You are on page 1of 15

Francis Fukuyama (n.

27 octombrie 1952, Chicago) a urmat studii clasice la Universitatea Cornell si a obtinut doctoratul in stiinte politice la Universitatea Harvard cu o teza despre politica externa a Uniunii Sovietice in Orientul Mijlociu (1981). In anii 1979-1980, 1983-1989 si 1995-1996 a fost membru al Departamentului de Stiinte Politice al Corporatiei RAND, iar în anii 1981-1982 si 1989 a lucrat drept consilier politic la Departamentul de Stat al SUA, dar si specialist în problematica Războiului Rece şi director adjunct al planificării politice în administraţia Bush.

“Sfarsitul istoriei si ultimul om” (1991) este cartea care i-a adus notorietate internationala. A publicat numeroase studii si articole despre democratizare si politica economica internationala. In ultimii ani s-a concentrat asupra rolului culturii si al capitalului social in viata economica moderna si in tranzitia catre societatea informatizata.

Carti publicate: The End of History and the Last Man (1991) Trust: The Social Virtues and the Creation of Prosperity, (1995) The Great Disruption: Human Nature and the Reconstitution of Social Order, (1999) Our Posthuman Future: Consequences of the Biotechnology Revolution (2002)

The end of history and the last man”. trei ani mai târziu. in ansamblul ei. Acest lucru este demonstrat prin antiteza cu secolul trecut..The end of history?”. suntem optimisti. Capitolul se incheie intr-o nota optimista.. are o viziune pesimista asupra viitorului. experienta secolului XIX. dar si de aparitia regimurilor totalitare.. fiecare parte cuprinzand o serie de capitole. revista americană . are ca prim capitol „Pesimismul nostru” in care autorul arata.. lucrare mai amplă ce reia subiectul articolului. articol ce a dat naştere subiectul unor tratat polemici în acest globale. idee continuata . studiu generând numeroase controverse. astfel ca în 1992.The National Interest” găzduia în paginile sale articolul lui Francis Fukuyama . Prima parte. Cartea este structrata in cinci parti. a apărut . prin experientele istorice. prin democratie liberala. Însăşi opera sa din ultimii ani este centrată pe dezvoltarea tezelor enunţate în acel eseu. in care optimismul a fost naruit de cele doua razboaie mondiale. individual. sunt argumente folosite de autor in explicarea pesimismului actual. de ce lumea. desi. intitulata „O intrebare care revine”.În luna august a anului 1989.statului omogen universal”. prin prezentarea esecului regimurilor totalitare. perioada caracterizata de un puternic optimism generat de progresul stiintei si de „autoguvernarea rationala”. Astfel. dezvoltând ideea sfârşitului istoriei şi prezentând-o în cadrul .

in sensul unei crize la nivelul ideilor si al coeziunii elitelor implicate intr-un astfel de regim. ce a introdus ideea de batranete a omenirii. il reprezinta lipsa de legitimitate.in cel de-al doilea capitol. Al treilea capitol. „Slabiciunea statelor totalitare – I”. analizand cronologic diferitele concepte legate de istoria omenirii. si anume libertatea umana. Plecand de la Platon si Aristotel. ce vede istoria ca avand un scop final. . fie de stanga. concluzioneaza ca cele doua crize. Capitolul sase. Fukuyama ajunge la primele istorii cu adevarat universale in opinia sa. in care autorul demonstreaza de ce acest gen de guvernare nu este unul viabil. O alta etapa o reprezinta abordarea filosofului german Immanuel Kant. intitulata „Batranetea omenirii”. idee ce presupune progresul prin dobandire cumulativa a cunoasterii. fie ele de dreapta. care credeau in ciclicitatea procesului istoric. Urmatoarea etapa o constituie Renasterea. concluzionand ca slabiciunea acestui tip de regim era de natura economica. care defineste istoria ca fiind „progresul uman catre niveluri superioare de rationalitate si libertate”. cu finalitate in dobandirea constiintei absolute. cel mai mare impediment al regimurilor autoritare. In opinia lui Fukuyama. bazate pe „o viziune atotcuprinzatoare asupra vietii omului” si pe incercarea de a controla si a distruge societatea. Proiectul initiat de Kant este continuat de Hegel. „Revolutia liberala mondiala”. cea a autoritarismului si cea a totalitarismului comunist au deschis calea catre o singura ideologie : democratia liberala Partea a doua a cartii lui Francis Fukuyama. si anume cele crestine. care au introdus ideea de istorie finita in timp. este deschisa de capitolul „O idee pentru o istorie universala”. ci era de parere ca prin definitivarea utopiei comuniste se vor rezolva toate contradictiile anterioare. Conceptul hegelian despre istorie este combatut de Karl Marx care credea ca „statul liberal nu reprezinta universalizarea libertatii”. Cel de-al patrulea capitol. „Slabiciunea statelor autoritare – II sau Mancand ananas pe Luna” se concentreaza asupra regimurilor de stanga. Autorul trece in revista principalele evenimente care au dus la caderea comunismului.

El este de parere ca intelegerea crizei totalitarismului si ascensiunea doctrinei liberale trebuie cautate in alt plan decat cel economic. ridica doua noi probleme. Ambele ipoteze sunt demontate prin argumentul potrivit caruia stiinta moderna este atat de puternica incat disparitia ei ar fi posibila doar odata cu disparitia rasei umane. Acest lucru este analizat in urmatorul capitol. dupa parerea autorului. bazat pe tehnologie avansata si organizarea rationala a muncii. atunci si istoria este directionala. un rol important jucand insa cunoasterea stiintifica moderna. sau la democratia liberala. prin caile sale militare si economice. Cea de-a doua problema este analizata in capitolul zece. desi dezvoltarea economica este strans legata de democratie. acestea doua nu sunt inseparabile. si anume „este directionalitatea istoriei ireversibila?”. Astfel. sunt dedicate argumentarii ideii ca stiinta conduce catre capitalism prin contabilizarea esecurilor inregistrate de planificarea centrala a economiei si diviziunea muncii. astfel autorul aduce atat argumente in favoarea legaturii dintre cele doua. prin ipotezele respingerii stiintei moderne si a pierderii involuntare datorita unei catastrofe globale. in plan politic. „Acumularea fara sfarsit”. . „Victoria video-casetofoanelor”. in care Fukuyama demonstreaza ca. cat si contraargumente. Acest capitol. identifica motorul directionarii istoriei ca fiind cunoasterea universala. ce decurge din rationamentele folosite de autor. concluzionand ca stiinta moderna nu duce in mod inevitabil catre democratia liberala. singura cale catre modernitatea economica. mecanismul economiei liberale. in plan economic. autorul este de parere ca atat timp cat stiinta moderna este ireversibila. cat si capitolul noua. „In patria culturii”. se concentreaza asupra gasirii unui raspuns la intrebarea daca istoria este directionala si daca poate exista o evolutie catre democratia liberala. Fukuyama. legate de directionalitatea istoriei: daca stiinta conduce la capitalism. este. „Nici un barbar la portile noastre”. Capitolul se incheie tot printr-o intrebare. Capitolul opt. In incercarea de a raspunde la intrebare. In concluzie.„Mecanismul dorintei”.

Fukuyama cauta sa explice desfasurarea evenimentelor ce au dus la caderea comunismului. Aceste doua idei sunt preluate si dezvoltate in capitolul urmator. Capitolul urmator. si anume ca aceasta este dirijata de „lupta pentru recunoastere” ce completeaza mecanismul descris in aceasta parte. Astfel aceasta lupta este descrisa ca fiind lupta omului in stare naturala pentru supravietuire si recunoasterea lui ca om. care sustine ca statul liberal modern este fundamentat pe frica de moarte. Al doisprezecelea capitol. prin care Fukuyama incearca sa descrie lupta pentru recunoastere prin reintoarcerea catre conceptiie lui Hegel privind natura umana si „primul” om. iar singura modalitate de a o evita este guvernarea pe baza unui contract social.„Raspunsul la intrebarea lui Kant” constituie capitolul unsprezece. analizeaza acest concept din perspectiva conducatorilor. o lupta pe viata si pe moarte de dragul prestigiului”. si anume daca se poate scrie o istorie universala dintr-un punct de vedere cosmopolit. „Fiara cu obrajii rumeni”. iar dorinta de recunoastere este rezultatul acestuia. in care se face distinctie intre thymos si dorinta. vazute din perspectiva populatiei dominate. se deschide cu capitolul treisprezece. „O vacanta in Bulgaria”. „Primul om”. punand pe seama thymosului aparitia regimurilor autoritare si . aceasta din urma find motivul pentru care oamenii cauta bogatia si evita saracia. capitol in care autorul rememoreaza argumentele prezentate pana in momentul de fata. concluzionand ca o abordare serioasa a sfarsitului istoriei trebuie sa cuprinda inevitabil si o analiza a naturii. Ideea este continuata in capitolul saisprezece. „La inceput. pentru a gasi un raspuns afirmativ la intrebarea filozofului Kant. Partea a treia. Prin acestea doua. prin conceptul platonian de „thymos”. prin viziunile lui Hobbes. analizeaza dorinta de recunoastere. „Grandoarea si decaderea thymosului”. si are in centrul ei conceptia lui Hegel despre istoria umana. „Lupta pentru recunoastere”. revine catre tema celei de-a doua parti. „Nu exista democratie fara democrati”. sursa emotiilor personalitatii umane. Capitolul cincisprezece. Thymosul este ceea ce acorda lucrurilor valoare.

din punct de vedere economic. thymosul se traduce prin mandria practicarii unei anumite profesii si mentinerea calitatii muncii la nivel individual. ce totodata deschide si urmatorul capitol. Autorul demonstreaza aici faptul ca democratia liberala nu este universala datorita thymosului. Un rol important in dobandirea libertatii l-a jucat crestinismul. care in lupta sa pentru recunoastere a trebuit sa fie inventiv. Capitolul douazeci si trei. prin dorinta recunoasterii de catre alte grupuri sau a colaborarii. Urmatorul capitol. iar dorinta de libertate l-a facut constient de faptul ca el controla natura si o modela in functie de ideile sale. dorinta de a fi recunoscut drept superior. Un punct de interes pentru Fukuyama este evolutia relatiilor si ordinii internationale in urma noilor state aparute. care ii conferea sclavului un model ideologic de libertate umana. imperii ale respecului”. si este deschisa de capitolul „Cel mai nesimtitor dintre nesimtitorii monstrii”. thymosul se transforma in megalothymie. aduce in primplanul sustinerii democratiei dezvoltarea economica a popoarelor. „Originile thymotice ale muncii”. dupa cum autorul a demonstrat in capitolele anterioare. „Dominatie si sclavie”. Capitolul douazeci si unu.totalitare. „Statul universal si omogen” este capitolul care incheie partea a treia si concluzioneaza ca dorinta de recunoastere reprezinta „veriga lipsa dintre economia liberala si politica liberala” si ca aceasta poate lua diferite forme irationale. Acestea doua se combina in singura alternativa a lumii moderne la democratia liberala. doua grupuri de popoare distincte. In acest domeniu. care face capitalismul sa functioneze. Aici este pus in centrul evolutiei istoriei si al stiintei moderne sclavul. „Lipsa de . si anume islamismul. Astfel. care a dat nastere unor pasiuni extrem de puternice: religia si nationalismul. bazata pe forta de lucru. unul ce se confrunta cu un esec economic continuu iar celalalt. A patra parte a cartii este numita „Sarind peste colosul din Rodos”. iar la nivel de grup. aduce in discutie aparitia unor noi alternative la democratia liberala prezenta ce va forma. Capitolul se incheie prin reintoarcerea la Hegel si la dorinta de recunoastere. „Imperii ale resentimentului.

Capitolul douazeci si sase. Aceasta viziune este expusa mai pe larg in capitolul urmator. „Puterea celor care nu detin puterea”. ”Pe taramul libertatii”. de la aparitie. Capitolul douazeci si sapte. Fukuyama considera nationalismul ca fiind daunator pentru pacea Europei postcomuniste si de aceea ii dedica urmatorul capitol. una postistorica. avanseaza ideea crearii a doua lumi diferite. Fukuyama concluzioneaza ca realismul a devenit un mod de abordare perimat. „Oameni fara inimi”. tocmai datorita faptului ca duce la recunoasterea egala a oamenilor inegali. . El concluzioneaza ca desi nationalismul are o putere deosebita. insa acest lucru se va intampla doar in timp. cealalta blocata in istorie si predispusa conflictului. principii ce vor fi tot timpul atacate de ideologia socialista. „Ultimul om”. si propune o viziune a relatiilor internationale bazata pe reintoarcerea la origini. Partea a cincea a cartii. Teoria de la care acestea pornesc este cea realista. industrializata. Urmatorul capitol. reducandu-l pe acesta la un individ thymotic ce cauta confirmarea valorii.realitate a realismului”. pune in discutie principiile libertatii si egalitatii democratiei liberale. unde „recunoasterea universala si rationala a inlocuit lupta pentru dominatie”. In aceasta noua realitate. ce nu se mai potriveste lumii actuale. reliefeaza conditia omului aparut la sfarsitul istoriei care va fi satisfacut din punct de vedere material. intitulat. continuand cu intensificarea si devenind ulterior tolerant. insa. „Interesele nationale”. incearca sa gaseasca un raspuns la intrebarea ridicata de finalul partii precedente si anume daca vor mai exista contradictii in oranduirea liberala dupa ce liberalismul va deveni singura cale. „Catre o uniune pasnica”. acesta se aseamana religiei si cunoaste aceeasi evolutie. cele doua lumi vor interactiona doar in anumite probleme legate de ordinea globala. descoperind in originea conflictelor internationale elemente legate de politica interna a unui stat. ce atribuie ordinii internationale o nesiguranta permanenta. nationaliste sau ideologice. tratand modul in care se realizeaza politicile internationale actuale. Uniunea pasnica se va realiza in lumea postistorica. prin considerente religioase.

Capitolul douazeci si noua. Chiar dacă triumful liberalismului în . insa indivizii nu sunt intodeauna dispusi sa cedeze la unele drepturi in favoarea comunitatii.The end of history” centrează ideea ca liberalismul câştigă net confruntarea cu celelalte ideologii ale secolului al XX-lea. Ultimul capitol. El consideră că omenirea şi-a împlinit destinul prin universalizarea democraţiei liberale care. „Liberi si inegali”. In penultimul capitol al acestei carti „Drepturi perfecte si indatoriri imperfecte”. vine in continuarea capitolului douazeci si sapte si abordeaza tema inegalitatii. fascismul respectiv comunismul. „Imense razboaie ale spiritului” demonstreaza ca declinul vietii comunitare duce catre conturarea unui om egocentric lipsit de impulsul thymotic de a se dedica unor scopuri inalte. iar universalizarea democratiei liberale ca fiind forma finala de guvernare. asociatii aflate in centrul civic al statului modern liberal. fapt ce duce la dezechilibrarea sistemului liberal. Fukuyama arata ca drepturile cetateanului se exercita prin institutii de mediere.. dar insasi aceste secole de plictiseala ce vor urma vor face istoria sa renasca inca o data. definind astfel sfarsitul istoriei ca finalul evolutiei ideologice a omenirii. lucru ce va duce la o revenire la istoria conflictuala. astfel istoria ajungând la capătul ei. Fukuyama isi incheie lucrarea intr-o nota contradictorie afirmand ca epoca de dupa sfarsitul istoriei va fi una monotona.fericirea nu va fi atinsa deoarece vom fi nemultumiti de noi insine. reprezintă forma perfectă de guvernare. Articolul . din punctul lui de vedere. avansand teoria conform careia democratia liberala ar putea fi rasturnata fie de megalothymie. fie de izothymie.

cultura de consum universală. Acuzaţia principală la adresa liberalismului a fost cea a anomaliei dintre capital şi muncă. dar a avut câştig de cauză. la acea vreme.oameni noi”. Fukuyama vorbeşte şi despre necesitatea dezvoltării economice a tuturor statelor iar pentru asta este vital ca acestea să îmbrăţişeze modelul liberal. Fukuyama. Ameninţarea ideologică a celeilalte mari alternative a liberalismului. a fost mult mai serioasă.. triumful idealurilor Revoluţiei franceze . ruinele Reich-ului. fraternitate . Filosoful german proclama sfârşitul istoriei în anul 1806. astăzi atracţia pentru comunism fiind mai scăzută ca oricând. Hegel vedea în victoria lui Napoleon Bonaparte asupra monarhiei prusace.avangarda” umanităţii a preluat principiile Revoluţiei franceze. Autorul pune accentul în acest studiu pe confruntarea dintre gândirea liberală şi celelalte două ideologii care au marcat secolul al XX-lea. acestea devenind principii de bază al statului democrat liberal actual. fascismul şi comunismul. întrucât . Aşadar piaţa liberă. În susţinerea acestei idei Fukuyama vine cu . egalitate.libertate.. ucigând această ideologie. el apelează la Georg Wilhelm Friederich Hegel. Fukuyama are motive întemeiate să creadă că acesta este destinul politic al întregii umanităţi. a insistat asupra faptului că în esenţă Hegel a avut dreptate. ca şi bombele asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki. teoreticianul german care a fost propagatorul noţiunii de sfârşit al istoriei şi totodată cel care a impus pentru prima dată această idee. comunismul. Pentru a-şi argumenta punctul de vedere. Fascismul a fost distrus de cel de-al Doilea Război Mondial atât din punct de vedere material cât şi ideologic. economia postindustrială sunt premisele unei societăţi prospere bazate pe o democraţie liberală.asupra principiilor monarhiei absolutiste întrupate în statul prusac. Primul a considerat că slăbiciunea politică şi lipsa de unitate a Occidentului erau carenţele fundamentale ale societăţii liberale ce puteau fi rezolvate numai de un stat puternic care să creeze .planul ideilor şi al conştiinţelor nu s-a concretizat ca formă de organizare politică în întreaga lume.

realizându-şi propria unicitate” şi astfel să rămână împotmolită în istorie. celălalt posibil agresor al liberalismului.va rămâne adânc împotmolită în istorie”. din moment ce acesta a dat roade în lumea occidentală succesul e garantat. . în viziunea lui Fukuyama. Potrivit sociologului american. în viitorul apropiat. Religia. iar societăţile cu un astfel de fundament s-au dovedit în general a fi neputincioase în asigurarea unei minime stabilităţi economice şi politice. naţiunilor dezvoltate ale Occidentului ca societăţi liberale. ci doar ca ele să înceteze să mai aibă pretenţii ideologice divergente şi să recunoască supremaţia ideologiei liberale. Naţionalismul şi alte forme de conştiinţă rasială şi etnică reprezintă. În ceea ce priveşte Uniunea Sovietică. printre care trebuie să amintim cele două războaie mondiale. El critică tendinţa expansionistă a Rusiei comuniste precum şi vânzarea de către China a tehnologiei rachetelor balistice către Orientul Mijlociu sau sponsorizarea khmerilor roşii împotriva Vietnamului. O altă problemă pe care Fukuyama o dezbate în studiul său este cea legată de implicaţiile sfârşitului istoriei în relaţiile internaţionale. Acesta susţine că cea mai mare parte a Lumii a Treia va fi un izvor nesecat de conflicte şi că . Dacă ameninţările fasciste şi comuniste la adresa liberalismului au dispărut. deoarece în ultimii ani s-a putut observa o intensificare a fundamentalismului religios. chiar dacă liberalismul nu a găsit pământ fertil în China sau Uniunea Sovietică. au cunoscut un veritabil progres economic.. majoritatea conflictelor din secolul al XX-lea. drum urmat de cea mai mare parte a Asiei. şi-au avut originile în naţionalism.. prin urmare la sfârşitul istoriei nu este obligatoriu ca toate societăţile să devină societăţi liberale de succes. Fukuyama identifică şi potenţialii agresori: religia şi naţionalismul. Despre Rusia şi China crede că acestea nu se vor putea alătura. care la scurt timp după adoptarea modelului economic liberal.o serie de exemple cum ar fi Coreea de Sud sau Japonia. sau . cercetătorul american susţine ideea că aceasta a ajuns la o răscruce unde are posibilitatea să aleagă ori drumul marcat de Europa Occidentală.

Sociologul american prevede sfârşitul istoriei ca fiind o epocă foarte tristă. Francis Fukuyama aduce o perspectivă foarte tentantă şi foarte optimistă asupra finalului secolului XX şi începul de secol XXI. . La întrebarea sa însă cei mai mulţi au ajuns la concluzia că nu poate exista nici un răspuns. perspectivă ce nu a fost receptată conform aşteptărilor lui Fukuyama. asta dovedind impactul problemelor ridicate de cercetătorul american. care reprezintă de altfel şi titlul eseului. Toate acestea vor fi înlocuite de calculul economic. Perspectiva autorului asupra istoriei din articolul premergător cărţii a fost cea care a suscitat multe discuţii. de preocupări legate de mediu şi de satisfacerea cererilor consumatorilor. Meritul principal al întrebării lui Fukuyama. este acela de a-i fi provocat pe contemporanii săi la reflecţie şi chiar la polemică. Fukuyama este de părere că in perioada postistorică nu va mai exista artă sau filozofie ci doar o îngrijire permanentă a muzeului istoriei umane. Francis Fukuyama a stârnit reacţii extrem de interesante şi diverse atât în Vestul postistoric cât şi în Estul istoric care încă nu era pregătit să acceadă în sistemul preconizat de el. Din memoria colectivă a oamenilor va dispărea ideea de luptă pentru recunoaştere. Au existat chiar şi păreri tăioase la adresa lucrării lui Fukuyama. Secolele anterioare celui de-al XX-lea au fost dominate de imaginea omului sub istorie şi a efectelor ce decurg din acest fenomen: libertate redusă. astfel că ulterior a publicat această carte. stat absolutist. adăugând articolului şi latura omului contemporan. Replicile publicate alături de eseul său au fost doar începutul. afirmând supremaţia democraţiei liberale ca unică soluţie a unui stat contemporan. însă admite faptul că e posibil să mai existe conflicte între statele aflate încă în istorie şi cele care deja au ieşit. egalitate inexistentă. imaginaţia şi idealismul.Fukuyama este convins de faptul că un conflict la nivel înalt precum cele două războaie mondiale nu va mai exista. lupta ideologică care a pus în valoare curajul.

cei doi termeni aflându-se într-o relaţie de interdependenţă . Această ultimă componentă este răspunzătoare de cele mai multe evenimente istorice. evolutiv. ci o formă supremă evolutivă. Un alt argument pentru susţinerea teoriei sale. Ştiinţa aduce beneficii remarcabile societăţilor angajate în acest proces. . deci celebra sintagmă „sfârşitul istoriei” nu semnifică stoparea evenimentelor istorice. nu reprezintă cumularea cronologică a evenimentelor. Dacă dorinţa şi raţiunea sunt suficiente pentru crearea procesului industrializării. Coerenţa istoriei este determinată de ştiinţa modernă. ci un fenomen coerent. care să ridice societăţile tradiţionaliste de la nivelul de trib.dorinţa de recunoaştere se poate manifesta doar într-o societate democratică. produs asupra societăţilor care au parcurs-o. în care globalizarea este liantul necesar pentru obţinerea aceleiaşi identităţi naţionale. thymosul aduce valoarea de democratic. conform căreia personalitatea umană se bazează pe „dorinţa de recunoaştere” sau thymos (termen împrumutat de la Platon). economia postindustrială sunt premisele unei societăţi bazate pe o democraţie liberală. care să satisfacă perfect şi total nevoile omului. care conţine valoarea intrinsecă a progresului. sectă sau familie. cultura de consum universală. la cel de formă raţională bazată pe eficienţă şi funcţiune. iar democraţia nu poate exista decât prin thymos: libertate şi egalitate. în viziunea sa. datorită efectului său uniformizant. latura fundamentală care îl deosebeşte pe om de regnul animal şi factorul ce face diferenţa între un regim totalitar şi democraţia liberală. Piaţa liberă. Ceea ce afirmă Fukuyama este necesitatea dezvoltării economice a tuturor statelor.Istoria. o formă ultimă a procesului de transformare a societăţii umane. fapt rezultat din analiza economică ce relevă un orizont uniform al posibilităţilor producţiei economice. existând cadrul legislativ pentru acest fapt. în care diferenţele să coexiste armonios cu valorile şi principiile acestui nou sat planetar (termen introdus de Marshall Mc Luhan). de exemplu revoluţia din 1989 din România. îl constituie ideea lui Hegel (filozof idealist de altfel).

lumea islamică. sociologul Samuel Huntington. Ceauşescu. comunist. existând astfel blocul occidental. Aici. în anumite ţări. această proliferare informaţională şi încercarea de occidentalizare au eşuat. Ce este un asemenea bloc civilizaţional? Este un ansamblu uman structurat pe aceeaşi cultură şi pe aceeaşi religie. De asemenea. Recent. Statul democratic reprezintă astăzi dizolvarea forţelor thymotice iraţionale. rămânând doar perspectiva omului deasupra istoriei. producând o reacţie de re-indigenizare. interesantă mai ales pentru că se deschide cu o prefaţă în care autorul reacţionează la criticile adresate. Lenin. la baza caracteristică a acelor naţiuni. înfrângere efectivă sau doar teoretică. sînt primite în parte. adică o reîntoarcere la tradiţie. într-o nu mai puţin celebră carte. Huntington contracarează ideea de sat planetar. lumea chineză. cum ar fi cele venite din partea fostului său profesor. autorul le recomandă singurul lucru care le poate fi recomandat: pur şi simplu să citească cartea. viziunii sale. în ultimii 16 ani. Concluzia lui Fukuyama este că istoria a luat practic sfârşit o dată cu înfrângerea de către democraţiile liberale a tuturor celorlalte tipuri de state : monarhic.Însă thymosul poate fi duplicitar: în doze exagerate generează megalothymia. Stalin. de globalizare şi de uniformizare prin argumentul final că răspândirea tehnologică şi a bunurilor occidentale nu impun automat şi valorile occidentale. . Huntington demonstrează inexactitatea teoriei anterioare prin afirmarea teoriei fragmentarităţii lumii contemporane în şapte sau opt blocuri civilizaţionale. Dimpotrivă. prin aspiraţia lor către acest ideal. fascist. lumea indiană. Mao Tze Dun. Acestor critici. aristocratic. devenind agresivă şi antisocială (exemple din istorie sunt destule – Hitler. FIINŢA UMANĂ. Criticile serioase. Pe bună dreptate. ca să le enumerăm doar pe cele mai importante. sau blocul balcanic. a apărut în Statele Unite a doua ediţie a acestei cărţi. Fukuyama refuză să răspundă celor care cred că această carte vrea să spună că istoria s-a oprit şi nimic nu se mai întîmplă. “Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii lumii”.

modernitatea va începe să nu mai fie echivalentă cu lumea occidentală.A. Inegalitatea. Secolul XXI s-a deschis printr-un nou război. trebuie remarcată următoarea distincţie: dacă Fukuyama operează cu noţiuni ca stat. Oricine ar da . imaginile dominante fiind extrem de penetrante. termen sinonimic cu cel de „interese”. şi Europa. care a infirmat toate teoriile sociologilor ce preziseseră sfârşitul istoriei. Războiul din Irak a demonstrat cumva că nevoile oamenilor liberi. un fenomen foarte interesant a avut loc: ţări cu tradiţie în ceea ce priveşte democraţia liberală ca Franţa.A. bazându-se pe date demografice. ceea ce a produs o scindare a blocului occidental între S.La o primă analiză. naţiune.U. mai puţin brutal decât al cenzurii directe. Omul contemporan trăieşte astăzi într-un sistem de libertate supravegheată. Italia. cu veridicitatea faptului întâmplat. preconizează că în secolul XXI vor domina populaţiile islamiste. într-o societate „mai transparentă”. societate. ale S. demonstrând un demers diferit: primul este un filozof al istoriei. democratici. dar mult mai eficient. Huntington o tratează pe aceea de civilizaţie. sub toate formele ei şi la toate nivelurile. nu vede ca soluţie decât un conflict armat între blocurile civilizaţionale mai importante : un occident pe cale de dispariţie şi un islam modernizat şi superior numeric. Grecia şi Germania au refuzat să-şi dea acordul pentru invadarea Irakului. exercitându-şi autoritatea numai asupra propriilor populaţii. care astăzi nu mai ocupă decât 10% din suprafaţa globului. ce trebuie văzută în contextul mai larg al unui sistem foarte bine pus la punct de spălare a creierelor. termeni neechivalenţi. iar democraţia să nu mai fie sinonimă cu liberalismul. Huntington. iar al doilea un istoric al modernităţii. astfel. Huntington. începe sp ia locul egalităţii. nu au fost satisfăcute? Sau că „nevoile”.U. iar avantajul de a le transmite la televizor constă în învestirea lor cu valoarea realităţii. iar în ceea ce priveşte forma statală. De asemenea. Imaginile pe care le priveşte la televizor omul contemporan sunt realizate după un model greu de perceput. trebuie satisfăcute? În timpul acestui război.

singura soluţie fiind păstrarea unui spaţiu intim. dar şi prin păstrarea thymosului pentru a rămâne întotdeauna propriul său stăpân.drept contraargument pluralitatea mediilor de informare ar ignora faptul că toate mediile au aceeaşi sursă. omul evadează în virtual. ceea ce face ca scenariul să fie identic: aceleaşi evenimente după aceeaşi ierarhie. viaţa fabricată devine spectacol (reality show–uri de genul Big Brother). ficţiunea fiind mai „adevărată”. Opiumul de astăzi este spectacolul – politica devine spectacol. o virtualitate produsă cu ajutorul drogurilor sau cu cel al televizorului sau al internetului – omul actual trăieşte în imaginar. într-un spatiu virtual. virtualizat. mai „reală” decât realitatea. profund personal. realitatea nu-l mai satisface. omul de azi iese tulburat. De sub toate aceste stimulente. filmul este mai veridic decât viaţa. . reprezentat de o moralitate elementară. Ca o alternativă.