You are on page 1of 29

Caseta 2 Nr. 1 – Cele 7 epoci Dragi prieteni, sunt rev. Ewald Frank din Germania de Vest.

Vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos. În anii care au trecut, am avut privilegiul să vestesc Cuvântul lui Dumnezeu în multe biserici din întreaga lume: luterane, baptiste, metodiste, penticostale, etc. Am constatat că poporul lui Dumnezeu este pretutindeni. El îşi cheamă afară aleşii Lui, din cele patru colţuri ale pământului, ca să pregătească un popor pentru revenirea Lui apropiată. Aş vrea să mulţumesc acelor a care ne-au scris. Impactul emisiunilor noastre este foarte încurajator. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Astăzi aş vrea să continui cu cartea Apocalipsei. În ultima emisiune am vorbit despre dumnezeirea lui Isus Hristos. Pentru că timpul nostru este limitat, aş vrea ca voi toţi să citiţi Apoc. 1:9-20. Vedem că Ioan a fost exilat pe insula Patmos, pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Isus Hristos. Ioan a fost în Duhul, în ziua Domnului, când a auzit un glas puternic ca de trâmbiţă spunând: „Ce vezi, scrie într-o carte, şi trimite-o celor şapte Biserici” – care sunt în Asia. Ziua Domnului a fost o temă controversată. Unii spun că este sabatul, alţii pretind că este duminica. Dar ambele păreri sunt greşite. Nici un pasaj biblic nu susţine vreuna din aceste păreri. Scriptura ne spune lămurit ce este ziua Domnului. Vom vorbi despre acesta cu o altă ocazie. Ioan a văzut cele şapte biserici din Asia mică. Fiecare a avut însuşirile uneia dintre epocile prin care urma să treacă Biserica nou testamentară. Dacă privim în istoria bisericii, acum putem distinge cele şapte epoci. Ioan s-a întors să-L vadă pe Acela al cărui glas îl auzise. Primul lucru pe care l-a văzut au fost cele şapte sfeşnice de aur. „Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva,

1

care semăna cu Fiul omului.” Aceasta este dezvăluirea finală a tainei lui Isus Hristos în biserica Sa. Această descriere a Domnului din Noul Testament se aseamănă cu aceea din Daniel 7:9-14. În acest stadiu final, noi nu-L mai vedem pe Domnul Isus Hristos ca un om al durerii, obişnuit cu suferinţa, ca Acela care a fost respins şi dispreţuit, răstignit, ci aici El se arată ca Domnul slavei, ca Judecătorul ai cărui ochi sunt ca para focului . În Apoc. 20:11 citim: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.” „Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.” Apoc. 1:16. Ce privelişte! Ucenicii L-au văzut într-un chip asemănător pe muntele schimbării la faţă. În felul acesta L-a văzut Ioan, şi la fel Îl vom vedea şi noi. Cine va sta în faţa Lui? „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor.” Cei care L-au văzut şi l-au auzit pe Domnul au putut mărturisi despre El ambele lucruri. El a vorbit prorocului: „Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: ,Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.” Isa. 44:6. Înaintea Lui n-a fost nimeni, şi nici după El nu va fi. El spune „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” Toată puterea în ceruri şi pe pământ i-a fost dată Lui. Dorinţa noastră este aceea de a vedea descoperirea lui Isus Hristos în biserica Lui în acelaşi fel, după cum i-a fost arătată lui Ioan. Biserica este simbolizată deja din Vechiul Testament prin sfeşnicul cu şapte braţe. Să mergem în

2

Exod 25. Moise urma să facă un sfeşnic de aur cu şapte candele, cu fus, potiraşe, gămălioare şi flori, care vorbeau despre cele şapte epoci ale Bisericii care urma să înflorească. Sfeşnicul trebuia pus în partea opusă mesei pe care erau pâinile pentru punerea înainte. Deasupra trebuiau puse cele şapte candele ca să lumineze locul sfânt. Aceasta era o prefigurare a luminii venite prin descoperirea din fiecare epocă a Bisericii, pe perioada Noului Testament. Candelele luminau pe oricine intra ca să vadă ce se pregătea pe masa Domnului. Prorocul Zaharia descrie sfeşnicul de aur după cum urmează: „M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului.” Zah. 4:2. Aceasta este descrierea minunată a Bisericii nou testamentare. Vasul cu untdelemn are şapte ţevi prin care uleiul curge în cele şapte candele, astfel ca ele să ardă neîncetat înaintea Domnului. Începând de la Rusalii, noi trăim în perioada Duhului Sfânt. Cele şapte ţevi care canalizează uleiul spre cele şapte candele vorbesc despre acelaşi Duh Sfânt care dă descoperirea proaspătă a Cuvântului în fiecare epocă a bisericii. Noi trebuie să fim duhovniceşti, pentru a înţelege semnificaţia duhovnicească a acestor lucruri. Lui Ioan i s-a spus de mai multe ori: „Scrie dar lucrurile, pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.” Ioan nu a fost un teolog care să introducă tâlcuirea lui în descoperirea pe care a primit-o. El a fost un proroc al Domnului căruia i-a fost descoperită taina dumnezeiască a lui Hristos şi a bisericii Sale. Lui i s-a spus: „Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sunt şapte Biserici.” Cele şapte sfeşnice

3

de aur vorbesc despre unica Biserică a Dumnezeului celui viu, în şapte epoci diferite. Fiecare epocă a avut o stea, un înger care a primit mesajul prin descoperire dumnezeiască, prin Duhul Sfânt şi el pus-o pe sfeşnic pentru a arunca lumină asupra Cuvântului făgăduit. Un sfeşnic nu are nici o valoare decât dacă au fost aprinse lămpile astfel ca aceia care stau în întuneric să fie luminaţi. O biserică sau o persoană care nu permite descoperirea Cuvântului şi a Duhului va rămâne în întuneric. Ori de câte ori trimite Dumnezeu o lumină nouă, El cheamă poporul la pocăinţă. Cu toţii trebuie să luăm seama şi să ne pocăim, altfel El va veni şi ne va lua sfeşnicul, lăsându-ne în beznă. Fără îndoială, noi trăim acum în epoca Laodicea. Duhul Sfânt a aprins din nou lumina în sfeşnic prin mesagerul-stea din mâna Lui dreaptă. Mâna dreaptă a Domnului vorbeşte despre autoritate. Aceşti mesageri slujesc în puterea Lui, şi El vorbeşte şi se descoperă prin ei. Se pune acum întrebarea: cine este mesagerul acestei ultime epoci a Bisericii? El trebuie să aibă legitimarea divină ca şi prorocii din vechime, şi să vorbească cu autoritate, în Numele Domnului. Cine a primit Cuvântul pentru poporul lui Dumnezeu din acest moment de răscruce? Nu este vorba despre oricine pretinde că are această slujbă. Trebuie să fie un bărbat al lui Dumnezeu, după modelul prorocilor şi al apostolilor, un slujitor al lui Dumnezeu cu o chemare deosebită şi cu o însărcinare directă. El a venit cu „Aşa vorbeşte Domnul!”, şi Dumnezeul Atotputernic a legitimat slujba lui. A fost un astfel de om, prin a cărui slujbă mii de oameni din întreaga lume au venit în contact cu realitatea lui Dumnezeu şi cu descoperirea lui Isus Hristos. Ei au experimentat efectul Cuvântului viu. Slujba unui asemenea slujitor este întotdeauna pentru Biserica universală. Petru scrie despre slujitorii şi prorocii lui Dumnezeu: „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru

4

voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.” Bărbaţii sfinţi ai lui Dumnezeu au adus poporului Cuvântul descoperirii prin inspiraţia Duhului Sfânt. Dragi prieteni, Dumnezeu a făcut lucruri mari chiar şi în generaţia noastră. Noi trebuie să fim atenţi să nu trecem pe lângă ceasul cercetării lui Dumnezeu. Fie ca noi să recunoaştem glasul Domnului şi să ne punem întrebarea „Unde este Biserica lui Hristos care este simbolizată prin sfeşnicul din aur? Unde se descoperă astăzi Domnul cel înviat?” Noi nu vrem să înălţăm nici un om însă ne dăm seama că un bărbat trimis de Dumnezeu dă poporului lui Dumnezeu mesajul lui Dumnezeu. Fie ca noi să ţinem seama de glasul lui Dumnezeu. Ferice de cei ce ascultă Cuvântul proorociei! Cuvântul Său se arată (răspândeşte) în Biserica Lui şi este crezut de toţi ai Lui. Ei Îl aşteaptă şi recunosc că El este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel Atotputernic. Să ne rugăm. Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru harul şi mila ta faţă de noi, pentru că ai aprins din nou sfeşnicul trimiţând Cuvântul Tău descoperit ca să ne lumineze cărarea. Binecuvântează poporul Tău şi deschide-i ochii spre această ultimă chemare. Fie ca ei să te vadă pe Tine, Dumnezeul cerurilor, umblând în mijlocul alor Tăi, descoperindu-Ţi Cuvântul. Noi Îţi mulţumim în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Amin.

5

Nr. 2 Biserica din Efes Dragi prieteni în Hristos, sunt rev. Ewald Frank şi vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Aflăm în fiecare zi despre lucrurile care vin peste naţiuni. Oamenii se află într-o stare de nesiguranţă. Sunt probleme în Orientul mijlociu, sunt demonstraţii, etc. Se pare că s-a terminat cu vremurile bune pentru pământ. Dar un lucru va rămâne veşnic: Cuvântul lui Dumnezeu. Noi ne amintim de cuvintele Mântuitorului nostru binecuvântat: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” Se pare că întreaga creaţie suspină aşteptând ziua eliberării. Dar mai întâi trebuie descoperiţi fiii lui Dumnezeu. Mulţi ne-au scris, exprimându-şi aprecierea şi interesul pentru aceste mesaje de actualitate din cartea Apocalipsei. Astăzi vom începe cu mesajul către prima epocă, a Bisericii din Efes. Vă rog deschideţi la Apoc. 2:1 „Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur.”” Aceste mesaje nu sunt vorbite de un înger ci de Domnul însuşi. De aceea este vorba despre AŞA VORBEŞTE DOMNUL CĂTRE BISERICI! De fiecare dată El se adresează îngerului bisericii. Mai întâi El se prezintă cu unul dintre titlurile dumnezeirii Sale. În Vechiul Testament Domnul a vorbit prin proroci. Noi putem spune cu încredere că El nu şi-a părăsit Biserica atunci când a început timpul neamurilor. El încă mai vorbeşte prin slujitorii Săi, câtă vreme umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, ţinând în dreapta Sa cele şapte stele. Aceşti bărbaţi nu sunt aleşi de nici un om, ci de Domnul însuşi. Aşa cum El a pus diferitele slujbe în biserica Sa, a rânduit şi mesagerii Săi care să vorbească Bisericii universale în fiecare epocă.

6

AŞA VORBEŞTE DOMNUL pentru Efes este: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.” Ochii Săi sunt ca para focului. El a văzut binele şi răul care erau în Biserică. El a lăudat întotdeauna lucrurile care-I erau plăcute, dar a condamnat lucrurile care nu erau în acord cu Cuvântul Său. Chiar în prima epocă a Bisericii au fost din aceia care pretindeau că sunt apostoli dar învăţătura lor nu a coincis cu învăţătura originală a adevăraţilor apostoli. Acei oameni au fost găsiţi mincinoşi. Acesta este o afirmaţie foarte tare. Tot ceea ce nu corespunde cu Cuvântul lui Dumnezeu este o minciună. Duhul Sfânt era încă foarte activ în acea primă epocă a Bisericii şi a adus la lumină acele lucruri contrare Cuvântului. Pavel se referise deja în timpul lui la oamenii aceia, şi a spus în Fapte 20: „şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.” Adevăraţii bărbaţi ai lui Dumnezeu nu au o învăţătură a lor şi ei nu fac ucenici ai lor înşişi. Dacă cineva încearcă să-şi atragă ucenici de partea lui, este un semn sigur că lupii au intrat în turmă. Pavel nu a cruţat pe nimeni pentru că el era responsabil în vremea lui, şi a vrut să înfăţişeze Biserica înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. Pavel i-a numit apostoli mincinoşi pe cei ce nu erau în armonie deplină cu învăţătura apostolilor, lucrători înşelători care se prefăceau în apostoli ai lui Hristos. La început Domnul subliniază partea demnă de laudă în biserica din Efes. El vorbeşte despre osteneală şi răbdare şi mărturiseşte că ei nu au putut suferi pe cei răi. Prin darul deosebirii ei au fost în stare să-şi dea seama care sunt apostolii mincinoşi. Noi suntem conştienţi că există originalul, dar există şi imitaţia, falsul. După ce

7

Domnul a arătat toate lucrurile plăcute Lui, El i-a mustrat cu aceste cuvinte: „Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Chiar de la început, Biserica a fost în pericolul de a avea fapte fără dragostea desăvârşită. Aceasta ne aduce aminte despre ceea ce spunea Pavel în 1 Cor. 13: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.” Numai prin dragostea desăvârşită vom ajunge la unitate desăvârşită şi armonie, ca mădulare în Trupul lui Hristos. Chiar la începutul epocii creştine Domnul a trebuit să spună: „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” Nu este acesta un mesaj care descoperă şi starea noastră de astăzi? Dar cine vrea să ia seama şi să se pocăiască, recunoscând că Dumnezeu este drept în toate judecăţile Sale? Dacă inima nu ne este străpunsă de Cuvântul lui Dumnezeu, noi nu suntem gata să ne pocăim, şi de aceea Domnul este obligat să ia sfeşnicul de la noi, lăsându-ne în întuneric spiritual. Dumnezeu, cu dragostea Sa desăvârşită, a urât faptele nicolaiţilor şi i-a lăudat pe aceia care la rândul lor au urât acele fapte: „Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.” Aceşti nicolaiţi erau oamenii cu gândirea firească, aceia care au început să pună stăpânire şi să domnească peste laicii din biserică. Treptat s-a ridicat ideea formării unei organizaţii, mărginind lucrarea Duhului Sfânt. Ei se bizuiau mai degrabă pe faptele lor în loc să rămână cu Cuvântul

8

original. Biserica nou testamentară este numită în întregime o „preoţie sfântă.” Nu există aşa ceva ca un „cler” şi „laici”. Cu toţii suntem una în Hristos. Desigur, slujbele şi responsabilităţile noastre sunt diferite. Dar toate mădularele formează un singur trup, în Hristos - Capul. Dragi prieteni noi trebuie să ne punem întrebarea: ce cuvinte de mustrare şi de corectură ne-ar spune Domnul nouă astăzi? Ţinem noi seama şi de sfatul final pe care-l dă El la sfârşitul fiecărui mesaj pentru fiecare biserică? „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Biruitorii sunt readuşi în adevărata părtăşie cu Dumnezeul Atotputernic, exact aşa cum erau Adam şi Eva înaintea căderii. Ei au avut părtăşie cu El. Blestemul a fost luat de la noi prin Isus Hristos Mântuitorul nostru şi noi suntem aduşi înapoi la Pomul vieţii. Atât de mulţi creştini de astăzi tind spre cunoştinţă fără să ştie că pomul cunoştinţei binelui şi răului duce la moarte şi nimicire. Numai cei ce se întorc la Pomul vieţii pot să trăiască veşnic. Dragi prieteni, nimeni nu poate să trăiască veşnic dacă nu a primit viaţa veşnică. Conform Scripturii nu există decât o singură formă de viaţă veşnică, şi aceea este în Dumnezeu. Şi această viaţă a fost descoperită în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Să citim din 1 Ioan 5:20 : „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.” Viaţa veşnică nu este ceva ce sperăm să primim în ceasul morţii. Noi trebuie s-o primim azi, crezând din toată inima în Domnul Isus Hristos, primind mântuirea Sa pe care a răscumpărat-o pentru noi prin vărsarea sângelui Său pe crucea de pe Golgota. Toate păcatele noastre sunt iertate. El ne-a înnoit prin Cuvântul şi prin Duhul Său, şi noi am devenit o făptură complet nouă în Isus

9

Hristos, Domnul nostru. Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă. Dragi ascultători, sunteţi voi doar nişte creştini cu numele sau v-aţi întors la Pomul vieţii? V-aţi pocăit şi aţi adus lucrurile în ordine? Puteţi voi să deosebiţi între slujba rânduită de Dumnezeu a adevăratului Cuvânt al Dumnezeului Atotputernic, şi doctrinele omeneşti care îngrădesc lucrarea Duhului Sfânt şi-i duc pe oameni în robie? Oriunde este Duhul lui Dumnezeu acolo este adevărata libertate. Evanghelia şi învăţăturile pe care le credeţi voi sunt în acord cu învăţăturile adevărate ale adevăraţilor apostoli ai lui Hristos? Să ne rugăm: Tată ceresc, a sosit ceasul deciziei. Noi te rugăm să ne luminezi prin Duhul Sfânt şi să ne dai deosebirea corectă. Cu toţii dorim să fim găsiţi în armonie desăvârşită cu cuvântul Tău şi cu călăuzirea Duhului Sfânt. Binecuvântează pe toţi aceia care au auzit această transmisiune. Te rog în Numele lui Isus. Amin.

10

Nr. 3 Biserica din Smirna Dragi prieteni, vă salut în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Aş vrea să mulţumesc încă odată tuturor celor care ne-au scris, şi care ne-au mărturisit că au primit o înţelegere mai adâncă a planului profetic. Oamenii vin ca să aibă o cunoştinţă biblică mai profundă. Există lucruri ale lui Dumnezeu care au fost predicate, şi există şi acele lucruri au fost ţinute în secret până la timpul sfârşitului. Noi credem că trăim acum în generaţia care vede împlinirea prorociilor biblice care arată către a doua venire a lui Hristos. Suntem foarte bucuroşi pentru făgăduinţele date evreilor şi sunt recunoscător pentru că Dumnezeu i-a adus înapoi de la marginile pământului aşa cum a făgăduit. Nu toţi evreii se întorc în Palestina, şi la fel, nu se vor întoarce toţi creştinii la Cuvântul făgăduit pentru acest ceas. Dar numai Dumnezeu să judece peste noi toţi. În această epocă profetică este foarte potrivit să ne ocupăm de Cuvântul prorociei pentru Biserică. În primul capitol al Apocalipsei Îl vedem pe Isus Hristos ca Fiu al omului, îmbrăcat ca un Judecător. „Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului.” Ori de câte ori este văzut ca Fiu al omului, El îşi trimite Cuvântul de judecată, dar şi Cuvântul de mângâiere. Azi ne vom ocupa din nou de cartea Apocalipsei. Vă rog deschideţi cu mine în Apoc. 2:8: „Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat.” Înainte ca Domnul să se adreseze îngerului bisericii, El se prezintă din nou cu dumnezeirea Lui. El este Cel dintâi şi Cel din urmă. Nimeni nu a fost înainte de El, şi nimeni nu va fi după El. El a fost mort, dar este

11

viu în vecii vecilor. Adevărul slăvit este că prin aceasta noi am murit cu El şi am fost înviaţi cu El la o viaţă nouă. Auzim din nou pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL, prin Acela care vorbeşte Bisericii Sale: „Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.” Despre biserica din Laodicea Domnul a spus exact opusul. Biserica aceea mărturisea că e bogată, dar Domnul a spus că ea e săracă, nenorocită, şi goală. Biserica din Smirna a trecut prin necaz şi sărăcie mare, dar erau bogaţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Ei au fost batjocoriţi şi înţeleşi greşit de către aceia care se mândreau că sunt iudei. Aceştia nu au observat că evanghelia a trecut de la iudei la neamuri. În Fapte 13 citim despre Pavel şi Barnaba care vorbeau iudeilor: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri. Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” Fapte 13:46-47 În curând va sosi ziua când evanghelia harului lui Dumnezeu va fi luată de la neamuri şi se va întoarce la evrei. Creştinii care vor rămâne după răpire pentru că nu au primit Cuvântul Adevărului descoperit vor trece prin persecuţii îngrozitoare. Aceia dintre iudei care nu au recunoscut împlinirea prorociei prin Domnul Isus, au fost numiţi sinagogă a Satanei. Ei puteau să vorbească încă despre Moise şi Avraam, dar totuşi au fost orbiţi pentru ceea ce a făcut Dumnezeu prin Isus Hristos. Continuăm să citim: „Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”

12

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Aceste zece zile profetice vorbeau despre cei 10 ani de persecuţie groaznică din timpul împăratului roman Diocleţian. Fiecare credincios adevărat poate să spună la fel ca Pavel, în mijlocul persecuţiilor: „Pentru mine, a trăi este Hristos, iar moartea este un câştig.” Cei care rămân credincioşi până la moarte vor primi cununa vieţii. Încununarea nu are loc la începutul vieţii noastre creştine, ci la sfârşitul ei, şi este pentru cei biruitori. Pavel o spune în felul următor: „Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se lupta la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.” 1 Cor. 9:24-25. Noi alergăm într-o cursă. Nu putem privi nici la stânga nici la dreapta şi nici măcar înapoi. În faţa noastră este o ţintă. Pavel ne avertizează cu aceste cuvinte: „Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Filipeni 3:13-14. Vă rog haideţi să ascultăm acest Cuvânt al lui Dumnezeu şi să uităm toate lucrurile nebiblice care nu fac altceva decât să ne împiedice din alergarea în această cursă. Să alergăm înainte, pentru că am fost chemaţi în Isus Hristos cu o chemare atât de înaltă. În timpul anilor mei de slujbă, am întâlnit oameni care au fost lipsiţi de drepturile omului, care au fost închişi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, dar ei au stat fără teamă, ştiind în Cine au crezut. Vremurile se pot schimba peste noapte. Noi am văzut lucrul acesta în anii şi în lunile trecute. În lumea aceasta nu există

13

stabilitate. Situaţia din partea de răsărit a lumii trebuie să se schimbe. Noi trebuie să fim pregătiţi şi înrădăcinaţi în stânca tare – descoperirea lui Isus Hristos. Indiferent va veni, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Lui. Este mai bine să mori cu El decât să trăieşti fără El. Însuşi Mântuitorul nostru nu a fost înţeles şi a fost respins. El a suferit ca nimeni altul şi a murit de o moarte groaznică. Dar nu acela a fost sfârşitul. Înaintea Lui era învierea slăvită, biruinţa Lui asupra morţii şi a locuinţei morţilor. El este Biruitorul cel puternic. Ai Săi sunt conduşi în acelaşi fel. S-ar putea ca ei să fie nevoiţi să treacă prin cele mai adânci văi, prin persecuţii şi moarte, dar pe noi ne aşteaptă o înviere slăvită şi o schimbare a trupurilor noastre muritoare în nemurire. Scriptura spune că noi vom fi ca El. „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” 1 Ioan 3:2. Ce nădejde binecuvântată pentru toţi aceia care au ascultat ce spune Duhul bisericilor. La sfârşitul fiecărui mesaj, după ce Domnul a vorbit despre lucrurile plăcute Lui şi despre lucrurile care nu-I plac, noi găsim această afirmaţie: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Această făgăduinţă este dată numai biruitorilor. Exact aşa cum a biruit Hristos, şi noi trebuie să biruim toate lucrurile care nu sunt de la Dumnezeu. Putem birui numai dacă în noi locuieşte Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu şi dacă noi suntem acoperiţi de sângele Mielului. Ce făgăduinţă minunată: cei ce biruiesc nu vor fi vătămaţi de a doua moarte. Despre cei ce au parte de prima înviere se spune: „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani.” Apoc. 20:6. Cu toţii ştim ce se înţelege prin prima moarte. Dar ce

14

înseamnă moartea a doua? După judecata de la tronul alb, cei ce nu au fost găsiţi în cartea vieţii vor muri de a doua moarte. Să citim Apoc. 20:14-15: „Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” Dragi ascultători, toţi aceia care nu au primit viaţa veşnică vor muri de moartea a doua. Toţi aceia ale căror nume nu au fost scrise în cartea vieţii vor fi aruncaţi în iazul de foc. Cum stăm noi înaintea lui Dumnezeu? Credem noi ce spune Scriptura, sau aşteptăm o altă ocazie? Aceasta este ocazia voastră. Noi vă rugăm să veniţi la Hristos şi să primiţi viaţa veşnică. Să ne rugăm: Tată ceresc, suntem recunoscători pentru Cuvântul scump al lui Dumnezeu care luminează cărarea noastră în acest ceas întunecos. Noi înţelegem seriozitatea tuturor avertizărilor din ceasul acesta. Tu astăzi chemi. Dumnezeule Te rog să-i mântuieşti pe cei pierduţi, să le ierţi toate păcatele. Fie ca ei să primească viaţa veşnică crezând în Isus Hristos din toată inima lor. Eu Ţi-i încredinţez pe toţi în Numele sfânt al lui Isus. Amin. Nr. 4 Biserica din Pergam Dragi prieteni în Hristos, vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Aş vrea să folosesc din nou ocazia şi să mulţumesc tuturor celor ce ne-au scris scrisori de încurajare şi apreciere. Semnele timpului ne spun că ceasul este înaintat. De aceea doresc să împărtăşesc cu voi ceea ce făcut Dumnezeu în decursul istoriei bisericii, ducându-ne spre restituire, înapoi la Cuvântul original, în această ultimă epocă a bisericii. Desigur că este imposibil să ţinem un studiu biblic detaliat despre diferitele teme, pentru că timpul nostru este limitat. Dar

15

suntem bucuroşi să trimitem literatură oricui doreşte să ştie mai mult despre mesajul acestui timp. Aş vrea să deschideţi cu mine la Apoc. 2:12: „Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri.”” Aici din nou Domnul Isus se prezintă cu unul dintre titlurile dumnezeirii Sale. Apoc. 1:16 ne spune că El avea şapte stele în mâna dreaptă, şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri. Evrei 4:12 ne clarifică ce este sabia cu două tăişuri: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” De fiecare dată când se predică adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu sub ungerea Duhului Sfânt, acesta este trimis pentru corectare, mustrare şi avertizare. Cuvântul Domnului taie şi străpunge inima noastră până ce suntem modelaţi în chipul binecuvântat al lui Isus Hristos. Câtă vreme El ne acordă mila Sa şi harul Său rămâne în vieţile noastre, este încă timp de pocăinţă şi de aducere în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. În ziua aceea El va recunoaşte numai sângele Său şi Cuvântul Său. Dar când se încheie harul şi judecăţile Domnului vor lovi pe toţi aceia care L-au respins şi nu au crezut Cuvântul Său, în ziua aceea El va fi un Dumnezeu mânios, aşa cum este descris în Apoc. 19:12: „Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.”

16

Domnul continuă să vorbească bisericii din Pergam: „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.” Domnul ştie unde locuim, ştie când venim şi când plecăm, ştie ce facem şi ce gândim. Nimic nu este ascuns de El. în vremea aceea Pergam a fost numit „Scaunul de domnie al Satanei.” Dar chiar acolo trăiau creştini autentici care ţineau Numele Domnului Isus Hristos. „Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea…” Nu se spune nimic despre un „nume” sau despre o „biserică”. Însă Domnul vorbeşte despre Numele Său, şi despre credinţa Sa, credinţa originală a bisericii care a fost aşezată la Rusalii. Este exact ceea ce avem noi nevoie azi. Nu un nume, ci Numele Lui. Nu o credinţă, ci credinţa Lui. Aceşti credincioşi au ţinut Numele Domnului Isus Hristos şi credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Ei nu au mers după învăţături omeneşti, şi pentru aceasta Domnul i-a lăudat. Dar au urmat apoi şi cuvintele mustrării: „Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.” Biserica se îndepărtase de puterea (autoritatea) Duhului Sfânt, şi numai o mică parte au rămas credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu, şi erau gata să trăiască şi să moară pentru El. Noi am văzut că în prima epocă a bisericii faptele nicolaiţilor s-au strecurat în biserica Dumnezeului celui viu. În a treia epocă a bisericii aceste fapte au devenit o învăţătură. Balaam nu era un proroc evreu. El reprezintă capul denominaţiunii. Moise era adevăratul proroc al acelui timp, care avea însărcinarea divină de a duce copiii lui Israel în ţara făgăduită. Domnul îi vorbise din Stâlpul de Foc, împlinind

17

făgăduinţa pe care i-a dat-o lui Avraam. Moise avea pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL, mesajul eliberării. Balac, regele moabiţilor, nu era un păgân. Ei credeau în acelaşi Dumnezeu în care credea şi Israelul, însă nu aveau făgăduinţa. Aici este deosebirea! Balaam era un cap religios, dar era un proroc plătit care a iubit mai mult banii decât Cuvântul lui Dumnezeu. Balac l-a angajat ca să blesteme pe Israel. Dar cum poate cineva să blesteme ceea ce a binecuvântat Dumnezeu? Balaam a zidit şapte altare, aşa cum a făcut şi Israelul, închipuind venirea Domnului. Dar el nu avea legătură cu ceea ce făcea Domnul atunci. Acelaşi lucru este şi azi. Mulţi vorbesc despre revenirea Domnului dar nu vor să primească Cuvântul lui Dumnezeu descoperit pentru ceasul acesta care premerge a doua venire a lui Hristos. Dar ce s-a întâmplat cu Israelul? Ei au început să uite semnele şi minunile mari care au avut loc în mijlocul lor şi au început să se depărteze de mesajul adevărat al acelui ceas trimis prin Moise. Au început să asculte de un om care nu avea ce să le ofere. Acel păcat nu a fost iertat niciodată Israelului. Acelaşi lucru s-a întâmplat în epoca bisericii din Pergam. Majoritatea bisericii devenise rece şi formală. Sigur că ei mai credeau încă în Dumnezeu. Aveau o formă de creştinism dar erau orbi pentru descoperirea lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu îşi mai avea poporul Lui care erau binecuvântat şi avea în mijlocul lui semne şi minuni. La fel este astăzi. Oamenii sunt căldicei, şi se mulţumesc cu aproape orice fel de predică, câtă vreme este prezentă prosperitatea. Dar preacurvia spirituală nu va fi niciodată iertată. Oamenii nu vor să poarte ocara lui Isus Hristos. În Iuda 11 citim: „Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!” Prorocii din vechime, apostolii, toţi oamenii lui Dumnezeu nu au predicat niciodată pentru

18

bani sau pentru popularitate. Ei predicau pentru că Cuvântul lui Dumnezeu era viaţa lor şi ardea în sufletul lor. Citim în continuare: „Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.” Am vorbit deja despre faptele nicolaiţilor în emisiunile anterioare. A fost începutul organizaţiilor, când ei au început să pună la punct o preoţie, ridicânduse deasupra laicilor. Puteţi întreba cum de este posibil ca astfel de lucruri cum ar fi învăţătura lui Balaam, învăţătura nicolaiţilor să fie în Biserica nou testamentară. Dragi prieteni, acele lucruri sunt peste tot în jurul nostru, dar pot fi detectate numai de lumina Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că poartă o haină fină. Dar noi suntem chemaţi să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu. „Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Duhul vorbeşte prin Cuvânt, prin mesagerul trimis de Dumnezeu epocii respective a Bisericii. „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.” În Vechiul Testament mana proaspătă a căzut zilnic în timpul celor 40 de ani de călătorie a copiilor lui Dumnezeu prin pustie. Nişte mană a fost păstrată şi în sfânta sfintelor ca o amintire că Dumnezeu i-a hrănit cu o hrană cerească pe aceia pe care i-a eliberat. Aici este numită mană ascunsă. Acest lucru înseamnă că nu este ceva ce stă la suprafaţă, ci este ascunsă de ochii celor înţelepţi. La descoperirea lui Dumnezeu pentru acest ceas, mana cerească pregătită pentru ceasul în care trăim, au acces numai cei ce sunt călăuziţi de Duhul Sfânt. Dragi prieteni: cărui grup îi aparţinem noi? Ne-am verificat noi învăţăturile cu Scriptura? Am comparat noi

19

ceea ce practică biserica noastră cu ceea ce practica la început Biserica nou testamentară? Corespunde experienţa noastră cu cea a creştinilor de la începu t? Sunteţi voi călăuziţi de Duhul Sfânt? Să ne rugăm: Tată ceresc, ne rugăm ca nimeni să nu trateze cu uşurătate Cuvântul Tău. Acesta să fie pentru noi toţi ca o sabie cu două tăişuri, şi să intre adânc în inimile noastre, ca să ne dea adevărata pocăinţă prin harul Tău. Ajută-ne ca în toate lucrurile să ne rânduim după Cuvântul Tău. Binecuvântează pe toţi aceia care au auzit acest mesaj. În Numele Sfânt al lui Isus. Amin. Nr. 5 Biserica din Tiatira Dragi prieteni în Hristos, sunt rev. Frank şi vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Sunt recunoscător Dumnezeului Atotputernic pentru că mi-a dat această ocazie de a împărtăşi cu voi Cuvântul scump, descoperit pentru timpul nostru. Dumnezeu să dăruiască har ca necredinţa şi îndoiala să dispară. Atunci Duhul Sfânt va lumina înţelegerea voastră duhovnicească pentru lucrurile care sunt de importanţă vitală astăzi. Niciodată în istoria omenirii n-au avut nevoie oamenii de o măsură mai mare din gândul lui Hristos, cum au acum. În studiul nostru asupra epocilor Bisericii am văzut că AŞA VORBEŞTE DOMNUL s-a adresat la două grupuri diferite: celor credincioşi, biruitorii, dar şi celor care pretindeau că sunt creştini dar urmau învăţăturile oamenilor. Astăzi vom continua cu a patra epocă a bisericii. Vă rog deschideţi cu mine la Apoc. 2:18: „Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă.”” Acest verset ne aminteşte de cap. 1:13-15, unde este descris Isus Hristos ca Fiul omului, având ochii

20

ca para focului, şi picioarele ca arama aprinsă. Arama vorbeşte întotdeauna despre judecată. Când copiii lui Israel au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, Moise a trebuit să ridice şarpele de aramă, arătând că în ochii Domnului şarpele şi păcatul deja este judecat. Dar Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu a luat asupra lui această judecată care ar fi trebuit să ne lovească pe noi. El a devenit blestem pentru noi astfel ca binecuvântările Lui să ne poată fi acordate. Noi trebuia să murim, să mergem în iad, dar suntem liberi pentru că Isus Hristos a luat locul nostru. Când a murit, El a mers în Locuinţa morţilor şi a biruit pe diavol, moartea şi mormântul. El a mers jos, ca noi să putem merge în sus. Noi am fost condamnaţi de legea dreaptă a Dumnezeului Atotputernic, fără nădejde şi fără Hristos în lumea aceasta. Însă dragostea Lui s-a descoperit pe crucea Golgotei, când ne-a răscumpărat şi ne-a aşezat ca fii şi fiice în Împărăţia Lui. Domnul laudă biserica din Tiatira cu aceste cuvinte: „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.” Domnul ştie tot ce am făcut pentru cinstea şi slava Lui. El ştie dacă noi Îl cinstim prin credinţă şi răbdare în Cuvântul lui sfânt, dacă suntem încredinţaţi că El îşi va ţine toate făgăduinţele şi le va descoperi la momentul potrivit. În această epocă a Bisericii, faptele, dragostea, credinţa, dragostea şi slujba au crescut. Acela este un semn bun. Ca şi creştini, noi trebuie să creştem la statura de om desăvârşit în Hristos Isus. Trebuie să primim înţelegere duhovnicească şi să ajungem la o cunoştinţă mai adâncă a Cuvântului lui Dumnezeu. Noi trebuie să creştem în înţelepciune şi trebuie să se vadă toate celelalte însuşiri ale Duhului Sfânt. După ce a lăudat biserica, El se adresează celor cărora nu li se potriveau aceste cuvinte de laudă. „Dar

21

iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea, care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.” Oricine este familiarizat cu simbolurile profetice ale Bibliei ştie că atunci când se vorbeşte în termeni profetici, o femeie reprezintă o biserică. Apocalipsa 12 descrie Biserica adevărată a Dumnezeului Celui viu, iar Apoc. 17 arată tabloul bisericii apostate. Ambele sunt simbolizate prin nişte femei. Despre aceasta vom vorbi în emisiunile viitoare. În zilele prorocului Ilie, Izabela a adus idolatria în Israel, şi a omorât pe adevăraţii proroci ai lui Dumnezeu. În acelaşi fel biserica apostată a vărsat sângele acelora care nu s-au supus sistemului ei. Biblia vorbeşte aici despre curvia spirituală. Ferice de cei ce se păzesc de toate învăţăturile omeneşti care nu provin de la Dumnezeu şi de aceea nici nu sunt scrise în Cuvântul lui Dumnezeu. „I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!” Dar Biblia spune că ea nu s-a pocăit. Domnul nu vrea ca cineva să piară. De câte ori ne cheamă să ne punem în concordanţă cu Cuvântul său descoperit pentru un anumit ceas, El ne dă o vreme pentru a ne pocăi. Dacă nu ascultăm Cuvântul Său şi nu ne pocăim, El chiar loveşte cu boală şi ne trimite necazuri mari până ne pocăim de faptele noastre. „Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima”: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.” Există mulţi „copii” născuţi în biserici care sunt morţi din punct de vedere spiritual. Isus Hristos caută o biserică în care sunt născuţi fii şi fiice prin Duhul Sfânt. Noi trebuie să avem grijă să nu fim doar copii ai unei biserici luterane, metodiste, baptiste sau penticostale, ci să fim cu adevărat fii şi fiice ai lui Dumnezeu născuţi prin Duhul. Dumnezeu nu are nepoţi. Aşa cum ne năştem din

22

punct de vedere natural, tot aşa trebuie să fim născuţi din nou. Cu toţii trebuie să trăim pocăinţa, botezul biblic, să ascultăm toate hotărârile Lui şi să fim înnoiţi prin Duhul Sfânt, prin Domnul Isus Hristos. Fiecare trebuie să vină personal pe calea lui Dumnezeu, şi să trăiască puterea Lui de curăţare. Domnul cercetează încă inimile copiilor Săi ca să vadă dacă ei sunt gata să primească şi să asculte Cuvântul Său. În Tiatira a fost o rămăşiţă. Această epocă a Bisericii a durat până la vremea epocilor întunecate. Ei sunt aceia cărora Domnul li s-a adresat spunând: „Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: „Nu pun peste voi altă greutate. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni!” Biserica a intrat într-un întuneric adânc. Însă „Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” Nu ne vom ocupa acum cu ceea ce sunt „adâncimile Satanei”. Noi dorim cu siguranţă să fim călăuziţi de Duhul Sfânt în adâncimile lui Dumnezeu, în descoperirea deplină a lui Isus Hristos. „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri.” Isus Hristos, Domnul nostru, a spus: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Acestea nu sunt lucrări care vin de la noi, ci Hristos îşi face lucrările Lui prin noi. Biruitorilor le este dată făgăduinţa: „..îi voi da stăpânire peste Neamuri.” Aceasta ţine de domnia de o mie de ani cu Hristos. În acest punct ne luminează şi Apoc. 12:5: „Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.” Aceşti biruitori vor domni o mie de ani cu Hristos, cum este scris în vers. 27: „Le va cârmui cu un toiag de fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl

23

Meu.”

Dragi prieteni ascultători, aţi observat că întotdeauna, în fiecare epocă, biruitorilor li s-a dat o făgăduinţă. De aceea este foarte important să auzim Cuvântul din epoca în care trăim şi să ascultăm de tot ceea ce ne cere Dumnezeu. Fie ca noi să credem din toată inima, pentru că numai atunci se vor împlini în noi făgăduinţele lui Dumnezeu. Fără credinţă este imposibil să-L credem pe Dumnezeu. Fără credinţă este imposibil să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Dacă vrem să trăim cu Hristos, atunci trebuie să-i permitem să domnească peste inimile şi vieţile noastre chiar acum. „Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.” Aceasta este făgăduinţa pentru biruitori. Isus Hristos este Luceafărul strălucitor de dimineaţă. El va fi partea noastră pentru totdeauna. Petru scrie că noi avem Cuvântul prorociei care străluceşte ca o lumină într-un loc întunecos, până va răsări în inimile noastre Luceafărul de dimineaţă. Dar atunci Îl vom vedea faţă-n faţă pe El, care ne-a iubit şi ne-a răscumpărat prin sângele Său scump şi sfânt. Fie ca noi să urmăm avertismentul dat întregii adunări la sfârşitul fiecărei epoci: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Duhul lui Dumnezeu nu vorbeşte degeaba. El vorbeşte adevărul Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, prin mesajul acestui ceas. Dragi fraţi şi surori în Hristos, mulţi au plecat înaintea noastră. Au fost cei care au fost chemaţi şi aceia care au fost aleşi. Întotdeauna au existat aceia care au crezut Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, şi aceia care s-au opus luminii ceasului respectiv. Am putea noi să tragem perdeaua timpului şi să vedem destinul lor? Am cădea pe genunchi şi am plânge. „O Dumnezeule, ai milă de noi.” Să ne rugăm: Tată ceresc, mă rog pentru toţi aceia care tocmai au auzit mesajul acesta. Doamne Dumnezeule, de la noi înşine suntem un eşec total. Dar venim cu pocăinţă şi te

24

rugăm să ne ierţi şi să ai milă de noi. Nu lua de la noi Duhul Tău cel sfânt. Mai vorbeşte încă odată Doamne, căci noi suntem gata să ascultăm tot Cuvântul lui Dumnezeu pentru timpul nostru. Binecuvântează pe fiecare, pentru că o cer în Numele lui Isus. Amin. Nr. 6 Biserica din Sardes Dragi fraţi şi surori în Hristos, sunt rev. Frank şi vă salut în Numele scump al Domnului Isus. Aş vrea să mulţumesc tuturor celor ce ne-au scris. Dacă aceste transmisiuni sunt o binecuvântare pentru voi, vă rugăm să ne aduceţi acest lucru la cunoştinţă, scriindu-ne. Dacă aveţi orice fel de întrebări biblice, aş vrea să vă încurajez să le puneţi. Poate ne vom putea ocupa de acestea într-o emisiune viitoare. Eu cred că fiecare întrebare biblică are un răspuns biblic. Studiul nostru despre cartea Apocalipsei a avut un puternic efect asupra multora. Ca în fiecare trezire, Dumnezeu a deschis uşile până la marginile pământului, pentru vestirea Cuvântului Său descoperit în timpul nostru. Azi voi vorbi despre epoca bisericii Sardes. Vă rog deschideţi împreună cu mine în cartea Apocalipsei cap. 3 de la v. 1: „Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.”” În fiecare dintre saluturile Sale adresate bisericilor, Isus Hristos se prezintă îngerului cu unul dintre titlurile dumnezeirii Sale. Este AŞA VORBEŞTE DOMNUL către biserică. Cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu din faţa scaunului de domnie simbolizează ungerea Duhului Sfânt care este asupra fiecărui trimis care a reflectat apoi lumina Duhului Sfânt către epoca bisericii din timpul lui. În cap. 4:5 citim de asemenea despre cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu.

25

„Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.” Capitolul 5 Îl descrie pe Mielul cu cele şapte duhuri care sunt cei şapte ochi trimişi în tot pământul. Tot ceea ce a plănuit Dumnezeu în ceruri a fost descoperit pe pământ prin Isus Hristos. Şi El descoperă Bisericii Sale toate lucrurile Dumnezeului celui viu. Domnul slavei, care are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu ţine în dreapta Lui cele şapte stele, mesagerii-îngeri. Acesta este un lucru foarte important, pentru că atunci când îşi face apariţia un astfel de mesager, acesta nu-şi promovează cauza lui personală, ci are pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL pentru epoca în care trăieşte. Epoca bisericii Sardes a durat până în perioada Epocilor întunecoase. Îi mergea numele că trăieşte însă era moartă. Prima epocă a bisericii a ţinut tare de Numele Domnului Isus Hristos. Dar în această epocă a bisericii s-a introdus botezul la care se foloseau titlurile de „Tată, Fiu, Duh Sfânt”, pe când cei din prima epocă a Bisericii botezau în Numele lui Isus Hristos. Dar la ce a dus această schimbare? A dat naştere unei formule moarte. Bisericii din Sardes îi mergea numele că trăieşte, dar în ochii Domnului era moartă. „Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.” Totuşi a rămas o rămăşiţă, însă era pe moarte. Aşa se întâmplă după fiecare trezire. La început lucrează Duhul lui Dumnezeu şi totul este viu. După un timp însă, oamenii mor duhovniceşte pentru că nu se mai hrănesc cu adevărata mană, Cuvântul lui Dumnezeu, ci caută simţiri fireşti. Această epocă a Bisericii a trecut prin perioada epocilor întunecate. Mesagerul trimis de Dumnezeu le-a adus mesajul neprihănirii: cel drept va trăi prin credinţă. Noi trebuie să facem

26

deosebirea între lucrările noastre şi lucrurile pe care le face Duhul lui Dumnezeu conform Cuvântului lui Dumnezeu. Biblia spune că credinţa fără fapte este moartă. Dar la fel de moarte sunt şi faptele fără credinţă. Acestea două trebuie să fie împreună. „Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.” Această biserică a primit descoperirea neprihănirii şi i s-a spus să ţină ceea ce a primit până ce Dumnezeu va arunca mai multă lumină asupra Cuvântului Său. Orice mesaj de la Dumnezeu cheamă întotdeauna la pocăinţă. Multe biserici din timpul acesta se compară una cu alta. Nu! Noi trebuie să ne comparăm cu Biserica originală, aceea din zilele apostolilor, ca să ştim ce am pierdut şi cât de tare am căzut. Ioan botezătorul şi-a început mesajul cu chemarea la pocăinţă. Isus Hristos, Domnul nostru a făcut la fel. Petru în ziua Cincizecimii şi-a început predica cu chemarea la pocăinţă. „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos!” Fapte 2:38. Dacă nu ne pocăim Domnul va veni peste noi atunci când nu ne aşteptăm şi ne va lua sfeşnicul. „Totuşi ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.” Întotdeauna mesajul se adresează la două grupuri: cei chemaţi şi cei aleşi. Chiar şi în acele epoci întunecoase a fost o rămăşiţă care a ţinut Cuvântul lui Dumnezeu, care nu şiau mânjit hainele formând o organizaţie. Ei s-au păzit curaţi în învăţăturile apostolilor şi în credinţa originală „penticostală”- aceea de la Rusalii. Ei au umblat cu Isus Hristos în ciuda persecuţiilor sălbatice şi nu s-au mânjit în vreun fel. Dragi fraţi şi surori, aceste cuvinte de importanţă vitală nu sunt vorbite de un predicator oarecare, ci de

27

către însuşi Domnul Isus Hristos. El a înviat din morţi şi umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. El vorbeşte cuvintele vieţii veşnice acelora care vor să le primească. El îi corectează pe cei ce au nevoie să fie corectaţi. Îi mustră pe aceia care trebuie mustraţi, El judecă drept. Cuvântul pe care îl vorbeşte El va fi judecătorul nostru în ziua aceea, dacă nu ne pocăim şi dacă nu ne rânduim după Cuvânt în timpul în care Duhul lui Dumnezeu lucrează încă în timpul harului. Întotdeauna sunt două grupuri: unii ascultă de ceea ce spune Duhul, se pocăiesc şi se aliniază la Cuvânt. Ceilalţi nu-şi dau seama că Duhul lui Dumnezeu mustră şi corectează. Ei socotesc că acestea sunt cuvintele unui predicator. Dar ori de câte ori vine cuvântul prorociei, acesta este un mesaj direct de la Dumnezeul Atotputernic. „Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” Ce făgăduinţă minunată pentru biruitori. Apocalipsa 19 îi descrie ca fiind cei ce participă la ospăţul de nuntă al Mielului. Hainele albe sunt neprihănirea sfinţilor, hainele de nuntă. Lor li s-a făgăduit că numele lor nu vor fi scoase afară din cartea vieţii, căci numele celor ce au parte de prima înviere sunt scrise în cartea vieţii Mielului junghiat înaintea întemeierii lumii. Este o mare deosebire între o predică a unui predicator care-şi foloseşte gândurile lui personale, şi mesajul profetic descoperit prin Duhul Sfânt care arată starea bisericilor. Judecăţile lui Dumnezeu sunt întotdeauna corecte. S-ar putea ca noi să nu vrem să le acceptăm, sau chiar s-ar putea să avem impresia că Dumnezeu nu ia în serios tot ceea ce spune. Însă Dumnezeu întotdeauna vrea să exprime exact ceea ce spune. Este nevoie de o minte duhovnicească pentru a înţelege cu adevărat ceea ce spune Duhul. „Cine are urechi,

28

să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele, cunoaşte faptele noastre. El ştie ce avem noi nevoie. El este Cel ce vorbeşte inimilor noastre. Aşa cum ucenicilor li s-a spus pe muntele schimbării la Faţă „Ascultaţi-L”, tot aşa noi trebuie să ascultăm glasul iubitor al Domnului Isus Hristos, dacă vrem să găsim har înaintea lui Dumnezeu în aceste zile de pe urmă. Cuvintele Sale sunt cuvinte de corectură, avertizare sau mustrare. Noi pur şi simplu dorim să ascultăm glasul Lui. Este mai bine să fim corectaţi aici, decât să ne ratăm destinaţia noastră eternă. Să ne rugăm: Tată ceresc, ce privilegiu este pentru noi să ascultăm aici pe pământ glasul Domnului. Noi suntem aşa de recunoscători pentru mesajul acestui ceas, pentru că ai trimis prorocul şi slujitorul Tău, pe care l-ai putut folosi într-un fel atât de minunat, prin care ai putu vorbi şi Ţi-ai putut descoperi puterea în generaţia aceasta. O Dumnezeule, binecuvântează ascultătorii de pretutindeni, şi fie ca ei să înţeleagă Cuvântul Tău descoperit pentru timpul acesta. Binecuvântează pe fiecare în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

29