You are on page 1of 200

Teoria Marii Diversificări

~o incursiune în natura holosemantică a realităţii~
Florin Imbrea
- 2011 -
CUPRINS
Capitole: Pagina:
Capitolul I
O provocare neobisnuita 3
Capitolul II
Fundamentele modelului semotopologic 5
Capitolul III
Geneza nucleara. Interactii neutrinice si hadronice 63
Capitolul IV
Cinematematica lui
0
1
. Consideratii finale 192
2
,,Esenta materiei este logica absoluta''
(Friedrich Nietzsche – Nasterea
filosofiei)
Capitolul I
O PROVOCARE NEOBISNUITA
Sistematizarea curenta cea mai plauzibila a particulelor asa-zis
elementare presupune in calitate de ultimi constituenti ai materiei
fermionice cuarcurile si leptonii; cele trei forte care se manifesta in
univers se considera a fi mediate de foton, cei trei bosoni vectoriali grei
(w
+
, w
-
si z
0
), gluon si graviton. Au fost identificate experimental pana in
prezent – in mod indirect, deci, incert – sase tipuri (sau ,,arome'') de
cuarcuri; iar in mod direct, trei generatii leptonice. De asemenea, au fost
descoperite particule cu semnalmentele weakonilor w
t
precum si
imprastierile neutrino-nucleon, indiciu teoretic al existentei bosonilor z
0
(asa-numitii curenti neutri). Dar aceste succese atribuite modelului
standard cuarco-leptonic, model ce reuneste cromodinamica cuantica,
teoria unificarii electroslabe si teoria relativitatii generalizate, au pus in
umbra profunda problematica initiala a fizicii subatomice: de ce Natura
prefera simetria chirala γ
5
si nu simetria la reflexia spatiala? (sau, cu alte
cuvinte, de ce este violat principiul paritatii spatiale in dezintegrarea β, iar
neutrinii emergenti dezintegrarii au masa de repaus egala, practic, cu
zero, la fel ca fotonul?); de ce raportul dintre masele de repaus ale
protonului si electronului are valoarea de 1836,1 si nu orice alta valoare
numerica?; dezintegrarea β nu ne indica oare preexistenta electronilor in
nucleon – dar intr-o stare de distorsiune spatiala care le afecteaza
caracteristicile intrinseci obisnuite (de exemplu: spinul)?; de ce, in fine,
forta nucleara tare la energii joase este doar de tip atractiv?; sa aiba acest
lucru vreo legatura cu cealalta forta strict atractiva din Univers –
gravitatia? Exista teorii inchegate ale Gravitatiei cuantice, dar ele (la fel ca
toate celelalte teorii ale Marii Unificari) nu pot explica, in esenta, de ce
universul nostru subatomic este structurat intr-un anumit mod mai degraba
decat in indiferent care altul. Specificitatea aparent ireductibila a
universului in care traim a ridicat intotdeauna ,,de ce?''-uri ametitoare care
3
culmineaza invariabil (in plan filosofic) cu grava problema a
semnificabilitatii lumii (sau a sensului existentei).
Intrebarile esentiale ale fizicii particulelor au ramas fara ecou... Unele
dintre ele vor primi totusi un raspuns pe parcursul lucrarii de fata, in care
vom incerca sa prezentam o noua conceptie coerenta asupra spatiului si
miscarii, cu scopul de a le oferi fizicienilor o posibila alta cale de realizare
a Teoriei Marii Unificari. Aceasta nu este o lucrare stiintifica (in sensul unei
abordari fizico-matematice), ci o lucrare filosofica: intentia ei este sa
demonstreze logic ca este posibila elaborarea unui model structural
extrem de complex al particulelor subatomice (leptoni si hadroni) pornind
de la principiul reductionist total al echivalentei spatiului cu miscarea. Se
poate reconstitui virtualmente o fenomenologie interactiva foarte
caracteristica particulelor subatomice – si pe o cale pur deductiva,
nematematizanta. Metoda folosita este aceea a deductiei logice
geometrice. Doua precizari preliminare: acest model filosofic este
falsificabil in sens popperian (prin doua teste experimentale de
falsificabilitate care vor fi indicate in cuprinsul lucrarii, la paginile 121 si
183) si el nu regaseste, in final, particulele cuarc (din modelul standard) ca
elemente componente ale hadronilor. Hadronii au o structura radical
diferita de schemele
q q
sau
qqq
cu care ne-a obisnuit fizica moderna: din
noua perspectiva, Teoria cuarcurilor (unanim acceptata in prezent si
datand din 1963) devine la fel de falsa ca teoria flogisticului. Totusi, nu
este rolul lucrarii de fata (repetam: filosofica!) sa transeze in favoarea sau
in defavoarea unor paradigme stiintifice. Ea ar putea marca cel mult
debutul unui proces de reevaluare critica a dogmelor teoretice anchilozate
si nefecunde din Fizica Hadronica a acestui inceput de mileniu.
Provocarea pe care o lansam astfel comunitatii internationale a fizicienilor
poate fi rezumata succint, parafrazandu-l pe Galilei: cartea naturii nu este
scrisa in limbajul matematicii, ci in cel al logicii.
4
,,Paradoxul e pasiunea gandirii;
un ganditor fara paradox e ca
un amant fara pasiune''.
(Sören Kierkegaard)
Capitolul II
FUNDAMENTELE MODELULUI SEMOTOPOLOGIC
Doua axiome stau la baza modelului pe care il avansam.
Ele postuleaza:
♦ caracterul punctiform (si elementar) al electronului [Axioma 1],
respectiv:
♦ echivalenta spatiului (sau a spatialitatii extensionale) cu miscarea
(procesualitatea intensionala) [Axioma 2].
Punctiformitatea electronilor va fi insa definita doar pe urmatorul
gen de structura topologica a spatiului:
Figura 1
Electronul punctiform este prin definitie unica particula fundamentala
a substantei
1
si poate fi descris ca o cuanta procesuala (sau: ,,de
energie'') care evolueaza pe o geodezica a suprafetei toroidale legand
1
Abordare strict pozitivista, pornind de la faptul experimental foarte general al quasi-
punctiformitatii electronului, cea mai usoara ,,caramida'' a materiei (i.e.: particula
atomostructurala cu masa de repaus nenula); in ceea ce priveste alegerea axiomelor de
baza, aceasta este, fireste, pur conventionala.
5
punctul de origine 0 de el insusi; vom alege topologizarea electronica de
mai sus de asa maniera incat punctul 0 sa nu poata fi autocorelat in bucla
inchisa decat pe o astfel de geodezica: mai mult, singurele metrici
(distante) posibile pe aceasta geometrie a spatiului vor fi geodezicele care
,,leaga'' o singura data punctul origine de el insusi.
Vom numi -in general- o astfel de configuratie: eveniment
geometrodinamic (alti termeni uzitati vor fi cei de ,,panza topologica'' sau
«membrana n-dimensionala»).
Daca vom considera acum axioma 2, a echivalentei spatiului cu
miscarea, constatam ca electronul cuanta, fiind singurul element
procesual al configuratiei, este, in acelasi timp, singurul element metric al
acesteia.
Nu exista ,,suport'' topologic de propagare a cuantei evenimentiale,
intrucat ea insasi este propriul ei spatiu; pentru ca o atare concluzie sa nu
impieteze asupra axiomei anterioare ce stabileste configurarea topologica
a electronului punctiform, pentru ca, in definitiv, structura evenimentului
geometrodinamic ,,electron'' sa subziste, trebuie sa admitem ca spatiul
topologic din figura 1 este pur si simplu totalitatea potentialitatilor de
evolutie locala ale cuantei de energie, ca este format deci exclusiv din
starile trecute sau viitoare virtualizate ale particulei. Posibilii evenimentiali
condensati ai oricarei particule descriu asadar starea fizica reala si
completa a respectivei particule
2
.
In consecinta, aglutinarea spatiului si a energiei intr-un singur
concept geometrodinamic face ca ,,spatiul de propagare'' insusi sa devina
complet echivalent notiunii de ,,posibilitate'', ceea ce confera ,,cuantei de
spatiu'' electronice un caracter pur virtual. Pe de alta parte, insa, acest
2
Vezi interpretarile fizice ale mecanicii cuantice (si, in particular, ale ,,densitatii
probabilitatii de localizare'' schrödingeriene) de catre fizicienii J. A. Wheeler, resp. A.
Dobbs:
,,Se poate spune ca propagarea are loc in superspatiu, dar nu urmand o traiectorie
in sensul clasic al spatiului, ci mai degraba prin insumarea aporturilor unei varietati
infinite de asemenea traiectorii – extensia conceptului lui Feynman de ,,suma a
traiectoriilor'' (J. A. Wheeler, Superspace and quantum Geometrodynamica, p. 252);
,,In starea ei reala, o entitate este inconjurata in timpul imaginar de o arie de
probabilitati obiective care, nefiind obligatoriu actualizate, influenteaza totusi, fara
indoiala, cursul real al evenimentelor (...) am putea spune ca sistemul testeaza toate
posibilitatile din care doar una va deveni reala''. (A. Dobbs, The Feasibility of a Physical
Theory of ESP, Science & ESP, 1965).
6
concept de ,,spatiu-energie'' (sau spatiu fluid) virtual pe care il propunem
ne arunca -aparent- in plin non-sens: nu poate fi conceputa o stare
universala a Posibililor substantiali care sa excluda orice substantialitate.
Cum sa evaluezi ,,posibilii evenimentiali'' ai unui corp cand respectivul
corp (chiar punctiform) este el insusi pura potentialitate, pura posibilitate?
Posibilitate a ce? Astfel, conceptul de ,,posibilitate'' se videaza de orice
conotatii materiale, neincetand, prin aceasta, de a ramane un concept
fundamental al modelului propus. Or, in modelul propus (structura
topologica + axiome), fundamentala este structura topologica de tip
toroidal a spatiului, structura pe care conceptul astfel obtinut de
,,posibilitate'' (fara conotatii geometrodinamice?) trebuie sa-si gaseasca o
semnificatie oarecare. Numai ca o atare semnificatie, daca exista (si ea
trebuie sa existe pentru a se evita non-sensul), este una de tip abisal: mai
fundamental decat torul posibilitatilor este doar neantul.
In concluzie, pentru a pastra inteligibilitatea teoriei, suntem fortati sa
metamorfozam conceptul confuz de ,,pura posibilitate'' in conceptul mai
limpede de ,,semnificabilitate'' (posibilitatea de a exista o semnificatie a
topologiei toroidale propuse). ,,Semnificabilitatea'' topologica va deveni
acel substrat ultim al Realitatii, reflectat in structura electronului si din care
deriva continuum-ul spatiu-timp, campurile de forte si intreaga
fenomenologie a materiei din Univers
3
. Vom vedea cum anume, in cele ce
urmeaza. Topologia semnificabilitatilor cuantice virtuale – pe care o vom
numi TOPOLOGIE HOLOSEMANTICA sau SEMOTOPOLOGIE este, de
fapt, o teorie a particulelor elementare.
Inainte de a analiza prin ce difera intre ele cele doua varietati
electronice (electronul propriu-zis si pozitronul), sa postulam [Axioma 3]
ca o astfel de particula va permite in configuratia sa topologica existenta
unui numar indefinit de panze toroidale care sa descrie, in limbaj
geometric, ,,coextensiunea'' spatiala cu alte particule sau, in limbaj
dinamic, ,,campul'' de interactiune mutuala contiguala dintre particule, ca
in felul urmator:
3
,,Semnificabilitatea, cu care Daseinul (subiectul existential, n.a.) – ca moment «fiinta
intru» supus preocuparii – este familiarizat, este cea care-i releva existenta spatiului in
esenta sa.'' – Martin Heidegger.
7
Figura 2
,,Buclele'' spatiale care leaga particulele ilustrate in figura constituie
chiar spatiul metric in care sunt ,,scufundate'' respectivele particule; acest
spatiu este vizibil neeuclidian si tridimensional. Prin definitie [Axioma 4],
pentru clasa metricilor corelative ale unui electron se stabileste
urmatoarea proprietate topologica speciala: cu cat metrica de corelatie
este mai ampla (la o scara mai mare) cu atat energia ei cuantica
echivalenta (pe care o vom numi ,,cuplaj metric'') este mai putin intensa.
Deoarece metrica este insa ECHIVALENTA procesului energetic (in sens
tare; vezi axioma 2) rezulta ca, evident, cu cat metrica unei panze
topologice este mai ampla, cu atat energia ei asociata – ca masura a
intensitatii ,,cuplajului metric'' – este mai mare. Cele doua proprietati
enuntate anterior se vadesc a fi perfect contradictorii, dar ele trebuie sa
fie compatibile. In ce fel insa? Unicul mod de rezolvare a dificultatii in
cadrul axiomatic extins este de a defini electronul ca o configuratie
geometrodinamica de acest gen:
Figura 3
8
Evenimentul cuantic punctiform(1) de pe metrica cea mai restransa
spatial (1') este o cuanta elementara de energie care se deplica
4
topologic
(1") pe metrica maximala 2', suprapunandu-se cuantei sale asociate 2 (de
energie minimala). Cuanta 1" fiind o dublura a cuantei 1, energia
insumata a cuantelor 1" si 2 va fi, evident, mai mare decat energia cuantei
1, respectandu-se, astfel, axioma 2. Dar, se respecta si axioma 4 intrucat
energia cuantei 2 asociate metricii 2' este inferioara energiei cuantei 1
asociate metricii 1'. Intr-o alta interpretare, prin ,,deplicarea'' cuantei 1 de
pe metrica 1' pe metrica 2', metrica procesuala 1' (identica, in definitiv,
cuantei ,,metrice'' 1) va ,,expanda'' in spatiu, dilatandu-se si
suprapunandu-se metricii 2'. Vom numi un asemenea proces de dilatare
metrica virtuala: ,,extensie semotopologica'' pentru ca el se produce, dupa
cum am vazut, prin semnificarea (sau: ,,intelegerea'') logica a unui
paradox aparent care isi are radacinile in natura insondabila (dar
axiomatizabila, totusi) a Realitatii.
In acest punct poate fi ridicata insa o obiectie majora care s-ar putea
formula in urmatorii termeni: ,,Daca dilatarea metrica este un proces fizic
obiectiv din Universul real, atunci cum pot fi concepute fizic asemenea
semnificari logice in Universul timpuriu, de exemplu, fara a introduce
ipoteza obscurantista a unei Inteligente Creatoare? Cum poate fi pastrata
claritatea acestui model geometric-deductiv?''
Obiectia este extrem de puternica si ea nu poate fi eliminata, dupa
chibzuinta noastra, decat propunand urmatoarea interpretare: a privi
trecerea de la ,,semnificabilitate'' (substratul ultim al Realitatii, evidentiat
anterior) la ,,semnificare'' (i.e.: aparitia unei semnificatii derivate relativ
clare) ca o progresie din potenta in act, asadar ca o ACTUALIZARE de tip
aristotelic. Semnificarile logice aflate la baza unei Extensii Semotopologice
sunt pur si simplu actualizari, adica potentialitati desfasurate in mod
distinct de pe torul posibililor evenimentiali condensati (si nediferentiati) ce
constituie particula numita ,,electron''.
Metrica 2' ilustrata in figura 3 va fi numita constant ,,metrica duala''
(sau spatiu dual) al electronului, iar procesul de ,,deplicare'' a cuantei 1 de
pe configuratia geometrodinamica 1' a particulei va mai purta numele
de ,,emisie radiativa''. Cuanta 1" este asadar, o cuanta ,,de radiatie'', iar
cuanta 2 – ,,suportul'' topologic de propagare a radiatiei respective. Astfel,
4
deplicare = desprinderea de pe vechiul format + aplicare pe noul format. Orice
deplicare cuantica este, in fond, o duplicare topologica.
9
distinctia ,,radiatie – substanta ponderala'' apare in mod natural din
continutul modelului semotopologic, fara a fi necesara introducerea unor
supozitii auxiliare.
Sa recapitulam: configuratia topologica a evenimentului ,,electron''
include: a) metrica autocorelativa fundamentala, care poate deveni si
metrica de corelatie biparticula (si pe care o vom denumi in mod abuziv
,,string''); si b) metricile autocorelative exterioare stringului, care pot, la
randul lor, stabili corelatii biparticula; dintre ele se distinge un caz special
(b') metrica duala, de extensie maximala, asociata stringului (vezi figura
urmatoare):
Figura 4
Stringul electronic este o metrica procesuala cuantificata sau
punctiforma (conform axiomei 1). Ce se poate spune insa despre metricile
de corelatie exterioare stringului? Sunt sau nu cuantificate? Dupa cum am
vazut, o ,,extensie semotopologica'' incumba deplicarea in spatiul dual a
cuantei asociate electronului, deplicare care este echivalenta unei
,,dilatari'' pur virtuale a stringului pana la nivelul metricii sale duale.
Procesul se mai poate descrie si ca o ,,inflatie'' a continuum-ului spatial
toroidal sau ca un nou tip de eveniment geometrodinamic asociat
electronului. In aceasta inflatie, insa, metrica string traverseaza (si se
identifica, desigur, cu) toate metricile de corelatie in care este ,,prinsa''
particula electron. Respectivele metrici devin pentru moment ,,metrica
string'', prin urmare vor fi cuantificate; cat dureaza, totusi momentul
respectiv si ce se intampla ulterior?
Trebuie sa precizam aici ca timpul inca nu ,,a aparut'' din conditionarile
topologice ale geometrodinamicii, prin urmare, nu se poate vorbi acum de
10
existenta unui moment temporal. Evenimentul electron, cu toate starile lui
trecute sau viitoare virtualizate si coprezente, ar putea fi definit ca
atemporal. Dilatarea metrica nu apare deci la un moment de timp, ci ea
survine spontan din natura geometrodinamica a electronului, care natura –
fiind fundamentala pentru Universul material – este si eterna. In concluzie,
metricile exterioare stringului – ,,actualizate'' de extensia virtuala a metricii
string – sunt cuantificate si raman cuantificate in mod indefinit temporal
(perpetuu).
O extensie semotopologica, asadar, este un mediu informational,
deoarece ,,transporta'' proprietatile particulei de la o scara foarte mica
(string) la scara foarte mare, maximala: este necesara doar continuitatea
geometrodinamica a topologiei de baza. Mai mult chiar, extensia
,,transporta'' toti posibilii stringului comasati intr-o singura cuanta virtuala:
ea este, in consecinta, o extensie libera in spatiu a tuturor posibilitatilor
(sau potentialitatilor) stringului electronic, putand fi descrisa si ca un “camp
informational structurant”.
Folosindu-ne de extensii semotopologice, putem sa studiem in
detaliu modurile diverse de desfasurare (si configurare in spatiu) a
potentialitatilor geometrodinamice ale particulei elementare – electronul.
Sa ne oprim in continuare asupra dinamicii stringului: metrica lui
procesuala este in bucla inchisa, ,,circulara'' (in sens geometric) sau
,,ciclica'' (in sens dinamic), si ea isi cuprinde in sine toti posibilii
evenimentiali proprii; cu alte cuvinte, miscarea circulara a cuantei trebuie
sa se desfasoare in toate posibilitatile locale, ceea ce implica si rotatia
stringului pe suprafata torului. Iar aceasta rotatie nu poate avea loc -logic-
decat fie intr-un sens oarecare, fie in sensul opus:
Figura 5
11
posibilitati care vor distinge strict doua tipuri electronice, intalnite dealtfel
in univers: aceste tipuri distincte de electroni sunt, desigur, pozitronii si
negatronii (sau ,,electronii propriu-zisi''). Rotatia spontana a torului in afara
planului orizontal din figura este si ea posibila, dar e limitata (prin extensie
semotopologica) la o miscare de acelasi sens cu sensul de propagare al
cuantei pe stringul vertical: o asemenea rotatie cu componenta verticala
nu va antrena, deci, o distinctie suplimentara a tipurilor electronice.
Daca presupunem acum conexiunea a doi electroni de acelasi tip,
vom avea urmatoarea propagare a proprietatilor stringurilor:
Figura 6
Metricile string se rotesc intr-un anumit sens fata de sensul trecerii
cuantelor prin punctele-origine, deci si metrica de corelatie
geometrodinamica se va roti in aceleasi sensuri. Rezultanta este doar o
translatie pe axa Y (spre fundalul figurii) si nu o miscare de rotatie
comuna.
Pentru conexiunea unui electron e

cu un pozitron e
+
, extensia
semotopologica se formuleaza similar:
Figura 7
12
rezultanta dinamica fiind o miscare orbitala de rotatie, constatata intr-
adevar pentru gruparile pozitronium metastabile.
Iata, asadar, cum dintr-o topologie aproape revoltator de rudimentara
am extras – prin deductie logica! – o serie de date obiective despre
structura lumii subatomice a particulelor elementare. Dar asta nu e decat
inceputul. Daca v-am suscitat cat de cat interesul, atunci ne veti insoti,
stimati cititori, intr-un vast periplu cosmogonic la finele caruia vom
descoperi impreuna, prin rationamente deductive implacabile, atat
conditionarile topologice responsabile de existenta unei varietati restranse
de trei forte fundamentale in Universul cunoscut (gravitationala,
electroslaba si tare) cat si structurile complete ale protonului,
neutronului, mezonilor si hiperonilor ,,stranii'' (!!!)
,,Logica umple lumea'' – afirma Ludwig Wittgenstein, dar cu
siguranta ca nici el si nici chiar Hegel nu si-ar fi putut imagina vreodata un
sistem panlogic atat de radical si de amplu ca acesta pe care vi-l vom
prezenta...
Sa nu anticipam, insa, toate la randul lor... Pornim, deci, in pas vioi
spre culmile mirifice din zare, lasandu-l pe matematizantul Galilei sa se
rasuceasca in mormant, iar pe venerabilul Aristotel – sa jubileze
flegmatic...
Stringul electronic ,,ponderal'' presupune cuplajul metric cel mai
intens din multimea de panze ne-radiative suprapuse ale grafului topologic
(am facut deja distinctia intre starea ponderala, compactata, a stringului si
starea lui radiativa de deplicare metrica). Daca electronii sunt caracterizati
de o astfel de structura, putem concluziona – prin extensie semoto-
pologica directa – ca toate configuratiile geometrodinamice derivate de pe
ambele varietati electronice e
+
si e

au un cuplaj neradiativ maximal
corespunzator fiecarui eveniment e
+
si e

(am realizat extensia de pe
ambele varietati electronice intrucat ea implica, prin definitie, toate
posibilitatile stringului elementar).
Ce inseamna insa ,,toate configuratiile geometrodinamice derivate''?
Nimic altceva decat totalitatea lumii materiale, intregul Univers spatial,
pentru ca electronul este – prin definitie – particula fundamentala a
substantei. Prin urmare, Universul este caracterizat de existenta unui
13
cuplaj neradiativ maximal in toate posibilitatile pentru fiecare tip de
electron structural.
Tinand seama de conditia numarului minim de cuante pe cele doua
stringuri electronice, conchidem ca exista un stadiu al universului alcatuit
dintr-o singura pereche pozitronium e
+
e

ale carei stringuri au fiecare cel
mai intens cuplaj neradiativ posibil din Univers. Obtinem, asadar, o
structura in care intreaga energie a spatiilor posibile este condensata pe
aceasta grupare pozitronium; originea 0 a grafului topologic simetrizeaza
spatiul metric virtual al unui singur string deci ea va simetriza, prin
extensie, si metrica de corelatie inter-particula. Sunt conforme acestor
conditii restrictive urmatoarele doua configuratii potentiale:
a) b)
Figura 8
Daca in ipostaza a) executam o extensie semotopologica de pe
configuratiile string (care au, repetam, cel mai intens cuplaj neradiativ
posibil) vom constata ca metrica de corelatie are acelasi cuplaj, intrucat ea
este, din start, o pura potentialitate, o varianta incerta. Deci, cei doi
electroni vor fi corelati pe stringuri, si nu oricum, ci prin suprapunerea
stringurilor – asigurandu-se astfel cuplajul metric maximal local; cu alte
cuvinte, ipostaza a) se reduce la ipostaza b) atunci cand se evalueaza
extensiv toate posibilitatile locale. Ramane viabila in final doar a doua
varianta de configurare a gruparii pozitronium UNICE, care este, de fapt,
dupa cum am vazut, un stadiu al Universului geometrodinamic. Vom numi
electronii acestei grupari pozitronium: rishoni
5
(rishon = primordial, in lb.
5
Nici unul dintre termenii speciali care apar cu regularitate in aceasta lucrare –
semotopologie, geometrodinamica, stringuri, rishoni etc.– nu apartin imaginatiei autorului.
Ei nu traduc in fond decat o ironizare terminologica ce se doreste a fi un demers aprins
pentru respectarea ,,briciului lui Occam''. Autorul i-a preluat dupa cum a considerat de
cuviinta din contextele in care ei apareau ca niste concepte atragatoare, dar neavenite,
pentru a-i folosi in studiul sistematic al organizarii Materiei subatomice, unde adoptarea
14
ebraica), iar intreaga configuratie: “nucleu rishonic” sau “nexus al
Spatiului”.
Sa recapitulam datele obtinute: cei doi electroni rishonici
configureaza o grupare pozitronium pe cuplajele metricilor string, cuantele
care ii reprezinta insumand energia tuturor galaxiilor si a intregii radiatii din
univers, energia a tot ceea ce inseamna parte a acestui univers material.
Am vazut ca orice ,,cuplaj metric'' este invers proportional cu metrica
(geodezica neeuclidiana a) panzelor topologice toroidale. Avand in vedere
ca energia investita in cuplajul particulelor unui singur atom de hidrogen
este o parte infinitezimala din energia continuta in intregul Univers, intuim
ca nucleul rishonic circumscrie o structura atat de restransa spatial incat
celebra “lungime Planck” capata, prin comparatie, dimensiuni
astronomice.
Acesta este nexusul Spatiului, universul nostru curent si intreg in faza
preincipienta – punct de jonctiune pentru evolutii multiple si complexe.
De ce a evoluat, insa, universul nexial catre prezenta stare de puternica
rarefiere?
In primul rand, pentru ca spatiul dual al electronilor rishonici, avand o
raza de curbura enorma, permite ample desfasurari configurationale prin
extensie semotopologica.
In al doilea rand, pentru ca – tot prin extensie semotopologica – nucleul
rishonic nu poate decat sa expandeze, nu sa se contracte: si asta deoarece
propagarea cuantei string fata de punctul de origine 0 al grafului topologic
are loc intotdeauna intai prin extensie in spatiu (,,indepartare'') si apoi prin
revenire la pozitia initiala marcata de acelasi punct referential 0.
Iar – in fine – in al treilea rand, pentru ca dinamica semotopologica (in
general) are loc prin toate posibilitatile locale, ESTE totalitatea
posibilitatilor... Desi structura rishonilor din nexusul Spatiului este limitativa
din punct de vedere procesual, o evolutie prin toate posibilitatile locale mai
poate insemna, evident, si transformarea configuratiei nexiale, ,,dilatarea'' ei
catorva termeni noi este imperios necesara. Refuzul de a inventa termeni originali nu
trebuie vazut altfel decat ca o pledoarie pentru economia de concepte si pentru o logica
stransa in procesul cunoasterii rationale a Naturii.
15
spre intregul evantai al dinamicilor posibile extra-nexiale: proces care, fiind
posibil, chiar se va actualiza ca atare.
Sa ne reprezentam configuratia rishonica ,,primordiala'' (in sensul
gradului minim de complexitate si nu in sens ,,temporal'' clasic) impreuna
cu spatiul dual al celor doua stringuri. Care ar putea fi posibilitatile de
evolutie extra-nexiala ale acestui univers rudimentar?
a
Figura 9
unde:
a = metrici duale; coplanaritatea stringurilor implica semotopologic
coplanaritatea metricilor duale
Cu o posibilitate de evolutie spatiala a rishonilor deja ne-am
familiarizat de la analiza configuratiei geometrodinamice a electronului:
este vorba de deplicarea metrica, proces ce presupune propagarea
cuantelor string pe metricile duale ale celor doi electroni (procesualitatile
lor sunt identice, local, in toate posibilitatile, ceea ce face ca – prin
extensie semotopologica – deplicarea metrica a unui string sa se produca
simultan
6
sau ,,sincron'' cu deplicarea metrica a celuilalt string).
In spatiul dual, procesualitatile celor doua ,,cuante de radiatie'' mai
trebuie sa fie ciclice, la fel ca procesualitatea stringului compactat. Exista
apoi proprietatea topologica a structurii pozitronium exprimata de faptul ca
o cuanta string, pornind din originea unuia dintre electroni, trece prin
6
simultaneitatea nu implica inca ideea de ,,timp'' ci ideea de similarizare topologica a
celor doua metrici propagatoare la orice moment procesual, indiferent de posibilii lor
transformationali.
16
originea electronului conjugat inainte de a-si finaliza procesul ciclic
subsumat propriei metrici de propagare.
In fine, putem sa ne reprezentam usor configuratia completa a acestei
dinamici extranexiale daca mai tinem seama ca metricile corelative duale
e
+
si e

sunt simetrizate, prin similarizare semotopologica extensiva cu
metrica rishonica:
Figura 10
Pozitronium-ul B este o replica identica, derivata, a pozitronium-ului
A: in termenii atemporalitatii geometrodinamice, am putea spune ca faza
B este un posibil al fazei A, in felul acesta prezervandu-se unicitatea
nucleului rishonic.
Ce este interesant in prezenta situatie este ca nu mai avem de a face
cu o infinitate de posibilitati virtuale care se actualizeaza concomitent (prin
inflatia continuum-ului toroidal), ci numai cu doua posibilitati (A si B) care
sunt intercorelate procesual. Situatia este absolut noua pentru ca implica
ideea unei singure dimensiuni dinamice – de maxima extensie – asociata
procesualitatii, spre deosebire de cazul topologiei multidimensionale
dinamice (dar, tridimensionala in spatiu) a evenimentelor
geometrodinamice
7
. Vom numi, bineinteles, aceasta dimensiune singulara
(sau unidimensiune) de maxima extensie asociata procesualitatii: TIMPUL
LOCAL. Spatiul dual al electronilor – prin care sunt intercorelati cei doi
7
Pana si rotatia circumtoroidala a stringurilor, ilustrata in fig. 5, poate fi gandita ca avand
loc cu viteza infinita prin toti posibilii coprezenti si in absenta ,,timpului''.
17
posibili SUCCESIVI ai gruparii pozitronium – va mai fi numit si ,,spatiu al
duratei''.
Ati observat, poate, in figura de mai sus (dedusa cu rigurozitate din
cinci extensii semotopologice combinate) asemanarea frapanta dintre
procesul metric schitat si diagramele de anihilare – rematerializare ale
perechii electron-pozitron cu care ne-a obisnuit de atata vreme
electrodinamica cuantica.
O alta posibilitate de evolutie extranexiala a universului primordial ar
fi (deci: A FOST) expandarea contiguala, din aproape in aproape, a
metricii de corelatie rishonica, urmata de contractia (sau colapsul) ei in
starea initiala – conform cerintei semotopologice a procesului ciclic
contigual.
O expandare contiguala a metricii de corelatie pozitronium inseamna
o dilatare a acestei metrici de la nivelul stringului la un nivel de extensie
maximala trecand prin toate panzele topologice intermediare: o astfel de
dilatare nu va fi totusi o deplicare metrica propriu-zisa pentru ca in cazul
acesteia din urma (ilustrativa este figura 10) ,,inflatia'' spatiului metric
afecteaza doar stringurile in sine si nu stringurile vazute ca metrici de
corelatie inter-particula.
Sa analizam cum poate avea loc efectiv dilatarea contiguala a unei
grupari pozitronium.
Am demonstrat deja ca toate metricile de corelatie inter-particula
exterioare stringului sunt cuantificate; conform aceleiasi extensii
semotopologice continue din punct de vedere spatial, ele se cuantifica in
toate posibilitatile locale, deci vom conchide nu numai ca le revine
fiecareia cate o cuanta de energie virtuala (asociata) ci, mai mult, ca
dispunerea lor in panze topologice nu este continua ci prezinta o
distributie discreta.
Panzele topologice inter-particula se vor succeda prin urmare in mod
discontinuu si nu continuu, ceea ce, dealtfel, a fost confirmat prin punerea
in evidenta a cuantificarii starilor electronice stationare in atom.
Metricile de corelatie interelectronica posibile sunt cuprinse asadar
intre stringul rishonic (metrica minimala) si metrica duala maximala a
18
rishonilor, avand o repartizare discontinua. O tranzitie pur contiguala a
electronilor-string intre metrica rishonica (notata cu α) si metrica de
corelatie proxima metricii rishonice (notata cu γ) nu poate avea loc decat in
modul ilustrat mai jos:
Figura 11
Metricile de tranzitie β sunt egale cu metrica initiala α, pentru ca intre
α si γ (metrici proxime) nu pot exista, conform proprietatii anterioare, alte
metrici de corelatie interparticula. In plus, prin similarizare semotopologica
extensiva cu insasi extensia semotopologica definitorie (dilatarea virtuala
maximala a stringului), expandarea contiguala si discontinua a metricii de
corelatie trebuie sa fie la randul ei maximala in toti posibilii locali, ceea ce
incumba coplanaritatea celor doua metrici ale tranzitiei.
Intrucat cele doua stringuri sunt initial identice si se suprapun
cuplajului metric local al metricii de corelatie α, deducem – prin extensie
semotopologica – faptul ca dilatarea acestei metrici va implica si dilatarea
stringurilor respective. Marimea metricii corelative expandate va ramane
egala cu marimea noilor stringuri, iar procesul se va repeta pentru tranzitul
intre alte doua panze topologice vecine. In fine, contractia metrica a unei
asemenea grupari pozitronium se desfasoara similar cu expandarea, dar
in sens opus.
Geometrodinamica tranzitiilor electronice printr-un spatiu ,,fibrat'',
discret, releva un aspect deosebit de interesant pe care-l vom diseca in
cele ce urmeaza. In primul rand, dat fiind ca metrica de corelatie
19
rishonica α ,,incepe'' sa se dilate (din punct de vedere semotopologic)
imediat ce stringurile electronice pornesc sa ,,alunece'' pe metricile
intermediare de tip β, deducem (prin extensie) ca respectivele stringuri vor
fi dilatate la nivelul metricii corelative γ in toate punctele intermediare A'
situate pe metrica β intre pozitia intiala A si pozitia finala A''. Insa,
configurarea metricii intermediare β – care este un posibil virtual toroidal al
stringurilor rishonice simetrice si bi-corelative – nu e posibila decat daca in
pozitia A'' ar exista deja (!) un electron, care nu poate fi, evident, decat
acelasi electron care pleaca din A (pentru ca altfel s-ar incalca principiul
contiguitatii procesuale). Cu alte cuvinte, electronul pleaca din pozitia A
incepand sa alunece pe metrica β inspre pozitia A'', dar in tot acest
rastimp el exista deja in pozitia A''; regasim prin urmare intr-o alta forma
principiul coprezentei starilor trecute si viitoare ale unei particule pe un
graf topologic. Stringurile electronice din pozitiile de tip A' (cuprinse intre A
si A'') ne pot aparea astfel ca posibili virtuali unidimensionali (adica
situati pe o singura metrica si nu pe o panza topologica) ai stringului real
din pozitia A'': in aceasta acceptiune, succesiunea panzelor topologice
corelative e intr-adevar discontinua, in sensul tare al cuvantului. Din
perspectiva proaspat introdusului concept de «timp local» (ca
unidimensiune dinamica), stringurile din punctele A' se vadesc a fi, asadar,
nici mai mult, nici mai putin decat niste ,,retroproiectii temporale'' ale
stringului din A''.
8
Pe scurt, electronul din A'' ,,calatoreste'' inapoi in timp! Este
important de subliniat faptul ca nu avem de-a face totusi cu o «deplasare»
temporala: in realitate, electronul din A'' nu se transpune intr-un moment
de timp anterior, el pastrandu-si aceeasi pozitie in timp si spatiu (pozitia
A''). Este motivul pentru care am folosit termenul de ,,retroproiectie
temporala'' si nu termenul de ,,retroversie temporala'' (inversare a sensului
scurgerii timpului). Electronul din A' este un ,,electron-fantoma'', o proiectie
virtuala (de pe o alta membrana dimensionala) a electronului din A''.
Tocmai din acest motiv, electronii tranzitorii de pe metricile β vor mai fi
numiti si ,,ectoelectroni''.
Sa continuam analiza figurii 11. Ectoelectronii fazei A' se misca,
dupa cum am vazut, pe o metrica intermediara de tranzitie – metrica β.
8
Extensia semotopologica a dinamicii TIMP din faza ,,pulsatiei'' radiative (figura 10) in
aceasta faza tranzitorie (mult mai restransa) e posibila prin intermediul rishonilor care, ca
orice electroni, isi contin in sine toate potentialitatile evolutive.
20
Dar, noi stim deja (de la figura 3) ca un eveniment geometrodinamic
«electron izolat» nu este caracterizat decat de o metrica autocorelativa
(stringul) si de o asa numita metrica duala (sau: spatiu al duratei). Or,
ectoelectronii sunt rishoni, prin urmare particule unice in acest stadiu al
universului: in configuratia metricii α (nucleu rishonic), acesti electroni sunt
corelati in coextensiune, dar pe metricile β ei nu mai sunt intercorelati, ci
izolati interactiv unul de celalalt (vezi figura 11). Asadar, pe metricile de
tranzitie β, rishonii – deveniti ectoelectroni – sunt particule izolate, unica
lor metrica exterioara stringului fiind metrica duala. In figura 11 putem
constata, insa, ca, pe langa string, electronii sunt caracterizati
geometrodinamic si de metrica β. In concluzie, suntem fortati sa admitem
ca metrica β este metrica duala a ectoelectronilor, desi anvergura ei este
inferioara stringului ectoelectronic (string egal in marime cu metrica de
corelatie γ).
Putem interpreta aceasta surprinzatoare inversare a raportului de
ordonare “string-metrica duala” in doua feluri:
1. ca un colaps al unidimensiunii temporale primare (asociata procesului
radiativ reprezentat in figura 10), colaps in urma caruia, totusi, nu are
loc o regresie completa in virtualitatea multidimensional-dinamica a
grafului semotopologic; spre deosebire de posibilii torului
geometrodinamic, posibilii virtuali ectoelectronici nu sunt
multidimensionali, ci unidimensionali, deci, legati strict de timp (singura
unidimensiune dedusa pana acum). Intr-un anumit sens, dilatarea
stringului ectoelectronic peste dimensiunile spatiului colapsat al duratei
ne poate apare astfel ca o iesire din timp – i.e.: ca o transcendere a
succesiunii momentelor procesuale, tipica dimensiunii temporale
extinse.
2. admitand ca se produce intr-adevar o transcendere a succesiunii
cronologice in cazul electronilor tranzitorii, se mai poate interpreta
particularitatea noii metrici duale β – inferioare metricii string in tranzitie
– ca o configurare a unei noi unidimensiuni dinamice, alta decat
TIMPUL. Intrucat unidimensionalitatea dinamica (liniara si nu toroidala,
in prezentare grafica) presupune punctiformitatea la un anumit moment
procesual, noua dimensiune – punctiforma in raport cu spatiul
tridimensional, dar neasimilabila timpului – va fi numita SUBSPATIU.
21
Graful topologic multidimensional-dinamic presupune in fiecare
moment procesual (sau ,,de timp'') o infinitate de posibili punctiformi ai
cuantei metrice si nu un singur punct localizat in spatiu. Din acest motiv,
graful toroidal respectiv prezinta la orice moment o configuratie extinsa in
spatiul tridimensional de baza. TIMPUL si SUBSPATIUL insa, fiind
configuratii curbilinii unidimensionale (cuantic-punctiforme la orice moment
procesual), nu poseda o configuratie extinsa in spatiul tridimensional de
baza, deci nu sunt comensurabile cu nici un spatiu metric tridimensional.
Se poate ridica obiectia intemeiata ca metrica β nu poate fi
nicidecum o metrica duala a stringului ectoelectronic din faza A', pentru ca
metrica duala – prin definitie – este una de extensie maximala
corespunzatoare cuplajului metric maximal al stringului. Obiectia poate fi
eliminata totusi, pentru ca stringul ectoelectronic din faza A' este, de fapt,
dupa cum stim, o proiectie virtuala a stringului din faza A'', string ce
poseda o metrica duala normala, sa zicem γ''. Cum dedublarea stringului
ectoelectronic in fazele A' si A'' implica, evident, si o dedublare a metricii
duale asociate, ne vedem constransi sa introducem, pe langa metrica
normala γ'', metrica subspatiala β ca un substitut ,,mutant'' de metrica
duala.
Sa ne oprim putin asupra miscarii pe aceasta metrica speciala notata
cu β, si, implicit, in noua dimensiune simili-temporala pe care ea o
configureaza: SUBSPATIUL.
Ne putem pune intrebarea daca exista vreo diferenta sub raport
cinematic intre miscarea prin subspatiu si miscarea orbitala de rotatie
metrica a gruparii pozitronium, asa cum exista o diferenta de ordin
geometrodinamic intre cele doua miscari. Pentru a raspunde la intrebare,
vom fi nevoiti sa formulam o extensie semotopologica mai complexa.
In acest sens sa ne reamintim ca propagarea geodezica a cuantelor
metrice (asociata axiomei 1) si distributia extensiv-descrescatoare a
,,cuplajului metric'' topologic (axioma 4) sunt anterioare semotopologic
rotatiei metrice a gruparii pozitronium precum si spatiului dual de deplicare
metrica ,,radiativa'' (ultimele doua proprietati sunt derivate din primele
doua, care sunt axiomatice).
Sa consideram acum stadiul evolutiei radiative a rishonilor (ilustrat in
figura 10), cu toti posibilii semotopologici ,,mosteniti'' din stadiul nexial
22
precedent – posibili care includ cele patru proprietati mentionate mai sus.
Prin extensia acestor posibili, geometrodinamica rishonica de radiatie
coroborata cu primele doua proprietati va deveni anterioara semotopologic
in raport cu (deci: va conditiona) geometrodinamica rishonica de radiatie
coroborata cu ultimele doua proprietati, conform schemei:
COLOANA 1 COLOANA 2
0) geometrodinamica
radiativa
0) geometrodinamica
radiativa
a) propagarea geodezica a
cuantelor metrice
conditionare
semotopologica
a)′ rotatie orbitala a gruparii
pozitronium
b) cuplaj metric
descrescator cu cresterea
ordinului de marime
b)′ spatiu dual de deplicare
metrica a rishonilor
Procesualitatea geometrodinamica este un concept fundamental,
implicand atat aspectul cinematic (miscarea in spatiu) cat si cel dinamic
(de camp energetic, sau ,,spatiu in miscare''). De aceea, cu elementele din
coloana 1 putem formula urmatoarea extensie semotopologica asupra
cinematicii radiative: evolutia radiatiei pe metrica duala de cuplaj metric
minimal este caracterizata de o marime cinematica fixa, asa cum e
caracterizata de o marime dinamica fixa (energia cuantei virtuale ⊕
cuantumul de energie radiativa a rishonilor deplicati); aceasta marime
cinematica fixa asociata radiatiei va fi inferioara, datorita cuplajului metric
minimal (b), marimilor cinematice fixe asociate propagarii geodezice a
cuantelor metrice (a) de pe panzele topologice mai restranse.
Cum ,,marimea cinematica fixa'' in toate posibilitatile locale nu poate
fi alta decat ,,viteza'' (pentru ca ,,acceleratia'' presupune variatia ,,vitezei'',
deci a unei marimi cinematice), extensia semotopologica de mai sus se
reformuleaza mai simplu astfel: viteza de propagare a radiatiei este
inferioara, datorita cuplajului metric minimal (b), tuturor vitezelor de
propagare a cuantelor metrice (a) de pe panzele topologice mai restranse;
fiind proportionale cu energia cuantelor metrice din care deriva
semotopologic, aceste viteze nu sunt infinite. Prin urmare, valoarea vitezei
de propagare a radiatiei pe metrica duala (de curbura cvasinula) este fixa
(invarianta) si finita.
Cu elementele din coloana 2 putem formula similar o alta extensie
semotopologica asupra vitezei radiatiei: viteza de propagare a radiatiei
23
este superioara, datorita cuantelor rishonice (b′) de pe cuplajul metricii
duale, tuturor vitezelor de rotatie orbitala ale gruparilor pozitronium
posibile (a′) pe panzele topologice mai restranse.
Invarianta vitezei de propagare radiativa in vid – printr-un spatiu de
curbura neglijabila – este un fenomen care a fost pus in evidenta
experimental pentru radiatia electromagnetica (sau: ,,fotonica'')
9
si neutrini.
Valoarea respectivei constante cinematice a fost deja determinata cu
precizie prin multiple experiente si poarta numele traditional de ,,viteza
luminii''.
Viteza de propagare a radiatiei in vid – sau, altfel spus, ,,viteza
luminii'' – este superioara, asadar, vitezelor de rotatie orbitala pozitronium:
vom numi, prin urmare, aceasta ultima categorie de viteze: ,,domeniu
subluminic''.
Domeniul texturii geodezice a topologiei spatiale – cu valori ale
vitezelor cuantelor metrice (sau: ,,de camp'') depasind viteza luminii – va fi
numit, evident, ,,domeniu supraluminic''. In ambele domenii cinematice,
vitezele scad cu marimea metricii de corelatie: cu cat panza topologica e
mai larga, cu atat vitezele potentiale asociate (subluminice sau
supraluminice) sunt mai mici.
Extensia de pe coloana 1 conditioneaza semotopologic extensia de
pe coloana 2, in consecinta ,,domeniul supraluminic'' se va actualiza
inaintea ,,domeniului subluminic''. Cum interpretam fizic un asemenea
rezultat? Am vazut ca numai odata cu deplicarea radiativa a cuantelor
rishonice prin textura panzelor topologice virtuale (impuse de axioma 3) se
poate vorbi de «timp» si de «viteza radiatiei» – prin comparatie, intai cu
viteza potentiala a cuantelor metrice, apoi, cu vitezele potentiale de rotatie
orbitala. In aceasta faza radiativa, nucleului rishonic ii revine un singur
moment procesual (,,instantaneu'') pe noua axa curbilinie a timpului, astfel
ca nu putem spune nimic despre miscarea actualizata (in timp) a celor
doua particule rishonice ponderale. Intr-o a doua faza insa (sau: a doua
posibilitate de evolutie a nucleului rishonic), rishonii ponderali respectivi
incep sa-si expandeze metrica de corelatie comuna, evoluand initial pe o
metrica intermediara de tranzitie. Dar, metricile de tranzitie sunt, de fapt,
geodezice topologice din domeniul supraluminic asa incat, prin extensie
9
Fotonii se intalnesc in natura si ca particule radiative rezultate in urma ,,anihilarii'' unei
grupari pozitronium.
24
semotopologica locala, rishonii ponderali vor evolua pe ele cu viteza
supraluminica. Am ilustrat, deci, in ce sens domeniul supraluminic se
actualizeaza inaintea celui subluminic.
Miscarea prin SUBSPATIU, adica pe o metrica intermediara de
tranzitie, are loc, asadar, cu viteza supraluminica, spre deosebire de
miscarea de rotatie orbitala a gruparii pozitronium care se desfasoara cu
viteza subluminica. A se remarca in acest context ca Teoria Relativitatii
Restranse, testata experimental in mod satisfacator, prevede pentru
deplasarile supraluminice o inversiune temporala (,,calatorie in timp''),
ceea ce concorda partial cu deductia noastra – anume ca, in cazul
deplasarilor supraluminice prin SUBSPATIU, TIMPUL este transcens,
devenind posibile retroproiectiile temporale.
Am evidentiat pana in momentul de fata doua potentialitati principale
de evolutie extranexiala contiguala a Universului primordial: pulsatia
radiativa (figura 10) si pulsatia metricii corelative (figura 11). Campul
abstract al Posibililor rishonici mai permite inca doua (dar numai doua)
potentialitati de evolutie extranexiala derivate din cele principale: acestea
sunt: pulsatia multimetrica si pulsatia metricii-in-deriva. Vom demonstra in
cele ce urmeaza ca ele nu se pot actualiza in afara pulsatiei metricii
corelative.
Sa le examinam / descoperim in ordine.
Pulsatia multimetrica (sau: ,,evenimentiala'') presupune, in primul
rand, multiplicarea numerica, evenimentiala, a gruparii pozitronium
extrarishonice in spatiu – pozitronium-ul rishonic nedezvoltand prin
duplicare decat un posibil (figura 10). In al doilea rand, ea presupune
resorbtia structurilor ponderale astfel generate si reducerea substantei
ponderale din univers din nou la o unica grupare pozitronium (evident,
pentru a se respecta cerinta semotopologica a procesului ciclic universal).
Varianta evolutiva a pulsatiei multimetrice este implicata de topologia
multidimensional-dinamica a gruparii pozitronium, a carei textura
evenimentiala este alcatuita dintr-un numar infinit de posibili virtuali ai
metricilor string.
In ceea ce priveste cealalta varianta de evolutie extranexiala,
pulsatia metricii-in-deriva (pe care o vom denumi si ,,pulsatie
solitonica''), aceasta prezinta urmatoarea structura topologica:
25
Figura 12
,,Ce proprietate face posibila – deci, necesara – structura de mai
sus?'' veti intreba.
Din extensia fundamentala a celor doua metrici asociate (stringul si
metrica duala), rezulta ca orice string e asociat geometrodinamic cu
metrica sa duala in toate posibilitatile locale nediferentiate. O diferentiere
apare ulterior, in cazul deplicarii radiative, in care cuantele string se
propaga pe metrici duale de conexiune e
+
e

/ e

e
+
. O alta diferentiere mai
apare si in cazul pulsatiei metricii corelative, unde stringul
ectoelectronic ,,aluneca'' supraluminic pe o metrica duala colapsata de
conexiune e
+
e
+
(sau e

e

), dar de marime crescanda (pe masura ce
distanta dintre panzele topologice ale starilor pozitronium creste
exponential). Printr-o extensie secundara de pe aceasta ultima proprietate
geometrodinamica, deducem ca – la limita – stringul rishonic poate
aluneca luminic chiar pe metrica sa duala (ca in figura anterioara).

Un asemenea proces trebuie sa implice inflatia metrica a stringului
(deplicarea, expandarea etc.) pentru ca extensia semotopologica e
indisolubil legata de stringul in dilatare virtuala. Cum in prezenta situatie
topologica nu poate fi vorba nici de o deplicare metrica (,,radiativa'') a
cuantelor string si nici de o expandare a metricii de corelatie comune,
deducem ca singura inflatie metrica posibila este expandarea izolata a
stringurilor disjuncte. In concluzie, stringurile extrarishonice expandeaza si
apoi se contracta unidimensional-dinamic de-a lungul metricilor duale
26
(sau: a dimensiunii ,,temporale'') ale nucleului rishonic, respectand cerinta
procesului ciclic universal.
Motivul pentru care am numit acest gen de pulsatie metrica: ,,pulsatia
metricii-in-deriva'' consta in particularitatea ca evolutia metricilor string
disjuncte este, de fapt, in ambele cazuri o deriva solitara prin timpul local
universal, rishonic, ea neimplicand o conexiune la alte metrici
geometrodinamice mai restranse – cum ar fi cele de corelatie coextensiv-
distincta in spatiu (de tip pozitronium) sau de corelatie procesual-
indistincta in subspatiu.
Se observa ca atat pulsatia multimetrica (evenimentiala) cat si
pulsatia metricii-in-deriva (solitonica) nu pot fi deduse semotopologic in
mod abstract, ci numai de pe ,,suportul'' geometrodinamic al pulsatiei
extrarishonice a metricii corelative. In consecinta, ele se vor actualiza
fizic prin extensii secundare inlauntrul procesului global de pulsatie a
metricii corelative si solidar cu acesta. Vom avea, prin urmare, doua mari
procese globale posibile de evolutie extranexiala a Universului primordial:
1. pulsatia radiativa; si:
2. pulsatia evenimential-solitonica a metricii de corelatie pozitronium (sau,
pe scurt: ,,pulsatia ponderala'').
Cum se desfasoara insa, explicit, procesul combinat al pulsatiei
ponderale? In primul rand, sa remarcam faptul ca in pulsatia radiativa –
prin care se instituie unidimensiunea temporala – cuantumul de energie al
rishonilor deplicati se conserva procesual (sau: ,,in timp").
Extinzand semotopologic ca potentialitate a rishonilor aceasta
proprietate conservativa a timpului, deducem ca si in pulsatia ponderala –
ce implica obligatoriu subpulsatii solitonice prin timpi locali colapsati
10

energia totala a rishonilor (deci, a universului complet) se conserva.
Data fiind multiplicarea gruparii pozitronium in spatiu, energia totala a
Universului rishonic se va dispersa, deci, in configuratiile
geometrodinamice ale gruparilor pozitronium nou generate astfel incat – la
10
Subpulsatiile solitonica si multimetrica se vor actualiza dupa initierea pulsatiei metricii
corelative, deci, nu direct de pe stringurile rishonice, ci de pe stringuri extrarishonice
expandate. Cum dilatarea stringului implica geometrodinamic contractia spatiului sau dual
(daca energia stringului scade, scade marimea metricii duale asociate), ea va implica si
contractia timpului local unidimensional.
27
scara globala – energia totala a Universului in diferitele lui stadii de
evolutie ramane aceeasi. Sa incercam o reprezentare topologica a
inceputului fazei de pulsatie ponderala extrarishonica:
Figura 13
unde:
a = deplicare simili-radiativa a gruparii pozitronium expandate;
b = pozitronium secund (duplicat evenimential neexpandat);
c = metrici duale ale pozitronium-ului expandat (extrarishonic);
d = metrica-in-deriva (electrosoliton);
e = string ectoelectronic;
f = metrica de corelatie rishonica;
g = metrica de corelatie expandata (extrarishonica).
Explicatia figurii:
Prin extensia semotopologica a potentialitatilor radiative rishonice,
deducem ca orice multiplicare in extenso a unei grupari pozitronium e o
duplicare ce se desfasoara prin intermediul a doua ,,cuante de radiatie''
(stringuri deplicate in spatiul dual): pe metricile duale ale pozitronium-ului
28
expandat se va propaga, asadar, energie radianta, egala cantitativ cu
energia stringurilor expandate.
Dar, acest puls radiativ nu epuizeaza tot excedentul energetic al
pozitronium-ului expandat! Iata de ce: metrica de corelatie expandata
este, din punct de vedere geometric, de trei ori mai mare decat metrica de
corelatie rishonica. Asta inseamna ca energia cuplajului metric al metricii
expandate, energie invers proportionala cu marimea metricii, este de trei
ori mai mica decat energia nucleului rishonic. Insumand energia
pozitronium-ului expandat cu energia pozitronium-ului secund neexpandat
(energie transportata de pulsul radiativ) obtinem doar doua treimi din
energia totala a nucleului rishonic.
Restul de o treime este, prin urmare, disponibil pentru configurarea
celui de-al treilea proces constitutiv al pulsatiei ponderale: subpulsatia
metricii-in-deriva (solitonica).
Subpulsatia solitonica, vizualizata concret in figura 13, ne
propulseaza in miezul unui alt caz extrem de interesant de actualizare a
unei noi dimensiuni dinamice (alta decat TIMPUL si SUBSPATIUL). Sa
ne justificam afirmatia: electronii subpulsatiei solitonice – pe care-i vom
denumi generic ,,electrosolitoni'' – trebuie sa fie ,,expulzati'' in spatiul dual
al pozitronium-ului expandat imediat ce metrica lui de corelatie se
configureaza, intrucat deriva lor este in primul rand o deriva in TIMP. Dar,
acesti electroni nu pot fi altii decat insisi electronii constituenti ai
pozitronium-ului expandat!
Pe de alta parte, din insasi natura pulsatiei metricii corelative rezulta
ca expandarea respectivei metrici se realizeaza contigual, parcurgand
toate panzele topologice posibile (suprapuse). Daca electronii
pozitronium-ului expandat sunt expulzati in spatiul dual inca de pe aceasta
prima metrica extrarishonica, atunci pulsatia metricii corelative nu se mai
poate realiza plenar. Dat fiind ca pulsatia metricii corelative constituie, de
fapt, procesul ponderal principal, iar pulsatia solitonica – un proces
derivat, de ordin secundar, deducem ca posibilitatea pulsatiei de maxima
amplitudine a metricii corelative face imposibila pulsatia solitonica
extrarishonica. Ceea ce este absurd, pentru ca respectiva pulsatie a
stringurilor electrosolitonice este un posibil al evolutiei extranexiale
imediate, capatand din start un statut existential deplin.
29
Am ajuns, se pare, la o contradictie logica insurmontabila. Insa,
numai aparent. Electrosolitonii, dupa cum am vazut, sunt chiar electronii
indivizibili constituenti ai pozitronium-ului expandat; totusi, electronii, sa nu
uitam, au un format topologic multidimensional-dinamic, starea lor reala
ingloband toti posibilii evenimentiali proprii. Unii dintre acesti posibili se pot
actualiza in situatii de constrangere semotopologica extrema, ca aceea
prezentata anterior. Acum intelegeti de ce in figura 13 am adaugat fiecarui
electron al pozitronium-ului expandat un string in plus (trasat cu linie
groasa punctata), pe langa stringurile propriu-zise, principale, subsumate
metricii corelative expandate. Stringurile electronice e
+
si e¯ se vor dedubla
deci cu necesitate in acelasi format topologic, originalele continuand
procesul de pulsatie a metricii corelative, iar copiile initiind procesul de
pulsatie a metricii-in-deriva.
Vom numi acest nou tip de actualizare geometrodinamica: duplicare
HIPERSPATIALA. Ea se deosebeste radical atat de duplicarea radiativa
TEMPORALA (ce presupune corelatii ,,la distanta'' e
+
e¯, respectiv e

e
+
) cat
si de duplicarea proiectiva SUBSPATIALA (ce presupune tot corelatii ,,la
distanta'', dar intre un electron si o proiectie a lui).
HIPERSPATIUL – o noua unidimensiune dinamica ce actualizeaza
strict doi posibili intercorelati procesual – presupune o coabitare
,,aglomerata'', pe aceeasi panza topologica, a doua stringuri electronice
distincte. Nu trebuie sa confundam HIPERSPATIUL cu spatiul fluid
fundamental al torului topologic, ce presupune nu doar doi, ci o infinitate
de posibili intercorelati procesual. Pentru a fixa diferenta conceptuala, sa
numim spatiul topologic fundamental – REOSPATIU; spre deosebire de
hiperspatiu, el nu este unidimensional-dinamic, ci multidimensional-
dinamic (mai exact, infinit-dimensional) si totodata tridimensional din punct
de vedere geometric.
O particularitate remarcabila a dimensiunii hiperspatiale rezida in
faptul ca, desi este o unidimensiune dinamica – analoga in aceasta
privinta timpului si subspatiului – ea prezinta o configuratie extinsa in
spatiul tridimensional de baza, si asta datorita torului REOSPATIAL cu
suprafata compacta
11
ce sustine cele doua stringuri distincte. Prin urmare,
hiperspatiul – ca dimensiune desfasurata pe o panza topologica – este
comensurabil cu orice spatii metrice tridimensionale.
11
Unidimensiunile TIMPULUI si SUBSPATIULUI, fiind de fapt conexiuni dinamice
curbilinii, au un aspect filamentos si nu unul de panza compacta.
30
Cum poate fi, insa, compatibil acest lucru cu caracterul de unidimensiune
dinamica simili-temporala?
Pentru a intelege in profunzime noua procesualitate, vom realiza o
reprezentare topologica intr-adevar completa a aceleiasi expandari
complexe ilustrate in figura precedenta (figura13):
Figura 14. Pulsatia ponderala
unde:
a = rotatie subluminica circumtoroidala (pivotare a metricii duale);
b = radiatie de tip subspatial (conexiune e
+
e
+
) de viteza
supraluminica minimala evoluand pe suportul metric al pulsatiei solitonice;
c = torul corespunzator metricii duale a electrosolitonului e
+
;
d = radiatie propriu-zisa (conexiune e
+
e

) de viteza supraluminica
minimala
12
;
e = ectoelectronul e
+
;
f = hiperelectronul e
+
;
g = electrosolitonul
13
e
+
;
12
Viteza supraluminica minimala este triplul vitezei luminii, deoarece metrica pozitronium
extrarishonica A este triplul metricii rishonice.
13
Electrosolitonii se deplaseaza prin hiperspatiul extins cu triplul vitezei luminii.
31
Observam ca electrosolitonii nu pot evolua pe metricile radiatiei
propriu-zise, intrucat ele stabilesc conexiuni de tipul e
+
e

si nu e
+
e
+
(sau
e

e

) asa cum ar fi necesar in cazul pulsatiei metricii-in-deriva (vezi figura
12). Din acest motiv, electrosolitonilor e
+
si e

din diagrama anterioara le-
au fost atasate alte metrici duale de propagare, dar de pe aceeasi panza a
posibililor de care apartine si metrica duala a radiatiei propriu-zise emise
de pozitronium-ul expandat (de ce de pe aceeasi panza topologica?
pentru ca, de exemplu, electronul e
+
al pozitronium-ului expandat si
hiperelectronul e
+
ce va initia pulsatia metricii-in-deriva, coabitand ambii pe
aceeasi panza topologica string, au stringuri de aceeasi marime, prin
urmare, metrici duale de aceeasi marime – metrici ce nu pot tine, evident,
decat de o singura panza duala).
Electrosolitonii sunt generati hiperspatial de pe o grupare pozitronium
preexistenta; in consecinta, la finele pulsatiei solitonice a metricii-in-deriva,
ei se vor ,,stoca'' tot pe o grupare pozitronium preexistenta pentru a fi
resorbiti ulterior in REOSPATIUL fundamental al stringurilor (conform
cerintei procesului ciclic universal). Care ar putea fi aceasta ultima grupare
pozitronium? Cea originara (notata cu A in figura 14) nu poate fi, intrucat
pulsatia solitonica – la fel ca aceea radiativa – se incheie odata parcursa
jumatate din metrica duala de evolutie. Alte grupari in afara de B
(pozitronium-ul secund, primul duplicat evenimential) nu se mai gasesc la
scala de marime pe care o studiem acum, restul gruparilor pozitronium din
pulsatia multimetrica fiind materializate tot prin duplicare evenimentiala
(pornind de la A si B) pe metrici duale de anvergura mult mai mica. Prin
excluziune, deducem astfel ca electrosolitonii se vor ,,stoca'' hiperspatial
pe panzele topologice string ale pozitronium-ului secund B. Dar un
asemenea rezultat implica, aparent, o inadvertenta, o nepermisa
contradictie logica: pentru ca electrosolitonii sa se ,,stocheze'' pe
pozitronium-ul B, metricile lor duale trebuie sa se suprapuna cu metricile
radiatiei propriu-zise – or am demonstrat deja ca disjunctia respectivelor
metrici e obligatorie, cu alte cuvinte ele nu se pot suprapune niciodata.
Aceasta ,,contradictie logica'' este de fapt o iluzie cauzata de
abordarea statica a configuratiei din figura 14. In realitate, gruparea
pozitronium B se roteste virtualmente in spatiu cu o viteza subluminica
foarte mare, cei doi electroni componenti reprezentati in figura avand
pozitii intersanjabile. In sistemul de referinta al pozitronului din A, de
exemplu, metrica duala a radiatiei lui propriu-zise va alterna periodic cu
32
metrici de conexiune e
+
e
+
, perioada fiind egala cu jumatate din durata unei
rotatii complete. Or, metricile de conexiune e
+
e
+
sunt favorabile finalizarii
pulsatiei solitonice.
Sa relevam o extensie semotopologica in aceasta privinta.
Proprietate: stringurile rishonice si metricile ,,duale'' primare de tranzitie
prin subspatiu sunt coplanare (expandarea contiguala si discontinua a
metricii corelative e maximala in toti posibilii locali); prin extensia
proprietatii, deducem ca si stringurile pozitronium-ului expandat sunt
coplanare cu metricile duale nou configurate – respectiv cu cele ale
radiatiei propriu-zise si cele electrosolitonice. In concluzie, ,,dualele''
electrosolitonice ar trebui sa ,,pivoteze'' subluminic inspre ,,dualele'' lui B si
anume dintr-o pozitie, ca sa spunem asa, ,,diametral opusa'' pe tor fata de
acestea din urma.
Durata rotatiei orbitale a lui A e conditionata de anvergura spatiului
local al ,,duratei''. Or, singura ,,durata'' pur temporala cu care am avut de-a
face pana acum este cea a pulsatiei radiative ciclice, care exprima timpul
necesar unei cuante de radiatie pentru a parcurge jumatate din metrica
duala asociata electronilor. Prin extensie semotopologica, durata oricarei
stari fizice este data de acest timp caracteristic. Dupa consumarea lui,
gruparea pozitronium A incepe sa-si expandeze din nou metrica de
corelatie – continuandu-se procesul universal sincron de pulsatie a metricii
corelative in care va fi angrenat de acum si pozitronium-ul secund B.
Notand raza metricilor duale circulare cu R, observam ca timpul
scurs intre emisia radiatiei propriu-zise din referentialul A si reiterarea
procesului universal de expandare a metricii corelative este:
. min . erlum sup . min . erlum sup
1
v
R
v
2
R 2
t
π
·
π
·
Pe de alta parte, putem aproxima timpul scurs intre expulzarea
electrosolitonilor pe metrica lor duala si finalizarea procesului de pulsatie
solitonica a metricii-in-deriva, daca tinem seama: 1) ca emisia radiatiei
propriu-zise are loc concomitent cu initierea derivei solitonice (pe torul
reospatial comun, posibilii sunt coprezenti) si 2) ca distanta parcursa de
33
metricile rotationale care pivoteaza este egala cu jumatate din
circumferinta torului, circumferinta de raza 2R:
. min . sublum . min . sublum
2
v
R 2
v
2
) R 2 ( 2
t
π
·
⋅ π
·
Din compararea celor doi timpi
14
, rezulta foarte limpede ca t
2
> t
1
,
ceea ce inseamna nici mai mult, nici mai putin decat ca finalizarea primei
pulsatii solitonice e simultana abia cu finalizarea procesului global de
pulsatie ponderala
15
. Bineinteles, pulsatia ponderala va implica noi si noi
subpulsatii solitonice pe metrici duale mult mai restranse spatial.
Si acum, surpriza: electrosolitonii evolueaza pe metrica lor duala cu
viteza supraluminica minimala, intocmai ca radiatia propriu-zisa emisa de
pozitronium-ul A. Dar, ei ajung sa parcurga jumatate din lungimea acestei
metrici intr-un timp aproape egal cu durata de existenta a universului
extranexial, si asta datorita rotatiei subluminice a aceleiasi metrici! E ca si
cum deriva solitonica, de viteza strict supraluminica, ar fi ,,prinsa'' intr-o
alta dimensiune, care incetineste extraordinar de mult scurgerea normala
a timpului.
Si totusi, din punct de vedere reospatial (semotopologic), totul este
clar pentru ca – procesualitatea trebuind sa fie cea care este – deriva
solitonica poate fi reinterpretata presupunand ca pe fiecare noua metrica
geodezica «baleiata» la rotatie, particula este transpusa la un oarecare
moment procesual anterior. Artificiul este permis intrucat pe torul
reospatial nu exista timp, iar geodezicele metrice ,,nu au de dat socoteala
una alteia'': propagarea continua si ireversibila a fost definita doar pentru o
singura metrica geodezica.
14

. min . sublum
. min . erlum sup
. min . erlum sup . min . sublum 1
2
v
v 2
v
R
:
v
R 2
t
t
·
π π
·
; cum vsuperlum.min. > vsublum.min. rezulta ca
1
2
t
t
> 1.
15
Pentru ca numai atunci pozitronium-ul B va reveni la aceeasi configuratie metrica –
pulsatia universala a metricii corelative fiind perfect simetrica, in toate posibilitatile locale.
34
Daca va mai amintiti, in cazul propagarii prin SUBSPATIU am descris
metricile tranzitorii ,,duale'' ca un colaps sau o contractie a Timpului: in
contrapondere, acum, se poate vorbi de o ,,dilatare'' a Timpului! Pulsatia
solitonica, genetic legata de HIPERSPATIU, poate fi descrisa ca o
propagare printr-un HIPERSPATIU EXTINS, gratie extinderii
semotopologice contiguale a acestei dimensiuni dinamice. Si in cazul
propagarii subspatiale exista un fenomen analog ,,incetinirii'' vitezei
supraluminice in HIPERSPATIU, pe care l-am trecut insa cu vederea: este
vorba de ,,accelerarea'' radiatiei (de viteza invarianta in cadrul pulsatiei
radiative) la o viteza supraluminica. Iata situatia: metricile tranzitorii
,,duale'', prin extensie din potentialitatile radiative ale nucleului rishonic,
trebuie sa contina puls radiativ si vor contine, energia noii radiatii
subspatiale fiind preluata din excedentul energetic al stringurilor
expandate. Numai ca aceasta radiatie se propaga pe o geodezica de
curbura mult superioara celei a geodezicei spatiului dual rishonic: nu mai
avem, asadar, o propagare radiativa definitorie, de viteza luminica, ci una
de viteza net supraluminica.
Sa revenim la pulsatia solitonica. Metricile string-in-deriva, pe
masura ce avanseaza in hiperspatiul extins, se supun unui proces ciclic de
expandare-contractie; in cursul expandarii (si a diminuarii, in consecinta, a
energiei proprii), respectivele stringuri emit radiatie in spatiul fibrat asociat,
care nu e altul decat metrica duala rotationala. Cauza acestei emisii este
extensia semotopologica din subspatiu potrivit careia metrica duala
rotationala – asemeni metricilor tranzitorii duale – trebuie sa contina puls
radiativ; insa noua radiatie, la fel ca in cazul tranzitiilor subspatiale, e una
de conexiune virtuala e
+
e
+
sau e

e

, legand un electron e
+
, sa zicem, de
proprii sai posibili proiectivi anteriori (asa-numitele ,,retroproiectii
temporale'', deja studiate) si nu de un alt electron e
+
independent.
In cazul de fata, in prima faza a pulsatiei solitonice, posibilii proiectivi
anteriori ai electrosolitonilor nu pot fi, evident, decat hiperelectronii atasati
stringurilor pozitronium-ului expandat pe prima metrica de corelatie
extrarishonica.
Extinzand semotopologic o alta proprietate subspatiala, deducem ca
in tot cursul driftului hiperspatial, electrosolitonii sunt corelati procesual ,,la
distanta'' cu proprii lor posibili proiectivi de format invariabil:
hiperelectronii extrarishonici. Ceea ce este imposibil la prima vedere,
pentru ca prima metrica extrarishonica va expanda cu mult inainte de
35
finalizarea driftului hiperspatial: panza topologica a stringurilor
hiperelectronice va dispare, fiind inlocuita de alta, mai extinsa, prin
urmare, hiperelectronii vor trebui: ori 1) sa-si modifice formatul topologic in
situ (varianta interzisa de extensia semotopologica anterioara), ori 2) sa ia
calea metricii-in-deriva (care implica si ea modificarea stringului presupus
invariabil) ori 3) sa se proiecteze in mod static-reospatial (adica pastrand
aceeasi pozitie spatiala) tocmai in VIITORUL EXTREM – cand panza lor
topologica proprie se va reconfigura in urma contractiei metrice globale a
Universului extins.
Ei nu pot subzista pur si simplu in TRECUT, pentru ca asta ar insemna
anularea unei procesualitati specifice (si anume: ,,durata'' unei stari
stationare) – procesualitate deja configurata, ,,actualizata'' semotopologic.
In concluzie, singura varianta permisa ramane proiectia reospatiala
discreta in viitor (hiperelectronii proiectati astfel in timp continua sa fie
posibili proiectivi anteriori ai solitonilor pentru ca anterioritatea si
posterioritatea sunt nediferentiabile din punct de vedere reospatial).

Sa rezumam, din multitudinea deconcertanta a informatiilor precise
acumulate pana in acest moment, principalele caracteristici ale
SUBSPATIULUI si HIPERSPATIULUI intr-un tabel sinoptic comparativ
(oare cine spunea ca informatia crescanda din Univers e un argument
pro-,,divinitate''?):
36
Unidimensiuni
dinamice
(altele decat TIMPUL)
Caracteristici:
SUBSPATIUL HIPERSPATIUL
1.faza ponderala
determinanta
pulsatia metricii corelative
pulsatia metricii-in-deriva in
combinatie cu pulsatia
multimetrica
2. domeniul cinematic
de manifestare
supraluminic (implicand
viteze supraluminice
maximale)
subluminic (implicand totodata si
viteze supraluminice minimale)
3. particule electronice
virtuale
ectoelectroni dinamici
hiperelectroni statici (i.e.: blocati
pe o panza topologica)
4. efectul produs
asupra dimensiunii
temporale
contractie a Timpului dilatare a Timpului
5. anomalii temporale
specifice
proiectii virtuale de particule
in 'jos-timp' (TRECUT)
proiectii virtuale de particule in
'sus-timp' (VIITOR)
6. metrica de evolutie
este:
o potentialitate a unui string
o potentialitate a unei metrici
duale
7. propagarea radiatiei
asociate
unidimensional-dinamica
(liniara si curbilinie)
multidimensional-dinamica (front
de unda reospatial, cf. figurii 14;
prin extensie din faza radiatiei, o
metrica radiativa nu se poate roti:
prin urmare, vom avea actualizari
progresive pe panza posibililor
care vor desfasura o suprafata
crescanda)
8. domeniul fizic de
propagare a radiatiei
asociate
intre doua panze topologice pe o panza topologica
9.conditii la capete;
tipuri de transfer
energetic
electronul si retroproiectia
sa, ectoelectronul, sunt
initial departati la
maximum unul de celalalt
pentru ca la sfarsitul driftului
subspatial sa ajunga a se
contopi, devenind unul si
acelasi; transferul de
energie dintre cele doua
stari ale particulei se
desfasoara pe o metrica
geodezica.
electronul si proiectia sa,
hiperelectronul, sunt initial unul si
acelasi; la sfarsitului driftului
hiperspatial, electrosolitonul
se ,,stocheaza'' ca hiperelectron
pe pozitronium-ul B; in acest
moment el este departat la
maximum de proiectia sa,
hiperelectronul de pe
pozitronium-ul A; tot in acest
moment, hiperelectronul din A se
,,actualizeaza'' , asa ca nu
gresim daca afirmam ca
hiperelectronul solitonic B sufera
o ,,bilocatie'' in spatiu, din B catre
A, insa fara transfer metric de
energie
16
.
37
Observam (si nu fara o oarecare surprindere, pentru ca nimic nu
anticipa acest lucru) ca dimensiunile dinamice ale SUBSPATIULUI si ale
HIPERSPATIULUI sunt perfect complementare.
Ele includ si deformeaza in mod specific unidimensiunea dinamica a
TIMPULUI (intr-o interpretare intuitiva), dar la fel de bine se poate afirma ca
ambele sunt dimensiuni simili-temporale care nu au nici o legatura cu
,,timpul'' propriu-zis si nu fac altceva decat sa reflecte (alaturi de TIMP) alte
moduri de desfasurare ale procesualitatii reospatiale.
Noi vom prefera ultima interpretare, din simplul motiv ca timpul nu
este (dupa cum am demonstrat) o dimensiune fundamentala a universului,
ci una derivata. REOSPATIUL semotopologic e complet atemporal, pana
acum nu a fost nevoie sa utilizam conceptul de ,,continuum spatio-
temporal'' pentru panzele noastre toroidale.
Intrucat SUBSPATIUL si HIPERSPATIUL sunt ele insele dimensiuni
derivate din reospatiu, TIMPUL va fi tratat pe picior de egalitate cu
acestea. Ii vom schimba chiar si numele, pentru a intari recategorisirea:
astfel, de acum inainte, vom defini tripletul dimensional (sau triada)
ERGOSPATIU (i.e.: TIMP)– SUBSPATIU – HIPERSPATIU ca prima
,,rupere spontana de simetrie'' a Reospatiului tridimensional, dar care
conserva totusi simetria reospatiala in sensul complementaritatii perfecte
interdimensionale (aceasta complementaritate e una speciala si
caracterizeaza doar relatia dintre SUBSPATIU si HIPERSPATIU;
ERGOSPATIUL – sau timpul – fiind o procesualitate simplissima, e situat
undeva la mijloc).
16
Prin extensie semotopologica, hiperelectronii solitonici sunt asociati unei pulsatii
ponderale stricte – ei nu se pot anihila, deci, in B pentru a-si transfera astfel cuantumul
energetic in A. Dar ei nu pot nici ,,aluneca'' din B in A pe o metrica duala e
+
e
+
sau e

e

,
pentru ca atunci n-ar mai putea fi emisi concomitent cu radiatia propriu-zisa de anihilare a
lui B, care evolueaza pe metrici e
+
e

, e

e
+
(cerinta emisiei concomitente a fost deja
,,actualizata'' semotopologic si mentionata). Asadar, transferul metric de energie e riguros
imposibil, insa un transfer de energie are loc cu necesitate! Cum? Prin intermediul
reospatiului. Este suficienta conexiunea pe o metrica duala intre B si A pentru ca
hiperelectronul solitonic B, de energie maximala extrarishonica, sa ,,devina'' acea
metrica duala (de intindere maximala in spatiul dat), iar aceasta, la randul ei, sa devina
hiperelectronul A (cf. axiomei 2). Hiperelectronii A si B vor avea impreuna energia unuia
singur fiindca in REOSPATIU 1+1=1, 1+ ∞ =1. Infinitatea posibililor unei cuante unice
reda aceeasi cuanta unica.
38
Exista, totusi, cel putin inca o dimensiune dinamica distincta
actualizata in cursul driftului hiperspatial, si anume: rotatia orbitala (in
timp) a gruparilor pozitronium printr-un spatiu puternic curbat, definit de
metricile corelative.
Vom numi aceasta noua dimensiune: ERGOREOSPATIU; motivul
pentru care nu am introdus-o in grupul de simetrie evidentiat anterior e cat
se poate de clar: ea nu este o unidimensiune dinamica similara timpului,
subspatiului si hiperspatiului, ci o multidimensiune dinamica, apropiata
mai mult de REOSPATIU.
Sa ilustram, bunaoara, diferenta geometrodinamica specifica dintre
ERGOREOSPATIU si HIPERSPATIU (figura 15).
Datorita rotatiei subluminice orbitale pe o panza toroidala, atat
ERGOREOSPATIUL cat si HIPERSPATIUL sunt bidimensional-
geometrodinamice, putand fi descrise ca spatii curbate de tip pelicular.
Figura 15
Rotatia metricii string de corelatie a gruparii pozitronium se
desfasoara insa parcurgand continuu toti posibilii sai topologici locali (,,in
own juice''
17
), in timp ce traiectoria discontinua a driftului hiperspatial nu
17
,,in suc propriu'' – engl. –, metafora ce exprima continuitatea fluida a posibililor
multidimensional dinamici de tip reospatial.
39
are cum sa implice posibili continui ai stringului electrosolitonic datorita
transpunerilor la un moment procesual anterior pe fiecare noua geodezica
actualizata. Miscarea hiperspatiala extinsa este, deci, ,,rupta'', strict
unidimensional-dinamica, legand cate doi posibili discontinui intercorelati
procesual – o descriere valabila de altfel, si pentru miscarea subspatiala.
In schimb, miscarea ergoreospatiala e in intregime ,,compactata'' pe
continuum-ul panzei topologice, fiind prin aceasta radical diferita de
celelalte doua.
Hiperelectronii actualizati rezultati din duplicarea hiperspatiala subzista
pe panza extrarishonica, dupa cum am vazut, mai putin decat stringurile
extrarishonice propriu-zise deoarece pulsatia solitonica – un posibil al
evolutiei extranexiale imediate – se actualizeaza simultan cu configurarea
noii metrici corelative expandate. Altfel spus, hiperelectronii nu exista efectiv
decat un singur moment procesual pe panza extrarishonica, pentru ca apoi
sa fie expulzati pe o metrica duala ca electroni solitari (lasand in locul lor o
reminiscenta virtuala: posibilii proiectivi anteriori ai solitonilor in deriva).
Momentele procesuale ale electronului ,,in own juice'' sunt insa, in
numar infinit. Prin urmare, hiperelectronul – desi compactat pe panza
extrarishonica a posibililor – este totusi separat din punct de vedere
dinamic de aceasta. Miscarea hiperspatiala integrala (hiperelectronica +
electrosolitonica) este asadar – in totalitatea ei – unidimensional-dinamica,
simili-temporala.
Sa subliniem cu acest prilej ca punctele de vedere geometric,
geometrodinamic si dinamic sunt prin ele insele -la acest moment-
complet diferite unul de celalalt: HIPERSPATIUL, de exemplu, e
tridimensional din punct de vedere geometric (ca tot ce deriva din
REOSPATIUL multimetric toroidal, el insusi tridimensional – geometric),
dar tot HIPERSPATIUL este bidimensional din punct de vedere
geometrodinamic (fiind desfasurat strict pe panza topologica a derivei
solitonice) si unidimensional (sau simili-temporal) din punct de vedere
dinamic (am aratat deja in ce sens, nu mai insistam). Distinctiile fiind
stabilite cu claritate, sa trecem mai departe.
Conform axiomei 3, pulsatia multimetrica universala implica si
multiplicarea panzelor toroidale de extensiune reospatiala (atemporala)
intre particulele generate. Intrucat numarul de particule creste indefinit de
mult, numarul panzelor de coextensiune creste si el indefinit de mult.
40
Prin aproximatie la limita superioara (infinit), spatiul metric
multidimensional-dinamic al tuturor panzelor de coextensiune ne va apare,
deci, ca un spatiu compact si izotrop (pentru o particula ,,scufundata'' in
acest spatiu atemporal: 1) vor exista panze de coextensiune in orice punct
geometric din proximitatea ei; si 2) orice directie geometrica poate deveni
o directie de miscare). Dat fiind ca prototipul metricilor de coextensiune
spatiala este metrica de corelatie rishonica pozitronium dintre un electron
si un pozitron (particule coextensive independente existential una de
cealalta odata ce au fost actualizate in realitate), rezulta ca miscarea unui
electron in spatiul compact si izotrop – sau: IZOSPATIU – e similara din
punct de vedere cinematic miscarii electronilor in ERGOREOSPATIU.
Cum driftul ergoreospatial al gruparilor pozitronium se desfasoara strict cu
viteze subluminice, deducem ca miscarea electronilor (si a oricaror
particule ponderale) in IZOSPATIU se va desfasura strict cu viteze
subluminice.
Aceasta ultima proprietate dedusa contine virtualmente intreaga teorie
a Relativitatii Restranse einsteiniene.
Pe langa grupul simetric SUBSPATIU-ERGOSPATIU-HIPERSPATIU
(varietati reospatiale unidimensional-dinamice de tip temporal), am dedus
asadar, actualizarea obligatorie – sau: ,,existenta'' – a inca doua varietati
reospatiale, ambele insa multidimensional-dinamice: ERGOREOSPATIUL
si IZOSPATIUL. Sunt ele singurele posibile sau se mai pot actualiza si
altele? Iar daca da, cate?
Pentru a afla raspunsul la aceste intrebari, sa observam mai intai ca
noul grup de simetrie ce incepe sa se configureze (incluzand pana acum
ERGOREOSPATIUL si IZOSPATIUL) contine varietati multidimensional-
dinamice, similare REOSPATIULUI fundamental, prin excelenta
multidimensional-dinamic.
Din aceasta perspectiva, noul grup pare sa descrie o reintoarcere –
in plan holosemantic – la matricea reospatiala de baza. Un fel de proces
ciclic la modul categorial abstract. Dar procesele ciclice ordinare din
Universul real se extind in toti posibilii potentiali – care includ si modul
categorial – in consecinta, ,,reintoarcerea'' evidentiata anterior are un
corespondent in plan real: noul grup de varietati dimensionale va fi ultimul
din serie, marcand incheierea procesului ciclic de desfasurare a
potentialitatilor reospatiului (la fel cum dupa incheierea procesului ciclic de
41
propagare a cuantei pe string nu mai urmeaza nimic
18
: nu exista
continuitate procesuala prin punctul-origine intre string si posibilii sai
topologici; asa cum corzile geometrice inchise ale posibililor string sunt
perfect disjuncte
19
pe tor una de cealalta, tot asa procesualitatile lor
cuantice vor fi perfect disjuncte).
Sa revenim la proaspat-actualizatul grup de simetrie
multidimensional-dinamica. Rigoarea unui proces ciclic plenar ar impune
ca el sa contina un singur element, dar avem deja doua elemente net
configurate: ERGOREOSPATIUL si IZOSPATIUL. Cum s-a ajuns la o
asemenea anomalie? ,,Responsabilitatea'' apartine desigur axiomei 3,
care permite existenta unui numar infinit de corelatii metrice inter-particula
si, prin urmare, generarea unei cvasi-infinitati de particule in prima faza a
procesului de pulsatie multimetrica (sau evenimentiala). Cum
IZOSPATIUL este indisolubil legat de multiplicarea evenimentiala, el va
aparea cu necesitate. Cat despre ERGOREOSPATIU, el apare prin
asociere necesara cu driftul hiperspatial. In concluzie, noul grup de
simetrie are cel putin doua elemente fixate in mod obligatoriu. Totusi, care
este numarul total de elemente (varietati multidimensional-dinamice) ale
acestui grup final?
Raspunsul semotopologiei este 9 (noua). De ce? Pentru ca primul
grup (REOSPATIUL) contine un singur element, iar al doilea grup – trei
elemente (SUBSPATIU, ERGOSPATIU, HIPERSPATIU).
Progresia numerica este deci fie de tip aritmetic, fie de tip
exponential:
(1  1 + 2 = 3)
(1 = 3
0
 3 = 3
1
).
Prin extensie semotopologica, numarul de elemente al celui de-al
treilea grup poate fi obtinut prin repetarea operatiei de multiplicare in toate
posibilitatile. Vom avea urmatoarele trei variante, din care doar una va
deveni reala:
18
Vezi figura 1 si precizarile imediat urmatoare: ,,vom alege topologizarea electronica (...)
de asa maniera incat (...) singurele metrici (distante) posibile pe aceasta geometrie a
spatiului vor fi geodezicele care ,,leaga'' o singura data punctul-origine de el insusi.''
19
In sensul de ,,mutual-exclusive'' (ori-ori).
42
a) insumare cu un numar fix (2):
1  1 + 2 = 3  3 + 2 = 5
b) insumare cu numarul natural urmator:
1  1 + 2 = 3  3 + 4 = 7
c) variatie exponentiala in numere naturale:
1 = 3
0
 3 = 3
1
 3
2
= 9
Varianta reala este selectata automat daca ne amintim ca o extensie
semotopologica se «disperseaza» in toti posibilii pana la o scala maximala
(vezi: deplicarea metrica radiativa in spatiul dual sau pulsatia multimetrica
indefinita – i.e.: cvasi-infinita – din punct de vedere al numarului de
particule). Asadar, numarul de elemente al celui de al treilea grup este in
mod necesar numarul maximal si anume: 9 (noua). Spre deosebire, deci,
de prima rupere spontana de simetrie a REOSPATIULUI, in urma careia
apare un triplet de dimensiuni simili-temporale, a doua (si ultima) rupere
spontana de simetrie genereaza un nonet de multidimensiuni dinamice
non-simili-temporale, centrate in jurul IZOSPATIULUI – spatialitatea
simplissima (vezi: schema de mai jos):
REOSPATIUL
fundamental
rupere spontana de simetrie (RSS 1)
SUBSPATIUL
ERGOSPATIUL
(procesualitatea
simplissima)
HIPERSPATIUL
rupere spontana de simetrie (RSS 2)
HIPOSPATIUL
ERGOREOSPATIUL
ERGOSUBSPATIUL
IZOSUBSPATIUL
IZOSPATIUL
20
(spatialitatea
simplissima)
ERGOIZOSPATIUL
ERGOHIPERSPATIUL
IZOHIPERSPATIUL
SUPERSPATIUL
axa de simetrie
20
Sau continuum-ul spatial propriu-zis (tridimensional geometric).
43
In mod straniu, si in teoria fizico-matematica actuala a
Superstringurilor numarul dimensiunilor algebrice distincte de tip spatial
(ale ,,continuum-ului spatiu-timp'') necesar pentru ca formalismul sa fie
lipsit de patologii este tot 9. Dar asta e, totusi, o pura coincidenta,
deoarece nonetul semotopologic prezentat mai sus cuprinde dimensiuni
dinamice nu geometrice, iar spatiul de lucru
21
al semotopologiei nu e nici
macar cvadridimensional, ci pur si simplu tridimensional. Noi inca nu am
folosit conceptul de ,,continuum spatiu-timp'' si cu atat mai putin pe acela
de ,,spatiu fizic n-dimensional'' (cu n > 4). De ce? Pentru ca efectiv o
asemenea complexificare matematica nu a fost necesara si, dupa cum se
va vedea in cele ce urmeaza, nici nu va fi necesara. O extensie
semotopologica este prin ea insasi dincolo de orice formalism algebric
intrucat este intim legata de informatie si de structuri spatiale in continua
transformare, asa ca a pune in ecuatii un «camp informational structurant»
este pur si simplu un non-sens.
Sa ne intoarcem la schema anterioara, unde ne asteapta 7 noi
dimensiuni dinamice – absolut necunoscute.

Cel mai probabil, ele nu se vor actualiza in stadiul timpuriu
extrarishonic al Universului, pentru ca stadiului respectiv i-am explorat
deja potentialitatile dinamice (pulsatia metricii corelative, pulsatia
multimetrica si cea a metricii-in-deriva). Logic, aceste dimensiuni
suplimentare trebuie fie ca se actualizeaza mai tarziu, fie ca sunt greu
decelabile. Deocamdata sa incercam a le creiona caracteristicile generale
pentru a le face recognoscibile.
In primul rand se impune justificarea denumirilor din schema.
Astfel, de vreme ce dimensiunea ERGOREOSPATIALA se poate
reobtine printr-o combinatie pe axa de simetrie intre centrul grupului 1
(REOSPATIUL singular) si centrul grupului 2 (ERGOSPATIUL), rezulta –
prin extensie contiguala (din aproape in aproape) – ca si o combinatie
intre centrul grupului 2 (ERGOSPATIUL) si centrul grupului 3
(IZOSPATIUL) va capata statut de dimensiune distincta. Nemaiexistand
alte combinatii posibile pe axa contiguala de simetrie, restul dimensiunilor
21
A nu se confunda acest spatiu de lucru topologic cu ERGOSPATIUL (i.e.: spatiul de
lucru transformational al dimensiunii temporale).
44
din grupul 3 vor reflecta (prin extensie semotopologica) simetria bilaterala
generala SUBSPATIU-HIPERSPATIU, tipica grupului 2.
Tot prin extensie de pe grupul ,,triplet'', rezulta ca nu doar centrul
grupului 3 (IZOSPATIUL) ci si extremele acestui grup sunt dimensiuni
pure, neobtenabile prin combinari interdimensionale de genul
ERGOREOSPATIULUI si ERGOIZOSPATIULUI (toate extensiile
semotopologice au propensiune spre limita extrema). Am numit
elementele de extremitate ale grupului 3: HIPOSPATIU si SUPERSPATIU,
inversand prefixul latin cu cel grecesc
22
tocmai pentru a reflecta simetria
bilaterala ,,subspatiu-hiperspatiu''. Totusi, hipospatiul si superspatiul sunt
multidimensiuni dinamice distincte, neconfundandu-se cu corespondentele
lor din grupul de simetrie 2.
In fine, celelalte patru dimensiuni restante, prin extensie suplimentara
din specificul ultimei combinatii (ERGO-IZOSPATIUL), nu se pot numi
decat ERGOSUBSPATIU, ERGOHIPERSPATIU – respectiv,
IZOSUBSPATIU si IZOHIPERSPATIU. Denumirile, la fel ca in cazul
ERGOREOSPATIULUI si ERGOIZOSPATIULUI, reflecta combinari
interdimensionale reale.
IZOSUBSPATIUL si IZOHIPERSPATIUL sunt usor interpretabile,
respectiv, ca ,,subspatiu izotrop'' si ,,hiperspatiu izotrop'' (sau, cu alte
cuvinte: ,,continuum subspatial'' si ,,continuum hiperspatial'').
ERGOIZOSPATIUL ar putea fi interpretat in mod justificat ca o
combinatie interdimensionala oarecare a IZOSPATIULUI (spatiul propriu-
zis) cu ERGOSPATIUL (timpul propriu-zis). Vom regasi, astfel, faimosul
,,spatiu-timp'' sau ,,continuum-ul spatio-temporal'' al fizicii relativiste, cu
mentiunea importanta ca – din perspectiva semotopologiei – acest
,,spatiu-timp'' nu se refera in nici un caz la spatiul fizic universal,
tridimensional din punct de vedere geometric.

ERGOIZOSPATIUL e o varietate reospatiala distincta, dar – asemeni
SUBSPATIULUI si HIPERSPATIULUI – nu e o dimensiune dinamica ce
caracterizeaza orice stare sau proces fizic: exista, prin urmare, zone din
Univers, stari ale Materiei, forme de miscare sau de transformare ce nu au
nici o legatura cu ,,continuum-ul spatio-temporal'' einsteinian, ba chiar mai
22
hipo (gr.) ≡ sub (lat.) si hiper (gr.) ≡ super (lat.)
45
mult – cu nici o combinatie dimensionala posibila dintre spatiul propriu-
zis si timpul propriu-zis.
La studiul vitezei radiatiei am descris aspectul cinematic (de
,,miscare-in-spatiu'') al substantei prin opozitie cu aspectul ei dinamic (de
camp energetic, sau ,,spatiu-in-miscare''); campul energetic multimetric al
panzelor topologice (impus de axioma 3) este diferit, evident, de procesele
radiative.

Cum ERGOIZOSPATIUL, sau ,,spatio-timpul'', poate fi caracterizat
ca o spatialitate simplissima (IZOSPATIUL) angrenata intr-o procesualitate
simplissima (ERGOSPATIUL timpului), el ne va apare ca un «Izospatiu-in-
Miscare» sau, altfel spus, ca un camp energetic izotrop (ce se intinde in
mod continuu in orice directie a spatiului).

Prin extensie semotopologica din specificul miscarii
ERGOREOSPATIALE (miscare a carei intensitate scade cu cresterea
distantei dintre particulele ei definitorii), deducem ca si in campul energetic
izotrop, intensitatea miscarii (sau, introducand un nou termen: ,,potentialul
campului'') scade cu cresterea distantei dintre particulele definitorii ale noii
dimensiuni dinamice.
Concluzia: orice camp energetic izotrop – i.e.: ERGOIZOSPATIU –
este in mod necesar neuniform.
Pe aceeasi cale, a similarizarii semotopologice extensive intre
ERGOREOSPATIU si ERGOIZOSPATIU, putem sa aflam relativ usor in
cate varietati dinamice se prezinta noua multidimensiune ergoizospatiala
pe care, de acum inainte, o vom numi ,,camp izotrop''.
Pentru aceasta trebuie sa vedem mai intai in cate varietati se
prezinta miscarea ergoreospatiala subluminica
23
a perechilor de electroni.
In figura de mai jos sunt infatisati toti posibilii respectivei miscari (prin
extensie semotopologica de pe nucleul rishonic se impune ca metrica de
corelatie obtinuta prin suprapunerea a doua stringuri sa caracterizeze doar
gruparile pozitronium).
23
Se poate vorbi si de o miscare ergoreospatiala supraluminica (propagarea cuantelor
geodezice) dar ea nu prezinta varietati.
46
a) b) c)
Figura 16
unde:
a = grupare e
+
e
+
; metrica de corelatie descrie o suprafata cilindrica;
b = grupare e
+
e

; metrica de corelatie descrie o suprafata sferica;
c = grupare e

e

; metrica de corelatie descrie o suprafata cilindrica;
In Universul extins se vor actualiza deci trei campuri izotrope
fundamentale pe care le vom numi provizoriu: campul 1 (corespunzator
varietatii a), campul 2 (corespunzator varietatii b) si campul 3
(corespunzator varietatii c).
Campurile 1 si 3 sunt campuri simple, cu specificuri
geometrodinamice opuse – in primul rand pentru ca varietatile a si c nu au
nici una din potentialitatile de complexificare ale nucleului rishonic
pozitronium si, in al doilea rand, pentru ca ele sunt complementare una
celeilalte, fiindu-le caracteristica aceeasi translatie spatiala pe o suprafata
cilindrica – dar, in sensuri opuse.
In ceea ce priveste campul 2, el este mult mai bogat in potentialitati –
gruparea pozitronium corespondenta (b, in figura 16) fiind studiata deja ca
nucleu rishonic; noi am demonstrat ca acel nucleu rishonic evolueaza in
doua faze (sau posibilitati de desfasurare) principale: faza radiativa si cea
ponderala, ultima dintre ele subsumand trei faze secundare: pulsatia
metricii corelative, pulsatia multimetrica si pulsatia solitonica.
47
Prin extensie semotopologica de la potentialitatile totale ale varietatii
b la potentialitatile campului 2, deducem ca respectivul camp se subdivide
in doua campuri principale, unul dintre cele doua campuri astfel obtinute
fiind el insusi constituit din alte trei campuri de ordin secundar, indisolubil
legate intre ele
24
.
Intrucat ERGOIZOSPATIUL (identificat cu campul izotrop) este, in
ultima instanta, o potentialitate a reospatiului fundamental, iar reospatiul
fundamental incumba procese de desfasurare si complexificare care se
resorb in cele din urma pe structura-nexus primordiala, deducem ca
actualizarea in timp a celor trei campuri fundamentale va reflecta aceeasi
evolutie ciclica ,,de la simplu la complex'' si inapoi ,,la simplu''.
Campurile 1 si 3 fiind, dupa cum am aratat, campuri simple, iar
campul 2 – un camp compus – rezulta imediat ca ordinea lor de
actualizare va fi ori:
1 → 2 → 3,
ori
3 → 2 → 1.
Exista, totusi, o diferenta fata de procesul ciclic universal, pentru ca o
extensie semotopologica este, prin definitie, strict inflationara prin toti
posibilii locali. In acest sens, campul 3 (de exemplu) nu va marca doar
o ,,revenire'' la campul 1 ci si o actualizare a ,,spatiului dual'' al campului 1
care nu poate fi decat un spatiu simplu de extensie maximala.
Astfel se respecta atat caracterul extensiei semotopologice cat si
cerinta evolutiei pulsatorii ,,simplu'' → ,,complex'' → ,,simplu'', dar apare in
plus o posibilitate ,,reziduala'' foarte interesanta a campurilor 1 si 3: ele
devin complementare, indisociabile unul de celalalt – reflectand
semotopologic relatia de indisociabilitate dintre string si metrica lui duala.
24
In acest punct ne simtim obligati sa anticipam putin pentru a evidentia forta explicativa
colosala a Semotopologiei: exista intr-adevar trei – si numai trei – campuri fundamentale
in Univers – gravitational, electroslab si tare, cel electroslab subdivizandu-se in campul
interactiei slabe si campul interactiei cuantoelectromagnetice (care implica, la randul sau,
trei tipuri distincte de interactii practic indisociabile: interactiile cuantice prin intermediul
fotonilor, interactiile electrice si interactiile magnetice). Izotropia campului fortei slabe e
discutabila acum, dar in final ne vom lamuri ca celebra ,,violare a paritatii spatiale'' in
dezintegrarile slabe β radioactive pune in evidenta, de fapt, strict anizotropia reospatiului
toroidal electronic.
48
Ar mai fi de adaugat aici ca ordinea de actualizare a celor trei
campuri implica o descrestere a cuplajelor metrice caracteristice (conform
axiomei 4). Prin urmare, stabilind arbitrar aceasta ordine la secventa ,,1 →
2 → 3'', deducem urmatoarea proprietate suplimentara:
C
1
> C
2
> C
3
unde:
C
1
= cuplajul metric al campului 1;
C
2
= cuplajul metric al campului compus 2;
C
3
= cuplajul metric al campului 3.
Toate aceste proprietati noi, specifice campurilor izotrope
fundamentale, au fost deduse prin explorarea extensiilor semotopologice
posibile ale proprietatilor miscarii ERGOREOSPATIALE.
ERGOREOSPATIUL conditioneaza asadar, configurarea
ERGOIZOSPATIULUI (prin extensie contiguala de-a lungul axei de
simetrie, dupa cum am vazut). Dar ERGOREOSPATIUL si
ERGOIZOSPATIUL sunt in acelasi timp elemente simetrice unul altuia in
grupul ,,nonet'', ceea ce inseamna ca – prin extensia locala a proprietatii –
elementele simetrice ale grupului se interconditioneaza univoc intre ele.
,,In ce sens insa?'' ar putea intreba un cititor atent, iar intrebarea e perfect
justificata pentru ca noi am pozitionat ERGOREOSPATIUL nu in dreapta,
ci in stanga axei de simetrie, fara sa justificam. O vom face acum.
Fie grupul de simetrie 2 reprezentat ca in schema (cu SUBSPATIUL
pozitionat prin conventie arbitrara in stanga axei de simetrie). Am
demonstrat deja ca dimensiunea HIPERSPATIULUI se actualizeaza dupa
configurarea primei metrici corelative extrarishonice, dar respectiva
metrica se configureaza ea insasi in urma unui drift subspatial
ectoelectronic. In consecinta, SUBSPATIUL precede HIPERSPATIUL sau
– judecand pe schema grupului 2 (,,triplet'') – ,,stanga'' precede ,,dreapta''.
Acum, stim ca ERGOREOSPATIUL e o dimensiune dinamica asociata
rotatiei orbitale pozitronium, iar ERGOIZOSPATIUL e o dimensiune
asociata spatiului izotrop comun (IZOSPATIUL). Cum gruparile
pozitronium preced aparitia IZOSPATIULUI, ERGOREOSPATIUL precede
ERGOIZOSPATIUL. Prin extensia semotopologica a ordonarii elementelor
din grupul 2 (,,stanga'' precede ,,dreapta''), rezulta foarte limpede ca
49
ERGOREOSPATIUL – ce precede din punct de vedere geometrodinamic
ERGOIZOSPATIUL – trebuie sa se situeze la stanga axei de simetrie, de
aceeasi parte, bunaoara, cu HIPOSPATIUL. Quod erat demonstrandum.
Interconditionarea interna univoca (in acelasi sens) a elementelor
simetrice ale grupului 3 nu e o caracteristica proprie numai acestui grup:
in grupul 2, SUBSPATIUL precede HIPERSPATIUL, conditionandu-l prin
extensii semotopologice – si am putut constata acest lucru in studiul
pulsatiei solitonice. Nu pot exista alte tipuri de conditionari inlauntrul
grupului 3 (ca de pilda, ERGOIZOSPATIU → SUPERSPATIU) din simplul
motiv ca extensia locala a primului tip epuizeaza toate posibilitatile de
interconditionare subgrupala. O extensie semotopologica a unei
proprietati, sa nu uitam, nu altereaza respectiva proprietate ci o conserva,
diseminand-o intacta in toate posibilitatile ei geometrodinamice (revezi:
deplicarea metrica a stringului, pe baza careia am definit conceptul de
,,extensie semotopologica'').
Iata prezentate mai jos toate interconditionarile subgrupale univoce
ale grupului de simetrie ,,nonet'' (nr. 3):
ERGOREOSPATIU → ERGOIZOSPATIU (deja studiata)
ERGOSUBSPATIU → ERGOHIPERSPATIU
IZOSUBSPATIU → IZOHIPERSPATIU
HIPOSPATIU → SUPERSPATIU
Ne vom opri in continuare asupra ultimei conditionari (HIPOSPATIU
→ SUPERSPATIU) intrucat cele doua componente implicite ale ei
reprezinta – asa cum am demonstrat din analiza ruperilor spontane de
simetrie – niste multidimensiuni pure, de extremitate, neobtenabile prin
combinari interdimensionale.
Apare aici o contradictie aparenta deoarece extensia semotopologica
fundamentala (aceea a structurii evenimentului geometrodinamic
,,electron'') impune existenta a strict doua multi-dimensiuni dinamice pure,
de extremitate si dependente univoc una de cealalta: ele sunt 1) panza
50
topologica reospatiala a stringului, care circumscrie un spatiu curbat inchis
in sine; si 2) panza topologica reospatiala a metricii duale, complementara
stringului (stringul conditioneaza univoc metrica duala chiar prin ceea ce
am definit a fi prima ,,extensie semotopologica'').
HIPOSPATIUL si SUPERSPATIUL sunt insa dimensiuni distincte,
individualizate in grupul ,,nonet'' si diferite de REOSPATIUL fundamental
al stringului si metricii duale.
Aceste dimensiuni ale grupului nonet au un caracter simili-izospatial,
asa cum SUBSPATIUL si HIPERSPATIUL au un caracter simili-temporal
(ergospatial).
Cum SUBSPATIUL si HIPERSPATIUL incumba deformari specifice
ale Timpului (contractii, respectiv dilatari), HIPOSPATIULUI si
SUPERSPATIULUI le vor corespunde semotopologic contractii, respectiv
dilatari ale Spatiului izotrop. Cum pot fi compatibile toate aceste
caracteristici complexe cu cerinta ca HIPOSPATIUL, de exemplu, sa fie
perfect echivalent unui string multidimensional-dinamic simplu? Ce este
de fapt HIPOSPATIUL?
Problema poate fi rezolvata, dar numai printr-o extensie
semotopologica destul de originala. Iata in ce consta ea: un electron-
cuanta, dupa cum am postulat, e o particula elementara distincta ce poate
fi descrisa ca o panza topologica toroidala, panza pe care am numit-o
,,eveniment geometrodinamic''.
Prin extensie, orice structura ponderala alcatuita din electroni (deci,
conform axiomei 1, orice structura ponderala posibila) poate fi descrisa si
ea ca o unica panza topologica toroidala.
Sa ne imaginam acum o structura ponderala extinsa, alcatuita dintr-
un mare numar de electroni, situata in IZOSPATIU: conform definitiei
acestui continuum, un electron oarecare din exterior (corp-de-proba) poate
strabate structura in orice directie, traversand orice punct din spatiu cu
exceptia punctelor ocupate de electronii structurii (pulsatia ponderala
combinata, ilustrata in figura 14, impune semotopologic superpozabilitatea
reciproca a hiperelectronilor cu electronii si nesuperpozabilitatea reciproca
a electronilor comuni).
51
Am considerat, deci, in acest caz general, o structura ,,permeabila''
tipica spatiului izotrop.
Ei ii vom atasa un eveniment geometrodinamic de tip STRING
25
pe
care-l vom compara cu un STRING electronic fundamental (vezi figura de
mai jos):
a
b
c
e d f
a) b)
Figura 17
unde:
a = string fundamental;
b = structura multielectronica (extinsa din punct de vedere spatial);
c = ,,string'' evenimentizat;
d = permeabilitate;
e = ,,string'' evenimentizat contractat;
f = impermeabilitate si invizibilitate de tip HIPOSPATIAL.
Electronul e

din diagrama a nu poate ,,patrunde'' in interiorul
stringului e
+
, in primul rand pentru ca panza stringului corespunde cuplajului
maximal de coextensiune spatiala (prin extensie rishonica, un electron
evolueaza intotdeauna pe cuplajul maximal extern de coextensiune
spatiala), si, in al doilea rand, pentru ca aceeasi panza a stringului descrie
insasi ,,suprafata'' electronului e
+
. Stringul este, asadar, ,,impermeabil''
pentru alte particule ponderale. Prin extensie semotopologica de la
diagrama a la diagrama b, structura multielectronica aleasa este, la randul
25
Operatie numita ,,evenimentizare''; panzele topologice evenimentizate au o distributie
continua si nu discreta pentru ca operatia de evenimentizare (facuta pe un set de
particule) transcende notiunea de ,,particula elementara distincta'' si, implicit, orice
cuantificare posibila. Or, opusul cuantificarii este continuitatea.
52
ei, impermeabila daca stringul evenimentizat descrie (cu aproximatie,
desigur) insasi suprafata structurii. Cum, in IZOSPATIUL obisnuit, structura
considerata este permeabila prin definitie, rezulta automat ca posibilitatea
impermeabilitatii nu corespunde respectivului continuum spatial, ci unei alte
dimensiuni dinamice. Proprietatea eventuala de impermeabilitate
similarizeaza structura multielectronica extinsa cu stringul electronic
fundamental, pur si simplu, prin urmare, dimensiunea asociata acestei
stranii stari fizice simili-string nu poate fi decat HIPOSPATIUL.
Presupunand in sine (in toti posibilii locali) o contractie a Izospatiului,
dimensiunea HIPOSPATIALA a structurii ponderale din fig.17 va implica un
string evenimentizat mai contractat fata de stringul evenimentizat
corespunzator permeabilitatii izospatiale.
Similarizarea noii dimensiuni dinamice cu topologia stringului trebuie sa
fie totala, generand chiar si proprietatea de ,,invizibilitate'' (eventualele
cuante radiative nu mai pot fi emise de pe suprafata structurii extinse, ci
strict din punctul-origine 0 al stringului evenimentizat contractat; or, fiind
zero-dimensional, un punct – chiar emitator de ,,semnal'' radiativ – este
strict invizibil).

Mai trebuie sa subliniem urmatoarele doua aspecte cu privire la
HIPOSPATIU: 1) impermeabilitatea si ,,invizibilitatea'' formei in orice spectru
de radiatii nu implica si izolarea interactiva de mediul spatial inconjurator!
Un string e ,,prins'' intotdeauna intr-o textura de interconexiuni dinamice cu
mediul extern (conform axiomei 3), deci o dimensiune simili-string va
reflecta semotopologic aceeasi proprietate; 2) HIPOSPATIUL, ce poate fi
privit si ca un colaps al Izospatiului, nu se confunda cu singularitatile tip
,,black hole'' din astrofizica moderna din simplul motiv ca acestea din urma
sunt (conform teoriei) conexe spatiului izotrop ambiental, campurile lor
gravitationale fiind tot izotrope.
Campurile energetice asociate unui corp ,,scufundat'' in HIPOSPATIU
nu pot fi insa nicidecum izotrope, ci peliculare, ele reflectand configuratia
toroidala a unei panze topologice (vezi figura urmatoare):
53
1) 2)
Figura 18
unde:
1 = corp HIPOSPATIAL;
a = camp extern de interactiune (pelicular);
b = particule care contribuie la campul extern;
c = string evenimentizat;
2 = ,,black hole'';
d = camp extern de interactiune (izotrop);
e = toate particulele corpului contribuie la campul extern;
f = string evenimentizat;
Se observa din figura de mai sus ca un corp hipospatial de aceeasi
masa cu un ,,black hole'' clasic are un camp extern mult mai putin intens.
De ce? Pentru ca particulele care contribuie topologic la configurarea
campului sunt strict cele situate pe panza topologica peliculara de
coextensiune.
Cam atat, deocamdata, despre HIPOSPATIU. In ceea ce priveste
SUPERSPATIUL, el este un simili-spatiu dual, asa cum dimensiunea
HIPOSPATIULUI e o dimensiune simili-string. SUPERSPATIUL, ca
element extremal de ,,dreapta'' al grupului de simetrie 3, este conditionat
extensiv de HIPERSPATIU, elementul extremal de ,,dreapta'' al grupului
de simetrie 2. Prin urmare, SUPERSPATIUL e o forma ,,mutanta'' de
HIPERSPATIU, asa cum HIPOSPATIUL e o forma ,,mutanta'' de
SUBSPATIU. In aceeasi ordine de idei, HIPOSPATIUL ar putea fi descris
54
ca un SUBSPATIU pliat pe o singura panza topologica (simili-string), desi
SUBSPATIUL normal e situat intre doua panze topologice.
Pastrand simetria complementaritatii in grupul 3, deducem ca
superspatiul extins ar putea fi descris ca un HIPERSPATIU extins situat
intre doua panze topologice, desi HIPERSPATIUL extins normal e
compactat pe o singura panza topologica (aceea a pulsatiei solitonice).
Or, un HIPERSPATIU de tranzit intre doua panze si care, pe deasupra, e
si multidimensional-dinamic nu poate fi interpretat altfel decat ca o panza
topologica evenimentizata aflata in propagare
26
.
Iata ce este, in definitiv, SUPERSPATIUL: nu doar un simili-spatiu dual
(genetic legat de un simili-string) ci si o panza topologica in expansiune-
contractie depliata de pe acelasi simili-string HIPOSPATIAL. Descrierea de
mai sus ne aminteste partial de insasi definitia ,,extensiei semotopologice'':
o extensie semotopologica poate fi privita atat ca o deplicare cuantica in
spatiul dual cat si ca o dilatare metrica virtuala si progresiva a stringului
pana la nivelul metricii sale duale. Ce mai stim despre acest tip de proces
virtual, in afara de faptul ca pare a se manifesta ca un «camp informational
structurant»? Mai stim ca el nu apare la un moment dat de timp ci survine
spontan din natura geometrodinamica atemporala a stringului electronic,
care natura – fiind fundamentala pentru Universul material – este si eterna.
Extinderea semotopologica asupra SUPERSPATIULUI a proprietatilor
generale ale ,,extensiei semotopologice'' ne face sa conchidem ca
extensiile peliculare SUPERSPATIALE sunt continue si dureaza atata timp
cat dureaza simili-stringul hipospatial generator.
Vom numi de acum incolo extensia peliculara ,,prin'' SUPERSPATIU:
unda hiperspatiala. Multidimensiunea geometrodinamica a
SUPERSPATIULUI este, de fapt, ea insasi o unda de radiatie solitonica,
hiperspatiala, ce se propaga inlauntrul spatiului dual al dimensiunii simili-
string, actualizandu-l progresiv si identificandu-se cu acesta. Viteza
hiperundei respective? Sa vedem: o extensie semotopologica progresiva se
desfasoara in afara timpului, deci viteza ei se poate considera ca fiind
infinita (in absenta timpului, orice deplasare are loc cu viteza infinita);
analog, o unda hipespatiala pulsatorie (progresiv/regresiva) – intru totul
26
Repetam: panzele topologice evenimentizate au o distributie continua si nu discreta;
cat despre propagarea panzelor, in general, ea nu poate fi decat ciclica (extensie din
pulsatia metricii corelative).
55
similara in faza ei progresiva unei ,,extensii semotopologice'' – va avea cu
necesitate o viteza de propagare infinita.
HIPOSPATIUL si SUPERSPATIUL se deosebesc esential de
IZOSUBSPATIU, respectiv de IZOHIPERSPATIU. O dimensiune pliata pe
o singura panza topologica (simili-string), respectiv o panza topologica (de
forma toroidala) aflata in propagare continua nu se poate confunda cu un
continuum izotrop, fie el subspatial sau hiperspatial. Vom intreprinde intr-
un capitol ulterior o analiza geometrodinamica detaliata a acestor ultime
doua continuum-uri din grupul de simetrie 3.
Au mai ramas doua multidimensiuni distincte despre care inca nu
avem nici o idee: ERGOSUBSPATIUL si ERGOHIPERSPATIUL. Sa fa-
cem o scurta recapitulare selectiva: ERGOSPATIUL (Timpul) este asociat
propagarii cuantelor de radiatie – sau, cu alte cuvinte, campului radiativ.
ERGOREOSPATIUL si ERGOIZOSPATIUL, dupa cum am aratat, sunt
dimensiuni dinamice simili-spatiale asociate campului de interactiune
intre particule coextensive (cei doi posibili rishonici care fundamenteaza
dimensiunea ERGOSPATIULUI nu sunt coextensivi, ci dependenti
procesual unul de celalalt). ERGOSUBSPATIUL si ERGOHIPERSPATIUL,
pe de alta parte, desi ne apar ca dimensiuni simili-spatiale in grupul 3, la
fel ca ERGOREOSPATIUL si ERGOIZOSPATIUL, se obtin prin
combinarea interdimensionala a dimensiunilor simili-temporale
(SUBSPATIUL si HIPERSPATIUL) cu dimensiunea temporala propriu-
zisa (ERGOSPATIUL)!
In consecinta, atat ERGOSUBSPATIUL cat si ERGOHIPERSPATIUL
raman dimensiuni simili-spatiale, similare, de exemplu,
ERGOREOSPATIULUI neizotrop – dar cu origine integral simili-temporala
(prin urmare, legata de campul radiativ). Concluzia logica:
ERGOSUBSPATIUL si ERGOHIPERSPATIUL nu pot fi decat dimensiuni
dinamice de conversie a campului radiativ in camp de interactiune
coextensiva.
In diagrama pulsatiei solitonice (figura 14) vom regasi patru (4) tipuri
de conversie a campului radiativ in camp de interactiune coextensiva,
dintre care doua (2) sunt inca neidentificate. Le enumeram pe toate patru
in continuare:
56
– conversia 1: o parte din energia radiatiei subspatiale de pe metrica
tranzitorie ,,duala'' este investita in configurarea stringurilor
hiperelectronice, coextensive stringurilor pozitronium-ului A (conversia
exprima actualizarea dimensiunii HIPERSPATIULUI).
– conversia 2: o alta parte din energia radiatiei subspatiale de pe metrica
tranzitorie ,,duala'' e investita intr-o pulsatie radiativa ce va avea ca
efect ,,materializarea'' pozitronium-ului B (conversia exprima reiterarea
dimensionalitatii dinamice ERGOSPATIALE, adica ,,temporale''; cei doi
posibili pozitronium, insa, vor fi acum nu doar succesivi ci si coextensivi;
in limbaj mai plastic, timpul se spatializeaza).
– conversia 3: pentru actualizarea conversiei 2 (pulsatie multimetrica) este
necesar ca spatiile duale dintre A si B sa fie configurate, adica ,,activate''
energetic. Or, pozitronium-ul A incumba 1/3 din energia rishonica,
pozitronium-ul B tot 1/3, iar hiperelectronii, restul de 1/3. Cu un astfel de
bilant energetic, nu ne mai ramane nimic pentru activarea metricilor duale
implicate in pulsatia ponderala (cele subiacente radiatiei de
,,materializare'' plus ,,dualele'' pulsatiei solitonice)!
27
Conversia 2
presupune in primul rand pseudo-deplicarea stringurilor lui A prin duplicare
cuantica radiativa, proces care trebuie sa conserve energia cuantei
radiative pseudo-string; prin urmare, pozitronium-ul A e fortat sa preia din
alt sistem energia necesara pentru configurarea metricilor sale duale.
Evident, ,,din alt sistem'' nu poate insemna altceva decat din sistemul
pulsatiei solitonice, asociat sistemului pulsatiei multimetrice A vs. B.
Explicitarea conversiei 3: in pulsatia solitonica a metricii-in-deriva,
electrosolitonul incepe prin a-si dilata stringul, energia excedentara fiind
emisa pe metrica duala de evolutie sub forma de radiatie simili-subspatiala
(de conexiune e
+
e
+
sau e

e

). Pozitronium-ul A este obligat, deci, sa preia
din cuantumul respectivei radiatii solitonice atat cat ii este necesar pentru
configurarea propriilor metrici duale subiacente radiatiei propriu-zise. Iata
asadar, un al treilea tip de conversie a campului radiativ in camp de
interactiune coextensiva, conversie care are loc in chiar primul moment de
alunecare-in-deriva a hiperelectronului (initierea pulsatiei solitonice, asa
cum am demonstrat, e concomitenta emisiei radiatiei propriu-zise de
,,materializare''). Mai mult: deriva solitara a electrosolitonilor, fiind un
posibil al evolutiei extranexiale imediate, se declanseaza simultan cu
27
Metricile duale extrarishonice au o energie superioara metricilor duale rishonice
(conform axiomei 4).
57
configurarea stringurilor hiperelectronice. In consecinta, hiperelectronii
statici se dilata reospatial (i.e. in afara timpului) inca din formatul topologic
al pozitronium-ului A, eliberand cuantumul necesar configurarii metricilor
duale; procesul de dilatare va fi perfect similar tranzitiei rishon-
ectoelectron. Practic, hiperelectronul apare ca un mod de conversie
partiala a campului de radiatie subspatiala tipica intr-un camp de
interactiune coextensiva (A vs. B): din punct de vedere strict temporal, un
proces radiativ tipic SUBSPATIAL e urmat instantaneu de un proces
combinat (coextensiv-radiativ) de factura ERGOSPATIALA.
Tipul de conversie explicitat mai sus nu a primit inca nume.
– conversia 4: este procesul invers conversiei 3. La sfarsitul Universului
extins, hiperelectronii dilatati si ,,stocati'' pe pozitronium-ul B resorb (ca
radiatie) energia neradiativa a metricilor duale, apoi revin la formatul string
fundamental («contractie metrica»). Dupa cum am aratat, ca urmare a
acestei tranzitii prin absorbtie de radiatie solitonica, hiperelectronii din B
sufera o bilocatie spatiala in A, fara transfer metric de energie. Ulterior,
pozitronium-ul B se anihileaza, finalizand procesul ciclic al pulsatiei
multimetrice si transferandu-si cuantumul energetic inapoi in A prin emisie
radiativa propriu-zisa. Deci, din punct de vedere strict temporal, un proces
de absorbtie a radiatiei HIPERSPATIALE e urmat nemijlocit de un proces
combinat (coextensiv <corelatia normala, nehiperelectronica, dintre A si
B> + radiativ <resorbtia radiatiei propriu-zise de anihilare a pozitronium-
ului B>), proces de factura net ERGOSPATIALA. Nici acest ultim tip de
conversie nu a fost inca identificat ca dimensiune dinamica distincta.
Totusi, gratie asocierii dinamice SUBSPATIU → ERGOSPATIU, respectiv
HIPERSPATIU → ERGOSPATIU, cele doua noi dimensiuni evidentiate
anterior (atasate conversiei campului radiativ sub- si hiperspatial in camp
temporal spatializat) se identifica acum natural cu ERGOSUBSPATIUL si
ERGOHIPERSPATIUL.
Deoarece implicatiile directe ale axiomei 3 prevaleaza asupra
oricaror extensii semotopologice derivate, dimensiunea
ERGOSUBSPATIULUI va fi asociata nu numai ,,dualelor'' pulsatiei
multimetrice, ci oricaror alte metrici de coextensiune posibila a gruparii
pozitronium in expansiune. Orice expandare a unei metrici de corelatie
pozitronium va fi insotita de coextensivizari ERGOSUBSPATIALE, deci de
configurarea unor noi metrici de coextensiune inter-particula (am spus
,,coextensivizari'' si nu ,,o coextensivizare'' pentru ca expandarile
ulterioare ale metricii de corelatie pozitronium extrarishonice sunt insotite
58
de o multiplicare evenimentiala a stringurilor din Univers – proces care
antreneaza, prin extensia semotopologica simpla a axiomei 3,
multiplicarea indefinita a metricilor de coextensiune spatiala exterioare
stringurilor).
Sa ne oprim putin asupra conversiei ERGOHIPERSPATIALE. Dupa
cum am vazut, se poate considera ca absorbtia de radiatie solitonica,
hiperspatiala, induce ,,pozitronium-ului'' hiperelectronic B o bilocatie
spatiala fara transfer metric de energie. Prin extensie semotopologica,
absorbtia de radiatie hiperspatiala va cauza acelasi efect pentru orice
grupare pozitronium corelata pe formatul string si aflata intr-un proces de
contractie metrica. Proprietatea nu se extinde independent de
,,ingerintele'' axiomei 3, caci depinde de cuplajul panzelor de coextensiune
ale pozitronium-ului absorbant.
Astfel, in situatia definitorie a proprietatii de bilocatie (figura 14),
noul ,,pozitronium'' hiperelectronic A se configureaza pe cuplajul maximal
extern de coextensiune spatiala al gruparii pozitronium B, cuplaj asociat
(strict in acest caz) panzelor metricii duale. Am stabilit deja ca un electron
evolueaza intotdeauna pe cuplajul maximal extern de coextensiune
spa]iala. Prin urmare, daca pentru un pozitronium vor exista panze de
coextensiune non-string cu un cuplaj metric superior panzelor duale,
atunci pozitronium-ul sau ,,copie'', generat prin bilocatie hiperspatiala, se
va configura pe panza de coextensiune non-string de cuplaj metric
maximal.
Totusi, o asemenea posibilitate viciaza oarecum caracteristica simili-
temporala a bilocatiei, anume transferul reospatial prin intermediul
metricilor duale (ale duratei) – transfer ce facea ca hiperelectronii A si B sa
aiba impreuna energia unuia singur. Numai metricile duale, simili-
temporale, pot conecta posibili disjuncti ai aceleasi particule; dar, in
definitiv, ERGOHIPERSPATIUL nici nu este o dimensiune simili-temporala
ci una simili-spatiala (ca toate celelalte care apartin grupului ,,nonet''). In
consecinta, vicierea caracterului simili-temporal al bilocatiei este tolerabila,
noul transfer ERGOHIPERSPATIAL legand nu doi posibili ai unei singure
particule energetice, ci doua particule diferite, de energii egale, dar distinct
repartizate in spatiu. Esenta transferului ramane reospatiala, pentru ca un
string electronic se poate suprapune virtual – prin extensie
semotopologica – tuturor metricilor de coextensiune externa ale
respectivului electron.
59
Energia pozitronium-ului ,,copie'', prin extensie din prima faza
extrarishonica a pulsatiei multimetrice, nu poate proveni decat dintr-un
cuantum radiativ or, in prezenta conversie ERGOHIPERSPATIALA, unica
radiatie ce intervine este cea HIPERSPATIALA, incidenta pe pozitronium-
ul absorbant. Intre vechiul pozitronium si noul pozitronium nu exista
conexiune radiativa, materializarea efectuandu-se fara transfer metric de
energie. Logic, vom trage concluzia ca energia noului pozitronium, ,,copia''
celui absorbant, provine direct din conversia radiatiei HIPERSPATIALE
absorbite.
Sunt necesare cateva precizari retrospective cu privire la strania
dimensiune a HIPERSPATIULUI.
In acest scop sa revedem Tabelul sinoptic comparativ SUBSPATIU/
HIPERSPATIU de la pagina 37. Am vazut ca domeniul fizic de propagare
a radiatiei hiperspatiale propriu-zise e reprezentat de o singura panza
topologica, iar radiatia insasi se desfasoara intr-un front de unda static,
reospatial, un fel de «camp undostatic» de radiatie.
Pe de alta parte, SUPERSPATIUL se desfasoara ca o unda dinamica
inflationara de radiatie hiperspatiala. Nu trebuie sa confundam cele doua
dimensiuni, care, intr-un anumit sens, sunt complementare una celeilalte.
Totusi, campul de unda al radiatiei SUPERSPATIALE va avea aceeasi
natura geometrodinamica cu campul undostatic al radiatiei
HIPERSPATIALE propriu-zise, intrucat SUPERSPATIUL – prin definitie –
reflecta semotopologic proprietatile HIPERSPATIULUI. Astfel, o conversie
ERGOHIPERSPATIALA, de exemplu, se poate realiza atat prin absorbtia
unui camp undostatic hiperspatial (radiatie hiperspatiala propriu-zisa)
cat si prin absorbtia unei unde hiperspatiale (radiatie superspatiala
propriu-zisa).
Sa rezumam, in linii mari, ,,scheletul'' marilor deductii din acest
capitol: nexusul de energie condensata al Universului timpuriu va expanda
ponderal prin dilatarea metricii corelative, multiplicare evenimentiala si
deriva electrosolitonica. Noi grupari pozitronium apar in avalansa
exponentiala prin duplicarea progresiva a celor precedente, totalitatea
metricilor de coextensiune configurate ajungand in cele din urma sa
genereze prin compactificare un univers spatial IZOTROP; in
IZOSPATIUL continuum rezultat, electronii liberi nu se pot deplasa decat
60
cu viteze subluminice. Doua ruperi spontane de simetrie ale
REOSPATIULUI fundamental duc la aparitia a 12 dimensiuni dinamice
distincte si complexe; dintre acestea, ERGOIZOSPATIUL – ca dimensiune
asociata campurilor izotrope – impune existenta unei varietati de trei forte
fundamentale in dinamica ulterioara a particulelor. Alte doua dimensiuni
dinamice, SUBSPATIUL si HIPERSPATIUL, provoaca deformari specifice
ale TIMPULUI, ca dimensiune asociata procesualitatii celei mai simple.
Intreg tabloul inflationar prezentat mai sus se aseamana destul de mult cu
populara ipoteza cosmologica a Marii Explozii Initiale – dar nu e identic cu
ea. De fapt, ne vom lamuri in capitolul urmator ca «Big-Bang»-ul este intr-
adevar un mod actual al evolutiei cosmice, dar ca el nu reflecta catusi de
putin dinamica globala prezenta a Universului. In mod surprinzator si
aparent contradictoriu, demonstrarea afirmatiei anterioare va infirma
categoric si teoria opusa «Big-Bang»-ului, aceea a Starii Stationare
(«Steady State Theory»).
Exista, asadar, doua mari faze posibile de evolutie pulsatorie
extranexiala a nucleului rishonic: faza radiativa si faza ponderala. Daca
judecam din punct de vedere reospatial, ele se vor actualiza concomitent
si disjunct, dilatarea metrica a rishonilor avand loc in toti posibilii locali prin
doua spatii de miscare (conservarea energiei intr-un spatiu de miscare
28
este, in esenta, o consecinta nu a dimensiunii TEMPORALE ci a axiomei 4
care leaga marimea unei metrici de valoarea energiei cuantice asociate:
daca energia e fluctuanta si, sa zicem, creste – atunci metrica se va
,,contracta'' devenind o alta metrica. Pe o anumita metrica insa, (sau:
proto-,,spatiu de miscare'') energia procesului ciclic ramane strict
constanta, iar analiza semotopologica porneste de la metricile curbe cele
mai restranse din punct de vedere spatial. Pulsatiile radiativa si ponderala,
ca procese ciclice universale, sunt extensii la limita ale proto-spatiului de
miscare).
Din punct de vedere strict temporal (unidimensional-dinamic), cele
doua faze de evolutie extranexiala nu mai pot fi gandite ca desfasurandu-
se concomitent. Energia insumata a pulsatiei radiative si a pulsatiei
ponderale in acelasi spatiu de miscare ar trebui sa fie de doua ori mai
mare decat energia nucleului rishonic, ceea ce este absurd: am
demonstrat deja ca, in timp, energia rishonilor se conserva. Prin urmare,
pulsatiile radiativa si ponderala nu pot fi judecate impreuna decat ca FAZE
ALTERNANTE, in continua succesiune temporala: finalizarea procesului
ciclic ponderal de expandare-contractie si atingerea nexus-ului va fi
28
Universal prin definitie pentru ca include o dinamica rishonica
61
succedata instantaneu de procesul ciclic radiativ (deplicarea metrica), iar
finalizarea procesului ciclic radiativ va fi succedata de initierea procesului
ciclic ponderal de expandare-contractie. Si asa mai departe, la infinit
(numarul posibililor ciclici disjuncti pe o panza reospatiala este infinit).
62
,,Cei care nu vor sa-si supuna ideile
riscului de a fi respinse nu iau, de
fapt, parte la jocul stiintific''.
(Karl Popper – Logica
descoperirilor stiintifice)
Capitolul III
GENEZA NUCLEARA.
INTERACTII NEUTRINICE SI HADRONICE
Expansiunea ponderala a nexusului spatial se prezinta, asa cum am
demonstrat, ca o gama mereu crescanda de grupari pozitronium ce-si
dilata stringurile si – odata cu ele – metrica de corelatie. Ce se intampla
insa cu restul metricilor de coextensiune inter-particula? Sa ne amintim in
acest sens ca prototipul metricii de coextensiune inter-particula este chiar
metrica de corelatie neradiativa pozitronium: in stadiile rishonic si
extrarishonic analizate de noi, ea coincidea cu stringurile electronice –
dinamica ei reflectand dinamica ambelor stringuri conjugate (sau invers).
Prin extensie semotopologica, orice alta metrica de coextensiune radiativa
intre doua stringuri va reflecta dinamica locala a ambelor stringuri. In
stadiul de expansiune ponderala inflationara a nexus-ului spatial, toate
stringurile se dilata, prin urmare TOATE metricile de coextensiune
neradiativa inter-string (impuse de axioma 3) se vor dilata, la randul lor.
Concluzia logica: universul timpuriu inflationar nu implica nici un tip de
dinamici (sau: ,,forte'') atractive, fie ele de tip electrostatic, magnetic sau
gravitational.
Particulele electronice ponderale au, de exemplu, o ,,energie de
repaus'' (asociata stringului) deci, ar fi absurda afirmatia ca ele nu ar avea
MASA. Si totusi, aceste mase se resping in mod spontan, pentru ca
expansiunea metricilor de coextensiune e conditionata de dinamica
stringurilor si de nimic altceva. In consecinta, principiul fundamental al
teoriilor Gravitatiei (newtoniene si einsteiniene), anume ca ,,totul atrage
totul'' – sau, altfel spus, ca oricare doua mase ponderale se atrag
63
intotdeauna – e un principiu pur si simplu fals din punct de vedere
cosmogonico-semotopologic.
Proprietatile dinamice la scara larga nu sunt date de marimi calitative
intrinseci, ci de proprietatile dinamice la scara foarte mica ale materiei.
,,Fortele de tip atractiv'', bunaoara, sunt doar un alt mod de a descrie
contractia metricilor de corelatie ale particulelor elementare (particule asa-
zis ,,generatoare de camp''). Forta insasi nu e o manifestare imuabila a
materiei: daca proprietatile dinamice ale microstructurilor fizice se
schimba, acest lucru va antrena modificarea proprietatilor dinamice ale
intregului macroscopic. In fond, orice ,,camp de forte'' – asa cum am mai
spus – nu reprezinta din punct de vedere topologic nimic mai mult decat
un «spatiu-in-miscare», sau un spatiu de miscare orientata (ca exemplu
anticipat, vom arata in cuprinsul capitolului curent ca violarea paritatii
spatiale in dezintegrarile β este determinata de campul magnetic orientat
in care e introdus esantionul radioactiv – si asta deoarece emisia
electronilor β este un proces reospatial elementar: pentru respectivii
electroni, campul vectorial exterior se identifica spatiului exterior de
miscare orientata).
Substratul material pentru complexele aranjamente structurale care
stau la baza organizarii Universului cunoscut este dat, evident, de faza
ponderala a evolutiei nexus-ului Spatiului. In capitolul de fata vom explora
semotopologic potentialitatile acestei faze compozite, in care pulsatia
metricii corelative se imbina cu pulsatiile multimetrica si solitonica. Punctul
de pornire a analizei va fi aparitia continuum-ului spatial izotrop –
IZOSPATIUL – si o intrebare legata de evenimentul cu pricina: ,,Ce se
intampla cu electrosolitonii pulsatiei metricii-in-deriva ,,prinsi'' in noul
continuum spatial?''
In cursul driftului hiperspatial, electrosolitonii alunecau pe o metrica
duala cu viteza supraluminica minimala, dar miscarea lor era mult
incetinita in reospatiu de rotatia subluminica a metricii respective. In
IZOSPATIU, insa, miscarea oricarui electron se desfasoara strict cu viteze
subluminice. Prin urmare, electrosolitonii acestei epoci trec – intr-un
anumit sens – din domeniul cinematic supraluminic in cel subluminic
imediat ce sunt generati. Ei devin ,,electroni liberi'' cu deplasare indefinita
(haotica) prin noul continuum al IZOSPATIULUI, suprapopulat de grupari
pozitronium in expansiune metrica. Exista posibilitatea ca ei sa
64
,,colizioneze'' cu gruparile pozitronium din mediu, in consecinta aceasta
posibilitate se va actualiza in anumite zone din spatiu, zone asupra carora
ne vom focaliza atentia in cele ce urmeaza (extensiile semotopologice de
structurare a materiei REOSPATIALE, dupa cum stim din analiza
evolutiilor extrarishonice, se depliaza pseudo-haotic in toti posibilii locali).
Ce se intampla, deci, cand un electrosoliton ,,vagabond'' colizioneaza
frontal cu un electron component al unei formatiuni pozitronium? (figura
19)
29
.
Figura 19
unde:
a =
+
0
e = electrosoliton incident;
b = gruparea pozitronium tinta, aflata initial in expandare metrica;
c = string solitonic colapsat (2) (contractie a metricii corelative
+
0
e
+
1
e );
d = radiatie virtuala de tip subspatial (conexiune e
+
e
+
);
e = string solitonic initial (1) si totodata metrica de corelatie
coextensiva
+
0
e
+
1
e ;
f = traseu de coliziune in IZOSPATIU.
29
Daca pentru fiecare electron nou-generat in pulsatia multimetrica exista initial o singura
metrica e
+
e

de corelatie coextensiva neradiativa (si anume, metrica pozitronium), atunci
– prin extensie in afara gruparii pozitronium – pentru fiecare electron nou-generat va
exista, in final, tot o singur metrica e
+
e

de corelatie coextensiva neradiativa: aceeasi
metrica. Metricile de coextensiune neradiativa inter-particula permise de axioma 3 nu pot
fi deci metrici conjugate e
+
e

, ci metrici de tipul e
+
e
+
sau e

e

. Deducem de aici ca
electrosolitonii nu se pot coextensiviza decat cu electroni de acelasi semn.
65
Nota asupra figurii:
– am aratat deja ca solitonii expulzati in hiperspatiul extins au un string
mai expandat decat electronii gruparilor pozitronium generatoare (revezi:
analiza dimensiunii ERGOSUBSPATIALE);
+
0
e nu se poate apropia mai
mult de
+
1
e in toti posibilii locali pentru ca o eventuala contractie metrica
ulterioara a pozitroniumului ,,tinta'' ar indeparta pozitronii
+
1
e si
+
0
e unul de
celalalt.
Sa evidentiem aici cateva dintre proprietatile specifice continuum-ului
IZOSPATIAL:
(a) in IZOSPATIU distanta dintre doua particule nu mai este o metrica
reospatiala tipica, ci un segment de dreapta euclidiana; prin extensie
semotopologica, si metricile reospatiale de propagare radiativa in
IZOSPATIU se vor similariza unui segment de dreapta euclidiana, deci ele
vor avea curbura minimala a metricilor duale rishonice (asociate vitezei
luminii);
(b) REOSPATIUL este anizotrop, IZOSPATIUL este izotrop (proprietate
de complementaritate totala); prin extensia semotopologica a acestei
complementaritati in toti posibilii, deducem ca, in vreme ce cresterea
densitatii de energie in REOSPATIU duce la dilatarea metricilor de
propagare radiativa, cresterea densitatii de energie in IZOSPATIU duce la
contractarea (,,curbarea'') metricilor locale de propagare radiativa.
Apropierea electrosolitonului
+
0
e de pozitronul
+
1
e nu poate fi privita
din punct de vedere reospatial decat ca o contractie metrica (orice
contractie metrica este, in fond, o ,,micsorare a distantei'' reospatiale
dintre doua particule).
66
Figura 20
Contractia metrica tipica (a stringurilor pozitronium coextensive).
unde:
a = string ectoelectronic bi-corelativ.
Continuum-ul izospatial in care se misca
+
0
e fiind o varietate a
topologiei fundamentale, tratarea pur reospatiala a problemei e intru totul
legitima. Care sunt insa efectele colaterale implicate de o asemenea
contractie? Pentru a intelege procesul, trebuie sa revenim la origini, adica
la potentialitatile evolutiei extranexiale, mai precis la contractia metrica
implicata de pulsatia universala a metricii corelative (vezi figura de mai
sus).
Electrosolitonii
+
t
e si

t
e sunt caracterizati de un string egal ca
marime cu marimea noii metrici de corelatie (2) si, pe cale de consecinta,
cu marimea metricilor tranzitorii ,,duale'' de tip SUBSPATIAL (contractia
metricii corelative incepe concomitent cu alunecarea ectoelectronilor in
SUBSPATIU si e sincrona cu contractia stringurilor). In concluzie, radiatia
subspatiala se va propaga pe un string ectoelectronic si nu pe o metrica
inferioara stringului (ca in cazul expandarii metrice)! Fenomenul de
,,coliziune'' a stringului solitonic cu gruparea pozitronium este tot o
contractie metrica, prin urmare va reflecta semotopologic proprietatile
contractiei metrice tipice.

Sa facem asadar, o paralela intre cele doua procese: in figura 20,
ectoelectronul
+
t
e poate fi considerat ca ,,apropiindu-se'' (din punct de
67
vedere IZOSPATIAL) de electronul
+
1
e aflat pe metrica 2. Cei doi electroni
sunt corelati pe stringul
+
t
e , string singular care emite radiatie subspatiala
virtuala
30
.
In figura19, insa, electrosolitonul
+
0
e se apropie prin IZOSPATIUL
real de electronul
+
1
e . Cei doi electroni vor ajunge sa fie corelati pe stringul
+
0
e . Similarizarea semotopologica deplina impune ca stringul
+
0
e sa emita
radiatie subspatiala virtuala inspre
+
1
e in toti posibilii locali, ceea ce
presupune atat faza initiala (1) cat si faza colapsata (2).
Din proprietatea electronului
+
1
e (figura 20) de a-si continua procesul
de contractie metrica pozitronium in urma absorbtiei de radiatie virtuala
(bineinteles, doar daca nu cumva metrica 2 e chiar metrica de corelatie
rishonica), deducem – prin extensie semotopologica – informatia ca si
electronul-tinta
+
1
e , din figura 19, absorbind radiatia virtuala, va fi prins intr-
un proces de contractie metrica pozitronium. Dar acest electron-tinta se
gaseste, dupa cum stim, in procesul exact opus – acela de expandare
metrica extrarishonica! In consecinta, suntem fortati sa acceptam
concluzia ca gruparea pozitronium-tinta isi initiaza prematur a doua faza a
pulsatiei metricii corelative – CONTRACTIA SPATIALA – ca urmare
directa a ,,bombardamentului'' solitonic.
Trebuie sa subliniem aici ca o coliziune

0
e
+
1
e nu ar fi putut sa implice
o contractie metrica pentru ca nu ar fi putut sa implice, in genere, nici
macar o metrica simpla de coextensiune: am aratat deja ca oricarui
electron ii revine o singura metrica de corelatie coextensiva neradiativa
e

e
+
si anume: metrica pozitronium.
30
Metrica 2 e deja configurata plenar din punct de vedere energetic atunci cand
ectoelectronii incep sa alunece in SUBSPATIU; prin urmare, nu numai energia stringurilor
ectoelectronice ci si energia radiatiei subspatiale este pur virtuala in cazul contractiei
metrice. Prin extensie, orice radiatie de tip subspatial incidenta pe un pozitronium in
contractie este, la randul ei, pur virtuala. Asta include toate tipurile de radiatie
HIPERSPATIALA in interactiune cu grupari pozitronium aflate in contractie. In mod
paradoxal, conchidem ca, prin conversie ERGOHIPERSPATIALA, radiatia
HIPERSPATIALA virtuala genereaza grupari pozitronium reale. Energia se conserva
totusi in sistem, pentru ca radiatia HIPERSPATIALA este initial reala, dar apoi trece in
virtualitate aparenta prin materializari de particule direct in 'sus-timp', «suntand»
dimensiunea temporala.
68
Datorita prezentei active a solitonilor in stadiul primitiv al universului
material, in spatiu se vor gasi, astfel, atat grupari pozitronium inflationare
(aflate in expandare metrica neperturbata) cat si grupari pozitronium
acretionare (aflate in “acretie”, adica in conglomerare, ca urmare a
contractiei metrice premature). Aceasta ultima categorie de evenimente
geometrodinamice se va situa in centrul atentiei noastre in continuare,
intrucat e caracterizata – caz fara precedent in TIMP (dar, nu si in
REOSPATIU) – de dinamici atractive, conditia primara de existenta a
tuturor fortelor de atractie care structureaza Universul cunoscut.
Cate grupari pozitronium intra in faza contractiei metrice?
Semotopologia nu poate oferi un raspuns precis intrebarii, de aceea vom
presupune, pur si simplu, ca ele se afla in numar foarte mare si arata
identic, reflectand principiul reospatial al numarului indefinit de posibili
disjuncti coprezenti ce constituie particula elementara.
Tot un numar indefinit de grupari pozitronium vor fi intercorelate prin
metrici de coextensiune neradiativa (impuse de axioma 3). Deoarece orice
metrica de coextensiune neradiativa intre doua stringuri reflecta dinamica
locala a ambelor stringuri, conchidem ca gruparile pozitronium aflate in
contractie care sunt intercorelate intre ele vor incepe sa se apropie in
IZOSPATIU una de cealalta, schitand inceputul unui proces acretionar
(adica de conglomerare) tipic gravitationala.

Metricile de coextensiune inter-pozitronium sunt intotdeauna
superioare ca marime metricilor pozitronium (proprietate ce deriva prin
extensie semotopologica din prima faza extrarishonica a pulsatiei
multimetrice: pozitronium-ul duplicat era corelat coextensiv cu
pozitronium-ul original pe o metrica duala ex-radiativa). Prin urmare,
durata unei metrici inter-pozitronium este inferioara duratei unei metrici
pozitronium – metrica spatiului dual al duratei fiind invers proportionala cu
metrica de baza asociata.
Durand un timp mai scurt decat metricile pozitronium in contractie,
metricile de coextensiune inter-pozitronium vor colapsa mai rapid decat
acestea – ajungand repede la dimensiunea metricii de corelatie virtuale
imediat superioara metricii pozitronium.
69
Demonstratia matematica:
- sa presupunem o metrica data (M
1
) a carei metrica duala – sau ,,timp de
viata'' – are valoarea 1. Intrucat cuplajele metricilor superioare lui M
1
scad
exponential in progresie geometrica (
3
1
,
2
3
1

,
_

¸
¸
,
3
3
1

,
_

¸
¸
) valorile metricilor
duale corespondente acestor cuplaje vor scadea in aceeasi progresie
(conform axiomei 2). Suma valorilor tuturor metricilor duale respective este
data de limita:
·

,
_

¸
¸
+ + + +
∞ →
n 3 2
n
3
1
...
3
1
3
1
3
1
lim
·


,
_

¸
¸
⋅ ·
∞ →
1
3
1
1
3
1
3
1
lim
n
n
· ⋅


⋅ ·
∞ →
3
3 2
1 3
3
1
lim
n
n
n
2
1
3
1
1 lim
2
1
n
n
·

,
_

¸
¸
− ·
∞ →
Asadar, suma tuturor timpilor de viata ai metricilor superioare lui M
1
este de jumatate din timpul de viata al lui M
1
.
In concluzie, orice metrici de coextensiune inter-pozitronium aflate in
contractie vor colapsa pana la nivelul metricii pozitronium inainte ca
aceasta sa intre, la randul ei, in colaps. De fapt, nu chiar pana la nivelul ei
ci pana la nivelul imediat superior ei, pentru ca -asa cum am precizat mai
inainte- metricile inter-pozitronium sunt intotdeauna superioare ca marime
metricilor pozitronium.
70
Tinand seama de cerinta rishonica a simetrizarii metricilor de corelatie,
obtinem in final urmatorul tip de structuri acretionare (figura 21):
a)
b)
Figura 21
unde:
a = metrica pozitronium (M
1
);
b = metrica inter-pozitronium (M
2
) imediat superioara metricii M
1
;
Conexiunile duble inter-pozitronium (e
+
e
+
si e

e

) sunt excluse in
acest caz, deoarece ele caracterizeaza exclusiv modul de bilocatie
spatiala, deja analizat.
Acum apare o problema destul de dificila, cauzata de o grava
contradictie logica: metrica inter-pozitronium M
2
nu poate colapsa la
71
nivelul metricii M
1
(M
2
> M
1
prin extensie semotopologica), dar timpul de
viata al lui M
2
se epuizeaza inainte ca M
1
sa colapseze – prin urmare, M
2
e
fortata sa ,,decada'' totusi pe nivelul de corelatie M
1
! Impas total.
Totusi, dupa cum ne-am convins (cel putin pana in acest moment),
semotopologia evolueaza ineluctabil prin depasirea unor contradictii logice
aparente.
Si in cazul de fata exista o rezolvare a problemei, pe care va
propunem sa o examinam in continuare.
Metrica duala a unui string pozitronium e data de energia proprie a
stringului (vezi: figura 9). Prin extensie, ,,duala'' oricarei metrici de
coextensiune e data de energia proprie acelei metrici. Cele doua stringuri
pozitronium M
1
din figura 21 b) contin fiecare cate doua (2) cuante de
energie, corespunzatoare electronului si pozitronului. Metrica inter-
pozitronium M
2
contine tot doua (2) cuante de energie, corespunzatoare
cuplajelor metrice ale lui
+
1
e si
+
2
e . Per global, cuplajul metric al lui M
2
e de
trei ori mai mic decat al lui M
1
, reflectand evident raportul metricilor.

Pentru ca metrica M
2
sa nu colapseze inainte de colapsul lui M
1
, ar
trebui ca timpul sau de viata sa fie cel putin egal cu cel al lui M
1
– cu alte
cuvinte, cuplajul metric propriu-zis al lui M
2
sa fie cel putin egal cuplajului
metric pozitronium M
1
, daca nu chiar superior. Cum putem creste, deci,
cuplajul metricii M
2
?
Unica posibilitate este de a ,,acrosa'' pe respectiva metrica alte
dublete de grupari pozitronium (de genul celui din figura anterioara),
dublete care – prin propriile lor cuplaje metrice inter-pozitronium de tip M
2
– sa augmenteze cuplajul lui M
2
pana (cel putin) la valoarea cuplajului
metric M
1
.
Am spus «dublete» si nu grupari pozitronium simple pentru ca
dubletul insusi se configureaza prin acretia (conglomerarea) a doua
grupari pozitronium identice: prin extensie semotopologica, oricare alta
faza a contractiei metrice va implica structuri pozitronium identice.
72
De cate alte dublete e nevoie pentru a se atinge valoarea cuplajului
M
1
? Evident, de doua, intrucat cuplajul originar al metricii M
2
este de 1/3
din cel al lui M
1
.
Cu inca doua metrici de acelasi tip suprapuse ei, metrica M
2
atinge
exact acelasi cuplaj ca metrica M
1
:
( )
1 2
M
vechi
M
C
3
1
C ⋅ ·
;
( )
1 1 1 1 2
M M M M
nou
M
C C
3
1
C
3
1
C
3
1
C · ⋅ + ⋅ + ⋅ ·
Dar – teoretic – ar putea exista mai mult de doua dublete aditionale,
care constituie doar strictul necesar.

Survine insa, o proprietate limitativa ce impune ca metrica ,,dopata''
M
2
– eliberata de restrictiile axiomei 4 – sa aiba exact acelasi cuplaj ca al
gruparilor pozitronium subiacente (M
1
): aceste grupari isi expandeaza
virtual proprietatile dinamice in toti posibilii locali, prin extensie
semotopologica.
In concluzie, asistam la conglomerarea a strict trei (doua + una)
dublete pozitronium, in doua configuratii spatiale posibile corespunzand
conexiunilor posibile implicate de metrica M
2
: e
+
e
+
(conexiune ilustrata in
figura 21 b) si e

e

(conexiune ilustrata in figura 21 a).
Vor rezulta, deci, doua tipuri de sextuplete pozitronium corespunzand
actualizarii celor doua posibilitati distincte (vezi figura urmatoare):
73
a) Sextuplet pozitronium cu metrica de corelatie e
+
e
+
Notatie:
b) Sextuplet pozitronium cu metrica de corelatie e

e


Notatie:
74
Figura 22
In cazul a, metrica M
2
de corelatie a sextupletului pozitronium va fi
numita «inel pozitronic», iar in cazul b: «inel electronic». De asemenea,
vom folosi de acum inainte, pentru notatia sextupletelor pozitronium, cele
doua simboluri hexagonale simili-aromatice
31
din figura. Bineinteles,
aceste ,,arome'' pozitronium nu au absolut nici o legatura cu ,,aromele''
cuarcurilor de sarcina fractionara, specifice Modelului Standard. E doar o
bizara convergenta terminologica, derivand probabil (la nivelul anilor
'60-'70) dintr-o presimtire inconstienta a Modelului nostru Semotopologic.
Putem identifica oare cele doua structuri compozite de mai sus?
Deocamdata sa ne limitam la a face cateva observatii.

Gruparile pozitronium ce compun structurile se afla angrenate intr-un
proces de contractie metrica, urmare a bombardamentului electrosolitonic.

Pretutindeni in IZOSPATIU, electrosolitonii nou generati – incetiniti
de la o viteza supraluminica la o viteza subluminica – incep sa emita
radiatie hiperspatiala (extensie semotopologica din driftul hiperspatial
extrarishonic: electrosolitonii extrarishonici, proaspat expulzati pe metrica
duala si aflati in dilatare metrica, emit radiatie hiperspatiala in timp ce sunt
incetiniti de la viteza supraluminica minimala la viteza subluminica
minimala).
Radiatia virtuala emisa de electrosolitonii care colizioneaza cu
gruparile pozitronium inflationare (si care e absorbita de acestea) e tot un
tip de radiatie hiperspatiala pentru ca stabileste conexiuni e
+
e
+
sau e

e

.
Din studiul conversiei ergohiperspatiale, ne amintim insa ca
absorbtia de radiatie hiperspatiala provoaca o duplicare spatiala oricarei
grupari pozitronium corelata pe stringuri si aflata deja intr-un proces de
contractie metrica; mai mult: orice grupare pozitronium aflata in contractie
si corelata pe stringuri va absorbi radiatie hiperspatiala – la fel ca
pozitronium-ul de la finele pulsatiei solitonice, aflat in stadiul terminal de
contractie metrica. Prin urmare, sextupletele pozitronium acretionare –
31
Adica similare notatiei benzenului, care este o aroma (aromele sunt cicluri de 5-6
atomi, specifice chimiei organice).
75
absorbind necesarmente hiperradiatia din mediu – vor trebui sa catalizeze
materializarea unor grupari pozitronium ,,copie'', de energie distincta,
grupari produse prin conversie ERGOHIPERSPATIALA. Sa examinam
mai indeaproape acest fenomen.
Vom presupune mai intai ca se produce o singura grupare
pozitronium ,,copie'', care trebuie sa se configureze – logic – pe panza
coextensionala non-string de cuplaj metric maximal a gruparii pozitronium
absorbante (revezi analiza dimensiunii ERGOHIPERSPATIULUI). Or,
pentru gruparile pozitronium ale sextupletului , de exemplu, panza de
coextensiune non-string de cuplaj metric maximal este cea
corespunzatoare «inelului pozitronic» (sau, altfel spus, metricii ,,dopate''
M
2
). Astfel, tinand seama de mai vechile extensii asociate (simetrizarea
metricii, nesuperpozabilitatea electronilor propriu-zisi) se poate deduce
foarte simplu configuratia noului proces de materializare (vezi figura):
Figura 23
unde:
a = panza topologica toroidala a ,,inelului pozitronic'';
b = sextuplet pozitronium cu ,,inel pozitronic'';
c = grupare pozitronium din sextuplet;
d = pozitronium ,,copie'' (materializare ERGOHIPERSPATIALA,
implicand conexiuni e
+
e
+
, e

e

).
Materializarea de mai sus, reflectand, prin extensie semotopologica,
procesul de bilocatie al hiperelectronilor solitonici, implica evident
conexiuni de tipul e
+
e
+
si e

e

, nicidecum nu poate fi vorba de conexiuni
radiative propriu-zise, de tipul e
+
e

sau e

e
+
. Si totusi, exista o conexiune
radiativa propriu-zisa implicita intre pozitronium-ul original si ,,copia'' sa
ergohiperspatiala.
Pentru a v-o evidentia, vom infatisa mai jos inca o data figura 14
(diagrama 3D a pulsatiei solitonice):
76
Figura 24 (14 bis)
unde:
a = electrosolitonul
+
s
e aflat in drift hiperspatial;
b = radiatie hiperspatiala asociata lui
+
s
e (conexiune e
+
e
+
);
c = pivotare subluminica a metricii duale;
d = metrica duala rotationala M (asociata strict pulsatiei solitonice);
e = radiatie ergospatiala propriu-zisa, de materializare a lui B
(conexiune e
+
e

stabilita prin conversie ERGOSUBSPATIALA);
f = radiatie ergospatiala de anihilare a lui B (aceeasi conexiune e
+
e

);
g = punctul terminal.
Din punct de vedere REOSPATIAL (atemporal), anihilarea radiativa a
lui B la finele Universului extins poate fi privita ca fiind identica virtualizarii
metrice pozitronium premergatoare expandarii lui B la inceputul
Universului extins! Analog, absorbtia in A a radiatiei ergospatiale de
anihilare (la finele Universului extins) va cauza expandarea metrica a
acestei grupari pozitronium la inceputul Universului extins (efect regresiv
din punct de vedere temporal).
Acest fenomen anomal nu este singurul caracteristic acestei faze
extrarishonice expandate. Datorita bilocatiei HIPERSPATIALE, deriva
electrosolitonica prin REOSPATIUL duratei universale uneste starea
pozitronium A de la inceputul Universului extins cu starea pozitronium A
77
de la sfarsitul Universului extins. Cum dimensiunea ERGOSPATIULUI
(adica a timpului) este o metrica procesuala ciclica, driftul HIPERSPATIAL
(de viteza triplu-luminica) al electronilor solitari coreleaza starea
pozitronium A cu sine insasi in bucla temporala inchisa, adica in
instantaneitate. Altfel spus, acesti electrosolitoni vor tranzita instantaneu
intre doua puncte din spatiu: dimensiunea HIPERSPATIULUI extrarishonic
este caracterizata, deci, de o anomalie cinematica intru-totul deosebita, si
anume independenta de viteza triplu-luminica a particulelor submergente.
Sa urmarim figura in continuare: dupa cum stim, in momentul in care
metrica rotationala M atinge punctul terminal, acolo nu se va mai afla
electronul

2
e ci perechea lui – pozitronul
+
2
e . Astfel, radiatia hiperspatiala
continuta de M va ajunge sa stabileasca o conexiune intre
+
1
e si
+
2
e ,
favorizand finalizarea pulsatiei solitonice a metricii-in-deriva. Dar, in exact
momentul finalizarii acestei pulsatii – corespunzand configurarii
hiperelectronilor din B – se actualizeaza hiperelectronii din pozitia A.
Or, hiperelectronii erau dilatati si expulzati in afara starii pozitronium A
odata cu emisia radiatiei propriu-zise: prezenta lor in A la sfarsitul pulsatiei
solitonice in B nu poate insemna altceva decat ca intreg cuantumul
radiatiei propriu-zise e la randul sau condensat in gruparea pozitronium A
(conform proprietatii de ciclicitate procesuala). Ceea ce e contradictoriu,
intrucat cuantumul respectiv corespunde simultan energiei proprii a
gruparii B !
Suntem fortati deci, sa tragem concluzia ca gruparea pozitronium B
sufera o deplicare metrica a stringurilor (,,anihilare radiativa'') in urma
careia stringurile raman totusi pe loc. Radiatia de anihilare va fi, asadar,
pur virtuala si va fi emisa inspre A pe o metrica de conexiune e
+
e

inainte
de configurarea metricilor e
+
e
+
si e

e

ale bilocatiei hiperelectronice.
Actualizarea hiperelectronilor din A (prin anteroproiectie in 'sus-timp')
trebuie sa fie concomitenta absorbtiei radiatiei virtuale propriu-zise, asa
cum dilatarea lor e concomitenta emisiei radiatiei propriu-zise: insa
aceeasi actualizare corespunde unor conexiuni e
+
e
+
si e

e

intre B si A,
care nu sunt specifice radiatiei propriu-zise. Prin urmare, gruparea
pozitronium A va absorbi o radiatie de tip pseudo-hiperspatial (conexiuni
e
+
e
+
, e

e

pe o metrica duala normala) dar care radiatie este emisa in gen
propriu-zis, ergospatial (conexiuni e
+
e

, e

e
+
pe o metrica duala normala).
Fiind asociata pulsatiei solitonice si, prin extensie, conversiei
78
ERGOHIPERSPATIALE, aceasta noua specie de radiatie (pe jumatate
ergospatiala, pe jumatate hiperspatiala) va fi numita RADIATIE
ERGOHIPERSPATIALA.
Radiatia ERGOHIPERSPATIALA impreuna cu radiatia
ERGOSPATIALA tipica (de ,,anihilare'' completa a pozitronium-ului
rishonic) sunt singurele radiatii de scara foarte larga si, implicit, de viteza
cvasi-luminica, ce evolueaza prin dimensiunea dinamica a
ERGOSPATIULUI (sau a ,,Timpului''). Altele nu mai exista – pentru ca nu
mai exista alte conexiuni interelectronice posibile in afara celor
mentionate.
Sa ne intoarcem la materializarea din figura 23. Intelegem acum ca
pozitronium-ul original, component al sextupletului, emite radiatie
ERGOHIPERSPATIALA inspre pozitronium-ul ,,copie''. Radiatia e pur
virtuala, ea nu contribuie la cuantumul energetic al noii grupari pozitronium
– a carei materializare se realizeaza, dupa cum am vazut, fara transfer
metric de energie intre original si copie.
Avem asadar, pe de o parte, pozitronium-ul original care – absorbind
radiatie hiperspatiala – catalizeaza generarea unor ,,cópii" pozitronium
identice lui iar, pe de alta parte, ,,copia'' respectiva – care absoarbe
radiatia ERGOHIPERSPATIALA emisa de originalul sau.
Dar ce efecte produce absorbtia radiatiei ergohiperspatiale?
Putem sa analizam aceasta radiatie in cele doua componente ale
sale: componenta ergospatiala si cea hiperspatiala.

In ceea ce priveste componenta hiperspatiala, efectul ei asupra
pozitronium-ului ,,copie'' este cunoscut – pentru ca hiperradiatia in general
produce un singur efect: duplicarea, si asta numai in cazul gruparilor
pozitronium aflate in contractie metrica. Pozitronium-ul ,,copie'', chiar
proaspat generat, va reflecta etapa acretionara a catalizatorului sau din
sextuplet. Prin urmare, absorbind componenta hiperspatiala, va cataliza el
insusi generarea unui alt pozitronium acretionar (figura 25):
79
Figura 25
unde:
a = tor conectat cu T
i
(metrici egale, cuplaje metrice egale);
b = torul T
i
al «inelului pozitronic»;
c = sextuplet pozitronium cu «inel pozitronic»;
d = componenta HIPERSPATIALA a radiatiei ;
e = componenta ERGOSPATIALA a radiatiei.
Prin extensie din prima faza extrarishonica a pulsatiei multimetrice,
radiatia ERGOSPATIALA produce efecte neregresive din punct de vedere
temporal numai pe o metrica radiativa care este coprezenta, coplanara si
opusa unei metrici X de conexiune nesimetrica e
+
e
+
sau e

e

de pe
aceeasi panza a posibililor. X era, in illo tempore, metrica duala
electrosolitonica; acum nu poate fi, evident, decat inelul pozitronic – pentru
ca el e singura metrica locala care stabileste conexiuni nesimetrice e
+
e
+
(de exemplu:
+
1
e
+
01
e ).
In ceea ce priveste, deci, componenta ergospatiala, efectul ei
neregresiv asupra ,,copiei'' pozitronium coplanare inelului pozitronic va fi
previzibil.
Absorbtia radiatiei – in general – poate fi gandita ca incheierea unui
proces ciclic de pulsatie radiativa, proces al carui arhetip este – desigur –
faza radiativa ERGOSPATIALA rishonica. La finele capitolului precedent
am aratat ca, din punct de vedere temporal, fazele rishonice radiativa si
ponderala nu pot fi judecate impreuna decat ca faze alternante, in
continua succesiune: finalizarea procesului ciclic radiativ va fi succedata
instantaneu de initierea procesului ponderal de expandare-contractie si
reciproc. Prin extensie semotopologica, oricare finalizare a unui proces
ciclic radiativ ERGOSPATIAL (deci, orice absorbtie de radiatie
80
ergospatiala propriu-zisa) va fi succedata instantaneu de initierea
contiguala a unui proces ciclic ponderal de expandare-contractie. In
consecinta, deducem ca absorbtia componentei radiative ergospatiale de
catre pozitronium-ul ,,copie'' va avea ca efect imediat expandarea metrica
a acestuia!
Sa stabilim, prin conventie, o notatie simplificatoare: pozitronium-ul
original din sextuplet = P; pozitronium-ul ,,copie'' = P'; ,,copia'' lui P' = P''.
Referitor la expandarea metrica al lui P', dedusa anterior, survine o
intrebare interesanta: cum poate expanda liber pozitronium-ul respectiv
daca el e ,,obstructionat'', si in stanga si in dreapta, de gruparile
pozitronium P'' , respectiv P? (figura 26):
Figura 26
unde:
a = gruparea P;
b = gruparea expandata P';
c = gruparea P".
Explicatia figurii:
Metricile

1
e
+
2
e si

2
e
+
3
e nu pot avea caracter coextensional atata timp
cat
+
1
e

1
e si
+
3
e

3
e raman metrici coextensionale: am demonstrat deja ca
pentru orice particula exista o singura metrica de coextensiune e
+
e

si
aceasta e metrica pozitronium. Prin urmare, in situatia din figura 26
metricile

1
e
+
2
e si

2
e
+
3
e trebuie sa fie metrici de tip radiativ
ERGOSPATIAL, conexiunile ergospatiale fiind ne-coextensionale prin
excelenta. Cum cuplajele metrice

1
e
+
2
e si

2
e
+
3
e sunt superioare cuplajelor
unor eventuale noi metrici tranzitorii ale pozitronium-ului P′, respectivul
pozitronium nu mai poate expanda in continuare (gruparea pozitronium
evolueaza intotdeauna pe cuplajul maximal extern).
81
Extinzand local potentialitatile deplicative ale fazei anterioare (mai
precis: proprietatea de emisie ERGOSPATIALA neregresiva strict de pe
pozitronium-ul P), deducem ca noua radiatie ERGOSPATIALA

1
e
+
2
e este
emisa strict de pe gruparea pozitronium P. Pe metrica
+
3
e

2
e , radiatia, insa,
va fi emisa concomitent atat din
+
3
e cat si din

2
e , actualizandu-se liber toti
posibilii ei dinamici coprezenti (atemporali). Astfel, vom avea in final doua
pulsuri radiative asimetrice – emise din

1
e si
+
3
e – care sunt incidente pe
pozitronium-ul expandat P'.
Metricile radiative

1
e
+
2
e si
+
3
e

2
e apartin unor panze topologice string
(panza gruparii P, respectiv, panza gruparii P'').
Cazul tipic primar in care am mai intalnit radiatie propagandu-se pe
formatul string al unei particule coprezente ei este contractia metrica a
stringurilor pozitronium (figura 20): in acel proces emisia si absorbtia de
radiatie virtuala pe panza stringului insoteau colapsul metricii corelative a
pozitronium-ului absorbant. Prin extensie semotopologica, absorbtia
radiatiei simili-string de catre pozitronium-ul expandat P' va induce
colapsul metricii lui corelative
32
.
Cu alte cuvinte, intreaga pulsatie a metricii corelative se reduce –
pentru respectivul pozitronium – la primele doua metrici.
Cum radiatia ergospatiala absorbita (de conexiune extinsa e
+
e

)
provoaca instantaneu initierea procesului ponderal de expandare-
contractie, deducem – prin extensie semotopologica – ca radiatia
ergospatiala simili-string absorbita de P' va induce instantaneu colapsul
metricii corelative a acestui pozitronium (ea nu poate produce acum o
expandare metrica, dar corelatia locala de instantaneitate – sau
,,imediatitatea'' – intre absorbtia unei radiatii ergospatiale si modificarea
metricii corelative prin alunecare in SUBSPATIUL simili-temporal e o
corelatie impusa nucleului rishonic atemporal de caracterul continuu al
dimensiunii temporale).
Sa sintetizam informatiile asupra figurii 26: pozitronium-ul expandat
P' nu va dura decat atat cat ii este necesar radiatiei ergospatiale

1
e
+
2
e , de
exemplu, sa ajunga din punctul de origine al lui

1
e in punctul-origine al lui
32
Radiatia insasi fiind pur virtuala, non-energetica.
82
+
2
e . Propagarea radiatiei are loc, in situatia de fata, cu o viteza
supraluminica destul de mare. Odata ce radiatia atinge punctul-origine al
lui
+
2
e , electronii pozitronium-ului P' reintra in SUBSPATIU – configurand
un proces de contractie metrica pe starea originara. Din starea ilustrata in
figura 26 se revine deci, la starea ilustrata in figura 25.
Se poate intampla insa ceva uluitor de interesant in chiar clipa
reintrarii in SUBSPATIU a electronilor P' :
Figura 27
unde:
a = gruparea P;
b = metrica de marime M
2
(pozitronium expandat);
c = gruparea P'';
d = punctul S (de reintrare a lui
+
2
e in SUBSPATIU);
e = metrica de marime M
1
(string ectoelectronic).
In punctul S, stringul pozitronului
+
2
e devine un string ectoelectronic
de marime egala cu metricile M
1
ale gruparilor pozitronium P si P''
(neexpandate). Metrica

1
e
+
2
e , de marime M
1
, poate fi considerata asadar,
la limita, ca apartinand panzei stringului ectoelectronic
+
2
e . Situatia e
perfect analoga pentru metrica
+
3
e

2
e si stringul ectoelectronic

2
e . Intrucat
metricile
+
1
e

1
e si
+
2
e

1
e (respectiv
+
3
e

3
e si
+
3
e

2
e ) apartin aceleiasi panze
topologice, stringul

1
e , de exemplu, ar putea sa se ,,desprinda'' reospatial
de stringul
+
1
e si sa se suprapuna (in acelasi cuplaj metric, pe aceeasi
panza a posibililor) stringului ectoelectronic
+
2
e aflat la limita de start in
SUBSPATIU. Astfel, exista posibilitatea ca cel putin metrica pozitronium
83
bi-string
+
1
e

1
e sa devina o metrica uni-string, neasemanatoare prototipului
rishonic al gruparilor pozitronium (cu stringuri suprapuse)!
Mai mult: suprapunerea potentiala a stringului

1
e cu stringul
ectoelectronic
+
2
e situat in S transforma metrica radiativa

1
e
+
2
e intr-o
metrica pozitronium pur coextensionala! Vechea metrica pozitronium
+
1
e

1
e
capata automat, in acest scenariu posibil, un caracter radiativ
ERGOSPATIAL, de necoextensiune. Scenariul nu este valabil si pentru
metrica
+
3
e

2
e din urmatorul motiv: prin extensie semotopologica din faza
radiativa rishonica, un string nu se poate suprapune unei metrici radiative
ERGOSPATIALE coprezente lui decat prin deplicare cuantica
(echivalentul unei dilatari metrice virtuale). Odata cu absorbtia radiatiei

1
e
+
2
e
in punctul S, metrica

1
e
+
2
e
devine libera de cuantum radiativ si exact
in acel moment stringul

1
e se suprapune potentialmente – pe aceeasi
metrica – stringului ectoelectronic
+
2
e aflat la limita de start in SUBSPATIU.
Prin urmare, stringul

1
e nu se suprapune unei metrici radiative coprezente
lui, ci unei foste metrici radiative (este vorba de

1
e
+
2
e ), iar extensia
rishonica enuntata mai sus va fi respectata. In cazul
+
3
e

2
e exista insa tot
timpul radiatie in propagare pe metrica respectiva, absorbtia fiind urmata
instantaneu de emisie contiguala (cele doua pulsuri ERGOSPATIALE
coprezente sunt continue, reflectand dimensiunea continua a Timpului):
asadar, stringul
+
3
e nu se poate suprapune acestei metrici non-stop
radiative, pentru ca ar incalca extensia rishonica care ii restrictioneaza
posibilitatea suprapunerii, limitand-o numai la situatiile de dilatare metrica.
Or, in cazul de fata, stringul
+
3
e nu se dilata. In concluzie, neputandu-se
suprapune metricii
+
3
e

2
e , stringul
+
3
e nu se poate suprapune nici stringului
ectoelectronic

2
e ; deducem de aici ca o eventuala configurare a unei
metrici pozitronium bi-string
+
3
e

2
e , similara lui

1
e
+
2
e , este riguros
imposibila.
Exista deci, doua posibilitati de evolutie a pozitronium-ului P':
1) revenirea (sau colapsul) pe starea fundamentala

2
e
+
2
e (figura 25);
2) configurarea unei metrici pozitronium ,,mutante'',

1
e
+
2
e .
84
Cele doua posibilitati nu se pot actualiza simultan pentru aceeasi
grupare pozitronium, dar, intrucat evolutia geometrodinamica a unei
particule se desfasoara in toti posibilii ei locali, deducem ca varianta 1 va
corespunde unui pozitronium P', iar varianta 2 altui pozitronium P' (pentru
fiecare pozitronium original P din sextuplet poate exista un pozitronium
,,copie'' P'). Comparand varianta 1 cu varianta 2, constatam ca ambele
metrici pozitronium – atat cea colapsata

2
e
+
2
e cat si cea ,,mutanta''

1
e
+
2
e –
au aceeasi marime, egala cu marimea M
1
a metricilor pozitronium din
sextuplet: diferenta dintre ele este strict de natura ,,genetica'', daca putem
spune asa, metrica ,,mutanta'' obtinandu-se prin suprapunerea a trei
formate string: un string propriu-zis (

1
e ), un string ectoelectronic (
+
2
e ) si un
posibil string configurat ca suport al conexiunii radiative dintre gruparea P
si gruparea expandata P'.
Revenirea metricii expandate

2
e
+
2
e pe starea initiala poate fi privita
ca (si chiar este) o finalizare a unui proces ciclic ponderal de expandare-
contractie, in urma caruia se initiaza un proces ciclic radiativ de tip
ERGOSPATIAL. Insa, prin extensia semotopologica a dinamicii nucleului
rishonic, finalizarea procesului ciclic ponderal al unei grupari pozitronium
bi-string duce la anihilarea radiativa ERGOSPATIALA a celor doi electroni
conjugati, corelati pe stringuri (trebuie sa subliniem in paralel ca, prin
extensie din prima faza extrarishonica a pulsatiei multimetrice, radiatia
ERGOSPATIALA nu este totdeauna radiatie de anihilare: pozitronium-ul
expandat A din figura14 emitea, de exemplu, radiatie ERGOSPATIALA
fara ca astfel sa se anihileze. El nu putea sa se anihileze tocmai pentru ca
pulsatia multimetrica impunea multiplicarea numerica a gruparii
pozitronium extrarishonice, pe linia directoare a axiomei 3).
Sa revenim la colapsul metricii

2
e
+
2
e . Efectul lui imediat va fi,
conform extensiei rishonice anterioare, anihilarea radiativa a celor doi
electroni subiacenti.
Radiatia ERGOSPATIALA emergenta este emisa in mediu, iar in
locul gruparii pozitronium anihilate P' se va configura, prin conversie
ERGOHIPERSPATIALA, o alta grupare P' care ar putea reitera evolutia
pulsatorie a predecesoarei sale. Si asa mai departe, pana la epuizarea
timpului de viata al sextupletului sau pana la epuizarea hiperradiatiei
ambientale.
85
Cu mult mai interesanta este varianta 2, a configurarii noii metrici
pozitronium

1
e
+
2
e .
Marimea acestei metrici este egala cu cea a metricii colapsate
+
2
e

2
e
(din varianta 1), prin urmare, se poate spune in mod legitim despre
pozitronul
+
2
e ca isi finalizeaza procesul ciclic ponderal de expandare-
contractie chiar pe metrica ,,mutanta'' respectiva!
Aceasta va implica, inevitabil, anihilarea radiativa a noului pozitronium

1
e
+
2
e
, chiar daca electronul

1
e
nu e angrenat intr-o pulsatie ponderala
(faza radiativa e absolut disjuncta din punct de vedere reospatial de faza
ponderala, epuizandu-si in sine toti posibilii simili-rishonici; o anihilare nu
se poate realiza pe jumatate, deci se va realiza integral – chiar daca in
conditii specifice).
Daca mai tinem seama ca radiatia de anihilare a pozitronium-ului
rishonic este emisa de pe electronii rishonici care isi incheie procesul de
pulsatie ponderala, ni se releva, prin extensie semotopologica, inca o
proprietate restrictiva: pulsul radiativ de anihilare a noului pozitronium

1
e
+
2
e
, desi incumba energia ambilor electroni anihilati, va fi emis strict din
punctul-origine al pozitronului
+
2
e .
De ce asa si nu altfel? Pentru ca electronul

1
e – dupa cum am
constatat – nu e angrenat intr-un proces de pulsatie ponderala, deci nu se
poate vorbi in cazul sau de ,,incheierea'' unui asemenea proces.
Radiatia emergenta anihilarii va fi, natural, una de tip ERGOSPATIAL
si ea va evolua (prin similarizare cu fosta metrica radiativa

1
e
+
2
e ) pe
cuplajul maximal local de conexiune coextensiva e
+
e

, anulandu-i
caracterul coextensional. Numai ca, in situatia de fata, cuplajul maximal
local de conexiune coextensiva e
+
e

este chiar cuplajul metricii virtualizate
+
2
e

2
e
, fosta metrica de corelatie a pozitronium-ului expandat P' (vezi figura
urmatoare):
86
Figura 28
unde:
a = pozitronium ,,mutant''

1
e
+
2
e ;
b = fosta metrica de corelatie (expandata) a lui P', corespunzand
unei panze topologice M
2
;
c = radiatie ERGOSPATIALA de anihilare;
d = string ectoelectronic

2
e ;
e = pozitronium P''.

Datorita anihilarii pozitronium-ului

1
e
+
2
e , configuratia din figura
anterioara poate fi simplificata din punct de vedere geometrodinamic:
Figura 29. (configuratie simplificata)
unde:
a = string
+
1
e ?;
b = radiatie de anihilare (evoluand pe o fosta metrica bi-string ce nu
mai poate tine decat de panza stringului

2
e ); prin extensie din faza
radiativa a rishonilor, rezulta ca nici o radiatie de anihilare a unui
pozitronium real nu poate avea caracter virtual;
c = string

2
e , coplanar metricii radiative (reactualizarea metricii bi-
corelative expandate incumba reactualizarea stringurilor cuantice
expandate
+
2
e si

2
e ; dintre ele, numai

2
e mai poseda un format topologic);
d = pozitronium P''.
87
Stringul expandat

2
e nu se poate suprapune topologic metricii radiative de
anihilare ERGOSPATIALA, coprezente lui pe aceeasi panza reospatiala a
posibililor (am enuntat deja extensia restrictiva). In consecinta, radiatia de
anihilare respectiva, emisa pe vechiul string expandat
+
2
e , este silita sa evolueze
nu doar pe acest string reactualizat ci si pe un posibil reospatial disjunct al
stringului

2
e – unicul ,,proprietar'' al noului format topologic. Vechiul string
deformatat
+
2
e impreuna cu posibilul stringului ,,gazda''

2
e constituie metrica
bicorelativa (sau bi-string)
+
2
e

2
e in faza ei de ,,avatar'', adica de reactualizare.
Se obtine astfel un ,,eveniment geometrodinamic'' frapant de asemanator cu
hiperelectronii pulsatiei solitonice, pe al caror format topologic fundamental
evoluau – dupa cum ne amintim – doua stringuri disjuncte. Si totusi, simili-
hiperelectronul

2
e din figura 29 se deosebeste de hiperelectronii clasici sub trei
aspecte esentiale:
1. stringurile hiperelectronice proveneau din conversia radiatiei subspatiale
in camp reospatial pur; stringul simili-hiperelectronic este insa radiatie
PURA, si nu de tip subspatial ci ergospatial;
2. energia stringului hiperelectronic era egala cu energia ,,stringului-
gazda'', propriu-zis; energia stringului radiativ simili-hiperelectronic
implica insa nu doar energia cuplajului metric subiacent (al metricii bi-
string reactualizate) ci si energia a doua cuante de anihilare, deci a
doua cuplaje metrice de trei ori mai intense decat energia ,,stringului-
gazda''; pe scurt, energia stringului simili-hiperelectronic este de opt (2
+ 2 x 3) ori mai mare decat energia ,,gazdei'' sale, stringul propriu-zis;
in fine,
3. stringul hiperelectronic presupune o simpla duplicare HIPERSPATIALA
a stringului ,,gazda''; in schimb, stringul simili-hiperelectronic
presupune atat o duplicare HIPERSPATIALA de acelasi gen (anume:
actualizarea posibilului disjunct, ca suport partial de propagare a
radiatiei) cat si o propagare radiativa de sorginte ERGOSPATIALA. Se
poate spune deci, cu indreptatire, ca stringul radiativ respectiv combina
pur si simplu dimensiunea dinamica a HIPERSPATIULUI cu cea a
ERGOSPATIULUI, reconstituind ca prin miracol mai vechea noastra
cunostinta si anume radiatia ergohiperspatiala.
88
In momentul configurarii pozitronium-ului ,,mutant''

1
e
+
2
e , stringul
ectoelectronic
+
2
e devenea din virtual, real
33
. Cum, prin extensie rishonica,
dinamica stringurilor conjugate e
+
si e

este perfect simetrica si sincrona,
deducem ca si stringul ectoelectronic

2
e din figura 28 trece din virtualitate in
actualitate tot in acel moment. Simultan, insa, pozitronium-ul

1
e
+
2
e se
anihileaza si actualizeaza ,,avatarul'' metricii de corelatie M
2
al lui P', proces
care, la randul sau, antreneaza instantaneu reactualizarea stringului expandat

2
e .
Asadar, printr-o succesiune fulgeratoare, atemporala, de evenimente
distincte, stringul ectoelectronic SUBSPATIAL

2
e

ajunge sa se dilate solitar si
static de la marimea M
1
la marimea M
2
(a «inelului pozitronic»), iesind totodata
din virtualitatea tipic SUBSPATIALA. Unicul caz in care am mai intalnit o
procesualitate cat de cat similara (string colapsat virtual → string colapsat real
→ string expandat real) a fost deriva solitonica a hiperelectronilor
extrarishonici, a carei faza initiala putea fi rezumata astfel: posibil virtual al
stringului propriu-zis → hiperelectron real (inca neexpandat) → hiperelectron
real ce-si dilata stringul in mod solitar si static, sub presiunea conversiei
ERGOSUBSPATIALE (si implicit a axiomei 3). In nici un caz nu poate fi vorba
de o similitudine cu driftul subspatial, in care expandarea metrica statica ducea
la virtualizarea imediata a stringului tranzitoriu si la transformarea lui intr-o
retroproiectie temporala. In concluzie,

2
e va trebui sa intre intr-o deriva simili-
solitonica alunecand pe propria sa metrica duala.
Caracterul simili-solitonic al stringului expandat

2
e este cel putin ciudat,
pentru ca ne-am fi asteptat la asa ceva mai degraba din partea stringului
radiativ simili-hiperelectronic. In fapt, ambele stringuri au proprietati tipic
hiperelectronice, proprietati care se vor extinde semotopologic cu necesitate
intr-o noua si neobisnuita varietate a pulsatiei metricii-in-deriva.
Ne vom ocupa in cele ce urmeaza, deci, de problema derivei stringului
expandat

2
e . Reprezentarea din figura 29 se poate simplifica si mai mult
daca se tine cont de rotatia orbitala a lui P'' si de faptul ca, dupa anihilarea
pozitronium-ului ,,mutant''

1
e
+
2
e , stringurile

2
e si
+
1
e devin, practic, stringuri
33
Prin extensie rishonica, orice cuplaj metric neradiativ e
+
e

are o energie proprie reala,
care se conserva in timp – spre deosebire de cuplajele de tip subspatial in care apar
ectoelectroni virtuali ce nu pot conserva energia in timp decat ca retroproiectii .
89
conjugate. Prin urmare, dilatarea lui

2
e la marimea «inelului pozitronic» va
antrena – in mod simetric si sincron – dilatarea lui
+
1
e la marimea inelului
pozitronic. Rezulta urmatoarea configuratie (figura 30):
Figura 30
unde:
a = «inel pozitronic» de marime M
2
;
b = panza stringului expandat
+
1
e (stringul respectiv este suprapus
«inelului pozitronic», de cuplaj maximal local);
c = string radiativ;
d = string expandat

2
e (disjunct de
+
1
e sau: ,,liber'').
e = pozitronium P''.
Vom numi string dublu, ansamblul «string radiativ + string expandat

2
e ».
Vechiul cuplaj radiativ
+
3
e

2
e era virtual din punct de vedere energetic,
prin urmare nu ar fi putut impiedica actualizarea rotatiei orbitale a
pozitronium-ului P''.
Precizare 1:
– figura nu e totusi completa deoarece o dilatare statica a
stringului hiperelectronic ar trebui sa duca prin extensie
extrarishonica la o scadere a cuplajului metric; or, in procesul pe
care-l studiem, cuplajele metrice ale stringurilor expandate (cel
radiativ si cel suprapus inelului) nu scad, ci, dimpotriva, cresc
sau se mentin. Se impune deci, o alta dilatare statica a
stringurilor respective, evident pe nivelul M
3
. Totusi noile
hiperstringuri depasesc anvergura stringului radiativ coprezent
lor, in consecinta – prin extensie SUBSPATIALA – ele se
virtualizeaza.
90
Precizare 2:
– exista posibilitatea ca radiatia de anihilare sa se rematerializeze
in punctul R, dar acest aspect ar antrena, din punct de vedere
configurational, imposibilitatea pulsatiei ulterioare a metricii
corelative, pentru ca un electron s-ar suprapune pozitronului
+
1
e
din inel; (prin extensie din faza radiativa rishonica,
materializarea unei grupari pozitronium anihilate are loc in
acelasi format topologic).
Datorita extensiei rishonice a cuplajului pozitronium prin stringuri
suprapuse, exista posibilitatea ca electronii disjuncti
+
1
e si

2
e sa
configureze o metrica pozitronium comuna de marime M
2
sau M
3
; totusi, o
atare evolutie e incompatibila cu problematica cerinta anterioara a derivei
solitonice la care e fortat stringul

2
e . De ce? Pentru ca, in fapt,
configurarea unei metrici pozitronium bi-string (prin stringuri suprapuse) ar
face imposibila deriva solitonica imediata a stringului

2
e , ceea ce este
absurd. In consecinta, extensia rishonica a conexiunii bi-string devine
inoperabila in noul format topologic tocmai datorita acestei neasteptate
complexificari procesuale
34
.
Din studiul tranzitiilor SUBSPATIALE, cunoastem ca – in cazul
expandarii metricii corelative – radiatia subspatiala evolueaza pe panzele
topologice string ale gruparii pozitronium virtualizate; metricile suport ale
celor doua pulsuri radiative compactate sunt, evident, virtuale, fara
continut energetic actual. Prin extensie semotopologica, metrica ex-
pozitronium ,,avatar'' (subiacenta stringului radiativ
ERGOHIPERSPATIAL) va redeveni virtuala exact in momentul in care are
loc actualizarea ei, deoarece pulsul radiatiei ERGOHIPERSPATIALE
respective se propaga... pe o fosta metrica pozitronium bi-string (

2
e
+
2
e )!
Asupra metricii ,,avatar'' se extind astfel toate potentialitatile expandarii
SUBSPATIALE desi ,,stringul-gazda'' al acestei panze topologice este
inca pe deplin conditionat de tipicul geometrodinamic al derivei solitonice.

Sa mai remarcam in figura anterioara ca ,,stringul-gazda'' (sau
stringul expandat

2
e ) este un string INVARIABIL pentru orice metrici
34
Dar si a axiomei 3, care permite stabilirea unor conexiuni metrice intre stringuri
disjuncte (vezi figura 2)
91
eventuale de coextensiune

2
e
+
1
e , superioare ca marime lui M
2
. Motivul
este foarte simplu: stringul
+
1
e nu se poate dilata, fiind prins in cuplajul
extern al inelului pozitronic care este de noua ori (3
2
) mai intens decat
cuplajul unei eventuale metrici M
3
; prin simetrizare dinamica, rezulta ca
nici

2
e – stringul conjugat lui
+
1
e

– nu se poate dilata, ceea ce ii confera
invariabilitate geometrica la nivelul topologic M
2
.
Radiatia ergohiperspatiala condensata de pe stringul radiativ (asociat
lui

2
e ) e componenta cea mai interesanta a stringului dublu din figura 30;
caracterul ei initial este integral ergospatial, ea stabilind o conexiune neta
e
+
e

– spre deosebire de radiatia ergohiperspatiala tipica ce stabilea in
final pseudo-conexiuni e
+
e
+
sau e

e

. Desi aceasta noua radiatie
ergohiperspatiala ajunge sa evolueze pe o metrica autocorelativa e

e

(metrica ,,avatar'' din panza stringului

2
e ), ea isi conserva semotopologic
proprietatea de a stabili conexiuni nete intre particule conjugate. In
consecinta, stringul radiativ e obligat sa se deplice cuantic in spatiul dual
inainte ca pulsul supraluminic al radiatiei sa conecteze punctul-origine

2
e
in bucla inchisa – ceea ce ar implica o conexiune neta e

e

.
Prin extensiune semotopologica la limita, cele doua cuante radiative
vor parcurge intregul cerc al stringului, exceptand chiar numai punctul care
le separa de revenirea in origine. Va rezulta in final o ,,dezintegrare'' a
stringului dublu intr-un string simplu (

2
e ) si o radiatie ergohiperspatiala
deplicata, reprezentand cele doua cuante de anihilare ale pozitronium-
ului ,,mutant''.
Radiatia ergohiperspatiala deplicata trebuie sa respecte – prin
extensie semotopologica – proprietatea radiatiei ergohiperspatiale tipice
de a intermedia pseudo-conexiuni e
+
e
+
, e

e

. Prin urmare, ea va realiza o
conexiune efectiva e

e
+
dar va parea ca intermediaza o conexiune e

e

(datorita unei anumite geometrodinamici pe care urmeaza sa o
descoperim). Sa retinem ideea pentru ca ea este esentiala in intelegerea
interactiunii neutrinilor cu substanta – o tema pe care o vom aborda
exhaustiv catre finalul capitolului curent.
Revenind la deplicarea cuantica a stringului radiativ, sa observam
(figura 30) ca metrica duala de propagare a radiatiei – in conexiune e

e
+

nu este ,,comprimabila'' pe un cuplaj metric extern propriu sextupletului
92
analizat. Ea va trebui sa aiba astfel un format de metrica duala normala,
de maxima extensiune posibila. Radiatia ergohiperspatiala este emisa,
deci, in afara sextupletului pozitronium asa incat putem afirma ca
dezintegrarea stringului dublu este – in linii mari – o dezintegrare a
sextupletului ,,neutru'' (format din 6 pozitroni si 6 electroni) intr-un
sextuplet ,,incarcat pozitiv'' (format din 6 pozitroni si 5 electroni), un
electron liber in deriva solitonica (

2
e ) si un puls de radiatie
ergohiperspatiala de viteza luminica. Poate ca va va veni greu sa va
credeti ochilor, dar acest proces complex – rezultat in mod absolut
abstract – are un echivalent in domeniul fizic si anume dezintegrarea β –
radioactiva a neutronului:
e
0
1
1
1
1
0
~ e ~ p n ν →


Neutronul liber se dezintegreaza spontan (prin ,,interactie electro-
slaba'') intr-un proton, un electron si un neutrino (ultima particula
evoluand in vid strict cu viteza luminii). Nu exista in natura nici un alt
proces de dezintegrare tripla in care produsii finali sa fie o structura cert-
compozita ,,incarcata pozitiv'', un electron negativ si o particula de viteza
luminica.
Judecand prin excluziune, ne vedem constransi sa tragem concluzia
ca sextupletele noastre ,,neutre'' cu inel pozitronic sunt, de fapt, neutroni,
iar pulsul de radiatie ergohiperspatiala este in realitate o particula neutrino.
Cititorii foarte atenti au putut sa se edifice din timp asupra naturii radiative
ergohiperspatiale a neutrinilor, inca din capitolul II – unde am dedus ca
radiatia ergohiperspatiala impreuna cu radiatia ergospatiala tipica (de
,,anihilare'' pozitronium) sunt singurele radiatii de scara foarte larga – si
implicit de viteza luminica – ce evolueaza prin dimensiunea dinamica a
Timpului. Or, se stie din varii observatii si experimente fizice (noi chiar am
mentionat acest lucru) ca singurele particule materiale care evolueaza in
vid strict cu viteza luminii sunt: 1) fotonii (radiatia propriu-zisa, tipica
anihilarii pozitronium); si 2) neutrinii.
Cei doi NUCLEONI – neutronul si protonul – se vadesc asadar a fi
constituiti nu din cuarcuri ci din grupari pozitronium sau, cu alte cuvinte,
din electroni.
93
Sa observam totusi ca respectivii electroni ne-expandati au un string
propriu de marime M
1
in timp ce stringul β-electronului liber

2
e e de
marime M
2
, unde M
2
= 3 x M
1
. Cuplajul metric al stringului – invers
proportional cu metrica string – corespunde, fireste, energiei proprii
(sau ,,de repaus'') a electronilor, ceea ce ne ajuta sa reformulam
observatia anterioara: energia de repaus a electronilor liberi

2
e , emergenti
dezintegrarii β, este de trei ori mai mica decat energia de repaus a
electronilor din gruparile pozitronium neexpandate ale sextupletului
NUCLEONIC. Vom numi prima categorie de electroni: «electroni
secundari» (dupa indicele metricii M
2
), iar ultima categorie: «electroni
primari» (dupa indicele metricii M
1
); se mai pot folosi insa, la fel de bine,
termenii «string mezo-leptonic», respectiv «string barionic».
Energia proprie masurata a «electronilor secundari» – emergenti
dezintegrarii β – este de 0,511 MeV (megaelectronvolti). Prin urmare,
energia proprie a electronilor «primari» trebuie sa fie:
E′ = 3 x 0,511 MeV = 1,533 MeV,
iar energia proprie a unui pozitronium «primar» bi-string:
E = 2 x E′ = 3,066 MeV.
Cunoscand valoarea energiei E, se poate calcula foarte simplu
energia de repaus a unui neutron primordial (sextuplet pozitronium
nealterat):
E
n
= 6 x E = 6 x 3,066 MeV = 18,396 MeV.
Valoarea astfel obtinuta nu corespunde cu valoarea determinata
experimental a energiei de repaus a neutronului, dar sa ne amintim totusi
ca sextupletele pozitronium catalizeaza obligatoriu materializarea unor
grupari pozitronium ,,copie'', de energie distincta, grupari produse in
proximitatea structurii sextuplet prin conversie ERGOHIPERSPATIALA
(revezi figurile 25, 26 si generarea in trepte: P → P'; P' → P''). Toate
aceste grupari pozitronium – generate in numar inca indefinit – contribuie
la cuantum-ul masei de repaus a nucleonilor. Energia E
n
reprezinta deci,
energia de repaus a neutronului ,,decorticat'', dezgolit de invelisul
multistratificat al gruparilor pozitronium hipergenerate. Uzitand de termeni
94
consacrati in Fizica Nucleara, vom numi respectivele straturi simili-
atmosferice ale invelisului nucleonic – ,,nori mezonici''.
Inainte de a determina numarul si structura geometrodinamica a
norilor mezonici (si, implicit, adevarata masa de repaus a celor doi
nucleoni!) sa incercam – in fine – o rezolvare a enigmei acestei etape
fenomenologice: evolutia tandemului ,,electron

2
e – neutrino''.
Am demonstrat deja ca asupra metricii ,,avatar'' se extind toate
potentialitatile expandarii subspatiale. Dar ,,stringul-gazda''

2
e este
coprezent metricii-,,avatar'' pe aceeasi panza a posibililor, prin urmare il
putem privi ca un posibil reospatial al respectivei metrici. Deducem de aici
ca acest string expandat

2
e (care nu se poate virtualiza, dupa cum am
aratat, in maniera ectoelectronica!) se va similariza unui electron REAL pe
punctul de a intra in SUBSPATIU – si asta concomitent cu initierea derivei
sale simili-solitonice; el va prelua, prin extensie semotopologica locala,
toate caracteristicile tranzitului SUBSPATIAL specific expandarii metricii
corelative – dar nu va tranzita in mod efectiv, deoarece ectoelectronii si
electrosolitonii sunt particule mutual incompatibile.
Prin extensie semotopologica din procesul fundamental de pulsatie a
metricii corelative, deducem ca, in punctele de intrare in SUBSPATIU,
electronii sunt inca potentialmente intercorelati printr-o metrica de
coextensiune pozitronium. Numai ca electronul

2
e (din figura 30) nu poate
fi corelat nicidecum cu perechea sa, pozitronul
+
1
e – ei neaflandu-se
situati pe vreuna din metricile cuantificate limitrofe (M
2
sau M
3
)! Din nou,
deci – impas total. Totusi, ceea ce ramane clar e ca o extensie
semotopologica se propaga ineluctabil in toate posibilitatile proprii asa ca
merita sa ne intrebam: nu cumva exista totusi o posibilitate de conexiune
metrica

2
e
+
1
e pe care am omis sa o luam in calcul?
Exista una, intr-adevar, si anume metrica evenimentizata (revezi
studiul asupra dimensiunii HIPOSPATIALE). Ce semnificatie ar putea
avea insa, in cazul de fata, o metrica evenimentizata de corelatie e
+
e

?
Raspunsul nu poate fi decat unul singur: o abstractizare topologica a
coextensiunii celor doi electroni prin continuum-ul spatial izotrop (sau
IZOSPATIU), caci de o coextensiune normala prin REOSPATIUL
cuantificat nu poate fi vorba, dupa cum am vazut mai sus. Sa exploram
95
impreuna potentialitatile acestei noi abordari semotopologice (vezi figura
urmatoare):
Figura 31
unde:
a = nucleon;
b = metrica M
2
;
c = metrica evenimentizata de corelatie pozitronium

2
e
+
1
e
(coextensiune IZOSPATIALA si nu REOSPATIALA);
d = metrica duala

2
e privita ca metrica procesuala evenimentizata;
e = metrica evenimentizata de tranzitie (
'
t
M ), printr-un SUBSPATIU
fictiv de natura IZOSPATIALA (IZOSUBSPATIU?); conexiunea e

e

o face
improprie propagarii pulsului neutrinic;
f = metrica M
3
(M
3
= 3 x M
2
);
g = puls de radiatie ergohiperspatiala («neutrino») deplicat pe
metrica duala a lui

2
e (evolutie simili-rishonica, pe cuplajul metric
dominant exterior metricii pozitronium evenimentizate

2
e
+
1
e ; conexiune
e

e
+
).
96

Note asupra figurii:

+
1
e nu poate sub nici o forma sa tranziteze subspatial, fiind prins in
cuplajul inelului pozitronic; de aici rezulta caracterul neconcentric al
metricilor evenimentizate

2
e
+
1
e si M
3
(ambele se sprijina pe acest pozitron
inelar fix).
– metricile evenimentizate, la fel ca metricile propriu-zise, descriu un spatiu
de miscare orientata, dar ele transcend totodata orice cuantificare posibila –
cu exceptia, fireste, a insasi cuantumului ponderal distinct-evenimentizat
(,,simili-string''); prin urmare, asemenea metrici descriu spatii de miscare
orientata strict pentru particule ponderale string, nu si pentru eventuale
cuante de energie asociate. Daca evenimentizam, de exemplu, nucleul
rishonic – atunci rezulta, prin extensie semotopologica, faptul ca toate
metricile extrarishonice derivate sunt evenimentizabile; chiar si cele simple
(impuse de axioma 3) – cu conditia sa se anuleze in toti posibilii
propagarile cuantice orientate, deja existente. Din acest motiv, in figura
anterioara metrica duala

2
e , bunaoara, poate fi privita ca metrica
evenimentizata doar in eventualitatea unui proces INVERS procesului ei
cuantic caracteristic.
Revenind la stringul expandat

2
e , observam ca el e ,,impulsionat'' pe
o metrica de tranzitie
'
t
M care va sa il transporte potentialmente pe nivelul
discret M
3
. Miscarea potentiala a lui

2
e pe metrica tranzitorie trebuie sa fie
orientata ca in figura, pentru a respecta specificul geometrodinamic al
driftului SUBSPATIAL tipic. Numai ca acum apare o situatie extrem de
interesanta: marimea metricii
'
t
M , dupa cum observati, e mai mare decat
marimea metricii M
2
care, la randul ei, e mai mare decat marimea metricii
M
1
; in consecinta, cuplajul
'
t
M e mai mic decat cuplajul M
1
, in conditiile in
care cuplajul metricii duale

2
e e de cel putin 2 (doua) ori mai mare decat
cuplajul M
1
(din cauza celor doua cuante de anihilare ale pulsului neutrinic).
Asadar, electronul

2
e are de ales intre cuplajul metric
'
t
M si cuplajul
metric al propriei sale ,,duale'' evenimentizate – care este net superior lui
'
t
M
(deplicarea cuantica a pulsului neutrinic e un proces radiativ, or procesele
radiative preced semotopologic feluritele drifturi ponderale ale electronului).
Cum un electron evolueaza totdeauna pe cuplajul extern dominant,
97
deducem ca, de fapt,

2
e va abandona din start pseudo-metrica de tranzitie
'
t
M pentru a fi impulsionat – cu aceeasi orientare a miscarii – pe propria lui
metrica duala evenimentizata. De ce aceeasi orientare a miscarii? Pentru
ca proprietatile potentiale ale ,,pseudo-ectoelectronului''

2
e (indisolubil legat
de SUBSPATIU) se extind asupra electronului obisnuit

2
e . Pe scurt,
obtinem o emisie electronica simili-solitonica in sens opus pulsului neutrinic
ergohiperspatial – proprietate interesanta care sta la baza a ceea ce,
indeobste, se numeste ,,recul'', iar in limbaj academic: ,,Legea a treia a lui
Newton''.
Viteza de emisie a β-electronului

2
e nu este egala cu viteza de
propagare a radiatiei, ca in cazul electrosolitonilor HIPERSPATIALI, intrucat
spatiul lui dual de evolutie nu contine cuante metrice subiacente: cuanta
proprie metricii duale a fost incorporata deja pulsului neutrinic radiativ. Cum
cuplajul energetic al metricilor evenimentizate este non-contigual si non-
cinematic, viteza β-electronului nu va depinde in nici un fel de metrica
evenimentizata pe care se deplaseaza.
Deducem imediat ca respectiva viteza nu va fi nici luminica si nici
supraluminica, ci subluminica – ea inscriindu-se, astfel, specificului
miscarilor ponderale prin IZOSPATIU. Valoarea ei initiala este data de
viteza rotatiei orbitale potentiale a fostei metrici pozitronium

2
e
+
2
e (evident,
prin extensie semotopologica).
Din punct de vedere semotopologic, stim ca orice proces este ciclic
si ireversibil (cuanta geodezica se reintoarce in punctul-origine, ,,starea
initiala'', dar fara a parcurge in ordine inversa aceleasi pozitii spatiale
ocupate in prima jumatate a miscarii, adica fara schimbarea succesiunii
starilor intermediare). Procesul dezintegrarii β necesita a fi completat, in
acest sens, cu un proces invers de integrare a unui β-electron in structura
nucleonica a protonului, astfel incat, in final, sa se obtina NEUTRONUL
initial; noul proces, pe care-l vom numi «recombinare neutronica», nu ar
trebui sa fie, totusi, o reversiune a dezintegrarii triple a neutronului – si
aceasta proprietate negativa se va reflecta in toti posibilii evenimentiali
locali.
98
Deducem de aici ca reversiunea numerica a dezintegrarii neutronice,
si anume:
proton
electron secundar
proton
string dublu
neutron
neutrino
3 particule 2 particule 1 particula
nu va descrie adecvat procesul de recombinare structurala pe care il
cautam. Cum ar putea fi reconstruita atunci, teoretic, transformarea
inversa dezintegrarii β?
Vom reveni asupra acestei probleme ceva mai tarziu.
Pentru moment, examinand cu atentie configuratia din figura 31, ni
se releva o proprietate corelativa cu totul deosebita a stringului expandat

2
e . Vom relua in cele ce urmeaza figura 31 intr-o noua reprezentare, cu
scopul de a evidentia proprietatea respectiva (figura 32):
Figura 32
99
unde:
a = metrica M
1
(potentiala);
b = metrica M
2
(potentiala);
c = metrica M
3
circumnucleonica (potentiala).
Dupa cum observati, electronul

2
e este situat initial nu doar pe
metrica pozitronium-ului virtualizat

2
e
+
2
e ci si in afara metricii potentiale M
3
centrate pe inelul pozitronic al nucleonului. Cum metrica M
3
masoara cat 9
metrici potentiale M
1
, caracteristice gruparilor pozitronium componente ale
sextupletului nucleonic, se poate formula urmatoarea extensie
semotopologica: electronul secundar

2
e , emergent dezintegrarii β, va
ajunge intr-un final sa fie situat pe o metrica pozitronium normala

2
e
+
1
e , in
afara unui spatiu discret circumnucleonic continand exact 9 metrici
pozitronium distincte. Desigur, se poate spune ca M
3
masoara cat trei
metrici pozitronium potentiale M
2
, dar proprietatea de maximalitate a
extensiei semotopologice selecteaza automat varianta numerica maximala
(in cazul de fata 9 si nu 3). Sa observam ca

2
e nu va putea patrunde in
noul sau spatiu suborbital circumnucleonic, tot asa cum stringul dublu –
captiv al propriei sale metrici duale – nu contine potentialitatea
apropierii ,,spontane'' de propriul sau sextuplet generator.
Extensia complexa de mai sus se propaga in toti posibilii locali si la
scara maximala, prin urmare va rezulta urmatorul tip de configuratie
expandata (figura 33):
Figura 33
100
unde:
a = spatiu circumnucleonic;
b = 9 metrici pozitronium corelative cuprinse intre M
3
si M
11
;
c = metrica pozitronium M
12
;
d = electron secundar.
Metrica evenimentizata de corelatie

2
e
+
1
e din figura 31 era
superioara ca marime lui M
2
, prin urmare cele 9 metrici pozitronium
corelative

2
e
+
1
e din figura anterioara vor fi cuprinse intre M
3
si M
11
inclusiv,
si nu intre M
2
si M
10.
Am aratat ca stringul

2
e nu poate tranzita – in mod spontan – pe
nivele topologice inferioare lui M
11
. Deducem de aici ca

2
e nu poate
funciarmente sa fie conectat pe metricile pozitronium cuprinse intre M
3
si
M
10
, sau, cu alte cuvinte, exista opt nivele interzise de corelatie e
+
e

: M
3
,
M
4
, M
5
, M
6
, M
7
, M
8
, M
9
si M
10
.
Stringul radiativ

2
e implica, dupa cum am vazut, doua foste metrici
pozitronium – metrica reactualizata a pozitronium-ului virtualizat

2
e
+
2
e
(asa-numita ,,metrica-avatar'') si metrica deplicata (sau ,,radiativa'') a
pozitronium-ului ,,mutant''
+
2
e

1
e ; in starea ei fundamentala, neradiativa,
ultima metrica era integral inclusa in spatiul circumnucleonic al metricii M
3
.
Prin extensie semotopologica (in toti posibilii locali) asupra evolutiei
stringului simplu

2
e , deducem ca si acest string trebuie sa implice
geometrodinamic tot doua foste metrici pozitronium, virtualizate insa in
urma unei transformari oarecare
35
. Ele nu pot avea un caracter metamorfic
subiacent, deoarece stringul este absolut simplu; pe cale de consecinta
logica, rezulta ca electronul

2
e va fi conectat in extenso la doua metrici
pozitronium virtualizate, concluzie ce vine in contradictie cu nu mai putin
de doua proprietati deja deduse: 1) proprietatea unui electron de a poseda
o singura metrica de corelatie coextensiva conjugata; si 2) proprietatea
unui cuplaj metric pozitronium (e
+
e

) de a avea intotdeauna o energie
proprie reala si nu virtuala.
Noua contradictie majora nu poate fi depasita din punct de vedere
sistemic decat intr-un singur mod: bilocatia HIPERSPATIALA a
35
Stringul simplu nu poate prelua energia stringului radiativ, dar ii va prelua – ca posibil
REOSPATIAL – toate proprietatile semotopologice.
101
electronului

2
e pe metricile pozitronium M
12
si M
11
. De ce M
12
si M
11
?
Pentru ca metrica M
11
este integral inclusa in spatiul circumnucleonic
ilustrat in figura 33, respectandu-se astfel cu fidelitate cel putin una din
proprietatile determinative ale stringului radiativ. Dupa cum observati, M
11
este metrica de frontiera a spatiului circumnucleonic interzis lui

2
e .
Asociata ei HIPERSPATIALA – in sensul de mai sus – trebuie sa fie M
12
si
nu M
n
(unde n > 12) din simplul motiv ca cele doua metrici subiacente ale
stringului radiativ,

2
e
+
2
e si
+
2
e

1
e , sunt metrici vecine, de marime M
2
,
respectiv M
1
. Or, unica metrica vecina neinterzisa a lui M
11
este, evident,
M
12
.
In aceasta interpretare, electronul

2
e este situat simultan pe metrica
M
12
si pe metrica M
11
asa incat – din punct de vedere HIPERSPATIAL –
exista o singura metrica de corelatie coextensiva conjugata

2
e
+
1
e , ceea ce
duce la depasirea primei contradictii. A doua contradictie se elimina la fel
de usor, pentru ca cele doua metrici pozitronium sunt conditionate
extensiv de stringul radiativ, prin urmare, trebuie sa fie concomitent si
metrici radiative. Cum metrica-suport a stringului radiativ se virtualizeaza,
deducem ca si metricile pozitronium devenite radiative vor intra in
virtualitate, ceea ce le altereaza in mod complet vechiul caracter
coextensional.
Privit mai indeaproape, fenomenul de bilocatie in spatiu a
electronului

2
e este, totusi, complet atipic; el nu poate fi de origine pur
HIPERSPATIALA pentru ca bilocatia HIPERSPATIALA tipica (inclusiv cea
ERGOHIPERSPATIALA) creaza duplicate pozitronium intr-un spatiu de
miscare cu totul exterior spatiului de miscare al gruparilor pozitronium
originale, afectand ambele particule conjugate, nu doar electronul propriu-
zis e

. Mai raman deci variantele:
1) efect SUPERSPATIAL, inca necunoscut; si:
2) efect IZOHIPERSPATIAL.
Sa examinam pe rand cele doua posibilitati.
Un efect SUPERSPATIAL ar implica din punct de vedere cauzal
actualizarea multidimensiunii dinamice a SUPERSPATIULUI, care
presupune – conform demonstratiei din capitolul precedent – actualizarea
102
subiacenta a multidimensiunii HIPOSPATIALE. HIPOSPATIUL poate fi
usor recunoscut in orice situatie dupa cele doua caracteristici
geometrodinamice evidentiate:
a) contractia efectiva(si neurmata de expandare) a metricii evenimentizate
simili-string; si
b) impenetrabilitatea.
Daca se considera metricile propriu-zise ca metrici evenimentizate,
atunci in figura 32 nu vom gasi contractii efective ale stringurilor care sa
nu fie urmate de o expandare metrica: stringurile

2
e

si
+
2
e s-au contractat
un moment la nivelul M
1
, dar apoi au reexpandat pe nivelul M
2
, odata cu
anihilarea pozitronium-ului ,,mutant''
+
2
e

1
e ; cat despre celelalte stringuri
(din sextuplet sau din norii mezonici), ele fie ca fluctueaza, fie ca sunt
angrenate intr-un proces de acretie statica, neefectiva, care va dura pana
la epuizarea timpului de viata al starii M
1
.
Pe de alta parte, daca vom atasa intregului sistem de particule
(sextuplet ⊕ nori mezonici) o metrica evenimentizata simili-string, se poate
demonstra ca in cursul dezintegrarii β aceasta metrica sufera o expandare
efectiva. Deductia e foarte simpla: procesul tipic HIPOSPATIAL de
contractie a IZOSPATIULUI (deci a volumului spatial) pentru un sistem dat
de particule nu poate semnifica altceva decat o crestere a densitatii locale
de energie; or, densitatea locala de energie a sistemului multiparticula
«neutron» este, evident, mai mare decat densitatea locala de energie a
sistemului «proton⊕ electron β» – in primul rand, pentru ca ,,explozia'' β a
neutronului este exoenergetica (se emite un puls de radiatie
ergohiperspatiala) si, in al doilea rand, pentru ca sistemul emergent
protono-electronic ocupa un volum spatial net superior celui ocupat de
neutronul initial (considerand, prin reductie, doar cele 6 grupari
pozitronium fundamentale)
36
. Din cele de mai sus, rezulta ca simili-stringul
evenimentizat al neutronului initial este mai contractat decat simili-stringul
evenimentizat al sistemului protono-electronic final, ceea ce implica – din
punct de vedere transformational – o expandare si nu o contractie metrica
a simili-stringului neutronic. In concluzie, nu avem de-a face nicidecum cu
HIPOSPATIUL si, pe cale de consecinta, nici cu varii efecte de tip
SUPERSPATIAL. Cazand varianta 1, ne vedem constransi logic sa
36
Numarul celorlalte grupari pozitronium (din norii mezonici) este inca indefinit, deci nu
poate influenta aplicarea imediata a unei extensii semotopologice.
103
acceptam varianta alternativa 2: fenomenul de bilocatie in spatiu a
electronului secundar

2
e este un efect strict IZOHIPERSPATIAL, orice ar
fi insemnand acest lucru.
Revenim la figura 33.
Electronul secundar, duplicat prin bilocatie spatiala pe metricile
pozitronium M
12
si M
11
, ar trebui – teoretic – sa evolueze orbital pe panzele
topologice conexe respectivelor metrici; rotatia lui orbitala – de tip
ERGOREOSPATIAL – nu poate avea loc, desigur, decat pe suprafata
celor doua panze topologice discrete. Actualizarea noii dimensiuni
IZOHIPERSPATIALE presupune insa configurarea unui continuum
HIPERSPATIAL izotrop prin care se realizeaza procesul de bilocatie
electronica, ceea ce ne obliga sa conchidem ca ERGOREOSPATIUL
trebuie ca se combina aici cu IZOHIPERSPATIUL, generand o noua
multidimensiune dinamica izotropa, dimensiune pe care va trebui sa o
identificam in grupul de simetrie «nonet».
Exista patru combinatii posibile:
1. ERGOIZOSPATIUL;
2. ERGOHIPERSPATIUL;
3. REOIZOSPATIUL;
4. REOHIPERSPATIUL.
Combinatiile 3 si 4 sunt pur fictionale, neregasindu-se in grupul
«nonet», iar combinatia 2 – ERGOHIPERSPATIUL de conversie – a fost
recent eliminata ca posibilitate, cand am evidentiat caracterul atipic al
bilocatiei lui

2
e (radiatia ERGOHIPERSPATIALA neutrinica nu este
exclusa ca posibilitate, numai ca ea nu pare a constitui o multidimensiune
dinamica izotropa, datorita deplicarilor cuantice pur ERGOSPATIALE).
Unica dimensiune viabila ramane asadar ERGOIZOSPATIUL, adica mai
vechea noastra cunostinta, campul izotrop – sau, mai bine zis, una din
varietatile sale.
Intrucat sistemul fizic protono-electronic (reprezentat in figura 33) se
considera a fi legat prin forte de natura cuantoelectrodinamica, vom
identifica, normal, varietatea ERGOIZOSPATIALA dedusa anterior cu
campul cuantoelectrodinamic.
104
Configuratia din figura 33 este, evident, un atom de hidrogen.
Observam din analiza de mai sus un lucru interesant:
ERGOIZOSPATIUL, desi a fost definit de la bun inceput ca o combinare
inter-dimensionala a ERGOSPATIULUI cu IZOSPATIUL, se poate
reobtine printr-o combinare interdimensionala de ordin secundar intre
celelalte elemente (ERGO- sau IZO-) ale grupului «nonet». Prin extensie
semotopologica, deducem ca aceeasi dimensiune ERGOIZOSPATIALA
se poate reobtine in acelasi mod prin toate posibilitatile combinatorice
permise: numarul combinatiilor rezultate va reprezenta numarul varietatilor
ERGOIZOSPATIALE (sau, altfel spus, al campurilor energetice izotrope)
posibile in Universul extins.
Grupul nonet
HIPO-
SPATIU
o
r
d
o
n
a
r
e
s
e
m
o
t
o
p
o
l
o
g
i
c
a
e
x
t
e
n
s
i
v
a
1.
ERGOSUBSPATIU
2.
ERGOREOSPATIU
3.
IZOSUBSPATIU
IZO-
SPATIU
1'.
ERGOHIPERSPATIU
2'.
ERGOIZOSPATIU
3'.
IZOHIPERSPATIU
SUPER-
SPATIU

In aceasta noua schema a grupului, am asezat inadins
ERGOSUBSPATIUL si ERGOHIPERSPATIUL in pozitiile 1 si 1' pentru a
evidentia doua proprietati topologice inca nemanifestate pana acum:
1. ERGOSUBSPATIUL, fiind o dimensiune de conversie locala a
campului radiativ SUBSPATIAL in camp de coextensiune inter-
pozitronium, precede din punct de vedere extensiv semotopologic (dar
nu si procesual) dimensiunea ERGOREOSPATIULUI, care nu se
actualizeaza decat pe prima metrica extrarishonica. Dupa cum stim,
prima metrica pozitronium extrarishonica ,,circumscrie'' spatial nu doar
metrica rishonilor ci si doua metrici de tranzitie SUBSPATIALA (vezi
figura 11);
2. ERGOHIPERSPATIUL, ca dimensiune de conversie a campului
radiativ HIPERSPATIAL in camp de coextensiune locala a unui
pozitronium ,,copie'', caracterizeaza doar faza de contractie metrica a
Universului extins.
105
Intrucat panzele reospatiale contractate ale unui electron oarecare
sunt incluse in panza expandata de pe care s-a initiat procesul de
contractie metrica, deducem – prin extensie semotopologica in toti posibilii
– ca zona din Univers de conglomerare a gruparilor pozitronium este
inclusa in zona ,,expandata'' din care se initiaza procesul acretionar. Cum
expansiunea si contractia Universului timpuriu se realizeaza atat in
TIMPUL universal (ca unidimensiune dinamica asociata procesualitatii
globale) cat si in IZOSPATIU, se poate afirma indreptatit ca asistam la o
miscare intr-o dimensiune combinata temporal-izospatiala (sau:
ergospatial-izospatiala) ce nu poate fi alta decat ERGOIZOSPATIUL – mai
exact campul izotrop. Acest camp izotrop neidentificat umple intregul
izospatiu si nu doar zona acretionara, zona exclusiva a proceselor de tip
ergohiperspatial. Domeniul dimensiunii ergohiperspatiale este inclus
asadar, in domeniul mai extins al dimensiunii ERGOIZOSPATIALE, in
consecinta se poate spune ca – in termeni reospatiali –
ERGOHIPERSPATIUL precede din punct de vedere extensiv-
semotopologic (dar, nu si procesual) ERGOIZOSPATIUL. Astfel, capata
sens ordonarea semotopologica extensiva din schema anterioara.
Inainte de a studia in cate moduri este obtenabil ERGOIZOSPATIUL
(2') prin combinarea dimensiunilor 1, 2, 3, 1' si 3', sa inventariem
incompatibilitatile interdimensionale generatoare de restrictii:
a) IZOHIPERSPATIUL – cum am vazut – este incompatibil cu
ERGOHIPERSPATIUL de conversie, datorita configuratiilor radical
diferite de bilocatie spatiala; pentru a se pastra simetria in grupul
«nonet», IZOSUBSPATIUL si ERGOSUBSPATIUL vor fi, la randul lor,
mutual incompatibile;
b) asa cum am demonstrat, metricile M
3
÷ M
10
sunt interzise. Daca
metrica M
3
, de exemplu, nu ar fi fost interzisa, atunci stringul dublu

2
e
ar fi putut evolua simili-subspatial pe metrica IZOSUBSPATIALA
'
t
M .
Deriva stringului dublu pe metrica
'
t
M ar fi putut fi interpretata ca o
combinare multi-dimensionala a ERGOHIPERSPATIULUI cu
IZOSUBSPATIUL, datorita compactarii stringului radiativ nedeplicat (de
natura ergohiperspatiala) pe o panza multidimensional dinamica.
Starea geometrodinamica a stringului radiativ deplicat reclama insa ca
electronul

2
e sa fie ejectat pe metrica sa duala evenimentizata, de
106
cuplaj superior metricii
'
t
M , astfel ca tranzitia IZOSUBSPATIALA, abia
intrezarita, sfarseste prin a nu se mai produce, iar metrica
'
t
M ramane
in virtualitate. ERGOHIPERSPATIUL se dovedeste deci a fi net
incompatibil, cel putin in situatia de fata, cu IZOSUBSPATIUL: totusi,
prin extensie semotopologica, aceasta proprietate restrictiva locala si
cazuala se propaga in toti posibilii evenimentiali, ceea ce ne determina
sa tragem concluzia ca ERGOHIPERSPATIUL si IZOSUBSPATIUL vor
fi intotdeauna mutual incompatibile.
Pentru a se pastra simetria in grupul «nonet», este necesar ca
ERGOSUBSPATIUL si IZOHIPERSPATIUL sa fie, la randul lor, mutual
incompatibile.
Alte asemenea incompatibilitati, inerente nivelului structural atins
(atomul de hidrogen), noi nu am mai gasit.
Redam mai jos toate combinatiile interdimensionale posibile de ordin
secundar care pot duce la ERGOIZOSPATIU (am evidentiat cu caractere
bolduite cele patru combinatii interzise, descoperite la inventarierea
anterioara a incompatibilitatilor):
ERGOSUBSPATIU – IZOSPATIU
ERGOSUBSPATIU – IZOSUBSPATIU
ERGOSUBSPATIU – IZOHIPERSPATIU
ERGOREOSPATIU – IZOSPATIU
ERGOREOSPATIU – IZOSUBSPATIU
ERGOREOSPATIU – IZOHIPERSPATIU
ERGOHIPERSPATIU – IZOSPATIU
ERGOHIPERSPATIU – IZOSUBSPATIU
ERGOHIPERSPATIU – IZOHIPERSPATIU
Stim deja ca in grupul «triplet» (SUBSPATIU – ERGOSPATIU –
HIPERSPATIU), ,,stanga'' (si anume SUBSPATIUL) precede – din punct
de vedere extensiv-semotopologic – ,,dreapta'' (adica HIPERSPATIUL).
Prin extensia proprietatii, ,,stanga'' grupului «nonet» (si anume
ERGOSUBSPATIUL etc.) trebuie sa preceada, la randul ei, din punct de
vedere extensiv-semotopologic – ,,dreapta'' grupului respectiv (adica
107
ERGOHIPERSPATIUL etc.). Dar, dupa cum tocmai am demonstrat,
ERGOSUBSPATIUL precede din acelasi punct de vedere si
ERGOREOSPATIUL (el insusi un element de ,,stanga'' al «nonetului»), iar
ERGOHIPERSPATIUL precede ERGOIZOSPATIUL propriu-zis. Obtinem,
in consecinta, urmatoarea ordonare extensiv-semotopologica certa:
1) ERGOSUBSPATIU

2)ERGOREOSPATIU

3)ERGOHIPERSPATIU

4) ERGOIZOSPATIU.
Sa rescriem acum combinatiile interdimensionale restante, grupandu-
le in trei categorii – conform ordonarii semotopologice de mai sus:
V
a
r
i
e
t
a
t
i
e
r
g
o
i
z
o
s
p
a
t
i
a
l
e
1) ERGOSUBSPATIU – IZOSPATIU
2) a. ERGOREOSPATIU – IZOSPATIU
b. ERGOREOSPATIU – IZOSUBSPATIU
c. ERGOREOSPATIU – IZOHIPERSPATIU
3) ERGOHIPERSPATIU – IZOSPATIU
4) ERGOIZOSPATIUL propriu-zis
Varietatile ERGOIZOSPATIALE 1, 2a, 2b, 2c si 3 sunt – asemeni
ERGOIZOSPATIULUI propriu-zis – campuri de energie izotrope. Or, in
cazul campurilor de energie, ordonarea extensiv-semotopologica traduce,
in fapt, o ordonare descrescatoare a cuplajului metric – conform axiomei
4.
Rezulta imediat urmatoarea formula:
C
1
> C
2
> C
3
> C
4
108
unde:
C
1
= cuplajul metric al campului 1;
C
2
= cuplajul metric al campurilor 2a, 2b, 2c
37
;
C
3
= cuplajul metric al campului 3;
C
4
= cuplajul metric al campului 4.
exprimand, evident, raportul de ordonare al cuplajelor metrice.
La studiul general al mutidimensiunii dinamice ERGOIZOSPATIALE
(capitolul II), dedusesem, in abstract, existenta a doua campuri-terminus
cu specificuri geometrodinamice opuse si a unui camp compus
intermediar, format din doua campuri subiacente principale (unul dintre
aceste campuri principale fiind el insusi constituit din alte trei campuri de
ordin secundar, indisolubil legate intre ele).
Rezultatul de fata confirma pe de-a-ntregul si in mod independent
caracteristicile generale ale ERGOIZOSPATIULUI deduse in capitolul
respectiv. Campurile terminus 1 si 4, de cuplaj maximal, respectiv minimal,
nu pot corespunde fizic decat campului fortei tari (numit si ,,camp
mezonic''), respectiv campului gravitational.
In ceea ce priveste campul compus intermediar, el se subdivide, intr-
adevar, in doua campuri subiacente principale (2 si 3), campul 2 fiind
constituit din alte trei campuri de ordin secundar care poseda tustrei
acelasi cuplaj metric: este vorba, fireste, de campurile 2a, 2b, si 2c. Cum
2c a fost deja identificat ca un camp ,,cuantoelectrodinamic'' deducem ca
– in general – campul 2 este asociat fenomenelor electromagnetice. Prin
excluziune, campul semotopologic izotrop nr. 3 va corespunde campului
energetic al fortei slabe.
Corectitudinea identificarilor se verifica usor cu ajutorul raportului de
ordonare al cuplajelor metrice:
(cuplajul fortei tari) > (cuplajul fortei electromagnetice) >
> (cuplajul fortei slabe) > (cuplajul fortei gravitationale),
raport perfect valabil din punct de vedere experimental.
37
Nu exista vreo distinctie neta intre 2a, 2b si 2c d.p.d.v. al ordonarii, ci numai intre 1, 2, 3
si 4.
109
Este evident ca din noua perspectiva a Semotopologiei nu au absolut
nici un sens conceptele post-einsteiniene de ,,unificare a celor patru
campuri de forte'' sau de ,,camp unificat'' – si aceasta deoarece ele implica
sine qua non ideea de izotropie. Or, dupa cum reiese din constructia
noastra deductiva, varietatea celor patru forte fundamentale nu deriva
dintr-un UNIC camp izotrop primordial ci din topologia REOSPATIULUI.
Pe scurt, parafrazand termenii bombastici ai fizicii contemporane, modelul
semotopologic ar putea fi descris nu ca o ,,Teorie a Marii Unificari'', ci ca o
teorie a... ,,Marii Diversificari!'' De aici si titlul cartii de fata.
Iata consecintele imediate care decurg din explicitarea dimensiunii
ERGOIZOSPATIALE a Campului Izotrop:
1. forta nucleara tare deriva din cuplarea dimensiunii
ERGOSUBSPATIALE cu spatiul continuu izotrop (IZOSPATIUL);
2. forta nucleara slaba deriva din cuplarea dimensiunii
ERGOHIPERSPATIALE cu spatiul continuu izotrop;
3. forta gravitationala deriva din fundalul acretionar al
ERGOIZOSPATIULUI inconjurator (,,continuum-ul spatio-temporal''
einsteinian); toate celelalte trei forte fundamentale (tare,
electromagnetica si slaba) sunt varietati ERGOIZOSPATIALE, aparitia
lor fiind stimulata de ,,solul fertil'' al atractiei gravitationale
38
.
4. campurile 2a si 2b nu pot corespunde fizic decat celorlalte doua mari
tipuri de camp ale Electromagnetismului: campul magnetic si campul
electrostatic (in aceasta ordine sau invers).
Am aratat la inceputul capitolului curent ca fortele de tip atractiv sau de
tip repulsiv dintre doi electroni sunt doar un alt mod de a descrie
contractia, respectiv expandarea metricilor de corelatie ale particulelor
respective (particule asa-zis ,,incarcate electric'' sau ,,generatoare de
camp'').
Cum, din punct de vedere experimental, forta de atractie/repulsie
dintre doi electroni defineste insasi dinamica proprie campului
electrostatic, iar procesul de contractie/expandare a unei metrici corelative
implica in mod necesar un tranzit SUBSPATIAL (sau, cel putin,
actualizarea instantanee a dimensiunii IZOSUBSPATIALE, ca in emisia
38
In mod absolut surprinzator, consecinta 3 se vadeste concordanta cu ,,intuitiile'' fizico-
matematice care stau la baza Teoriei Relativitatii Generale si a Teoriei Supergravitatiei!
110
β – radioactiva), deducem ca, in general, campul electrostatic este
indisolubil legat de SUBSPATIU.
Combinatia interna a campului 2a (ERGOREOSPATIU-IZOSPATIU)
nu poate sa implice insa in nici un fel dimensiunea simili-temporala a
SUBSPATIULUI, intrucat atat metricile ERGOREOSPATIALE cat si cele
IZOSPATIALE sunt metrici de coextensiune pura, simili-spatiale si nu
simili-temporale. In concluzie, campul 2a este neasimilabil celui
electrostatic: prin excluziune, rezulta ca numai campul 2b (derivat din
cuplarea ERGOREOSPATIULUI cu IZOSUBSPATIUL) este compatibil cu
campul fortelor electrostatice.
Campului 2a, pe cale de consecinta, ii vor corespunde fortele de tip
magnetic.
Sa trecem in revista, foarte pe scurt, cele trei componente
ERGOIZOSPATIALE deduse ale campului electromagnetic:
1. campul magnetic, derivat din cuplarea ERGOREOSPATIULUI cu
IZOSPATIUL;
2. campul electrostatic, derivat din cuplarea ERGOREOSPATIULUI cu
IZOSUBSPATIUL; si
3. campul cuantoelectrodinamic, derivat din cuplarea
ERGOREOSPATIULUI cu IZOHIPERSPATIUL.
Un asemenea triplet de campuri specifice, reflectand tripla dinamica a
pulsatiei ponderale, va constitui un sistem semotopologic analog
sistemului pulsatoriu ponderal. Pulsatiei fundamentale a metricii corelative
ii va corespunde, asadar, campul cuantoelectrodinamic – primul dintre
cele trei care se actualizeaza in mod distinct.
Acum: stim ca, in prima stare extrarishonica, transferul de energie
prin conversie ERGOSUBSPATIALA intre faza pulsatiei solitonice si faza
pulsatiei multimetrice duce la o dilatare statica a hiperelectronilor perfect
similara tranzitiei rishon-ectoelectron de expandare SUBSPATIALA a
metricii corelative.
Prin extensie semotopologica in planul corespondentelor inter-
sistemice, deducem (P
1
) ca transferul de energie intre campul magnetic si
campul electrostatic (sau invers) conduce la un fenomen de dilatatie
111
metrica perfect similar unui anumit fenomen caracteristic campului de forte
cuantoelectrodinamice.
Dar, despre ce fenomen ar putea fi vorba?
Pentru a raspunde la aceasta intrebare incitanta, trebuie sa
intreprindem o analiza amanuntita, in profunzime, a campului
cuantoelectrodinamic – campul specific, prin excelenta, interactiunilor la
nivel atomic.
Figura 34
Extensia spatiala maxima a oricarei forme de HIPERSPATIU ponderal
este data de cele doua puncte de bilocatie ponderala – conform
specificului pulsatiei solitonice.
IZOHIPERSPATIUL se dovedeste astfel a fi o banda
IZOHIPERSPATIALA continua delimitata de cele doua metrici pozitronium
implicate in bilocatia respectiva.
Mai stim din capitolul II ca HIPERSPATIULUI ii este asociata
intotdeauna o asa-numita ,,radiatie hiperspatiala'' (sau solitonica). Un
HIPERSPATIU continuu izotrop va fi insotit prin urmare, de o radiatie
hiperspatiala continua si izotropa care – fiind emisa echiprobabil in toate
directiile spatiului – va configura in toti posibilii proprii sincroni un front de
unda sferic in expansiune.
112
Totusi, daca radiatia este emisa sincron in intreg perimetrul
IZOHIPERSPATIULUI atomic (inteles ca o banda spatiala cuprinsa intre
doua nivele de corelatie pozitronium), atunci frontul de unda inglobant nu
poate avea simetrie sferica, ci toroidala. Cum proprietatea izotropiei
radiative locale se extinde semotopologic la emisia de banda, deducem ca
emisia radiativa in cazul IZOHIPERSPATIULUI atomic trebuie sa creeze
unde cu simetrie sferica – fapt ce antreneaza cu necesitate configurarea
benzii IZOHIPERSPATIALE continue ca in figura 35. Coroana sferica din
figura va corespunde in plan fizic – dupa cum banuiti, probabil –
clasicului ,,orbital S'' al atomului de hidrogen.
Orbitalii atomici, prin extensie semotopologica, nu sunt altceva decat
benzi IZOHIPERSPATIALE.
Figura 35
unde:
a = continuumul IZOHIPERSPATIAL nu poseda simetrie sferica;
b = continuumul IZOHIPERSPATIAL poseda simetrie sferica;
c = metrici evenimentizate configurate ad-hoc.
In aceeasi ordine de idei, sa ne reamintim ca, in cazul conversiei
ERGOHIPERSPATIALE, radiatia hiperspatiala incidenta pe sextupletele
acretionare era emisa pe metricile duale ale electrosolitonilor in deplasare
haotica prin IZOSPATIU. Metricile duale electrosolitonice au insa o
anvergura maximala, in toti posibilii locali: ele POT sa depaseasca (si, in
consecinta, chiar vor depasi) anvergura panzei topologice a inelului
pozitronic – panza pe care se materializeaza pozitronium-ul ,,copie'' P'.
113
P si P' fiind cele doua puncte de bilocatie ponderala care delimiteaza
extensia HIPERSPATIULUI ponderal, deducem automat ca, in
IZOSPATIU, extensia radiativa a unei forme de HIPERSPATIU este
superioara extensiei sale ponderale. Ceea ce – in cazul
IZOHIPERSPATIULUI atomic – revine la a spune ca undele hiperspatiale
cu simetrie sferica se vor propaga liber si indefinit in exteriorul orbitalului.

IZOHIPERSPATIUL atomic nu este, totusi, de-sine-statator: el se
combina interdimensional-dinamic cu ERGOREOSPATIUL
circumnucleonic al formatiunii pozitronium
+
1
e

2
e pentru a genera
varietatea ERGOIZOSPATIALA a campului cuantoelectrodinamic izotrop.
O alta posibilitate de combinare este ERGOHIPERSPATIUL, dar ea a fost
eliminata deoarece bilocatia implicata de conversia radiativa
ERGOHIPERSPATIALA nu e compatibila cu bilocatia
IZOHIPERSPATIALA.
Exista insa un fenomen ERGOHIPERSPATIAL ce nu are legatura cu
conversia radiativa si el e reprezentat de radiatia ERGOHIPERSPATIALA
– atat cea subnucleonica de excitare a mezonilor pozitronium cat si cea
neutrinica.
Manifestarea concomitenta, tipic reospatiala, a tuturor posibilitatilor
implicite va impune deci actualizarea sincrona a ERGOIZOSPATIULUI
multidimensional-dinamic si a radiatiei ERGOHIPERSPATIALE
unidimensional-dinamice.
In concluzie, undele radiative IZOHIPERSPATIALE cu simetrie
sferica devin, in final, unde radiative de natura ERGOHIPERSPATIALA
suprapuse panzelor corelative ale unui camp izotrop de extensie
maximala (ERGOIZOSPATIUL propriu-zis). Avem de-a face asadar cu
niste unde transversale, similare in aceasta privinta undelor superspatiale,
dar care se deosebesc, totusi, esential de acestea din urma sub doua
aspecte:
1. poseda simetrie sferica in timp ce undele superspatiale poseda
simetrie toroidala;
114
2. viteza lor este egala cu viteza luminica a radiatiei
ERGOHIPERSPATIALE subiacente
39
in timp ce viteza undelor
superspatiale este infinita.
Cum am putea numi noul tip de unda radiativa? Radiatia
ERGOHIPERSPATIALA transversala in propagare libera ne duce cu
gandul la neutrini (cu diferenta esentiala ca acestia se propaga
longitudinal si nu transversal), ERGOIZOSPATIUL propriu-zis actual
(adica pe fundal acretionar) a fost identificat cu campul gravitational, iar
radiatia ERGOHIPERSPATIALA compactata pe o panza care nu e cea a
metricii duale normale ne duce cu gandul la stringul radiativ de sorginte
mezonica.
Numele cel mai adecvat pe care l-am putea da cuantelor inerente
noii unde transversale este acela de neutrini mezo-gravitonici.
Constatand ca noua unda e singurul fenomen de dilatatie metrica asociat
orbitalului S si campului cuantoelectrodinamic, deducem conform
proprietatii P
1
(enuntata inaintea figurii 34) ca transferul de energie intre
campul magnetic si campul electrostatic (sau invers) produce astfel de
unde! Ca urmare a respectivului transfer de energie se genereaza intr-
adevar asa-numitele unde electromagnetice (sau «unde radio»), care
sunt tot transversale si de viteza luminica, dar e oarecum straniu sa te
gandesti la ele ca fiind, in realitate, neutrini mezo-gravitonici.
Totusi, din analiza intreprinsa reiese clar ca orbitalul
cuantoelectrodinamic fundamental al hidrogenului nu poate emite decat
astfel de unde (pseudo)neutrinice in format mezo-gravitonic, or s-a
constatat experimental ca hidrogenul gazos neexcitat din nebuloasele
interstelare, de exemplu, emite unde radio.
Suntem obligati, deci, sa acceptam concluzia implacabila ca, din
punct de vedere cuantic, undele radiatiei electromagnetice sunt, de fapt,
neutrini mezo-gravitonici – orice ar insemna aceasta in planul
consecintelor fenomenologice.
39
Cuantele geodezice ale panzelor campului nu pot contribui la propagarea longitudinala
a undei; cum singura componenta dinamica longitudinala este aceea a radiatiei
IZOHIPERSPATIALE primare, unda noastra transversala se va propaga cu viteza
radiatiei IZOHIPERSPATIALE primare. Or, viteza unei radiatii (IZO)HIPERSPATIALE
este egala intotdeauna cu viteza radiatiilor ERGOSPATIALE din acel mediu; prin
continuum-ul IZOSPATIAL, aceasta viteza este invarianta si egala cu valoarea vitezei
luminii (vezi figura 14).
115
E important sa amintim aici ca, in teoria clasica a Electrodinamicii
Cuantice, cuantele de schimb care mediaza interactiunile intre doi
electroni (ne referim la asa-numitii ,,fotoni virtuali'') se considera de
aceeasi natura cu undele electromagnetice – ceea ce, din punct de vedere
semotopologic, apare ca fiind profund gresit. Undele electromagnetice
sunt doar un fenomen particular deosebit de interesant al
Electromagnetismului universal si nu pot fi asociate indisolubil fotonilor γ
de anihilare e
+
e

, campului magnetic sau celui electrostatic; iar cuantele
virtuale care mediaza interactiunile in camp ERGOREOSPATIAL (si, prin
extensie, ERGOIZOSPATIAL) nu pot fi totodata particule de radiatie in
genul fotonilor ERGOSPATIALI rezultati in urma colapsului unei grupari
pozitronium.
Natura cripto-gravitationala a undei electromagnetice naste o
multitudine de intrebari, cea mai incitanta dintre ele fiind – desigur – aceea
legata de posibilitatea controlului radio al campului gravitational. Pentru a
ne lamuri cum stau lucrurile, va vom prezenta in continuare un ,,gedanken
experiment'' (experiment gandit anticipat) de producere in laborator a unui
camp antigravitational, prin reducerea undelor electromagnetice la
componenta lor gravitonica (mai corect spus, ERGOIZOSPATIALA).
Semnalam ochiului critic al cititorului ca acest experiment poate fi utilizat
ca un TEST DE FALSIFICABILITATE al modelului semotopologic – in
sensul ca daca el nu se confirma, modelul cade. Predictiile teoriei
Modelului Standard cu privire la experiment sunt – dupa cum vom vedea –
cu totul opuse predictiilor semotopologice.
Sa ,,inventam'' asadar o structura ponderala, nu foarte complexa, cu
urmatoarea configuratie (figura 36):
Figura 36
unde:
a = metrica pozitronium;
b = string radiativ (cu radiatie ERGOHIPERSPATIALA condensata).
116
Ea este obtinuta – dupa cum observam – prin alaturarea a doua
stringuri duble conjugate astfel incat sa se formeze o grupare de tip
pozitronium (prin extensie rishonica, orice panza-string electronica se
poate suprapune unei panze-string pozitronice perfect simetrice; stringului
dublu

2
e din dezintegrarea β i se va putea asocia deci un string dublu e
+
perfect simetric, ca in figura de mai sus. Cum universul este un spatiu de
desfasurare a tuturor posibilitatilor preconditionate, structura ponderala
schitata se va actualiza cu necesitate, capatand statut substantial).
Prin extensie semotopologica in toti posibilii din formatul dezintegrarii
β, stringul radiativ se deplica pe metrica sa duala atunci cand stringul
dublu

2
e este disjunct
40
de perechea sa, stringul
+
1
e . Or, stringurile duble
din figura 36 nu sunt disjuncte, ceea ce implica – evident –
nedeplicabilitatea cuantica (cel putin in respectivul format) a radiatiei
ERGOHIPERSPATIALE condensate.
Totusi, printr-o alta extensie semotopologica – si anume: din formatul
primei metrici extrarishonice – deducem ca stringurile radiative simili-
hiperelectronice trebuie sa se dilate static in afara timpului; dilatarea va fi
simultana cu configurarea metricii pozitronium bi-string – si se desfasoara
in mod asemanator dilatarilor hiperelectronice primordiale impuse de
conversia ERGOSUBSPATIALA.
O radiatie nu se poate insa ,,dilata'' din punctul de vedere al metricii-
suport altfel decat prin deplicare cuantica (revezi extensia semotopologica
definitorie si echivalarea «deplicarii cuantice» radiative cu o dilatare
metrica virtuala a radiatiei potentiale in toti posibilii reospatiali). Cum o
deplicare cuantica este imposibila in situatia de fata, suntem fortati sa
conchidem ca stringurile radiative nedeplicabile si, implicit, nedilatabile nu
pot expanda simili-hiperelectronic decat prin proiectie spatiala virtuala in
exterior, ceea ce aduce izbitor de mult cu o unda pseudo-neutrinica in
expansiune continua. De fapt, expandarea proiectiva a stringurilor
radiative nu poate fi (prin extensie semotopologica via undele radio
ambientale) altceva decat o unda pseudo-neutrinica in expansiune
continua: mai lipseste formatul ERGOIZOSPATIAL de emisie pentru a
avea o unda electromagnetica in toata puterea cuvantului. In alti termeni,
putem spune ca stringurile radiative simili-hiperelectronice EMIT unde
40
Aici, in sensul de nesuprapunere a panzelor topologice respective
117
pseudo-neutrinice (ERGOHIPERSPATIALE), dar in absenta campului
gravitonic insotitor, adica a fundalului de «spatiu-timp» continuum, specific
undelor electromagnetice.
La baza, undele pseudo-neutrinice in format mezo-gravitonic emise
de electronii atomici erau – dupa cum am aflat – radiatii
IZOHIPERSPATIALE longitudinale de viteza luminica.
Prin extensie semotopologica, si undele pseudo-neutrinice ne-
gravitonice vor avea o componenta primara longitudinala care, in cazul de
fata, nu poate fi decat de natura IZOSUBSPATIALA (stringurile duble,
conform rezultatelor studiului intreprins asupra dezintegrarii β, se
similarizeaza unor electroni subsumati procesului de expandare
IZOSUBSPATIALA a metricii corelative; deoarece acum nu apar deplicari
cuantice care sa augmenteze cuplajul ,,dualelor evenimentizate'', iar
metricile pozitronium M
3
÷ M
10
raman interzise, deducem ca – in cele din
urma – electronii formatiunii din figura 36, neputand tranzita contigual de
maniera SUBSPATIALA, vor efectua fiecare cate un salt cuantic in
IZOSPATIU care va disocia formatiunea respectiva in doua stringuri duble
disjuncte).
Constatam deci, ca aici nu survine o actualizare a
IZOHIPERSPATIULUI si nici a radiatiei HIPERSPATIALE de viteza
luminica: motivul determinant rezida in faptul ca proprietatile stringului
dublu nu se mai rasfrang asupra stringului simplu – pentru ca, evident, nu
exista inca vreun string simplu, ,,decorticat'' de radiatia
ERGOHIPERSPATIALA condensata. Noile unde pseudo-neutrinice
transversale fiind, din punct de vedere longitudinal, unde
IZOSUBSPATIALE, se vor propaga cu viteza supraluminica, la fel ca
oricare alta radiatie SUBSPATIALA.
Vom cerceta in continuare efectul de interferenta (suprapunere) a
acestui nou tip de unda cu o unda electromagnetica obisnuita.
IZOSUBSPATIUL si IZOHIPERSPATIUL sunt elemente simetrice in
grupul de simetrie «nonet». Cum atat undele IZOHIPERSPATIALE cat si
cele IZOSUBSPATIALE pot fi privite ca panze topologice inflationare,
geometrodinamicile lor locale pe o panza comuna trebuie sa fie simetrice
– prin extensie semotopologica in toti posibilii locali. Cele doua radiatii
ERGOHIPERSPATIALE transversale – cea asociata undei
118
IZOHIPERSPATIALE si cea asociata undei IZOSUBSPATIALE – vor tinde
asadar sa se propage intotdeauna in sensuri opuse prin punctele de
contact al panzelor topologice reospatiale subsumate celor doua fronturi
de unda, altfel spus interferenta distructiva este regula (vezi figura de mai
jos):
Figura 37
unde:
a = unda IZOHIPERSPATIALA sau ,,electromagnetica'' (in format
gravitonic);
b = unda IZOSUBSPATIALA (absenta formatului ei gravitonic e
determinata, in esenta, de faptul ca miscarea ERGOREOSPATIALA a
electronilor emitatori nu este concomitenta miscarii lor IZOSUBSPATIALE:
saltul cuantic in IZOSPATIU; cele doua dimensiuni dinamice nu se
suprapun pentru a da o forma de ERGOIZOSPATIU, ca in cazul orbitalilor
atomici).
In punctul de interferenta I, procesualitatea locala unidirectionala a
celor doua pulsuri pseudo-neutrinice ERGOHIPERSPATIALE isi pierde
sensul.
Cum pulsul pseudo-neutrinic asociat undei IZOSUBSPATIALE
este ,,copiat'' semotopologic dupa caracteristicile neutrinilor mezo-
gravitonici emisi continuu din IZOHIPERSPATIILE orbitalilor S ambientali,
deducem ca cele doua pulsuri vor avea cuplaje metrice egale: interferenta
119
lor va duce astfel la anularea completa a componentei dinamice
ERGOHIPERSPATIALE comune.
Ramane activa, deci, numai componenta ERGOIZOSPATIALA
(,,gravitonica'') a undei electromagnetice, care – fiind caracterizata de o
geometrodinamica inflationara – va putea contrabalansa
geometrodinamica locala acretionara a campului gravitational ambiental.
Pe scurt, pozitronium-ul nostru exotic – un emitator continuu de unde
IZOSUBSPATIALE – va ,,decortica'' undele electromagnetice din punct de
vedere ERGOHIPERSPATIAL, reducandu-le la componenta lor
gravitonica (mai bine zis, «anti-gravitonica», daca tinem seama de
dinamica expansiva a panzelor topologice care constituie unda).

Cum acest pozitronium eluziv nu poseda o dinamica acretionara
locala, atunci cand va fi studiat in ,,campul'' dominant al undelor
electromagnetice de origine atomica emise de planeta Pamant – sau, cu
alte cuvinte, intr-un laborator planetar – din punctul de vedere al
Semotopologiei este imposibil ca mai devreme sau mai tarziu sa nu se
observe comportamentul lui anti-gravitational (in sensul unei ,,repulsii
gravitationale'').
Ce particula subatomica va corespunde pozitronium-ului respectiv?
Am vazut ca, in prima faza a dezintegrarii β

, neutronul se dezintegreaza
intr-un proton si un asa-numit ,,string dublu

2
e '', care contine radiatie
ERGOHIPERSPATIALA condensata. Cum, in toate dezintegrarile slabe
bi-particula constatate experimental, protonul emergent este insotit strict
de un singur tip de particula negativa, mezonul Π

, putem trage concluzia
ca stringul dublu

2
e este de fapt, un mezon Π

.
Pozitronium-ul exotic de masa minimala din figura 36 ne apare astfel
ca o grupare «pionium»
41
, constituita dintr-un mezon Π

si un mezon Π
+
corelati orbital pe o metrica M
2
; iar disocierea acestui «pionium» in doua
stringuri duble disjuncte (adica in chiar cei doi mezoni Π conjugati)
sfarseste prin a-l individualiza cu certitudine: cea mai usoara particula care
se dezintegreaza in acest mod este mezonul K
0
!
41
Pionii Π sunt cei mai usori mezoni.
120
K
0
→ Π
+
~ Π

Mezonii K
0
(sau ,,kaonii neutri'') sunt, in general, niste particule teribil
de interesante pentru ca au provocat deja de trei ori stupoare in lumea
fizicii subatomice, prin asocierea lor cu fenomenele de ,,stranietate'',
,,flavour mixing'' (amestec stochastic al aromelor) si violare a paritatii
temporale (experimentele de tip Cronin-Fitch au semnalat dezintegrari bi-
pionice anomale ale speciei
0
L
K ).
Confirmarea empirica a comportamentului lor anti-gravitational,
obligatoriu din punct de vedere semotopologic, ar fi «cireasa de pe tort» si
ar implica invalidarea categorica a Modelului Standard Cuarco-Leptonic,
deoarece – conform teoriei relativitatii generalizate – antigravitatia de
natura gravitationala este principial imposibila: cuarcurile ,,constituente''
ale mezonilor si nucleonilor creaza prin propria lor masa campuri gravifice
de natura strict atractiva.
Pe scurt, Modelul Standard nu ar reusi sa explice in mod
necontradictoriu de ce un neutron, bunaoara, ,,cade'' in campul gravific al
Pamantului pe cand un kaon neutru s d
~
(m
s
> m
d
) este respins constant de
acelasi camp gravific. Cercetarea antigravitatiei potentiale a kaonilor neutri
este un TEST DE FALSIFICABILITATE crucial al Modelelor
Semotopologic si Standard, deopotriva. Aviz, fizicienilor experimentatori!
Pe langa mezonii K
0
mai exista si alte particule subatomice care emit
unde IZOSUBSPATIALE, avand astfel capacitatea intrinseca de a anula
potentialul gravitational. Am ales special acest tip de mezoni in primul rand
pentru ca ei nu sunt ,,incarcati'' din punct de vedere electric (deci nu pot fi
perturbati prin forte Lorentz in campul magnetic) si, in al doilea rand,
pentru ca au o durata medie de viata relativ mare, ceea ce faciliteaza
foarte mult studiul traiectoriei lor spatiale.
Prin extensie semotopologica, procesul de conversie a undelor
electromagnetice intr-un camp antigravitational se realizeaza prin
intermediul undelor IZOSUBSPATIALE in toti posibilii reospatiali: deducem
121
de aici ca antigravitatia de natura gravitationala este indisolubil legata de
undele IZOSUBSPATIALE respective si nu poate fi produsa decat prin
intermediul lor.
Se poate demonstra usor ca, asa cum pionii Π
t
ai pozitronium-ului
exotic K
0
emit unde IZOSUBSPATIALE, orice pion Π
t
(sau orice particula
derivata geometrodinamic dintr-un asemenea mezon si) care este
corelat(a) pe o metrica pozitronium M
2
emite unde IZOSUBSPATIALE
(pentru metrici superioare ca marime lui M
2
apare deplicarea cuantica
ERGOHIPERSPATIALA de tip neutrinic, conform specificului topologic al
dezintegrarii β).
Mezonii pozitronium simpli M
1
sau M
2
din invelisul nucleonic nu vor
putea emite deci astfel de unde pentru ca nu sunt derivati
geometrodinamic din mezoni Π
t
. Totusi, in conglomeratele dinamice de
nucleoni (numite generic ,,nuclee atomice''), pot exista atat mezoni Π
t
corelati pe metrici pozitronium M
2
cat si mezoni pozitronium simpli derivati
geometrodinamic din mezoni Π
t
– cu totii fiind emitatori continui de unde
IZOSUBSPATIALE care contribuie la contrabalansarea atractiei
gravitationale locale.
Iata configuratia acestor stari mezonice speciale:
Figura 38, a)
122
unde:
a = metrica evenimentizata ,,necomprimabila'' (simili-expandare
IZOSUBSPATIALA);
b = proton p
1
(,,tinta'');
c = mezon Π

(in prima faza a dezintegrarii β

);
d = proton p
2
incident.
Note asupra figurii:
– gruparile pozitronium de tip P'' se anihileaza in urma pulsatiilor
ponderale induse de radiatia de franare ERGOSPATIALA;
– mezonul Π

, generat in proximitatea protonului p
1
, se coreleaza
reospatial pe o metrica M
2
cu pozitronul liber al protonului incident p
2
; in
noua conexiune (cu stringuri suprapuse sau nu, dar in mod evident
nedisjuncte), mezonul nu isi poate deplica radiatia
ERGOHIPERSPATIALA condensata si va incepe sa emita unde
IZOSUBSPATIALE;
Figura 38, b)
unde:
a = proton p
1
cu impuls transferat (in IZOSPATIU).
Nota asupra figurii:
– radiatia ERGOHIPERSPATIALA condensata (care este, la origine, o
radiatie ERGOSPATIALA) se rematerializeaza deoarece acum exista
spatiu pentru pulsatia metricii corelative
+
2
e

1
e ; noul pozitronium simplu
+
2
e

1
e
este, evident, un derivat geometrodinamic al fostului mezon Π

asa
ca – odata expandat pe metrica M
2
– va incepe sa emita si el unde
IZOSUBSPATIALE;
123
Ipostazele a si b sunt succesive si redau faza initiala si cea finala a
unei ciocniri p-n (proton - neutron): proprietatea transferului de impuls
inter-nucleonic in IZOSPATIU a fost derivata prin extensie semotopologica
din efectul coliziunilor primare electrosoliton-pozitronium inflationar (vezi
figurile 19 si 20).
Noul pozitronium simplissim
+
2
e

1
e , perfect similar mezonilor neutri
pozitronium din invelisul nucleonic, nu poate fi, natural, decat un mezon Π
0
– intrucat se genereaza ca urmare a interactiunii dintre cei doi nucleoni
(cel mai usor mezon neutru generat intr-o ciocnire internucleonica este,
conform datelor fizicii experimentale, mezonul Π
0
). Deducem astfel din
figura de mai sus ca in orice conglomerate dinamice de protoni si neutroni
exista – pe de o parte – un schimb Π

intre un proton si un neutron si – pe
de alta parte – o conversie a mezonului Π

intr-un mezon Π
0
. Asadar, in
orice moment, oricaror doi nucleoni n si p le revine cel mult un mezon Π
intermediar, ceea ce face ca populatia pi-mezonica (sau ,,pionica'') dintr-
un nucleu atomic sa fie net inferioara numeric populatiei nucleonice de
protoni si neutroni.
Nucleonii, prin gruparile pozitronium din sextuplet, au o dinamica
interna de origine acretionara – de aceea ei contribuie la configurarea
metrica a campului gravitational ambiental. Mezonii Π, in schimb,
genereaza un camp antigravitational prin emisia continua de unde
IZOSUBSPATIALE. O intrebare extrem de interesanta survine automat:
de cati mezoni Π este nevoie intr-un nucleu atomic pentru a anihila
complet campul gravitational produs de componenta nucleonica?
Am stabilit in capitolul II ca cele doua campuri izotrope cu specificuri
geometrodinamice opuse sunt complementare si indisolubil legate unul de
celalalt, reflectand semotopologic relatia de indisociabilitate dintre string si
metrica lui duala. In capitolul curent am aratat ca ele trebuie sa
corespunda campului fortei tari, respectiv campului gravitational. Nu
trebuie sa confundam insa campul nuclear izotrop al fortei tari privita ca
interactie de schimb pionic p-n cu campul nuclear izotrop de acretie
metrica a doua sextuplete, care este de origine pur si simplu
gravitationala. Exista doua tipuri de interactie nucleara tare: una
fundamentala, de natura atractiv-gravitationala si care se exercita intre
toate sextupletele conglomerate in nucleul atomic; si una derivata, de
natura repulsiva, care se exercita prin schimb pionic intre un neutron si un
124
proton. Primul tip este de origine pur ERGOIZOSPATIALA desi cuplajul
sau local este caracteristic fortei tari; al doilea tip – conform schemei de
explicitare a ERGOIZOSPATIULUI – ar trebui sa derive din combinarea
dimensionala a ERGOSUBSPATIULUI cu IZOSPATIUL, putand fi numita
«forta nucleara tare propriu-zisa». Cuplajul 'pion negativ-proton', definitoriu
pentru aceasta ultima interactie, este un cuplaj metric bi-univoc – stabilit
fie pe o metrica de corelatie evenimentizata (figura 31), fie pe o metrica M
2
– de unde rezulta ca in el se investeste acelasi cuantum energetic si din
partea pionului si din partea protonului. Cei doi hadroni
42
participa asadar
in mod egal la cuplajul fortei nucleare tari propriu-zise.

Cum forta nucleara tare propriu-zisa isi extinde semotopologic
proprietatile asupra fortei gravitationale, careia ii este complementara,
deducem ca atat pionul cat si protonul vor participa in mod egal si la
cuplajul campului gravitational local. Dar nici mezonii Π

si nici mezonii Π
0
expandati pe o metrica M
2
nu poseda vreo dinamica acretionara asa incat
sa se poata vorbi in ceea ce-i priveste de un camp gravitational atractiv;
totusi, ei participa la cuplajul campului gravitational repulsiv care are
aceeasi natura ERGOIZOSPATIALA cu a gravitatiei propriu-zise. Prin
urmare, conchidem ca intensitatea campului anti-gravific generat de un
mezon Π

va compensa exact ,,greutatea'' unui proton cu care mezonul
respectiv interactioneaza tare.
Mezonul Π
0
este un derivat al lui Π

, deci va prelua semotopologic
aceeasi proprietate.
Dat fiind ca, din punct de vedere empiric, neutronul si protonul au
greutati sensibil egale, deducem – in fine – ca, daca intr-un nucleu atomic
oarecare populatia Π-mezonica ar depasi numeric populatia nucleonica
(fenomen potential pe care-l vom numi Inversiune a Populatiei Hadronice
Nucleare), atunci nucleul respectiv va fi respins de campul gravitational
ambiental.
In cazul cand nucleul este imobilizat intr-o retea cristalina rigida de
tip metalic vom obtine levitatia retelei – un fenomen antigravitational
macroscopic a carui sursa de energie (practic inepuizabila) vor fi, desigur,
undele electromagnetice de foarte joasa frecventa emise continuu de
atomii planetei Pamant.
42
Hadronii sunt particulele care interactioneaza prin forte nucleare tari.
125
Fara a mai insista in mod deosebit asupra aspectelor teoretice ale
fenomenului, ne vom margini la a sugera ca o Inversiune a Populatiei
Hadronice Nucleare poate fi obtinuta prin reactii de anihilare controlata
,,nucleon-antinucleon'' astfel incat produsii de reactie (asa numitele ,,jeturi
pionice'') sa fie confinati in interiorul volumului nuclear.
Revenim la studiul transformarii inverse dezintegrarii β. Prin extensia
semotopologica a specificului interactiei ilustrate in figura 38 b, deducem
ca o configuratie ca aceea de mai jos nu se poate actualiza decat in urma
unor coliziuni proton-neutron:
Figura 39
unde:
a = metrica M
2
de cuplaj pelicular
1
M
C
;
b = metrica potentiala M
1
de cuplaj filamentar
1
M
C
.
c = inel pozitronic.
Proprietati locale ale configuratiei din figura 39:
♦ stringul
+
1
e continua sa ramana suprapus cuplajului filamentar
1
M
C

(geodezic) al inelului pozitronic; acest cuplaj prevaleaza d.p.d.v. extensiv
asupra cuplajului reospatial al panzei topologice peliculare conexe
inelului;
♦ gruparea
+
1
e

2
e , nefiind una de tip bi-string (i.e. cu stringuri suprapuse),
nu se poate anihila pe acest format M
2
;
♦ neexistand variatie a cuplajului metric pelicular, contractia metrica prin
subspatiu a gruparii
+
1
e

2
e este imposibila (extensie extrarishonica).
Electronul

2
e de pe orbitalul S al atomului de hidrogen nu va putea
colapsa pe o metrica pozitronium M
2
ca cea din imagine decat ca urmare a
unor conglomerari nucleonice locale, deci a aparitiei unor stari condensate
126
ale materiei. Pozitronium-ul de mai sus ar putea sa colapseze pe metrica
M
1
fundamentala altfel decat prin tranzit SUBSPATIAL, dar atunci el s-ar
anihila imediat in radiatie ERGOSPATIALA, pentru ca

2
e va finaliza in
mod singular pulsatia ponderala a ,,anticului'' pozitronium P'; or, un
asemenea proces nu poate duce – asa cum ar trebui – la recombinarea
contiguala a neutronului primordial format din sase grupari pozitronium,
prin urmare aceasta posibilitate eluziva nu se va actualiza in realitate.

Exista totusi o posibilitate indirecta de recombinare neutronica
plecand – conform principiului contiguitatii – de la configuratia din figura
39. Sa o examinam in cele ce urmeaza (figura 40).
Figura 40. a)
unde:
a = grupare pozitronium de tip {P', P'' etc. } apartinand altor nucleoni
din conglomerat;
b = pozitronium tip ,,mutant'' aflat in proces de anihilare radiativa;
c = radiatia ERGOSPATIALA de anihilare evolueaza pe cuplajul
maximal local de conexiune coextensiva, anulandu-i caracterul
coextensional (respectivul cuplaj apartine panzei conexe inelului);
d = proton (colapsul stringului

2
e antreneaza colapsul stringului sau
conjugat
+
1
e ).
Figura 40. b)
127
unde:
a = metrica M
1
;
b = radiatie ERGOHIPERSPATIALA, inca nedeplicata;
c = neutron recombinat.
Electronul

2
e se va corela pe o metrica M
1
cu pozitronul
+
02
e
apartinand gruparii pozitronium
+
02
e

02
e , corelatia avand ca efect imediat
anihilarea radiativa a noului pozitronium ,,mutant''
+
02
e

2
e (

2
e finalizeaza in
mod singular pulsatia ponderala a pozitronium-ului sau originar P').
Radiatia emergenta este de natura ERGOSPATIALA dar emisia ei pe
panza inelului pozitronic provoaca duplicarea HIPERSPATIALA a inelului
respectiv asa ca in cele din urma vom avea tot un puls de radiatie
ERGOHIPERSPATIALA condensata. Diferenta fata de dezintegrarea β
consta, deci, pe de o parte, in specificul condensarii radiative pe un posibil
al inelului pozitronic, iar, pe de alta parte, in specificul geometrodinamicilor
ponderale locale: beta-electronul remanent

2
e poseda un string propriu de
marime M
2
, spre deosebire de electronul remanent

02
e din procesul
ilustrat anterior, care poseda – dupa cum observati – un string propriu de
marime M
1
.
Cerinta corelatiei pozitronium bi-string pentru metrici inferioare (sau,
cel mult, egale) ca marime lui M
2
impune ca cei doi electroni
+
1
e si

02
e ,
conjugati prin forta lucrurilor, sa stabileasca in cele din urma o conexiune
metrica M
2
sau M
1
. O conexiune M
2
vor putea stabili dar astfel intreaga
structura va reveni la configuratia din figura 39. Pentru ca neutronul sa se
recombine,

02
e se va apropia in maniera IZOSPATIALA de pozitronul
+
1
e
cu care va ajunge sa configureze o grupare pozitronium M
1
, specifica
sextupletelor acretionare. Electronii

02
e si
+
1
e nu se vor anihila din simplul
motiv ca nici unul dintre ei nu a suferit o pulsatie ponderala consecutiva
unei materializari radiative pe nivelul M
1
:

02
e , generat prin conversie
radiativa ERGOHIPERSPATIALA si avand din start un string de marime
M
1
, nu trece deloc printr-o pulsatie ponderala de expandare a metricii, iar
+
1
e , desi isi incheie o pulsatie ponderala completa colapsandu-si stringul
de pe nivelul expandat M
2
pe nivelul primar M
1
, nu a fost generat totusi pe
nivelul M
1
ci pe un nivel mult mai profund – inca neatins de Contractia
Metrica Universala. In consecinta, sextupletul rezultat si format strict din
grupari pozitronium M
1
va fi un neutron in toata puterea cuvantului.
128
Radiatia ERGOHIPERSPATIALA condensata pe vechea panza
string a pozitronului va trebui, desigur, sa se deplice cuantic in spatiul dual
pentru a nu conecta punctul origine
+
1
e in bucla inchisa: in aceasta
privinta, situatia este perfect analoga celei intalnite la dezintegrarea β.
Reactia de recombinare neutronica pornind de la un proton si un
electron secundar ar putea fi scrisa deci condensat in felul urmator:
e
1
0
0
1
1
1
~ n e ~ p ν →


unde ν
e
simbolizeaza pulsul radiatiei ERGOHIPERSPATIALE deplicate
(evident, un neutrino).
Coliziunile proton-proton cu transfer de energie/impuls mai pot duce
la urmatorul tip de geometrodinamica locala complexa (figura 41).
Figura 41. a)
unde:
a = proton ,,tinta'' p
1
;
b = panza «inelului pozitronic» (cuplaj proximal);
c = neopozitronium P' (neo-P') generat prin conversie
ERGOHIPERSPATIALA pe formatul pozitronium-ului P'' din primul ,,val''
de generari; imposibilitatea duplicarii hiperspatiale a lui neo-P' (,,copia'' lui
+
2
e s-ar suprapune lui
+
1
e ) duce la inseparabilitatea componentei radiative
ERGOSPATIALE de cea HIPERSPATIALA, prin urmare neo-P' nu-si
poate expanda metrica de corelatie;
d = pozitronium P'';
e = radiatie ERGOSPATIALA de coliziune (absorbita de P'');
f = proton incident p
2
;
129
Figura 41. b)
unde:
a = expandare a metricii corelative P'' cu anihilarea fortuita a
pozitronium-ului ,,mutant''
+
3
e

2
e ; radiatia de anihilare evolueaza pe un
cuplaj dominant local de conexiune coextensiva e
+
e

(prin similarizare cu
specificul dezintegrarii β); R' - punct de materializare potentiala
neactualizabila. Fiind superior cuplajului proximal
1
M
C
, cuplajul radiativ
plenar

2
e
+
2
e (
1
M
C
+ cuantum radiativ) ajuta la desprinderea lui
+
2
e de
pozitronul
+
1
e al protonului emergent p
1
. (Cuplajul radiativ consta dintr-un
puls radiativ in propagare pe o fosta metrica pozitronium bi-string, prin
urmare el are caracter real si nu virtual – caci reflecta semotopologic
proprietatile mezonului Π

).
Figura 41. c)
unde:
a = stringul
+
2
e se conjuga (in faza b) cu stringul radiativ reexpandat

3
e ;
b = anihilarea succesiva a unui alt pozitronium ,,mutant'', prin
simetrizarea dimensiunii ERGOSPATIALE (temporale)
43
: anihilarea lui
+
3
e

2
e
e tipica dezintegrarii β

, anihilarea

3
e
+
02
e
e tipica recombinarii
neutronice (pozitronium-ul
+
02
e

02
e apartine norilor mezonici ai protonului
p
2
).
43
In toti posibilii locali (ai conglomeratului de nucleoni).
130
Figura 41. d)
unde:
a = foton de anihilare ERGOSPATIALA (doar
+
2
e isi finalizeaza
pulsatia ponderala);
b = rematerializarea diametral opusa a pozitronium-ului
+
02
e

3
e ;
c = anihilarea pozitronium-ului

3
e
+
2
e ; deplasarea lui

02
e distruge
formatul topologic al metricii avatar

02
e
+
2
e , prin urmare radiatia
ERGOSPATIALA de anihilare a starii

3
e
+
2
e va fi emisa pe o metrica duala
normala.
Figura 41. e)
unde:
a = mai raman doua cuante de anihilare; cerinta reactualizarii metricii
lor ,,suport'' M
2
(fosta metrica bi-string a gruparii expandate P'') impune –
prin extensie semotopologica – dilatarea metrica a vechiului string
+
02
e la
marimea stringului radiativ; se obtine astfel o particula perfect conjugata
mezonului Π

pe care o vom numi mezon Π
+
. Deplicarea cuantica a
stringului radiativ Π
+
va fi, desigur, perfect analoga deplicarii cuantice
ERGOHIPERSPATIALE a stringului radiativ Π

.
131
Procesul ilustrat anterior, ducand la conversia unui proton intr-un
neutron cu emisia unei perechi pozitron-neutrino, nu poate corespunde
fizic decat unei varietati a asa-numitei «dezintegrari slabe β
+
».
Dupa cum observati, acest nou tip de interactie a nucleonilor se
deosebeste esential de interactia prezentata la figura 38 – si anume sub
aspectul-cheie ca se genereaza stringuri mezonice radiative prin
actualizarea multidimensiunii ERGOHIPERSPATIALE.
In figura 38 a, multidimensiunea ERGOHIPERSPATIALA atasata
mezonului Π

era deja actualizata – interactia constand doar in transferul
pionic si in materializarea unui alt pion, de asta data neutru: Π
0
.
Materializarea lui Π
0
din continutul radiativ al lui Π

era una de tip
ERGOSPATIAL, fiind caracteristica mai precis procesului pulsatiei
multimetrice, care incumba atat unidimensiunea ERGOSPATIULUI cat si
multidimensiunea inglobanta a ERGOSUBSPATIULUI.
In consecinta, campul asociat interactiunilor prin IZOSPATIU de tip
«figura 38» va rezulta in mod evident din cuplarea dimensionala a
ERGOSUBSPATIULUI cu IZOSPATIUL – combinatie specifica, intr-
adevar, campului nuclear al fortei tari (conform schemei de explicitare a
varietatilor ERGOIZOSPATIALE).
Deosebirea fundamentala dintre interactiile binucleonice tari si
slabe consta asadar, pur si simplu, in faptul ca cele dintai implica
materializari pionice strict ERGOSUBSPATIALE (de tip Π
0
) in timp ce
ultimele implica materializari pionice strict ERGOHIPERSPATIALE (de tip
Π
t
). Totul se reduce, in ultima instanta, la raportul complex (deja studiat)
dintre pulsatia multimetrica si pulsatia solitonica a metricii-in-deriva.
Exista insa si interactii slabe non-nucleonice, care pot sa apara in
urma ejectarii pionilor Π
t
din spatiul norilor mezonici.
Acesti pioni ,,evadati'', evoluand initial in campuri de interactiune
radiativa mult mai intense decat cuplajele locale de conexiune metrica, vor
avea o viteza sporita
44
, prin urmare va apare fenomenul de «dilatare a
duratei» (o grupare pozitronium supusa contractiei metrice isi mareste
44
Astfel, cuplajele metrice externe pot conferi oarecum un caracter trans-relativ notiunii
de «viteza», confirmand paradoxul lui Langevin; doua referentiale nu sunt intotdeauna
interschimbabile!
132
viteza rotatiei orbitale subluminice, expandandu-si totodata spatiul dual al
duratei – conform axiomelor 2 si 4).
Ce poate insemna dilatarea timpului de viata pionic? Evident, nimic
altceva decat o intarziere a deplicarii cuantice ERGOHIPERSPATIALE
(,,neutrinice'') care se va realiza in maniera tipic HIPERSPATIALA,
hiperspatiul extins fiind asociat din start unui asemenea tip de deformare a
dimensiunii temporale. Pulsul de radiatie va fi transpus, deci, la momente
anterioare de timp pe masura ce stringul radiativ «baleiaza» in rotatie
continua (de tip ERGOREOSPATIAL) panza topologica toroidala.
O dilatare HIPERSPATIALA a timpului prin transpunerea repetata a
pulsului radiativ la momente procesuale anterioare schimba, totusi,
campul de posibilitati al respectivei deplicari cuantice.
Stringul radiativ format din doua cuante de anihilare se poate acum
deplica in doua etape – intai prin emiterea unei cuante si apoi a celeilalte –
pentru ca emiterea primei cuante chiar inainte de atingerea punctului
origine mai lasa celeilalte cuante sansa de a evita conexiunea interzisa in
bucla inchisa prin transpunerea concomitenta la un moment procesual
anterior, pe o alta metrica din panza topologica a electronului.
Devin posibile, deci, urmatoarele doua dezintegrari cu neutrini asociati:
Figura 42. a)
unde:
a = radiatie ERGOHIPERSPATIALA (,,neutrino'') emisa pe metrica
duala a pionului.
133
Figura 42. b)
unde:
a = radiatie ERGOHIPERSPATIALA (,,neutrino'').
Particula din stanga figurii 42 a este, dupa cum am demonstrat, un
pion ,,incarcat'' Π
t
. In schimb, particula din dreapta figurii 42 b este un
pozitron (sau un electron) secundar pentru ca nu mai contine deloc
radiatie ERGOHIPERSPATIALA condensata. Canalul de dezintegrare:
Π
t
→ X
t
∼ ν
unde ν este un neutrino, iar X
t
nu este un electron propriu-zis,
individualizeaza cu certitudine particula X
t
ca fiind un miuon.
Prin extensie semotopologica, toti electronii si miuonii de format M
2
sunt de origine pionica ∏
t
(adica simultan ERGOHIPERSPATIALA si
ERGOREOSPATIALA).
In IZOSPATIU, este clar ca ei nu vor putea interactiona decat prin
campuri de forte derivate din dubla cuplare ERGOHIPERSPATIU-
IZOSPATIU, respectiv, ERGOREOSPATIU-IZOSPATIU (ultima posibilitate
de cuplare implicand si variantele admisibile ERGOREOSPATIU-
IZOSUBSPATIU si ERGOREOSPATIU-IZOHIPERSPATIU, intrucat
IZOSUBSPATIUL si IZOHIPERSPATIUL sunt posibili ai multidimensiunii
IZOSPATIALE). Se obtin deci, in mod oarecum surprinzator, numai
combinatiile care corespund campului fortei slabe si campului
electromagnetic: consecinta imediata a acestei stari de fapt este ca
electronii si miuonii nu pot interactiona prin forta nucleara tare, asa cum –
134
de exemplu – interactioneaza pionii Π

si toata pleiada posibililor pionici
autoconvertibili care pot crea din sine un Π
0
printr-un proces
ERGOSUBSPATIAL (potentat de translatia in IZOSPATIU).
Electronii si miuonii nu au (sau nu au destule) cuante de anihilare
,,condensate'' ERGOHIPERSPATIAL ca sa creeze un mezon Π
0
pe
suprafata propriei lor panze-string. Eventuale alte particule cu un numar
impar de cuante de anihilare ,,condensate'' pot crea, teoretic, o data sau
de mai multe ori un mezon Π
0
, insa cuanta de anihilare fara sot
(suprapusa din punct de vedere reospatial dar nu si geodezic
45
celor care
se rematerializeaza) ar submina procesul ERGOSUBSPATIAL global,
pentru ca ea nu se poate rematerializa (orice puls reospatial de radiatie
ERGOSPATIALA care este implicat intr-o conversie ERGOSUBSPATIALA
este integral susceptibil de rematerializare; conform figurii 14). Cu alte
cuvinte, pentru asemenea particule, varianta crearii de mezoni Π
0
prin
autoconversie ERGOHIPERSPATIALA este exclusa ca posibilitate
teoretica tocmai datorita caracterului lor non-similihiperelectronic, net
diferit din punct de vedere cuantic -adica numeric- de cel al pionului Π

(pionul Π

fiind caracterizat de un

string-,,gazda'' + un string radiativ in
rotatie potentiala si care contine un numar par de cuante de anihilare)
46
.
In concluzie, electronii M
2
, miuonii si particulele cu un numar impar
(>1) de ,,neutrini-companioni'' (i.e.: cuante de anihilare condensate) vor
interactiona numai slab si electromagnetic, fara a induce crearea de
mezoni Π
0
: ele constituie clasa asa numitilor «leptoni ponderali».
Deoarece aparitia electronilor si miuonilor neconjugati este insotita
intotdeauna de un puls neutrinic ERGOHIPERSPATIAL, deducem – printr-
o extensie semotopologica globala a acestor ,,viitoruri'' potentiale Π

– ca
si aparitia particulelor cu un numar impar (>1) de ,,neutrini-companioni'' va
fi insotita de emisia cuantica a unei radiatii neutrinice – datorita similarizarii
cuantei de anihilare fara sot cu un string radiativ miuonic. Este cazul
leptonului supergreu τ (numit si ,,tauon'') caruia ii corespunde intr-adevar
in plan fizic un neutrino specific.
45
Prin extensie semotopologica pornind de la structura lui Π

, deducem ca orice string
radiativ de origine pionica poate contine maximum doua cuante de anihilare.
46
Potentialitatile ERGOHIPERSPATIALE negative ale acestor particule cu un numar
impar de cuante de anihilare pe string in ceea ce priveste autogenerarea de Π
0
se extind
in toti posibilii locali; de aceea nu poate fi acceptata nici varianta geometrodinamica a
conversiei prin interactie.
135
Asa cum am precizat la studiul general asupra radiatiei
ERGOHIPERSPATIALE deplicate, acest gen de radiatie va realiza
conexiuni efective de tip e
+
e

dar, va parea ca stabileste o pseudo-
conexiune procesuala de tip e
+
e
+
, e

e

. Prin urmare, interactiunea
pulsurilor neutrinice radiative cu materia ponderala nu se poate desfasura
decat conform formulelor de mai jos:
INTERACTII NEUTRINICE
0 n → p ∼ e


e
~
ν


º O
e
~
ν
∼ n → p ∼ e

O p → n ∼ e
+
∼ ν
e
º O ν
e
∼ p → n ∼ e
+
O Π

→ µ

∼ µ
ν
~
º O µ
ν
~
∼ n → p ∼ µ

O Π
+
→ µ
+
∼ ν
µ
º O ν
µ
∼ p → n ∼ µ
+
O p ∼ e

→ n ∼ ν
e
(neutrinul se emite de pe un pozitron)
º 0 ν
e
∼ p → n ∼ e
+
Prin extensie extrarishonica, neutrinul deplicat ν
µ
se va replia
ponderal pe un string asemanator celui de pe care este emis.
Am notat neutrinul din reactia fundamentala 0 (dezintegrarea β

) cu
e
~
ν
pentru a face o concesie formala Teoriei Modelului Standard conform
careia intr-un asemenea tip de reactie se produc, chipurile, ,,antineutrini''.

In realitate, este la fel de absurd sa vorbim de antineutrini pe cat este
de absurd sa vorbim de anti-fotoni: fotonii si neutrinii sunt particule
radiative, chiar daca de natura diferita (ERGOSPATIALA, respectiv
ERGOHIPERSPATIALA), si ei nu se supun simetriei generalizate materie-
antimaterie, a carei sfera de aplicabilitate cuprinde strict particulele
ponderale (cu exceptiile notabile de genul mezonilor pozitronium Π
0
, K
0
etc., ale caror antiparticule sunt ei insisi, asa cum antiparticula unei grupari
pozitronium leptonice e
+
e

este, in esenta, aceeasi grupare pozitronium
e
+
e

).
136
In reactia O prezentata mai sus, neutrinul e
~
ν
– emis initial de pe un
electron negativ e

de format M
2
– interactioneaza cu un neutron,
stocandu-se pe unul din pozitronii M
2
configurati in norul mezonic
(conexiune ERGOSPATIALA e

e
+
cu simetrie speciala, determinata de
existenta stringului radiativ).
Cu toate acestea, particula ,,extrasa'' din norul mezonic de pulsul
radiativ nu va fi pozitronul respectiv sau vreun alt pozitron, ci un electron
negativ – conform cerintei de a se configura o pseudo-conexiune
procesuala aparenta de tip HIPERSPATIAL (e

e

).
Sa vedem cum decurge concret o astfel de ,,ionizare'' neutronica
(interactiune “neutrino electronic - neutron”):
Figura 43. a)
Note asupra figurii:
– prin extensie semotopologica din dezintegrarea β, stringul radiativ se
configureaza prin coplanaritate cu «inelul pozitronic»; in configurarea lui,
trebuie sa se mai tina seama ca o metrica pozitronium nu poate deveni o
metrica radiativa e
+
e

decat prin injonctiunea unei alte metrici pozitronium
(vezi: conditiile de generare pentru pozitronium-ul ,,mutant'', al carui
cuantum energetic il poarta neutrinul electronic).
– odata configurat stringul radiativ, metrica pozitronium
+
2
e

2
e nu mai poate
colapsa deoarece orice metrica pozitronium in contractie tranziteaza de la
un cuplaj dat la un cuplaj metric superior (extensie extrarishonica a
pulsatiei metricii corelative). Or, cuplajul starii initiale (
1
M
C
) este inferior
cuplajului reospatial al starii expandate M
2
– care incumba si cele doua
cuante de anihilare repliate (
2
M
C
+
1
M
C
).
137
punctul J (pozitia de jonctiune
+
2
e

1
e )
Figura 43. b)
Note asupra figurii:
– stringul radiativ nu se poate roti, dupa cum am demonstrat deja (din
studiul driftului HIPERSPATIAL); deoarece acum nu avem o dilatare a
duratei, astfel incat el sa se transpuna discret in alti posibili de pe aceeasi
panza reospatiala, deducem automat ca pozitia lui este fixa; viteza orbitala
a lui

1
e fiind mai mare decat cea a lui

2
e , se va ajunge la configuratia
ilustrata anterior (datorita raportului M
1
: M
2
= 1 : 3, in timpul cat

1
e
parcurge jumatate din circumferinta torului M
1
,

2
e va parcurge 1/6 din
circumferinta torului M
2
)
– in punctul J, electronul

1
e este ,, prins'' in reospatiul panzei topologice
expandate
+
2
e – al carei cuplaj este net superior cuplajului
1
M
C
al gruparii
pozitronium
+
1
e

1
e ; prin urmare,

1
e va trebui sa formeze o grupare
pozitronium cu
+
2
e chiar in punctul J, ceea ce induce automat atat
translocarea stringului radiativ cat si transformarea metricii pozitronium
+
2
e

2
e intr-o metrica radiativa (proprietate rishonica extensiva: cuplajul
dominant in care evolueaza un electron ponderal este un cuplaj
pozitronium in toti posibilii topologici locali).
rotatie orbitala a pozitronium-ului
+
2
e

1
e
Figura 43. c)
138
Note asupra figurii:
– stringul radiativ ERGOHIPERSPATIAL (de origine ERGOSPATIALA) se
transloca pe cuplajul dominant local de conexiune coextensiva al fostei
metrici pozitronium
+
2
e

2
e ; in urma translocarii, stringul radiativ isi pierde
complet caracterul HIPERSPATIAL, devenind o banala metrica radiativa
ERGOSPATIALA. Acesta este procesul fundamental de conversie a
radiatiei ERGOHIPERSPATIALE in radiatie ERGOSPATIALA (sau, altfel
spus, a neutrinilor in fotoni).
– revedeti figura 27: electronul care absorbea radiatia ergospatiala in
punctul S trecea imediat in faza de contractie a metricii bi-corelative –
contractie care poate fi interpretata retrospectiv si ca o distantare
(indepartare) spatiala de electronul care a emis radiatia. Prin extensie
semotopologica, absorbtia radiatiei ergospatiale de catre

2
e duce la
indepartarea lui spatiala de pozitronul emitator
+
2
e , indepartare care nu se
poate realiza decat prin separarea IZOSPATIALA a celor doua stringuri –
metrica M
3
de conexiune e
+
e

fiind interzisa.
electron liber proton
Figura 43. d)
Un foton ERGOSPATIAL va interactiona in aceleasi conditii cu totul
altfel decat neutrinul electronic de mai sus.
Fotonii nu se pot stoca ERGOHIPERSPATIAL sub forma unor
stringuri radiative, asa ca vor fi, pur si simplu, absorbiti de gruparile
pozitronium din norii mezonici – carora le vor induce un proces de pulsatie
a metricii corelative.
Prima faza a pulsatiei, si anume expandarea, va consta pentru
inceput in tranzitul SUBSPATIAL pe nivelul de corelatie M
2
. Daca energia
fotonului este suficient de mare, expandarea va fi mai ampla, dar noi stim
139
deja ca gruparile pozitronium inflationare de tip P si P' nu pot efectiv
depasi amplitudinea metricii M
2
– pentru ca sunt, pur si simplu, prea
aglomerate in proximitatea nucleonica.
Prin extensie, si gruparile P'' – derivate HIPERSPATIAL din gruparile
P' – si, in general, orice alte sortimente pozitronium din norii mezonici, nu
pot expanda metric peste nivelul de corelatie M
2
efectuand salturi
SUBSPATIALE M
2
vs. M
3

Insa o expandare metrica se poate realiza si din punct de vedere
IZOSPATIAL, nu doar SUBSPATIAL, asa ca daca energia fotonilor
permite – devine posibila o distantare a electronilor prin separarea celor
doua stringuri M
2
care, oricum, din punct de vedere semotopologic nu mai
pot sa se dilate.
Vom obtine deci, in cele din urma, doi electroni liberi conjugati: un
pozitron si un electron propriu-zis, ultimul fiind absolut identic electronilor
emergenti dezintegrarii β

.
Iata formula acestei reactii de fotogenerare:
γ ∼ N → N ∼ e
+
∼ e

unde N este un nucleon oarecare.
Mezonii Π
0
sunt tot grupari pozitronium e
+
e

de format M
2
,
nedezintegrabile spontan altfel decat prin anihilare radiativa. Intrucat
electronii lor componenti tranziteaza in tandem
47
, anihilarea va fi tipic
rishonica, prin doua cuante fotonice nesuprapuse:
Π
0
→ γ ∼ γ
47
Faza ponderala este absolut disjuncta d.p.d.v. reospatial de faza radiativa, epuizandu-
si in sine toti posibilii simili-rishonici; prin urmare, desi radiatia ERGOSPATIALA care
conditioneaza expandarea pare a fi absorbita doar de pozitron (vezi figura 38 b), ambii
electroni vor expanda in tandem daca acest lucru este posibil (in fond, radiatia poate
aluneca reospatial pe stringul pozitronic pana in punctul origine al electronului negativ
unde va fi repliata sub forma particulei ponderale e

; astfel se poate considera ca ambii
electroni absorb radiatie, deci tranzitul SUBSPATIAL se va realiza, in mod necesar,
simetric si sincron).
140
Studiul potentialitatilor interne ale pionului neutru releva o proprietate
speciala extrem de interesanta. Π
0
este, dupa cum am vazut, un posibil
ERGOSUBSPATIAL al pionului incarcat Π

. Cum metrica M
2
a stringului
radiativ Π

avea potentialitatea deplicarii cuantice ne-imediate (pulsul
superluminic al radiatiei trebuind sa parcurga, practic, intreaga bucla
inchisa a stringului subsumat inainte de a se deplica in spatiul dual),
deducem ca orice metrica M
2
derivata dispune de aceasta potentialitate: in
concluzie, metrica pozitronium M
2
a lui Π
0
isi va actualiza potentialitatea in
toti posibilii, ceea ce inseamna ca se va produce o anihilare radiativa chiar
in respectivul format bi-string! Nu mai este necesara deci contractia
metrica pe nivelul primar M
1
impusa de ciclicitatea procesului pulsatoriu;
daca o asemenea contractie va fi provocata totusi de varii cauze externe,
atunci radiatia de anihilare a gruparii pozitronium colapsate M
1
va fi pur
virtuala, intrucat nu pot exista doua stadii terminale succesive in pulsatia
ponderala, ci – evident – numai unul (si anume cel dintai).
Evenimentul absolut nou in situatia de fata este asadar, anihilarea
ne-imediata pe nivelul M
2
a tuturor gruparilor pozitronium simple (adica
deplicabile), conditionate in vreun fel oarecare de mezonul Π

. Ele se
impart in doua mari grupe: a) mezonii Π
0
si b) eventualele grupari
pozitronium simple de fotogenerare care – inainte de a se conecta bi-
string pe nivelul M
2
– au dispus de stringuri disjuncte (stringurile
fotogenerate, fiind simple si disjuncte, sunt identice – in esenta – stringului
disjunct al electronilor atomici, de aceea vor reflecta semotopologic
proprietatile lui potentiale – proprietati conditionate reospatial de mezonul
Π

). Prin urmare, strict numai gruparile pozitronium non-pionice din norii
mezonici ai nucleonilor se anihileaza radiativ si non-virtual pe nivelul M
1

restul celorlalte grupari pozitronium actuale anihilandu-se pe nivelul
expandat M
2
dar, nu imediat (asa cum ne-am obisnuit pana acum) ci cu
oarecare intarziere.
Revenim la interactiunea neutrinilor cu substanta.
Din interactiile 0 ÷ 0 formulate explicit, numai 0,O,O,O si O sunt
compatibile formal cu Modelul Standard – celelalte, nu. Astfel, de
exemplu, asa-numita ,,lege de conservare a sarcinii leptonice'', imaginata
in mod fantezist de teoreticienii Fizicii Particulelor, prevede ca neutrinii
emergenti dezintegrarii β
+
pot sa produca urmatoarea interactie:
141
ν
e
∼ n → p ∼ e

,
ceea ce este complet gresit – interactia corecta fiind formulata la pozitia
O:
ν
e
∼ p → n ∼ e
+
Observatiile empirice vin sa confirme corectitudinea predictiei
noastre. Sa luam, de exemplu, cunoscuta ,,anomalie'' astrofizica a
deficitului fluxului de neutrini solari. In Soare (si, in general, in toate stelele
tinere) se elibereaza o uriasa cantitate de energie radiativa prin
transmutatia termonucleara a hidrogenului in heliu, conform reactiilor de
mai jos:
e
0
1
2
1
1
1
1
1
~ e ~ d p ~ p ν →
+
(dezintegrare β
+
)
γ → e ~ H p ~ d
3
2
1
1
2
1
p ~ p ~ H H ~ H
1
1
1
1
4
2
3
2
3
2
e e e →
(ciclul ,,proton-proton'' de fuziune nucleara a hidrogenului)
Bazandu-se pe conceptul de ,,sarcina leptonica'', astrofizicienii se
asteapta ca neutrinul emergent ν
e
sa produca in detectori o interactie de
tipul:
ν
e
∼ n → p ∼ e
-
,
interactie care (dupa cum am vazut la figura 43) nu ar implica o coliziune
intranucleara proton-proton, fiind – in consecinta – mult mai probabila din
punct de vedere energetic decat o absorbtie neutrinica soldata cu extractia
unui pozitron e
+
.
In realitate, neutrinii solari majoritari ν
e
interactioneaza cu detectorii
tocmai prin extractie pozitronica e
+
:
142
ν
e
∼ p → n ∼ e
+
,
interactie care este mai putin probabila si va da un flux sensibil mai mic
decat cel calculat teoretic.
Incheiem acest subcapitol referitor la interactiile neutrinice cu studiul
geometrodinamic al interactiei:
µ
ν
~
∼ n → p ∼ µ

.
Figura 44. a)
Note asupra figurii:
– spre deosebire de situatia din figura 43 a), metrica pozitronium-ului
expandat

2
e
+
2
e poate sa colapseze, deoarece in acest caz cuplajul starii
initiale (
1
M
C
) este superior cuplajului reospatial al starii expandate M
2

care incumba o singura cuanta de anihilare repliata: neutrinul miuonic;
– sa precizam valoarea cuplajului reospatial global al starii M
2
:
1 1
1 1 1
2 2
M M
M M M
M
*
M
C C
6
5
2
C
3
C
2
C
C C < · + · + ·
unde cu
*
M
2
C
am notat cuplajul reospatial global al starii M
2
.
– prin extensie semotopologica din prima faza a dezintegrarii β
-
, electronii
+
2
e si

1
e vor configura un pozitronium ,,mutant'' care se va anihila
instantaneu; dar, starea M
2
(a pozitronium-ului expandat bi-string) a
dobandit deja potentialitati radiative (in urma replierii neutrinului miuonic
143
ca string radiativ), asa incat radiatia de anihilare a noului pozitronium
,,mutant'' M
1
va fi pur virtuala (doua stringuri radiative REALE de tip
ERGOSPATIAL suprapuse din punct de vedere reospatial ar compromite
caracterul unidimensional-dinamic al timpului local).
Figura 44. b)
unde:
a = radiatie ERGOSPATIALA virtuala de anihilare a pozitronium-
ului ,,mutant''
+
2
e

1
e .
Note asupra figurii:
– stringul radiativ repliat se va suprapune cuplajului dominant local de
conexiune coextensiva
+
2
e

2
e ca urmare a virtualizarii suportului sau metric
*
2
M (extensie semotopologica din specificul dezintegrarii β

: o metrica
radiativa ERGOSPATIALA de amplitudine superioara propriului string
local emitator se va suprapune unui cuplaj dominant local de conexiune
coextensiva e
+
e

).
– vezi figurile 26-27: radiatia ERGOSPATIALA virtuala provoaca
distantarea electronilor absorbanti de electronii emitatori. Prin extensie
semotopologica, radiatia ERGOSPATIALA virtuala ,,emisa'' de pozitronul
+
2
e din figura 44 b va provoca distantarea IZOSPATIALA a electronului

2
e , electron care poseda deja un string radiativ non-virtual (radiatia
virtuala respectiva nu se poate contopi ERGOHIPERSPATIAL in acest
string radiativ deoarece, prin extensie Π
t
, orice string radiativ contine
maximum doua cuante de anihilare).
144
electron liber cu proton
string radiativ
mono-cuanta
(,,miuon'')
Figura 44. c)
⇒ µ

∼ p
Ne vom ocupa in cele ce urmeaza de studiul potentialitatilor
geometrodinamice ale interactiei pion-nucleon. Dupa cum am vazut, cele
doua tipuri de mezoni Π (Π
t
si Π
0
) sunt caracterizate de urmatoarele
configuratii topologice:
Π
t
radiatie reala evoluand pe o
metrica ex-pozitronium virtuala
(«metrica avatar»)
Figura 45. a)
Π
0
radiatie virtuala evoluand
pe o metrica pozitronium
reala (cu potentialitati
radiative de sorginte Π
t
)
Figura 45. b)
Veti obiecta probabil asupra interpretarii abuzive a potentialitatilor
radiative de sorginte Π
t
in cazul configuratiei Π
0
, argumentand ca o
145
metrica pozitronium nu poate fi in acelasi timp o metrica radiativa. Noi
insine am subliniat, de fapt, incompatibilitatea dintre caracterul
coextensional al metricii procesuale pozitronium si caracterul
necoextensional al conexiunilor radiative – de aceea, putem fi lesne
suspectati de autocontradictie.
Cum stau lucrurile in realitate? Metrica pozitronium Π
0
nu este si nu
poate fi o metrica radiativa: dar, prin extensie semotopologica, ea va
prelua din textura evenimentiala a pionului generator Π
t
cele doua cuante
virtuale ex-pozitronium ale «metricii-avatar» – cu care este
potentialmente compatibila. Vom avea deci o metrica pozitronium bi-string
(reala) peste care se suprapune o reflexie (sau o ,,extensie'') spatiala a
metricii-avatar.
Noua metrica dubla seamana izbitor de mult cu o metrica radiativa,
caracterul radiativ fiind dat, de altfel, chiar de proprietatea suprapunerii
cuantelor metrice; totusi, neputand fi vorba de radiatie propriu-zisa
(definita prin complementaritate cu conexiunile conjugate pozitronium),
vom numi acest nou tip de metrica pozitronium: «metrica pseudo-
radiativa».
Avand un caracter mixt (pe jumatate real, pe jumatate virtual), o
astfel de metrica pseudo-radiativa M
2
va conferi starii pozitronium M
2
un
format straniu, inca nemaintalnit. Sa explicam despre ce este vorba: din
punct de vedere SUBSPATIAL, virtualitatea starii M
2
incumba cu
necesitate actualizarea starii subiacente M
1
. Dar atunci rezulta, prin
aplicatie la cazul nostru special, ca atat starea M
2
cat si starea M
1
au un
caracter actual din punct de vedere energetic sau topologic. Or, ele nu pot
avea simultan un caracter actual din punct de vedere energetic, deoarece
starea M
2
deriva din starea M
1
prin procesualitate contiguala (tranzit
SUBSPATIAL tipic). Judecand prin excluziune, deducem ca starea M
1
continua sa subziste in interiorul starii expandate M
2
intr-o configuratie pur
virtuala din punct de vedere energetic, dar actuala (adica reala) din punct
de vedere topologic (am mai intalnit o situatie oarecum vag asemanatoare
– desi intr-un cu totul alt format topologic – in cursul studierii
comportamentului hiperelectronilor virtuali, vazuti ca anteroproiectii
electrosolitonice...)
Iata la ce tip de interactie Π

∼ p se poate ajunge daca se tine cont
de aceasta structura exotica a mezonului Π
0
:
146
string radiativ
mezon Π
0
materializat prin conversie
ERGOSUBSPATIALA
Figura 46. a)
a
c b
Figura 46. b)
unde:
a = radiatie reala de anihilare
+
02
e

2
e evoluand pe cuplajul metric
dominant al vechiului string radiativ (cu toate ca acest string este
virtualizat, radiatia ii ,,ignora'' statutul, tot asa cum stringul radiativ insusi
ignora re-virtualizarea «metricii-avatar»);
b = pozitronium ,,intrus''

02
e
+
02
e ;
c = neutron recombinat.
Note asupra figurii:
– din figura 20 rezulta ca numai ectoelectronii pot emite radiatie
virtuala pe propriul lor string, prin urmare metrica DUBLA pseudo-radiativa
se va virtualiza in ambele sale componente devenind o metrica
ectofazica (prin extensie semotopologica). Starea M
2
a mezonului Π
0
se
mai poate numi ,,reala'' din punct de vedere energetic numai datorita
actualizarii de posibili string periferici (i.e. disjuncti) pe cele doua toruri
conexe, posibili care pot apartine foarte bine unui univers alternativ (sau
«paralel»)
147
– cu
+
v 2
e si

v 1
e am notat anteroproiectiile virtuale ale electronilor
+
2
e ,
respectiv

1
e .
neutron mezon Π
0
Figura 46. c)
unde:
a = metrica pseudo-radiativa (ectofazica).
Nota asupra figurii:
– radiatia ERGOSPATIALA de anihilare
+
02
e

2
e nu poate fi stocata
ERGOHIPERSPATIAL si nici nu va induce expandarea starii virtuale
+
v 2
e

v 1
e
; prin urmare, cf. figurilor 26-27, ea va provoca distantarea
IZOSPATIALA a mezonului Π
0
de neutronul proaspat recombinat.
Intreg procesul de mai sus ar putea fi descris ca o conversie a
NEUTRINILOR radiativi (compactati pe stringul ergohiperspatial), si
anume, o conversie intr-un pozitronium ponderal ECTOFAZIC: mezonul
Π
0
.

Din acest punct de vedere, mezonul Π
0
ar putea fi considerat ca o
grupare «neutrinium» (adica, o grupare e
+
e

generata de neutrini).
Ce se intampla insa daca pe suprafata panzei topologice M
2
(de cuplaj
1
M
C
) apartinand stringului protonic
+
1
e se va ,,acrosa'' un pion liber,
,,evadat'' din spatiul norilor mezonici? Un asemenea pion ar putea forma o
configuratie in care nu mai este posibila materializarea unui Π
0
(figura 47):
148
inel pozitronic
o metrica radiativa necoplanara inelului pozitronic
Figura 47
Prin extensia semotopologica a configuratiei din figura 46 a in tot
universul, deducem ca o conversie ERGOSUBSPATIALA Π
0
este posibila
numai pe metrici coplanare inelului pozitronic.
Conexiunea
+
1
e

2
e , unde
+
1
e poseda un string simplu suprapus
inelului pozitronic, iar,

2
e – un string dublu, nu se poate ,,desface'' prin
anihilare radiativa intarziata M
2
deoarece: 1) nu este o grupare bi-string
(cu stringuri suprapuse) si 2) prin extensie rishonica, o grupare
pozitronium deplicabila (adica, susceptibila de a se anihila) trebuie sa fie
constituita din electroni cu stringuri similare.
Prin urmare, in absenta perturbatiilor externe,
+
1
e si

2
e se vor limita,
pur si simplu, la a descrie o miscare orbitala subluminica de tip
ERGOREOSPATIAL.
Miscarea neperturbata a celor doua stringuri conjugate incumba insa
un efect cinematic foarte interesant: dat fiind ca miscarea proprie a inelului
pozitronic este una de translatie iar, cea a gruparii pozitronium
+
1
e

2
e – o
miscare de rotatie, acest fapt ar putea duce la suprapunerea lui

2
e cu
pozitronul inelar diametral opus lui
+
1
e – ceea ce este imposibil; deducem,
asadar, ca

2
e si
+
1
e vor sfarsi prin a se separa IZOSPATIAL unul de
celalalt astfel ca, in final, structura din figura 47 se va dezintegra: 1) fie
intr-un proton si un pion negativ: Λ → p ∼ Π

, atunci cand pionul emergent
Π

se indeparteaza de proton; 2) fie intr-un neutron si un pion neutru: Λ
0

n ∼ Π
0
, atunci cand pionul emergent Π

se recupleaza local cu pozitronul
inelar care i-a obstructionat rotatia orbitala (figura 48):
149
Figura 48
unde:
a = conversie ERGOHIPERSPATIALA in IZOSPATIU;
b = duplicare HIPERSPATIALA.
Note asupra figurii:
– in interactia nucleara tare Π

∼ p → n ∼ Π
0
(interactie soldata cu o
conversie ERGOSUBSPATIALA), «produsii de reactie» n si Π
0
sunt
dezintegrabili pe cale β-radioactiva respectiv γ-radioactiva – sau, altfel
spus, prin interactie electroslaba. Extensia semotopologica (atemporala) a
acestei proprietati absolut conjuncturale in tot universul conduce la
dezintegrabilitatea spontana de tip electroslab a tuturor particulelor
,,generate'' prin interactie tare;

– ERGOSUBSPATIUL conditioneaza extensiv ERGOHIPERSPATIUL ⇒ o
materializare Π
0
prin conversie ERGOHIPERSPATIALA are loc dupa
epuizarea potentialitatilor de conversie ERGOSUBSPATIALA ;

– in figura de mai sus, metrica ex-pozitronium (,,avatar'') a pionului Π

se
suprapune stringului

2
e aflat in conexiune

2
e e
+
(conexiunea

2
e e
+
este un
posibil reospatial al metricii avatar, a carei conexiune originala era tot
e

e
+
); suprapunerea are loc prin duplicare HIPERSPATIALA deoarece –
prin extensie din figura 38 a – stringul radiativ pionic nu se poate conecta
cu pozitronii inelari ai nucleonilor din mediu. Or, duplicarea de aceasta
factura confera metricii pseudo-radiative

2
e e
+
un caracter de metrica
radiativa ERGOHIPERSPATIALA
48
: astfel, gruparea pozitronium
48
Si, in plus, virtuala – prin similarizare topologica reospatiala cu metrica avatar (vezi si
nota de subsol care insoteste comentariul de la figura 20).
150
nucleonica e

e
+
va absorbi, nici mai mult, nici mai putin, decat un puls
radiativ ERGOHIPERSPATIAL de origine pionica Π

, catalizand o
conversie ERGOHIPERSPATIALA pe nivelul metric M
3
, de conexiune e
+
e
+
(metricile M
3
÷ M
10
sunt interzise doar pentru conexiunile e
+
e

). Rezulta
asadar, un mezon Π
0
(posibil intern al mezonului Π

) si o formatiune Π

p
corelata pe o metrica superioara stringurilor conjugate Π

si
+
1
e de suport
corelativ; insa, prin extensie din figura 31 in toti posibilii geometrodinamici,
stim ca toate formatiunile de acest tip sunt, de fapt, neutroni.
Indiferent de canalul de emergenta (sau: ,,de reactie''), pionul disjunct
va incepe sa emita imediat unde IZOSUBSPATIALE transversale de
factura ERGOHIPERSPATIALA (pseudo-neutrinica). Asistam deci la doua
tipuri de dezintegrari, ambele fiind caracterizate de combinarea
geometrodinamica ondulatorie a IZOSPATIULUI cu
ERGOHIPERSPATIUL – combinare care nu poate duce, asa cum am
demonstrat, decat la actualizarea Campului Izotrop al fortei slabe. Ceea
ce se si constata experimental.
Structura compozita Λ
0
din figura 47 mai are inca o proprietate
demna de interes. Stringul radiativ Π
t
, dupa cum am vazut, contine
potentialitatea unei materializari pozitronium Π
0
de tip
ERGOSUBSPATIAL, actualizabila in sensul unei pulsatii multimetrice care
coextensivizeaza doi pozitronium neutri anomali: formatiunea asimetrica
+
1
e

2
e
si noul mezon simetric Π
0
. Aceasta potentialitate nu se poate
actualiza in figura 47 dintr-un considerent de ordin configurational. Dar ea
se constituie, volens nolens, intr-o extensie semotopologica asa ca se va
propaga ineluctabil in toti posibilii reospatiali locali.
In formatiunea
+
1
e

2
e din figura 46 b exista un singur string neradiativ
virtual M
2
, si anume «stringul gazda»

2
e : in acest timp, ambele stringuri M
2
ale pionului neutru se virtualizau, imitand parca starea lui

2
e . Daca
electronului pionic

2
e ii este interzisa auto-conversia intr-un electron
simplu, ca in figura 46, atunci proprietatea coextensivizarii similitudinale va
lua urmatoarea forma:
151
pozitronium complex asimetric (pozitron
+
1
e ⊕ electron pionic) ⇔
mezon pozitronium simetric, prin urmare bi-pionic (grupare,,pionium'').
Consecinta este evidenta din punct de vedere logic: in reactiile Π

∼ p
in care apar structuri de tip Λ
0
(figura 47), particula emergenta Λ
0
va fi
intotdeauna insotita IZOSPATIAL de un mezon ,,pionium'' – pe care l-am
identificat deja ca fiind Kaonul neutru K
0
! Subreactia de producere a lui K
0
nu poate avea loc, prin extensie semotopologica, decat prin generarea
ERGOHIPERSPATIALA separata a celor doi pioni conjugati – dupa
modelul dezintegrarilor β

si β
+
. Configurarea gruparii pionium, insa, se
realizeaza in virtutea extensiei proprietatii de coextensivizare, derivata din
specificul ERGOSUBSPATIAL al pulsatiei multimetrice. Per global, deci,
vom avea atat o combinare interdimensionala a ERGOHIPERSPATIULUI
cu IZOSPATIUL, cat si o combinare interdimensionala a
ERGOSUBSPATIULUI cu IZOSPATIUL; in concluzie, interactia noastra se
desfasoara simultan in camp nuclear tare si in camp nuclear slab:
Π

∼ p → Λ
0
∼ K
0
Particula Λ
0
corespunde fizic asa numitului hiperon neutru «lambda
zero». Observam ca extensia acestei proprietati de coextensivizare
ERGOSUBSPATIALA specifica (via Π
0
) interzice o gama intreaga de
reactii in genul celor de mai jos:
Π



p → n ∼ K
0
Π



p → n ∼ γ
Π



p → n ∼ e
+
∼ e

Π



p → Λ
0
∼ γ
Π



p → Λ
0
∼ e
+
∼ e

Π



p → Λ
0
∼ Π
0
, etc.
152
rezultat care corespunde in mod uimitor cu datele experimentale
acumulate pana in prezent.
S-a remarcat, fara indoiala, faptul ca – spre deosebire de leptonii
ponderali (care nu contin potentialitati interne Π
0
, adica
ERGOSUBSPATIALE) – particulele Π
0
, K
0
si toate derivatele lor
geometrodinamice poseda o ,,mostenire'' ERGOSUBSPATIALA, fiind, prin
urmare, capabile de interactii nucleare tari (asemeni mezonului primordial
Π
t
).
Particulele Λ
0
si K
0
sunt numite, prin traditie, particule ,,stranii'' pentru
ca nimeni nu pretindea a intelege la inceput de ce apare gama reactiilor
interzise de mai sus – gama dominata, dupa cum se vede, de restrictiile
interactive impuse de sistemul kaon-hiperon. Stranietatea, asadar, nu este
efectul unei proprietati intrinseci inexplicabile (numarul cuantic ,,aromatic'' al
cuarcului S) ci al unei complementaritati topologice speciale mezo-
barionice
49
(in particular, kaono-hiperonice), complementaritate ale carei
radacini coboara pana la reactia nucleara tare fundamentala (din figura 38).
Prezentam mai jos inca o interactie plastica Π

∼ p in care apare
aceasta remarcabila complementaritate mezo-barionica:

Π
1
∼ p → Λ
0
∼ K
0

cu reactiile subsumate:
K
0


Π
2
∼ Π
+

Λ
0
→ n ∼ Π
0

care conduc la reactia finala:
Π

∼ p → Σ

∼ K
+
49
Hadronii se impart in doua mari clase: mezonii si barionii. Clasa barionilor include atat
nucleonii obisnuiti (protonul si neutronul) cat si seria hiperonilor ,,stranii'' – deci, d.p.d.v.
semotopologic, toate particulele formate din sextuplete pozitronium M1.
153
a c b d
Figura 49
unde:
a = pionul negativ

Π
2
;
b = radiatia ERGOSPATIALA virtuala de coliziune (ce induce
colapsul Π
0
);
c = pionul ejectat Π
0
se ciocneste cu pionul Π
+
si se anihileaza pe
nivelul M
1
; radiatia virtuala de anihilare este prinsa in reospatiul stringului
Π
+
, capatand un caracter HIPERSPATIAL.
d = pionul pozitiv Π
+
.
Note asupra figurii:
– pionul incident

Π
1
, dupa cum am putut constata inca de la reactia
fundamentala din figura 38, tinde sa se conecteze pe o metrica M
2
cu
pozitroni de tip
+
1
e . Pionul

Π
2
de origine kaonica preia aceasta proprietate
corelativa deoarece K
0
insusi s-a configurat sub influenta conexiunii
+
1
e

Π
1
, prin coextensivizare similitudinala.

– noua particula din dreapta figurii este un mezon K
+
aparent non-
similihiperelectronic (poseda un string-,,gazda'' propriu-zis si doua
stringuri radiative, dintre care unul virtual). Cu toate ca stringul sau
,,gazda'' nu mai poate permite duplicari HIPERSPATIALE de metrici
pseudo-radiative reale, radiatia (ERGO)HIPERSPATIALA virtuala (dar
reala intr-un univers alternativ) de pe panza-string a mezonului poate
induce (prin absorbtia ei) o materializare ERGOHIPERSPATIALA Π
0
in
universul nostru. Asadar, acest mezon se poate dezintegra atat prin
deplicare cuantica de tip Π
t
:
a) K
+
→ µ
+
∼ ν
µ
154
cat si prin auto-conversie Π
0
:
b) K
+
→ Π
+
∼ Π
0
.
Coliziunea Π
0
→ Π
+
(insotita de anihilare) este impusa de
coextensiunea hiperonului initial Λ
0
cu o particula dispunand de doua
stringuri radiative (K
0
). Or, structura din stanga figura 49 este un hiperon
(datorita ,,apendicelui'' pionic Π

), prin urmare Π
0
si Π
+
vor evolua prin
coalescenta intr-un mezon K
+
dotat cu doua stringuri radiative.
Noul hiperon poate induce o conversie ERGOHIPERSPATIALA Π
0
,
si asta datorita caracterului similihiperelectronic al pionului component

Π
2
.
Totusi, singura dezintegrare bi-particula posibila in cazul sau este aceea
intr-un neutron si un pion negativ – fapt care contribuie la identificarea lui
cu certitudine:
Σ

→ n ∼ Π

Din perspectiva figurii anterioare, mai intelegem si de ce este
imposibila o reactie de tipul:
Π

∼ p → Σ
+
∼ K

Dupa cum v-ati convins, probabil, semotopologia deductiva este
capabila sa reconstituie virtualmente toate structurile particulelor
subatomice complexe precum si modalitatile lor specifice de dezintegrare.
Va lasam placerea de a descoperi singuri ,,misterul'' celorlalti cinci
hiperoni ,,stranii'': Σ
0
, Σ
+
, Ξ
0
, Ξ

si Ω

, asta daca, bineinteles, nu sunteti
cumva, din intamplare, ferventi sustinatori ai modelului cuarc.
In modelul semotopologic se explica foarte usor fenomenele de
violare a paritatii temporale si spatiale. La originea primului caz stau, asa
cum se stie, cele doua posibilitati de interactiune ale kaonului neutru cu un
proton:
155
p K°
a
b
Λ
0
Π
+
Figura 50. a)
unde:
a = metrica pseudo-radiativa virtuala de conexiune (cf. figurilor 26-
27, va cauza distantarea particulelor intercorelate);
b = string radiativ translocat.
n K
+
Figura 50. b)
156
In varianta b, pionii Π
+
si Π
0
se misca pe aceeasi directie si in acelasi
sens, dar Π
0
este impulsionat de o radiatie de anihilare (de cuplaj metric
1
M
C
), pe cata vreme Π
+
este impulsionat de o pseudo-radiatie ,,avatar'', al
carei cuplaj metric echivalent este 2
2
M
C
(am evaluat si cuplajul metricii
propriu-zise, de suport pseudo-radiativ). Intrucat
1
M
C
= 3
2
M
C
> 2
2
M
C
,
deducem ca viteza imprimata pionului neutru este superioara vitezei lui
Π
+
, prin urmare coliziunea Π
0
→ Π
+
devine inevitabila: kaonul K
+
se
genereaza in mod absolut necesar.
Reactiile se scriu in felul urmator:
a) K
0
∼p → Λ
0
∼ Π
+
b) K
0
∼ p → n ∼ K
+
In mod eronat, fizicienii experimentatori care au descoperit aceste
reactii au apreciat ca mezonul neutru incident din varianta a) este diferit
din punct de vedere tipologic de cel din varianta b) – si anume: sub
raportul simetriei generalizate materie-antimaterie. Celor doi mezoni li s-au
atribuit compozitii de cuarcuri diferite (s d
~
, respectiv, s
~
d) si au fost
considerati ca particule deosebite in esenta. Abia descoperirea ulterioara
a procesului de ,,flavour mixing'' (K
0

0
K
~
deci: ' s¬d, ® d¬s) a
schimbat aceasta conceptie, dar lucrurile nu au devenit mai limpezi pentru
ca nu s-au descoperit procesele simetrice '' d
~
¬ s
~
, ®' s
~
¬ d
~
, teoretic
posibile la inversia temporala. Ele sunt posibile numai in cazul unui
amestec abstract K
0

0
K
~
si duc la stari compuse d d
~
, s s
~
unde ultima
combinatie (prin similarizarea cu proprietatea particulelor care ,,contin''
cuarcul S de a avea un timp de viata relativ mare) a fost considerata ca
avand un timp de viata superior celeilalte combinatii. A aparut, asadar,
'ideea salvatoare' a unui amestec de doua stari kaonice distincte cu timpi
de viata diferiti, care au fost numite
0
S
K si
0
L
K .
Experimentul Cronin-Fitch a spulberat insa aceasta distinctie iluzorie,
punand astfel in evidenta violarea efectiva in structura de cuarcuri a
kaonilor neutri a simetriei la inversarea timpului (numita si ,,paritate
temporala''). In realitate, dupa cum am vazut, exista un singur tip de kaon
neutru, iar el interactioneaza specific cu substanta in variantele a) sau b)
157
numai datorita pozitiei stringului radiativ translocat Π

si nu gratie unor
inexplicabile transmutatii ale inexplicabilelor arome concepute de modelul
cuarc. Din punct de vedere semotopologic, paritatea temporala este o
simetrie exacta.
Nu acelasi lucru se poate spune, insa, despre paritatea spatiala (sau:
,,simetria la reflexia in spatiu''). In 1956, T.D. Lee si C.N. Yang au propus,
in scopul verificarii conservarii acestei simetrii, studiul distributiei
unghiulare a electronilor emisi de nuclee orientate
50
de
60
Co care se
dezintegreaza dupa schema:
e
0
1
60
28
60
27
~
~ e ~ Ni Co ν →




γ ~ Ni
60
28
Daca paritatea spatiala ar fi conservata (asa cum era de asteptat, din
punct de vedere teoretic), emisia β ar trebui sa fie la fel de frecventa in
directia spinului nuclear ca si in directia opusa. Rezultatul experimental a
fost, insa, de-a dreptul uluitor, constatandu-se ca electronii sunt emisi
preferential in directia opusa spinului nuclear al
60
Co: legea de
conservare a paritatii spatiale, pe care ne-o impune simtul comun, este
deci violata efectiv si neiluzoriu in procesul dezintegrarii slabe a
neutronului.
Din punct de vedere semotopologic, un asemenea comportament al
β – electronilor este mai mult decat firesc, deoarece pionii Π

disjuncti (i.e.
separati de nucleon) care sunt generati in proximitatea nucleonica vor fi
orientati cu precadere dupa cuplajul REOSPATIAL dominant al metricilor
campului magnetic. Odata emisa radiatia neutrinica, electronul de recul –
expulzat in sens opus acesteia – va evolua inertial si va fi detectat cel mai
probabil intr-o anumita parte a planului de referinta perpendicular pe liniile
de camp, plan pe care se gasesc fixate nucleele radioactive polarizate.
50
Nucleele care poseda un spin nenul pot sa fie polarizate daca se aplica asupra
esantionului, situat la o temperatura foarte joasa, un camp magnetic; mentinerea probei
la temperatura foarte joasa duce la evitarea depolarizarii prin agitatie termica.
158
Anizotropia REOSPATIULUI toroidal electronic este astfel scoasa in
evidenta in mod direct si indubitabil:
b
a
c
Figura 51
unde:
a = plan de referinta;
b = linii de camp metric REOSPATIAL (in cazul de fata, magnetic) de
curbura neglijabila;
c = puls radiativ neutrinic in propagare prin IZOSPATIU; (radiatiile
reale de conexiune e
+
e

se propaga strict in dimensiunea centrala a
grupului triplet <ERGOSPATIUL> de curbura cvasinula, aceasta
dimensiune fiind subiacenta multidimensiunii dinamice a IZOSPATIULUI).
Campul magnetic isi are originea, asa cum am demonstrat, in
combinarea interdimensionala a ERGOREOSPATIULUI cu continuum-ul
IZOSPATIAL obisnuit – ERGOREOSPATIUL fiind definit pornind de la
miscarea circulara de tip orbital a electronilor unei grupari pozitronium.
Prin urmare, deoarece IZOSPATIUL nu prezinta nici un fel de structura,
deducem ca magnetismul este genetic legat de curentii electrici circulari,
iar liniile campului magnetic vor reflecta fidel geometria toroidala
fundamentala a panzelor ERGOREOSPATIALE.
Ambele concluzii sunt perfect verificabile din punct de vedere
experimental.
159
curent electric circular (macroscopic)
linii de camp metric (neizotrop)

grupare pozitronium in rotatie orbitala (,,curent electric circular'')
liniile campului magnetic IZOTROP asociat

Figura 52
Nu vom insista in cele ce urmeaza asupra multiplelor efecte
colaterale campului magnetic (cum ar fi fortele Lorentz, forta
electromagnetica etc.) pentru ca ele se deduc extrem de usor din
extensiile semotopologice ale miscarilor ERGOREOSPATIALE primare:
miscarea unui electron intr-o grupare pozitronium si acretia sincrona a
gruparilor pozitronium dintr-un sextuplet nucleonic. Ne vom opri doar la
fenomenul inductiei electromagnetice, al carui suport topologic pare mai
dificil de decelat.
Sa examinam in acest sens cele doua configuratii geometrodinamice
din figura urmatoare:
Figura 53. a) expandare metrica de tip rishonic (pozitronium bi-string)
unde:
160
a = metrica M
1
;
b = metrica M
2
;
c = punctul S.
Figura 53. b) expandare metrica de tip atomic (prin IZOSUBSPATIU)
unde
a = metrica M
12
;
b = metrica M
13
;
c = proton;
d = metrica evenimentizata IZOSUBSPATIALA;
e = punctul S'.
In cursul tranzitului SUBSPATIAL, metrica inglobanta M
2
este
semicoextensiva metricii M
1
deoarece torul starii M
1
mai este inca in faza
de actualizare, fiind necesar driftului ectoelectronic; se poate spune, deci,
nu numai ca metrica M
1
,,devine'' – prin expandare – metrica M
2
ci, mai
mult, ca metrica M
1
induce configurarea metricii M
2
inainte de a se contopi
cu aceasta.
In ipostaza a), absorbtia radiatiei SUBSPATIALE in punctul S duce la
augmentarea instantanee a cuplajului cuantic M
2
ca apoi tot instantaneu
acelasi cuantum radiativ sa fie convertit ERGOSUBSPATIAL in metrici de
coextensiune interpozitronium; cei doi ,,curenti'' orbitali au, dupa cum se
vede, sensuri opuse.
In ipostaza b), insa, absorbtia radiatiei IZOSUBSPATIALE in punctul
S' duce la anularea instantanee a cuplajului M
13
, intrucat vectorul
REOSPATIAL al radiatiei se opune vectorului REOSPATIAL al metricii
pozitronium; in concluzie, metrica se virtualizeaza temporar in genul unei
161
evenimentizari non-cuantice, electronul negativ urmand sa efectueze o
rotatie in plan vertical cu 180
0
pentru a se conecta REOSPATIAL in
aceeasi pozitie si pe acelasi cuplaj dominant local M
13
(cf. extensiei
proprietatii de cuantificare). Cei doi ,,curenti'' orbitali au in acest caz, dupa
cum puteti observa, acelasi sens de miscare.
Prin extensie semotopologica in planul potentialitatilor campului
magnetic, deducem ca un curent electric circular I
1
poate induce
generarea unui alt curent curent electric circular I
2
in doua modalitati
specifice: a) prin augmentarea cuplajului magnetic in circuitul potential al
curentului I
2
, caz in care sensul acestui curent ,,indus'' va fi opus sensului
curentului inductor I
1
si b) prin scaderea cuplajului magnetic in circuitul
potential al lui I
2
, caz in care cei doi curenti (indus si inductor) vor avea
acelasi sens. De la prezenta formulare si pana la clasica regula a lui Lenz
nu este decat un pas, diferenta fiind de ordin pur terminologic.
Cateva cuvinte despre forta electrostatica (sau: ,,coulombiana''). Ea
apare in cazul urmatorului tip de configuratie:
corp 2 corp 1
Figura 54
Electronul

1
e , sub influenta cuplajelor dominante din exteriorul
corpului 1, este ,,acrosat'' pe un cuplaj metric e

e

in vecinatatea unei alte
grupari pozitronium, sa zicem
+
2
e

2
e . Efectul pe care il impune cuplajul e

e

este acela de corelatie locala netranslationala, intrucat electronul

2
e
evolueaza orbital pe o metrica pozitronium. Efectul datorat cuplajului

1
e
+
1
e
este insa cel de contractie metrica intrucat, in situatia noastra, cuplajele
metrice care au provocat transferul electronic (sau: ,,electrizarea'' pozitiva
a corpului 1) sfarsesc – din varii cauze conjuncturale – prin a nu-si mai
exercita influenta asupra corpului respectiv: se reactualizeaza, prin
162
urmare, proprietatea fundamentala a procesului ciclic ponderal, contractia
fiind stimulata (asa cum am vazut la dezintegrarea β) de incidenta unei
cuante radiative ERGOSPATIALE pe electronul ,,blocat''

1
e .
Totusi, se poate obiecta ca electronul

1
e va ramane prins in cuplajul
dominant local

1
e

2
e care este net superior cuplajului

1
e
+
1
e . Trebuie sa
precizam deci, ca, prin extensie rishonica, toate structurile multielectronice
care absorb radiatie ERGOSPATIALA isi expandeaza volumul spatial
daca acest lucru este posibil. Radiatia ce cauzeaza dezexcitarea stimulata
a gruparii

1
e
+
1
e va provoca deci concomitent expandarea gruparii

1
e

2
e
asa incat, per ansamblu, vom avea o deplasare IZOSPATIALA neta a
electronului

1
e inapoi catre perechea sa
+
1
e (,,atractie electrostatica'').
Distantarea celor doi electroni negativi

1
e si

2
e poate fi privita ca o
respingere mutuala (,,repulsie electrostatica'') cu toate ca notiunea de
,,respingere'' risca a sugera ideea unei incompatibilitati intrinseci (ca in
cazul conceptului clasic de ,,sarcina electrica'') – or, noi am dovedit cu
prisosinta ca intreaga dinamica a particulelor se bazeaza pe marimi
calitative si cantitative EXTRINSECI, pur corelationale.
Repulsia electrostatica nu se manifesta, asadar, in orice situatie ci
numai atunci cand sunt indeplinite conditiile topologice din figura 54. Ea se
va actualiza pentru orice metrici de coextensiune care leaga doua astfel
de grupari repulsive e

e

, tot asa cum metrica de coextensiune dintre doi
pozitronium aflati in contractie sufera ea insasi un proces de contractie
simili-gravitationala. Din extensia rishonica a proceselor simetrice si
sincrone pentru e
+
si e

reiese ca dinamica repulsiva dedusa anterior se va
manifesta si pentru pozitronii (sau, in extenso, ,,ionii pozitivi'') situati in
acelasi format configurational.
Sa revenim la studiul elementar al norilor mezonici, materializati prin
conversie ERGOHIPERSPATIALA. Lor le corespund, in principiu, seria
gruparilor pozitronium hipergenerate: P', P'', P''' etc.– numarul termenilor
seriei fiind inca nedeterminat. Se pune intrebarea justificata: exista cumva
vreo posibilitate de a stabili acest numar si, implicit, numarul norilor
mezonici circumnucleonici?
163
Inainte de orice, sa definim un nor mezonic propriu-zis ca un
conglomerat de cel putin doua grupari pozitronium M
1
. In acest caz,
sextupletul neutronic insusi poate fi descris ca fiind constituit din cel mult 3
nori mezonici pozitronium condensati pe o metrica de corelatie M
2
. Prin
extensie semotopologica, acelasi numar maximal de 3 nori mezonici va
caracteriza structura extinsa a oricarui nucleon derivat din sextupletele
neutronice primordiale.
Vor exista asadar, strict 2 nori pozitronium circumnucleonici ⊕
sextupletul (sau cvintupletul) pozitronium M
1
al structurii nucleonice
fundamentale, care poate fi privit in sine ca un nor pozitronium densificat.
Intrucat gruparile pozitronium arhetipale P, P' si P'' sunt distantate
intre ele prin intermediul unor metrici REOSPATIALE M
2
, deducem
semotopologic ca toate gruparile pozitronium limitrofe din norii mezonici
sunt automat interdistantate prin intermediul unor metrici M
2
care vor
reflecta in lant cuplajul «inelului pozitronic».
Structura extinsa a nucleonului este astfel determinata in mod precis
(figura 55):
Figura 55. a) nucleon privit din planul inelului pozitronic
164
Figura 55. b) nucleon privit din afara planului inelului pozitronic
Extensii semotopologice locale:
♦ primul nor se actualizeaza in toti posibilii locali ⇒ 24 (= 8 x 3)
pozitronium hipergenerati dintre care unii se pot suprapune initial (stare
permisa de caracterul lor hiperelectronic);
♦ materializarea lui P'' din P' dubleaza numarul particulelor hipergenerate
in toti posibilii locali ⇒ al doilea nor mezonic va contine 48 (= 16 x 3)
pozitronium hipergenerati;
Pozitronul singular
+
1
e din inelul pozitronic al protonului prezinta niste
caracteristici topologice foarte interesante pentru studiul nostru.
Virtualizarea hiperstringului M
3
al pozitronului respectiv induce – prin
extensie reospatiala locala – virtualizarea tuturor celorlalte metrici corelative
M
3
posibile din punct de vedere topologic in norii mezonici. Deoarece
hiperstringul expandat M
3
poate deveni in situ o metrica indisociabila bi-
corelativa (de tip e
+
e
+
), deducem – prin extensie semotopologica din
procesul primordial al expandarii metricii bi-corelative – ca virtualizarea
hiperstringului este urmata de actualizarea unui alt pseudo-string pe panza
topologica imediat superioara, si anume M
4
. In cursul procesului de
recombinare neutronica, metrica pseudo-string M
4
se virtualizeaza,
colapsand contigual pe nivelul M
3
(pe care il va actualiza), pentru ca apoi
intreaga energie a acestui nivel hiperstring sa fie resorbita in hiperspatiul
pelicular al panzelor topologice M
2
ce structureaza norii mezonici (colapsul
in avalansa M
4
→ M
2
este impus de cerinta ciclicitatii procesuale).
165
Electronul emergent

2
e – in schimb –, similarizandu-se local unui
electrosoliton in deriva efectiva, nu are cum sa se coreleze M
3
in mod
indisociabil cu alte particule din norii mezonici, prin urmare asupra
hiperstringului sau virtual M
3
nu se vor extinde proprietatile specifice
expandarii metricii corelative; cu alte cuvinte,

2
e nu dispune de un pseudo-
string M
4
deoarece hiperstringul sau propriu M
3
nu poate stabili o conexiune
locala indisociabila e

e

. Prin extensie reospatiala locala, toate conexiunile
locale e

e

vor fi disociabile, necontribuind la masa minimala – adica de
,,repaus'' – a protonului.
Odata stabilita alcatuirea completa a NUCLEONILOR, se pot calcula
masele lor de repaus – prin raportare, bunaoara, la masa de repaus a
electronului atomic (string simplu de marime M
2
). Dar, daca ne raportam la
aceasta masa de repaus, atunci trebuie sa calculam mai intai si-ntai masa
de repaus a protonului, pentru ca – asa cum am vazut – nici o marime
cantitativa nu are valoare intrinseca, ci EXTRINSECA, pur corelationala: or,
inainte de dezintegrarea β a neutronilor primordiali nu existau electroni
atomici, aparitia acestora din urma fiind genetic legata de aparitia protonilor.
In calculul masei protonului trebuie sa tinem seama si de specificul
cuplajului panzelor toroidale cu centrul in P
1
si
'
1
P : prin extensie locala
REOSPATIALA, ele au cuplaje metrice de aceeasi intensitate, egale
numeric cuplajului inelar, dar suprapunerea conexiunilor HIPERSPATIALE
de conversie cu radiatia ERGOSPATIALA de excitare a gruparii
'
1
P
augmenteaza cuplajul P
1
'
1
P (si, prin extensie, toate cuplajele extra-inelare
posibile de tip PP') la o valoare dubla fata de valoarea intensitatii
cuplajului inelar. De ce? Pentru ca – in fond – cele doua metrici duale de
conexiune (sa zicem) e
+
e
+
si e
+
e

subsumate uneia dintre cele doua
radiatii ERGOHIPERSPATIALE extra-rishonice sunt niste metrici
geodezice distincte una de cealalta cu toate ca se suprapun perfect una
celeilalte (vezi comentariul figurii 24). Situatia este izbitor de
asemanatoare cu aceea intalnita in cazul metricii duble ex-pozitronium
(sau ,,avatar'') subiacente radiatiei ERGOHIPERSPATIALE condensate –
doar ca in cazul de fata (cuplajul P
1
P'
1
) radiatia este virtuala, iar cele doua
metrici-suport sunt reale
51
si nu invers!
51
Metricile-suport sunt reale pentru ca sunt metrici de coextensiune spatiala, de acelasi
tip cu metrica pozitronium-ului rishonic.
166
In fine, sa notam ca energia de repaus a unui pozitronium M
1
este
data de cuplajul propriu
1
M
C
care este de sase ori mai intens decat
cuplajul stringului electronic M
2
(
1
M
C
= 3
2
M
C
; C
e.a
=
2
M
C
/ 2 ⇒
1
M
C
= 6 C
e.a
unde C
e.a
= cuplajul string al electronului atomic M
2
). De asemenea,
cuplajul inelului pozitronic (de marime
1
M
C
) va fi tot de sase ori mai intens
decat C
e.a.
; vom nota de acum incolo C
e.a.
cu m
e
(,,masa electronului
atomic'' sau, pur si simplu, ,,masa electronica'').
Acestea fiind spuse, sa incercam acum efectuarea unui bilant
energetic cat mai corect al tuturor cuplajelor posibile (reale sau
evenimentizate) din structura extinsa a protonului:
a) bilantul gruparilor pozitronium:
[5 (pozitronium M
1
in sextuplet)
+ 8x3 (pozitronium M
1
in norul 1)
+ 16 x 3 (pozitronium M
1
in norul 2)] x 6 m
e

= 462 m
e
b) bilantul cuplajelor interpozitronium in norul 1:
b’) cuplaje laterale (P'P'): (8 x 3) x 6 m
e
= 144m
e
b'') cuplaje radiale (PP'): (10 x 3) x 6 m
e
= 180 m
e
total partial = 324 m
e
~ dublarea cuplajelor extra-inelare PP' in toti posibilii incumba si
cuplajele P'P', dar nu si cuplajul determinant PP care este de la bun
inceput unul si acelasi cu cel al inelului pozitronic; deci:
2 x (324 m
e
) = 648 m
e
c) bilantul cuplajelor interpozitronium in norul 2:
c') cuplaje laterale: (18 x 3) x 6 m
e
= 324 m
e
c'') cuplaje radiale: (22 x 3) x 6 m
e
= 396 m
e
total partial = 720 m
e
167
d) cuplajul inelului pozitronic = 6 m
e
e) cuplajul pseudo-stringului M
4
:
e e e M M M
*
M
m ) 1 ( , 0 m
9
1
m 2
3
1
3
1
2
1
C
3
1
3
1
2
1
C
3
1
2
1
C
2
1
C
2 3 4 4
· · · · · ·
Per global, vom totaliza:
462 m
e
+ 648 m
e
+ 720 m
e
+ 6 m
e
+ 0,(1) m
e
≅ 1836,1 m
e
Asadar:
m
p
= 1836,1 m
e

unde:
m
p
= masa de repaus a protonului
si
m
e
= masa de repaus a electronului.
Valoarea astfel dedusa a masei protonului coincide in mod incredibil
cu valoarea determinata experimental a aceleiasi mase ( {m
p
}
exp.
=
1836,1m
e
).
In ceea ce priveste masa neutronului, pentru a o determina in mod
corect geometrodinamic trebuie sa reexaminam configuratia topologica
asociata crearii protonului (prin dezintegrare β

) precum si cea asociata
recombinarii neutronice. Cele doua hiperstringuri virtuale M
3
se
reactualizeaza in momentul incheierii pulsatiei ponderale ,,electron-
proton'', aducandu-si propria lor contributie la cuantumul energetic al
masei neutronului rezultat (vezi figura urmatoare):
168
hiperstring virtual M3
string radiativ real M2
Figura 56. a) dezintegrare β

ν
e
Figura 56. b) recombinare neutronica
Nota asupra figurii:
– in prima structura din figura 56 b, pozitronium-ul P' este probabil deviat
(sau regenerat) in lateral dar el ramane conectat pe cuplajul dominant
local al panzei Inelului. De ce? Pentru ca datorita radiatiei
HIPERSPATIALE din mediu norii mezonici sunt INTEGRAL regenerabili:
169
protonul reactant isi conserva deci masa de repaus, prin extensie
semotopologica locala.
Cunoscand valoarea cuplajului unui hiperstring:
e e M M M M
*
M
m
3
1
m 6
9
1
2
1
C
9
1
2
1
C
3
1
3
1
2
1
C
3
1
2
1
C
2
1
C
1 1 2 3 3
· · · · · ·
putem calcula masa de repaus a neutronului:
m
n
= m
p

+ 2 m
e
(cuplajul binar

2
e
+
1
e )
+
3
2
m
e
(cuplajul reactualizat al celor doua hiperstringuri)
+ 6 m
e
(cuplajul

02
e
+
1
e )
- 6 m
e
(energia pulsului neutrinic emis in exterior)
- 0,(1) m
e
(virtualizarea pseudo-stringului M
4
).
Asadar:
m
n
= m
p
+ 2 m
e
+ (2 / 3) m
e
- 0,(1) m
e
m
n
= 1836,(1) m
e
+ 2 m
e
+ 0,66 m
e
- 0,(1) m
e
m
n
= 1838,66 m
e

(valoare care coincide perfect cu cea experimentala).
Extensii semotopologice de mare complexitate se releva si in calculul
masei mezonilor de tip pionic: astfel, stringul radiativ similihiperelectronic
al mezonului Π

reflecta, dupa cum stim, proprietatea radiatiei
SUBSPATIALE non-virtuale (asociata expandarii metricii pozitronium) de a
se propaga pe o metrica virtuala de format string apartinand starii initiale
(stare deja depasita din punct de vedere procesual). Drept urmare, cele
170
doua cuante ex-pozitronium M
2
subiacente radiatiei neutrinice condensate
se virtualizau din punct de vedere energetic.

Pe de alta parte, acelasi string radiativ simili-hiperelectronic reflecta
(prin intermediul metricii avatar) proprietatea hiperelectronilor din prima
faza extrarishonica de a avea o energie egala cu aceea a
stringului-,,gazda'', ceea ce implica – evident – virtualizarea energetica a
acestuia din urma (proprietatea este pur si simplu HIPERSPATIALA si
presupune strict o similarizare a stringului-,,gazda'' cu metrica avatar, care
este o metrica dubla si virtuala).
In fine, tot stringul simili-hiperelectronic mai ,,contine'' si proprietatea
potentiala specific hiperelectronica de a cumula pe propria panza
topologica (impreuna cu stringul-,,gazda'') o energie de doua ori mai mare
decat energia stringurilor corespondente propriu-zise din acelasi val de
generari (vezi figura 14: pozitronium-ul hiperelectronic A incumba o
energie de doua ori mai mare decat pozitronium-ul B, ambii pozitronium
tinand funciarmente de acelasi stadiu al pulsatiei multimetrice).
Dat fiind ca: 1) stringul nostru dublu nu poate apartine decat valului
de generari ERGOHIPERSPATIALE care duce la configurarea primului
nor mezonic; si 2) in fiecare prim nor mezonic se configureaza strict un
mezon Π

cu string dublu (doua astfel de particule ar cauza conectarea
pozitronilor inelari corespondenti intr-un cuplaj bi-string non-subspatial de
tip e
+
e
+
, care e interzis din perspectiva rishonica), deducem – prin extensie
semotopologica locala – ca panza topologica a pionului incarcat respectiv
va cumula o energie
52
dubla fata de energia tuturor celorlalte grupari
pozitronium din norul 1.
Cum norul 1 contine, asa cum am vazut, 24 (adica 8 x 3) grupari
pozitronium, masa lui Π

va fi de doua ori mai mare decat energia
cumulata a celorlalte 23 de grupari restante (energia unui singur
pozitronium M
1
este egala, va reamintim, cu 6m
e
); scrierea corecta
geometrodinamic a masei pionului trebuie, desigur, sa includa nu doar
acest efect de acumulare energetica ci si efectele de virtualizare
energetica ce afecteaza atat stringul-,,gazda'' M
2
cat si cele doua cuante
ex-pozitronium M
2
ale «metricii-avatar» (subiacenta stringului radiativ):
52
Un asemenea proces de ,,achizitionare'' masica nu poate avea loc, evident, decat prin
actualizare de posibili reospatiali pe panza stringului .
171
t
Π
m

= 2 x 23 x 6 m
e
– (1 + 2) m
e
= 273 m
e
(m
e
= 0,511
2
c
MeV

t
Π
m
= 0,511 x 273
2
c
MeV

= 139,5
2
c
MeV
)
Valoarea coincide, dupa cum era de asteptat, cu aceea determinata
experimental.
Masa de repaus a lui Π
0
se calculeaza mult mai usor deoarece acest
mezon este singurul posibil geometrodinamic intern al pionului incarcat.
Astfel, daca din masa pionului nostru Π

abstragem toate elementele
evenimentiale primare care-l definesc in mod distinct-geometrodinamic
(stringul radiativ, metrica-avatar si stringul-,,gazda'') vom obtine mai mult
ca sigur masa pionului neutru.
Sa verificam numeric:
Π
t
→ Π
0
:
0 m
Π
=

Π
m
- (6 + 2 + 1) m
e
=

Π
m
- 9 m
e
= 273 m
e
- 9m
e

= 264m
e
(m
e
= 0,511
2
c
MeV

0 m
Π
= 0,511 x 264
2
c
MeV
= 134,9
2
c
MeV
)
Valoarea dedusa a masei de repaus concorda din nou, uluitor de
perfect, cu valoarea determinata experimental.
172
In mod oarecum analog se procedeaza in cazul mezonilor de tip
pionic K
t
si K
0
– cu diferenta notabila ca ordinea lor de generare este
inversa fata de cea corespunzatoare sistemului (Π
t
⇒ Π
0
)
53
.
Iata, de exemplu, configuratia de generare a kaonului neutru in
reactia (deja studiata)
Π

∼ p ⇒ Λ
0
∼ K
0
:
conexiune ERGOSPATIALA M2 ce reflecta formatul conversiei ERGOSUBSPATIALE Π
-
⇒Π
0
pozitie P' pozitie P''
Λ° K°
Figura 57
Nota asupra figurii:
– metrica pionium este configurata semotopologic prin posibili reospatiali
ai cuantelor virtuale ex-pozitronium (fiecare pion contribuie la configurarea
metricii cu cate doua astfel de cuante – adica totalul de care dispune; de
ce? pentru ca orice extensie topologica este maximala in toti posibilii
locali).
Dupa cum observati, pionul Π
+
component al ansamblului K
0
nu se
poate genera decat in al doilea nor mezonic (marcat de pozitia P'') – si
asta datorita similaritatii configuratiei anterioare cu configuratia de
conversie ERGOSUBSPATIALA Π

⇒ Π
0
.
53
Vezi reactia determinativa: K
o
∼ p ⇒ n ∼ K
+
.
173
Prin urmare, pionul respectiv apartine celui de-al doilea val de
generari ERGOHIPERSPATIALE care – atentie!– nu se suprapune in
totalitate norului mezonic nr.2! Revedeti figura 55 a: in extremitatile
structurii extinse a nucleonului exista doua grupari pozitronium P''' care –
teoretic – ar trebui sa apartina unui al treilea nor mezonic circumnucleonic
dar, in realitate, ele survin ca urmare a actualizarii raportului de 2:1 dintre
populatia norului 2 si populatia norului 1.
Acesti pozitronium P''' apartin, de facto, norului 2, dar nu apartin celui
de al doilea val de generari ERGOHIPERSPATIALE P' ⇒ P''. Exista in
total 6 (= 2 x 3) astfel de grupari pozitronium P''', deci al doilea val de
generari va contine 48 - 6 = 42 pozitronium P''. In consecinta, formula
masica pentru pionul Π
+
subsumat kaonului neutru se va scrie dupa cum
urmeaza:
+
Π
0
K
m
= [ 2 x 41 x 6m
e
- (1 + 2) m
e
] - 2 m
e
= 2 x 41 x 6 m
e
- 5 m
e
unde:
41 = numarul gruparilor pozitronium restante din al doilea val
si
2m
e
= posibilii cuantelor virtuale ex-pozitronium investiti de un pion
in metrica pionium (celalalt termen 2m
e
, din paranteza dreapta, reprezinta
chiar cuantele virtuale ex-pozitronium subiacente stringului radiativ, si nu
posibilii acestora).
Conform extensiei rishonice a proceselor simetrice pentru stringurile
conjugate ⇒
+
Π
0
K
m
=

Π
0
K
m
, asadar masa kaonului neutru (vazut ca un
ansamblu Π
+
Π
-
) se va scrie corect geometrodinamic in felul urmator:
0
K
m
=
+
Π
0
K
m
+

Π
0
K
m

= 2 (2 x 41 x 6 m
e
- 5 m
e
)
= 2 (12 x 41 - 5) m
e
= 2 (492 - 5) m
e

= 2 x 487 m
e
= 974m
e
(m
e
= 0,511
2
c
MeV

0
K
m
= 0,511 x 974
2
c
MeV
= 497,7
2
c
MeV
)
174
Prin extensie semotopologica, relatia masica Π
t
⇒ Π
0
se va reflecta
intr-o corelationare similara (adica, in ordinea de aparitie) a maselor de
repaus pentru K
0
si K
t
– desigur, fara a omite diferentele specifice (daca
acestea exista).
Astfel, daca din masa de repaus a kaonului neutru abstragem toate
elementele evenimentiale primare care definesc un pion component
(stringul radiativ, metrica-avatar si stringul-,,gazda'') vom obtine un kaon
incarcat sau – altfel spus – un posibil geometrodinamic al celuilalt pion
component (la urma urmei, dupa cum stim, kaonii incarcati contin tot
doi ,,neutrini-companioni'' reali, la fel ca pionii incarcati).
Totusi, aici apare un proces geometrodinamic suplimentar care nu
poate fi trecut cu vederea: prezenta a doua stringuri radiative (unul real si
altul virtual) pe panza topologica fundamentala a kaonilor incarcati nu mai
reflecta semotopologic structura extrarishonica dubla ,,electron-
hiperelectron'', prin urmare stringul-,,gazda'' se reactualizeaza din punct
de vedere energetic.
Cuantele subiacente radiatiei ERGOHIPERSPATIALE condensate
continua insa sa ramana virtuale intrucat extensia lor determinativa este
de origine SUBSPATIALA. Masa mezonilor K
t
va fi data deci de
urmatoarea formula:
K
0
⇒ K
t
:
t
K
m
=
0
K
m
- (6 + 2 + 1) m
e
+ 1m
e
unde:
+1m
e
= proces geometrodinamic de reactualizare a
stringului-,,gazda''
54
.
54
In cazul Π
t
⇒ Π
0
, extensia virtualizarii cuantelor ex-pozitronium M2 care tin loc de
hiperduplicat al stringului face ca metrica pozitronium bi-string a pionului neutru sa se
virtualizeze, la randul ei, de asa maniera incat fiecare string real subsumat sa fie inlocuit
de doua cuante ex-pozitronium virtuale. Acest proces nu poate capata o expresie formala
concreta in formula masica a particulei respective deoarece in acea formula nici chiar
particula nu exista in act ci numai in potenta amorfa. Nu acelasi lucru este valabil in cazul
de fata, pentru ca formula masica a kaonilor K
t
presupune existenta in act in interiorul
particulei K
0
a electronilor pionici pe suportul carora se vor configura kaonii incarcati.
175
t
K
m
=
0
K
m
- 9m
e
+ 1m
e
=
0
K
m
- 8m
e
= 974m
e
- 8m
e
= 966m
e
(m
e
=0,511
2
c
MeV

t
K
m
= 0,511x 966
2
c
MeV
= 493,6
2
c
MeV
)
Ambele valori rezultate ale maselor kaonice sunt, din punct de
vedere experimental, exacte. Pana in acest punct, mecanismul topologiei
holosemantice s-a dovedit a fi impecabil, flawless.
Prin extensie semotopologica, toate particulele generate in ciocniri
nucleon-nucleon si ejectate apoi in afara norilor mezonici vor fi de origine
pionica.
O consecinta imediata care deriva de aici este natura instabila a
tuturor ,,nucleonilor'' generati in perechi prin reactii de genul:
p ∼ p ⇒ p ∼ p ∼ p* ∼
p
~
*
p ∼ p ⇒ p ∼ p ∼ n* ∼ n
~
*
unde:
p = proton propriu-zis
p*= ,,proton'' generat
p
~
*

= ,,anti-proton'' generat
n* = ,,neutron'' generat
n
~
* = ,,anti-neutron'' generat
Conform Modelului Standard, particulele p* sunt identice cu protonii
propriu-zisi, fiind – ca atare – nedezintegrabile in mod spontan. Modelul
semotopologic prevede insa ca orice ,,nucleon'' generat, p* sau n*, fiind
constituit in esenta din mezoni pionici, se va dezintegra in maniera
caracteristica mezonilor pionici. Sa cercetam mai in amanuntime care ar
putea fi structura interna a unui asemenea pseudo-nucleon.
176
In primul rand, sa reconstituim traseul geometrodinamic al extensiei
semotopologice responsabile de aparitia perechilor pseudo-nucleonice de
mai sus.
Astfel, pionul-prototip Π

generat in dezintegrarea β pe suportul
pozitronium P' se deconecteaza metric de gruparile pozitronium din norii
mezonici dar – prin radiatia ERGOHIPERSPATIALA condensata (de
anihilare a pozitronium-ului ,,mutant''
+
2
e

1
e ) – continua sa fie legat
procesual de fostul pozitronium

1
e
+
1
e din sextupletul nucleonic. Asadar,
pionul respectiv (si, pe cale de consecinta, toti posibilii pionici) reflecta
semotopologic doar proprietatile sextupletului nucleonic si, evident, cele
ale pozitronium-ului pulsatoriu P'. Daca intr-o ciocnire p ∼ p se degaja un
cuantum suficient de energie radiativa
55
, atunci grupuri de mezoni
expandati Π
0
se vor conglomera pentru a replica semotopologic structura
unui sextuplet nucleonic si o vor face de asa natura incat sa respecte si
extensia semotopologica primordiala a perechilor «nucleon real-
antinucleon real» (vezi figura 22), extensie latenta in potentialitatile
corelative interne ale oricarui nucleon.
Vor rezulta deci, in prima instanta, urmatoarele doua structuri
pseudo-nucleonice:
pseudo-inel electronic
Figura 58. a) Anti-pseudo-neutron
55
De natura ERGOSPATIALA, desigur.
177
pseudo-inel pozitronic
Figura 58. b) Pseudo-neutron
Structurile nu vor fi insotite de configurarea unor nori mezonici
intrucat gruparile pozitronium Π
0
poseda o metrica expandata M
2

neputand fi vorba, asadar, de dinamici acretionare care sa catalizeze
materializari de tip ERGOHIPERSPATIAL
56
.
Masa unei astfel de particule se calculeaza foarte simplu pentru ca
ea cumuleaza masele celor sapte mezoni Π
0
conectati pe doua panze
topologice distincte: M
3
si
'
3
M .
Deoarece metricile pozitronium Π
0
sunt metrici duble si virtuale
(,,ectofazice''), deducem – prin extensie locala – ca si metricile corelative
initiale M
3
si
'
3
M vor sfarsi prin a se virtualiza tot ca metrici duble, indiferent
de cuplajul lor topologic specific.
56
Metricile corelative M3 si
'
3
M (de conglomerare pionica) incumba o dinamica
acretionara, dar ele nu sunt metrici POZITRONIUM .
178
Dat fiind ca:
1)
e M
M
M
m
3
2
C
3
1
C C
2
'
3
3
· · ·
si
2) cuplajul global al panzei topologice M
3
= 7 x (2/3)m
e
,
vom obtine urmatoarea expresie pentru masa pseudo-neutronului din
figura:
'
3
'
3
3
0
M
e
M
M * n
~
* n
C 2 m
3
2
7 2 C C m 7 m m −
,
_

¸
¸
× − + + · ·
Π

unde:

3
M
C
si
'
3
M
C
sunt cuplajele initiale ale celor doua metrici
corelative;
– in al patrulea termen al formulei, se scade cuplajul reospatial
global al panzei M
3
inmultit cu 2 (toate metricile acestei panze
au devenit, prin extensie, metrici duble si virtuale);
– in al cincilea termen al formulei, se scade si cuplajul panzei
'
3
M
inmultit cu 2 (metrica
'
3
M devenind, la randul ei, o metrica dubla
si virtuala).
Asadar:
* n
m
= '
3
'
3
3
0
M
e
M
M
C 2 m
3
2
7 2 C C m 7 −
,
_

¸
¸
× − + +
Π

* n
m
= e
m
3
2
7 2 m 7 0
,
_

¸
¸
× −
Π
* n
m
= 7 x 264 m
e
-
3
28
m
e

* n
m
= 1848 m
e
- 9,333 m
e

179
* n
m
= 1838,66 m
e
Masa de repaus rezultata este egala, in mod surprinzator, cu masa
de repaus a neutronului propriu-zis!
Pseudo-neutronul, in pofida aspectului sau voluminos, se dovedeste
a fi un replicant neutronic perfect...
Daca electronul negativ al pionului central
0
1
Π este extras din
structura (cuplajul sau local fiind, oricum, virtual) atunci vom obtine un
pseudo-nucleon pozitiv a carui formula masica geometrodinamica este
urmatoarea:
4
'
3
2
M
M
M * n * p
C
2
1
C C m m + − − ·
unde:
2
M
C
= contributia electronului la cuplajul virtual local 2
2
M
C
al
pionului
0
1
Π ;
'
3
M
C

= contributia electronului la cuplajul virtual 2
'
3
M
C

al metricii
'
3
M ;
4
M
C
2
1
= cuplajul investit de pozitronul remanent in configurarea unui
pseudo-string M
4
(acest pozitron singular e
+
, relicva a pionului
0
1
Π , se
coextensivizeaza local prin metrici corelative virtuale M
3
, prin urmare el se
similarizeaza topologic pozitronului singular
+
1
e din inelul pozitronic al
protonului; cum pozitronul protonic respectiv dispune de un pseudo-string
M
4
, si pozitronul nostru remanent va dispune de un pseudo-string M
4
).
Efectuand substituirile:
2
M
C
= 3
3
M
C
'
3
M
C

=
3
M
C
4
M
C
=
3
1

3
M
C
si:
180
3
M
C

=
3
1

2
M
C
=
3
1
2m
e

formula devine:
* p
m
=
3 3 3
M M M * n
C
6
1
C C 3 m + − −
* p
m
= * n
m
- 4
3
M
C
3
M
C
6
1
+
* p
m
= * n
m
-
6
23
3
M
C

* p
m
= 1838,66m
e
-
6
23
3
1

2
M
C
* p
m
= 1838,66m
e
-
6
23
3
1
2m
e
* p
m
= 1838,66m
e
-
18
46
m
e
* p
m
= 1838,66m
e
- 2,55 m
e
* p
m
= 1836,1 m
e

* p
m
= m
p
!!!
Particula p* este, evident, un pseudo-proton. Flawless, indeed.
Ca urmare a anihilarii radiative Π
0
⇒ γγ, atat pseudo-nucleonii cat si
anti-pseudonucleonii se dezintegreaza spontan in mezoni Π
0
liberi si
radiatie ERGOSPATIALA. Dar, inainte de expirarea timpului de viata, un
anti-pseudonucleon (cum ar fi, de exemplu, anti-pseudoprotonul) poate
conduce la o reactie de acest tip:
p
~
* ∼ p ⇒ mezoni pionici
181
Mecanismul reactiei este usor sesizabil: pozitronii M
2
care
,,infasoara'' pseudo-inelul electronic al megaparticulei
p
~
* ajung sa se
conecteze pe metrici pozitronium de format M
1
cu electronii negativi M
1
care ,,infasoara'' inelul pozitronic al protonului p. Astfel, pozitronii
respectivi isi finalizeaza procesul ciclic ponderal si se anihileaza radiativ in
genul pozitronium-ului ,,mutant'' din dezintegrarea β. Radiatia de anihilare
condensata ERGOHIPERSPATIAL se poate insa rematerializa
ERGOSUBSPATIAL Π

→ Π
0
intrucat cele doua structuri inelare se afla in
translatie relativa: vom obtine deci in final alti mezoni Π
0
, de asta data
emergenti, precum si un conglomerat multielectronic nestructurat compus
din electroni e

de format M
2
si pozitroni e
+
de format M
1
. Deoarece, prin
extensie rishonica, metricile pozitronium se actualizeaza in toti posibilii
locali, deducem ca electronii e
+
si e

ai conglomeratului se vor asocia fie in
grupari M
2
prin expandarea stringurilor pozitronice M
1
, fie in grupari
radiante M
1
prin contractia stringurilor electronice M
2
.
Noile grupari pozitronium simple M
2
nu pot fi, desigur, decat pioni
neutri pentru ca numai acestia se configureaza via Π

printr-o expandare
metrica de pe nivelul M
1
. In concluzie, cele doua particule
p
~
* si p
degenereaza prin ciocnire preponderent in pioni neutri Π
0
(la care se
adauga eventualii pioni sau kaoni incarcati generati in norul mezonic al
protonului). Vom numi acest tip de transformare: anihilare degenerativa,
prin opozitie cu anihilarea radiativa specifica rishonilor, mezonilor neutri
non-pionici, particulei Π
0
si gruparii pozitronium clasice (constituite din
electroni conjugati cu stringuri invariabile). Anihilarea degenerativa
caracterizeaza numai interactiile nucleon-antipseudonucleon (sau, in
general, barion-antipseudobarion).
Existenta pseudo-nucleonilor si a antipseudonucleonilor este de o
importanta colosala pentru viitorul energetic al speciei umane. De ce? Din
cauza consecintelor logice ale reactiei complexe de mai jos:
p ∼ p → p ∼ p ∼ p* ∼
p
~
*
cu reactiile subsecvente:
182

p
~
* ∼ p → mezoni pionici (anihilare degenerativa)
p* → mezoni pionici ∼ γ (dezintegrare spontana)
Dupa cum observati, in reactie intra 3 protoni si ies doar 2. Mezonii
pionici emergenti se dezintegreaza fie in fotoni γ, fie in leptoni ponderali
care sfarsesc prin a forma grupari pozitronium susceptibile de anihilare
radiativa. Prin urmare, per global, am ,,reusit'' sa transformam in radiatie
un proton apartinand MATERIEI NUCLEONICE FUNDAMENTALE a
Universului! Iterand in mod indefinit reactia anterioara, am putea
transforma in energie radiativa practic intreaga materie ponderala din
Univers...
Subreactia
p* → mezoni pionici ∼ γ
este cunoscuta in fizica energiilor inalte, dar a fost interpretata de
teoreticienii Modelului Standard ca fiind un ,,jet cuarc-gluon''. Cercetarea
experimentala expresa a dezintegrabilitatii spontane a pseudo-protonilor
constituie al doilea TEST DE FALSIFICABILITATE al Modelului
Semotopologic.
183
Sa ne intoarcem acum, dupa acest palpitant periplu prin lumea
particulelor subatomice, la dinamica acretionara a universului timpuriu.
Am vazut, la figura 22, ca Acretia Metrica Universala conduce in mod
necesar la configurarea a doua tipuri de sextuplete pozitronium: neutronii
si anti-neutronii. Un neutron si un anti-neutron se configureaza distinct in
spatiu, in consecinta, prin extensie semotopologica in toti posibilii – masa
globala de neutroni primordiali se va configura spatial in afara masei
globale de antineutroni primordiali.
La figurile 23 si 25÷31 am studiat procesul spontan de dezintegrare β
a neutronului primordial, dar un proces intru totul similar are loc in cazul
antineutronului, cu singura diferenta ca in urma lui se vor obtine un
pozitron si un anti-proton, adica, in ultima instanta, un atom de
antihidrogen. Masele protogalactice de hidrogen si antihidrogen, confinate
spatial in doua Subuniversuri Gemene, vor continua, deci, in mod separat
procesul ponderal al Acretiei Metrice Universale.
Prin extensie semotopologica din dinamica nucleului rishonic,
deducem ca orice proces ponderal de contractie a metricii corelative e
succedat pe orice nivel metric de o emisie radiativa ERGOSPATIALA.
Conglomerarea gravitationala a celor doua Subuniversuri Gemene va
antrena asadar o puternica emisie de radiatie, un procent considerabil din
acest flux radiativ fiind interschimbat prin absorbtie reciproca.
Cum absorbtia radiativa ERGOSPATIALA provoaca o dilatare a masei
de substanta ponderala, se va ajunge la o incetinire a procesului
acretionar. Se poate pune intrebarea: cele doua Subuniversuri colapseaza
cu aceeasi viteza sau unul dintre ele va emite o cantitate superioara de
energie, colapsand accelerat si provocand in masa celuilalt o ,,explozie''
de mare amplitudine? Raspunsul este simplu: ambele variante sunt
posibile, intrucat Universul este un spatiu de desfasurare haotica a tuturor
posibilitatilor preconditionate. Insa numai intr-una din variante poate exista
un «Big Bang», o Mare Explozie Initiala care sa faca posibila aparitia unei
Ere Stelare. In cealalta varianta, a colapsului universal necontenit, aparitia
Erei Stelare si implicit a vietii inteligente este imposibila.

184
In linia noastra de Univers, putem presupune ca celalalt Subunivers
acretionar, al «antimateriei», a colapsat in el insusi atat de abrupt incat a
intrat in HIPOSPATIU, micsorandu-si dimensiunile si provocand in masa
Subuniversului ,,geaman'' o explozie de mari proportii: BIG-BANG-ul. (In
mod paradoxal, teoria cosmologica actuala a Big-Bang-ului, desi pare
astfel confirmata, este in esenta la fel de falsa ca rivala sa, Teoria Starii
Stationare. Motivul este evident: inainte de initierea acestei ,,expansiuni''
fortate care se observa la scara meta-galactica, Universul nu se afla intr-o
stare supracondensata, ci intr-o stare rarefiata si acretionara derivata din
inflatia metrica a starii supracondensate rishonice. In plus, starea fizica a
anti-universului HIPOSPATIAL colapsat – cauzator al Marii Explozii Initiale
– nu poate fi interpretata in Modelele Cosmologice Standard decat ca o
uriasa ,,gaura neagra'' al carei camp gravitational ERGOIZOSPATIAL ar
face imposibila expansiunea universala).
O alta intrebare de fond survine in legatura cu structura nucleonica a
anti-universului HIPOSPATIAL proaspat configurat: va avea el in
continuare o microcompozitie de tip atomic, ingloband pozitroni si nuclee
de antihidrogen

H
1
1
(adica, antiprotoni) sau pozitronii si antiprotonii
respectivi se vor recombina prin captura K, formand antineutroni?
Predictia Modelului Standard in aceasta privinta este cat se poate de
clara: presiunile enorme cauzate de colapsul gravitational vor determina
cu necesitate recombinarea antineutronica a tuturor antiprotonilor din
Subuniversul colapsat, asa incat intreaga masa universala de antihidrogen
va degenera intr-o materie supracondensata de antineutroni legati intre ei
prin forte nucleare tari. Un proces asemanator se petrece in cazul asa-
numitelor ,,stele neutronice'' din Subuniversul nostru extins. Materia
neutronica supracondensata poarta numele, deja consacrat, de
materie ,,neutronium''.
Predictia Modelului Semotopologic este insa complet opusa celei a
Modelului Standard si iata de ce: electrosolitonii pulsatiei metricii-in-deriva
emiteau, dupa cum stim, radiatie hiperspatiala in urma expulzarii lor in
IZOSPATIU, iar aceasta radiatie determina, prin conversie
ERGOHIPERSPATIALA, configurarea norilor mezonici ai nucleonilor. Asa
cum am vazut la figura 40, fara gruparile pozitronium preexistente in norii
mezonici procesul de recombinare neutronica nu poate avea loc. Or,
radiatia hiperspatiala mezo-genetica din universul timpuriu este
epuizabila, intrucat electrosolitonii e
+
si e

eliberati intr-un spatiu continuu-
185
izotrop vor cauta, prin extensie simili-rishonica, sa se recombine in grupari
pozitronium care finalizeaza local procesul de pulsatie a metricii-in-deriva!
O asemenea finalizare prematura a pulsatiei respective prin
HIPERSPATII extinse echivaleaza, desigur, cu incetarea emisiei de
hiperradiatie. Cum HIPOSPATIUL, ca element al grupului «nonet» nr.3,
succede HIPERSPATIULUI in toti posibilii, deducem ca prabusirea Anti-
universului in HIPOSPATIU este ulterioara epuizarii radiatiei hiperspatiale
mezo-genetice in IZOSPATIU. Prin urmare, in urma colapsului
gravitational si a emisiilor subsecvente de radiatie ERGOSPATIALA
izotropa, norii mezonici ai antiprotonilor vor fi excitati radiativ, iar gruparile
lor pozitronium componente vor suporta procese ciclice de ,,expandare-
contractie stimulata'' care vor avea ca efect imediat anihilarea radiativa.
Dat fiind ca acum nu mai exista radiatie hiperspatiala din care sa se
materializeze prin conversie noi grupari pozitronium circumnucleonice,
deducem ca antiprotonii din Subuniversul colapsat sunt complet
,,decorticati'', lipsiti de atmosfera mezonica si cu o masa de repaus mult
inferioara masei de repaus a protonului propriu-zis:
p
~ m
= 5

x 6m
e
+ 6m
e
= 36 m
e
m
p
/ p
~ m
= 1836,1m
e
/ 36 m
e
≅ 51 → p
~ m

≅ m
p
/ 51
Atentie! A nu se confunda antiprotonul cu antipseudoprotonul
generat in reactii:
p ∼ p → p ∼ p ∼ p* ∼
p
~
*.
Pseudoprotonii si antipseudoprotonii au, asa cum am demonstrat, o
masa de repaus egala cu cea a protonului.
Nedispunand de nori mezonici, antiprotonii nu vor putea sa
degenereze in antineutroni, asadar Subuniversul colapsat nu se va putea
reduce la o materie amorfa ,,antineutronium''.
Totusi, ce structura are atunci acest Subunivers alcatuit din
antimaterie si cum se explica faptul ca nucleonii din Subuniversul nostru
poseda nori mezonici?
186
Ultima parte a intrebarii comporta un raspuns extrem de simplu:
HIPOSPATIUL este, dupa cum ne amintim, indisolubil legat de
SUPERSPATIU – dimensiune care se manifesta fizic ca o UNDA
HIPERSPATIALA de viteza infinita. Asa cum am aratat la finele capitolului
precedent, o conversie ERGOHIPERSPATIALA se poate realiza atat prin
absorbtia unui camp undostatic HIPERSPATIAL (radiatie hiperspatiala
propriu-zisa) cat si prin absorbtia unei UNDE HIPERSPATIALE (radiatie
superspatiala propriu-zisa). Unda HIPERSPATIALA este emisa in exterior
de simili-stringul HIPOSPATIAL evenimentizat, deci ea nu va afecta
particulele confinate in HIPOSPATIU. In consecinta, nucleonii din afara
Subuniversului HIPOSPATIAL colapsat (adica, cei din Subuniversul nostru
extins) isi vor regenera norii mezonici prin conversia
ERGOHIPERSPATIALA a radiatiei SUPERSPATIALE in timp ce
antiprotonii din HIPOSPATIU vor ramane in continuare fara nori mezonici.
Referitor la prima parte a intrebarii, trebuie sa cercetam la ce fel de
stare a materiei se ajunge in urma compresiei gravitationale extreme a
unei mase (initial plasmatice) de antihidrogen nerecombinabil.
Sa analizam mai intai modurile de structurare a eventualelor
conglomerate nucleonice stabile
57
. Un sistem legat NN (nucleon-nucleon)
poseda un cuplaj maximal local in toti posibilii, ceea ce implica in mod
necesar combinatia interdimensionala ERGOSUBSPATIU-IZOSPATIU,
caracteristica fortei nucleare tari (norii mezonici ai nucleonilor pot
cataliza materializari mezonice ERGOSUBSPATIALE de tip Π
0
). Numai ca
o legatura stabila (sau, altfel spus, o interactie neexcitativa) NN in care
apare un Π
0
nu e posibila decat daca cei doi nucleoni invecinati sunt un
proton si un neutron (vezi figura 38). Celelalte combinatii posibile
neexcitative (,,proton-proton'' si ,,neutron-neutron'') fie ca nu pot produce
mezonul Π

, fie ca nu il pot ,,transporta'' pe un cuplaj metric cu pozitronul
liber din Inel astfel incat stringul radiativ degajat sa se materializeze in
maniera ERGOSUBSPATIALA.
Prin urmare, cele mai simple conglomerate multinucleonice relativ
stabile vor fi urmatoarele:
57
Situatia va fi perfect analoga pentru conglomeratele de antinucleoni .
187

p↔n n↔p↔n p↔n↔p p↔n↔p↔n
d
2
1
t
3
1
He
3
2
He
4
2
etc.
Figura 59. Structuri nucleare
Vom numi acest tip de configuratii: NUCLEE ATOMICE.
Dupa cum vedeti, protonii nu pot forma sisteme legate proximale
decat impreuna cu neutronii.
Neutronii din Subuniversul nostru se obtin prin recombinarea protonilor,
recombinare ce devine posibila in anumite stari condensate ale materiei
cum ar fi miezul termonuclear al stelelor. Dar in Subuniversul ,,geaman''
nu este posibila recombinarea antiprotonilor in neutroni pentru ca nu
exista nori mezonici.
In concluzie, in urma compresiei gravitationale extreme a
antihidrogenului din HIPOSPATIU va rezulta tot antihidrogen, dar in stare
solida!
Atomii de hidrogen si antihidrogen au simetrie sferica (figura 35),
proprietate din care rezulta ca celula elementara a retelei cristaline
formata de antihidrogenul solid este de tip cubic:
188
Figura 60
Nota asupra figurii:
– compactificarea spatiala maxima se obtine in cazul unei retele cristaline
a carei celula elementara este un cub (anti-protonii sunt situati in cele 8
varfuri ale cubului).
Prin extensie semotopologica la scara maximala, deducem ca Anti-
universul ponderal in ansamblul sau are tot o forma cubica. Vom numi de
acum inainte acest mega-cristal de antihidrogen: EOLITUL KA'BA (eolit:
«piatra primordiala»).
Dupa cum ati observat, cristalizarea Anti-universului intr-un monolit
cubic format din antihidrogen determina atat Marea Explozie Initiala ce sta
la originea Subuniversului nostru extins cat si regenerarea norilor mezonici
ai hidrogenului proto-galactic. Fara radiatia SUPERSPATIALA emisa de
aceasta uimitoare structura simpla ,,scufundata'' in HIPOSPATIU, nu ar fi
fost posibila fuziunea termonucleara din stele si nici complexificarea
extraordinara a configuratiilor atomo-moleculare care au dus in timp la
aparitia sistemelor planetare si a Vietii. Daca ar exista vreo entitate
constienta despre care sa se poata spune in mod intemeiat ca ,,a creat
cerurile si pamantul'', atunci entitatea respectiva nu poate fi alta decat
cubul nostru celest, Eolitul KA'BA.
189
Vom incheia capitolul de fata remarcand ca, din punct de vedere
epistemologic, Semotopologia cu greu ar putea fi definita ca un sistem
filosofic. Ea este mai mult decat atat, deoarece falsificabilitatea predictiilor
sale ii confera caracter stiintific. De asemenea, elucidarea completa a
naturii si structurii intime a Materiei ii confera vrand-nevrand, de la un
punct incolo, aproape un caracter teologic, dupa cum v-ati putut convinge
anterior. Practic, Semotopologia nu este nici filosofie, nici stiinta si nici
teologie ci un ,,altceva'' cu totul nou si, probabil, unic in istoria cunoasterii
umane. Specificitatea ei consta in primul rand in radicalizarea interogatiei
fundamentale cu privire la Univers, conform schemei evolutive de mai jos:
1) Intrebarea ultima a TEOLOGIEI: ,,De ce exista Universul?'' (sau:
exista vreun sens al Fiintei?);
2) Intrebarea ultima a FILOSOFIEI: “De ce exista Universul mai
degraba decat Neantul?” (sau: care este sensul Fiintei?);
3) Intrebarea ultima a STIINTEI: ,,De ce este Universul organizat
mai degraba decat haotic?" (sau: exista vreun sens al
Semnificabilitatii Fiintei? – adica al aparentei inteligibilitati si
predictibilitati a fenomenelor naturii);
si in fine,
4) Intrebarea ultima a SEMOTOPOLOGIEI: ,,De ce este Universul
organizat intr-un anumit mod mai degraba decat in indiferent
care altul?'' (sau: care este sensul Semnificabilitatii Fiintei?).
Modelul semotopologic se construieste pornind de la numai patru
axiome de baza, plus structura reospatiala toroidala a UNICEI particule
elementare: electronul. Dar in interiorul modelului nu se pot explica aceste
IPOTEZE DEFINITORII, sau – altfel spus – modelul nu poate preciza de
ce Universul prefera acest tip de topologie a Semnificabilitatilor virtuale si
nu un cu totul alt tip, cum ar fi – bunaoara – o topologie ne-toroidala care
sa nu implice cuantificarea.
190
Intrebarea cu privire la sensul explicit al Semnificabilitatii Fiintei va
reprezenta deci limita inerenta, punctul-terminus al Semotopologiei:
dincolo de aceasta limita se intinde marele teren necunoscut al
Simplicitatii extreme sau al conceptelor prime, pre-geometrice. Vom
incerca in capitolul urmator, care este si capitolul final al lucrarii, sa
exploatam posibilii logici ai celor mai simple concepte pre-geometrice care
pot fi gandite, si anume: conceptul de Zero (0) si conceptul de Unu (1).
Intr-un anumit sens demersul nostru va fi unul pitagoreico-parmenidean,
dar, in final, va capata un caracter mai degraba heraclitico-democritean:
schimbarea se va datora aparitiei ca din neant a Miscarii – prin simpla
analiza logica a posibilitatilor de operare cu cele doua numere
fundamentale.
191
,,In orice domeniu de fapte am putea
pleca de la alte axiome carora sa le
aplicam o alta structura matematica.
Atunci, care este structura faptelor? ''
(Anton Dumitriu – Stiinta si Filosofie)
Capitolul IV
CINEMATEMATICA LUI
0
1
Consideratii finale
,,Se dau conceptele simplissime – si cu valenta ontologica
exclusiva
58
– de Zero si Unu, precum si toate operatiile matematice care se
pot efectua cu numerele respective. Se cere sa se demonstreze ca
Universul nostru este consecinta logica terminala a acestui spectru
operational.''
O atare problema, daca nu trezeste zambete ironice, pare de la bun
inceput sisifica, practic insurmontabila. Totusi, desi va parea probabil de
necrezut, ea are o solutie relativ simpla si care nu frizeaza deloc limitele
extreme ale inteligibilului. Sa inventariem deci tipurile de operatii
matematice care se pot efectua – conform enuntului de mai sus – cu
numerele 0 si 1:
0 + 0 = 0;
1 - 1 = 0;
1 + 0 = 1;
0 + 1 = 1;
0 - 1 = -1 (fara valenta ontologica);
1 x 1 = 1;
1 x 0 = 0 pentru ca 1 x 0 = 1 x (1 - 1) = 1 x 1 - 1 x 1 = 0
(distributivitatea inmultirii fata de adunare si scadere)
1 + 1 = 2 (fara valenta ontologica)
58
Abordare strict metafizica, fara nici o legatura aparenta cu Topologia Holosemantica .
192
1
0
= 0 pentru ca 0 = 0 x 1 (impartirea e operatia inversa inmultirii)
1
1
= 1 pentru ca 1 = 1 x 1
0
1
= n nu are sens deoarece ar insemna ca 1 = n x 0 = 0 adica 1 = 0
Nimic nou pana acum.
Ultima operatie, insa, poate dobandi un sens special daca ne
amintim ca orice numar natural se defineste drept cardinalul unei multimi
de elemente – asa cum, de exemplu, Zero este cardinalul multimii vide.
Ecuatia 1 = 0, in ciuda aparentei sale absurditati
59
nu este, de fapt,
deloc absurda: ea inseamna pur si simplu ca o multime formata dintr-un
element singular se videaza prin relocarea elementului (presupus
conservativ) undeva in exterior – ceea ce implica in mod automat ideea de
miscare.
Prin urmare, o matematica extinsa in care impartirea la zero are sens
este din start o CINEMATEMATICA, adica o epistema axiomatico-
deductiva ce justifica din punct de vedere logic existenta miscarii in
Univers!
Consecintele imediate care deriva de aici:
1 = 0→
1) 1 x n = 0 x n = 0 → n = 0, ∀n≠1 (numerele n∉{0,1} nu au
valenta ontologica)
2)
0 0 0 ... 0 0 1 ... 1 1
indefinita insumare
· ∞ ⇒ · + + + · + + + · ∞
  

3)
0 0
0
· − ∞ · ∞ ⇒ · ∞ + ∞ ⇒
¹
;
¹
· ∞
∞ · ∞ + ∞
59
Vizand caracterul autocontradictoriu al numarului natural (1 ·

0 ·

1 - 1) sau
inexistenta nimicului (0 ·

1).
193
4)
n , n
0
0 n
∀ ∞ · ⇒
¹
;
¹
· ∞
·
(infinitul ∞ nu are valenta ontologica)
Rezultatele 1, 2 si 4 nu ne duc practic nicaieri, caci nu permit
dezvoltari potentiale care sa altereze profilul ontologic al acestui univers
rudimentar format din numere si operatii abstracte.
Ecuatia obtinuta la punctul 3, insa (si anume: ∞ = -∞) poate sa duca
la o situatie interesanta daca ne reprezentam axa numerelor reale ale
carei extremitati indefinite corespund celor doi infiniti virtuali:
-∞ 0 +∞
punctul origine ,,zero'' ce
simetrizeaza axa reala;
legea de ordonare crescatoare a numerelor reale;
Figura 61. Reprezentare a multimii R
Alte reprezentari posibile ale multimii R nu ar fi unidimensionale,
necesitand mai multe dimensiuni: cum numai conceptele de Unu si Zero
au valenta ontologica, suntem fortati de acest punct de vedere sa
consideram numai reprezentarea simplissima de mai sus.
Daca ∞ = -∞, deducem ca axa numerelor reale din figura este, de
fapt, o curba inchisa – ceea ce implica in mod logic existenta unei a doua
dimensiuni spatiale! Sa studiem in continuare forma curbei respective:
-∞ 0'' 0' 0 +∞
axa R
R

= raza de curbura a axei R
C
Figura 62
194
Deoarece raza de curbura a axei R este infinita, unghiurile OCO' si
OCO'' vor fi egale intre ele si egale cu zero (doua drepte care se
intersecteaza la infinit sunt paralele). In consecinta, distanta dintre centrul
de curbura C si punctul 0' va fi egala cu distanta dintre C si 0'' si va fi
egala cu R

. Rezulta astfel ca toate punctele de pe axa reala sunt egal
distantate de centrul de curbura, de unde deducem ca ele sunt situate pe
un cerc de raza R

(cercul este locul geometric al tuturor punctelor egal
distantate de un punct dat). Iata mai jos reprezentarea noii configuratii
obtinute:
Figura 63
unde:
a = legea de ordonare numerica (in sens crescator);
b = multiplicitate indefinita de axe curbilinii;
R

este prin definitie INDEFINIBIL, de aceea va exista un numar
indefinit de bucle circulare inchise, desfasurate in a treia dimensiune
spatiala (punctul O continua sa simetrizeze multiplicitatea axei speciale R,
axa cu proprietatea ∞ = -∞).
Fiecare dintre aceste curbe posibile reflecta multimea ordonata a
numerelor reale, multime din care un singur numar (1) are valenta
ontologica pozitiva (sau ,,nominala'').
195
Gratie ecuatiei cinematematice 1 = 0 = n, numarul 1 – care descrie
un element abstract in miscare – se identifica astfel oricarui alt numar de
pe indiferent care axa R curbilinie
60
. Miscarea respectivului element
numeric singular pe o asemenea axa trebuie sa aiba loc in sens unic si cu
parcurgerea unui singur tur complet, conceptul de Unu avand, prin
definitie, unica valenta nominala. Mai mult, ecuatia primara 1 = 0 impune
ca miscarea elementului sa fie initiata chiar din punctul «Zero» ce
simetrizeaza axa reala.

Configuratia din figura anterioara mai poate fi interpretata, dupa cum
probabil ati intuit, ca o multime infinita de membrane toroidale suprapuse
si continue cu centrul in punctul-origine. Textura topologica a fiecarei
membrane este alcatuita dintr-un numar infinit de curbe circulare care
leaga punctul 0 de el insusi dar numai una din aceste curbe (impreuna cu
elementul ei cinetic asociat) va avea o valenta ontologica pozitiva. De
asemenea, din multimea virtualmente infinita a membranelor toroidale, o
singura membrana va avea un astfel de caracter FIINTIAL nominal,
celelalte pastrand doar un caracter pur fictiv. Se obtine, prin urmare, in
mod absolut necesar urmatorul tip de structura topologica:
Figura 64 (identica figurii 1)
Regasim asadar, cu oarecare stupefactie, chiar topologia toroidala
fundamentala a particulei elementare pe care am definit-o la inceputul
lucrarii. Axiomele 1 si 3 sunt continute la modul potential in aceasta
ineluctabila constructie logico-geometrica.
In ceea ce priveste ,,imposibila'' axioma 2 (a echivalentei spatiului cu
miscarea) ea se deduce din ecuatia cinematematica 1 = ∞ (,,unul'' nominal
echivaleaza cu ,,infinitul'' fictiv sau imaginar). ,,Unul'' nominal semnifica,
60
Altfel spus, acest element ,,cinetic'' singular se prezinta ca un fel de ubicuitate
deplicativa trans-axiala!
196
desigur, inainte de orice elementul cinetic singular (sau: ,,cuanta de
energie''), iar ,,infinitul'' imaginar – spatiul de propagare al acestui element
cinetic ireductibil
61
. Asa cum am vazut, consecinta imediata a axiomei 2
este tripla echivalenta semotopologica: spatiu ≡ proces ≡ posibilitate.
Si acum urmeaza cheia de bolta a intregului sistem: posibilitatea
procesului ciclic de deplicare a cuantei energetice in spatiul panzelor
topologice exterioare
62
stringului coroborata cu proprietatea conservarii
energiei primordiale a elementului ireductibil ne conduce inevitabil la
urmatoarea concluzie logica (vezi nota figurii de mai jos):
Figura 65
Nota asupra figurii:
– cuanta 1 se deplica de pe panza stringului pe o panza virtuala oarecare
din exterior; aceasta panza exterioara are, evident, o anvergura spatiala
superioara panzei string deci, conform axiomei 2 – va avea si o
procesualitate dinamica superioara. Din respectiva procesualitate virtuala,
un cuantum egal cu cel al cuantei 1 se va actualiza in urma procesului de
deplicare (proprietatile cuantei 1 se extind semotopologic in noul ,,topos''
spatial). Totusi, daca la cuantumul respectiv se adauga energia cuantei1,
va rezulta o energie insumata de doua ori mai mare decat cea a panzei
stringului ceea ce ar contrazice proprietatea conservarii energiei in sistem.
Prin urmare, este necesar ca – prin deplicare – cuanta 1 sa nu-si
actualizeze intreaga energie pe noua panza-,,gazda'' astfel incat energia
insumata sa fie egala cu energia stringului. Extinzand semotopologic noua
proprietate pentru o eventuala iteratie deplicativa pe panze de anvergura
superioara, deducem ca energia proprie actualizabila a panzelor
topologice exterioare stringului e invers proportionala cu anvergura lor: cu
61
Elementul respectiv a fost presupus de la bun inceput a fi CONSERVATIV (altfel
spus, ,,Absolut'' sau ,,Imuabil'').
62
Reamintim ca propagarea cuantei-string fata de punctul-origine are loc intotdeauna mai
intai printr-o extensie (indepartare) in spatiu urmata de revenirea la pozitia initiala; pe cale
semotopologica, proprietatea se extinde in toti posibilii potentiali.
197
cat o astfel de panza are o anvergura mai mare, cu atat energia ei proprie
actualizabila este mai mica. Obtinem, in consecinta, nimic altceva decat o
alta formulare a axiomei 4.
Axiomele 1, 2, 3 si 4 asociate structurii semotopologice a particulei
elementare sunt perfect capabile de a explica fenomenologia intregii
Materii universale, dupa cum v-ati convins probabil pe parcursul lucrarii.
Problema enuntata la inceputul capitolului este astfel rezolvata in mod
complet.
Cu ajutorul Cinematematicii lui 1/0 putem sa dam in acest fel un
raspuns final intrebarii ultime a semotopologiei: sensul fundamental al
Semnificabilitatii Fiintei este ,,UNUL'', MONADA ONTOLOGICA A CELUI
MAI SIMPLU CONCEPT. O asemenea monada unitara simplissima (adica
numerica) are sens doar in spatiul abstract al multimii numerelor reale,
spatiu reprezentat de axele R curbilinii care constituie structura panzei
string a unui electron. E contradictoriu asadar sa vorbim de existenta
Universului actual altfel decat in sensul unui Multiversum leibnizian format
dintr-un numar indefinit de monade-electron care reflecta fiecare in parte
natura unitara a Universului primordial (pre-rishonic). Orice Multiplicitate
sau Unitate ne-singulara (conceputa ca sinergie a Multiplicitatii) este, in
esenta, pur fictiva din punct de vedere ontologic, caracterul nominal fiind
dat exclusiv de Unul monadic si irepetabil.
Pentru ca o atare concluzie sa fie necontradictorie (in Univers exista
in mod concret doua specii electronice distincte precum si o multitudine
indefinita de electroni perfect identici) suntem fortati sa introducem ideea
unor grade diferite de fiinta. Configurarea celor doi rishoni se va
actualiza deci prin alterarea Realitatii ontologice, sfarsind prin a provoca
transductia semoextensiva a Fiintei Unice primordiale (adica: pre-
rishonice) in entitati irepetabile, ,,sarind'' peste nivelul indefinitei
repetabilitati a substantelor simple; acest nivel continua totusi sa
pastreze ,,fiinta'', dar numai in sensul unor multiple proiectii fictive ne-
virtuale ale Fiintei Pre-rishonice si strict din punct de vedere al entitatilor
irepetabile secundare care-si proiecteaza imaginar propria fiinta in exterior
(pe cale senzoriala). In exprimare mai plastica: the world is magic. Sau,
reluand o formula consacrata, esenta lumii nu coincide cu existenta ei;
lumea existenta este visul ultraenergetic al Pre-rishonului esential, de
198
aceea ne va aparea intotdeauna ca reala; daca ea ar fi fost visul nostru
(macar in parte), ne-ar fi aparut ca imaginara.
Alte consecinte logice ale acestei interesante REO-ONTOLOGII:
Eolitul KA'BA este, prin excelenta, Fiinta Unica a Universului post-
rishonic – pentru ca, evident, este o stare a materiei absolut irepetabila si
care nu seamana cu nimic altceva. Prin urmare, din punctul lui de vedere,
Universul nostru extins este o proiectie imaginara ne-virtuala, proiectie
care – sub raport geometrodinamic – nu se poate realiza decat prin
intermediul radiatiei SUPERSPATIALE. Asa cum fiintele proiective ale
Materiei electronice pozitronium se resorb la sfarsitul timpului cosmic in
nucleul rishonic si – mai departe – in ,,UNUL'' pre-rishonic din care deriva
totul, tot asa – prin extensie semotopologica – fiintele proiective specifice
Universului extins se resorb la sfarsitul duratei lor de viata intrauniversale
in fiinta Eolitului KA'BA. Dat fiind ca materia lor electronica trebuie sa
ramana in Universul extins (pentru ca altfel s-ar incalca proprietatea de
impenetrabilitate a HIPOSPATIULUI) deducem ca radiatia
SUPERSPATIALA a Eolitului configureaza o fiinta sui generis pe suportul
multielectronic al entitatilor in care se proiecteaza. Stim deja ca radiatia
respectiva cauzeaza la nivel nucleonic o conversie
ERGOHIPERSPATIALA ce duce la materializarea norilor mezonici. Prin
extensie semotopologica, aceeasi radiatie va determina in orice sistem
numai o conversie de acest tip, de unde tragem concluzia ca
,,suplimentul'' de fiinta emanat prin SUPERSPATIU catre entitatile
respective contine potentialitatea bilocatiei spatiale spontane (si resorbtive
in HIPOSPATIUL de origine) la sfarsitul timpului de viata intrauniversal
al ,,suportului'' lor multielectronic.
Similarizarea semotopologica a fiintei Pre-rishonice cu Eolitul KA'BA
impune ca fiintele proiective ale Universului extins sa fie caracterizate de o
evolutie strict pulsatorie a volumului lor spatial (proces ciclic de
expandare/contractie) asa cum electronii Universului integral sunt
caracterizati de o pulsatie ponderala ciclica. Se exclud asadar astrii stelari
si planetoizii (formati prin contractie gravitationala) dar nu si entitatile
biologice, a caror ontogenie se produce de la bun-inceput prin crestere
volumica (expandare spatiala). Evolutia ciclica (printr-o crestere succedata
de disolutie) a entitatilor biologice le face sa fie efectiv singurele fiinte
proiective ale Eolitului – ,,suplimentul'' lor ontologic resorbindu-se in
HIPOSPATIU in momentul extinctiei, probabil.

199
Asa cum am precizat in capitolul introductiv, nu este rolul acestui
tratat logico-metafizic sa transeze in favoarea sau in defavoarea unor
paradigme stiintifice: numai fizicienii experimentatori pot sa o faca. Este
imposibil, in definitiv, sa aflam cu certitudine daca Modelul Semotopologic
este un model exact al structurii Materiei, pentru ca se pot ivi oricand
fapte observationale sau experimentale care sa nu poata fi explicate prin
prisma lui. Dar, putem sa aflam in schimb daca este un model fals, si asta
– desigur – prin intermediul testelor de falsificabilitate. Nelinistea va
subzista oricum... Cat despre sentimentul care ne-a incercat la
contemplarea finala, agonala, a noii imagini diafane a Universului,
marturisim ca ne este si acum peste putinta sa il exprimam in cuvinte. De
aceea ii vom da cuvantul tanarului Kant, acelui minunat si pasional
Immanuel Kant din «Istoria naturala a cerului»: ,,Vad substantele
formandu-se in virtutea legilor comune ale atractiei si modificandu-si prin
socuri miscarea. Gust placerea de a vedea un tot bine ordonat miscandu-
se fara ajutorul unor fabule arbitrare, ca efect al legilor mecanice bine
cunoscute, si acest tot este atat de asemanator universului pe care-l avem
sub ochi incat nu ma pot impiedica sa-l socotesc a fi insusi acest univers.
Nu voi contesta deci ca teoria lui Lucretiu si a predecesorilor sai, Epicur,
Leucip si Democrit prezinta o mare analogie cu propria mea teorie. Mi se
pare ca s-ar putea spune aici intr-un sens, fara o prea mare imprudenta:
«Dati-mi materia si am sa va fac o lume!» (citat preluat din Friedrich
Nietzsche, ,,Nasterea filosofiei'').
Deva, 14.06.2011
Date de contact ale autorului: Florin Imbrea, telefon 0734 822 607, e-
mail: florin_imbrea08@yahoo.com
200