You are on page 1of 31

Caseta 5 – nr.

1 Apa din stâncă, prezentă întotdeauna - III Dragi prieteni, vreau să vă salut încă odată în Numele scump şi sfânt al Domnului Isus Hristos. Nădăjduiesc că aţi fost binecuvântaţi prin predicile slujitorului lui Dumnezeu, fratele Branham. Astăzi îl vom asculta din nou. Acum, fratele Branham: „Fraţi şi surori, acum vreau să vă întreb ceva. Dacă noi suntem născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu... Dumnezeu nu are părţi mici şi slabe şi părţi mari şi puternice; El este cu totul Dumnezeu! Şi dacă aţi avea în voi numai un pic din Dumnezeu, numai cât o umbră, aceea este putere suficientă pentru a crea un pământ nou. Este putere suficientă pentru a face o lună nouă şi un sistem nou. Este Dumnezeu, şi este puternic. Şi chiar acum în fiecare credincios de aici se găseşte Viaţa veşnică, care este Duhul lui Dumnezeu în voi; putere suficientă pentru a învia morţii, pentru a vindeca bolnavii,…. Aceasta este controlată de o lege, de Duhul acela care este în voi. Voi sunteţi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Acelaşi Duh pe care-L aveţi în voi vă va învia în ziua învierii. Când Isus a fost aici pe pământ, când a murit, sufletul Lui a coborât în Locuinţa morţilor, şi a predicat duhurilor care erau în închisoare, sufletelor din închisoare, care nu sau pocăit în timpul îndelungii răbdări a lui Dumnezeu din vremea lui Noe. Trupul Său a fost pus în mormânt. Dar înainte să moară, El şi-a încredinţat Duhul în mâinile lui Dumnezeu. Duhul Lui a mers la Dumnezeu; sufletul Lui a mers în Locuinţa morţilor; iar trupul Lui a fost pus în mormânt. Şi Isus a fost reţinut de la înviere până când s-a împlinit Scriptura. El nu se putea întoarce pentru că trebuia să rămână în mormânt trei zile şi trei nopţi. Dar când s-a împlinit Scriptura, această barieră a fost ridicată; Duhul Său a coborât la sufletul Său, sufletul Său la trupul Său, şi El a înviat. Iar când noi murim, sufletele noastre vor merge sub altarul lui Dumnezeu, cum am avut privilegiul să văd într-o vedenie cu câteva dimineţi în urmă, după cum ştiţi, acolo

1

unde Biblia vorbeşte despre asta. Duhurile noastre vor merge la Dumnezeu care le-a dat, şi trupurile noastre se vor întoarce în ţărâna pământului. Dar într-o zi când se împlineşte Scriptura, duhurile noastre vor pleca de la Dumnezeu, vor lua sufletul, şi sufletul va merge la trup. Iar puterea care ne va învia este chiar acum în noi. Acum noi suntem în locuri cereşti. Noi suntem acum în puterea învierii. Dacă n-ar fi fost o lege care să controleze lucrul acesta, fiii şi fiicele lui Dumnezeu şi-ar fi făcut o lume şi ar fi mers ca să trăiască acolo. Aveţi în voi puterea s-o faceţi. Dacă este în voi o umbră a puterii lui Dumnezeu, voi aveţi putere s-o faceţi. Dumnezeu este Atotputernic. Înţelegeţi ce vreau să spun? Voi aţi putea vorbi şi să aduceţi la existenţă o lume în care să mergeţi să locuiţi. Aleluia. Aceasta este. În Biserică este acum această putere, însă este controlată de o lege. Iar legea aceea nu constă în păzirea multor porunci. Este o lege a credinţei. Isus a spus: „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” Şi dacă puteţi crede aceasta, vă aparţine orice lucru pentru care Dumnezeu va călăuzi sufletul vostru să creadă. Dumnezeu vă dă orice loc pe care poate fi pusă prin credinţă talpa piciorului vostru. Amin. Este al vostru; voi îl stăpâniţi, dacă puteţi să găsiţi cheia acestei legi a credinţei. Vedeţi ce vreau să spun? Dacă eşti un fiu al lui Dumnezeu, o fiică a lui Dumnezeu, puterea aceasta nu vă părăseşte niciodată. Tot timpul este cu voi. Dacă credinţa voastră se îndepărtează de aceasta, puterea rămâne totuşi acolo. Aleluia. Când sunteţi mântuiţi, Dumnezeu vă dă credinţă să vă ridicaţi din noroiul pământului. Credinţa voastră biruieşte lucrurile lumii. Ce este credinţa ta? Credinţa ta este acţiunea aceea pe care a făcut-o Dumnezeu în tine ca să te facă un fiu al lui Dumnezeu. Tu încetezi cu minciuna, încetezi cu furatul, încetezi cu băutul, pentru că credinţa ta te ridică deasupra acestor lucruri. Amin. Dacă nu este aşa, tu n-ai nici un fel de credinţă. „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”

2

Câtă credinţă iasă din voi, atâta putere aveţi, pentru că în voi locuieşte puterea de a crea ceruri şi pământ. Dumnezeu locuieşte în voi, iar voi sunteţi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Amin. Aşa este. Dar este vorba despre credinţa voastră. Isus a spus: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” „lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ,Ridică-te şi aruncă-te în mare', şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” Atunci ce fel de oameni ar trebui să fim noi, având credinţă în acest mare Hristos care ne-a răscumpărat, în această Stâncă lovită care nu părăseşte niciodată Biserica? „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” – prezenţa continuă a marelui şuvoi de mântuire şi de putere care a curs de pe Golgota în Biserică, prezenţa continuă a Dumnezeului celui Viu, curgerea cea mare, Stânca lovită care ne însoţeşte în călătoria noastră. Israelul îşi pierduse credinţa. Ei s-au depărtat de cale. Au început să poftească oalele cu carne. Dacă ar fi rămas cu credinţa, şi dacă ar fi crezut că Dumnezeu îi va duce în ţară, nimic nu i-ar fi împiedicat. Ei deja deschiseseră mări; plăgile i-au lovit pe duşmanii lor; lăsaseră în urmă duşmani răstigniţi, şi păşiseră în ţară, şi totuşi nu au putut să aibă credinţă ca să meargă mai departe spre făgăduinţă. Iosua şi Caleb au avut credinţa aceea. Ei au spus: „Noi suntem mai mult decât capabili să biruim orice s-ar ivi în faţa noastră.” Acesta este necazul cu Biserica. Noi putem birui orice boală. Avem puterea în noi. Suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu, nimic nu ni se poate împotrivi. Un singur lucru, El vrea să găsească pe cineva care să creadă acest lucru, care să creadă ceea ce Dumnezeu deja a făcut pentru voi. „Nu vom fi; noi suntem acum.” Şi prezenţa veşnică a Duhului este cu noi. Amin. Aşa este. Asta am vrut să spun când am vorbit despre tema din dimineaţa asta, „Apa din Stâncă, mereu prezentă.” Apa mereu prezentă, din Stâncă, este acum chiar aici, Apa aceea mereu prezentă, din acea Stâncă lovită pe Golgota. Când acel Duh Sfânt a ieşit din El pe Golgota, s-a întors

3

peste Biserică în ziua Cincizecimii, şi acelaşi Duh Sfânt este prezent în dimineaţa aceasta. Şi ne-a dat o făgăduinţă. De aceea am păşit eu înaintea bolnavilor, când m-a însărcinat El – eu o cred; Dumnezeu a spus aşa. Aşa se produc şi vedeniile; Dumnezeu a făgăduit lucrul acesta. Dumnezeu nu poate să mintă. Credeţi aceasta. Voi trebuie s-o credeţi. Trebuie să fie ceva care să deschidă lucrul acela ca voi să puteţi intra. Noi n-avem nevoie să ne rugăm azi pentru mai multă putere. Voi aveţi suficientă putere încât să creaţi un pământ nou. Voi aveţi însă nevoie de credinţă ca să folosiţi puterea aceea. Voi aveţi nevoie să puteţi controla viaţa aceea, şi să duceţi o viaţă dumnezeiască, încât atunci când îi cereţi ceva lui Dumnezeu, să aveţi încredere. Noi ştim că dacă păzim poruncile Lui, dacă umblăm cu El, El nu ne va refuza nici un lucru bun. Dumnezeu umblă cu noi. Oh, Doamne. Ei trebuiau să facă doar un singur lucru: să rămână drept pe cale, să nu se abată aici şi acolo, ci să rămână pe drum. Biserica are numai un lucru de făcut: să rămână pe cale. Ei au avut un Stâlp de Foc pe care trebuiau să-L urmeze. Acela i-a călăuzit. Stâlpul acela de Foc era ceea ce puteau ei să vadă. Ei L-au văzut lucrând prin Moise şi au ştiut că el era conducătorul. Astăzi noi avem Cuvântul. Noi urmăm Cuvântul. Şi vedem Cuvântul lucrând în credincioşi, şi atunci noi ştim că este aşa: Dumnezeu lucrează cu noi, şi confirmă Cuvântul prin semnele care îl urmează. Noi stăm cu Cuvântul. Cuvântul dă rezultatele. Ei au rămas cu Moise. Pentru că Moise urma Stâlpul de Foc. Şi ei l-au urmat. Când au început să se ridice împotriva lui Moise, şi să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, atunci au fost nevoiţi să rătăcească dintr-o parte în cealaltă. Atunci au început necazurile. Sigur. Noi rămânem cu Cuvântul, şi acesta produce semne. Isus a spus: „Iată semnele care-i vor urma pe cei ce cred Cuvântul.” Rămâneţi cu Cuvântul; Cuvântul produce semnele. Dar ce a făcut Moise? Ei au rătăcit de pe cale, şi şi-au pierdut alimentarea

4

cu apă. Eu cred că asta a făcut Biserica astăzi. A rătăcit de pe calea Scripturii. Au trecut la dogme. Au trecut la lucruri pe care nu ar trebui să le facă. Au adoptat diferite lucruri. Au adoptat de exemplu Crezul Apostolic. Unde găsiţi aşa ceva în Biblie? Au adoptat catehismele pe care le citesc. În locul unei trăiri au adoptat denominaţiuni. În loc să trăiască naşterea din nou, au adoptat strânsul mâinilor. În locul botezului în apă au adoptat stropitul. Au adoptat o formulare rea, „Tată, Fiu şi Duhul Sfânt” pe când în Biblie nu există aşa ceva. Biblia spune „În Numele lui Isus Hristos.” Dacă doriţi aceeaşi Apă, rămâne un singur lucru de făcut: veniţi înapoi pe cale. El nu a plecat; El mai este încă aici. În locul lui Hristos voi luaţi crezuri. Unul spune „Eu sunt metodist.” Altul zice „Eu sunt baptist.” Asta arată că voi nu sunteţi creştini. Noi suntem ai lui Hristos. Îi aparţinem Lui. Voi spuneţi: „Eu sunt baptist.” Dacă asta-i tot ce sunteţi, atunci nu sunteţi deloc ai lui Hristos; sunteţi baptişti. Voi spuneţi „Eu sunt penticostal.” Dacă eşti penticostal numai după cult, asta-i tot ce eşti. Dar dacă ai primit experienţa de la Rusalii... Şi Cuvântul de la Rusalii va aduce o trăire ca la Rusalii. Faceţi acelaşi lucru pe care l-au făcut ucenicii; rămâneţi acolo până sunteţi umpluţi cu Duhul Sfânt. Iar dacă ceea ce aţi primit voi este contrar Cuvântului, dacă duhul din voi se împotriveşte Cuvântului, atunci nu este Duhul Sfânt. Este Diavolul care-L imită pe Duhul Sfânt. Vedeţi despre ce e vorba? Oh, unii din noi au vorbit în limbi; noi am strigat şi am făcut lucruri de felul acesta şi am negat toate celelalte lucruri. Noi am permis ca tot felul de lucruri nebiblice să pătrundă în biserică.” Să ne rugăm: Tată ceresc, Te rugăm să binecuvântezi aceste cuvinte pentru toţi ascultătorii noştri. Fie ca ei să vadă că acestea nu sunt cuvintele niciunui om, ci este Cuvântul Tău, Doamne. Duhul Tău cel Sfânt încă ne vorbeşte în aceste ultime clipe ale timpului. Fii cu noi Doamne, călăuzeşte-ne şi condu-ne pe fiecare. Te rog în Numele lui Isus. Amin.

5

6

Nr. 2 Apa din stâncă, prezentă întotdeauna - IV Dragi prieteni, încă odată am privilegiul să vă salut în Numele Domnului nostru. Şi nădăjduiesc că aţi fost binecuvântaţi când aţi ascultat împreună cu noi emisiunea noastră precedentă. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce ascultăm încheierea predicii fratelui Branham, intitulată „Apa din stâncă, mereu prezentă.” Şi acum, fratele Branham: „Unde am ajuns noi azi? Suntem într-un alt deşert, într-o organizaţie uscată. Noi am organizat; ne-am pierdut Apa. Exact asta au făcut penticostalii când au început să organizeze, să întrerupă părtăşia, şi să spună „Păi dacă el crede aşa, noi nu ne vom alătura.” Mergeţi înainte, rămâneţi cu el până ce ajunge şi el la Cuvântul adevărului, la cunoştinţa Adevărului. Indiferent ce este, lăsaţi-o aşa. Mergeţi numai înainte, ca fraţi. Dar, oh, noi a trebuit să organizăm şi să spunem: „Pentru că tu nu faci parte dintre Unitarieni, pentru că nu faci parte dintre trinitari, sau aşa ceva, noi nu vrem să mai avem părtăşie cu tine.” Ce facem de fapt atunci când procedăm astfel? Noi singuri ne întoarcem iarăşi într-un deşert. Aşa este. Dar amintiţi-vă, atunci când Israel a rătăcit de pe cale, de pe direcţia către ţara făgăduită, Stânca nu i-a părăsit; Aceasta a rămas chiar acolo; la fel şi apa. Tot aşa este Duhul Sfânt, stă chiar acolo. Noi nu trebuie să rătăcim înapoi. Dumnezeu ne învaţă aici un lucru mare. Dumnezeu ne dă aici o lecţie. Hristos a fost lovit numai odată, şi ne-a dat o experienţă de Rusalii odată pentru totdeauna. Stânca aceea nu mai trebuia lovită, după ce deja fusese lovită odată. Trebuia lovită numai odată. Moise a greşit atunci când a lovit Stânca a doua oară, şi prin faptul acesta a arătat slăbiciunea credinţei lui în Răscumpărare. Dar când Hristos a fost odată lovit, El nu mai trebuie să fie lovit din nou. Ce făcea Moise de fapt? El a

7

iniţiat ceva nou, încercând să facă un lucru nou. La fel au făcut clericii noştri azi. Ei au încercat să facă ceva nou. „Noi vom fi ‘Adunările lui Dumnezeu’. Noi ne vom face ‘Biserica lui Dumnezeu Penticostală’. Noi ne vom face Consiliul General. Ne vom face asta sau cealaltă.” Dar Dumnezeu nu a făcut asta. Nu acesta a fost gândul Lui. Hristos a fost lovit odată. Aceasta este experienţa originală. Aceasta este calea originală. În ziua de Rusalii Petru a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos.” „Noi stropim în numele Tatălui, Fiului, Duhului Sfânt, dăm tot felul de crezuri despre asta.” Nu-i de mirare că nu ajungem nicăieri atunci când părăsim Cuvântul. Dumnezeu ne învaţă o lecţie. Moise nu trebuia să spună „Acum noi vom începe aici ceva nou, şi vom organiza, şi vom face Biserica Catolică.” Aceasta este prima organizaţie pe care au făcut-o ei. După aceea, „Păi vom începe ceva nou; vom face Biserica Luterană.” Apoi a urmat cea anglicană, apoi cea baptistă, şi ce a mai fost, Campbelliţii, şi ‘Biserica lui Hristos’, şi antihristul, şi toate celelalte lucruri. Vedeţi? Unii după alţii au început să formeze denominaţii şi organizaţii. Dar nu despre asta era vorba. Vedeţi ce fac ei? Ei lovesc din nou Stânca pentru a începe ceva nou. Noi nu avem nevoie de o învăţătură nouă. Fiecare om din Biblie a fost botezat în Numele lui Isus Hristos. Fiecare om din Biblie care a primit Duhul Sfânt a venit pe calea lui Dumnezeu, exact pe calea arătată de Dumnezeu. Ei au avut acelaşi lucru. Au avut aceeaşi experienţă. I-au urmat aceleaşi semne. I-au urmat aceleaşi lucrări. De ce? Pentru că trăiau prin Stâncă. Ei au primit aceeaşi Apă. Iar astăzi, motivul pentru care avem atâtea crezuri şi denominaţii, este pentru că noi începem să facem ceva nou. N-avem nevoie de nimic nou. Întoarceţi-vă… Moise nu trebuia să lovească din nou Stânca, să înceapă ceva nou. El ar fi trebuit să le vorbească despre Stânca de la început. Oh, eu sper că înţelegeţi. Moise trebuia să vorbească despre Stânca lovită la început, nu să încerce s-o lovească din nou,

8

nu să încerce ceva nou, ci să vorbească vechii Stânci. Dumnezeule, ajută-mă. Dacă ar fi să mor ca cerşetor la amvon, eu voi vorbi despre Stânca de la început. Voi vorbi despre experienţa originală. Voi vorbi despre versetele de la început care le-au dat lor botezul Duhului Sfânt: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Prezenţa veşnică a Apelor care curg din Stâncă mai este încă cu noi. Stânca va face acelaşi lucru. Ea va da vedenii. Va da vindecări. Va da prorocii. Va da fiecare lucru pe care l-au făcut ei la început. Când Israelul s-a aliniat din nou după Scripturi, şi s-a întors pe cale, ei au mers spre ţara făgăduită. Dar le-a luat 40 de ani. De 40 sau de 50 de ani Cincizecimea rătăceşte prin pustie. Întoarceţi-vă la Stâncă. Stânca se poate zări. Este scris chiar aici în Cuvânt. Duhul Sfânt este aici şi face acelaşi lucru pe care l-a făcut întotdeauna, astfel că prezenţa veşnică a Apei este aici. Numai întoarceţi-vă la Aceasta, întoarceţi-vă la început, la original. Cum a fost la început? „Păi ei au dat mâinile cu predicatorul.” Nu a fost aşa ceva. „Ei au fost botezaţi în numele Tatălui, Fiului, Duhului Sfânt.” Nu există aşa ceva. Niciodată în Biblie, şi nici după aceea, timp de trei sute de ani n-a fost botezat cineva în numele Tatălui, Fiului, Duhului Sfânt. Acesta este un crez catolic, nu o învăţătură biblică. Înţelegeţi? Ei au avut Duhul Sfânt. Aceste semne i-au urmat pe cei care au crezut. Se va întâmpla din nou şi astăzi. Stânca aceea lovită este la fel de veşnică cum a fost întotdeauna. Să nu spunem „Veniţi acum şi alăturaţi-vă bisericii noastre Penticostale.” „Nu, veniţi şi alăturaţi-vă baptiştilor, sau metodiştilor, sau prezbiterienilor, sau catolicilor.” Ce este asta? Asta înseamnă să loveşti din nou Stânca, să încerci să faci ceva nou. Spuneţi-le: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre.” Şi: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor

9

crede…” Atunci veţi fi din nou pe cale, pe calea spre aceeaşi Apă. Acelaşi Cuvânt va da aceeaşi înviorare. Va da aceeaşi putere de curăţare. Va da aceeaşi putere de vindecare. Va face acelaşi lucru pe care l-a făcut atunci, dacă noi ne-am întoarce numai la acelaşi Duh. Viaţa dintr-o viţă va produce struguri. Dacă a făcut-o anul trecut, anul acesta va face acelaşi lucru. Aceasta este o lege a lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu este că dacă aceasta este o viţă, lăsaţi-o în pace – ea va produce struguri. Voi o puteţi încrucişa cu altceva, dar lăsaţi-o în pace şi va produce din nou aceiaşi struguri. Aşa am încrucişat noi biserica cu penticostalismul, cu doctrina baptistă, cu cea metodistă, cu prezbiterianism, cu anglicanism, şi cu fiecare fel de dogmă. De ce n-o lăsaţi în pace? Întoarceţi-vă la Viţă; aceasta va reveni la aceeaşi putere. Amin. Amin. Îmi place acest lucru. „A începe ceva nou.” Noi am făcut acelaşi lucru. Să nu încercăm să ne arătăm autoritatea. „Doctorul Cutare este întemeietorul marii biserici Cutare.” Nu despre asta era vorba la început. Asta-i ceea ce a spus Moise: „Le voi arăta ce pot să fac eu. Voi aduce apă oricum.” El a lovit Stânca; apa n-a ieşit. Şi el a strigat iarăşi: „Să arăt ce pot eu să fac.” Pentru lucrul acesta Dumnezeu s-a ocupat de el. Dacă voi ţineţi tare de vreun cult, Dumnezeu se va ocupa de voi pentru asta. Exact aşa este. Trebuie să reveniţi la original. Întoarceţi-vă. Vorbiţi oamenilor. Nu le spuneţi „Veniţi şi alăturaţi-vă bisericii noastre. Veniţi şi spuneţi crezul nostru.” „Întoarceţivă şi pocăiţi-vă, şi fiţi botezaţi în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre; şi dacă inima voastră este în starea corectă, veţi primi darul Duhului Sfânt. Şi aceste semne îi vor urma pe credincioşi. Aceste semne vor merge cu ei.” Din ce cauză? Pentru că Stânca, Stânca lovită şi Apele Sale de Viaţă vin şi produc acelaşi lucru pe care l-a făcut El. Nu se poate altfel. Oh, da. Noi vrem să ne lăudăm şi să spunem: „Noi suntem metodişti şi baptişti.”

10

Vorbiţi Stâncii; El este prezent mereu. Nu încercaţi să vă alăturaţi Acesteia. „Eu trebuie să mă alătur.” Nu încercaţi s-o faceţi. Un lucru este sigur: n-o veţi putea face. Vă puteţi alătura metodiştilor, baptiştilor, penticostalilor, anglicanilor. Dar Acesteia nu vă puteţi alătura. Nu. Voi trebuie să fiţi umpluţi cu Aceasta. Nu vă alăturaţi. Fiţi pur şi simplu umpluţi. Asta-i tot. Plini cu ce? Plini de putere, plini de Duhul, plini de Viaţă, plini de bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, puterea Duhului Sfânt în viaţa voastră, căci Prezenţa veşnică este acolo. (Eu va trebui să închei căci se face târziu.) Dar reţineţi, Stânca aceea nu i-a părăsit niciodată. Şi Hristos nu ne va părăsi niciodată; El a spus: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Este corect? Şi Stânca aceea a rămas cu ei tot drumul de la Horeb la Nebo. Jos la Iordan, ea era acolo. O, Dumnezeule, eu vreau s-o văd la Iordan. Când Moise a fost la Iordan, Stânca a fost cu el tot drumul. Şi el stătea acolo şi se uita la poporul care decăzuse şi se îndepărtase de Dumnezeu; îl durea inima pentru ei. Şi s-a uitat spre Iordan. El era la Iordan: eu vorbesc despre Iordanul duhovnicesc. Şi el stătea acolo; moartea se apropia. Dar el s-a uitat şi lângă el era Stânca. El doar a păşit pe Stâncă, şi au venit îngerii şi l-au luat. „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Indiferent cât de mari sunt problemele, cât de bătrâni ajungem, de ce moarte avem parte - amintiţi-vă: Stânca va fi acolo la Iordan. Nu ne va părăsi şi nu ne va lăsa. Să ţineţi minte asta. Prezenţa veşnică a Apei din Stâncă va fi cu noi de-a lungul întregii vieţi şi chiar şi la Iordan.” Dragi prieteni ascultători, pentru mine a fost un privilegiu să vă las să-l ascultaţi pe fratele Branham vorbind. Cu siguranţă că tuturor le-ar fi plăcut să-l audă pe apostolul Pavel predicând. El a fost un bărbat care a primit într-adevăr o însărcinare dumnezeiască pentru slujbă. De obicei noi ascultăm predicatori care au absolvit o şcoală specială. Dar ceea ce avem nevoie să auzim în aceste ultime zile este

11

cineva care să fie ca un glas în pustie care să vestească adevăratul Cuvânt al Dumnezeului Atotputernic. William Branham a fost un astfel de bărbat. Eu sunt sigur că dacă veţi veni înaintea lui Dumnezeu cu o inimă sinceră, El vă va deschide înţelegerea ca să vedeţi care este scopul pentru care a fost trimisă o astfel de slujbă. Nimeni nu trebuie să vorbească despre acest bărbat, sau să-l apere. Însuşi Dumnezeu a confirmat slujba lui cu semne aşa cum a făcuto şi cu slujba apostolului Pavel. Să ne rugăm: Tată ceresc, suntem aşa de recunoscători pentru Cuvântul Tău descoperit pentru vremea noastră, pentru trimiterea solului Tău. Doamne, noi nu slăvim pe nici un om, dar ştim că Tu ai folosit întotdeauna pe cineva care ţi-a fost dedicat Ţie, ca să-Ţi aduci copiii înapoi la Cuvântul Tău. Binecuvântează-ne pe toţi, pentru că o cerem în Numele sfânt al lui Isus. Amin. Dacă aţi vrea să cunoaşteţi mai multe despre ceea ce a făcut Dumnezeu în generaţia noastră, vă rog să ne scrieţi, şi vom fi bucuroşi să vă trimitem literatură gratuită. Nr. 3 Introducere în peceţi Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în Numele scump şi sfânt al Domnului Isus Hristos. Nădăjduiesc că Dumnezeu v-a vorbit când l-aţi ascultat pe fratele Branham în emisiunea noastră precedentă. Uneori este nevoie de ceva timp până ne dăm seama ce a făcut Domnul. Să ne gândim întotdeauna că lucrurile duhovniceşti pot fi înţelese numai de cei călăuziţi de Duhul Sfânt. Toţi prorocii, şi chiar şi Domnul Isus Hristos nu a fost înţeles în vremea Lui. Este trist s-o spui, dar majoritatea celor ce cred acum în Domnul nu sunt călăuziţi de Duhul Sfânt şi nu au o părtăşie strânsă cu El. De multe ori s-a ajuns la o religie formală, fără a se mai căuta gândul lui Hristos şi manifestarea Duhului Sfânt. Noi cu întradevăr avem nevoie să ne întoarcem la adevărata părtăşie cu Domnul astfel încât binecuvântările Lui originale să fie peste noi. El a făgăduit: „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă

12

rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” În unele dintre emisiunile noastre precedente am vorbit despre epocile Bisericii. Astăzi vom continua cu Apocalipsa şi vom vorbi despre taina celor şapte peceţi. Noi trăim într-un timp extraordinar – timpul de sfârşit – în care se împlinesc multe prorocii. Profetul Ezechiel a văzut o carte în chip de sul, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, în care erau scrise bocete, plângeri şi gemete. Prorocului Daniel i s-a spus să ţină ascunse cuvintele şi să pecetluiască cartea până la vremea sfârşitului. În cap. 5 din Apocalipsa citim despre Acela care stătea pe tron şi avea în mâna dreaptă o carte pecetluită cu şapte peceţi. De-a lungul timpului mulţi oameni au cercetat şi au încercat să înţeleagă tainele din această carte. Dar Scriptura spune „Căci Duhul lui Dumnezeu” – nu duhul omului „cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” Nădăjduiesc că ştiţi ce s-a întâmplat în anul 1963, când fratele Branham a fost însărcinat să se întoarcă în Jeffersonville, pentru că venise timpul deschiderii celor şapte peceţi. Dar poate că nici n-aţi auzit despre acest minunat eveniment supranatural. Lucrul acesta arată cu siguranţă că nu sunteţi în locul corect, în locul în care este Isus. Pentru că toţi cei care umblă şi vorbesc cu El, sunt informaţi despre ceea ce face El în Împărăţia lui Dumnezeu. De multe ori creştinii au cunoştinţă numai despre lucrurile care se petrec în biserica sau denominaţiunea lor. Regretabil, dar multe programe religioase au devenit o atracţie, o distracţie duhovnicească. În timpul nostru sunt multe glasuri care strigă. Dar câţi sunt conştienţi de ceea ce face Dumnezeu conform Cuvântului Său? Câţi sunt gata să asculte glasul lui Dumnezeu? Oamenii acuză pentru că nu sa întâmplat aşa cum s-au gândit ei, sau pentru că nu s-a întâmplat în mijlocul lor. Toţi prorocii, toţi slujitorii adevăraţi ai lui Dumnezeu au vorbit în Numele Domnului. Ei au avut o chemare personală la slujbă. Cuvântul pe care l-au primit şi l-au

13

predicat nu a fost închipuirea lor. O asemenea însărcinare divină implică o mare responsabilitate. Lucrul acesta îmi aminteşte de ceea ce a spus fratele Branham în privinţa aceasta, şi anume că nimeni nu are dreptul să predice Cuvântul lui Dumnezeu dacă nu a avut o experienţă cu Dumnezeu ca Moise, şi dacă nu a fost însărcinat de Domnul ca să facă lucrul acesta. Oricine a avut privilegiul să asculte mai multe predici înregistrate ale fratelui Branham, va şti că el a stat sub o trimitere directă din partea Dumnezeului atotputernic, cu o chemare deosebită la slujbă. El n-a avut nici o pregătire teologică deosebită, dar a predicat la milioane de oameni de pe întreg pământul. Acum să ne întoarcem la Apoc. 5:2, unde citim după cum urmează: „Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”” pe vremea aceea o carte era un sul. Cartea aceasta era pecetluită pentru ca nici o persoană neautorizată să nu aibă acces la conţinutul acesteia. Toate lucrurile pe care le face Dumnezeu se întâmplă exact la timpul potrivit, în locul potrivit şi prin persoana potrivită. Ioan a plâns pentru că nu a fost nimeni găsit vrednic să deschidă cartea. Nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ n-a fost găsit nimeni vrednic ca să se uite în aceasta. Atunci unul dintre bătrâni a vorbit şi a spus: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.” Dumnezeu a ales să se descopere prin Isus Hristos Domnul nostru. El este singurul vrednic să descopere tainele ascunse. El Însuşi este taina lui Dumnezeu descoperită. Nu fiecare predicator de pe pământ a fost vrednic să primească descoperirea deschiderii celor şapte peceţi. Aşa cum a fost ales Ioan dintre apostoli şi dintre cei folosiţi de Dumnezeu în primul secol, tot aşa, fără nici o umbră de îndoială, Dumnezeu a ales să vorbească printr-un vas din generaţia aceasta, care să primească Cuvântul descoperit şi la rândul lui să-l vestească copiilor lui Dumnezeu. Ferice de cei care nu se poticnesc în ceea ce face El. Tot ce trebuie să facem noi este să primim o descoperire deplină a lui Isus Hristos cu tot

14

ceea ce aparţine de aceasta. Ioan mărturiseşte că a văzut un Miel care părea înjunghiat, şi care „avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.” În aceste prime versete din Apoc. 5 citim despre 24 de bătrâni, despre cele patru făpturi vii, şi despre cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. Acestea sunt în legătură cu Biserica nou testamentară. Mielul lui Dumnezeu este Răscumpărătorul nostru. Prin El este descoperit tot ce urmează să fie cu cei răscumpăraţi. Ca Leul din seminţia lui Iuda, El este Împăratul, Biruitorul cel Puternic. El a biruit. El este Acela care a biruit iadul şi moartea – nu pentru El însuşi, ci pentru toţi aceia pe care i-a răscumpărat prin sângele său scump pe care l-a vărsat pe Golgota. După ce Mielul a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei 24 de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Lui. Fiecare dintre aceştia avea câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Rugăciunile sfinţilor sunt duse sus la scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Sfinţii din fiecare epocă a bisericii sunt cei care sunt sfinţiţi în adevăr, după ce au auzit şi au crezut mesajul din vremea lor. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Acesta vine de la scaunul de domnie şi toţi sfinţii din epocile Bisericii îl cred. Rugăciunile lor sunt duse la scaunul de domnie de unde a venit Cuvântul. Cuvântul Domnului nu se întoarce niciodată gol, ci împlineşte lucrul pentru care a fost trimis. Cei care cred Cuvântul trimis şi descoperit de Dumnezeul Atotputernic au pentru ce să se roage. Ei îşi aduc Domnului mulţumirile lor. Cei 24 de bătrâni şi cele patru făpturi vii, cântau o cântare nouă. „Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost înjunghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.” Înainte ca Mireasă să fie luată pentru a sta înaintea tronului ca să cânte cântarea cea nouă, cei 24 de bătrâni şi cele patru făpturi vii se bucură deja în ceruri pentru că ei văd lucrarea lui Dumnezeu încheiată deja prin Isus Hristos Domnul nostru. Ei i-au văzut pe cei mântuiţi din toate

15

epocile, din toate popoarele şi seminţiile. Din cauza aceasta se bucură ei. Apoi toate făpturile îngereşti se alătură celor 24 de bătrâni şi celor patru făpturi vii, şi cântă cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” Toţi cei care sunt în ceruri se bucură de lucrarea de mântuire care a fost îndeplinită pe pământ. Biblia spune că în cer este bucurie atunci când se pocăieşte un păcătos. După ce îngerii s-au alăturat celor 24 de bătrâni şi celor patru făpturi vii, Scriptura spune că „toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri” spuneau: „A Celui ce stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” În timp ce se petreceau aceste lucruri cele patru făpturi vii ziceau „Amin!” „Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!” Dragii mei fraţi şi surori, dragi prieteni: ce zi măreaţă de bucurie va fi atunci când Mireasa lui Isus Hristos, sfinţii din toate timpurile, se vor uni în acea cântare. Biblia spune că va fi ca vuietul multor ape. Domnul te cheamă azi pe tine să ai parte şi să împărtăşeşti binecuvântările sale veşnice. Eşti tu gata să-l urmezi tot drumul? Să ne rugăm: Tată ceresc, îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău scump şi sfânt. Îţi mulţumesc pentru nădejdea slăvită care este în noi prin Isus Hristos Domnul nostru. Fie ca toţi să fim găsiţi vrednici să avem parte de aceste evenimente măreţe care vor veni. Doamne, fie ca noi toţi să ne dăm seama de seriozitatea acestui ceas. Binecuvântează pe toţi cei ce sunt bolnavi, pe cei ce suferă, pe toţi care au auzit acum Cuvântul Tău. Căci eu mă rog în Numele Sfânt al lui Isus. Amin.

16

Nr. 4 Prima pecete Dragi prieteni în Hristos, aş dori să vă salut din nou în Numele scump al Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Hristos, cu încrederea că aţi fost binecuvântaţi prin transmisiunea de duminica trecută şi că vă bucuraţi în Domnul. Noi am început cu introducerea în cele şapte peceţi. Tot ceea ce face Domnul, este la început ceva nou pentru noi, dar după aceea El pune o cântare nouă în inimile noastre şi noi cântăm laudele Lui. Cu adevărat Domnul a făcut ceva măreţ în timpul nostru. El ne-a dăruit un mesaj al aşezării din nou, a descoperit tainele ascunse în decursul epocilor, a luminat detaliile planului Său veşnic. Ca în oricare altă epocă, când Dumnezeu trimite un mesaj, sunt unii care-l primesc cu bucurie, şi sunt alţii care resping ceea ce făcut Dumnezeu. Noi trăim în zilele de sfârşit ale harului. Conform Cuvântului făgăduit, cele şapte peceţi urmau să fie descoperite în vremea sfârşitului. Astfel, lucrul acesta trebuia să aibă loc în timpul nostru. Vom vorbi despre taina aceasta, aşa cum i-a fost descoperită slujitorului şi prorocului lui Dumnezeu, William Branham. Haideţi să deschidem la Apoc. 6:1. Ioan L-a văzut pe Miel luând cartea şi rupându-i peceţile. Deschiderea primei peceţi a fost însoţită de zgomotul înfricoşător al tunetului. Una dintre cele patru făpturi vii i-a spus lui Ioan „Vino şi vezi!” În timpul acesta, după ce peceţile au fost deschise, nouă ne sunt adresate aceleaşi cuvinte: „Veniţi numai şi vedeţi.” Fratele Branham ne spune despre zgomotul puternic ca de tunet. El a vorbit despre cutremurarea pământului atunci când s-au arătat cei şapte îngeri şi când s-a vestit deschiderea celor şapte peceţi. Dumnezeu ştie cum să ne atragă atenţia spre ceea ce are de gând să spună. Ioan urma să vină, iar noi trebuie să venim ca să vedem ce s-a întâmplat. Ioan spune: „M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el, avea un arc; i s-a dat o cunună, şi a pornit biruitor, şi ca să biruiască.” Hristos nu

17

este prezentat în felul acesta nicăieri în Scriptură. Hristos este arătat aici ca Miel al lui Dumnezeu, care deschide peceţile. Dar călăreţul acesta este imitatorul, antihristul care a pornit biruitor chiar de la începutul epocii bisericii. Scopul său a fost să nimicească ceea ce a făcut Hristos şi să-şi zidească propriul domeniu. El avea un arc fără săgeţi: era un înşelător. Isus Hristos nu este arătat niciodată cu un arc: El are sabia cu două tăişuri, care este Cuvântul lui Dumnezeu. El este Acela care ţinea cartea în mână. Atunci cum ar fi putut să fie El călăreţul? Lucrul acesta este imposibil. Călăreţul acesta reprezintă sistemul la începutul său. Calul alb dă aparenţa nevinovăţiei, însă în curând îşi schimbă culoarea. Călăreţul este un imitator iar calul său devine din alb roşu, negru apoi gălbui. Când acest călăreţ a pornit în prima epocă a bisericii, viclenia lui n-a putut fi uşor sesizată. Culoarea albă dădea aparenţa nevinovăţiei. Dar lucrul acesta se întâmpla înainte ca el să pună mâna pe putere. La început a fost un duh şi o învăţătură greşită. În felul acesta n-a putut fi încoronat. Dar mai târziu s-a întrupat în prorocul mincinos şi a fost încoronat. Acesta este momentul când Antihristul şi-a consolidat poziţia. Prin moartea şi învierea Lui, Isus Hristos a biruit moartea, iadul şi pe Satana. Dar aici îl vom vedea pe Antihrist care încearcă să dea jos biruinţa lui Hristos care era acum descoperită în credincioşii adevăraţi prin puterea Duhului Sfânt. Adevăratele învăţături biblice au fost înlocuite de Antihrist cu crezuri şi dogme. Calul alb reprezintă puterea aşa numitei forţe religioase iar călăreţul reprezintă capul acelui sistem antihrist. Acesta şi-a avut începutul deja în vremea apostolilor, căci Ioan scrie în 1 Ioan 2:18 „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri.” Aşa cum Iuda s-a alăturat celor ce-l urmau pe Domnul Isus Hristos, tot aşa sămânţa discordiei s-a alăturat cu sămânţa lui Dumnezeu. În scurt timp a fost evident că erau motivaţi de un duh rău.

18

Dacă observaţi, Ioan vorbeşte despre venirea lui Antihrist la singular, şi spune de asemenea la plural că se ridicaseră deja mulţi antihrişti în acea primă epocă a bisericii. Existau deja de atunci creştini care nu aveau o relaţie reală cu Isus Hristos, şi cărora le lipsea descoperirea Cuvântului. În prima epocă a Bisericii ei încă erau în căutarea conducătorului lor. Ucenicii Antihristului erau deja acolo. Ioan l-a văzut pe acest conducător atunci când a fost exilat pe insula Patmos. Acesta era capul mişcării nicolaite, când a început să călărească pe calul alb. Ţelul său era să unească totul într-o singură organizaţie. Lui nu-i păsa dacăşi va atinge scopul folosind forţa, câtă vremea el putea să fie capul. Pavel a vorbit despre aceeaşi persoană şi l-a numit „fiul pierzării”, „care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”.” Prin ipocrizia şi viclenia lui, fiul pierzării îi duce pe cei ce-l urmează acolo de unde a venit şi el, adică la pierzare. Dar Fiul lui Dumnezeu a venit din slavă şi-i duce pe toţi ce-L urmează acolo de unde a venit şi El, înapoi în slava Sa. Biserica Dumnezeului Celui Viu Îl urmează pe Hristos conform Cuvântului descoperit prin Duhul Sfânt. Omul acesta îşi instaurează propriile rânduieli şi organizează totul după placul lui. Adepţii lui se află în toate cultele care urmează învăţăturile lui. Ambiţia lui este să ia locul lui Hristos pe pământ. Lui chiar i se aduce închinare. El a luat oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a înlocuit cu crezuri şi dogme. Lumea întreagă are impresia că el vorbeşte în locul lui Dumnezeu. Acest lucru îmi aduce aminte de copiii lui Israel: ei erau Biserica Dumnezeului Celui Viu în Vechiul Testament. Dumnezeul Atotputernic îl trimisese pe Moise şi poporul a fost scos din Egipt. Imediat după aceea auzim despre Balaam. Moise a fost chemat de Dumnezeu, dar Balaam a fost chemat de Balac, împăratul moabiţilor, care la trimis să-i blesteme pe copiii lui Israel care fuseseră binecuvântaţi de Dumnezeu. Ei erau cei care aveau Cuvântul făgăduit de Dumnezeu pentru vremea aceea. Prorocul acela mincinos era în legătură cu puterea lumească. De fapt voia să-i nimicească pe cei care aveau parte de împlinirea Cuvântului lui

19

Dumnezeu în vremea lor. În toate epocile Bisericii, Antihristul a lucrat cu ajutorul puterii lumeşti. Moise a învăţat pe poporul lui Dumnezeu adevăratul Cuvânt al Celui Atotputernic. Balaam însă a pus o piatră de poticnire înaintea lor. Faptele lui au fost atât de rele încât Hristos îl aminteşte în mesajele Sale adresate celor şapte biserici. Întâia pecete întâi trebuie văzută în legătură cu prima epocă a Bisericii, în care sunt amintite faptele nicolaiţilor, fapte urâte de toţi credincioşii adevăraţi. Citim de asemenea despre unii care se dădeau drept apostoli dar de fapt erau mincinoşi. Pavel dă un avertisment serios bătrânilor bisericii din Efes. Credincioşii adevăraţi trebuiau să ia seama la cei puşi ca supraveghetori (episcopi) de către Duhul Sfânt. Dar apoi el spune: „Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.” Fiecare predicator trebuie să vadă ce-l motivează: dacă vine într-un oraş şi predică până ce are impresia că ar avea propriii lui ucenici ca să-şi înfiinţeze propria biserică, atunci s-a descalificat. Conform cuvintelor apostolului, cei mincinoşi îşi fac ucenici proprii. Un slujitor adevărat al lui Hristos nu-i va trage pe ucenici de partea lui, ci va sluji întregului Trup al lui Hristos, conform slujbei date lui de Dumnezeu. Pavel îşi exprimă certitudinea că Duhul Sfânt va veghea asupra Bisericii adevărate. Dragi fraţi şi surori în Hristos! Acesta este ceasul adevărului. Orice copil al lui Dumnezeu primeşte cu plăcere Cuvântul autentic al Celui Atotputernic, mai ales într-un ceas atât de întunecat ca acesta, când binele şi răul sunt atât de apropiate. Ce este rău este împodobit de activitate religioasă. În timpul acesta nu este binevenit să vorbeşti despre Antihrist şi despre toate sistemele care conform Cuvântului lui Dumnezeu sunt greşite. Toţi gândesc ecumenic, caută unitatea, indiferent care sunt crezurile lor. Dar Domnul Isus Hristos Îşi revendică răscumpăraţii Lui. Aceştia iasă din toate lucrurile care nu sunt în concordanţă cu Cuvântul Său.

20

Nu vă fie teamă să staţi de partea lui Hristos! Să ne rugăm: Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău sfânt şi scump, şi Te rog să-i călăuzeşti în adevăr pe toţi ascultătorii. O Dumnezeule, ştim că acestea sunt lucruri foarte serioase în aceste momente de sfârşit. Ne rugăm din toată inima: răspunde din cer, şi călăuzeşte-i pe toţi cei ce doresc să fie într-o stare corectă conform sfântului Tău Cuvânt. Te rog fă-i să deosebească şi să înţeleagă. În Numele scump şi sfânt al Domnului Isus Hristos. Amin. Nr. 5 Prezentarea sistemului antihrist Dragi prieteni în Hristos, vă salut în Numele scump al Domnului Isus. Sunt sigur că aţi cercetat Scripturile ca să vedeţi dacă lucrurile sunt aşa cum s-au spus. Doresc să vă recomand să citiţi cartea intitulată „Descoperirea celor şapte peceţi”, scrisă de rev. William Branham, care conţine predicile vorbite în timpul deschiderii peceţilor. În aceste transmisiuni noi putem să atingem numai câteva puncte principale, dar eu sunt sigur că în cartea aceea găsiţi răspunsurile la toate întrebările dvs. Cartea Apocalipsa conţine multe simboluri; de aceea este nevoie să înţelegem prin descoperire divină ce reprezintă acestea. Dumnezeu a avut de la început în plan să vorbească prin prorocii rânduiţi de EL. Aceasta este metoda prin care Dumnezeu aduce la lumină tainele ascunse. Despre prima pecete s-a spus foarte puţin. Vedem calul alb şi călăreţul acestuia, care avea un arc fără săgeţi, şi care mai târziu a primit o cunună. Tema aceasta a fost tâlcuită diferit, dar acum adevărul a fost făcut de cunoscut prin descoperirea lui Isus Hristos. Fie ca să se înţeleagă clar că acel călăreţ arătat în primele patru peceţi este Antihristul. El este un impostor care-i amăgeşte pe toţi în Numele lui Hristos, pe care-L imită. Culoarea albă arată spre acest sistem religios, care la început se arată inofensiv. Mai

21

târziu însă lucrurile se schimbă. În 2 Cor. 11:14-15 citim: „căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.” Scriptura vorbeşte despre Isus Hristos care vine pe un cal alb cu toţi sfinţii. El are un nume: Cuvântul lui Dumnezeu. „Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”” Aşa este descris Domnul şi Mântuitorul nostru, în comparaţie cu călăreţul din primele patru peceţi. Pe Domnul Isus Hristos Îl urmează cerurile, dar călăreţul acesta este urmat de Moarte şi de Locuinţa morţilor, aşa cum este arătat în pecetea a patra. Observăm mai departe că acest călăreţ nu are nume. El foloseşte titluri şi tăgăduieşte Numele lui Isus Hristos. Antihristul are un arc, dar nu are săgeţi. El îi amăgeşte pe oameni. Dar despre Isus Hristos citim: „Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită” care este Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să înţelegem că Antihristul este atât de religios, încât Scriptura spune că-i va amăgi pe toţi, în afară de cei ale căror nume sunt scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii Mielului. Antihristul vorbeşte despre Hristos, dacă aceasta se potriveşte programului său; vorbeşte despre Duhul Sfânt dacă se potriveşte concepţiei sale. El foloseşte orice verset pentru a da o aparenţă evlavioasă programului său. Iuda a umblat cu Hristos şi a pretins că are o parte în slujbă. Dar nu există nici o dovadă că Domnul Isus l-a chemat pe Iuda. Domnul i-a chemat pe toţi ceilalţi ucenici. Iuda li s-a alăturat, dar Scriptura îl numeşte „fiul pierzării”. Sistemul antihrist se ascunde de asemenea sub o mantie religioasă. Dar aleşilor din fiecare epocă li s-a dat descoperirea prin Duhul Sfânt ca să cunoască faptul că Hristos este reprezentat de Cuvânt, iar Antihristul este reprezentat de răstălmăcirea Cuvântului. Duhul lui Hristos în

22

credincioşi îi face să se supună Cuvântului şi să-l asculte. Duhul antihrist se înalţă mai presus de Dumnezeu şi de Cuvântul Său. El respinge Cuvântul şi-şi formulează propriile învăţături şi crezuri. Numai copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu recunosc autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Toţi ceilalţi sunt în robia învăţăturilor antihriste, împotrivindu-se sfintelor Scripturi. Dvs. puteţi spune: „Biserica noastră, cultul nostru, se bazează pe Cuvânt” dar Biblia ne spune că dacă adăugăm sau scoatem din Cuvântul lui Dumnezeu, partea noastră va fi scoasă din Cartea Vieţii. Bisericile au devenit atât de înţepenite în învăţăturile lor, încât dacă Dumnezeu doreşte să trimită mai multă lumină, acestea n-o pot primi. Dacă Antihristul ar veni cu coarne, ca un dictator mondial aşa cum presupun mulţi oameni, n-ar fi amăgiţi mulţi. Dar amăgirea constă în faptul că se ia suficient din Cuvântul lui Dumnezeu şi se introduc în acesta păreri personale, crezuri şi învăţături. Oamenii nu-şi dau seama că sistemul antihrist a existat aproape de la începutul epocilor Bisericii, şi i-a amăgit pe toţi, în afară de copiii lui Dumnezeu. Duhul Sfânt îi descoperise deja lui Pavel ceea ce descrie Ioan mai târziu, pe insula Patmos. Aşa cum în grădina Edenului au fost doi pomi, şi două seminţe de la începutul timpului, la fel a fost în creştinism. Sămânţa lui Dumnezeu are parte de Pâinea Vieţii, are acces la Pomul Vieţii, dar cealaltă sămânţă se foloseşte de pomul cunoştinţei şi moare spiritual. Hristos îşi zideşte Biserica Lui conform Cuvântului Său, iar Antihristul şi-o zideşte pe a sa, după concepţia lui. Există sute de culte, dar în ochii lui Dumnezeu există numai două lucruri: Biserica lui Hristos şi biserica lui Antihrist. Fiecare persoană aparţine uneia din cele două. Aşa vede Dumnezeu lucrurile. A fost un Cain şi un Abel, un Moise şi un Balaam, Isus şi Iuda; există o biserică adevărată şi una falsă. Este Hristos, Unsul, iar cei unşi de El sunt ca şi El; există şi Antihristul, cu toţi unşii mincinoşi din vremea sfârşitului. Călăreţului i s-a dat o cunună, ceea ce arată spre cârmuire. El a pornit biruitor. Putem să vedem aici deosebirea între Biserica lui Isus Hristos şi sistemul antihrist. În Biserica lui Hristos nimeni nu doreşte un titlu pompos, ci

23

fiecare doreşte doar să fie aşezat în Trupul lui Hristos, în locul pe care i l-a rânduit Dumnezeu. În mişcarea antihristă însă, oamenii urmăresc funcţiile, caută să-i biruiască pe laici şi să-i cârmuiască. Cum putem face deosebirea? Este foarte uşor, dacă luăm Cuvântul lui Dumnezeu ca singura unitate de măsură. Tot ce nu este în concordanţă cu învăţăturile apostolilor şi prorocilor, nu vine din adevăr. Dragi fraţi şi surori, noi trăim în zilele din urmă care în Scriptură sunt numite „vremea sfârşitului”. Toate aceste lucruri trebuiau descoperite conform Cuvântului făgăduit. Nu trebuie să uităm că Dumnezeu s-a descoperit în simplitate. Dacă ne gândim în mod firesc la deschiderea peceţilor, atunci s-ar putea să avem păreri grandioase despre aceasta. Dar Domnul a făcut-o în felul Său, într-o manieră foarte simplă, încât cei înţelepţi n-o vor vedea, nu vor recunoaşte şi vor trece pe lângă ce s-a întâmplat de fapt. Unul dintre principiile Dumnezeului Atotputernic este să descopere lucrurile cele mai mari în modul cel mai simplu. Numai noi, oameni fiind, avem înclinaţia să căutăm lucruri complicate, dar Dumnezeu se întâlneşte cu noi la nivelul nostru. Dragi prieteni, fie ca despre dvs. să nu se spună că sunteţi mulţumiţi cu orice fel de tâlcuiri. Întregul sistem antihrist vorbeşte despre Dumnezeu şi despre Cuvântul Său, însă în acelaşi timp îl răstălmăceşte, pentru că ei nu vestesc Cuvântul lui Dumnezeu prin descoperire, aşa cum este scris. Milioane de oameni cred basme în locul Cuvântului. Ei sunt amăgiţi şi vor fi decepţionaţi la sfârşitul căii lor. Fie ca noi să auzim astăzi glasul Domnului Isus Hristos şi să venim la El şi să primim iertarea păcatelor noastre şi botezul autentic al Duhului Sfânt. Pentru că numai Duhul lui Dumnezeu ne poate călăuzi în tot adevărul. Dragi prieteni, pot să vă întreb dacă pentru voi Cuvântul lui Dumnezeu este totul? Isus Hristos este totul în viaţa voastră? Urmaţi voi călăuzirea Duhului Sfânt? Numai El vă poate călăuzi în Cuvântul Său. Mai există în voi vreo răzvrătire împotriva Domnului şi împotriva Cuvântului Său? Noi încă ne mai aflăm în timpul harului. Mai putem să venim

24

la Domnul Isus şi să ne supunem Lui în totalitate. Aţi dori s-o faceţi acum, în timp ce ne aplecăm capetele? Să ne rugăm: Tată ceresc, suntem atât de recunoscători că trăim într-un timp în care Cuvântul Domnului şi tainele cele mari au fost descoperite în felul ales de Tine. O, Dumnezeule, nu ne-ai lăsat în întuneric: Tu ai spus în Cuvântul Tău: „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” Astăzi este pus înaintea noastră binele şi răul. O, Doamne, fie ca noi toţi să ascultăm şi să ne dăm seama cât de serios este lucrul acesta. Fie ca noi toţi să înţelegem că hotărârea pe care o luăm acum este pentru veşnicie. Mă rog în Numele scump al lui Isus, să vorbeşti fiecăruia care a auzit acum mesajul acesta. Fii cu cei bolnavi şi care au necazuri – binecuvântează-i. Prezenţa ta să fie aproape de ei. Pregăteşte-ne pentru ceasul revenirii tale. Mă rog toate acestea în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

25

Nr. 6 A doua pecete Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în Numele binecuvântat al Domnului Isus Hristos. Sunt recunoscător Dumnezeului Atotputernic pentru voi toţi, şi aş dori să-mi exprim aprecierea pentru toţi cei ce ne-au scris. Ochii multora au fost deschişi ca să vadă, şi inimile le-au fost deschise ca să înţeleagă mesajul profetic din Cuvântul lui Dumnezeu. Astăzi vom continua cu pecetea a doua. Ioan L-a văzut pe Miel deschizând a doua pecete şi a auzit a doua făptură spunând „Vino şi vezi.” „Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se junghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.” Ioan a văzut acelaşi călăreţ dar de data aceasta calul n-a mai fost alb, ci roşu. Schimbarea culorii calului arată că acelaşi sistem a intrat în a doua fază, în timpul celei de-a doua peceţi. Primul cal a fost alb – inocent, inofensiv, dar scena se schimbă. În timpul peceţii a doua călăreţul primeşte putere. Pacea este luată de pe pământ. Începe să curgă sângele sfinţilor şi în epocile următoare pământul va fi îmbibat cu acesta. Călăreţul acesta nu are un arc fără săgeţi. Cu acesta nu putea să facă nimic. Acum însă foloseşte o sabie. Sabia aceasta nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Cei ce cred Cuvântul lui Dumnezeu nu varsă sânge. Este o sabie pământească. Lucrurile care păreau atât de neînsemnate şi inofensive în timpul primei peceţi, au devenit crude. De data aceasta sistemul acesta religios a obţinut putere asupra statului şi putea să influenţeze în diferite feluri problemele statului. A început printr-un duh rău şi o învăţătură greşită, dar un duh nu poate fi încoronat decât dacă găseşte o persoană în care să locuiască şi să vestească învăţătura aceea. Atunci are loc încoronarea. Ce este fals vine întotdeauna după ceea ce este autentic. Duhul autentic al lui Dumnezeu s-a descoperit prin proroci care au adus Cuvântul adevărului. În acelaşi fel, duhul antihrist s-a întrupat în prorocul mincinos care a fost încoronat atunci.

26

În pecetea a doua a fost descrisă a doua etapă din istoria Bisericii. Pacea a fost luată de pe pământ. Pretutindeni s-a vărsat sângele martirilor. În timpul primei peceţi Antihristul avea la dispoziţie numai putere religioasă, dar în a doua etapă s-au unit puterile religioase cu cele politice. Credincioşii adevăraţi s-au ţinut de Cuvântul lui Dumnezeu şi L-au slujit pe Domnul Isus Hristos cu toată inima lor. Ei nu s-au plecat în faţa învăţăturilor omeneşti ci mai degrabă şi-au pecetluit mărturia cu sângele lor. Conducătorii politici şi religioşi depindeau unii de alţii. Dar în scurt timp a fost evident că liderul religios avea ultimul cuvânt, pentru că el cârmuia peste minţile şi conştiinţele oamenilor. Conducătorii pământeşti nu au ameninţat pe nimeni cu chinurile iadului, dar liderii religioşi au făcut-o. Cei ce deviaseră de la Cuvântul lui Dumnezeu au devenit o organizaţie puternică. Când a avut loc Conciliul de la Niceea, acolo s-au stabilit regulamentele pentru biserica universală. Acolo s-a căzut de acord asupra a ceea ce urma să fie crezut şi învăţat de către adepţi. Nu mai exista libertate pentru lucrarea Duhului Sfânt – totul a fost împins într-o formă moartă. Oamenii hotărau cum să se desfăşoare un serviciu de închinare. De fiecare dată când o biserică se organizează, devine o formă moartă de creştinism în care Duhul Sfânt nu mai poate să lucreze. Acesta a fost un timp în care oamenii au început să-şi înalţe capacităţile lor şi să stăpânească peste alţii. În adevărata Biserică a Domnului Isus Hristos nimeni nu stăpâneşte peste celălalt. Mântuirea nu depinde de un sacrament sau de cineva care are o funcţie. Mântuirea se primeşte numai prin credinţa în Isus Hristos, după cum spune Scriptura: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” În vremea aceea mulţi creştini au fost prigoniţi şi ucişi în diferite moduri. Dar ei au ştiut în cine era ancorată credinţa lor. Ei au ştiut în cine crezuseră. Aveau înaintea lor făgăduinţa din Cuvântul lui Dumnezeu: „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” Antihristul a primit cununa care reprezintă puterea

27

lumească, dar credincioşii adevăraţi primesc cununa vieţii veşnice, care reprezintă puterea Duhului Sfânt care le conduce vieţile. Deschiderea peceţilor nu ne-a descoperit numai ce s-a întâmplat în trecut, ci lumina strălucitoare a Cuvântului descoperit al lui Dumnezeu iluminează lucrurile care se petrec în prezent şi de asemenea care se vor petrece în viitor. În generaţia aceasta toată lumea creştină doreşte să-i aducă pe toţi laolaltă şi să-i unească sub un singur cap. Este evident că aşa cum a fost atunci, la fel este şi acum: o combinaţie între puterea politică şi cea religioasă. Oricine i se va împotrivi, trebuie să se aştepte la prigoană şi chiar la moarte. Dar noi spunem împreună cu toţi cei ce-l urmează pe Domnul: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” Oricine trăieşte cu El, este de asemenea gata să şi moară cu El. Mai bine să murim cu El decât să trăim fără El. În curând vor veni peste noi aceste lucruri. Dar noi putem să ne ridicăm capetele, căci răscumpărarea noastră se apropie. La început atât adevărata mişcare creştină cât şi ceilalţi au întâmpinat împotrivire şi rezistenţă din partea păgânilor şi a tradiţiilor lor. Numai în a doua etapă, nicolaiţii, cei ce deviaseră de la Cuvântul lui Dumnezeu şi adoptaseră o formă generală de creştinism au fost recunoscuţi, şi ei au obligat ţări şi popoare întregi să se supună acelui sistem. Conform trimiterii pe care a dat-o Domnul Isus Hristos, adevărata modalitate a lui Dumnezeu este de a se merge în toată lumea şi de a se predica evanghelia, şi apoi Duhul Sfânt îl convinge pe om. Însă Domnul nu forţează pe nimeni. El ne invită pe fiecare să venim pentru că a pregătit totul. Oricine a studiat istoria bisericii va găsi confirmat acolo conţinutul peceţilor. Putem să vedem desluşit de ce a văzut Ioan un cal roşu al cărui călăreţ avea o sabie. I-a fost dată ca să ia pacea de pe pământ. Sângele celor neprihăniţi a fost vărsat încă de pe vremea lui Abel. Însuşi Isus Hristos a spus: „Pe care din proroci nu i-aţi omorât? Sau pe care neprihănit nu l-aţi omorât cu pietre?” Apostolii, adevăraţii credincioşi din vremea lor, au trebuit să treacă prin prigoniri

28

îngrozitoare. Acelaşi duh de gelozie şi de ură care a fost în Cain s-a manifestat în decursul timpului în toată sămânţa şarpelui. Aceştia tot timpul au urât, au ucis şi au prigonit sămânţa lui Dumnezeu. Credincioşii adevăraţi n-au folosit niciodată arme omeneşti, ci au folosit sabia Duhului. Lupta lor nu este împotriva cărnii şi a sângelui ci împotriva domniilor şi stăpânirilor din văzduh, cum spune Scriptura. Ei nu au avut nevoie de putere politică, ci s-au încrezut în toată armatura lui Dumnezeu, ca să lupte în lupta duhovnicească, şi să fie biruitori prin Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru. Creştinii adevăraţi nu luptă ca să-i suprime pe alţii. Lupta lor este ca să-i elibereze pe cei ce sunt apăsaţi de puterea întunericului. Chiar şi în timpul acesta există mulţi oameni ţinuţi în sclavia sistemelor religioase. Ei au nevoie să ajungă la cunoştinţa adevărului şi să fie eliberaţi prin puterea lui Dumnezeu, prin predicarea evangheliei adevărate şi depline a Domnului Isus Hristos. Ioan a văzut ceea ce urma să se petreacă în viitor, iar noi privim acum înapoi şi vedem cum s-a întâmplat. El a fost chemat să vină şi să vadă, şi apoi a văzut. Acum acelaşi glas vă invită pe voi să veniţi. Noi vedem prin aceeaşi descoperire în ce fel se descoperea Duhul Sfânt în Biserica Dumnezeului Celui Viu, şi vedem de asemenea Duhul şi lucrarea antihristă în copiii neascultării. Dragi prieteni, pun iarăşi întrebarea serioasă: Ce putere conduce viaţa voastră? Ce duh vă motivează? Puteţi voi să credeţi Cuvântul lui Dumnezeu fără nici o reţinere? Sau vă agăţaţi de răstălmăcirile acestuia? Scopul deschiderii peceţilor este ca să ne deschidă ochii să vedem ce se întâmplă în acest timp, ca să putem scăpa de cursele amăgirilor. Citiţi-vă Biblia cu rugăciune, şi rugaţi-L pe Dumnezeu să vă lumineze. Să ne rugăm: Tată ceresc, vedem că în curând se va sfârşi timpul nostru pe pământ. Noi trebuie să plecăm de aici şi să stăm în prezenţa Ta. Care va fi verdictul? Doamne Dumnezeule, noi toţi dorim să Te rugăm acum, când sângele ispăşirii încă vorbeşte pentru noi, să ne faci să înţelegem scopul mântuirii

29

noastre şi să trăim o viaţă în concordanţă cu Tine şi Cuvântul Tău. Fie ca oamenii să înţeleagă că noi nu încercăm să desfiinţăm nici un cult sau biserică. Binecuvântează pe fiecare dintre cei ce au auzit acum Cuvântul Tău; Te rog în Numele scump şi sfânt al Domnului Isus Hristos.

30

31