1.

PENTATEUHUL – STRUCTURA SI PREZENTARE GENERALA
Pentateuhul = cinci volume, numite de iudei Tora Moșe (Legea lui Moise) sau Tora Iahve (Legea Domnului). Importanț a Pentateuhului: El este temeiul istoric al întregii religii revelate, întreaga ordine dogmatică și morală, atât a Vechiului cât și a Noului Testament, neputându-se explica fără Pentateuh. Pe el se reazemă frățietatea popoarelor, născute din același strămoș comun, Adam. Fără căderea în păcatul strămoșesc nu există răscumpărarea, iar dacă nu ne tragem din același strămoș, răscumpărarea prin Mesia nu este universală. Caracterul general al Pentateuhului: El nu este o carte de istorie în sens propriu și obișnuit, nici o carte de cosmogonie sau geogonie. Pentateuhul, în realitate, este istoria întemeierii neamului omenesc. Cuprinsul lui principal este „Legea dată de Dumnezeu”, dar nu expusă sistematic, cu paragrafe, ca într-un cod de legi, ci expusă istoric, în ordinea promulgării ei. ⇒ Facerea este prologul istoric, care istorisește întâmplările premergătoare Legii; ⇒ cele trei cărți următoare expun însăși legislația și unele evenimente în legătură cu promulgarea legilor; ⇒ Deuteronomul este epilogul care recapitulează și confirmă constituirea Legii. Centrul și fondul lucrării este, prin urmare, Legea. Pe Muntele Sinai se face un legământ între Dumnezeu și poporul lui Israel, care a fost prevestit în făgăduința făcută lui Avraam. De aceea autorul insistă mai puțin pe anumite lucruri (istoria de după Noe până la risipirea neamurilor, petrecerea în Egipt, cei 40 de ani din pustie, etc.), în schimb redă amănunțit întâmplările din iconomia mântuirii (căderea în păcat, potopul, ieșirea din Egipt și mai ales legislația sinaitică). Unitatea Pentateuhului: Unitatea lucrării, deci și a autorului, se vede, pe lângă felul de istorisire și caracterul lingvistic, și din faptul că întregul material este grupat în jurul a trei idei principale: ideea mesianică, separarea poporului biblic de alte neamuri și dreptul divin și istoric al lui Israel asupra Canaanului. Prima idee mesianică anunțată în Facere 3:15 (Izbăvitorul va veni) se precizează mai departe astfel: El Se va naște din neamul lui Sem (Facere 9), din Avraam, descendent al lui Sem (Facere 12), din Iacov, nepotul lui Avraam (Numerii 24) și din Iuda, fiul lui Iacov (Facere 49). El va fi marele legislator, ca și Moise (Deuteronom 18). Pentru păstrarea trează a ideii mesianice și a monoteismului, a fost necesară separarea poporului de orice influență păgână și străină. Separarea aceasta se asigură prin legi severe și speciale, și se poate face numai prin așezarea poporului într-o țară îmbelșugată, unde singur e stăpân și unde e ferit de contactul cu lumea păgână. Această țară este Canaanul, la a cărei stăpânire poporul are și drept natural istoric (pentru că acolo s-au zămislit strămoșii lui, părinții celor 12 seminții), dar și drept divin (căci a fost promisă de Dumnezeu lui Avraam și urmașilor lui). Cuprinsul Pentateuhului: 1. Facerea își are denumirea de la faptul că prezintă originea tuturor, a cerului și a pământului, a oamenilor și a tuturor lucrurilor. Introducerea arată dependența creaturilor față de Dumnezeu, Care aduce totul din neființă la ființă; în Facere 1:1 se cuprinde cosmogonia mozaică, iar în Facere 1:2 2:3 se află geogonia, cele șase zile ale întocmirii Pământului sau Hexameronul. → Prima parte (capitolele 1 – 11) arată cum a pregătit Dumnezeu întreaga omenire pentru mântuire; ni se descrie începutul neamului omenesc, starea paradisiacă, apoi căderea în păcat, familia lui Adam, fratricidul lui Cain, urmașii lui Cain și ai lui Set, înrăutățirea oamenilor, potopul, alegerea lui Sem, fiul lui Noe, alegerea familiei lui Terah.

După promulgarea Decalogului și a altor legi. în care sunt reamintite binefacerile. sub conducerea lui Moise (cele 10 pedepse. în parte încă numai promise de Dumnezeu.  Prima parte (capitolele 1 – 10) vorbește despre felurile jertfelor. îl hrănește cu mană din cer. legământul încheiat între Dumnezeu și popor se ratifică prin jertfe și stropirea poporului cu sânge. în opera de mântuire. ziua în stâlp de nor și noaptea în stâlp de foc. moartea lui Aaron și înlocuirea lui cu Eleazar. biruirea amaleciților prin puterea rugăciunii). 2. fiul său. moabiții încearcă să se împotrivească. ≡ Prima parte (capitolele 1 – 13) cuprinde istoria ieșirii poporului din Egipt. madianiții sunt înfrânți. moartea și jelirea lui de către popor în câmpurile Moabului. 5. Moise. pentru care există dispoziții aparte. izbește cu tablele Legii în vițelul de aur. deoarece cuprinde istoria peregrinării poporului în deșertul Arabiei. în parte primite. între altele și cele referitoare la construirea cortului sfânt și la obiectele de cult. Între timp poporul se închină vițelului de aur. trece de la calea universală la cea particulară. atât pentru preoțime cât și pentru popor. ≡ A treia parte (capitolele 19 – 40) istorisește promulgarea Legii pe muntele Sinai. se arată și descendenți ai lui Avraam eliminați de la binefacerile cuvântărilor mesianice – Ismail. 4. șarpele de aramă. Moise. și istorisește consacrarea lor solemnă. cu prepelițe. 3. Reînnoiește legământul și primește noi table ale Legii. Gad și jumătatea tribului Manase. despre îndatoririle și drepturile preoților. Numerii își are denumirea de la faptul că în ea se cuprinde recensământul poporului întreg.  A treia parte (capitolele 20 – 36): Moise scoate apă din stâncă. cuprinde trei cuvântări ale lui Moise. Adaosul istoric (capitolele 31 – 34) cuprinde istorisirea alegerii lui Iosua. Observarea sau călcarea Legii cauzează stări speciale. și pedepsește pe cei fără de lege. ≡ Introducerea arată pe scurt că urmașii lui Iacov în Egipt s-au înmulțit și au devenit popor. Deuteronomul (A doua Lege). . totuși e în continuă nemulțumire. Poporul trebuie curățit prin curățire externă legală. pentru împlinirea Legii. Dumnezeu respinge generația răzvrătită și hotărăște putrezirea osemintelor lor în pustiu. supărat. pedepsirea cu șerpii veninoși. numită de evrei „Legea preoț ilor” sau „Legea jertfelor”. ultima cântare a lui Moise. Se repetă sumar Legea însăși.  A doua parte (capitolele 11 – 27) cuprinde dispoziții referitoare la curățirea levitică. Balaam. ≡ A doua parte (capitolele 13 – 18) cuprinde călătoria evreilor spre muntele Sinai și pregătirea lor pentru primirea Legii (trecerea prin Marea Roșie. Preoții au norme speciale de curățire. numită de evrei și „repetarea Legii”. Evreii o denumesc „În pustiu”. pe lângă cea internă. pentru o nouă nesupunere. precum și a lipsei de carne. instituirea serbării Paștelui). Leviticul. care se sfărâmă. Dumnezeu conduce poporul Său. deși martora atâtor semne și dovezi ale providenței divine.→ A doua parte (capitolele 12 – 50) arată cum Dumnezeu. Ieșirea își are denumirea de la evenimentul istoric cu care începe: ieșirea poporului din robia Egiptului. pe care o face popor – familia lui Avraam și a urmașilor acestuia. Însuși Aaron și Mariam sunt între răzvrătiți. ținutul de dincolo de Iordan e ocupat și este dat în stăpânirea triburilor Ruben. primește noi descoperiri și instrucțiuni.  A doua parte (capitolele 15 – 19) expune unele întâmplări din cursul celor 40 de ani de călătorie în pustiu. cuprinde dispoziții referitoare la cultul sacru.  Prima parte (capitolele 1 – 14): după numărătoarea poporului se istorisește răzvrătirea ivită în urma informațiilor mincinoase ale iscoadelor trimise în Canaan și din cauza ostenelilor călătoriei. alegând în scopul acesta o familie. Isaac și Iacov. în singurătate timp de 40 de zile pe muntele Sinai. se ocupă țara amoniților. Ca să nu se creadă că descendența din Avraam este suficientă pentru mântuire. la întoarcere. Se construiește cortul sfânt. Generația rebelă e respinsă ca una care. Esau și urmașii lor. cu apă izvorâtă din stâncă.