CURS nr.

1
1. INTRODUCERE
1.1. BETONUL SIMPLU, BETONUL ARMAT ŞI BETONUL PRECOMPRIMAT
Betonul - un material de construcţie artificial, obţinut din ciment, apă,
agregate şi uneori adaosuri, amestecate în anumite proporţii; după hidratare şi
hidroliză cimentul se întăreşte, înglobând agregatele.
- un material energointensiv,
- este eterogen şi anizotrop, cu deformaţii de natură elastică, vâscoasă
şi plastică; proprietăţile de deformare ale betonului se modifică în timp, pe măsura
întăririi pietrei de ciment.
R
c
/ R
t
= 10…20
Capacitatea de deformare a betonului este limitată, betonul fiind un material casant;
deformaţiile specifice la care se produce ruperea (deformaţiile ultime) au valori mici: la
compresiune
5 , 3 ... 2
bu
= ε
0
/
00
(mm/m), iar la întindere
15 , 0 ... 1 , 0
tu
= ε
0
/
00
(mm/m).
Betonul simplu - elementele de construcţii supuse la compresiune
Betonul armat - rezultă din dispunerea unor bare din otel, denumite armături, în
zonele întinse ale elementelor de rezistenţă.
- este un material de construcţie neomogen, obţinut prin
asocierea şi conlucrarea a două materiale cu proprietăţi fizico -
mecanice diferite cu o comportare unitară, satisfăcătoare în timp.
- elementele de beton armat pot prelua orice tip de solicitare:
încovoiere, întindere sau compresiune, torsiune etc.
Conlucrarea celor două mat. cu propr. de rezistenţă şi de deformare diferite este
posibilă datorită următoarelor aspecte:
- aderenţa, care ia naştere între beton şi armătură în timpul întăririi betonului, se
menţine în mod curent până la ruperea elementului, asigurând caracterul monolit al
elementelor din beton armat;
- coeficienţii de dilatare termică (oţel şi beton) au val. aprox. egale,
- nu există reacţii chimice între beton şi armătură;
- în armătură şi în fibrele alăturate de beton - până la fisurarea betonului :
.
t a
ε = ε

- la fisurare betonului întins:
c
2
a a a
curgere de ita lim din % 10 ... 8 mm / N 21 210000 ) 1000 / 1 , 0 ( E σ ≅ = = ε = σ
Pentru ca oţelul să fie folosit eficient, eforturile unitare de întindere produse de
încărcările de exploatare trebuie să fie suficient de mari, aproximativ
. ) 7 , 0 5 , 0 (
c
σ −
Evident,
valoarea corespunzătoare a deformaţiei specifice a betonului depăşeşte
.
tu
ε
Betonul armat eficient lucrează cu zona întinsă fisurată sub efectul încărcărilor de
exploatare (limitarea deschiderii fisurilor). Secţiunea activă: betonul comprimat şi armătura
de rezistenţă întinsă (fig.1.1b), betonul întins dintre fisuri fiind neglijat în mod curent.
1
Caracterul ruperii elementelor din beton armat este influenţat de coeficientul de
armare şi de modul de solicitare. În general, dacă armătura întinsă ajunge la curgere, ruperea
se produce lent, cu deformaţii semnificative, fiind o rupere ductilă.
Fig. 1.1 Comportarea elementelor încovoiate din beton simplu,
beton armat şi beton precomprimat
Tabelul 1.1
Proprietăţile betonului, ale oţelului şi ale betonului armat
Proprietate
Material
Beton Oţel Beton armat
Rezistenţa la:
- compresiune
• bună • bună; instabilitatea
elementelor zvelte
• bună
- întindere
• slabă • foarte bună • bună
- tăiere
• satisfăcătoare • bună • bună
- foc
• bună • slabă – scădere
rapidă a rezistenţei
• bună
Durabilitatea bună pericol de oxidare bună
Raportul dintre
densitate şi
rezistenţa la
2400/250≈ 10
greutate proprie mare,
secţiune transversală
7850/3000≈ 2,6
greutate proprie
redusă, secţiune
≈ 10 – greutate
proprie mare,
secţiune relativ
2
compresiune
[kg/m
3
:daN/cm
2
]
mare, deschideri
foarte mici
transversală mică,
deschideri mari
mare, deschideri
mici şi mijlocii
Betonul precomprimat - o variantă superioară a betonului armat. (secţiunea activă /
secţiunea totală - mare, zona întinsă nefisurată).
Acest lucru este posibil prin introducerea unei stări de tensiune în beton, înainte de
aplicarea sarcinilor exterioare, de sens contrar cu starea de tensiune provocată de acestea,
de obicei cu ajutorul unor armături pretensionate de mare rezistenţă; aceste armături
transmit eforturile iniţiale la beton prin intermediul aderenţei sau prin ancoraje speciale.
Alegerea traseului şi a poziţiei în secţiune a armăturii pretensionate se face în funcţie
de starea de eforturi dată de încărcări, astfel încât prin suprapunerea celor două efecte,
secţiunea de beton să fie comprimată în întregime (elemente din beton cu precomprimare
totală, fig.1.1c). Deoarece rigiditatea elementului creşte, deschiderea poate fi mult mărită.
Ruperea elementelor din beton precomprimat se produce casant, cu deformaţii mici,
în principal din cauza armăturilor pretensionate, solicitate puternic şi realizate din oţel dur,
fără palier de curgere.
Elemente mixte :
- elemente din beton armat cu armătură rigidă, cu profile metalice înglobate
(fig.1.2); (stabilitate mare la degradare ciclică, cutremure succesive + clădiri multietajate)
- elemente compuse oţel-beton sau beton precomprimat-beton armat, la care
legăt. este asigurată de conectori (fig.1.3a,b), (suprastructuria podurilor).

Fig. 1.2 Elemente din beton cu armătură rigidă
Fig. 1.3 Elemente compuse
3
1.2. ASPECTE LEGATE DE UTILIZAREA BETONULUI
Criterii privind utilizarea betonului Tabelul 1.2
Avantaje Neajunsuri
• durabilitatea este corespunzătoare în aer şi în
apă, în lipsa agenţilor agresivi; nu necesită
lucrări speciale de întreţinere;
• rezistenţa la foc este mare: poate rezista circa
3…4 ore la temperaturi ridicate, protejând
armătura inglobată (oţelul neprotejat îşi pierde
rezistenţa la temperatura de 600
0
C);
• se pot realiza elemente cu cele mai diverse
forme arhitecturale, deoarece betonul proaspăt
ia cu uşurinţă forma cofrajului;
• preţul de cost este relativ scăzut, comparativ
cu alte materiale;
• comportarea sub acţiuni exterioare este bună,
fie datorită monolitismului, fie prin realizarea
corespunzătoare a îmbinărilor la structurile
prefabricate;
• precomprimarea, sau formele structurale
adecvate (de exemplu, pânze subţiri) permit
realizarea unor deschideri mari.
• se poate produce coroziunea în medii agresive
ca ape dulci, ape sulfatice, apă de mare, fum
industrial etc;
• este permeabil datorită structurii sale poroase;
apa poate transporta agenţi agresivi, sau poate
cauza cicluri de îngheţ-dezgheţ în masa
betonului;
• conductivitatea termică şi fonică este ridicată;
• necesită cofraje şi eşafodaje;
• transformările ulterioare sau eventualele
consolidări sunt greu de făcut şi pot avea uneori
rezultate incerte;
• demolarea este costisitoare, materialele
rezultate din demolare nu se pot reutiliza;
• fabricarea cimentului este poluantă;
• rezistenţa redusă la întindere provoacă
fisurarea zonei întinse şi armătura se poate
coroda în anumite condiţii;
• greutatea proprie este mare (în cazul betonului
armat) şi nu permite realizarea unor structuri
zvelte, cu deschideri mari.
Fig. 1.4 Biblioteca Naţională a Franţei
Fig. 1.5 Palatul Centrului Naţional al
Industriilor şi Tehnicii
Fig. 1.6 Turnul CN din Toronto
Fig. 1.7 Templul Baha’I din Belhi
4
5
2. BETONUL
2.1. STRUCTURA BETONULUI
Betonul este un conglomerat cu structura eterogenă.
În proporţii de volum: - 60... 80% agregate naturale sau artificiale,
- 10... 15% ciment,
- 15... 20% apă,
- 2... 3% aer.
În procesul de durată al întăririi, structura suferă modificări, influenţate de:
- factorii de mediu (umidit. relativă, temp., contact cu substanţe agresive)
- modul de întreţinere şi exploatare al constr.
Betonul poate fi considerat un material bifazic, compus din agregatele înglobate în
mediul liant al pietrei de ciment (matricea sistemului).

Fig. 2.1 Secţiune şlefuită de beton
Agregatele sunt materiale în general inerte chimic, provenind din roci naturale de
carieră sau balastieră, sau obţinute pe cale artificială (granulit, zgură expandată). Ele pot fi
caracterizate prin granulozitate, prin raportul PIN (pietriş/nisip).
Determină densitatea aparentă (D.A.).
Betoanele uzuale sunt:
- betonul obişnuit sau greu, (agregate naturale grele), D.A. 2300...2500 kg/m
3

- betonul uşor (agregate uşoare naturale sau artificiale), D.A. 1500...2000
kg/m
3
.
Piatra de ciment este un pseudosolid, conţine fază solidă, vâscoasă, lichidă şi
gazoasă. Ea este formată din:
• produsele hidratării şi hidrolizei - formaţiuni cristaline şi geluri;
• nucleele nehidratate de ciment;
• apa legată chimic sau fizic şi apa liberă;
• porii capilari şi porii interstiţiali (porii de gel).
Raportul dintre volumul fazei cristaline şi volumul gelurilor, respectiv dintre
cimentul hidratat şi cel nehidratat, depinde de un complex de factori, cum ar fi:
- tipul cimentului (portland cu sau fără adausuri, hidrotehnic, cim. rezist. la sulfaţi),
- dozajul de ciment şi fineţea de măcinare, evoluţia în timp a procesului de întărire,
1
- factori legaţi de prepararea şi punerea în operă a betonului (aditivii utilizaţi,
mijloacele de compactare, temperatura şi umiditatea mediului).
Suprafaţa totală a fazei solide creşte foarte mult în cursul hidratării.
Apa - legată chimic
- legată fizic
- liberă
Apa legată chimic din piatra de ciment, nu se pierde în cond. normale de temp.
Apa legată fizic, cu un grad de mobilitate redus, se află în porii interstiţiali (formaţi
între cristalitele gelurilor), sub forma unor pelicule având dimensiunile a câtorva molecule
de apă. Variaţia grosimii acestor pelicule de apă adsorbită pe suprafaţa gelurilor poate cauza
forţe de atracţie sau de respingere între particulele pietrei de ciment.
Apa de consistenţă normală, necesară hidratării complete a cimentului, corespunde
unui raport apă/ciment de circa 0,25...0,30; din considerentul asigurării unei bune
lucrabilităţi, cantitatea de apă introdusă la prepararea betonului este mai mare decât cea
necesară pentru hidratarea cimentului, utilizându-se în mod curent rapoarte A/C > 0,4.
Apa liberă, surplusul de apă, se poate pierde prin evaporare, sau poate fi antrenată
către nucleele nehidratate de ciment. Se formează astfel reţele de pori de dimensiuni
capilare, care comunică între ele, respectiv cu exteriorul. Dacă umiditatea mediului se
schimbă, cantitatea de apă care udă pereţii porilor se modifică pentru restabilirea
echilibrului. Asupra pereţilor porilor se exercită astfel presiuni normale de compresiune de
mărime variabilă.
Aerul se localizează în:
- porii capilari
- porii interstiţiali ai gelului
- goluri de diferite dimensiuni, formate: - la prepararea betonului
- în timpul turnării şi întăririii.
Cauzele sunt:
 separarea apei suplimentare din pasta de ciment,
 antrenarea aerului în timpul amestecării,
 sedimentarea granulelor după turnare sau
 starea internă de tensiune dintre componenţii având proprietăţi
diferite.
Aerul antrenat la amestecarea betonului proaspăt formează pori care nu comunică
între ei şi au dimensiuni mai mari decât ale porilor capilari, neinfluenţând direct
proprietăţile de deformare ale betonului.
O mare parte a golurilor se formează în timpul turnării şi compactării betonului, prin
sedimentarea (tasarea) granulelor mai grele sub agregatele mari; apa liberă în exces se adună
deasupra, eliberând sub formă de bule aerul de amestecare.
Această structură explică anumite proprietăţi ale betonului:
- rezistenţa betonului
- aderenţa dintre beton şi armătură depinde, printre altele, de direcţia
solicitării faţă de direcţia de turnare a betonului.
În urma unei tehnologii necorespunzătoare de punere în operă, se pot forma şi goluri
de dimensiuni mai mari, de ordinul centimetrilor (caverne).
2
În masa betonului se formează şi microfisuri, ca urmare a stării interne de tensiune,
creată de reţeaua de agregate care se opune contracţiei pietrei de ciment.
Aceste microfisuri pot să apară:
- la suprafaţa de contact agregat - piatră de ciment (microfisurile de aderenţă),
- în interiorul pietrei de ciment
- în interiorul agregatului.
Microfisurile iniţiale constituie motivul de bază al degradării structurii betonului sub
efectul încărcărilor, dezvoltarea lor ducând la ruperea betonului.
Legatura existentă între porii acestei structuri permeabile, face posibilă circulaţia
apei în masa betonului, oricare ar fi vârsta acestuia.
Proporţia dintre componentele pietrei de ciment se modifică în timp, datorită:
- continuării procesului de hidratare şi hidroliză,
- reducerii cantităţii de apă,
- creşterii volumului de goluri (fig. 2.2).
Fig. 2.2 Modificarea volumului fazelor din piatra de ciment
Proprietăţile betonului întărit depind atât de componenţii lui, cât şi de caracteristicile
prezentate de interfaţa agregat - piatră de ciment, adică de:
• forţele de legătură (aderenţă) dintre agregate şi piatra de ciment;
• prezenţa porilor, a unor microfisuri iniţiale de contracţie sau a golurilor de
sedimentare de sub agregate, care constituie discontinuităţi în masa betonului (defecte de
structură).
Proprietăţile însumate ale componenţilor inerţi (agregate şi nuclee nehidratate de
ciment) şi activi (produse de hidratare) determină:
- densitatea aparentă,
- porozitatea,
- coeficientul de dilatare termică.
Caracteristicile prezentate de interfaţa componenţilor inerţi şi activi determină:
- valorile rezistenţelor la diferite solicitări,
- valorile modurilor de deformaţie,
- valoarea deformaţiei de curgere lentă etc.
2.2. REZISTENŢELE BETONULUI
3
Analiza comportării sub efectul acţiunilor se poate aborda la diferite nivele:
• nivelul structurii în ansamblu;
• nivelul elementelor de rezistenţă care compun structura;
• nivelul materialelor componente ale elementelor de rezistenţă .
Al treilea nivel este baza pe care se clădeşte studiul la nivelele superioare şi se referă
în principal la proprietăţile fizico-mecanice ale materialelor. în cazul de faţă ale betonului.
Acest nivel se poate subdivide în:
 nivelul macroscopic sau ingineresc – bet. e consid. un corp omogen şi continuu;
 nivelul structural – bet. este tratat ca un sist. bifazic, format din agregate şi
piatră de ciment, legate prin aderenţă; nemaifiind valab. ipoteza omogenităţii;
 nivelul atomilor - nu mai este valabilă nici ipoteza continuităţii.
Calculul clasic al elementelor structurale se referă de obicei la nivelul ingineresc.
Comportarea betonului se modelează la nivel structural, de exemplu, cu metoda
elementelor finite. Modelarea se poate face atât în ipoteza ideală a răspunsului elastic, cât şi
în ipoteza comportării inelastice.
2.2.1. Ruperea betonului
Ruperea betonului, material cu o structură eterogenă, este influenţată de:
- rezistenţele materialelor componente,
- cât şi de legătura existentă între ele.
- este cauzată de distrugerea legăturilor dintre componentele betonului.
Explicarea fenomenelor care însoţesc ruperea betonului se bazează pe concluziile
cercetărilor experimentale, efectuate pe probe din beton supuse la diferite solicitări.
Solicitările influenţează rezistenţele betonului prin următoarele caracteristici:
• starea de eforturi creată: solicitare mono-, bi- sau triaxială;
• modul de aplicare al acţiunilor:
-acţiuni statice, cu intensit. const. în timp, monoton crescăt. sau cu variaţii lente în timp;
-acţiuni dinamice, cu intensit. variab., în timp scurt, alternând ciclic între o valoare maximă
şi una minimă într-o perioadă îndelungată, sau aplicate sub formă de şocuri;
• durata de acţiune:
-solicitări de scurtă durată (timp de acţiune sub o oră);
-solicitări de lungă durată (acţionează mai mult de o oră).
2.2.1.1. Ruperea betonului la compresiune sub efectul încărcării de scurtă durată
Probele din beton (prismă, cilindru sau cub), sunt încercate la compresiune
monoaxială prin aplicarea unei forţe statice crescătoare de scurtă durată.
Ruperea betonului la compresiune axială se produce prin decoeziune, când se atinge
def. specifică max. de întindere perpendicular pe direcţia acţiunii. Ruperea are un caracter
treptat: - începând cu dezvoltarea microfisurilor de aderenţă,
- continuând cu propagarea şi apoi generalizarea lor în masa betonului (apar
fisuri orientate paralel cu direcţia de acţiune a forţei)
- şi în final se produce decoeziunea laterală a betonului.
Pe parcursul încărcării probei, se măs. - deformaţiile longit. de compresiune b
ε

4
- def. transv. de întindere t
ε
, ceea ce permite
urmărirea variaţiei volumului şi a coeficientului def. transversale
ν
(coeficientul lui
Poisson), dat de relaţia: b t
/ ε ε − = ν
(2.1)
Corelaţia
ε − σ
pentru prisma comprimată axial este prezentată în figura 2.4.
În continuare se prezintă analiza structurală a ruperii unei probe prismatice (fig.
2.3a). Dacă se consideră volumul probei înainte de încărcare V
init
= ha
2
, pentru o etapă
oarecare, în urma deformaţiilor suferite şi ţinând seama de expresia coeficientului lui
Poisson, volumul este:
2
t t b
ha ) 1 ( ) 1 ( ) 1 ( V ε + ε + ε − =
(2.2)
V V ha )] 2 1 ( 1 [ ha ) 1 ( ) 1 ( ) 1 ( V
init
2
b
2
b b b
∆ − = ν − ε − = ε ν − ε ν − ε − =
(2.3)
Pe parcursul încărcării, b
ε
creşte de la 0 la circa 2 mm/m. Coeficientul lui Poisson, o
caracteristică a comportării elastice, are valorile 0,15...0,20 pentru betonul comprimat.
Dacă produsul
) 2 1 (
b
ν − ε
este pozitiv, volumul probei scade, iar dacă este negativ, volumul
creşte. După cum se observă, acest lucru se produce dacă 2
ν
>l,0, deci pentru valori ale
coeficientului lui Poisson ce depăşesc domeniul elastic.
Fig. 2.3 Ruperea la compresiune
În funcţie de tipul predominant de deformaţii şi de mărimea eforturilor unitare, se
disting trei etape.
• Faza de comportare elastică, pentru
. R 0
0 b
≤ σ <
Vol. prismei scade liniar, datorită
închiderii porilor şi a microfisurilor perpendiculare pe direcţia de acţiune a forţei (fig. 2.5,
zona 1), deci compactitatea probei creşte pe direcţie longit.. Deformaţiile specifice de
compresiune sunt în cea mai mare parte elastice. în această fază apar şi def. plastice,
deoarece pe măsura creşterii încărcării, microfis. de aderenţă existente, orientate după
direcţia forţei, încep să se propage treptat pe lângă agregate şi să se deschidă. Aceste def. au
însă valori neglijabile comparativ cu def. elastice. Coef. lui Poisson este ct.,
ν
= 0,15.. .0,2.
5
Fig. 2.4 Curba
ε − σ
a betonului supus
la compresiune
Fig. 2.5 Variaţia volumului prismei
comprimate
Val. efortului unitar normal de compres. până la care se poate admite comportarea
elastică a bet., deci fără modificări structurale, se numeşte rezistenţă la microfisurare R
o
.
Depinde de calitatea bet., fiind procentual mai mică pentru betoanele de calitate mai slabă:
R
0
= (0,3...0,15)R
pr
(2.4)
• Faza de comportare elastico-plastică, pentru r c b 0
R R ≤ σ <
.Volumul bet. Scade
(lent), deoarece tendinţa de îndesare a betonului pe direcţia de încărcare este mai pronunţată
decât tendinţa de afânare prin umflare laterală. (fig. 2.5, zona 2).
Microfis. de aderenţă se deschid şi se propagă în punţile de ciment dintre agregate,
datorită depăşirii rezistenţei la întindere a pietrei de ciment (fig.2.3b). Fisurile de mică
deschidere sunt izolate, nu străbat epruveta de la un capăt la altul şi sunt orientate paralel cu
direcţia de acţiune a încărcării. Microfisurarea bet. este începutul procesului de rupere,
deoarece def. ireversibile produse astfel, de tipul celor plastice, au valori semnificative. Def.
transv. în aceasta etapă cuprinde, pe lângă deformaţiile specifice de întindere ale betonului,
deschiderile microfisurilor intersectate pe direcţia de măsurare. în consecinţă, raportul
, /
b t
ε ε
determinat cu relaţia 2.1, creşte din ce în ce mai mult, depăşind valoarea reală a
coeficientului lui Poisson, corespunzătoare comportării elastice.
Volumul epruvetei atinge minimul pentru valoarea teoretică maximă 5 . 0 = ν .
Efortul unitar normal de compresiune corespunzător are valoarea r c b
R = σ
,
r c
R
este rezist.
critică a bet., depăşirea ei conduce la declanşarea rapidă a ruperii. Dacă efortul unitar
r c b
R < σ
, deşi s-au produs deformaţii ireversibile, în beton nu s-a atins un nivel critic al
degradărilor.
r p r c
R ) 95 , 0 ... 85 , 0 ( R =
(2.5)
• Faza finală de rupere, pentru r p b r c
R R ≤ σ <
. Volumul bet. creşte rapid (tendinţa
de afânare) (fig.2.5, zona 3). Microfis. şi fisurile de dimensiuni reduse, se unesc în fisuri
longit. care străbat toată prisma, fragmentând-o (fig.2.3c). în această fază, predomină def.
plastice şi în beton se atinge un nivel critic al degradărilor.
Val. max. a ef. unitar de compres., pt. care def. specifice longit. c b
ε
sunt de aprox.
2
0
/
00
, defineşte rezist. prismatică la compresiune sub încărcări statice de scurtă durată:
0 0
/
0
2 m a x , b
r p
R σ =
(2.6)
6
Deformarea epruvetei se produce în continuare, cu scăderea ef. unitar de compres.,
până la atingerea def. specifice max. de compres., bu
ε
(ramura descendentă b b
ε − σ
), când
are loc ruperea, cu aspect de zdrobire. De fapt, def. specifice de compres. măsurate după
depăşirea limitei R
pr
sunt pseudoplastice, cuprinzând şi deschiderile microfisurilor.
Analiza suprafeţelor de rupere arată că acestea trec prin piatra de ciment, pe lângă
agregate sau prin agregatele de calitate mai slabă.
Prisma încercată la compresiune prin şoc se rupe la valori de până la 1,8 R
pr
din
cauză că def. plastice nu au timp să se dezvolte. Dacă şocul produce eforturi egale cu
rezistenţa prismatică sub încărcarea de scurtă durată, epruveta nu se rupe şi permite
repetarea şocurilor în câteva cicluri, până ce procesul de degradare descris mai sus duce la
rupere, cu condiţia ca încărcarea să aibă o intensitate din ce în ce mai mică. Această situaţie
poate să apară în construcţiile din beton armat supuse la acţiuni reprezentate de un număr
relativ redus de cicluri aplicate impulsiv.
În cazul încărcărilor statice de lungă durată, procesul de rupere este influenţat de
apariţia fenomenului de oboseală statică, determinând scăderea rezistenţei de rupere până la
nivelul rezistenţei prismatice de durată. Rezistenţa prismatică de durată coincide practic cu
rezistenţa critică dată de relaţia (2.5): r p r c d , r p
R ) 95 , 0 ... 85 , 0 ( R R = =
.
Această scădere a rez. se poate explica prin faptul că încărcările de lungă durată
favorizează dezvoltarea degradărilor structurale ireversibile, datorate deformaţiilor plastice.
2.2.1.2. Ruperea betonului la întindere
În cazul solicitării unei prisme din bet. la întindere axială (fig. 2.6a), def. specifice de
întindere se dezvoltă pe direcţia de acţiune a încărcării, fiind mai evident caracterul de
rupere prin smulgere. Afânarea bet. apare chiar de la începutul încărcării prismei, prin
propagarea microfisurilor de aderenţă perpendiculare pe direcţia forţei de întindere, spre
deosebire de compresiune, unde la început volumul epruvetei scade.
Ruperea bet. la întindere este influenţată mai puternic de discontinuităţile existente în
masa betonului decât ruperea la compres. Microfisurile sau porii din masa pietrei de ciment
cauzează concentrări de eforturi la capetele lor (fig. 2.6b). Valoarea ef. unitare normale în
aceste zone este de 2... 3 ori mai mare decât valoarea medie în cazul unei distribuţii
uniforme pe secţiune. După depăşirea locală a rezist. la întindere, apar microfisuri lângă
goluri, care se deschid relativ rapid. Ruperea se produce:
- la valori reduse ale ef. unitar, rezist. la înt. e de 10...20 de ori< rezist. la compres.
- se produce printr-o singură fisură de separare a epruvetei, perpendiculară pe
direcţia întinderii şi formata în secţiunea cea mai slabă.
- supraf. de rupere trece prin piatra de ciment, prin agregatele mai slabe sau pe lângă
agregate, la interfaţa dintre granule şi piatra de ciment.
Curba
ε − σ
(figura 2. 7) pentru bet. întins axial are o ramură ascendentă, până la
atingerea rezistenţei la întindere R
t
, când def. specifică de întindere este de aproximativ
0,1
0
/
00
; ramura descendentă corespunde creşterii deformaţiilor, însoţită de scăderea rapidă a
efortului unitar de întindere. Până la atingerea valorii maxime a ef. unitar de înt., în element
se dezvoltă microfisuri în toată masa lui, dacă însă într-o secţiune este atinsă rezistenţa la
întindere, toate deformaţiile se concentrează în această zonă, iar restul microfisurilor nu se
mai dezvoltă sau chiar se închid.
7
Fig. 2.6 Ruperea betonului la întindere Fig. 2.7 Curba
ε − σ
a betonului
supus la întindere
O particularitate a comportării la întindere este deci localizarea deformaţiilor în zona
de rupere, în timp ce restul materialului se descarcă. Ramura ascendentă a diagramei
t t b
ε − σ
poate fi considerată liniară, deci descriind o comportare elastică, iar ramura
descendentă reprezintă de fapt o falsă deformaţie specifică, egală cu deschiderea fisurii în
zona de rupere.
2.2.1.3. Ruperea betonului la forfecare
Solicitarea de tăiere este foarte frecventă, însoţind de obicei încovoierea sau
compresiunea excentrică. În elementele din beton armat apare deci situaţia în care betonul
este supus la forfecare.
Pentru o grindă de beton încovoiată, înainte de fisurarea betonului întins, starea de
eforturi unitare pe înălţimea secţiunii transversale este cea corespunzătoare unui material
elastic (fig. 2.8a).
La nivelul axe neutre, unde 0 = σ şi max
τ = τ
, solicitarea este de tăiere pură (fig.2.8b).
Reprezentarea grafică a stării de tensiune pentru tăierea pură prin cercul lui Mohr este dată
în figura 2.8c. Ruperea la forfecare se produce teoretic dacă efortul unitar tangenţial maxim
2 1 max
σ = σ = τ
atinge valoarea rezistenţei de forfecare R
f
. Eforturile unitare principale 1
σ
şi
2
σ
tind spre valorile rezistenţei la întindere R
t
, respectiv de compresiune R
c
.
Mărimea rezistenţei la forfecare este situată între cele două valori de mai jos
R
t
< R
f
<< R
c
(2.7)
însă ruperea se va produce datorită atingerii unei valori a efortului unitar apropiată de
rezistenţa la întindere, prin fisurarea după diagonala (2), fără să fie obţinută rezistenţa la
forfecare (fig. 2.8c). Această comportare constituie motivul pentru care determinarea
practică a rezistenţei la forfecare este dificilă.
8
Fig. 2.8 Ruperea betonului la forfecare
Pe probe având forme speciale, care permit evitarea ruperii datorită eforturilor unitare
principale de întindere, s-au obţinut următoarele valori ale rezistenţei la forfecare:
R
f
= 2Rt = (0,2...0,25) R
c
(2.8)
Dacă asupra elementului acţionează şi o forţă axială, aceasta modifică orientarea şi
mărimea eforturilor unitare principale prezentată în figura 2.8; prezenţa unei forţe axiale de
compresiune scade valoarea efortului unitar principal de întindere şi măreşte efortul unitar
principal de compresiune. În consecinţă, rezistenţa la întindere este atinsă mai târziu, ceea
ce convenţional, în calculele practice, se echivalează printr-o valoare mărită a rezistenţei de
calcul la întindere. Această situaţie se întâlneşte în cazul elementelor structurale liniare de
beton armat comprimate excentric, la verificarea în secţiuni înclinate (pct. 7.2 şi 7.3).
Evident, dacă forţa axială este de întindere, rezistenţa la tăiere scade.
Pentru practica de proiectare, modul de rupere la forfecare determină dispunerea
armăturilor specifice, denumite transversale sau de tăiere, în afara celor dispuse pentru
preluarea întinderilor (sau compresiunilor) din secţiunile normale, denumite armături
longitudinale.
2.2.1.4. Ruperea betonului la torsiune
Pentru materiale casante de tipul betonului, ruperea la torsiune se produce sub
acţiunea eforturilor unitare principale de întindere, ca şi în cazul forfecării.
Torsiunea pură este rar întâlnită în elementele structurale, deoarece acţiunile care
produc moment de torsiune produc de regulă şi moment încovoietor, forţă tăietoare şi forţă
axială.
Starea de torsiune pură se poate pune în evidenţă în cazul barelor răsucite din beton
cu secţiune circulară sau inelară. Înainte de fisurarea betonului, efortul unitar tangenţial
τ

este maxim şi constant pe mantaua cilindrului şi nul în axul lui (fig. 2.9a). În lungul
9
generatoarei cilindrului, efortul unitar tangenţial produce eforturile unitare principale 1
σ

şi
2
σ
, având valorile:
e t t max 2 1
W / M , = τ ± = σ σ
(2.9)
în care:
M
t
este momentul de torsiune;
W
te
- modulul de rezistenţă la torsiune în stadiul elastic.
Fig. 2.9 Ruperea betonului la torsiune
Având în vedere valoarea mică a rezistenţei la întindere a betonului, comportarea
elastică nu are importanţă practică, deoarece este repede depăşită.
Când eforturile unitare principale de întindere 1
σ
cresc, încep să se dezvolte
deformaţii plastice care duc la curbarea diagramei
τ
. Teoretic, ruperea se produce dacă
întreaga secţiune este plasticizată, adică atunci când efortul unitar tangenţial are valoarea
constantă şi egală cu R
t
(fig. 2. 9a). Secţiunea de rupere este înclinată la 45
0
faţă de axul
barei, având formă de „fluier”.
Pentru bare cu secţiunea dreptunghiulară, secţiunile transversale nu rămân plane după
deformare, iar
τ
nu variază liniar pe contur; ruperea se produce în secţiuni strâmbe
(fig.2.9b).
Dacă se admite că în momentul ruperii betonul este complet plasticizat, rezultă:
p t t t max 1
W / M R = = τ = σ
(2.10)
în care W
tp
este modulul de rezistenţă la torsiune, calculat ca pentru un corp ideal plastic.
Pentru secţiunea dreptunghiulară, W
tp
se determină din analogia "grămezii de nisip"
cu taluz 1:1; W
tp
= 2V, în care V este volumul corpului astfel format (fig. 2.9b):






− =
h
b
3 h b
6
1
W
2
p t
(2.11)
unde b, h sunt dimensiunea minimă, respectiv maximă a secţiunii transversale, indiferent de
orientarea laturilor.
2.2.1.5 Ruperea betonului la solicitări statice bi- şi triaxiale
10
Starea de eforturi monoaxială este rar întâlnită în elementele structurale; în
majoritatea cazurilor încărcările direct aplicate, deformaţiile împiedicate, sau dispunerea
armăturilor provoacă o stare de eforturi bi- sau triaxială, deci plană sau spaţială.
În elementele de beton armat, după fisurarea betonului se formează zone delimitate
de fisuri, supuse preponderent la compresiune monoaxială. În calcule, aceste zone pot fi
modelate ca diagonale comprimate (biele), în timp ce întinderile sunt preluate de armăturile
care traversează fisurile, lucrând ca nişte tiranţi. Acest tip de modelare a elementelor din
beton armat a primit în ultimul timp o largă utilizare (vezi cap. 9)
Starea de eforturi biaxială
Starea de tensiune biaxială dintr-un punct, produsă de eforturile unitare normale
y x
, σ σ
şi tangenţiale yx xy
τ = τ
, se poate studia prin intermediul eforturilor unitare principale
1
σ
şi 2
σ
, date de relaţia:
2
xy
2
y x y x
2 1
2 2
, τ +







 σ − σ
±
σ + σ
= σ σ
în care 1
σ
şi 2
σ
au orientarea dată de 1
α
, respectiv
0
1 2
90 + α = α
, definite de
( ). / 2 2 tg
y x xy
σ − σ τ = α
.
În faţetele principale, eforturile unitare tangenţiale sunt evident nule.
Raportul dintre valoarea eforturilor unitare principale 1
σ
şi 2
σ
, pentru care se
produce ruperea betonului, poate fi descris pe baza unor criterii de rupere.
În cazul general al elementelor de suprafaţă de tipul dalelor, al plăcilor curbe subţiri,
al grinzilor pereţi, încărcările produc solicitări biaxiale; 1
σ
şi 2
σ
pot avea acelaşi semn sau
semne diferite, astfel încât sunt posibile următoarele combinaţii: compresiune-compresiune;
întindere-întindere; compresiune-întindere.
În figura 2.10 este prezentat criteriul de rupere pentru solicitarea biaxială de
compresiune şi întindere, dedus pe baza experimentărilor efectuate.
Pătratul desenat cu linie punctată reprezintă situaţia de referinţă:
0 , 1 R /
c 2 , 1
= σ
pentru
compresiunea axială şi
1 , 0 R /
c 2 , 1
− = σ
pentru întinderea axială, admiţând R
t
= 0,1 R
c
.
Se remarcă devierile faţă de pătrat, cauzate de influenţa reciprocă a eforturilor unitare
principale 1
σ
şi 2
σ
, prin semnul şi raportul lor 2 1
/ σ σ
.
• Domeniul , compresiune-compresiune
În cazul compresiunii biaxiale rezistenţa creşte comparativ cu valoarea obţinută
pentru solicitarea monoaxială R
c
, din cauză că deformaţiile transversale de umflare sunt
împiedicate pe două direcţii, fiind libere numai perpendicular pe planul încărcării (planul
).
2 1
σ − σ
Rezistenţa maximă la compresiune biaxială se obţine pentru 2 1
5 , 0 σ = σ
(sau
) 5 , 0
1 2
σ = σ
, având valoarea aproximativă:
c biaxial c
R 25 , 1 R =
(2.12)
În acest caz, ruperea se produce prin lunecare, suprafeţele de rupere având o înclinare
de 18... 27
0
faţă de planul încărcării.
În proiectare nu se ţine seama de obicei de creşterea rezistenţei la compresiune
datorită stării de eforturi biaxială, lucrându-se acoperitor cu rezistenţa monoaxială. În cazul
unui calcul mai exact, se ia în considerare interacţiunea eforturilor unitare produse pe
direcţiile principale.
11
• Domeniul , întindere-întindere
Întinderea biaxială se caracterizează prin faptul că nu se atinge valoarea rezistenţei la
întindere monoaxială, scăderea rezistenţei fiind însă relativ mică. Ruperea se produce prin
smulgere, într-o secţiune perpendiculară pe direcţia efortului unitar principal mai mare.
• Domeniile  şi , compresiune-întindere
Deformaţiile provocate de întindere au aceeaşi direcţie ca şi umflarea transversală ce
însoţeşte compresiunea, accelerând microfisurarea betonului.
Rezistenţa la compresiune scade în consecinţă de la valoarea R
c
la valoarea R
t
, în
funcţie de raportul 2 1
/ σ σ
.
Ruperea se poate produce prin lunecare ca în cazul compresiunii biaxiale, sau prin
smulgere, ca la întinderea biaxială, în funcţie de 2 1
/ σ σ
.
Încovoierea simplă este un caz particular al stării plane de eforturi, deoarece
eforturile unitare normale x
σ
sunt însoţite de eforturile tangenţiale
τ
, iar
0
y
= σ

(compresiune cu forfecare).
Fig. 2. 10 Rezistenţa betonului la solicitarea biaxială
În figura 2.11 se dau situaţiile limită pentru valorile eforturilor unitare principale:
cercul  reprezintă întinderea axială
( ) 0 , R
2 t 1
= σ = σ
iar cercul  compresiunea axială
( )
c 2 1
R , 0 = σ = σ
. Cercul  corespunde tăierii pure
( )
t 2 t 1
R , R − = σ = σ
. Cercul  cu raza
(R
t
+R
c
/2)/2 taie axa
τ
la valoarea
t c
R R 707 , 0
, ceea ce corespunde valorilor
experimentale ale rezistenţei la forfecare, cu c max
R 22 , 0 = τ
, dacă R
t
= 0,1R
c
.
12
Fig. 2.11 Criteriul curbei intrinseci al lui Mohr pentru încovoiere
Conform criteriului lui Mohr, ruperea are loc dacă cercul lui Mohr, exprimând starea
de eforturi unitare normale şi tangenţiale într-un punct al materialului, devine tangent la
curba intrinsecă. Curba intrinsecă a betonului poate fi construită ca o înfăşurătoare a
cercurilor limită. Curba intrinsecă depinde de calitatea betonului şi se poate considera în
mod simplificat o parabolă.
Starea de eforturi triaxială
Solicitarea triaxială poate să apară în elementele precomprimate după trei direcţii, în
stâlpii fretaţi, în zonele de ancoraj ale armăturilor pretensionate, în elementele masive de
tipul culeelor de pod, în cazul barajelor etc. Datorită împiedicării deformaţiilor de umflare
transversală după trei direcţii, procesul de acumulare şi dezvoltare a microfisurilor este
întârziat şi ruperea se produce la valori ale eforturilor unitare mult mai mari decât în cazul
compresiunii monoaxiale.
În zona comprimată a elementelor liniare din beton armat supuse la încovoiere cu sau
fără forţă axială, etrierii împiedică umflarea laterală a betonului din interiorul lor (fig. 2.12).
În acest caz, eforturile unitare de compresiune pe o direcţie şi deformaţiile împiedicate după
celelalte direcţii provoacă o stare de solicitare triaxială. Această stare de tensiuni, obţinută
printr-o armare corespunzătoare, se numeşte confinare şi produce creşterea rezistenţei
betonului comprimat şi a deformaţiilor specifice ultime, sporind astfel ductilitatea
elementului (fig. 2.33).
Fig. 2.12 Împiedicarea deformaţiilor transversale de către etrieri – confinarea
betonului comprimat
13
Încercările efectuate la compresiune triaxială au arătat că rezistenţa creşte cel mai
mult în cazul compresiunii uniforme, când 3 2 1
σ = σ = σ
, citându-se în literatura de
specialitate şi creşteri de până la 6 - 7 ori faţă de rezistenţa monoaxială R
c
.
Ruperea se produce prin lunecare după planurile în care efortul tangenţial este
maxim.
Dacă cel puţin una din componentele solicitării este întindere, se constată că
suprafaţa de rupere se aseamănă cu cea corespunzătoare stării de solicitare plană.
De obicei, sporurile de rezistenţă produse de compresiunea triaxială nu se iau în
considerare în calcule, decât în cazul elementelor solicitate la compresiune locală (pentru
betonul simplu, respectiv pentru betonul precomprimat, sub ancoraje).
2.2.1.6 Ruperea betonului la oboseală
În cazul încărcărilor dinamice, repetate ciclic de foarte multe ori, fazele ruperii sunt
aceleaşi ca în cazul încărcărilor de scurtă durată, însă cu scăderea rezistenţelor şi
dezvoltarea unor deformaţii remanente importante.
Încărcările şi descărcările repetate duc la accelerarea procesului de microfisurare şi
de unificare a microfisurilor în fisuri, instalându-se fenomenul de oboseală dinamică.
Sub efectul încărcărilor repetate, variaţia eforturilor unitare în timp poate fi
reprezentată prin sinusoide, caracterizate prin valoarea maximă
,
max b
σ
prin amplitudinea
relativă a ciclului
( )
max b min b max b
/ σ σ − σ
, prin coeficientul de asimetrie a ciclului
max b min b b
/ σ σ = ρ
şi prin numărul de cicluri n (fig. 2.13a).
Fig. 2.13 Ruperea betonului la oboseală
14
Fenomenul de scădere a rezistenţei sub efectul unui număr mare de cicluri repetate se
poate ilustra prin curba lui Wohler, sau curba de durabilitate la încărcări repetate,
determinată iniţial pentru oţel, dar valabilă şi pentru beton (fig. 2.13b). Rezistenţa betonului
scade odată cu creşterea numărului de cicluri, n = 1 definind rezistenţa la solicitarea statică
de scurtă durată. Curba tinde către o asimptotă, reprezentând valoarea efortului unitar la
care nu se produce ruperea pentru un anumit număr de cicluri; această valoare este practic
egală cu rezistenţa la microfisurare R
0
şi în calcule este denumită convenţional rezistenţa la
oboseală a betonului.
Cercetările au arătat că scăderea rezistenţei la oboseală nu depinde numai de valoarea
efortului unitar maxim, ci şi de diferenţa de eforturi unitare σ ∆ . În figura 2.14 este
reprezentat ansamblul limitelor σ ∆ pentru care nu se produce ruperea.
În concluzie, ruperea betonului se produce prin decoeziune sub efectul eforturilor
unitare principale de întindere, când acestea ating valoarea rezistenţei la întindere, indiferent
de tipul de solicitare. Ruperea are un caracter treptat, fiind rezultatul acumulării unei
cantităţi critice de degradări, sub formă de microfisuri, apoi de fisuri.
În toate cazurile de solicitare statică de scurtă durată, se poate considera o comportare
elastică până la valori ale eforturilor unitare egale cu aproximativ jumătate din rezistenţa la
Fig. 2.14 Diagrama lui Goodman pentru determinarea limitelor
eforturilor unitare la oboseală
compresiune sau la întindere - rezistenţele de microfisurare. După depăşirea acestor valori,
comportarea este elastico-plastică, datorită apariţiei şi dezvoltării deformaţiilor ireversibile,
plastice, prin microfisurarea betonului; la rupere sunt predominante deformaţiile plastice.
Aceste deformaţii fiind mici, ruperea betonului simplu are totuşi un caracter casant.
15
CURS nr. 3

2.2.2 Încercări curente pentru determinarea rezistenţelor
Rezistenţele betonului se determină prin încărcarea unor probe de diferite forme şi
dimensiuni până la rupere.
În practică sunt folosite de obicei două tipuri de determinări:
- pt. controlul calit. bet., probele, sub formă de cuburi, sunt confecţionate cu
bet. din şarjele turnate la o anumită lucrare şi sunt păstrate în cond. date de STAS 1275-89;
- pentru determinarea rezistenţelor reale, obţinute în structuri, probele de formă
cilindrică sunt extrase cu freze speciale (carotiere) chiar din elementul de rezistenţă.
Deoarece rezistenţele betonului sunt mărimi variabile, este necesară respectarea unor
criterii standard pentru determinarea acestora, pentru ca rezultatele obţinute individual să
poată fi comparate cu valorile date în standarde.
STAS 1275-89 reglementează modul de determinare a rezistenţelor.
Rezistenţele bet. sunt mărimi convenţionale, stabilite prin încercări de scurtă durată.
Rezistenţa la compresiune reprezintă principalul criteriu de calitate al betonului.
Determinările cele mai frecvent utilizate sunt prezentate în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1
Încercări uzuale pentru beton
Tipul
rezistenţei
Tipul
solicitării
Forma probei Denumire Simbol
Rezistenţa la
compresiune
Compresiune
monoaxială
cub
Rezistenţa cubică (încercare
standardizată)
R
b
prismă Rezistenţa prismatică R
pr
cilindru Rezistenţa cilindrică R
bc
Încovoiere grindă armată
Rezistenţa la compresiune
din încovoiere
R
i
Rezistenţa la
întindere
Întindere
monoaxială
prismă
Rezistenţa la întindere
R
t
Întindere prin
despicare
cub, fragment
de prismă,
cilindru
Rezistenţa la întindere prin
despicare
(încercare standardizată)
R
td
Întindere prin
încovoiere
grindă
Rezistenţa la întindere din
încovoiere
(încercare standardizată)
R
t
2.2.2.1 Determinarea rezistenţei la compresiune
Rezistenţa cubică R
b
La noi în ţară, rezistenţa la compresiune se determină pe cuburi cu latura de 100, 141,
200 sau 300 mm, păstrate în regimul de umiditate şi temperatură prescris şi încercate la 28
de zile de la confecţionare. Încercarea cuburilor se face la compresiune monoaxială, cu
prese hidraulice care realizează o încărcare uniform distribuită pe suprafaţa epruvetei.
Cuburile se încarcă perpendicular pe direcţia de turnare a betonului.
1
Eforturile unitare de compresiune trebuie să crească constant, cu aproximativ 0,5
N/mm
2
/sec, astfel încât încercarea să nu dureze mai puţin de 30 secunde. Se consideră că un
rezultat, folosit pentru aprecierea rezistenţei, este media a trei încercări.
Valoarea rezistenţei se determină cu relaţia:
A
P
R
r
b
=
unde P
r
este forţa maximă,
A aria suprafaţei perpendiculară pe direcţia de încărcare.
Rezistenţa la compresiune pe cuburi cu latura de 141 mm este principalul criteriu
de calitate al betonului. Ea este o valoare convenţională, folosită pentru definirea calităţii
betonului prin clasa de beton.
Din cauza frecărilor între suprafeţele de contact ale platanelor presei şi ale cubului,
iau naştere eforturi unitare tangenţiale, care împiedică deformaţiile transversale ale
epruvetei la aceste niveluri. Eforturile unitare normale b
σ
şi cele tangenţiale b
τ
conduc la
starea de tensiune biaxială din figura 2.15 a, caracterizată prin eforturile unitare principale
1
σ
(întindere) şi 2
σ
(compresiune). Forma cubului rupt urmăreşte traseul eforturilor
unitare principale de compresiune 2
σ
.
Dacă se anulează frecarea între platane şi beton, deformaţiile laterale vor fi mai
accentuate pe toată înălţimea probei şi ruperea se produce prin separarea în stâlpişori (fig.
2.15b); se obţin rezistenţe mai mici decât în cazul precedent, valorile fiind comparabile cu
rezistenţa cilindrică, respectiv cu cea prismatică. Pentru determinarea clasei betonului,
încercarea se realizează fără anularea frecării.
Fig. 2.15 Rezistenţa la compresiune pe cuburi
Rezistenţa prismatică şi rezistenţa cilindrică R
pr
, R
bc
Pentru determinarea rezistenţei prismatice şi cilindrice se folosesc prisme de
100/100/300 mm, respectiv cilindri având înălţimea egală cu dublul diametrului (de
exemplu, 300/150 mm). Epruvetele sunt supuse la compresiune axială, rezistenţele
determinându-se la fel ca în cazul cuburilor. Influenţa frecării epruvetelor cu platanele
presei determină traseul fisurilor, înclinate spre capete şi verticale în zona de mijloc (fig.
2.16a). Ruperea epruvetelor are loc la eforturi unitare mai mici decât în cazul cubului. Dacă
nu se realizează centrarea perfectă, ruperea se poate produce prin lunecare după un plan
înclinat faţă de axa barei la 45... 60
0
.
2
Este de remarcat faptul că forma prismatică este mai apropiată de forma reală a zonei
comprimate de beton din elementele structurale liniare, decât forma cubică.
Fig. 2.16 Rezistenţa prismatică şi cilindrică
Rapoartele R
pr
/R
b
şi R
bc
/R
b
depind de raportul dimensiunilor epruvetelor h/a; cu cât
acest raport este mai mare, influenţa frecării dintre platanele presei şi epruvete se resimte pe
o porţiune relativ mai mică şi deformaţiile laterale de alungire sunt libere pe o înălţime mai
mare. La aceeaşi zvelteţe h/a, raportul scade cu creşterea calităţii betonului.
Se observă din figura 2.16 b că în cazul elementelor prismatice cu raportul h/a < 1,
rezistenţa bet. este mai mare decât cea determinată pe cuburi. Această situaţie corespunde
elementelor plane de tip placă, pentru care h
p
<<l
min
(l
min
- deschiderea minimă a plăcii în
plan). Pentru elem. la care raportul h/a este cuprins în limitele 3...4, rezistenţa este mai mică
decât cea determinată pe cuburi, tinzând către o valoare constantă, R
pr
. (cazul stalpilor).
Corelaţia între rezistenţa prismatică sau cilindrică şi rezistenţa cubică (cuburi cu
latura de 200 mm), bazată pe rezultatele experimentale, este aproximată de relaţiile:
R
pr
= (0,7...0,8)R
b200
(2.13)
R
bc
= 0,83R
b200
(2.14)
La noi în ţară, pentru echivalarea rezistenţei obţinute pe cuburi cu o rezistenţă de
tipul celei prismatice (sau cilindrice), se utilizează relaţia experimentală:
R
pr
=(0,87 – 0,002R
b
) R
b
[N/mm
2
] (2.15)
Această relaţie stă la baza determinării rezistenţei unice la compresiune R
c
în metoda
de calcul la stările limită.
Rezistenţa la compresiune din încovoiere R
i
Se determină pe grinzi din beton armat, astfel alcătuite, încât ruperea să se producă în
zona comprimată prin zdrobirea betonului, fără ca în armătură să se atingă limita de curgere
(fig. 2.17a). Această comportare la rupere se obţine supraarmând zona întinsă a grinzii.
Ruperea betonului are loc la o valoare a efortului unitar de compresiune R
i
, mai mică decât
în cazul cubului şi mai mare decât în cazul prismei, deci forma zonei comprimate a grinzii
este prismatică:
3
R
pr
<R
i
<R
b
(2.16)
R
i
≅ 0,9 R
b 200
(2.17)
R
i
≅ 1,25 R
pr
(2.18)
Deformaţiile de compresiune, dezvoltate paralel cu axa grinzii, sunt însoţite de
deformaţii transversale corespunzătoare de întindere, forma zonei comprimate într-o
secţiune transversală fiind cea din figura 2.17b. Deformaţiile de întindere, mai mici într-un
plan orizontal mai apropiat de axa neutră, au tendinţa de a împiedica deformaţia transversală
în planurile mai îndepărtate. Diagrama eforturilor unitare de compresiune din beton înainte
de rupere are forma parabolică (fig. 2.17b) şi este afină curbei b b
ε − σ
(fig. 2.4).
Fig. 2.17 Rezistenţa la compresiune din încovoiere
2.2.2.2 Determinarea rezistenţei la întindere
Rezistenţa la întindere centrică R
t
Pentru a realiza fixarea epruvetelor astfel încât să poată fi încărcate axial, se folosesc
de exemplu probe prismatice, având lipite la capete plăci de oţel legate la un dispozitiv cu
articulaţie, care permite întinderea centrică (fig. 2.18a).
Solicitarea axială necesită centrarea mecanică şi fizică, deci coincidenţa direcţiei de
acţiune a forţei cu axa geometrică a elem..şi cu axa centrelor de greutate ale secţ. transv.,
astfel ca eforturile unitare să fie uniform distribuite în orice secţ. transv. a elementului. Din
cauza neomogenităţii bet. şi a prezenţei microfisurilor iniţiale, eforturile unitare normale de
întindere nu sunt uniform distribuite pe secţ. transv., chiar dacă se realizează centrarea
mecanică şi fizică. Influenţa excentricităţii forţei de întindere este mai defavorabilă asupra
valorii rezist..la întindere, deoarece aceasta este mai mică decât rez. la compresiune.
Ruperea se produce prin despicarea în două a epruvetei, perpendicular pe direcţia întinderii.
În funcţie de calitatea betonului rezistenţa la întindere poate să fie:
R
t
≅ (1/20...1/10)R
b
(2.19)
Rezistenţa la întindere se poate determina şi prin calcul cu formula lui Feret:
R
t
= 0,5 R
b
2/3
(2.20)
Din cauza dificultăţilor de determinare a rezistenţei la întindere axială, se folosesc cel
mai des încercări la care solicitarea de întindere este consecinţa unui alt mod de încărcare.
Rezistenţa la întindere prin despicare R
td
Această încercare (metoda braziliană) constă în comprimarea unui cilindru cu
înălţimea şi diametrul de 150 mm, după două generatoare diametral opuse.
4
Teoretic, pe înălţimea secţiunii lui, perpendicular pe direcţia de încărcare, apar numai
eforturi unitare principale de întindere (problema de elasticitate a lui Hertz). La o încercare
practică, din cauza deformaţiei locale a bet., încărcarea se realiz. după o suprafaţă de o
oarecare lăţime; în consecinţă, în zonele de contact apar eforturi unitare de compresiune. Ef.
unit. de compres. se extind însă pe o înălţime relativ redusă, iar ef. unit. de întindere pot fi
considerate uniform distribuite pe zona de mijloc a epruvetei (fig. 2.18b). Ruperea se
produce din cauza deformaţiile de alungire, perpendiculare pe direcţia de aplicare a
încărcării. Cilindrul se despică în două, când ef. unit. normale de înt. ating val. rezist. la înt.
Fig. 2.18 Rezistenţa la întindere centrică şi prin despicare
Rezistenţa la întindere din despicare R
td
se determină cu formula:
dl
P
64 , 0
dl
P 2
R
td
=
π
=
(2.21)
în care d şi l sunt diametrul, respectiv lungimea cilindrului.
Încercarea braziliană are avantajul că valorile rez. la înt. nu depind de forma şi
dimensiunile epruvetelor. De aceea, pentru încercare se pot folosi şi alte forme de
epruvete şi anume cuburi sau bucăţi de prismă, rezultate din încercarea la întindere din
încovoiere (fig. 2.18c). Ulterior, cuburile despicate se rotesc cu 90
0
şi pot fi utilizate
pentru determinarea rezistenţei la compresiune (încercarea suedeză). Dacă determinarea
se face pe astfel de epruvete, rezistenţa la întindere prin despicare se calculează cu relaţia:
2 2 td
a
P
64 , 0
a
P 2
R =
π
=
(2.22)
Relaţia dintre R
t
şi R
td
este:
R
t
≅ (0,85...0,9) R
td
(2.23)
Rezistenţa la întindere din încovoiere R
t
Încercarea se face pe prisme simplu rezemate, având dimensiunile de 100/100/550
mm, supuse la încovoiere prin aplicarea unei forţe concentrate la mijlocul deschiderii.
Folosind schema statică din figura 2.19a, pe o prismă se pot efectua două încercări.
Ruperea se produce în secţiunea de moment încovoietor maxim, printr-o fisură care
apare în zona întinsă, sub forţa concentrată, despicând în două epruveta. Rezistenţa la
întindere din încovoiere are valori mai mari decât la întindere centrică sau la întindere
prin despicare. Creşterea rezistenţei se datorează comportării bet. din zona întinsă, în
condiţiile stării neuniforme de solicitare.
5
Diagrama de eforturi unitare normale pe înălţimea zonei comprimate, unde
, R
i b
<< σ
poate fi considerată liniară. În zona întinsă, distribuţia eforturilor de întindere
se modifică faţă de distribuţia liniară (fig. 2.19c), prin plasticizarea betonului. Astfel,
când în fibra cea mai întinsă de beton se atinge rezistenţa la întindere, efortul se transmite
fibrei de beton alăturate, mai puţin solicitată. Această retransmitere se poate produce
teoretic până la nivelul axei neutre - ipoteza corpului ideal plastic, cu diagrama
dreptunghiulară pentru eforturile unitare normale de întindere (figura 2.19e). Când toată
zona întinsă este plasticizată, se produce fisurarea betonului întins şi ruperea probei.
În realitate, comportarea nu este ideal elastică sau ideal plastică. Zona întinsă se
plasticizează parţial, deci diagrama eforturilor unitare de întindere are o formă curbilinie
(figura 2.19d). Gradul de plastificare al zonei întinse depinde de calitatea betonului,
dimensiunile şi forma secţiunii transversale, schema statică folosită la încercare etc.
Rezist. la înt. din încovoiere scade odată cu creşterea înălţimii secţ. transv.
Rezistenţa la întindere din încovoiere se determină conform normelor româneşti pe
prisme având h= 100 mm, admiţând plasticizarea integrală:
2 2
p
pl
p
t
bh
Pl
875 , 0
bh
M 5 , 3
W
M
R = = =
(2.24)
Fig. 2.19 Rezistenţa la întindere din încovoiere
2.2.3 Factorii care influenţează rezistenţele betonului
Deoarece cel mai important criteriu pentru calitatea betonului este rezistenţa la
compresiune, analiza se referă în special la această rezistenţă.
Cei mai semnificativi factori sunt: compoziţia, mijloacele de turnare a betonului, modul
de compactare, poziţia elementelor faţă de direcţia de turnare, dimensiunile elementelor,
vârsta betonului, modul de acţiune a încărcărilor, caracteristicile mediului de funcţionare.
Trebuie menţionat că rezistenţa la compresiune este cu atât mai mare, cu cât compactitatea
betonului este mai bună, deci, toate mijloacele care au ca efect mărirea compactităţii asigură
şi rezistenţe cu valori ridicate.
Influenţa componenţilor betonului
Influenţa cimentului se manifestă prin calitate, cantitate şi natură mineralogică:
6
• calitatea cimentului: rezist. bet. cresc proporţional cu rezist. (clasa)
cim. până la 28 de zile, când rezist. devin aprox. egale (fig. 2.22); în general,
cimenturile cu viteză de întărire mai mică dau bet. cu rezistenţe finale mai mari;
• dozajul de ciment: între dozajul minim de cim. şi cel maxim, rezist. bet.
la compresiune creşte aproape liniar (fig. 2.20); peste 350...400 kg/m
3
, influenţa
este nesemnificativă şi obţinerea unor rezist. mai mari se face cu alte metode decât
creşterea dozajului; rezist. la întindere este influenţată defavorabil în cazul
dozajelor mari de ciment, deoarece cresc tensiunile iniţiale din contracţie;
• natura mineralogică: cu cât raportul dintre volumele componentelor cristaline şi
gelice este mai mare, rezistenţele betonului sunt mai mari;
• creşterea fineţei de măcinare măreşte rezist. bet. (la întindere), deoarece se produce
hidratarea unei cantităţi mai mari de cim. din unit. de volum.
Raportul A/C este în relaţie directă cu mijloacele de compactare utilizate şi defineşte
consistenţa lui; se alege raportul minim care permite obţinerea unei lucrabilităţi
corespunzătoare, deoarece o cantitate prea mare de apă de amestecare duce la scăderea
compactităţii.
Se poate observa din figura 2.21 că rezistenţele maxime se obţin pentru betoanele de
consistenţă vârtoasă, la un raport A/C cu atât mai mic, cu cât compactarea betonului este
mai bună. Scăderea raportului A/C, compensată prin folosirea adausurilor şi alegerea unei
curbe granulometrice adecvate, favorizează obţinerea unor rezistenţe ridicate.
Fig. 2.20 Influenţa dozajului de
ciment asupra rezistenţei la
compresiune pe cuburi
Fig 2.21 Influenţa raportului A/C şi a
modului de compactare asupra rezistenţei
la compresiune
Agregatele trebuie să respecte condiţii privind granulozitatea, forma, mărimea şi
rezistenţa.
• Curba granulometrică a agregatelor asigură compactitatea maximă prin încadrarea
în zona de granulozitate prescrisă, corespunzătoare dozajului de ciment şi lucrabilităţii
necesare. Cantitatea minimă de apă de amestecare se obţine, pentru acelaşi dozaj de ciment,
folosind agregate cu conţinut mai mare de fracţiune grosieră, deoarece astfel scade suprafaţa
specifică a acestora. Dimensiunea maximă a particulelor φ
max
, este limitată în funcţie de
dimensiunea minimă a elementului d
min
:
φ
max
< (1/3...1/4) d
min
7
• Forma granulelor trebuie să fie cât mai apropiată de cea sferică, (această
formă asigură o compactitate maximă şi o suprafaţă specifică minimă). Dacă agregatele au
forma alungită sau plată, scade lucrabilitatea bet. proaspăt, deci creşte necesarul de apă.
• Rezistenţa agregatelor influenţează defavorabil rezist. bet., numai dacă este mai
mică decât de 1,5 ori rezist. pietrei de ciment; agregatele naturale grele au de regulă
rezistenţa mai mare decât această limită.
• Natura suprafeţei agregatelor influenţează calit. bet. prin aderenţa pe care o
realizează cu piatra de ciment. Utilizarea agregatelor concasate, având o supraf. rugoasă,
conduce la obţinerea unor bet. cu rezistenţe mai mari cu circa 10... 15%, comparativ cu
betoanele confecţionate cu agregate de râu, cu condiţia să fie apropiate de forma sferică.
Aditivii clasici sunt substanţe sau produse chimice introduse în proporţie mică în
beton, în general în momentul preparării, pentru a modifica în sensul dorit proprietăţile
acestuia. Dozajul de aditivi este reglementat în funcţie de tipul lor.
După efectul pe care îl produc, aditivii clasici produşi în România sunt:
- acceleratori de priză şi întărire; clorura de calciu tip C se utilizează pentru
betonări pe timp friguros, sau dacă este nevoie de o decofrare timpurie; deoarece are o
acţiune corozivă, nu se admite folosirea ei în cazul betonului precomprimat;
- întârzietori de priză şi întărire; REPLAST produce o întârziere a timpului de
priză de maxim 18 ore, fiind utilizat la betonări pe timp călduros sau dacă betonul trebuie
transportat la distanţe mari; acest aditiv permite reducerea cantităţii de ciment cu 10%;
- reducători de apă şi antrenori de aer; folosirea aditivului DISAN A conduce la
îmbunătăţirea lucrabilităţii, reducerea tendinţei de segregare, creşterea gradului de
impermeabilitate a betonului, sporirea rezistenţei la îngheţ-dezgheţ repetat; cantitatea de
apă se poate reduce cu circa 10%;
- antigel: ANTIGERO coboară temperatură de îngheţ a apei până la –10
0
C, fiind
folosit pentru betonări pe timp friguros; reducerea cantităţii de apă poate fi de cca 5%.
Aditivii superplastifianţi (FLUBET, VIMC 11, VIMC 22) sunt produse chimice care
adăugate în proporţie de 0,1... 1% substanţă uscată din cantitatea de ciment, permit fie
creşterea lucrabilităţii betonului cu menţinerea raportului A/C, fie scăderea cantităţii de apă
de amestecare necesară pentru obţinerea unei anumite lucrabilităţi. În general,
superplastifianţii acoperă şi celelalte efecte ale aditivilor clasici.
Utilizarea aditivilor cere însă atenţie deosebită, deoarece o eventuală supradozare
poate produce efecte negative.
Influenţa modului de punere în operă
Tehnologiile de punere în operă se referă la toate aspectele care pot asigura calitatea
bet.: păstrarea şi dozarea componenţilor, prepararea şi transportul bet., calitatea şi starea
cofrajelor, turnarea bet. proaspăt, mijloacele de compactare a bet., eventualele tratamente
speciale, îngrijirile din perioada prizei cimentului, protejarea bet. proaspăt etc. Factorul cel
mai important este modul de compactare a bet.. Procedeele de compactare mecanică
utilizate cel mai frecvent sunt vibrarea, vacuumarea, vibrovacuumarea, vibropresarea,
centrifugarea şi torcretarea betonului.
Influenţa formei şi dimensiunilor epruvetelor
Pentru aceeaşi calitate de bet., rezultatele încercărilor sunt diferite în funcţie de forma
epruvetelor utilizate, după cum s-a văzut în paragraful precedent.
8
Pentru aceeaşi formă a epruvetelor, rezistenţele la compresiune sunt cu atât mai mari
cu cât dimensiunile sunt mai mici, deoarece influenţa frecării între platanele presei şi
epruvetă creşte cu cât înălţimea probei este mai mică. De exemplu, în cazul cuburilor de
100, 200 şi 300 mm se admit factorii de transformare:
0,9 R
b 100
= R
b 200
= 1,1 R
b 300
(2.25)
Influenţa vârstei betonului
Rezist. bet. creşte la început cu viteză mare, la 28 de zile atingându-se pentru bet.
obişnuit aprox. 90% din rezistenţa finală (fig. 2.22). Procesul de hidratare şi întărire a pietrei
de ciment continuă, dar devine din ce în ce mai lent. În cazul bet. păstrate în mediu umed,
rezist. cresc mai lent, dar valorile lor finale sunt mai mari decât ale bet. din mediu uscat.
În practică este nevoie de multe ori să se aprecieze rezistenţa betonului la o altă
vârsta decât de 28 de zile. Se pot folosi legi exponenţiale, de exemplu:
R
b,t
= R
b 28
(1-e
-
β
t
) (2.26)
sau, legea logaritmică a lui Skramtaev:
R
b,t
= R
b 28
log t (2.27)
în care:
R
b,t
este rezistenţa la compresiune a betonului la vârsta de t zile;
R
b28
- rezistenţa medie la compresiune a betonului la vârsta de 28 de zile;
t - vârsta betonului în zile.
Relaţia (2.27) se poate aplica numai dacă vârsta betonului nu este prea mare
deoarece, pentru t → ∞, ar rezulta R
b,t
→ ∞.
Influenţa temperaturii mediului
Valoarea rezist. este infl. de temp. mediului la turnarea bet. şi în perioada întăririi lui.
Temp. ideală de turnare pentru bet. obişnuite este cuprinsă între 10...16
0
C. Dacă în
primele trei zile de la confecţionare apar temp. negative, procesul de hidratare este afectat
prin formarea cristalelor de gheaţă. Pierderea de rezistenţă poate fi totală, dacă îngheţul se
produce imediat după terminarea prizei cimentului, când betonul are rezistenţa minimă.
Dacă îngheţul se produce în perioada de priză, după dezgheţ hidratarea cimentului continuă,
dar rezistenţele finale vor fi mult reduse; chiar dacă îngheţul se produce în a treia zi
după turnare, pierderile de rezistenţă pot fi de ordinul a 10...40%. Dacă după dezgheţ se
revibrează betonul, se poate obţine o rezistenţă satisfăcătoare.
În cazul în care betonarea se face în condiţii de îngheţ, trebuie luate măsuri de
protecţie care să asigure în primele 3 zile menţinerea unei temperaturi de cel puţin +5
0
C;
chiar şi în acest caz trebuie să se ţină seama de întârzierea obţinerii rezistenţei prescrise.
Dacă temp. de betonare este prea ridicată, evap. apei se produce cu viteză mărită şi
poate să apară întărirea prematură sau priza parţială, ducând la scăderea rezist. În această
situaţie, temp. mediului conduce la un efect cumulat cu căldura de hidratare.
În condiţii de exploatare, bet. întărit poate să fie expus unor temperaturi excesive.
Influenţa umidităţii relative
În primele zile de la turnare este foarte important să nu se producă pierderi mari de
apă prin evaporare, deoarece acestea pot afecta rezistenţele betonului şi provoacă deformaţii
puternice de contracţie. Din acest motiv, betonul proaspăt trebuie stropit cu apă sau protejat,
de exemplu prin acoperire cu folii.
9
În situaţia în care se folosesc tratamente termice pentru accelerarea prizei şi întăririi
betonului, acestea se fac în condiţii de umiditate apropiată de 100%.
În figura 2.23 este prezentată influenţa umidităţii mediului asupra rezistenţei
betonului.
Fig. 2.22 Variaţia rezistenţei la compresiune
în funcţie de timp şi de calitatea
cimentului (Portland)
Fig. 2.23 Evoluţia rezistenţei la
compresiune în funcţie de condiţiile
de umiditate
Influenţa mediului biologic
Mediul poate acţiona asupra betonului şi prin factori biologici. De exemplu, în cazul
construcţiilor din beton agrozootehnice, a rezervoarelor pentru produse biologice, a
bazinelor de epurare a apei, în canalele de colectare a apelor uzate, se pot dezvolta
microorganisme, care provoacă atacul chimic acid sau de altă natură a betonului .
10
CURS nr. 4
Betonul este un material de construcţie artificial, obţinut din ciment, apă,
agregate şi uneori adaosuri, amestecate în anumite proporţii; după hidratare şi
hidroliză cimentul se întăreşte, înglobând agregatele.
2.3 DEFORMAŢIILE BETONULUI
2.3.1 Natura deformaţiilor betonului
Betonul se încadrează în categoria materialelor deformabile, valorile deformaţiilor
atinse la rupere fiind însă foarte mici, orientativ de ordinul a 0,1...6 mm/m.
Datorită structurii sale mixte, betonul are proprietăţi de deformare influenţate atât de
componenţii lui, cât şi de legătura dintre agregate şi matricea formată din piatra de ciment.
Cauzele care provoacă deformaţii sunt intrinseci (proprii) sau exterioare (încărcări directe,
deplasări impuse, variaţii de temperatură etc).
Astfel, betonul suferă fenomenele de contracţie şi umflare, numite şi deformaţii
proprii, deoarece se produc fără intervenţia unor încărcări exterioare; aceste deformaţii au
un caracter de volum, ca şi cele provocate de variaţiile de temperatură climatice, sau
rezultate din unele procese tehnologice.
Tipurile de deformaţii produse de încărcări sunt impuse de natura solicitărilor, de
durata lor de acţiune, de starea de solicitare (mono-, bi-, sau triaxială) şi de mărimea
eforturilor unitare produse; aceste deformaţii se dezvoltă preponderent pe direcţia de
aplicare a încărcării.
Caracteristicile de deformare pot fi puse în evidenţă dacă se efectuează un ciclu de
încărcăre-descărcare. Se pot distinge trei tipuri ideale de deformaţii, care pot descrie
convenţional şi comportarea betonului sub sarcini.
Deformaţiile elastice e
ε
au valorile proporţionale cu mărimea efortului unitar
produs de acţiune (după o lege liniară sau neliniară); la încetarea acesteia, corpul revine la
lungimea iniţială (fig. 2.24a); se produc la orice tip de acţiune şi sunt independente de
timp, având un caracter instantaneu.
Deformaţiile plastice p
ε
apar la un anumit nivel de solicitare, cresc atât timp cât se
menţine încărcarea, iar după încetarea acţiunii, constituie deformaţii permanente sau
reziduale ∞
ε
p ; în figura 2.24b este arătată curba de deformaţie pentru un corp elastic-
plastic.
Deformaţiile vâscoase v
ε
(denumită în cazul betonului curgere lentă l c
ε
) se
dezvoltă în timp şi sunt parţial reversibile după încetarea acţiunii; viteza de lunecare este
proporţională cu mărimea eforturilor tangenţiale. În figura 2.24c este dată curba de
deformaţie a unui corp elastic-vâscos.
Deformaţia totală la o anumită valoare a efortului unitar cuprinde deformaţia elastică
instantanee e
ε
care se produce la timpul t
0
şi creşterea vâscoasă a deformaţiei v
ε
în timpul
t
1
, după încetarea acţiunii are loc revenirea elastică şi o revenire parţială a componentei
vâscoase în timp (sau postacţiunea elastică).
1
Componentele structurale ale betonului se deformează în mod diferit; faza solidă se
deformează elastic, componenta gelică determină deformaţii vâscoase dependente de timp,
iar discontinuităţile de structură, în special microfisurile, conduc la dezvoltarea
deformaţiilor plastice.
Dacă forţele exterioare sunt suficient de mari pentru a învinge frecarea dintre granule
şi piatra de ciment, apare deformaţia plastică, sub formă de lunecare intergranulară;
amorsarea deformaţiei se face deci prin compromiterea aderenţei agregat-piatră de ciment.
De aceea, deformaţia plastică produce distrugeri locale ireversibile în masa
betonului. Deformaţiile plastice propriu-zise apar pentru valori ale efortului unitar
. R
0 b
> σ
În cazul gelurilor, a căror componentă dispersă are rigiditate la forfecare, curgerea
vâscoasă se poate produce numai după atingerea unei anumite limite de curgere.
Amortizarea curgerii lente se produce în urma creşterii cristalitelor (îmbătrânirea pietrei de
ciment), sau a migrării apei adsorbite.
Curbele de descărcare în cazul materialelor cu deformaţii vâscoase sau plastice nu se
suprapun peste curbele de încărcare, închizând o anumită suprafaţă. Acest fenomen este
cunoscut sub numele de hysteresis
1
; suprafeţele OAC reprezintă energia disipată din totalul
de energie absorbită (suprafeţele OAB) de corpuri pentru a se deforma (fig. 2.24b,c); se
observă că deformarea elastică nu este însoţită de hysteresis.
Fig. 2.24 Deformaţii elastice, vâscoase şi plastice
Variaţiile de intensitate, durată şi frecvenţă de aplicare, pe care încărcările le pot
suferi pe durata de exploatare a unei construcţii determină apariţia şi suprapunerea mai
multor tipuri de deformaţie şi chiar interacţiunea lor, prezentând interes practic valoarea lor
maximă la un moment dat. Normele de calcul dau procedee de evaluare a deformaţiilor, de
regulă prin scheme simplificate de calcul .
În calculul elementelor structurale se admite în general că deformaţiile betonului
provoacă eforturi numai dacă sunt împiedicate. În cele mai multe cazuri, elementele
structurale nu se pot deforma liber, din următoarele cauze:
1
Hysteresis = decalajul dintre două faze succesive ale unui proces fizic, în cazul legii de variaţie ε − σ , între curba de
încărcare şi curba de descărcare.
2
- legătura elementelor cu reazemele, (fundaţii, alte elemente structurale) sau
legătura dintre elementele componente, în cazul structurilor static nedeterminate;
- prezenţa armăt.; oţelul are alte caract. de def. ca bet., determinând frânarea
anumitor tipuri de def., de exemplu, a contracţiei bet.;
- frecările care iau naştere din cauza contracţiei neuniforme a straturilor
succesive de beton, turnate în etape diferite sau aflate în medii cu umidităţi diferite; de
exemplu, în
cazul elementelor masive, betonul se toarnă în reprize succesive, rezultând straturi de
vârste diferite şi deci cu deformaţii diferite.
2.3.2 Contracţia betonului
Descrierea fenomenului
Betonul suferă deformaţii iniţiale (modificări de volum în absenţa unor solicitări
exterioare), de la începutul prizei cimentului până la întărirea pastei de ciment, iar după ce
acest proces s-a încheiat, datorită variaţiei umidităţii mediului înconjurător.
Scăderea volumului betonului în mediu uscat se numeşte contracţie, iar
fenomenul invers, de creştere a volumului betonului în apă, umflare (fig. 2. 25).
Dacă o probă de beton, păstrată un timp în mediu uscat, este introdusă în apă,
contracţia produsă iniţial se atenuează. O probă din beton relativ tânăr, păstrată alternativ în
aer şi apă, se contractă şi se umflă, fenomenele fiind parţial reversibile; în final, rămâne o
deformaţie din contracţie cu caracter ireversibil. La un timp t, def. totală din contracţie t c
ε

are o componentă reversibilă v e r c
ε
şi o componentă ireversibilă v e r i c
ε
(fig.2.26).
Fig. 2.25 Contracţia şi umflarea
betonului
Fig. 2.26 Reversibilitatea parţială
a contracţiei
Experimental, s-au constatat următoarele aspecte:
• La betoanele confecţionate cu cimenturi obişnuite, de tip portland, def. din
contracţie este mult mai mare decât cea din umflare. Contracţia betonului păstrat în
condiţii de umiditate relativă normală poate atinge valorile finale
8 , 0 ... 4 , 0
c
= ε

mm/m, teoretic pentru t = ∞. Deoarece deformaţia specifică din contracţie este mai
mare decât deformaţia specifică limită la întindere,
15 , 0 ... 1 , 0
tu
= ε
mm/m, rezultă
că, în cazul în care contracţia este împiedicată, se produce fisurarea betonului;
• Def. din contracţie şi umflare se dezvoltă după legi neliniare, la o vârstă mică cu
viteză mare, apoi din ce în ce mai lent; în prima lună de la turnare se
consumă circa 30% din deformaţia finală de contracţie, iar după un an, aproximativ
3
75...90% din def. finală ∞
ε
c (fig. 2.25). Amortizarea deformaţiei din contracţie se
produce pe măsură ce întărirea cimentului se apropie de sfârşit, depinzând de tipul
cimentului utilizat; de regulă, pentru betoanele obişnuite, grele, amortizarea se
produce în 3...5 ani, iar în cazul betoanelor hidrotehnice, în 10...15 ani.
• Contracţia şi umflarea sunt fenomene parţial reversibile; dacă bet. este păstrat
alternativ în mediu uscat şi umed, valoarea contracţiei t , c
ε
la timpul t, respectiv
valoarea finală ∞
ε
c sunt mai mici decât pt. betonul păstrat numai în aer (fig. 2.
26).
Cauzele deformaţiilor din contracţie
Până în prezent, nu s-a reuşit elaborarea unei explicaţii pe deplin satisfăcătoare pentru
explicarea evoluţiei deformaţiilor din contracţie şi umflare. Toate teoriile elaborate se
bazează pe ideea că deformaţiile iniţiale ale betonului se datorează deplasării apei în masa
betonului. În betonul proaspăt, apa se deplasează sub influenţa proceselor de transformare a
pastei de ciment în piatră de ciment, iar în betonul întărit, sub efectul variaţiilor de umiditate
şi temperatură din mediul înconjurător.
Se poate concluziona:
• componenta ireversibilă a contracţiei se datorează îmbătrânirii gelurilor,
manifestată prin reducerea progresivă a volumului lor şi creşterea volumului formaţiunilor
cristaline;
• componenta reversibilă a contracţiei este parţial independentă de vârsta betonului,
datorită fenomenului de capilaritate şi parţial dependentă de vârsta betonului, datorită
modificării grosimii peliculelor de apă adsorbite pe suprafaţa gelurilor; deoarece gelurile
îmbătrânesc (se usucă), componenta reversibilă scade în timp (fig. 2.26);
• la nivelul componentelor pietrei de ciment, granulele nehidratate şi cristalele se
opun contracţiei gelurilor, în consecinţă sunt comprimate, iar gelurile sunt întinse; la
nivelul betonului, agregatele împiedică deformarea pietrei de ciment, care este întinsă şi în
unele zone fisurează, când se depăşeşte limita rezistenţei la întindere.
Fenomenele descrise se referă la contracţia denumită şi contracţie hidraulică, produsă
după priza şi întărirea cimentului.
În perioada de întărire a betonului, pot să apară şi alte tipuri de contracţie, depinzând
atât de structura betonului, cât şi de dimensiunile elementelor structurale:
contracţia chimică a cimentului, sau contracţia intrinsecă; volumul absolut ocupat
de cimentul hidratat este mai mic decât suma volumelor absolute ale cimentului
nehidratat şi apei;
 contracţia termică a miezului construcţiilor masive; căldura degajată în procesul
exotermic de întărire duce la încălzirea betonului din interiorul masivului,
provocând dilatarea lui; prin răcirea ulterioară, se produce contracţia;
contracţia de carbonatare; se produce la suprafaţa elementelor, numai în anumite
condiţii de umiditate relativă, însoţind reacţia de transformare a hidroxidului de
calciu Ca(OH)
2
în carbonat de calciu CaCO
3
, în contact cu gazul carbonic CO
2
.
Factorii care influenţează contracţia şi umflarea betonului
Starea de umiditate şi temperatură a mediului de păstrare după turnare determină
direct cantitatea de apă care se deplasează în masa betonului şi cea care se pierde prin
4
evaporare. Cu cât umiditatea relativă este mai mică, iar temperaturile mai mari,
valorile deformaţiilor din contracţie cresc (fig. 2.25).
Volumul gelurilor, rezultate din hidratarea cimentului, creşte odată cu dozajul de
ciment şi cu fineţea de măcinare a cimentului; cu cât volumul gelurilor este mai mare,
deformaţiile din contracţie sunt mai mari.
Agregatele influenţează prin proporţia fracţiunilor de dimensiuni diferite, exprimată
prin curba granulometrică. Contracţia este cu atât mai mare cu cât cantitatea de
agregate este mai mică, în consecinţă:
beton c mortar c cimenr c
ε > ε > ε
Posibilitatea de evaporare a apei depinde de:
- volumul, mărimea şi natura porilor; contracţia este mai mare dacă în masa
betonului porii alcătuiesc o reţea continuă, în contact cu exteriorul;
- dimensiunea epruvetelor, prin raportul dintre suprafaţa expusă şi volum,
contracţia fiind cu atât mai mare cu cât suprafaţa specifică dată de acest raport
este mai mare; pentru elemente liniare, contracţia axială este predominantă, în
timp ce la elementele de volum este semnificativă contracţia superficială.
Modul de punere în operă permite reducerea raportului A/C fără afectarea
lucrabilităţii, dacă se utilizează tehnologii adecvate de compactare a betonului. Revibrarea
betonului în perioada de priză reduce deformaţiile iniţiale din contracţie, deoarece reface
structura betonului, anulând astfel efectele negative ale contracţiei iniţiale.
În general, cu cât se obţine o compactitate mai mare a betonului, rezistenţele
betonului vor fi mai mari, iar deformaţiile din contracţie mai mici.
2.3.3 Deformaţiile betonului din variaţiile de temperatură
Pentru construcţiile curente se iau în considerare numai variaţiile de temperatură ale
mediului ambiant, climatice sau tehnologice. Efectul variaţiilor de temperatură asupra
structurilor se consideră ca deformaţii impuse.
Pentru elementele liniare, deformaţiile sub formă de alungiri sau scurtări axiale se
calculează cu relaţia:
α ∆ = ε = ∆ ±

t l l l
t (2.18)
l este lungimea iniţială a elementului;
t ∆
- gradientul de temperatură, în
0
C;
α
- coeficientul de dilataţie termică, având valoarea 10
-5
/
0
C (sau 0,01 mm/m,
0
C)
În cazul constr. hidrotehnice masive, se iau în considerare variaţiile de temp. produse
în timpul hidratării cimentului. Miezul masivului are o temp. mai ridicată decât învelişul,
rezultând o tendinţă de dilatare care supune învelişul la întindere, ca în cazul contracţiei.
2.3.4 Deformaţiile betonului sub încărcări
2.3.4.1 Înc. statice de scurtă durată: curba caracteristică şi modulii de deformaţie
Curba caracteristică a betonului solicitat axial de încărcări de scurtă durată
Legătura între deformaţiile specifice
ε
şi eforturile unitare normale
σ
reprezintă
curba caracteristică a betonului. Curba caracteristică se obţine experimental pentru o
5
încercare de scurtă durată, efectuată cu viteză de încărcare dt / dσ constantă; ramura
descendentă a curbei caracteristice poate fi construită dacă încercarea se realizează cu viteză
de deformare dt / dε constantă.
Se observă din figura 2.29 că relaţia
ε − σ
este neliniară chiar de la trepte de
încărcare mici, din cauza deformaţiilor vâscoase şi plastice care se produc; deoarece
încărcarea este de scurtă durată, deformaţiile vâscoase sunt mici în raport cu deformaţiile
elastice şi plastice.
Fig. 2.29 Curba caracteristică a betonului solicitat
axial până la rupere
Fig. 2.30 Ciclul de
încărcare - descărcare
Dacă eforturile unitare b
σ
nu depăşesc limita de microfisurare R
0
, se admite în
general că betonul are numai deformaţii elastice. Peste limita de microfisurare încep să se
dezvolte din ce în ce mai pronunţat deformaţiile plastice. Acest mod de deformare
corespunde cu comportarea materialului elastic-plastic din figura 2.24b, dacă se neglijează
deformaţiile vâscoase. Dacă încărcarea se produce cu viteză redusă (20... 30 min), se pot
dezvolta şi deformaţiile vâscoase.
În funcţie de natura solicitării, deformaţia specifică ultimă, egală cu suma
deformaţiilor specifice elastice şi plastice înregistrate în momentul distrugerii probei:
m / mm 0 , 3 ... 5 , 1
u b
= ε
- compresiune centrică
m / mm 0 , 7 ... 0 , 3
u b
= ε
- compresiune din încovoiere
m / mm 15 , 0 ... 1 , 0
u t
= ε
- întindere
Forma curbei depinde de viteza de încărcare. În figura 2.31 se prezintă rezultatele
încercărilor efectuate cu diferite viteze de încărcare. Se observă că rezistenţele betonului
cresc, iar deformaţiile specifice ultime scad, cu cât încărcarea este aplicată cu viteză mai
mare. Dacă, teoretic, încărcarea ar fi aplicată instantaneu, curba caracteristică ar deveni o
dreaptă, având panta E
b
= tgα (modulul de elasticitate); deformaţiile, produse tot
instantaneu, ar fi în acest caz numai elastice. De regulă, se admite că def. elastice ale
betonului se produc instantaneu la aplicarea încărcărilor, deşi acest mod de încărcare nu se
poate realiza practic.
Influenţa calităţii betonului asupra proprietăţilor de deformare se poate urmări în
figura 2.32. Se constată că deformaţia corespunzătoare rezistenţei betonului la compresiune
6
(ordonata maximă a curbei caracteristice) este practic aceeaşi
2
c b
= ε
0
/
00
indiferent de
calitatea betonului, în timp ce deformaţia specifică ultimă diferă mult,
7 , 3 ... 9 , 2
u b
= ε
0
/
00
,
scăzând odată cu creşterea clasei betonului. Tangentele în origine la curbele b b
ε − σ
au
pantă diferită; cu cât calitatea betonului este mai bună, panta b b b
/ E ε σ =
este mai mare, deci
deformaţiile elastice constituie o fracţiune mai mare din deformaţia totală a epruvetei.
Pentru betoanele de calitate mai slabă, sunt preponderente deformaţiile plastice.
Fig. 2.31 Influenţa vitezei de încărcare
asupra formei curbei caracteristice
Fig. 2.32 Influenţa calităţii betonului
asupra formei curbei caracteristice
Un alt factor care influenţează forma curbei caracteristice este vârsta betonului în
momentul încărcării; deoarece rezistenţa creşte în timp, deformaţiile elastice devin mai
pronunţate, deci curba se apropie de tangenta în origine.
Pentru calculul elementelor structurale, curba caracteristică a betonului este stabilită
prin normele oficiale, având exprimări analitice diferite în funcţie de metoda de calcul
acceptată şi în funcţie de nivelul analizei structurii (analiză liniară sau neliniară).
Dacă betonul este solicitat bi- sau triaxial la compresiune, deformaţia specifică ultimă
creşte foarte mult. În figura 2.33 se dă diagrama b b
ε − σ
pentru un element cilindric
comprimat centric, din beton armat cu fretă în spirală, deci cu deformaţii împiedicate şi
comparativ, curba b b
ε − σ
pentru un cilindru cu deformaţii transversale libere.
Fig. 2.33 Influenţa confinării betonului asupra deformaţiei specifice ultime de compresiune
Componentele def. specifice pot fi puse în evidenţă dacă o epruvetă din bet. se
încarcă cu viteză redusă până când se atinge o val. a ef. unitar de compr. c b
R < σ
, apoi se
descarcă. Se obţine o curbă de încărcare-descărcare (fig. 2.30 - patru zone):
• curba de încărcare O–A, cu deformaţii elastice e
ε
, plastice p
ε
şi eventual
vâscoase v
ε
, dând deformaţia specifică totală a betonului;
7
• curba de descărcare A–B , cu o revenire instantanee p e
ε
de natură elastico-plastică
datorită închiderii parţiale a microfisurilor; curba de descărcare admite aceeaşi tangentă E
b
ca şi curba de încărcare;
• revenirea din deformaţia vâscoasă B–B' (sau deformaţia elastică întârziată i e
ε
)
produsă într-un anumit interval de timp după descărcarea probei;
• deformaţia plastică ireversibilă 0–B’
( )

ε
p .
Dacă se încarcă din nou proba, imediat după descărcarea din punctul A, deformaţia
O–B rămâne în întregime ireversibilă, deoarece revenirea întârziată nu are timp să se
producă.
Decalarea curbei de descărcare faţă de cea de încărcare corespunde modului de
deformare hysteretic, prezentat în figura 2.24.
Modulii de deformaţie ai betonului
Modulii de deformaţie sunt caracteristici fizico-mecanice care reprezintă măsura
proprietăţilor de deformare ale betonului sub sarcini.
Modulul de elasticitate longitudinal E
b
caracterizează deformarea elastică liniară, pe
direcţie longitudinală, a betonului solicitat la compresiune (fig. 2.29):
e b b
/ tg E ε σ = α =
(2.19)
Se admite în mod curent acelaşi modul de elasticitate (tangentă comună în origine la
curba
ε − σ
) pentru compresiune şi pentru întindere (fig. 2.29).
Modulul de elasticitate longitudinal este cu atât mai mare, cu cât calitatea betonului
este mai bună (fig.2.32); se consideră că are valoarea constantă în timp, deşi în realitate
creşte cu rezistenţa betonului.
Conform STAS 5585-71, modulul de elasticitate se determină pe prisme supuse la
compresiune axială; se execută n cicluri de încărcare-descărcare între limitele 0,05R
pr
şi
0,3R
pr
, limita superioară de solicitare fiind aleasă astfel, pentru a evita dezvoltarea
deformaţiilor plastice. Valoarea deformaţiilor specifice se determină pentru ultimul ciclu de
încărcare-descărcare, când se constată stabilizarea deformaţiilor permanente (fig. 2.34).
Modulul de elast. (dinamic) se poate determina şi cu ultrasunete propagate în beton.
Val. modulului de elasticitate se poate obţine prin utilizarea unor relaţii specifice:
- conform EC2:
3 / 1
k c b
) 0 , 8 f ( 5 , 9 E + =
[kN/mm
2
]
în care f
ck
este rezistenţa caracteristică la compresiune determinată pe cilindri, în N/mm
2
;
- conform ACI (American Concrete Institute):
b
5 , 1
b b
R 0426 , 0 E ρ =
[N/mm
2
]
în care b
ρ
este densitatea specifică aparentă a betonului [kg/m
3
], iar R
b
, rezistenţa medie la
compresiune pe cuburi la 28 de zile [N/mm
2
].
Modulul de elasticitate transversal G
b
se determină cu relaţia:
) 1 ( 2
E
G
b
b
ν +
=
(2.20)
în care
ν
este coeficientul lui Poisson; pentru
2 , 0 = ν
rezultă G
b
= 0,4 E
b
.
Legătura dintre E
b
, G
b
şi
ν
(const. elastice ale bet.), este valabilă în limitele teoriei
elasticităţii, deci dacă eforturile unitare în beton nu depăşesc limita de microfisurare, R
0
.
8
⇐cicluri încărcare-descărcare

ε ∆
σ ∆
= α =tg E
b
Fig. 2.34 Determinarea modulului de elasticitate E
b
Legătura dintre E
b
şi E
bS
se poate stabili eliminând b
σ
din relaţiile 2.19 şi 2.21:
) ( E E E
p b b e b b S b
ε − ε = ε = ε
) 1 ( E 1 E E
b
b
p
b S b
λ − =








ε
ε
− =
(2.22)
în care λ, reprezintă coeficientul de plasticitate şi arată ponderea deformaţiilor plastice în
deformaţia specifică totală a betonului, produsă de efortul unitar b
σ
:
b
p
ε
ε
= λ
(2.23)
Teoretic,
] 1 ; 0 [ ∈ λ
, fiind funcţie de calitatea şi compoziţia betonului şi de natura,
mărimea şi durata de acţiune a sarcinii. Se admite pentru compresiune λ = 0,7 iar pentru
întindere λ = 0,5; aceste valori arată că la ruperea produsă de încărcări statice de scurtă
durată, cel puţin jumătate din deformaţia totală este deformaţie plastică.
Modulul tangent E
bT
caracterizează deformaţia totală a betonului, vezi (2.19).
Pentru eforturi unitare c b
R 5 , 0 < σ
, E
bT
≅ E
b
; pentru eforturi unitare depăşind limita
de microfisurare:
). ( f E
b bT
σ =
E
bT
este coef. unghiular al tangentei la curba caracteristică, în punctul i (fig. 2.29):
b b bT
d / d tg E ε σ = γ =
(2.24)
În proiectare se folosesc modulii long. E
b
şi transv. G, şi coeficientul lui Poisson .
2.3.4.2 Deformaţiile betonului sub încărcări statice de lungă durată-curgerea lentă
Descrierea fenomenului de curgere lentă (c.l.)
Dacă o probă de bet. e solicit. la un efort const. de compres. un timp mai îndelungat,
se constată după un timp t creşterea deformaţiei specifice în raport cu cea produsă în
momentul aplicării încărcării 0 b
ε
(fig. 2.35); această creştere sub efectul încărcărilor de
lungă durată constante, sau cu variaţii lente în timp, se numeşte curgere lentă sau fluaj.
Def. specifică finală de c. l. poate fi de 2...4 ori > ca deformaţia elastică instantanee.
Def. de c. l. se dezvoltă în paralel cu cele produse de dif. alte cauze (contracţie,
variaţii de temp., încărcări de scurtă durată statice sau dinamice), influenţându-se reciproc.
La un timp t, sub încărcare constantă, deformaţia totală a betonului este compusă din
deformaţia specifică iniţială 0 b
ε
şi din creşterea t , b
ε ∆
(fig. 2.35).
Deformaţia specifică 0 b
ε
are o componentă elastică e
ε
şi o componentă plastică
t p
ε
, în cazul în care
. R
0 b
> σ
Dacă 0 b
R ≤ σ
, deformaţia iniţială 0 b
ε
este considerată de
obicei ca fiind elastică şi se determină cu ajutorul modulului de elasticitate longitudinal E
b
.
9
Creşterea t , b
ε ∆
a deformaţiei specifice a betonului se datorează atât contracţiei t , c
ε
,
cât şi curgerii lente t , l c
ε
. Deformaţiile de curgere lentă şi de contracţie au aproximativ
aceeaşi evoluţie; la început se dezvoltă cu o viteză mare, apoi viteza scade, devenind zero
după un timp, când fenomenele se amortizează.
Dacă o structură static nedeterminată din beton este supusă unei deformaţii impuse,
de lungă durată şi cu valoarea constantă (contracţie, tasare de reazem), se constată, după un
timp t, că efortul unitar produs de deformaţia impusă scade de la valoarea iniţială 0 b
σ

cu o
cantitate t , b
σ ∆
(fig. 2.36). Acest fenomen se numeşte relaxare.
t , b 0 b t , b
ε ∆ + ε = ε
t , b 0 b t , b
σ ∆ − σ = σ
Fig. 2.35 Deformaţiile betonului în timp Fig. 2.36 Relaxarea betonului
Curgerea lentă şi relaxarea pot modifica deci starea de deformaţii sau/şi starea de
eforturi pe parcursul solicitării de durată.
Curgerea lentă şi relaxarea betonului se produc datorită componentei gelice a pietrei
de ciment, care se deformează ca un corp vâscos, antrenând agregatele şi scheletul cristalin,
caracterizate printr-o comportare elastică. Deoarece în timp gelurile îmbătrânesc, curgerea
lentă are valori semnificative în cazul betoanelor relativ tinere.
Fenomenele reologice (curgerea lentă şi relaxarea) apar şi în cazul altor materiale, ca
masele plastice, oţelul, răşinile, dar au alte cauze.
Deformaţiile specifice de curgere lentă se dezvoltă în timp în funcţie de mărimea
efortului unitar de durată. În figura 2.37 sunt prezentate experimentele lui Rüsch, efectuate
pe mai multe epruvete cilindrice, solicitate la valori ale efortului unitar de compresiune b
σ

constante în timp, dar diferite. Se observă din figura 2.37a două zone de comportare diferită,
în funcţie de valoarea efortului unitar b
σ
.
Zona I: dacă bc b
R η < σ
, deformaţiile specifice de curgere lentă cresc în timp cu o
viteză din ce în ce mai mică, tinzând să se stabilizeze (fig. 2.37b). Valoarea efortului unitar
bc
R η
reprezintă rezistenţa la compresiune sub încărcarea de lungă durată sau la oboseală
statică. Limita admisă de Rüsch pentru efortul unitar de durată este
. R 8 , 0
bc
În cadrul zonei I se pot distinge două moduri de deformare sub sarcina de durată:
- Curgerea lentă liniară, pentru 0 b
R 0 ≤ σ <
, unde R
0
este rezistenţa la microfisurare;
deformaţiile vâscoase de fluaj sunt proporţionale cu efortul unitar de durată b
σ
, iar
deformaţiile plastice sunt neglijabile.
În acest caz, deformaţia de curgere lentă poate fi dedusă pe baza deformaţiilor
elastice, prin intermediul unui factor de proporţionalitate, conform unei relaţii de tipul:
10
0 0 t cl
) t , t ( ε ϕ = ε
(2.25)
în care
) t , t (
0
ϕ
este caracteristica deformaţiei de curgere lentă a unui beton de vârsta t,
având în momentul încărcării vârsta t
0
(proba a fost deci încărcată perioada de timp t-t
0
);
) t , t (
0
ϕ
arată de câte ori este mai mare deformaţia de curgere lentă faţă de cea elastică.
Domeniul curgerii lente liniare este cel mai frecvent întâlnit în cazul încărcărilor de
exploatare de lungă durată care solicită structurile. Curgerea lentă liniară a betonului păstrat
în aer se amortizează în 3.. .4 ani.
- Curgerea lentă neliniară, pentru bc b 0
R R η < σ <
; deformaţia de curgere lentă nu
este proporţională cu efortul de durată, deoarece este însoţită de deformaţii plastice, prin
depăşirea pragului de microfisurare. Deformaţiile vâscoase sunt însă preponderente, astfel
încât predomină tendinţa de amortizare.
Creşterea rezistenţei betonului în timp, redistribuirea efortului de la beton la armătură
în cazul betonului armat sau retransmiterea lui spre alte zone în cazul structurilor static
nedeterminate, poate avea ca efect trecerea în domeniul curgerii lente liniare.
Zona II: dacă bc b
R η > σ
, deformaţiile de curgere lentă şi deformaţiile plastice, care
sunt în acest caz preponderente, se dezvoltă cu o viteză din ce în ce mai mare, tinzând spre
valoarea critică, de rupere sub încărcarea de lungă durată (fig. 2.37a,c). Ruperea se produce
după un timp cu atât mai scurt, cu cât b
σ
este mai mare.
Curba b b
ε − σ
notată cu  în figura 2.37a, reprezintă curba caracteristică pentru
încărcări de lungă durată, iar cu , pentru încărcări de scurtă durată.
Din punct de vedere practic, sub efectul încărcărilor de exploatare predomină fenom.
de curgere lentă liniară. Pe durata de existenţă a unei constr., încărcările prezintă variaţii
semnificative ale intensităţii lor; unele încărcări pot să lipsească perioade lungi de timp.
Prezintă deci interes modul în care deformaţiile de durată evoluează în aceste condiţii.
Efectul descărcării asupra def. de c. l. este (fig. 2.38 ), (pt. simplificare, contracţia nu
s-a reprezentat în această fig.). La aplicarea încărcării se produce deformaţia specifică
instantanee, pi e 0 b
ε + ε = ε
(
pi
ε
având valoarea mică, practic neglijabilă în cazul curgerii lente
liniare), apoi până la timpul t se dezvoltă deformaţia de curgere lentă
.
t , cl
ε
Dacă la timpul t se descarcă epruveta, se produce o revenire a deformaţiei, având o
componentă elastică instantanee şi o componentă de natură vâscoasă, dependentă de timp,
(revenirea din curgerea lentă sau deformaţia elastică întârziată). Revenirea din curgerea
lentă are aceeaşi lege de evoluţie ca şi curgerea lentă, dar este mai redusă ca valoare şi se
amortizează într-un timp mai scurt; proba de beton prezintă o deformaţie plastică remanentă.
11
Fîg. 2.37 Deformaţiile de curgere lentă în funcţie de mărimea efortului unitar de
compresiune de lungă durată
Explicaţia deformaţiilor de curgere lentă
Cauzele care produc fenomenele reologice sunt: structura complexă a betonului,
transformările prin care trece faza gelică din piatra de ciment în timp şi migrarea apei în
masa betonului sub efectul încărcărilor de durată.
Vâscozitatea gelurilor, mai redusă la început, creşte în timp prin îmbătrânire, astfel
încât deformaţiile cu caracter vâscos se amortizează în timp. O altă cauză a amortizării este
retransmiterea eforturilor la faza solidă din beton.
Pe lângă aceşti factori, curgerea lentă este influenţată şi de schimbul de umiditate
dintre beton şi mediul înconjurător.
Fig. 2.38 Efectul curgerii lente asupra deformaţiilor de curgere lentă
În figura 2.27 s-a arătat efectul pe care îl exercită asupra microcristalelor variaţia
grosimii peliculelor de apă adsorbite; această grosime depinde de umiditatea mediului
exterior, cu care sistemul este în echilibru. În cazul contracţiei, evaporarea apei şi scăderea
12
de volum a betonului în mediu uscat se produce sub efectul unei diferenţe de umiditate
între beton şi mediul ambiant. În cazul curgerii lente, migrarea apei adsorbite de geluri
spre pori de dimensiuni mai mari sau spre exterior se produce sub efectul presiunii
exercitate de încărcare. Încărcarea exterioară de lungă durată, de exemplu de compresiune,
provoacă modificarea volumului betonului, deranjând astfel echilibrul existent între
peliculele de apă care învelesc gelurile. Pentru menţinerea stării de echilibru, grosimea
peliculei de apă trebuie să scadă. La un moment dat, echilibrul se rupe şi apa difuzează
către porii de dimensiuni mai mari, în care nu există presiune. Difuzia apei din micropori
conduce la o reorganizare a scheletului pastei de ciment şi la apropierea cristalelitelor.
După restabilirea echilibrului, fenomenul reîncepe, până la o nouă rupere de echilibru.
Cu cât vârsta betonului în momentul încărcării este mai mare, deformaţiile de curgere
lentă sunt mai mici, deoarece în timp creşte vâscozitatea gelurilor.
Revenirea elastică întârziată se poate explica prin creşterea grosimii peliculelor de
apă adsorbită, adică fenomenul se produce în sens invers.
Curgerea lentă apare la orice tip de solicitare. În cazul întinderii, deplasarea apei se
produce în sens invers faţă de compresiune; în cazul încovoierii, existenţa celor două zone
cu comportare diferită conduc la migrarea apei dinspre zona comprimată spre zona întinsă,
în condiţiile unui regim staţionar de umiditate a mediului.
O altă explicaţie simplă a curgerii lente se referă la echilibrarea sarcinii exterioare de
către componenta solidă, elastică, a betonului (agregatele + cristalele pietrei de ciment +
granulele nehidratate de ciment) şi componenta vâscoasă (gelurile). În momentul aplicării
încărcării, se produce deformarea elastică, forţa exterioară fiind preluată de cele două
componente. În timp, deformaţia vâscoasă a gelurilor, produsă pe direcţia încărcării,
antrenează partea elastică, datorită legăturilor dintre componente; componenta elastică
înmagazinează astfel energie potenţială. Sarcina fiind constantă, rezultă că creşterea
efortului preluat de agregate şi cristale corespunde scăderii forţei preluate de componenta
vâscoasă. Se produce astfel, în timp, o retransmitere a forţei de la geluri la faza solidă. Acest
aspect, precum şi creşterea vâscozităţii gelurilor prin pierderea apei (îmbătrânirea gelurilor),
explică amortizarea fenomenului.
Dacă proba este descărcată după un timp, energia absorbită de componenta elastică
se eliberează, producându-se revenirea din curgere lentă.
Mult timp s-a crezut că deformaţiile de contracţie şi de curgere lentă sunt produse de
aceleaşi fenomene fizice, legate de eliminarea apei prin porii betonului. Experimentele de
curgere lentă, efectuate cu probe de beton pentru care schimbul de umiditate cu mediul a
fost împiedicat (probe în anvelopă termică), au demonstrat că deformaţiile de curgere lentă
se produc chiar dacă nu există contracţie, însă curgerea lentă este diminuată.
Influenţa timpului asupra deformaţiilor de curgere lentă
În figura 2.39 s-au trasat curbele de curgere lentă pentru betoane supuse la acelaşi
efort, încărcate însă la vârste diferite; ca şi în cazul deformaţiei din contracţie, aceste curbe
sunt afine (paralele). Se observă că valoarea deformaţiilor de curgere lentă înregistrate sunt
cu atât mai mici, cu cât vârsta betonului în momentul încărcării a fost mai mare; deoarece
modulul de elasticitate creşte cu vârsta betonului, deformaţia elastică este cu atât mai mică
cu cât betonul este mai în vârstă.
13
Fig. 2.39 Dependenţa deformaţiilor de
curgere lentă de vârsta betonului la
încărcare
Fig. 2.40 Curba
ε − σ
a betonului
la încărcări statice de lungă durată
2.3.4.3 Deformaţiile betonului sub încărcări repetate
Înc. rep. dinamice care solicită elem. structurale la un nr. mare de cicluri (de ord.
milioanelor), produc o stare de eforturi unitare în bet. variind între două limite ce pot fi
considerate const., min b max b
σ − σ
şi au ca efect fenomenul de oboseală. (pctul 2.2.1.)
Cf. fig. 2.30, în urma unui ciclu de încărcare-descărcare rămân deformaţii reziduale,
a căror mărime depinde de valoarea efortului unitar. Rezistenţa şi proprietăţile de deformare
ale bet. se modifică în cursul ciclului de încărcare-descărcare, distingându-se două moduri
de comportare în funcţie de mărimea efortului unitar max b
σ

(fig.2.41).
* Dacă ef. în bet. nu depăşesc limita de microfisurare 0 max b
R ≤ σ
, def. remanente se
cumulează de la un ciclu la altul, dar sunt din ce în ce mai mici.
Suma lor tinde către o valoare limită constantă, producându-se o stabilizare a
deformaţiilor (ecruisarea bet.). După un număr n de cicluri, se produc numai
deformaţii elastice (fig.2.41a). Practic, pentru valoarea efortului unitar 0 max b
R = σ
,
denumită rezistenţa la oboseală a betonului şi notată
0
b
R
, acesta nu se rupe niciodată.
Fig. 2.41 Curba caracteristică a betonului supus unui ciclu pulsator
) 0 (
min b
= σ
* Dacă eforturile unitare depăşesc limita de microfisurare, 0 max b
R > σ
, deformaţiile
remanente se măresc de la un ciclu la altul, curbura buclelor se schimbă, până când se
produce ruperea la oboseală, cu atât mai repede, cu cât max b
σ
este mai mare (fig. 2.41b).
În cazul în care numărul ciclurilor de solicitare este redus, dar valoarea efortului
unitar maxim în beton este foarte ridicată, iar viteza de deformare este redusă, se produc
14
deformaţii remanente inelastice foarte mari, cumulându-se pe parcursul ciclurilor;
fenomenul de hysteresis se manifestă foarte puternic (fig.2.42).
Fig. 2.42 Curba caracteristică a betonului acţionat ciclic peste limita elastică
Dacă numărul ciclurilor de solicitare este redus, dar viteza de deformare sub
încărcare este mare, se poate produce o rupere bruscă a betonului. Seismul provoacă
solicitări ciclice alternante ca cele de mai sus. Betonul nu poate prelua aceste solicitări
alternante, de asemenea, nu este capabil să disipeze energia indusă de seism. Pentru
siguranţa constr. se pune problema ca o parte din energia absorbită în timpul unui ciclu
seismic să fie disipată, pentru a nu se converti integral în energie cinetică. S-a văzut că
această amorsare este posibilă fie prin deformaţii vâscoase, fie mai ales prin deformaţii
plastice. Bet. poate disipa energia absorbită în măsură foarte mică, deoarece def. inelastice
sunt limitate; proprietăţile lui de deformare pot fi însă îmbunătăţite printr-o armare
corespunzătoare. Se obţine o comportare ductilă, cu deformaţii plastice suficient de mari.
2.3.4.4 Deformaţia specifică totală a betonului
Contracţia şi curgerea lentă sunt fenomene care se dezvoltă concomitent, astfel încât
deformaţia totală se obţine admiţând principiul însumării efectelor (fig. 2.43).
Fig. 2.43 Deformaţia specifică totală a betonului
În figura 2.43, timpul t
1
reprezintă momentul aplicării încărcării de lungă durată.
Deformaţia specifică totală a betonului la un timp t este:
( )
bd e t , cl t , c e t , b
ε + ε = ε + ε + ε = ε
(2.30)
în care: t , b
ε
este deformaţia specifică totală suprapusă, la timpul t;
e
ε
- deformaţia specifică elastică;
t , cl t , c
, ε ε
- deformaţia specifică din contracţie, respectiv din curgerea lentă;
bd
ε
- fracţiunea de durată a deformaţiei specifice totale a betonului.
15
Din figura 2.44 se observă că
deformaţiile de durată ct t , cl
ε + ε
sunt
proporţionale cu efortul unitar în domeniul
curgerii lente liniare, cu excepţia
domeniului eforturilor unitare foarte mici,
când sunt preponderente deformaţiile din
contracţie.
În cazul acţiunilor repetate cu un număr
mare de cicluri, deformaţiile specifice
acumulate pe parcursul acestora (fig. 2.41)
se adună cu cele obţinute din relaţia (2.30).
Fig. 2.44 Mărimea deformaţiilor de durată
(contracţie şi curgere lentă)
16
CURS nr. 5
3. ARMĂTURA
3.1. ROLUL ARMĂTURII ÎN ELEMENTELE DIN BETON ARMAT
Betonul armat este rezultatul conlucrării a două materiale cu propr. diferite, pe
de o parte betonul care preia în bune condiţii eforturi de compresiune şi pe de altă parte
oţelul, sub denumirea de armătură, care poate prelua în bune condiţii ef. de întindere.
Asocierea bet. cu arm. este posibilă datorită aderenţei ce se realizează între bet. şi arm.
Se utilizează: - oţelurile rotunde, specifice bet. armat sau prec. (arm. flexibile),
- profile laminate sau sudate (armături rigide)
- diferite tipuri de fibre (de metal, de sticlă etc.).
Arm. destinată acestui scop, de a prelua in principal ef. de intindere din elem. de b.a.
se numeşte arm. longitudinală de rezistenţă. Sunt cazuri când arm. de rezistenţă se dispune
şi în zonele comprimate, de exemplu, la stâlpii de beton armat, sau în zona comprimată a
elementelor încovoiate, având ca scop sporirea capacităţii portante. De asemenea, în cazul
elementelor încovoiate există şi arm. înclinate, care se obţin prin ridicarea pe reazeme a
arm. longitudinale în vederea preluării ef. unitare principale de întindere.
La armarea plăcilor pe o direcţie, pe cealaltă dir. se dispune armătură de repartiţie.
În cazul stâlpilor, al grinzilor, al altor elemente liniare, transversal se dispun etrieri
pentru fixarea arm. longitudinale în poziţia lor din proiect, aceste bare având şi rol de
rezistenţă în preluarea eforturilor unitare principale de întindere. Etrierii şi fretele (armături
dispuse sub formă de spirală) îndeplinesc şi funcţia de armătură de confinare.
Armătura de montaj este întâlnită în cazul grinzilor din beton armat, dispusă cu
scopul de a fixa în carcase armăturile longitudinale şi transversale de rezistenţă.
3.2 PROPRIETĂŢILE OŢELURILOR FOLOSITE PENTRU ARMĂTURI
Oţelurile specifice folosite pentru arm. elem. din be. se prezintă sub formă de bare
laminate la cald sau sârme trase. În funcţie de proprietăţile lor fizico-mecanice, ele se
clasifică în oţeluri moi, oţeluri semi-dure şi oţeluri dure.
3.2.1 Oţeluri moi
Această categorie de oţeluri se caracterizează printr-un conţinut redus de carbon
(circa 0,2%). Pentru arm. bet. se foloseşte oţelul OB37, iniţialele indicând faptul că este un
oţel O pentru beton B. Cifra din denumirea oţelului indică rezist. de rupere a arm., în
daN/mm
2
. Particularităţile fizico-mecanice ale acestor oţeluri sunt puse în evidenţă de curba
caracteristică a a
ε − σ
(fig. 3.1) rezultată din încercări la tracţiune efectuate pe epruvete.
Curba caracteristica a a
ε − σ
, pentru oţelul OB37, pune în evidenţă:
1
• limita de proporţionalitate p
σ
, caracterizată prin proporţionalitate între
deformaţiile specifice şi eforturile unitare şi reprezentată de porţiunea dreaptă OA din
diagramă; modulul de elasticitate este
; mm / N 10 1 , 2 tg E
2 5
a
⋅ = ϕ =
• limita de elasticitate e
σ
, caracterizată printr-o relaţie neliniară dintre a
σ
şi a
ε
pe
porţiunea dintre punctele A şi B de pe curbă;
• limita de curgere c
σ
, cu def. plastice (de curgere) sub efort ct. Lung. palierului de
curgere
'
c c
... ε ε
(CD) este de 1,5...2% şi scade odată cu creşterea conţinutului de C; pe
parcursul palierului de curgere are loc o restructurare a oţelului ce determină, apoi, zona de
consolidare DE;
• efortul unitar maxim max
σ
;
• efortul unitar de rupere r
σ
; deoarece raportarea forţei axiale de întindere se face
la aria secţiunii iniţiale a barei ( ) 4 / d
2
0
π , porţiunea descendentă a curbei caracteristice este o
reprezentare convenţională max r
σ < σ
; alungirea la rupere r
ε
este cuprinsă între 20 şi 30%.
Fig. 3.1 Diagrama caracteristică a a
ε − σ
pentru OB37
S-a dovedit experimental că la oţelurile tip OB, supuse unor def. la rece dincolo de
limita de curgere şi apoi păstrate neîncărcate o perioadă de timp, are loc un proces de
îmbătrânire naturală ce conduce la creşterea cu 10... 15% a rezist. la tracţiune. Oţelurile
astfel prelucrate poartă denumirea de oţeluri ecruisate. În figura 3.1 se prezintă procedeul
de ecruisare, care constă în întinderea barei dincolo de limita de curgere şi apoi descărcarea
din punctul G, pe porţiune
'
GO înregistrându-se def. remanentă
'
OO . Epruveta
reîncărcată, după un timp oarecare, are o nouă curbă caracteristică
' ' ' ' '
F E D GC O ,
remarcându-se o evidentă mărire a rezistenţelor mecanice ale oţelului, însoţită de o reducere
a def. de rupere.
3.2.2 Oţeluri semidure
Aceste oţeluri se caracterizează printr-un conţinut de C cuprins între 0,2 şi 0,4%,
precum şi cantităţi reduse de alte elemente de aliere, aşa cum sunt Si, Mn, Cr, Ni şi altele,
care fac ca limita de elasticitate să fie mai ridicată comparativ cu oţelurile moi. În această
categorie sunt cuprinse oţelurile PC, oţeluri cu profil periodic P, laminate la cald C (fig.
3.5). Curba caracteristică a acestor oţeluri are un palier de curgere mai scurt decât cel al
oţelurilor moi, iar alungirea la rupere este în jur de 15%.
2
Oţelul PC52 are un palier de curgere foarte scurt, în timp ce oţelul PC60 nu are un
asemenea palier. În figura 3.2 se prezintă o comparaţie dintre curba caracteristică a oţelului
PC60 şi curbele caracteristice ale altor oţeluri.
Sârma trasă pentru beton armat cu suprafaţa netedă, STNB şi cea cu suprafaţa
profilată, STPB (fig. 3.5) se încadrează în categoria oţelurilor semidure. Sârma STNB
obţinută prin trefilare are o suprafaţă foarte netedă, ca urmare, conlucrarea cu betonul poate
fi realizată numai în cazul plaselor sudate prin puncte.
Fig. 3.2 Diagrame caracteristice a a
ε − σ
pentru diferite tipuri de oţel
3.2.3 Oţeluri dure
Conţinutul ridicat de carbon, ce depăşeşte 0,4%, împreună cu alte elemente de aliere
(Si, Mn, Cr, Mi etc.) caract. oţelurile dure şi conduce la o limită de elasticitate ft. ridicată.
La aceste oţeluri diagrama caracteristică nu mai prezintă paliere distincte de curgere, aşa
încât se foloseşte noţiunea de limită convenţională de curgere 2 , 0
σ
(fig. 3.3).
Diagrama caracteristică a a
ε − σ
se consideră o linie dreaptă până în punctul A, care
repr. limita de proporţionalitate
( )
2 , 0
8 , 0 σ
. Punctul B repr. limita convenţională de curgere,
iar zona BC se consideră zonă de consolidare. Alungirea la rupere este mică, 5...6%. În
această categorie se încadrează oţelurile pentru bet. prec. SBP I şi SBP II.
Fig. 3.3 Diagrama caracteristică a a
ε − σ
pentru oţeluri dure
3.2.4 Procedee de ecruisare
Ecruisarea este un procedeu de îmbunătăţire a calităţii oţelurilor prin solicitarea lor
peste nivelul limitei de curgere şi apoi descărcarea lor până la efort nul. Calităţile dobândite
prin ecruisare se pierd la temperaturi peste 400
0
C.
Ecruisarea prin întindere se realizează practic prin întinderea armăturilor pe şantier
până dincolo de limita de curgere.
3
Ecruisarea prin torsionare se realizează prin răsucirea barelor în jurul axei lor. Fibra
axială nu se deformează, ecruisarea fiind mai puternică spre exterior. Oţelul astfel prelucrat
se numeşte oţel torsadat sau TOR (fig. 3.5). În prezent aceste oţeluri nu se mai fabrică la noi
în ţară din cauza neomogenităţii secţiunii după prelucrare şi din cauza unei sudabilităţi
reduse.
Ecruisarea prin trefilare constă în tragerea forţată, la rece, prin filiere (orificii cu
diametrul mai mic) a sârmelor. Astfel se realizează sârmele trase din care se confecţionează
plasele sudate. Sârmele astfel realizate poartă denumirea de STNB şi STPB, adică sârmă
trasă ST, cu profil neted N sau profilat P pentru beton B.
Dacă trefilarea se aplică în combinaţie cu tratamente termice de încălzire izotermică
(patentare), rezultă sârme de înaltă rezistenţă utilizate ca armături pentru betonul
precomprimat. Acesta este un oţel dur, se fabrică până la diametre de 7 mm sub denumirea
de SBP, adică Sârmă pentru Betonul Precomprimat. În acest caz oţelul folosit conţine
carbon în proporţie de 0,6...0,9%, precum şi alte elemente de aliere.
Ecruisarea prin amprentare la rece se face prin trecerea barelor rotunde printr-un
sistem de valţuri cu came. Prin imprimarea amprentelor se produce ecruisarea şi se obţine
un oţel cu profil periodic, denumit SBPA (Sârmă pentru Betonul Precomprimat
Amprentată).
3.3 TIPURI DE ARMĂTURI PENTRU BETONUL ARMAT
3.3.1 Armătura flexibilă
Această categ. de arm. se caract. prin rigiditate redusă, cauzată de secţiuni transv.
foarte mici pentru lungimi uzuale mari. Se realiz. din bare independente, rotunde, netede sau
cu profil periodic, sau sub formă de plase şi carcase plane sudate. În procesul de execuţie
greutatea acestor armături este susţinută de cofraje.
Ca armături flexibile se folosesc următoarele tipuri de oţeluri:
• oţel laminat la cald, neted OB37 sau cu profil periodic PC52; PC60 - STAS
438/1-89;
• sârmă trasă pentru beton armat cu suprafaţa netedă STNB sau cu suprafaţa
profilată STPB - STAS 438/2-92;
• plase sudate uzinate - STAS 438/3-89.
3.3.2 Armătura rigidă
Fig. 3.4 Armătură rigidă din profile sau carcase sudate
Principala caracteristică a acestor armături o constituie rigiditatea ridicată în raport cu
lungimea lor, putând fi folosite ca elemente portante în cursul procesului de execuţie a
4
construcţiei, Se utilizează sub formă de profile independente şi carcase spaţiale sudate,
câteva posibilităţi de realizare fiind prezentate în figura 3.4.
Arm. rigidă se foloseşte în special la executarea clădirilor înalte cu schelet de
rezistenţă mixt oţel-bet.. Arm. rigidă sub formă de carcase spaţiale sudate se foloseşte şi la
construcţiile hidrotehnice masive.
Scheletele de armătură rigidă se calculează ca şi structuri metalice la acţiunea
sarcinilor care intervin în timpul procesului de execuţie, când susţin, de obicei, greutatea
cofrajului şi a betonului proaspăt. După întărirea bet., armătura rigidă conlucrează cu acesta.
3.4. PARTICULARITĂŢI ALE ARMĂTURILOR
Oţelul pentru beton OB37 se prezintă sub formă de bare netede şi este un oţel moale,
care se utilizează ca armătură constructivă şi mai puţin ca armătură de rezistenţă.
Oţelul cu profil periodic, de tip PC, caracterizat de o foarte bună aderenţă cu betonul,
se utilizează în principal ca armătură de rezistenţă. Din această categorie se utilizează două
sortimente, PC52 şi PC60. Profilarea este dată de două nervuri longitudinale diametral
opuse şi nervuri elicoidale situate la distanţe egale, înclinate la 55...65
0
faţă de nervurile
longitudinale. În cazul oţelului PC52, nervurile elicoidale sunt dispuse în aceeaşi direcţie pe
ambele jumătăţi ale profilului, iar în cazul oţelului PC60 în direcţii contrare (fig.3.5).
Fig.3.5 Tipuri de oţeluri pentru armături
Diametrul nominal al unei bare cu profil periodic este diametrul echivalent al unei
bare rotunde cu suprafaţa netedă, a cărei arie este egală cu aria efectivă a secţiunii barei cu
profil periodic.
Arm. flexibilă independentă din OB37 sau PC52 se poate îmbina prin suprapunere
sau prin sudură, spre deosebire de PC60 care necesită măsuri speciale pentru evitarea
fragilizării zonelor sudate.
Plasele sudate sunt elemente de armătură alcătuite din sârme cu diametrul cuprins
între 3 şi 10 mm, dispuse pe două direcţii perpendiculare şi fixate prin sudură în puncte (fig.
5
3.6). Plasele sudate sunt utilizate în special pentru armarea elementele din beton armat,
plane sau curbe, de tipul plăcilor.
Fig. 3.6 Parametrii plaselor sudate
Carcasele plane sudate se folosesc în mod obişnuit la armarea grinzilor prefabricate
din beton armat sau a elementelor din beton precomprimat (grinzi sau elemente de planşee
şi de acoperiş). Carcasele plane sudate se realizează din bare longitudinale de rezistenţă
având diametrul de cel puţin 12 mm şi din bare verticale cu diametrul de 6... 12 mm, care au
rolul etrierilor (fig. 3.7a), sau din bare longitudinale şi înclinate de rezistenţă (fig. 3.7b).
Fig. 3.7 Carcase plane sudate
Livrarea arm. pt. elem. din bet. armat se face în funcţie de tipul de arm. şi
dimensiunile secţ. transv. (tabelul 3.1) Lungimea de livrare a barelor cu diametrul cuprins
între 14...20 mm este de 10...18m, iar a barelor cu diametrul mai mare de 20 mm, este de 8...
18 m. Legăturile pot fi realizate din bare drepte sau din bare îndoite o dată sau de două ori.
În afara acestor lungimi de livrare, fabricile producătoare pot furniza bare de oţel-beton şi la
alte lungimi, în funcţie de necesităţi. Tabelul 3.1
Livrarea oţelului pentru armăturile betonului armat
Tipul de oţel beton
Diametrul nominal
mm
Modul de livrare
OB 37
6...12 în colaci
12...28 în legături de bare drepte
PC52; PC60 6...40 în legături de bare drepte
STNB 3...10 în colaci; panouri de plase
Recepţia oţelurilor pentru armăturile betonului armat se realizează prin efectuarea
unor verificări asupra calităţii acestora. Astfel, se verifică dimensiunile secţiunii
transversale, calitate suprafeţei şi se efectuează încercări standardizate la tracţiune şi îndoire.
4. BETONUL ARMAT
6
4.1 CONLUCRAREA DINTRE BETON ŞI ARMĂTURĂ
4.1.1 Natura aderenţei
Asocierea şi conlucrarea betonului cu armătura este necesară deoarece, în principal,
armătura are rolul de a prelua eforturile de întindere pe care betonul simplu nu are
capacitatea necesară de a le prelua, rezistenţa lui la întindere fiind foarte mică.
Conlucrarea dintre cele două materiale este posibilă deoarece la suprafaţa de contact
dintre acestea se realizează o legătură cunoscută sub numele de aderenţă, care ia naştere în
cursul procesului de întărire a betonului. Aderenţa împiedică lunecarea armăturii şi asigură
caracterul monolit al elementului de beton armat până la rupere. Chiar dacă betonul solicitat
la întindere fisurează şi armătura lunecă în beton pe o anumită porţiune în imediata
vecinătate a fisurii, conlucrarea dintre cele două materiale continuă să existe pe distanţa
dintre fisuri. Conlucrarea celor două materiale este favorizată de mărimile apropiate ale
coeficienţilor lor de dilatare termică.
Cauze ale aderentei::
• încleierea (adeziunea) pastei de ciment pe armătură;
• încleştarea (împănarea) betonului în neregularităţile de pe suprafaţa armăturii;
• frecarea dintre armătură şi beton în procesul smulgerii barei.
Încleierea reprezintă adeziunea gelurilor din pasta de ciment la suprafaţa
armăturii, care prin întărire, asigură conlucrarea celor două materiale. Aportul încleierii la
valoarea totală a efortului unitar de aderenţă este destul de mic, reprezentând, în medie,
circa 10% din efortul total. Efortul unitar de aderenţă datorită încleierii poate fi determinat
măsurând forţa necesară pentru dezlipirea unei probe de beton turnată pe o placă metalică
şlefuită (fig.4.1a). În cazul barelor netede, ponderea încleierii din eforul unitar total de
aderenţă este mai mare comparativ cu barele cu profil periodic.
Fig. 4.1 Cauzele aderenţei
Încleştarea betonului în neregularităţile de pe suprafaţa armăturilor reprezintă
factorul esenţial în explicarea fenomenului de aderenţă.
Barele cu suprafaţă netedă obţinute prin laminare au pe suprafaţa lor o serie de
neregularităţi variind între (40... 120)µ , neregularităţi inerente procesului de laminare, care
nu sunt însă evidente la o cercetare sumară cu ochiul liber. Pasta de ciment intră în aceste
7
neregularităţi, se întăreşte, iar la smulgerea barei din beton are loc o forfecare a pietrei de
ciment la nivelul neregularităţilor armăturii.
La barele cu profil periodic, la care există - prin laminare - nervuri transversale, de
ordinul milimetrilor, dispuse regulat, efectul încleştării este mult mai mare. La aceste arm.
în momentul smulgerii se creează un plan potenţial de forfecare la nivelul superior al
nervurilor transversale (fig. 4.1b). S-a constatat că efortul unitar de aderenţă datorită
încleştării poate să reprezinte până la 70% din efortul unitar total de aderenţă.
Frecarea dintre beton şi armătură; datorită contracţiei se produce o presiune
concentrică asupra armăturii ceea ce determină o frecare importantă la smulgerea barei
(fig.4.1c). Pe baza cercetărilor experimentale s-a ajuns la concluzia că efortul unitar de
aderenţă datorită frecării reprezintă 15% până la 20% din valoarea efortului unitar total de
aderenţă.
4.1.2 Determinarea efortului unitar de aderenţă
Cea mai simplă metodă pentru determinarea efortului unitar de aderenţă constă în
smulgerea unei bare de oţel dintr-o probă de beton, cubică sau cilindrică. Smulgerea se
poate face solicitând bara la întindere sau, mai rar, la compresiune, măsurând forţa care
trebuie aplicată la un capăt al barei pentru a o face să lunece în proba de beton (fig.4.2)
Fig. 4.2 Determinarea mărimii efortului unitar de aderenţă
Smulgerea barei din beton are aspecte diferite în funcţie de tipul armăturii, astfel, în
momentul distrugerii aderenţei bara netedă lunecă prin beton, manifestându-se numai o
frecare redusă. În cazul barelor cu profil periodic nu se produce cedarea în lungul planului
potenţial de forfecare, ci se formează fisuri interne ca în figura 4.3a, deoarece efortul unitar
principal 1 b
σ
a depăşit rezistenţa la întindere a betonului R
t
. Aceste fisuri apar în jurul
armăturii şi au o înclinare de circa 60
0
faţă de axa longitudinală a barei. Def. dinţilor de
beton - formaţi ca urmare a fisurării interne - produce o creştere a presiunii generate de
contracţia betonului asupra armăturii. În plus, porţiunile detaşate din structura bet. la supraf.
de contact cu armătura produc un efect de împănare al armăturii în beton şi în consecinţă o
sporire a presiunilor exercitate asupra barei. Sporirea presiunilor asupra barei atrage după
sine creşterea frecării şi deci a aderenţei dintre beton şi armătură. Eforturile unitare inelare
8
produse de extragerea armăturii, tot ancorată în beton pe măsura creşterii forţei de smulgere,
cresc tot mai mult producând în final despicarea betonului printr-o fisură radială (fig. 4.3b).
Fig. 4.3 Modelul aderenţei dintre beton şi armătura cu profil periodic
În conformitate cu STAS 10107/0-90, efortul unitar de aderenţă a
τ
se poate lua în
considerare după cum urmează:
• t a
R 4 , 2 = τ
pentru bare cu profil periodic;
• t a
R 5 , 1 = τ
pentru bare netede;
• t a
R = τ
pt. bare netede, în pereţii rezerv. şi silozurilor executate în cofraje glisante.
Normele europene EC2 prevăd pentru det. ef. unitar de aderenţă următoarele relaţii:
• c a
R 36 , 0 = τ
pentru bare netede
• t a
R 25 , 2 = τ
pentru bare cu aderenţă ridicată.
În prezenţa unei presiuni transversale medii p
med
(N/mm
2
), perpendiculară pe planul
posibil de despicare, valorile de mai sus se multiplică cu coeficientul 1/(1 - 0,04/ p
med
), dar
care nu va depăşi valoarea 1,4.
4.1.3 Repartiţia eforturilor unitare de aderenţă
Repartiţia eforturilor unitare de aderenţă transmise de la armătură la beton este
neuniformă în masa acestuia, atât în sens transversal, cât şi în sens longitudinal.
Repartiţia eforturilor unitare de aderenţă în sens transversal armăturii este funcţie
de dist. de la armătură. La smulgerea unei bare de oţel din bet. acesta se deformează pe o
anumită porţiune, de rază r, denumită zonă de influenţă (fig. 4.4). Se constată că bet. este
puternic antrenat în deformaţii în vecinătatea imediată a armăturii şi că această deformaţie
scade odată cu creşterea distanţei; la o anumită depărtare de arm. bet. nu se mai deformează
oricare ar fi valoarea ef. unitar din arm. Experimental s-a constatat că mărimea zonei de
influenţă creşte cu mărirea diametrului armăturii şi scade la bet. de calitatea superioară.
După unii cercetători raza de acţiune ar fi r = (10... 15)d, alţii însă admit valori mai mici, r =
2,5d. Cunoaşterea zonei de influenţă este necesară pentru o poziţionare mai raţională a
armăturii în secţiunea transversală a elementului, atunci când acest lucru este posibil.
Dacă într-un element din beton se află mai multe armături, influenţa lor poate să se
suprapună prin intersectarea zonelor de influenţă.
9
Cond. cele mai bune de transmitere a ef. de la arm. la bet. au loc atunci când zonele
de influenţă sunt tangente exterioare şi deci nu se suprapun; în cazurile curente, când
distanţa min. dintre arm. se ia ≥ d sau ≥ 25mm, se produce suprap. zonelor de influenţă.
Distribuţia eforturilor unitare de aderenţă în lungul armăturilor prezintă
importanţă atât pentru calculul forţei de aderenţă cât şi pentru calculul stării de fisurare a
elementelor din beton armat. Pentru o bară înglobată în beton, diagrama reală de distribuţie
a eforturilor unitare de aderenţă are forma din figura 4.5. Pentru cazurile practice s-au admis
diagrame simplificate, mai des folosite fiind diagrama dreptunghiulară şi cea triunghiulară.
Admiţând una din legile de variaţie a ef. unitar de aderenţă, se poate det. lungimea
minimă de ancorare a armăturii în beton din condiţia ca distrugerea aderenţei să se producă
simultan cu curgerea armăturii. În cazul distribuţiei dreptunghiulare cu med a a
τ = τ
, rezultă:
med a a c
2
dl
4
d
τ π = σ
π
de unde:
med a
c
a
4
d
l
τ
σ
=
Deoarece efortul unitar mediu de aderenţă med a
σ
este proporţional cu rezistenţa la
întindere a betonului R
t
, în STAS 10107/0-90 lungimea de ancorare l
a
se exprimă în funcţie
de raportul R
a
/ R
t
conform relaţiei (13.5). Modul practic de ancorare în beton a barelor de
armătură este prezentat în detaliu la punctul 13.3.
r - raza de acţiune
Fig. 4.4 Repartiţia transversală a
efortului unitar de aderenţă
Fig. 4.5 Repartiţia longitudinală a
efortului unitar de aderenţă
4.1.4 Factorii care influenţează aderenţa
Calitatea betonului. Aderenţa creşte odată cu creşterea calităţii betonului, fiind legată
în mod direct de rezistenţa la întindere. Prin urmare toţi factorii care influenţează calitatea
betonului (dozajul şi natura mineralogică a cimentului, factorul A/C, compactitatea etc), şi în
special rezistenţa lui la întindere, vor influenţa şi mărimea efortului unitar de aderenţă.
Dozajul de ciment. Aderenţa se îmbunătăţeşte odată cu sporirea dozajului de
ciment, deoarece mărirea cantităţii pastei de ciment asigură o încleiere şi o încleştare mai
bună la suprafaţa de contact dintre cele două materiale.
Raportul apă-ciment Aderenţa scade odată cu creşterea raportului A/C, atât ca
urmare a reducerii compactităţii betonului cât şi ca urmare a formării unor pungi de apă sub
porţiunile orizontale ale barelor. În timp, apa din aceste pungi se evaporă, iar armătura nu
mai rămâne în contact intim cu betonul în zona respectivă.
10
Compactarea betonului. Utilizarea unor mijloace mecanice de punere în operă
influenţează favorabil rezistenţele betonului, deci şi aderenţa dintre beton şi armătură.
Poziţia armăturii în raport cu direcţia betonării. Armăturile aşezate orizontal, în
momentul turnării şi compactării betonului, prezintă o aderenţă mai slabă decât cele aşezate
vertical, deoarece tasarea betonului proaspăt provoacă pungi de apă şi aer sub armături
reducând suprafaţa de contact dintre armătură şi beton. De asemenea aderenţa dintre cele
două materiale mai depinde şi de tasarea betonului proaspăt. Influenţa tasării plastice a
betonului proaspăt este mai accentuată la barele aşezate la partea superioară a elementelor,
aderenţa acestor bare reducându-se până la 75% faţă de aceea a barelor de la partea
inferioară. Această reducere se datorează apariţiei unor fisuri longitudinale deasupra
armăturii (fig. 11.1g). Aceste bare sunt considerate, conform STAS 10107/0-90, ca
aflându-se în condiţii defavorabile de aderenţa (pct. 13.3.1.1).
Forma secţiunii transversale a armăturii. În condiţii similare de încercare efortul
unitar de aderenţă depinde de forma secţiunii şi de tipul armăturii. În condiţiile aceluiaşi
beton, pentru diferite tipuri de armături au fost stabilite, experimental, următoarele valori ale
efortului unitar de aderenţă (N/mm
2
):
Se poate constata că cea mai bună aderenţă o au barele cu secţiune circulară, formă
care se foloseşte cu preponderenţă la alcătuirea elementelor de beton armat. În cazul barelor
necirculare compactarea betonului poate fi necorespunzătoare, în colţurile profilurilor se
produc concentrări de eforturi care conduc la distrugeri locale şi în consecinţă aderenţa
scade.
Diametrul şi numărul barelor. În condiţii similare de experimentare, efortul unitar de
aderenţă scade atunci când diametrul d al armăturii creşte, aşa cum se poate constata din
diagrama obţinută experimental şi prezentată în figura 4.6a. Pentru asigurarea unei aderenţe
corespunzătoare, legat de necesitatea înglobării barelor într-un anumit volum minim de
beton, normele prescriu în funcţie de tipul elementului şi al armăturii distanţa minimă dintre
bare. Prevederile pentru stâlpi şi grinzi sunt prezentate la punctele 13.6.1, respectiv 13.7.1.
Grosimea stratului de acoperire cu beton. În funcţie de condiţiile de exploatare,
grosimea stratului de acoperire cu beton a armăturilor, pentru diferite elemente de
construcţii, este cuprinsă între 10...35 mm. Stratul de acoperire cu beton asigură în acelaşi
timp protecţia armăturii împotriva coroziunii, motiv pentru care în anumite condiţii
grosimea lui se majorează. Diminuarea stratului de acoperire cu beton conduce la scăderea
aderenţei deoarece presiunile radiale, exercitate prin contracţia betonului asupra armăturii
(fig. 4.1c), se reduc. Prevederile normelor referitoare la stratul de acoperire cu beton sunt
prezentate la punctul 13.2.
Lungimea de înglobare a barei în beton. Testele experimentale au relevat că efortul
unitar de aderenţă scade odată cu creşterea lungimii de înglobare (fig. 4.6b). Aceste
11
rezultate sunt o confirmare a faptului că distribuţia efortului unitar de aderenţă în lungul
barei nu este uniformă.
Natura suprafeţei armăturilor. Pe baza rezultatelor experimentale s-a constatat că
barele cu profil periodic laminate la cald (PC) prezintă o aderenţă de 3...5 ori mai mare
decât cea a barelor cu suprafaţa netedă. Efectul ruginii incipiente şi neregularităţile
suprafeţei barei obţinute la laminare (ţunderul) joacă, la scară redusă, rolul profilelor barelor
laminate la cald. Barele ruginite a căror strat de rugină are tendinţă de exfoliere se curăţă cu
perii de sârmă rezultând o rugozitate mai pronunţată şi o aderenţă mai bună.
După activarea aderenţei, care are loc la o deplasare de 0,01 mm a capătului liber al barei,
efortul unitar de aderenţă creşte, valoarea lui maximă atingându-se la o deplasare de 0,25
mm în cazul barelor netede, respectiv 1 mm în cazul barelor cu profil periodic.
Armarea transversală. Ancorarea armăturii în beton şi în special a armăturii cu profil
periodic duce la tensiuni transversale în masa betonului (fig. 4.2b) datorită efectului de
împănare al neregularităţilor. La smulgerea unor bare cu profil periodic s-a observat apariţia
unor fisuri longitudinale şi despicarea epruvetelor în momentul smulgerii (fig. 4.3b).
Armătura transversală sub formă de fretă, etrieri sau plase sudate împiedică deformaţiile
transversale ale betonului, mărind forţa de aderenţă. Pe baza rezultatelor experimentale s-a
constatat că la armăturile cu profil periodic PC, freta sporeşte aderenţa de 3... 5 ori faţă de
ceea înregistrată în cazul elementelor nefretate, în timp ce la barele cu suprafaţa netedă acest
spor este de numai 50%.
Fig. 4.6 Variaţia efortului unitar de aderenţă în funcţie de
diametrul barei şi de lungimea de înglobare
Modul de solicitare. Aderenţa dintre beton şi armătură se diminuează în cazul când
solicitările nu au un caracter static. În cazul elementelor structurilor antiseismice sau a celor
supuse la oboseală, aderenţa dintre beton şi armătură se poate diminua cu până la 25%,
datorită condiţiilor severe de solicitare (13.3.1.1).
Modul de păstrare. Diferenţa dintre eforturile unitare de aderenţă la păstrarea în
mediu umed sau uscat este sensibilă numai la betoane de vârstă mai mare, când probele
păstrate în mediu umed prezintă o aderenţă cu (10...15)% mai mare decât cele păstrate în
mediu uscat. Dacă imediat după turnare survine un îngheţ, aderenţa dintre beton şi armătură
scade foarte mult. Experimental, la betoanele îngheţate s-au înregistrat rezistenţe la aderenţă
mult diminuate faţă de cele întărite normal.
12
CURS nr. 6
4.2 STADIILE DE LUCRU ALE ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT SUB
ACŢIUNEA ÎNCĂRCĂRILOR EXTERIOARE
Betonul şi armătura au proprietăţi fizico-mecanice diferite, puse în evidenţă de curbele caracteristice ale
celor două materiale. Spre deosebire de armătură, betonul se caracterizează şi prin variaţia în timp a
proprietăţilor sale fizico-mecanice. Sub efectul încărcărilor exterioare betonul armat are un comportament ce nu
coincide cu acela al betonului sau al armăturii.
Sub acţiunea încărcărilor exterioare, monoton crescătoare, în elementele din beton armat se produc
modificări cantitative, ale eforturilor şi calitative, ale comportării materialelor, ceea ce permite delimitarea
stadiilor de lucru. Modificările calitative sunt puse în evidenţă prin trecerea de la un comportament elastic la
unul plastic sau de rupere.
Comportarea elementelor din beton armat este influenţată şi de natura eforturilor secţionale - forţă
axială de compresiune/întindere, moment încovoietor, forţă tăietoare, moment de torsiune - precum şi de
interacţiunea acestor eforturi. În cazul interacţiunii forţei axiale şi momentului încovoietor se pot distinge
următoarele situaţii:
• axa neutră în secţiune →încovoiere, cazul I de compresiune, sau întindere excentrică cu excentricitate
mare;
• axa neutră în afara secţiunii →cazul II de compresiune, sau întindere excentrică cu excentricitate
mică.
De asemenea, comportarea elementelor din beton armat este influenţată şi de cantitatea de armătură
dispusă în element, exprimată prin procentul de armare p=100A
a
/A
b
. Din acest punct de vedere există:
• betonul simplu cu armătură de siguranţă, folosit cu precădere în construcţii hidrotehnice masive etc;
• bet.slab armat, realizat cu procente de arm. reduse pt.cţii hidrotehnice masive etc;
• bet. armat, realizat cu procente mici şi mijlocii de armare (p≅ 0,1...2,5; 3,0%); folosit cu precădere în
domeniul construcţiilor civile, industriale şi al podurilor;
• betonul supraarmat, realizat cu procente mari de armare (p > 2,5; 3,0%); este o soluţie
necorespunzătoare din cauza folosirii neeficiente a armăturii.
Sub efectul încărcărilor statice - de scurtă durată, monoton crescătoare - se evidenţiază trei stadii
principale de lucru: stadiul I elastic; stadiul II elastico-plastic şi stadiul III plastic, care este stadiul de rupere.
4.2.1 Descrierea stadiilor de lucru
4.2.1.1 Stadiile de lucru ale elementelor cu axa neutră în secţiune
Pentru exemplificarea stadiilor de lucru s-a ales o grindă din beton armat, simplu rezemată, cu secţiune
dreptunghiulară simplu armată, se urmăreşte zona dintre forţele concentrate, zonă supusă la încovoiere pură (fig.
4.7a).
Stadiul I (fig. 4.7b) corespunde situaţiei când încărcările exterioare sunt mici. În aceste condiţii,
întreaga secţiune transversală din beton armat este activă şi se comportă ca un material perfect elastic. Ef.
unitare în bet. şi arm. sunt proporţionale cu deformaţiile specifice. Axa neutră este situată sub axa mediană,
pentru că aria de armătură A
a
deplasează în jos centrul de greutate al secţiunii neomogene. Rigiditatea la
încovoiere a secţiunii este maximă (fig. 4.8).
Stadiul I este un stadiu stabil şi reprezintă stadiul de exploatare (de lucru) al elem. din beton slab armat,
folosit la elemente la care nu se admite apariţia fisurilor în betonul întins.
Pe măsura sporirii încărcării exterioare, deformaţia specifică din fibra de beton cea mai întinsă tinde
spre deformaţia specifică ultimă
tu
ε
, iar eforturile unitare de întindere tind spre rezistenţa la întindere R
t
.
Această stare de eforturi şi deformaţii specifice în betonul zonei întinse reprezintă limita stadiului I. La limita
stadiului I (fig. 4.7c) nu mai există proporţionalitate între deformaţiile specifice şi eforturile unitare, betonul
1
întins fiind puternic plasticizat. Plasticizarea zonei întinse pune în evidenţă prima modificare calitativă în
comportamentul betonului întins.
La limita stadiului I se produce o modificare a rigidităţii elementului (fig. 4.8), iar axa neutră are
tendinţa de urcare, rămânând însă sub axa mediană a secţiunii. Efortul unitar în armătura întinsă, la limita
stadiului I, are valoarea:
c
2
a tu a a a
mm / N 5 , 31 ... 21 210000
1000
15 , 0 ... 1 , 0
E E σ << · · ε ≅ ε · σ
rezultând că ea nu este folosită în mod eficient.
Fig. 4.7 Stadiile de lucru ale unui element din beton armat, supus la încovoiere
Limita stadiului I este o stare instabilă, pentru că, la o uşoară creştere a încărcărilor, momentul
încovoietor exterior M depăşeşte valoarea momentului încovoietor de fisurare M
f
, fisurarea betonului întins
pune în lumină a doua modificare calitativă în comportamentul elementului, care trece astfel în stadiul II.
Stadiul II (fig. 4.7d) corespunde unui nivel de solicitare produs de încărcările de exploatare, motiv
pentru care se consideră că este stadiul de exploatare pentru majoritatea elementelor din beton armat. În acest
stadiu betonul întins este fisurat, deoarece s-a depăşit rezistenţa lui la întindere. După fisurare, eforturile unitare
în betonul comprimat şi armătura întinsă cresc brusc. Rigiditatea secţiunii este mai mică decât în stadiul I ca o
consecinţă a fisurării secţiunii (fig. 4.8). Axa neutră se deplasează în sus, deasupra axei mediane a secţiunii. În
secţiunea fisurată, imediat sub axa neutră, există o zonă de beton întins şi nefisurat, dar cu extindere mică şi de
aceea, în mod curent, se neglijează. Betonul întins dintre fisuri participă, în ansamblul elementului, la preluarea
eforturilor (fig. 4.9).
Betonul zonei comprimate se comportă elastic, diagrama de eforturi unitare având o variaţie liniară.
Armătura întinsă are, de asemenea, un comportament elastic. Eforturile unitare în beton şi armătură au în
principiu următoarele valori:
c 0 b
R 5 , 0 R ≅ ≤ σ
c a
) 8 , 0 ... 7 , 0 ( σ ≅ σ
Stadiul II, fisurat, cu comportament presupus perfect elastic sub acţiunea eforturilor secţionale
corespunzătoare N
E
, M
E
(precum şi Q
E
), constituie baza calculului la stările limită ale exploatării normale şi la
starea limită de oboseală, secţiunea activă fiind formată din betonul comprimat şi armătura întinsă (eventual şi
cea comprimată, dacă aceasta există).
Sporirea încărcărilor conduce la creşterea deformaţiilor specifice şi a eforturilor unitare, în final
ajungându-se la limita stadiului II, când unul din cele două materiale, sau eventual amândouă îşi ating
2
deformaţiile specifice ultime şi rezistenţele respective. În acest mod se pune în evidenţă cea de a treia
modificare calitativă în comportamentul elementului din beton armat. Limita stadiului II este începutul
procesului de rupere.
Începutul procesului de rupere este condiţionat de cantitatea de armătură exprimată prin procentul de
armare. La elementele din beton armat, realizate cu procente de armare mici şi mijlocii, atingerea limitei
stadiului II se produce prin intrarea armăturii întinse în curgere şi începutul plasticizării betonului comprimat,
fenomen pus în evidentă prin curbarea continuă a diagramei de eforturi unitare de compresiune, dar fără a se
epuiza capacitatea portantă a acestuia (fig. 4.7e). În timp ce armătura întinsă curge sub încărcare practic
constantă, se produce rotaţia secţiunii şi în consecinţă creşterea eforturilor unitare în betonul comprimat.
Deoarece se produce o rotaţie a secţiunii transversale, fără creşterea încărcării, în secţiunea respectivă se
consideră că s-a format o articulaţie plastică. Acest tip de articulaţie este caracterizat prin prezenţa unui moment
încovoietor constant M
p
, denumit moment încovoietor de plasticizare. În ansamblul său, stadiul II este
caracterizat printr-un comportament elastico-plastic.
Stadiul III este stadiul de rupere, când sub efectul momentului încovoietor de rupere M
r
ambele
materiale şi-au epuizat capacitatea portantă: armătura întinsă continuă să curgă, iar betonul comprimat s-a
zdrobit (fig. 4.7f). Axa neutră este situată cel mai sus posibil, iar rigiditatea la încovoiere a secţiunii este minimă
(fig. 4.8).
În cazul betonului supraarmat, al betonului slab armat şi al betonului simplu cu armătură de siguranţă,
procesul de rupere diferă faţă de ruperea betonului armat. Astfel, în cazul betonului supraarmat ruperea începe
la limita stadiului II prin plasticizarea betonului comprimat, fenomen care continuă până la zdrobirea betonului,
fără ca armătura întinsă să-şi epuizeze capacitatea de rezistenţă
( )
c a
σ < σ
, din acest motiv ruperea are un
caracter casant. Această variantă de armare este o soluţie neeconomică, deoarece armătura nu este folosită la
capacitate maximă.
În cazul betonului slab armat, ruperea începe la limita stadiului II prin intrarea armăturii întinse în
curgere, fiind chiar posibilă depăşirea acestei limite
( )
r a c
σ < σ < σ
. Ruperea se produce prin zdrobirea
betonului comprimat sau prin deformaţii excesive, fără ca betonul să-şi atingă rezistenţa la compresiune.
În cazul elementelor de beton simplu cu armătură de siguranţă efortul unitar din armătura întinsă
parcurge rapid palierul de curgere şi porţiunea de consolidare, ajungând la limita de rupere
r
σ
. În acest caz,
armătura are rolul de a reduce în oarecare măsură fragilitatea betonului simplu, ruperea elemenului în stadiul III
fiind casantă.
Asupra modului de comportare a elementelor din beton armat cu procente de armare mijlocii (p =
0,3...3,0%), supuse la moment încovoietor şi forţă axială, având axa neutră în secţiune, se fac următoarele
aprecieri cu caracter general:
• pe măsura creşterii încărcării se disting două momente importante - fisurarea şi formarea articulaţiei
plastice;
Fig. 4.8 Evoluţia rigidităţii elementelor din beton armat
3
• rigiditatea elementului se reduce o dată cu creşterea încărcării, fenomen redat de diagrama moment
încovoietor-sagsata din figura 4.8, diagramă obţinută prin analiza pe calculator a comportării
elementului reprezentat în aceeaşi figură;
• ruperea elementelor din beton armat cu procente de armare obişnuite începe la limita stadiului
II, prin curgerea armăturii întinse şi se termină în stadiul III, prin zdrobirea betonului
comprimat; acest mod de cedare are un caracter ductil datorită deformaţiilor plastice mari
produse înainte de rupere;
• în lungul unui element se pot întâlni toate stadiile de lucru, în funcţie de solicitarea acestuia; se poate
constata că elementul lucrează ca un arc de beton cu tirant de oţel (fig. 4.9);
• în structurile static nedeterminate apariţia unei articulaţii plastice nu înseamnă ruperea structurii, ci
numai reducerea gradului de nedeterminare statică şi redistribuirea eforturilor secţionale către alte
zone mai puţin solicitate.
Fig. 4.9 Element încovoiat din beton armat
4.2.1.2 Stadiile de lucru ale elementelor cu axa neutră în afara secţiunii
Elemente supuse la întindere
Forţa de întindere se află între armături, datorită valorii reduse a momentului încovoietor. Starea de
eforturi unitare este asemănătoare cu cea din zona întinsă a unui element încovoiat, de aceea se remarcă aceleaşi
stadii de lucru ca şi în cazul elementelor cu axa neutră în secţiune. Singura deosebire constă în faptul că limita
stadiului II coincide cu stadiul III, deoarece începutul curgerii armăturii înseamnă în acelaş timp epuizarea
capacităţii portante a elementului; secţiunea activă este dată de aria armăturilor întinse, betonul fiind total fisurat
şi scos din lucru.
Elemente supuse la compresiune
Stadiul I corespunde sarcinilor de exploatare când efortul unitar în beton nu depăşeşte rezistenţa la
microfisurare R
o
, deformaţiile betonului fiind elastice. Eforturile unitare în beton şi în armătură sunt
proporţionale cu deformaţiile specifice.
Stadiul II se atinge atunci când efortul unitar depăşeşte valoarea rezistenţei la microfisurare R
o
(pct.
2.2.1 - fig. 2.4).
Creşterea eforturilor unitare în beton determină trecerea în stadiul III de rupere, atunci când se produce
zdrobirea betonului comprimat. Armătura atinge limita de curgere înainte sau simultan cu zdrobirea betonului
comprimat, astfel încât în momentul ruperii elementului ambele materiale şi-au epuizat capacitatea portantă. În
momentul zdrobirii betonului comprimat, armătura poate flamba spre exteriorul elementului, datorită decojirii
stratului de acoperire cu beton.
4.2.2 Analiza stării de tensiune în diferitele stadii de lucru
4.2.2.1 Determinarea eforturilor unitare în stadiul I
Stadiul I al elementelor din beton armat, caracterizat de valori mici ale deformaţiilor specifice şi
eforturilor unitare, este o fază tranzitorie, deoarece sub încărcările de exploatare betonul întins este fisurat. Din
4
acest motiv, eforturile unitare în stadiul I nu prezintă interes pentru nici o stare limită. Dacă totuşi se doreşte
calculul eforturilor unitare în beton şi armătură, acest lucru se poate realiza pe baza principiilor prevăzute de
metoda rezistenţelor admisibile, prin înlocuirea secţiunii reale neomogene cu o secţiune de calcul omogenă
(pct.5.2 - fig. 5.1).
4.2.2.2 Calculul capacităţii portante la fisurare, la limita stadiului I
Calculul capacităţii portante la fisurare în secţiuni normale, se face pe baza diagramei de deformaţii
specifice şi de eforturi unitare din figura 4.10. Se admit următoarele ipoteze:
• capacitatea portantă la fisurare a secţiunii de beton armat se obţine prin adunarea aportului armăturii
la capacitatea portantă a secţiunii de beton simplu, determinată conform capitolului 15.
• pentru elementele cu axa neutră în secţiune, se neglijează influenţa armăturii asupra poziţiei axei
neutre, această ipoteză bazându-se pe rezultate teoretice şi experimentale;
Elemente întinse centric
Având în vedere cele de mai sus, capacitatea portantă la fisurare a elementelor întinse centric este:
a tot a t b af bf f cap
A R A N N N σ + · + ·
unde:
a a a
E ε · σ
este efortul unitar în armătura întinsă;
a
σ
- deformaţia specifică în armătura întinsă, care se obţine plecând de la egalitatea deformaţiilor
specifice
tu a
ε · ε
;
b t tu
E / R 2 · ε
- deformaţia specifică ultimă la întindere (cap. 15), sau ε
tu
= 0,1
0
/
00
(cap. 5.), în
consecinţă efortul unitar în armătură este:
t a
nR 2 · σ
sau
a
σ
= 0,0001⋅ 210000 ≅ 20 N/mm
2
În aceste condiţii relaţia capacităţii portante la fisurare este:
tot a t b tot a t t b f cap
A 20 R A A nR 2 R A N + · + ·

Elemente încovoiate
Având în vedere cele de mai sus, capacitatea portantă la fisurare a elementelor încovoiate este:
af bf f cap
M M M + ·
(4.1)
unde:
M
bf
= c
pl
W
f
R
t
este capacitatea portantă a secţiunii din beton simplu (cap. 15)
( )
Nbc 0 a a af
y x h A M + − σ ·
- aportul armăturii întinse la capacitatea portantă la fisurare a secţiunii din
beton armat;
Fig. 4.10 Ipoteze pentru calculul capacităţii portante la fîsurare
W
f
- modulul de rezistenţă la fisurare (cap.15);
c
pl
- coeficient ce ţine cont de plasticizarea parţială a betonului întins (cap.15);
a a a
E ε · σ
- efortul unitar în armătura întinsă;
a
ε
- deformaţia specifică în armătura întinsă; se obţine plecând de la ipoteza secţiunilor plane:
b
t
tu tu
0
tu a
E
R 2
cu ;
x h
x h
· ε ε ≅


ε · ε
rezultă:
t a
b
t
a a a
nR 2 E
E
R 2
E · ≅ ε · σ
n = E
a
/E
b
- coeficientul de echivalenţă al armăturii;
y
Nbc
= I
bc
/ S
bc
- poziţia rezultantei eforturilor unitare de compresiune, în raport cu axa neutră;
5
I
bc
, S
bc
-momentul de inerţie, respectiv momentul static al zonei comprimate de beton, în raport cu axa
neutră.
Elemente solicitate excentric
Având în vedere cea de a doua ipoteză simplificatoare, este necesar a se cunoaşte capacitatea portantă a
secţiunii de beton simplu solicitată excentric, pentru ca la aceasta să se adune aportul armăturii. Capacitatea
portantă a secţiunii din beton simplu solicitată excentric, cu axa neutră situată în secţiune (cap. 15), se obţine
utilizând modulul de rezistenţă la fisurare W
f
, cu condiţia ca ecuaţia de momente să fie scrisă în raport cu
punctul K, situat în vârful sâmburelui central corespunzător fibrei întinse (fig. 4.10). În aceste condiţii, ecuaţia
de momente pentru secţiunea simplu armată este:
( ) 0 r y h A R W c Nr M
s bs 0 a a t f pl s
· + − σ − − 
(4.2)
Capacitatea portantă poate fi exprimată ca moment încovoietor:
( )
s s bs 0 a a t f pl f cap
Nr r y h A R W c M  + − σ + ·
(4.2)
sau ca forţă axială:
( ) [ ]
s s bs 0 a a t f pl f cap
r / r y h A R W c M N + − σ t ·  
În relaţiile de mai sus, semnul superior corespunde unei forţe axiale de compresiune.
Particularizarea 4.1 Momentul încovoietor capabil la fisurare pentru secţiunea dreptunghiulară
Pentru secţiunea dreptunghiulară W
f
= c
pl
W
e
= 0,29bh
2
(conf. cap. 15).
În cazul elementelor încovoiate intervin următoarele particularizări:
I
bc
= bx
3/
3; S
bc
=bx
2/
2; x = h/2; y
Nbc
=2x/3;
Valoarea -x + y
Nbc
devine - x + 2x/3 = -x / 3 = −h/6, astfel încât relaţia (4.1) se pune sub forma de mai
jos:
( ) 6 / h h A nR 2 R bh c 29 , 0 M
0 a t t
2
pl
f
cap
− + ·
(4.1a)
În cazul elementelor solicitate excentric intervine particularizarea: -y
bs
+ r
s
=−h/2 + h/6 =−h/3> astfel
încât relaţia (4.2) devine:
Nr h/3) - (h A 2nR R bh 0,29c M
s 0 a t t
2
pl f cap
t + ·
(4.2a)
Relaţiile (4.1a) şi (4.2a) se pot înlocui cu relaţii mai simple, plecând de la relaţiile (4.1) şi (4.2) şi având
în vedere că:
1 , 0
tu
· ε
0
/
00
(cap.5) deci
2
a tu a a a
mm / N 20 E E ≅ ε ≅ ε · σ
( )
( )
¹
'
¹
· − · −
· − · −

h 6 1 7 , 0 h 3 3 3 , 0 9 5 , 0 3 / h h
h 7 8 3 , 0 h 1 6 6 , 0 9 5 , 0 6 / h h
d e c i h 9 5 , 0 h
0
0
0
rezultând în final:
- pentru încovoiere:
h 16A R bh 0,29c M
a l
2
pl f cap
+ ≅
(4.1b)
- pentru solicitări excentrice:
s a l
2
pl f cap
Nr h 12A R bh 0,29c M t + ·
(4.2b)
Secţiunea (monosimetrică sau dreptunghiulară) nu fisurează dacă:
f cap
M M≤
Momentul încovoietor exterior se va corecta prin luarea în considerare a efectului excentricităţii
adiţionale (cap. 6) şi a influenţelor de ordinul II (pct. 6.4).
4.2.2.3 Determinarea eforturilor unitare în stadiul II de exploatare
Calculul eforturilor unitare normale în beton şi armături se face admiţând următoarele ipoteze:
• secţiunile plane înainte de deformare rămân plane şi după deformare;
• se neglijează contribuţia betonului întins dintre fisuri la preluarea eforturilor de întindere;
• pentru betonul comprimat şi armături, relaţiile între eforturile unitare şi deformaţiile specifice sunt
liniare (reprezentând deci un comportament perfect elastic).
6
Pentru a ţine cont de efectul curgerii lente şi al eventualelor deformaţii plastice (neluate în considerare
ca urmare a celei de a treia ipoteze) asupra deformaţiilor specifice şi deci asupra eforturilor unitare, modulul de
elasticitate se introduce în calcule cu o valoare corectată, denumită modul de deformaţie. În cazul elementelor
care prezintă zonă comprimată de beton, modulul de deformaţie se ia în considerare cu valorile de mai jos:
b
'
b
E
5 , 0 1
8 , 0
E

ϕ ν +
·
pentru betoane cu agregate obişnuite
b
'
b
E
75 , 0 1
9 , 0
E

ϕ ν +
·
pentru betoane cu agregate uşoare
în care:
ν este raportul dintre momentul încovoietor din încărcările de exploatare de lungă durată ( )
E
ld
M şi cel
din încărcările de exploatare totale (M
E
);

ϕ
- valoarea maximă de calcul a caracteristicii deformaţiei în timp a betonului (pct.5.4.3.2).
Pentru calculul eforturilor unitare în stadiul II de exploatare, secţiunea neomogenă de beton armat se
înlocuieşte cu o secţiune omogenă de beton, în care ariile de armătură se înlocuiesc cu arii echivalente de beton.
Această echivalare se face prin multiplicarea ariilor de armătură cu coeficientul de echivalenţă n
e
, care se adoptă
după cum urmează:
'
b a e
E / E n · - pentru cazuri curente;
'
b a e
E / E n ψ · - pentru un calcul detailat, când prin intermediul coeficientului
ψ
(cap.12) se ţine cont
şi de aportul betonului întins dintre fisuri.
Determinarea eforturilor unitare normale
a. Elemente cu axa neutră situată în secţiune
În această categorie sunt cuprinse elementele supuse la încovoiere, cazul I de compresiune şi întindere
excentrică cu excentricitate mare (forţa axială situată în afara secţiunii), în aceste cazuri existând o zonă
comprimată de beton.
Relaţiile de calcul se obţin plecând de la starea de eforturi din figura 4.11, implicând un sistem de patru
ecuaţii cu patru necunoscute:
'
a a b
; ; σ σ σ şi x. Sistemul se compune din două ecuaţii de echilibru static (Σ N =
0; Σ M = 0) şi două ecuaţii ce decurg din ipoteza secţiunilor plane, ecuaţii scrise pentru deformaţiile specifice
ale celor două armături A
a
şi
'
a
A .
Rezultanta eforturilor unitare de compresiune din beton este:
net b
b
x
0
y
x
0
b
y by b
S
x
y d y b
x
y d b N
σ
·
σ
· σ ·
∫ ∫
cu
( )
' '
a bc net b
a x A S S − − ·
- momentul static al ariei nete comprimate;
bc
S
- momentul ariei
comprimate brute
bc
A
în raport cu axa neutră.
Poziţia rezultantei N
b
faţă de axa neutră este:
Fig. 4.11 Secţiune solicitată excentric, cu zonă comprimată de beton, în stadiul II
7
net b
net b
net b
b
x
0
2
y
b
b
x
0
y by
Nb
S
I
S
x
y d y b
x
N
y d y b
y ·
σ
σ
·
σ
·
∫ ∫
cu ( )
2
' '
a bc net b
a x A I I − − · - momentul de inerţie al ariei nete comprimate; I
bc
- momentul de inerţie al ariei
comprimate brute A
bc
în raport cu axa neutră.
Braţul de pârghie dintre N
a
şi N
b
este:
Nb 0
y x - h z + ·
(4.3)
Ecuaţia de proiecţii este:
0 N N N N
'
a b a
E
· − − +
care se poate pune sub forma:
'
a
'
a a a net b
b E
A A S
x
N σ + σ −
σ
· (4.4)
Ecuaţia de momente în raport cu centrul de greutate al armăturii întinse este:
( ) 0 h N z N a y N M
a
'
a b G
E E
· − − − +
care se poate pune şi sub forma:
a) - (y N h A z S
x
M
G
E
a
'
a
'
a net b
b E
− σ +
σ
· (4.5)
Ecuaţiile de compatibilitate pentru deformaţiile celor două armături sunt:
pentru armătura A
a
:

x
x h
0
b
a

·
ε
ε

x
x h
E E x
x h
0
b
b
a
a 0
b a
− σ
·
σ


ε · ε
pentru armătura
'
a
A :

x
a x
'
b
'
a

·
ε
ε

x
a x
E E x
a x
'
b
b
a
'
a
'
b
'
a
− σ
·
σ


ε · ε
rezultând în final:

x
a x
n
'
b e
'
a

σ · σ (4.6)

x
x h
n
0
b e a

σ · σ (4.7)
Sistemul format de ecuaţiile (4.4...4.7) este un sistem neliniar, a cărui rezolvare directă este dificilă;
pentru rezolvare se procedează în felul următor: expresiile
a
σ
şi
'
a
σ , date de relaţiile (4.6) şi (4.7) se
înlocuiesc în ecuaţia de proiecţii (4.4), care ia forma:
( ) ( )
' '
a e 0 a e net b
E
b
a x A n x h A n S
xN
− + − −
· σ
(4.4a)
Rezolvarea stării de tensiune se face prin încercări:
• se alege x
• se calculează b
σ
cu relaţia (4.4a)
• se calculează eforturile unitare a
σ
şi
'
a
σ
cu relaţiile (4.6) şi (4.7)
• se verifică satisfacerea relaţiei (4.5)
Particularizarea 4.2 Calculul eforturilor unitare normale pentru o secţiune monosimetrică, dublu
armată, supusă la încovoiere
Ecuaţia (4.4a) devine:
( ) ( ) x h A n a x A n S
0 a e
' '
a e net b
− · − +
(4.4b)
dar având în vedere că ) a - (x A n - S S
' '
a e bc net b
· , relaţia de mai sus se scrie sub forma:
8
( ) ( ) ( ) x h A a x A n 1 n S
0 a
' '
a e e bc
− · − − + (4.4c)
reprezentând ecuaţia de momente statice, în raport cu axa neutră, folosită în vederea stabilirii înălţimii zonei
comprimate.
Având în vedere relaţia (4.3) pentru braţul de pârghie z şi relaţia (4.7) pentru
'
a
σ , ecuaţia de momente
(4.5) devine:

( ) ( ) [ ] x) - (h S a h a x A n I
x
) a - (h
x
a x
n A
S
I
x h S
x
M
0 net b
'
0
' '
a e net b
b
'
0
'
b e
'
a
net b
net b
0 net b
b E
+ − − +
σ
·
·

σ +

,
_

¸
¸
+ −
σ
·
(4.5a)
Din ecuţia (4.4b) se obţine ) a - (x A n - x) - (h A n S
' '
a e 0 a e net b
· , care se înlocuieşte în (4.5a)
rezultând:
( ) ( ) ( ) ( ) [ ] x h a x A n x) - (h A n a h a x A n I
x
M
0
' '
a e
2
0 a e
'
0
' '
a e net b
b E
− − − + − − +
σ
·
respectiv:
( ) [ ]
2
' '
a e
2
0 a e net b
b E
a x A n x) - (h A n I
x
M − + +
σ
· (4.5b)
Se constată că termenul dintre parantezele drepte reprezintă momentul de inerţie al secţiunii omogene în
stadiul II fisurat:
( ) ( )
2
' '
a e
2
0 a e net b bi
a x A n x h A n I I − + − + · ,
dar având în vedere că ( )
2
' '
a e bc net b
a x A n I I − − · , relaţia de mai sus se scrie sub forma:
( ) ( )
2
' '
a e
2
0 a e bc bi
a x A ) 1 n ( x h A n I I − − + − + ·
(4.8)
obţinută neglijând momentul de inerţie al armăturilor în raport cu axa proprie.
În aceste condiţii, efortul unitar în betonul comprimat rezultă din relaţia (4.5), care se pune sub forma:
x
I
M
bi
E
b
· σ
(4.9)
în timp ce eforturile unitare în armături se calculează cu relaţiile (4.6) şi (4.7); poziţia axei neutre se obţine din
relaţia (4.4c).
Particularizarea 4.3 Calculul eforturilor unitare normale pentru o secţiune dreptunghiulară dublu
armată supusă la încovoiere
Momentul de inerţie al zonei comprimate (de formă dreptunghiulară) şi momentul static al aceleiaşi
suprafeţe, ambele în raport cu axa neutră, sunt:
/3 bx I
3
bc
· , respectiv 0,5bx S
2
bc
·
Poziţia axei neutre se obţine din (4.4b) care devine:
( ) x h A n ) a - (x 1)A - (n 0,5bx
0 a e
' '
a e
2
− · + (4.10)
Eforturile unitare se calculează cu relaţiile (4.9), (4.6) şi (4.7).
b. Elemente cu secţiunea transversală complet fisurată
Calculul eforturilor unitare normale în secţiunile fisurate în întregime (cu
a
E E
0
h N / M e < · ) se
determină pe baza stării de eforturi din figura 4.12.
Problema constă în descompunerea forţei N
E
în două componente paralele cu forţa excentrică. Acesta
descompunere se obţine din condiţia de echilibru a momentelor în raport cu cele două armături.
Condiţiile de echilibru pentru cele două armături sunt:
9
pentru armătura A
a
:
( ) sau 0 h A a x N M
a a a
' '
G
E E
· σ − − +
( ) 0 h A e a x N
a a a 0
' '
G
E
· σ − + −
pentru armătura
'
a
A :
( ) 0 h A a x N M
a
'
a
'
a G
E E
· σ − − −
( ) 0 h A e a x N
a
'
a
'
a 0
'
G
E
· σ − − −
din care rezultă:
( ) ( )
;
h A
e a x N
;
h A
e a x N
a
'
a
0 G
E
'
a
a a
0
' '
G
E
a
− −
· σ
+ −
· σ (4.11 a,b)
Verificarea calculelor presupune satisfacerea relaţiei 0 A - A - N
'
a
'
a a a
E
· σ σ
Fig. 4.12 Secţiune fisurată în întregime în stadiul II
Particularizarea 4.4 Calculul eforturilor unitare normale pentru o secţiune dreptunghiulară complet
fisurată
Având în vedere că h/2 x x
'
G G
· · , respectiv /2 h a - x a - x
a
' '
G G
· · relaţiile (4.11a) şi (4.11b)
devin:
( ) ( )
;
h A
e 2 / h N
;
h A
e 2 / h N
a
'
a
0 a
E
'
a
a a
0 a
E
a

· σ
+
· σ (4.11c, d)
Determinarea eforturilor unitare tangenţiale
Efortul unitar tangenţial
b
τ
se calculează cu relaţia lui Juravski:
i
i
E
b
bI
S Q
· τ , unde:
Q
E
este forţa tăietoare din încărcările de exploatare; pentru elementele cu înălţime variabilă este
necesară o corecţie care să ţină cont de aceasta variabilitate;
S
bi
- momentul static al porţiunii situate deasupra fibrei în care se determină
b
τ
, faţă de axa ce trece
prin centrul de greutate al secţiunii omogene A
i
;
I
bi
- momentul de inerţie al secţiunii omogene.
Calculul practic al efortului unitar tangenţial maxim, la nivelul axei neutre, 0 max b
τ · τ
ocoleşte relaţia
de mai sus şi se face pe baza stării de eforturi din figura 4.13, presupunând o grindă cu secţiune variabilă.
Condiţia de echilibru pentru betonul comprimat este:

; cos dL dN
1 n b
β ·
deoarece
β < β
1
, rezultă
n b
dL dN ≅
unde
bdx dL
0 n
τ ·
este lunecarea în planul axei neutre, pentru lungimea diferenţială dx.
În acest fel rezultă:
x d b N d
0 b
τ ·
, respectiv
x d
N d
b
1
b
0
· τ
(4.12)
Având în vedere relaţia N
b
= M
E
/z, precum şi faptul că atât M
E
, cât şi z sunt variabile în lungul grinzii
(adică sunt funcţii de variabila x), rezultă:
z
tg
z
M
Q
z
x d
z d
M z
x d
M d
x d
N d
E
E
2
E
E
b
β −
·

·
10
În aceste condiţii, relaţia (4.12) devine:
bz
Q
tg
z
M
Q
bz
1
E
c
E
E
0
·

,
_

¸
¸
β · τ 
(4.13)
unde: β · tg
z
M
Q Q
E
E E
c
 este valoarea corectată a forţei tăietoare de exploatare;
net b
net b
0
S
I
x h z + − ·
- braţul de pârghie în stadiul II, conform stării de eforturi unitare din figura 4.11;
dacă
bc net b bc net b
'
a
S S ; I I ; 0 A · · ·
; pentru secţiuni dreptunghiulare cu 3 / bx I
3
bc
· şi
2
bc
bx 5 , 0 S · ,
rezultă z = h
o
- x/3; în mod simplificat se poate accepta z≅ 0,85h
0
Fig. 4.13 Efortul unitar
0
τ
şi lunecarea în planul axei neutre
Influenţa variaţiei înălţimii secţiunii asupra forţei tăietoare de calcul este favorabilă atunci când
momentul încovoietor şi înălţimea secţiunii variază în acelaşi sens în lungul elementului (fig. 4.14a,b); în acest
caz, în relaţia (4.13) se utilizează semnul minus.
Determinarea eforturilor unitare principale
Starea de eforturi unitare principale este caracterizată de mărimea şi direcţia lor. În absenţa efortului
unitar y
σ
, mărimea eforturilor unitare principale, precum şi direcţia acestora se determină cu relaţiile:
2
xy
2
x x
2 , 1
2 2
τ +
,
_

¸
¸
σ
t
σ
· σ
(4.14)
x
xy
2
2 tg
σ
τ
− · α (4.15)
Fig. 4.14 Regula de corecţie a forţei tăietoare la elementele cu secţiune variabilă
În figura 4.15 sunt prezentate traiectoriile eforturilor unitare principale pentru un element încovoiat
realizat dintr-un material perfect elastic, omogen şi izotrop.
11
Fig. 4.15 Traiectoriile eforturilor unitare principale - element încovoiat - material perfect elastic,
omogen şi izotrop
Pentru analiza stării de eforturi unitare principale se iau în considerare trei nivele de calcul, pe înălţimea
unei secţiuni simplu armate, fisurată, în conformitate cu figura 4.16: 1-fibra cea mai comprimată; 2-axa
neutră şi 3-centrul de greutate al armăturii întinse. În figura 4.16b se prezintă diagramele de eforturi unitare
normale şi tangenţiale pentru o secţiune curentă fisurată a elementului din beton armat. Diagrama de eforturi
unitare tangenţiale este constantă sub axa neutră; acest lucru se explică prin faptul că în relaţia lui Juravski
momentul static are o valoare constantă, indiferent de nivelul de calcul.
Valorile eforturilor unitare principale şi direcţiile acestora (date prin unghiul α ) sunt prezentate în
tabelul 4.1. Tabelul 4.1
Starea de eforturi unitare principale
Nivelul
x
σ
xy
τ
1
σ
2
σ
α 2 tg
α 2 α
1
b
σ − 0 0
b
σ − - 0 - 180 - 90
2 0
0
τ +
0
τ +
0
τ − ∞ + - 90 - 45
3
a
σ + 0
a
σ + 0 + 0
t 0
0
Fig. 4.16 Traiectoriile eforturilor unitare principale - element încovoiat - material
perfect elastic, omogen şi izotrop
Având în vedere valorile din tabelul 4.1, precum şi relaţia (4.13), rezultă că:
bz
Q
E
c
1 b
· σ (4.16)
În figura 4.16c,d se prezintă distribuţia eforturilor unitare principale şi rotaţia lor pe înălţimea secţiunii,
precum şi traiectoriile eforturilor unitare principale în cazul grinzii din beton armat.
12
Pentru preluarea eforturilor unitare principale de întindere
1 b
σ
cu intensitate constantă sub axa neutră
până în dreptul centrului de greutate al armăturii întinse, este nevoie de armătură înclinată. Etrierii participă, de
asemenea, la preluarea acestor eforturi unitare principale, prin componenta verticală a lui
1 b
σ
.
Determinarea eforturilor unitare în armăturile transversale
Calculul eforturilor unitare în armăturile transversale se face pe baza descompunerii lunecării din planul
axei neutre în componente de compresiune preluate de beton şi componente de întindere preluate de armăturile
transversale - bare înclinate şi etrieri (fig.4.17). În acest scop, elementul de beton armat se modelează ca o
grindă cu zăbrele, barele întinse fiind formate din armături, iar barele comprimate din beton.
Armătura transversală împreună cu betonul comprimat trebuie să preia lunecarea din planul axei neutre
L
n
pe lungimea aferentă armăturii respective. Această lunecare se determină pornind de la diagrama efortului
unitar principal
0 1 b
τ · σ
, similară cu diagrama de forţă tăietoare şi de la lungimea elementului care revine
armăturii transversale.
Lunecarea în planul axei neutre este
i 1 b 0 n
a a cu , ba ba L · σ · τ ·
pentru armarea cu bare înclinate,
respectiv cu a = a
e
pentru armarea cu etrieri. Acesta lunecare produce forţe de întindere în armăturile
transversale (etrieri şi bare înclinate).
Forţa de întindere în barele înclinate este:
2 / b A 2 / ba 45 cos ba cos45 L N
i i 1 b
0
i 0
0
n ai
· σ · τ · ·
cu A
i
- aria diagramei de eforturi unitare principale corespunzătoare lungimii a
i
.
Efortul unitar în armătura A
ai
este:
ai
i
ai
ai
ai
A 2
b A
A
N
· · σ
(4.17)
Forţa de întindere în etrieri este:
e b1 e 0 n ae
ba ba L N σ · τ · ·
efortul unitar corespunzător fiind
ae
e 1 b
ae
A
ba σ
· σ
(4.18)
Relaţiile pentru calculul eforturilor unitare în armăturile transversale se folosesc pentru verificarea
acestor armături la starea limită de oboseală (cap. 11).
Fig. 4.17 Eforturi în armăturile transversale
13
CURS nr. 7
4.3 CONTRACŢIA BETONULUI ARMAT
Contracţia betonului armat este consecinţa contracţiei betonului simplu în condiţiile conlucrării acestuia
cu armătura. Experimental s-a constatat că valoarea contracţiei betonului armat este mai mică decât cea a
betonului simplu. Explicaţia constă în aceea că aderenţa dintre beton şi armătură diminuează tendinţa de
contracţie a betonului, armătura opunându-se contracţiei. În aceste condiţii, în armătură şi beton se nasc eforturi
unitare iniţiale, de compresiune în armătură şi de întindere în beton.
Eforturile unitare iniţiale se pot determina dacă se cunoaşte deformaţia din contracţie a betonului simplu
c
ε
şi cantitatea de armătură A
a
din secţiunea transversală. Pentru calcul se admit următoarele ipoteze
simplificatoare:
• secţiunile plane, normale pe axa elementului înaintea manifestării contracţiei, rămân plane şi după ce
elementul a înregistrat deformaţiile din contracţie;
• contracţia se consideră constantă în lungul elementului;
• modulul de elasticitate al betonului rămâne constant în timp;
• valabilitatea legii lui Hooke.
Pentru determinarea eforturilor unitare iniţiale se consideră două prisme identice, de lungime unitară,
una din beton simplu, cealaltă din beton armat cu armare simetrică (fig.4.18).
Se adoptă următoarele notaţii:
c
ε
- deformaţia din contracţie a betonului simplu;
ca
ε
- deformaţia din contracţie a betonului armat;
ca c b
ε − ε = ε
- diferenţa dintre contracţia betonului simplu şi cea a betonului armat care reprezintă
alungirea specifică convenţională a prismei din beton armat;
În aceste condiţii se poate scrie o ecuaţie de echilibru static între rezultantele eforturilor de întindere din
beton şi de compresiune din armătură, adică:
N
a
= N
b
sau:
b b a a
A A σ = σ
(4.19)
şi având în vedere că
a ca a
E ε = σ
şi
, )E - ( E
b ca c b b b
ε ε = ε = σ

( )
b b ca c a a ca
A E A E ε − ε = ε
(4.20)
Utilizând notaţiile:
b a
A / A = µ
- coeficientul de armare al armăturii A
a
;

/E E n
b a
=
- coeficientul de echivalenţă al armăturii A
a
,
din relaţia (4.19) se obţine:
a b b a b
A / A µ σ = σ = σ
, iar din relaţia (4.20) rezultă:
µ +
ε
= ε
n 1
c
ca
(4.21)
Valorile eforturilor unitare de compresiune din armătură şi de întindere din beton vor fi:
µ +
ε
= ε = σ
n 1
E
E
a c
a ca a
(4.22)
n / 1
E
n 1
E
a c a c
a b
+ µ
ε
=
µ +
µ ε
= µ σ = σ
(4.23)
Din analiza relaţiilor (4.21), (4.22) şi (4.23) rezultă:
• contracţia betonului armat este mai mică decât cea a betonului simplu, şi anume cu atât mai mică cu
cât procentul de armare este mai mare;
1
• eforturile unitare iniţiale în armătură şi beton sunt direct proporţionale cu contracţia betonului simplu;
• eforturile unitare iniţiale de compresiune din armătură sunt cu atât mai mari, cu cât procentul de
armare este mai mic; la valori reduse ale procentului de armare se poate atinge limita de curgere (fig.
4.19a);
• eforturile unitare iniţiale de întindere din beton sunt cu atât mai mari, cu cât procentul de armare este
mai mare, la valori ridicate ale procentului de armare existând riscul unei fisurări premature a
betonului (fig. 4.19b).
Având în vedere rezistenţa mică la întindere a betonului şi faptul că pericolul de fisurare datorită
eforturilor iniţiale produse de contracţia betonului armat este mai pronunţat în primele zile de la turnare, când
deformaţia de contracţie se dezvoltă puternic, este necesar ca betonul să fie menţinut umed, în prima
perioadă de întărire, pentru a micşora influenţa defavorabilă a contracţiei în această perioadă (pct. 2.3.2).
Fig. 4.18 Contracţia betonului
armat
Fig. 4.19 Influenţa procentului de armare asupra
eforturilor unitare produse de contracţie
4.4 CURGEREA LENTĂ A BETONULUI ARMAT
Curgerea lentă a betonului armat este consecinţa curgerii lente a betonului simplu, în condiţiile
conlucrării acestuia cu armătura. Experimental s-a constatat că deformaţiile de curgere lentă ale betonului armat
sunt mai mici decât cele ale betonului simplu, pentru aceleaşi valori ale eforturilor unitare. Explicaţia constă în
aceea că armătura, prin aderenţa ce o realizează cu betonul, se opune deformaţiilor vâscoase ale acestuia. În
aceste condiţii, curgerea lentă produce în timp o modificare a stării de eforturi din beton şi armătură, şi anume o
retransmitere a eforturilor de la beton la armătură.
Pentru determinarea valorică a retransmiterii în timp a eforturilor dintre beton şi armătură, în condiţiile
curgerii lente liniare, se acceptă aceleaşi ipoteze simplificatoare admise în cazul contracţiei betonului armat. În
acest scop, se consideră două prisme identice, de lungime egală cu unitatea, una din ele fiind sub acţiunea
sarcinilor exterioare de durată, deci cu manifestarea deformaţiile de curgere lentă
cla
ε
, iar a doua neîncărcată,
pentru a măsura deformaţia specifică din contracţia betonului armat
ca
ε
(fig. 4.20). Deformaţia specifică de
curgere lentă
cla
ε
a prismei din b. a. rezultă scăzând din deformaţia specifică totală
ta
ε
, deformaţia
specifică elastică instantanee
ea
ε
şi deformaţia specifică din contracţie
ca
ε
.
Se fac următoarele notaţii:
b
σ
şi
a
σ - eforturile unitare în beton şi armătură, corespunzătoare momentului încărcării epruvete;
bt
σ
şi
at
σ - eforturile unitare în beton şi armătură la un timp oarecare t din momentul încărcării
epruvetei;
A
a
şi A
b
- ariile secţiunilor de armătură şi beton.
În momentul încărcării epruvetei la sarcina de durată N = const. se produce deformaţia elastică
instantanee comună armăturii şi betonului
ea
ε
, iar sarcina de durată se repartizează celor două materiale:
. const A A N N N
b b a a b a
= σ + σ = + =
(4.24)
Efortul unitar în armătură în momentul încărcării se poate calcula cu formula:
a ea a
E ε = σ
, iar efortul unitar din beton rezultă din (4.24), adică:
2
b
a a
b
A
A N σ −
= σ
După încărcare, betonul începe să se deformeze vâscos (curge) sub acţiunea sarcinilor de durată,
antrenând prin aderenţă şi armătura care se deformează elastic cu
cla
ε
şi îşi sporeşte în consecinţă efortul de
compresiune în dauna efortului preluat iniţial de beton. Creşterea efortului unitar în armătură este:
a cla a
E ε = σ ∆
iar efortul unitar în armătură la timpul t va fi:
( )
a a cla ea a a at
E σ > ε + ε = σ ∆ + σ = σ
Ecuaţia de proiecţii la timpul t este:
const. A A N N N
b bt a at bt at
= σ + σ = + =
din care rezultă efortul unitar în beton:
b
b
a at
bt
A
A N
σ <
σ −
= σ
În tot timpul cât durează deformaţia de curgere lentă (3...5 ani) se produce continuu o retransmitere a
sarcinii totale N, şi anume o parte din ce în ce mai mare trece asupra armăturii, betonul fiind descărcat în mod
corespunzător. Creşterea efortului în armătură şi micşorarea efortului în beton se produce cu o viteză mare la
început şi apoi cu o viteză din ce în ce mai mică, până când fenomenul de curgere lentă se amortizează (pct.
2.3.4.2).
Un factor important care influenţează curgerea lentă a betonului armat este procentul de armare, mărirea
acestuia conducând la reducerea curgerii lente. La procente de armare reduse este posibil să se producă curgerea
armăturii. Creşterea procentului de armare conduce la scăderea lui
a
σ ∆
, ca urmare a reducerii deformaţiei
cla
ε
, ajungându-se şi la scăderea efortului unitar în armătură (fig. 4.21a). în privinţa efortului unitar în beton,
acesta scade o dată cu creşterea procentului de armare, pentru că mărirea cantităţii de armătură conduce la un
transfer mai mare de forţă de la beton la armătură şi deci la o creştere a lui
b
σ ∆
(fig. 4.21b).
Fig. 4.20 Curgerea lentă a
betonului armat
Fig. 4.21 Influenţa procentului de armare asupra
variaţiei eforturilor unitare produse de curgerea lentă
La elemente comprimate centric, sau în zona comprimată a elementelor încovoiate dublu armate,
contracţia şi curgerea lentă a betonului acţionează în acelaşi sens, mărind eforturile unitare de compresiune în
armătură şi micşorându-le în beton.
La elemente de beton armat întinse centric şi în zona întinsă a elementelor încovoiate, curgerea lentă a
betonului acţionează favorabil, în sens contrar cu contracţia, micşorând eforturile de întindere din beton şi
mărind eforturile de întindere din armătură. Relaxarea eforturilor în betonul întins are ca efect întârzierea
formării fisurilor în beton.
Armătura transv. nu influenţează def. de curgere lentă, deoarece aceste def. au un caracter linear.
În construcţiile static nedeterminate, variaţia stării de eforturi produsă de curgerea lentă este un fenomen
mai complex, deoarece în afară de retransmiterea eforturilor unitare de la beton la armătură, se produce şi o
modificare a distribuţiei eforturilor între elementele structurii faţă de valorile corespunzătoare momentului
încărcării cu sarcini de durată, deci o modificare a comportării întregii structuri.
4.5 DURABILITATEA BETONULUI ARMAT
3
Durabilitatea unei construcţii este aptitudinea ei de a menţine, pe toată durata de viaţă, caracteristicile de
rezistenţă şi de exploatare pentru care a fost proiectată şi executată, fără să necesite cheltuieli mai mari decât
cele uzuale de întreţinere.
Durabilitatea este o condiţie necesară siguranţei, definită ca probabilitatea de a îndeplini o anumită
funcţie sub anumite acţiuni.
Măsurile pentru asigurarea unei durate de viaţă adecvate sunt alese în funcţie de condiţiile de mediu şi
de importanţa construcţiei. În general, se estimează să se atingă cel puţin următoarele durate de viaţă:
10 ani, pentru construcţii de importanţă redusă;
50 de ani, pentru construcţii obişnuite;
50... 100 de ani, pentru construcţii foarte importante (spitale, clădiri publice etc);
100... 120 de ani, pentru poduri.
Prin condiţiile de mediu se înţeleg toate acţiunile chimice, fizice şi biochimice la care mat., elem.
structurale sau constr. sunt expuse şi care nu sunt luate în considerare ca încărcări sau acţiuni în proiectare.
Durata de viaţă a unei construcţii depinde atât de comportarea elementelor structurale, cât şi a celor
nestructurale. Este de remarcat faptul că accesoriile, adică partea nestructurală, cum ar fi diferite finisaje,
izolaţii, instalaţii, au în general o viaţă mai scurtă decât a structurii, de aceea trebuie prevăzute măsuri cu privire
la întreţinerea sau înlocuirea lor, pentru a nu afecta siguranţa elementelor structurale.
Se constată în ultimele decenii o creştere a cheltuielilor pentru repararea şi întreţinerea constr. existente;
aceste cheltuieli sunt cu atât mai mari, cu cât calitatea lucrării finalizate este mai slabă, respectiv, în cazul
producerii unor deteriorări, cu cât intervenţia reparatorie se face mai târziu. Rezultă că asigurarea unei
durabilităţi corespunzătoare este o problemă tehnică cu largi implicaţii economice. Această observaţie este
valabilă şi pentru construcţiile din beton armat, considerate prin tradiţie durabile, ceea ce este adevărat în cazul
unor condiţii normale de exploatare.
Presupunând că prin execuţie s-au atins criteriile de proiectare, adică nu s-au înregistrat defecte, după
darea în exploatare a construcţiei pot interveni o serie de factori care pot afecta durabilitatea betonului armat.
Analizele efectuate cu privire la problema durabilităţii au relevat aspecte extrem de complexe, care fac
imposibilă prevederea acesteia sub forma clasică a metodei de calcul la stări limită, deoarece intervin fenomene
care nu pot fi analizate statistic.
S-au constatat următoarele:
• cauzele deteriorării structurilor din beton sunt inseparabile de condiţiile de exploatare şi de
proprietăţile materialelor componente; ele pot fi:
- cauze externe (produse de mediu) de natură fizică, chimică, biochimică sau mecanică, cum ar fi
acţiunea electrolitică, atacul unor substanţe solide agresive care pătrund în beton sub forma soluţiilor,
atacul unor gaze naturale sau industriale, temperaturi extreme, abraziunea etc;
- cauze interne (procese fizice sau chimice din interiorul masei betonului), cum sunt
permeabilitatea betonului, reacţia dintre alcalii şi agregate etc;
• unele constr. prezintă predispoziţie la deteriorare, prin caracteristicile lor de funcţionare,
dimensiuni, poziţia în structură, modul de alcătuire şi în special in cazul unui contact cu un mediu agresiv;
• fenomenele de deteriorare evoluează pe termen lung, cu un caracter progresiv, datorită acumulării
defectelor şi datorită interacţiunii mai multor cauze, de exemplu:
- acţiunea apei de mare asupra betonului este însoţită de efectul distructiv al îngheţului, al impactului
valurilor şi al abraziunii;
- coroziunea armăturilor depinde de concentraţia de CO
2
din mediu, de grosimea stratului de acoperire
cu bet., de starea de fisurare a bet., de tipul de solicitare; de exemplu, rez. la oboseală a armăt. din elem.
supuse la încărcări ciclice scade, dacă acestea sunt plasate într-un mediu agresiv.
Tabelul 4.2
Factori care produc deteriorarea betonului
Factori Mecanismul de acţiune Efectul produs
4
Pulberile agresive (săruri
pulverulente solubile şi
higroscopice) şi gazele
agresive
- coroziunea chimică, în
funcţie de natura
agresivităţii agentului
- decalcifierea betonului; formarea unor produşi
levigabili; formarea unor geluri greu solubile,
lipsite de proprietăţi liante; expansiunea
betonului
Temperatura ridicată,
incendiile
- mărirea concentraţiei
agentului coroziv
- încălzirea inegală
- reacţii chimice şi pro-cese
fizice
- intensificarea coroziunii
- tendinţa de desprindere - descompunerea
constituenţilor betonului
Osmoza
- mărirea umidităţii bet. - agravarea condiţiilor de îngheţ-dezgheţ;
favorizarea pătrunderii agenţilor agresivi
Variaţia nivelului apelor
naturale
- expun. la îngheţ-dezgheţ
- alternanţa stării de
saturaţie şi de uscare
- exfolierea betonului
- accelerarea coroziunii
Efectul apelor curgătoare
- viteză mare, cu
concentraţie mare de
particule transportate
- curent de apă turbulent
- eroziune
-cavitate
Apa de mare
- valuri, nivel variabil al
apei
- coroziune sulfatică
- cristalizarea sării
- eroziune, îngheţ-dezgheţ
- exfolierea betonului
- presiune internă
Îngheţ-dezgheţ - îngheţarea apei - exfolierea betonului
Principalul factor care afectează durabilitatea este transportul combinat al apei şi al substanţelor
agresive prin masa bet., respectiv între beton şi mediu, având ca efect coroziunea betonului şi a armăturilor.
4.5.1 Coroziunea chimică a betonului
Coroziunea chimică a betonului se produce de fapt prin coroziunea pietrei de ciment şi are ca rezultat un
schimb de masă între beton şi mediul ambiant. Se disting trei tipuri de coroziune, în funcţie de agenţii agresivi
responsabili.
Coroziunea de tipul I se produce prin decalcifierea şi transformarea constituenţilor mineralogici ai
cimentului într-un amestec de geluri de consistenţă moale, care pot fi dislocaţi printr-o acţiune mecanică
(mişcarea apei). Agenţii agresivi sunt în acest caz apele cu conţinut de dioxid de carbon agresiv, apele dulci
(lipsite de duritate), soluţiile de acizi care dau săruri solubile de calciu, soluţiile sărurilor de amoniu (cu excepţia
sulfaţilor) etc.
Fenomenul se produce deci în condiţii de umezeală, datorită prezenţei în atmosferă a gazelor acide, ca
de exemplu CO
2
, SO
2
; dioxidul de carbon se găseşte şi în apele minerale sau în zonele de descompunere a
substanţelor organice. Apele curgătoare curate, formate din topirea gheţii sau prin condensare, conţin de
asemenea o cantitate mică de CO
2
.
Apele cu conţinut de CO
2
agresiv acţionează asupra hidroxidului de calciu, pe care îl transformă în
bicarbonat de calciu solubil Ca(HCO
3
)
2
, după reacţiile:
Ca (OH)
2
+ CO
2
→CaCO
3
+ H
2
O
CaCO
3
+ H
2
O + CO
2
→Ca(HCO
3
)
2
După epuizarea Ca(OH)
2
liber, începe procesul de decalcifiere a hidrosilicaţilor şi hidroaluminaţilor de
calciu; acest fenomen se produce şi în cazul apelor dulci.
Apele menajere, în conductele de canalizare, produc atacul chimic deasupra nivelului de curgere a
apelor, prin prezenţa bacteriilor anaerobe şi aerobe; bacteriile anaerobe reduc compuşii sulfului la H
2
S, care
întreţine oxidarea de către bacteriile aerobe, rezultând în final acid sulfuric.
Coroziunea de tipul II se manifestă, pe lângă decalcifierea constituenţilor mineralogici ai cimentului şi
transformarea lor într-un amestec de geluri de consistenţă moale, prin precipitarea unor geluri formate din
5
substanţele agresive. Agenţii agresivi sunt grăsimile, soluţiile de zahăr, soluţiile de săruri de magneziu (cu
excepţia sulfatului de magneziu). Aceşti agenţi agresivi reacţionează cu aceeaşi componenţi ai pietrei de ciment
ca în cazul coroziunii de tipul I.
Coroziunea de tipul III este însoţită de fenomene de expansiune în masa pietrei de ciment, din cauza
formării unor compuşi noi, care cristalizează cu multă apă; aceşti compuşi apar în urma contactului cu substanţe
agresive, ca soluţiile de sulfaţi solubili, clorura de calciu, sau unele substanţe organice.
Coroziunea sulfatică este produsă de soluţiile sulfatice, cu care betonul poate veni în contact. De
exemplu, unele argile conţin alcalii, sulfaţi de magneziu şi de calciu, iar apa subterană în contact cu argila
devine o soluţie sulfatică. Betonul din fundaţii este atacat prin pătrunderea acestor soluţii în masa lui. În urma
reacţiilor componenţilor pietrei de ciment cu sulfaţii, rezultă produşi cu un volum considerabil mai mare decât al
compuşilor pe care îi înlocuiesc, astfel încât se produce exfolierea betonului şi distrugerea lui.
Deteriorarea produsă astfel este accelerată de alternanţa stării de saturaţie şi a stării de uscare a
betonului, dacă mişcarea apelor subterane permite acest lucru. Dacă betonul este complet îngropat în pământ,
fenomenul este mai puţin periculos.
Betonul atacat de sulfaţi are un aspect albicios şi este friabil sau chiar moale.
Cele trei tipuri de coroziune se pot produce separat, dar şi în combinaţie.
De exemplu, apa de mare, conţinând NaCl, MgCl
2
, MgSO
4
, CaS0
4
, K
2
SO
4
, CO
2
şi altele, produce
simultan toate cele trei tipuri de coroziune. Pe lângă coroziunea chimică, distrugerea betonului poate fi
accentuată de presiunea exercitată de cristalele de sare, pentru betoanele aflate deasupra nivelului apei de mare.
Betonul imersat în întregime este atacat mai puţin, în timp ce betonul aflat deasupra zonei de variaţie a
nivelului mării (între cotele +3,00 m şi +5,00 m, deasupra nivelului mării) este atacat puternic.
4.5.2 Reacţia alcalii-agregat
Incompatibilitatea agregatelor cu cimentul se manifestă în cazul utilizării la prepararea betonului a unor
agregate care conţin dioxid de siliciu activ şi a cimenturilor bogate în alcalii; formarea unor geluri care se
umflă în contact cu apa (reacţia alcalii-agregat), poate cauza expansiunea betonului.
4.5.3 Coroziunea armăturii
Coroziunea armăturii are loc când pH-ul betonului scade de la valoarea din timpul turnării (≅ 13), la
valori mai mici (sub 9), dacă agenţii agresivi din mediul ambiant, adică dioxidul de carbon şi ionii de clor,
pătrund prin stratul de acoperire cu beton, ajungând la armături.
În condiţii normale de exploatare, dacă se respectă condiţiile de acoperire cu beton, respectiv
compactitatea satisfăcătoare a acestuia, armătura este bine protejată în mediul alcalin al betonului, dat de
prezenţa Ca(OH)
2
, armătura fiind pasivată.
Prin pătrunderea dioxidului de carbon în masa betonului, se produce reacţia de carbonatare a betonului:
Ca (OH)
2
+ CO
2
→CaCO
3
+ H
2
O
Carbonatarea este un proces de durată, pătrunzând spre interiorul betonului după un front, conform
schemei din figura 4.22. Adâncimea de carbonatare, adică nivelul mediu până la care s-a produs avansarea
frontului după un anumit timp t de expunere, este proporţional cu t şi depinde de rezistenţa la compresiune a
betonului, de tipul de ciment utilizat, de concentraţia de CO
2
a mediului.
În urma carbonatării stratului de acoperire, alcalinitatea betonului scade şi se produce depasivarea
armăturii, creându-se în lungul ei un potenţial electric diferenţiat. Acest proces constituie premiza coroziunii
electrochimice a barelor de oţel, în prezenţa apei şi a oxigenului. Oxigenul ajunge la armătură prin difuzie prin
stratul de acoperire, apa fiind necesară numai ca soluţie de electrolit. Deci într-un beton saturat cu apă sau într-
un beton uscat, rugina nu se poate produce, în primul caz lipsind oxigenul, iar în al doilea, soluţia de electrolit.
Pe armătură, în urma unei serii de reacţii, se produce în final rugina. Acumularea ruginii produce
creşterea volumului armăturilor; din aceasta cauză, în beton pot să apară fisuri paralele cu armătura, iar dacă
stratul de acoperire este subţire, se poate produce chiar desprinderea acestuia.
Secţiunea de armătură se reduce, fenomenul fiind cu atât mai periculos, cu cât diametrul barelor este
mai mic.
6
Dacă frontul de carbonatare a atins armăturile după o perioadă mai mare sau mai mică de ani, nu este
obligatoriu ca procesul de coroziune al armăturii să înceapă; acest proces va demara însă atunci când condiţiile
de mediu, prin prezenţa agentului agresiv, vor favoriza acest proces.
Perioada de propagare a coroziunii în armături depinde de viteza de corodare, măsurată în general în
mm/an. Viteza de coroziune depinde de mediul ambiant; în mediile obişnuite din interiorul clădirilor civile, în
general nu apar fenomene de coroziune. În partea exterioară a clădirilor, corodarea este moderată dacă nu există
agenţi agresivi şi umezeală, care să favorizeze transportul acestora în masa betonului. În medii industriale,
corodarea se accelerează în funcţie de tipul de agresivitate a mediului, de concentraţia şi caracterul agenţilor
agresivi, de condiţiile de umiditate.
Fig. 4.22 Mecanismul de coroziune a armăturii
Viteza de corodare este cu atât mai redusă, cu cât grosimea stratului de acoperire cu beton de bună
calitate este mai mare. Armăturile de înaltă rezistenţă, utilizate în general la elementele din beton precomprimat
corodează mai rapid decât armăturile din oţel obişnuit; deoarece de multe ori aceste armături au secţiunea
redusă, pierderile de rezistenţă prin ruginire sunt mult mai semnificative.
În ceea ce priveşte starea de fisurare produsă de acţiuni directe sau indirecte (contracţie, variaţii de
temperatura), unii autori consideră că fisurile nu conduc la accelerarea corodării, cât timp deschiderile fisurilor
nu depăşesc 0,15 mm.
Atacul de cloruri se produce datorită utilizării sărurilor de dezgheţ, a agregatelor marine contaminate
sau a apei de mare; ionii de clor pătrund prin difuzie în porii betonului umpluţi parţial sau total cu apă. în
armăturile din oţel se produce o coroziune locală puternică sub formă de "ciupituri", deoarece depasivarea are
loc pe suprafeţe mici; în plus, ionii de clor acţionează ca şi catalizatori în coroziunea electrochimică a oţelului.
4.5.4 Efectele îngheţului
Betonul este un material geliv, adică suferă degradări în urma îngheţului. Dacă temperatura scade sub
valoarea de îngheţ, apa conţinută în porii capilari din piatra de ciment îngheaţă, mărindu-şi volumul cu
aproximativ 9% şi supunând betonul unei expansiuni. Tendinţe de dilatare în beton sunt cauzate şi de difuziunea
apei, sub efectul presiunii osmotice. De exemplu, o placă de beton care îngheaţă dinspre suprafaţă, va fi mai
grav avariată, dacă apa are acces şi dinspre partea inferioară, deoarece apa migrează prin osmoză spre gheaţă,
mărindu-i grosimea. în felul acesta, conţinutul total de umiditate din beton va fi mai mare decât înainte de
îngheţ.
Dacă se produc mai multe cicluri de îngheţ-dezgheţ, creşterea de volum se cumulează; când se
depăşeşte rezistenţa la întindere a betonului, aceasta fisurează. Distrugerea betonului poate să se limiteze la o
exfoliere superficială, sau să cuprindă toată masa betonului, prin formarea straturilor succesive de gheaţă,
începând de la suprafaţa expusă şi progresând spre adâncime. În final betonul este dezintegrat.
Fenomenele produse de îngheţ sunt mai puţin periculoase dacă un beton este supus la un îngheţ de mai
lungă durată, decât dacă îngheţul alternează cu perioade de dezgheţ.
7
În cazul drumurilor, se utilizează frecvent săruri (NaCl şi CaCl
2
) pentru dezgheţare; o parte din sare este
absorbită de beton, dând naştere unei presiuni osmotice ridicate, betonul încălzindu-se. În consecinţă, apa se
deplasează spre zone mai reci din beton, unde îngheaţă; prin acest mecanism condiţiile de îngheţ-dezgheţ se
înăspresc. Dacă soluţia de sare pentru dezgheţ rămâne la suprafaţa betonului, fără să fie curăţată, deteriorarea se
accentuează.
4.5.5 Efectul focului
Comportarea la foc a bet. este relativ bună, sub temperaturi de 300°C efectul acestuia fiind foarte redus.
Criteriile care determină comportarea la foc se referă la evoluţia rezistenţelor mecanice sub efectul temperaturii
ridicate (pericol de colaps), la izolarea termică şi la etanşeitate (compromiterea integrităţii).
ÎN cazul betonului armat, din punctul de vedere al armăturilor, este importantă şi rezistenţa la transferul
de căldură. Elementele din beton expuse la foc se încălzesc inegal, datorită diferenţelor mari de temperatură
între straturi; rezultatul este tendinţa de desprindere, prin separarea straturilor mai calde de cele mai reci.
Desprinderea sau fisurarea poate să apară şi în planul armăturilor compromiţând aderenţa, sau a straturilor de
beton cu proprietăţi diferite în urma compactării inegale la turnare.
Rezist. la foc trebuie să asigure timpul necesar evacuării ocupanţilor, în mod curent 0,5...2 ore.
4.5.6 Efectele uzurii mecanice
Durabilitatea betonului poate fi afectată şi de acţiunile mecanice produse la suprafaţa lui de frecări,
izbiri, spargeri, perforări, cauzate de factori ce ţin de exploatare.
Dacă mediul de exploatare este apa, aceasta poate avea asupra betonului o acţiune mecanică, chimică
sau combinată. Acţiunea mecanică apare la o viteză mare de curgere a apei şi provoacă eroziunea betonului din
construcţiile hidrotehnice sau din infrastructura podurilor, prin materialele abrazive transportate. Evoluţia
eroziunii depinde de cantitatea, forma şi dimensiunile particulelor transportate, de densitatea lor, de prezenta
vârtejurilor etc. Suprafaţa betonului supus eroziunii este netedă şi uzată.
În cazul canalelor deschise sau a conductelor închise pentru transportul apei, apare fenomenul de
cavitaţie. Prin cavitaţie se înţelege efectul provocat de bulele de vapori, care curg odată cu curentul de apă; la
intrarea într-o arie de presiune ridicată se comprimă şi se sparg, provocând un impact extrem de puternic şi
"ciupind" suprafaţa betonului, care se degradează rapid.
Betonul trebuie deci să reziste în condiţii bune pe toată perioada de exploatare prevăzută a construcţiei.
Pentru asigurarea durabilităţii corespunzătoare, sunt necesare măsuri care se referă la întregul proces de
proiectare, execuţie şi utilizare a structurilor din beton armat.
Durabilitatea corespunzătoare poate fi asigurată prin:
• alegerea corespunzătoare a materiilor prime care intră în compoziţia betonului, cu scopul
realizării unui beton cât mai compact, cu rezistenţa ridicată şi cu un grad scăzut de
permeabilitate;
• utilizarea cimenturilor speciale şi a aditivilor;
• aplicarea unei tehnologii adecvate de compactare a betonului;
• impermeabilizarea betonului prin tratarea superficială sau prin hidroizolaţii;
• respectarea prevederilor privind alcătuirea elementelor, în special în ceea ce priveşte grosimea
de acoperire cu beton a armăturilor;
• sporirea secţiunii elementelor faţă de cele rezultate din calcul dacă este necesar;
• drenarea apei sau micşorarea agresivităţii ei.
8
CURS nr. 8
5. NORME DE CALCUL PENTRU ELEMENTELE DIN BETON, BETON ARMAT
ŞI BETON PRECOMPRIMAT
5.1 EVOLUŢIA NORMELOR DE CALCUL
Betonul a început să fie utilizat pe larg de aproximativ 100 de ani, când experienţa folosirii altor materiale
de construcţii ca lemnul, cărămida, oţelul, era deja consolidată.
Teoria elasticităţii a cunoscut în secolul al XIX-lea o dezvoltare intensă. Navier a pus bazele calculului
construcţiilor ca sisteme elastice. Metoda de calcul elaborată pe baza acestor ipoteze este metoda rezistenţelor
admisibile (MRA). Calculul cu MRA a putut fi aplicată şi elementelor din beton armat, deoarece comportarea lor
sub efectul încărcărilor de exploatare poate fi considerată elastică. Primele norme pentru calculul elem. din beton
armat cu MRA au apărut la începutul secolului în Elveţia (1903), Germania (1904) şi Franţa (1906). În România,
metoda a fost oficializată în 1942 pt. constr. civile şi industriale, şi apoi, pt. poduri din beton armat.
MRA a fost folosită până la jumătatea secolului nostru în Europa, astfel, multe construcţii care
funcţionează şi azi în bune condiţii au fost proiectate şi executate pe baza acestei metode.
Unii autori au remarcat caracterul convenţional şi neeconomic al MRA în calculul betonului armat,
material cu proprietăţi de deformare elastico-plastică şi vâscoasă. În deceniul al patrulea din secolul nostru s-au pus
astfel bazele unei noi metode de calcul, metoda de calcul la rupere (MR), care ia în considerare comportarea
elementelor din beton sub încărcările limită, de cedare. MR a apărut prima dată sub formă de norme în Brazilia
(1937). În ţara noastră a fost folosită din 1949 până în 1969, în paralel cu MRA
Cele două metode de calcul nu pot cuprinde aspectele legate în special de caracterul aleator al valorilor
rezistenţelor şi încărcărilor. De asemenea, sunt neglijate fenomenele de curgere lentă, de relaxare, de ecruisaj şi
altele, care influenţează evoluţia în timp a proprietăţilor materialelor.
Dezv. ştiinţifică generală din primele decenii ale secolului nostru, prelucrarea statistică a unui număr mare
de date şi rezultate experimentale, observarea fenomenelor probabiliste legate de valorile încărcărilor şi ale
rezistenţelor, studiul influenţei timpului asupra comportării materialelor şi altele, au condus la ideea considerării
acestor aspecte în cadrul unei metode unice de calcul, cunoscută sub numele de metoda stărilor limită.
Metoda de calcul la stări limită (MSL), elaborată în deceniul al V-lea al secolului XX, a fost oficializată în
fosta URSS, în 1955 pentru bet. a. şi în 1957 pentru bet. precompr. Studiile efectuate în comun de CEB-FIP şi CIB
(Conseil International de Bâtiment) au fost adoptate de ISO (International Standards Organisation) în 1970, sub
forma unei norme internaţionale, care extinde valabilitatea principiilor generale de vf. a siguranţei, pe baza metodei
stărilor limită, la toate lucrările de construcţii, oricare ar fi natura acestora. A început astfel crearea unor norme de
calcul unice europene, sub forma codurilor europene - EUROCODE .
În România, metoda a fost introdusă în 1963, apoi definitivată în 1969 pentru calculul elementelor de
beton, beton armat şi beton precomprimat, pentru încărcări. Între 1963 şi 1967 a fost folosită în paralel cu MR,
după care devine metodă unică de calcul. MSL a fost extinsă şi la calculul suprastructurilor podurilor de beton.
Metoda de calcul urmăreşte comport. elem. structurale sau a structurilor în ansamblu în situaţii limită, atât sub
aspectul rezistenţei, cât şi sub aspectul funcţionării corespunzătoare sub încărcările de exploatare.
Metoda de verificare la stări limită (ultime şi de exploatare normală) şi regulile de alcătuire conduc la
proiectarea unor structuri sigure şi funcţionale. MSL este folosită practic în toată lumea.
Metodele de calcul adoptate pt. proiectare pot fi diferenţiate în funcţie de modul cum ţine seama de
următoarele două deziderate fundamentale:
- considerarea comportării reale a materialului, a elem. sau a structurii, sub efectul acţiunilor reale;
- aprecierea şi garantarea siguranţei structurii, raportată la toate situaţiile defavorabile care pot
să intervină pe parcursul execuţiei şi a funcţionării ei.
Din punctul de vedere al proprietăţilor materialelor, ipotezele admise au fost specificate mai sus:
MRA consideră comportarea elastică, MR admite solicitarea materialelor la limita lor de rezistenţă, în timp
ce MSL permite nuanţarea comportării în diferite stadii de solicitare.
1
Proiectarea unei structuri se face cu scopul atingerii exigenţelor de funcţionalitate, confort, aspect estetic,
cerute de beneficiari, realizând în acelaşi timp o siguranţă satisfăcătoare cu un cost cât mai redus.
1. dimensionarea unei structuri, cu scopul determinării dimensiunilor secţiunilor de beton şi a cantităţilor
de armătură; această determinare se face pe de o parte prin calcul, pe de altă parte prin aplicarea unor
prescripţii constructive care ţin seama de aspectele ce nu pot fi exprimate prin calcul;
2. evaluarea capacităţii portante a unei structuri cu caracteristicile de alcătuire cunoscute; în acest caz, se
determină în general efortul secţional capabil, cunoscând dimensiunile secţiunii de beton şi armarea
elementelor.
În primul caz, alegerea calităţii materialelor se face pe baza recomandărilor existente în acest sens, în cazul al
doilea, fie se cunoaşte calitatea materialelor utilizate, fie se determină prin încercări nedistructive.
5.2 METODA REZISTENŢELOR ADMISIBILE (MRA)
Calculul se conduce în stadiul de exploatare, adică stadiul II de lucru. în figura 5.1c,d sunt prezentate
diagramele de calcul ale deformaţiilor specifice şi eforturilor unitare pentru un element încovoiat, cu secţiunea
dreptunghiulară simplu armată.
Fig. 5.1 Diagrame de deformaţii specifice şi de eforturi unitare
în metoda rezistenţelor admise
Elementele din beton armat sunt corpuri omogene, elastice şi izotrope. Ipoteze de calcul simplificatoare:
a) Ipoteza valabilităţii legii lui Hooke admite legătura liniară între eforturile unitare şi deformaţiile
specifice pentru betonul comprimat şi armătură.
b) Betonul întins, fisurat în exploatare, se neglijează; secţiunea, considerată activă pentru preluarea
eforturilor, este formată din betonul comprimat şi din armătura de rezistenţă din zona întinsă (fig.5.1a) şi din zona
comprimată, în cazul elementelor dublu armate.
c) Ipoteza secţiunilor plane (ipoteza lui Bernoulli) admite că secţiunile plane şi normale pe axa barei
înainte de deformare, rămân plane şi normale pe axa barei şi după deformare; deformaţia specifică are deci o
variaţie liniară pe înălţimea secţiunii transversale (fig.5.1c).
d) Ipoteza compatibilităţii deformaţiilor permite determinarea coeficientului de echivalenţă. Datorită
aderenţei, deformaţiile dintre două fibre alăturate, de beton şi de armătură sunt egale, deci
.
b a
ε = ε
Conform legii
lui Hooke,
b
b
a
a
E E
σ
=
σ
, sau
. n
E
E
b e b
b
a
a
σ = σ = σ
Astfel, un efort axial N poate să fie preluat de beton
b b
A N σ =

sau de armătură
b e
n
a
A
a a
A N σ σ = =
, adică o secţiune unitară de armătură preia un efort unitar de n
e
ori
mai mare decât o secţiune unitară de beton:
n
e
A
a
=A
b,
în care coeficientul de echivalenţă n
e
este dat de relaţia:
b
a
e
E
E
n =
(5.1)
Introducerea coeficientului de echivalenţă permite transformarea secţiunii active eterogene, formată din
beton şi armătură, într-o secţiune echivalentă omogenă, ideală de beton (fig. 5.1b) şi determinarea eforturilor
unitare σ şi τ în beton şi în armătură cu ajutorul formulelor lui Navier şi Juravski.
Relaţiile de calcul au la bază condiţia ca eforturile unitare rezultate din acţiunile exterioare de
exploatare să fie mai mici sau cel mult egale cu rezistenţele admisibile, adică:
2
a
c
ad a q a
b
b
ad b q b
c
;
c
R σ
= σ ≤ σ = σ ≤ σ
(5.2a, b)
q a q b
, σ σ
sunt ef. unitare normale maxime în beton şi în armătură sub efectul acţiunilor de exploatare q,
determinate ca pentru corpuri elastice, utilizând caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale ideale;
ad a ad b
, σ σ
- rezistenţele admise ale betonului şi oţelului, rezultate din reducerea rezistenţelor medii prin
coeficienţii de siguranţă şi având valorile stabilite în funcţie de calitatea materialelor;
R
b
– rez. bet. la compr.: R
b
= R
pr
(elem. cu axa neutră în afara secţ.) sau R
b
= R
i
(axa neutră în secţiune);
c
σ
- limita de curgere a oţelului;
c
b
, c
a
- coeficienţii de siguranţă ai betonului şi oţelului, având rolul de a acoperi toţi factorii defavorabili
care pot conduce la scăderea rezistenţelor materialelor:
c
b
= 2,5...3,5 ; c
a
= 2,0
Coeficientul de siguranţă al betonului are valori mai mari (mai defavorabile), deoarece betonul are o rupere
casantă, iar rezistenţele lui prezintă o variabilitate mai mare decât rezistenţele oţelului.
Relaţia pentru verificarea efortului unitar tangenţial maxim τ, determinat pe baza formulei lui Juravski,
are aceeaşi structură ca pentru eforturile unitare normale σ.
Calculul elementelor de rezistenţă se bazează pe ecuaţiile de echilibru static între eforturile secţionale
produse de acţiuni şi rezultantele interioare ale eforturilor unitare, utilizând şi ipotezele simplificatoare admise (fig.
5.1e). În practica de proiectare, se utilizau tabele de calcul sau nomograme, alcătuite pe baza relaţiilor de calcul.
Concluzii privind metoda rezistenţelor admisibile
• Vf. ef. unit. în domeniul elastic are un caracter convenţional; metoda ignoră proprietăţile reale ale b.a.,
material eterogen, anizotrop, cu deformaţii elastico-vâscos-plastice. Siguranţa este exprimată separat pentru cele
două materiale, nu se poate stabili un coeficient de siguranţă pentru element sau secţiune.
• MRA exprimă corect comportarea elem. sub efectul încărcărilor statice de scurtă durată, dar nu poate lua
în considerare efectul modificărilor în timp a stării de ef. sau def. datorită influenţei timpului. .
Ipotezele de calcul admise au fost preluate pe baze noi în metoda de calcul la stări limită, pentru verificările
elementelor la stările limită ale exploatării normale şi la starea limită de oboseală.
5.3 METODA DE CALCUL LA RUPERE (MR)
Calculul elem. conform MR la rupere se face sub efectul încărcărilor care produc cedarea elem., prin
epuizarea capacităţii de rezistenţă sau pierderea stabilităţii. Această situaţie apare în stadiul ultim, de rupere.
Fig. 5.2 Diagrame de deformaţii specifice şi de eforturi unitare în metoda la rupere
Ipotezele de calcul admise sunt prezentate în continuare.
a) Ipoteza secţiunilor plane a lui Bernoulli este admisă şi pentru stadiul III de lucru (fig. 5.2b); în cazurile
curente, când
c a
σ = σ
, nu este necesară utilizarea acestei ipoteze.
b) În betonul comprimat, efortul unitar este egal cu rezistenţa medie la compresiune din încovoiere R
i
, sau
cu rezistenţa medie prismatică R
pr
; diagrama de calcul în cazul elementelor încovoiate se admite de formă
dreptunghiulară, pe înălţimea x=0,8x
r
, în care x
r
este poziţia reală a axei neutre (fig. 5.2b,c).
c) În stadiul ultim, în arm. întinsă sau compr. ef. unit. este egal cu val. medie a limitei de curgere
c
σ
.
3
d) Betonul întins, fisurat, nu se ia în considerare în calculul capacităţii portante a elem., astfel încât
secţiunea activă este formată din betonul comprimat şi armătura întinsă şi comprimată, după caz (fig. 5.2a).
Relaţia generală de calcul, care exprimă siguranţa în MR, pune condiţia ca eforturile secţionale, rezultate
din acţiunile de exploatare multiplicate printr-un coeficient unic de siguranţă, să fie mai mici sau cel mult egale cu
capacitatea portantă secţională a elementului, ceea ce se poate scrie sub forma:
c S
q
≤ S
r
(5.3)
S
q
este efortul secţional (solicitarea) produs de încărcările medii de exploatare q;
S
r
– ef. secţional de rupere, egal cu capac. port. secţională, det. pe baza rezist. medii ale b. şi oţelului;
c – coef. de siguranţă unic al secţiunii elem., care ţine seama de posibilitatea variaţiilor în sens defavorabil
ale încărcărilor şi rezist.. Val. coef. unic de sig., situate în intervalul 1,3...2,4 sunt condiţionate de:
- gruparea încărcărilor: în situaţiile în care intervin încărcări cu o frecvenţă accidentală sau excepţională, c
este mai mic decât în cazul încărcărilor cu frecvenţă mare de apariţie şi durată lungă de acţiune;
- ponderea încărcărilor cu o variabilitate mai mare: cu cât raportul dintre încărcările utile şi încărcările
permanente este mai mare, c este mai mare;
- modul de cedare al elementelor: c este mai mare în cazul cedării casante, prin zdrobirea betonului
comprimat sau prin eforturile unitare principale de întindere (cazul tăierii) şi mai mic în cazul cedării ductile, când
ruperea începe prin curgerea armăturii.
Concluzii privind metoda de calcul la rupere
• În MR coef. unic de siguranţă al elem apare explicit în formulele de calcul, spre deosebire de MRA, în
care coeficienţii de siguranţă ai oţelului şi betonului sunt cuprinşi în valoarea rezistenţelor admise.
• Metoda ţine seama de propr. reale ale mat. la determinarea capacităţii portante, conducând la soluţii mai
economice şi alcătuiri mai raţionale dpdv al dispunerii armăturilor decât metoda rezistenţelor admise.
• Vf. experim. este simplă, încercările pe elem. structurale (grinzi, stâlpi, plăci) dau direct ruperea.
Nu se dau informaţii cu privire la comportarea elementelor în stadiul de exploatare.
Calculul bazat pe capacitatea portantă limită a elem. structurale a fost preluat de metoda de calcul la stări
limită, în verificările stărilor limită ultime, cu schimbările care ţin de caracterul metodei.
5.4 METODA DE CALCUL LA STĂRI LIMITĂ (MSL)
5.4.1 Generalităţi
În procesul de evaluare a siguranţei sau a capacităţii unei structuri de a satisface criteriile de performanţă
legate de destinaţia ei, trebuie să se ţină seama de toţi factorii de risc care pot interveni:
• în timpul concepţiei construcţiei, prin alegerea amplasamentului (teren de fundare, condiţii de mediu,
zonă seismică) şi prin procesul de proiectare (materialele şi tipul de structură alese, schematizarea
structurii pentru calcul, metoda de calcul adoptată pentru stabilirea stării de solicitare şi de deformare);
• în timpul execuţiei, prin: abateri de la dimensiunile geometrice, nerealizarea calităţii prescrise a
materialelor, situaţiile tranzitorii de încărcare (la transport, montaj etc);
• în perioada de utilizare a structurii, prin: modificările acţiunilor (intensitate, distribuţie etc), modificările
în timp ale caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor, avarierea unor elemente, modificarea
condiţiilor prevăzute de funcţionare.
Factorii care au cel mai mare impact în proiectare sunt proprietăţile materialelor de constr. şi acţiunile.
Variabilitatea acestor factori se ia în considerare prin valorile parametrilor lor, prin care intervin în calcule.
MSL schimbă radical conceptul de siguranţă, fiind fundamentată pe teoria probabilităţilor şi utilizând în
mare măsură statistica matematică pt. determ. valorilor celor mai defavorabile ale parametrilor consideraţi.
Aprecierea siguranţei se face în raport cu diferite stări limită. Astfel, devin posibile: stabilirea siguranţei la
nivel de material, secţiune, element sau structură şi urmărirea siguranţei în orice moment al duratei de existenţă a
unei construcţii, pe baza variaţiei în timp a parametrilor care caracterizează acţiunile şi materialele.
Asigurarea raţională a constr. în raport cu stările limită este reflectată de raportul optim siguranţă/ preţ de
cost. Nivelul de asigurare care trebuie atins şi menţinut prin proiectarea, execuţia şi exploatarea unei construcţii
depinde de importanţa funcţională a acesteia şi de durabilitatea necesară. Din acest punct de vedere, construcţiile se
grupează în clase de importanţă în funcţie de următoarele criterii:
 consecinţele depăşirii stărilor limită pentru viaţa şi sănătatea oamenilor;
4
 importanţa econ. a exploatării continue a constr. şi consecinţele ieşirii din funcţiune, pe o perioadă,
 importanţa exploatării continue pt. viaţa spirituală a colectivităţii şi consecinţele depăşirii unei stări
limită pentru valorile cultural artistice;
 durata estimată de funcţionare a construcţiei.
Actele normative se grupează conform schemei următoare:
Standarde de gradul I, referitoare la principiile de bază pentru asig. constr.: STAS 10100/0-75 „Principii
generale de verificare a siguranţei construcţiilor”, la clasificarea şi gruparea acţiunilor: seria STAS 10101/0,1,2....;
Standarde de gradul II, referitoare la proiectarea elem. de constr. dintr-un anumit material; de exemplu,
STAS 10102-75 „Constr. din beton, b. a. şi b. precompr.. Prevederi fundamentale pentru calc. şi alcăt. elem.”;
Standarde de gradul III, care detaliază standardele de gradul II pt. dif. categ. de constr.; de exemplu, STAS
10107/0-90 „Construcţii civile şi industriale. Calculul şi alcătuirea elem. din b., b. a. şi b. prec.” sau STAS
10111/2-87 „Poduri de cale ferată şi şosea. Suprastructuri din b. b. a. şi .b. prec. . Prescripţii de proiectare”;
Standarde de gradul IV, pt. calculul şi alcăt. anumitor tipuri de structuri executate dintr-un anumit
material; de exemplu, planşee din beton armat şi beton precomprimat, cadre din beton armat, diafragme din beton
armat etc.
Ţinând seama de faptul că ţara noastră este situată într-o zonă geografică cu activitate seismică, este
obligatorie, pentru orice tip de construcţii, respectarea prevederilor „Normativului pentru proiectarea antiseismică
a construcţiilor de locuinţe, social-culturale, agrozootehnice şi industriale”, indicativ P100-92.
5.4.2 Principiile fundamentale ale metodei de calcul la stări limită
Metoda de calcul la stări limită are la bază două principii fundamentale:
1) se consideră diferite stări limită pt. constr., definite prin criterii, fie de rezistenţă, fie de funcţionare
corespunzătoare; răspunsul struct. la aceste SL se stabileşte pe baza comportării reale a materialelor;
2) se consideră independent variabilitatea factorilor care intervin în calc. elem. structurale, pe baza unui
sistem diferenţiat de coef. de sig., utilizaţi pt. det. intensităţii acţiunilor, a val. rezist. mat., alti parametri.
Prin SL se înţelege sit. în care o constr. încetează să satisfacă cel puţin una din cerinţele pt. care a fost proiectată.
Atingerea sau depăşirea unei stări limită are ca efecte:
• pierderea capacit. unei constr. de a asigura o exploatare coresp. destinaţiei pt. care a fost proiectată, sau
• distrugerea parţială ori totală a unei construcţii, punând astfel în pericol vieţi omeneşti şi/sau bunuri
materiale cu valoare economică sau culturală.
În acest mod, definirea unor SL privind comportarea elem. structurale, sau a unei structuri de rezistenţă în
ansamblu, se face pentru două stadii de comportare: stadiul de exploatare şi stadiul ultim, de rupere.
În funcţie de consecinţele atingerii diferitelor SL ( STAS 10100/0-75), ele se grupează în două categorii:
Stări limită ultime SLU, care implică pierderea capacităţii portante prin ruperi de orice natură, fenomene
de instabilitate a poziţiei sau formei, deformaţii remanente excesive (în stadiul ultim) sau ruperea casantă datorită
oboselii (în stadiul de exploatare); pe baza acestor moduri de comportare, se definesc:
- starea limită de rezistenţă;
- starea limită de stabilitate a poziţiei sau a formei;
- starea limită de oboseală.
Stări limită ale exploatării normale SLEN, care implică deplasări (statice sau dinamice) sau fisurări care
afectează buna funcţionare a construcţiei, în stadiul de exploatare; în cazul struct. din b. a., se consideră:
- starea limită de fisurare;
- starea limită de deformaţie.
Fenomenele care conduc la atingerea unor stări limită pot interveni individual sau se pot combina între ele
în sens defavorabil. Obişnuit, se consideră că aceste fenomene se produc independent. Se apeleaza la teoria
matematică a probabilităţilor, pe baza unor metode de studiu statistic. Având în vedere că nu toţi parametri pot fi
apreciaţi pe bază probabilistă, sub forma actuală MSL este o metodă semiprobabilistă de calcul.
Calculul probabilist utilizat se încadrează în metoda valorilor extreme, referitor la relaţia care există între
acţiuni şi rezistenţe, relaţie care determină gradul de asigurare; de regulă, se iau în considerare valorile minime ale
rezistenţelor şi valorile maxime ale intensităţii acţiunilor, ceea ce implică acceptarea unui anumit risc.
5
Pt. a introduce în calcule variabilitatea în sens defavorabil a val. acţiunilor şi proprietăţilor materialelor, se
lucrează cu valori caracteristice sau normate, considerate ca valori de referinţă, respectiv cu valori de calcul,
deduse pe baza valorilor caracteristice. Efectele defavorabile ale variaţiei dimensiunilor geometrice ale secţiunii de
b. şi de arm., ale elem. sau structurii se iau în considerare împreună cu efectul variabilităţii rezist.entelor.
Val. caracteristice ale rezist. mat. sunt acele val., ale căror realizare poate fi garantată statistic cu o
probabilit. de cel puţin 95%; în cazul acţiunilor, se ia în considerare specificul variabilit. fiecărui tip de acţiune.
Valorile de referinţă cele mai reprezentative sunt:
• rezistenţele caracteristice ale materialelor R
k
;
• intensităţile normate (sau caracteristice) ale acţiunilor, de exemplu q
n
.
Valorile de calcul sunt utilizate în verificările la diferite stări limită şi se stabilesc astfel, încât să acopere
abaterile posibile, în sens defavorabil, faţă de valorile caracteristice.
Valorile de calcul reprezentative sunt:
• rezistenţele de calcul ale materialelor, care pot fi:
valori de calcul de bază
γ
=
k *
R
R
(5.4)
valori de calcul
*
R m R =
(5.5)
• intensităţile de calcul ale acţiunilor, de exemplu:
q = q
n
n (5.6)
Coeficienţii parţiali de siguranţă y, m, n, care intervin în stabilirea valorilor de calcul, variază în funcţie de
starea limită luată în considerare, de comportarea materialelor în structură etc.
Coeficienţii de siguranţă ai materialelor,
γ
(
b
γ
pentru beton şi
a
γ
pentru armătura betonului armat) ţin
seama de posibilitatea scăderii valorilor caracteristice ale rezistenţelor R
k
, datorită variabilităţii statistice a calităţii
materialelor şi, în anumite limite, a caracteristicilor geometrice ale elementelor de construcţii, în mod uzual, aceşti
coeficienţi au rolul de a reduce valorile normate.
Valorile de calcul de bază ale rezist. R* se afectează de un coeficient al condiţiilor de lucru pentru material
m, prin care se corectează simplificările admise în calcule şi abaterile sistematice de la valorile de referinţă.
Pentru alte caracteristici ale mat., ca: moduli de elasticitate, densităţi, deformaţii, evoluţia lor defavorabilă
se ia în considerare, în general, prin reducerea val. mărimilor de calcul în care intervin (modulul de elasticitate
intervine la calculul rigidităţii, deformaţia de durată a betonului reduce valoarea modulului de deformaţie totală).
• Coeficienţii încărcărilor sau acţiunilor ţin seama de posibilitatea depăşirii în sens defavorabil a
valorilor normate ale acţiunilor, datorită variabilităţii statistice ale acestora. Se notează în general cu n, iar
în ideea unificării normelor europene de calcul, în standardele pentru acţiuni revizuite după 1990, apare
notaţia
γ
, astfel încât relaţia (5.6) se scrie: q = q
n
γ .
Valorile coeficienţilor acţiunilor pot fi supra- sau subunitare, după cum este mai defavorabil în verificările
la diferite stări limită şi sunt date pentru fiecare tip de acţiune în parte.
• Coeficienţii condiţiilor de lucru pentru capacitatea portantă a secţiunilor, a elementelor sau a
structurii, notaţi tot m, se introduc în mod suplimentar, de exemplu, pentru calculul elementelor liniare
întinse, pentru calculul capacităţilor portante ale elementelor din beton precomprimat; aceşti coeficienţi au
rolul de a corecta simplificările introduse de schemele admise în calcule şi de a ţine seama de abaterile
sistematice datorite diverşilor factori.
5.4.3 Caracteristicile de rezistenţă şi de deformaţie ale materialelor
5.4.3.1 Variabilitatea rezistenţelor
Rezistenţele materialelor depind de natura materialului (oţel sau beton), tehnica de realizare (pe şantier sau
în fabrică), tehnica verificării calităţii, condiţiile de păstrare etc. În consecinţă, atât rezistenţele materialelor, cât şi
celelalte caracteristici fizico-mecanice, prezintă o variabilitate pronunţată.
Prelucrarea statistică a valorilor experimentale ale rezistenţelor betonului şi oţelului are ca scop stabilirea
valorilor minime care pot fi garantate cu o anumită probabilitate, în condiţiile de execuţie specifice fiecărui
material. Pe baza acestor valori se definesc calităţile materialelor.
6
Dacă se det. rezistenţa la compresiune pe un număr n de cuburi din beton din aceeaşi şarjă, se observă că
rezultatele diferă, chiar dacă s-au respectat aceleaşi condiţii de execuţie, păstrare şi încercare pentru toate probele.
Rezultatele obţinute se ordonează în funcţie de mărimea lor şi se grupează în intervale egale de valori.
Reprezentând grafic frecvenţa de apariţie a valorilor rezistenţelor în fiecare interval R
i-1
- R
i
(adică numărul de
rezultate care se încadrează în limitele intervalelor considerate), se obţine histograma pentru şirul de rezultate
analizate (fig. 5.3a). Dacă numărul de rezultate tinde către infinit, histograma tinde către o curbă, cunoscută sub
numele de curba de distribuţie a frecvenţelor sau probabilităţilor. Aria de sub curba de distribuţie, cuprinsă într-un
interval R
i-1
- R
i
, reprezintă probabilitatea ca o valoare considerată a variabilei să fie situată în acest interval.
Această arie se obţine prin integrarea funcţiei de densitate a probabilităţilor, f(R), care poate avea diferite forme
matematice .
a) histograma b) curba de rezistenţă normală
Fig. 5.3 Legea de distribuţie a rezistenţelor
Pt. bet. şi oţel se admite în mod curent legea distribuţiei normale a lui Gauss-Laplace, apropiată de curba
reală de distribuţie a rezistenţelor (fig. 5.3b). Mărimile caracteristice pentru legea distribuţiei normale sunt:
n
R
R

=

- media aritmetică pentru cele n valori ale rezistenţelor, cu cea mai mare frecvenţă de apariţie;
1 n
R R
S
2








=


- abaterea medie pătratică sau abaterea standard, marcând împrăştierea rezultatelor faţă
de valoarea medie; cu cât abaterea medie pătratică este mai mică, împrăştierea este mai mică, iar curba de
distribuţie este mai strânsă (fig. 5.4a);

R
S
c

ν
=
- coeficientul de variaţie sau valoarea relativă a abaterii standard, care caracterizează
omogenitatea calităţii unui material; cu cât c
ν
este mai mic, materialul este mai omogen.
Rezistenţele caracteristice sunt valorile minime ale rezistenţelor, determinate prin acceptarea unei anumite
probabilităţi (exprimată în %) de a avea şi valori mai mici, conform relaţiei:
( )
ν
− −
− = − = c t 1 R tS R R
min
(5.7)
în care coeficientul t este stabilit în funcţie de numărul de date prelucrate şi de riscul acceptat.
Conform normelor româneşti, rezistenţele caracteristice se determină cu relaţia:
( )
ν

− = = c 64 , 1 1 R R R
k % 5 min
(5.8)
în care valoarea coeficientului t = 1,64 corespunde unui număr de rezultate n ≥ 120 şi unui risc acceptat de 5%;
aceasta înseamnă că 5% din rezultate pot să fie mai mici decât R
mim
sau altfel spus, 95% din rezistenţe au valori
garantat mai mari decât rezistenţa caracteristică (fig.5.3b).
5.4.3.2 Betonul
Clasa betonului
Definirea calităţii betoanelor se face prin clasele de beton.
Clasa betonului este rezistenţa caracteristică la compresiune R
bk
, valoare minimă garantată cu probabilitatea
de 5% de a nu fi depăşită în sens defavorabil.
Rezistenţa caracteristică nominală R
bk
, este dată de relaţia (5.8), aplicată betonului:
7
) l,64c - (1 R R R b
min.5% b bk ν

= =
(5.9)
unde
b R

se determină pe cuburi cu latura de 141 mm, conform punctului 2.2.2. În condiţii obişnuite, c
v
= 0,15
pentru compresiune, deci
R 0,754 R b
min.5% b

=
.
Notarea clasei se face cu literele Bc (beton de clasă), urmate de valoarea rezistenţei minime la compresiune
exprimată în N/mm
2
, de exemplu, Bc 20, C 15/20; această mărime apare numai în denumirea clasei, nu este o
valoare care operează în calcule.
Definirea calităţii betonului prin clase înlocuieşte clasificarea mai veche după mărci, noţiune care mai este
folosită în practică, pe şantiere.
Marca betonului reprezintă valoarea medie a rezistenţei la compresiune pe cuburi, adică
b R

. Notarea
mărcilor se face cu litera B, urmată de valoarea rezistenţei medii
b R

, exprimată în daN/cm
2
, de exemplu
B250.
Rezistenţele caracteristice ale betonului
Rezistenţa caracteristică la compresiune a betonului se bazează pe o valoare unică, acceptată convenţional,
care înlocuieşte cele două rezistenţe reale R
i
(în cazul elementelor încovoiate) şi R
pr
(în cazul stâlpilor). Această
mărime se apropie de rezistenţa prismatică sau cilindrică şi se determină cu relaţia (2.15):
R
ck
= (0,87 – 0,002R
bk
)R
bk
, în N/mm
2
(5.10)
Rezistenţa caracteristică la întindere a betonului depinde de tipul de agregate folosite:
- pentru betonul obişnuit (cu agregate grele, naturale) se utilizează o formă adaptată a relaţiei (2.20)
R
tk
= 0,22 (R
ck
)
2/3
în N/mm
2
(5.11a)
- pentru betonul cu agregate uşoare (betoane uşoare):






δ
+ =
2400
7 , 0
3 , 0 R R
u
tk u , tk
(5.11b)
în care δ
u
este densitatea aparentă a betonului uşor, exprimată în kg/m
3
.
Rezistenţele de calcul ale betonului
Rezistenţele de calcul ale betonului se stabilesc cu relaţiile (5.4) şi (5.5), adaptate pentru beton:
bt
tk
bt
*
t bt t
bc
ck
bc
*
c bc c
R
m R m R ;
R
m R m R
γ
= =
γ
= =
(5.12; 5.13)
*
t
*
c
R , R sunt valorile de bază ale rezistenţelor de calcul.
bt
tk *
t
bc
ck *
c
R
R ;
R
R
γ
=
γ
=
(5.14; 5.15)
R
c
, R
t
- rezistenţele de calcul ale betonului la compresiune şi la întindere;
m
bc
, m
bt
- coeficienţii condiţiilor de lucru ai betonului la compresiune şi la întindere, care ţin seama de o
posibilă scădere a rezistenţelor datorită influenţei poziţiei de turnare, a condiţiilor de solicitare care favorizează
ruperea casantă, a dimensiunilor reduse ale elementelor; valorile coeficienţilor se dau în anexa 3;
,
bt bc
γ γ
- coeficienţii betonului la compresiune şi la întindere, având valorile
35 , 1
bc
= γ
, respectiv
35 , 1
bt
= γ
; valoarea coeficientului de siguranţă la întindere este mai mare decât la compresiune, din cauza
împrăştierii mai mari a valorilor rezistenţelor la întindere;
În cazul elementelor din beton simplu şi în cazul betoanelor uşoare Bc30 şi Bc35, se utilizează coeficienţii
0,9 m
bc
= 0,9 m
bt
.
Rezistenţa de calcul la oboseală a betonului (la compresiune), pentru elementele supuse la încărcări
repetate, se determină cu relaţia:
*
c
'
bc bc
o
c
R m m R = (5.16)
'
bc
m este coeficientul suplimentar al condiţiilor de lucru al betonului la oboseală, determinat cu relaţia:
8
0 , 1 5 , 0 6 , 0 m
b
'
bc
≤ ρ + = (5.17)
ρ
b
- coeficientul de asimetrie al unui ciclu de încărcare-descărcare (vezi pct. 2.2.1):
max b min b b
/ σ σ = ρ
(5.18)
max b min b
, σ σ
- eforturile unitare de compresiune minim şi maxim, în fibra extremă, cea mai comprimată
de beton, determinate în stadiul II de lucru, sub efectul încărcărilor de exploatare corespunzătoare verificării la
starea limită de oboseală.
Alte caracteristici de calcul ale betonului
Diagrama
b b
ε − σ
Diagrama convenţională de calcul admite, faţă de diagramele reale ε − σ descrise, unele aproximaţii:
pentru compresiune (fig. 2.4), ramura descendentă a diagramei se înlocuieşte cu un palier, iar pentru întindere (fig.
2.7), se consideră diagrama fără ramură descendentă; pentru deformaţia specifică ultimă
bu
ε
, în mod curent nu se
iau în considerare factorii care pot influenţa valoarea ei, de exemplu, efectul confinării prin armarea transversală.
Conform STAS 10107/0-90, pt. calc. elem. din b. a. solicitate la încovoiere cu sau fără efort axial:
- pt. zonele comprimate ale elem.r din beton obişnuit, conform figurii 5.5a, se admite parabolă de gradul
doi între punctele 0 şi A, respectiv palier între A şi B; pt. elem.e din beton uşor, diagrama biliniară din fig. 5.5b;
- pentru zonele întinse, parabola din figura 5.5c.
Modulul de elasticitate longitudinal E
b
, având aceeaşi valoare pentru betonul solicitat la compresiune şi la
întindere, este dat în tabele, în funcţie de clasa de beton.
Modulul de elasticitate pentru betonul uşor se calculează cu relaţia:
2
u b bu
) / ( E E δ δ = (5.19)
în care
δ δ ,
u
sunt densităţile aparente ale betonului uşor şi betonului obişnuit.
Modulul de elasticitate transversal G
b
se ia:
G
b
= 0,4 E
b
respectiv G
bu
= 0,4 E
bu
(5.20; 5.21)
Coeficientul de deformaţie transversală are valoarea: ν = 0,2
Coeficientul de dilataţie liniară termică α
t
, în domeniul –35
0
...+80
0
, are valorile:
5
t
10 1

⋅ = α pentru betoane obişnuite
5
t
10 8 , 0

⋅ = α pentru betoane uşoare
a) beton obişnuit b) beton uşor
Diagrame
b b
ε − σ
pentru compresiune
Deformaţii specifice ultime:
• pentru compresiune:
5 , 3
bu
= ε
0
/
00
– clasa < Bc35
0 , 3
bu
= ε
0
/
00
– clasa ≥ Bc35
• pentru întindere

1 , 0
tu
= ε
0
/
00

Diagrame
t t
ε − σ
pentru întindere
Fig. 5.5 Diagrame de calcul ε − σ pentru beton
Deformaţia specifică de durată a betonului
Deformaţia specifică totală a betonului
bt
ε
, după consumarea deformaţiilor în timp din contracţie şi din
curgere lentă, se determină cu relaţia:
9
bd 0 b bt
ε + ε = ε
0 b
ε
este fracţiunea iniţială a deformaţiei specifice, calculată cu modulul de elasticitate longitudinal;
bd
ε
- fracţiunea de lungă durată a deformaţiei specifice.
Cele două fenomene de durată, contracţia şi curgerea lentă, se influenţează reciproc, astfel încât deformaţia
totală de durată este mai mică decât suma celor două deformaţii.
Se admite simplificat că def. de durată
bd
ε
(
0
/
00
), datorită contracţiei şi curgerii lente să se det. cu relaţia:
c
0 b bd
− −
ε ≥ ε ϕ = ε
(5.22)
Semnificaţia acestui procedeu de calcul este următoarea: dacă deformaţiile specifice produse de încărcările
de durată (deformaţiile de curgere lentă) au valori reduse, se ia în considerare numai valoarea maximă de calcul a
deformaţiei specifice datorită contracţiei
c

ε
; în cazul în care deformaţiile de curgere lentă depăşesc deformaţia
specifică maximă de contracţie, se consideră valoarea cumulată a acestor deformaţii, calculată pe baza valorii
maxime de calcul a caracteristicii deformaţiei în timp,

ϕ
(fig. 2.14).
Valoarea maximă a caracteristicii deformaţiei de durată a betonului arată de câte ori creşte deformaţia
specifică sub încărcările de lungă durată (pentru t = ∞), faţă de deformaţia specifică elastică iniţială
0 b
ε
şi se
determină cu relaţia:
0 3 2 1
k k k ϕ = ϕ

(5.23)
Valoarea maximă de calcul a deformaţiei specifice datorită contracţiei rezultă din relaţia:
c c 4 3 c
k k k ε = ε

(5.24)
În relaţiile (5.23) şi (5.24), s-au utilizat următoarele valori de calcul:
0
ϕ
- valoarea de bază a caracteristicii deformaţiei de durată, dată în anexa 5; pentru elementele din beton
uşor,
( )
b bu 0 u , 0
E / E ϕ = ϕ
;
c
ε
- valoarea de bază a deformaţiei specifice datorată contracţiei, dată în anexa 6;
k - coeficienţi care exprimă influenţa vârstei betonului (k
1
), a mărimii efortului unitar maxim de
compresiune
b
σ
(k
2
), a umidităţii relative a mediului (k
3
), a dimensiunilor absolute ale secţiunii elementelor (k
4
) şi
a modului de realizare (k
c
= 1 pentru betonul armat).
5.4.3.3 Oţelul pentru armăturile betonului armat
Tipurile de oţel fabricate la noi în ţară pentru betonul armat sunt barele laminate la cald PC60, PC52, OB37
şi sârmele trefilate STNB, STPB, prezentate în capitolul 3. Caracteristicile mecanice ale oţelului (rezistenţa de
rupere la tracţiune, limita de curgere, alungirea minimă la rupere etc.) sunt cele date în standardele de produs.
Rezistenţele oţelului
Rezistenţele caracteristice ale oţelului pentru armăturile betonului armat R
ak
sunt valorile minime pentru
limita de curgere, convenţională sau naturală, precizate şi garantate în standardele de produs:
R
ak
= R
P

0,2
sau σ
c

min
(5.25)
R
p 0,2
este lim. min. convenţ. de curgere a oţ. laminat la cald fără palier de curgere şi a oţ. trefilat (σ
0,2 min
);
σ
c

min
- limita de curgere naturală pentru oţelul laminat la cald care prezintă palier de curgere (OB37).
Rez. caracteristice definite mai sus corespund unei probabilităţi mai scăzute, de circa 2,3%, ca efortul de
curgere să fie mai mic decât limita indicată. Această asigurare se adoptă din necesitatea de a acoperi efectul mai
defavorabil al variabilităţii dimensiunilor geometrice ale armăturilor asupra rezistenţei.
Determinarea rezistenţelor caracteristice se poate face conform relaţiei (5.8):
a
ak
R ) 2c - (l R

ν
=
(5.26)
în care coeficientul t = 2 corespunde probabilităţii acceptate de 2,3%.
Rezistenţele de calcul ale armăturilor se det. cf. relaţiilor (5.4) şi (5.5), scrise pt. armăt. betonului armat:
10
a
ak
a
*
a a a
R
m R m R
γ
= =
(5.27)
*
a
R este valoarea de bază a rezistenţei de calcul, determinată cu relaţia:
a
ak *
a
R
R
γ
=
(5.28)
R
a
-rezistenţa de calcul a armăturilor pentru betonul armat;
m
a
- coeficientul condiţiilor de lucru al armăturilor;
γ
a
- coeficientul de siguranţă al armăturii: γ
a
= 1,15 pentru armăturile din oţel PC60, PC52 şi OB37 şi 1,2
pentru armăturile din STNB;
Având în vedere că, uzual, m
a
= 1,0, rezultă
a
*
a
R R = .
Rezistenţa de calcul la oboseală a armăturii, pentru elementele care se verifică la starea limită de oboseală,
se determină cu relaţia:
*
a
s
a
o
a
o
a
R m m R = (5.29)
m
o
a
este coeficientul de reducere a rezistenţelor de calcul sub efectul solicitării repetate;
s
a
m - coeficientul care ţine seama de reducerea rezistenţelor armăturii datorită înnădirilor prin sudură.
Coeficienţii m
o
a
şi
s
a
m se dau în anexele 8 şi 9, în funcţie de tipul oţelului şi de coeficientul de asimetrie
ρ
a
pentru armătura care se verifică:
max a min a a
/ σ σ = ρ
(5.30)
în care: σ
a

min
, σ
a

max
reprezintă efortul unitar minim, respectiv maxim, din armătura considerată.
Alte caracteristici de calcul ale oţelului
Modulul de elasticitate al armăturilor are următoarele valori:
E
a
= 210000 N/mm
2
pentru oţelul de tip PC 60, PC 52 şi OB 37;
E
a
= 200000 N/mm
2
pentru STNB şi STBP.
Diagrama
a a
- ε σ
Conform STAS 10107/0-90, diagramele convenţionale de calcul utilizate sunt:
• pentru oţelul laminat la cald (PC60, PC52, OB37), diagrama biliniară cu palier din figura 5.6a;
în cazul elementelor participante la structuri antiseismice, în zonele în care armăturile pot avea deformaţii
mari şi când acest lucru este defavorabil pentru calculul în restul zonelor, se admite diagrama biliniară cu
consolidare din figura 5.6a (linia punctată), deci atingerea unei rezistenţe de calcul de l,25R
a
;
• pentru sârme (STNB, STPB), diagrama biliniară cu consolidare din figura 5.6b; în calculul de
rezistenţă simplificat se utilizează diagrama biliniară echivalentă punctată cu l,05R
a
.
50
au
= ε
0
/
00
- pentru cazul când intervin încărcări seismice
10
au
= ε
0
/
00
- pentru cazul încărcărilor obişnuite
Fig. 5.6 Diagrame de calcul ε − σ pentru oţel
5.4.4 Acţiunile în construcţii
În elementele structurale, solicitările apar ca efect al diferitelor acţiuni; se consideră acţiune orice cauză
care poate produce o stare de eforturi într-un element structural.
Acţiunile se modelează în calcule prin:
- încărcări, reprezentate prin diferite sisteme de forţe (acţiuni directe);
11
- deformaţii sau deplasări impuse, cum ar fi cele produse de variaţiile de temperatură, de contracţie şi
curgere lentă, de tasările de reazeme, de precomprimarea betonului (acţiuni indirecte).
Parametrii care caracterizează acţiunile sunt: intensitatea, amplitudinea, modul şi direcţia de aplicare,
frecvenţa de apariţie şi durata de acţiune.
Principalul criteriu de apreciere a modului cum acţionează încărcările este frecvenţa de apariţie a unui
anumit tip de încărcare, la o anumită intensitate maximă. În STAS 10101/0A-75 se face clasificarea acţiunilor.
Conform principiilor de bază ale MSL, se utilizează noţiunile de intensităţi normate şi intensităţi de calcul
Intensităţile normate ale acţiunilor reprezintă valori de referinţă, (STAS 10101/0...-75/-90). Intensităţile
normate ale acţiunilor determinate pe bază de prelucrare statistică reprezintă în general valori maxime, cu o
anumită probabilitate p (%) de a fi depăşite într-o anumită perioadă de timp:

ν
+ = = q ) c t (1 q q
p% max
n
Intensităţile de calcul se obţin prin înmulţirea valorilor normate cu coeficienţii acţiunilor, n
i
sau γ
i
conform relaţiei (5.6), prin care se ţine seama de abaterile posibile în sens defavorabil faţă de valorile normate,
datorită variabilităţii statistice a acţiunilor. Coeficienţii n
i
, pentru fiecare acţiune în parte, se stabilesc pentru
verificările la diferite stări limită conform standardelor şi normelor de specialitate.
Tabelul 5.1
Clasificarea încărcărilor
Categorii de
acţiuni
Simb. Mod de acţiune:
Exemple
Permanente P continuu, cu intensitate practic
constantă în timp
- greutatea elementelor structurale şi
nestructurale de închidere, finisaj, izolaţii
- efortul de precomprimare
- greutatea şi presiunea pământului etc.
Temporare: intermitent, sau cu o intensitate
variabilă în timp:
- Cvasiperma-
nente
C - pe durate lungi, sau în mod
frecvent
- greutatea elementelor nestructurale cu
poziţie variabilă
- contracţia betonului
- încărcări din depozite, arhive etc.
- Variabile V - pot lipsi pe intervale lungi de
timp, sau au intensitatea foarte
variabilă
- încărcările climatice:zăpadă, vânt -
încărcări tehnologice
- încărcări din circulaţia oamenilor,
mobilier etc.
Excepţionale E intervin foarte rar, cu intensitate
mare
- seism
- vânt în regim de rezonanţă
- şocuri din explozii etc.
În cadrul unor stări limită, pentru intensităţile de calcul se utilizează şi noţiunea de fracţiune de lungă
durată a acţiunilor. Acţiunile cvasipermanente C
n
se consideră în întregime de lungă durată, ca şi cele permanente
P
n
. Pentru acţiunile variabile V
n
, se admite că o parte din acestea, obţinute prin multiplicare cu coeficientul n
d

1,0, pot fi aplicate timp îndelungat, restul acţiunii considerându-se de scurtă durată.
În consecinţă, fracţiunea de lungă durată a acţiunilor se obţine din relaţia P
n
+ C
n
+ n
d
x V
n
.
Pentru det. celor mai defavorabile solicitări posibile în orice secţiune de calcul a elementelor structurale,
efectul acţiunilor se cumulează în cadrul unor grupări.
Prin gruparea acţiunilor se ţine seama de posibilitatea apariţiei simultane, cu efect defavorabil, a diferitelor
acţiuni considerate cu valoarea lor de calcul, având în vedere specificul stării limită la care se face verificarea.
În tabelul 5.2 se prezintă cele două categorii de grupări ale acţiunilor, utilizate în determinarea celor mai
defavorabile efecte ale acestora: grupările fundamentale şi grupările speciale.
În grupările fundamentale GF se consideră:
- acţiunile permanente P
i
;
- acţiunile temporare, cvasipermanente C
i
sau variabile V
i
, a căror prezenţă simultană este practic posibilă.
În grupările speciale GS se consideră:
- acţiunile permanente P
i
;
12
- acţiunile temporare (C
i
şi V
i
), a căror prezenţă în momentul apariţiei unei acţiuni excepţionale este
posibilă; dacă acţiunea excepţională E este seismul, dintre acţiunile temporare se iau în considerare numai
cele gravitaţionale;
- o acţiune excepţională, E.
Intensităţile de calcul ale acţiunilor, în grupările fundamentale şi speciale se calculează cu relaţiile
(5.31...5.35) din tabelul 5.2.
Tabelul 5.2
Gruparea încărcărilor pentru verificarea la diferite stări limită
Starea limită la care se face verificarea Gruparea de încărcări Relaţia
Gruparea fundamentală de încărcări - GF
SLU
De rezistenţă şi de stabilitate
∑ ∑ ∑
+ +
i
n
i i g
i
n
i i
i
n
i i
V n n C n P n
(5.31)
De oboseală
∑ ∑ ∑
+ + +
i
ob
n '
i
d
i
i
n
i
i
n
i
V V n C P
(5.32)
SLEN
Verificări sub efectul încărcărilor
totale de exploatare
∑ ∑ ∑
+ +
i
n
i g
i
n
i
i
n
i
V n C P
(5.33)
Verificări sub efectul fracţiunilor de
lungă durată
∑ ∑ ∑
+ +
i
n
i
d
i
i
n
i
i
n
i
V n C P
(5.34)
Gruparea specială de încărcări - GS
SLU De rezistenţă şi stabilitate
∑ ∑ ∑
+ + +
i
1
n
i
d
i
i
n
i
i
n
i
E V n C P
(5.35)
Observaţie: în relaţia (5.32),
n '
i
V sunt date de încărcările variabile care nu produc oboseala, iar V
ob
de acţiunea
care produce ciclurile de solicitare.
Dacă se iau în considerare mai multe acţiuni variabile, se introduc coeficienţii de grupare n
g
cu valoare
subunitară, pentru a ţine seama de probabilitatea mai redusă ca aceste acţiuni să apară simultan cu intensitatea lor
maximă: n
g
= 1 pentru 1 variabilă; n
g
= 0,9 pentru 2 sau 3 variabile; n
g
= 0,8 pentru 4 sau mai multe variabile.
Pt. acţ. variabile de pe planşeele clădirilor etajate, în situaţii în care este improbabil ca acestea să acţioneze
cu intensitate maximă, se pot introduce coeficienţi suplimentari de reducere, denumiţi coeficienţi de simultaneitate.
Eforturile secţionate produse de acţiunile grupate conform relaţiei (5.31) se numesc obişnuit eforturi de
calcul (M, N, Q, M
t
), iar cele care sunt produse de acţiunile grupate conform relaţiilor (5.32...5.34), eforturi de
exploatare ( )
E
t
E E E
M , Q , N , M .
Alte reguli privind alcătuirea grupărilor de încărcări sunt date în STAS 10101/0A-77.
5.4.5 Verificarea siguranţei construcţiilor
În principiu, condiţia de siguranţă impusă unui elem. sau structură de rezistenţă, constă în menţinerea
capacităţii portante a elem. sau a structurii, la o valoare mai mare decât cea a efectelor acţiunilor, grupate conform
principiilor prezentate. Se admite că atât acţiunile, cât şi cap. portantă ating valorile lor cele mai defavorabile.
Pentru a satisface condiţiile impuse de verificările la stările limită ultime, elementele de rezistenţă trebuie
astfel calculate şi alcătuite încât să răspundă următoarelor cerinţe:
 rezistenţa dezvoltată să fie mai mare decât eforturile produse de încărcări; comportarea sub încărcări să
fie ductilă, acest aspect fiind controlabil prin procentele de armare şi dimensiunile de beton adoptate;
 zvelteţea să fie limitată, astfel ca să nu se producă cedarea datorită efectelor de ordinul II;
 să se evite ruperile casante datorate oboselii materialelor, provocată de încărcările ciclice;
 să fie suficient de rigide la deplasări laterale sub efectul încărcărilor orizontale seismice, astfel încât să
se limiteze def. remanente, respectiv avarierea unor elem. nestructurale (pereţi de umplutură, izolaţii, instalaţii etc);
 structurile în ansamblul lor să fie stabile la răsturnare în cazul acţiunii unor forţe orizontale mari.
Cerinţele de exploatare corespunzătoare se referă la următoarele aspecte:
 săgeţile sau rotirile elem. structurale, produse de încărc. de exploatare, pot cauza un efect psihologic
13
neplăcut la circulaţie, sau pot afecta buna desfăşurare a unui proces tehnologic, chiar dacă nu afectează rezist.
elem.; starea de fisurare, prin mărimea deschiderii fisurilor, poate să pericliteze în timp durabilitatea elementelor,
favorizând corodarea arm.; este necesar ca mărimea deformaţiilor, respectiv a deschiderii fisurilor să fie limitată;
 din analiza stadiilor de lucru rezultă că starea de ef. în elem. din b. armat poate fi considerată elastică
sub efectul acţ. care apar în timpul exploatării; în b. comprimat nu se depăşeşte în general limita de microfisurare,
iar în armături, limita de proporţionalitate a oţelului.
Siguranţa unui elem. structural sau a unei structuri în ansamblu este exprimată prin probabilitatea de
atingere sau depăşire a unei SL. Această probab. trebuie să fie sufic. de redusă pe durata de existenţă a construcţiei.
5.4.5.1 Stări limită ultime, SLU
Starea limită de rezistenţă
Starea limită de rezistenţă corespunde situaţiei în care se produce ruperea elementelor în secţiuni normale,
înclinate sau paralele cu axa lor. Relaţia generală de verificare este:
S
max
≤ R
min
(5.36)
S
max
este efortul secţional maxim (solicitarea maximă), determinat în secţiunea de verificare sub efectul
acţiunilor de calcul, în gruparea cea mai defavorabilă, conform relaţiilor (5.31) şi (5.35) din tabelul 5.2;
R
min
- efortul secţional capabil minim (capacitatea portantă minimă) al secţiunii verificate, determinat pe
baza valorilor de calcul ale rezistenţelor, considerând o stare de eforturi corespunzătoare stadiului ultim.
Calculul la starea limită de rezistenţă conduce la determinarea dimensiunilor secţiunilor de beton şi a
cantităţii de armătură, prin satisfacerea condiţiei (5.36).
În cazul elem. cu o stare de solicitare complexă, vf. relaţiei (5.36) se referă la fiecare efort secţional în parte:
- încovoiere cu tăiere:
cap cap
Q Q ; M M ≤ ≤
- întindere sau compresiune cu încovoiere:
M M
cap

şi
( )
cap cap cap cap
Q Q ; M f N cu , N N ≤ = ± ≤ ±
- încovoiere cu torsiune: cap t t cap cap
M M ; Q Q ; M M ≤ ≤ <
- străpungere, în cazul plăcilor rezemate direct pe stâlpi:
cap
Q Q≤
- lunecare între două elemente din beton turnate în etape diferite, sau din materiale diferite: cap
L L ≤
Starea limită de stabilitate a formei sau poziţiei
a. Starea limită de stabilitate a formei ia în considerare posibilitatea ca pentru elementele zvelte, supuse la
compresiune cu încovoiere, efectele de ordinul II să conducă la creşterea solicitării exterioare.
În cazul plăcilor curbe subţiri, la care se poate produce pierderea stabilităţii formei, de regulă efectele de
ordinul II se iau în considerare în mod simplificat, prin reducerea suplimentară a rezistenţei de calcul a betonului.
În cazul elementelor liniare, de exemplu al stâlpilor, efectele de ordinul II se pot exprima prin diferenţa
dintre momentul încovoietor rezultat din calculul de ordinul II şi cel rezultat din calculul de ordinul I.
Pentru aceste structuri, secţiunea transversală şi alcătuirea de ansamblu se aleg astfel, încât majorarea
momentelor încovoietoare datorită efectelor de ordinul II să nu depăşească 50%, adică să fie satisfăcută condiţia
5 , 1
M
M
I
II
≤ = η
(5.37)
în care: M
I
= M este momentul încovoietor de ordinul I, determinat pe stâlpul nedeformat;
M
II
- momentul încovoietor de ordinul II, determinat pe stâlpul deformat.
În cazul unui efect moderat de ordinul II (η ≤ 1,2), calc. de stabilitate a elem. liniare poate fi înlocuit
simplificat cu un calcul la SLR; SL la care se face vf. se numeşte stare limită de rezistenţă şi stabilitate.
b. Starea limită de stabilitate a poziţiei este o verificare necesară în unele situaţii particulare, în care
structuri întregi, sau unele componente structurale prefabricate, sunt solicitate de sisteme de forţe astfel, încât se
poate produce răsturnarea sau lunecarea lor.
Structurile se consideră corpuri rigide şi trebuie să satisfacă relaţia de verificare:
sl s rc
M m M ≤
(5.38)
în care: M
rc
este momentul de răsturnare convenţional;
M
sl
- momentul de stabilitate limită;
14
m
s
- coeficientul condiţiilor de lucru al structurii.
Starea limită de oboseală
Starea limită de oboseală se vf. pt. elem. structurale supuse la acţiuni dinamice ciclice, care produc
fenomenul de oboseală în beton şi în armături.
Vf. la oboseală sub efectul acţiunilor grupate (5.32), constă în respectarea condiţiilor de mai jos:
o
a a
o
c b
R ; R ≤ σ ≤ σ (5.39; 5.40)
în care:
a b
, σ σ
sunt eforturile unitare normale maxime în beton şi în armătură, determinate în stadiul II;
o
a
o
c
R , R - rezist. de calcul la oboseală ale bet. şi armăturii, determinate cu relaţiile (5.16) şi (5.29).
La nivelul axei neutre, eforturile unitare principale de întindere
1
σ
trebuie să fie preluate de beton şi de
armătură, utilizând pentru acestea rezistenţele corespunzătoare la oboseală.
5.4.5.2 Stări limită ale exploatării normale, SLEN
Starea limită de deschidere a fisurilor
Betonul lucrează în stadiul de exploatare cu zona întinsă fisurată, acest fenomen fiind inevitabil; fisurile se
produc aproximativ perpendicular pe direcţia eforturilor unitare principale de întindere, orientarea lor depinzând de
tipul de solicitare, iar deschiderea lor, de mărimea încărcărilor.
Fisurarea nu afectează în general buna funcţionare sau durabilitatea, cât timp deschiderile fisurilor nu
depăşesc anumite limite şi mediul nu este agresiv; asupra deschiderii fisurilor, respectiv asupra distanţei dintre
fisuri se poate acţiona prin armare.
Condiţia de verificare sub efectul acţiunilor de exploatare, grupate conform tabelului 5.2, relaţia (5.33), se
scrie sub forma: admis f f
α ≤ α
(5.41)
în care: α
f
este deschiderea medie a fisurilor normale sau înclinate, calculate în stadiul II de lucru;
α
f

admis
- valoarea admisă, prescrisă, a fisurilor în funcţie de mediul de expunere şi de solicitarea
elementului, dată în capitolul 11 sau în prescripţii speciale.
Starea limită de deformaţie
Deformaţiile prea mari ale elementelor structurale pot cauza avarii în elementele nestructurale, pot provoca
dereglări în funcţionarea corespunzătoare a unor utilaje sau pot produce senzaţii de disconfort.
Verificarea se face punând condiţia ca, sub efectul grupării încărcărilor conform relaţiei (5.33) şi eventual
(5.34), în funcţie de condiţiile specifice prezentate în capitolul 12, săgeata totală sau o fracţiune a săgeţii să nu
depăşească valorile admise. Condiţia se poate exprima prin relaţiile:
f
max
≤ f
admis
sau ∆ f
max
≤ ∆ f
admis
(5.42; 5.43)
f
max
, ∆ f
max
reprezintă săgeata maximă totală sau o fracţiune din ea;
f
admis
sau ∆ f
admis
- valoarea admisă, prescrisă în norme, în funcţie de tipul elementului structural.
15
6. CALCULUL ÎN SECŢIUNI NORMALE LA
STAREA LIMITĂ DE REZISTENTĂ
Momentele încovoietoare M
x
şi M
y
, care acţionează într-o secţiune transversală a unui element aparţinând
unei structuri spaţiale, sunt în majoritatea cazurilor însoţite de o forţă axială de compresiune sau de întindere N.
Comportamentul secţiunii în diferite stadii de lucru, cu precădere în cel de rupere, depinde în mod substanţial de
interdependenţa ce există între eforturile M
x
, M
y
şi N. Această legătură este redată de suprafaţa limită de
interacţiune M
x
- M
y
- N (fig. 6.4), care devine o curbă dacă unul din cele trei eforturi secţionale lipseşte (fig. 6.5).
Cazurile reprezentative ale elementelor supuse la încovoiere cu forţă axială de compresiune sunt cele al
stâlpilor sau diafragmelor, în timp ce cazurile reprezentative ale elementelor supuse la încovoiere cu forţă axială
de întindere sunt cele ale tiranţilor şi pereţilor rezervoarelor supraterane.
În mod convenţional, perechea M - N poate fi înlocuită cu o forţă excentrică N, plasată la distanţa e
0
=
M/N faţă de centrul de greutate al secţiunii, distanţă denumită excentricitate (fig. 6.1). Având în vedere schema
din această figură, cazul încovoierii cu forţă axială se mai numeşte şi solicitare excentrică (compresiune sau
întindere excentrică).
Atunci când în secţiunile monosimetrice ale stâlpilor există momente încovoietoare M
x
şi M
y
după cele
două axe principale ale secţiunii, se spune că solicitarea este de compresiune excentrică oblică.
Fig. 6.1 Încovoierea cu forţă axială sau solicitarea excentrică
Zona întinsă a elementelor se armează cu o cantitate corespunzătoare de armătură întinsă A
a
, deoarece
betonul nu este capabil să preia întinderile produse de eforturile secţionale induse de încărcările ce acţionează pe
element. Pe lângă armătura din zona întinsă A
a
se foloseşte şi armătură în zona comprimată
'
a
A (fig. 6.1c), având
în vedere o serie de motive, cum ar fi: posibila alternanţă a momentelor încovoietoare, mărirea capacităţii portante
a zonei comprimate, ductilizarea secţiunilor/elementelor în cazul acţiunilor seismice etc. Dubla armare poate fi
nesimetrică ( )
'
a a
A A ≠ sau simetrică ( )
'
a a
A A · . De asemenea, armătura poate fi dispusă şi pe conturul secţiunii,
nu numai în vecinătatea fibrelor cu deformaţii specifice extreme. Astfel de cazuri sunt cele ale stâlpilor cu
secţiune dreptunghiulară supuşi la compresiune excentrică oblică (fig. 6.1d), ale elementelor cu secţiune circulară
(fig. 6.1e) sau cu secţiune inelară (fig. 6.1f).
Deoarece elementele structurale prezintă imperfecţiuni de execuţie şi pentru că secţiunile transversale nu
sunt omogene, se produc modificări ale mărimii eforturilor secţionale determinate în raport cu axele teoretice ale
structurii. Aceste efecte se introduc în calcul prin intermediul unei excentricităţi adiţionale e
a
, aleasă în aşa fel
încât să conducă la creşterea valorii momentului încovoietor. Mărimea excentricităţii adiţionale în cazul
elementelor comprimate este:
e
a
= h/30 dar minim 20 mm (6.1)
unde h este dimensiunea secţiunii paralelă cu planul încovoierii.
În cazul elementelor întinse, rigiditatea acestora este redusă şi din acest motiv influenţa imperfecţiunilor
de execuţie şi a neomogenităţilor secţiunii este nesemnificativă, de aceea excentricitatea adiţională nu este luată în
considerare (e
a
= 0).
128
Elementele supuse la încovoiere cu forţă axială de compresiune suferă şi deformaţii de ordinul II, care
măresc valoarea eforturilor obţinute din calculul static de ordinul I. Măsura influenţei efectelor de ordinul II este
coeficientul
I II
M / M · η
. Influenţa efectelor de ordinul II se resimte în primul rând asupra momentelor
încovoietoare din stâlpii cadrelor, dar şi asupra momentelor încovoietoare din rigle.
Având în vedere cele de mai sus, în calculul elementelor supuse la încovoiere cu forţă axială se ia în
considerarea valoarea corectată a momentului încovoietor, dată de relaţiile:
¹
'
¹
·
· +
·
î n t i n s e e l e m e n t e p e n t r u - N e M
c o m p r i m a t e e l e m e n t e p e n t r u - N e N ) e ( M
M
0 c
0 c a
*
(6.2a,b)
unde excentricitatea de calcul este:
( )

î n t i n s e e l e m e n t e p e n t r u - e
c o m p r i m a t e e l e m e n t e p e n t r u - e e
e
0
a 0
0 c
¹
'
¹
+ η
·
(6.3a, b)
Structurile antiseismice de tipul cadrelor şi diafragmelor din beton armat prezintă unele particularităţi de
calcul decurgând din comportarea lor reală la acţiunea seismului. Din acest motiv, eforturile obţinute din gruparea
specială de încărcări se corectează conform Codului de proiectare pentru structuri în cadre din beton armat,
respectiv Codului pentru proiectarea construcţiilor cu pereţi stucturali din beton armat.
6.1 STAREA DE DEFORMAŢII
Cedarea unei secţiuni supuse la încovoiere cu forţă axială este ilustrată de diagrama deformaţiilor
specifice pe înălţimea secţiunii transversale, care trebuie să treacă în mod obligatoriu prin unul din cele trei
puncte A, B sau C reprezentate în figura 6.2 - regula celor trei pivoţi. Din punct de vedere grafic, pivoţii
reprezintă punctele definite prin deformaţiile specifice limită ale betonului şi armăturii. Se disting trei domenii în
funcţie de modul cum se poate produce cedarea secţiunii.
DOMENIUL 1 – pivot A
Acest domeniu este caracterizat de cedarea prin deformaţii excesive a celei mai întinse armăturii A
a
, în
care s-a atins deformaţia specifică ultimă
au
ε
. Efortul unitar în această armătură este
a a
R · σ
. Dreapta A-A'
reprezintă întinderea centrică. Existenţa unui moment încovoietor produce rotirea secţiunii în jurul pivotului A.
Subdomeniul 1a reprezintă întinderea centrică sau cea excentrică cu mică excentricitate. Secţiunea este fisurată
în întregime, axa neutră fiind plasată în afara acesteia. Creşterea momentului încovoietor conduce la
subdomeniul 1b, care reprezintă întinderea excentrică cu excentricitate mare, sau încovoierea în cazul
elementelor cu procente reduse de armare. Deoarece axa neutră este plasată în secţiune, există beton activ,
comprimat, care eventual poate ajunge la limita capacităţii portante numai în situaţia limită când secţiunea
deformată se suprapune peste linia AB.
DOMENIUL 2 – pivot B
Acest domeniu este caracterizat prin zdrobirea betonului comprimat
5 , 3 (
bu
· ε
0
/
00
) Secţiunea se roteşte
în jurul pivotului B pe măsura reducerii excentricităţii forţei. Armătura A
a
este întinsă, efortul unitar σ
a
depinzând de mărimea deformaţiei specifice ε
a
. Având în vedere că de regulă
/E R
a a ap bu
'
a
· ε ≥ ε ≅ ε
,
înseamnă că armătura
'
a
A a atins limita de curgere ( )
a
'
a
R · σ . Subdomeniul 2a reprezintă încovoierea cu/fără
forţă axială, adică încovoierea pură şi solicitările excentrice cu excentricitate mare, denumite în continuare: cazul
I de compresiune, respectiv întinderea excentrică cu mare excentricitate. Deformaţia specifică a armăturii întinse
este cuprinsă între ε
au
şi ε
ap
şi deci σ
a
= R
a
. Reducerea intensităţii forţei axiale de întindere produce rotirea
secţiunii în jurul pivotului B, spre subdomeniul 2b. Creşterea intensităţii forţei axiale de compresiune conduce
secţiunea spre dreapta B-B', care reprezintă o situaţie aparte: starea de balans. Această stare este caracterizată prin
începerea curgerii armăturii întinse (σ
a
= R
a
; ε
ap
= R
a
/E
P
), în paralel cu zdrobirea betonului comprimat (σ
bc
=
129
R
c
; ε
bc
= ε
b lim
= 3,5
0
/
00
). Starea de balans reprezintă situaţia ideală de cedare a secţiunii din beton armat.
Subdomeniul 2b se atinge după ce secţiunea a depăşit dreapta de balans B-B'. Armătura A
a
este încă întinsă, dar
nu curge, deoarece 0 ≤ ε
a
< ε
ap
, respectiv σ
a
< R
a
. Axa neutră este plasată în secţiune şi înălţimea zonei
comprimate devine tot mai mare pe măsura creşterii intensităţii forţei axiale de compresiune. În subdomeniul 2c
toate armăturile sunt comprimate, însă în armătura A
a
efortul unitar de compresiune este σ
a
< R
a
. Axa neutră
atinge, la limită, marginea inferioară a secţiunii care devine comprimată în întregime. Subdomeniile 2b şi 2c
reprezintă o parte a compresiunii excentrice cu excentricitate mică, denumită în continuare cazul II de
compresiune, care se extinde şi în domeniul următor.
ε
ap
= R
a
/ E
a
ε
au
= 10
0
/
00
ε
bc
= 2,0
0
/
00
ε
bu
= 3,5
0
/
00
Fig. 6.2 Diagrama deformaţiilor specifice sub efectul încovoierii cu forţă axială
DOMENIUL 3 – pivot C
Axa neutră este plasată în afara secţiunii, care este comprimată în întregime. Pe măsura creşterii
intensităţii forţei axiale de compresiune, rotirea secţiunii se produce în jurul pivotului C. Se produce zdrobirea
betonului comprimat, ceea ce înseamnă şi cedarea secţiunii. Armătura A
a
este comprimată, iar deformaţia
specifică poate să fie mai mare sau mai mică decât ε
ap
= R
a
/ E
p
,

ceea ce înseamnă σ
a
≤ R
a
. Armătura
'
a
A
curge, aşa cum s-a arătat la descrierea domeniului 2.
Poziţia pivotului C se obţine din asemănarea triunghiurilor OBO

şi DBC (fig. 6.2):
CD h
bc bu bu
ε − ε
·
ε
, rezultând:

h
7
4
h CD respectiv , h
7
3
h - 1 CD
bu
bc '
bu
bc
·
ε
ε
· ·

,
_

¸
¸
ε
ε
·
Rotirea secţiunii în jurul pivotului C atrage după sine modificarea deformaţiei specifice maxime la
compresiune a betonului ε
b lim
, care începe să scadă, depărtându-se de ε
bu
=3,5
0
/
00
şi tinzând spre ε
bc
=2
0
/
00
. Pe
măsura creşterii deformaţiei specifice din fibra inferioară, starea de deformaţii devine tot mai uniformă,
apropiindu-se de cazul solicitării centrice (dreapta DD

) când deformaţia specifică maximă în momentul ruperii
este ε
bc
(pct.5.4.3.2, fig. 5.5). Rotirea secţiunii se produce în jurul pivotului C, deoarece în dreptul acestui punct
deformaţia specifică este ε
bc
=2
0
/
00
. Deformaţia specifică maximă ε
b lim
se determină prin interpolare liniară, în
funcţie de deformaţia specifică din fibra mai puţin comprimată ε
bi
şi având în vedere rotirea secţiunii în jurul
pivotului C.
Relaţia de calcul rezultă din asemănare triunghiurilor din figura 6.3a şi este:
( ) ( )
bi bi bi
bc
bu
bi bc bi lim b
75 , 0 5 , 3
0 , 2
5 , 3
0 , 2 ε − · ε − + ε ·
ε
ε
ε − ε + ε · ε
0
/
00
De asemenea, pe baza aceleaşi figuri se poate determina una din valorile ε
b lim
, ε
bi
sau x, cunoscând
două dintre ele. Pentru o determinare rapidă a deformaţiei specifice maxime ε
b lim
se poate folosi graficul din
figura 6.3b.
130
Fig. 6.3 Deformaţia specifică maximă ε
b lim
în fibra cea mai comprimată
6.2 INTERACŢIUNEA EFORTURILOR SECŢIONALE ASOCIATE SLR
Atunci când vectorul moment încovoietor, ce însoţeşte forţa axială, nu se suprapune peste o axă
principală a secţiunii, elementul este supus unei solicitări excentrice oblice. În acest caz, combinaţia de eforturi N,
M
x
şi M
y
(acestea din urmă fiind componentele momentului încovoietor oblic )
2
y
2
x
M M M + · , asociate stării
limită de rezistenţă, este ilustrată de suprafaţa limită de interacţiune (denumită pe scurt suprafaţă de interacţiune),
reprezentată în figura 6.4. Suprafaţa de interacţiune este reprezentarea grafică a relaţiei ce se obţine prin
eliminarea lui x (mărimea ce reprezintă poziţia axei neutre) din ecuaţiile de echilibru static
( )
∑ ∑ ∑
· · · 0 M ; 0 M ; 0 N
y x
scrise pentru starea de eforturi unitare produsă de încărcările exterioare.
Această reprezentare grafică redă variaţia mărimii momentului încovoietor oblic capabil şi a orientării sale în
funcţie de forţa axială. Pentru o secţiune de beton armat, caracterizată prin dimensiunile sale şi aria de armătură
corespunzătoare, precum şi prin calitatea celor două materiale, se poate trasa o singură suprafaţă de interacţiune.
Lipsa unuia din cele trei eforturi poate conduce la:
• compresiune excentrică dreaptă cu N≠ 0, M
x
≠ 0 şi M
y
= 0, caz reprezentat de curba de
interacţiune N - M
x
;
• compresiune excentrică dreaptă cu N ≠ 0, M
x
= 0 şi M
y
≠ 0, caz reprezentat de curba de
interacţiune N - M
y
;
• încovoiere oblică cu N = 0, M
x
≠ 0 şi M
y
≠ 0, caz reprezentat de curba de interacţiune M
x
-
M
y
.
Fig. 6.4 Interacţiunea eforturilor secţionale la starea limită de rezistenţă
Eforturile produse de încărcările exterioare determină un punct de coordonate N, M
x
şi M
y
. Dacă acest
punct se găseşte în interiorul domeniului limitat de suprafaţa de interacţiune sau, la limită, chiar pe această
suprafaţă, atunci secţiunea satisface starea limită de rezistenţă.
131
La verificarea unei secţiuni din beton armat se urmăreşte să se stabilească dacă punctul de coordonate N,
M
x
şi M
y
se găseşte în interiorul domeniului delimitat de suprafaţa de interacţiune. Această verificare se poate
face prin una din următoarele două variante, în figura 6.5 prezentându-se în acest sens compresiunea excentrică
dreaptă:
• verificarea la încărcări gravitaţionale, când există o creştere proporţională a eforturilor exterioare M şi
N, reprezentate prin punctul A, până la atingerea curbei de interacţiune în punctul B (fig.6.5a); aceasta înseamnă
cap
cap
0
N
M
N
M
e · ·
; condiţia de verificare este N ≤ N
cap
pentru e
0
= const;
• verificarea la încărcări orizontale, de genul acţiunii seismice, când pentru o forţă axială constantă există
o creştere a momentului încovoietor, din punctul A până la atingerea curbei de interacţiune în punctul B (fig.
6.5b); condiţia de verificare este M ≤ M
cap
pentru N=const.
Fig. 6.5 Curbe de interacţine - modul de atingere a capacităţii portante
La dimensionarea secţiunii din beton armat se urmăreşte stabilirea unei arii de armătură pentru care curba
de interacţiune să se aştearnă peste punctul determinat de eforturile ce acţionează în secţiune.
Pentru calculul la starea limită de rezistenţă există două metode şi anume:
• metoda generală de calcul, care ia în considerare exprimarea explicită a condiţiilor statice (ecuaţiile
de echilibru static), geometrice (utilizarea ipotezei secţiunilor plane) şi fizice (curbele ε − σ ale materialelor);
suprafaţa sau curba de interacţiune nu prezintă discontinuităţi pe tot domeniul de forţă axială cuprins între +N şi
-N;
• metoda simplificată de calcul, care implică introducerea unor aproximări în vederea rezolvării numai
cu ajutorul ecuaţiilor de echilibru static; aceste simplificări se referă la o anumită configuraţie a distribuţiei
eforturilor unitare normale, funcţie de sensul şi mărimea forţei axiale; suprafaţa sau curba de interacţiune poate
prezenta discontinuităţi de pantă în punctele ce delimitează două subdomenii adiacente de solicitare.
Este evident că, pentru o secţiune dată, suprafeţele sau curbele de interacţiune date de cele două metode
nu coincid, însă diferenţele care apar nu sunt semnificative pentru calculul practic.
6.3 INFLUENŢA ZVELTEŢEI LA ELEMENTELE COMPRIMATE
Sensibilitatea la efectele de ordinul II este indicată de coeficientul de zvelteţe teoretic λ
o
= l
f
/i (l
f
-
lungimea de flambaj; i - raza de inerţie, denumită şi rază de giraţie). Pentru stâlpii cu secţiune dreptunghiulară,
această sensibilitate este exprimată prin coeficientul de zvelteţe convenţional λ = l
f
/h, unde h este latura
secţiunii după direcţia de acţiune a momentului încovoietor, în ipoteza de încărcare considerată. Pentru stâlpii cu
secţiune circulară sau inelară, coeficientul de zvelteţe convenţional este λ = l
f
/d. Efectul zvelteţei elementelor
comprimate este creşterea momentelor încovoietoare de ordinul I cu valoarea ∆ M, ajungându-se la valoarea M
II
= M
1
+ ∆ M (fig. 6.6). Între cele două valori ale momentelor încovoietoare se poate scrie relaţia:
M
II
=η M
I
unde coeficientul supraunitar η arată măsura în care cresc momentele încovoietoare în urma deformaţiilor de
ordinul II.
La structurile formate din elemente liniare, se recomandă ca soluţiile constructive de ansamblu şi
dimensiunile secţiunilor barelor să fie astfel stabilite, încât majorarea momentelor încovoietoare datorită
132
influenţei zvelteţii elementelor comprimate (efectele de ordinul II) să nu depăşească 50%. Dacă această limitare
este respectată, considerarea influenţei zvelteţei constă numai în majorarea momentelor încovoietoare de calcul
datorită efectelor de ordinul II, fără să fie necesară şi o verificare la starea limită de pierderea stabilităţii de formă
(pct. 5.4.5.1).
La elementele de suprafaţă cu pereţi subţiri (diafragme, plăci curbe subţiri, turnuri tubulare etc), pentru
care nu se dispune de procedee de calcul de ordinul II temeinic fundamentate teoretic şi experimental, se admite
ca efectele de ordinul II să fie luate în considerare, în mod simplificat, prin coeficienţi globali de reducere a
rezistenţei de calcul a betonului (conform abordării din rezistenţa materialelor).
Fig. 6.6 Creşterea momentelor încovoietoare datorită zvelteţii elementelor comprimate
Modul de cedare al unui element depinde de caracteristicile secţiunii (b; h; R
c
; R
a
; A
a
;
'
a
A ), redate prin
curba de interacţiune M - N, precum şi de zvelteţea elementului. Pentru stâlpul consolă din figura 6.7a, mărirea
progresivă a forţei excentrice N până la cedare conduce la creşterea momentului încovoietor în secţiunea de
încastrare, după cele trei variante prezentate în figura 6.7b.
În cazul stâlpilor scurţi (nezvelţi), la care λ ≤ 10, efectele de ordinul II sunt neglijabile. Momentele
încovoietoare cresc proporţional cu forţa axială, fenomen care este redat în figura 6.7b prin dreapta a. Cedarea
elementului se produce în punctul α , de intersecţie al dreptei a cu curba de interacţiune M-N, prin epuizarea
capacităţii portante la o forţă axială egală cu
a
cap
N . Dimensionarea se face conform prevederilor ce urmează.
În cazul stâlpilor zvelţi, la care 10 < λ ≤ 30, efectele de ordinul II nu pot fi neglijate. Momentul
încovoietor creşte mai repede decât forţa axială, datorită efectelor de ordinul II, reprezentate prin ∆ M. Cu cât
zvelteţea elementului este mai mare, cu atât curba b, care reprezintă corelaţia M
II
= f(N), se îndepărtează de
dreapta a. Cedarea elementului se produce în punctul β , de intersecţie al curbei b cu curba de interacţiune M -
N, prin epuizarea capacităţii portante la o forţă axială
b
cap
N
şi nu prin pierderea stabilităţii (flambaj). Forţa
critică
b
cr
N are numai o semnificaţie teoretică, ea nu poate fi atinsă niciodată, deoarece
b
cr
b
cap
N N < . Este de
subliniat faptul că efectul zvelteţei trebuie luat în considerare prin mărirea momentului încovoietor cu cantitatea
∆ M = N ⋅ ∆ şi nu printr-un coeficient de flambaj care să afecteze forţa axială de compresiune, conform
abordării din Rezistenţa materialelor. Dimensionarea se face la starea limită de rezistenţă, reunită cu starea limită
de stabilitate, utilizând un moment încovoietor corectat în funcţie de coeficientul η , conform metodelor
prezentate în continuare.
a) stâlp consolă b) diagrama de interacţiune M-N
Fig. 6.7 Cedarea la compresiune excentrică în funcţie de zvelteţea elementului
133
În cazul stâlpilor foarte zvelţi, la care λ >30, cedarea se produce prin pierderea stabilităţii la o forţă
axială
c
cr
N , înainte de a se atinge starea limită de rezistenţă. Această situaţie este reprezentată de curba c. După
atingerea valorii
c
cr
N , deformaţiile cresc indefinit sub o forţă axială constantă, ceea ce corespunde fenomenului
de flambaj. Curba de interacţiune este atinsă în punctul γ , în urma deformaţiilor excesive. Capacitatea portantă
este dată de forţa critică de pierdere a stabilităţii, adică
c
cr
c
cap
N N · . Se recomandă evitarea acestei situaţii prin
adoptarea unor dimensiuni corespunzătoare ale elementelor.
Forţa critică de pierdere a stabilităţii se calculează cu relaţia lui Euler:
2
f
2
cr
l
EI
N
π
· (6.4)
Având în vedere faptul că efectele de ordinul II se accentuează pe măsură ce elementul se apropie de
stadiul de cedare (curba b), modulul de rigiditate trebuie să reflecte caracteristicile de deformaţie din vecinătatea
ruperii. Din acest motiv, modulul de rigiditate trebuie introdus în calcul cu mărimea corespunzătoare stadiului de
cedare, pentru care se foloseşte relaţia empirică prevăzută în standardul românesc:
( )
( )
b b
ld
t
conv
I E
M / M 1
p 1 15 , 0
EI EI
+
+
· · (6.5)
E
b
I
b
este modulul de rigiditate al secţiunii brute din beton;
p
t
- procentul total de armare al secţiunii din beton;
M
ld
- momentul încovoietor din încărcările de lungă durată, care produc stâlpului o deformată în acelaşi
sens cu cea determinantă pentru efectele de ordinul II;
M - momentul încovoietor total de ordinul I.
Raportul M
ld
/ M din relaţia (6.5) introduce influenţa deformaţiilor de curgere lentă ale betonului asupra
efectelor de ordinul II, influenţă care constă în mărirea deformaţiilor de ordinul II.
În cazurile curente, se poate lua preliminar (EI)
conv
≅ 0,3 E
b
I
b
În cazul stâlpilor zvelţi, la care fenomenul de flambaj nu intervine înainte de atingerea stării limită de
rezistenţă, forţa critică dată de relaţia lui Euler (6.4) reprezintă numai un parametru pentru trasarea curbei b în
vederea determinării punctului β , respectiv pentru calculul lui η cu relaţia (6.6). Figura 6.8 redă corelaţia reală
dintre N
cap
şi zvelteţea elementelor comprimate din beton armat, comparativ cu corelaţia teoretică dintre N
cr
şi
zvelteţea dată de relaţia lui Euler.
Coeficientul η poate fi determinat cu relaţia lui Perry - Timoshenko:
cr
N / N 1
1

· η
(6.6)
şi ea este riguros valabilă numai dacă diagramele de momente M
I
şi ∆ M sunt afine, ceea ce pentru un stâlp tip
consolă se întâmplă dacă încărcarea orizontală este distribuită sinusoidal pe înălţimea stâlpului (fig. 6.9a).
Problema efectelor de ordinul II în structurile de rezistenţă reale este complicată şi de sensibilitatea la
aceste efecte în funcţie de deplasările laterale. Din acest punct de vedere, intervine problema structurilor
contravântuite şi a elementelor de contravântuire, de care depinde posibilitatea deplasărilor laterale ale nodurilor
structurii.
O structură se consideră că este contravântuită dacă este capabilă să transmită la fundaţie cel puţin 90%
din toate încărcările orizontale şi dacă are asigurată stabilitatea. Contravântuirea unei structuri din beton armat se
poate realiza cu diafragme, adică pereţi din beton armat (fig. 6.9c) şi mai rar cu elemente metalice diagonale.
Cadrele din beton armat cu noduri rigide sunt considerate, în general, ca structuri contravântuite (fig. 6.9b).
Având în vedere cele de mai sus, rezultă că pentru stâlpii care fac parte dintr-o structură, formula lui
Perry - Timoshenko devine aproximativă, întrucât lungimea de flambaj îşi pierde semnificaţia fizică directă pe
care o are în cazul unui stâlp izolat. În aceste cazuri, nu se mai poate vorbi decât de valori convenţionale stabilite
prin apreciere sau prin comparaţie cu un calcul de ordinul II al structurii în ansamblu.
În funcţie de valoarea coeficientului η obţinută din relaţia (6.6), există 3 metode de abordare a efectelor
de ordinul II.
134
Metoda A este folosită atunci când η ≤ 1,2 (relaţia 6.6), caz în care se admite să se efectueze un calcul
static de ordinul I, din care rezultă M
I
(notat în continuare M). Pentru luarea în considerare a efectelor zvelteţei se
foloseşte relaţia: M
*
= η (M + e
a
N) (6.2a)
Lungimea de flambaj, necesară în relaţia lui Euler (6.6), se apreciază în funcţie de natura legăturilor
stâlpului la capete. Pentru modulul de rigiditate se ia în considerare o valoare constantă în lungul elementului
(EI)
conv
, dată de relaţia (6.5).
STÂLPI:
scurţi zvelţi foarte zvelţi
CEDAREA STÂLPILOR:
starea limită de rezistenţă flambaj
Fig. 6.8 Corelaţia dintre capacitatea portantă şi zvelteţea elementelor
comprimate din beton armat
Fig. 6.9 Tipuri de elemente şi structuri
Metoda B este folosită atunci când 1,2 < η ≤ 1,5 (relaţia 6.6). Se cere să se efectueze un calcul static de
ordinul II, în care se admite să se considere în mod simplificat un modul de rigiditate constant în lungul
elementelor (EI)
conv
, în conformitate cu relaţia (6.5).
Metoda C este folosită atunci când η > 1,5 (relaţia 6.6). Se cere să se efectueze un calcul static de
ordinul II aprofundat, ţinând seama şi de variaţia modulului de rigiditate EI în lungul elementului. Se ia în
considerare atât neliniaritatea geometrică, adică efectele de ordinul II, cât şi neliniaritatea fizică, adică
variabilitatea modulului de elasticitate E
b
cu gradul de solicitare al betonului (pct. 2.3.4; fig. 2.29). Un astfel de
calcul nu se poate efectua decât cu ajutorul unor programe de calcul adecvate.
În privinţa coeficientului η , practica proiectării a relevat următoarele constatări:
• la clădiri în cadre etajat rigidizate sau nu, prin diafragme, η =1,05...1,20, η <=1,2 , cazuri
rare η >1,2;
• la hale industriale parter prefabricate, cu riglele de acoperiş concepute ca articulate pe stâlpi,
lungimile de flambaj rezultă mai mari, astfel încât se poate ajunge la 1,2 ≤ η ≤ 1,5; datorită cerinţelor
de ductilizare pentru stâlpii participanţi la structurile antiseismice, la care este posibil să apară deformaţii
postelastice semnificative, se poate ajunge la o mărire a secţiunilor stâlpilor, astfel că multe cazuri rămân
în domeniul η ≤ 1,2;
• în cazul dimensionării cu η > 1,5 se obţin consumuri exagerate de armătură; în acest
domeniu efectele de ordinul II depind de ipotezele de calcul admise,încât siguranţa este mai greu de
controlat prin calcule obişnuite.
135
6.4 METODA GENERALĂ DE CALCUL
Distribuţia şi mărimea eforturilor unitare în beton şi armătură, în calculul la starea limită de rezistenţă în
secţiuni normale, se stabilesc pe baza acceptării următoarelor ipoteze:
• secţiunile plane înainte de deformare rămân plane şi după deformare;
• compatibilitatea deformaţiilor specifice ale bet. şi armăturii (armătura nu lunecă în raport cu betonul);
• se neglijează contribuţia betonului la preluarea eforturilor de întindere;
• diagrama b b
ε − σ
se ia conform figurii 5.5;
• deformaţia specifică maximă admisă în fibra extremă cea mai comprimată ε
b lim
, în stadiul de rupere
a secţiunii se ia după cum urmează:
ε
b lim
= ε
bu
, în cazul solicitărilor cu axa neutră în secţiune, x
r
< h ceea ce reprezintă domeniul 2
din figura 6.2;
 ε
b lim
= ε
bc
, în cazul convenţional al compresiunii centrice, corespunzător dreptei DD

din
figura 6.2;
 în cazurile intermediare, când axa neutră este în afara secţiunii (x
r
> h şi ε
bi
- compresiune, ceea
ce reprezintă domeniul 3 din figura 6.2), ε
b lim
se obţine prin interpolare liniară între valorile ε
bc
şi
ε
bu
,

în conformitate cu posibilităţile oferite de figura 6.3a,b;
• diagrama a a
ε − σ
se ia conform figurii 5.6;
• deformaţia specifică maximă a armăturii ε
au
se limitează la:
 50
0
/
00
în cazul verificărilor în gruparea specială de încărcări;
 10
0
/
00
în celelalte cazuri.
Secţiunea transversală ajunge la starea limită de rezistenţă sub combinaţia eforturilor produse de
încărcările exterioare, pentru care se atinge deformaţia limită ε
b lim
în fibra cea mai comprimată a secţiunii şi/sau
ε
au
în armătura cea mai întinsă.
Diagrama deformaţiilor specifice din figura 6.2 conduce pentru diagrama eforturilor unitare normale la
situaţiile prezentate mai jos.
• Secţiunea este întinsă în întregime, cu axa neutră în afara secţiunii (fig. 6.10), corespunzător
solicitării centrice sau excentrice cu excentricitate mică. Cedarea secţiunii se produce prin deformaţii excesive,
adică prin atingerea deformaţiei specifice ultime ε
au
în armătura inferioară, cea mai întinsă, A
a
, ceea ce înseamnă
σ
a
= R
a
. Deformaţia specifică în armătura superioară
'
a
A poate avea orice valoare în intervalul (0... ε
au
], ceea
ce înseamnă 0<σ
a
< R
a
. Acest tip de diagramă reprezintă subdomeniul 1a corespunzător pivotului A.
Fig. 6.10 Secţiune întinsă centric sau excentric, cu axa neutră în afara secţiunii
• Secţiunea este întinsă excentric, cu axa neutră în secţiune (fig. 6.11), corespunzător solicitării
excentrice cu excentricitate mare. Cedarea secţiunii se produce prin deformaţii excesive, adică prin atingerea
deformaţiei specifice ultime ε
au
în armătura inferioară A
a
, ceea ce înseamnă σ
a
= R
a
. Deformaţia specifică în
armătura
'
a
A poate fi de întindere sau compresiune. Efortul unitar în fibra cea mai comprimată de bet este σ
b

R
c
, în funcţie de mărimea def. specifice ε
b
. Dacă ε
b
≤ 2
0
/
00
atunci σ
b
≤ R
c
, cu o diagramă parabolică de
distribuţie a eforturilor unitare, iar dacă 2
0
/
00
< ε
b
≤ ε
bu
atunci, σ
bc
= R
c
, cu o diagramă de distribuţie a
eforturilor unitare dreptunghi-parabolă. Aceeaşi diagramă de eforturi unitare poate să apară şi în cazul
136
elementelor încovoiate cu procente reduse de armare. Acest tip de diagramă reprezintă subdomeniul 1b,
corespunzător pivotului A.
Fig. 6.11 Secţiune întinsă excentric, cu axa neutră în secţiune
• Secţiunea este încovoiată sau întinsă/comprimată excentric cu axa neutră în secţiune (fig. 6.12).
Cedarea secţiunii se produce prin zdrobirea betonului comprimat (ε
b

bu
=3,5
0
/
00
; σ
b
=R
c
) armătura inferioară
A
a
fiind întinsă (armătura A
a
devine comprimată cu σ
a
< R
a
, numai dacă x
r
≥ h
0
).
Fig. 6.12 Secţiune încovoiată, întinsă/comprimată excentric, cu axa neutră în secţiune
În cazul încovoierii, întinderii excentrice cu excentricitate mare şi al cazului I de compresiune, deformaţia
specifică a armăturii este
au a ap
ε ≤ ε ≤ ε
, ceea ce înseamnă σ
a
= R
a
. Acest mod de cedare reflectă stadiul III de
rupere al elementelor din beton armat, simplu armate, supuse la încovoiere (pct. 4.2.1.1). Deformaţia specifică în
armătura superioară
'
a
A depăşeşte valoarea ε
ap
, ceea ce înseamnă că s-a atins limita de curgere (σ
a
= R
a
). Acest
tip de diagramă reprezintă domeniul 2, corespunzător pivotului B.
• Secţiunea este comprimată în întregime, cu axa neutră în afara secţiunii (fig. 6.13),
corespunzător solicitării centrice sau excentrice, cazul II de compresiune. Cedarea secţiunii se produce
prin zdrobirea betonului comprimat
( )
c b bu lim b bc lim b b
R ; ; · σ ε < ε ≤ ε ε · ε
Deformaţia specifică în
armătura inferioară este de compresiune, putând avea orice valoare, dar maximum 2
0
/
00
. Dacă
ap a
ε ≥ ε
,
atunci armătura A
a
, mai puţin comprimată, atinge limita de curgere. Deformaţia specifică în armătura
superioară
'
a
A , mai comprimată, depăşeşte valoarea ε
ap
, ceea ce înseamnă atingerea limitei de curgere.
Acest tip de diagramă reprezintă domeniul 3, corespunzător pivotului C.
Fig. 6.13 Secţiune comprimată, cu axa neutră în afara secţiunii
137
Metoda generală de calcul necesită cunoaşterea dimensiunilor secţiunii din beton, calitatea celor două
materiale, dispunerea armăturilor şi implică parcurgerea următoarelor etape:
• pe baza eforturilor care acţionează asupra secţiunii, presupunând un anumit mod de cedare, se
alege una din cele patru diagrame de deformaţii specifice din figurile 6.10...6.13;
• se presupune o valoare pentru poziţia x
r
a axei neutre, în concordanţă cu diagrama aleasă;
• în funcţie de poziţia axei neutre şi deformaţia specifică care determină cedarea secţiunii, ε
a
=
ε
au
şi/sau ε
b
= ε
b lim
, se calculează celelalte deformaţii specifice respectând ipoteza secţiunilor plane;
• se calculează eforturile unitare în toate armăturile
a
'
a
'
a a a a
E , E ε · σ ε · σ
şi a ai ai
E ε · σ
şi
apoi forţele interioare
'
a
'
a
'
a a a a
A N , A N σ · σ · , şi
ai ai ai
A N σ ·
;
• se stabileşte tipul de diagramă a ef. unit. în bet. compr. pe baza deform. specifice b
ε
şi
eventual
bi
ε
:
dacă axa neutră este în secţiune şi ε
b
≤ 2
0
/
00
se alege o diagramă de tip parabolă cu valoarea
maximă a efortului unitar σ
b
≤ R
c
(fig. 6.14a);
 dacă axa neutră este în secţiune şi 2
0
/
00
< ε
b
≤ 3,5
0
/
00
se alege o diagramă de tip dreptunghi-
parabolă, cu valoarea maximă a efortului unitar σ
b
= R
c
, porţiunea dreptunghiulară extinzându-se
până la nivelul la care deformaţia specifică este ε
bc
=2
0
/
00
(fig. 6.14b);
 dacă A.N. este situată în afara secţiunii, se alege o diagramă de tip dreptunghi-parabolă, cu val.
max. a efortului unitar σ
b
= R
c
; porţiunea dreptunghiulară se extinde până în dreptul pivotului C (fig.
6.2); efortul unitar de compr. din fibra inferioară σ
bi
depinde de deformaţia specifică ε
bi
(fig.6.14c)
• se calculează rezultanta compresiunilor în beton N
b
după cum urmează:
 în cazul secţiunilor monosimetrice, calculul rezultantei eforturilor unitare de compresiune în
beton, precum şi poziţia acesteia faţă de axa neutră, se face cu relaţiile generale de mai jos:
- pentru axa neutră situată în secţiune:


σ
· σ ·
x
0
b
x
0
y by
Nb y by b
N
ydy b
y ; dy b N
(6.7a); (6.8a)
- pentru axa neutră situată în afara secţiunii:




σ
· σ ·
h
h x
b
h
h x
y by
Nb y by b
N
ydy b
y ; dy b N
(6.7b); (6.8b)
 în cazul secţiunilor dreptunghiulare, mărimea rezultantei compresiunilor în beton şi poziţia
acesteia se pot determina mai rapid, luând în considerare un efort unitar mediu σ
bm
, uniform
distribuit pe înălţimea zonei comprimate; calculul se efectuează după cum urmează:
- pentru axa neutră situată în secţiune (fig. 6.15a):
( )
c bm b
R bx bx N α · σ ·
, acţionând la distanţa x d δ · (6.9a)
- pentru axa neutră situată în afara secţiunii (fig. 6.15b):
( )
c bm b
R bh bh N α · σ ·
acţionând cu excentricitatea e
b
(6.9b)
d este măsurată faţă de fibra cea mai compr. a secţ., iar excentricitatea e
b
, faţă de centrul de greut. al secţ.
pentru secţiuni T cu axa neutră în placă, se foloseşte procedura prevăzută pentru secţiunile
dreptunghiulare, prin înlocuirea lăţimii b cu lăţimea activă a plăcii b
p
;
 pentru secţiuni T cu axa neutră în inimă, calculul rezultantei compresiunilor în beton se face pe
baza procedeului indicat în figura 6.16;
138
Fig. 6.14 Rezultanta compresiunilor în beton
a) axa neutră în secţiune b) axa neutră în afara secţiunii
Fig. 6.15 Rezultanta compresiunilor în beton pentru secţiunea dreptunghiulară
Fig. 6.16 Rezultanta compresiunilor în beton pentru secţiuni T
• cu forţa axială N şi cu rezultantele interioare
ai
'
a a
N , N , N
şi b
N
se verifică satisfacerea
ecuaţiei de proiecţii Σ N = 0; dacă această condiţie este satisfăcută, atunci tipul de diagramă de eforturi
unitare (fig.6.10...6.13) şi poziţia axei neutre sunt corect alese;
• momentul încovoietor capabil al secţiunii se obţine din ecuaţia de momente Σ M=0, scrisă în
raport cu o axă oarecare (de regulă, se poate folosi: axa neutră, dreapta care trece prin punctul de aplicaţie
a lui
'
a a b
N , N , N sau axa care trece prin centrul de greutate al secţiunii de beton); expresia momentului
încovoietor capabil poate fi pusă sub forma generală:
M
cap
=[N]{z}
139
[N] este matricea şir a forţei axiale şi a tuturor rezultantelor interioare, fiecare cu semnul corespunzător
în funcţie de un sens convenţional, adoptat ca pozitiv;
{z} - matricea vector a braţelor de pârghie a tuturor forţelor ce intervin în matricea [N].
Secţiunea satisface starea limită de rezistenţă, dacă:
M
*
≤ M
cap
cu M
*
definit de relaţia (6.2).
Deoarece metoda generală implică cunoaşterea ariei de armătură, ea nu poate fi folosită ca metodă directă
de dimensionare. Utilizarea metodei generale pentru dimensionarea armăturilor se poate face numai prin:
• încercări succesive de verificare, printr-un calcul manual (ceea ce nu este raţional) sau printr-
un calcul automat;
• utilizarea unor tabele sau diagrame construite pe baza acestei metode, aşa cum sunt tabelele
din anexele 15, 17, 18, 19 şi 20; modul de lucru cu aceste anexe este prezentat la punctele 6.7.1, 6.7.3 şi
6.7.4.
6.5 METODA SIMPLIFICATĂ DE CALCUL
Metoda simplificată are în vedere adoptarea unor diagrame de eforturi unitare normale, astfel încât
condiţiile de echilibru static singure să fie suficiente pentru rezolvarea calculului. Aceste diagrame de eforturi
unitare se bazează pe:
• înlocuirea diagramei reale de distribuţie a eforturilor unitare de compresiune în beton (fig. 6.17c) cu o
diagramă dreptunghiulară (fig. 6.17d) la care înălţimea zonei comprimate este x = 0,8x
r
; această înlocuire
reprezintă o bună aproximare atunci când zona comprimată are formă dreptunghiulară şi când cedarea se
produce prin zdrobirea betonului comprimat (ε
bc
= ε
bu
); erorile care se introduc în alte cazuri (cedarea
prin armătura întinsă: ε
a
= ε
au
; secţiuni T etc.) oferă totuşi o precizie satisfăcătoare pentru necesităţile
proiectării curente;
• corelaţia cu starea de deformaţii specifice, deci depinzând de poziţia reală a axei neutre.
Fig. 6.17 Distribuţia eforturilor unitare de compresiune
6.5.1 Situaţii limită de cedare a secţiunii
Având în vedere distribuţia deformaţiilor specifice pe înălţimea secţiunii, se pot defini trei situaţii limită
pentru secţiunea dublu armată, fără armături intermediare (fig.6.18).
Fig. 6.18 Situaţii limită ale secţiunii normale
140
Situaţia limită a corespunde cedării simultane a celor două materiale:
au a
ε · ε
(deformaţii excesive) şi
bu b
ε · ε
(zdrobirea betonului comprimat), când secţiunea deformată uneşte pivoţii A şi B (vezi şi figura 6.2).
Poziţia reală a axei neutre rezultă din relaţia:
0 0
au bu
bu a
r
h 26 , 0 h x ·
ε + ε
ε
·
(6.10)
Acest caz este reprezentat de punctul A de pe curba limită de interacţiune, în zona întinderii excentrice cu
mare excentricitate (fig. 6.19).
Situaţia limită b reprezintă cazul în care armătura A
a
atinge limita de curgere
) /E R (
a a ap a
· ε · ε
simultan cu cedarea betonului comprimat (ε
bc

bu
), caz în care secţiunea deformată este aşezată peste linia BB

(vezi şi figura 6.2). Acest caz este reprezentat de punctul de balans B de pe curba limită de interacţiune şi
reprezintă soluţia optimă de armare pentru încovoiere şi cazul I de compresiune excentrică. Acest punct
delimitează cele două cazuri ale compresiunii excentrice. Poziţia reală a axei neutre este dată de relaţia:
0
a a bu
bu
0
ap bu
bu b
r
h
E / R
h x
+ ε
ε
·
ε + ε
ε
·
(6.11)
În diagrama simplificată de eforturi unitare (fig. 6.17d), poziţia axei neutre este dată de relaţia:
0
a a bu
bu b
r b
h
E / R
8 , 0 x 8 , 0 x
+ ε
ε
· ·
(6.12)
iar valoarea relativă a poziţiei axei neutre este:
a a bu
bu
0
b
b
E / R
8 , 0
h
x
+ ε
ε
· · ξ
(6.12a)
În tabelul 6.1 se dau valorile ξ
b
, care rezultă din relaţia (6.12a). Valorile sunt rotunjite şi iau în
considerare faptul că, pentru betoane de calitate superioară sau pentru cazul betonului cu agregate uşoare, ε
bu
scade faţă de 3,5
0
/
00
.
Situaţia limită c este un caz particular când efortul unitar în armătura
'
a
A este nul ( ) 0
'
a
· σ . Acest caz
reprezintă punctul C de pe curba limită de interacţiune, delimitând întinderea excentrică cu mare excentricitate de
cea cu mică excentricitate. Înălţimea reală a zonei comprimate este:
' c
r
a x · (6.13) Tabelul 6.1
Valorile ξ
b
Tipul de
beton
Tipul de
armătură
Clasa de beton
≤ Bc35
> Bc35
Beton obişnuit
OB37 0,60 0,55
PC52; PC60; STNB 0,55 0,50
Beton cu agregate
uşoare
OB37 0,55 -
PC52; PC60; STNB 0,50 -
6.5.2 Cazuri de solicitare la încovoiere cu forţă axială
În funcţie de natura forţei axiale (compresiune sau întindere) şi poziţia axei neutre în raport cu valorile
limită
b
r
a
r
x , x şi
c
r
x , tabelul 6.2 prezintă cazurile de solicitare ale secţiunii şi modurile de rupere pe care se
bazează stabilirea relaţiilor de calcul în metoda simplificată.
Se constată că există trei moduri majore de cedare a secţiunii:
• cedarea armăturii A
a
când secţiunea este complet fisurată - MOD-ul A;
• zdrobirea betonului comprimat şi curgerea armăturii A
a
- MOD-ul B;
• zdrobirea betonului comprimat şi curgerea armăturii
'
a
A
, în timp ce armătura A
a
poate fi întinsă (σ
a
<
R
a
) sau comprimată (σ
a
≤ R
a
) - MOD-ul C.
141
Fig. 6.19 Modurile de cedare ale secţiunii, reflectate în curba limită de interacţiune
Pe lângă punctele A, B şi C, pe curba limită de interacţiune mai sunt reprezentate următoarele cazuri:
• efort unitar normal nul în fibra inferioară a secţiunii - punctul D (linia întreruptă d din figura 6.18);
această situaţie se numeşte decompresiunea fibrei inferioare;
• efort unitar normal nul în armătura A
a
- punctul D
0
(x
r
= h
0
);
• compresiunea centrică - punctul E (linia întreruptă e din figura 6.18), care este un caz convenţional
datorită efectului excentricităţii adiţionale e
a
; din acest motiv punctul E este înlocuit cu E' care reprezintă
situaţia reală;
• întinderea centrică - punctul F (linia întreruptă f din figura 6.18).
Tabelul 6.2
Cazurile de solicitare ale secţiunii normale
Poziţia axei neutre
Starea betonului
Starea
armăturii
A
a
Starea armăturii
'
a
A
Modul de solicitare
al secţiunii
domeniul subdom.
a
r r
x x <
c
r r
x x < complet fisurat
întinsă,
cedează
1
:
au a
ε · ε
întinsă:
ap
'
a
ε ≤ ε
MOD A
• ÎNTIND. EXC.
CU EXC. MICA
c
r r
x x · complet fisurat
întinsă,
cedează
1
:
au a
ε · ε
nesolicitată:
0
'
a
· ε
c
r r
x x >
comprimat:
lim b b
ε ≤ ε
întinsă,
cedează
1
:
au a
ε · ε
comprimată:
ap
'
a
ε ≤ ε
MOD B
• INUND. EXC.
CU EXC.MARE
• INCOV.(N≅ O)
• COMPR.
CAZUL I
a
r r
x x ≥
b
r r
x x ≤
comprimat, cedează
2
:
bu lim b
ε · ε
întinsă,
curge:
ap a au
ε ≥ ε ≥ ε
comprimată:
ap
'
a
ε ≤ ε
0 r
b
r
h x x < <
comprimat, cedează
2
:
bu lim b
ε · ε
întinsă:
ap a
ε < ε
comprimată,
curge:
ap a
ε ≥ ε
MOD C
• COMPR.
CAZUL II
0 r
h x · comprimat, cedează
2
:
bu lim b
ε · ε
nesolicitată:
0
a
· σ
comprimată,
curge:
ap a
ε ≥ ε
142
0 r
h x >
comprimat, cedează
2
:
bu lim b 00
0
/ 2 ε < ε ≤
comprimată:
ap a
ε < ε
comprimată,
curge:
ap a
ε ≥ ε
NOTĂ:
1 - cedarea se produce prin deformaţii excesive: σ
a
= R
a
;
2 - cedarea se produce prin zdrobirea betonului comprimat: σ
b
= R
c
6.5.3 Eforturile unitare în armături
Ef. unitare în armături depind de poziţia axei neutre în secţiune, precum şi de poziţia arm. în secţiune.
6.5.3.1 Efortul unitar în armătura A
a
Atunci când armătura se află în MOD-ul A de cedare efortul unitar în armătură este σ
a
= R
a
(întindere),
deoarece ε
a
= ε
au
(tab. 6.2).
MOD-ul B de cedare este caracterizat prin condiţia
b
r r
x x ≤ (sau 1,25≤ l,25x
b
) care prin împărţire la h
0
se
pune sub forma:
b
ξ ≤ ξ
(6.14)
Deformaţia specifică în armătura A
a
este (fig. 6.20a):
ξ
ξ −
ε ·

ε ·

ε · ε
8 , 0
x 25 , 1
x 25 , 1 h
x
x h
bu
0
bu
r
r 0
bu a
(6.15)
Din relaţia (6.12a) se obţine:
ap
b
b
a
a
b
b
bu
8 , 0 E
R
8 , 0
ε
ξ −
ξ
· ⋅
ξ −
ξ
· ε
(6.12b)
astfel încât relaţia (6.15) devine:
ap
b
b
a
8 , 0
8 , 0
ε
ξ −
ξ −

ξ
ξ
· ε
(6.15a)
Deoarece
b
ξ ≤ ξ
, conform relaţiei (6.14), este evident că raportul
1 /
b
≥ ξ ξ
ca şi raportul
( ) ( ) 1 8 , 0 / 8 , 0
b
≥ ξ − ξ −
, motiv pentru care
ap a
ε ≥ ε
şi deci
a a
R · σ
.
MOD-ul C de cedare este caracterizat prin condiţia
b
r r
x x > , armătura A
a
putând să fie întinsă sau
comprimată.
Armătura A
a
este întinsă atunci când axa neutră se găseşte în secţiune (fig. 6.20a) astfel încât şi în acest
caz deformaţia specifică în armătură se calculează cu relaţia (6.15a), iar efortul unitar de întindere este:
a
b
b
a
R
8 , 0
8 , 0
ξ −
ξ −

ξ
ξ
· σ
(6.16)
Această relaţie este valabilă pentru h x x
0 r
b
r
< ≤ (sau 1,25 x
b
≤ 1,25x < h
0
), care se pune sub forma:
8 , 0
b
≤ ξ < ξ
(6.17)
Armătura A
a
este comprimată atunci când axa neutră se găseşte pe grosimea stratului de acoperire sau în
afara secţiunii. Deformaţia specifică de compresiune rezultă din relaţia (fig. 6.20b):
s r
0 r
bc a
w x
h x


ε · ε
(6.18)
iar efortul unitar se obţine prin înmulţirea relaţiei (6.18) cu modulul de elasticitate al armăturii.
143
Fig. 6.20 Determinarea deformaţiilor specifice în armături
Din figura 6.19 se constată că mărirea forţei axiale peste valoarea corespunzătoare punctului D
0
(care
corespunde la x
r
= h
0
) conduce la o variaţie cvasi-liniară a curbei de interacţiune, ceea ce presupune o legătură
liniară între forţa axială şi efortul unitar de compresiune. Pe de altă parte, x
r
este direct proporţional cu forţa
axială. Pe baza celor de mai sus, se acceptă o variaţie liniară pentru efortul unitar de compresiune σ
a
, conform
relaţiei:
a a
b)R (a + ξ · σ
(6.20)
unde
0
r
0
h
x 8 , 0
h
x
· · ξ
Coeficienţii a şi b se determină din următoarele condiţii:
• pentru ξ = 0,8, adică x
r
= h
0
, efortul unitar este σ
a
= 0;
• pentru ξ = 1, adică x
r
= 1,25h
0
, se acceptă că ε
a
≥ ε
ap
, deci σ
a
= R
a
Sistemul de ecuaţii care permite determinarea coeficienţilor a şi b este:
(a ⋅ 0,8 + b) = 0
(a ⋅ 1,0 + b) = 1,0
Rezolvarea sistemului de mai sus conduce la a = 5, respectiv b = - 4, astfel încât efortul unitar de
compresiune în armătura A
a
este dat de relaţia:
( )
a a a
R R 4 5 ≤ − ξ · σ
(6.21)
Această relaţie este valabilă pentru x
r
> h
0
(sau 1,25x > h
0
), care se pune sub forma:
ξ > 0,8 (6.22)
6.5.3.2 Efortul unitar în armătura
'
a
A
Atunci când secţiune se află în MOD-ul A de cedare, se acceptă că întotdeauna efortul unitar de întindere
este
a
'
a
R · σ
În cazul MOD-ului B de cedare, armătura
'
a
A este comprimată în permanenţă, deoarece x x
c
r r
> (fig.
6.18), deformaţia specifică fiind:
x 25 , 1
a x 25 , 1
x
a x
'
bu
r
'
r
bu
'
a

ε ·

ε · ε (6.23)
Având în vedere expresia lui ε
bu
dată de relaţia (6.12a) se obţine:
ap
b
b
'
'
a
8 , 0 x 25 , 1
a x 25 , 1
ε
ξ −
ξ


· ε (6.23a)
Armătura comprimată
'
a
A curge ( )
a
'
a
R · σ atunci când
ap
'
a
ε ≥ ε . Relaţia (6.23a) permite determinarea
corelaţiei dintre a' şi x pentru care armătura
'
a
A curge, punând condiţia:
144
ap ap
b
b
'
8 , 0 x 25 , 1
a x 25 , 1
ε ≥ ε
ξ −
ξ


(6.24)
Din relaţia (6.24) rezultă că armătura
'
a
A curge atunci când:
'
b
b
a
8 , 0 2
8 , 0
x
− ξ
ξ

(6.24a)
care conduce la următoarele valori concrete: x ≥ 1,2 a

pentru ξ
b
= 0,60, x≥ 1,47 a

pentru ξ
b
=0,55, respectiv x
≥ 2 a

pentru ξ
b
= 0,50.
STAS 10107/0-90 prevede, în mod acoperitor, că armătura comprimată curge atunci când x ≥ 2a

.
Efortul unitar în armătura comprimată
'
a
A se ia în considerare după cum urmează:

a
'
a
R · σ
dacă
'
a 2 x ≥ ;

a
'
a
R < σ
dacă
'
a 2 x < ; se admite simplificarea suplimentară că rezultanta globală a compresiunilor
din beton şi armătură ( )
'
a b
N N + este concentrată la nivelul centrului de greutate al armăturii
'
a
A (N
b
este
coliniar cu
'
a
N ).
În cazul MOD-ului C de cedare, armătura comprimată
'
a
A curge întotdeauna, deoarece
ap 00
0
bc
'
a
/ 2 ε > · ε ≥ ε (fig. 6.20b); ε
ap
=R
a
/E
a
are următoarele valori: 1,00
0
/
00
-pentru OB37, 1,43
0
/
00
- pentru
PC52, respectiv 1,67
0
/
00
- pentru PC60.
6.5.3.3 Efortul unitar în armătura intermediară A
ai
Atunci când secţiunea este fisurată în întregime se acceptă că efortul unitar în armătura A
ai
este
întotdeauna σ
ai
= R
a
(întindere).
Axa neutră este plasată în secţiune când x
r
≤ h
0
(1,25x ≤ h
0
sau ξ ≤ 0,8), iar deformaţia specifică se
obţine din relaţia (fig. 6.20a):
( ) ( ) ( )
ξ
ξ − t
ε ·
− t
ε ·
− t
ε · ε
0 i
bu
i
bu
r
r i
bu ai
h / h 8 , 0
x 25 , 1
x 25 , 1 h
x
x h
şi având în vedere că σ
ai
= ε
ai
E
a
, precum şi expresia lui ε
bu
din relaţia (6.12a), se obţine:
( )
a a
b
0 i b
ai
R R
8 , 0
h / h 8 , 0

ξ −
ξ − t

ξ
ξ
· σ
(6.26)
Semnul pozitiv (+) se ia în considerare pentru armăturile plasate sub axa neutră, iar semnul negativ (-)
pentru cele plasate deasupra axei neutre.
Se consideră că secţiunea este comprimată în întregime atunci când x
r
> h
0
(l,25x>h
0
sau ξ >0,8), iar
deformaţia specifică şi efortul unitar în armătura A
ai
se determină cu relaţiile (fig. 6.20b):
a
s r
i r
bc ai
s r
i r
bc ai
E
w x
h x
respectiv ,
w x
h x


ε · σ


ε · ε
Acceptând ipoteza simplificatoare a liniarităţii dintre σ
ai
şi ξ (luată în considerare la punctul 6.5.3.1
pentru MOD-ul C de cedare) se ajunge în final la relaţia de mai jos, care este prevăzută în standard STAS
10107/0-90:
( )
a
0
i
b
b
ai
R 15 , 2 72 , 2 1
h
h
5
8 , 0
1
]
1

¸

ξ + − ξ −
ξ −
ξ
· σ
(compresiune) (6.27)
6.5.4 Relaţii generale de calcul pentru secţiunile monosimetrice
Calculul la starea limită de rezistenţă la încovoiere cu forţă axială, înseamnă verificarea secţiunii sau
dimensionarea acesteia.
În cazul secţiunilor monosimetriee, la care planul de încovoiere este situat în axul de simetrie, se dispune
de două ecuaţii de echilibru static:
• ecuaţia de proiecţie după axa longitudinală a barei (Σ N = 0);
145
• ecuaţia de momente în raport cu o axă oarecare (Σ M = 0); de preferinţă, se aleg anumite axe în funcţie
de oportunităţile pe care acestea le oferă.
Verificarea secţiunii constă în determinarea capacităţii portante (M
cap
sau N
cap
) în funcţie de efortul
secţional cunoscut (N sau M). În mod curent se urmăreşte determinarea momentului încovoietor capabil M
cap
în
funcţie de forţa axială N. Ecuaţia de proiecţii este folosită pentru determinarea poziţiei axei neutre, iar ecuaţia de
momente, pentru determinarea capacităţii portante M
cap
. Secţiunea satisface condiţia de rezistenţă dacă M
*
≤ M
cap
,
momentul încovoietor M fiind corectat cu efectul excentricităţii adiţionale e
a
şi cu cel al deformaţiilor de ordinul
II, conform relaţiei (6.2a,b).
În cazul întinderii excentrice cu excentricitate mică se urmăreşte determinarea forţei axiale capabile N
cap
pentru o excentricitate dată. Verificarea secţiunii constă în satisfacerea condiţiei N ≤ N
cap
.
Proiectarea secţiunii se poate face numai pentru anumite forme particulare de secţiuni transversale
(dreptunghiulară, T, circulară, inelară) şi constă de regulă, în determinarea ariei de armătură. În general, se poate
aprecia că există două necunoscute: poziţia axei neutre şi aria de armătură (sau procentul de armare). Sistemul de
ecuaţii, format din Σ N = 0 şi Σ M = 0, permite rezolvarea acestei probleme, prin utilizarea unor tabele, diagrame
sau relaţii specifice.
6.5.4.1 Întindere excentrică cu excentricitate mică (MOD-ul A de solicitare al secţiunii)
Secţiunea este fisurată în întregime şi în toate armăturile efortul unitar este R
a
; din acest motiv, armăturile
se pot grupa în două arii echivalente, plasate deasupra şi dedesubtul axei perpendiculare pe planul de încovoiere
(fig. 6.21).
a) distribuţia reală a armăturilor b) concentrarea armăturilor c) diagrama de eforturi
Fig. 6.21 Secţiune întinsă excentric cu excentricitate mică
În acest caz se scrie câte o ecuaţie de momente în raport cu axa ce trece prin centrul de greutate al fiecărei
armături echivalente:
0 h N - ) a - N(x M
a a
'
G
· + (6.28)
0 h N ) x - N(h - M
a
'
a G 0
· + (6.29)
rezultând:
G 0
a
'
a
2 cap
'
G
a a
1 cap
x h
h N M
N respectiv ,
a x
M h N
N

+
·


· + N'
a
h
a
(6.28a; 6.29a)
Se alege N
cap
= min (N
cap1
, N
cap2
).
6.5.4.2. Încovoiere, cazul I de compresiune şi întindere excentrică cu excentricitate mare (MOD-ul
B de solicitare al secţiunii)
Pentru ca secţiunea să cedeze prin curgerea armăturii întinse, urmată de zdrobirea betonului comprimat,
trebuie respectată condiţia:
b
0
h
x
ξ ≤ · ξ
(6.30)
Nesatisfacerea condiţiei (6.30) înseamnă:
• pentru elementele încovoiate: intrarea în domeniul betonului supraarmat, la care armătura întinsă nu
curge (σ
a
< R
a
) în momentul zdrobirii betonului comprimat;
146
• pentru elementele comprimate: trecerea la cazul II de compresiune.
Elementele structurale care participă la preluarea acţiunilor seismice şi care capătă deformaţii post-
elastice semnificative necesită asigurarea unei ductilităţi corespunzătoare, în acest scop se pune condiţia (6.31),
mai restrictivă decât condiţia (6.30) şi anume:

lim
ξ ≤ ξ
(6.31)
unde:
ξ
lim
= 0,25 - la extremităţile riglelor de cadru;
ξ
lim
= 0,40 - la extremităţile stâlpilor; această valoare poate fi depăşită până la ξ ≤ ξ
b
, cu condiţia
majorării arm. transv. conform tab. 13.11 şi a majorării cu 25% a lungimii pe care pot apărea deformaţiile post-
elastice.
Fig. 6.22 Secţiune supusă la încovoiere, cazul I de compresiune,
sau întindere excentrică cu excentricitate mare
Poziţia axei neutre rezultă din ecuaţia de proiecţii:
0 A )R A - (A R A - N N N - N N - N
ai ai a
'
a a c b ai
'
a a b
· σ + + t · + + t
∑ (6.32)
Scrierea ecuaţiei de momente depinde de poziţia axei neutre. Astfel dacă:
 x ≥ 2a

, atunci momentul încovoietor capabil rezultă din ecuaţia de momente în raport cu armătura A
a
:
0 ) h - (h N h N - z N - ) x - N(h M
i 0 ai a
'
a b G 0 *
· + t
∑ (6.33)
( ) ( )

− − σ − + ·
G 0 i 0 ai ai a a
'
a c b cap
x h N h h A h R A z R A M  (6.33a)
 x < 2a

, atunci armătura comprimată nu curge şi se admite că rezultanta compresiunilor din beton şi din
această armătură acţionează la nivelul armăturii
'
a
A ; în această situaţie momentul încovoietor capabil rezultă din
ecuaţia de momente în raport cu
'
a
A :
0 ) a - (h N - h N - ) a - N(x M
'
i ai a a
'
G *
·

 (6.34)
( ) ( )

− t − σ + ·
'
G
'
i ai ai a a a cap
a x N a h A h R A M (6.34a)
În relaţiile (6.32), (6.33) şi (6.34), efortul unitar σ
ai
se determină conform relaţiei (6.26) şi se introduce
ca valoare pozitivă pentru întindere. În cazul forţei axiale N, semnul superior se ia în cazul compresiunii.
6.5.4.3 Cazul II de compresiune (MOD-ul C de solicitare al secţiunii)
Cedarea secţiunii prin zdrobirea betonului comprimat, fără curgerea armăturii A
a
, are loc atunci când:
b
0
h
x
ξ > · ξ
(6.35)
Poziţia axei neutre rezultă din ecuaţia de proiecţii:
0 A R A - A R A - N N N - N N - N
ai ai a
'
a a a c b ai
'
a a b
· σ + σ + · + +
∑ (6.36)
Momentul încovoietor capabil rezultă din ecuaţia de momente în raport cu armătura A
a
:
( ) 0 h h N h N - z N - ) x - N(h M
i 0 ai a
'
a b G 0 *
· − + +
∑ (6.37)
( ) ( )

− − − σ − + ·
G 0 i 0 ai ai a a
'
a c b cap
x h N h h A h R A z R A M (6.37a)
Eforturile unitare σ
a
şi σ
ai
se determină după cum urmează:
- în armătura A
a
:
σ
a
- din relaţia (6.16) dacă ξ
b
< ξ ≤ 0,8
147
- din relaţia (6.22) dacă ξ > 0,8
- în armătura A
ai
:
σ
ai
- din relaţia (6.26) dacă ξ ≤ 0,8
- din relaţia (6.27b) dacă ξ > 0,8
şi se introduc cu valoare pozitivă pentru întindere.
Momentul încovoietor capabil al unei secţiuni armate numai cu armăturile A
a
şi
'
a
A , pentru cazul II de
compresiune, poate fi obţinut pe baza acceptării curbei limită de interacţiune ca fiind o dreaptă (fig. 6.23), ipoteză
suficient de exactă pentru calculele practice.
Relaţia de calcul, stabilită pe baza asemănării triunghiurilor ENN
1
şi EN
b
B este:
b c 0
c 0
b cap
N N
N N
M M


·
(6.38)
a
'
a a c b 0c
R ) A (A R A N + + · este efortul capabil pentru cazul convenţional al compresiunii centrice;
M
b
şi N
b
sunt obţinute din relaţiile (6.32) şi (6.33a), pentru x = x
b
= ξ
b
h
0
şi σ
ai
= 0.
Important este faptul că acest procedeu este acoperitor, deoarece punctul N
1
, determinat de eforturile N şi
M
cap
se află în interiorul curbei de interacţiune reale (fig. 6.23).
Pentru MOD-urile B şi C de solicitare, secţiunea satisface starea limită de rezistenţă dacă:
M
*
≤ M
cap
unde M
*
se determină cu relaţia (6.2).
Fig. 6.23 Cazul II de compresiune - curba de interacţiune simplificată
148
149
6. CALCULUL ÎN SECŢIUNI NORMALE LA
STAREA LIMITĂ DE REZISTENTĂ
6.6 PROIECTAREA SECŢIUNILOR DE FORMĂ UZUALĂ A ELEMENTELOR ÎNCOVOIATE
Se consideră cazul general al încovoierii drepte, planul încărcărilor coincide cu planul de simetrie al
elementului, plan ce conţine şi axa de simetrie a secţiunii transversale. Calculul se conduce în secţiuni normale
pe axa elementului, la acţiunea momentului încovoietor de calcul din secţiune, conform metodei simplificate.
În categoria elementelor încovoiate sunt cuprinse şi cele la care momentul încovoietor este însoţit de o
forţă axială de compresiune cu valoare redusă, satisfăcând relaţia
c b
R A 05 , 0 N ≤
(fig. 6.19).
Calculul la SLR se face în stadiul III de lucru, stadiu de rupere, când ambele materiale şi-au epuizat
capacitatea de rezistenţă. Este cunoscută rezist. de calcul la compres. a bet. R
c
şi rezist. de calcul a armăturii R
a
.
6.6.1 Elemente cu secţiune dreptunghiulară simplu armată
Ruperea elementului din beton armat, supus la încovoiere, începe la limita stadiului II, prin intrarea în
curgere a armăturii A
a
din zona întinsă şi se termină în stadiul III, prin zdrobirea betonului comprimat de
secţiune A
b
. O astfel de rupere reprezintă MOD-ul B de cedare, conform punctului 6.5.3.1 şi este condiţionată de
respectarea relaţiei (6.14) referitoare la înălţimea zonei comprimate x, reprezentată prin valoarea ei relativă ξ :
b
0
h
x
ξ ≤ = ξ
ξ
b
are valorile date în tabelul 6.1 şi corespunde punctului de balans B din curba de interacţiune M - N (fig.
6.19).
Valoarea maximă a înălţimii zonei comprimate rezultă:
x
b

b
h
0
(6.39)
Relaţiile de calcul se bazează pe ecuaţiile de echilibru static, şi anume:
• ecuaţia de proiecţii, obţinută din relaţia (6.32):
( ) 0 N - N N
a b
= =
∑ (6.40)
• ecuaţia de momente, scrisă în raport cu punctul de aplicaţie al rezultantei N
b
:
( ) 0 z N - M M
a Nb
= =
∑ (6.41a)
sau, conform relaţiei (6.33), în raport cu rezultanta N
a
:
( ) 0 z N - M M
b Na
= =
∑ (6.41b)
unde M reprezintă solicitarea de calcul exterioară, iar N
a
z, respectiv N
b
z, forme de scriere a capacităţii portante
a secţiunii simplu armate.
Fig. 6.24 Secţiunea dreptunghiulară simplu armată
128
Eforturile interioare sunt N
a
= A
a
R
a
şi Nb = bxR
c
, care înlocuite în relaţia (6.40), conduc la forma:
bxR
c
= A
a
R
a
(6.42)
de unde se determină poziţia axei neutre:
0 0
c
a
0
c
a
0
a
h h
R
R
h
R
R
bh
A
x ξ = µ = =
(6.43)
c
a
R
R
µ = ξ
, (6.44)
µ este coeficientul de armare, raportat la secţiunea utilă bh
0
. Ecuaţia (6.41b) se poate pune sub forma:
M = N
b
z = bxR
c
(h
0
- 0,5x) (6.45a)
în timp ce ecuaţia (6.41a) devine:
M = N
a
z = A
a
R
a
(h
0
- 0,5x) (6.45b)
În cele două relaţii z = h
0
- 0,5x reprezintă braţul de pârghie al eforturilor interioare N
a
şi N
b
(fig. 6.24).
Înlocuind în relaţia (6.45a) poziţia axei neutre dată de (6.43), rezultă:
( ) ( )
c
2
0 c
2
0 0 0 c 0
R mbh R bh 5 , 0 1 h 5 , 0 h R h b M = ξ − ξ = ξ − ξ = (6.46)
m = ξ (1 – 0,5ξ ) (6.47)
Având în vedere relaţia (6.44), se poate obţine o altă formă de exprimare a coeficientului m:








µ − µ =
c
a
c
a
R
R
5 , 0 1
R
R
m
(6.47a)
Înlocuind în relaţia (6.45b) poziţia axei neutre dată de (6.43), rezultă:
0 a a 0 a a 0 0 a a
h R A )h 0,5 - (l R A ) h 0,5 - (h R A M ς = ξ = ξ =
(6.48)
unde valoarea relativă a braţului de pârghie z/h
0
este:
ξ − = ς 5 , 0 1
(6.49)
R mbh M M
c
2
0 cap
= ≤ (6.46a)
0 a a cap
h R A M M ς = ≤
(6.48a)
Condiţia generală de rupere (6.14) şi expresia (6.44) permit determinarea procentului maxim de armare:
a
c
b max max
R
R
100 100 P ξ = µ =
(6.50)
Pe baza relaţiei (6.46), capacitatea portantă maximă a secţiunii simplu armate este:
c
2
0 max c
2
0 b b max cap
R bh m R bh ) 0,5 - (1 M = ξ ξ =
(6.51)
În tabelul 6.3 se dau valorile maxime ale înălţimii zonei comprimate, ale procentului de armare şi a
capacităţii portante, în funcţie de valorile lui ξ
b
cuprinse în tabelul 6.1.
Tabelul 6.3
Limite pentru secţiunea dreptunghiulară simplu armată, în baza condiţiei (6.14)
ξ
b
0,60 0,55 0,50
x
b
0,60h
0
0,55h
0
0,50h
0
p
max
a
c
R
R
60
a
c
R
R
55
a
c
R
R
50
m
max
0,420 0,399 0,375
Noţiunea de procent minim de armare, derivă din noţiunea de beton armat şi se deduce din condiţia ca
elem. de b. a., realizat cu procentul minim de armare, să poată suporta un mom. încovoietor cel puţin egal cu
mom. încovoietor capabil al elementului de beton simplu cu aceleaşi caracteristici geometrice ale secţ. transv.
Tabelul de calcul din anexa 13, cuprinde valoarea relativă a poziţiei axei neutre ξ , valoarea relativă a
braţului de pârghie ζ şi valoarea relativă a momentului încovoietor m, conform relaţiei (6.55), în funcţie de
calitatea oţelului, clasa betonului şi procentul de armare. Utilizarea acestui tabel asigură respectarea condiţiei de
rupere ξ ≤ ξ
b
prin procentul maxim de armare, definit conform tabelului 6.3.
Proiectarea secţiunilor dreptunghiulare, simplu armate, a elementelor încovoiate
Sunt posibile două etape:
129
I - determinarea dimensiunilor secţiunii de beton;
II - determinarea ariei de armătură.
În etapa I sunt implicate patru necunoscute b, h, A
a
şi x şi sunt disponibile două ecuaţii de echilibru
static (Σ N = 0 şi Σ M= 0). În mod obişnuit, se alege lăţimea b a secţiunii şi procentul de armare p pt ca:
• lăţimea b influenţează foarte puţin capacitatea portantă (tabelul 14.2);
• procentul de armare reprezintă valoarea relativă a ariei de armătură, cuprinzând în expresia lui (p =
100A
a
/bh
0
) corelaţia dintre caracteristicile secţiunii; procentul de armare se alege între p
min
şi p
max
,
recomandându-se alegerea conform punctului 13.7.1.
Din relaţia (6.46a), în care se egalează capacitatea portantă cu momentul încovoietor, rezultă:
c
0
mbR
M
h =
(6.52)
coeficientul m se det. din anexa 13, în funcţie de calit. materialelor (prin R
c
şi R
a
) şi procentul de armare ales.
Înălţimea necesară a secţiunii transversale este:
h = h
0
+ a (6.53)
unde a este distanţa de la axa ce trece prin centrul de greutate al ariei armăturilor A
a
până la latura inferioară a
secţiunii, ea conţinând şi acoperirea cu beton a armăturilor, stabilită conform punctului 13.2.
Valoarea efectivă a lui h se stabileşte la valoarea modulată cea mai apropiată de valoarea înălţimii
necesare, având în vedere recomandările punctului 13.5.2 pentru grinzi şi ale punctului 13.5.3 pentru plăci:
• pentru grinzi, multiplu de 50 mm, dacă h ≤ 800 mm, respectiv de 100 mm, dacă h>800
mm;
• pentru plăci, multiplu de 10 mm.
De asemenea, în cazul grinzilor, se recomandă satisfacerea raportului:
0 , 3 ... 5 , 1
b
h
= (6.54)
În etapa II se determină aria de armătură A
a
. Plecând de la înălţimea efectivă, obţinută din etapa I sau
impusă de necesităţi arhitecturale, rezultă înălţimea utilă efectivă:
h
0
= h – a
Se calculează valoarea relativă a momentului încovoietor pe baza relaţiei (6.46):
c
2
0
R bh
M
m =
(6.55)
iar din anexa 13 se determină procentul corespunzător de armare p sau, opţional, valorile lui ξ sau ζ , de unde
rezultă aria de armătură sub una din următoarele forme
1
:
a 0
a 0
a
c
a
0
a
R h
M
A sau bh
R
R
A ;
100
bh
p A
ς
= ξ = =
(6.56a,b,c)
Dacă dimensiunile secţiunii nu au fost determinate pe baza calcului din etapa I, se poate întâmpla ca:
• m < 0,01, valoarea minimă din anexa 13; în acest caz, A
a
se stabileşte pe baza procentelor minime de
armare (tabelul 13.12);
• m > m
max
, secţiunea de beton este insuficientă pentru a prelua momentul încovoietor M; pentru
mărirea capacităţii portante se poate adopta dubla armare, dacă nu este posibilă modificarea
dimensiunilor secţiunii de beton.
Verificarea secţiunii dreptunghiulare, simplu armate, a elementelor încovoiate
Cunoscând caracteristicile secţiunii b, h (h
0
), A
a
(p), calităţile materialelor R
c
şi R
a
şi solicitarea de
calcul M, se pune problema determinării capacităţii portante. Necunoscutele sunt M
cap
şi x, care se determină din
ecuaţiile de echilibru static (Σ N = 0 şi Σ M = 0).
Calculul se poate conduce direct, prin rezolvarea sistemului de ecuaţii, sau cu ajutorul anexei 13.
a. Calculul direct
1
Pentru cazurile care nu pot fi încadrate în anexa 13 (mbc < 1, alte calităţi de materiale etc), cu m se calculează, din relaţia
(6.47), m 2 1 1 − − = ξ . Dacă ξ ≤ ξ b, atunci aria armăturii întinse se calculează cu relaţia (6.56b); dacă ξ > ξ b,
secţiunea simplu armată este insuficientă pentru preluarea momentului încovoietor respectiv.
130
Se determină poziţia axei neutre din relaţia (6.42), x = A
a
R
a
/bR
c
, care se compară cu x
b
= ξ
b
h
0
. Dacă x
≤ x
b
, capacitatea portantă rezultă din relaţia (6.45a) sau (6.45b); dacă x>x
b
, capacitatea portantă a secţiunii se
limitează la valoarea dată de relaţia M
cap
=bx
b
R
c
(h
0
-0,5x
b
), care este echivalentul relaţiei (6.51).
b. Calculul cu anexa 13
Se calculează valoarea procentului de armare:
0
a
bh
A 100
p =
În funcţie dei R
c
, R
a
şi p, din anexa 13 se determină coeficientul m şi din relaţia (6.46) rezultă:
c
2
0 cap
R mbh M =
Dacă p >p
max
, capacitatea portantă este M
cap

max
, conform relaţiei (6.51).
Secţiunea satisface starea limită de rezistenţă dacă este îndeplinită condiţia (6.46a) M ≤ M
cap
.
Nesatisfacerea condiţiei de mai sus poate implica:
• necesitatea consolidării elementului, în cazul verificării unei construcţii existente;
• reproiectarea elementului, modificând dimensiunile secţiuni de beton şi/sau aria de armătură, sau
trecerea la dubla armare, când construcţia este încă în etapa de proiectare.
kNm. 172,6 Nmm 10 172,6
152) 0,5 - 300(553,3 1205 0,5x) - (h R A M
6
0 a a cap
= ⋅ =
= ⋅ ⋅ = =
6.6.2 Elemente cu secţiune dreptunghiulară dublu armată
Armătura întinsă A
a
,iar
'
a
A armatura în zona comprimată a secţ. transv., se utilizează în următoarele cazuri:
• grinzi supuse la solicitări alternante de încovoiere;
• în secţiunile de reazem ale grinzilor cadrelor antiseismice, chiar dacă nu există alternanţa momentelor
încovoietoare, deoarece, conform prevederilor specifice pentru riglele cadrelor antiseismice se dispun
armături la partea superioară cât şi la partea inferioară a secţiunii (pct. 13.7.1);
• în secţ. de reazem ale grinzilor continue, dacă arm. din zona comprimată este ancorată suficient;
• secţiunea este insuficientă şi nu poate fi mărită, din considerente constructive sau arhitecturale.
Se observă din figura 6.25a că armătura din zona întinsă echilibrează atât rezultanta compresiunilor din
beton, cât şi rezultanta din armătura
'
a
A . O parte din armătura întinsă, A
al
, echilibrează compresiunile din
beton, în timp ce restul de armătură întinsă, A
a2
, echilibrează armătura comprimată, deci
'
a 2 a
A A = (fig. 6.25c).
Ca şi în cazul armării simple, ruperea începe prin curgerea armăturii întinse A
a
şi se termină prin
zdrobirea betonului comprimat. O astfel de rupere reprezintă MOD-ul B de cedare, conform punctului 6.5.3.1, şi
este condiţionată de respectarea relaţiei (6.14), adică:
b
0
h
x
ξ ≤ = ξ
Fig. 6.25 Secţiune dreptunghiulară dublu armată
În vederea asigurării unei ductilităţi corespunzătoare ale extremităţilor riglelor făcând parte din cadre
antiseismice (zone plastice potenţiale), condiţia de mai sus se înlocuieşte cu una mai restrictivă şi anume:
25 , 0
lim
= ξ ≤ ξ
Valoarea efortului unitar în arm.
'
a
A depinde de poziţia acesteia în raport cu axa neutră (pct. 6.5.3.2):

a
'
a
R = σ
dacă
'
a 2 x ≥ , condiţie care se poate pune şi sub forma:
131
0
'
h / a 2 ≥ ξ (6.57)

a
'
a
R < σ
dacă
'
a 2 x < se admite simplificarea că rezultanta globală a compresiunilor din beton şi
armătură ) N (N
'
a b
+ se află la nivelul centrului de greutate al armăturii
'
a
A (Nb este coliniar cu
'
a
N ).
Ecuaţiile de echilibru static
Pentru simplitate, starea de eforturi s-a descompus corespunzător cuplurilor M
1
şi M
2
(fig. 6.25).
• ecuaţia de proiecţii se obţine din relaţia (6.32):
( ) 0 N N N N
a
'
a b
= − + =

(6.58)
• ecuaţia de momente depinde de poziţia axei neutre:
 dacă
'
a 2 x ≥
, pornind de la relaţia (6.33), se obţine:
( ) 0 h N z N M M
a
'
a b Na
= − − =

(6.59)
 dacă
'
a 2 x < , pornind de la relaţia (6.34), se obţine:
( ) 0 h N M M
a a
b
N
'
a
N
= − =
+
∑ (6.60)
a - h h
'
0 a
= reprezintă distanţa dintre centrele de greutate ale armăturilor A
a
şi
'
a
A respectiv între N
a
şi . N
'
a
În ipoteza satisfacerii condiţiei (6.57), în relaţiile (6.58) şi (6.59) se introduc:
a a a c b
R A N , bxR N = =
şi
a
'
a
'
a
R A N =
Poziţia axei neutre x, respectiv valoarea relativă a acesteia
ξ
, rezultă:
( )
( )
0 0
c
a '
0
c
a
0
'
a a
c
a
'
a a
h h
R
R
h
R
R
bh
A A
bR
R A A
x ξ = µ − µ = ⋅

=

= (6.61)
( )
c
a '
R
R
µ − µ = ξ
(6.62)
Ecuaţia de momente (6.59) devine:
( )
a a
'
a 0 c
h R A x 5 , 0 h bxR M + − = (6.63)
Înlocuind în relaţia (6.63) poziţia axei neutre dată de relaţia (6.61), rezultă:
( )
a a
'
a c
2
0 a a
'
a c
2
0 2 1
h R A R mbh h R A R bh 0,5 - 1 M M M + = + ξ ξ = + = (6.64)
Se observă că în relaţia (6.64) primul termen M
1
reprezintă momentul preluat de secţiunea simplu
armată, în timp ce al doilea termen M
2
reprezintă aportul armăturii comprimate (fig. 6.25).
În conformitate cu relaţia generală de calcul la starea limită de rezistenţă, relaţia (6.64) devine:
a a
'
a c
2
0 2 1 cap
h R A R mbh M M M M + = + = ≤ (6.65)
Pentru a nu se produce o sporire exagerată a armăturii comprimate se recomandă respectarea condiţiei:
c
2
0 c 0
R bh 5 , 0 R S M = ≤ (6.66)
În situaţia nesatisfacerii condiţiei (6.57), ceea ce înseamnă
'
2a x <
, relaţia (6.60) se pune sub forma:
a a a cap
h R A M M = ≤
(6.67)
Proiectarea secţiunii dreptunghiulare, dublu armate, a elementelor încovoiate
Calculul implică cunoaşterea dimensiunilor secţiunii transversale b şi h (ho) şi a calităţii materialelor,
putându-se întâlni două cazuri, legate de cunoaşterea sau necunoaşterea armăturii din zona comprimată.
Cazul I se referă la situaţia când, pentru o secţiune dată, a rezultat m > m
max
, cu m obţinut din relaţia
(6.55). Soluţia economică este dată de utilizarea la maxim a capacităţii de rezistenţă a zonei comprimate de
beton, ceea ce se obţine pentru ξ = ξ
b
, situaţie în care capacitatea portantă a secţiunii dreptunghiulare simplu
armate este maximă conform relaţiei (6.51). Aceasta conduce la o cantitate necesară minimă de armătură
comprimată, respectiv la relaţia M = M
1

max
+ M
2

min
. Ecuaţiile (6.65) şi (6.58) devin:
a a
'
a c
2
0 max
h R A R bh m M + =
0 R A R A R bh
a a a
'
a c 0 b
= − + ξ
( )
a a
c
2
0 max
a a
max 1
'
a
h R
R bh m m
h R
M M
A

=

= (6.68)
132
'
a 0
max '
a 0
a
c
b a
A bh
100
p
A bh
R
R
A + = + ξ =
(6.69)
'
min a
'
a
A A ≥
(6.70)
în care
'
min a
A rezultă din condiţii de procent minim de armare, număr minim de bare şi diametru minim.
Cazul II se referă la situaţia în care armătura din zona comprimată
'
a
A este cunoscută. În acest context,
din ecuaţia de momente (6.65) se calculează:
c
2
0
a a
'
a
R bh
h R A M
m

= (6.71)
În cazul în care m > m
max
, armătura
'
a
A este insuficientă, ea trebuie deci majorată astfel încât
coeficientul m, obţinut din relaţia (6.71), să se înscrie în valorile tabelului anexei 13.
Pentru valori m>0, din anexa 13 se determină ξ şi p - procentul de armare corespunzător armăturii A
a1
;
în corelaţie cu condiţia (6.57), pot interveni două situaţii:

, a 2 h x
'
0
≥ ξ =
caz în care
'
a 0
'
a 0
a
c
2 a 1 a a
A bh
100
p
A bh
R
R
A A A + = + ξ = + =

(6.72)

, a 2 h x
'
0
< ξ =
caz în care din relaţia (6.67) rezultă:
a a
a
h R
M
A =
(6.73)
Dacă m ≤ 0, armătura comprimată este prea puternică, ceea ce este echivalent cu ; a 2 x
'
< în
consecinţă, pentru determinarea ariei armăturii întinse A
a
se foloseşte relaţia (6.73).
Verificarea secţiunii dreptunghiulare, dublu armate, a elementelor încovoiate
Se cunosc caracteristicile secţiunii b, h, A
a
,
'
a
A , calităţile materialelor şi solicitarea de calcul.
Necunoscutele sunt M
cap
şi x, care se determină din ecuaţiile de echilibru static (Σ N = 0 şi Σ M = 0).
Calculul se poate conduce direct prin rezolvarea sistemului de ecuaţii sau cu ajutorul anexei 13.
a. Calculul direct
Se determină poziţia axei neutre din relaţia (6.61): ( ) . bR / R A A x
c a
'
a a
− =
Dacă
'
2a x ≥
, capacitatea portantă rezultă din relaţia (6.63):
, h R A 0,5x) - (h bxR M
a a
'
a 0 c cap
+ =
dar, dacă
'
2a x < , se aplică relaţia (6.67):
a a a cap
h R A M =
În cazul în care
0 b b
h x x ξ = >
, capacitatea portantă se limitează la valoarea dată de relaţia
a a
'
a b 0 c b 2 max 1 cap
h R A ) 0,5x - (h R bx M M M + = + =
.
b. Calculul cu anexa 13
Din relaţia (6.72) se calculează:
0
'
a a
bh
A A
100 p

= (6.74)
Acest procent de armare corespunde armăturii A
a1
a secţiunii dreptunghiulare simplu armate. Din anexa
13 se determină valoarea relativă a poziţiei axei neutre ξ şi coeficientul m:
• atunci când
'
0
2a h x ≥ ξ =
, capacitatea portantă se determină din relaţia (6.64):
( )
a a
'
a c
2
0 a a
'
a c
2
0 cap
h R A R mbh h R A R bh 0,5 - 1 M + = + ξ ξ = (6.75)
• atunci când
'
0
2a h x < ξ =
, capacitatea portantă se determină din relaţia (6.67):
a a a cap
h R A M =
Dacă p > p
max
, capacitatea portantă se limitează la valoarea:
133
h R A R bh m M M M
a a
'
a c
2
0 max 2 1max max cap
+ = + =
Secţiunea satisface starea limită de rezistenţă dacă este îndeplinită condiţia M ≤ M
cap
.
6.6.3 Elemente cu secţiune în formă de T cu placa în zona comprimată
Secţiunile în formă de T se întâlnesc frecvent la grinzi independente, la grinzile planşeelor monolite şi la
alte elem. de rezistenţă cu secţiuni în formă de I, sau chesonate, care sunt asimilabile cu secţiunile în formă T.
Secţ. se consideră în formă de T dacă inima grinzii şi placa, dispusă în zona comprimată, sunt legate
monolit, fiind capabile să conlucreze solidar până la rupere.
h 05 , 0 h
p

(6.76)
În situaţiile în care condiţia (6.76) nu este îndeplinită, aportul plăcii se poate neglija şi secţiunile se vor
calcula ca secţiuni dreptunghiulare obişnuite, cu dimensiunile b şi h.
6.6.3.1 Lăţimea activă a plăcii
Datorită conlucrării ce există între inima grinzii şi placă, aceasta urmăreşte deformaţiile inimii.
Deformaţia plăcii se atenuează pe măsura îndepărtării de inimă, deoarece rigiditatea plăcii este mult mai mică
decât a inimii (fig. 6.26a). De aceea distribuţia eforturilor unitare de compresiune pe lăţimea plăcii este
neuniformă, având intensitatea maximă în dreptul inimii (fig. 6.26b).
Lăţimea teoretică activă a plăcii rezultă din condiţia ca suprafaţa distribuţiei teoretice a ef. unitare să fie
egală cu suprafaţa curbei reale de distribuţie, acceptând acelaşi efort unitar maxim în dreptul inimii σ
b
= R
c
.
Fig. 6.26 Conlucrarea plăcii cu inima
Determinarea lăţimii de calcul b
p
, conform celor de mai sus, este dificilă pentru calculele uzuale, de
aceea pentru elementele construcţiilor civile şi industriale se foloseşte procedura simplificată din anexa 11.
6.6.3.2 Secţiune în formă de T, simplu armată
Calculul se face în funcţie de poziţia axei neutre pe înălţimea secţ. transv., deosebindu-se două situaţii:
axa neutră în placă sau în inima grinzii. Pt. estimarea poziţiei axei neutre, se pleacă de la situaţia ipotetică a axei
neutre plasate la marginea inferioară a plăcii, când x = h
p
, scriind cele două ecuaţii de echilibru static.
Din ecuaţia de proiecţii N
a
- N
b
= b
p
h
p
R
c
- A
a lim
R
a
= 0, se determină aria armăturii care echilibrează
compresiunile din placă în această situaţie limită:
a
c
p p lim a
R
R
h b A =
(6.77)
Din ecuaţia de momente scrisă în raport cu armătura întinsă rezultă:
) 0,5h (h R h b M
p 0 c p p lim
− =
(6.78)
Cele două relaţii se folosesc în funcţie de scopul calculului; astfel, dacă la proiectare:
M ≤ M
lim
(6.79)
respectiv la verificare:
A
a
≤ A
a lim
(6.80)
atunci axa neutră este plasată în placă (x ≤ h
p
). Evident, în caz contrar, axa neutră este plasată în inimă.
134
Proiectarea secţiunii în formă de T, simplu armată, a elementelor încovoiate
Cunoscându-se dimensiunile secţiunii transversale b, h, b
p
, h
p
, calitatea materialelor şi solicitarea de
calcul M, se calculează M
lim
cu relaţia (6.78).
Dacă M ≤ M
lim
, axa neutră se află în placă (fig. 6.27b). Deoarece forma de calcul a secţiunii depinde
de forma zonei comprimate (zona întinsă, fiind fisurată, nu are nici o influenţă), din punctul de vedere al
calculului secţiunea se consideră de formă dreptunghiulară de înălţime h şi lăţime b
p
. Pentru calculul ariei de
armătură se folosesc relaţiile (6.55) şi (6.56), în care b se înlocuieşte cu b
p
.
c
2
0 p
R h b
M
m =
si din anexa 13 rezulta:
a 0
a 0 p
a
c
a
0 p
a
R h
M
A sau h b
R
R
A ;
100
h b
p A
ξ
= ξ = =
Dacă M > M
lim
, axa neutră se află în inimă. Pentru simplitate, solicitarea de calcul a secţiunii se
descompune în două cupluri, M
1
şi M
2
, ca în figura 6.27d. Se constată că o parte din armătura întinsă A
al
echilibrează compresiunile din inimă, în timp ce armătura A
a2
echilibrează compresiunile din aripile secţiunii.
Fig. 6.27 Secţiune în formă de T cu placa în zona comprimată
Ecuaţiile de echilibru static sunt:
• ecuaţia de proiecţii, obţinută din relaţia (6.32):
( ) 0 N N N N N N
a 2 b 1 b a b
= − + = − =

• ecuaţia de momente, scrisă în raport cu punctul de aplicaţie al rezultantei N
a
:
( ) 0 z N z N M z N M M
2 2 b 1 1 b b Na
= − − = − =

Determinarea poziţiei axei neutre se face pe baza ecuaţiei de proiecţii, scrisă sub forma:

( ) 0 R A R ] h b b bx [
a a c p p
= − − +
(6.81)
De asemenea, din figura 6.27d se observă că N
a2
= N
b2
rezultând:
( )
a
c
p p 2 a
R
R
h b b A − =
(6.82)
Ecuaţia de momente se scrie sub forma:
135

( ) ( ) ( )
( ) ( )
p 0 c p p c
2
0
p 0 c p p 0 c 2 1 cap
h 5 , 0 h R h b b R mbh
h 5 , 0 h R h b b x 5 , 0 h bxR M M M M
− − + =
= − − + − = + = ≤
(6.83a,b)
Se observă că primul termen, , R mbh 0,5x) - (h bxR M
c
2
0 0 c 1
= = reprezintă momentul încovoietor
preluat de secţiunea dreptunghiulară simplu armată, în timp ce al doilea termen,
( ) ( )
p 0 c p p 2
h 5 , 0 h R h b b M − − =
, reprezintă aportul aripilor secţiunii. Având în vedere că N
a2
= N
b2
,
momentul încovoietor M
2
se poate determina şi cu relaţia:
) 5h , 0 (h R A M
p 0 a a2 2
− =
(6.84)
Aria de armătură A
al
corespunzătoare mom. încov. M
1
se obţine conform procedeului de la punctul
6.6.1: se calculează M
2
din relaţia (6.84), apoi M
1
= M - M
2
; în funcţie de coeficientul
c
2
0 1
R /bh M m = , din
anexa 13 se determină procentul de armare p şi se calculează aria de armătură /100. pbh A
2
0 a1
=
Aria de armătură întinsă necesară este:
( )
a
c
p p 0 a2 a1 a
R
R
h b b bh
100
p
A A A − + = + =
Dacă m > m
max
, secţiunea T este insuficientă în varianta armării simple.
Dacă este satisfăcută cond. b
p
/ b ≥ 5, se acceptă determinarea simplificată a ariei de armătură cu relaţia
de mai jos, obţinută din ecuaţia de mom. în raport cu rezultanta compresiunilor din beton, admiţând că x = h
p
:
( )
p 0 a
a
h 5 , 0 h R
M
A

=
(6.85)
Verificarea secţiunii în formă de T, simplu armată, a elementelor încovoiate
Pentru o secţiune cu caracteristicile b, h, b
p
, h
p
, A
a
, solicitarea de calcul M şi calităţile materialelor R
c
şi
R
a
cunoscute, se pune problema determinării capacităţii portante.
În vederea estimării poziţiei axei neutre, se calculează A
a lim
cu relaţia (6.77). Dacă A
a
≤ A
a

lim
, axa
neutră se află în placă (fig. 6.27b) şi capacitatea portantă se determină ca pentru o secţiune dreptunghiulară de
înălţime h şi lăţime b
p
. Succesiunea operaţiilor este următoarea: se calculează procentul de armare p = 100
A
a
/b
p
h
0
, se determină m din anexa 13 rezultă şi se calculează:
c
2
0 p cap
R h mb M =

Dacă A
a
>A
a lim
axa neutră se află în inimă (fig. 6.27c). Din relaţiile (6.82) şi (6.84) se obţine
, /R R b)h - (b A
a c p p a2
=
respectiv
). 0,5h - (h R A M
p 0 a a2 2
=
Pe baza valorii A
a1
= A
a
- A
a2
se calculează
procentul de armare p = 100 A
a1
/bh
0
, din anexa 13 se obţine coeficientul m şi apoi se determină momentul
încovoietor . R mbh M
c
2
0 1
= Capacitatea portantă a secţiunii este:
) 0,5h - (h R A R mbh M M M
p 0 a a2 c
2
0 2 1 cap
+ = + =
Dacă p ≥ p
max
, capacitatea portantă se limitează la valoarea:
) 0,5h - (h R h b) - (b R bh m M M M
p 0 c p p c
2
0 max 2 max 1 max cap
+ = + =
Secţiunea în formă de T, indiferent de poziţia axei neutre, satisface starea limită de rezistenţă dacă este
îndeplinită condiţia M ≤ M
cap
.
Pentru cazurile în care b
p
/b ≥ 5 se acceptă pentru verificarea secţiunii utilizarea relaţiei (6.85):
) 0,5h - (h R A M M
p 0 a a cap
= ≤
6.6.3.3 Secţiune în formă de T dublu armată
Secţiunile în formă de T dublu armate, la care în afară de armătura întinsă A
a
există dispusă şi armătură
de rezistenţă
'
a
A în zona comprimată a secţiunii transversale (fig. 6.27c,e), pot să apară în cazul grinzilor
supuse la solicitări alternante de încovoiere produse de acţiuni gravitaţionale (de exemplu, convoaie de forţe
mobile) sau seismice. Cazul curent întâlnit în practică este acela când armătura comprimată
'
a
A este cunoscută,
situaţie care este tratată în continuare.
Ca şi în cazul secţiunii dreptunghiulare dublu armate, armătura întinsă echilibrează atât rezultanta
compresiunilor din beton, cât şi forţa de compresiune din armătura
'
a
A .
136
Pentru estimarea poziţiei axei neutre este necesar să se cunoască valorile M
lim
şi A
a lim
. Acestea se
obţin prin suplimentarea valorilor date de relaţiile (6.77, 6.78) cu aportul armăturii comprimate, rezultând:
'
a
a
c p p
lim a
A
R
R h b
A + = (6.86)
( )
a a
'
a 0 c p p lim
h R A x 5 , 0 h R h b M + − = (6.87)
Poz. axei neutre se apreciază prin relaţia (6.79) la proiectare, si prin relaţia (6.80) la verif. secţiunii.
Proiectarea secţiunii în formă de T, dublu armată, a elementelor încovoiate
Cunoscând caracteristicile secţiunii transversale b, h, b
p
, h
p
,
'
a
A , calitatea materialelor şi solicitarea de
calcul M, se calculează M
lim
cu relaţia (6.87).
Dacă M ≤ M
lim
, axa neutră se află în placă (fig. 6.27c) şi din punctul de vedere al calculului, secţiunea
se consideră de formă dreptunghiulară, de înălţime h şi lăţime b
p
.
În succesiunea operaţiilor, se calculează coeficientul m, din relaţia (6.71), înlocuind b cu b
p
:
,
R h b
h R A M
m
c
2
0 p
a a
'
a

=
coeficient care corespunde secţiunii T simplu armate cu axa neutră în placă.
• dacă m > 0, din anexa 13 se determină procentul de armare p şi poziţia relativă a axei neutre
ξ ; raportat la condiţia (6.57), pot interveni două situaţii:
, a 2 h x
'
0
≥ ξ = caz în care
'
a 0 p a
A h b
100
p
A + = (6.88)
, a 2 h x
'
0
< ξ = caz în care din relaţia (6.67)
a a
a
h R
M
A =
(6.89)
• dacă m ≤ 0, rezultă că armătura comprimată este prea puternică, ceea ce este echivalent cu
'
a 2 x <
; în consecinţă se foloseşte relaţia (6.89) pentru determinarea ariei de armătură A
a
.
Dacă M > M
lim
, axa neutră se află în inimă (fig. 6.27e). În acest caz este evident că
'
a 2 x ≥
, deoarece x
> h
p
şi în mod curent
p
'
h 2a < .
Ecuaţiile de echilibru static sunt:
• ecuaţia de proiecţii, obţinută din relaţia (6.32):
( ) 0 Na - N N N
'
a b
= + =

• ecuaţia de momente în raport cu punctul de aplicaţie al rezultantei N
a
:
( ) 0 h N z N M M
a
'
a b Na
= − − =

Ecuaţia de proiecţii, cu A
b
=bx +(b
p
–b)h
p
, devine:
( ) 0 R A A - R ] h b) - (b [bx
a
'
a a c p p
= − + (6.90)
şi permite determinarea poziţiei axei neutre.
Pt. simplitate, solicitarea de calcul a secţiunii se descompune în trei cupluri, M
1
, M
2
şi M
3
, ca în figura
6.27e. Suma M
l
+ M
2
corespunde secţiunii T simplu armate cu axa neutră în inimă, caz în care armăturile A
al
şi
A
a2
echilibrează compresiunea rezultantă N
b
= N
bl
+ N
b2
. M
3
reprezintă aportul armăturii comprimate
'
a
A .
Din figura 6.27d se observă că există egalitatea N
a2
= N
b2
şi deci relaţia (6.82) permite calculul armăturii
A
a2
. De asemenea, din figura 6.27e rezultă că echilibrul
'
a 3 a
N N = conduce la
'
a 3 a
A A = .
Ecuaţia de momente în raport cu punctul de aplicaţie al rezultantei N
a
se scrie sub forma:
3 2 1 cap
M M M M M + + = ≤
(6.91)
c
2
0 0 c 1
R mbh 0,5x) - (h bxR M = = (6.91a)
) 0,5h - (h R h b) - (b M
p 0 c p p 2
=
(6.91b)
a a
'
a 3
h R A M = (6.91c)
137
Se calculează
c
2
0 3 2
R )/bh M - M - (M m = , corespunzător secţiunii dreptunghiulare simplu armate, iar
din anexa 13 se determină procentul de armare p.
Aria necesară de armătură rezultă din relaţia:
'
a
a
c
p p
2
0 a3 a2 a1 a
A
R
R
h b) - (b bh
100
p
A A A A + + = + + =

Dacă m > m
max
, secţiunea este insuficientă.
Verificarea secţiunii în formă de T, dublu armată, a elementelor încovoiate
Pentru o secţiune cu caracteristicile b, h, b
p
, h
p
, A
a
,
'
a
A , rezistenţele materialelor R
c
şi R
a
, şi solicitarea
de calcul M cunoscute, se pune problema determinării capacităţii portante M
cap
.
În vederea estimării poziţiei axei neutre, se calculează A
a

lim
cu relaţia (6.86).
Dacă A
a
≤ A
a

lim
, axa neutră se află în placă (fig. 6.27c) şi capacitatea portantă se determină ca pentru o
secţiune dreptunghiulară de înălţime h şi lăţime b
p
.
Succesiunea operaţiilor este următoarea: se calculează procentul de armare ( )
0 p
'
a a
h b / A A 100 p − = în
funcţie de care, din anexa 13, se determină coeficienţii m şi ξ .
Momentul încovoietor capabil se obţine după cum urmează:
• dacă
a a
'
a c
2
0 p cap
'
0
h R A R h mb M : 2a h x + = ≥ ξ = (6.92)
• dacă
a a a cap
'
0
h R A M : 2a h x = < ξ =
Dacă A
a
> A
a

lim
, axa neutră se află în inimă (fig. 6.27e). Din relaţia (6.82) se obţine
a c p p a2
/R R h b) - (b A =
, iar din relaţia (6.84) se obţine momentul încovoietor
( ). h 5 , 0 h R A M
p 0 a 2 a 2
− =
Pe
baza valorii A - A - A A
'
a a2 a a1
= se calculează procentul de armare p = 100 A
a1
/bh
0
, iar din anexa 13 se
determină coeficientul m şi apoi se calculează momentul încovoietor M
1
cu relaţia (6.91a). Momentele
încovoietoarea M
2
şi M
3
se calculează cu relaţiile (6.91b, c). Capacit. portantă a secţ. este:
M
cap
= M
l
+ M
2
+ M
3
Dacă p ≥ p
max
capacitatea portantă se limitează la valoarea:

( ) ( )
a a
'
a p 0 c p p c
2
0 max max cap
R h A h 5 , 0 h R h b b R bh m M + − − + =
Secţiunea în formă de T, indiferent de poziţia axei neutre, satisface starea limită de rezistenţă dacă este
îndeplinită condiţia M ≤ M
cap
.
138
7. CALCULUL ÎN SECŢIUNI ÎNCLINATE LA
STAREA LIMITĂ DE REZISTENŢĂ
Calculul la starea limită de rezistenţă în secţiuni înclinate reprezintă calculul la acţiunea forţei tăietoare şi a momentului
încovoietor, care, în mod curent, pot acţiona simultan cu forţa axială de compresiune sau cu momentul de torsiune.
În cazul elementelor supuse la încovoiere, calculul în secţiuni înclinate se face atât la moment încovoietor, cât şi la forţe
tăietoare. Spre deosebire de calculul la moment încovoietor în secţiuni normale din care rezultă dimensiunile secţiunii transversale de
beton şi armătură (cap. 6), calculul la moment încovoietor în secţiuni înclinate, de regulă, se rezumă la o verificare. Scopul calcului la
forţă tăietoare constă în proiectarea armăturii transversale.
7.1 CALCULUL ELEMENTELOR ÎNCOVOIATE ÎN SECŢIUNI ÎNCLINATE
7.1.1 Comportarea elementelor încovoiate la acţiunea forţelor tăietoare
În cazul elementelor supuse la încovoiere starea de eforturi în element este condiţionată de interacţiunea momentelor şi forţelor
tăietoare, de ponderea forţei tăietoare în raport cu momentul încovoietor. Astfel, datorită mom. încov. M, în secţiune iau naştere eforturi
unitare normale σ X, (σ y = 0 la grinzi obişnuite), iar datorită forţei tăietoare Q, eforturi unitare tangenţiale τ xy.
Evidenţierea comportării elementelor încovoiate la acţiunea forţelor tăietoare se face pe baza stării de eforturi din stadiul II (de
exploatare). În aceste condiţii, pentru determinarea lui τ xy poate fi folosită formula lui Juravski, iar pentru determinarea ef. unitare
principale σ 1 şi σ 2 se folosesc relaţiile cunoscute din rezistenţa materialelor. În figura 7.1 se prezintă modul de fisurare a unui elem.
încovoiat, din beton armat, fisurile fiind perpendiculare pe direcţia ef. unitare principale de întindere σ 1.. După formarea fisurilor,
eforturile de întindere ar trebui preluate de armăturile dispuse, teoretic, după traiectoriile eforturilor unitare principale de întindere σ 1.
Din motive tehnologice, acest mod de dispunere nu este practic, utilizându-se arm. transversale (bare înclinate şi etrieri) ca în fig.
După apariţia fisurilor, continuitatea elementului se asigură prin reţeaua de armături şi prin betonul comprimat.
Ruperea elementului din beton armat la acţiunea mom. încovoietor şi a forţei tăietoare în secţiuni înclinate este condiţionată de
calitatea şi cantitatea materialelor folosite, de mărimea forţei tăietoare precum şi de corelaţia ce există între aceasta şi momentul
încovoietor. Din acest punct de vedere se deosebesc trei moduri de rupere:
• prin curgerea armăturii transversale intersectată de fisura înclinată şi zdrobirea betonului comprimat de la capătul fisurii,
rupere denumită de forfecare -întindere;
• prin zdrobirea betonului comprimat de la capătul fisurii, rupere denumită de forfecare - compresiune;
• prin smulgerea arm. longitudinale sau transversale din beton ca urmare a unei slabe aderenţe sau a ancorării necoresp.
Fig. 7.1 Fisurarea unui element încovoiat din beton armat
Caracteristic elementelor de beton armat realizate cu procente obişnuite de armare este primul caz de rupere. În cazul
elementelor puternic armate sau cu lăţimi reduse, armăturile nu ajung la limita de curgere, producându-se al doilea mod de rupere.
Ultimele două cazuri de rupere se vor evita printr-o proiectare corectă (calcul şi alcătuire), deoarece sunt moduri casante de cedare.
Comportarea la rupere este influenţată şi de poziţia eventualelor sarcini concentrate faţă de reazeme, precum şi de flexibilitatea
grinzilor. În figura 7.2 este redată corelaţia dintre valoarea relativă a forţei tăietoare de rupere Qr/bh0 şi raportul a/h0, denumit braţ de
forfecare. S-a dovedit experimental că pentru valori a/h0 =3...7, în cazul grinzilor încărcate cu forţe concentrate, respectiv l/h0 -12...28, în
cazul grinzilor încărcate cu forţe uniform distribuite, ruperea se produce după mecanismul de grindă, adică la forfecare - întindere. În
cazul când forţele concentrate acţionează aproape de reazem, adică a/h0 < 3, ruperea se produce prin efectul de fermă cu tirant (fig. 7.2b).
Cu cât forţa este mai apropiată de reazem, cu atât capacitatea grinzii la forţă tăietoare este mai mare. În cazul grinzilor cu l/h0 < 12,
acţionate de sarcini uniform distribuite, ruperea se produce prin efectul de arc cu tirant (fig.7.2c), efortul unitar tangenţial de rupere τ r =
Qr/bz având valori mai mari decât în cazul mecanismului de grindă.
În cazul procentelor obişnuite de armare, ruperea elem. se produce în stadiul III prin deschiderea fisurilor înclinate şi strivirea
bet. comprimat de la capătul fisurii înclinate. La limita stadiului II, prin intrarea în curgere a armăturilor intersectate de fisura înclinată, în
secţiune se formează o articulaţie plastică. Cele două părţi de grindă, separate de deschiderea fisurii înclinate, se rotesc una faţă de alta în
jurul punctului O (fig.7.3), considerat centru de rotaţie relativă, până când betonul se striveşte şi atinge Rc.
Elem. trebuie calculat în secţiuni înclinate la acţiunea forţei tăietoare, rezultând arm. transversală de rezistenţă, sub formă de
bare înclinate şi etrieri. În unele situaţii, armăturile intersectate de secţiunea înclinată se verifică şi la acţ. momentului încovoietor.
7.1.2 Calculul în secţiuni înclinate la acţiunea forţei tăietoare
223
Calculul în secţiuni înclinate este obligatoriu pentru toate elementele de rezistenţă supuse la încovoiere, el făcându-se în urma
calculului în secţiuni normale şi având la bază o armare longitudinală preliminară.
Fig. 7.2 Influenţa braţului de forfecare asupra capacităţii portante la forţe tăietoare
Modelul de calcul în secţiuni înclinate (fig. 7.3) se bazează pe următoarele ipoteze:
• cele două părţi ale elementului, separate de fisura înclinată, se comportă ca şi corpuri rigide;
• fisura înclinată este dreaptă şi este caracterizată de proiecţia ei pe orizontală, si;
• centrul relativ de rotaţie O este situat la nivelul centrului de greutate al ariei betonului comprimat de la capătul fisurii
înclinate;
• se acceptă că toate armăturile intersectate de fisura înclinată ating limita de curgere.
Ecuaţia de proiecţii, după normala la axa elementului, se scrie sub forma:
α + + = ≤
∑ ∑
sin R m A R m A n Q Q Q
a at ai a at e e b cap
(7.1)
Q este forţa tăietoare de calcul;
Qb - forţa tăietoare preluată de betonul zonei comprimate (rezultanta eforturilor de forfecare din betonul zonei comprimate);
Σ Aai - aria secţiunii transversale a tuturor armăturilor înclinate care sunt intersectate de fisura înclinată pe zona lor centrală, de
lungime egală cu 3/4 din lungimea porţiunii înclinate;
Ae - aria secţiunii transversale a barei din care este confecţionat etrierul;
ne - numărul de ramuri ale etrierului; însumarea se face pentru toţi etrierii intersectaţi de fisura înclinată;
mat - coeficient al condiţiilor de lucru pentru armătura transversală, prin care se ţine cont de faptul că nu toate armăturile
transversale interceptate de fisura înclinată ating limita de curgere în momentul ruperii, deci Ra, ci numai cele care sunt situate în
porţiunile unde fisura înclinată are o deschidere suficient de mare; acest coeficient este egal cu 0,8 pentru armături din oţel laminat
(PC60, PC52 şi OB37), respectiv 0,7 pentru armături din sârme trefilate (STNB);
α - unghiul dintre armătura înclinată şi axa grinzii.
Fig. 7.3 Eforturi în secţiunea înclinată
În stabilirea forţei tăietoare de calcul din relaţia (7.1) se au în vedere următoarele:
• se ia în considerare valoarea maximă a forţei tăietoare de pe lungimea fisurii înclinate (Q din figura 7.4a); dacă
se ţine cont de reducerea forţei tăietoare pe lungimea si datorită încărcărilor aplicate pe această lungime, se ia în considerare
numai reducerea gsi datorită încărcării permanente g (fig. 7.4a);
• pentru elementele cu secţiune variabilă, forţa tăietoare de calcul este:
z
tg M
Q
β
 (7.2)
şi se bazează pe rezultatul analizei stării de eforturi unitare în stadiul II; semnul minus se utilizează atunci când secţiunea elementului
creşte/descreşte în acelaşi sens cu momentul încovoietor;
224
• pentru riglele cadrelor antiseismice forţa tăietoare de calcul se ia asociată diagramei de momente capabile în
secţiunile critice unde se iniţiază curgerea armăturilor; mecanismul de cedare luat în considerare la stabilirea forţei tăietoare de
calcul este cu momente capabile de semne contrarii, la cele două extremităţi ale deschiderii (fig.7.4b).
Fig. 7.4 Particularităţi în stabilirea forţei tăietoare de calcul
Forţa tăietoare preluată de betonul zonei comprimate
1
, Qb, conform standardului românesc, se calculează cu relaţia:
t t
i
b
R m
s
p bh
Q
2
0
= (7.3)
p este procentul de armare pentru barele longitudinale de rezistenţă din zona întinsă, intersectate de fisura înclinată;
si - proiecţia pe orizontală a fisurii înclinate luate în considerare; s-a constatat experimental că fisura critică se găseşte în
domeniul 0,5h0 ≤ si ≤ 2,5h0;
mt - coeficient al condiţiilor de lucru care afectează rezistenţa la întindere a betonului Rt; mt introduce efectul gradului de
solicitare din zonele de capăt ale elementului asupra aportului betonului în preluarea forţei tăietoare şi are valoarea:
1
2
Q 3
m
t


=

pentru zonele plastice potenţiale cu
; 1 Q ≥

(7.4a)
mt = 0 la grinzile la care din solicitări seismice, în ambele sensuri,
; 1 Q >

(7.4b)
mt = 1,0 pentru restul cazurilor; (7.4c)

Q
- nivelul de solicitare la forţă tăietoare; pentru elemente cu secţiune dreptunghiulară sau în formă de T, este obţinut din
t 0
R bh
Q
Q =

(7.5)
cu precizarea că rezistenţa la întindere nu se afectează cu coeficientul condiţiilor de lucru mt.
1
Pentru riglele de cuplare ale diafragmelor cu goluri, la care sub acţiuni seismice intervin zone plastice potenţiale, înclinarea fisurii se ia la 45
0
, iar
contribuţia betonului la preluarea forţei tăietoare se neglijeză (Qb = 0).
225
Secţiunile de beton ale elementelor trebuie astfel dimensionate încât să fie respectată condiţia de limitare a eforturilor unitare
de compresiune (exprimată indirect, având în vedere corelaţia dintre rezistenţele Rc şi Rt ale betonului):
c Q ≤

(7.6)
c = 2 pentru zonele plastice potenţiale de la capetele elementelor;
c = 4 pentru restul cazurilor.
Dacă
c Q >

, dimensiunile secţiunii de beton se majorează până la satisfacerea condiţiei (7.6).
Calculul armăturilor transversale nu este necesar dacă
75 , 0 Q ≤

pentru plăci, respectiv
50 , 0 Q ≤

pentru celelalte elem.,
deoarece toate eforturile unitare principale de întindere sunt preluate de beton, iar etrierii şi armăturile înclinate se dispun constructiv.
Calculul armăturilor transversale se face atunci când:
c Q 0,50 ≤ <

- în cazul grinzilor (7.7)
c Q 0,75 ≤ <

- în cazul plăcilor (7.8)
În calculul armăturii transversale se pleacă de la o dispunere preliminară a armăturilor rezultate din calculul la încovoiere.
Practic, calculul la forţe tăietoare se rezumă la verificarea şi definitivarea acestei dispuneri preliminare a armăturilor.
7.1.2.1 Procedeul simplificat de calcul al armăturilor transversale
Armarea transversală cu etrieri
Acest sistem de armare este mai convenabil din punct de vedere tehnologic, deoarece fasonarea armăturilor este mai simplă şi
răspunde mai bine cerinţelor riglelor de cadre antiseismice, unde în mod frecvent forţa tăietoare poate schimba de semn.
Procedeul porneşte de la verificarea relaţiei (7.1) în care se reţin numai primii doi termeni ai capacităţii portante, urmărindu-se
determinarea celei mai defavorabile fisuri înclinate pentru care capacitatea portantă la tăiere Qcap să fie minimă.
Din relaţia (7.1) se constată că pentru elemente fără bare înclinate capacitatea portantă la tăiere se poate pune sub forma:
a at e e b eb cap
R m A n Q Q Q

+ = = (7.9)
Efortul preluat de un etrier este:
Ne = neAematRa (7.10)
Fig.7.5 Starea de eforturi în etrieri
Acest efort se echilibrează cu efortul qe, uniform distribuit pe distanţa ae dintre doi etrieri consecutivi, conform figurii 7.5:
Ne=qeae (7.11)
e
a at e e
e
a
R m A n
q =
(7.12)
Termenul al doilea al relaţiei (7.9) reprezintă forţa tăietoare preluată de etrieri pe lungimea fisurii înclinate, se poate scrie:
e i t t
2
0
eb cap
q s R m Q Q + = =
i
s
p bh
(7.13)
unde Qeb se definşte ca forţa tăietoare preluată de etrieri şi beton.
Înclinarea cea mai defavorabilă a fisurii, pentru care capacitatea portantă la tăiere este minimă, se obţine din condiţia de minim
a forţei tăietoare preluată de etrieri şi beton, adică atunci când:
0
ds
dQ
i
eb
= (7.14)
t t
e
i
R m
q
p bh
s
2
0
=
(7.15)
Introducând valoarea lui si din (7.15) în (7.13) rezultă rel. de calcul a valorii min. a forţei tăietoare preluată de etrieri şi beton:
p q R m bh Q
e t t eb
2
0
2 = (7.16)
cu 0,5h0 ≤ si ≤ 2,5h0 (7.17)
Deoarece este posibil ca un etrier să fie plasat chiar la capătul fisurii înclinate, deci neintervenind la preluarea forţei tăietoare,
se poate ca valoarea lui Qeb să se corecteze în minus cu capacitatea ultimului etrier, adică se acceptă utilizarea relaţiei:
226
a at e e e t t
2
0 eb
R m A n - p q R m bh 2 Q = (7.18)
Distanţa maximă teoretică dintre etrieri ae max se determină din condiţia ca fisura înclinată să se dezvolte numai pe distanţa
dintre doi etrieri consecutivi, forţa tăietoare Q urmând să fie preluată numai de beton. Scriind Q=Qb şi si =ae max, pe baza relaţiei (7.3):
t t e
R m
Q
p bh
a
2
0
max
= (7.19)
Distanţa dintre etrieri trebuie să satisfacă condiţia ae ≤ ae max, dar mai ales prevederile constructive La fel, diametrul etrierilor.
Starea limită de rezistenţă este satisfăcută dacă:
Q ≤ Qeb (7.20)
Dacă relaţia (7.20) nu este satisfăcută, se poate opta, în mod curent, pentru una din următoarele soluţii:
• întărirea etrierilor, prin reducerea distanţei ae şi/sau mărirea diametrului acestora;
• utilizarea barelor înclinate.
Armare transversală cu etrieri şi bare înclinate
Utilizarea barelor înclinate devine necesară atunci cînd etrierii şi betonul nu sunt capabili să preia forţa tăietoare de calcul,
adică atunci când Q > Qeb , valoarea lui Qeb fiind obţinută din relaţia (7.16) sau (7.18).
Aria arm. înclinate se calculează din (7.1), pentru cazul egalităţii dintre forţa tăietoare de calcul şi capacitatea portantă,
rezultând relaţia:
α sin
a at
eb
ai
R m
Q Q
A

=
(7.23)
Dacă barele înclinate se ridică în plane diferite (fig.7.6), ariile armăturilor se calculează cu relaţiile
,
sin
;
sin
;
sin
3
3
2
2
1
1
α α α
a at
eb
ai
a at
eb
ai
a at
eb
ai
R m
Q Q
A
R m
Q Q
A
R m
Q Q
A

=

=

=
Forţele tăietoarea Q2, Q3, şi Q4 sunt determinate în secţiunea de la capătul inferior al porţiunii active a barei înclinate. Poziţia
acestei secţiuni este dată prin mărimea ∆ (fig.7.6) în raport cu punctul de ridicare al armăturii înclinate.
Fig.7.6 Dispunerea barelor înclinate
Dacă în cazul plăcilor este necesară armătură transversală din calcul, armarea transv. se realizează numai cu bare înclinate:
α sin
a at
b
ai
R m
Q Q
A

=
(7.24)
7.1.2.2 Procedeul detaliat de calcul la forţă tăietoare
Procedeul detaliat se utilizează când valoarea forţelor tăietoare este mare. În acest caz este indicat ca în secţiunile de verificare,
valoarea lui Qeb să fie determinată prin însumarea forţei tăietoare preluată de beton cu cea preluată de etrieri şi armăturile înclinate şi nu
pe baza relaţiilor (7.16) sau (7.18). Pocedeul constă în determinarea capacităţii portante la tăiere, pentru o succesiune de fisuri înclinate
2
în domeniul 0,5h0 ≤ si ≤ 2,5h0. Relaţia de calcul a capacităţii portante la tăiere, conform termenului din dreapta a relaţiei (7.1), se poate
exprima prin forma de mai jos:
i e b cap
Q Q Q Q + + =
(7.25)
Qb se determină din relaţia (7.3);
Qe =(nf – 1)neAematRa - forţa tăietoare preluată de etrieri, scăzând din numărul etrierilor intersectaţi efectiv de fisura înclinată nf
etrierul plasat chiar la capătul fisurii înclinate;
Qi = Aai(m)matRasinα - forţa tăietoare preluată de barele înclinate;
Aai(m) - aria barelor înclinate, intersectate de fisura înclinată m pe zona lor centrală egală cu 3/4 din lungimea porţiunii înclinate.
Capacitatea portantă minimă este:
2
Pentru uşurinţa calculelor se recomandă ca distanţa dintre fisurile înclinate succesive să fie egală cu distanţa dintre etrieri
ae (conf. fig. 7.7).
227
) Q ;... Q ;... min(Q Q
0 0
2,5h cap m cap 0,5h cap min cap
=
(7.26)
iar valoarea si corespunzătoare acestei valori, reprezintă fisura critică de rupere.
Fig. 7.7 Determinarea celei mai defavorabile poziţii a fisurii înclinate
Armarea transversală satisface starea limită de rezistenţă dacă Q ≤ Qcap min .
Calculul la acţiunea forţei tăietoare, indiferent de metodologia de calcul, se încheie cu definitivarea alcătuirii preliminare şi
respectarea prevederilor constructive (cap. 13).
7.1.3 Verificarea în secţiuni înclinate Ia acţiunea momentului încovoietor
Efortul de întindere din armătura longitudinală creşte datorită fisurilor înclinate peste valoarea corespunzătoare unei fisuri
normale. În absenţa armăturilor transversale acest fenomen este mai accentuat.
Verificarea la moment încovoietor se face pe baza stării de eforturi din figura 7.3, scriind ecuaţia de echilibru a momentelor în
raport cu centrul de greutate al zonei comprimate (centrul de rotaţie relativă O).
Ecuaţia de momente se scrie sub forma:
∑ ∑ + + = ≤
i a
z R
ai e a e e a a cap
A z R A n z R A M M
(7.27)
M este momentul încovoietor de calcul din secţiunea de la capătul dinspre zona comprimată a fisurii înclinate (valoarea
maximă a momentului încovoietor pe lungimea si);
z, ze, zi - distanţele de la centrul de greutate al armăturilor întinse (longitudinale, etrieri, respectiv bare înclinate) până la centrul
de greutate al zonei comprimate;
neAe şi Aai au semnificaţiile din relaţia (7.1).
După cum se observă, în relaţia (7.27) rezistenţele armăturilor nu sunt afectate de coeficientul mat al condiţiilor de lucru.
Modalitatea de calcul este similară cu metoda folosită în cazul procedeului detaliat de calcul la forţă tăietoare.
Pentru grinzile cu secţiune constantă sau variabilă, verificarea la moment încovoietor se face în secţiuni caracteristice, puse în
evidenţă în figura 7.8. În zonele cu variaţii bruşte ale înălţimii (fig. 7.8a), verificarea se face în secţiunea înclinată ce porneşte din colţul
întins (dreptele A şi B). În porţiunile cu înălţime constantă, verificarea se face în secţiunile caracteristice care trec prin (fig. 7.8b):
• marginea reazemului (dreapta C);
• punctele de ridicare a barelor longitudinale (dreaptele D);
• punctele de schimbare a distanţei dintre etrieri (dreapta E).
Fig. 7.8 Poziţia secţiunilor înclinate pentru verificarea la moment încovoietor
Verif. în secţiuni înclinate la acţiunea mom. încovoietor nu este necesară dacă se respectă prevederile constructive referitoare la
ancorarea arm. întinse dincolo de secţiunile unde sunt necesare, respectiv la stabilirea secţiunilor de ridicare a barelor înclinate.
7.2CALCULUL LA FORŢA TĂIETOARE AL ELEMENTELOR COMPRIMATE EXCENTRIC
Forţa axială de compresiune are un efect favorabil asupra rezistenţei la tăiere a betonului, deoarece reduce mărimea efortului
unitar principal de întindere ; pentru simplificarea calculelor se acceptă că acest efort unitar rămâne constant, dar în schimb se foloseşte o
rezistenţă sporită la întindere a betonului. Creşterea rezistenţei Rt se ia în considerare prin multiplicarea acesteia cu coeficientul
condiţiilor de lucru mt>1, valoarea căruia, în acest caz, se obţine din relaţia:
c
t
R bh
N
m
0
5 , 0 1+ =
(7.28)
228
în care N este efortul axial de compresiune corespunzător ipotezei de încărcare în care s-a determinat forţa tăietoare.
Verificarea stâlpilor la acţiunea forţei tăietoare se efectuează cu aceleaşi relaţii ca şi pentru elementele încovoiate, cerându-se
respectarea condiţiei:
2 c = ≤

Q
(7.29)
în care

Q
se determină cu relaţia (7.5), fără ca Rt să fie afectat de coeficientul mt din relaţia (7.28).
7.3 CALCULUL LA FORŢA TĂIETOARE AL ELEMENTELOR ÎNTINSE EXCENTRIC
Forţa axială de întindere are un efect defavorabil asupra rezistenţei la tăiere, deoarece măreşte valoarea efortului unitar
principal de întindere σ 1 (pct. 2.2.1.3); pentru simplificarea calculelor se acceptă că acest efort unitar rămâne constant, dar în schimb se
foloseşte o rezistenţă redusă la întindere a betonului. Această diminuare a rezistenţei Rt se ia în considerare prin coeficientul condiţiilor de
lucru mt < 1, valoarea căruia se obţine după cum urmează:
• pentru elemente întinse excentric cu excentricitate mare, din relaţia:
5 , 0 /
5 , 0 /
0
0
+

=
e
h e
m
t
(7.33)
• pentru elemente întinse excentric cu excentricitate mică, din relaţia:
mt = 0 (7.34)
Verificarea la forţă tăietoare a elementelor întinse se face cu aceleaşi relaţii ca şi pentru elementele încovoiate.
7.4 CONSOLE SCURTE
Consolele scurte sunt elemente de rezistenţă care preiau forţe concentrate mari, solicitarea principală fiind forţa tăietoare.
Aceste elemente se întâlnesc frecvent în structurile halelor industriale, la susţinerea grinzilor de rulare (fig. 7.9a) sau a grinzilor de
acoperiş (fig. 7.9b), în realizarea articulaţiilor grinzilor de poduri (fig. 7.9c) şi în multe alte situaţii.
Consola se consideră ca fiind scurtă, dacă este îndeplinită condiţia (fig.7.10):
lc ≤ h (7.35)
în care lc este deschiderea de calcul, măsurată de la forţa concentrată până la secţiunea de încastrare, iar h înălţimea secţiunii transversale
în dreptul încastrării.
Sub acţiunea încărcării, în secţiunea de încastrare I-I iau naştere eforturile M = Plc şi Q = P (fig. 7.10a). Ca urmare, consolele
scurte se calculează atât la acţiunea momentului încovoietor M, cât şi a forţei tăietoare Q.
Calculul la acţiunea momentului încovoietor se face obişnuit (conf. cap. 6), ca pentru o secţiune, de regulă, dreptunghiulară.
Din acest calcul rezultă armătura de rezistenţă Aa care se dispune în zona întinsă, astfel încât să se respecte lungimile minime de ancorare
la (fig. 7.10b).
Dimensiunile secţiunii de încastrare trebuie astfel stabilite, încât să fie respectată condiţia:
2 c Q = ≤

(7.36)
Fig. 7.9 Exemple de console scurte
Pentru consolele scurte care susţin grinzi de rulare, în cazul când podurile rulante au regim greu de lucru, se va respecta în plus:
1 /
0 1 1
≤ =

t
R bh Q Q
(7.37)
unde Q1 este forţa tăietoare maximă din verificarea la starea limită de oboseală, majorată cu coeficientul 1,5.
Soluţia cea mai eficientă de armare a consolelor scurte constă în dispunerea de etrieri orizontali. Aria totală a secţiunilor acestor
etrieri trebuie să îndeplinească condiţia:
a
c
e
R h
Ql
A
0
0
5 , 2

(7.38)
Aceşti etrieri se dispun pe porţiunea activă a inimii consolelor scurte, care se consideră egală cu 2/3 din lungimea l1 a dreptei
care uneşte punctul de aplicaţie al încărcării cu extremitatea inferioară a consolei (fig. 7.10a). Pe restul lungimii l 1 se dispun, în mod
suplimentar, acelaşi tip de etrieri.
229
Pentru console de lungime medie (h≤ lc≤ 1,5h), verificarea prin calcul se face atât ca pentru o consolă scurtă cât şi ca pentru o
consolă lungă, adoptând-se ipoteza cea mai defavorabilă.
Fig. 7.10 Alcătuirea consolelor scurte
Pentru console de lungime medie (h≤ lc≤ 1,5h), verificarea prin calcul se face atât ca pentru o consolă scurtă cât şi ca pentru o
consolă lungă, adoptând-se ipoteza cea mai defavorabilă.
7.5 CAZURI SPECIALE DE VERIFICARE A ARMĂTURILOR TRANSVERSALE
7.5.1 Verificarea etrierilor ca armături de suspendare
În cazul grinzilor întoarse, cu placa rezemată la nivelul tălpii inferioare, întâlnite la anumite tipuri de planşee, etrierii vor fi
dimensionaţi suplimentar la întindere centrică, pentru a transmite la inimă încărcarea de pe placă (fig. 7.11).
Fig. 7.11 Grinzi întoarse
La intersecţiile de nivel între grinzile secundare şi cele principale ale planşeelor curente (fig. 7.12) se prevăd în grinda
principală, pe lungimea s = 3b + 2∆ h, etrieri suplimentari dimensionaţi la întindere centrică, pentru a asigura preluarea încărcării
concentrate transmisă de grinda secundară. Aceşti etrieri suplimentari se prevăd în dreapta şi în stânga grinzii secundare
Fig. 7.12 Intersecţie de nivel între grinzi
În cazul elementelor solicitate la încovoiere, cu sau fără efort axial, care prezintă unghiuri intrânde în zona întinsă a secţiunii,
există pericolul smulgerii armăturilor longitudinale de rezistenţă de pe traiectoria prevăzută în proiect. În această situaţie, în funcţie de
particularităţile de armare ale zonei frânte, se dispun etrieri suplimentari cu rol de armături de suspendare.
Astfel, dacă armăturile din zona întinsă se intersectează în secţiunea de frângere şi sunt prelungite până în zona comprimată a
secţiunii, cu respectarea lungimilor de ancorare la măsurate ca în figura 7.13a, nu este necesar un calcul al etrierilor ca armături de
suspendare, care se dispun constructiv.
230
La unghiurile intrânde la care conform figurii 7.13b, tgγ ≤ 0,05, se admite ca armătura întinsă să fie dusă continuu peste
unghiul intrând; în zona schimbării de direcţie a armăturii longitudinale se prevăd etrieri suplimentari de suspendare. Fiecare bară
longitudinală trebuie să fie prinsă de un colţ de etrier suplimentar.
Forţa de deviaţie care tinde să smulgă armătura longitudinală este:
2
sin 2
γ
a a
R A R = (7.39)
Această rezultantă se descompune în două forţe Ne, paralele cu direcţiile etrierilor. între rezultanta R şi forţa Ne, care supune
etrierii suplimentari la întindere, există următoarea relaţie (fig. 7.13b):
2
cos 2 /
γ
e
N R =
Pentru ca armătura longitudinală să nu fie smulsă din element este necesar ca aria totală a etrierilor plasaţi în stângă, respectiv
în dreapta frânturii, să satisfacă relaţia:
2
cos R 2A R
a et
γ
≤ (7.40)
Fig. 7.13 Armarea zonelor frânte
În ambele cazuri ale figurii 7.13, lungimea de o parte şi de alta a unghiului intrând, măsurată pe axa geometrică a grinzii, pe
care etrierii se consideră activi ca armătură de suspensie, se determină cu relaţia:
( ) γ − =
0
180
8
3
tg h s (7.41)
În toate cazurile, etrierii de suspendare se prevăd închişi, iar aria lor se cumulează cu cea rezultată din calculul la forţe tăietoare.
7.5.2 Verificarea armăturilor transversale cu funcţie de conectori
Arm. transv. care străbat un rost de separaţie între betoane turnate în faze diferite (cazul suprabetonărilor, a rosturilor de turnare
la nivelul etajelor în cazul pereţilor structurali din beton armat etc.) au rolul de a împiedeca lunecarea în lungul rostului, numindu-se
armături de conectare (conectori) şi pot fi dispuse perpendicular sau înclinat faţă de planul de lunecare. Conectorii se distribuie cât mai
uniform în lungul planului de lunecare şi se ancorează la ambele extremităţi ca bare întinse, solicitate la maximum (σ a = Ra).
Capacitatea de rezistenţă la lunecare, la nivelul unui rost (fig. 7.14), se consideră asigurată de un mecanism echivalent de
frecare. Forţa totală de lunecare capabilă preluată în lungul planului potenţial de lunecare se determină cu relaţia:
( ) ( ) α µ + α + + µ = sin cos R m A N R m A L
f a at ai a at ac f cap
(7.42)
Aac este suma ariilor secţiunilor conectorilor dispuşi perpendicular pe planul de lunecare;
Aai - suma ariilor secţiunilor armăturilor înclinate întinse care străbat planul de lunecare;
α - unghiul dintre barele înclinate şi planul de lunecare;
N - este efortul axial secţional de compresiune şi este considerat pozitiv; dacă efortul axial este de întindere, N se introduce cu
semnul negativ şi nu se afectează cu µ f ;
µ f - coeficientul echivalent de frecare, având valorile: 0,7 pentru betonul turnat pe plăci metalice sau pe beton întărit curăţat de
laptele de ciment, fără măsuri speciale de creare a unor asperităţi; 1,0 pentru betonul turnat pe un beton întărit curăţat de laptele de
ciment, cu asperităţi având adâncimea între 2 şi 5 mm; 1,4 pentru betonul turnat pe un beton întărit curăţat de laptele de ciment, cu
asperităţi având adâncimea ≥ 5 mm.
Efortul unitar mediu ce trebuie preluat în lungul planului de lunecare trebuie să satisfacă condiţia de mai jos:
t
0
R 4
bl
L
≤ = τ
(7.43)
L este forţa de lunecare de calcul, determinată conform celor de mai jos;
b - lăţimea feţei de contact;
l0 - lungimea feţei de contact;
231
Rt - rezistenţa la întindere a betonului cu cea mai mică clasă dintre cele două betoane în contact.
În cazul când planul potenţial de lunecare este perpendicular pe axul elementului (de exemplu: rosturile orizontale de turnare
ale pereţilor structurali verticali din beton armat monolit - diafragme), conform figurii 7.14a, forţa de lunecare de calcul este egală cu
forţa tăietoare din secţiunea respectivă. Dimensionarea conectorilor se face cu relaţia:

cap
L Q ≤
(7.44)
în care Q este forţa tăietoare de calcul în secţiunea considerată a elementului, iar Lcap se determină cu relaţia (7.42):
• pt. elem. participante la structuri antiseismice, când forţa axială N este efort de compresiune, aceasta se
afectează cu 0,6;
• în mărimea Aac se includ ariile secţiunilor armăturilor verticale de pe inimă şi de la capătul întins al secţiunii.
Fig. 7.14 Dispunerea conectorilor
În cazurile când planul potenţial de lunecare este paralel cu axul elementului (de exemplu: elemente prefabricate cu
suprabetonare), dimensionarea conectorilor se face cu relaţia:
L ≤ Lcap (7.45)
în care L este forţa de lunecare de calcul, asociată capacităţii de rezistenţă a elem., iar Lcap se determină cu relaţia (7.42) pt. N = 0 .
De asemenea, trebuie avute în vedere următoarele precizări (fig. 7.14b):
• pentru conectorii din porţiunea de moment încovoietor negativ, forţa de lunecare de calcul este
a
reazem
a
R A L = şi se consideră uniform distribuită pe lungimea l0 = lr a diagramei de momente încovoietore negative;
determinarea forţei de lunecare se face pentru ipoteza de încărcare care produce momentul încovoietor maxim la extremităţile
grinzii;
• pentru conectorii din porţiunea de moment încovoietor pozitiv, forţa de lunecare de calcul este
a
camp
a
R A L = şi se consideră uniform distribuită pe lungimea l0 = lc a diagramei de momente încovoietoare pozitive, de la
secţiunea de solicitare maximă până în secţiunea de anulare a momentului încovoietor (la elementele simplu rezemate lc = l/2);
determinarea forţei de lunecare se face pentru ipoteza de încărcare care produce momentul încovoietor maxim în câmpul
respectiv;
• în zonele plastice potenţiale ale riglelor cadrelor antiseismice, dacă plasticizarea apare ca efect al momentelor
încovoietoare negative (care supun la întindere armăturile din suprabetonare), la grinzile la care τ med = L/blr > 2Rt se
recomandă ca cel puţin 30% din călăreţii dispuşi în suprabetonare să se sudeze de bare înclinate de acelaşi diametru, ieşite din
partea prefabricată a elementului; restul forţei de lunecare se poate transmite prin etrieri verticali, distribuiţi uniform pe
lungimea lr;
• în zonele plastice potenţiale ale riglelor cadrelor antiseismice, dacă plasticizarea apare ca efect al momentelor
încovoietoare pozitive, se admite să se realizeze conectarea numai prin etrieri.
7.6 CALCULUL LA STRĂPUNGERE AL PLĂCILOR CU REZEMĂRI LOCALE
Verificarea la străpungere a plăcilor rezemate pe stâlpi se face având în vedere schema din figura 7.15, considerând ca secţiune
activă la străpungere, secţiunea determinată de intersecţia unor plane la 45
0
duse de pe conturul secţiunii stâlpului, cu planul meridian al
plăcii. Perimetrul secţiunii active se stabileşte după cum urmează:
( )
p cr
h 2 b a 2 U + + = - în cazul stâlpilor dreptunghiulari;
( )
p cr
h d U + π = - în cazul stâlpilor circulari cu diametrul d.
232
Fig. 7.15 Modelul de calcul la străpungere al plăcilor rezemate local
Pentru plăcile fără armătură transversală în zonele rezemărilor pe stâlpi, verificarea se face cu relaţia:
t 0 cr
R h U 75 , 0 Q ≤
în timp ce, pentru plăcile cu armătură transversală în zonele de rezemare se cere satisfacerea condiţiei:
t 0 cr a at ai a at av t 0 r c
R h 1,2U sin R m A R m A R h 0,5U Q ≤ α + + ≤
∑ ∑

av
A este suma ariilor secţiunilor armăturilor verticale care traversează suprafaţa teoretică de străpungere (feţele înclinate
ale trunchiului de piramidă din figura 7.15);

ai
A - suma ariilor secţ. armăt. înclinate cu unghiul α faţă de planul plăcii, care traversează supraf. teoretică de străp.
Relaţiile de mai sus sunt valabile pentru situaţia când încărcarea transmisă de placă este centrică. În cazurile când legăturile
dintre dale şi stâlpi nu transmit momente încovoietoare importante (de exemplu, planşeele clădirilor civile etajate cu încărcări utile până
la 3 kN/m
2
şi la care forţele orizontale sunt preluate prin diafragme), se admite ca încărcarea transmisă de stâlpii interiori să fie
considerată centrică. Pentru cazurile când legătura stâlp-placă are de transmis momente încovoietoare importante (de exemplu, stâlpii
marginali şi de colţ nelegaţi prin grinzi perimetrale), calculul la străpungere sub efectul combinat al încărcării verticale şi al momentului
încovoietor se face conform reglementărilor specifice pentru planşee dală.
Pentru calculul la străpungere al fundaţiilor izolate ale stâlpilor, trebuie avute în vedere şi reglementările tehnice specifice
8. CALCULUL LA TORSIUNE CU ÎNCOVOIERE
Solicitarea de torsiune apare, de regulă, dacă planul încărcărilor nu trece prin axa elementului încărcat sau dacă axa elementului
este curbă sau frântă. În această situaţie, în elementul din beton armat iau naştere, pe lângă momentele încovoietoare şi forţele tăietoare
obişnuite M şi Q, şi momente de torsiune Mt, elementul fiind astfel solicitat la încovoiere cu torsiune. Torsiunea pură, fără încovoiere,
este rar întâlnită în construcţii.
Elementele din beton armat la care se manifestă efectele torsiunii sunt grinzile drepte cu placa asimetrică în consolă, grinzile marginale
ale structurilor monolite, grinzile podurilor de rulare, grinzile curbe sau frânte întâlnite în special la susţinerea rezervoarelor de apă etc.
(fig. 8.1).
Fig. 8.1 Elemente solicitate la torsiune cu încovoiere
8.1 COMPORTAREA LA TORSIUNE A ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT
Comportarea elementelor din beton simplu cu secţiune circulară sau dreptunghiulară, supuse la torsiune pură a fost prezentată
la punctul 2.2.14. În cazul elementelor structurale cu secţiune transversală uzuală dreptunghiulară, starea de eforturi conduce la ruperea
în secţiuni strâmbe (fig. 2.9).
Comportarea unui element de beton armat solicitat la torsiune este prezentată în figura 8.2 prin curba moment de torsiune-
rotire. După fisurarea betonului se constată scăderea rigidităţii la torsiune (palierul A-B), întregul efort de întindere fiind preluat de
armătură. La atingerea efortului unitar de curgere în armătură (limita stadiului II), rotirile cresc mult mai repede decât încărcările şi duc la
ruperea elementului în secţiune strâmbă. În stadiul III, se produce zdrobirea betonului comprimat din interiorul armăturii transversale;
betonul din stratul de acoperire nu mai este activ, fiind fisurat şi parţial dislocat şi de aceea în calcule se contează numai pe sâmburele de
beton fretat (din interiorul armăturilor transversale).
În concordanţă cu direcţia eforturilor unitare principale de întindere σ 1, cel mai raţional sistem de armare la torsiune este acela
de fretă înclinată la 45
0
, dispusă pe întreaga suprafaţă laterală a elementului.
233
Fig. 8.2 Curba caracteristică a betonului armat la solicitarea de torsiune pură
Datorită dificultăţilor de realizare şi posibilităţii schimbării sensului de acţiune a momentelor de torsiune, în practică se utilizează
sistemul de armare realizat din bare longitudinale şi etrieri, pentru care relaţiile de calcul se deduc plecând de la relaţia de calcul utilizată
pentru armarea cu fretă.
8.2 CALCULUL LA TORSIUNE CU ÎNCOVOIERE AL ELEMENTELOR CU SECŢIUNE DREPTUNGHIULARĂ
Calculul exact al elem. supuse la torsiune cu încovoiere se face în secţiuni strâmb.. Acest calcul se recomandă atunci când:
• elementul are secţiuni transversale de formă neuzuală;
• armătura suplimentară necesară pentru preluarea torsiunii este mai mare decât 30% din consumul total de armătură.
Pentru cazurile curente, standardul românesc prevede o procedură simplificată care se bazează pe ideea suprapunerii eforturilor
unitare principale de întindere σ 1 produse de torsiune, cu cele produse de forţa tăietoare din încovoiere.
Pentru secţiunea dreptunghiulară, eforturile unitare principale σ 1 = τ produse de momentul de torsiune Mt sunt maxime la
mijlocul înălţimii h, în punctul A (fig. 8.3a), în timp ce din acţiunea forţei tăietoare Q, eforturile unitare principale σ 1 = τ 0 sunt maxime
la nivelul axei neutre – punctul
'
A
(fig. 8.3b). În calcule se acceptă simplificarea privind suprapunerea punctelor A şi
'
A
.
Efortul unitar principal produs de momentul de torsiune este dat de relaţia (2.10):
t
t
0 1
W
M
= τ = σ
unde Wt, este modulul de rezistenţă la torsiune, calculat ca pentru o secţiune ideal plastică.
Pentru secţiunea dreptunghiulară, Wt rezultă din relaţia (2.11): ,
h
b
3 h b
6
1
W
2
t






− = în care b este latura mică a
secţiunii, iar h latura mare, indiferent de orientarea lor.
a) torsiune b) tăiere
Fig. 8.3 Variaţia eforturilor unitare principale σ 1 din torsiune şi încovoiere
Efortul unitar principal produs de forţa tăietoare este:
0
0 1
b
A
Q
= =τ σ
unde Ab0 este aria secţiunii utile la forţă tăietoare; pentru secţiuni dreptunghiulare sau T Ab0=bh0.
Nivelul de solicitare la efort tangenţial pentru elementele supuse la torsiune cu încovoiere se defineşte prin relaţia:
t t
t
b
R W
M
A
Q
Q
1
0








+ =

(8.1)
Dacă:
5 , 0 Q ≤

(8.2)
se apreciază că betonul este capabil de a prelua singur eforturile unitare principale
1
σ produse de Q şi Mt şi în consecinţă calculul
armăturii specifice torsiunii cu încovoiere nu este necesar.
Dimensiunile secţiunii transversale de beton vor fi astfel determinate încât:
234
c Q ≤

(8.3)
în care c se ia conform punctului 7.1. Pentru riglele cadrelor antiseismice se vor avea în vedere prevederile specifice.
În domeniul
c Q 5 , 0 ≤ ≤

, calculul armăturilor pentru preluarea eforturilor produse de torsiune şi cumularea lor cu
armăturile pentru preluarea forţei tăietoare se face în două etape:
• în prima etapă se face un calcul obişnuit la încovoiere, stabilindu-se cantităţile necesare de armături longitudinale şi
transversale, conform capitolelor 6 şi 7;
• în cea de-a doua etapă se face un calcul aparte la torsiune, din care rezultă armături specifice sub formă de fretă la 45
0
faţă de
axa elementului, sau sub formă de bare longitudinale şi etrieri.

8.2.1 Calculul armăturilor sub formă de fretă
În figura 8.4 se prezintă modul de dispunere a armăturilor, precum şi starea de eforturi, în cazul fretei dispuse la 45
0
.
Fig. 8.4 Armarea la torsiune cu fretă
Momentul de torsiune Mt poate fi scris sub forma:
s 2 s 1 t
h H b H M + = (8.4)
unde H1 şi H2 sunt rezultantele eforturilor, de pe fiecare faţă a elementului, preluate de armătură şi beton. Din echilibrul forţelor rezultă :
ah
0
1
N cos45 H = (8.5)
ab
0
2
N cos45 H = (8.6)
Forţele Nah şi Nab sunt rezultantele eforturilor unitare principale de întindere
1
σ preluate de armătura de pe înălţimea h,
respectiv pe lăţimea b a secţiunii transversale. Aceste rezultante se obţin prin înmulţirea forţei ce poate fi preluată de o bară, AsRa, cu
numărul de bare pe direcţia considerată, hs/s, respectiv bs/s (fig. 8.4b), rezultând în final:
s
h
R A N
s
a s ah
= (8.7)
s
b
R A N
s
a s ab
= (8.8)
Înlocuind relaţia (8.7) în (8.5), respectiv (8.8) în (8.6), rezultă:
,
s
h
R A 2 H
s
a s 1
= respectiv
s
b
R A 2 H
s
a s 2
=
iar relaţia (8.4) devine:
s
h b
R A 2 2 M
s s
a s t
= (8.9)
de unde rezultă aria barei din care se execută freta:
a bs
t
a s s
t
s
R A 2 2
s M
R h b 2 2
s M
A = =
(8.10)
Dacă armătura este dispusă sub un unghi β faţă de direcţia la 45
0
(fig. 8.4b, d), atunci relaţiile (8.9) şi (8.10) se corectează
după cum urmează, având în vedere că
β =
β
cos R A R A
a s a s
(fig. 8.4d):
s
A
cos R A 2 2
s
h b
cos R A 2 2 M
bs
a s
s s
a s t
β = β =
β β
bs a
t
s s a
t
s
A cos R 2 2
s M
h b R 2 2
s M
A
β
= =
β
(8.11)
235
8.2.2 Calculul armăturii sub formă de etrieri şi bare longitudinale
În figura 8.5 se prezintă armarea cu bare longitudinale şi etrieri a unui element de secţiune dreptunghiulară supus la torsiune.
Aria unei bare longitudinale rezultă din relaţia (8.11), considerând
, A A
al s
=
β
s = al şi β = - 45
0
:
a s s
l t
al
R h b
a M
A
2
=
Aria totală necesară pentru preluarea torsiunii este Atl = nAal, unde n = 2(bs + hs)/al reprezintă numărul total de bare, rezultând:
( )
a bs
s t
a s s
s s t
tl
R A
U M
R h b
h b M
A
2
=
+
= (8.12)
Fig. 8.5 Armarea la torsiune cu bare longitudinale şi etrieri
Us = 2(bs + hs) este perimetrul sâmburelui de beton cuprins în interiorul etrierilor;
Abs = bshs - aria sâmburelui de beton cuprins în interiorul etrierilor.
Se recomandă ca aria acestei armături să nu depăşească 1% din aria betonului cuprins în interiorul etrierilor.
Etrierii necesari pentru preluarea torsiunii, sub forma ariei relative (mm
2
/mm), se obţin din relaţia (8.11), considerând Asβ
= Ae,
s = ae şi β = 45
0
:
a bs
t
a s s
t
T
e
e
R A
M
R h b
M
a
A
2 2
= =








(8.13)
Alcătuirea elementelor supuse la încovoiere cu torsiune se bazează pe suprapunerea alcătuirilor din încovoiere şi torsiune (fig.
8.6), după cum urmează:
• se face alcătuirea pentru solicitarea la încovoiere, prin alegerea armăturilor longitudinale Aa (fig. 8,6a);
• pe baza valorii Atl, calculată cu relaţia (8.12) se aleg barele longitudinale suplimentare necesare pentru preluarea torsiunii,
care se distribuie cât mai uniform pe conturul secţiunii transversale şi în primul rând în cele patru colţuri (fig. 8.6b);
• se suprapun cele două armări, rezultând armarea din figura 8.6c; este de specificat că armăturile de la partea inferioară,
respectiv de la partea superioară, vor lucra împreună la torsiune şi încovoiere, fără a se preciza care bare lucrează la
încovoiere şi care la torsiune;
• etrierii suplimentari pentru preluarea torsiunii se cumulează cu etrierii necesari pentru forţa tăietoare, dacă aceştia sunt
prevăzuţi numai pe perimetrul secţiunii; dacă etrierii au mai mult de două ramuri verticale, cumularea se face numai pentru
ramurile perimetrale; diametrul etrierilor şi distanţa dintre aceştia se aleg în aşa fel încât:
T
e
e
Q
e
e
nec
e
e
ef
e
e
a
A
a
A
a
A
a
A








+








=

















8.3 CALCULUL ELEMENTELOR CU SECŢIUNE COMPUSĂ LA TORSIUNE CU ÎNCOVOIERE
Calculul elementelor cu secţiuni tubulare sau în formă de cutie se face cu relaţiile (8.12...8.13), cu precizarea că aria Abs şi
perimetrul Us se calculează ca pentru secţiunea plină cu acelaşi contur exterior (fig. 8.7).
Calculul la torsiune cu încovoiere a elementelor din beton armat cu secţiune compusă din mai multe dreptunghiuri (de exemplu,
secţiune în formă de T, dublu T), se face prin descompunerea în secţiuni dreptunghiulare componente şi prin repartizarea momentului de
torsiune Mt fiecărui dreptunghi în parte. Repartiţia momentului de torsiune se face proporţional cu momentul de inerţie la torsiune al
fiecărui dreptunghi (fig. 8.8):
t
ti
ti
ti
M
I
I
M

=
unde momentul de inerţie la torsiune al secţiunii dreptunghiulare se calculează cu relaţia , hb I
3
t
η = coeficientul η determinându-se
din tabelul 8.1.
Tabelul 8.1
236
Valorile coeficientului η pentru calculul momentului de inerţie la
torsiune a secţiunilor dreptunghiulare
h/b 1,0 1,2 1,4 1,6 1,8 2,0 2,2 2,4 2,6 2,8 3,0
η 0,140 0,163 0,185 0,203 0,216 0,229 0,232 0,235 0,239 0,248 0,246
Calculul se conduce pentru fiecare secţiune dreptunghiulară în parte, conform punctului 8.2.2.
Fig. 8.6 Alcătuirea elementelor din beton armat supuse la încovoiere cu torsiune
Fig. 8.7 Definirea valorilor Abs şi Us
Fig.8.8 Secţiune compusă solicitată la torsiune
237
10. CALCULUL LA OBOSEALĂ
10.1 COMPORTAREA ŞI RUPEREA ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT SUPUSE LA
OBOSEALĂ
Fenomenul de oboseală este produs de încărcările mobile date de podurile rulante industriale, de
convoaiele rutiere şi de cale ferată, sau de utilaje ori maşini cu amplasament fix. Comportarea elementelor din
beton armat sub efectul acţiunilor variabile repetate, cu caracter dinamic, este condiţionată de evoluţia
rezistenţei materialelor componente şi a legăturii dintre beton şi armătură. Ruperea se produce casant, la
solicitări mai mici decât în cazul încărcărilor statice, ca urmare a fenomenului de oboseală, care cauzează o
diminuare a rezistenţelor şi a aderenţei.
Rezistenţa la oboseală a armăturii, respectiv a betonului, se pot ilustra prin curba lui Wöhler (punctul
2.2.1, fig. 2.13b), construită iniţial pentru elementele din oţel.
Fig. 2.13 Ruperea betonului la oboseală
S-a constatat experimental că armătura oboseşte în betonul armat în aceeaşi măsură ca şi în cazul
încercărilor efectuate pe bare izolate. Oţelul cu conţinut ridicat de carbon, barele cu profil periodic şi în special
cele ecruisate au cele mai mari reduceri de rezistenţă la oboseală. Oţelul cu palier de curgere (OB37) se
comportă cel mai bine la încărcări repetate, dar chiar şi în acest caz ruperea se produce casant. Oţelul de tip
STNB nu se utilizează în cazul încărcărilor repetate.
Oboseala betonului, manifestată prin procesul de accelerare a microfisurării şi apoi a fisurării, conduce
la scăderea rezistenţei betonului cât şi al modulului său de elasticitate. Acest aspect determină scăderea
rigidităţii elementului şi creşterea deformaţiilor sale. Accentuarea numărului şi a deschiderii fisurilor, respectiv
creşterea deformaţiilor, are loc mai ales în preajma ruperii elementelor supuse la oboseală.
Pentru armătură, creşterea deformaţiilor datorită oboselii înseamnă sporirea efortului unitar. Fenomenul
de oboseală se manifestă deci printr-o oarecare redistribuire a eforturilor între beton şi armătură.
Aderenţa este influenţată de asemenea negativ de încărcările repetate dinamice. Oboseala betonului,
prin degradarea structurii acestuia, poate conduce la scăderea efortului unitar de aderenţă şi la apariţia unor
fisuri înclinate în zona armăturilor.
Comportarea elementelor din beton armat la oboseală este influenţată, pe lângă efortul unitar maxim, de
numărul n de cicluri repetate şi de coeficientul de asimetrie al ciclului,
max
min
σ
σ
= ρ
, unde σ
min
, σ
max
reprezintă
eforturile unitare minime, respectiv maxime, produse de acţiuni în beton şi în armături. În consecinţă, se disting:
coeficientul de asimetrie pentru beton, ρ
b
, respectiv pentru armătură, ρ
a
.
Valoarea coeficientului de asimetrie ρ∈ [-1,1] caracterizează ciclurile de încărcare-descărcare
prezentate schematic în figura 2.13a:
• ciclu oscilant: 0 < ρ < 1;
• ciclu pulsator: ρ = 0;
• ciclu alternant,
nesimetric: -1 < ρ < 0
simetric: ρ = -l
Acţiunile repetate produc în elementele structurale solicitări variabile în lungul lor, cuprinse între
anumite valori maxime şi minime.
De exemplu, în cazul.unei grinzi continue, forţele mobile transmise de roţile unui convoi mobil produc
momente încovoietoare cu înfăşurătoarea având alura din figura 10.1.
Se observă că în funcţie de raportul momentelor încovoietoare
E
max
E
min
M / M , în lungul grinzii se
întâlnesc mai multe tipuri de cicluri.
Eforturile unitare σ
min
sunt produse de momentul încovoietor cel mai mic din secţiunea de verificare,
iar σ
max
de momentul încovoietor cel mai mare, în valoare absolută. De exemplu, pentru determinarea
eforturilor σ
min
se utilizează momentele
E
min
M , pozitive sau negative, conform zonelor haşurate ale diagramei
de momente din figura 10.1.
Fig. 10.1 Cicluri de solicitare la oboseală la o grindă continuă cu convoi mobil
Secţiunile de verificare în lungul grinzii, din punctul de vedere al oboselii, pot să coincidă cu cele în
care se face în mod obişnuit verificarea la starea limită de rezistenţă (momente maxime în valoare absolută, în
câmpuri şi pe reazeme), dar apar în plus secţiuni critice, în care solicitarea este mai defavorabilă, şi anume
alternant-simetrică.
Ciclul alternant simetric este cel mai defavorabil din punctul de vedere al rezistenţei elementului din
beton armat, deoarece produce amplitudinea
( )
min max
σ − σ
cea mai mare de solicitare; betonul fisurează
concomitent în fibrele opuse ale grinzii, iar în armături eforturile unitare variază între
a
σ −
şi
a
σ + . În
consecinţă, rezistenţa la compresiune a betonului este minimă (pct. 10.2.1); de asemenea, pentru ρ
a
= -1 se
produce cea mai mare reducere a rezistenţei oţelului (anexa 9).
Ruperea elementelor din beton armat sub efectul acţiunilor repetate se produce casant, fie în urma
oboselii betonului, fie a armăturii, prin:
- zdrobirea betonului comprimat, la elementele cu procente mari de armare, solicitate la încovoiere sau
în cazul I de compresiune excentrică, la cele din betoane de clasă inferioară şi la elementele solicitate în cazul II
de compresiune excentrică, indiferent de calitatea betonului şi de cantitatea de armătură;
- ruperea armăturii, la elementele cu procente mici sau mijlocii de armare, solicitate la încovoiere sau în
cazul I de compresiune excentrică, la elementele întinse şi în cazul utilizării armăturilor cu rezistenţă scăzută la
oboseală;
- distrugerea aderenţei dintre beton şi armătură, dacă nu se asigură prin proiectare şi execuţie alcătuirea
corespunzătoare.
10.2 CALCULUL ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT LA STAREA LIMITĂ DE OBOSEALĂ
Verificarea elementelor din beton armat la starea limită de oboseală se face în stadiul II, de exploatare
(cu excepţia elementelor comprimate centric, funcţionând în stadiul I).
Ipotezele de calcul la starea limită de rezistenţă, enunţate la punctul 6.4, nu sunt valabile în cazul
oboselii.
Explicaţia constă în faptul că acţiunile variabile care produc fenomenul de oboseală se întâlnesc cu o
frecvenţă mare în timpul exploatării elementelor. Depăşirea valorii normate a acestor încărcări este puţin
probabilă (vezi punct.5.4.4) şi nu poate produce fenomenul de oboseală. Sub efectul acestor încărcări, eforturile
unitare în beton şi în armătură nu depăşesc limitele de comportare elastică.
Determinarea solicitărilor de exploatare M
E
, N
E
, Q
E
se face sub efectul acţiunilor grupate corespunzător
verificării la starea limită de oboseală, conform relaţiei (5.32) din tabelul 5.2, punctul 5.4.4:
∑ ∑ ∑
+ + +
i
ob
n '
i
d
i
i
n
i
i
n
i
V V n C P
În gruparea pentru starea limită de oboseală, acţiunile permanente, cvasipermanente şi variabilele care
produc oboseala (V
ob
) se iau egale cu intensitatea lor normată, iar pentru alte variabile, care nu produc oboseală,
se consideră fracţiunea de lungă durată
n '
i
d
i
V n .
Dacă oboseala este produsă de acţiunea unor maşini şi utilaje cu amplasament fix, se lucrează cu
încărcările de calcul, corespunzătoare verificării la starea limită de rezistenţă.
Eforturile unitare normale şi tangenţiale în stadiul II, produse de solicitările de exploatare, se determină
acceptând comportarea elastică a betonului comprimat şi valabilitatea ipotezei secţiunilor plane, aşa cum s-a
arătat în capitolul 4.2.
Verificarea elementelor din beton armat la starea limită de oboseală se face punând condiţiile de mai
jos:
• eforturile unitare normale în stadiul II de lucru, în beton şi în armătura longitudinală, să nu
depăşească rezistenţele de calcul la oboseală, stabilite conform capitolului 5.4;
• eforturile unitare principale de întindere să fie preluate de beton, în limita rezistenţei la
întindere a acestuia şi de armăturile transversale, cu condiţia ca valoarea acestor eforturi să nu
depăşească rezistenţa la oboseală a oţelului din care sunt confecţionate. Determinarea dimensiunilor
secţiunii de beton, a ariilor de armătură şi dispunerea acestora, rezultă din calculul la starea limită de
rezistenţă în secţiuni normale şi înclinate; verificarea la oboseală poate conduce la sporirea secţiunii de
armătură şi la dispunerea acesteia astfel, încât să fie îndeplinite condiţiile enunţate mai sus.
10.2.1 Verificarea eforturilor unitare normale în beton şi în armăturile longitudinale
Condiţiile de verificare în secţiuni normale sunt exprimate de relaţiile (5.39) şi (5.40):
0
a a
0
c b
R ; R ≤ σ ≤ σ
Eforturile unitare normale maxime în beton şi în armătură în stadiul II de lucru pentru secţiuni
monosimetrice se determină cu relaţiile date la punctul 4.2.2.3.
Pentru grinzile încovoiate cu secţiunea monosimetrică dublu armată, de exemplu, sunt valabile relaţiile
(4.9), (4.6) şi (4.7):
x
a x
n ;
x
x h
n ; x
I
M
'
max b e
'
a
0
max b e a
i
E
max b

σ = σ

σ = σ = σ
Rezistenţele de calcul la oboseală ale betonului şi ale armăturilor se determină cu relaţiile de la punctul
5.4.3 (5.16, 5.17, pentru beton şi 5.29, pentru armătură):
0 , 1 5 , 0 6 , 0 m ; R m m R
b
'
bc
*
c
'
bc bc
0
c
≤ ρ + = =
*
a
s
a
0
a
0
a
R m m R =
Determinarea coeficienţilor de asimetrie
'
a a b
, , ρ ρ ρ , în cazul ciclului oscilant, respectiv inf a
ρ
şi
sup a
ρ
, în cazul ciclului alternant, se face conform relaţiilor (5.18), (5.30) şi figurii 10.2:
- pentru beton:
0
max b
min b
b

σ
σ
= ρ
- cazul I şi II de compresiune, ciclu oscilant sau pulsator;
0
M
M
E
max
E
min
b
≥ = ρ - elemente încovoiate, ciclu oscilant sau pulsator;
0
b
= ρ
- elemente solicitate la cicluri alternante;
- pentru armăturile longitudinale:
'
max a
'
min a
'
a
max a
min a
a
;
σ
σ
= ρ
σ
σ
= ρ
Fig. 10.2 Determinarea coeficienţilor de asimetrie ρ
a
şi ρ
b
Se observă că pentru ciclul oscilant, valoarea coeficientului de asimetrie al eforturilor unitare în beton se
poate înlocui cu raportul dintre momentele încovoietoare
E
min
M şi
E
max
M din secţiunea de verificare. Din
cauza proporţionalităţii dintre eforturile unitare din armături cu cele din beton, se poate admite şi pentru
coeficientul de asimetrie al armăturilor aceeaşi valoare ca pentru beton.
10.2.2 Verificarea armăturilor transversale
Eforturile unitare principale de întindere
0 1
τ = σ
se calculează la nivelul axei neutre, unde eforturile
unitare tangenţiale au valoarea maxima τ
0
(cap.4.2). În cazul în care secţiunile au forma T, de exemplu,
calculul se face şi la nivelul în care forma secţiunii se modifică.
Calculul eforturilor unitare principale de întindere se face cu relaţia (4.16):
bz
Q
E
c
1
= σ
în care z, braţul de pârghie al eforturilor interioare în stadiul II, se poate calcula în mod simplificat cu relaţia: z =
0,85h
0
(în cazul secţiunilor dreptunghiulare şi T);
E
c
Q este valoarea corectată a forţei tăietoare, dată de relaţia
(4.13).
Nivelul de solicitare la eforturi principale de întindere (valoarea relativă a eforturilor σ
1
) este dat de
raportul:
t
1
1
R
σ
= σ

(10.1)
Dacă este îndeplinită condiţia:
5 , 0
1
≤ σ

(10.2)
se consideră că eforturile unitare principale de întindere pot fi preluate în întregime de beton; armătura
transversală se dispune conform verificării la starea limită de rezistenţă.
Efortul unitar principal de compresiune
0 2
τ = σ
nu trebuie să depăşească, sub efectul încărcărilor de
exploatare, valoarea:
( )
c c 2
R 2 , 0 ... 1 , 0 R = α ≤ σ
Având în vedere că
1 2
σ = σ
şi R
c
= (10...20) R
t
, relaţia de mai sus conduce la o formă convenţională
de verificare a secţiunii de beton, prin condiţia:

0 , 2 1 ≤ σ

(10.3)
Eforturile principale de întindere
1
σ
se repartizează betonului şi armăturilor transversale, după cum
rezultă din figura 10.3 şi anume:
- în zona în care
5 , 0 1 ≤ σ

eforturile principale de întindere sunt preluate de beton;
- în zonele în care
0 , 2 5 , 0 1 ≤ σ <

eforturile principale de întindere sunt preluate:
a) de beton şi de armăturile transversale (etrieri şi bare înclinate sau numai etrieri), în cazul
ciclurilor oscilante sau pulsatorii (ρ ≥ 0, respectiv
); 0 /
max b min b b
≥ σ σ = ρ
partea preluată de beton este:
3 , 0 1 = σ

(10.4)
b) numai de către armăturile transversale, sub formă de etrieri şi, eventual, armături înclinate, în
cazul ciclurilor alternante (ρ < 0, respectiv ρ
b
= 0).
Diagrama
1

σ
se construieşte pe baza diagramei înfăşurătoare a forţelor tăietoare maxime
E
max c
Q

ordonatele, în cazul elementelor cu înălţimea constantă, având valorile :
t 0
E
c
t
E
c
1
R bh 85 , 0
Q
bzR
Q
≅ = σ

Efortul unitar de întindere preluat de etrieri se determină pe baza relaţiei (4.18), cu A
ae
= n
e
A
e
:
e e
e 1
ae
A n
b a σ
= σ
în care n
e
A
e
reprezintă aria ramurilor verticale de etrieri din secţiunea respectivă, etrieri stabiliţi anterior
conform calculului la starea limită de rezistenţă în secţiuni înclinate, iar b lăţimea grinzii sau a inimii, la nivelul
la care s-a calculat σ
1
.
Fig. 10.3 Preluarea eforturilor unitarea principale de întindere
Când efortul din etrieri, σ
ae
ajunge la valoarea rezistenţei la oboseală a oţelului din care sunt
confecţionaţi,
0
ae
R , rezultă partea din diagrama
1
σ
care poate fi preluată de către etrieri:
0
ae
e
e e
e 1
R
b a
A n
= σ
(10.5)
având valoarea relativă:
t
0
ae
e
e e
t
e 1
e 1
R
R
b a
A n
R
=
σ
= σ

(10.6)
Determinarea rezistenţei la oboseală a etrierilor se face pentru valoarea coeficientului de asimetrie
E
max c
E
min c
ae
Q
Q
= ρ
Dacă diagrama
1

σ
nu este acoperită în întregime de capacitatea betonului şi a etrierilor, este necesară
din calcul şi armătura înclinată; obişnuit se verifică armătura transversală sub forma barelor înclinate (în mod
curent la 45
0
), determinate din calculul la starea limită de rezistenţă în secţiuni înclinate.
Efortul unitar de întindere preluat de o armătură înclinată A
ai
este dat de relaţia (4.17):
ai
t
i
ai
i
ai
A 2
bR A
A 2
b A

= = σ
(10.7)
în care
t
i
i
R
A
A =

este aria părţii din diagrama
1
σ
, preluată de armăturile înclinate (fig.10.3).
Considerând că efortul de întindere
ai
σ
din armătura înclinată la 45
0
ia valoarea rezistenţei la oboseală
a armăturii înclinate
0
ai
R , rezultă aria necesară totală a acestora, A
ai
:
0
ai
t
i
ai
R 2
bR A
A

=
(10.8)
unde determinarea rezistenţei la oboseală a armăturilor înclinate se face pentru coeficientul de asimetrie ρ
a
=
ρ
ae
.
Armăturile înclinate se repartizează în lungul grinzii astfel ca să fie solicitate în mod egal în raport cu
diagrama înfaşurătoare a valorilor maxime
1
σ
, (fig. 10.3), adică
3 ai
3 i
2 ai
2 i
1 ai
1 i
ai
i
A
A
A
A
A
A
A
A
− − − −
= = =
În cazul în care variaţia forţei tăietoare este liniară, suprafaţa
i A

(A
i
) din diagrama
1
σ
care revine
barelor înclinate poate fi de formă triunghiulară sau trapezoidală.
Pentru diagrama
i A

triunghiulară, se procedează după cum urmează:
• se stabileşte numărul de secţiuni de ridicare şi barele înclinate corespunzătoare (obişnuit se
verifică A
ai
rezultate din calculul la starea limită de rezistenţă în secţiuni înclinate); conform figurii
10.4, diagrama
i A

trebuie împărţită în trei părţi egale, considerând, de exemplu, că se ridică trei bare
având acelaşi diametru, în trei secţiuni;
• se descrie semicercul de diametru BC, se împarte segmentul BC în trei părţi egale, se ridică
perpendiculare pe segment din punctele de diviziune până se intersectează semicercul; se rabat aceste
intersecţii înapoi pe BC, obţinându-se punctele D şi E. Din punctele D şi E se coboară linii verticale
până la latura AB, triunghiul ABC fiind astfel împărţit în trei părţi egale. Pentru a obţine poziţia barelor
înclinate, se determină centrul de greutate al suprafeţelor obţinute, se duc verticale până la axa mediană
a grinzii, barele înclinate trecând prin punctele de intersecţie obţinute.
Dacă barele ridicate au arii diferite, segmentul BC se împarte proporţional cu ariile din diferite secţiuni
de ridicare.
Dacă din acest calcul rezultă alte poziţii ale barelor ridicate decât cele rezultate din verificarea la starea
limită de rezistenţă, este necesar ca această verificare să fie refăcută.
Fig. 10.4 Repartiţia armăturilor înclinate
Aplicaţia numerică 10 Verificarea la starea limită de oboseală a elementelor încovoiate
Se cere verificarea grinzii de rulare din beton armat, prefabricată, simplu rezemată, cunoscând:
b/h/h
p
/b
p
/h
0
= 300/750/130/550/690 mm (fig. Apl.10a); calitatea materialelor: beton Bc25, oţel PC52 şi OB37.
Solicitările de exploatare produse de încărcările normate, conform figurii Apl.10b:
; kN 88 / 25 / 240 Q / Q / Q ; kNm 189 / 50 / 290 M / M / M
E
2 / l
E
min
E
max
E
ld
E
min
E
max
= =
Din calculul la starea limită de rezistenţă s-au determinat:
• armătura longitudinală, din oţel PC52: 6φ 22
• armătura înclinată, la 50 mm de la faţa reazemelor: 2φ 22
• etrierii dubli, din oţel OB37: φ 8/150 mm.
Calculul în secţiuni normale
Valoarea corectată a modulului de elasticitate se obţine cu relaţia (4.3):
2 b '
b
mm / N 15520
68 , 1 65 , 0 5 , 0 1
30000 8 , 0
5 , 0 1
E 8 , 0
E =
⋅ ⋅ +

=
ϕ ν +
=

în care:
68 , 1 8 , 2 0 , 1 0 , 1 6 , 0 k k k ; 65 , 0
290
189
M
M
0 3 2 1
E
max
E
ld
= ⋅ ⋅ ⋅ = ϕ = ϕ = = = ν

(anexele 5 şi 7)
Coeficientul de echivalenţă este dat de relaţia:
5 , 13
15520
210000
E
E
n
'
b
a
e
= = =
Se calculează:
- poziţia axei neutre, rezultând din condiţia (4.4b), particularizată pentru secţiunea T:
s
bc
- s
a
= 0
0 x) - (h A n - ) 0,5h - b)(x - (b h 0,5bx
0 a e p p p
2
= +
0 x) - 2281(690 13,5 - 130) 0,5 - 300)(x - 130(550 300x 0,5
2
= ⋅ ⋅ + ⋅
0 15570 - 422x x
2
= +
x = 236 mm.
- momentul de inerţie al zonei comprimate de beton în raport cu axa neutră:
( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( )
4 2
3 3
2
p p p
3
p
p
3
bc
cm 231053 13 5 , 0 6 , 23 13 30 55
12
13
30 55
3
6 , 23 30
h 5 , 0 x h b b
12
h
b b
3
bx
I
= ⋅ − − + − +

=
= − − + − + =
- momentul de inerţie al secţiunii ideale de beton în raport cu axa neutră, conform relaţiei (4.8), pentru
: 0 A
'
a
= A'
a
= 0:
( )
4 8 2 8
2
0 a e bc bi
mm 10 86,57 236) - 2281(690 13,5 10 23,1
x h A n I I
⋅ = ⋅ + ⋅ =
= − + =
Fig. Apl.10
Se calculează eforturile unitare normale maxime în beton şi în armătură, cu relaţiile (4.9) şi (4.6):
2
8
6
max b
mm / N 9 , 7 236
10 57 , 86
10 290
=


= σ
2
max a
mm / N 205
236
236 690
9 , 7 5 , 13 =

⋅ = σ
Rezistenţele de calcul la oboseală ale materialelor se determină cu relaţiile (5.16, 5.17, 5.18) pentru
beton şi (5.29, 5.30) pentru armătură, având în vedere punctul 10.2.1 şi figura 10.2b:
172 , 0
290
50
M
M
E
max
E
min
a b
= = = ρ = ρ
0 , 1 686 , 0 172 , 0 5 , 0 6 , 0 5 , 0 6 , 0 m
b
'
bc
< = ⋅ + = ρ + =
2 *
c
'
bc bc
o
c
mm / N 29 , 10 15 686 , 0 0 , 1 R m m R = ⋅ ⋅ = =
Deoarece armătura nu este sudată, ; 0 m
s
a
= din anexa 9 rezultă, prin interpolare:
0,643 m
0
a
=
2 *
a
o
a
o
a
mm / N 193 300 643 , 0 R m R = ⋅ = =
Se verifică relaţiile (5.60) şi (5.61):
; mm / N 29 , 10 R 9 , 7
2 0
c max b
= < = σ
2 0
a max a
mm / N 193 R 205 = > = σ
În armătură este depăşită rezistenţa la oboseală; se măreşte cantitatea de armătură longitudinală cu
1φ 22, deci A
a
= 2661 mm
2
; refăcând calculele, se obţine:
x = 253mm; I
bc
= 28,14⋅ 10
8
mm
4
; I
bi
= 96,7⋅ 10
8
mm
4
; mm / N 29 , 10 R mm / N 58 , 7 253
10 7 , 96
10 290
2 0
c
2
8
6
max b
= < =


= σ
2 0
a
2
max a
mm / N 193 R mm / N 7 , 176
253
253 690
58 , 7 5 , 13 = < =

⋅ = σ
Rezultă că după sporirea armăturii longitudinale, în secţiunile normale ale grinzii nu apare fenomenul de
oboseală.
Verificarea în secţiuni înclinate
Poziţia în raport cu axa neutră a rezultantei N
b
se determină cu relaţia:
2 b 1 b
2 b 2 1 b 1
x
0
y y by
x
0
y y by
b
N
N N
N y N y
d b
yd b
y
+
+
=
σ
σ
=


unde y
1
şi y
2
reprezintă distanţele măsurate de la axa neutră până la punctele de aplicaţie ale rezultantelor
eforturilor de compresiune din beton, N
b1
şi N
b2
(fig. Apl.10c):
mm 5 , 195
7 , 3 6 , 7
7 , 3 2 6 , 7
3
130
253 y x y
trapez G 1
=
+
⋅ +
− = − =
mm 82 130) - (253
3
2
) h - (x
3
2
y
p 2
= = =
N 403975 3,7)/2 (7,58 130 550 A N
med b1 b1 b1
= + ⋅ = σ =

N 68265 3,7/2 123 300 A N
med b2 b2 b2
= ⋅ ⋅ = σ =
mm 616
68265 403975
82 68265 5 , 195 403975
253 - 690 y x - h z
b
N 0
=
+
⋅ + ⋅
+ = + =
Conform relaţiei (4.16), cu
E
max
E
c
Q Q = rezultă:
2
2 / l 1
2
E
max
1
mm / N 476 , 0
616 300
88000
; mm / N 3 , 1
616 300
240000
bz
Q
=

= σ =

= = σ
Se calculează valorile relative ale eforturilor unitare principale cu relaţia (10.1):
43 , 0
1 , 1
476 , 0
; 18 , 1
1 , 1
3 , 1
2 / l 1 1 = = σ = = σ
− −
Deoarece
2,0 0,5 1 < σ <

rezultă că secţiunea de beton este corect alcătuită (condiţia 10.3) şi este
necesar calculul armăturilor transversale (condiţia 10.2).
Se construieşte diagrama
1

σ
, ţinând seama de condiţiile de la punctul 10.2.2 (fig.Apl.10d).
Rezistenţa la oboseală a oţelului etrierilor (OB37) se determină pe baza coeficientului de asimetrie
pentru etrieri: ; 104 , 0
240
25
Q
Q
E
max
E
min
ae
= = = ρ
Rezultă 0,826 m
0
ae
= şi
2 o
ae
mm / N 173,5 210 0,826 R = ⋅ =
Partea de eforturi unitare principale preluată de etrierii φ 8/150 mm, cu patru ramuri de forfecare, se
determină conform relaţiei (10.6),:
705 , 0
1 , 1 300 150
5 , 173 3 , 50 4
R
R
b a
A n
t
0
ae
e
e e
e 1 =
⋅ ⋅
⋅ ⋅
= = σ

Din diagrama din figura Apl.10d, se determină partea care trebuie preluată de armăturile înclinate, adică
aria
i A

, cu ordonata 1,18 - 0,3 - 0,705 = 0,175:
mm 58,2 672/2 0,175 Ai = ⋅ =


unde distanţa de 672 mm rezultă din asemănarea triunghiurilor ABC şi CDE (fig. Apl.10d). Rezistenţa la
oboseală a armăturilor înclinate se determină pentru coeficientul de asimetrie
, 140 , 0
ae ai
= ρ = ρ
pentru care
626 , 0 m
0
ai
= .
Rezultă . mm / N 8 , 187 626 , 0 300 R
2 o
ai
= ⋅ =
Aria necesară de armătură înclinată se calculează cu relaţia (10.8):
2
0
ai
t
i
nec
ai
mm 72
8 , 187 2
1 , 1 300 2 , 58
R 2
bR A
A =

⋅ ⋅
= =

( )
nec
ai
2 ef
ai
A 22 2 mm 760 A > φ =
Armătura necesară fiind mai mică decât cea înclinată în prima secţiune de la reazem, alcătuirea este
corectă.
11. VERIFICAREA LA STAREA LIMITA DE FISURARE
Fisurarea elementelor din beton armat sub încărcările de exploatare este un fenomen inevitabil, fiind
consecinţa incapacităţii betonului de a prelua eforturile unitare de întindere produse de solicitări ca: încovoierea,
tăierea, torsiunea (fig.11.1a...d), forţele concentrate de compresiune (fig.11.1e), sau de eforturi unitare de
aderenţă mari (fig.11.1f). De asemenea, o fisurare cu caracter întâmplător poate fi produsă de efectele
contracţiei împiedecate a betonului, variaţiei de temperatură şi a tasărilor diferenţiate ale reazemelor, tasării
plastice a betonului proaspăt (fig.11.1g), acţiunii îngheţului şi a dezgheţului repetat, unor nereguli în
tehnologiile de execuţie (fig.11.1i, j). Rezultatele fenomenului de coroziune al armăturii pot de asemenea
produce fisuri în masa betonului (fig.11.1h).
În funcţie de cauzele care produc fisuri, acestea pot fi: intrinseci, atunci când sunt generate în interiorul
betonului (contracţia la uscare, variaţii de temperatură, tasarea betonului proaspăt, produşi de coroziune
expansivi etc.) sau extrinseci, atunci când sunt produse de cauze externe (încărcări sau deformaţii impuse).
Centralizarea cauzelor care produc fisuri sunt prezentate în tabelul 11.1.
Tabelul 11.1
Cauzele care generează fisuri
Fisuri apărute înainte de întărirea betonului Tip
Fenomene datorate comportării
betonului proaspăt
Contracţia plastică
Tasarea plastică (fig.11.1g)
Intr.
Intr.
Fenomene datorate procesului de
execuţie
Deplasarea susţinerilor (fig.11.1i) Deplasarea
cofrajului (fig.11.1j)
Extr.
Extr.
Îngheţ timpuriu
Fisuri apărute după întărirea betonului
Fenomene fizice Agregate contractile
Contracţia la uscare
Microfisurare datorită uzurii
Intr.
Intr.
Extr.
Fenomene chimice Coroziunea armăturii (fig.11.1h) Reacţii
alcali - agregate
Intr.
Intr.
Efecte termice Îngheţ - dezgheţ repetat
Variaţia termică a mediului Variaţia termică
interioară
Extr.
Extr.
Intr.
Cauze structurale Acţiuni cu intensitate de proiectare
(fig.11.1a.. .e)
Suprasarcini accidentale
Curgerea lentă
Extr.
Extr.
I&E
Fig. 11.1 Tipuri de fisuri
Raţiunile care fac necesar controlul fisurării elementelor şi structurilor din beton armat se referă la
aspectul lor, etanşeitatea la apă şi gaze, protecţia împotriva coroziunii şi alte exigenţe funcţionale. Aceste
exigenţe definesc limitele care pot fi acceptate pentru deschiderea fisurilor.
Normele actuale prevăd verificări prin calcul pentru controlul fisurării numai în cazul fisurilor produse
de acţiunile exterioare. Această modalitate de abordare a controlului fisurării se bazează pe faptul că regulile de
alcătuire constructivă şi tehnologiile de execuţie corespunzătoare permit evitarea dezvoltării deschiderii fisurilor
peste limitele admise. În vederea evitării unor fisuri cu deschideri exagerate se impune respectarea condiţiilor de
exploatare şi controlul periodic al stării de fisurare.
În procesul fisurării elementelor din beton armat sub efectul încărcărilor se disting trei etape: formarea
fisurilor, etapă ce corespunde depăşirii limitei stadiului I; apariţia fisurilor, etapă în care ele devin vizibile;
deschiderea fisurilor la anumite valori care depind de intensitatea acţiunilor şi care eventual pot afecta
durabilitatea construcţiei. În cazul elementelor din beton armat, primele două etape se suprapun, adică la
formarea lor fisurile devin vizibile, aşa încât se consideră ca distincte două stări limită:
 apariţia fisurilor;
 deschiderea limită a fisurilor.
Calculul elementelor din beton armat la fisurare se face de regulă numai la starea limită de deschidere a
fisurilor, deoarece, sub încărcările de exploatare, majoritatea structurilor din beton armat folosite în construcţii
civile, industriale şi poduri lucrează în stadiul II fisurat. Calculul la apariţia fisurilor are un caracter
convenţional, deoarece formarea şi apariţia fisurilor se poate produce chiar şi înainte de aplicarea sarcinilor
exterioare ca urmare a contracţiei, variaţiilor de temperatură etc. Din motive de impermeabilitate, construcţiile
hidrotehnice se verifică la starea limită de apariţie a fisurilor.
Starea de fisurare a unui element din beton armat este caracterizată prin mărimea deschiderii fisurilor şi
distanţa dintre acestea. În condiţiile unei anumite stări de eforturi unitare într-un element, mărimea deschiderii
fisurilor este funcţie de numărul de fisuri pe unitatea de lungime a elementului, deci funcţie de distanţa dintre
fisuri.
La elementele din beton armat distanţa dintre fisuri şi implicit mărimea deschiderii acestora depinde de
un număr de parametri ca: procentul de armare, diametrul şi natura suprafeţei armăturii, mărimea efortului
unitar din armătură, modul de acţionare al sarcinii (static sau dinamic), distanţa dintre bare şi grosimea stratului
de acoperire cu beton precum şi calitatea betonului.
Verificarea la starea limită de deschidere a fisurilor se face în stadiul II de exploatare, luând în
considerare intensităţile de exploatare (intensităţi de calcul reduse) ale acţiunilor permanente, cvasipermanente
şi variabile, în conformitate cu relaţia (5.33) din tabelul 5.2.
11.1 CALCULUL DISTANŢEI DINTRE FISURI
Deducerea distanţei dintre fisuri se face având la bază limita stadiului I, când solicitarea exterioară
(forţa axială N în cazul elementului întins centric din figura 11.2a) este egală cu capacitatea portantă la fisurare
N
cap f
.
Solicitarea exterioară este preluată de beton N
bf
= A
bt
R
t
şi de armătură N
af
= A
a
σ
a
.
În secţiunea cea mai slabă se produce fisura F
1
. După apariţia fisurii F
1
, această secţiune trece în stadiul
II când N
b
= 0 şi N
a
= N
cap f
(fig. 11.2c). Din dreptul acestei secţiuni, betonul începe să se încarce, iar armătura să
se descarce, la o anumită distanţă λ
f
ajungându-se ca N
b
= N
bf
= A
bt
R
t
, iar N
a
= N
af
.
Această poziţie reprezintă locul probabil de apariţie a celei de a doua fisuri F
2
.
Fig. 11.2 Distanţa dintre fisuri la elemente întinse centric
Transmiterea efortului de la armătură la beton, între cele două fisuri, se face prin intermediul eforturilor
unitare de aderenţă τ
a
(fig.11.2d), mărimea ce se transmite pe lungimea λ
f
fiind N
bf
= A
bt
R
t
. Relaţia
matematică ce exprimă această transmitere este:
∫ ∫
λ
τ
λ
λ τ = = τ = τ =
f
0
f am
f
0
ax ax t bt
u uA dx u dx u R A
în care u este perimetrul barelor.
Din ecuaţia de mai sus, rezultă relaţia de calcul a distanţei dintre fisuri:
am
t bt
f
u
R A
τ
= λ
(11.1)
În cazul particular când toate barele au acelaşi diametru şi având în vedere că u = π d şi A
bt
= 100 A
a
/p
= 100π d
2
/4p , relaţia (11.1) devine:
p
d R
25
am
t
f
τ
= λ
(11.1a)
Studiile experimentale au dovedit că distanţa dintre fisuri depinde şi de alţi factori, cum ar fi:
• natura solicitării;
• proprietăţile de aderenţă ale armăturii;
• distanţa dintre bare;
• grosimea stratului de acoperire cu beton.
Influenţa naturii solicitării se introduce în calcule prin mărimea unui coeficient k
1
în funcţie de
următoarele situaţii:
• axa neutră în secţiune - caz corespunzător încovoierii, cazului I de compresiune, respectiv întinderii
excentrice cu excentricitate mare;
• secţiune complet fisurată - caz corespunzător întinderii centrice sau excentrice cu excentricitate mică.
Proprietăţile de aderenţă ale armăturii cu betonul, adică natura suprafeţei armăturii (netedă - OB37 sau
profilată - PC52 şi PC60), sunt reflectate prin coeficientul k
2
= R
t

am
.
Introducând notaţia A = 25k
1
k2, relaţia (11.1a) devine:
p
d
A
f
= λ
(11.1b)
Pentru a prinde în calcul şi influenţa distanţei dintre bare şi de grosimea stratului de acoperire cu beton,
STAS-ul 10109/0-90 prevede următoarea relaţie pentru calculul valorii medii a distanţei dintre fisuri:
( )
t
f
p
d
A s 1 , 0 c 2 + + = λ
(11.2)
unde:
c este grosimea stratului de acoperire cu beton (mm);
s - distanţa dintre axele armăturilor (mm), dar nu mai mult de 15d; în cazul elementelor întinse centric
sau excentric cu mică excentricitate (secţiune complet fisurată) se va avea în vedere şi figura 11.3;
A - coeficient ce ţine cont de natura solicitării şi de proprietăţile de aderenţă ale armăturii, având valori
cuprinse în intervalul 6,5...20 (Anexa 20);
d - diametrul armăturii (mm);
p
t
= 100A
a
/A
bt
- procentul de armare al armăturii longitudinale întinse;
A
bt
- aria de înglobare a armăturilor, care se determină considerând pentru fiecare bară o suprafaţă de
înglobare de maximum 7,5d în fiecare sens; dacă barele sunt apropiate (distanţa interax ≤ 2⋅ 7,5d) nu se face o
suprapunere a suprafeţelor individuale de înglobare (fig. 11.4); în cazul elementelor încovoiate, A
bt
nu va depăşi
1/2 din aria secţiunii de beton.
Fig. 11.3 Distanţa dintre armăturile elementelor
întinse centric sau excentric cu mică
excentricitate
Fig. 11.4 Aria de înglobare
a armăturilor
În relaţia (11.2), în cazul când barele de armătură sunt de diametre diferite, se înlocuieşte:

π
=
d 25
A
p
d
bt
t
(113)
În elementele liniare din beton armat, prezenţa etrierilor influenţează în mod substanţial valoarea reală a
distanţei dintre fisuri, deoarece reduc secţiunea transversală de beton. Dacă diferenţa dintre λ
f
şi distanţa dintre
etrieri a
e
nu depăşeşte circa 50 mm, este rezonabil ca valoarea rezultată din relaţia (11.2) să fie rotunjită în plus
sau minus, până la valoarea a
e
.
În cazul plăcilor de planşeu s-a constatat experimental că distanţa medie dintre fisuri este aproximativ
egală cu grosimea plăcii, dacă distanţa dintre armături este aproximativ (15...20)d.
Dacă plăcile sunt armate cu plase sudate din STNB, distanţa medie dintre fisuri se apreciază ca fiind un
multiplu al distanţei dintre barele transversale ale plasei:
t t f
l n = λ
(11.4)
unde:
n
t
este un număr întreg, care se determină cu relaţiile:
t
p
t
d 30
h
n ≥ pentru
; d 30 l
t l

(11.4a)
2
t
l p
t
d 900
l h
n ≥ pentru
; d 30 l
t l
>
(11.4b)
h
p
- grosimea plăcii;
l
t
, l
l
- distanţa dintre axele armăturilor transversale; respectiv longitudinale
d
t
- diametrul armăturilor transversale.
11.2 CALCULUL DESCHIDERII FISURILOR NORMALE
După formarea fisurilor, datorită creşterii în continuare a încărcărilor până la treapta de exploatare,
acestea se deschid până la valoarea medie α
f
. Betonul întins dintre fisuri participă la preluarea eforturilor, de
aceea deformaţiile specifice în armătură şi beton au o distribuţie neliniară între două fisuri consecutive.
În figura 11.5 se consideră un element întins centric, respectiv unul încovoiat cu fisurile F
1
şi F
2
la
distanţa λ
f
. Valoarea maximă a deformaţiei specifice de întindere în beton este ε
tu
şi apare la jumătatea
distanţei dintre fisuri (fig.11.5c), în timp ce alungirea maximă a armăturii este ε
a
şi apare în dreptul fisurii
(fig.11.5d). Deformaţiile specifice variabile pot fi înlocuite cu deformaţiile specifice medii ε
tm
şi ε
am
(fig. 11.5
c,d).
Pe baza figurii 11.5 se poate scrie că, pe distanţa λ
f
dintre fisuri, alungirea armăturii este egală cu
deschiderea fisurii plus alungirea betonului întins:
( )
tm f f f am f
ε α − λ + α = ε λ
(11.5)
rezultând:
( )
tm
f tm am
f
1 ε −
λ ε − ε
= α
(11.5a)
Având în vedere că, în stadiul II, ε
a
≅ 0,75... 1,25
0
/
00
şi ε
tu
= 0,1...0,15
0
/
00
rezultă că termenul ε
tm
se
poate neglija faţă de unitate şi faţă de ε
am
. În aceste condiţii, relaţia (11.5a) devine:
f am f
λ ε = α
(11.5b)
Pentru a ţine cont de conlucrarea betonului întins dintre fisuri cu armătura, se defineşte indicele de
conlucrare a betonului cu armătura longitudinală
. /
a am
ε ε = ψ
Deoarece ε
a

a
/E
a
, relaţia (11.5b) pentru
calculul valorii medii a deschiderii fisurii devine:
a
a
f f
E
σ
ψ λ = α
(11.6)
În cazul elementelor supuse la încărcări repetate importante (grinzile de rulare, pereţii celulelor de
silozuri etc), valorile α
f
determinate cu relaţia (11.6) se majorează cu 50%.
Determinarea coeficientului ψ se face admiţând că ( ) , 2 /
2 /
a a am
λ
ε + ε = ε
2 /
a
λ
ε fiind deformaţia
specifică a armăturii la mijlocul distanţei dintre fisuri. Expresia lui ψ devine:
a
2 /
a a
a
2 /
a a
2 2 σ
σ + σ
=
ε
ε + ε
= ψ
λ λ
(11.7)
Scăderea efortului unitar de la valoarea σ
a
, în dreptul fisurii, la valoarea ,
2 /
a
λ
σ la mijlocul distanţei
dintre fisuri, se produce datorită creşterii efortului unitar în beton până la valoarea R
t
căreia îi corespunde
deformaţia specifică ε
tu
; are loc un transfer de efort, de la armătură la beton, prin intermediul aderenţei.
Efortul ce se transmite prin aderenţă, de la armătură la beton, pe distanţa λ
f
/2 este:

λ
τ
λ
= τ =
2 /
f
0
am
f
ax ad
u
2
dx u N
şi el produce variaţia ∆ σ
a
a efortului unitar în armătură:
a
am f
a
ad
a
A 2
u
A
N τ λ
= = σ ∆
Fig.11.5. Modelul de calcul pentru deschiderea fisurilor
Având în vedere că din relaţia (11.1)
, R A u
t bt am f
= τ λ
efortul unitar la mijlocul distanţei dintre fisuri
este:
a
t bt
a
a
am f
a a a
2 /
a
A 2
R A
A 2
u
− σ =
τ λ
− σ = σ ∆ − σ = σ
λ
Relaţia (11.7) devine:
a a
t bt
A 4
R A
1
σ
− = ψ
(11.7a)
Ţinând seama de relaţia (11.7a) şi luând în considerare efectul încărcărilor de lungă durată sau repetate,
STAS 10107/0-90 prevede următoarea expresie pentru indicele de conlucrare a betonului cu armătura întinsă:
( )
a a
tk bt
A
R A
05 , 1 1
σ
ν − β − = ψ
(11.8)
unde:
ν este raportul dintre solicitarea produsă de fracţiunea de lungă durată a încărcării totale de exploatare
şi solicitarea totală de exploatare;
β = 0,5 pentru armăturile din oţel PC şi 0,3 pentru armăturile din oţel OB37;
σ
a
- efortul unitar în secţiunea fisurată în stadiul II de exploatare (conform pct.4.2.2.3); în situaţii
curente se poate lua aproximativ:

ef a
nec a
a a
A
A
R 85 , 0 ≅ σ
(11.9)
A
a nec
- aria secţiunii de armătură necesară din calculul la starea limită de rezistenţă;
A
a ef
- aria secţiunii de armătură prevăzută efectiv.
Din figura 11.5f se constată că efortul ce se poate transmite între beton şi armătură, prin fenomenul de
aderenţă, nu poate depăşi valoarea A
a
σ
a
, motiv pentru care raportul
a a tk bt
A / R A σ
are cel mult valoarea 1,0,
iar indicele de conlucrare nu poate fi mai mic decât ( ). 5 , 0 1 1 ν − β −
În relaţia (11.8) s-a introdus rezistenţa caracteristică la întindere a betonului R
tk
, deoarece se analizează
o porţiune de o anumită lungime la starea limită de exploatare, când încărcările sunt mai mici decât la starea
limită de rezistenţă. De aceea, din punct de vedere probabilistic, rezistenţa la întindere a betonului este mai
apropiată de valoarea caracteristică decât de cea de calcul.
Pentru cazurile uzuale se admite ca pentru indicele de conlucrare ψ să se utilizeze valorile aproximative
ce se obţin din anexa 21.
Pentru plăci armate cu plase sudate din STNB se ia ψ = 0,8 dacă n
t
≥ 2 şi ν ≤ 0,5, respectiv ψ = 1 în
celelalte cazuri.
Pentru elementele solicitate la oboseală ψ = 1, ceea ce înseamnă că se acceptă ipoteza distrugerii
aderenţei, rezultând deshideri mai mari ale fisurilor.
Modelul de calcul adoptat pentru obţinerea relaţiei (11.6) este bazat pe ipoteza unei distribuţii uniforme
a fisurilor, la distanţe relativ reduse (λ
f
= 15...25; 30 cm), ceea ce este valabil în cazul elementelor cu procente
de armare obişnuite.
Pentru elementele cu procente mici de armare (sub 0,3% la elementele solicitate la încovoiere, respectiv
sub 0,4% la cele solicitate la întindere) fisurarea are un caracter nesistematic. încercările experimentale au arătat
că în aceste cazuri este posibil să apară una sau numai câteva fisuri, cu poziţii întâmplătoare şi cu deschideri
mult mai mari decât valorile obţinute cu relaţia (11.6).
Pentru deducerea relaţiei de calcul se porneşte de la premiza că armătura trebuie să fie ancorată în
stânga şi dreapta fisurii cu lungimea de ancoraj l
a
. Pe lungimea 2l
a
efortul unitar σ
a
are distribuţia reală din
figura 11.6b, ancorarea armăturii în beton făcându-se în conformitate cu diagrama din figura 11.6c.
Fig. 11.6 Modelul de calcul pentru fisurile nesistematice
Deformaţia specifică medie a armăturii, în condiţiile elementelor de mai sus, este:
a
f
am
l 2
α
= ε
, respectiv
a
a
a
am
am
E 2 E
σ
=
σ
= ε
rezultând:
a
a
a
f
l
E
σ
= α
(11.10)
Forţa de întindere din armătură A
a
σ
a
se transmite la beton prin fenomenul de aderenţă, în conformitate
cu relaţia:
a
2
am a
4
d
dl σ
π
= τ π
de unde rezultă lungimea de ancorare:
amed
a
a
4
d
l
τ
σ
=
(11.11)
Înlocuind (11.11) în relaţia (11.10), rezultă relaţia pentru calcul deschiderii fisurii elementelor cu
procente mici de armare:
amed a
2
a
f
E 4
d
τ
σ
= α (11.12)
în care valoarea medie a efortul unitar de aderenţă se ia după cum urmează: τ
am
= 2,4R
t
pentru bare cu profil
periodic; 1,5R
t
pentru bare netede; R
t
pentru bare netede, în pereţii executaţi în cofraje glisante ai rezervoarelor
şi silozurilor.
Relaţia (11.12) nu se foloseşte în cazul armării cu plase sudate STNB, deoarece în acest caz ancorarea
armăturii nu se face prin aderenţă, ci datorită armăturii transversale.
11.3 CALCULUL DESCHIDERII FISURILOR ÎNCLINATE
Verificarea deschiderii fisurilor înclinate este o prevedere relativ recentă în cadrul normelor de calcul a
elementelor din beton armat şi este consecinţa faptului că modelele de calcul adoptate în prezent pentru
verificarea la starea limită de rezistenţă la tăiere sunt mai apropiate de comportarea reală. În aceste condiţii este
posibil ca armarea transversală rezultată din calculul la starea limită de rezistenţă să nu mai satisfacă, în mod
implicit, condiţiile necesare stării limită de fisurare.
Deschiderea medie a fisurilor înclinate se calculează cu relaţia :
a
at
i f fi
E
σ
ψ λ = α
(11.13)
unde:
λ
f
este distanţa medie dintre fisuri determinată cu relaţia (11.2); se acceptă aceeaşi distanţă între fisurile
înclinate ca şi între fisurilor normale, considerându-se că fisurile înclinate sunt produse de acţiunea momentului
încovoietor şi apoi „înclinate” („rotite”) de acţiunea forţei tăietoare.
ψ
i
- indicele de conlucrare al betonului întins cu armătura transversală, care se ia după cum urmează:
• 0,8(1+0,2ν ) pentru etrieri din OB37;
• 0,7(1+0,3ν ) pentru etrieri din PC52 sau PC60;
• 0,9(1+0,1ν ) pentru barele transversale din STNB ale carcaselor sudate;
σ
at
- efortul unitar mediu în armăturile transversale intersectate de fisura înclinată; eforturile unitare în
armăturile transversale (barele înclinate şi etrierii) se determină în stadiul II de exploatare cu relaţiile (4.17),
respectiv (4.18); se admite să se ia în considerare o valoare medie pentru toate armăturile intersectate de fisura
înclinată, egală cu valoarea σ
at
≅ 0,9R
at
= 0,9m
at
R
a
.
11.4 CONTROLUL FISURĂRII ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT
Verificarea la starea limită de fisurare se face punând condiţia ca sub acţiunea încărcărilor de
exploatare, în gruparea fundamentală, deschiderile medii ale fisurilor normale şi înclinate faţă de axa
elementului să nu depăşească valorile limită de mai jos:
• pentru elemente supuse presiunii unui lichid sau a unui material necoeziv, la care se
pun condiţii de etanşeitate:
 α
f adm
= 0,1 mm, în cazul elementelor întinse centric sau excentric cu mică excentricitate (de
exemplu: verificarea în secţiunile verticale prin pereţii rezervoarelor cilindrice pentru depozitarea
apei; aceste secţiuni sunt supuse numai unei forţe axiale de întindere n
θ
- fig. 11.7a);
 α
f adm
= 0,2 mm, în restul cazurilor (de exemplu: verificarea în secţiunile orizontale prin pereţii
rezervoarelor cilindrice pentru depozitarea apei; aceste secţiuni sunt supuse la acţiunea unei forţe
axiale de compresiune n
x
şi a unui moment încovoietor m
x
- fig. 11.7b);
a) secţiune complet fisurată b) secţiune cu zonă comprimată
Fig. 11.7 Condiţii de verificare a deschiderii fisurilor la pereţii rezervoarelor
cilindrice din beton armat
• pentru alte elemente:
 α
f adm
= 0,1 mm, dacă sunt supuse unui mediu agresiv;
 α
f adm
= 0,2 mm dacă sunt expuse direct (neprotejate) acţiunii intemperiilor;
 α
f adm
= 0,3 mm, în restul cazurilor.
11.4.1 Controlul fisurării prin calcul
Condiţia de verificare sub efectul încărcărilor de exploatare este dată de relaţia (5.64).
În cazul fisurilor normale, starea limită de fisurare este satisfăcută atunci când:
adm f f
α ≤ α
(11.14)
unde α
f
este deschiderea medie a fisurilor determinată cu relaţia (11.6); în cazul elementelor cu procente de
armare mici (sub 0,3% în cazul încovoierii, respectiv sub 0,4% în cazul întinderii) se ia în considerare cea mai
mare valoare dintre cele calculate cu relaţiile (11.6) şi (11.12).
În cazul fisurilor înclinate, starea limită de fisurare este satisfăcută atunci când:
adm f fi
α ≤ α
(11.15)
în care α
fi
este deschiderea medie a fisurilor înclinate determinată cu relaţia (11.13).
11.4.2 Controlul simplificat al fisurării
Conform experienţei acumulate, în cazul elementelor curente, la care dimensionarea (calculul şi
alcătuirea) la starea limită de rezistenţă este corect efectuată, verificarea deschiderii fisurilor este întotdeauna
satisfăcută. Având în vedere această constatare, desprinsă din practica curentă, STAS 10107/0-90 acceptă să nu
se efectueze calculul de verificare a deschiderii fisurilor dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.
Nu este necesară verificarea deschiderii fisurilor normale, pentru elementele realizate cu OB37, PC52 şi
PC60, dacă este satisfăcută condiţia:
( )
min t t
d / p d / p ≥
(11.16)
în care valorile minime ale raportului p
t
/d sunt date în anexa 22 în funcţie de tipul armăturii, natura solicitării şi
α
f

adm
.
Relaţia (11.14) pusă sub forma:
( )
adm f
a
a
t
E p
d
A s 1 , 0 c 2 α ≤
σ
ψ






+ +
permite determinarea valorilor minime ale raportului p
t
/d.
Valorile (p
t
/d)
min
din anexa 22 au fost calculate având în vedere mărimi acoperitoare uzuale pentru
parametrii ce intervin în relaţia de mai sus.
Pentru plăcile armate cu plase sudate din STNB, la care α
f

adm
= 0,3 mm, nu este necesară verificarea
prin calcul a deschiderii fisurilor normale dacă sunt satisfăcute condiţiile din anexa 23.
În cazul fisurilor înclinate nu este necesară verificarea prin calcul a stării limită de fisurare atunci când
α
f

adm
= 0,3 mm sau când α
f

adm
= 0,2 mm şi
. 5 , 1 R bh / Q Q
t 0
E
≤ =

Aplicaţia numerică 11.1 Verificarea deschiderii fisurilor pentru un element întins centric
Se cere verificarea la starea limită de deschidere a fisurilor a unui tirant expus direct intemperiilor
mediului (α
f

adm
= 0,2mm), pentru care caracteristicile secţiunii sunt prezentate în figura Apl.11.1a. Efortul
axial de întindere este caracterizat de valorile N
E
= 600 kN, respectiv . kN 420 N
E
ld
= Calitatea materialelor
folosite: Bc20 (R
tk
= 1,43 N/mm
2
) şi PC 60 (R
a
= 350 N/mm
2
; E
a
= 210000 N/mm
2
).
Fig. Apl.11.1
Din tabelul 13.3 se obţine grosimea stratului de acoperire cu beton c = 30 mm.
Distanţa de la centrul de greutate al armăturii până la marginea secţiunii de beton este: a = c + d/2 = 30
+ 22/2 = 41 mm.
Aria de înglobare A
bt
poate fi obţinută având în vedere prevederilor din figura 11.4, prevederi care
necesită cunoaşterea valorii 7,5d = 7,5⋅ 22 = 165 mm. Deoarece 7,5d = 165 mm > s
1
/2 = 79,5 mm,
respectiv 7,5d = 165 mm > s
2
/2 = 59 mm rezultă că ariile individuale s-ar suprapune pe ambele direcţii ale
secţiunii. Având în vedere acest lucru rezultă că, pentru acest caz, A
bt
= bh = 200⋅ 400 = 80000 mm
2
. În figura
Apl.11.1 s-au delimitat ariile de înglobare individuale, determinate de jumătatea distanţei dintre armături.
% 85 , 2
80000
2281
100
A
A
100 p
bt
tot a
t
= = =
Controlul simplificat al fisurării
p
t
/d = 2,85/22 = 0,130
Având în vedere tipul de oţel folosit - PC60, deschiderea admisă a fisurilor - α
f adm
=0,2 mm şi
tipul de solicitare al elementului - întindere centrică, din anexa 22 rezultă (p
t
/d)
min
= 0,208. Deoarece p
t
/d =
0,130 < (p
t
/d)
min
= 0,208, rezultă că este necesar un calcul detaliat.
Controlul fisurării prin calcul
7 , 0 600 / 420 N / N
E E
ld
= = = ν
Efortul unitar în armătură în cazul întinderii centrice este:
) R 75 , 0 ( mm / N 263
2280
600000
A
N
a
2
tot a
E
a
= = = = σ
Calculul distanţei dintre fisuri necesită stabilirea distanţei dintre armături, pentru evaluarea căreia se are
în vedere prevederea din figura 11.3:
s = max (s
1
, s
2
) = max (159, 118) = 159 mm
În funcţie de tipul armăturii şi natura solicitării, din anexa 20 rezultă coeficientul A = 10.
( ) ( ) mm 169
85 , 2
22
10 159 1 , 0 30 2
p
d
A s 1 , 0 c 2
t
f
= + ⋅ + ⋅ = + + = λ
- conf.rel.(11.2)
Deschiderea fisurilor
Indicele de conlucrare ψ se determină din anexa 21. În funcţie de tipul armăturii -PC60, coeficientul ν
= 0,7 şi procentul de armare p
t
= 2,83%, rezultă ψ = 1,0.
Conform relaţiei (11.6), se calculează deschiderea medie a fisurilor:
mm 2 , 0 mm 211 , 0
210000
263
0 , 1 169
E
adm f
a
a
f f
= α > = ⋅ =
σ
ψ λ = α
Deoarece starea limită de fisurare nu este satisfăcută, sunt posibile două variante.
Varianta 1 - modificarea diametrului armăturilor
Se modifică armarea iniţială prin reducerea diametrelor barelor:
4φ 18 + 4φ 20 (10,16 + 12,56 = 22,72 cm
2
) ≅ 6φ 22 (22,80 cm
2
).
Noua dispunere a armăturii este prezentată în figura Apl.11.1b, pentru care rezultă
s
1
= 159 mm, s
2
= 118/2 = 59 mm,
respectiv s = max (s
1
, s
2
) = max (159, 59) = 159 mm.
Deoarece, în acest caz, aria totală de armătură rămâne practic neschimbată, efortul unitar în armătură nu
trebuie recalculat.
Pentru că barele au diametre diferite se apelează la relaţia (11.3):
( )
7 , 6
20 4 18 4 25
80000
d 25
A
p
d
bt
t
=
⋅ + ⋅ π
=
π
=

( ) mm 159 7 , 6 10 159 1 , 0 30 2
f
= ⋅ + ⋅ + ⋅ = λ - conform relaţiei (11.2)
Se menţine aceeaşi valoare pentru indicele de conlucrare ψ = 1,0, iar din relaţia (11.6) se calculează:
adm f f
mm 199 , 0
210000
263
0 , 1 159 α ≅ = ⋅ = α
Varianta 2 - calcul detaliat al indicelui de conlucrare ψ
Pentru varianta iniţială de armare, se efectuează un calcul detaliat al indicelui de conlucrare ψ cu relaţia
(11.8).
Pentru armăturile din oţeluri PC, coeficientul β = 0,5.
( ) ( ) 938 , 0
263 2280
43 , 1 80000
7 , 0 5 , 0 1 5 , 0 1
A
R A
5 , 0 1 1
a a
tk bt
=


⋅ − ⋅ − =
σ
ν − β − = ψ
Deoarece
1 191 , 0
A
R A
a a
tk bt
< =
σ
, valoarea lui ψ este corectă.
Conform calculelor anterioare λ
f
= 169 mm.
Din relaţia (11.8) rezultă deschiderea medie a fisurilor:
mm 199 , 0
210000
263
938 , 0 169
E
a
a
f f
= ⋅ =
σ
ψ λ = α
Deoarece, în ambele variante de calcul, procentul de armare (2,83%) este mai mare decât 0,3% nu este
necesar calculul deschiderii fisurii şi cu relaţia (11.12).
Starea limită de fisurare este satisfăcută deoarece, în ambele variante tratate anterior:
mm. 0,20 mm 0,199
adm f f
= α ≅ = α
Aplicaţia numerică 11.2 Verificarea deschiderii fisurilor pentru un element încovoiat
Se cere verificarea la starea limită de deschidere a fisurilor a unei grinzi aflată în condiţii normale de
exploatare (α
f

adm
= 0,3 mm), pentru care caracteristicile secţiunii sunt prezentate în figura Apl.11.2.1. Efortul
de încovoiere este caracterizat de valorile M
E
= 145 kNm, respectiv . kNm 103 M
E
ld
= Calitatea materialelor
folosite: Bc30 (R
tk
= 1,86 N/mm
2
; E
b
= 32500 N/mm
2
;
) 7 , 2 = ϕ

şi PC 52 (R
a
= 300 N/mm
2
; E
a
= 210000
N/mm
2
).
Grosimea stratului de acoperire cu beton rezultă din tabelul 13.3: c = (a
b
=) 25 mm.
Aria de înglobare se obţine pe baza prevederilor figurii 11.4 şi a valorii 7,5d, care pentru φ 20 înseamnă
150mm, respectiv 165 mm pentru φ 22.
Deoarece s/2 < 7,5d, ariile de înglobare individuale se pot extinde pe orizontală numai până la mijlocul
distanţei dintre bare (fig. Apl.11.2.2). Pe verticală extinderea se poate face cu 7,5d.
Fig. Apl. 11.2.1 Secţiunea transversală Fig. Apl. 11.2.2 Aria de înglobare
Ariile de înglobare individuale ale armăturilor sunt:
• pentru armăturile din colţuri (36 + 59,3/2)⋅ (36 + 7,5⋅ 22)=65,65⋅ 201=13196 mm
2
• pentru armăturile intermediare (59,3/2 + 59,4/2)⋅ (36 + 7,5⋅ 20)=59,35⋅ 186=11039 mm
2
Suma acestor arii individuale este:
2(13196 + 11039) = 48470 mm
2
< 250⋅ 550/2 = 68750 mm
2
, deci A
bt
= 48470 mm
2
Controlul simplificat al fisurării
Verificarea condiţiei p
t
/d ≥ (p
t
/d)
min
nu poate fi făcută în mod direct deoarece barele au diametre
diferite. De aceea, în baza relaţiei (11.3), raportul p
t
/d se calculează în mod indirect după cum urmează:
( )
136 , 0
48470
20 2 22 2 25
A
d 25
d
p
bt
t
=
⋅ + ⋅ ⋅ π ⋅
=
π
=

Având în vedere tipul de oţel folosit - PC52, deschiderea admisă a fisurilor - α
f

adm
=0,3 mm şi
tipul de solicitare al elementului - încovoiere, din anexa 22 rezultă (p
t
/d)
min
= 0,043. Se constată că p
t
/d = 0,136 >
(p
t
/d)
min
= 0,043, ceea ce înseamnă că nu este necesară verificarea prin calcul la starea limită de fisurare, totuşi
aceasta se face în mod exemplificativ.
Controlul fisurării prin calcul
714 , 0 145 / 103 M / M
E E
ld
= = = ν
Calculul efortului unitar în armătură - conform punctului 4.2.2.3
2
b
'
b
mm / N 13239 32500
7 , 2 714 , 0 5 , 0 1
8 , 0
E
5 , 0 1
8 , 0
E =
⋅ ⋅ +
=
ϕ ν +
=

86 , 15
13239
210000
E
E
n
'
b
a '
e
= = =
Poziţia axei neutre rezultă din relaţia (4.10), având în vedere că 0 A
'
a
= :
0,5bx
2
- n
e
A
a
(h
0
- x) = 0,5⋅ 250 x
2
-15,86⋅ 1388(514 - x) = 0
Din rezolvarea ecuaţiei de mai sus rezultă x = 225 mm
Momentul de inerţie al secţiunii omogene este:
( ) ( )
4 4 2
3
2
0 a e
3
i
mm 10 278782 225 514 1388 86 , 15
3
225 250
x h A n
3
bx
I ⋅ = − ⋅ ⋅ +

= − + =
( ) ( ) ( )
a
2
4
6
0
i
E
'
e a
R 79 , 0 mm / N 4 , 238 225 514
10 278782
10 145
86 , 15 x h
I
M
n = = −


= − = σ
Distanţa dintre fisuri - conform relaţiei (11.2), modificată cu relaţia (11.3)
În funcţie de tipul armăturii şi natura solicitării, din anexa 20 se obţine A = 6,5.
( ) ( ) mm 6 , 109
136 , 0
1
5 , 6 4 , 59 1 , 0 25 2
d 25
A
A s 1 , 0 c 2
bt
f
= + ⋅ + ⋅ =
π
+ + = λ

Deschiderea fisurilor - conform relaţiei (11.8)
Pentru armăturile din oţeluri PC, coeficientul β = 0,5.
( ) ( ) 912 , 0
4 , 238 1388
86 , 1 48470
714 , 0 5 , 0 1 5 , 0 1
A
R A
05 , 1 1
a a
tk bt
=


⋅ − ⋅ − =
σ
ν − β − = ψ
Deoarece
1 272 , 0
A
R A
a a
tk bt
< =
σ
, valoarea lui ψ este corectă.
mm 113 , 0
210000
4 , 238
912 , 0 5 , 109
E
a
a
f f
= ⋅ =
σ
ψ λ = α
Deoarece p = 100A
a
/bh
0
= 100⋅ 1388/250⋅ 514 = 1,08% > 0,3 % nu este necesar calculul deschiderii
fisurii şi cu relaţia (11.12).
Starea limită de fisurare este satisfăcută deoarece α
f
= 0,113 mm < α
f adm
= 0,30 mm.
Aplicaţia numerică 11.3 Verificarea deschiderii fisurilor pentru o placă încovoiată
Se cere verificarea la starea limită de deschidere a fisurilor pentru o placă aflată în condiţii normale de
exploatare (α
f adm
= 0,3 mm), de grosime h
p
= 80 mm şi pentru care există două variante de armare (fig.
Apl.11.3). Calitatea materialelor: Bc20 (R
tk
=
1,43 N/mm
2
; E
b
= 27000 N/mm
2
;
) 0 , 3 = ϕ

; PC52 (R
a
= 300
N/mm
2
; E
a
= 210000 N/mm
2
); STNB (R
a
= 370 N/mm
2
; E
a
= 200000 N/mm
2
). Raportul
E E
ld
q / q = ν este egal cu
0,7.
Varianta 1 - PC52 Varianta 2 - STNB plasă 123 GR 159
Fig. Apl.11.3
Conform tabelului 13.3, grosimea stratul de acoperire cu beton c = 10 mm.
Varianta 1 de armare
Aria de înglobare se obţine pe baza prevederilor figurii 11.4 şi a valorii 7,5d, care pentru φ 6 înseamnă
45 mm, respectiv 60 mm pentru φ 8. Deoarece s/2 = 82,5 mm>7,5d, ariile de înglobare individuale nu sunt în
contact unele cu altele. Pe verticală extinderea se face cu 1,5d. În aceste condiţii dimensiunile ariei individuale
se calculează cu relaţia:
(pe orizontală) ⋅ (pe verticală) = (2⋅ 7,5d) ⋅ (c + d/2 + 7,5d)
Ariile de înglobare individuale ale armăturilor sunt:
• pentru bara φ 6: 90⋅ (10 + 6/2 + 7,5⋅ 6) = 5220 mm
2
• pentru bara φ 8: 120⋅ (10 + 8/2 + 7,5⋅ 8) = 8880 mm
2
Suma acestor arii individuale, pentru o lăţime de 1 metru (3,03φ 6 şi 3,03φ 8), este: 3,03⋅ 5220 +
3,03⋅ 8880 = 42723 mm
2
> bh/2 = 1000⋅ 80/2 = 40000 mm
2
,
deci A
bt
= 40000 mm
2
Controlul simplificat al fisurării
Verificarea condiţiei p
t
/d > (p
t
/d)
min
nu poate fi făcută în mod direct deoarece barele au diametre diferite.
De aceea, în baza relaţiei (11.3), raportul p
t
/d se calculează în mod indirect după cum urmează:
( )
083 , 0
40000
8 03 , 3 6 03 , 3 25
A
d 25
d
p
bt
t
=
⋅ + ⋅ ⋅ π ⋅
=
π
=

Având în vedere tipul de oţel folosit - PC52, deschiderea admisă a fisurilor - α
f

min
= 0,3 mm şi
tipul de solicitare al elementului - încovoiere, din anexa 22 rezultă (p
t
/d)
min
= 0,043. Se constată p
t
/d = 0,083 ≥
(p
t
/d)
min
= 0,043, ceea ce înseamnă că nu este necesară verificarea prin calcul la starea limită de fisurare, care,
totuşi, se face în mod explicativ.
Controlul fisurării prin calcul
Efortul unitar în armătură
În cazul plăcilor, pentru calculul efortului unitar în armătură rezultatul oferit de relaţia (11.9) prezintă
suficientă exactitate:
2
ef a
nec a
a a
mm / N 210
238
3 , 196
300 85 , 0
A
A
R 85 , 0 = ⋅ = ≅ σ
Distanţa dintre fisuri - conform relaţiei (11.2), corectată cu relaţia (11.3)
În funcţie de tipul armăturii şi natura solicitării, din anexa 20 se obţine A = 6,5.
( ) ( ) mm 131
083 , 0
1
5 , 6 165 1 , 0 10 2
d 25
A
A s 1 , 0 c 2
bt
f
= + ⋅ + ⋅ =
π
+ + = λ

Deschiderea fisurilor - conform relaţiei (11.8)
Indicele de conlucrare al armăturii cu betonul întins dintre fisuri se determină în mod simplificat din
anexa 21. În funcţie de calitatea armăturii - PC52, ν > 0,7 şi p
t
= 100A
a
/A
bt
= 100⋅ 238/40000 = 0,595% rezultă
ψ = 0,88.
mm 115 , 0
210000
210
88 , 0 131
E
a
a
f f
= ⋅ =
σ
ψ λ = α
Deoarece p = 100A
a
/bh
0
= 100⋅ 238/1000⋅ 66,5 = 0,358% > 0,3% nu este necesar calculul deschiderii
fisurii şi cu relaţia (11.12).
Starea limită de fisurare este satisfăcută deoarece α
f
= 0,118 mm < α
f adm
= 0,30 mm.
Varianta 2 de armare
Controlul simplificat al fisurării
Plasa sudată 123GR159 este caracterizată prin distanţa între axele armăturilor longitudinale l
l
= 100
mm, diametrul armăturilor longitudinale d
l
= 4,5 mm < 7,1 mm, distanţa între axele armăturilor transversale l
t
=
200 mm şi diametrul armăturilor transversale d
t
= 4 mm > 3,5 mm. Având în vedere cele de mai sus, condiţia de
limitare a fisurilor la valoarea α
f adm
= 0,3 mm şi grosimea plăcii h
p
= 80 mm < 100 mm, din anexa 23 rezultă că
nu este necesar un control al fisurării prin calcul. În mod exemplificativ se face şi verificarea prin calcul a stării
limită de fisurare.
Controlul fisurării prin calcul
Efortul unitar în armătură - conform relaţiei (11.9)
( )
a
2
ef a
nec a
a a
R 74 , 0 mm / N 272
159
146
370 85 , 0
A
A
R 85 , 0 = = ⋅ = ≅ σ
Distanţa dintre fisuri - conform relaţiei (11.4)
Deoarece l
l
= 100 mm < 30d
t
= 30⋅ 4 = 120 mm se calculează raportul:
. 67 , 0
4 30
80
d 30
h
t
p
=

=
Numărul întreg care satisface relaţia (11.4a) este n
t
= 1, deci:
mm. 200 200 1 l n
t t f
= ⋅ = = λ
Deschiderea fisurilor - conform relaţiei (11.8)
Deoarece dubla condiţie n
t
≥ 2 şi ν ≤ 0,5 nu este respectată, rezultă ψ = 1.
mm 272 , 0
200000
272
0 , 1 200
E
a
a
f f
= ⋅ =
σ
ψ λ = α
Starea limită de fisurare este satisfăcută deoarece α
f
= 0,272 mm < α
f adm
= 0,30 mm.
12. CALCULUL ELEMENTELOR DE BETON ARMAT LA STAREA LIMITĂ DE DEFORMAŢII
Calculul la starea limită de deformaţii constă în verificarea, sub încărcările de exploatare, a valorii
săgeţii f < f
adm
sau a unei părţi a acesteia ∆ f ≤ ∆ f
adm
, astfel ca să nu depăşească valorile admise în raport cu
destinaţia elementelor, conform condiţiilor din tabelul 12.1.
Tabelul 12.1
Condiţiile de verificare la starea limită de deformaţii
Tipul de element Relaţia de verificare Denumirea elementelor structurale Limite admise
1
Elemente
componente ale
planşeelor
( ) ( )
adm
E
1 sd
E
ld
f q f q f ∆ ≤ −
Planşee care susţin sau sunt ataşate
unor elemente nestructurale care
pot fi deteriorate de deformaţiile
mari ale planşeelor
400
L
f
adm
= ∆
Planşee care nu susţin sau nu sunt
ataşate unor elemente nestructurale
care pot fi deteriorate de
deformaţiile mari ale planşeelor
250
L
f
adm
= ∆
( ) ( )
adm
E
1 sd
E
sd
f q f q f ∆ ≤ −
Planşeele sălilor de spectacole,
inclusiv cele ale balcoanelor
acestora; gradenele tribunelor
350
L
f
adm
= ∆
Grinzi de rulare ( )
adm
0
f q f ≤
Poduri rulante manuale
Poduri rulante electrice
500
L
f
adm
=
700
L
f
adm
=
Notă: Încărcările permanente se iau în considerare cu intensităţi normate, iar cele variabile cu intensităţile
normate afectate cu coeficientul n
d
.
Semnificaţia termenilor din tabelul 12.12 este următoarea:
( )
E
ld
q f este săgeata de lungă durată din încărcarea totală de exploatare (cu luarea în considerare a
deformaţiilor în timp);
( )
E
1 sd
q f săgeata de scurtă durată din încărcarea de exploatare care acţionează înainte de executarea
elementelor nestructurale (fără luarea în considerare a deformaţiilor în timp);
( )
E
sd
q f săgeata de scurtă durată din încărcarea totală de exploatare (fără luarea în considerare a
deformaţiilor în timp);
( ) ( )
E
1 sd
E
sd
q f q f − săgeata de scurtă durată (fără luarea în considerare a deformaţiilor în timp) din
încărcarea utilă produsă de aglomeraţie de oameni;
( )
0
q f - săgeata totală din încărcările considerate în calculul la oboseală;
q
E
- încărcarea totală de exploatare;
E
1
q - fracţiune a încărcării totale de exploatare q
E
care se aplică înainte de executarea elementelor
nestructurale;
q
0
- încărcările considerate în calculul la oboseală.
12.1 MODULII DE RIGIDITATE
Mărimea săgeţilor fiind dependentă de modulii de rigiditate ai elementelor de beton armat, se impune
determinarea acestor rigidităţi, corespunzător comportării reale, în stadiul de exploatare.
Se defineşte ca modul de rigiditate, produsul dintre modulul de deformaţie, corespunzător materialului
din care este alcătuit elementul, şi caracteristica geometrică a secţiunii.
1
Prin prescripţii speciale, bine justificate, se pot admite şi alte valori maxime ale săgeţilor, precum şi limitări de săgeţi
pentru alte tipuri de elemente, necuprinse în tabelul 12.1.
În cazul general al elementelor solicitate la încovoiere cu forţă axială, modulul de rigiditate se determină
pornind de la legea de variaţie a curburii elementului:
EI
M 1
E
=
ρ
(12.1)
de unde rezultă:
φ
=
E
M
EI (12.2)
în care φ = 1/ρ este curbura fibrei medii deformate (rotirea specifică), M
E
fiind momentul încovoietor din
încărcările de exploatare.
Pe baza deformatei fibrei medii, se poate scrie (fig. 12.1):
x
1
b
ε
=
ρ
(12.3)
Având în vedere că
'
b max b b
E / σ = ε
, relaţia (12.3) se scrie sub forma:
'
b
max b
xE
1
σ
=
ρ
(12.4)
Înlocuind curbura medie dată de relaţia (12.4), în relaţia (12.2), se obţine următoarea expresie de calcul
a modulului de rigiditate:
max b
'
b
E
xE M
EI
σ
=
(12.5)
în care înălţimea zonei comprimate x, modulul de deformaţie al betonului
'
b
E şi efortul unitar de compresiune
în beton max b
σ
se determină, în stadiul II de serviciu, conform punctului 4.2.2.3.
În cazul elementelor din beton armat solicitate la încovoiere, STAS 10107/0-90 permite utilizarea
relaţiei:
bi
'
b
I E EI = (12.6)
în care I
bi
este momentul de inerţie al secţiunii ideale de beton, calculat cu relaţia (4.8).
Fig.12.1 Deformare din încovoiere
În cazul elementelor solicitate preponderent la compresiune, în calculul deformaţiilor axiale modulul de
rigiditate axial EA are valoarea:
a
'
a b
'
b
A E A E EA + = (12.6)
În cazul elementelor solicitate preponderent la întindere, modulul de rigiditate axial EA are valoarea:
ψ
=
a a
A E
EA
(12.7)
în care indicele de conlucrare cu armătura longitudinală ψ se determină cu relaţia (11.8) sau cu ajutorul anexei
22.
12.2 CALCULUL SĂGEŢILOR ELEMENTELOR ÎNCOVOIATE
Se admite ca săgeţile să fie determinate după regulile structurilor omogene, elastice, introducând pentru
modulul de rigiditate EI valorile calculate la punctul 13.1.
În cazul grinzilor static determinate, săgeata maximă se determină cu relaţia:
2 max
max
l
EI
M
S f = (12.8)
unde S este un coeficient ce depinde de tipul încărcării şi modul de rezemare (fig. 12.2).
Pentru grinzile continue, determinarea săgeţilor produse de un sistem de sarcini, în cazul problemei
plane, se poate face operativ cu metoda Maxwel-Mohr (fig. 12.3). Astfel, pentru determinarea săgeţii între două
reazeme consecutive, într-un punct i, se utilizează diagrama reală de momente dintre cele două reazeme şi
diagrama de momente virtuală, rezultată din acţiunea sarcinii unitare în punctul i, pe structura static determinată.
Pentru fiecare porţiune de moment încovoietor de acelaşi semn, valoarea modulului de rigiditate se
consideră constantă şi egală cu valoarea modulului de rigiditate minim, care corespunde secţiunii cu cel mai
mare moment încovoietor. În cazurile în care valorile EI calculate pentru zonele de moment pozitiv şi negativ
nu diferă între ele cu mai mult de 50%, se admite să se considere pentru EI o valoare unică, egală cu semisuma
valorilor respective.
Fig.12.2 Valorile coeficientului S
Pentru sistemele de bare drepte cu solicitarea dominantă de încovoiere, dacă l > 8h, se poate neglija
influenţa forţelor tăietoare şi axiale; săgeata se poate determina în acest caz cu relaţia Maxwel-Mohr:

=
l
0
i
EI
ds
Mm f (12.9)
unde:
M este diagrama momentelor încovoietoare din sarcinile reale pe sistemul static nedeterminat;
m
i
- diagrama de momente virtuală, din sarcina virtuală aplicată în punctul i, după direcţia deplasării, pe
sistemul de bază (static determinat sau cu grad de nedeterminare mai redus);
l - lungimea barei pentru care se determină săgeata;
EI - este modulul de rigiditate, considerat constant pe intervalul dat.
Efectuarea integralei (12.9) se poate face şi după regula Vereşceaghin, adică:
G
J f Ω =
(12.10)
unde:
Ω este suprafaţa diagramei reale de momente de pe bara pentru care se calculează săgeata între două
reazeme consecutive;
J
G
- ordonata diagramei de momente virtuale m
i
, măsurată în dreptul centrului de greutate al suprafeţei
Ω .
Fig.12.3 Determinarea săgeţilor la grinzi continue
Aplicaţia numerică 12 Verificarea la starea limită de deformaţie a unui element din beton armat supus
la încovoiere.
Se cere verificarea săgeţii unei grinzi încovoiate cu secţiunea dreptunghiulară (fig. Apl.12). Grinda este
simplu rezemată şi face parte dintr-un planşeu prefabricat, urmând să susţină elemente nestructurale care se pot
deteriora în cazul unor deformaţii prea mari. Se cunosc: b/h/h
0
= 250/550/510 mm; calităţile materialelor: Bc25
(E
b
= 30000 N/mm
2
) şi PC52 (E
a
= 210000 N/mm
2
); din calculul la încovoiere în secţiuni normale, la starea
limită de rezistenţă, a rezultat armătura longitudinală A
a
= 1570 mm
2
(5φ 20).
Încărcările de exploatare acţionează uniform distribuit, având următoarele valori de calcul, egale cu
intensităţile normate:
greutatea proprie a elementelor structurale = 14,70 kN/m
greutatea finisajelor (tencuială şi pardoseală) = 4,14 kN/m
greutatea pereţilor despărţitori = 3,00 kN/m
încărcarea utilă = 15,00 kN/m
Fig. Apl.12
- încărcarea totală de exploatare:
q
E
= 14,7 + 4,14 + 3,0 + 15,0 = 37,0 kN/m;
- fracţiunea de lungă durată a încărcării de exploatare:
kN/m, 31,0 15 0,6 3,0 4,14 14,7 q
E
ld
= ⋅ + + + =
- partea din încărcarea de exploatare care se aplică înainte de executarea elementelor nestructurale:
kN/m. 14,7 q
E
l
=
Calculul săgeţii f
ld
(q
E
)
Această săgeată se determină din acţiunea încărcării totale de exploatare, deoarece se consideră că
aceasta poate acţiona cu toată valoarea ei timp îndelungat.
Valoarea corectată a modulului de elasticitate al betonului se determină cu relaţia (4.3):
2
b
'
b
mm / N 11030
8 , 2 84 , 0 5 , 0 1
30000 8 , 0
E
5 , 0 1
8 , 0
E =
⋅ ⋅ +

=
ϕ ν +
=

Deoarece toate încărcările acţionează în acelaşi mod (uniform distribuit), influenţa acţiunii de lungă
durată rezultă:
84 , 0
0 , 37
0 , 31
q
q
E
E
ld
= = = ν
Din relaţia (5.44) se determină
8 , 2
0
= ϕ = ϕ

, unde ϕ
0
rezultă din anexa 5, iar k
1
= k
2
= k
3
= 1,0 (anexa
7), în cazul unor unor condiţii normale de solicitare a elementului şi de umiditate a mediului.
Coeficientul de echivalenţă se determină cu relaţia:
19 /11030 210000 /E E n
'
b a e
= = =
Momentul de inerţie al secţiunii ideale de beton necesită determinarea poziţiei axei neutre, utilizând
relaţiile (4.4b şi 4.8):
x) - (h A n
2
bx
sau x) - (h A n S
0 a e
2
0 a e bc
= =
( ); x 510 1570 19
2
x 250
2
− ⋅ = rezultă x = 249 mm
( )
4 9 2
3
2
0 a e bc bi
mm 10 32 , 3 249 - 510 1570 19
3
249 250
x) - (h A n I I
⋅ = ⋅ +

=
= + =
Modulul de rigiditate se determină din relaţia (12.6):
Nmm 10 36,6 10 3,32 11030 I E EI
2 12 9
bi
'
b
⋅ = ⋅ ⋅ = =
Săgeata se calculează conform figurii 12.2, (grindă simplu rezemată, cu încărcări uniform distribuite) cu
relaţia (12.8), în care :
8
l q
M
2 E
E
=
( ) mm 17
10 6 , 36
6000 37
384
5
EI
l q
384
5
q f
12
4 4 E
E
ld
=


= =
Calculul săgeţii f
sd
( )
E
l
q
Această săgeată se determină din încărcarea de exploatare aplicată până la executarea elementelor
structurale care se pot deteriora, respectiv a încărcării utile; se admite că săgeata produsă de aceste încărcări nu
este afectată de fenomenele de durată, deoarece restul de încărcări pot să acţioneze într-un timp scurt de la
execuţie. Se procedează ca mai sus.
( ) 0 mm / N 24000 30000 8 , 0 E 8 , 0 E
2
b
'
b
= ν = ⋅ = =
8,75 /24000 210000 /E E n
'
b a e
= = =
x) - (h A n
2
bx
0 a e
2
=
; rezultă
( ); x 510 1570 75 , 8
2
x 250
2
− ⋅ = rezultă x = 188 mm
( )
4 9 2
3
2
0 a e bc bi
mm 10 98 , 1 188 - 510 1570 75 , 8
3
188 250
x) - (h A n I I
⋅ = ⋅ +

=
= + =
Nmm 10 ,5 47 10 ,98 1 24000 I E EI
2 12 9
bi
'
b
⋅ = ⋅ ⋅ = =
( ) mm 22 , 5
10 5 , 47
6000 7 , 14
384
5
EI
l q
384
5
q f
12
4 4 E
l E
ld
=


= =
Verificarea la starea limită de deformaţie se referă la suplimentul de săgeată care se produce după
executarea elementelor nestructurale şi influenţează deformarea acestora:
( ) mm 8 11 22 5 17 q f (q f f
E
l sd
E
ld
, = , − = − ) = ∆
Valoarea admisă a suplimentului de săgeată este, conform tabelului 12.1:
mm 15 400 / 6000 400 / l f
adm
= = = ∆
Deoarece ∆ f = 11,8 mm < ∆ f
adm
=15 mm, condiţia de verificare este satisfăcută.

Caracterul ruperii elementelor din beton armat este influenţat de coeficientul de armare şi de modul de solicitare. În general, dacă armătura întinsă ajunge la curgere, ruperea se produce lent, cu deformaţii semnificative, fiind o rupere ductilă.

Fig. 1.1 Comportarea elementelor încovoiate din beton simplu, beton armat şi beton precomprimat Tabelul 1.1 Proprietăţile betonului, ale oţelului şi ale betonului armat Proprietate Rezistenţa la: - compresiune - întindere - tăiere - foc Durabilitatea Raportul dintre densitate şi rezistenţa la • bună Material Oţel

Beton

Beton armat • bună • bună • bună • bună bună ≈ 10 – greutate proprie mare, secţiune relativ
2

• bună; instabilitatea elementelor zvelte • slabă • foarte bună • satisfăcătoare • bună • bună • slabă – scădere rapidă a rezistenţei bună pericol de oxidare 2400/250≈ 10 7850/3000≈ 2,6 greutate proprie mare, greutate proprie secţiune transversală redusă, secţiune

compresiune [kg/m3:daN/cm2]

mare, deschideri foarte mici

transversală mică, deschideri mari

mare, deschideri mici şi mijlocii

Betonul precomprimat - o variantă superioară a betonului armat. (secţiunea activă /
secţiunea totală - mare, zona întinsă nefisurată). Acest lucru este posibil prin introducerea unei stări de tensiune în beton, înainte de aplicarea sarcinilor exterioare, de sens contrar cu starea de tensiune provocată de acestea, de obicei cu ajutorul unor armături pretensionate de mare rezistenţă; aceste armături transmit eforturile iniţiale la beton prin intermediul aderenţei sau prin ancoraje speciale. Alegerea traseului şi a poziţiei în secţiune a armăturii pretensionate se face în funcţie de starea de eforturi dată de încărcări, astfel încât prin suprapunerea celor două efecte, secţiunea de beton să fie comprimată în întregime (elemente din beton cu precomprimare totală, fig.1.1c). Deoarece rigiditatea elementului creşte, deschiderea poate fi mult mărită. Ruperea elementelor din beton precomprimat se produce casant, cu deformaţii mici, în principal din cauza armăturilor pretensionate, solicitate puternic şi realizate din oţel dur, fără palier de curgere.

Elemente mixte :
- elemente din beton armat cu armătură rigidă, cu profile metalice înglobate

(fig.1.2); (stabilitate mare la degradare ciclică, cutremure succesive + clădiri multietajate) - elemente compuse oţel-beton sau beton precomprimat-beton armat, la care legăt. este asigurată de conectori (fig.1.3a,b), (suprastructuria podurilor).

Fig. 1.2 Elemente din beton cu armătură rigidă

Fig. 1.3 Elemente compuse

3

sau formele structurale adecvate (de exemplu. ape sulfatice. • fabricarea cimentului este poluantă. 1. • conductivitatea termică şi fonică este ridicată.2. • comportarea sub acţiuni exterioare este bună. sau poate cauza cicluri de îngheţ-dezgheţ în masa betonului.2 Neajunsuri • se poate produce coroziunea în medii agresive ca ape dulci. • se pot realiza elemente cu cele mai diverse forme arhitecturale.1. 1.4 Biblioteca Naţională a Franţei Fig. • transformările ulterioare sau eventualele consolidări sunt greu de făcut şi pot avea uneori rezultate incerte. • rezistenţa redusă la întindere provoacă fisurarea zonei întinse şi armătura se poate coroda în anumite condiţii. • preţul de cost este relativ scăzut. nu necesită lucrări speciale de întreţinere. materialele rezultate din demolare nu se pot reutiliza. apa poate transporta agenţi agresivi. • precomprimarea. fie datorită monolitismului. protejând armătura inglobată (oţelul neprotejat îşi pierde rezistenţa la temperatura de 6000C).6 Turnul CN din Toronto Fig. 1. ASPECTE LEGATE DE UTILIZAREA BETONULUI Criterii privind utilizarea betonului Avantaje • durabilitatea este corespunzătoare în aer şi în apă. fie prin realizarea corespunzătoare a îmbinărilor la structurile prefabricate. • greutatea proprie este mare (în cazul betonului armat) şi nu permite realizarea unor structuri zvelte.7 Templul Baha’I din Belhi 4 . comparativ cu alte materiale. deoarece betonul proaspăt ia cu uşurinţă forma cofrajului. Tabelul 1. apă de mare.5 Palatul Centrului Naţional al Industriilor şi Tehnicii Fig. pânze subţiri) permit realizarea unor deschideri mari. • necesită cofraje şi eşafodaje. în lipsa agenţilor agresivi. • rezistenţa la foc este mare: poate rezista circa 3…4 ore la temperaturi ridicate. Fig. • demolarea este costisitoare. 1. cu deschideri mari. fum industrial etc. • este permeabil datorită structurii sale poroase.

5 .

Determină densitatea aparentă (D. 20% apă. Piatra de ciment este un pseudosolid.modul de întreţinere şi exploatare al constr.formaţiuni cristaline şi geluri. În proporţii de volum: . contact cu substanţe agresive) . vâscoasă. 80% agregate naturale sau artificiale. relativă.factorii de mediu (umidit. În procesul de durată al întăririi. Fig.. provenind din roci naturale de carieră sau balastieră. D.tipul cimentului (portland cu sau fără adausuri.. Raportul dintre volumul fazei cristaline şi volumul gelurilor.60. STRUCTURA BETONULUI Betonul este un conglomerat cu structura eterogenă. influenţate de: . cum ar fi: .).. 2.1 Secţiune şlefuită de beton Agregatele sunt materiale în general inerte chimic..betonul uşor (agregate uşoare naturale sau artificiale). respectiv dintre cimentul hidratat şi cel nehidratat. • porii capilari şi porii interstiţiali (porii de gel). rezist.10. sau obţinute pe cale artificială (granulit.. 1500.A. BETONUL 2. D. 1 . . evoluţia în timp a procesului de întărire.2000 3 kg/m . • apa legată chimic sau fizic şi apa liberă.A. Betoanele uzuale sunt: . .. . zgură expandată).. . conţine fază solidă. compus din agregatele înglobate în mediul liant al pietrei de ciment (matricea sistemului). 3% aer.2500 kg/m3 .2.. Ea este formată din: • produsele hidratării şi hidrolizei . temp. depinde de un complex de factori.dozajul de ciment şi fineţea de măcinare. • nucleele nehidratate de ciment.15.. (agregate naturale grele). Ele pot fi caracterizate prin granulozitate.1. 15% ciment. structura suferă modificări. prin raportul PIN (pietriş/nisip). cim. Betonul poate fi considerat un material bifazic..A.. lichidă şi gazoasă. 2300. hidrotehnic. la sulfaţi).betonul obişnuit sau greu...2.

porii capilari porii interstiţiali ai gelului goluri de diferite dimensiuni. de direcţia solicitării faţă de direcţia de turnare a betonului. Asupra pereţilor porilor se exercită astfel presiuni normale de compresiune de mărime variabilă. temperatura şi umiditatea mediului).4.legată fizic .30. Apa de consistenţă normală. eliberând sub formă de bule aerul de amestecare. se poate pierde prin evaporare. se pot forma şi goluri de dimensiuni mai mari. printre altele.factori legaţi de prepararea şi punerea în operă a betonului (aditivii utilizaţi. formate: . cantitatea de apă care udă pereţii porilor se modifică pentru restabilirea echilibrului. Aerul se localizează în: . se află în porii interstiţiali (formaţi între cristalitele gelurilor).rezistenţa betonului . prin sedimentarea (tasarea) granulelor mai grele sub agregatele mari. corespunde unui raport apă/ciment de circa 0.25. mijloacele de compactare. normale de temp.aderenţa dintre beton şi armătură depinde. respectiv cu exteriorul. care comunică între ele. sub forma unor pelicule având dimensiunile a câtorva molecule de apă. neinfluenţând direct proprietăţile de deformare ale betonului. cantitatea de apă introdusă la prepararea betonului este mai mare decât cea necesară pentru hidratarea cimentului..liberă Apa legată chimic din piatra de ciment. necesară hidratării complete a cimentului. din considerentul asigurării unei bune lucrabilităţi. surplusul de apă.la prepararea betonului . Apa ..în timpul turnării şi întăririii. Aerul antrenat la amestecarea betonului proaspăt formează pori care nu comunică între ei şi au dimensiuni mai mari decât ale porilor capilari. Apa legată fizic. Variaţia grosimii acestor pelicule de apă adsorbită pe suprafaţa gelurilor poate cauza forţe de atracţie sau de respingere între particulele pietrei de ciment. nu se pierde în cond.  antrenarea aerului în timpul amestecării. Apa liberă. Cauzele sunt:  separarea apei suplimentare din pasta de ciment. Se formează astfel reţele de pori de dimensiuni capilare.legată chimic . sau poate fi antrenată către nucleele nehidratate de ciment. Suprafaţa totală a fazei solide creşte foarte mult în cursul hidratării. utilizându-se în mod curent rapoarte A/C > 0. Dacă umiditatea mediului se schimbă. Această structură explică anumite proprietăţi ale betonului: . O mare parte a golurilor se formează în timpul turnării şi compactării betonului. 2 . apa liberă în exces se adună deasupra.  sedimentarea granulelor după turnare sau  starea internă de tensiune dintre componenţii având proprietăţi diferite.0. În urma unei tehnologii necorespunzătoare de punere în operă.. cu un grad de mobilitate redus. de ordinul centimetrilor (caverne).

la suprafaţa de contact agregat .2 Modificarea volumului fazelor din piatra de ciment Proprietăţile betonului întărit depind atât de componenţii lui. .În masa betonului se formează şi microfisuri. Caracteristicile prezentate de interfaţa componenţilor inerţi şi activi determină: . Legatura existentă între porii acestei structuri permeabile. . . 2. face posibilă circulaţia apei în masa betonului.piatră de ciment (microfisurile de aderenţă).valorile rezistenţelor la diferite solicitări. ca urmare a stării interne de tensiune.piatră de ciment. • prezenţa porilor. Microfisurile iniţiale constituie motivul de bază al degradării structurii betonului sub efectul încărcărilor. Proprietăţile însumate ale componenţilor inerţi (agregate şi nuclee nehidratate de ciment) şi activi (produse de hidratare) determină: .densitatea aparentă. Aceste microfisuri pot să apară: . REZISTENŢELE BETONULUI 3 . creşterii volumului de goluri (fig. creată de reţeaua de agregate care se opune contracţiei pietrei de ciment. care constituie discontinuităţi în masa betonului (defecte de structură).porozitatea. adică de: • forţele de legătură (aderenţă) dintre agregate şi piatra de ciment. reducerii cantităţii de apă. a unor microfisuri iniţiale de contracţie sau a golurilor de sedimentare de sub agregate. Proporţia dintre componentele pietrei de ciment se modifică în timp.2). cât şi de caracteristicile prezentate de interfaţa agregat .în interiorul agregatului. . oricare ar fi vârsta acestuia. dezvoltarea lor ducând la ruperea betonului. 2.valorile modurilor de deformaţie. Fig.în interiorul pietrei de ciment .2. datorită: continuării procesului de hidratare şi hidroliză.valoarea deformaţiei de curgere lentă etc. 2. .coeficientul de dilatare termică.

1.  nivelul atomilor . Calculul clasic al elementelor structurale se referă de obicei la nivelul ingineresc. cât şi în ipoteza comportării inelastice. • durata de acţiune: -solicitări de scurtă durată (timp de acţiune sub o oră). variab. Ruperea betonului la compresiune axială se produce prin decoeziune. cu intensit. Modelarea se poate face atât în ipoteza ideală a răspunsului elastic.2. Ruperea are un caracter treptat: . se măs. monoton crescăt.şi în final se produce decoeziunea laterală a betonului. alternând ciclic între o valoare maximă şi una minimă într-o perioadă îndelungată. -solicitări de lungă durată (acţionează mai mult de o oră). în cazul de faţă ale betonului. material cu o structură eterogenă. Acest nivel se poate subdivide în:  nivelul macroscopic sau ingineresc – bet. Ruperea betonului la compresiune sub efectul încărcării de scurtă durată Probele din beton (prismă. este tratat ca un sist.sau triaxială. e consid. • nivelul elementelor de rezistenţă care compun structura. Ruperea betonului Ruperea betonului.nu mai este valabilă nici ipoteza continuităţii.începând cu dezvoltarea microfisurilor de aderenţă. este influenţată de: rezistenţele materialelor componente. efectuate pe probe din beton supuse la diferite solicitări. Explicarea fenomenelor care însoţesc ruperea betonului se bazează pe concluziile cercetărilor experimentale. bi. Pe parcursul încărcării probei. specifică max.Analiza comportării sub efectul acţiunilor se poate aborda la diferite nivele: • nivelul structurii în ansamblu. ipoteza omogenităţii. format din agregate şi piatră de ciment. cu metoda elementelor finite. . sau cu variaţii lente în timp. -acţiuni dinamice. Al treilea nivel este baza pe care se clădeşte studiul la nivelele superioare şi se referă în principal la proprietăţile fizico-mecanice ale materialelor. cu intensit. de exemplu. . 2. sau aplicate sub formă de şocuri. în timp. în timp scurt. de întindere perpendicular pe direcţia acţiunii.. 2. legate prin aderenţă.1. nemaifiind valab.continuând cu propagarea şi apoi generalizarea lor în masa betonului (apar fisuri orientate paralel cu direcţia de acţiune a forţei) .  nivelul structural – bet. este cauzată de distrugerea legăturilor dintre componentele betonului. cât şi de legătura existentă între ele. când se atinge def. Comportarea betonului se modelează la nivel structural. un corp omogen şi continuu. cilindru sau cub). sunt încercate la compresiune monoaxială prin aplicarea unei forţe statice crescătoare de scurtă durată. • modul de aplicare al acţiunilor: -acţiuni statice. const. Solicitările influenţează rezistenţele betonului prin următoarele caracteristici: • starea de eforturi creată: solicitare mono-. • nivelul materialelor componente ale elementelor de rezistenţă.2.1. de compresiune εb 4 .deformaţiile longit. bifazic.

lui Poisson este ct. iar dacă este negativ. Deformaţiile specifice de compresiune sunt în cea mai mare parte elastice. de întindere εt ..3a). încep să se propage treptat pe lângă agregate şi să se deschidă.15. dat de relaţia: ν = −ε t / ε b (2. 2..0. microfis. εb creşte de la 0 la circa 2 mm/m.0..def. pentru 0 < σ b ≤ R 0 . datorită închiderii porilor şi a microfisurilor perpendiculare pe direcţia de acţiune a forţei (fig. orientate după direcţia forţei. are valorile 0. Vol.0. se disting trei etape. transv.. După cum se observă.15. Dacă se consideră volumul probei înainte de încărcare Vinit = ha2. 2. în această fază apar şi def. pentru o etapă oarecare. ν = 0. În continuare se prezintă analiza structurală a ruperii unei probe prismatice (fig. acest lucru se produce dacă 2 ν >l. Dacă produsul εb (1 − 2ν) este pozitiv. deci pentru valori ale coeficientului lui Poisson ce depăşesc domeniul elastic. au însă valori neglijabile comparativ cu def. plastice.3 Ruperea la compresiune În funcţie de tipul predominant de deformaţii şi de mărimea eforturilor unitare. transversale ν (coeficientul lui Poisson). o caracteristică a comportării elastice. volumul probei scade. în urma deformaţiilor suferite şi ţinând seama de expresia coeficientului lui Poisson. • Faza de comportare elastică.4. elastice. prismei scade liniar.. Fig. Coeficientul lui Poisson. volumul creşte..2) 2 2 V = (1 − ε b ) (1 − ν ε b ) (1 − ν ε b ) ha = [1 − ε b (1 − 2ν)] ha = Vinit − ∆V (2. Aceste def.3) Pe parcursul încărcării.2.5. 5 . 2. ceea ce permite urmărirea variaţiei volumului şi a coeficientului def. zona 1). deci compactitatea probei creşte pe direcţie longit.1) Corelaţia σ − ε pentru prisma comprimată axial este prezentată în figura 2. volumul este: V = (1 − εb ) (1 + ε t ) (1 + ε t ) ha 2 (2.20 pentru betonul comprimat. . Coef. de aderenţă existente. deoarece pe măsura creşterii încărcării.

corespunzătoare comportării elastice. nu străbat epruveta de la un capăt la altul şi sunt orientate paralel cu direcţia de acţiune a încărcării. (fig. Efortul unitar normal de compresiune corespunzător are valoarea σb = R c r .4 Curba σ − ε a betonului supus la compresiune Fig. Volumul bet. 0. ε c sunt de aprox. deschiderile microfisurilor intersectate pe direcţia de măsurare.. Def. transv. Val... pt. deşi s-au produs deformaţii ireversibile. şi fisurile de dimensiuni reduse. 2. până la care se poate admite comportarea elastică a bet.2.85 . depăşirea ei conduce la declanşarea rapidă a ruperii. datorită depăşirii rezistenţei la întindere a pietrei de ciment (fig.Volumul bet. în aceasta etapă cuprinde.. a ef. critică a bet.. care străbat toată prisma. pe lângă deformaţiile specifice de întindere ale betonului.5 . au valori semnificative. raportul ε t / ε b .6) 6 . Volumul epruvetei atinge minimul pentru valoarea teoretică maximă ν = 0. zona 3). unitar de compres. ireversibile produse astfel. plastice şi în beton se atinge un nivel critic al degradărilor. Depinde de calitatea bet..5. Scade (lent). în această fază.0 / 0 0 (2. fiind procentual mai mică pentru betoanele de calitate mai slabă: R0 = (0.5.3. determinat cu relaţia 2.. pentru de afânare) (fig. se unesc în fisuri longit. defineşte rezist. depăşind valoarea reală a coeficientului lui Poisson. max. deci fără modificări structurale. de tipul celor plastice. deoarece def. R c r este rezist. în beton nu s-a atins un nivel critic al degradărilor. creşte din ce în ce mai mult. de aderenţă se deschid şi se propagă în punţile de ciment dintre agregate.3c).0. Microfisurarea bet.3b). pentru R 0 < σb ≤ R c r . predomină def. se numeşte rezistenţă la microfisurare Ro.15)Rpr (2. b 0 2 /00.2.Fig. în consecinţă.5) R c r < σb ≤ R p r . deoarece tendinţa de îndesare a betonului pe direcţia de încărcare este mai pronunţată decât tendinţa de afânare prin umflare laterală. fragmentând-o (fig. efortului unitar normal de compres. Fisurile de mică deschidere sunt izolate.1. Dacă efortul unitar σb < R c r . R c r = (0. creşte rapid (tendinţa • Faza finală de rupere. prismatică la compresiune sub încărcări statice de scurtă durată: R pr = σ b m a x2.5 Variaţia volumului prismei comprimate Val. este începutul procesului de rupere.2. 2. Microfis. 2. Microfis. zona 2).95 ) R p r (2. care def..4) • Faza de comportare elastico-plastică. specifice longit.

Ruperea betonului la întindere În cazul solicitării unei prisme din bet. la înt. 2. După depăşirea locală a rezist.. plastice nu au timp să se dezvolte. ramura descendentă corespunde creşterii deformaţiilor. 2. Până la atingerea valorii maxime a ef. Rezistenţa prismatică de durată coincide practic cu rezistenţa critică dată de relaţia (2.5): R p r . prin agregatele mai slabe sau pe lângă agregate. însoţită de scăderea rapidă a efortului unitar de întindere. 3 ori mai mare decât valoarea medie în cazul unei distribuţii uniforme pe secţiune. când are loc ruperea. εbu (ramura descendentă σb − ε b ). 7) pentru bet. la întindere axială (fig. rezist. Această scădere a rez. de compres. în element se dezvoltă microfisuri în toată masa lui.20 de ori< rezist. Valoarea ef. la întindere este influenţată mai puternic de discontinuităţile existente în masa betonului decât ruperea la compres. În cazul încărcărilor statice de lungă durată.se produce printr-o singură fisură de separare a epruvetei. spre deosebire de compresiune. specifică de întindere este de aproximativ 0.. procesul de rupere este influenţat de apariţia fenomenului de oboseală statică. specifice de compres.la valori reduse ale ef. unitar. la interfaţa dintre granule şi piatra de ciment.85 . Prisma încercată la compresiune prin şoc se rupe la valori de până la 1. iar restul microfisurilor nu se mai dezvoltă sau chiar se închid. determinând scăderea rezistenţei de rupere până la nivelul rezistenţei prismatice de durată.6a). 0.1. toate deformaţiile se concentrează în această zonă.supraf. Această situaţie poate să apară în construcţiile din beton armat supuse la acţiuni reprezentate de un număr relativ redus de cicluri aplicate impulsiv. . Afânarea bet. Dacă şocul produce eforturi egale cu rezistenţa prismatică sub încărcarea de scurtă durată.6b).. apare chiar de la începutul încărcării prismei. până la atingerea def. când def. până ce procesul de degradare descris mai sus duce la rupere. Microfisurile sau porii din masa pietrei de ciment cauzează concentrări de eforturi la capetele lor (fig. cu aspect de zdrobire.. 7 . . datorate deformaţiilor plastice.2. care se deschid relativ rapid. pe lângă agregate sau prin agregatele de calitate mai slabă. specifice de întindere se dezvoltă pe direcţia de acţiune a încărcării. def. Ruperea se produce: . fiind mai evident caracterul de rupere prin smulgere. unitar de compres. cu condiţia ca încărcarea să aibă o intensitate din ce în ce mai mică..8 Rpr din cauză că def. def. 2. la întindere. e de 10. unde la început volumul epruvetei scade. epruveta nu se rupe şi permite repetarea şocurilor în câteva cicluri. unitar de înt. specifice max. de rupere trece prin piatra de ciment.. Ruperea bet. apar microfisuri lângă goluri.. până la atingerea rezistenţei la întindere Rt. cuprinzând şi deschiderile microfisurilor.. se poate explica prin faptul că încărcările de lungă durată favorizează dezvoltarea degradărilor structurale ireversibile.10/00.2. dacă însă într-o secţiune este atinsă rezistenţa la întindere. Curba σ − ε (figura 2. prin propagarea microfisurilor de aderenţă perpendiculare pe direcţia forţei de întindere. De fapt.Deformarea epruvetei se produce în continuare. perpendiculară pe direcţia întinderii şi formata în secţiunea cea mai slabă. la compres. unitare normale în aceste zone este de 2.95 ) R p r . măsurate după depăşirea limitei Rpr sunt pseudoplastice. întins axial are o ramură ascendentă.d = R c r = (0. Analiza suprafeţelor de rupere arată că acestea trec prin piatra de ciment.. cu scăderea ef.

respectiv de compresiune Rc. Reprezentarea grafică a stării de tensiune pentru tăierea pură prin cercul lui Mohr este dată în figura 2. 8 .8c.7 Curba σ − ε a betonului supus la întindere O particularitate a comportării la întindere este deci localizarea deformaţiilor în zona de rupere. Această comportare constituie motivul pentru care determinarea practică a rezistenţei la forfecare este dificilă.2. înainte de fisurarea betonului întins.8c).3. deci descriind o comportare elastică. însoţind de obicei încovoierea sau compresiunea excentrică. 2. unde σ = 0 şi τ = τmax . La nivelul axe neutre. iar ramura descendentă reprezintă de fapt o falsă deformaţie specifică. egală cu deschiderea fisurii în zona de rupere. în timp ce restul materialului se descarcă. Pentru o grindă de beton încovoiată. 2. În elementele din beton armat apare deci situaţia în care betonul este supus la forfecare. fără să fie obţinută rezistenţa la forfecare (fig.8a). starea de eforturi unitare pe înălţimea secţiunii transversale este cea corespunzătoare unui material elastic (fig. Mărimea rezistenţei la forfecare este situată între cele două valori de mai jos Rt < Rf << Rc (2.2. Ruperea betonului la forfecare Solicitarea de tăiere este foarte frecventă. Ruperea la forfecare se produce teoretic dacă efortul unitar tangenţial maxim τ max = σ1 = σ 2 atinge valoarea rezistenţei de forfecare Rf .Fig. 2. Ramura ascendentă a diagramei σb t − εt poate fi considerată liniară. Eforturile unitare principale σ şi 1 σ2 tind spre valorile rezistenţei la întindere Rt. prin fisurarea după diagonala (2). solicitarea este de tăiere pură (fig.8b).1. 2. 2.6 Ruperea betonului la întindere Fig.7) însă ruperea se va produce datorită atingerii unei valori a efortului unitar apropiată de rezistenţa la întindere.

forţă tăietoare şi forţă axială. În lungul 9 . rezistenţa la întindere este atinsă mai târziu.8. ca şi în cazul forfecării. la verificarea în secţiuni înclinate (pct. ruperea la torsiune se produce sub acţiunea eforturilor unitare principale de întindere.1. efortul unitar tangenţial τ este maxim şi constant pe mantaua cilindrului şi nul în axul lui (fig. 7.4. 2. Torsiunea pură este rar întâlnită în elementele structurale.9a).0. modul de rupere la forfecare determină dispunerea armăturilor specifice.2. Pentru practica de proiectare. Înainte de fisurarea betonului. 2. ceea ce convenţional. Ruperea betonului la torsiune Pentru materiale casante de tipul betonului. în afara celor dispuse pentru preluarea întinderilor (sau compresiunilor) din secţiunile normale.8) Dacă asupra elementului acţionează şi o forţă axială. Starea de torsiune pură se poate pune în evidenţă în cazul barelor răsucite din beton cu secţiune circulară sau inelară. în calculele practice..8 Ruperea betonului la forfecare Pe probe având forme speciale. dacă forţa axială este de întindere. s-au obţinut următoarele valori ale rezistenţei la forfecare: Rf = 2Rt = (0..2 şi 7. deoarece acţiunile care produc moment de torsiune produc de regulă şi moment încovoietor. Această situaţie se întâlneşte în cazul elementelor structurale liniare de beton armat comprimate excentric.2. prezenţa unei forţe axiale de compresiune scade valoarea efortului unitar principal de întindere şi măreşte efortul unitar principal de compresiune.25) Rc (2. aceasta modifică orientarea şi mărimea eforturilor unitare principale prezentată în figura 2. rezistenţa la tăiere scade. denumite armături longitudinale. În consecinţă.3). care permit evitarea ruperii datorită eforturilor unitare principale de întindere. se echivalează printr-o valoare mărită a rezistenţei de calcul la întindere. Evident. denumite transversale sau de tăiere. 2.Fig.

Wtp se determină din analogia "grămezii de nisip" cu taluz 1:1. 9a). h sunt dimensiunea minimă. deoarece este repede depăşită.5 Ruperea betonului la solicitări statice bi. rezultă: σ1 = τmax = R t = M t / Wt p (2. Când eforturile unitare principale de întindere σ cresc.şi triaxiale 10 . având valorile: σ1 . Wte . σ2 = ±τmax = M t / Wt e (2.1. adică atunci când efortul unitar tangenţial are valoarea constantă şi egală cu Rt (fig. 2. Secţiunea de rupere este înclinată la 450 faţă de axul barei.10) în care Wtp este modulul de rezistenţă la torsiune.11) unde b.9b): Wt p = 1 2  b b h 3 −  6 h  (2. Pentru bare cu secţiunea dreptunghiulară. secţiunile transversale nu rămân plane după deformare. Dacă se admite că în momentul ruperii betonul este complet plasticizat. comportarea elastică nu are importanţă practică.generatoarei cilindrului.9) în care: Mt este momentul de torsiune. 2. încep să se dezvolte 1 deformaţii plastice care duc la curbarea diagramei τ . în care V este volumul corpului astfel format (fig. 2. având formă de „fluier”. efortul unitar tangenţial produce eforturile unitare principale σ şi 1 σ2 . 2. indiferent de orientarea laturilor. calculat ca pentru un corp ideal plastic.9 Ruperea betonului la torsiune Având în vedere valoarea mică a rezistenţei la întindere a betonului. ruperea se produce dacă întreaga secţiune este plasticizată. iar τ nu variază liniar pe contur. Fig. respectiv maximă a secţiunii transversale.2. Wtp = 2V.modulul de rezistenţă la torsiune în stadiul elastic. ruperea se produce în secţiuni strâmbe (fig. Teoretic.2.9b). Pentru secţiunea dreptunghiulară.

compresiune-compresiune În cazul compresiunii biaxiale rezistenţa creşte comparativ cu valoarea obţinută pentru solicitarea monoaxială Rc. aceste zone pot fi modelate ca diagonale comprimate (biele).10 este prezentat criteriul de rupere pentru solicitarea biaxială de compresiune şi întindere. având valoarea aproximativă: R c biaxial =1. date de relaţia: 1 σ1 .. 2 / R c = −0.. în majoritatea cazurilor încărcările direct aplicate. după fisurarea betonului se formează zone delimitate de fisuri. În elementele de beton armat. În cazul general al elementelor de suprafaţă de tipul dalelor. pentru care se 1 produce ruperea betonului. respectiv α 2 = α1 + 90 0 . eforturile unitare tangenţiale sunt evident nule.5σ2 (sau σ2 = 0. . prin semnul şi raportul lor σ1 / σ2 . 9) Starea de eforturi biaxială Starea de tensiune biaxială dintr-un punct.5σ1 ) . sau dispunerea armăturilor provoacă o stare de eforturi bi. În figura 2. σy şi tangenţiale τxy = τyx . definite de 1 1 tg 2α = 2τ xy / ( σ x − σ y ). σ 2 = σx + σy 2  σx − σy ±   2    + τ2 xy   2 • în care σ şi σ2 au orientarea dată de α . fiind libere numai perpendicular pe planul încărcării (planul σ1 − σ2 ). În proiectare nu se ţine seama de obicei de creşterea rezistenţei la compresiune datorită stării de eforturi biaxială. Rezistenţa maximă la compresiune biaxială se obţine pentru σ1 = 0. deformaţiile împiedicate. al grinzilor pereţi. Acest tip de modelare a elementelor din beton armat a primit în ultimul timp o largă utilizare (vezi cap. suprafeţele de rupere având o înclinare de 18. în timp ce întinderile sunt preluate de armăturile care traversează fisurile. În cazul unui calcul mai exact. se poate studia prin intermediul eforturilor unitare principale σ şi σ2 . lucrând ca nişte tiranţi.sau triaxială. din cauză că deformaţiile transversale de umflare sunt împiedicate pe două direcţii.25 R c (2. 11 . 1 Domeniul . lucrându-se acoperitor cu rezistenţa monoaxială. Se remarcă devierile faţă de pătrat. întindere-întindere.12) În acest caz. compresiune-întindere. încărcările produc solicitări biaxiale. În faţetele principale. σ şi σ2 pot avea acelaşi semn sau 1 semne diferite. astfel încât sunt posibile următoarele combinaţii: compresiune-compresiune. cauzate de influenţa reciprocă a eforturilor unitare principale σ şi σ2 .Starea de eforturi monoaxială este rar întâlnită în elementele structurale.1 Rc. supuse preponderent la compresiune monoaxială. Raportul dintre valoarea eforturilor unitare principale σ şi σ2 . În calcule. produsă de eforturile unitare normale σx . Pătratul desenat cu linie punctată reprezintă situaţia de referinţă: σ1. al plăcilor curbe subţiri. deci plană sau spaţială. 2 / R c = 1.0 pentru compresiunea axială şi σ1. poate fi descris pe baza unor criterii de rupere. admiţând Rt = 0. 270 faţă de planul încărcării.1 pentru întinderea axială. dedus pe baza experimentărilor efectuate. se ia în considerare interacţiunea eforturilor unitare produse pe direcţiile principale. ruperea se produce prin lunecare.

dacă Rt = 0.22 R c . într-o secţiune perpendiculară pe direcţia efortului unitar principal mai mare. σ 2 = R c ) . Cercul  cu raza (Rt+Rc/2)/2 taie axa τ la valoarea 0.• • Domeniul .11 se dau situaţiile limită pentru valorile eforturilor unitare principale: cercul  reprezintă întinderea axială ( σ 1 = R t . Încovoierea simplă este un caz particular al stării plane de eforturi. Ruperea se poate produce prin lunecare ca în cazul compresiunii biaxiale. 12 . ca la întinderea biaxială. iar σy = 0 (compresiune cu forfecare). ceea ce corespunde valorilor experimentale ale rezistenţei la forfecare. în funcţie de raportul σ1 / σ2 . accelerând microfisurarea betonului. întindere-întindere Întinderea biaxială se caracterizează prin faptul că nu se atinge valoarea rezistenţei la întindere monoaxială. 10 Rezistenţa betonului la solicitarea biaxială În figura 2. deoarece eforturile unitare normale σx sunt însoţite de eforturile tangenţiale τ . σ 2 = − R t ) .1Rc. σ 2 = 0) iar cercul  compresiunea axială ( σ 1 = 0.707 R c R t . scăderea rezistenţei fiind însă relativ mică. compresiune-întindere Deformaţiile provocate de întindere au aceeaşi direcţie ca şi umflarea transversală ce însoţeşte compresiunea. cu τmax = 0. Fig. 2. Ruperea se produce prin smulgere. sau prin smulgere. Domeniile  şi . Rezistenţa la compresiune scade în consecinţă de la valoarea R c la valoarea Rt. Cercul  corespunde tăierii pure ( σ 1 = R t . în funcţie de σ1 / σ2 .

Starea de eforturi triaxială Solicitarea triaxială poate să apară în elementele precomprimate după trei direcţii. eforturile unitare de compresiune pe o direcţie şi deformaţiile împiedicate după celelalte direcţii provoacă o stare de solicitare triaxială. Această stare de tensiuni.11 Criteriul curbei intrinseci al lui Mohr pentru încovoiere Conform criteriului lui Mohr. În acest caz. sporind astfel ductilitatea elementului (fig. Curba intrinsecă depinde de calitatea betonului şi se poate considera în mod simplificat o parabolă. Datorită împiedicării deformaţiilor de umflare transversală după trei direcţii. în stâlpii fretaţi. în zonele de ancoraj ale armăturilor pretensionate. În zona comprimată a elementelor liniare din beton armat supuse la încovoiere cu sau fără forţă axială.Fig. Curba intrinsecă a betonului poate fi construită ca o înfăşurătoare a cercurilor limită.12 Împiedicarea deformaţiilor transversale de către etrieri – confinarea betonului comprimat 13 . Fig. exprimând starea de eforturi unitare normale şi tangenţiale într-un punct al materialului. se numeşte confinare şi produce creşterea rezistenţei betonului comprimat şi a deformaţiilor specifice ultime. obţinută printr-o armare corespunzătoare. în elementele masive de tipul culeelor de pod. 2. 2. în cazul barajelor etc.33). procesul de acumulare şi dezvoltare a microfisurilor este întârziat şi ruperea se produce la valori ale eforturilor unitare mult mai mari decât în cazul compresiunii monoaxiale. 2. 2. devine tangent la curba intrinsecă. ruperea are loc dacă cercul lui Mohr. etrierii împiedică umflarea laterală a betonului din interiorul lor (fig.12).

instalându-se fenomenul de oboseală dinamică. Dacă cel puţin una din componentele solicitării este întindere.7 ori faţă de rezistenţa monoaxială Rc.1.6 Ruperea betonului la oboseală În cazul încărcărilor dinamice. sporurile de rezistenţă produse de compresiunea triaxială nu se iau în considerare în calcule. prin amplitudinea relativă a ciclului ( σb max − σb min ) / σb max . repetate ciclic de foarte multe ori. se constată că suprafaţa de rupere se aseamănă cu cea corespunzătoare stării de solicitare plană. Sub efectul încărcărilor repetate. respectiv pentru betonul precomprimat. Încărcările şi descărcările repetate duc la accelerarea procesului de microfisurare şi de unificare a microfisurilor în fisuri.13a). citându-se în literatura de specialitate şi creşteri de până la 6 .13 Ruperea betonului la oboseală 14 . când σ1 = σ 2 = σ3 . fazele ruperii sunt aceleaşi ca în cazul încărcărilor de scurtă durată.2. Ruperea se produce prin lunecare după planurile în care efortul tangenţial este maxim. Fig. însă cu scăderea rezistenţelor şi dezvoltarea unor deformaţii remanente importante. sub ancoraje). caracterizate prin valoarea maximă σb max . variaţia eforturilor unitare în timp poate fi reprezentată prin sinusoide. 2. decât în cazul elementelor solicitate la compresiune locală (pentru betonul simplu. De obicei. 2. prin coeficientul de asimetrie a ciclului ρb = σb min / σb max şi prin numărul de cicluri n (fig.Încercările efectuate la compresiune triaxială au arătat că rezistenţa creşte cel mai mult în cazul compresiunii uniforme. 2.

această valoare este practic egală cu rezistenţa la microfisurare R0 şi în calcule este denumită convenţional rezistenţa la oboseală a betonului. n = 1 definind rezistenţa la solicitarea statică de scurtă durată. apoi de fisuri. ruperea betonului se produce prin decoeziune sub efectul eforturilor unitare principale de întindere. 2. Ruperea are un caracter treptat. În toate cazurile de solicitare statică de scurtă durată. determinată iniţial pentru oţel.13b). datorită apariţiei şi dezvoltării deformaţiilor ireversibile. plastice.14 este reprezentat ansamblul limitelor ∆σ pentru care nu se produce ruperea. indiferent de tipul de solicitare. sau curba de durabilitate la încărcări repetate. Rezistenţa betonului scade odată cu creşterea numărului de cicluri. În figura 2. 2. fiind rezultatul acumulării unei cantităţi critice de degradări. ci şi de diferenţa de eforturi unitare ∆σ . ruperea betonului simplu are totuşi un caracter casant.14 Diagrama lui Goodman pentru determinarea limitelor eforturilor unitare la oboseală compresiune sau la întindere . Aceste deformaţii fiind mici. Cercetările au arătat că scăderea rezistenţei la oboseală nu depinde numai de valoarea efortului unitar maxim.Fenomenul de scădere a rezistenţei sub efectul unui număr mare de cicluri repetate se poate ilustra prin curba lui Wohler. când acestea ating valoarea rezistenţei la întindere. dar valabilă şi pentru beton (fig. Curba tinde către o asimptotă. 15 . După depăşirea acestor valori. la rupere sunt predominante deformaţiile plastice. reprezentând valoarea efortului unitar la care nu se produce ruperea pentru un anumit număr de cicluri. sub formă de microfisuri. se poate considera o comportare elastică până la valori ale eforturilor unitare egale cu aproximativ jumătate din rezistenţa la Fig. comportarea este elastico-plastică. În concluzie. prin microfisurarea betonului.rezistenţele de microfisurare.

2. 200 sau 300 mm.1 Determinarea rezistenţei la compresiune Rezistenţa cubică Rb La noi în ţară. păstrate în regimul de umiditate şi temperatură prescris şi încercate la 28 de zile de la confecţionare. controlul calit. Rezistenţele bet.2 Încercări curente pentru determinarea rezistenţelor Rezistenţele betonului se determină prin încărcarea unor probe de diferite forme şi dimensiuni până la rupere. În practică sunt folosite de obicei două tipuri de determinări: pt. probele. sunt confecţionate cu bet. Determinările cele mai frecvent utilizate sunt prezentate în tabelul 2.CURS nr. sunt mărimi convenţionale. Rezistenţa la compresiune reprezintă principalul criteriu de calitate al betonului. stabilite prin încercări de scurtă durată.. din şarjele turnate la o anumită lucrare şi sunt păstrate în cond. Deoarece rezistenţele betonului sunt mărimi variabile. 3 2. este necesară respectarea unor criterii standard pentru determinarea acestora. sub formă de cuburi. STAS 1275-89 reglementează modul de determinare a rezistenţelor. obţinute în structuri.1 Încercări uzuale pentru beton Tipul rezistenţei Tipul solicitării Compresiune monoaxială Încovoiere Întindere monoaxială Rezistenţa la întindere Întindere prin despicare Întindere prin încovoiere Forma probei cub prismă cilindru grindă armată prismă cub.1. rezistenţa la compresiune se determină pe cuburi cu latura de 100. date de STAS 1275-89. fragment de prismă.2. 1 . Încercarea cuburilor se face la compresiune monoaxială.2. cu prese hidraulice care realizează o încărcare uniform distribuită pe suprafaţa epruvetei. bet. Tabelul 2. 141. probele de formă cilindrică sunt extrase cu freze speciale (carotiere) chiar din elementul de rezistenţă. cilindru grindă Denumire Rezistenţa cubică (încercare standardizată) Rezistenţa prismatică Rezistenţa cilindrică Rezistenţa la compresiune din încovoiere Rezistenţa la întindere Rezistenţa la întindere prin despicare (încercare standardizată) Rezistenţa la întindere din încovoiere (încercare standardizată) Simbol Rb Rpr Rbc Ri Rt Rtd Rezistenţa la compresiune Rt 2. Cuburile se încarcă perpendicular pe direcţia de turnare a betonului. pentru ca rezultatele obţinute individual să poată fi comparate cu valorile date în standarde. pentru determinarea rezistenţelor reale.

Ruperea epruvetelor are loc la eforturi unitare mai mici decât în cazul cubului. respectiv cu cea prismatică. folosit pentru aprecierea rezistenţei. Dacă se anulează frecarea între platane şi beton. Se consideră că un rezultat.. se obţin rezistenţe mai mici decât în cazul precedent. 600. 2. iau naştere eforturi unitare tangenţiale. caracterizată prin eforturile unitare principale σ (întindere) şi σ2 (compresiune). Influenţa frecării epruvetelor cu platanele presei determină traseul fisurilor. Epruvetele sunt supuse la compresiune axială. Rezistenţa la compresiune pe cuburi cu latura de 141 mm este principalul criteriu de calitate al betonului. 300/150 mm). rezistenţele determinându-se la fel ca în cazul cuburilor.Eforturile unitare de compresiune trebuie să crească constant.. ruperea se poate produce prin lunecare după un plan înclinat faţă de axa barei la 45. Dacă nu se realizează centrarea perfectă. deformaţiile laterale vor fi mai accentuate pe toată înălţimea probei şi ruperea se produce prin separarea în stâlpişori (fig. 2 . înclinate spre capete şi verticale în zona de mijloc (fig. Forma cubului rupt urmăreşte traseul eforturilor 1 unitare principale de compresiune σ2 . respectiv cilindri având înălţimea egală cu dublul diametrului (de exemplu. Pentru determinarea clasei betonului. este media a trei încercări. încercarea se realizează fără anularea frecării. 2 Valoarea rezistenţei se determină cu relaţia: Rb = Pr A unde Pr este forţa maximă.15b). Ea este o valoare convenţională.5 N/mm /sec.15 a. Rbc Pentru determinarea rezistenţei prismatice şi cilindrice se folosesc prisme de 100/100/300 mm. Din cauza frecărilor între suprafeţele de contact ale platanelor presei şi ale cubului. care împiedică deformaţiile transversale ale epruvetei la aceste niveluri. 2. 2. Eforturile unitare normale σb şi cele tangenţiale τb conduc la starea de tensiune biaxială din figura 2. Fig. astfel încât încercarea să nu dureze mai puţin de 30 secunde. folosită pentru definirea calităţii betonului prin clasa de beton. A aria suprafaţei perpendiculară pe direcţia de încărcare. valorile fiind comparabile cu rezistenţa cilindrică.16a).15 Rezistenţa la compresiune pe cuburi Rezistenţa prismatică şi rezistenţa cilindrică Rpr . cu aproximativ 0.

2. este mai mare decât cea determinată pe cuburi.8)Rb200 (2.17a). decât forma cubică. influenţa frecării dintre platanele presei şi epruvete se resimte pe o porţiune relativ mai mică şi deformaţiile laterale de alungire sunt libere pe o înălţime mai mare. Rezistenţa la compresiune din încovoiere Ri Se determină pe grinzi din beton armat.7.16 b că în cazul elementelor prismatice cu raportul h/a < 1.15) Această relaţie stă la baza determinării rezistenţei unice la compresiune Rc în metoda de calcul la stările limită.16 Rezistenţa prismatică şi cilindrică Rapoartele Rpr /Rb şi Rbc /Rb depind de raportul dimensiunilor epruvetelor h/a.. se utilizează relaţia experimentală: Rpr=(0. Această situaţie corespunde elementelor plane de tip placă.13) Rbc = 0. 2.87 – 0. fără ca în armătură să se atingă limita de curgere (fig. astfel alcătuite. pentru echivalarea rezistenţei obţinute pe cuburi cu o rezistenţă de tipul celei prismatice (sau cilindrice). încât ruperea să se producă în zona comprimată prin zdrobirea betonului.14) La noi în ţară. este aproximată de relaţiile: Rpr = (0. rezistenţa este mai mică decât cea determinată pe cuburi. tinzând către o valoare constantă.. Corelaţia între rezistenţa prismatică sau cilindrică şi rezistenţa cubică (cuburi cu latura de 200 mm). raportul scade cu creşterea calităţii betonului. Pentru elem. rezistenţa bet.83Rb200 (2. bazată pe rezultatele experimentale. Această comportare la rupere se obţine supraarmând zona întinsă a grinzii. La aceeaşi zvelteţe h/a. (cazul stalpilor). Se observă din figura 2.002Rb) Rb [N/mm2] (2. la care raportul h/a este cuprins în limitele 3. deci forma zonei comprimate a grinzii este prismatică: 3 . Fig.. Rpr. pentru care hp<<lmin (lmin ..deschiderea minimă a plăcii în plan). cu cât acest raport este mai mare.Este de remarcat faptul că forma prismatică este mai apropiată de forma reală a zonei comprimate de beton din elementele structurale liniare.4. mai mică decât în cazul cubului şi mai mare decât în cazul prismei. Ruperea betonului are loc la o valoare a efortului unitar de compresiune Ri.0.

Rpr<Ri<Rb Ri ≅ 0,9 Rb 200 (2.17)

(2.16)

Ri ≅ 1,25 Rpr (2.18) Deformaţiile de compresiune, dezvoltate paralel cu axa grinzii, sunt însoţite de deformaţii transversale corespunzătoare de întindere, forma zonei comprimate într-o secţiune transversală fiind cea din figura 2.17b. Deformaţiile de întindere, mai mici într-un plan orizontal mai apropiat de axa neutră, au tendinţa de a împiedica deformaţia transversală în planurile mai îndepărtate. Diagrama eforturilor unitare de compresiune din beton înainte de rupere are forma parabolică (fig. 2.17b) şi este afină curbei σb − ε b (fig. 2.4).

Fig. 2.17 Rezistenţa la compresiune din încovoiere 2.2.2.2 Determinarea rezistenţei la întindere Rezistenţa la întindere centrică Rt Pentru a realiza fixarea epruvetelor astfel încât să poată fi încărcate axial, se folosesc de exemplu probe prismatice, având lipite la capete plăci de oţel legate la un dispozitiv cu articulaţie, care permite întinderea centrică (fig. 2.18a). Solicitarea axială necesită centrarea mecanică şi fizică, deci coincidenţa direcţiei de acţiune a forţei cu axa geometrică a elem..şi cu axa centrelor de greutate ale secţ. transv., astfel ca eforturile unitare să fie uniform distribuite în orice secţ. transv. a elementului. Din cauza neomogenităţii bet. şi a prezenţei microfisurilor iniţiale, eforturile unitare normale de întindere nu sunt uniform distribuite pe secţ. transv., chiar dacă se realizează centrarea mecanică şi fizică. Influenţa excentricităţii forţei de întindere este mai defavorabilă asupra valorii rezist..la întindere, deoarece aceasta este mai mică decât rez. la compresiune. Ruperea se produce prin despicarea în două a epruvetei, perpendicular pe direcţia întinderii. În funcţie de calitatea betonului rezistenţa la întindere poate să fie: Rt ≅ (1/20...1/10)Rb (2.19) Rezistenţa la întindere se poate determina şi prin calcul cu formula lui Feret: Rt = 0,5 Rb2/3 (2.20) Din cauza dificultăţilor de determinare a rezistenţei la întindere axială, se folosesc cel mai des încercări la care solicitarea de întindere este consecinţa unui alt mod de încărcare. Rezistenţa la întindere prin despicare Rtd Această încercare (metoda braziliană) constă în comprimarea unui cilindru cu înălţimea şi diametrul de 150 mm, după două generatoare diametral opuse.
4

Teoretic, pe înălţimea secţiunii lui, perpendicular pe direcţia de încărcare, apar numai eforturi unitare principale de întindere (problema de elasticitate a lui Hertz). La o încercare practică, din cauza deformaţiei locale a bet., încărcarea se realiz. după o suprafaţă de o oarecare lăţime; în consecinţă, în zonele de contact apar eforturi unitare de compresiune. Ef. unit. de compres. se extind însă pe o înălţime relativ redusă, iar ef. unit. de întindere pot fi considerate uniform distribuite pe zona de mijloc a epruvetei (fig. 2.18b). Ruperea se produce din cauza deformaţiile de alungire, perpendiculare pe direcţia de aplicare a încărcării. Cilindrul se despică în două, când ef. unit. normale de înt. ating val. rezist. la înt.

Fig. 2.18 Rezistenţa la întindere centrică şi prin despicare Rezistenţa la întindere din despicare R
R td = 2P P = 0,64 πdl dl
td

se determină cu formula: (2.21)

în care d şi l sunt diametrul, respectiv lungimea cilindrului. Încercarea braziliană are avantajul că valorile rez. la înt. nu depind de forma şi dimensiunile epruvetelor. De aceea, pentru încercare se pot folosi şi alte forme de epruvete şi anume cuburi sau bucăţi de prismă, rezultate din încercarea la întindere din încovoiere (fig. 2.18c). Ulterior, cuburile despicate se rotesc cu 90 0 şi pot fi utilizate pentru determinarea rezistenţei la compresiune (încercarea suedeză). Dacă determinarea se face pe astfel de epruvete, rezistenţa la întindere prin despicare se calculează cu relaţia:
R td = 2P P = 0,64 2 2 πa a

(2.22) (2.23)

Relaţia dintre R t şi R td este: Rt ≅ (0,85...0,9) Rtd

Rezistenţa la întindere din încovoiere Rt Încercarea se face pe prisme simplu rezemate, având dimensiunile de 100/100/550 mm, supuse la încovoiere prin aplicarea unei forţe concentrate la mijlocul deschiderii. Folosind schema statică din figura 2.19a, pe o prismă se pot efectua două încercări. Ruperea se produce în secţiunea de moment încovoietor maxim, printr-o fisură care apare în zona întinsă, sub forţa concentrată, despicând în două epruveta. Rezistenţa la întindere din încovoiere are valori mai mari decât la întindere centrică sau la întindere prin despicare. Creşterea rezistenţei se datorează comportării bet. din zona întinsă, în condiţiile stării neuniforme de solicitare.
5

Diagrama de eforturi unitare normale pe înălţimea zonei comprimate, unde σ b << R i , poate fi considerată liniară. În zona întinsă, distribuţia eforturilor de întindere se modifică faţă de distribuţia liniară (fig. 2.19c), prin plasticizarea betonului. Astfel, când în fibra cea mai întinsă de beton se atinge rezistenţa la întindere, efortul se transmite fibrei de beton alăturate, mai puţin solicitată. Această retransmitere se poate produce teoretic până la nivelul axei neutre - ipoteza corpului ideal plastic, cu diagrama dreptunghiulară pentru eforturile unitare normale de întindere (figura 2.19e). Când toată zona întinsă este plasticizată, se produce fisurarea betonului întins şi ruperea probei. În realitate, comportarea nu este ideal elastică sau ideal plastică. Zona întinsă se plasticizează parţial, deci diagrama eforturilor unitare de întindere are o formă curbilinie (figura 2.19d). Gradul de plastificare al zonei întinse depinde de calitatea betonului, dimensiunile şi forma secţiunii transversale, schema statică folosită la încercare etc. Rezist. la înt. din încovoiere scade odată cu creşterea înălţimii secţ. transv. Rezistenţa la întindere din încovoiere se determină conform normelor româneşti pe prisme având h= 100 mm, admiţând plasticizarea integrală:
Rt = Mp Wpl = 3,5 M p bh
2

= 0,875

Pl bh 2

(2.24)

Fig. 2.19 Rezistenţa la întindere din încovoiere 2.2.3 Factorii care influenţează rezistenţele betonului Deoarece cel mai important criteriu pentru calitatea betonului este rezistenţa la compresiune, analiza se referă în special la această rezistenţă. Cei mai semnificativi factori sunt: compoziţia, mijloacele de turnare a betonului, modul de compactare, poziţia elementelor faţă de direcţia de turnare, dimensiunile elementelor, vârsta betonului, modul de acţiune a încărcărilor, caracteristicile mediului de funcţionare. Trebuie menţionat că rezistenţa la compresiune este cu atât mai mare, cu cât compactitatea betonului este mai bună, deci, toate mijloacele care au ca efect mărirea compactităţii asigură şi rezistenţe cu valori ridicate. Influenţa componenţilor betonului Influenţa cimentului se manifestă prin calitate, cantitate şi natură mineralogică:
6

egale (fig. rezist. deoarece o cantitate prea mare de apă de amestecare duce la scăderea compactităţii. Scăderea raportului A/C. bet. • calitatea Fig.21 Influenţa raportului A/C şi a modului de compactare asupra rezistenţei la compresiune Agregatele trebuie să respecte condiţii privind granulozitatea. din unit. favorizează obţinerea unor rezistenţe ridicate. deoarece astfel scade suprafaţa specifică a acestora. mărimea şi rezistenţa. cu cât compactarea betonului este mai bună. până la 28 de zile. cresc proporţional cu rezist. la compresiune creşte aproape liniar (fig. pentru acelaşi dozaj de ciment. • creşterea fineţei de măcinare măreşte rezist.cimentului: rezist. este limitată în funcţie de dimensiunea minimă a elementului dmin: φ max < (1/3. 2. mai mari se face cu alte metode decât creşterea dozajului. cu rezistenţe finale mai mari. deoarece se produce hidratarea unei cantităţi mai mari de cim. forma.20). • dozajul de ciment: între dozajul minim de cim. rezist. rezistenţele betonului sunt mai mari. peste 350. bet. Dimensiunea maximă a particulelor φ max.20 Influenţa dozajului de ciment asupra rezistenţei la compresiune pe cuburi Fig 2. la un raport A/C cu atât mai mic.400 kg/m3. Raportul A/C este în relaţie directă cu mijloacele de compactare utilizate şi defineşte consistenţa lui. deoarece cresc tensiunile iniţiale din contracţie. Se poate observa din figura 2. de volum. influenţa este nesemnificativă şi obţinerea unor rezist. devin aprox. cimenturile cu viteză de întărire mai mică dau bet. în general. 2. se alege raportul minim care permite obţinerea unei lucrabilităţi corespunzătoare.. când rezist. şi cel maxim. la întindere este influenţată defavorabil în cazul dozajelor mari de ciment. folosind agregate cu conţinut mai mare de fracţiune grosieră.1/4) dmin 7 . corespunzătoare dozajului de ciment şi lucrabilităţii necesare. • natura mineralogică: cu cât raportul dintre volumele componentelor cristaline şi gelice este mai mare.. (la întindere). 2. Cantitatea minimă de apă de amestecare se obţine.21 că rezistenţele maxime se obţin pentru betoanele de consistenţă vârtoasă.. compensată prin folosirea adausurilor şi alegerea unei curbe granulometrice adecvate. • Curba granulometrică a agregatelor asigură compactitatea maximă prin încadrarea în zona de granulozitate prescrisă.. (clasa) cim. bet.22).

• Forma granulelor trebuie să fie cât mai apropiată de cea sferică. Aditivii clasici sunt substanţe sau produse chimice introduse în proporţie mică în beton. proaspăt. superplastifianţii acoperă şi celelalte efecte ale aditivilor clasici.acceleratori de priză şi întărire. centrifugarea şi torcretarea betonului. conduce la obţinerea unor bet. în general în momentul preparării. prin aderenţa pe care o realizează cu piatra de ciment. reducători de apă şi antrenori de aer. acest aditiv permite reducerea cantităţii de ciment cu 10%. VIMC 11. vibrovacuumarea. eventualele tratamente speciale. scade lucrabilitatea bet. deoarece are o acţiune corozivă... prepararea şi transportul bet. sau dacă este nevoie de o decofrare timpurie.. aditivii clasici produşi în România sunt: .: păstrarea şi dozarea componenţilor.. cu condiţia să fie apropiate de forma sferică. 8 . VIMC 22) sunt produse chimice care adăugate în proporţie de 0. deci creşte necesarul de apă. 15%. După efectul pe care îl produc. Factorul cel mai important este modul de compactare a bet. deoarece o eventuală supradozare poate produce efecte negative. bet. Influenţa formei şi dimensiunilor epruvetelor Pentru aceeaşi calitate de bet. vacuumarea. rugoasă.. permit fie creşterea lucrabilităţii betonului cu menţinerea raportului A/C. fiind utilizat la betonări pe timp călduros sau dacă betonul trebuie transportat la distanţe mari. protejarea bet. Influenţa modului de punere în operă Tehnologiile de punere în operă se referă la toate aspectele care pot asigura calitatea bet. Dacă agregatele au forma alungită sau plată. Utilizarea agregatelor concasate.. (această formă asigură o compactitate maximă şi o suprafaţă specifică minimă). sporirea rezistenţei la îngheţ-dezgheţ repetat. fie scăderea cantităţii de apă de amestecare necesară pentru obţinerea unei anumite lucrabilităţi. cu rezistenţe mai mari cu circa 10. 1% substanţă uscată din cantitatea de ciment.5 ori rezist. folosirea aditivului DISAN A conduce la îmbunătăţirea lucrabilităţii. creşterea gradului de impermeabilitate a betonului. antigel: ANTIGERO coboară temperatură de îngheţ a apei până la –100C. întârzietori de priză şi întărire. • Rezistenţa agregatelor influenţează defavorabil rezist. vibropresarea. proaspăt. rezultatele încercărilor sunt diferite în funcţie de forma epruvetelor utilizate. având o supraf.1. Procedeele de compactare mecanică utilizate cel mai frecvent sunt vibrarea. În general. agregatele naturale grele au de regulă rezistenţa mai mare decât această limită. comparativ cu betoanele confecţionate cu agregate de râu. pietrei de ciment. cantitatea de apă se poate reduce cu circa 10%.. REPLAST produce o întârziere a timpului de priză de maxim 18 ore. Dozajul de aditivi este reglementat în funcţie de tipul lor. clorura de calciu tip C se utilizează pentru betonări pe timp friguros. Utilizarea aditivilor cere însă atenţie deosebită. nu se admite folosirea ei în cazul betonului precomprimat. fiind folosit pentru betonări pe timp friguros. calitatea şi starea cofrajelor. numai dacă este mai mică decât de 1. proaspăt etc. mijloacele de compactare a bet. • Natura suprafeţei agregatelor influenţează calit. pentru a modifica în sensul dorit proprietăţile acestuia.. îngrijirile din perioada prizei cimentului. reducerea tendinţei de segregare. bet. Aditivii superplastifianţi (FLUBET.. turnarea bet. reducerea cantităţii de apă poate fi de cca 5%. după cum s-a văzut în paragraful precedent.

. deoarece acestea pot afecta rezistenţele betonului şi provoacă deformaţii puternice de contracţie. păstrate în mediu umed. rezist.26) sau. t . din mediu uscat. pentru t → ∞..9 Rb 100 = Rb 200 = 1. 90% din rezistenţa finală (fig. În această situaţie. la 28 de zile atingându-se pentru bet. dar valorile lor finale sunt mai mari decât ale bet. ducând la scăderea rezist. de exemplu: β Rb. bet. ideală de turnare pentru bet. când betonul are rezistenţa minimă. mediului la turnarea bet. mediului conduce la un efect cumulat cu căldura de hidratare. În condiţii de exploatare. procesul de hidratare este afectat prin formarea cristalelor de gheaţă.Pentru aceeaşi formă a epruvetelor. ar rezulta Rb.rezistenţa medie la compresiune a betonului la vârsta de 28 de zile. se poate obţine o rezistenţă satisfăcătoare. Procesul de hidratare şi întărire a pietrei de ciment continuă. Pierderea de rezistenţă poate fi totală. de betonare este prea ridicată.22). temp. dacă îngheţul se produce imediat după terminarea prizei cimentului.1 Rb 300 (2.t este rezistenţa la compresiune a betonului la vârsta de t zile. cresc mai lent. creşte la început cu viteză mare.. este infl.vârsta betonului în zile. betonul proaspăt trebuie stropit cu apă sau protejat.t → ∞. legea logaritmică a lui Skramtaev: Rb. bet.t) (2. chiar dacă îngheţul se produce în a treia zi după turnare. în cazul cuburilor de 100. negative.160C. În practică este nevoie de multe ori să se aprecieze rezistenţa betonului la o altă vârsta decât de 28 de zile. dar devine din ce în ce mai lent. Relaţia (2. În cazul bet. după dezgheţ hidratarea cimentului continuă. pierderile de rezistenţă pot fi de ordinul a 10.t = Rb 28 log t (2. 9 . Rb28 . deoarece influenţa frecării între platanele presei şi epruvetă creşte cu cât înălţimea probei este mai mică. 2.40%. Temp. De exemplu. întărit poate să fie expus unor temperaturi excesive. Dacă temp. şi în perioada întăririi lui.t = Rb 28 (1-e. obişnuit aprox.27) se poate aplica numai dacă vârsta betonului nu este prea mare deoarece. În cazul în care betonarea se face în condiţii de îngheţ. Influenţa umidităţii relative În primele zile de la turnare este foarte important să nu se producă pierderi mari de apă prin evaporare. 200 şi 300 mm se admit factorii de transformare: 0. rezistenţele la compresiune sunt cu atât mai mari cu cât dimensiunile sunt mai mici. trebuie luate măsuri de protecţie care să asigure în primele 3 zile menţinerea unei temperaturi de cel puţin +50C. apei se produce cu viteză mărită şi poate să apară întărirea prematură sau priza parţială. evap. Dacă îngheţul se produce în perioada de priză.27) în care: Rb. chiar şi în acest caz trebuie să se ţină seama de întârzierea obţinerii rezistenţei prescrise. obişnuite este cuprinsă între 10.25) Influenţa vârstei betonului Rezist. de temp. dar rezistenţele finale vor fi mult reduse.. Se pot folosi legi exponenţiale. Dacă după dezgheţ se revibrează betonul. de exemplu prin acoperire cu folii. Din acest motiv. Influenţa temperaturii mediului Valoarea rezist. Dacă în primele trei zile de la confecţionare apar temp.

În figura 2. se pot dezvolta microorganisme. 10 .23 este prezentată influenţa umidităţii mediului asupra rezistenţei betonului. în cazul construcţiilor din beton agrozootehnice. De exemplu. care provoacă atacul chimic acid sau de altă natură a betonului .23 Evoluţia rezistenţei la compresiune în funcţie de condiţiile de umiditate Influenţa mediului biologic Mediul poate acţiona asupra betonului şi prin factori biologici. 2. în canalele de colectare a apelor uzate. a rezervoarelor pentru produse biologice.În situaţia în care se folosesc tratamente termice pentru accelerarea prizei şi întăririi betonului. Fig. acestea se fac în condiţii de umiditate apropiată de 100%. a bazinelor de epurare a apei.22 Variaţia rezistenţei la compresiune în funcţie de timp şi de calitatea cimentului (Portland) Fig. 2.

constituie deformaţii permanente sau reziduale ε ∞. după hidratare şi hidroliză cimentul se întăreşte. Deformaţia totală la o anumită valoare a efortului unitar cuprinde deformaţia elastică instantanee εe care se produce la timpul t0 şi creşterea vâscoasă a deformaţiei εv în timpul t1. variaţii de temperatură etc). Datorită structurii sale mixte. Deformaţiile vâscoase εv (denumită în cazul betonului curgere lentă εc l ) se dezvoltă în timp şi sunt parţial reversibile după încetarea acţiunii. Se pot distinge trei tipuri ideale de deformaţii. viteza de lunecare este proporţională cu mărimea eforturilor tangenţiale.3. betonul are proprietăţi de deformare influenţate atât de componenţii lui. 2. În figura 2. bi-.24a).1 Natura deformaţiilor betonului Betonul se încadrează în categoria materialelor deformabile. cresc atât timp cât se p menţine încărcarea. de durata lor de acţiune. Tipurile de deformaţii produse de încărcări sunt impuse de natura solicitărilor.24c este dată curba de deformaţie a unui corp elastic-vâscos. deoarece se produc fără intervenţia unor încărcări exterioare. sau triaxială) şi de mărimea eforturilor unitare produse. după încetarea acţiunii are loc revenirea elastică şi o revenire parţială a componentei vâscoase în timp (sau postacţiunea elastică). corpul revine la lungimea iniţială (fig. la încetarea acesteia. sau rezultate din unele procese tehnologice. Deformaţiile elastice εe au valorile proporţionale cu mărimea efortului unitar produs de acţiune (după o lege liniară sau neliniară). înglobând agregatele. obţinut din ciment. se produc la orice tip de acţiune şi sunt independente de timp.24b este arătată curba de deformaţie pentru un corp elasticp plastic. aceste deformaţii au un caracter de volum. agregate şi uneori adaosuri.1. cât şi de legătura dintre agregate şi matricea formată din piatra de ciment.. apă.CURS nr. care pot descrie convenţional şi comportarea betonului sub sarcini. Deformaţiile plastice ε apar la un anumit nivel de solicitare. betonul suferă fenomenele de contracţie şi umflare. valorile deformaţiilor atinse la rupere fiind însă foarte mici. iar după încetarea acţiunii. deplasări impuse. 2. având un caracter instantaneu. 1 . amestecate în anumite proporţii. de starea de solicitare (mono-.. 4 Betonul este un material de construcţie artificial. Astfel. Caracteristicile de deformare pot fi puse în evidenţă dacă se efectuează un ciclu de încărcăre-descărcare. Cauzele care provoacă deformaţii sunt intrinseci (proprii) sau exterioare (încărcări directe. ca şi cele provocate de variaţiile de temperatură climatice. aceste deformaţii se dezvoltă preponderent pe direcţia de aplicare a încărcării.6 mm/m. orientativ de ordinul a 0.3 DEFORMAŢIILE BETONULUI 2. în figura 2. numite şi deformaţii proprii.

Deformaţiile plastice propriu-zise apar pentru valori ale efortului unitar σb > R 0 . Acest fenomen este cunoscut sub numele de hysteresis1. pe care încărcările le pot suferi pe durata de exploatare a unei construcţii determină apariţia şi suprapunerea mai multor tipuri de deformaţie şi chiar interacţiunea lor. Normele de calcul dau procedee de evaluare a deformaţiilor. Fig. a căror componentă dispersă are rigiditate la forfecare. De aceea.c). 2. Dacă forţele exterioare sunt suficient de mari pentru a învinge frecarea dintre granule şi piatra de ciment. sub formă de lunecare intergranulară. durată şi frecvenţă de aplicare. conduc la dezvoltarea deformaţiilor plastice. în special microfisurile. componenta gelică determină deformaţii vâscoase dependente de timp. iar discontinuităţile de structură. elementele structurale nu se pot deforma liber. faza solidă se deformează elastic. deformaţia plastică produce distrugeri locale ireversibile în masa betonului. vâscoase şi plastice Variaţiile de intensitate. din următoarele cauze: 1 Hysteresis = decalajul dintre două faze succesive ale unui proces fizic. În calculul elementelor structurale se admite în general că deformaţiile betonului provoacă eforturi numai dacă sunt împiedicate. suprafeţele OAC reprezintă energia disipată din totalul de energie absorbită (suprafeţele OAB) de corpuri pentru a se deforma (fig.24b. se observă că deformarea elastică nu este însoţită de hysteresis. Curbele de descărcare în cazul materialelor cu deformaţii vâscoase sau plastice nu se suprapun peste curbele de încărcare. 2.Componentele structurale ale betonului se deformează în mod diferit. între curba de 2 .24 Deformaţii elastice. amorsarea deformaţiei se face deci prin compromiterea aderenţei agregat-piatră de ciment. în cazul legii de variaţie încărcare şi curba de descărcare. σ − ε . Amortizarea curgerii lente se produce în urma creşterii cristalitelor (îmbătrânirea pietrei de ciment). curgerea vâscoasă se poate produce numai după atingerea unei anumite limite de curgere. prezentând interes practic valoarea lor maximă la un moment dat. sau a migrării apei adsorbite. închizând o anumită suprafaţă. În cazul gelurilor. În cele mai multe cazuri. apare deformaţia plastică. de regulă prin scheme simplificate de calcul .

s-au constatat următoarele aspecte: • La betoanele confecţionate cu cimenturi obişnuite. de tip portland. 2. alte elemente structurale) sau legătura dintre elementele componente. O probă din beton relativ tânăr. totală din contracţie εc t are o componentă reversibilă εc r e v şi o componentă ireversibilă εc i r e v (fig. de exemplu. 0. def. (fundaţii. de creştere a volumului betonului în apă. turnate în etape diferite sau aflate în medii cu umidităţi diferite.. de exemplu. Deoarece deformaţia specifică din contracţie este mai mare decât deformaţia specifică limită la întindere.8 mm/m. iar după un an. frecările care iau naştere din cauza contracţiei neuniforme a straturilor succesive de beton. se produce fisurarea betonului..2 Contracţia betonului Descrierea fenomenului Betonul suferă deformaţii iniţiale (modificări de volum în absenţa unor solicitări exterioare). def. rămâne o deformaţie din contracţie cu caracter ireversibil. teoretic pentru t = ∞. La un timp t. datorită variaţiei umidităţii mediului înconjurător. Scăderea volumului betonului în mediu uscat se numeşte contracţie.3. apoi din ce în ce mai lent. prezenţa armăt. din contracţie este mult mai mare decât cea din umflare. se contractă şi se umflă. contracţia produsă iniţial se atenuează. în cazul elementelor masive. în cazul în care contracţia este împiedicată. oţelul are alte caract.26 Reversibilitatea parţială a contracţiei Experimental. Fig. εtu = 0. 2. este introdusă în apă. 2. Contracţia betonului păstrat în condiţii de umiditate relativă normală poate atinge valorile finale εc ∞ = 0.legătura elementelor cu reazemele. păstrată alternativ în aer şi apă. Dacă o probă de beton. în prima lună de la turnare se consumă circa 30% din deformaţia finală de contracţie.. fenomenele fiind parţial reversibile. aproximativ 3 . în cazul structurilor static nedeterminate.. la o vârstă mică cu viteză mare. rezultă că..25 Contracţia şi umflarea betonului Fig..1. 25). 2. • Def. determinând frânarea anumitor tipuri de def. 0. de la începutul prizei cimentului până la întărirea pastei de ciment. ca bet.26).2. de def. iar fenomenul invers. păstrată un timp în mediu uscat. iar după ce acest proces s-a încheiat.15 mm/m. umflare (fig. rezultând straturi de vârste diferite şi deci cu deformaţii diferite. betonul se toarnă în reprize succesive.. în final. din contracţie şi umflare se dezvoltă după legi neliniare. a contracţiei bet.4..

2. însoţind reacţia de transformare a hidroxidului de calciu Ca(OH)2 în carbonat de calciu CaCO3.  contracţia termică a miezului construcţiilor masive. betonul păstrat numai în aer (fig. când se depăşeşte limita rezistenţei la întindere. produsă după priza şi întărirea cimentului. În betonul proaspăt. prin răcirea ulterioară. numai în anumite condiţii de umiditate relativă. la nivelul betonului.26). datorită fenomenului de capilaritate şi parţial dependentă de vârsta betonului. căldura degajată în procesul exotermic de întărire duce la încălzirea betonului din interiorul masivului. cât şi de dimensiunile elementelor structurale:  contracţia chimică a cimentului. componenta reversibilă scade în timp (fig. 2. pot să apară şi alte tipuri de contracţie. se produce la suprafaţa elementelor. agregatele împiedică deformarea pietrei de ciment. pentru betoanele obişnuite. Se poate concluziona: • componenta ireversibilă a contracţiei se datorează îmbătrânirii gelurilor. amortizarea se produce în 3.15 ani. care este întinsă şi în unele zone fisurează.90% din def. nu s-a reuşit elaborarea unei explicaţii pe deplin satisfăcătoare pentru explicarea evoluţiei deformaţiilor din contracţie şi umflare.. Fenomenele descrise se referă la contracţia denumită şi contracţie hidraulică. iar gelurile sunt întinse. 2. iar în cazul betoanelor hidrotehnice. Factorii care influenţează contracţia şi umflarea betonului Starea de umiditate şi temperatură a mediului de păstrare după turnare determină direct cantitatea de apă care se deplasează în masa betonului şi cea care se pierde prin 4 . volumul absolut ocupat de cimentul hidratat este mai mic decât suma volumelor absolute ale cimentului nehidratat şi apei. sau contracţia intrinsecă. • Contracţia şi umflarea sunt fenomene parţial reversibile.. în consecinţă sunt comprimate. • la nivelul componentelor pietrei de ciment. datorită modificării grosimii peliculelor de apă adsorbite pe suprafaţa gelurilor. grele. apa se deplasează sub influenţa proceselor de transformare a pastei de ciment în piatră de ciment... de regulă. este păstrat alternativ în mediu uscat şi umed. Toate teoriile elaborate se bazează pe ideea că deformaţiile iniţiale ale betonului se datorează deplasării apei în masa betonului. În perioada de întărire a betonului. provocând dilatarea lui.. se produce contracţia. depinzând atât de structura betonului.75. sub efectul variaţiilor de umiditate şi temperatură din mediul înconjurător. în 10. granulele nehidratate şi cristalele se opun contracţiei gelurilor. dacă bet. în contact cu gazul carbonic CO2. depinzând de tipul cimentului utilizat. iar în betonul întărit. respectiv valoarea finală ε ∞ sunt mai mici decât pt. t la timpul t.5 ani. valoarea contracţiei εc . manifestată prin reducerea progresivă a volumului lor şi creşterea volumului formaţiunilor cristaline.25). finală ε ∞ (fig. Amortizarea deformaţiei din contracţie se c produce pe măsură ce întărirea cimentului se apropie de sfârşit. Cauzele deformaţiilor din contracţie Până în prezent. deoarece gelurile îmbătrânesc (se usucă).  contracţia de carbonatare.. • componenta reversibilă a contracţiei este parţial independentă de vârsta betonului. c 26).

se iau în considerare variaţiile de temp. mai ridicată decât învelişul. rezultate din hidratarea cimentului. Agregatele influenţează prin proporţia fracţiunilor de dimensiuni diferite. climatice sau tehnologice.3. prin raportul dintre suprafaţa expusă şi volum. Revibrarea betonului în perioada de priză reduce deformaţiile iniţiale din contracţie. cu cât volumul gelurilor este mai mare.volumul. dacă se utilizează tehnologii adecvate de compactare a betonului.25). contracţia fiind cu atât mai mare cu cât suprafaţa specifică dată de acest raport este mai mare. rezultând o tendinţă de dilatare care supune învelişul la întindere. deformaţiile sub formă de alungiri sau scurtări axiale se calculează cu relaţia: ±∆ = l ε∆ t = l ∆ α l t (2. Contracţia este cu atât mai mare cu cât cantitatea de agregate este mai mică. rezistenţele betonului vor fi mai mari. contracţia axială este predominantă. pentru elemente liniare. iar deformaţiile din contracţie mai mici. statice de scurtă durată: curba caracteristică şi modulii de deformaţie Curba caracteristică a betonului solicitat axial de încărcări de scurtă durată Legătura între deformaţiile specifice ε şi eforturile unitare normale σ reprezintă curba caracteristică a betonului. anulând astfel efectele negative ale contracţiei iniţiale. contracţia este mai mare dacă în masa betonului porii alcătuiesc o reţea continuă.3 Deformaţiile betonului din variaţiile de temperatură Pentru construcţiile curente se iau în considerare numai variaţiile de temperatură ale mediului ambiant. cu cât se obţine o compactitate mai mare a betonului. exprimată prin curba granulometrică. deformaţiile din contracţie sunt mai mari.4. 2. Modul de punere în operă permite reducerea raportului A/C fără afectarea lucrabilităţii. Efectul variaţiilor de temperatură asupra structurilor se consideră ca deformaţii impuse. 0C) În cazul constr.gradientul de temperatură. Miezul masivului are o temp. în consecinţă: ε c cimenr > ε c mortar > ε c beton Posibilitatea de evaporare a apei depinde de: . deoarece reface structura betonului. mărimea şi natura porilor. ∆ .18) l este lungimea iniţială a elementului. t α . În general.01 mm/m. 2. 2. în contact cu exteriorul. iar temperaturile mai mari. în timp ce la elementele de volum este semnificativă contracţia superficială. Volumul gelurilor.3.1 Înc. Curba caracteristică se obţine experimental pentru o 5 .coeficientul de dilataţie termică. ca în cazul contracţiei. Cu cât umiditatea relativă este mai mică. creşte odată cu dozajul de ciment şi cu fineţea de măcinare a cimentului.evaporare. produse în timpul hidratării cimentului. hidrotehnice masive. valorile deformaţiilor din contracţie cresc (fig.4 Deformaţiile betonului sub încărcări 2.3. având valoarea 10-5/0C (sau 0. Pentru elementele liniare. în 0C.dimensiunea epruvetelor. .

deoarece încărcarea este de scurtă durată. deformaţiile. Acest mod de deformare corespunde cu comportarea materialului elastic-plastic din figura 2.. curba caracteristică ar deveni o dreaptă. Se observă că rezistenţele betonului cresc.întindere Forma curbei depinde de viteza de încărcare..29 că relaţia σ − ε este neliniară chiar de la trepte de încărcare mici.15 mm / m . Dacă încărcarea se produce cu viteză redusă (20.1. Influenţa calităţii betonului asupra proprietăţilor de deformare se poate urmări în figura 2. dacă se neglijează deformaţiile vâscoase. teoretic. De regulă. se admite că def. Se observă din figura 2. iar deformaţiile specifice ultime scad.5....compresiune centrică εb u = 3.descărcare Dacă eforturile unitare σb nu depăşesc limita de microfisurare R0.24b. elastice ale betonului se produc instantaneu la aplicarea încărcărilor. din cauza deformaţiilor vâscoase şi plastice care se produc.31 se prezintă rezultatele încercărilor efectuate cu diferite viteze de încărcare. 0. Dacă.0 mm / m . deformaţia specifică ultimă.29 Curba caracteristică a betonului solicitat axial până la rupere Fig.0 mm / m . 2. deformaţiile vâscoase sunt mici în raport cu deformaţiile elastice şi plastice.compresiune din încovoiere εt u = 0. se admite în general că betonul are numai deformaţii elastice.32. deşi acest mod de încărcare nu se poate realiza practic. În funcţie de natura solicitării. 7. Se constată că deformaţia corespunzătoare rezistenţei betonului la compresiune 6 . se pot dezvolta şi deformaţiile vâscoase. 30 min)...0. ramura descendentă a curbei caracteristice poate fi construită dacă încercarea se realizează cu viteză de deformare dε / dt constantă.. ar fi în acest caz numai elastice. efectuată cu viteză de încărcare dσ / dt constantă. produse tot instantaneu. având panta Eb= tgα (modulul de elasticitate). cu cât încărcarea este aplicată cu viteză mai mare.încercare de scurtă durată. În figura 2. Peste limita de microfisurare încep să se dezvolte din ce în ce mai pronunţat deformaţiile plastice. 2. egală cu suma deformaţiilor specifice elastice şi plastice înregistrate în momentul distrugerii probei: εb u = 1. încărcarea ar fi aplicată instantaneu. 3.30 Ciclul de încărcare . Fig.

panta E b = σ b / ε b este mai mare.sau triaxial la compresiune. deci cu deformaţii împiedicate şi comparativ. σ b < R c . apoi se descarcă.9.31 Influenţa vitezei de încărcare asupra formei curbei caracteristice Fig. εb u = 2. plastice ε şi eventual p vâscoase εv . specifice pot fi puse în evidenţă dacă o epruvetă din bet. se încarcă cu viteză redusă până când se atinge o val. 2. deformaţia specifică ultimă creşte foarte mult. În figura 2.patru zone): • curba de încărcare O–A.32 Influenţa calităţii betonului asupra formei curbei caracteristice Un alt factor care influenţează forma curbei caracteristice este vârsta betonului în momentul încărcării. cu cât calitatea betonului este mai bună. 2. Fig. deci deformaţiile elastice constituie o fracţiune mai mare din deformaţia totală a epruvetei. 7 .(ordonata maximă a curbei caracteristice) este practic aceeaşi εb c = 2 0/00 indiferent de calitatea betonului. scăzând odată cu creşterea clasei betonului. unitar de compr. Pentru betoanele de calitate mai slabă..30 . cu deformaţii elastice εe . având exprimări analitice diferite în funcţie de metoda de calcul acceptată şi în funcţie de nivelul analizei structurii (analiză liniară sau neliniară). dând deformaţia specifică totală a betonului. 2. 2. Dacă betonul este solicitat bi.33 se dă diagrama σb − ε b pentru un element cilindric comprimat centric. 3.33 Influenţa confinării betonului asupra deformaţiei specifice ultime de compresiune Componentele def. Se obţine o curbă de încărcare-descărcare (fig. Tangentele în origine la curbele σb − εb au pantă diferită. curba caracteristică a betonului este stabilită prin normele oficiale. Fig.7 0/00. din beton armat cu fretă în spirală. curba σb − εb pentru un cilindru cu deformaţii transversale libere. Pentru calculul elementelor structurale. a ef. deoarece rezistenţa creşte în timp. deci curba se apropie de tangenta în origine. sunt preponderente deformaţiile plastice. în timp ce deformaţia specifică ultimă diferă mult.. deformaţiile elastice devin mai pronunţate.

34).0)1 / 3 [kN/mm2] în care fck este rezistenţa caracteristică la compresiune determinată pe cilindri.24. 2. se execută n cicluri de încărcare-descărcare între limitele 0.05Rpr şi 0.19) Se admite în mod curent acelaşi modul de elasticitate (tangentă comună în origine la curba σ − ε ) pentru compresiune şi pentru întindere (fig.2 rezultă Gb = 0. Decalarea curbei de descărcare faţă de cea de încărcare corespunde modului de deformare hysteretic. curba de descărcare admite aceeaşi tangentă Eb ca şi curba de încărcare.29): E b = tg α = σ b / ε e (2. R0. în N/mm2. Modulii de deformaţie ai betonului Modulii de deformaţie sunt caracteristici fizico-mecanice care reprezintă măsura proprietăţilor de deformare ale betonului sub sarcini. elastice ale bet. pe direcţie longitudinală. Modulul de elasticitate transversal Gb se determină cu relaţia: Gb = în care ν este coeficientul lui Poisson. . cu cât calitatea betonului este mai bună (fig. când se constată stabilizarea deformaţiilor permanente (fig. 2.20) .conform EC2: E b = 9. 2.4 Eb. deşi în realitate creşte cu rezistenţa betonului. deformaţia O–B rămâne în întregime ireversibilă. deci dacă eforturile unitare în beton nu depăşesc limita de microfisurare.3Rpr. pentru a evita dezvoltarea deformaţiilor plastice.2. 8 Eb 2(1 + ν) (2.conform ACI (American Concrete Institute): E b = ρ1.0426 R b [N/mm2] b în care ρ este densitatea specifică aparentă a betonului [kg/m3]. iar Rb. limita superioară de solicitare fiind aleasă astfel. 5 0. (dinamic) se poate determina şi cu ultrasunete propagate în beton. deoarece revenirea întârziată nu are timp să se producă. este valabilă în limitele teoriei elasticităţii. prezentat în figura 2. rezistenţa medie la b compresiune pe cuburi la 28 de zile [N/mm2]. Conform STAS 5585-71. a betonului solicitat la compresiune (fig. Modulul de elasticitate longitudinal Eb caracterizează deformarea elastică liniară. • deformaţia plastică ireversibilă 0–B’ (εp ∞ ) . pentru ν = 0. cu o revenire instantanee εe p de natură elastico-plastică datorită închiderii parţiale a microfisurilor. Valoarea deformaţiilor specifice se determină pentru ultimul ciclu de încărcare-descărcare. Gb şi ν (const.29).• curba de descărcare A–B . Legătura dintre Eb. modulul de elasticitate se determină pe prisme supuse la compresiune axială.5 (f c k +8. modulului de elasticitate se poate obţine prin utilizarea unor relaţii specifice: . se consideră că are valoarea constantă în timp. Modulul de elast. imediat după descărcarea din punctul A.).32). Modulul de elasticitate longitudinal este cu atât mai mare. • revenirea din deformaţia vâscoasă B–B' (sau deformaţia elastică întârziată εe i ) produsă într-un anumit interval de timp după descărcarea probei. Val. Dacă se încarcă din nou proba.

influenţându-se reciproc.. λ∈ 0.l. Def.35). sub încărcare constantă.21: E b S ε b = E b εe = E b ( ε b − ε p )  εp E b S = E b 1 −  ε  b   = E b (1 − λ)   (2. această creştere sub efectul încărcărilor de lungă durată constante.7 iar pentru întindere λ = 0. 1] . 9 .35). se dezvoltă în paralel cu cele produse de dif.24) În proiectare se folosesc modulii long. Eb şi transv. deformaţia iniţială εb 0 este considerată de p obicei ca fiind elastică şi se determină cu ajutorul modulului de elasticitate longitudinal Eb.. Deformaţia specifică εb 0 are o componentă elastică εe şi o componentă plastică ε t .34 Determinarea modulului de elasticitate Eb Legătura dintre Eb şi EbS se poate stabili eliminând σb din relaţiile 2. pentru eforturi unitare depăşind limita de microfisurare: E bT = f (σb ). în cazul în care σb > R 0 . variaţii de temp. Dacă σ b ≤ R 0 .22) în care λ. reprezintă coeficientul de plasticitate şi arată ponderea deformaţiilor plastice în deformaţia specifică totală a betonului. mărimea şi durata de acţiune a sarcinii. fiind funcţie de calitatea şi compoziţia betonului şi de natura..19). produsă de efortul unitar σb : λ= εp εb (2. 2. 2. Pentru eforturi unitare σb < 0. Def.29): E bT = tg γ = dσ b / dε b (2. un timp mai îndelungat. unghiular al tangentei la curba caracteristică. cel puţin jumătate din deformaţia totală este deformaţie plastică. poate fi de 2. l.2 Deformaţiile betonului sub încărcări statice de lungă durată-curgerea lentă Descrierea fenomenului de curgere lentă (c. la un efort const.23) [ Teoretic.4 ori > ca deformaţia elastică instantanee. t (fig. de compres. se numeşte curgere lentă sau fluaj. încărcări de scurtă durată statice sau dinamice).5.⇐ cicluri încărcare-descărcare ∆σ ∆ε E b = tg α = Fig. Modulul tangent EbT caracterizează deformaţia totală a betonului.) Dacă o probă de bet. vezi (2. EbT ≅ Eb.5 R c . 2. EbT este coef.3. alte cauze (contracţie. G. în punctul i (fig. şi coeficientul lui Poisson . Se admite pentru compresiune λ = 0.19 şi 2.4. aceste valori arată că la ruperea produsă de încărcări statice de scurtă durată. e solicit. La un timp t. 2. 2. de c. se constată după un timp t creşterea deformaţiei specifice în raport cu cea produsă în momentul aplicării încărcării εb 0 (fig. sau cu variaţii lente în timp. deformaţia totală a betonului este compusă din ε deformaţia specifică iniţială εb 0 şi din creşterea ∆ b . specifică finală de c. l.

când fenomenele se amortizează.37b). t . 2.37 sunt prezentate experimentele lui Rüsch. oţelul. unde R0 este rezistenţa la microfisurare. În figura 2. În acest caz. Acest fenomen se numeşte relaxare. iar deformaţiile plastice sunt neglijabile. antrenând agregatele şi scheletul cristalin. t = εb 0 + ∆εb . Deformaţiile de curgere lentă şi de contracţie au aproximativ c aceeaşi evoluţie. devenind zero după un timp. c cât şi curgerii lente ε l . Deformaţiile specifice de curgere lentă se dezvoltă în timp în funcţie de mărimea efortului unitar de durată.36). prin intermediul unui factor de proporţionalitate. Deoarece în timp gelurile îmbătrânesc. ca masele plastice. că efortul unitar produs de deformaţia impusă scade de la valoarea iniţială σb 0 cu o σ cantitate ∆ b . în funcţie de valoarea efortului unitar σb . 2.Curgerea lentă liniară. efectuate pe mai multe epruvete cilindrice. răşinile. apoi viteza scade. 2. de lungă durată şi cu valoarea constantă (contracţie. εb . deformaţiile specifice de curgere lentă cresc în timp cu o viteză din ce în ce mai mică. conform unei relaţii de tipul: 10 . În cadrul zonei I se pot distinge două moduri de deformare sub sarcina de durată: . Valoarea efortului unitar ηR bc reprezintă rezistenţa la compresiune sub încărcarea de lungă durată sau la oboseală statică. curgerea lentă are valori semnificative în cazul betoanelor relativ tinere. la început se dezvoltă cu o viteză mare. dar au alte cauze. Limita admisă de Rüsch pentru efortul unitar de durată este 0. Dacă o structură static nedeterminată din beton este supusă unei deformaţii impuse. t = σb 0 − ∆σb . t . pentru 0 < σ b ≤ R 0 .ε Creşterea ∆ b . solicitate la valori ale efortului unitar de compresiune σb constante în timp.36 Relaxarea betonului Curgerea lentă şi relaxarea pot modifica deci starea de deformaţii sau/şi starea de eforturi pe parcursul solicitării de durată. t a deformaţiei specifice a betonului se datorează atât contracţiei ε . 2. Fenomenele reologice (curgerea lentă şi relaxarea) apar şi în cazul altor materiale. deformaţia de curgere lentă poate fi dedusă pe baza deformaţiilor elastice. care se deformează ca un corp vâscos. Se observă din figura 2. dar diferite.37a două zone de comportare diferită. deformaţiile vâscoase de fluaj sunt proporţionale cu efortul unitar de durată σb . caracterizate printr-o comportare elastică. t Fig.8R bc .35 Deformaţiile betonului în timp Fig. Zona I: dacă σ b < ηR bc . t σb . Curgerea lentă şi relaxarea betonului se produc datorită componentei gelice a pietrei de ciment. t (fig. se constată. tasare de reazem). după un timp t. tinzând să se stabilizeze (fig.

t 0 ) ε0 ( 11 . este (fig. se dezvoltă cu o viteză din ce în ce mai mare. Creşterea rezistenţei betonului în timp. Pe durata de existenţă a unei constr. deformaţia de curgere lentă nu este proporţională cu efortul de durată.Curgerea lentă neliniară. se produce o revenire a deformaţiei. simplificare. care sunt în acest caz preponderente. (pt. Zona II: dacă σ b > ηR bc . (revenirea din curgerea lentă sau deformaţia elastică întârziată).38 ). deformaţiile de curgere lentă şi deformaţiile plastice. contracţia nu s-a reprezentat în această fig. practic neglijabilă în cazul curgerii lente liniare). Din punct de vedere practic. iar cu . cu cât σb este mai mare. . astfel încât predomină tendinţa de amortizare. poate avea ca efect trecerea în domeniul curgerii lente liniare. Curba σb − εb notată cu  în figura 2. t 0 ) este caracteristica deformaţiei de curgere lentă a unui beton de vârsta t. c Dacă la timpul t se descarcă epruveta. redistribuirea efortului de la beton la armătură în cazul betonului armat sau retransmiterea lui spre alte zone în cazul structurilor static nedeterminate. de curgere lentă liniară. εcl t = ϕ t . ϕ t . având în momentul încărcării vârsta t0 (proba a fost deci încărcată perioada de timp t-t0).37a.. pentru R 0 < σ b < ηR bc . εb 0 = εe + εpi ( ε pi având valoarea mică. 2. prin depăşirea pragului de microfisurare. deoarece este însoţită de deformaţii plastice. apoi până la timpul t se dezvoltă deformaţia de curgere lentă εl . 2.25) ( în care ϕ t . La aplicarea încărcării se produce deformaţia specifică instantanee. dar este mai redusă ca valoare şi se amortizează într-un timp mai scurt. proba de beton prezintă o deformaţie plastică remanentă. tinzând spre valoarea critică. t 0 ) arată de câte ori este mai mare deformaţia de curgere lentă faţă de cea elastică. Deformaţiile vâscoase sunt însă preponderente. reprezintă curba caracteristică pentru încărcări de lungă durată. Prezintă deci interes modul în care deformaţiile de durată evoluează în aceste condiţii.4 ani. de rupere sub încărcarea de lungă durată (fig. Ruperea se produce după un timp cu atât mai scurt.37a. t . de c. Efectul descărcării asupra def. l.. Revenirea din curgerea lentă are aceeaşi lege de evoluţie ca şi curgerea lentă.(2. dependentă de timp. ( Domeniul curgerii lente liniare este cel mai frecvent întâlnit în cazul încărcărilor de exploatare de lungă durată care solicită structurile. unele încărcări pot să lipsească perioade lungi de timp. având o componentă elastică instantanee şi o componentă de natură vâscoasă.). încărcările prezintă variaţii semnificative ale intensităţii lor. sub efectul încărcărilor de exploatare predomină fenom.c). pentru încărcări de scurtă durată. Curgerea lentă liniară a betonului păstrat în aer se amortizează în 3. .

curgerea lentă este influenţată şi de schimbul de umiditate dintre beton şi mediul înconjurător. Pe lângă aceşti factori. Vâscozitatea gelurilor. evaporarea apei şi scăderea 12 . creşte în timp prin îmbătrânire.27 s-a arătat efectul pe care îl exercită asupra microcristalelor variaţia grosimii peliculelor de apă adsorbite. transformările prin care trece faza gelică din piatra de ciment în timp şi migrarea apei în masa betonului sub efectul încărcărilor de durată. cu care sistemul este în echilibru. 2. această grosime depinde de umiditatea mediului exterior. 2. mai redusă la început. În cazul contracţiei.Fîg. O altă cauză a amortizării este retransmiterea eforturilor la faza solidă din beton. astfel încât deformaţiile cu caracter vâscos se amortizează în timp. Fig.38 Efectul curgerii lente asupra deformaţiilor de curgere lentă În figura 2.37 Deformaţiile de curgere lentă în funcţie de mărimea efortului unitar de compresiune de lungă durată Explicaţia deformaţiilor de curgere lentă Cauzele care produc fenomenele reologice sunt: structura complexă a betonului.

de exemplu de compresiune. Se produce astfel. rezultă că creşterea efortului preluat de agregate şi cristale corespunde scăderii forţei preluate de componenta vâscoasă. au demonstrat că deformaţiile de curgere lentă se produc chiar dacă nu există contracţie. Mult timp s-a crezut că deformaţiile de contracţie şi de curgere lentă sunt produse de aceleaşi fenomene fizice. În cazul curgerii lente. Influenţa timpului asupra deformaţiilor de curgere lentă În figura 2. cu cât vârsta betonului în momentul încărcării a fost mai mare. Cu cât vârsta betonului în momentul încărcării este mai mare. în cazul încovoierii. provoacă modificarea volumului betonului. Curgerea lentă apare la orice tip de solicitare. deformaţia vâscoasă a gelurilor. în timp. Revenirea elastică întârziată se poate explica prin creşterea grosimii peliculelor de apă adsorbită. Dacă proba este descărcată după un timp. Difuzia apei din micropori conduce la o reorganizare a scheletului pastei de ciment şi la apropierea cristalelitelor. deoarece modulul de elasticitate creşte cu vârsta betonului. elastică. grosimea peliculei de apă trebuie să scadă. în condiţiile unui regim staţionar de umiditate a mediului. a betonului (agregatele + cristalele pietrei de ciment + granulele nehidratate de ciment) şi componenta vâscoasă (gelurile). datorită legăturilor dintre componente. încărcate însă la vârste diferite. însă curgerea lentă este diminuată. În momentul aplicării încărcării. Pentru menţinerea stării de echilibru. 13 . ca şi în cazul deformaţiei din contracţie. antrenează partea elastică.de volum a betonului în mediu uscat se produce sub efectul unei diferenţe de umiditate între beton şi mediul ambiant. până la o nouă rupere de echilibru. deoarece în timp creşte vâscozitatea gelurilor. deformaţia elastică este cu atât mai mică cu cât betonul este mai în vârstă. În timp. forţa exterioară fiind preluată de cele două componente. în care nu există presiune. precum şi creşterea vâscozităţii gelurilor prin pierderea apei (îmbătrânirea gelurilor). producându-se revenirea din curgere lentă. La un moment dat.39 s-au trasat curbele de curgere lentă pentru betoane supuse la acelaşi efort. produsă pe direcţia încărcării. aceste curbe sunt afine (paralele). O altă explicaţie simplă a curgerii lente se referă la echilibrarea sarcinii exterioare de către componenta solidă. se produce deformarea elastică. existenţa celor două zone cu comportare diferită conduc la migrarea apei dinspre zona comprimată spre zona întinsă. adică fenomenul se produce în sens invers. energia absorbită de componenta elastică se eliberează. legate de eliminarea apei prin porii betonului. efectuate cu probe de beton pentru care schimbul de umiditate cu mediul a fost împiedicat (probe în anvelopă termică). o retransmitere a forţei de la geluri la faza solidă. După restabilirea echilibrului. fenomenul reîncepe. Experimentele de curgere lentă. Încărcarea exterioară de lungă durată. componenta elastică înmagazinează astfel energie potenţială. deplasarea apei se produce în sens invers faţă de compresiune. echilibrul se rupe şi apa difuzează către porii de dimensiuni mai mari. Acest aspect. deranjând astfel echilibrul existent între peliculele de apă care învelesc gelurile. explică amortizarea fenomenului. deformaţiile de curgere lentă sunt mai mici. Se observă că valoarea deformaţiilor de curgere lentă înregistrate sunt cu atât mai mici. migrarea apei adsorbite de geluri spre pori de dimensiuni mai mari sau spre exterior se produce sub efectul presiunii exercitate de încărcare. În cazul întinderii. Sarcina fiind constantă.

remanente se cumulează de la un ciclu la altul. Rezistenţa şi proprietăţile de deformare ale bet.40 Curba σ − ε a betonului la încărcări statice de lungă durată 2. iar viteza de deformare este redusă. dar sunt din ce în ce mai mici. se produc 14 . rep. denumită rezistenţa la oboseală a betonului şi notată R 0 . milioanelor). 2. 2.. pentru valoarea efortului unitar σb max = R 0 .41 Curba caracteristică a betonului supus unui ciclu pulsator (σb min = 0) * Dacă eforturile unitare depăşesc limita de microfisurare. nu depăşesc limita de microfisurare σb max ≤ R 0 .2. variind între două limite ce pot fi considerate const. se produc numai deformaţii elastice (fig.41b).4.2. mare de cicluri (de ord.Fig. σb max −σb min şi au ca efect fenomenul de oboseală. deformaţiile remanente se măresc de la un ciclu la altul. def.41). Suma lor tinde către o valoare limită constantă. fig. σb max > R 0 .) Cf.39 Dependenţa deformaţiilor de curgere lentă de vârsta betonului la încărcare Fig. 2. 2.).30.3 Deformaţiile betonului sub încărcări repetate Înc. se modifică în cursul ciclului de încărcare-descărcare. b În cazul în care numărul ciclurilor de solicitare este redus. b Fig. cu cât σ max este mai mare (fig. dar valoarea efortului unitar maxim în beton este foarte ridicată. structurale la un nr. dinamice care solicită elem. (pctul 2. distingându-se două moduri de comportare în funcţie de mărimea efortului unitar σ max (fig. După un număr n de cicluri. până când se produce ruperea la oboseală. în urma unui ciclu de încărcare-descărcare rămân deformaţii reziduale. acesta nu se rupe niciodată.3. b * Dacă ef. Practic.41a). a căror mărime depinde de valoarea efortului unitar. curbura buclelor se schimbă. producându-se o stabilizare a deformaţiilor (ecruisarea bet.1. cu atât mai repede. produc o stare de eforturi unitare în bet. în bet.2. 2.

εbd . Betonul nu poate prelua aceste solicitări alternante. deoarece def. t + ε cl . 15 . t c c . respectiv din curgerea lentă.fracţiunea de durată a deformaţiei specifice totale a betonului.43). Fig. cu deformaţii plastice suficient de mari.4. cumulându-se pe parcursul ciclurilor. inelastice sunt limitate. fie mai ales prin deformaţii plastice. se poate produce o rupere bruscă a betonului. t = ε e + ( ε c . timpul t1 reprezintă momentul aplicării încărcării de lungă durată. nu este capabil să disipeze energia indusă de seism. 2.2. poate disipa energia absorbită în măsură foarte mică. fenomenul de hysteresis se manifestă foarte puternic (fig. t ) = ε e + ε bd (2. ε . 2.42). t .43 Deformaţia specifică totală a betonului În figura 2. εe . Bet. Seismul provoacă solicitări ciclice alternante ca cele de mai sus. 2. 2. t este deformaţia specifică totală suprapusă. Deformaţia specifică totală a betonului la un timp t este: ε b .43. de asemenea.deformaţii remanente inelastice foarte mari. εl .deformaţia specifică elastică.30) în care: ε b .3. proprietăţile lui de deformare pot fi însă îmbunătăţite printr-o armare corespunzătoare. dar viteza de deformare sub încărcare este mare. S-a văzut că această amorsare este posibilă fie prin deformaţii vâscoase. Se obţine o comportare ductilă. Pentru siguranţa constr. astfel încât deformaţia totală se obţine admiţând principiul însumării efectelor (fig.42 Curba caracteristică a betonului acţionat ciclic peste limita elastică Dacă numărul ciclurilor de solicitare este redus.deformaţia specifică din contracţie. Fig. pentru a nu se converti integral în energie cinetică.4 Deformaţia specifică totală a betonului Contracţia şi curgerea lentă sunt fenomene care se dezvoltă concomitent. se pune problema ca o parte din energia absorbită în timpul unui ciclu seismic să fie disipată. la timpul t.

când sunt preponderente deformaţiile din contracţie. t +εct sunt proporţionale cu efortul unitar în domeniul curgerii lente liniare.41) se adună cu cele obţinute din relaţia (2. cu excepţia domeniului eforturilor unitare foarte mici. 2. 2.44 se observă că deformaţiile de durată εcl . deformaţiile specifice acumulate pe parcursul acestora (fig. În cazul acţiunilor repetate cu un număr mare de cicluri. 16 .30).44 Mărimea deformaţiilor de durată (contracţie şi curgere lentă) Din figura 2.Fig.

Se utilizează: . (arm. De asemenea. se prezintă sub formă de bare laminate la cald sau sârme trase. aceste bare având şi rol de rezistenţă în preluarea eforturilor unitare principale de întindere. ARMĂTURA 3.profile laminate sau sudate (armături rigide) . care poate prelua în bune condiţii ef. . de rezistenţă se dispune şi în zonele comprimate. pentru oţelul OB37.CURS nr.1) rezultată din încercări la tracţiune efectuate pe epruvete. 3. destinată acestui scop. unitare principale de întindere. Etrierii şi fretele (armături dispuse sub formă de spirală) îndeplinesc şi funcţia de armătură de confinare.). sub denumirea de armătură. Pentru arm. cu arm. diferite. longitudinale în poziţia lor din proiect. Armătura de montaj este întâlnită în cazul grinzilor din beton armat. al grinzilor. 5 3. Cifra din denumirea oţelului indică rezist. 3. bet. din be. Sunt cazuri când arm. longitudinale în vederea preluării ef. oţeluri semi-dure şi oţeluri dure. se numeşte arm. se foloseşte oţelul OB37. elem. Particularităţile fizico-mecanice ale acestor oţeluri sunt puse în evidenţă de curba caracteristică σa − εa (fig. În cazul stâlpilor. este posibilă datorită aderenţei ce se realizează între bet. pe cealaltă dir.2%). se dispune armătură de repartiţie. pune în evidenţă: 1 . Curba caracteristica σa − εa . de intindere din elem.diferite tipuri de fibre (de metal. având ca scop sporirea capacităţii portante. de sticlă etc. Asocierea bet. de a prelua in principal ef. al altor elemente liniare. care se obţin prin ridicarea pe reazeme a arm. În funcţie de proprietăţile lor fizico-mecanice.2. de rupere a arm. de exemplu. ele se clasifică în oţeluri moi. şi arm. de întindere. înclinate.. sau în zona comprimată a elementelor încovoiate. ROLUL ARMĂTURII ÎN ELEMENTELE DIN BETON ARMAT Betonul armat este rezultatul conlucrării a două materiale cu propr. iniţialele indicând faptul că este un oţel O pentru beton B. transversal se dispun etrieri pentru fixarea arm. specifice bet. în daN/mm2. la stâlpii de beton armat.1 Oţeluri moi Această categorie de oţeluri se caracterizează printr-un conţinut redus de carbon (circa 0. longitudinală de rezistenţă.1. La armarea plăcilor pe o direcţie.oţelurile rotunde. în cazul elementelor încovoiate există şi arm.a. dispusă cu scopul de a fixa în carcase armăturile longitudinale şi transversale de rezistenţă. 3. flexibile). de b.2 PROPRIETĂŢILE OŢELURILOR FOLOSITE PENTRU ARMĂTURI Oţelurile specifice folosite pentru arm. pe de o parte betonul care preia în bune condiţii eforturi de compresiune şi pe de altă parte oţelul. armat sau prec. Arm.

2 . Cr. plastice (de curgere) sub efort ct.1 Diagrama caracteristică σa − εa pentru OB37 S-a dovedit experimental că la oţelurile tip OB. însoţită de o reducere a def. În această categorie sunt cuprinse oţelurile PC..5). caracterizată printr-o relaţie neliniară dintre σa şi εa pe porţiunea dintre punctele A şi B de pe curbă. remarcându-se o evidentă mărire a rezistenţelor mecanice ale oţelului. În figura 3. la tracţiune. alungirea la rupere εr este cuprinsă între 20 şi 30%. supuse unor def..5.2 şi 0. de rupere. pe porţiune GO ' înregistrându-se def. 3.2. Lung. • limita de curgere σc . Curba caracteristică a acestor oţeluri are un palier de curgere mai scurt decât cel al oţelurilor moi. pe parcursul palierului de curgere are loc o restructurare a oţelului ce determină. remanentă OO ' . care fac ca limita de elasticitate să fie mai ridicată comparativ cu oţelurile moi.1 ⋅10 5 N / mm 2 . 3. la rece dincolo de limita de curgere şi apoi păstrate neîncărcate o perioadă de timp. care constă în întinderea barei dincolo de limita de curgere şi apoi descărcarea din punctul G. palierului de curgere εc .1 se prezintă procedeul de ecruisare. oţeluri cu profil periodic P. caracterizată prin proporţionalitate între deformaţiile specifice şi eforturile unitare şi reprezentată de porţiunea dreaptă OA din diagramă. laminate la cald C (fig. Ni şi altele. 15% a rezist. • efortul unitar de rupere σr . deoarece raportarea forţei axiale de întindere se face 2 la aria secţiunii iniţiale a barei πd 0 / 4 .. modulul de elasticitate este E a = tgϕ = 2..2 Oţeluri semidure Aceste oţeluri se caracterizează printr-un conţinut de C cuprins între 0. precum şi cantităţi reduse de alte elemente de aliere... are o nouă curbă caracteristică O ' GC ' D ' E ' F ' . ε'c (CD) este de 1. • efortul unitar maxim σmax .• limita de proporţionalitate σp . după un timp oarecare. iar alungirea la rupere este în jur de 15%. ( ) Fig. zona de consolidare DE. apoi. • limita de elasticitate σe .2% şi scade odată cu creşterea conţinutului de C. Epruveta reîncărcată. Oţelurile astfel prelucrate poartă denumirea de oţeluri ecruisate. 3. aşa cum sunt Si.4%. porţiunea descendentă a curbei caracteristice este o reprezentare convenţională σr < σmax . Mn. are loc un proces de îmbătrânire naturală ce conduce la creşterea cu 10. cu def.

2 (fig. în timp ce oţelul PC60 nu are un asemenea palier.5) se încadrează în categoria oţelurilor semidure. prec. împreună cu alte elemente de aliere (Si.2. În această categorie se încadrează oţelurile pentru bet. Fig. Calităţile dobândite prin ecruisare se pierd la temperaturi peste 4000C. 3. aşa încât se foloseşte noţiunea de limită convenţională de curgere σ0.3). Diagrama caracteristică σa − εa se consideră o linie dreaptă până în punctul A. Mi etc. STPB (fig..8σ0. Alungirea la rupere este mică. ce depăşeşte 0. Fig. 3. 3. 5. limita de proporţionalitate ( 0. limita convenţională de curgere.) caract. Mn. ca urmare. În figura 3.6%.4 Procedee de ecruisare Ecruisarea este un procedeu de îmbunătăţire a calităţii oţelurilor prin solicitarea lor peste nivelul limitei de curgere şi apoi descărcarea lor până la efort nul. Sârma trasă pentru beton armat cu suprafaţa netedă. ridicată. oţelurile dure şi conduce la o limită de elasticitate ft. 2 ) .3 Oţeluri dure Conţinutul ridicat de carbon. conlucrarea cu betonul poate fi realizată numai în cazul plaselor sudate prin puncte. care repr.3 Diagrama caracteristică σa − εa pentru oţeluri dure 3. Sârma STNB obţinută prin trefilare are o suprafaţă foarte netedă.2 Diagrame caracteristice σa − εa pentru diferite tipuri de oţel 3. STNB şi cea cu suprafaţa profilată.2.Oţelul PC52 are un palier de curgere foarte scurt..2 se prezintă o comparaţie dintre curba caracteristică a oţelului PC60 şi curbele caracteristice ale altor oţeluri. Cr.4%. 3 . SBP I şi SBP II. Ecruisarea prin întindere se realizează practic prin întinderea armăturilor pe şantier până dincolo de limita de curgere. Punctul B repr. La aceste oţeluri diagrama caracteristică nu mai prezintă paliere distincte de curgere. iar zona BC se consideră zonă de consolidare. 3.

Dacă trefilarea se aplică în combinaţie cu tratamente termice de încălzire izotermică (patentare). • sârmă trasă pentru beton armat cu suprafaţa netedă STNB sau cu suprafaţa profilată STPB . 3. Sârmele astfel realizate poartă denumirea de STNB şi STPB.STAS 438/1-89. sau sub formă de plase şi carcase plane sudate. la rece. În acest caz oţelul folosit conţine carbon în proporţie de 0. În procesul de execuţie greutatea acestor armături este susţinută de cofraje. netede sau cu profil periodic. 3. de arm. adică Sârmă pentru Betonul Precomprimat. adică sârmă trasă ST. Se realiz. foarte mici pentru lungimi uzuale mari.5).STAS 438/2-92. cu profil neted N sau profilat P pentru beton B. Acesta este un oţel dur. • plase sudate uzinate . Oţelul astfel prelucrat se numeşte oţel torsadat sau TOR (fig. 3..6.9%.3.3 TIPURI DE ARMĂTURI PENTRU BETONUL ARMAT 3. PC60 .1 Armătura flexibilă Această categ.4 Armătură rigidă din profile sau carcase sudate Principala caracteristică a acestor armături o constituie rigiditatea ridicată în raport cu lungimea lor.Ecruisarea prin torsionare se realizează prin răsucirea barelor în jurul axei lor. Ecruisarea prin trefilare constă în tragerea forţată.STAS 438/3-89. Ca armături flexibile se folosesc următoarele tipuri de oţeluri: • oţel laminat la cald.2 Armătura rigidă Fig. putând fi folosite ca elemente portante în cursul procesului de execuţie a 4 . ecruisarea fiind mai puternică spre exterior. rotunde. se fabrică până la diametre de 7 mm sub denumirea de SBP. Ecruisarea prin amprentare la rece se face prin trecerea barelor rotunde printr-un sistem de valţuri cu came. Prin imprimarea amprentelor se produce ecruisarea şi se obţine un oţel cu profil periodic. prin filiere (orificii cu diametrul mai mic) a sârmelor.0.3. Astfel se realizează sârmele trase din care se confecţionează plasele sudate. 3. denumit SBPA (Sârmă pentru Betonul Precomprimat Amprentată). În prezent aceste oţeluri nu se mai fabrică la noi în ţară din cauza neomogenităţii secţiunii după prelucrare şi din cauza unei sudabilităţi reduse. se caract.. prin rigiditate redusă. Fibra axială nu se deformează. neted OB37 sau cu profil periodic PC52. din bare independente. cauzată de secţiuni transv. rezultă sârme de înaltă rezistenţă utilizate ca armături pentru betonul precomprimat. precum şi alte elemente de aliere.

. Fig. În cazul oţelului PC52.construcţiei. PARTICULARITĂŢI ALE ARMĂTURILOR Oţelul pentru beton OB37 se prezintă sub formă de bare netede şi este un oţel moale. Se utilizează sub formă de profile independente şi carcase spaţiale sudate. flexibilă independentă din OB37 sau PC52 se poate îmbina prin suprapunere sau prin sudură. Arm. caracterizat de o foarte bună aderenţă cu betonul. de obicei.4. 3... nervurile elicoidale sunt dispuse în aceeaşi direcţie pe ambele jumătăţi ale profilului.5). spre deosebire de PC60 care necesită măsuri speciale pentru evitarea fragilizării zonelor sudate. dispuse pe două direcţii perpendiculare şi fixate prin sudură în puncte (fig. a cărei arie este egală cu aria efectivă a secţiunii barei cu profil periodic. greutatea cofrajului şi a betonului proaspăt. Din această categorie se utilizează două sortimente. După întărirea bet.65 0 faţă de nervurile longitudinale. Plasele sudate sunt elemente de armătură alcătuite din sârme cu diametrul cuprins între 3 şi 10 mm. rigidă sub formă de carcase spaţiale sudate se foloseşte şi la construcţiile hidrotehnice masive.3. câteva posibilităţi de realizare fiind prezentate în figura 3. Scheletele de armătură rigidă se calculează ca şi structuri metalice la acţiunea sarcinilor care intervin în timpul procesului de execuţie.4. care se utilizează ca armătură constructivă şi mai puţin ca armătură de rezistenţă. Profilarea este dată de două nervuri longitudinale diametral opuse şi nervuri elicoidale situate la distanţe egale.. armătura rigidă conlucrează cu acesta.5 Tipuri de oţeluri pentru armături Diametrul nominal al unei bare cu profil periodic este diametrul echivalent al unei bare rotunde cu suprafaţa netedă. Arm. când susţin. 5 . Arm. PC52 şi PC60. rigidă se foloseşte în special la executarea clădirilor înalte cu schelet de rezistenţă mixt oţel-bet. înclinate la 55. iar în cazul oţelului PC60 în direcţii contrare (fig. Oţelul cu profil periodic. de tip PC. se utilizează în principal ca armătură de rezistenţă.3.

18 m..6). în funcţie de necesităţi. 3. care au rolul etrierilor (fig..10 în colaci.7a). În afara acestor lungimi de livrare. Fig. armat se face în funcţie de tipul de arm. este de 8.. Carcasele plane sudate se realizează din bare longitudinale de rezistenţă având diametrul de cel puţin 12 mm şi din bare verticale cu diametrul de 6. Astfel. sau din bare longitudinale şi înclinate de rezistenţă (fig.28 în legături de bare drepte PC52.3.40 în legături de bare drepte STNB 3. PC60 6.7b). pt.7 Carcase plane sudate Livrarea arm. fabricile producătoare pot furniza bare de oţel-beton şi la alte lungimi..20 mm este de 10... Fig.. de tipul plăcilor. Tabelul 3.18m.. calitate suprafeţei şi se efectuează încercări standardizate la tracţiune şi îndoire. Legăturile pot fi realizate din bare drepte sau din bare îndoite o dată sau de două ori. (tabelul 3. 3. transv.1) Lungimea de livrare a barelor cu diametrul cuprins între 14... 3. Plasele sudate sunt utilizate în special pentru armarea elementele din beton armat. plane sau curbe.12 în colaci OB 37 12. BETONUL ARMAT 6 . 12 mm.1 Livrarea oţelului pentru armăturile betonului armat Diametrul nominal Tipul de oţel beton Modul de livrare mm 6.. se verifică dimensiunile secţiunii transversale.. elem. şi dimensiunile secţ. din bet. 4..6 Parametrii plaselor sudate Carcasele plane sudate se folosesc în mod obişnuit la armarea grinzilor prefabricate din beton armat sau a elementelor din beton precomprimat (grinzi sau elemente de planşee şi de acoperiş).... iar a barelor cu diametrul mai mare de 20 mm. panouri de plase Recepţia oţelurilor pentru armăturile betonului armat se realizează prin efectuarea unor verificări asupra calităţii acestora. 3.

Aportul încleierii la valoarea totală a efortului unitar de aderenţă este destul de mic. Aderenţa împiedică lunecarea armăturii şi asigură caracterul monolit al elementului de beton armat până la rupere. Fig. Cauze ale aderentei:: • încleierea (adeziunea) pastei de ciment pe armătură. care prin întărire. conlucrarea dintre cele două materiale continuă să existe pe distanţa dintre fisuri. circa 10% din efortul total. Chiar dacă betonul solicitat la întindere fisurează şi armătura lunecă în beton pe o anumită porţiune în imediata vecinătate a fisurii. în medie. în principal.. asigură conlucrarea celor două materiale. Efortul unitar de aderenţă datorită încleierii poate fi determinat măsurând forţa necesară pentru dezlipirea unei probe de beton turnată pe o placă metalică şlefuită (fig. ponderea încleierii din eforul unitar total de aderenţă este mai mare comparativ cu barele cu profil periodic. 4. Încleierea reprezintă adeziunea gelurilor din pasta de ciment la suprafaţa armăturii. care nu sunt însă evidente la o cercetare sumară cu ochiul liber. neregularităţi inerente procesului de laminare.4. care ia naştere în cursul procesului de întărire a betonului. reprezentând. Conlucrarea celor două materiale este favorizată de mărimile apropiate ale coeficienţilor lor de dilatare termică.1 Cauzele aderenţei Încleştarea betonului în neregularităţile de pe suprafaţa armăturilor reprezintă factorul esenţial în explicarea fenomenului de aderenţă. Barele cu suprafaţă netedă obţinute prin laminare au pe suprafaţa lor o serie de neregularităţi variind între (40.1. 120)µ . Conlucrarea dintre cele două materiale este posibilă deoarece la suprafaţa de contact dintre acestea se realizează o legătură cunoscută sub numele de aderenţă. armătura are rolul de a prelua eforturile de întindere pe care betonul simplu nu are capacitatea necesară de a le prelua. În cazul barelor netede. • frecarea dintre armătură şi beton în procesul smulgerii barei. Pasta de ciment intră în aceste 7 .1 CONLUCRAREA DINTRE BETON ŞI ARMĂTURĂ 4..4.1 Natura aderenţei Asocierea şi conlucrarea betonului cu armătura este necesară deoarece. • încleştarea (împănarea) betonului în neregularităţile de pe suprafaţa armăturii.1a). rezistenţa lui la întindere fiind foarte mică.

Frecarea dintre beton şi armătură. de ordinul milimetrilor. Eforturile unitare inelare 8 .4. Smulgerea se poate face solicitând bara la întindere sau. efectul încleştării este mult mai mare. astfel. 4. dispuse regulat. Sporirea presiunilor asupra barei atrage după sine creşterea frecării şi deci a aderenţei dintre beton şi armătură. se întăreşte. la compresiune. la care există . cubică sau cilindrică. dinţilor de beton . Pe baza cercetărilor experimentale s-a ajuns la concluzia că efortul unitar de aderenţă datorită frecării reprezintă 15% până la 20% din valoarea efortului unitar total de aderenţă.formaţi ca urmare a fisurării interne .neregularităţi.prin laminare .1c).3a. S-a constatat că efortul unitar de aderenţă datorită încleştării poate să reprezinte până la 70% din efortul unitar total de aderenţă. În plus. în momentul distrugerii aderenţei bara netedă lunecă prin beton. în momentul smulgerii se creează un plan potenţial de forfecare la nivelul superior al nervurilor transversale (fig. Def. mai rar. iar la smulgerea barei din beton are loc o forfecare a pietrei de ciment la nivelul neregularităţilor armăturii.1b). manifestându-se numai o frecare redusă.4. porţiunile detaşate din structura bet. la supraf.nervuri transversale.2 Determinarea efortului unitar de aderenţă Cea mai simplă metodă pentru determinarea efortului unitar de aderenţă constă în smulgerea unei bare de oţel dintr-o probă de beton. ci se formează fisuri interne ca în figura 4.2 Determinarea mărimii efortului unitar de aderenţă Smulgerea barei din beton are aspecte diferite în funcţie de tipul armăturii. 4. La aceste arm.2) Fig.1. 4. de contact cu armătura produc un efect de împănare al armăturii în beton şi în consecinţă o sporire a presiunilor exercitate asupra barei. datorită contracţiei se produce o presiune concentrică asupra armăturii ceea ce determină o frecare importantă la smulgerea barei (fig.produce o creştere a presiunii generate de contracţia betonului asupra armăturii. La barele cu profil periodic. măsurând forţa care trebuie aplicată la un capăt al barei pentru a o face să lunece în proba de beton (fig. Aceste fisuri apar în jurul armăturii şi au o înclinare de circa 600 faţă de axa longitudinală a barei. deoarece efortul unitar principal σb1 a depăşit rezistenţa la întindere a betonului Rt. În cazul barelor cu profil periodic nu se produce cedarea în lungul planului potenţial de forfecare.

Dacă într-un element din beton se află mai multe armături.4). în pereţii rezerv. Experimental s-a constatat că mărimea zonei de influenţă creşte cu mărirea diametrului armăturii şi scade la bet. acesta se deformează pe o anumită porţiune. şi silozurilor executate în cofraje glisante.3b). tot ancorată în beton pe măsura creşterii forţei de smulgere. influenţa lor poate să se suprapună prin intersectarea zonelor de influenţă.5 R t pentru bare netede. În prezenţa unei presiuni transversale medii pmed (N/mm2). Cunoaşterea zonei de influenţă este necesară pentru o poziţionare mai raţională a armăturii în secţiunea transversală a elementului. unitar de aderenţă următoarele relaţii: • τa = 0. • τa = 1.3 Modelul aderenţei dintre beton şi armătura cu profil periodic În conformitate cu STAS 10107/0-90. perpendiculară pe planul posibil de despicare. 4. este puternic antrenat în deformaţii în vecinătatea imediată a armăturii şi că această deformaţie scade odată cu creşterea distanţei. Repartiţia eforturilor unitare de aderenţă în sens transversal armăturii este funcţie de dist. atât în sens transversal. Fig.4. dar care nu va depăşi valoarea 1. unitar din arm... Normele europene EC2 prevăd pentru det. de la armătură. 4. cresc tot mai mult producând în final despicarea betonului printr-o fisură radială (fig. la o anumită depărtare de arm.1.5d. atunci când acest lucru este posibil. bare netede.4 R t pentru bare cu profil periodic. alţii însă admit valori mai mici. denumită zonă de influenţă (fig.produse de extragerea armăturii. nu se mai deformează oricare ar fi valoarea ef. La smulgerea unei bare de oţel din bet. După unii cercetători raza de acţiune ar fi r = (10. valorile de mai sus se multiplică cu coeficientul 1/(1 . bet.36 R c pentru bare netede • τa = 2.25 R t pentru bare cu aderenţă ridicată. • τa = R t pt. 4. 4. ef. r = 2. 9 . 15)d. Se constată că bet. de calitatea superioară.0. efortul unitar de aderenţă τa se poate lua în considerare după cum urmează: • τa = 2. de rază r.04/ pmed).3 Repartiţia eforturilor unitare de aderenţă Repartiţia eforturilor unitare de aderenţă transmise de la armătură la beton este neuniformă în masa acestuia. cât şi în sens longitudinal.

Prin urmare toţi factorii care influenţează calitatea betonului (dozajul şi natura mineralogică a cimentului. În cazul distribuţiei dreptunghiulare cu τa = τa med . compactitatea etc). Dozajul de ciment. fiind legată în mod direct de rezistenţa la întindere. în cazurile curente. iar armătura nu mai rămâne în contact intim cu betonul în zona respectivă. şi în special rezistenţa lui la întindere. Aderenţa creşte odată cu creşterea calităţii betonului. lungimea minimă de ancorare a armăturii în beton din condiţia ca distrugerea aderenţei să se producă simultan cu curgerea armăturii. unitar de aderenţă. 4. cele mai bune de transmitere a ef. rezultă: πd 2 σc = πdl a τa med 4 de unde: la = dσc 4τa med Deoarece efortul unitar mediu de aderenţă σa med este proporţional cu rezistenţa la întindere a betonului Rt.raza de acţiune Fig. Aderenţa se îmbunătăţeşte odată cu sporirea dozajului de ciment.5. se poate det. zonelor de influenţă. la bet. au loc atunci când zonele de influenţă sunt tangente exterioare şi deci nu se suprapun. diagrama reală de distribuţie a eforturilor unitare de aderenţă are forma din figura 4. În timp. Pentru cazurile practice s-au admis diagrame simplificate. apa din aceste pungi se evaporă. factorul A/C.5 Repartiţia longitudinală a efortului unitar de aderenţă . de la arm. r .3. dintre arm. vor influenţa şi mărimea efortului unitar de aderenţă. mai des folosite fiind diagrama dreptunghiulară şi cea triunghiulară. Pentru o bară înglobată în beton. în STAS 10107/0-90 lungimea de ancorare la se exprimă în funcţie de raportul Ra / Rt conform relaţiei (13. se produce suprap. Raportul apă-ciment Aderenţa scade odată cu creşterea raportului A/C. 10 Fig.1. se ia ≥ d sau ≥ 25mm.4 Factorii care influenţează aderenţa Calitatea betonului. Admiţând una din legile de variaţie a ef. Distribuţia eforturilor unitare de aderenţă în lungul armăturilor prezintă importanţă atât pentru calculul forţei de aderenţă cât şi pentru calculul stării de fisurare a elementelor din beton armat. Modul practic de ancorare în beton a barelor de armătură este prezentat în detaliu la punctul 13. când distanţa min. 4.Cond.4 Repartiţia transversală a efortului unitar de aderenţă 4. deoarece mărirea cantităţii pastei de ciment asigură o încleiere şi o încleştare mai bună la suprafaţa de contact dintre cele două materiale.5). atât ca urmare a reducerii compactităţii betonului cât şi ca urmare a formării unor pungi de apă sub porţiunile orizontale ale barelor.

Stratul de acoperire cu beton asigură în acelaşi timp protecţia armăturii împotriva coroziunii.6b). Lungimea de înglobare a barei în beton. În funcţie de condiţiile de exploatare.. în colţurile profilurilor se produc concentrări de eforturi care conduc la distrugeri locale şi în consecinţă aderenţa scade. În condiţiile aceluiaşi beton. Utilizarea unor mijloace mecanice de punere în operă influenţează favorabil rezistenţele betonului. normele prescriu în funcţie de tipul elementului şi al armăturii distanţa minimă dintre bare. pentru diferite elemente de construcţii. 11.. Grosimea stratului de acoperire cu beton. Forma secţiunii transversale a armăturii. în momentul turnării şi compactării betonului. 4. Diminuarea stratului de acoperire cu beton conduce la scăderea aderenţei deoarece presiunile radiale.1. Aceste 11 .1. exercitate prin contracţia betonului asupra armăturii (fig. De asemenea aderenţa dintre cele două materiale mai depinde şi de tasarea betonului proaspăt. Prevederile normelor referitoare la stratul de acoperire cu beton sunt prezentate la punctul 13.Compactarea betonului. experimental. motiv pentru care în anumite condiţii grosimea lui se majorează. efortul unitar de aderenţă scade atunci când diametrul d al armăturii creşte.1g). Această reducere se datorează apariţiei unor fisuri longitudinale deasupra armăturii (fig.7. 13. Diametrul şi numărul barelor. respectiv 13. conform STAS 10107/0-90. Poziţia armăturii în raport cu direcţia betonării. Pentru asigurarea unei aderenţe corespunzătoare. 4. Armăturile aşezate orizontal. pentru diferite tipuri de armături au fost stabilite. Aceste bare sunt considerate.1c). aderenţa acestor bare reducându-se până la 75% faţă de aceea a barelor de la partea inferioară. se reduc. În condiţii similare de experimentare. În cazul barelor necirculare compactarea betonului poate fi necorespunzătoare. grosimea stratului de acoperire cu beton a armăturilor. legat de necesitatea înglobării barelor într-un anumit volum minim de beton.3.1. deci şi aderenţa dintre beton şi armătură. Testele experimentale au relevat că efortul unitar de aderenţă scade odată cu creşterea lungimii de înglobare (fig.2. În condiţii similare de încercare efortul unitar de aderenţă depinde de forma secţiunii şi de tipul armăturii.6a.6. prezintă o aderenţă mai slabă decât cele aşezate vertical. aşa cum se poate constata din diagrama obţinută experimental şi prezentată în figura 4.1). este cuprinsă între 10. Influenţa tasării plastice a betonului proaspăt este mai accentuată la barele aşezate la partea superioară a elementelor. ca aflându-se în condiţii defavorabile de aderenţa (pct.35 mm. următoarele valori ale efortului unitar de aderenţă (N/mm2): Se poate constata că cea mai bună aderenţă o au barele cu secţiune circulară. formă care se foloseşte cu preponderenţă la alcătuirea elementelor de beton armat. Prevederile pentru stâlpi şi grinzi sunt prezentate la punctele 13. deoarece tasarea betonului proaspăt provoacă pungi de apă şi aer sub armături reducând suprafaţa de contact dintre armătură şi beton.

Barele ruginite a căror strat de rugină are tendinţă de exfoliere se curăţă cu perii de sârmă rezultând o rugozitate mai pronunţată şi o aderenţă mai bună. Efectul ruginii incipiente şi neregularităţile suprafeţei barei obţinute la laminare (ţunderul) joacă. rolul profilelor barelor laminate la cald. la betoanele îngheţate s-au înregistrat rezistenţe la aderenţă mult diminuate faţă de cele întărite normal. 4. aderenţa dintre beton şi armătură se poate diminua cu până la 25%. Aderenţa dintre beton şi armătură se diminuează în cazul când solicitările nu au un caracter static. mărind forţa de aderenţă.25 mm în cazul barelor netede. Natura suprafeţei armăturilor..1). 4. Diferenţa dintre eforturile unitare de aderenţă la păstrarea în mediu umed sau uscat este sensibilă numai la betoane de vârstă mai mare.. Experimental. Armarea transversală.5 ori mai mare decât cea a barelor cu suprafaţa netedă. când probele păstrate în mediu umed prezintă o aderenţă cu (10. la scară redusă. în timp ce la barele cu suprafaţa netedă acest spor este de numai 50%. Dacă imediat după turnare survine un îngheţ. Armătura transversală sub formă de fretă..2b) datorită efectului de împănare al neregularităţilor. Fig.1. respectiv 1 mm în cazul barelor cu profil periodic... datorită condiţiilor severe de solicitare (13. Modul de păstrare. După activarea aderenţei.6 Variaţia efortului unitar de aderenţă în funcţie de diametrul barei şi de lungimea de înglobare Modul de solicitare.01 mm a capătului liber al barei.. În cazul elementelor structurilor antiseismice sau a celor supuse la oboseală. 12 . freta sporeşte aderenţa de 3. 4. valoarea lui maximă atingându-se la o deplasare de 0. 5 ori faţă de ceea înregistrată în cazul elementelor nefretate.rezultate sunt o confirmare a faptului că distribuţia efortului unitar de aderenţă în lungul barei nu este uniformă.15)% mai mare decât cele păstrate în mediu uscat. care are loc la o deplasare de 0. aderenţa dintre beton şi armătură scade foarte mult.3b). La smulgerea unor bare cu profil periodic s-a observat apariţia unor fisuri longitudinale şi despicarea epruvetelor în momentul smulgerii (fig. Ancorarea armăturii în beton şi în special a armăturii cu profil periodic duce la tensiuni transversale în masa betonului (fig. Pe baza rezultatelor experimentale s-a constatat că la armăturile cu profil periodic PC. etrieri sau plase sudate împiedică deformaţiile transversale ale betonului. Pe baza rezultatelor experimentale s-a constatat că barele cu profil periodic laminate la cald (PC) prezintă o aderenţă de 3. efortul unitar de aderenţă creşte.3.

1. exprimată prin procentul de armare p=100Aa/Ab. ale eforturilor şi calitative. Stadiul I este un stadiu stabil şi reprezintă stadiul de exploatare (de lucru) al elem. sau întindere excentrică cu excentricitate mică. Ef. realizat cu procente mici şi mijlocii de armare (p≅ 0. armat.2. iar eforturile unitare de întindere tind spre rezistenţa la întindere R t. forţă tăietoare. puse în evidenţă de curbele caracteristice ale celor două materiale. Din acest punct de vedere există: • betonul simplu cu armătură de siguranţă. De asemenea. ceea ce permite delimitarea stadiilor de lucru. cazul I de compresiune.precum şi de interacţiunea acestor eforturi. comportarea elementelor din beton armat este influenţată şi de cantitatea de armătură dispusă în element.2 STADIILE DE LUCRU ALE ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT SUB ACŢIUNEA ÎNCĂRCĂRILOR EXTERIOARE Betonul şi armătura au proprietăţi fizico-mecanice diferite. stadiul II elastico-plastic şi stadiul III plastic. folosit cu precădere în construcţii hidrotehnice masive etc.cţii hidrotehnice masive etc.1 Descrierea stadiilor de lucru 4.forţă axială de compresiune/întindere. • bet.de scurtă durată. Spre deosebire de armătură. Axa neutră este situată sub axa mediană. folosit la elemente la care nu se admite apariţia fisurilor în betonul întins. cu secţiune dreptunghiulară simplu armată. deformaţia specifică din fibra de beton cea mai întinsă tinde spre deformaţia specifică ultimă εtu . care este stadiul de rupere.se evidenţiază trei stadii principale de lucru: stadiul I elastic. simplu rezemată. realizat cu procente mari de armare (p > 2. În aceste condiţii. 6 4. zonă supusă la încovoiere pură (fig. La limita stadiului I (fig. ale comportării materialelor. moment încovoietor. sau întindere excentrică cu excentricitate mare.7c) nu mai există proporţionalitate între deformaţiile specifice şi eforturile unitare. Pe măsura sporirii încărcării exterioare. în elementele din beton armat se produc modificări cantitative. 4. 4. realizat cu procente de arm. pentru că aria de armătură Aa deplasează în jos centrul de greutate al secţiunii neomogene. monoton crescătoare. întreaga secţiune transversală din beton armat este activă şi se comportă ca un material perfect elastic. 3. În cazul interacţiunii forţei axiale şi momentului încovoietor se pot distinge următoarele situaţii: • axa neutră în secţiune → încovoiere. sunt proporţionale cu deformaţiile specifice.2. betonul se caracterizează şi prin variaţia în timp a proprietăţilor sale fizico-mecanice. moment de torsiune . monoton crescătoare . reduse pt.5.slab armat. Comportarea elementelor din beton armat este influenţată şi de natura eforturilor secţionale . din beton slab armat.0%).7a). şi arm. 3. Sub efectul încărcărilor statice . • betonul supraarmat.8).2.0%). 4.. Sub acţiunea încărcărilor exterioare. Rigiditatea la încovoiere a secţiunii este maximă (fig.5. Modificările calitative sunt puse în evidenţă prin trecerea de la un comportament elastic la unul plastic sau de rupere. 4. Stadiul I (fig. • axa neutră în afara secţiunii → cazul II de compresiune. industriale şi al podurilor. folosit cu precădere în domeniul construcţiilor civile.7b) corespunde situaţiei când încărcările exterioare sunt mici. Sub efectul încărcărilor exterioare betonul armat are un comportament ce nu coincide cu acela al betonului sau al armăturii.CURS nr. • bet.. 4. betonul 1 . Această stare de eforturi şi deformaţii specifice în betonul zonei întinse reprezintă limita stadiului I. unitare în bet.1. este o soluţie necorespunzătoare din cauza folosirii neeficiente a armăturii. se urmăreşte zona dintre forţele concentrate.1 Stadiile de lucru ale elementelor cu axa neutră în secţiune Pentru exemplificarea stadiilor de lucru s-a ales o grindă din beton armat.

.. 4.5R c σa ≅ (0. are valoarea: 0. diagrama de eforturi unitare având o variaţie liniară. Fig.7d) corespunde unui nivel de solicitare produs de încărcările de exploatare.. când unul din cele două materiale. dacă aceasta există). supus la încovoiere Limita stadiului I este o stare instabilă. deoarece s-a depăşit rezistenţa lui la întindere. Plasticizarea zonei întinse pune în evidenţă prima modificare calitativă în comportamentul betonului întins. se neglijează. un comportament elastic. Betonul zonei comprimate se comportă elastic. 31. Axa neutră se deplasează în sus. 4. 0. 4. imediat sub axa neutră. pentru că. la o uşoară creştere a încărcărilor. în mod curent. În secţiunea fisurată. Rigiditatea secţiunii este mai mică decât în stadiul I ca o consecinţă a fisurării secţiunii (fig. secţiunea activă fiind formată din betonul comprimat şi armătura întinsă (eventual şi cea comprimată. există o zonă de beton întins şi nefisurat. Eforturile unitare în beton şi armătură au în principiu următoarele valori: σ b ≤ R 0 ≅ 0. Efortul unitar în armătura întinsă.. care trece astfel în stadiul II. fisurarea betonului întins pune în lumină a doua modificare calitativă în comportamentul elementului.. la preluarea eforturilor (fig.8).8). ME (precum şi QE). rămânând însă sub axa mediană a secţiunii. în ansamblul elementului.7 Stadiile de lucru ale unui element din beton armat. Stadiul II (fig. 4. cu comportament presupus perfect elastic sub acţiunea eforturilor secţionale corespunzătoare NE. Sporirea încărcărilor conduce la creşterea deformaţiilor specifice şi a eforturilor unitare. de asemenea. sau eventual amândouă îşi ating 2 .1. în final ajungându-se la limita stadiului II.9). Armătura întinsă are. deasupra axei mediane a secţiunii. iar axa neutră are tendinţa de urcare. constituie baza calculului la stările limită ale exploatării normale şi la starea limită de oboseală. dar cu extindere mică şi de aceea. Betonul întins dintre fisuri participă.5 N / mm 2 < σc < 1000 rezultând că ea nu este folosită în mod eficient.8)σc Stadiul II.. motiv pentru care se consideră că este stadiul de exploatare pentru majoritatea elementelor din beton armat. la limita stadiului I.15 σa = εa E a ≅ εtu E a = 210000 = 21 . 0. fisurat.întins fiind puternic plasticizat. 4. momentul încovoietor exterior M depăşeşte valoarea momentului încovoietor de fisurare Mf. eforturile unitare în betonul comprimat şi armătura întinsă cresc brusc. În acest stadiu betonul întins este fisurat. După fisurare.7. La limita stadiului I se produce o modificare a rigidităţii elementului (fig.

În timp ce armătura întinsă curge sub încărcare practic constantă.deformaţiile specifice ultime şi rezistenţele respective. Asupra modului de comportare a elementelor din beton armat cu procente de armare mijlocii (p = 0. În acest caz..3. fără ca armătura întinsă să-şi epuizeze capacitatea de rezistenţă ( σ a < σ c ) . În cazul elementelor de beton simplu cu armătură de siguranţă efortul unitar din armătura întinsă parcurge rapid palierul de curgere şi porţiunea de consolidare. în secţiunea respectivă se consideră că s-a format o articulaţie plastică. când sub efectul momentului încovoietor de rupere Mr ambele materiale şi-au epuizat capacitatea portantă: armătura întinsă continuă să curgă. atingerea limitei stadiului II se produce prin intrarea armăturii întinse în curgere şi începutul plasticizării betonului comprimat.8 Evoluţia rigidităţii elementelor din beton armat 3 . procesul de rupere diferă faţă de ruperea betonului armat. realizate cu procente de armare mici şi mijlocii. având axa neutră în secţiune.7e). fără ca betonul să-şi atingă rezistenţa la compresiune. ruperea începe la limita stadiului II prin intrarea armăturii întinse în Fig. fenomen care continuă până la zdrobirea betonului. stadiul II este caracterizat printr-un comportament elastico-plastic. Limita stadiului II este începutul procesului de rupere. ruperea elemenului în stadiul III fiind casantă. În acest mod se pune în evidenţă cea de a treia modificare calitativă în comportamentul elementului din beton armat. Ruperea se produce prin zdrobirea betonului comprimat sau prin deformaţii excesive. La elementele din beton armat. În ansamblul său. 4. Deoarece se produce o rotaţie a secţiunii transversale. deoarece armătura nu este folosită la capacitate maximă.8). iar betonul comprimat s-a zdrobit (fig. supuse la moment încovoietor şi forţă axială. Acest tip de articulaţie este caracterizat prin prezenţa unui moment încovoietor constant Mp. curgere.0%). în cazul betonului supraarmat ruperea începe la limita stadiului II prin plasticizarea betonului comprimat. 4. Începutul procesului de rupere este condiţionat de cantitatea de armătură exprimată prin procentul de armare. În cazul betonului slab armat. În cazul betonului supraarmat.. Această variantă de armare este o soluţie neeconomică. iar rigiditatea la încovoiere a secţiunii este minimă (fig. r armătura are rolul de a reduce în oarecare măsură fragilitatea betonului simplu. dar fără a se epuiza capacitatea portantă a acestuia (fig. ajungând la limita de rupere σ . fără creşterea încărcării. Axa neutră este situată cel mai sus posibil. al betonului slab armat şi al betonului simplu cu armătură de siguranţă. 4.fisurarea şi formarea articulaţiei plastice.3. fiind chiar posibilă depăşirea acestei limite ( σ c < σ a < σ r ) .7f). 4. denumit moment încovoietor de plasticizare. fenomen pus în evidentă prin curbarea continuă a diagramei de eforturi unitare de compresiune. Astfel. se fac următoarele aprecieri cu caracter general: • pe măsura creşterii încărcării se disting două momente importante . se produce rotaţia secţiunii şi în consecinţă creşterea eforturilor unitare în betonul comprimat. Stadiul III este stadiul de rupere. din acest motiv ruperea are un caracter casant.

betonul fiind total fisurat şi scos din lucru.1. datorită valorii reduse a momentului încovoietor. se poate constata că elementul lucrează ca un arc de beton cu tirant de oţel (fig. în funcţie de solicitarea acestuia.2. • în structurile static nedeterminate apariţia unei articulaţii plastice nu înseamnă ruperea structurii.1 . Creşterea eforturilor unitare în beton determină trecerea în stadiul III de rupere. Eforturile unitare în beton şi în armătură sunt proporţionale cu deformaţiile specifice. armătura poate flamba spre exteriorul elementului. astfel încât în momentul ruperii elementului ambele materiale şi-au epuizat capacitatea portantă. 4.4). 4. Starea de eforturi unitare este asemănătoare cu cea din zona întinsă a unui element încovoiat. Fig. este o fază tranzitorie. 4.1 Determinarea eforturilor unitare în stadiul I Stadiul I al elementelor din beton armat. deoarece sub încărcările de exploatare betonul întins este fisurat. Stadiul II se atinge atunci când efortul unitar depăşeşte valoarea rezistenţei la microfisurare Ro (pct.2 Stadiile de lucru ale elementelor cu axa neutră în afara secţiunii Elemente supuse la întindere Forţa de întindere se află între armături.9).9 Element încovoiat din beton armat 4.• rigiditatea elementului se reduce o dată cu creşterea încărcării. prin curgerea armăturii întinse şi se termină în stadiul III. deoarece începutul curgerii armăturii înseamnă în acelaş timp epuizarea capacităţii portante a elementului. deformaţiile betonului fiind elastice.2. Armătura atinge limita de curgere înainte sau simultan cu zdrobirea betonului comprimat.2.8. diagramă obţinută prin analiza pe calculator a comportării elementului reprezentat în aceeaşi figură. atunci când se produce zdrobirea betonului comprimat. caracterizat de valori mici ale deformaţiilor specifice şi eforturilor unitare. • ruperea elementelor din beton armat cu procente de armare obişnuite începe la limita stadiului II. datorită decojirii stratului de acoperire cu beton. 2. În momentul zdrobirii betonului comprimat.2. Singura deosebire constă în faptul că limita stadiului II coincide cu stadiul III.2. secţiunea activă este dată de aria armăturilor întinse. acest mod de cedare are un caracter ductil datorită deformaţiilor plastice mari produse înainte de rupere. fenomen redat de diagrama moment încovoietor-sagsata din figura 4. • în lungul unui element se pot întâlni toate stadiile de lucru. prin zdrobirea betonului comprimat.fig. de aceea se remarcă aceleaşi stadii de lucru ca şi în cazul elementelor cu axa neutră în secţiune. Din 4 . Elemente supuse la compresiune Stadiul I corespunde sarcinilor de exploatare când efortul unitar în beton nu depăşeşte rezistenţa la microfisurare Ro. ci numai reducerea gradului de nedeterminare statică şi redistribuirea eforturilor secţionale către alte zone mai puţin solicitate. 2.2 Analiza stării de tensiune în diferitele stadii de lucru 4.

coeficientul de echivalenţă al armăturii.10. 15).2 Calculul capacităţii portante la fisurare. prin înlocuirea secţiunii reale neomogene cu o secţiune de calcul omogenă (pct.10/00 (cap. 5.coeficient ce ţine cont de plasticizarea parţială a betonului întins (cap. care se obţine plecând de la egalitatea deformaţiilor specifice ε a = ε tu . cu ε tu = E a = 2nR t rezultă: σ a = ε a E a ≅ h−x Eb Eb n = Ea/Eb . cpl . Fig. ε tu = 2R t / E b . în consecinţă efortul unitar în armătură este: σa = 2nR t sau σa = 0. σa = εa E a . eforturile unitare în stadiul I nu prezintă interes pentru nici o stare limită.poziţia rezultantei eforturilor unitare de compresiune.modulul de rezistenţă la fisurare (cap. această ipoteză bazându-se pe rezultate teoretice şi experimentale.10 Ipoteze pentru calculul capacităţii portante la fîsurare Wf . Elemente întinse centric Având în vedere cele de mai sus.15). 5.deformaţia specifică în armătura întinsă.0001⋅ 210000 ≅ 20 N/mm2 În aceste condiţii relaţia capacităţii portante la fisurare este: N cap f = A b R t + 2nR t A a tot = A b R t + 20 A a tot Elemente încovoiate Având în vedere cele de mai sus.2. εa . 4. Dacă totuşi se doreşte calculul eforturilor unitare în beton şi armătură. se neglijează influenţa armăturii asupra poziţiei axei neutre. în raport cu axa neutră.deformaţia specifică ultimă la întindere (cap. yNbc = Ibc / Sbc . capacitatea portantă la fisurare a elementelor încovoiate este: M cap f = M bf + M af (4. 5 .1) unde: Mbf = cpl WfRt este capacitatea portantă a secţiunii din beton simplu (cap. sau ε tu = 0.acest motiv. capacitatea portantă la fisurare a elementelor întinse centric este: N cap f = N bf + N af = A b R t + A a tot σa unde: σa = εa E a este efortul unitar în armătura întinsă.aportul armăturii întinse la capacitatea portantă la fisurare a secţiunii din beton armat. Se admit următoarele ipoteze: • capacitatea portantă la fisurare a secţiunii de beton armat se obţine prin adunarea aportului armăturii la capacitatea portantă a secţiunii de beton simplu. la limita stadiului I Calculul capacităţii portante la fisurare în secţiuni normale.2 .1). σa . 4.fig. 15) M af = A a σ a ( h 0 − x + y Nbc ) .15).efortul unitar în armătura întinsă. • pentru elementele cu axa neutră în secţiune.2. acest lucru se poate realiza pe baza principiilor prevăzute de metoda rezistenţelor admisibile.deformaţia specifică în armătura întinsă.5. determinată conform capitolului 15. se obţine plecând de la ipoteza secţiunilor plane: ε a = ε tu h0 − x 2R t 2R t ≅ ε tu . se face pe baza diagramei de deformaţii specifice şi de eforturi unitare din figura 4.).

3 Determinarea eforturilor unitare în stadiul II de exploatare Calculul eforturilor unitare normale în beton şi armături se face admiţând următoarele ipoteze: • secţiunile plane înainte de deformare rămân plane şi după deformare.2.x + 2x/3 = -x / 3 = − h/6. Sbc=bx2/2.10). situat în vârful sâmburelui central corespunzător fibrei întinse (fig.1b) (4.1 0/00 (cap. în raport cu axa neutră. Elemente solicitate excentric Având în vedere cea de a doua ipoteză simplificatoare.2) Capacitatea portantă poate fi exprimată ca moment încovoietor: M cap f = c pl Wf R t + A a σa ( h 0 − y bs + rs ) Nrs (4.1) se pune sub forma de mai jos: M cap f = 0. relaţiile între eforturile unitare şi deformaţiile specifice sunt liniare (reprezentând deci un comportament perfect elastic).2a) Relaţiile (4.29c pl bh 2 R t + 2nR t A a (h 0 . astfel încât relaţia (4.Ibc.7 8h 3 h0 ≅ 0. Valoarea -x + yNbc devine .2.2a) se pot înlocui cu relaţii mai simple.1 Momentul încovoietor capabil la fisurare pentru secţiunea dreptunghiulară Pentru secţiunea dreptunghiulară Wf = cplWe = 0. este necesar a se cunoaşte capacitatea portantă a secţiunii de beton simplu solicitată excentric. cap.5) deci σ a = ε a E a ≅ ε tu E a ≅ 20 N / mm 2  h0 − h / 6 = ( 0. 15). 4.6 1h 7 pl rezultând în final: - pentru încovoiere: M cap f ≅ 0. În cazul elementelor încovoiate intervin următoarele particularizări: Ibc = bx3/3. 6 . • pentru betonul comprimat şi armături.2b) pentru solicitări excentrice: M cap f = 0. 4.9 − 50.4). plecând de la relaţiile (4. x = h/2.h/3) ± Nr s (4. Capacitatea portantă a secţiunii din beton simplu solicitată excentric. yNbc=2x/3.29c pl bh R l +12A a h ± Nr s Secţiunea (monosimetrică sau dreptunghiulară) nu fisurează dacă: M ≤ M cap f Momentul încovoietor exterior se va corecta prin luarea în considerare a efectului excentricităţii adiţionale (cap.1 )6h = 60.3 )3h = 30.29bh2 (conf.1) şi (4.2) sau ca forţă axială: N cap f = ± M c pl Wf R t A a σ a ( h 0 − y bs + rs ) / rs [ ] În relaţiile de mai sus. 6. pentru ca la aceasta să se adune aportul armăturii.2) şi având în vedere că: ε tu = 0.2) devine: M cap f = 0. În aceste condiţii. respectiv momentul static al zonei comprimate de beton. se obţine utilizând modulul de rezistenţă la fisurare Wf. 6) şi a influenţelor de ordinul II (pct.1a) În cazul elementelor solicitate excentric intervine particularizarea: -ybs + rs =− h/2 + h/6 =− h/3> astfel încât relaţia (4. ecuaţia de momente pentru secţiunea simplu armată este: M Nrs − c pl Wf R t − A a σ a ( h 0 − y bs + rs ) = 0 (4. cu axa neutră situată în secţiune (cap. Particularizarea 4.29c bh 2 R l +16A 2 a h (4.29c pl bh 2 R t + 2nR t A a ( h 0 − h / 6) (4.9 h 5d e  c i  h0 − h / 3 = ( 0.1a) şi (4. • se neglijează contribuţia betonului întins dintre fisuri la preluarea eforturilor de întindere. cu condiţia ca ecuaţia de momente să fie scrisă în raport cu punctul K. 15).9 − 50. semnul superior corespunde unei forţe axiale de compresiune. Sbc -momentul de inerţie.

Elemente cu axa neutră situată în secţiune În această categorie sunt cuprinse elementele supuse la încovoiere.75 ν ϕ − E b pentru betoane cu agregate uşoare ν este raportul dintre momentul încovoietor din încărcările de exploatare de lungă durată M ld şi cel din încărcările de exploatare totale (M ). secţiunea neomogenă de beton armat se înlocuieşte cu o secţiune omogenă de beton. care se adoptă după cum urmează: n e = E a / E 'b .pentru un calcul detailat. Această echivalare se face prin multiplicarea ariilor de armătură cu coeficientul de echivalenţă ne. Determinarea eforturilor unitare normale a. modulul de deformaţie se ia în considerare cu valorile de mai jos: 0.2). Σ M = 0) şi două ecuaţii ce decurg din ipoteza secţiunilor plane.11. Rezultanta eforturilor unitare de compresiune din beton este: N b = ∫ σ by b y d y = 0 x ' ' cu S b net = S bc − A a x − a . 4.5. σa .4.3.12) se ţine cont şi de aportul betonului întins dintre fisuri.9 1 + 0. cu zonă comprimată de beton. ϕ valoarea maximă de calcul a caracteristicii deformaţiei în timp a betonului (pct. Poziţia rezultantei Nb faţă de axa neutră este: Fig.Pentru a ţine cont de efectul curgerii lente şi al eventualelor deformaţii plastice (neluate în considerare ca urmare a celei de a treia ipoteze) asupra deformaţiilor specifice şi deci asupra eforturilor unitare.pentru cazuri curente.8 E 'b = E b pentru betoane cu agregate obişnuite − 1 + 0.momentul ( ) σb x σb ∫ b y y d y = S b net x 0 x ariei comprimate brute A bc în raport cu axa neutră. Pentru calculul eforturilor unitare în stadiul II de exploatare. ecuaţii scrise pentru deformaţiile specifice ' ale celor două armături Aa şi A a . cazul I de compresiune şi întindere excentrică cu excentricitate mare (forţa axială situată în afara secţiunii). Relaţiile de calcul se obţin plecând de la starea de eforturi din figura 4. în stadiul II 7 . În cazul elementelor care prezintă zonă comprimată de beton. implicând un sistem de patru ecuaţii cu patru necunoscute: σb . σ'a şi x. modulul de elasticitate se introduce în calcule cu o valoare corectată. denumită modul de deformaţie.5ν ϕ E 'b = în care: 0. S bc . în aceste cazuri existând o zonă comprimată de beton. când prin intermediul coeficientului ψ (cap. − E ( E ) n e = E a / ψE 'b . Sistemul se compune din două ecuaţii de echilibru static (Σ N = 0.11 Secţiune solicitată excentric. în care ariile de armătură se înlocuiesc cu arii echivalente de beton.momentul static al ariei nete comprimate.

4b) ( ) ' ' dar având în vedere că S b net = S bc .6) (4.x y Nb = 0 ∫ σ by b y y d y Nb cu I b net = I bc − A 'a x − a ' ( ) σb x 2 ∫ byy d y I b net x 0 = = σb S b net S b net x 2 . date de relaţiile (4.7) este un sistem neliniar. ' pentru rezolvare se procedează în felul următor: expresiile σa şi σa .a) x (4. Ibc .4a) Rezolvarea stării de tensiune se face prin încercări: • se alege x • se calculează σb cu relaţia (4.5) Particularizarea 4..7) • se verifică satisfacerea relaţiei (4.a ) .4).5) Ecuaţiile de compatibilitate pentru deformaţiile celor două armături sunt: ' pentru armătura Aa: pentru armătura A a : εa h 0 − x = εb x εa = εb σ σ h −x h0 − x ⇒ a = b 0 x Ea Eb x ε 'a x − a ' = εb x ε 'a = ε b σ' σ x − a ' x − a' ⇒ a = b x Ea Eb x (4. care ia forma: σb = S b net xN E − n e A a ( h 0 − x ) + n e A 'a x − a ' ( ) (4.2 Calculul eforturilor unitare normale pentru o secţiune monosimetrică.4a) ' • se calculează eforturile unitare σa şi σ a cu relaţiile (4. relaţia de mai sus se scrie sub forma: 8 . dublu armată. a cărui rezolvare directă este dificilă.3) NE = σb S b net − A a σ a + A 'a σ 'a x (4.6) şi (4.4) Ecuaţia de momente în raport cu centrul de greutate al armăturii întinse este: M E + N E ( y G − a ) − N b z − N 'a h a = 0 ME = care se poate pune şi sub forma: σb S b net z + A 'a σ'a h a − N E (y G .momentul de inerţie al ariei comprimate brute Abc în raport cu axa neutră.6) şi (4.x + y Nb Ecuaţia de proiecţii este: N E + N a − N b − N 'a = 0 care se poate pune sub forma: (4.n e A a (x . Braţul de pârghie dintre Na şi Nb este: z = h 0 . supusă la încovoiere Ecuaţia (4.7) rezultând în final: x −a' σ'a = n e σb x σa = n eσ b h0 − x x Sistemul format de ecuaţiile (4..4a) devine: Sb net + n e A 'a x − a ' = n e A a ( h 0 − x ) (4.7) se înlocuiesc în ecuaţia de proiecţii (4.4.momentul de inerţie al ariei nete comprimate.4.

4b) se obţine S b net = n e A a (h 0 .5) devine: ME = I b net  σb Sb net  h 0 − x +  x Sb net  σ = b I b net + n e A 'a x − a ' h 0 − a ' + Sb net (h 0 .5bx 2 Poziţia axei neutre se obţine din (4.4c) reprezentând ecuaţia de momente statice. respectiv S bc = 0.9).5b) Se constată că termenul dintre parantezele drepte reprezintă momentul de inerţie al secţiunii omogene în stadiul II fisurat: I bi = I b net + n e A a ( h 0 − x ) + n e A 'a x − a ' .1)A 'a (x .7). Elemente cu secţiunea transversală complet fisurată Calculul eforturilor unitare normale în secţiunile fisurate în întregime (cu e 0 = M E / N E < h a ) se determină pe baza stării de eforturi din figura 4. ambele în raport cu axa neutră.Sbc + ( n e − 1) n e A 'a x − a ' = A a ( h 0 − x ) ( ) (4. Problema constă în descompunerea forţei NE în două componente paralele cu forţa excentrică.4c). în raport cu axa neutră.5a) ME = respectiv: σb I b net + n e A 'a x − a ' h 0 − a ' + n e A a (h 0 .7).a ) .x) x ' ' Din ecuţia (4.4b) care devine: 0.x) . 2 2 dar având în vedere că I b net = I bc − n e A 'a x − a ' . poziţia axei neutre se obţine din relaţia (4. folosită în vederea stabilirii înălţimii zonei comprimate.12. care se înlocuieşte în (4. Condiţiile de echilibru pentru cele două armături sunt: 9 .n e A a (x .a ' ) = n e A a ( h 0 − x ) (4.8) obţinută neglijând momentul de inerţie al armăturilor în raport cu axa proprie. În aceste condiţii. relaţia de mai sus se scrie sub forma: ( ) ( ) 2 I bi = I bc + n e A a ( h 0 − x ) + (n e − 1)A 'a x − a ' 2 ( ) 2 (4. Acesta descompunere se obţine din condiţia de echilibru a momentelor în raport cu cele două armături.6) şi (4. ' Având în vedere relaţia (4.6) şi (4.5a) rezultând: [  x − a'  + A 'a n e σ b (h 0 . efortul unitar în betonul comprimat rezultă din relaţia (4.3 Calculul eforturilor unitare normale pentru o secţiune dreptunghiulară dublu armată supusă la încovoiere Momentul de inerţie al zonei comprimate (de formă dreptunghiulară) şi momentul static al aceleiaşi suprafeţe.5bx 2 + (n e .a ' ) =  x  ( )( ) ] (4.3) pentru braţul de pârghie z şi relaţia (4.7) pentru σa .5).x) 2 + n e A 'a x − a ' x [ ( )( ) ( ) ] ME = [ ( ) 2 ] (4.x) 2 − n e A 'a x − a ' ( h 0 − x ) x σb I b net + n e A a (h 0 .9) I bi în timp ce eforturile unitare în armături se calculează cu relaţiile (4. sunt: I bc = bx 3 /3 . b. Particularizarea 4. care se pune sub forma: ME σb = x (4. (4. ecuaţia de momente (4.10) Eforturile unitare se calculează cu relaţiile (4.

Ibi . Aa h a A 'a h a ' G ' ( ) E ' ' Verificarea calculelor presupune satisfacerea relaţiei N .13.momentul de inerţie al secţiunii omogene. σ 'a = . rezultă dN b ≅ dL n unde dL n = τ0 bdx este lunecarea în planul axei neutre.4 Calculul eforturilor unitare normale pentru o secţiune dreptunghiulară complet fisurată ' ' ' Având în vedere că x G = x G = h/2 . τb max = τ0 ocoleşte relaţia de mai sus şi se face pe baza stării de eforturi din figura 4.A a σa . d) Determinarea eforturilor unitare tangenţiale Efortul unitar tangenţial τb se calculează cu relaţia lui Juravski: τb = Q E Si .pentru armătura Aa: E E M + N x − a − A a σ a h a = 0 sau N E x 'G − a ' + e 0 − A a σ a h a = 0 E ( ( ' G ' ) ) pentru armătura A 'a : M E − N E ( x G − a ) − A 'a σ 'a h a = 0 N E x 'G − a − e 0 − A 'a σ 'a h a = 0 din care rezultă: (4.momentul static al porţiunii situate deasupra fibrei în care se determină τb . cât şi z sunt variabile în lungul grinzii (adică sunt funcţii de variabila x). presupunând o grindă cu secţiune variabilă.11a) şi (4. În acest fel rezultă: 1 d Nb (4. σ 'a = . respectiv τ0 = 10 .12 Secţiune fisurată în întregime în stadiul II Particularizarea 4.b) E ( ) σa = N x − a + e0 N ( x G − a − e0 ) . Condiţia de echilibru pentru betonul comprimat este: dN b = dL n cos β1 . deoarece β1 < β .12) b dx Având în vedere relaţia Nb = ME/z. faţă de axa ce trece prin centrul de greutate al secţiunii omogene Ai. respectiv x G .11b) devin: σa = N E ( h a / 2 + e0 ) N E ( h a / 2 − e0 ) . la nivelul axei neutre.A a σa = 0 Fig. pentru elementele cu înălţime variabilă este necesară o corecţie care să ţină cont de aceasta variabilitate. precum şi faptul că atât ME.11c. pentru lungimea diferenţială dx.a = h a /2 relaţiile (4. 4.a = x G . unde: bI i QE este forţa tăietoare din încărcările de exploatare. Sbi .11 a. Aa ha A 'a h a (4. Calculul practic al efortului unitar tangenţial maxim. rezultă: d ME dz ME z −ME QE − tg β d Nb dx dx z = = dx z z2 d N b = τ0 b d x .

2 σ σ  = x ±  x  + τ2 xy 2  2  2τxy σx 2 (4. 4. mărimea eforturilor unitare principale.În aceste condiţii.14a. În absenţa efortului unitar σy . omogen şi izotrop.5bx 2 . în acest caz.braţul de pârghie în stadiul II.13 Efortul unitar τ0 şi lunecarea în planul axei neutre Influenţa variaţiei înălţimii secţiunii asupra forţei tăietoare de calcul este favorabilă atunci când momentul încovoietor şi înălţimea secţiunii variază în acelaşi sens în lungul elementului (fig. 4. în relaţia (4. precum şi direcţia acestora se determină cu relaţiile: σ 1. rezultă z = ho .14 Regula de corecţie a forţei tăietoare la elementele cu secţiune variabilă În figura 4.13) ME tg β este valoarea corectată a forţei tăietoare de exploatare. în mod simplificat se poate accepta z≅ 0.b).11.15) tg 2α = − Fig. pentru secţiuni dreptunghiulare cu I bc = bx 3 / 3 şi S bc = 0.15 sunt prezentate traiectoriile eforturilor unitare principale pentru un element încovoiat realizat dintr-un material perfect elastic. conform stării de eforturi unitare din figura 4.13) se utilizează semnul minus.14) (4. S b net ' dacă A a = 0. z I b net z = h0 −x + . Determinarea eforturilor unitare principale Starea de eforturi unitare principale este caracterizată de mărimea şi direcţia lor. 4.85h0 Fig.x/3. S b net = S bc .12) devine:  QE 1  E ME Q  τ0 = tg β = c  bz bz  z   E unde: Q c = Q E  (4. relaţia (4. 11 . I b net = I bc .

13).d se prezintă distribuţia eforturilor unitare principale şi rotaţia lor pe înălţimea secţiunii. rezultă că: σ b1 = E Qc bz (4. indiferent de nivelul de calcul.1 Starea de eforturi unitare principale tg 2α α τxy Nivelul 2α σx σ σ2 1 1 2 3 − σb 0 + σa 0 0 + τ0 0 + τ0 + σa − σb − τ0 0 +∞ +0 -0 . omogen şi izotrop Având în vedere valorile din tabelul 4.16c. omogen şi izotrop Pentru analiza stării de eforturi unitare principale se iau în considerare trei nivele de calcul.15 Traiectoriile eforturilor unitare principale . 4.180 .material perfect elastic. pe înălţimea unei secţiuni simplu armate.1. acest lucru se explică prin faptul că în relaţia lui Juravski momentul static are o valoare constantă. fisurată.45 0 Fig. precum şi relaţia (4. În figura 4.Fig.16) În figura 4.90 .16 Traiectoriile eforturilor unitare principale . în conformitate cu figura 4.material perfect elastic.element încovoiat . Valorile eforturilor unitare principale şi direcţiile acestora (date prin unghiul α ) sunt prezentate în tabelul 4. 4.element încovoiat . Diagrama de eforturi unitare tangenţiale este constantă sub axa neutră. precum şi traiectoriile eforturilor unitare principale în cazul grinzii din beton armat.16b se prezintă diagramele de eforturi unitare normale şi tangenţiale pentru o secţiune curentă fisurată a elementului din beton armat. 2-axa neutră şi 3-centrul de greutate al armăturii întinse.90 ± 0 .16: 1-fibra cea mai comprimată. 12 .1. Tabelul 4.

iar barele comprimate din beton.17).bare înclinate şi etrieri (fig. cu a = a i pentru armarea cu bare înclinate. Fig. Efortul unitar în armătura Aai este: σ ai = N ai Ai b = A ai 2A ai (4. Etrierii participă.Pentru preluarea eforturilor unitare principale de întindere σb1 cu intensitate constantă sub axa neutră până în dreptul centrului de greutate al armăturii întinse.aria diagramei de eforturi unitare principale corespunzătoare lungimii ai. 4. este nevoie de armătură înclinată.18) Relaţiile pentru calculul eforturilor unitare în armăturile transversale se folosesc pentru verificarea acestor armături la starea limită de oboseală (cap. Armătura transversală împreună cu betonul comprimat trebuie să preia lunecarea din planul axei neutre Ln pe lungimea aferentă armăturii respective. Această lunecare se determină pornind de la diagrama efortului unitar principal σb1 = τ0 .17) Forţa de întindere în etrieri este: N ae = L n = τ0 ba e = σb1 ba e efortul unitar corespunzător fiind σ ae = σ b1ba e A ae (4. respectiv cu a = ae pentru armarea cu etrieri. elementul de beton armat se modelează ca o grindă cu zăbrele. Acesta lunecare produce forţe de întindere în armăturile transversale (etrieri şi bare înclinate). de asemenea. prin componenta verticală a lui σb1 . la preluarea acestor eforturi unitare principale. Lunecarea în planul axei neutre este L n = τ0 ba = σb1ba . 11).4. În acest scop.17 Eforturi în armăturile transversale 13 . barele întinse fiind formate din armături. Determinarea eforturilor unitare în armăturile transversale Calculul eforturilor unitare în armăturile transversale se face pe baza descompunerii lunecării din planul axei neutre în componente de compresiune preluate de beton şi componente de întindere preluate de armăturile transversale . Forţa de întindere în barele înclinate este: N ai = L n cos45 0 = τ0 ba i cos 45 0 = σb1ba i / 2 = A i b / 2 cu Ai . similară cu diagrama de forţă tăietoare şi de la lungimea elementului care revine armăturii transversale.

Pentru calcul se admit următoarele ipoteze simplificatoare: • secţiunile plane. cealaltă din beton armat cu armare simetrică (fig.19) se obţine: σ b = A a / A b σ b = µ σ. • contracţia se consideră constantă în lungul elementului.3 CONTRACŢIA BETONULUI ARMAT Contracţia betonului armat este consecinţa contracţiei betonului simplu în condiţiile conlucrării acestuia cu armătura. n = E a /E b .21) 1 + nµ Valorile eforturilor unitare de compresiune din armătură şi de întindere din beton vor fi: ε E σa = εca E a = c a (4.20) rezultă: a εc εca = (4.diferenţa dintre contracţia betonului simplu şi cea a betonului armat care reprezintă alungirea specifică convenţională a prismei din beton armat.4.22) şi (4. Experimental s-a constatat că valoarea contracţiei betonului armat este mai mică decât cea a betonului simplu. • valabilitatea legii lui Hooke. una din beton simplu. din relaţia (4.deformaţia din contracţie a betonului simplu. de compresiune în armătură şi de întindere în beton.18). Eforturile unitare iniţiale se pot determina dacă se cunoaşte deformaţia din contracţie a betonului simplu εc şi cantitatea de armătură Aa din secţiunea transversală.CURS nr.deformaţia din contracţie a betonului armat. În aceste condiţii se poate scrie o ecuaţie de echilibru static între rezultantele eforturilor de întindere din beton şi de compresiune din armătură. ε ca E a A a = ( ε c − ε ca ) E b A b (4.coeficientul de armare al armăturii Aa.coeficientul de echivalenţă al armăturii Aa.23) rezultă: • contracţia betonului armat este mai mică decât cea a betonului simplu. armătura opunându-se contracţiei. 7 4.εca )E b . iar din relaţia (4. rămân plane şi după ce elementul a înregistrat deformaţiile din contracţie. εca . • modulul de elasticitate al betonului rămâne constant în timp. Explicaţia constă în aceea că aderenţa dintre beton şi armătură diminuează tendinţa de contracţie a betonului. normale pe axa elementului înaintea manifestării contracţiei. de lungime unitară. Se adoptă următoarele notaţii: εc . 1 .20) Utilizând notaţiile: µ = A a / A b . în armătură şi beton se nasc eforturi unitare iniţiale.21). Pentru determinarea eforturilor unitare iniţiale se consideră două prisme identice. În aceste condiţii.19) şi având în vedere că σa = ε ca E a şi σb = ε b E b = (ε c . (4. ε b = ε c − ε ca . şi anume cu atât mai mică cu cât procentul de armare este mai mare.22) 1 + nµ µ εE ε E σb = µ σ = c a = c a (4.23) a 1 + nµ 1 / µ + n Din analiza relaţiilor (4. adică: Na = Nb sau: σa A a = σ b A b (4.

deci cu manifestarea deformaţiile de curgere lentă εcla . se acceptă aceleaşi ipoteze simplificatoare admise în cazul contracţiei betonului armat.3. Se fac următoarele notaţii: σb şi σ a . corespunzătoare momentului încărcării epruvete. iar a doua neîncărcată. se produce deformaţia elastică instantanee comună armăturii şi betonului εea . Având în vedere rezistenţa mică la întindere a betonului şi faptul că pericolul de fisurare datorită eforturilor iniţiale produse de contracţia betonului armat este mai pronunţat în primele zile de la turnare.20).18 Contracţia betonului armat Fig. la valori ridicate ale procentului de armare existând riscul unei fisurări premature a betonului (fig. Pentru determinarea valorică a retransmiterii în timp a eforturilor dintre beton şi armătură. 4. la valori reduse ale procentului de armare se poate atinge limita de curgere (fig. Experimental s-a constatat că deformaţiile de curgere lentă ale betonului armat sunt mai mici decât cele ale betonului simplu. cu cât procentul de armare este mai mic.19a). este necesar ca betonul să fie menţinut umed. 4. în condiţiile curgerii lente liniare. • eforturile unitare iniţiale de întindere din beton sunt cu atât mai mari. şi anume o retransmitere a eforturilor de la beton la armătură.• eforturile unitare iniţiale în armătură şi beton sunt direct proporţionale cu contracţia betonului simplu. 2. Aa şi Ab . se consideră două prisme identice. una din ele fiind sub acţiunea sarcinilor exterioare de durată. adică: 2 .19b). 4. pentru aceleaşi valori ale eforturilor unitare. În aceste condiţii.24). pentru a micşora influenţa defavorabilă a contracţiei în această perioadă (pct.ariile secţiunilor de armătură şi beton. a. (4. 4.eforturile unitare în beton şi armătură la un timp oarecare t din momentul încărcării epruvetei. Explicaţia constă în aceea că armătura. În momentul încărcării epruvetei la sarcina de durată N = const.19 Influenţa procentului de armare asupra eforturilor unitare produse de contracţie 4. În acest scop. de lungime egală cu unitatea.2). iar sarcina de durată se repartizează celor două materiale: N = N a + N b = σ a A a + σ b A b = const . iar efortul unitar din beton rezultă din (4. σbt şi σ at . Deformaţia specifică de curgere lentă εcla a prismei din b. 4. Fig.24) Efortul unitar în armătură în momentul încărcării se poate calcula cu formula: σa = ε ea E a . când deformaţia de contracţie se dezvoltă puternic. pentru a măsura deformaţia specifică din contracţia betonului armat εca (fig. • eforturile unitare iniţiale de compresiune din armătură sunt cu atât mai mari. rezultă scăzând din deformaţia specifică totală εta . curgerea lentă produce în timp o modificare a stării de eforturi din beton şi armătură. în prima perioadă de întărire. prin aderenţa ce o realizează cu betonul.4 CURGEREA LENTĂ A BETONULUI ARMAT Curgerea lentă a betonului armat este consecinţa curgerii lente a betonului simplu.eforturile unitare în beton şi armătură. se opune deformaţiilor vâscoase ale acestuia. cu cât procentul de armare este mai mare. deformaţia specifică elastică instantanee εea şi deformaţia specifică din contracţie εca . în condiţiile conlucrării acestuia cu armătura.

micşorând eforturile de întindere din beton şi mărind eforturile de întindere din armătură. Relaxarea eforturilor în betonul întins are ca efect întârzierea formării fisurilor în beton.. mărirea acestuia conducând la reducerea curgerii lente. nu influenţează def. de curgere lentă. variaţia stării de eforturi produsă de curgerea lentă este un fenomen mai complex. în sens contrar cu contracţia.. Creşterea efortului în armătură şi micşorarea efortului în beton se produce cu o viteză mare la început şi apoi cu o viteză din ce în ce mai mică. Creşterea efortului unitar în armătură este: ∆σa = εcla E a iar efortul unitar în armătură la timpul t va fi: σ at = σ a + ∆ σ a = ( ε ea + ε cla ) E a > σ a Ecuaţia de proiecţii la timpul t este: N = N at + N bt = σat A a + σbt A b = const.21a). antrenând prin aderenţă şi armătura care se deformează elastic cu εcla şi îşi sporeşte în consecinţă efortul de compresiune în dauna efortului preluat iniţial de beton.21 Influenţa procentului de armare asupra variaţiei eforturilor unitare produse de curgerea lentă La elemente comprimate centric.σb = N − σa A a Ab După încărcare.21b).3. curgerea lentă a betonului acţionează favorabil. până când fenomenul de curgere lentă se amortizează (pct. deoarece aceste def. În construcţiile static nedeterminate.4. betonul fiind descărcat în mod corespunzător.5 DURABILITATEA BETONULUI ARMAT 3 . La elemente de beton armat întinse centric şi în zona întinsă a elementelor încovoiate. Fig. betonul începe să se deformeze vâscos (curge) sub acţiunea sarcinilor de durată. ca urmare a reducerii deformaţiei εcla . Armătura transv. ajungându-se şi la scăderea efortului unitar în armătură (fig. 2. La procente de armare reduse este posibil să se producă curgerea σ armăturii. 4. deoarece în afară de retransmiterea eforturilor unitare de la beton la armătură. din care rezultă efortul unitar în beton: σ bt = N − σ at A a < σb Ab În tot timpul cât durează deformaţia de curgere lentă (3.5 ani) se produce continuu o retransmitere a sarcinii totale N. pentru că mărirea cantităţii de armătură conduce la un transfer mai mare de forţă de la beton la armătură şi deci la o creştere a lui ∆σb (fig. 4. Un factor important care influenţează curgerea lentă a betonului armat este procentul de armare. 4. 4. acesta scade o dată cu creşterea procentului de armare. şi anume o parte din ce în ce mai mare trece asupra armăturii. Creşterea procentului de armare conduce la scăderea lui ∆ a . 4. au un caracter linear. se produce şi o modificare a distribuţiei eforturilor între elementele structurii faţă de valorile corespunzătoare momentului încărcării cu sarcini de durată.2).20 Curgerea lentă a betonului armat Fig. contracţia şi curgerea lentă a betonului acţionează în acelaşi sens. mărind eforturile unitare de compresiune în armătură şi micşorându-le în beton. sau în zona comprimată a elementelor încovoiate dublu armate. deci o modificare a comportării întregii structuri. în privinţa efortului unitar în beton.

supuse la încărcări ciclice scade. pentru construcţii de importanţă redusă. considerate prin tradiţie durabile. pentru poduri. Durata de viaţă a unei construcţii depinde atât de comportarea elementelor structurale. Rezultă că asigurarea unei durabilităţi corespunzătoare este o problemă tehnică cu largi implicaţii economice.2 Factori Factori care produc deteriorarea betonului Mecanismul de acţiune Efectul produs 4 . deoarece intervin fenomene care nu pot fi analizate statistic. se estimează să se atingă cel puţin următoarele durate de viaţă: 10 ani.cauze externe (produse de mediu) de natură fizică. 100. biochimică sau mecanică. al impactului valurilor şi al abraziunii. ceea ce este adevărat în cazul unor condiţii normale de exploatare. În general. au în general o viaţă mai scurtă decât a structurii. cum ar fi diferite finisaje. Se constată în ultimele decenii o creştere a cheltuielilor pentru repararea şi întreţinerea constr. pentru construcţii foarte importante (spitale. dacă acestea sunt plasate într-un mediu agresiv. dimensiuni. cu cât intervenţia reparatorie se face mai târziu. instalaţii. prin caracteristicile lor de funcţionare.Durabilitatea unei construcţii este aptitudinea ei de a menţine.cauze interne (procese fizice sau chimice din interiorul masei betonului). datorită acumulării defectelor şi datorită interacţiunii mai multor cauze. adică partea nestructurală. sunt expuse şi care nu sunt luate în considerare ca încărcări sau acţiuni în proiectare. temperaturi extreme. de tipul de solicitare. clădiri publice etc).acţiunea apei de mare asupra betonului este însoţită de efectul distructiv al îngheţului. din elem. de starea de fisurare a bet. . cât şi a celor nestructurale. la oboseală a armăt. ele pot fi: . chimică. 100 de ani.. după darea în exploatare a construcţiei pot interveni o serie de factori care pot afecta durabilitatea betonului armat. abraziunea etc. atacul unor substanţe solide agresive care pătrund în beton sub forma soluţiilor. 120 de ani. fără să necesite cheltuieli mai mari decât cele uzuale de întreţinere. elem. • fenomenele de deteriorare evoluează pe termen lung.. structurale sau constr. pentru construcţii obişnuite. cum sunt permeabilitatea betonului. Măsurile pentru asigurarea unei durate de viaţă adecvate sunt alese în funcţie de condiţiile de mediu şi de importanţa construcţiei. caracteristicile de rezistenţă şi de exploatare pentru care a fost proiectată şi executată.. de exemplu: ... pe toată durata de viaţă. definită ca probabilitatea de a îndeplini o anumită funcţie sub anumite acţiuni. Prin condiţiile de mediu se înţeleg toate acţiunile chimice. Durabilitatea este o condiţie necesară siguranţei. de aceea trebuie prevăzute măsuri cu privire la întreţinerea sau înlocuirea lor. aceste cheltuieli sunt cu atât mai mari. 50 de ani. reacţia dintre alcalii şi agregate etc.. de exemplu. 50. prezintă predispoziţie la deteriorare. rez. cu cât calitatea lucrării finalizate este mai slabă. fizice şi biochimice la care mat. Tabelul 4. atacul unor gaze naturale sau industriale. izolaţii. adică nu s-au înregistrat defecte. pentru a nu afecta siguranţa elementelor structurale. poziţia în structură. cu un caracter progresiv. respectiv. S-au constatat următoarele: • cauzele deteriorării structurilor din beton sunt inseparabile de condiţiile de exploatare şi de proprietăţile materialelor componente. . modul de alcătuire şi în special in cazul unui contact cu un mediu agresiv. Presupunând că prin execuţie s-au atins criteriile de proiectare. în cazul producerii unor deteriorări. de grosimea stratului de acoperire cu bet. cum ar fi acţiunea electrolitică. Această observaţie este valabilă şi pentru construcţiile din beton armat. existente.. Analizele efectuate cu privire la problema durabilităţii au relevat aspecte extrem de complexe. Este de remarcat faptul că accesoriile. care fac imposibilă prevederea acesteia sub forma clasică a metodei de calcul la stări limită. • unele constr.coroziunea armăturilor depinde de concentraţia de CO2 din mediu.

îngheţarea apei .valuri.alternanţa stării de saturaţie şi de uscare viteză mare.accelerarea coroziunii . pe care îl transformă în bicarbonat de calciu solubil Ca(HCO3)2. conţin de asemenea o cantitate mică de CO2. Agenţii agresivi sunt în acest caz apele cu conţinut de dioxid de carbon agresiv. Fenomenul se produce deci în condiţii de umezeală. după reacţiile: Ca (OH)2 + CO2 → CaCO3 + H2O CaCO3 + H2O + CO2 → Ca(HCO3)2 După epuizarea Ca(OH)2 liber.intensificarea coroziunii . favorizarea pătrunderii agenţilor agresivi . SO2.încălzirea inegală . bacteriile anaerobe reduc compuşii sulfului la H 2S.mărirea concentraţiei agentului coroziv . incendiile .eroziune. Apele cu conţinut de CO2 agresiv acţionează asupra hidroxidului de calciu. expansiunea betonului . nivel variabil al apei . prin precipitarea unor geluri formate din 5 . Coroziunea de tipul II se manifestă.Pulberile agresive (săruri pulverulente solubile şi higroscopice) şi gazele agresive Temperatura ridicată.coroziunea chimică. cu concentraţie mare de particule transportate . formarea unor geluri greu solubile. Coroziunea de tipul I se produce prin decalcifierea şi transformarea constituenţilor mineralogici ai cimentului într-un amestec de geluri de consistenţă moale.descompunerea constituenţilor betonului .eroziune Osmoza Variaţia nivelului apelor naturale Efectul apelor curgătoare -cavitate . acest fenomen se produce şi în cazul apelor dulci.curent de apă turbulent . apele dulci (lipsite de duritate).tendinţa de desprindere . produc atacul chimic deasupra nivelului de curgere a apelor. soluţiile sărurilor de amoniu (cu excepţia sulfaţilor) etc. soluţiile de acizi care dau săruri solubile de calciu. Se disting trei tipuri de coroziune. la îngheţ-dezgheţ .5.coroziune sulfatică .reacţii chimice şi pro-cese fizice .cristalizarea sării .exfolierea betonului .decalcifierea betonului. îngheţ-dezgheţ . în . agresivităţii agentului lipsite de proprietăţi liante. având ca efect coroziunea betonului şi a armăturilor. care pot fi dislocaţi printr-o acţiune mecanică (mişcarea apei).expun. în funcţie de agenţii agresivi responsabili. formarea unor produşi funcţie de natura levigabili. datorită prezenţei în atmosferă a gazelor acide.agravarea condiţiilor de îngheţ-dezgheţ.. Apele menajere.mărirea umidităţii bet. în conductele de canalizare. formate din topirea gheţii sau prin condensare. prin prezenţa bacteriilor anaerobe şi aerobe. Apele curgătoare curate. pe lângă decalcifierea constituenţilor mineralogici ai cimentului şi transformarea lor într-un amestec de geluri de consistenţă moale.exfolierea betonului . respectiv între beton şi mediu. ca de exemplu CO2.exfolierea betonului Apa de mare Îngheţ-dezgheţ Principalul factor care afectează durabilitatea este transportul combinat al apei şi al substanţelor agresive prin masa bet. începe procesul de decalcifiere a hidrosilicaţilor şi hidroaluminaţilor de calciu.1 Coroziunea chimică a betonului Coroziunea chimică a betonului se produce de fapt prin coroziunea pietrei de ciment şi are ca rezultat un schimb de masă între beton şi mediul ambiant. . 4. care întreţine oxidarea de către bacteriile aerobe. dioxidul de carbon se găseşte şi în apele minerale sau în zonele de descompunere a substanţelor organice.presiune internă . rezultând în final acid sulfuric.

pătrunzând spre interiorul betonului după un front. iar apa subterană în contact cu argila devine o soluţie sulfatică. de concentraţia de CO2 a mediului. CaS04. fenomenul este mai puţin periculos. în beton pot să apară fisuri paralele cu armătura. cu care betonul poate veni în contact. MgSO4.3 Coroziunea armăturii Coroziunea armăturii are loc când pH-ul betonului scade de la valoarea din timpul turnării (≅ 13). din cauza formării unor compuşi noi. dacă agenţii agresivi din mediul ambiant. apa fiind necesară numai ca soluţie de electrolit. sulfaţi de magneziu şi de calciu. deasupra nivelului mării) este atacat puternic. respectiv compactitatea satisfăcătoare a acestuia. Cele trei tipuri de coroziune se pot produce separat. Agenţii agresivi sunt grăsimile. poate cauza expansiunea betonului.5. Betonul atacat de sulfaţi are un aspect albicios şi este friabil sau chiar moale. De exemplu. Betonul imersat în întregime este atacat mai puţin. Acest proces constituie premiza coroziunii electrochimice a barelor de oţel. în timp ce betonul aflat deasupra zonei de variaţie a nivelului mării (între cotele +3. Deteriorarea produsă astfel este accelerată de alternanţa stării de saturaţie şi a stării de uscare a betonului. Pe lângă coroziunea chimică. apa de mare. creându-se în lungul ei un potenţial electric diferenţiat. Coroziunea sulfatică este produsă de soluţiile sulfatice. adică nivelul mediu până la care s-a produs avansarea frontului după un anumit timp t de expunere. conţinând NaCl. în urma unei serii de reacţii. K2SO4. Adâncimea de carbonatare. Prin pătrunderea dioxidului de carbon în masa betonului. soluţiile de zahăr. ajungând la armături. ca soluţiile de sulfaţi solubili. din aceasta cauză. este proporţional cu t şi depinde de rezistenţa la compresiune a betonului. Dacă betonul este complet îngropat în pământ. Betonul din fundaţii este atacat prin pătrunderea acestor soluţii în masa lui. soluţiile de săruri de magneziu (cu excepţia sulfatului de magneziu). În condiţii normale de exploatare. iar în al doilea.22. de tipul de ciment utilizat. care cristalizează cu multă apă. unele argile conţin alcalii. De exemplu. armătura este bine protejată în mediul alcalin al betonului. pentru betoanele aflate deasupra nivelului apei de mare. adică dioxidul de carbon şi ionii de clor. Coroziunea de tipul III este însoţită de fenomene de expansiune în masa pietrei de ciment. În urma carbonatării stratului de acoperire. clorura de calciu. rugina nu se poate produce. dar şi în combinaţie. astfel încât se produce exfolierea betonului şi distrugerea lui. dacă mişcarea apelor subterane permite acest lucru.00 m şi +5.2 Reacţia alcalii-agregat Incompatibilitatea agregatelor cu cimentul se manifestă în cazul utilizării la prepararea betonului a unor agregate care conţin dioxid de siliciu activ şi a cimenturilor bogate în alcalii. distrugerea betonului poate fi accentuată de presiunea exercitată de cristalele de sare. Deci într-un beton saturat cu apă sau întrun beton uscat. în primul caz lipsind oxigenul. aceşti compuşi apar în urma contactului cu substanţe agresive. dat de prezenţa Ca(OH)2.00 m.5. produce simultan toate cele trei tipuri de coroziune. iar dacă stratul de acoperire este subţire.substanţele agresive. fenomenul fiind cu atât mai periculos. Oxigenul ajunge la armătură prin difuzie prin stratul de acoperire. Aceşti agenţi agresivi reacţionează cu aceeaşi componenţi ai pietrei de ciment ca în cazul coroziunii de tipul I. CO2 şi altele. 6 . formarea unor geluri care se umflă în contact cu apa (reacţia alcalii-agregat). cu cât diametrul barelor este mai mic. MgCl2. În urma reacţiilor componenţilor pietrei de ciment cu sulfaţii. Secţiunea de armătură se reduce. alcalinitatea betonului scade şi se produce depasivarea armăturii. conform schemei din figura 4. Pe armătură. se poate produce chiar desprinderea acestuia. rezultă produşi cu un volum considerabil mai mare decât al compuşilor pe care îi înlocuiesc. soluţia de electrolit. se produce reacţia de carbonatare a betonului: Ca (OH)2 + CO2 → CaCO3 + H2O Carbonatarea este un proces de durată. la valori mai mici (sub 9). pătrund prin stratul de acoperire cu beton. se produce în final rugina. armătura fiind pasivată. sau unele substanţe organice. 4. Acumularea ruginii produce creşterea volumului armăturilor. în prezenţa apei şi a oxigenului. 4. dacă se respectă condiţiile de acoperire cu beton.

Tendinţe de dilatare în beton sunt cauzate şi de difuziunea apei. Fenomenele produse de îngheţ sunt mai puţin periculoase dacă un beton este supus la un îngheţ de mai lungă durată. creşterea de volum se cumulează. 4. ionii de clor pătrund prin difuzie în porii betonului umpluţi parţial sau total cu apă. prin prezenţa agentului agresiv. în general nu apar fenomene de coroziune. mărindu-şi volumul cu aproximativ 9% şi supunând betonul unei expansiuni. Fig. pierderile de rezistenţă prin ruginire sunt mult mai semnificative. în felul acesta. care să favorizeze transportul acestora în masa betonului. Distrugerea betonului poate să se limiteze la o exfoliere superficială. sau să cuprindă toată masa betonului.4 Efectele îngheţului Betonul este un material geliv.5. În final betonul este dezintegrat. De exemplu. vor favoriza acest proces. o placă de beton care îngheaţă dinspre suprafaţă. de condiţiile de umiditate. variaţii de temperatura). În ceea ce priveşte starea de fisurare produsă de acţiuni directe sau indirecte (contracţie. sub efectul presiunii osmotice. în mediile obişnuite din interiorul clădirilor civile. nu este obligatoriu ca procesul de coroziune al armăturii să înceapă. în armăturile din oţel se produce o coroziune locală puternică sub formă de "ciupituri". începând de la suprafaţa expusă şi progresând spre adâncime. în plus. când se depăşeşte rezistenţa la întindere a betonului.22 Mecanismul de coroziune a armăturii Viteza de corodare este cu atât mai redusă. măsurată în general în mm/an. ionii de clor acţionează ca şi catalizatori în coroziunea electrochimică a oţelului. deoarece de multe ori aceste armături au secţiunea redusă. decât dacă îngheţul alternează cu perioade de dezgheţ. adică suferă degradări în urma îngheţului. În medii industriale. corodarea se accelerează în funcţie de tipul de agresivitate a mediului. va fi mai grav avariată. aceasta fisurează. Dacă temperatura scade sub valoarea de îngheţ. de concentraţia şi caracterul agenţilor agresivi. cu cât grosimea stratului de acoperire cu beton de bună calitate este mai mare. apa conţinută în porii capilari din piatra de ciment îngheaţă. a agregatelor marine contaminate sau a apei de mare. Perioada de propagare a coroziunii în armături depinde de viteza de corodare. 4. acest proces va demara însă atunci când condiţiile de mediu. Atacul de cloruri se produce datorită utilizării sărurilor de dezgheţ. Dacă se produc mai multe cicluri de îngheţ-dezgheţ. 7 . dacă apa are acces şi dinspre partea inferioară. deoarece apa migrează prin osmoză spre gheaţă. Viteza de coroziune depinde de mediul ambiant. cât timp deschiderile fisurilor nu depăşesc 0. deoarece depasivarea are loc pe suprafeţe mici. În partea exterioară a clădirilor. conţinutul total de umiditate din beton va fi mai mare decât înainte de îngheţ. prin formarea straturilor succesive de gheaţă.Dacă frontul de carbonatare a atins armăturile după o perioadă mai mare sau mai mică de ani.15 mm. unii autori consideră că fisurile nu conduc la accelerarea corodării. utilizate în general la elementele din beton precomprimat corodează mai rapid decât armăturile din oţel obişnuit. Armăturile de înaltă rezistenţă. mărindu-i grosimea. corodarea este moderată dacă nu există agenţi agresivi şi umezeală.

deteriorarea se accentuează. Acţiunea mecanică apare la o viteză mare de curgere a apei şi provoacă eroziunea betonului din construcţiile hidrotehnice sau din infrastructura podurilor. apa se deplasează spre zone mai reci din beton. 4.5. Dacă mediul de exploatare este apa. Dacă soluţia de sare pentru dezgheţ rămâne la suprafaţa betonului. din punctul de vedere al armăturilor. în mod curent 0. este importantă şi rezistenţa la transferul de căldură. o parte din sare este absorbită de beton. Desprinderea sau fisurarea poate să apară şi în planul armăturilor compromiţând aderenţa. se utilizează frecvent săruri (NaCl şi CaCl2) pentru dezgheţare. chimică sau combinată. • impermeabilizarea betonului prin tratarea superficială sau prin hidroizolaţii. apare fenomenul de cavitaţie. unde îngheaţă. la foc trebuie să asigure timpul necesar evacuării ocupanţilor. Rezist. • respectarea prevederilor privind alcătuirea elementelor. prin separarea straturilor mai calde de cele mai reci.. cu scopul realizării unui beton cât mai compact.6 Efectele uzurii mecanice Durabilitatea betonului poate fi afectată şi de acţiunile mecanice produse la suprafaţa lui de frecări. În cazul canalelor deschise sau a conductelor închise pentru transportul apei. 4. Betonul trebuie deci să reziste în condiţii bune pe toată perioada de exploatare prevăzută a construcţiei. • sporirea secţiunii elementelor faţă de cele rezultate din calcul dacă este necesar. care curg odată cu curentul de apă. dând naştere unei presiuni osmotice ridicate. Pentru asigurarea durabilităţii corespunzătoare.2 ore. sau a straturilor de beton cu proprietăţi diferite în urma compactării inegale la turnare. aceasta poate avea asupra betonului o acţiune mecanică. În consecinţă.5 Efectul focului Comportarea la foc a bet. Prin cavitaţie se înţelege efectul provocat de bulele de vapori. execuţie şi utilizare a structurilor din beton armat. • aplicarea unei tehnologii adecvate de compactare a betonului. Suprafaţa betonului supus eroziunii este netedă şi uzată. Elementele din beton expuse la foc se încălzesc inegal.. de densitatea lor. provocând un impact extrem de puternic şi "ciupind" suprafaţa betonului. rezultatul este tendinţa de desprindere. • drenarea apei sau micşorarea agresivităţii ei. cauzate de factori ce ţin de exploatare. • utilizarea cimenturilor speciale şi a aditivilor. sub temperaturi de 300°C efectul acestuia fiind foarte redus. datorită diferenţelor mari de temperatură între straturi. spargeri.În cazul drumurilor.5. care se degradează rapid. cu rezistenţa ridicată şi cu un grad scăzut de permeabilitate. la intrarea într-o arie de presiune ridicată se comprimă şi se sparg. sunt necesare măsuri care se referă la întregul proces de proiectare. la izolarea termică şi la etanşeitate (compromiterea integrităţii).5. fără să fie curăţată. betonul încălzindu-se. este relativ bună. ÎN cazul betonului armat. 8 . izbiri. prin materialele abrazive transportate. Durabilitatea corespunzătoare poate fi asigurată prin: • alegerea corespunzătoare a materiilor prime care intră în compoziţia betonului. forma şi dimensiunile particulelor transportate. Evoluţia eroziunii depinde de cantitatea. în special în ceea ce priveşte grosimea de acoperire cu beton a armăturilor. perforări. de prezenta vârtejurilor etc. Criteriile care determină comportarea la foc se referă la evoluţia rezistenţelor mecanice sub efectul temperaturii ridicate (pericol de colaps). prin acest mecanism condiţiile de îngheţ-dezgheţ se înăspresc.

atât sub aspectul rezistenţei. au condus la ideea considerării acestor aspecte în cadrul unei metode unice de calcul. cărămida. sub forma codurilor europene . oţelul. pe baza metodei stărilor limită.1 EVOLUŢIA NORMELOR DE CALCUL Betonul a început să fie utilizat pe larg de aproximativ 100 de ani. raportată la toate situaţiile defavorabile care pot să intervină pe parcursul execuţiei şi a funcţionării ei.aprecierea şi garantarea siguranţei structurii. Metoda de calcul urmăreşte comport. cunoscută sub numele de metoda stărilor limită. Germania (1904) şi Franţa (1906). a. observarea fenomenelor probabiliste legate de valorile încărcărilor şi ale rezistenţelor. elaborată în deceniul al V-lea al secolului XX. multe construcţii care funcţionează şi azi în bune condiţii au fost proiectate şi executate pe baza acestei metode. a siguranţei. A început astfel crearea unor norme de calcul unice europene.considerarea comportării reale a materialului. de relaxare. metoda de calcul la rupere (MR). era deja consolidată. MR admite solicitarea materialelor la limita lor de rezistenţă. sunt neglijate fenomenele de curgere lentă. precompr. În deceniul al patrulea din secolul nostru s-au pus astfel bazele unei noi metode de calcul. civile şi industriale. şi în 1957 pentru bet. beton armat şi beton precomprimat. Navier a pus bazele calculului construcţiilor ca sisteme elastice. pentru încărcări. cât şi sub aspectul funcţionării corespunzătoare sub încărcările de exploatare. În România. poduri din beton armat. sub efectul acţiunilor reale. Unii autori au remarcat caracterul convenţional şi neeconomic al MRA în calculul betonului armat. elem. oricare ar fi natura acestora. Metoda de calcul la stări limită (MSL). proiectare pot fi diferenţiate în funcţie de modul cum ţine seama de următoarele două deziderate fundamentale: . metoda a fost oficializată în 1942 pt. NORME DE CALCUL PENTRU ELEMENTELE DIN BETON. Metoda de calcul elaborată pe baza acestor ipoteze este metoda rezistenţelor admisibile (MRA). apoi definitivată în 1969 pentru calculul elementelor de beton. ştiinţifică generală din primele decenii ale secolului nostru. 1 . pt. 8 5. astfel. Calculul cu MRA a putut fi aplicată şi elementelor din beton armat. MR a apărut prima dată sub formă de norme în Brazilia (1937). şi apoi. sau a structurii. prelucrarea statistică a unui număr mare de date şi rezultate experimentale. MSL este folosită practic în toată lumea. care extinde valabilitatea principiilor generale de vf. în timp ce MSL permite nuanţarea comportării în diferite stadii de solicitare. sub forma unei norme internaţionale. de ecruisaj şi altele. studiul influenţei timpului asupra comportării materialelor şi altele. în 1955 pentru bet. În ţara noastră a fost folosită din 1949 până în 1969. deoarece comportarea lor sub efectul încărcărilor de exploatare poate fi considerată elastică.CURS nr. metoda a fost introdusă în 1963. BETON ARMAT ŞI BETON PRECOMPRIMAT 5. Metodele de calcul adoptate pt. de cedare. structurale sau a structurilor în ansamblu în situaţii limită. material cu proprietăţi de deformare elastico-plastică şi vâscoasă. constr. Teoria elasticităţii a cunoscut în secolul al XIX-lea o dezvoltare intensă.EUROCODE . Metoda de verificare la stări limită (ultime şi de exploatare normală) şi regulile de alcătuire conduc la proiectarea unor structuri sigure şi funcţionale. Primele norme pentru calculul elem. Studiile efectuate în comun de CEB-FIP şi CIB (Conseil International de Bâtiment) au fost adoptate de ISO (International Standards Organisation) în 1970. a fost oficializată în fosta URSS. . a elem. MSL a fost extinsă şi la calculul suprastructurilor podurilor de beton. când experienţa folosirii altor materiale de construcţii ca lemnul. Între 1963 şi 1967 a fost folosită în paralel cu MR. Dezv. la toate lucrările de construcţii. după care devine metodă unică de calcul. Din punctul de vedere al proprietăţilor materialelor. care influenţează evoluţia în timp a proprietăţilor materialelor. din beton armat cu MRA au apărut la începutul secolului în Elveţia (1903). care ia în considerare comportarea elementelor din beton sub încărcările limită. ipotezele admise au fost specificate mai sus: MRA consideră comportarea elastică. în paralel cu MRA Cele două metode de calcul nu pot cuprinde aspectele legate în special de caracterul aleator al valorilor rezistenţelor şi încărcărilor. De asemenea. MRA a fost folosită până la jumătatea secolului nostru în Europa. În România.

realizând în acelaşi timp o siguranţă satisfăcătoare cu un cost cât mai redus.2 METODA REZISTENŢELOR ADMISIBILE (MRA) Calculul se conduce în stadiul de exploatare.5. cerute de beneficiari. formată din beton şi armătură. Conform legii lui Hooke. alegerea calităţii materialelor se face pe baza recomandărilor existente în acest sens.1 Diagrame de deformaţii specifice şi de eforturi unitare în metoda rezistenţelor admise Elementele din beton armat sunt corpuri omogene. în cazul al doilea.d sunt prezentate diagramele de calcul ale deformaţiilor specifice şi eforturilor unitare pentru un element încovoiat. este formată din betonul comprimat şi din armătura de rezistenţă din zona întinsă (fig. de beton şi de armătură sunt egale. deformaţiile dintre două fibre alăturate. pe de altă parte prin aplicarea unor prescripţii constructive care ţin seama de aspectele ce nu pot fi exprimate prin calcul. 5. fie se cunoaşte calitatea materialelor utilizate. în figura 5. se determină în general efortul secţional capabil. 5. d) Ipoteza compatibilităţii deformaţiilor permite determinarea coeficientului de echivalenţă. Fig.1c.Proiectarea unei structuri se face cu scopul atingerii exigenţelor de funcţionalitate. cu scopul determinării dimensiunilor secţiunilor de beton şi a cantităţilor de armătură. confort. fie se determină prin încercări nedistructive. rămân plane şi normale pe axa barei şi după deformare. într-o secţiune echivalentă omogenă. secţiunea. σa σ b Ea = σ b = n e σ b . 5.1a) şi din zona comprimată. sau σ a = Ea Eb Eb sau de armătură N = Aa σ a = Aa n eσ b . În primul caz. ideală de beton (fig. dimensionarea unei structuri. cunoscând dimensiunile secţiunii de beton şi armarea elementelor. în acest caz. cu secţiunea dreptunghiulară simplu armată. aspect estetic. adică stadiul II de lucru. 2. 1.1b) şi determinarea eforturilor unitare σ şi τ în beton şi în armătură cu ajutorul formulelor lui Navier şi Juravski. evaluarea capacităţii portante a unei structuri cu caracteristicile de alcătuire cunoscute.1c). elastice şi izotrope. Ipoteze de calcul simplificatoare: a) Ipoteza valabilităţii legii lui Hooke admite legătura liniară între eforturile unitare şi deformaţiile specifice pentru betonul comprimat şi armătură. c) Ipoteza secţiunilor plane (ipoteza lui Bernoulli) admite că secţiunile plane şi normale pe axa barei înainte de deformare. în cazul elementelor dublu armate. Datorită aderenţei. Astfel. în care coeficientul de echivalenţă ne este dat de relaţia: ne = Ea Eb (5. adică o secţiune unitară de armătură preia un efort unitar de ne ori mai mare decât o secţiune unitară de beton: neAa=Ab. un efort axial N poate să fie preluat de beton N = A b σb .1) Introducerea coeficientului de echivalenţă permite transformarea secţiunii active eterogene. deci ε a = ε b . se neglijează. adică: 2 .5. Relaţiile de calcul au la bază condiţia ca eforturile unitare rezultate din acţiunile exterioare de exploatare să fie mai mici sau cel mult egale cu rezistenţele admisibile. deformaţia specifică are deci o variaţie liniară pe înălţimea secţiunii transversale (fig. fisurat în exploatare. b) Betonul întins. considerată activă pentru preluarea eforturilor. această determinare se face pe de o parte prin calcul.

2b).3 METODA DE CALCUL LA RUPERE (MR) Calculul elem. ef. pentru verificările elementelor la stările limită ale exploatării normale şi la starea limită de oboseală. medie a limitei de curgere σc ..2a. datorită influenţei timpului. a) Ipoteza secţiunilor plane a lui Bernoulli este admisă şi pentru stadiul III de lucru (fig. iar rezistenţele lui prezintă o variabilitate mai mare decât rezistenţele oţelului. prin epuizarea capacităţii de rezistenţă sau pierderea stabilităţii.c).. 5. efortul unitar este egal cu rezistenţa medie la compresiune din încovoiere Ri. nu este necesară utilizarea acestei ipoteze. pe înălţimea x=0.5. în arm. 3 . nu se poate stabili un coeficient de siguranţă pentru element sau secţiune. unit. σ q sunt ef. ca . întinsă sau compr.. în care xr este poziţia reală a axei neutre (fig. ef. ca = 2. în cazurile curente. unit. când σa = σc . sau def. În practica de proiectare. se utilizau tabele de calcul sau nomograme. Rb – rez. conform MR la rupere se face sub efectul încărcărilor care produc cedarea elem. bet. deoarece betonul are o rupere casantă.2 Diagrame de deformaţii specifice şi de eforturi unitare în metoda la rupere Ipotezele de calcul admise sunt prezentate în continuare. Relaţia pentru verificarea efortului unitar tangenţial maxim τ . utilizând caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale ideale. utilizând şi ipotezele simplificatoare admise (fig. dar nu poate lua în considerare efectul modificărilor în timp a stării de ef. b a determinate ca pentru corpuri elastice. determinat pe baza formulei lui Juravski. având rolul de a acoperi toţi factorii defavorabili care pot conduce la scăderea rezistenţelor materialelor: cb = 2. Siguranţa este exprimată separat pentru cele două materiale. în domeniul elastic are un caracter convenţional. cu axa neutră în afara secţ. material eterogen. σ ad .0 Coeficientul de siguranţă al betonului are valori mai mari (mai defavorabile). • MRA exprimă corect comportarea elem.1e). sau cu rezistenţa medie prismatică Rpr. Calculul elementelor de rezistenţă se bazează pe ecuaţiile de echilibru static între eforturile secţionale produse de acţiuni şi rezultantele interioare ale eforturilor unitare. metoda ignoră proprietăţile reale ale b. la compr.coeficienţii de siguranţă ai betonului şi oţelului.8xr.5 . Această situaţie apare în stadiul ultim. rezultate din reducerea rezistenţelor medii prin b a coeficienţii de siguranţă şi având valorile stabilite în funcţie de calitatea materialelor. 5. σc . de rupere.a. σ a q ≤ σ a ad = c cb ca (5.3.limita de curgere a oţelului.: Rb = Rpr (elem. are aceeaşi structură ca pentru eforturile unitare normale σ . 5. Concluzii privind metoda rezistenţelor admisibile • Vf. 5. este egal cu val.2b.) sau Rb = Ri (axa neutră în secţiune). cu deformaţii elastico-vâscos-plastice. diagrama de calcul în cazul elementelor încovoiate se admite de formă dreptunghiulară. b) σ q . Fig. 5. unitare normale maxime în beton şi în armătură sub efectul acţiunilor de exploatare q. b) În betonul comprimat.rezistenţele admise ale betonului şi oţelului. σ ad . sub efectul încărcărilor statice de scurtă durată. cb. . Ipotezele de calcul admise au fost preluate pe baze noi în metoda de calcul la stări limită.. alcătuite pe baza relaţiilor de calcul. c) În stadiul ultim. anizotrop.σ b q ≤ σ b ad = σ Rb .

MSL schimbă radical conceptul de siguranţă. unic de sig. nerealizarea calităţii prescrise a materialelor. determ. Sr – ef. prin zdrobirea betonului comprimat sau prin eforturile unitare principale de întindere (cazul tăierii) şi mai mic în cazul cedării ductile. Aprecierea siguranţei se face în raport cu diferite stări limită. metoda de calcul adoptată pentru stabilirea stării de solicitare şi de deformare). fiind fundamentată pe teoria probabilităţilor şi utilizând în mare măsură statistica matematică pt. schematizarea structurii pentru calcul.2a). 5.modul de cedare al elementelor: c este mai mare în cazul cedării casante. pe baza rezist. c este mai mare. fisurat. prin: abateri de la dimensiunile geometrice. Asigurarea raţională a constr.. Relaţia generală de calcul. det. pune condiţia ca eforturile secţionale. port.. ceea ce se poate scrie sub forma: c Sq ≤ Sr (5. modificările în timp ale caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor. care ţine seama de posibilitatea variaţiilor în sens defavorabil ale încărcărilor şi rezist. rezultate din acţiunile de exploatare multiplicate printr-un coeficient unic de siguranţă. şi oţelului. experim. Val. prin care intervin în calcule. modificarea condiţiilor prevăzute de funcţionare. execuţia şi exploatarea unei construcţii depinde de importanţa funcţională a acesteia şi de durabilitatea necesară. condiţii de mediu. la determinarea capacităţii portante. valorilor celor mai defavorabile ale parametrilor consideraţi. Calculul bazat pe capacitatea portantă limită a elem. montaj etc). . egal cu capac. plăci) dau direct ruperea.ponderea încărcărilor cu o variabilitate mai mare: cu cât raportul dintre încărcările utile şi încărcările permanente este mai mare. structurale a fost preluat de metoda de calcul la stări limită... nu se ia în considerare în calculul capacităţii portante a elem. astfel încât secţiunea activă este formată din betonul comprimat şi armătura întinsă şi comprimată. după caz (fig.. • Vf. Factorii care au cel mai mare impact în proiectare sunt proprietăţile materialelor de constr. zonă seismică) şi prin procesul de proiectare (materialele şi tipul de structură alese. secţională. spre deosebire de MRA. secţional de rupere. • în timpul execuţiei. avarierea unor elemente. construcţiile se grupează în clase de importanţă în funcţie de următoarele criterii:  consecinţele depăşirii stărilor limită pentru viaţa şi sănătatea oamenilor.4. structurale (grinzi. în raport cu stările limită este reflectată de raportul optim siguranţă/ preţ de cost. distribuţie etc). c – coef. de siguranţă unic al secţiunii elem. Concluzii privind metoda de calcul la rupere • În MR coef.3) Sq este efortul secţional (solicitarea) produs de încărcările medii de exploatare q. conducând la soluţii mai economice şi alcătuiri mai raţionale dpdv al dispunerii armăturilor decât metoda rezistenţelor admise. şi acţiunile. stâlpi. • Metoda ţine seama de propr. în verificările stărilor limită ultime. coef.d) Betonul întins. 4 . reale ale mat.gruparea încărcărilor: în situaţiile în care intervin încărcări cu o frecvenţă accidentală sau excepţională. Astfel. . devin posibile: stabilirea siguranţei la nivel de material. în care coeficienţii de siguranţă ai oţelului şi betonului sunt cuprinşi în valoarea rezistenţelor admise. • în perioada de utilizare a structurii. care exprimă siguranţa în MR. element sau structură şi urmărirea siguranţei în orice moment al duratei de existenţă a unei construcţii. prin alegerea amplasamentului (teren de fundare. situate în intervalul 1. cu schimbările care ţin de caracterul metodei.4 sunt condiţionate de: . când ruperea începe prin curgerea armăturii. situaţiile tranzitorii de încărcare (la transport. medii ale b. Nivelul de asigurare care trebuie atins şi menţinut prin proiectarea. încercările pe elem. Variabilitatea acestor factori se ia în considerare prin valorile parametrilor lor.. trebuie să se ţină seama de toţi factorii de risc care pot interveni: • în timpul concepţiei construcţiei. c este mai mic decât în cazul încărcărilor cu frecvenţă mare de apariţie şi durată lungă de acţiune. pe baza variaţiei în timp a parametrilor care caracterizează acţiunile şi materialele.1 Generalităţi În procesul de evaluare a siguranţei sau a capacităţii unei structuri de a satisface criteriile de performanţă legate de destinaţia ei.4 METODA DE CALCUL LA STĂRI LIMITĂ (MSL) 5. Din acest punct de vedere. este simplă.2. 5. prin: modificările acţiunilor (intensitate. Nu se dau informaţii cu privire la comportarea elementelor în stadiul de exploatare. secţiune. să fie mai mici sau cel mult egale cu capacitatea portantă secţională a elementului. unic de siguranţă al elem apare explicit în formulele de calcul.3.

. în stadiul de exploatare. anumitor tipuri de structuri executate dintr-un anumit material. structurale. care detaliază standardele de gradul II pt. calculul şi alcăt. Stări limită ale exploatării normale SLEN. Atingerea sau depăşirea unei stări limită are ca efecte: • pierderea capacit. de exemplu. care implică deplasări (statice sau dinamice) sau fisurări care afectează buna funcţionare a construcţiei. se face pentru două stadii de comportare: stadiul de exploatare şi stadiul ultim. a. referitoare la principiile de bază pentru asig. sub forma actuală MSL este o metodă semiprobabilistă de calcul. a. şi consecinţele ieşirii din funcţiune. ele se grupează în două categorii: Stări limită ultime SLU. de a asigura o exploatare coresp.starea limită de fisurare. precompr. 5. sau • distrugerea parţială ori totală a unei construcţii.starea limită de oboseală. dif. de constr. se consideră că aceste fenomene se produc independent. unei constr. constr. 2) se consideră independent variabilitatea factorilor care intervin în calc. definirea unor SL privind comportarea elem. ceea ce implică acceptarea unui anumit risc.1. se iau în considerare valorile minime ale rezistenţelor şi valorile maxime ale intensităţii acţiunilor. punând astfel în pericol vieţi omeneşti şi/sau bunuri materiale cu valoare economică sau culturală. . cadre din beton armat. Ţinând seama de faptul că ţara noastră este situată într-o zonă geografică cu activitate seismică. din b. det. a val. Prescripţii de proiectare”. referitoare la proiectarea elem.starea limită de deformaţie. alti parametri. şi b. b.. Standarde de gradul II. Se apeleaza la teoria matematică a probabilităţilor. din beton. pe baza unor metode de studiu statistic. de sig.. Prevederi fundamentale pentru calc. de exemplu. fie de funcţionare corespunzătoare. referitor la relaţia care există între acţiuni şi rezistenţe. prec. categ. şi alcăt. . elem. a exploatării continue a constr. care a fost proiectată.. sau a unei structuri de rezistenţă în ansamblu. care implică pierderea capacităţii portante prin ruperi de orice natură. .b. indicativ P100-92.  importanţa exploatării continue pt.2.starea limită de stabilitate a poziţiei sau a formei. se consideră: . Obişnuit. a.. pe baza unui sistem diferenţiat de coef. dintr-un anumit material. răspunsul struct. fie de rezistenţă.. şi .: STAS 10100/0-75 „Principii generale de verificare a siguranţei construcţiilor”. intensităţii acţiunilor. planşee din beton armat şi beton precomprimat.” sau STAS 10111/2-87 „Poduri de cale ferată şi şosea.. elem.starea limită de rezistenţă.. încetează să satisfacă cel puţin una din cerinţele pt. utilizaţi pt. STAS 10107/0-90 „Construcţii civile şi industriale. care a fost proiectată. pt. a. 5 . la clasificarea şi gruparea acţiunilor: seria STAS 10101/0.. structurale. la aceste SL se stabileşte pe baza comportării reale a materialelor. Având în vedere că nu toţi parametri pot fi apreciaţi pe bază probabilistă. b. de regulă. Calculul şi alcătuirea elem. Calculul probabilist utilizat se încadrează în metoda valorilor extreme. este obligatorie.”. În acest mod.2 Principiile fundamentale ale metodei de calcul la stări limită Metoda de calcul la stări limită are la bază două principii fundamentale: 1) se consideră diferite stări limită pt. din b. rezist. importanţa econ. Prin SL se înţelege sit. fenomene de instabilitate a poziţiei sau formei.. . STAS 10102-75 „Constr. pe o perioadă. pe baza acestor moduri de comportare. respectarea prevederilor „Normativului pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe. mat. Suprastructuri din b. şi b.. în cazul struct. definite prin criterii. relaţie care determină gradul de asigurare. de exemplu. prec. Actele normative se grupează conform schemei următoare: Standarde de gradul I. diafragme din beton armat etc. de rupere. viaţa spirituală a colectivităţii şi consecinţele depăşirii unei stări limită pentru valorile cultural artistice.  durata estimată de funcţionare a construcţiei. constr. se definesc: . de constr. în care o constr.4. Standarde de gradul IV. b. agrozootehnice şi industriale”. social-culturale. Standarde de gradul III. deformaţii remanente excesive (în stadiul ultim) sau ruperea casantă datorită oboselii (în stadiul de exploatare). În funcţie de consecinţele atingerii diferitelor SL ( STAS 10100/0-75). destinaţiei pt. Fenomenele care conduc la atingerea unor stări limită pot interveni individual sau se pot combina între ele în sens defavorabil. pentru orice tip de construcţii.

• intensităţile normate (sau caracteristice) ale acţiunilor. în sens defavorabil. m. ale căror realizare poate fi garantată statistic cu o probabilit. pentru calculul capacităţilor portante ale elementelor din beton precomprimat. atât rezistenţele materialelor. ale elem. evoluţia lor defavorabilă se ia în considerare. apare notaţia γ . de exemplu.4) γ valori de calcul (5. în anumite limite. sau structurii se iau în considerare împreună cu efectul variabilităţii rezist. Pe baza acestor valori se definesc calităţile materialelor. Valorile de calcul sunt utilizate în verificările la diferite stări limită şi se stabilesc astfel.Pt. Efectele defavorabile ale variaţiei dimensiunilor geometrice ale secţiunii de b.6) Coeficienţii parţiali de siguranţă y. în standardele pentru acţiuni revizuite după 1990.4. în cazul acţiunilor. deformaţia de durată a betonului reduce valoarea modulului de deformaţie totală). a introduce în calcule variabilitatea în sens defavorabil a val. Prelucrarea statistică a valorilor experimentale ale rezistenţelor betonului şi oţelului are ca scop stabilirea valorilor minime care pot fi garantate cu o anumită probabilitate. densităţi. γ ( γb pentru beton şi γa pentru armătura betonului armat) ţin seama de posibilitatea scăderii valorilor caracteristice ale rezistenţelor Rk. Valorile coeficienţilor acţiunilor pot fi supra. prezintă o variabilitate pronunţată. În consecinţă. aceşti coeficienţi au rolul de a corecta simplificările introduse de schemele admise în calcule şi de a ţine seama de abaterile sistematice datorite diverşilor factori.3 Caracteristicile de rezistenţă şi de deformaţie ale materialelor 5. R* se afectează de un coeficient al condiţiilor de lucru pentru material m. se introduc în mod suplimentar. Valorile de referinţă cele mai reprezentative sunt: • rezistenţele caracteristice ale materialelor Rk.5) R = m R* • intensităţile de calcul ale acţiunilor. mărimilor de calcul în care intervin (modulul de elasticitate intervine la calculul rigidităţii. • Coeficienţii încărcărilor sau acţiunilor ţin seama de posibilitatea depăşirii în sens defavorabil a valorilor normate ale acţiunilor. se ia în considerare specificul variabilit.sau subunitare. deformaţii. de exemplu qn. Se notează în general cu n. Pentru alte caracteristici ale mat. respectiv cu valori de calcul. datorită variabilităţii statistice ale acestora.. acţiunilor şi proprietăţilor materialelor.. • Coeficienţii condiţiilor de lucru pentru capacitatea portantă a secţiunilor. prin reducerea val. încât să acopere abaterile posibile. Val. considerate ca valori de referinţă. 5. prin care se corectează simplificările admise în calcule şi abaterile sistematice de la valorile de referinţă. care intervin în stabilirea valorilor de calcul. în mod uzual. a caracteristicilor geometrice ale elementelor de construcţii.3. datorită variabilităţii statistice a calităţii materialelor şi. iar în ideea unificării normelor europene de calcul. variază în funcţie de starea limită luată în considerare. după cum este mai defavorabil în verificările la diferite stări limită şi sunt date pentru fiecare tip de acţiune în parte. astfel încât relaţia (5. de cel puţin 95%. cât şi celelalte caracteristici fizico-mecanice. caracteristice ale rezist. condiţiile de păstrare etc. notaţi tot m. mat. deduse pe baza valorilor caracteristice.1 Variabilitatea rezistenţelor Rezistenţele materialelor depind de natura materialului (oţel sau beton). în condiţiile de execuţie specifice fiecărui material. 6 . n. de exemplu: q = qn n (5. tehnica verificării calităţii. şi de arm. aceşti coeficienţi au rolul de a reduce valorile normate. Coeficienţii de siguranţă ai materialelor.6) se scrie: q = qn γ . de comportarea materialelor în structură etc. tehnica de realizare (pe şantier sau în fabrică). sunt acele val. fiecărui tip de acţiune. care pot fi: Rk * valori de calcul de bază R = (5. Valorile de calcul de bază ale rezist. în general.4. ca: moduli de elasticitate. se lucrează cu valori caracteristice sau normate.entelor. faţă de valorile caracteristice. pentru calculul elementelor liniare întinse. a elementelor sau a structurii. Valorile de calcul reprezentative sunt: • rezistenţele de calcul ale materialelor..

marcând împrăştierea rezultatelor faţă   n −1 de valoarea medie. reprezintă probabilitatea ca o valoare considerată a variabilei să fie situată în acest interval.3. 5. Aria de sub curba de distribuţie.64 c ν ) (5. păstrare şi încercare pentru toate probele.4a). Conform normelor româneşti. apropiată de curba reală de distribuţie a rezistenţelor (fig.Ri. bet. Reprezentând grafic frecvenţa de apariţie a valorilor rezistenţelor în fiecare interval R i-1 . împrăştierea este mai mică. cuprinsă într-un interval Ri-1 . materialul este mai omogen.2 Betonul Clasa betonului Definirea calităţii betoanelor se face prin clasele de beton. se observă că rezultatele diferă. chiar dacă s-au respectat aceleaşi condiţii de execuţie.64 corespunde unui număr de rezultate n ≥ 120 şi unui risc acceptat de 5%. este dată de relaţia (5. iar curba de distribuţie este mai strânsă (fig. cu cea mai mare frecvenţă de apariţie.8) în care valoarea coeficientului t = 1. Această arie se obţine prin integrarea funcţiei de densitate a probabilităţilor. 5. cunoscută sub numele de curba de distribuţie a frecvenţelor sau probabilităţilor.3b). Rezistenţa caracteristică nominală Rbk. Clasa betonului este rezistenţa caracteristică la compresiune Rbk.Ri (adică numărul de rezultate care se încadrează în limitele intervalelor considerate). care caracterizează omogenitatea calităţii unui material. 2 S= −   ∑ R − R  .5. Dacă numărul de rezultate tinde către infinit.3 Legea de distribuţie a rezistenţelor Pt. Mărimile caracteristice pentru legea distribuţiei normale sunt: R= − ∑R n . determinate prin acceptarea unei anumite probabilităţi (exprimată în %) de a avea şi valori mai mici. a) histograma b) curba de rezistenţă normală Fig. Rezultatele obţinute se ordonează în funcţie de mărimea lor şi se grupează în intervale egale de valori. histograma tinde către o curbă. cu cât abaterea medie pătratică este mai mică. cν = S R − .3b). cu cât cν este mai mic. conform relaţiei: R min = R − tS = R (1 − t c ν ) − − − (5. 5.8).4.3a).coeficientul de variaţie sau valoarea relativă a abaterii standard. rezistenţele caracteristice se determină cu relaţia: R min 5% = R k = R (1 − 1.abaterea medie pătratică sau abaterea standard. f(R). aceasta înseamnă că 5% din rezultate pot să fie mai mici decât Rmim sau altfel spus. 5. şi oţel se admite în mod curent legea distribuţiei normale a lui Gauss-Laplace.Dacă se det.7) în care coeficientul t este stabilit în funcţie de numărul de date prelucrate şi de riscul acceptat. valoare minimă garantată cu probabilitatea de 5% de a nu fi depăşită în sens defavorabil. se obţine histograma pentru şirul de rezultate analizate (fig. 95% din rezistenţe au valori garantat mai mari decât rezistenţa caracteristică (fig. Rezistenţele caracteristice sunt valorile minime ale rezistenţelor. rezistenţa la compresiune pe un număr n de cuburi din beton din aceeaşi şarjă.media aritmetică pentru cele n valori ale rezistenţelor. 5. care poate avea diferite forme matematice . aplicată betonului: 7 .

b min. valorile coeficienţilor se dau în anexa 3.14.15): Rck = (0.9 mbt. adaptate pentru beton: (5.12.35 .87 – 0. exprimată în daN/cm2.5% = R b (1 . exprimată în kg/m3. Această mărime se apropie de rezistenţa prismatică sau cilindrică şi se determină cu relaţia (2. R t = m bt R * = m bt tk t γ bc γ bt (5. cv = 0. Notarea b mărcilor se face cu litera B. nu este o valoare care operează în calcule. γ bt . acceptată convenţional.15 pentru compresiune.15) Rc. în N/mm2 (5. c t R* = c R ck R .R bk = R b min. conform punctului 2. R * = tk t γ bc γ bt (5.20) Rtk = 0.002Rbk)Rbk. pe şantiere.11b) R c = m bc R * = m bc c R ck R . respectiv γ bt = 1.9) R b se determină pe cuburi cu latura de 141 mm. Rezistenţa de calcul la oboseală a betonului (la compresiune). urmate de valoarea rezistenţei minime la compresiune exprimată în N/mm2. adică R . γ bc .35 . Bc 20. valoarea coeficientului de siguranţă la întindere este mai mare decât la compresiune.22 (Rck)2/3 în N/mm2 (5.9 mbc = 0. 5. de exemplu b B250. În cazul elementelor din beton simplu şi în cazul betoanelor uşoare Bc30 şi Bc35.3 +  2400   în care δ u este densitatea aparentă a betonului uşor. a dimensiunilor reduse ale elementelor.64c ν ) unde − − − (5. pentru elementele supuse la încărcări repetate.16) c c m 'bc este coeficientul suplimentar al condiţiilor de lucru al betonului la oboseală.11a) .7δ u   R tk .pentru betonul cu agregate uşoare (betoane uşoare): − − 0. Rezistenţele de calcul ale betonului Rezistenţele de calcul ale betonului se stabilesc cu relaţiile (5. având valorile γ bc = 1.5% = 0. u = R tk  0.754 R b Notarea clasei se face cu literele Bc (beton de clasă). noţiune care mai este folosită în practică. se utilizează coeficienţii 0. această mărime apare numai în denumirea clasei.4) şi (5.pentru betonul obişnuit (cu agregate grele.coeficienţii condiţiilor de lucru ai betonului la compresiune şi la întindere. a condiţiilor de solicitare care favorizează ruperea casantă. R * sunt valorile de bază ale rezistenţelor de calcul. mbt . determinat cu relaţia: 8 . deci R . Rt . care ţin seama de o posibilă scădere a rezistenţelor datorită influenţei poziţiei de turnare.5). se determină cu relaţia: R o = m bc m 'bc R * (5. 5. de exemplu. naturale) se utilizează o formă adaptată a relaţiei (2.10) Rezistenţa caracteristică la întindere a betonului depinde de tipul de agregate folosite: . care înlocuieşte cele două rezistenţe reale Ri (în cazul elementelor încovoiate) şi Rpr (în cazul stâlpilor). Marca betonului reprezintă valoarea medie a rezistenţei la compresiune pe cuburi.rezistenţele de calcul ale betonului la compresiune şi la întindere.2. C 15/20. mbc.13) R * .2.coeficienţii betonului la compresiune şi la întindere. În condiţii obişnuite. din cauza împrăştierii mai mari a valorilor rezistenţelor la întindere. Rezistenţele caracteristice ale betonului Rezistenţa caracteristică la compresiune a betonului se bazează pe o valoare unică. Definirea calităţii betonului prin clase înlocuieşte clasificarea mai veche după mărci.l. urmată de valoarea rezistenţei medii R .

m 'bc = 0,6 + 0,5 ρb ≤ 1,0
ρ b - coeficientul de asimetrie al unui ciclu de încărcare-descărcare (vezi pct. 2.2.1):
ρb = σb min / σb max

(5.17) (5.18)

σb min , σb max - eforturile unitare de compresiune minim şi maxim, în fibra extremă, cea mai comprimată

de beton, determinate în stadiul II de lucru, sub efectul încărcărilor de exploatare corespunzătoare verificării la starea limită de oboseală. Alte caracteristici de calcul ale betonului Diagrama σb − ε b Diagrama convenţională de calcul admite, faţă de diagramele reale σ − ε descrise, unele aproximaţii: pentru compresiune (fig. 2.4), ramura descendentă a diagramei se înlocuieşte cu un palier, iar pentru întindere (fig. 2.7), se consideră diagrama fără ramură descendentă; pentru deformaţia specifică ultimă εbu , în mod curent nu se iau în considerare factorii care pot influenţa valoarea ei, de exemplu, efectul confinării prin armarea transversală. Conform STAS 10107/0-90, pt. calc. elem. din b. a. solicitate la încovoiere cu sau fără efort axial: - pt. zonele comprimate ale elem.r din beton obişnuit, conform figurii 5.5a, se admite parabolă de gradul doi între punctele 0 şi A, respectiv palier între A şi B; pt. elem.e din beton uşor, diagrama biliniară din fig. 5.5b; - pentru zonele întinse, parabola din figura 5.5c. Modulul de elasticitate longitudinal Eb, având aceeaşi valoare pentru betonul solicitat la compresiune şi la întindere, este dat în tabele, în funcţie de clasa de beton. Modulul de elasticitate pentru betonul uşor se calculează cu relaţia: E bu = E b (δu /δ) 2 (5.19) în care δu , δ sunt densităţile aparente ale betonului uşor şi betonului obişnuit. Modulul de elasticitate transversal Gb se ia: Gb = 0,4 Eb respectiv Gbu = 0,4 Ebu (5.20; 5.21) Coeficientul de deformaţie transversală are valoarea: ν = 0,2 Coeficientul de dilataţie liniară termică α t, în domeniul –350...+800, are valorile: α t = 1 ⋅10 −5 pentru betoane obişnuite

α t = 0,8 ⋅10 −5 pentru betoane uşoare

a) beton obişnuit b) beton uşor σb − ε b pentru compresiune Diagrame Deformaţii specifice ultime: • pentru compresiune: = 3,5 0/00 – clasa < Bc35 = 3,0 0/00 – clasa ≥ Bc35

ε bu ε bu

• pentru întindere σ t − ε t pentru întindere ε tu = 0,1 0/00 Diagrame Fig. 5.5 Diagrame de calcul σ − ε pentru beton Deformaţia specifică de durată a betonului Deformaţia specifică totală a betonului εbt , după consumarea deformaţiilor în timp din contracţie şi din curgere lentă, se determină cu relaţia:
9

ε bt = ε b 0 + ε bd εb 0 este fracţiunea iniţială a deformaţiei specifice, calculată cu modulul de elasticitate longitudinal; εbd - fracţiunea de lungă durată a deformaţiei specifice. Cele două fenomene de durată, contracţia şi curgerea lentă, se influenţează reciproc, astfel încât deformaţia totală de durată este mai mică decât suma celor două deformaţii. Se admite simplificat că def. de durată εbd (0/00), datorită contracţiei şi curgerii lente să se det. cu relaţia:

ε bd = ϕ ε b 0 ≥ ε c

(5.22)

Semnificaţia acestui procedeu de calcul este următoarea: dacă deformaţiile specifice produse de încărcările de durată (deformaţiile de curgere lentă) au valori reduse, se ia în considerare numai valoarea maximă de calcul a deformaţiei specifice datorită contracţiei εc ; în cazul în care deformaţiile de curgere lentă depăşesc deformaţia specifică maximă de contracţie, se consideră valoarea cumulată a acestor deformaţii, calculată pe baza valorii maxime de calcul a caracteristicii deformaţiei în timp, ϕ (fig. 2.14). Valoarea maximă a caracteristicii deformaţiei de durată a betonului arată de câte ori creşte deformaţia specifică sub încărcările de lungă durată (pentru t = ∞), faţă de deformaţia specifică elastică iniţială εb 0 şi se determină cu relaţia:

ϕ = k 1 k 2 k 3 ϕ0

(5.23)

Valoarea maximă de calcul a deformaţiei specifice datorită contracţiei rezultă din relaţia:

ε c = k3 k4 kc εc
uşor, ϕ 0,u = ϕ 0 ( E bu / E b ) ;

(5.24)

În relaţiile (5.23) şi (5.24), s-au utilizat următoarele valori de calcul: ϕ - valoarea de bază a caracteristicii deformaţiei de durată, dată în anexa 5; pentru elementele din beton 0

εc - valoarea de bază a deformaţiei specifice datorată contracţiei, dată în anexa 6; k - coeficienţi care exprimă influenţa vârstei betonului (k1), a mărimii efortului unitar maxim de compresiune σb (k2), a umidităţii relative a mediului (k3), a dimensiunilor absolute ale secţiunii elementelor (k4) şi a modului de realizare (kc = 1 pentru betonul armat).
5.4.3.3 Oţelul pentru armăturile betonului armat Tipurile de oţel fabricate la noi în ţară pentru betonul armat sunt barele laminate la cald PC60, PC52, OB37 şi sârmele trefilate STNB, STPB, prezentate în capitolul 3. Caracteristicile mecanice ale oţelului (rezistenţa de rupere la tracţiune, limita de curgere, alungirea minimă la rupere etc.) sunt cele date în standardele de produs. Rezistenţele oţelului Rezistenţele caracteristice ale oţelului pentru armăturile betonului armat Rak sunt valorile minime pentru limita de curgere, convenţională sau naturală, precizate şi garantate în standardele de produs: Rak = RP 0,2 sau σ c min (5.25) Rp 0,2 este lim. min. convenţ. de curgere a oţ. laminat la cald fără palier de curgere şi a oţ. trefilat (σ 0,2 min); σ c min - limita de curgere naturală pentru oţelul laminat la cald care prezintă palier de curgere (OB37). Rez. caracteristice definite mai sus corespund unei probabilităţi mai scăzute, de circa 2,3%, ca efortul de curgere să fie mai mic decât limita indicată. Această asigurare se adoptă din necesitatea de a acoperi efectul mai defavorabil al variabilităţii dimensiunilor geometrice ale armăturilor asupra rezistenţei. Determinarea rezistenţelor caracteristice se poate face conform relaţiei (5.8):

R ak = (l - 2c ν ) R a

(5.26)

în care coeficientul t = 2 corespunde probabilităţii acceptate de 2,3%. Rezistenţele de calcul ale armăturilor se det. cf. relaţiilor (5.4) şi (5.5), scrise pt. armăt. betonului armat:
10

R a = ma R * = ma a

R ak γa

(5.27)

R * este valoarea de bază a rezistenţei de calcul, determinată cu relaţia: a

R* = a

R ak γa

(5.28)

Ra -rezistenţa de calcul a armăturilor pentru betonul armat; ma - coeficientul condiţiilor de lucru al armăturilor; γ a - coeficientul de siguranţă al armăturii: γ a = 1,15 pentru armăturile din oţel PC60, PC52 şi OB37 şi 1,2 pentru armăturile din STNB; * Având în vedere că, uzual, ma = 1,0, rezultă R a = R a . Rezistenţa de calcul la oboseală a armăturii, pentru elementele care se verifică la starea limită de oboseală, se determină cu relaţia: R o = mo ms R * (5.29) a a a a

m o este coeficientul de reducere a rezistenţelor de calcul sub efectul solicitării repetate; a m s - coeficientul care ţine seama de reducerea rezistenţelor armăturii datorită înnădirilor prin sudură. a
o s Coeficienţii m a şi m a se dau în anexele 8 şi 9, în funcţie de tipul oţelului şi de coeficientul de asimetrie

ρ a pentru armătura care se verifică:
ρa = σa min / σa max
a max

(5.30)

în care: σ

a min

reprezintă efortul unitar minim, respectiv maxim, din armătura considerată.

Alte caracteristici de calcul ale oţelului Modulul de elasticitate al armăturilor are următoarele valori: Ea = 210000 N/mm2 pentru oţelul de tip PC 60, PC 52 şi OB 37; Ea = 200000 N/mm2 pentru STNB şi STBP. Diagrama σa - εa Conform STAS 10107/0-90, diagramele convenţionale de calcul utilizate sunt: pentru oţelul laminat la cald (PC60, PC52, OB37), diagrama biliniară cu palier din figura 5.6a; în cazul elementelor participante la structuri antiseismice, în zonele în care armăturile pot avea deformaţii mari şi când acest lucru este defavorabil pentru calculul în restul zonelor, se admite diagrama biliniară cu consolidare din figura 5.6a (linia punctată), deci atingerea unei rezistenţe de calcul de l,25Ra; • pentru sârme (STNB, STPB), diagrama biliniară cu consolidare din figura 5.6b; în calculul de rezistenţă simplificat se utilizează diagrama biliniară echivalentă punctată cu l,05Ra.

εau = 50 0/00 - pentru cazul când intervin încărcări seismice εau = 10 0/00 - pentru cazul încărcărilor obişnuite Fig. 5.6 Diagrame de calcul σ − ε pentru oţel
5.4.4 Acţiunile în construcţii În elementele structurale, solicitările apar ca efect al diferitelor acţiuni; se consideră acţiune orice cauză care poate produce o stare de eforturi într-un element structural. Acţiunile se modelează în calcule prin: - încărcări, reprezentate prin diferite sisteme de forţe (acţiuni directe);
11

fracţiunea de lungă durată a acţiunilor se obţine din relaţia Pn + Cn + nd x Vn. cum ar fi cele produse de variaţiile de temperatură. izolaţii constantă în timp . cvasipermanente Ci sau variabile Vi.2 se prezintă cele două categorii de grupări ale acţiunilor. Coeficienţii ni. . sau cu o intensitate variabilă în timp: . prin care se ţine seama de abaterile posibile în sens defavorabil faţă de valorile normate. la o anumită intensitate maximă. Temporare: . efectul acţiunilor se cumulează în cadrul unor grupări.1 − Clasificarea încărcărilor Categorii de acţiuni Permanente Simb. În grupările speciale GS se consideră: .efortul de precomprimare .greutatea elementelor nestructurale cu poziţie variabilă frecvent . În grupările fundamentale GF se consideră: . cu o anumită probabilitate p (%) de a fi depăşite într-o anumită perioadă de timp: q n = q max p% = (1 + t c ν ) q Intensităţile de calcul se obţin prin înmulţirea valorilor normate cu coeficienţii acţiunilor.încărcările climatice:zăpadă.-75/-90). .încărcări din depozite. amplitudinea. pentru intensităţile de calcul se utilizează şi noţiunea de fracţiune de lungă durată a acţiunilor. se stabilesc pentru verificările la diferite stări limită conform standardelor şi normelor de specialitate. vânt timp.Variabile C V Excepţionale E În cadrul unor stări limită.contracţia betonului . de precomprimarea betonului (acţiuni indirecte).acţiunile permanente Pi.6). În STAS 10101/0A-75 se face clasificarea acţiunilor.. se utilizează noţiunile de intensităţi normate şi intensităţi de calcul Intensităţile normate ale acţiunilor reprezintă valori de referinţă. Principalul criteriu de apreciere a modului cum acţionează încărcările este frecvenţa de apariţie a unui anumit tip de încărcare. Tabelul 5. arhive etc. utilizate în determinarea celor mai defavorabile efecte ale acestora: grupările fundamentale şi grupările speciale. P Mod de acţiune: Exemple continuu. Parametrii care caracterizează acţiunile sunt: intensitatea. sau au intensitatea foarte încărcări tehnologice . cu intensitate practic . frecvenţa de apariţie şi durata de acţiune. având în vedere specificul stării limită la care se face verificarea. obţinute prin multiplicare cu coeficientul nd ≤ 1. a căror prezenţă simultană este practic posibilă.şocuri din explozii etc.. cu efect defavorabil. variabilă mobilier etc.. În tabelul 5. (STAS 10101/0. intermitent. celor mai defavorabile solicitări posibile în orice secţiune de calcul a elementelor structurale. de tasările de reazeme. modul şi direcţia de aplicare. Pentru acţiunile variabile Vn. cu intensitate . pentru fiecare acţiune în parte.greutatea elementelor structurale şi nestructurale de închidere. ni sau γ i conform relaţiei (5. pot fi aplicate timp îndelungat. finisaj. sau în mod .încărcări din circulaţia oamenilor.vânt în regim de rezonanţă mare . Prin gruparea acţiunilor se ţine seama de posibilitatea apariţiei simultane.acţiunile temporare.seism .acţiunile permanente Pi. restul acţiunii considerându-se de scurtă durată. 12 . Acţiunile cvasipermanente Cn se consideră în întregime de lungă durată.0.pe durate lungi.pot lipsi pe intervale lungi de .Cvasipermanente .deformaţii sau deplasări impuse. de contracţie şi curgere lentă. În consecinţă. datorită variabilităţii statistice a acţiunilor.greutatea şi presiunea pământului etc. ca şi cele permanente Pn. a diferitelor acţiuni considerate cu valoarea lor de calcul. se admite că o parte din acestea. Pentru det. Intensităţile normate ale acţiunilor determinate pe bază de prelucrare statistică reprezintă în general valori maxime. Conform principiilor de bază ale MSL. intervin foarte rar.

dacă acţiunea excepţională E este seismul.. Dacă se iau în considerare mai multe acţiuni variabile. N. în situaţii în care este improbabil ca acestea să acţioneze cu intensitate maximă. produse de încărc. astfel încât să se limiteze def.34) SLEN ∑ Pin + ∑C in + n g ∑ Vin i i i ∑ Pin + ∑C in + ∑ n id Vin i i i Gruparea specială de încărcări . elementele de rezistenţă trebuie astfel calculate şi alcătuite încât să răspundă următoarelor cerinţe:  rezistenţa dezvoltată să fie mai mare decât eforturile produse de încărcări.31.5 Verificarea siguranţei construcţiilor În principiu.GF SLU De rezistenţă şi de stabilitate De oboseală Verificări sub efectul încărcărilor totale de exploatare Verificări sub efectul fracţiunilor de lungă durată SLU De rezistenţă şi stabilitate n n n ∑n i Pi +∑n i C i +n g ∑ n i Vi i i n n d ∑ Pi + ∑ C i + ∑ n i V + Vob i i i i 'n i (5. variabile de pe planşeele clădirilor etajate.4.  zvelteţea să fie limitată.. structurale. constă în menţinerea capacităţii portante a elem. dintre acţiunile temporare se iau în considerare numai cele gravitaţionale.. sau a structurii. ng = 0. cât şi cap. Intensităţile de calcul ale acţiunilor.32). Tabelul 5. E. Q . de exploatare. Vi'n sunt date de încărcările variabile care nu produc oboseala.35) Observaţie: în relaţia (5. nestructurale (pereţi de umplutură.  să se evite ruperile casante datorate oboselii materialelor.34). grupate conform principiilor prezentate. Eforturile secţionate produse de acţiunile grupate conform relaţiei (5. provocată de încărcările ciclice. Alte reguli privind alcătuirea grupărilor de încărcări sunt date în STAS 10101/0A-77. acest aspect fiind controlabil prin procentele de armare şi dimensiunile de beton adoptate. sau structură de rezistenţă.  structurile în ansamblul lor să fie stabile la răsturnare în cazul acţiunii unor forţe orizontale mari. ng = 0. în grupările fundamentale şi speciale se calculează cu relaţiile (5. se introduc coeficienţii de grupare n g cu valoare subunitară. Se admite că atât acţiunile.o acţiune excepţională. acţ. condiţia de siguranţă impusă unui elem.  să fie suficient de rigide la deplasări laterale sub efectul încărcărilor orizontale seismice.GS n n d n ∑ Pi + ∑ C i + ∑ n i Vi + E1 i i i (5.2.9 pentru 2 sau 3 variabile..32) (5. eforturi de exploatare M . Cerinţele de exploatare corespunzătoare se referă la următoarele aspecte:  săgeţile sau rotirile elem.32.acţiunile temporare (Ci şi Vi).31) (5.5.8 pentru 4 sau mai multe variabile.5. pot cauza un efect psihologic 13 ( E E E E ) . pentru a ţine seama de probabilitatea mai redusă ca aceste acţiuni să apară simultan cu intensitatea lor maximă: ng = 1 pentru 1 variabilă. M t . Q. la o valoare mai mare decât cea a efectelor acţiunilor. a căror prezenţă în momentul apariţiei unei acţiuni excepţionale este posibilă. astfel ca să nu se producă cedarea datorită efectelor de ordinul II. N .2 Gruparea încărcărilor pentru verificarea la diferite stări limită Starea limită la care se face verificarea Gruparea de încărcări Relaţia Gruparea fundamentală de încărcări . 5. respectiv avarierea unor elem.31) se numesc obişnuit eforturi de calcul (M. comportarea sub încărcări să fie ductilă. Pt. Mt). izolaţii. remanente. se pot introduce coeficienţi suplimentari de reducere. Pentru a satisface condiţiile impuse de verificările la stările limită ultime. iar Vob de acţiunea care produce ciclurile de solicitare. instalaţii etc). iar cele care sunt produse de acţiunile grupate conform relaţiilor (5.33) (5. portantă ating valorile lor cele mai defavorabile.. . denumiţi coeficienţi de simultaneitate.35) din tabelul 5.

liniare poate fi înlocuit simplificat cu un calcul la SLR. armat poate fi considerată elastică sub efectul acţ.4. încât se poate produce răsturnarea sau lunecarea lor.străpungere. Q ≤ Q cap . 14 . sunt solicitate de sisteme de forţe astfel. determinat pe stâlpul deformat.31) şi (5. SLU Starea limită de rezistenţă Starea limită de rezistenţă corespunde situaţiei în care se produce ruperea elementelor în secţiuni normale. de redusă pe durata de existenţă a construcţiei. respectiv a deschiderii fisurilor să fie limitată. considerând o stare de eforturi corespunzătoare stadiului ultim.2). în b. încât majorarea momentelor încovoietoare datorită efectelor de ordinul II să nu depăşească 50%. În cazul plăcilor curbe subţiri. Pentru aceste structuri. Relaţia generală de verificare este: Smax ≤ Rmin (5. de stabilitate a elem. se numeşte stare limită de rezistenţă şi stabilitate. la care se poate produce pierderea stabilităţii formei. este necesar ca mărimea deformaţiilor. Această probab. prin reducerea suplimentară a rezistenţei de calcul a betonului.36) Smax este efortul secţional maxim (solicitarea maximă). în care structuri întregi. MII . relaţiei (5. sau unele componente structurale prefabricate.37) în care: MI = M este momentul încovoietor de ordinul I. Msl . efectele de ordinul II să conducă la creşterea solicitării exterioare. trebuie să fie sufic. de exemplu al stâlpilor. în gruparea cea mai defavorabilă. b. determinat în secţiunea de verificare sub efectul acţiunilor de calcul. calc.5. conform relaţiilor (5. care apar în timpul exploatării. starea de fisurare. Siguranţa unui elem. Q ≤ Q cap .35) din tabelul 5. favorizând corodarea arm. de regulă efectele de ordinul II se iau în considerare în mod simplificat.38) în care: Mrc este momentul de răsturnare convenţional. în elem. Q ≤ Q cap M < M cap .2. limita de proporţionalitate a oţelului.efortul secţional capabil minim (capacitatea portantă minimă) al secţiunii verificate. din b. cu N cap = f M cap . prin mărimea deschiderii fisurilor. determinat pe baza valorilor de calcul ale rezistenţelor.momentul de stabilitate limită. efectele de ordinul II se pot exprima prin diferenţa dintre momentul încovoietor rezultat din calculul de ordinul II şi cel rezultat din calculul de ordinul I. sau pot afecta buna desfăşurare a unui proces tehnologic.întindere sau compresiune cu încovoiere: M ≤ M cap şi ± N ≤ ± N cap . structural sau a unei structuri în ansamblu este exprimată prin probabilitatea de atingere sau depăşire a unei SL.. În cazul elem.neplăcut la circulaţie.  din analiza stadiilor de lucru rezultă că starea de ef.5 MI (5.momentul încovoietor de ordinul II. secţiunea transversală şi alcătuirea de ansamblu se aleg astfel.36) se referă la fiecare efort secţional în parte: M ≤ M cap . comprimat nu se depăşeşte în general limita de microfisurare. elem. prin satisfacerea condiţiei (5. supuse la compresiune cu încovoiere. Starea limită de stabilitate a formei ia în considerare posibilitatea ca pentru elementele zvelte.36). înclinate sau paralele cu axa lor. vf. Structurile se consideră corpuri rigide şi trebuie să satisfacă relaţia de verificare: M rc ≤ m s M sl (5. cu o stare de solicitare complexă.lunecare între două elemente din beton turnate în etape diferite. iar în armături.încovoiere cu tăiere: . Starea limită de stabilitate a poziţiei este o verificare necesară în unele situaţii particulare. În cazul elementelor liniare. Calculul la starea limită de rezistenţă conduce la determinarea dimensiunilor secţiunilor de beton şi a cantităţii de armătură. 5.. În cazul unui efect moderat de ordinul II (η ≤ 1. determinat pe stâlpul nedeformat. M t ≤ M t cap . sau din materiale diferite: L ≤ L cap Starea limită de stabilitate a formei sau poziţiei a.încovoiere cu torsiune: ( ) .1 Stări limită ultime. SL la care se face vf. Rmin . chiar dacă nu afectează rezist. adică să fie satisfăcută condiţia η= M II ≤ 1. în cazul plăcilor rezemate direct pe stâlpi: Q ≤Q cap . poate să pericliteze în timp durabilitatea elementelor.

prescrisă.4.16) şi (5.ms . pt. în funcţie de tipul elementului structural. care produc fenomenul de oboseală în beton şi în armături. prescrisă în norme. fisurile se produc aproximativ perpendicular pe direcţia eforturilor unitare principale de întindere. săgeata totală sau o fracţiune a săgeţii să nu depăşească valorile admise.valoarea admisă. σa ≤ R o (5. α f admis . 15 . R o . a fisurilor în funcţie de mediul de expunere şi de solicitarea elementului. Starea limită de oboseală Starea limită de oboseală se vf. R o . 5.2. determinate în stadiul II. ∆ fmax reprezintă săgeata maximă totală sau o fracţiune din ea.34). Verificarea se face punând condiţia ca. calculate în stadiul II de lucru. respectiv asupra distanţei dintre fisuri se poate acţiona prin armare.33). acest fenomen fiind inevitabil.33) şi eventual (5. elem.coeficientul condiţiilor de lucru al structurii.39. sub efectul grupării încărcărilor conform relaţiei (5. c a La nivelul axei neutre. şi armăturii. la oboseală sub efectul acţiunilor grupate (5. 5. în funcţie de condiţiile specifice prezentate în capitolul 12. cât timp deschiderile fisurilor nu depăşesc anumite limite şi mediul nu este agresiv. eforturile unitare principale de întindere σ trebuie să fie preluate de beton şi de 1 armătură. 5. se αf ≤ αf admis scrie sub forma: (5.40) c a în care: σb . asupra deschiderii fisurilor. relaţia (5. de calcul la oboseală ale bet. utilizând pentru acestea rezistenţele corespunzătoare la oboseală. Condiţia de verificare sub efectul acţiunilor de exploatare. fadmis sau ∆ fadmis .2 Stări limită ale exploatării normale. pot provoca dereglări în funcţionarea corespunzătoare a unor utilaje sau pot produce senzaţii de disconfort.valoarea admisă. Condiţia se poate exprima prin relaţiile: fmax ≤ fadmis sau ∆ fmax ≤ ∆ fadmis (5.5.42. iar deschiderea lor.41) în care: α f este deschiderea medie a fisurilor normale sau înclinate. structurale supuse la acţiuni dinamice ciclice.rezist. constă în respectarea condiţiilor de mai jos: σb ≤ R o . de mărimea încărcărilor. σa sunt eforturile unitare normale maxime în beton şi în armătură. Vf.29). Starea limită de deformaţie Deformaţiile prea mari ale elementelor structurale pot cauza avarii în elementele nestructurale. Fisurarea nu afectează în general buna funcţionare sau durabilitatea.43) fmax. SLEN Starea limită de deschidere a fisurilor Betonul lucrează în stadiul de exploatare cu zona întinsă fisurată. dată în capitolul 11 sau în prescripţii speciale. grupate conform tabelului 5. determinate cu relaţiile (5.32). orientarea lor depinzând de tipul de solicitare.

Fig. se produc modificări ale mărimii eforturilor secţionale determinate în raport cu axele teoretice ale structurii. ductilizarea secţiunilor/elementelor în cazul acţiunilor seismice etc. distanţă denumită excentricitate (fig. 128 .1e) sau cu secţiune inelară (fig. Comportamentul secţiunii în diferite stadii de lucru. depinde în mod substanţial de interdependenţa ce există între eforturile Mx. 6.N poate fi înlocuită cu o forţă excentrică N. cum ar fi: posibila alternanţă a momentelor încovoietoare. ale elementelor cu secţiune circulară (fig.1d). 6. 6.1f). sunt în majoritatea cazurilor însoţite de o forţă axială de compresiune sau de întindere N. Mărimea excentricităţii adiţionale în cazul elementelor comprimate este: ea = h/30 dar minim 20 mm (6. în timp ce cazurile reprezentative ale elementelor supuse la încovoiere cu forţă axială de întindere sunt cele ale tiranţilor şi pereţilor rezervoarelor supraterane. Pe lângă armătura din zona întinsă Aa se foloseşte şi armătură în zona comprimată A a (fig. 6. Cazurile reprezentative ale elementelor supuse la încovoiere cu forţă axială de compresiune sunt cele al stâlpilor sau diafragmelor. Astfel de cazuri sunt cele ale stâlpilor cu secţiune dreptunghiulară supuşi la compresiune excentrică oblică (fig. CALCULUL ÎN SECŢIUNI NORMALE LA STAREA LIMITĂ DE REZISTENTĂ Momentele încovoietoare Mx şi My.My . de aceea excentricitatea adiţională nu este luată în considerare (ea = 0).5). rigiditatea acestora este redusă şi din acest motiv influenţa imperfecţiunilor de execuţie şi a neomogenităţilor secţiunii este nesemnificativă. În mod convenţional.4).1). se spune că solicitarea este de compresiune excentrică oblică. Aceste efecte se introduc în calcul prin intermediul unei excentricităţi adiţionale ea. care devine o curbă dacă unul din cele trei eforturi secţionale lipseşte (fig. deoarece betonul nu este capabil să preia întinderile produse de eforturile secţionale induse de încărcările ce acţionează pe ' element.1) unde h este dimensiunea secţiunii paralelă cu planul încovoierii. ' ' ( ) ( ) nu numai în vecinătatea fibrelor cu deformaţii specifice extreme. 6. mărirea capacităţii portante a zonei comprimate. Având în vedere schema din această figură. aleasă în aşa fel încât să conducă la creşterea valorii momentului încovoietor. cu precădere în cel de rupere. 6. 6. În cazul elementelor întinse. De asemenea. Atunci când în secţiunile monosimetrice ale stâlpilor există momente încovoietoare M x şi My după cele două axe principale ale secţiunii. plasată la distanţa e0 = M/N faţă de centrul de greutate al secţiunii. care acţionează într-o secţiune transversală a unui element aparţinând unei structuri spaţiale. My şi N.1c). Deoarece elementele structurale prezintă imperfecţiuni de execuţie şi pentru că secţiunile transversale nu sunt omogene.1 Încovoierea cu forţă axială sau solicitarea excentrică Zona întinsă a elementelor se armează cu o cantitate corespunzătoare de armătură întinsă A a. Dubla armare poate fi nesimetrică A a ≠ A a sau simetrică A a = A a . armătura poate fi dispusă şi pe conturul secţiunii.6. Această legătură este redată de suprafaţa limită de interacţiune Mx . cazul încovoierii cu forţă axială se mai numeşte şi solicitare excentrică (compresiune sau întindere excentrică).N (fig. perechea M . 6. având în vedere o serie de motive.

care reprezintă o situaţie aparte: starea de balans. Deoarece axa neutră este plasată în secţiune. respectiv întinderea excentrică cu mare excentricitate.b)  η ( e0 + ea ) .2a.5 0/00) Secţiunea se roteşte în jurul pivotului B pe măsura reducerii excentricităţii forţei. în paralel cu zdrobirea betonului comprimat (σ bc = 129 . adică încovoierea pură şi solicitările excentrice cu excentricitate mare. Influenţa efectelor de ordinul II se resimte în primul rând asupra momentelor încovoietoare din stâlpii cadrelor. există beton activ.3a. eforturile obţinute din gruparea specială de încărcări se corectează conform Codului de proiectare pentru structuri în cadre din beton armat. ' înseamnă că armătura A 'a a atins limita de curgere σ a = R a .p e n et lr eu m î en nt itne s e c M unde excentricitatea de calcul este: (6. în calculul elementelor supuse la încovoiere cu forţă axială se ia în considerarea valoarea corectată a momentului încovoietor. respectiv Codului pentru proiectarea construcţiilor cu pereţi stucturali din beton armat. denumite în continuare: cazul I de compresiune. dată de relaţiile:  ( M+ ea N = )e0 N . care reprezintă întinderea excentrică cu excentricitate mare. Din acest motiv. b) Structurile antiseismice de tipul cadrelor şi diafragmelor din beton armat prezintă unele particularităţi de calcul decurgând din comportarea lor reală la acţiunea seismului. Această stare este caracterizată prin începerea curgerii armăturii întinse (σ a = Ra. Deformaţia specifică a armăturii întinse este cuprinsă între ε au şi ε ap şi deci σ a = Ra. care eventual poate ajunge la limita capacităţii portante numai în situaţia limită când secţiunea deformată se suprapune peste linia AB. B sau C reprezentate în figura 6. ε ap = Ra/EP). Secţiunea este fisurată în întregime. 6. Având în vedere cele de mai sus.2 . spre subdomeniul 2b. Efortul unitar în această armătură este σa = R a . DOMENIUL 2 – pivot B Acest domeniu este caracterizat prin zdrobirea betonului comprimat (ε bu = 3. Subdomeniul 1a reprezintă întinderea centrică sau cea excentrică cu mică excentricitate.p e ne tl reu m î ne tni nt e s e (6.p e n et lr eu m c eo nmt e p r i m a t e c M* =  = e0 N . sau încovoierea în cazul elementelor cu procente reduse de armare. dar şi asupra momentelor încovoietoare din rigle.regula celor trei pivoţi. Măsura influenţei efectelor de ordinul II este coeficientul η = M II / M I . Armătura Aa este întinsă. Subdomeniul 2a reprezintă încovoierea cu/fără ( ) forţă axială. în care s-a atins deformaţia specifică ultimă εau . care trebuie să treacă în mod obligatoriu prin unul din cele trei puncte A. axa neutră fiind plasată în afara acesteia. Reducerea intensităţii forţei axiale de întindere produce rotirea secţiunii în jurul pivotului B. Existenţa unui moment încovoietor produce rotirea secţiunii în jurul pivotului A.Elementele supuse la încovoiere cu forţă axială de compresiune suferă şi deformaţii de ordinul II. Din punct de vedere grafic. Având în vedere că de regulă ε a ≅ ε bu ≥ ε ap = R a /E a . efortul unitar σ a ' depinzând de mărimea deformaţiei specifice ε a. comprimat. care măresc valoarea eforturilor obţinute din calculul static de ordinul I. Creşterea intensităţii forţei axiale de compresiune conduce secţiunea spre dreapta B-B'. pivoţii reprezintă punctele definite prin deformaţiile specifice limită ale betonului şi armăturii. Se disting trei domenii în funcţie de modul cum se poate produce cedarea secţiunii. DOMENIUL 1 – pivot A Acest domeniu este caracterizat de cedarea prin deformaţii excesive a celei mai întinse armăturii Aa.p e ne tl re um c eo nm t ep r i m a t e e0 c=   e0 . Creşterea momentului încovoietor conduce la subdomeniul 1b.1 STAREA DE DEFORMAŢII Cedarea unei secţiuni supuse la încovoiere cu forţă axială este ilustrată de diagrama deformaţiilor specifice pe înălţimea secţiunii transversale. Dreapta A-A' reprezintă întinderea centrică.

3b.0 0/00 ε bu = 3.Rc.2 Diagrama deformaţiilor specifice sub efectul încovoierii cu forţă axială DOMENIUL 3 – pivot C Axa neutră este plasată în afara secţiunii. Pe măsura creşterii deformaţiei specifice din fibra inferioară. deoarece 0 ≤ ε a < ε ap. apropiindu-se de cazul solicitării centrice (dreapta DD’) când deformaţia specifică maximă în momentul ruperii este ε bc (pct. rezultând: h CD  ε  ε 3 4 CD = 1 .0 De asemenea. însă în armătura Aa efortul unitar de compresiune este σ a < Ra. respectiv CD ' = bc h = h  ε  7 ε bu 7 bu   Rotirea secţiunii în jurul pivotului C atrage după sine modificarea deformaţiei specifice maxime la compresiune a betonului ε b lim. cunoscând două dintre ele.5. deoarece în dreptul acestui punct deformaţia specifică este ε bc =20/00.bc  h = h . 6. Pe măsura creşterii intensităţii forţei axiale de compresiune. Se produce zdrobirea betonului comprimat. Subdomeniile 2b şi 2c reprezintă o parte a compresiunii excentrice cu excentricitate mică. ceea ce înseamnă şi cedarea secţiunii. Armătura Aa este încă întinsă.3.2): ε bu ε bu − ε bc = . aşa cum s-a arătat la descrierea domeniului 2. care se extinde şi în domeniul următor. Poziţia pivotului C se obţine din asemănarea triunghiurilor OBO’ şi DBC (fig. Starea de balans reprezintă situaţia ideală de cedare a secţiunii din beton armat. 5. Armătura A a curge. ε bi sau x.50/00).4.5).3a şi este: ε b lim = ε bi + ( ε bc − ε bi ) ε bu 3. care este comprimată în întregime. depărtându-se de ε bu=3. Deformaţia specifică maximă ε b lim se determină prin interpolare liniară. marginea inferioară a secţiunii care devine comprimată în întregime. pe baza aceleaşi figuri se poate determina una din valorile ε b lim. ε bc = ε b lim = 3.0 − ε bi ) = 3. 6. Pentru o determinare rapidă a deformaţiei specifice maxime ε b lim se poate folosi graficul din figura 6. la limită. Relaţia de calcul rezultă din asemănare triunghiurilor din figura 6. denumită în continuare cazul II de compresiune. care începe să scadă. Axa neutră este plasată în secţiune şi înălţimea zonei comprimate devine tot mai mare pe măsura creşterii intensităţii forţei axiale de compresiune.50/00 şi tinzând spre ε bc=20/00. ε ap = Ra / Ea ε au = 10 0/00 ε bc = 2. Armătura Aa este comprimată.2. iar deformaţia ' specifică poate să fie mai mare sau mai mică decât ε ap = Ra / Ep. În subdomeniul 2c toate armăturile sunt comprimate. fig. rotirea secţiunii se produce în jurul pivotului C.5 = ε bi + ( 2. ceea ce înseamnă σ a ≤ Ra. Rotirea secţiunii se produce în jurul pivotului C.5 0/00 Fig. respectiv σ a < Ra. Subdomeniul 2b se atinge după ce secţiunea a depăşit dreapta de balans B-B'. Axa neutră atinge.75 ε bi 0/00 ε bc 2.5 − 0. în funcţie de deformaţia specifică din fibra mai puţin comprimată ε bi şi având în vedere rotirea secţiunii în jurul pivotului C. dar nu curge. 130 . starea de deformaţii devine tot mai uniformă.

3 Deformaţia specifică maximă ε b lim în fibra cea mai comprimată 6. caz reprezentat de curba de interacţiune N . Mx = 0 şi My ≠ 0. Dacă acest punct se găseşte în interiorul domeniului limitat de suprafaţa de interacţiune sau. ce însoţeşte forţa axială. asociate stării x y limită de rezistenţă. combinaţia de eforturi N.Fig. Pentru o secţiune de beton armat.My. • încovoiere oblică cu N = 0. ∑ M x = 0. 6. M x şi My.Mx.2 INTERACŢIUNEA EFORTURILOR SECŢIONALE ASOCIATE SLR Atunci când vectorul moment încovoietor. Mx≠ 0 şi My ≠ 0. se poate trasa o singură suprafaţă de interacţiune. • compresiune excentrică dreaptă cu N ≠ 0. nu se suprapune peste o axă principală a secţiunii. Suprafaţa de interacţiune este reprezentarea grafică a relaţiei ce se obţine prin eliminarea lui x (mărimea ce reprezintă poziţia axei neutre) din ecuaţiile de echilibru static ) ( ∑ N = 0. Fig. caracterizată prin dimensiunile sale şi aria de armătură corespunzătoare. Mx≠ 0 şi My = 0. Mx şi My (acestea din urmă fiind componentele momentului încovoietor oblic M = M 2 + M 2 . Această reprezentare grafică redă variaţia mărimii momentului încovoietor oblic capabil şi a orientării sale în funcţie de forţa axială. În acest caz. chiar pe această suprafaţă. Lipsa unuia din cele trei eforturi poate conduce la: • compresiune excentrică dreaptă cu N≠ 0.4.4 Interacţiunea eforturilor secţionale la starea limită de rezistenţă Eforturile produse de încărcările exterioare determină un punct de coordonate N. este ilustrată de suprafaţa limită de interacţiune (denumită pe scurt suprafaţă de interacţiune). 6. la limită. atunci secţiunea satisface starea limită de rezistenţă. caz reprezentat de curba de interacţiune N . reprezentată în figura 6. 131 . elementul este supus unei solicitări excentrice oblice. caz reprezentat de curba de interacţiune Mx My. precum şi prin calitatea celor două materiale. ∑ M y = 0) scrise pentru starea de eforturi unitare produsă de încărcările exterioare.

aceasta înseamnă M M cap = e0 = . în figura 6.5 Curbe de interacţine . suprafaţa sau curba de interacţiune poate prezenta discontinuităţi de pantă în punctele ce delimitează două subdomenii adiacente de solicitare. ajungându-se la valoarea MII = M1 + ∆ M (fig. din punctul A până la atingerea curbei de interacţiune în punctul B (fig. de genul acţiunii seismice. geometrice (utilizarea ipotezei secţiunilor plane) şi fizice (curbele σ − ε ale materialelor). reprezentate prin punctul A. pentru o secţiune dată. 6. funcţie de sensul şi mărimea forţei axiale. se recomandă ca soluţiile constructive de ansamblu şi dimensiunile secţiunilor barelor să fie astfel stabilite. N N cap • verificarea la încărcări orizontale. i . când pentru o forţă axială constantă există o creştere a momentului încovoietor.6. 6.5b). condiţia de verificare este M ≤ Mcap pentru N=const. Între cele două valori ale momentelor încovoietoare se poate scrie relaţia: MII =η MI unde coeficientul supraunitar η arată măsura în care cresc momentele încovoietoare în urma deformaţiilor de ordinul II. Această verificare se poate face prin una din următoarele două variante. suprafeţele sau curbele de interacţiune date de cele două metode nu coincid. care implică introducerea unor aproximări în vederea rezolvării numai cu ajutorul ecuaţiilor de echilibru static. această sensibilitate este exprimată prin coeficientul de zvelteţe convenţional λ = lf /h. Efectul zvelteţei elementelor comprimate este creşterea momentelor încovoietoare de ordinul I cu valoarea ∆ M. 6.6).3 INFLUENŢA ZVELTEŢEI LA ELEMENTELE COMPRIMATE Sensibilitatea la efectele de ordinul II este indicată de coeficientul de zvelteţe teoretic λ o = lf /i (lf lungimea de flambaj. până la atingerea curbei de interacţiune în punctul B (fig.5 prezentându-se în acest sens compresiunea excentrică dreaptă: • verificarea la încărcări gravitaţionale.La verificarea unei secţiuni din beton armat se urmăreşte să se stabilească dacă punctul de coordonate N. în ipoteza de încărcare considerată. suprafaţa sau curba de interacţiune nu prezintă discontinuităţi pe tot domeniul de forţă axială cuprins între +N şi -N.raza de inerţie.modul de atingere a capacităţii portante La dimensionarea secţiunii din beton armat se urmăreşte stabilirea unei arii de armătură pentru care curba de interacţiune să se aştearnă peste punctul determinat de eforturile ce acţionează în secţiune. coeficientul de zvelteţe convenţional este λ = lf /d. Este evident că. Fig. denumită şi rază de giraţie). aceste simplificări se referă la o anumită configuraţie a distribuţiei eforturilor unitare normale. unde h este latura secţiunii după direcţia de acţiune a momentului încovoietor. Pentru stâlpii cu secţiune circulară sau inelară. însă diferenţele care apar nu sunt semnificative pentru calculul practic. Pentru calculul la starea limită de rezistenţă există două metode şi anume: • metoda generală de calcul. condiţia de verificare este N ≤ Ncap pentru e0 = const. • metoda simplificată de calcul. încât majorarea momentelor încovoietoare datorită 132 . când există o creştere proporţională a eforturilor exterioare M şi N. 6.5a). care ia în considerare exprimarea explicită a condiţiilor statice (ecuaţiile de echilibru static). Mx şi My se găseşte în interiorul domeniului delimitat de suprafaţa de interacţiune. Pentru stâlpii cu secţiune dreptunghiulară. La structurile formate din elemente liniare.

6 Creşterea momentelor încovoietoare datorită zvelteţii elementelor comprimate ' Modul de cedare al unui element depinde de caracteristicile secţiunii (b. A a ). 6. utilizând un moment încovoietor corectat în funcţie de coeficientul η . reprezentate prin ∆ M.5. Dimensionarea se face la starea limită de rezistenţă.7b. pentru care nu se dispune de procedee de calcul de ordinul II temeinic fundamentate teoretic şi experimental. Dimensionarea se face conform prevederilor ce urmează. în mod simplificat. Momentele încovoietoare cresc proporţional cu forţa axială.7 Cedarea la compresiune excentrică în funcţie de zvelteţea elementului 133 .influenţei zvelteţii elementelor comprimate (efectele de ordinul II) să nu depăşească 50%. efectele de ordinul II nu pot fi neglijate.1). a) stâlp consolă b) diagrama de interacţiune M-N Fig. prin coeficienţi globali de reducere a rezistenţei de calcul a betonului (conform abordării din rezistenţa materialelor). care reprezintă corelaţia MII = f(N). cu atât curba b. În cazul stâlpilor zvelţi. fără să fie necesară şi o verificare la starea limită de pierderea stabilităţii de formă (pct. La elementele de suprafaţă cu pereţi subţiri (diafragme. fenomen care este redat în figura 6. considerarea influenţei zvelteţei constă numai în majorarea momentelor încovoietoare de calcul datorită efectelor de ordinul II. Cedarea elementului se produce în punctul α . conform abordării din Rezistenţa materialelor. efectele de ordinul II sunt neglijabile. la care 10 < λ ≤ 30. Cedarea elementului se produce în punctul β . precum şi de zvelteţea elementului. Fig. Este de subliniat faptul că efectul zvelteţei trebuie luat în considerare prin mărirea momentului încovoietor cu cantitatea ∆ M = N ⋅ ∆ şi nu printr-un coeficient de flambaj care să afecteze forţa axială de compresiune. deoarece N cap < N cr . În cazul stâlpilor scurţi (nezvelţi). Forţa b b b critică N cr are numai o semnificaţie teoretică. prin epuizarea capacităţii portante la o forţă axială N cap şi nu prin pierderea stabilităţii (flambaj). de intersecţie al dreptei a cu curba de interacţiune M-N. h. reunită cu starea limită de stabilitate.7b prin dreapta a. plăci curbe subţiri. de intersecţie al curbei b cu curba de interacţiune M b N. 6.N. Aa. după cele trei variante prezentate în figura 6. ea nu poate fi atinsă niciodată. se îndepărtează de dreapta a. R c.4. Momentul încovoietor creşte mai repede decât forţa axială. conform metodelor prezentate în continuare. redate prin curba de interacţiune M . 5. se admite ca efectele de ordinul II să fie luate în considerare. prin epuizarea a capacităţii portante la o forţă axială egală cu N cap . Cu cât zvelteţea elementului este mai mare. turnuri tubulare etc). Dacă această limitare este respectată. Ra.7a. datorită efectelor de ordinul II. Pentru stâlpul consolă din figura 6. la care λ ≤ 10. mărirea progresivă a forţei excentrice N până la cedare conduce la creşterea momentului încovoietor în secţiunea de încastrare.

ceea ce pentru un stâlp tip consolă se întâmplă dacă încărcarea orizontală este distribuită sinusoidal pe înălţimea stâlpului (fig. 6. intervine problema structurilor contravântuite şi a elementelor de contravântuire. formula lui Perry . Curba de interacţiune este atinsă în punctul γ . Această situaţie este reprezentată de curba c. întrucât lungimea de flambaj îşi pierde semnificaţia fizică directă pe care o are în cazul unui stâlp izolat. ceea ce corespunde fenomenului de flambaj.4) 2 lf Având în vedere faptul că efectele de ordinul II se accentuează pe măsură ce elementul se apropie de stadiul de cedare (curba b). de care depinde posibilitatea deplasărilor laterale ale nodurilor structurii. 134 . Contravântuirea unei structuri din beton armat se poate realiza cu diafragme. Se recomandă evitarea acestei situaţii prin adoptarea unor dimensiuni corespunzătoare ale elementelor. modulul de rigiditate trebuie să reflecte caracteristicile de deformaţie din vecinătatea ruperii.procentul total de armare al secţiunii din beton.15 1 + p t EI = ( EI ) conv = E bIb (6. nu se mai poate vorbi decât de valori convenţionale stabilite prin apreciere sau prin comparaţie cu un calcul de ordinul II al structurii în ansamblu. în general. pentru care se foloseşte relaţia empirică prevăzută în standardul românesc: 0.4) reprezintă numai un parametru pentru trasarea curbei b în vederea determinării punctului β . adică pereţi din beton armat (fig. M . modulul de rigiditate trebuie introdus în calcul cu mărimea corespunzătoare stadiului de cedare. comparativ cu corelaţia teoretică dintre Ncr şi zvelteţea dată de relaţia lui Euler. există 3 metode de abordare a efectelor de ordinul II.9a). în urma deformaţiilor excesive. Figura 6. rezultă că pentru stâlpii care fac parte dintr-o structură. 6. înainte de a se atinge starea limită de rezistenţă.Timoshenko devine aproximativă. cedarea se produce prin pierderea stabilităţii la o forţă axială N c .6).3 EbIb În cazul stâlpilor zvelţi.5) 1 + M ld / M EbIb este modulul de rigiditate al secţiunii brute din beton. Din acest punct de vedere.6) şi ea este riguros valabilă numai dacă diagramele de momente MI şi ∆ M sunt afine. respectiv pentru calculul lui η cu relaţia (6.6).Timoshenko: N cr = ( ) η= 1 1 − N / N cr (6. se poate lua preliminar (EI)conv ≅ 0.5) introduce influenţa deformaţiilor de curgere lentă ale betonului asupra efectelor de ordinul II.9b). adică N cap = N cr . deformaţiile cresc indefinit sub o forţă axială constantă. ca structuri contravântuite (fig.8 redă corelaţia reală dintre Ncap şi zvelteţea elementelor comprimate din beton armat.momentul încovoietor total de ordinul I.În cazul stâlpilor foarte zvelţi. Mld . influenţă care constă în mărirea deformaţiilor de ordinul II. În cazurile curente. la care fenomenul de flambaj nu intervine înainte de atingerea stării limită de rezistenţă. Coeficientul η poate fi determinat cu relaţia lui Perry . În aceste cazuri. la care λ >30. Forţa critică de pierdere a stabilităţii se calculează cu relaţia lui Euler: π2 EI (6. Din acest motiv. Cadrele din beton armat cu noduri rigide sunt considerate. pt . forţa critică dată de relaţia lui Euler (6.momentul încovoietor din încărcările de lungă durată. Raportul Mld / M din relaţia (6. 6. În funcţie de valoarea coeficientului η obţinută din relaţia (6. care produc stâlpului o deformată în acelaşi sens cu cea determinantă pentru efectele de ordinul II. Având în vedere cele de mai sus. După cr c atingerea valorii N cr . Problema efectelor de ordinul II în structurile de rezistenţă reale este complicată şi de sensibilitatea la aceste efecte în funcţie de deplasările laterale.9c) şi mai rar cu elemente metalice diagonale. O structură se consideră că este contravântuită dacă este capabilă să transmită la fundaţie cel puţin 90% din toate încărcările orizontale şi dacă are asigurată stabilitatea. Capacitatea portantă c c este dată de forţa critică de pierdere a stabilităţii.

cât şi neliniaritatea fizică. ţinând seama şi de variaţia modulului de rigiditate EI în lungul elementului.5. practica proiectării a relevat următoarele constatări: • la clădiri în cadre etajat rigidizate sau nu.2a) Lungimea de flambaj. Se cere să se efectueze un calcul static de ordinul II. necesară în relaţia lui Euler (6. Un astfel de calcul nu se poate efectua decât cu ajutorul unor programe de calcul adecvate.9 Tipuri de elemente şi structuri Metoda B este folosită atunci când 1. astfel că multe cazuri rămân în domeniul η ≤ 1. 2. astfel încât se poate ajunge la 1. Metoda C este folosită atunci când η > 1. STÂLPI: scurţi zvelţi foarte zvelţi CEDAREA STÂLPILOR: starea limită de rezistenţă flambaj Fig. din care rezultă MI (notat în continuare M).2. η <=1. caz în care se admite să se efectueze un calcul static de ordinul I.6). În privinţa coeficientului η ..6). prin diafragme.6). • în cazul dimensionării cu η > 1.20.05.2 ≤ η ≤ 1.4.5).5 (relaţia 6. adică efectele de ordinul II. • la hale industriale parter prefabricate.3. 135 .1. Se cere să se efectueze un calcul static de ordinul II aprofundat.2 (relaţia 6. Pentru modulul de rigiditate se ia în considerare o valoare constantă în lungul elementului (EI)conv.5).8 Corelaţia dintre capacitatea portantă şi zvelteţea elementelor comprimate din beton armat Fig.5 (relaţia 6. 2.Metoda A este folosită atunci când η ≤ 1.2. dată de relaţia (6. Se ia în considerare atât neliniaritatea geometrică. cu riglele de acoperiş concepute ca articulate pe stâlpi.29). se apreciază în funcţie de natura legăturilor stâlpului la capete. datorită cerinţelor de ductilizare pentru stâlpii participanţi la structurile antiseismice. lungimile de flambaj rezultă mai mari. adică variabilitatea modulului de elasticitate Eb cu gradul de solicitare al betonului (pct.5 se obţin consumuri exagerate de armătură.6). la care este posibil să apară deformaţii postelastice semnificative.2 < η ≤ 1. cazuri rare η >1..2 . în conformitate cu relaţia (6. Pentru luarea în considerare a efectelor zvelteţei se foloseşte relaţia: M* = η (M + eaN) (6. fig. 6. în care se admite să se considere în mod simplificat un modul de rigiditate constant în lungul elementelor (EI)conv. în acest domeniu efectele de ordinul II depind de ipotezele de calcul admise.încât siguranţa este mai greu de controlat prin calcule obişnuite. 6. η =1. se poate ajunge la o mărire a secţiunilor stâlpilor.

când axa neutră este în afara secţiunii (xr > h şi ε bi . în conformitate cu posibilităţile oferite de figura 6. pentru care se atinge deformaţia limită ε b lim în fibra cea mai comprimată a secţiunii şi/sau ε au în armătura cea mai întinsă. Acest tip de diagramă reprezintă subdomeniul 1a corespunzător pivotului A.2 conduce pentru diagrama eforturilor unitare normale la situaţiile prezentate mai jos. Efortul unitar în fibra cea mai comprimată de bet este σ b ≤ Rc.compresiune. Deformaţia specifică în armătura superioară A a poate avea orice valoare în intervalul (0. Aa. 6.  ε b lim = ε bc. Secţiunea transversală ajunge la starea limită de rezistenţă sub combinaţia eforturilor produse de încărcările exterioare.. specifice ε b. cu o diagramă parabolică de distribuţie a eforturilor unitare. se limitează la:  50 /00 în cazul verificărilor în gruparea specială de încărcări. 6.3a.  în cazurile intermediare.10).4 METODA GENERALĂ DE CALCUL Distribuţia şi mărimea eforturilor unitare în beton şi armătură. Deformaţia specifică în ' armătura A a poate fi de întindere sau compresiune. corespunzător solicitării centrice sau excentrice cu excentricitate mică. în cazul convenţional al compresiunii centrice.5. şi armăturii (armătura nu lunecă în raport cu betonul). ε b lim se obţine prin interpolare liniară între valorile ε bc şi ε bu.  10 0/00 în celelalte cazuri. corespunzător solicitării excentrice cu excentricitate mare. în funcţie de mărimea def. adică prin atingerea deformaţiei specifice ultime ε au în armătura inferioară Aa. 6.2. • Secţiunea este întinsă în întregime. Fig. corespunzător dreptei DD’ din figura 6. adică prin atingerea deformaţiei specifice ultime ε au în armătura inferioară. • diagrama σa − εa se ia conform figurii 5. cu o diagramă de distribuţie a eforturilor unitare dreptunghi-parabolă.6. ceea ce înseamnă σ a = Ra. ceea ce înseamnă au 0 • deformaţia specifică maximă a armăturii ε ' σ a = Ra. Dacă ε b≤ 20/00 atunci σ b ≤ Rc. • deformaţia specifică maximă admisă în fibra extremă cea mai comprimată ε b lim .2). cu axa neutră în afara secţiunii • Secţiunea este întinsă excentric.11). cu axa neutră în afara secţiunii (fig.. Aceeaşi diagramă de eforturi unitare poate să apară şi în cazul 136 . σ bc = Rc. • se neglijează contribuţia betonului la preluarea eforturilor de întindere. ceea ce înseamnă 0<σ a < Ra. ε au ]. în cazul solicitărilor cu axa neutră în secţiune. Cedarea secţiunii se produce prin deformaţii excesive.2. iar dacă 20/00 < ε b ≤ ε bu atunci. • compatibilitatea deformaţiilor specifice ale bet.6. se stabilesc pe baza acceptării următoarelor ipoteze: • secţiunile plane înainte de deformare rămân plane şi după deformare. • diagrama σb − ε b se ia conform figurii 5. în calculul la starea limită de rezistenţă în secţiuni normale. Diagrama deformaţiilor specifice din figura 6. cea mai întinsă.10 Secţiune întinsă centric sau excentric. ceea ce reprezintă domeniul 3 din figura 6.b. în stadiul de rupere a secţiunii se ia după cum urmează:  b lim = ε bu. cu axa neutră în secţiune (fig. Cedarea secţiunii se produce prin deformaţii excesive. xr < h ceea ce reprezintă domeniul 2 ε din figura 6.

1). Fig. Acest tip de diagramă reprezintă subdomeniul 1b.50/00. Acest mod de cedare reflectă stadiul III de rupere al elementelor din beton armat. simplu armate. 6. 6. 4.13). Fig. 6. mai puţin comprimată. deformaţia specifică a armăturii este εap ≤ εa ≤ εau . Cedarea secţiunii se produce prin zdrobirea betonului comprimat ε b = ε b lim . depăşeşte valoarea ε ap. Deformaţia specifică în ' armătura superioară A a depăşeşte valoarea ε ap. ceea ce înseamnă atingerea limitei de curgere.12). Fig. cu axa neutră în secţiune • Secţiunea este încovoiată sau întinsă/comprimată excentric cu axa neutră în secţiune (fig.elementelor încovoiate cu procente reduse de armare. cu axa neutră în afara secţiunii 137 . corespunzător pivotului A. σ b=Rc) armătura inferioară Aa fiind întinsă (armătura Aa devine comprimată cu σ a < Ra. cu axa neutră în afara secţiunii (fig. atunci armătura Aa. supuse la încovoiere (pct. întinsă/comprimată excentric. Acest tip de diagramă reprezintă domeniul 3. Deformaţia specifică în armătura ' superioară A a . atinge limita de curgere. ceea ce înseamnă că s-a atins limita de curgere (σ a = Ra). dar maximum 2 0/00. cu axa neutră în secţiune În cazul încovoierii.11 Secţiune întinsă excentric. ceea ce înseamnă σ a = Ra. corespunzător pivotului B. 6. corespunzător pivotului C.13 Secţiune comprimată. mai comprimată. Cedarea secţiunii se produce prin zdrobirea betonului comprimat (ε b=ε bu=3. putând avea orice valoare. ε bc ≤ ε b lim < ε bu . corespunzător solicitării centrice sau excentrice. cazul II de compresiune. numai dacă xr ≥ h0). întinderii excentrice cu excentricitate mare şi al cazului I de compresiune. 6.2. Dacă εa ≥ εap .12 Secţiune încovoiată.1. Acest tip de diagramă reprezintă domeniul 2. • Secţiunea este comprimată în întregime. σ b = R c Deformaţia specifică în ( ) armătura inferioară este de compresiune.

pentru axa neutră situată în afara secţiunii (fig. presupunând un anumit mod de cedare.6.2). porţiunea dreptunghiulară se extinde până în dreptul pivotului C (fig. porţiunea dreptunghiulară extinzându-se până la nivelul la care deformaţia specifică este ε bc=20/00 (fig. iar excentricitatea eb.  pentru secţiuni T cu axa neutră în inimă. 0 x y Nb = 0 ∫ σ by b y ydy Nb h (6. calculul rezultantei eforturilor unitare de compresiune în beton. faţă de centrul de greut. ' ' • se calculează eforturile unitare în toate armăturile σa = ε a E a . σa = εa E a şi σai = εai E a şi ' ' ' apoi forţele interioare N a = A a σ a . a efortului unitar σ b = Rc.50/00 se alege o diagramă de tip dreptunghiparabolă. prin înlocuirea lăţimii b cu lăţimea activă a plăcii bp. specifice εb şi eventual εbi : •  dacă axa neutră este în secţiune şi ε b ≤ 20/00 se alege o diagramă de tip parabolă cu valoarea maximă a efortului unitar σ b ≤ Rc (fig. ε a = ε au şi/sau ε b = ε b lim.  dacă axa neutră este în secţiune şi 2 0/00 < ε b ≤ 3. precum şi poziţia acesteia faţă de axa neutră. cu valoarea maximă a efortului unitar σ b = Rc. în bet. luând în considerare un efort unitar mediu σ bm.8a) .8b)  în cazul secţiunilor dreptunghiulare.9b) d este măsurată faţă de fibra cea mai compr.pentru axa neutră situată în secţiune (fig. a secţ. • în funcţie de poziţia axei neutre şi deformaţia specifică care determină cedarea secţiunii.9a) .7b).14b). se calculează celelalte deformaţii specifice respectând ipoteza secţiunilor plane.. se stabileşte tipul de diagramă a ef. mărimea rezultantei compresiunilor în beton şi poziţia acesteia se pot determina mai rapid. calculul se efectuează după cum urmează: . calculul rezultantei compresiunilor în beton se face pe baza procedeului indicat în figura 6.15b): N b = bhσ bm = bh( α R c ) acţionând cu excentricitatea eb (6. şi N ai = A ai σai .16. • se presupune o valoare pentru poziţia xr a axei neutre. (6.14a).. x−h h y Nb = x−h ∫ σ by b y ydy Nb (6. este situată în afara secţiunii. N a = A a σ a .  dacă A. pe baza deform.7a). 6. efortul unitar de compr. 6. calitatea celor două materiale. uniform distribuit pe înălţimea zonei comprimate. 6. max. 138 .  pentru secţiuni T cu axa neutră în placă. se foloseşte procedura prevăzută pentru secţiunile dreptunghiulare.N. se alege o diagramă de tip dreptunghi-parabolă. se face cu relaţiile generale de mai jos: . compr.Metoda generală de calcul necesită cunoaşterea dimensiunilor secţiunii din beton.10.13. 6.14c) • se calculează rezultanta compresiunilor în beton Nb după cum urmează:  în cazul secţiunilor monosimetrice. dispunerea armăturilor şi implică parcurgerea următoarelor etape: • pe baza eforturilor care acţionează asupra secţiunii. acţionând la distanţa d = δx (6.pentru axa neutră situată în afara secţiunii: N b = ∫ σ by b y dy.15a): N b = bxσ bm = bx( α R c ) .pentru axa neutră situată în secţiune: x N b = ∫ σ by b y dy. unit. se alege una din cele patru diagrame de deformaţii specifice din figurile 6. cu val. al secţ. (6. în concordanţă cu diagrama aleasă. din fibra inferioară σ bi depinde de deformaţia specifică ε bi (fig.6.. 6.

expresia momentului încovoietor capabil poate fi pusă sub forma generală: Mcap=[N]{z} 139 .6.6. 6. dreapta care trece prin punctul de aplicaţie a lui N b .Fig.13) şi poziţia axei neutre sunt corect alese... 6. N 'a sau axa care trece prin centrul de greutate al secţiunii de beton). scrisă în raport cu o axă oarecare (de regulă. 6.15 Rezultanta compresiunilor în beton pentru secţiunea dreptunghiulară Fig. se poate folosi: axa neutră. atunci tipul de diagramă de eforturi unitare (fig. N ai şi N b se verifică satisfacerea ecuaţiei de proiecţii Σ N = 0. dacă această condiţie este satisfăcută. N a .16 Rezultanta compresiunilor în beton pentru secţiuni T • ' cu forţa axială N şi cu rezultantele interioare N a .14 Rezultanta compresiunilor în beton a) axa neutră în secţiune b) axa neutră în afara secţiunii Fig.10. N a . • momentul încovoietor capabil al secţiunii se obţine din ecuaţia de momente Σ M=0.

• utilizarea unor tabele sau diagrame construite pe baza acestei metode. Secţiunea satisface starea limită de rezistenţă.7. 6. Deoarece metoda generală implică cunoaşterea ariei de armătură.matricea vector a braţelor de pârghie a tuturor forţelor ce intervin în matricea [N]. aşa cum sunt tabelele din anexele 15. modul de lucru cu aceste anexe este prezentat la punctele 6. 6.5 METODA SIMPLIFICATĂ DE CALCUL Metoda simplificată are în vedere adoptarea unor diagrame de eforturi unitare normale.17c) cu o diagramă dreptunghiulară (fig.4. ea nu poate fi folosită ca metodă directă de dimensionare. 17. erorile care se introduc în alte cazuri (cedarea prin armătura întinsă: ε a = ε au. Fig.17d) la care înălţimea zonei comprimate este x = 0.6. 6. {z} . 18. adoptat ca pozitiv. Fig. 19 şi 20. 6. deci depinzând de poziţia reală a axei neutre.8x r. printr-un calcul manual (ceea ce nu este raţional) sau printrun calcul automat. 6.7. astfel încât condiţiile de echilibru static singure să fie suficiente pentru rezolvarea calculului.3 şi 6. dacă: M* ≤ Mcap cu M* definit de relaţia (6. Aceste diagrame de eforturi unitare se bazează pe: • înlocuirea diagramei reale de distribuţie a eforturilor unitare de compresiune în beton (fig. 6.2). fără armături intermediare (fig.18 Situaţii limită ale secţiunii normale 140 . Utilizarea metodei generale pentru dimensionarea armăturilor se poate face numai prin: • încercări succesive de verificare.17 Distribuţia eforturilor unitare de compresiune 6. • corelaţia cu starea de deformaţii specifice.) oferă totuşi o precizie satisfăcătoare pentru necesităţile proiectării curente. această înlocuire reprezintă o bună aproximare atunci când zona comprimată are formă dreptunghiulară şi când cedarea se produce prin zdrobirea betonului comprimat (ε bc = ε bu).5.7.[N] este matricea şir a forţei axiale şi a tuturor rezultantelor interioare. fiecare cu semnul corespunzător în funcţie de un sens convenţional.18).1 Situaţii limită de cedare a secţiunii Având în vedere distribuţia deformaţiilor specifice pe înălţimea secţiunii.1. se pot defini trei situaţii limită pentru secţiunea dublu armată. secţiuni T etc.

tabelul 6. PC60.50 0. când secţiunea deformată uneşte pivoţii A şi B (vezi şi figura 6.55 0.8 h0 ε bu + R a / E a În tabelul 6.55 0.MOD-ul B.2).8 r ε bu ε bu h0 + R a / Ea (6.12a).12a) (6.2).50 - 6.26 h 0 (6. 6. caz în care secţiunea deformată este aşezată peste linia BB’ (vezi şi figura 6. • zdrobirea betonului comprimat şi curgerea armăturii Aa .2 prezintă cazurile de solicitare ale secţiunii şi modurile de rupere pe care se bazează stabilirea relaţiilor de calcul în metoda simplificată.50/00.13) Tabelul 6.17d). PC60. pentru betoane de calitate superioară sau pentru cazul betonului cu agregate uşoare. în timp ce armătura Aa poate fi întinsă (σ a < Ra) sau comprimată (σ a ≤ Ra) . Valorile sunt rotunjite şi iau în considerare faptul că. Poziţia reală a axei neutre rezultă din relaţia: ε bu xa = h 0 = 0.5. ' • zdrobirea betonului comprimat şi curgerea armăturii A a .Situaţia limită a corespunde cedării simultane a celor două materiale: εa = εau (deformaţii excesive) şi ε b = ε bu (zdrobirea betonului comprimat). 6. 141 . Înălţimea reală a zonei comprimate este: xc = a' (6.1 se dau valorile ξ b.1 r Valorile ξ Tipul de beton Beton obişnuit Beton cu agregate uşoare b Tipul de armătură OB37 PC52. delimitând întinderea excentrică cu mare excentricitate de cea cu mică excentricitate. STNB OB37 PC52. care rezultă din relaţia (6. STNB Clasa de beton > Bc35 ≤ Bc35 0.MOD-ul A. Acest caz este reprezentat de punctul de balans B de pe curba limită de interacţiune şi reprezintă soluţia optimă de armare pentru încovoiere şi cazul I de compresiune excentrică. x r şi x r .55 0. în zona întinderii excentrice cu mare excentricitate (fig. Acest caz ( ) reprezintă punctul C de pe curba limită de interacţiune.MOD-ul C.2 Cazuri de solicitare la încovoiere cu forţă axială În funcţie de natura forţei axiale (compresiune sau întindere) şi poziţia axei neutre în raport cu valorile a b c limită x r .12) iar valoarea relativă a poziţiei axei neutre este: ξb = xb ε bu = 0. Situaţia limită b reprezintă cazul în care armătura Aa atinge limita de curgere (ε a = ε ap = R a /E a ) simultan cu cedarea betonului comprimat (ε bc =ε bu). Poziţia reală a axei neutre este dată de relaţia: ε bu ε bu xb = h0 = h0 (6. Se constată că există trei moduri majore de cedare a secţiunii: • cedarea armăturii Aa când secţiunea este complet fisurată .8x b = 0.60 0.11) r ε bu + ε ap ε bu + R a / E a În diagrama simplificată de eforturi unitare (fig. ε bu scade faţă de 3. ' Situaţia limită c este un caz particular când efortul unitar în armătura A 'a este nul σ a = 0 . Acest punct delimitează cele două cazuri ale compresiunii excentrice.19).10) r ε bu + ε au Acest caz este reprezentat de punctul A de pe curba limită de interacţiune. poziţia axei neutre este dată de relaţia: x b = 0.

• efort unitar normal nul în armătura Aa .punctul F (linia întreruptă f din figura 6. Starea betonului Starea armăturii Aa întinsă. pe curba limită de interacţiune mai sunt reprezentate următoarele cazuri: • efort unitar normal nul în fibra inferioară a secţiunii . cedează1: εa = εau întinsă. CAZUL II xr ≥ xa r comprimat. curge: εau ≥ εa ≥ εap întinsă: εa < εap nesolicitată: σa = 0 Starea armăturii Modul de solicitare A 'a al secţiunii întinsă: ε'a ≤ εap nesolicitată: ε 'a = 0 comprimată: ε'a ≤ εap comprimată: ε'a ≤ εap comprimată. cedează1: εa = εau întinsă.18). curge: εa ≥ εap comprimată. din acest motiv punctul E este înlocuit cu E' care reprezintă situaţia reală.MARE • INCOV. EXC. care este un caz convenţional datorită efectului excentricităţii adiţionale ea.19 Modurile de cedare ale secţiunii.18).2 Cazurile de solicitare ale secţiunii normale Poziţia axei neutre domeniul subdom.punctul D0 (xr = h0). reflectate în curba limită de interacţiune Pe lângă punctele A. 6. • compresiunea centrică . CU EXC. cedează2: εb lim = εbu . această situaţie se numeşte decompresiunea fibrei inferioare. cedează2: xr ≤ xb r εb lim = εbu x < xr < h0 b r comprimat. Tabelul 6. MICA MOD B • INUND.18). • întinderea centrică . cedează1: εa = εau întinsă.Fig.punctul D (linia întreruptă d din figura 6. B şi C. CAZUL I MOD C • COMPR. curge: εa ≥ εap 142 xr < x xr < xa r c r complet fisurat xr = xc r xr > xc r complet fisurat comprimat: εb ≤ εb lim MOD A • ÎNTIND. cedează2: εb lim = εbu xr = h0 comprimat. CU EXC.punctul E (linia întreruptă e din figura 6. EXC.(N≅ O) • COMPR.

14) ε a = ε bu h0 − xr h − 1. precum şi de poziţia arm. 143 .16) b Această relaţie este valabilă pentru x r ≤ x r < h 0 (sau 1. 6.8 − ξ b (6.5.8 − ξ b (6. b MOD-ul B de cedare este caracterizat prin condiţia x r ≤ x r (sau 1.cedarea se produce prin zdrobirea betonului comprimat: σ b = Rc 6.25x ξ (6.8 − ξ b ) ≥ 1 .15a) ξ 0. în secţiune.8 − ξ b Deoarece ξ ≤ ξb . Armătura Aa este întinsă atunci când axa neutră se găseşte în secţiune (fig.8 − ξ ⋅ Ra ξ 0.25≤ l.1 Efortul unitar în armătura Aa Atunci când armătura se află în MOD-ul A de cedare efortul unitar în armătură este σ a = Ra (întindere).2).18) cu modulul de elasticitate al armăturii.8 − ξ = ε bu 0 = ε bu xr 1.3. este evident că raportul ξb / ξ ≥ 1 ca şi raportul ( 0.25x < h0). 2 .25 xb ≤ 1. conform relaţiei (6. 6.18) xr − ws iar efortul unitar se obţine prin înmulţirea relaţiei (6. unitare în armături depind de poziţia axei neutre în secţiune.12b) astfel încât relaţia (6. armătura Aa putând să fie întinsă sau comprimată. εa = b MOD-ul C de cedare este caracterizat prin condiţia x r > x r .3 Eforturile unitare în armături Ef.12a) se obţine: ε bu = ξb R ξb ⋅ a = ε ap 0.15a).20a) astfel încât şi în acest caz deformaţia specifică în armătură se calculează cu relaţia (6. deoarece ε a = ε au (tab.15) Din relaţia (6.25xb) care prin împărţire la h0 se ξ ≤ ξb pune sub forma: Deformaţia specifică în armătura Aa este (fig. iar efortul unitar de întindere este: σa = ξ b 0.8 − ξ ) / ( 0. 6.14). 6. cedează2: 2 0 / 00 ≤ ε b lim < εbu comprimată: εa < εap comprimată.8 − ξ ⋅ ε ap (6.8 (6.cedarea se produce prin deformaţii excesive: σ a = Ra. care se pune sub forma: ξb < ξ ≤ 0.20a): (6. curge: εa ≥ εap NOTĂ: 1 .15) devine: ξ b 0.25x 0.8 − ξ b E a 0.17) Armătura Aa este comprimată atunci când axa neutră se găseşte pe grosimea stratului de acoperire sau în afara secţiunii.xr > h0 comprimat.20b): x − h0 ε a = ε bc r (6. 6.5. Deformaţia specifică de compresiune rezultă din relaţia (fig. motiv pentru care εa ≥ εap şi deci σa = R a .

23a) (6. astfel încât efortul unitar de compresiune în armătura Aa este dat de relaţia: σ a = ( 5ξ − 4) R a ≤ R a (6. 6.25x (6.5. care se pune sub forma: ξ > 0.8x r = h0 h0 Coeficienţii a şi b se determină din următoarele condiţii: • pentru ξ = 0. x r este direct proporţional cu forţa axială. punând condiţia: 144 .25h0.25 x − a ' ε'a = ⋅ εap 1. deformaţia specifică fiind: ε 'a = ε bu xr − a' 1.Fig.2 Efortul unitar în armătura A a Atunci când secţiune se află în MOD-ul A de cedare.18). Pe baza celor de mai sus.20 Determinarea deformaţiilor specifice în armături Din figura 6.23) Având în vedere expresia lui ε bu dată de relaţia (6. Relaţia (6. 6.3.25x − a ' = ε bu xr 1.23a) permite determinarea ( ) corelaţiei dintre a' şi x pentru care armătura A 'a curge. deci σ a = Ra Sistemul de ecuaţii care permite determinarea coeficienţilor a şi b este: (a ⋅ 0.8 (6.12a) se obţine: ξb 1.8.25 x 0. respectiv b = . se acceptă că ε a ≥ ε ap.0 + b) = 1.22) ' 6. ceea ce presupune o legătură liniară între forţa axială şi efortul unitar de compresiune. • pentru ξ = 1.8 − ξb ' ' Armătura comprimată A 'a curge σ a = R a atunci când εa ≥ εap . adică xr = h0.21) Această relaţie este valabilă pentru xr > h0 (sau 1.25x > h0). deoarece x r > x r (fig.19 se constată că mărirea forţei axiale peste valoarea corespunzătoare punctului D0 (care corespunde la xr = h0) conduce la o variaţie cvasi-liniară a curbei de interacţiune. conform relaţiei: σa = (a ξ + b)R a (6. efortul unitar este σ a = 0. Pe de altă parte.0 Rezolvarea sistemului de mai sus conduce la a = 5. se acceptă o variaţie liniară pentru efortul unitar de compresiune σ a.4.20) unde ξ = x 0. se acceptă că întotdeauna efortul unitar de întindere este σ = R a ' a ' c În cazul MOD-ului B de cedare. armătura A a este comprimată în permanenţă.8 + b) = 0 (a ⋅ 1. adică xr = 1.

145 .24a) care conduce la următoarele valori concrete: x ≥ 1.55.24) x≥ 0. înseamnă verificarea secţiunii sau dimensionarea acesteia.47 a’ pentru ξ b=0.50. la care planul de încovoiere este situat în axul de simetrie. 6.8).4 Relaţii generale de calcul pentru secţiunile monosimetrice Calculul la starea limită de rezistenţă la încovoiere cu forţă axială.12a).72 + 2. x≥ 1.60.15ξ R a  h0  (compresiune) (6. iar semnul negativ (-) pentru cele plasate deasupra axei neutre. că armătura comprimată curge atunci când x ≥ 2a’.3.1 pentru MOD-ul C de cedare) se ajunge în final la relaţia de mai jos. care este prevăzută în standard STAS 10107/0-90: σ ai = ξb 0.20b): ε ai = ε bc xr − hi x − hi . 1.000/00 -pentru OB37. în mod acoperitor. 6. În cazul secţiunilor monosimetriee.24) rezultă că armătura A a curge atunci când: (6.20b). precum şi expresia lui ε din relaţia (6. ' Efortul unitar în armătura comprimată A a se ia în considerare după cum urmează: • • σ'a = R a dacă x ≥ 2a ' .pentru PC60.20a): ε ai = ε bu şi având în vedere că σ ai ± ( 0.pentru PC52.25x ≤ h0 sau ξ ≤ 0.5. se dispune de două ecuaţii de echilibru static: • ecuaţia de proiecţie după axa longitudinală a barei (Σ N = 0).25x ξ bu σ ai = ξ b ± ( 0. iar deformaţia specifică se obţine din relaţia (fig. Se consideră că secţiunea este comprimată în întregime atunci când x r > h0 (l. se admite simplificarea suplimentară că rezultanta globală a compresiunilor din beton şi armătură N b + N a ' ( ) ' este concentrată la nivelul centrului de greutate al armăturii A a (Nb este coliniar cu N 'a ).8). În cazul MOD-ului C de cedare.ξb 1. respectiv σ ai = ε bc r Ea xr − ws xr − ws Acceptând ipoteza simplificatoare a liniarităţii dintre σ ai şi ξ (luată în considerare la punctul 6.670/00 .8 − ξb ' Din relaţia (6. ε ap =Ra/Ea are următoarele valori: 1.25x ) = ε bu = ε bu xr 1.8ξ b a' 2ξ b − 0. deoarece ε ≥ ε bc = 2 / 00 > ε ap (fig. σ 'a < R a dacă x < 2a ' . iar deformaţia specifică şi efortul unitar în armătura Aai se determină cu relaţiile (fig.8 (6.430/00 .5. 6. Axa neutră este plasată în secţiune când xr≤ h0 (1.27) 6.25 x − a ' ⋅ εap ≥ εap 1.8h i / h 0 − ξ ) ⋅ Ra ≤ Ra ξ 0. respectiv 1.3.3 Efortul unitar în armătura intermediară Aai Atunci când secţiunea este fisurată în întregime se acceptă că efortul unitar în armătura Aai este întotdeauna σ ai = Ra (întindere).25x>h0 sau ξ >0. se obţine: (6. armătura comprimată ' a 0 A 'a curge întotdeauna.8 − ξ b  hi  5 (1 − ξ) − 2.8h i / h 0 − ξ ) ± ( hi − x r ) ± ( h i − 1.5. respectiv x ≥ 2 a’ pentru ξ b = 0. 6.26) Semnul pozitiv (+) se ia în considerare pentru armăturile plasate sub axa neutră. STAS 10107/0-90 prevede.8 − ξ b = ε aiEa.2 a’ pentru ξ b = 0.25 x 0.

urmată de zdrobirea betonului comprimat. Verificarea secţiunii constă în determinarea capacităţii portante (Mcap sau Ncap) în funcţie de efortul secţional cunoscut (N sau M). de preferinţă. iar ecuaţia de momente.5.1 Întindere excentrică cu excentricitate mică (MOD-ul A de solicitare al secţiunii) Secţiunea este fisurată în întregime şi în toate armăturile efortul unitar este Ra. În cazul întinderii excentrice cu excentricitate mică se urmăreşte determinarea forţei axiale capabile N cap pentru o excentricitate dată. se aleg anumite axe în funcţie de oportunităţile pe care acestea le oferă.2. trebuie respectată condiţia: x ξ= ≤ ξb (6. 6. permite rezolvarea acestei probleme. la care armătura întinsă nu curge (σ a < Ra) în momentul zdrobirii betonului comprimat. format din Σ N = 0 şi Σ M = 0.28) M . 6. a) distribuţia reală a armăturilor b) concentrarea armăturilor c) diagrama de eforturi Fig. Ncap2).5. Sistemul de ecuaţii. plasate deasupra şi dedesubtul axei perpendiculare pe planul de încovoiere (fig.4. Încovoiere. Secţiunea satisface condiţia de rezistenţă dacă M*≤ Mcap.• ecuaţia de momente în raport cu o axă oarecare (Σ M = 0). T. Verificarea secţiunii constă în satisfacerea condiţiei N ≤ Ncap . În general. 6. conform relaţiei (6.29a) h0 − xG xG − a' Se alege Ncap = min (Ncap1. pentru determinarea capacităţii portante Mcap. prin utilizarea unor tabele. armăturile se pot grupa în două arii echivalente. în determinarea ariei de armătură.30) h0 Nesatisfacerea condiţiei (6. 146 . 6. se poate aprecia că există două necunoscute: poziţia axei neutre şi aria de armătură (sau procentul de armare). respectiv N cap 2 = + N'aha (6. În mod curent se urmăreşte determinarea momentului încovoietor capabil Mcap în funcţie de forţa axială N.4. momentul încovoietor M fiind corectat cu efectul excentricităţii adiţionale ea şi cu cel al deformaţiilor de ordinul II. circulară. diagrame sau relaţii specifice.29) N cap1 = Na ha − M M + N 'a h a .a ' ) . Ecuaţia de proiecţii este folosită pentru determinarea poziţiei axei neutre.N a h a = 0 (6.x G ) + N 'a h a = 0 rezultând: (6. cazul I de compresiune şi întindere excentrică cu excentricitate mare (MOD-ul B de solicitare al secţiunii) Pentru ca secţiunea să cedeze prin curgerea armăturii întinse.b). din acest motiv.21).30) înseamnă: • pentru elementele încovoiate: intrarea în domeniul betonului supraarmat.N(h 0 .2a. inelară) şi constă de regulă. Proiectarea secţiunii se poate face numai pentru anumite forme particulare de secţiuni transversale (dreptunghiulară. 6.21 Secţiune întinsă excentric cu excentricitate mică În acest caz se scrie câte o ecuaţie de momente în raport cu axa ce trece prin centrul de greutate al fiecărei armături echivalente: M + N(x G .28a.

N b + N a .din relaţia (6.31). ξ lim = 0.A b R c + (A a . În cazul forţei axiale N.a ' ) = 0 M cap = A a R a h a + ∑ A ai σ ai h i − a ' ± N x G − a ' ( ) ( ) (6.22 Secţiune supusă la încovoiere.26) şi se introduce ca valoare pozitivă pentru întindere.25 .la extremităţile stâlpilor. semnul superior se ia în cazul compresiunii.33a)  x < 2a . are loc atunci când: x ξ= > ξb (6.N 'a + N ai = ± N .A 'a R a + ∑ A ai σ ai = 0 (6.N 'a h a + ∑ N ai ( h 0 − h i ) = 0 (6.pentru elementele comprimate: trecerea la cazul II de compresiune.3 Cazul II de compresiune (MOD-ul C de solicitare al secţiunii) Cedarea secţiunii prin zdrobirea betonului comprimat. efortul unitar σ ai se determină conform relaţiei (6. atunci armătura comprimată nu curge şi se admite că rezultanta compresiunilor din beton şi din această armătură acţionează la nivelul armăturii A 'a .33) şi (6. (6.N 'a h a + ∑ N ai (h 0 .A 'a )R a + ∑ A ai σ ai = 0 (6.N b + N a .N b z . Elementele structurale care participă la preluarea acţiunilor seismice şi care capătă deformaţii postelastice semnificative necesită asigurarea unei ductilităţi corespunzătoare. în această situaţie momentul încovoietor capabil rezultă din ' ecuaţia de momente în raport cu A a : M * N(x G . transv. cazul I de compresiune.5. în acest scop se pune condiţia (6.36) Momentul încovoietor capabil rezultă din ecuaţia de momente în raport cu armătura Aa: M cap = A b R c z + A R a h a − ∑ A ai σ ai ( h 0 − h i ) − N( h 0 − x G ) ' a M * + N(h 0 .a ' ) .37a) Eforturile unitare σ a şi σ ai se determină după cum urmează: .4.32) Scrierea ecuaţiei de momente depinde de poziţia axei neutre.11 şi a majorării cu 25% a lungimii pe care pot apărea deformaţiile postelastice.34).16) dacă ξ b < ξ ≤ 0. • Fig.37) (6. 13.30) şi anume: ξ ≤ ξlim (6.∑ N ai (h i . 6.în armătura Aa: σ a . cu condiţia majorării arm.N 'a + N ai = N . conform tab.33) M cap = A b R c z + A 'a R a h a − ∑ A ai σ ai ( h 0 − h i ) N( h 0 − x G ) ’ (6.N b z . 6.x G ) .A b R c + A a σ a .34) (6. sau întindere excentrică cu excentricitate mare Poziţia axei neutre rezultă din ecuaţia de proiecţii: ± N .32).8 147 .x G ) . atunci momentul încovoietor capabil rezultă din ecuaţia de momente în raport cu armătura Aa: M * ± N(h 0 .35) h0 Poziţia axei neutre rezultă din ecuaţia de proiecţii: N .la extremităţile riglelor de cadru.31) unde: ξ lim = 0.N a h a .40 . mai restrictivă decât condiţia (6.34a) În relaţiile (6. această valoare poate fi depăşită până la ξ ≤ ξ b. Astfel dacă:  x ≥ 2a’. fără curgerea armăturii Aa.h i ) = 0 (6.

26) dacă ξ ≤ 0. 6. 6. poate fi obţinut pe baza acceptării curbei limită de interacţiune ca fiind o dreaptă (fig.23).23).în armătura Aai: σ ai . Mb şi Nb sunt obţinute din relaţiile (6.8 . Relaţia de calcul. 6.din relaţia (6..32) şi (6.8 . ipoteză suficient de exactă pentru calculele practice. Important este faptul că acest procedeu este acoperitor. Momentul încovoietor capabil al unei secţiuni armate numai cu armăturile A a şi A 'a . Fig.22) dacă ξ > 0. deoarece punctul N1.38) N 0c = A b R c + (A a + A 'a ) R a este efortul capabil pentru cazul convenţional al compresiunii centrice. determinat de eforturile N şi Mcap se află în interiorul curbei de interacţiune reale (fig.8 şi se introduc cu valoare pozitivă pentru întindere. Pentru MOD-urile B şi C de solicitare.din relaţia (6.27b) dacă ξ > 0.33a). pentru cazul II de compresiune. secţiunea satisface starea limită de rezistenţă dacă: M* ≤ Mcap unde M* se determină cu relaţia (6. pentru x = xb = ξ bh0 şi σ ai = 0.2).curba de interacţiune simplificată 148 .din relaţia (6. stabilită pe baza asemănării triunghiurilor ENN1 şi ENbB este: M cap = M b N 0c − N N 0c − N b (6.23 Cazul II de compresiune .

149 .

6. în raport cu rezultanta Na: ( ∑ M ) Na = M .40) (6. când ambele materiale şi-au epuizat capacitatea de rezistenţă.1 şi corespunde punctului de balans B din curba de interacţiune M .39) Relaţiile de calcul se bazează pe ecuaţiile de echilibru static.41b) ( ∑ M ) Nb = M . supus la încovoiere. Rc şi rezist.Na = 0 (6.24 Secţiunea dreptunghiulară simplu armată 128 . 6. forme de scriere a capacităţii portante a secţiunii simplu armate.32): ( ∑ N) = N b .N b z = 0 unde M reprezintă solicitarea de calcul exterioară.N a z = 0 • ecuaţia de momente. la acţiunea momentului încovoietor de calcul din secţiune. Calculul la SLR se face în stadiul III de lucru.05 A b R c (fig. Este cunoscută rezist.41a) (6. Calculul se conduce în secţiuni normale pe axa elementului. conform relaţiei (6. O astfel de rupere reprezintă MOD-ul B de cedare.6. respectiv Nb z. conform punctului 6. a bet. reprezentată prin valoarea ei relativă ξ : x ξ= ≤ ξb h0 ξ b are valorile date în tabelul 6.N (fig. Fig.19). plan ce conţine şi axa de simetrie a secţiunii transversale. planul încărcărilor coincide cu planul de simetrie al elementului. Valoarea maximă a înălţimii zonei comprimate rezultă: xb=ξ bh0 (6.14) referitoare la înălţimea zonei comprimate x. începe la limita stadiului II. 6. prin intrarea în curgere a armăturii Aa din zona întinsă şi se termină în stadiul III. de calcul a armăturii Ra. satisfăcând relaţia N ≤ 0.5. şi anume: • ecuaţia de proiecţii. prin zdrobirea betonului comprimat de secţiune Ab. CALCULUL ÎN SECŢIUNI NORMALE LA STAREA LIMITĂ DE REZISTENTĂ 6. stadiu de rupere. de calcul la compres. În categoria elementelor încovoiate sunt cuprinse şi cele la care momentul încovoietor este însoţit de o forţă axială de compresiune cu valoare redusă.1 Elemente cu secţiune dreptunghiulară simplu armată Ruperea elementului din beton armat. obţinută din relaţia (6. iar Na z.3. conform metodei simplificate. scrisă în raport cu punctul de aplicaţie al rezultantei Nb: sau. 6.19).1 şi este condiţionată de respectarea relaţiei (6.33).6.6 PROIECTAREA SECŢIUNILOR DE FORMĂ UZUALĂ A ELEMENTELOR ÎNCOVOIATE Se consideră cazul general al încovoierii drepte.

0.14) şi expresia (6. rezultă: M = A a R a (h 0 . transv. încovoietor cel puţin egal cu mom. a elementelor încovoiate Sunt posibile două etape: 129 . 6.0.5ξh 0 ) = ξ(1 − 0.375 Noţiunea de procent minim de armare.48) (6. raportat la secţiunea utilă bh0. cuprinde valoarea relativă a poziţiei axei neutre ξ .46) m = ξ (1 – 0.41b) se poate pune sub forma: M = Nb z = bxRc(h0 .5ξ ) bh 0 R c = mbh 0 R c (6.3 Limite pentru secţiunea dreptunghiulară simplu armată.44).43).0.43) (6.45a) poziţia axei neutre dată de (6. realizat cu procentul minim de armare.50 ξ b xb 0.399 0.5x) (6. a.45a) în timp ce ecuaţia (6.55 0.5x) (6. de b.0. Tabelul de calcul din anexa 13.45b) poziţia axei neutre dată de (6. în funcţie de calitatea oţelului. ale procentului de armare şi a capacităţii portante.5 ξh 0 ) = A a R a (l . capacitatea portantă maximă a secţiunii simplu armate este: 2 2 M cap max = ξb (1 . conform relaţiei (6.45b) În cele două relaţii z = h0 . Proiectarea secţiunilor dreptunghiulare.5ξ ) (6.46). conduc la forma: bxRc = AaRa (6.5x reprezintă braţul de pârghie al eforturilor interioare Na şi Nb (fig.42) de unde se determină poziţia axei neutre: x= Aa R a R h 0 = µ a h 0 = ξh 0 bh 0 R c Rc Ra .47a) Înlocuind în relaţia (6. să poată suporta un mom.1.50h0 pmax mmax 60 Rc Ra 55 Rc Ra 50 Rc Ra 0.5 ξ)h 0 = A a R a ςh 0 unde valoarea relativă a braţului de pârghie z/h0 este: ς =1 −0.0. care înlocuite în relaţia (6. Rc (6. în funcţie de valorile lui ξ b cuprinse în tabelul 6. Tabelul 6. Ecuaţia (6.60 0.46a) (6.60h0 0.50) Pe baza relaţiei (6.41a) devine: M = Na z = AaRa(h0 . Utilizarea acestui tabel asigură respectarea condiţiei de rupere ξ ≤ ξ b prin procentul maxim de armare.5 ξb ) bh 0 R c = m max bh 0 R c (6. se poate obţine o altă formă de exprimare a coeficientului m: m=µ Ra Rc  R 1 − 0. încovoietor capabil al elementului de beton simplu cu aceleaşi caracteristici geometrice ale secţ.3.44) permit determinarea procentului maxim de armare: M ≤ M cap = A a R a ςh 0 Pmax = 100 µ max = 100 ξ b Rc Ra (6.420 0. derivă din noţiunea de beton armat şi se deduce din condiţia ca elem.55).47) Având în vedere relaţia (6.0.5µ a  Rc      (6.5ξ M ≤ M cap = mbh R c 2 0 (6.3 se dau valorile maxime ale înălţimii zonei comprimate.51) În tabelul 6..49) (6.55h0 0. în baza condiţiei (6. definit conform tabelului 6.Eforturile interioare sunt Na = AaRa şi Nb = bxRc.14) 0. valoarea relativă a braţului de pârghie ζ şi valoarea relativă a momentului încovoietor m.44) ξ=µ µ este coeficientul de armare. rezultă: 2 2 M = bξh 0 R c ( h 0 − 0.48a) Condiţia generală de rupere (6.40).24). simplu armate. Înlocuind în relaţia (6. clasa betonului şi procentul de armare.43).

. stabilită conform punctului 13.46a). rezultă înălţimea utilă efectivă: h0 = h – a Se calculează valoarea relativă a momentului încovoietor pe baza relaţiei (6. multiplu de 10 mm.12). a elementelor încovoiate Cunoscând caracteristicile secţiunii b. care se determină din ecuaţiile de echilibru static (Σ N = 0 şi Σ M = 0). Din relaţia (6. A a = ξ c bh 0 sau A a = 100 Ra ςh 0 R a (6. atunci aria armăturii întinse se calculează cu relaţia (6.determinarea dimensiunilor secţiunii de beton. dacă h>800 mm.53) unde a este distanţa de la axa ce trece prin centrul de greutate al ariei armăturilor A a până la latura inferioară a secţiunii.determinarea ariei de armătură.01. ea conţinând şi acoperirea cu beton a armăturilor.c) Dacă dimensiunile secţiunii nu au fost determinate pe baza calcului din etapa I. Calculul se poate conduce direct. materialelor (prin Rc şi Ra) şi procentul de armare ales. • m > mmax. de unde rezultă aria de armătură sub una din următoarele forme1: Aa = p bh 0 R M . în cazul grinzilor.46): M m= 2 (6. În etapa I sunt implicate patru necunoscute b..52) mbR c coeficientul m se det. • pentru plăci. secţiunea de beton este insuficientă pentru a prelua momentul încovoietor M.5. secţiunea simplu armată este insuficientă pentru preluarea momentului încovoietor respectiv. calităţile materialelor Rc şi Ra şi solicitarea de calcul M. 3.b. Aa şi x şi sunt disponibile două ecuaţii de echilibru static (Σ N = 0 şi Σ M= 0).47).1. din relaţia (6. dacă ξ > ξ b.0 (6. în acest caz. opţional. Aa se stabileşte pe baza procentelor minime de armare (tabelul 13. respectiv de 100 mm.3 pentru plăci: • pentru grinzi. 130 . se alege lăţimea b a secţiunii şi procentul de armare p pt ca: • lăţimea b influenţează foarte puţin capacitatea portantă (tabelul 14.2. Aa (p).5. De asemenea.55) bh 0 R c iar din anexa 13 se determină procentul corespunzător de armare p sau. alte calităţi de materiale etc). simplu armate. ξ =1 − 1 −2m .56a. valorile lui ξ sau ζ . Necunoscutele sunt Mcap şi x. valoarea minimă din anexa 13. având în vedere recomandările punctului 13. Plecând de la înălţimea efectivă.54) b În etapa II se determină aria de armătură Aa. Valoarea efectivă a lui h se stabileşte la valoarea modulată cea mai apropiată de valoarea înălţimii necesare. prin rezolvarea sistemului de ecuaţii. sau cu ajutorul anexei 13. în care se egalează capacitatea portantă cu momentul încovoietor.2 pentru grinzi şi ale punctului 13. pentru mărirea capacităţii portante se poate adopta dubla armare. în funcţie de calit. obţinută din etapa I sau impusă de necesităţi arhitecturale. cu m se calculează. se poate întâmpla ca: • m < 0. Dacă ξ ≤ ξ b. h. rezultă: M h0 = (6. • procentul de armare reprezintă valoarea relativă a ariei de armătură.I .2). Verificarea secţiunii dreptunghiulare.5. dacă nu este posibilă modificarea dimensiunilor secţiunii de beton. h (h0). multiplu de 50 mm. II . Calculul direct 1 Pentru cazurile care nu pot fi încadrate în anexa 13 (m bc < 1. Înălţimea necesară a secţiunii transversale este: h = h0 + a (6. procentul de armare se alege între p min şi pmax. În mod obişnuit. din anexa 13. cuprinzând în expresia lui (p = 100Aa/bh0) corelaţia dintre caracteristicile secţiunii.56b). a.7. dacă h ≤ 800 mm. recomandându-se alegerea conform punctului 13. se pune problema determinării capacităţii portante. se recomandă satisfacerea raportului: h =1.

6.6 ⋅10 6 .3. 6. x = AaRa/bRc . echilibrează compresiunile din beton.25a că armătura din zona întinsă echilibrează atât rezultanta compresiunilor din ' beton.42). capacitatea portantă a secţiunii se limitează la valoarea dată de relaţia Mcap=bxbRc(h0 -0.51). 6.25 Valoarea efortului unitar în arm.iar A 'a armatura în zona comprimată a secţ. Ra şi p. care este echivalentul relaţiei (6. • reproiectarea elementului. • secţiunea este insuficientă şi nu poate fi mărită.3.46) rezultă: 2 M cap = mbh 0 R c Dacă p >pmax. Aal. când construcţia este încă în etapa de proiectare.0. capacitatea portantă este Mcap max.5xb).5x) =1205 ⋅ 300(553. conform relaţiei (6. care se compară cu xb = ξ bh0.5.5 ⋅152) = Nm =172. A 'a depinde de poziţia acesteia în raport cu axa neutră (pct.0. condiţia de mai sus se înlocuieşte cu una mai restrictivă şi anume: ξ ≤ ξlim = 0.25 Secţiune dreptunghiulară dublu armată În vederea asigurării unei ductilităţi corespunzătoare ale extremităţilor riglelor făcând parte din cadre antiseismice (zone plastice potenţiale).14).25c). 6. • în secţ. 13. în cazul verificării unei construcţii existente. O astfel de rupere reprezintă MOD-ul B de cedare. de reazem ale grinzilor continue.51).45a) sau (6.3 =172. Secţiunea satisface starea limită de rezistenţă dacă este îndeplinită condiţia (6. capacitatea portantă rezultă din relaţia (6.1. deci A a 2 = A 'a (fig.5. O parte din armătura întinsă.46a) M ≤ Mcap. din considerente constructive sau arhitecturale. dacă arm. se utilizează în următoarele cazuri: • grinzi supuse la solicitări alternante de încovoiere. Aa2. M cap = A a R a (h 0 . cât şi rezultanta din armătura A a . din zona comprimată este ancorată suficient.. Nesatisfacerea condiţiei de mai sus poate implica: • necesitatea consolidării elementului.1). dacă x>xb.2): • σ'a = R a dacă x ≥ 2a ' . deoarece. şi este condiţionată de respectarea relaţiei (6.7. echilibrează armătura comprimată.6 kNm m . Calculul cu anexa 13 Se calculează valoarea procentului de armare: p= 100 A a bh 0 În funcţie dei Rc. condiţie care se poate pune şi sub forma: 131 . Se observă din figura 6. sau trecerea la dubla armare. conform punctului 6. adică: x ξ= ≤ ξb h0 Fig. Ca şi în cazul armării simple.45b). din anexa 13 se determină coeficientul m şi din relaţia (6. modificând dimensiunile secţiuni de beton şi/sau aria de armătură. conform prevederilor specifice pentru riglele cadrelor antiseismice se dispun armături la partea superioară cât şi la partea inferioară a secţiunii (pct. • în secţiunile de reazem ale grinzilor cadrelor antiseismice. în timp ce restul de armătură întinsă. 6. b. Dacă x ≤ xb. ruperea începe prin curgerea armăturii întinse A a şi se termină prin zdrobirea betonului comprimat.Se determină poziţia axei neutre din relaţia (6. chiar dacă nu există alternanţa momentelor încovoietoare.2 Elemente cu secţiune dreptunghiulară dublu armată Armătura întinsă Aa . transv.

58) şi (6. Aceasta conduce la o cantitate necesară minimă de armătură comprimată. pornind de la relaţia (6. se obţine: ( ∑ M ) N'a + Nb = M − N a h a = 0 h a = h 0 . Soluţia economică este dată de utilizarea la maxim a capacităţii de rezistenţă a zonei comprimate de beton.61).58) devin: 2 M = m max bh 0 R c + A 'a R a h a Înlocuind în relaţia (6. ceea ce se obţine pentru ξ = ξ b.65) şi (6.55). în relaţiile (6. ceea ce înseamnă x < 2a ' .64) devine: 2 M ≤ M cap = M1 + M 2 = mbh 0 R c + A 'a R a h a (6. se obţine: ( ∑ M ) Na = M − N b z − N 'a h a = 0 (6.51). relaţia (6. În conformitate cu relaţia generală de calcul la starea limită de rezistenţă.59) devine: M = bxR c ( h 0 − 0.59) (6.64) Se observă că în relaţia (6.5x ) + A 'a R a h a (6. dublu armate. a elementelor încovoiate Calculul implică cunoaşterea dimensiunilor secţiunii transversale b şi h (ho) şi a calităţii materialelor.ξ ≥ 2a ' / h 0 (6. − A 'a R a A a − A 'a R a R = ⋅ h0 = µ − µ' a h0 = ξ h0 bR c bh 0 Rc Rc R ξ = (µ − µ ' ) a Rc a (A x= ) ( ) (6.a ' reprezintă distanţa dintre centrele de greutate ale armăturilor Aa şi A 'a respectiv între Na şi N 'a .64) primul termen M1 reprezintă momentul preluat de secţiunea simplu armată. Ecuaţiile (6. a rezultat m > mmax.65) Pentru a nu se produce o sporire exagerată a armăturii comprimate se recomandă respectarea condiţiei: 2 M ≤ S0 R c = 0. N a = A a R a şi N 'a = A 'a R a Poziţia axei neutre x.5bh 0 R c (6. Ecuaţiile de echilibru static Pentru simplitate. În ipoteza satisfacerii condiţiei (6.66) În situaţia nesatisfacerii condiţiei (6. cu m obţinut din relaţia (6.25). situaţie în care capacitatea portantă a secţiunii dreptunghiulare simplu armate este maximă conform relaţiei (6.57).33). pentru o secţiune dată.32): ( ∑ N ) = N b + N 'a − N a =0 (6. respectiv la relaţia M = M1 max + M2 min.63) (6. rezultă: 2 2 M = M 1 + M 2 = ξ(1 . 6. în timp ce al doilea termen M2 reprezintă aportul armăturii comprimate (fig.61) (6.57) ' • σa < R a dacă x < 2a ' se admite simplificarea că rezultanta globală a compresiunilor din beton şi ' armătură (N b + N 'a ) se află la nivelul centrului de greutate al armăturii A 'a (Nb este coliniar cu N a ).67) Proiectarea secţiunii dreptunghiulare.5 ξ) bh 0 R c + A 'a R a h a = mbh 0 R c + A 'a R a h a ξ b bh 0 R c + A 'a R a − A a R a = 0 A 'a = M − M1 max Raha = 2 ( m − m max ) bh 0 R c R aha (6. respectiv valoarea relativă a acesteia ξ rezultă: .62) Ecuaţia de momente (6. Cazul I se referă la situaţia când.0. starea de eforturi s-a descompus corespunzător cuplurilor M1 şi M2 (fig.63) poziţia axei neutre dată de relaţia (6.68) 132 .59) se introduc: N b = bxR c . 6.25).60) se pune sub forma: M ≤ M cap = A a R a h a (6. pornind de la relaţia (6.60)  dacă x < 2a ' .34). legate de cunoaşterea sau necunoaşterea armăturii din zona comprimată. relaţia (6.58) • ecuaţia de momente depinde de poziţia axei neutre:  dacă x ≥ 2a ' .57). • ecuaţia de proiecţii se obţine din relaţia (6. putându-se întâlni două cazuri.

Aa = ξb
' a min

Rc p bh 0 + A 'a = max bh 0 + A 'a Ra 100

(6.69) (6.70)

A 'a ≥ A 'a min

în care A

rezultă din condiţii de procent minim de armare, număr minim de bare şi diametru minim.

Cazul II se referă la situaţia în care armătura din zona comprimată A 'a este cunoscută. În acest context, din ecuaţia de momente (6.65) se calculează:

M − A 'a R a h a m= 2 bh 0 R c

(6.71)

În cazul în care m > mmax, armătura A 'a este insuficientă, ea trebuie deci majorată astfel încât coeficientul m, obţinut din relaţia (6.71), să se înscrie în valorile tabelului anexei 13. Pentru valori m>0, din anexa 13 se determină ξ şi p - procentul de armare corespunzător armăturii Aa1; în corelaţie cu condiţia (6.57), pot interveni două situaţii:


(6.72)

x = ξh 0 ≥ 2a ' , caz în care

A a = A a1 + A a 2 = ξ

Rc p bh 0 + A 'a bh 0 + A 'a = 100 Ra M Raha
(6.73)

x = ξh 0 < 2a ' , caz în care din relaţia (6.67) rezultă: A a =

Dacă m ≤ 0, armătura comprimată este prea puternică, ceea ce este echivalent cu x < 2a ' ; în consecinţă, pentru determinarea ariei armăturii întinse Aa se foloseşte relaţia (6.73). Verificarea secţiunii dreptunghiulare, dublu armate, a elementelor încovoiate ' Se cunosc caracteristicile secţiunii b, h, Aa, A a , calităţile materialelor şi solicitarea de calcul. Necunoscutele sunt Mcap şi x, care se determină din ecuaţiile de echilibru static (Σ N = 0 şi Σ M = 0). Calculul se poate conduce direct prin rezolvarea sistemului de ecuaţii sau cu ajutorul anexei 13. a. Calculul direct Se determină poziţia axei neutre din relaţia (6.61): x = A a − A a R a / bR c .
'

(

)

Dacă x ≥ 2a ' , capacitatea portantă rezultă din relaţia (6.63): M cap = bxR c (h 0 - 0,5x) + A 'a R a h a , dar, dacă x < 2a ' , se aplică relaţia (6.67): M cap = A a R a h a În cazul în care x > x b = ξb h 0 , capacitatea portantă se limitează la valoarea dată de relaţia M cap = M1 max + M 2 = bx b R c (h 0 - 0,5x b ) + A 'a R a h a . b. Calculul cu anexa 13 Din relaţia (6.72) se calculează:

p = 100

A a − A 'a bh 0

(6.74)

Acest procent de armare corespunde armăturii Aa1 a secţiunii dreptunghiulare simplu armate. Din anexa 13 se determină valoarea relativă a poziţiei axei neutre ξ şi coeficientul m: ' • atunci când x = ξh 0 ≥ 2a , capacitatea portantă se determină din relaţia (6.64):
2 2 M cap = ξ (1 - 0,5 ξ) bh 0 R c + A 'a R a h a = mbh 0 R c + A 'a R a h a

(6.75)

• atunci când x = ξh 0 < 2a , capacitatea portantă se determină din relaţia (6.67):
'

M cap = A a R a h a

Dacă p > pmax , capacitatea portantă se limitează la valoarea:
133

2 M cap max = M1max + M 2 = m max bh 0 R c + A 'a R a h a

Secţiunea satisface starea limită de rezistenţă dacă este îndeplinită condiţia M ≤ Mcap. 6.6.3 Elemente cu secţiune în formă de T cu placa în zona comprimată Secţiunile în formă de T se întâlnesc frecvent la grinzi independente, la grinzile planşeelor monolite şi la alte elem. de rezistenţă cu secţiuni în formă de I, sau chesonate, care sunt asimilabile cu secţiunile în formă T. Secţ. se consideră în formă de T dacă inima grinzii şi placa, dispusă în zona comprimată, sunt legate monolit, fiind capabile să conlucreze solidar până la rupere. h p ≥ 0,05 h (6.76) În situaţiile în care condiţia (6.76) nu este îndeplinită, aportul plăcii se poate neglija şi secţiunile se vor calcula ca secţiuni dreptunghiulare obişnuite, cu dimensiunile b şi h. 6.6.3.1 Lăţimea activă a plăcii Datorită conlucrării ce există între inima grinzii şi placă, aceasta urmăreşte deformaţiile inimii. Deformaţia plăcii se atenuează pe măsura îndepărtării de inimă, deoarece rigiditatea plăcii este mult mai mică decât a inimii (fig. 6.26a). De aceea distribuţia eforturilor unitare de compresiune pe lăţimea plăcii este neuniformă, având intensitatea maximă în dreptul inimii (fig. 6.26b). Lăţimea teoretică activă a plăcii rezultă din condiţia ca suprafaţa distribuţiei teoretice a ef. unitare să fie egală cu suprafaţa curbei reale de distribuţie, acceptând acelaşi efort unitar maxim în dreptul inimii σ b = Rc.

Fig. 6.26 Conlucrarea plăcii cu inima Determinarea lăţimii de calcul bp, conform celor de mai sus, este dificilă pentru calculele uzuale, de aceea pentru elementele construcţiilor civile şi industriale se foloseşte procedura simplificată din anexa 11. 6.6.3.2 Secţiune în formă de T, simplu armată Calculul se face în funcţie de poziţia axei neutre pe înălţimea secţ. transv., deosebindu-se două situaţii: axa neutră în placă sau în inima grinzii. Pt. estimarea poziţiei axei neutre, se pleacă de la situaţia ipotetică a axei neutre plasate la marginea inferioară a plăcii, când x = hp, scriind cele două ecuaţii de echilibru static. Din ecuaţia de proiecţii Na - Nb = bphpRc - Aa limRa = 0, se determină aria armăturii care echilibrează compresiunile din placă în această situaţie limită:

A a lim = b p h p

Rc Ra

(6.77)

(6.78) Cele două relaţii se folosesc în funcţie de scopul calculului; astfel, dacă la proiectare: M ≤ Mlim (6.79) respectiv la verificare: Aa ≤ Aa lim (6.80) atunci axa neutră este plasată în placă (x ≤ hp). Evident, în caz contrar, axa neutră este plasată în inimă.

Din ecuaţia de momente scrisă în raport cu armătura întinsă rezultă: M lim = b p h p R c (h 0 − 0,5h p )

134

Proiectarea secţiunii în formă de T, simplu armată, a elementelor încovoiate Cunoscându-se dimensiunile secţiunii transversale b, h, bp, hp, calitatea materialelor şi solicitarea de calcul M, se calculează Mlim cu relaţia (6.78). Dacă M ≤ Mlim , axa neutră se află în placă (fig. 6.27b). Deoarece forma de calcul a secţiunii depinde de forma zonei comprimate (zona întinsă, fiind fisurată, nu are nici o influenţă), din punctul de vedere al calculului secţiunea se consideră de formă dreptunghiulară de înălţime h şi lăţime b p. Pentru calculul ariei de armătură se folosesc relaţiile (6.55) şi (6.56), în care b se înlocuieşte cu bp. M m= si din anexa 13 rezulta: 2 bph 0R c

Rc M b p h 0 sau A a = 100 Ra ξh 0 R a Dacă M > Mlim , axa neutră se află în inimă. Pentru simplitate, solicitarea de calcul a secţiunii se descompune în două cupluri, M1 şi M2, ca în figura 6.27d. Se constată că o parte din armătura întinsă Aal echilibrează compresiunile din inimă, în timp ce armătura Aa2 echilibrează compresiunile din aripile secţiunii. Aa = p ; Aa = ξ

bph 0

Fig. 6.27 Secţiune în formă de T cu placa în zona comprimată Ecuaţiile de echilibru static sunt: • ecuaţia de proiecţii, obţinută din relaţia (6.32):

( ∑ N ) = N b − N a = N b1 + N b 2 − N a = 0

( ∑ M ) Na = M − N b z = M − N b1z1 − N b 2 z 2 = 0
[bx + ( b p − b ) h p ] R c − A a R a = 0
Rc Ra

ecuaţia de momente, scrisă în raport cu punctul de aplicaţie al rezultantei Na:

Determinarea poziţiei axei neutre se face pe baza ecuaţiei de proiecţii, scrisă sub forma: (6.81) De asemenea, din figura 6.27d se observă că Na2 = Nb2 rezultând:

A a 2 = ( b p − b) h p

(6.82)

Ecuaţia de momente se scrie sub forma:

135

pot să apară în cazul grinzilor supuse la solicitări alternante de încovoiere produse de acţiuni gravitaţionale (de exemplu. M1 = bxR c (h 0 . 6.e). 136 .5h p ) (6. Aa. axa neutră se află în placă (fig.85): M ≤ M cap = A a R a (h 0 .27c).3.5h p ). respectiv M 2 = A a2 R a (h 0 .1: se calculează M2 din relaţia (6. h. în timp ce al doilea termen. M 2 = ( b p − b ) h p R c ( h 0 − 0.85) R a ( h 0 − 0. a elementelor încovoiate Pentru o secţiune cu caracteristicile b. În vederea estimării poziţiei axei neutre. la care în afară de armătura întinsă Aa există dispusă şi armătură ' de rezistenţă A a în zona comprimată a secţiunii transversale (fig. admiţând că x = hp: M Aa = (6.5x ) + ( b p − b ) h p R c ( h 0 − 0.5h p ) Verificarea secţiunii în formă de T. se pune problema determinării capacităţii portante. Pe baza valorii Aa1 = Aa .6. Dacă Aa ≤ Aa lim. Cazul curent întâlnit în practică este acela când armătura comprimată A 'a este cunoscută.0. din anexa 13 se obţine coeficientul m şi apoi se determină momentul 2 încovoietor M1 = mbh 0 R c . se acceptă determinarea simplificată a ariei de armătură cu relaţia de mai jos.3 Secţiune în formă de T dublu armată Secţiunile în formă de T dublu armate.5x) = mbh 0 R c .84) Aria de armătură Aal corespunzătoare mom. 6.27c.77). capacitatea portantă se limitează la valoarea: 2 M cap max = M1 max + M 2 = m max bh 0 R c + (b p .5h p ) 6. obţinută din ecuaţia de mom. se calculează A a lim cu relaţia (6.84). situaţie care este tratată în continuare.0.6. armătura întinsă echilibrează atât rezultanta ' compresiunilor din beton. reprezintă momentul încovoietor preluat de secţiunea dreptunghiulară simplu armată.Aa2 se calculează procentul de armare p = 100 Aa1/bh0.83a. momentul încovoietor M2 se poate determina şi cu relaţia: M 2 = A a2 R a (h 0 − 0. satisface starea limită de rezistenţă dacă este îndeplinită condiţia M ≤ Mcap.0. convoaie de forţe mobile) sau seismice. Pentru cazurile în care bp/b ≥ 5 se acceptă pentru verificarea secţiunii utilizarea relaţiei (6.5h p ) = 2 = mbh 0 R c + ( b p − b ) h p R c ( h 0 − 0. hp. secţiunea T este insuficientă în varianta armării simple.b) 2 Se observă că primul termen. reprezintă aportul aripilor secţiunii. bp / b ≥ 5.M2.b)h p R c /R a .b) h p R c (h 0 . în funcţie de coeficientul m = M 1 /bh 0 R c .M ≤ M cap = M1 + M 2 = bxR c ( h 0 − 0. indiferent de poziţia axei neutre. Ca şi în cazul secţiunii dreptunghiulare dublu armate.27b) şi capacitatea portantă se determină ca pentru o secţiune dreptunghiulară de înălţime h şi lăţime bp.5h p ) . se determină m din anexa 13 rezultă şi se calculează: 2 M cap = mb p h 0 R c Dacă Aa >Aa lim axa neutră se află în inimă (fig. M1 se obţine conform procedeului de la punctul 2 6.84) se obţine A a2 = (b p . 6. în raport cu rezultanta compresiunilor din beton. bp.5h p ) Secţiunea în formă de T. simplu armată. Capacitatea portantă a secţiunii este: 2 M cap = M 1 + M 2 = mbh 0 R c + A a2 R a (h 0 .0.5h p ) Dacă p ≥ pmax. apoi M1 = M . Din relaţiile (6. cât şi forţa de compresiune din armătura A a .82) şi (6. Dacă este satisfăcută cond.5h p ) (6. Succesiunea operaţiilor este următoarea: se calculează procentul de armare p = 100 Aa/bph0. încov.0. solicitarea de calcul M şi calităţile materialelor Rc şi Ra cunoscute. Aria de armătură întinsă necesară este: A a = A a1 + A a2 = R p bh 0 + ( b p − b ) h p c 100 Ra Dacă m > mmax. din 2 anexa 13 se determină procentul de armare p şi se calculează aria de armătură A a1 = pbh 0 /100. Având în vedere că Na2 = Nb2.

80) la verif. secţiunea se consideră de formă dreptunghiulară. Ecuaţia de momente în raport cu punctul de aplicaţie al rezultantei Na se scrie sub forma: M ≤ M cap = M1 + M 2 + M 3 (6.67) A a = dacă m ≤ 0. din anexa 13 se determină procentul de armare p şi poziţia relativă a axei neutre ξ . calitatea materialelor şi solicitarea de calcul M. în consecinţă se foloseşte relaţia (6. • dacă m > 0. 6. axei neutre se apreciază prin relaţia (6. hp. simplitate.27e). devine: [bx + (b p . si prin relaţia (6. deoarece x ' ' > hp şi în mod curent 2a < h p . ceea ce este echivalent cu x < 2a . pot interveni două situaţii: x = ξh 0 ≥ 2a ' .5h p ) M3 = A R a h a ' a 137 . obţinută din relaţia (6.Na = 0 • ( ∑ M ) Na ecuaţia de momente în raport cu punctul de aplicaţie al rezultantei Na: = M − N b z − N 'a h a = 0 Ecuaţia de proiecţii. Dacă M > Mlim . Suma Ml + M2 corespunde secţiunii T simplu armate cu axa neutră în inimă.57).71).82) permite calculul armăturii ' Aa2. A 'a .5x ) + A 'a R a h a (6. a elementelor încovoiate Cunoscând caracteristicile secţiunii transversale b. rezultă că armătura comprimată este prea puternică. Acestea se obţin prin suplimentarea valorilor date de relaţiile (6.0.b) h p ] R c . bp. M3 reprezintă aportul armăturii comprimate A 'a .0.90) şi permite determinarea poziţiei axei neutre.32): • ( ∑ N ) = N b + N 'a . Ecuaţiile de echilibru static sunt: • ecuaţia de proiecţii. M1. înlocuind b cu bp: m= M − A 'a R a h a . 6.27d se observă că există egalitatea Na2 = Nb2 şi deci relaţia (6. se calculează Mlim cu relaţia (6. h.A a − A 'a R a = 0 ( ) (6.91c) M 2 = (b p .88) (6. cu Ab=bx +(bp –b)hp. De asemenea. caz în care din relaţia (6.77. Din figura 6. Dacă M ≤ Mlim .91b) (6. Proiectarea secţiunii în formă de T. rezultând: bph pR c A a lim = + A 'a (6. din relaţia (6.86) Ra M lim = b p h p R c ( h 0 − 0. ca în figura 6.27e. secţiunii.89) pentru determinarea ariei de armătură Aa. Pt. 2 bph0R c coeficient care corespunde secţiunii T simplu armate cu axa neutră în placă.b) h p R c (h 0 .78) cu aportul armăturii comprimate. caz în care A a = p b p h 0 + A 'a 100 M Raha (6.79) la proiectare.27e rezultă că echilibrul N a 3 = N 'a conduce la A a 3 = A a . În succesiunea operaţiilor. axa neutră se află în inimă (fig.91) 2 M1 = bxR c (h 0 . 6. solicitarea de calcul a secţiunii se descompune în trei cupluri. se calculează coeficientul m. M2 şi M3. caz în care armăturile Aal şi Aa2 echilibrează compresiunea rezultantă Nb = Nbl + Nb2. din figura 6.5x) = mbh 0 R c (6.87). dublu armată. raportat la condiţia (6.87) Poz.91a) (6.27c) şi din punctul de vedere al calculului.89) x = ξh 0 < 2a ' . axa neutră se află în placă (fig.Pentru estimarea poziţiei axei neutre este necesar să se cunoască valorile Mlim şi Aa lim. În acest caz este evident că x ≥ 2a ' . de înălţime h şi lăţime bp.

se determină coeficienţii m şi ξ . 6.A a2 .M 2 . hp.b) h p c + A 'a 100 Ra Dacă m > mmax.84) se obţine momentul încovoietor M 2 = A a 2 R a h 0 − 0. Dacă Aa ≤ Aa lim. iar din anexa 13 se determină coeficientul m şi apoi se calculează momentul încovoietor M1 cu relaţia (6. axa neutră se află în placă (fig. bp.5h p .91b.27e). ' Succesiunea operaţiilor este următoarea: se calculează procentul de armare p = 100 A a − A a / b p h 0 în ( ) funcţie de care. secţiunea este insuficientă. În vederea estimării poziţiei axei neutre.M 3 )/bh 0 R c . Capacit. satisface starea limită de rezistenţă dacă este îndeplinită condiţia M ≤ Mcap . iar din relaţia (6.A se calculează procentul de armare p = 100 A a1/bh0.92) A a2 • dacă x = ξh 0 < 2a : M cap = A a R a h a Dacă Aa > Aa lim. Din relaţia (6. iar din anexa 13 se determină procentul de armare p. Aa. dublu armată. corespunzător secţiunii dreptunghiulare simplu armate. A a . Momentul încovoietor capabil se obţine după cum urmează: ' 2 ' • dacă x = ξh 0 ≥ 2a : M cap = mb p h 0 R c + A a R a h a ' (6.86). Aria necesară de armătură rezultă din relaţia: A a = A a1 + A a2 + A a3 = R p 2 bh 0 + (b p . şi solicitarea de calcul M cunoscute.82) se obţine = (b p . axa neutră se află în inimă (fig. din anexa 13.2 Se calculează m = (M .b) h p R c /R a . Pe ( ) baza valorii A a1 = A a . c).91a). se pune problema determinării capacităţii portante Mcap. 138 . indiferent de poziţia axei neutre. portantă a secţ. se calculează Aa lim cu relaţia (6.5h p ) + A 'a h a R a ' a Secţiunea în formă de T.27c) şi capacitatea portantă se determină ca pentru o secţiune dreptunghiulară de înălţime h şi lăţime bp. h. a elementelor încovoiate ' Pentru o secţiune cu caracteristicile b. este: Mcap = Ml + M2 + M3 Dacă p ≥ pmax capacitatea portantă se limitează la valoarea: 2 M cap max = m max bh 0 R c + ( b p − b ) h p R c ( h 0 − 0. Momentele încovoietoarea M2 şi M3 se calculează cu relaţiile (6. Verificarea secţiunii în formă de T. rezistenţele materialelor Rc şi Ra. 6.

armăturile intersectate de secţiunea înclinată se verifică şi la acţ. În cazul procentelor obişnuite de armare. în secţiune iau naştere eforturi unitare normale σ . adică a/h0 < 3. din beton armat. adică la forfecare . ruperea elem. În cazul grinzilor cu l/h 0 < 12. efortul unitar tangenţial de rupere τ r = Qr/bz având valori mai mari decât în cazul mecanismului de grindă.1. Evidenţierea comportării elementelor încovoiate la acţiunea forţelor tăietoare se face pe baza stării de eforturi din stadiul II (de exploatare). Din acest punct de vedere se deosebesc trei moduri de rupere: • prin curgerea armăturii transversale intersectată de fisura înclinată şi zdrobirea betonului comprimat de la capătul fisurii. longitudinale sau transversale din beton ca urmare a unei slabe aderenţe sau a ancorării necoresp. precum şi de flexibilitatea grinzilor. La limita stadiului II. În cazul elementelor supuse la încovoiere. sub formă de bare înclinate şi etrieri. • prin zdrobirea betonului comprimat de la capătul fisurii. 6). rezultând arm. acest mod de dispunere nu este practic. după traiectoriile eforturilor unitare principale de întindere σ 1. S-a dovedit experimental că pentru valori a/h0 =3. calculul în secţiuni înclinate se face atât la moment încovoietor. 7.1 CALCULUL ELEMENTELOR ÎNCOVOIATE ÎN SECŢIUNI ÎNCLINATE 7. M. de regulă.. de mărimea forţei tăietoare precum şi de corelaţia ce există între aceasta şi momentul încovoietor. Cu cât forţa este mai apropiată de reazem. teoretic.compresiune. se rezumă la o verificare. Scopul calcului la forţă tăietoare constă în proiectarea armăturii transversale. transversală de rezistenţă. rupere denumită de forfecare -întindere. În cazul elementelor puternic armate sau cu lăţimi reduse.. deoarece sunt moduri casante de cedare. separate de deschiderea fisurii înclinate.7. unitare principale σ 1 şi σ 2 se folosesc relaţiile cunoscute din rezistenţa materialelor. Astfel.7. X • prin smulgerea arm. În unele situaţii. în cazul grinzilor încărcate cu forţe concentrate.2c). în cazul grinzilor încărcate cu forţe uniform distribuite.7. ruperea se produce după mecanismul de grindă. Fig. Spre deosebire de calculul la moment încovoietor în secţiuni normale din care rezultă dimensiunile secţiunii transversale de beton şi armătură (cap. CALCULUL ÎN SECŢIUNI ÎNCLINATE LA STAREA LIMITĂ DE REZISTENŢĂ Calculul la starea limită de rezistenţă în secţiuni înclinate reprezintă calculul la acţiunea forţei tăietoare şi a momentului încovoietor. Ultimele două cazuri de rupere se vor evita printr-o proiectare corectă (calcul şi alcătuire). unitare principale de întindere σ 1. eforturi unitare tangenţiale τ xy. până când betonul se striveşte şi atinge Rc. În figura 7. 7. După apariţia fisurilor. care. iar datorită forţei tăietoare Q. iar pentru determinarea ef. de ponderea forţei tăietoare în raport cu momentul încovoietor.3). pentru determinarea lui τ xy poate fi folosită formula lui Juravski. continuitatea elementului se asigură prin reţeaua de armături şi prin betonul comprimat.1 Comportarea elementelor încovoiate la acţiunea forţelor tăietoare În cazul elementelor supuse la încovoiere starea de eforturi în element este condiţionată de interacţiunea momentelor şi forţelor tăietoare. eforturile de întindere ar trebui preluate de armăturile dispuse. În figura 7. se produce în stadiul III prin deschiderea fisurilor înclinate şi strivirea bet. pot acţiona simultan cu forţa axială de compresiune sau cu momentul de torsiune. În cazul când forţele concentrate acţionează aproape de reazem. ruperea se produce prin efectul de fermă cu tirant (fig. denumit braţ de forfecare. fisurile fiind perpendiculare pe direcţia ef.. acţionate de sarcini uniform distribuite. datorită mom. momentului încovoietor. transversale (bare înclinate şi etrieri) ca în fig. armăturile nu ajung la limita de curgere. Comportarea la rupere este influenţată şi de poziţia eventualelor sarcini concentrate faţă de reazeme.1 se prezintă modul de fisurare a unui elem..întindere. se rotesc una faţă de alta în jurul punctului O (fig. Elem.. cât şi la forţe tăietoare. trebuie calculat în secţiuni înclinate la acţiunea forţei tăietoare. în secţiune se formează o articulaţie plastică. încovoiat. respectiv l/h0 -12. producându-se al doilea mod de rupere. În aceste condiţii. (σ y = 0 la grinzi obişnuite).2b).28.1 Fisurarea unui element încovoiat din beton armat Caracteristic elementelor de beton armat realizate cu procente obişnuite de armare este primul caz de rupere.7. încov. Cele două părţi de grindă. comprimat de la capătul fisurii înclinate. După formarea fisurilor.1.2 este redată corelaţia dintre valoarea relativă a forţei tăietoare de rupere Q r/bh0 şi raportul a/h0. Din motive tehnologice. 7. Ruperea elementului din beton armat la acţiunea mom. încovoietor şi a forţei tăietoare în secţiuni înclinate este condiţionată de calitatea şi cantitatea materialelor folosite. prin intrarea în curgere a armăturilor intersectate de fisura înclinată. ruperea se produce prin efectul de arc cu tirant (fig. în mod curent. utilizându-se arm.2 Calculul în secţiuni înclinate la acţiunea forţei tăietoare 223 . considerat centru de rotaţie relativă. 7. rupere denumită de forfecare . calculul la moment încovoietor în secţiuni înclinate. cu atât capacitatea grinzii la forţă tăietoare este mai mare.

aria secţiunii transversale a barei din care este confecţionat etrierul. 7. acest coeficient este egal cu 0. Ae . semnul minus se utilizează atunci când secţiunea elementului creşte/descreşte în acelaşi sens cu momentul încovoietor.4a). respectiv 0. ne .2) şi se bazează pe rezultatul analizei stării de eforturi unitare în stadiul II. prin care se ţine cont de faptul că nu toate armăturile transversale interceptate de fisura înclinată ating limita de curgere în momentul ruperii. PC52 şi OB37). deci R a.7 pentru armături din sârme trefilate (STNB).4a).8 pentru armături din oţel laminat (PC60.1) Q este forţa tăietoare de calcul.3) se bazează pe următoarele ipoteze: • cele două părţi ale elementului. Qb .3 Eforturi în secţiunea înclinată În stabilirea forţei tăietoare de calcul din relaţia (7. ci numai cele care sunt situate în porţiunile unde fisura înclinată are o deschidere suficient de mare. Fig.numărul de ramuri ale etrierului. α . se comportă ca şi corpuri rigide. Σ Aai . mat . separate de fisura înclinată. 224 . însumarea se face pentru toţi etrierii intersectaţi de fisura înclinată. se ia în considerare numai reducerea gsi datorită încărcării permanente g (fig.2 Influenţa braţului de forfecare asupra capacităţii portante la forţe tăietoare Modelul de calcul în secţiuni înclinate (fig. • centrul relativ de rotaţie O este situat la nivelul centrului de greutate al ariei Q ≤ Q cap = Q b + ∑ n e A e m at R a + ∑ A ai m at R a sin α (7. si. 7.unghiul dintre armătura înclinată şi axa grinzii.Calculul în secţiuni înclinate este obligatoriu pentru toate elementele de rezistenţă supuse la încovoiere. de lungime egală cu 3/4 din lungimea porţiunii înclinate. forţa tăietoare de calcul este: Q M tg β z (7. • pentru elementele cu secţiune variabilă. el făcându-se în urma calculului în secţiuni normale şi având la bază o armare longitudinală preliminară. • se acceptă că toate armăturile intersectate de fisura înclinată ating limita de curgere.forţa tăietoare preluată de betonul zonei comprimate (rezultanta eforturilor de forfecare din betonul zonei comprimate). Fig. se scrie sub forma: • fisura înclinată este dreaptă şi este caracterizată de proiecţia ei pe orizontală. Ecuaţia de proiecţii. după normala la axa elementului. betonului comprimat de la capătul fisurii înclinate. 7. dacă se ţine cont de reducerea forţei tăietoare pe lungimea s i datorită încărcărilor aplicate pe această lungime.aria secţiunii transversale a tuturor armăturilor înclinate care sunt intersectate de fisura înclinată pe zona lor centrală.1) se au în vedere următoarele: • se ia în considerare valoarea maximă a forţei tăietoare de pe lungimea fisurii înclinate (Q din figura 7. 7.coeficient al condiţiilor de lucru pentru armătura transversală.

Fig. mecanismul de cedare luat în considerare la stabilirea forţei tăietoare de calcul este cu momente capabile de semne contrarii.4b) (7. mt = 1. intersectate de fisura înclinată. 7. − Q >1. s-a constatat experimental că fisura critică se găseşte în domeniul 0. înclinarea fisurii se ia la 45 0.coeficient al condiţiilor de lucru care afectează rezistenţa la întindere a betonului R t. (7. mt introduce efectul gradului de solicitare din zonele de capăt ale elementului asupra aportului betonului în preluarea forţei tăietoare şi are valoarea: − 3−Q mt = ≤ 1 pentru zonele plastice potenţiale cu Q ≥1.nivelul de solicitare la forţă tăietoare.3) p este procentul de armare pentru barele longitudinale de rezistenţă din zona întinsă.5h0.0 pentru restul cazurilor. în ambele sensuri.5) cu precizarea că rezistenţa la întindere nu se afectează cu coeficientul condiţiilor de lucru mt.4c) − Q . este obţinut din Q= − Q bh 0 R t (7. Qb. pentru elemente cu secţiune dreptunghiulară sau în formă de T. la care sub acţiuni seismice intervin zone plastice potenţiale.• pentru riglele cadrelor antiseismice forţa tăietoare de calcul se ia asociată diagramei de momente capabile în secţiunile critice unde se iniţiază curgerea armăturilor. conform standardului românesc.4b). si . iar contribuţia betonului la preluarea forţei tăietoare se neglijeză (Qb = 0).proiecţia pe orizontală a fisurii înclinate luate în considerare.4 Particularităţi în stabilirea forţei tăietoare de calcul Forţa tăietoare preluată de betonul zonei comprimate1.7. 2 − (7.5h0 ≤ si ≤ 2. mt .4a) mt = 0 la grinzile la care din solicitări seismice. 225 . 1 Pentru riglele de cuplare ale diafragmelor cu goluri. la cele două extremităţi ale deschiderii (fig. se calculează cu relaţia: Qb = 2 bh0 p mt Rt si (7.

se obţine din condiţia de minim a forţei tăietoare preluată de etrieri şi beton.15) Introducând valoarea lui si din (7. pentru care capacitatea portantă la tăiere este minimă.11) qe = ne Ae mat Ra ae 2 bh0 (7. adică se acceptă utilizarea relaţiei: 226 .6) Q > c .9) (7. deci neintervenind la preluarea forţei tăietoare.. deoarece fasonarea armăturilor este mai simplă şi răspunde mai bine cerinţelor riglelor de cadre antiseismice. dimensiunile secţiunii de beton se majorează până la satisfacerea condiţiei (7.12) Termenul al doilea al relaţiei (7. iar etrierii şi armăturile înclinate se dispun constructiv.9) reprezintă forţa tăietoare preluată de etrieri pe lungimea fisurii înclinate.2. c = 4 pentru restul cazurilor.5h0 ≤ si ≤ 2. calculul la forţe tăietoare se rezumă la verificarea şi definitivarea acestei dispuneri preliminare a armăturilor.6). 7.75 < Q ≤ c .în cazul grinzilor 0. se poate ca valoarea lui Qeb să se corecteze în minus cu capacitatea ultimului etrier.50 < Q ≤ c . se poate scrie: Q cap = Q eb = p si m t R t + siqe (7. Calculul armăturilor transversale se face atunci când: 0. a forţei tăietoare preluată de etrieri şi beton: 2 Qeb = 2 bh 0 mt Rt qe p (7.1) în care se reţin numai primii doi termeni ai capacităţii portante. respectiv Q ≤ 0.1 Procedeul simplificat de calcul al armăturilor transversale Armarea transversală cu etrieri Acest sistem de armare este mai convenabil din punct de vedere tehnologic.5 Starea de eforturi în etrieri Acest efort se echilibrează cu efortul qe.1) se constată că pentru elemente fără bare înclinate capacitatea portantă la tăiere se poate pune sub forma: Q cap = Q eb = Q b + ∑ n e A e m at R a (7.14) (7.15) în (7. Din relaţia (7.10) Efortul preluat de un etrier este: Ne = neAematRa Fig.50 pentru celelalte elem.1.75 pentru plăci. de calcul a valorii min. urmărindu-se determinarea celei mai defavorabile fisuri înclinate pentru care capacitatea portantă la tăiere Qcap să fie minimă. Înclinarea cea mai defavorabilă a fisurii.13) rezultă rel. având în vedere corelaţia dintre rezistenţele Rc şi Rt ale betonului): Q ≤c c = 2 pentru zonele plastice potenţiale de la capetele elementelor. conform figurii 7.13) unde Qeb se definşte ca forţa tăietoare preluată de etrieri şi beton. unde în mod frecvent forţa tăietoare poate schimba de semn.Secţiunile de beton ale elementelor trebuie astfel dimensionate încât să fie respectată condiţia de limitare a eforturilor unitare de compresiune (exprimată indirect.16) cu 0.7) (7. Procedeul porneşte de la verificarea relaţiei (7. Q ≤ 0.în cazul plăcilor − − (7. Dacă − − (7. Practic. adică atunci când: dQ eb =0 ds i si = 2 bh0 p mt Rt qe (7.5h0 (7. − − Calculul armăturilor transversale nu este necesar dacă deoarece toate eforturile unitare principale de întindere sunt preluate de beton.8) În calculul armăturii transversale se pleacă de la o dispunere preliminară a armăturilor rezultate din calculul la încovoiere. uniform distribuit pe distanţa ae dintre doi etrieri consecutivi.17) Deoarece este posibil ca un etrier să fie plasat chiar la capătul fisurii înclinate.5: Ne=qeae (7.7.

6 Dispunerea barelor înclinate Dacă în cazul plăcilor este necesară armătură transversală din calcul. • utilizarea barelor înclinate.24) 7.1).2.2 Procedeul detaliat de calcul la forţă tăietoare Procedeul detaliat se utilizează când valoarea forţelor tăietoare este mare.5h0 ≤ si ≤ 2.18). Pocedeul constă în determinarea capacităţii portante la tăiere. pentru una din următoarele soluţii: întărirea etrierilor. diametrul etrierilor. se realizează numai cu bare înclinate: Aai = Q − Qb mat Ra sin α (7.23) Dacă barele înclinate se ridică în plane diferite (fig. se poate exprima prin forma de mai jos: Q cap = Q b + Q e + Q i (7. Fig. mat Ra sin α mat Ra sin α mat Ra sin α (7.7. Poziţia acestei secţiuni este dată prin mărimea ∆ (fig. scăzând din numărul etrierilor intersectaţi efectiv de fisura înclinată n f etrierul plasat chiar la capătul fisurii înclinate. Aai(m) .aria barelor înclinate. Armare transversală cu etrieri şi bare înclinate Utilizarea barelor înclinate devine necesară atunci cînd etrierii şi betonul nu sunt capabili să preia forţa tăietoare de calcul.3): ae max = 2 bh 0 p mt Rt Q (7.7.forţa tăietoare preluată de barele înclinate. Starea limită de rezistenţă este satisfăcută dacă: Q ≤ Qeb (7.n e A e m at R a (7. intersectate de fisura înclinată m pe zona lor centrală egală cu 3/4 din lungimea porţiunii înclinate.25) Qb se determină din relaţia (7.16) sau (7.1).16) sau (7. se poate opta.3). Aai 3 = . valoarea lui Qeb să fie determinată prin însumarea forţei tăietoare preluată de beton cu cea preluată de etrieri şi armăturile înclinate şi nu pe baza relaţiilor (7. fig.forţa tăietoare preluată de etrieri.20) Dacă relaţia (7. Relaţia de calcul a capacităţii portante la tăiere.20) nu este satisfăcută. În acest caz este indicat ca în secţiunile de verificare.19) Distanţa dintre etrieri trebuie să satisfacă condiţia ae ≤ ae max. armarea transv. 227 . forţa tăietoare Q urmând să fie preluată numai de beton. Aai 2 = .7). în mod curent. 7. Q3. Qe =(nf – 1)neAematRa . pentru o succesiune de fisuri înclinate 2 în domeniul 0.1.2 Q eb =2 bh 0 m t R t q e p .18) Distanţa maximă teoretică dintre etrieri ae max se determină din condiţia ca fisura înclinată să se dezvolte numai pe distanţa dintre doi etrieri consecutivi.6). conform termenului din dreapta a relaţiei (7. pe baza relaţiei (7.5h0.7. Aria arm. prin reducerea distanţei ae şi/sau mărirea diametrului acestora. pentru cazul egalităţii dintre forţa tăietoare de calcul şi capacitatea portantă. dar mai ales prevederile constructive La fel. înclinate se calculează din (7.6) în raport cu punctul de ridicare al armăturii înclinate. Qi = Aai(m)matRasinα . şi Q4 sunt determinate în secţiunea de la capătul inferior al porţiunii active a barei înclinate. valoarea lui Qeb fiind obţinută din relaţia (7. ariile armăturilor se calculează cu relaţiile Aai1 = Forţele tăietoarea Q2. Scriind Q=Qb şi si =ae max.18). Capacitatea portantă minimă este: 2 Pentru uşurinţa calculelor se recomandă ca distanţa dintre fisurile înclinate succesive să fie egală cu distanţa dintre etrieri ae (conf. adică atunci când Q > Qeb . rezultând relaţia: • Aai = Q − Qeb mat Ra sin α Q1 − Qeb Q2 − Qeb Q3 − Qeb .

Q cap min = min(Q

cap 0,5h 0

;... Q cap m ;... Q cap 2,5h 0 )

(7.26)

iar valoarea si corespunzătoare acestei valori, reprezintă fisura critică de rupere.

Fig. 7.7 Determinarea celei mai defavorabile poziţii a fisurii înclinate Armarea transversală satisface starea limită de rezistenţă dacă Q ≤ Qcap min . Calculul la acţiunea forţei tăietoare, indiferent de metodologia de calcul, se încheie cu definitivarea alcătuirii preliminare şi respectarea prevederilor constructive (cap. 13). 7.1.3 Verificarea în secţiuni înclinate Ia acţiunea momentului încovoietor Efortul de întindere din armătura longitudinală creşte datorită fisurilor înclinate peste valoarea corespunzătoare unei fisuri normale. În absenţa armăturilor transversale acest fenomen este mai accentuat. Verificarea la moment încovoietor se face pe baza stării de eforturi din figura 7.3, scriind ecuaţia de echilibru a momentelor în raport cu centrul de greutate al zonei comprimate (centrul de rotaţie relativă O). Ecuaţia de momente se scrie sub forma:

M ≤ M cap = A a R a z + ∑n e A e R a z e + ∑A ai Ra z i

(7.27)

M este momentul încovoietor de calcul din secţiunea de la capătul dinspre zona comprimată a fisurii înclinate (valoarea maximă a momentului încovoietor pe lungimea si); z, ze, zi - distanţele de la centrul de greutate al armăturilor întinse (longitudinale, etrieri, respectiv bare înclinate) până la centrul de greutate al zonei comprimate; neAe şi Aai au semnificaţiile din relaţia (7.1). După cum se observă, în relaţia (7.27) rezistenţele armăturilor nu sunt afectate de coeficientul mat al condiţiilor de lucru. Modalitatea de calcul este similară cu metoda folosită în cazul procedeului detaliat de calcul la forţă tăietoare. Pentru grinzile cu secţiune constantă sau variabilă, verificarea la moment încovoietor se face în secţiuni caracteristice, puse în evidenţă în figura 7.8. În zonele cu variaţii bruşte ale înălţimii (fig. 7.8a), verificarea se face în secţiunea înclinată ce porneşte din colţul întins (dreptele A şi B). În porţiunile cu înălţime constantă, verificarea se face în secţiunile caracteristice care trec prin (fig. 7.8b): • marginea reazemului (dreapta C); • punctele de ridicare a barelor longitudinale (dreaptele D); • punctele de schimbare a distanţei dintre etrieri (dreapta E).

Fig. 7.8 Poziţia secţiunilor înclinate pentru verificarea la moment încovoietor Verif. în secţiuni înclinate la acţiunea mom. încovoietor nu este necesară dacă se respectă prevederile constructive referitoare la ancorarea arm. întinse dincolo de secţiunile unde sunt necesare, respectiv la stabilirea secţiunilor de ridicare a barelor înclinate. 7.2CALCULUL LA FORŢA TĂIETOARE AL ELEMENTELOR COMPRIMATE EXCENTRIC Forţa axială de compresiune are un efect favorabil asupra rezistenţei la tăiere a betonului, deoarece reduce mărimea efortului unitar principal de întindere ; pentru simplificarea calculelor se acceptă că acest efort unitar rămâne constant, dar în schimb se foloseşte o rezistenţă sporită la întindere a betonului. Creşterea rezistenţei Rt se ia în considerare prin multiplicarea acesteia cu coeficientul condiţiilor de lucru mt>1, valoarea căruia, în acest caz, se obţine din relaţia:

mt = 1 + 0,5

N bh 0 Rc

(7.28)

228

în care N este efortul axial de compresiune corespunzător ipotezei de încărcare în care s-a determinat forţa tăietoare. Verificarea stâlpilor la acţiunea forţei tăietoare se efectuează cu aceleaşi relaţii ca şi pentru elementele încovoiate, cerându-se respectarea condiţiei:

Q ≤c =2
în care

(7.29)

Q se determină cu relaţia (7.5), fără ca Rt să fie afectat de coeficientul mt din relaţia (7.28).

7.3 CALCULUL LA FORŢA TĂIETOARE AL ELEMENTELOR ÎNTINSE EXCENTRIC Forţa axială de întindere are un efect defavorabil asupra rezistenţei la tăiere, deoarece măreşte valoarea efortului unitar principal de întindere σ 1 (pct. 2.2.1.3); pentru simplificarea calculelor se acceptă că acest efort unitar rămâne constant, dar în schimb se foloseşte o rezistenţă redusă la întindere a betonului. Această diminuare a rezistenţei Rt se ia în considerare prin coeficientul condiţiilor de lucru mt < 1, valoarea căruia se obţine după cum urmează: • pentru elemente întinse excentric cu excentricitate mare, din relaţia:

mt =

e0 / h − 0,5 e0 / + 0,5

(7.33)

• pentru elemente întinse excentric cu excentricitate mică, din relaţia: mt = 0 (7.34) Verificarea la forţă tăietoare a elementelor întinse se face cu aceleaşi relaţii ca şi pentru elementele încovoiate. 7.4 CONSOLE SCURTE Consolele scurte sunt elemente de rezistenţă care preiau forţe concentrate mari, solicitarea principală fiind forţa tăietoare. Aceste elemente se întâlnesc frecvent în structurile halelor industriale, la susţinerea grinzilor de rulare (fig. 7.9a) sau a grinzilor de acoperiş (fig. 7.9b), în realizarea articulaţiilor grinzilor de poduri (fig. 7.9c) şi în multe alte situaţii. Consola se consideră ca fiind scurtă, dacă este îndeplinită condiţia (fig.7.10): lc ≤ h (7.35) în care lc este deschiderea de calcul, măsurată de la forţa concentrată până la secţiunea de încastrare, iar h înălţimea secţiunii transversale în dreptul încastrării. Sub acţiunea încărcării, în secţiunea de încastrare I-I iau naştere eforturile M = Plc şi Q = P (fig. 7.10a). Ca urmare, consolele scurte se calculează atât la acţiunea momentului încovoietor M, cât şi a forţei tăietoare Q. Calculul la acţiunea momentului încovoietor se face obişnuit (conf. cap. 6), ca pentru o secţiune, de regulă, dreptunghiulară. Din acest calcul rezultă armătura de rezistenţă Aa care se dispune în zona întinsă, astfel încât să se respecte lungimile minime de ancorare la (fig. 7.10b). Dimensiunile secţiunii de încastrare trebuie astfel stabilite, încât să fie respectată condiţia:

Q ≤c =2

(7.36)

Fig. 7.9 Exemple de console scurte Pentru consolele scurte care susţin grinzi de rulare, în cazul când podurile rulante au regim greu de lucru, se va respecta în plus:

Q1 = Q1 / bh0 Rt ≤ 1

(7.37)

unde Q1 este forţa tăietoare maximă din verificarea la starea limită de oboseală, majorată cu coeficientul 1,5. Soluţia cea mai eficientă de armare a consolelor scurte constă în dispunerea de etrieri orizontali. Aria totală a secţiunilor acestor etrieri trebuie să îndeplinească condiţia:

Ae 0 ≥

Ql c 2,5h0 Ra

(7.38)

Aceşti etrieri se dispun pe porţiunea activă a inimii consolelor scurte, care se consideră egală cu 2/3 din lungimea l1 a dreptei care uneşte punctul de aplicaţie al încărcării cu extremitatea inferioară a consolei (fig. 7.10a). Pe restul lungimii l 1 se dispun, în mod suplimentar, acelaşi tip de etrieri.

229

Pentru console de lungime medie (h≤ lc≤ 1,5h), verificarea prin calcul se face atât ca pentru o consolă scurtă cât şi ca pentru o consolă lungă, adoptând-se ipoteza cea mai defavorabilă.

Fig. 7.10 Alcătuirea consolelor scurte Pentru console de lungime medie (h≤ lc≤ 1,5h), verificarea prin calcul se face atât ca pentru o consolă scurtă cât şi ca pentru o consolă lungă, adoptând-se ipoteza cea mai defavorabilă. 7.5 CAZURI SPECIALE DE VERIFICARE A ARMĂTURILOR TRANSVERSALE 7.5.1 Verificarea etrierilor ca armături de suspendare În cazul grinzilor întoarse, cu placa rezemată la nivelul tălpii inferioare, întâlnite la anumite tipuri de planşee, etrierii vor fi dimensionaţi suplimentar la întindere centrică, pentru a transmite la inimă încărcarea de pe placă (fig. 7.11).

Fig. 7.11 Grinzi întoarse La intersecţiile de nivel între grinzile secundare şi cele principale ale planşeelor curente (fig. 7.12) se prevăd în grinda principală, pe lungimea s = 3b + 2∆ h, etrieri suplimentari dimensionaţi la întindere centrică, pentru a asigura preluarea încărcării concentrate transmisă de grinda secundară. Aceşti etrieri suplimentari se prevăd în dreapta şi în stânga grinzii secundare

Fig. 7.12 Intersecţie de nivel între grinzi În cazul elementelor solicitate la încovoiere, cu sau fără efort axial, care prezintă unghiuri intrânde în zona întinsă a secţiunii, există pericolul smulgerii armăturilor longitudinale de rezistenţă de pe traiectoria prevăzută în proiect. În această situaţie, în funcţie de particularităţile de armare ale zonei frânte, se dispun etrieri suplimentari cu rol de armături de suspendare. Astfel, dacă armăturile din zona întinsă se intersectează în secţiunea de frângere şi sunt prelungite până în zona comprimată a secţiunii, cu respectarea lungimilor de ancorare la măsurate ca în figura 7.13a, nu este necesar un calcul al etrierilor ca armături de suspendare, care se dispun constructiv.

230

tgγ ≤ 0. transv. Forţa de deviaţie care tinde să smulgă armătura longitudinală este: R = 2 Aa Ra sin γ 2 (7.La unghiurile intrânde la care conform figurii 7. lungimea de o parte şi de alta a unghiului intrând.7 pentru betonul turnat pe plăci metalice sau pe beton întărit curăţat de laptele de ciment. etrierii de suspendare se prevăd închişi.unghiul dintre barele înclinate şi planul de lunecare. 7. care supune etrierii suplimentari la întindere.13 Armarea zonelor frânte În ambele cazuri ale figurii 7. se consideră asigurată de un mecanism echivalent de frecare. 7. 1.5.este efortul axial secţional de compresiune şi este considerat pozitiv.13. respectiv în dreapta frânturii. l0 .coeficientul echivalent de frecare. se determină cu relaţia: s = h tg 3 180 0 − γ 8 ( ) (7.0 pentru betonul turnat pe un beton întărit curăţat de laptele de ciment.lungimea feţei de contact. Conectorii se distribuie cât mai uniform în lungul planului de lunecare şi se ancorează la ambele extremităţi ca bare întinse.39) Această rezultantă se descompune în două forţe Ne. măsurată pe axa geometrică a grinzii. există următoarea relaţie (fig.13b): R / 2 = N e cos γ 2 Pentru ca armătura longitudinală să nu fie smulsă din element este necesar ca aria totală a etrierilor plasaţi în stângă. 7. 231 .42) Aac este suma ariilor secţiunilor conectorilor dispuşi perpendicular pe planul de lunecare. dacă efortul axial este de întindere. solicitate la maximum (σ a = Ra). Forţa totală de lunecare capabilă preluată în lungul planului potenţial de lunecare se determină cu relaţia: L cap = µ f ( A ac m at R a + N ) + A ai m at R a ( cos α + µ f sin α ) (7.43) L este forţa de lunecare de calcul.41) În toate cazurile. b . 1. α .05. la nivelul unui rost (fig. paralele cu direcţiile etrierilor. Aai .suma ariilor secţiunilor armăturilor înclinate întinse care străbat planul de lunecare. N .) au rolul de a împiedeca lunecarea în lungul rostului. cu asperităţi având adâncimea ≥ 5 mm. µ f . Capacitatea de rezistenţă la lunecare. Fiecare bară longitudinală trebuie să fie prinsă de un colţ de etrier suplimentar.14). între rezultanta R şi forţa N e. se admite ca armătura întinsă să fie dusă continuu peste unghiul intrând. pe care etrierii se consideră activi ca armătură de suspensie. determinată conform celor de mai jos.4 pentru betonul turnat pe un beton întărit curăţat de laptele de ciment. în zona schimbării de direcţie a armăturii longitudinale se prevăd etrieri suplimentari de suspendare. iar aria lor se cumulează cu cea rezultată din calculul la forţe tăietoare. numindu-se armături de conectare (conectori) şi pot fi dispuse perpendicular sau înclinat faţă de planul de lunecare.lăţimea feţei de contact.13b. a rosturilor de turnare la nivelul etajelor în cazul pereţilor structurali din beton armat etc. să satisfacă relaţia: R ≤ 2A et R a cos γ 2 (7. N se introduce cu semnul negativ şi nu se afectează cu µ f .2 Verificarea armăturilor transversale cu funcţie de conectori Arm. fără măsuri speciale de creare a unor asperităţi. Efortul unitar mediu ce trebuie preluat în lungul planului de lunecare trebuie să satisfacă condiţia de mai jos: τ= L ≤ 4R t bl 0 (7. cu asperităţi având adâncimea între 2 şi 5 mm. care străbat un rost de separaţie între betoane turnate în faze diferite (cazul suprabetonărilor.40) Fig. având valorile: 0. 7.

. De asemenea. ieşite din partea prefabricată a elementului. Perimetrul secţiunii active se stabileşte după cum urmează: U cr = 2( a + b + 2h p ) U cr = π( d + h p ) . dacă plasticizarea apare ca efect al momentelor încovoietoare negative (care supun la întindere armăturile din suprabetonare). iar Lcap se determină cu relaţia (7. forţa de lunecare de calcul este R a şi se consideră uniform distribuită pe lungimea l0 = lc a diagramei de momente încovoietoare pozitive. • în zonele plastice potenţiale ale riglelor cadrelor antiseismice. când forţa axială N este efort de compresiune.Rt . conform figurii 7. dacă plasticizarea apare ca efect al momentelor încovoietoare pozitive.44) • pt.14a.42): (7.în cazul stâlpilor circulari cu diametrul d. secţiunea determinată de intersecţia unor plane la 45 0 duse de pe conturul secţiunii stâlpului.. aceasta se afectează cu 0. restul forţei de lunecare se poate transmite prin etrieri verticali.în cazul stâlpilor dreptunghiulari.rezistenţa la întindere a betonului cu cea mai mică clasă dintre cele două betoane în contact. dimensionarea conectorilor se face cu relaţia: L ≤ Lcap (7. forţa de lunecare de calcul este R a şi se consideră uniform distribuită pe lungimea l 0 = lr a diagramei de momente încovoietore negative. participante la structuri antiseismice.14 Dispunerea conectorilor În cazurile când planul potenţial de lunecare este paralel cu axul elementului (de exemplu: elemente prefabricate cu suprabetonare). N = 0 .diafragme).45) în care L este forţa de lunecare de calcul. 7.6. • L=A camp a pentru conectorii din porţiunea de moment încovoietor pozitiv. Dimensionarea conectorilor se face cu relaţia: Q ≤ Lcap în care Q este forţa tăietoare de calcul în secţiunea considerată a elementului. iar Lcap se determină cu relaţia (7. asociată capacităţii de rezistenţă a elem. cu planul meridian al plăcii. determinarea forţei de lunecare se face pentru ipoteza de încărcare care produce momentul încovoietor maxim la extremităţile grinzii. În cazul când planul potenţial de lunecare este perpendicular pe axul elementului (de exemplu: rosturile orizontale de turnare ale pereţilor structurali verticali din beton armat monolit . 7. de la secţiunea de solicitare maximă până în secţiunea de anulare a momentului încovoietor (la elementele simplu rezemate l c = l/2). • în mărimea Aac se includ ariile secţiunilor armăturilor verticale de pe inimă şi de la capătul întins al secţiunii. considerând ca secţiune activă la străpungere. • în zonele plastice potenţiale ale riglelor cadrelor antiseismice.15.14b): • L=A reazem a pentru conectorii din porţiunea de moment încovoietor negativ. 7. Fig. se admite să se realizeze conectarea numai prin etrieri. la grinzile la care τ med = L/blr > 2Rt se recomandă ca cel puţin 30% din călăreţii dispuşi în suprabetonare să se sudeze de bare înclinate de acelaşi diametru. elem.42) pt. 232 .6 CALCULUL LA STRĂPUNGERE AL PLĂCILOR CU REZEMĂRI LOCALE Verificarea la străpungere a plăcilor rezemate pe stâlpi se face având în vedere schema din figura 7. distribuiţi uniform pe lungimea lr. forţa de lunecare de calcul este egală cu forţa tăietoare din secţiunea respectivă. trebuie avute în vedere următoarele precizări (fig. determinarea forţei de lunecare se face pentru ipoteza de încărcare care produce momentul încovoietor maxim în câmpul respectiv.

14.2 prin curba moment de torsiunerotire. elementul fiind astfel solicitat la încovoiere cu torsiune. dacă planul încărcărilor nu trece prin axa elementului încărcat sau dacă axa elementului este curbă sau frântă.1 Elemente solicitate la torsiune cu încovoiere 8. 7.2. rotirile cresc mult mai repede decât încărcările şi duc la ruperea elementului în secţiune strâmbă. La atingerea efortului unitar de curgere în armătură (limita stadiului II). ∑A av ∑A ai ale trunchiului de piramidă din figura 7. cel mai raţional sistem de armare la torsiune este acela de fretă înclinată la 450. 233 . planşeele clădirilor civile etajate cu încărcări utile până la 3 kN/m2 şi la care forţele orizontale sunt preluate prin diafragme). pe lângă momentele încovoietoare şi forţele tăietoare obişnuite M şi Q.15). supuse la torsiune pură a fost prezentată la punctul 2. În cazurile când legăturile dintre dale şi stâlpi nu transmit momente încovoietoare importante (de exemplu. este rar întâlnită în construcţii.2U cr h 0 R t este suma ariilor secţiunilor armăturilor verticale care traversează suprafaţa teoretică de străpungere (feţele înclinate . calculul la străpungere sub efectul combinat al încărcării verticale şi al momentului încovoietor se face conform reglementărilor specifice pentru planşee dală. Comportarea unui element de beton armat solicitat la torsiune este prezentată în figura 8.75 U cr h 0 R t în timp ce. CALCULUL LA TORSIUNE CU ÎNCOVOIERE Solicitarea de torsiune apare. se admite ca încărcarea transmisă de stâlpii interiori să fie considerată centrică. Elementele din beton armat la care se manifestă efectele torsiunii sunt grinzile drepte cu placa asimetrică în consolă. starea de eforturi conduce la ruperea în secţiuni strâmbe (fig. dispusă pe întreaga suprafaţă laterală a elementului. (fig. fiind fisurat şi parţial dislocat şi de aceea în calcule se contează numai pe sâmburele de beton fretat (din interiorul armăturilor transversale).9). Fig. grinzile podurilor de rulare. întregul efort de întindere fiind preluat de armătură. grinzile marginale ale structurilor monolite. 2. Relaţiile de mai sus sunt valabile pentru situaţia când încărcarea transmisă de placă este centrică. pentru plăcile cu armătură transversală în zonele de rezemare se cere satisfacerea condiţiei: Q ≤ 0. trebuie avute în vedere şi reglementările tehnice specifice 8.15 Modelul de calcul la străpungere al plăcilor rezemate local Pentru plăcile fără armătură transversală în zonele rezemărilor pe stâlpi. de regulă. verificarea se face cu relaţia: Q ≤ 0. stâlpii marginali şi de colţ nelegaţi prin grinzi perimetrale). 8. Pentru calculul la străpungere al fundaţiilor izolate ale stâlpilor.1). În concordanţă cu direcţia eforturilor unitare principale de întindere σ 1. care traversează supraf. se produce zdrobirea betonului comprimat din interiorul armăturii transversale. 8. Torsiunea pură. fără încovoiere. grinzile curbe sau frânte întâlnite în special la susţinerea rezervoarelor de apă etc.Fig. În această situaţie. În cazul elementelor structurale cu secţiune transversală uzuală dreptunghiulară.1 COMPORTAREA LA TORSIUNE A ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT Comportarea elementelor din beton simplu cu secţiune circulară sau dreptunghiulară. betonul din stratul de acoperire nu mai este activ. şi momente de torsiune Mt. După fisurarea betonului se constată scăderea rigidităţii la torsiune (palierul A-B).suma ariilor secţ.5U c r h 0 R t + ∑ A av m at R a + ∑ A ai m at R a sin α ≤ 1. în elementul din beton armat iau naştere. teoretică de străp. armăt. În stadiul III. Pentru cazurile când legătura stâlp-placă are de transmis momente încovoietoare importante (de exemplu. înclinate cu unghiul α faţă de planul plăcii.

Mt Wt Wt = 1 2  b b h  3 − . este modulul de rezistenţă la torsiune. 8. cu cele produse de forţa tăietoare din încovoiere. în practică se utilizează sistemul de armare realizat din bare longitudinale şi etrieri. Dimensiunile secţiunii transversale de beton vor fi astfel determinate încât: σ 1 produse de Q şi Mt şi în consecinţă calculul 234 .11): secţiunii. a) torsiune b) tăiere 1 Fig. În calcule se acceptă simplificarea privind suprapunerea punctelor A şi A ' . supuse la torsiune cu încovoiere se face în secţiuni strâmb. standardul românesc prevede o procedură simplificată care se bazează pe ideea suprapunerii eforturilor unitare principale de întindere σ 1 produse de torsiune.3b). Wt rezultă din relaţia (2. 8.3 Variaţia eforturilor unitare principale σ Efortul unitar principal produs de forţa tăietoare este: din torsiune şi încovoiere σ1 = τ 0 = Q Ab 0 unde Ab0 este aria secţiunii utile la forţă tăietoare. 8.2 CALCULUL LA TORSIUNE CU ÎNCOVOIERE AL ELEMENTELOR CU SECŢIUNE DREPTUNGHIULARĂ Calculul exact al elem. • armătura suplimentară necesară pentru preluarea torsiunii este mai mare decât 30% din consumul total de armătură. iar h latura mare.5 − se apreciază că betonul este capabil de a prelua singur eforturile unitare principale armăturii specifice torsiunii cu încovoiere nu este necesar.2) Dacă: Q ≤ 0. pentru care relaţiile de calcul se deduc plecând de la relaţia de calcul utilizată pentru armarea cu fretă. pentru secţiuni dreptunghiulare sau T Ab0=bh0. 8.3a). eforturile unitare principale σ 1 = τ produse de momentul de torsiune Mt sunt maxime la mijlocul înălţimii h. calculat ca pentru o secţiune ideal plastică.1) (8.10): σ1 = τ 0 = unde Wt.2 Curba caracteristică a betonului armat la solicitarea de torsiune pură Datorită dificultăţilor de realizare şi posibilităţii schimbării sensului de acţiune a momentelor de torsiune. în timp ce din acţiunea forţei tăietoare Q. 8. Pentru secţiunea dreptunghiulară. în care b este latura mică a 6 h  Efortul unitar principal produs de momentul de torsiune este dat de relaţia (2. Nivelul de solicitare la efort tangenţial pentru elementele supuse la torsiune cu încovoiere se defineşte prin relaţia: −  Q Mt  1 Q= A +W R  t  t  b0 (8. în punctul A (fig. Pentru secţiunea dreptunghiulară.. indiferent de orientarea lor. Pentru cazurile curente. eforturile unitare principale σ 1 = τ 0 sunt maxime la nivelul axei neutre – punctul A ' (fig. Acest calcul se recomandă atunci când: • elementul are secţiuni transversale de formă neuzuală.Fig.

8) în (8.11) 235 .9) şi (8.Q ≤c în care c se ia conform punctului 7.4 se prezintă modul de dispunere a armăturilor.6).3) 0.7) în (8. rezultând în final: N ah = A s R a N ab hs s b = AsR a s s (8. Fig.9) M t = 2 2A s R a As = Mts bs h s s = M ts 2 2A bs R a de unde rezultă aria barei din care se execută freta: 2 2b s h s R a (8.8) Înlocuind relaţia (8. 8. preluate de armătură şi beton. în cazul fretei dispuse la 450. din care rezultă armături specifice sub formă de fretă la 45 0 faţă de axa elementului.5). respectiv pe lăţimea b a secţiunii transversale. s respectiv H 2 = 2A s R a bs s (8. 8. precum şi starea de eforturi. Aceste rezultante se obţin prin înmulţirea forţei ce poate fi preluată de o bară.4b). rezultă: H 1 = 2A s R a iar relaţia (8.2. 8.1 Calculul armăturilor sub formă de fretă În figura 8. 8. • în cea de-a doua etapă se face un calcul aparte la torsiune. d). În domeniul − − (8. Din echilibrul forţelor rezultă : Forţele Nah şi Nab sunt rezultantele eforturilor unitare principale de întindere σ 1 preluate de armătura de pe înălţimea h. având în vedere că A s R a = A sβ R a cos β (fig. Pentru riglele cadrelor antiseismice se vor avea în vedere prevederile specifice. cu numărul de bare pe direcţia considerată.7) (8.5 ≤ Q ≤ c . sau sub formă de bare longitudinale şi etrieri. conform capitolelor 6 şi 7.5) (8.4 Armarea la torsiune cu fretă Momentul de torsiune Mt poate fi scris sub forma: M t = H1b s + H 2 h s H1cos45 0 = N ah H 2 cos45 = N ab 0 (8. respectiv bs/s (fig.1.4d): M t = 2 2A sβ R a cos β bs h s A = 2 2A sβ R a cos β bs s s A sβ = M ts 2 2R a b s h s = M ts 2 2R a cos βA bs (8.10) se corectează după cum urmează.4) devine: hs . respectiv (8.6) unde H1 şi H2 sunt rezultantele eforturilor.4) (8. de pe fiecare faţă a elementului. AsRa.4b. stabilindu-se cantităţile necesare de armături longitudinale şi transversale. calculul armăturilor pentru preluarea eforturilor produse de torsiune şi cumularea lor cu armăturile pentru preluarea forţei tăietoare se face în două etape: • în prima etapă se face un calcul obişnuit la încovoiere.10) Dacă armătura este dispusă sub un unghi β faţă de direcţia la 450 (fig. hs/s. 8. atunci relaţiile (8.

11)..8. după cum urmează: • • se face alcătuirea pentru solicitarea la încovoiere.5 se prezintă armarea cu bare longitudinale şi etrieri a unui element de secţiune dreptunghiulară supus la torsiune. rezultând armarea din figura 8. 8. • se suprapun cele două armări. se obţin din relaţia (8. 8. cu precizarea că aria A bs şi perimetrul Us se calculează ca pentru secţiunea plină cu acelaşi contur exterior (fig.aria sâmburelui de beton cuprins în interiorul etrierilor. Etrierii necesari pentru preluarea torsiunii. vor lucra împreună la torsiune şi încovoiere.13) Alcătuirea elementelor supuse la încovoiere cu torsiune se bazează pe suprapunerea alcătuirilor din încovoiere şi torsiune (fig. dublu T). rezultând: Atl = M t ( bs + hs ) M tU s = bs hs Ra 2 Abs Ra (8.13). I ti Mt ∑ I ti I t = ηhb 3 .6a). Abs = bshs .7).3 CALCULUL ELEMENTELOR CU SECŢIUNE COMPUSĂ LA TORSIUNE CU ÎNCOVOIERE Calculul elementelor cu secţiuni tubulare sau în formă de cutie se face cu relaţiile (8. pe baza valorii Atl. este de specificat că armăturile de la partea inferioară.1 unde momentul de inerţie la torsiune al secţiunii dreptunghiulare se calculează cu relaţia 236 .. 8. Se recomandă ca aria acestei armături să nu depăşească 1% din aria betonului cuprins în interiorul etrierilor. Repartiţia momentului de torsiune se face proporţional cu momentul de inerţie la torsiune al fiecărui dreptunghi (fig. 8.11). fără a se preciza care bare lucrează la încovoiere şi care la torsiune. secţiune în formă de T. calculată cu relaţia (8.2. Aria unei bare longitudinale rezultă din relaţia (8. unde n = 2(bs + hs)/al reprezintă numărul total de bare. 8.1. Calculul la torsiune cu încovoiere a elementelor din beton armat cu secţiune compusă din mai multe dreptunghiuri (de exemplu. considerând A sβ = Ae.8.2 Calculul armăturii sub formă de etrieri şi bare longitudinale În figura 8.12) se aleg barele longitudinale suplimentare necesare pentru preluarea torsiunii. considerând A sβ = A al . s = al şi β = . • etrierii suplimentari pentru preluarea torsiunii se cumulează cu etrierii necesari pentru forţa tăietoare. dacă etrierii au mai mult de două ramuri verticale.6b). se face prin descompunerea în secţiuni dreptunghiulare componente şi prin repartizarea momentului de torsiune Mt fiecărui dreptunghi în parte.450: Aal = M t al 2bs hs Ra Aria totală necesară pentru preluarea torsiunii este Atl = nAal. diametrul etrierilor şi distanţa dintre aceştia se aleg în aşa fel încât:  Ae  a  e  A  A  A   ≥ e  = e  + e   a  a     ef  e  nec  e  Q  ae  T 8. coeficientul η determinându-se Tabelul 8. care se distribuie cât mai uniform pe conturul secţiunii transversale şi în primul rând în cele patru colţuri (fig. cumularea se face numai pentru ramurile perimetrale.5 Armarea la torsiune cu bare longitudinale şi etrieri Us = 2(bs + hs) este perimetrul sâmburelui de beton cuprins în interiorul etrierilor.8): M ti = din tabelul 8.6). s = ae şi β = 450:  Ae  a  e  Mt Mt  = =  T 2bs hs Ra 2 Abs Ra (8. prin alegerea armăturilor longitudinale Aa (fig.6c. respectiv de la partea superioară.12) Fig. sub forma ariei relative (mm 2/mm). 8. dacă aceştia sunt prevăzuţi numai pe perimetrul secţiunii.12.

0 0.4 0.239 2.216 2.248 3.6 0.8 0.2. Fig.185 1.203 1.0 0.0 0.2 0.246 Calculul se conduce pentru fiecare secţiune dreptunghiulară în parte.8.163 1.235 2.2 0.Valorile coeficientului η pentru calculul momentului de inerţie la torsiune a secţiunilor dreptunghiulare h/b η 1.229 2. 8.232 2. conform punctului 8.7 Definirea valorilor Abs şi Us Fig.6 Alcătuirea elementelor din beton armat supuse la încovoiere cu torsiune Fig. 8.4 0.2.8 0.140 1.6 0.8 Secţiune compusă solicitată la torsiune 237 .

respectiv a betonului. • ciclu pulsator: ρ = 0. respectiv maxime.2. are loc mai ales în preajma ruperii elementelor supuse la oboseală. ca urmare a fenomenului de oboseală. Comportarea elementelor din beton armat sub efectul acţiunilor variabile repetate. În consecinţă.σ max reprezintă eforturile unitare minime. Aderenţa este influenţată de asemenea negativ de încărcările repetate dinamice. Rezistenţa la oboseală a armăturii. poate conduce la scăderea efortului unitar de aderenţă şi la apariţia unor fisuri înclinate în zona armăturilor. Accentuarea numărului şi a deschiderii fisurilor. ρ b. la solicitări mai mici decât în cazul încărcărilor statice. barele cu profil periodic şi în special cele ecruisate au cele mai mari reduceri de rezistenţă la oboseală. Fenomenul de oboseală se manifestă deci printr-o oarecare redistribuire a eforturilor între beton şi armătură. care cauzează o diminuare a rezistenţelor şi a aderenţei. respectiv pentru armătură. Oţelul cu palier de curgere (OB37) se comportă cel mai bine la încărcări repetate. Acest aspect determină scăderea rigidităţii elementului şi creşterea deformaţiilor sale. unde σ σmax min . Oţelul cu conţinut ridicat de carbon. produse de acţiuni în beton şi în armături. . manifestată prin procesul de accelerare a microfisurării şi apoi a fisurării. de convoaiele rutiere şi de cale ferată. Oţelul de tip STNB nu se utilizează în cazul încărcărilor repetate. fig. de numărul n de cicluri repetate şi de coeficientul de asimetrie al ciclului.1. cu caracter dinamic. Comportarea elementelor din beton armat la oboseală este influenţată.1] caracterizează ciclurile de încărcare-descărcare prezentate schematic în figura 2. pe lângă efortul unitar maxim. sau de utilaje ori maşini cu amplasament fix. ρ a. este condiţionată de evoluţia rezistenţei materialelor componente şi a legăturii dintre beton şi armătură. 2. Fig. Valoarea coeficientului de asimetrie ρ ∈ [-1.13b).10. CALCULUL LA OBOSEALĂ 10. ρ = σmin . Oboseala betonului. prin degradarea structurii acestuia. conduce la scăderea rezistenţei betonului cât şi al modulului său de elasticitate. creşterea deformaţiilor datorită oboselii înseamnă sporirea efortului unitar.13 Ruperea betonului la oboseală S-a constatat experimental că armătura oboseşte în betonul armat în aceeaşi măsură ca şi în cazul încercărilor efectuate pe bare izolate. Oboseala betonului. Ruperea se produce casant.1 COMPORTAREA ŞI RUPEREA ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT SUPUSE LA OBOSEALĂ Fenomenul de oboseală este produs de încărcările mobile date de podurile rulante industriale. construită iniţial pentru elementele din oţel. dar chiar şi în acest caz ruperea se produce casant. 2. se disting: coeficientul de asimetrie pentru beton. Pentru armătură. se pot ilustra prin curba lui Wöhler (punctul 2.13a: • ciclu oscilant: 0 < ρ < 1. respectiv creşterea deformaţiilor.

ruperea armăturii. pot să coincidă cu cele în care se face în mod obişnuit verificarea la starea limită de rezistenţă (momente maxime în valoare absolută.unei grinzi continue.2 CALCULUL ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT LA STAREA LIMITĂ DE OBOSEALĂ . dacă nu se asigură prin proiectare şi execuţie alcătuirea corespunzătoare. De exemplu.1 Cicluri de solicitare la oboseală la o grindă continuă cu convoi mobil Secţiunile de verificare în lungul grinzii. iar în armături eforturile unitare variază între − σa şi + σ a .1. betonul fisurează concomitent în fibrele opuse ale grinzii. din punctul de vedere al oboselii. 10. rezistenţa la compresiune a betonului este minimă (pct. . pentru determinarea E eforturilor σ min se utilizează momentele M min .1. De exemplu. în care solicitarea este mai defavorabilă. deoarece produce amplitudinea ( σ max − σ min ) cea mai mare de solicitare. iar σ max de momentul încovoietor cel mai mare. în lungul grinzii se min max întâlnesc mai multe tipuri de cicluri. solicitate la încovoiere sau în cazul I de compresiune excentrică. pentru ρ a = -1 se produce cea mai mare reducere a rezistenţei oţelului (anexa 9). 10.zdrobirea betonului comprimat. prin: . de asemenea. în cazul. Ciclul alternant simetric este cel mai defavorabil din punctul de vedere al rezistenţei elementului din beton armat. Eforturile unitare σ min sunt produse de momentul încovoietor cel mai mic din secţiunea de verificare.• ciclu alternant.1). cuprinse între anumite valori maxime şi minime. Fig. dar apar în plus secţiuni critice. în câmpuri şi pe reazeme). .distrugerea aderenţei dintre beton şi armătură. fie a armăturii. la elementele cu procente mari de armare. forţele mobile transmise de roţile unui convoi mobil produc momente încovoietoare cu înfăşurătoarea având alura din figura 10. şi anume alternant-simetrică. nesimetric: -1 < ρ < 0 simetric: ρ = -l Acţiunile repetate produc în elementele structurale solicitări variabile în lungul lor. fie în urma oboselii betonului. la elementele întinse şi în cazul utilizării armăturilor cu rezistenţă scăzută la oboseală. Ruperea elementelor din beton armat sub efectul acţiunilor repetate se produce casant. solicitate la încovoiere sau în cazul I de compresiune excentrică.2. În consecinţă. conform zonelor haşurate ale diagramei de momente din figura 10. indiferent de calitatea betonului şi de cantitatea de armătură. pozitive sau negative. Se observă că în funcţie de raportul momentelor încovoietoare M E / M E . la elementele cu procente mici sau mijlocii de armare. la cele din betoane de clasă inferioară şi la elementele solicitate în cazul II de compresiune excentrică. 10. în valoare absolută.

încât să fie îndeplinite condiţiile enunţate mai sus.4. pentru beton şi 5.4: ∑ Pin +∑C in + ∑ n id Vi'n + Vob i i i În gruparea pentru starea limită de oboseală. cvasipermanente şi variabilele care produc oboseala (Vob) se iau egale cu intensitatea lor normată.4. Eforturile unitare normale şi tangenţiale în stadiul II. de exploatare (cu excepţia elementelor comprimate centric.Verificarea elementelor din beton armat la starea limită de oboseală se face în stadiul II.5ρ b ≤ 1.16. sunt valabile relaţiile (4.2: . pentru armătură): R 0 = m bc m 'bc R * . σb max .7): h −x ' ME x −a' σb max = x. σa ≤ R 0 c a Eforturile unitare normale maxime în beton şi în armătură în stadiul II de lucru pentru secţiuni monosimetrice se determină cu relaţiile date la punctul 4. m 'bc = 0. în cazul ciclului oscilant.2. Verificarea elementelor din beton armat la starea limită de oboseală se face punând condiţiile de mai jos: • eforturile unitare normale în stadiul II de lucru. rezultă din calculul la starea limită de rezistenţă în secţiuni normale şi înclinate. Determinarea dimensiunilor secţiunii de beton.18). • eforturile unitare principale de întindere să fie preluate de beton. se consideră fracţiunea de lungă durată n i Vi . Ipotezele de calcul la starea limită de rezistenţă. Dacă oboseala este produsă de acţiunea unor maşini şi utilaje cu amplasament fix.2. QE se face sub efectul acţiunilor grupate corespunzător verificării la starea limită de oboseală. corespunzătoare verificării la starea limită de rezistenţă. NE.4. conform relaţiei (5.cazul I şi II de compresiune. 10.1 Verificarea eforturilor unitare normale în beton şi în armăturile longitudinale Condiţiile de verificare în secţiuni normale sunt exprimate de relaţiile (5.40): σ b ≤ R 0 .39) şi (5.9).4) şi nu poate produce fenomenul de oboseală.6) şi (4. verificarea la oboseală poate conduce la sporirea secţiunii de armătură şi la dispunerea acesteia astfel. ρa . nu sunt valabile în cazul oboselii.30) şi figurii 10.4.0 c c d 'n R 0 = m0 ms R * a a a a Determinarea coeficienţilor de asimetrie ρb .pentru beton: σb min ρb = ≥ 0 . Determinarea solicitărilor de exploatare ME. iar pentru alte variabile. se determină acceptând comportarea elastică a betonului comprimat şi valabilitatea ipotezei secţiunilor plane. de exemplu.4. (5. Sub efectul acestor încărcări.2. în beton şi în armătura longitudinală. respectiv ρ inf şi a ρ a sup . funcţionând în stadiul I). în cazul ciclului alternant.3 (5.6 + 0. acţiunile permanente. (4.2. ρ'a .2. a ariilor de armătură şi dispunerea acestora. punctul 5.32) din tabelul 5. se face conform relaţiilor (5. cu condiţia ca valoarea acestor eforturi să nu depăşească rezistenţa la oboseală a oţelului din care sunt confecţionate. σa = n e σb max 0 . 5.3. Depăşirea valorii normate a acestor încărcări este puţin probabilă (vezi punct. Pentru grinzile încovoiate cu secţiunea monosimetrică dublu armată. produse de solicitările de exploatare. σa = n e σb max Ii x x Rezistenţele de calcul la oboseală ale betonului şi ale armăturilor se determină cu relaţiile de la punctul 5.29. enunţate la punctul 6. ciclu oscilant sau pulsator. Explicaţia constă în faptul că acţiunile variabile care produc fenomenul de oboseală se întâlnesc cu o frecvenţă mare în timpul exploatării elementelor. care nu produc oboseală.5. în limita rezistenţei la întindere a acestuia şi de armăturile transversale. aşa cum s-a arătat în capitolul 4. se lucrează cu încărcările de calcul.17. eforturile unitare în beton şi în armătură nu depăşesc limitele de comportare elastică. să nu depăşească rezistenţele de calcul la oboseală. stabilite conform capitolului 5.

de exemplu. se poate admite şi pentru coeficientul de asimetrie al armăturilor aceeaşi valoare ca pentru beton.13). 10. Nivelul de solicitare la eforturi principale de întindere (valoarea relativă a eforturilor σ 1) este dat de raportul: . calculul se face şi la nivelul în care forma secţiunii se modifică. Calculul eforturilor unitare principale de întindere se face cu relaţia (4.85h0 (în cazul secţiunilor dreptunghiulare şi T). În cazul în care secţiunile au forma T.2.16): σ1 = E Qc bz în care z. ρa = ' σa max σa max Fig.pentru armăturile longitudinale: σa min σ'a min ' ρa = . . Q c este valoarea corectată a forţei tăietoare.elemente solicitate la cicluri alternante. dată de relaţia (4. Din cauza proporţionalităţii dintre eforturile unitare din armături cu cele din beton.ME min ρ b = E ≥ 0 .2). ciclu oscilant sau pulsator. unde eforturile unitare tangenţiale au valoarea maxima τ 0 (cap.2 Determinarea coeficienţilor de asimetrie ρ a şi ρ b Se observă că pentru ciclul oscilant.2 Verificarea armăturilor transversale Eforturile unitare principale de întindere σ1 = τ0 se calculează la nivelul axei neutre.4.elemente încovoiate. M max ρb = 0 . se poate calcula în mod simplificat cu relaţia: z = E 0. 10. valoarea coeficientului de asimetrie al eforturilor unitare în beton se poate înlocui cu raportul dintre momentele încovoietoare M Ein şi M E m max din secţiunea de verificare. braţul de pârghie al eforturilor interioare în stadiul II.

în zonele în care 0.2) se consideră că eforturile unitare principale de întindere pot fi preluate în întregime de beton.1) σ 1 ≤ 0.18)..σ1 Rt Dacă este îndeplinită condiţia: σ1 = − − (10.în zona în care σ1 ≤ 0.85bh 0 R t − E Q c max ordonatele. în cazul elementelor cu înălţimea constantă. sub efectul încărcărilor de exploatare. în cazul ciclurilor alternante (ρ < 0. relaţia de mai sus conduce la o formă convenţională de verificare a secţiunii de beton. etrieri stabiliţi anterior conform calculului la starea limită de rezistenţă în secţiuni înclinate.3 − (10. partea preluată de beton este: − − σ1 = 0. eventual.5 < σ1 ≤ 2.0.4) b) numai de către armăturile transversale. Diagrama − σ1 se construieşte pe baza diagramei înfăşurătoare a forţelor tăietoare maxime E E Qc Qc ≅ bzR t 0.5 eforturile principale de întindere sunt preluate de beton. respectiv ρ b = 0). prin condiţia: σ1 ≤ 2.3 şi anume: .5 (10. armătura transversală se dispune conform verificării la starea limită de rezistenţă.0 − (10.. armături înclinate.1. având valorile : σ1 = Efortul unitar de întindere preluat de etrieri se determină pe baza relaţiei (4. la nivelul la care s-a calculat σ 1. iar b lăţimea grinzii sau a inimii. . sub formă de etrieri şi. după cum 1 rezultă din figura 10.0 eforturile principale de întindere sunt preluate: a) de beton şi de armăturile transversale (etrieri şi bare înclinate sau numai etrieri). cu Aae = neAe: σae = σ1a e b neAe în care neAe reprezintă aria ramurilor verticale de etrieri din secţiunea respectivă. Efortul unitar principal de compresiune σ2 = τ0 nu trebuie să depăşească. .20) Rt. valoarea: σ 2 ≤ αR c = ( 0...3) Eforturile principale de întindere σ se repartizează betonului şi armăturilor transversale. în cazul ciclurilor oscilante sau pulsatorii (ρ ≥ 0.2 ) R c Având în vedere că σ2 = σ1 şi Rc = (10. respectiv ρb = σb min / σb max ≥ 0).

5) având valoarea relativă: σ1e = (10. determinate din calculul la starea limită de rezistenţă în secţiuni înclinate. rezultă partea din diagrama σ care poate fi preluată de către etrieri: 1 σ1e = − n eAe 0 R ae a eb σ1e n e A e R 0 ae = Rt aeb R t (10. σ ae ajunge la valoarea rezistenţei la oboseală a oţelului din care sunt 0 confecţionaţi. 10.7) . R ae . obişnuit se verifică armătura transversală sub forma barelor înclinate (în mod curent la 450). Efortul unitar de întindere preluat de o armătură înclinată Aai este dat de relaţia (4.6) Determinarea rezistenţei la oboseală a etrierilor se face pentru valoarea coeficientului de asimetrie ρae = E Q c min E Q c max Dacă diagrama σ1 nu este acoperită în întregime de capacitatea betonului şi a etrierilor.Fig. este necesară − din calcul şi armătura înclinată.17): A i bR t Aib σ ai = = 2A ai 2A ai − (10.3 Preluarea eforturilor unitarea principale de întindere Când efortul din etrieri.

segmentul BC se împarte proporţional cu ariile din diferite secţiuni de ridicare. 10. Pentru a obţine poziţia barelor înclinate. considerând. se procedează după cum urmează: se stabileşte numărul de secţiuni de ridicare şi barele înclinate corespunzătoare (obişnuit se verifică Aai rezultate din calculul la starea limită de rezistenţă în secţiuni înclinate).10. Din punctele D şi E se coboară linii verticale până la latura AB. 10. se duc verticale până la axa mediană a grinzii.4. conform figurii 10. Armăturile înclinate se repartizează în lungul grinzii astfel ca să fie solicitate în mod egal în raport cu diagrama înfaşurătoare a valorilor maxime σ . Dacă barele ridicate au arii diferite. se rabat aceste intersecţii înapoi pe BC. este necesar ca această verificare să fie refăcută. că se ridică trei bare − având acelaşi diametru. barele înclinate trecând prin punctele de intersecţie obţinute.8) unde determinarea rezistenţei la oboseală a armăturilor înclinate se face pentru coeficientul de asimetrie ρ a = ρ ae. triunghiul ABC fiind astfel împărţit în trei părţi egale. rezultă aria necesară totală a acestora. de exemplu. Pentru diagrama − − 1 A i (Ai) din diagrama σ care revine − − − − A i triunghiulară.4 Repartiţia armăturilor înclinate .3). Dacă din acest calcul rezultă alte poziţii ale barelor ridicate decât cele rezultate din verificarea la starea limită de rezistenţă. (fig. 1 Rt Considerând că efortul de întindere σai din armătura înclinată la 450 ia valoarea rezistenţei la oboseală − − a armăturii înclinate R 0 . Aai: ai A ai = A i bR t 2R 0 ai (10.în care A i = Ai este aria părţii din diagrama σ .3). în trei secţiuni. se ridică perpendiculare pe segment din punctele de diviziune până se intersectează semicercul. suprafaţa barelor înclinate poate fi de formă triunghiulară sau trapezoidală. adică 1 Ai A i1 A i 2 A i3 = = = A ai A ai1 A ai 2 A ai3 În cazul în care variaţia forţei tăietoare este liniară. se împarte segmentul BC în trei părţi egale. diagrama • A i trebuie împărţită în trei părţi egale. preluată de armăturile înclinate (fig. Fig. • se descrie semicercul de diametru BC. obţinându-se punctele D şi E. se determină centrul de greutate al suprafeţelor obţinute.

68 (anexele 5 şi 7) 290 ME max Coeficientul de echivalenţă este dat de relaţia: ne = E a 210000 = = 13.5 ⋅ 300x 2 2 +130(550 .10a).0.10b: E M E / M E / M ld = 290 / 50 / 189 kNm.8E b 1 + 0.x) = 0 x + 422x .8 ⋅ 30000 = 15520 N / mm 2 1 + 0.Aplicaţia numerică 10 Verificarea la starea limită de oboseală a elementelor încovoiate Se cere verificarea grinzii de rulare din beton armat.0.5 ⋅ 2281(690 . Solicitările de exploatare produse de încărcările normate.13.8). simplu rezemată.8 = 1. cunoscând: b/h/hp/bp/h0= 300/750/130/550/690 mm (fig.5ν ϕ − = 0.b)(x . Apl.0 ⋅1.300)(x .65 ⋅1.65. particularizată pentru secţiunea T: sbc .6 − 0.5h p ) = 3 12 3 30 ⋅ 23.5 ⋅ 0.5 ⋅ 2281(690 .5h p ) . ϕ = k 1k 2 k 3 ϕ 0 = 0.57 ⋅10 8 mm 4 .5 E 'b 15520 Se calculează: . max min max min Din calculul la starea limită de rezistenţă s-au determinat: • armătura longitudinală.15570 = 0 x = 236 mm.poziţia axei neutre.5bx 2 + h p (b p . conform relaţiei (4.3): E 'b = în care: 0. pentru ' A a = 0 : A'a = 0: I bi = I bc + n e A a ( h 0 − x ) = 2 = 23.6 13 3 2 = + ( 55 − 30 ) + ( 55 − 30 ) 13 ( 23.momentul de inerţie al secţiunii ideale de beton în raport cu axa neutră.68 ν= E − M ld 189 = = 0. Calculul în secţiuni normale Valoarea corectată a modulului de elasticitate se obţine cu relaţia (4.n e A a (h 0 .momentul de inerţie al zonei comprimate de beton în raport cu axa neutră: h3 bx 3 p 2 I bc = + (b p − b) + ( b p − b ) h p ( x − 0. Q E / Q E / Q lE/ 2 = 240 / 25 / 88 kN.236) 2 = 86.4b).1 ⋅10 8 + 13.5 ⋅130) . la 50 mm de la faţa reazemelor: 2φ 22 • etrierii dubli. din oţel PC52: 6φ 22 • armătura înclinată. conform figurii Apl. calitatea materialelor: beton Bc25.5 ⋅13 ) = 231053 cm 4 3 12 .6 ⋅1. oţel PC52 şi OB37.x) = 0 0.sa = 0 0.0 ⋅ 2. din oţel OB37: φ 8/150 mm. rezultând din condiţia (4. prefabricată. .

172 = 0.29 N / mm 2 .6 + 0.58 N / mm 2 < R 0 = 10 .686 ⋅15 = 10.29 N / mm 2 c c s Deoarece armătura nu este sudată. refăcând calculele. se obţine: x = 253mm.643 a R o = m o R * = 0.6): 290 ⋅10 6 σb max = 236 = 7.61): σb max = 7.9 N / mm 2 86 . din anexa 9 rezultă.643 ⋅ 300 = 193 N / mm 2 a a a Se verifică relaţiile (5.172 E M max 290 m 'bc = 0.57 ⋅10 8 690 − 236 σa max = 13. 5. c 96 .60) şi (5.2b: ρb = ρa = ME 50 min = = 0. cu relaţiile (4.0 ⋅ 0.6 + 0.2.10 Se calculează eforturile unitare normale maxime în beton şi în armătură.5 ρ b = 0. deci Aa = 2661 mm2.7 ⋅10 8 . Ibc = 28. 5.1 şi figura 10. prin interpolare: m 0 = 0. c σa max = 205 > R 0 = 193 N / mm 2 a În armătură este depăşită rezistenţa la oboseală.29 N / mm 2 . se măreşte cantitatea de armătură longitudinală cu 1φ 22.0 R o = m bc m 'bc R * = 1.18) pentru beton şi (5.Fig.30) pentru armătură.9 < R 0 =10 . Apl. 5.9 = 205 N / mm 2 236 Rezistenţele de calcul la oboseală ale materialelor se determină cu relaţiile (5.5 ⋅ 0. Ibi = 96. având în vedere punctul 10.29.16.686 < 1.14⋅ 108 mm4.7⋅ 108 mm4 290 ⋅10 6 σb max = 253 = 7. m a = 0.9) şi (4.5 ⋅ 7.17.

se determină conform relaţiei (10.104. Apl.18 .5 mm 3 7.10c): y1 = x − y G trapez = 253 − 130 7. în secţiunile normale ale grinzii nu apare fenomenul de oboseală.43 1.3 0.175: A i = 0.8 N / mm .7 y2 = N b1 2 2 (x .6 + 3. Rezistenţa la oboseală a armăturilor înclinate se determină pentru coeficientul de asimetrie ρai = ρae = 0.7)/2 = 403975 N N b2 = A b2 σb2 med =300 ⋅123 ⋅ 3.1 Deoarece 0. σ1 l / 2 = = 0.7 N / mm 2 < R 0 = 193 N / mm 2 a 253 Rezultă că după sporirea armăturii longitudinale. Se construieşte diagrama σ .3 ⋅173.1 − Din diagrama din figura Apl. Nb1 şi Nb2 (fig.10d). cu patru ramuri de forfecare.2 mm − − unde distanţa de 672 mm rezultă din asemănarea triunghiurilor ABC şi CDE (fig.0.10d).7/2 = 68265 N z = h 0 . Verificarea în secţiuni înclinate Poziţia în raport cu axa neutră a rezultantei Nb se determină cu relaţia: σa max = 13.5 < σ1 < 2. Aria necesară de armătură înclinată se calculează cu relaţia (10.10d.705 = 0.0 rezultă că secţiunea de beton este corect alcătuită (condiţia 10. ai o 2 Rezultă R ai = 300 ⋅ 0.476 N / mm 2 bz 300 ⋅ 616 300 ⋅ 616 Se calculează valorile relative ale eforturilor unitare principale cu relaţia (10.6).3) şi este necesar calculul armăturilor transversale (condiţia 10. 1 Rezistenţa la oboseală a oţelului etrierilor (OB37) se determină pe baza coeficientului de asimetrie pentru etrieri: ρ ae = − − QE 25 min = = 0.3 N / mm 2 .2).Apl.58 x y Nb = 0 x 0 ∫ σ by b y yd y ∫ σ by b y d y = y1 N b1 + y 2 N b 2 N b1 + N b 2 unde y1 şi y2 reprezintă distanţele măsurate de la axa neutră până la punctele de aplicaţie ale rezultantelor eforturilor de compresiune din beton.690 − 253 = 176 .5 ⋅ 7.1 1. σ1 l / 2 = = 0.175 ⋅ 672/2 = 58.476 σ1 = = 1.6 + 2 ⋅ 3.140 .0.16). se determină partea care trebuie preluată de armăturile înclinate.626 .7 =195 . pentru care m 0 = 0.x + y N b = 690 .: neAe R 0 4 ⋅ 50. adică aria A i . Apl. ţinând seama de condiţiile de la punctul 10.826 şi R ae = 0.705 aeb R t 150 ⋅ 300 ⋅1. cu ordonata 1.5 N / mm Partea de eforturi unitare principale preluată de etrierii φ 8/150 mm.5 + 68265 ⋅ 82 = 616 mm 403975 + 68265 E E Conform relaţiei (4. E Q max 240 0 o 2 Rezultă m ae = 0.130) = 82 mm 3 3 = A b1 σb1 med =550 ⋅130 (7.1): − − 1.253 + 403975 ⋅195 .58 +3.3 .826 ⋅ 210 = 173.2 (fig. cu Q c = Q max rezultă: σ1 = QE 240000 88000 max = = 1.18 .5 ae σ1e = = = 0.h p ) = (253 .8): .2.626 = 187 .

alcătuirea este corectă.nec A ai = A i bR t 2R 0 ai − = 58.2 ⋅ 300 ⋅ 1.8 nec A ef = 760 mm 2 ( 2φ22) > A ai ai Armătura necesară fiind mai mică decât cea înclinată în prima secţiune de la reazem. .1 = 72 mm2 2 ⋅ 187.

Rezultatele fenomenului de coroziune al armăturii pot de asemenea produce fisuri în masa betonului (fig. tasarea betonului proaspăt.e) I&E Suprasarcini accidentale Curgerea lentă . sau de eforturi unitare de aderenţă mari (fig. fiind consecinţa incapacităţii betonului de a prelua eforturile unitare de întindere produse de solicitări ca: încovoierea. atunci când sunt generate în interiorul betonului (contracţia la uscare. Intr.11. În funcţie de cauzele care produc fisuri. interioară Cauze structurale Acţiuni cu intensitate de proiectare Extr.11.11.1e). Microfisurare datorită uzurii Fenomene chimice Coroziunea armăturii (fig.11.d). torsiunea (fig. j).1i. VERIFICAREA LA STAREA LIMITA DE FISURARE Fisurarea elementelor din beton armat sub încărcările de exploatare este un fenomen inevitabil. Fenomene fizice Agregate contractile Intr. variaţii de temperatură. Efecte termice Îngheţ .1f)... Tabelul 11. tasării plastice a betonului proaspăt (fig. variaţiei de temperatură şi a tasărilor diferenţiate ale reazemelor. (fig.11..agregate Intr. Contracţia la uscare Extr. acestea pot fi: intrinseci.1i) Deplasarea Extr. atunci când sunt produse de cauze externe (încărcări sau deformaţii impuse).11. betonului proaspăt Tasarea plastică (fig. .1j) Extr. alcali .) sau extrinseci.11.1 Cauzele care generează fisuri Fisuri apărute înainte de întărirea betonului Tip Fenomene datorate comportării Contracţia plastică Intr. Fenomene datorate procesului de Deplasarea susţinerilor (fig. tăierea. Extr.1a. Extr.1.1h) Reacţii Intr. Îngheţ timpuriu Fisuri apărute după întărirea betonului Intr.1g). o fisurare cu caracter întâmplător poate fi produsă de efectele contracţiei împiedecate a betonului.11. Centralizarea cauzelor care produc fisuri sunt prezentate în tabelul 11.dezgheţ repetat Variaţia termică a mediului Variaţia termică Extr.11.1h).1g) Intr.11. unor nereguli în tehnologiile de execuţie (fig.11. De asemenea. acţiunii îngheţului şi a dezgheţului repetat. execuţie cofrajului (fig.1a. produşi de coroziune expansivi etc. forţele concentrate de compresiune (fig.11.

deschiderea fisurilor la anumite valori care depind de intensitatea acţiunilor şi care eventual pot afecta durabilitatea construcţiei. etanşeitatea la apă şi gaze. La elementele din beton armat distanţa dintre fisuri şi implicit mărimea deschiderii acestora depinde de un număr de parametri ca: procentul de armare. Calculul elementelor din beton armat la fisurare se face de regulă numai la starea limită de deschidere a fisurilor. În condiţiile unei anumite stări de eforturi unitare într-un element. mărimea deschiderii fisurilor este funcţie de numărul de fisuri pe unitatea de lungime a elementului. Această modalitate de abordare a controlului fisurării se bazează pe faptul că regulile de alcătuire constructivă şi tehnologiile de execuţie corespunzătoare permit evitarea dezvoltării deschiderii fisurilor peste limitele admise.  deschiderea limită a fisurilor. primele două etape se suprapun. deci funcţie de distanţa dintre fisuri. etapă ce corespunde depăşirii limitei stadiului I. Din motive de impermeabilitate. distanţa dintre bare şi grosimea stratului de acoperire cu beton precum şi calitatea betonului.33) din tabelul 5. construcţiile hidrotehnice se verifică la starea limită de apariţie a fisurilor. deoarece formarea şi apariţia fisurilor se poate produce chiar şi înainte de aplicarea sarcinilor exterioare ca urmare a contracţiei. Aceste exigenţe definesc limitele care pot fi acceptate pentru deschiderea fisurilor. deoarece.Fig. În vederea evitării unor fisuri cu deschideri exagerate se impune respectarea condiţiilor de exploatare şi controlul periodic al stării de fisurare. aşa încât se consideră ca distincte două stări limită:  apariţia fisurilor. protecţia împotriva coroziunii şi alte exigenţe funcţionale. etapă în care ele devin vizibile. În procesul fisurării elementelor din beton armat sub efectul încărcărilor se disting trei etape: formarea fisurilor. industriale şi poduri lucrează în stadiul II fisurat.2. cvasipermanente şi variabile. Verificarea la starea limită de deschidere a fisurilor se face în stadiul II de exploatare. În cazul elementelor din beton armat. .1 Tipuri de fisuri Raţiunile care fac necesar controlul fisurării elementelor şi structurilor din beton armat se referă la aspectul lor. luând în considerare intensităţile de exploatare (intensităţi de calcul reduse) ale acţiunilor permanente. 11. Calculul la apariţia fisurilor are un caracter convenţional. majoritatea structurilor din beton armat folosite în construcţii civile. diametrul şi natura suprafeţei armăturii. mărimea efortului unitar din armătură. Normele actuale prevăd verificări prin calcul pentru controlul fisurării numai în cazul fisurilor produse de acţiunile exterioare. variaţiilor de temperatură etc. modul de acţionare al sarcinii (static sau dinamic). sub încărcările de exploatare. în conformitate cu relaţia (5. apariţia fisurilor. Starea de fisurare a unui element din beton armat este caracterizată prin mărimea deschiderii fisurilor şi distanţa dintre acestea. adică la formarea lor fisurile devin vizibile.

iar Na = Naf. Solicitarea exterioară este preluată de beton Nbf = AbtRt şi de armătură Naf = Aa σ a.11. 11. Din dreptul acestei secţiuni. 11. betonul începe să se încarce. iar armătura să se descarce. După apariţia fisurii F1.1 CALCULUL DISTANŢEI DINTRE FISURI Deducerea distanţei dintre fisuri se face având la bază limita stadiului I. Această poziţie reprezintă locul probabil de apariţie a celei de a doua fisuri F2. această secţiune trece în stadiul II când Nb = 0 şi Na = Ncap f (fig.2 Distanţa dintre fisuri la elemente întinse centric .2c). la o anumită distanţă λ f ajungându-se ca Nb = Nbf = AbtRt.2a) este egală cu capacitatea portantă la fisurare Ncap f. când solicitarea exterioară (forţa axială N în cazul elementului întins centric din figura 11. În secţiunea cea mai slabă se produce fisura F1. Fig.

1b) Pentru a prinde în calcul şi influenţa distanţei dintre bare şi de grosimea stratului de acoperire cu beton.PC52 şi PC60).1a) Studiile experimentale au dovedit că distanţa dintre fisuri depinde şi de alţi factori.caz corespunzător întinderii centrice sau excentrice cu excentricitate mică. în cazul elementelor întinse centric sau excentric cu mică excentricitate (secţiune complet fisurată) se va avea în vedere şi figura 11. • secţiune complet fisurată . STAS-ul 10109/0-90 prevede următoarea relaţie pentru calculul valorii medii a distanţei dintre fisuri: d λf = 2( c + 0. 11. Proprietăţile de aderenţă ale armăturii cu betonul. s . Relaţia matematică ce exprimă această transmitere este: A bt R t = ∫ uτ ax dx = u ∫ τ axdx = uAτ = uτ amλ f 0 0 λf λf în care u este perimetrul barelor. . dacă barele sunt apropiate (distanţa interax ≤ 2⋅ 7. A .aria de înglobare a armăturilor.5d) nu se face o suprapunere a suprafeţelor individuale de înglobare (fig.caz corespunzător încovoierii. în cazul elementelor încovoiate.3.Transmiterea efortului de la armătură la beton. având valori cuprinse în intervalul 6. relaţia (11. se face prin intermediul eforturilor unitare de aderenţă τ a (fig. Din ecuaţia de mai sus..5d în fiecare sens..2) pt unde: c este grosimea stratului de acoperire cu beton (mm). cum ar fi: • natura solicitării. A bt nu va depăşi 1/2 din aria secţiunii de beton.distanţa dintre axele armăturilor (mm). dar nu mai mult de 15d. sunt reflectate prin coeficientul k2 = Rt/τ am. rezultă relaţia de calcul a distanţei dintre fisuri: λf = A bt R t uτ am (11.coeficient ce ţine cont de natura solicitării şi de proprietăţile de aderenţă ale armăturii.11.2d). între cele două fisuri. care se determină considerând pentru fiecare bară o suprafaţă de înglobare de maximum 7. adică natura suprafeţei armăturii (netedă . mărimea ce se transmite pe lungimea λ f fiind Nbf = AbtRt. • proprietăţile de aderenţă ale armăturii.procentul de armare al armăturii longitudinale întinse.diametrul armăturii (mm).1) devine: λf = 25 Rt d τam p (11. Influenţa naturii solicitării se introduce în calcule prin mărimea unui coeficient k1 în funcţie de următoarele situaţii: • axa neutră în secţiune .1) În cazul particular când toate barele au acelaşi diametru şi având în vedere că u = π d şi Abt = 100 Aa/p = 100π d2/4p .5. relaţia (11.OB37 sau profilată .1a) devine: λf = A d p (11.20 (Anexa 20). respectiv întinderii excentrice cu excentricitate mare. Abt . cazului I de compresiune. • grosimea stratului de acoperire cu beton. • distanţa dintre bare.1s ) + A (11. Introducând notaţia A = 25k1k2.4). pt = 100Aa/Abt . d .

distanţa dintre axele armăturilor transversale. ll .. deoarece reduc secţiunea transversală de beton. Dacă diferenţa dintre λ f şi distanţa dintre etrieri ae nu depăşeşte circa 50 mm. lt. Betonul întins dintre fisuri participă la preluarea eforturilor. până la valoarea ae. este rezonabil ca valoarea rezultată din relaţia (11. Valoarea maximă a deformaţiei specifice de întindere în beton este ε tu şi apare la jumătatea distanţei dintre fisuri (fig.2 CALCULUL DESCHIDERII FISURILOR NORMALE După formarea fisurilor.11. 11. Dacă plăcile sunt armate cu plase sudate din STNB. În figura 11.grosimea plăcii.5d). (11.. respectiv longitudinale dt .20)d.4b) hp . dacă distanţa dintre armături este aproximativ (15. distanţa medie dintre fisuri se apreciază ca fiind un multiplu al distanţei dintre barele transversale ale plasei: λf = n t l t (11. se înlocuieşte: A bt d = pt 25 ∑πd (113) În elementele liniare din beton armat.2).11. în timp ce alungirea maximă a armăturii este ε a şi apare în dreptul fisurii (fig. respectiv unul încovoiat cu fisurile F 1 şi F2 la distanţa λ f.5c).5 c. acestea se deschid până la valoarea medie α f. 11. care se determină cu relaţiile: hp nt ≥ pentru l l ≤ 30 d t .5 se consideră un element întins centric.4) unde: nt este un număr întreg. (11. în cazul când barele de armătură sunt de diametre diferite.diametrul armăturilor transversale.3 Distanţa dintre armăturile elementelor întinse centric sau excentric cu mică excentricitate Fig. 11. datorită creşterii în continuare a încărcărilor până la treapta de exploatare. prezenţa etrierilor influenţează în mod substanţial valoarea reală a distanţei dintre fisuri.4a) 30 d t nt ≥ h p ll 900 d 2 t pentru l l > 30 d t . . Deformaţiile specifice variabile pot fi înlocuite cu deformaţiile specifice medii ε tm şi ε am (fig.Fig. În cazul plăcilor de planşeu s-a constatat experimental că distanţa medie dintre fisuri este aproximativ egală cu grosimea plăcii.2) să fie rotunjită în plus sau minus. 11.d). de aceea deformaţiile specifice în armătură şi beton au o distribuţie neliniară între două fisuri consecutive.4 Aria de înglobare a armăturilor În relaţia (11.

5 se poate scrie că. are loc un transfer de efort.75.. la valoarea σa . prin intermediul aderenţei. de la armătură la beton.5b) Pentru a ţine cont de conlucrarea betonului întins dintre fisuri cu armătura.0. relaţia (11.. în stadiul II.6) În cazul elementelor supuse la încărcări repetate importante (grinzile de rulare. alungirea armăturii este egală cu (11. se produce datorită creşterii efortului unitar în beton până la valoarea R t căreia îi corespunde deformaţia specifică ε tu. de la armătură la beton..5a) devine: αf = εam λf (11.5) λ f ε am = α f + ( λ f − α f ) ε tm rezultând: αf = ( ε am − ε tm ) λ f 1 − ε tm (11. în dreptul fisurii.1.. ε λ / 2 fiind deformaţia a (11.7) ψ= λ λ εa + εa / 2 σa + σa / 2 = 2ε a 2σ a λ/ 2 Scăderea efortului unitar de la valoarea σ a. Deoarece ε a =σ a/Ea . Efortul ce se transmite prin aderenţă. la mijlocul distanţei dintre fisuri.15 0/00 rezultă că termenul ε tm se poate neglija faţă de unitate şi faţă de ε am.6) se majorează cu 50%.25 0/00 şi ε tu = 0. Expresia lui ψ devine: ( λ/2 ) / 2. pereţii celulelor de silozuri etc). relaţia (11.5b) pentru calculul valorii medii a deschiderii fisurii devine: αf = λ f ψ σa Ea (11. pe distanţa λ f/2 este: N ad = ∫ uτ ax dx = 0 λf / 2 λf uτ am 2 şi el produce variaţia ∆ σ a a efortului unitar în armătură: ∆σ a = N ad λ f uτ am = Aa 2A a .Pe baza figurii 11. În aceste condiţii. valorile α f determinate cu relaţia (11. ε a ≅ 0. se defineşte indicele de conlucrare a betonului cu armătura longitudinală ψ = ε am / ε a . Determinarea coeficientului ψ se face admiţând că ε am = ε a + ε a specifică a armăturii la mijlocul distanţei dintre fisuri. pe distanţa λ deschiderea fisurii plus alungirea betonului întins: f dintre fisuri. 1.5a) Având în vedere că.

11. efortul unitar la mijlocul distanţei dintre fisuri este: .Fig.1) λ f uτam = A bt R t .5. Modelul de calcul pentru deschiderea fisurilor Având în vedere că din relaţia (11.

Pentru elementele solicitate la oboseală ψ = 1. Pentru plăci armate cu plase sudate din STNB se ia ψ = 0.4% la cele solicitate la întindere) fisurarea are un caracter nesistematic. .8) ν este raportul dintre solicitarea produsă de fracţiunea de lungă durată a încărcării totale de exploatare şi solicitarea totală de exploatare.0. deoarece se analizează o porţiune de o anumită lungime la starea limită de exploatare.25. ancorarea armăturii în beton făcându-se în conformitate cu diagrama din figura 11.85 R a (11. Pe lungimea 2la efortul unitar σ a are distribuţia reală din figura 11.5.4. când încărcările sunt mai mici decât la starea limită de rezistenţă.8 dacă nt ≥ 2 şi ν ≤ 0. cu poziţii întâmplătoare şi cu deschideri mult mai mari decât valorile obţinute cu relaţia (11.3 pentru armăturile din oţel OB37.6c. iar indicele de conlucrare nu poate fi mai mic decât 1 −β(1 −0. Pentru elementele cu procente mici de armare (sub 0.. Pentru deducerea relaţiei de calcul se porneşte de la premiza că armătura trebuie să fie ancorată în stânga şi dreapta fisurii cu lungimea de ancoraj l a. respectiv ψ = 1 în celelalte cazuri.6) este bazat pe ipoteza unei distribuţii uniforme a fisurilor. β = 0.7a) şi luând în considerare efectul încărcărilor de lungă durată sau repetate.λ σ a / 2 = σ a − ∆σ a = σ a − λ f uτ am A R = σ a − bt t 2A a 2A a (11.5f se constată că efortul ce se poate transmite între beton şi armătură. în situaţii curente se poate lua aproximativ: A a nec σa ≅ 0. ceea ce înseamnă că se acceptă ipoteza distrugerii aderenţei.efortul unitar în secţiunea fisurată în stadiul II de exploatare (conform pct. prin fenomenul de aderenţă. la distanţe relativ reduse (λ f = 15. motiv pentru care raportul A bt R tk / A a σ a are cel mult valoarea 1.9) A a ef Aa nec . În relaţia (11.2.aria secţiunii de armătură necesară din calculul la starea limită de rezistenţă.7) devine: ψ =1− A bt R t 4A a σ a Ţinând seama de relaţia (11. De aceea. σ a . din punct de vedere probabilistic.8) s-a introdus rezistenţa caracteristică la întindere a betonului Rtk. Din figura 11.. rezistenţa la întindere a betonului este mai apropiată de valoarea caracteristică decât de cea de calcul. Pentru cazurile uzuale se admite ca pentru indicele de conlucrare ψ să se utilizeze valorile aproximative ce se obţin din anexa 21.6). STAS 10107/0-90 prevede următoarea expresie pentru indicele de conlucrare a betonului cu armătura întinsă: ψ = 1 − β(1−.3% la elementele solicitate la încovoiere. Aa ef .5 pentru armăturile din oţel PC şi 0.2.05 ν) unde: A bt R tk A a σa (11. nu poate depăşi valoarea Aaσ a. încercările experimentale au arătat că în aceste cazuri este posibil să apară una sau numai câteva fisuri.7a) Relaţia (11.aria secţiunii de armătură prevăzută efectiv.6b. respectiv sub 0. Modelul de calcul adoptat pentru obţinerea relaţiei (11.5ν). rezultând deshideri mai mari ale fisurilor. ceea ce este valabil în cazul elementelor cu procente de armare obişnuite.3). 30 cm).

ci datorită armăturii transversale.4Rt pentru bare cu profil periodic.11) în relaţia (11.11) Înlocuind (11. respectiv ε am = 2l a Ea 2E a σa la Ea (11. în condiţiile elementelor de mai sus. în conformitate cu relaţia: πd 2 πdl a τam = σa 4 de unde rezultă lungimea de ancorare: la = d σa 4 τamed (11. Relaţia (11. 1.12) în care valoarea medie a efortul unitar de aderenţă se ia după cum urmează: τ am = 2. în pereţii executaţi în cofraje glisante ai rezervoarelor şi silozurilor. este: ε am = rezultând: σ am σ αf = a .5Rt pentru bare netede.Fig. Rt pentru bare netede. rezultă relaţia pentru calcul deschiderii fisurii elementelor cu procente mici de armare: 2 d σa αf = 4 E a τamed (11.10) αf = Forţa de întindere din armătură Aaσ a se transmite la beton prin fenomenul de aderenţă. 11.10).12) nu se foloseşte în cazul armării cu plase sudate STNB.3 CALCULUL DESCHIDERII FISURILOR ÎNCLINATE .6 Modelul de calcul pentru fisurile nesistematice Deformaţia specifică medie a armăturii. 11. deoarece în acest caz ancorarea armăturii nu se face prin aderenţă.

în gruparea fundamentală. în cazul elementelor întinse centric sau excentric cu mică excentricitate (de exemplu: verificarea în secţiunile verticale prin pereţii rezervoarelor cilindrice pentru depozitarea apei. În aceste condiţii este posibil ca armarea transversală rezultată din calculul la starea limită de rezistenţă să nu mai satisfacă. respectiv (4.7b).9matRa.Verificarea deschiderii fisurilor înclinate este o prevedere relativ recentă în cadrul normelor de calcul a elementelor din beton armat şi este consecinţa faptului că modelele de calcul adoptate în prezent pentru verificarea la starea limită de rezistenţă la tăiere sunt mai apropiate de comportarea reală. 11.  α f adm = 0.fig. în mod implicit. a) secţiune complet fisurată b) secţiune cu zonă comprimată Fig.7(1+0.fig.7a). condiţiile necesare stării limită de fisurare.2 mm dacă sunt expuse direct (neprotejate) acţiunii intemperiilor. deschiderile medii ale fisurilor normale şi înclinate faţă de axa elementului să nu depăşească valorile limită de mai jos: • pentru elemente supuse presiunii unui lichid sau a unui material necoeziv.2ν ) pentru etrieri din OB37.  α f adm = 0.4 CONTROLUL FISURĂRII ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT Verificarea la starea limită de fisurare se face punând condiţia ca sub acţiunea încărcărilor de exploatare. aceste secţiuni sunt supuse la acţiunea unei forţe axiale de compresiune nx şi a unui moment încovoietor mx .1 mm.9(1+0.2 mm.18).indicele de conlucrare al betonului întins cu armătura transversală.3ν ) pentru etrieri din PC52 sau PC60. • 0. se admite să se ia în considerare o valoare medie pentru toate armăturile intersectate de fisura înclinată. σ at .9Rat = 0.2). 11. . în restul cazurilor (de exemplu: verificarea în secţiunile orizontale prin pereţii rezervoarelor cilindrice pentru depozitarea apei. ψ i . eforturile unitare în armăturile transversale (barele înclinate şi etrierii) se determină în stadiul II de exploatare cu relaţiile (4. se acceptă aceeaşi distanţă între fisurile înclinate ca şi între fisurilor normale.8(1+0. • 0.1ν ) pentru barele transversale din STNB ale carcaselor sudate. Deschiderea medie a fisurilor înclinate se calculează cu relaţia : α fi = λ f ψ i unde: σ at Ea (11.efortul unitar mediu în armăturile transversale intersectate de fisura înclinată. dacă sunt supuse unui mediu agresiv.1 mm. considerându-se că fisurile înclinate sunt produse de acţiunea momentului încovoietor şi apoi „înclinate” („rotite”) de acţiunea forţei tăietoare. 11. egală cu valoarea σ at ≅ 0. care se ia după cum urmează: • 0.13) λ f este distanţa medie dintre fisuri determinată cu relaţia (11. aceste secţiuni sunt supuse numai unei forţe axiale de întindere nθ .17). 11. la care se pun condiţii de etanşeitate:  α f adm = 0.7 Condiţii de verificare a deschiderii fisurilor la pereţii rezervoarelor cilindrice din beton armat • pentru alte elemente:  α f adm = 0.

pentru care caracteristicile secţiunii sunt prezentate în figura Apl.3 mm sau când α f adm = 0. respectiv N ld = 420 kN .α f adm = 0.14) pusă sub forma:  d  σa ≤ αf adm 2( c + 0.12). Calitatea materialelor folosite: Bc20 (Rtk = 1.5. la care dimensionarea (calculul şi alcătuirea) la starea limită de rezistenţă este corect efectuată.2mm). STAS 10107/0-90 acceptă să nu se efectueze calculul de verificare a deschiderii fisurilor dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.4% în cazul întinderii) se ia în considerare cea mai mare valoare dintre cele calculate cu relaţiile (11. În cazul fisurilor normale.3 mm.2 Controlul simplificat al fisurării Conform experienţei acumulate.64). Pentru plăcile armate cu plase sudate din STNB. natura solicitării şi α f adm.6). în restul cazurilor. starea limită de fisurare este satisfăcută atunci când: αfi ≤ αf adm (11.3 mm. desprinsă din practica curentă. 11.2 mm şi Q = Q E / bh 0 R t ≤ 1. dacă este satisfăcută condiţia: p t / d ≥ ( p t / d ) min (11. Relaţia (11.4. .11. În cazul fisurilor înclinate. starea limită de fisurare este satisfăcută atunci când: αf ≤ αf adm (11. − Aplicaţia numerică 11.15) în care α fi este deschiderea medie a fisurilor înclinate determinată cu relaţia (11. În cazul fisurilor înclinate nu este necesară verificarea prin calcul a stării limită de fisurare atunci când α f adm = 0.6) şi (11. Având în vedere această constatare. respectiv sub 0.4. Valorile (pt/d)min din anexa 22 au fost calculate având în vedere mărimi acoperitoare uzuale pentru parametrii ce intervin în relaţia de mai sus. nu este necesară verificarea prin calcul a deschiderii fisurilor normale dacă sunt satisfăcute condiţiile din anexa 23. în cazul elementelor cu procente de armare mici (sub 0. în cazul elementelor curente.3% în cazul încovoierii. Efortul E axial de întindere este caracterizat de valorile NE = 600 kN.1 Controlul fisurării prin calcul Condiţia de verificare sub efectul încărcărilor de exploatare este dată de relaţia (5.1a.43 N/mm2) şi PC 60 (Ra = 350 N/mm2. la care α f adm = 0.1s ) + A  ψ pt  Ea  permite determinarea valorilor minime ale raportului pt/d. Ea = 210000 N/mm2). verificarea deschiderii fisurilor este întotdeauna satisfăcută. Nu este necesară verificarea deschiderii fisurilor normale.16) în care valorile minime ale raportului pt/d sunt date în anexa 22 în funcţie de tipul armăturii.1 Verificarea deschiderii fisurilor pentru un element întins centric Se cere verificarea la starea limită de deschidere a fisurilor a unui tirant expus direct intemperiilor mediului (α f adm = 0. PC52 şi PC60.13). pentru elementele realizate cu OB37. 11.14) unde α f este deschiderea medie a fisurilor determinată cu relaţia (11.

11.75 R a ) A a tot 2280 Calculul distanţei dintre fisuri necesită stabilirea distanţei dintre armături. rezultă că este necesar un calcul detaliat.208.(11.2) pt 2.1 Din tabelul 13.5⋅ 22 = 165 mm.85/22 = 0. se calculează deschiderea medie a fisurilor: αf = λf ψ σa 263 = 169 ⋅1. rezultă ψ = 1.1 ⋅159 ) +10 = 169 mm . coeficientul ν = 0. Deoarece 7.modificarea diametrului armăturilor Se modifică armarea iniţială prin reducerea diametrelor barelor: 4φ 18 + 4φ 20 (10.7 şi procentul de armare pt = 2. prevederi care necesită cunoaşterea valorii 7.16 + 12. Controlul fisurării prin calcul E ν = N ld / N E = 420 / 600 = 0. În funcţie de tipul armăturii -PC60.130 < (pt/d)min = 0.7 Efortul unitar în armătură în cazul întinderii centrice este: σa = NE 600000 = = 263 N / mm 2 (= 0. Noua dispunere a armăturii este prezentată în figura Apl.0 = 0. Varianta 1 .Fig.0.130 Având în vedere tipul de oţel folosit .5 mm.11. În figura Apl.PC60. Având în vedere acest lucru rezultă că. Deoarece pt/d = 0.1s ) + A = 2 ⋅ ( 30 + 0.11.85% A bt 80000 Controlul simplificat al fisurării pt/d = 2. pentru evaluarea căreia se are în vedere prevederea din figura 11.întindere centrică.5d = 165 mm > s1/2 = 79. respectiv 7.4. s2) = max (159.1 s-au delimitat ariile de înglobare individuale.208. pentru care rezultă .6). 118) = 159 mm În funcţie de tipul armăturii şi natura solicitării.1b. sunt posibile două variante.3 se obţine grosimea stratului de acoperire cu beton c = 30 mm.83%.72 cm2) ≅ 6φ 22 (22.3: s = max (s1. deschiderea admisă a fisurilor α f adm=0.211 mm > α f adm = 0. determinate de jumătatea distanţei dintre armături.56 = 22. Conform relaţiei (11. din anexa 22 rezultă (pt/d)min = 0.2 mm şi tipul de solicitare al elementului .rel. Distanţa de la centrul de greutate al armăturii până la marginea secţiunii de beton este: a = c + d/2 = 30 + 22/2 = 41 mm.2 mm Ea 210000 Deoarece starea limită de fisurare nu este satisfăcută. pentru acest caz.85 Deschiderea fisurilor Indicele de conlucrare ψ se determină din anexa 21.conf. Abt = bh = 200⋅ 400 = 80000 mm2.80 cm2).5d = 7. din anexa 20 rezultă coeficientul A = 10. Aria de înglobare Abt poate fi obţinută având în vedere prevederilor din figura 11.5d = 165 mm > s2/2 = 59 mm rezultă că ariile individuale s-ar suprapune pe ambele direcţii ale secţiunii. A a tot 2281 p t = 100 = 100 = 2. d 22 λf = 2( c + 0. Apl.

Aria de înglobare se obţine pe baza prevederilor figurii 11. A a σa Conform calculelor anterioare λ f = 169 mm. coeficientul β = 0.11. în ambele variante tratate anterior: α f = 0.7 p t 25∑ πd 25π( 4 ⋅18 + 4 ⋅ 20 ) ψ = 1 − β(1 − 0.2.3): λ f = 2 ⋅ ( 30 + 0.1 ⋅159 ) + 10 ⋅ 6. respectiv s = max (s1.7 = 159 mm . Pentru armăturile din oţeluri PC. procentul de armare (2. s2 = 118/2 = 59 mm.3 mm).20m m . Din relaţia (11.0.191 < 1 . respectiv M ld = 103 kNm .43 = 1 − 0. Aplicaţia numerică 11.2) Se menţine aceeaşi valoare pentru indicele de conlucrare ψ = 1. A bt d 80000 = = = 6.938 = 0.12).199m m ≅ α f adm = 0.6) se calculează: 263 αf = 159 ⋅1.conform relaţiei (11.7) şi PC 52 (Ra= 300 N/mm2. aria totală de armătură rămâne practic neschimbată.2 Verificarea deschiderii fisurilor pentru un element încovoiat Se cere verificarea la starea limită de deschidere a fisurilor a unei grinzi aflată în condiţii normale de exploatare (α f adm = 0. Deoarece s/2 < 7. Pentru că barele au diametre diferite se apelează la relaţia (11.86 N/mm2. Ea = 210000 − N/mm2).5d.s1 = 159 mm.2).4 şi a valorii 7.199 mm Ea 210000 Deoarece. Starea limită de fisurare este satisfăcută deoarece.5 ⋅ 0.5. Eb = 32500 N/mm2. Apl.3: c = (ab =) 25 mm. Efortul E de încovoiere este caracterizat de valorile M E = 145 kNm. ariile de înglobare individuale se pot extinde pe orizontală numai până la mijlocul distanţei dintre bare (fig.2. pentru care caracteristicile secţiunii sunt prezentate în figura Apl. în ambele variante de calcul.5 ⋅ (1 − 0.199 mm ≅ αf adm 210000 Varianta 2 .3% nu este necesar calculul deschiderii fisurii şi cu relaţia (11.7 ) = 0. s2) = max (159. Calitatea materialelor folosite: Bc30 (Rtk = 1. efortul unitar în armătură nu trebuie recalculat. Grosimea stratului de acoperire cu beton rezultă din tabelul 13. Pe verticală extinderea se poate face cu 7.11. respectiv 165 mm pentru φ 22.5d. valoarea lui ψ este corectă. ϕ = 2.5d.83%) este mai mare decât 0. în acest caz. Deoarece.1. 59) = 159 mm.5ν ) Deoarece A bt R tk 80000 ⋅1.8).8) rezultă deschiderea medie a fisurilor: αf = λf ψ σa 263 = 169 ⋅ 0.0 = 0.938 A a σa 2280 ⋅ 263 A bt R tk = 0.calcul detaliat al indicelui de conlucrare ψ Pentru varianta iniţială de armare. iar din relaţia (11. care pentru φ 20 înseamnă 150mm. se efectuează un calcul detaliat al indicelui de conlucrare ψ cu relaţia (11. .

deschiderea admisă a fisurilor α f adm =0. Apl.5⋅ 20)=59. Se constată că pt/d = 0. raportul pt/d se calculează în mod indirect după cum urmează: p t 25∑ πd 25 ⋅ π ⋅ ( 2 ⋅ 22 + 2 ⋅ 20) = = = 0.2 Aria de înglobare Ariile de înglobare individuale ale armăturilor sunt: • pentru armăturile din colţuri (36 + 59.35⋅ 186=11039 mm2 Suma acestor arii individuale este: 2(13196 + 11039) = 48470 mm2 < 250⋅ 550/2 = 68750 mm2.043.încovoiere. Controlul fisurării prin calcul E ν = M ld / M E = 103 / 145 = 0. modificată cu relaţia (11.3) În funcţie de tipul armăturii şi natura solicitării.136 > (pt/d)min = 0.3/2)⋅ (36 + 7.1 Secţiunea transversală Fig. De aceea.PC52.x) = 0.2. totuşi aceasta se face în mod exemplificativ.3). deci Abt = 48470 mm2 Controlul simplificat al fisurării Verificarea condiţiei pt/d ≥ (pt/d)min nu poate fi făcută în mod direct deoarece barele au diametre diferite. în baza relaţiei (11.5⋅ 250 x 2 -15.3 mm şi tipul de solicitare al elementului .2.79R a ) Ii 278782 ⋅10 Distanţa dintre fisuri . 11.3 0.8 E 'b = Eb = 32500 = 13239 N / mm 2 − 1 + 0.5⋅ 22)=65.2).3/2 + 59.conform punctului 4.conform relaţiei (11.Fig.5bx2 .10).8 0. Apl.136 d A bt 48470 Având în vedere tipul de oţel folosit .86 ⋅1388 ⋅ ( 514 − 225 ) = 278782 ⋅10 4 mm 4 3 3 σ a = n 'e 6 ME ( h 0 − x ) = 15.86 13239 E 'b Poziţia axei neutre rezultă din relaţia (4.2.714 ⋅ 2.7 1 + 0.x) = 0 Din rezolvarea ecuaţiei de mai sus rezultă x = 225 mm Momentul de inerţie al secţiunii omogene este: bx 3 250 ⋅ 225 3 2 2 Ii = + n eAa ( h0 − x) = + 15. având în vedere că A 'a = 0 : 0. 11. din anexa 22 rezultă (pt/d)min = 0.2.neAa(h0 .5 ⋅ 0.4/2)⋅ (36 + 7.65⋅ 201=13196 mm2 • pentru armăturile intermediare (59.86 145 ⋅10 4 ( 514 − 225) = 238. .043.5.86⋅ 1388(514 .4 N / mm 2 ( = 0. ceea ce înseamnă că nu este necesară verificarea prin calcul la starea limită de fisurare.5ν ϕ n 'e = E a 210000 = = 15. din anexa 20 se obţine A = 6.714 Calculul efortului unitar în armătură .

4 = 109 . Pe verticală extinderea se face cu 1.6 mm 25∑ πd 0.4 şi a valorii 7.3 Verificarea deschiderii fisurilor pentru o placă încovoiată Se cere verificarea la starea limită de deschidere a fisurilor pentru o placă aflată în condiţii normale de exploatare (α f adm = 0.5d. De aceea.86 = 1 − 0. Calitatea materialelor: Bc20 (Rtk= 1.3 Conform tabelului 13.5 ⋅ (1 − 0.5⋅ 6) = 5220 mm2 • pentru bara φ 8: 120⋅ (10 + 8/2 + 7. Ea = 200000 N/mm2).30 mm.03⋅ 5220 + 3. raportul pt/d se calculează în mod indirect după cum urmează: . grosimea stratul de acoperire cu beton c = 10 mm.STNB plasă 123 GR 159 Fig. de grosime hp = 80 mm şi pentru care există două variante de armare (fig. este: 3.08% > 0. PC52 (Ra = 300 E E N/mm2. Raportul ν = q ld / q este egal cu 0.912 = 0. pentru o lăţime de 1 metru (3. ψ = 1 − β(1−.113 mm < α f adm = 0.5d) ⋅ (c + d/2 + 7.3). Aplicaţia numerică 11.5 ⋅ 0.7.11. În aceste condiţii dimensiunile ariei individuale se calculează cu relaţia: (pe orizontală) ⋅ (pe verticală) = (2⋅ 7. deci Abt = 40000 mm2 Controlul simplificat al fisurării Verificarea condiţiei pt/d > (pt/d)min nu poate fi făcută în mod direct deoarece barele au diametre diferite.5d) Ariile de înglobare individuale ale armăturilor sunt: • pentru bara φ 6: 90⋅ (10 + 6/2 + 7. valoarea lui ψ este corectă.3 % nu este necesar calculul deschiderii fisurii şi cu relaţia (11.5 mm>7. STNB (Ra = 370 N/mm2.43 N/mm2.12).5d.4 A bt R tk = 0.5.11. care pentru φ 6 înseamnă 45 mm.03φ 6 şi 3.03φ 8).05ν) Deoarece A bt R tk 48470 ⋅1. Deoarece s/2 = 82. ϕ = 3.5 = 109.3 mm). − Varianta 1 .3). Ea = 210000 N/mm2). Eb = 27000 N/mm2.conform relaţiei (11. ariile de înglobare individuale nu sunt în contact unele cu altele.912 A a σa 1388 ⋅ 238.5⋅ 8) = 8880 mm2 Suma acestor arii individuale.03⋅ 8880 = 42723 mm2 > bh/2 = 1000⋅ 80/2 = 40000 mm2.λ f = 2( c + 0.136 Deschiderea fisurilor .1 ⋅ 59.3. Varianta 1 de armare Aria de înglobare se obţine pe baza prevederilor figurii 11. în baza relaţiei (11.5 ⋅ 0. A a σa σa 238.4) + 6. respectiv 60 mm pentru φ 8.5d.0) . Apl. Apl.8) Pentru armăturile din oţeluri PC.PC52 Varianta 2 .1s ) + A A bt 1 = 2 ⋅ ( 25 + 0. coeficientul β = 0.272 < 1 .714 ) = 0. Starea limită de fisurare este satisfăcută deoarece α f = 0.113 mm Ea 210000 αf = λf ψ Deoarece p = 100Aa/bh0 = 100⋅ 1388/250⋅ 514 = 1.

conform relaţiei (11. se face în mod explicativ.85 R a = 0.p t 25∑ πd 25 ⋅ π ⋅ ( 3.083 ≥ (pt/d)min = 0.30 mm.043.3) În funcţie de tipul armăturii şi natura solicitării.8) Deoarece dubla condiţie nt ≥ 2 şi ν ≤ 0. λ f = 2( c + 0.083 Deschiderea fisurilor .8) Indicele de conlucrare al armăturii cu betonul întins dintre fisuri se determină în mod simplificat din anexa 21.3 mm şi tipul de solicitare al elementului .595% rezultă ψ = 0.88.358% > 0.74 R a ) A a ef 159 Distanţa dintre fisuri . . deschiderea admisă a fisurilor α f min = 0. Având în vedere cele de mai sus.3% nu este necesar calculul deschiderii fisurii şi cu relaţia (11. În mod exemplificativ se face şi verificarea prin calcul a stării limită de fisurare. corectată cu relaţia (11.85 ⋅ 370 = 272 N / mm 2 ( = 0.5 = 0.03 ⋅ 6 + 3.PC52.1s ) + A A bt 1 = 2 ⋅ (10 + 0.conform relaţiei (11.03 ⋅ 8) = = = 0.5 mm. Controlul fisurării prin calcul Efortul unitar în armătură În cazul plăcilor. rezultă ψ = 1.85 ⋅ 300 = 210 N / mm 2 A a ef 238 Distanţa dintre fisuri . ceea ce înseamnă că nu este necesară verificarea prin calcul la starea limită de fisurare.5 = 131 mm 25∑ πd 0.5 mm < 7.3 σa ≅ 0.30 mm. αf = λf ψ σa 210 = 131 ⋅ 0.272 mm < α f adm = 0.67 .9) A a nec 146 σa ≅ 0. pentru calculul efortului unitar în armătură rezultatul oferit de relaţia (11. distanţa între axele armăturilor transversale l t = 200 mm şi diametrul armăturilor transversale dt = 4 mm > 3.3 mm şi grosimea plăcii hp = 80 mm < 100 mm. deci: λf = n t l t =1 ⋅ 200 = 200 mm. din anexa 20 se obţine A = 6. În funcţie de calitatea armăturii . din anexa 22 rezultă (p t/d)min = 0.1 mm.conform relaţiei (11.9) prezintă suficientă exactitate: A a nec 196 .0 = 0.043. condiţia de limitare a fisurilor la valoarea α f adm = 0. totuşi. Deschiderea fisurilor .85 R a = 0. αf = λf ψ σa 272 = 200 ⋅1.4) Deoarece ll = 100 mm < 30dt = 30⋅ 4 = 120 mm se calculează raportul: hp 80 = = 0.12).4a) este nt = 1.conform relaţiei (11.272 mm Ea 200000 Starea limită de fisurare este satisfăcută deoarece α f = 0.5. diametrul armăturilor longitudinale dl = 4.2).88 = 0.115 mm Ea 210000 Deoarece p = 100Aa/bh0 = 100⋅ 238/1000⋅ 66.1 ⋅165) + 6.conform relaţiei (11.7 şi pt = 100Aa/Abt = 100⋅ 238/40000 = 0.118 mm < α f adm = 0. Se constată pt/d = 0. Starea limită de fisurare este satisfăcută deoarece α f = 0. Varianta 2 de armare Controlul simplificat al fisurării Plasa sudată 123GR159 este caracterizată prin distanţa între axele armăturilor longitudinale ll = 100 mm. care.083 d A bt 40000 Având în vedere tipul de oţel folosit . Controlul fisurării prin calcul Efortul unitar în armătură . din anexa 23 rezultă că nu este necesar un control al fisurării prin calcul.PC52. ν > 0.5 nu este respectată. 30 d t 30 ⋅ 4 Numărul întreg care satisface relaţia (11.încovoiere.

1 Prin prescripţii speciale. q0 . gradenele tribunelor 350 Poduri rulante manuale f adm = E f sd q E − f sd q 1 ≤ ∆f adm ( ) ( ) L 500 f q 0 ≤ f adm Grinzi de rulare