Împăratia Raiului -Intre viziunea Părintelui Cleopasi Sfantul Ioan Damaschin Parintele Cleopa îl menţionează pe Sfantul Vasile cel

Mare: „Învaţă-te, omule, ca din nişte învăţături ca aceştia să vii întru înţelegerea Raiului şi să ajungi la zorile dinaintea luminii, unde răsare lumina cunoştiinţei şi unde Raiul desfătării s-a sădit. Şi măcar de vei înţelege vreun lucru trupesc primitor de sfinţi, în care petrec toţi cei ce au strălucit pe pămant în lucruri bune, îndulcindu-se după o vrednică răsplătire din darul lui Dumnezeu şi din veselia cea adevărată şi fericită, nu cazi niciodată din asemănarea cuviincioasă pentru Rai”1 (Exaimeron, „Cuvant despre Rai”, p.61). În Rai este veşnică veselie, după cum zice David: „În veac se vor veseli” (cf.Psalm 5,11). Sfinţii Părinţi ai Bisericii lui Hristos au spus că Raiul este îndoit, adică simţitor şi ganditor, vazut şi nevăzut, după cum şi omul are în sine o parte văzută şi una nevăzută, adică trup şi suflet. (Sfantul Ioan Damaschin, „Dogmatica”, Despre paradis, p.95). Sfantul Vasile cel Mare, adeverind existenţa celor două părţi ale Raiului spune: „Nici pe cele trupeşti nu le scoatem afară şi pe cele duhovniceşti le căutăm. Că precum în Legea veche era cu adevărat şi lucru simţit, dar avea închipuirea celor de sus, aşa şi Raiul îl înţelegem şi trupeşte, dar îl talcuim şi duhovniceşte” 2(Exaimeron, Cuvant despre Rai, p.8). Dumnezeiasca Scriptură ne arată că Împărăţia Cerurilor este împărăţia tuturor veacurilor şi stăpaneşte peste toate neamurile, după cuvantul:” Împărăţia Ta, Dumnezeule, este împărăţia tuturor veacurilor şi stăpanirea Ta întru tot neamul şi neamul”3 (Psalm 144,13) Pentru Sfantul Ioan Damaschin, Raiul înseamnă desfătare, si ne prezintă o scurtă descriere a lui:”Este situat in partea de răsărit, mai sus decat tot pămantul. Are o climă temperată şi este luminat de un aer foarte fin şi foarte curat, acoperit cu plante veşnic înflorite, plin de miros cu bună mireasmă, umplut de lumină, depăşind noţiunea oricărei frumuseţi şi podoabe sensibile: un ţinut cu adevărat dumnezeiesc şi o locuinţă vrednică de cel făcut după chipul lui Dumnezeu, în el nu locuia nici o fiinţă iraţională, ci numai omul, plăsmuirea mainilor dumnezeieşti.”4 In mijlocul Raiului sădit Dumnezeu pomul vieţii şi al cunoştiinţei; acest pom a fost o încercare, o ispitire şi un exerciţiu al ascultării şi neascultării omului. A fost numit „pomul cunoştiinţei binelui şi răului deoarece a dat celor ce se împărtăşesc din el
1Părintele Cleopa „Despre Rai şi despre desăvarşirea omului”, p5, textul broşurii reproduce predici duhovniceşti cuprinse în volumul „Urcuş către înviere”, Editura Trinitas, Iaşi, 1998 2ibidem 3ibidem 4Sfantul Ioan Damaschin „Dogmatica”, ediţia a III-a, editura Scripta, Bucureşti 1993

puterea de a cunoaşte propria lor fire. Acest lucru era pozitiv pentru cei desăvarşiţi, iar pentru cei mai puţin desăvarşiţi şi pentru cei care sunt mai lacomi în poftă, era un lucru rău, după cum „rea este hrana tare pentru cei fragezi şi care au nevoie încă de lapte”5. Pomul cunoştiintei binelui si răului, continuă sfantul părinte, este discernămantul unei contemplări multiple, adică înţelegerea propriei sale naturi. Este bună pentru cei desăvarşiţi şi pentru cei care s-au fixat în contemplaţia dumnezeiască, pentru că ea vesteşte prin ea insăşi măreţia creatorului. Ea este bună de asemenea şi pentru cei care nu se tem de cădere, prin aceea că au ajuns cu timpul la o oarecare deprindere a unei asemenea contemplaţii.

5ibidem