Tema: 5. Cercetarea propriu-zisă. Metode calitative şi cantitative de analiză a fenomenelor şi proceselor economice. 1.

Rolul şi conţinutul observării stiinţifice 2. Elaborarea ipotezelor ştiinţifice.Măsurarea economică 3. Metode şi procedee de analiză calitativă 4. Metode şi procedee de măsurare cantitativă 5. Model econometric – instrument de analiză calitativă şi cantitativă 6. Procedee empirice şi teoretice de verificare a ipotezelor. Fundamentarea concluziilor ştiinţifice economice. 5.1 Rolul şi conţinutul observării stiinţifice Explicarea fenomenului economic este cea mai importantă şi complexă etapă a metodologiei cercetării ştiinţifice. Primele două etape care au pus în special bazele informării-documentării sunt comune şi prea puţin diferenţiate de alte ştiinţe. Cercetarea ştiinţifică propriu-zisă este etapa definitorie care concentrează cele mai dificile şi complexe operaţiuni şi procese ale metodologiei cercetării ştiinţifice economice. În această etapă se realizează impactul fenomenului sau procesului economic asupra alegerii şi utilizării celor mai diferite metode şi tehnici de calcul şi analiză, aici se elaborează şi se verifică ipotezele şi construcţiile teoretice (modelele), se afirmă şi se verifică măsura în care cercetătorul dispune de totalitatea aptitudinilor şi cunoştinţelor pe care le implică studiul unui fenomen economic sau altul. În această etapă se săvârşesc şi cele mai multe dintre erorile şi minusurile care se reproşează ştiinţei economice; se înţelege că în sfera acestei etape a cercetării se depun şi cele mai mari eforturi de perfecţionare a metodologiei cercetării ştiinţifice economice, de sporire a capacităţii ştiinţei economice de a explica şi influenţa procesele economice practice. În cadrul acestei etape se realizează un mare ansamblu de “operaţiuni”, de ”subetape” (adevărate “faze tehnologice”), prezentate anterior. Explicarea fenomenului economic cuprinde, practic, trei momente şi anume: • observarea ştiinţifică ; • formularea ipotezelor şi a modelelor; • verificarea ipotezelor şi a modelelor. Fiecare dintre aceste momente formulează nu numai exigenţe comune, dar şi exigenţe specifice pentru metodele, tehnicile şi instrumentele de analiză. Toate operaţiunile legate de explicarea fenomenelor şi proceselor economice gravitează în jurul ipotezei ştiinţifice. Observarea ştiinţifică are un conţinut şi funcţii mai speciale în cadrul explicării fenomenului economic, astfel că ne vom opri în primul rând asupra acesteia. Începutul cercetării propriu-zise l-am putut identifica încă în etapa a doua de documentare (bibliografică şi directă), în special în operaţiunile de studiu al documentelor. Observarea ştiinţifică deţine o poziţie “strategică” în cadrul explicării fenomenului economic. Ea este etapa de debut, pentru că elaborarea ipotezelor şi a modelelor este dependentă de observaţia ştiinţifică a fenomenului empiric. Însă de observaţia ştiinţifică a fenomenului economic empiric depinde, şi verificarea ipotezelor şi construcţiilor teoretice (modelelor, inclusiv a concluziilor teoretice şi practice). Această poziţie specială - ca bună bază de pornire a explicării fenomenului economic, dar şi de control al construcţiilor teoretice (ipoteze, modele, concluzii şi soluţii) - reclamă o serie de precizări în legătură cu conţinutul observaţiei ştiinţifice în cercetarea ştiinţifică economică, între care: • Observarea ştiinţifică în general, în toate ştiinţele este considerată “o contemplare metodică a cercetătorului” asupra datelor şi faptelor rezultate din documentare pentru obţinerea de informaţii noi asupra procesului sau fenomenului supus cercetării ştiinţifice.

ea nu este o cunoaştere certă. mai rar. la îndemâna oricui. Să reprezinte o concepţie coerentă. clarificările pe care ni le furnizează observarea rămân în mare măsură în sfera exterioară. când ipoteza anunţă viitoarele noi teorii sau legi. • Observarea ştiinţifică este o activitate care face obiectul analizatorilor individuali ai cercetătorului . ◊ sistemele de aparatură care prelungesc organele de simţ. care să fie atât inteligibilă. adică spune mult peste ceea ce se cunoaşte despre domeniul la care se referă în momentul formulării.implică şi realizarea de cercetări de caz şi multidisciplinare.• Observarea ştiinţifică constă în perceperea de către cercetător a faptelor economice. aşa cum este ea dincolo de nivelul apariţiei şi cu atât mai îndrăzneaţă. Măsurarea economică Ipoteza de cercetare reprezintă un enunţ cu caracter de probabilitate despre esenţa. ci o informare verosimilă. tot aceştia realizează şi transferul constatărilor (informaţiilor) în limbaje. dacă reprezintă o descriere structurată a lumii. adică explică o mare varietate de fapte între care nu s-a observat anterior nici o legătură. a mecanismelor interne.ca metodă ştiinţifică de cunoaştere . Popper. la buna formulare şi verificare a legilor de mişcare a fenomenelor. la suprafaţa problemei cercetate. cu cât este mai mare distanţa dintre lumea aparenţelor şi realitatea descrisă de această ipoteză. • Observarea ştiinţifică “nu o avem. fenomenologică. varietatea şi exactitatea acestor predicţii”. Prin observarea ştiinţifică se obţin informaţii empirice relevante care. • Observarea ştiinţifică înfăptuită de cercetători este dependentă de trei factori : ◊ calităţile şi perfecţiunea organelor de simţ ale cercetătorului. dacă are un conţinut bogat. 2. de o întrebare sau de o problemă bine pusă. Observarea ştiinţifică şi mai ales cercetările expozitiv-descriptive pun în evidenţă cercetătorului multe informaţii preţioase despre însuşirile şi proprietăţile fenomenului economic. cât şi transmisibilă ca acceptare (aspect logic). Să reprezinte o codificare verificabilă a datelor(aspect empiric). autentică. este îndrăzneaţă. îndrăzneala şi caracterul ei riscant sporeşte pe măsură ce cresc numărul. după prelucrare ajută la înţelegerea mecanismelor şi interacţiunilor fenomenelor. ◊ sistemul de cunoştinţe prealabile. a pricipiilor şi legilor lui de mişcare şi evoluţie. • deduceri prin analogie (o serie întreagă de ipoteze economice au fost propuse prin analogie cu fenomenele fizice. 3. dacă posedă un înalt grad de generalizare. este îndrăzneaţă. Pentru a avea o validitate solidă. ipotezele pot fi considerate drept ”ruptură” în ştiinţă. ”o ipoteză este îndrăzneaţă. Să posede o valoare şi un interes practic (aspect practic). a cărei veridicitate se cere demonstrată. ci o facem”. Ele nu aduc aproape de loc elemente. 5. chimice şi biologice). dacă face predicţii despre evenimentele şi fenomenele încă necunoscute. ”Ruptura” poate fi parţială. când ipoteza reprezintă un punct de plecare pentru corectarea sau reformularea vechilor cunoştinţe ori. • Observarea ştiinţifică nu este o observaţie sau cunoaştere comună.2 Elaborarea ipotezelor ştiinţifice. Cu toate acestea. intercondiţionarea şi cauzalitatea unor fenomene sau procese încă necunoscute. totală. Deci. Observarea ştiinţifică o poate face numai omul pregătit. care pregătesc teren pentru ”revoluţiile ştiinţifice”. • Observarea . oricum. orice ipoteză trebuie să satisfacă trei cerinţe majore: 1. 2 . cu totul insuficiente de înţelegere a esenţei fenomenului. ea este întotdeauna pregătită de un interes concret-specific. După cum menţiona K. este îndrăzneaţă. Ipotezele ştiinţifice pot fi rezultatul: • deduceri din cunoştinţele empirice şi teoretice existente. Prin urmare. aşa cum se desfăşoară ele în practică în procesualitatea lor. • deduceri din noile fapte apărute. amplificând uneori mult performanţele. nu se realizează de la sine.

Ea rămâne în patrimoniul ştiinţei. În consecinţă. urmând a fi verificată mai târziu (în istoria ştiinţei sunt cunoscute ipoteze care au fost verificate după decenii sau secole de la elaborarea lor). cercetătorul trebuie să renunţe la ipoteză. Regulile de testare a ipotezei: • o ipoteză este considerată validă. cea mai mare parte a efortului de cercetare este îndreptată spre testarea lor – pentru delimitarea adevărului de fals. fie abandona. dacă toate consecinţele ei sunt concordante cu toate datele şi faptele empirice observate în practică • dacă o singură consecinţă nu coincide cu faptele empirice. din care cauză se creează impresia falsă că verificarea ipotezelor este o procedură simplă. Ipotezele incerte trebuie să fie comunicate pentru stimularea cercetărilor ulterioare. Adesea.După formularea ipotezelor. pentru a putea decide asupra confirmării sau infirmării ei. prin urmare. realmente. există. Avem de-a face aici fie cu o superficialitate arogantă. însă cercetătorii preferă să nu vorbească despre propriile ipoteze infirmate. În aceste caz. sugerând ideea că este de datoria altora să verifice validitatea şi fiabilitatea lor. fie cu o insuficientă pregătire şi experienţă a cercetătorului. este considerată a fi numai confirmată. lipsa procedeelor de verificare corespunzătoare) sau slaba calitate a datelor. adică ceea ce nu poate fi respins şi. O ipoteză incertă nu-şi pierde atributele de ipoteză. Dacă nici după reformulare ipoteza nu se verifică. cercetătorul reformulează ipoteza îşi reia procesul de verificare de la început. Prin urmare. realizate sau doar redactate prin ”împrumut”. Adevărul nu este unul universal şi absolut. Unii cercetători se mulţumesc să furnizeze publicului doar rezultate obţinute. pentru ca viitorii cercetători să le poată evita. după cum trebuie comunicate şi ipotezele infirmate. Ceva mai grav stau lucrurile atunci când sunt oferite rezultate obţinute prin cercetări improvizate. adevărul se poate schimba sub influenţa modificării realităţii şi a creşterii capacităţilor de cunoaştere. Pe de o parte. cauzele pot fi asociate cu insuficienţe metodologice (lipsa tehnicilor de prelucrare satisfăcătoare a informaţiei. ci posedă un caracter relativ. În această situaţie. Pe de altă parte. el poate fi cunoscut doar în anumite limite şi condiţii. în cadrul căruia sunt evidenţiate problemele de cercetare şi elaborate ipotezele. cercetarea ştiinţifică generează două feluri de demersuri metodologice: creatorconstructiv. • Ipoteza parţial verificată. realitatea fiind prea complexă pentru a putea fi percepută în totalitatea caracteristicilor şi manifestărilor sale. • Când ipoteza nu este nici infirmată şi nici confirmată. şi criticvalorizator. dar neinfirmată. ce poate fi reprezentat prin schema următoare: 3 . se consideră adevărat rezultatul cercetării care poate fi testat conform regulilor stabilite. cercetarea se poate fie amâna. care constă în testarea ipotezelor elaborate. se cere admis. Adevărul se prezintă ca o reflectare adecvată a obiectului cercetat de către subiectul cercetător prin reproducerea realităţii în forma în care ea. ipoteza este considerată infirmată. • Ipoteza parţial infirmată de datele empirice urmează să fie reluată în condiţii mai riguroase.

Cunoaşterea de fond Fapte noi Problemă de cercetare Ipoteza posibilă Testare Eşec Confirmare Aplicare Figura 1. sunt ulterior redescoperite şi chiar soluţionate. se determină şi se cunosc dimensiunile fenomenelor economice şi structurile lor interne. Aceasta generează o nouă problemă ştiinţifică. I – ipotezele care pot servi la soluţionarea problemei P1 TI – testarea ipotezelor. Conţinutul demersului metodologic al cercetării ştiinţifice Pe măsura dezvoltării activităţii economice. atât pentru progresul teoriei cât şi 4 . Măsurarea ştiinţifică îndeplineşte un rol covârşitor în procesul de formulare a ipotezelor şi mai ales în acela de verificare a ipotezelor şi concluziilor ştiinţifice. Dar. apar noi fapte. După observarea şi cunoaşterea calităţii fenomenului. cercetarea ştiinţifică nu se încheie odată cu soluţionarea problemelor de cercetare. acestea fiind considerate banale sau pseudoprobleme. fie că nu a fost încă elaborată o metodă în cadrul căreia să poată fi găsite mijloace adecvate de a o soluţiona. a afirmării pe mai departe şi a consolidării ştiinţei economice. statistico-matematică. o problemă fie că nu mai prezintă interes pentru o nouă generaţie de cercetători. de bază a cunoaşterii ştiinţifice.I –TI-P2 unde P1 indică problema iniţială. astfel încât anumite probleme. Ea poate conduce la eliminarea problemelor. a structurii şi însuşirilor sale definitorii începe măsurarea economică. Măsurarea economică reprezintă o condiţie esenţială. Popper l-a reprezentat în felul următor: P1. se schimbă condiţiile de activitate şi apar noi probleme de cercetare. P2 – noua problemă generată Deci. În asemenea mod începe un nou ciclu metodologic de cercetare ştiinţifică. care nu pot fi interpretate cu ajutorul teoriei existente. Ipoteza formulată şi testată asigură soluţionarea problemei. Cu ajutorul măsurării economice se realizează aprofundarea analizei economice. De asemenea . care pune pe ordinea de zi o nouă ipoteză. întrucât activitatea economică se află în permanentă evoluţie. pe care K. cândva abandonate.

fenomenul economic în funcţie de nevoile analizei poate şi trebuie exprimat în unul. a) Economia. cibernetice. al doilea. mezo şi microeconomic). e) În construirea unor indicatori. chiar şi cu o anumită exagerare. la un moment dat este şi prin excelenţă dinamic. dar fără ierarhizarea lor după intensitatea fenomenului cercetat şi fără măsurarea distanţelor care separă aceste grupe. activitatea) poate fi studiat pe orice nivel de agregare (macro. al treilea etc.utilizează unităţi de măsură egale care fac posibilă stabilirea ordinii stărilor analizate mai înainte. specifice. c) Fenomenul economic (macro. Se poate spune deci. mari probleme se pun atât pentru cercetarea şi măsurarea statistică.realizează ierarhia a cinci produse de încălţăminte după un criteriu de referinţă confortul . El presupune un conţinut real şi o formă de exprimare specifică. atât cantitativă. • scala interval . • măsurarea statică (în statistică şi în economie) examinează şi evaluează fenomenul economic şi conexiunile lui la un moment dat. cu toate eforturile de reflectare a calităţii. ca şi în cercetarea şi măsurarea statică a fenomenului economic se cer luate în seamă şi bine evidenţiate proporţiile şi contribuţiile celor două laturi. sistemice etc. d) Fenomenul economic static. definitorii pentru fenomenul măsurat. a raportului dintre static şi dinamic. 5 . esenţiale. Pentru a înţelege cât de cât complexitatea şi dificultatea măsurării fenomenelor economice cărora trebuie să le facă faţă statistica şi în măsură mereu crescândă matematica şi alte discipline . • microeconomic (nivel de firmă). b) Oricare ar fi nivelul său de agregare. dar şi pentru cercetarea şi măsurarea economică în general. Cu ajutorul măsurării economice se realizează analiza aprofundată. fenomenul economic este complex şi dificil de măsurat în primul rând pentru că el se manifestă la cel puţin trei niveluri: • macroeconomic (nivel naţional şi nivel internaţional).asigură evaluarea cât mai precisă a fenomenului economic în evoluţia sa. bine definită în timp şi spaţiu.vom insista în continuare asupra câtorva aspecte deosebit de relevante. procesele de agregare (însumare) conduc totuşi la “pierderea” sau subevaluarea unor aspecte particulare. cu ajutorul metodelor matematice. că ştiinţa economică începe de acolo de unde începe măsurarea fenomenelor economice. fenomenul economic (producţia.al practicii economice. descriptive. • scala ordinală .primul produs. cât şi a distanţelor dintre intervale. cât şi calitativă. mezo şi microeconomic) are nu numai o dimensiune numerică cantitativă. subramură şi nivel teritorial). temporal. Indicatorul este o caracteristică sau însuşire (proprietate) exprimată numeric a unei categorii economice sau sociale. calitative. Din această cauză. • măsurarea dinamică (statistică şi economică) . În ambele cazuri ale cercetării şi măsurării dinamice. • mezoeconomic (nivel de ramură. Din aceste considerente în teoria şi practica statistică-matematică de măsurare economică s-au elaborat şi alte mijloace complementare de analiză şi convertire a laturilor calitative în dimensiuni numerice cantitative cum sunt în special: tehnicile de scalare şi tehnicile de vizualizare a calităţii şi specificităţii fenomenelor economice. ◊ Tehnicile de scalare includ o serie de particularităţi aşa cum rezultă din cele de mai jos: • scala nominală .permite clasificarea subiecţilor studiaţi în două-trei grupe în raport cu proprietatea (însuşirea) ce a fost scalată. se depăşeşte stadiul cercetării ştiinţifice economice empirice. numerică a proceselor şi fenomenelor economice. ci şi una calitativă. mai multe sau chiar toate unităţile de măsură: • unităţi naturale • unităţi natural-convenţionale • unităţi de timp de muncă (ore) • unităţi valorice (băneşti) Se poate lesne observa că pe baza unităţilor de măsură prezentate.realizându-se ierarhia care urmează.

îndeosebi pentru analiza fenomenelor complexe. care diferă de cele reale. 3. • mărimi medii. Cu ajutorul acestor indicatori se iau în seamă în procesul de măsurare economică. Cunoaşterea cauzală a fenomenelor economice se realizează cu ajutorul unui ansamblu de procedee de măsurare.dispersie. cuantificarea influenţelor pe care le exercită asupra fenomenului economic. de multă vreme consacrate şi larg utilizate astăzi. Sinteza reprezintă reunirea componentelor analizate într-un tot unitar şi prezentarea funcţionării integrale a fenomenului sau procesului economic studiat. Numai după aceasta se poate trece la prezentarea procedeelor cantitative care permit măsurarea. În cadrul acesteia se reţin componentele principale ale fenomenului şi legăturile dintre acestea. ca de pildă: • mărimi relative. 2. tehnica vizualizării include şi reprezentarea de scheme. economia centralizată şi economia descentralizată. ce-i permite să descopere mai uşor esenţa şi conţinutul lor. procedeele de măsurare calitativă. b. Cuprinde obiectul cercetării în integralitatea sa. f) Măsurarea economică. • parametrii ecuaţiilor estimatoare etc. permiţînd evidenţierea contradicţiilor lui interne (dacă ele există). În fine. în unele domenii (economia muncii) se utilizează şi tehnica filmării sau înregistrării video. Rezultatul procedurii de abstractizare este abstracţia ştiinţifică. Forma specifică a abstractizării este idealizarea – construcţia mintală a obiectelor cercetate. Exemplu pot servi tipurile ideale de economie – economia tradiţională. Abstractizarea reprezintă abstragerea mentală de la unele proprietăţi şi raporturi puţin semnificative ale obiectelor cercetate în scopul evidenţierii altor proprietăţi şi raporturi semnificative. • coeficienţi de elasticitate. capabilă să oglindească atât latura cantitativă cât şi latura calitativă. 5. Realitatea se caracterizează printr-o economie mixtă. • coeficienţi de concentrare . înainte de toate. 6 . în ţară şi în lume. • indici. Permite extinderea cunoaşterii şi obţinerea de cunoştinţe noi. Metode şi procedee de analiză calitativă Redăm în cele ce urmează. deoarece acestea asigură cunoaşterea esenţei fenomenului. desluşirea şi precizarea legăturilor cauzale. • coeficienţi de corelaţie şi regresie. diferitele elemente componente sau diverşi factori. Alături de grafice. În realizarea acestui scop un rol decisiv îi revine procedeul abstractizării. Sau construcţia ideală a lui homo economicus – egoist. multifuncţionale foloseşte indicatori exprimaţi şi în alte unităţi de măsură. metoda analizei şi sintezei Analiza reprezintă o modalitate de examinare a fenomenelor şi proceselor economice prin descompunerea lor logică în componente esenţiale.◊ Tehnicile de vizualizare au un rol important pentru că realizează legătura dintre o noţiune abstractă şi reprezentarea pe care o efectuează cercetătorul. a implicării statului în economie şi a funcţionării libere a pieţei. abstractizarea ştiinţifică. Scopul analizei datelor colectate este descoperirea caracteristicilor esenţiale ale părţilor componente ale întregului. • coeficienţi de variaţie. pretutindeni. cu ponderi diferite de la o ţară la alta a tradiţiei. Abstractizarea îl ajută pe cercetător să-şi croiască drum prin multitudinea de proprietăţi şi raporturi ale obiectelor reale. ele redau evoluţia sau şi structura unui fenomen economic prin reprezentare grafică mult mai sugestivă decât datele oricărui tabel. statistico-matematică. Ea se deosebeşte de metoda analitică prin două particularităţi: a. toate exigenţele măsurării economice . Metodele de analiză calitativă: 1. ceea ce facilitează desluşirea lesnicioasă a esenţei fenomenului. iar în cadrul analizei funcţionale abstractizarea se efectuează prin aplicarea principiului ceteris paribus.

De exemplu. el. ci şi la anumite norme etice de comportament. concluzia rezultată fiind extinsă asupra tuturor cazurilor. Dialectica concepe lumea ca pe un sistem complex. enunţul „firmele îşi maximizează profitul”. Legea identităţii (A=A) b. Metoda deductivă se bazează pe o serie de principii. care acoperă integral categoria respectivă de fapte sau obiecte. ea porneşte de la noţiunile şi propoziţiile ale căror sens este evident . Deducţia este o metodă de demonstrare. la prevederile legislaţiei în vigoare. numeroase sau chiar infinite. Iniţial. 7 . metoda dialectică Elaborată în cadrul filosofiei clasice germane de către J. practic. cînd concluzia despre un element al muţimii se face pe baza cunoaşterii trăsăturilor acestei mulţimi. sub forma fenomenelor şi proceselor reale. metoda deducţiei Un aport considerabil la formarea metodei deductive îi aparţine lui R. raţionalitatea este limitată atît prin capacitatea creierului uman şi a cunoştinţelor acumulate. Dacă se constată că fiecare familie din localitatea dată este posesoarea unui climatizor. Treapta a doua o reprezintă premisele teoretice – condiţiile în care se realizează particularul. Dialectica este metoda care permite studierea esenţei şi legităţilor dezvoltării fenomenelor şi proceselor economice. indivizii se orientează nu doar la interesele proprii.raţionare de la generalităţi la particular. Legea terţului exclus (AUĀ) d. Exemplu servesc axiomele comportamentului în abordarea ordinalistă – axioma ierarhizării . exprimate concret în timp şi spaţiu. Conţinutului şi formei. inducţia incompletă – este un raţionament bazat pe studiul unui număr redus de cazuri din cîte cuprinde o clasă de obiecte şi fenomene economice. Sub aspect metodologic. b. Deci. avem numărul locuitorilor dintr-o localitate aridă şi numărul de climatizoare utilizate. în care fenomenele şi procesele economice se află în interdependenţă şi interacţiune. adevărat prin definiţie. adică modul de raţionare de la particular la general. Spre deosebire de ipoteze. ele nu sunt direct testabile. 4. care posedă totalitatea informaţiilor necesare luării deciziilor. teoriile deja descoperite se aplică la analiza faptelor. Marx. şi-a propus să găsească o metodă care să combine avantajele logicii. În realitate. Decalajul exagerat dintre teorie şi faptele reale conduce la dogmatism. Esenţei şi manifestării. În cazul inducţiei complete. se verifică . a tranzitivităţii şi a non-saţietăţii. prin deducţie. se conchide (generalizează) că toţi locuitorii manifestă cerere faţă de acest bun. prin „Discurs asupra metodei pentru a ne conduce bine raţiunea şi pentru a căuta adevărul în ştiinţă” (1637). familie cu familie. se deosebesc: a. Astfel. şi care se numesc axiome. iar funcţia Kobb-Duglas – o premisă. Legea contradicţiei (A^Ā) c.Hegel. Ea cuprinde teza – enunţ care merită a fi demonstrat şi argumentul – raţionamentul prin care este demonstrată teza. dacă fiecare posedă climatizor.raţional. Deducerea de la general la particular presupune demonstrarea – argumentarea veridicităţii unui raţionament prin intermediul altuia. cît ţi prin asimetria informaţională. metoda inducţiei Metoda inducţivă presupune elaborarea generalităţilor din faptele analizate i sintetizate. 5. inducţia completă – este generalizarea efectuată pe baza unui număr finit de cazuri. ii. fiind studiate sub aspectul: i. Legea raţiunii suficiente Nerespectarea în procesul de cercetare a legilor logicii formale conduce la comiterea erorilor logice. geometriei şi ale algebrei.Kant şi G. Fundamentul logic al demonstraţiei îl formează legile logicii formale: a. De formaţie matematician. eliminînd dazavantajele lor. Descartes. metoda dialectică a fost aplicată la sfera economică de către K. funcţia de producţie este o axiomă. 3.

Se consideră că ele: posedă un caracter obiectiv. După cum menţiona J. pentru a-şi închipui viitorul”. ca un proces în cadrul căruia acumulările cantitative lente duc la salturi calitative bruşte. pe care nu le posedă părţile constitutive ale ansamblului. în dezvoltarea haotică şi spontană. Interese economice naţionale. Relaţia cauzală . existînd independent de voinţa oamenilor. d. Ea concepe mişcarea ca o autodezvoltare. f. Interese economice de grup. Din varietatea de conexiuni specifice fenomenului economic legătura cauzală are de departe rolul cel mai important în descoperirea mecanismului ascuns.aşa cum decurge din caracteristicile sistemelor înainte relevate .M. al nevoii abordării sistemice a fenomenelor economice.este o legătură temporală. Interese economice individuale. iv. trebuie arătat că teoria generală a sistemelor este o formă a cunoaşterii ştiinţifice care studiază proprietăţile. posedă un caracter relativ. adică se impun ca tendinţe dominante. Problemele metodologice care apar în acest cadru sunt: Alegerea clasificării şcolilor şi doctrinelor economice Determinarea aportului reprezentanţilor diferitelor şcoli la dezvoltarea gîndirii economice Modelul de cercetare şi expunere a ideilor din cadrul istoriei gîndirii economice 7. adică la apariţia unor însuşiri integrative. Relaţia de condiţionare este o relaţie conform căreia prezenţa sau înlăturarea anumitor factori. Keynes. obiectivă între două procese sau fenomene (două sisteme) sau două elemente care se succed. Dialectica presupune că fenomenele şi procesele economice se află în continuă mişcare. unul în calitate de cauză provocând pe celălalt. în cunoaşterea esenţei oricărui proces sau fenomen economic. constante şi repetabile de dependenţă cauzală între procesele şi fenomenele economice. Interese economice globale. Ea este un cadru teoretic capabil să explice modul cum se produc procesele şi fenomenele studiate . în calitate de efect. „economistul trebuie să studieze prezentul prin lumina trecutului. v. 6. unitatea şi lupta contariilor. posedă un caracter stocastic. natura elementelor lor componente şi de relaţiile dintre ele. frecvent îmbrăcând şi alte forme cum sunt: relaţii de condiţionare şi relaţii de interdependenţă etc.iii. Interese economice internaţional-regionale. g. sau investigaţiile în cadrul istoriei gîndirii economice. În cadrul metodei dialectice. indiferent de varietatea. adică încep să acţioneze în anumite condiţii şi încetează a mai acţiona. Posibilului şi realului. e. c. care formează un megasistem alcătuit din: b. se operează cu legi ale dezvoltării economice. metoda istorică Metoda istorică reprezintă metoda bazată pe studierea proceselor economice în consecutivitatea lor cronologică. dacă aceste condiţii dispar. din care motiv se preferă tot mai mult noţiunea de „legitate” şi nu „lege”. Interese economice locale. Sursa permanentă a mişcării o constitue contradicţia. Prin sistem se înţelege un ansamblu de elemente a căror legătură (interacţiune) duce la apariţia unor proprietăţi definitorii specifice. metoda sistemică Metoda sistemică este metoda de cercetare a obiectelor organizate complex. Utilizarea metodei istorice în cercetarea economică este cunoaşterea acumulării cunoştinţelor în cadrul ştiinţei economice. Relaţiile de cauzalitate sunt foarte complexe. fără a fi determinante pentru apariţia unui efect sunt însă indispensabile pentru realizarea 8 . Singularului şi generalului. Necesarului şi eventualului. Dialectica presupune că cercetarea economică trebuie să se orienteze la interesele subiecţilor economici. principiile şi legile caracteristice sistemelor în general. În acelaşi sens. concepute ca relaţii esenţiale.

în acest caz fenomenul y este de tip probabilistic deoarece variabila x este aici o condiţie necesară dar insuficientă pentru generarea efectului y. Ea constă în precizarea cu rigoare a poziţiei pe care urmează să o ocupe. Această operaţiune . cât şi sub aspectele lor calitative. într-o relaţie funcţională. cauză-efect.. grăbind sau încetinind. În procesul de identificare a variabilelor este necesar să se obţină în primul rând informaţii asupra măsurii în care variabila-cauză (condiţie) este sau nu concomitentă cu variabila-efect. influenţând-o. Cauzalitatea poate îmbrăca o forma simplă. El include. Pentru a da un răspuns. respectiv a efectului. un singur factor fiind suficient pentru producerea fenomenului.xi. Se înţelege.este o situaţie foarte frecventă în rândul fenomenelor economice vom putea introduce. C. a. Vom observa că. conform funcţiei y = f(x). Identificarea variabilelor-factori are menirea să precizeze variabilele atât sub aspect nominal. variabilele identificate şi 9 . acestea nu pot conduce neapărat la concluzia unei relaţii cauzale reale întrucât este posibil ca variaţia acestora să fie influenţată fie de factori-cauze aleatorii. efectul poate avea un rol activ asupra cauzei care l-a generat. b.. Cum această alternativă .. Studiul cauzalităţii este însă un proces extrem de complex şi de dificil.. mai ales sub aspectul nivelului de variaţie al fiecăruia (cauză şi efect) nu există şi influenţe ale altor factori-cauză care generează variaţia efectului. În al doilea rând cercetătorul trebuie să observe dacă relaţia de concomitenţă sau de asociere dintre cele două variabile nu este o simplă prezenţă (sau întâmplătoare) sau include şi variaţii ale nivelelor celor două variabile (şi variabila-cauză şi variabila-efect).. Procesul de cunoaştere a cauzalităţii este o cunoaştere prin abstractizare deoarece din multitudinea de cauze şi condiţii numai unele se dovedesc necesare şi suficiente pentru explicarea sau producerea efectului. că studiul cauzalităţii este un pas important în formularea ipotezei. din cele arătate. relaţia este considerată de tip determinist. dinamice etc. In economie însă.intervine numai după ce s-a constatat că între două sau mai multe variabile există legături cauzale. statice. Acţiunea unei cauze se manifestă întotdeauna în anumite condiţii care influenţează corelaţia cauză-efect. ceea ce într-un sistem apare ca efect poate deveni cauză în alt sistem şi invers. Stabilirea de relaţii funcţionale între variabile. Şi în fine. astfel că relaţia devine multifactorial alcătuită y = f(x1. alături de A şi B vom introduce doar unul singur. fie de variabile neluate explicit în seamă în studiul fenomenului respectiv. în esenţă două momente decisive: a) identificatrea variabilelor-factori. Astfel.fundamentală în orice domeniu al ştiinţei . stimulând sau frânând apariţia unui anumit efect.. b)stabilirea relaţiilor funcţionale. De menţionat este şi faptul că odată apărut. Pentru simplificare. în procesul mişcării realităţii cauza şi efectul îşi pot schimba locul şi rolul. întâmplătoare. exogene. în cunoaşterea esenţei fenomenului economic. în al cincilea rând.xn). condiţia îşi pune pecetea pe manifestarea ei individuală. cum ar fi variabile-cauză (endogene. dar şi reciproca este valabilă.influenţa altor factori . x2. Relaţia de interdependenţă este o altă formă a legăturii cauzale când un proces sau fenomen (cauză) determină pe altul (efect). Susţinând acţiunea cauzei. alături de cele două variabile (A-cauză şi B-efect) un număr nelimitat de alţi factori. trebuie observat dacă această relaŃie de succesiune. În al treilea rând.procesului. cel de-al treilea factor. respectiv. suficiente etc. chiar dacă cele două variabile (şi cauza şi efectul) includ variaţii de nivel.) cât şi variabile-condiţii cum sunt condiţiile necesare. atunci când efectul (y) este determinat de o singură cauză-factor (x). de cele mai multe ori un fenomen y este determinat de un ansamblu de factori (xi). poate interveni în mai multe feluri asupra relaţiei A – B. în al patrulea rând să se observe dacă variaţia factoruluicauză precede cu adevărat variaţia factorului-efect. a mecanismelor lui ascunse. este necesar..

a Deci A este cauza fenomenului cercetat – a. Procedeele de analiză calitativă a metodei inducţiei. Explicarea fenomenului economic se realizează cu un ansamblu foarte complex. şi este de mare însemnătate separarea influenţei fiecărui factor. • conceperea şi construirea de modele economice care să expliciteze şi să reprezinte cât mai corect fenomenul economic studiat. conform schemei: Complexe factoriale fenomenului cercetat: (1) A B C – a (2) A D E . tehnici şi instrumente de cercetare trebuie să se adecveze întotdeauna în raport cu particularităţile şi cerinţele concrete ale fenomenului economic cercetat. posedă un comportament raţional. Acest procedeu este frecvent utilizat în cercetările economice. Regula procedeului: dacă în toate complexele cauzale există un singur factor care se repetă. necesitând o analiză specială.Deci A este cauza fenomenului cercetat –a. astfel că. este prezent şi efectul . interacţionează în virtutea unei cauze comune – maximizarea rezultatelor. • evidenţierea clară a relaţiilor de condiţionare dintre fiecare element (factor) şi fenomenul sau procesul cercetat. Procedeele de măsurare economică calitativă vizează. de formulare a ipotezelor şi de explicare cauzală (factorială) elaborate de John Stuart Mill (1806-1873) şi utilizate şi astăzi sunt următoarele : a) Procedeul (metoda) concordanţei Se postulează că. În economie. probabil. b) Procedeul (metoda) diferenţei Este utilizat pentru separarea influenţei factorului considerat a fi cauză a fenomenului cercetat. cauza fenomenului. c) Procedeul combinat (al concordanţei şi al diferenţei) 10 . tehnici şi instrumente. procedeul concordanţei se manifestă în faptul că toate categoriile de agenţi economici. • precizarea relaţiilor de condiţionare dintre elementele (factorii) interni fenomenului şi cei din mediul extern al acestuia. se poate considera că acest factor este. primul el apare. de calcul şi analiză. indiferent de particularităţile lor. deoarece fenomenele economice sunt determinate multifactorial. Regula procedeului: dacă două complexe cauzale diferă doar printr-un singur factor. conform schemei: (1) A B C . iar într-un alt sistem studiat ocupă poziţia de variabilă dependentă. cu alte fenomene economice.a (3) A F G . dar şi din caracterul imperfect sau parţial util al oricărei metode de cercetare. Întreaga gamă de metode. variat de metode. atunci acest factor constant este cauza fenomenului cercetat (efectul). Faptul este pe deplin explicabil dacă ţinem seama că în practică una şi aceeaşi variabilă poate ocupa într-un sistem o poziţie de variabilă independentă. iar în al doilea el nu apare. în principal: • relevarea şi precizarea elementelor şi factorilor care explică fenomenul sau procesul economic studiat. mijloace.anterior analizate: care variabile sunt factori-cauze şi care variabilă este efectul.a (2) B C . restul fiind păstraţi constanţi. dacă prezenta cauză. Această problemă este însă cât se poate de dificilă. Această exigenţă rezultă nu numai din complexitatea fenomenelor economice cercetate. respectiv care variabile sunt independente (xi) şi care variabilă este dependentă (y).

pe de o parte. Relaţiile de tip determinist reprezintă o dependenţă a unui fenomen economic (y) de un alt fenomen economic (x). şi dintre aceştia şi fenomenul studiat. Dacă se constată că fenomenul cercetat variază în acelaş sens cu factorul de influenţă . conform schemei: (1) A1 B C D a1 (2) A2 D E D a2 (3) A3 F G D a3 Deci A este cauza fenomenului cercetat – a. • relaţii de tip stochastic. un factor pe care alte două sau mai multw complexe nu-l includ. pe de altă parte. Variabilele oricărui model reprezintă relaţii de două feluri: • relaţii de tip determinist. din concordanţa anumitor caracteristici a două fenomene.se pot folosi diverse metode care se aleg în dependenţă de forma funcţiei şi relaţiile dintre factori. Aprofundarea naturii fenomenelor economice necesită şi utilizarea altor metode de analiză. Astfel. putem afla reziduul efectului. este cauza sau. se conchide că factorul. Metode şi procedee de măsurare cantitativă Metodele cantitative se aleg întotdeauna de cercetător în funcţie de obiectivele studiului şi de natura relaţiilor de condiţionare dintre factori. dacă din sporul profitului scoatem influenţele cunoscute (a volumul producţiei. acesta fiind o cauză a fenomenului cercetat. se obţine influenţa preţurilor de vînzare a producţiei. rezultative (y). cum am văzut. C -abc Deci A este cauza fenomenului cercetat – a. B. conform schemei: (1) A B C a (2) A D E a (3) A F G a (1) B C (2) D E (3) F G Deci A este cauza fenomenului cercetat – a. structurii producţiei şi a costului pe unitatea de produs).Dacă două sau mai multe complexe cauzale includ. f) Procedeul interferenţei prin analogie Se utilizează în azul cînd. cum sunt: a) Procedeul diviziunii şi descompunerii rezultatelor b) Procedeul de grupare c) Procedeul comparaţiei 5.obiectivul esenţial al măsurării economice cantitative . cauza fenomenului cercetat. cel puţin parţial. Relaţiile de tip stochastic au drept caracteristică faptul că fiecărei valori a factorului determinant (x) îi corespund mai multe valori probabile ale variabilei dependente (y). conform schemei: A. cum sunt: 11 . astfel. conchidem că între ele există şi alte asemănări de conţinut. unei variaţii anume a factorului x îi corespunde o valoare anume a variabilei efect. care deosebeşte cele două grupuri de complexe. e) Procedeul soldului sau rămăşiţei Dacă o parte a fenomenului cercetat este determinat de anumiţi factori cunoscuţi şi aceştia se scad. se conchide că aceasta este cauza fenomenului cercetat. fiecare în parte. 4. În vederea separării influenţei fiecărui factor . d) Procedeul variaţiilor concomitente Se aplică cînd într-un complex cauzal un factor variază odată cu fenomenul cercetat.

se apreciază că variabilele x şi y sunt independente. Studiul legăturii se realizează după ce unităţile colectivităţii se grupează în funcţie de caracteristicii factoriale cu aceea a caracteristicii rezultative se pot aproxima caracterul legăturii.I Metoda seriilor paralele constă în aşezarea a două serii în paralel. iar valorile caracteristicii rezultative (y) – pe ordonată. Seriile paralele se folosesc numai în cazul unui număr mic de unităţi observate. y x În cazul legăturii liniare. direcţia şi intensitatea ei. se deosebesc:  Regresia unifactorială. fiecărei valori a variabilei x îi va corespunde o singură valoare a variabilei y. b>0. în ordinea crescătoare sau descrescătoare a caracteristicii factoriale. nu o pot măsura printr-un indicator sintetic. b<0. II Metoda grupărilor. În funcţie de numărul factorilor care influenţează variabila rezultativă. Acest inconvenient este eliminat prin utilizarea metodei regresiei şi corelaţiei. dacă funcţia include un factor – unul dintre modelele cel mai frecvent utilizate pentru explicarea comportamentului unei variabile dependente de o singură variabilă independentă este regresia simplă liniară exprimată prin funcţia Yx=a+bx Coeficientul „b” denumit coeficient de regresie. stocastica. III Legătura dintre caracteristica factorială şi cea rezultativă poate fi stabilită şi cu ajutorul metodei grafice. Legătura este cu aît mai mare cu cît raza elipsei este mai mică. expresia grafică va fi reprezentată printun nor de puncte dispersate aleatoriu în plan. În funcţie de semnul coeficientului de regresie este apreciat tipul legăturii: • În cazul legăturii directe. • În cazul legăturii inverse. arată măsura în care variază variabila dependentă în cazul în care variabila independentă se modifică cu o unitate. Dacă numărul şi amplitudinea variaţiei lor este mai mare. IV Metoda regresiei presupune evaluarea modificării variabilei rezultative (y) ca urmare a modificării variabilei sau variabilelor factoriale (x). se recurge la metoda grupărilor.  Regresia multifactorială. Prin compararea lor se poate stabili existenţa sau inexistenţa legăturii dintre ele şi direcţia acetei legături. mulţimea de puncte formează un nor în formă de elipsă. Astfel. • În cazul în care b=0. În cazul lipsei legăturii dintre aceste două variabile. dacă funcţia include mai mulţi factori – regresia multiplă liniară extinde analiza regresiei. y y x x Metodele prezentate de studiere a legăturilor dintre fenomenele economice au ca deficienţă faptul că. dacă 12 . y y x x Dacă legătura dintre variabile este de o însemnătate mai mică. utilizînd două sau mai multe variabilele independente. deşi permit constatarea legăturilor şi a caracterului lor. Caracteristica factorială (x) se trece pe abcisă.

legată de interpretarea lor. şi cercetarea teoretică. 13 . definit de Mircea Maliţa în trăsăturile sale cele mai caracteristice. în corpul modelului se redau doar elementele esenţiale ale procesului sau fenomenului economic. Modelul. cel mai modern dintre toate metodele. Metoda balanţieră c. fără model şi modelare. Metoda corelaţiei d. • Modelul cibernetic include gradul cel mai înalt de abstractizare. Modelul este o construcţie umană. Este foarte greu să surprinzi în raţionamentul curent totalitatea interdependenţelor care au loc în sistemul economic dat”. el se întemeiază pe un sistem cu conexiune inversă (autoreglare). • Modelul simbol (tip ipoteză.luăm în considerare o variabilă dependentă (y) şi două variabilele independente (x1 şi x2). permite : • Verificarea ipotezelor de cercetare înaintate. Cu ajutorul diferitelor tipuri de modele. • Stabilirea unei legături între cercetarea empirică. să reprezinte realitatea cât mai veridic posibil. El este o reprezentare abstractă şi simplificată a realităţii. modelul este un ansamblu de ecuaţii care prezintă un sistem economic într-o formă abstractă şi simplificată. folosind mai ales pentru a evidenţia cele mai profunde înlănţuiri şi interdependenţe ale lui cu alte procese şi fenomene economice. Evident este un instrument mult evoluat. cu grade diferite de abstractizare şi simplificare se poate şi trebuie studiat unul şi acelaşi fenomen pentru a realiza cea mai corectă şi completă imagine asupra realităţii. Metoda substituirilor în lanţ b. în model se reţin doar mecanismele şi interacţiunile cele mai ascunse ale realităţii. a. legată de colectarea datelor. este nevoie sau este posibil. este “un instrument ştiinţific pentru reprezentarea unor realităţi care. tehnicile şi instrumentele analizei economice. cantitativă de analiză a datelor. depăşesc capacitatea de cuprindere a intuiţiei sau a logicii discursive cu care stăpânim fenomenologia vecinătăţilor noastre imediate. dar şi al calităţii deciziei actului practic de conducere economică. • Modelul imitativ al realităţii (denumit şi iconic).5 Model econometric – instrument de analiză calitativă şi cantitativă Modelul econometric este un instrument de analiză calitativă şi cantitativă a fenomenelor economice. atât de necesară când nu există altă posibilitate de exprimare mai veridică. lege sau teorie). pe măsura creşterii gradului său de abstractizare. • Transformarea fenomenelor şi proceselor economice din format calitativ în format cantitativ. care cunosc o foarte largă recunoaştere şi extindere. Modelul nu este o descriere a realităţii nici atunci când îmbracă o formă literară. Cercetările operaţionale 5. modelul de regresie multiplă liniară va fi: Y=a+b1x1 + b2x2 În conluzie. • Modelul de tip index. util atât teoriei cât şi practicii economice. Deci el nu este în mod necesar alcătuit din ecuaţii. În funcţie de nivelul de abstractizare şi generalizare la care se ţinteşte. prin scara şi complexitatea lor. De aceea este cât se poate de înţeles şi nevoia învăţării construirii de modele. artificială care încearcă. prin analogie. Astăzi însă construcţia de modele apelează frecvent la formalizări matematice. Sub acest aspect. Modelele au pătruns în mai toate sferele economiei astfel că în prezent reprezintă un spectru larg în continuă şi rapidă extindere şi diversificare. Astăzi nu se poate concepe progresul cercetării ştiinţei economice. modelele se împart în patru categorii principale. metoda statistică.

în economie clauza “ceteris paribus” (celelalte condiţii rămân constante) nu poate fi aplicată în procesul de izolare pentru că mediul înconjurător nu este stabil. dar chiar şi atunci când verificarea practică se întemeiază pe date de observaţii faptice deoarece acestea sunt situate în epoci şi medii diferite. ceea ce evident. În al doilea rând. motivat printr-o particularitate a ştiinţei economice. Fundamentarea concluziilor ştiinţifice economice. implicaţiile sau consecinţele acesteia. consecinţe) cu faptele empirice observate. dintre care menţionăm: • evidenţierea rezultatelor ipotezei . Atitudini de respingere a experimentului şi de îndoială faţă de alte modalităţi de verificare a ipotezelor şi concluziilor ştiinţifice sunt alimentate de diferite aspecte şi particularităţi care. după care urmează fie respingerea ei. Rezultatele teoretice. Verificarea ipotezelor şi a concluziilor ştiinţifice reprezintă deci o etapă complexă. cunoscuta economistă engleză Joan Robinson apreciază totuşi că “economiştii nu pot să utilizeze experimentarea. dacă în alte domenii cercetătorul îşi defineşte riguros condiţiile. • confruntarea teoriei (implicaţii. autorul citat consideră că un astfel de test trebuie să se limiteze la observaţii asupra faptelor economice concrete petrecute. în care se afirmă că “nu există nici un laborator în care economistul să poată să-şi testeze ipotezele lui. • economistul are mari greutăţi în izolarea variabilelor explicative nu numai în cazul experimentului. în confruntarea cu faptele empirice observate reprezintă punctul de pornire şi esenţa procesului de verificare a ipotezei şi a concluziilor ştiinţifice.teoria. Un alt cunoscut economist american Paul Samuelson pare chiar mai tranşant: “Noi nu putem realiza experienţe controlate ale chimistului sau biologului. reformularea ei. Dacă din această confruntare faptele empirice arată compatibilitatea cu teoria rezultată din ipoteză ajungem la concluzia că ipoteza nu este infirmată şi deci la acceptarea ei (provizorie). este subliniat în Enciclopedia Britanică (1941). adică implicaţiile şi consecinţele ipotezei. Fără să respingă metoda experimentală. În realizarea verificării ipotezelor şi concluziilor ştiinţifice se utilizează un sistem relativ variat de metode. fie modificarea. Acest conţinut complex al procesului de verificare a ipotezei şi a concluziilor ştiinţifice poate fi acum prezentat ca un complex de mai multe operaţii. Verificarea ipotezelor şi fundamentarea concluziilor ştiinţifice reprezintă a treia componentă a explicării fenomenului economic. Dacă apar dezacorduri esenţiale între teorie şi faptele empirice. tehnici. ipoteza se infirmă. izolând fenomenul obeservat (eprubeta) de mediul exterior pentru ca să se determine succesiv numai influenţa (câte) uneia dintre variabilele independente asupra variabilei dependente. 14 . o sită multietajată. 5. Excluzând posibilitatea acestui experiment. care se vrea cât mai deasă posibil. aşa cum arată prof. teoria pe care aceasta a generat-o. G. indstrumente etc. implică reluarea procesului de cercetare de la început până când ipoteza se formulează în aşa fel încât dezvoltă o nouă teorie. • testarea trăiniciei relaţiilor dintre fenomenul economic real (empiric) şi ipoteză. nu poate mări cantitatea de monedă în circulaţie pentru a demonstra rolul factorului monetarist asupra inflaţiei. noi trebuie în mare măsură să ne mulţumim să observăm”. ca modalitate de verificare a ipotezelor şi concluziilor ştiinţifice. unele derivă din însuşi conţinutul concret al ştiinţei economice. Economia este în mod esenţial o ştiinţă morală". Ca astronomul sau meteorologul. Un alt punct de vedere oarecum categoric. A.6 Procedee empirice şi teoretice de verificare a ipotezelor. ei trebuie să facă apel la rezultate istorice”. Frois. Dintre aceste aspecte şi particularităţi reţinem: • economistul.Aprecierea măsurii în care modelul utilizat reflectă în mod adecvat şi îndeajuns fenomenul sau procesul economic se poate realiza numai în condiţiile constatării unui izomorfism (=identităţi) între structura modelului (între structura teoriei formalizate în model) şi structura fenomenului economic supus modelării. corespunzătoare cu realitatea.

variatele forme de experiment existente se definesc ca o intervenţie controlată. Progresul absolut şi relativ se explică. afirmă că “literatura contemporană ne oferă numeroase exemple de aberaţii care pot fi comise încă de când se neglijează principiul esenţial că o teorie nu valorează decât în măsura în care ea este de acord cu faptele observate şi că singura sursă de adevăr este experienţa. b. Realizarea experimentului implică şi recurgerea la alegerea unor unităţi de observare . este astăzi principalul procedeu de verificare a ipotezelor şi de fundamentare a concluziilor ştiinţifice. Astfel. Opinii conform cărora criticile care se adresează experimentului provin nu atât din neajunsurile experimentului ca atare. Dintre aceste puncte de vedere. asupra cărora se aplică tratamentul experimental arătat mai sus . a concluziilor care se degajă din promovarea acestuia. interdependente ale unui agent economic cu alţi agenţi arată că avem de a face cu “pluralitatea de cauze şi interdependenţa efectelor”. în următorii 15 ani el a început să fie utilizat în proporţii crescânde. • estimarea parametrilor legăturilor. legităţile de dezvoltare ale fenomenului etc.unele ca unităţi de experimentare propriu-zisă. constanţi. interdependenţa dintre variate componente şi paliere. modul de funcţionare. laureat al Premiului Nobel. comportarea fenomenului sau procesului economic. Simularea oferă posibilitatea realizării unor obiective de bază ale cercetării ştiinţifice. Experimentarea cu ajutorul simulării dezvăluie informaţii preţioase despre starea sistemului studiat. în economie este greu ca un fenomen să fie influenţat de un singur factor. Există economişti care subliniază cu claritate caracterul indispensabil al experimentului. împletind metode şi tehnici riguroase cu procedee şi tehnici empirice de analiză. Simularea. cunoscutul economist francez Maurice Allais. c. Dacă în anii ’60 experimentului nu i se acorda practic nici o şansă de extindere. Simularea presupune construirea de modele de fenomene economice analoage.În fine. în condiţii reale sau create de cercetător. favorabile experimentului subliniind chiar caracterul indispensabil al acestuia în ştiinţa şi practica economică. pe de o parte. sunt de reţinut: a.şi altele ca unităţi de control al experimentului care servesc pentru compararea acţiunii variabilelor independente asupra variabilelor dependente. dezvăluirea unor aspecte analoge.. • verificarea ipotezelor. iar pe de altă parte. cum sunt: • determinarea formei de legătură dintre variabile. Experimentul. • stabilirea nivelurilor optime ale variabilelor supuse controlului. prin care se măsoară acţiunea variabilelor independente (alese pentru experiment) asupra variabilei dependente. referindu-se la acţiunile combinate. izolarea variabilelor pentru verificarea ipotezelor în economie este foarte dificilă şi datorită complexităţii fenomenului economic. fără ca asupra acestora să se exercite şi acţiunea altor variabile independente . 15 . în vederea desfăşurării experimentului pe aceste modele.” Experimentul. Dincolo de particularităţile distinctive. capătă valenţe specifice de experiment dirijat. cât mai ales din unele neînţelegeri şi maniere de valorificare a experimentului. în ciuda criticilor care continuă să i se adreseze. John Stuart Mill. se bucură astăzi de o mai largă recunoaştere. neluaţi în seamă în experiment (în ipoteză) sunt ţinuţi sub control. prin diversificarea puternică pe care a cunoscut-o experimentul. toţi ceilalţi factori independenţi. • comportamentul unui model în raport cu variaţia unor factori. Literatura economică de specialitate consemnează şi puncte de vedere contradictorii. Mai mult. în opinia multor economişti.. prin creşterea fără precedent a posibilităţilor de calcul electronic şi a tehnicilor de modelare a fenomenelor economice. Supunerea datelor experimentului este regula de aur care domină orice disciplină ştiinţifică . • testarea diferitelor căi de acţiune practică. în locul fenomenului practic real.

ramură. • o ipoteză doar parţial infirmată de datele empirice urmează să fie reluată în condiţii mai riguroase pentru a putea decide asupra verificării sau infirmării ei. teorii sau soluţii practice. În această situaţie. dacă nici după reformulare ipoteza nu se verifică. este o variantă a modelării statistico-matematice. Din această confruntare a ipotezei cu faptele observate ale practicii se pot formula următoarele situaţii privind valoarea demersurilor realizate de-a lungul etapei de cercetare ştiinţifică propriu-zise: • o ipoteză este considerată verificată dacă toate consecinţele ei sunt concordante cu toate datele şi faptele empirice observate în practică. Şi extensiunea largă a scenariului se întemeiază pe progresul spectaculos al tehnicii electronice de calcul. În anumite scenarii. Scenariul. • când ipoteza nu este nici infirmată şi nici confirmată. se reliefează concordanţa sau discordanţa dintre ipoteză şi practică. se realizează trei paşi importanţi în direcţia elaborării şi fundamentării concluziilor ştiinţifice şi anume: • se evidenţiază consecinţele ipotezelor care urmează să devină principii. Concluzia ştiinţifică este rezultatul ultim. în ciuda criticilor care se fac încă şi astăzi experimentului. printr-un singur experiment. demografice. lege. factorii de comportament. Fundamentarea concluziei trebuie să satisfacă exigenţe multiple: de logică. calitatea lui este dependentă de trei factori decisivi: realismul premiselor. legi. Constantinescu. Pe baza acestor trei momente. • verificarea unei ipoteze nu se face printr-o simplă şi rapidă confruntare cu datele empirice. respectiv când între ipoteze se face loc factorului subiectiv al deciziei. strategii la nivel de firmă. zonă teritorială. toate consecinţele care rezultă din această împrejurare . producerea de informaţii cu privire la viitor. ipoteza verificată se transformă în teză. în aceste cazuri cercetarea se poate fie amâna. adeseori pe bază de serii de date lungi şi de bună calitate. cu privire la resurse naturale. în plan naţional şi mondial. cercetătorul va trebui totodată să formuleze observaţii şi 16 . Scenariul este o proiecţie a evoluţiei unui proces sau fenomen economic. • dacă o singură consecinţă nu coincide cu faptele empirice. de eficienţă economică. fie abandona. cauzele pot fi legate de insuficienţe metodologice sau de slabă calitate a datelor. rând pe rând. cercetătorul reformulează ipoteza şi reia procesul de verificare de la capăt. • ipotezele incerte rămân în patrimoniul ştiinţei până se întrunesc toate condiţiile obiective şi subiective pentru verificarea lor. realizarea de prognoze şi strategii optime de organizare şi de decizie etc. mediul ambiant etc. adică ipotezele luate în considerare în vederea testării şi rigoarea legăturilor cauzale. de interes practic. orice concluzie ştiinţifică trebuie să fie coerentă întregului sistem de concluzii ştiinţifice care alcătuiesc teoria economică. Validitatea scenariului. subliniază că “Practica arată că experimentele sunt posibile şi au o mare valoare cognitivă.Apariţia tehnicii electronice de calcul a dat o mare extindere cercetării ştiinţifice cu ajutorul simulării şi anume: în cercetarea fundamentală şi aplicativă. • orice ipoteză care nu a fost infirmată se consideră acceptată (provizoriu) până la apariţia de fapte care să o repună în discuţie. întrucât prin introducerea intenţionată a unor factori în procesul economic. ipoteza este considerată ca infirmată. • confruntarea consecinţelor ipotezelor cu faptele empirice. • relaţiile dintre ipoteze şi faptele empirice ca expresie a realităţii practice. final al cercetării unui fenomen economic. teorie ştiinţifică şi soluţie practică. În urma verificării ipotezelor ştiinţifice. un alt procedeu de verificare a ipotezelor şi concluziilor ştiinţifice. Prof. cercetătorul trebuie să renunţe la ipoteză. ci prin repetarea în mai multe unităţi. cu scopul de a formula decizii de politică economică. Nicolae N. Până în acel moment. se cer studiate şi verificate. pornind de la premise extrase din realitate şi de la una sau mai multe ipoteze succesive de comportament al diferiţilor factori sau agenţi. se poate observa ce modificări specifice determină”. energetice.

să indice direcţii şi chiar teme de cercetare indispensabile progresului continuu al ştiinţei şi practicii economice. 17 .critici pentru diverse aspecte ale teoriei şi practicii economice.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful