Polihandicapul- suport curs practic Prep.univ.drd.

Raluca Onicas

POLIHANDICAPUL

Atunci când la aceeaşi persoană se asociază două sau mai multe tipuri diferite de deficienţă, numim această situaţie polihandicap. În cazul în care sunt asociate deficienţe senzoriale, se utilizează şi sintagma “deficienţe multisenzoriale”. Polihandicapul apare în paraliziile cerebrale, în majoritatea sindroamelor deficienţei mintale, dar şi în alte sindroame, posibilităţile de asociere fiind, practic, nelimitate şi putând implica orice deficienţe. Astfel, surdo-cecitatea poate fi însoţită de o deficienţă mintală, cu întârziere generală în dezvoltarea vorbirii, la acestea putându-se adăuga deficienţe neuromotorii. Cele mai dezbătute polihandicapuri sunt autismul, care este o tulburare a dezvoltării şi surdo-cecitatea, care este o deficienţă multisenzorială.

1. AUTISMUL INFANTIL 1.1. Definire şi caracterizare generală Încă de la sfârşitul secolului XIX, au fost formulate ipoteze şi întrebări legate de măsura în care se poate vorbi de alienare la copii, publicându-se lucrări despre “nebunia la copil”, sau despre "demenţa precocissima”, mult timp după aceea autismul fiind greşit considerat drept o “schizofrenie infantilă”. Deşi termenul "autist" a fost pentru prima dată folosit de Bleuler în 19111 pentru a descrie izolarea socială a persoanelor cu schizofrenie (ca simptom al acesteia), se ştie, la ora actuală, că autismul nu este în directă conexiune cu aceasta. A fost sugerată doar posibilitatea unui deficit cognitiv similar, care ar sta la baza ambelor tulburări (Mureşan, 2004, p. 12). În acest context, pediatrul american Leo Kanner publica în 1943 un articol privind „tulburările autiste ale contactului afectiv la copii'', articol trecut neremarcat în perioada frământată a celui de-al doilea război mondial şi redescoperit abia după un deceniu. În aceeaşi perioadă, austriacul Hans Asperger descria, în aproximativ aceiaşi termeni, o patologie foarte
1

după majoritatea autorilor

1

asemănătoare. Printr-o remarcabilă coincidenţă, Asperger şi Kanner au descris, independent, aproximativ aceeaşi categorie de copii deficienţi (Asperger descria o formă mai uşoară de autism), ambii folosind termenul “autistic”, deşi ei nu şi-au cunoscut lucrările decât ulterior (Mureşan, 2004, p.12; Hâncu, 2001, apud Buică, 2004, p. 239).

„Se plimba de colo-colo zâmbind, făcând mişcări stereotipe cu degetele, încrucişânduşi-le în aer. Îşi legăna capul dintr-o parte în alta, şoptind şi murmurând acelaşi cântec de trei note. Învârtea cu mare plăcere orice obiect putea... Atunci când era introdus într-o cameră, ignora complet oamenii şi se orienta instantaneu către obiecte, de preferat către cele care puteau fi învârtite...”. Acesta este un tablou al copilului autist, descris de Kanner în 1943 (apud Bratfanof, 2006).

Kanner descria în articolul său sub numele de „autism infantil precoce" 11 cazuri de copii cu tulburări psihice, izolând câteva semne clinice caracteristice (Avramescu, 2006, p. 246): - debutul precoce al tulburărilor, în general în primii doi ani de viaţă; - izolarea externă, manifestată prin indiferenţă faţă de persoanele şi obiectele înconjurătoare, printr-o aparentă „lipsă profundă de atracţie afectivă a subiectului autist pentru alte fiinţe umane” (Mureşan, 2004, p. 14); - trebuinţa de imuabilitate, referindu-se la trebuinţa imperioasă de a-şi menţine stabil mediul material obişnuit, permanenţa şi stabilitatea reperelor făcând obiectul unor frecvente verificări, mai mult sau mai puţin ritualizate; - stereotipiile gestuale, adică gesturi repetate fără încetare, unele frapând prin stranietatea lor (de ex.: mişcarea degetelor în faţa ochilor, mersul mecanic în vârful degetelor, excesive întoarceri la stânga împrejur, balansarea ritmică înainte şi înapoi) sau „fascinaţia pentru unele caracteristici ale obiectelor şi pentru mişcările, cu deosebire stereotipe, ale acestora” (Mureşan, 2004, p. 14); - tulburările de limbaj - permanente în comportamentul copilului: fie el nu posedă nici un limbaj, fie emite un jargon care are melodia limbajului, dar fără semnificaţie, fie, în sfârşit, posedă un limbaj cu o oarecare valoare comunicativă, marcat de ecolalie (repetarea în ecou a cuvintelor sau a frazelor pronunţate de semeni), de incapacitatea de a utiliza pronume personale („tu" în loc de „eu"), de cuvinte deformate, sau invenţie de neologisme.

2

Astfel. 202)]. p. considera autismul ca fiind "o modalitate originală de gândire şi de experienţă. 202). o lipsă de răspuns social şi/sau interes faţă de cei din jur. Este important de subliniat opinia generală conform căreia el avea de-a face cu situaţii mai puţin grave. 2004. pe o gamă restrânsă de gânduri şi interese. începând de la Bleuler care afirma în 1921 că: „numim autism detaşarea de realitate. 2005. psihopedagogiei speciale ş. au existat numeroase opinii privitoare la acest sindrom complex. ca o formă de autism atenuat. până la autorii contemporani care definesc autismul în termeni de anomalii sociale. Asperger (apud Mureşan.a. pe inabilitatea angajării şi menţinerii unei conversaţii. punând accentul pe absenţa interacţiunilor sociale reciproce şi a empatiei. dificultate de comunicare şi de limbaj. p. La început. [o repliere totală asupra lumii lăuntrice. 3 . 240). asociată cu o predominare relativă sau absolută a vieţii interioare. Kanner “descria în 1943 conceptul de autism infantil precoce drept un sindrom patologic apărut în prima copilărie. ale pacienţilor săi. uneori paradoxale. imposibilitatea de a dezvolta un ataşament normal şi existenţa unor căi bizare de a răspunde la stimulii din mediul înconjurător” (Gherguţ. p.). caracterizat printr-o stare de înstrăinare/ retragere. 148). pe insistenţa păstrării mediului neschimbat şi pe comportamentele repetitive şi stereotipe (apud Mureşan. Insistând asupra competenţelor. 2004. “termenul de autism provine de la cuvântul grecesc ‘autos’ care înseamnă ‘însuşi’ sau ’eul propriu’ şi de la accepţiunea dată autismului de Kanner. apud Blândul. un mod de gândire necritic. psihologiei. 16). în opinia lui Verza (1993. teoriile tindeau să prezinte autismul ca pe o anormalitate emoţională. ca fiind retras şi mulţumit de sine însuşi” (Verza. apud Buică. 2002. abordările teoretice şi metodologice diferite (specifice psihiatriei. dar cu timpul cercetările au demonstrat că este vorba despre o disfuncţionalitate a creierului. în clasificările internaţionale aflate în vigoare. Oricum. pe absenţa jocului imaginativ. încă există controverse legate de definirea precisă a autismului infantil. sindromul lui Asperger fiind considerat. care poate să conducă la reuşite excepţionale în cursul vieţii".Mulţi specialişti în domeniu au încercat să definească şi să găsească esenţa acestei tulburări de dezvoltare. 2002. 2000. 2004. De-a lungul istoriei. în care capacităţilor intelectuale sunt conservate. caracterului încă limitat al posibilităţilor de investigare şi evaluare şi imprevizibilitatea evoluţiei ulterioare diagnosticării (prognoza sau evaluarea post-terapeutică fiind extrem de riscante). centrat pe subiectivitate şi rupt de realitate” (apud Verza. p. Etimologic. comunicative şi imaginative. consecinţa a cel puţin patru categorii de factori: structura complexă a sindromului autist. 12-13). acestea fiind. p. p.

o incapacitate în a stabili relaţii cu egalii. Graham (1999. o lipsă a căutării spontane de a impărtăşi altora bucuria.prezenţa unui comportament stereotip. elementele esenţiale de diagnostic ale tulburării autiste le constituie prezenţa unei dezvoltări clar anormale sau deteriorate în interacţiunea socială şi în comunicare. interesele ori realizările (de ex. preferă activităţile solitare. precum şi un repertoriu considerabil restrâns de activităţi şi interese. sociale simple. pp. 4 . îi implică pe alţii în activităţi numai ca instrumente sau ajutoare „mecanice"). de asemenea. tulburarea autistă ca "o afectare permanentă a capacităţii de relaţionare socială... a nu aduce ori a nu specifica obiectele pe care ei le consideră interesante. afectând atât aptitudinile verbale cât şi pe cele nonverbale. 2003. Ea se poate manifesta prin (ibidem): o întârziere sau o lipsă totală de dezvoltare a limbajului vorbit.inabilitatea de a iniţia şi dezvolta relaţii sociale. apud Dobrescu.. . dar sunt lipsiţi de inţelegerea convenţiilor interacţiunii sociale.. apud ibidem) afirma că "autismul infantil se caracterizează prin debutul precoce (inainte de 3 ani) al unor tulburări sau devieri care interesează cel puţin trei arii de dezvoltare: .incapacitatea de a folosi limbajul si comunicarea (verbal sau nonverbal). posturile şi gesturile corporale). adesea. Conform DSM IV (American Psychiatric Association [A. esenţializat. iar indivizii mai în etate pot fi interesaţi în stabilirea de amiciţii. expresia facială. o lipsă de reciprocitate emoţională sau socială (de ex. 70-71). 140) definea. de a exprima interes şi emoţii. se menţionează următoarele manifestări posibile (ibidem): o deteriorare semnificativă în utilizarea multiplelor comportamente nonverbale (de ex.A.]. notabilă şi susţinută. p.Campbell (1995. (corespunzătoare nivelului de dezvoltare): privitul în faţă. .P. 1994. Deteriorarea în comunicare este. stereotipe". ori să nu observe detresa altei persoane. printr-o deviere a comunicării şi patternuri comportamentale restrictive. conştiinţa de alţii a individului este deteriorată considerabil. indivizii cu această tulburare putând uita de ceilalţi copii (inclusiv de fraţi) sau să nu aibă nici o idee despre necesităţile altora. În ceea ce priveşte deteriorarea în interacţiunea socială. nu participă în mod activ la jocuri a nu arăta. incluzând un repertoriu comportamental restrictiv şi repetitiv". indivizii mai tineri pot avea foarte puţin sau nici un interes în a stabili amiciţii.

debitul şi ritmul vorbirii sau accentul pot fi anormale (de ex.- la indivizii care vorbesc. înălţimea vocii... individul fiind incapabil să inţeleagă o perturbare în utilizarea socială a limbajului este adesea evidenţiată prin incapacitate de întrebările sau ordinele. Patternurile de comportament. înţelegerea limbajului este adesea mult întârziată. date. numere de telefon). neangajare în jocurile de imitaţie simple ori în rutinele perioadei de sugar sau ale micii copilării. 5 . cum ar fi rearanjarea mobilei sau folosirea unui serviciu nou la masă). repetitive şi stereotipe. a integra cuvintele cu gesturile. o lipsă a jocului „de-a.. ei pot insista asupra uniformităţii şi să manifeste rezistenţă sau detresă la interes. (de ex.". fie ca centrare. sau a jocului jocul imaginativ este adesea absent sau considerabil deteriorat şi există o tendinţă de imitativ social. intonaţia. o utilizare repetitivă şi stereotipă a limbajului sau un limbaj propriu (care poate fi inţeles clar numai de cei familiarizaţi cu stilul de comunicare al individului). repetarea de versuri aliterate ori de reclame comerciale).. structurile gramaticale sunt adesea imature şi includ uzul repetitiv şi stereotip al tonul vocii poate fi monoton sau poate conţine ascensiuni interogative la finele fraze lor).. anormale fie ca intensitate. putând exista următoarele manifestări (ibidem): o preocupare circumscrisă la unul sau mai multe patternuri restrânse şi stereotipe de o aderenţă inflexibilă faţă de anumite rutine sau ritualuri nonfuncţionale. poate exista. o preocupare persistentă pentru anumite părţi ale obiectelor. sau de a inţelege umorul ori aspectele nonliterale ale limbajului (cum ar fi ironiile sau sensul implicit). mimeze în mod repetat acţiunile unui actor văzut la televizor. limbajului (de ex. interese şi activităţi sunt restrânse.. un copil mic poate avea o reacţie catastrofală la o schimbare minoră în ambianţă. indiferent de sens. o gamă considerabil restrânsă de interese şi o preocupare faţă de chestiuni mărunte pot alinia un număr oarecare de piese de joc exact în acelaşi mod de repetate ori sau să de asemenea. variat. repetarea de cuvinte sau propoziţii. spontan. corespunzător nivelului de dezvoltare. de asemenea. manierisme motorii repetitive şi stereotipe. modificări minore (de ex. poate exista o deteriorare considerabilă în capacitatea de a iniţia sau susţine o conversaţie cu alţii.

inversarea pronumelui. astfel: anxietate crescută. capacităţi mnezice mecanice. lipsa de imaginaţie. ecolalia. o bucată de sfoară sau o bandă de cauciuc). Deşi simptomele definitorii ale autismului infantil sunt comportamentele stereotipe şi deficienţele de limbaj. 203-204) desprinde următoarele caracteristici ale copilului autist din punct de vedere psihopedagogic: 6 . degetelor) sau întregul corp (legănatul. un ventilator sau alt obiect care se învârteşte rapid) sau un ataşament faţă de unele obiecte inanimate (de ex. de a parcurge exact aceeaşi rută în fiecare zi când merge la şcoală).. viteza inegală de dezvoltare a diferitelor componente fizice şi psihice. activităţi stereotipe. părţi poate exista o fascinaţie pentru mişcare (de ex. deficienţe de comunicare. mişcările stereotipe ale corpului interesează mâinile (bătutul din palme. butoni.. Gherguţ (2005. învartirea roţilor jucăriilor. 149) au sintetizat simptomele caracteristice copilului autist.- există. fâlfâitul pot fi prezente anomalii de postură.. o preocupare pentru rutine sau ritualuri nonfuncţionale ori insistenţă iraţională de a urma rutinele (de ex. comunicare şi socializare. pp. întârzieri în dezvoltarea limbajului. înclinatul şi balansatul). apud Blândul 2005. experienţe senzoriale neobişnuite. există şi alte manifestări care apar frecvent la copiii autişti. incapacitatea de a dezvolta relaţii sociale. pot manifesta o preocupare persistentă pentru părţi ale obiectelor (de ex. comportament insistent.. deschiderea şi inchiderea uşilor. hiperactivitate şi dificultate de concentrare a atenţiei. Ţinând cont de simptomatologie şi de posibilităţile de investigare a autismului. autoagresivitate/ heteroagresivitate. p. Konstareas et all (1981. ale corpului). adesea. imaturitate/ infantilism.

nu se lasă luat în braţe. control corporal scăzut în contexte specifice. rotirea în jurul axului propriu. . În ceea ce priveşte prevalenţa tulburării. unii subiecţi prezentând o ameliorare sau o agravare a unor simptome pe parcurs. În majoritatea cazurilor.mişcări ritmice de pendulare a capului. 7 . tendinţa de izolare. . întârziere în dezvoltarea psihică. ataşament anormal faţă de unele obiecte. pe care o evită sau o ignoră).000 de copii. repetarea unor vocale sau consoane în pronunţarea unui cuvânt. se vorbeşte. exprimarea puternică şi susţinută a unor manierisme (ca moduri de comportare. . aparent ilogică. rigiditate în gândire şi acţiune. utilizarea frecventă a substantivelor numelor proprii. foarte rar după această vârstă. lipsă de inhibiţie în comportamentul general. imperativelor şi evitarea folosirii prenumelor sau utilizarea inversiunii pronominale. .preferinţă mai mare pentru stimulii tactili şi olfactivi decât pentru stimulii vizuali şi auditivi. autismul debutează înainte de vârsta de 3 ani. activităţi stereotipice rituale. absenţa concordanţei afectelor (copilul zâmbeşte spontan fără să transmită nimic sau afişează un zâmbet rece).. preocuparea pentru jocuri ciudate. . manifestările sunt prezente toată viaţa. şi nu ca ticuri). datorită confuziei dintre Eu şi non-Eu.deficienţe în vorbire. atenţie deosebită pentru mediul neanimat. ecolalie.absenţa identităţii personale: nu se identifică pe sine. stereotipii verbale.rezistenţă patologică la schimbare. absenţa jocului autentic. de aproximativ 4-5 la 10. dificultate în perceperea secvenţialităţii. interes obsesiv pentru stimuli identici şi imuabili. vorbire întârziată. stări de anxietate extremă. în general. incapacitate de generalizare a cunoştinţelor învăţate. rezistenţă la orice învăţare. dificultăţi specifice în rezolvarea de probleme. evidenţierea unor „insule de inteligenţă" la executarea unor sarcini sau activităţi. După aceea.perturbarea relaţiilor cu mediul înconjurător: nu stabileşte contact vizual. coeficientul de inteligenţă la limită sau sub medie (dificultate în apreciere din cauza dezinteresului la examenul psihologic şi contactului scăzut cu cei din jur). absenţa contactelor afective (inclusiv cu mama. cu o frecvenţă mai mare la băieţi decât la fete (de 3:1 sau 4:1). absenţa fricii în faţa pericolelor reale.

de comunicare empatică” (Ghaziuddin & Gerstein.limbajul – poate fi dobândit cu sau fără întârziere. 41): . ea introducând diagnosticul tocmai pentru a diferenţia acele persoane autiste ale căror tulburări nu se potriveau în totalitate cu cele descrise de Kanner. acest sindrom se deosebeşte de autismul kannerian în primul rând prin severitate. Bazându-se pe afirmaţiile lui Asperger. specifice autismului. Wing a întocmit o listă de criterii diagnostice (apud Mureşan. sunt categorisite sub numele de tulburări pervazive de dezvoltare (PDD .posturi bizare. 152). 1996.coordonarea motorie . uneori stereotipii.rezistenţa la schimbare . p. dar au o mare incapacitate de rezonare afectivă. Forme particulare de autism De la prima descriere a autismului făcută de Kanner.nu sunt reciproce. aceste tulburări (sindromul Rett. se remarcă absenţa empatiei. termenul de "sindrom Asperger" a fost utilizat pentru prima dată de Lorna Wing în 1981. 2004.interacţiunile sociale . Astfel. 2003. p. Sindromul Asperger “este o tulburare pervazivă de dezvoltare care se caracterizează printr-o afectare a comportamentului social. . 8 . un limbaj normal sau aproape normal dezvoltat şi o socializare relativ satisfăcătoare. . ceea ce a impus delimitarea altor afecţiuni similare. 2005). aceşti copii au o bună funcţionare cognitivă şi de limbaj. Diferenţele simptomatologice dintre subiecţii diagnosticaţi cu autism de Kanner şi cei consideraţi de Asperger a prezenta o "psihopatie autistă". gestică inadecvată. de exprimare a reciprocităţii emoţionale. prin existenţa unor preocupări şi interese restrictive.2. stereotipe.1. stereotip. sindromul Asperger.slabă expresivitate facială.preferinţă pentru activităţi repetitive. În ultimii ani. a interacţiunii sociale. . apud Dobrescu. cu toate că erau uşor de recunoscut. dar care diferă în prezentare. tulburarea dezintegrativă a copilăriei) împreună cu autismul clasic. Astfel. s-a observat o mare varietate şi diversitate a simptomatologiei şi a descrierilor tulburărilor asociate autismului. mişcări grosiere neîndemânatice. dar cu un conţinut bizar.comunicarea non-verbală . voce monotonă. subiecţii cu această tulburare având un nivel intelectual mai bun (uneori chiar inteligenţă superioară). autismul atipic.pervasive developmental disorders) (Gherguţ. i-au determinat pe specialişti să-şi pună întrebări legate de posibilitatea descrierii unei subgrupe speciale în cadrul spectrului autistic. .

42-43) a sugerat următoarele criterii de diagnostic pentru acest sindrom: .unul din: expresie facială limitată. Sindromul Rett este o tulburare descrisă până în prezent doar la subiecţii de gen feminin. Pierderea motricitatii voluntare a mâinilor. Interesul social al acestor fetiţe se conservă (spre deosebire de autism). dificultăţi de percepere a sentimentelor altora. survenită după o perioadă de dezvoltare aparent normală şi presupunând. în majoritatea cazurilor.unul din: apropierea de alţii doar pentru a-şi satisface propriile trebuinţe. tulburarea Asperger este considerată a fi mai rară decât autismul infantil (însă nu există date concludente în acest sens). iar debutul se situează. nume. după 5-45 de luni de la naştere observându-se. putând să apară şi acea "privire prin".. absenţa coeziunii în conversaţie. detaşare de sentimentele altora. pp. .Comunicare non-verbală deficitară . gesturi neîndemânatice. însă dezvoltarea socială şi cea a jocului stagnează încă din primii 2.abilităţile şi interesele . incapacitate de a "citi" emoţii din expresii faciale. are o incidenţă mai mare la subiecţii de sex masculin. evitarea celorlalţi. imitând gestul de spălare). mişcările stereotipe de torsiune a mâinilor (răsucirea şi frectul mâinilor în apropierea gurii. răspunsuri unilaterale.două din: absenţa unor prieteni apropiaţi.capacitatea de a memora cifre. . 9 . Szatmari (1989. incapacitate de a transmite mesaje prin priviri. 158-159). în general serii. medicul austriac Andreas Rett a izolat şi a demonstrat. apud idem. însingurarea. pierderea unor achiziţii şi îndemânări. Ele păstrează un gen de "surâs social". 2004. 38). tulburări ale mersului. Mureşan. 3 ani. pe care l-a definit ca fiind o encefalopatie progresivă care se dezvoltă la fete după o perioadă de 5 luni de viaţă aparent normală. nefolosirea mâinilor. o absenţă aproape constantă a controlului sfincterian sunt extrem de tipice pentru această tulburare (ibidem. încetinirea creşterii perimetrului cranian.Solitudine . între 3 şi 4 ani. în majoritatea cazurilor. p. pp. În general. anomaliile respiratorii cu aspect de joc stereotip cu propria respiraţie (considerată hiperventilaţie). în 1966. folosirea idiosincratică a cuvintelor. abordare socială neîndemânatică.Interacţiuni sociale deficitare .două din: inflexiuni anormale. apropierea excesivă de ceilalţi. o deficienţă mintală severă şi crize epileptice. refuzul de a-i privi pe alţii. inclusiv a limbajului şi relaţionării sociale (apud Dobrescu. 2003. caracteristică şi autismului. După mai mulţi ani de observare şi cercetare. absenţa interesului de a-şi face prieteni. . sindromul care îi poartă numele. vorbire în exces sau în monosilabe. vorbire repetitivă.Limbaj bizar . treptat.

Avramescu.Prevalenţa tulburării se consideră a fi mai mică decât cea a autismului infantil. teoriile psihogene despre autism (elaborate în aceeaşi perioadă) au avut un succes imens. va elabora un comportament straniu de apărare. distant şi închis în sine. Unele dintre ele au fost infirmate pe parcurs iar celelalte nu au confirmate şi nu au putut fi generalizate.teoriile organogenetice. În principal. 2004. În contextul în care psihanaliza cunoaştea o dezvoltare remarcabilă în anii ’50. ipoteze şi teorii care au încercat să găsească un factor determinant în apariţia autismului infantil. acţionând doar pentru satisfacerea nevoilor fizice ale copilului. După un deceniu însă. biochimici. 1. Etiologia autismului De-a lungul timpului au existat nenumărate încercări. acest curent a cunoscut un succes neaşteptat în anii '60.teoriile psihogene. iar rezultatele terapiei psihanalitice au întârziat să apară. rece emoţional. care sunt de actualitate şi susţin că autismul se datorează unor factori genetici. 2006). 204-205. 2004. 241-242): . sau unei insuficiente dezvoltări structurale a creierului. etiologia autismului rămânând. Buică. 2002. pp. pp. care susţineau că autismul ia naştere printr-un şir de comportamente învăţate. încă. Izvorât din aceeaşi teorie conform căreia copilul autist este "blocat într-o reţea de reîntăriri negative" ţesută de mediul parental nociv. Se credea ca într-un asemenea climat copilul va deveni anxios. . lucrări sistematice au confirmat faptul că personalitatea părinţilor sau modul de educaţie nu constituie originea autismului copilului (Mureşan. iar evoluţia este progresivă în cele mai multe cazuri.3. S-au incriminat. necunoscută. În aceste condiţii a prins contur curentul comportamentalist. mama fiind considerată rejectantă. carenţele relaţionale şi afective determinate de anumite trăsături negative ale părinţilor. există trei orientări în ceea ce priveşte teoriile prin care s-a încercat explicarea autismului (Verza. care interpretau autismul ca pe un fenomen de retragere psihologică faţă de tot ceea ce este perceput ca fiind rece. nu s-a putut stabili o legătură directă între autismul infantil şi comportamentul părinţilor. debutul este situat înainte de vârsta de 4 ani. ostil şi pedepsitor. 10 . sau/ şi tatăl absent din cadrul afectiv al familiei. . care se formează în urma unor serii de recompense şi pedepse întâmplătoare. se va retrage în sine.teoriile comportamentale. Totusi. intolerant faţă de copil. astfel.

11 . pp. Ele susţin că autismul se datorează unor disfuncţii organice de natură biochimică sau dezvoltării structurale insuficiente a creierului. anomaliile sistemului reticular şi întârzierile maturizării (Racu. 2004). Popovici. aceste teorii incriminează afecţiunile creierului. însă fără să fi fost descoperit un tipar al acestora specific pentru autism sau o mai slabă coordonare între diferite regiuni ale creierului. a fost sugerat faptul că există anomalii la nivelul cortexului şi că ar exista anomalii structurale şi celulare (de exemplu în lobul temporal. fenilcetonuria netratată. nepermiţând atingerea unor parametri normali ai activităţii psihice. Wing (1966. iar la nivel funcţional s-au arătat anomalii ale EEG. actualmente se acceptă ideea originii multifactoriale a autismului. 2009. cu encefalita. leziunile subcorticale. 2006. însă acestea nu au fost pe deplin validate. cu anoxia din timpul naşterii. aducând argumente destul de convingătoare. iar unii cercetători insistă asupra naturii predominant organice a autismului la multe din cazurile întâlnite în practică. parietal şi nuclei). La nivel structural. Dani & Creţu.Teoriile organogenetice par a fi cel mai bine argumentate. cu spasmele infantile sau cu bronhopneumoniile severe. În principal. 259) punea tulburarea autistă în legătură cu rubeola maternă. La nivel chimic (din analiza sîngelui şi a urinei) s-au emis ipoteze privind disfuncţionalităţi la nivelul neurotransmiţătorilor. autopsii sau scanări ale creierului. apud Avramescu. Metoda gemenilor arată că şi concordanţa diagnosticului este mai ridicată la gemenii dizigoţi. au fost incriminate diverse regiuni ca fiind responsabile de apariţia autismului. disfuncţia sistemului vestibular. Unele studii au arătat un procent de 5-6% de tulburări pervazive de dezvoltare printre fraţii copiilor autişti (Mureşan. ceea ce aduce argumente în plus în favoarea intervenţiei posibile a unor factori genetici în anumite cazuri de autism. Deşi etiologia autismului rămâne o problemă controversată. anomaliile genetice. scleroza tuberoasă. Pornind de la investigaţii neurochimice. acestea arată că riscul de autism este crescut în familia unui subiect autist în raport cu populaţia generală (riscul de a avea un al doilea copil autist fiind de 100 de ori mai mare). deoarece s-au observat anomalităţi în structura creierului. 39-40). Cercetările curente leagă autismul de diferenţele biologice sau neurologice din creier. cu diferenţe semnificative în interiorul cerebelului. În ceea ce priveşte cercetările efectuate în domeniul genetic. p.

separarea totală sau integrarea parţială într-un mediu cu copii obişnuiţi. dar se poate evita agravarea deficitului (atât pe plan intelectual cât şi emoţional) şi se pot obţine unele ameliorări. s-a constatat că unii dintre ei mănâncă foarte multă pâine) şi administrarea de vitamine şi minerale în diferite doze/cantităţi care au efecte favorabile asupra evoluţiei copilului.). motorii.în funcţie de simptomatologie. 206): . Mureşan (2004. presupune învăţarea. tehnicile educatice. adaptată în funcţie de simptome şi nevoi. 12 . .programe de integrare şi socializare care să ajute subiectul să se adapteze lumii înconjurătoare pe cât posibil (socializarea). imagini etc.farmacoterapie . Astfel. în locuri publice sau semiinstituţionalizate (centre de zi specializate). Recuperarea în cazul autismului Multiplele cercetări realizate de-a lungul timpului au demonstrat că autismul nu poate fi propriu-zis vindecat (cu toate că unii autori au afirmat contrariul). putând include (Gherguţ. . tratamente medicamentoase.).controlarea regimului alimentar (spre exemplu. tehnicile de intervenţie vizând modificarea comportamentelor specifice autiste (din sistemul TEACCH) şi diversele activităţi de învăţare.educaţie specială . Mai mult decât în cazul oricărui tip de deficienţă. să folosească toaleta etc. .pentru a ajuta persoana să se adapteze condiţiilor sale de viaţă şi să aibă un anumit grad de autonomie personală (să se îmbrace singură. intervenţia recuperatorie este şi trebuie să fie individualizată. pp.1. să mănânce singură. Conform unor cercetări de actualitate.în cazul copiilor autişti.asigurarea unui mediu organizat de viaţă (este foarte important să urmeze o rutină a activităţilor zilnice). terapia comportamentală. dezvoltarea aptitudinilor sociale. p. medicul poate recomanda utilizarea unor medicamente care să diminueze hiperactivitatea şi/sau care să elimine simptomele de agresiune sau depresie.terapie audiovizuală pentru a-l ajuta în comunicare (pentru persoanele cu autism la care comunicarea verbală este absentă. terapia psihanalitică. . cum ar fi comunicarea nonverbală: gesturi. . . intervenţia timpurie poate avea un rol important în tratamentul autismului. se vor căuta metode alternative de comunicare.4. 2005. propunându-se numeroase tratamente diferite care au încercat să reducă simptomatologia. 195-221) inventariază diversele modalităţi terapeutice utilizate: tratamente destinate corectării anomaliilor biochimice.“terapie comportamentală .

Cele două deficienţe pot surveni simultan sau succesiv. Sunt cuprinşi şi cei al căror grad de afectare a funcţiei vizuale sau auditive este greu de precizat. Aşa cum subliniază şi Mureşan (2004. căci undeva. conferindu-i subiectului autist o acceptabilitate crescută pentru anturajul său. Nu este vorba doar de a "normaliza". acestea pot produce grave perturbări în existenţa individului şi în adaptarea lui la mediu. termenul include toate persoanele care au o deficienţă auditivă şi vizuală severă. În 1989. raza de speranţă a unei noi treziri la viaţă”. poate. de la moderat la total. practic. gravitatea. informare şi mobilitate. de vindecarea autismului. Drumul care se cere parcurs e fără îndoială anevoios şi rareori gratifiant. perceperea lumii înconjurătoare restrângându-se la un număr foarte mic de canale. la orice vârstă şi pot fi însoţite şi de alte tipuri de deficienţe. congenitală sau dobândită în copilăria timpune sau la vârsta adultă. Departamentul Educaţiei din aceeaşi tară sugera necesitalea considerării unui continuum al nevoilor speciale în surdocecitate. pot fi congenitale sau dobândite pe parcurs. începând cu cazurile uşoare de dublă 13 . dar care suportă aceleaşi consecinţe în planul existenţei cotidiene.terapia limbajului prin activităţi logopedice”. . 2.. auditivă şi vizuală. p. În 1988. în grade diferite. dar şi pentru el însuşi. cu un prognostic nefavorabil. la "capătul nopţii"există. multora le place foarte mult apa şi unii înoată foarte bine). The Deafblind Service Liaison Group din Marea Britanie menţiona că surdocecitatea se referă la acele persoane care au grad sever de deficientă combinată. se poate însă încerca ameliorarea tulburărilor comportamentale. ce conduce la probleme de comunicare. Conform aceleiaşi surse.terapie fizică pentru a-i ajuta să-şi controleze stereotipiile (spre exemplu. SURDO-CECITATEA 2.1. Aceste aspecte îi determină. vizând asigurarea unei calităţi a vieţii cât mai apropiate de cea normală. sunt în situaţia de a dezvotta şi celălalt tip. nu se poate vorbi. precum şi indivizii care. Definire şi caracterizare generală Sub termenul de surdo-cecitate sunt incluse combinaţiile pierderii de auz şi de vedere. 282) “din nefericire. intervenţiile sunt întotdeauna concepute în spiritul valorizării persoanei. având deja un tip sever de deficienţă senzorială. deocamdată. În funcţie de severitate. Dar tocmai de aceea el trebuie încercat. în funcţie de etiologie.

la care se adaugă şi altele.dificultăţi în dezvoltarea unor abilităţi de comunicare care vor necesita tipuri de comunicare adaptate. 2004. Surdocecitatea nu este doar o problemă de surditate la care se adaugă cecitatea. copilul cu surdocecitate “nu este un copil surd care nu vede şi nici un copil nevăzător care nu poate auzi. . Este vorba de toate aspectele menţionate anterior. pentru a primi informaţii nedistorsionate”.dificultăţi în monitorizarea propriilor acţiuni şi generalizarea obiectelor şi situaţiilor. forţarea de a asimila doar anumite metode de învăţare pentru a compensa multiplele lor deficienţe. 4).dificultăţi de integrare a informaţiei percepute pe celelalte canale senzoriale care vor necesita programe individualizate de intervenţie pentru consolidarea input-ului senzorial printr-o abordare multisenzorială. lipsa multora dintre motivaţiile extrinseci de bază. p. văzul şi auzul. tabloul clinic şi psiho-pedagogic al copilului cu surdo-cecitate de diverse grade va avea următoarele caracteristici: .deficienţă şi ajungând la cele în care dificultăţile de învăţare profunde şi multiple interacţionează cu deficienţa vizual-auditivă (apud Buică. 14 . fapt care necesită un mediu structurat pentru încurajarea explorării şi întărirea experienţelor. posibilitatea de a fi catalogate ca fiind retardate sau ca persoane cu probleme psihice. Autorii prezintă o serie de dificultăţi sau probleme pe care le poate întâmpina copilul cu surdocecitate: lipsa capacităţii de a comunica cu mediul înconjurător într-o manieră inteligibilă. „Persoanele cu surdocecitate sunt multisenzorial deficiente: ele nu îşi pot folosi simţurile de distanţă. p.acces limitat la mediu din pricina unui feedback deficitar elaborat în urma interacţiunilor reduse. 212). probleme medicale care să conducă la lacune serioase în dezvoltare. . pp. lipsa capacităţii de a anticipa anumite evenimente sau rezultatele activităţii lor. . În opinia lui Gherguţ (2005. cum nu este doar o problemă de comunicare sau de percepţie”. 256-257). . dificultăţi majore în stabilirea şi menţinerea relaţiilor cu alte persoane. Aşa cum subliniază şi Mclnnes şi Treffry (1982. o percepţie distorsionată a mediului în care evoluează.dificultăţi în dezvoltarea motorie şi a formării mobilităţii care vor conduce la necesitatea adaptării mediului şi elaborarea unor programe de intervenţie speciale. fiind necesare abordări care să permită repetarea activităţilor de învăţare şi transferul anumitor deprinderi.

Este foarte probabil ca surdo-cecitatea să afecteze dezvoltarea cognitivă. dezvoltarea iniţiativei şi a deprinderilor autonome. Când este înnăscută. De aceea. un impact diferit. ca şi în cazul deficienţei unice. Aceste particularităţi sunt.întârzieri în dezvoltare. mai ales în ceea ce priveşte dificultăţile. socială şi emoţională. 1982. resturile de văz şi de auz care ar permite formarea unor reprezentări vizuale şi auditive de bază sunt prea puţin şi ineficient folosite. şi ele. este important de subliniat că abordările compensatorii utilizate pentru nevăzători sau pentru surzi nu sunt întotdeauna adecvate şi pentru copilul cu surdocecitate. Astfel. Dacă această integrare nu este încununată de succes. adesea recurgând la comportamente de auto-stimulare şi pe măsură ce înaintează în vârstă întârzierile cresc. dependente într-o foarte mare măsură de momentul survenirii deficienţei. Dacă în contextul deficienţei simple. dar mai ales în funcţie de eficienţa cu care le folosesc. 2006. a limbajului. corelate cu nevoile particulare ale fiecărui copil. procesele psihice dobândesc anumite particularităţi. Mitchell & Snyder. Stadiul senzoriomotor (în care indivizii învaţă despre proprietăţile de bază ale obiectelor şi despre permanenţa lor. în cazul deficienţei multisenzoriale acestea nu numai că se însumează. Oricum. fiindu-le limitate canalele informaţionale.. Adesea. Ei petrec mult timp în poziţia în care au fost puşi. Aceste dificultăţi sunt variabile. p. organiza şi eficientiza capacităţile restante. Ei trebuie să fie învăţaţi să folosească acest potenţial şi să integreze informaţiile senzoriale de la simţurile de distanţă deficiente cu experienţa acumulată anterior şi cu semnalele de la alte simţuri. sprijinul de specialitate fiind esenţial pentru a stimula. reprezintă o problemă pentru copiii cu surdo-cecitate. este de la sine înţeles că o persoană cu surdo-cecitate înnăscută sau dobândită în copilăria timpurie va compensa diferit faţă de cea care a dobândit deficienţa la vârsta adultă. copiii cu surdocecitate vor fi condamnaţi deseori la o existenţă sub nivelul capacităţilor lor (McInnes & Treffry. Aşa cum subliniază şi Buică 15 . cu toate că principalul mijloc de compensare va fi tactil-kinestezia. ocazii reduse pentru realizarea interacţiunilor sociale. 359). poate presupune întârzieri importante datorită incapacităţii de a observa şi învăţa despre lumea înconjurătoare. fiind necesare intervenţii educaţionale specializate. este esenţial să fie diagnosticaţi şi să se înceapă intervenţia cât mai timpuriu (Albrecht. în funcţie de vederea şi/ sau auzul reziduale. auditive sau vizuale. Piaget sublinia că indivizii au nevoie să câştige experienţă cu mediul lor pentru a dobândi abilităţile şi cunoştinţele necesare rezolvării sarcinilor fiecărui stadiu developmental. iar consecinţele deficienţei multisenzoriale în planul dezvoltării vor avea. p. 5). ca şi în cazul nevăzătorilor. dar apar şi altele noi. reprezentânduşile).

generalizări pripite pornind de la date senzoriale superficiale sau de la informaţii verbale cu grad mare de abstractizare. Indivizii născuţi cu surdo-cecitate sau care sau născut cu cecitate şi mai apoi au dobândit surditatea folosesc. evetual cu un limbaj prin semne. Mitchell & Snyder. Aceste aspecte sunt impresionant exemplificate în cartea celebrei Olga Skorohova. adesea. eventual cu limbajul verbal (Albrecht. supliniri inadecvate ale lacunelor din experienţa de viaţă prin elaborări proprii. însă cu dificultăţi suplimentare importante datorită lipsei auzului. mai ales dacă aceasta este gravă. completat. indiferenţă faţă de comunicare. În cazul subiecţilor cu inteligenţă normală există anumite trăsături specifice. 2006. precum “reprezentări distorsionate ale unor fenomene. folosesc un limbaj prin semne ca metodă principală de comunicare. persoană cu surdo-cecitate totală (şi nu numai a ei). în lipsa unor intervenţii adecvate (inclusiv protetice). Orientarea spaţială şi mobilitatea este o altă problemă fundamentală a persoanelor cu surdo-cecitate. 1973. Cei care s-au născut surzi sau au dobândit deficienţa în copilăria timpurie şi mai apoi au dobândit şi deficienţa de vedere. 259-260). 242) a constatat că în detectarea obiectelor şi fenomenelor un rol important îl au modificările de temperatură. Totuşi. iar deficienţa multisenzorială sau numai cea de auz instalată timpuriu va avea repercursiuni importante în dezvoltarea limbajului. de cele mai multe ori prezentând întârzieri importante. reprezentările anticipatorii ale unor evenimente viitoare sau cele privind consecinţele propriilor acţiuni rămân adesea inoperante” (Buică (2004. completându-l. cu atât limbajul (şi nu numai) va fi mai puţin afectat. 358). Astfel. realizându-se cu mare dificultate. confuzie şi ineficienţă în comunicare şi în relaţiile interpersonale. comportamente stereotipe).(2004. la copiii neglijaţi din punct de vedere psihopedagogic apare un retard masiv în dezvoltarea mintală şi se consolidează unele note autiste majore (alienare. limbajul şi comunicarea par a fi cel mai grav afectate de surdo-cecitate. Totuşi. intervenţia psihopedagogică timpurie împiedicând amplificarea acestui retard. nesiguranţă. variaţiile undelor de aer şi ale curenţilor reflectate de golurile şi suprafeţele compacte ale obiectelor. limbajul vorbit ca mijloc principal de comunicare. Mai ales în cazul unei experienţe de viaţă precare. comunicarea verbală poate fi inhibată ca efect al surdităţii. p. chiar şi în cazul deficienţei instalate mai târziu. dar şi starea de oboseală. În ceea ce priveşte persoanele cu surdo-cecitate înnăscută sau dobândită timpuriu. 16 . pp. Mijloacele compensatorii mobilizate în acest sens sunt foarte similare cu cele ale nevăzătorilor. evenimente. p. Socoleanski (apud Damaschin. contexte spaţio-temporale ce nu pot fi investigate direct. pp. 259-260). cu cât deficienţa a survenit mai târziu în dezvoltarea individului. aproape indiferent de momentul survenirii deficienţei multisenzoriale.

Menţionăm. a celei de vedere sau în lipsa oricărei deficienţe pot apărea anumite trăsături negative de personalitate asupra cărora este preferabil de intervenit.Sifilisul congenital. suferinţe sau boli ale mamei sau copilului (rubeolă. în condiţiile în care informaţiile din mediu lipsesc în foarte mare măsură (iar când sunt accesibile pot fi distorsionate). le putem include pe următoarele: .Moon.Sindromul Usher. atitudine fatalistă în faţa vieţii”. . efecte ale raporturilor dintre individ şi lume.Infecţia cu citomegalovirus. . citomegalovirus. . . vanitate nejustificată. totuşi. iritabilitate. Charge). Desigur.Traumele perinatale. .Sindromul Hunter. Etiologia surdo-cecităţii Cauzele surdo-cecităţii pot să fie foarte diverse.Sindromul Laurence . dar şi cauzele specifice fiecărui tip de deficienţă în parte (vizuală şi auditivă).Meningita. . complexe de inferioritate ori. dimpotrivă. iar pe parcurs survine şi cealaltă (un individ se poate naşte surd datorită unui sindrom genetic şi mai târziu îşi pierde vederea datorită unui accident sau boli).Prematuritatea. . deoarece surdo-cecitatea poate apărea şi în cazul în care iniţial este prezentă deficienţa de auz sau cea vizuală. intoleranţă faţă de alte opinii sau experienţe. . incuzând sindroame genetice (Usher. ele sunt. tumori).Sindromul Cockayne. .Sindromul Charge. . . interese şi aspiraţii înguste sau nerealiste. atunci cu atât mai mult pot apărea astfel de trăsături (unele chiar implicite) şi cu atât mai importantă este prevenirea şi contracararea lor – ceea ce poate fi o sarcină deloc uşoară. . şi nu o consecinţă directă a deficienţei multisenzoriale. 260-261).2. precum dependenţă afectivă de o persoană apropiată. pp.În opinia lui Buică (2004. de fapt. la persoanele cu surdo-cecitate „pot apărea unele trăsături negative de personalitate.Afecţiunea Pyles. teamă exagerată de locuri şi persoane necunoscute. atunci când aceste manifestări există.Sindromul Hurler. 2. accidente (lovituri la cap). Încercând o sistematizare a principalelor cauze care pot determina surdocecitate. meningită. că dacă în cazul deficienţei de auz. . încăpăţânare. introvertire marcată.Sindromul rubeolic congenital. 17 .Sindromul Rett.

întârzieri în dezvoltarea somatică.Medicamentaţia. deficienţă de auz neurosenzorială.Displazia ectodermală (tipul Marshall). 28). pp. . . . urechile.Idioţia amaurotică familială Tay Sachs. afecţiuni neurologice. . un oftalmolog scoţian. sistemul nervos central şi creierul par a fi cele mai susceptibile de a suferi de pe urma efectelor rubeolei (McInnes & Treffry. care au drept consecinţă surditatea/hipoacuzia congenitală asociată cu 18 . glaucom. 2007. deşi pentru mamă este una dintre bolile cel mai puţin grave cauzate de un virus (uneori putând trece neobservată).Sindromul Down.Sindromul Hallgren. . retinopatie. .Sindromul Crouzon. 2007). . Sindromul este determinat de un grup heterogen de mutaţii autozomale recesive. 1982. Mama care se îmbolnăveşte de rubeolă în primele 3 luni de sarcină transmite virusul fătului. .Sindromul Fanconi. cataractă sau dezlipire de retină. dacă se îmbolnăveşte în primele 2 luni existând şanse de 95% să aibă un copil cu deficienţe multiple. iar dacă se îmbolnăveşte în luna a 4-a există un risc de 75% să nască un copil surd (Casapu et al. genitale sau endocrine sau toate combinaţiile posibile ale acestor probleme.Toxoplasmoza congenitală. diabet. specialiştii vorbesc despre un adevărat “sindrom rubeolic congenital”. .etc. p. Copilul poate avea la naştere o greutate mai mică decât cea normală. urologice. atrofie optică.Diabetul cu atrofie optică.Hipoxia.Pseudohipoparatiroidismul. afecţiuni cardio-vasculare. a pus în evidenţă transmiterea ereditară datorată unor mutaţii cromozomiale. . .Sindromul Treacher Collins. inima. . Sindromul Usher a fost descris pentru prima dată de Von Graefe (1858). . dar Charles Usher (1914).Sindromul XO. Multe dintre organele care se dezvoltă în primul trimestru al sarcinii pot fi afectate de infecţia cu virusul rubeolic congenital. microftalmie.Ataxia Friedrich. Ochii.Encefalita. . Deoarece rubeola congenitală influenţează atât de mult dezvoltarea fătului. 5-6). . Deseori procesul său de creştere va fi mai lent decât cel al copiilor de aceeaşi vârstă (Casapu et al. Rubeola este cea mai frecventă afecţiune care poate genera surdo-cecitate..

motorii sau malformaţii cardiace. pp. diferenţiate pe baza evaluării funcţionalităţii analizatorului auditiv şi vestibular. Când sunt afectaţi ochii. progresivă Limbajul şi comunicarea prin semne. căile respiratorii şi organele genitale) în diverse grade. p.19-21): Tipul Caracteristici Vârsta instalării deficienţei de auz Sindrom Usher tip 1 0 . În funcţie de tipul de sindrom Usher. deteriorabilă progresiv diagnosticată ani normale adolescenţă sau în între 20 şi 40 de comunicare totală prin labiolectură Uneori. iris ş. inima. 1999.probleme de echilibru şi retinopatie pigmentară progresivă.2 ani surditate Gravitatea deficienţei de auz congenitală profundă absenţa Funcţionarea vestibulară funcţionalităţii vestibulare diagnosticată Retinopatia pigmentară între 8-12 ani. deficienţa poate varia de la uşoară la cecitate totală. pleoape. retinopatia pigmentară fiind prezentă la toate tipurile. 2003. sau există o fisură a globului ocular) 19 . Este o boală rară care poate afecta diferite părţi ale corpului (urechile.6 ani hipoacuzie sau surditate pen-tru frecvenţe înalte Sindrom Usher tip 3 10 . 2003. 19). În urma unor investigaţii medicale complexe s-au identificat trei tipuri ale sindromului Usher. 19 Preda. 8-9): Colobom . probleme în menţinerea echilibrului şi pierderi de auz variate. 1999. normală Sindrom Usher tip 2 0 . Sindromul CHARGE a fost identificat de către un medic american în anul 1979.(o parte din retină. fiind cel mai frecvent sindrom genetic care determină surdo-cecitate (Hathazi. iar afecţiunile urechilor pot include urechi diforme.a. ducând la surditate variabilă.40 ani hipoacuzie progresivă. lipseşte. Pentru ca o persoană să fie diagnosticată ca având sindrom Charge trebuie să prezinte cel puţin patru din următoarele caracteristici principale ale acestui sindrom (Hathazi. p. diagnosticată în tinereţe cu protezare. pp. există următoarele caracteristici (adaptat după Preda. acestea pot fi asociate cu deficienţe mintale. ochii.

călătorind. malformaţii ale dentiţiei (întârziată. Aşa este. de durere. Aşa cum evidenţiază şi Buică (2004. 257).malformaţii cardio-vasculare (de diferite tipuri şi grade) Atrezie conală (unilaterală sau bilaterală) – blocaj sau îngustare a căilor respiratorii din spatele nasului Retard în dezvoltare Genital . însă. Fetiţa semăna prea puţin cu un om. medii şi/ sau interne. să urle şi să zgârie. Recuperarea în cazul surdo-cecităţii Pentru a ilustra importanţa intervenţiei. putând fi prezente tulburări hormonale Ear – malformaţii ale urechii externe. hipoglicemie. 2. întreţinând relaţii interpersonale. 20 . ca un animal sălbatic”. gustul şi mirosul la vârsta de trei ani a fost ţinută în casă până la vârsta de 15 ani. cât şi asupra valorii programelor terapeutice folosite. care au ajuns să scrie cărţi legate de felul în care experimentează ele viaţa. De asemenea. impresionând o lume întreagă. afecţiuni ale rinichilor. s-a constatat că progresa mai rapid decât un copil „surdo-mut din categoria mijlocie”. văzul. Dacă cineva se apropia de ea. începea să bată din picioare. au fost semnalate şi alte afecţiuni asociate sindromului Charge: despicătura buzei şi/sau a palatului. malformaţii ale limbii. ea putea să stea zile întregi în loc. de exemplu. fără să manifeste vreun interes pentru cele ce se petreceau în jurul ei. cazul celebrei Hellen Keller şi al Olgăi Skorohodova. pareză facială. participând la viaţa socială şi culturală)”. deformată). când a fost şcolarizată la un institut pentru surdo-muţi.3.Heart . Întârzierea intervenţiei sau obligarea copilului cu surdocecitate de a urma un anumit curriculum indiferent de specificul deficienţei sale sunt. 236-237) exemplifica prin următorul caz: “O fetiţă care îşi pierduse auzul. numai din când în când scotea nişte sunete care semănau cu un geamăt uşor. dificultăţi de menţinere a echilibrului. p. După ce s-a trecut la instruirea ei. dinamica şi evoluţia acestei forme de polihandicap fac posibilă conceperea şi implementarea unor programe terapeutice eficiente. Există în istorie mai multe persoane cu surdo-cecitate care au dărâmat mituri legate de posibilităţile dezvoltării lor. atrăgând atenţia atât asupra potenţialului extraordinar al acestor persoane. “în cazul surdocecităţii.anomalii ale organelor genitale. având un loc de muncă. esofagului şi traheei. malformaţii ale laringelui. pp. responsabile de nerealizarea deplină a potenţialului său de dezvoltare. Damaschin (1973. uneori cu efecte de-a dreptul spectaculoase (persoane adulte care duc o existenţă cvasi-independentă. mai ales a celei timpurii. cunoştinţele pe care le deţinem despre etiologia.

Sistemul de comunicare cel mai eficient în cazul copiilor cu surdo-cecitate este considerat a fi comunicarea totală.copilul este supus unei provocări permanente determinate de nevoia dezvoltării unui cadru adecvat pentru comunicare. în mod simultan. limbajul tactil al persoanelor cu surdo-cecitate). a limbajul oral-verbal şi a limbajului Braille. unele sau toate sistemele senzoriale pot fi afectate. p.copilul cu deficienţe multisenzoriale poate şi trebuie să fie învăţat şi antrenat să-şi folosească întregul potenţial rezidual existent în toate modalităţile de receptare senzorială. . 21 . gesturile. copilul cu deficienţe multisenzoriale poate fi educat şi antrenat pentru integrarea sa în societate. imaginilor. semnele trebuie adaptate la funcţionalitatea vizuală şi auditivă pentru a fi cât mai eficiente. Gherguţ (2005. .unele deficienţe fizice ale copilului pot fi rezolvate în timp şi cu ajutorul intervenţiilor medicale.McInnes şi Treffry (1982. concomitent cu înţelegerea mediului în care evoluează.copilul cu deficienţe multisenzoriale trebuie să dispună continuu de un program individualizat. dar nu si mecanismul lor de funcţionare. p. .în absenţa unor leziuni importante la nivelul creierului (în baza unor investigaţii medicale complexe). p. semnelor. limbajul oral şi semnele pentru a oferi cât mai multe informaţii”. 124)]. . dactilemelor.în anumite cazuri. alfabetul Block. Makatonul. labiolecturii (dacă este posibil). . În cazul surdo-cecităţii totale dobândite timpuriu (când nu există resturi de auz sau de vedere care pot fi valorificare) se pot utiliza limbaje tactile speciale (limbajul mimico-gestual adaptat tactil. 214) subliniază faptul că “în comunicarea cu elevul cu surdocecitate. a gesturilor. iar educatorul sau cel care susţine intervenţia trebuie să utilizeze permanent. pictograme (sau mai corect “tactograme”) dar şi comunicarea totală. 9) recomandă câteva principii sau repere esenţiale în aplicarea programelor de intervenţie destinate copiilor cu deficienţe multisenzoriale: . 2005. este foarte probabil să aibă nevoie de asistenţă şi sprijin pe toată durata vieţii şi din acest motiv familia trebuie sprijinită şi încurajată permanent (Gherguţ. necesari pentru o dezvoltare normală.trebuie să i se asigure un mediu relaţional-stimulativ pe care să-1 înţeleagă şi să-1 controleze.copilul cu deficienţe multisenzoriale este lipsit de mulţi dintre factorii motivaţionali extrinseci de bază. care include folosirea semnalelor. . în care implicarea părinţilor sau aparţinătorilor este esenţială [deoarece chiar dacă beneficiază de servicii specializate. comunicarea prin obiecte de referinţă. .

valorificarea noilor echipamente şi a tehnologiilor moderne destinate acestor categorii de persoane sunt doar câteva dintre priorităţile în fundamentarea programelor de intervenţie individualizate”. 22 . 214). Cu toate că adesea activităţile recuperativ-compensatorii şi educative desfăşurate cu aceşti copii sunt o adevărată provocare. p. demutizarea sprijinită de sistemul Braille şi de sistemul dactil. calitatea intervenţiei educative este condiţia fundamentală a integrării sociale a persoanelor cu deficienţe multisenzoriale. formarea deprinderilor de autoservire. intervenţia este de tip unu-la-unu şi presupune cu necesitate stabilirea unui climat de încredere care să-i permită copilului un confort fizic şi psihic. Astfel.În cele mai multe cazuri. în opinia lui Gherguţ (2005. orientarea în spaţii mici. dezvoltarea şi perfecţionarea funcţională a analizatorilor funcţionali. cunoaşterea nemijlocită a obiectelor din jur. în special în cazurile profunde utilizându-se câteva metode de intervenţie speciale. antrenarea organelor fonatorii prin exerciţii speciale.

A. Chişinău: Editura Ruxanda 23 . Bucureşti: Editura Semne McInnes. & Totolan. D. G. (2003). (1973). & Treffry. (2007).) (1999). Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană Racu. C. Oradea: Editura Universităţii din Oradea Bratfanof. V. (1982). Marin. (2004).ro/articole/art3542-provocarea-autismului-si-tratamente. Ediţia a IV-a.V. & Blăjan.ghid pentru concursuri şi examene de obţinere a gradelor didactice.11. Ghid de dezvoltare. (2005). Sinteze de psihopedagogie specială . [DSM-IV]. Intervenţia precoce în educarea copiilor deficienţi vizuali. Bazele defectologiei. London: SAGE Publications. M. Encyclopedia of disability. (2007). A. la data de 12. A. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine Blândul. I...BIBLIOGRAFIE Albrecht. I. Copilul cu surdocecitate. Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale. Inc. Structuri psihopatologice şi terapie complexă. Constanţa: Ovidius University Press Casapu. Psihiatria copilului şi adolescentului – ghid practic. Toronto: University of Toronto Press Mureşan. American Psychiatric Association (1994). Dani. (2006). Săndoiu. Volume 5. Defectologie.. (2004). D. Belciu-Buică. Defectologie şi logopedie. & Snyder. (2005).P. J. D. Preluat de pe http://www. Bucureşti: Editura Aramis Print Carantină.. Provocarea autismului şi tratamente. Bucureşti: E. Intervenţia timpurie la copilul cu risc de deficienţe senzoriale. V. Psihopedagogie specială. M. J. Introducere în problematica psihopedagogiei speciale.D. (2006). F.. M. M. Autismul infantil. A..M. F. O.121.2009 Buică. D. (coord. (1993). Evaluarea copilului cu surdocecitate – îndrumător metodic. Teoria şi practica compensaţiei.A. V. Casapu.. Ediţia a II-a... L. Bucureşti: Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România Avramescu. Mitchell. Iaşi: Editura Polirom Hathazi. Dobrescu. S. C. Gherguţ. (2006).. (2009).html. C. C. D. Bucureşti: Editura Semne Damaschin. Ghid practic pentru părinţi. D. Creţu. Bucureşti: Editura Medicală. A. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană Preda. Popovici.. Interven-ţia recuperativ-terapeutică pentru copiii cu dizabilităţi multiple.

Verza. E. E. (2007). 24 . F. Introducere în psihopedagogia specială şi în asistenţa socială. F. Defectologie şi logopedie. (2002). Bucureşti: Editura Fundaţiei Humanitas Verza. Bucureşti: Editura Credis.