You are on page 1of 13

anul I nr.

2

POEMul lunII

cuprins
Ofelia Prodan ................................................... 3 Robert Șerban Coşmaruri vechi şi noi. noi şi ei .................... 4 Hannah Höch - Colaje 1889-1978 .............. 5 DE.KOlECTIV FESTIVal .......................... 6 Amos Oz ........................................................... 9 alonzo King şi lines Ballet San Francisco la a XIII-a ediţie a Întâlnirilor JTI ............... 12 Ion Valentin Ceauşescu .............................. 14 Carmen Muşat-Coman ............................... 15 Ciprian Măceşaru ......................................... 16

POEMUL LUNII COOLTURA EXPO

Ofelia PRODAN
În mijlocul pădurii
Mai întâi a fost zgomotul. apoi căderea. Şi-a îndesat cu putere căciula peste urechi şi deodată totul a încremenit. Frunzele, iarba umedă, firicelul de apă limpede, furnicile care urcaseră până la genunchi şi el, în mijlocul pădurii, înalt, cu puşca rezemată de bocancii murdari ai tatălui. niciun gând, nicio tresărire. Câteva păsări suspendate în zbor. Ochii ficşi ai tatălui, două lentile în care se reflecta invers fiecare detaliu.

MUzICă

INTERVIU DANS

CARTE

PORTRET ARTă

SEMNAL ..................................................... 18 ATELIER ..................................................... 19
Liviu Prunaru ................................................ 20 Zilele Filmului Portughez, ediţia a V-a ....... 22

INTERVIU FILM

ACCENTE revistaaccente@yahoo.com tel. 0726 239 082 revistaaccente.blogspot.com

3

COOlTura

EXPO

Coşmaruri vechi şi noi. Noi şi ei.
Robert ȘERBAN
Sunt un tip senin. V-am dezamăgit din start, nu? n-am ce face, nu-i vina mea, ci, zic cunoscătorii, a copilăriei fericite, cu vacanţe care alternau, ca un sandwich, bitumul dintre blocurile oraşului, cu pământul din curtea bunicilor, urechelile mamei, cu nenumăratele-i dovezi de dragoste, stresul de dinaintea examenelor de treaptă, cu taberele la mare, la munte ori unde se nimerea. Chiar dacă anii mei de liceu au coincis cu cei de coşmar, ultimii, ai lui Ceauşescu, nu mă ocupam cu strategiile de supravieţuire (era sectorul părinţilor), eu având talente sportivo-literare care mă animau foarte. adevărat, îmi mai postam anatomia pe la cozile de la pâine, butelie, unt, carne, lapte, hârtie igenică şi alte delicateţuri. adevărat, mă chioram să citesc la lumina felinarului când ni se tăia seara, şi câte şase ore, curentul, făceam serii lungi şi dese de flotări ca să nu îngheţ de frig în casă, dar aveam 16, 17, 18 ori 19 ani. În casă – 4-5 grade Celsius! lumea în care trăiam atunci se întorcea, ca într-un coşmar, în timp, dar eu înaintam în viaţă. Şi nu-mi prea păsa de mizeriile ei, căci din viteză nu se simţeau prea tare. În schimb, pe atunci, în adolescenţă, aveam un vis straniu, care îmi tulbura nopţile. nu zâmbiţi aşa tare, că nu e acela! Visam cum (nam scris „că” din motiv de... ligament) cădeam. Şi cădeam până mă trezeam. Cam speriat şi cu inima-n dinţi, ca la noi, la Mehedinţi. Iar când tocmai mă obişnuisem cu aceste salturi nocturne în gol, când ochii mi se deschideau ca două paraşute chiar înainte de a face buf!, n-am mai visat. Deloc, deloc! Foarte mult timp. Până când, într-o noapte, am avut parte de-un coşmar care m-a „muiat” aproape două săptămâni: am visat sfârşitul lumii. Pur şi simplu! În visul meu, pământul ardea, devenise cărămiziu de la focul care ţâşnea din el şi care cuprinsese totul. alergam pe o stradă dintr-un oraş în flăcări, alături de – vorbesc serios! – Călin Popescu Tăriceanu, premierul de atunci al româniei. la un moment dat, Tăriceanu a dispărut de lângă mine, fiind făcut scrum instantaneu. nu m-am oprit (îmi cer scuze acum), am continuat să alerg disperat, dar focul ţâşnea, ca din nişte guri, de peste tot. M-am ascuns sub o scară de beton. am stat ghemuit două-trei secunde, suficient cât sămi dau seama, cu groază, că sunt ultimul supravieţuitor. În clipa următoare, am simţit şi am văzut cum Pământul se dezintegrează. Pur şi simplu, planeta s-a pulverizat şi-a dispărut. am văzut asta extrem de limpede, aproape cu încetinitorul. Spaima a fost atât de intensă, încât zile în şir m-am resimţit. Iată că în coşmarul pe care am început să-l trăim de vreo lună ne însoţeşte tot un prim-ministru. Dar cum realitatea românească bate orice vis, premierul nu e singur, ci „flancat” de doi preşedinţi: un interimar şi-un suspendat. De data asta, strategiile de supravieţuire îmi revin acum mie. Dar sunt nu doar cap de familie, ci şi un tip senin. aşa că trăiesc cu speranţa că nu vom face cu toţii, ca în coşmar, booom!

20.09.-14.10. Fundaţia Löwendal, Bucureşti
P-ța Gh. Cantacuzino nr. 1, sector 2

Hannah Höch Colaje

Hannah Höch (1889-1978) a fost mai mult decât o reprezentantă activă a scenei Dada berlineze de la 1920, ea a contribuit în mod esenţial la dezvoltarea fotomontajului artistic. Expoziţia nu prezintă picturile şi desenele mai cunoscute ale autoarei, ci este dedicată exclusiv colajelor realizate de artistă în decursul a cinci decenii. Pentru prima dată, în românia, creaţia Hannei Höch va fi prezentată într-o expoziţie personală, plină de

poezie, critică la adresa societăţii, ironică şi subtil exprimată. Profesoara Wiebke Trunk va susţine, în cadrul expoziţiei, un workshop cu studenţii universităţii naţionale de arte Bucureşti. Expoziţia este organizată de Goethe-Institut în colaborare cu Institut für auslandsbeziehungen ifa şi Fundaţia löwendal

4

5

MuZICĂ

DE.KOLECTIV FESTIVAL
07, 08 septembrie 2012 - MNAC, Bucureşti Organizatori: Goethe-Institut, Rokolectiv, MNAC
am schimbat prefixul. Pentru două zile, rokolectiv devine DE.KOlECTIV, un festivalfrate-mai-mic dedicat muzicii electronice germane. Pe 7 şi 8 septembrie, Goethe-Institut şi echipa rokolectiv invită la MnaC câteva dintre cele mai fresh live acturi din Berlin, München şi Dresda, completate de câteva apariţii ale eroilor scenei din Bucureşti. DE.KOlECTIV prezintă un lineup hibrid, încercând să aducă în faţa publicului românesc acturi din diferitele subscene din oraşele Germaniei, dincolo de clişeele impuse de vreun gen anume, de la noul performance al experimentaţilor Mouse on Mars, în premieră la Bucureşti, până la noua apariţie berlineză Heatsick. PROGRAM: Vineri 07.09.2012, 22h00 Dompteur Mooner’s Conrad Schnitzler tribute unul dintre cei mai erudiţi experţi în obscurităţi de muzică electronică veche, Dompteur Mooner, prezintă un dj set în totalitate inspirat din creaţia lui Conrad Schnitzler, pionier al muzicii electronice germane, decedat în august 2011, la 74 de ani. un experimentalist incorigibil, student al lui Beuys şi Stockhausen, autodidact, co-fondator al trupei Kluster, membru al Tangerine Dream, Schnitzler continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru muzicienii de astăzi. http://soundcloud.com/ dompteurmooner http://blog.frieze.com/conradschnitzler/ Minus

Jacob Korn născut la Dresda şi influenţat din tinereţe de Kraftwerk sau techno/ house-ul anilor ‘90, Jacob Korn a reuşit să sintetizeze în producţiile sale propriul sound bazat pe experimentele sale de la începutul carierei cu hip hop, jazz sau leftfield electronică (a.k.a. Granufunk). Jacob Korn caută mereu să experimenteze cu noi tehnici de înregistrare şi producţie, în timp ce işi creează propriile instrumente pentru cross media arts şi performance interactiv. rezident la Trans Media lab în Dresda şi cu apariţii la Permanent vacation, running Back, astrolab etc., Jacob Korn transformă rigurozitatea techno/house germană în creaţii melodioase. http://jacobkorn.de/ http://soundcloud.com/jacobkorn Sâmbată, 08.09.2012, 23h00 Khidja - Yelloed Out Pentru prima oară, duo-ul bucureştean prezintă un live set inspirat din creaţia trupei elveţiene Yello, fondată în 1980 de milionarul Dieter Maier. O călătorie cu drum machine-uri şi sample-uri neobişnuite noir disco, în care Khidja combină în stil propriu câteva draft-uri de piese ale trupei Yello cu beat-uri proaspete, remixuri şi obscurităţi dubbed-out. http://soundcloud.com/poorrelatives

Heatsick

Pollyester Pollyester reuşesc să combine diversitatea genurilor muzicale experimentate, fiind cunoscuţi ca producători contemporani de valoare încă din 2007, cu materiale scoase la Permanent Vacation sau propriul label love in C Minor. În ultimul album, "Earthly Powers", pop-ul devine ingredientul principal, chiar dacă nu sunt interesaţi de o categorisire exactă a genului pe care il abordează, sărind fară niciun menajament de la atmosfera spooky din witch house şi krautrock spre riff-uri disco şi pop. Toată această creaţie este completată de versurile suprarealiste ale lui Polly, carismatica lead singer a trupei. Chiar dacă presa britanică îi etichetează drept "cosmic Disco", muzica lor vine din cosmos şi nu este disco.

discordantele sonore se transformă în pop, iar alice din Ţara Minunilor Imaginaţi-vă un set de Berghain nu se mai poate opri din dans. Walt cântat pe un keyboard Casio. Disney ar fi de-a dreptul invidios. Proiect solo al berlinezului Steven Warwick, Heatsick reuşeşte cu un www.mouseonmars.com singur Casio o miriadă de efecte şi loop-uri mantrice Burroughsiene, Sillyconductor & rekabu care cuceresc dancefloor-ul prin structuri repetitive lo-fi-fun. De la o vreme încoace, bear duo-ul Inspirat de surse din cele mai bucureştean îşi întinde tentaculele, diverse, de la mixtape-uri Chicago virusând cluburi mici şi festivaluri house (ca sunet, textură şi tehnică şi mai mici cu seturile lor de de mixat) la muzică concretă şi steampunk transnaţional. Veniţi psihedelică, Heatsick propune un dintr-o zonă în care Ştefan cel Mare mix live a cărui spirală se poate a făcut prăpăd şi incapabili să işi întinde la nesfârşit în timp şi spaţiu. gasească job-uri de adulţi serioşi la Deşi unii îl ştiau deja din proiectul CFr, Sillyconductor şi rekabu pun Birds Of Delay, noul EP, Déviation, muzici. Seturile lor miros a ciocane precum şi atenţia cu care l-au flatat lovind roţi de tren, a pistoane The Wire şi alte publicaţii (asociat de locomotive cu abur care-şi adesea artiştilor 100% Silk) l-au trag sufletul prin gări provinciale adus în prim plan în ultimul an. murdare, a obscurităţi demult Diagnostic: Heatsick la Bucureşti. apuse(ne) şi a ceva ritmuri neaoşe, nu tocmai ortodoxe. http://perpendicularrain. www.mixcloud.com/ blogspot.de/ Batiscaf radio/ Mouse on Mars una dintre puţinele trupe de muzică electronică ce a rezistat testului timpului, Mouse on Mars vine în premieră la Bucureşti. Timp de aproape 20 de ani, andi Toma si Jan Werner au transpirat deasupra consolelor, având drept rezultat zece albume şi o continuă reinventare a limbajelor muzicale sub umbrela ironică a muzicii de club. În noul album Parastrophics, http://soundcloud.com/ sillyconductor

Cu apariţii la red Bull Music academy, Sonar, rokolectiv etc., Daniel Stanciu reuşeşte să surprindă şi să emoţioneze de fiecare dată. Minus performează adevărate rapsodii synth funk pe un fond bassy, devenind un fel de Tron teleportat pe Kingston direct din Constanţa. www.pollyester.net http://soundcloud.com/ http://soundcloud.com/minus pollyester/sets

6

7

InTErVIu

Amos Oz: "Scrisul este arta de a face să nu fie sesizate cuvintele"
AMOS OZ (n. 1939) este cel mai important prozator şi eseist israelian. S-a născut la Ierusalim, părinţii săi fiind originari din Polonia şi Rusia. Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă şacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de Şase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul romanului Soţul meu, Michael (1968), scriitorul continuă să publice cărţi de ficţiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Dealul Sfatului Nelegiuit (1976), Soumchi (1978), Odihnă desăvârşită (1982), Cutia neagră (1987), distins cu Premiul Femina Étranger, Să cunoşti o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunţi: noapte (1994), Pantera din subterană (1995), Aceeaşi mare (1999), Poveste despre dragoste şi întuneric (2002;), Deodată în adâncul pădurii (2005), Rime despre viaţă şi moarte (2007), Scene de viaţă campestră (2009). Semnează volume de eseuri, cel mai important fiind Cum să lecuieşti un fanatic (2002). Printre numeroasele distincţii primite de autor se numără: Premiul Păcii (Germania, 1992), Premiul Israel pentru Literatură (1998), Marele Premiu Ovidius (România, 2004), Premiul Catalonia pentru Literatură (2004), Premiul Grinzane Cavour (Italia, 2007) şi Premiul Heinrich Heine (Germania, 2008). Odilia Roşianu: Pentru început, aş vrea să vă pun o întrebare ivită din “muzicalitatea limbii române” remarcată de dvs. Care este relaţia dvs cu muzica? Scrieţi vreodată ascultând muzică? Amos Oz: nu, nu pot scrie în timp ce ascult muzică – în timp ce încerc să compun muzică, de ce să ascult muzica altcuiva? Scrisul este o creaţie muzicală şi, în timp ce lucrezi la o creaţie muzicală, trebuie să asculţi fiecare cuvânt, să asculţi fiecare propoziţie pe care o compui. aşa că nu pot asculta muzica altcuiva în timp ce eu încerc sa creez propria mea muzică. O.R.: Prin urmare, aşa cum aţi mai spus, cel mai important este “cuvântul” şi aşezarea lui într-un mod neostentativ pentru a nu ieşi în evidenţă. Totuşi, majoritatea cititorilor urmăresc povestea, se îndrăgostesc sau urăsc personajele... Credeţi că un cuvânt pus într-un loc mai puţin potrivit i-ar deranja aşa tare? Nu aţi fi “iertat” pentru asta? Sau luptaţi, pur şi simplu, pentru perfecţiune? a.O.: Exista o artă a alegerii cuvintelor şi aceasta este arta de a face ca acestea să nu fie remarcate. alegerea unui singur cuvânt într-o propoziţie sau a unui singur cuvânt într-un capitol este cea mai mare forţă a scriitorului, pentru că scrisul este arta de a face să nu fie sesizate cuvintele. aşa că muncesc

Oz

Amos

9

InTErVIu
din greu pentru fiecare cuvânt pentru ca acesta să nu fie vizibil. O.R. Deci luptaţi pentru a atinge perfecţiunea? a.O.: Eu încerc să găsesc notele muzicale potrivite – iar notele muzicale sunt observate doar dacă sunt false! O.R.: In fiecare dimineaţă ascultaţi tăcerea deşertului şi învăţaţi de la el. Totuşi, viaţa în deşert nu vă face să fiţi cuprins măcar din când în când de un “dor al florilor”, al vegetaţiei bogate, al verdelui crud? a.O.: am o grădină în jurul casei mele şi, zilnic, mă ocup cam jumătate de ora de aceasta. În fiecare zi am grijă de florile mele şi petrec timp cu ele. O.R. Practic, sunteţi langă flori tot timpul… a.O.: Da, sunt foarte ataşat de această grădină a mea. O.R.: Aş vrea sa schimbăm un pic registrul acum. Ideea că “familiile fericite se aseamănă între ele, iar fiecare familie nefericită este nefericită in felul ei” pe care o susţineţi atunci când scrieţi despe nefericire, este aceeaşi care apare în introducerea romanului Anna Karenina al lui Tolstoi. Știu că sunteţi foarte legat, chiar afectiv, de Cehov, dar ce-nseamnă Tolstoi pentru dvs – se află printre preferaţii dvs? Prin ce anume vă atrage? a.O.: Tolstoi este un gigant! Şi e scriitorul, poate, cu cea mai mare influenţă din primii mei ani, din anii adolescenţei, de-atunci de când l-am citit pentru prima oară. Este colosal. Prin poveştile pe care le-a creat, el este cel mai important romancier din lume. O.R. Sunt de acord. Dar atunci când citiţi un alt autor, sunteţi tentat să o faceţi cu ochi de critic, de redactor sau vă puteţi afunda între paginile cărţii ca orice cititor “profan”? a.O.: Depinde. Dacă trebuie să predau un curs de literatură, citesc textele cu un ochi foarte analitic. Dar când mă desprind atât de ochiul criticului, cât şi de cel al analistului, citesc pur şi simplu de plăcere, ca oricare cititor, şi chiar mă bucură cititul foarte tare. O.R.: Aţi afirmat de multe ori că scriitorul trebuie să observe atent ceea ce este în jur şi să scrie despre “satul” lui. Până la urmă, credeţi că scriitorul este un observator ce consemnează, combină şi notează sau este un creator absolut? a.O.: Ei bine, nu există o distincţie foarte clară pentru că, în timp ce observi, practic creezi. Ele nu se exclud reciproc. niciodată nu poţi să faci doar simple fotografii, să prinzi doar cadre. Întâi observi, apoi digeri ceea ce ai observat, te gândeşti şi, în final, ajungi să creezi ceva ce poate fi foarte diferit de ceea ce ai observat la inceput. O.R.: Pentru că am vorbit de creaţie, care dintre arte vă face să vă simţiţi cu adevărat fericit – dansul, pictura, muzica? a.O.: Deasupra tuturor – muzica. O.R. E ca un zeu? a.O. Da, cu siguranţă. O.R.: Și acum, despre ceva foarte departe de muzică, de artă. Legat de război, se ştie care este părerea dvs referitor la absurditatea războiului. În concordanţă cu aceasta, considerati ca este normal ca armata sa fie obligatorie pentru orice tânăr? a.O.: Din păcate, depinde de ţară. unele ţări pur şi simplu nu pot aboli legea obligativităţii armatei – ele sunt ameninţate de un conflict permanent şi nu pot renunţa la aceasta formă de posibilă apărare. Dar alte ţări se pot bucura de luxul ca armata să nu fie obligatorie sau chiar să nu aibă deloc armata. O.R.: Lupta, războiul, aţi spus, te fac sa nu mai gândeşti – de ce credeţi ca atât de des oamenii sunt puşi în această situaţie anormală, aceea de a nu mai gândi? a.O.: Gândirea este o treaptă de dezvoltare ce a apărut foarte târziu în natura umana. Milioane de ani, oamenii au existat fără să gândească. Minţile oamenilor erau populate de temeri, de instincte... acum putem să spunem că suntem la un nou nivel de intelect, de gândire.

InTErVIu
Şi, totuşi, în momentele de criză, a.O.: aşa cum am spus, viaţa înlăsăm în continuare instinctele să săşi înseamnă compromis. Ştiţi preia conducerea. deja că eu nu cred că opusul compromisului este idealismul sau O.R.: Haideţi să revenim la lu- integritatea. nu, opusul comprocruri mai plăcute, să revenim la misului este furia, fanatismul. Şi scris. După ce terminaţi o carte, de aceea, consider compromisul în timp ce o revedeţi, o şi “rescri- ca fiind o formă de înţelepciune. eţi”? Vi s-a intâmplat să proce- unii oameni înaintează în vârstă, daţi precum Virginia Woolf – să dar rămân fanatici. tăiaţi aproape jumătate din ceea ce aţi scris deja? O.R.: Aşa este, din păcate... a.O.: Totdeauna. ajung să rescriu Domnule Amos Oz, vă mulţufiecare capitol, fiecare paragraf de mesc foarte mult pentru cărţile 6-7 ori, chiar de 10 ori. la orice pe care ni le-aţi dăruit, pentru lucru pe care-l scriu, ceea ce arunc înţelepciunea pe care aţi pus-o la coş este mult mai voluminos de- în fiecare cuvânt scris. Și pentru cât ceea ce păstrez in final. bunătatea cu care mi-aţi acordat acest interviu. O.R. : Ultima întrebare la care aş a.O.: Şi eu vă mulţumesc pentru vrea să-mi răspundeţi este lega- aceste întrebări neaşteptate şi vă tă de un lucru pe care-l admir la doresc numai bine. modul dumneavoastră de a gândi şi de a trăi - este cunoscut semnul de egalitate pe care îl puneţi între compromis şi viaţă, în opoziţie, mai ales, cu tânăra generaţie, 26 martie 2012 încă idealistă, ce nu concepe ideea de compromis. Oare compromisul este ceva ce apare datorită înaintării în vârstă?

10

11

DanS

Invitaţii celei de a XIII-a ediţii a Întâlnirilor JTI sunt coregraful afroamerican alonzo King şi compania de dans contemporan lines Ballet San Francisco, care vor susţine un spectacol pe scena Teatrului national din Bucureşti, pe 17 noiembrie, ora 19:00. Pentru prima dată, Întâlnirile JTI, cel mai important eveniment cultural anual organizat de JTI românia, va ajunge şi la Chişinău, în data de 14 noiembrie, pe scena Palatului naţional, la orele 18:00. JTI îşi propune astfel ca Întâlnirile să devină şi pentru publicul din republica Moldova un reper cultural de tradiţie, care să fie aşteptat an de an cu nerăbdare. Întâlnirile JTI au rămas în memoria publicului încă de la lansare, în anul 2000. Prima ediţie a fost inaugurată de celebra companie de balet Bejart Ballet lausanne, urmată apoi de Compania nacional De Danza, Cullberg Ballet, Joaquin Cortes, alvin ailey american Dance Theatre, les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem şi russell Maliphant, Gigi Căciuleanu şi Baletul naţional din Chile. De asemenea, dirijorul Seiji Ozawa, Filarmonica „George Enescu”, pianiştii Dmitri alexeev si

Valentin Gheorghiu au fost oaspeţi ai Întâlnirilor JTI. Invitatul din acest an, alonzo King, aflat la conducerea lines Ballet din 1982, a creat coregrafii pentru companii celebre, precum Bejart Ballet, alvin ailey sau les Ballets de Monte Carlo. Primarul oraşului San Francisco, Gavin newsom i-a oferit în 2008 premiul “Mayor’s art award”, numindu-l “Tezaurul oraşului San Francisco”. a primit de asemenea alte numeroase premii şi distincţii (Italian Danza&Danza Best Choreography award, 2008; San Francisco Foundation Community leadership award, 2007; uS artists Fellowship, 2006; Isadora Duncan award etc). Spectacolul prezentat la Chişinău şi apoi la Bucureşti va fi alcătuit din două momente coregrafice: Dust and Light şi Rasa. În Dust and Light coregraful reuşeşte să aducă pe scenă intimitatea emoţională a dansului. Dansatorii, învăluiţi în raze argintii de lumină, se mişcă în contrapuncte armonioase, pe variaţiunile baroce ale muzicii lui arcangelo Corelli sau odele sacre ale lui Francis Poulenc. “Spectatorul rămâne în extaz, uimit de virtuozitatea dansatorilor”, scrie Il Sole 24 ore despre Dust and Light. Rasa, pe muzica lui Zakir Hussa-

Alonzo King şi Lines Ballet San Francisco la a XIII-a ediţie a Întâlnirilor JTI

in este, în coregrafia lui alonzo King, un apel la suflul spiritului şi, în acelaşi timp, o formă de a asculta răspunsul spiritului. “rasa este extraordinar. (…) Dansatorii sunt fizic virtuozi, dar adevărata lor virtuozitate stă în dezvăluirea sufletelor, şi aici se regăseşte adevărata artă a lui King”, scrie San Francisco Chronicle.

*** Biletele pentru spectacolul din Bucureşti susţinut de alonzo King şi lines Ballet din San Francisco, se găsesc în reţeaua Eventim - magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, Sala Palatului şi online pe eventim.ro.

12

CarTE

POrTrET

Ion Valentin CEAUȘESCU

Vântureasa de plastic sau cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pentru o mamă
pe zi ce trece şi căreia moartea în- car până mâine/ mai ai grijă de cepe să-i amuşine sufletul. mine/ puțin” (pg.16), trezesc copilul din adultul care s-a lăsat prins Volumul nu trebuie citit cu min- în vârtejul vieții. tea, ci cu inima. Sensul, ideile, sunt ”Stai pe canapea/ ca un personaj mai importante decât meşteşugul abandonat dintr-o carte/ fără coscriituri, însă asta nu înseamnă că perte/ sînt doar câțiva metri între meşteşugul nu e bun. Din contră, noi/ dar trăim paralel/ taci şi te este un volum egal, bine scris, pierzi zi de zi în ceața/ unui trup cuvintele au putere, jocurile de ce nu mai este.”(pg. 79). Eu stau cuvinte, metaforele, atunci când pe canapea şi recitesc versuri dinsunt, sunt bine gândite. Poezie tr-o carte pe care nu o să o uit prea modernă de cea mai bună calita- curând. nu de fapt asta înseamnă te. Este oricum un volum atipic, poezia adevărată? Să nu uiți, să te dar atipicul acesta este bun. Într-o atingă, să reiei versurile, să trezeasvreme în care poezia modernă este că ceva în mintea ta şi în sufletul silabică, scurtă, golită de emoție, tău de cititor nemodel plină de visceral, de orori şi de Citiți cartea şi sunați-vă mamele! sensuri fără sens, poezia lui Marius Timpul trece şi ele nu întineresc. Chivu este plină, poemele sunt nici voi. lungi şi emoția țâşneşte din fiecare literă. Poate că mulți o vor cataloga Marius Chivu - Vântureasa de plasca autobiografism lacrimogen, dar tic, Editura Brumar, Timişoara, se vor înşela. lacrimogenul există, 2012 însă nu e nimic patetic şi nimic zaharisit în el. Este doar realitate transformată în poezie, sentiment scris cu cerneală. nu este nimic mai uman decât un lung poem dedicat unei mame. Versuri ca acestea : ” te-am aşezat şi azi cu nasul lipit de/ geamul perfuziei/ mă-

Carmen MUȘAT-COMAN
Studenții îi spuneau „Didi”, cuvânt care, în limba bengali, limba maternă a profesoarei amita Bhose şi a lui rabindranath Tagore înseamnă „soră mai mare”. Cu dragostea necondiționată a unei surori mai mari s-a stabilit amita Bhose în românia – născută la Calcutta în 1933, într-o familie cu o bogată activitate culturală şi ştiinţifică. absolventă a două facultăți, avea să descopere românia la 26 de ani, iar în Manualul de limba română de la universitatea Bucureşti avea să-l afle pe Eminescu. reîntoarcerea în India, în 1961, e prilej de debut în presa indiană, cu articolul rabindranath în românia şi de-acum înainte va publica articole bengali şi engleză despre cultura şi literatura română, din care face şi traduceri - poezie română contemporană, Sadoveanu, Zaharia Stancu, Marin Sorescu, I.l. Caragiale, Mihail Sebastian. În 1969 apare, în bengali, volumul Eminescu: Kavita (Poezii), prima traducere a lui Eminescu în asia. În 1971 se înscrie la doctorat – susținut în 1975 – cu o bursă din partea statului român, la Facultatea de limbă şi literatură română din cadrul universităţii Bucureşti, cu tema „Influența indiană asupra gândirii eminesciene”. Din 1971 şi până la moarte, în 1992, va trăi în românia, „ţara pe care a iubit-o poate mai mult decât mulţi dintre români şi a

Amita Bhose, sora mai mare a lui Eminescu
slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga, îndrumătoarea ştiințifică a tezei publicate sub titlul Eminescu şi India – „întâiul studiu amplu şi serios care cercetează, comparativ, creația marelui poet român aşezată în fața unuia dintre cele mai importante motive de apropiere şi afinitate electivă a ei – filosofia şi literatura Indiei”). Exegeta operei eminesciene stabileşte, ulterior, textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, tradusă de Eminescu şi rămasă în manuscris, însoţindu-l de aparatul critic respectiv, demonstrând că Eminescu este primul traducător român din limba sanscrită. având asupra noastră „ascendentul de a cunoaşte cultura indiană veche şi mai nouă într-o măsură care nu e posibilă cercetătorilor români” (George Munteanu), amita Bhose va dezvălui, în studii, articole noi valențe ale operei poetului pe care l-a aşezat în inima sa, alături de Tagore. Pentru traducerea lui Eminescu în bengali primeşte, în 1972, Premiul uniunii Scriitorilor, iar între anii 1972-1991 predă, folosind numai limba română, cursuri practice de sanscrită şi bengali şi cursuri teoretice de civilizaţie şi estetică indiană la universitatea Bucureşti. redactează cursuri, dicționare – instrumente de lucru pentru studenții săi - scrise de mână, tipografiile nedeținând caractere bengaleze la acea vreme. Pe lângă activitatea didactică, amita Bhose are o bogată activitate de traducător din bengali în română: Proverbe şi cugetări bengaleze, Povestea prinţului Sobur (basme bengaleze), Scrisori rupte (antologie de scrisori ale lui rabindranath Tagore, prima traducere în română a poetului direct din bengali); Dragostea încurcă, dragostea descurcă (piesă de teatru a lui Tagore, regizată şi interpretată de studenții domniei sale, în 1981) ş.a. a tradus totodată din sanscrită în română: natyasastra, tratat de artă dramatică (în colaborare cu Constantin Făgețan), Proverbe şi cugetări sanscrite, Căruța de lut (în manuscris), de Śudraka. În presa străină şi românească, de-a lungul vieţii, a publicat, în periodice, peste 56 de traduceri din literatura română în bengali şi din bengali în română, peste 90 de articole şi studii despre Eminescu, cultura română şi indiană, fiind primul filolog indian care cunoştea limba română şi creând o punte de legătură între cele două culturi. Cronologia detaliată a vieţii şi operei acestei personalităţi unice în cultura română este publicată pe site-ul www.amitabhose.net, iar cărțile domniei sale sunt publicate de editura Cununi de stele.

Ştiam de multă vreme că Marius Chivu o să lanseze o carte de poeme, dar nimic nu m-a pregătit pentru şocul lecturii. uitați tot ce ştiți despre criticul cu rubrică în Dilema Veche, despre prozatorul care şi-a făcut simțit talentul prin antologiile pe care nu de puține ori chiar el le-a întocmit şi faceți cunoştință cu poetul Marius Chivu, dar mai ales cu fiul unei mame. Încă de la primele versuri m-a captivat şi întristat povestea pe care o spune poetul. am găsit în carte sinceritatea emoțiilor, realitatea bolii, iubirea necondiționată față de o mamă care începe să îşi uite trecutul, căreia i se şterge memoria

14

15

arTĂ

Ciprian MăCEşARU
Jacek Malczewski, precursor al lui Salvador Dalí Pictorul polonez Jacek Malczewski este, din păcate, prea puțin cunoscut. Originalitatea sa nu reiese din picturile de un simbolism pur, ci din acelea care prevestesc suprarealismul lui Salvador Dalí. Imponderabilitatea imposibilă, acea fixare în aer a lucrurilor şi a ființelor pe care o cunoaştem din unele picturi semnate de Dalí (Dalí’s Dream of a Virgin, Crucifixion – Hypercubic Body, leda atomica…), e de găsit mai întâi la polonez, în lucrări precum Melancholia (1890-94), W tumanie (1893-94), Bledne kolo (1895-97), natchnienie malarza (1897). Ideea înfățişării unui stop cadru care creează iluzia anulării forței gravitaționale a fost abordată de Dalí şi în colaborarea cu fotograful lituanian Philippe Halsman, cea mai cunoscută fotografie reuşită de ei fiind Dalí atomicus. un alt lucru care îl trimite pe Dalí către artistul polonez este şi felul blasfemic în care sunt tratate subiectele religioase. Dacă Malczewski îi dă lui Iisus chipul său, „Divinul Dalí”, cum se autointitula spaniolul, o prezintă pe Gala ca pe o sfântă. Malczewski-Melancholia-1894

Mai multe detalii despre artistă şi despre realizările ei puteţi găsi pe site-ul: http://alexameade.com/ index.html

Pictura care invadează realitatea Foarte tânăra (n. 1986) alexa Meade este o artistă care trăieşte la Washington D.C. şi care a avut năstruşnica idee de a picta direct pe oameni şi pe obiecte, ajungând la un rezultat fascinant. Iluzia este, de cele mai multe ori, totală. ai senzaţia unui fel de inversare a procesului care duce la naşterea unei picturi. Dacă până acum oamenii reali (sau personaje precum oamenii reali) erau "trimişi" în pictură, de-acum pictura este "trimisă" pe oameni. Diferenţa majoră dintre cele două abordări este că în varianta clasică, pictura, oricât de hiperrealist a fost realizată, este moartă, pe când în noua variantă, lucrarea, beneficiind de suportul realităţii, al cărnii oamenilor vii şi/sau al suprafeţelor obiectelor adevărate, îşi permite luxul de a fi atât vie, cât şi falsă. Foarte interesantă şi orginală perspectiva pe care ne-o propune alexa Meade, trebuie să recunoaşteţi.

Salvador Dali-Still Life Fast Moving-1956

Malczewski-Vicious Circle-1897

16

17

SEMnal
Ioan Pintea Proximităţi şi mărturisiri Colecţia Jurnale şi Memorii Ed. Cartea românească, 2012 Jurnal de cititor/scriitor, Proximitati si marturisiri cultivă, cu dreaptă masură, ambele vocaţii ale autorului, atât pe cea sacerdotală, cât şi pe cea culturală. Proximităţi şi mărturisiri conţine însemnări, reflecţii, notaţii, culturale şi teologice, scrise de-a lungul anilor. Ioan Pintea nu doar consemnează, ci şi analizează întâlniri esenţiale pe care le-a avut cu personalităţi marcante din lumea teologică şi cea culturală. un loc aparte îl deţine, desigur, n. Steinhardt, care i-a fost părinte spiritual, luminându-i calea către sinele propriu. Multe pagini descriu experienţe de viaţă, alternând între literatură şi teologie. autori importanţi sunt readuşi în actualitate printr-o lectură proaspătă, adecvată timpului nostru. Temele şi personajele acestora sunt retrezite şi devin contemporane nouă. Julian Barnes Sentimentul unui sfârşit Trad. de radu Paraschivescu Editura nemira, 2012 romanul Sentimentul unui sfârsit a câştigat Premiul Man Booker în 2011. "O carte liniştită, unul dintre romanele cele mai reuşite pe care le-am citit vreodată" Juriul Premiului Man Booker "literatura lui Barnes este impresionantă grație abilității cu care scriitorul evocă haosul şi vulnerabilitatea din viața omului, dar rămâne calm şi lucid. Pare un stoic al epocii noastre" - The Times "În acest roman compact, care mocneşte încet, contează fiecare propoziție ticluită şiret, iar scenele finale te acaparează ca un thriller al memoriei şi al moralei, care detonează o apocalipsă personală" - The Independent Sylvia Plath Clopotul de sticlă Trad. şi note de alexandra Coliban Colecţia Top 10+ Ed. Polirom, 2012 un roman ce a reprezentat pentru tinerii anilor ’70 ceea ce era De veghe în lanul de secară pentru tinerii zbuciumaţilor ani ’50. „Clopotul de sticlă prezintă un eveniment crucial al maturităţii eroinei – încercarea de a se sinucide şi salvarea ei accidentală –, dezvăluind motivele acestei tentative de a se autoanihila: moartea tatălui ei.” (Ted Hughes) Dan C. Mihăilescu I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii Despre eul din scrisori Ed. Humanitas, 2012 „am debutat editorial la 29 de ani, cu o carte despre Eminescu. aproape sexagenar, m-am lăsat sedus de Caragiale. De ce? Fiindcă scrisorile lui din Berlin sunt cea mai suculentă, complicată, excitantă, pe scurt: cea mai ispititoare imagine a îmbătrânirii din literatura noastră. Cu infinit mai multe arabescuri şi capcane decât în cazul unor Ion Ghica, alecsandri, Delavrancea, Vlahuţă, Odobescu, Blaga... Şi mai tulburător drăcoasă decât la Ion D. Sârbu. După eseurile dedicate epistolarului eminescian şi celui cioranian, cutreierul hipnotic printre scrisorile unui Caragiale complexat de sărăcie şi umilire aristocrată, îndrăgostit nărăvaş, ahotnic de putere şi recunoaştere oficială, pliat ludico-parodic pe cele mai diverse aşteptări epistolare, cinic şi sentimental, mizantrop şi altruist, înnebunit de românia la 1907 ş.a.m.d. mi-a devenit oglindă, spectacol şi exemplu. Sălaşul utopic al unui paseist nevindecabil" - Dan C. Mihăilescu

aTElIEr

15 - 18 septembrie Portul Cultural Cetate

Workshop pentru traducători de literatură, ediţia a VI-a
invitat este jurnalistul, publicistul şi traducătorul Boris Buden. El va lucra împreună cu traducători români şi din alte ţări esteuropene la traducerea operei sale „Zone des Übergangs - Vom Ende des Postkommunismus“ (edition suhrkamp). În lucrarea sa, Buden este de părere că odată cu căderea regimului comunist, când au dispărut nu doar dictaturile, ci şi economia planificată, însăşi noţiunea de viitor a încetat să mai existe.

Workshop-ul internaţional pentru traduceri literare are ca scop promovarea traducerilor din beletristică şi literatura de specialitate contemporană din Germania, precum şi crearea unei reţele de traducători din Europa de Est. În acest an, autorul

În ce priveşte seminarul, motto-ul lui Buden este: „Traducerea este ceva imposibil. Deci să ne apucăm de lucru.” Organizat de Goethe-Institut în colaborare cu Fundaţia S. Fischer.

18

19

InTErVIu

Liviu Prunaru

"Stradivariusul are un sunet sclipitor, strălucitor, pe care eu îl asemui cu o lamă laser care trece prin tot."
lucrare pe care o voi dedica profesorului meu, alberto lysy. am încercat să unesc virtuozitatea cu melodia, romantismul şi melancolia. A.D. Acum 4 ani aţi primit vioara Stradivarius, cu care veţi cânta în turneul Duelul Viorilor, de la orchestra din Amsterdam. Are 318 ani. Cu cât trece timpul peste o vioară, cu atât, se spune, este mai bună. Credeţi că acest instrument mai are vreun secret pe care sa nu i-l fi descoperit încă? l.P. Până să am acest Stradivarius am avut un Guarneri timp de 16 ani. abia după vreo 10, 12 ani pot să spun că ajunsesem să-l cunosc. Între timp, cu Stradivariusul lucrurile stau altfel, pentru că experienţa îşi spune cuvântul: am ajuns să mă obişnuiesc mult mai repede cu instrumentele. E incomparabil. Diferenţa este că e mult mai lungă decât Guarneri. Este mult mai obositor să cânţi. am noroc că am degetele lungi. Dacă Guarneri avea un sunet închis, cald, Stradivariusul are un sunet sclipitor, strălucitor, pe care eu îl asemui cu o lamă laser care trece prin tot. Vioara mea se dezvoltă pe fiecare an ce trece. În aceşti 4 ani de când e cu mine am încercat să intru prin cele mai ascunse colţuri ale ei, asta înseamnă că după ce am stat şi am cântat pe ea vreo trei ani cu aceeaşi configuraţie, am încercat să explorez mai

mult. aşa că am comandat tot felul de seturi de corzi. Şi am tot experimentat corzi mai moi, mai dure, cu sunet mai puternic, cu un spectru mai larg, iar în acest moment am o cu totul altă configuraţie a corzilor pe vioară decât cum era ea la început. acum pot să spun că simt vioara. M-am împrietenit cu ea, m-a adoptat, dar mai am încă de explorat. A.D. De curând am ascultat un muzicolog care spunea că astăzi poţi aduce publicul în sălile de concerte în special datorită poveştii pe care o construieşti în jurul evenimentului. A fost povestea un avantaj şi în cazul Turneului Duelul Viorilor? l.P. Da, bineînţeles! Fără îndoială este cu atât mai interesant pentru public cu cât află că în spatele acestei întâlniri este o poveste. Dacă am fi pus simplu “recital pentru două viori” nu ar fi fost acelaşi impact şi nici acelaşi interes şi nici acelaşi public în sală. Eu vin acasă la Craiova în fiecare an să cânt. niciodată nu

Violonistul Liviu Prunaru este concert maestrul uneia dintre cele mai bune orchestre ale lumii, Royal Concertgebouw din Amsterdam, este profesor de vioară la Academia Menuhin din Elveţia, cântă pe o vioară Stradivarius construită în 1694, iar în luna septembrie va începe în România a doua ediţie a Turneului Duelul Viorilor, alături de violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail. Un nou duel. Aceleaşi arme (Stradivarius şi Guarneri). Aceiaşi duelişti (violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru). Acelaşi arbitru (pianistul Horia Mihail). Aceiaşi organizatori (Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo). Un nou decor muzical.

liviu Prunaru: unul, sper eu, care să placă mult publicului. nu ne-a fost foarte uşor să găsim piese. Pentru două viori se găsesc lucrări, dar pentru două viori şi pian, e mai complicat. aşa că anul acesta vor fi multe piese în premieră pe care eu şi colegii mei trebuie să le învăţăm. Vom cânta toţi trei o suită de Moskovski pe care nu a făcut-o niciunul dintre noi şi care e în premieră în românia. Vom mai cânta şi sonata de Prokofiev pentru două viori, o lucrare foarte solidă care va fi, zic eu, punctul culminant al serii şi vom începe cu sonata de Haendel. apoi fiecare dintre noi îşi va prezenta programul. Eu am ales să cânt câteva lucrări noi, pe care acum le învăţ, cu ajutoAdina Dragomir: Ce repertoriu rul cărora vreau să pun în evidenţă aţi ales pentru această a doua edi- calităţile viorii mele. una dintre ele ţie de turneu? va fi “Din ţara mea” de Smetana, o

am văzut un public atât de numeros si de interesat de concert ca în acest turneu. Înaintea fiecărui recital oamenii erau curioşi, ne întrebau ce înseamnă acest duel, cum se face, cum ne vom duela? Iar când auzeau povestea celor două instrumente, Stradivarius şi Guarneri deveneau şi mai entuziasmaţi. Iar eu mă bucur că aceste viori sunt în mâinile noastre şi le putem arăta publicului din românia. Bucuria mai mare este că sunt alături de Gabriel Cro-

itoru. Când eu eram în liceu, el era deja în Conservator şi m-a inspirat mereu. Iar acum, să cântăm pe acelaşi podium este pentru mine o mare onoare. A.D. Ce aşteptări aveţi de la acest turneu? l.P. Îmi doresc ca eu, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail să ducem concertele pe care le avem de susţinut în nouă oraşe din ţară pe cele mai înalte culmi. Tactica este ca oricât de rău ne-am simţi şi în oricât de proastă formă am fi, pentru public trebuie să sune tot extraordinar. Cu siguranţă la final ne va părea rău că s-a terminat, exact aşa a fost şi anul trecut.

foto: Constantin Barbu

20

21

FIlM

În perioada 19 - 21 septembrie, la cinematografică din acest an şi-ar Institutul Cultural român (aleea putea adapta titlul în “Zilele filmualexandru 38, Bucureşti) are loc lui în portugheză”. cea de-a cincea ediţie a Zilelor Filmului Portughez, eveniment organizat de Institutul Camões în parteneriat cu Institutul Cultural român şi, anul acesta, cu colaborarea ambasadei Braziliei la Bucureşti. Proiecţiile vor începe de la ora 18.00 şi, spre deosebire de ediţiile trecute, programul va cuprinde mai multe filme pe seară. Program: Sărbătorind de- miercuri, 19 septembrie opotrivă cinci 18.00 ani de colabo- Deschiderea celei de-a cincea ediţii rare între Insti- 18.20 tutul Cultural Guimarães, Capitală Culturală Euromân şi am- ropeană (Productie radio Televibasada Portuga- sao Portuguesa, Portugalia, 2012) liei / Institutul 19.15 Camões, acest Eroul, de Zézé Gamboa an este special şi (angola, Portugalia, Franța, 2005) prin participarea ambasadei Braziliei, invitată să îmbogăţească experienţa cinefilă de limbă portugheză oferită publicului român. Producţiile prezentate în această ediţie sunt recente, din anii 2000, înfăţişând prin abordarea documentară sau ficţională actualitatea unor ţări care împărtăşesc aceeaşi limbă – în acest caz Brazilia, angola, Portugalia. De aceea, iniţiativa

Zilele Filmului Portughez, ediţia a V-a Filme în limba portugheză de pe trei continente

joi, 20 septembrie 18.00 Joana Vasconcelos, Inimă independentă, de Joana Cunha Ferreira (Portugalia, 2008) 19.15 anul în care părinţii mei au plecat în concediu, de Cao Hamburger (Brazilia, 2006) vineri, 21 septembrie 18.30 Dacă aş fi în locul tău, de Daniel Filho (Brazilia, 2006) Filmele vor fi subtitrate în limba română. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Detalii: www.icr.ro/film_portughez_2012 www.embportugal.ro

22