Universitatatea “Politehnica” Bucuresti Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației

Referat asupra lucrării

“Modelul cultural european” de Constantin Noica

Lucrarea “Modelul cultural european”este ultima carte scrisa si încheiata de către Constantin Noica si se încadrează în tematica filosofia culturii.

De-a lungul celor 200 de pagini, filosoful român respinge ideea lamentației legate de declinul valorilor estetice și civilizației în lumea contemporană, după cum anunță încă din prefața lucrării intitulată “Scrisoare catre un intelectual din Occident”. Noica insistă asupra lipsei de fond a unei concepții ce capătă din ce în ce mai multă popularitate – aceea că principala cauză regresului cultural și a înstrăinării oamenilor unii față de alții și față de propria esență o reprezintă tehnică. Este introdus cu această ocazie termenul “the bye-bye society”, prin care se atrage atenția asupra interesului nejustificat al oamenilor acordat unor tipare comportamentale (reguli sociale rigide și atent stabilite), care de fapt îi face pe aceștia să piardă din vedere o problema acută a înstrăinării. Pe scurt, filosoful condamnă superficialitatea contemporanilor în a identifica adevărata hibă a existenței lor.

Pentru a realiza o analiză temeinică a problemei culturale, Noica porneste de la însăși originea acesteia. În existența culturii și în specificul ei, filosoful consideră ca excepția, abaterea de la niște norme trasate, si mai precis, raportul ce se stabilește între reguli și ocolirea acestor reguli, constituie caracterul definitoriu al unei culturi. În acest spirit, privind prin prisma existenței a cinci tipuri de excepții, Noica analizeaza mai multe civilizații si elementele care le leaga; spre exemplu, din perspectiva relației dintre reguli și ieșirea de sub aceste reguli, filosoful observa un tipar comun între cultura totemică, dogmatismul religios și societatea contemporană. Toate trei sunt legate prin faptul că existență excepției în cadrul normelor pe care le au la bază nu este acceptată. Excepția care nu confirmă regula, însă care îi largește domeniul acesteia din urmă, este ilustrată, conform viziunii lui Noica, de evoluția teoriilor științifice în ultimele veacuri; filosoful român obeservă că, spre deosebire de lucrările de acum câteva sute de ani, care veneau să contrazică energic ceea ce se scrisese înaintea lor, privându-și predecesorii de validitatea descoperirilor și raționamentelor lor, cunoașterea de acum se bazează pe continuitate; ea nu mai vine să infirme ceea ce s-a spus înainte, ci se folosește de rezultatele deja existente pentru a elabora pe baza lor noi teorii.

În incursiunea in specificitatea culturii, Noica tratează comparativ subiectul importanței modelului cultural european, aducând argumente în favoarea autenticității sale. În viziunea filosofului, ceea ce diferențiază cultura europeană de alte structuri existente este faptul că aceasta nu s-a izolat numai într-o anumită zonă

geografică, așa cum au făcut egiptenii sau indienii, ci și-a propagat ideile la scară globală, încercând în același timp să înțeleagă și sa cunoască specificul altor culturi. Apoi, modelul european și-a răspandit sfera de influență și în cadrul altor popoare sau entități care erau străine de el, promovându-și în cadrul lor structurile științiice, morale, sociale. Filosoful atrage însă atenția asupra unei urmări a imblodului european de a educa și de a trezi la viață idelogiile altor structuri culturale – aceea că există riscul de a uniformiza specificul cunoașterii altor popoare până acolo încât să își neglijeze propriul patrimoniu.

Referindu-se la clasificarea culturilor, Noica este de părere ca a încerca să împarți într-un număr fix de tipuri manifestările cunoașterii, artei și civilizației conduce către un eșec. Ca atare, propune o variantă inspirată din patrimoniul matematic – numărul luat ca simplă entitate lipsită de semnificație versus raportul numeric ce pune în lumină relații mult mai complexe între elemente. La fel se judecă și cazul culturii, unde se pornește de la raportul Unu față de Multiplu și implicațiile pe care le are această perspectivă asupra înțelegerii conceptului de cultură. Luat singur, Multiplul poate fi ilustra pluralitatea cantitativă și calitativă, însă in relație cu Unu, el devine diversificarea singularității. Pe baza raportului mai sus menționat, Noica identifică cinci modele culturale: Unu și repetiția sa (modelul cultural stagnant, în care există tipare de sine – stătătoare, spre exemplu cultura totemică sau cea dogmatică, menționate mai sus), Unu și variația sa (modelele culturale care pun o unică entitate în mijlocul lor, încadrându-se aici religiile monoteiste), Unu în multiplu ( culturile de acest tip se bazează pe o sigură mare temă, pe care o includ în toate aspectele existenței lor – așa cum este la indieni Brahma, prezent în fiecare entitate materială sau imaterială), Unu și Multiplu (civilizațiile în care pluralitățile sunt mai importante decât o anumită individualitate – cazul culturilor politeiste, reprezentat excelent de Grecia Antică, care nu doar și-a organizat religia în acest fel, ci și întreaga structură socială, după Noica), și Unu multiplu, pe care Noica îl atribuie modelului cultural european. În vreme ce primele trei scheme culturale nu pun în centrul organizării lor rațiunea, întrucât se acceptă că valoarea singularității este cea corectă, ultimele două tipuri culturale ridică rațiunea la cel mai înalt rang, ea fiind singura capabilă să ordoneze relația dintre individualitate și pluralitate. Ceea ce conferă posibilitatea miracolului european, așa cum îl numește Noica, este tocmai existența acestei scheme culturale unice Unu multiplu. În centrul său stă individualitatea, care însă nu joacă rolul absolut ca în cazul monoteismului sau panteismului indian, ci inspiră diversitatea pluralității, liberă să se exprime diferit de la individ la individ. Unu creează astfel unități ce se coordoneaza singure, în mod independent, însă care împreună alcătuiesc un angrenaj mult mai mare.

Conceptul Unu multiplu reprezintă foarte bine, în același timp, modelul valorilor. Ceea ce este specific valorii, în viziunea lui Noica, este o anumită dualitate între două entități ce aparent nu pot coexista, dar care în acest caz se îmbină: valoarea, spre deosebire de orice alt bun, poate satisface nevoia fiecărui individ în parte, fără a se consuma și realizând în același timp o conexine între singularitățile parte a unui angrenaj mai mare. Este realizată spre exemplificare paralela cu un bun de orice alt tip, care odată consumat, iese din posesia individului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful