You are on page 1of 6

Teoria dezvoltării polarizate şi a polilor de creştere Această teorie, datând din anii '50, este strâns conectată cu rezolvarea unor

probleme legate de dezvoltarea regională postbelică ce încerca atenuarea disparităţilor teritoriale, tot mai evidente. O astfel de teorie demonstrează un fapt sigur şi anume acela de a trece de la descrierea unor disparităţi la acţiunea de atenuare propriu-zisă a acestora. Această teorie nu poate fi analizată în afara ideii generale de dezvoltare polarizată, în jurul căreia s-a construit un concept nou, respectiv cel de regiune polarizată. a. Poli şi dezvoltare polarizată Ideea polilor de dezvoltare şi a centrelor de creştere a apărut şi s-a dezvoltat în şcoala franceză de economie spaţială şi de geografie, dar a fost agreată şi inclusă printre teoriile de bază economice şi de şcoala anglosaxonă în ciuda criticilor pe care aceasta le-a adus. Majoritatea criticilor sau bazat pe rolul important pe care îl deţinea industria în procesul de polarizare şi ca factor de creştere şi dezvoltare economică. Părintele acestei teorii este considerat François Perroux, care definea deja în anul 1955 centrele de creştere. Printre altele spunea: "Creşterea nu apare pretutindeni deodată; ea se manifestă în puncte sau poli de creştere cu intensităţi variabile; ea se difuzează pe diferite canale şi cu efecte terminale variabile pentru ansamblul economiei"1. Peste câţiva ani, reluând acest subiect2, definea polul de creştere ca fiind o unitate motrice într-un mediu bine determinat sau un "ansamblu de unităţi motrice, care exercită efecte de antrenare asupra altor ansambluri definite în spaţiul economic şi geografic". O definiţie foarte simplă, dar suficient de clară, care arată, pe de o parte necesitatea existenţei unei asemenea categorii de aşezări, care pulsează creştere, fără a se înregistra numai efecte economice pozitive, iar pe de altă parte, capacitatea acesteia de a declanşa, în lanţ, efecte asupra altor aşezări sau firme aflate în două spaţii diferite. Spre deosebire de economiştii spaţiali ai şcolilor anglo-saxone, cei francezi au demonstrat că în efortul de dezvoltare teritorială nu poate fi neglijat spaţiul geografic. Spaţiul economic există, este în mare parte teoretic, dar spaţiul geografic are trăsături care îl fac palpabil, mai ales la nivelul localizării şi al măsurării efectelor teritoriale ale unor intervenţii. Concepţia privind dezvoltarea polarizată şi noţiunile de poli de dezvoltare, respectiv poli de creştere, au fost reluate de mai mulţi specialişti, care au dezvoltat această teorie, în fond, demonstrând care sunt avantajele şi punctele vulnerabile ale acesteia. Una din problemele de baza care a trebuit să fie rezolvată a fost aceea a termenului de polarizare. In limba engleză, polarizarea este un fenomen care conduce la concentrarea bogăţiilor într-un singur loc şi deci utilizarea sa pentru atenuarea dezechilibrelor regionale este absolut improprie. Poate şi din această cauză, deşi mulţi dintre autori au
1 2

Perroux, Fr. (1955), Note sur la notion de pole de croissance, Economie appliquée, 1-2. Perroux, Fr. (1961), Theorie et politique de l'expansion regionale, Bibliotéque de l'Institut de science économique de l'Université de Ličge, 1, p.301.

dezvoltat conceptele de poli de creştere nu au discutat foarte mult de fenomenul de polarizare3. Frecvent aceste concepte au fost incluse în lucrări de dezvoltare economică sau de economie regională4. Printre autorii aparţinând şcolii franceze, trebuie remarcaţi, în mod deosebit în afara lui Fr. Perroux, J. Boudeville5, J. Paelinck6, Lajugie J7. ş.a. In primul rând, aşa cum a reieşit chiar din definiţie, polul de creştere este un generator de activităţi economice, iar rolul său este tocmai de a amplifica aceste activităţi. In plan economic, un pol de creştere este o activitate economică şi în special o industrie. Industria de exemplu, "constituie un pol de creştere, când prin fluxurile de produse şi venituri care derivă din acestea, condiţionează dezvoltarea şi creşterea de activităţi în legătură tehnică cu aceasta – polarizare tehnică, determină prosperitatea activităţilor terţiare, prin veniturile care le generează - polarizarea veniturilor - şi creşte venitul regional provocând o concentrare progresivă de activităţi noi atrase de perspectiva de a dispune de facilităţi de producţie – polarizare psihologică şi geografică"8. Polarizarea tehnică este extrem de importantă, pentru că dacă nu se produce integrarea tehnică, economia regională rămâne slab dezvoltată. Progresul tehnic, care întreţine şi activează colaborarea dintre diferitele ramuri sau activităţi este motorul diversificării regionale şi al unor efecte benefice, scăzând sensibilitatea conjuncturală a regiunii la fluctuaţiile economiei. Polarizarea prin venituri depinde de mai mulţi factori, printre care se numără atracţia exercitată asupra forţei de muncă, structura acesteia, structura demografică, structura financiară a întreprinderii, nivelul tehnic al acesteia. Teoria polarizării insistă foarte mult pe fenomenele de transfer interregional şi pe fenomenele de feed-back regional sau transregional. Polarizarea psihologică este ceva mai complexă, ţinand cont de patru categorii de fenomene: tehnice şi de informaţie (presupunând o
3

Spre exemplu, Hansen, M. (1967), Development pole theory in a regional context, Kyklos, p.709-727; Hermanssen, T. (1972), Development poles and related theories: a synoptic review, în vol. Growth centers in regional development (ed. Hansen N.), The Free Press, New York, p. 160-203. 4 Precum, Hirschmann, O.A. (1958), The strategy of economic development, Yale University Press; Friedmann, J.P., Alonso, W. (1964), Regional development and planning, MIT; Richardson, H.W. (1967), Elements of regional economics, Penguen Books, London. 5 Jaques Boudeville este autorul a mai multor lucrări majore în domeniu, printre care se numără: Les espaces economiques, PUF, Paris, 1964; L'Integration économique régionale, Cahiers de l'I.S.E.A., L.14, 1964; Problems of Regional Economic Planning, Edinburgh, University Press, 1966; Aménagement du territoire et polarisation, Génin, 1972. 6 Paelinck, J. (1965), Systematisation de la theorie du dévelopment régional polarisé, Cahiers de l'I.S.E.A., L.15. 7 Lajugie, J. (1959), Les conditions d'une politique de développement régional pour les pays du Marché commun, Revue d'économie politique, p.323-326; Blocages et freinages de croissance en Aquitaine, Tiers-Monde, 1967, 30, p. 199-216. 8 Davin, L. (1961), Les conditions de croissance des économies régionales dans les pays dévelopés, în Thčorie et politique de l'éxpansion régionale, Bibliothčque de l'Institut de Science économique de l'Université de Ličge, 1, p.19.

informaţie tehnică la nivel regional, documente de înalt nivel tehnic, cu scopul de a atrage firmele investitoare), de cunoaştere exactă a comportamentului antreprenorilor (îndeosebi în privinţa acestora de a-şi asuma riscul investiţiilor), de incitaţie (în sensul că deciziile întreprinderilor mici şi mijlocii depind de caracterul creator al marilor firme) şi de existenţa unui plan de creştere regională. Polarizarea geografică nu este totuna cu procesul de concentrare, ci este vorba mai mult de posibilitatea ca într-o regiune să se organizeze mai mulţi poli geografici centrali şi poli auxiliari, încât să se evite procesele de concentrare şi de atenuare a dezechilibrelor intraregionale. Teoria dezvoltării polarizate are valoare atâta vreme cât reuşeşte, prin aplicare, să determine o dezvoltare accelerată a unei regiuni. In acest sens se pot folosi două categorii de poli de creştere: polii naturali şi polii compensatori. Polii naturali sunt determinaţi de prezenţa unor surse de energie sau de materii prime care pot să atragă industrii de bază, de existenţa unor căi de comunicaţie, a unor noduri de trafic, a unor porturi care vor fi preferate de industriile de prelucrare sau de existenţa unor instituţii bancare şi financiare care să faciliteze investiţiile industriale şi în servicii. Deseori aceşti poli, mai ales din prima categorie, nu sunt izolaţi, înşirându-se de-a lungul unor axe. In acest caz se poate vorbi mai îndată de axe de dezvoltare decât de poli de dezvoltare (Ruhr, Valea Padului, Benelux, litoralul estic al insulei Honshu, nord-estul SUA ş.a.m.d.). Polii compensatorii sunt constituiţi de existenţa în regiuni mai slab favorizate de factorii naturali, a unor posibilităţi complementare de dezvoltare: activităţi agricole intensive şi înalt specializate, industrii de bază, unele metropole regionale care constituie centre de raionare comercială şi administrativă, arii metropolitane care asociază oraşele industriale cu unul terţiar ş.a.m.d. In general, astfel de poli apar şi se dezvoltă în marile metropole ale lumii, unde simplul proces de aglomerare urbană produce acumulări de activităţi economice. Alţi poli compensatorii pot apare ca urmare a unor mari amenajări urbane sau instalaţii portuarindustriale. Dar nu numai activităţile industriale pot să devină poli compensatorii, ci mai ales activităţile terţiare de nivel superior, care se instalează de obicei în afara marilor aglomeraţii urbane. Astfel de poli de creştere sunt consideraţi chiar aşa-zişii tehnopoli, care au apărut în majoritatea ţărilor dezvoltate şi care reprezintă o concentrare formidabilă a activităţilor de cercetare de cel mai înalt nivel. Astfel pot fi consideraţi Silicon Valley, Autostrada 128, Sophia-Antipolis, M4 ş.a. În ce priveşte distincţia semantică dintre noţiunile de poli de creştere şi centre de creştere se pot constata cel puţin două puncte de vedere. Unul exprimat de B. Higgings9, care considera că polii de dezvoltare corespund unei aglomerări de întreprinderi motrice şi dinamice, unde investiţiile au efecte de antrenare importante asupra economiei regionale, în timp ce polii de creştere corespund unor aglomerări pasive, unde ritmurile de creştere a
9

Higgings, B. (1963), Poles de croissance et poles de developpement, Ministčre de l'Expansion économique régionale, Ottawa.

populaţiei şi veniturilor sunt ridicate, ca urmare a influenţei polilor de dezvoltare. Polii de creştere nu au o influenţă puternică prin investiţii proprii la dezvoltarea econoiei regionale. Cel de-al doilea punct de vedere este exprimat de A. Kuklinski, care propune o delimitare a celor două noţiuni în funcţie de întinderea zonei de propagare a dezvoltării induse. Astfel, "polii de creştere ar avea efecte interregionale, modificând nu numai structura regiunii unde polul este situat, dar de asemenea proporţiile schimburilor interregionale, inclusiv repartiţia populaţiei şi a activităţilor economice. Centrele de creştere ar avea numai efecte intraregionale, transformând structurile şi fluxurile din inetriorul regiunii lor"10. b. Obstacole în propagarea dezvoltării polarizate Cum s-a menţionat dezvoltarea poate fi indusă de către asemenea poli de creştere, însă una din problemele principale este aceea de a o propaga în economie, de a o propaga în teritoriu. In acest sens există o serie de obstacole care ţin de o anumită inerţie structurală, de o slabă receptivitate din partea regiunilor sau de strategia generală a marilor firme. Din prima categorie face parte o anumită rigiditate socială şi mentală, un anumit ataşament afectiv faţă de activităţile tradiţionale. Această rigiditate determină antreprenporii respectivi să manifeste o anumită reticenţă la tot ceea ce este nou, care înseamnă reconversie a forţei de muncă, înseamnă schimbarea partenerilor de afaceri etc. Din această cauză frecvent se vorbeşte de acel prag psihologic regional, care odată depăşit dinamica este aproape continuă. O altă formă de inerţie aparţine comportamentului administrativ şi juridic, care rămâne în urma procesului de dezvoltare proproiu-zisă. Birocraţia şi formalismul pot îndepărta posibilii investitori şi pot descuraja antreprenorii locali. Tot mai frecvent, în probleme de dezvoltare un obstacol serios îl constituie acţiunile asociaţiilor ecologiste, ale căror campanii, câteodată sub pretextul nealterării mediului, susţin subdezvoltarea. O localitate cu asociaţii ecologiste puternice poate împiedica realizarea unor investiţii moderne, care ar aparţine unor industrii de vârf, dar cu oarecare risc ecologic, sau unor activităţi de transport (aeroporturi, autostrăzi, linii de cale ferată de mare viteză). Se cunoaşte că o activitate economică performantă se face într-un mediu similar. Deci dacă regiunea în care se găseşte polul de creştere nu este suficient de receptivă, psihologic şi tehnic, dezvoltarea aşteptată este mullt amânată, iar uneori, chiar existenţa polului respectiv este pusă sub semnul incertitudinii. Polarizarea nu există decât printr-o mişcare convergentă atât a activităţii polarizante, cât şi a mediului polarizat. Ori numai prin acţiuni perseverente şi sinergice se poate asigura o concordanţă deplină între cele două componente majore. De altfel, rolul dezvoltării
10

Kuklinski, A.R. (1970), Pole de développement et centres de croissance dans le développement régional, Dunod, Paris, capitol 7, p. 13-14.

polarizate este tocmai capacitatea acesteia de a face ca cel care merge mai repede să-l atragă pe cel care este rămas în urmă11. Binenţeles că unul din obstacolele principale este acela legat de decizia marilor firme. Dacă interesul acestora nu se corelează cu profilul polului de creştere şi cu ideea dezvoltării regiunii respective, evident că centrul rămâne izolat şi incapabil să-şi multiplice activitatea. Deciziile întreprinderilor ţin cont mai puţin de aspectul afectiv, ci aproape în totalitate de rentabilitatea afacerilor, de modul în care va reacţiona regiunea la o dezvoltarea a serviciilor sau industriei, în prelungirea sau complementaritatea polului de creştere. O estimare corectă a modalităţilor de integrare a investiţiei, corelate cu polul de creştere, poate să determine o revitalizare a activităţilor firmei, dar şi a regiunii în ansamblul acesteia. c. Efectele polilor de creştere Tipologia acestor efecte este extrem de complexă şi are în vedere faptul că dezvoltarea, în principiu, este un fenomen care se manifestă prin dezechilibrare12. Aceasta înseamnă a distinge în mod clar principalele categorii de efecte şi a le estima rolul într-un sistem de aşezări aflat în diferite faze de evoluţie. În acest sens J. Paelinck13 distinge două categorii de efecte, în funcţie de raportul care se crează la nivelul unei regiuni între inrări şi ieşiri: efecte statice şi efecte dinamice. Efectele statice pot să fie împărţite în următoarele tipuri: - efectul matricial, care se produce pe termen scurt şi care înregistrează la nivelul matricei fluxurilor schimbări esenţiale (efectul Leontieff-Rasmussen); - efectul de polarizare (efectul Perroux), manifestat pe termen mediu, care înseamnă o mutaţie structurală importantă a fluxurilor curente interindustriale, ca urmare a aplicării unui multiplicator la matricea iniţială; - efectul generat de multiplicatorul de venituri, numit şi efectul Keynes; - efectul Scitovsky, care înseamnă detaşarea vectorului de preţuri, unul din indicatorii de bază pentru alocarea de resurse; - efectul scurgerii regionale (efectul Capet), care ţine cont de orientarea fluxurilor de producţie şi a buclelor interne de reglare. Efectele dinamice ar putea fi următoarele: - un efect de feed-back (efectul Aftalion), care îşi are originea în investiţiile de accelerare economică. Acestea sunt rezultatul cererii regionale, regăsindu-se în efectele statice menţionate;
11

vezi în acst sens Penouil, M. (1977), L'Aquitaine 1950-1975-2000: Essai d'interpretation d'une politique; qustions pour l'avenir, în vol. L'Aquitaine: vingt-cinq ans d'évolution économique et sociale (1950-1975), Ed. Bičre, Bordeaux.p.338-350. 12 Perroux, Fr. (1965), L'Economie du XX-e sičcle , PUF, Paris, p.169. 13 Paelinck, J. (1968), Systematisation de la theorie du dévelopment régional polarisé , în vol. L'espace et les poles de croissance, (ed. J. Boudeville), PUF, Paris. p.88.

un efect de asociere care se constată, de regulă înainte şi care constă în stabilirea de relaţii multiple la nivel de ramuri, intra- şi interregiuni; - efect de polarizare regresivă sau progresivă, care ţine cont de tendinţele de specializare/diversificare regională. Specializarea extremă conduce, după o perioadă de explozie economică, la o reducere a dezvoltării şi o slăbire a creşterii regionale. Această tipologie a efectelor polarizării are mai mult un aspect didactic şi mai puţin aplicativ, întrucât frecvent efectele sunt multiple, statice şi dinamice, iar raportul dintre acestea poartă amprenta particularităţilor regionale de dezvoltare, ale polului de creştere şi ale politicilor promovate în sectorul dezvoltării regionale. Alte tipolgii ţin cont de raportul dintre efectele teritoriale în raport cu polarizarea ca proces de accelerare a dezvoltării. În acest sens se pot deosebi două categorii de efecte: de stopaj şi de antrenare. Pentru a asigura prosperitatea regională trebuie ca efectele de stopaj să fie mult mai slabe decât efectele de antrenare, ultimele fiind acelea care induc dezvoltare în teritoriu. Efectele de stopaj sunt în primul rând generate de forţa centripetă pe care o exercită un pol de creştere. Este vorba de o atracţie puternică a populaţiei, o redistribuire a salariaţilor în raport de caracteristicile noului pol de creştere, o drenare de capital investiţional. Evident că acest lucru va determina şi alte efecte centripete, precum cele legate de procesul cumulativ al creşterii, de lărgirea pieţelor, de creşterea veniturilor, de diversificarea activităţilor. In jurul ideii de poli de dezvoltare şi dezvoltarea polarizată s-a dezvoltat astfel o întreagă teorie, care a avut efecte importante inclusiv în ordonarea reţelelor şi a sistemelor de aşezări. Mai puţin utilizată în mod explicit în analiza reţelelor de aşezări, această teorie poate fi benefică în procesele de optimizare a sistemelor regionale şi locale de aşezări, în relaţie cu procesele de dezvoltare economică a spaţiilor adiacente acestora. Practic, chiar dacă prin poli de creştere se înţelege mai ales o anumită ramură economică ce poate polariza o economie locală şi regională, în spatele acestora se află aşezările umane în care se localizează investiţiile, care favorizează gradul de rentabilitate a lor. Printr-o astfel de abordare se poate demonstra şi procesul invers, cum poate un sistem de aşezări să fie folosit ca instrument în dezvoltarea regională. -

Prof. Ianos