You are on page 1of 45

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE, ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE CATEDRA

RELAŢII INTERNAŢIONALE

Meriacri Cristina

PROTOCOLUL ŞI CEREMONIALUL DIPLOMATIC ÎN ACREDITAREA MISIUNILOR DIPLOMATICE ŞI A ŞEFILOR REPREZENTANŢELOR DIPLOMATICE TEZĂ DE AN

Conducător ştiinţific:

Frunză Veronica, magistru în politologie, lector

Autorul:

Meriacri Cristina gr.203

Chişinău, 2012

Cuprins Introducere....................................................................................................................4 Capitolul I.Aspecte: istorico, teoretico-instituţionale................................................7 1.1 Evoluţia istorică a normelor de protocol în acreditarea diplomatică........................7 1.2 Noţiuni de bază şi abordări juridice a normelor de protocol în acreditarea diplomatică....................................................................................................................12 Capitolul II.Protocolul şi ceremonialul dipolomatic norme aplicative în acreditarea diplomatică..............................................................................................25 2.1 Accepţiunea generală a normelor de protocol în acreditarea diplomatică .............25 2.2 Acreditarea misiunilor diplomatice în Republica Moldova....................................36 Încheiere.......................................................................................................................43 Bibliografie...................................................................................................................45 Anexe.............................................................................................................................46

3

Introducere Actualitatea temei: După multiplele cercetări pe care le-am efectuat, am constatat că această temă este actuală şi importantă pentru practica diplomatică deoarece vizează acţiunile şi mişcările consolidate între relaţiile statelor prin înfiinţarea misiunilor diplomatice.În baza normelor protocolului şi ceremonialului diplomatic , acreditarea multiplelor misiuni diplomatice între diferite state constituie o etapă de dezvoltare şi de modernizare a întregii societăţi.Protocolul ceremoniilor de acreditare ca o constantă de dezvoltare permanentă opteză să fie reprezentanta notorie a respectului părţilor participante.Caracteristică lor cît şi rolul major al normelor de protocol în spectrul ceremonialului de acreditare şi de acordare a agrementului,este semnificativ de importantă pentru că se prezintă de regulă prerogativele statului dat şi direcţia activitaţii diplomatice.Dezvoltarea protocolului diplomatic şi evoluţia sa de zi cu zi reprezintă revoluţionarea procesului de acreditare şi de înfiinţare a misiunilor diplomatice dar totodată rămîne a fi şi practicata de mulţi diplomaţi care rămîn a fi adepţi ai practicelor clasice şi celor tradiţionale.Însă aceasta nu denotă faptul că tema dată ramîne să fie cunoscută în întregime şi nu este o temă actuală. Relevînd prin argumente de ordin major actualitatea temei, care în opinia multor cercetători ştiinţifici se prezintă a fi etapa cea mai importantă pentru activitatea diplomatică. Astfel însaşi această comunicare vine să ne aducă actualitatea temei ca fiind foare importantă la etapa actuală şi se regăseşte prin felul oamenilor de a fi, prin politica externa pe care o promoveaza statele cît şi prin dorinţa fiecăruia din ele de a coopera pentru echilibru, dezvoltare şi menţinerea securităţii Gradul de cercetare:tema data se caracterizează minuţios ţinînd cont de faptul importanţei sale.Astfel cercetătorul italian A.Maresca1 configureză legitimitatea legăturilor diplomatice şi prezintă principalele condiţii şi premise ale procesului de
1

Adolfo Maresca, Misiunea diplomatică,Bucureşti 1994,Ed.Cartier Juridic.

4

acreditare.La rîndul său cercetătorul G.Geamănu

2

pune în valoare practica

protocopară la ceremoniile de înfiinţare a misiunilor diplomatice cît şi la încetarea activităţii acestora; la acreditarea şefilor misiunilor diplomatice precum şi in cazul declarării de „peroana non grata”. Un alt francez J.Serres3 defineşte dreptul de legaţie activă ca fiind aptitudinea de a acredita agenţi diplomatici în alte state,iar dreptul de legaţie pasivă ca aptitudinea de a primi trimişii altor state. H.Nicholson4 este cel care opteaza pentru dreptul fiecărui stat de a înfiinţa reprezentanţe diplomatice enumerînd care ar trebui să fie obligaţiile şi drepturile lor conform normelor protocolare şi de drept internalional.M.Maliţa5 se conformează vechiul „jus legationis” şi încearcă să demonstreze influenţa acestuia în decursul evoluţie relaţiilor internaţonale pe cînd I.Anghel6 parcă ar veni cu un contraargument la adresa lui Maliţa, demonstrînd şi evidenţiind normele prioritare ce pun baza instituirii unei misiuni diplomatice iar O. Tărîţa7 prezintă misiunile diplomatice şi toate mijlocele de comportament civilizat în cadrul acestora. Cel mai obiectiv din toţi este A.Buruian8 care vine cu un limbaj teoretic foarte simplu dar totodată pe înţelesul tuturor şi cu o noţiune la fel de precisă pentu”înfiinţarea misiunilor diplomatice”.V.Beniuc şi Gh.Rusnac9 cît şi I.Oprea10 sînt cei care dau conceptele şi noţiunile de baza ale misiunilor diplomatice.Aşadar am constatat clar ca tema abordată este cercetată integru şi reprezintă o consecvenţa pentru activitatea diplomatică. Scopul şi obiectivul cercetării: Am abordat această temă avînd ca scop prezentarea şi diferenţierea esenţei normelor de protocol în activitatea diplomatică. Obiectivele ce subscriu scopul enunţat sunt:
2 3

Grigore Geamănu, Dreptul internaţional contemporan, vol. II, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1975, p.26 Jean Serres, Manual de practică protocolară, 1992, p. 49 4 Harold Nicholson. Arta Diplomatică, Ed. Politică Bucureşti 1996
5

Maliţa Mircea, Teoria şi practica negocierilor, Ed. Politică, Bucureşti, 1972. Ion Anghel .Drept diplomatic şi consular.Ed. Lumina Bucureşti 1996. Orest Tărîţă. Tratat de protocol şi comportament civilizat. Ed Bonus Chişinău 2007. Alexandru Buruian. Întroducere în practica diplomatică.Cartier Juridic,Chişinău 2000. V.Beniuc,Gh.Rusnac”Concepte şi noţiuni de bază ale diplomaţiei”-dicţionar USM,Chişinău 1998. Ion Oprea.Noul dicţionar universal al Limbii Române,Ed.Litera,Chişinău 2006.

6
7

8
9

10

5

analiza şi sinteza juridică . o pagina a referinţelor bibliogafice.care apare în compartimentul teoretic de prezentare a ideelor.iar al doilea 17 pagini . -prezentarea acreditării misiunilor diplomatice în Republica Moldova. -prezentarea noţiunilor epistimologice şi a celor teoretice.metoda sistemică ce a ajutat la sistematizarea materialului şi metoda sociologică care redă nuanţele ce influenţiază societatea. 6 .-retrospectiva istorică a misiunilor diplomatice. Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării: La cercetarea temei am folosit un suport metodologic vast: istorismul utilizat la prezenarea etapei de apariţie a misiunilor diplomatice . -prezentarea aspectelor general acceptate pe arenă internaţianală.primul avind 18 pagini.iar la final anexa privind Convenţia de la Viena(1961)cu privire la relaţiile diplomatice. În concluzie reprezentarea practică a normelor de protocol şi ceremonial diplomatic în acreditarea misiunilor diplomatice şi a şefilor reprezentanţelor diplomatice. Mai mult ca atît procedeul emperismului prevalează în decucţia principalelor idei.precedate de o introducere de 3 pagini şi urmate de o incheiere de 2 pagini. Volumul şi structura: Teza abordează tema „Protocolul şi ceremonialul diplomatic în acreditarea misiubilor diplomatice” şi este cuprinsă din două capitole cu un conţinut vast. comparatismul . Noutatea ştiinţifică şi valoarea aplicativă a lucrarii: tema dată demonstreaza importanţa normelor de protocol şi ceremonial diplomatic în acreditarea misiunilor diplomatice iar noutatea sa ştiinţifică reese însă-şi din actualitatea temei. ce notifică diversitatea formelor şi stucturilor de misiuni diplomatice.

Capitolul I. În Grecia Antică de acreditarea misiunilor diplomatice se ocupa “Proxenia”. solia era periculoasă ca şi la greci.persoana acreditată.căci senatul putea pedepsi o solie tradatoareş şi numea solii printr-un senatus consultus. La întoarcere solii raportau senatului îndeplinirea misiunilor11 Colegiul Fetialilor era compus din 20 de persoane aparţinînd familiilor romane şi erau aleşi pe viaţa. de creare a alianţelor militare .curier. Roma a avut şi ea legături internaţionale din cele mai vechi timpuri.Purtau haine de lînăavînd pe cap o eşarfă şi ţineau un bulgăre de pămînt sacru.din rîndul oamenilor de vază-calmi .În timpul republicii politica externă era condusă de senat.Aspecte: istorico.Prima menţionare de stabilire a relaţiilor dintre state o găsim în opera Indiei Antice “Arthaşastra” care conţine informaţii despre obligaţiile solilor şi deasemenea despre caracterul de acrediatere a lor.exemple de încheiere a păcii.La întoarcerea din misiune ei dădeau socoteala în public la aceste adunări care la rîndul lor primeau şi solii străini. Erau reprezentaţi depater patratus.apoi supravegheau împlinirea prevederelor unui tratat internaţional.O dezvoltare istorică înaltă în sursele şi monumentele antice.declrau război şi încheiau pace.culţi şi cu darul vorbirii.persoană cu imputerniciri limitate. 7 . 2.cu iarba şi rădăcini luat de pe Capitoliu.Un rol major în activitatea diplomatică il avea Colegiul Fetialilor11 ce deţinea rolul de mediere a conflictelor începute între triburi. 3.un document care fixa împuternicirile acestora.solii erau desemnaţi în Adunarile Poporului..1 Evoluţia istorică a normelor de protocol în acreditarea diplomatică În literatura de specialitate pe lîngă multitudinea de abordări ale acreditării diplomatice găsim şi explicaţie specificului acestor norme de ceremonial care cresc calitativ şi condiţionat dea lungul evoluţiei istorice. teoretico-instituţionale 1.toate aceste realaţii diplomatice aveau însă un caracter haotic epizodic dar totuşi cu timpul se cristalizează şi se stabilesc schimbări cardinale în relaţiile dintre state.tratatelor comerciale etc.Printre altele această operă mai menţionează şi prima clasificare a categoriilor de soli: 1.

legationem referre sau renuntiare12. În Evul Mediu activitatea diplomatică era concentrată în jurul Imperiului Bizantin care constituea un model pentru regatele barbarilor. ei cu cele bisericeşti.găsindu-şi cea mai stralucită expresie în activitatea diplomatică în înfiinţarea noilor misiuni diplomatice în timpul domniei împăratului Iustinian I -unul dintre cei mai de seamă diplomaţi ai tuturor timpurilor.creată la Genova în 1445 mai tîrziu şi alţi principi italieni incep să-şi instituie misiuni permanente.pentru a le ridica prestigiul. 13 Harold Nikolson-Arta Diplomatică 8 .După Harold Nokolson13 prima misiune diplomatică permanentă atestată in istorie este cea a ducelui de Milano Francesco Sfortza.care le dadea dreptul să călătorească gratuit şi de a primi cele necesare tot gratuit. cu loviturile miliatre bine ţintite care au şi lărgit hotarul imperiului.El a ştiut să îmbine relaţiile diplomative abile. în general.Uneori erau însoţiţi de nave de război.relaţiile diplomatice bizantine au exercitat o influenţă covîrşitoare pe întrega arenă internaţională. Obiceiul de a trimite şi primi agenţi diplomatici le-a dat naştere în momentul în care s-a constituit comunitatea internaţională din state independente şi juridiceşte egale. instituţia reprezentanţei permanente se conturează. ci şi din punctul de vedere al dezvoltării dreptului internaţional. au trebuie să fie considerat ca primul exemplu de legaţie permanentă. şi la Constantinopol pînă la separarea finală a bisericii în cea de est şi vest. Ca atare. şi dreptului diplomatic în special (marcînd momentul conturării acestuia). nu numai pe plan instituţional (ca mecanism prin care se menţin relaţiile între state). Epoca Modernă este caracterizată prin renaşterea actvitaţii diplomatice ce a luat un climat inovator.Pastrînd vechile tradiţii romane şi adaptîndu-se situaţiei noi. capătă o fizionomie proprie numai în evul mediu.iar în 1519 Tomas Bolein şi doctorul West au fost trimişi la Paris in calitate de reprezentanţi 12 Ambasadorii primeau un inel de aur. Faptul ci papii au avut reprezentanţi permanenţi (aşa-zişii "aprocrisiarii” sau "responsales") la curtea regilor francezi. pentru că sarcina acestora nu avea nimic de-a face cu treburile internaţionale. Misiunile diplomatice permanente au fost necunoscute pînă foarte tîrziu in evul mediu iar apariţia lor a constituit un progres.

La 14 I. statele i-au luat exemplul şi guvernele au trecut. în secolele XV-XVI. Germania. iar prin aceasta. Anglia. cînd s-au încheiat războaiele religioase ale Renaşterii şi s-a facilitat astfel crearea de reprezentanţe permanente între statele catolice şi cele protestante (de la sfîrşitul secolului al XV-lea. în special după pacea de la Virvins (1598). de aici s-a răspîndit în Europa occidentală. tuturor statelor europene. sub numele de "oratores” şi "ambasciatori continui". Papalitatea a fost reprezentată pe lîngă principalii suverani ai Europei prin legaţi. Franţa.dar această practica a relaţiilor diplomatice avea un caracter neorganizat. Generalizarea instituţiei în Europa are loc în a doua parte a secolului al XVI-lea ca urmare. începînd din secolul al XIII-lea. Spania şi statele componente ale imperiului romano-german aveau legaţii permanente). apoi în cea răsăriteană. Republica Veneţia a fost primul stat care a trimis agenţi diplomatici permanenţi în alte state. În secolul al XVI-lea instituţia se extinde rapid în Europa. la înfiinţarea în străinătate de misiuni permanente. a impulsului dat de Richelieu şi Ludovic al XIV-lea diplomaţiei franceze. Instituţia misiunii diplomatice permanente se răspîndeşte şi se generalizează în Italia (după pacea de la Lodi (1452). schimbînd cu alte republici italiene. După pacea de la Westfalia. care încheie lungile războaie între statele italiene de la mijlocul secolului al XV-lea)14. tendinţa statelor de a înfiinţa reprezentanţe permanente pe lîngă statele străine a fost generală şi notabilă. mai ales. Dată fiind importanţa crescîndă pe care o prezentau spentru ea relaţiile comerciale şi necesitatea de a le asigura o dezvoltare sistematică. Instituţia diplomaţiei permanente a fost practicată pentru prima oară între statele italiene. întreţinea o misiune permanentă pe lîngă Cosimo de Media). apoi de Milano (Francesco Sforza. Exemplul Veneţiei a fost urmat imediat de Florenţa. ambasadori temporari care. au devenit permanenţi în secolul al XlV-lea.Anghel . ducele Milanului.permanenţi ai Londrei. de Ducatul de Savoia şi de alte state italiene. care au început ai trimită reprezentanţi permanenţi în Spania. Franţa şi Anglia.Drept diplomatic şi consular 9 .

Existenţa instituţiilor diplomatice româneşti este atestată încă din cele dintîi ştiri referitoare la formaţiunile statale feudalen. Unii domni romîni aveau agenţi peste hotarele Imperiului otoman (Brîncoveanu avusese agenţi la Viena şi Veneţia. s-au ridicat interminabile probleme de precădere care. instituţia misiunii diplomatice nu se prezenta în forme juridice conturate şi definitive. domnii din Moldova aveau agenţi diplomatici în Polonia şi Ungaria). culturale ş.a. s-au transformat în legaţii. nu avea un caracter reprezentativ şi deci. neexistînd încă reguli precise în materie. Revoluţia ştiinţifică şi tehnică. tehnico-ştiinţifice.ceea ce atrage o lărgire considerabilă a sectoarelor cooperării internaţionale. comerciale.iar odată cu anul revoluţionar 1848. ministru] rezident avea un rang mai puţin ridicat. s-a pus problema 10 .începuturile sale. statul naţional romîn unificat a avut multe agenţii oficioase care. colaboratorii şefului de misiune fiind angajaţii săi personali. uneori. nu era calificat pentru o activitate complexă şi continuă. agentul avea o situaţia juridică mai modestă). precum şi schimbările intervenite pe arena mondială care au produs o restructurare a vieţii internaţionale. se poate vorbi de o diplomaţie romînească unitară Primul reprezentant diplomatic a fost capuchehaia (agentul acreditat de domn pe lîngă Poartă). au dat naştere la incidente grave. misiunea diplomatică nu avea încă o organizare stabilită.în raport de noua situaţie. Chiar înainte de a-şi fi cîştigat independenţa. aceste ezitări au subzistat şi în jerarhţa diplomatică (ambasadorii erau organele învestite cu cea mai înaltă demnitate şi reprezentau persoana suveranului. au avut o îrirîurire directă asupra formelor şi metodelor diplomatice. cît din calitatea agentului de reprezentant personal al suveranului. la care asistăm în această epocă.) . unii dintre aceşti agenţi cu rang mai mic erau trimişi şi pe lîngă paşalele de la graniţa Principatelor. fundamentul juridic al imunităţilor diplomatice decurgea nu atît din ideea de a se asigura desfăşurarea în bune condiţii a sarcinilor misiunii (ne impediatur legatio). Asistăm la o extindere şi diversificare a raporturilor dintre state (schimburi economice. începînd cu anii 1877-1878. iar în Regulamentul organic se vorbea de "agentul sau însărcinatul cu trebile ţării pe lîngă Poartă".

diplomaţia itineranţi.. calea unică de armonizare a intereselor statelor rămîne înţelegerea. a unor modele mai simple pentru negociere. În dorinţa lor de a asigura relaţii cu alte state. culturală. indiferent de mărime. permanent sau temporar (raport care dă expresie acordului de voinţă al statelor în cauză cu privire la stabilirea între ele a relaţiilor diplomatice şi schimbul de misiuni permanente în scopul întreţinerii şi dezvoltării acestor relaţii). acordul sau consensul lor. Relaţiile internaţionale se desfăşoară şi se dezvoltă pe temeiul solid al voinţei statelor care o alcătuiesc. legătura dintre state ia forma raportului diplomatic misional. fie ale diplomaţiei ad-hoc sau ale diplomaţiei în cadrul organizaţiilor internaţionale. posibilităţi economice. S-a produs astfel o creştere spectaculoasă a numărului de misiuni pe care un stat le trimite sau te primeşte. care să permită reprezentarea. respectiv. contribuind direct şi nemijlocit la realizarea colaborării între state. modelul noii diplomaţii la 11 . înfiinţează un număr mai mare sau mai mic de misiuni diplomatice. În mod normal şi tipic.economici. Era misiunii diplomatice permanente clasice nu se apropie de sfîrşit. ca organe de stat specifice domeniului relaţiilor externe. pe planul sociologiei şi al dreptului internaţional. apărarea şi promovarea intereselor statelor Al relaţiile dintre ele.ca entităţi suverane. regim politic etc. toate statele. diplomaţia organizaţiilor internaţionale şi te organizaţiile internaţionale). Misiunea diplomatică constituie principalul instrument prin care se stabilesc şi se menţin relaţiile diplomatice. aceasta se înfăptuieşte prin negocieri. financiară. Misiunile permanente "constituie încă cel mai important canal al relaţiilor între state”. Este de evidenţiat ci misiunea diplomatici tradiţională rămîne.recurgerii la categorii de instituţii şi concepte care. în anumite limite. militară. si dea soluţii noilor date ale fenomenului. în dezvoltarea cooperării paşnice între naţiuni. grad de dezvoltare. Perioada postbelică a accentuat rolul misiunilor diplomatice. instituţia fiind actuală şi în epoca în care au apărut multiple forme de diplomaţie nouă (diplomaţia specializată . care pot să aibă loc fie pe canalele diplomatice obişnuite. să conducă la elaborarea unor norme noi de cooperare internaţională.

nu sunt identice).misiune15-însărcinare. pentru că desemnează aceeaşi instituţie (chiar dacă. dar ambele denumiri pot fi considerate echivalente. de ajutor reciproc în menţinerea păcii şi a echilibrului de forţă.sarcină pe care o primeşte sau şi-o asumă cineva de a face ceva anume:delegaţie trimisă în străinătate cu un anumit scop.denumire avînd un caracter generic . În general în literatură există mai multe definiţii ale misiunii diplomatice: 1.În decursul acestei perioade relaţiile dintre state prin intermediul misiunilor diplomatice a cunoscut o dezvoltare înaltă. este cel mai adesea uzitat termenul de "misiune diplomatică". 2. Astfel înfiinţarea misiunilor diplomatice la etapa actuală a cunoscut o vastă utilizare in practica internaţională.Au fost înfiinţate mii de reprezentanţe diplomatice care aveau ca scop crearea relaţiilor de cooperare între state. 12 . termenului de “misiune diplomatică” i se dau mai multe înţelesuri: raport juridic bilateral de drept internaţional ("raportul de misiune diplomatică").înputernicire dată cuiva.2 Noţiuni de bază şi abordări juridice a normelor de protocol în acreditarea diplomatică Misiunile diplomatice În afară de noţiunea de "reprezentanţă diplomatică" . În cele menţionate mai sus distingem că evoluţia normelor de protocol şi ceremonial în acreditarea misiunilor diplomatice cunoaşte o vastă activitate începind cu lumea Antică pînă-n prezent. 1. prototipul după care se reproduce. sarcină încredinţată de statul trimiţător agentului său diplomaţie. grup constituit din totalitatea persoanelor însărcinate cu funcţii diplomatice (agenţii 15 16 16 / Ion Oprea. În literatura juridică de specialitate. riguros vorbind.înfiinţarea relaţiilor comerciale etc.Noul dicţionar universal al Limbii Române. funcţionale şi protocolare pe care interesele de natură diferită le serveşte.în practică. cu acele modificări structurale.misiune diplomatică16-oficiu sau reprezentanţă diplomatică a unui stat cu grad de ambasadă sau de legaţie creată în urma stabilirii relaţiilor diplomatice între două state.organizaţiile internaţionale.

în sfîrşit.Beniuc. misiunea dă coeziune şi unitate organică actelor întreprinse de membrii acesteia. . este faptul că ele au la bază conceptul instituţional al misiunii. privită ca o entitate independentă. prin care se materializează 17 V.diplomatici) sau care să asiste pe agentul diplomatic în îndeplinirea sarcinii (colaboratorii lui). chiar şi după ce misiunea individuală a unuia dintre aceşti agenţi s-a încheiat. Misiunea diplomatică17 este definită ca organ al unui subiect de drept internaţional. Misiunea diplomatică nu trebuie confundată cu membrii săi. Adolfo Maresca a schiţat o sinteză a elementelor care marchează distincţia ce trebuie să se facă între o misiune şi membrii săi: .Chişinău 1998. Una dintre principalele şi cele mai importante contribuţii ale Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice este însemnătatea pe care ea o acordă instituţiei misiunii diplomatice ca atare. preexistă numirii agenţilor diplomaţiei şi continuă să subziste.Gh. Dar ceea ce trebuie scos în evidenţă. iar capacitatea ei funcţională este anterioară perfectării raportului de misiune relativ la titularul ei. al statului acreditant. deci acea instituţie care.cele mai multe din documentele misiunii diplomatice.Rusnac”Concepte şi noţiuni de bază ale diplomaţiei”-dicţionar USM. în scopul de a menţine cu el relaţiile diplomatice. sensul care are relevanţă în acest context. 13 . Prin urmare. ca trăsătură comună a tuturor acestor definiţii. instituit te mod permanent pe lîngă un alt subiect de drept internaţional şi însărcinat cu asigurarea relaţiilor diplomatice a acestui subiect sau agenţia ori instituţia pe care un stat o înfiinţează într-un alt stat cu consimţămîntul acestuia. misiunea diplomatică este un organ al unui stat. bucurîndu-se de imunităţi şi privilegii distincte. şi anume acela de organ al statului trimiţător.înfiinţarea unei misiuni diplomatice este rezultatul unei proceduri cu totul diferite de cea urmată pentru numirea agenţilor diplomatici. de instituţie permanentă şi distinctă de persoanele fizice care o alcătuiesc. pentru că ea este un organ al statului. raţiunea de a fi a misiunii diplomatice este aceea de a reprezenta te exterior statul al cărui organ este. deci e entitate distinctă.

întîlnirile în congrese. acesta trebuie să existe şi în privinţa rangului reprezentanţelor respective). distincte de cele acordate membrilor săi. Reprezentanţele diplomatice (noţiune. impus de faptul că stabilirea şi 14 . misiunii diplomatice i se aplică norme ale dreptului intern (referitor la: personalul şi procedura de numire a şefului misiunii.care apar între naţiuni1. categorii) Multiplele şi variatele probleme şi activităţi care apar în sfera relaţiilor internaţionale nu pot fi rezolvate în totalitatea lor de către şeful de stat ţi de ministrul afacerilor externe. .politice.existenţa misiunii nu este afectată de schimbările care pot interveni în compunerea personalului.a.misiunea are privilegii proprii. nici chiar frecventa participare din ultima vreme. Pe de altă parte. la viaţa internaţională a unor şefi de state şi miniştri de externe nu poate acoperi întreaga arie de probleme şi situaţii pe care le implică viaţa internaţională. . juridice ş. activă şi dinamică. ca ţi contactele bilaterale între conducerile de stat. nu asigură abordarea decît a unui număr limitat de probleme şi nu se pot substitui în nici un caz activităţii permanente. . economice. . trebuie asigurat elementul de continuitate în relaţiile dintre state. organizarea misiunii şi desfăşurarea activităţii acesteia. Fiind însă organ care desfăşoară o activitate În domeniul relaţiilor externe. deoarece ei nu se pot ocupa şi nici trata direct chestiunile internaţionale . statutul juridic al misiunii diplomatice nu se epuizează prin reglementarea ce se face prin normele din dreptul intern (stabilirea clasei sau a rangului misiunilor diplomatice ţine de competenţa internă a statului trimită tor.).a. Fiind un organ de stat.actele oficiale îndeplinite de misiune ca organ de relaţii externe faţă de statul acreditar.cauzele de încetare a funcţiei unu membru sunt diferite de cauzele de încetare a misiunii însăşi. sunt făcute li numele acestei misiuni şi nu al titularului. cum însă schimbul misiunilor între statele care leagă raportul diplomatic se întemeiază pe consimţămîntul lor comun. reclamate de menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor dintre state. raporturile între misiunea diplomatică şi administraţia centrală ş.

este un act juridic de interpunerea a umii subiect de drept internaţional (o relaţie între doi subiecţi de drept internaţional). Noţiunea de "reprezentantă diplomatică". Pacea de la Westphalia (1648) a obligat statele să se supravegheze reciproc 15 . inclusiv reprezentarea diplomatică).extinderea relaţiilor de prietenie şi de colaborare sunt rezultatul unei activităţi care se desfăşoară în timp. cel al doilea. funeralii. putem avea reprezentanţa trimisă pentru negocieri politice (mission de caractere politique) şi reprezentanţa trimisă pentru scopuri de ceremonial (de ceremonie). în schimb. . . jubilee ş. "reprezentanţa internaţională" (sau reprezentarea de drept internaţional.). în vreme ce "reprezentanţa diplomatică" este organul unui subiect de drept internaţional destinat să acţioneze în raport cu un alt subiect al ordinii internaţionale. în unele lucrări de specialitate. operaţiunea. Apărută iniţial în secolul al XV-lea în Italia.a.Din punctul de vedere al scopului sau al obiectului lor. căsătorii. De aici a rezultat necesitatea de a crea şi întreţine în străinătate reprezentanţe atestatului care sunt însărcinate să negocieze şi să acţioneze în numele său şi să ajute la rezolvarea problemelor cotidiene. reprezenta permanentă a devenit forma cea mai obişnuită chiar a reprezentării diplomatice (căutînd să stabilească un echilibru european. primul vizează instrumentul. Categoriile de reprezentanţe diplomatice se deosebesc ta funcţie de anumite criterii. care sunt numeroase şi complicate. Termenul generic pentru desemnarea organului permanent de relaţii diplomatice între state este cel de "reprezentanţă diplomatică" (fiind expresia cu cea mai largă accepţiune). nu trebuie confundată cu aceea de "reprezentanţă internaţională'" pentru că. expresiile de "reprezentanţă" şi "misiune" sunt folosite într-un sens echivalent. pentru a marca un gest (mission d'obedience) sau de a comunica unele schimbări în conducerea unui stat .Principala împărţire a reprezentanţelor diplomatice este însă cea făcută ta funcţie de durata lor reprezentanţe diplomatice permanente şi reprezentanţe diplomatice temporare.d'etiquette (statele îşi trimit unul altuia trimişi speciali cu ocazia unor încoronări.

Articolul 1 al Convenţiei menţionate precizează că:19 Structura misiunilor diplomatice diferă de la ţară la ţară şi de la misiune la misiune. cum li se zice de obicei. ca: şefii de guvern care încearcă să rezolve diferende politice majore sau miniştrii de externe care reprezintă ţările lor la sesiunile regulate ale organizaţiilor internaţionale. Misiunile diplomatice: structura. în limitele admise de dreptul internaţional. misiunile speciale cu caracter nepermanent sau aşa-zisa diplomaţie ad-hoc.şi a impus generalizarea acestei practici) Cea de a doua formă o constituie reprezentanţele nepermanente sau. categoriile şi funcţiile Misiunile diplomatice sînt reprezentanţele permanente ale statelor înfiinţate prin consimţămînt mutual. este vorba de vizitele făcute sau întîlnirile la care participă personalităţile politice conducătoare. În articolul 3 al Convenţiei sînt determinate funcţiile misiunilor diplomatice. d) a se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi a raporta cu privire la aceasta guvernului statului acreditant. Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 196118 a definit noţiunile de misiune şi de personal diplomatic şi a determinat funcţiile misiunilor diplomatice. clasele. b) a ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi. c) a duce tratative cu guvernul statului acreditar. O categorie a reprezentanţelor speciale o constituie misiunile conduse de persoane cu responsabilitate politică directă. care constau în: a) a reprezenta statul acreditant în statul acreditar. Urmează apoi misiunile speciale propriu-zise (alcătuite din persoane desemnate pentru îndeplinirea unei anumite sarcini sau cărora li se acordă ranguri speciale în acelaşi scop). 1 18 19 Convenţia de la Viena din 1961 Vezi anexa 1 16 .

e) a promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţiile economice. acest drept aparţine însă şi altor subiecţi recunoscuţi de dreptul ginţilor deşi în cazul acestora dreptul este mai limitat.Cartier Juridic. care au personalitate juridică de drept internaţional (adică sunt subiecţi de drept internaţional). Italia a recunoscut Sfântul Sediu în domeniul internaţional.membru originar al comunităţii internaţionale care şi-a păstrat calitatea de subiect al ordinii juridice internaţionale21 atât după dizolvarea acelei "Respublica gentium christianorum" şi stingerea prin debellatio a statului pontifical sau a statelor papale (1870).Buruian . inclusiv aceea de a trimite şi primi misiuni diplomatice. este de esenţa statelor. misiunea diplomatică n-ar putea fi creată decât dacă această entitate are personalitate juridică internaţională. suveranitatea şi jurisdicţia sa exclusivă asupra Cetăţii Vaticanului. Statutul special al Sfântului Sediu constă în aceea că.ed. culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar.Facultatea sau dreptul de a stabili şi întreţine relaţii diplomatice. pentru că misiunea diplomatică nu poate fi creată. A. intră în categoria celor care au dreptul la reprezentare diplomatică mai întâi statele de asemenea. Personalitatea de drept internaţional. 17 . ca şef al bisericii catolice. un număr deloc neglijabil de state recunoscându-1 ca atare (în 1974 avea relaţii diplomatice cu 83 de state şi participa la un număr de instituţii specializate 20 21 Adolfo Maresca. deşi în 1870 şi-a pierdut suveranitatea temporală pe care o avusese secole de-a rândul. şi-a păstrat atributul de personalitate internaţională22. constituind un organ de relaţii externe al unei entităţi internaţionale.Drept diplomatic şi consular 22 Prin Concordatul din 1929.Ca şi în cazul stabilirii de relaţii diplomatice. cât şi după Tratatul de la Lateran din 1929 (prin care s-a recunoscut statutul Cetăţii Vaticanului sub suveranitatea Pontifului suprem şi dreptul activ şi pasiv de legaţie al Sfântului Sediu).Bucureşti 1994.Prin urmare. Din cea de a doua grupă de entităţi care au personalitatea juridică internaţională fac parte: Sfântul Sediu . decât de un subiect de drept internaţional pe lângă un alt subiect de drept internaţional20. şi acele entităţi. Papa. Misiunea diplomatică. personalitatea de drept internaţional a entităţii care trimite misiunea diplomatică şi a celeia care o primeşte reprezintă o premisă de bază a normelor protocolare. Această cerinţă are valoare de-sine-stătătoare şi în acest caz. diferite de state.

aşadar.Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta23 este unul dintre cei mai vechi subiecţi de drept internaţional. Ca atare. constituie entităţi cu personalitate juridici internaţional24. Investită cu prerogative care aparţin numai statelor suverane (întreţine relaţii cu un număr de state şi are drept de legaţie activă şi pasivă). iar preluarea puterii duce la crearea unui guvern de fapt). 18 . organizaţiile internaţionale reprezintă tipul normal de subiect de drept internaţional. dar cei mai mulţi io recunosc. Organizaţiile internaţionale au personalitate juridică funcţională (şi nu generală). -Deşi situaţia mişcărilor de eliberare este diferită de aceea a insurgenţilor (aceştia au efecti vitatea ordinii lor juridice.înainte de a numi în mod oficial un şef de misiune într-un alt stat. Maresca. statul acreditant este ţinut să ceară întotdeauna consimţământul . . -Alături de state.U. consimţământul statului acreditar constituie. încheie tratate cu statele). rămâne ca entitate independenţi şi suverană.al O. nici unui stat nu i se poate pretinde si accepte un agent diplomatic care nu i se pare indicat pentru exercitarea funcţiilor respectiv. cuprinzând acele prerogative care le sunt necesare realizării scopurilor pentru care au fost create Noţiunea de agrement şi particularităţile sale Deşi ar trebui să primească pe trimişii unei naţiuni prietene. Unii autori îi contestă calitatea de subiect de drept internaţional.N. în sensul că sunt titulare ale unei personalităţi cu caracter strict instrumental (funcţional).Bucureşti 1994 P. Diplomaţia multilaterală . în anumite condiţii. .. Guggenheim. condiţia preliminară şi esenţială a numirii . deşi fără o bază teritorială. Tratat de drept internaţional public. mişcarea de eliberare din epoca noastră a evoluat ca instituţie şi sub raportul relevanţei pe care o are în dreptul internaţional. 23 24 A.agrementul .Beligeranţii şi insurgenţii. personalitatea lor are însă un caracter limitat (nedevenind beneficiari ai tuturor normelor de drept internaţional) şi provizoriu (începând sau definitivându-se odată cu sfârşitul războiului insurecţional).

în relaţiile cu autorităţile acestuia. Procedura prin care un stat se informează la alt stat dacă persoana aleasă de el este persona grata pentru a ocupa postul de şef al misiunii existente pe teritoriul acestuia din urmă. să ceară. potrivit dreptului internaţional cutumiar. în suveranitatea statelor asupra teritoriului lor (în virtutea jurisdicţiei exclusive. statul acreditant. 4 din Convenţia de la Viena din 1961. iar relaţiile diplomatice normale s-au reluat numai în 1835 . statului acreditar consimţământul pentru această numire agrementul (un consimţământ preventiv . deşi are prerogativa numirii agentului său diplomatic. statele au luat obiceiul ca. pentru că. deci dreptul de a numi. activitatea lui se desfăşoară pe teritoriul statului acreditar. pentru că aceasta ar fí o imixiune în treburile interne ale unui stat. nici un stat nu poate ii constrâns să primească un agent diplomatic care i se pare impropriu pentru îndeplinirea misiuni. poartă denumirea de agremert. înainte de a proceda la acreditarea formală a şefului lor de misiune. este citată situaţia din 1832 când împăratul Nicolae al Rusiei a refuzat să-l primească pe ambasadorul Regatului Unit. desigur. pe motiv că numirea acestuia se făcuse fără ca agrementul să fi fost cerut . va trebui si ţină seama în alegerea lui de punctul de vedere al statului acreditar.Neobservarea acestei obligaţii implică riscul ca statul acreditar să refuze în mod public primirea unui şef de misiune care nu este agreai. Statul acreditar nu poate. indica persoana convenabilă şi nici să aleagă între mai multe persoane. Raţiunea acestui principiu este multiplă: rezidă în primul rând. Ca atare. confirmat prin prevederile art. nu mai puţin însă acesta trebuie să se asigure că alegerea sa va fi acceptată de statul acreditar. Cu toate că agentul diplomatic este numit şi trimis de către statul acreditant. pentru aceste raţiuni de evidentă oportunitate.preventivo gradimentó). funcţia lui este exclusiv internaţională şi de aceea. aparţine în mod incontestabil statului acreditant. iar procedura acceptării unui şef de misiune sau actul prin care se dă asentimentul la numirea făcută de statul trimiţător. iar acest refuz ar fi jenant şi ar duce la situaţii nedorite25. este necesar ca la desemnarea lui să existe şi consimţământul statului de destinaţie. nici un ambasador n-a mai fost numit. Dreptul de a alege persoana căreia să-i dea sarcina de şef de misiune. 19 . în mod confidenţial.drept care. constituie agrearea. pe teritoriul unui stat 2 25 In doctrină.

să dispună de toate acele garanţii morale şi materiale care-i pot uşura îndeplinirea misiunii sale. 4 pct. 20 . 4). atât de doctrină. 109. opinia afirmativă a fost îmbrăţişată dintotdeauna. că ar corespunde unei obligaţii strict juridice26. op. chiar şi a celor mai mici rezerve în legătură cu persoana sa. Dar. până recent. cit. În Convenţia de la Viena din 1961 (în art.Deşi nu s-a făcut o menţiune specială. şi să concilieze cât mai mult. precum şi caracterul însuşi al funcţiei diplomatice (din moment ce un şef de misiune are menirea de a reprezenta un stat într-un alt stat şi de a face ca relaţiile dintre ele să fie cât mai bune cu putinţă. două drepturi absolute şi uneori.. nu este mai puţin adevărat că. A. precum şi obligaţia pe care acest stat fi-o asumă de a acorda un tratament special şefului de misiune. prin Convenţia de la Viena pentru codificarea dreptului diplomatic (art. se stipulează că: "Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenţionează să o acrediteze ca şef al misiunii în statul acreditar a primit agrementul acestui stat". un alt considerent îl reprezintă natura confidenţială a sarcinilor pe care şeful de misiune poate să le îndeplinească şi care reclamă excluderea. menirea să prevină o situaţie delicată.nu pot fi admise persoane care sunt inacceptabile pentru el) şi în împrejurarea că funcţia diplomatică implică exercitarea unei activităţi de natură publică care se interferează cu suveranitatea locală. cât şi de practica majorităţii statelor. dacă nu chiar neplăcută. p. nu se poate concepe ca trimiterea unei persoane neagreabile să fie în concordanţă cu acest scop). nepuse de acord. Este de dorit ca agentul diplomatic să fie înconjurat de respect şi simpatie. 1). obligaţia a fost însă înscrisă ca o regulă cu aplicaţie obligatorie. se ia în considerare înalta misiune pe care un şef de misiune este chemat să o îndeplinească pe teritoriul statului acreditar. Obţinerea agrementului are deci. fie că este vorba de ambasadori. Cererea de agrement nu fusese considerată. se subînţelege că această necesitate de a cere agrementul se aplică tuturor şefilor de misiune.în al doilea rând. Maresca. miniştri sau 26 . chiar opuse. care. împiedică naşterea raportului de misiune: dreptul de a numi şi dreptul de a refuza.

Dat 21 . Cererea de agrement va fi făcută statului acreditar. Procedura agrementului constă în comunicarea pe care un stat o face unui alt stat în legătură cu intenţia sa de a numi pe lângă acesta din urmă o anumită persoană în calitate de şef de misiune şi în cererea de a i se face cunoscut în prealabil dacă este dispus să-şi dea asentimentul la o asemenea numire. în timp ce agrementul nu este necesar pentru cazul însărcinatului cu afaceri ad interim.Nedezvăluirea numelui ambasadorului desemnat înainte ca agrementul să fi fost obţinut constituie o uzanţă diplomatică acceptată de toate statele şi aceasta din motive de curtoazie. Cererea de agrement trebuie să fíe făcută într-o formă confidenţială şi dacă este posibil. şi răspunsul pe care statul străin îl dă la cererea ce i s-a adresat.pocedura agrementului include. fie de către ministrul afacerilor străine al statului acreditant şefului de misiune al statului acreditar care se găseşte în acel stat. este în schimb obligatoriu în toate celelalte cazuri (ambasadori. miniştri şi însărcinaţi cu afaceri en pied). dacă face parte din cea de a treia clasă. fie de către ultimul şef de misiune în momentul când îşi părăseşte postul. Cererea de agrement este supusă. o publicitate prematură ar putea deci să fíe considerată ca o încercare destinată să-i forţeze decizia şi l-ar pune într-o situaţie delicată. pentru decizia finală.însărcinaţi cu afaceri cazul înărcinatului cu afaceri ad interim este diferit -In cursul discuţiilor din Comisia de drept internaţional. fie de către însărcinatul cu afaceri ad interim care-l înlocuieşte. acreditat în acest din urmă stat. dacă şeful de misiune aparţine uneia din primele două clase sau ministrului de externe. să fie înconjurată de o discreţie desăvârşită. s-a ajuns la concluzia că. Statul acreditar trebuie să se simtă liber a agrea sau nu un asemenea diplomat care îi este propus. anunţarea desemnării unui ambasador înainte ca agrementul să fi fost acordat este în general blamată sau regretată de statul acreditar (care uneori protestează împotriva unei divulgări premature). dacă ar trebui să respingă public această candidatură. totodată. Răspunsul guvernului statului acreditar va fi comunicat statului acreditant prin ministerul de externe sau prin şeful său de misiune. şefului de stat.

Dreptul internaţional contemporan. Odată agrementul obţinut. dreptul diplomatic nu a reglementat niciodată acest termen. pe cale diplomatică normală şi în sensul invers al cererii . Acordarea agrementului constituie un act discreţionar al statului solicitat. iar împrejurări speciale pot ocaziona întârzieri involuntare. în caz afirmativ. Se pune problema dacă statul care refuză să accepte o anumită persoană ca trimis al altui stat este obligat să dea anumite explicaţii. dacă totuşi se insistă pentru un răspuns. un răspuns amânat poate fi intrerpretat ca un refuz tacit. iar.În acest sens.reprezentând un aspect al bunei înţelegeri între două state şi în acelaşi timp.Aceasta nu modifică însă cu nimic caracterul discreţionar al consimţământului statului acreditar. acesta va fi dat tot verbal. acesta este aproape întotdeauna acordat. fn practică. Cu toate acestea. căci procedura administrativă a ţărilor nu este uniformă. merită a fi menţionată încercarea făcută la Conferinţa de la Viena pentru codificarea dreptului diplomatic. p. răspunsul nu poate fi tacit. Cu toate că orice întârziere poate fi stânjenitoare pentru guvernul statului acreditant. în principiu. Editura Didactică şi Pedagogică. prin amendamentele prezentate prin care se tindea să se stabilească că timpul care se scurge între cele două formalităţi nu trebuie să exceadă o anumită durată şi de aceea.iun termen stabilit în care răspunsul afirmativ sau negativ să fie dat. un stat îşi manifestă satisfacţia sau insatisfacţia faţă de alegerea ce s-a făcut pentru postul de şef de misiune. ci numai expres. Acordarea agrementului este o prerogativă a statului acreditar27.printr-o notă verbală. o regulă de curtoazie. Comunicarea agrementului se face. II. statul acreditar nu trebuie să abuzeze de dreptul de a refuza agrementul.Prin maniera în care acordă agrementul. şeful de misiune este informat şi numirea se dă publicităţii cât mai curând posibil.fiind caracterul obligaţiei de a cere agrementul şi fapul că se poate trece la acreditare numai în situaţii neechivoce. 1975. nu există prevăzut un termen în care această facultate să se exercite. dacă este negativă. în 27 Grigore Geamănu. propunea să se specifice că aceasta va avea loc într-un termen rezonabil ("délai raisonnable") şi să se precizeze ce trebuie înţeles prin acest termen. dacă statul care numeşte trimisul are dreptul să aprecieze temeinicia explicaţiilor prezentate.de obicei. decizia va fi comunicată verbal.25 22 . vol.

dar nu este ţinut s-o facă. Maresca. Primirea agrementului nu creează obligaţia pentru statul acreditant de a acredita persoana respectivă ca şef al misiunii. fără a trebui să dea vreo explicaţie 28. în Convenţia de la Viena din 1961 (art. el poate să-şi schimbe intenţia şi să pună problei acreditării unei alte persoane. 109 Convenţia de la Viena din 1961 (art. în general. în acest sens. tradiţional denumită "agree" şi pe baza notificării acestei calităţi. cit. de aceea. ostile faţă de statut în care este propusă a fi acreditată. pct. el nu afectează relaţiile dintre cele două state. Retragerea agrementului. 2) 29. odată ce consimţământul a fost 28 29 A. p. procedura acreditării se desfăşoară separat şi numai după îndeplinirea ei. pct. se stipulează că statul acreditar nu este obligat să comunice statului acreditant motivele unui refuz de agremen. statul acreditant a obţinut numai consimţământul de a acredita acea persoană. şeful de misiune va dobândi această calitate în raport cu statul acreditar şi va fi învestit în mod definitiv cu exercitarea funcţiilor sale. Motivele refuzului pot fi de ordin politic: atitudinea inamicală a acestei persoane faţă de statul acreditar şi mai ales. In practica diplomatică. Cât priveşte consecinţele refuzului de agrement. este locul să precizăm că procedura agrementului crează premisele necesare procedurii acreditării. marea majoritate a membrilor ei erau de părere că motivele refuzului de agrement nu trebuiau să fie enunţate. dar nu s-a perfectat încă acreditarea. este de arătat că. i se acordă. 2) 23 . 4. Dar agrementul constituie doar o fază prealabilă şi obligatorie.sensul că acesta rămâne liber să-1 acorde sau nu. Cât priveşte efectele acordării agrementului. o calitate specială. op. 4. În practică. dacă persoana respectivă este cunoscută a avea sentimente neprieteneşti. statul acreditar nu le dezvăluie şi nici nu este obligat s-o facă şi se poate spune că problema dacă un stat trebuie sau nu să motiveze refuzul acordării agrementului este lăsată la latitudinea fiecărui stat în parte. el poate fi înscris în lista diplomatică a statului acreditar. şefului de misiune pentru care s-a cerut agrementul. Unii jurişti susţin că. oricare ar fi motivele de refuz..In cursul dezbaterilor care avuseseră loc în Comisia de drept internaţional. din partea statului al cărui oaspete este.

iar uneori în timp ce şeful de misiune era în drum spre a ajunge la postul său. Protocolul şi ceremonialul dipolomatic norme aplicative în acreditarea diplomatică 2.cit. relativă la numirea agentului 30 A.Maresca. deşi rarisime..Astfel conform celor expuse mai sus am vrut să demonstrăm premisele necesare infiinţării unei misiuni diplomatice prin contribuţia majoră a agrementuluicomunicarea pe care un stat o face unui alt stat în legătură cu intenţia sa de a numi pe lângă acesta din urmă o anumită persoană în calitate de şef de misiune şi în cererea de a i se face cunoscut în prealabil dacă este dispus să-şi dea asentimentul la o asemenea numire. Acreditarea este procedura specială prin care dreptul internaţional reglementează afirmarea definitivă a calităţii de şef de misiune a unei persoane fizice care a primit deja agrementul30. Capitolul II.112 24 .op. misiuni diplomatice şi importanţa respectării acestora în conformitate cu normele prevazute de dreptul internaţional.1 Accepţiunea generală a normelor de protocol în acreditarea diplomatică Acreditarea Numirea unui şef de misiune se perfectează în mod formal prin procedura acreditării şi nu din primul moment . Această procedură constă în reciproca a doua declaraţii de voinţă distincte: voinţa care emană de la statul acreditant. pentru că o asemenea măsură poate fi luată atât în cursul misiunii. unele state au retras agrementul aproape imediat ce l-au acordat. s-au produs chiar înainte ca numirea să se fi făcut publică. În cele din urmă acest paragraf prezintă aspectele teoretice generale ale noţiunilor legate de protocol şi ceremonial diplomatic. asemenea decizii. În acest caz însă statul acreditar este liber să-l considere pe acel şef de misiune persona non grata.p. cât şi înainte ca misiunea să fi început .În practica contemporană.acela al acordării agrementului.acordat. statul acreditar nu mai are dreptul să formuleze obiecţii împotriva numirii. invocând motive anterioare acordării agrementului.

Deşi se pun în concordanţă. ele trebuie si cuprindă. cărora dreptul internaţional le atribuie efectul juridic de perfectare a raportului de misiune diplomatică. obiectul general al misiunii sale.propunere şi acceptare.Scrisorile de acreditare constituie instrumentul diplomatic.sau de către ministrul afacerilor externe al statului acreditant şi adresate ministrului afacerilor externe al statului acreditar. în cazul şefului de misiune din prima şi a doua clasă . semnate de către şeful statului acreditant şi adresate şefului statului acreditar. titlurile.Declaraţia de voinţă prin care statul acreditant participă la procedura acreditării este cuprinsă într-un document formal. ca un acord internaţional. În privinţa formei lor. nu există reguli fixe. întocmit după formele şi în terminologia proprie dreptului diplomatic. ci rămân declaraţii unilaterale distincte . direct.ambasador sau ministru . în timpurile modeme însă şi-a făcut loc stilul simplu. potrivit cu tradiţiile acesteia şi depinzând în mare măsură de faptul dacă un stat este o monarhie sau republică. lefter of credence)declaraţia de voinţă prin care statul acreditar îşi exprimi consimţământul la numirea şefului de misiune este implicită în primirea solemnă a scrisorilor de acreditare efectuată de organul destinatar al acestora. Scrisorile de acreditare reprezintă documentul prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune şi se face dovada că această persoană este abilitată de către guvernul său să exercite funcţiile sale de diplomat. În trecut. calitatea specială a agentului. fn orice caz însă.diplomatic şi declaraţia expresă a statului acreditar de acceptare a numirii respective. în cazul însărcinatului eu afaceri. ele nu apar totuşi ca un acord. scrisorile de acreditare (litterae fidei. menţiunea că agentul diplomatic vorbeşte în numele suveranului sau guvernului său. se menţionează şi faptul ci este abilitat a acţiona fă numele guvernului său. Scrisorile de acreditare cuprind numele. în special când un ambasador era acreditat de către un suveran faţă de altul. precum şi dorinţa de a i se acorda o primire binevoi toare. limbajul unor asemenea documente constituie o chestiune comun acord. lettres de creance. redactarea fiind diferită de la o (ară la alta. aceasta 25 . Scrisorile de acreditare. scrisorile de acreditare erau încărcate cu formule de politeţe excesive.

i se dă o scrisoare de prezentare (Lefter of Introduction) care are valoarea unor scrisori de acreditare. agentul diplomatic trebuie să se asigure că data probabilă a sosirii sale este notificată ministerului afacerilor externe al statului acreditar . în caz contrar. reprezentanţilor diplomatici ai altor state. este posibil şi cazul în care. în baza dreptului şi practicii internaţionale. şeful dem isiune trebuie să prezinte o copie a scrisorilor traduse în limba franceză sau în limba statului acreditar. astfel că acesta va fi întâmpinat la sosire şi de către 26 . întrucât el nu şi-a început încă misiunea în mod oficial. astfel încât si poată primi tratamentul pe care statele terţe urmează să-1 acorde. nu primeşte totuşi scrisori de acreditare. De asemenea.constituind partea esenţială a unei scrisori de acreditare. cu toate acestea. Scrisorile de acreditare se întocmesc într-o limbă de circulaţie diplomatică. atunci când ajunge la frontiera acestuia să poată imediat să se bucure de imunităţile şi privilegiile înaltei sale funcţii şi să primească tratamentul ce i se cuvine potrivit poziţiei sale.Sosirea şefului de misiune are însă un caracter privat. bulă prin care este nuntit constituind actul său de acreditare. nunţiul papal. In majoritatea ţărilor.pentru ca. Agentului diplomatic i se înmânează un paşaport în care se menţionează statutul său oficial. scrisoarea prin care este acreditat în această calitate este adresată ministrului afacerilor externe (scrisorile de cabinet). Şeful de misiune sosit pe teritoriul statului acreditar are asupra sa scrisorile de acreditare. însărcinatul cu afaceri adinterim va înştiinţa pe ministrul afacerilor externe al statului acreditar asupra datei sosirii şefului de misiune acreditat. există practica de a se elibera paşapoarte diplomatice şefilor de misiune sau altor membri ai serviciului diplomatic. În cazul înaltului Comisar.Reprezentantul Sfântului Sediu.Înainte de a se deplasa pentru a-şi ocupa postul.Dacă este vorba de un însărcinat cu afaceri permanent. este de dorit ca ţările de tranzit si fie încunoştiinţate asupra programului acestuia. persoana numită ca şef de misiune să se afle deja pe teritoriul statului acreditar (atunci când funcţia de şef de misiune este încredinţată unui diplomat care este promovat şi se află deja la post în acest stat) ipoteză în care acesta va primi o scrisoare de acreditare sigilată şi o copie a acesteia deschisă.

În vederea prezentării seniorilor de acreditare. de asemenea. şeful de misiune va putea contacta. În perioada cuprinsă între data sosiri şi cea a prezentării scrisorilor de acreditare. cu privire la ceremonia prezentării scrisorilor de acreditare. cărui va putea informa asupra uzanţelor ţării în materie de protocol şi în special. pentru a-i preda o copie a acestora. în cadrul acestei audienţe. a cărei organizare şi desfăşurare variază de la o ţară la alta. care ţin de curtoazia protocolară) iar o copie a textului acestuia trebuie să-i fie dată în prealabil ministrului de externe. venirea şefului de protocol pentru a-l lua pe şeful de misiune şi conduce la primirea de către şeful de stat.şeful protocolului din ministerul afacerilor externe.In căzui însărcinatului cu afaceri. 18) face 27 . după care predă scrisorile de acreditare. neoficia pe unii dintre viitorii săi colegi şi în primul rând. pe Decanul Corpului Diplomatic. Cu toată varietatea detaliilor. o declaraţie foarte generală presei cu ocazia sosini sale la post. acordarea de onoruri militare etc. iar. va putea face.Există o practică în multe ţări ca şeful de misiune să facă un discurs formal într-o asemenea ocazie. ceremonia prezentării scrisorilor de acreditare are la bază anumite reguli care sunt uniforme Sta orice sistem de protocol: prezentarea în (ţinută de gală. discursul are un caracter general (cuprinzând anumite elemente esenţiale şi tradiţionale. Cu toate acestea.Prezentarea scrisorilor de acreditare este esenţială pentru recunoaşterea editaţii de şef de misiune şi are loc în cadrul unei solemnităţi speciale.În privinţa prezentării scrisorilor de acreditare Convenţia de la Viena din 1961 (art. pentru ambasadori şi miniştri sau ministrului de externe. Scrisorile de acreditare sunt prezentate (predate) personal de către şeful di misiune organului statului acreditar cărui a-i sunt adresate. ceremonia primirii este mult mai simplă. pentru însărcinaţii cu afaceri. nu va face vizite mu nu va avea contacte oficiale. şeful de misiune va face însă o vizită ministrului afacerilor externe. uneori» pentru a-i preda scrisorile de rechemare a predecesorului său şi pentru a-l ruga să organizeze audienţa de prezentare a scrisorilor de acreditare. şeful de misiune trebuie să se abţină de la orice activitate diplomatică. şi anume: şefului de stat. şeful de misiune pronunţă în prezenţa şefului de stat o alocuţiune privind relaţiile dintre cele două state. în consecinţă.

un asemenea document este trimis statului acreditant pe cale diplomatică.Ca atare. care este încă îfc vigoare în majori tatea ţărilor . precum fi celorlalţi şefi de misiune străini acreditaţi în acea ţară. acrişorilor acreditare. într-un document formal. trimisul diplomatic permanent nu mai are nevoie de un alt document de împuternicire. nu se pune nici un fel de problemă. odată cu încheierea ceremoniei prezentării scrisorilor de acreditare. Se ridică problema care este poziţia şefului de misiune în intervalul de timp dintre sosirea lui pe teritoriul statului acreditar şi momentul prezentării scrisorilor de acreditare.potrivit căreia. ca stil şi formă de adresare. el îţi ocupă postul şi-şi exercită funcţiile în raport cu personalul misiunii. corespunzător. şeful de misiune dobândeşte în mod definitiv funcţia sa oficială de şef de misiune. data intrării în funcţie coincide cu momentul remiterii copiei scrisorilor de acreditare la ministerul afacerilor externe.aplicaţia principiului nediscriminării între state: "În fiecare stat. După ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare (respectiv scrisorile de cabinet). procedura ce trebuie urmaţi pentru primirea şefilor de misiune trebuie să fie uniformă faţă de fiecare clasă". se disting două practici: cea tradiţională. conduce munca. fiind învestit сî exerciţiul deplin al funcţiilor sale. Acceptarea acreditării este atestată de faptul prezentării scrisorilor de acreditare. dar poate fi reiterată şi în scris. Intrarea oficială în funcţie a şefului de misiune.aceasta consideră că şeful de misiune n u-şi poate asuma oficial funcţia decât din momentul prezentării scrisorilor sale de acreditare şi practica mai puţin rigidă . Principiul după care prezentarea scrisorilor de acreditare constituie momentul de 28 . va face vizite principalelor personalităţi din statul acreditar. pentru că de la sosirea sa. primeşte colaboratorii. Problema se ridică însă în relaţiile pe care şeful de misiune le are cu autorităţile statului acreditar şi cu alte misiuni diplomatice şi în această privinţă. în această calitate. decât dacă i s-au încredinţat şi alte sarcini care exced sfera obişnuită a activităţilor unei misiuni permanente. semnează rapoarte etc. Cât priveşte relaţiile şefului de misiune cu guvernul propriu.

Textul adoptat este cel propus de Comsia de drept internaţional. care trebuie să fie aplicată în mod uniform. 13 înlătură soluţia tradiţională care avea în vedere exclusiv momentul prezentării scrisorilor de acreditare şi instituie un sistem care cuprinde exclusiv momentul prezentării scrisorilor de acreditare şi instituie un sistem care cuprinde o alternativă între prezentarea scrisorilor de acreditare şi notificarea sosirii şefului de misiune însoţită de predarea unei copii a acestor scrisori.momentul intrării în funcţiune fiind decisiv în ce priveşte stabilirea ordinii de precădere (care este reglementată propriu* zis în art. se prevede că: Şeful misiunii este considerat că ţi-a asumat funcţiile în statul acreditar de îndată cе şi-a prezentat scrisorile de acreditare sau de îndată ce şi-a comunicat sosireaşi primirea scrisorilor sale de acreditare a fost prezentată ministerului afacerilor externe al statului acreditar.a. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori este determinată de data şi ora sosirii şefului misiunii. în ceea ce priveşte privilegiile referitoare la securitatea şi inviolabilitatea persoanei sale (de exemplu. deoarece capacitatea sa de trimis diplomatic datează nu din momentul primirii sale oficiale. extrateritorialitatea ş. iar în al doilea punct. în art.începere a misiunii oficiale al şefului de misiune este bine încetăţenit în doctrină. pe aceea a începem oficiale a misiunii. pentru că nu se poate vorbi de asumarea funcţiilor de şef de misiune ca urmare a prezentării scrisorilor de acreditare fără a stabili şi în ce ordine se va face această prezentare. acestea trebuie însă să-i fie garantate. 16). Astfel. paşaportul lui reprezentând garanţia capacităţii sale diplomatice. ci din cel în care scrisorile de acreditare i-au fost înmânate la plecarea din ţară. Rezolvarea concomitentă a celor două probleme era însă necesară." Articolul 13 reglementează două probleme: în primul punct. sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. pe aceea a ordinii de precădere între şefii de misiune sau şi mai exact ar fi. introducând un sistem alternativ. Conferinţa de la Viena a adus o inovaţie în materie.). chiar înainte de primirea sa oficială. conform practicii în vigoare în statul acreditar. 13. să se spună că stabileşte numai un element esenţial al modului de determinare a precăderii . căruia nu i s-au adus modificări (în 29 . Dispoziţiile din art. cât şi în practică.

Existenţa acordului între statul acreditant şi statul acreditar este esenţială în baza normelor de protocol diplomatic. existenţa relaţiilor constituie cadrul obligatoriu pentru înfiinţarea unei misiuni diplomatice. iar această înfiinţare reprezintă consecinţa logică a relaţiilor diplomatice existente între cele două state.precum şi punerea problemei înfiinţării de misiuni diplomatice fără a o rezolva însă.această privinţă).26 30 . Editura Didactică şi Pedagogică. vol. deşi a fost prezentat un amendament în acest scop. Înfiinţarea de misiuni diplomatice poate fi hotărâtă de comun acord de cele două state.Existenţa personalităţii internaţionale şi recunoaşterea lor ca atare permite stabilirea de relaţii diplomatice. p. înfiinţarea misiunii diplomatice apare ca un act concomitent cu stabilirea de relaţii diplomatice însă numai sub aspect cronologic. înfiinţarea misiunii diplomatice rămâne tot consecinţa logică a existenţei relaţiilor diplomatice. în acest caz. ele având rolul de premise. Recunoaşterea.personalitatea juridică internaţională a statului care înfiinţează o misiune diplomatică şi cea a statului în care aceasta funcţionează şi necesitatea ca cele două state sau guverne să se fi recunoscut .este necesar acordul de voinţă între cele două state în cauză31. 1975. existenţa relaţiilor diplomatice apărând deci ca o condiţie obligatorie pentru abordarea problemei înfiinţării de misiuni diplomatice.apar ca fiind implicite. Condiţiile şi premisele necesare înfiinţării unei misiuni diplomatice În baza protocolului şi ceremonialului diplomatic. deoarece acestea sunt obligatorii pentru existenţa însăşi a relaţiilor diplomatice.pentru aceasta. pentru înfiinţarea unei misiuni diplomatice este necesar întrunirea următoarelor două condiţii: să existe relaţii diplomatice între cele două state şi să intervină un acord între ele pentru shimbul de misiuni diplomatice. II. chiar odată cu stabilirea de relaţii diplomatice. ea apare ca o condiţie specifică.Deşi în baza protocolului şi normelor diplomatice intercondiţionarea 31 Grigore Geamănu. pentru că. intervenind în mod direct şi nemijlocit cu privire la înfiinţarea misiunii. şi de această dată.Problema înfiinţării unei misiuni diplomatice nu se poate pune decât în contextul existenţei de relaţii diplomatice între cele două state în cauză. celelalte două elemente . Dreptul internaţional contemporan.

31 . înfiinţarea de misiuni diplomatice. transformarea unei misiuni diplomatice constă în schimbarea rangului său . se va ridica). Transformarea. asupra existenţei misiunii diplomatice (pentru înfiinţarea unei misiuni diplomatice este necesară o recunoaştere de iure. suspendarea şi încetarea (desfiinţarea) misiunii diplomatice În baza normelor protocolare. 49. Manual de practică protocolară. înfiinţarea unei misiuni diplomatice atestă recunoaşterea sau mai exact. dar aceste cauze sunt. dorinţa de a sublinia cordialitatea care domneşte între două state sau intenţia statelor respective de a scoate în evidenţă interesul de a dezvolta relaţiile etc). menţinerea într-un anumit stat a misiunii diplomatice a unui alt stat. modificarea rangului convenit şi modificarea unui element al statutului juridic al misiunii diplomatice n-ar putea să se facă.Cauzele care fac ca statele să procedeze la asemenea schimbări de rang a misiunii diplomatice pot fi variate. Ca şi înfiinţarea unei misiuni diplomatice. pasul următor îl constituie. pentru ci odată cu recunoaşterea unui stat şi stabilirea relaţiilor diplomatice între statul care face actul recunoaşterii fi statul recunoscut. lot aşa. de obicei. de regulă. după ce se produsese o schimbare neconstituţională a guvernului statului gazdă implică.schimbare care. o recunoaştere de facto nu ar permite decât schimbul de agenţi oficiali care nu pot fi trataţi ca reprezentanţi diplomatici32 fi invers. de ordin politic (de exemplu. decît tot printr-un acord între 32 Jean Serres. p. în mod normal. de reguli . cel puţin implicit.o recunoaştere tacită din partea statului trimiţător a noului guvern al statului primitor. ci prin acordul intervenit în acest sens între statul acreditant şi statul acreditar.directă se face între recunoaştere şi stabilirea relaţiilor diplomatice. recunoaşterea nu rămâne însă fără efect. transformarea nu se poate face în mod unilateral. faptul că relaţiile s-au dezvoltat într-o asemenea măsuri încît apare necesară ridicarea nivelului de reprezentare la rang de ambasadă. 1992.în lipsa unei declaraţii exprese în sens contrar din partea guvernului statului trimiţător . o încorporează. Recunoaşterea deschide calea spre înfiinţarea misiunii diplomatice. se va face în sens superior (deci.

fără a proceda în acelaşi sens în privinţa misiunii sale. Cazurile de suspendare a unei misiuni diplomatice nu sunt prea frecvente în practică. 32 . în cazul în care aceeaşi persoană va fi menţinută în funcţia de şef al misiunii. Acordul pentru modificarea rangului unei misiuni diplomatice va fi expres. misiunea îşi schimbă rangul. Acest lucru poate avea loc chiar şi în condiţiile în care celălalt stat îşi menţine misiunea sa diplomatică. Prin urmare. să se facă o numire în noul rang.In mod normal. pentru că împrejurarea care a dictat suspendarea misiunii poate să fie de natură a nu impune o asemenea măsură în ambele sensuri. în cursul celui de al doilea război mondial. este necesar. nu este vorba de suspendarea relaţiilor diplomatice.ceea ce înseamnă că.ele. relevantă fiind natura situaţiei care a impus măsura suspendării. astfel că un stat poate accepta schimbarea rangului misiunii altui stat. Suspendarea unei misiuni intervine în contextul menţinerii relaţiilor diplomaticecînd misiunea diplomatică nu mai este. ci numai de suspendarea activităţii unei misiuni diplomatice. pînă la preluarea funcţiei de către titular. Pe data intrării în vigoare a acordului. de asemenea. Nu este exclusă nici excepţia. precum şi noi scrisori de acreditare. fiind ocupate de forţele germane. la Londra). ceea ce înseamnă că ambele state vor proceda la ridicarea nivelului misiunilor lor. din diferite motive. încheierii acestuia dîndu-i-se publicitatea necesară. totuşi ele s-au produs. ci numai cu privire Ia una dintre misiuni. şi-au transferat guvernele lor în alte state (mai ales. Modificarea rangului misiunii trebuie să se reflecte în scrisorile de acreditare. Sunt menţionate în această privinţă cazurile statelor care. misiunea va fi condusă de un însărcinat cu afaceri ad interim. prin urmare. în special. modificarea rangului misiunii este reciprocă. în măsură să funcţioneze şi să reprezinte interesele statului acreditant în statul acreditar. principiul reciprocităţii nu se aplică în mod automat. Data schimbării rangului misiunii diplomatice nu corespunde deci cu aceea a schimbării clasei diplomatului însărcinat s-o conducă .

a. au continuat să fie acreditate pe lîngă Sfîntul Sediu în vreme ce acesta din urmă nu a mai avut reprezentanţi pe lîngă guverne care deveniseră simple ficţiuni). conchidem că acordul respectiv a continuat să subziste şi că nu arc nevoie de confirmare după ce a dispărut cauza care împiedicase funcţionarea misiunii. Pentru reinstalarea misiunii diplomatice.a). Desfiinţarea unei misiuni diplomatice nu trebuie să fie confundată cu încetarea activităţii şefului de misiune şi a celorlalţi agenţi diplomatici. dacă este trimis un nou şef de misiune.încetarea misiunii constituind un fapt mult mai grav. deşi acestea nu mai aveau controlul asupra nici unei părţi din teritoriul naţional (este menţionat faptul că vechile misiuni diplomatice ale Poloniei ş. Ca atare. ca instituţie şi deci. întrucît cu privire la înfiinţarea misiunii diplomatice intervenise un acord în care se stabiliseră toate elementele necesare acestui scop. dacă este vorba de aceeaşi persoană. cînd. dispariţia unuia din subiecţii raportului de misiune ş. acestea vor putea fi valabile în continuare sau reînnoite. iar suspendarea fusese impusă de elemente exterioare acordului. încetarea activităţii agenţilor diplomatici nu are efect asupra existenţei misiunii. în urma eliberării de sub jugul fascist. refuzînd să recunoască noile guverne revoluţionare. Încetarea misiunii diplomatice înseamnă întreruperea completă a funcţiilor misiunii diplomatice în ansamblul ei. constituie o desfiinţare a misiunii diplomatice sau poate fi consecinţa altor împrejurări (ruperea relaţiilor diplomatice. după cum nu se poate face confuzie între misiunea diplomatică st membrii ei . Cît priveşte scrisorile de acreditare. nu este necesar un acord în acest sens. încetarea misiunii diplomatice poate fi rezultatul deciziei statului acreditant şi în acest caz. emiterea unor noi scrisori de acreditare se impune.Un alt caz citat în literatura de specialitate este cel apărut după al doilea război mondial. unele state din Occident. într-o serie de ţări europene a fost instaurat regimul de democraţie populară. în funcţie de împrejurări. încetarea automată şi a sarcinilor care revin membrilor misiunii diplomatice. In schimb desfiinţarea unei misiuni diplomatice are ca efect 33 . au continuat să întreţină relaţii cu guvernele înlăturate de la putere. de vreme ce suspendarea n-a avut alt efect decît să împiedice funcţionarea unei misiuni diplomatice care fusese înfiinţată.

Existenţa misiunii diplomatice atestă existenţa relaţiilor diplomatice între statele respective. Printre cauzele de încetare a unei misiuni diplomatice. în cazul în care are loc o capitis deminutio. ocuparea teritoriului statului acreditar. pentru că nici relaţiile şi mei misiunea nu pot supravieţui personalităţii de drept internaţional a entităţii de la care emană sau pe lângă care este constituită (întrucât numai statele au un drept de legaţie. suprimarea misiunii. sunt menţionate ruperea relaţiilor diplomatice. şi anume prin desfiinţarea pur şi simplu a misiunii diplomatice. pe cale de consecinţă. iar pe cale de consecinţă. misiunea diplomatică este desfiinţată în condiţiile în care relaţiile diplomatice continuă să fiinţeze. în vreme ce ruperea relaţiilor diplomatice înseamnă că încetează să mai existe relaţiile diplomatice. în cel de al doilea caz.dispare şi acest drept). Încetarea unei misiuni diplomatice poate interveni independent de încetarea relaţiilor diplomatice. rechemarea sau retragerea. Misiunea diplomatică poate să înceteze. expulzarea. desfiinţarea unei misiuni diplomatice nu implică însă întotdeauna şi o încetare a relaţiilor diplomatice. iar acordul dintre ele pentru înfiinţarea de misiuni reprezintă dovada indiscutabilă a acestora. relaţiile diplomatice se menţin. schimbarea formei de guvernământ în statul acreditar sau acreditant. declararea de persona non grata. cât şi a menţinerii misiunii diplomatice. ca atare. dispariţia acestuia ca subiect de drept internaţional. abdicarea sau decesul suveranului. fie ca urmare a unor cauze proprii (în condiţii în care relaţiile diplomatice între cele două state continuă să existe). îşi încetează activitatea şi misiunea diplomatică. fie ca urmare a încetării relaţiilor diplomatice între statul acreditant şi statul acreditardeci. Trebuie făcută distincţie între desfiinţarea misiunii diplomatice şi ruperea relaţiilor diplomatice. întrucât sunt situaţii diferite: una priveşte relaţiile diplomatice. în acest caz. retragerea recunoaşterii. însă statul acreditant pune capăt reprezentanţei 34 . Modificările instituţionale ale unui stat pot avea implicaţii asupra continuării relaţiilor diplomatice. în vreme ce alta priveşte misiunea diplomatică.obligatoriu încetarea activităţii agenţilor diplomatici şi a întregului personal existent la misiune.

va fi necesar acordul celor două state pentru reînfiinţarea ei.transformarea sau suspendarea misiunilor diplomatice însaă toate aceste axîndu-se pe acreditare-numirea unui şef de misiune ce se perfectează în mod formal prin procedura acreditării şi nu din primul moment . importanţa existenţei unui acord între cele doua state. În caz de desfiinţare a misiunii diplomatice. iar cealaltă. fără ca acest act să afecteze relaţiile diplomatice. în contextul în care înseşi relaţiile diplomatice dintre cele două state se menţin. Această măsură constituie un act unilateral al statului acreditant. În primul caz.Raţiuni de oportunitate (altele decât de ordin bugetar) pot constitui motive de desfiinţare a misiunii diplomatice. determinată de motive politice sau de altă natură. Astfel conform acestui paragraf am vrut să demonstrăm premisele necesare infiinţării unei misiuni diplomatice: scrisorile de acreditare . acest acord nu va fi necesar în cazul suspendării.sale diplomatice care se află în statul acreditar. în măsura în care actul desfiinţării are loc într-un context amiabil. Desfiinţarea misiunii diplomatice poate interveni şi pentru raţiuni de economie bugetară. este posibil ca funcţionarea misiunii diplomatice să reclame eforturi financiare care depăşesc interesele pe care le prezintă activitatea misiunii sau cărora statul acreditant nu le poate face faţă. înfiinţarea. există o încetare completă a activităţii misiunii diplomatice. continuă să existe. Unii autori par să respingă orice distincţie între suspendarea şi încetarea misiunii diplomatice (mai ales. În cel de al doilea caz. raportul de misiune încetează şi este posibil ca acest lucru să se întâmple în condiţii de încetare a relaţiilor diplomatice.acela al acordării agrementului. ca urmare a ruperii relaţiilor diplomatice). dimpotrivă.Astfel acreditarea este procedura specială prin care dreptul internaţional reglementează afirmarea definitivă a calităţii de şef de 35 . recunoaşterea . deşi nu funcţionează. relaţiile de misiune între cele două state nu sunt întrerupte. una din cele două misiuni poate continua să funcţioneze. Dar desfiinţarea unei misiuni diplomatice poate avea loc şi la cererea statului acreditar (măsură care intervine în situaţii de gravă tensiune).

social şi cultural deosebit de acute. nu era autorizată. Prima misiune diplomatică poate fi considerată Reprezentanţa permanentă a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti pe lângă Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS. până la începutul anilor ‛80. comerciale şi culturale între RSSM şi celelalte republici unionale. rămânând extrem de limitate.2 Înfiinţarea misiunilor diplomatice în Republica Moldova Moldova fiind încorporată în cadrul URSS. Experienţa diplomatică sovietică a avut un impact contradictoriu asupra constituirii şi consolidării serviciului diplomatic naţional în perioada de tranziţie a Republicii Moldova de la totalitarism la democraţie. pentru stabilirea relaţiilor diplomatice. consulare ori pentru schimbul de reprezentanţe cu statele străine. însă prerogativele sale erau determinate de Centrul unional. 2. ca şi celelalte republici unionale. reprezenta o instituţie cu caracter formal care. Odată cu Declaraţia de Independenţă şi destrămarea URSS în istoria diplomaţiei Republicii Moldova începe o perioadă nouă . Activitatea diplomatică era exercitată în exclusivitate de către Centrul unional. prin intermediul Reprezentanţei sale de la Moscova. mai ales în raport cu distrugerile enorme care au urmat celui de-al doilea război mondial. în unele cazuri şi a celor consulare. De remarcat că Guvernul RSS Moldoveneşti. a reuşit să rezolve un şir de probleme de ordin economic. Activitatea sa se limita la exercitarea funcţiilor protocolare. Reprezentanţa a contribuit la acumularea unei anumite experienţe în procesul de negocieri şi stabilire a relaţiilor social-economice. care promova raporturile cu Centrul unional şi cu celelalte republici. na desfăşurat nici un fel de activitate diplomatică independentă. în realitate.misiune a unei persoane fizice care a primit deja agrementul. Ministerul de Externe nu-şi îndeplinea funcţia firească de promotor al politicii externe a republicii .tânărul stat independent Republica 36 . Ministerul Afacerilor Externe al RSSM.

De menţionat. Comisia parlamentară pentru relaţiile externe. A fost creat un nou minister cu funcţii complexe ce se deosebea în mod principial de cel precedent. fiind recunoscut de principalele state ale lumii. În rezultatul restructurării şi lărgirii aparatului administrativ. Concepţia politicii externe a Republicii Moldova. Pentru stabilirea relaţiilor diplomatice cu ţările lumii şi promovarea unei politici externe independente a fost restructurat cardinal sistemul instituţiilor serviciului diplomatic al ţării. începând cu organul central. în căutarea unui model adecvat al acestei instituţii de stat care ar corespunde rigorilor dreptului internaţional public. înfiinţarea misiunilor diplomatice. pe neutralitatea statală şi supremaţia intereselor general-umane asupra celor ideologice. Instituţionalizarea serviciului diplomatic naţional a parcurs o cale complicată şi anevoioasă. În elaborarea şi dezvoltarea bazei normativ-legislative a serviciului diplomatic şi politicii externe. diplomaţia parlamentară şi-a câştigat o poziţie deosebită în cadrul relaţiilor internaţionale. Republica Moldova nu dispunea de cadrul juridic pentru exercitarea funcţiilor sale externe. pe neamestecul în afacerile interne ale altor state. A fost necesară elaborarea a patru regulamente cu privire la activitatea MAE. că anticiparea diplomaţilor profesionişti cu privire la necesitatea revizuirii permanente şi aprobării unei concepţii flexibile a politicii externe a fost ignorată. negocierea tratatelor internaţionale un rol deosebit l-a exercitat Parlamentul Republicii Moldova. elaborată în anul 1995. nu avea experienţă în domeniul activităţii diplomatice şi nu dispunea de o bază de date privind normele şi principiile de drept internaţional. nu dispunea de cadre diplomatice cu studii speciale. Prin activitatea sa multilaterală. se bazează pe principiile raporturilor deschise cu toate ţările lumii.Moldova începe să se afirme ca subiect al relaţiilor internaţionale. Posibilitatea şi importanţa cunoaşterii directe de către parlamentari a problemelor cu care se confruntă mediul internaţional. Ministerul de Externe. luarea unor atitudini şi decizii referitoare la acestea constituie o 37 . asigurării cu specialişti de înaltă calificare MAE a devenit o instituţie de stat autorizată care avea misiunea de a contribui la edificarea şi realizarea unei politici externe proprii a Republicii Moldova.

p. Înmînarea scrisorilor de acreditare în Republica Moldova Cît priveşte acreditarea ambasadorilor în Republica Moldova. însoţiţi de Şeful Protocolului Diplomatic de Stat trec pe covor şi se plasează spre centrul Gărzii de Onoare. consecutivitatea acţiunilor derulează în modul următor. ostaşi! Să trăiţi. Vă prezintă onorul Căpitan( numele de familie). împreună cu şeful Gărzii de Onoare (şefii Gărzii înainte). Se intonează imnurile ţărilor lor1 şi apoi. întrucît aceasta prevede la etapa actuală acreditarea în aceeaşi zi a mai multor agenţi diplomatici. Odată ce începe ceremonia. Domnule 33 www.189 34 38 . Dacă cu cîţiva ani în urmă fiecare ambasador sosit se acredita de unul singur acum se acreditează concomitent mai mulţi ambasadori care sunt invitaţi în ziua acreditării la sediul Preşedinţiei Republicii Moldova.gov. Domnule Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al (denumirea ţării) în Republica Moldova. se respectă principiile general acceptate la nivel internaţional34.. coboară la etajul 1 (în sunetele marşului). Ambasadorii. În dezvoltarea relaţiilor cu alte ţări.md O. respect şi demnitate naţională. Garda de Onoare este constituită în cinstea sosirii Dumneavoastră. Ulterior.modalitate în plus de acţiune în sprijinirea propriei naţiuni şi apărarea intereselor statului.Tărîţă. unul cîte unul. un rol important l-au jucat ambasadele.mfa. Se postează cu faţa spre ostaşi care îi salută (Buna ziua.Tratat de protocol şi comportament civilizat. şi lîngă uşa principală sînt întîmpinaţi de şeful Gărzii de Onoare care le prezintă raportul: Excelenţa Voastră. bazate pe cooperare reciproc-avantajoasă. În anul 2001 Republica Moldova avea deschise 19 ambasade acreditate în mai multe state ale lumii (inclusiv prin cumul) şi 3 reprezentanţe permanente acreditate pe lângă organizaţiile internaţionale33. Practica acreditării şefilor de misiune în Republica Moldova a suferit unele schimbări în comparaţie cu perioda precedentă. în holul Preşedinţiei. ei se îndreaptă spre centrul sălii şi se opresc cu faţa spre drapele (RM şi ţara acreditantă) şi purtătorii de drapele.

... Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al. In timp ce ei discută în hol se instalează drapelul următorului şef de misiune care va înmîna scrisorile de acreditare. Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al. Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al.locul ceremoniei de acreditare.. 5. Excelenţa Sa..... Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al. Preşedintele Republicii Moldova. în Republica Moldova. Apoi ambasadorii se închină... Domnul... Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al.. Urmează intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova.. Domnul.. Excelenţa Sa. cu reşedinţa. La intrarea Preşedintelui şeful Departamentului Protocol diplomatic de Stat anunţă: Doamnelor şi Domnilor. în Republica Moldova... Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al.. In sală sînt prezenţi Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. După sosirea tuturor ambasadorilor şi plasarea lor în centrul sălii (însoţitorii ocupă spaţiu în dreapta lor) este invitat Preşedintele Republicii Moldova care îi salută cei prezenţi. în 39 .. Scenariul întîmpinării festive se repetă. în Republica Moldova. 2. Domnul..... Consilierul Preşedintelui pentru Politica Externă şi Decanul Corpului Diplomatic. în Republica Moldova... 7... Excelenţa Sa. în Republica Moldova.... După intonarea imnului şeful Departamentului Protocol Diplomatic de Stat începe prezentarea ambasadorilor: Domnule Preşedinte al Republicii Moldova Cu ocazia înmînării scrisorilor de acreditare.. 3. Domnul. Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar ti.. Excelenţa Sa. cu reşedinţa... Domnul.. în Republica Moldova. 6. cu reşedinţa.. Uşile se închid.. iar după aceasta împreunăcu persoanele însoţitoare şi responsabilul 2 de protocol sînt conduşi în Sala de decoraţii . Domnul.. cu reşedinţa. Am onoarea să prezint: 1.Ambasador).. Domnul. 4.Excelenţa Sa... Excelenţa Sa. Excelenţa Sa..

. De 40 ..Republica Moldova. în Republica Moldova. primirea unui singur şef de misiune evidenţiază din start importanţa pe care o acordă statul acreditar trimisului altui stat... în ritmul marşului de rămas bun şi însoţiţi de responsabilii de protocol.. Excelenţa Sa. Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al.costum de culoare închisă.. După terminarea ceremoniei primul se retrage Preşedintele.. Deci.credem că formula în cauză avea mai multe avantaje vis-a-vis de modalitatea de primire actuală. în primul rînd. Ţinuta . Domnul.. după prezentare.. trece la mijlocul sălii şi rosteşte: Excelenţă. la finele căruia toţi cei prezenţi sint invitaţi pentru a ciocni o cupă de şampanie. 9. Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al. în Republica Moldova. domeniile de interes comun etc.. cu reşedinţa. apoi şefii misiunilor diplomatice care..în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenpotenţiar al. în al doilea rînd. cu reşedinţa. uniformă diplomatică sau costum naţional.. Ambasadorii sînt conduşi pînă la uşă şi cu aceasta ceremonia de înmînare a scrisorilor de acreditare ia sfîrşit. atît politice. părăsesc sediul Preşedinţiei.. relaţiilor spre care tind ambele state. apoi înmînează scrisorile care îl acreditează ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar. am onoarea să înmînez Excelenţei Voastre scrisorile care mă acreditează... Domnul... Excelenţa Sa.. cît şi economice pe care le are Republica Moldova în anumite regiuni şi spaţii geografice din lume. 8. în Republica Moldova. Fiecare şef de misiune. După înmînarea scrisorilor de acreditare de către toţi ambasadorii urmează discursul de răspuns al Preşedintelui. cu reşedinţa. se fotografiază împreună cu Preşedintele (în dreapta acestuia) şi se retrage la locul său. înmînarea scrisorilor de acreditare de către fiecare trimis al statului acreditant în parte poate constitui un prilej pentru iniţierea unei mai strînse cooperări bilaterale pe viitor şi contribui efectiv la implementarea în practică a obiectivelor strategice ale ţării. Pronunţîndu-ne asupra scrisorilor de acreditare de către şefii de misiune străini. această procedură trebuie să ia în consideraţie interesele actuale.

Exemple de acest gen pot fi aduse mai multe. În acest sens. ceremonialul diplomatic al Republicii Moldova prevede prezenţa a două persoane: a unui diplomat (fără a i se specifica rangul) şi a unui membru al familiei. să înainteze propunerile de rigoare conducerii ţării. funcţionarii de protocol de la MAEIE vor trebui să facă o analiză reală a practicii actuale de înmînăre a scrisorilor de acreditare la Preşedinţia Republicii Moldova şi. Totuşi concepţia politicii externe a Republicii Moldova a reuşit în cele din urmă să se dezvolte conform procticii internaţionale bazîndu-se pe principiile raporturilor deschise cu toate ţările lumii. înainte de înmînarea scrisorilor de acreditare de către ambasadorul Republicii Moldova în Republica Elenă nota Ministerului Afacerilor Externe al ţării în cauză specifica că la ceremonie puteau să asiste numai secretarul I al ambasadei şi consulul.aceea. pe neamestecul în afacerile interne ale altor state. La acest compartiment practica internaţională variază. poate că ar fi bine ca MAEIE să determine rangul diplomaţilor care îi vor însoţi pe şefii de misiune străini la ceremonia de înmmare a scrisorilor de acreditare. pe neutralitatea statală şi supremaţia intereselor general-umane asupra celor ideologice. aşa cum se practică în mai multe ţări ale lumii. dacă vor găsi de cuviinţă. 41 . De exemplu. în ianuarie 1995. În cele enumerate mai sus am dorit să meţionam faptul cum au evoluat normele protocolare în cadrul întemeierii statului moldovenesc şi care au fost barierele care stopau dezvoltarea relaţiilor internaţionale şi înfiinţarea misiunilor diplomatice încă din timpul presiunilor URSS-ului. Cu referire la numărul şi categoria de funcţionari diplomatici care trebuie să-1 însoţească pe şeful de misiune la ceremonia de înmînăre a scrisorilor de acreditare la Preşedinţie. nicidecum consulul onorific.

relevind primele apariiţii ale normelor de protocol care vizează acreditarea misiunilor diplomatice . La început am încercat evaluarea din punct de vedere a metode istoricismului autentic.crearea primei misiuni diplomatice şi evoluţia lor în contextul dezvoltării premergătoare a cursului istoric. Astfel materialul prezentat în lucrarea dată vine să constate principalele norme şi valori care corespund acreditării diplomatice.Încheiere La finele cercetării acestei teme am determinat importanţa majoră a componentelor de ceremonial şi protocol în activitatea diplomatică. redînd accepţiunile generale de abordare a acreditării diplomatice. Evoluţia anterioară a normelor de protocol şi ceremonial diplomatic în acreditarea misiunilor diplomatice şi in relaţiile internaţionale a fost mai instabilă.dezvoltare şi modernizare misiunilor diplomatice . Doar epoca antică a păstrat evoluţia transformatoare ele devenind extrem de utilizate 42 . Am reuşit să evidenţiem principalele etape de apariţie .

Capitolul II a avut ca obiectiv reprezentarea accepţiunii generale a normelor de protocol în acreditarea diplomatică şi importanţa acestora in relaţiile internaţionale. Padova. 2.Astefel a fost necesară demonstrarea şi importanţa : 1. în timpul Renaşterii cultivîndu-se pe larg la curţile din Veneţia.Recunoaşterii (de iure şi de facto) . Florenţa şi un secol mai tîrziu la curtea lui Loudovic al XIV-lea la Paris . China şi India(Arthaşastra) .acte prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune şi se face dovada că această persoană este abilitată de către guvernul său să exercite funcţiile sale de diplomat. Scrisorilor de acreditare. întocmit după formele şi în terminologia proprie a dreptului diplomatic. care devenise capitala inrigelor diplomatice europene . Mai apoi înfiinţarea misiunilor diplomatice revene.astfel constituind instrumentul diplomatic. Condiţiilor şi premiselor necesare înfiinţării unei misiuni diplomatice-care în baza protocolului şi ceremonialului diplomatic. 4. Astfel numai în Bizanţ mai întîlneai legaturi diplomatice şi ceremonii de acreditare a trimişilor străini. pentru înfiinţarea unei misiuni diplomatice este necesar întrunirea următoarelor două condiţii: să existe relaţii diplomatice între cele două state şi să intervină un acord între ele pentru schimbul de misiuni diplomatice.apogeul acestora ridicîndu-se în timpul domniei lui Iustinian I.care erau inutile în comunicarea cu triburile barbare care au invadat Europa.acreditării-procedura specială prin care dreptul internaţional reglementează afirmarea definitivă a calităţii de şef de misiune a unei persoane fizice care a primit deja agrementul. La fel în capitolul I găsim noţiuni teoretice de bază şi abordări juridice a normelor protocolare pentru înfiinţarea misiunilor diplomatice.în Grecia Antică.care pentru înfiinţarea unei misiuni 43 . 3. semnate de către şeful statului acreditant şi adresate şefului statului acreditar.Roma Antică (Colegiul Fetialilor).Epoca medievală a lăsat o amprentă de umbră peste înfiinţarea misiunilor diplomatice.

Bibliografie: Acte normative: Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice(18 aprilie 1961). Didactică şi Pedagogică. Manual de practică protocolară. nr. Ed. Politică. bazate pe cooperare reciproc-avantajoasă.ceremoniile de înminare a scrisorilor de acreditare. Învigoare pentru R.Am dorit să accentuăm rolul Parlamentul Republicii Moldova în elaborarea şi dezvoltarea bazei normativ-legislative a serviciului diplomatic şi politicii externe. negocierea tratatelor internaţionale etc. Ed. Ed. De asemeni am dorit să remarcăm rolul major al ambasadelor în dezvoltarea relaţiilor cu alte ţări. respect şi demnitate naţională.permiţînd schimbul de agenţi oficiali care pot fi trataţi ca reprezentanţi diplomatici. Bucureşti. Maliţa Mircea. Politică Bucureşti 1996 2. vol. 1975 44 . Ratificată de parlamentul R. Harold Nicholson. Dreptul internaţional contemporan. Jean Serres.M. II. Arta Diplomatică. 4. 1972 Grigore Geamănu. În partea a doua a capitolului am încercat să demonstrăm importanţa înfiinţării misiunilor diplomatice în Republica Moldova. În anul 2001 Republica Moldova avea deschise 19 ambasade acreditate în mai multe state ale lumii (inclusiv prin cumul) şi 3 reprezentanţe permanente acreditate pe lângă organizaţiile internaţionale. la 4 august 1992. 1135-XII.diplomatice este strict necesară .din 25 februarie 1993 Literatura generală 1. Teoria şi practica negocierilor. Bucureşti1992 3. înfiinţarea misiunilor diplomatice.M.

Cartier Juridic.Rusnac. Drept diplomatic şi consular.Drept diplomatic şi consular. 15. 13. e) prin expresia „agent diplomatic" se înţelege şeful misiunii sau un membru al 45 .Ed.Dicţionar 14. Misiunea diplomatică. Uzanţe diplomatice.Cartier Juridic. Arc Chişinău 2001 8.1: a) prin expresia „şef de misiune'' şe înţelege persoana însărcinată de statul acreditant să acţioneze în această calitate. d) prin expresia „membrii personalului diplomatic" se înţelege membrii personalului misiunii care au calitatea de diplomaţi. V.Chişinău 2000 7. Orest Tărîţă. Conceptele şi noţiunile de bază ale diplomaţiei.Ed.Beniuc. ceremonial.mfa. Alexandru Buruian.5. Toma Georgescu. Tratat de protocol şi comportament civilizat. Cartier Chişinău 2006. Ed. Întroducere în practica diplomatică.gov. Alexandru Buruian. Ed Sylvi. c) prin expresia „membrii personalului misiunii" se înţelege membrii personalului diplomatic. Protocol . Bcureşti. Adolfo Maresca. www. 2002. 9. protocol şi relaţii internaţionale.Ed. Orest Tărîţă .Convenţia de la Viena(1961)cu privire la relaţiile diplomatice Art. 11. b) prin expresia „membrii misiunii" se înţelege şeful misiunii şi membrii personalului misiunii. 12. Chişinău 2006. Chişinău 2007. Ion Oprea Noul dicţionar universal al limbii române. Relaţii internaţionale.Ed 10. etichetă. Alma-Matter.Gh. ai personalului administrativ şi tehnic şi ai personalului de serviciu al misiunii. Alexandru Buruian. Ion Anghel . politică exetrnă şi diplomaţie. 6. Lumina Bucureşti 1996. Ed Bonus Chişinău 2007.md Anexe: 1.Bucureşti 1994.

i) prin expresia „localuri ale misiunii" se înţelege clădirile sau părţile din clădiri şi din terenul aferent care. Structura misiunilor diplomatice diferă de la ţară la ţară şi de la misiune la misiune. culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar. h) prin expresia „om de serviciu particular" se înţelege persoanele folosite în serviciul casnic al unui membru al misiunii. care constau în: a) a reprezenta statul acreditant în statul acreditar. d) a se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi a raporta cu privire la aceasta guvernului statului acreditant. g) prin expresia „membrii personalului de serviciu" se înţelege membrii personalului misiunii angajaţi ia serviciul casnic al misiunii. în articolul 3 al Convenţiei sînt determinate funcţiile misiunilor diplomatice. 46 . Şefii misiunilor diplomatice se împart în trei clase: a) clasa ambasadorilor sau nunţiilor. sînt folosite pentru realizarea scopurilor misiunii. b) a ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi. în limitele admise de dreptul internaţional. Indiferent de proprietar. inclusiv reşedinţa şefului misiunii. c) a duce tratative cu guvernul statului acreditar. e) a promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţiile economice.personalului diplomatic al misiunii. care sînt acreditaţi pe lîngă şefii de stat. f) prin expresia „membrii personalului administrativ şi tehnic" se înţelege membrii personalului misiunii angajaţi în serviciul tehnico-administrativ al misiunii. care nu sînt angajaţi ai statului acreditant.