CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL PENTICOSTAL

Preot Ioan

Iubiţi credincioşi,
Dacă adventiştii au caracteristic împărăţia de 1000 de ani, baptiştii au botezul la maturitate, dacă creştinii după Evanghelie au descoperit „trei ceruri şi patru judecăţi“, dacă martorii lui Iehova nu cred în Sfânta Treime şi nici că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, penticostalii sau spiriţii au caracteristic „vorbirea în limbi“. DE UNDE VINE NUMELE DE PENTICOSTALI? Numele de penticostali vine din limba greacă - PENTICOSTA = CINCIZECIME, susţinând că ei sunt botezaţi cu Duh Sfânt şi cu foc. Li se zice şi tremurători pentru că în momentele de pretinsă inspiraţie a „Sfântului Duh“, ei tremură şi li se zice spiriţi pentru că pretind a avea pe Duhul în darul vorbirii în limbi. A existat o vorbire în limbi biblice, ca lucrare a Sfântului Duh numită şi glosolalia rusalină şi vom găsi şi o falsă vorbire în limbi, care nu este decât o imitaţie a ceea ce s-a întâmplat la Cincizecime. Mult zgomot se face, în ultima vreme în jurul cultului penticostal. De aceea vom aduce la cunoştinţa dumneavoastră date exacte despre istoricul, doctrina şi combaterea învăţăturii lor cu dovezi biblice. ISTORIC 1. CÂND AU APĂRUT PENTICOSTALII? Spre deosebire de creştinii ortodocşi care au o vechime de aproape 2000 de ani, penticostalii nu au nici măcar un secol de la apariţie. Originea sectei este în America. Este înfiinţată de predicatorul baptist
1

Carol Parham. Acesta a început să propovăduiască, spunând că „Sfântul Duh“ se va revărsa din nou cu putere, la o apropiată „pogorâre“ a Sa, şi că la 3 ianuarie 1901 S-a şi pogorât peste 13 persoane. În 1906 această mişcare religioasă propagată de Carol Parham şi de câţiva aderenţi ai săi prinde teren în California (SUA). În acelaşi an a trecut în Europa, mai întâi în Norvegia, apoi în Germania, unde au reuşit să atragă la ei pe un fost pastor luteran I. Paul, acesta devenind conducătorul cultului religios în Germania. 2. ÎN ROMÂNIA ÎN CE AN ŞI PRIN CINE AU PĂTRUNS? La noi, în România, penticostalii au pătruns prin Pavel Budeanu plecat din Arad în SUA, înainte de 1910. A întâlnit propagandişti, a aderat la sectă şi cu ajutorul unor maghiari înstăriţi, înjghebează secta în Banat şi în Transilvania. Pavel Budeanu a venit din America cu o revistă „VESTITORUL EVANGHELIEI“ (editată la Akron, Statul Ohio). Alt naiv, comerciant ambulant, Ion Bododea din Brăiliţa, fost pastor baptist, părăseşte „credinţa“ sa pentru “gustul“ vorbirii în limbi. Ion Bododea, văzând că găseşte destui creduli, s-a grăbit să se autointituleze „şeful Bisericii lui Dumnezeu cea Apostolică“. ÎN ROMÂNIA SE POATE CONSIDERA DESCHISĂ PRIMA CASĂ DE ADUNARE PENTICOSTALĂ, CEA DIN CASA SOŢILOR BRADIN, LA 10 SEPTEMBRIE 1922. OARE, NU VEDEŢI, IUBIŢI CREDINCIOŞI, CĂ PÂNĂ LA APARIŢIA PRIMEI ADUNĂRI PENTICOSTALE, NOI, ROMÂNII, PARCURSESEM 1882 DE ANI DE CREDINŢĂ CREŞTIN ORTODOXĂ (adică 1922, anul apariţiei lor, minus 40)? La 29 ianuarie 1925, Ministerul Cultelor şi Artelor, prin decizia 5734 a inclus în rândul sectelor interzise şi pe penticostali. La 14 noiembrie 1950, prin decretul 1203 s-a acordat recunoaşterea juridică a Cultului Penticostal sau „Biserica lui Dumnezeu Apostolică“.

2

3. MAI AU ŞI ALTE DENUMIRI? Penticostalii nici nu sunt Biserică, ci o adunare, pentru că Biserica este una, iar azi există nenumărate organizaţii penticostale, la care diferenţele din punct de vedere doctrinar nu sunt prea mari. Enumerăm câteva: ● „CREDINŢA APOSTOLICĂ“, ● „ADUNĂRILE LUI DUMNEZEU“, ● „BISERICA LUI DUMNEZEU“, ● „BISERICA PENTICOSTALĂ A SFINŢILOR“, ● „BISERICA ELIM“, ● „BISERICA EVANGHELIEI DEPLINE“ etc. Şi culmea este faptul ca fiecare din acestea îşi revendică titlul de Biserica adevărată. Biserica adevărată recunoscută de Iisus Hristos şi de Biblie (Faptele Apostolilor 2:41; 4:4) este BISERICA ORTODOXĂ, care porneşte de la Sfinţii Apostoli şi se întăreşte pe milioanele de martiri şi de sfinţi, care au udat cu sângele lor „arborele credinţei“. Dacă aşa-zisa Biserică a Penticostalilor îşi are începutul în ziua Cincizecimii, o dată cu noi, să ne arate un martir de-al lor. Dar, este evident - adevărat că nu există nici unul, de vreme ce istoria lor nu împlineşte nici măcar 100 de ani, în timp ce în România avem spre adeverire Sfintele Moaşte (trupuri ale unor sfinţi care au primit darul neputrezirii): la Iaşi - Cuvioasa Parascheva; la Suceava - Sfântul Ioan cel Nou; la Curtea de Argeş - Sfânta Filofteia; la Bucureşti - Sfântul Dimitrie Basarabov; la Mănăstirea Cernica - Sfântul Calinic; la Mănăstirea Bistriţa - Sfântul Grigore Decapolitul; la Timişoara - Sfântul Iosif de la Partoş; la Craiova - Sfinţii Serghie, Vah, Tatiana şi Nifon. Ba, chiar aţi putut vedea la televizor în luna iunie 1999 în emisiunea „Cu ochii în patru“, că lângă Bucureşti, la deshumare, preotul Lăcătuşu Ilie era, după 15 ani de stat în mormânt, complet neputrezit şi cu un miros specific

3

sfintelor moaşte. S-a văzut vreodată un pastor neputrezit? NICIODATĂ!

DOCTRINA Punctele lor doctrinare (învăţătura lor) sunt: ● credinţa în mileniu (împărăţia de o mie de ani); ● botezul este un simbol şi se face la maturitate; ● botezător poate fi numai cel ce are darul vorbirii în limbi (în timp ce la baptişti şi la alte culte religioase botează numai cel rânduit de comunitate); ● în adunări pot să vorbească şi femeile; ● Sfântul Duh purcede şi de la Fiul; ● păcătoşii daţi afară din adunare nu mai pot fi reprimiţi; ● Cina Domnului se face cu azimă şi must (ca la adventişti); ● după Cină urmează spălarea picioarelor; ● ziua de odihnă este Duminica; ● este oprită căsătoria cu un credincios aparţinând altei confesiuni. 4. ÎN BISERICA PRIMARĂ CÂTE MANIFESTĂRI PUBLICE DE VORBIRE ÎN LIMBI AVEM? Avem trei manifestări publice: ► LA UCENICI: „Şi când a sosit ziua Cincizecimii erau toţi adunaţi în acelaşi loc. Şi, din cer, fără de veste s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi“ (Faptele Apostolilor 2:1-4). ► LA SAMARINENI: când Filip, unul din cei şapte diaconi a coborât în Samaria, mulţi dintre samarineni au crezut şi s-au botezat fără să ia Duhul Sfânt. Biserica face cunoscut acest fapt şi trimite pe Petru şi

4

pe Ioan, care-i botează şi le transmit Duhul Sfânt prin punerea mâinilor peste ei (Faptele Apostolilor 6:6). ► LA NEAMURI: când Sfântul Apostol Petru a fost chemat de sutaşul roman Corneliu să vorbească, atunci a avut loc un fapt uimitor şi unic în istoria Bisericii: în timp ce Sf. Petru vorbea către păgâni, deodată S-a pogorât Duhul Sfânt peste cei ce ascultau, fără să fi fost botezaţi, fără ca Sfântul Petru să-şi fi pus mâna peste ei, dăruindu-le darul grăirii în limbi: „Iar credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru au rămas uimiţi, pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri“ (Faptele Apostolilor10). Deci, s-au arătat aceste manifestări publice ale Duhului Sfânt pentru că iudeii socoteau că atât Iisus Hristos, cât şi plinirea Sfântului Duh aparţine exclusiv numai lor. DAR CE ESTE GLOSOLALIA? Aşa cum reiese din textul biblic care ne descrie întâmplarea de la primele Rusalii creştine GLOSOLALIA - ca dar al Sfântului Duh - este vorbirea într-o limbă străină a vreunui alt popor, fără a fi învăţat-o şi cunoscut-o mai înainte. „Şi s-au umplut toţi (Sfinţii Apostoli) de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi“ (Faptele Apostolilor 2:4). CUM SE FACE, CĂ ÎN IERUSALIM ERAU ATUNCI DE FAŢĂ DOUĂ FELURI DE IUDEI: LOCALNICII (DE LIMBĂ EBRAICĂ) ŞI STRĂINII (DE PESTE 15 LIMBI DIFERITE)? Se ştie că mulţi dintre evrei trăiau în „diaspora“ (în împrăştiere), risipiţi prin alte ţări şi printre alte popoare, atraşi acolo de interese negustoreşti. Aceştia după câteva generaţii - nu mai aveau ca limbă maternă ebraica, ci pe cea a poporului sau a ţării în care se stabiliseră, limba ebraică devenindu-le cu vreamea cu totul necunoscută. Aşa era, de pildă, Alexandria Egiptului, unde se vorbea limba greacă. Aşezarea lor de aici fiind puternică, îşi zidiseră şi un templu şi puseseră să li se traducă în limba lor legea (Vechiul Testament) pentru a o putea citi. Aceasta este „SEPTUAGINTA“ sau traducerea „celor 70“. Pentru că vorbeau limba greacă, se numeau ELENIŞTI. Toţi iudeii, însă,
5

indiferent unde s-ar fi aflat aşezaţi, erau obligaţi prin Lege, ca în fiecare an să meargă de trei ori la Ierusalim, la Templu, cu prilejul şi cu cultul de la Templu şi pentru a-şi plăti impozitele către Templu. DAR, OARE, TOŢI CEI DIN IERUSALIM VORBEAU ÎN LIMBI? CATEGORIC NU! Deşi penticostalii susţin că dovada primirii Duhului Sfânt este grăirea în limbi NICĂIERI în Noul Testament nu se spune că toţi credincioşii vorbeau în limbi. Ba, dimpotrivă, întreabă Sfantul Apostol Pavel: „OARE TOŢI VORBESC ÎN LIMBI?“ (1Corinteni 12:30). Când au crezut şi s-au botezat cei 3.000 în ziua Cincizecimii, nu se menţionează că au primit darul grăirii în limbi (Faptele Apostolilor 2:41). Puţin mai târziu numărul lor se ridică la 5000 după o nouă cuvântare a Sfântului Petru, dar nu se spune nici despre aceştia că au primit darul grăirii în limbi (Faptele Apostolilor 4:4). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel scrie despre Crispus, mai marele sinagogii: „Dar Crispus, mai marele sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa sa şi mulţi dintre corinteni, auzind, credeau şi se botezau“ (Faptele Apostolilor 18:8). Nici aici nu se spune că toţi aceştia au primit darul grăirii în limbi. OARE CE SPUNE SFÂNTUL APOSTOL PAVEL DESPRE CEI CE GRĂIESC ÎN LIMBI FĂRĂ ROST? Grăirea în limbi, precum şi orice alt dar al Duhului Sfânt, nu trebuie să fie folosit fără rost şi pentru îngâmfare. Scrie Sfântul Apostol Pavel: „Mulţumesc Dumnezeului meu că vorbesc în limbi mai mult decât voi toţi; dar, în Biserică, vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât ZECI DE MII DE CUVINTE ÎNTR-O LIMBĂ STRĂINĂ“ (1 Corinteni 14:18-19). „Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă şi toţi ar vorbi în limbi şi ar intra neştiutori sau necredincioşi, NU VOR ZICE OARE CĂ SUNTEŢI NEBUNI?“ (I Corinteni 14:23).

6

GRĂIREA ÎN LIMBI ESTE PENTRU CREDINCIOŞI SAU NECREDINCIOŞI? Penticostalii se mândresc că grăiesc în limbi, în adunările pe care le fac, dar să nu uităm că Sfântul Apostol Pavel spună ca darul grăirii în limbi „este semn pentru cei necredincioşi (la începuturile propovăduirii evanghelice) şi nu pentru credincioşi“ (1Corinteni 14:22). DAR, DE FAPT, CE LIMBI VORBESC PENTICOSTALII? Vorbirea lor conţine cuvinte străine, fără legătură şi înţeles. DAR, OARE, ÎN FELUL ACESTA VORBEAU APOSTOLII ÎN ZIUA CINCIZECIMII? IA SĂ VEDEM ÎN BIBLIE: „ŞI ISCÂNDU-SE VUIETUL ACELA, S-A ADUNAT MULŢIMEA ŞI S-A TULBURAT, CĂCI FIECARE ÎI AUZEA PE EI VORBIND ÎN LIMBA SA“ (Faptele Apostolilor 2:6). „Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileeni? Şi cum auzim noi fiecare în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia şi în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi. Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor 2:7-11). După cum bine se vede toţi se minunează şi adeveresc că fiecare aude pe Sfinţii Apostoli vorbind în limba sa maternă. Să nu uităm că în acea zi erau adunaţi în Ierusalim evrei din toată lumea şi că cei mai mulţi cunoşteau limba ebraică, dar vorbeau limba poporului unde se născuseră şi unde trăiau. Există, deci o pricină temeinică pentru care Duhul Sfânt a dat darul grăirii în limbi la vremea respectivă. Dar la penticostali se întâmplă un lucru ciudat: VORBESC ÎN LIMBI, DAR NU LA ALTE NEAMURI, CI LA CEI CE VORBESC ACEEAŞI LIMBĂ CA ŞI EI!!! Şi atunci se pune întrebarea: DE CE
7

ACESTE FRAZE ZADARNICE ŞI NEÎNŢELESE, PE CARE NU LE ÎNŢELEGE NIMENI DIN CEI CE AUD? NU CUMVA SCOPUL LOR ESTE IMPRESIONAREA ŞI ÎNŞELAREA AUDITORILOR??????? Şi mai important este faptul că, atunci când dascălii lor „harismatici“, cum îi numesc ei, suedezi şi americani... îi vizitează şi vorbesc în adunările lor, este nevoie de un translator, traducător. DACĂ VORBESC ÎN LIMBI DE CE AU NEVOIE DE TRANSLATOR ??? Oare cum ne-am putea închipui Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii, cu o grămadă de translatori lângă ei? Desigur, ar fi fost curată înşelătorie şi o mare decepţie! De asemenea să-i întrebăm pe penticostali, de ce-şi pregătesc în şcoli pe viitorii lor misionari, învăţându-i cu mare grijă limba poporului unde urmează să fie trimişi? Păi, îi învaţă pentru CĂ LIMBILE VORBITE ÎN ADUNĂRILOR LOR SUNT O BOLBOROSEALĂ, n-au nici un înţeles şi seamănă mai degrabă cu “LIMBILE BABILONICE” decât cu „LIMBILE CINCIZECIMII“. VORBIREA ÎN LIMBI ESTE ÎNGĂDUITĂ ŞI FEMEILOR? Un fapt interesant este că, în adunările penticostalilor, femeile au întâietate la grăirea în limbi, în timp ce cuvântul lui Dumnezeu este categoric în această privinţă: „Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în Biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi legea“ (1Corinteni 14:34). În timp ce în adunările penticostalilor femeile au capul acoperit cu batic sau broboadă, gura lor nu se supune cuvântului lui Dumnezeu, ori, acoperământul capului tocmai asta înseamnă: SEMN DE SUPUNERE ŞI TĂCERE, nu neorânduială în Biserică. CUM SE EXPLICĂ FAPTUL GRĂIRII ÎN LIMBI? Vorbirea în limbi se vede nu numai în adunările penticostalilor, ci şi la alte grupări, la mahomedani, la indieni, la spiritişti mormoni,
8

vizionari, care aparţin la diferite religii şi învăţături. Cum este posibil ca toate acestea să fie atribuite Duhului Sfânt, când aceştia care vorbesc în limbi aparţin unor religii străine sau potrivnice adevărului şi învăţăturilor adevărate? Să nu uităm că diavolul este cel mai mare înşelător. Se poate preface în apostol, prooroc şi slujitor al lui Dumnezeu. „Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii“ (2 Corinteni 11:14). DE FAPT, SATANA ESTE PRIMUL CARE A FOLOSIT GRĂIREA ÎN LIMBI, CÂND A VORBIT PRIMILOR OAMENI PRIN MIJLOCIREA ŞARPELUI. De aceea Sfântul Apostol Ioan porunceşte: „Iubiţilor, nu credeţi oricărui duh, ci cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu“ (1 Ioan 4:1). DE AICI REZULTĂ CĂ, NU DUHUL SFÂNT ESTE CEL CARE VORBEŞTE LA TOŢI ACEŞTIA, CI UN ALT OARECARE DUH, CARE URMĂREŞTE SĂ ÎNŞELE PE OAMENI, PRECUM ZICE SFÂNTUL APOSTOL PAVEL: „LUÂND AMINTE LA DUHURILE CELE ÎNŞELĂTOARE ŞI LA ÎNVĂŢĂTURILE DRACILOR“ (I Timotei 4:1).

Iubiţi credincioşi,
Dacă penticostalii ar avea darul grăirii în limbi, cum îl aveau Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii, ar trebui ca lumea întreagă să fie uimită de acest fapt, aşa cum s-a întâmplat în zilele Apostolilor. Oare nu ştiţi, n-aţi cunoscut dumneavoastră cel trei mari minuni ale zilelor noastre SFÂNTA LUMINĂ, SFINTELE MOAŞTE şi APA SFINŢITĂ, care constituie dovezile de netăgăduit că RELIGIA CREŞTIN ORTODOXĂ ESTE CEA CURATĂ ŞI SINGURA ADEVĂRATĂ? De aproape 2000 de ani în noaptea Sfintelor Paşti, la Ierusalim numai în Biserica creştin-ortodoxă, unde se află Mormântul lui Iisus Hristos, vine Lumină din cer, care vreme de trei minute nici nu arde, în sensul că te poţi atinge de ea, te poţi mângâia cu ea pe faţă, iar după trei minute se transformă în flacără arzătoare.

9

ÎN CONCLUZIE, PRECUM SOARELE RĂSARE ROŞU ŞI APUNE TOT ROŞU, AŞA ŞI NOI NE-AM NĂSCUT CREŞTINORTODOCŞI, SĂ MURIM TOT CREŞTINI-ORTODOCŞI. AMIN.
BIBLIOGRAFIE: „Sectologie” - Diac. Petre I. David; „Călăuza creştină” Arhimandritul Ilie Cleopa.

I

Iubiţi credincioşi,
Socotiţi câtă cinste se cade a da preoţilor pentru puterea şi vrednicia preoţească, citind cuvintele Fericitului Augustin despre aceasta: „Se minunează cerul pentru puterea aceasta, se înspăimântează iadul, se cutremură diavolii“, sau cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur în „Tratatul despre preoţie” (volumul III): „Cîte hotărăsc preoţii pe pământ, confirmă Dumnezeu în cer!“ Şi totuşi, cultele religioase ÎI URĂSC pe preoţi, iar creştinii buni ÎI IUBESC. Legea lui Hristos nu este legea urii, ci LEGEA IUBIRII, şi deci, chiar dacă am vedea pe preot că a greşit, să nu mergem să-l
10

clevetim pe uliţă, ci să ne rugăm pentru el cum se roagă şi el pentru noi în Altar: „Încă ne rugăm pentru poporul român binecredincios de pretutindeni, pentru sănătatea şi mântuirea lui“. Din gura preotului pornesc, deci, rugăciuni sfinte, iar mâna lui binecuvântează cu putere de sus.

Deci, în timp ce:
► TU ceri iertarea păcatelor tale, EL se roagă fierbinte pentru toţi!; ► TU voieşti pentru tine pacea, EL se zbuciumă să o dea tuturor!; ► TU îţi doreşti curăţia, EL o dă fiecăruia!; ► TU vezi pământul cu momelile lui trecătoare, în timp ce EL îţi arată cerul, mântuirea, pe Hristos, fericirea veşnică!; ► TU alergi după binefaceri, care mâine te vor părăsi, EL te întâmpină cu darurile veşnice ale lui Dumnezeu: SFINTELE TAINE! Întrucât aşa ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Rugaţi-vă unii pentru alţii“, pe toate pomelnicele, acatistele, în fiecare zi, pomeniţi în rugăciuni, în primul rând, preotul care v-a botezat, cununat, spovedit... şi apoi membrii familiei şi chiar şi duşmanii. Nu demult eram în oraş şi, îmbrăcat în reverendă fiind, am coborât nişte scări în faţa unui magazin. O femeie simplă, de la ţară, s-a tras întro parte să trec mai întâi eu. Surprins de comportamentul ei, am întrebato: - Nu vă supăraţi, de ce v-aţi dat la o parte, ca să trec eu? Şi ea mi-a răspuns, cu o voce duioasă şi respectuoasă: - „Părinte, eu nu trec nici prin faţa bărbatului, dar prin faţa preotului!“. Iată o femeie cu credinţă curată, care, de fapt, pe Dumnezeu Îl respecta, nu pe mine. Apropo de această întâmplare, am citit despre un cuvios care zicea că, dacă s-ar întâmpla să se întâlnească vreodată cu un preot şi cu un înger, mai întâi ar lua binecuvîntarea de la preot şi apoi de la înger. Şi să ştiţi că preoţii care cunoşteau adânc înălţimea treptei celei preoţeşti, ne-au lăsat luminate pilde despre cinstea pe care o dădeau ei preoţilor. Astfel, Sfântul Antonie cel Mare din Tebaida, măcar că de el ascultau şi fiarele codrilor şi de dânsul se temeau duhurile întunericului (după cum spune Sfântului Atanasie), cînd se întâlnea cu un preot în

11

drum, îndată cădea în genunchi înaintea lui şi nu se ridica până când, sărutîndu-i mîna, nu primea binecuvântare de la el. Stăteam într-o zi de vorbă cu un alt preot şi de noi s-a apropiat o bună creştină. A cerut binecuvîntare de la el şi apoi i-a sărutat mâna. Dar tocmai atunci a trecut pe lângă noi o sectantă care i-a spus: „De ce-i săruţi mâna preotului, că doar ştii că este păcătos?“ Şi ea i-a răspuns cu blîndeţe şi cu multă înţelepciune: - „I-am sărutat mâna, pentru că mâna aceea îmi poate da ceea ce eu nu pot să-mi iau: dezlegare de păcate şi Sfânta. Împărtăşanie!” De ce să ascundem, şi în viaţa preoţilor, ca la toţi oamenii, se găsesc uneori şi slăbiciuni, umbre, scăderi, căci un preot este de sute de ori mai ispitit decât un mirean. De ce? Răspunsul ni-l dă Mântuitorul Hristos: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile“ (Marcu 14:27). Oamenii, încă de mici, copiază comportamente. În momentul în care cel care le este superior greşeşte, sunt tentaţi şi ei să greşească şi să se îndreptăţească de căderea lor pentru greşeala altuia. Dar „O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui“ (Psalmii 61, 11). Şi apoi, chiar între îngeri s-au găsit o parte care au căzut, precum şi între apostoli un Iuda. Chiar dacă un preot ar fi greşit, acesta nu-i un motiv să dispreţuim toţi preoţii şi să ocolim Biserica. Oamenii nu ştiu un lucru esenţial: „Indiferent de starea de păcătoşenie a preotului, Sfintele Taine se săvârşesc, pentru că nu preotul, ci Însuşi Hristos Le săvîrşeşte prin preot. N-aţi văzut, oare, că apa sfinţită la Bobotează nu se mai strică de la nici un preot? Deci preotul nu este decât un vas prin care se pogoară în lume şi se împart harurile Duhului Sfânt. Căci, ce ne-a învăţat Hristos: „DUCEŢI-VĂ ŞI ARĂTAŢI-VĂ PREOŢILOR!!!“ (Luca 17: 14). „Şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor!“ (2 Petru 5:5).

12

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful