UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” FACULTATEA DE ȘTIINȚE, CATEDRA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

RECUPERARE ȘI REFACERE ÎN ANTRENAMENTUL SPORTIV DE PERFORMANȚĂ

Masterand: Manea Ștefan Anul I. A.P.

Recuperarea organismului după efort Efortul este o activitate crescută a unui organ, sau a întregului organism. Probele de efort mai utilizate sunt: a) efortul fizic realizat cu ajutorul bicicletei ergometrice sau al covorului rulant, ori prin suirea și coborârea, într-un ritm rapid, a unei scărițe speciale; b) efortul termic constă în încălzirea sau răcirea mediului în care se afla organismul, fapt care impune o activitate crescută a mecanismelor de termoreglare (vezi termoreglarea); c) efortul alimentar constă în administrarea anumitor tipuri de alimente cu urmărirea ulterioară a metabolizarii lor în organism (exemplu: proba de încarcare cu glucide la diabetici, sau de încarcare cu lipide la obezi, sau de încarcare cu proteine în cursul urmăririi acțiunii specific dinamice a alimentelor).

Pentru efectuarea probelor de efort amintite trebuie stabilit mai întai intensitatea efortului impus persoanei cercetate, urmărindu-se ulterior modificarile ce apar în organism. Măsurarea efortului depus de organism pentru efectuarea anumitor operații sau activități se numește ergometrie (ergon, în limba greacă = activitate, lucru).

Aparatele utilizate pentru ergometrie (ergometrele) sunt de tipul ergometrelor amintite (covor rulant, bicicleta ergometrica) sau dinamometrul ori calori-metrul. Oboseala este o stare temporară de scădere a potenţialului funcţional al organismului, produsă de o activitate prelungită sau excesivă. Ea este determinată, în principal, de consumul sporit de energie şi este însoţită de senzaţii neplăcute, locale sau generale, obiective sau subiective. În condiţii normale, în organismul uman există o stare de echilibru a mediului intern - starea de homeostazie, caracteristică vieţii, care nu se modifică nici în condiţiile depunerii unui efort moderat. Oboseala, ca efect al antrenamentului sportiv, produce o rupere a homeostaziei, o dereglare a echilibrului intern, prin modificarea proceselor biochimice, obligând organismul să se mobilizeze pentru restabilirea echilibrului.

În acest mod, organismul trece la o nouă etapă de adaptare, superioară celei anterioare, prin stimularea resurselor energetice, funcţionale şi psihice - premisă a creşterii performanţelor sportive. Doar repetarea unor eforturi care produc oboseala provoacă apariţia fenomenelor de supracompensaţie şi, în final, adaptarea organismului la eforturi din ce în ce mai mari. Depăşirea, însă, a limitelor efortului şi, deci, a gradului de oboseală, poate produce, pe de altă parte, o stare de inhibiţie, caracterizată prin scăderea randamentului şi însoţită de o serie de fenomene obiective şi subiective neplăcute, stare denumită curent supraantrenament sau suprasolicitare. Rezolvarea acestei aparente contradicţii, între programarea efortului în antrenamentul sportiv, astfel încât să genereze starea de oboseală ca unică modalitate de apariţie a supracompensării şi riscul instaurării oboselii excesive, revine antrenorului, în principal, şi specialiştilor din domeniul medical, în general. Ea are la bază dozarea efortului şi utilizarea mijloacelor de dezobosire, de recuperare a organismului sportivilor după eforturile, depuse în antrenament. în primul rând, prin programarea corectă a volumului şi intensităţii efortului şi a duratei şi felului pauzelor dintre repetări şi dintre lecţiile de antrenament, în al doilea rând prin folosirea celor mai eficiente mijloace de recuperare după efort. Producerea oboselii traversează două faze — latentă şi manifestă. Faza latentă se manifestă prin scăderea gradului de coordonare a mişcărilor, lipsa de economicitate a acestora, scăderea reacţiei musculare, creşterea gradului de transpiraţie, accelerarea ritmului respirator etc. Ea este urmarea scăderii rezervelor energetice, în primul rând, din grupele musculare solicitate şi, apoi, din zonele de depozitare, acumularea de reziduri în muşchi (în primul rând de acid lactic), de bioxid de carbon în sânge, dereglarea echilibrului acido-bazic. Oboseala latentă dispare în cazul refacerii rezervelor energetice şi a eliminării rezidurilor aflate în organism, ea fiind forma de oboseală tipică antrenamentului sportiv. Faza manifestă apare prin cumularea, în timp, a oboselii dintr-un sistem de lecţii şi este însoţită de o serie de manifestări obiective şi subiective: revenirea tardivă a funcţiilor organice după

efort (valori ale pulsului şi tensiunii arteriale, ale ritmului respirator etc.), lipsa poftei de antrenament, senzaţii de somnolenţă, tonus muscular scăzut şi, în general, prin refuzul de a desfăşura activitatea în regimul planificat. Continuarea pregătirii în acelaşi regim produce o acumulare a oboselii care, în final, conduce la starea de supraantrenament. Pentru evitarea instalării stării de suprasolicitare este absolut necesară cunoaşterea şi aplicarea, de către antrenor şi sportiv, a metodelor de dezobosire, de recuperare a organismului după eforturile de antrenament şi competiţie. Pe parcursul lecţiei de antrenament, singura cale de recuperare după efort este acordarea corectă a pauzelor dintre repetări. Pe parcursul competiţiei, prin folosirea schimburilor de jucători în funcţie de regulamentul propriu fiecărei ramuri sportive, prin solicitarea timpilor de odihnă şi prin administrarea de glucoza, de lichide bogate în substanţe energizante şi de reechilibrare acido-bazică (ex. Gatorade). Imediat după efort se pot folosi următoarele: - duşul cald - care are nu numai rol igienic, ci şi pe acela de relaxare a musculaturii solicitate; masajul şi automasajul - care, corect aplicate, contribuie la eliminarea mai rapidă a acidului lactic acumulat în muşchi; - oxigenarea - mai ales în cazul probelor sportive ce se desfăşoară în condiţiile datoriei mari de oxigen (eforturi preponderent anaerobe); - reechilibrarea hidroelectrolitică şi acidobazică, prin administrarea de sucuri naturale, lactate, ceai sau apă minerală alcalină, completate (de la caz la caz) cu suc de lămâie, miere, glucoza etc; - bazinul cu apă caldă, timp de 15-20 minute la cea. 40°C, urmat, de regulă, de masaj şi automasaj; - sauna - programată de 1-2 ori pe săptămână, niciodată după efortul principal, ci după un antrenament uşor, de revenire, de obicei în ziua următoare concursului sau unei zile de antrenament dificile. La domiciliu, sportivul poate utiliza, în funcţie de condiţii şi împrejurări, alte forme de recuperare, precum: - baia prelungită în cadă, eventual cu adaos de sare de Bazna, tei, muşeţel etc; - dieta alimentară - adecvată specificului efortului (hiperproteică, hipergiucidică etc), din care nu trebuie să lipsească produsele lactate, fructele şi sucurile naturale, vegetalele etc;

- relaxarea autogenă - efectuată sub îndrumarea specialistului sau individual, după însuşirea ei corectă de către sportiv, - medicaţia de refacere — conţinând polivitamine, poliminerale, tablete energizante, susţinătoare de efort fiind special pentru funcţiile hepatice, tonice psihice etc, numai după prescripţiile medicului şi în strânsă legătură cu natura efortului probei sau ramurii sportive şi a perioadei de pregătire; - odihna activă - mers, plimbări în aer liber (de preferinţă parcuri), lectură, alte sporturi (şah, biliard, etc); - odihna pasivă - somnul, indispensabil vieţii şi, cu atât mai mult, refacerii după eforturile mari din antrenamente şi competiţii; durata somnului este variabilă, în funcţie de caracteristicile individuale ale sportivilor, trebuie să se desfăşoare în condiţii propice (întuneric, linişte, camere aerisite, temperaturi moderate); somnul asigură refacerea completă pe toate planurile (cardiorespirator, endocrinometabolic, neuromuscular şi neuropsihic). Folosirea mijloacelor de recuperare după efort, în procesul de pregătire sportivă, se face totdeauna în sistem, nici una din variante neputând asigura, ea singură, revenirea rapidă şi totală a funcţiilor organismului la valorile dinaintea efortului şi, cu atât mai puţin, la valori superioare acestora. Combinaţia acestor mijloace, durata şi modul de folosire a lor, conţinutul dietei şi medicaţiei pre şi postefort se realizează sub stricta îndrumare a colectivului de specialişti, în funcţie de natura efortului de antrenament sau concurs, de specificul probei sau ramurii sportive respective şi de structura antrenamentului sportiv.

Refacerea organismului după efort Când vorbim de ştiinţa sportului peplan biologic, în ultimul timp, socotim că cele mai semnificativecuceriri ar putea fi considerate refacerea organismului şi medicaţia în efortul sportiv. Specialiştii domeniului tratează refacerea ca o componentă a procesului de antrenament. În condiţiile efortului sportiv — intensităţi şi volume mari de lucru – refacerea naturală nu mai este posibilă, ea trebuie compensată de refacerea dirijată, reechilibrarea biologică sau regenerarea trofică prin folosirea unor mijloace fiziologice naturale sau de sinteze provenite din mediul extern sau intern în scopul revenirii la "homeostazia” organismului la nivelul avut anterior efortului sau chiar depăşirea acestuia prin realizarea "supracompensării" (teoria lui Folbort). Privitor la această teorie, procesul se petrece în trei faze succesive: - scăderea capacităţii - determinată de instalarea oboselii - faza de refacere, când capacitatea de efort după odihnă ajunge la nivelul iniţial Procesele de refacere ale capacităţii funcţionale nu se opresc la nivelul dinaintea efortului ci continuă, instalându-se o nouă fază, în care capacitatea funcţională este mai mare decât înainte de efectuarea efortului respectiv — faza de suprarefacere sau de supracompensaţie. Astfel supracompensarea, refacerea (faza trofotropă) se transformă în susţinător biologic al efortului (faza ergotropă). Măiestria antrenorului acum contează; el trebuie să ştie că, dacă excitantul nu se repetă în faza de supracompensaţie, capacitatea funcţională regresează, se pierde beneficiul efortului anterior, întreruperile la nivel de înaltă performanţă ale antrenamentelor nu permit acumulări favorabile, fiecare reluare se porneşte de la acelaşi nivel. întreruperile sunt "inamicul" principal al oricărui nivel de dezvoltare şi adaptare, iar suprimarea bruscă a eforturilor de către sportivii de performanţă aduce tulburări sau chiar îmbolnăviri, motiv pentru care principiul continuităţii trebuie aplicat cu stricteţe. Marile şcoli sportive din lume efectuează o pregătire nonstop de-a lungul întregului ciclu anual; au renunţat la perioada de tranziţie, care generează discontinuitatea pregătirii.

Revenind la refacere, menţionăm că ea, fiind o consecinţă a antrenamentului, urmează în linii mari legităţile acestuia pe plan fiziologic, metodologic, la care se mai adaugă unele cu caracter particular: - efortul psihofizic şi restabilirea - refacerea, sunt două faţete ale unui proces unic (antrenamentul) între care există relaţia de intercondiţionare; - refacerea naturală este dependentă de S.N.C. fiind forma naturală, spontană a organismului de restabilire după eforturi (antrenament - concurs): parametrii vegetativi revin de ordinul minutelor, cei metabolici în ore şi cei neuro-endocrinohormonale, enzimatice, în zile; - refacerea dirijată accelerează refacerea naturală, adresându-se substraturilor biologice în principal, afectate de efort şi care nu se pot restabili pe cale naturală până la efortul următor; refacerea se abordează într-un antrenament, după antrenament, într-un ciclu cotidian, săptămânal, după o etapă, într-un ciclu anual, olimpic; sau precompetiţional, intracompetiţional şi post competiţional; - refacerea formacologică, metabolică este condiţionată de particularităţile refacerii naturale şi dirijată în funcţie de vârstă [copii, juniori], sex [fete], factorii de mediu (altitudine, variaţii climatice sau de fus orar, etc), de succes sau insucces în concurs; rămâne condiţionată, de asemenea, de prescrierea şi supravegherea medicală. Mijloacele de refacere se pot clasifica după substratul biologic asupra căruia acţionează în principal: cardio-respirator, neuromuscular, neuropsihic, endocrinometabolic, etc. sau după apartenenţă: hidro-fizio-balneoclimaterice, dietetice, farmacologice, psihice, odihnă activă, pasivă, etc. . Parametrii de solicitare biologică în unele ramuri şi probe sportive

1. Atletism: - viteză (neuromuscular, neuropsihic, endocrino-metabolic); - semifond (neuromuscular, cardiorespirator-metabolic); - fond (metabolic, cardiorespirator, neuromuscular); - sărituri (stres, neuropsihic şi, neuromuscular); - aruncări (neuromuscular, metabolic, neuropsihic). 2. Baschet: neuropsihic, neuromuscular, cardiorespirator- metabolic;

3. Caiac-Canoe, Canotaj: cardiorespirator-metabolic şi neuro-muscular; 4. Fotbal: neuropsihic, neuromuscular, endocrino-metabolic; 5. Gimnastică - sportivă: neuropsihic, endocrino-metabolic, neuro-muscular; - ritmică: neuropsihic, neuromuscular, analizatori; 6. Handbal: neuropsihic, cardiorespirator-metabolic, neuro-muscular; 7. Judo, Lupte: neuropsihic, neuromuscular, metabolic; 8. Scrimă: neuropsihic, neuromuscular, metabolic; 9. Tenis de câmp: neuropsihic, metabolic, neuromuscular; 10. Tenis de masă: neuropsihic, neuromuscular; 11. Volei: neuropsihic, metabolic, neuromuscular; 12. Badminton: neuropsihic, metabolic, neuro-muscular.