MONOPOLUL

„Monopolul este o deviere de la normalitate” (Joan Robinson) “Monopolul este mult mai potrivit decît concurenţa pentru a genera inovaţii, mari modificări tehnice care se materializează în apariţia noilor bunuri şi noilor metode de producţie. Ultimele, la rîndul lor, condiţionează scăderea preţului utilizat de firma – monopol.” (Schumpeter “Capitalism, socialism and Democraty”) Conceptul de monopol În structura oricărei economii de piaţă, după cum s-a putut constata, pe lângă concurenţă, apare şi monopolul, fie ca o replică la concurenţă, fie ca o formă modificată a acesteia. În înţelesul obişnuit - luat ca o replică la concurenţă - o întreprindere are situaţa de monopol atunci când ea este unicul producător al unui produs omogen din ramură, în prezenţa unui număr mare de cumpărători. Termenul de monopol provine de la cuvintele greceşti “monos” = unul, singur şi “polen” sau “polist” = vînzător. Monopolul este o situaţie de concurenţă imperfectă, ce se distinge prin existenţa unui singur producător, care domină piaţa, impunînd unui număr mare de cumpărători nu numai preţul şi calitatea, ci şi cantitatea de produse. Monopolul elimină orice concurenţă. Mai mult, monopolul este considerat principalul inamic al concurenţei. În unele condiţii, piaţa poate fi dominată atît de producător, cît şi de cumpărător. Atunci cînd o întreprindere (producătorul) domină oferta (avînd în faţă un număr infinit de cumpărători), ea se află în situaţie de monopol, iar cînd întreprinderea domină cererea – de monopson. O situaţie de monopol absolut sau bilateral există acolo unde avem un singur producător şi un singur consumator. Această situaţie se întîlneşte, de obicei, în domeniul producerii armamentului, cînd un singur producător are în faţă statul în calitate de unic cumpărător. Un monopol se caracterizează cel puţin prin următoarele elemente: 1. existenta unui singur vânzator; 2. absenta produselor substituibile între ele; 3. existenţa unor puternice bariere în calea pătrunderii pe piaţă şi a altor firme. Pentru ca o întreprindere să ocupe o poziţie de monopol, sînt necesare două condiţii: 1. Întreprinderea trebuie să producă un bun nesubstituibil; 2. Pe piaţa internă nu trebuie să activeze firme străine care propun acelaşi bun.

În Germania spre exemplu, potrivit legislaţiei antimonopol, o singură firmă nu are dreptul să controleze mai mult de o treime din piaţa unui produs oarecare, două-trei firme – nu mai mult de jumătate, iar patru-cinci firme – nu mai mult de două treimi din piaţa respectivă. În conformitate cu Legislaţia Republicii Moldova, se consideră monopolistă întreprinderea a cărei cotă pe piaţă depăşeşte 35% şi care poate astfel exercita influenţa asupra formării preţurilor şi concurenţei pe piaţa naţională. Aceste întreprinderi sînt incluse în registrul de stat al agenţilor economici monopolişti ce acţionează pe piaţa Republicii Moldova. Întreprinderile incluse în acest registru sînt obligate să declare orice modificare a preţurilor şi tarifelor. În conformitate cu “Legea Republicii Moldova cu privire la protecţia concurenţei” Nr.1103-XIV din 30.06.2000 , Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.166 - 168/1205 din 31.12.2000 , Capitolul III “Acţiunile anticoncurenţă”, Articolul 7 “Acordurile anticoncurenţă între agenţii economici”, alineatul (1): Este interzis şi este considerat nul, în modul stabilit, integral sau parţial, orice acord (acţiune coordonată) încheiat sub orice formă între agenţi economici concurenţi care deţin în comun o parte de peste 35 la sută pe piaţa unei anumite mărfi dacă aceste acorduri (actiuni coordonate) au sau pot avea drept rezultat limitarea concurenţei… Astfel monopolul reprezinta situatia de piata în care întreaga oferta se gaseste concentrata în mâinile unui singur producator. Aceasta modalitate de definire îi determina pe economisti sa considere ca aceasta situatie reprezinta cea mai mare amenintare la adresa bunastarii consumatoriluor, deci la adresa alocarii eficiente a resurselor în societate. Cel mai adesea, monopolistul alege sa-si restrictioneze oferta pentru a o vinde la un pret cât mai mare; uneori, acesta e incriminat de faptul ca vinde scump produse de o calitate îndoielnica de vreme ce nu exista niciun competitor care sa aduca o oferta alternativa. În realitate însa, monopolul nu reprezinta decât în anumite conditii acel caz flagrant de „esec al pietelor” presupus de majoritatea economistilor. În esenta, cauzele existentei monopolului se încadreaza în urmatoarele categorii: • monopol natural • monopol inovational • monopol legal

In anumite situatii, cerintele tehnologice ale unui proces productiv determina descresterea in continuare a costurilor medii, inclusiv cand productia este foarte mare. In acest caz, cu cat mai mare este intreprinderea, cu atat mai mici vor fi costurile si va putea vinde mai ieftin. Intreprinderile cele mai mici, mentinand costurile comparativ inalte si neputand concura, se vor vedea obligate sa se inchida si in final va ramane o singura companie pentru a satisface cererea totala. Aceasta situatie se numeste monopol natural. Astfel monopolul natural reprezinta acel tip de monopol ce a luat nastere în mod natural, evoluând de la o structura concurentiala a pietei. Atributul „natural” sugereaza ca aceasta concentrare a productiei în mâinile unui singur producator este rezultatul manifestarii mecanismului institutional al profitului si falimentului. În general, în aceasta categorie economistii includ domenii precum cel al electricitatii, al gazelor naturale, al aprovizionarii cu apa, al telecomunicatiilor etc. Aceste domenii ar reprezenta monopoluri naturale pentru ca, de multe ori, se ajunge în situatia ca numai o singura firma sa poata sa opereze din punct de vedere tehnic si economic pe pietele respective: pe de o parte, exista un singur sistem de distributie si, pe de alta parte, costurile sunt atât de mari încât o structura concurentiala s-ar dovedi nerentabila. Totusi, în contextul dezvoltarii spectaculoase a tehnologiei informationale, multe din domeniile rezervate în mod traditional acestei categorii nu functioneaza în prezent ca monopoluri. Monopolul inovational este tipul de monopol se apare ca urmare a introducerii unei inovatii în sistemul productiv, purtând amprenta talentelor antreprenoriale de exceptie ce caracterizeaza din când în când clasa oamenilor de afaceri. În termenii lui Joseph Schumpeter, acest tip de piata apare ca manifestare a unei „distrugeri creatoare”. Printr-o inovatie de exceptie, un anumit întreprinzator poate sa acopere, prin scaderea semnificativa a costurilor si a preturilor, întreaga piata a unui produs. În literatura dedicata monopolului inovational, Microsoft si Bill Gates par sa reprezinte cele mai utilizate exemple desi, sub aspectul cotei de piata, Microsoft nu a fost niciodata un monopol în sensul în care acesta este definit. Monopolul inovational are în comun cu monopolul natural faptul de a fi rezultatul procesului concurential însa, spre deosebire de aceasta din urma, monopolul de inovare are un caracter temporar, deoarece si alte firme vor ajunge dupa în timp în posesia acelei inovatii tehnologice. In cadrul monopolului legal, puterea coercitiva a statului se ocupa de impiedicarea concurentei altor intreprinderi. Este cazul achizitionarii de catre

intreprindere a patentului sau fransizei pentru prestarea unui serviciu public. De asemenea poate fi considerat monopol legal, cel care se produce cand o companie este proprietara, sau controleaza legal, intregii productii unei resurse naturale sau materii prime esentiale pentru procesul productiv. Astfel monopolul legal este rezultatul manifestarii unor reglementari de natura legislativa sau al privilegiilor fiscale oferite de autoritatea guvernamentala care îngradesc procesul concurential. (exemplu: Romtelecom a beneficiat o anumita perioada de un monopol legal al telefoniei fixe). În teoria economica neoclasica, monopolul este vazut drept un esec al pietei, deoarece conduce la o alocare deficienta a resurselor, una ce se îndeparteaza de la criteriul preferintelor consumatorilor. În conditii de monopol, consumatorii, lipsiti de posibilitatea de a alege, vor fi nevoiti sa se multumeasca cu oferta de pret, cantitate si calitate a monopolistului. În realitate însa, o astfel de perceptie ar trebui interpretata în functie de contextul institutional la care ne referim. Exista din acest punct de vedere doua aranjamente institutionale alternative ce guverneaza procesul de alocare a resurselor, deci si cazul monopolului: • aranjamentul institutional al pietei libere • aranjamentul institutional al pietei reglementate

Cazul pietei libere Pe piata libera, criteriul absolut ce guverneaza procesul de alocare a resurselor este criteriul etic si economic al dreptului de proprietate privata. Pe piata libera nu exista bariere institutionale si administrative la intrarea unor noi întreprinzatori pe piata, deci oricine ar dori sa îsi exploateze potentialul antreprenorial dispune de aceasta posibilitate. Prin intermediul schimburilor voluntare, resursele sunt directionate catre cele mai valoroase utilizari, iar mecanismul institutional al falimentului realizeaza permanent o selectie în rândul clasei antreprenoriale. În aceste conditii, vor ramâne pe piata numai acei întreprinzatori capabili sa obtina profit, deci aceia capabili sa îsi satisfaca clientela. Monopolul pe piata libera se înscrie perfect în sfera principiilor alocarii eficiente a resurselor: schimb voluntar, calcul economic, mecanismul institutional al profitului si falimentului. În acest context, monopolul functioneaza ca orice alta

piata potrivit raportului dintre cerere si oferta. Pretentia ca monopolistul, fiind singur pe piata, va stabili arbitrar atât pretul cât si cantitatea este una eronata: monopolistul nu poate stabili simultan pretul si cantitatea care se va comercializa. Daca acesta stabileste pretul, pe piata se va tranzactiona acea cantitate ce rezulta din aprecierile consumatorilor potrivit cererii pe care acestia o manifesta pentru produsul monopolizat. Daca monopolistul alege cantitatea ce se va tranzactiona, el va fi nevoit sa se multumeasca cu acel nivel al pretului care se va forma pe piata potrivit raportului cerere-oferta. Prin urmare, deciziile pe care monopolistul, interesat de profit, le adopta nu pot face abstractie de consumatori si de preferintele acestora. Pe piata libera, orice întreprizator, deci si monopolistul, este subordonat consumatorilor, prin alegerea lor de-i a cumpara sau nu produsul. Exista numai doua situatii ce explica aparitia monololului pe piata libera: • situatia în care un anumit întreprinzator realizeaza o inovatie deosebita când aduce pe piata un produs nou. Inexistenta concurentilor în domeniul respectiv nu ne îndreptateste sa pretindem ca el îi dezavantajeaza pe consumatori: el va prospera numai în masura în care consumatorii apreciaza produsul sau si îl achizitioneaza, permitându-i sa obtina profit. • situatia în care monopolul este rezultatul unei concentrari treptate a productiei în mâinile unui singur întreprinzator. În aceasta situatie, monopolul este rezultatul procesului concurential: consumatorii au facut o selectie a întreprinzatorilor, eliminându-i pe aceia mai putin receptivi la exigentele lor. Daca prin intermediul procesului concurential oferta unui anumit produs ajunge în mâinile unui singur întreprinzator, aceasta se întâmpla deoarece, în viziunea consumatorilor, acest întreprinzator este cel mai capabil sa raspunda exigentelor lor de consum. În niciun caz nu se poate spune ca un asemenea tip de monopol aduce prejudicii consumatorilor. Ramânerea monopolistului pe piata în contextul pietei libere reflecta faptul ca acesta produce ieftin bunuri de o calitate înalta. Cazul pietei reglementate Monopolul devine o problema numai atunci când apare ca rezultat al politicii statului. Prin acordarea de brevete, licente si drepturi de monopol, guvernele transfera întreaga oferta dintr-un anumit domeniu în mâinile unui singur producator. Acest mod de structurare a pietei nu este unul economic, la care ar fi ajuns piata, ci unul politic, birocratico-administrativ.

În conditiile monopolului legal, statul ridica o serie de bariere institutionale la intrarea altor firme pe piata în domeniul respectiv, ceea ce nu distruge numai concurenta existenta, ci si pe cea potentiala. Numai în aceste conditii când monopolistul este protejat institutional de puterea politica el va adopta decizii de productie neeconomice si va afecta negativ bunastarea consumatorilor. Exista vreun monopolist în sensul strict al cuvântului? Chiar si dupa lamurirea tuturor problemelor privitoare la beneficiile sau prejudiciile monopolului, conceptul de monopol continua sa ridice dificulati. Ce poate fi considerat un monopol în adevaratul sens al cuvântului? Sa presupunem ca pe o piata exista un singur operator de telefonie mobila. Este acesta un monopol? Sa presupunem ca redefinim serviciul vândut de compania de telefonie mobila si îl denumim „serviciu de comunicatii”. În fond nu ar fi gresit, caci acesta este motivul pentru care oamenii vor un telefon: ca sa poata comunica. Însa, daca acesta este produsul vândut, în mod clar firma de telefonie nu este un monopolist, caci are drept concurenta serviciile postale, telegraful, furnizorii de internet si chiar porumbeii mesageri. Prin urmare, daca definim produsele în sens larg, nimeni nu este un monopolist. Acum sa presupunem ca definim produsele în sens foarte restrâns. Asa cum telegramele nu sunt acelasi lucru cu serviciile telefonice, nici pachetul de biscuiti de la magazinul din fata blocului nu este acelasi cu pachetul de biscuiti din celalalt capat al orasului, mai ales atunci când nu ai masina si fratiorul tau nu da semne ca se va opri din plâns pâna nu îsi primeste biscuitii. În plus, fiecare persoana detine monopolul asupra serviciilor pe care le poate el însusi presta. Astfel, în sens restrâns, fiecare este un monopolist. Conceptul de monopol este unul extraordinar de ambiguu, deoarece, conform aceleiasi definitii, se poate ca nimeni sa nu fie monopolist sau toti sa fie monopolisti. Totul depinde de cât de larg sau de restrâns definim un produs, deci de o judecata (arbitrara) de valoare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful