You are on page 1of 38
Poveștile Buzăului SPu S e la ș ezătoare

Drumuri D e Pove S te

D rumuri D e P ove S te Ț inutul B uzăului Poveștile Buzăului SPuS e
D rumuri D e P ove S te Ț inutul B uzăului Poveștile Buzăului SPuS e
D rumuri D e P ove S te Ț inutul B uzăului Poveștile Buzăului SPuS e
D rumuri D e P ove S te Ț inutul B uzăului Poveștile Buzăului SPuS e

Ținutul

D rumuri D e P ove S te Ț inutul B uzăului Poveștile Buzăului SPuS e
D rumuri D e P ove S te Ț inutul B uzăului Poveștile Buzăului SPuS e

Buzăului

Poveștile Buzăului SPuS e la ș ezătoare
Poveștile Buzăului
SPuS e la ș ezătoare

vor B e i S cu S ite și i magini P itorești

Mulțumim celor care ne-au inspirat cu vorbe iscusite și imagini pitorești pentru a spune legendele Buzăului.

Realizat de:

Cristina Partal, Dan Palcu,

Lorena Apachiței

Pe baza unor texte de:

Alexandru Vlahuță, Marcela Marin, Lorena Apachiței, Cristina Partal, Florentin Popescu.

Fotografii: Dan Palcu, Cristina Bunea, Cristina Partal, Dan Moruzan, George Dima, Arhiva ANTREC Buzău.

Imagini copertă: Amedeo Preziosi Concepție grafică și design:

Dan Palcu. Mozaic Zarand Consult - MZC

v or B e i S cu S ite și i magini P itorești Mulțumim celor

Material realizat de Antrec Buzău , cu sprijinul Consiliului Județean Buzău

cu P rin S

Î n c e P u t

D e

pagina 5

 

P i e t r e l e

D r u m P o r Ț i

pagina 7

g h e o r g h e l a ș

pagina 9

m u n t e l e

P e n t e l e u

pagina 13

m i S t e r e l e

D e

l

a

c o l Ț i

 

pagina 17

P a S ă r e a

P h o e n i x

pagina 21

 

m a g i c i a n u l

pagina 25

a r B ă n a ș

pagina 29

 

F o c u l

v i u

pagina 33

Î n

l o c

D e

Î n c h e i e r e

pagina 35

- 5 -

- 5 - C um ar fi dacă ai putea păși în același timp pe poteci
  • C um ar fi dacă ai putea păși în același timp pe poteci de drum dar și pe file de poveste? Pădurile pe care le vezi ar fi decorul faptelor vitejești din trecut, stâncile ar fi misterioase creaturi

adormite, iar orizontul o iluzie ce tăinuiește lumi ascunse. Cum ar fi dacă drumul tău ar fi încărcat de melancolia și fascinația lucrurilor de demult?

Îți propunem ca în timp ce călătorești prin ținutul Buzăului să asculți poveștile adunate de-a lungul timpului și depănate la foc sau la lumina lămpii. Nu doar pentru a ști mai multe despre ceea ce te înconjoară, ci și pentru a înțelege esența satului românesc.

Vei descoperi că lumea se împarte între văzut și nevăzut, că fiecare lucru are o umbră misterioasă, că între colinele și coastele stâncoase ale curburii Carpaților, oamenii au avut tihna de a le descoperi, descoase și țese în povești înțelepte și uneori hazlii.

Nu este suficient să citești aceste rânduri. Vino aici, descoperă locurile care de fapt au scris aceste povești. Așa vei întâlni și oamenii care azi încă le povestesc. Va fi ușor, căci pe măsură ce te îndepărtezi de drumurile bătătorite și intri în lumea misterioasă a ținutului Buzăului vei fi primit in casă, îngrijit și ospătat la masa gospodarilor păstrători ai legendelor buzoiene.

1 2 3 4 5 7 6
1
2
3
4
5
7
6

Foto: 1. Piatra Corbului, zonă cu chihlimbar de la Colți, 2. Lacul

Odăile, 3. Urme de valuri preistorice la Lopătari, 4. Deliciile pădurii

la Nișcov, 5. Scoică preistorică din dealurile Căneștiului 6. Cascadă

de lângă Sârbești, 7. Cristal efemer de sare de la Săreni.

- 7 -

- 7 - A ici, la poalele munților, bătrânii povestesc la gura sobei misterele pădurilor și

A ici, la poalele munților, bătrânii povestesc la gura sobei misterele pădurilor și pământurilor buzoiene. Ei destăinuie secretele a ceea ce numesc „trecători spre lumea de dincolo”. Se spune că ascunse în

umbrele copacilor și foșnetul frunzelor, lumile de dincolo își deschid porțile și îi lasă pe cei cu sufletul împăcat și sincer să cunoască taine ascunse oamenilor.

Pietre uriașe, rotunde și cu încrustații ciudate tăinuiesc existența acestor porți. Cunoscătorii descriu două feluri de porți: unele care au încrustate semne compuse din linii curbe, porți ale duhurilor bune. Acestea au grijă de păduri, ca ele să nu fie cuprinse de foc, să nu se rupă de furtuni sau de zăpezi, păzesc sufletele oamenilor care rătăcesc fără apărare, au grijă ca ciobanii cu suflet bun să nu fie atacaţi de lupi sau de alte animale carnivore, sau se îngrijesc de soarta copiilor care adorm noaptea în pădure. Iar celelalte porți, care au încrustate semne din linii frânte, în special cele care aduc a triunghi, simbolizează porţile prin care pătrund duhurile rele, pe care le stăpânesc vrăjitoarele.

Dincolo de porţile duhurilor bune, localnicii spun că încă se mai găsesc prăzi ale haiducilor. Ei cunoșteau secretele porților magice și le foloseau ca să scape de potera aflată pe urmele lor.

Oamenii de aici întotdeauna au crezut într-o lume invizibilă, existentă între cer şi pământ, iar în anumite împrejurări, unii oameni spun că au reuşit să o vadă, dar mai ales să o audă. Pe vremuri, anumite decese inexplicabile, dispariţii, accidente sau boli erau puse pe seama făpturilor invizibile ce locuiau dincolo de porţi.

Mai zic bătrânii că două astfel de porţi se află şi pe Valea Chiojdului, una pe Vârful Mălâia şi se numeşte Poarta Sărutului, cea de-a doua pe lângă satul Cătiaşu şi este cunoscută sub numele de Poarta Uriaşului sau Lespedea.

1 2 3 4 6 5
1
2
3
4
6
5

Foto: 1. Trovanții de Chiojdu. 2. Paznici la porți, 3. Cascadă pe valea

Bâscăi Chiojdului, 4. Culori de Chiojdu, 5. Pietre cu semne rele, 6.

Fețele paznicilor la porțile spre alte lumi, deasupra Chiojdului.

- 9 -

- 9 - A dunați în cerc, admirăm jocul limbilor de foc. Deasupra lor, aurie și

A dunați în cerc, admirăm jocul limbilor de foc. Deasupra lor, aurie și stropită din plin cu vin, sfârâie carnea crudă a cârlanului pătruns de dogoare. Proţapul se învârte încet, încet. Așa spune obiceiul

haiducilor: carnea de miel sau de cârlan trebuie să fie atât de pătrunsă, încât să se topească în gurile hămesite.

Luminați din când în când de o scânteie ruptă din lanțul flăcărilor, putem citi pe fața fiecăruia dintre noi nerăbdarea de a gusta măcar puțin din bunătățile haiducești. Numai ciobanul care se îngrijește de rotirea proțapului, pe sub mustața căruia lichidul magic, vinul, dispare cu înghițituri lungi și pofticioase, își păstrează calmul și începe să vorbească. Parcă doar pentru sine, dar l-am surprins atent să vadă dacă este urmărit de cei ce se strânseseră roată-roată pe lângă proţap:

-Am fost și eu ca voi odată. Am stat și eu lângă foc și am ajutat la pregătirea multor astfel de bunătăţuri haiduceşti. Pe atunci trăia și bunicul meu din partea tatei, care mânuia cu deosebită iscusinţă nu paloşul ori hangerul ci,

poate veţi râde

acul de cusut. Da, da! Meşterul Cernat - aşa îl chema pe

... tatăl tatălui meu din Varlaam - era vestit până la Întorsura Buzăului şi chiar în zona Braşovului.

Ei bine, în urmă cu foarte mulţi ani - pentru că povestea asta o ştia bunicul meu de la bunicul său, iar acesta se pare că o auzise de la străbunul său, care chiar l-ar fi văzut pe ăst haiduc - ţinuturile Chiojdului şi cele din vale până la Cislău erau străbătute de un vestit haiduc, pe nume Negoiță Gheorghelaş. Falnic și mândru mai era tânărul căpitan Gheorghelaș. Da, da! Căpitan! În ceata lui Tudor Vladimirescu!

2 3 4 6 5
2
3
4
6
5

Foto: 1. Cai pe plaiurile Munților Siriu, 2. Cascada haiducilor, 3-6.

Plaiurile buzoiene, cutreierate de haiduci .

Și spunea bunul meu, că de s-ar fi întâlnit Gheorghelaș cu mărețul Hercule, șapte zile și șapte nopți de s-ar fi bătut, tot nu s-ar fi putut doborâ unul pe altul. Atât de puternic era haiducul nostru! Flăcău chipeş, cu trup înalt şi drept ca bradul și la fel de semeţ. Sarica mocănească i se aşeza atârnând pe umeri, aşa cum se aşează şi se lipește zăpada iarna pe ramurile bradului. Și bun la suflet, întotdeauna ajuta pe cei osândiţi de soartă.

Dar necăjit rău a mai fost viteazul Gheorghelaș când a fost înșelat de vicleanul Macoveiu. Șapte ani de lucru sub cuvântul lui și nimic în schimb, ba mai mult! În schimbul muncii sale cinstite, mincinosul Macoveiu i-a furat toata averea, lăsându-i haiducului doar adăpostul pădurii și o dorință cruntă de răzbunare.

Soarta a făcut ca, umblând din stână în stână, Gheorghelaș să găsească chiar stâna lui Macoveiu, păzită de Moș Radu Barbă-Sură. Lui a început Gheorghelaș să-și descarce sufletul, să-i spună de nedreptatea făcută de Macoveiu. Balada pe care o zicea bunul meu spunea că: „însă dacă ar prinde

pe Macoveiu, se scie că ar fi dus dintre cei vii! Moș Radu înmărmurea, barba

că i se zbârlea, limba i se-mpleticea[

]

când etă că zăresce în fundul stânei

... pe Macoveiu. Începe să-l judece, îl prinde de chică, îl învârtesce prin stână, îl lovesce cu măciuca grea de dece ocale și-l silesce se-i înapoieze toată averea luată, în urmă-i răpesce și turmele de oi”.

Ce să mai lungim vorba

nu mult a rezistat lașul Macoveiu în mâinile

... voinicului. Dar soarta crudă nu l-a lăsat pe haiducul nostru să-și vadă iară casa și cele dragi. Așa, ca noi, stătea și Gheorghelaș și petrecea împreună cu voinicii săi. Nu au

apucat însă bucatele să le guste şi nici să dea peste cap ploştile cu ţuică şi vin ce le aveau atârnate la cingătoare, că Gheorghelaş vedea cum printre copaci se strecura potera adusă de chiar cuscrul său. Da, da! Chiar tatăl iubitei lui

neveste! Mare a mai fost ura dintre ei

iar totul s-a stins în țipătul flintei

Cu ultimele puteri,

... îndreptate chiar spre inimioara tânărului haiducuț

... Gheorghelaş a dus flinta lui la ochi, rezemat de o stâncă, şi a încercat să-i trimită un glonţ duşmanului. Dar moartea a venit prea repede şi haiducul a înţepenit așa, ațintind dușmanul. Timp de trei zile poteraşii, de frică, nici nu s-au apropiat de el. În a patra zi, un moşnean din satul Bătrâni, Ilie Beşeg, i-a tăiat capul să-l ducă vistierului la Bucureşti spre dovada morţii lui Gheorghelaş, cel ce înspăimântase trei judeţe. Trupul i l-au îngropat ciobanii lângă poteca ce urcă pe Penteleu. Pe acel loc se mai află şi azi o troiţă pe care

- 11 -

cei ce trec pun flori proaspăt culese din fâneţele dimprejur. Tot în Penteleu se mai găseşte o poiană frumoasă, plină de flori şi ierburi sălbatice, căreia i se spune La Crucea Fetei. Spune legenda că acolo a fost ucisă iubita soțioară a lui Gheorghelaş, o frumoasă fată din Cătina, care căuta să-i întârzie ori să-i abată din drum pe soldaţii care-l urmăreau pe haiduc”.

Prinși de farmecul vorbelor baciului Cernat, ultimul din spiţa lui cu o astfel de îndeletnicire, adunați în jurul focului, alergăm cu închipuirea minții prin

pădurile Penteleului, urmărind povestea. Glasul domol al unui fluier apărut din senin în mâinile ciobanului ne trezește la realitate și ne aduce aminte că ne așteaptă o cină pe cinste! Rămân totuși cu ochii ațintiți spre tufișurile

din față ... nu cumva să străbată vreun glonț din desișul frunzelor ... Zona Valea Chiojdului
din față
...
nu cumva să străbată vreun glonț din desișul frunzelor ...
Zona
Valea Chiojdului
nehoiu
Munții Siriu
chiojdu
Trovanții
de Chiojdu
Dealurile Cornățeanului
Pătârlagele
Cătina
Calvini
Cislău
Frăsinet

- 13 -

- 13 - S oarele e de trei suliți pe cer, spune moș Gheorghe, la noi

S oarele e de trei suliți pe cer, spune moș Gheorghe, la noi sunt zece ore, și când am plecat, nu se zărea vârf de suliță. Departe a rămas în urma noastră valea Meledicului, cu băile ei, cu mândru-i castel și strălucitoarele-i

lacuri, vechea mânăstire și posomorâtele ruine ale Cetății lui Vintilă-vodă de pe malul Slănicului. Numai legendele, minunatele legende ale Meledicului, merg cu noi pe plaiuri. Le poartă moș Gheorghe în tolbă. Și cum le spune! ...

— De unde le știi așa, moș Gheorghe, că d-ta nu ești de pe-aici? ...

— Ei, apoi au mai venit ele pe la noi

Vorbește rar și așezat. Din când în

... când își dă puțin capul pe spate, surâde pe sub mustață, ș-atunci toată fața i

se luminează.

Un trup mijlociu, vânos, sprinten la mișcări; piciorul strâns bine în opincă, ițari de dimie, o curelușă peste cămașa de cânepă, scurtă-n poale, strâmtă în mânici, — un chip uscățiv, fără vârstă, ars de soare, ochii vii, mustața roșcovană, tunsă puțin pe buze, chica retezată și o căciulă cât toate zilele, pe care o dă moș Gheorghe — la anumite vorbe — când pe ochi, când pe ceafă, când pe-o ureche. E pândar în Jitia și-i zice lumea moș de când era mic, pentru că vorbea „în tâlcuri” și tot cu oamenii mari îi plăcea să stea. Are un frate în București, învățat, însurat, procopsit acolo: de zece ani n-a mai venit în satul lui și nu mai vrea să știe de cei care și-au luat mămăliga de la gură ca să-l dea la carte.

— S-a făcut boier

Săracu!

... — De ce sărac, moș Gheorghe, că zici c-a ajuns bine?

— Hm

bine să-i dea Dumnezeu. Da’ eu știu o vorbă țărănească de-a

... noastră, și mi-i dragă, ș-o spun și la copii acasă:

Foto: 1. Lacul Siriu, 2. Punte tradițională peste Bâsca, din

2 3 4
2
3
4

zona Varlaam, 3. Stânca lui Nechita Blidaru, 4. Peisaj din zona

Varlaamului, 5. Poteci umblate de turiști și de păstori din Munții

Penteleu.

“Decât să-nting în unt / și să mă uit în pământ, Mai bine să-nting în sare / și să mă uit la soare!”

Frumos și-a dat căciula pe ceafă și s-a uitat în sus, iar mie mi s-a părut că văd în el — în scăpărarea acelei clipe — toată mândria neamului românesc.

Tăiem în lung înaltul dezvăliș de pe „Podul Calului”. În jurul nostru, ieșind din văi, codrii de brazi s-agață de stânci. Pe deasupra lor ochii scapără departe, în largul zărilor. Spre miazănoapte s-alungă șirul nesfârșit de măguri, ca valurile unei mări. Falnic și luminos se ridică-n fund blândul rege al atâtor înălțimi, vestitul Penteleu, cu cele mai grase pășuni, cu cele mai încântătoare și mai bogate plaiuri din tot cuprinsul Carpaților noștri. Din podișuri moi, trăgănate, pare că-l vezi cum crește, cum se desface-n sus, puternic și singur, lămurindu-și fruntea boltită pe albastrul cerului, împingându-și spinarea rotundă, gigantică, spre munții Ardealului. Din trunchiul lui pornesc, rășchirate, ca degetele unei mâini, cele cinci ramuri mari, descoperite: Cernatul, Miclăușul, Piciorul Caprii, Vâforâtul și Zănoaga. Pete de umbră se poartă pe codri și pe luminișuri. Întunecat, în manta-i de brazi, se-nalță-n fața noastră muntele Cireșu.

Cărarea intră-n desiș. Răsună sub picior pământul uscat și vânăt ca cenușa. Tufe mărunte de afine se întind pe lângă arborii doborâți de bătrâneță ...

“Decât să-nting în unt / și să mă uit în pământ, Mai bine să-nting în sare
Varlaam Lacul Siriu Plaiu Siriu Gura Teghii Nucului Bâsca Rozaliei Poiana nehoiu nehoiu Cozanei Munții Podu
Varlaam
Lacul
Siriu
Plaiu
Siriu
Gura Teghii
Nucului
Bâsca
Rozaliei
Poiana
nehoiu
nehoiu
Cozanei
Munții
Podu
Calului
Aluniș
Fișici
Bozioru
Colți
Trovanții
de la Ulmet
chiojdu
cozieni
Pănătău
Pătârlagele
Dealurile
Cornățeanului
Cătina
Masivul
Ivănețul
Calvini
Valea inferioară a
Buzăului
și Slănicul de Buzău
Cislău

- 17 -

- 17 - M ulte forțe și mistere zac în pământul răscolit de la Colți. Încă

M ulte forțe și mistere zac în pământul răscolit de la Colți. Încă de la

intrarea pe valea ce adăpostește satele, stâncile încep să iasă la iveală

conturând un peisaj neașteptat de sălbatic. De un alb strălucitor,

străbătute de benzi întunecate, par niște semeți străjeri ai unei lumi pe care o

poți doar intui. Este o lume străveche povestită de pietre rătăcite, ce poartă adesea semne bizare, uneori cicatrici ale unor misterioase fenomene naturale, alteori înscrisuri străvechi pierdute în vremuri de legendă. Nu trebuie să fii expert în științele Pământului ca să vezi dintr-o simplă privire urme ale unei lupte duse între duritatea pietrelor și forțele care le îndoaie, le strivesc unele de celelalte până când un lichid negricios este scos la iveală - izvoare de păcură.

Pe valea Sibiciului, povestea petrolului este vizibilă în fiecare bucată de stâncă. Aici găsești pietre întunecate, ce se desprind în foițe. De mult, resturi de alge și microorganisme marine au fost prinse în încleștarea pietrei și după milioane de ani au dat naștere petrolului. Geologii le numesc disodile sau șisturi disodilice. Din loc în loc, pe văi de ape sau pe pereții stâncilor, se zăresc pietre negre sau roșcate, colțuroase și sticloase, uneori cu miros de petrol. Se numesc menilite. Sunt roci dure, formate din materia cochiliilor microscopice ale unor alge speciale - forme de viață cu schelet, nu pe bază de calciu, ci de siliciu, asemănătoare cu sticla. Rarități între formele de viață de pe Pământ. Mai sunt pietrele de culoare deschisă și cu aspect de nisip întărit, numite gresii. Sunt rezervoare naturale unde petrolul a migrat și s-a adunat după formare.

Tot aici, unde Carpații își pleacă umili culmile, se află ținutul chihlimbarului. Anticii greci îl numeau Electron și credeau că este dovada clară că și zeii

1 2 3 4 5 7 6
1
2
3
4
5
7
6

Foto: - 1. Fostă exploatare de chihlimbar;

Zona rupestră Poiana Cozanei: 2. Chilia lui Dionisie Torcătorul, 3.

Inscripții pe pietrele din zona Crucii Spătarului, 4. Bloc de stâncă

sculptat natural, 5. Agathonul Nou, 6. Crucea Spătarului, 7. Biserica lui Iosif.

au sentimente. Ce altceva putea străluci mai frumos și mai delicat decât lacrimile zeilor? Îl foloseau în ritualuri magice, la fel ca multe alte seminții pierdute în negura vremilor. A fost întotdeauna o piatră misterioasă, iar localnicii au știut să o caute și să se ferească de blestemul său. Mai demult chiar, aveau galerii și șantiere unde, asemeni vânătorilor, pândeau licărirea prețioasă din stânca spartă de târnăcop. Muzeul de azi de la Colți adăpostește o mică colecție martor a vremurilor trecute. Dar locurile, locurile șoptesc povestea căutătorilor blestemați.

Urmând firul văii se ajunge la Piatra Corbului. Aici se deapănă povestești despre bogăție și decădere, despre căutători de comori și despre destine tragice. Pe plaiurile de lângă mărețele stânci ale Pietrei Corbului, la Motoca, se mai văd urmele trecerii celui care a făcut cunoscut chihlimbarul românesc - rumanitul. Aici, la fel ca în multe alte locuri presărate pe valea Colților, un explorator a căutat și adunat comori. Oamenii au încercat să îl avertizeze, dar nu a fost prilej a-l opri. Zadarnic i-au spus că piatra, rășină scursă din ochii zeilor, odată ținută în palmă pune stăpânire și te îndeamnă să cauți fără tihnă, că te arde și nu te lasă să te bucuri de comoara adunată. Era însă prea târziu pentru explorator. Îndrăgostit de comoara sa, nu se îndura să se despartă de piatră, chiar dacă totul în jur se ruina. Doar după moartea sa misterioasă, comoara s-a răspândit în cele patru zări. Regine și tirani au ajuns să se fălească cu nestematele românești, dar fără a le cunoaște povestea. Localnicii însă, au transmis-o din generație în generație, ca o avertizare pentru cei ce găsesc piatra zeilor.

*

Dincolo de plaiurile chihlimbarului se ascunde un mister și mai mare. Poate cea mai mare comoară a Buzăului. Locurile în care stânca a devenit adăpost, loc de venerare și rugăciune pentru pustnici și oameni misterioși ale căror nume și povești s-au pierdut în negura vremilor. Bisericuțe, chilii, trepte și multe semne decorează piatra de parcă însăși codrii ar fi o carte pe care mâini măiestre, cu dălți și ciocane au încercat să o scrie și să o picteze în mijlocul munților. Pădurile cu pietre cioplite sunt ca un labirint. Locul în care până și timpul s-a rătăcit. Căci piatra nu ne spune unde este începutul, care este cronologia locurilor și pare a tăinui sfârșitul. Tot ceea ce ne spune piatra este să ne liniștim, căci aici găsești puterea de a te liniști. Trebuie numai să asculți natura și vocile oamenilor. Localnicii vor contiuna povestea. Doar

- 19 -

ei știu tâlcuirile acestor locuri misterioase. Ei sunt moștenitorii - porți spre alte lumi cu eroi legendari, barbari necruțători, regi înțelepți și cosânzene de o frumusețe dumnezeiască. Ascultă poveștile și leagă-le de locuri, pentru că le completează. Dau răspunsuri și pot inspira așa cum au făcut-o și cu alți călători înainte.

Sunt mulți oameni vrăjiți de aceste povești ce răzbat din piatra misterioasă ascusă în Curbura Carpaților. Unii le-au cercetat în căutarea comorilor, alții au căutat răspunsuri pentru istoria neamului nostru, dar toți au încercat să plece cunoscând mai mult decât la venire. Locurile nu au alungat pe nimeni și tăcute au arătat răspunsuri, au inspirat teorii și au îndemnat la revenire. Căci mulțimea misterelor nu poate fi cuprinsă într-o singură vizită. Sunt unele drumuri ușoare, iar altele nu se lasă găsite ușor, la prima călătorie.

Zona

Valea colților Poiana Cozanei Nucu Aluniș Fișici Colți Bozioru Muzeul Chihlimbarului Trovanții de la Ulmet Masivul
Valea colților
Poiana
Cozanei
Nucu
Aluniș
Fișici
Colți
Bozioru
Muzeul
Chihlimbarului
Trovanții
de la Ulmet
Masivul Ivănețu
cozieni
Pănătău
Pătârlagele

- 21 -

- 21 - N emurirea și frumusețea au atras dintotdeauna curiozitatea oamenilor. Phoenix, pasărea miraculoasă care

N emurirea și frumusețea au atras dintotdeauna curiozitatea oamenilor.

Phoenix, pasărea miraculoasă care renaște din propia-i cenușă, este

imaginată în nenumărate mitologii, printre care cea grecească,

egipteană și chineză. Consacrată Zeului Soare, Pasărea Phoenix trăia perpetuu în cicluri de sute de ani. Periodic, la apropierea sfârşitului unui ciclu al lungii sale vieţi, pasărea îşi construia un cuib din ramuri alese şi plante frumos mirositoare. Între aceste crenguțe parfumate, căldura renașterii cuprindea vietatea cu limbi de foc revigoratoare. Cenușa se metamorfoza într-un ou, simbol al Genezei primordiale, cenuşă din care aceasta avea a renaşte de-a pururi.

Conform scrierilor lui Herodot şi ale lui Pliniu cel Bătrân, Phoenix este închipuită ca o pasăre cu pene de culoare aurie şi roşie, asemănătoare ca mărime cu acvila. Lunga sa existență începe în Arabia, de unde transportă în gheare oul învelit în smirnă, ce conține rămășițele trupului avut înainte, până la Templul din oraşul Soarelui.

În ţinuturi de legendă și pline de mister, unde arcul carpatic tinde a se recurba către miazănoapte, se înalţă mândru şi enigmatic Muntele Istriţa. Acolo, între cele două stânci care poartă numele de „Piatra Şoimului” şi „Cuibul Corbului”, ţâşnește apa limpede precum cleştarul a unui izvor zis „Fântâna Vulturului”. Numele au fost predestinate zonei, căci se pare că nu doar aripi muritoare planează liniștite asupra acestor locuri. În anul 1837 un alt fel de înaripată și-a făcut curaj să apară în razele aurii ale soarelui. Doi oameni simpli, ce lucrau pe dealul dinspre Pietroasele, au rămas înmărmuriți la vederea nebănuitei comori. Sub pietre mari, dar nu prea departe de suprafață, cei doi au găsit cuibul unei păsări de aur cam de mărimea unui şoim, modelată în aur masiv şi decorată cu felurite pietre preţioase roşii, verzi, albastre. Nici

Foto: 1.Podgoriile de la poalele dealului Istrița, 2. Tezaurul de la

2 3 4 6 5
2
3
4
6
5

Pietroasele, 3, 5. Piese din tezaurul de la Pietroasele Podgorie din

zona Breaza-Năeni, 4. Tămâioasă de Pietroasele, 6. Peisaj de pe

dealul Istrița

unul dintre cei doi nu mai văzuse vreodată asemenea bogății.

Această comoară avea însă de urmat un destin foarte întortocheat. Neștiind ce să facă cu o asemenea bogăție, cei doi țărani au hotărât să vândă toate cele 22 de obiecte de aur, împreună cu maiestuoasa pasăre, unui negustor albanez. De aici cu greu și-a regăsit „Cloșca cu puii de aur”, așa cum a fost numită, cuibul de acasă. Dar regăsirea a fost scurtă. Valuri de vânt amăgitor au purtat înaripata până dincolo de granițe, la Moscova. Stampa purtată pe aripă: HUTEN IAREN EIVEN (tradusă „Casa (Neamul) în pace să-ți fie”) nu are însemnătate decât în cuibul de casă, căci citită invers, inscripția devine un blestem: NEVIEN ERAI NETUH, adică: „Blestemat să fie răufăcătorul (hoțul)”.

Până când alte valuri de vânt cald vor readuce pasărea călătoare acasă, nu ne rămâne decât să citim despre frumusețea și măiestria ei în basmele românești sau să admirăm „Pasărea Măiastră” a sculptorului Brâncuși.

unul dintre cei doi nu mai văzuse vreodată asemenea bogății. Această comoară avea însă de urmat
Dealurile Bocului Mânzălești Plaiul Lopătari Nucului Vintilă Vodă Lacul Mociaru chiliile Brăești Mărgăritești Cănești Dealurile Câlnăului
Dealurile Bocului
Mânzălești
Plaiul
Lopătari
Nucului
Vintilă Vodă
Lacul
Mociaru
chiliile
Brăești
Mărgăritești
Cănești
Dealurile Câlnăului
Odăile
Beciu
Beceni
Bozioru
Scorțoasa
Vulcanii
Noroioși
Pâclele
cozieni
Berca
Dealurile Balaurului
Pârscov
Cernătești
Măgura
Ciuta
Mănăstirea
Săpoca
Ciolanu
Mierea
Vernești
Haleș
Mihăileni
Dealul Ciolanu
Sărata
Monteoru
BUZĂU
Merei
Chilia lui
Ambrozie
Valea inferioară a
Buzăului
și Slănicul de Buzău
Năeni
Breaza
Pietroasele
Dealul Istrița

- 25 -

- 25 - A ceasta este povestea unui sat ascuns între unduitoarele culmi ale dealului Istrița

A ceasta este povestea unui sat ascuns între unduitoarele culmi ale dealului Istrița și a magicianului care l-a prefăcut într-una din cele mai frumoase destinații ale României de odinioară. Este o poveste a

inspirației, a creșterii și decăderii, dar mai ales a inspirației și forței de creație.

Se spune că magicianul, un tânăr din neamul călătorilor greci, a ajuns pe aceste plaiuri din întâmplare. Le-a îndrăgit și le-a citit comorile. Era un magician modern. Un industriaș ce cu bagheta tehnologiei a făcut ca petrolul din cele 1000 de puţuri ce se aflau pe dealul Păcura Mare să plece la vale, spre mica rafinărie construită de el. Cisternele încărcate cu gaz plecau din gara Monteoru în portul Brăilei şi, de aici, spre porturile din Marea Mediterană.

Astfel, bagheta fermecată a transformat aurul negru într-o ladă cu bani! Ce să facă Magicianul cu atâta bănet? Mai întâi a ridicat o biserică în mijlocul satului. Era nevoie de Primărie şi a făcut-o! Micul cătun se transformase peste noapte într-o renumită localitate! Unde să înveţe copiii? Imediat a ridicat o şcoală pentru băieţi şi fete! În fiecare an îi premia pe elevii silitori, apoi îi îndruma şi-i susţinea cu bani pentru a-şi continua studiile la şcoli înalte din centre universitare europene. Cum mica aşezare Sărata Monteoru era bogată şi în ape tămăduitoare, Magicianul, ce se numea Grigore C. Monteoru, a hotărât să apeleze tot la bagheta fermecată!

Imediat, o armată de constructori din Italia, Grecia, Turcia, Ungaria, conduşi de un renumit arhitect german, Eduard Honzik, a ridicat o mândră staţiune balneară, cu hoteluri moderne, cu bază de tratament, cu căzi din marmură, cabine cu duşuri şi tot confortul ce se impunea unei staţiuni de

2 3 5 4
2
3
5
4

Foto: 1. Conacul familiei Monteoru, 2. Portretul lui Grigore

Monteoru, 3. Stațiunea la 1895, 4. Monumentul lui Gogu Monteoru,

5. Fântâna Monteoru.

rang european. Uzina electrică, cinematograful, moara cu turbine, bazinele de stocare a apei minerale, farmacia şi doctorii renumiţi au completat renumitele construcţii ale staţiunii. Bolnavii cu venituri modeste beneficiau de tratament gratuit în spitalul staţiunii balneare, construit şi întreţinut pe cheltuiala magicianului nostru.

În parcul “englezesc”, iluminat feeric, muzica militară cânta melodiile epocii: valsuri vieneze, polci, mazurci dar şi melodii populare româneşti, spre încântarea vizitatorilor români şi străini ce veneau să-şi caute sănătatea la Sărata Monteoru. Şi o găseau în câteva zile de tratament balnear. Nu degeaba staţiunea era cunoscută şi sub numele de Bastonul. Cei care veneau în baston plecau bucuroşi pe picioarele însănătoşite miraculos!

În ziua inaugurării oficiale a staţiunii balneare ce va purta numele întemeietorului ei, a fost invitată crema înaltei societăţi româneşti: Familia Regală, marile familii boiereşti, moşierii din împrejurimi dar şi familia tinerei şi frumoasei soţii a magicianului. Nu a lipsit Alexandru Candiano Popescu, marele erou de la Griviţa, ministrul Învăţământului, Spiru Haret, cu soţia sa, Ana, consulul la Constantinopole, Dumitru Petrescu, familiile Hariton, Carp, Tissescu, Cătuneanu şi mulți alții.

Invitaţii sosiţi cu caleşti şi cupeuri luxoase, conduse de surugii în livrele pompoase, erau conduşi în parcul conacului Monteoru, unde se răcoreau cu dulceţuri, fructe proaspete şi băuturi răcoritoare, la umbra arborilor exotici aduşi de pe toate continentele. Apa fântânilor arteziene ţâşnea răcoroasă din gurile fabuloase ale personajelor mitologice sau ale suavilor heruvimi. Ici-colo, dincolo de orangeriile şi serele cu flori şi legume, căprioare şi cerbi sfioşi păşteau nestingheriţi iarba mătăsoasă, iar mai sus, în terasele expuse la soarele binefăcător, se legănau cele mai fabuloase fructe din livada de aur a familiei Monteoru.

Mai jos de biserică, apa lacului artificial purta bărcuţe uşoare, în care doamne elegante, în rochii lungi, cu pălării cochete şi umbreluţe cu franjuri, râdeau fericite alături de domni cu mustaţă, talie subţire şi gesturi curtenitoare. Heleşteul era populat cu peşti exotici şi gingaşe lebede cu nelipsitele numere de balet.

Acum putea rivaliza cu cele mai vestite “Băi” ale vechiului continent:

Karlsbad, Baden-Baden, Aix-les-Bains, Deauville şi chiar a fost numită Micul Paradis, Perla Buzăului, Mica Elveţie.

- 27 -

Aşa cum sunt toate poveştile, unde Făt-Frumos este supus la grele încercări, aşa s-a întâmplat şi cu Magicianul nostru. Pentru el şi copiii săi bagheta fermecată nu a funcţionat. Slăbit sufleteşte după pierderea celor doi fii, Gogu, mort la 14 ani, şi Gheorghe, tânăr student la Paris, Grigore Monteoru părăseşte această lume pentru a-şi întâlni copiii. Ginerii săi, Lascăr L. Catargiu şi dr. C. Angelescu i-au continuat opera începută. Ştrandul cu apă sărată era solicitat întreaga vară, iar vechiul Cazino, care azi nu mai există, întrunea cele mai exigente şi rafinate gusturi. Aici descindea protipendada vremii: politicieni, miniştri, oameni de afaceri şi moşieri. În timp ce doamnele se răcoreau pe terasa restaurantului, etalându-şi rochiile şi pălăriile aduse din voiajele de la Paris, presărând conversaţiile cu mici bârfe, domnii, între două partide de biliard sau ruletă, puneau cu patos “ţara la cale”, fumând trabuce aduse de peste ocean.

Aşa a fost odată …. Securea războiului a trecut de două ori şi peste mirifica vale a Săratei. Ţinutul de vis al lui Grigore C. Monteoru se năruia văzând cu ochii. Un vânt aspru, un crivăţ ce sulfa dinspre Răsărit a fost picătura ce a umplut paharul. O nouă orânduire venise şi pe valea Săratei. Oamenii noii puteri, neimplicaţi sufleteşte, se întrebau: - Pentru ce ne trebuie aceste clădiri cu ziduri groase din piatră, cu acoperişuri din cupru, ce să facem cu tablourile cu rame aurite, late de 30-40 de cm, cu vasele orientale înalte de un metru şi cu stucaturile uriaşe ce împodobeau pereţii, cu mobila grea şi parcurile “englezeşti” şi “franţuzeşti”ce ne amintesc de o lume a bogaţilor?

Dar mai ales, ce să facem cu bustul de marmură al lui Grigore C. Monteoru, aşezat în mijlocul staţiunii de către urmaşi, drept recunoştinţă pentru magicianul ce ridicase un cătun la rang de staţiune europeană? Jos cu toate acestea, noi suntem mai puternici decât aceste ziduri! Şi au pornit muncitoreşte la demolat!

Parcă nimic nu se potriveşte mai bine pentru sfârşitul poveştii noastre decât basmul “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, în care Făt-Frumos, întors acasă din tărâmul fericirii, nu mai găseşte nimic din tot ce lăsase odinioară. Dar cum speranţa moare ultima, acum se ivesc zori mai buni şi pentru acest colţ de ţară. Oameni, veniţi din alte părţi ale ţării, îndrăgind acest colţ de rai, dau speranţa că uniţi vor reuşi să renască mica localitate din propria-i cenuşă, aidoma păsării Phoenix.

- 29 -

- 29 - U mbra mi se prelinge ușor de la picioare și ajunge prin crăpături

U mbra mi se prelinge ușor de la picioare și ajunge prin crăpături deșirate

până în străfundurile întunecate ale pământului. „Câteodată,

când vin aici, un fior rece mă trece pe spate. Fiara asta care zace în

dedesubturi, poate oricând să iasă iarăși afară.”

O privesc cu interes. Pășim amândouă pe noroiul mâlos al Vulcanilor Noroioși, iar de jur împrejur nu vezi altceva decat pământ zbârcit, conuri ce se înalță plămădite din argilă umedă, iar undeva, în depărtare, verdele viu abia răzbătând pământurilor rele de aici. „Nu am mai auzit de fiară (am îndrăznit să spun). E chiar acum sub noi?”. Și-a strecurat mâna pe lângă a mea și, strângându-mi ușor degetele mi-a șoptit: „Nu vrei să-ți spun povestea acasă?”.

„Se zice că întâmplările ce urmează să ți le spun draga mea, s-ar regăsi cam pe timpul domnitorului Mihnea al III-lea, zis şi Turcitul şi a Doamnei Neaga împreună cu ai săi copiii. Zice lumea că şi dealul acela şi „cazanele” care fierb în continuu la Berca, de pe atunci şi-ar trage ele numele. Aşadar, povestea spune că se retrăsese Doamna Neaga, cu cele trei fete şi băiatul, la casele părinteşti de la Cislău, unde încercau să-şi ducă traiul cât mai bun, dar fără a mai pofti la îndestulările de pe timpul când locuiau în cetatea domnească. Oamenii din satele dimprejur o îndrăgeau și o considerau pe Doamna Neaga ca pe stăpâna lor.

Într-o bună zi, mai mulţi ţărani au venit cu plângere la curtea sa. Iar jelania lor nu era nicidecum una obişnuită. Ei s-au plâns Doamnei că Balaurul cel blestemat le prăpădeşte toată agoniseala, iar pe unde trece el rămâne numai pârjol. Nedumerită, Doamna Neaga întrebă pe amărâţi cum ar putea ea,

Foto: 1-2. Pâclele Mari și Pâclele Mici 3. Noroiul uscat nu este

2 3 4 6 5
2
3
4
6
5

acoperit de vegetație deoarce conține sare, 4. Gaze care ies din noroi

- motorul fenomenelor de tip vulcani noroioși, Pâclele de la Beciu, 6.

Curgere de noroi

o femeie singură, să-i ajute? Însă oamenii aveau deja vorbit: numai sabia şi inima vitează a lui Arbănaş, fiul domniei sale, pot înfrânge Balaurul.

Arbănaş era de-acum, un flăcău în toată puterea cuvântului, cu mustaţa mijită, şi care tânjea să-şi măsoare forţele cu cineva pe măsura sa, ca să dovedească oricui că are în el os domnesc. De cum auzi despre Balaur şi necazurile pe care acesta le pricinuieşte unor nevinovaţi, Arbănaş începu pregătirile. Ce mai, a doua zi în zori, el încălecă şi porni la drum. Trecu prin păduri şi peste dealuri şi ajunse numaidecât în Valea Slănicului. Aici vedea la tot pasul nenorocirile pe care le făcuse Balaurul, dar mai mult îl întrista că oamenii erau tare necăjiţi şi îi căina că pentru în perioada de iarnă nu prea mai aveau ce să urce în hambare. Hidoasa vietate le pologise aproape toate recoltele. Mai mult, le mâncase ori le omorâse şi animalele de prin gospodării.

Voinicul se luă după urme şi trecu aşa prin mai multe sate - Cărpiniştea, Valea Părului, Beceni, Mărgăriţi, Dimiana, Dogari şi altele, unde văzu aceleaşi stricăciuni. Într-un târziu, urmele l-au dus la poalele unui deal golaş. În vârful lui se odihnea Balaurul. Pesemne că măcar o pereche de ochi din cele şapte capete rămăsese de veghe fiindcă, la apropierea lui Arbănaş, Balaurul se scutură ca şi cum tocmai ce ieşise din apă, îşi ridică repede toate capetele, căscă gurile lui de foc şi rămase în aşteptare.

Spune legenda că n-a apucat el să stea prea mult aşa, pentru că viteazul Arbănaş îi şi ţinti unul dintre capete şi trimise iute o săgeată. Apoi, până să se dumirească fiara cu cine are de-a face, Arbănaş îi mai reteză un cap cu paloşul. Un sânge negru a început să gâlgâie din gâtul Balaurului şi să se scurgă înspre Slănic. Îngrozită de durere dar şi înspăimântată de hotărârea voinicului Arbănaş, fiara o luă la fugă spre ascunzătoarea de sub pământ pe care o avea la Berca. Dar feciorul de domn era pe urmele ei. Degeaba Balaurul arunca cu flăcări din celelalte capete, pentru că Arbănaş le sărea în goana calului. Tot aşa, cu ajutorul calului, Arbănaş a ocolit obstacolele pe care Balaurul încerca să i le pună în cale, iar distanţa dintre ei scădea văzând cu ochii. Cu o singură lovitură de sabie, Arbănaş mai tăie un cap lighioanei. Însă, din cauza capului care tocmai fusese retezat şi se rostogolea la vale, Arbănaş ar fi căzut de pe cal, iar până să încalece şi să pornească în urmărirea Balaurului, acesta ajunsese la ascunzătoarea de la Berca, unde s-a subţiat şi cu sângele şiroind a intrat printr-o gură tainică în glod şi a rămas pentru veşnicie acolo, nemaiîndrăznind să iasă la lumina zilei de teama lui Arbănaş. Prin preajma ascunzătorii lighioanei n-a mai crescut de atunci

- 31 -

şi nu creşte nici în ziua de astăzi fir de iarbă, iar pământul este vânăt şi crapă peste tot. Din loc în loc fierb mici ochiuri de nămol şi ies la lumină mici băşici ca de săpun. Zice legenda că pământul uscat şi crăpat ar fi pielea Balaurului, iar prin ochiurile în necontenită fierbere ar ieşi sângele murdar şi blestemat al fiarei.

Acum ai înțeles draga mea de ce nu-ți puteam spune povestea asta îngrozitoare acolo, pe spinarea fiarei? Nimeni nu mai știe nimic de Arbănaș, iar dacă fiara află, tare ne e frică să nu iasă iar să facă prăpăd pe pământurile noastre.”

- 31 - şi nu creşte nici în ziua de astăzi fir de iarbă, iar pământul
- 31 - şi nu creşte nici în ziua de astăzi fir de iarbă, iar pământul

- 33 -

- 33 - M ulte legende și întâmplări știu buzoienii. Nu trebuie decât să treci prin

M ulte legende și întâmplări știu buzoienii. Nu trebuie decât să treci

prin fața porții lor, în amurg de zi și să rostești un sincer „Bună

seara!”. Doar atât trebuie să faci ca să pășești pe tărâmuri cu

viteji haiduci și fete frumoase, cu balauri hidoși și poțiuni magice. Umblând așa, din poartă-n poartă, am aflat misterul flacărilor care apar și dispar în ținuturile buzoiene.

Se spune că la capătul județului Buzău, în comuna Lopătari, pe valea căruia curge grăbit la vale râul Slănic, se află un sat cu nume de munteancă frumoasă, Terca. În sat, oamenii au construit o fântână cu căuș, cu apă atât de rece și gustoasă, încât orice om care bea, se vindecă de orice boală. Aici își avea cuibul cu mulți ani în urmă un fioros balaur care înspăimânta oamenii prin urâțenie și răutate. Nimeni nu avea curajul să se lupte cu fiara cu mult prea multe capete ca să poată fi numărate. Sutele de ochi roșii înghețau doar dintr-o privire orice suflare de muritor, iar numeroasele nări căscate aruncau în aer flăcări arzătoare. Multă spaimă au îndurat bieții oameni din Terca, până când, într-o bună zi Munteanul cel viteaz află de povestea teribilului balaur. Nu i-a trebuit mult să se gândească. A încălecat imediat pe calul lui și a zburat ca vântul și ca gândul până la capătul Buzăului.

S-au luptat două zile și două nopți pe o punte de două scânduri care trece peste râul Slănic, chiar în dreptul fântânii. Lungă și grea a fost înfruntarea celor doi, iar din când în când se mai opreau să-și tragă răsuflarea și să mai soarbă câte o înghițitură de apă din fântâna magică. Apoi o luau iar de la capăt. Oricât de strânsă a fost lupta dintre cei doi, tot mai isteț și mai viteaz a fost Munteanul nostru. Dintr-o lovitură a reușit să-l împingă pe balaur până la câțiva metri de la drum, sus pe munte, unde cu o lovitură i-a desprins

2 3 4 6 5
2
3
4
6
5

Foto: 1. Peisaj de la Terca, 2-3-4-5. Focul Viu 6. Malul Roșu

nenumăratele capete, aruncându-le care-ncotro. De atunci apar, din loc în loc, când dintr-o nară când din alta, flăcări ce răbufnesc mânios de sub pământuri pârjolite.

Am văzut cu ochii mei flăcările rătăcite prin pădurile și dealurile buzoiene. Dacă ajungeți vreodată în Lopătari, căutați fântâna din Terca. Este o fântână cu margini rotunde și căptușită cu piatră naturală de râu.

nenumăratele capete, aruncându-le care-ncotro. De atunci apar, din loc în loc, când dintr-o nară când din
Valea Slănicului de Buzău Munții Vrancei Bisoca Focul viu Dealurile Bisocăi Terca Zidul urieșilor Valea Platoul
Valea
Slănicului de
Buzău
Munții Vrancei
Bisoca
Focul viu
Dealurile Bisocăi
Terca
Zidul urieșilor
Valea
Platoul
Salciei
Mânzălești
Meledic
Săreni
Plaiul
Dealurile Bocului
Nucului
Lopătari
Lacul
Vintilă Vodă
Mociaru
chiliile
Mărgăritești

- 35 -

- 35 - P e drept cuvânt se poate spune că această parte a Ținutului Buzăului

P e drept cuvânt se poate spune că această parte a Ținutului Buzăului este ținutul balaurilor. Pe lângă Focul Viu și Vulcanii Noroioși, repere mitologice ale legendelor cu

prinți curajoși și creaturi monstruoase, valea Slănicului mai ascunde și alte locuri speciale.

Te invit să le afli poveștile singur, în mijlocul sătenilor înțelepți. Întreabă de legenda Malului Roșu, pe care îl vezi în drum spre Focul Viu. Sau caută să înțelegi de ce deasupra munților de sare de la Meledic stă tolănit un lac cu apă dulce. Privește și explorează cu imaginația cele mai noi cristale de pe Pământ - cristalele de sare ce se nasc și mor zilnic în cavernele ce mărginesc Platoul Meledic. Sau caută povestea pintenului de-un alb strălucitor de la Mânzălești. Peste tot sunt indicii care te îndeamnă spre alte și alte povești. Chiar și apa Slănicului are miracolele sale neașteptate, cum ar fi cochiliile de scoici marine ce sunt scoase de râu din stânci misterioase. Poți să le găsești chiar și tu în albia râului, pe la Vintilă Vodă. Sau poți să te afunzi în pădurile de la Bisoca pentru a găsi un misterios zid al urieșilor. Trebuie doar să colinzi și să dai prilej sătenilor sau gazdelor tale să te încânte cu poveștile satului buzoian.

atracții turiStice chiojdu M u n ț i i Munții Ciolanu calvini A - Valea Chiojdului,
atracții turiStice
chiojdu
M
u n ț i i
Munții
Ciolanu
calvini
A - Valea Chiojdului, B - Valea
superioară a Buzăului, C - Valea
Colți, D - Valea inferioară a Buzăului,
E - Valea Slănicului de Buzău
Zone Turistice, cu hărți în ghid
Berca
Situri ruPerStre
Situri culturale
vulcani noroioși
Situri naturale
MânăStiri
Muzee și colecții
loPătari
odăile
Podu
A
B
C
D
E
spre Ploiești
n ț i i
M u Calului
cozieni
Dealul Istrița
Penteleu
Dealul
Sărata
Monteoru
Buzău
PietroaSele
BiSoca
ciSlău
Pătârlagele
Pănătău
varlaM
gura teghii
Dealurile Bisocăi
vaela
Salciei
nehoiu
Mărgăritești
și a Slănicul de Buzău
Valea Buzăului
spre București
Siriu
Vrancei
Beceni
haleș
PârScov
Bozioru
chiliile
Mânzălești
vintilă vodă
cănești
viPerești
SăPoca
M u n ț i i
Mierea
năeni
Dealurile Balaurului
ScorțoaSa
vernești
colți
Masivul Ivănețu