleranţa la filoxeră este mijlocie. lucioşi. G. P. butucii se muşuroiesc obligatoriu. uneori slabă dacă caracterele hibridului se aproprie mai mult de specia Vitis berlandieri. atât la altoire. Spania. – plante cu lăstari roşiatici. 143 şi 144. de culoare verde-albicioasă şi marginile carminate. A. frunzele mari. Zonare. mai rar trilobată (cazul frunzelor de la baza lăstarilor). Frunza este întreagă. Dezvoltarea sistemului radicular este excelentă. Butaşii au înrădăcinare bună în şcoala de viţe (60-80%). uneori cu vigoare excesivă pe care o imprimă şi soiurilor altoite de viţă roditoare. C-71) care sunt mult mai valoroase decât 3309 C pentru condiţiile ecologice din podgoriile noastre. hibrizii din grupa Berlandieri x Riparia au fost grupaţi şi notaţi de către selecţionatorul austriac FRANZ KOBER astfel: A. caracter moştenit de la Vitis berlandieri.plante cu lăstari verzi. însă la filoxera galicolă este mijlociu. Afinitatea cu soiurile de viţă roditoare este bună. rădăcinile nu sunt prea numeroase. 3.5. cât şi în plantaţii. comparabilă cu cea a genitorilor: gradul de rezistenţă la filoxera radicicolă este bun. În funcţie de caracterele morfologice. putând fi cultivaţi pe soluri cu conţinut foarte variabil în carbonaţi de calciu. TOADER. B. – plante cu lăstari roşiatici. Sunt rezistenţi la mană. Sensibilitatea la secetă limitează în mare în mare măsură folosirea acestor portaltoi în zona mediteraniană. P. Această deficienţă se poate corecta prin folosirea substanţelor biostimulatoare (Radivit). A fost scos din cultură. Portugalia. Rusia. fenotipicice şi anume: dezmugurire târzie. cu vârful de creştere bronzat sau de culoare verde-deschis. Algeria. Însuşirea cea mai valoroasă o constituie uşurinţa de adaptare pe terenurile calcaroase. Au fost obţinute 14 clone certificate. B. Variaţii şi clone. BALTAGI. care pătrund în sol sub un unghi geotropic de 350 până la adâncimea de 4-5 m. fiind folosiţi cu precădere în zonele cu climat septentrional. răspândindu-se foarte repede în toate ţările viticole: în Germania. viguroşi. folosit în toate podgoriile ţării. pufos-scămos pe faţa inferioară. de culoare verde-închis.

cu marginile revolute şi gofrat în jurul punctului peţiolar. în special la Meloidogyne arenaria. Este indicat ca portaltoi pentru soiurile cu vigoare mijlocie. bi sau trifurcaţi de culoare roşiatică. A fost obţinut în Ungaria de către selecţionatorul SIGISMUND TELEKY (1902). Mugurii sunt destul de mari şi bonţi. Floarea este hermafrodită funcţional masculă. BERLANDIERI X RIPARIA TELEKY 8 B Sinonime: Teleky 8 B. asimilând maximum 17% calciu activ din sol. BB.1. neuniformi ca mărime alternând în mod neregulat mari cu mici. iar maturarea lemnului lăstarilor începe devreme. 27 . Rezistenţa la secetă este bună. Plantele cele mai valoroase (viguroase) au fost notate cu litere duble AA. frunzele de la bază sunt frecvent trilobate. Dezmugurire scămoasă. DD. Origine. scoarţa exfoliindu-se în fâşii. nu rezistă la săruri. cum sunt: Chasselas doré. Înrădăcinează bine în şcoala de viţe (60-80% capacitate de înrădăcinare a butaşilor) şi are afinitate bună la altoire cu soiurile de viţă roditoare (40-50%). pe care o imprimă şi soiurilor de viţă roditoare altoite. cu marginile carminate. Peţiolul este de lungime mijlocie. 6. sinusul peţiolar este în formă de liră sau de V deschis.plante cu lăstari verzi. lungimea utilă a coardelor fiind de circa 4 m. are rezistenţă mijlocie la cloroză. Nervurile sunt de culoare verde deschis. necesitând 2-3 tratamente. unghiul geotropic fiind de 60-750. Frunza adultă este foarte mare (20-25 cm lungime). pe faţa inferioară este peros. instituind o carantină severă din cauza Black-rott-ului care invadase viile Franţei. cu creştere mai mult pivotantă. muchiat. 2. Însuşirile agrotehnice. sau simplu 8 B. glabri şi dezmugurire verde-albicioasă. codul ampelometric 135-3-35. de culoare cenuşie. seriile 7. În anii ploioşi este atacat de mană. Berlandieri-Riparia. Seriile cu numerele 1. Lăstarul este viguros. eliptică în secţiune. frunzele tinere sunt lucioase. Teleky a rămas contrariat de această disjuncţie de caractere şi timp de 3 ani a făcut observaţii asupra puieţilor obţinuţi. încât producţiile de butaşi obţinute sunt mari de 150-180 mii/ha.2. Traminer roz. Caracterele ampelografice. Teleky 8 B se caracterizează printr-o perioadă de vegetaţie mijlocie (180 zile). cu meritale lungi (18-20 cm lungime). din seria 10 reprezentată prin puieţi Berlandieri-Rupestris a fost selecţionat portaltoiul Teleky 10 A. 8. ogivali. cu marginile rozetei carminate. 5. Din seminţele primite a rezultat un amestec extraordinar de puieţi: Berlandieri puri. Limbul frunzei este de culoare verde închis. ginosterilă. Vârful lăstarului este semideschis. 3 reprezentate prin puieţi Berlandieri puri cu înrădăcinare slabă. Coarda este groasă. El a cumpărat în anul 1896 din Franţa de la E. cuneiformă. cu lăstari glabrii. este rezistent la nematozi . de culoare verde-arămie. în a doua decadă a lunii august. culoare cafenie roşcată.4‰ NaCl. În plantaţii dezvoltă un sistem radicular puternic ramificat. Maturează lemnul lăstarilor destul de bine. mai intensă la noduri. însoţite de numerele de selecţie. întreaga. RESSGUIER 10 kg de seminţe de Vitis berlandieri obţinute prin fecundare liberă. Berlandieri-Rupestris şi Berlandieri-Vinifera. notate cu cifre de la 1 la 10. gros. Fenotipic portaltoiul Teleky 8 B se apropie mai mult de specia Vitis berlandieri. 9. dezmugureşte la 6-8 zile după Riparia gloire. .D. deoarece guvernul austro-ungar interzicea la acea vreme importul de material săditor. Seriile cele mai numeroase 4-9 constituite din puieţi Berlandieri-Riparia au fost împăsţite în două subgrupe. Se adaptează cu uşurinţă pe toate tipurile de sol şi are rezistenţă mijlocie la excesul de umiditate din sol. acoperit cu peri scurţi şi deşi. maximum 0. 3. Are vigoare de creştere mare. verde albicioasă. după caracterele fenotipice ale puieţilor: fenotipul Riparia. Dinţii mici.5. seriile 4. pe care i-a grupat în 10 serii. Asigură rodirea abundentă şi regulată a soiurilor altoite vinifera. Rezistenţe biologice: bună la filoxera radicicolă (grupa a III-a de rezistenţă). acoperite cu peri scurţi albicioşi. acoperit cu peri scurţi pe toată lungimea şi prevăzut cu caneluri – caracter specific portaltoilor cu “sânge” de Berlandieri. S-a recurs la cumpărarea de seminţe. cafenie. dar slabă la filoxera galicolă. Însuşirile agrobiologice. CC. fenotipul Berlandieri. Cârceii lungi. au fost eliminate. de culoare verde cafenie.

În prezent este admisă folosirea portaloiului Teleky 8 B fără a fi avizat pentru extindere în cultură. În a doua parte a vegetaţiei sunt necesare 1-2 tratamente împotriva filoxerei galicole cu insecticide organo-fosforice. ce s-au impus ulterior ca portlatoi. Variaţii şi clone. Germania (selecţiile Durlach) şi în Elveţia. de culoare verde intens. A fost obţinut în Austria de către FRANZ KOBER (1920). Franţa. sferice. după care suprafaţa a fost restrânsă în favoarea selecţiilor mai noi de Berlandieri x Riparia şi în special Kober 5 BB. cu boabe mărunte. La noi în ţară. Dezmugurire scămoasă. Caracterul “tare” de recunoastere îl reprezintă faptul că nervura principală N1 formează o flexiune în treimea superioară a limbului. cu dinţii scurţi. verde albicioasă. La plivit. Sistemul de susţinere cel mai adecvat este spalierul vertical cu sârme oblice. sau simplu 5 BB. Coarda este de culoare cafenie cenuşie. obţinută în Italia (1921). peţiolul de lungime mijlocie şi acoperit cu perişori scurţi. glabrii şi cu vârfurile bronzate). secţiunea transversală uşor 28 . P. de culoare verde cu nuanţe roşiatice.Burgund mare. sarcina care se lasă pe butuc este de 10-12 lăstari. cu flori femele. gofrat. BANIŢĂ realizează selecţiile Drăgăşani 37 şi 57. Floarea hermafrodită. cuneiformă. formează struguri mici. BERLANDIERI X RIPARIA KOBER 5 BB Sinonime: Kober 5 BB. Teleky 8 B s-a introdus ca portaltoi în anul 1910. Italia (selecţiile Cosmo 2 şi 10). primul B corespunde notaţiei caracterelor întâlnite la lăstari (culoare roşiatică. Cârceii sunt lungi. TELEKY a trimis la staţiunea viticolă Nussberg de lângă Viena cele mai valoroase tipuri din hibrizii de Berlandieri x Riparia obţinuţi de el în Ungaria. Caracterele ampelografice. la care lăstarii sunt puternic pubescenţi: Teleky 8 B selecţia Ferarri. unde s-a realizat selecţia Buftea (selecţia Ambrosi). cu meritale lungi (16-20 cm lungime). codul ampelometric 136-3-24. În urma lucrărilor de selecţie. În cazul portaltoiului 5 BB. KOBER a extras două clone valoroase pe care le-a notat cu 5 BB şi 125 AA. 3. Lăstarul foarte viguros. De la începutul introducerii sale în cultură. A deţinut ponderea cea mai mare în cultură până în 1940. Teleky 8 B nu formează mulţi copili. lucrările de seleceţie ale portaltoiului Teleky 8 B au fost începute la pepiniera de la Aiud de către M. Pe faţa inferioară este slab pubescentă. striat.5. mucronii lungi şi înconvoiaţi. Este folosit în Ungaria. Frunza adultă este întreagă. Limbul gros. bi sau trifurcati. în Transilvania. uşor pubescent la noduri. Teleky 8 B s-a dovedit a fi o populaţie heterogenă. Recoltarea coardelor se face obligatoriu din toamnă.2. funcţional femelă. ogivali. Zonare. iar la noduri roşie vineţie. Vârful lăstarului este semideschis şi pufos. Nici în celelalte ţări vitivole Teleky 8 B nu se mai cultivă pe suprafeţe mari. Necesită fertilizare anuală cu doze mari de îngrăşăminte chimice. Origine. ondulat între nervurile principale. cel de-al doilea B desemnează vigoarea foarte puternică a portaltoiului. La Staţiunea viticolă Drăgăşani. încât se întreţine uşor în perioada de vegetaţie (8-9 lucrări de copilit şi legatul lăstarilor). cifra 5 desemnează seria fenotipică apropiată de Riparia a hibrizilor lui Teleky. obţinută în Germania. Teleky 8 B selecţia Durlach. prin selecţie clonală din populaţia de Berlandieri x Riparia Teleky 5 A. cu suprafaţa costată. În perioada anilor 1902-1904 S. Riesling italian şi altele.2. acoperite cu peri fini pe faţa superioară şi cu scame rare pe nervuri pe faţa inferioară. Se comportă bine în plantaţiile de vii pe terase şi în general în podgoriile şi centrele viticole afectate de secetă. Sylvaner. după care butucii şe muşuroiesc. Este o clonă viguroasă care se adaptează uşor pe solurile profunde şi umede. AMBROSI (1920) şi continuată la pepiniera Buftea (1939). cu tendinţă de trilobie. de culoare neagră violacee. frunzele tinere de culoare verde arămie. până la restrângerea treptată pe măsura defrişării plantaţiilor vechi. F. cu polen steril. cu nuanţe cafenii. Teleky 8 B selecţia Cosmo realizate la Institutul de viticultură din Conegliano Italia (1930). Particularităţile de cultură. fin striată. Prin selecţie au fost obţinute numeroase selecţii clonale. de culoare verde cafenie. s-a impus ca portaltoi selecţia 57 omologată în anul 1983. sinusul peţiolar este în formă de U deschis.

Butaşii înrădăcinează bine în şcoala de viţe (60-80% capacitate de înrădăcinare). în medie 200 mii/ha şi constante an de an. în special cu azot. 26 şi 71. Franţa etc. Corniola). în Germania. conferă vigoare foarte mare soiurilor altoite de viţă roditoare. Se adaptează bine pe toate tipurile de sol. În plantaţii dezvoltă un sistem radicular foarte puternic. necesitând operaţiuni dese de copilit. Kober 5 BB este un portaltoi foarte viguros. întârzie maturarea şi slăbeşte rezistenţa la ger a soiurilor altoite de viţă roditoare. deoarece amplifică creşterile vegetative în detrimentul producţiei de struguri. Această selecţie este mai precoce decât Kober 5 BB. măduva ocupă circa ½ din suprafaţa secţiunii. favorizează mărgeluirea strugurilor. mult mai rezistent la cloroză decât Teleky 8 B. Fertilizarea se face cu doze moderate de îngrăşăminte chimice. Austria. Maturarea lemnului lăstarilor se termină toamna devreme. Galbenă de Odobeşti etc. procesul evoluând repede până spre sfârşitul lunii septembrie. care crează dificultăţi la altoit. Tot la Staţiunea viticolă Crăciunel-Blaj. Fiind un portaltoi foarte viguros. cu insecticide organo-fosforice. Este cultivat pe suprafeţe mari în multe ţări viticole: în Italia. Tendinţa este de a se restrânge suprafeţele. se lasă sarcini mai mari de lăstari pe butuc. ceea ce permite folosirea ca portaltoi pe terenurile infestate. Cabernet Sauvignon. Zghihară de Huşi. circa 50% prindere la altoire. În timpul vegetaţiei sunt necesare 1-2 tratamente împotriva filoxerei galicole. Pance precoce. Gros vert. Însuşirile agrotehnice. Autorii italieni menţionează incompatibilitatea sa ca portaltoi pentru majoritatea soiurilor de masă (Perlă de Csaba. Însuşiri agrobiologice. BALTAGI care au înmulţit şi răspândit în cultură clona cea mai valoroasă sub denumirea de Selecţia Crăciunel 2. maturarea lemnului lăstarilor începe devreme. Are afinitate bună în plantaţii şi asigură producţii mari de struguri. care exploarează un volum mare de sol până la adâncimea de 5-6 m. Kober 5 BB maturează lemnul lăstarilor foarte bine. Formează mulţi copili.4 g/l NaCl. 29 . TOADER şi B. încât recoltarea coardelor se face imediat după căderea frunzelor. la soiurile: Merlot. pe solurile fertile dozele de îngrăşăminte se reduc la jumătate. deţine 50% din suprafaţa plantaţiilor de portaltoi. 60%. Producţiile de butaşi care se obţin sunt mari. spalierul vertical cu sârme oblice şi piramidele de 8 butuci. În plantaţii. Scoarţa se exfoliază în plăci. Rezistenţa la secetă şi excesul de umiditate din sol este mijlocie. Particularităţile de cultură. dar slabă la filoxera galicolă. în medie 12 lăstari. în Luxemburg. cu rădăcini de schelet numeroase şi lungi. Lucrările au fost continuate în cadrul Staţiunii viticole Crăciunel-Blaj de către M. Elveţia circa 75%. Variaţii şi clone. cu excepţia solurilor acide. maturând lemnul lăstarilor cu 2 săptămâni mai devreme. Mugurii sunt mari. Selecţiile Crăciunel 2. dezmugureşte în prima decadă a lunii aprilie. lungimea utilă a coardelor fiind de 4-5 m. La noi în ţară s-a trecut încă din anul 1935 la supraselecţia acestui portaltoi în cadrul pepinierei de la Crăciunel (pepineristul UNGAR). Zonare. Fetească regală. iar afinitatea cu soiurile de viţă roditoare este bună. conici (globuloşi). De la începutul răspândirii sale portaltoiul Kober 5 BB s-a dovedit a fi o populaţie destul de heterogenă din punct de vedere biologic. prin lucrările de selecţie efectuate în perioada anilor 1949-1964 s-au extras din Kober 5 BB alte două selecţii valoroase de portaltoi: Selecţia Crăciunel 26 omologată în anul 1970 şi Selecţia Crăciunel 25 omologată în 1978 (M. TOADER şi colab. fiind înlocuit treptat cu selecţii mult mai valoaroase de Berlandieri x Riparia. cu perioadă mijlocie de vegetaţie (170-180 zile). Capacitatea de regenerare a sistemului radicular este foarte mare. maxim 0. compacte şi secetoase. Mijloacele de susţinere recomandate sunt. asimilând maximum 20% calciu activ din sol. Kober 5 BB este portaltoiul cu ponderea cea mai mare în cultură la noi în ţară (circa 70% din suprafaţa plantaţiilor actuale de portaltoi). nu rezistă la săruri. Rezistenţe biologice: bună la filoxera radicicolă. Crâmpoşie). Nu este indicat ca portaltoi pentru soiurile productive cu vigoare mare (Fetească neagră.eliptică. Rusia. este foarte rezistent la nematozii endoparaziţi din genul Meloidogyne. sarcinile mici de lăstari conduc la obţinerea unor butaşi prea groşi.). devansând adesea pe Riparia gloire. Riesling italian. cum sunt: Selecţia Oppenheim 4. Chardonnay. fiind utilizat în toate podgoriile ţării. Delizia di Vaprio. Se mai cultivă în Ungaria.

Fetească albă. Origine. maxim 15-20 ani. Au fost obţinute două plante cu flori mascule pe care le-a notat cu SO-4 şi SO-8. cu punctul peţiolar colorat în roz. sinusul peţiolar în formă de U deschis. golurile în plantaţii situându-se între 3-12%. Meloidogyne incognita). Rezistenţele biologice: are rezistenţă bună la filoxera radicicolă. scoarţa se exfoliază în plăci. Selecţia a fost făcută în Germania. Lăstarul are meritale lungi (18-23 cm). Cârceii lungi. Este o selecţie clonală rezultată din portaltoiul Berlandieri x Riparia Teleky 4 A. Dinţii mici. cu marginile colorate în roz. Coarda are culoare cenuşie închisă. maturare bună a lemnului. comparativ cu toţi ceilalţi portaltoi din grupa Berlandieri x Riparia. Frunza adultă este mijlocie spre mare (15-18 cm lungime). întreagă. ginosterilă. Caracterele ampelografice. înrădăcinare uşoară în şcoala de viţe. de culoare verde gălbui. încât până la finele lunii septembrie este terminată. cu mucronii alungiţi şi înconvoiaţi. cu marginile involute. pe la sfârşitul lunii iulie. pe care o conferă şi soiurilor altoite de viţă roditoare. Însuşirile agrotehnice. de culoare verde cu dungi roşii pe partea însorită cu noduri violacee uşor pubescente. Capacitatea de regenerare a sistemului radicular ete foarte bună. Mugurii sunt mici şi ascuţiţi. = 30). rezistenţă mijlocie la cloroză (maximum 17% calciu activ în sol. cu polen fertil. puternic scămos. 30 . glabră.3. de culoare verde cu nuanţe arămii-roşiatice. Maturează lemnul lăstarilor foarte bine. funcţional masculă. creşterea viţelor se echilibează abia din anul 8-10 de la plantare. Vârful lăstarului este semideschis. lungimea utilă a coardelor depăşând 4 m. Ca urmare. scămoase. aceasta din urmă având vigoare slabă nu a mai fost înmulţită. Imprimă soiurilor altoite precocitate. frunzele cad târziu şi se colorează în galben cu pete cafenii.C. respectiv I. neted. Dintre bolile criptogamice. Butaşii înrădăcinează uşor (60-80% capacitatea de înrădăcinare). este sensibil la sărurile nocive din sol. Chardonnay. afinitate bună la altoire cu soiurile de viţă roditoare. Frunzele tinere sunt alungite. producţia de butaşi este mare. de culoare arămie. RODRIAN. Floarea este hermafrodită. cu puţin timp înainte de 1940. 190-200 mii/ha. la Şcoala de viticultură din Oppenheim de către A. cuneiformă. după care sporeşte şi se menţine ridicat o perioadă îndelungată de timp. de culoare verde roşiatică. Pinot gris. nu suportă terenurile acide. ascuţiţi. cu noduri proeminente şi acoperite cu peri scurţi.2. este sensibil la antracnoză. poate fi afectat de brumele târzii de primăvară. pe faţa inferioară.5. iar afinitatea la altoire cu soiurile de viţă roditoare este bună (în medie 50% prinderi). Dezmugurire scămoasă. însă slabă la filoxera galicolă. după care se defrişează. valorifică potenţialul ridicat de producţie al soiurilor şi favorizează calitatea strugurilor. Rezistenţa la secetă. Datorită vigorii mari. acoperită cu peri scurţi numai pe nervuri. cercetătorii francezi îi atribuie reducerea longevităţii viţelor în plantaţii. Sistemul radicular este foarte puternic şi pătrunde în sol la adâncimi mari de 4-5 m. Riesling italian. trifurcaţi. Având dezmugurire timpurie.4‰ . iar maturarea lemnului lăstarilor începe devreme. ondulată între nervurile principale. Toamna. Ritmul de creştere a lăstarilor este mic la începutul vegetaţiei. Se adaptează uşor pe toate tipurile de sol. însă dezvoltă multe rădăcini subţiri şi lungi. Are o perioadă scurtă de vegetaţie (165-170 zile). Vigoarea de creştere este mare. Selecţia Oppenheim 4 prezintă caractere ampelografice şi însuşiri agrobiologice care o apropie mai mult de Riparia: precocitate. în special la soiurile Merlot şi Cabernet Sauvignon. Maturează cel mai bine lemnul coardelor. Chasselas doré şi altele. mijlocie.3. Sauvignon. În plantaţii. cu marginile rozetei colorate în roz. uşor pubescent. maximum 0. verde albicioasă. Afinitatea de producţie cu soiurile roditoare este dintre cele mai reuşite. codul ampelometric 136-3-34. Peţiolul este lung. cu exces de umiditate şi de săruri. până la înflorit. Însuşirile agrobiologice.P. viţele altoite pe SO-4 nu înregistrează creşteri vegetative puternice în primi ani. dezmugureşte cu 4-5 zile mai târziu decât Riparia gloire. Insuficienţa magneziului cauzează ofilirea pedunculului inflorescenţelor. BERLANDIERI X RIPARIA SELECŢIA OPPENHEIM 4 Sinonime: SO-4 sau SO4. mai mică decât la Teleky 8 B şi Kober 5 BB. preferinţă pentru solurile reavene şi fertile. rădăcinile de schelet nu sunt numeroase . este rezistent la nematozii endoparaziţi (Meloidogyne arenaria. Soiurile care dau rezultatele cele mai bune sunt: Grasa de Cotnari.

În ţara noastră. ginosterilă. Frunza adultă este mică spre mijlocie. Nervurile principale sunt uşor pubescente pe faţa inferioară şi colorate în roşu către punctul peţiolar. Are înrădăcinare foarte bună în şcoala de viţe (60-80% capacitate de înrădăcinare a butaşilor). Are rezisteţă mare la cloroză. maxim 20% calciu activ în sol. Origine. Fiind un portaltoi viguros. TOADER. cu soluri scheletice.a. este rezistent la mană. = 40. Peţiolul este glabru si de culoare violacee. Maturează lemnul lăstarilor pe o lungime de circa 3. În Franţa ocupă primul loc. Zonare. pivotant. A fost omologată SO 4-4 (anul 1974). Afinitatea cu soiurile de viţă roditoare este de asemenea foarte bună (60% prinderi la altoire. 3. Selecţia Oppenheim 4 se recomandă ca portaltoi în toate podgoriile şi centrele viticole. iar maturarea lemnului lăstarilor se realizează numai în regiunile din sudul ţării. A fost obţinut prin încrucişare portaltoilor Berlandieri Resseguier nr. rezistenţă mare la secetă. larg deschis până la acoladă. muchiaţi. prin lucrări de supraselecţie a fost extras din Selecţia Oppenheim 4 o clonă mult mai valoroasă. cu marginile rozetei carminate. Rezistenţe biologice: portaltoi rustic. încât s-a extins repede în cultură. Însuşirile agrobiologice. anual producându-se circa 35 milioane viţe altoite pe SO-4. Coarda are scoarţa maro roşcata. producţiile de butaşi fiind mijlocii 110-130 mii/ha. iar mugurii sunt mici şi ascuţiţi. uşor pubescenţi. bi sau trifurcaţi. de culoare roşie violacee. În plantaţii imprimă soiurilor altoite o vigoare foarte mare şi prelungeşte perioada de vegetaţie. prindere la altoire şi rezistenţă la secetă a speciei Vitis rupestris. iar în Germania pe locul 1. 3. verde arămie.P.4‰ NaCl şi nici excesul de umiditate. 1955-1974). în medie 12 lăstari. cu însuşirea sporită de înrădăcinare. în Italia se situează pe locul 5. în Sicilia (A. În plantaţii dezvoltă un sistem radicular foarte puternic. ceruită. valorificând foarte bine şi solurile scheletice compacte din zonele secetoase.Particularităţile de cultură. Însuşirile agrotehnice. 31 .5. Dezmugureşte târziu. Floarea hermafrodită. cu dinţii de mărime mijlocie. clona 4 (M. La noi în ţară a fost introdus în anul 1960. cu rezistenţă foarte bună la filoxera radicicolă. viţele altoite prezentând numeroase rădăcini semicărnoase. Sinusul peţiolar este în formă de U. Se adaptează cu uşurinţă pe solurile calcaroase.5. 2 x Rupestris du Lot. Nu suportă însă nici excesul de săruri. lucioasă. Mijlocul de susţinere cel mai adecvat este spalierul vertical cu sârme oblice. Dezmugurire uşor peroasă. după care butucii şi muşuroiesc. dar slabă la cea galicolă. reniformă. cu aspect metalic. Caracterele ampelografice. În timpul vegetaţiei se execută săptămânal copilitul şi legatul lăstarilor. înainte de a surveni îngheţurile de toamnă. gofrat. Portaltoii din grupa Berlandieri x Rupestris Au fost creaţi cu scopul de se îmbina rezistenţa mare la calcar a speciei Vitis berlandieri. codul ampelometric 015-1-24. Cârceii sunt mijlocii. Limbul frunzei este gros. Pentru fertilizarea plantaţiilor se folosesc doze mari de îngrăşăminte chimice: N80-100 P100-150 K180-200 kg/ha s.5 m. în medie). 140 Ruggeri este un portaltoi cu vigoare mijlocie şi perioadă foarte lungă de vegetaţie (200-220 zile). de culoare roşiatică. Este răspândit şi în America de Sud (Brazilia). Variaţii şi clone.1. literatura de specialitate creditându-l până la 35% calciu activ în sol. 1894). capabil să exploreze un volum mare de sol. bogate în carbonaţi de calciu. Lăstarii cu meritale mijlocii. Recoltarea coardelor se face în prima parte a lunii octombrie. se lasă sarcini mari de lăstari pe butuc. frunzele tinere sunt lucioase şi de culoare verde cu nuanţe arămii. care se extinde în cultură şi va avea ponderea cea mai mare din sortimentul viţelor portaltoi Selecţia Oppenheim 4 este cel mai valoros portaltoi din grupa Berlandieri x Riparia. funcţional masculă. Sunt destinaţi podgoriilor din regiunile secetoase (aride).C. ogivali. Această supra selecţie notată SO 4-4 este mai productivă şi asigură randamente superioare la altoire (peste 60% viţe altoite STAS). BERLANDIERI X RUPESTRIS 140 RUGGERI Sinonime: 140 RU. RUGGERI.3.3. de culoare verde intens. I. În cadrul Staţiunii viticole Blaj. întreagă. din sol. maximum 0.

Este portaltoiul cu cea mai scurtă perioadă de vegetaţie. Ruggeri 140 este portaltoi admis la noi în cultură. iar pe cea inferioară este glabru. 3. acoperit cu scame rare. Italia. = 60. Încrucişarea dintre Chasselas x Berlandieri a fost repetată de mai multe ori. 1882). Spania. cu toate că prezintă numeroase nodozităţi pe rădăcini (clasa a III-a de rezistenţă). Limbul frunzei este de culoare verde deschis. obţinerea de portaltoi mult mai rezistenţi la cloroză şi secetă decât cei rezultaţi din încrucişarea speciilor de viţe americane între ele. dezmugureşte târziu şi începe maturarea lemnului lăstarilor devreme. Franţa. Însuşirile agrobiologice. Floarea hermafrodită. asemenea lui Kober 5 BB. folosit la noi în ţară (165-170 zile). producţii mari de butaşi (125-135 mii/ha). Este răspândit în Sicilia. funcţional femelă. Zonare. MILLARDET şi CH. Sensibil la nematozii endoparaziţi. ocupând locul 2 în sortimentul viţelor portaltoi. cu marginile rozetei carminate. sudul Italiei. codul ampelometric 136-3-46. În plantaţii dezvoltă un sistem radicular puternic. Această clonă se caracterizează prin: vigoare mare. Variaţii şi clone. 77 şi 731. afinitate bună la altoire cu soiurile de viţă roditoare. 1985). Este recomandată ca portaltoi sub denumirea de 140 Ruggeri59Vl (Valea Călugărească). acoperit cu scame rare. însă nu favorizează calitatea strugurilor. cu boabe mărunte sferice. Scopul urmărit l-a constituit. uşor trilobată. gofrat. în anii ploioşi este atacat de mană. Se foloseşte în Spania. verde albicioasă. 32 . maximum 40% calciu activ în sol. de GRASSET. revolut. cu sinusul peţiolar în formă de liră deschisă. maturare bună a lemnului coardelor. precum şi în ţările viticole din nordul Africii. selecţia recomandată fiind 140 Ruggeri-59 Vl pentru podgoriile din Dobrogea şi cele de pe Terasele Dunării. Lăstarul este puternic striat. 76. Cea mai valoroasă a fost seria 41. pe faţa superioară. CHASSELAS X BERLANDIERI 41 B Sinonime: 41 B Origine. întreagă. rădăcinile de ordinile I-II orientându-se în sol sub un unghi geotropic de 450.1. dese. din care a rezultat portaltoiul 41 B. începutul secolului XX în Franţa.Susţine potenţialul de producţie al soiurilor de viţă roditoare.6. obşinându-se serii de hibrizi: 3. noduri proeminente. albe. sărace şi secetoase. Explorează un volum mare de sol. cu soluri calcaroase. Multe din creaţiile obţinte s-au folosit iniţial ca hibrizi producători direcţi sau genitori pentru crearea de hibrizi complecşi. sensibilizează soiurile la atacul de putregai cenuşiu. detaşânduse prin lungimea mult mai mare a rădăcinilor de schelet. de culoare verde albicioasă. Israel.P. scămos de culoare verde cafenie. ogivali. I. cu dinţii foarte mici. lemnul este dens. Dezmugurie pâsloasă. cuneiformă. Frunzele tinere sunt bronzate şi acoperite cu scame albe. A rezultat din încrucişarea soiului de viţă roditoare Chasselas cu specia americană Vitis berlandieri (A. rezistenţă foarte slabă la filoxera galicolă. Frunza adultă de mărime mijlocie (16-18 cm lungime). formează struguri mici. de culoare cafenie. 3. Înrădăcinarea butaşilor este slabă (20-40% capacitatea de înrădăcinare). cu scoarţa de nuanţă cenuşie. Vitis vinifera x Vitis riparia. vârful lăstarului este închis. Foarte rezistent la cloroză. 41. Austria.C. PORTALTOII HIBRIZI EUROPEO-AMERICANI Portaltoii din această grupă au fost creaţi la sfârşitul secolului al XIX-lea. încât la finele lunii septembrie este încheiată. Caracterele ampelografice.2. Portugalia. negre. iar scoarţa se exfoliază în plăci. A fost efectuate hibridări între soiurile de viţă roditoare europene (Vtis vinifera) şi speciile de viţe portaltoi americane: Vitis vinifera x Vitis rupestris. Sunt folosite la altoirea soiurilor cultivate în regiunile viticole meridionale ale Franţei. Coarda cu meritale mijlocii (12-15 cm lungime). Prin selecţie clonală efectuată în cadrul Institutului de cercetări pentru viticultură Valea Călugărească a fost obţinută din 140 Ruggeri clona 59 (V. Mugurii sunt mari şi bonţi. Vitis vinifera x Vitis berlandieri.6. GRECU. Rezistenţa biologice: este considerat tolerant la filoxera radicicolă. nodurile de la bază sunt violacei. iar afinitatea la altoire cu soiurile de viţă roditoare este de asemenea slabă (30-40% prinderea la altoire). canelată.

în solarii. randamentele care se obţin în şcoala de viţe sunt mici (2530% viţe altoite STAS). lungimea utilă a coardei fiind de 4-5 m. prin reîncrucişarea diferiţilor portaltoi şi hibrizi direct producători. La noi în ţară este admis în cultură. Este portaltoiul cel mai indicat pentru soiurile de masă şi soiurile pentru vinuri albe de calitate la care favorizează acumularea zaharurilor în struguri. de regulă. pe prima Terasă a Dunării. care a servit ca genitori pentru crearea de noi portaltoi. denumiri comerciale: Golia. 41 B alături de SO-4 s-au dovedit portaltoii cei mai corespunzători. Se adaptează cu uşurinţă pe solurile calcaroase. Portaltoilor hibrizi complecşi li s-au atribuit.Solonis (Riparia-Rupestris-Candicans) x Riparia gloire 1616 C (Couderc). uscate. în centrele viticole specializate în struguri de masă. . Nu suportă excesul de umiditate din sol. În condiţiile ecologice ale podgoriei Cotnari. rezistente la calcar. PORTALTOII HIBRIZI COMPLECŞI Această grupă de portaltoi a rezultat din încrucişarea şi reîncrucişarea speciilor şi soiurilor de viţe portaltoi.7. Se mai cultivă în Grecia. motiv pentru care pepinieriştii evită folosirea lui ca portaltoi. Fercal. Spania. Astfel de hibrizi complceşi au fost obţinuşi în Franţa de către C. reîncrucişarea acestora cu hibrizii direct producători şi cu soiurile de viţă roditoare europene. se recomandă metodele intensive de producere a viţelor altoite.6‰ NaCl. cu sârme oblice. în scopul obţinerii unor forme mult mai valoroase. săruri. producţiile de butaşi sunt mari. 3. Chasselas x Berlandieri 41 B are o vigoare mijlocie şi s-a constatat că transmite soiurilor altoite pe el o vigoare mare. atât pentru cantitatea producţiei de struguri. Ca urmare. Datorită înrădăcinării slabe a butaşilor şi afinităţii reduse cu soiurile de viţă de roditoare.toleranţă mijlocie la săruri. de 100-130 mii/ha. Portugalia şi alte ţări. Majoritatea sunt descendenţi ai speciei Vitis candicans. Astfel de portaltoi au fost obţinuţi în ultimul timp şi în urma hibridărilor naturale receptate de unele soiuri vinifera. Portaltoii hibrizi complecşi noi. Formează mulţi copili pe lăstari. creşterile se normalizează. COUDERC: . Au fost creaţi după anul 1900. cu soluri calcaroase. Afinitatea de producţie este bună şi asigură longevitate mare viţelor în plantaţii. Însuşirile agrotehnice. S-au creat astfel de forme de portaltoi cu o compoziţie genetică complexă. Siria. fiind folosit în podgoriile din Dobrogea. care să confere însuşiri de rezistenţă biologică sporită faţă de factorii biotici şi abiotici. Singurul care s-a impus ca portaltoi a fost 1616 C. Liban. Unul din descendenţii valoroşi este Solonis. Particularităţile de cultură. ca pondere în cultură. Precoce. nematozi etc.Solonis (Riparia-Rupestris-Candicans) x Rupestris du Lot 216-3 Cl (Castel). Israel pentru altoirea soiurilor de masă. Portaltoiul 41 B ocupă locul 2 în Franţa.5-0. dar mai ales pentru calitate. Sarcina de producţie este mijlocie. având rezistenţă mare la secetă. Maturează lemnul lăstarilor foarte bine. filoxeră. virusuri. Gravesac. În plantaţii. necesitând lucrări dese de copilit. maximum 0. În regiunea viticolă Champagne reprezintă 92% din viţele altoite. Pentru soiul Chasselas doré este portaltoiul ideal. Portaltoii hibrizi complecşi vechi. În timpul vegetaţiei sunt necesare tratamente împotriva manei şi a filoxerei galicole. soiurile altoite înregistrează creşteri vegetative mici. fără exces de umiditate. Elveţia. afinitate foarte bună cu soiurile de viţă roditoare şi longevitate mare a viţelor în plantaţii. în primii ani. De asemenea. Franţa exportă cantităţi mari de butaşi în Germania. Are rezistenţă bună la secetă şi nu suportă excesul de umiditate din sol. 33 . În lucrările de ampelografie. Pentru îmbunătăţirea randamentului în şcoala de viţe. Variaţii şi clone. în toate arealele de podgorii. CASTEL şi G. în medie 8 lăstari/butuc. scheletice. Mijlocul de susţinere recomandat este spalierul. butaşii se tratează cu substanţe biostimulatoare (radivit soluţie 10% sau radivit pudră 5%). Solonis este descris ca un hibrid natural între Riparia-Rupestris-Candicans care se caracterizează prin rezistenţă sporită la sărurile din sol (sărături). încrucişaţi cu diverşi portaltoi sau specii de viţe portaltoi. abia după 6-8 ani de la plantare.

bilanţul termic util > 16500C. În raport cu cerinţele biologice ale viţelor portaltoi faţă de factorii climtici şi în funcţie de resursele termice existente pe teritoriul ţării. Tabelul 4. iar gradul de maturare a lemnului este bun. bilanţul termic util care se asigură viţelor este 1300-15000C. de la Drobeta Turnu Severin şi până la Cernavodă. producţia de struguri la soiurile de viţă roditoare şi influenţează asupra longevităţii plantaţiilor viticole.1). Kober 5 BB. ore) Foarte favorabilă (I) > 200 92.50C şi respectiv 17. 4. Zonele de favorabilitate pentru cultura viţelor portaltoi Valorile indicilor climatici în perioada de vegetaţie Lung. Precoce).Pentru condiţiile din Dobrogea Zona foarte favorabilă situată în sudul ţării pe prima terasă a Dunării. cu precădere. urmăreşte creşterea eficienţei culturii viţelor portaltoi în condiţiile ecoclimatice ale ţării noastre. pentru ca viţele să nu fie afectate de secetă. iar gradul de maturare a lemnului este şi el de asemenea.5-90. august. Producţiile de butaşi care se obţin sunt mijlocii (80-100 mii/ha). au fost stabilite zonele de favorabilitate pentru cultura viţelor portaltoi (tabelul 4. se au în vedere criterii biologice şi ecopedologice. 140 Ru.1. SO-4. Zonarea portaltoilor pe podgorii Portaltoii controlează. Se cultivă viţele portaltoi cu perioadă mijlocie de vegetaţie şi cu cerinţe mai moderate faţă de căldură (41 B. 34 . Zona cu favorabilitate mijlocie din zona Banatului şi Transilvaniei. în principiu. temperaturile din lunile iulie. iar gradul de maturare a lemnului foarte bun. precum şi podgoriilor Dealu Mare şi Dealurile Buzăului.50C. 170-180 zile. lungimea utilă a coardelor este redusă şi ca urmare producţiile de butaşi care se obţin sunt mici. Producţiile de butaşi sunt mari. Kober 5 BB. Zona favorabilă care corespunde regiunii Dobrogei. volumul precipitaţiilor în timpul perioadei de vegetaţie 350-400 mm. sudul Moldovei. septembrie mai mari de 220C. bilanţul termic util 1500-16000C. La stabilirea portaltoilor. Majoritatea plantaţiilor de viţe portaltoi se găsesc amplasate în perimetrele irigabile. iar volumul precipitaţiilor din perioada de vegetaţie este de 400-500 mm. în funcţie de însuşirile agrobiologice şi de factorii ecopedologici. repartizarea judicioasă a soiurilor şi selecţiilor de viţe portaltoi pe podgorii şi centre vitiole. Această zonă se caracterizează prin indici ecoclimatici foarte favorabili pentru viţele portaltoi: perioada de vegetaţie > 200 zile. 4. În această zonă se cultivă.1.2.5-97. soiurile şi selecţiile de viţe portaltoi cu perioadă lungă de vegetaţie (125 AA. Producţiile de butaşi care se obţin sunt mari. Sunt cultivaţi portaltoii cu perioadă mai scurtă de vegetaţie şi cu cerinţe reduse faţă de căldură (SC 2. Primul aspect. 21.0 1300-1500 1300-1500 400-500 mijlocie (III) (*) . Zonarea culturii viţelor portaltoi Cultura viţelor portaltoi nu este rentabilă în toate regiunile viticole ale ţării.0-92. perioadei Radiaţia Bilanţul Insolaţia Zona de cultură Precipitaţii de vegetaţie globală termic util reală (mm) 2 0 (Nr. Această zonă se caracterizează prin indici ecoclimatici favorabili pentru viţele portaltoi şi anume: perioada de vegetaţie de maximum 200 zile. zile) (Kcal/cm ) ( C) (nr. Condiţiile climatice din aceste zone satisface într-un grad minim cerinţele viţelor portaltoi şi anume: durata perioadei de vegetaţie este mijlocie.5* 300* Cu favorabilitate 170-180 87.5-95. nerentabile (mai mici de 50-60 mii butaşi/ha). Aceasta deoarece condiţiile climatice nu asigură maturarea lemnului lăstarilor. SO 4-4. SC-71). mijlociu.5 350-400 Favorabilă (II) 1500-1650 1500-1600 170-180* 92. ZONAREA VIŢELOR PORTALTOI Zonarea viţelor portaltoi prezintă două aspecte bine disticte: zonarea culturii viţelor portaltoi şi zonarea soiurilor de portaltoi pe podgorii şi centre viticole. 140 Ruggeri selecţia 59 Vl). dar şi ceilalţi portaltoi.0 > 1650 > 1600 350 180-200 90. iar al doilea aspect.4.

prezenţa sărurilor nocive în sol.8-1. care se realizează în anumite podgorii. aceştia din urmă fiind utilizaţi în arealele viticole unde solurile au un grad mijlociu de sărăturare. astfel de soluri nu sunt recomandate pentru cultura viţei de vie. Portaltoii influenţează vigoarea de creştere a soiurilor de viţă roditoare.6‰ NaCl). Pentru solurile acide este recomandat portaltoiul Gravesac.Criteriile biologice. Portaltoii care conferă soiurilor de viţă roditoare vigoare mai slabă (41 B. Cel mai greu de suportat este excesul de aciditate (pH < 5. 41 B. Afinitatea de producţie este influenţată şi de asocierea vinifera .15mg/100 g sol). Majoritatea portaltoilor au rezistenţă mijlocie la excesul de umiditate temporar. SC-71) sunt indicaţi pentru altoirea soiurilor de calitate care dau producţii mai mici de struguri. Toleranţă superioară au portaltoii: 41 B (0. excepţie fac portaltoii Riparia gloire care nu rezistă decât la maximum 6% calciu activ şi 41 B care suportă până la 40% calciu activ din sol.1). Prezenţa CaCO3 activ în cantităţi mari în sol (15-25%). sau numai în orizontul Bt – cazul solurilor argiloiluviale.2). cu excepţia soiurilor 41 B şi 140 Ru.0‰ NaCl).5-8. 101-14 MG). planosolurile pseudigleice. de care depinde producţia de struguri. De aceea. Acestea se referă la afinitatea de producţie a portaltoilor cu soiurile de viţă roditoare şi la influenţa portaltoilor asupra cantităţii şi calităţii producţiei de struguri. Criteriile ecopedologice se referă la factorii abiotici ai solului. În general. Pe solurile argiloase se adaptează cu rezultate bune portaltoii din grupa Riparia x Rupestris (3309 C. portatloii din grupa Berlandieri x Riparia se caracterizează prin afinitate de producţie slabă. Excesul de umiditate temporar din orizontul defundat al solului. Afinitatea de producţie asigură longevitatea plantaţiilor de vii roditoare şi este determinată de sudura puternică şi trainică a viţelor la punctul de altoire. SC-26. impune alegerea foarte atentă a portaltoilor pentru a se preveni apariţia fenomenului de cloroză fero-calcică în plantaţiile de vii roditoare. Criteriile ecopedologice. Sunt tot atât de importante ca şi cele biologice. pe întreg profilul de sol – cazul vertisolurilor. excesul de umiditate. Excesul de săruri solubile (peste 0. determină apariţia clorozei asfixiante în plantaţiile de vii roditoare. Se apreciază prin procentul de goluri care apar în plantaţii după minim 10-15 ani de la plantarea viţelor. care se manifestă prin îngălbenirea întregului frunziş al butucului. cauzează la viţa de vie cloroza de sărăturare. multe din ele având caracter restrictiv pentru cultura viţei de vie. Majoritatea soiurilor de portaltoi manifestă toleranţă slabă faţă de sărurile solubile din sol (0. criteriile biologice şi ecopedologice de care trebuie să se ţină seamă la alegerea lor. în comparaţie cu portaltoii din grupa Berlandieri x Rupestris şi din grupa Vinifera x Berlandieri. 140 Ru) şi care sunt indicaţi pentru altoirea soiurilor de mare producţie pentru vinuri de consum curent. se impune următoarea zonare a portaltoilor pe regiuni viticole: 35 . În cazul excesului de umiditate permanent.5-0. Pentru soiurile de masă. Portaltoii au limite biologice stricte de rezistenţă la calcar (tabelul 3. Acest fenomen este întâlnit la solurile pseudogleice tipice. conţinutul solului în argilă. pe întregul profil de sol. situaţie în care se impune folosirea amendamentelor calcaroase. Conţinutul ridicat în argilă a solurilor (peste 50% argilă fină cu Ø < 0. cultura viţei de vie nu este posibilă. se poate ajunge la concluziile cele mai juste. Precoce) şi cu vigoare mijlocie pentru a se preveni fenomenele de meiere şi de mărgeluire a strugurilor. Avându-se în vedere însuşirile agrobiologice ale soiurilor şi selecţiilor de viţe portaltoi.portaltoi. cât şi prin mărimea “gâlmei” care se formează în zona punctului de altoire la butuci. se folosesc portaltoii cu perioadă scurtă de vegetaţie care grăbesc procesul de maturare a strugurilor (SO 4-4. cu influenţă directă asupra portaltoilor: reacţia chimică a solului (pH-ul). Majoritatea portaltoilor folosiţi în podgoriile noastre.4‰ NaCl). Se cunosc portaltoi care conferă vigoare foarte mare de creştere soiurilor altoite (Kober 5 BB. până la slab alcalină (pH = 6. conţinutul solului în CaCO3 activ.5). inclusiv partea superioară a orizontului Bt este dăunător viţei de vie.002 mm).2-0. Riparia gloire. iar pentru cele alcaline portaltoiul 1616 C. SO 4-4. care nu suportă excesul de umiditate. luvisolurile pseudogleizate. Viţele portaltoi se adaptează uşor pe solurile cu reacţie slab acidă. organizate pe podgorii şi centre viticole. Prin experienţele staţionare cu soiurile de viţă roditoare altoite pe diferiţi portaltoi. rezistă până la maximum 17-20% calciu activ în sol. SC-2. 1103 P şi 1616 C (0.

125 AA. Kober 5 BB.regiunea viticolă a Dealurilor Crişanei şi Maramureşului:SC-71. Kober 5 BB.  regiunea viticolă a Teraselor Dunării: 140 Ru. Caracterizaţi criteriile folosite la zonarea portaltoilor pe podgorii. Precoce. SO-4. Kober 5 BB.  regiunea viticolă a Dealurilor Banatului: SO 4-4. 140 Ru. 36 . Kober 5 BB.  regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei: SO 4-4.   TEST 1. Care sunt zonelede favorabilitate ale culturii viţelor portaltoi şi care sunt valorile principalilor indicatori ale acestora? 5. Care este criteriul şi cum se clasifică viţele portaltoi? 2. 140 Ruggeri-selecţia 59 Valea Călugărească. 4. 140 Ru-59 Vl. SC-26. 3. 125 AA. 41 B. SO 4-4. SO 4-4.  regiunea viticolă Colinele Dobrogei: 41 B. 140 Ru-59 Vl. Precoce. Descrieţi principalii reprezentanţi din grupele de portaltoi (se prezinta fiecare soi de portaltoi în parte). Precizaţi principalele însuşiri agrobiologice ale viţelor portaltoi. SO 4-4. SC-71. SO-4. regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei: SC-2.  regiunea viticolă a Dealurilor Munteniei şi Olteniei: SO-4.

. răcoritor. elasticitatea pieliţei etc. soiurile de masă sunt. cu pulpa consistentă. numai pentru soiurile de masă cu maturare mijlocie a strugurilor (soiurile din epoca Chasselas-lelor). conducerea sub formă de pergole. sensibile la mană. . care le conferă valoarea comercială a strugurilor şi anume: . Maturarea strugurilor se eşalonează într-o perioadă îndelungată de timp (15. rezistenţa la fisurare a bobului.boabele sunt uniforme ca mărime.2. Unele soiuri prezintă un gust specific. factorii termic şi insolaţia fiind hotărâtori (tabelul 5. PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ  Particularităţile ecologice. sferice sau ovoidale. în regiunile cu potenţial heliotermic ridicat. slab rezistente la ger şi relativ rezistente la secetă. greutate medie 250-350 g şi chiar mai mult: boabele mari şi cu pedicele lungi.  Caracteristicile tehnologice. De aceea în plantaţii. Gradul de favorabilitate se stabileşte în raport cu epoca de maturare a soiurilor. . .VII 30. În general. Cerinţele faţă de factorii climatici sunt mari. în tehnologiile lor de cultură. încât conferă strugurilor rezistenţă la manipulare.  Caracteristicile biologice. cu creşteri vegetative mari.). datorită raportului echilibrat între conţinutul de zaharuri şi aciditate (raportul gluco-acidimetric).1).seminţele din boabe sunt în număr redus.pieliţa este aderentă la miezul bobului şi elastică. ele se pretează mult mai bine la conducerea pe tulpini înalte şi semiînalte. determinată de substanţele aromatice acumulate în pieliţa boabelor. în comparaţie cu soiurile pentru struguri de vin. prin care se deosebesc de soiurile pentru struguri de vin. 5. culoarea galben-aurie sau roşie-închis. iar în Moldova condiţiile sunt asigurate. Muscat de Adda etc. cultura lor dând rezultate bune numai în sudul ţării. Soiurile de masă sunt cultivate numai în arealele geografice cu un grad ridicat de favorabilitate al factorilor climatici. Aceşti indici servesc la aprecierea soiurilor de masă. O altă caracteristică a soiurilor de masă sunt cerinţele mari faţă de apă şi elemente nutritive din sol. În ceea ce priveşte rezistenţele biologice. care acoperă un interval de cca. sub raportul pretabilităţii strugurilor la transport şi la păstrare. transport şi la păstrare. putregaiul cenuşiu al strugurilor şi la dăunători. în general. de 1-3 sau pot să lipsească (soiuri apirene).strugurii sunt mari. mai intensă la unele soiuri cum este Muscat de Alexandria sau mai slabă la alte soiuri (Perlă de Csaba. Ca urmare. care se aşează în lădiţe şi au rezistenţă bună la transport.aroma strugurilor. soiurile grupându-se în şapte epoci de maturare. . 37 . CARACTERISTICILE BIOLOGICE ŞI TEHNOLOGICE Soiurile pentru struguri de masă au caracteristici biologice şi tehnologice specifice. ca: rezistenţa la desprinderea boabelor de pe pedicel. soiurile de masă sunt mai viguroase. bolţi în gospodăriile populaţiei. nu dispune de condiţii climatice favorabile pentru cultura soiurilor de masă. Soiurile de masă întrunesc o serie de caracteristici tehnologice. cum este gustul "ierbos" întâlnit la Coarnă sau gustul "astringent" la soiul Dodrelabi. irigarea şi fertilizarea joacă un rol hotărâtor pentru obţinerea producţiilor mari de struguri.CAPITOLUL V SOIURILE PENTRU STRUGURI DE MASĂ 5. aproape neagră şi acoperite cu multă pruină.1. Caracteristicile tehnologice ale strugurilor pot fi exprimate şi cu ajutorul unor indici fizico-mecanici.gustul strugurilor este plăcut. Transilvania de exemplu.). crocantă. poate fi de "muscat" sau de "tămâios".X. Sunt preferaţi strugurii rămuroşi sau lacşi. 100 zile de consum al strugurilor în stare proaspătă.

În cazul soiurilor viguroase (Cardinal. până la 24-26 inflorescenţe. se folosesc distanţe obişnuite de plantare de 2.4000 butuci/ha. prin îmbunătăţirea calităţii strugurilor. Muscat timpuriu de Bucureşti etc. se recomandă formele înalte de conducere a viţelor. Regina viilor). Italia. vârsta plantaţiei şi starea de fertilitate a solului. Repartizarea sarcinei de ochi se face pe elementele de rod lăsate la tăiere (coarde. La soiurile cu mai puţin de 70 % lăstari fertili. Muscat d'Adda. Timpuriu de Cluj). cultura lor se recomandă în condiţii de irigare. capabili să susţină potenţialul ridcat de producţie. d.În cazul soiurilor viguroase. la soiurile de masă se lasă sarcini mijlocii de ochi la tăiere. Soiurile cu vigoare mijlocie pot fi conduse în cordon bilateral. Precoce).  Scurtarea ciorchinilor cu 1/3 din lungimea lor. deoarece contribuie la sporirea producţiei marfă. la soiurile timpurii şi extratimpurii (Perlă de Csaba. Se aplică diferenţiat.32 inflorescenţe. Consumul de apă fiind însă ridicat. frunzele din dreptul strugurilor cu 2-3 săptămâni înainte de cules. în funcţie de soi: 14 16 inflorescenţe. la soiurile tardive (Afuz-Ali.3. Lucrarea este absolut necesară în anii reci şi ploioşi.0-1. Afuz-Ali). în concordanţă cu însuşirile biologice ale soiurilor şi condiţiile climatice ale anului:  Plivitul lăstarilor sterili. Italia.50 % din lăstarii sterili. Sarcina de ochi la tăiere. soiurile de masă sunt considerate relativ rezistente la secetă. Italia). În general. Afuz-Ali. diferenţiate în funcţie de vigoarea soiului. pergola raţională şi cortina dublă geneveză (D. se înlătură numai 25 . deoarece necesită multă forţă de muncă şi influenţează negativ asupra vieţii butucilor. c. pentru a se preveni atacul mucegaiului şi a se favoriza procesul de maturare. Distanţele de plantare. La strugurii rămuroşi se recomandă şi scurtarea primelor ramificaţii ale rahisului. Coarnă). Această operaţiune se execută imediat după legatul florilor. cu tăiere în verigi scurte de rod.3000 butuci/ha. la soiurile cu struguri mijlocii (Muscat de Hamburg. Pentru soiurile timpurii sunt indicaţi portaltoii cu o perioadă scurtă de vegetaţie.2/1.1.C. 41 B.5 . ore)  160  1200  1400 mijlocie 170-180 1400-1600 1500-1600 târzie > 180 > 1600 > 1600 Specificaţii  Particularităţile biologice. cepi). Lucrările şi operaţiunile în verde.). Soiurile de masă necesită. la soiurile cu struguri mari şi boabe mari (Cardinal.G. Astfel. Cerinţele ecoclimatice ale soiurilor de masă în raport cu epoca lor de maturare Epoca de maturare a strugurilor: timpurie Durata perioadei de vegetaţie (număr de zile) Bilanţul termic util (tuC) Durata de strălucire a soarelui. Formele de conducere. Acestea se referă în special la asocierea soi vinifera-portaltoi. pe când la soiul Afuz-Alli sporul de producţie este de numai circa 15 %. Coarnă). lăsându-se următoarele încărcături de rod pe butuc. în general. În general. adecvate formelor de conducere a viţelor în plantaţie. cu densităţi mici de 2500 . care asigură totdeauna sporuri mari de producţie. La soiurile cu vigoare mijlocie (Perlă de Csaba. Afuz-Ali. Aceasta influenţează randamentul producţiei şi calitatea acesteia.2 m. Italia.În ceea ce priveşte umiditatea din sol. Muscat de Hamburg.  Desfrunzitul parţial al strugurilor. Sunt îndepărtate prin rupere.  Normarea inflorescenţelor pe butuc. Chasselas. până la 30 . soiul Chasselas doré altoit pe portaltoiul SO4 dă sporuri de producţie de până la 20 %. portaltoi viguroşi. La soiurile la care lăstarii fertili reprezintă peste 70 %. cea mai indicată este conducerea Guyot pe tulpină (capul înălţat). Tabelul 5.  Incizia inelară. b.0 m între rânduri şi 1. cordiţe. Ocupă un loc important în tehnologia de cultură a soiurilor pentru struguri de masă. prin plivit se înlătură toţi lăstarii sterili de pe coardele de rod. Portaltoii asigură obţinerea unor sporuri mari de producţie. Lucrarea este necesară la soiurile cu inflorescenţe mari (Cardinal. 38 .5 m pe rând. pentru a se asigura dezvoltarea uniformă a boabelor pe ciorchine. a. Se aplică foarte rar. SO4.1. care să grăbească maturarea strugurilor (Riparia Gloire. pentru soiurile de masă.4 . Aromat de Iaşi. cu densităţi mari 3700 . Prin această operaţiune se grăbeşte maturarea strugurilor. sunt necesare distanţele mari de plantare de 2.). Coarnă. în perioada de vegetaţie (nr. Muscat de Hamburg.

110-220 g Zn. în funcţie de epoca de maturare a soiurilor şi de condiţiile ecologo-geografice. cum sunt: Cardinal. începând de la 15 iulie şi până la 30 octombrie. deoarece strugurii nu trebuie să vină din câmp infectaţi cu sporii acestei ciuperci. g. 50-70 g Mn la hectar. Select. iar în timpul perioadei de vegetaţie udările se aplică în raport cu cerinţele viţei de vie. În condiţiile ecologice din ţara noastră. Regina Viilor. Irigatul trebuie sistat la intrarea strugurilor în pârgă.1). limitează producţia de struguri. Perlette. Augusta. Fertilizarea. soiurile de masă se eşalonează pe şapte epoci de maturare. Cel mai devreme maturează strugurii soiului Perlă de Csaba (15. în vederea creierii de soiuri noi: Victoria. se stabileşte pentru fiecare podgorie. Augusta. Şi consumul de microelemente este mai ridicat: 140230 g B. Toamna. În scopul îmbunătăţirii conveierului varietal. Soiurile de masă consumă cantităţi mai mari de elemente nutritive din sol. Conveierul varietal. Irigarea. Cardinal. până la cele foarte târzii (figura 5. încât îngrăşămintele cu azot nu trebuie să lipsească din sistemele de fertilizare. Black roz. Milcov etc. în comparaţie cu soiurile pentru struguri de vin. importanţa tratamentelor fitosanitare este mult mai mare. se face o irigare de aporovizionare cu apă a solului. specializate în cultura soiurilor pentru struguri de masă. Totodată. în condiţiile ecologice existente. în functie de epoca lor de maturare.VII). Regina Italia nera Bicane Black rose Select Greaca Cardinal Perlette Regina Perlă de Csaba viilor Muscat Augusta timpuriu de Victoria Bucureşti Timpuriu de Pietroasa 15 31 15 Epoca de maturare IULIE I II Chasselas doré Chasselas roz Azur Napoca Timpuriu de Cluj Cetăţuia Gelu Paula 31 Muscat de Hamburg Muscat de Adda Milcov Splendid Silvania Someşan Călina Coarnă Afuz Ali Tamina Xenia 15 30 SEPTEMBRIE 15 30 OCTOMBRIE AUGUST III IV V VI VII Figura 5.1. Este o măsură tehnologică obligatorie. Protecţia fitosanitară. scade din valoarea comercială a strugurilor. 5. Timpuriu de Cluj.a. atenţie mare trebuie acordată tratamentelor împotriva putregaiului cenuşiu. urmat de soiurile Muscat timpuriu de Bucureşti.  Conveierul varietal. decât la soiurile pentru struguri de vin. incluzându-se în sortiment numai acele soiuri care îşi valorifică cel mai bine potenţialul de producţie. Asigurarea echilibrului nutritiv are importanţă hotărâtoare asupra calităţii strugurilor. CONVEIERUL SOIURILOR PENTRU STRUGURI DE MASĂ La alcătuirea sortimentelor de soiuri pentru struguri de masă se deosebeşte un conveier varietal şi unul geografic. În cazul strugurilor destinaţi păstrării. Lipsa azotului. numai în plantaţiile de vii pe nisipuri se poate continua irigarea şi după pârga strugurilor.. Timpuriu de Pietroasa.3. au fost introduse la noi în ţară o serie de soiuri valoroase din sortimentul mondial. Timpuriu de Pietroasa.30 X) soiurile Regina Nera.e. La soiurile de masă. iar cel mai târziu. Acesta se referă la gruparea şi eşalonarea soiurilor. Azur. Italia etc. Victoria ş. 64-185 g Cu. Greaca şi Roz românesc. Orice urmă de boală sau atac de dăunători. f. începând cu soiurile extratimpurii. (15 . s-au amplificat lucrările de ameliorare la viţa de vie. Conveierul varietal al soiurilor pentru struguri de masă 39 . deoarece strugurii trebuie să fie perfect sănătoşi. Muscat de Adda. mai ales în podgoriile şi centrele viticole din sudul ţării.

1. Breaza. Prin urmărirea perioadei de maturare a strugurilor în diferite zone geografice. Nicoreşti. Zona se caracterizează prin următoarele condiţii ecoclimatice: perioadă lungă de vegetaţie. continente). se realizează conveierul geografic al soiurilor. Murfatlar. În această zonă se cultivă soiurile de masă cu bobul mare. În această zonă se cultivă soiurile pentru struguri de masă cu maturare timpurie. Conveierul geografic al soiului Chasselas doré 5. în special de latitudine. de peste 180 zile. unde vecinătatea cu Marea Neagră creează condiţii foarte favorabile pentru cultura soiurilor de masă. precum şi unele plaiuri din podgoria Dealul Mare (Greceanca. longitudine şi altitudinea locului. Giurgiu. sub 300 mm. bilanţul termic global > 4000C. Şarâga. 40 . peste 1600 ore. Maturararea strugurilor se realizează în funcţie de factorii ecologici existenţi în fiecare zonă geografică.190 zile: bilanţul termic global minim 4000C. durata de strălucire a soarelui 1400-1500 ore. începând cu cele timpurii şi până la cele foarte târzii. Feteşti) şi cele de pe partea dreaptă a Dunării. Zona se caracterizează prin următoarele condiţii ecoclimatice: perioada de vegetaţie (170 . Huşi). începând de la Drobeta Turnu Severin şi până dincolo de Cernavodă. durata de strălucire a soarelui. mijlocie şi târzie. Figura 5. Urlaţi). Iveşti. în vederea stabilirii zonelor în care cultura anumitor soiuri de masă este cea mai rentabilă. în condiţiile ecoclimatice ale ţării noastre (figura 5. unele centre viticole din podgoriile Drăgăşani şi Ştefăneşti – Argeş. Cochirleni. precipitaţiile în perioada de vegetaţie. Pietroasele. Zimnicea.5. Panciu.2). Greaca. conveierul geografic al soiului Chasselas doré.  Zona cu favorabilitate mijlocie. Sarica-Niculiţel. din care temperatură util_ 1500C. în Dobrogea (Ostrov. Cernavodă). Dealurile Covurluiului. indicele heliotermic real >2. în care se includ o serie de plaiuri şi centre viticole din Dobrogea (Hârşova.  Zona favorabilă. Exemplu. au fost delimitate 4 zone de favorabilitate pentru cultura soiurilor de masă:  Zona foarte favorabilă care cuprinde Terasele Dunării.4. Conveierul geografic poate fi urmărit pe arealele ecoclimatice mult mai largi (mai multe ţări. cu centrele viticole de pe partea stângă a Dunării (Bechet – Dăbuleni. Conveierul geografic. Oltina.2. ZONAREA CULTURII SOIURILOR PENTRU STRUGURI DE MASĂ În condiţiile climatice ale ţării noastre.0.2. minimum 1600C.8 . care cuprinde podgoriile din sudul şi centrul Moldovei (Odobeşti. coeficientul hidrotermic 0. Ovidiu-Mangalia). precum şi podgoriile din Banat. Dealurile Tutovei. Năeni. Isaccea. din care bilanţul termic util. indicele heliotermic > 2.

În această grupă se încadrează soiurile din epoca I şi a II-a de maturare a strugurilor. Pârga strugurilor începe devreme. care maturează strugurii cu 3-5 săptămâni după soiul Chasselas doré. care în anul 1904 a selecţionat soiul Muscat Perla de Csaba. Se cultivă numai soiurile timpurii şi mijlocii. Dezmugurire timpurie. deosebindu-se 3 grupe mari de soiuri:  grupa soiurilor cu maturare extratimpurie şi timpurie. în prima decadă a lunii aprilie.verzuie. Limbul frunzei este glabru şi are marginile orientate către faţa superioară. atât pentru crearea de soiuri noi extratimpurii şi timpurii. Soiurile timpurii se cultivă pe suprafeţe foarte reduse. SOIURILE DE MASĂ CU MATURARE EXTRATIMPURIE ŞI TIMPURIE Această grupă de soiuri este slab reprezentată la noi în ţară. frunzele tinere sunt arămii-roşiatice şi acoperite cu scame rare.1300C temperatură utilă.  grupa soiurilor cu maturare târzie şi foarte târzie.1. 5.  Însuşirile agrobiologice. Sinusul peţiolar. Frunza adultă de mărime mijlocie (15-16 cm lungime). CLASIFICAREA SOIURILOR PENTRU STRUGURI DE MASĂ Se face în raport cu epoca de maturare a soiului Chasselas doré. insolaţia 1300 ore. la sfârşitul lunii mai începutul lunii iunie. fiind primul soi care maturează strugurii în condiţiile climatice din ţara noastră (soi extratimpuriu). Cultura acestor soiuri se limitează pentru acoperirea consumului local de struguri şi mai puţin pentru export. Perla de Csaba este un soi cu vigoare mijlocie. Până în prezent nu are rival ca timpurietate. Sunt apreciate.220 g). În această zonă se cultivă soiurile cu maturare mijlocie şi numai în unele centre se pot cultiva şi soiurile târzii (Coarnă neagră. Pulpa bobului semicărnoasă.  Origine: A fost creată în Ungaria de către MATHIASZ JANOS.5. cu sinusurile laterale abia schiţate. cu polen abundent. Bobul sferic uşor discoidal. formând o pâlnie cu centrul în punctul peţiolar (caracter tare de recunoaştere a soiului).  Caracterele ampelografice. Are perioadă scurtă de vegetaţie 150 . Există preocupări. încât 41 . MUSCAT PERLĂ DE CSABA  Sinonime: Perlă de Csaba. Csaba gyöngye.din care fac parte soiurile din epocile V-VII de maturare a strugurilor. îndeosebi pentru timpurietatea lor şi mai puţin pentru randamentele de producţie. Lăstarii cu vigoare de creştere slabă. în care se includ centrele viticole aflate în partea de nord-est a Moldovei şi cele din Transilvania. cu boabele aşezate des pe ciorchine.  Zona tolerată pentru soiurile de masă. scămoasă. Florile sunt hermafrodite normale. meritalele mijlocii (9-12 cm lungime). în formă de liră deschisă.  grupa soiurilor cu maturare mijlocie. Coardele toamna capătă o culoare cafenie-roşietică.160 zile. întreagă sau uşor trilobată. mai intensă la noduri. Lăstarii fertili reprezintă doar 50-60 %. cât şi pentru extinderea lor în cultură.Zona beneficiază de următoarele condiţii ecoclimatice: perioada de vegetaţie 165170 zile. de culoare verde cu nuanţe cafenii. Strugurii de mărime mijlocie (150 . în Ungaria.6. 5. uneori aripaţi. bilanţul termic global 3800C. aurie pe partea însorită. Aici se încadrează soiurile din epoca a III-a şi a IV-a de maturare a strugurilor. mijlocie şi acoperită cu un strat fin de pruină.6. seminţele hibride obţinute au fost trimise viticultorului ADOLF STARK din Bëkécsába. formă cilindro-conică. pentru consumul local de struguri. timp în care necesită 1200 . iar înfloritul se declanşează timpuriu. Muscat d'Adda). ceea ce se reflectă asupra fertilităţii şi productivităţii. iar copilii sunt purtători de rod. soiul fiiind autofertil. formă orbiculară. 5. care maturează strugurii cu 2-4 săptămâni înaintea soiului Chasselas doré. prin hibridarea soiurilor Bronnerstraube x Muscat Ottonel. culoare galbenă . care maturează strugurii odată cu soiul Chasselas doré sau cu 1-2 săptămâni după Chasselas. culoare verde cafenie. pe la sfârşitul lunii iunie. uneori chiar slabă. care să acopere consumul local de struguri în stare proaspătă. pe tipul 5. Dezmugureşte devreme.

soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mari 250-350 g. A fost obţinut în California. asimetrice. 42 . Nu suportă transportul pe distanţe lungi. Dezmugurire slab scămoasă.cu meritale mijlocii (10 . GORODEA şi colab.  Cerinţele agrotehnice. Consumul specific de elemente nutritive este următorul: N 9.312 m3/kg de struguri. în funcţie de zona climatică. Sinusurile laterale slab schiţate. maturarea strugurilor se realizează mai târziu în primele zile ale lunii august. Coardele toamna capătă o culoare alunie – gălbuie. 70 % producţie marfă. Tăierea de rod se poate face în cepi scurţi de 2-3 ochi sau verigi scurte de rod (cep de 1-2 ochi. Perla de Csaba este cultivată mai mult în ţările viticole din centrul Europei cu climă temperată (Ungaria. În România a fost introdus în perioada 1962 1964. deoarece sunt purtători de rod.  Zonare.  Variaţii şi clone. Prin selecţia clonală efectuată la S. sferice uşor discoidale.  Însuşirile tehnologice. pentru satisfacerea consumului local de struguri în stare proaspătă. La maturarea deplină. Pe suprafeţe mici se cultivă însă în toate podgoriile. din care în 11 ca soi recomandat şi 9 ca soi autorizat.5 g/l H2SO4. 5. cu rozeta de culoare verde-arămie. În condiţiile climatice din sudul ţării. Pe lângă udările de aprovizionare a solului cu apă care se fac primăvara şi cele din timpul perioadei de vegetaţie pentru menţinerea plafonului minim de 70 % din IUA.25 mm grosime).12 cm) şi noduri groase. La tăiere se pot folosi şi copilii lemnificaţi.V. circa 10 zile. fertile şi cu umiditate asigurată. cu gust fad. culoare verde cu nuanţe cafenii. La noi în ţară ocupă circa 700 ha. coeficientul mediu de valorificare a apei din sol fiind de 0. Frunza adultă este mare (20 .8 kg pe tona de struguri.3.20 iulie în podgoriile din sudul ţării (Greaca). s-a răspândit în toate ţările viticole din lume. bine însorite. 41 B. K 3. Greaca) şi pe nisipurile din sudul Olteniei. iar aciditatea totală variază între 3. pe tipul 5 sau 6. a fost obţinută clona Muscat Perlă Csaba . Boabele mari (20 .8. Perla de Csaba are cerinţe ridicate faţă de apă. Perla de Csaba ajunge la maturare între 15 şi 26 iulie (soi extratimpuriu).5. este condus în plantaţii pe tulpini semiînalte. Această clonă se caracterizează prin producţie mare de 18 t/ha. umiditatea trebuie menţinută la 50 % din IUA şi în intervalul de la recoltarea strugurilor până în toamnă la sfârşitul vegetaţiei. HARMON (anul 1939). conici. fiind adus din Italia. prin hibridarea soiurilor Flame Tokay (Ahmeur bou Ahmeur) x Ribier (Alphonse Lavallée). la Staţiunea Fresno.V.2. sporul fiind de 52 % faţă de populaţia mamă din care a fost extrasă. cu o medie de 10 .12 t şi un procent de cca. codul ampelometric 135-3-455. cu început de trilobie sau pentalobie. toleranţă mijlocie la putregaiul cenuşiu al strugurilor. România. iar sinusul petiţiolar în formă de liră deschisă. Fertilizarea trebuie făcută cu doze moderate de îngrăşăminte chimice. adesea rămuroşi. Frunzele tinere sunt alungite. plus cordiţe de 5-6 ochi). în perioada 1-5 august. încărcătura ce se lasă la tăiere fiind de 12-13 ochi/m². glabru pe ambele feţe. coeficientul de valorificare a îngrăşămintelor fiind mic 0. iar boabele se desprind uşor de pe pedicele. Giurgiu. orbiculară. Florile hermafrodite normale. strugurii fiind puternic atacaţi de viespi. Fiind un soi cu vigoare mai slabă.115 omologată în anul 1983 (GR. Bulgaria).22 cm lungime). CARDINAL  Origine. Timpurietatea sa se valorifică cel mai bine pe terasele Dunării (Zimnicea. fiind cultivată în 20 de centre viticole. Greaca. care să grăbească maturarea strugurilor (Riparia gloire.P. rareori distingându-se o aromă discretă de muscat. În zonele subcarpatice colinare. Pulpa cărnoasă. cu aşezarea deasă a boabelor pe ciorchine. Lăstarii viguroşi. Limbul frunzei este uşor gofrat.  Caracterele ampelografice. Deoarece este un soi foarte valoros. crocantă. Strugurii ajunşi la maturitate sunt intens atacaţi de viespii. Germania. Slovenia. strugurii acumulează 130-160 g/l zahăr. Se comportă bine pe portaltoii cu perioadă scurtă de vegetaţie. Este un soi cu rezistenţă mijlocie la ger (-18C).8 .dispuşi pe două serii (doi dinţi mici şi unul mare). cu mucronii ascuţiţi. datorită precocităţii sale. SO4-4). Producţiile de struguri obţinute sunt mijlocii 8-15 t/ha.). în cordon bilateral. Maturează strugurii la începutul lunii august (epoca a II-a). cu dinţii ogivali. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este redusă. P 0. Perla de Csaba necesită terenuri cu expoziţie sudică. de către ELMER SNYDER şi F. colorate în roşu-cardinal. sensibil la secetă şi mană. În celelalte zone.C.maturarea de consum se realizează începând cu 15 . soluri uşoare.5.6. mai intense la noduri.

orbicular-reniformă. impune folosirea unor doze mai mari de îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu. dată fiind rezistenţa slabă la ger.100-125 g/l. pe la jumătatea lunii. diminuându-se procentul de producţie marfă. deoarece s-a răspândit în toate ţările viticole. Ovidiu.în Germania. În regiunile din sudul ţării. În schimb. Szölöketek kiralynoje .18 inflorescenţe (cel mult doi struguri pe lăstar). pentalobată.a.în Turcia. cu condiţia ca să nu survină ploile. Timpurietatea sa este pusă în valoare pe Terasele Dunării (podgoriile Severinului.40 t/ha şi chiar 60 t/ha. fiind zonat în 18 centre viticole: în 5 centre. codul ampelometric 036-2-35. asigură totdeauna producţii mari de struguri 25 . de către amelioratorul MATHIASZ JANOS (1916). Încărcătura de rod la tăiere ochi/m².în Rusia.30 t/ha.în Ungaria. strugurii acumulează cantităţi mici de zaharuri . deoarece boabele fisurează uşor în zona pedicelului şi sunt atacate de mucegai. Cardinal produce obişnuit 30 .6. SO4-4 care imprimă precocitate şi însuşiri calitative superioare (culoare. Încărcăturile mari de ochi la tăiere. Rezultate bune se obţin în podgoriile Dealu-Mare şi în unele centre viticole din podgoria Dealurile-Buzăului (Pietroasa. 15-20 zile. cu soluri fertile şi umiditate asigurată. vegetaţia se prelungeşte până toamna târziu.  Origine. Zimnicea. Ochii de la baza coardelor fiind fertili. . pentru recuperarea producţiei de struguri în iernile când pierderile de ochi sunt mari.80% din lăstari sunt fertili). Se impune prin timpurietate şi aspectul atrăgător al strugurilor (boabe mari. capul înălţat dr. deschis. frunzele tinere grofate şi puternic bronzate. 1. temperaturile scăzute şi ploile din timpul înfloritului accentuează fenomenele. La noi în ţară. Florile 43 . Guyot. . La maturarea de consum.8 kg N. sinusul peţiolar în formă de U. Frunza adultă de mărimea mijlocie (14 . bine însorite.2 şi 4.3. de culoare galbenă-aurie). subcarpatice. timp în care necesită 1800-1900C temperatură utilă.160 zile). arealul de cultură este limitat numai în zonele sudice. Coardele toamna capătă o culoare cenuşie. Ucraina. cu dinţi ogivali.în Franţa: Königen der Weingarten . Breaza). sinusurile laterale înguste şi închise prin suprapunerea lobilor. P150. Cardinal este un soi cu perioadă scurtă de vegetaţie (155 . iar în zonele de deal. iar nodurile devin vineţii. cu nuanţe cafenii pe partea însorită.cca. Ostrov).0 kg K2O. Ranîi karaburum sau Koroleva vinogradnikov .2 kg P2O5. Lăstarii sunt viguroşi. Soiul Cardinal a devenit cosmopolit. uşor grofat.  Caracterele ampelografice. Rezistenţa slabă la ger. de culoare verde. Ocupă o suprafaţă de cca. Giurgiu. cu meritale mijlocii (12 . Dezmugurire glabră.în Italia.  Cerinţele agrotehnice. Cardinal ajunge la maturitatea de consum între 1-10 august. REGINA VIILOR  Sinonime: Reine des vignes . este condus în plantaţii pe tulpini înalte. A fost creată în Ungaria.14 cm lungime). Este predispus la meiere şi mărgeluire. În California (locul de origine). 5. prin hibridarea soiurilor Queen Elisabeth x Muscat Perlă de Csaba. Rodeşte şi pe copili. ca soi recomandat şi în 13 ca soi autorizat. Limbul subţire.5 g/l H2SO4. repartizată pe elemente lungi de rod (coarde de 10 12 ochi). se poate tăia şi în cepi scurţi de 2-3 ochi. 1. gust). 2500 ha. Irigarea pe fondul bogat de fertilizare. Însuşirile agrobiologice.  Însuşirile tehnologice. Greaca) şi în Dobrogea (centrele viticole Medgidia.16 cm lungime). acestea putând fi folosiţi la tăiere. sensibil la mană şi oidium. indicele gluco-acidimetric fiind echilibrat. Se comportă bine pe portaltoii 41 B. Cârceii sunt foarte puternici (mari). Cernavodă. favorizează meierea şi mărgeluirea strugurilor. scurtarea inflorescenţelor cu 1/3 din lungimea lor. Rezistenţe biologice: foarte slabă la ger (-14C . din care cauză nu maturează lemnul lăstarilor decât pe 2/3 din lungimea lor. de mărime mijlocie. Lucrările şi operaţiunile în verde necesare: normarea inflorescenţelor pe butuc. Are vigoare mare şi fertilitate ridicată (75 . K150 kg/ha s. în scopul asigurării unui procent ridicat de producţie marfă. dozele optime economice recomandate fiind: N50. Reacţionează puternic la fertilizare. toleranţă mijlocie la putregaiul cenuşiu al strugurilor. consumul specific de elemente nutritive fiind ridicat: 8. Regina dei vignetti .  Zonare. de culoare verde-strălucitor. Frunza este glabră pe ambele feţe. iar aciditatea variază între 3. excorioză şi scurt-nodare. 14 . Fiind un soi viguros. -16C) şi la secetă. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este mare . din care circa 80% constituie producţia marfă. Cardinal dă rezultate bune pe terenurile cu expoziţie sudică. Bulgaria: Razaki de Ungheria .

5.  Origine. Dezmugureşte timpuriu în prima decadă a lunii aprilie. soiul fiind autofertil. cum este soiul Victoria. Crâmpoşie. oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. în anii cu condiţii climatice nefavorabile în timpul înfloritului. 950 ha).12 ochi). iar greutatea strugurilor se situează între 300 600 g. Grecia. încât aceştia pot fi folosiţi primăvara la tăiere pentru compensarea sarcinilor de rod pe butuc. Regina viilor maturează strugurii neuniform. În condiţii de irigare. Timpuriu de Pietroasa. SO4-4. repartizată pe elemente lungi de rod (coarde de 10 . Rodeşte şi pe copili. care apare după Cardinal. Afuz-Ali. iar rezistenţa la transport a strugurilor este slabă. cu condiţia ca temperaturile din timpul iernii în zonă să nu coboare sub -20C. Se impune prin timpurietate (epoca a II-a de maturare a strugurilor) şi aroma discretă de muscat a strugurilor. pe solurile uşoare. dozele de îngrăşăminte recomandate fiind : N60. pârga strugurilor începe devreme. cu polen puţin abundent.12 inflorescenţe). Pedicelele bobiţelor sunt groase şi cu bureletul dezvoltat.25 mm grosime). Regina viilor se cultivă cu rezultate bune în zonele subcarpatice cu expoziţii însorite. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este scurtă de 6-10 zile.12 t/ha.52 %. cilindrici. boabele devin moi. Tămâioasă românească. Soiul necesită operaţiuni în verde ca: normarea inflorescenţelor pe butuc (10 .  Cerinţele agrotehnice. Pedunculul strugurilor este lung. fecundarea liberă cu selecţia formelor valoroase în F1 şi F2. La noi în ţară se cultivă pe suprafeţe reduse (cca. producţiile sunt mari. P90.7. Ungaria. uneori aripaţi. foarte sensibil la mană. 140 Ru şi 41 B pe terenurile bogate în carbonaţi. permeabile. 50 .1. soiul fiind omologat în 1970. Frumoasă de Ghioroc şi altele. bună la secetă şi la moliile strugurilor. între soiurile Coarnă albă x Regina viilor (GHERASIM CONSTANTINESCU şi ELENA NEGREANU). Augusta. Nu se prevede extinderea în cultură. Regina viilor se cultivă pe suprafeţe mari în Italia. ierbos sau semilignificat. Meiază şi mărgeluieşte puternic.hermafrodite normale. Alphonse Lavallée. Bobul este mare (20 . Timpuriu de Cluj. Se pretează la conducerea pe tulpini semiînalte (capul înălţat Dr. La fertilizare se folosesc doze moderate de îngrăşăminte cu azot. Valoarea soiului Regina viilor constă în faptul că este unul din primele soiuri cu boabe albe mari. introduse deja în cultură. Soi cu perioadă scurtă de vegetaţie 160 . frunziş bogat şi fertilitate slabă (25 . Coarnă albă. menţionăm: Muscat timpuriu de Bucureşti. pentru a nu se favoriza meierea şi mărgeluirea strugurilor. Black rose. Victoria. timp în care necesită 1500 . iar aroma se pierde. Încărcătura de ochi recomandată la tăiere este de 14 . A fost obţinut prin hibridare sexuată controlată. ovoid. în scopul asigurării unui procent ridicat de producţie marfă.  Zonare.7. Rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-18 . fiind înlocuit cu soiurile nou create mult mai valoroase. iar maturarea deplină are loc cu circa o săptămână înaintea soiului Chasselas. Dintre soiurile valoroase obţinute. 5. Portaltoii indicaţi sunt: Riparia Gloire pe soluri lipsite de carbonaţi.165 zile. mai ales în podgoriile din sudul ţării. Are vigoare mijlocie.  Însuşirile agrobiologice. din care producţia marfă este de cca. Boabele se desprind cu uşurinţă de pe pedicele. Strugurii sunt scurţi (cei mai mari ating lungimile de 15 cm). scurtarea vârfului inflorescenţelor cu o 1/3 din lungimea lor. Lipsa apei din sol contribuie la scăderea calităţii strugurilor. 44 . de aceea recoltarea se face eşalonat în 2-3 etape. Aromat de Iaşi. Producţiile sunt mijlocii de 8 . Rusia etc.-20). pieliţa de grosime mijlocie şi este acoperit cu un strat fin de pruină.  Însuşirile tehnologice. K100 kg/ha.30 % lăstari fertili). MUSCAT TIMPURIU DE BUCUREŞTI  Sinonime: Timpuriu de Bucureşti. Austria. cu boabele aşezate potrivit de des pe ciorchine. Guyot). Genitorii le-au constituit soiurile vechi: Regina viilor. de culoare galbenă-aurie ca ceara. după care boabele se înmoaie şi capătă gust foxat. CREAŢIILE NOI DE SOIURI PENTRU STRUGURI DE MASĂ CU MATURARE TIMPURIE Metodele de obţinere au fost următoarele: hibridarea sexuată controlată intraspecifică.16 ochi/m². Cardinal. Iugoslavia.1600 C temperatură utilă.

Lăstarii au meritale mijlocii (12 .  Însuşirile agrobiologice.2. deschise. 5. subţiri.1700 C temperatură activă. cilindro-conici şi lacşi. soiul fiind autofertil. prevăzuţi cu o aripioară sau cârcel. pulpa semicrocantă. Augusta are vigoare mijlocie. mărimea şi aspectul deosebit al strugurilor. în medie 8. cu cca. de culoare galbenă-verzuie. plivitul lăstarilor sterili. NEAGU şi MAGDALENA GEORGESCU). pârga strugurilor are loc devreme pe la mijlocul lunii iunie. cu toate că se află inclus în Catalogul oficial al soiurilor de viţă roditoare cultivate în România. vârful lăstarului şi primele frunze.19 cm lungime). . În anii cu condiţii climatice normale. Strugurii de mărime mijlocie (170 . Sinusurile laterale sunt deschise. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1984. cu rozeta verdealbicioasă. De asemenea. Recoltarea strugurilor se face eşalonat. -18C). mijlocie la secetă. În prezent este scos din zonare. capul înălţat Dr. Necesită portaltoi cu perioadă scurtă de vegetaţie şi vigoare mijlocie. superficiale. pentru a completa conveierul varietal al soiurilor de struguri timpurii. Sinusurile laterale sunt adânci şi ovoide: cele superioare închise. se pretează la conducerea pe tulpini înalte. în formă de U. În plantaţii se aplică un complex de lucrări agrofitotehnice ca: fertilizarea cu îngrăşăminte organice.  Cerinţele agrotehnice. în formă de U. pentalobată.165 zile. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 . Fiind un soi viguros. soiul fiind autofertil.3. Caracterele ampelografice. Floarea hermafrodită normală.  Caracterele ampelografice. 10 zile înaintea soiurilor Cardinal şi Regina viilor (sfârşitul lunii iulie . Producţiile de struguri sunt mici. Rezistenţe biologice: toleranţă slabă la ger (-16C . frunzele tinere sunt gofrate şi bronzate. când valoarea indicelui glucoacidimetric este mai echilibrată. toamna capătă o culoare cafenie-deschisă cu reflexe cenuşii. .190 g/l. Soiul Muscat Timpuriu de Bucureşti a fost autorizat pentru plantare în Dobrogea . uneori. iar conţinutul în aciditate rămâne mic 2. deşi în boabe. în a doua parte a lunii aprilie. la Institutul Agronomic Bucureşti (M. cu gust plăcut. de aceea soiul trebuie recoltat cu câteva zile înainte de maturarea deplină a strugurilor. glabră pe partea superioară şi cu perişori scurţi-erecţi pe faţa inferioară. Soi viguros. SO4-4).începutul lunii august). La dezmugurire rozeta este glabră. de culoare verde cu nuanţe cafenii – roşietice. Sarcina de rod la tăiere este în medie de 15 ochi/m².9. Precoce. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 l8 cm lungime).8 .250 g).5 t/ha din care producţia marfă reprezintă cca. Boabele mari.  Zonare. iar maturarea se realizează în a doua decadă a lunii august. pieliţa subţire. culoare verde închis. cuneiformă. 80 %. coardele capătă o culoare cafenie – brună. de culoare verde cu nuanţe cafenii. rezistenţă bună la moliile strugurilor. atacat puternic de viespi.podgoria Ostrov şi centrul viticol Ovidiu-Mangalia. sinusul peţiolar deschis. Floarea este hermafrodită normală. cu gust fin aromat. Toamna. în formă de V. datorită mărimii strugurilor. cu limbul subţire şi uşor gofrat. Sinusul peţiolar deschis. prevăzută cu mici pustule brune. Lăstarii foarte viguroşi. Dezmugurire uşor pufoasă. iar nodurile culoarea vineţie-roşcată. pe tipul 5. tratamente fitosanitare mai dese. cilindro-conici. Dezmugureşte târziu. Guyot cu verigi lungi de rod (coarde de 8-12 ochi). Se impune prin timpurietate (epoca a II-a de maturare). Muscat timpuriu de Bucureşti se cultivă cu rezultate bune pe terenurile fertile şi cu umiditate asigurată. în special împotriva făinării. de culoare verde-gălbui. Bobul de formă ovoidă şi culoare galben-verzuie. Rodeşte abundent pe copili.0 . A fost obţinut prin hibridarea sexuată controlată a soiurilor Italia x Regina viilor. Coardele. pulpa crocantă.  Însuşirile agrobiologice. Strugurii acumulează cantităţi mari de zaharuri 160 . Muscat timpuriu de Bucureşti are o perioadă scurtă de vegetaţie 155 . trilobată sau pentalobată.7.41 % lăstari fertili). de tipul 5.5 g/l H2SO4. maturarea strugurilor se realizează aproape concomitent cu soiul Perlă de Csaba.14 cm lungime) şi prezintă striuri fine. timp în care necesită 1600 . fertilitate bună (61 % lăstari fertili) şi productivitate ridicată. Furculeşti (judeţul Teleorman). care să-i grăbească maturarea strugurilor (Fercal. AUGUSTA  Origine. Strugurii sunt mari (325 g în medie). foarte sensibil la mană şi la făinare. iar cele inferioare. ovoide. cu 5-6 zile după soiul Cardinal 45 . intens pruinată.  Însuşirile tehnologice. în centrele viticole Greaca (judeţul Giurgiu). Feteşti şi Sudiţi (judeţul Ialomiţa). cu fertilitate slabă (40 .

P. Are nevoie de portaltoii cu vigoare mijlocie (SO4-4. Dezmugureşte devreme. fertilitate bună (54 % lăstari fertili) şi productivitate ridicată. cuneiformă.H.4. Dealurile Buzăului. Contribuie la lărgirea conveierului de soiuri timpurii pentru struguri de masă. Drăgăşani. datorită mărimii strugurilor. Augusta se cultivă cu rezultate bune pe terasele Dunării (Greaca.7. soiul fiind autofertil. 5. La maturarea de consum. Se impune prin timpurietate. Boabele sferice. strugurii acumulează 145 . în prima decadă a lunii aprilie. intrarea în pârgă a strugurilor la începutul lunii iulie. forma de conducere recomandată este cordonul bilateral pe semitulpină. cu creşteri vegetative puternice. de către VICTORIA LEPĂDATU.  Zonare. acestea fiind net superioare celor întâlnite la soiurile parentale. La dezmugurire. precum şi în unele podgorii subcarpatice cu climat mai blând (Dealul Mare. Strugurii sunt mari (300 500 g în medie). elipsoidale şi închise. Este un hibrid complex. Augusta dă rezultate bune pe terenurile cu expoziţie sudică.2 t/ha în medie. Pietroasa. Producţia de struguri este mijlocie 15 .5. Timpuriu de Pietroasa se cultivă cu rezultate bune în podgoriile din sudul ţării. cilindro-conici. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 .18 cm lungime).  Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Cernavodă). Hibridările s-au efectuat în cadrul Institutului de Cercetări Horti-viticole (I. A fost obţinut la S. dar mai ales prin aspectul foarte frumos al strugurilor şi prin productivitate ridicată. iar aciditatea este de 3. Timpuriu de Pietroasa este un soi viguros. . soiul fiind omologat în anul 1978. în formă de U. Se impune prin timpurietate (epoca a II-a de maturare). VICTORIA  Origine. mijlocie la boli şi dăunători.) Bucureşti. Guyot pe semitulpină.. cu limbul neted şi glabru pe ambele feţe.9 g/l H2SO4. La maturarea de consum a strugurilor soiul acumulează 120 .  Caracterele ampelografice.V. Pulpa este crocantă. întruneşte însuşiri de heterozis. unde îşi valorifică timpurietatea. Floarea hermafrodită normală.  Caracterele ampelografice. din care 92 % reprezintă producţia marfă. prin hibridare sexuată controlată între soiurile Alphonse Lavallée x Regina viilor (autor TOMA OTILIA). Ostrov. Frunza adultă este mare. de mărime mijlocie. echilibrat.135 g/l zaharuri. rozeta este de culoare verderoşietică.(în anii cu condiţii climatice optime. foarte sensibil la mană. -200C). 26 (GRECU V.7. -20C) şi secetă. obţinut prin încrucişarea soiurilor: Cardinal x (Alphonse Lavallée x Ahmeur bou Ahmeur) x Afuz Ali alb. în ceea ce priveşte mărimea strugurilor şi boabelor.4. . Sinusurile 46 . încărcătura la tăiere fiind în medie de 40 ochi/butuc. La dezmugurire. 5. Ştefăneşti-Argeş). .8 g/l H2SO4. iar sinusul peţiolar deschis. Zimnicea. SO4-4. 1992). cu gust plăcut. . mai rar trilobată. Tăierea în verigi scurte de rod.  Însuşirile agrobiologice. Fercal. de culoare verde-închis. bine însorite şi cu soluri fertile. frunzele tinere sunt lucioase şi glabre pe ambele feţe.C. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1989.7 . pe tipul 5. Rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-18C . biaripaţi sau multiaripaţi. rozeta şi frunzuliţele tinere sunt glabre.  Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. iar maturarea are loc în perioada 1 15 august (epoca a II-a). Forma de conducere în plantaţii este capul înălţat Dr. Timpuriu de Pietroasa se cultivă cu rezultate bune pe terenurile însorite şi cu fertilitate ridicată. culoare neagră-violacee. SC 26). pentalobată. maturarea se realizează odată cu Cardinal).150 g/l zahăr. Lucrările de selecţie au continuat la Staţiunea de Cercetări Viticole din Drăgăşani.1 . TIMPURIU DE PIETROASA  Origine. Sinusurile laterale slab schiţate.V.C. cu limbul uşor grofat.16 t/ha. lucioase şi de culoare verde-arămie. întreagă. Producţiile de struguri sunt mari 20.C. Se comportă bine pe portaltoi 140 Ru. încărcătura ce se lasă la tăiere 25 ochi/m2. Este una din cele mai valoroase creaţii de soiuri româneşti pentru struguri de masă.V. S. Rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-18C . din care 85 % reprezintă producţia marfă. şi colab. producţii mari de struguri şi rezistenţă bună la ger.3. iar aciditatea rămâne ridicată de 5. Ca genotip. acoperite cu pruină abundentă şi persistentă.  Zonare. oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor.

cu boabele aşezate nu prea des pe ciorchine. Soiul nu necesită lucrări şi operaţiuni în verde.3 zile înainte de declanşarea înfloritului în masă a soiului.laterale sunt superficiale şi deschise.86 . sarcina de rod fiind de 18 – 20 ochi/m². 20C) şi la secetă. încât la sfârşitul perioadei de vegetaţie 70 % din lungimea lăstarului are lemnul maturat. speciale. Producţiile de struguri sunt mari. Lăstarii de vigoare mijlocie. iar indicele de productivitate absolut 657. soiul fiind autofertil. cu tăiere mixtă şi cordonul dublu genevez. Pulpa semicrocantă cu aromă fină. soiurile Regina viilor şi Cardinal. Are afinitate bună la altoire pe portaltoii 140 Ru. strugurii acumulează 140 . Soiul Victoria este recomandat în toate podgoriile şi centrele viticole specializate în producţia strugurilor de masă. respectiv 12 . . Lăstarii maturează lemnul devreme. Forma de conducere recomandată este cordonul bilateral pe tulpini semiînalte cu sistem scurt de tăiere (cepi de rod de 2 – 3 ochi şi cordiţe de 5 – 6 ochi).45 .85 %. Frunza adultă de mărime mijlocie. Strugurii sunt mari 350 . OPREA şi colab. 5.1.  Însuşirile tehnologice. A fost obţinut la S. Fiind un soi valoros. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1979. pe tipul 5. Productivitatea soiului este mare: indicele de productivitate relativ 398. datorită dezmuguririi târzii. capătă o culoare brună-cafenie. consumul specific de elemente nutritive fiind predominant potasic: B 6. Floarea este hermafrodită normală. la lucrările în verde. cu limbul uşor gofrat. La dezmugurire. sfericovale. operaţiunea trebuie executată cu 2 .  Însuşirile agrobiologice.1. în special la normarea inflorescenţelor lăsându-se pe butuc în medie 12 inflorescenţe. Coardele toamna capătă o culoare cărămizie-roşietică.5 . SO4-4 şi SC 26. Lăstarii de culoare verde-vineţie. Portugalia). iar sinusul peţiolar în formă de liră deschisă. Bobul mare şi foarte mare (6.P. rezistenţă bună la ger şi fertilitate ridicată.150 g/l zaharuri. Coardele toamna. cca 30 zile. La maturitatea de consum. Cluj. Reacţionează puternic la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice.79 coeficientul de fertilitate absolut. Vigoare mijlocie spre mare. culoare verde şi scoarţa uşor striată. Strugurii sunt de mărime mijlocie (180-250 g).  Caracterele ampelografice. prin hibridare sexuată controlată între soiurile Crâmpoşie x Frumoasă de Ghioroc (ST. Guyot. De asemenea.3. Dezmugureşte timpuriu.). Franţa. Dă rezultate bune în podgoriile Greaca. în prima decadă a lunii aprilie. Este considerat ca fiind creaţia cea mai valoroasă de soiuri pentru struguri de masă din România. cu soluri bine drenate. pulpa semicrocantă.7. Victoria este un soi cu vigoare mijlocie spre mare. cilindro-conici.8 g/l H2SO4. întreagă. ovoidal de culoare galbenă-chihlimbarie (ambră).5 kg. .5. din care producţie marfă 83 . Floarea este hermafrodită normală.50 ochi/butuc.3 kg. intrarea strugurilor în pârgă are loc devreme (20 – 25 VII). gustul echilibrat. Rezistenţe biologice: bună la ger (-18C .C.P. cu scoarţă netedă. iar maturarea deplină se realizează după 16 – 20 VIII. K 8. durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc fiind mare. nearomat.  Zonare. pe tipul 5.5 g). ponderea sa în conveierul varietal fiind de maximum 25 %. de peste 16 t/ha. iar sinusul peţiolar în formă de V deschis. Se remarcă prin timpurietate. Încărcătura de rod care se lasă la tăiere este de 40 . P 1. înlocuind în mare parte. tri sau pentalobată (polimorfism foliar).15 ochi/m2.73 % lăstari fertili). fertilitate ridicată (70 % lăstari fertili). iar aciditatea este relativ scăzută 3. Drăgăşani şi în centrele viticole de pe Terasele Dunării. acoperite cu un strat fin de pruină. TIMPURIU DE CLUJ  Origine.05 coeficientul de fertilitate relativ şi 1. soiul fiind autofertil. conici sau cilindro-conici. rozeta este de culoare verde-gălbui şi acoperită cu scame dese. cu boabele aşezate compact pe ciorchine. 47 . Formele de conducere în plantaţii recomandate sunt: capul înălţat Dr. valorile coeficienţilor de fertilitate oscilând între 0. Sinusurile laterale sunt adânci şi închise. rezistenţă mijlocie la boli şi dăunători.580 g. se comportă bine faţă de brumele şi îngheţurile de primăvară.2 kg. în podgoria Ostrov. Soiul Victoria se cultivă cu rezultate bune pe terenurile fertile de la baza versanţilor. a fost luat în cultură şi în alte ţări viticole din Europa (Italia. Maturarea strugurilor are loc în epoca a II-a. Ostrov. de culoare galben-verzuie. Boabele mijlocii. fertilitate bună (63 .  Însuşirile agrobiologice.

7. Ca soi de masă. în epoca a III-a. cu pulpa semicrocantă şi gust uşor aromat.6. Acumulează cantităţi mari de zaharuri de până la 180 g/l. completând astfel conveierul varietal al soiurilor de masă timpurii.  Variaţii şi clone. bună la oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. Limbul frunzei este uşor gofrat.  Însuşirile agrobiologice. Se comportă foarte bine în zona viticolă din nord-estul Moldovei. Iaşi. aspectuoşi. Necesită soluri fertile şi cu umiditate asigurată. cu rozeta de culoare verde-gălbui. AROMAT DE IAŞI  Origine. cu nuanţe roşietice pe partea însorită.). În anii secetoşi. Aromat de Iaşi se cultivă cu rezultate bune în podgoriile şi centrele viticole din partea de N-E a Moldovei (judeţele Botoşani. 5. Are nevoie de portaltoi cu vigoare mijlocie (SO4 şi SC 2). coardele capătă o culoare maronie. cu peri fini şi rari pe faţa inferioară. unde poate completa conveierul varietal pentru soiurile de masă timpurii. soiul fiind autofertil. compacţi. Se obţin vinuri albe de calitate superioară care acoperă cerinţele podgorenilor încă de la începutul lunii septembrie. iar în condiţiile climatice din Transilvania. Lăstarii sunt viguroşi. în formă de U. Maturarea strugurilor are loc în epoca a II-a (spre sfârşitul lunii august). Vaslui). Omologarea soiului a fost făcută în anul 1980. Boabele de mărime mijlocie (2. de culoare galbenă-verzuie. Dezmugurire slab scămoasă. slabă la secetă. Producţiile de struguri sunt mari de 3-5 kg/butuc. SOIURILE PENTRU STRUGURI DE MASĂ CU MATURARE MIJLOCIE Această grupă de soiuri este cea mai importantă şi mai bine reprezentată în podgoriile din ţara noastră. în medie 18 t/ha. Producţiile care se obţin sunt mari. de peste 190 g/l şi pot fi folosiţi la vinificare. Floarea hermafrodită normală.. cu boabe mijlocii de culoare galbenă. Strugurii de mărime mijlocie (170 g în medie). Timpuriu de Cluj este autorizat pentru plantare în podgoriile din Transilvania.65 % din cauza neuniformităţii boabelor spre vârful ciorchinelui. în vederea acoperirii consumului local de struguri în stare proaspătă.8. Soi viguros. sferice. orbiculară. neuniforme pe ciorchine. forma de conducere adecvată este cordonul bilateral pe semitulpină. care maturează strugurii în epocile III-IV. Sunt soiuri de mare producţie (peste 20 tone struguri la hectar). care nu este încă consolidat genetic. continuarea lucrărilor de selecţie la acest soi. sarcina care se lasă la tăiere fiind de l6 . de culoare verde-intens. cu început de trilobie sau pentalobie. boabele rămân mici şi strugurii sunt uşori. şi colab. Deşi este un soi nou. prezintă două biotipuri: un biotip valoros. producţiile calculate la hectar variază între 16 şi 20 tone. după 25 IV.  Caracterele ampelografice. Tăierea de rod se poate face în cepi scurţi de 1-2 ochi sau cordiţe de 4-5 ochi.-24C). 5. Ponderea lor în cultură depăşeşte 60 % din suprafaţa totală destinată soiurilor pentru struguri de masă. Frunzele tinere sunt întregi. unde este apreciat prin timpurietatea sa. Rezistenţe biologice: bună la ger (-22. Sinusurile laterale foarte slab schiţate.15 VII).l8 ochi/m². la circa 3 săptămâni după Perla de Csaba.  Zonare. pentru masă şi vin). cu perioadă mijlocie de vegetaţie şi fertilitate bună. iar sinusul peţiolar deschis. slabă la mană. Frunza adultă de mărime mijlocie (15-16 cm lungime).24 g).  Cerinţele agrotehnice. altul cu boabe mici. Toamna. Se impune deci. Asigură primii struguri de masă pe piaţă şi poate fi folosit şi la vinificare. care acumulează multe zaharuri.  Însuşirile tehnologice. încât strugurii pot fi folosiţi şi la vinificare (soi cu însuşiri mixte. Prin lăsarea strugurilor până la maturarea lor deplină. în medie 54 % din lăstari sunt fertili. pârga strugurilor începe devreme (10 . maturează strugurii timpuriu. pe tipul 5. din care producţia marfă 85 %. iar maturarea deplină se realizează în jurul datei de 20 august (epoca a II-a). cilindro-conici. la Staţiunea de Cercetări Viti-vinicole Iaşi (DĂNULESCU D. Se remarcă prin timpurietate şi rezistenţă bună la ger. de culoare verde şi cu conţinut mic în zaharuri. A fost obţinut prin fecundare liberă din seminţe de Tămâioasă românească. se acumulează cantităţi mari de zaharuri. în jur de 60 . Este puternic atacat de viespi. cu nuanţă arămie.  Zonare. Procentul de producţie marfă este scăzut. striaţi.. Aromat de Iaşi este un soi cu însuşiri tehnologice mixte: de masă şi de vin. 48 . Dezmugureşte târziu. Însuşirile tehnologice.

care se aseamănă cu Chasselas. devenind soi cosmopolit. Muscat d'Adda. Lăstarii de vigoare mijlocie. 1932). Silvania. Chasselas doré.în Spania. Frunzele tinere sunt lucioase. Principalele soiuri cultivate în podgoriile noastre sunt: Chasselas doré.1. sub denumirea de Fendant.1830. Chasselas de Băneasa. meritalele de 10 .în Franţa. BERGET.în Ungaria. Cinsaut. Milcov. Denumirea soiului s-ar trage de la localitatea Chasselas. Sinusurile laterale superioare deschise. culoare verde roşietică şi prevăzut cu striuri proeminente. Fendant. Susstraube.12 cm lungime.în Anglia. tronconică. Chasselas Queen Victoria. numărul de inflorescenţe pe lăstari fiind în 49 . Triumf. cu gust specific soiului (gust de Chasselas). Soi foarte vechi. Plemenka sau Zlahtina Bigela . pentalobată. Terravin . Chasselas persille sau Chasselas cioutat etc. Chasselas de Thomery. Chasselas musqué. Weiser Gutedel. fiind introdus de către soldaţii elveţieni care la vremea respectivă se aflau în serviciile Franţei. existentă în departamentul Saône et Loire. cilindro-conici. Chasselas rose. codul ampelometric 146-3-69.  Origine. Strugurii sunt de mărime mijlocie (130 . Florenci Jouana . De fapt există un grup de Chasselale: Chasselas blanc. Chasselas dorato. Asupra originii sale părerile ampelografilor sunt împărţite:  origine franceză. White Chasselas.  Caracterele ampelografice. Coardele toamna capătă o culoare cafenieroşcată. Rozmarintraube. XV). CHASSELAS DORÉ  Sinonime: Chasselas croquant.160 zile. mai intensă la noduri. înainte de apariţia soiului Ceauş. Pruskawa sau Biela Plemenka . Wälscher. Junker Frantraube . Fabianszölö . albicioasă. Chasselas de Moissac. iar sinusul peţiolar în formă eliptică mai mult sau mai puţin închis. unde Chasselas este răspândit cel mai mult în cultură şi cunoscut încă din evul mediu (sec. mai rar trilobată. citat de P.în Croaţia. pe tipul 5. Datorită epocii de maturare şi însuşirilor de productivitate. cu peri fini de-a lungul nervurilor pe faţa inferioară a frunzei. Soi cu perioadă de vegetaţie mijlocie 150 . Napoca.în Italia. bifurcaţi şi lemnificaţi. cu prima ramificaţie a ciorchinelui transformată într-un cârcel de 2-3 bobiţe.  origine egipteană (A. fertilitate şi productivitate mare (75 . 1921) în perioada 1515 . White Sweetwater. Marzemina bianca . ondulate.160 g în medie). Moren sau Mornant blanc . Dezmugurire pufoasă. de culoare verde cu nuanţe maronii. Someşan şi Transilvania. situată la circa 80 km sud-est de Cairo. Este în acelaşi timp soiul de referinţă. care este prin excelenţă preferat de populaţia musulmană. Chasselas de Fontainbleau.8. de mărime mijlocie. 5. culoare verde-gălbuie (aurie) cu pete ruginii pe partea însorită. Splendid. de culoare arămie-aprinsă (caracter tare de recunoaştere a soiului). timp în care necestită 2800 . oaza El Fayum. Cârceii sunt foarte mari. după SALOMON (1900). White Muscadine . Chasselas roz. Limbul frunzei este glabru pe ambele feţe. Royal Muscadine. soiul fiind autofertil. suculentă. BERGET. Cel mai valoros rămâne soiul Chasselas doré care s-a răspândit în toate ţările viticole din lume. Floarea hermafrodită normală. Soiul Chasselas doré este considerat a fi cel mai universal din cele peste cinci mii soiuri de masă catalogate de ampelografi. Silberling. Alphonse Lavallée.80 % lăstari fertili). Chasselas de Florence. pentru epoca de maturare a celorlalte soiuri existente în cultură.  origine orientală (Asia Mică). Abélone. este preferat de către viticultori şi consumatori. Chasselas violet. Feher Gyóngyszölo. Moster. Edelweiss. Din Elveţia a pătruns în Franţa (A.în Iugoslavia. multe din ele putând fi folosite şi la vinificare. cunoscut încă din anul 1200.La maturarea deplină acumulează cantităţi mari de zaharuri în struguri. în formă de liră cu baza ascuţită. unde se presupune că a fost cultivat din timpuri foarte vechi în împrejurimile Constantinopolului.în Germania şi Austria.3000C temperatură globală. Are vigoare redusă. Bobul este sferic. sinusurile laterale inferioare închise.în Elveţia. cu struguri negri şi boabe ovoide. unde se cultivă soiul de viţă de vie Fayumi. puternic bronzate.  origine elveţiană (cea mai plauzibilă). VIALA. Muscat de Hamburg. Frunza adultă de mărime mijlocie (13-16 cm lungime). La acestea se adaugă soiurile româneşti nou create: Azur. Cetăţuia. Gyóngszöló. Pulpa semicrocantă. Peţiolul frunzei este lung de 9-11 cm.  Însuşirile agrobiologice.

Producţiile de struguri sunt mari.P. în contextul unei acidităţi echilibrate de 4.-220C) şi la secetă. suprafeţele ocupate de soiul Chasselas doré vor fi restrânse în favoarea soiurilor de masă apirene.P.3 kg. Cele mai bune rezultate se obţin în zonele colinare subcarpatice. Chasselas de Negroponte . Iaşi s-au facut lucrări de selecţie clonală.15 septembrie. Având plasticitate ecologică mare. Dezmugureşte devreme. (DAMIAN DOINA.C. K 4. Rezistenţe biologice: bună la ger (-20C . de până la 20 t/ha şi chiar mai mult.12 t/ha). în anul 1999 fiind omologată clona Chasselas roz-17 Iş.V.în Franţa. Soiul emite cu uşurinţă lăstari din lemnul bătrân multianual. spre sfârşitul lunii mai.14 ochi/m². 100 kg P2O5.5 t/ha. 140 Ru. iar pulpa devine zemoasă. la S. din care producţia marfă 70 80 %. Prezintă aceleaşi caractere fenotipice ca soiul Chasselas doré. cu tăiere în cepi roditori. Această clonă se remarcă prin producţii mari şi constante de struguri (26 t/ha). în prima decadă a lunii aprilie.12 ochi şi cordonul bilateral. Fiind un soi foarte productiv.20 Iş (CALISTRU GH.  Variaţii şi clone. Iaşi.8.  Origine: variaţie mugurală din Chasselas royale. Chasselas rose de Falloux . are consumul specific ridicat de elemente nutritive: N 8. foarte sensibil la mană şi eutipoză. În zonele de şes cu soluri fertile. 12. Necesită tratamente fitosanitare multe împotriva manei. toleranţă la oidium.C. Încărcătura de rod la tăiere. ponderea sa în cultură se află în scădere în toate ţările. de care se deosebeşte doar prin coloritul roz al strugurilor.în Germania. Dozele de îngrăşăminte chimice recomandate sunt următoarele: 80 kg N. la sfârşitul lunii august începutul lunii septembrie. 1987). 5. după legatul florilor şi formarea boabelor. Deşi este un soi valoros.  Cerinţele agrotehnice. se adaptează la condiţiile climatice din toate regiunile viticole ale ţării. Fiind un soi valoros. Formele de conducere în plantaţii. Se comportă bine pe portaltoii SO44. În prezent se înmulţeşte în pepiniere. încât butucii se refac în urma accidentelor climatice. De aceea se pot vinifica.. Roter Gutedel . 50 . În podgoriile din sudul ţării.V.V. cu verigi lungi de rod de 10 . între 10 .160 g/l). obţinându-se vinuri uşoare de masă. Soiul Chasselas doré este cultivat în toate ţările viticole europene. înfloritul are loc de asemenea devreme. deoarece la export sunt preferaţi din ce în ce mai mult strugurii cu boabe mari de tipul Dattier. Ponderea cea mai mare o are în podgoriile din Moldova (8900 ha). lăsându-se un număr de maxim 30 inflorescenţe. Pentru a se mări procentul de producţie marfă trebuie executată lucrarea de normare a inflorescenţelor pe butuc. putregaiul cenuşiu şi la moliile strugurilor.2. valoarea comercială a strugurilor scade: strugurii rămân de culoare verde. Producţiile de struguri sunt mai mici decât la Chasselas doré (10 . soiul Chasselas doré realizează maturarea de consum a strugurilor mai devreme. .V. treptat.5 . pentru a fi extinsă în cultură şi înlocui vechea populaţie de Chasselas. datorită coloritului roz atrăgător al boabelor.5 g/l H2SO4.5.15 septembrie). circa 13. fiind extrasă clona Chasselas doré . Strugurii acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri (150 .în România. în celelalte zone viticole.000 ha din totalul suprafeţei soiurilor pentru struguri de masă (33 %). cât şi în California şi Noua Zeelandă. Guyot pe semitulpină. recomandate sunt: capul înălţat Dr. La noi în ţară selecţia clonală a soiului Chasselas a fost efectuată la S. În Elveţia este principalul soi pentru struguri de vin.  Caracterele ampelografice. obişnuit în amestec cu Chasselas doré. iar maturarea deplină a strugurilor se realizează în epoca a III-a (10 . sunt deşi la boabe (bătuţi).  Variaţii şi clone.  Zonare. care dă o producţie medie de 19. obţinută în Franţa de către BRETONNEAU DE TOURS. 150 kg K2O/ha s. foarte echilibrate. SC 71 . Strugurii sunt preferaţi de către consumatori. de unde se livrează cele mai mari cantităţi de struguri la export. CHASSELAS ROSE  Sinonime: Chasselas rose royale. deoarece este sensibil la atacul acestei ciuperci patogene. La noi în ţară deţine încă primul loc.  Însuşirile tehnologice. începutul lunii iunie. de aceea se cultivă pe suprafeţe reduse.portaltoi viguroşi. .1982).a. Strugurii sunt mai mari şi cu boabele aşezate relativ rar pe ciorchine.medie de 2-3. asigurând o garnisire mai bună cu elemente de rod a butucilor. cu expoziţii însorite şi soluri scheletice.3 kg.

cu ramificaţiile secundare foarte dezvoltate. Sinusul peţiolar are formă de V şi este mai mult sau mai puţin închis. la fel şi nervurile principale. cu boabe mărunte şi aromă de muscat. Frunza adultă este mare (20 . pedunculul este lung şi erbaceu. cu soiul Muscat de Alexandria. Prin urmare.60 % din lăstari sunt fertili. Strugurii sunt mari (300 . făinare şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. deoarece strugurii nu sunt aspectuoşi (culoarea alb-verzui a boabelor).în Bulgaria. CHASSELAS MUSQUÉ (Chasselas blanc musqué. pe tipul 5. Frunza este puternic peroasă pe faţa inferioară. acesta constituind defectul major al soiului Muscat de Hamburg. Boabele sunt mari.  Însuşirile biologice. trebuie să i se asigure polenizatori în plantaţii. timp în care necesită peste 3000C temperatură globală. fenomene care se manifestă puternic spre vârful ciorchinilor. slabă la secetă. Snow's Muscat Hamburg . bătuţi. Boabele sunt cărnoase. portaltoii 41 B şi SO 44.în Belgia. A rezultat din seminţe de Chasselas doré. Este considerat soiul sintetic. În anii cu condiţii climatice nefavorabile. 15 . din care au rezultat celelalte Chasselale. Macedonia şi Serbia. Se ignoră originea exactă a acestui soi care poartă numele oraşului Hamburg.20 mm grosime. rămuroşi. în plantaţii se asociază în sortiment biologic cu soiul Cinsaut: 2 rânduri de Muscat Hamburg. Pentru asigurarea polenizării suplimentare. cu gust puternic de muscat şi acoperite cu un strat gros de pruină. La noi se întâlneşte doar în colecţiile ampelografice. crocante. foarte sensibil la mană. Chasselas passatuti). care manifestă heterorisul însuşirii de "Muscat". Hamburgski Misket . Chasselas musqué de Nantes. 5.500 g şi peste). Muscat de Hamburg are nevoie de multă căldură şi insolaţie. unde se cultiva demult în sere. Floarea hermafrodită normală. În cultură se întâlnesc două biotipuri de Muscat de Hamburg: un biotip cu boabe sferice – uşor ovale. colorate uniform în negru-albăstrui. cu lobul terminal alungit. Se întâlneşte în plantaţiile mai vechi. Pe nisipuri suferă de secetă. forma de conducere recomandată fiind capul înălţat Dr. Muscat cerni Alexandriski . Guyot. în timpul înfloritului (timp răcoros şi ploios). se remarcă şi fenomenul de cleistogamie al florilor. încât limbul frunzei prezintă un fel de halou pe margini.în Grecia.8. încât unii ampelografi au avansat ipoteza că ar fi rezultat din încrucişarea celebrului soi Frankenthal. obţinute prin fecundare liberă. Ceuro . lipsite de carbonaţi. bine aprovizionate cu substanţe nutritive şi apă. Preferă solurile uşoare.în Anglia. mai puţin valoros. Portaltoii cei mai indicaţi sunt: Riparia gloire pe terenurile profunde. Este răspândit în ţările viticole din nordul Africii (Algeria. 50 . S-a răspândit mai puţin în cultură. răspândit la acea vreme în serele din Anglia. Rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-18C). Moscate di Amburgo sau Zibbibo nero . În zonele de şes este puternic atacat de molii. Are o creştere vegetativă puternică şi fertilitate bună. Din cauză că polenul are capacitatea foarte scăzută de germinare. Lăstarii de culoare verdemonton. ar fi un hibrid în F1 între Muscat de Alexandria şi Frankental.  Cerinţele agrotehnice. Tăierea în cepi de rod duce la diminuarea producţiei.în Rusia.22 cm lungime). Încărcătura la 51 . Limbul frunzei este uşor grofat. de aceea se cultivă în condiţii bune în podgoriile din zonele colinare subcarpatice. cu striuri maronii pe partea însorită şi acoperiţi cu perişori spre vârf. iar pe terenurile bogate în carbonaţi. Necesită tăiere lungă cu 8-10 ochi. Strugurii sunt mici. Frunzele tinere sunt roşietice. Tunisia). trilobată sau pentalobată. superficiale şi deschise. De asemenea. cu sinusurile laterale superioare înguste şi închise iar cele laterale inferioare. codul ampelografic 146-3-35. Este sensibil la meiere şi mărgeluire. Perioadă de vegetaţie mijlocie 165 -170 zile. Din Germania a trecut în Anglia (1860). alături de soiul Chasselas doré.în Italia.CHASSELAS BLANC. considerat cel mai valoros şi altul cu boabe elipsoidale. puternic bronzate şi acoperite cu scame rare. cuneiformă. 1 rând de Cinsaut cu care se aseamănă la struguri. Muscat Albertdient's .  Origine. colorate neuniform în roşu-violaceu. florile nu leagă şi cad în masă.3.  Caracterele ampelografice. Dinţii frunzei sunt ascuţiţi. MUSCAT DE HAMBURG  Sinonime: Black Muscat of Alexandria. de culoare gălbuie. la fel şi restul ciorchinelui. Dezmugurire pâsloasă verde-albicioasă. Maroc.

40 t/ha. Dealurile Buzăului şi cele din sudul Moldovei. Negru de Sarichioi . după care boabele se zbârcesc şi pierd din aromă.în Australia. podgoriile Dealu Mare.5). Zonele cele mai favorabile sunt în sudul ţării. Grecia etc. în zona strugurilor.70 % reprezentând producţia marfă. soiul fiind autofertil. frunzele se colorează în roşu.V. care are o rezistenţă mai bună la ger şi dă producţii mari de struguri de peste 20 t/ha (GORODEA GR. scămos pe faţa inferioară şi prevăzut cu dinţi ascuţiţi.C. iar scoarţa devine cerată. Toamna. La maturarea deplină. depozitatea trebuie făcută numai în condiţii de mediu controlat. consumul specific fiind următorul: N 7. în plantaţii se remarcă o mare neuniformitate a butucilor în ceea ce priveşte productivitatea. Producţiile obţinute sunt mijlocii (8 . Ecuador.26 inflorescenţe în medie.  Caracterele ampelografice.). 1980). Prin selecţia clonală la S.P. maturarea strugurilor se realizează cu 10 . Malvoise . Codul general ampelometric al frunzei 035-2-58. Limbul frunzei este uşor grofat. normarea inflorescenţelor pe butuc 24 . cu marginile rozetei carminate. 5.a.14 t/ha. din care 60 .în California.15 zile). aciditatea rămâne echilibrată (4.V.C. scurtarea vârfului inflorescenţelor cu 1/3. coeficientul de utilizare a îngrăşămintelor chimice este ridicat (1. Este răspândit în 110 centre viticole. cu două săptămâni înainte de cules se face desfrunzitul parţial. la S. deoarece rahisul fiind ierbaceu se usucă repede iar boabele se desprind uşor de pe ciorchine. Floarea hermafrodită normală.1. strugurii acumulează cantităţi mari de zahăr (160 .13 cm lungime) de culoare verde clar. Portugalia.  Origine. Sinonimia de Cinq-saut se trage de la faptul că primul strugure pe lăstar este opus celei de a 5-a frunze.în Dobrogea. pentalobată. de aceea se foloseşte ca polenizator pentru Muscat de Hamburg. Muscat de Hamburg întruneşte cele mai înalte însuşiri tehnologice. P85. Fiind un soi foarte vechi. încât strugurii se pot vinifica.10 t/ha). pe Terasele Dunării.  Variaţii şi clone. În condiţiile ecoclimatice din ţara noastră. mai mult sau mai puţin închise. fiind considerat "regele soiurilor de masă". Argentina.15 zile după Chasselas doré (soi de epoca a IV-a). de tipul 5.  Însuşirile tehnologice. Bourdalés. Lăstarii de vigoare mijlocie. din care în 44 centre ca soi recomandat şi în 66 centre ca soi autorizat. Strugurii rezistă bine la transport. 3000 ha. obţinându-se vinuri uşoare de consum curent. gofrate şi de culoare verderoşietică. Reacţionează favorabil la fertilizare. de asemenea.3. K . Muscat de Hamburg este un soi cosmopolit.4. Strugurii sunt mari (până la 400 52 . Kara sau Mavro Kara . Toamna coardele capătă o culoare maro-vineţie. Suprafeţele cele mai mari se cultivă în Europa (Franţa.4. producţia de struguri creşte simţitor. Dezmugurire pâsloasă de culoare albicioasă. CINSAUT  Sinonime: Cinsaut.8. la 4 ani se administrează îngrăşăminte organice . Japonia. iar în podgoriile subcarpatice în tot cursul lunii septembrie.0 . Egipt). Necesită operaţiuni în verde ca: plivitul lăstarilor sterili în totalitate. Polenul este abundent şi fertil.  Zonare. apoi în Asia (China. iar sinusul peţiolar în formă de liră deschisă cu baza ascuţită.în Italia.2.170 g/l). În condiţii de irigare.în Bulgaria şi Serbia. În sudul ţării maturarea strugurilor începe încă pe la finele lunii august. Frunzele tinere sunt scămoase. Sinusurile laterale sunt adânci. răspândit în toate ţările viticole. Frunza adultă de mărime mijlocie (15 . în Dobrogea.5. S-a răspândit în Australia. ovale.V. mărimea strugurilor şi coloritul boabelor. glabrii şi cu cârcei mari. cu meritale mijlocii (11 .5 . însă de foarte bună calitate.. Dozele de îngrăşăminte recomandate: N150. Greaca a fost obţinută clona Muscat Hamburg 424 Gr. orbiculară. Pietroasa s-a obţinut clona Muscat Hamburg-4 Pt care dă producţii de struguri mai mici de 13 . Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este redusă (10 . 1975). foarte deşi.4.0.18 cm lungime). Provine din regiunile viticole Languedoc şi Provance ale Franţei. după legatul florilor. cu lobul terminal bine detaşat şi lăţit în partea de mijloc. ceea ce reprezintă 10 % din suprafaţa ocupată de soiurile de masă.V.în Franţa.P.în Africa de Sud. cu boabe mari ovoide. Prunella . Italia. Hermitage .tăiere este de 12-15 ochi/m². intens colorate şi pruinate (POPA ELENA. Blue Imperial sau Black Prince . Fiind sensibil la mucegai. P . puternici. La noi în ţară se cultivă pe cca. K100 kg/ha s.5 g/l H2SO4). Cinq-saut. prin uniformitatea boabelor şi mărimea strugurilor. Ottavianello . Piqepoul.

oidium. Dă producţii mari de struguri. prevăzuţi cu striuri fine. cu tăiere în verigi lungi de rod. Guyot. de peste 15 tone/ha. .5 . soiul a fost introdus în anul 1962. Odobeşti. Pulpa bobului este cărnoasă. încărcătura la tăiere fiind de 12 .3000C temperatură globală. cu sinusurile laterale superioare adânci. A fost creat în Italia de către selecţionatorul LUIGI PIROVANO (anul 1892).g). Sarcina la tăiere este de 12-15 ochi/m².170 g/l). S-a cultivat în trecut mai mult în podgoriile din Dobrogea şi Moldova. repartizată pe coarde lungi de 14 . black-rot. Fiind un soi viguros şi foarte productiv. pe tipul 5.  Însuşirile biologice. foarte sensibil la mană.  Cerinţele agrotehnice. acarieni. în sistemul de fertilizare predominând îngrăşămintele cu P şi K. putregaiul cenuşiu. pulpa semicrocantă. 41 B. La noi în ţară nu este autorizat pentru plantare. Huşi. uneori aripaţi. Strugurii sunt mari.  Caracterele ampelografice. în special cu P şi K. Cinsaut are perioadă de vegetaţie lungă. Necesită terenuri fertile. intră în pârgă devreme şi maturează strugurii între 15 şi 20 septembrie. sinusurile laterale inferioare sunt abia schiţate. capul înălţat dr.14 cm lungime). MUSCAT DE ADDA  Sinonime: Muscat de Adda sau Muscat d'Adda  Origine. din seminţe de Muscat Hamburg rezultate prin autopolenizare. uneori biaripaţi. Este un soi foarte delicat. Fertilitatea soiului este ridicată 50 .67 % lăstari fertili. de culoare roşie-rubinie. sensibil la mană. . soiul Muscat de Adda este mult mai viguros. cu gust slab de muscat. uşor peros pe faţa inferioară şi cu dinţatura neregulată. eutipoză. peste 65 % lăstari fertili. Bobul mare. frunzele tinere sunt acoperite cu scame rare. Strugurii nu se impun prin calităţi tehnologice deosebite: au perioadă scurtă de conservabilitate pe butuc şi nu rezistă la transport. Lăstarii viguroşi. timp în care necesită 2850 . Vinurile obţinute sunt suple şi catifelate. Cea mai mare parte din producţia de struguri se foloseşte la vinificare. necesită doze mari de îngrăşăminte. Soiul Muscat d'Adda necesită terenuri cu expoziţii însorite. Maturarea strugurilor are loc odată cu soiul Muscat de Hamburg sau chiar mai devreme. cafenii.180 zile. lipsită de aromă. unde se mai pot întâlni plantaţii pure de Cinsaut (podgoriile Babadag. consumul specific fiind următorul: N8. oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. acoperit cu multă pruină. fertile şi bine aprovizionate cu apă. cu rozeta de culoare verdecafenie. Are însă o bună rezistenţă la secetă. intens pruinate.  Zonare. fertilitate ridicată. 5.5. cilindroconici. eliptice şi închise.14 ochi/m². SC 26). Polenul are capacitate mare de germinare. timp în care necesită peste 3000 C temperatură globală. are creşteri vegetative puternice şi frunziş bogat. Boabele mari.1. Se reface uşor în urma accidentelor climatice. Dezmugureşte târziu. Se pretează la formele de conducere semiînalte. peste 190 zile. moliile strugurilor. cu expoziţii sudice. Dezmugurire scămoasă. compacţi. uşor ovale. Lungimea perioadei de vegetaţie 170 . zemoasă. de culoare neagrăviolacee. În Franţa sunt apreciaţi ca struguri pentru masă şi comercializaţi sub denumirea de "Oeillade".9. de culoare neagră-violacee. spre sfârşitul lunii aprilie. cu meritalele mijlocii (12 .15 ochi. Valorifică bine îngrăşămintele chimice. Frunza adultă este mare (16-18 cm lungime).  Însuşirile agrobiologice.8. cilindro-conici. P0. crocantă. Se pretează la conducerea pe tulpini semiînalte.3. sensibil la boli şi numeroşi dăunători. deoarece emite cu uşurinţă lăstari de pe lemnul multianual. Rezistenţe biologice: toleranţă slabă la ger (-16C . iar aciditatea rămâne deficitară. Limbul frunzei este slab gofrat. pentalobată mai rar trilobată.  Însuşirile tehnologice. Panciu. soiul fiind autofertil.  Cerinţele agrotehnice. Floarea hermafrodită normală.5.8 t/ha. La noi în ţară. K4. însorite şi portaltoi mai puţin viguroşi (SO4-4. 53 . sferic. Nicoreşti). Faţă de Muscat de Hamburg din care provine. Vigoarea mijlocie. Prin irigare se obţin sporuri de producţie de 1. -18C) şi la secetă. cu boabele aşezate des pe ciorchine. ci doar recomandat ca polenizator în plantaţiile de Muscat Hamburg. Rezistenţe biologice: toleranţă mijlocie la ger (-18C). Acumulează însă cantităţi mijlocii de zaharuri (160 . înlăturându-se neajunsul întâlnit la Muscat de Hamburg.

iar sinusurile laterale inferioare. Boabele mari. durată lungă de conservare a strugurilor pe butuc (25 .5.în Belgia.26 cm lungime). îndeosebi spre vârful ciorchinilor. desfrunzitul parţial al strugurilor la intrarea în pârgă. tronconici. Floarea hermafrodită normală.5 . De asemenea.25 pe butuc. în Dobrogea şi podgoria Dealul-Mare.coeficientul mediu de valorificare a apei din sol fiind de 0. Sinusurile laterale superioare înguste şi cu marginile suprapuse (închise). de culoare albă cu nuanţă violacee. Producţiile de struguri obţinute sunt mari (15 . care la vremea respectivă era preşedintele Societăţii de horticultori a Franţei.  Însuşiri agrotehnice şi tehnologice. reacţionează favorabil la aplicarea operaţiunilor în verde ca: normarea inflorescenţelor la 23 .  Variaţii şi clone. culoarea uniformă şi pulpa crocantă. care dă producţii de 18 t/ha.30 %. 500 ha.în California. omologată în anul 1995.  Însuşirile tehnologice. în proporţie de 25 . scurtarea cu 1/3 din lungimea inflorescenţei. scurtarea vârfului inflorescenţelor cu o treime din lungimea lor. Prin selecţie clonală la Staţiunea de cercetare viti-vinicolă Pietroasa a fost obţinută clona Muscat de Adda-5 Pt.3400C temperatură globală. Din punct 54 . Alte neajunsuri ale soiului: coloritul neuniform al boabelor şi fisurarea lor în zona pedicelelelor. dintr-un amestec de seminţe provenite din fecundări libere.85 % producţie marfă. uneori aripaţi. rezistenţă mijlocie la secetă.-18C).60-65 % lăstari fertili şi productivitate mare.4 luni). superficiale şi deschise. Enfes . P2O5 0. Frunza adultă este foarte mare (24 .violacee şi acoperite cu un strat gros de pruină. soiul fiind autofertil.20 t/ha).în Turcia. Fiind un soi viguros. cu mezofilul gros.  Însuşirile biologice. Strugurii sunt mari (250 . Dezmugurire scămoasă. . Se prevede extinderea lui în cultură în toate podgoriile care au ca direcţie de producţie strugurii de masă. din care în 28 centre ca soi recomandat. Sinusul peţiolar în formă de U deschis. .30 zile).650 g). oidium.8 g/l H2SO4. pe tipul 5.7. Lăstarii viguroşi. normarea încărcăturii de rod pe butuc. Intră în sortimentele a 51 de centre viticole. păstrarea îndelungată peste iarnă. Royal sau Royal Albert . maximum 24 . Denumirea soiului a fost dedicată lui Alphonse Lavallée. Suprafaţa pe care în prezent o ocupă în cultură este de cca.8. scămos pe faţa inferioară. timp în care necesită 3200 . iar aciditatea totală este de 4. Dezmugurire târzie.9. uşor băşicat. sensibil la mană. semicrocantă.170 g/l zaharuri.16 cm lungime). Acumulează 160 . din care 80 .258 m3/kg de struguri. peste 190 zile. Soiul Alphonse Lavallée necesită terenuri fertile. uşor aplatizate la bază. Se pretează la conducerea pe tulpini semiînalte în cordon bilateral. dispuşi pe două serii. desfrunzitul parţial al strugurilor.26 inflorescenţe. cu meritalele lungi (14 . rezistenţa sporită la transport a strugurilor.4. însă pe suprafeţe mult mai mici decât Muscat de Hamburg. sferice. cu gust plăcut. de culoare neagră . Muscat d'Adda ajunge la maturitate odată cu soiul Muscat de Hamburg sau cu câteva zile mai târziu (epoca a IV-a). Operaţiunile în verde necesare: plivitul lăstarilor sterili. Frunzele tinere au marginile bronzate şi sunt acoperite cu scame dese. Faţă de Muscat de Hamburg se caracterizează prin: uniformitatea maturării boabelor pe ciorchine. iar în 25 centre ca soi autorizat. pâsloasă. uşor lacşi.  Origine. Încărcătura care se lasă la tăiere 14 . pentalobată. 5. Dinţii ogivali. reacţionează puternic la irigare şi fertilizare. favorizându-se atacul de mucegai. Sensibil la mărgeluire şi căderea florilor. Pulpa cărnoasă. creştere vegetativă puternică şi cu port etalat. cu tăiere în cepi de rod. Având rezistenţă slabă la ger este cultivat preponderent în partea de sud a ţării pe Terasele Dunării.18 ochi/m². 93 RG. alături de soiul Muscat de Hamburg. în depozite frigorifice (3 .  Caracterele ampelografice. Perioadă lungă de vegetaţie. acoperiţi cu scame către vârf. consumul specific de elemente nutritive fiind ridicat: N 7. cu expoziţii sudice. excorioză şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. SC 26). se cultivă pe portaltoi cu vigoare mai slabă (41 B. codul ampelometric 036-3-57. Rezistenţe biologice: sensibil la ger (16C . K 4.6. A fost obţinut în Franţa de către un pepinierist din Orleans (anul 1860).  Zonare. Are fertilitate bună . ALPHONSE LAVALLÉE  Sinonime: Ribier . orbiculară. culoare verde. Soiul Muscat d'Adda s-a răspândit în toate ţările viticole. Limbul frunzei este plan.

 Însuşirile tehnologice. iar aciditatea variază între 4. pulpa crocantă şi cu aromă fină de muscat. Staţiunea de cercetări horticole din Cluj-Napoca şi Staţiunile de cercetări viticole Miniş.20 septembrie (cca. iar producţiile obţinute sunt foarte mari (de 15 . vigoare de creştere mijlocie şi fertilitate ridicată. în prima parte a lunii aprilie. soiul se remarcă prin frumuseţea şi mărimea strugurilor. Limbul frunzei de culoare verde-monoton. CETĂŢUIA  Origine. Oltina. culoare verde cu nuanţe roşietice pe partea însorită. regiunea viticolă a Crişanei şi Maramureşului. o săptămână după Chasselas).  Caracterele ampelografice. Dezmugurire uşor peroasă. Dezmugureşte devreme.13 cm lungime).  Însuşirile agrobiologice. -20C). fiind autorizat pentru plantare numai în centrele viticole din sudul ţării. în vederea lărgirii conveierului de soiuri pentru struguri de masă. Boabele de mărime mijlocie (2. Strugurii sunt mijlocii (280-360 g în medie). cu polen fertil. din care producţia marfă 85 87 %. Spania. specializate în producerea strugurilor de masă: Ovidiu . rareori aripaţi. suprafaţa netedă şi scame rare pe faţa inferioară. În Anglia şi Belgia este introdus în cultură de seră. cu sinusurile laterale slab schiţate: sinusul peţiolar este deschis. Ecuador etc. Cetăţuia se remarcă prin rezistenţă bună la ger şi strugurii foarte aspectuoşi (culoare roşie-închisă). Aliman. Pentru obţinerea lor s-au folosit metodele de hibridare sexuată controlată intraspecifică. 5.14 g/l H2SO4. 5.9. S-a constatat că soiul Cetăţuia nu este predispus la meiere şi mărgeluire. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este de cca. Cetăţuia este soi de epoca a III-a.3. A fost obţinut prin hibridare sexuată controlată între soiurile Crâmpoşie x Frumoasă de Ghioroc. Alphonse Lavallée este un soi cosmopolit. CREAŢII NOI DE SOIURI PENTRU STRUGURI DE MASĂ CU MATURARE MIJLOCIE Astfel de creaţii sunt mult mai numeroase. California. iar aciditatea totală rămâne ridicată 4. în formă de U. Coardele toamna capătă culoare maro-vineţie. 55 . Italia. între soiurile autohtone şi străine. precum şi hibridarea liberă. Strugurii sunt foarte aspectuoşi.  Zonare. Feteşti. .32 ochi/butuc.160 g/l). Strugurii acumulează zaharuri puţine (140 . Face parte din acelaşi ecotip cu soiul Timpuriu de Cluj. iar maturarea de consum a strugurilor se realizează în primele zile ale lunii septembrie (înaintea soiului Chasselas doré).5. Se pretează la cultura pe tulpini semiînalte. peste 70 % lăstari fertili. răspândit în Franţa. Drăgăşani. Odobeşti. sarcina de tăiere 30 . în medie 20 t/ha.5 g/l H2SO4. Producţiile de struguri sunt mari. formă ovoidă.Mangalia. Argentina. cu rozeta de culoare verde-arămie.  Zonare.20 t/ha).1.9. Peru. Rezistenţe biologice: toleranţă bună la ger (-18C . La noi ocupă circa 250 ha. la Staţiunea de Cercetări Horticole din Cluj-Napoca (ŞTEFAN OPREA). Chile.175 zile). Se remarcă soiurile obţinute la Catedra de Viticultură a Institutului Agronomic Bucureşti. forma de conducere în cordon bilateral. Lăstarii au vigoare de creştere mijlocie. culoare roşie-închisă şi acoperite cu un strat fin de pruină. . la mană şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. 2 săptămâni. cu boabele uniforme ca mărime şi viu colorate. Conţinutul în zaharuri al strugurilor variază între 140 .5 .175 g/l. Tăierea cu elemente mijlocii de rod (cordiţe de 4-5 ochi).75 %.89 . Ostrov.80 . cilindro-conici compacţi. producţia marfă . tri sau pentalobată. Floarea este hermafrodită normală. Soiul ajunge la maturitate între 10 . Omologarea soiului a avut loc în anul 1979. dinţii au marginile drepte şi sunt de mărime mijlocie. Frunza adultă este mică spre mijlocie (11 .6. Soi care dă rezultate bune în cultură în centrele viticole din Podişul Transilvaniei. întrarea în pârgă la începutul lunii august. Greaca şi altele. Africa de Sud. rezistenţa bună la transport şi durata îndelungată de păstrare peste iarnă.78 g). sensibil la făinare. în comparaţie cu cele cu maturare timpurie şi extratimpurie.de vedere tehnologic. Soi cu perioadă de vegetaţie mijlocie (170 .

capătă o culoare galbenă-maronie. sinusul peţiolar închis.25 VII. pentru asigurarea consumului de struguri în stare proaspătă. Strugurii sunt mari (350 . cu aromă discretă de muscat. prin suprapunerea uşoară a marginilor lobilor inferiori. Omologarea soiului a avut loc în anul 1984.18 cm lungime). culoarea boabelor este însă neuniformă. cu rozeta de culoare verdegălbui. soiul fiind autofertil. Lăstarii au meritale mijlocii (12 13 cm lungime). tăierea în cepi scurţi de rod sau verigi scurte de rod (cordiţe de 4-5 ochi). cu pieliţa de culoare neagră.5 . pe tipul 5. uşor colorată în roz şi cu aromă slabă de muscat.  Însuşirile tehnologice. A fost obţinut din combinaţia hibridă a soiurilor: Alphonse Lavallée x (Regina viilor x Muscat Hamburg). iar aciditatea este normală. Coardele toamna. în prima parte a lunii aprilie. sunt de culoare verde-monoton şi prezintă striuri fine pe suprafaţa scoarţei. Strugurii sunt mari (438 . Dezmugurire glabră. Producţiile de struguri sunt mari (5. cu sinusurile laterale superficiale. coloraţi uniform şi cu rezistenţă bună la transport.580 g). sensibil la oidium. cu sinusurile laterale adânci şi deschise în formă de U. Dezmugurire în a doua parte a lunii aprilie (15 . Soi cu vigoare mijlocie. cu boabele aşezate nu prea des pe ciorchine (semicompact).600 g). uşor gofrat. depăşind 20 t/ha din care producţia marfă 80 . deschise în formă de U. unde poate fi introdus în cultură. OPREA). aspectuoşi şi productivitate foarte ridicată. Se remarcă prin struguri mari. în jur de 4. Productivitatea este ridicată deoarece strugurii sunt mari. de culoare roşie-violacee şi acoperit cu un strat fin de pruină. capătă o culoare maro-roşcatţ.37 g în medie). .3. soiul fiind autofertil. pârga strugurilor se declanşează devreme 20 VII .  Însuşirile agrobiologice. Sarcina care se lasă la tăiere este de 40 .45 ochi/butuc. formă ovoidă. Pulpa crocantă. A rezultat prin hibridarea sexuată controlată între soiurile Black rose x Regina viilor. pulpa semicrocantă. pârga strugurilor începe după data de 25 iulie. Crişana şi Maramureş.70 % lăstari fertili). Floarea hermafrodită normală. SPLENDID  Origine. NAPOCA  Origine.9. cu striuri roşii pe partea însorită.9. Limbul frunzei de culoare verdeintens.55 % lăstari fertili). pentalobată.2. Coardele toamna. Acumulează cantităţi mici de zaharuri 130 . Napoca maturează strugurii cu circa 2 săptămâni înaintea soiului Chasselas doré. culoarea verde.4. Lăstarii au vigoare de creştere mijlocie. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 .170 zile şi fertilitate ridicată (65 . perioadă de vegetaţie 160 . Se impune prin productivitate ridicată şi rezistenţă sporită la ger. Limbul frunzei de culoare verde-pal. Strugurii sunt aspectuoşi. pe tipul 5 sau 6. la Staţiunea de Cercetări Horticole din Cluj-Napoca (ŞT. -22C). cilindroconici. Dezmugurire timpurie cu rozeta de culoare verdegălbui. acoperită cu scame rare.  Caracterele ampelografice. Forma de conducere recomandată este cordonul bilateral cu tulpină semiînaltă. . ovoidal. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 . la Staţiunea de Cercetări Horticole Cluj-Napoca (ŞTEFAN OPREA). rezistenţă bună la mană şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. Napoca se cultivă în centrele viticole din Transilvania.140 g/l. Se comportă foarte bine în podgoriile din partea de N-E a Moldovei (Iaşi.85 %. Floarea hermafrodită normală.5. soiul fiind omologat în 1984. perioadă lungă de vegetaţie şi fertilitate bună (50 .0 g/l H2SO4.62 g).25 IV). Bobul de mărime mijlocie (3. cu boabele aşezate nu prea des pe ciorchine (pedicelele vizibile). iar maturarea de consum este realizată către sfârşitul lunii august.18 cm lungime). uneori aripaţi.  Caracterele ampelografice. Rezistenţe biologice: toleranţă ridicată la ger (-200C .  Însuşirile agrobiologice. glabru pe faţa inferioară. Maturează bine lemnul lăstarilor şi diferenţiază mugurii de rod începând de la baza coardelor.  Zonare. acoperită cu un strat gros de pruină. cuneiformă. tri sau pentalobată. iar maturarea deplină are loc odată cu soiul 56 .5. Huşi). Dezmugureşte devreme.6 kg în medie pe butuc). Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este de 2-3 săptămâni. Soi cu vigoare mijlocie. Bobul este mare (5. 5. glabru pe faţa inferioară şi cu dinţi lungi ascuţiţi.78 . în vederea îmbunătăţirii sortimentelor de soiuri pentru struguri de masă. sinusul peţiolar în formă de V.

21 cm lungime.5 g/l H2SO4). uneori aripaţi. frunzele tinere sunt lucioase şi bronzate.6. În plantaţii se comportă bine pe portaltoii cu vigoare mijlocie (SO4-4. slabă la putregaiul cenuşiu al strugurilor. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1984. glabru pe faţa inferioară şi cu dinţi lungi. cu aşezarea boabelor pe ciorchine relativ lacs (semicompacţi). Acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri (145 . în vederea satisfacerii cerinţelor de consum din luna septembrie. TRANSILVANIA  Origine. Pulpa bobului este crocantă. cu elemente lungi de rod. răcoritor. Dezmugureşte în a doua parte a lunii aprilie.9 . de peste 20 t/ha. Producţia care se obţine este mijlocie (17. Lăstarii cu meritale mijlocii (14 .  Însuşirile tehnologice. Rezistenţe biologice: bună la ger (-20C . A fost obţinut prin hibridarea sexuată controlată între soiurile Black rose x Cardinal la Staţiunea de cercetări Horticole Cluj-Napoca (OPREA ŞTEFAN). Rezistenţe biologice: toleranţă foarte slabă la ger (-15C . Strugurii sunt rezistenţi la transport şi se păstrează foarte bine în depozite frigorifice. forma de conducere semiînaltă .4. Se remarcă prin productivitate ridicată şi rezistenţă la Botrytis sp. Transilvania este un soi cultivat alături de celelalte soiuri create la Cluj. rezistenţă mijlocie la putregaiul cenuşiu al strugurilor.  Caracterele ampelografice. iar maturarea de consum se realizează între 15 şi 20 septembrie (epoca III – IV). Pentru o mai bună uniformitate a mărimii boabelor şi strugurilor. . Omologarea soiului s-a făcut în anul 1984. din care producţia marfă cca. Frunza adultă este mare (20 . Bobul de mărime mijlocie (4. ovoid cu pieliţa groasă.3 t/ha). pentalobată. 5. Încărcătura care se lasă la tăiere. -16C).9.  Însuşirile agrobiologice. .Chasselas doré. Dezmugurire glabră. iar aciditatea este echilibrată (4. AZUR  Origine. Maturarea strugurilor în epoca a III-a şi a IV-a. Dezmugurire lucioasă.06 g). Proporţia de producţie marfă reprezintă cca. 90 %. CONDEI). cu rozeta de culoare verdearămie.150 g/l). Funza adultă de mărime mijlocie (16 18 cm lungime).5.cordonul bilateral Lenz-Moser. iar sinusul peţiolar mai mult sau mai puţin închis. Soiul nu este predispus la meiere şi nici la mărgeluire. se colorează în maro-cenuşiu. 25 .  Zonare.5. . Fiind un soi cu potenţial de producţie ridicat. pentalobată.30 ochi/m². Se remarcă prin productivitate mare. intrarea în pârgă are loc târziu (sfârşitul lunii august). cu sinusurile laterale superficiale şi deschise. după soiul Chasselas doré. 5.160 g/l).9. Limbul frunzei de culoare verde-intens. de culoare neagră-violacee şi acoperită cu multă pruină. se recomandă plivitul lăstarilor sterili pe butuc în proporţie de 25 . încât strugurii au un gust vioi. vigoare mijlocie şi fertilitate ridicată. Necesită soluri bogate şi cu umiditate asigurată.  Caracterele ampelografice. Strugurii de mărime mijlocie (386 . de culoare verde şi striuri roşietice pe partea însorită.16 cm lungime). Coardele toamna. oviforme şi închise. în formă de V . Sarcina de rod la tăiere este de 30 – 40 ochi/butuc.30%. A fost obţinut la Staţiunea de Cercetări viticole Drăgăşani.  Însuşirile tehnologice. cu sinusurile laterale adânci. acidulată. prin încrucişarea soiurilor Coarnă neagră x Cardinal (VICTORIA LEPĂDATU şi GH. rezistenţă bună la ger şi la secetă. SC 25. soiul fiind autofertil. în centrele viticole din regiunea Crişanei şi Maramureşului şi cele din Podişul Transilvaniei.  Zonare. sinusul 57 . -22C). Soiul Splendid este inclus în sortimentul soiurilor de masă recomandat pentru regiunea viticolă a Crişanei şi Maramureşului. peste 70 % lăstari fertili. cu gust discret de muscat. 41 B). Guyot pe semitulpină. pe tipul 5 sau 6. Soiul Transilvania are perioadă mijlocie de vegetaţie 175 – 180 zile. coloritul atrăgător şi uniformitatea mărimii boabelor.25 .475 g). cu rozeta de culoare verde monoton. obişnuit. uşor grofat. mijlocie la mană şi oidium. . Acumulează cantităţi mici de zaharuri (127 . asigură producţii mari de struguri. Floarea hermafrodită normală. Forma de conducere recomandată este capul înălţat Dr. 90 %. Strugurii se impun prin mărime. sensibilitate la mană şi oidium. iar aciditatea rămâne ridicată 5-6 g/l H2SO4. cilindro-conici.

de culoare roşie închis. Guyot. SO4 şi SC 2. ovoidal alungit. în formă de V.175 zile) şi fertilitate mijlocie. Dezmugureşte în a doua parte a lunii aprilie. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor în toţi anii şi diferenţiază mugurii de rod începând de la baza coardelor. Se impune prin productivitate mare şi struguri foarte aspectuoşi. prin autofecundarea elitei hibride Muscat de Hamburg x Regina viilor (OPREA ŞT. cu meritale mijlocii şi noduri proeminente.IV). sinusul peţiolar este deschis. iar cele inferioare slab schiţate. cu sinusurile laterale superioare închise. -20C) şi la secetă. din care producţia marfă 88 %. Soi cu vigoare de creştere mijlocie spre mare şi fertilitate ridicată.9. 80 . necolorată şi cu gust discret de muscat. Soiul Azur a fost introdus în podgoria Drăgăşani şi în multe alte centre viticole din sudul ţării. cu striuri vineţii pe partea însorită. rezistenţă la mană. soiul fiind autofertil. Producţiile obţinute sunt mari. Soiul nu este predispus la meiere şi mărgeluire. Lăstarii viguroşi. În podgoria Drăgăşani unde a fost creat. cilindro-conici. Frunza adultă. În prezent nu se mai regăseşte în lucrările de zonare. Pulpa bobului crocantă.3. pârga strugurilor începe pe la sfârşitul lunii iulie . oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. În plantaţii se comportă bine pe portaltoii Kober 5 BB. de culoare neagră albăstruie (azurie). Strugurii de mărime mijlocie (275 g). acoperit cu un strat fin de pruină. pieliţa mijlocie. Strugurii sunt de mărime mijlocie (250 . În ansamblu soiul câştigă prin aspectul strugurilor. pe tipul 5 sau 6. Forma de conducere recomandată a viţelor în plantaţii este capul înălţat Dr. iar maturarea de consum a strugurilor în sudul ţării are loc la sfârşitul lunii august . slabă la putregaiul cenuşiu al strugurilor. 62 % din lăstari sunt fertili. 5. Forma de conducere recomandată este cordonul bilateral Lenz-Moser. în formă de V.  Zonare. necesită operaţiuni în verde ca: plivitul lăstarilor sterili în proporţie de până la 25 % şi normarea inflorescenţelor pe butuc (în medie 20 . slab peros pe faţa inferioară.82 %. dă producţii foarte mari de 20 . Dezmugurire timpurie. Lăstarii au meritale mijlocii (11 . Soiul Someşan maturează strugurii odată cu Chasselas doré. SC 26 şi Kober 5 BB. acoperită cu pruină abundentă şi persistentă. Acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri (165 .13 cm lungime). ovoid.45 ochi/butuc. colorate negru-violaceu).4 3. iar maturarea de consum se realizează odată cu soiul Chasselas şi uneori mai târziu (epoca III .  Caracterele ampelografice.17 cm lungime). iar aciditatea este scăzută (3.60 % din lăstari sunt fertili.6.5 . pârga se declanşează devreme (25 . perioadă mijlocie de vegetaţie (185 .8 g/l H2SO4. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1987. cu boabele aşezate potrivit de des pe ciorchine (struguri semicompacţi).400 g). cu dinţi mijlocii.  Însuşirile agrobiologice. Limbul frunzei este neted. Rezistenţe biologice: toleranţă la ger (-180C .  Însuşirile tehnologice. cu tulpină semiînaltă şi tăiere în verigi mijlocii de rod.peţiolar mai mult sau mai puţin închis. pe tipul 5. pulpa semicrocantă şi cu gust discret de muscat. 55 . A fost obţinut la Staţiunea de cercetări horticole din Cluj-Napoca. . în medie 20. foarte atrăgător (boabe mari. Floarea este hermafrodită normală. Soi cu vigoare mare. eliptice. Prezintă afinitate bună la altoire cu portaltoi: 140 Ru..30 iulie). În schimb. Limbul frunzei de culoare verde intens. culoare verde. trilobată sau pentalobată. ascuţiţi.începutul lunii august. Dezmugurire uşor scămoasă. cu elemente lungi la tăiere (coarde de 12 . de culoare verde intens slab peros pe faţa inferioară. cilindro-conici.5 t/ha din care producţia marfă reprezintă cca.  Însuşirile tehnologice. Bobul mijlociu. OLAR B.6 g/l H2SO4). Rezistenţe biologice: bună la ger şi la secetă.începutul lunii septembrie (epoca a III-a). maturează strugurii cu o săptămână după Chasselas doré. . Încărcătura de rod la tăiere este de 40 .25 inflorescenţe). cu boabele aşezate nu prea des pe ciorchine.  Însuşirile agrobiologice.170 g/l). de culoare verdearămie. În timpul vegetaţiei. specializate în producerea strugurilor pentru masă.155 g/l). Strugurii acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri (145 . de mărime mijlocie (16 . în prima parte a lunii aprilie. soiul fiind autofertil. Bobul este mare. mijlocie la mană şi oidium. 58 . iar aciditatea mustului rămâne deficitară 3. SOMEŞAN  Origine. Floarea hermafrodită normală.).21 t/ha.14 ochi). uniaxiali.

pruinat. mai rar pentalobată. peroasă. datorită aspectului foarte frumos şi atrăgător al strugurilor.5g). pentalobată.  Caracterele ampelografice. Lăstarul tânăr este viguros cu meritale mijlocii (10-12 cm). cu rozeta de culoare verde arămie. Maturează strugurii devreme (epoca II-III de maturare).  Zonare. 59 . A fost creat la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticutură şi Vinificaţie Iaşi prin hibridare sexuată intraspecifică a soiurilor Bicane x Aromat de Iaşi. cu lobii uşor suprapuşi.  Zonare. precum şi cele din Podişul Transilvaniei. de culoare verde cu nuanţe roşietice. în vederea completării conveierului de soiuri pentru struguri de masă în această zonă viticolă a ţării. mijlociu ca mărime (3. Dezmugurire târzie în a doua parte a lunii aprilie. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 . Producţia marfă reprezintă cca.Valoarea comercială a soiului este mare. Autori Gh. soiul fiind autofertil.30 august în condiţiile podgoriei Odobeşti. Reacţionează pozitiv la opertaţiunile în verde şi în special la plivitul lăstarilor sterili. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este mică. slabă la mană şi oidium. soiul fiind omologat în anul 1997. Dezmugurire timpurie. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1988. în proporţie de până la 25 . pe tipul 5.7. noduri proeminente. Bobul de formă ovoidă. cu dinţii lungi având margini drepte. de culoare verde-gălbui cu nuanţe arămii: frunzele tinere sunt galben-verzui şi acoperite cu scame rare. PAULA  Origine. pe tipul 5. cu sinusurile laterale deschise şi superficiale. Frunza adultă este mijlocie ca mărime (11-13 cm lungime). forma de conducere recomandată fiind capul înălţat Dr. netede cu formă eliptică în secţiune transversală.30 %. producţie ridicată şi calitatea bună. Bobul ovoidal. Se remarcă acest soi prin timpurietate şi rezistenţă bună la ger. uniaxiali.). formă cilindro-conică. încât se impune ca recoltarea să se facă imediat ce strugurii au ajuns la maturitatea de consum. Strugurii de mărime mijlocie (220-396 g) sunt lacşi.9. Dezmugurire glabră. soiul fiind autofertil. răcoritor. Este preferat de consumatori datorită aspectului atrăgător al strugurilor şi boabelor. Lăstarii au meritale mijlocii. are culoarea verde-gălbuie. în medie numai 55 % din lăstari sunt fertili. de până la 180-185 g/l. producţiile fiind mijlocii (16. rămuroşi. Calistru şi Doina Damian. cu perişori pe ambele feţe. MILCOV  Origine. Coteşti.  Însuşirile tehnologice.2 g/l H2SO4. care să acopere necesităţile de consum din această parte a ţării. Floarea hermafrodită normală. Acumulează cantităţi mari de zaharuri. acoperită cu un strat fin de pruină. Scopul urmărit este lărgirea sortimentului de soiuri pentru struguri de masă. iar aciditatea rămâne deficitară în jur de 3. bi sau triaripaţi. cu pulpa suculentă. uniformitatea mărimii boabelor pe ciorchine şi rezistenţă bună la transport. trilobată. prin hibridarea sexuată controlată a soiurilor Coarnă neagră x Muscat de Hamburg (MARGARETA BĂDIŢESCU şi colab. Limbul frunzei este uşor gofrat. iar sinusul peţiolar în formă de “ V”. Pulpa bobului este semicrocantă şi cu gust plăcut. uşor gofrat. Florile sunt hermafrodite normale.18 cm lungime). la sfârşitul lunii iulie. 5.9. slab pigmentat.14 ochi/m²). cu perişori scurţi pe vârf. Limbul frunzei este de culoare verde. de mărime mijlocie. Se remarcă prin maturarea timpurie a strugurilor. Coardele toamna capătă o culoare brun închis. comparativ cu soiurile martor. Rezistenţe biologice: bună la ger (-20C). mijlocie la secetă şi la putregaiul cenuşiu al strugurilor.  Caracterele ampelografice.5 t/ha). Someşan cultivat în centrele viticole din regiunea Crişanei şi Maramureşului. Încărcătura care se lasă la tăiere este mijlocie (12 . sinusurile laterale în formă de “U”. cu pieliţa neagră-violacee.  Însuşirile agrobiologice: Soi cu vigoare mijlocie spre mare şi perioadă lungă de vegetaţie (180 . Guyot. discret aromat.190 zile). Strugurii de mărime mijlocie spre mare (233 g în medie). iar maturarea strugurilor se realizează în perioada 16 . lacşi şi foarte aspectuoşi. Panciu). Milcov a fost introdus în podgoriile din sudul Moldovei (Odobeşti. pârga începe devreme. 5. A fost creat la Staţiunea de Cercetări Viticole Odobeşti. Se comportă bine pe portaltoi SO4-4 şi Kober 5 BB. Fertilitate şi productivitate mijlocie.8. 88 %.

cu 10-14 zile înaintea soiului martor Aromat de Iaşi şi cu 18-25 zile mai devreme ca soiul Chasselas dore. uniaxiali. Vaslui. însorite. Însuşirile agrobiologice. cu meritale mijlocii (10-12 cm) şi perişori rari. Pulpa este necolorată. indicele gluco-acidimetric fiind echilibrat (4. completând un gol în perioada de consum în stare proaspătă.9. Frunzele tinere sunt galben-arămii şi acoperite cu scame rare. în vederea lărgirii sortimentelor de soiuri pentru struguri de masă. mijlocie la mana şi fainare. Florile sunt hermafrodite normale. şi la secetă. pentalobată. revolut. încărcătura la tăiere fiind în medie de 40-50 ochi pe butuc. Soiul Paula necesită terenuri fertile. Pe lângă epoca semitimpurie de maturare el vine să diversifice conveierul varietal al strugurilor de masă.a. înfloreşte în prima parte a lunii iunie (10 VI-17 VI).  Zonare. respectiv 15-20 ochi/m2. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie 165-172 zile. K4. Bobul este de mărime mijlocie spre mare (4 g). de până la 22. iar aciditatea este echilibrată de 4.6 %.. Strugurii sunt foarte aspectuoşi. plăcut armonios. Soiul Paula s-a introdus în podgoriile şi centrele viticole din partea de N-E a Moldovei (judeţele Iaşi. autori Gheorghe Calistru şi Doina Damian. Coardele sunt canelate. Sinusurile laterale sunt în formă de Ucu lobii uşor suprapuşi. la sfârşitul lunii aprilie (22 IV-5 V).  Cerinţele agrotehnice.9 g/l H2SO4. Lăstarul tânăr este viguros.1). Paula este un soi cu vigoare mijlocie spre mare de creştere. verde.3%. cu rozeta de culoare verde-roşcat. din care producţia marfă 87.9 . timp în care necesită 2850-32000C temperatură globală. Se pretează la forma de conducere semiînaltă. Soiul a fost omologat în anul. semicrocantă cu gust franc.  Însuşirile agrobiologice. iar maturarea deplină se realizează în prima decadă a lunii august (4-17 august). PO. acoperită de pruină. Dezmugurire peroasă. . încadrându-se în epoca a III-a. glabră. eliptic. cordoan bilateral cu tăieri în verigi de rod (cep de 2-3 ochi + cordiţă de 4-6 ochi). soiul fiind autofertil. iar sinusul peţiolar în formă de liră. în special cu P şi K. GELU  Origine: A fost creat la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi din fecundarea liberă a soiului autohton Coarnă neagră a căror seminţe hibride au fost iradiate cu raze X. Soiul Paula realizează maturarea de consum a strugurilor în perioada 15 august-7 septembrie. noul soi creat are o eficienţă economică sporită faţă de soiurile martor datorită calităţii superioare a recoltei şi a producţiilor mai mari obţinute. Dezmugureşte târziu 60 . Fiind un soi productiv. iar tratamentele chimice împotriva bolilor criptogamice se aplică la avertizare. de culoare verde închis cu limbul slab gofrat. lăstarii fertili reprezinând 52-66 .  Caracterele ampelografice.100 kgP202. Rezistenţe biologice: prezintă rezistenţă buna la ger (-220C .  Însuşirile tehnologice. cu o margine concavă şi una convexă. pârga strugurilor începe devreme (17 VII-27 VII). Frunza adultă este mare (17-18 cm). cu expoziţie sudică.3. 240C). timp în care necesită 280032000C temperatură globală Dezmugureşte târziu.5 kg/t struguri Dozele de îngrăţăminte chimice recomandate sunt: 80 kg N. iar toamna capătă o culoare brun închis. semicompacţi. Strugurii sunt mijlocii ca mărime (275-304 g).9. 150 kg K2O/ha s. cilindroconici. Acumulările de zaharuri în struguri sunt mari la soiul Paula 157g/l. are afinitate bună la altoire pe portaltoiul Berlandieri x Rupestris Ruggeri 140 (36 % viţe STAS) şi Berlandieri x Riparia Kober 5 BB. consumul specific fiind următorul: N8. 5.7 t/ha. rezistenţi la transport şi cu durată lungă de păstrare pe butuc. se impune semiprotejarea prin muşuroire şi îngroparea coardelor din cepii de siguranţă. lăstarii fertili reprezintă 64. diversifică sortimentul varietal de struguri pentru masă din zonele cu resurse termice reduse. pe tipul 5. Soi cu perioadă de vegetaţie mijlocie (165-175 zile). Botoşani). cea ce se reflectă asupra fertilităţii şi productivităţii. bi sau triaripaţi. toleranţă buna la putregaiul cenuşiu al strugurilor. cu pieliţa de culoare albastru-violet. . necesită doze mari de îngrăţăminte. Producţiile de struguri sunt mari. Soiul Gelu este are vigoare de creştere mijlocie spre mare. Se impune prin faptul că soiul Gelu este primul care maturează strugurii de culoare albastru-violet în podgoriile din N-E ţării şi se remarcă prin producţii mari.Dinţii sunt lungi.

în Serbia şi Macedonia. Bicane. Limbul frunzei este gros. are afinitate bună la altoire pe portaltoii Berlandieri x Rupestris 140 Ruggeri. Frunza adultă de mărime mijlocie (14 .5g/l H2SO4. scămos pe partea inferioară. cultivat de secole în podgoriile din ţara noastră. Maturarea strugurilor este semitimpurie. 5. 30 .10. caracterizându-se prin durată lungă de conservare pe butuc.  Zonare. . Soiul de masă Gelu prezintă interes pentru podgoriile şi centrele viticole din partea de N-E a Moldovei (judeţele Iaşi.  Origine. Cornichon blanc .în Muntenia şi Oltenia. prin muşuroire şi îngroparea coardelor din cepii de siguranţă. ceea ce constituie caracterul specific (tare) de soi. cu lobul terminal scurt şi lăţit. Coarnă roşie. Puhliakovski . -220C) şi secetă. Se impune prin aspectul atrăgător al strugurilor.în Franţa. care îşi fac treptat loc în cultură: Select. SOIURILE PENTRU STRUGURI DE MASĂ CU MATURARE TÂRZIE Această grupă de soiuri are o pondere redusă în cultură la noi în ţară. . La acestea se adaugă creaţiile noi. Strugurii sunt foarte aspectuoşi.în Rusia şi Ucraina. cca. destinate consumului în stare proaspătă. însorite. Afuz-Ali. acoperind golul ce apare de la maturarea soiurilor Perla de Csaba şi Aromat de Iaşi. intense. iar maturarea deplină a strugurilor se realizează la sfârşitul lunii august începând cu data de 20 VIII cu circa 15-17 zile înaintea soiului Chasselas doré şi 5-9 zile înaintea soiului Milcov. COARNA ALBĂ  Sinonime: Copăceancă sau Corniţă .  Însuşirile tehnologice. nervurile sunt proeminente şi de culoare 61 . rezistenţă la transport şi la atacul putregaiului cenuşiu al strugurilor.35% din suprafaţa destinată soiurilor de masă.19 cm lungime).  Însuşirile agrotehnice. făinare. Masa medie a unui bob este mare la soiul Gelu. din care 92% reprezintă procentul de producţie marfă. respectiv 15-20 ochi/m2. de culoare verde-intens. Conţinutul în zaharuri este de 160 g/l.210 zile) şi maturează strugurii în epocile V-VI (sfârşitul lunii septembrie .10. pentalobată. în vederea completării conveierului varietal pentru struguri de masă. Sortimentul de soiuri care se cultivă la noi în ţară este foarte restrâns: Coarnă albă. 5.începând cu data de 25 IV-5V.în Italia. este rezistent la putregaiul cenuşiu al strugurilor. Realizează producţii mari de struguri 22 t/ha. De fapt. Rezistenţe biologice: are rezistenţă bună la ger (-200C . Au perioadă lungă de vegetaţie (190 . soiul încadrându-se în epoca a III-a de maturare.1. există un sortgrup de soiuri cu caractere fenotipice asemănătoare şi anume : Coarnă albă. cu aciditatea totală a mustului de 5. Coarnă neagră selecţionată. Soiul Gelu se comportă bine pe solurile fertile. cu lumenul ovoidal. aproape rotundă (formă orbiculară). deoarece condiţiile climatice sunt mai puţin favorabile pentru cerinţele lor biologice. Coarnă neagră. Sinusul peţiolar este închis în formă ovoidală. Se pretează la forma de conducere semiînaltă în cordoan bilateral cu tăieri în verigi de rod (cepi de 2-3 ochi + cordiţă de 4-6 ochi). Având cerinţe ridicate faţă de temperatură. Poate completa cu succes conveierul varietal al strugurilor de masă. Corniciola sau Corniola bianca . semicrocant. Frunzele tinere sunt pufoase şi de culoare verde-cafenie. Coarna albă dă producţii mici de struguri şi de aceea se cultivă pe suprafeţe restrânse. Zîrnjakabela . în special cele din Moldova. gofrat. Necesită semiprotejarea toamna. Tamina şi Xenia. de 4 g. Sinusurile laterale superioare sunt adânci şi închise. Se presupune că a fost adus din Asia Mică (Turcia). Soi foarte vechi. încărcătura la tăiere fiind în medie de 40-50 ochi pe butuc. toleranţă mijlocie la mană şi antracnoză. se cultivă cu rezultate bune numai în regiunile din sudul ţării. până la soiul Chasselas doré. baza rotunjită sau triunghiulară: cele inferioare sunt mai puţin adânci şi deschise. înfloreşte în perioada 10 VI-18 VI. Italia. durată lungă de conservare pe butuc (30-35 zile). mărimea boabelor. valoroase obţinute în ultima vreme. Berlandieri x Riparia Selecţia Crăciunel 2 şi Berlandieri x Riparia Kober 5BB. pârga strugurilor începe devreme 22 VII-30 VII. gustul plăcut. Vaslui.  Caracterele ampelografice: Dezmugurire scămoasă. Botoşani). rozeta de culoare verde cu nuanţe roşii-liliachii.începutul lunii octombrie). îmbogăţind şi gama coloristică a soiurilor existente.

bună la secetă şi mijlocie la putregaiul cenuşiu al strugurilor. cu staminele recurbate. Perioadă lungă de vegetaţie (185 . incomplet lignificat. Lăstarii sunt muchiaţi şi striaţi.16 ochi). Producţiile de struguri sunt mici. cu rozeta de culoare verde monoton. Pedunculul strugurelui este scurt (3-4 cm). cilindrici.2 . cilindro-conici sau conici. care să-i tempereze creşterile vegetative şi să-i scurteze perioada de vegetaţie (SO4. În plantaţii. 5. trebuie să i se asigure polenizatori. Italia). Soi cu perioadă lungă de vegetaţie (185-210 zile) şi cerinţe ridicate faţă de căldură. toleranţă bună la filoxeră. Bobul mare (2. soiul este predispus puternic la meiere şi mărgeluire. Moldavski sau Ciornîi Crîmski (Negru de Crimeea) . Frunza adultă de mărime mijlocie (17 .10. producţia fiind de 9-10 t/ha. Turcia şi chiar Italia.  Însuşirile tehnologice. Frunzele tinere sunt lucioase. cu verigi lungi de rod (coarde de 14 . 41 B. cu staminele recurbate şi polenul steril.18 ochi/m². Coarna albă este cultivată pe suprafeţe restrânse. Strugurii sunt foarte aspectuoşi.  Origine. Dă rezultate bune pe nisipurile din sudul Olteniei. uniaxiali.3.2. cu pieliţa subţire. de cele mai multe ori închise prin suprapunerea uşoară a lobilor. Limbul frunzei este glabru pe ambele feţe. pe la finele lunii august iar maturarea deplină se realizează la sfârşitul lunii septembrie. Dezmugurire slab scămoasă.1 . de culoare vineţie. încât strugurele capătă culoare verde – albicioasă.VI. uşor alungită. Floarea hermafrodită funcţional femelă. Reacţionează foarte bine la fertilizarea organică. obiţnuit soiurile Afuz Ali şi Chasselas doré. verzi şi glabre. gros. polenul steril. deoarece este întrecută prin producţiile ce se realizează de alte soiuri care maturează strugurii la aceeaşi epocă (Afuz Ali. Riparia gloire). Cerna razachia sau Sultanka .  Însuşirile agrobiologice.200 zile) şi cerinţe mari faţă de căldură. Peţiolul frunzei este lung (9-12 cm). slabă la mană şi oidium.9 g).  Cerinţele agrotehnice. Încărcătura la tăiere este de 15 .  Caracterele ampelografice.5 g/l H2SO4). Strugurii mijlocii sau mari (170-380 g). crocantă şi cu gust specific. colorată în negru-roşietic şi acoperită cu un strat gros de pruină. ierbos. În plantaţii are nevoie de portaltoi cu vigoare mijlocie. Guyot pe tulpină. în medie 50 % din lăstari sunt fertili. Tîrno greiko .în Bulgaria.în Rusia şi Ucraina. fertilizarea chimică trebuie făcută întotdeauna cu doze mici de îngrăşăminte cu azot. în medie de 8-10 t/ha. iar aciditatea rămâne echilibrată (4. în formă de V. Vigoare de creştere a lăstarilor foarte puternică şi fertilitate bună. Dezmugurire târzie.165 g/l). până toamna târziu.în Macedonia şi Serbia. Rezistenţe biologice: foarte bună la ger (-22C –240C) şi moliile strugurilor.albicioasă. Sinusurile laterale sunt eliptice. Bulgaria. soiul fiind autosteril. Acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri (150 . peste iarnă. soiul fiind autosteril. Nu se prevede extinderea sa în cultură. cu gust specific. nervurile subţiri. este cultivat pe suprafeţe mari în podgoriile noastre.4. pârga strugurilor începe târziu. în a doua parte a lunii aprilie. Având florile funcţional femele. Strugurii sunt mari (250-350 g. Inserţia predominantă a inflorescenţelor pe lăstari este pe nodurile 6/7. formă ovală. sinusul peţiolar este larg deschis. rareori aripaţi. cu boabele aşezate des pe ciorchine. Lăstarii viguroşi. în favoarea celor cu P şi K. Forma de conducere adecvată este capul înălţat Dr. Strugurii se pot valorifica şi în industria alimentară. Maturează strugurii în epoca V . Pulpa bobului este cărnoasă. uşor gofrat şi dinţatură neregulată.18 cm lungime). Se cultivă în Republica Moldova. mai rar pentalobată. ierbos. în 62 . Floarea hermafrodită funcţional femelă. neted. îndeosebi în podgoriile din Moldova. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este lungă.  Însuşirile agrobiologice. Fiind un soi mult mai valoros decât Coarna albă.uşor ascuţită spre vârf (formă de coarnă) şi cu punctul pistilar proeminent. peste 3800C. obişnuit trilobată. Aceeaşi origine ca şi Coarna albă.  Zonare. Ucraina. peste 3800C temperatură globală. de formă ovoidală (de coarnă). începutul lunii octombrie. COARNĂ NEAGRĂ  Sinonime: Asmă. Pulpa crocantă. Bobul mare. acoperită cu un strat gros de pruină persistentă. glabre şi cu nuanţe verde-cafenie. Are vigoare foarte mare şi fertilitate mijlocie. cu care se aseamănă în multe privinţe din punct de vedere fenotipic. rezistenţi la transport şi cu rezistenţă foarte bună la păstrarea îndelungată. Pieliţa groasă. ca şi rahisul. în medie). puternic striaţi şi acoperiţi cu scame rare pe lungimea lor.

Uva Regina. unde soiul este cultivat pe terenurile în pantă. Prin selecţie individuală din seminţele de Coarnă neagră. s-au obţinut forme biologice noi (soiuri noi) cum sunt: Coarna neagră selecţionată. a fost denumit Dattier de Beyrouth de la forma boabelor – formă de curmală.160 g/l. care să-i tempereze creşterile vegetative luxuriante (SO4-4. Sinusurile laterale sunt închise. cu caneluri pronunţate şi cârcei foarte dezvoltaţi. este înmulţit în pepinieră soiul Coarnă neagră selecţionată. Soi foarte vechi. Stamboleze . Rosani sau Actoni maceron . colorate în verde cu marginile bronzate. Marsigliana bianca . pârga strugurilor începe târziu. de culoare verde-deschis. Drenk Royal sau Celibar drenk . A pătruns în Europa cu cca 300 de ani în urmă. cu lumenul eliptic sau ovoidal.2 g/l H2SO4. mai rar trilobată. iar aciditatea rămâne echilibrată 3. apoi în Franţa. orbiculară. Sultanâi Razaki. Dezmugurire glabră. până la sfârşitul lunii octombrie. Dezmugurire relativ timpurie.10. Lăstarii sunt puternici. În Franţa a fost importat din regiunea Beyrouth de către un negustor de mătase (anul 1833). originar din Asia Mică. Dealurile Covurluiului. din care provin. cu rozeta de culoare verde-cafenie. Uva di San Francesco.  Variaţii şi clone. Pe de altă parte. 5. Uirum. în toate podgoriile. Iveşti. pentalobată.în Sicilia. Nicoreşti. Are nevoie de portaltoi nu prea viguroşi. Imperiale -în Italia. De asemenea. Băbească neagră. Strugurii au o durată lungă de conservabilitate pe butuc. AFUZ ALI  Sinonime: Hafiz-Ali. slabă la mană şi oidium. Dealurile Bujorului.medie 68 % lăstari fertili.  Cerinţele agrotehnice.în Spania.în Franţa. din cauză că pieliţa bobului este subţire.în Bulgaria. Frunzele tinere sunt glabre şi lucioase. la secetă şi la putregaiul cenuşiu al strugurilor. cu verigi lungi de rod la tăiere. Coarna neagră este soi recomandat sau autorizat la plantare. adică preponderent cu P şi K. pe tipul 5. Strugurii sunt rămuroşi. Rezistenţe biologice: foarte bună la ger şi la moliile strugurilor. lucioasă.8 . Alltin Tas . în formă de liră. Panciu. glabru pe ambele feţe. mai puţin valoroşi.18 cm lungime). mai întâi în Italia.în Grecia. Având rezistenţa bună la ger se pretează la conducerea sub formă de bolţi sau pergole. în podgoriile din sudul ţării: Dealul Mare. Acestea au florile hermafrodite normale şi polen fertil. Rezistenţă mijlocie la transport şi la păstrare. 41 B).12 t/ha.în Albania. Maturează strugurii în epoca V-VI. Aleppo sau Caraburnu .4. mai ales în podgoriile subcarpatice. Dealurile Buzăului. Dattier de Beyrouth sau Raisin de Constantinopole . cel mai valoros şi un alt biotip cu struguri negru-roşietici. unde este considerat a fi soi autohton (Bolgar). codul ampelometric 136-3-57.  Origine. înlăturându-se neajunsul principal al populaţiei mamă. Bolgar . în a doua parte a lunii august. La noi a fost adus din Bulgaria. Floarea hermafrodită normală. sinusul peţiolar este deschis. Tamina. Coarna neagră aromată şi Coarna neagră tămâioasă (GHERASIM CONSTANTINESCU şi colab. Guyot pe tulpini înalte. în medie 10 . aparţinând sortogrupului Razaki sau Rozaki. Producţiile de struguri care se obţin sunt mai mari ca la soiul Coarnă albă. Fertilizarea chimică trebuie făcută cu doze moderate de N. Uva del Vaticane. în gospodăriile populaţiei din zonele sudice ale ţării.  Zonare. la fel şi mărimea boabelor pe ciorchine. Maturează lemnul lăstarilor foarte bine. unde Coarna neagră reuşeşte să-şi matureze strugurii. pedunculul şi ansamblul 63 . foarte mari 20 . Rozaki Sari. Odobeşti. Reacţionează bine la fertilizarea organică. Tzarigradsco grozde.). Uva Marchesa. Regina. iar maturarea deplină se realizează spre sfârşitul lunii septembrie. Culoarea boabelor este însă neuniformă. Strugurii acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri 150 . cum nu se cunoaşte numele soiului. toleranţă la filoxeră. Rosetti sau Real .  Caracterele ampelografice. soiul fiind autofertil. În cadrul soiului Coarnă neagră se constată o oarecare variabilitate fenotipică: există un biotip cu struguri de culoare negru-intens.25 cm lungime şi 350 .în Jugoslavia. în podgoriile Huşi şi Iaşi (Corană neagră selecţionată).400 g greutate medie.  Însuşirile tehnologice. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 . Waltham cross .în Africa de Sud. Forma de conducere recomandată este capul înălţat Dr. Limbul frunzei subţire. datorită hibridării naturale a soiului generată de prezenţa polenizatorilor. În prezent. cu nervurile fine şi albicioase. seminţele de Coarnă neagră s-a constatat că au un grad ridicat de heterozigotism. în prima decadă a lunii aprilie.Turcia. În plantaţii se asociază cu soiurile polenizatoare: Muscat de Hamburg.în Rusia.3.

Are nevoie de portaltoi viguroşi (SO4-4. însă fertilitatea maximă se evidenţiază între ochii 10 15. Guyot pe tulpini înalte sau cortina dublă geneveză (CDC). Pârga strugurilor începe în prima decadă a lunii august. Soi foarte viguros.10 zile. Dezmugureşte târziu. cu durată lungă de conservabilitate pe butuc (30 . de aceea butucii se refac greu în urma accidentelor climatice.3.30 %.0 . prin lucrările de selecţie au fost obţinute următoarele clone: la Staţiunea Viticolă Murfatlar. prin îndepărtarea vârfului şi primelor aripioare care obişnuit nu se dezvoltă normal. de formă ovoidală aproape cilindrică. prin eliminarea din ciorchine a boabelor meiate şi mărgeluite. îngrăşăminte chimice cu azot 120 kg. Ele asigură un echilibru normal între vigoarea de creştere şi fructificarea viţelor. după Sultanină şi ocupă locul 7 în lume (150. Prin irigare.15. În sudul ţării. maturarea strugurilor are loc mult mai devreme 1 .000 ha).7 g în medie).  Cerinţele agrotehnice.5 . bună la secetă şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. la oidium.  Însuşirile agrobiologice. -18C). .. administrat odată la 3 ani.40 zile). La noi. formele de conducere recomandate fiind capul înălţat Dr. Tăierea se face în verigi lungi de rod (coarde de 12 .8 m pe rând. eliminându-se pericolul epuizării butucilor prin supraproducţie şi prelungesc longevitatea plantaţiei. umiditatea solului trebuie menţinută peste plafonul minim de 70 % din I.6 g/l H2SO4. Aplicarea operaţiunilor în verde la acest soi este foarte importantă.20 ochi/m2. La noi în ţară. fosfor 120 kg şi potasiu 100 kg K2O aplicate anual.14 ochi).  Însuşirile tehnologice.65 % din lăstari sunt fertili) şi productivitatea mare. Cunoaşte o largă răspândire în Asia şi Bazinul Mării Mediterane. Cele mai bune rezultate le dă în podgoriile din Dobrogea. rărirea boabelor. Pe nisipurile din sudul Olteniei. la mană.A. Mugurii fertili sunt situaţi spre mijlocul coardei între ochii 7 . repartizate în 5 udări.15 septembrie. rezistenţă foarte bună la transport şi păstrare peste iarnă. din care producţia marfă 75 . . la sfârşitul lunii mai şi se prelungeşte mult pe durata a 8 .165 g/l. Soiul Afuz-Ali reacţionează puternic la fertilizare şi irigare. pulpa cărnoasă. la 4 săptămâni după Chasselas. Rezistenţe biologice. irigarea este sistată obligatoriu la intrarea strugurilor în pârgă. Fertilitatea mijlocie (60 . Producţiile de struguri sunt mari. începând de la Drobeta Turnu-Severin şi până la Feteşti.ciorchinelui rămâne în stare erbacee. Acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri 163 .2.0 t/ha. pe terasele Dunării. cu pedicelul lung. clona Afuz-Ali 14 omologată în anul 1984.  Variaţii şi clone. În timpul înfloritului necesită multă căldură (temperaturi de 18 .5 . pentru a se asigura o bună legare a florilor. Asupra lui şi-au îndreptat atenţia amelioratorii din toate ţările. de asemenea. Slabă la ger (-16C . Strugurii sunt foarte aspectoşi. Sporul de producţie care se asigură prin aceste operaţiuni este de 1. Se execută plivitul lăstarilor sterili în proporţie de 25 . în a doua parte a lunii aprilie. în special podgoria Ostrov. 140 Ru. iar maturarea decurge lent până la finele lunii septembrie .5 m între rânduri şi 1. SC 2). Necesită distanţe mari de plantare 3. cancerul bacterian. clona Afuz-Ali 93 omologată în anul 1980. Bobul este mare (6. reuşita culturii soiului Afuz-Ali este condiţionată de irigarea cu norme de 2000 m3 apă/ha. deoarece este tardiv. Nu s-a extins în ţările viticole din centrul Europei. cu perioadă lungă de vegetaţie 180 210 zile şi cerinţe ridicate faţă de temperatură (peste 3800C temperatură globală). iar aciditatea rămâne echilibrată 5 . nearomată. ocupă circa 25 % din suprafaţa destinată soiurilor de masă. normarea inflorescenţelor pe butuc la 12 16 inflorescenţe (maximum 2 inflorescenţe pe lăstarul fertil). încărcătura la tăiere fiind de 18 .VI. cum este podgoria Greaca. Afuz-Ali este socotit cel mai valoros soi de masă şi deţine primatul pe piaţa mondială.24 t/ha. la Staţiunea Viticolă Greaca.20C). de până la 20 . Afuz-Ali este cel mai important soi de masă. Înfloritul se declanşează devreme.U.  Zonare.1. pieliţa groasă şi acoperită cu un strat gros de pruină. care asigură sporuri de producţie de până la 50 %. care asigură sporuri de producţie de 41 % faţă de populaţia-mamă.83 %. Emite foarte puţini lăstari pe lemnul bătrân. Dozele de îngrăşăminte recomandate sunt următoarele: gunoi de grajd 20 t/ha. 64 . antracnoză. Maturarea strugurilor în epoca V .începutul lunii octombrie. suprimarea unor porţiuni din ciorchine.

Tăierea se face cu elemente lungi de rod (coarde de 12 . strugurii trebuie manipulaţi cu atenţie. Lăstarii viguroşi. Sinusurile laterale sunt înguste şi închise prin suprapunerea lobilor. apoi cu giberelină GA3.  Însuşirile agrobiologice.20 cm lungime). cu penduculul semilemnificat. cu pieliţa de grosime mijlocie. epoca a VI-a. între 5.G. prin care se asigură obţinerea unui coeficient sporit de producţie marfă. cârceii lungi şi puternici. cilindroconici. podgoriile Dealul Mare şi Dealurile Buzăului. prin hibridarea soiurilor Bicane x Muscat de Hamburg. în primele zile ale lunii iunie. înfloritul timpuriu. În timpul înfloritului necesită temperaturi ridicate de 18C . 65 . Consumul specific de elemente nutritive este următorul: N .14 ochi). Idéal.600 ha.  Însuşirile tehnologice.3 săptămâni. deoarece boabele se pătează uşor la cea mai mică lovire. orbiculară.5 g). uneori chiar rămuroşi.20C. cu dinţi ogivali.  Zonare.8 kg. peste 1700C temperatură utilă în perioada de vegetaţie. ITALIA  Sinonime: Pirovano 65.170 g/l. Strugurii sunt mari sau foarte mari (ca la Afuz-Ali).3 . din care producţie marfă 83 . La Staţiunea de Cercetări Greaca. SO4. pe tipul 5 sau 6. Soiul Italia a fost adus la noi în ţară după 1960.2.6 kg. numai în condiţii de irigare. Guyot şi cordonul dublu genevez (G. prin selecţie clonală s-a obţinut clona Italia-25Gr omologată în anul 1984. capul înălţat Dr. Formele de conducere recomandate. Acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri 165 .10. altfel soiul este predispus la mărgeluire. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este de 2 .5.5 . Dezmugurire pufoasă. de culoare galbenă-ambră. Frunzele tinere sunt scămoase pe faţa superioară şi puternic pufoase pe cea inferioară. ovoidal. codul ampelometric 036 . sensibil la secetă. soluţie 40 mg/l la 10 zile după înflorit. -18C). ovoidale. La noi în ţară se cultivă pe cca 2. . verde-albicioasă.8 g/l H2SO4.). pârga strugurilor se declanşează la începutul lunii august. sarcina la tăiere 16 . perioada 10 .D. sinusul peţiolar închis. Frunza adultă este mare (18 . 57 . Muscat de Italia. din sortimentul mondial. La recoltare şi transport. cu striuri de culoare brună pe partea însorită. Boabele mari (5. procesul de maturare decurgând lent.  Variaţii şi clone. albe şi gust de muscat. Producţiile de struguri care se realizează la acest soi sunt mari de până la 20 t/ha. la maturarea deplină boabele capătă o culoare slab-roz. în medie de 23.7 t/ha.200 zile) şi cerinţe mari faţă de temperatură. Fertilitate mijlocie.68. până la sfârşitul lunii septembrie (epoca VI). Se recomandă extinderea pe Terasele Dunării. Soi viguros. Maturarea strugurilor este târzie. Realizarea producţiilor mari de struguri este asigurată.0. pentalobată.5.8 kg. iar aciditatea rămâne echilibrată. soluri fertile şi cu umiditate asigurată.6.25 % şi scurtarea vârfului inflorescenţelor. Florile hermafrodite normale. Pulpa bobului este crocantă şi cu gust discret de muscat. cu nuanţe roz. sensibil la atacul acarienilor şi moliilor strugurilor.  Caracterele ampelografice. peros pe faţa inferioară. Italia poate fi considerat ca fiind unul din cele mai valoroase soiuri pentru struguri de masă. Rezistenţe biologice: toleranţă slabă la ger (-14C . soiul fiind autofertil.20 IV. În timpul vegetaţiei sunt necesare efectuarea operaţiunilor în verde ca: plivitul lăstarilor sterili în proporţie de 20 . Rezultatele cele mai bune le dă în podgoriile din sudul ţării. în Dobrogea. Necesită portaltoi viguroşi (Kober 5 BB.85 %. A fost creat în Italia de către amelioratorul Antonio Pirovano în anul 1911.4.5. Fenofazele de vegetaţie: dezmugurire mijlocie. foarte sensibil la mană şi oidium. lacşi. 140 Ru).  Cerinţele agrotehnice. se obţine apirenia strugurilor în proporţie de 100 %. cu o soluţie care conţine 200 mg/l streptomicină.  Origine. acoperită cu un strat subţire de pruină. Prin tratamentul inflorecenţelor în plină înflorire. K2O .18 ochi/m2. . Strugurii se comportă bine la păstrare. prin programul de dezvoltare a viticulturii.5 . P2O5 . puternic gofrat.70 % din lăstari sunt fertili şi productivitate mare. Această clonă foarte valoroasă este mai bine adaptată la condiţiile climatice ale ţării noastre şi asigură producţii mari de struguri. Limbul frunzei de culoare verde-intens. S-a urmărit obţinerea unui soi pentru struguri de masă cu boabe mari. cu perioadă lungă de vegetaţie (190 .

conici. fapt de care trebuie să se ţină seama la alegerea polenizatorilor. Pulpa cărnoasă. în a doua parte a lunii august. menţionăm: ciupitul lăstarilor înainte de înflorit şi polenizarea suplimentară. cu aspect bronzat si acoperite cu scame rare. Soi viguros. 66 . Fertilitate bună 52 . epoca VI . iar aciditatea se menţine ridicată 5.VII. Meiază şi mărgeluieşte puternic.  Însuşirile tehnologice. peros pe faţa. deoarece lăstarii fertili se formează pe nodurile 7/8. crocantă. La altoire sunt recomandaţi portaltoii cu vigoare mai slabă. în unele centre viticole din sudul ţării (Oltenia. de provenienţă franceză. Se presupune că ar fi un hibrid la care a participat ca genitor unul din soiurile aparţinând sortogrupului Panse.5.12 ochi.în Franţa. Frunza adultă de mărime mijlocie (13 . Panse jaune. De asemenea.6. care să-i tempereze creşterile vegetative puternice şi fenomenele de meiere şi mărgeluire (41 B. soiul fiind steril. pentalobată.  Zonare. Bobul mare (3. cuneiformă. frunzele tinere de la vârful lăstarului sunt lucioase. Greaca. Pedunculul lung de 4 . închise cu lumenul ovoidal. oval. Algeria.5 cm şi semilemnificat. cu numeroase striaţii pe margine. uniaripaţi sau biaripaţi. Limbul frunzei de culoare verde-pal.20 IV).8 g/l H2SO4. în Grecia.150 g/l). Pârga începe târziu.  Caracterele ampelografice. Maturează strugurii foarte târziu. Dezmugurire slab-scămoasă. Acumulează cantităţi mici de zaharuri (130 . cu pieliţa groasă. Italia.15 cm lungime). Sinusurile laterale sunt adânci. fosfatice şi potasice şi la irigare. Cu rezultate bune se cultivă de multă vreme. din cauza constituiţiei anormale a florilor.  Cerinţele agrotehnice. Riparia gloire.7 6. cu gust acrişor.8 g). Lăstarii sunt striaţi. Sarcina care se lasă la tăiere este de 15 . Strugurii sunt însă foarte aspectoşi. în centrul viticol Cricov. Dobrogea).12 t/ha. iar cele inferioare deschise. Reacţionează puternic la fertilizarea cu doze sporite de îngrăşăminte chimice. de culoare verdemonoton. putregaiul cenuşiu al strugurilor şi la moliile strugurilor. de culoare galbenă-verzuie. acoperită cu un strat gros de pruină. Floarea hermafrodită funcţional femelă. În anii călduroşi. cu temperaturi mai ridicate în perioada înfloritului şi toamne lungi. din podgoria Dealul Mare. Italia. Nu se prevede extinderea soiului Bicane în cultură.250 g). soiul Bicane produce mult. SO4-4). Strugurii mari (170 .17 ochi/m2. mai rar la sfârşitul lunii septembrie. Pentru asigurarea polenizării se plantează în amestec biologic cu soiurile Afuz-Ali. Raisin de Notre Dame .  Origine. Bicane dă producţii mijlocii de struguri 10 . BICANE  Sinonime: Chasselas Napoleon. asimetrică.55 % din lăstari sunt purtători de rod şi productivitate ridicată. Guyot cu verigi lungi de rod de 10 .5. rezistenţi la transport şi cu durată lungă de păstrare peste iarnă. La noi se cultivă pe suprafeţe restrânse. capul înălţat Dr. Rezistenţe biologice: toleranţă mijlocie la ger (-18C) şi la secetă. Precoce. Este răspândit în cultură mai mult în ţările viticole din Asia Mică.  Însuşirile agrobiologice. după modul cum leagă florile. iar maturarea deplină se realizează la începutul lunii octombrie. Dezmugurire mijlocie (15 . de culoare verde-roşietică. unde este autorizat pentru cultură (plantare). nearomată. Se pretează la conducerea pe tulpini semiînalte.5 . Sămânţa este mare. în scopul diminuării fenomenelor nedorite de meiere şi mărgeluire a strugurilor. Greaca. rezistenţă bună la oidium. mai rar trilobată cu lobul terminal uşor alungit şi mucronul ascuţit. Ca operaţiuni în verde recomandate. înfloritul se declanşează târziu. inferioară.1900C temperatură utilă). cu boabele aşezate mai rar sau mai des pe ciorchine. cu perioadă lungă de vegetaţie (peste 190 zile) şi pretenţios faţă de temperatură (1800 .10. Xenia care maturează strugurii în aeeaşi perioadă de timp. cu dinţii lungi ascuţiţi ca la Riesling italian. deoarece este depăşit prin producţii şi calitate de soiurile Italia. cele superioare. Soi foarte vechi.

Coardele toamna. 5. Se remarcă prin productivitate foarte ridicată. rezistenţi la transport şi la păstrare. culoare verde monoton şi cu dinţii mari. pe tipul 5 sau 6. strugurii mari şi aspectoşi. Pieliţa groasă. târziu. Are nevoie de portaltoi viguroşi (SO4. cu nuanţe cafenii. 140 Ru. deoarece strugurii sunt foarte mari. bună la secetă. Dezmugureşte târziu. culoare galbenă-verzuie şi acoperite cu un strat gros de pruină. pulpa cărnoasă. Floarea hermafrodită normală. prin hibridarea sexuată controlată a soiurilor Bicane x Afuz-Ali (GORODEA GR.  Însuşirile agrobiologice. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1970. cu gust acrişor.5. care să permită prelungirea perioadei de consum a strugurilor în stare proaspătă. Lăstarii viguroşi. Productivitatea este însă ridicată.5 g/l H2SO4. Strugurii sunt mari şi foarte mari (până la 650 g). iar maturarea strugurilor se realizează în primele zile ale lunii octombrie (epoca a VI-a). Xenia şi Tamina. Se remarcă prin mărimea şi aspectul foarte frumos al strugurilor. Strugurii sunt foarte aspectoşi.6 . Boabele mari (6. adaptat mai bine la condiţiile noastre climatice.  Caracterele ampelografice. Dintre creaţiile valoroase. asemănătoare cu cele de la soiul Bicane. glabru pe ambele feţe. pentalobată.2. tăiere în verigi lungi de rod. în epoca a VI-a. SELECT  Origine. Dezmugurire glabră. pe Terasele Dunării şi cele din Dobrogea. crocantă. toleranţă la ger.  Însuşirile agrobiologice. uşor striaţi.190 zile). Rezultate bune s-au obţinut în centrul viticol Greaca. cu rahisul uşor răsfirat şi flexibil. ovale.35% lăstari fertili. Boabele mari (2. din judeţul Giurgiu. cilindro-conici. soiul fiind autofertil. GREACA  Origine. nu este atacat de molii.9 7. cu sinusurile laterale adânci şi închise. Floarea hermafrodită normală. Pulpa semicrocantă.11. Lăstarii de vigoare mijlocie. Soi foarte viguros.11. cuneiformă.2 seminţe mari. CREAŢIILE NOI DE SOIURI PENTRU STRUGURI DE MASĂ CU MATURARE TÂRZIE În programul de ameliorare a viţei de vie au existat preocupări pentru formarea unui sortiment de soiuri autohtone cu maturare târzie a strugurilor. sinusul peţiolar în formă de V deschis. Strugurii sunt foarte mari (450 . SC 71). soiul fiind autofertil. A fost obţinut prin hibridarea sexuată controlată a soiurilor Bicane x Chasselas doré. A fost creat la Staţiunea de Cercetări Viticole Greaca. Soiul Select a fost introdus în centrele viticole din sudul ţării.200 zile) şi fertilitate redusă. Producţiile de struguri sunt mijlocii 15-16 t/ha. Roz românesc. elastică. iar cele inferioare slab marcate. Frunza adultă de mărime mijlocie. pârga începe pe la sfârşitul lunii august. Guyot. Greaca. după 20 VI. capătă o culoare maro-deschis (alunie). numai 40 % din lăstari sunt fertili. Sarcinile la tăiere sunt mijlocii 15-17 ochi/m2. nearomată. cu 3 sau 5 lobi. care au fost introduse în cultură avem: Select.).  Caracterele ampelografice. Rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-18C . ascuţiţi.  Zonare. durată lungă de conservabilitate pe butuc. Limbul frunzei este plan. Maturează strugurii târziu. pe tipul 5 sau 6. în formă de U. în a doua parte a lunii aprilie.11.-20C). de către VASILE DVORNIC la catedra de Viticultură a Institutului Agronomic din Bucureşti. . . cu perioadă lungă de vegetaţie (190 . Dezmugureşte târziu. culoare verde-monoton pe toată lungimea lor. rozeta de culoare albă-verzuie. nearomat. cuneiformă. 5. iar aciditatea este echilibrată 4. Acumulează puţine zaharuri (125 . înfloritul se declanşează de asemenea. cu mezofilul subţire şi dinţii unghiulari. aripaţi uneori rămuroşi şi lacşi. forma de conducere . Soi cu vigoare mijlocie şi perioadă lungă de vegetaţie (180 . 30 . cu sinusurile laterale superioare foarte adânci şi închise. cu rozeta de culoare verdecafenie. Frunzele tinere sunt glabre. Dezmugurire cu scame dese sub formă de pâslă. Limbul frunzei este uşor gofrat.capul înălţat Dr.  Însuşirile tehnologice. bobul conţinând 1 . în a doua parte a lunii 67 .5. Frunza adultă de mărime mijlocie spre mare. sinusul peţiolar deschis.1. Nu se prevede extinderea lui în cultură.2 g).5 g) ovale de culoare galbenă-verzuie.140 g/l). de culoare verde-cafenie. Fertilitate slabă.570 g). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1979. oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor.

Murfatlar şi pe Terasele Dunării).  Cerinţele agrotehnice. timp de 3 . iar maturarea deplină în a doua parte a lunii septembrie. Sarcina la tăiere recomandat_ este de 14 . Ostrov. Lăstarii viguroşi. Se remarcă prin rezistenţă la ger şi durată îndelungată de păstrare a strugurilor. În plantaţii se conduce pe tulpini semiînalte. soiul fiind autofertil. pârga strugurilor la începutul lunii august.155 g/l).3.5 . Bobul mare (5. cu pieliţa groasă.VI. Strugurii sunt de mărime mijlocie (265 g în medie). scurtarea vârfului inflorescenţei cu o treime din lungimea sa. iar maturarea strugurilor se realizează în primele zile din luna octombrie. cu elemente lungi de rod (coarde de 14 . ovoid. Terasele Dunării. din care producţie marfă 85 %. -22C). Floarea hermafrodită normală. ceea ce-i conferă o rezistenţă bună la ger. Guyot. capul înălţat Dr.0 g/l H2SO4. Maturează lemnul lăstarilor foarte bine. Guyot cu verigi de rod lungi de 8 . Acumulează puţine zaharuri în struguri (125 . de culoare albă-gălbuie ca ceara. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 . Strugurii sunt rezistenţi la transport şi se pretează la păstrarea îndelungată peste iarnă în depozite. cu rozeta de culoare verdegălbuie.  Zonare. neregulaţi. sinusul peţiolar deschis. 68 . Dezmugurire scămoasă.  Cerinţele agrotehnice. Nu se prevede extinderea sa în cultură.20 IV). cu perioadă lungă de vegetaţie (180 190 zile) şi cerinţe ridicate faţă de temperatură. Producţiile de struguri sunt foarte mari. mai rar rămuroşi. . Pulpa cărnoasă. pentalobată. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1983. în formă de liră. pe tipul 5. Limbul frunzei este gros. XENIA  Origine. A fost creat la Staţiunea de Cercetări Viticole Greaca. SO4-4. S-a introdus în cultură în podgoriile din sudul ţării (Greaca. cu aromă superficială de muscat. conici. de culoare verde-cafenie.7 t/ha. Forma de conducere a viţelor în plantaţii este capul înălţat Dr. neted.16 ochi). SO4. însorite. Kober 5 BB.5 luni. unde dă cele mai bune rezultate. Ostrov. înfloritul în prima parte a lunii iunie. mană. cu dinţii rotunjiţi.11. pentru consum în stare proaspătă şi păstrare peste iarnă. LUMÎNARE ZAMFIRIŢA). Cantităţile de zaharuri acumulate în struguri sunt mijlocii (150 .5 . uşor suculentă. cu vârful scămos. Murfatlar.10 ochi.. bi şi trifurcaţi. Are afinitate bună la altoire cu portaltoii 140 Ru şi Kober 5. cu sinusurile laterale foarte adânci şi închise. în jur de 4 g/l H2SO4. Strugurii sunt rezistenţi la transport şi la păstrare. Reacţionează pozitiv la operaţiunile în verde: normarea ciorchinilor pe butuc după scuturarea florilor. Portaltoii recomandaţi: 140 Ru. . Soiul Greaca completează şi diversifică conveierul varietal existent al soiurilor cu perioadă de maturare târzie şi foarte târzie a strugurilor. prin hibridare controlată a soiurilor Bicane x Muscat de Hamburg (GORODEA GR. oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor (asemănătoare soiului Afuz-Ali).  Caracterele ampelografice. din care producţia marfă 80 %. uniaxiali. Producţiile de struguri care se obţin sunt mijlocii 16 -18 t/ha. pârga începe după 25 VII.167 g/l). acoperită cu un strat gros de pruină. Xenia completează conveierul varieral al soiurilor târzii de masă. 55 .0 m) şi la operaţiunile în verde ca: plivitul lăstarilor sterili în proporţie de 25 . iar aciditatea este echilibrată 4. ferite de îngheţuri puternice.17 cm lungime). Fertilitate şi productivitate mijlocie. iar aciditatea totală rămâne echilibrată.15 ochi/m2. Soi foarte viguros.60% lăstari fertili. în medie 23.3 g). cu circa o săptămână mai devreme decât soiul Afuz-Ali (epoca V-VI). Dealul Mare.  Însuşirile agrobiologice. respectiv de 40 ochi/butuc. bună la secetă.3. Necesită amplasamente cu pante sudice. Maturează strugurii odată cu soiul Italia sau cu o săptămână mai târziu (epoca VI-VII). S-a introdus în podgoriile: Greaca.  Însuşirile tehnologice. Dezmugurire mijlocie (15 .  Însuşirile tehnologice. prin lăsarea unui strugure pe fiecare lăstar fertil. Rezistenţe biologice: bună la ger (-20C .  Zonare.5. Soiul reacţionează bine la distanţe mari de plantare între rânduri (2. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este îndelungată. orbiculară.aprilie. Rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-18C). ciupitul lăstarilor fertili în preajma înfloritului.30 %. 5. la boli şi dăunători (asemănătoare cu soiul Muscat de Hamburg). Realizează maturarea strugurilor în epoca V . cârcei lungi.

conici. 69 .15 ochi/m2. verde-intens. Soi creat tot la Staţiunea de Cercetări Viticole Greaca. din aceeaşi genitori: Bicane x Muscat de Hamburg (GORODEA GR. iar maturarea se realizează târziu la sfârşitul lunii septembrie începutul lunii octombrie. acoperite cu scame rare spre vârf.90 %.40 g/l H2SO4. TEST 1. Soi foarte viguros. 8. pulpa cărnoasă şi densă. înfloritul se declanşează după 10 VII. Descrieţi soiurile pentru struguri de masă cu maturare târzie. Guyot cu 4 verigi lungi de 8 ochi.5 g). 7. care să prelungească perioada de consum a strugurilor în stare proaspătă.4. sferice-uşor ovale. soiul fiind autofertil.  Caracterele ampelografice. Maturarea strugurilor în epoca V . Precizaţi particularităţile de cultură ale soiurilor pentru struguri de masă. aspectoşi şi păstrare îndelungată peste iarnă.15 aprilie. în formă de liră. Descrieţi soiurile pentru struguri de masă cu maturare mijlocie. inclusiv creaţiile noi româneşti. bună la boli şi dăunători (asemănătoare cu a soiului Muscat de Hamburg). cu pieliţa groasă.  Însuşirile tehnologice. Reacţionează puternic la operaţiunile în verde ca: scurtarea vârfurilor inflorescenţelor şi normarea ciorchinilor.  Însuşirile agrobiologice. Forma de conducere în plantaţii este capul înălţat Dr. pentalobată. Dezmugurire mijlocie.5 luni peste iarnă. inclusiv creaţiile noi româneşti. ascuţiţi. TAMINA  Origine.3 t/ha. dinţii lungi şi ascuţiţi. Acumulează cantităţi mici de zaharuri (120 . Ce se înţelege prin conveier varietal şi geografic al soiurilor pentru struguri de masă? 4. Rezistenţe biologice: bună la ger (-20C).55 % lăstari fertili) şi productivitate ridicată. din care producţie marfă 86 . cu rozeta de culoare verde-intens. prin lăsarea unui ciorchine pe fiecare lăstar fertil. Are afinitate bună la altoire.  Zonare. Frunza adultă este mare (18 . 3. Strugurii sunt mari şi foarte mari (400 g în medie). Dezmugurire uşor scămoasă.11. Cum se clasifică soiurile de viţă de vie pentru struguri de masă? 6. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1984. pârga strugurilor în a doua parte a lunii august. pufos pe faţa inferioară şi cu dinţii lungi. Producţiile de struguri care se obţin sunt mijlocii 16. Boabele mari (6. inclusiv creaţiile noi româneşti. Limbul frunzei este gros.4.5. Care sunt zonele de cultură a soiurilor pentru struguri de masă în România? 5.). încărcătura la tăiere 14 . cu sinusurile laterale superioare foarte adânci şi închise. iar aciditatea este echilibrată 3.90 . orbiculară. Frunzele tinere au mezofilul încreţit. 3 . cu creşteri vegetative puternice. Strugurii sunt foarte rezistenţi la transport şi se păstrează timp îndelungat. Care sunt caracteristicile biologice şi tehnologice ale soiurilor pentru struguri de masă? 2. între 10 . aromă fină de muscat.135 g/l). sinusul peţiolar deschis.VI. Floarea hermafrodită normală. pe tipul 5.190 zile) şi cerinţe ridicate faţă de temperatură. şi colab. Descrieţi soiurile pentru struguri de masă cu maturare extratimpurie şi timpurie.  Cerinţele agrotehnice. pe portaltoii: SC 26. Fertilitate bună (50 . Perioadă lungă de vegetaţie (180 . în scopul completării conveierului varietal cu soiuri târzii. aripaţi. Se remarcă prin struguri mari. Tamina a fost introdus în podgoriile din Dobrogea şi cele de pe Terasele Dunării.19 cm lungime). de culoare roşie-violacee. iar cele inferioare superficiale şi închise. Lăstarii de culoare verde-cafenie.0 18. SO4 şi 140 Ru.

Această însuşire se urmăreşte în prezent şi la soiurile pentru struguri de masă. folosită în Spania. Portaltoii recomandaţi sunt cei cu perioadă mai scurtă de vegetaţie şi vigoare mijlocie (41 B. datorită stagnării procesului de dezvoltare a embrionului. consumul lor fiind mai igienic. formarea boabelor strugurilor se realizează partenocarpic sau stenospermocarpic.C. spre sfârşitul verii. determinată de incompatibilitatea organică sau de sterilitatea gametofitică ori zigotică. PARTICULARITĂŢILE BIOLOGICE ALE SOIURILOR APIRENE La soiurile apirene. care să favorizeze acumularea zaharurilor în struguri şi să imprime precocitate. -12C). În ultima vreme. bogate în carbonaţi. Maturarea strugurilor se realizează devreme. 6. Boabele se desprind cu uşurinţă de pe pedicele.5. PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ Soiurile pentru stafide se cultivă în arealele geografice cu resurse heliotermice ridicate. Inflorescenţele care se formează sunt lungi (25 30 cm) şi cu tendinţă de filare.) la soiul Sultanina cu rezultate foarte bune. deoarece consumatorii preferă tot mai mult strugurii fără seminţe. apirenia interesează şi la soiurile pentru struguri de vin. Lăstarii au vigoare mare de creştere. însă funcţional mascule (androdine). în sensul că. ca: plivitul lăstarilor 70 . Sunt indicate solurile permeabile. Cipru etc. practicat în ţările mediteraneene. valorile I. > 2. iar procesul de stafidire a boabelor începe pe butuc.1. Soiurile apirene de provenienţă asiatică sau mediteraneană sunt de zi scurtă şi perioadă lungă de vegetaţie. Aduse în zonele cu climat temperat-continental din Europa. cu braţe scurte de 40 . Strugurii acumulează cantităţi mari de zaharuri. Ca urmare. Cercetările întreprinse de către embriologul japonez Y. au arătat că este vorba de o falsă fecundare: lipseşte din proces dubla fecundare. OINUE (1925) la soiul Sultanină. practicat în California (cordonul Californian) şi Australia. de aceea. soiurile pentru stafide necesită aplicarea unor operaţiuni în verde şi tratamente cu substituenţi hormonali. În perioada de vegetaţie. pergola. Diferenţierea mugurilor de rod se face şi pe copili. Rezistenţa la ger este foarte slabă (-10 . .30 cm înălţime).CAPITOLUL VI SOIURILE DE VIŢĂ DE VIE APIRENE Apirenia sau lipsa seminţelor în boabele strugurilor este o însuşire biologică valoroasă a soiurilor pentru stafide. însuşire tehnologică importantă pentru prepararea stafidelor. a fost experimentată cortina dublă geneveză (G. cea de-a doua celulă generativă degenerează înainte de a se uni cu nucleul secundar al sacului embrionar. În ţara noastră în podgoria Ostrov. Formele de conducere adecvate: vasul evazat pe semitulpină (20 .D. cu polenul fertil. în sensul că vegetaţia prelungindu-se până toamna târziu nu reuşesc să diferenţieze decât un număr foarte mic de muguri cu rod. Aceste procese se datoresc lipsei totale sau parţiale a procesului de fecundare a florilor.H. încât lăstarii cu rod apar pe nodurile 5/7 sau 7/8 a coardei. Fercal). cu scopul de a se mări randamentele la prelucrarea strugurilor (vinificare). Florile sunt aparent hermafrodite normale. Boabele strugurilor se dezvoltă partenocarpic şi rămân foarte mici (cazul soiului Corinth) sau stenospermocarpic cu un început de fecundare şi formarea unor rudimente de seminţe rămase nedezvoltate. cu textură uşoară. încât aceştia pot fi folosiţi la tăiere. au rezistenţă mare la secetă.2. Sicilia. cordonul speronat pe semitulpină. SO4-4. soiurile pentru stafide sunt cultivate numai în zonele geografice cu climat călduros. Rezultatul – vegetaţie luxuriantă şi rodire slabă. 6. sau. ele îşi modifică profund relaţiile dintre creştere şi rodire. în epocile II-III şi chiar epoca I (soiul Delight).50 cm (formă denumită "en goblét"). diferenţierea mugurilor de rod se face târziu. În schimb.

cu strugurii mari şi cu rudimente de seminţe rămase nedezvoltate în boabe (sortogrupul Sultanină). Bobul sferic. cu pieliţa subţire. cu marginile violacei. care se desprind cu uşurinţă de pedicele (sortogrupul Corinth) şi acumulează cantităţi mari de zaharuri. Ruby Seedless) tratamentul cu gibereline se aplică numai după legarea florilor.  Însuşirile agrobiologice. cca 60 % din lăstari sunt fertili. Australia. imediat după apariţia inflorescenţelor.în Grecia. Pedunculul lung. Provine din Grecia istmul .1. la 7 . de la dezmugurit şi până la maturarea strugurilor necesită 100 . Are nevoie de multă căldură şi de insolaţie. pulpa zemoasă. există un sortogrup Corinth: Corinthul negru este soiul sintetic. cel mai valoros. care se cultivă pe suprafeţe mari în Grecia. Beauty Seedless. În afară de soiurile vechi pentru stafide. cu boabe mici aşezate des pe ciorchine. cuneiformă. pe tipul 5. arămii. boabe mărunte şi creşteri vegetative slabe.  Caracterele ampelografice. încât strugurii au gustul răcoritor. De fapt. Corinto nero. au fost create şi altele noi. Australia. În cazul soiurilor stenospermocarpice (Perlette. cu strugurii lungi şi mari. pe care se lasă la tăiere 71 . cum sunt: Delight. Strugurii sunt lungi.în Italia. înainte de înflorit. cu strugurii mici sau mijlocii.40 ppm. Florile aparent hermafrodite normale. 6. iar maturarea deplină se realizează între 10 şi 25 VIII.10 zile. tipice pentru stafide. concentraţie 20 . care s-au extins în cultură în California.în Franţa. când 90 % din florile din inflorescenţe sunt deschise. mai puţin în Turcia. Fertilitate mijlocie. sinusul peţiolar închis. Frunzele tinere sunt pufoase.în California. Acumulează cantităţi mici de zaharuri şi păstrează în boabe o aciditate echilibrată. Forma de conducere a viţelor în plantaţii este vasul evazat cu braţe scurte.10 zile după al doilea. Fiesta şi altele. 6. Raisin de Corinth sau Corinthnoire .5. funcţional mascule. semierbaceu.3.  Origine. Boabele încep să se stafidească pe butuc. folosirea giberelinelor se face după următoarea tehnologie: primul tratament. plăcut pentru consum. pentalobată. Cipru.  soiuri apirene pentru stafide şi consum în stare proaspătă. CORINTH NEGRU  Sinonime: Staphidampelos sau Passa Staphis . stropitul inflorescenţelor cu gibereline. uşor gofrat şi cu tendinţă de răsucire (revolut). după legarea florilor la 5 .  soiuri apirene noi pentru consumul strugurilor în stare proaspătă sau pentru industrializare (fabricarea gemurilor. mai rar trilobată. Ruby Seedless. SOIURILE APIRENE PENTRU STAFIDE Soiurile vechi pentru stafide aparţin la două sortogrupuri: sortogrupul Corinth. verde-albicioasă. cu soluţie în concentraţie de 10 ppm. Sinusurile laterale sunt deschise superficiale şi înguste. bronzate. cu strugurii mici sau submijlocii. concentraţie până la 100 ppm. compoturilor). Limbul frunzei de culoare verde-intens. Lăstarii sunt puternic striaţi. California. scămos pe faţa inferioară. soiurile apirene se împart în trei grupe:  soiuri apirene vechi. gros. Perlon. pentru stimularea creşterii boabelor. al treilea tratament. boabele foarte mici. de culoare verde-cafenie. sortogrupul Sultanină. mărimea boabelor şi potenţialul de acumulare a zaharurilor.în Australia. cilindrici. Dezmugureşte şi înfloreşte devreme. unde se cultivă din antichitate. ciupitul lăstarilor. Dezmugurire pufoasă.sterili. În California.130 zile. Passolina sau Passerina nero . Panariti . neagrăviolacee. al doilea tratament. pe partea însorită. Chile şi alte ţări. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 cm lungime în medie). pârga strugurilor începe încă din prima parte a lunii iulie. Se presupune că ar fi o mutaţie vegetativă rezultată din soiul vechi grecesc Liatiko. dulceţurilor. boabe mijlocii şi creşteri vegetative puternice. Soi foarte precoce. Flame Seedless. cu struguri mari şi foarte aspectoşi. bogată în zaharuri şi cu gust aromat.5. CLASIFICAREA SOIURILOR APIRENE În funcţie de gradul de apirenie. Zante Currant sau Currant grape . 6. uneori deschis în formă de liră.Corinth.

Aceasta. mijlocie la oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. Corinthul negru ocupă 35% din suprafaţa viticolă. Strugurii acumulează cantităţi 72 .  Însuşirile tehnologice. Din această formă de conducere sunt reduse creşterile vegetative în proporţie de 57 . Australia.D. bună la secetă. glabru pe ambele feţe. din cauza creşterilor vegetative puternice. cu distanţele de plantare între rânduri de 3. cca 350.  Însuşirile tehnologice. Pulpa cărnoasă. Chile. Este un soi foarte vechi de provenienţă asiatică.60 m şi între viţe pe rând de 1. Din strugurii de Corinth negru se obţin cele mai fine stafide. concentraţia soluţiei 100 mg/litru.cepi de 3 . Floarea aparent hermafrodită normală.4 t/ha. 6. La noi în ţară. iar în California şi Australia 8 .D. 15 . înfloritul se declanşează uneori începând de la 16 .III. alteori mai lată. Pedunculul este lung. ovoidal.4 ochi. Sultanina albă maturează strugurii în epoca II . timp în care mai mult de jumătate din boabe sunt stafidite. ovale. încât boabele se desprind împreună cu ele foarte uşor de pe ciorchine.C. funcţional masculă.40 % lăstari fertili. din Podişul Anatoliei – vechea Persie (actualul Iran).5 . În condiţiile secetoase din Dobrogea. În California 80% din producţia de stafide o dă soiul Corinth negru. pe tipul 5. cunoaşte cea mai lungă răspândire în cultură. uneori mai lungă.). iar sinusul peţiolar este închis. culoare cafenie-roşcată pe partea însorită.  Caracterele ampelografice.8/0. Sin pu tao – în China. cu meritale lungi.U. Sinusurile laterale sunt superficiale şi înguste. Africa de Sud. subţire şi erbaceu (foarte fragil).6 m. variabilă ca formă.5. Pedicelele lungi. trilobată sau pentalobată. cu rozeta de culoare verdegălbui.3500C temperatură activă.64 %.  Origine. SC 2). Frunzele tinere sunt puternic gofrate şi lucioase. Corinthul negru. în prima decadă a lunii aprilie. Peloponezul fiind regiunea cea mai mare producătoare de stafide. sau coarde lungi de 12 .  Însuşirile agrobiologice. SULTANINĂ ALBĂ  Sinonime: Kiş-Miş alb sau Sultani – în ţările din Asia Mică şi Mijlocie. Boabele de mărime mijlocie (10 – 15 mm în diametru). pârga deplină se realizează între 15 şi 30 august. În California şi Australia se practică formele de conducere în cordon bilateral pe tulpini înalte. subţiri şi fragile. Randamentul în stafide este de 10 . Se recomandă C. sporeşte fertilitatea soiului şi se realizează producţii foarte mari de struguri. Frunza adultă este mare (18 – 20 cm lungime). care asigură producţii mari de struguri. Thompson Seedless – în California. cilindro-conici. Soi cu perioadă lungă de vegetaţie (190 . Dintre toate soiurile apirene.  Zonare.C. Dezmugurire lucioasă. maturează strugurii în epoca a II-a. nearomată.2. Nu rodeşte pe copili. cu ramificaţiile secundare uneori mai dezvoltate încât devin rămuroşi. Limbul frunzei de culoare verde-pal. GALET.G. colorate în galben ca ceara şi acoperite cu un strat fin de pruină. Recoltarea se face la cca 20 de zile după realizarea maturării strugurilor. numai 30 .18 t/ha prin conducerea în cortină dublă geneveză (G. nu sunt condiţii climatice favorabile pentru cultura soiului Corinth negru.5 t/ha în cazul vasului evazat şi capul înălţat Guyot pe semitulpină.D. crocantă. Tăierea se face în cordiţe de 5-7 ochi. înainte de înflorit. cu mucronii ascuţiţi. Lăstarii viguroşi. iar în Australia 11%.12 t/ha.).000 ha (P. în podgoria Ostrov au fost experimentate formele de conducere Guyot pe semitulpină şi cortina dublă geneveză (G. Sultanina reacţionează foarte puternic la fertilizarea organică şi chimică. Forma de conducere a viţelor în plantaţii folosită în ţările mediteraniene este vasul evazat pe semitulpină. Reacţionează bine la tratamentul cu gibereline. mari 300 – 400 g.20 q/ha.A. slab gofrat. În timpul vegetaţiei se recomandă fertilizarea foliară.14 ochi. Are nevoie de portaltoi care să-i favorizeze precocitatea (SO4-4. de până la 18 t/ha. La noi în ţară. fără îngrăşăminte cu azot.20 mai. În Grecia. striaţii fine. de 600 . plafonul minim pentru umiditate fiind de 50 % din I. folosiţi la producerea stafidelor şi pentru consum în stare proaspătă.700 g/kg. 41 B. Producţiile de struguri sunt mici: în Grecia 3 . Dezmugureşte devreme. deoarece strugurii sunt mari şi foarte aspectoşi. Rezistenţe biologice: slabă la ger (-15C) şi la mană. în funcţie de formele de conducere a viţelor în plantaţii: 2. Este foarte viguros şi cu fertilitate slabă. Producţiile de struguri sunt mijlocii. cu rudimente de seminţe verzi rămase nedezvoltate. Prin procesul de stafidire se ajunge la concentraţii foarte mai de zaharuri. a solului.200 zile) şi cerinţe mari faţă de căldură: 3200 . irigarea asigură producţii mari de struguri. cu macroelemente şi microelemente. 1990). Strugurii sunt lungi (20 – 25 cm).

striaţi. Rezistenţe biologice: sensibil la ger (-16C .  Însuşirile agrobiologice. De asemenea.160 g/l). Sultanina albă se cultivă în Grecia. în primul rând în California. Producţiile care se obţin sunt mijlocii. De la dezmugurire şi până la maturarea strugurilor are nevoie de 100 . durata de păstrare în depozite frigorifice este scurtă.OLMO.6. glabru pe ambele feţe şi de culoare verde-pal. Forma de conducere recomandată este cordonul bilateral. unde deţine circa o treime din suprafaţa viticolă.  Caracterele ampelografice. între 12 şi 17 t/ha. scurtarea vârfului ciorchinelui. cuneiformă. Strugurii sunt folosiţi la pepararea stafidelor sau pentru consum în stare proaspătă. Floarea aparent hermafrodită normală.  Zonare. Soi viguros. iar aciditatea este echilibrată (4. 1936). Soiul este predispus la mărgeluire. atacat de viespi. din care producţie marfă 85 . Lăstarii sunt viguroşi. Are fertilitate bună. deoarece sunt atacaţi de viespi. nearomată. întreagă. Dezmugurire glabră. compacţi. PERLETTE  Origine. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este însă mică. Vârful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt lucioase şi acoperite cu scame rare. în formă de liră. pe tipul 5. Sinusul peţiolar deschis. tronconici. în medie). Strugurii sunt uniaxiali. 4. funcţional masculă. În afară de soiurile mai vechi (Maria Pirovano. în a doua parte a lunii iulie. în Australia asigură 90 % din exportul de stafide. de culoare albverzuie din cauza stratului gros de pruină. 6. Strugurii acumulează cantităţi mici de zaharuri (140 . Turcia.5 . cu slab început de trilobie sau pentalobie. Franţa şi alte ţări.5. A fost obţinut la Universitatea Davis din California. sferic.165 zile). apoi Argentina. SOIURILE APIRENE PENTRU CONSUMUL STRUGURILOR ÎN STARE PROASPĂTĂ Preferinţele consumatorilor pentru strugurii de masă lipsiţi de seminţe au impulsionat lucrările de ameliorare în direcţia creării soiurilor apirene. În Italia se foloseşte şi cordonul speronat.190 g/l). Bobul mijlociu (2. 73 . . Portugalia.2700C temperatură globală şi 1000 . Face parte din acelaşi sortogrup cu soiurile Delight şi Beauty Seedless. cu perioadă scurtă de vegetaţie (160 . P. cu internodii mijlocii (8 – 13 cm lungime). pulpa cărnoasă. Limbul frunzei este uşor gofrat. Strugurii sunt rezistenţi la transport. desfrunzitul parţial al strugurilor. iar maturarea deplină se realizează începând cu 1 august (epoca a II-a). Perlette).  Însuşirile tehnologice.39 g). deoarece ciorchinele se deshidratează uşor.120 de zile. de culoare verde-deschis.0 g/l H2O4.65 – 5. Frunza adultă este mare (17 – 21 cm lungime). Maturarea lemnului lăstarilor se realizează numai în proporţie de 75 .6. Cipru.90 %. încât gustul este foarte plăcut şi răcoritor.mari de zaharuri (180 . Pedunculul strugurelui şi rahisul rămâne erbaceu (nelignificat). Maturează strugurii timpurii. necesită 2500 . 40 . epoca I. cu elemente mijlocii de rod (cordi_e de 5-6 ochi).1. chiar în urma precipitaţiilor reduse. Sarcina care se lasă la tăiere fiind de 16 . S-a extins în California (provinciile Victoria şi Fresno). Spania.17 ochi/m². de culoare verde-monoton. 6. în ultima vreme au fost obţinute foarte multe soiuri apirene. iar aciditatea rămâne echilibrată.80 % din lungimea lor. crocantă. cu 1/3 din lungimea sa. .2 .5. pârga strugurilor începe devreme. lucioşi.0 g/l H2SO4).1200 ore de strălucire a soarelui. înfloritul se declanşează la sfârşitul lunii mai. Productivitatea soiului este ridicată. prin hibridarea soiurilor Regina viilor x Sultanină albă (H. Dezmugureşte devreme. în prima decadă a lunii aprilie. În acest interval de timp. fisurează foarte uşor boabele ajunse la maturare. Se impune prin timpurietate şi valoarea comercială a strugurilor. de mărime mijlocie (240 – 380 g.50 % din lăstari sunt fertili. În timpul vegetaţiei sunt necesare operaţiunile în verde şi anume: normarea inflorescenţelor pe butuc (în medie 17-18 inflorescenţe). -18C): foarte sensibil la mană. La noi în ţară a fost introdus numai în câteva areale strict delimitate din sudul Dobrogei şi cele de pe Terasele Dunării. Italia.

începând din anul 1985. Limbul frunzei de culoare verde-pal. Soiul Perlette a devenit cosmopolit. Strugurii pot fi folosiţi la producerea stafidelor. cu meritale mijlocii. 6. Greaca. În anii secetoşi.  Însuşirile tehnologice. Lăstarii viguroşi. Maroc şi alte ţări viticole. cu perioadă mijlocie de vegetaţie. în medie 18.2. iar maturarea decurge lent şi se realizează între 15 şi 20 septembrie (epoca a IV-a). Strugurii pot fi folosiţi şi în industria alimentară. prin suprapunerea lobilor. Tămâioasă românească). uşor gofrat. Strugurii sunt lungi (30 – 38 cm). semicompacţi.7. CĂLINA  Origine. gemurilor şi compoturilor. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1985. Bobul mic (1. Peţiolul frunzei este lung (13 – 15 cm). cu polen abundent şi fertil. prin hibridarea sexuată controlată a soiurilor Braghină x Sultanină (MĂRCULESCU M. formarea boabelor făcându-se stenospermocarpic. Franţa. capul înălţat Dr. Chile. acoperită cu un strat fin de pruină. CREAŢIILE ROMÂNEŞTI DE SOIURI APIRENE Sunt destul de recente. La noi a fost introdus în cultură după 1962. deoarece este timpuriu şi foarte productiv. 1987). pentalobată. Pietroasa). păstrarea în depozite frigorifice. Corespunde apireniei de tipul “Sultanină”. orbiculară. 6. OTILIA  Origine. Sinusul peţiolar deschis. roşuviolaceu şi acoperit cu perişori. epoca a IV-a.  Însuşirile agrobiologice. Italia. Strugurii se folosesc pentru consumul în stare proaspătă. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este însă redusă. Se cultivă pe suprafeţe mari în California.4. fiind foarte aspectuoşi şi lipsiţi de seminţe. tăierea în verigi lungi de rod. Producţiile de struguri care se obţin sunt ridicate. Australia.7. pârga strugurilor începe după 1 VIII. Acumulează cantităţi mari de zaharuri. Au fost omologate următoarele soiuri apirene pentru consumul strugurilor în stare proaspătă: Călina. circa o săptămână. soiurile apirene vechi (Sultaniă) şi soiurile apirene nou create.230 g/l aciditate rămâne echilibrată 4. Sarcina care se lasă la tăiere 14 . la fabricarea dulceţurilor.2 % din producţia de struguri pentru masă. cu pedunculul lignificat.7 g). de 220 . Rezistenţe biologice: slabă la ger (-18C). A fost obţinut la Staţiunea de cercetări viticole Drăgăşani.0 . Extinderea sa în cultură este necesară. Guyot pe semitulpină. soiurile autohtone (Braghină. pe tipul 5 sau 6.1. în podgoriile din sudul ţării (Ostrov.  Zonare. 6. Argentina. iar cele inferioare deschise. Pentru obţinerea lor s-au folosit ca genitori. Este primul soi apiren creat la noi în ţară şi introdus în cultură. sensibil la boli şi dăunători. ovoid. A fost obţinut la Staţiunea de Cercetări viticole Pietroasa. Murfatlar.3 t/ha. în prima decadă a lunii aprilie. Israel. SO4-4). peros pe faţa inferioară.5 g/l H2SO4. De asemenea. lipsită de seminţe sau cu rudimente de seminţe rămase nedezvoltate. în formă de U. culoare verde-maronie pe partea însorită. Zonare. Pulpa zemoasă. Otilia şi Centenar Pietroasa. Dezmugureşte devreme. mai valoroase (Perlette).7. Soi foarte viguros. În Chile asigură 3. Se remarcă prin timpurietate şi productivitate foarte ridicată. În plantaţii are nevoie de portaltoi care să-i diminueze vigoarea de creştere (SC2. 74 . Maturează strugurii târziu. mijlocie la secetă. prin hibridarea sexuată intraspecifică dintre soiurile Alphonse Lavallée x Perlette (TOMA OTILIA. Pieliţa subţire.). Frunza adultă este mare. Fertilitate bună şi productivitate mare. Forma de conducere. rămuroşi. cu sinusurile laterale adânci.  Caracterele ampelografice. necesită 2-3 udări. funcţie de gradul de maturare şi de expunerea la soare.15 ochi/m². de culoare roz în diferite nuanţe. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1987. Călina a fost introdus în cultură în regiunile viticole din sudul ţării. mari (250 g în medie). Floarea hermafrodită normală. unde ocupă cca 100 ha. în formă de liră: cele superioare închise.

încât strugurii pot fi folosiţi la prepararea stafidelor.15 VIII). Bobul mic. Frunza adultă este mijlocie spre mică. din care producţia marfă . cu nervurile proeminente. cu sinusurile laterale slab schiţate şi deschise. Dezmugurire scămoasă. cilindroconici. nervurile proeminente şi albicioase.  Însuşirile tehnologice. Soiul Centenar Pietroasa dă rezultate bune în regiunile viticole din sudul ţării. în principal. . Se impune prin timpurietate şi calitatea excepţională a strugurilor pentru prepararea stafidelor. Maturare timpurie a strugurilor. epoca a II-a.5 g/l H2SO4.3 g/l H2SO4. cu rozeta de culoare verdegălbuie. pentalobată. Lăstarii slab viguroşi. perioada 1-10 VIII (epoca I .  Însuşirile agrobiologice. în medie 20. Soi foarte viguros. mai rar trilobată. în medie). elastică şi acoperită cu un strat gros de pruină. acumulează cantităţi mici de zaharuri (130 .  Zonare. în prima parte a lunii aprilie. La maturarea de consum. în formă de V. Floarea hermafrodită. prin hibridarea sexuată a soiurilor: Tămâioasă românească x Perlette (TOMA OTILIA şi ISPAS SOFIA). eliptic. pulpa crocantă. Poate asigura şi disponibilităţi pentru exportul de struguri. rumen pe partea însorită. orbiculară.  Însuşirile tehnologice. La maturarea de consum (1 . Dezmugurire scămoasă.195 g/l zaharuri. Se pretează la conducere în cordon bilateral pe semitulpină.  Însuşirile agrobiologice. semicompacţi.3 . . 75 . cu pruină slabă. lipsită de seminţe sau cu rudimente de seminţe verzi rămase nedezvoltate. Fiind un soi timpuriu. Lăstarii viguroşi. normală morfologic şi funcţional. Dă producţii mari de struguri. Caracterele ampelografice. Prin supramaturare se ajunge până la 190 . Maturarea strugurilor foarte timpurie. Bobul mijlociu. strugurii fiind astfel apţi pentru stafide. formarea boabelor realizându-se stenospermocarpic. biaripaţi. Sinusurile laterale superioare sunt adânci şi deschise. Obţinut la Staţiunea de Cercetări Viticole Pietroasa. Pulpa crocantă. biaripaţi sau triaripaţi. iar aciditatea rămâne echilibrată 4. Strugurii sunt mijlocii spre mici (138 g. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1991. cu pieliţa de culoare neagră-violacee. semicompacţi. cu meritale de lungime mijlocie. încât strugurii sunt foarte plăcuţi din punct de vedere organoleptic. 6. foarte precoce şi cu fertilitate bună (în medie 48 % din lăstari sunt fertili). Dezmugureşte devreme.135 g/l). culoare galbenă-chihlimbarie. dinţii laţi şi ascuţiţi.95 %.  Zonare. –18C). sarcina de rod 38 – 40 ochi/butuc. formarea boabelor realizându-se stenospermocarpic.3. foarte aspectuoşi. Fertilitate bună. în medie de 10. Forma de conducere recomandată este cordonul bilateral pe semitulpină. Rezistenţe biologice: bună la ger (18C). bună la secetă.5 t/ha. iar aciditatea se reduce la 4. roşietice la bază. slabă la boli şi dăunători. normală din punct de vedere morfologic şi funcţional. Pieliţa subţire. sferic uşor ovoid. glabru pe faţa superioară şi scămos pe cea inferioară. Soi cu vigoare slabă de creştere.7 g/l H2SO4. CENTENAR PIETROASA  Origine. Frunza adultă este mare. iar maturarea se realizează în perioada 1 – 15 VIII (epoca a II-a).3.II). Prin supramaturare se ajunge până la 210 g/l zaharuri şi aciditatea scade la 3. pârga strugurilor începe în primele zile ale lunii iulie. iar cele inferioare abia schiţate. Rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-16C . sferic.5 . Producţiile de struguri care se obţin sunt mici. cu rozeta de culoare verdealbicioasă. slabă la boli şi dăunători. conici. Otilia dă rezultate bune în regiunile viticole din sudul ţării.7 t/ha. Floarea hermafrodită. sinusul peţiolar este închis. Portaltoii cei mai indicaţi : SO4-4 sau Kober 5BB. pentru obţinerea producţiilor de struguri timpurii de masă. cu tăiere în verigi mijlocii de rod.4. din care producţie marfă 88 %. iar aciditatea este ridicată (6 g/l H2SO4). strugurii acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri (152 g/l). în arealele cu condiţii favorabile pentru cultura soiurilor apirene. Strugurii de mărime mijlocie (297 g în medie). sinusul peţiolar deschis. 58 % din lăstari sunt fertili.7. pentalobată. Limbul frunzei de culoare verde-intens. poate intra în alcătuirea conveierului varietal al soiurilor pentru struguri de masă. dar precoce: de la dezmugurit şi până la maturarea deplină a strugurilor are nevoie de 110 – 115 zile. fără seminţe sau cu rudimente de seminţe şi aromă slabă. Limbul frunzei de culoare verde-pal. de culoare verde-monoton.  Caracterele ampelografice.

Care sunt particularităţile biologice ale soiurilor apirene? 2. 5. 3.TEST 1. 6. 76 . Descrieţi soiurile de viţă apirene pentru obţinerea stafidelor. Descrieţi creaţiile româneşti de soiuri apirene. Precizaţi particularităţile de cultură ale soiurilor apirene. Descrieţi soiurile de viţă apirene pentru consum în stare proaspătă. Cum se clasifică soiurile de viţă de vie apirene? 4.

La soiurile de mare producţie cel mai mobil element este cantitatea. în timp ce soiurile pentru struguri de masă. in epoca a III-a până în a VI-a. P 1-4. Consumurile specifice în elemente nutritive sunt. concentraţiile în zaharuri se modifică cu până la 40-50 g/l. soluri pe care soiurile de masă dau rezultate inferioare. cât durează recoltarea strugurilor pentru masă. campania de vinificare se desfăşoară timp de circa 30 zile (15 septembrie-15 octombrie). faţă de circa 100 zile (15 iulie-31 octombrie). cu creşteri vegetative moderate şi cu fertilitate mare (70-75% lăstari fertili). Pe de altă parte. de 250-255 kg/ha subst. cu un maximum de frecvenţă în epocile a IV-a şi a V-a. Soiurile pentru struguri de vin pot valorifica mai economic terenurile sărace. El este afectat de nivelul producţiei. Seceta pedologică este mai uşor suportată. care le deosebesc de soiurile pentru struguri de masă şi soiurile apirene. soiurile pentru struguri de vin valorifică într-o mai mare măsură resursele heliotermice mai bogate prin diversificarea tipurilor de vin şi a direcţiilor de producţie. Marea majoritate a soiurilor pentru struguri de vin au o perioadă mijlocie de vegetaţie (170-180 zile). hidrice şi de nutriţie. ceva mai ridicat.1. soiurile pentru struguri de vin se împart în două mari categorii: soiuri de mare producţie(Galbenă de Odobesti. Ca urmare. soiuri pentru vinuri aromate. Raportul dintre camtitate şi calitate se corelează negativ. Soiurile pentru struguri de vin au cerinţe mai reduse faţă de condiţiile heliotermice. cele bogate în oxizi de fier. solurile pietroase. Cele mai mari valori se înregistrează la soiurile pentru vinuri de calitate. Ele se pot comporta ca soiuri de mare producţie. Marea majoritate sunt soiuri cu vigoare mijlocie. K 3. iar diferenţierea mugurilor de rod se face cu precădere la baza coardelor. în sensul că unuei producţii mari de struguri îi corespunde o concentraţie mai mică în zaharuri şi invers. în sensul că la diferenţe de numai 2 t/ha de struguri. soiuri pentru vinuri roze şi roşii de consum curent. chiar şi în regiunile sudice unde valorile CH < 0. În acest fel. cel mai dinamic element devine conţinutul în zaharuri. activă. soiuri pentru vinuri albe de calitate. PARTICULARITĂŢILE AGROBIOLOGICE ALE SOIURILOR PENTRU STRUGURI DE VIN Soiurile pentru struguri de vin prezintă o gamă foarte largă de însuşiri agrobiologice şi tehnologice. consumul mediu anual de NPK este de 230-240 kg/ha. soiuri pentru vinuri materie-primă pentru spumante. Pinot gris etc).2 kg/tona de struguri. într-o mai mare măsură a culturii neprotejate sau semiprotejate pe timpul iernii. La soiurile de înaltă calitate. La soiurile pentru vinuri albe. în funcţie de direcţia de producţie: soiuri pentru vinuri albe de consum curent. ceea ce duce la o rezistenţă mai bună la ger. ea poate varia în limite largi.6-1. 77 . în general mari: N 6-15. Toate acestea fac posibilă extinderea. astfel încât se pretează la cele mai variate forme de conducere şi tipuri de tăiere. De aceea şi arealele de cultură sunt mult mai largi. sau ca soiuri de calitate. Zghihară de Huşi etc.CAPITOLUL VI SOIURILE PENTRU STRUGURI DE VIN 6. Soiurile pentru struguri de vin au rezistenţă bună la secetă şi se pot cultiva fară irigare. în condiţiile în care calitatea producţiei nu este prea mult influenţată. în comparaţie cu soiurile pentru struguri de masă. soiuri pentru distilate învechite din vin. ele întrunesc anumite caracteristici agrobiologice comune. Totuşi.) şi soiuri de înaltă calitate (Sauvignon. soiuri pentru vinuri roşii de calitate. ca urmare maturarea lemnului coardelor este mult mai bună.0. însă. în fucţie de condiţiile ecologice şi climatice ale anului viticol (Fetească regală).8-15. valorifică aceste condiţii prin precocitatea maturării strugurilor şi prin numărul mare de soiuri cultivate în conveierul varietal. Soiurile pentru struguri de vin au o perioadă mai restrânsă de maturare a strugurilor. nisipoase. iar la soiurile pentru vinuri roşii. calcaroase. O poziţie intermediară ocupă soiurile la care se obţin producţii mijloci de struguri (10-15 t/ha) şi concentraţii relativ mari de zaharuri (170-190 g/l).

la care concentraţia în compuşi fenolici (C.5 favorizează acumularea zaharurilor. de aceea. condiţiile climatice ale anului. soiurile pentru vinuri roşii roşii se cultivă cu rezultate bune numai în sudul ţării. Pentru aprecierea pigmentaţiei antocianice la soiurile pentru vinuri roşii s-au luat ca bază două soiuri: Cinsaut. În ceea ce priveşte formele de conducere.6. repartizate pe cordoane duble.5:1. cu tăiere în verigi scurte sau cepi de producţie.F. deoarece substanţele antocianice se acumulează mai intens spre sfârşitul perioadei de maturare. cu valorile C.0:1. Sangiovese) şi soiuri intens colorante. exprimate în greutate (kilograme de must obţinute din 100 kg de struguri). pulpa bobului este zemoasă şi permite acumularea unor cantităţi importante de zaharuri. care dau aromele cunoscute la struguri de tip “muscat” sau “tămâios”. Există şi soiuri care acumulează în pieliţa boabelor compuşi aromatici. iar cel de 1. la sfârşitul campaniei de recoltare. “bătuţi”). Băbească neagră). în timp ce soiurile de mare producţie necesită încărăcături de 22-25 ochi/m2.C. fac parte din grupa terpenelor sau norisoprenoidelor. la care conţinutul în compuşi fenolici este cel mai ridicat ş s-a notat cu 10. raporturile dintre elementele nutritive influenţează puternic calitatea producţiei de struguri. în mare măsură. intensificarea aromei şi a culorii. cele înalte convin mai mult soiurilor de mare producţie. sucul lor fiind colorat. Soiurile de calitate reclamă încărcături mici la tăiere. Cea mai folosită formă de conducere este cordonul bilateral.3. soiurile de mare producţie.5 (Aramon. Astfel. de 1315 ochi/m2. Acestea fac ca boabele să devină mult mai elastice şi să reziste mai bine la fisurare. Portaltoii cu vigoare slabă (Riparia gloire. 6. cu sistem radicular puternic din grupa Berlandieri x Riparia. soiuri cu pigmentaţie antocianică mijlocie.5 determină sporirea acidităţii mustului. Merlot). Soiurile pentru vinuri roşii se recolteză mai târziu. Fetească neagră.5 (Cabernet sauvignon. Intensitatea coloraţiei boabelor este legată în primul rând. Grenache. Pentru acumularea lor este nevoie de mai multă căldură şi insolaţie.C. Referitor la fertilizare.) este mai mică de 1. Chmic. deoarece transmit soiurilor roditoare o creştere moderată. care sunt şi cele mai viguroase. 41 B. La unele soiuri substanţele antocianice se acumulează şi în mezocarpul boabelor. 78 . Soiurile cu strugurii negrii acumulează în pieliţa boabelor cantităţi mari de compuşi fenolici – subsatanţe colorante de tipul antocianilor monoglucozidici. însă natura chimică a antocianilor este diferită faţă de antocianii acumulaţi în pieliţă. de natura biologică a soiului şi poate fi influenţată de cantitate producţiei. condiţiile de cultură şi modul de recoltare al strugurilor. Pinot noir. Gamay freux). necesită portaltoi viguroşi. la care conţinutul în compuşi fenolici s-a notat cu 1 şi soiul Maseng noir. pe lângă faptul că au consumuri ridicate de îngrăşăminte. SO4-4) sunt consideraţi portaltoi de calitate.5-2. PARTICULARITĂŢILE TEHNOLOGICE ALE SOIURILOR PENTRU STRUGURI DE VIN Principalele însuşiri tehnologice care diferenţiază soiurile de vin faţă de soiurile pentru struguri de masă sunt următoarele: strugurii sunt mici sau mijlocii (80-150 g).0:1. capabili de a prelua încărcăturile mari de rod care se lasă la tăiere şi pentru a susţine potenţialul productiv al acestor soiuri.5 (Oporto. pieliţa bobului este subţire. la care valoril C.F > 2. 70-80%. = 1. Cadarcă. de particularităţile agrobiologice şi tehnologice.5:1. În raport cu aceste limite soiurile pentru vinuri roşii se împart în 3 grupe: soiuri cu pigmentaţie antocianică albă. Acestea alcătuiesc grupa soiurilor pentru vinuri aromate. Astfel raportul NPK de 1. Acestea reprezintă grupa soiurilor tinctoriale (Alicante Bouschet. boabele sunt aşezate des pe ciorchine (struguri compacţi. pe timpul maturării.C.F. în timp ce formele semiînalte sunt recomandate pentru soiurile de calitate. PARTICUALRITĂŢILE DE CULTURĂ ALE SOIURILOR PENTRU STRUGURI DE VIN Acestea sunt determinate. iar randamentele în must care se obţin la prelucrarea strugurilor sunt ridicate . maturare timpurie a strugurilor.2. soiurile de vin.

Caracterul tare de recunoaştere a soiului il reprezintă faptul că nervurile principale sunt de culoare roşie. iar maturarea deplină a strugurilor decurge lent. gofrat. în raport cu soiurile de masă. cât şi cele străine. Caracterele ampelografice. sinusurile laterale sunt slab schiţate. este mai puţin atacat de acarieni şi moliile strugurilor. în special la putregaiul cenuşiu al strugurilor. Dezmugureşte spre sfârşitul lunii aprilie.1. Bobul este mijlociu. mai rar deschis în formă de liră. -200C). cu nuanţe ruginii pe partea însorită. Zghihară de Huşi.Soiurile pentru struguri de vin. cilindro-conici. ca şi la secetă. 6. pe tipul 5-6. uni sau biaripaţi. La soiurile pentru vinuri de consum curent recoltarea se face la maturarea deplină a strugurilor sau la cea tehnologică. el fiind diferit de la o grupa de soiuri la alta.în Olanda. Este soi vechi românesc. Floarea este hermafrodită normală. Rezistenţe biologice: are toleranţă slabă la ger (18 . la care supramaturarea accentuată poate duce la o scădere a concentraţiei subsatanţelor colorante prin hidroliza antocianilor. iar sinusul peţiolar este ovoidal. . corespunzător epocilor a V-VI-a. în timp ce la soiurile de calitate. care poate preceda faza maturării depline. de culoare verde cu nuanţe roşietice pe partea însorită. în Transilvania. Are vigoare mare de creştere şi fertilitate bună. pârga strugurilor începe în luna august. nu reacţionează puternic la irigare şi nici la lucrările şi operaţiunile în verde. 75-80% lăstari fertili. fiind considerat soi sintetic. Irigatul nu este necesar. Ardeleancă. Steinschiller roz. Narangszölö . cu pieliţa subţire. Soiul Galbenă de Odobeşti are perioadă lungă de vegetaţie (180-200 zile). Crâmpoşie.4.4. Poamă galbenă.1. de culoare gălbuie. sferic. Frunza adultă este mare. în Moldova. Momentul recoltării strugurilor capătă importanţă tehnologică deosebită la soiurile de vin. 6. Dintre lucrările şi operaţiunile în verde se impune dirijatul lăstarilor şi într-o pondere mai mică plivitul lăstarilor sterili şi cârnitul lăstarilor la intrarea strugurilor în pârgă. localitatea Căpătanu pe Milcov. cu limbul de culoare verde închis gros. cu meritale mijlocii.4. eventual cu instalarea atacului de putregai nobil (botritizarea strugurilor). La dezmugurire rozeta este de culoare verde albicioasă. Strugurii sunt de mărime mijlocie (130-160 g în medie). timp în care necesită 2800-32000C temperatură activă. SOIURILE PENTRU VINURI ALBE DE CONSUM CURENT Această grupă de soiuri este foarte bine reprezentată în podgoriile din ţara noastră. întreaga sau cu început de trilobie. acoperite cu scame dese. care uneori pot fi folosite şi pentru alte direcţii de producţie. decât în anii foarte secetoşi şi atunci e folosesc norme mai mici de udare.în România. Iordană. Roşioară şi Berbecel. recoltarea se face de obicei la supramaturarea strugurilor. Origine. atât prin soiurile autohtone caracterizate prin potenţial ridicat de producţie. Însuşirile agrobiologice. Sars Izum . cu boabele aşezate des pe ciorchine. Coardele toamna au o culoare brun roşcată. Face parte din acelaşi ecotip cu soiurile Zghihară de Huşi şi Bătuta neagră. După caracterele morfologice face parte din proles pontica. Atenţie deosebită necesită soiurile pentru vinuri roşii.1. Soiurile autohtone pentru vinuri albe de consum curent Sunt soiuri care se cultivă în toate provinciile geografice ale ţării şi anume: Galbenă de Odobeşti. scămos pe faţa inferioară. mai evidentă în treimea inferioara către punctul peţiolar. obţinut prin selecţie populară în podgoria Odobeşti. în Banat. Majarcă. realizându-se la circa 4-5 săptămâni după soiul Chasselas doré. Galbenă de Căpătanu . Lăstarii sunt viguroşi. Mustoasă de Măderat. Creaţă de Banat.în Ungaria.în Turcia. în Muntenia şi Oltenia. Orengentraube . 6. GALBENĂ DE ODOBEŞTI Sinonime: Galbenă. . Plăvaie. cu nuanţe roşietice. cu polen fertil soiul fiind autofertil. subproles balcanica. Este sensibil la bolile criptogamice. 79 .

Se pretează la conducerea pe tuplini înalte şi semiînalte. soiul Galbenă de Odobeşti acumulează la maturarea deplină 160-170 g/l zaharuri. Spectrul fenologic este asemnător cu cel al soiului Galbenă de Odobeşti. 75-85% lăstari fertili. Necesită sarcini mari de producţie.3-5 g/l H2SO4. datorită faptului că soiul este predispus la mărgeluire. Însuşiri agrotehnice şi tehnologice. sau forma de conducere Guyot cu braţe cu înlocuire perioadică. în medie 15 t/ha. Zghihara de Huşi are o perioadă mai scurtă de vegetaţie 166-200 zile. pe tipul 5-6. Frunza adultă este mai mare decât cea de la soiul Galbenă (18-20 cm lungime). Lăstarii sunt foarte viguroşi. pulpa zemoasă. Producţiile de struguri sunt ridicate. cu acumulări în zaharuri de 180-190 g/l. Nervurile principale au culoare vineţie către bază. iar dinţii sunt neuniformi ca mărime.a. cu rozeta de culoare albicioasă. vârful lăstarului şi primele frunze sunt acoperite cu scame dese verzi albicioase. Bobul are forma sferică. cu o uşoară tendinţă de trilobie. Soiul Zghihară de Huşi se comportă bine pe terenuri colinare. rezultată prin selecţie din biotipul Galbenă uriaşă. La S. sarcina de rod fiind de 20-24 ochi/m2. gofrat. Origine. cu tăiere în verigi mijlocii de rod. Tehnologic. asigurând producţii de 22 t/ha. odobeşti au fot omologate două clone valoroase: clona Galbenă de Odobeşti-33 Od. Zghihară galbenă. aplicată odată la 4 ani. Portaltoii recomandaţi sunt cei din grupa Berlandieri x Riparia. Zghihară verde bătută . care este o clonă de calitate.în România. Însuşirile agrobiologice. scămos pe faţa inferioară. Se recomandă fertilizarea organică cu doze de 20-40 t/ha gunoi de grajd bine descompus. Limbul este întreg. Caracterele ampelografice. timp în care necesită 2550-36500C temperatură globală. de culoare verde cu nuanţe gălbui. Dezmugurire scămoasă.Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. ceea ce asigură obţinerea vinurilor de masă.a. Boabele sunt aşezate potrivit de des pe ciorchine şi neuniforme ca mărime. de culoare verde închis. În plantaţii se conduce pe tulpini înalte şi semiînalte. Are vigoare mare de creştere şi dezvoltă un aparat vegetativ luxuriant. gros. fertile. datorii acţiunii îndelungate dintre genotip şi mediu. mai intensa la noduri. Soi vechi românesc care s-a adaptat foarte bine la condiţiile ecologice din podgoria Huşi. nearomată. cu meritale lungi. sinusul peţiolar are formă de liră sau V.1. de culoare verde vineţie. Comparativ cu soiul înrudit Galbenă de Odobeşti. cu lobul terminal mai alungit. aplicate odată la 4 ani. Face parte din acelaşi ecotip cu soiul Galbenă de Odobeşti.4. în medie 17 t/ha.2. Floarea este hermafrodită normală. sensibil la mană şi putregaiul cenuşiu. cu pieliţa subţire. iar aciditatea totală a mustului fiind de 4. caracterizată prin producţii de 25 t/ha şi acumulări în zaharuri de 162 g/l. În anii cu condiţii nefavorabile în timpul înfloritului soiul este predispus la meiere şi mărgeluire. cu primele ramificaţii de la bază dezvoltate ceea ce îi conferă strugurelui un aspect rămuros. clona Galbenă de Odobeşti-50 Od. în cordoane duble. mijlociu rezistent la secetă. destinată obţinerii vinurilor de masă. prin obţinerea de clone. Este un soi cu plasticitate ecologică limitată fiind zonat pentru cultură numai în centrele viticole din podgoria Odobeşti. orientativ N100P75K80kg/ha s. fertile. 6. Datorită vechimii în cultură soiul Galbenă de Odobeşti se prezintă ca o populaţie neomogenă. Variaţii şi clone. Coardele au o culoare brun roşcată. mai mult sau mai puţin deschis.V. soiul fiind autofertil. dozele recomandate fiind N100P150k75 k/ha s. Zonare. ceva mai tolerant la oidium.D. cu tăiere în elemente lungi de rod. iar fertilizarea chimică se poate face cu doze moderate de îngrăsăminte. Strugurii sunt mijlocii. ZGHIHARĂ DE HUŞI Sinonime: Zghihară. însorite. bine aerate. putând depăşii însă 20 t/ha. cu tăiere în verigi mijlocii de rod. Producţiile de struguri realizate sunt ridicate. orbicular-cuneiformă. profunde şi cu umiditate asigurată. Datorită sensibilităţii accentuate la putregaiul cenuşiu. Pentru ridicarea potenţialului productiv si calitativ al soiului s-a trecut la ameliorarea sa. Reacţionează puternic la fertilizare. Rezistenţe biologice: este sensibil la ger (-180C …-200C).C. suportând încărăcături de 25-26 ochi/m2. strugurii ajungând la maturarea deplină la sfârşitul lunii septembrie (epoca a V-a). însorite. Este un soi cu fertilitate ridicată. pe terenurile în pantă.V. cel mai bune rezultate se obţin în arealele cu toamne lungi. 80 .

2. relativ rezistent la secetă. datorită statului dens de pruină persistentă. Soi vechi românesc obţinut prin selecţie populară în podgoria Odobeşti. cu pieliţa subţire de culoare verde albiciosă. sferic. Acest soi este originar din zona viticolă a Franţei Auxere-ChablisBourgogne. pe tipul 5. soiul fiind autofertil.4. Origine. Dă producţii ridicate 15-20 t/ha. Chaudenet gras. . pulpa zemoasă. 6. acoperiţi cu scame rare. Soiul este cultivat în centrele viticole din podgoria Huşi şi Vaslui. Carchierone . Coardele toamna au culoare alunie gălbuie. nearomată. pârga strugurilor începe în a doua jumătate a lunii august. intens pâsloasa. la noi în ţară a fost adus 81 . uneori aripaţi. Bobul este mijlociu. Plants gris. cu gust acrişor. Vigoarea de creştere este mare şi fertilitatea ridicată 80-85% lăstari fertili. Poamă plăvaie . care diferă dupa culoare şi compactitatea strugurilor: Zghihară galbenă. cilindrici. Primele referiri scrise asupra sa apar din anul 1780.4. Soiurile străine pentru vinuri albe de consum curent Este o grupă de soiuri foarte restrânsă. Zonare. Prin selecţie clonală la S. Strugurii sunt de mărime mijlocie (125-135 g în medie). gros.1. SO4. Dezmugurirea are loc în prima jumătate a lunii aprilie. Selection Carriere). 6. Floarea este hermafrodită normală. Acumulează puţine zaharuri la maturarea deplină 160-170 g/l. Zghihară albă bătută şi Zghihară verde bătută. Dinţii sunt mari cu laturile drepte şi vârfurile ascuţite. Alligotay . în prezenţa unei acidităţi ridicate 6-7 g/l H2SO4. Necesită portaltoi cu sistem radicular profund şi care să îi susţină potenţialul productiv (C-2.în Franţa. Griset blanc. Kober 5 BB). În plantaţii s-au depistat 3 biotipuri. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Carcairone blanc. 6.putând depăşi 20 t/ha. . Are perioadă lungă de vegetaţie (180-210 zile). Odobeşti a fost omologată clona Plăvaie-16 Od.V. iar maturarea deplină se realizează la 5-6 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a VI-a).1. iar la maturarea deplină acumulează puţine zaharuri 160-165 g/l. Giboudot blanc. iar sinusul peţiolar este închis de formă eliptică. de 170-175 g/l şi o rezistenţă sporită la putregaiul cenuşiu al strugurilor. cu meritale mijlocii. cu soluri fertile şi reavene. Soiul Plăvaie este autorizat la plantare în centrele viticole din podgoria Odobeşti. Din punct de vedere al caracterelor morfologice face parte din proles pontica subproles balcanica.C. -200C).în România. cu o capacitate mai mare de acumulare în zaharuri. Multe dintre acestea. Variaţii şi clone. necesitând 2850-36500C temperatură globală. Bălaie.D. Pistone. în anii favorabili şi în anumite areale viticole pot da vinuri de calitate. Caracterele ampelografice. Lăstarii sunt viguroşi.în Italia. Frunza adultă este mijlocie (14-15 cm lungime). limitându-se doar la câteva soiuri care s-au răspândit în podgoriile nostre odată cu refacerea plantaţiilor viticole filoxerate (Aligoté. sensibil însă la boli şi dăunători. vârful lăstarului este pâslos de culoare albicioasă. Soiul Plăvaie preferă terenurile colinare. întreagă sau uşor trilobată. de culoare verde. Muscadelle.V. Necesită fertilizarea cu doze mari de îngrăşăminte. cu boabele aşezate atât de des pe ciorchine încat se deformează. pâslos pe faţa inferioară. sarcina lăsată la tăiere fiind de 24-26 ochi/m2. La dezmugurire rozeta este de culoare alb gălbuie. sau care au fost introduse mai târziu în ţară (Neuburger şi Rkaţiteli). Origine. cu tăiere în elemente mijlocii sau scurte de rod. cu o aciditate ridicată a mustului 6-7 g/l H2SO4. PLĂVAIE Sinonime: Plăvană.3. Însuşiri agrobiologioce. asigurând obţinerea vinurilor de masă seci sau materie primă pentru distilate învechite din vin. gofrat. Se pretează la conducerea pe tulpini semiînalte. Variaţii şi clone.4. ALIGOTÉ Sinonime: Plant a trois. Zonare. Saint Emilion.2. Limbul frunzei este de culoare verde închis. Vert blanc. cu sinusurile laterale slab schiţate. Rezistenţe biologice: este sensibil la ger (-180C .

mai rar cilindro-conici. cu polen fertil şi abundent.după 1900 şi s-a adaptat foarte bine la condiţiile climatice întâlnite în podgoriile din Moldova.a. iar maturarea deplină se realizează în a doua parte a lunii septembrie (epoca a IV-V-a). Vaslui). Bobul este mic. Origine.80 m) cordon bilateral. Din populaţia soiului Aligoté la SCDVV Iaşi a fost extrasă clona Aligoté-5 Iş. cu marginile revolute. Dezmugurire peroasă. de culoare alb 82 . cilindrici. cu gust discret specific soiului. uşor gofrat. Rezistenţe biologice:soi cu rezistenţă bună la ger (-200C . pe tipul 5. mai intensă la noduri. Face parte din proles occidentalis. Producţiile de struguri sunt mijlocii 14 t/ha. adaptându-se la toate tipurile de sol. depăşind însă 20 t/ha. Floarea este hermafrodită normală. Soiul Aligoté este cel mai răpândit soi pentru vinuri albe de consum curent. Botoşani. cu pieliţa subţire. ceea ce permite obţinerea vinurilor de calitate. Limbul frunzei este de culoare verde-închis. sferic.2. cu rozeta de culoare verde albicioasă. Însuşirile agrobiologice. Caracterele ampelografice. iar n anul 2002 a fost omologată la aceeaşi unitate clona Aligoté-31 Iş. dinţii mijlocii unghiulari.60 m) şi semiînalte (0. Se cultivă cu rezultate bune în zona colinară cu climat moderat (judeţele Iaşi. Soi cu mare plasticitate ecologică. punctul pistilar persistent. subcarpaţii Olteniei şi nisipurile din judeţele Brăila şi Buzău. După caracterele morfologice face parte din proles occidentalis. cu o producţie de 18 t/ha. pulpa zemoasă. La SCDVV Ştefăneşti-Argeş. Dezmugureşte devreme. frunzele tinere sunt peroase. în prima decadă a luni aprilie. . acumulările în zaharuri ating 190-200 g/l. codul ampelometric 035-2-57. Frunza adultă este de mărime mijlocie (14-16 cm lungime).5 g/l H2SO4 asigurând obţinerea unor vinuri de consum curent armonioase pe terenurile fertile şi pe nisipuri. ocupând o suprafţă de aproximativ 10500 ha. cu aciditate echilibrată 5. frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt acoperite cu peri rari. uneori aripaţi. Variaţii şi clone. Este un soi care maturează bine lemnul lăstarilor. sinusurile laterale foarte slab schiţate. NEUBURGER Sinonime: Neuburg . de culoare verde gălbui cu pete ruginii pe partea însorită. Tehnologic. 6. pe terenurile calcaroase. nordul Dobrogei. Soiul Aligoté are perioadă mijlocie de vegetaţie (170-180 zile). Caracterele ampelografice. –220C) şi foarte rezistent la secetă. Ştefăneşti-Argeş. verzi deschis. chiar a copililor şi emite cu usurinţă lăstari din lemnul multianual. peste 95% lăstari fertili. timp în care necesită 2800-38000C temperatură globală. omologată în anul 1978. Este un soi cu vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate foarte ridicată. Coardele toamna au culoare maro cenuşiu. mijlociu rezistent la făinare. Acest soi este un hibrid natural între Pinot blanc x Silvaner verde. În zonele colinare. cu nuanţe roşcate vineţii pe partea însorită. în anul 2000 a fost obţinută clona Aligoté-63 Şt. Sarica-Niculiţel) şi pe nisipurile din judeţele Brăila şi Buzău. MÜLLER. fiecare lăstaru purtând 2-3 inflorescenţe. ce se caracterizează prin producţii de 20 t/ha. caracterizată printr-o mai bună rezistenţă la ger şi producţii de 16 t/ha.3-5. Strugurii mici spre mijlocii (100-120 g în medie). în doze anuale de N170P170K175 kg/ha s. iar printr-o uşoară supramaturare pot depăşi 210-220 g/l. cu boabele aşezate des pe ciorchine.60-0. sinusul peţiolar deschis în formă de V. Se pretează la conducerea pe tulpini înalte (1.4.20-1.în Germania. scămoasă. . Lăstarii au vigoare mijlocie. întreaga. (H. orbicular-reniformă. este sensibil la mană şi la putregaiul cenuşiu al strugurilor. cu un slab început de trilobie. Sarcina de rod lăsată la tăiere 18-20 ochi/m2. Este cultivat cu precădere în Moldova. pârga strugurilor are loc devreme la finele lunii iulie. dar cu limite ceva mai mici de aciditate. 170-180 g/l zaharuri. cât şi în zone cu climat mai călduros (Odobeşti. soiul acumulează la maturarea deplină care are loc la 3-4 săptămâni după soiul Chasselas doré. butucii refăcându-se cu usurinţă în urma accidentelor climatice. cu liziera roză. 1930). acoperit cu scame rare pe faţa inferioară. La dezmugurire rozeta este de culoare albă.2. cu tăiere speronată sau în verigi scurte de rod. de culoare verde. Zonare. Reacţionează puternic la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice. parte din ei fiind fertili. uşor striaţi. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice.

pe partea însorită şi în primele faze de vegetaţie au culoare arămie roşietica intensă. pe tipul 5-6. Strugurii sunt mici. la sfarşitul lunii iulie. acoperită cu un strat gros de pruină persistentă. fapt care uşurează aplicarea lucrărilor agrotehnice. Are vigoare mijlocie de creştere şi diferenţiază mugurii de rod de la baza coardei. uneori aripaţi. tri sau pentalobată. bine însorite. Soiul Neuburger are o perioadă mijlocie spre lungă de vegetaţie (160-180 zile). În traducere "rkaţiteli" înseamna "lăstar roşu".4. . necesitând 2600-36500C temperatură globală. cele inferioare superficiale deschise în formă de U. sensibil la mană şi făinare şi rezistenţă bună la putregaiul cenuşiu al strugurilor.5 g/l H2SO4. cu pieliţa groasă. sferic. Aiud. la 5-6 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a V-VI-a). Dezmugurire uşor peroasă. cu o aciditate destul de ridicată 5. pulpa semizemoasă. 6. Lechinţa se pot obţine şi vinuri de calitate. în cordon bilateral.2. pe pante cu expoziţie sudică. Se remarcă prin rezistenţa deosebită la ger. pe terenurile nisipoase. 83 . sinusul peţiolar este închis elipsoidal. sarcina la tăiere fiind de 12-15 ochi/m2. Floarea este hermafrodită normală.5-5 g/l H2SO4. Se pretează la conducerea pe tulpini semiînalte. Origine. Face parte din proles pontica.Gruzia. pulpa zemoasă. nearomată. iar maturre decurge lent până la sfârşitul lunii septembrie. mai rar trilobată. subproles georgica. gofrat. Caracterele ampelografice. închise.gălbuie cu nuanţe roşietice. Coardele. cu tăiere în verigi scurte de rod (cep 2 ochi+cordiţă 5-6 ochi). de culoare verde gălbui. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Zonare. Limbul frunzei este de culoare verde deschis şi acoperit cu peri rari pe faţa inferioară. datorită sensibilităţii la ger în zonele cu accidente climatice se recomandă tipul de tăiere Guyot pe braţe cu înlocuire periodică. Dezmugureşte târziu. oviforme. Este un soi care dă rezultate bune în zonele colinare. la circa 3 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a). însă rezistent la secetă. uşor scămos pe faţa inferioară. Lăstarii au vigoare mică de creştere. ovoid. Însuşirile agrobiologice. Koroliok Rkatiteli. prevăzute uneori cu un dinte. Lăstarii au vigoare mare. aripaţi. punctul pistilar este persistent. mai intensă la noduri. cu sinusurile laterale superioare adânci.în Ucraina şi Rusia. Coardele toamna au culoare brun roşcată. având nevoie de 3200-38000C temperatură globală. La Şebeş-Apold este destinat vinurilor materie primă pentru spumante. punctul peţiolar este de culoare roşie. pârga strugurilor are loc la începutul lunii august . Dezmugureşte în a doua parte a lunii aprilie. meritale mijlocii (12-13 cm lungime). La maturarea deplină acumulează 180-200 g/l zaharuri. cu boabele aşezate des pe ciorchine. În anii favorabili se pretează la uşoară supramaturare. cu pieliţa subţire. cu rozeta de culoare arămiu roşietică. Însuşirile agrobiologice. cu pete brune cafenii pe partea însorită. toamna au culoare brun roşcată. iar la şes. Strugurii mijlocii. mai rar în V. cilindrici. cu boabele aşezate potrivit de des pe ciorchine. dar în podgoriile Târnave. RKAŢITELI Sinonimii: Gruzinski. –200C). sinusul peţiolar deschis în formă de liră cu baza ascuţită. . mai închisă la noduri. Are vigoare mare de creştereşi lăstarii au creştere erectă. iar aciditatea devine echilibrată 4. nearomată. cu meritalele colorate în verde roşietic. Frunza adultă este mijlocie. începutul lunii octombrie. soiul fiind autofertil. pe tipul 5-6. Rezistenţe biologice: slab rezistent la ger (-180C . Caracterul tare de recunoaştere a soiului îl reprezintă faptul că limbul este pliat pe linia nervurilor laterale superioare sub formă de jgheab.5-6. În schimb. Bobul mijlociu. cu sinusurile laterale nu prea adânci închise elipsoidale. de culoare verde gălbui. aproape orbiculară. cu nuanţe ruginii pe partea însorită. iar maturrea se desăvârşete între 10-20 septembrie. pentalobată. creştere erectă.3. Dedali Rkaţiteli . Este un soi vechi autohton originar din zona Caucazului . Limbul frunzei este de culoare verde intens. Floarea hermafrodită normală. Producţiile de struguri sunt variabile de la 11-16 t/ha. Soiul Neuburger este autorizat la plantare în podgoriile din Transilvania. Bobul este mijlociu. cu tăiere în coarde de 8-10 ochi. soiul fiind autofertil. Soi cu perioadă lungă de vegetaţie 180-200 zile. vârful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt acoperite cu peri rari şi au culoare arămie intensă. cilindro conici. când poate atinge 220-230 g/l zaharuri. Frunza adultă este mijlocie spre mare.

mai închise la culoare decât restul limbului (c.C.5. SOIURILE PENTRU VINURI ALBE DE CALITATE Grupa soiurilor pentru vinuri albe de calitate este cel mai bine reprezentată în podgoriile din ţara noastră. cu nuanţe ruginii pe partea însorită. Soiurile autohtone pentru vinuri albe de calitate 6. Tămâioasă românească şi Frâncuşă au asigurat faima celebrelor vinuri din această podgorie dacică. Strugurii sunt mijlocii. din judeţele Brăila şi Buzău şi în nordul Dobrogei (podgoria Sarica-Niculiţel). aproape orbiculară. acumulările în zaharuri se situeză ntre 160-195 g/l. cu primele ramificaţii de la bază mai dezvoltate. pe faţa inferioară prezintă perişori. această direcţie de producţie intrând în zonarea a circa 57% din totalul podgoriilor şi centrelor viticole din ţara noastră. 6.). mijlociu rezistent la mană şi făinare. Köverszölö .C. la care se adaugă un număr de soiuri străine cosmopolite. întregă sau trilobată. de culoare verde cu nuanţe arămii pe partea însorită. involut. Floarea este hermafrodită normală. Caracterele ampelografice. sinusul peţiolar este adânc boltit în formă de U. În zona de sud a Moldovei sau în nordul Dobrogei se pot obţine vinuri de calitate. Are vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate slabă. Acest soi este cultivat de secole în podgoria Cotnari. Frunza adultă este mijlocie (12-14 cm lungime). Origine. Se pretează la conducerea pe tupini semiînalte cu tăiere în elemente lungi de rod (Guyot pe braţe cu înlocuire periodică) sau scurte (cordonbilateral speronat.1.C. Necesită portaltoi care sa îi susţină potenţialul ridicat de producţie. iar aciditatea se păstrează ridicată chiar pe nisipuri. Soiul Rkaţiteli este inclus în sortimentul cemtrelor viticole de pe nisipuri din sudul Olteniei.t. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. uşor striate. ea fiind cuprinsă între 4.O. ovoid. Limbul frunzei este de culoare verde intens. pulpa semicărnoasă. 84 . lucios.în Ungaria. Datorită alcătuirii florilor este predispus la meiere şi mărgeluire. unde alături de celelalte trei soiuri Fetească albă. vârful lăstarului şi primele frunzuliţe acoperite cu peri scurţi şi deşi. cu toleranţă bună la putregaiul cenuşiu al strugurilor. cilindro-conici.5. Grasă galbenă . cu gust plăcut. .Rezistenţe biologice: soi cu rezistenţă foarte bună la ger (-220C . Necesită sarcini mari de rod 2025 ochi/m2. de asemeni la o parte din flori se întâlneşte fenomenul de cleistogamie sau prezintă defecţiuni morfologice (stamine concrescute.5. Lăstarii au meritale mijlocii (11-13 cm lungime). Nervurile principale au o culoare roz roşietică. Valorile minime sunt valabile în cazul arealelor situate pe nisipuri. Coardele în toamnă se colorează în galben brun. de culoare galben-verzuie. Zonare. cu adâncituri în mezofil sub forma unor "lovituri de ciocan". lipsa stigmatului). Bobul este mijlociu. cu rozeta de culoare verde albiciosă cu nuanţe roz. GRASĂ DE COTNARI Sinonime: Grasă. adaptată foarte bine la condiţiile climatice din această zonă a Moldovei. Însuşirile agrobiologice.1-6.1. Producţiile de struguri sunt ridicate 15-20 t/ha. Dezmugurire scămoasă. boabele aşezate rar pe ciorchine şi neuniforme ca mărime. cu pieliţa subţire.O. sau D. Soiul Grasă de Cotnari are perioadă mijlocie de vegetaţie (165-185 zile). pe tipul 5 sau 6. circa 4550% lăstari fertili. mai evidentă în treimea inferioară către punctul peţiolar. asigurând obţinerea unei game largi de vinuri de tip D. Datorită unelor asemănări fenotipice cu soiul Furmint s-a emis ipoteza ca ar fi rezultatul unei variaţii mugurale din acesta. soiul fiind parţial autofertil deoarece polenul prezintă un procent de circa 50-60% germinabilitate. După caracterele morfologice face parte din proles pontica subproles georgica. cum sunt SO4. caz în care se pot folosi cordoanele duble.0 g/l.1. care se valorifică la nivel superior în toate zonele ţării. timp în care necesită 2700-28500C temperatură activă. pedunculul şi rahisul erbacee. la maturarea deplină. punctul pistilar persistent. cu sinusurile laterale superficiale deschise în formă de U şi mai rar în V. Soi care se adaptează foarte bine atât la terenurile nisipoase. În această grupă sunt incluse 4 soiuri autohtone. Poamă grasă. Kober 5 BB. din care minim 12800C bilanţ termic util. 6. uşor crocantă. –240C) şi secetă. SC-2. .în România. cât şi la cele fertile sau scheletice.

cu producţii de 15 t/ha şi acumulări în zaharuri de 234 g/l. Potenţialul calitativ al soiului Grasă este diferit. Zonare. I. rezistenţă slabă la mană şi făinare. Sub aspectul anomaliilor florale. după 10 octombri. cu strugurii mari. deosebit de sensibil la putregaiul cenuşiu al strugurilor şi acarieni. unde producţiile sunt mai mari. Fetească albă 30%. dr. care include butuci cu vigoare mijlocie şi flori hermafrodite normale. terenurile cu expoziţie sudică. slab productivă (Grasă rară) şi Grasă crocantă. Portaltoii recomandaţi: 41 B. La Cotnari strugurii se vinifică în sortiment tehnologic. 1974-1987). Până în prezent au fost omologate două clone. în anii cu toamne lungi şi însorite. La maturarea deplină strugurii acumulează 200-220 g/l zaharuri. . Rezistenţe biologice: are rezistenţă mijlocie la ger (-200C . până la sfârşitul lunii septembrie (epoca a V-a). fără meiere şi mărgeluire. –220C).dezmugureşte în a doua parte a lunii aprilie. în raport cu plaiurile viticole ale podgoriei. 85 . SO4. pârga strugurilor se realizează în a doua parte a lunii august. Soi care s-a adaptat condiţiilor ecoclimatice. biotipul B. Este bine ca fertilizarea chimică să se aplice pe un fond de fertilizare organică cu 30-40 t/ha gunoi de grajd bine fermentat aplicat odată la 4 ani. Prin supramaturare concentraţia în zaharuri atinge uşor 240-270 g/l. Se pretează la cultura pe tulpini semiînalte. Cotnari (T. În medie. omologată în anul 1975. cuprinde butuci cu vigoare mare şi flori mai mult funcţional femele şi biotipul N. Lucrări de selecţie au fost efectuate şi în cadrul S. caracterizată printr-o producţie medie de 8 t/ha. la Cotnari se obţin 5-6 t/ha. boabe dese. cu strugurii mari. şi Barbu I. . omologată în anul 1989. unde preferă zonele adăpostite. rari în boabe. rari în boabe şi pulpa bobului crocantă. înregistrându-se pierderi mari de recoltă. anual se poate administra N50P100K75100 kg/ha s. Cătălina.8-6. cu soluri carbonatice (rendzine calcarose. şi clona Grasă de Cotnari-45 Pt. Zlodica şi Cotnari. strugurii intră uşor în procesul de supramaturare concomitent cu instalarea atacului de putregai nobil (botritizare). sarcina de rod lăsată la tăiere este de 18-20 ochi/m2. Primele cercetări asupra variabilităţii soiului Grasă de Cortnari au fost făcute de prof. Productivitatea slabă a soiului este dată de faptul că biotipurile A +B însumează aproximativ 59% din populaţia soiului Grasă de Cotnari. producţiile de struguri sunt inconstante.5 g/l H2SO4. Soiul Grasă dă rezultate bune şi în centrul viticol PietroasaBuzău. cu valoare tehnologică intermediară între cele două. Frâncuşă 30% şi Tămâioasă românească 10%. Fiind un soi foarte sensibil la putregaiul cenuşiu se recomandă o atenţie deosebită la aplicarea tratamentelor fitosanitare împotriva acestei ciuperci. care grupează butuci cu vigoare mare şi flori funcţional mascule. dar cu un conţinut mai redus de zaharuri. În toamnele reci şi ploioase strugurii sunt puternic atacaţi de putregaiul cenuşiu. După aceasta . cele mai bune rezultate obţinându-se pe plaiurile Cârjoaie. ceea ce duce la creşterea semnificativă a zaharurilor în must. ambele obţinute la SCDVV Pietroasa: Grasă de Cotnari-4 Pt. în cordon bilateral.. sensibil la secetă. reprezetând biotipul cel mai valoros. SO4-4. Recoltarea strugurilor se face târziu. putând atinge în anii de excepţie 300-350 g/l. 1984) şi anume: biotipul A.a. care a descris următoarele biotipuri: Grasă galbenă. Grasă 30%. Necesită fertilizarea în doze moderate. pe măsură ce se realizează stafidirea boabelor (30-40% din boabele de pe strugure). Variaţii şi clone. obţinându-se un număr de 24 elite clonale. cutăiere în verigi de rod (cep 2 ochi + cordiţă de 5-6 ochi). specifice podgoriei Cotnari. Soiul Grasă intră în sotimentul podgoriei Cotnari şi a centrului viticol Pietroasa din podgoria Dealu Mare. în cadrul SCDVV Pietroasa s-au depistat trei biotipuri (Popa V. Se practică şi tăierea in elemente lungi de rod. iar aciditatea mustului rămâne ridicată 5. cu strugurii mijlocii. coarde de 10-12 ochi. iar maturarea decurge lent. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Datorită variabilităţii fenotipice şi anomaliilor florale. în funcţie de condiţiile climatice ale anului.C. iar aciditatea mustului nu coboară sub 5 5 g/l H2SO4. cernoziomuri carbonatice). Iuroaie. Potec (1958-1966). Grasă verde. iar la Pietroasa 7-8 t/ha.

pe tipul 5. lucioase. Pentru supramaturarea strugurilor soiul Fetească albă preferă condiţiile unui ecoclimat temperat. Frunza adultă este mijlocie. distribuită pe elemente scurte de rod (cepi de 2-3 ochi). Lăstarii au vigoare mare de creştere. poate fi încetinită prin aplicarea plivitului lăstarilor sterili şi alegerea optimă a momentului executării cârnitului. Se recomandă altoirea pe portaltoii care imprimă vigoare mijlocie de creştere.6. dar se practică şi Guyot pe braţe cu înlocuire periodică. pentru a evita o răbufnire a creşterii copililor.1. Caracterele ampelografice. mijlociu rezistent la făinare. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor şi diferenţiază mugurii de rod încă de la baza coardelor. cum sunt SO4-4.în Germania. Fertilizarea se face cu doze mici de îngrăşăminte. vârful lăstarului şi frunzele tinere sunt glabre verde uşor bronzat. Acest soi este cunoscut înainte de invazia filoxerei. Rezistenţe biologice: soi cu rezistenţă foarte bună la ger (-220C . Limbul frunzei este de culoare verde.5. Dezmugurire glabră. se pare că este rezultatul unei selecţii populare din soiul Fetească neagră stabilizată în cultură în perioda anilor 1100-1150. cultivat pe suprafeţe mari încât acum ocupă primul loc ca suprafaţă la noi în ţară (circa 23000 hectare). o cantitate mai mare de lemn multianual (cordoane. profunde şi altoirea pe portaltoi viguroşi. Însuşirile agrobiologice. Leanca.5-7. de culoare verde gălbuie cu pieliţa subţire. larg deschis în formă de acoladă. Floarea este hermafrodită normală. care dispun însă de toamne lungi şi însorite. mai ales cel cu azot. SC-25. şi la secetă. –240C). Optim . multe zaharuri 180-200 g/l. soiul Fetească albă se remarcă ca un soi de calitate în toate podgoriile. Producţiile de struguri sunt variabile de la 8-9 t/ha la 12-14 t/ha. în funcţie de arealul de cultură. cordon bilateral procentul de lăstari fertili creşte foarte mult până la 85%. având nevoie de 2500-32000C temperatură globală. 50-60% lăstari fertili. Supramaturarea strugurilor se realizează cu pierderi mici de recoltă (10-15%). pulpa zemoasă. cu gust plăcut. sferic. pârga strugurilor are loc la sfârşitul lunii iulie. Datorită vigorii mari de creştere trebuie evitată cultura sa pe terenurile fertile. glabru pe ambele feţe cu dinţii rari şi lungi dispusi neuniformi . Tot pentru a evita amplificarea creşterilor vegetative este nevoie să se menţină pe butuc la tăiere. prea umede. Bobul mic. odată la 4 ani. de culoare galben brun. aripaţi.se pot administra N50P75K100 kg/ha s. Vinurile obţinute se încadrează în categoria vinurilor de calitate. punctul pistilar persistent.a. la începutul lunii aprilie. meritale mijlocii (12-14 cm lungime). Riparia gloire. de 20-24 ochi/m2.0 g/l H2SO4. iar maturarea deplină are loc la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a). cilindrici sau cilindro-conici. . sinusurile laterale sunt adânci deschise în formă de liră sau de U. cu lobul terminal scurt şi lăţit. Are vigoare mare de creştere şi uneori excesivă şi fertilitate mijlocie. . acoperită cu un strat fin de pruină. caracteristică acestui soi. de culoare verde cu nuanţe slabe roşcate la noduri. care favorizează creşterile vegetative. pentalobată. Tehnologic. 86 . S-a constatat că prin trecerea la sistemul de cultură de tulpini înalte şi semiînalte. Dezmugureşte devreme. pe un fond de fertilizare organică cu doze de 20 t/ha gunoi de grajd. Deci.în România. mai răcoros. ca tip de tăiere se recomandă cordonul bilateral speronat. Origine. mai mult lată decât lungă. iar în anumite areale delimitate se pot obţine şi vinuri de tip DOCC (podgoriile Cotnari. din care doare 1000-11000C temperatură utilă. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. subţire şi lucios. Creşterea luxuriantă. armonios. constituie caracterul tare de recunoaştere a soiului. sensibil la mană şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. Feteasca albă are perioadă scurtă de vegetaţie (150-16 zile). începutul lunii august. încât vinurile obţinute sunt echilibrate. sinusul peţiolar. FETEASCĂ ALBĂ Sinonime: Păsărească albă. Coarda prezintă striuri fine. Madchentraube . Leonyka . cu polen abundent şi fertil. iar concentraţiile în zaharuri ajung până la 250 g/l şi chiar mai mult. deşi în boabe neuniforme ca mărime. Poamă păsărească. braţe) şi atribuirea unei încărcături mari de rod. datorate mare parte diverselor biotipuri din populaţia soiului.2. Strugurii mici spre mijlocii (90-110 g în medie). iar aciditatea este şi ea variabilă de la 4. de culoare verde luciosă. Acumulează la maturarea deplină.

coarde de 8-12 ochi. dar sensibil la secetă. dar care are nevoie de umiditate asigurată. cu marginile involute. soiul nu atinge 87 . Însuşirile agrobiologice. coloraţi în verde. La fel ca şi la soiul Grasă prezintă pe faţa superioară a mezofilului adâncituri. Are rezistenţă mijlocie la mană şi făinare. cu pieliţa subţire. cilindro-conici. Dozele optime sunt N150P200K200 kg/ha s. Guyot pe braţe cu înlocuire periodică. sinusul peţiolar deschis în liră sau U.Târnave. timp în care necesită 2500-32000C temperatură globală. –220C). Acest soi este rezultatul unei hibridări naturale între Fetească albă x Grasă de Cotnari. pe tipul 5. pulpa zemoasă. Zonare. Dăneşană . deseori aripaţi. Feteasca regală este un soi care valorifică bine aproape toate tipurile de sol. fin striate. Frunza adulta este mijlocie (11-13 cm lungime). care s-a consacrat. Odobeşti). iar la SCDVV Iaşi în anul 2002 s-a omologat clona Fetească albă-8 Iş. Caracterele ampelografice. 80-85% lăstari fertili. Alba. cu boabele neegale ca mărime şi aşezate des pe ciorchine.sub denumirea de “Dunnesdörfer Königsast”. . lucios. În plantaţii se conduce în cordon bilateral pe semitulpină. uşor bronzaţi pe partea însorită. S-a extins în toată ţara unde actual ocupă al doilea loc ca suprafaţa. Crăciunel 2. iar maturarea deplină se realizează la 3-4 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a). Tehnologic. cu rozeta de culoare verde albiciosă. S-a constatat că altoit pe Kober 5 BB. 6. Portaltoii recomandaţi sunt cei care dezvoltă un sistem radicular profund şi îi susţine potenţialul de producţie. Dezmugureşte devreme. FETEASCĂ REGALĂ Sinonime: Galbenă de Ardeal. pârga strugurilor are loc în prima parte a lunii august. ceva mai lată decât lungă. El a fost înmulţit după anul 1920 de către pepineristul GASPARI. cu tăiere în verigi scurte de rod sau cepi de producţie. cu producţii de 17 t/ha.1.a. sinusurile laterale superficiale deschise în formă de U. cu tăierea în elemente lungi de rod. La SCDVV Odobeşti a fost omologată în anul 2000 clona Fetească albă-1OD. în localitatea Daneş de lângă Sighişoara. Limbul frunzei este de culoare verde închis. sensibil la putregaiul cenuşiu al strugurilor.în România. nearomată. scămos pe faţa inferioară. soiul fiind autofertil. circa 15000 hectare. Feteasca regală este un soi care areacţionează pozitiv la aplicarea fertilizării prin obţinerea de sporuri importante de producţie.5. în primele zile ale luni aprilie. sferic. Variaţii şi clone. cu atribuirea unei încărăcături mari de ochi la tăiere 20-22 ochi/m2. În Podisul Transilvaniei se obţin şi vinuri materie primă pentru spumante. 26. mai închise la culoare sub forma unor "lovituri de ciocan" (c. sarcinile de rod fiind de 40-50 ochi/butuc. aplicate pe un fond de fertilizare organică de 30 t/ha gunoi de grajd.5 t/ha. Bobul mijlociu. capacitate bună de supramaturare şi acumulări în zaharuri de 207 g/l. primele frunzuliţe şi vârful lăstarului sunt de culoare verde cu nuanţe albicioase datorate perilor rari şi lungi. Iaşi. Se reface uşor în urma accidentelor climatice.3. Rezistenţe biologice: soi cu rezistenţă mijlocie la ger (-200C . de culoare verde gălbui. . Cele mai bune rezultate le dă în podgoriile din Moldova şi Transilvania. Dezmugurire scămoasă. Floarea hermafrodită normală. SO4-4. unde a primit denumirea de Fetească regală. soiului îi este măsrită sensibilitatea la îngheţ şi cancer bacterian. Coardele în toamnă au culoare galben brun. Origine. Feteasca albă are o largă răspândire intrând în sortimentul a 77 de centre viticole. Are vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate ridicată. Soiul Fetească regală are perioadă mijlocie de vegetaţie (160-170 zile). cu o medie de 15-20 t/ha. Producţiile de struguri obţinute variază în funcţie de arealul de cultură de la 11 t/ha la Blaj până la 27 t/ha la Odobeşti. În zonele unde survin deseori accidente climatice soiul se conduce pe semitulpină. aşa cum sunt SO4. odată la 4 ani. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. întreagă cu un început uşor de trilobie. având cea mai largă extindere dintre soiurile aparţinând acestei grupe. din care în 55 are regim de soi recomandat. caracterizată prin producţie de 12. uşor pruinată. Strugurii mijlocii (110-130 g în medie). Lăstarii de vigoare mijlocie.t). În anul 1928 vinul rezultat a fost prezentat la o expoziţie horticolă de la Bucureşti. ca urmare trebuie evitată cultura sa în zonele secetoase şi pe nisipuri.

Zonare. 41 B. Frunza adultă este mijlocie (11-13 cm lungime). iar maturarea deplină se realizează la 4-5 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a VVI-a). caracterizată prin producţii de 15. Poamă creaţă. soiul a fost extins foarte mult în cultură. mai puţin compacţi şi boabele de culoare galbenă. La dezmugurire rozeta este pufoasă. în ultima parte a lunii aprilie. Vinoasă . 70-75%lăstari fertili. Frâncuşa valorifică foarte bine solurile profunde. deoarece acumulările în zaharuri ating doar 220-235 g/l. slab peroşi. Origine. unul cu strugurii mari. Cele mai bune rezultate le are pe portaltoii SO4-4. de culoare alb verzuie. mai ales în anii cu condiţii nefavorabile în timpul înfloritului. de aceea multe din boabe sunt meiate şi mărgeluite (biotipul Ţârţâră). de culoare verde clar.1. 6. Floarea este hermafrodită normală. tri sau pentalobată. cu tăiere în elemente scurte de rod sau verigi .8 t/ha şi capacitate mare de acumulare în zaharuri. . cele mai bune rezultate fiind obţinute în Podişul Transilvaniei şi Moldova. Variaţii şi clone. deschise în formă de U. striaţi. cu gust iebos. 88 . Coardele în toamnă au culoare maro gălbui. Se pretează la conducerea pe tupini semiînalte cordon bilateral. Rezistenţe biologice: sensibil la ger (-180C . însă lemnul rămâne spongios.5-7.5 g/l H2SO4. . încât conferă prospeţimea vinurilor de Cotnari. pârga strugurilor are loc la mijlocul lunii august. cele inferioare slab schiţate. cu lobul terminal răsucit şi cu tendinţa de încreţire. pulpa zemoasă. de culoare alb gălbuie. Soi vechi românesc cultivat de secole în podgoriile din Moldova.0 g/l H2SO4. marginile sunt răsfrânte către faţa superioară. fapt care se reliefează asupra rezistenţei scăzute la ger. Caracterele ampelografice. dar la unele flori se manifestă fenomenul de cleistogamie. cu vlori ale acidităţii totale a mustului ridicate 5-7. sinusul peţiolar este închis oviform prin suprapunerea lobilor. cu atât mai scăzute cu cât în populaţia respectivă predomină biotipul Ţârţâră. Datorită plasticităţii sale ecologice şi producţiilor mari de struguri. actual este întâlnit numai în sortimentul podgoriei Cotnari. Strugurii sunt mijlocii spre mari. cilindro-conici. Dezmugureşte târziu. Soi cu perioadă relativ lungă de vegetaţie (180-195 zile). Lăstarii au vigoare mijlocie de creştere. dar pot fi folosite şi la obţinerea vinurilor materie primă pentru spumante sau distilate învechite din vin. Limbul frunzei este de culoare verde închis. În anii cu condiţii climatice nefavorabile se obţin vinuri de consum curent. Prin selecţie clonală la SCDVV Blaj a fost omologată în anul 1979 clona Fetească regală-21 Bl.în România. timp în care necesită 2800-34000C temperatură activă. pe partea inferioară prezinţa peri scurţi şi deşi. cu fertilitate ridicată. cu polen fertil. Dinţii sunt de mărime mijlocie şi ascuţiţi. Obişnuit vinurile rezultate din Fetească regală sunt de calitate. apropiat de Grasa de Cotnari şi al doileacu strugurii uniaripaţi. –200C).nivelul calitativ pe care îl are Feteasca albă. La biotipul Ţârţâră se manifestă pregnant fenomenul de meiere şi mărgeluire. chiar şi în areale mai puţin favorabile. pe tipul 5-6. În populaţia soiului Fetească regalţ s-au depistat două biotipuri. Însuşirile agrobiologice. formate din cordiţe de 4-5 ochi şi cepi de 2 ochi.5. sferic cu pieliţa subţire. în detrimentul soiului Fetească albă. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. FRÂNCUŞĂ Sinonime: Mustoasă de Moldova. După caracterele morfologice face parte din proles pontica subproles balcanica. rezistent la secetă sensibil la boli. iar capacitatea de supramaturare este mult mai redusă. cu o aciditate totală a mustului variabilă între 4.4. acoperită cu un strat fin de pruină. Producţiile de struguri care se obţin sunt de 10-14 t/ha. apropiat soiului Fetească albă. cu boabele aşezate des pe ciorchine şi neuniforme ca mărime. Are vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate bună. Maturează bine lemnul coardelor şi diferenţiază mugurii de rod de la baza. Sarcina de rod este de 18-22 ochi/m2. soiul acumulează între 175-195 g/l zaharuri. Bobul mijlociu. vârful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt acoperite cu peri deşi şi lungi. Este inclus în sortimentul a 129 de centre viticole. cu sinusurile laterale superioare închise oviforme. compacţi şi boabele de culoare verde gălbui. de culoare verde gălbui. Acumulează zaharuri de la 170-180 g/l până la 200-210 g/l. Tehnologic. uşor gofrat. Ţârţâră.

Soiul Riesling italian se caracterizează printr-o mare plasticitate ecologică. .1. mijlociu rezistent la mană şi făinare. Ca urmare. Necesită fertilizarea cu doze echilibrate de îngrăşăminte chimice N120P145K130 kg/ha s. În zonele secetose necesită obligatoriu irigarea. cu o medie de 11-13 t/ha. 80-85% lăstari fertili.2. Floarea este hermafrodită normală. până la 20 t/ha la Odobeşti. Riesling italico . cu tăiere în elemente scurte de rod sau verigi (cordiţă de 4-5 ochi+cep 2 ochi).t. lungi. demidulci. Rezistenţe biologice: bună la ger (-200C . Tehnologic.în Franţa. până la 200 g/l şi valori ale acidităţii mai echilibrate. RIESLING ITALIAN Sinonime: Klein riesling. Portaltoii recomandaţi sunt SO4. ceea ce poate duce la sporuri de producţie de până la 40-43%. pârga strugurilor are loc în doua parte a lunii august. acoperit cu peri rari pe faţa inferioară. Origine. pe tipul 5. primele frunzuliţe şi vârful lăstarului sunt de culoare verde bronzat. sau poate fi folosit ca materie primă pentru spumante. Biotipul Ţârţâră prezintă strugurii rari. nearomată. Însuşirile agrobiologice.2. catre sfârşitul lunii august. cultivându-se cu rezultate bune în aproape toate podgoriile. Producţiile variază de la 9 t/ha la Miniş. fenomenul manifestându-se prin căderea prematură a frunzelor. Zonare. Sarcina de rod este de 16-20 ochi/m2. cilindrici. Dezmugureşte târziu.Variaţii şi clone. iar maturarea deplină se realizează la 3-4 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a). Soiul Frâncuşă se prezintă ca o populaţie neomogenă. regiunea Styria. frecvent având 2-3 etaje de inflorescenţe pe lăstar. Coardele în toamnă capătă culoarea galben brun. Crăciunel 2. 6. Acumulările în zaharuri sunt şi ele diferite de la 170 g/l.în Italia. în contextul unei acidităţi totale a mustului ridicată. soiul se comportă diferit. pentalobată. soiul fiind autofertil. Petit rieslig . Soiul Frâncuşă este cultivat doar în arealul podgoriei Cotnari. subţire pergamentos.). peroasă. Vigoarea de creşetere este mijlocie şi fertilitatea ridicată. în funcţie de arealul de cultură. cu pieliţa subţire. necesitând 2600-36500C temperatură globală. alţii din Italia sau din Austria. Face parte din proles occidentalis. pulpa zemoasă. Soiurile străine pentru vinuri albe de calitate 6. la sfârşitul luni aprilie.5. Opiniile asupra originii sale sunt împărţite. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor şi diferenţiază mugurii de rod de la baza coardei pretându-se la tăierea speronată. Frunza adultă este mijlocie (14-15 cm lungime). Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. sinusul peţiolar are formă de liră cu baza ascuţită. cu execpţia celor din NV ţării unde nu reuşeşte să matureze suficient de bine strugurii. începutul lunii mai. cu punctul pistilar persistent si evident. uneori închise ovoidale. unii ampelografi afirmă că este originar din Germania de pe valea Rhinului. de culoare verde galbui. cu prima ramificaţie detaşată de restul ciorchinelui şi boabele aşezate des pe ciorchine (c. cu boabe neuniforme şi capacitate mai mare de acumulare în zaharuri. mai rar trilobată. demiseci. de culoare verde. cu nuanţe bronzate la noduri pe partea însorită. cuneiformă.a. slabă la secetă. În plantaţii se conduce pe tulpini semiînalte cordon bilateral. Soiul Riesling italian este adaptat climatului temperat continental. Caracterele ampelografice. 71. Lăstarii au vigoare mijlocie de creştere. Bobul este mic. Limbul frunzei este de culoare verde deschis. Strugurii sunt mici spre mijlocii. . sensibil la putregaiul cenuşiu al strugurilor. sferic. meritalele foarte subţiri (6-8 mm diametru). –220C). ca de fierastrău (caracter de recunoastere a soiului). respectiv 40-50 ochi/butuc. de 6-7 g/l H2SO4. 89 . Dezmugurire cu rozeta de culoare galben bronzat. ori distilate învechite din vin.în Germania. fin striaţi.5. Are perioadă mijlocie spre lungă de vegetaţie (170-185 zile). Welschriesling . soiul Riesling italian asigură o gamă largă de vinuri: seci. Are capacitate de supramaturare când poate atinge 220-240 g/l zaharuri. de 4-5 g/l H2SO4. Dinţii sunt lungi şi ascuţiţi. cu sinusurile laterale deschise în formă de U.

Cârceii subţiri. Origine. Riesler. concomitent cu instalarea atacului de putregai nobil (botritizare). ondulat către punctul peţiolar. tri sau pentalobată. 90 . Bobul mic. de culoare verde. caracterizată prin producţii de 15 t/ha şi capacitate ridicată de acumulare în zaharuri. Riesling italian este o populaţiei heterogenă. Karbacher. Dezmugureşte târziu. Klingerberger. În plantaţii se conduce pe semitulpină.în Africa de Sud. unii ampelografi afirmă că era cunoscut încă de pe vremea romanilor sub numele de Argitis minor (P. Odobeşti. White Riesling . Riesling blanc. 65-70% lăstari fertili. Lăstarii de vigoare mijlocie. iar prin supramaturare atinge 260-270 g/l. Zonare. Prin selecţie clonală s-a obţinut la SCDVV Blaj clona Riesling italian-3 BL. de culoare gălbuie cu reflexe arămii. strugurii intrând uşor în supra maturare. subcarpaţii meridionali (Drăgăşani. . Soiul este autorizat la plantare în podgoria Aiud din Podişul Transilvaniei. cu pedunculul scurt şi lemnificat. sarcina de rod este de 12-14 ochi/m2. cu aciditate echilibrată de 5-5. Pentru reuşita în cultură. nu depăşesc 8-10 t/ha. RIESLING DE RHIN Sinonime: Gentil aromatique. Coardele au scoarţa colorată în galben închis cu striuri de nuanţă brună. dar răcoroase şi lipsa precipitaţiilor. dar se reface greu în urma accidentelor climatice având capacitate redusă de formare a lăstarilor din lemnul multianual. Pétracine. Riesling renano bianco . compacţi. frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt peroase.în Croatia.Variaţii şi clone. . scămos pe faţa inferioară. în urma înmulţirii vegetative. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Strugurii mici. Portaltoii recomandaţi sunt cei din grupa Berlandieri x Riparia. cu pete ruginii pe partea însorită. tipul de tăiere Lenz Moser sau Guyot cu braţe înlocuite periodic. Nervurile principale sunt de culoare vineţie. scurţi. de culoare brun-roşcată pe partea însorită. Limbul frunzei de culoare verde închis. cu pieliţa subţire. pe tipul 5. codul ampelometric 036-3-69. acoperite cu scame de culoare alb-verzuie. sferic. Cele mai bune rezultate le obţine în sudul Moldovei (Coteşti.5 g/l H2SO4. omologată în anul 1983. sinusul peţiolar este închis eliptic prin suprapunerea lobilor. de unde se pare că este originar.în Italia. de culoare alb verzuie. Nieberlander . Are vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate bună. cu boabe neuniforme ca mărime. Soi cu perioadă lungă de vegetaţie (180-190 zile). pulpa zemoasă cu aroma discretă specifică soiului.5. Hochheimer. Însuşirile agrobiologice. Frunza adultă este mijlocie. cu marginile de culoare roz. Rheingauer. Dealu Mare) şi în zona Podişului Transilvaniei (Târnave. însă cu acumulări mari în zaharuri de peste 200 g/l. pârga strugurilor începe în luna august. orbiculară.în Germania şi Austria. cu polen fertil. Deşi are perioadă lungă de vegetaţie reuşeşte să matureze bine lemnul coardelor şi diferenţiază mugurii de rod de la bază. la circa 4-5 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca aV-a). Johannisberger Riesling. Raisin du Rhin . Fiind un soi vechi în cultură. La dezmugurire rozeta este scămoasă. Oberkircher.în Franţa. cele superioare închise ovoidale. striaţi. puternic gofrat. umede. Ştefăneşti-Argeş. mai intensa la noduri. iar dinţii sunt scurţi şi cu marginile rotunjite. iar cele inferioare deschise în formă de U. Zonare. Alba). Pfaelzer. Floarea este hermafrodită normală. După caracterele morfologice se încadrează în proles occidentalis. Biela grasevina . Soiul este zonat în sortimentul a 88 de centre viticole din ţară. Rössiling. –220C). Preferă terenurile fertile. timp în care necesită 3200-37000C temperatură globală. iar maturarea strugurilor decurge lent până la sfârşitul lunii septembrie. Rüssiling. 1990). Acest soi este foarte mult cultivat pe valea Rhinului şi a Mosselei. 6. Panciu). Producţiile de struguri sunt mici. cilindrici sau cilindro conici. Caracterele ampelografice. sensibil la secetă şi deosebit de sensibil la boli şi dăunători. GALET.2.2. de culoare galben verzui. la finele lunii aprilie. soiul ncesită areale care dispun de toamne lungi însorite. cu sinusurile laterale adânci. Rezistenţe biologice: toleranţă mijlocie la ger (-200C .

Portaltoii recomandaţi sunt SO4. Pentru obţinerea vinurilor demidulci şi dulci este necesară supramaturarea şi botritizarea strugurilor.t. are strugurii mai mici (180-220 g). . pe partea inferioară prezintă peri scurţi şi deşi. vârful lăstarului şi frunzele tinere sunt peroase. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. . caracteristică. având nevoie de 2600-34000C temperatură activă. biaripaţi. iar maturarea deplină se realizează la 2-3 săptămâni faţă de soiul Chasselas doré (epoca a IV-a la Petit Sauvignon) şi mai târziu cu circa o săptămână la Gros Sauvignon (epoca a V-a). Caracterele ampelografice. pierderile de recoltă fiind de 8-17%. La dezmugurire rozeta este scămoasă de culoare albicioasă. mai rezistent fiind Petit Sauvignon (-200C . Bobul este mic. cu reflexe bronzate. iar frunza adultă este peroasă pe faţa inferioară. cilindro conici. Producţiile de struguri care se obţin sunt de 6-8 t/ha la Petit Sauvignon şi de 10-12 t/ha la Gros Sauvignon.2. Tehnologic este un soi de înaltă calitate. Limbul frunzei este de culoare verde deschis. putregaiul cenuşiu şi moliile strugurilor. -200C). Manifestă sensibilitate accentuată la ger şi boli. gălbui. Sauvignon blanc. Vinurile obţinute au o aromă fină. închise. Sauvignon jaune. Este un soi cosmopolit.3. compensate însă prin calitatea vinurilor obţinute. orbiculară. uni sau biaripaţi. şi ceva mai sensibil Gros Sauvignon (-180C . prezintă struguri mijlocii sau mari (200-280 g). Însuşirile agrobiologice. deşi în boabe. Dezmugureşte în a doua decadă a lunii aprilie. pulpa zemoasă cu gust şi aromă discretă specifică soiului. uşor gofrat. bine însoriţi. regiunea viticolă Bordeaux. care grăbesc maturarea strugurilor şi favorizează acumulările în zaharuri şi au rezistenţă la calcarul activ din sol. valrile mai ridicate fiind caracteristice la Petit Sauvignon. Coarda are scoarţa colorată în cafeniu gălbui. Fumé. Cele două forme existente în cultură diferă ampelografic şi agroproductiv: Gros Sauvignon. Prezintă vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate bună 60-70% lăstari fertili. cu tăiere scurtă sau în verigi de rod. la începutul lunii august. Face parte din proles occidentalis.5 g/l H2SO4. cu boabe mijlocii. cordon bilateral. dar mai productivă datorită mărimii strugurilor. . deoarece cele mai fine vinuri se obţin pe solurile scheletice. iar frunza adultă este intens scămoasă pe faţa inferioară. Se conduce pe tulpini semiînalte şi înalte. Rezistenţe biologice: sub aspectul rezistenţei la ger s-a constatat diferenţe între cele două forme. cu sinusurile laterale nu prea adânci. Sylvaner musque. cu pieliţa subţire. codul ampelometric 135-2-57. 41 B.). Sarcina de producţie este de 14-18 ochi/m2. răsucit către faţa superioară (c. sferic. însă inconstantă de la un an la altul. eliptice. Sauvignon vert. pe tipul 5-6. de unde se pare ca îşi are şi originea. pruinată. –220C). Variaţii şi clone. Sauvignon a gros grains . dar 91 . sinusul peţiolar este în formă de liră cu baza ascuţită. până la galben auriu la maturarea deplina. pentru obţinerea vinurilor dulci. Este un biotip care se caracterizează printr-ofertilitate mai mică. sensibil la mană. 55-60% lăstari fertili. Sauternes. cilindrici uniaripaţi. Strugurii sunt mici (Petit Sauvignon) şi mijlocii (Gros Sauvignon). Fié. cu boabe mici. de culoare galben verzui. Muskat sylvaner.în Franta. cu liziera roz. Lăstarii de vigoare mijlocie. Feigentraube . aciditatea totală a mustului rămâne echilibrată 4. vigoare mai mare de creştere. SAUVIGNON Sinonime: Blanc fumé. uşor striată. punctul pistilar persistent. Floarea este hermafrodită normală. fapt care permite cultura sa şi în zone mai secetoase (Murfatlar). . podgoria Sauternes. Frunza adultă este mijlocie. Petit Sauvignon. Selecţiile Crăciunel. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile). care asigură condiţii pentru supramturarea strugurilor. Soiul se cultivă pe suprafeţe mari în Franţa. Surin. iar nodurile de nuanţă roşiatică. preferă versanţii cu expoziţie sudică sau sud-vetică. Acumulează cantităţi mari de zaharuri 195-220 g/l. trilobată şi mai rar pentalobată. Are rezistenţă mijlocie la secetă şi făinare.5. soiul fiind autofertil. cu meritalele colorate în verde clar. cu nodurile evidente. calcaroase.6. pârga strugurilor are loc devreme. cârceii mici şi subţiri.în Germania.55. cilindroconici. Origine. Prezintă fertilitate mai ridicată 70-75% lăstari fertili. compacţi.

în sensul că uneori pe acelaşi lăstar se întalnesc struguri cu boabe albe şi cu boabe negre. punctul pistilar persistent.). striate. mijlociu rezistent la mană şi făinare. la 16-18 ochi/m2 la Odobeşti şi Dealu Mare. . gofrat. Din populaţia biotipului Gros Sauvignon la SCDVV Blaj a fost omologată în anul 1975 colna Sauvignon-9 Bl. Hamvas szölö . peste 85-90% lăstari fertili. Malvoisie. Acumulează mai multe zaharuri. Caracteristic la acest soi este polimorfismul foliar. adică pe acelaşi lăstar. După caracterele morfologice se încadrează în proles occidentalis. –240C) şi la secetă. vârful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt acoperite cu peri alb-rozii. cu pedunculul scurt şi lemnificat. Frunza adultă este mică spre mijlocie. Este considerat a fi o variaţie mugurală din soiul Pinot noir şi se remarcă faptul că nu are bine stabilizate caracterele. Din cea de a doua formă la SCDVV Drăgăşani a fost omologată în anul 1984 clona Sauvignon-62 Dg. Rijik.în Ungaria. acoperit cu peri rari pe faţa inferioară. La mijlocul secolului trecut Odart (1840) a semnalat ş existenţa unor forme de Sauvignon roz şi roşu violet. mai rar închis ovoidal. de culoare gri fumuriu. . are aromă mai pregnantă şi mai bună rezistenţă la ger şi boli. Rezistenţe biologice: foarte rezistent la ger (-220C . sensibil la putregaiul cenuşiu. Bobul este mic sferic. sinusul peţiolar este deschis în formă de liră. Însuşirile agrobiologice. Rouci sédive . Caracterele ampelografice. de la 13-15 ochi/m2 în Transilvania. Au însă producţii mici. podgoriile subcarpatice ale Olteniei. Gris Cordelier.în Turcia. iar maturarea deplină se realizează la circa 2 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a). Deşi este rezistent la secetă. Sauvignon rose se cultivă în Argentina şi Australia sub denumirea de Guindolino gris şi Surin gris. 140 Ru-59 Vl. la finele lunii aprilie. Aceasta se realizează prin aplicarea unei udări de aprovizionareprimăvara. Lăstarii sunt verzi. Dezmugureşte târziu. Burgunder roter. Floarea hermafrodita normală.producţii mai mici de struguri. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice.5. Prezintă vigoare slabă de creştere şi cu fertilitate ridicată. 6. Sarféhér szölö.). cu producţie de 11.t. In cazul frunzelor lobate sinusurile laterale sunt deschise în formă de U dar inegale ca mărime şi prezenţă (c. Struguri sunt mici. Auxerrois gris. iar la SCDVV Ştefăneşti-Arges. iar către vârf întregi (c. Soiul Sauvignon ocupă în România proximativ 6000 ha. Încărăctura de rod variază în funcţie de condiţiile pedoclimatice ale podgoriei. cu limbul de culoare verde închis. gros. pulpa zemoasă cu gust specific soiului. PINOT GRIS Sinonime: Affumé.în Franta. către bază se întalnesc frunze lobate. prin urmărirea menţinerii plafonului minim de 75% IUA. Tokay d'Alsace. fiind rezistent la secetă şi adaptat terenurile mai puţin fertile. în condiţii de irigare se obţin sporuri importante de producţie. Rulander in Germania. Maturează bine lemnul lăstarilor şi diferenţiază mugurii de la bază. Datorită vigorii mici de creştere şi maturării bune a lemnului coardelor se pretează la conducerea pe tulpini semiînalte cordon bilateral cu tăiere în elemente scurte de rod. 2500-32000c temperatură globală.5 t/ha. cu polen abundent şi fertil. cu producţii de 13 t/ha. Soiul Pinot gris este tipic pentru zonele colinare. Ouche cendée. Szurkebarat . cu producţie de 15 t/ha. Pinot Beurot. intens pruinată. Rezultatele cele mai bune se obţin în sudul Moldovei. cu rozeta de culoare verde albicioasă. Fauvet .4. pe tipul 5. Origine. cerinţe moderate faţă de temperatură. intrând în sortimentul a 41 de centre viticole.în Iugoslavia.2. mai intensa la noduri. Auvernat gris. Are perioadă scurtă de vegetaţie (160-165 zile). cu nodurile evidente. cu striuri fine de culoare roşiatică. completată cu 1-2 udări în perioada 92 . pârga strugurilor are loc în ultima parte a lunii iulie. Cârceii sunt mijlocii. însă productivitatea rămâne scăzută datorită strugurilor mici. cilindrici. orbiculară. unde se realizeaă adesea supramaturarea strugurilor. Podişul Transilvaniei şi Dobrogea. Coardele sunt de culoare maro cenuşiu. Dezmugurire peroasă. Zonare. uneori aripaţi. dar cu acumularţ mari de zaharuri. Se altoieste pe portaltoi rezistenţi la calcar: 41 B.t. Pinot gris este un soi foarte bine adaptat climatului temterat continental. cu pieliţa groasă. SO4-4. în anul 2000 clona Sauvignon-111 Şt. boabele aşezate des pe ciorchine încât se deformează. putând i tăiat în elemente scurte de rod. însorite. semilemnificaţi.

Coarda are scoarţa de culoare brun gălbuie. pulpa zemoasă.în Germania. d'Epintte. orbiculară. Floarea este hermafrodită normală. . striaţi. Beaunois. uneori aripaţi. Dezmugureşte în prima parte a lunii aprilie. aplicate odată la 4 ani. cu marginile rotunjite. 6. cu reprecursiuni negative asupra producţiei. Weiss Edler. delimitat direct de nervurile principale. cu pieliţa mijlocie. Variaţii şi clone. iar prin supramaturare poate atinge 270-280 g/l. Lăstarii sunt glabrii. În cadrul soiului Pinot gris au fost depistate 2 biotipuri: unul rezistent la secetă. Romeret. fiind în formă de liră deschisă. sau cepi de producţie. Burgunder weisser . Roussot. cu tăiere în verigi scurte de rod. Bobul mic. cu sinusurile laterale slab schiţate. Auxerras blanc. CHARDONNAY Sinonime. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice.5. Tehnologic. Ocupă o suprafaţă de aproximativ 3200 ha. Weisser rulander. În anii răcăroşi în perioada înfloritului soiul este predispus la meiere şi măsgeluire. prin supramaturare poate atinge 300 g/l şi păstrarea în struguri 93 . –220C) şi la secetă. Weisser clevner. frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt peroase. Petit Chantey. cu nuanţe uşor bronzate. cu producţie de 9. Dinţii sunt scurţi. Producţiile de struguri care se obţin sunt în medie 5-9 t/ha. Fertilizarea chimic se poate face cu aplicarea următoarelor doze N100P150K150 kg/ha s. pârga strugurilor începe în prima parte a lunii august. iar sinusul peţiolar caracteristic. Însuşirile agrobiologice. Soiul Chardonnay are perioadă mijlocie de vegetaţie (165-185 zile). în timp ce pe faţa inferioară prezintă peri scurţi pe nervuri. Producţiie de struguri sunt mici 6-8 t/ha. Soi cultivat de secole în Franţa în regiunile viticole Champagne şi Bourgogne. Weiss klewner. Chablis. nu are nimic comun cu soiurile din acest sortogrup. cârceii mici şi subţiri.5. mai rar trilobată. cu producţii şi acumulări mari de zaharuri. pe tipul 5.5 t/haşi la SCDVV Murfatlar n anul 1980 clona Pinot gris-13 Mf cu producţie de 12 t/ha.2.în Franta. iar fertilitatea este bună. Frunza adultă este mică. cu o aciditate totală de 4.de vegetaţie. cu polen fertil. glabru pe faţa superioară. peste 70% lăstari fertili. bacterioze (boala lui Pierce). Până în prezent la noi s-au omologat 2 clone: la SCDVV Blaj în anul 1975 a fost omologată clona Pinot gris-34 Bl. Rezistenţe biologice: bună la ger (-200C . d'Auvernat blanc. Sub raportul cerinţelor agrotehnice soiul Chardonnay se aseamnă cu Pinot gris.t. Are vigoare mică de creştere (ceva mai mare decât la Pinot). cu marginile revolute. de culoare galben verzui. codul ampelometric 035-2-57. cu rozeta de culoare albicioasă şi liziera roză. Origine.a. întreagă. al doilea prezintă fenomenul de mărgeluire şi meiere puternic. compacţi.). cu soluri mai pietroase se poate face fertilizarea oragnică cu doze de 60 t/ha gunoi de grajd. necesitând 2700-34000C temperatură globală. Petite Sainte Marie. Dezmugurire pufoasă. de culoare verde roşiatic pe partea însorită. La maturarea deplină acumulează 190-220 g/l zaharuri. Melon blanc. acoperită cu pustule mici brune. Pinot blanc Chardonnay.5-5. de culoare verde gălbui. Morillon blanc. sferic. Soiul Pinot gris se cultivă cu rezultate bune în două zone difertite climatic ale ţării Transilavania şi Dobrogea. dar se pot ridica până la 13 t/ha. aşa numitul "sinus golaţ" (c. Se obţin rezultate bune la conducerea pe tulpini semiînalte cordon bilateral. Rousseau. mai intensă la noduri. cu boabe neuniforme ca mărime. viroze (scurt nodare). cu nuanţe maronii la noduri. dar de calitate deosebită. sensibil la boli. Strugurii sunt mici. Limbul frunzei este de culoare verde intens. Plant de Tonnerre. intens pruinată. cu gust specific soiului. Gentil blanc . d'Arnoison. iar maturarea deplină se realizează la circa 3-4 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a V-a). flavescenţa aurie (micoplasme). Zonare. cilindrici. soiul Pinot gris este de înaltă calitate: maturează strugurii în a doua parte a lunii septembrie şi acumulează cantităţi mari de zaharuri 210-220 g/l. Reacţionează foarte bine la fertilizare şi irigare prin sporuri de producţie şi preferă distanţe mici de plantare 2/1 m. Noiren blanc. la atacul moliilor. Weiss Silber. . În zonele colinare. Cu toate că are ca sinonimii "Pinot".5 g/l H2SO4. După caracterele morfologice face parte din proles occidentalis. Luisant. Caracterele ampelografice. sarcina de rod lăsată la tăiere fiind de 12-16 ochi/m2.

în primele zile ale lunii august. Sarcina de rod fiind de 16-18 ochi/m2. loc de unde unii ampelografi cred că este originar. 6. în formă de U. în schimb productivitatea soiului este mică datorită mărimii strugurilor. Reacţionează favorabil la aplicarea irigării şi fertilizării.in Franta. . mijlociu rezistent la făinare. Acest soi este originar din Tirolul italian.5. cu strugurii aromaţi. Fromenteau rouge. cu producţie de 15 t/ha.a. În România ocupă doar 500 ha. unde aroma strugurilor devine fină şi discretă. cu aroma specifică soiului. Heiligensteiner Klevner . orientativ se pot administra N100P200K100 kg/ha s. punctul pistilar persistent. Face parte din proles occidentalis. dar creşterile vegetative sunt mici. Bobul este mic. În cadrul populaţiei soiului Chardonnay se întâlnesc diverse forme: Chardonnay rose. Producţiile de struguri sunt relativ scăzute 5-8 t/ha. Zonare. Pârga strugurilor are loc devreme. Maturează foarte bine lemnul coardelor şi diferenţiază mugurii de rod de la baza coardei. Caracterele ampelografice. pe faţa inferioară este acoperit cu peri lungi şi rari. sau 40 t/ha gunoi de grajd. ceea ce îi dă frunzei un aspect crenelat (caracter de recunoaştere a soiului). cu producţie de 8. cu baza lăţită şi marginile rotunjite. Este şi el un soi de calitate. tronconici. Frunza adultă este mică. pulpa zemoasă. Variaţii şi clone. asigurând obţinerea unor vinuri echilibrate. iar maturarea deplină are loc în 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a). . în cadrul podgoriei Murfatlar. cu pieliţa groasă. de culoare verde clar.6. putregaiul cenuşiu şi moliile strugurilor. Se conduce pe tulpini semiînalte. Rezistenţe biologice: are toleranţă bună la ger (-200C .0 g/l H2SO4. încât vinurile obţinute sunt armonioase. cu tăiere speronată. Chardonnay este un soi cosmopolit cu o larga răspândire. TRAMINER ROZ Sinonime: Savagnin rose. suprafaţa estimată fiind de aproximativ 50000 ha. fiind ferit de pericolul brumelor târzii de primăvară. 94 . Strugurii sunt mici. mai intensă la biotipul cunoscut sub numele de "Gewürztraminer".5-5.2. Traminer rotter. pe tipul 5. aflate la limita nordică de cultură a viţei de vie.5-6. trilobată şi mai rar pentalobată. Este întâlnit pe suprafeţe extinse în Bavaria – Germania. Dezmugurire pufoasă. în cepi de 2-3 ochi. –220C).5 g/l H2SO4. mai intensă la noduri. gofrat. cu striuri roşietice pe partea însorită. cu strugurii coloraţi în roz şi Chardonnay musque (muscat). asemănătoare cu cea de trandafir. apoi California. Origine. revolut. Lăstarii au vigoare mică de creştere. iar prin supramaturare poate atinge 250 g/l. cu meritale scurte. cu sinusurile laterale potrivit de adânci deschise. La noi s-au omologat 2 clone: în anul 1983 la SCDVV Murfat lar a fost omologată clona Chardonnay-25 Mf. cu câte 2 inflorescenţe pe lăstar. iar denumirea sa vine probabil de la oraşul Tramino situat în această zonă. Coardele sunt de culoare brun gălbuie. sferic. cu polen fertil. Kleintraminer. timp în care necesită 2550-36000C temperatură globală. Dezmugureşte târziu la sfârşitul lunii aprilie.aciditatea. Dinţii sunt scunzi. cu nervurile principale colorate în roşu către punctul peţiolar. însă pot atinge 12 t/ha. de culoare roz. la maturarea deplină acumulează 195-205 g/l zaharuri. cordon bilateral. la nivelul de 4. acoperită cu un strat gros de pruină. Are vigoare mijlocie. sensibil la secetă şi mană. orbiculară. Însuşirile agrobiologice.3 t/ha şi în anul 2000 la SCDVV Ştefăneşti-Argeş s-a omologat clona Chardonnay-15 Şt. codul ampelometric 025-2-79. sinusul peţiolar este deschis în formă de V.. Fertilitate bună circa 70% lăstari fertili. care se disting prin fineţea şi aroma specifică. primul loc ocupândul Fraţa (20000 ha). Limbul frunzei este de culoare verde închis. cu rozeta de culoare alb rozie. Soiul Traminer roz valorifică foarte bine condiţiile ecoclimatice ale podgoriilor din tRansilvania.în Germania. frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt acoperite cu peri deşi şi lungi. fiind cultivat în peste 25 de ţări. cu boabele aşezate foarte des pe ciorchine. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Gentil rose aromatique . peroşi la vârf. cu o aciditate totală de 4. Soi cu perioadă relativ scurtă de vegetaţie 160-170 zile. Floarea hermafrodită normală.

pârga strugurilor se declanşează în august. 180-190 g/l.). cu tăiere în verigi scurte de rod. pentru a înlocui vechiul soi.2. Furmintul prezintă numeroase biotipuri. Caracterele ampelografice. cu producţie de 11 t/ha.în Transilvania. însă capacitate mai redusă de acumulare a zaharurilor. O altă ipoteză este aceea că numele său vine din cuvantul valon "Frumentum". care limitează fenomenele de meiere şi mărgeluire. Soiul meiază şi mărgeluieşte puternic. Floarea este hermafrodita normală. Cel mai important rămâne biotipul Gewürtztraminer. cu perioadă scurtă e vegetaţie (SO4-4. acoperită cu puncte mici negre. involut (c. cu pieliţa subţire. care are aromă intensă ce aminteşte de cea a petalelor de trandafir. este un soi viguros. . iar ampelografii maghiari afirmă că este soi autohton obţinut prin selecţie populară în podgoria Tokay. În plantaţii se conduce în cordon bilateral Lenz Moser.5-7 g/l H2SO4. de aceea soiul este parţial autofertil. La dezmugurire rozeta este de culoare verde gălbuie. iar sinusul peţiolar deschis în formă de U. Soiul Traminer roz este zonat pentru podgoriile din Podişul Transilvaniei.5. Producţiile de strguri sunt relativ mici 8-11 t/ha. iar aciditatea rămâne ridicată5. procentul ajunge la 80%. cu striuri mai închise la culoare. Acest soi este întâlnit în sortimentul podgoriei Tokay. necesitând 2800-34000C temperatură globală. Furmintul are perioadă mijlocie spre lungă de vegetaţie (175-185 zile). Zonare. încărcătura recomandată fiind de 16-18 ochi/m2. –220C) şi lasecetă. Weisser Mosler . La SCDVV Miniş. SC-2). FURMINT Sinonime: Tokay. Variaţii şi clone. ovoid. trilobată sau întreagă. cilindrici. unde era cultivat pe colinele Formies. cu gust plăcut. iar în cazul butucilor cu defecţiuni florale.7. Rezistenţe biologice: are toleranţă mijlocie la ger (-200C . uneori aripaţi. cu acumulări în zaharuri la maturarea deplină de 190-230 g/l. cu sinusurile laterale puţin adânci. asigurând obţinerea unor vinuri seci şi demiseci de înaltă calitate. Dezmugureşte în a doua parte a lunii aprilie. Limbul frunzei este de culoare verde intens. scămos pe faţa inferioară. meritalele colorate în verde cu nuante bronzate pe partea însorită şi mai intense la noduri. . Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Zonare. Coardele au culoarea galben brun. Însuşirile agrobiologice şi tehnologice. cu diverse biotipuri care se deosebesc prin culoare şi gustul discret aromat al strugurilor. mană. foarte sensibil la făinare şi mai les la putregaiul cenuşiu (în anii ploiosi strugurii putrezesc în totalitate). Se recomandă ciupitul lăstarilorînainte de înflorit. Şom . subproles balcanica. Strugurii sunt lungi. unde strugurii nu sunt atacaţide putregai şi pot să intre în supramturare. care se caracterizează prin producţii mari de struguri 22 t/ha. cu vârfurile ascuţite. Lăstarii au vigoare mijlocie. lucios. pulpa zemoasă. Soiul Furmint de Miniş este zonat pentru regiunea viticolă a Dealurilor Crişanei şi Maramureşului. peste 60% lăstari fertili. 6. mucronii sunt evidenţi. soiul a fost ameliorat prin obţinerea unei mutante fenotipice cu flori hermafrodite normale. dar multe dintre ele prezintă defecţiuni morfologice. Se cultivă cu bune rezultate în zonele colinare ale Transilvaniei. mai ales în anii cu condiţii nefavorabile la înflorit.Variaţii şi clone. 95 . Frecvent pe parcursul acestei fenofaze se scutură 50-60% din flori. iar vârful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt peroase de culoare galben bronzat. SC-25. După caracterele ampelografice face parte din proles pontica. cu creşteri vegetative puternice şi fertilitate bună. Se prezintă ca o populaţie neomogenă. Furmint de Miniş. Origine. cu boabele aşezate mai mult sau mai puţin des pe ciorchine şi neuniforme ca mărime. iar maturarea deplină are loc la 4 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a V-a). unde se pare că a fost adus din Italia în timpul regelui Bela al IV-lea (1241). Necesită portaltoi viguroşi.în Germania. În podgoria Tokay prin supramaturarea şi botritizarea strugurilor dă vinuri dulci naturale. care înseamnă de culoarea grâului (culoarea strugurilor la maturare). care diferă prin mărimea strugurilor şi compactitatea lor. Bobul este mijlociu.t. Keltertraube. de greutate mijlocie. translucidă. Frunza adultă este mijlocie. din Ungaria. de culoare galben verzui. caracteristice. Prin selecţie clonală a fost omologată la SCDVV Blaj clona Traminer roz-60 Bl.

portaltoii recomandaţi sunt SO4-4. Caracterele ampelografice. Maturează bine lemnul coardelor şi diferenţiază mugurii roditori de la bază. peros pe nervuri pe faţa inferioară. 65-70% lăstari fertili. de culoare verde-gălbui. soiul acumulează circa 200 g/l zaharuri. Bobul este mic. mai închisă la noduri. pulpa semizemoasă. semicompacţi.t. Soiul Ezerfürtü a fost introdus în scopul completării sortimentului de soiuri pentru vinuri albe de calitate în podgoriile din Podişul Transilvaniei. iar sinusul peţiolar este în formă de liră. ceea ce îi dă un aspect albicios. cu nuanţe roz. iar aciditatea totală a mustului se situează în jur de 6 g/l H2SO4. în formă de pâlnie. SC-26. A fost introdus pentru a înlocui soiul Riesling italian în podgoriile din Transilvania. Zonare. acoperite cu peri rari şi scurţi. sferic. cu dinţii scurţi şi rotunjiţi. cu limbul de culoare verde intens. cu centrul în punctul peţiolar (c. Floarea este hermafrodită normală. în anul 1852. intensă. frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt bronzate. de culoare verde intens. scămos pe faţa inferioară. frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt acoperite cu peri rari si scurţi. trilobată sau pentalobată. 96 . dintr-un amestec de seminţe provenite din fecundări libere. Coardele toamna capătă culoare maro roşcat. cu rozeta peroasă. meritale scurte. În plantaţii se conduce pe tulpini semiînalte. EZERFÜRTÜ Origine. In traducere înseamnă “cu o mie de ciorchini”. cu pieliţa subţire. Origine.5. Strugurii mici spre mijlocii. cu polen abundent şi fertil.6. gofrat. ovoidale. care nu maturează strugurii suficient de bine. trilobată şi mai rar întreagă. Limbul frunzei este de culoare verde deschis. cu pieliţa groasă. Dezmugurire de culoare arămie bronzată.1. cu striuri bronzate pe partea însorită. SC-71.în Italia. Însuşirile agrobiologice. Tehnologic. Bobul mijlociu. vigoare mare şi fertilitate bună. uneori aripaţi. iar maturarea deplină se realizează la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a) şi mai devreme cu 2 săptămâni faţă de Riesling italian. Acest soi a fost obtinut în Ungaria. Dezmugurire peroasă. cele inferioare deschise în U. Caracterele ampelografice.6.6. pulpa zemoasă. deschise în formă de V. pe tipul 5. sferic. Floarea hermafrodită normală. orbiculară.). Intreaga frunză este asemănătoare cu cea de la soiul Chasselas doré. Strugurii mijlocii. Moscatos . sinusurile laterale sunt puţin adânci. Frunza adultă este mijlocie. mai rar cilindro conici. 6. MUSCAT OTTONEL Sinonime: Muscats . acoperită cu pruină densă. cu rozeta de culoare verde albicios. striaţi. Frunza adultă este mijlocie. Soi care valorifică foarte bine condiţiile ecoclimatice din Transilvania. sensibil la secetă. Guyot pe braţe cu înlocuire periodică. de culoare verde. gofrat. Dinţii sunt scunzi. Lăstarii au vigoare mijlocie. cu polen fertil. Rezistenţe biologice: are toleranţă bună la ger (-220C). nearomată. laţi la bază şi cu marginile rotunjite. cu aromă de muscat. de culoare galben verzui. Coardele toamna. sinusul peţiolar este închis elipsoidal.8. astfel încât vinurile obţinute sunt echilibrate cu tărie alcoolică ridicată şi extractive. dar potenţialul productiv poate ajunge la 20 t/ha. Dezmugureşte în a doua parte a luni aprilie. în urma hibridării dintre Hárslevelü (denumit şi “Frunză de tei”) x Traminer roz. cu sinusurile laterale superioare adânci. cu marginile răsfrânte către faţa superioară. SOIURILE PENTRU VINURI AROMATE 6. închise.în Portugalia.2. cilindrici. cu 2-3 etaje de inflorescenţe. pârga strugurilor are loc devreme. Lăstarii au vigoare mică. pe tipul 5. cu pete ruginii pe partea însorită. de către ROBERT MOREAU. sarcina de rod fiind de 16-18 ochi/m2. oraşul Angers. cilindrici. mijlociu rezistent la mană şi făinare. Acest soi a fost obţinut în Franţa. cu boabele aşezate des pe ciorchine încât se deformează. sensibil la putregaiul cenuşiu şi acarieni. Producţiile medii sunt de 13-14 t/ha. sunt striate şi de culoare brun roşcat. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (170-175 zile). Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Necesită cultura pe terenuri cu umiditate asigurată. sfârşitul lunii iulie-începutul lunii august.

Origine. deşi 97 . La SCDVV Blaj. în anul 1995 a fost omologată lona Muscat Ottonel-12 Bl. soiul are un neajuns major. mai ales în sudul ţării şi în arealele mai secetoase. soiul fiind autofertil. plicate odată la 4 ani. iar în perioada imperiului roman sub denumirea de "Apinae". Moscatel Morisco .în România. altfel pierde frunzişul încă din luna august. Frunza adultă este mijlocie (15-16 cm lungime). conici. Moscatel comun. eliptice. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. mai rar în formă de V. Muscatul Ottonel. necesitând 2500-29000C bilanţ termic global.în Franţa. În ultimii ani. trilobată sau pentalobată.8 g/l H2SO4 şi un conţinut ridicat în enzime oxidazice. sau mijlocii (cordiţe de 5-6 ochi). în complex cu îngrăşăminte organice. intrând în sortimentul a 83 de centre viticole. uneori biaripaţi. Moscatel de grano pequeno. Moscatel Castellano. ceea ce face ca vinurile obţinute să fie uşor predispuse la casare (brunificare). Muskuti . pe tipul 5. în zonele răcoroase este de înaltă calitate. Moscato d'Asti . TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ Sinonime: Tămâioasă de Moldova. 30 t/ha gunoi de grajd. Strugurii mijlocii. S-a răspândit în ţările din jurul bazinului Mării mediterane. White Frontignan . cu tăiere în elemente scurte de rod (cepi de 2-3 ochi).în Turcia. sensibil la mană şi făinare.în Portugalia. Muscat d'Alsace . calcaroase. se pare că este din vechea Eladă. Moscatel fino. Variaţii şi clone.a.2. Toamna frunzele se îngălbenesc devreme.. încărăcătura de rod fiind de 16-18 ochi/m2. ceea ce indică precocitatea soiului. de la 7-8 t/ha. dozele reomandate fiind N200P300K200 kg/ha s. Vigoarea de creştere este mijlocie.). aplicată în 2-3 udări.în Grecia. cu sinusurile laterale slab schiţate.în Anglia.în Germania. de culoare alb verzuie. 6. –220C). cu nuanţe arămii. încât este considerat soi autohton. mai puţin rezistent la secetă. în funcţie de arealul de cultură. La maturarea deplină acumulează cantităţi mari de zaharuri 190-210 g/l. cu expoziţii însorite şi pe soluri cu fertilitate mijlocie sau scăzută. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor şi difernţiază mugurii de rod de la baza coardei.în Italia. Prin fertilizare şi irigare se obţin sporuri importante de producţie. iar prin supramaturare atinge 250270 g/l şi un conţinut ridicat în substanţe aromate. peste 85% lăstari fertili. 135-3-47. În zonele mai călduroase. având ca vectori nematozii.Însuşirile agrobiologice. Se pretează foarte bine la conducerea pe semitulpină în cordon bilateral. boala fiind cauzată de ciuperci din genul Botrytis. înguşti şi deşi cu vârfurile gălbui (c. Limbul frunzei este de culoare verde gălbui. Musckat traube weisse. Dinţii sunt caracteristici. uşor gofrat. Se cultivă cu rezultate bune pe terenurile în pantă. iar fertilitatea foarte ridicată .3-3. Moscato di Canelli. pârga strugurilor are loc devreme la începutul lunii august. . frecvent cu 2 etaje de inflorescenţe. Soi cu o mare plasticitate ecologică. manifestst prin brunificarea unor părţi a inflorescenţelor după legarea boabelor. soiul Muscat Ottonel s-a dovedit a fi sensibil la putregaiul acid al inflorescenţelor. frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt acoperite cu peri rari şi au culoarea bronzat strălucitor. codul ampelometric. Tămâioasă de Drăgăşani . sensibil la atacul moliilor strugurilor. Moscatel galego. închise. la noi era cunoscut înainte de invazia filoxerei. dar cu umiditatea asigurată (treimea de mijloc a pantei). Caracterele ampelografice. Zonare. cunoscut sub numele de "Anathelicon moschaton". la Lechinţa.t. alungite. mijlociu rezistent la putregaiul cenuşiu. . peros pe faţa inferioară. Moscatel menudo blanco. iar maturarea se realizează la 1-2 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a).6. Muscat blanc de Frontignan. Muskateller gelber. Provenienţa acestui soi este necunoscută. orbiculară. Este cultivat şi în podgoriile colinare din Muntenia şi Oltenia şi în Dobrogea. sau cilindro-conici. Mysket . Producţiile de struguri sunt variabile. lisa de aciditate 3. Floarea hermafrodită normală. Tehnologic. Cele mai bune rezultate le dă n podgoriile din Transilvani şi nordul Moldovei.în Spania. În Dobrogea soiul suferă de secetă. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile) şi cerinţe termice reduse. Muscat de Lunel. Cele mai fine vinuri se obţin pe solurile scheletice. caracterizată prin producţii de 17 t/ha. Moscatel de Douro . Muscat blanc a petits grains. până la 1214 t/ha în podgoria Iaşi. fiind irigat cu o normă de 1500-200 m3/ha. Dezmugureşte în a doua parte a lunii aprilie. Muskateller grüner . adică lungi. Dezmugurire cu rozeta uşor scămoasă. Rezistenţe biologice: soi cu toleranţă bună la ger (-200C .

care să permită acumularea lentă a zaharurilor şi aromelor în must. Dinţii ascuţiţi şi deşi. clona ămâioasă românească-5 Pt. SO4. Cotnari. sferice.în România. pe măsura supramaturării strugurilor. Dozele optime de fertilizare sunt N100P150K100 kg/ha s. gofrat. are vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate bună. . . de culoare gălbuie (c. puternic atacat de boli.). Cârceii sunt lungi şi verzi. fiind şi cel mai valoros.6. Coardele au scoarţa de culoare brun gălbuie. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. din care se pare că provine şi soiul Busuioacă de Bohotin. la secetă sau excesul de umiditate. 55-65% lăstari fertili. iar la SCDVV Drăgăşani s-a omologat în anul 1982 clona Tămâioasă românească-140 Dg. necesitând 3000-38000C temperatură globală.. Limbul frunzei este de culoare verde intens. struguri aromaţi. cu producţie de 13 t/ha şi concentraţie în zaharuri de 230 g/l. cu tăiere în verigi de rod (cep 2 ochi+cordiţă de 5-6 ochi). iar prin supramturare atinge 250-270 g/l şi poate depăşi uşor aceste valori. Rezistenţe biologice: este un soi pretenţios. cu producţie de 12 t/ha. –200C). Bobul mijlciu. fără ca aciditatea totală a mustului să coboare ub 4.5-5 g/l H2SO4. moliile strugurilor. sensibil la ger (-180C . Tehnologic. Preferă zone cu toamne lungi şi însorite. cilindro-conici. cu sinusurile laterale puţin adânci şi închise. datorită plasticităţii sale ecologice reduse. iar sinusul peţiolar deschis în formă de V. Este soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile) şi cerinţe ridicate heliotermice. Variaţii şi clone. la maturarea deplină acumulează 200-210 g/l zaharuri. pârga strugurilor se declanşează devreme. Boabele mijlocii. 40 t/ha administrate odată la 4-5 ani. deoarece soiul Tămâioasă românească ete sensibil al ionul de Cu2+ care induce distrugerea aromelor varietale. În plantaţii se conduce pe tulpini semiînalte cordon bilateral. pe tipul 5-6. Drăgăşani. zemoase şi aromă mai puţin intensă. pulpa consistentă. cu pieliţa de culoare galben verzui. Frunza adultă este mijlocie (17-18 cm lungime). al doilea care prezintă boabele mai verzi.în boabe. sferic. cu polen fertil. 98 . uşor peros pe faţa inferioară. Însuşirile agrobiologice. de culoare violet închis cu nuanţe vineţii. SO4-4. Dezmugureşte târziu. Ştefăneşti-Argeş. În cadrul soiului s-au depistat 2 biotipuri: unul. condiţii în care se pot obţine sporuri de producţie de peste 30%. În vederea evitării pierderilor de recoltă se recomandă ca recoltatul să se efectueze în 2-3 etape. cu pieliţa subţire. Pentru cultura acestui soi sunt necesare areale bine delimitate. Strugurii mijlocii (150170 g în medie). viespi. O atenţie deosebită trebuie acordată fungicidelor cuprice. iar maturarea se realizează la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré. Necesită portaltoi care îi menţină potenţialul calitativ. care prezintă boabe mijlocii . scămoasă. Tămâioasă de Bohotin . la finele lunii aprilie. la sfârşitul lunii iulie. lipsite de precipitaţii. În vederea supramaturării strugurilor se recomandă desfrunzitul parţial al strgurilor la intrarea strugurilor în pârgă. complexate cu fertilizarea organică. De aceea este bine ca la intrarea în pârgă să se sisteze aplicarea acestor fungicide. deşi în boabe. uneori aripaţi. Floarea hermafrodită normală.t. aproape glabre de culoare galben bronzat. cu gust dulce şi aromă de muscat. Origine. cum sunt 41 B.3. cu pete ruginii pe partea însorită. Busuioacă vânătă. In Franţa există un soi asemănător numit Muscat violet de Frontignan. Soiul intră în sortimentul a 21 de centre viticole. frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt lucioase. Lăstarii striaţi. 6. acoperit cu un strat fin de pruină. cărnoase şi puternic aromat. cu producţie de 15 t/ha.a. La dezmugurire rozeta este de culoare verde cu nuanţe de culoare galben arămii. supramaturre strugurilorconcomitent cu botritizarea lor. Sarcina la tăiere este moderată de 12-16 ochi/m2. cu noduri slab evidente şi de culoare roşcată pe partea însorită. Cel mai bine se comportă în centrele viticole Pietroasa. BUSUIOACĂ DE BOHOTIN Sinonime: Busuioacă. aproape orbiculară tri sau pentalobată. Caracterele ampelografice. Prin selecţie clonală s-au obţinut 3 clone: La SCDVV Pietroas au fost omologate clonele Tămâioasă românească36 Pt. dar pot atinge 10-14 t/ha. sau în elemte lungi de rod (coarde de 10-12 ochi). Zonare. omologată în anul 1982. Face parte din acelaşi sortogrup cu soiul Tămâioasă românească şi este adaptat foarte bine la condiţiile ecologice din centrul viticol Bohotin situat în podgoria Huşi. striata şi acoperită cu puncte mici negre. Producţiile de struguri sunt mici 5-8 t/ha.

Producţiile de struguri care se obţin l acest soi sunt scăzute. toleranţă mijlocie la putregaiul cenuşiu. soiul fiind autofertil. Bobul este mijlociu. meritale verzi cu striuri roşietice pe partea însorită şi la noduri. Faţă de soiul înrudit (Tămâioasă românească). Guyot pe braţe cu înlocuire perioadică. cu pieliţa groasă de culoare roz roşietica. Însuşirile agrobiologice. înguste.7. însă culoarea rămâne deficitară. cu tăiere n elemente mijlocii. de culoare maro gălbuie. . în medie 6-8 t/ha. 60-65% lăstari fertili. mai rar trilobată. Caracterele ampelografice. Acest soi se pare că este originar din Bulgaria. Rezistenţe biologice: are rezistenţă bună la ger (-200C . sensibil la mană şi făinare. Strugurii sunt mijlocii. Busuioaca de Bohotin este un soi cu cerinţe şi mai restrictive faţă de factorii ecologici. . cu fertilitate mijlocie. cilindrici. Este adaptat condiţiilor secetoase şi solurilor nisipoase din sudul Olteniei. pentalobată. Foma de conducere semiînaltă. de culoare verde cu nuanţe gălbui. cu peri rari şi scurţi pe faţa inferioară. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Acumulează şi puţine substanţe colorante. foarte rezistent la secetă. pârga strugurilor începe devreme.7 T/ha. nearomată. după 3-4 săptămâni faţă de Chasselas doré (epoca a V-a).în Bulgaria. Însuşirile agrobiologice. Arealul de cultură a acestui soi este limitat la 3 centre viticole: Bohotin. uneori închise prin suprapunerea uşoara a lobilor. Zonare. Busuioaca de Bohotin este şi mai sensibil. în ultima decadă a luni aprilie. pe tipul 5-6.7. Coardele au scoarţa striată.1. timp în care necesită 2800-35000C temperatură globală. aromă specifică şi zaharuri reziduale. Soi cu perioadă relativ lungă de vegetaţie (175-195 zile). Dezmugureşte târziu. de producţie şi al aromei strugurilor. aproape orbiculară. însorite. Lăstarii au vigoare mijlocie de creştere. intens pruinat. cu producţie de 9. Din punct de vedere al caracterelor morfologice face parte din proles pontica. Neceită fertilizare cu doze mari de 99 . Variaţii şi clone. cu boabele aşezate des pe ciorchine. cu mustul colorat slab în roz. Este o populaţie heterogenă cu numeroase forme. 6. 70% lăstari fertili. Are vigoare mijlocie şi fertilitate bună. Lăstarii de vigoare mijlocie. La SCDVV Pietroasa.pulpa zemoasă. mai mici decât la Tăm6ioasă. sarcina de rod fiind de 16-18 ochi/m2. Frunza adultă este mijlocie. deschise în formă de liră cu baza ascuţită. cu limbul de culoare verde închis. Se pretează la conducerea pe semitulpină. Sinusurile laterale sunt potrivit de adânci. cu expoziţie sudică. Sub rapotul rezistenţelor biologice. meritale de culoare verde cu nuanţe roşietice pe partea însorita. sferic uşor ovoid. în anul 2000 s-a omologat clona Busuioacă de Bohotin-26 Pt. –220C). cele mai bune rezulate obţinându-se pe terenurile în pantă. darcu aciditate echilibrată 4-5 g/l H2SO4. Ocupa aproximativ 500 ha. vârful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt peroase de culoare galben roşietic. cu nuanţe cărămizii. areori depăşind 230-240 g/l. Floarea este hermafrodită normală. subproles balcanica. La dezmugurire rozeta este acoperită cu peri rari şi lungi. nu are capacitate prea mare de supramaturare. la finele lunii iulie. La maturarea deplină soiul acumulează 185-200 g/l zaharuri. sarcina de rod fiind de 16-18 ochi/m2. Coardele toamna au culoare brun roşcat. usor gofrat. iar maturarea deplină se realizează la sfârşitul lunii septembrie. care diferă sub aspectul potenţialul biologic. cordon bilateral. Soiul este adptat condiţiilor ecoclimatice din NE Moldovei (Bohotin). acumulări în zaharuri de 211 g/l şi aromă pregnantă de busuioacă. Huşi şi Pietroasa. Are perioadă mijlocie de vegetaţie (170-175 zile). uneori aripaţi. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. cu aromă specifică soiului. sinusul peţiolar este deschis în liră. care el însuşi are plasticitate ecologică limitată. de aceea vinurile au o culoare roşie vineţie. vigoare mai slabă de creştere şi fertilitate mai mare. ROŞIOARĂ Sinonime: Pamid . pulpa zemoasă. la noi în ţară se cultivă de multă vreme pe nisipurile din sudul Olteniei. Origine. SOIURILE PENTRU VINURI ROZE ŞI ROŞII DE CONSUM CURENT 6.

Se recomandă SO4. este sensibil la făinare. rămuroşi uneori. acumulările în zaharuri. Se conduce pe tulpini înlate şi semiînalte în cordoane duble. cu acumulări scăzute în zaharuri 150-165 g/l şi aciditate totală scăzută. La dezmugurire rozeta este lucioasă. discoidal. dar nu trebuie să îi mărească vigoare. cu producţie de 30 t/ha. pârga strugurilor are loc la sfârşitul lunii august. S-au depistat 3 biotipuri şi anume: Roşioară neagră. la sfârşitul lunii mai. necolorată. care apoi se închide usor şi uneori pe una din laturile sale se întalneşte un pinten. Lăstarii viguroşi. pulpa zemoasă. Răşchirată . conici. vârful lăstarilor şi primele frunze sunt de culoare verde intens cu nuanţe roşietice. Frunza adultă este mijlocie (16-18 cm lungime). Dinţii sunt de mărime mijlocie cu marginile drepte. iar provenienţa sa este legată de însăşi existenţa podgoriei Nicoreşti. Crăcană. mai evidentă către punctul peţiolar. pruinată.a. putregaiul cenuşiu şi moliile strugurilor. în a doua parte a lunii aprilie. pentalobată. Producţiile de struguri sunt mari peste 20 t/ha. încorporată în sol primăvara. glabră. boabele aşezate rar pe ciorchine şi neuniforme ca mărime. comportatrea lui fiind influenţată de acest factor. cel mai valoros. Este soi vechi românesc cunoscut cu mult înainte de invazia filoxerei.7 g/l H2SO4. În anii cu condiţii climatice nefavorabile la înflorit are loc scuturarea florilor în proporţie de până la 70%. are vigoare mare de creştere şi fertilitate mijlocie. şi fertilizarea organică cu 25-30 t/ha gunoi de grajd. 6. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Origine. necesitând 3200-36000c bilanţ termic global. Zonare. . Rară neagră. usor gofrat. sau în zonele cu îngheţuri frecvente se practică Guyot pe braţe cu înlocuire perioadică. soiul fiind autofertil. Strugurii mari.în România. care au ca genitor acest soi. cu fertilizarea organică 60 t/ha gunoi de grajd. Caracterele ampelografice. în jur de 3. iar multe boabe sunt meiate şi mărgeluite. Are rezistenţă mijlocie la mană. putând fi înlocuit cu noile creaţii. dă rezultate bune deoarece explorează un volum mare de sol. Sarcina de rod fiind de 22-24 ochi/m2. Are perioadă lungă de vegetaţie (180-20 zile). Roşioară verde. descris de cronicari în "Letopiseţul Ţării Moldovei". iar rădăcinile pătrund până la adâncimea de 5-6 m. optim N100P150K150 kg/ha s. 6065% lăstari fertili. Producţia. Haiduc şi Pandur. iar maturarea deplină se realizează la 5-6 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a VI-a). Se poate aplica şi îngrăşăminte verzi (secara). de culoare verde bronzat. sinusul peţiolar are forma de liră deschisă. secolul XIV. Floarea este hermafrodită normală. Coardele au internodii groase cu scoarţa colorată în maro roşcat. BĂBEASCĂ NEAGRĂ Sinonime: Căldăruşă.2-3. Bobul mijlociu. Necesită portaltoi care îi susţin potenţialul de producţie. cu punctul pistilar persistent. cu gust acrişor. . mai intense la noduri. Prin selecţie clonală la SDE Tâmbureşti a Universităţii din Craiova. închise ovoidale şi prevăzute la bază cu un dinte (caracter de recunoaştere a soiului).2. de culoare negru violaceu. pe tipul 5-6. datorită potenţialul productiv se recomandă irigarea cu norme de 2000-2500 m3/ha. Rastriopa .a.7. în anul 1988 a fost omologată clona Roşioară-8 Tb. cu pieliţa subţire. Serecsia. cu bobul de culoare roşu închis şi acumulări mari în zaharuri 180-185 g/l. asimetrică. relativ sensibil la secetă. Rezistenţe biologice: soi cu toleranţă micăla ger (-180C .îngrăşăminte N200P160K200 kg/ha s. aciditatea totală a mustului variază în funcţie 100 . însă cultivat pe rădăcini proprii pe nisipuri. peros pe nervuri pe faţa inferioară. Soiul este cultivat în zona nisipoasă a Olteniei. cu bobul colorat în verde-roz şi foarte productiv şi Roşioară comună. cu coloraţia roz a boabelor şi comportare intermediară. Băbeasca neagră are o mare adaptabilitate la cele mai diverse tipuri de sol. SC-26. care este excesivă. SC-2. La fertilizare dozele cu azot trebuie ă fie mici.în Basarabia şi Ucraina. –200C). După caracterele morfologice face parte din proles orientalis subproles caspica. cu sinusurile laterale potrivit de adânci. mai valoroase. Dezmugureşte târziu. cu pedunculul şi rahisul lemnificate. Variaţii şi clone. Limbul frunzei este de culoare verde închis. Nervurile principale sunt de culoare roşie. Însuşirile agrobiologice. cu meritalele colorate în verde şi cu striuri roşii.

fiind considerat parţial autofertil. SC-2. colorată în negru albăstrui. Însuşirile agrobiologice. cu adâncituri în mezofil. cu meritale groase. Nu reuşeşte să matureze suficient de bine lemnul coardelor. în cepi de 2-3 ochi.). cu valori ale acidităţii totale cpurinsă între 4. iar maturarea deplină se finalizează la sfârşitul lunii august.0-6. Tórköszölö . cu tăiere speronată. cu preponderenţă în sudul Moldovei. ca urmare este sensibil la ger. sinusul peţiolar închis eliptic. roşu-închis. Prin selecţie clonală la SCDVV Miniş a fost omologată clona Cadarcă-123 Mn. unde se specifică că era cultivat pe dealul Mocra. cu producţie de 21 t/ha. Dozele optime pentru fertilizarea chimică sunt N150P150K100 kg/ha s. În cadrul populaţiei acestui soi există numeroşi indivizi cu anomalii florale. Este întâlnit în sortimentul a 41 de centre viticole. pulpa zemoasă. Soiul Cadarcă are o plasticitate ecologică limitată. Frunza adultă este mare (18-20 cm lungime). Variaţii şi clone. Are vigoare mijlocie de creştere. Locul de origine al acestui soi este incert. Portaltoii recomandaţi sunt SO4-4. Rezistenţe biologice: are toleranţă scăzută la ger (-180C . omologată în anul 1975. vinurile rezultate sunt de calitate: producţii 14-15 t/ha. cu rozeta de culoare alb gălbui.în România. acumulările în zaharuri de 160-170 g/l şi aciditate 4-5 g/l H2SO4. pentru vinuri albe de consum curent. striaţi. dispuşi neuniform (c.3. Strugurii sunt mijlocii. de culoare verde. Ungaria de populaţia turcă. Origine. .în Belgia. uneori aripaţi. frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt de culoare verde gălbui. gofrat. În zonele colinare. Este o populaţie cu numeroase biotipuri ce diferă după culoare aboabelor: verde-roz. acumulări în zaharuri 190-200 g/l. pârga are loc la începutul lunii august. cuprinse între 6-14 t/ha. mai intensă la noduri. Acumulările în zahăr sunt între 170-220 g/l. ce duce la producţii variabile. Bobul mijlociu. Cadarcă de Miniş .a. sferic. involut. pufoase. cu cele de calitte. Scadarcă. aciditate 5-6 g/l H2SO4. încât vinurile sunt insuficient colorate. Coardele toamna au culoarea maro închis. Tehnologic. după 4 săptămâni faţă de soiul Chasselas doré (epoca a V-a). SC-71. Noire de Moselle . . de lânga localitatea Ineu. Soi cu perioadă lungă de vegetaţie (180-190 zile). de culoare verde închis. dar la un număr de flori se întâlnesc defecţiuni morfologice. Caracterele ampelografice. nordul Dobrogei.7. cilindrici. Dezmugureşte devreme la începutul lunii aprilie. cu sinusurile laterale superficiale. scămos pe faţa inferioară. ca variaţie mugurală s-a obţinut soiul Băbească gri. la secetă. caracterizată prn producţii de 12-14 t/ha şi uniformitatea alcătuirii florilor. cu marginile carminate. pe tipul 5-6. Variaţii şi clone. La SCDVV Pietroasa în anul 1989 a fost omologată clona Băbească neagră-94 Pt. 70-75% lăstari fertili. Face parte din proles pontica subproles balcanica. cu mustul necolorat. Floarea este hermafrodită normală. cu boabele aşezate des pe ciorchine şi neuniforme ca mărime. mijlociu rezistent la putregaiul cenuşiu al strugurilor. Ocupă aproximativ 5200 ha. pe soluri cu fertilitate mijlocie. fiind adaptat la solurile brune. Producţiile sunt variabile. deseori este prezent fenomenul de cleistogamie. 101 . unghiulare.în Ungaria. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Din acestea. având nevoie de 2900-37000C temperatură globală. sarcina de rod la tăiere fiind de 14-18 ochi/m2. sudul Olteniei şi nispurile din judeţele Brăila şi Buzău. judeţul Arad. pe nisipuri. fiind influenţate de condiţiile ecoclimatice ale anului viticol. la niveluri mari de producţie aproape 30% din boabe rămân neuniform maturate. se pare că provine din Asia Mica şi a fost adus în Serbia. acoperită cu pruină groasă.5 g/l H2SO4. Lăstarii viguroşi.de arealul de cutură. În zona de şes. –200C). Dezmugurire pufoasă. Kadarka. întreagă sau uşor trilobată. soiul Cadarcă dă vinuri care se situează la limita celor de consum curent. Zonare. În plantaţii se conduce în cordon bilateral pe semitulpină. fertile cu umiditate asigurată din regiunea viticolă Dealurile Banatului. cu polen fertil. De obicei. Dinţii de mărime variabilă. 6. Limbul frunzei este gros. cu pieliţa subţire.t. chiar cu flori funcţional femele sau mascule. mană făinare. roz-cenuşiu. productiile sunt mari 20 t/ha. CADARCĂ Sinonime: Lugojană. Primele referiri scrise despre acest soi sunt din secolul XVII. iar la tăiere se folosesc cepii de producţie. fertilitate bună. uşor ovoid.

Coardele toamna au scoarţa colorată în brun roşcat. Origine. 20-24 ochi/m2. administrate odată la 4 ani. deşi în boabe. sinusul peţiolar în formă de V mai mult sau mai puţin închis. Soiul Cadarcă este inclus în sortimentul centrelor viticole din regiunea Dealurilor Banatului. La noi în ţară a fost adus înainte de filoxeră. Variaţii şi clone. cu pieliţa subţire de culoare roşie violacee acoperită cu un strat fin de pruină. Bobul mijlociu. cât şi pe nisipuri. Rezistenţe biologice:toleranţă slabă la ger ger (-180C . În cadrul SCDVV Miniş sub acţiunea factorilor ecoclimatici s-au depistat existenţa 2 tipuri sub raportul însuşirilor de productivitate şi al formei strugurilor: . ceea ce îi dă un aspect lax. 6. pentru cultura pe nisipurile din sudul Olteniei. pârga strugurilor are loc la sfârşitul lunii iulie. iar maturarea la 1-2 săptămâni faţă de soiul Chasselas doré (epoca a IV-a).4. 6. deţine o pondere de 62% în cadrul populaţiei. locul său de provenienţă este centrul Europei. nu are nimic comum.5. cu vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate ridicată. uneori cu 2 etaje de inflorescenţe pe lăstar. La dezmugurire rozeta este scămoasă. boabe mari. Ocupă o suprafaţă de aproximativ 250 ha. în primele zile ale lunii aprilie.5-3. Caracterele ampelografice. . soiul fiind autofertil. uşor scămos pe faţa inferioară şi pliat în formă de jgheab pe direcţia nervurilor laterale superioare (caracter de recunoastere a soiului). Spre toamnă frunzele se pigmentează în roşu violaceu. iar datorită pieliţei subţiri boabele pierd uşor apa. aripaţi. Strugurii mijlocii.8 faţă de soiul Cinsaut. astfel încât vinurile sunt lipsite de prospeţime. Soiul Oporto intră în sortimentul podgoriilor situate pe nisipuri din sudul Moldovei şi cele din regiunea viticolă a Dealurilor Banatului. 102 . foarte rezistent la secetă. SANGIOVESE Sinonime: Sangiovete. soiul Oporto are neajunsul unei acidităţi totale a mustului reduse 3. cu sarcini mari de producţie. cu meritalele de culoare verde şi striuri roşietice pe partea însorită.7. mai puţin valoros.în Italia. Dezmugureşte devreme.7. cu elemente mijlocii sau lungi de rod. Floarea este hermafrodită normală. Limbul frunzei este de culoare verde intens. cilindro conici. pe terenurile nisipoase din sudul Moldovei se pot obţine sporuri de producţie de peste 40%. prin administrarea unor doze de N100P150K75 kg/ha s. unde este cultivat pentru obţinerea vinurilor de tip "Chianti". frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt peroase de culoare verde intens.primul agroecotip. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice.în Franţa. trilobată. Ocupă circa 150 ha. mai rar pentalobată. de culoare verde bronzat. . Cu toate că după sinonime ar părea originar din Portugalia. După caracterele morfologice face parte din proles occidentalis. sensibil la boli şi dăunători.al doilea agroecotip. cultivat în Banat. La noi în ţară a fost introdus în periada anilor 1962-1963. Soi vechi italian din regiunea Toscana. încât vinurile rezultate necesită cupajarea cu alte soiuri. Soi cu perioadă scurtă de vegetaţie (160-165 zile). OPORTO Sinonime: Portugais. înguste şi închise eliptice. dar pot ajunge la 18-20 t/ha. Tehnologic. –200C). Soi care s-a adaptat la solurile fertile. se caracterizează prin struguri de formă cilindrică. . cu striuri fine de culoare mai închisă. Conţinutul în compuşi fenolici este redus. pe tipul 5. 1. cu sinusurile laterale superficiale.Zonare. are cele mai bune însuşiri de productivitate. Însuşirile agrobiologice. În condiţii de fertilizare. necesitând 2500-32000C. gofrat. Montepulciano . Producţiile de struguri sunt în medie de 12 t/ha. Acumulările în zaharuri sunt de 170-180 g/l. compacţi. peste 80% lăstari fertili. prezintă strugurii cilindro-conici. iar concentraţiile în zaharuri jung la 200-210 g/. uşor ovoide. orbiculară. aşezate mai rar pe ciorchine. Lăstarii au vigoare mijlocie de creştere. Origine. În plantaţii se conduce pe tupini înalte şi semiînalte.a pe un fond de fertilizare organică 20 t/ha gunoi de grajd.8 g/l H2SO4. Frunza adultă este mijlocie (15-17 cm lungime). sferic uşor ovoid. Zonare. cu boabe sferice şi uniform dezvoltate. Portugais bleu . mai precis Austria. pulpa zemoasă cu mustul colorat slab în roşu.

Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. cu pieliţa subţire de culoare roşie violacee. cu rahisul erbaceu şi de culoare roşie. revolut (caracter de recunoaştere a soiului). Limbul frunzei este de culoare verde închis. Sangiovese este un soi care s-a adaptat foarte bine la solurile nisipoase din sudul Olteniei. mai rar trilobată.7. boabele aşezate potrivit de des pe ciorchine. Ocupă circa 300 ha. Însuşirile agrobiologice. pârga strugurilor are loc în august. de către HENRI BOUSCHET în urma hibridării dintre Grenache x Petit Bouschet. cuneiformă. pulpa zemoasă cu mustul necolorat. Caracterele ampelografice. totuşi. În zonele colinare producţiile de struguri sunt mai mici 12 t/ha (Miniş). soiul este valoros pentru cultura pe nisipuri. orbiculară.). soiul fiind autofertil. cu mustul colorat în roşu intens (c. Frunza adultă este mijlocie. . iar maturarea deplină se realizează la circa 4-5 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a V-VI-a). Strugurii mijlocii. pruinat. Lăstarii verzi cu striuri brun roşcate. La dezmugurire rozeta este de culoare albicioasă cu marginile rozetei carminate. pe tipul 5. sinusul peţiolar în formă de V. Postaltoii recomandaţi SO4. Este soi tinctorial şi a cunoscut o largă răspândire în toată lumea. foarte rezistent la secetă. Are perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile). sunt de culoare alb roz. Soiul a fost obţinut în Franţa. întreagă. scămos pe faţa inferioară. 75% lăstari fertili şi îşi prelungeşte vegetaţia până toamna târziu. Tehnologic. 140 Ru-59 Vl. cele din judeţele Brăila şi Buzău şi în zona colinară a Banatului. Bobul mijlociu. Dezmugureşte la sfârşitul lunii aprilie. Soi cu perioadă lungă de vegetaţie (180-200 zile) şi cerinţe ridicate faţă de temperatură 3100-38000C temperatură globală. frunzele tinere şi vârful lăstarului. deoarece reuşeşte să îşi păstreze potenţialul productiv ridicat 14 t/ha. În plantaţii se conduce pe tulpini semiînalte cordon bilateral cu tăiere în elemente mijlocii sau scurte. pentalobata. codul ampelometric 136-2-57. care îi conferă rezistenţă la secetă şi îi susţin potenţialul productiv. sferic. Limbul frunzei este de culoare verde intens. Lăstarii de vigoare mijlocie. pufoase.t. primele frunze şi vârful lastarului sunt de culoare verde gălbui.t. Dezmugurire cu rozeta peroasă de culoare verde bronzat. fiid deseori surprins de îngheţurile timpurii cu lemnul nematurat. Floarea este hermafrodită normală. aripaţi. Coardele în toamnă au scoarţa de culoare brun închis. cu meritalele de culoare verde. are vigoare mare de creştere şi fertilitate bună. pârga strugurilor are loc la sfârşitul lunii iulie. cu acumulări bune în zaharuri 175-185 g/l. soiul fiind autofertil.în Spania. glabru. cârceii lungi şi de culoare roşie violacee. tronconici. Frunza adultă este mijlocie spre mare. 125 AA. Se cultiva pe nisipurile din sudul Oltenie. Însuşirile agrobiologice. cu aspect ceros. mai rar trilobată. Acumulează suficiente substanţe fenolice încât vinurile pot fi folosite la cupajare cu alte soiuri deficitare din zonă (Roşioară). Strugurii mijlocii. . sferic. sarcina de rod fiind mijlocie de 18-20 ochi/m2. Coardele cu scoarţa de culoare maro gălbui. datorită rezistenţei slabe la ger se recomandă Guyoy pe braţe cu înlocuire periodică. pe tipul 5. sinusul peţiolar este în formă de liră.în Franţa. cilindro conici. Toamna frunzele se pigmentează în roşu intens (c. Rezistenţe biologice: provenienţa s mediteraneeană şi perioada lungă de vegetaţie fac ca soiul să fie sensibil la ger (-180C . până la 20 t/ha. cu striuri bronzate pe partea însorita. Bobul mijlociu.7 g/l H2SO4.6. Are vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate bnă 70-75% lăstari fertili. –200C). cu sinusurile laterale adânci deschise în formă de liră sau U.). striate. Origine. în perioada anilor 1855-1870. neted. cu sinusurile laterale superficiale şi deschise. scămoasă. Tinto velasco . Dezmugureşte în a doua decadă a lunii aprilie. necesitând 2800-35000C temperatură globală. cu pieliţa subţire. cu boabele aşezate potrivit de des pe ciorchine. cu lobul terminal alungit şi mucronii evidenţi. Garnacha tintorera. pulpa zemoasă. 6. dar mai ales cu aciditate totală a mustului echilibrată de 4-4. mijlociu rezistent la mană şi putregaiul cenuşiu. Floarea este hermafrodită normală. sensibil la făinare. ALICANTE BOUSCHET Sinonime: Alicante . Zonare. de culoare roşu violaceu.Caracterele ampelografice. lucios. iar maturarea se realizează la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a) 103 .

Soi care datorită vigorii mari de creştere necesită cultura pe terenuri mai puţin fertile. cu aciditate echilibrată 4. –240C) şi la secetă. Producţiile de struguri sunt mijlocii 12-14 t/ha. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. şi cele din judeţele Brăila şi Buzău. Pentru a se evita diminuarea intensităţii colorante se recomandă recoltarea la maturarea deplină. Soi puţin pretenţios faţă de sol. mijlociu rezistent la făinare şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. Bobul mijlociu. –200C). calcaroase şi altoirea pe portaltoi mai puţin viguroşi. pârga strugurilor începe în august. sensibil la mană. sinusurile laterale superioare sunt adânci. acoperită cu multă pruină. Vinurile rezultate nu sunt valorificate decât în cupaje cu alte soiuri. Se pretează la conducerea pe tulpini înalte şi semiînalte.0 g/l H2SO4.8. în jurul localităţii Uricani din judeţul Iaşi. La dezmugurire rozeta este lucioasă.7-5. cu striuri fine arămii pe partea însorită şi la noduri. optim N100P100K150 kg/ha s. Strugurii sunt miljlocii spre mari (200-230 g în medie). dar rezistent la secetă. Frunza adultă este de mărime mijlocie (16-17 cm lungime). aripaţi. Dinţii sunt mari şi ascuţiţi. locul de origine ar fi situat pe valea râului Prut. rprtizată pe cepi de 2-3 ochi. pulpa zemoasă. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice.1. Are vigoare foarte mare de creştere.8-4. Coada rândunicii. similar soilui Cabernet Sauvigno. însă natura chimică a antocianilor este diferită. deoarece au conţinut ridicat în taninuri. soiul fiind autofertil. 3. soiul acumulează multe zaharuri200-250 g/l. SC 25). Limbul frunzei este de culoare verde clar.8. . Zonare. lipsite de perişori.a. Tehnologic. nisipoase. mijlociu rezistent la putregaiul cenusiu. . Origine. . cele inferioare deschise în formă de U. Tehnologic. . Coardele toamna au scoarţa de culoare galben brun. cu tăiere în elemente scurte de rod.). timp în care necesită 2600-28000C temperatură activă. la maturarea deplină acumulează 170-175 g/l zaharuri. sau Guyot pe braţe cu înlocuire perioadică. 140 Ru. FETEASCĂ NEAGRĂ Sinonime: Păsărească. sensibil la mană şi făinare. neted şi glabru pe ambele feţe. Di acelaşi considerente si dozele de îngrăţăminte sunt mici. cordon bilateral speronat. 3. cu o aciditate ceva mai scăzută. cu creşteri vegetative puternice şi fertilitate scăzută. scheletice. se adaptează foate bine pe solurile sărace. Din aceleaşi motive la tăiere trebuie să se lase cantităţi mari de lemn multianual.în România. care să îi tempereze creşterile vegetative (SO4. molii şi acarieni. în special cele cu azot. sferic. cuneiformă. de culoare verde bronzat. SC 71. Soi cu perioadă scurtă de vegetaţie (150-160 zile). punctul pistilar persistent. vinurile obţinute fiind armonioase. deoarece dup acestă dată intervine hidroliza substanţelor colorante. 35-40% lăstari fertili. 125 AA.5 g/l H2SO4. Rezistenţe biologice: are rezistenţă foarte bună la ger (-220C . Prin supramaturare concentraţiile în 104 . pentalobată. cilindro conici. Caracterele ampelografice. Dezmugureşte în prima parte a lunii aprilie. Însuşirile agrobiologice. Poama fetei neagră .Rezistenţe biologice: soi sensibil la ger (-180C . cu marginile drepte şi către toamnă se colorează în vineţiu. Lăstarii au vigoare foarte mare de creştere.5. cordon bilateral simplu sau dublu.t. La tăiere se atribuie sarcini mari de rod 20-25 ochi/m2. sunt de culoare verde. sinusul peţiolar este în formă de V sau liră. În plantaţii se conduce pe semitulpină. în formă de liră cu baza ascuţită. cu lobul terminal alungit şi ascuţit (c. SOIURILE PENTRU VINURI ROŞII DE CALITATE 6. de culoare negru violaceu. 6. deficitare sub aspectul culorii. cu mustul necolorat şi gust plăcut. Portaltoii recomandaţi SO4. Soiul Alicante Bouschet este inclus în regim “autorizat” în centrele viticole de pe nisipuri din sudul Olteniei. sarcina de rod fiind de 16-18 ochi/m2. frunzele tinere şi vârful lăstarilor au culoare verde cu luciu metalic. are cel mai înalt conţinut în compuşi fenolici. Floarea este hermafrodită normală. cu pieliţa groasă. iar maturarea deplină se realizează la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a). Soi vechi românesc. cunoscut încă din vremea dacilor şi rezultat în urma selecţei populare din specia Vitis silvestris Gmel. glabră. care totodată favorizează şi o mai bună diferenţiere a mugurilor de rod. pe tipul 5. Se recomandă plivitul lăstarilor sterili în proporţie de 2025%. cu boabele aşezate des pe ciorchine.

sferic. toleranţă bună la oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor. Însuşirile agrobiologice. Lafit. Portaltoii recomandaţi sunt cei din grupa Berlandieri x Riparia. încât vinurile obţinute au o culoare roşie-rubinie intensă şi sunt foarte extractive. Limbul este de culoare verde intens. orbiculară. soiul fiind autofertil. Lafet . Zonare.în Rusia. Bouschet sauvignon . Dezmugureşte târziu. încât vinurile obţinute se încadrează în categoria celor de tip DOCC. cu gust ierbos. striati. 14-18 ochi/m2. desfundate. Soi cu perioadă relativ lungă de vegetaţie (175-195 zile) timp în care necesită 3400-38000C temperatură globală. încat limbul pare perforat în cinci locuri (caracter de recunoastere a soiului). încât lemnul coardelor devine dens şi tareşi diferenţiază mugurii de rod de la bază. pe tipul 5. conţinutu în compuşi fenolici fiind de 3. iar prin supramaturare atinge 270 g/l şi chiar 300 g/l. necolorată. este soi de înaltă calitate deoarece acumulează la maturarea deplină 200-220 g/l zaharuri. Frunza adultă este mijlocie (14-15 cm lungime). Rezistenţe biologice: are toleranţă bună la ger (-200C . laţi la bază si cu marginile rotunjite.7 t/ha. cele antropice. sensibil la mană. Variaţii şi clone. Producţiile de struguri care se obţin sunt în general mici. –220C). cu rozeta albicioasă şi marginile colorate în roz. Lăstarii de vigoare mijlocie. astringent specific soiului. CABERNET SAUVIGNON Sinonime: Vidure. de forma ovoidală sau chiar circulară.2. După caracterele morfologice face parte din proles occidentalis. de culoare verde intens cu cârceii mici şi subţiri. Coardele toamna au scoarţa de culoare brun gălbuie.în Franţa. frunzele tinere şi vârful lăstarilor sunt gofrate cu limbul de culoare verde roşcat. În România au fost omologate 4 clone: la SCDVV Drăgăşani clona Cabernet Sauvignon-7 Dg. circa 80%. Acumulează substanţe colorante în cantităţi suficiente. Sarcina de rod lăsată la tăiere este mijlocie. omologată în anul 1976.8. pârga strugurilor începe în august. către sfârşitul lunii aprilie. cu aciditatea totală echilibrată de 4-6 g/l H2SO4. punctul pistilar persistent. Bobul mic. O comportare de excepţie are în centrele viticole Urlaţi-Ceptura. datorită stratului dens de pruină. Dinţii sunt mijlocii. mijlociu rezisten la molii şi acarieni. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. 6-10 t/ha şi fluctuante datorită numeroaselor biotipuri prezente în cultură. scămos pe faţa inferioară. sinusurile laterale şi cel peţiolar sunt închise. uneori în amestec cu soiul Cabernet franc cu care se aseamană foarte mult. pulpa zemoasă. Caracterele ampelografice. mai închisă la noduri. cunoscut de pe vremea cardinalului Richelieu (1600). Feteasca neagră se cultive cu rezultate bune în Moldova şi în Muntenia. . Petit vidure. podgoria Médoc. unde vinurile obţinute sunt de tip DOCC. unde acumulează cantităţi mari de zaharuri şi compuşi fenolici. tronconici. lucios.Floarea hermafrodită normală. la SCDVV Iaşi clona Cabernet Sauvignon-4 Iş. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor. feruginoase şi cele terasate. foarte rezistent la secetă. gofrat.în Spania. Producţiile de struguri sunt variabile de la 6-8 t/ha până la 10-12 t/ha. cu producţie de 13. Strugurii mici spre mijlocii (100-125 g în medie). cu pieliţa subţire de culoare negru albăstrui. codul ampelometric 135-3-58. care se cultivă cu rezultate bune în podgoriile subcarpatice din udul ţării.zahăr ating 250-270 g/l. 6. rari. Tohani din podgoria Dealu Mare. Bourdeos tinto . În podgorii soiul Cabernet Sauvignon se prezintă ca o populaţie neomogenă sub raportul productivităţii. Are vigoare mare de creştere şi fertilitate mijlocie 65-70% lăstari fertili. Kaberne sovinjon. Valorifică bine solurile scheletice şi sărace. Origine. Petit bouschet. cultivat în regiunea viticolă Bordeaux. Ocupă o suprafaţă de circa 1000 ha. . iar pe unele frunze apar lobi suplimentari şi sunt în acest caz septalobate. Dezmugurire pufoasă. pentalobată. Prin urmare. pe lungimi mari.a. iar maturarea deplină se realizează la 4 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a V-a). La fertilizare se folosesc îngrăşăminte în doze de N100P150K300 kg/ha s. încât se poate cultiva şi pe rădăcini proprii pe terenurile nefiloxerate. la altoire necesită o perioadă mai îndelungată de umectare şi totdată manifestă o oarecare toleranţă la filoxeră. Soi cu plasticitate ecologică mare. cu tăiere în elemente mijlocii de rod. Soi vechi francez. Se conduce pe tulpini semiînalte şi înalte cordon bilateral.5. Tehnologic. cu producţie de 105 . uniaripati cu boabele aşezate potrivit de des pe ciorchine. omologată în anul 1978.

In prezent 106 . Producţiile de struguri variază în funcţie de arealul de cultură. pe tipul 56.). pârga strugurilor începe devreme.8. Prezintă fertilitate bună 70-75% lăstari fertili şi productivitate mai mare decât la Cabernet deoare strugurii sunt mai mari. Soiul Merlot are perioadă mijlocie de vegetaţie (170-180 zile) necesitând 2600-28000C temperatură activă. La maturarea deplină acumulează 190-200 g/l zaharuri cu aciditate de 4. prevăzute uneori cu un dinte la baza lor. frunzele tinere sunt scămoase. deschise în formă de U. datorită pieliţei subţiri. sferic. Plant Médoc. Alicante. sarcina de rod fiind de 15-20 ochi/m2. cu producţii de 17. ascuţiţi. Dinţii unghiulari.în Spania. dar care nu atinge nivelul soiului Cabernet Sauvignon. iar maturarea deplină se realizează la circa 3-4 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a). Are vigoare mare de creştere şi dezvoltă un frunziş bogat.6 t/ha. Origine. Dezmugurire pufoasă.13. Zonare. sinusul peţiolar este în formă de liră. Scoarţa coardelor toamna este de culoare brun roşcată. cu rozeta albicioasă şi cu marginile bordate în roşu carmin (c. cu sinusurile laterale potrivit de adânci. cu marginile frunzei orientate către faţa superioară. Lăstarii de culoare verde cu striuri roşii. acoperită cu un strat subţire de pruină. Semilhon rouge . mijlociu rezistent la făinare şi putregai. Face parte din proles occidentalis. destinată însă pentru vinuri roşii de consum curent. încat vinurile obţinute sunt suficient de colorate.3. . Same de la Canan. cu producţie de 21. Crabutet noir. Strugurii mijlocii. Are nevoie de terenuri fertile şi cu umiditate asigurată. alb rozii. gofrat. Zonare. S-a constatat că tăierea în elemente lungi de rod face ca dezmuguritul şi pornirea în vegetaţie să fie foarte neuniforme.6 t/ha şi la ICVV Valea Călugărească clona Merlot-8 Vl. Există şi forma cu boabe albe.în Franţa. Cele mai bune rezultate le dă în zona colinară a Munteniei şi Olteniei. bronzaţi. mai ales la ger. Same dou flube. cilindrici. de la 6-8 t/ha la Miniş la 16-18 t/ha la Odobeşti. –180C) şi la secetă.6.4-5. Soiul Cabernet Sauvignon deţine ponderea în cultura soiurilor pentru vinuri roşii ocupând circa 11500 ha şi este zonat în toate podgoriile care au această direcţie de producţie. .t. către finele lunii aprilie. codul ampelometric 135-3-46. Au fost omologate 2 clone: la SCDVV Odobeşti clona Merlot-17 Od. Caracterele ampelografice. cu pieliţa subţire. cu mustul necolorat şi gust plăcut. la ICVV Valea Călugărească clona Cabernet Sauvignon-33 Vl. Având rezistenţă slabă la ger şi secetă se impune alegerea cu atenţie a arealelor de cultură. Se cultivă cu preponderenţă în sudul Moldovei şi în Muntenia şi Oltenia.5 g/l H2SO4. Tehnologic este soi de calitate. Floarea hermafrodită normală. biaripaţi. certificată cu o producţie de 22. în primele zile ale lunii august. cuneiformă. Datorită producţiilor mult mai mari şi calităţii apropiate cu a soiului Cabernet Sauvignon a existat tendinţa extinderii lui în cultură pe suprafeţe mari. 6. Bobul mijlociu.a. Dezmugureşte târziu. Limbul frunzei este de culoare verde închis. de culoare negru violaceu. omologată în anul 1988. în Banat şi Dobrogea. denumit Merlot blanc. Se recomandă fertilizarea cu doze mari de îngrăşăminte N200P400K400 kg/ha s. pentalobată. trebuie reconsiderată zonarea lui. Frunza adultă mijlocie. omologată în anul 2000.1 t/ha. sensibil la mană. sensibil la molii şi acarieni. podgoria Médoc. Variaţii şi clone. cu boabele aşezate normal ca desime pe ciorchine.4 t/ha. mai închisă la noduri. Conţinutul în compuşi fenolici este de 2. Se conduce pe tulpini înalte şi semiînalte. scămos pe faţa inferioară. Însuşirile agrobiologice. cordon bilateral cu tăiere în elemente scurte. Bordeleze belcha .1 t/ha. de mărime mijlocie. Este soi vechi francez din regiunea viticolă Gironde-Bordeaux. Rezistenţe biologice: soi cu rezistenţă slabă la ger (-160C . pulpa zemoasă. sudul Moldovei. cu producţie de 14. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. MERLOT Sinonime: Bigney rouge. boabele pierd uşor apa putând atinge concentraţii în zaharuri de 22-240 g/l. unde se cultiva alături de Cabernet Sauvignon si Malbec şi se obţin renumitele vinuri din această zona. Soiul prezintă numeroase biotipuri care diferă sub raportul productivităţii. Însă. cârceii puternici. datorită rezistenţelor biologice scăzute. la SCDVV Ştefăneşti-Argeş clona Cabernet Sauvignon-131 Şt. soiul fiind autofertil.

Conţinutul în compuşi fenolici este de 1. sensibil la mană şi făinare. O comportare de excepţie are în podgoria Dealurile Bujorului. Soiul Pinot noir valorifică bine zonele colinare din Muntenia. gofrate. pruinată. orbiculară. cu polen abundent şi fertil. Faţă de celelalte soiuri are o extindere limitată. în a doua parte a lunii aprilie.în Franţa. Strugurii mici.în Austria. din care unele au fost stabilizate în cultură ca soiuri independente: Burgund mare şi Ischia. Bourgoignon noir. sferic. cu producţie de 18 t/ha şi acumulări în zaharuri de 230 g/l. 107 . Are vigoare mică de creştere şi fertilitate ridicată. iar prin supramaturare se constată o uşoară scădere a acestora. mai mult sau mai puţin deschis. cultivat încă de pe vremea galilor. Möhrchen. cu boabele aşezate des pe ciorchine încat se deformează. în anul 1988 Pinot noir-5 Vl. Fruhblauer . Vért doré. sinusul peţiolar în formă de V. Dezmugureşte târziu. de culoare verde intens. Pinot nera . Noble Joué. sarcina de rod fiind de 13-15 ochi/m2. întreagă. iar prin supramaturare atinge 250-270 g/l şi chiar mai mult. uneori aripaţi. Noirien. Dinţii sunt scurţi. Floarea este hermafrodită normală. Origine.în Cehia.3-5. Necesită doze moderate de îngrăşăminte N100P150K150 kg/ha s.7 g/l H2SO4. cordon bilateral. Burgundac cernîi . Este cultivat pe suprafete mari în regiunea viticolă franceză Bourgogne. Bordenseetraube. Süssling . După caracterele morfologice face parte din proles occidentalis. Petit Vérot. inegale ca mărime şi prezentă. Însuşirile agrobiologice. Bobul mic.5.4. Blauer Nürnberger. 41 B). Soiul Pinot noir are perioadă scurtă de vegetaţie (150-160 zile) timp în care necesită între 2300-28000C temperatură activă. pârga strugurilor începe devreme.în Italia. Arbst. cu aciditate echilibrată 4. Brünläubler . cu 2-3 etaje de inflorescenţe. iar maturarea are loc la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a). 6. Malterdinger. fiind întâlnit în toate podgoriile care au ca direcţie de producţie obţinerea vinurilo roşii. cu mustul necolorat şi gust plăcut. Producţiile de struguri sunt mici 5-9 t/ha. Limbul frunzei este de culoare verde închis. Franc Pinot.în Germania. frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt peroase. Caracterele ampelografice. Fiind un soi foarte vechi în cultură are numeroase biotipuri şi variaţii fenotipice. Oltenia şi Banat. precum şi terenurile calcaroase din Dobrogea. La noi s-a omologat o singură clonă la ICVV Valea Călugărească. Klävner. Banat şi Dobrogea. Dezmugurire scămoasă. . Rezistenţe biologice: soi foarte rezistent la ger (-220C . Pinot fin. Deşi este un soi rezistent la secetă. Coardele toamna au culoare maro roşcată. ocupând circa 600 ha. . sub numele de Pynoz. are nevoie de portaltoi care să îi imprime precocitate şi să îi menţină potenţialul calitativ (SO4-4. –240C) şi la secetă. Însă datorită sensibilităţii la putregai în zonele ploioase se recomandă desfrunzitul parţial. este un soi de calitate. Soi vechi francez. PINOT NOIR Sinonime: Morillon noir.în iugoslavia. cu marginile uşor rotunjite. în condiţii de irigare se obţin sporuri importante de producţie. Modra klevanja . deschise. cu tăiere în elemente scurte de rod. Blauer Spätburgunder. pe tipul 5. productivitatea soiului este scăzută datorită greutăţii mici a strugurilor.a. Cortaillod. gofrat. tri sau pentalobată (polimorfism foliar caracteristic sortogrupului Pinot). Berligout. Însă. acoperit cu peri lungi şi rari pe faţa inferioară. cilindrici. foarte sensibil la putregaiul cenuşiu al strugurilor. Lăstarii sunt de culoare verde cu striuri roşietice pe partea însorită şi în dreptul nodurilor. Variaţii şi clone. Süssrot. pulpa zemoasă. cu pieliţa subţire. Pignola. Savagnin noir . descris prima oară de EUSTACHE DESCHAMPS în "Balade de la Verdure des Vins". codul ampelometric 035-5-57. Burgunder blauer.ocupă circa 10500 ha. cultivat mai ales în sudul ţării..în Elveţia. Frunza adultă mică spre mijlocie. Schawarzer Riesling. de culoare negru violaceu. Roucimodré. sinusurile laterale nu prea adânci. Tehnologic. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Rouci. 90% lăstari fertili. Se pretează la conducerea pe semitulpină. Kisburgundi kék . gros. Blauer.în Rusia. cu rozeta albicioasă. acumulează 200-210 g/la zaharuri. Zonare.8. Roter Assmannhäuser . la finele lunii iulie. în anul 1394.în Ungaria.

8. iar acidiattea totală uşor ridicat 5. Are vigoare mare de creştere şi 108 . Floarea este hermafrodită normală.în România. Zonare. pe tipul 5-6. putând atinge 20 t/ha. Frunza adultă este mijlocie (16-17 cm lungime). închise. Strugurii mijlocii. –220C. fin striate. Coardele în toamnă au scoarţa de culoare brun roşcată. timp în care necesită 2500-28000C temperatură activă.7. eliptice. cu mustul necolorat şi gust franc. acoperită cu pruină persistentă. Dezmugureşte la sfârşitul lunii aprilie.8. cu primele ramificaţii de la baza mai dezvoltate. Toamna frunzele se pigmenteaza în roşu. trilobată sau pentalobată. Ocupă circa 300 ha. Limbul frunzei este de culoare verde arămiu. structurii morfo-anatomice şi capacităţi de germinare a grăunciorilor de polen. acoperită cu un strat fin de pruină. frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt acoperite cu peri rari şi scurţi. Lăstarii de vigoare mijlocie. Însuşirile agrobiologice. Dinţii mici şi cu marginile drepte. uşor gofrat. Origine. deşi în boabe. BLAUERZWEIGELT Sinonime: Negru lui Zweigelt . Burgund mare este adaptat terenurilor în pantă. peros pe faţa inferioară. în schimb. boabele aşezate des pe ciorchine. pulpa zemoasă. Are vigoare mare de creştere şi fertilitate mai scăzută dcât Pinot noir. Însuşirile agrobiologice. Floarea este hermafrodită normală.5. frunzele tinere şi vârful lăstarului sunt verzi cu nuanţe bronzate. Acest soi a fost obţinut în Austria de către FRANZ ZWEIGELT.3 g/l H2SO4. cu sinusurile laterale înguste.în Germania.5-6. conţinutul în compuşi fenolici este mai ridicat 2. face parte din acelaşi sortogrup cu soiul Pinot noir şi este considerat ca o variaţie mugurală a acestuia. Bobul mijlociu. suportând –200C . dar productivitatea mult mai mare datorită mărimii strugurilor. Tehnologic. Dinţii sunt de mărime mijlocie cu marginile drepte.6. al productivităţii. scheletice. cu un slab început de trilobie. cu meritale de culoare verde şi striuri arămii. La noi în ţară a fost introdus după anul 1988. cu marginile roz. erodate. fiind cultivat mai ales n Banat şi mai puţin în Muntenia. cu sinusurile laterale unghiulare şi sinusul peţiolar în formă de V. Rezistenţe biologice: faţă de soiul Pinot noir are rezistenţă mai slabă la ger. cordon bilateral cu tăiere în cepi sau cordiţe. Dezmugurire peroasă. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile). cu rozeta de culoare albicioasă. bună la secetă şi este mai rezistentă la putregaiul cenuşiu. pârga strugurilor are loc la începutul lunii august. Caracterele ampelografice. cilindro conici. Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. aripaţi. iar maturarea deplină se realizează la 3-4 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a). Origine. cu meritalele de culoare verde clar. Acumulările în zaharuri sunt mai mici 185-195 g/l. Producţiile sunt mult mai mari. cu pieliţa groasă. sarcina de rod fiind de 18-22 ochi/m2. cu pieliţa subţire. La dezmugurire rozeta este de culoare verde gălbui. sinusul peţiolar deschis în formă de liră. 6. pulpa zemoasă cu mustul necolorat. Caracterele ampelografice. în urma hibridării dintre Blaufränkisch x Saint Laurent. Gros burgunder . cu polen fertil. sferic. gofrat. nu are capacitate de supramaturare. cilindro conici. soiul Burgand mare nu atinge nivelul calitativ a lui Pinot noir. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (170-180 zile) având nevoie de 2600-28000C temperatură activă. de culoare negru albăstrui. scămoasă. Limbul frunzei este de culoare verde intens. 75-80% lăstari fertili. bifurcaţi. . Coardele toamna au scoarţa de culoare brun gălbuie. Variaţi şi clone. La ICVV Valea Călugărească s-au depistat în populaţia acestui soi 3 biotipuri care diferă sub aspectul formei şi mărimii strugurilor. sferic uşor ovoid. BURGUND MARE Sinonime: Burgunder. cârceii mari. În anii nefavorabili dă vinuri de consum curent. .6. pe tipul 5. Se conduce pe tulpini semiînalte şi înalte. Bobul mijlociu. acoperit cu peri rari şi scurţi pe faţa inferioară. Provenienta acestui soi este necunoscută. Frunza adultă este mijlocie. soiul fiind autofertil. de culoare roşu violaceu. întreagă. Oltenia şi Dobrogea. în medie 12-14 t/ha. în Germania şi Austria. Strugurii mijlocii. Lăstarii de vigoare mijlocie.

conţinutul în compuşi fenolici fiind de 2. Precizaţi particularităţile de cultură ale soiurilor pentru struguri de vin.6-2. Descrieţi soiurile pentru vinuri albe de consum curent autohtone. 109 . urmând ca pe măsura aprecierii valorii lui tehnologice să fie extins şi în alte zone. Descrieţi soiurile pentru vinuri albe de consum curent străine. Zonare. Care sunt soiuruile pentru vinuri aromate? 8.8-5. sensibil la mană. 9. Portaltoii recomandaţi sunt cei din grupa Berlandieri x Riparia. . Oltenia. Banat şi Dobrogea. Rezistenţe biologice: are toleranţă mijlocie la ger (-200C . Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Sarcina de producţie lăsată la tăiere este de 18-20 ochi/m2. Prezentaţi soiurile autohtone pentru vinuri albe de calitate.fertilitate bună 70-75% lăstari fertili. Prezentaţi soiurile pentru vinuri roşii de calitate. iar maturarea deplină se realizează la 3-4 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-V-a). Dezmugureşte în a doua jumătate a luni aprilie. de 4. 7.5 g/l H2SO4. Se conduce pe tulpini înalte şi semiînalte. oidium şi putregai. sărace. TEST 1. Descrieţi soiurile pentru vinuri roşii de consum curent. . pârga strugurilor are loc în prima parte a lunii august. Acumulează suficiciente substanţe colorante. 6. 5. cu acumulări în zaharuri de 185-200 g/l. Soiul Blauerzweigelt a fost autorizat pentru cultură în câteva areale viticole din Mumtenia. cordon bilateral cu tăiere în elemete scurte sau mijlocii de rod. soiul se carcaterizează prin producţii ridicate 16-18 t/ha şi chiar mai mult. Soi care valorifică foarte bine terenurile în pantă.7. în contextul unei acidităţi totale echilbrate. 4. Tehnologic. Prezentaţi soiurile străine pentru vinuri albe de calitate. 3. Care sunt particularităţile biologice şi tehnologice ale soiurilor pentru struguri de vin? 2. –220C)la secetă. scheletice.