You are on page 1of 30

Caseta 6 – nr.

1 Pecetea a treia şi pecetea a patra Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în scumpul Nume al Domnului Isus Hristos. Îmi dau seama că în aceste transmisiuni putem vorbi doar foarte pe scurt despre temele conţinute în Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu conţine un belşug de comori ascunse despre care nu s-a mai predicat înainte. Dar Dumnezeu, prin harul Său i-a călăuzit pe ai Săi mai adânc în adevărul duhovnicesc. Noi îi suntem recunoscători Dumnezeului Atotputernic mai ales pentru faptul că i-a dăruit fratelui Branham o slujbă profetică prin care să aducă la lumină lucrurile ascunse, astfel ca noi să putem cunoaşte tainele pecetluite peste veacuri. Dumnezeu a făgăduit că aceste lucruri urmau să fie făcute de cunoscut în zilele din urmă. Mă adresez acelor creştini care nu trăiesc pentru ei înşişi, care sunt gata să se lepede de ei înşişi, şi care caută din toată inima să trăiască pentru Domnul Isus Hristos. Numai cei ce sunt înfometaţi, şi care însetează după neprihănire, sunt săturaţi din punct de vedere duhovnicesc. Copiii lui Dumnezeu care sunt gata să asculte de Cuvântul Său, se află în diferite biserici şi culte. Isus a spus: „Oile Mele îmi cunosc glasul. Ele nu merg deloc după un străin.” Vă rog deschideţi împreună cu mine la Apoc. 6:56: „Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el, avea în mână o cumpănă. Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” Despre pecetea a treia sunt spuse foarte puţine lucruri, însă Duhul Sfânt a descoperit detaliile legate de

1

aceasta. În prima pecete este arătat un călăreţ pe un cal alb. În pecetea a doua călăreţul vine pe un cal roşu. Acum şi-a schimbat din nou culoarea, şi este arătat pe un cal negru. Acest lucru arată lunga perioadă de timp a epocilor întunecate, până în vremea Reformei. În timpul primei peceţi s-a strecurat înăuntru amăgirea religioasă. În timpul celei de-a doua peceţi, la aceasta s-a adăugat puterea politică. Biserica s-a unit cu statul şi belşugul puterii economice i-a aparţinut. Călăreţul calului negru avea în mână o cumpănă. „Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu!” În această fază călăreţul a început să ceară bani supuşilor lui pentru speranţa vieţii veşnice. A început să le ceară bani pentru rugăciune şi pentru indulgenţe şi astfel belşugul a început să curgă în biserica universală (catolică). Bogăţiile ei sunt inestimabile astăzi. Pe vremea aceea numai puţini aveau acces la Biblie. Laicilor li s-a spus că ei nu sunt în stare să înţeleagă sfintele Scripturi, şi că au nevoie de cineva care să li le explice. Se putea învăţa aproape orice pentru că masele de oameni nu puteau să verifice ceea ce se spunea. Se cerea ascultare absolută. Însă credincioşii adevăraţi au fost luminaţi de Duhul Sfânt şi nu aveau legătură cu sistemul acela. Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „…Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” În Biblie, untdelemnul este simbolul Duhului Sfânt. Făgăduinţa primirii Duhului Sfânt a fost dată încă de la începutul Noului Testament, iar copiii lui Dumnezeu au trăit-o. În ziua Cincizecimii, după coborârea Duhului Sfânt citim: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” „…Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” Ce mângâiere pentru credincioşii

2

adevăraţi. Domnul Însuşi veghează asupra turmei Sale. Chiar şi în timpul epocilor întunecate adevăraţii credincioşi au avut acces la descoperirea Duhului Sfânt – căci untdelemnul simbolizează Duhul Sfânt. Noi cunoaştem semnificaţia biblică a untdelemnului. Însă aici sunt amintite împreună untdelemnul şi vinul. Acestea nu se referă la uleiul şi vinul natural, ci au un înţeles duhovnicesc. Dacă cineva bea vin natural, este stimulat. Dacă noi luăm din vinul ceresc, suntem stimulaţi de descoperirea dată prin Duhul Sfânt. În ziua Cincizecimii s-a crezut despre cei 120 că ar fi beţi, pentru că după ce au primit Duhul Sfânt au fost stimulaţi într-un mod foarte remarcabil. În ziua aceea au fost foarte bucuroşi şi stimulaţi, pentru că au văzut împlinirea Scripturii. Duhul Sfânt a fost turnat peste ei, şi ei aveau parte de ceea ce făcea Dumnezeu în vremea lor, şi erau bucuroşi pentru aceasta. Petru explică: „Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel.” Vedem deci că untdelemnul reprezintă Duhul Sfânt, iar vinul reprezintă stimularea dumnezeiască pe care o primesc credincioşii prin descoperirea Duhului Sfânt. Luca 10 vorbeşte despre bunul samaritean care a pus untdelemn şi vin pe rănile celui căzut pe drum, şi l-a adus la un han. Şi noi am fost căzuţi lângă drum şi am fost bătuţi de acela numit de la început „hoţul şi tâlharul”. Noi am fost biruiţi de duşman, dar Domnului i s-a făcut milă de noi. El ne-a iertat toate păcatele şi ne-a vindecat. El a turnat untdelemn şi vin peste sufletul nostru. Untdelemnul Duhului Sfânt a venit peste noi şi noi am gustat din vin, din înviorarea ce vine din prezenţa Domnului. Conform Exod. 29:40, vinul şi untdelemnul se foloseau pentru jertfa de mâncare. Isus Hristos s-a jertfit ca jertfă desăvârşită şi noi trebuie să ne închinăm Domnului vieţile, ca o jertfă vie. Avem nevoie de ambele

3

lucruri: de sfinţirea prin Duhul Sfânt care este reprezentată de untdelemn, şi de asemenea de stimularea prin descoperire divină, reprezentată de vin. De-a lungul tuturor epocilor, aleşii lui Dumnezeu au avut acces la ceea ce a făcut Domnul, şi Antihristul na putut vătăma acest lucru. El a putut să reţină chiar şi cele necesare traiului; i s-a permis să-i chinuie şi să-i ucidă, dar n-a putut să vatăme viaţa aceea duhovnicească. El n-a putut să-i amăgească cu răstălmăcirile lui. La deschiderea peceţii a patra, Ioan a văzut un cal gălbui. „Cel ce sta pe el, se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului.” Acelaşi cal care a fost arătat în prima, a doua şi a treia pecete, se prezenta în diferite culori. Dar în a patra pecete, primele trei culori se combină şi rezultă un amestec: aceasta este culoarea celui de-al patrulea cal. Faza aceasta aminteşte de sfârşit. Nu este de mirare că acest călăreţ este urmat de moarte şi de locuinţa morţilor. Prin sistemul său, masele au murit din punct de vedere duhovnicesc şi au fost înghiţite de locuinţa morţilor. Apoc. 13: 8 ne spune că „toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat”, se vor închina Antihristului. Aşa cum a fost în grădina Edenului, tot aşa a fost de-a lungul veacurilor. Câtă vreme oamenii au crezut Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum l-a vorbit Domnul, ei au trăit spiritual şi aveau părtăşie cu Creatorul şi Mântuitorul lor. Dar îndată ce Eva a crezut tâlcuirea dată prin şarpe, moartea spirituală a lovit-o pe ea şi întreaga omenire. De aceea este fundamental să deosebim ceea ce este corect şi ceea ce este greşit. Cuvântul lui Dumnezeu este Duh şi viaţă. Oricine-l primeşte aşa cum este vorbit de

4

către Dumnezeul Atotputernic prin toţi slujitorii şi prorocii Săi, rămâne în viaţă din punct de vedere spiritual. Dar duşmanul încearcă din răsputeri să răsucească cât de puţin Cuvântul, iar cei ce cred răstălmăcirea mor spiritual. Sistemul antihrist a luat suficient din Cuvântul lui Dumnezeu ca să dea lucrurilor o aparenţă religioasă, şi astfel îi amăgeşte pe oameni. Mulţi oameni sunt de părerea că religia are ceva în comun cu Dumnezeu. Chiar de la început, atât Cain cât şi Abel au adus jertfă. Însă Cain n-a venit pe calea lui Dumnezeu, şi de aceea a fost respins. Nu contează activităţile religioase, jertfele şi slujbele, ci numai modul hotărât de Dumnezeu, ca adevărata descoperire a lui Isus Hristos. Fiecare om trebuie să aibă o legătură corectă cu Dumnezeu, ca fiu sau fiică a Lui. Dragi prieteni, sunt sigur că v-aţi dat seama cât de serioase sunt mesajele profetice din Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Nu putem să rămânem neutri. Trebuie să ne decidem chiar acum. Isus Hristos este Acelaşi azi, ieri şi în veci, şi toate învăţăturile biblice trebuie să rămână aşa cum le-a rânduit Dumnezeu pentru Biserica Lui. Nici un cuvânt, nici o poruncă nu poate fi schimbată. Fie ca noi toţi să ne cercetăm viaţa ca să vedem dacă este în deplină concordanţă cu Scriptura. Nimeni nu trebuie să fie amăgit. Câtă vreme umblăm în lumină, Dumnezeu este cu noi. Cuvântul Său este lumina pe cărarea noastră. Încă mai putem să vedem încotro ne îndreptăm. Haideţi să ne rugăm: Tată ceresc, încredinţez mesajul acesta în grija Ta, şi de asemenea pe toţi cei ce l-au ascultat. Mă rog ca ungerea Duhului Sfânt să vină peste ei, pentru ca ei să poată să vadă adevărul şi să fie eliberaţi prin puterea lui Dumnezeu. Binecuvântează pe fiecare, căci mă rog în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.

5

Nr. 2 Pecetea a cincea Dragi prieteni, aş dori să vă salut din nou în Numele sfânt al Domnului Isus Hristos. Sunt recunoscător Dumnezeului Atotputernic pentru voi toţi care ne ascultaţi, şi aş dori să-mi exprim aprecierea pentru cei ce au corespondat cu noi. Fie ca Domnul să vă fi deschis ochii ca să recunoaşteţi ziua şi ceasul în care trăim. Fie ca predicile acestea scurte să vă zidească sufletele, în timp ce permiteţi Duhului Sfânt să vă descopere tainele acestea minunate care au fost ascunse de-a lungul veacurilor. Astăzi dorim să continuăm cu peceţile. Vă rog deschideţi împreună cu mine la Apoc. 6:10: „Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului? ” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.” Odată cu ruperea celei de-a cincea peceţi, scena se schimbă totalmente. Primele patru peceţi priveau Biserica dintre neamuri, şi prezentau acelaşi călăreţ, Antihristul care făcea fapte rele în timpul dispensaţiei neamurilor, şi caii care aveau culori diferite. Însă pecetea a cincea se referă la evrei. În textul acesta nu citim despre „fii” ci despre „robi”. Cei care în perioada harului cred în Domnul Isus Hristos, sunt numiţi „fii şi fiice” ale lui Dumnezeu. În orice caz, evreii sunt numiţi „robi”. Pentru a limpezi punctul acesta, aş dori să citesc din Isaia 41:8: „Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu; tu, pe care te-am luat de la marginile pământului, şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: „Tu eşti robul Meu, te

6

aleg, şi nu te lepăd!”” Şi între evrei se află o categorie a celor aleşi, ca şi între neamuri. Printre milioanele de ucişi din trecut, se află şi aleşii despre care se vorbeşte în pecetea a cincea. Chiar dacă ei nu au putut să creadă în Domnul Isus Hristos pentru că au fost orbiţi ca noi să putem să vedem, ei sunt încă aleşii, conform scopului lui Dumnezeu. Evreii care au fost ucişi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au ţinut-o, strigau după răzbunare. Un copil al lui Dumnezeu care a trăit bucuria iertării păcatelor, care a trăit harul lui Dumnezeu, nu va cere niciodată răzbunare. Evreii sunt încă sub lege, şi de aceea vor răzbunare, aşa cum este scris: „viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.” Exod 21:23-25. Eu sunt sigur că nu aceasta este atitudinea unui copil al lui Dumnezeu născut din nou şi umplut cu Duhul Sfânt. Noi ne rugăm aşa cum a făcut-o Domnul nostru: „Tată iartă-i, căci ei nu ştiu ce fac.” Evreii ca popor, nu şi-au primit răscumpărarea prin Isus Hristos, Domnul nostru, la prima Lui venire. Cei ce au fost ucişi doreau să fie răzbunaţi, pentru că au ţinut tare de Dumnezeu şi de mărturia Cuvântului Său. Însuşi Isus le-a spus celor ce au crezut în EL: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri.” Evreii au avut Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum l-au cunoscut ei din Vechiul Testament. Însă ei au respins evanghelia Domnului Isus Hristos. Ei posedau mărturia despre Cuvânt, dar nu aveau mărturia lui Isus Hristos, care a fost tocmai descoperirea Cuvântului. Cei răscumpăraţi dintre neamuri au mărturia lui Isus Hristos. Pecetea a cincea descoperă tragedia care s-a

7

abătut asupra evreilor după ce ei L-au respins pe Mesia al lor. Oricui crede în Domnul Isus Hristos îi este făgăduit că va fi cu EL în Rai. Dar sufletele acestea de sub altar aveau mărturia despre Cuvântul lui Dumnezeu, dar L-au respins pe Isus Hristos care era chiar descoperirea lui Dumnezeu, Cuvântul care s-a făcut trup. Acest lucru ne arată cât este de importantă descoperirea prin Duhul Sfânt, prin care Cuvântul este văzut în mod dumnezeiesc în împlinirea lui. Prin Avraam, Isaac şi Iacob, Dumnezeu a făcut un legământ cu Israel. El i-a despărţit de restul neamurilor. În Deut. 7:6 citim: „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.” Datorită faptului că Dumnezeu făcuse un legământ cu ei, era de aşteptat ca ei să-L primească oricând s-ar fi descoperit El în trup. Dar Scriptura spune „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, …, le-a dat putere să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Chiar dacă evreii nici până în ziua de azi nu-L primesc pe Mesia, ei cred totuşi Cuvântul lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Ochii lor sunt orbiţi; ei nu pot să vadă împlinirea Scripturilor în perioada nou testamentară. În Rom. 11:7 Pavel scrie: „Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi…” Dumnezeu doreşte ca toţi să vină la cunoştinţa adevărului, dar este evident că nu vin toţi. Acest lucru este valabil şi pentru evrei şi pentru neamuri. Acei evrei care au fost junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturisirii lor, „strigau cu glas tare, şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” ” De-a lungul veacurilor ei au fost omorâţi doar pentru că erau evrei, poporul de legământ al lui Dumnezeu. Până şi aşa zişii creştini i-au urât şi i-au prigonit. Însă ei şi-au

8

adus cazul în faţa Domnului, Dreptul Judecător al întregului pământ. „Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.” Vă rog reţineţi cuvintele „tovarăşii lor de slujbă”. Aceste cuvinte apar din nou în Apoc. 7:3, („Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”) unde se vorbeşte despre pecetluirea celor 144 de mii de evrei. Ei sunt numiţi „slujitori”, nu „fii şi fiice”. Pecetluirea celor 144 de mii are loc după ce Mireasa este luată în slavă. Vom continua să vorbim despre cartea Apocalipsei în ordine succesivă. Dacă ne gândim la milioanele de evrei ucişi în trecut, ne simţim îngrozitor şi am dori ca aceste lucruri să nu se fi întâmplat. Dar cu toate acestea, scopul lui Dumnezeu cu evreii se împlineşte. Cei 144 de mii urmează să fie adăugaţi celor de sub altar. Haideţi să revedem pecetea a cincea. Aceasta se referă în exclusivitate la evrei. Cei 24 de bătrâni nu mai sunt amintiţi, şi nici nu mai citim despre cele patru făpturi vii sau despre cei patru cai cu călăreţii lor. Citim însă despre sufletele de sub altar, care strigau după răzbunare. Lor le sunt date haine albe printr-un act suveran al Dumnezeului Atotputernic, care trebuie să-şi împlinească făgăduinţele, conform legământului făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov. Vă rog să reţineţi că pecetea a cincea se referă la evrei, care s-au ţinut de Cuvântul lui Dumnezeu şi de mărturisirea acestuia. Vorbeşte despre aceia pe care Dumnezeu i-a cunoscut mai dinainte, care au fost ucişi în timpul dintre prima şi a doua venire a lui Hristos. Prima parte a peceţii este deja de domeniul trecutului. Partea a doua urmează să se împlinească. Toţi cei care au făcut parte dintre aleşii perioadei vechi testamentare, au înviat cu Isus Hristos, conform Matei

9

27. Ei s-au arătat multora din sfânta cetate. Domnul spune în Isaia 43:10: „Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul, şi robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu, şi după Mine nu va fi.” Evreii nu pot să creadă decât într-un singur Dumnezeu. Însă pentru că Isus Hristos a vorbit despre Tatăl, ei nu au putut să creadă că El a fost Mesia al lor. Ei nu au putut să înţeleagă că acelaşi Dumnezeu care s-a descoperit în cer ca Tată, s-a descoperit pe pământ întrun chip vizibil, ca Fiu. De aceia ei i-au spus lui Isus, lui Emanuel – (Dumnezeu cu noi): „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.” Ei nu au recunoscut că Dumnezeu locuia printre ei în chip omenesc. În timpul acesta le este greu neamurilor să înţeleagă că acelaşi Dumnezeu care s-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt, este singurul Dumnezeu adevărat. Numai cei aleşi vor înţelege şi vor primi descoperirea aceasta. Dragi prieteni, dragi fraţi şi surori în Hristos, nădăjduiesc vă veţi cerceta Scripturile cu rugăciune, şi veţi fi luminaţi de Duhul Sfânt. Vă rog reţineţi că aleşii dintre neamuri posedă mărturia lui Isus Hristos. Iar mărturia lui Isus Hristos este duhul prorociei: Apoc. 19:10. Însă evreii despre care este vorba aici au mărturisit doar despre Cuvântul lui Dumnezeu, fără să vadă împlinirea acestuia prin Isus Hristos, Domnul nostru. Noi ar trebui să fim recunoscători pentru că Domnul a orbit ochii evreilor ca să ne deschidă nouă ochii, ca să avem parte de binecuvântările originale făgăduite seminţei lui Avraam. Noi trebuie să ne rugăm pentru evrei, şi eu sunt sigur că binecuvântările lui Dumnezeu vor veni peste ei la vremea potrivită, aşa cum s-a întâmplat şi cu noi. Dumnezeu Îşi are calea Lui cu evreii, şi Îşi are calea Lui cu neamurile. Să ne rugăm:

10

Doamne Dumnezeule, acestea sunt clipele de sfârşit ale timpului neamurilor. Ne rugăm ca ochii noştri să fie unşi cu alifie ca să vedem căile Tale cu poporul Tău. Binecuvântează toţi ascultătorii într-un mod deosebit, şi descoperă-Te lor. Mă rog în Numele sfânt al lui Isus. Amin. Nr. 3 Pecetea a şasea Dragi prieteni, vă salut pe toţi în Numele binecuvântat al lui Isus. Nădăjduiesc că v-aţi bucurat cu toţii de ziua aceasta împreună cu Domnul. Azi vom vorbi despre a şasea pecete. Vă rog să deschideţi împreună cu mine la Apoc. 6:12-17: „Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat, şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele…” Conţinutul peceţii a şasea se va împlini după răpirea Miresei lui Hristos, înaintea începerii Împărăţiei de o mie de ani. Scriptura spune că soarele se va întuneca şi luna se va face ca sângele, înaintea zilei celei mari şi înfricoşate a Domnului. Ioel 2:31-32 ne lămureşte că Duhul Sfânt este turnat atât peste evrei cât şi peste neamuri. În vremea aceea vor fi chemaţi afară cei 144 de mii şi vor primi Duhul Sfânt. Noi trebuie să observăm că în Ioel Scriptura vorbeşte despre „fii şi fiice” şi de asemenea despre „robi şi roabe”. În emisiunea trecută spuneam că Bisericii nou testamentare i se aplică denumirea de „fii şi fiice”. „Robii şi roabele” sunt evreii. Însă acelaşi Duh care fost turnat peste neamuri în timpul perioadei nou testamentare, va fi turnat peste evrei după răpirea Bisericii Mireasă. Însuşi Dumnezeu a făgăduit să facă semne în ceruri şi minuni pe pământ. În Ioel 2:31-32 citim: „soarele se va preface în

11

întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe care-i va chema Domnul.” În timpul harului, oricine poate să cheme Numele Domnului. Însă când soseşte timpul evreilor, când va avea loc slujba celor doi proroci la Ierusalim, cei 144 de mii vor chema Numele Domnului şi vor fi pecetluiţi; dar harul se va fi depărtat de la neamuri. Versetul pe care tocmai l-am citit mărturiseşte despre faptul că „soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” În pecetea a şasea citim despre un mare cutremur de pământ, şi despre faptul că „soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, şi luna s-a făcut toată ca sângele”. Aceste lucruri arată că a şasea pecete are loc după pecetluirea celor 144 de mii. Scriptura spune mai departe: „stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic.” Toţi locuitorii pământului vor simţi efectul mâniei lui Dumnezeu care vine peste aceia care n-au crezut. Mânia lui Dumnezeu va fi mai aprinsă ca oricând, şi nu va fi chip de scăpare pentru nimeni. Însă copiii lui Dumnezeu vor fi în siguranţă în vremea aceea, pentru că au intrat în locaşurile cereşti pregătite pentru ei. Prorocul Isaia a vorbit despre aceasta când a spus: „Du-te, poporul meu, intră în odăile tale, şi încuie uşile după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; şi pământul va da sângele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile.” 26:20-21. Acum este o zi a harului, dar atunci va fi ziua răzbunării pe cei ce n-au crezut. Isa. 24:1: „Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte

12

locuitorii.” Întregul pământ va fi cutremurat: „Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielu lui; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” Apoc. 6:15-17. Într-o zi toate acestea vor fi de domeniul trecutului. Noi ştim că toate prorociile vorbite de Domnul prin prorocii Săi s-au împlinit la vremea lor. Fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este adevărat şi nu poate fi desfiinţat. Noi avem nădejdea în Hristos Isus că vom scăpa de toate lucrurile care urmează să vină peste faţa pământului. Există un singur loc de scăpare şi siguranţă: în Hristos Isus! Se pare că aceia care nu au crezut în Domnul Isus Hristos vor fi copleşiţi de judecăţile cele mai grozave ce vor veni peste pământ. La fel cum a fost în zilele lui Noe, oamenii nu au crezut şi nu şi-au dat seama ce se petrece, până când a venit potopul. La fel a fost în zilele Sodomei şi ale Gomorei; ei zideau, se căsătoreau, şi făceau toate lucrurile lumii, dar nu aveau timp să asculte mesajul acelui ceas. Cât timp suntem pe pământ, trebuie să ne ocupăm şi de lucrurile fireşti, dar acestea nu trebuie să devină scopul principal al vieţii noastre. Pentru noi există o chemare mai mare şi un ţel cu mult mai deosebit. În zilele acelea când judecata era pe cale să lovească pământul, Domnul a trimis un mesaj de avertizare. Prorocii au fost luaţi în râs, şi respinşi. Însă tot ceea ce au spus ei în Numele Domnului, s-a împlinit. Prorocul Isaia a vorbit despre anul de îndurare al Domnului, şi de asemenea şi despre o zi de răzbunare. Domnul nostru Isus a citit numai despre anul de îndurare al Domnului. Dar după aceea în Cuvântul lui Dumnezeu avem făgăduinţa că va veni un proroc în felul lui Ilie, în acelaşi

13

duh şi în aceeaşi putere, ca să aşeze toate lucrurile înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşate a Domnului. Multe pasaje biblice vorbesc despre ziua Domnului, despre timpul de după răpire, despre judecăţile grozave ce vor lovi pământul, dar acum pentru noi este vital să învăţăm despre făgăduinţe, ca să ştim cum să ne pregătim să scăpăm de ceea ce va veni peste pământ. Prorocul Maleahi a vorbit despre prima venire a lui Hristos, şi de asemenea despre cea de-a doua. În timpul primei veniri a Domnului nu a fost nici o nimicire sau zi de răzbunare. De atunci au trecut aproape două mii de ani fără ameninţătoarele judecăţi, dar când se va sfârşi ziua mântuirii, judecata va veni cu siguranţă. Înainte ca acest lucru să se poată întâmpla, Domnul a făgăduit că va trimite un proroc, un mesager pentru neamuri, care urma să aşeze din nou toate lucrurile, conform Cuvântului lui Dumnezeu. După aceea evreii îşi vor primi cei doi proroci ai lor. De aceea este vital să-i credem pe cei ce au vorbit în Numele Domnului şi au adus Cuvântul pentru ceasul lor. Aşa cum a fost în zilele lui Noe şi ale altor proroci, noi avem mulţi predicatori, evanghelişti, multe biserici şi organizaţii religioase. Însă noi dorim să înţelegem planul lui Dumnezeu cu Biserica Lui în vremea sfârşitului. De aceea trebuie să ne interesăm şi să cercetăm Scripturile ca să vedem care sunt făgăduinţele pentru timpul nostru. Nu trebuie să ne facem griji despre evrei: Dumnezeu se îngrijeşte de ei. Noi ar trebui să fim îngrijoraţi de pregătirea şi de chemarea afară a Miresei lui Hristos. Noi putem chema acum Numele Domnului. El este Stânca Veacurilor, descoperirea şi manifestarea directă a Celui Atotputernic. Însă cei ce nu au venit la El, vor striga atunci către munţi şi către stânci, să cadă peste ei şi să-i ascundă de faţa Celui ce stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului. Poate vi se pare că Mielul este doar milos, dar Biblia vorbeşte despre „mânia

14

Mielului”. Vine ziua când Mântuitorul va fi Judecătorul, iar Mielul, Leul din seminţia lui Iuda , va răcni cu un glas puternic, pentru că vine ziua cea mare a mâniei Lui. Şi cine va putea să reziste? Dragi prieteni, dragi fraţi şi surori în Hristos, ca slujitor al evangheliei eu trebuie să vă spun adevărul. Dumnezeu are un plan pentru Biserică şi de asemenea pentru Israel. Toate lucrurile se împlinesc conform sfântului Său Cuvânt. Nu există nici o întârziere, şi nici o cale care să ocolească aceste lucruri. Orice este vestit mai dinainte în Cuvântul lui Dumnezeu, se va împlini. Împăraţii pământului, cei mari şi puternici, cei bogaţi şi cei elevaţi, cei mici şi cei mari, toţi au timp să asculte acum glasul Domnului. Ei toţi pot să-şi primească acum iertarea păcatelor. Însă într-o zi va fi prea târziu. De ce să nu vă hotărâţi acum, şi de ce să nu vă găsiţi acum adăpostul în Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Mântuitorul vostru? Nu aşteptaţi până când va izbucni mânia şi răzbunarea lui Dumnezeu. Veniţi la El acum. Să ne rugăm: Tată ceresc, înţelegem din Cuvântul Tău că după ce se va încheia ziua mântuirii, vor veni judecăţi grozave peste pământ. Doamne, ne rugăm să-i chemi afară pe ultimii şi să-i aduci în turmă. Pregăteşte-ne pe toţi pentru ziua slăvită a revenirii Tale, căci noi credem că Tu vei pregăti un popor pentru Numele Tău. Tu ai pregătit deja locaşurile. Tu vei avea o Mireasă fără pată sau zbârcitură. Te rog, fie ca toţi aceia care au auzit acest mesaj, să Te creadă din toată inima. Binecuvântează-i pe toţi, căci mă rog în Numel e sfânt al lui Isus. Amin.

15

Nr. 4 Cei patru îngeri ai judecăţii Pecetluirea celor 144 de mii Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în Numele scump al lui Isus. Nădăjduiesc că vă bucuraţi de transmisiunile noastre, şi fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce le ascultaţi. Îmi dau seama că am putea vorbi despre multe lucruri pe care le face Dumnezeu în multe ţări de pe glob, despre evenimentele actuale; am putea să mărturisim despre harul şi mila lui Dumnezeu, despre cum mântuieşte El pe cei pierduţi, cum îi vindecă pe cei bolnavi, cum îi eliberează pe cei legaţi. Suntem atât de recunoscători pentru evanghelia lui Isus Hristos în simplitatea ei. În timpul slujbei de învăţătură am constatat că oamenii sunt mântuiţi, vindecaţi, şi sunt călăuziţi în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Noi nu suntem la începutul, ci la sfârşitul dispensaţiei creştine. De aceea trebuie să vorbim şi despre chemarea afară, despre pregătirea şi desăvârşirea Miresei lui Hristos. Mulţi se bucură de studiul Cuvântului profetic al lui Dumnezeu, şi ajung să înţeleagă mai bine planul de mântuire. Astăzi vom începe cu Apoc. 7:1: „După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.” În timpul perioadei Bisericii nou testamentare, noi am văzut forţele Antihristului, reprezentate prin cei patru călăreţi. După răpirea Miresei lui Hristos, peste pământ vor veni judecăţile. În general, perioada de timp dintre răpire şi începutul împărăţiei de o mie de ani, este descrisă ca fiind „necazul cel mare.” Dar există categoric un timp în care judecăţile nu pot să lovească, aşa cum spune Scriptura, până când sunt pecetluiţi cei 144 de mii.

16

Conform Cuvântului lui Dumnezeu, aceştia sunt pecetluiţi în timpul slujbei celor doi proroci despre care se vorbeşte în Apoc. 11, care îşi vor desfăşura slujba pentru evrei pe o perioadă de trei ani şi jumătate. Îngerii judecăţii, „care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului, care ţineau cele patru vânturi ale pământului” trebuie să aştepte până la vremea hotărâtă. Conform cu Apoc. 9:14-15, acei patru îngeri sunt dezlegaţi în timpul celei de-a şasea trâmbiţe: „zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.” Biblia spune clar că este hotărât „ceasul, ziua, luna şi anul acela” când cei patru îngeri ai judecăţii să omoare a treia parte din oameni. Ei au fost însărcinaţi să nu nimicească până când urma să vină vremea nimicirii. Prorocul Zaharia a văzut patru cai care trăgeau patru care. În aceeaşi legătură el vorbeşte despre patru vânturi ale pământului. Să citim Zaharia 6:1-5: „Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că patru care ieşeau dintre doi munţi; şi munţii erau de aramă.” În Biblie, arama simbolizează judecata dumnezeiască. „La carul dintâi erau nişte cai roşii, la al doilea car cai negri, la al treilea car cai albi, şi la al patrulea car cai bălţaţi şi roşii.” V. 2-3. Caii aceştia au aceleaşi culori ca şi cei din primele patru peceţi. Numai ordinea lor este alta. Caii aceştia arată sistemul antihrist care, în timpul epocilor Bisericii, îşi îndreaptă mânia împotriva Bisericii, iar după aceea împotriva evreilor. Zaharia a vorbit îngerului şi l-a întrebat: „Ce înseamnă aceştia, domnul meu?” Îngerul mi-a răspuns: „Aceştia sunt cele patru duhuri ale cerurilor…” Traducerea germană, şi multe altele, vorbesc despre „cele patru vânturi ale cerurilor” în loc de „cele patru duhuri ale cerurilor”. Lucrul acesta este în

17

concordanţă perfectă cu Apoc. 7:1. Numărul patru cuprinde întotdeauna evenimente mondiale. Noi avem estul şi vestul, nordul şi sudul, avem cele patru anotimpuri; în timpul primelor patru peceţi am văzut cele patru făpturi vii din prezenţa lui Dumnezeu. Apoi, avem în Noul Testament cele patru evanghelii care vorbesc despre viaţa lui Hristos, de la naşterea Sa până la înălţare. De cealaltă parte avem cei patru călăreţi care reprezintă puterea universală a Antihristului, care este activă la scară mondială. Ioan continuă: „Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” Apoc. 7:2-3. În general se crede că cele mai grozave judecăţi vor lovi pământul imediat ce Mireasa este răpită. Dar este esenţial să ascultăm ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în privinţa aceasta. Nu va avea loc nici o distrugere pe pământ sau pe mare, şi nici copacii nu vor fi vătămaţi până când nu vor fi pecetluiţi pe frunte slujitorii lui Dumnezeu. În emisiunea noastră precedentă am vorbit deja despre faptul că termenul de „slujitori” se referă la evrei, şi nu la neamuri. Toţi cei ce sunt mântuiţi în timpul harului prin credinţa în Domnul Isus Hristos, sunt numiţi „fiii şi fiicele lui Dumnezeu”. Evreii, cei 144 de mii, sunt numiţi „slujitori”. Ioan a auzit numărul celor ce au fost pecetluiţi. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, vor fi pecetluiţi câte 12 mii din fiecare dintre cele 12 seminţii ale copiilor lui Israel. Mintea omenească poate să întrebe: s-au întors ei toţi în ţara lor natală? Între oameni este chiar şi învăţătura care spune că mai există numai două seminţii, iar celelalte zece s-au pierdut şi s-au amestecat printre neamuri. Aceasta este o afirmaţie

18

îngrozitoare. Dacă Scriptura spune că din fiecare din cele 12 seminţii vor fi pecetluiţi câte 12 mii, noi trebuie să ne hotărâm dacă vom crede argumentele cuiva care se împotriveşte Cuvântului lui Dumnezeu, şi care de fapt îl tăgăduieşte spunând că împlinirea literală a acestor versete este imposibilă. Şi astfel ei încearcă să spiritualizeze Cuvântul lui Dumnezeu. Vom crede noi sfânta Scriptură aşa cum este scrisă, în simplitatea ei? Mai există de asemenea şi unii care cred că cei 144 de mii despre care se vorbeşte aici sunt Mireasa dintre neamuri. Acest lucru este absolut împotriva Scripturii. Fiecare seminţie este amintită cu numele şi în cazul acesta 12 ori 12 mii fac 144 de mii. Pecetluirea celor 144 de mii îmi aminteşte de Ezechiel 9:3-4: „Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s-a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor, care se săvârşesc acolo.”” Imediat după această însărcinare, el urma să-i lovească pe cei tineri şi pe cei bătrâni, şi pe oricine mai era în cetate, cu excepţia celor ce aveau semnul. Domnul priveşte la cei ce suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc pe pământ. Chiar şi acum există în mijlocul creştinilor o rămăşiţă care nu se mulţumeşte cu toate activităţile religioase şi cu toate urâciunile care se săvârşesc în Numele lui Hristos. Ei au o inimă mâhnită şi un duh zdrobit. Ei strigă la Domnul ca El să-Şi amintească toată bunele Sale făgăduinţe şi să le împlinească cu o mână puternică. Ei ascultă Cuvântul făgăduinţei, îl cred, şi sunt pecetluiţi ci Duhul Sfânt făgăduit. La fel cum vor fi pecetluiţi cei 144 de mii, tot aşa adevăraţii copii ai lui Dumnezeu sunt pecetluiţi chiar acum cu Duhul Sfânt făgăduit.

19

Dragi prieteni, fraţi şi surori, nu este esenţial numai să ştim ce va face Domnul în viitor, şi mai ales după ce a avut loc răpirea. Este frumos să cunoaştem aceste lucruri, dar pentru folosul nostru noi trebuie să ştim ce face El acum, conform Cuvântului Său, ca să-i pregătească pe ai Săi pentru slăvita Lui venire, ca ei să scape de toate aceste lucruri care vin. După răpirea Miresei dintre neamuri, vor veni doi proroci ca să-i cheme afară pe aleşii dintre evrei. Însă neamurile văd şi trăiesc acum efectul puternic al mesajului profetic adresat lor, prin care Mireasa lui Hristos, cei aleşi cu adevărat, sunt chemaţi afară şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt. Evreii n-au nici o problemă în a-i crede pe prorocii lor, dar neamurile cred mai degrabă orice predicator în loc să-l creadă pe adevăratul proroc trimis de Dumnezeu pe care însuşi Domnul l-a legitimat. Pentru că mesajul adus de un proroc este atât de diferit de ceea ce cred bisericile şi cultele, lor le este greu să aleagă. Dar oricine are Duhul lui Dumnezeu nu va căuta recunoaştere lumească, ci va fi gata să asculte ceea ce spune Duhul Bisericilor. A putut Duhul lui Dumnezeu să vă atingă inima şi să vă dea înţelegerea corectă despre ceea ce face Domnul acum? Să ne rugăm: Tată ceresc, mă rog în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru, ajută-Ţi poporul de pretutindeni; dăruieşte-le înţelegere asupra a ceea ce faci Tu în timpul acesta conform Cuvântului Tău. Fie ca ei să înţeleagă că acum se întâmplă ceva, şi nu numai să vorbească sau să aştepte evenimente viitoare. Binecuvântează pe fiecare din cei ce au auzit acum Cuvântul Tău şi fii cu ei; căci eu mă rog în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

20

Nr. 5 Gloata cea mare Dragi prieteni, aş dori să vă salut încă odată în Numele sfânt şi binecuvântat al lui Isus. Nădăjduiesc că vaţi bucurat cu toţii de mesajele din cartea Apocalipsei. Scopul meu este să vorbesc despre acest subiect în lumina Cuvântului lui Dumnezeu descoperit pentru vremea noastră. Aş dori să-i îndemn pe toţi cei care cunosc slujba fratelui Branham, să nu ia o singură afirmaţie pe care a făcut-o el referitor la un anumit subiect, ci să primească o vedere de ansamblu a ceea ce s-a spus despre anumite teme. Astăzi vom vorbi despre Apoc. 7:9-17. Sunt sigur că aţi citit cu toţii despre marea gloată pe care n-o putea număra nimeni. Haideţi să privim mai de-aproape versetele acestea. Eu nu cred că este justificat să spunem numai că „este Mireasa lui Hristos” sau să spunem „nu este Mireasa lui Hristos” şi prin aceasta să pretindem că gloata cea mare reprezintă fecioarele neînţelepte. Orice afirmaţie de genul acesta nu este suficientă decât dacă putem cerceta tema aceasta cu o inimă deschisă înaintea Dumnezeului Atotputernic, până când primim chiar din Cuvânt un răspuns satisfăcător, fără nici o idee preconcepută. Dumnezeu are întotdeauna dreptate. În Apoc. 7, de la v.1-8, Ioan îi descrie pe aleşii dintre evrei, care sunt pecetluiţi în timpul slujbei celor doi proroci, după ce timpul neamurilor s-a încheiat şi harul este luat de la acestea. Zaharia 12:10 spune: „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.” Acum vom deschide la Apoc. 7, începând cu v. 9: „După aceea m-

21

am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini.” Dacă dorim să ştim cine este „marea gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam”, trebuie să deschidem în Fapte 15:14, unde Iacov le spune fraţilor: „Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Nume le.” Pavel deja le spusese evreilor care au respins evanghelia: „…fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri. Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut.” Conform mărturiei apostolilor, prin predicarea Cuvântului şi a mântuirii prin Isus Hristos, Domnul a ales dintre neamuri un popor care să-I poarte Numele. Înainte de a fi tăiat împrejur, Avraam a primit făgăduinţa că în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Din punct de vedere duhovnicesc, dacă credem Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, noi suntem sămânţa lui Avraam. În Gen. 15:5, Domnul i-a spus: „Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” Sunt sigur că nimeni nu poate să numere stelele cerului sau nisipul mării. Aşa va fi şi sămânţa lui Avraam, conform făgăduinţei pe care a primit-o. Conform Apoc. 7:9, gloata cea mare din toate neamurile „stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini.” Trebuie să avem grijă din nou să nu ne exprimăm gândurile personale, ci să lăsăm Cuvântul lui

22

Dumnezeu să vorbească pentru sine. Mielul este arătat în legătură cu cei răscumpăraţi, în legătură cu ruperea celor şapte peceţi. Ioan, premergătorul lui Isus Hristos, mărturiseşte: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” Aici în Apocalipsa, Mielul este arătat împreună cu gloata cea mare, înaintea scaunului de domnie. Vă rog să vă amintiţi că la scaunul alb de domnie, Domnul va fi Judecător. Însă aici El este văzut ca Miel, nu ca Judecătorul dinaintea căruia au fugit pământul şi cerul. Vom reveni la aceasta puţin mai târziu. Cei răscumpăraţi sunt arătaţi împreună cu Mielul, „îmbrăcaţi în haine albe”. Biblia ne spune de asemenea cine a fost îmbrăcat cu in curat: Mireasa, care după ospăţul de nuntă este numită „soţie”. (Apoc. 19:7-8) „I s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat, care este neprihănirea sfinţilor.” În ceea ce priveşte ramurile de finic pe care le aveau în mâini, trebuie să mergem în Lev. 23 de la v. 33, unde citim despre sărbătoarea corturilor, care trebuia ţinută timp de şapte zile, în cinstea Domnului. În v. 40 citim despre ramurile de finici care trebuiau luate atunci când poporul Domnului se bucura înaintea Dumnezeului Său, în timpul celor şapte zile. După ce copiii lui Israel s-au întors din robia babiloniană, li s-a citit legea lui Moise, ei s-au bucurat extraordinar pentru că Domnul s-a îndurat de ei. În Neem. 8:15 este scris că ei trebuiau să ia ramuri de finic atunci când ţineau sărbătoarea corturilor. În zilele primei veniri a lui Hristos, inimile acelor oameni care au recunoscut împlinirea scripturii, au fost pline de bucurie. În Ioan 12:13-14, citim că atunci când Isus a intrat călare în Ierusalim în duminica floriilor, oamenii au luat ramuri de finic şi I-au ieşit în întâmpinare strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” De aici vine şi termenul de „duminica floriilor”. Atunci de ce să

23

ne mirăm dacă cei ce au prioritatea de a sta în prezenţa Mielului înaintea scaunului de domnie, şi care vin din toate neamurile, şi sunt îmbrăcaţi în haine albe, se bucură? Ei au ramuri de finic în mâini, şi se bucură aşa cum s-a întâmplat şi la prima venire a lui Hristos, pentru că au văzut împlinirea Scripturii, şi au luat ramuri de finic ca să-şi exprime aprecierea faţă de Domnul care lea fost îndurător. Vom citi acum v. 10: „şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”” Ei nu strigau despre judecăţile Dumnezeului nostru, ci se bucurau pentru mântuirea pe care au primit-o prin sângele vărsat al Mielului lui Dumnezeu. Vă rog să observaţi că Dumnezeu este arătat ca stând pe scaunul de domnie, şi de asemenea se vorbeşte despre Miel. Însă la judecata de la scaunul alb de domnie, se vorbeşte numai despre Unul singur: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.” Apoc. 20:11. Atunci se împlineşte 1 Cor. 15:28: „Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.” Nu numai cei răscumpăraţi se bucurau, ci aşa cum spune mai departe Scriptura, „toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu.” Cerul întreg se uneşte în laudă la adresa celui Atotputernic. Cei 24 de bătrâni, şi de asemenea cele patru făpturi vii despre care am vorbit în emisiunile precedente, sunt arătate întotdeauna în legătură cu Biserica nou testamentară. Toţi îngerii, toţi cei răscumpăraţi, cei 24 de bătrâni şi cele patru făpturi vii – toţi cei ce au fost prezenţi cu ocazia aceea

24

deosebită, toţi s-au închinat lui Dumnezeu spunând: „Amin.” „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.” Aceasta pare o bucurie extraordinară. Sunt sigur că tot cerul a luat parte şi s-a bucurat şi s-a închinat Dumnezeului Atotputernic. Noi nu ne putem închipui ce zi minunată va fi aceea, când vor fi adunaţi înaintea scaunului de domnie biruitorii din toate epocile, toţi răscumpăraţii din perioada vechiului şi a noului testament, şi vor sta înaintea Mielului care ne-a răscumpărat vărsându-şi sângele scump şi sfânt. Acelaşi Miel a rupt peceţile şi a pregătit locaşurile pentru noi, în slavă. Dragi fraţi şi surori în Hristos, cred că vă daţi seama că eu nu-mi folosesc propriile cuvinte, ci v-am citit din sfintele Scripturi. Eu cred că fiecare întrebare biblică are un răspuns biblic. Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru care contează. Nădăjduiesc că fiecare este gata să se supună Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, să-şi uite gândurile personale, şi să vorbească în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Să ne rugăm: Tată ceresc, venim împreună în prezenţa Ta, şi te rugăm să ne luminezi prin Duhul Sfânt, şi să ne vorbeşti într-un mod puternic, prin Cuvântul Tău, ca noi toţi să ajungem la cunoştinţa adevărului, şi să credem tot Cuvântul. Îngăduie ca toţi să înţeleagă mesajul acestui ceas şi să fie pregătiţi pentru ziua slăvită a revenirii Tale. Mă rog în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

25

Nr. 6 Când dragostea se descoperă – partea I Dragi prieteni, vă salut în Numele scump al lui Isus Hristos. Astăzi aş dori să ascultaţi cu toţii predica fratelui Branham intitulată „Când dragostea se descoperă” 06.08.1957 – Edmonton, Alberta. Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce ascultaţi. Acum, fratele Branham: „Să ne aplecăm o clipă capetele, pentru rugăciune. Tatăl nostru ceresc binecuvântat, în seara aceasta venim la Tine ca şi copii credincioşi ai Tăi, care cred Cuvântul lui Dumnezeu: El ne-a făgăduit în acest Cuvânt, că dacă vom cere ceva în Numele Său, ne va fi dăruit. Şi inimile noastre se bucură în seara aceasta, pentru că ieri seară noi Te-am văzut nu doar vindecând bolnavii, ci am văzut marea putere lucrătoare a lui Dumnezeu care a schimbat păcătoşii în creştini. Pentru aceasta astăzi a fost bucurie în case. Şi, Tată, Îţi mulţumim pentru acest lucru. Şi ne rugăm în seara aceasta ca Tu să dublezi numărul lor. Trimite pe fiecare păcătos la altar; vindecă pe toţi bolnavii. Vorbeşte-ne prin Cuvânt, în timp ce noi ne străduim, ca vase smerite ale Tale, să aducem oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul vieţii. Te rugăm să binecuvântezi eforturile noastre plăpânde. Ne rugăm în Numele lui Isus. Amin. Puteţi lua loc. Avem pe amvon câteva scrisori. Probabil că sunt batiste pentru care să ne rugăm. Eu încerc să mă rog pentru acestea în fiecare seară. De obicei aştept până când simt că ungerea Duhului este în încăpere. Atunci cu siguranţă ne simţim mai în putere să facem lucrul acesta. Aceasta nu este o superstiţie. Dacă ar fi, atunci sfântul Pavel era superstiţios. Pentru că Biblia învaţă acest lucru, iar noi trebuie să facem ceea ce învaţă

26

Biblia. „Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel; până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile, şi ieşeau afară din ei duhurile rele.” Fapte 19:11-12 Mulţi oameni ung batistele cu untdelemn. Ce să zic…e bine. Eu sunt pentru orice binecuvântează Dumnezeu. Dar dacă sunteţi atenţi la Scripturi, Pavel n-a uns niciodată basmalele; „peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul lui.” Şi eu cred că Pavel era foarte fundamental în învăţăturile lui. Şi cred că lucrul acesta cu basmalele şi şorţurile l-a luat din relatarea despre femeia sunamită care s-a dus la Elisei când i-a murit copilul. Elisei i-a dat Ghehazi toiagul lui şi i-a spus: „Să pui toiagul meu pe faţa copilului.” Pentru că el ştia că tot ce era atins de el era binecuvântat, dacă femeia va crede şi ea acel lucru . De aici cred că trebuie să se fi inspirat Pavel. Acum, înainte de a deschide Cartea Lui, haideţi să-L rugăm pe Autor să binecuvânteze Cuvântul Său. Tată, acesta este Cuvântul Tău, şi noi acum îi deschidem paginile; fă-ne să-l înţelegem. Ne rugăm în Numele lui Hristos. Amin. Tema mea din această seară este „Când Dumnezeu îşi descoperă dragostea”. Şi doresc să citesc un text din sfântul Ioan cap. 3 v. 16, care ar trebui să fie cunoscut de cei mai mici copii din clădire, care merg la Şcoala duminicală. Spune aşa: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Probabil că este cel mai cunoscut verset din întreaga Biblie. De multe ori i se spune textul de aur al Bibliei. Şi se referă la dragoste. Şi eu am avut privilegiul să predic evanghelia în foarte multe locuri păgâne. Şi leam auzit teoriile, dar încă n-am văzut nimic care să

27

ajungă până la dragostea lui Dumnezeu. Nimeni n-ar putea să explice dragostea aceasta. Poeţii au încercat so facă şi n-au reuşit. Predicatorii n-ar putea niciodată s-o explice. Un poet a scris aşa: „Dacă oceanul ar fi tot numai cerneală / şi cerul un pergament / şi fiecare tulpină de pe pământ ar fi un condei / şi fiecare om ar fi de meserie scriitor / oceanul ar seca dacă s-ar încerca să se scrie dragostea lui Dumnezeu / sau pergamentul n-ar putea să conţină totul chiar dac-ar fi întins pe tot cerul.” M-am gândit deseori la poetul care a scris următoarele: „De când am văzut prin credinţă şuvoiul din rănile Tale / dragostea răscumpărătoare a fost tema mea / şi va fi până voi muri.” Şi cred că dacă Biserica universală a lui Dumnezeu are nevoie în seara aceasta de ceva, atunci are nevoie de dragoste. Noi credem de multe ori că avem nevoie de alte lucruri. Şi toate aceste lucruri, simţirile şi darurile noastre, sunt minunate, şi-I dăm slavă lui Dumnezeu. Dar dacă darurile acelea nu sunt stăpânite de dragoste, atunci nu sunt folositoare. Dragostea ar trebui să guverneze căminul. Iubirea este forţa cea mai mare care a fost dată omului. Un cămin care nu este disciplinat prin dragoste, nu prea este cămin. Dacă soţul şi soţia nu se iubesc enorm, ei nu au încredere unul în celălalt. Din această cauză cred eu că în loc să ne bazăm credinţa pe vreo simţire (împotriva căreia nu am nimic) sau pe vreun dar (care este în regulă), cum ar fi strigatul, sau vorbirea în limbi, sau alte lucruri prin care credem că avem Duhul Sfânt ... Lucrurile acelea sunt bune. Dar dacă am avea mai întâi dragostea, şi după aceea lucrurile acelea, eu cred că biserica noastră ar înainta mult mai repede, dacă L-am avea mai întâi pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu este iubire. Dragostea este exprimată prin două cuvinte diferite – are două înţelesuri. În greacă se spune o dată

28

"phileo"; aceasta este dragostea pentru soţia voastră. Iar "agapao" este dragostea divină. Dragostea pentru soţie şi dragostea lui Dumnezeu sunt atât de diferite. Fiţi numai atenţi: dacă un om ţi-ar jigni soţia, dragostea pe care o ai pentru ea, dragostea aceea „phileo” te-ar face să-l omori pe loc. Dar dragostea „agapao” te-ar determina să te rogi pentru sufletul lui. Aceasta ar fi deosebirea. Sunt două feluri de iubire. Şi sunt aproape sigur că mulţi dintre noi s-au înşelat crezând că au „agapao” şi când colo aveau „phileo”. Dragostea „phileo” este mintală; iubirea „agapao” vine din inimă. Este vorba despre dragostea omenească, afectivă, şi dragostea dumnezeiască. Dragostea divină nu pune întrebări. Dragostea omenească se gândeşte (raţionează cu argumente), dar dragostea divină n-o face. Dragostea divină are o încredere desăvârşită. Când iubiţi cu adevărat, aceasta produce credinţă. În faţa unei adunări ca aceasta, de câteva sute de oameni, poate că cineva ar spune: „Vrei să zici că le citeşti numai un verset scurt din Scriptură?” Dar versetul acela din Scriptură conţine suficient cât să vă trimită în cer sau să vă condamne pentru totdeauna . Şi dacă aş avea putere, n-aş schimba nicidecum lucrul acesta. Dacă mi s-ar da toţi banii din lume , dacă mi s-ar oferi să fiu regele universului, şi să domnesc un milion de ani cu o sănătate perfectă, tot n-aş schimba nici un cuvânt din acel verset. Pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu şi nu se poate schimba niciodată. Indiferent cât de scurt este, este la fel. Are aceeaşi valoare, ca şi întreaga Carte. Atitudinea voastră faţă de bucăţica aceasta de Scriptură va pecetlui destinaţia voastră veşnică. Şi dacă versetul acesta este atât de valoros, avem suficiente motive să reflectăm puţin în seara aceasta la el. Cu ceva timp în urmă, în Louisville, Kentucky cred,

29

mi s-a spus despre un băiat care a scotocit prin podul casei şi a găsit un mic timbru, de vreun centimetru. Era un timbru foarte vechi. Băiatului i-au venit repede două gânduri: s-a gândit la magazinul de îngheţată, şi s-a gândit la un colecţionar de timbre pe care-l ştia foarte bine. A luat micuţul timbru decolorat, pe care erau scrise doar o literă sau două, şi a mers repede la colecţionarul de timbre, şi a spus: „Cât îmi dai pentru acest timbru?” Colecţionarul s-a uitat la acesta cu o lupă, şi şi-a dat seama că era vechi. Băiatul se aştepta să primească cinci cenţi ca să-şi cumpere o îngheţată... Însă colecţionarul i-a oferit un dolar. Oh, băieţaşul a fost foarte emoţionat văzând că a primit un dolar pe acea bucăţică de hârtie. O săptămână mai târziu, colecţionarul a vândut timbrul cu cinci sute de dolari. Ultima dată am auzit despre timbrul acela de un centimetru că valorează un sfert de milion de dolari. Deci nu contează mărimea lucrurilor; contează ce conţin acestea. La fel este cu acest scurt verset din seara aceasta. Noi suntem învăţaţi că nu este vorba despre lucrurile mari pe care le facem, ci despre acele lucruri mici pe care le lăsăm nefăcute.” Duminica viitoare vom continua să ascultăm această predică, în care fratele Branham relatează unele dintre experienţele lui cu Domnul. Să ne rugăm: Dumnezeule scump, Îţi suntem recunoscători astăzi pentru Cuvântul Tău cel sfânt. Tu l-ai făcut o realitate vie pentru noi. L-ai confirmat ca în zilele din vechime. Tu încă eşti un ajutor în vreme de necaz, pentru cei ce se încred în Tine. O, Dumnezeule, fie ca binecuvântarea Ta să se odihnească peste toţi ascultătorii, pentru că mă rog în Numele binecuvântat şi sfânt al lui Isus Hristos. Amin.

30