PERSONAJE: GODOT SAMUEL BECKETT

Stradă în pantă, vag animată, în amurg. Godot, un bărbat slăbănog, dar decent îmbrăcat, stă pe trotuar, cu picioarele în stradă. Fumează trist, fără gânduri. În apropiere – un tomberon răsturnat. De undeva, dintr-un punct invizibil, se aude o uşă deschizându-se, are loc o luptă surdă şi un al doilea bărbat slăbănog – dar decent îmbrăcat – este îmbrâncit pe trotuar. După cum se va vedea mai târziu, acest al doilea bărbat slăbănog este însuşi Samuel Beckett. Personajul aproape că se rostogoleşte peste Godot.

SAMUEL BECKETT: Iartă-mă. GODOT: Nu face nimic. SAMUEL BECKETT (Scuturându-se de praf): N-am vrut să te lovesc. GODOT: E, asta-i acu’. SAMUEL BECKETT (Aranjându-şi pălăria): Derbedei. Peste tot numai derbedei. GODOT: E normal. (Privindu-l mai atent). Vezi că ţi s-a descusut mâneca. SAMUEL BECKETT (Ridicându-şi braţul stâng şi căutându-se la subsuoară): Am simţit. GODOT: Te-au lovit? SAMUEL BECKETT: Nu. Mai mult m-au murdărit. GODOT (Întinzându-i chiştocul): Ia un fum. Vrei un fum? SAMUEL BECKETT: Merci. GODOT: Stai jos. De ce nu stai jos? (Samuel Beckett se aşază pe trotuar, cu picioarele în stradă) Am impresia că te-au dat afară. Este că te-au dat afară? SAMUEL BECKETT (Uşor iritat): Ai văzut dumneata că m-au dat afară? GODOT (Trist): Adevărul e că şi pe mine m-au dat afară. SAMUEL BECKETT: De unde? GODOT: Din teatru. SAMUEL BECKETT: Când? GODOT: Adineauri. SAMUEL BECKETT: Ai avut bilet? GODOT: Da. SAMUEL BECKETT: Şi? GODOT: N-au vrut să joace pentru un singur om. SAMUEL BECKETT: Trebuia să insişti. Dac-ai avut bilet trebuia să te baţi cu ei. Naveau dreptul să nu joace. Trebuiau să joace! Eu aşa zic: trebuiau să joace. Şi ce dacă erai singur? Trebuia să te baţi. GODOT: Cu cine să te baţi? Ăştia-s oameni cu care să te baţi? SAMUEL BECKETT: Nu trebuia să te laşi. Rău ai făcut că te-ai lăsat. Ei sunt obligaţi să joace. Chiar dacă sunt cinci oameni în sală. Nu contează. Sunt actori. Asta e meseria lor. GODOT: Poate că s-au plictisit şi ei. Alaltăieri au fost exact cinci oameni, aşa cum spui. Şi au jucat. Înţelegi? Or fi obosit şi ei…Toată lumea oboseşte. (Pauză. Preia chiştocul şi trage un fum) Ieri au fost numa’ doi.

că m-ai lovit destul! Nu mai trebuie să mă loveşti. De cum te-am văzut m-am prins.SAMUEL BECKETT: De unde ştii c-au fost numa’ doi? GODOT: Unu’ din ei eram eu. Simţi că ţi-a sunat ceasul? SAMUEL BECKETT: Eşti nebun. M-ai lovit destul pân-acum. Sigur că exist. Ai făcut din mine o fantomă. secundă de secundă. m-ai umilit. Înţelegi? Sunt asemenea zile. Tu ai scris-o? SAMUEL BECKETT: Eu. nu erai tu cel de-al doilea? SAMUEL BECKETT: Eu eram. Nebun e ăla care scrie. Cu capu’ ăla-l tău. (Zdrobitor) Eu sunt Godot! SAMUEL BECKETT: Ce-ai zis? GODOT: Eu sunt Godot! Îţi spune ceva numele ăsta? Simţi ceva? Eu aş zice că ţi-a sunat ceasu’. Şi ce treabă aveai? SAMUEL BECKETT: Eu sunt acela care a scris-o. De ani şi ani de zile mă fierbi ca pe un şobolan. Îl priveşte arţăgos) Află domnule. Poftim. înţelegi? Fel de fel de zile. (Fixându-l) Nu vorbesc de seara asta. SAMUEL BECKETT: Te-am lovit din greşeală. Ai văzut? Poţi să faci aşa? SAMUEL BECKETT: Şi ce treabă aveai? GODOT: Adică ce? SAMUEL BECKETT: Să vii şi ieri şi azi? GODOT: Păi… eu… întotdeauna vin. SAMUEL BECKETT: Exist. M-ai fărâmiţat. o fantoşă. Asta-i personaj? (Se ridică în picioare. SAMUEL BECKETT: Eu te fierb ca pe un şobolan? GODOT: Tu! Da! Seară de seară. SAMUEL BECKETT: Mi s-a părut mie că ţi-am mai văzut mutra. GODOT: M-am prins că erai tu. SAMUEL BECKETT: Poate-ţi rad una. Aşa se scrie? De ce nu te uiţi şi tu puţin în jur? . Vorbesc de general. loveşte-mă! (Pauză. GODOT: Ce? SAMUEL BECKETT: Chestia asta. Seară de seară vin. Pe toţi dracii. Deşi. vrei să mă loveşti? Loveşte-mă. Da’ nu cred că toţi pot pricepe asta. nu mă-nnebuni. m-am tot întrebat dacă exişti. de câţiva ani încoace. GODOT: Înţeleg că exişti. Cine ţi-a băgat în cap că nu exist? GODOT: Adevăru’ e că m-am prins eu mai de mult că exişti. eu. GODOT: Eu sunt nebun? Eu? Tu eşti nebun! Şi pe mine să nu mă faci nebun. Trebuie să simţi şi tu ceva. Eu sunt. Nu erai tu acela din fundu’ sălii? Vreau să zic. tot. ameninţător) Nenorocitule! Acu’ ai să plăteşti tot. GODOT: A. Nu degeaba te-au dat afară. de ani şi ani de zile. m-ai jupuit. sec. (Mai trage un fum) Să-ţi arăt ceva… Ştii s-arunci chiştocul cu două degete? Uite… îl prinzi aşa… Cu degetu’ acesta aici… Şi când îl pocneşti capătă o viteză… (Aruncă chiştocul pe celălalt trotuar). aseară. Sunt zile şi zile. Eu am scris-o. GODOT: Adică dumneata eşti autorul? SAMUEL BECKETT: Eu. Îmi tot spuneam: există sau nu există? Erau zile când mi se părea că nu se poate să exişti. m-ai distrus. Eu nu sunt nebun. GODOT: E. Te-am lovit pentru că m-au împins. GODOT: Şi eu ţi-am mai văzut mutra. GODOT: Poftim! Nu pricepi nimic.

GODOT: M-am săturat. Cum e posibil să nu ştii? Cineva trebuie să ştie. GODOT (Răscolind cu piciorul printre obiectele căzute) Adevăru’ e că s-ar putea să ai dreptate… (Preocupat de resturile teatrului) Hardughia se clatină… Nu mai e ce-a fost… Se vede după tomberon că teatrul se duce dracului… SAMUEL BECKETT: Ce-i aia? GODOT: O mască… Nu se mai poartă… (Îşi aprinde un chiştoc) Ehe. (Pauză) Nu mai ai o ţigară? GODOT: Mai sunt nişte mucuri în tomberon. GODOT (Adunând foile de pe stradă): Nu se poate… Da’ nu se poate să se termine chiar aşa… SAMUEL BECKETT: Piesa nu se mai joacă. Mi-e silă. nu am nevoie decât de un minut. pur şi simplu. nimic. înţelegi? Cum e posibil să fii şi să nu fii? SAMUEL BECKETT: Nu ştiu.Să vezi cum se scrie? Unde ai văzut tu personaj care să nu apară? Unde? (Aşteaptă răspunsul) Iuda! (Se aşează) SAMUEL BECKETT: Pe mine să nu mă faci Iuda! N-ai dreptu’ să-mi ceri socoteală. Pur şi simplu aşa mi-a ieşit. nu? Un ghinion… Dar lucrurile s-ar putea vindeca… S-ar putea face ceva… Ţi-am spus. SAMUEL BECKETT: Draci! Doar n-am să fumez din tomberon. Până şi stafia apare! Tot ce a scris pe foaie intră în scenă. GODOT: Dar trebuie să ştii. Nu se mai joacă nicaieri. de un cuvânt. Cine vrei să ştie dacă tu nu ştii? SAMUEL BECKETT: Nu ştiu. . GODOT: Dar e-ngrozitor. GODOT: De ce nu? E tomberonu’ teatrului… (Ridică tomberonul şi-l răstoarnă) Poftim… Alege… SAMUEL BECKETT: Nu pot. Şoptit) Am impresia că ne ascultă careva. GODOT (Rămânând cu gestul în aer): Cum nu se mai joacă? SAMUEL BECKETT: N-ai văzut c-am fost dat afară? Nu se mai joacă. îngrozitor… SAMUEL BECKETT: Asta e. Se aşează lângă Samuel Beckett şi-i întinde chiştocul. Şi tu? Crezi că mie mi-a fost uşor în tot acest timp? În definitiv. GODOT: Poate că a fost un moment de rătăcire… O zi proastă… Oricui i se poatentâmpla. Teatru’ s-a-nchis. stai să ne-nţelegem! Sunt singuru’ care are dreptu’ să-ţi ceară socoteală. ce vremuri… Ce lume… Cine mai ştie azi să ţină o mască pe faţă? (Trage un fum. în acelaşi timp? Eu asta vreau să te-ntreb. ca să fiu un însumi… (Scoate un teanc de foi din haină) Uite… Poftim… Nu am absolut nici o pretenţie… Strecoară-mă undeva… Oriunde… Deschide o paranteză… Fă ceva! SAMUEL BECKETT (Răsfoieşte foile plictisit şi apoi le aruncă): Inutil. m-am săturat! Cum e posibil să pluteşti aşa la nesfârşit? Să fii şi să nu fii. aş fi putut să spun nu… Ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi spus şi eu nu? Îţi spun că nu s-ar fi întâmplat nimic… Este că nu s-ar fi întâmplat nimic? SAMUEL BECKETT: Nu. Drept cine te crezi? Uite la Shakespeare! Toate personajele apar. cine sunt eu? Ce sunt eu? Cum e posibil să te joci în halul ăsta cu mine? (Treptat începe să se smiorcăie) Mi-ar fi fost de ajuns şi un singur minut… Şi o singură secundă… Aş fi putut să spun şi eu un cuvânt… Orice cuvânt… De pildă. GODOT: N-am dreptu’ să-ţi cer socoteală? O.

Trebuie să fac ceva pentru tine. Am vrut să spun trei şi nu ştiu de ce am tăcut. SAMUEL BECKETT: Mă doare-n cot. GODOT: Şi eu am observat că ceva nu e-n regulă cu străzile. GODOT: A mai venit unu’. SAMUEL BECKETT: Încearcă să te urci într-un autobuz. trage un fum. Toate ferestrele sunt închise. S-a oprit de cinci minute şi neascultă. GODOT: Nu? Mă bucur că te-ai mai înveselit un pic. pe terasă. . SAMUEL BECKETT: De ce să-l pocneşti? E un om. nu… Mai bine mai aprindem un chiştoc.SAMUEL BECKETT (Preia chiştocul. GODOT: Vreau să fac ceva pentru tine. SAMUEL BECKETT: Când am venit încoace am trecut prin parc. Când l-am întrebat unde trebuie să cobor a ridicat din umeri. GODOT: Nişte bestii. SAMUEL BECKETT: Or să-l facă depozit de butoaie. dar am tăcut. SAMUEL BECKETT (Trăgând un fum şi înapoind chiştocul): Dă-l încolo! GODOT: Dacă vrei îi fac vânt. SAMUEL BECKETT: Adică unde? GODOT (Găseşte un rest de ţigară ceva mai lung): Adică la teatru. Câţi oameni crezi că erau pe terasă? GODOT: Câţi? SAMUEL BECKETT: Trei. fumând): Am vrut să spun trei. Pur şi simplu simţi cănnebuneşti. Asta nu mai e lume ca să ieşi din casă. Am venit încoace cu autobuzul. SAMUEL BECKETT: Acu’ două ceasuri m-am dus să beau o bere. Câţi oameni crezi că erau în autobuz? GODOT (Triumfător): Trei! SAMUEL BECKETT: Eram numai eu şi şoferul! GODOT: E clar! Totul se duce de râpă. SAMUEL BECKETT: Uită-te peste drum. Vrei? SAMUEL BECKETT: Stai linistit. Nu suport să te văd aşa morcovit. GODOT: Îi pocnesc mutra. SAMUEL BECKETT: Nu merită. Dacă-l pocnesc măcar o dată ne mai descărcăm şi noi. S-a oprit în spatele nostru şi ascultă. Cel mai bun lucru e să stai închis înăuntru şi să te gândeşti. GODOT: Lucrul de care mă tem cel mai mult… mai mult şi mai mult… (Scormoneşte) Înţelegi… E că mâine n-o să am unde ieşi. GODOT (Trist. se uită în jur): Unde? GODOT (Şoptit): Acolo… În spatele nostru. Un tip. Câţi oameni crezi că se plimbau prin parc? GODOT: Câţi? SAMUEL BECKETT: Trei. Dacă vrei mă ridic şi… SAMUEL BECKETT: Nu. Bat pariu c-or să-l închidă şi p-ăsta. Tu nu vezi ce pustii sunt străzile? E de mirare că mai trece câte un om. GODOT: Naiba să-i ia. toate perdelele trase. Una-două. SAMUEL BECKETT: Cine? GODOT (Şoptit): Un tip. SAMUEL BECKETT: Şoferul era surd.

Important e că suntem vii. (În tot acest timp trecătorii s-au apropiat de cei doi şi s-au oprit să-i asculte. nu… Vreau s-adaug ceva. când mă trezesc dimineaţa. (Scoate sticla din interiorul hainei) Pentru ce bem? SAMUEL BECKETT: Bem pur şi simplu. (Se apleacă şi pune urechea pe trotuar) Curge ceva pe dedesubt. ameţit) Pot să te-mbrăţişez? SAMUEL BECKETT (Înmuiat) Acu’. dar foarte încet. SAMUEL BECKETT: Nu. eu vreau să intri la sfârşit. (Bea. n-a murit. Simţi cum curge ceva pe dedesubt? GODOT: Mie mi se pare că stă. Iroseşti băutura dacă bei pur şi simplu. e păcat să bei pur şi simplu. .GODOT: Deja mirosea puţin a varză. poţi să intri la sfârşit. Îmi pare rău de tot ce s-a întâmplat. Dă hârtiile. SAMUEL BECKETT: Nu e de la varză. GODOT: Vax. GODOT: La ce bun? Teatru’ a murit. E posibil aşa ceva? SAMUEL BECKETT: Acu’ vreo câţiva ani era să omor pe cineva cu maşina. GODOT: Bătrâne. După ce am reuşit să frânez. SAMUEL BECKETT: A murit. (Ridică sticla şi bea) Pentru teatru! Care tocmai a murit. GODOT: Nu. GODOT: Uneori. (Ascultă) Ţie ţi se pare că se scurge? SAMUEL BECKETT: Se scurge. am iubit o himeră… (Cei doi se îmbrăţisează) GODOT (Pe umărul lui Samuel Beckett) Ce-o să facem d-acu’? Totu’ se scufundă… Trotuaru’ se scufundă… Uite la tomberon: se scufundă-n trotuar… O să murim ca nişte şobolani. SAMUEL BECKETT: Să-ţi spun şi eu ceva. important e că e. după uşile întredeschise… O. am simţit şi eu acelaşi lucru. GODOT: Ce poate să fie? SAMUEL BECKETT: Nu ştiu. Şi că e la mine. În lumea asta e păcat să bei pur şi simplu. Poate să nu fie nimic. Îmi eşti din ce în ce mai simpatic. Efuziv. eu… (Răscoleşte printre foi) Unde e finalul? GODOT: Bătrâne. Până la sfârşit lumea va face un cerc în jurul lor) SAMUEL BECKETT (Arătând spre sticlă) E din tomberon? GODOT: N-are importanţă de unde e. Mai bine îţi spun altceva. ăştia nu merită nici un final. E de la canal. aşa cum ai zis. SAMUEL BECKETT: Naiba să-l ia de teatru… (Primeşte sticla şi bea) Ce mult l-am iubit… GODOT: Nişte derbedei… Nişte ordinari… Să omori arta. să-ţi spun ceva. Am la mine o sticlă de jumătate. Dacă vrei. în anii din urmă obişnuiam să mă strecor după draperii… Pândeam din sală. mi se pare că ceva se ridică din capul meu şi se sparge de tavan.

aşa… Să vorbim. în fiecare cuvânt… Cum de-au putut face aşa ceva? Cum de-au putut închide totul? Cum de-au putut da oamenii afară? Ce mă fac eu acu’? SAMUEL BECKETT (Privind stânjenit în jur. SAMUEL BECKETT: Aşa. GODOT: Care? Cine? SAMUEL BECKETT (Şoptit) Nu vezi? Naiba să-i ia. Eu zic s-o ştergem. Orice se poate. Să vorbim.SAMUEL BECKETT: Nu murim noi. au început să s-aşeze. Strada e pustie. GODOT: Despre ce să vorbim? De ce să vorbim? SAMUEL BECKETT: Să vorbim. agitat): Eu nu ştiu de unde ies oamenii ăştia. dar trăiam… Trăiam peste tot. Sunt zile când se poate. Dacă mai stăm un minut o să fie prea târziu. Cum se pot aduna atât de mulţi pe o stradă pustie? SAMUEL BECKETT: Se poate. GODOT (Privind înspăimântat în jur la mulţimea care s-a aşezat pe caldarâm) Doamne. Important e că s-au adunat. Cel mai important lucru e să vorbim. GODOT: Dacă vrei mă ridic şi… SAMUEL BECKETT: Nu… Nu. GODOT: O să fie prea târziu. S-o ţinem tot aşa. şoptind): Taci dracului că râde lumea. SAMUEL BECKETT: De ce s-o ştergem? Să vorbim. GODOT (Mirat. Ţie nu ţi s-a întâmplat niciodată? . GODOT (Smiorcăindu-se) N-o să pot trăi fără teatru… N-o s-o pot duce prea mult… În fiecare seară eram în sală. Or să ne sufoce. Să mai vorbim. Să vorbim despre orice. ce să spun? SAMUEL BECKETT: Întreabă-mă dacă m-au bătut… Între timp eu îmi scot gheata şi mă uit la gheată. trăiam… Sufeream ca un câine. Nu vezi câţi s-au adunat? GODOT (Şoptit): De unde s-au adunat? Ce naiba vor? SAMUEL BECKETT: Habar n-am. eram printre oameni. (Îşi sfâşie gheata) GODOT (Cu glas hotărât) Ce faci acolo? SAMUEL BECKETT: Mă descalţ. GODOT: Uite-i. Dup-aceea mă întrebi ce fac eu aici.