Album istoric - Haiti

Haiti este o țară insulară din America Centrală, în Marea Caraibelor, situat pe treimea de vest a insulei Hispaniola (din grupul de insule Antilele Mari). Are graniță cu Republica Dominicană la est. Capitala se află în orașul Port-au-Prince. République d'Haïti - Repiblik d Ayiti

drapelul şi stema Imn: La Dessalinienne Suprafață: 27.750 km² Populație: 7.900.000 Limbi oficiale : franceză și creola haitiană Sistem politic : Republică prezidențială (Preşedinte actual: Michel Martelly) Independență: de Franța, declarată la 1 ianuarie 1804, recunoscută în 1825 de Franța, iar în 1863 de către SUA. Cuprins 1 Istorie 2 Economia haitiană 3 Cutremurul de la 12 ianuarie 2010 4 Limbi oficiale 5 Patrimoniu mondial UNESCO 6 Vezi și 7 Legături externe Istorie 5 dec. 1492: Cristofor Columb descoperă insula Hispaniola, care era locuită de triburi amerindiene. El întemeiază prima așezare spaniolă din America. [1] Hispaniola (în spaniolă La Española), în traducere românească, Spaniola, cu o suprafață de cca 74.700 km², este - după Cuba - cea de-a doua insulă ca mărime a arhipelagului Antilelor. Se află situată la est de insula Cuba și la vest de Porto Rico. Este una din rarele cazuri în care o insulă din regiunea Caraibelor este împărțită între două țări independente, Republica Dominicană, la est (două treimi din suprafața insulei) și Haiti, la vest (o treime din suprafața insulei). Cristofor Columb a sosit pe insula Hispaniola la 5 decembrie 1492, iar în cursul celei de-a doua călătorii a sa, în 1493, a fondat aici prima colonie spaniolă din Lumea Nouă. [3] La sosirea pe insulă, în 5 decembrie 1492, Cristofor Columb a fost mirat de asemănarea unor peisaje cu cele din Spania. De aceea, el a denumit insula La Española (Spaniola), denumire pe care a indicat-o pe prima hartă pe care a desenat-o. Această [4] denumire a fost apoi latinizată în Hispaniola. Insula a avut de-a lungul timpului diferite denumiri, pornind de la denumirile date de

1

populațiile precolumbiene, pe care le-a aflat și Cristofor Columb: Bohio, Quisqueya sau Kiskeya, (de unde numele imnului național [5] al Republicii Dominicane: Quisqueyanos valientes), sau Ayiti , (Țara muntoasă, în limba caraibilor) nume devenit denumirea țării din partea de vest a insulei: Haiti. Fiind în mâinile spaniolilor și ale francezilor, în mod alternativ, a fost denumită de asemenea Santo Domingo sau Saint Domingue, [6] prin extinderea numelui capitalei fondate în 1502, în sudul insulei, actuala capitală a statului Republica Dominicană. La sosirea lui Cristofor Columb insula era populată de amerindieni, din familia Arawaks, care i-au primit pe străini fără ostilitate, [7] ajutându-i să construiască fortul Navidad. Columb a plecat în ianuarie 1493, lăsând în insulă vreo treizeci de oameni de-ai săi. Colonizarea insulei nu a început decât câteva luni mai târziu, odată cu sosirea unei expediții de vreo 1 300 de oameni și numirea în postul de guvernator a lui Bartolomeo Columb, fratele lui Cristofor, care a fondat în 1496 orașul Nueva Isabela. Distrus de un ciclon, orașul a fost reconstruit de cealaltă parte a fluviului Ozama, sub numele de Santo Domingo, în 1781. Aici au fost construite prima catedrală, primul spital și prima universitate din America. În mai puțin de douăzeci și cinci de ani, populațiile de amerindieni au fost decimate de brutalitatea sclavajului, precum și de bolile [8] aduse de europenii cuceritori. Astfel, populația indigenă a fost rapid exterminată și supusă. De la circa 1,3 milioane, cât era în 1492, a ajuns la abia câteva zeci de mii, în 1510. Noul guvernator al insulei, Nicolás de Ovando, începând cu 1503, a adus sclavi negri din Africa, care erau mai rezistenți decât băștinașii amerindieni, pentru a-i înlocui pe aceștia din urmă. Comerțul cu slavi a fost autorizat, în anul 1517 de către Carol Quintul. Orașul din sudul insulei, Santo Domingo a devenit port de plecare a colonizării Lumii Noi. Coloniștii spanioli au adus un mare număr de cai, bovine și porcine, pe care i-au lăsat în libertate, neinteresându-se decât de aur. Dar pe la 1530, insula era deja aproape secătuită. Spaniolii și-au concentrat eforturile în partea orientală a insulei, unde mai găseau ceva aur și au abandonat partea de apus a Hispaniolei. Francezii au început să se intereseze de partea occidentală a insulei. Hispaniola a fost foarte curând poftită de către bandiții fran[9] cezi, care se stabiliseră, de la începutul secolului al XVII-lea, în mica insulă vecină din nord, a Broaștei Țestoase , de unde porneau atacurile de pradă asupra galioanelor spaniole, care se întorceau spre Spania, iar jumătatea occidentală a insulei devenea, [10] puțin câte puțin, începând cu sfârșitul secolului al XVI-lea, a corsarilor care îi aprovizionau cu carne și piei pe bandiții din insula Broaștei Țestoase. Primele culturi erau de tutun și de indigo. Acestea cereau mână de lucru pe suprafețe destul de mici. Mulți francezi, dorind să scape de mizeria de acasă, se angajau pe 3 ani, lucrând fără salariu, iar apoi se instalau pe noile pământuri. Comerțul cu sclavi negri s-a dezvoltat și s-a instituționalizat. 1503: Deoarece cei mai mulți băștinași fuseseră decimați de molime, proprietarii de plantații încep să aducă negri din Africa pentru a-i transforma în sclavi. 1697: Spania cedează treimea vestică a insulei (teritoriul haitian de azi) francezilor. În 1685, a regele Ludovic al XIV-lea a recunoscut oficial colonizarea insulei și a emis un edict cunoscut sub numele de Codul Negru, destinat reglementării regimului sclaviei, în care se specificau datoriile stăpânilor și datoriile sclavilor. Dispozițiile severe ale acestui cod, deși foarte severe față de sclavi, erau de multe ori amplificate. Obligațiile de evanghelizare erau neglijate de către coloni, cât și repausul duminical obligatoriu. Pedepselor capitale prevăzute în anumite cazuri, li se adăugau actele de violență și mutilările. Africanul era marcat cu fierul înroșit în foc, i se schimba numele și era nevoit să-și schimbe obiceiurile vestimentare și limba. Bertrand d'Ogeron a fost numit guvernator al acestei colonii, care purta denumirea de Saint Domingue. Harta insulei Hispaniola, la anul 1723 1749: Întemeierea capitalei Port-au-Prince. În anul 1697, Tratatul de la Ryswick a pus capăt războiului franco-spaniol și a recunoscut Franței dreptul de a se menține în partea occidentală a insulei, Spania păstrându-și partea orientală a ei. Colonia Saint-Domingue a devenit cea mai bogată din Antile. La sârșitul scolului al XVIII-lea, valoarea exporturilor sale depășea chiar pe cea a exporturilor Statelor Unite ale Americii. Această prosperitate se baza îndeosebi pe producția de zahăr și de cafea. În 1789, în ajunul Revoluției Franceze, în colonie lucrau 500.000 de sclavi negri, pentru 32.000 de albi și 28.000 de oameni de culoare liberi (mulatri și eliberați). În 1783 izbucneşte revouţia haitiană. Pierre-Dominique Toussaint Louverture, (n. 20 mai 1743, d. 7 aprilie 1803 la La Cluseet-Mijoux), este conducătorul revoluției din 1783 din Haiti, în urma căreia a devenit guvernator al Saint-Domingue (numele purtat în acea vreme de Haïti). El a organizat o armată bine disciplinată și, sub lozinca "Libertate pentru toți!", i-a izgonit pe colonizatorii spanioli. Toussaint s-a proclamat "Bonaparte al ținutului Saint-Dominigue". A fost arestat de Napoleon şi a murit în închisoarea Fort de Joux din La Cluse-et-Mijoux (comună din departamentul Doubs şi regiunea Franche-Comté) din estul Franţei (aici au mai fost întemniţaţi poetul francez Mirabeau şi Heinrich von Kleist, poet şi scriitor german). [11] În 1804, Jean-Jacques Dessalines a proclamat independența coloniei franceze, care a luat denumirea de Haiti. Era prima republică a negrilor din lume. În anul 1844, după peste 40 de ani de ocupație haitiană, partea orientală a insulei și-a proclamat independența, sub numele de Republica Dominicană, cu capitala la Santo Domingo. 1791: După Revoluția Franceză în Haiti a avut loc o revoltă încununată de succes a populației negre și mulatre împotriva elitei puțin numeroase reprezentată de albi (francezi și englezi). Haitienii au fost nevoiți să lupte pentru abolirea sclaviei împotriva trupelor britanice și spaniole, trimise să îi înfrângă. În 1804 a fost întemeiat regatul independent Haiti sub conducerea lui Jean-Jacques Dessalines, primul stat al negrilor de pe insulă. Jean-Jacques Dessalines (1758 - 1806) a fost un sclav negru din insula Hispaniola. A organizat lupta negrilor și mulatrilor contra puterii coloniale franceze. A alungat din insulă armata franceză napoleoniană, condusă de Rochambeau. S-a proclamat împărat al Haiti, sub numele de Jacques I (Iacob I), după ce ordonase un masacru al albilor. A pierit în cursul unei revolte.

2

În tulburările din insulă, devenind locotenent al lui Toussaint Louverture, Jean[1] Jacques Dessalines a organizat răzvrătirea armatei din Saint Domingue contra [2] ordinei napoleoniene, combătându-i pe generalul mulatru André Rigaud și pe [3] generalul francez Charles Leclerc . A reușit, în toamna anului 1803, să-i învingă pe francezi în bătălia de la Vertières. A alungat din insulă armata franceză napo[4] leoniană, condusă de Rochambeau , iar la 1 ianuarie 1804, Dessalines proclamă independența statului Haiti. Haiti devine astfel primul stat independent al negrilor. Jean-Jacques Dessalines își ia titlul de guvernator general pe viață al Haiti. Jean-Jacques Dessalines, pentru a nu fi devansat de rivalul său Bonaparte, s-a proclamat împărat al Haiti, sub numele de Jacques I (Iacob I), după ce ordonase un masacru al albilor, în 1804. În calitate de împărat a hotărât masacrarea fran[5] cezilor încă prezenți în Haiti și a urmat o politică de „caporalism agrar” , destinată menținerii profiturilor în industria zahărului prin forță, fără sclavajul propriu-zis. Guvernarea sa a degenerat curând într-o tiranie insuportabilă. Jean-Jacques

Închisoarea Fort de Joux - La Cluse-et-Mijoux, Franţa Dessalines a pierit în cursul unei revolte, la 17 octombrie 1806, la Pont-Rouge, în nordul orașului Port-au-Prince, asasinat de către colaboratorii săi Alexandre Pétion, Jean-Pierre Boyer, Yayou și André Rigaud. În acel moment, Henri Christophe se găsea în nord, altfel ar fi fost și el asasinat. Pentru cinstirea memoriei lui Jean-Jacques Dessalines, imnul național al statului Haiti are titlul La Dessalinienne. Un oraș și un arondisment din Haiti îi poartă numele: Dessalines. Numeroși autori haitieni i-au adus omagiul lui Dessalines, ca de exemplu Jean Métellus, L'Année Dessalines (Editions Gallimard, Paris, 1986). În 1806 a survenit diviziunea între statul negrilor din nordul insulei și republica mulatrilor din sud. De pe urma conflictului dintre negri și mulatri a profitat generalul Henri Christophe, care s-a încoronat în 1811 drept rege al statului sub numele de Henri I. După revolta din 1844, în tot estul insulei a fost proclamată Republica Dominicană. În această perioadă Haiti are parte de conducători foarte autoritari. 1915-1934: Haiti este sub ocupația SUA. Ocupația Statele Unite ale Americii din Haiti (1915-1934) Într-o expresie de Corolar Roosevelt al Doctrinei Monroe, Statele Unite ale Americii au ocupat insula în 1915 și US Marines au fost staționate în țară până în 1934. Potrivit doctrinei Monroe, tratatele din 1915 și 1917 au dat SUA și departamentelor Marinei controlul efectiv asupra rolurilor guvernamentale cheie, SUA şi-a asumat responsabilitatea pentru menținerea păcii interne și înăbuşit rebeliuni mai multe mici, cum ar fi revolta "Cacos". Haiti a avut datorii uriașe, care au fost refinanțate de noi împrumuturi de la Banca Națională a orașului New York, și plătite de către oficiali guvernamentali americani care au luat controlul vamal și bugetul național. SUA a transformat Gardae într-o forță de poliție modernă și a construit locşuri avansate de sanatate publica, educatie, porturi și drumuri. Potrivit lui Paul Farmer, administrația SUA a demontat sistemul constituțional, reluând sclavia pentru construcții de drumuri, și a stabilit gărzile naționale care au fugit din țară, vinovate pentru violență și teroare după plecarea pușcașilor marini. Deasemenea, a făcut masive îmbunătățiri la infrastructura: 1700 km de drumuri; 189 poduri au fost construite; canale de irigații au fost reabilitate; spitale, școli și clădiri publice au fost construite, iar apa potabilă a fost adusă în principalele orașe. Sisalul a fost introdus în Haiti, și exporturie de zahăr și bumbac au devenit semnificative. Pușcașii marini americani supravegheau operațiunile unui guvern clientelar haitian, și a subliniat în stil american modernizarea infrastructurii și educației universale. Tradiționaliștii haitieni au fost extrem de rezistenţi la aceste schimbări, în timp ce elitele urbane au dorit mai mult control. Împreună au ajutat forța ocupației în 1934.Președintelui Herbert Hoover a trimis o comisie care a stabilit un plan de retragere, care a fost realizat sub conducerea președintelui Franklin D. Roosevelt. Primul pas a fost o cifră de afaceri treptată și sistematică a funcțiilor guvernamentale pentru guvernul haitian, în 1934, ea a preluat controlul Gărzii și pușcașii marini auplecat. Datoriile erau încă în circulație și consilierul general financiar american a manipulat bugetul pana in 1941. În 1915, Philippe Sudre Dartiguenave a fost ales președinte. El a fost urmat de Louis Borno în alegerile din 1922. Borno a lucrat îndeaproape cu americanii. Conștienți de faptul că mulți haitieni nu vorbesc franceza, el a fost primul președinte ce a autoriza utilizarea creolei, în sistemul de învățământ. Cultivarea fibrelor de Sisal, a fost introdusă în Haiti, și alăături de zahăr și bumbac au devenit exporturi semnificative. Recunoașterea tradiționalismului distinctiv al poporului haitian a avut un impact ascuțit pentru scriitorii negri în Statele Unite (precum și scriitori albi care explorau teme negre), inclusiv Eugene O'Neill, James Weldon Johnson, Langston Hughes, Zora Neale Hurston și Orson Welles. [46] Sfârșitul ocupației americane până la alegerea lui Duvalier (1934-1956) Forțele americane de ocupație aveau stabilite limite între Haiti și Republica Dominicană prin luarea de teren în litigiu de la acesta din urmă. Dupa ce a plecat din SUA în 1934, dictatorul Rafael Trujillo din Republica Dominicana - la un eveniment cunoscut sub

3

numele de Masacrul Pătrunjel - a ordonat armatei sale să-i omoare pe haitienii din partea Dominicană a frontierei. Într-un interval de "trei zile sindrofie de genocid. ", a ucis între 10.000 și 20.000 de haitieni. El a dezvoltat apoi o unică politică Dominicană de discriminare rasială,. Antihaitianismo (" anti-Haitianism "), care vizează locuitorii în cea mai mare parte negri ai țării vecine. Sténio Vincent a fost urmat în calitate de președinte în 1941 de Elie Lescot. În 1949, Lescot a încercat să schimbe Constituția pentru a permite realegerea lui, dar în 1950 aceasta a declanșat altă lovitură de stat. Generalul Paul Magloire a condus țara până în decembrie 1956, când a fost forțat să demisioneze de o grevă generală. După o perioadă de tulburare, o alegere a avut loc în septembrie 1957 , Dr. François Duvalier fiind ales președinte. 1957-1971: Guvernul lui François Duvalier („Papa Doc”) se caracterizează prin brutalitate și decizii după bunul plac. 1971-1986: Continuarea dictaturii sub Jean-Claude Duvalier („Baby Doc” / „Bébé Doc”), fiul lui François Duvalier. 16 decembrie 1990: primele alegeri prezidențiale libere din Haiti. Președinte al statului devine preotul Jean-Bertrand Aristide, sub controlul ONU. Septembrie 1991: puci militar. Aristide e nevoit să fugă în Venezuela, iar mai târziu în SUA. 1994: Aristide revine în funcția de președinte de stat. În 1995, o coaliție în frunte cu partidul lui Aristide „Lavalas” câștigă alegerile parlamentare. 1996: René Préval, care până atunci fusese prim-ministru, devine președinte. 2000: Aristide este reales președinte. Situație de război civil în tot Haiti. 2004: Aristide este din nou alungat. Pentru stabilizarea situației, ONU trimite în Haiti 7.000 soldați. Uraganul „Jeanne” provoacă 3.000 de morți. 2006: Préval devine din nou președinte ales. Alegerile sunt supravegheate de o misiune a Organizației Națiunilor Unite. 2008: Țara este lovită de 4 uragane, care distrug 2/3 din recolta acestei țări, și așa foarte sărace. 12 ianuarie 2010: un foarte puternic cutremur de pământ a lovit Haiti, ucigând peste 220.000 de oameni. Octombrie 2010: Din cauza aprovizionării precare cu apă potabilă izbucnește o epidemie de holeră. Încă din primele zile sunt numărați sute de morți. Vezi și articolul Listă de conducători ai Haitiului. Economia haitiană Introdusă de Cristofor Columb, care dorea să fie cultivată de către amerindieni, trestia de zahăr a asigurat, vreme îndelungată, bogăția colonilor din Hispaniola. Chiar și astăzi, trestia de zahăr reprezintă produsul cel mai important al exportului Republicii Dominicane, acoperind circa o treime din pământurile cultivate din această țară. Insula exportă cafea, cacao, zahăr, tutun, bumbac, manioc, vanilie, banane. La ora actuală (2012) Haiti este unul din cele mai sărace state ale lumii, cu un nivel de trai din cele mai scăzute. Cutremurul de la 12 ianuarie 2010 La 12 ianuarie 2010 Haiti a fost lovit de un cutremur grav, de 7,0 grade pe scara Richter. Epicentrul s-a aflat în imediata apropiere a capitalei statului Haiti, Port-au-Prince. Limbi oficiale Limba franceză și limba creolă haitiană sunt cele două limbi oficiale folosite în Haiti, cea din urmă (limba creolă haitiană) având un statut social inferior limbii franceze. Patrimoniu mondial UNESCO Parcul istoric cu citadelă, castelul Sans Souci și ruinele de la Ramiers au fost înscrise în anul 1982 pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Vezi și Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO

Citadela Laferrière

4

5

6

7

8

Sans Souci Palace

9

10

Ruinele de la Ramiers

11

12

Hispaniola Republica Dominicană Jean-Jacques Dessalines Henri Christophe La Dessalinienne Vaudou Limba creolă haitiană Creola haitiană, numită în creolă kreyòl (lang kreyòl ayisyen), iar în franceză le créole haïtien (sau le créole, ori l'haïtien) este o limbă creolă vorbită de 8,5 milioane de persoane în Haiti și de încă vreo 1,5 milioane de persoane în alte țări. [1] Creola haitiană este fondată pe limba franceză, cu influențe wolof , fon, éwé. Totuși, influența acestor limbi africane nu a fost prea mare, asupra dezvoltării limbii kreyòl. [2] Mulțumită eforturilor susținute de Félix Morisseau-Leroy , din 1961 limba creolă haitiană a fost recunoscută ca limbă oficială a statului Haiti, alături de limba franceză. Până atunci, limba franceză era unica limbă oficială a statului Haiti. Acest statut de limbă oficială a fost confirmat de către Constituția haitiană din 1987. Însă, utilizarea sa literară este anecdotică, dar în creștere. Mulți [3] locutori sunt bilingvi și vorbesc atât creola cât și franceza, dar creola haitiană are un statut social inferior francezei. Creola haitiană este folosită în mass-media, ca de exemplu în ziare, la televiziune și la radio. Fotografii din Haiti

Port-au-Prince din aer

13

urmările cutremurului

14

15

Palatul Prezideţial (jos după cutremur)

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

32

33

Reportaje Polițist român în ghetourile din Haiti, 23 Noiembrie 2008, Dana Balan, Evenimentul zilei Polițiști români în iadul haitian, 10 Martie 2010, Cristian Botez, Evenimentul zilei Haiti, reportaj din epicentrul apocalipsei, 24 februarie 2010, Cristian Botez, Evenimentul zilei Subiecte Haiti — Haitieni — Limbile franceză, creolă haitiană și spaniolă Apărare • Așezări • Capitala • Climă • Conducători • Cultură • Demografie • • Economie • Educație • Faună • Floră • Geografie • Hidrografie • Istorie • Orașe • Politică • • Sănătate • Sport • Steag • Stemă • Subdiviziuni • Turism • • Cioturi • • Formate • • Imagini • • Portal •• Caraibe Membrii Uniunii Latine după limbă Țări independente sau recunoscute parțial și regiuni nesuverane în America de Nord

Conducători ai statului Haiti
Toussaint L'Ouverture, cu numele complet Pierre-Dominique Toussaint Louverture, este conducătorul revoluției din 1783 din Haiti, în urma căreia a devenit guvernator al Saint-Domingue (numele purtat în acea vreme de Haïti). Jean-Jacques Dessalines, locotenent al lui Toussaint Louverture, a organizat răzvrătirea armatei din Saint Domingue contra ordinei napoleoniene, combătându-i pe generalul mulatru André Rigaud și pe generalul francez Charles Leclerc. La 1 ianuarie 1804, proclamă independența statului Haiti, față de Franța. Haiti devine astfel primul stat independent al negrilor. Jean-Jacques Dessalines își ia titlul de guvernator general pe viață al Haiti, iar apoi titlul de împărat al Haiti (1804 - 1806), sub numele de Jacques I. La Dessalinienne, imnul național al statului Haiti îi poartă numele. Henri Christophe a fost ofițer și apoi general al armatei haitiene. A fost președinte al statului Haiti, din 17 februarie 1807. În anul 1811, Henri a creat, în regiunea nordică a insulei Hispaniola, regatul Haiti, autoproclamându-se, la 26 martie 1811, rege al Haiti sub numele de Henri I. Devenit nepopular, atacat fiind de insurgenți, s-a sinucis, la 8 octombrie 1820. François Duvalier (1907 - 1971) - Președinte și dictator (1957 - 1971), supranumit Papa Doc.

34

Jean-Claude Duvalier, zis Baby Doc sau Bébé Doc, fiul lui François Duvalier, zis Papa Doc, a fost președintedictator al Haiti între 1971 și 1986. Preluând funcția de șef al statului Haiti la moartea tatălui său, devenea cel mai tânăr șef de stat din lume, la vârsta de 19 ani. Henri Namphy, de la 6 februarie 1986 la 20 martie 1986, președinte al Consiliului Național al Guvernării Henri Namphy, de la 21 martie 1986 la 7 februarie 1988, președinte al Consiliului Național al Guvernării Leslie Manigat, de la 7 februarie 1988 la 20 iunie 1988, președinte al Consiliului Național al Guvernării [1] (Rassemblement des Démocrates-Nationaux Progressistes ) Henri Namphy, 20 iunie 1988 - 17 septembrie 1988, președinte al Consiliului Național al Guvernării (a doua oară); Jean-Bertrand Aristide (7 februarie 1991 la 7 februarie 1996: (în exil de la 30 septembrie 1991 la 15 octombrie [2] 1994) (prima oară) (Front National pour le Changement et la Démocratie ), ales apoi răsturnat de o juntă militară. o Raoul Cédras 1 octombrie 1991 la 8 octombrie 1991 (conducător al juntei militare, în rebeliune); o Joseph Nérette, de la 8 octombrie 1991 la 19 iunie 1992 (președinte provizoriu, în rebeliune); o Marc Bazin, de la 19 iunie 1992 la 15 iunie 1993 (președinte provizoriu, în rebeliune) (Mouvement pour [3] l'Instauration de la Démocratie en Haïti ); numit prim-ministru de către armată, apoi demisionează; o Émile Jonassaint, la la 12 mai 1993 la 12 octombrie 1994, președinte provizoriu, în rebeliune o Jean-Bertrand Aristide (15 octombrie 1994 la 7 februarie 1996), în exil, dar recunoscut în Haiti; René Préval (n. 17 ianuarie 1943), președinte al statului Haiti de la 7 februarie 1996 la 7 februarie 2001. Jean-Bertrand Aristide, președinte între 7 februarie 2001 și 29 februarie 2004. Boniface Alexandre, președinte provizoriu între 29 februarie 2004 și 14 mai 2006. René Préval președinte de la 14 mai 2006 până la 14 mai 2011. Michel Joseph Martelly (n. 12 februarie 1961 în Port-au-Prince, Haiti) este al 56-lea președinte al statului insular Haiti, ales în 2011. Instalarea sa are loc la 14 mai 2011. (Repons Peyizan) Harta Republicii Haiti

http://en.wikipedia.org/wiki/Haiti

35

Population of Saint Domingue, 1789 Slaves Whites Free blacks 500,000 30,000 28,000

Revoluţia haitiană pe scurt: 1697 Spania cedeaza treimea de vest a insulei Hispaniola Franței (numită - Saint Domingue) 1784-5 reforme la Codul Negru instituind unele drepturi de bază pentru sclavi 1789 aproape două treimi din investițiile străine din Franța, pe baza Saint-Domingue, care a exportat zahăr, cafea, cacao, si indigo coloniștii albi din Haiti încep agitarea pentru reprezentarea în Adunarea metropolitanăe, spre deosebire de regaliști

36

1790 Mart. - cetățenia acordată tuturor persoanelor care dețin proprietate cel puțin 25 de ani (în Haiti, negrii cu proprietăţi gratuite nu consideraţi eligibili); negrii liberi conduşi de Vincent Oge și Jean-Baptiste Chavannes, se angajeze în rebeliune armată și sunt înfrânți de Forțele coloniale 1791 Mai - Adunarea Generală (Paris) acordă cetățenia la negrii liberi, născuți din părinți liberi Aug - revolta sclavilor izbucnește în provincia de nord la sfârșitul lunii august (centrată pe Cap Francois (Cap Haitien)); peste 1000 de albi ucişi; negrii liberi îşi unesc forțele cu plantatorii pentru a suprima rebeliunea 21 septembrie - Adunarea Colonialăă recunoaște decretul Parisului, că cetățenia poate fi acordată şi negrilor liberi 23 septembrie - Adunarea Generală (Paris) revocă decretul din mai și numeşte trei comisari pentru a merge la Saint Domingue pentru a restabili ordinea Dec - comisarii ajung (cu doar 6000 de trupe) și află că albii au încercat să revoce drepturile negrilor liberi (care a dus la o ruptură în alianță între albi și negrii liberi) 1792 Apr - Adunarea Generală în cele din urmă dă negrilor liberi cetățenia deplină și pregătește un al doilea comisariat, condus de Felicite Leger Sonthonax, pentru a pune în aplicare decretul din aprilie Franța în război cu Austria și Prusia 18 septembrie - Leger Sonthonax și Etienne Polverel ajung ca şi comisari civili, în alianță cu negrii liberi nimicec revolta albilor radicali și continuă înăbuşira rebeliunii sclavilor din ianuarie 1793 1793 Ian - executarea lui Ludovic al XVI-lea, unele mașini de plantat sprijine republica, alții devin regaliști și speră într-o restaurare a monarhiei Franța în război cu Prusia, Austria, Spania, Marea Britanie și, blocada britanică marină de pe liniile de alimentare alee lui Sonthonax și se pregătesc să invadeze Saint Domingue din Jamaica comandanții negri, inclusiv Jean-Francois, Biassou Jorge, și Louverture Touissant, se alătură spaniolilor din Santo Domingo, care urmează să le furnizeze arme pentru a ataca francezii din Saint Domingue Aug - un rival regalist (general Galbaud) Sonthonax oferă emanciparea și cetățenie a armatei sclavilor (15.000 bărbați plus familiile lor), în afara Cap Francois în schimbul loialității lor față de republică, aceasta supără plantatoriir, negrii liberi, albii; Sonthonax, apoi decide să decreteze abolirea sclaviei în întreaga Saint-Domingue Sept - În teritoriul britanic Jeremie, plantatorii albi deja aliaţi cu Marea Britanie pentru a restabili ordinea, fac Saint Domingue o colonie britanică, și restabilec sclavia 1794 Feb - Adunarea Națională Franceză desființează sclavia britanică deținând cele mai multe orașe de pe coasta de vest a insulei, deși au probleme grave cu febra galbenă, lipsa de provizii, și moralul trupelor Mai - Louverture comută la partea franceză, folosește luptele de gherilă pentru a ataca ambii rivali generali negri (încă aliaţi cu Spaniolii și britanicii Iunie - britanici capturţi la Port-au-Prince 1795 iulie - după înfrângerea de către Franța a spaniolilor în Europa, la sfârșitul războiului spaniolii sunt obligaţi să cedeze Santo Domingo către francezi (deși acesta nu face parte oficial din colonie); Jean-Francois se retrage în Spania și Biassou este trimis în Florida o luptă internă pentru putere între Louverture (aliat cu francezii) și generalii rivali mulatri (Andre Rigaud și Villatte) 1796 Generalul Laveaux numește guvernator pe locotenentul Louverture; Louverture reuseste sa obtina ca Laveaux și Sonthonax să se întoarcă în Franța 1798 Louverture lansează o campanie împotriva britanicilor și, prin negocieri diplomatice, îi expulzează, până în octombrie 1799 Louverture și Rigaud se angajeze în război civil, Napoleon Bonaparte este un tânăr la putere în Franța 1801 Louverture cucerește Santo Domingo și eradichează sclavia, el se declară guvernatorul general al Hispaniolei, pe viață Saint Domingue este din punct de vedere tehnic încă o colonie, dar acționează ca un stat independent Napoleon trimite pe generalul Charles Leclerc cu 12.000 de soldați pentru a restabili vechiul regim; Henri Christophe (unul dintre cei mai importanţi generali împotriva lui Louverture, care duce un război de gherilă împotriva Francezilor, din interior 1802 Louverture și generalii săi se impace cu francezii, dar este ulterior încarcerat Jean-Jacques Dessalines și Henry Christophe conduc o armată neagră împotriva Franței 1803 Louverture moare într-o închisoare franceză forțele franceze din Haiti, sub Vicontele de Rochambeau, se predau 1804 întreaga insulă din Haiti a declarat independenta la 1 ianuarie Dessalines îşi arogă titlul de imparat Jacques I în octombrie 1806 Jacques I este ucis în timp ce pune jos un mulatru revoltat și Henry Christophe preia și se confruntă imediat cu Alexandre Sabes Petion (cu sediul în partea de sud-mulatru dominat), într-un război civil 1809, cu ajutorul britanic, regula spaniola este restabilită în partea de est a insulei (Santo Domingo) 1820 moartea lui Christophe; Jean-Pierre Boyer (liderul mulatru) preia funcția de președinte 1822 Boyer invadează și cucerește Santo Domingo 1825 Franța recunoaște independența Haiti 1833 Marea Britanie a recunoscut independența din Haiti 1844 o revoltă populară expulzează haitienii din Santo Domingo Nota: toate materialele sunt compilate de pe internet. mcgh.

37

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful