You are on page 1of 12

Obţinerea şi utilizarea sării

Sarea

(clorura de sodiu) cuprinde elementele sodiu şi clor. Sodiul este un

metal argintiu, atât de instabil încât reacţiontează violent în prezenţa apei, iar clorul este un gaz verzui periculos care poate fi chiar letal. Totuşi, combinaţia dintre cele două elemente formează clorura de sodiu, un compus de culoare albă care este esenţial vieţii. Practic toţi oamenii intră în contact cu sarea în fiecare zi, direct sau indirect. De obicei se adaugă sare în mâncare pentru a da gust mai bun sau iarna se pune sare brută pe străzi pentru a topi gheaţa. În 2005 piaţa mondială a sării se pare că va înregistra o cifră de afaceri record, estimată la aprox. 6,9 miliarde $. Sarea este o materie chimică cu cerere importantă şi destul de Evoluţia consumului mondial de sare stabilă din partea ( milioane $ ) sectorului consumator. 7.000 Cererea de sare este mai 6.500 mare în Africa de Sud, cu 6.000 o creştere anuală de 5.500 aproape 7% în ultimul 5.000 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 timp, în vreme ce regiunea (e) (e) Sursa: Gobi International cu consumul cel mai mare Notă: (e) -estimat; (p) -prognozat de sare este Asia, cu o pondere de 30% din totalul mondial. Producţia mondială de sare tinde spre nivelul de 240 milioane de tone, SUA având o pondere de 21% din total. 115 ţări din lume au dezvoltat capacităţi de producţie pentru sare, Evoluţia producţiei mondiale de sare capabile să le asigure nu ( milioane tone ) doar satisfacerea cererii 240 interne ci şi anumite 225 cantităţi suplimentare 210 disponibile pentru export. 195 Numeroase naţiuni în curs 180 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 de dezvoltare au tendinţa (e) (p) de a asigura în primul rând Sursa: Gobi International Notă: (e) -estimat; (p) -prognozat resurselor agricole pentru

nevoile populaţiei. Sporirea resurselor minerale uşor de extras urmează ca prioritate, iar sarea este unul dintre materiile prime prioritare. Alte ţari, cum ar fi SUA de exemplu, importă cantităţi importante de sare pentru a satisface cererea totală, şi aceasta din considerente economice. 1.1. Modalităţile de obţinere a sării

Cele patru tipuri de sare studiate sunt clasificate potrivit metodei de obţinere: sarea gemă, obţinută din extracţii de suprafaţă sau subterane din depozite halite; sarea de evaporare obţinută prin evaporarea sub acţiunea razelor soarelui a apei de mare, a unor întinderi de apă sărată continentală sau din saramuri primare şi din produse secundare; sarea de haldă, obţinută prin solubilizarea unor depozite saline subterane şi sarea de masă, obţinută în urma evaporării mecanice a unei saramuri purificate. 1.1.1. Procedee de extracţie  Sarea gemă este extrasă din zăcăminte prin metoda incintă-pilon care este asemănătoare celei folosite în minerit. Lăţimea pilonului este controlată prin procentajul de extragere permis în funcţie de adâncimea şi dimensiunea camerelor de escavare. Majoritatea operaţiunilor de acest tip recuperează între 45% şi 65% din resursă, ceea ce rămâne fiind lăsat pentru susţinerea pilonilor necesari menţinerii integrităţii structurale a minei. Sarea este forată, tăiată, sfărâmată, vânturată, zdrobită şi transportată către suprafaţă pentru a fi prelucrată, adică pentru îndepărtarea impurităţilor şi pentru cernerea materialului în granulaţii mai mici. Operaţiunile de minerit subteran a zăcămintelor orizontale de sare gemă (cunoscută mai ales drept “sare de rocă ”) şi formaţiunile verticale de sare sunt similare, cu excepţia diferenţelor de înălţime din mine a celor două tipuri de operaţiuni. De exemplu, primele se extind mai degrabă lateral şi sunt mai limitate vertical. Celelalte se extind vertical dar sunt mai limitate orizontal. Acestea din urmă au adâncimi mai mari de 6.100 m, deşi multe dintre ele ajung până la suprafaţă. Majoritatea operaţiunilor de extragere a sării de pe Coasta Golfului nu depăşesc 300 m în subteran. Lucrul la adâncimi mai mari este dificil deoarece presupune temperaturi mai mari si rocă mai densă.

 Sarea de evaporare se obţine utilizând acţiunea soarelui şi a vântului, o metodă eficientă de producere a sării în regiunile cu evaporare masivă şi cu cantităţi reduse de precipitaţii. De-a lungul multor zone de litoral din lume apa marină este colectată şi lăsată să se evapore în iazuri artificiale de concentrare. Apa de mare conţine diverse săruri dizolvate care se separă în funcţie de gradul lor de solubilitate. Carbonatul de calciu, cel mai puţin solubil, se va separa primul. Sărurile foarte solubile de magneziu tind să se separe ultimele. Ordinea de separare a sărurilor minerale din apa marina, de la primul la ultimul, sunt: calcita, gipsul, halita, astrahainita, epsomita, kainita, hexahidrita, kieserita, carnalita şi bişofita. Apa sărată de lac este şi ea tratată prin evaporare sub acţiunea razelor solare. Iazurile sunt separate prin despărţitoare care izolează saramura în timpul diferitelor etape de cristalizare fracţionată. Saramura este circulată printr-o reţea de iazuri interconectate, salinitatea crescând de la o etapă la alta. Saramura este tratată cu var pentru a îndepărta excesul de sulfat de calciu, este pompată catre iazurile de evaporare şi apoi transferată către iazurile de recoltare unde se cristalizează. După ce se precipită aprox 85% din sare, lichidul supraflotant care rămâne, numit “saramură naturală,” poate fi pompat către iazuri pentru extragere ulterioară de bromină, magneziu, potasiu şi compuşi de sodiu. Iazul de recoltare este apoi din nou inundat cu saramură nouă din iazul cu var, pentru a se relua ciclul (durează cam 5 ani de la introducerea apei de mare În sistem şi până la capătul procesului de cristalizare). Sarea este colectată cu tractoare speciale echipate cu sisteme de racleţi şi poate fi apoi prelucrată.  Sarea de haldă - prima sa atestare a fost consemnată în China unde, în anul 250 î.e.n., se forau găuri în depozite adânci de sare şi se introducea apă. Saramura formată era adusă la suprafaţă cu ajutorul unor tuburi de bambus şi era evaporată mai întâi la foc de cărbune sau gaz natural brut. Baza tehnologiei moderne de exploatare a sării de haldă a început în Franţa anului 858. Astăzi se instalează un puţ de injecţie cu apă proaspătă sub presiune pentru dizolvarea depozitelor de sare. După ce se stabileşte comunicarea cu puţul de producţie, saramura este pompată către suprafaţă pentru a fi prelucrată. O altă variantă este aceea de utilizare a injecţiei inelare cu două ţevi concentrice (una dintre ele transportă în jos solventul iar cealaltă aduce saramura) sau injecţia de tubare, care introduce solventul în capătul inferior al tubului.

Această metodă este utilizată la obţinerea clorurii de sodiu pentru producerea de sare de masă precum şi pentru producerea de clor, sodă caustică şi sodă calcinată sintetică (cu excepţia SUA). Sarea de haldă recuperată sub formă de saramură nu este de obicei raportată drept producţie primară; se raportează doar producţia de sare de masă şi cantitatea de saramură utilizată sau vândută pentru producerea de cloruri alcaline (industria chimică este principalul consumator de saramură din lume). 1.1.2. Procedee de prelucrare  Sarea gemă - aproximativ 81% din totalul de sare de acest tip produsă şi importată se utilizează la degivrarea drumurilor. Zdrobirea şi cernerea până la granulometria necesară sunt singurele prelucrări la care este supusă această sare. În numeroase cazuri, aceste operaţii au loc în mine pentru reducerea la minim a costurilor de transport şi stocare. În plus, fracţiunile foarte fine, care adeseori nu mai pot fi utilizate şi care ar reprezenta deşeuri la suprafaţă rămân în subteran.  Sarea de evaporare - după recoltare, cristalele de sare sunt spălate cu saramură diluată pentru a îndepărta impurităţile şi saramurile naturale reziduale. Sarea este apoi transportată în instalaţiie de spălare unde este spălată cu apă salină, uscată aproximativ 8 minute la 1600 C şi apoi cernută la diverse granumometrii, în funcţie de utilizarea ulterioară. Majoritatea producătorilor livrează această sare în pungi sau vrac, cu transport naval, feroviar sau rutier în camioane.  Sarea de masă - sarea comestibilă nu este extrasă în mine, ci este un produs obţinut prin utilizarea procedeului de evaporare mecanică în vid. Deşi toate tipuri de sare pot fi utilizate pentru a o produce, practic toată sarea casnică se obţine prin solubilizarea depozitelor subterane de sare (sare de haldă). Sarea de masă se obţine prin deshidratarea saramurii sub acţiunea căldurii, sau în combinaţie cu vidul. Procesul conservă energia utilizând evaporatoare cu efect multiplu conectate la pompe de vid. Soluţia saturată de sare fierbe la temperatură mai mai înaltă decât apa pură. Când se aplică şi sistemul de depresurizare, saramura va fierbe la o temperatură mai scăzută, permiţând vaportilor supraîncălziţi care se produc să încălzească următorul evaporator. Procesul de cristalizare utilizează recipiente dreptunghiulare deschise spre exterior care sunt prevăzute cu spirale de imersie încălzite cu abur pentru evaporarea apei din saramură. Sarea precipitată este împinsă cu ajutorul unor racleţi rotativi în

colectoarele sau pe platformele de încărcare, în funcţie de metodă, care o trimit spre punţile transportoare în vederea tratamentului de uscare. Produsul final are de obicei formă de fulgi şi nu granulară (fulgii de sare sunt utilizaţi în industria alimentară pentru producerea de alimente preparate la cald, a untului şi a brânzeturilor). Procesul Alberger reprezintă o operaţiune modificată a celei precedente, care produce sare granulară (de formă cubică) combinată într-o oarecare măsură cu sarea sub formă de fulgi. Recipientele sunt de această dată mai puţin adânci, circulare, şi sunt prevăzute cu dispozitive externe de încălzire. Procedeul de obţinere a sării în aer liber nu poate fi utilizat în regiuni cu umiditate crescută deoarece menţinerea ratei optime de evaporare ar necesita un consum prea multă energie. 1.2. Utilizăriile sării

În 2003 (ultimul an pentru care există date concrete), consumul aparent de sare1 a fost de 53,2 milioane de tone, în vreme ce consumul raportat2 a fost de 50,2 milioane de tone. Deşi nu este de aşteptat ca cele două cifre să fie neapărat egale, în mod normal ele nu trebuie să difere prea mult. Consumul aparent este de obicei mai mare decât cel raportat deoparece include şi cantităţile suplimentare importate de către companiile neproducătoare de sare, cum ar fi de exemplu producătorii de cloralcali sau distribuitorii de sare. Utilizările directe şi indirecte ale sării sunt, potrivit surselor din domeniu, în număr de 14.000. U.S. Geological Survey (USGS) monitorizează anual 8 categorii principale, care includ 29 de utilizări finale. Statisticile arată că la nivel mondial cea mai mare parte din cererea de sare se datorează consumului pentru obţinerea unor produse chimice (în proporţie de 48 %) şi a celui pentru pentru degivrarea carosabilului (în proporţie de 37 %). Ponderea celorlalţi utilizatori este de 8 % pentru vânzările en-gros şi în detaliu, 6 % pentru industrie, 4 % pentru prelucrarea limentelor, 3 % pentru agricultură, 2 % pentru prelucrarea primă a apei. Sub 1 % din consum se datorează altor utilizări combinate cu exporturile.

1 2

sarea vândută sau utilizată plus importuri minus exporturi vânzări sau utilizări raportate de companiile producătoare de sare, inclusiv importurile şi exporturile lor

Reţelele de distribuţie reprezentă o parte importantă a vânzărilor de sare din domeniu, întreaga cantitate de sare fiind în final revândută diverşilor utilizatori finali. Pentru o analiză mai completă a pieţelor finale, se pot combina sectoare specifice de distribuţie din anexa , cum ar fi de exemplu agricultura şi prelucrarea apei cu agricultura şi distribuirea de apă prelucrată. Modul în care este ambalată şi livrată sarea depinde de tipul şi utilitatea sa. Sarea pentru consum uman este ambalată în recipiente de mărimi diferite pentru scopuri specializate diferite. Sarea de masă poate conţine ca aditiv 0,01 % iodură de potasiu care asigură o sursă de iod (esenţială în procesul de oxidare din organism). Sarea curată pentru cultul mozaic, sarea marină, sarea de condimente şi tabletele de sare reprezintă şi ele varietăţi de sare. Sarea pentru hrana animalelor şi cea pentru prelucrarea apei se livrează sub formă de blocuri de 22,7 kg. Ele pot conţine uneori iod, sulf şi alte elemente şi vitamine (care lipsesc în mod natural din furaje), adăugate de producători pentru asigurarea principiilor nutritive necesare hrănirii animalelor. Sarea pentru tratarea apei mai poate fi livrată şi sub formă de bulgări. 1.2.1. Produse chimice  Principalul consumator de sare (predominant sub formă de saramură) este industria chimică. Saramura se obţine în timpul exploatării zăcămintelor subterane naturale (orizontale sau verticale) şi a depozitelor de sare de haldă sau în timpul procesului de obţinere a sării de evaporare sub efectul razelor solare. În cadrul acestei industrii, sectorul clor-alcali rămâne principalul consumator de sare, pe care o utilizează pentru producerea clorului, a produsului secundar hidroxidul de sodiu şi a sodei calcinate sintetice. Deşi SUA nu a mai produs sodă sintetică din 1986, când a fost închisă ultima uzină din cauza costurilor prea mari de producţie şi din cauza competiţiei din partea sodei naturale, mai ieftine, faptul că celealte ţări nu au adoptat o politică similară a permis continuarea utilizării unei cantităţi foarte mari de saramură ca materie primă. Sarea este utilizată ca materie primă pentru producerea de clor deoarece ea reprezintă o sursă ieftină şi disponibilă de ioni de clor. În ceea ce priveşte producţia de hidroxid de sodiu, sarea reprezintă principala sursă de ioni de sodiu. În proporţie de aproximativ 98 %, clorul şi hidroxidul de sodiu produse pe plan internaţional se

obţin prin electroliza saramurii (este nevoie cam de 1,75 t de sare pentru a obţine 1t de clor şi 1,1 t de sodă caustică). Procesul de electroliză ionizează clorura de sodiu şi permite migrarea selectivă a ionilor prin membrane speciale. Gazul de clor se formează la anod, în vreme ce ionii de sodiu se combină cu moleculele de apă la catod pentru a forma hidroxidul de sodiu, cu eliberare de hidrogen gazos. Clorul şi soda caustică sunt considerate a fi prima generaţie de produse din sare. Ambele sunt ulterior utilizate pentru fabricarea altor compuşi, consideraţi aparţinînd celei de a doua generaţii de produse derivate din sare. Deşi majoritatea saramurilor sunt produse de către companiile care le vor şi folosi, mulţi producători de clor-alcali achiziţionează saramură de la compani furnizoare independente. În anumite cazuri, saramura este produsă de o companie chimică ce va utiliza o parte din ea pentru nevoi proprii şi va vinde surplusul concurenţilor (peste 48 % din sarea utilizată pentru producerea de clor aparţine companiilor producătoare, iar aproximativ 31 % este achiziţionată sub formă de saramură). Sarea mai este utilizată ca materie primă şi de companiile chimice care produc clorat de sodiu (prin electroliza unei saramuri acidificate, folosind acid clorhidric modificat la pH de 6,5), sodiu metalic (prin electroliza unui amestec de sare care conţine 33,2 % clorură de sodiu şi 66, 8% clorură de calciu, care este adăugat pentru reducerea temperaturii de topire a sării), şi alte operaţii chimice derivate.  Industria producătoare de săpunuri şi detergenţi utilizează sarea ca agent de precipitare şi coagulare a dispersiei coloidale după procesul de saponificare.  Industria farmaceutică utilizează sarea ca reactiv şi ca electrolit în soluţiile saline. Ea mai este utilizată şi cu acid sulfuric, pentru producerea sulfatului de sodiu şi a acidului clorhidric. Acest sub-sector este relativ restrîns, el reprezentând doar 5% din vânzările de sare din întregul sector chimic, şi doar 2% din consumul total de sare. Consumul de sare pentru obţinerea de sodiu metalic a scăzut în ultimii ani, din cauza scăderii cererii de aditivi pe bază de plumb (tetraetil şi tetrametil). În 1978, utilizarea sodiului pentru benzină benzină avea o pondere de circa 80 %. Deşi nu dispunem de cifre legate de consumul actual de sodiu, principala sa utilizare, începând din 1998, este producerea de borohidridă de sodiu, materie primă pentru ditionita de sodiu utilizată ca agent reducător de albire în industria celulozei şi a hârtiei. Sodiul pentru producţia de borohidridă de sodiu reprezintă cam 38 % din

consumul de sodiu metalic. Sodiul-metal mai este utilizat şi pentru fabricarea acidului de sodiu, folosit la air bagurile din industria constructoare de maşini. Alte utilizări de viitor a sodiului-metal sunt cele pentru remedierea armelor chimice, cloroflorcarbonurile, pesticidele şi bifenilurile policlorurate. 1.2.2. Controlul gheţii şi stabilizarea drumurilor Cel de al doilea mare domeniu de utilizare a sării este acela de tratare a drumurilor pe timp de iarnă. Cel care a stabilit scala de temperaturi Fahrenheit a descoperit şi faptul că sarea amestecată cu gheaţă la o temperatură sub cea a îngheţului produce o saramură cu punct de îngheţ mai scăzut decât al apei pure. Saramura se formează sub suprafaţa gheţii şi a zăpezii şi împiedică procesul de îngheţare a apei - prin urmare împiedică încărcarea carosabilului şi topeşte atât gheaţa cât şi zăpada. Sarea nu este scumpă, este disponibilă peste tot şi foarte eficientă în acest sens. Cu toate acestea devine mai puţin eficientă între –9 şi –6,5°C. La temperaturi mai scăzute trebuie aplicată mai multă sare pentru a obţine o saramură mai concentrată, care să asigure acelaşi grad de topire. Majoritatea furtunilor de zăpadă sau gheaţă din timpul iernii au loc la temperaturi între –4 şi 0° C, intervalul de maximă eficienţă a sării. Pentru ca sarea să nu se adune sub formă de bulgări, se poate utiliza şi un agent de afânare, cum ar fi ferocianura de fier (albastrul de Prusia) sau ferocianura de sodiu (galben de prusia de sodă). Ambii aditivi sunt ne toxici şi nu dăunează omului. De fapt, ultimul este chiar aprobat de cătrea Administraţia SUA pentru alimente şi medicamente (U.S. Food and Drug Administration, Food and Nutrition Board, 1966) pentru utilizari alimentare. În procesul de degivrare a carosabilului sarea a fost deseori acuzată pentru corodarea punţilor automobilelor, întăriturilor de fier şi a structurilor de oţel neprotejate din domeniul construcţiilor. Împrăştierea sării în urma rulajului vehiculelor sau de către vânt par să afecteze şi solul, vegetaţia riverană şi apa freatică sau de suprafaţă. Deşi s-au găsit dovezi de încărcare cu sare în perioadele de vârf, analizele au demonstrat că ploile de primăvară şi torenţii diluează totuşi, în scurt timp, concetrările prea mari de sodiu din zonele une s-au făcut tratamente cu sare ale carosabilului. Sarea mai este adăugată şi în vederea stabilizării solului şi pentru întărirea fundaţiilor pe care sunt construite drumurile. Aceasta are ca rol diminuarea cât mai

mult a efectelor de transfer produse în stratul superficial, în urma modificărilor de umiditate sau de încărcătură a traficului. Cantitatea de sare consumată anual la degivrarea carosabilului depinde direct de condiţiile meteorologice. Prin urmare este greu să se estimeze pe termen lung consumul de sare în acest sens (la fel de greu ca şi efectuarea de previziuni meteo pe termen lung). Cu toate acestea, meteorologii devin din ce în ce mai conştienţi de dinamica anumitor fenomene atmosferice care influenţează clima în diverse părţi ale globului. Unul dintre acestea este El Nino (creşterea temperaturii la suprafaţa apei în zona ecuatorială a Oceanului Pacific), care se pare că ar fi cel mai important factor de influenţă a climei pe pământ. În ultimii 40 ani s-au identificat zece fenomene El Nino (cel mai grav a fost cel din 1997-98, cu pagube de 33 miliarde dolari USD), care au afectat proprietăţi din toată lumea şi au produs 2.100 de victime (National Geographic, 2004 şi National Broadcast Company, 1998). Fenomenele au provocat temperaturi peste cele normale, secetă, cicloane şi inundaţii, alunecări de teren în California, precum şi furtuni şi tornade de-a lungul Coastei Golfului SUA. 1.2.3. Reţele de distribuţie Prin intermediul diverşilor distribuitori se tranzacţionează o cantitate imensă de sare, din care o parte intră pe pieţe specializate, cum ar fi cea agricolă sau a tratării apei - două sectoare în care companiile de sare înregistrează vânzări directe. Vânzările prin distribuitori includ tranzacţiile efectuate de angrosiştii şi/sau detailiştii din domeniul produselor de băcănie, angrosiştii instituţionali (azile, spitale, ospicii, etc.), micii comercianţi şi vânzarile guvernamentale. 1.2.4. Industrie Utilizările industriale ale sării sunt multiple. Printre acestea menţionăm, în ordinea descrescătoare a cantităţii consumate, exploatările de petrol şi gaz, alte instalaţii industriale, textile, prelucrarea metalelor, celuloză şi hârtie, prelucrarea pieilor şi industria cauciucurilor.  Petrol şi gaze - sarea reprezintă o componentă importantă în procesul deextracţie, sporind densitatea fluidului de forare pentru a putea învinge presiunile foarte mari ale gazului de sondă. Sarea mai este utilizată şi pentru mărirea prizei cimentului.

 Industria textilă - sarea este utilizată ca soluţie de limpezire pentru îndepărtarea diversele impurităţi organice, în scopul accelerării desalifierii precipitatelor de colorant, şi pentru omogenizarea vopselelor concentrate în vederea uniformizării culorii. Unul dintre rolurile principale este acela de a asigura sarcina necesară de ioni pozitivi în vederea absorbţiei ionilor negativi din vopsele.  Prelucrarea minereurilor metalice - sarea este utilizată pentru concentrarea minereului de uraniu în oxid de uraniu (galben). Mai este utilizată şi la prelucrarea aluminiului, beriliului, cuprului, oţelului şi vanadiului.  Industria celulozei şi a hârtiei - sarea este utilizată la albirea celulozei şi la producerea cloratului de sodiu, care se adaugă împreună cu acidul sulfuric şi cu apa pentru obţinerea dioxidului de clor, un produs chimic de albire foarte bun, pe bază de oxigen. Procesul, apărut în Germania interbelică, devine în prezent tot mai utilizat deoarece se fac presiuni tot mai mari în vederea reducerii sau eliminării compuşilor de albire pe bază pe clor.  Industria pielăriei – în procesul de prelucrare a pieilor de animale se adaugă sare pentru inhibarea activităţii microbiene şi pentru absorbţia unei părţi din umiditatea lor.  In domeniul cauciucurilor se utilizează sare la obţinerea bunei (tip de cauciuc sintetic), neoprenului şi a cauciucului alb. Saramura şi acidul sulfuric au rol de coagulatori ai latexului sub formă de emulsie de butadienă clorurată. 1.2.5. Agricultură Incă din preistorie oamenii au observat că animalele îşi asigurau necesarul de sare găsind izvoarele de apă sărată sau depunerile de sare. Deoarece menţinerea unei bune nutriţii a animalelor impune salinizarea furajelor de grajd şi a păşunilor, medicina veterinară pledează tot mai puternic pentru adăugarea de sare în produsele comerciale destinate fermierilor şi crescătorilor de animale - deoarece sarea poate fi o sursă excelentă de seleniu, sulf şi alte elemente esenţiale, care nu se regăsesc în vegetaţie. 1.2.6. Prelucrarea alimentelor Cu toţii consumăm sare în mâncare. Sarea este adăugată fie de producătorul de alimente fie de către consumator, pentru a da gust mai bun mâncării sau cu rol de

conservant, liant, factor anti-fermentaţie, de menţinere a unei anumite texturi şi culori. Această categorie include, în ordinea descrescătoare a consumului, procesarea alimentelor, prelucrarea cărnii, realizarea conservelor, lactatelor şi produselor de morărit-panificaţie.  Producătorii de mezeluri utilizează sarea în procesul de ambalare, pentru evitarea decolorării şuncii, baconului şi a altor produse. Când este folosită drept conservant, sarea inhibă dezvoltarea bacteriilor care ar duce la alterarea produsului. Înainte vreme produsele perisabile erau depozitate în butoaie de saramură timp mai îndelungat. Sarea are şi rol de liant pentru tocătură, contribuind la legarea amestecul format din carne, grăsimi şi lichide, având şi rol de ameliorator de gust şi de agent de frăgezire.  Producătorii de lactate adaugă sare în procesul de fabricaţie, ca agent de control al culorii, fermentării şi texturii. Sub-sectorul lactatelor cuprinde companiile care produc unt, lapte condensat sau praf, îngheţată, brânză şi brânzeturi prelucrate, precum şi alte specialităţi.  La conserve sarea se adaugă în primul rând pentru gust şi pentru conservare. Mai este utilizată şi ca vector pentru alte ingrediente, agent de deshidratare, inhibitor de enzime şi agent de frăgezire.  În brutărie sarea se adaugă pentru controlarea fermentării aluatului şi pentru întărirea glutenului (complexul proteico-apos elastic din anumite aluaturi).  În categoria altele, se utilizează sare mai ales pe post de condiment în procesul de producţie al alimentelor pentru consum uman (cipsuri şi covrigei) sau animal (hrană pentru câini şi pisici). 1.2.7. Prelucrarea apei Apa este în general prea dură, cu ioni de calciu şi magneziu în exces, care duc la depuneri de calcar în aparatele de uz casnic sau industrial. Pentru evitarea acestor neplăceri, unităţile de dedurizare a apei (comerciale sau menajere) utilizează sarea. Ionii de sodiu sunt captaţi pe un strat de răşină şi sunt schimbaţi cu ioni de calciu şi magneziu. Periodic aceste unităţi trebuie să fie reîncărcate, deoarece ionii de sodiu se consumă; se adaugă sare, se dizolvă, iar saramura îşi recuperează ionii de sodiu pierduţi.

1.3.

Stocurile

Dat fiind că sarea vrac este depozitată în foarte multe locaţii, cum ar fi de exemplu în uzine, porturi, terminale şi depozite, nu dispunem de date relevante referitoare la cantitatea de sare stocată de către industrie pentru a putea formula un total precis; se estimează doar ca stocurile producătorilor şi rezervele consumatorilor sunt mari. În mare parte, distribuitorii de sare, municipalităţile, antreprenorii din domeniul transportului pe carosabil, producătorii de sare şi chiar anumite state, stochează cantităţi suplimentare de sare, în anticiparea unor condiţii meteorologice nefavorabile. Din motivele discutate mai sus, stocurile de sare se calculează ca diferenţă dintre producţia de sare şi sarea vândută sau utilizată, după ce se estimează consumul aparent. 1.4. Transportul

Deoarece punctele de obţinere a sării sunt adeseori departe de cosumatori, costurile de transport pot creşte foarte mult preţul sării (în unele cazuri, costurile de transport sunt chiar mai mari decât valoarea reală a sării). Pomparea saramurii prin conducte este cel mai ieftin mijloc de transport, dar nu poate fi folosit pentru sarea uscată. Nici transportul sării în vrac, cu transoceanice sau barje fluviale, nu costă mult dar poate fi utilizat doar pe arii restrânse, doar acolo unde asigură o legătură directă între sursă şi utilizator. Un factor important care limitează adeseori cantitatea de sare care poate fi livrată la export îl reprezintă adâncimea canalelor şi a porturilor (multe docuri sau porturi nu sunt suficient de adânci pentru a putea primi vasele de mari dimensiuni). În plus, transportul pe cale apei este adeseori blocat iarna din cauza condiţiilor meteorologice severe. Când sarea este abalată, manipulată şi transportată în unităţi de mici dimensiuni, pe cale ferată sau rutieră, costurile cresc foarte mult şi acest lucru se regăseşte în preţul de vânzare. De pildă, în anumite zone din SUA aprovizionarea cu sare se realizează exclusiv prin importuri transoceanice, deoarece sunt mai competitive decât achiziţiile de la furnizorii interni (care implică transport fluvial, pe calea ferată sau rutier).