Istorioare duhovnicesti pentru crestinii ortodocsi – Statornicia in credinta

Statornicia în credinţă

În regatul Bungo (ce aparţine Japoniei), o nobilă familie creştină a fost greu maltratată ca să-şi părăsească credinţa. Văzând că nu izbuteşte, regele a dat ordin ca fiul cel mare din familie să fie adus înaintea sa, spre a fi sugrumat. După două zile, a fost adusă ştirea, tatălui, că copilul a fost sugrumat şi acum regele cere pe fiica lui s-o pedepsească la fel. „Du-te - zise tatăl fiicei sale - şi arată păgânului rege că virtutea la noi creştinii nu se măsoară după ani, ci după puterea credinţei“. După aceasta regele a cerut pe fiul cel mic. Şi pe acesta l-a trimis tatăl spre mărturisire. După două zile a venit părinţilor ştirea, că şi copilul acesta a fost sugrumat şi acum regele cere să i se prezinte tatăl şi mama copiilor. S-ai prezentat, însă nu a fost posibil a-i abate de la credinţa lor. Văzând aceasta regele, a poruncit să se ridice perdeaua din faţa părinţilor şi iată copiii lor, crezuţi morţi, erau acolo sănătoşi. Regele le-a lăudat tăria credinţei şi i-a eliberat. Ce bucurie pe bieţii părinţi. Tot asemenea şi Dumnezeu în ceruri, pentru toată jertfa adusă pentru Numele lui, va da răsplata cuvenită. Nici cea mai neînsemnată binefacere, nu va rămâne nerăsplătită.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful