Mo no g rafi i s pecif i ce act i vi t `]i i c urent e

cazuri practice
Monografie privind opera]iunile efectuate cu ocazia inventarierii
|n urma reorganiz`rii compartimentului Logistic` s-a efectuat inventar \n luna august. S-au constatat plusuri [i minusuri (care pot fi compensate datorit` asem`n`rii de coduri [i aspect fizic), produse defecte, produse care au avut o mi[care foarte lent` [i produse uzate moral. Cum putem rezolva aceste stocuri cu produse defecte [i cu mi[care foarte lent`? Cum putem \nregistra \n contabilitate rezultatele inventarierii?

Cadrul legislativ general
Potrivit Normelor privind organizarea [i efectuarea inventarierii elementelor de activ [i de pasiv, aprobate prin Ordinul ministrului finan]elor publice nr. 1.753 din 22 noiembrie 2004, inventarierea elementelor de activ [i de pasiv reprezint` ansamblul opera]iunilor prin care se constat` existen]a tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai valoric, dup` caz, la data la care aceasta se efectueaz`.

ATEN}IE!
|n cadrul agen]ilor economici cu activitate complex`, bunurile pot fi inventariate [i \naintea datei de \ncheiere a exerci]iului financiar, cu condi]ia asigur`rii valorific`rii si cuprinderii rezultatelor inventarierii \n situa]iile financiare \ntocmite pentru exerci]iul financiar respectiv. |n situa]ia inventarierii unor gestiuni pe parcursul anului, \n registrul-inventar se va cuprinde valoarea stocurilor faptice inventariate [i \nscrise \n listele de inventariere actualizate cu intr`rile [i ie[irile de bunuri din perioada cuprins` \ntre data inventarierii [i data \ncheierii exerci]iului financiar. Rezultatele inventarierii trebuie \nregistrate \n eviden]a tehnico-operativ` \n termen de cel mult 3 zile de la data aprob`rii procesului-verbal de inventariere de c`tre administrator sau ordonatorul de credite. Rezultatul inventarierii se \nregistreaz` \n contabilitate potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicat`, cu modific`rile [i complet`rile ulterioare, [i \n conformitate cu reglement`rile contabile aplicabile. Pe baza registrului-inventar [i a balan]ei de verificare \ntocmite la 31 decembrie, se \ntocme[te bilan]ul care face parte din situa]iile financiare anuale ale c`rui posturi, \n conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicat`, cu modific`rile [i complet`rile ulterioare, [i ale reglement`rilor contabile aplicabile, trebuie s` corespund` cu datele \nregistrate \n contabilitate, puse de acord cu situa]ia real` a elementelor de activ [i de pasiv stabilit` pe baza inventarului.
Revista Romån` de Monografii Contabile www.monografii.ro www.cd.monografii.ro www.contabilul.ro

G

G

G

117 Studii de caz [i Monografii Contabile

Potrivit art. 3 din normele mai sus men]ionate, unit`]ile au obliga]ia s` efectueze inventarierea general` a elementelor de activ [i de pasiv [i \n urm`toarele situa]ii: a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectu`rii controlului, sau a altor organe prev`zute de lege; b) ori de cåte ori sunt indicii c` exist` lipsuri sau plusuri \n gestiune, care nu pot fi stabilite cert decåt prin inventariere; c) ori de cåte ori intervine o predare-primire de gestiune; d) cu prilejul reorganiz`rii gestiunilor; e) ca urmare a calamit`]ilor naturale sau a unor cazuri de for]` major`; f) \n alte cazuri prev`zute de lege. |n cazul \n care, \n situa]iile enumerate mai sus, sunt inventariate toate elementele de activ dintr-o gestiune, aceasta poate ]ine loc de inventariere anual`, cu aprobarea administratorului, a ordonatorului de credite sau a persoanei care are obliga]ia gestion`rii elementelor de activ [i de pasiv. R`spunderea pentru buna organizare a lucr`rilor de inventariere, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicat`, cu modific`rile [i complet`rile ulterioare, [i \n conformitate cu reglement`rile contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obliga]ia gestion`rii elementelor de activ [i de pasiv [i care elaboreaz` [i transmite comisiilor de inventariere proceduri scrise adaptate la specificul unit`]ii.

Inventarierea propriu-zis=
Stabilirea stocurilor faptice se face prin num`rare, cånt`rire, m`surare sau cubare, potrivit† particularit`]ilor bunurilor. Fac excep]ie de la aceast` regul` bunurile aflate \n ambalaje originale intacte, care se desfac prin sondaj. Dac` se inventariaz` materiale sau m`rfuri voluminoase, a c`ror cånt`rire sau m`surare este nera]ional` sau ar provoca pierderi, stocurile faptice ale acestora se stabilesc pe baza anumitor calcule tehnice (ca, de exemplu, ciment, o]el beton, produse de carier` [i balastier`, materiale [i produse agricole). Normele legale \n vigoare con]in prevederi concrete cu caracter general [i specifice pentru inventarierea mijloacelor materiale, produc]iei neterminate, m`rfurilor [i ambalajelor \n comer], a produc]iei agricole.

ATEN}IE!
Bunurile cu grad mare de perisabilitate se inventariaz` cu prioritate, f`r` a se stånjeni desfacerea imediat` a acestora. Pentru desf`[urarea corespunz`toare a inventarierii este indicat, dac` este posibil, s` se sisteze opera]iunile de predare-primire a bunurilor supuse inventarierii. Pentru a nu se stånjeni procesul normal de primire sau livrare a bunurilor, opera]iunile respective se pot efectua numai \n prezen]a comisiei de inventariere, care va men]iona pe documentele respective „primit sau eliberat \n timpul inventarierii“.

ATEN}IE!
Bunurile degradate, greu vandabile, inutilizabile etc., se trec \n liste separate. De asemenea, bunurile apar]inånd altor unit`]i (\nchiriate, primite \n regim de leasing, \n custodie, \n consigna]ie, pentru prelucrare) se \nscriu \n liste separate, iar o copie a acestor liste se trimite \n termen legal unit`]ilor patrimoniale c`rora le apar]in bunurile respective, pentru confruntare. Toate bunurile inventariate se \nscriu \n liste de inventariere (varianta simplificat`, cod 14-3-12/b), care trebuie s` se \ntocmeasc` pe locuri de depozitare, pe gestionari [i pe categorii de bunuri cu caracteristicile respective. Modul de efectuare a inventarierii, precum [i datele tehnice care au stat la baza calculelor se men]ioneaz` \n listele de inventariere. Stabilirea lipsurilor [i plusurilor de valori materiale constatate cu ocazia inventarierii se efectueaz` \n cadrul listei de inventariere centralizatoare (cod 14-3-12), prin preluarea din listele de inventariere, varianta simplificat`, numai a
Revista Romån` de Monografii Contabile www.monografii.ro www.cd.monografii.ro www.contabilul.ro

2

G

G

G

117 Studii de caz [i Monografii Contabile

pozi]iilor cu diferen]e (pentru gestiuni global valorice: m`rfuri, ambalaje, alte materiale aflate \n eviden]a cantitativ-valoric` \n unit`]ile cu am`nuntul, se folose[te lista de inventariere cod 14-3-12/a). Documentele \ntocmite de comisia de inventariere r`mån \n cadrul gestiunii inventariate, \n fi[ete, casete, dulapuri \ncuiate [i sigilate. Listele de inventariere se semneaz`, pe fiecare fil`, de c`tre membrii comisiei de inventariere [i de c`tre gestionar. Pe ultima fil` a listei de inventariere, gestionarul trebuie s` men]ioneze dac` toate valorile materiale [i b`ne[ti din gestiune au fost inventariate [i consemnate \n listele de inventariere \n prezen]a sa. De asemenea, acesta men]ioneaz` dac` are obiec]ii cu privire la modul de efectuare a inventarierii. Trebuie men]ionat faptul c`, \n cazul elementelor patrimoniale pentru care au fost constituite provizioane pentru deprecieri (imobiliz`ri corporale, elemente de natura stocurilor, titluri de plasament), \n listele de inventariere centralizatoare se va \nscrie valoarea contabil` net` a acestora, care se compar` cu valoarea lor actual` stabilit` cu ocazia inventarierii.

Evaluarea [i stabilirea rezultatelor inventarierii
Evaluarea stocurilor faptice \n listele de inventariere centralizatoare se face utilizånd acelea[i pre]uri folosite la \nregistrarea bunurilor \n contabilitate. Pentru stabilirea valorii de inventar (denumit` valoare actual`), \n vederea determin`rii deprecierilor provizorii, pentru constituirea provizioanelor, evaluarea elementelor patrimoniale se face conform prevederilor din Legea contabilit`]ii (art. 9), astfel: – Bunurile de natura imobiliz`rilor se evalueaz` la valoarea r`mas` neamortizat`, cu excep]ia celor constatate ca fiind depreciate, care se vor evalua la valoarea lor actual` (\n func]ie de pre]ul pie]ei, starea lor fizic`, precum [i de utilitatea lor \n cadrul unit`]ii). – Stocurile [i celelalte bunuri se evalueaz` la valoarea actual` sau de utilitate a fiec`rui element, denumit` [i valoare de inventar. – Bunurile depreciate se evalueaz` la valoarea de utilitate a fiec`rui element, \n func]ie de utilitatea bunului \n unitate [i de pre]ul pie]ei. – Crean]ele [i datoriile se evalueaz` la valoarea nominal`. – Crean]ele [i datoriile incerte se evalueaz`, de asemenea, la valoarea lor de utilitate, stabilit` \n func]ie de valoarea lor probabil` de \ncasat, respectiv de plat`. Crean]ele [i datoriile existente \n valut`, precum [i disponibilit`]ile \n devize se evalueaz` la cursul de schimb al pie]ei valutare, comunicat de BNR \n ultima zi a exerci]iului. – Titlurile imobilizate se evalueaz` la valoarea de utilitate, iar titlurile de plasament – la cursul mediu al ultimei luni din an sau la valoarea probabil` de negociere, dup` caz. Stabilirea rezultatelor inventarierii se realizeaz` prin confruntarea datelor consemnate \n listele de inventariere cu cele din eviden]a contabil` sau eviden]a operativ`. Pentru ca cifrele s` fie comparabile [i diferen]ele reale, este necesar ca datele inventarierii s` fie stabilite la aceea[i dat` calendaristic`. Determinarea rezultatelor inventarierii, respectiv a diferen]elor, \n plus sau \n minus, se face direct pe listele de inventariere. Datele din listele de inventariere servesc la \ntocmirea registrului inventar. Rezultatele inventarierii se consemneaz` \n documentul numit proces-verbal de inventariere, \n care se \nscriu \n principal:

Revista Romån` de Monografii Contabile

G

www.monografii.ro

G

www.cd.monografii.ro

G

www.contabilul.ro

3

117 Studii de caz [i Monografii Contabile 

perioada [i gestiunile inventariate, precum [i persoanele care au efectuat inventarierea: plusurile [i minusurile

constatate; 
compens`rile efectuate;  bunurile depreciate, precum [i crean]ele [i obliga]iile incerte [i \n litigiu;  valorificarea rezultatelor inventarierii;  constituirea [i regularizarea provizioanelor, precum [i  concluziile [i propunerile referitoare la inventariere.

Pentru a stabili caracterul diferen]elor, comisia de inventariere analizeaz` cauzele care au produs plusurile [i minusurile, solicit` explica]ii \n scris de la gestionar [i formuleaz`, potrivit dispozi]iilor legale, propuneri de regularizare a acestora [i \nregistrare a diferen]elor de inventar. |nregistrarea rezultatelor definitive ale inventarierii se face \n scopul punerii de acord a datelor contabilit`]ii cu realitatea faptic` constatat`. Potrivit art. 53 din Normele privind organizarea [i efectuarea inventarierii elementelor de activ [i pasiv adoptate prin O.M.F. nr. 1.753 din 2004, rezultatele inventarierii trebuie \nregistrate atåt \n eviden]a tehnic-operativ`, cåt [i \n contabilitate, \n termen de cel mult 3 zile de la data termin`rii opera]iunilor de inventariere.

ATEN}IE!
De regul`, valorificarea inventarierii se face prin \nregistrarea plusurilor [i imputarea minusurilor. Dac` lipsurile nu se datoreaz` vinov`]iei unei persoane, acestea se trec pe cheltuielile unit`]ii patrimoniale. Lipsurile peste normele stabilite [i pierderile cauzate de proasta gestiune se pot imputa celor vinova]i la valoarea de \nlocuire reprezentat` de costul de achizi]ie, care cuprinde pre]ul de cump`rare practicat pe pia]`. La acestea se ad`ug` taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport [i alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea \n stare de utilitate a bunului respectiv.

ATEN}IE!
Se admit compens`ri cantitative ale lipsurilor cu plusurile, numai cånd exist` riscul de confuzie, cånd se refer` la acelea[i bunuri, aceea[i perioad` de gestiune [i la acela[i gestionar, f`r` \ns` a diminua valoric patrimoniul unit`]ii. Listele cu valorile materiale care \ntrunesc condi]iile de compensare datorit` riscului de confuzie se aprob` anual de c`tre administratori, respectiv de c`tre ordonatorii de credite.

Pe scurt, despre perisabilitate
Prin perisabilit`]i, se \n]elege sc`z`mintele care se produc \n timpul transportului, manipul`rii, depozit`rii [i desfacerii m`rfurilor, determinate de procese naturale cum sunt: G uscare, G evaporare, G volatilizare, G pulverizare, G hidroliz`, G r`cire, G \nghe]are, G topire, G oxidare, G aderare la pere]ii vagoanelor sau ai vaselor \n care sunt transportate,
Revista Romån` de Monografii Contabile www.monografii.ro www.cd.monografii.ro www.contabilul.ro

4

G

G

G

117 Studii de caz [i Monografii Contabile

G descompunere, G scurgere, G \mbibare, G \ngro[are, G \mpr`[tiere, G f`råmi]are, G spargere, G inclusiv

procese de fermentare sau alte procese biofizice, \n procesul de comercializare \n re]eaua de distribu]ie (depozite cu ridicata, unit`]i comerciale cu am`nuntul [i de alimenta]ie public`).

Potrivit legii, nu constituie perisabilit`]i: 
pierderile incluse \n normele de consum tehnologic  pierderile produse prin neglijen]`, sustrageri [i  pierderile produse din alte cauze imputabile persoanelor vinovate sau cele determinate de cauze de for]` major`.

Perisabilit`]ile produse \n condi]iile men]ionate mai sus se aprob` de managerul, directorul sau administratorul persoanei juridice, dup` caz, la nivelul cantit`]ilor efectiv constatate ca pierderi naturale cu ocazia recep]ion`rii m`rfurilor transportate, a inventarierii sau a pred`rii gestiunii, pån` la limitele prev`zute prin lege. Limitele maxime de perisabilitate pentru m`rfurile ambalate \n recipiente din sticl` se aplic` [i pentru ambalajele respective. Perisabilit`]ile pot fi acordate numai dup` o verificare faptic` a cantit`]ilor de produse existente \n gestiune, stabilite dup` cånt`rire, num`rare, m`surare [i prin alte asemenea procedee [i dup` efectuarea compens`rilor conform prevederilor legale \n vigoare. Limitele maxime de perisabilitate admise la depozitare [i desfacere se stabilesc la nivelul \ntregii activit`]i a persoanei juridice pl`titoare de impozit pe profit, prin aplicarea coeficientului stabilit pentru grupa de m`rfuri la pre]ul de \nregistrare al m`rfurilor intrate sau la pre]ul de livrare pentru m`rfurile våndute \n perioada cuprins` \ntre dou` inventare. Acelea[i limite maxime de perisabilitate se acord` [i pentru m`rfurile din stoc. Limitele maxime de perisabilitate \n timpul transportului se aplic` o singur` dat` pentru cantit`]ile de marf` efectiv intrate sau, dup` caz, livrate, \n func]ie de condi]ia de livrare stabilit` \ntre furnizor [i beneficiar. Comercian]ii pot stabili cote de perisabilit`]i diferen]iate sortimental pe depozite, magazine, gestiuni, pentru a fi admise la cheltuieli deductibile din profitul impozabil, cu obligativitatea \ncadr`rii \n limitele maxime de perisabilitate prev`zute pentru grupa respectiv` de m`rfuri. Pierderile sau sc`derile cantitative care dep`[esc normele de perisabilitate stabilite nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal. Normele privind limitele admisibile de perisabilitate se aplic` numai persoanelor juridice care sunt obligate, potrivit legii, la plata impozitului pe profit, \n limita c`ruia cheltuielile cu perisabilit`]ile sunt deductibile din veniturile realizate. Conform Normei din 27/05/2004, publicate \n Monitorul Oficial, Partea I, nr. 522 din 10/06/2004 privind limitele admisibile de perisabilitate la m`rfuri \n procesul de comercializare: Art. 1. – Prin perisabilit`]i, \n sensul prezentelor norme, se \n]elege sc`z`mintele care se produc \n timpul transportului, manipul`rii, depozit`rii [i desfacerii m`rfurilor, determinate de procese naturale cum sunt: uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare, hidroliz`, r`cire, \nghe]are, topire, oxidare, aderare la pere]ii vagoanelor sau ai vaselor \n care sunt transportate, descompunere, scurgere, \mbibare, \ngro[are, \mpr`[tiere, f`råmi]are, spargere, inclusiv procese de fermentare sau alte procese biofizice, \n procesul de comercializare \n re]eaua de distribu]ie (depozite cu ridicata, unit`]i comerciale cu am`nuntul [i de alimenta]ie public`).

Revista Romån` de Monografii Contabile

G

www.monografii.ro

G

www.cd.monografii.ro

G

www.contabilul.ro

5

117 Studii de caz [i Monografii Contabile

Din punct de vedere fiscal, perisabilit`]ile sunt cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil \n limitele stabilite de organele de specialitate. Art. 3. – Limitele maxime de perisabilitate care pot fi acordate m`rfurilor potrivit prevederilor art. 1 sunt prev`zute la art. 13. Art. 13. – Limitele maxime de perisabilitate care pot fi acordate m`rfurilor \n procesul de comercializare sunt cele prev`zute \n anexele nr. 1-3*) care fac parte integrant` din prezentele norme, [i anume: a) anexa nr. 1, pentru produse alimentare [i nealimentare; b) anexa nr. 2, pentru produse medicamentoase de uz uman; c) anexa nr. 3, pentru produse farmaceutice [i alte produse de uz veterinar.

Exemplu
Pentru lapte de consum exist` o cot` maxim` de perisabilitate la desfacere cu am`nuntul de 0,45%. Dac` sunt dou` depozite, se poate stabili la unul dintre depozite o cot` de perisabilitate de 0,30%, iar la cel de-al doilea depozit – o cot` de perisabilitate de 0,50%. Perisabilit`]ile astfel stabilite vor reprezenta cheltuieli deductibile, deoarece pe unitate nu se dep`[e[te cota maxim` de 0,45% stabilit` \n Norm`. Limitele maxime de perisabilitate admise la depozitare [i desfacere se stabilesc la nivelul \ntregii activit`]i a persoanei juridice pl`titoare de impozit pe profit.

Conform Normei din 27/05/2004, publicate \n Monitorul Oficial, Partea I, nr. 522 din 10/06/2004 privind limitele admisibile de perisabilitate la m`rfuri \n procesul de comercializare:
Art. 9. – Limitele maxime de perisabilitate \n timpul transportului se aplic` o singur` dat` pentru cantit`]ile de marf` efectiv intrate sau, dup` caz, livrate, \n func]ie de condi]ia de livrare stabilit` \ntre furnizor [i beneficiar. Perisabilit`]ile se acord` numai dup` o verificare faptic`, \n urm`toarele situa]ii: G cu ocazia recep]ion`rii m`rfurilor transportate; G cu ocazia inventarierii patrimoniului; G la predarea/primirea gestiunii. Art. 6. – Perisabilit`]ile pot fi acordate numai dup` o verificare faptic` a cantit`]ilor de produse existente \n gestiune, stabilite dup` cånt`rire, num`rare, m`surare [i prin alte asemenea procedee [i dup` efectuarea compens`rilor conform prevederilor legale \n vigoare. Art. 4. – Perisabilit`]ile produse \n condi]iile men]ionate la art. 1 se aprob` de managerul, directorul sau administratorul persoanei juridice, dup` caz, la nivelul cantit`]ilor efectiv constatate ca pierderi naturale cu ocazia recep]ion`rii m`rfurilor transportate, a inventarierii sau a pred`rii gestiunii, pån` la limitele prev`zute la art. 13. Art. 11. – Pierderile sau sc`derile cantitative care dep`[esc normele de perisabilitate stabilite nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal. Art. 2. – Nu constituie perisabilit`]i pierderile incluse \n normele de consum tehnologic, precum [i cele produse prin neglijen]`, sustrageri [i cele produse din alte cauze imputabile persoanelor vinovate sau cele determinate de cauze de for]` major`. Pentru eviden]a ajust`rilor pentru deprecierea stocurilor [i a produc]iei \n curs de execu]ie se folosesc conturile din grupa 39 „Ajust`ri pentru deprecierea stocurilor [i produc]iei \n curs de execu]ie“.

Tratament fiscal al diferen]elor de inventariere
De asemenea, la \nregistrarea \n contabilitate a minusurilor la inventar trebuie avut \n vedere [i tratamentul fiscal al minusurilor constate.
6

Revista Romån` de Monografii Contabile

G

www.monografii.ro

G

www.cd.monografii.ro

G

www.contabilul.ro

117 Studii de caz [i Monografii Contabile

INFLUEN}A ASUPRA PROFITULUI IMPOZABIL
Pierderile sau sc`derile cantitative care dep`[esc normele de perisabilitate stabilite nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal. |n ceea ce prive[te calculul profitului impozabil, Codul fiscal stabile[te prin art. 21: (4) Urm`toarele cheltuieli nu sunt deductibile: c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lips` din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost \ncheiate contracte de asigurare, precum [i taxa pe valoarea ad`ugat` aferent`, dac` aceasta este datorat` potrivit prevederilor titlului VI.

ATEN}IE!
Nu intr` sub inciden]a acestor prevederi stocurile [i mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor calamit`]i naturale sau a altor cauze de for]` major`, \n condi]iile stabilite prin norme.

Per a contrario, \n cazul \n care bunurile distruse au fost asigurate, cheltuielile generate de degradarea sau lipsa din gestiune sunt cheltuieli deductibile.

ATEN}IE!
Suma \ncasat` din contravaloarea poli]ei de asigurare reprezint` venit impozabil. Dac` stocurile [i mijloacele fixe amortizabile au fost distruse \n \ntregime ca urmare a unor calamit`]i naturale sau a altor cauze de for]` major`, cheltuielile cu acestea sunt considerate cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, \n m`sura \n care stocurile/mijloacele fixe distruse se g`sesc situate \n zone pentru care s-a instituit stare de urgen]`. Totodat`, sunt considerate deductibile [i cheltuielile privind stocurile [i mijloacele fixe amortizabile distruse de epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, incendii, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe [i \n caz de r`zboi.

INFLUEN}A ASUPRA TAXEI PE VALOAREA AD+UGAT+
|n ceea ce prive[te taxa pe valoarea ad`ugat`, Codul fiscal men]ioneaz` \n cadrul art. 128: (4) Sunt asimilate livr`rilor de bunuri efectuate cu plat` urm`toarele opera]iuni: d) bunurile constatate lips` din gestiune, cu excep]ia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a)-c).

cu urm`toarele excep]ii:
(8) Nu constituie livrare de bunuri, \n sensul alin. (1): a) bunurile distruse ca urmare a unor calamit`]i naturale sau a unor cauze de for]` major`, precum [i bunurile pierdute ori furate, dovedite legal, astfel cum sunt prev`zute prin norme; b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum [i activele corporale fixe casate, \n condi]iile stabilite prin norme; c) perisabilit`]ile, \n limitele prev`zute prin lege; d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne;
Revista Romån` de Monografii Contabile
G

www.monografii.ro

G

www.cd.monografii.ro

G

www.contabilul.ro

7

117 Studii de caz [i Monografii Contabile

e) acordarea \n mod gratuit de bunuri ca mostre \n cadrul campaniilor promo]ionale, pentru \ncercarea produselor sau pentru demonstra]ii la punctele de vånzare, alte bunuri acordate \n scopul stimul`rii vånz`rilor; f) acordarea de bunuri de mic` valoare, \n mod gratuit, \n cadrul ac]iunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare, precum [i alte destina]ii prev`zute de lege, \n condi]iile stabilite prin norme. Prin cauze de for]` major` se \n]elege: a) incendiu, dovedit prin documente de asigurare [i/sau alte rapoarte oficiale, cu excep]ia situa]iilor \n care pagubele sunt imputabile; b) r`zboi, r`zboi civil, acte de terorism; c) orice evenimente care sunt astfel calificate prin Codul civil, cu excep]ia situa]iilor \n care pagubele sunt imputabile. Nu se consider` livrare de bunuri cu plat` bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, dac` sunt \ndeplinite \n mod cumulativ urm`toarele condi]ii: a) bunurile nu sunt imputabile; b) degradarea calitativ` a bunurilor se datoreaz` unor cauze obiective dovedite cu documente; c) se face dovada c` s-au distrus bunurile [i nu mai intr` \n circuitul economic.

EXEMPLE {I STUDII DE CAZ

Exemplu
Cu ocazia efectu`rii inventarierii s-au constatat m`rfuri greu vandabile. Se impune astfel constituirea unei ajust`ri \n sum` de 10.000 lei.

Se efectueaz` \nregistrarea contabil`: 6814 „Cheltuieli de exploatare privind ajust`rile pentru deprecierea activelor circulante“ = 397 10.000 „Ajust`ri pentru deprecierea m`rfurilor“

|n cazul \n care deprecierea este definitiv` [i se datoreaz` unor calamit`]i naturale, bunurile vor fi scoase din gestiune f`r` a constitui ajust`ri pentru depreciere.

Exemplu
Minus la inventar, ca urmare a unui caz de for]` major` Un incendiu a distrus m`rfuri \n valoare de 20.000 lei. Incendiul [i rezultatele acestuia sunt dovedite cu raportul poli]iei, precum [i a altor autorit`]i \n m`sur`. Incendiul nu a fost provocat [i deci nu poate fi imputat cuiva. Marfa era asigurat`.

8

Revista Romån` de Monografii Contabile

G

www.monografii.ro

G

www.cd.monografii.ro

G

www.contabilul.ro

117 Studii de caz [i Monografii Contabile

|nregistrarea \n contabilitate va fi urm`toarea: 671 „Cheltuieli privind calamit`]ile [i alte evenimente extraordinare“ = 371 „M`rfuri“ 20.000

De asemenea, cu ocazia efectu`rii inventarierii se pot constata minusuri la inventar f`r` a se stabili caracterul acestei pierderi. Cheltuiala este deductibil` din punctul de vedere al calculului impozitului pe profit. |n ceea ce prive[te TVA-ul, \n conformitate cu art. 128 alin. (8) lit. a), opera]iunii anterioare nu i se aplic` TVA.

Exemplu Minusuri la inventar
|ntrucåt cazurile din practic` sunt foarte multe [i \n enun]ul problemei nu sunt notate toate informa]iile necesare, lu`m cu titlu de exemplu un minus la inventar [i detaliem \nregistr`rile contabile pentru fiecare caz practic posibil. Men]ion`m c` acest studiu trebuie f`cut \n toate cazurile de diferen]e la inventar: produse defecte, perisabile. Aspectele pe care trebuie s` se pun` accent \n cadrul studiului sunt: – dac` marfa este sau nu asigurat`; – dac` exist` documente legale pentru dovedirea legal` a furtului sau pierderii; – dac` minusul se poate sau nu imputa; – dac` perisabilitatea se \ncadreaz` \n limitele stabilite de lege. S-au constat minusuri la gestiunea de m`rfuri \n valoare de 5.000 lei (f`r` TVA).

|nregistr`ri \n contabilitate
a) Marfa a fost asigurat`.

1. Cazul \n care acest minus nu se imput`
|nregistrarea \n contabilitate va fi urm`toarea: 607 „Cheltuieli privind m`rfurile“ = 371 „M`rfuri“ 5.000

Cheltuiala este deductibil` din punctul de vedere al calculului impozitului pe profit. |n ceea ce prive[te TVA-ul, \n conformitate cu art. 128 alin. (4) lit. d), opera]iunii anterioare i se aplic` TVA. Dac` se putea dovedi legal c` bunurile au fost furate sau pierdute, se aplic` art. 128 alin. (8) lit. a) [i nu ar fi trebuit s` se colecteze TVA. |nregistrarea \n contabilitate va fi urm`toarea: 635 „Cheltuieli cu alte impozite [i taxe“ = 4427 „TVA colectat`“ 950

Revista Romån` de Monografii Contabile

G

www.monografii.ro

G

www.cd.monografii.ro

G

www.contabilul.ro

9

117 Studii de caz [i Monografii Contabile

|n conformitate cu art. 21 alin. (4) lit. c) – cheltuiala cu TVA-ul urmeaz` tratamentul cheltuielii cu marfa [i, \n acest caz, este deductibil`.

2. Cazul \n care acest minus se imput`
G de la ter]i:

461 „Debitori diver[i“

=

% 758 „Alte venituri din exploatare“ 4427 „TVA colectat`“

5.950 5.000 950

607 „Cheltuieli privind m`rfurile“

=

371 „M`rfuri“

5.000

Cheltuiala este deductibil` din punctul de vedere al calculului impozitului pe profit.
G de la personalul unit`]ii:

4282 „Alte crean]e \n leg`tur` cu personalul“

=

% 758 „Alte venituri din exploatare“ 4427 „TVA colectat`“

5.950 5.000 950

607 „Cheltuieli privind m`rfurile“

=

371 „M`rfuri“

5.000

Cheltuiala este deductibil` din punctul de vedere al calculului impozitului pe profit. b) Marfa nu a fost asigurat`.

1. Cazul \n care acest minus nu se imput`

607 „Cheltuieli privind m`rfurile“

=

371 „M`rfuri“

5.000

Cheltuiala nu este deductibil` din punctul de vedere al calculului impozitului pe profit.

10

Revista Romån` de Monografii Contabile

G

www.monografii.ro

G

www.cd.monografii.ro

G

www.contabilul.ro

117 Studii de caz [i Monografii Contabile

|n ceea ce prive[te TVA-ul, \n conformitate cu art. 128 alin. (4) lit. d), opera]iunii anterioare i se aplic` TVA. Dac` se putea dovedi legal c` bunurile au fost furate sau pierdute, se aplic` art. 128 alin. (8) lit. a) [i nu ar fi trebuit s` se colecteze TVA. 635 „Cheltuieli cu alte impozite [i taxe“ = 4427 „TVA colectat`“ 950

|n conformitate cu art. 21 alin. (4) lit. c) – cheltuiala cu TVA-ul urmeaz` tratamentul cheltuielii cu marf` [i, \n acest caz, nu este deductibil`.

2. |n cazul \n care acest minus se imput`
G de la ter]i:

461 „Debitori diver[i“

=

% 758 „Alte venituri din exploatare“ 4427 „TVA colectat`“

5.950 5.000 950

607 „Cheltuieli privind m`rfurile“

=

371 „M`rfuri“

5.000

Cheltuiala nu este deductibil` din punctul de vedere al calculului impozitului pe profit.
G de la personalul unit`]ii:

4282 „Alte crean]e \n leg`tur` cu personalul“

=

% 758 „Alte venituri din exploatare“ 4427 „TVA colectat`“

5.950 5.000 950

607 „Cheltuieli privind m`rfurile“

=

371 „M`rfuri“

5.000

Cheltuiala nu este deductibil` din punctul de vedere al calculului impozitului pe profit.

Revista Romån` de Monografii Contabile

G

www.monografii.ro

G

www.cd.monografii.ro

G

www.contabilul.ro

11

Construi]i corect propriile Monografii Contabile!
Proasp`t`, elegant`, inteligent`, fin`, sobr`, ca o doamn` \n fa]a c`reia \]i vine instinctiv s` \]i sco]i p`l`ria, Revista Romån` de Monografii Contabile reu[e[te \n fiecare lun` s` aduc` \n fa]a ochilor [i a min]ii cititorilor ei: Studii de caz, \nregistr`ri contabile Spe]e rezolvate Solu]ii pentru cazuri atipice Monografii contabile Nout`]i legislative Articole interesante.

Elimina]i acum din munca dvs. orice semn de \ntrebare! Asigura]i-v` c` fiecare \nregistrare contabil` este construit` absolut corect! Revista Romån` de Monografii Contabile v` arat` ce \nseamn` s`: lucra]i profesionist, ca la carte, dar \n acela[i timp relaxat, f`r` stresul gre[elii economisi]i timp [i bani \n procesul de informare economisi]i banii destina]i consultan]ei fiscale \n cabinetele cu tarife „piperate“ cå[tiga]i bani ca m`sur` a aprecierii conducerii, mul]umite de felul \n care gestiona]i resursele financiare ale firmei.

www.monografii.ro

Care este metoda low-cost pentru o contabilitate perfect= \n 2009?

R~SPUNS CORECT: Colec]ia de Monografii Contabile!
To]i speciali[tii departamentelor financiar-contabile cad de acord asupra unui aspect: dac` folose[ti monografii contabile care descriu perfect fluxul lunar de numerar al firmei \n care lucrezi, este clar c` deja ]i-ai u[urat [i simplificat cu cel pu]in 50% munca! {i asta pentru c` lucrul bine f`cut, Colec]ia celor 14 numere ale \n baza temeiului legal: Revistei Romåne de \nl`tur` posibilitatea amenzilor Monografii Contabile v` scute[te de teama [i de stresul generate de v` asigur` o baz` de informa]ii vizita organelor de control fiscal. contabile corecte, legale [i sigure!

www.colectie.monografii.ro

MONOGRAFII CONTABILE de nota 10,

la un clic distan]`
Studii de caz, \n 50 de direc]ii diferite!
Este momentul s` v` invit`m \n fa]a calculatorului: cu un singur clic pute]i avea \n fa]a ochilor una dintre cele mai interesante monografii contabile create special pentru dvs. de autorii Revistei Romåne de Monografii Contabile. Suntem convin[i c` ve]i g`si interesante [i utile pentru profesia dvs. subiectele propuse pentru apari]ia CD-ului Cele mai c`utate 50 monografii contabile!

Sunte]i abonat la Revista Romån` de Monografii Contabile? Ave]i acum 50% reducere: o minunat` ocazie de a v` proteja economiile!
Iat` numai cåteva dintre titlurile articolelor, „a[i \n månec`“ pentru dvs.:
G G G G G G G

Contabilitatea opera]iunilor de factoring Calculul [i \nregistrarea impozitului pe profit. Repartizarea profitului Reflectarea \n contabilitate a activit`]ilor pensiunilor turistice Trecerea de la micro\ntreprindere la pl`titor de impozit pe profit Contabilitatea opera]iunilor privind capitalul social |nregistrarea avansurilor de trezorerie la sfår[itul anului Reflectarea \n contabilitate a activit`]ilor de demolare a cl`dirilor [i construc]ia altora noi

Pentru lista complet` v` invit`m pe

www.cd.monografii.ro
Nu mai ezita]i! Comanda]i acum CD-ul

Cele mai c`utate 50 monografii contabile trimi]ånd datele dvs. la adresa monografii@rs.ro!

O nou= lege... nou=? Un nou Cod Fiscal care \l \nlocuie[te pe cel de diminea]=? S-a schimbat din nou schimbarea?

Iat= solu]ia!
Rapid, f=r= pierderi inutile de timp, po]i accesa legisla]ia din domeniul fiscal-contabil, complet= [i actualizat= la zi. Un motor de c=utare eficient \]i pune la dispozi]ie textul de lege, modific=rile [i abrog=rile actului, toate legile la care face referire actul respectiv.
G

ww

l u l .r o nt a bi w .c o

Noul Cod fiscal G TVA G Stocuri G Leasing G Contabilitate de gestiune G Control fiscal G Dividende G Standarde Interna]ionale de Contabilitate G Profit G Amortizare G Salarii G Legea contabilit=]ii actualizat= G Normele de aplicare a Codului fiscal G Catalog firme contabilitate gratuit G Newsletter zilnic gratuit G Codul de procedur= fiscal=

Informa]ii complete pe

Portalul www.contabilul.ro \]i pune la dispozi]ie: 
1.300 de comentarii ale actelor normative [i exemple
de \nregistr=ri contabile

www.contabilul.ro
sau la telefon:

021.209.45.45 

800 de cazuri practice, \nregistr=ri [i monografii contabile  700 de exemple de calcule, studii de caz, modele de formulare
[i tabele ilustrative

www.contabilul.ro

Uita]i co[marul amenzilor!
Legea contabilit=]ii sanc]ioneaz= omisiunile sau erorile din registrele dvs. contabile
Consilier – Contabilitate v` pune la dispozi]ie tot ce trebuie s` [ti]i \n domeniul contabilit`]ii. Nu este un tratat ineficient [i sufocat de teorie, ci un instrument de lucru plin de exemple practice [i de sfaturi avizate, oferite de speciali[ti \n contabilitate. |n plus, toate informa]iile au la baz` cerin]ele normative privind introducerea Standardelor Interna]ionale de Contabilitate!

Consilier – Contabilitate con]ine informa]ii complete [i permanent actualizate referitoare la: documentarea \nregistr`rilor contabile verificarea \nregistr`rilor contabile preg`tirea lucr`rilor de \nchidere elaborarea situa]iilor financiare anuale organizarea optim` a contabilit`]ii firmei \nregistrarea opera]iunilor de capital recunoa[terea [i \nregistrarea activelor calcula]ia costurilor [i stabilirea stocurilor implementarea contabilit`]ii de gestiune

SERVICII GRATUITE:
Actualizarea lunar` a informa]iei cu noi solu]ii la problemele de contabilitate Consultan]` specializat` personalizat` telefonic sau \n scris Serviciul INFOLEX Newsletter electronic INFOCONTABILITATE

contabilitatea salariilor [i a altor drepturi de personal contabilitatea tranzac]iilor comerciale contabilitatea produc]iei.

cadou
Bro[ura Cum s` v` eficientiza]i activitatea financiar-contabil`

GARAN}IE

90 DE ZILE!

www.asistentacontabila.ro

www.contabilitateonline.ro

Confiden]ial
pentru contabilii din institu]iile publice
Consilierul – Contabilitate pentru institu]ii publice v` arat` cum trebuie aplicat` concret legea \n cazul dvs. specific. V` ve]i ]ine astfel la ad`post de sanc]iunile dure prev`zute pentru \nc`lcarea actelor normative care v` vizeaz` direct.
|n Consilierul – Contabilitate pentru institu]ii publice, autorii, specializa]i \n contabilitatea specific` institu]iilor publice, v` pun la dispozi]ie informa]ii ce v` ofer` sprijin \n: cunoa[terea detaliat` a noului plan de conturi [i a instruc]iunilor de aplicare a acestuia \n institu]iile publice \nregistrarea [i reflectarea corect` \n contabilitate a activit`]ii desf`[urate ca autoritate public` [i, acolo unde este cazul, ca agent economic rezolvarea rapid` [i corect`, conform` cu temeiul legal \n vigoare, a oric`rei probleme financiar-contabile identificarea [i solu]ionarea unor cazuri particulare controversate contabilitatea stocurilor contabilitatea salariilor contabilitatea capitalurilor contabilitatea veniturilor [i finan]`rilor clasifica]ia bugetar` func]ional` [i economic` contabilitatea creditelor bugetare [i a conturilor \n afara bilan]ului.

SERVICII GRATUITE:
Actualizarea lunar` a informa]iei cu noi solu]ii la problemele de contabilitate pentru institu]ii publice Consultan]` specializat` personalizat` telefonic sau \n scris

GARAN}IE

90 DE ZILE!

www.institutiipublice.ro