You are on page 1of 155

CUVÂNT ÎNAINTE

Disciplina M.D.S. Jocuri de echipă, cuprinsă în planul de învăţămât al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport şi al Facultăţii de Kinetoterapie, are ca obiectiv principal înarmarea studenţilor din anul I, cursul de bază cu un sistem de cunoştinţe teoretice şi practico-metodice din jocul de handbal necesar formării viitorilor profesori. Conţinutul lucrării este conceput conform actualului program ce cuprinde întreaga problematică a disciplinei, având ca scop capacitarea studenţilor cu cunoştinţe, deprinderi şi priceperi practico-metodice pentru procesul de instruire. Cursul se prezintă cu o tematică adecvată, acoperind o bază de informaţii diverse cu un bogat conţinut informativ şi aplicativ. Cursul este adresat studenţilor de la facultăţile de educaţie fizică si kinetoterapie, fiind util la examenele şi verificările la nivel de an sau în cadrul probei scrise la Examenul de licenţă.

AUTOAREA

Cuprins
Capitolul I - Bazele generale ale teoriei, metodicii şi practicii jocului de handbal. Domeniul jocului de handbal. 1.1 Handbalul ca disciplină sportivă....................................................5 1.2 Handbalul ca mijloc al educaţiei fizice..........................................5 1.3 Handbalul ca disciplină ştiinţifică..................................................6 1.4 Domeniul jocului de handbal.........................................................7 1.5 Caracteristicile jocului de handbal.................................................8 1.6 Tendinţele de evoluţie ale jocului de handbal................................9 Capitolul II - Istoric. Apariţia şi dezvoltarea jocului de handbal în România. ........................................................................................................11 2.1 Istoricul handbalului în ţara noastră...............................................17 Capitolul III - Tehnica jocului de handbal. 3.1 Sistematizarea elementelor şi procedeelor tehnice.........................21 3.1.1 Aspecte metodice privind pregătirea ....................................24 tehnică în jocul de handbal 3.1.2 Tehnica în atac......................................................................25 3.1.3 Tehnica în apărare.................................................................32 Capitolul IV - Tactica jocului de handbal 4.1 Acţiuni tactice individuale şi colective...........................................35 4.1.1. Componentele tacticii sportive............................................. 35 4.1.2 Acţiuni tehnico-tactice...........................................................38 4.1.3 Acţiuni tehnico-tactice individuale de apărare.......................38 4.1.4 Acţiuni tehnico-tactice colective de apărare...........................39 4.1.5 Acţiuni tehnico-tactice individuale de atac ...........................40 4.1.6 Acţiuni tehnico-tactice colective de atac ...............................41 Capitolul V - Atacul în jocul de handbal. 5.1 Faze, forme şi sisteme de joc...........................................................45 5.1.1 Faza I-a a atacului - contaatacul.............................................45 5.1.2 Faza a II - a a atacului – Contraatacul susţinut.......................49 5.1.3 Faza a III - a a atacului – Organizarea....................................51 5.1.4 Faza a IV- a a atacului –Jocul în sistem..................................51 5.1.5 Forme de joc în atac.................................................................52 5.1.6 Sisteme de joc în atac.............................................................53 5.1.7 Rolul şi sarcinile jucătorilor pe posturi....................................55 Capitolul VI - Apărarea în jocul de handbal.
3

6.1 Faze, forme şi sisteme de joc............................................................58 6.1.1 Faza a I-a a apărării – Replierea...............................................58 6.1.2 Faza a II-a a apărării –Apărarea temporară.............................59 6.1.3 Faza a III-a a apărării – Organizarea........................................60 6.1.4 Faza a IV-a apărării - Jocul de apărare în sistem......................61 6.1.5 Forme şi sisteme de joc în apărare ...........................................63 Capitolul VII - Metodica predării handbalului în şcoală. 7.1 Sisteme de acţionare pentru învăţarea procedeelor tehnice de atac şi apărare.................................................................................................................70 Capitolul VIII - Regulamentul jocului de handbal........................................91

4

Capitolul I Bazele generale ale teoriei, metodicii şi practicii jocului de handbal. Domeniul jocului de handbal
Handbalul este un joc sportiv de echipă, inclus în planul de învăţământ ca disciplină obligatorie, în cadrul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, pentru studenţii anului I. Ţinând cont de evoluţia jocului de handbal pe plan naţional şi internaţional, s-a ajuns la concluzia ca disciplina – HANDBAL- să fie studiată sub mai multe aspecte şi anume: ca disciplină sportivă; ca mijloc al educaţiei fizice şi ca disciplină ştiinţifică încadrată în teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului. 1.1 Handbalul ca disciplină sportivă Este un joc sportiv de echipă, practicat atât de băieţi cât şi de fete, împărţiţi pe categorii de vârstă şi pe grade de măiestrie sportivă. Echipele sunt formate din câte 7 jucători fiecare, dintre care unul este specializat pe postul de portar. Acestora li se mai adaugă şapte jucători de schimb, dintre care unul este portarul de rezervă. Durata jocului este de două reprize pentru toate categoriile de sportivi. Mingea de handbal este obiectul cu care se joacă şi are dimensiuni diferite pentru categoriile de sportivi. Jucarea mingii se face cu mâna, atingerea ei cu piciorul fiind interzisă şi sancţionată conform regulamentului de joc. Jucătorul se poate deplasa în teren conducând mingea în dribling, sau folosind pasele între jucători, iar pentru înscrierea golurilor se folosesc aruncările la poartă din afara liniei care marchează suprafaţa de poartă. Echipa care marchează mai multe goluri este declarată câştigătoarea meciului. Handbalul este un joc sportiv de întrecere, echipele care se înfruntă au ca obiectiv obţinerea de performanţe sportive, exprimate prin câştigarea de titluri de campioni, de menţinere în categoria de întrecere sportivă, de promovare într-o categorie superioară, de câştigare a unor trofee pe plan naţional şi internaţional. Ca disciplină sportivă de performanţă, jocul de handbal se practică în cadrul echipelor încadrate în secţiile cluburilor şi asociaţiilor sportive, care de regulă au mai multe echipe de diferite categotii de vârstă şi măiestrie. 1.2 Handbalul ca mijloc al educaţiei fizice Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului cunoaşte următoarele mijloace ale educaţiei fizice şi anume: atletismul, gimnastica, jocurile sportive şi
5

turismul. Cele patru jocuri sportive regăsite în programa şcolară sunt; baschet, fotbal, handbal şi volei, Handbalul este un joc cu mingea, care se desfăşoară în cea mai mare parte a timpului de joc în mişcare şi în alergare în cea mai mare vitază, ceea ce pretinde din partea subiecţilor să depună eforturi fizice apreciabile şi să participe cu un mare angajament psihic în joc. Handbalul ca mijloc al educaţiei fizice contribuie la însuşirea unor deprinderi motrice de bază şi specifice, a abilităţilor necesare în viaţă, a unor cunoştinţe speciale de tehnică şi tactică sportivă. Jocul de handbal se găseşte în lecţia de educaţie fizică începând cu clasa a V a . El contribuie la realizarea unui amplu proces, prin care elevul se formează, se dezvoltă, se maturizează din punct de vedere fizic, psihic, moral, esteic, afectiv, volitiv. Sub îndrumarea profesorului de educaţie fizică, handbalul dezvoltă calităţi de voinţă, ca dârzenia, combativitatea, curajul, iniţiativa, perseverenţa şi calităţi morale, ca atitudinea corectă faţă de colectivul în care este inclus, capacitatea de acţionare în grup. Este un joc sportiv foarte accesibil, simplu de jucat, uşor înţeles, se poate practica de la vârste fragede, cu indici de tenhicitate ridicaţi. Intervenţia profesorului, asigură practicarea unui joc tehnic, fără durităţi sau violenţe. Respecterea regulamentului jocului nu permite să se ajungă la atitudini brutale, faţă de partenerii de întrecere, ci la o desfăşurare corectă în spiritul fair-playului. Handbalul în şcoală contribuie la formarea însuşirilpr şi trăsăturilor pozitive, ale carecterului şi personalităţii, la favorizarea convingerilor şi obişnuinţelor de comportare civilizată a elevilor. 1.3 Handbalul ca disciplină ştiinţifică Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului este ştiinţa care studiază legile educaţiei fizice şi sportului, încadrând teoria şi metodica fiecărei ramuri sportive, deci şi a handbalului. Teoria şi metodica hndbalului derivă din teoria generală a eduaţiei fizice şi ca atare se poate vorbi despre handbal ca despre o disciplină ştiinţifică de predare în U.N.E.F.S., sau la diferite cursuri de specialitate. Ca disciplină ştiinţifică studiază:  conţinutul jocului de handbal sub aspect tehnic, tactic, fizic, teoretic şi psihologic;  generalizează în mod toretic practica înaintată a celor mai bune echipe şi jucători. Tot ce apare nou la marile competiţii, J.O.,C.M.,C.E, cu privire la sistemele de joc, sau noi procedee tehnice de execuţie sunt analizate, studiate, explicate din punct de vedere ştiinţific şi opoi generalizate şi transmise din nou practicii;  studiază istoricul şi evoluţia jocului;  studiază tehnica şi tactica jocului;
6

 face legătura cu celelalte jocuri şi discipline sportive,

împrumută metode şi mijloace de pregătire fizică specifice din alte ramuri sportive;împrumută acţiuni tactice din alte jocuri sportive. Toate acestea sunt analizate şi în final se stabileşte modul de aplicare cel mai bun;  face legătura cu alte discipline ştiinţifice ca: igiena sportivă, fiziologia sportivă, anatomia şi biomecanica, biochimia etc;  studiază metodica handbalului, stabilind principii, reguli;  studiază regulamentul jocului şi interpretarea corectă a acestuia, precum şi noi posibilităţi de modificare a regululor de joc, sau de introducere a unora noi. 1.4 Domeniul jocului de handbal Datorită faptului că handbalul este un joc sportiv în care mingea este aruncată cu mâna de la un jucător la altul în vederea realizării paselor, iar aruncarea la poartă trebuie să se facă puternic cu ajutorul mişcărilor de zvârlire, solicitând puternic articulaţiile cotului şi umărului, la clasele I-IV, profesorul pentru a-i deprinde pe elevilor cu situaţia de echipă în atac şi de echipă în apărare utilizează unele jocuri pregătitoare, ştafete, precum şi jocuri dinamice în care elevii sunt iniţiaţi cu pricipalele elemente tehnico-tactice specifice jocului de handbal. Deprinderile formate cu ajutorul jocurilor pregătitoare vor constitui o bună bază pentru însuşirea handbalului la clasele V-VIII. Ţinând cont de efectele practicării jocului de handbal asupra organismului elevilor de aceste vârste, a fost introdus în programele de educaţie fizică şi de activităţi sportive. Handbalul poate fi practicat integral, prin jocuri la două porţi, sau sub forma unor structuri de exerciţii, care conţin mai multe procedee tehnice şi care odată însuşite vor putea fi aplicate în joc. La finele ciclului gimnazial elevii trebuie să cunoască bine modelul minimal de joc. Şi în ciclul liceal, jocul de handbal este prevăzut în programa şcolară pentru orele de educaţie fizică şi activităţi sportive. La acest nivel se urmăreşte perfecţionarea deprinderilor, priceperilor şi cunoştinţelor dobândite în clasele anterioare, însuşirea de noi procedede tehnice şi acţiuni tactice, încât elevii să poată practica jocul bilateral cu succes. Educaţia fizică a studenţilor este disciplină de învăţământ obligatorie pentru anii I şi II. Foarte mulţi studenţi optează pentru ramura sportivă – handbal, formează echipe participând la Campionatele interuniversitare. Pentru selecţionarea şi pregătirea celor mai dotaţi elevi pentru practicarea sportului de performanţă au luat fiinţă cluburile sportive şcolare de mare performanţă. În aceste secţii elevii sunt instruiţi în baza unei programe speciale. Ei participă la diferite competiţii de juniori IV, III, II şi I, ca de exemplu: Campionatul Republican de juniori III, II, I, Campionatul judeţean, Campionatul Municipal, etc.
7

1.5 Caracteristicile jocului de handbal Handbalul este un joc sportiv colectiv, de asociaţie , care se desfăşoară în alergare, uneori în cea mai mare viteză, fapt ce imprimă jocului un caracter dinamic. Poate fi considerat ca o sinteză a deprinderilor motrice de bază ale omului ca alergarea, săritura, prinderea şi aruncarea.  poate fi învăţat şi practicat cu uşurinză de chiar d oameni care nu au o pregătire specială îndelungată;  poate fi organizat în instituţii, unităţi militare, facultăţi şi în şcolile de toate gradele având influenţe pozitive atât asupra motricităţii cţt şi asupra psihicului, fiind un joc sportiv atractiv şi recreativ;  are o tehnică simplă şi uşor de învăţat pentru a fi practicat ca sport de masă, în scop recreativ sau ca mijloc al educaţiei fizice;  poate fi practicat de copii şi tineri de ambele sexe, bărbaţi şi femei şi de oameni în vârstă ceva mai înaintată;  regulamentul de joc cuprinde reguli puţine, care sunt simple şi uşor de înţeles, aplicarea lor în joc făcându-se cu uşurinţă;  instalaţiile necesare sunt simple, o minge, o suprafaţă netedă de teren, două porţi şi un echipament sportiv format din tricou, şort şi pantofi de sport.Instalaţiile necesare sunt puţin costisitoare, uşor de amenajat şi construit prin mijloace proprii;  este un joc sportiv în care contactul cu corpul este admis, pericolul de accidente este redus, dacă se respectă regulamentul de joc şi adversarul. Pentru a obţine rezultate mari sportive în domeniul handbalului este necesară practicarea lui în cadrul unor colective sportive în care munca de instruire trebuie să fie judicios planificată şi desfăşurată pe baze ştiinţifice. Jocul modern, jocul avansat, se desfăşoară în plină viteză, în ritm susţinut din primul şi până în ultimul minut de joc.Acest lucru presupune depunerea unor eforturi fizice deosebite. Viteza de deplasare şi de reacţie, rezistenţa fizică în regim de viteză şi forţă specific, îndem-narea în executarea cu convingere a mişcărilor înşelătoare, mobilitatea şi supleţea în executarea cu uşurinţă a celor mai complexe mişcări mai sunt necesare a fi cultivate simţul mingiei, forţa de aruncare la poartă şi putere fizică generală. Dezvoltarea acestor calităţi contribuie la îmbunătăţirea pregătirii fizice generale şi speciale, la dezvoltarea armonioasă a trunchiului, a membrelor superioare şi inferioare. Procedeele tehnice numeroase şi variate trebuie să fie însuşite astfel, încât să poată fi aplicate în joc în condiţii de luptă cu adversarul, în prezenţa unor factori de perturbare, vor avea influenţe pozitive atât asupra calităţilor motrice cât şi a celor psihice. Handbalul este un joc sporiv cu efecte educative dintre cele mai favorabile dezvoltării personalităţii jucătorilor. Combinaţiile tactice în atac desfăşurate în viteză sub forma unor acţiuni variate, pline de subtilitate şi neprevăzut, ca şi contramăsurile luate de apărători
8

necesită o pregătire tehnico – tactică complexă, precum şi dezvoltarea calităţilor individuale, de gândire şi anticipaţie. 1.6 Tendinţele de evoluţie ale jocului de handbal Valorificarea observaţiilor la marile competiţii ( J.O., C.M.,C.E.), au scos în evidenţă tendinţele pozitive şi negative care au apărut în evoluţia tehnico – tactică, fizică şi psihică a jocului de handbal. Tendinţe pozitive
 creşterea măestriei tehnico – tactice a jucătorilor, permite aplicarea 

  


în practică cu exactitate a unor sisteme de joc în atac şi apărare; apariţia unor combinaţii de mare subtilitate şi fineţe, precum şi apariţia jocului acrobatic în apropierea şi pe deasupra spaţiului de poartă, contribuie la creşterea spectaculozităţii jocului; pregătirea fazei de finalizare cu o circulaţie rapidă de minge şi jucători pentru a pune în dificultate apărătorii; creşterea numărului de contraatacuri pe durata jocului; combinaţiile tactice între doi şi trei jucători sunt sunt folosite cu mare eficienţă, iar acţiunile tactice individuale sunt subordonate planului tactic al echipei; apariţia de noi procedee tehnice, cu mari dificultăţi în execuţie, executate de jucători deosebit de înzestraţi din punct de vedere fizic şi psihic; creşterea vitazei de joc în toate fazele atacului; perfecţionarea jocului în apărare, jocul individual în apărare a devenit un joc atletic, bărbătesc care cere un angajament fizic total din partea apărătorilor;specializarea jucătorilor pe posturi, atât în atac, cât şi în apărare; creşterea bagajului de cunoştinţe teotrtice de tactică şi strategie;

Tendinţe negative Deşi tendinţele negative care frânează dezvoltarea calitativă a jocului de handbal sunt mai puţine la număr, trebuie evidenţiate şi analizate pentru a găsi căile şi mijloacele de înlăturare a lor.Acest lucru poate fi realizat prin îmbunătăţirea procesului instructiv – educativ şi sporirea exigenţei factorilor de conducere faţă de maniera de joc a sportivilor.Câteva din elementele care frânează dezvoltarea jocului de handbal şi diminuează din spectaculozitatea lui:  jocul neregulamentar practicat de apărători ăn mod intenţionat şi premeditat;  abundenţa faulturilor intenţionate cum ar fi: blocarea neregulamentară a atacanţilor, îmbrăţişări, împingerile cu mâinile, ţinerile, îmbrâncirea în semicerc etc. diminuează frumuseţea jocului;
9

 atacarea brutală a jucătorului cu mingea de către apărători cu scop de

intimidare; Dintre acţiunile neregulamentare a atacanţilor faţă de apărători enumerăm:  ţinerea apărătorului la semicerc de către pivotul echipei din atac;  îmbrâncirea şi împingerea apărătorului în semicerc cu scopul facilitării propriului demarcaj;  blocarea neregulamentară a apărătorului;  ţinerile de timp şi jocul pasiv;  lipsa de fair – play faţă de adversari . spectatori şi arbitri

Capitolul II
Istoric. Apariţia şi dezvoltarea handbalului pe plan mondial
10

Jocul de handbal este un joc construit din gândirea unor pedagogi ai epocii moderne, este un joc relativ tânăr, care a apărut la sfârşitul secolului al XIX – lea, ca o transformare a unor jocuri cu carecter popular şi sub influenţa altor jocuri sportive, în special a fotbalului, din a cărui idee fundamentală de joc s-a inspirat cel mai mult. În anul 1892, în Cehoslovacia este cunoscut un joc sportiv numit HAZENA, căruia Vaclav Karas a publicat în anul 1905 regulile de joc. În anul 1898, Holger Nielsen din Danemarca, a introdus în şcoli un joc denumit HANDBOLD, care avea regului asemănătoare cu handbalul în 7, tipăreşte regulamentul de joc în anul 1904, organizează competiţii şi pune bazele unei federaţii. În Ucraina, încă din anul 1909 au fost folosite în lecţiile de educaţie fizică jocuri cu mingea, printre care unul jucat în 7 jucători care se asemăna foarte mult cu handbalul actual. În 1913, în Rusia s-a organizat prima competiţie de handbal pe terenuri reduse. Anul 1915 marchează începuturile handbalului în Germania, când profesorul de educaţie fizică Max Heiser, a îmbinat mai multe jocuri populare într-unul singur, pe care l-a numit TORBAL şi era folosit în timpul iernii ca sport complementar pentru gimnaşti. În anul 1919, antrenorul de atletism Carl Schellenz a îmbunătăţit substanţial regulile jocului Torbal, care s-a inspirat din jocul de fotbal, astfel a creat un nou jocsportiv căruia i-a dat denumirea de HANDBAL. Handbalul se juca pe terenul mare de fotbal, iar o echipă era formată din 11 jucători. Handbalul a început să se răspândească în Germania, apoi în ţările învecinate, iar mai târziu în multe ţări europene, dar şi din alte continente. Primul joc intenaţional a avut loc în anul 1925 între Germania şi Austria, care s-a încheiat cu victoria Austriei cu scorul 6-3. Primul joc intenaţional a handbalului feminin a avut în anul 1930, protagoniste fiind Germania şi Austria, victoria revenind Austriei cu scorul de 54. Activitatea internaţională era dirijată de o comisie de jocuri sportive din cadrul Federaţiei Internaţionale de Atletism Amator (IAAF), care a organizat la Jocurile Olimpice de la Amsterdam - 1928- demonstraţii de handbal. Tot în acest an a avut loc congresul de constituire a Federaţiei Internaţionale de Handbal Amator, la care a u luat parte 11 ţăti şi se publică primul regulament internaţional de handbal în 11 jucători. Jocul de handbal devine din ce în ce mai răspândit fapt ce determină introducerea lui în programul Jocurilor Olimpice de la Berlin – 1936. La acest turneu olimpic au participat 6 ţări printre care şi România, care s-a clasat pe locul 5. În anul 1934 se afiliază ţara noastră la Federaţia Internaţională de Handbal Amator (IHAF).
11

În ţările scandinave datorită condiţiilor climaterice nefavorabile practicării handbalului în 11 jucători, s-a dezvoltat mai mult jocul de handbal în 7 jucători. În anul 1935 se dispută primul joc de handbal în 7 interţări între Suedia şi Danemarca, victoria revenindu-i Suediei cu scorul de 18:12. În anul 1938 are loc primul campionat mondial de handbal în sală (handbal în 7), organizat la Berlin participând doar 4 ţări, clasamentul fiind : Germania, Austria, Suedia şi Danamarca. În acelaş an se organizează şi primul campionat mondial de handbal în 11 jucători tot în Germania, la care participă 10 ţări printre care şi România, ocupând locul 5 după Germania, Elveţia, Ungaria şi Suedia. Al doilea război mondial întrerupe activităţile sportive, care se reiau uşor după capitularea Germaniei hitleriste. În 1946 la congresul de la Copenhaga se dizolvă Federaţia Internaţională de Handbal Amator (IAAF) şi se înfiiţează Federaţia Internaţională de Handbal (IHF), cu participarea a 14 ţări. România devine membră a IHF la congresul de la Paris în anul 1948. Palmares internaţional Jocuri Olimpice – Masculin Handbal în 11 jucători  1936 – Berlin – Germania, Austria, Elveţia ; Handbal în 7 jucători  1972 – Munchen – Yugoslavia, Cehoslovacia, România ;  1976 – Montreal - URSS, România , Polonia ;  1980 - Moscova - RDG, URSS, România;  1984 – Los Angeles -Yugoslavia , Germania, România;  1992 – Barcelona – CSI, Suedia, Franţa;  1996 – Atlanta – Croaţia, Suedia, Spania;  2000 - Sidney – Rusia, Suedia, Spania;  2004 – Atena – Croaţia, Germania, Rusia ;  2008 - Pekin - Franţa, Islanda, Spania ; Campionate Mondiale - Masculin - Seniori Handbal în 11 jucători
 1938 – Germania – Germania, Elveţia, Ungaria ;

 1948 - Franţa - Suedia, Danemarca, Elveţia ;  1952 - Elveţia – RFG, Suedia, Elveţia ;  1955 - RFG - RFG, , Elveţia, Cehoslovacia ,  1959 – Austria - Germania, România , Suedia;  1963 - Elveţia – RDG, RFG, Elveţia ;
12

 1966 – Austria – RFG, RDG, Austria; Handbal în 7 jucători - Seniori
            


  


 

1954- Suedia – Suedia, Germania, Cehoslovacia ; 1958 - RDG- Suedia, Cehoslovacia, Germania; 1961 – RFG- România, Cehoslovacia, Germania; 1964 – Cehoslovacia - România, Suedia, Cehoslovacia; 1967 - Suedia – Cehoslovacia, Danemarca, România; 1970 – Franţa – România, RDG, Yugoslavia; 1974 - RDG - România, RDG, Yugoslavia; 1978 – Danemarca – RFG, URSS, RDG; 1982 - RFG - URSS, Yugoslavia, Polonia; 1896 - Suedia – Yugoslavia, Ungaria, RDG; 1990 - Cehoslovacia – Suedia, URSS, România; 1993 - Suedia – Danemarca –Rusia, Franţa, Suedia; 1995 – Islanda - Franţa, Croaţia, Suedia; 1997 - Japonia – Rusia, Suedia, Franţa; 1999 – Egipt - Suedia, Rusia, Yugoslavia; 2001 – Franţa – Franţa, Suedia, Yugoslavia; 2003 – Portugalia - Croaţia, Germania, Franţa; 2005 – Tunisia – Spania, Croaţia, Franţa; 2007 – Germania - Germania, Polonia, Danemarca; 2009 – Macedonia - Franţa, Croaţia, Polonia;

Campionate Mondiale - Masculin – Tineret
               

1977 - Suedia – URSS, Ungaria, Yugoslavia; 1979- Danemarca- Suedia - URSS, Yugoslavia, Suedia; 1981 – Portugalia - Yugoslavia, URSS, Cehoslovacia; 1983 – Finlanda - URSS, RFG, Danemarca; 1985 – Italia - URSS, Suedia, Yugoslavia; 1987 - Yugoslavia – Yugoslavia, Spania, URSS; 1989 – URSS – URSS, Spania, Yugoslavia; 1991 – Grecia – Yugoslavia, Suedia, URSS; 1993 - Egipt – Egipt, Danemarca, Islanda; 1995 – Agentina – Rusia, Spania, Portugalia; 1997 – Turcia - Danemarca, Ucraina, Franţa; 1999 - Quatar- Danemarca, Danemarca, Egipt; 2001 - Elveţia - Rusia, Spania, Suedia; 2003 – Brazilia – Suedia, Danemarca, Slovenia; 2005 - Ungaria - Danemarca, Serbia, Ungaria; 2007 - Macedonia - Suedia, Germania, Danemarca;

Campionate Mondiale Juniori
13

 2005 - Quatar- Serbia, Coreea, Croaţia  2007 – Bahrein - Danemarca, Croaţia, Suedia;

Campionate Europene - Masculin – Seniori 1994 – Portugalia- Suedia, Rusia, Croaţia; 1996 – Spania- Rusia, Spania, Yugoslavia; 1998 - Italia - Suedia, Spania, Germania; 2000 - Croaţia -Suedia, Rusia, Spania; 2002 – Suedia - Suedia, Germania, Danemarca; 2004 – Slovenia - Germania, Slovenia, Danemarca;  2006 - Elveţia –Franţa, Spania, Danemarca;  2008 – Norvegia – Danemarca, Croaţia, Franţa;
     

Campionate Europene - Masculin- Tineret
 1996 – România - Danemarca, Spania, Rusia;  1998 - Austria - Danemarca, Yugoslavia, Ungaria;

 2000 – Grecia - Yugoslavia, Bielorusia, Spania;  2002 – Polonia – Polonia, Slovenia, Yugoslavia;  2004 – Letonia – Germania, Danemarca, Slovenia;  2006 – Austria - Germania, Suedia, Danemarca;  2008 - România - Danemarca, Germania, Franţa; Campionate Europene - Masculin-Juniori
    


  

1992 - Elveţia – Portugalia, Rusia, Spania; 1994 – Israel - Spania, Portugalia, Danemarca; 1997 – Estonia - Suedia, Cehia, Ungaria; 1999 - Portugalia- Ungaria, Spania, Danemarca; 2001 – Luxemburg - Rusia, Danemarca, Suedia; 2003 – Slovacia – Islanda, Germania, Danemarca; 2005 – Serbia – Serbia, Croaţia, Danemarca; 2006 - Estonia - Croaţia, Danemarca, Suedia; 2008 - Macedonia - Germania, Danemarca, Suedia;

Feminin Jocuri Olimpice  1976 – Montreal – URSS, RDG, Ungaria;  1980 – Moscova – URSS, Yugoslavia, Germania;  1984 – Los Angeles - Yugoslavia, Coreea de Sud, China;  1988 - -Seul - Coreea de Sud, Norvegia, URSS;  1992 – Barcelona - Coreea de Sud, Norvegia, CSI;
14

 1996 – Atlanta – Danemarca, Coreea de Sud, Ungaria;  2000 – Sidney - Danemarca, Ungaria, Norvegia;  2004 – Atena - Danemarca, Coreea de Sud, Ucraina;  2008 – Beijing - Norvegia, Rusia, Coreea de Sud; Campionate Mondiale - Senioare Handbal în 11 jucători
 1949 – Ungaria – Ungaria, Austria, Cehoslovacia;  1956 – RFG – România, Germania, Ungaria;  1960 – Olanda - România, Austria, Germania;

Campionate Mondiale - Senioare Handbal în 7 jucători
           

 
    

1957 – Yugoslavia – Cehoslovacia, Ungaria, Yugoslavia; 1962 – România - România, Danemarca, Cehoslovacia; 1965 – RFG - Ungaria, Yugoslavia, Germania; 1971 – Olanda – RDG, Yugoslavia, Ungaria; 1973 – Yugoslavia – Yugoslavia, România, URSS; 1975 – URSS – RDG, URSS, Ungaria; 1978 – Cehoslovacia - RDG, URSS, Cehoslovacia; 1982 - Ungaria - URSS, Ungaria, Yugoslavia; 1986 - Olanda – URSS, Cehoslovacia, Norvegia; 1990 – Coreea de Sud - URSS, Yugoslavia, RDG; 1993 – Norvegia – Germania, Danemarca, Norvegia; 1995 - Austria-Ungaria - Coreea de Sud, Ungaria, Danemarca; 1997 – Germania - Danemarca, Norvegia, Germania; 1999 – Norvegia- Danemarca- Norvegia, Franţa, Austria; 2001 – Italia – Rusia, Norvegia, Yugoslavia; 2003 – Croaţia - Franţa, Ungaria, Coreea de Sud; 2005 - Rusia – Rusia, România, Ungaria; 2007 - Franţa - Rusia, Norvegia, Germania; 2009 – China - Rusia, Franţa, Norvegia;

Campionate Mondiale – Tineret
     

1977 – România - Yugoslavia, URSS, România; 1979 – Yugoslavia - URSS, RDG, Yugoslavia; 1981 – Canada - URSS, Yugoslavia, RFG; 1983 - Franţa - URSS, RDG, Coreea de Sud; 1985 - Coreea de Sud - URSS, Coreea de Sud, Polonia; 1987 – Danemarca - URSS, Danemarca, RDG;
15

1989 - Coreea de Sud - URSS, Coreea de Sud, Bulgaria; 1991 - Franţa - URSS, Coreea de Sud, Danemarca; 1993 – Bulgaria – Rusia, Bulgaria, Coreea de Sud; 1995 – Brazilia – România, Danemarca, Norvegia; 1997 – Coasta de Fildeş – Danemarca, Rusia, România; 1999 – China - România, Lituania, Danemarca; 2001 – Ungaria - Rusia, Ungaria, Germania; 2003 – Macedonia - Rusia, Ungaria, Norvegia; 2005 – Cehia - Rusia, Norvegia, Coreea de Sud; 2007 - Macedonia – Germania, Danemarca, Coreea de Sud;  2009 –
         

Campionate Mondiale – Junioare
 2006 – Canada - Danemarca, Coreea de Sud, România;

 2008 – Slovacia – Rusia, Serbia, Danemarca; Campionate Europene – Senioare
       

1994 – Germania - Danemarca, Germania, Norvegia; 1996 – Danemarca - Danemarca, Norvegia, Austria; 1998 – Olanda - Norvegia, Danemarca, Ungaria; 2000 – România – Ungaria, Ucraina, Rusia; 2002 - Danemarca - Danemarca, Norvegia, Franţa; 2004 - Ungaria - Norvegia, Danemarca, Ungaria; 2006 – Suedia - Norvegia, Rusia, Franţa; 2008 - Macedonia – Norvegia, Spania, Rusia;

Campionate Europene – Tineret
      

1996 – Polonia - Danemarca, Ucraina, Rusia; 1998 – Slovacia – România, Lituania, Rusia; 2000 – Franţa - România, Rusia, Croaţia; 2002 – Finlanda - Rusia, Ungaria,Spania; 2004 – Cehia - Rusia, Norvegia, Serbia; 2006 – Norvegia - Danemarca, Norvegia, România; 2008 – Turcia - Danemarca, Spania, România;

Campionate Europene – Junioare  1992 – Ungaria – Norvegia, Danemarca, Germania;  1994 – Lituania – Ucraina, Cehia, Danemarca;
16

 1997 – Austria – Spania, Norvegia, Rusia;  1999 – Germania - România, Rusia, Germania;  2001 – Turcia – Rusia, Germania, Ungaria;  2003 - Rusia – Rusia, România, Franţa;  2005 - Austria – Danemarca, România, Franţa  2007 – Slovacia – Franţa, Spania, Olanda; 2.1 Istoricul handbalului în ţara noastră Handbalul a apărut în ţara noastră la puţin timp după apariţia sa în Germania. Prima mărturie apare într-un ziar din Sibiu la 2 mai 1922 şi atestă că primul joc de handbal organizat în ţara noastră a avut loc la Sibiu între două echipe ale liceului din localitate. Cu timpul numărul echipelor şcolare care practicau handbalul a crescut şi în alte localităţi din Transilvania, fapt ce a permis organizarea unor competiţii şcolare interoraşe. Handbalul pătrunde şi în interiorul asociaţiilor de gimnastică, iar în anul 1928 se organizează competiţii la care participă pe lângă echipele şcolare şi echipele diferitelor asociaţii sportive. În anul 1929 a fost posibilă disputarea unor jocuri de handbal între oraşele Sibiu, Mediaş, Sighişoara, Bistriţa şi Braşov. În următorii ani iau fiinţă echipe de handbal în oraşele Reşiţa, Lugoj, Ploieşti, Bucureşti şi Galaţi în cadrul cluburilor sportive muncitoreşti. Până în anul 1934 activitatea handbalistică nu a fost dirijată de nici un for sportiv. Între anii 1934 şi 1936 activitatea de handbal a fost condusă de o comisie din cadrul Federaţiei Române de Baschet şi Volei, fapt ce conduce la începerea activităţii competiţionale interne şi internaţionale. În anul 1934 o echipă din Sibiu intreprinde un turneu de 11 jocuri în Cehoslovacia şi Germania. În anul 1935 se formează echipa naţională care susţine primele jocuri oficiale interţări cu Polonia. La 7 aprilie 1936 se constituie Federaţia Română de Handbal. Din anul 1950, campionatul naţional pentru echipele masculine de seniori se organizează sub forma unei divizii. În anii 1049 şi 1950 s-a organizat Cupa României după sistemul competiţional de la fotbal. Activitatea internaţională a fost reluată în anul 1949, când la Timişoara a avut loc o dublă întţlnire între echipele masculine şi feminine ale ţării noastre şi Ungariei, pe care le-am pierdut cu scorul de 7:1 la masculin şi 4:1 la feminin. În anul 1950 are loc la Ştrandul Tineretului din Bucureşti primul curs de antrenori de handbal, la care pe lângă instructori sportivi au luat parte mulţi profesori de educaţie fizică, care cu timpul au devenit antrenorii echipelor de handbal şi au introdus totodată handbalul în şcoală. În anul 1955 se înfiinţează divizia naţională pentru handbalul feminin.
17

Cele mai importante evenimente handbalistice la handbal în 11 jucători au fost:  1951, Bucureşti, echipa masculină de handbal în 11 învinge echipa Cehoslovaciei cu scorul de 14:13;  1953, Bucureşti are loc Festivalul Mondial al Tineretului pentru pace şi prietenie, echipele României masculin şi feminin se clasează pe locul al doilea;  1955, Varşovia, la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor echipa feminină ocupă locul I, iar cea masculină locul II;  1956, Frankfurt pe Main, R.F.G., echipa feminină a României câştigă primul titlu mondial din istoria sportului românesc, pe care o echipă de jocuri sportive îl cucereşte la o competiţie mondială oficială organizată de o federaţie internaţională;  1957, Moscova, la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor echipele noastre ocupă locul II,  1959, Viena, echipa masculină cucereşte medalia de argint la CM;  1960, Olanda, cucereşte al diolea titlu de campioană mondială la handbal în 11; Cu aceste relatări se încheie istoria handbalului în 11 în ţara noastră. Primele jocuri de handbal în sală s-au jucat în anul 1950 la Timişoara, iar în anii următori şi la Bucureşti şi alte centre, ca sport complementar pentru hndbalul în 11. În anul 1957 în locul Cupei FRH s-a organizat prima ediţie a campionatului naţional. Prima întâlnire internaţională de handbal de sală a avut loc în anul 1956 între echipele oraşelor Belgrad şi Bucureşti, în cadrul Cupei Europei între oraşe. 1957, Jugoslavia, echipa feminină de handbal în 7, participă la Campionatul Mondial şi se clasează pe locul IX; 1958, RDG,echipa masculină de handbal în 7 participă la Campionatul Mondial şi se clasează pe locurile 13-16, fiind ultima în grupa preliminară. 1961, Dortmund, RFG,la CM de handbal în sală cucereşte titlul mondial învingând în finală echipa Cehoslovaciei cu scorul de 9:8 după două prelungiri dramatice. 1962, Bucureşti, are loc Campionatul Mondial feminin de handbal în 7, Stadionul Republicii, echipa României cucerşte titlul mondial, invingând în finală cu scorul de 8:5 echipa Danemarcei. 1964, Praga, Cehoslovacia, echipa masculină de handbal în 7 cucereşte al doilea titlu mondial. 1965,RFG, echipa feminină de handbal în 7,se clasează pe locul VI din nouă echipe participante. 1965, echipa masculină Dinamo Bucureşti câştigă Cupa Campionilor Europeni (CCE). 1967, Suedia, echipa masculină de handbal în 7,cucereşte medalia de bronz în luptă cu echipa URSS.
18

1968, echipa masculină Steaua Bucureşti câştigă Cupa Campionilor Europeni (CCE). 1970, Paris, Franţa, echipa masculină de handbal în 7 cucereşte al treilea titlu mondial învingând în finală cu două prelungiri, echipa RDG. 1971, Olanda, , echipa feminină de handbal în 7,se clasează pe locul IV, fiind întrecută în prelungiri de echipa Ungariei. 1972, Munchen,RFG, prima participare a handbalui masculin la Jocurile Olimpice, echipa României obţine madalia de bronz. 1973, Belgrad, Jugoslavia, echipa feminină de handbal obţine medalia de argint, pierzând finala cu Jugoslavia cu scorul de 16:11(7:7). 1974, Berlin, RDG, echipa masculină de handbal în 7 cucereşte al patrulea titlu mondial învingând în finală cu două prelungiri, echipa RDG. 1975, Kiev, URSS, echipa feminină de handbal obţine locul IV şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Montreal. 1976, Montreal, Canada, echipa masculină de handbal obţine medalia de argint, iar echipa feminină de handbal obţine locul IV. 1977 echipa masculină Steaua Bucureşti câştigă pentru a doua oară Cupa Campionilor Europeni (CCE). 1980, Moscova, URSS, echipa masculină de handbal obţine medalia de bronz la Jocurile Olimpice. 1984, Los Angeles, echipa masculină de handbal obţine medalia de bronz la Jocurile Olimpice. 1990, Cehoslovacia, echipa masculină de handbal obţine medalia de bronz la Campionatul Mondial. 2005,Sankt Petersburg, Rusia, echipa feminină de handbal obţine medalia de argint, pierzând finala cu Rusia.

ECHIPE DE CLUB CĂŞTIGĂTOARE DE CUPE EUROPENE
FEMININ
1. 1961 2. 1964 3. 1984 4. 1989 5. 1989 6. 1993 7. 1996 8. 2000 9. 2002 10. 2006

11. 2007

Cupa Campionilor Cupa Campionilor Cupa I.H.F. Cupa Cupelor Cupa I.H.F. Cupa I.H.F. Cupa Oraşelor Cupa Oraşelor Cupa Challenge Cupa Challenge Cupa Cupelor

= = = = = = = = = = =
19

ŞTIINŢA Bucureşti RAPID Bucureşti CHIMISTUL Rm. Vâlcea ŞTIINŢA Bacău CHIMISTUL Rm. Vâlcea RAPID Bucureşti SILCOTUB Zalău RAPID Bucureşti U. REMIN Deva RULMENTUL Braşov OLTCHIM Rm. Vâlcea

RAPID Bucureşti: 3 Cupe Europene (1964, 1993, 2000), CHIMISTUL (Oltchim) Rm. Vâlcea 3 (1984, 1989, 2007), ŞTIINŢA Univ. Bucureşti 1 (1961), ŞTIINŢA Univ. Bacău 1 (1989), Silcotub Zalău 1 (1996), Univ. Remin Deva 1 (2002), Rulmentul Braşov 1 (2006). MASCULIN
12. 1965 13. 1968 14. 1977 15. 1985 16. 1998 17. 2006 18. 2007

Cupa Campionilor Cupa Campionilor Cupa Campionilor Cupa I.H.F. Cupa E.H.F. Cupa Challenge Cupa Challenge

= = = = = = =

DINAMO Bucureşti STEAUA Bucureşti STEAUA Bucureşti MINAUR Baia Mare MINAUR Baia Mare STEAUA Bucureşti U.C.M. REŞIŢA

STEAUA Bucureşti 3 Cupe Europene (1968, 1977, 2006), MINAUR Baia Mare 2 (1985, 1998), DINAMO Bucureşti 1 (1965), U.C.M. REŞIŢA (2007).

Capitolul III
Tehnica jocului de hanbal
20

3.1 Sistematizarea elementelor şi procedeelor tehnice Tehnica jocului de handbal reprezintă “un ansamblu de deprinderi motrice specifice ca formă şi conţinut privind manevrarea mingii, deplasarea jucătorului în vederea acestei manevrări şi care se desfăşoară după legile activităţii nervoase superioare şi ale biomecanicii, în scopul realizării randamentului maxim în joc” (I.K. Ghermănescu, după L. Teodorescu, adaptată la specificul jocului de handbal, 1978, 1982). Ansamblul acestor deprinderi motrice este alcătuit din procedee tehnice. Procedeul tehnic – la rândul său se cuprinde din mişcări, uneori simple, alteori mai complexe, executate de un jucător în scopul obţinerii unor rezultate favorabile în joc, pentru a obţine un randament maxim, cu maximum de efort şi în minimum de timp. Jocului de handbal îi corespund forme generale ale mişcărilor prin care se acţionează în manevrarea mingii în raport cu sarcinile jocului şi cu regulile lui. Aceste forme sunt cunoscute sub denumirea de mijloace de bază alte tehnicii, sau elementele tehnicii. Elementele tehnicii jocului de handbal sunt: • poziţia fundamentală; • mişcarea în teren; • ţinerea mingii; • prinderea mingii; • pasarea mingii; • driblingul sau conducerea mingii; • fentele sau mişcările înşelatoare; • aruncarea la poartă;

scoaterea mingii de la adversar;

• blocarea aruncărilor la poartă; • tehnica portarului. Fiecare element tehnic cuprinde un număr mai mic sau mai mare de procedee tehnice. Procedeele tehnice reprezintă concretizarea şi adaptarea elementelor tehnice la diferite situaţii specifice jocului. Ele sunt procedee de execuţie a elementelor tehnice şi au un caracter concret de execuţie. De exemplu: aruncarea la poartă din alergare, pasa din săritură, etc., sunt procedee tehnice concrete în vederea efectuării cu eficienţă a acţiunilor caracteristice jocului de handbal.
21

Procedeele tehnice sunt de două feluri: procedee tehnice simple şi procedee tehnice complexe. Procedeele tehnice simple au un caracter invariabil şi sunt executate pe baza unui stereotip dinamic (poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă şi poziţia finală), de exemplu: aruncarea de la 7m, pasa zvârlită de pe loc, aruncarea de la margine, etc. Procedeele tehnice complexe se întâlnesc în majoritatea fazelor din timpul jocului şi constă în înlănţuirea firească a mai multor mişcări simple care sunt în funcţie de jocul adversarilor şi al coechipierilor. În jocul de handbal, tehnica este un factor extrem de important. Cunoaşterea procedeelor tehnice este o necesitate pentru fiecare jucător, deoarece, toţi coechipierii participă în egală masură la acţiuni de atac şi apărare. În jocul de handbal deosebim • tehnica jocului de atac, • tehnica jocului de apărare; • tehnica jocului portarului. Tehnica jocului de atac cuprinde următoarele elemente tehnice: • poziţia fundamentală în atac;

mişcarea în teren;

• ţinerea mingii; • prinderea mingii; • pasarea mingii; • driblingul; • fenta; • aruncarea la poartă. Tehnica jocului de apărare cuprinde următoarele elemente tehnice: • poziţia fundamentală în apărare; • mişcarea în teren specifcă apărării;
• •

atacarea adversarului cu corpul; scoaterea mingii de la adversar;

• blocarea aruncărilor la poartă. Tehnica portarului cuprinde: • poziţia fundamentală; • deplasarea în poartă;
22

• prinderea mingii; • respingerea mingii cu braţele;

respingerea mingii cu piciorul;

• plonjonul; • mişcările înşelătoare – fentele; • degajarea mingii.

23

24

3.1.1 Aspecte metodice privind pregătirea tehnică în jocul de handbal Pregătirea tehnică este un proces de instruire prin care se urmăreşte învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea procedeelor simple şi complexe aplicând principiile didactice şi cele ale antrenamentului sportiv, constituie METODICA specifică jocului de handbal. Învăţarea tehnicii jocului de handbal se va realiza treptat, ţinând cont de anumite priorităţi metodice. Antrenorul va trebui să sistematizeze materialul de predare în aşa fel încât să fie accesibil jucătorilor pentru fiecare eşalon de instruire – începători – avansaţi – performanţi. Ar fi o mare greşeală să se predea prinderea mingii cu o mână, înaintea însuşirii corecte a prinderii mingii cu două mâini. Procedeele tehnice la început se vor preda în condiţii uşurate, de exemplu: pasarea mingii se va executa de pe loc, apoi din deplasare uşoară şi în mod progresiv din viteză din ce în ce mai mare. După ce procedeele de bază au fost însuşite, se pot folosi aparate ajutătoare ca: jaloane, siluete, fanioane care să simbolizeze adversarul şi să-l obişnuească pe jucător să acţioneze în funcţie de acesta. Trecerea la o treaptă superioară o reprezintă exersarea procedeelor tehnice cu adversar semiactiv. În această fază a învăţării, se va ţine cont de prezenţa şi contraacţiunea adversarului, jucătorul adaptându-se noilor condiţii. Prin aceasta tehnica se perfecţionează, jucătorul învăţând sau descoperind el însuşi reguli de tactica individuală, pe care le va aplica în joc, atunci când va întalni situaţii asemănătoare. Următoarea fază este exersarea în luptă cu un adversar activ, jucătorul se loveşte de întreaga capacitate de luptă a adversarului. În funcţie de rezistenţa acestuia, el va avea posibilitatea să acţioneze spontan, improvizând şi rezolvând în mod creator situaţia data. Perfecţionarea procedeelor tehnice se realizează prin folosirea unor exerciţii coplexe, în care poate exista sau nu adversarul. Exerciţiile complexe dau posibilitatea antrenorului, ca în lecţia de antrenament să folosească diferite faze de joc şi să perfecţioneze tehnica necesară jucătorului, pentru rezolvarea acestora, ele oferă şi avantajele axersării procedeelor tehnice în condiţii de efort fizic, solicitând şi o concentrare psihică asemănătoare jocului. Perfecţionarea procedeelor tehnice se încheie în jocuri de antrenament cu sau fără sarcini speciale. Astfel jucătorii au posibilitatea să exerseze diferite procedee tehnice în condiţii concrete de joc şi să-şi formeze o experienţă proprie. Însuşirea tehnicii, exersarea procedeelor tehnice şi folosirea lor în joc, nu poate fi şi nu trebuie să fie separată de tactică. Concomitent cu explicarea şi demonstrarea procedeelor tehnice se vor da indicaţii şi asupra folosirii tactice a procedeului respectiv. Astfel învăţarea procedeelor tehnice merge mănă în mănă cu învăţarea regulilor şi noţiunilor privind utilizarea lor tactică. Tehnica şi tactica se influenţează şi se condiţionează reciproc.
25

3.1.2 Tehnica în atac Poziţia fundamentală Pentru atac, poziţia fundamentală trebuie să asigure o prindere sau o deplasare corectă, care să asigure executarea cu ritm şi coordonare a tuturor procedeelor de pasare, mişcare în teren sau aruncare. Procedeele tehnice sunt: Poziţia fundamentală ↓ ↓ înaltă medie Pentru pivoţi - se recomandă adaptarea unei poziţii echilibrate mai joasă şi puţin contractată, profesorul sau antrenorul indicând jucătorilor următoarele:  să fie plasat cu umărul opus braţului de aruncare spre poartă;  greutatea corpului repartizată pe piciorul de partea braţului de aruncare;  picioarele sunt depărtate, cel încârcat pe vârf;  spatele rotund;

braţele flexate din articulaţia cotului, pregătit pentru a primi mingea.

Această poziţie asigură o mare stabilitate în lupta cu adversarii:  siguranţa în prinderea mingii;  executarea unei aruncări rapide şi eficace la poartă. Pentru jucătorii de 9m- poziţia fundamentală prezintă următoarele caracteristici:  jucătorul orientat cu faţa spre poartă pentru a avea o vedere de ansamblu;  a-şi favoriza pătrunderea spre poartă;  a putea pasa în toate direcţiile;  greutatea repartizată pe ambele picioare, cel din parte braţului de aruncare fiind dus ceva mai înapoi, pe vârf;  braţele uşor îndoite şi relaxate;  trunchiul înclinat puţin în faţă – spatele rotund.

26

Mişcarea în teren Mişcarea în teren cuprinde totalitatea poziţiilor şi a formelor de deplasare, caracteristice jocului de handbal, folosite de jucători în scopul de a-şi crea situaţii favorabile în atac şi în apărare în vederea rezolvării sarcinilor şi cerinţelor jocului. Mişcarea în teren cuprinde următoarele elemente thnice:  startul;  alergarea lansată;  alergarea şerpuită printre jucători;  shimbarea de direcţii - simplă şi dublă;
 

opriri, porniri, întoarceri; alergare cu spatele;

 săritură de pe loc cu bătaie pe un picior sau două picioare;  săritură cu elan cu bătaie pe un picior sau pe două picioare.

Ţinerea, prinderea, pasarea mingii Ţinerea mingii – procedeele tehnice de ţinere a mingii, utilizate în jocul de handbal:  ţinerea mingii cu două mâini;  ţinerea mingii cu o mână prin apucare;  ţinerea mingii între palmă şi antebraţ -procedeu mai rar folosit, nu asigură suficientă stăpănire a mingii şi nu oferă posibilitatea mănuirii;  ţinerea mingii între palmă, antebraţ şi şold – oferă mai multă siguranţă, cere mai mult timp pentru executarea altui procedeu, se utilizează mai mult în pătrunderile efectuate printre adversari;  ţinerea mingii între palmă şi piept – din ce în ce mai rar folosită, datorită incomodităţii executării rapide a altor mişcări;  ţinerea mingii echilibrată – cel mai des folosit. Prinderea mingii:
27

Procedeele tehnice de prindere a mingii sunt multe şi variate, ele se execută în scopul de a intra în posesia mingii pasate de coechipier, interceptate de la adversar, sau care se rostogolesc pe sol. Ca o regulă generală pentru toate procedeele de prindere se recomandă ca, privirea să fie aţintită asupra mingii, pe toată traiectoria ei, până în momentul contactului cu degetele. Procedee tehnice:  prinderea mingii cu două mâini – se execută în mai multe feluri în funcţie de direcţia mingii;

prinderea mingii în dreptul pieptului – trunchiul este puţin înclinat înainte, cu greutatea pe piciorul din faţă, braţele mult întinse spre direcţia de unde vine mingea, palmele privesc în jos şi uşor înainte, cu degetele departate şi relaxate.

Înainte ca mingea să lovească degetele, palmele se deschid pentru a primi mingea, care va lua primul contact cu vârfurile degetelor, şocul provocat de viteza mingii şi de rezistenţa palmelor se amortizează prin îndoirea progresivă a braţelor, trunchiului şi picioarelor, greutatea corpului trecând pe piciorul din spate. • prinderea mingilor joase;

prinderea mingilor care ating solul;

• prinderea mingilor înalte poate fi: prinderea mingilor de pe loc, prinderea mingilor din săritură; • prinderea mingilor din lateral; • prinderea mingii cu o mână – se poate efectua: • între palmă, antebraţ şi şold; • între palmă şi piept; • într-o mână din lateral sau dinapoi; • într-o mână deasupra umărului; • într-o mână din săritură. Antrenarea procedeelor tehnice de prindere a mingii cu o mână constituie unul din mijloacele cele mai bune pentru îmbunătăţirea îndemânării. Pasarea mingii:

28

În jocul de handbal se recomandă în mod special cunoaşterea tuturor procedeelor tehnice de pasare a mingii, executarea lor perfectă, deoarece viteza de desfăşurare a jocului, aglomerarea din faţa celor două semicercuri îngreunează mult precizia execuţiilor Procedee tehnice de pasare a mingii: - cu o mână; - cu două mâini; • de pe loc; • din alergare; • din săritură; • precedate de elan de paşi încrucişaţi; • precedate de elan de paşi adăugaţi; • precedate de elan de paşi săltaţi. Din punct de vedere al acţiunii braţului asupra mingii deosebim: • pasa zvârlită; • pasa împinsă; • pasa lansată. Combinaţii şi variaţiuni a procedeelor de pasare: • pasarea mingii cu mână – pasa zvârlită: • pe deasupra umărului; • lateral pe lângă umăr; • lateral pe lângă şold; • pasa lansată;

• pe lângă umăr; • pe lângă şold; • pasa prin împingere: • din dreptul umărului; • din dreptul pieptului; • pasarea mingii cu două mâini:
29

• pe deasupra capului; • pe deasupra umărului; • de la piept; • lateral de la şold;

pase pentru angajarea pivotului - pase speciale:

• pasa din pronaţie; • pasa înapoi pe deasupra umărului; • pasa pe la spate; • pasa cu pământul; • pasa pe sub axilă. Înainte de a trece la învăţarea analitică şi globală a jocului de handbal pe elemente şi procedee tehnice, se rocomandă să se înceapă cu şcoala mingii. Prin şcoala mingii înţelegem totalitatea jocurilor şi exerciţiilor cu caracter de întrecere folosite în scopul formării deprinderilor de a manevra mingea. Nu reprezintă un scop în sine, ci o metodă generală folosită în jocurile sportive, oferind posibilitatea organizării unor lecţii cu conţinut mai atractiv, educativ cu efecte multiple asupra însuşirii deprinderilor tehnice. . Prinderea mingii cu două mâini şi pasa zvârlită cu o mână de deasupra umărului Vom descrie procedeul de prindere şi pasare, întrucât el stă la baza tuturor celorlalte procedee. Jucătorul iese în întâmpinarea mingii cu braţele întinse în faţă (uşor flexate din cot), palmele orientate înainte şi puţin în jos, cu degetele răsfirate. În momentul contactului cu mingea el caută să amortizeze şocul prin îndoirea progresivă a braţelor din cot şi articulaţia pumnului (o prindere corectă nu produce zgomot în momentul contactului mingii cu palmele). După intrarea în posesia mingii se execută o mişcare pregătitoare pasării, prin aducerea braţului înapoi pe deasupra umărului, mingea fiind împinsă de braţul opus celui de aruncare, concomitent cu răsucirea trunchiului în direcţia braţului de aruncare. Urmează pasarea mingii printr-un impuls transmis de piciorul din spate, şold, trunchi şi braţ, care printr-o mişcare de biciuire din articulaţie pumnului încheie aruncarea. În momentul final, piciorul opus braţului cu care se pasează se află în faţă sprijinit pe sol. Driblingul – conducerea mingii
30

În desfăşurarea jocului acest procedeu constituie uneori singurul mijloc de deplasare cu mingea în teren. Din punct de vedere tactic folosirea lui se recomandă numai atunci când situaţiile o impun, excesul determină pierderea mingii şi încetinirea jocului. Se recomandă în următoarele situaţii:  jucător singur pe contraatac;  acţiune individuală de depăşire;  pentru păstrarea mingii. Driblingul se execută prin împingerea mingii cu o mână, lateral şi puţin în faţă, la nivelul şoldului, încât să nu împidice alergarea. După ce revine dinspre sol, palma reia contactul printr-o mişcare de însoţire elastică a mâinii din articulaţia pumnului, cu palma rotunjită şi degetele răsfirate urmând ca înainte de punctul maxim al înălţării să se repete mişcarea de împingere. Driblingul se utilizează în două forme:  dribling simplu - o singura împingere a mingii pe sol şi prinderea ei;

dribling multiplu – împingerea succesivă a mingii pe sol.

Greşeli frecvente:  driblingul se execută în faţă corpului;  contactul rigid al palmei cu mingea. Se recomandă ca în timpul executării driblingului, jucătorii să nu privească spre sol sau minge. Să privească tot terenul pentru a cunoaşte în orice moment poziţia şi mişcarea partenerilor şi a adversarilor. Fentele sau mişcările înşelătoare Fentele sau mişcările efectuate în timpul jocului, cu scopul de a înşela pe adversari asupra intenţiilor pe care le are. Sunt mişcări efectuate de jucători, cu corpul sau cu segmentele lui, cu şi fără minge, de pe loc sau din deplasare, cu scopul de a-l induce în eroare pe adversar asupra adevăratelor intenţii viitoare. Fentele pot fi împărţite în trei grupe:  de depăşire individuală a apărătorului direct;  de pasare,  de aruncare la poartă. Din grupa fentelor de depăşire fac parte:  fenta simplă de pornire;
31

fenta dublă de pornire;

 schimbare simplă de direcţie;  schimbare dublă de direcţie;  combinaţii de fente de pornire şi de schimbare de direcţie cu fente de aruncare la poartă sau de pasare. Fentele de pasare pot fi sistematizate astfel:  fentă de pasare urmată de executarea pasei cu un alt procedeu (fentă de pasare urmată de altă pasă);  fentă de pasare urmată de aruncare la poartă;  fentă de pasare urmată de depăşire individuală. Sistematizarea fentelor de aruncare:  fentă de aruncare urmată de pasă,  fentă de aruncare la poartă urmată de o aruncare la poartă prin alt procedeu tehnic;  fentă de aruncare la poartă urmată de o depăşire individuală.

Aruncarea la poartă Aruncarea la poartă este unul din elementele de bază ale atacului prin care se finalizează toate acţiunule individuale şi colective. Angrenând majoritatea segmentelor corpului şi componenţa forţelor ce participă la acţiune, presupune executarea coordonată a unor mişcări complexe, în funcţie de procedeul folosit. Situaţiile ieşite în joc îi solicită pe atacanţi să finalizeze acţiunea în funcţie de bagajul de cunoştinţe, deprinderi şi calităţi individuale, precum şi de acţiunea adversarului. Eficacitatea aruncării este influenţată de viteza de deplasare a jucătorului, de lungimea pârghiilor ce acţionează, de coordonarea mişcării segmentelor corpului, de viteza de deplasare a masei şi de folosirea forţei musculaturii picioarelor, trunchiului şi braţului de aruncare. Aruncarea la poartă din alergare În aceasta aruncare mingea este prinsă în timp ce piciorul stâng se află pe sol. Mişcările pregătitoare aruncării se fac în timpul în care se execută încă doi paşi de alergare (piciorul drept şi stâng). Este o aruncare care se execută foarte rapid, elimină un timp din mişcările pregătitoare sau chiar doi, încât cu o bună execuţie tehnică, se poate arunca după doi paşi de alergare sau chiar unul. Ducerea braţului înapoi şi revenirea lui bruscă înainte pentru aruncarea mingii,
32

nu trebuie să modifice ritmul alergării, pentru a se arunca la poartă cu cea mai mare viteză. În momentul final al execuţiei, piciorul drept se găseşte pe sol, iar aruncarea se execută cu braţul drept şi invers de pe piciorul stâng, dacă este stângaci. Se execută braţ – picior de aceeaşi parte. Avantajele acestui procedeu de aruncare:  timp foarte scurt de execuţie;  nu se modifică ritmul şi succesiunea paşilor în alergare,  nu se modifică poziţia axului umerilor faţă de direcţia de alergare şi faţă de poartă;  momentul aruncării şi intenţia de aruncare la poartă sunt mai greu sesizabile de către portar.

Aruncarea la poartă cu sprijin pe sol precedată de elan de pas încrucişat Mingea este prinsă pe piciorul drept, care în acel moment se sprijină bine pe sol. Corpul execută o mişcare de răsucire orientându-se cu umărul opus braţului de aruncare spre direcţia porţii. Ducerea piciorului stâng înainte şi încrucişarea piciorului drept peste stângul, coincide cu ducerea braţului drept (cu mingea) mult înapoi, cu cotul întins, mimează un pas cu piciorul stâng înainte (pas ceva mai mare), răsucirea trunchiului din şolduri, în aşa fel încât axul umerilor să devină paralel cu linia porţii, şi revenirea puternică a braţului, dinapoi-înainte prin îndoirea şi întinderea articulaţiei cotului, cu aruncarea mingii. Ritmul paşilor este inegal şi anume; primii doi paşi, încrucişaţi (stânguldreptul) se execută mai rapid, iar ultimul mai lung şi mai lent, se fixează bine pe sol. Prinderea mingii pe piciorul stâng obligă scurtarea timpului de pregătire şi aruncarea după doi paşi (dreptul-stângul), care se execută cu o uşoară săritură. Acest procedeu de aruncare prezintă avantajul imprimării unei mari forţe, rezultată dintr-un traiect foarte lung, din forţele provenite prin împingerea în piciorul drept, apoi stângul, blocarea abdomenului, forţa braţului de aruncare. Necesită însă un timp mai îndelungat, de pregătire, care poate fi uşor stânjenită de adversar. Se utilizează în special în aruncările de la distanţă, şi aruncările executate de la 9m executate indirect. Aruncarea la poartă precedată de elan de paşi adăugaţi Procedeul tehnic este asemănător aruncării la poartă cu elan de paşi încrucişaţi. Mingea se prinde când jucătorul se găseşte în alergare pe piciorul drept. Pas cu piciorul stâng, înainte alăturării dreptul lângă stângul, în acest moment
33

braţul drept cu mingea se întinde mult înapoi după fixarea piciorului stâng în faţă ca punct de sprijin braţul drept revine puternic înainte, executând aruncarea mingii. Timpul de executare este ceva mai scurt, deoarece mişcările trebuiesc executate mai rapid. Aruncarea la poartă din săritură Aruncarea la poartă din săritură este un procedeu tehnic important prin avantajele care le prezintă şi anume:  oferă posibiliatea aruncării la poartă din faţa apărătorilor bazate pe aglomerare, favorizând eliberarea braţului de aruncare;  măreşte timpul de observare a poziţiei sau mişcărilor portarului, ceea ce constituie un avantaj pentru atacanţi;  măreşte posibilitaea de transformare a aruncărilor de la 9m. Aruncarea din săritură se poate executa după primul pas sau trei paşi de alergare, adică – stângul – săritură sau stâng – drept – stâng – săritură. Bătaia se execută pe piciorul opus braţului de aruncare, prin rulare câlcăi – talpă – vârf, şi împingerea energică a piciorului de rulaj, piciorul oscilant este uşor flexat şi depărtat de corp. În momentul maxim al înălţării, mimează mişcarea de tracţiune a braţului cu mingea, efectuarea aruncării şi aterizarea pe piciorul de bătaie.

Aruncare la poartă din plonjon Acest procedeu de aruncare este utilizat atât pentru executarea aruncărilor de pedeapsă de la 7m, cât şi din acţiune, în cazul în care un jucător primeşte mingea, fie în mişcare fie în poziţie statică, în apropierea semicercului de 6m. Tehnica aruncărilor este destul de pretenţioasă, dar prezintă avantajul unei mari eficacităţi. Aruncarea la poartă din săritură cu plonjon Îşi găseşte aplicarea în special în urma acţiunilor rapide executate pe spaţii mici, în jurul semicercului. Tehnica execuţiei este pretenţioasă şi solicită multă îndemânare şi fineţe. Săritură nu se execută în înălţime ci în lungime, jucătorul efectuând un plonjon înainte, picioarele părăsesc complet solul. În timpul acestei sărituri plonjate în semicerc, se pregăteşte şi se execută aruncarea la poartă. Când mingea părăseşte mână jucătorului, corpul se află aproape în poziţie orizontală, atingerea se face pe o latură a corpului, cu amortizare cu sprijin pe braţul opus. 3.1.3 Tehnica în apărare
34

Poziţia fundamentală Aceatsa poziţie trebuie să asigure deplasarea jucătorilor în toate direcţiile, executarea unor mişcări rapide în funcţie de acţiunile ofensive ale adversarului, precum şi acoperirea unui plan cât mai mare în faţa porţii. Procedeele de execuţie ale poziţiei fundamentale specifice jocului de apărare sunt:

Acest element tehnic constă dintr-o poziţie echilibrată, cu tălpile orientate aproape pe aceeaşi linie, genunchi uşor flexaţi, picioarele depărtate la nivelul umerilor, trunchiul uşor înclinat, spatele rotund, braţele îndoite din articulaţia cotului se mişcă înainte, sus şi lateral. Avantajele pe care le oferă această poziţie sunt:  posibiliatea reacţionării şi plecării imediate în orice direcţie, în funcţie de mişcările adversarului;

posibilitatea blocării prin mişcarea braţelor a mingilor aruncate spre poartă sau a interceptării paselor de la adversari; posibilitatea executării rapide interceptarea mingilor înalte. a săriturilor, pentru

Poziţia fundamentală pentru apărare se perfecţionează în relaţia de atac – apărare- în toate fazele apărării şi în apărarea la semicerc. Mişcarea în teren specifică apărării Procedeele de deplasare în teren, cărora apărătorii trebuie să le facă faţă în timpul jocului, în toate fazele de apărare:alergare cu faţa, sprint scurt de 2-5m;  opriri bruşte executate din alergare în cea mai mare viteză;  porniri scurte şi rapide;  întoarceri;  alergare cu spatele;
35

 sărituri înalte cu elan scurt, dar şi fără elan pentru blocarea aruncărilor la poartă.

Atacarea adversarului cu corpul Regulamentul permite apărătorului să blocheze cu corpul drumul adversarului spre poartă, să-i oprească înaintarea prin executarea unei rezistenţe corporale. Contactul apărătorului cu corpul adversarului trebuie să se facă numai cu pieptul, fără a folosi braţele, şoldul sau picioarele. Scoaterea mingii de la adversar Sunt mai multe procedee tehnice de deposedare a adversarului de minge:  scoaterea mingii din dribling prin atac din lateral;  scoaterea mingii din dribling prin atac din spate;  scoaterea mingii din dribling prin atac din faţă;  scoaterea mingii din ţinere echilibrată;  scoaterea mingii prin intercepţie.

Blocarea aruncărilor la poartă Apărarea porţii nu rămâne exclusiv în seama portarului. Apărătorii au sarcina să colaboreze cu el, acoperind cu corpul şi cu braţele un colţ al porţii.  blocarea mingilor înalte;

blocarea mingilor laterale;

 blocarea mingilor joase cu două mâini. Procedeele de blocare a mingilor spre poartă se învaţă individual şi pe grupuri de 2-3 jucători. La început vor simula blocarea, din saritură, prin fandare cu ducerea braţelor lateral, oblic, pe direcţia mingii la semnalul antrenorului.

36

Capitolul IV
Tactica jocului de handbal 4.1 Acţiuni tactice individuale şi colective Din punct de vedere tactic, handbalul prezintă, o complexitate de situaţii ivite atât în atac cât şi în apărare, ca urmare a multitudinii mijloacelor de manevrare a mingii şi a însuşi conţinutului jocului. Existenţa unui număr mare de procedee şi multiplele posibilităţi de a le lega prin forme variate de mişcare, pe zone mai mari sau mai reduse din teren, asigură jocului un pronunţat conţinut tactic, caracterizat prin dinamism, jocului ne apare pe cât de complexă, pe atât de diferită. În literatura de specialitate , mulţi autori o definesc ca activitate, concept, proces sau sistem de mijloace. Mihai Epuran, (1968) defineşte tactica „ca un proces psihomotric complex care angajează factori cognitivi, volitivi şi motrici”.

37

O altă definiţie a aceluiaşi autor, „tactica este activitatea prin care un sportiv îşi desfăşoară toate posibilităţile sale tehnice, fizice şi psihice, pentru a dobândi rezultatele cele mai bune în condiţiile şi în faţa unor adversari diferiţi”. Ca o sinteză putem spune că, tactica reprezintă organizarea şi coordonarea acţiunilor individuale şi colective în mod raţional şi unitar, în scopul realizării randamentului maxim, folosind în limitele regulamentului şi sportivităţii, cele mai corespunzătoare procedee, valorificând calităţile şi particularităţile jucătorilor proprii, precum şi lipsurile adversarilor. Pregătirea tactică nu trebuie confundată cu însuşirea mecanică a instrucţiunilor, regulilor, schemelor şablon sau cu un complex standard de activitate. Dezvoltarea spiritului de observaţie, perfecţionarea capacităţii de orientare în condiţii schimbătoare, rezolvarea creatoare a situaţiilor variate din timpul jocului, analiza rapidă, spontană a acţiunilor proprii şi în special ale adversarului sunt câteva din elementele esenţiale, componente ale tacticii de joc. 4.1.1. Componentele tacticii sportive În sfera tacticii sunt cuprinse atât laturi ale pregătirii teoretice, concretizate în principii, noţiuni, concepte şi reguli, cât şi în acţiuni practice sub forma execiţiilor şi combinaţiilor tactice. Componentele tacticii după A.Dragnea sunt:  concepţia tactică;  planul tactic;  acţiunea tactică;  sistemul de joc; Concepţia tactică Concepţia tactică reprezintă un sistem de principii, idei, regili şi norme relativ stabile, elaborate în vederea participării cu succes în competiţie. Concepţia tactică este stabilită în general de antrenori şi alţi specialişti – metodişti, psihologi şi medici, în urma analizei stadiului de dezvoltare a handbalului pe plan mondial. În ajutorul acestora vin şi comisiile tehnice şi organizatorice ale federaţiei internaţionale, care înaintează federaţiilor naţionale, concluziile desprinse din desfăşurarea celor mai importante competiţii. Acestea sunt adaptate de către federaţia de specialitate la particularităţile pe niveluri ale sportivilor, la condiţiile organizatorice şi materiale . Concepţia tactică este o componentă dinamică, relativ stabilă, se bazează pe principii ce aparţin experienţei practice şi se modifică doar atunci când echipele de sportivi impun acest lucru. Planul tactic

38

Pentru abordarea fiecărei competiţii se întocmesc planuri tactice diferenţiate, conform concepţiei tactice. El este diferit de la o competiţie la alta. Planul tactic este o particularizare temporară a tacticii. Poate fi definit ca ”ansamblul măsurilor stabilite în vederea rezolvării problemelor tactice ridicate de pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de atac şi apărare”. Acţiuni tactice Acţiunile tactice sunt instrumente practice de realizare a planului tactic şi concepţiei tactice. Sunt componente concrete ale tacticii şi se desfăşoară pe mai multe faze, cele mai multe fiind de natură psihologică şi una motrică, practică, concretă, de rezolvare a situaţiei tactice:  Perceperea şi analiza situaţiei competiţionale care favorizează o anumită acţiune tactică;  Rezolvarea mentală prin elaborarea unei strategii adecvate şi decizii;  Analiza efectelor acţiunii tactice. Acţiunea se organizează în ansambluri structurale cu anumite semnificaţii, având o cauzalitate proprie şi care realizează o individualitate funcţională. Fiecare acţiune are o parte vizibilă, care se manifestă prin mişcare şi o parte invizibilă care de fapt este gândirea. Acţiunea conştientă, este îndreptată spre un anumit scop (obiectiv interior rezultat din gândire) şi care se materializează printr-o structură motrică (sarcină – obiectiv exterior). F. Schubert 1981, descrie foarte plastic fazele acţiunii conştiente orientate spre scop prin: “arta fixării unui scop, arta orientării, arta planificării, arta deciziei, arta execuţiei, arta controlului”. Aceste aspecte sunt surprinse şi de B.Barth 1994, care face o sinteză a punctelor de vedere ale teoriei, acţiunii şi desprinde trei idei esenţiale:  acţiunea este un întreg complex de întâmplări;  acţiunea este organizată ierarhic şi secvenţial;  acţiunile conştiente sunt specifice activităţii sportive, fiind orientate spre scop, au un anumit sens şi sunt raportate valoric. Acţiunea este conştientă, îndreptată spre un anumit scop, realizată prin anticipare (în funcţie de obiectiv) şi decizii conştiente. Anticiparea cuprinde imaginea proprie privind obiectivul, precum şi identificarea acestuia pe baza datelor concrete. Desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii pe baza unui anumit program de acţiune, va fi realizat şi controlat prin procese analitico – sintetice. Acţiunile concrete se desfăşoară în anumite faze: iniţiativa, pregătirea deciziei, decizia pentru un obiectiv concret şi căile de realizare, desfăşurarea, controlul şi comparaţia. Prin procesele cognitive de natură motivaţional – emoţionale ale reglării iniţiativei (impulsului) se încearcă explicarea apariţiei acţiunii de moment, prin
39

interacţiunea dintre dimensiunile personalităţii raportate la timp şi condiţiile situaţionale. Acţiunile tactice se prezintă ca structuri înlănţuite, denumite combinaţii, scheme şi iniţiative individuale efectuate în scopuri tactice bine determinate. Astfel, acţiunea individuală reprezintă selecţionarea şi aplicarea conştientă, de către un jucător într-o fază, a celui mai indicat complex de procedee tehnico – tactice în scopul realizării unei sarcini parţiale a jocului. De regulă, acţiunea individuală se desfăşoară în luptă cu unul sau mai mulţi adversari. Combinaţia tactică – reprezintă “coordonarea acţiunilor individuale a doi sau mai mulţi coechipieri, într-o fază a jocului cu scopul realizării unei sarcini parţiale de atac sau apărare ” (L. Teodorescu, 1975). Combinaţiile tactice sunt proprii oricărui sistem de joc. Schema tactică – este o formă a combinaţiei tactice mai evoluată, aplicată cu precădere în atac. Ea este mai complexă, mai rigidă şi stereotipă. La efectuarea ei participă de obicei un număr mai mare de jucători şi se aplică mai ales în momentele fixe ale jocului. Schema tactică se utilizează în vederea derutării adversarului şi de a pune în valoare, în fazele decisive ale jocului, calităţile unui sportiv. Este necesar ca schemele tactice să posede una, două variante pentru a preveni sesizarea de către adversar a intenţiilor şi manevrelor jucătorilor, mai ales în faza de finalizare. Circulaţia tactică – se foloseşte în atac şi este forma superioară a schemei tactice. Cu ajutorul ei se realizează faza de pregătire a atacului în cadrul sistemului de joc adoptat. La circulaţia tactică participă un număr mai mare de jucători, uneori chiar întregul colectiv al echipei. Scopul circulaţiei tactice este de a crea situaţii favorabile realizării punctelor; constă din combinaţii tactice şi acţiuni individuale, simultane şi succesive şi se desfăşoară după un anumit plan de organizare. O bună circulaţie tactică trebuie să se caracterizeze prin:  agresivitate – demarcaje succesive ale jucătorilor, iar circulaţia mingii să fie orientată spre poarta adversă, să constituie în permanenţă o ameninţare pentru apărare şi să pună în situaţie de a înscrie pe toţi jucătorii sau majoritatea jucătorilor;  reversibilitate – să se poată executa atât pe partea dreaptă, cât şi pe partea stângă a terenului;  accesibilitate – să poată fi învăţată relativ uşor şi să corespundă pregătirii tehnice a jucătorilor. 4.1.2 Acţiuni tehnico-tactice Cele mai multe acţiuni tehnico-tactice aparţin jocului de atac. Jocul apărătorului este mult mai sărac decât cel al atacantului. Printr-un număr restrâns de acţiuni tehnico-tactice, apărătorul trebuie să se împotrivească multiplelor şi variabilelor situaţii de atac create de adversari şi să împiedice înscrierea de goluri în poarta proprie.
40

Aplicarea acţiunilor tehnico-tactice din jocul de apărare presupune concentrarea atenţiei şi voinţei jucătorilor, perseverenţă, spirit de echipă, putere de luptă şi dorinţa de a face totul pentru preîntâmpinarea înscrierii golului. În derularea jocului de handbal deosebim:  acţiuni tehnico-tactice individuale de apărare;  acţiuni tehnico-tactice individuale de atac;  acţiuni tehnico-tactice colective de apărare;  acţiuni tehnico-tactice colective de atac. 4.1.3 Acţiuni tehnico-tactice individuale de apărare Oprirea contraatacului – când echipa adversă a intrat în posesia mingii, ca urmare a unei aruncări la poartă, nereuşită, blocată de apărători, prinsă sau respinsă de portar, jucătorul cel mai apropiat de minge îl atacă prompt pe posesorul acesteia, uneori chiar şi pe portar, încercând să întârzie cât mai mult declanşarea contraatacului, astfel încât coechipierii să aibă timpul necesar replierii şi organizării apărării. Retragerea spre propria poartă – prin alergarea de viteză cu faţa, cu spatele, urmărind în permanenţă acţiunile adversarului pentru a putea interveni prompt în stoparea acestuia de a continua acţiunile şi de a înscrie gol. Marcajul în fazele I şi a – II – a a apărării se poate realiza:  marcaj strâns – „om la om” apărătorul se va apropia mult de atacant, va executa asupra lui o presiune prin împingere cu umărul, încercând să-l scoată din ritm şi direcţia de alergare;  marcaj la intercepţie – când vârfurile de contraatac se desprind de pe poziţia lor cu anticipare, reuşind să se lanseze în viteză, apărătorul va folosi marcajul la intercepţie. Sesizând direcţia de alergare a vârfului de contraatac şi poziţia lansatorului mingii, va căuta să alerge în viteza cea mai mare pe linia care-l uneşte pe posesorul mingii cu vârful de contraatac, interpunându-se între cei doi adversari. Atacarea hotărâtă a posesorului mingii – apărătorul se va apropia mult de adversar, determinându-l să se oprească, sau să paseze mingea altui coechipier. Scoaterea mingii din dribling se poate realiza prin:  atac din faţă - dacă atacantul driblează în faţa apărătorului, acesta are şansa să-l deposedeze interpunând repede braţul cu palma deschisă între mingea care revine de pe sol şi mâinile adversarului;  atac din lateral - apărătorul se apropie marcând strâns adversarul direct şi alergând umăr la umăr cu acesta va încerca interpunerea palmei între minge şi braţele atacantului, să-l deposedeze de minge;  atac din spate - se realizează atunci când adversarul cu mingea este întors cu spatele spre apărător, acesta urmăreşte să lovească mingea
41

care revine de pe sol şi s-o orienteze în direcţia unui coechipier care să o poată culege, din ţinere echilibrată - deposedarea adversarului de minge se realizează cu o mână, cu palma deschisă, când acesta se pregăteşte să arunce la poartă; atacarea adversarului aflat în posesia mingii - atacantul care conduce sau mânuieşte mingea în zona de trecere din faţa porţii, în locuri din care se poate înscrie un punct, prin aruncare la poartă, acesta trebuie imediat atacat şi stânjenit în mişcările sale. Apărătorul va ieşi prompt din dispozitivul de apărare şi va acţiona cu o mână pe braţul de aruncare şi cealaltă pe şoldul opus; acoperirea braţului de aruncare - apărătorul plasat pe partea braţului de aruncare al adversarului, va putea bloca mai uşor mingea, colaborând astfel şi cu portarul; închiderea culoarelor de pătrundere - pătrunderea spre poartă a unui atacant poate fi închisă de către un apărător care va face pas lateral spre direcţia în care atacantul are intenţia de a acţiona; blocarea aruncărilor la poartă - în momentul în care este declanşată acţiunea de aruncare la poartă de către atacant, apărătorul se va interpune între minge şi poartă pentru a bloca aruncarea. 4.1.4 Acţiuni tehnico-tactice colective de apărare

Acţiunile tehnico-tactice colective de apărare sunt: împărţirea adversarilor – se face începând cu apărătorii laterali, continuându-se cu cei intermediari şi centrali în funcţie de sistem; mişcarea de translaţie – este efectuată de apărători în funcţie de circulaţia mingii, de plasamentul şi de deplasarea în teren a adversarului direct şi a coechipierilor săi; preluarea – predarea – schimbul de oameni - în momentul când extrema pătrunde în circulaţie la semicerc, apărătorul lateral o marchează strâns şi o conduce până în dreptul apărătorului intermediar căruia i-o predă, orientându-se după regula împărţirii adversarilor; dacă constată că, primul adversar liber este interul, îl preia, marcându-l la supraveghere. Schimbul de oameni este tot o predare şi preluare efectuată de doi apărători, care marchează doi atacanţi aflaţi în acelaşi timp în circulaţie; alunecarea – se realizează în scopul evitării blocajelor şi se aplică mai ales în apărarea „om la om”; zidul de apărare la aruncările libere de la 9 m. – aruncările libere care se execută din apropierea semicercului de la 9 m. obligă apărătorii să constituie un „zid” de apărare a porţii, după care se orientează portarul în plasamentul său şi este format din 2 sau 3 jucători dintre cei mai înalţi; aşezarea apărătorilor la aruncările de pedeapsă – destul de frecvent aruncarea de la 7 m. este respinsă de portar sau de una din barele porţii. Pentru a
42

recupera mingea revenită în teren, patru apărători stau în apropierea semicercului de 9 m. pentru a putea lupta cu adversarii în vedera recuperării mingii. aşezarea apărătorilor la aruncările de la margine şi colţ - aruncarea de la colţ, din care se poate înscrie direct un punct în poarta adversă impune măsuri de asigurare a semicercului de 6 m., prin retragerea la semicerc, marcând cu stricteţe pivoţii şi închizând pătrunderile atacanţilor care ar sări deasupra semicercului pentru a primi mingea aruncată de la colţ; aşezarea apărătorilor la mingea de arbitru – apărătorii trebuie să aplice principiul asigurării echilibrului defensiv şi aşezarea pe teren pentru preîntâmpinarea contraatacului. Trei dintre cei mai înalţi apărători vor ocupa locuri în jurul arbitrului, ca la momentul oportun să sară şi să intre în posesia mingii. 4.1.5 Acţiuni tehnico-tactice individuale de atac Din punct de vedere tactic, jocul individual în atac stă la baza acţiunilor colective. Pentru un joc colectiv eficient este nevoie să se acţioneze cât mai periculos. Acţiunile tehnico-tactice individuale de atac presupun: prinderea şi pasarea mingii în pătrundere – prin „hărţuirea” necontenită a apărătorilor, prin pase rapide în pătrundere pot crea breşe în dispozitivul de apărarea advers, pe unde jucătorul pătrunde, aruncă la poartă sau angajează pivotul; driblingul simplu şi multiplu – reprezintă pentru jucători modalitatea de a se deplasa cu mingea în teren fără ajutorul unui coechipier; demarcajul direct – (eu mă demarc) vizează acţiuni de derutare a adversarului, prin porniri, opriri, întoarceri, fente simple şi duble executate cu şi fără minge şi indirect (eu sunt demarcat) prin folosirea raţională a schimburilor de locuri, pătrunderi succesive, blocaje; aruncarea la poartă – aruncări specifice postului ocupat în echipă; angajarea pivotului – prin pase speciale sau pase de angajare a pivotului, din ce în ce mai variate; acestea fac parte integrantă din bagajul motric al fiecărui jucător de performanţă. 4.1.6 Acţiuni tehnico-tactice colective de atac Încrucişarea simplă şi dublă se realizează în scopul de a pune în situaţie favorabilă de aruncare la poartă un jucător din linia de 9 m.( fig.1, fig.2);

43

Fig. 1.

Fig.2.

Paravanul urmăreşte favorizarea aruncărilor la poartă din săritură, de la distanţă peste apărători, pentru protejarea aruncărilor libere de la 9 m. numit „paravan fix” de pe loc precum şi în unele acţiuni din deplasare de către extreme şi pivot aflate în circulaţie ( fig.3, fig.4);

Fig.3

Fig.4

Blocajele se folosesc în mai multe scopuri:  pentru favorizarea eliberării unui coechipier, marcat „om la om”;  pentru formarea unui culoar de pătrundere a unui atacant spre poartă – blocaj interior, dublu blocaj ( fig.5, fig.6);

44

Fig.5

Fig.6

 pentru formarea unui culoar de aruncare la poartă – blocaj exterior (fig.7);

Fig.7

blocaj - plecare din blocaj se realizează între cele două linii de atac (fig. 8, 9, 10,11);

Fig.8
45

Fig.9

Fig.10

Fig.11

Învăluirea se realizează între interul şi extrema de aceeaşi parte:  interioară când finalizează extrema (fig.12);

Fig.12  exterioară când finalizează interul de pe post de extremă, prin pasa dată de centru.(fig.13);

46

Fig.13

Capitolul V
Atacul în jocul de handbal 5.1 Faze, forme şi sisteme de joc Atacul şi apărarea, ca situaţii fundamentale ale jocului, sunt strâns legate între posesia mingii, se continuă cu rapiditate, sisţinut, poziţional sau în circulaţie şi urmăreşte înscrierea golului. Având în vedere caracterul şi viteza cu care se desfăşoară fazele jocului, succesiunes acţiunilor individuale şi colective intreprinse de atacanţi şi timpul scurs până la finalizare se consideră că atacul are patru faze.  Faza I-a - contaatacul;  Faza a II – a - contraatacul susţinut;  Faza a III – a - organizarea;  Faza a IV– a - jocul în sistem; 5.1.1 Faza I-a a atacului - contaatacul Faza I-a a atacului –contraatacul are o aplicare temporară 2-4 secunde şi este condiţionată de existenţa unor împrejurări favorabile. Se poate declanşa după ce portarul a prins mingea aruncată la poartă, după interceptarea unei pase, uneori după scoaterea mingii de la adversar, dribling, aruncare sau după recuperarea mingii ridicată din blocarea aruncării la poartă. Contraatacul începe prin pornirea rapidă spre poarta adversă a unuia sau doi jucători, în clipa în care echipa proprie a intrat în posesia mingii, continuă cu alergare în viteză maximă, prinderea mingii pasată de portar sau de un coechipier şi se termină printr-o aruncare la poartă.
47

Formele de manifestare a contraatacului:  contraatac direct cu un vârf;  contraatac cu două vârfuri sau mai multe;  contraatac cu intermediar cu un vârf;  contraatac cu intermediar cu două vârfuri;  contraatac cu două vârfuri încheiat cu încrucişare; Contraatacul direct La contraatacul direct se disting următoarele alternative:  cea mai simplă formă de contraatac este aceea când portarul prinde mingea aruncată la poarta sa, o aruncă direct în gol peste portarul echipei adverse (mingea aflându-se în joc);  în contraatacul direct sefoloseşte o singură pasă şi în general pasa o dă portarul;  contraatacul direct poate fi lansat şi de jucătorul care a intrat susprinzător în posesia mingii fie intercepţie sau recuperare;  pentru dublarea şanselor, la contraatac participă două vârfuri, portarul fiind cel care decide cui lansează mingea;  tot contraatac direct este şi atunci când un apărător intermediar sau zburător efectuează o intercepţie în afara liniei de 9m, îndreptţnduse în cea mai mare viteză spre poarta adversă pentru a finaliza; Modul de realizare a contaatacului diect cu un vârf Când portarul intră în posesia mngii, apărătorul lateral sprintează spre linia de centru a terenului, cât mai paralel cu linia de margine, apoi se deplasează spre linia mediană a terenului, întorcând privirea spre portar.Acesta transmite mingea vârfului de contraatac printr-o pasă cu boltă pe poziţie viitoare. După prinderea mingii venită din urmă, acesta conduce mingea în mare viteză în dribling, iar de la o distanţă potrivită aruncă la poartă ( fig. 14), din alergare, din săritură, din plonjon, cu boltă peste portar.

48

Fig.14 Contraatacul cu două vârfuri În timpul jocului apar situaţii când ambii apărători laterali sprintează spre centrul terenului. Portarul transmite mingea extremei din partea opusă locului său de acţiune, care după prinderea mingii o transmite coechipierului printr-o pasă oblic înainte executată din alergare. Cel de-al doilea vârf de contraatac, după prinderea mingii pe drumul cel mai scurt se îndreaptă spre poarta advaersă pentru a finaliza ( fig 15)

Fig.15 Contraatacul cu două vârfuri încheiat cu o încrucişare Datorită prezenţei în câmpul de finalizare a unui apărător, care ar putea interveni, cele două vârfuri de contraatac utilizează o încrucişare simplă pentru a-l pune în imposibilitate pe apărător să acţioneze. După ce primeşte mingea printr-o pasă oblică, jucătorul B se îndreaptă spre centrul terenului conducând mingea în dribling

49

determinându-l astfel pe apărător să-l atace şi să-l marcheze. Jucătorul A sprintează prin spatele coechipierului, primeşte mingea printr-o pasă specială, având apoi drum liber spre poartă pentru a arunca şi înscrie (fig.16)

Fig.16 Contraatacul cu intermadiar cu un vârf Sunt situaţii când portarul nu poate să transmită mingea direct vârfului de contraatac, fie din cauza unghiului nefavorabil transmiterii mingii în siguranţă, fie din cauză poziţiilor pe care le ocupă adversarii în teren. Portarul pasează unui jucător intermediar, de regulă interului de pe partea opusă extremei plecate pe contraatac, care pasează vârfului de contraatac, prinde mingea venită din urmă şi în funcţie de locul unde a primit mingea faţă de poartă execută dribing sau nu. Finalizarea este aceeaşi ca la contraatacul direct cu un vârf (fig. 17)

Fig.17 Contraatacul cu intermadiar cu două vârfuri

50

Când cele două vârfuri de contraatac se desprind de la semicercul propriu şi în alergare lor sunt marcate la intercepţie de adversari portarul recurge tot la contraatacul cu intermediar. Interul se demarcă lateral, primeşte mingea de la portar, care o pasează vârfului din partea opusă. Acestă observând poziţia mai bună a coechipierului său îi pasează pentru a finaliza contraatacul. Contraatacul cu intermediar cu două vârfuri pote fi finalizat şi prin încrucişare urmată de pasă sau prin încrucişare şi pasă dublă între cele două vârfuri (fig.18).

Conţinutul tehnico – tactic al contraatacului direct cu un vârf
 intrarea în posesia mingii sau recuperarea rapidă a mingii de către

     

portar; startul rapid; alergarea de viteză; degajarea sau pasarea mingii de către portar; prinderea mingii venită din urmă; driblingul; aruncarea la poartă;

Greşeli care apar în contraatac  neanticiparea momentului de plecare pe contraatac;  viteză de deplasare necorespunzătoare;  deplasarea vârfirilor pe trasee neutile;  nerealizarea desprinderii de apărători;  lansarea greşită a contraatacului;  nesincronizarea vârfului cu pasa;  judcarea limitată a situaţiilor tactice existente;  nafinalizarea în procentaj total de 100%;  nesusţinerea vârfului de contraatac 5.1.2 Faza a II - a a atacului – Contraatacul susţinut
51

În cazurile în care condiţiile şi împrejurările nu sunt propice declanşării şi mai ales, aplicării contraatacului, echipa are două alternative: fie că trece imediat la contraatacul susţinut, fie va transporta mai lent mingea către poarta adversă. Contraatacul susţinut, numit şi faza a II-a a atacului, se desfăşoară atunci când apărătorii în repliere marchează vârfurile de contraatac sau când portarul nu poate lansa mingea pentru contraatacul direct. Contraatacul susţinut surprinde apărarea adversă în curs de aşezare şi organizare, micşorează atenţia şi forţele apărătorilor, înlesnind aruncările la poartă.În alternativa în care apărătorul sau apărătorii încearcă să intervină pentru a opri desfăşurarea atacului rapid, atacanţii sunt preocupaţi să asigure circulaţia mingii şi prin aceasta să scoată pe apărători din ritmul fazei respective, uşurând şi mai mult acţiunile lor. În funcţie de modul cum se realizează finalizarea, contraatacul susţinut poate fi sistematizat astfel:  contraatacul susţinut finalizat prin aruncări de la distanţă, efectuate de jucătorii din linia de 9m;  contraatacul susţinut efectuat prin aruncări de la semicercul de 6m în urma unor angajări efectuate de jucătorii din linia de 9m; Contraatacul susţinut poate fi desfăşurat în două variante: Varianta I  plecarea vârfurilor de contraatac, primul val;  recuperarea mingii şi plecarea celui de-al II- lea val, jucătorii de 9m;  trecerea mingii din propria jumătate de teren în terenul advers de jucătorii din cel de-al doilea val;  finalizare prin aruncare la poartă de la distanţă executată de un jucător din cel de-al doilea val,( jucător de 9m); Varianta a II-a  plecarea vârfurilor de contraatac, primul val;  recuperarea mingii şi plecarea celui de-al II- lea val, jucătorii de 9m;  trecerea mingii din propria jumătate de teren în terenul advers de jucătorii din cel de-al doilea val;  infiltrarea jucătorilor din primul val pe semicerc şi demarcarea unuia dintre ei;  angajarea jucătorului de semicerc demarcat faţă de jucătorul cu mingea;  aruncarea la poartă prin unul din procedeele tehnice specifice situaţiei concrete de joc; Conţinutul tehnico – tactic al contraataculuisusţinut  startul rapid;  alergarea de viteză;  recuperarea şi pasarea rapidă a mingii unui jucător demarcat;  aruncarea la poartă de la distanţă;
52

 pasele de angajare a jucătorilor de semicerc;  aruncarea la poartă din apropierea semicercului de 6m; Pentru sporirea eficienţei acestei faze se apelează la acţiuni tehnicotactice, ca: demarcajul direct, paravanul, pentru favorizarea aruncărilor de la distanţă şi blocajele pentru a înlesni pătrunderile jucătorilor de la 9m. Greşeli frecvente în timpul fazei a II-a a atacului  lipsa de sincronizare între intrarea în posesia mingii şi plecarea jucătorilor din primul val;  întârzieri în pasarea mingii, la declanşare sau pe parcursul desfăşurării contraatacului susţinut;  gândirea lentă scoate jucătorii din fază;  deplasări limitate ale jucătorilor, nesiguranţă şi lipsă de precizie în transmiterea mingii;  folosirea inoportună a driblingului;  nasincronizări în deplasări şi în gândire a cuplurilor de atacanţi;  nesusţinerea jucătorului cu mingea;  eficacitate scăzută în aruncările la poartă;  urmărirea insuficientă a mingii şi lipsa preocupărilor de recuperare a ei;

5.1.3 Faza a III - a a atacului – Organizarea Contraatacul şi contraatacul susţinut sunt cele mai eficace faze ale atacului, însă apar situaţii când nu pot fi realizate datorită următoarelor cauze:  jucătorii echipei advarse se repliază la timp;  plasamentul special al portarului advers;  unul,doi sau chiar trei apărători fac presing temporar;  posesorul mingii apreciază că nu mai este cazul continuării atacului rapid şi încetineşte ritmul de joc; În timpul fazei a III- a atacului, jucătorii surprinşi de fază în locuri neprevăzute se vor deplasa cât mai repede spre posturile lor din dispozitivul de atac, căutând cel mai bun plasament integrându-se în disciplina tactică de joc stabilită de antrenor.Echipa este preocupată de păstrarea mingii în posesia sa şi numai atunci când un apărător a comis o greşală, atacantul cu mingea în funcţie de situaţia concretă va angaja pivotul, va pătrunde apre poartă sau va arunca la poartă. În faza a III- a atacului, jucătorilor li se oferă posibilitatea de a avea momente de „respiro” timp în care antrenorul poate face schimbările de jucători necesare. Această fază nu poate fi prea mult prelungită, deoarece poate fi sancţionată cu aruncare liberă pentru joc pasiv. Cel care coordonează jocul este
53

centrul (coordonatorul de joc), care dă semnalul pentru începerea atacului în sistem. 5.1.4 Faza a IV- a a atacului –Jocul în sistem Faza a IV-a a atacului este numită şi atacul în sistem, reprezintă forma de organizare şi coordonare a acţiunilor tuturor jucătorilor care participă la atac, prin folosirea acţiunilor tactice individuale dar şi colective cu scopul de a învinge rezistenţa opusă de apărare şi să-şi creeze o situaţie favorabilă de aruncare la poartă. În derularea acestei faze distingem trei momente importante şi anume:  faza de pregătire – se realizează prin circulaţii active de minge şi de jucători;  faza de construirea a acţiunii de finalizare – se realizează prin acţiuni tactice colective, folosite pe fondul circulaţiilor de minge şi de jucători;  faza de finalizare- reprezintă ultima acţiune a atacului în sistem şi poate fi o acţiune tactică individuală sau colectivă prin care jucătorul urmăreşte să ajungă într-o poziţie favorabilă de aruncare la poartă şi să înscrie. Dacă nu reuşeşte faza de finalizare, iar echipa respectivă a rămas în osesia mingii, jocul se reia prin faza a III-a, de organizare. Din momentul în care fiecare atacant şi-a ocupat postul în dispozitivul de atac din cadrul sistemului, conducătorul de joc dă semnalul de începere a fazei a IV-a atacului, jocul în sistem. Elementele tehnice întâlnite în faza a IV-a a atacului sunt:  poziţia fundamentală specifică jocului de atac;  ţinerea, prinderea şi pasarea mingii;  driblingul;  fentele;  aruncarea la poartă; Acţiuni tactice individuale  demarcajul;  pătrunderea;  angajarea pivotului; Acţiuni tactice colective  pasele în pătrundere succesivă;  încrucişarea simplă şi dublă;  paravanul;  învăluirea;  blocaj, blocaj –plecare din blocaj;plasamentul jucătorilor la momente fixe, aruncare liberă d la 9m, aruncarea de pedeapsă de la 7m;

54

5.1.5 Forme de joc în atac În cadrul fazei a IV-a a atacului, sistemele de atac pot fi aplicate în forma:  poziţional cu un pivot;  poziţional cu doi pivoţi;  în circulaţie cu un pivot;  în circulaţie cu doi pivoţi: Atacul poziţional Echipa începe să desfăşoare atacul organizat în forma poziţională, după ce fieare jucător a ajuns pe postul său. Aşezarea optimă în teren este în concordanţă cu calităţile şi particularităţile atacantului şi adaptată la principalele caracteristici de funcţionare ale sistemului defensiv advers. În zona sa de teren fiecare jucător trebuie să fie activ şi dinamic în permanentă mişcare, pregătit în orice moment să prindă mingea, să acţioneze surprinzător,să se demarce când este marcat strâns, să-şi pregătească pătrunderile şi depăşirile, să acţioneze pe direcţia porţii adverse şi prin întreaga sa activitate să înlesnească colaborările cu coechipierii. Prin atacul poziţional se urmăreşte crearea unor faze de gol pentru fiecare jucător în dreptul zonei corespunzătoare postului respectiv.Jucătorii acţionează pe baza unor combinaţii bine precizate, alese în funcţie de sistemul de apărare advers. Atacul poziţional nu trebuie înţeles ca u joc static.Prin acţiunile rapide pe care jucătorii le fac în zonele lor de atac, prin pasarea rapidă a mingii de la o extremă la alta, prin pătrunderile succesive şi pasele laterale, prin fentele de aruncare la poartă urmate de angajări ale pivoţilor, prin încrucişări, paravane şi blocaje, atacul poziţional capătă un caracter dinamic. Dacă dinamismul lipseşte, atacul poziţional este ineficace şi se apropie de graniţa jocului pasiv, sancţionat de arbitru. Atacul în circulaţie Atacul în circulaţie este o formă superioară de joc care se bazează pe pasarea rapidă a mingii în timpul unei circulaţii intense a tuturor atacanţilor. Pentru a fi aplicată cu succes, această formă de joc pretinde din partea jucătorilor o tehnică avansată, o bună pregătire fizică şi cunoştinţe de tactică. Jucătorii trebuie să fie capabili să acţioneze cu eficacitate pe diferite posturi, pe care din cauza circulaţiei în teren sunt nevoiţi în mod temporar să le ocupe. În cazul când din forma poziţională a atacului în sistem, nu se realizează o poziţie clară de aruncare la poartă, echipa trece la utilizarea atacului în circulaţie. După câteva pase de tatonare a apărării, jucătorii încep circulaţia în formă de opt, în şarje sau fragmente ale acestor circulaţii, îşi schimbă permanenet locurile, circulă pe semicercul de la 6m, se demarcă în adâncime sau
55

pătrund între apărători, pasându-şi necontenit mingea, evitând pe câr posibil driblingul. Viteza de transmitere a mingii şi deplasarea continuă a jucătorilor dezorganizează sistemul de apărare, înlesnind finalizarea. De cele mai multe ori, jucătorul care pătrunde cu mingea pe semicerc poate arunca liber la poartă. Însă în cadrul atacului în circulaţie apar schimbări, alternări sau modificări în ceea ce priveşte zonele de finalizare, procedeele de aruncare la poartă şi jucătorii care au acest rol.Dacă jocul a fost întrerupt înainte de găsirea unei situaţiipropice pentru aruncare la poartă, jucătorii îşi reiau poziţiile iniţiale şi se pregătesc prin câteva pase date ca în atacul poziţional pentru o nouă asaltare în circulaţie a apărării advarse. 5.1.6 Sisteme de joc în atac Sistemele de joc în atac sunt determinate de o anumită aşezare a jucătorilor în teren, considerată ca fiind aşezare de bază, fiecare jucător având de îndeplinit anumite sarcini în timpul jocului. Sistemele de joc în atac se diferenţiază prin numărul jucătorilor care acţionează în apropierea semicercului, deci în interiorul apărării, şi a celor care joacăîn afară, adică în faţa apărării. Doar în atacul poziţional se poate recunoaşte cu uşurinţă sisrtemul de joc adoptat de echipă.În atacul în circulaţie aţezarea de bază a jucătorilor în cadrul unui sistem durează foarte puţin şi din acest motiv recunoaşterea sistemului de joc este mai dificilă. Sistemul de atac cu un pivot În sistemul de atac cu un pivot ( fig.19), cinci jucători sunt dispuşi sub formă de evantai, la diferite distanţe faţă de poartă, 8-14m, iar unul este plasat în apropierea semicercului spaţiului de poartă. În acest sistem, pe lângă pivot mai acţionează două extreme, doi interi şi un centru (coordonator de joc).Plasamentul lor urmăreşte să asigure o repartizare echilibrată a câmpului de joc. Convenţional apar şase zone din care una este paralelă cu poarta, iar celelalte cinci sunt radiale faţă de ea. Precizarea postului şi a spaţiului în care acţionează fiecare atacant urmăreşte în principal evitarea aglomerării în faţa porţii.

56

Fig.19 Sistemul de atac cu doi pivoţi Sistemul de atac cu doi pivoţi a apărut din considerente de ordin tactic, pentru a crea raporturi supranumerice pe părţile laterale ale atacului, dar şi pentru a valorifica calităţile pivoţilor. Centrul din cadrul atacului cu un pivot se transformă în al doilea pivot, întărind linia de la 6m. Sistemul dă randament dacă echipa posedă doi interi buni aruncători de la distanţă. Plasamentul pivoţilor pe semicerc, demarcarea lor sincronizate cu activitatea interilor şi extremelor, ridică mari probleme apărătorilor. Interii urmăresc prin deplasarea lor spre marginile terenului să desfacă apărarea, pentru ca să creeze spaţii în dispozitivul defensiv pe unde să arunce la poartă de la distanţă sau în care să fie angajaţi pivoţii. Sistemul poate fi aplicat atât sub forma atacului poziţional, cât şi sub forma atacului în circulaţie. Atacul în circulaţie îl realizează interii şi extremele, care se deplasează prin faţa apărării.(fig.20)

Fig.20 5.1.7 Rolul şi sarcinile jucătorilor pe posturi Pentru a presta un joc eficace este necesar ca fiecare atacant să-şi cunoască sarcinile pe care trebuie să le rezolve pe postul respectiv, să respecte regulile de tactică individuală şi disciplina de joc, să folosească tactic procedeele tehnice, să efectueze acţiuni, angajându-se în luptă cu unul sau doi apărători, etalându-şi calităţile, pregătirea şi personalitatea sa. Fiecare atacant trebuie să dzvolte un joc complet pe postul pe care joacă. Aşezarea în dispozitivul de atac ca şi cerinţele de desfăşurare a jocului au determinat o specializare a jucătirilor pe posturi. Extrema
57

Extremele sunt jucători care îşi desfăşoară acţiunile în zonele de la colţurile terenului, pentru a asigura lărgime frontului de atac. Sunt dinamici, cu acţiuni explozive, cu pătrunderi hotărâte şi în forţă, folosesc acţiuni tehnico – tactice pentru depăşirea apărătorilor laterali. Efectuează aruncări speciale din săritură şi din plonjon sărit, înscriu goluri din unghiuri laterale, colaborează mai ales cu interii pentru care fac paravane, blocaje, circulă prin faţă sau printre apărătorii din zonă, aruncă surprinzător la poartă printre apărători. Deoarece participă în fazele I-a şi a II-a ca vârfuri de contraatac, trebuie să fie capabili să efectueze starturi rapide, să posede o foarte bună viteză de deplasare, paecum şi prinderea sigură a mingilor din alergare , în viteză maximă. Extrema trebuie să fie foarte îndemânatecă şi să potă executa cu siguranţă şi în condiţii de viteză, conducerea mingii în dribling, cu şi fără schimbări de direcţie. Acţiunile extremelor în atacul organizat măresc mult randamentul echipei, momentul declanşării pasei.

Pivotul Acţionând pe un spaţiu restrâns, aglomerat de apărători vigilenţi şi duri, în handbalul actual pivotul are un profil deosebit. Trebuie să fie un jucător înalt, robust pentru a-şi păstra mai uşor controlul asupra corpului şi pentru a crea dificultăţi advarsarilor care îl marchează. De regulă este plasat între apărătorul lateral şi intermadiar. Are sarcina de a dezorganiza şi destrăma apărarea, de a crea breşe în care să acţioneze jucătorii de la 9m, de a da adâncime atacului prin aruncări din plonjon. Trebuie să fie un jucător puternic, cu forţă, cu o bună viteză de reacţie şi de execuţie, cu o tărie fizică, dârzenie şi tenacitate necesare confruntării permanebte cu adversarii. Să posede un dezvoltat simţ al plasamentului de joc, să prindă mingea cu siguranţă, să o manevreze cu îndemânare şi viteză pentru a nu fi deposedat de minge, să arunce la poartă din plonjon sau din plonjon sărit în condiţii de angajament cu un adversar şi de intervenţie directă a portarului. Principalele acţiuni ale pivotului în timpul jocului şi carepot contribui la îmbunătăţirea rezultatului sunt:  fixarea apărătorului printr-un plasament corect sau derutarea acestuia;  să se demarce continuu folosind paşii pivotului, ei trebuie executaţi în momentul declanşării pasei încât prinderea mingii de către pivot să se efectueze în plin elan spre poartă;  prin plasamentul lui între apărător şi un coechipier, favorizează paravanele pentru a finaliza interii;  efectuarea blocajelor la semicerc înlesnesc pătrunderea unui coechipier sau aruncarea la poartă;
58

 pivotul ia parte la circulaţia jucătorilor de semicerc, participă la

primele faze ale atacului în mod direct atât pentru dezvoltarea lor, cât şi ca finalizator. Interul Interii sunt jucători care acţionează la 13–14m de poartă şi sunt consideraţi temelia oricărei echipe deoarece ei înscriu goluri de la distanţă, angajează în joc extremele şi pivotul, în jurul lor se structurează jocul echipei. Sub aspectul dezvoltării fizice, sunt jucători înalţi sau foarte înalţi, puternici, supli şi îndemânatici, cu o forţă deosebită de aruncare şi o eficacitate corespunzătoare. Principalele lor atribuţii sunt:  să posede o bună tehnică în prinderea şi pasarea rapidă a mingii, în vederea colaborării cu coechipierii;  să primească şi să paseze mingea în pătrundere spre poartă;  să fie siguri în folosirea fentelor de pasare şi aruncare la poartă;  să cunoască bine procedeele necesare angajării pivotului;  să ştie să arunce la poartă din săritură peste unul sau doi apărători, cu sprijin pe sol precedat de elan de pas adăugat, încrucişat, prin evitare, pe lângă apărător. Centrul Jucătorul centru acţionează în zona mediană a terenului, mai aproape sau mai departe de poartă, în funcţie de sistemul de apărare advers. El dirijează, iniţiază şi participă activ la circulţia mingii, la acţiunile tactice colective de atac, încrucişări, paravane, blocaje şi circulaţia jucătorilor. Aceste acţiuni cer din partea centrului o gândire tactică avansată, cunoştinţe tehnico-tactice deosebite implicate în manevrarea şi transmiterea mingii, experienţă de joc şi fantezie creatoare. Centrul atacant va ameninţa permanent poarta prin plasament, fente, pătrunderi, va folosi tactic procedeele tehnice de pasare, va execta rapid şi surprinzător aruncările la poartă, pătrunderile şi depăşirile advarsarilor. Acţiunile interprinse contribuie la demarcajul indirect al interilor sau pivotului, de asemenea acţiunile lui mai contribuie la executarea unor îmbinări ala acţiunilor specifice jucătorilor interi, extreme şi pivot.

59

Capitolul VI
Apărarea în jocul de handbal 6.1 Faze, forme şi sisteme de joc Desfăşurarea jocului pune, în mod alternativ, fiecare echipă în situaţia de a ataca sau de a se apăra. Ambele momente esenţiale ale jocului se întrepătrund. Apărarea porţii este o sarcină permanentă a tuturor jucătorilor, sarcină care se manifestă pe parcursul întregului meci.Ea solicită organizarea corespunzătoare a tuturor acţiunilor echipei şi eforturi colective deosebite. Prin analogie cu fazele atacului şi în jocul apărării deosebim patru faze:  faza I-a - replierea;  faza a II-a - apărarea temporară;  faza a III-a - organizarea;  faza a IV-a - jocul de apărare în sistem; 6.1.1 Faza a I-a a apărării - Replierea După ce mingea a fost pierdută în atac, jucătorii echipei sunt obligaţi să se replieze în apărare. În principiu replierea (faza I a apărării), sau retragerea în apărare se face pe drumul cel mai scurt, alergând în viteză spre propria poartă. Viteza de alergare pentru repliere este în funcţie de modul în care au intrat advarsarii în posesia mingii. Dacă mingea a fost interceptată de un adversar sau prinsă de portar, atunci replierea se va face în viteză maximă. Jucătorii vor alerga cu faţa spre propria poartă, urmărind să ajungă cât mai repede pe poziţiile lor în apărare.
60

În timpul replierii în apărare se va urmări deplasarea adversarilor, direcţia lor de alergare, modul în care transportă mingea în atac, pentru ca apărătorii să fie orientaţi din timp asupra locului unde se va încerca pătrunderea decisivă spra poartă. Rămânerea unor jucători în apropierea semicercului advers încercând să intercepteze mingea nu se justifică, deoarece echipele bune posedă suficiente mijloace tehnico-tactice pentru a surprinde echipa în inferioritate numerică. Retragerea în apărare este determinată şi condiţionată de formele sub care se desfăşoară atacul chipei adverse. În cazul în care ea are jocul bazat pe contaatac, iar vârfurile sunt valoroase, echipa din apărare îşi va lua măsuri mai severe şi mai numeroase de prevedere. Caracterul acţiunilor apărătorilor sunt determinate de poziţia în teren şi de viteza pe care pot să o dezvolte vârfurile de atac adverse, precizia şi rapiditatea cu care portarul advers lansează contraatacul, acţiunile cu şi fără minge ale tuturror adversarilor, evoluţia scorului etc.

Conţinitul tehnico- tactic al fazei I a a apărării – replierea  deplasarea în teren;  scoaterea mingii din dribling;  marcajul; Greşeli frecvente în faza I a a apărării  jucătorii nu anticipează momentul replierii;  jucătorii nu participă la repliere cu întreaga lor capacitate;  nu-şi sincronizează deplasarea cu caracterul acţiunilor atacului advers;  regulile de tactică pentru desfăşurarea acţiunilor individuale sunt aplicate parţial;  în timpul replierii, jucătorii nu nsunt preocupaţi şi de obţinerea mingii; Recomandări metodice pentru repliere  trecerea de la jocul în atac în apărare se va face în mod cursiv, fără pauze în acţiunile jucătorilor;  în procesul de instruire se va insista asupra însuşirii şi aplicării regulilor de tactică individuală, specifice retragerii în apărare;  vârful de atac aflat în posesia mingii, trebuie urmărit chiar dacă a reuşit să se desprindă de apărători deoarece viteza lui de deplasare cu mingea este mai mică decât cea a apărătorului;  presat psihic de adversarul din spate i se poate distrage atenţia şi slăbi concentrarea, ceea ce duce la comiterea unor greşeli de tactică sau de joc;
61

 prezenţa apărătorului poate să stânjenească aruncarea la poartă, scăzându-i eficacitatea: 6.1.2 Faza a II-a a apărării –Apărarea temporară Apărarea temporară este acţiunea efectuată împotriva atacului rapid al adversarilor, se face cu efectiv redus şi durează câteva secunde. Împotriva unui atac rapid efectuat de un vârf de contraatac în dribling, primii apărători repliaţi fac o aglomerare pe direcţia atacantului cu mingea. Când jucătorii au timp să se retragă până la semicercul de 9m, portarul sau primul apărător sosit dirijează – prin „vorbire”- pe următorii apărători veniţi în zona unde atacă advarsarul, organizează pentru câteva clipe o apărare temporară „om la om”. Astfel fiecare apărător marchează şi răspunde de un atacant, încât acela să nu primească mingea şi prin aceasta să determine eşuarea atacului rapid. Replierea făcută spre axul median al terenului şi apoi ocuparea în ordine a zonelor succesive de acţiune, în dispozitivul de la linia de 7m, în lateral spre dreapta şi stânga, aduce apărătorii pe alte posturi decât cele în care sunt specializaţi şi în care joacă în mod obişnuit.Apărătorii vor acţiona în concordanţă cu scopurile zonei temporare şi anume: acoperirea semicercului, oprirea atacului rapid şi întârzierea aruncării la poartă. Conţinutul tehnico-tactic al apărării temporare  deplasarea în teren;  poziţia fundamentală de apărare;  blocarea aruncărilor la poartă;  scoaterea mingii din dribling;  marcajul;  închiderea culoarelor de pătrundere;  predarea, preluarea, schimbul de oameni; Recomandări metodice pentru apărarea temporară  pentru ca apărarea temporară să se poată realiza cu succes este necesar ca fiecare jucător să înţeleagă toate situaţiile tactice de bază;  prezentarea şi explicarea lor de către profesor- antrenor facilitează înţelegerea şi implicit la rezolvarea situaţiilor create;  profesorul desprinde concluziile practice, rămânând ca jucătorul să vrea să se mobilizeze pentru a le pune în practică; Greşeli frecvente în faza II- a a apărării Cele mai mari greşeli se datoresc lipsei de atenţie şi de concentrare în joc, nerespectarea şi neaplicarea regulilor de tactică individuală a fiecăruiu jucător.
62

6.1.3 Faza a III-a a apărării – Organizarea Organizarea apărării presupune ca fiecare jucător, după ce s-a repliat, să-şi ocupe locul prestabilit în dispozitivul de apărare. Deşi este considerată a treia fază a apărării, în mod practic, organizarea începe încă din timpul replierii jucătorilor, continuă în timpul apărării temporare, devenind de sine stătătoare în intervalul de timp în care jucătorii aflaţi în alte zone ale terenului se încadrează în sistemul de apărare. Organizarea apărării este strâns legată de natura atacului advers, este posibilă şi trebuie efectuată numai în cazul în care atacul adversarilor se desfăşoară în forma lui poziţională. Pentru a-şi organiza apărarea, echipa are nevoie de câteva secunde, necesare unor schimbări de locuri ale apărătorilor, care nu se află pe posturile lor. Jucătorii care datorită unor sarcini de joc nu au reuşit să se încadreze de la început în dispozitivul de apărare vor acţiona astfel:  îşi coordonează temporar propriile acţiuni într-o altă zonă a apărării, cu cele ale coechipierilor învecinaţi;  acordă ajutor oportun;  acţionează hotărât pentru a ataca adversarul care primeşte mingea sau este în posesia mingii, împiedicându-l să arunce la poartă;  se angajează fizc şi psihic în acţiunile pe care le intreprinde;  îşi ocupă la momentul potrivit postul în echipă şi caută să se integreze în ritmul d joc, prin efectuarea acţiunilor în timp util; Conţinutul tehnico-tactic al fazei a III-a a apărării  deplasarea în teren;  poziţia fundamentală de apărare;  marcajul;  repartizarea adversarilor;  predarea, preluarea, schimbul de oameni; Recomandări metodice pentru faza a III-a a apărării Instruirea fazei de organizare a apărării nu ridică probleme dificile din punct de vedere metodic.  se va insista asupra pregătirii teoretice a jucătorilor;  sistemele de acţionare speciale pentru consolidarea fazelor de apărare, vor fi speciale, în care replierea în apărare să se facă pe posturi diferite şi apoi să se încerce rezolvarea organizării apărării în timpul fazelor de joc sau al întreruperilor jocului de către arbitru.
63

Greşeli frecvente în faza III - a a apărării  repliere directă spre postul din apărare, mai ales dacă acesta este pe diagonală;  grabă şi inoportunitate în achimbarea locului, în cadrul dispozitivului de apărare;  neangajare fermă a apărătorului, din punct de vadere tactic, fizic, psihic, şi tehnic în acţiunile intreprinse pe postul temporar;  neangrenare în tempoul de joc al coechipierilor apropiaţi postului pe care s-au specializat; 6.1.4 Faza a IV-a apărării - Jocul de apărare în sistem; Faza a IV- a apărării mai este denumită şi apărarea în sistem, deoarece are la bază aşezarea jucătorilor într-un dispozitiv şi se desfăşoară în mod organizat. Apărarea în sistem constă din desfăşurarea în mod organizat a numeroase acţiuni tehnico-tactice, evidenţiind în egală măsură atât activitatea individuală a apărătorilor cât şi interrelaţiile şi colaborările dintre ei, bazate pe principii şi reguli de joc şi are ca scop principal împiedicarea adversarului de a înscrie gol şi în secundar de a folosi orice prilej de a intra în posesia mingii. Conţinutul tehnico-tactic al fazei a IV-a a apărării  poziţia fundamentală;  deplasarea în teren;  atacarea advaersarului cu corpul;  scoaterea mingii de la adversar – din dribling,din ţinere echilibrată, prin intercepţie;  blocarea aruncărilor la poartă; Tactica individuală a apărătorului în faza a IV-a ,fiecare apărător este răspunztor de acţiunile ofensive ale adversarului repartizat prin acţiunea tactică „de impărţire a oamenilor”, dar şi de ajutorul pe care trebuie să-l dea coechipierilor învecinaţi. Tactică individuală de apărare cuprinde totalitatea principiilor şi regulilor după care se ghidează apărătorul în lupta sa cu adversarul dorect şi în relaţiile de colaborare cu coechipierii învecinaţi. Acţiuni tactice individuale  atacarea adversarului cu mingea;  retragerea pe semicerc;  mişcarea de translaţie;  închiderea pătrunderii;  marcajul adversarului – strâns, de supraveghere, la intercepţie;  acoperirea braţului de aruncare;  colaborarea cu portarul;
64

Tactica colectivă în apărare, reprezintă principiile şi regulile după care se desfăşoară acţiunile de colaborare între doi sau mai mulţi apărători cu scopul de a opri acţiunile individuale şi colective ale adversarilor. Acţiuni tacticecolective  preluarea şi predarea adversarului;  schimbul de oameni în apărare;  alunecarea;  zidul de apărare la aruncările de la 9m;  plasamentul apărătorilor la aruncările de la 7m;  acţiuni ale apărătorilor aflaţi în raporturi numeric egale cu adversarii ( 2 la 2;3 la 3 etc);  acţiuni ale apărătorilor aflaţi în inferioritate numerică ( 4 cu 5; 3 cu 4; 2 cu 3; 1 cu 2);  aşezarea apărătorilor la aruncările de la colţ şi de la margine;  aşezarea apărătorilor la mingea de arbitru; 6.1.5 Forme şi sisteme de joc în apărare În funcţie de mecanismul de funcţionare al apărării, de aşezarea lor în teren şi de responsabilităţile pe care le au, distingem mai multe forme de joc în apărare şi anume:  apărarea pe zonă;  apărarea „om la om”;  apărarea combinată; Apărarea pe zonă Viteza, varietatea şi surpriza create de acţiunile colective ale atacanţilor, cer jucătorilor din apărare să-şi unească eforturile, să colaboreze şi să-şi acorde ajutor reciproc. În apărarea pe zonă, apărătorul urmăreşte în special mingea care circulă şi apoi adversarul de care răspunde. Pentru a urmări mingea, apărătorii se deplasează lateral spre stânga sau spre dreapta. Aceste deplasări poartă denumirea de mişcări de translaţie şi au ca scop aglomerarea apărătorilor pe direcţia mingii. Apărătorul răspunde de atacantul care acţionează în zona sa şi pentru a şti care este acesta, fiecare apărător în parte face numărătoarea şi îşi autorepartizează un adversar. Numărătoarea începe de la linia de poartă, atât din stânga cât şi din dreapta porţii înspre linia de 7m. Repartizarea atacanţilor este continuată cu supravegherea şi marcarea atacantului. În cadrul apărărilor pe zonă se aplică cele trei forme de marcaj: de supraveghere, la jucătorii fără minge, strâns la jucătorul care primeşte mingea şi de intercepţie la pivot. Apărătorul execută marcajul sau atacarea adversarului cu mingea atâta timp cât acesta se află în zona sa de teren. Când pătrunde intr-o zonă învecinată este „predat şi preluat” de alt apărător. Practic, se realizează un
65

schimb de oameni, în care „predarea şi preluarea” au în vedere atacantul cel mai periculos, jucătorul cu mingea şi în acelaşi timp, preluarea, urmărirea celuilalt atacant. Schimbul de atacanţi se mai efectuează şi ca urmare a unui blocaj şi foarte des la circulaţia jucătorilor din linia de 6m pe semicerc. În situaţia când apărătorul nu a reuşit să iasă la jucătorul cu mingea, va încerca să blocheze mingea aruncată spre poartă. Iar când atacantul cu mingea pătrunde în spaţiul dintre doi apărători aflaţi în zonă „închid culoarul” prin deplasările laterale sincronizate ale apărătorilor. Având în vedere că, apărarea pe zonă are un pronunţat caracter colectiv, fiecare jucător are sarcini de mare răspundere, iar pentru rezolvarea lor trebuie să se ţină seama de următoarele reguli:  respecterea postului în apărare;  atenţie mărită asupra mingii şi asupra adversarului de care răspunde;  căutarea permanentă a celui mai bun plasament;  iniţiativă şi efectuarea acţiunilor în timp util;  angajament fizic în acţiune;  marcaj hotărât asupra jucătorului care primeşte sau are mingea;  acordarea ajutorului reciproc;  anticiparea acţiunilor de apărare;  demarcaj oportun , când echipa intră în posesia mingii; În apărarea pe zonă întâlnim următoarele sisteme: 6:0; 5:1; 4:2; 3:3; 3:2:1; Sistemul de apărare pe zonă 6:0 (fig.21,22) Fig.21 Fig.22

În cadrul acestui sistem de apărare jucătorii sunt aşezaţi pe semicercul de la 6m, sau puţin înaintea lui. Prin această aşezare se urmăreşte acoperirea cât mai mare a semicercului. În cadrul acestui sistem apărătorii cei mai înalţi se vor plasa în porţiunea centrală a terenului, următorii ca înălţime, de o parte şi de alta a acestora, iar cei mai mici pe părţile laterale. Posturile în cadrul acestei apărări este dată de poziţia pe care o ocupă în cadrul sistemului şi anume:  doi apărători laterali - stânga ( ALS) şi dreapta (ALD);  doi apărători intermediari – stânga (AIS) şi dreapta ( AID);
66

 doi apărători centrali –stânga (ACS) şi dreapta ( ACD); Datorită deplasărilor laterale pentru realizarea mişcării de translaţie şi a mişcărilor de ieşire şi retragere ale apărătorilor, întregul joc defensiv capătă un aspect dinamic. Apărarea pe semicerc prezintă avantaje, dacă e folosită în faţa unor echipe care nu posedă aruncători periculoşi de la distanţă şi care îşi axează jocul în special pe combinaţii cu pivotul. De asemenea dă rezultate bune şi în faţa echipelor care acţionează pe un front larg şi au extreme periculoase. Dezavantajele acestei apărări sunt destul de mari, dacă echipa adversă posedă 2-3 aruncători buni de la distanţă şi acţionează rapid şi colectiv este foarte greu ca apărătorii să atace la timp jucătorii din linia de 9m, care pot executa aruncări uneori de la distanţe de 10-11m depărtare de poartă, cu şanse de reuşită.

Sistemul de apărare pe zonă 5:1 (fig.23)

Fig.23 Pe semicercul de 6m sunt plasaţi cinci apărători, iar în faţa acestora pe semicercul de la 9m se află plsat cel de-al şaselea jucător, de unde vine şi numele acestui sistem de apărare pe zonă 5:1. Apărătorii de la semicercul de 6m acţionează pe baza principiilor şi regululor ca la sistemul 6:0, cu excepţia jucătorului avansat care este plasat în faţa zonei şi poartă denumirea de „zburător”. El are sarcina de a împiedica adversarii să arunce la poartă de la distanţă, din zona centrală a terenului. Poziţia lui avansată îi permite să intercepteze unele pase ale adversarului şi să iniţieze contraatacuri. În principal el urmăreşte să stânjenească conducătorul de joc advers, pentru ca acesta să nu poată iniţia şi conduce în bune condiţii atacul asupra porţii. Posturile din cadrul acestui sistem sunt:
67

 doi apărători laterali - stânga ( ALS) şi dreapta (ALD);  doi apărători intermediari – stânga (AIS) şi dreapta ( AID);  un apărător central (AC);  zburător (Z); În cadrul acestui sistem apărătorul central trebuie să fie cel mai bun apărător. În jurul său gravitează întreg sistemul defensiv al echipei. El trebuie să aibă o bună experienţă de joc, să poată dirija activitatea coechipierilor săi şi să marcheze bine pivotul advers. Apărătorii intermediari stânga – dreapta au cea mai grea sarcină în cadrul sistemului. În faţa lor acţionează interii şi în acelaşi timp, în zona lor de apărare se plasează pivoţii adverşi. Sarcina lor este de a ataca interii, când aceştia se pregătesc să arunce la poartă, predând în prealabil pivoţii altor apărători. Ei acţionează în apărare ca două pistoane, când unul iese în afară, celălalt se retrage pe semicerc. Acest sistem devine vulnerabil în situaţia când în dreptul apărătorilor intermediari se infiltrează doi pivoţi. În această situaţie, ieşirea la jucătorul cu mingea trebuie făcută cu multă prudenţă, pentru ca pivotul să nu poată fi angajat cu uşurinţă. Sistemul de apărare pe zonă 4:2 (fig.24)

Fig.24 În sistemul de apărare pe zonă 4:2, patru jucători sunt plasaţi la semicercul de 6m, iar ceilalţi doi, mai avansaţi, sunt aşezaţi la semicercul de 9m, în apropierea căruia acţionează. Jucătorii avansaţi, ”zburătorii”, trebuie să fie mobili, cu o bună deplasare în teren în poziţie fundamentală, buni cunoscători ai procedeelor tehnice de blocare a adversarului cu corpul şi de blocare a mingii cu braţele.Sarcina lor este de a împiedica atacanţii să arunce la poartă de la distanţă sau să pătrundă în zona centrală aterenului. Ei execută mişcarea de translaţie pe semicercul de la 9m, până în zona interilor.
68

Cei patru apărători de pe semicercul de 6m au de supravegheat şi acoperit pătrunderile printre ei şi pentru a anihila jocul pivoţilor şi extremelor, ei vor trebui să se deplaseze cu uşurinţă pe semicerc, să execute rapid mişcarea de translaţie pentru acoperirea zonei în care acţionează adversarii şi să-şi acorde ajutor reciproc. Apărătorii centrali stânga – dreapta, trebuie să fie jucători înalţi, apărători buni şi foarte buni cunoscători ai marcajului pivotului. Sistemul de apărare pe zonă 4:2 este vulnarabil pe extreme, care au un spaţiu destul de mare de acţiune, şi prin jocul inteligent al pivoţilpr, care nu poate fi suficient de bine anihilat de apărători. Aşezarea apărătorilor se prezintă astfel:  doi apărători laterali - stânga ( ALS) şi dreapta (ALD);  doi apărători centrali –stânga (ACS) şi dreapta ( ACD);  doi apărători „zburători”- stânga (ZS) şi dreapta(ZD); Sistemul de apărare pe zonă 3:3 (fig.25)

Acest sistem de apărare a fost folosit în exclusivitate de echipele suedeze, de aici şi denumirea de „apărare suedeză”. Acest sistem constă în două linii de apărare formate fiecare din trei jucători. Unii sunt plasaţi pe semicercul de la 6m, iar ceilalţi pe semicercul de la 9m. În funcţie de locul unde se joacă mingea sau se iniţează o fază mai periculoasă de atac se deplasează şi jucătorii celor două linii din apărare. În afara mişcării de translaţie distingem o foarte accentuată deplasare în adâncime a apărătorilor din linia de la 9m. Apărătorii din cele două linii colaborează în permanenţă cu portarul, căruia îi acoperă bine un colţ al porţii. Şi jocul pivoţilor este destul de stânjenit de activitatea apărătorilor din faţă care prin plasamentul lor în marcaj de intercepţie împiedică angajarea acestora la semicercul de 6m. În schimb, din unghiurile laterale, există mari posibilităţi pentru extreme de a înscrie goluri. Din acest motiv se cere echipei care aplică acest sistem să posede un portar foarte bun, care din aruncările de pe extreme să reţină un număr mare de mingi. Acest sistem de apărare se recomandă numai echipelor avansate, care au în componenţă jucători valoroşi, bine pregătiţi fizic şi care cunosc şi pot aplica
69

toate celelalte variante ale apărării pe zonă, posedând o bună pregătire tactică şi multă experienţă de joc.

Sistemul de apărare pe zonă 3:2:1 (fig.26)

Fig.26 Apărarea „om la om” Sistemul de apărare „om la om”, este sistemul în care fiecare apărător răspunde în principal de un adversar şi în secundar se concentrează asupra mingii. Pe teren apar cupluri de jucători cu obiective opuse. Prin aplicarea sistemului de apărare „om la om”, adversarii sunt stingheriţi în pasarea mingii şi în aruncările la portă. În cadrul acestui sistem fiecare apărător răspunde de un anumit atacant. În succesiunea acţiunilor sale apărătorul caută să aplice oportun numeroase reguli de tactică individuală:  efectuarea unui marcaj strâns asupra adversarului său care urmează să primească sau primeşte mingea;  se va angaja fizic în acţiunile sale cu adversarul;  atacarea adversarului aflat în posesia mingii pe partea mâinii îndemânatice a acestuia;
70

 prin tot ce face va încerca oprirea acţiunilor adversarului, comiterea unor greşeli care să ducă la pierderea posesiei mingii; Apărarea „om la om” are următoarele variante:  apărarea „om la om” agresivă sau pe tot terenul, cunoscută şi sub numele de „pressing”;  apărarea „om la om” în propria jumătate de teren;  apărarea „om la om” cu aglomerare, sau apărare retrasă în faţa semicercului de 9m; Pentru a aplica cu succes apărarea „om la om” se cere din partea apărătorilor o bună cunoaştere a mercajului strâns, aalunecărilor şi schimbul de oameni în apărare.

Apărarea combinată Apariţia unor jucători cu calităţi deosebite de finalizare sau de organizare şi conducere a jocului a determinat defensiva să treacă la apărarea combinată. Este o combinare a apărării pe zonă cu apărarea „om la om”. În practică se întâlnesc următoarele forme de apărare combinată:  cinci apărători în zonă şi unul om la om, 5+1;  patru apărători în zonă şi doi om la om, 4+2; Trecerea la apărarea combinată se face după ce toţi jucătorii echipei au ajuns în zona temporară. În cadrul acestei apărări, colaborarea între jucători se realizează prin schimb de oameni şi aglomerări pe direcţiile principale de acţiune ale atacanţilor. O formă modernă a apărării combinate este apărarea pe zonă cu marcaj individual.Iniţial ea pleacă de la apărarea pe zonă 6:0 în care linia de jucători este mai avansată, la 9m de poartă, iar după repartizarea adversarilor începe apărarea om la om într-o zonă care solicită în mod cu totul special răspunderea fiecărui apărător faţă de acţiunile unui atacant, pe parcursul unei secvenţe de joc. Este o apărare deosebit de activă şi dinamică în care marcajul, plasamentul, atacarea şi lansarea cu adversarul precum şi alunecările sau schimbarea atacanţilor au tente calitative. Ea durează până în momentul când pivoţii sau extremele echipei adverse se infiltrează pe semicerc. Jucătorii din zona cu marcaj individual activ se retrag în apropierea spaţiului de poartă, urmând a se reconstitui în zonă un marcajindividual când apar situaţiile favorabile. Greşeli frecvente în cadrul jocului de apărare în sistem  numărătoarea şi repartizarea atacanţilor nu se face în mod repetat;  apărătorul manifestă prea puţină exigenţă faţă de marcarea adversarului de care răspunde, pe durata unei secvenţe sau faze de joc;
71

 apărătorii nu se angajează total în acţiuni – fizic, psihic, tehnicotactic;  ieşirea şi atacarea adversarului periculos se face cu întârziere;  se comit prea multe neregularităţi tehnice sau de comportare faţă de adversar;  apărătorii nu îmbină răspunderea individuală faţă de un atacant cu ajutorarea coechipierului angajat direct în faza de joc.

Capitolul VII
Metodica predării handbalului în şcoală. 7.1 Sisteme de acţionare pentru învăţarea procedeelor tehnice de atac şi apărare Mişcarea în teren Exerciţii în perechi sau în grup

“leapşa” cu toate variantele – pe suprafaţă limitată de teren;

 crabii şi creveţii;  năvodul;  colectivul aşezat pe linia de poartă, la semnal sonor, alergare până la centrul terenului, întoarcere 180°, alergare cu spatele până în semicercul din terenul advers;  pe lungimea terenului, deplasări cu efectuarea individuală a schimbării de direcţie;  deplasare pe un traseu prestabilit, la semnal sonor, schimbări de direcţie.

Labirintul – colectivul aşezat în coloană de gimnastică ţinându-se de măini. Doi jucători, unul cu sarcina de prinzător, se urmăresc pe
72

culoarele “labirintului”, care se schimbă la comanda profesorului, la stânga sau la dreaptă.

Şcoala mingii  jonglerii cu mingea – trecerea mingii în jurul trunchiului, şoldurilor, genunchilor, gleznelor, din mers şi de pe loc;  trecerea mingii printre picioare în formă de opt „∞”;  aruncarea mingii în sus şi prinderea ei în ghemuit;  aruncarea mingii în sus şi prinderea ei cu două mâini la spate;  trecerea mingii dintr-o mână în alta în viteză mare. Ştafete cu transmiterea şi transportul mingii Mingea călătoare: colectivul se aşează pe două sau mai multe rânduri la intervale de o lungime de braţ. Se transmite prin oferire, din mână în mână, una sau mai multe mingi. Ultimul, adunând mingile, aleargă în capul şirului şi reâncepe exerciţiul. După 1-2 execuţii se schimbă sensul de transmitere a mingii. Mingea prin tunel: colectivul organizat pe 2-3 şiruri egale, executanţii stau cu picioarele mult îndepărtate, păstrând între ei intervale de un braţ, sau 1-2 paşi. Se execută cu 1-3 mingi.

Procedee de transmitere

cu două mâini prin oferire, înapoi, printre picioare;

 prin rostogolire înapoi printre picioare;

prin oferire (cu 1-2 mingi) combinat, primul printre picioare, următorul pe deasupra capului etc. (mingea în val). Ultimul executant primind mingea aleargă în linie dreaptă pe lângă şir sau şerpuit printre ceilalţi jucători până la capul şirului, de unde jocul se reia.

Mingea pasată În funcţie de numărul mingilor colectivul se organizează în 2 sau 3 şiruri. La semnal primii aleargă repede, purtând una sau mai multe mingi până la un anumit punct (10–15 m) în care le lasă, întorcându-se şi predând ştafeta următorului sau ocolind punctul stabilit, transportându-le pentru a le preda următorului. Deplasarea se poate face în linie dreaptă sau în şerpuire printre obstacole (elevi, steguleţe etc.) Procedee de transportare a mingii
73

 între palmă şi antebraţ;  între palmă, antebraţ şi şold;  echilibrate în palme, cu braţele întinse lateral;  purtarea mingii cu un procedeu de ţinere, la alegere conducând în acelaşi timp altă minge cu picioarele. Semănatul 2-4 echipe egale ca număr sunt dispuse în şiruri, înapoia unei linii de plecare. În faţa fiecărei echipe se marchează pe teren câte două şiruri de cercuri cu diametrul de 0,50m. În fiecare din cercurile şirului, din dreapta se pune câte o minge de oină sau de handbal mică. Primul din fiecare echipă primeşte câte o minge. La semnal primii aleargă cu mingea în mână până la cercul 1, o depune, apoi trec şi o iau din cercul 2, o pune în cercul 3, din cercul 4 o pune în cercul 5, iar pe cea din cercul 6 o predau următorului, care vor continua exerciţiul depunând mingea în cercul 2.

Fig.27

Jocuri de întrecere pentru aruncarea mingii (mingi de oina sau de handbal mici) Cine aruncă mingea mai departe Colectivul se aşează în spatele unei linii, pe mai multe şiruri. Se aruncă mingea la distanţă, la început de pe loc şi apoi cu elan, căştigând cel care realizează cea mai lungă aruncare. Se pot acorda 2-3 aruncări. Apără cetatea Jucătorii vor fi dispuşi pe un cerc cu diametrul de 12-13 m, în mijlocul căruia vor construi o „cetate” din diferite obiecte aşezate în echilibru unul peste altul în ordine descrescătoare ca mărime. Unul dintre copii va apăra „cetatea” de aruncările prin surprindere executate de cei de pe cerc, care preced aruncarea de câteva pase menite să-l deruteze pe apărător. Numărul de pase poate fi dinainte stabilit, în funcţie de nivelul de pregătire al colectivului.
74

Ştafete şi jocuri pentru învăţarea deprinderilor motrice specifice Ştafete cu rostogolirea mingiilor „Mingea rostogolită în suveică simplă” Copiii sunt aşezaţi în două suveici simple. Primii au câte o minge de handbal şi la semnal pornesc în alergare rostogolind-o până la primul din faţă. După predarea mingii trec la urma şirului respectiv. „Mingea rostogolită după jalon” Colectivul este organizat pe 2-4 şiruri, egale ca număr, în spatele unei linii; primii din fiecare şir primesc câte 1-2 mingi de handbal. La semnal aleargă rostogolind mingea (mingiile) şi ocolind un jalon plasat în faţă; la întoarcere o predă următorului. „Mingea în stea” Copiii se plasează pe două cercuri concentrice. Cei din afară pasează corespondenţilor de echipă de pe cercul interior. „Ştafeta cu dribling” Copiii vor fi aşezaţi pe 2-4 şiruri, primul din fiecare şir având o minge. La semnal ei aleargă în dribling 10-15 m, ocolesc un jalon şi revin pentru a preda mingea următorului. Din aceeaşi formaţie copiii aleargă în dribling printre jaloane. Cu timpul se va pretinde ca driblingul sa fie executat alternativ cu mâna dreaptă şi stângă. Din formaţie de suveică simplă copiii aleargă în dribling, pasează oblic spre dreapta sau spre stânga, reprimesc mingea şi, continuând driblingul până la şirul din faţă o predau următorului. Copiii sunt plasaţi pe şiruri, primii având mingea; la semnal aleargă, ating cu mâna sau ocolesc un obstacol, după care cu elan de 2-3 paşi aruncă mingea la distanţă cu precizie următorului şi trec la urma şirului propriu. „Lupta pentru ţinerea mingii” (prindere,pasare,dribling,marcaj,demarcaj) Se împarte clasa în două echipe, care se împrăştie pe tot terenul. Una dintre echipe începe să paseze mingea, iar cealaltă încearcă să recupereze mingea. Cei care pasează au voie să facă trei paşi cu mingea, trei driblinguri sau pasează de pe loc. Câştigă echipa care reuşeşte cele mai multe pase fără a pierde mingea. „Vânătoarea” (prinderea, pasarea, aruncare) Se aleg trei vânători, restul colectivului împrăştiindu-se pe tot terenul. Cei trei trebuie să lovească cu mingea cât mai mulţi jucători. Ei au voie să
75

paseze şi să facă max. trei paşi cu mingea. Jucătorii atinşi de minge ies din joc. Sepot folosi şi două mingi. „Lupta pentru câştigarea terenului” (prinderea şi aruncarea mingii) Se împarte clasa în două echipe. Fiecare echipă aruncă mingea cât mai departe în terenul advers din locul de unde a prins-o. Câştigă echipa care aruncă prima mingea dincolo de poarta adversă. „Cei mai buni ochitori” (aruncare) Copii sunt plasaţi în linie, 1-1,5m distanţă între ei, fiecare având o minge de handbal. În faţa lor la 10m se plasează un jucător cu o minge de fotbal pe care o aruncă în sus, iar ceilalţi încearcă să o lovească cu mingea lor. Jocul se reia de mai multe ori. Câştigă jucătorul care nimereşte de cele mai multe ori mingea de fotbal. Se împarte clasa în două echipe plasate faţă în faţă la 15m una de alta. Fiecare echipă are 4-5 mingi de handbal. Între cele două echipe se pune o minge de fotbal pe care jucătorii încearcă să o lovească cu mingile lor. Astfel mingile vor ajunge mereu de la o echipă la cealaltă. Câştigă echipa care reuşeşte să lovească mingea de fotbal până când aceasta ajunge în terenul adversarilor. Se împarte clasa în două echipe aşezate în coloană cu 3m distanţă între ele. La semnal primii jucători de la fiecare echipă pornesc în dribling şi aruncă din alergare sau săritură încercând să lovească bara porţii din dreptul echipei lui. La următorul semnal pornesc următorii jucători. Câştigă echipa care a lovit de cele mai multe ori bara din dreptul echipei sale. Dacă amândoi jucătorii au lovit bara, primeşte punct cel care a lovit-o primul. Se poate desfăşura şi sub formă de ştafetă modificând regulile.

Exerciţii de pasare a mingii de pe loc Jucătorii plasaţi pe două şiruri, faţă în faţă, distanţa 3-4 m, pase cu două mâini de deasupra capului, pase cu două mâini din dreptul pieptului, pase lansate din dreptul şoldului.

- pase în triunghi

-

pase în cerc

76

- pase în pătrat

- pase în stea

- pase în romb mingi

- pase cu două

- pase în zig-zag

Exerciţii de pasare a mingii din deplasare  suveică simplă

 suveică dublă

77

 pase în pătrundere cu retragere la urma şirului propriu

 pase în triunghi

pase în pătrat
 pătratul mişcător: cu una sau două mingi pasate în acelaşi sens, de la jucător

la jucător. După pasare jucătorii schimbă locurile cu cei din faţa lor:

78

 pasarea mingii din alergare în suveică în cruce. Mingea se poate pasa spre

dreapta, apoi spre stânga;
 pase în trei în acelaşi plan;

 pase în formaţie de cocor cu vârful retras;

79

 pase în formaţie de cocor cu vârful avansat

 pase în formaţie de scară

Driblingul – conducerea mingii
80

Exerciţii individuale:  de pe loc dribling cu mână dreaptă, cu mână stângă;  pe lungimea terenului, dribling din mers, apoi din alergare uşoară, cu mâna dreaptă cu mâna stângă;  ştafete cu dribling în linie dreaptă;  suveică cu dribling.

 dribling printre jaloane, distanţa între jaloane 2 m, în dreptul fiecărui jalon se driblează cu braţul exterior

 pe lungimea terenului dribling cu schimbare de direcţie; jucătorii plasaţi pe şiruri în colţurile terenului, în diagonală unii faţă de ceilalţi, dribling pe lungimea terenului, cu aruncare la poarta din alergare.

dribling şi pase (dribling, pasă laterală, reprimire, dribling, pasă)
81

Fentele sau mişcările înşelătoare Sisteme de acţionare  pe grupe 4-5 jucători la o minge, se deplasează în teren, fără să se depărteze prea mult, pasează mingea cu diferite fente de pasare. Fiecare jucător simulează pasarea mingii print-un procedeu spre un coechipier, şi pasează altuia cu un alt procedeu;  fentele de pasare se perfecţionază în faţă apărătorilor, pe grupe de jucători, care exersează anumite combinaţii tehnice;  pe cupluri de jucători în atac, cu apărători pasivi exersează fentele de aruncare la poartă urmate de angajarea pivotului la semicerc;  joc la o poartă cu efectiv redus (3 la 3 sau 4 la 4), jucătorii încercând să folosească fentele în funcţie de situaţia concretă în teren;  jocuri şcoală pentru aplicarea fentelor învăţate.

Aruncarea la poartă din alergare

 pe lungimea terenului pase în doi din alergare;  formaţii pe mai multe şiruri, jucătorii aleargă spre poartă, primesc mingea şi aruncă la poartă din alergare;  aceleaşi formaţii, plecare în dribling, aruncare la poartă din alergare

82

 pasă la jucători ficşi, reprimire, aruncare la poartă din alergare;

pe lungimea terenului dribling – aruncare la poartă din alergare;

83

 pase în doi pe lungimea terenului, aruncare la poartă din alergare;

Aruncarea la poartă cu sprijin pe sol precedată de elan de pas încrucişat  pe perechi – distanţă 10-15 m, pase zvârlite de deasupra umărului precedate de elan de pas încrucişat;  la nivelul celor doi interi – stânga şi dreaptă – pas la coechipier – reprimire – aruncare la poartă zvârlită de deasupra umărului precedată de elan de pas încrucişat.

84

 două coloane la nivelul celor doi interi, pas la distribuitor, reprimire, aruncare la poartăzvârlită de deasupra umărului precedată de elan de pas încrucişat; Aruncarea la poartă precedată de paşi adăugaţi Procedeul tehnic este asemănător aruncării la poartă cu elan de paşi încrucişaţi. Se pot folosi aceleaşi exerciţii ca la procedeele prezentate anterior. Aruncarea la poartă din săritură câte doi la distanţa de 2-10m, pase din săritură la unceput cu elan de un pas, de doi paşi şi elanul complet, pentru jucători dreptaci - stângdrept-stâng, iar pentru jucători stângaci –drept-stâng- drept;

 suveică simplă cu pase din săritură;  pe şiruri la nivelul celor doi interi – pas – reprimire – aruncare la poartă din săritură;  pe lungimea terenului, dribling, aruncare la poartă din săritură;  pase în doi din alergare cu aruncare la poartă din săritură;  pase în trei cu schimb de locuri şi aruncare la poartă din săritură.

Poziţia fundamentală specifică jocului în apărare  din mers, la semnal, adoptarea poziţiei fundamentale;
85

 deplasare în poziţie fundamentală, după căpitan (execuţia în oglindă);  exerciţiu pe perechi, menţinând o poziţie fundamentală joasă, jucătorii încearcă să se lovească reciproc cu mâinile pe gambă sau pe gleznă, folosind mişcări înşelătoare;  din poziţie fundamentală, jucătorii execută deplasări cu paşi adăugaţi, lateral stânga – dreaptă – oblic înainte – oblic înapoi, dirijaţi de profesor;  în spaţiul de poartă, deplasare în poziţie fundamentală de voie, la semnalsprint înainte 10-15m, la următorul semnal oprire în doi timpi, retragere cu spatele în poziţie fundamentală cu paşi adăugaţi;  deplasări în poziţie fundamentală pe semicercul de 6m şi întoarcerea pe cel de 9m în uşoară alergare;

un jucător la 9m, altul la 6m, în poziţie fundamentală, cel de la 9m se retrage la semicercul de 6m prin lateral, iar cel de la 6m ieşire la semicercul de 9m (schimb de locuri în poziţie fundamentală).

86

Poziţia fundamentală pentru apărare se perfecţionează în relaţia de atac – apărare- în toate fazele apărării şi în apărarea la semicerc. Mişcarea în teren specifică apărării Procedeele de deplasare în teren, cărora apărătorii trebuie să le facă faţă în timpul jocului, în toate fazele de apărare:  pe lungimea terenului, alergare cu faţa, sprint scurt de 2-5m;  opriri bruşte executate din alergare în cea mai mare viteză;  porniri scurte şi rapide;  întoarceri;  alergare cu spatele;  sărituri înalte cu elan scurt, dar şi fără elan pentru blocarea aruncărilor la poartă.

Atacarea adversarului cu corpul Contactul apărătorului cu corpul adversarului trebuie să se facă numai cu pieptul, fără a folosi braţele, şoldul sau picioarele.  colectivul împărţit în 6 apărători şi 6 atacanţi, atacanţii pasează mingea din om în om, într-un ritm care să permită apărătorilor să ajungă la timp în faţă. Apărătorul din dreptul căruia se găseşte atacantul cu mingea, iese în faţă cu paşi adăugaţi sau alergare şi-l atacă cu corpul, după ce mingea a fost pasată se retrage din nou.

87

Scoaterea mingii de la adversar

în spaţiu delimitat, jucătorii execută dribling din deplasare, dar în acelaşi timp încearcă să deposedeze de minge un alt atacant;

 leapşa în dribling, devine prinzător cel căruia i s-a scos mingea din dribling;  1la1 ambii jucători driblează şi încearcă să-şi scoată mingea din dribling, pe tot terenul folosind toate variantele;  contraatac cu urmărire, apărătorul încercând să scoate mingea din dribling cu atac din spate;  un apărător, un atacant cu minge, atacantul execută dribling, iar apărătorul încearcă să scoată mingea din dribling prin atac din faţă şi lateral.

Blocarea aruncărilor la poartă

Procedeele de blocare a mingilor spre poartă se învaţă individual şi pe grupuri de 2-3 jucători. La început vor simula blocarea, din săritură, prin fandare cu ducerea braţelor lateral, oblic, pe direcţia mingii la semnalul antrenorului.  Pe perechi, jucătorii vor bloca mingile aruncate la diferite înălţimi, sărind cu braţele în sus sau fandând şi ducând braţele spre traiectoria mingii (unul aruncă iar celălalt blochează)  doi apărători blochează mingile aruncate succesiv de mai mulţi atacanţi;
88

 blocarea mingii în condiţii mai apropiate de joc, dispunând cinci apărători pe semicerc, iar în atac, patru jucători pe patru şiruri, dispuse pe direcţia intervalelor între apărători. Blocarea se va face pe perechi, astfel apărătorii acţionând şi spre dreaptă şi spre stânga.

Exerciţii pentru îmbunătăţirea jocului în apărare  dribling pe tot terenul sau pe ½ teren, fiecare cu minge, dribling cu deplasare, un atacant încercând scoaterea mingii din dribling în mod regulamentar;

 în linie, la semnal sprint spre direcţia indicată, următorul semnal oprire, în doi timpi, alergare în sens invers în viteză maximă;

89

 suveică dublă cu repliere;

 contraatac cu urmărire;

 colectivul împărţit în 3 echipe, repartizate la cele două semicercuri, două grupe de apărători, şi una atacă. Atacul execută pase în pătrunderi succesive, apărătorii ieşire la omul cu mingea şi retragere la semicerc, la semnal, atacul pasează portarului şi se repliează până la centrul terenului, apărătorii devin atacanţi şi transporta mingea în viteză maximă până în terenul advers, şi execută pase în pătrundere succesivă;
90

 o echipă în atac una în apărare – atacul execută pase din om în om în pătrundere, apărarea iese la omul cu mingea şi retrage la semicerc;

 o echipă în atac una în apărare, şi a trea în repaus – atacul execută pase din om în om, apărarea deplasări stânga – dreaptă. La semnal se schimbă rolurile.

 4 la 4 – apărarea plasată în zona centrală cu zburător, atacul execută pase în pătrundere.
91

 jucătorii dispuşi la nivelul celor doi interi – care execută pase în pătrundere cu retragere la urma propriului şir, trei apărători care execută ieşirea la omul cu mingea – centralul va lua locul rămas liber, în permanenţă îşi vor schimba locurile.

 jucătorii plasaţi, pe cele două extreme, atacanţi – apărători. Atacanţii execută dribling paralel cu semicercul, iar apărătorii se deplasează lateral încercând să scoată mingea din dribling.

92

 jucătorii dispuşi pe posturile de inter şi extreme. Se execută atacarea adversarului cu mingea de către intermediar şi deplasări laterale de către extreme.

 atacul execută pase în pătrundere- apărare, ieşire la omul cu mingea şi marcaj la pivot.

93

 jucătorii plasaţi pe cele două jumătăţi de teren – centru, inter, extremă, pivot, trei apărători. Atacul execută pase în pătrundere, apărarea, atacarea şi marcajul povotului.

 blocarea aruncărilor la poartă.

94

Capitolul VIII
REGULAMENTUL DE JOC CUVANT INAINTE Acest Regulament al Jocului de Handbal intra in vigoare la data de 1 August 2005. Regulamentul de joc, Comentariile, Semnalizarile IHF, Explicatiile la regulile de joc si Regulamentul spatiului de schimb sunt toate parte integranta ale Regulamentului de joc. Aceasta nu se aplica si pentru Indicatiile privind terenurile de joc si portile, care au fost incluse in cartea Regulamentului de joc pentru a veni in sprijinul celor care folosesc acest text. Nota: Pentru simplificare, prezentul regulament foloseste forma masculina a cuvintelor atunci cand face referire la jucatori, oficiali, arbitri si alte persoane. Regulile se aplica totusi in mod egal, atat barbatilor cat si femeilor care participa la jocul de handbal, exceptie facand regula pentru marimea mingii de joc (vezi Regula 3). Cuprins Pagina Regulamentul de joc, Semnalizarile, Explicatiile si Regulamentul spatiului de schimb Cuvant inainte 1 Regulile jocului 1 Terenul de joc 3 2 Timpul de joc, Semnalul de sfarsit si Time-out 7 3 Mingea 10 4 Echipa, Inlocuirile, Echipamentul 11 5 Portarul 14 6 Spatiul de poarta 15 7Jucarea mingii, Jocul pasiv 16 8 Faulturile si comportarea nesportiva 18 9 Marcarea unui gol 20 10 Aruncarea de incepere 21 11 Aruncarea de la margine 22 12 Aruncarea de la poarta 23 13 Aruncarea libera 24 14 Aruncarea de la 7-metri 27 15 Instructiuni generale pentru executarea Aruncarilor (Aruncarea de incepere, Aruncarea de la margine, Aruncarea de la
95

poarta, Aruncarea libera, si Aruncarea de la 7 metri) 29 16 Sanctiunile disciplinare 32 17 Arbitri 36 18 Cronometrorul si scorerul 38 Codul semnalizarilor 39 Explicatii la regulile de joc 49 Regulamentul spatiului de schimb 57 Ghid pentru Terenul de joc si Porti 59 Regulamentul de Joc Regula 1. Terenul de joc 1:1 Terenul de joc (vezi Figura 1) este un dreptunghi cu lungimea de 40 metri si latimea de 20 metri, si se compune din 2 spatii de poarta (vezi Regula1:4 si Regula 6) si o zona de joc. Liniile laturilor lungi sunt numite linii de margine iar liniile laturilor scurte sunt numite linii de poarta (intre barele portii) sau liniile exterioare portii (de ambele parti ale portii). In jurul terenului de joc trebuie sa existe o zona de siguranta, cu o latime de cel putin 1 metru de-a lungul liniilor de margine si 2 metri in spatele liniilor exterioare portii. Caracteristicile terenului de joc nu trebuiesc modificate in timpul jocului astfel incat una dintre echipe sa fie avantajata. 1:2 In centrul fiecarei linii exterioare a portii se gaseste o poarta (vezi Figurile 2a si 2b). Portile trebuie sa fie solid ancorate de podea sau de peretii din spatele lor. Portile au la interior o inaltime de 2 metri si o latime de 3 metri. Barele verticale ale portii sunt unite de o bara orizontala. Partea posterioara a barelor portii trebuie sa fie aliniata cu muchia posterioara a liniei de poarta. Barele verticale si bara transversala trebuie sa fie patrate in sectiune, cu laturile de 8 cm. Pe cele 3 laturi care sunt vizibile dinspre terenul de joc, barele trebuie vopsite in 2 culori contrastante, care sa fie diferite si de culorile din jurul portii. Portile trebuie sa aiba o plasa, atasata in asa fel incat o minge o data intrata in poarta sa ramana acolo. 1:3 Toate liniile terenului fac parte integranta din spatiile pe care le delimiteaza. Liniile de poarta vor avea 8 cm latime intre barele portilor (vezi Figura 2a), in timp ce toate celelalte linii vor avea 5 cm latime. Liniile dintre doua suprafete adiacente pot fi inlocuite cu culori diferite intre suprafete adiacente ale podelei. 1:4 In fata fiecarei porti este un spatiu de poarta (vezi Regula 6). Spatiul de poarta este delimitat de o linie a spatiului de poarta (linia de 6 metri), care este trasata astfel:
96

a) o linie de 3 metri lungime direct in fata portii; aceasta linie este paralela cu linia de poarta si la 6 metri distanta de aceasta (masurata de la muchia posteriora a liniei de poarta la muchia anterioara a liniei spatiului de poarta); b) doua sferturi de cerc, fiecare cu o raza de 6 metri (masurata de la coltul interior posterior al stalpilor portii), care fac legatura intre linia de 3 metri lungime si linia exterioara a portii (vezi Figura 1 si 2a). 1:5 Linia de aruncare libera (linia de 9 metri) este o linie intrerupta, trasata la 3 metri in afara liniei spatiului de poarta. Atat segmentele de linie cat si spatiile dintre ele masoara 15 cm (vezi Figura 1). 1:6 Linia de 7 metri este o linie lunga de 1 metru, marcata in fata portii. Este paralela cu linia de poarta si aflata la 7 metri de aceasta (distanta) masurata de la muchia posterioara a liniei de poarta la muchia anterioara a liniei de 7 metri); (vezi Figura 1). 1:7 Linia de restrictie (limitare) a portarului (linia de 4 metri) este o linie cu lungimea de 15 cm, marcata in fata portii. Este paralela cu linia de poarta si la 4 metri distanta de aceasta (masurata de la muchia posterioara a liniei de poarta la muchia anterioara a liniei de 4 metri); (vezi Figura 1). 1:8 Linia de centru uneste mijlocul liniilor de margine (vezi Figurile 1 si 3). 1:9 Linia de schimb (un segment din linia de margine) pentru fiecare echipa, se intinde de la linia de centru pana la un punct aflat la o distanta de 4.5 metri de aceasta. Acest punct al liniei de schimb este marcat de o linie paralela cu linia de centru si care se intinde pe o distanta de 15 cm inauntru liniei de margine si 15 cm in afara liniei de margine (inauntrul si in afara terenului de joc; (vezi Figurile 1 si 3). Nota: Cerintele tehnice mai detaliate pentru terenul de joc si porti pot fi gasite in Ghidul pentru Terenul de Joc si Porti Figura 1: Terenul de joc (Dimensiunile sunt indicate in cm); Vezi de asemenea Figura 5

97

Figura 2a: Poarta

98

Figura 2b: Poarta – vedere laterală

99

Figura 3: Linia si spatiul de schimb

Masa pentru cronometror si scorer si bancile pentru rezerve trebuie amplasate in asa fel incat cronometrorul / scorerul sa poata vedea linia de schimb. Masa trebuie amplasata mai aproape de linia de schimb decat sunt bancile dar la cel putin 50 cm in afara liniei de schimb. Regula 2. Timpul de joc, Semnalul de sfarsit al jocului si Time-Out Timpul de joc 2:1 Timpul normal de joc pentru toate echipele cu jucatori de peste 16 ani este de 2 reprize a 30 minute. Pauza dintre reprize este in mod normal de 10 minute. Timpul normal de joc pentru echipe de tineret este de 2 x 25 minute pentru grupa de varsta 12 – 16 ani si 2 x 20 minute pentru grupa de varsta 8-12 ani. In ambele cazuri pauza este, in mod normal, de 10 minute. 2:2 Daca rezultatul este egal la sfarsitul timpului regulamentar de joc si daca trebuie desemnat un castigator, echipele vor juca prelungiri, dupa o pauza de 5 minute. Timpul prelungirilor este de 2 reprize a 5 minute cu o pauza de 1 minut intre cele 2 reprize. Daca rezultatul este din nou egal la sfarsitul primei prelungiri se va juca inca o prelungire, dupa o pauza de 5 minute. Aceasta prelungire este tot de 2 reprize a 5 minute fiecare, cu o pauza de 1 minut intre cele 2 reprize. Daca rezultatul este tot nedecis, castigatorul trebuie stabilit in conformitate cu regulile stipulate in regulamentul competitiei respective. In cazul in care decizia este de a folosi departajarea prin aruncari de la 7m, ca modalitate de tie-break (stabilire rapida a invingatorului), vor fi respectate procedurile de mai jos. Comentariu: In cazul in care aruncarea de la 7 metri este folosita ca modalitate de tie-break (stabilire rapida a unui castigator), atunci la aceste aruncari pot participa jucatorii care nu sunt eliminati, descalificati sau eliminati definitiv, la sfarsitul
100

timpului de joc. Fiecare echipa nominalizeaza 5 jucatori. Acesti jucatori executa cate o aruncare alternativ cu jucatorii echipei adverse. Echipele nu sunt obligate sa anunte ordinea in care jucatorii desemnati executa aruncarile. Portarii pot fi nominalizati printre executanti. Jucatorii pot participa atat ca aruncatori, cat si ca portari. Arbitrii decid poarta la care se vor executa aruncarile. Prin tragere la sorti se va stabili echipa care va arunca prima sau ultima. Ordinea se inverseaza la seria a doua de aruncari, daca rezultatul este tot nedecis, dupa prima serie de cinci aruncari si aruncarile trebuie sa continue. Pentru a doua serie de aruncari, fiecare echipa va nominaliza din nou 5 jucatori. Toti sau doar cativa dintre jucatorii nominalizati pot fi aceiasi cu cei din prima serie. Nominalizarea a 5 jucatori va continua atata timp cat este necesar. Castigatoare va fi declarata echipa care realizeaza o diferenta de un gol, dupa acelasi numar de aruncari cu echipa adversa. Jucatorii pot fi descalificati, si nu mai pot executa alte aruncari de la 7 metri, in caz de comportare nesportiva repetata sau comportare nesportiva grosolana (16:13). In cazul in care aceasta descalificare priveste un jucator care a fost nominalizat dar nu a executat inca aruncarea, echipa in cauza trebuie sa nominalizeze un alt jucator pentru a executa aruncarea. Semnalul de sfarsit de joc 2:3 Timpul de joc incepe o data cu fluierul arbitrului pentru aruncarea de incepere. Timpul de joc se sfarseste o data cu semnalul automat, dat de cronometrul tabelei de marcaj sau de cronometror. Daca un astfel de semnal nu este dat, arbitrul fluiera pentru a arata ca timpul de joc s-a terminat (17:9). Comentariu: Daca nu exista tabela de marcaj cu cronometru cu semnal automat de final, cronometrorul va folosi un ceas de masa, sau un cronometru, si va semnaliza sfarsitul jocului cu un semnal de final (18:2, paragraful 2). 2:4 Abaterile si comportarile nesportive petrecute inainte sau simultan cu semnalul de sfarsit (al primei reprize sau al jocului, deasemenea in prelungiri) trebuiesc sanctionate chiar daca aruncarea libera rezultata (conform regulii 13:1) sau aruncarea de la 7 m nu poate fi executata pana la semnalul de sfarsit de joc. Similar, aruncarea trebuie repetata, daca semnalul de final (de repriza sau de joc, deasemenea in prelungiri) se aude exact in momentul in care aruncarea libera sau de la 7m este in curs de executare sau mingea este deja in aer. In ambele cazuri, arbitrii vor semnaliza sfarsitul jocului, numai dupa ce aruncarea libera sau de la 7m a fost executata (sau reexecutata) si rezultatul a fost stabilit. 2:5 Pentru aruncarile libere executate (sau reexecutate) conform Regulii 2:4, se vor aplica restrictii speciale, in ceea ce priveste pozitia jucatorilor si inlocuirea
101

lor. Ca o exceptie de la schimbarea normala de jucatori din Regula 4:4, numai echipa care va executa aruncarea are dreptul sa inlocuiasca un singur jucator. Nerespectarea acestei prevederi, va fi penalizata conform Regulii 4:5, paragraful 1. In plus, toti jucatorii echipei care executa aruncarea trebuie sa fie pozitionati la cel putin 3 metri de locul de executie al aruncarii si in afara liniei de aruncare libera a adversarilor (13:7, 15:6; vezi deasemenea Explicatia 1). Pozitionarea jucatorilor din aparare este stabilita de Regula 13:8. 2:6 Jucatorii si oficialii echipelor trebuie sanctionati personal pentru abaterile sau comportarile nesportive comise in timpul executarii unei aruncari libere sau de la 7 metri, in circumstantele descrise la Regula 2:4-5. O abatere comisa in timpul unei astfel de executari nu poate determina totusi o aruncare libera in directia opusa. 2:7 Daca arbitrii constata ca, cronometrorul a semnalizat prea devreme sfarsitul jocului (al primei reprize sau al jocului, si in prelungiri), ei trebuie sa retina jucatorii pe teren pentru a se juca timpul de joc ramas. Echipa care a fost in posesia mingii cand s-a auzit semnalul prematur de sfarsit al jocului va ramane in posesia mingii, atunci cand jocul va fi reluat. Daca mingea nu a fost in joc, jocul se va relua cu o aruncare corespunzatoare acelei situatii. Daca mingea a fost in joc, jocul se reia cu o aruncare libera conform Regulii 13:4a-b. Daca prima repriza a jocului (sau a prelungirilor) se incheie prea tarziu, a doua repriza a jocului (sau a prelungirilor) trebuie scurtata corespunzator. Daca a doua repriza a jocului (sau a prelungirilor) se termina prea tarziu, atunci arbitrii nu mai pot schimba nimic. Time-Out 2:8 Se acorda obligatoriu Time-out cand: a) se dicteaza o eliminare de 2 minute, o descalificare sau o eliminare definitiva; b) se acorda un time-out de echipa; c) se aude fluierul cronometrorului sau al Delegatului Tehnic; d) sunt consultari intre arbitri in conformitate cu Regula 17:7. Time-out se acorda in mod normal si in alte situatii, in functie de circumstante (vezi Explicatia Nr. 2). Abaterile comise in timpul unui time-out au aceleasi consecinte ca cele comise in timpul de joc (16:13, paragraful 1). 2:9 In principiu, arbitrii decid momentul intreruperii jocului si reluarea lui, in raport cu time-out-ul. Intreruperea timpului de joc trebuie indicata cronometrorului prin trei sunete scurte ale fluierului si prin Semnalizarea Nr. 16.
102

In cazul unei intreruperi obligatorii a jocului prin time-out dictat de catre cronometror sau delegat (2:8b-c), cronometrorul este obligat sa opreasca imediat cronometrul, fara a astepta confirmarea arbitrilor. Dupa time-out jocul se reia intotdeauna cu fluierul arbitrului (15:5b). Comentariu: Un semnal sonor dat de cronometror-delegat opreste efectiv jocul. Chiar daca arbitrii (sau jucatorii) nu realizeaza imediat ca jocul este intrerupt, orice actiune desfasurata dupa semnalul de intrerupere dat de la masa, este anulata. Aceasta inseamna ca marcarea unui gol, dupa semnalul de la masa va fi anulat. La fel, daca se acorda o aruncare (7m, aruncare libera, aruncare de incepere, aruncare de repunere sau o aruncare de la poarta), aceasta va fi anulata. Jocul va fi reluat din situatia in care se afla la momentul intreruperii lui, de catre decizia cronometrorului sau delegatului. (Trebuie sa se retina ca decizia tipica pentru o astfel de interventie este in cazul time-out-ului de echipa sau a schimbarii gresite). Totusi, orice sanctiune disciplinara data de catre arbitri, in timpul scurs intre fluierul de la masa si momentul opririi jocului de catre arbitri, va fi valabila. Aceasta se va aplica indiferent de modul de incalcare al regulamentului si de severitatea sanctiunii. 2:10 Fiecare echipa are dreptul sa beneficieze de un time-out de echipa de 1 minut in fiecare repriza a timpului normal de joc, dar nu in prelungiri (Explicatia Nr. 3). Regula 3. Mingea 3:1 Mingea este confectionata din piele sau material sintetic. Mingea trebuie sa fie sferica. Suprafata mingii nu trebuie sa fie stralucitoare sau alunecoasa (17:3). 3:2 Dimensiunile (circumferinta si greutatea) mingilor folosite la diferitele categorii de echipe sunt urmatoarele: - 58-60 cm si 425-475 g (Marimea IHF 3) pentru echipele masculine si tineret masculin (peste 16 ani); - 54-56 cm si 325-375 g (Marimea IHF 2) pentru echipele feminine, tineret feminin (peste 14 ani) si tineret masculin (12 – 16 ani); - 50-52 cm si 290-330 g (Marimea IHF 1) pentru tineret feminin (8 – 14 ani) si tineret masculin (8 – 12 ani). Comentariu: Cerintele tehnice pentru mingile ce trebuie folosite in toate jocurile internationale oficiale sunt cuprinse in IHF Ball Regulations (Regulile IHF pentru minge). Marimea si greutatea mingilor folosite pentru Mini-Handball nu sunt reglementate de regulamentul de joc.

103

3:3 La fiecare joc, trebuie sa fie disponibile minimum 2 mingii. Mingea de rezerva trebuie sa fie disponibila la masa cronometrorului in timpul jocului. Mingile trebuie sa indeplineasca cerintele mentionate la Regulile 3:1-2. 3:4 Arbitrii decid cand sa foloseasca mingea de rezerva. In astfel de cazuri, arbitrii trebuie sa puna in joc, imediat, mingea de rezerva pentru a reduce intreruperile si a evita time-out. Regula 4. Echipa, Schimbarile de jucatori, Echipamentul Echipa 4:1 O echipa este formata din pana la 14 jucatori. Pe terenul de joc nu este permis sa se gaseasca mai mult de 7 jucatori dintr-o echipa in acelasi timp. Ceilalti jucatori (jucatorii ramasi) sunt jucatori de rezerva. In orice moment al jocului, echipa trebuie sa aiba unul dintre jucatorii de pe teren desemnat ca portar. Un jucator care este recunoscut ca portar poate deveni jucator de camp in orice moment. In mod similar, un jucator de camp poate deveni portar in orice moment (vezi, totusi, Regulile 4:4 si 4:7). La inceputul jocului o echipa trebuie sa aiba pe terenul de joc cel putin 5 jucatori. Numarul jucatorilor unei echipe poate creste pana la 14 oricand in timpul jocului, inclusiv al prelungirilor. Jocul poate continua, chiar daca o echipa isi reduce efectivul la mai putin de 5 jucatori pe teren. Arbitrii trebuie sa hotarasca cand jocul trebuie intrerupt definitiv (17:12). 4:2 In timpul jocului o echipa poate avea maximum 4 oficiali de echipa. Acesti oficiali de echipa nu pot fi inlocuiti in timpul jocului. Unul dintre oficiali trebuie desemnat ca “responsabil oficial de echipa.” Numai acest oficial are permisiunea sa se adreseze cronometrorului / scorerului si posibil arbitrilor (vezi, totusi, Explicatia nr. 3: “Time-out de echipa”). In general unui oficial de echipa nu i se permite sa intre pe teren in timpul jocului. Incalcarea acestei reguli trebuie sanctionata ca o comportare nesportiva (vezi Regulile 8:4, 16:1c, 16:3d si16:6a). Jocul este reluat cu aruncare libera pentru adversari (13:1a-b; vezi, totusi, Explicatia Nr. 9). Responsabilul oficial de echipa trebuie sa se asigure ca, odata inceput jocul, nici o alta persoana, in afara oficialilor inregistrati (maximum 4) si a jucatorilor cu drept de participare la joc (vezi 4;3) nu este prezenta in spatiul de schimb. Nerespectarea acestei reguli va duce la sanctionarea progresiva a responasabilului oficial de echipa (16:1c, 16:3d, si 16:6a). 4 :3 Un jucator sau un oficial de echipa are drept de participare la joc daca este prezent la inceputul jocului si este inscris in raportul de joc. Jucatorii si oficialii
104

care ajung la teren dupa inceperea jocului trebuie sa obtina dreptul de participare la joc de la cronometror / scorer si trebuie inscrisi in raportul de joc. Un jucator cu drept de participare la joc poate, in principiu, sa intre pe teren, peste propria linie de schimb, in orice moment (vezi, totusi, Regulile 4 :4 si 4 : 6). Responsabilul oficial de echipa, trebuie sa se asigure ca doar jucatorii cu drept de participare la joc intra in teren. Nerespectarea acestei reguli va fi sanctionata cu comportare nesportiva a Responsabilului oficial de echipa (13 :1a-b, 16 :1c, 16 :3d si 16:6a; vezi Explicatia nr. 9). Schimbarile (Inlocuirea) jucatorilor 4:4 Jucatorii de rezerva pot intra in joc, in orice moment si repetat, (vezi totusi Regula 4:5), fara a anunta cronometrorul / scorerul, imediat ce jucatorii pe care ii inlocuiesc au parasit terenul (4;5). Jucatorii vor parasi terenul de joc si vor intra pe terenul de joc peste propria linie de schimb (4:5). Aceste cerinte se aplica si la inlocuirea portarilor (vezi de asemenea 4:7 si 14:10). Regulile de schimbare a jucatorilor se aplica si in timpul unui “time-out” (exceptie in timpul unui “time-out de echipa”). Comentariu: Scopul conceptului de “linie de schimb” este de a asigura o schimbare de jucatori corecta si ordonata. Conceptul nu este folosit ca motiv de sanctionare in alte situatii, in care jucatorul face un pas in afara liniei laterale sau de poarta, fara intentia de a-si crea un avantaj prin aceasta (ex.: sa ia apa sau un prosop de pe banca, chiar dincolo de linia de schimb, sau sa paraseasca terenul intr-o maniera sportiva, cand a primit o eliminare si traverseaza linia de margine spre propria banca chiar dincolo de linia de 15 cm). Folosirea neregulamentara si tactica a zonei din afara terenului este este stipulata separat in Regula 7:10. 4:5 O schimbare gresita trebuie penalizata cu o eliminare de 2 minute pentru jucatorul vinovat. Daca pentru schimbarea gresita sunt vinovati mai multi jucatori ai aceleiasi echipe in aceeasi situatie, numai primul jucator care a comis abaterea trebuie penalizat. Jocul se reia cu o aruncare libera pentru echipa adversa (13:1a-b; vezi, totusi, Explicatia Nr. 9). 4:6 Daca un jucator suplimentar intra pe teren, fara a face o schimbare, sau daca un jucator de rezerva intervine neregulamentar in joc din spatiul de schimb, acesta trebuie eliminat pe timp de 2 minute. De aceea efectivul echipei trebuie redus cu un jucator din teren pentru urmatoarele 2 minute (in afara de faptul ca jucatorul suplimentar trebuie sa paraseasca terenul de joc).
105

Daca un jucator eliminat pe 2 minute intra pe teren, in timpul celor 2 minute de eliminare, trebuie sanctionat cu o noua eliminare de 2 minute. Aceasta eliminare trebuie sa inceapa imediat, astfel ca efectivul echipei trebuie redus cu inca un jucator pentru diferenta de timp, ramasa neefectuata, de la prima eliminare. In ambele cazuri jocul se reia cu aruncare libera pentru echipa adversa (13:1a-b; vezi, totusi, Explicatia Nr. 9). Echipamentul 4:7 Toti jucatorii de camp ai unei echipe trebuie sa poarte echipament uniform. Combinatiile de culori si designul echipamentului celor 2 echipe trebuie sa fie clar diferit. Toti jucatorii folositi de o echipa ca portari vor avea obligatoriu aceiasi culoare a echipamentului, dar diferita de a jucatorilor de camp ai ambelor echipe si a portarilor echipei adverse (17:3). 4:8 Jucatorii trebuie sa poarte pe echipament numere de minimum 20 cm inaltime pe spatele tricoului si de minimum 10 cm pe fata tricoului. Numerele folosite trebuie sa fie de la 1 la 20. Un jucator care este folosit ca portar si jucator de camp va avea obligatoriu acelasi numar in ambele situatii. Culoarea numerelor trebuie sa contrasteze clar cu culoarea si designul tricoului. 4:9 Jucatorii trebuie sa poarte pantofi de sport. Nu se permite purtarea obiectelor care pot fi periculoase pentru jucatori. Acestea includ, de exemplu, casti de protectie pentru cap, masti pentru fata, bratari, ceasuri, inele, piercing-uri vizibile, medalioane sau lantisoare, cercei, ochelari fara banda de siguranta sau cu rama solida, sau orice alte obiecte care pot fi periculoase (17:3). Inelele plate, cerceii mici si piercieng-uri vizibile, sunt permise numai acoperite si numai in conditiile in care nu creaza pericol pentru ceilalti jucatori. Benzile pentru cap se permit atata timp cat sunt confectionate din materiale elastice moi. Jucatorii care nu respecta aceste cerinte nu vor putea lua parte la joc pana cand nu au corectat neregularitatile. 4:10 Daca un jucator sangereaza sau are sange pe corp sau echipament, acesta trebuie sa paraseasca voluntar si imediat terenul (printr-o inlocuire normala de jucator), pentru a i se opri sangerarea, a i se acoperi rana si a i se curata corpul si echipamentul. Jucatorul nu trebuie sa revina pe teren pana nu a rezolvat problemele de mai sus. Un jucator care nu urmeaza instructiunile arbitrilor in legatura cu acest aspect este considerat vinovat de comportare nesportiva (8:4, 16:1c si 16:3c). 4:11 In cazul unei accidentari, arbitrii pot permite (prin Semnalizarile Nr.16 si 17), pentru 2 dintre persoanele care au drept de participare la joc (vezi 4:3) sa
106

intre pe teren in timpul “time-out”-ului, cu scopul strict de a ajuta jucatorul accidentat din propria echipa. Daca dupa intrarea in teren a celor 2 persoane, mai intra altele, acestea vor fi sanctionate ca intrate neregulamentar in teren, in cazul unui jucator conform Regulilor 4:6 si 16:3a, si in cazul unui oficial, conform Regulilor 4:2, 16:1c, 16:3d si 16:6a. O persoana careia I s-a permis sa intre pe teren, si care in loc sa ajute jucatorul accidentat, da indicatii propriilor jucatori, se apropie de jucatorii adversi sau arbitri, etc., va fi considerata vinovata de comportare nesportiva (16:1c, 16:3c-d si 16:6a). Regula 5. Portarul Portarul are dreptul: 5:1 Sa atinga mingea cu orice parte a corpului, in timpul actiunii de aparare, in interiorul spatiului de poarta; 5:2 Sa se deplaseze cu mingea, in spatiul de poarta, fara sa se supuna restrictiilor aplicate jucatorilor de camp (Regulile 7:2-4, 7:7); portarul nu are totusi dreptul sa intarzie executarea aruncarii de la poarta (Regulile 6:4-5, 12:2 si 15:5b); 5:3 Sa paraseasca spatiul de poarta, fara minge si sa participe la joc in campul de joc; cand procedeaza astfel, portarul trebuie sa respecte regulile care se aplica jucatorilor de camp, in campul de joc. Se considera ca portarul a parasit spatiul de poarta, imediat ce orice parte a corpului sau atinge podeaua, in afara spatiului de poarta; 5:4 Sa paraseasca spatiul de poarta cu mingea si sa o joace in continuare in campul de joc, daca nu a avut mingea sub control. Portarul nu are dreptul: 5:5 Sa puna in pericol adversarul in timpul actiunii de aparare (8:2, 8:5); 5:6 Sa paraseasca spatiul de poarta avand mingea sub control; aceasta conduce la aruncare libera (conform 6:1,13:1a si 15:7, paragraful 3) daca arbitrul a fluierat executarea aruncarii de la poarta; in celelalte situatii se acorda simpla repetare a aruncarii de la poarta (15:7, paragraful 2); vezi totusi, interpretarea avantajului la Regula 15:7, daca portarul a pierdut mingea in afara suprafetei de poarta, dupa ce a depasit linia de poarta cu mingea sub control. 5:7 Sa atinga mingea care sta sau se rostogoleste pe sol, in afara spatiului de poarta, atunci cand el se gaseste in spatiul de poarta (6:1, 13:1a);

107

5:8 Sa aduca mingea in spatiu de poarta, cand aceasta sta sau se rostogoleste pe sol, in campul de joc (6:1, 13:1a); 5:9 Sa revina in spatiul de poarta, cu mingea sub control (6:1, 13:1a); 5:10 Sa atinga, cu laba piciorului sau cu orice parte a piciorului de la genunchi in jos, in spatiul de poarta, mingea care sta sau se rostogoleste pe sol in directia campului de joc (13:1a); 5:11 Sa depaseasca linia de limitare a portarului (linia de la 4 metri) sau prelungirea ei imaginara, in ambele parti, inainte ca mingea sa paraseasca mana adversarului care executa aruncarea de la 7 metri (14:9). Comentariu: Atata timp cat portarul tine un picior pe sol, pe sau in spatele liniei de limitare (linia de 4 metri), are voie sa depaseasca, in aer, linia, cu celalalt picior sau cu orice parte a corpului. Regula 6. Spatiul de poarta 6:1 In spatiul de poarta are dreptul sa intre numai portarul (vezi, totusi, 6:3). Se considera ca un jucator a patruns in spatiul de poarta, atunci cand atinge spatiul de poarta, inclusiv linia spatiului de poarta, cu orice parte a corpului. 6:2 Daca un jucator de camp patrunde in spatiul de poarta, deciziile vor fi: a) aruncare de la poarta, cand un jucator al echipei aflate in atac, intra in spatiul de poarta cu mingea sub control sau intra fara minge, dar isi creaza prin aceasta un avantaj (12:1); b) aruncare libera, cand un jucator al echipei aflate in aparare intra in spatiul de poarta si isi creaza un avantaj prin aceasta, dar nu impiedica o sansa clara de gol (13:1b; vezi, totusi, 5:1); c) aruncare de la 7 metri, cand un jucator al echipei aflate in aparare, intra in spatiul de poarta si astfel impiedica o sansa clara de gol (14:1a). 6:3 Patrunderea in spatiul de poarta nu se sanctioneaza cand: a) un jucator intra in spatiul de poarta dupa ce a jucat mingea atata timp cat acest lucru nu creaza un dezavantaj pentru adversari; b) un jucator intra in spatiul de poarta fara minge si nu castiga un avantaj din aceasta; 6:4 Mingea este considerata “afara din joc” cand portarul o are sub control, in spatiul de poarta (12:1). Mingea trebuie repusa in joc printr-o aruncare de la poarta (12:2). 6:5 Daca mingea sta sau se rostogoleste pe sol, in spatiul de poarta, se considera a fi in posesia echipei portarului (vezi, totusi, situatiile speciale de la 6:7b-d).
108

Portarul executa o aruncare de la poarta, conform Regulilor 6:4 si 12:1. Inainte de a fi ridicata de catre portar, mingea se considera “in joc” dar nu trebuie sa fie atinsa de nici un jucator de camp al ambelor echipe. O incalcare a acestei reguli de catre un coechipier al portarului, determina o aruncare libera pentru adversari (13:1a). Incalcarea acestei reguli de catre un jucator al echipei adverse portarului, determina o aruncare de la poarta (12:1). Este permisa atingerea mingii aflate in aer in spatiul de poarta. 6:6 Jocul continua (prin aruncare de la poarta, conform regulii 6:4-5) daca un jucator al echipei aflate in aparare atinge mingea in timpul actiunii de aparare si mingea este prinsa de portar sau se opreste in spatiul de poarta. 6:7 Daca un jucator joaca mingea spre propriul spatiu de poarta, deciziile vor fi dupa cum urmeaza: a) gol, daca mingea intra in poarta; b) aruncare libera, daca mingea se opreste in spatiul de poarta, sau daca portarul atinge mingea si aceasta nu intra in poarta (13:1a-b); c) aruncare de la margine, daca mingea trece peste linia de poarta, in afara portii (11:1); d) jocul continua, daca mingea traverseaza spatiul de poarta si ajunge inapoi in campul de joc, fara a fi atinsa de portar. 6:8 O minge care revine din spatiul de poarta in campul de joc, ramane in joc. Regula 7. Jucarea mingii, Jocul pasiv Jucarea mingii Se permite: 7:1 aruncarea, prinderea, oprirea, impingerea sau lovirea mingii, prin folosirea mainilor (deschise sau inchise), bratelor, capului, toracelui, coapselor si genunchilor; 7:2 tinerea mingii pentru maximum 3 secunde, chiar cand jucatorul este intins pe sol (13:1a); 7:3 sa se faca maximum 3 pasi cu mingea (13:1a); un pas se considera facut cand: a) un jucator care sta cu ambele picioare pe sol, ridica un picior si-l pune inapoi pe sol, sau misca un picior dintr-un loc in altul; b) un jucator atinge solul numai cu un picior, prinde mingea si atinge solul cu celalalt picior; c) un jucator, dupa o saritura, atinge solul numai cu un picior, apoi sare pe acelasi picior sau atinge solul cu celalalt picior; d) un jucator, dupa un salt, atinge solul simultan cu ambele picioare, si apoi ridica un picior si-l pune inapoi pe sol sau misca un picior dintr-un loc in altul.
109

Comentariu: Se considera ca s-a facut un singur pas, daca un picior este mutat dintr-un loc in altul, iar celalalt picior este tarat langa primul picior. 7:4 in timp ce se sta pe loc sau se alearga: a) sa bata mingea o data si sa se prinda din nou cu o mana sau cu amandoua; b) sa bata mingea repetat cu o mana (dribling), si apoi sa o prinda sau sa o ridice cu o mana sau cu amandoua; c) sa rostogoleasca mingea pe podea, in mod repetat, cu o mana, si apoi sa o prinda sau sa o ridice cu o mana sau cu ambele. Imediat ce mingea a fost jucata astfel si este tinuta intr-o mana sau cu amandoua aceasta trebuie jucata in timp de maximum 3 secunde sau dupa nu mai mult de 3 pasi (13:1a). Driblingul se considera inceput cand jucatorul atinge mingea cu orice parte a corpului si o dirijeaza spre podea. Dupa ce mingea atinge un alt jucator sau poarta, jucatorul are voie s-o atinga sau s-o dribleze si s-o prinda din nou (vezi totusi 14:6). 7:5 sa se treaca mingea dintr-o mana in cealalta. 7:6 sa joace mingea in genunchi, sezand sau intins pe podea; aceasta inseamna ca se poate executa o aruncare (de ex. o aruncare libera) dintr-o astfel de pozitie, daca se respecta Regula 15:1, incluzand cerinta ca jucatorul sa aiba o parte a unui picior (a labei piciorului) in contact cu suprafata de joc. Nu se permite sa: 7:7 se atinga mingea mai mult decat o singura data, daca aceasta nu a atins intre timp podeaua, alt jucator, sau poarta (13:1a), dupa ce mingea a fost sub control; totusi, atingerea mingii de mai multe ori nu se penalizeaza, daca jucatorul o “balbaie” sau o scapa de sub control in incercarea de a o prinde sau a o opri. 7:8 se atinga mingea cu orice parte a piciorului de la genunchi in jos, cu exceptia cazului cand mingea a fost aruncata in jucator de catre un adversar (13:1a-b); 7:9 Jocul continua daca mingea atinge arbitrul pe terenul de joc. 7:10 Daca un jucator aflat in posesia mingii, paraseste cu unul sau cu ambele picioare terenul de joc (chiar daca mingea este in suprafata de joc), cu intentia de a ocoli un adversar, se va acorda aruncare libera pentru echipa adversa (13:1a). Daca un jucator al echipei aflate in posesia mingii se pozitioneaza in afara terenului de joc fara minge, arbitrii vor indica jucatorului ca trebuie sa intre in teren. Daca jucatorul nu se conformeaza sau actiunea se repeta de aceeasi echipa se va acorda aruncare libera pentru echipa adversa (13:1a), fara alta avertizare.
110

Aceste actiuni nu vor fi insotite de sanctiuni disciplinare conform Regulilor 8 si 16. Jocul pasiv 7:11 Nu este permis sa se tina mingea in posesia echipei fara a efectua o actiune evidenta de a ataca sau a arunca la poarta . Similar, nu este permis sa se intarzie repetat executarea aruncarilor de incepere, libere, de la margine, sau de la poarta, pentru propria echipa (vezi Explicatia 4) Acest lucru este privit ca joc pasiv care trebuie penalizat cu aruncare libera impotriva echipei care se afla in posesia mingii, daca aceasta tendinta nu dispare (13:1a). Aruncarea libera se executa din locul in care se afla mingea, cand jocul a fost intrerupt. 7:12 Cand se recunoaste o tendinta de joc pasiv, trebuie aratat semnalul de preavertizare (Semnalizarea Nr. 18). Acest lucru da posibilitatea echipei aflata in posesia mingii sa schimbe modul de atac, pentru a evita pierderea posesiei mingii. Daca modul de atac nu se schimba dupa semnalul de preavertizare, sau nu se arunca la poarta, atunci se dicteaza aruncare libera impotriva echipei aflate in posesia mingii (vezi Explicatia Nr. 4). In anumite situatii arbitrul poate acorda aruncare libera impotriva echipei aflate in posesia mingii fara nici o presemnalizare, de exemplu cand un jucator intentionat nu foloseste o sansa clara de gol. Regula 8. Faulturile si Comportarea nesportiva Se permite: 8:1 a) sa se foloseasca bratele sau mainile pentru a bloca sau a castiga posesia mingii; b) sa se foloseasca mana (palma) deschisa, din orice directie, pentru a indeparta mingea de adversar; c) sa se foloseasca corpul pentru a bloca un adversar, chiar daca acesta nu este in posesia mingii; d) sa aiba contact corporal cu un adversar, cand il intampina, cu bratele indoite, si sa mentina acest contact pentru a controla si urmari adversarul. Nu se permite: 8:2 a) sa se smulga sau sa se loveasca mingea care se gaseste in mainile unui adversar; b) sa se blocheze sau se sa impinga un adversar cu bratele, mainile sau picioarele; c) sa se impiedice sau sa tina (de corp sau echipament), sa se impinga, sa fuga sau sa sara intr-un adversar; d) sa se puna in pericol un adversar (cu sau fara minge).
111

8:3 Nerespectarea regulii 8.2, poate sa apara in timpul luptei pentru minge; totusi, nerespectarea acestei reguli, trebuie sanctionata progresiv, atunci cand actiunea este in principal sau exclusiv indreptata impotriva adversarului si nu a mingii. Aceasta inseama ca pe linga o aruncare libera sau o aruncare de la 7 metri este deasemenea nevoie si de o sanctiune disciplinara, incepand cu avertisment (16:1b), urmata de cresterea severitatii sanctiunilor, cum ar fi eliminarile (16:3b) si descalificarile (16:6f). (Comportarile nesportive trebuie deasemenea sanctionate progresiv, conform 16:1c, 16:3c si 16:6f). Cum s-a aratat la regula 16:3 Comentariu, arbitrii au dreptul sa determine ca o anumita nerespectare a regulamentului impune o eliminare directa de 2 minute, chiar daca jucatorul nu a fost avertizat in prealabil. 8:4 Manifestarile fizice sau verbale care sunt incompatibile cu spiritul sportiv sunt considerate ca fiind comportari nesportive. (De exemplu, vezi Explicatia Nr.5). Aceasta se aplica atat jucatorilor cat si oficialilor de echipa, pe sau in afara terenului de joc. Sanctionarea progresiva se aplica deasemenea in caz de comportare nesportiva (16:1c, 16:3c-d si 16:6a). 8:5 Un jucator care pune in pericol sanatatea unui adversar atunci cand il ataca, va fi descalificat (16:6b), in special daca: a) loveste sau trage inapoi, din lateral sau din spate, bratul de aruncare al jucatorului care este in curs de a arunca sau a pasa mingea; b) face orice actiune din care rezulta lovirea adversarului la cap sau la gat; c) intentionat loveste corpul unui adversar cu piciorul sau genunchiul sau in orice alt mod; aceasta include si piedica; d) impinge un adversar care alearga sau sare, sau il ataca in asa fel incat adversarul isi pierde controlul corporal; aceasta se aplica si cand portarul isi paraseste spatiul de poarta in timpul unui contraatac al adversarilor; e) loveste un aparator in cap executand o aruncare libera direct la poarta, daca aparatorul nu s-a miscat; sau similar, loveste portarul in cap la o aruncare de la 7 metri, daca portarul nu s-a miscat. Comentariu: Chiar un fault cu un foarte mic impact fizic, poate fi foarte periculos si sa aiba potential consecinte foarte grave, daca momentul faultului este cand adversarul este lipsit de aparare sau luat pe nepregatite. Riscul jucatorului atacat trebuie sa conduca spre apropierea de o decizie de descalificare si nu aprecierea contactului corporal ca minor. 8:6 Comportarea nesportiva grosolana a unui jucator sau oficial de echipa, pe sau in afara terenului de joc, (vezi Explicatia Nr. 6), va fi sanctionata cu descalificare (16:6c).
112

8:7 Un jucator vinovat de violenta in timpul de joc va fi eliminat definitiv (16:911). Violenta in afara timpului de joc (vezi 16:13) determina descalificarea (16:6d; 16:14b). Un oficial vinovat de violenta va fi descalificat (16:6e). Comentariu: Violenta este, in spiritul acestei reguli, definita ca un atac in forta si deliberat impotriva corpului unei alte persoane (jucator, arbitru, cronometror / scorer, oficiali de echipa, delegat, spectator etc.) Cu alte cuvinte, nu este o actiune simpla, reflexa sau un rezultat al unor procedee neglijente si excesive. Scuiparea unei alte persoane este in mod specific considerata ca violenta. 8:8 Incalcarea regulilor 8:2-7 determina o aruncare de la 7 metri pentru adversari (14:1), daca incalcarea a produs, direct sau indirect, intreruperea unei sanse clare de gol pentru adversari. In celelalte cazuri incalcarea determina o aruncare libera pentru adversari (vezi Regulile 13:1a-b, dar vezi si 13:2 si 13:3). Regula 9. Marcarea unui gol 9:1 Un gol este marcat cand intreaga circumferinta a mingii a trecut intreaga latime a liniei de poarta (vezi Figura 4), daca nu s-a produs nici o abatere de catre aruncator sau coechipieri inainte sau in timpul aruncarii. Arbitrul de poarta confirma cu 2 semnale scurte din fluier si cu Semnalizarea Nr. 12 ca golul a fost marcat. Un gol trebuie acordat chiar daca s-a produs o abatere de la regulament de catre aparatori, dar totusi mingea intra in poarta. Un gol nu poate fi acordat, daca unul dintre arbitri sau cronometrorul a intrerupt jocul inainte ca mingea sa intre in poarta. Un gol trebuie acordat adversarilor daca un jucator inscrie un gol in proprie poarta, in afara cazului in care un portar executa aruncarea de la poarta (12:2, paragraful 2). Comentariu: Un gol va fi acordat, daca mingea este impiedicata sa intre in poarta de cineva sau ceva care nu participa la joc (spectatori etc.), si arbitrii sunt convinsi ca mingea, fara interventia respectiva, ar fi intrat in poarta. 9:2 Un gol acordat nu mai poate fi anulat dupa fluierul pentru executarea aruncarii de incepere, dupa gol (vezi totusi Regula 2:9 Comentariu). Arbitrii trebuie sa arate clar (fara aruncare de incepere) ca ei au acordat golul, daca semnalul de sfarsit al unei reprize suna imediat ce golul a fost inscris si inainte ca aruncarea de incepere sa poata fi executata. Comentariu: Un gol trebuie trecut pe tabela de marcaj imediat ce a fost acordat de arbitri.

113

9:3 Echipa care a marcat mai multe goluri decat adversarul este castigatoare. Un joc este egal daca amandoua echipele au marcat acelasi numar de goluri sau nu s-au marcat goluri deloc (vezi Regula 2:2).

Figura 4: Marcarea unui gol

Regula 10. Aruncarea de incepere 10:1 La inceputul jocului, aruncarea de incepere a jocului se executa de catre echipa care a castigat la aruncarea monedei si a ales sa aibe mingea in posesie. Adversarii au atunci dreptul sa-si aleaga terenul. Alternativ, daca echipa care a castigat la aruncarea monedei alege terenul, atunci adversarii executa aruncarea de incepere. Echipele schimba terenurile in a doua repriza. Aruncarea de incepere in cea de-a doua repriza va fi executata de catre echipa care nu a executat aceasta aruncare in prima repriza. Pentru fiecare dintre prelungiri se procedeaza din nou la alegeri (aruncarea monedei) si toate cele mentionate la Regula 10:1 se aplica si pentru prelungiri. 10:2 Dupa inscrierea unui gol, jocul se reia cu o aruncare de incepere executata de catre echipa care a primit golul (vezi, totusi, Regula 9:2, paragraful 2). 10:3 Aruncarea de incepere se executa in orice directie, de la centrul terenului (cu o toleranta laterala de aproximativ 1,5 metri). Aruncarea este precedata de un semnal sonor dat prin fluier, si trebuie executata in timp de 3 secunde (13:1a, 15:7 paragraful 3). Jucatorul care executa aruncarea de incepere trebuie sa se pozitioneze cu cel putin un picior pe linia de centru, iar celalalt picior pe linie sau inapoia liniei (15:6), si sa ramana in aceasta pozitie pana cand mingea a parasit mana sa (13:1a, 15:7 paragraful 3) (vezi deasemenea Explicatia 7). Coechipierii sai nu au voie sa treaca linia de centru inaintea semnalului fluierului (15:6). 10:4 Pentru aruncarea de incepere de la inceputul fiecarei reprize (inclusiv al prelungirilor), toti jucatorii trebuie sa se gaseasca in propria jumatate de teren. Totusi, pentru aruncarea de incepere de dupa marcarea unui gol, adversarii celui care executa aruncarea de incepere pot fi in ambele jumatati de teren. In ambele cazuri, adversarii trebuie sa fie la cel putin 3 metri de executantul aruncarii (15:4, 15:9, Explicatia 5:2b).
114

Regula 11. Aruncarea de la margine 11:1 O aruncare de la margine se acorda cand mingea a trecut in totalitate linia de margine, sau cand un jucator de camp al echipei in aparare a fost ultimul care a atins mingea inainte ca aceasta sa iasa in afara terenului peste linia exterioara a propriei porti. Se acorda deasemenea cand mingea atinge tavanul sau alt obiect aflat deasupra terenului de joc. 11:2 Aruncarea de la margine se executa fara semnalul prin fluier dat de arbitri (vezi, totusi, 15:5b), de catre adversarii echipei al carui jucator a atins ultimul mingea, inaintea iesirii acesteia din teren sau inainte ca mingea sa atinga tavanul sau alt obiect aflat deasupra terenului de joc. 11:3 Aruncarea de la margine se executa din locul de unde mingea a traversat linia de margine sau daca mingea a iesit peste linia exterioara a portii, de la intersectia liniei de margine cu linia exterioara a portii de aceeasi parte. Pentru aruncare de la margine dupa ce mingea a atins tavanul sau alt obiect aflat deasupra terenului de joc, aruncarea de la margine se va executa de la cel mai apropiat punct al liniei de margine fata de punctul unde mingea a atins tavanul sau un alt obiect aflat deasupra terenului de joc. 11:4 Executantul trebuie sa tina piciorul pe linia de margine (15:6) si sa ramana in pozitie corecta pana cand mingea i-a parasit mana (15:7 paragrafele 2 si 3, 13:1a). Nu este limitata pozitionarea celuilalt picior. 11:5 In timpul executarii aruncarii de la margine adversarii nu se pot apropia la mai putin de 3 metri de executant (15:4, 15:9, Explicatia 5:2b). Totusi adversarii au dreptul sa stea imediat in afara liniei propriului spatiu de poarta, chiar daca distanta dintre ei si executant este mai mica de 3 metri. Regula 12. Aruncarea de la poarta 12:1 Aruncarea de la poarta se acorda cand: (i) un jucator al echipei adverse patrunde in suprafata de poarta nerespectand Regula 6:2a; (ii) portarul are mingea sub control in suprafata de poarta (6:4-5); (iii) un jucator al echipei adverse atinge mingea care sta sau se rostogoleste pe podea in suprafata de poarta (6:5) sau
115

(iv) cand mingea trece peste linia exterioara a portii, dupa ce a fost atinsa ultima data de catre portar sau un jucator advers. Aceasta inseamna ca in toate situatiile de mai sus mingea este considerata afara din joc, si jocul se va relua cu o aruncare de la poarta (13:3) daca apare o neregularitate dupa ce aruncarea de la poarta a fost acordata si inainte de executia ei. 12:2 Aruncarea de la poarta se executa de catre portar, fara fluierul arbitrului (vezi, totusi, 15:5b), din spatiul de poarta peste linia spatiului de poarta. Aruncarea de la poarta se considera executata cand mingea aruncata de catre portar traverseaza complet linia spatiului de poarta. Jucatorii celeilalte echipe pot sta imediat in afara liniei spatiului de poarta, dar nu au voie sa atinga mingea, pana ce aceasta nu trece complet de linia spatiului de poarta (15:4, 15:9, Explicatia 5:2b). Regula 13. Aruncarea libera Decizia de aruncare libera 13:1 In principiu, arbitrii intrerup jocul si il reiau cu o aruncare libera pentru adversari cand: a) echipa in posesia mingii a comis o abatere de la regulament, care conduce la pierderea posesiei mingii (vezi Regulile 4:2-3, 4:5-6, 5:6-10, 6:5, 6:7b, 7:2-4, 7:7-8, 7:10, 7:11, 8:8, 10:3, 11:4, 13:7, 14:4-7, 15:7 paragraful 3 si 15:8). b) echipa adversa comite o abatere care determina pierderea posesiei mingii de catre echipa in posesia mingii (vezi Regulile 4:2-3, 4:5-6, 5:5, 6:2b, 6:7b, 7:8, 8:8). 13:2 Arbitrii trebuie sa permita continuarea jocului, abtinandu-se de a intrerupe jocul prematur pentru o decizie de aruncare libera. Aceasta inseamna ca in conformitate cu Regula 13:1a, arbitrii nu trebuie sa decida o aruncare libera daca echipa in aparare castiga posesia mingii imediat dupa o abatere comisa de echipa in atac. Similar, conform Regulii 13:1b, arbitrii nu trebuie sa intervina pana cand nu este clar ca echipa in atac a pierdut posesia mingii sau este in imposibilitate de a continua atacul datorita unei abateri comise de echipa in aparare. Daca trebuie acordata o sanctiune disciplinara personala datorita abaterii comise, arbitrii pot decide intreruperea imediata a jocului, daca aceasta nu provoaca un dezavantaj echipei care nu a comis abaterea. In caz contrar sanctiunea disciplinara trebuie amanata pana cand situatia existenta a trecut. Regula 13:2 nu se aplica in caz de abateri de la regulile 4:2-3 sau 4:5-6, cand jocul va fi intrerupt imediat, in mod normal prin interventia cronometrorului.

116

13:3 Daca o abatere care in mod normal se sanctioneaza cu aruncare libera, conform Regulii 13:1a-b are loc cand mingea nu este in joc, jocul se va relua cu o aruncare corespunzatoare cauzei care a dus la intreruperea sa. 13:4 Suplimentar fata de situatiile indicate la Regula 13:1a-b, o aruncare libera se va acorda si pentru reluarea jocului in anumite situatii cand jocul este intrerupt (exemplu, cand mingea este in joc), chiar daca nu s-a petrecut nici o abatere de la regulamentul de joc: a) echipa care a fost in posesia mingii atunci cand s-a produs intreruperea, va ramane in posesia mingii; b) daca nici o echipa nu a fost in posesia mingii, atunci echipa care a fost ultima in posesia mingii va fi in posesia mingii; Legea avantajului conform 13:2 nu se aplica in situatiile mentionate la Regula 13:4. 13:5 Daca se acorda o aruncare libera impotriva echipei aflate in posesia mingii, jucatorul care are mingea in momentul in care fluiera arbitrul, trebuie sa lase mingea sa cada sau sa o puna pe sol, in locul in care se gaseste (16:3e). Executarea aruncarilor libere 13:6 Aruncarea libera se executa, in mod normal, fara semnalul sonor al fluierului arbitrului (vezi, totusi, 15:5b) si, in principiu, din locul in care s-a comis abaterea. Urmatoarele situatii sunt exceptii de la regula: - In situatia descrisa la regulile 13:4 a-b, aruncarea libera se executa, dupa ce arbitrul a fluierat, in principiu, din locul unde s-a gasit mingea in momentul intreruperii. Daca un arbitru sau delegatul tehnic (de la IHF sau al federatiei continentale / nationale) intrerupe jocul din cauza unei abateri a unui jucator sau oficial al echipei din aparare, si aceasta are ca rezultat o atentionare verbala sau o sanctiune personala, atunci aruncarea libera trebuie executata din locul in care s-a gasit mingea cand jocul a fost intrerupt, daca este mai avantajos pentru echipa care executa aruncarea decat locul in care s-a produs abaterea. Aceeasi exceptie, ca in paragraful anterior, se aplica si daca cronometrorul intrerupe jocul datorita unei abateri conform regulilor 4:2-3 sau 4:5-6. Asa cum se indica in regula 7:10, aruncarea libera generata de jocul pasiv se executa din locul in care s-a gasit mingea in momentul in care jocul a fost intrerupt. In contradictie cu principiile de baza si procedurile mentionate in paragrafele anterioare, o aruncare libera nu se poate executa niciodata din interiorul propriului spatiului de poarta sau din spatiul delimitat de linia spatiului de poarta si linia de aruncare libera a adversarului. In orice situatie in care trebuie executata o aruncare libera din locurile mentionate, locul executarii aruncarii trebuie mutat in cel mai apropiat loc aflat imediat in afara zonei interzise.
117

Comentariu: Daca locul exact din care trebuie executata aruncarea libera, este la linia de aruncare libera a echipei in aparare, executarea aruncarii trebuie sa se faca exact din locul comiterii abaterii. Totusi, cu cat locul abaterilor este mai departe de linia de aruncare libera a echipei in aparare, cu atat toleranta pentru locul din care se executa aruncarea libera este mai mare. Aceasta toleranta creste pana la 3 metri, in cazul aruncarii libere executate de la limita propriului spatiu de poarta. Toleranta explicata nu se aplica in cazul incalcarii Regulii 13:5, daca aceasta incalcare este sanctionata in conformitate cu Explicatia 5:3a. In astfel de cazuri, executia aruncarii trebuie facuta de la locul abaterii. 13:7 Jucatorii echipei care urmeaza sa execute aruncarea nu trebuie sa atinga sau sa depaseasca linia de aruncare libera a echipei adverse, inainte de executarea aruncarii. Vezi deasemenea restrictiile speciale din Regula 2:5. Arbitrii trebuie sa corecteze pozitia atacantilor care se gasesc intre linia spatiului de poarta si linia de aruncare libera inaintea executarii aruncarii libere, daca pozitia incorecta are influenta asupra jocului (15:3, 15:6). Aruncarea libera, in acest caz, trebuie executata dupa ce arbitrul fluiera (15:5b). Aceeasi procedura se aplica (Regula 15:7 paragraful 2) daca jucatorii echipei in atac patrund in suprafata restrictionata in timpul executiei aruncarii libere (inainte ca mingea sa paraseasca mana aruncatorului), daca executia aruncarii nu a fost precedata de fluierul arbitrului. In cazul in care executia aruncarii a fost autorizata cu fluier, daca jucatorii echipei in atac ating sau depasesc linia de aruncare libera, inainte ca mingea sa paraseasca mana executantului, se va acorda o aruncare libera echipei in aparare (13:1a, 15: 7 paragraful 3). 13:8 In timpul executarii unei aruncari libere, adversarii trebuie sa ramana la o distanta de cel putin 3 metri de executantul aruncarii. Ei au voie, totusi, sa stea la limita exterioara a liniei propriului spatiu de poarta daca aruncarea libera se executa de la linia de aruncare libera. Incercarea de impiedicare a executiei aruncarii libere se penalizeaza conform Regulii 15:9 si Explicatiei 5:2b. Regula 14. Aruncarea de la 7 metri Acordarea aruncarii de la 7 metri 14:1 O aruncare de la 7 metri se acorda cand: a) se intrerupe neregulamentar o sansa clara de gol, in orice loc pe terenul de joc, de catre un jucator sau oficial al echipei adverse; b) se aude un fluierat neautorizat in momentul unei sanse clare de gol;
118

c) o sansa clara de gol a fost intrerupta de catre cineva care nu participa la joc, de ex. un spectator care intra in teren, sau oprirea jucatorului printr-un fluier (exceptie cand se aplica Comentariul de la Regula 9 :1) Prin analogie aceasta regula se aplica si in caz de forta majora, cum ar fi intreruperea curentului electric, jocul fiind intrerupt exact intr-o situatie clara de a marca. Pentru definitia unei “sanse clare de gol” vezi Explicatia Nr.8. 14:2 Daca jucatorul in atac ramane in deplin control al corpului si al mingii, chiar daca s-a produs o abatere mentionata la 14:1a, nu exista nici un motiv sa se acorde o aruncare de la 7 metri, chiar daca jucatorul nu fructifica sansa clara de gol. Oridecateori o decizie de aruncare de la 7 metri apare ca posibila, arbitrii trebuie sa se abtina sa intervina pana cand pot aprecia clar, daca aruncarea de la 7 metri este cu adevarat necesara si justificata. Daca atacantul reuseste sa marcheze un gol, cu toata abaterea savarsita de catre aparator, este clar ca nu mai este necesar sa se acorde o aruncare de la 7 metri. Daca insa devine evident ca jucatorul a pierdut cu adevarat controlul mingii sau al corpului, din cauza abaterii savarsite de catre aparator, si sansa clara de gol nu mai exista, atunci trebuie acordata aruncarea de la 7 metri. 14:3 In momentul acordarii unei aruncari de la 7 metri, arbitrii pot acorda timeout, dar numai daca este o intarziere importanta a jocului, de ex. datorita inlocuirii portarului sau aruncatorului si decizia de time-out va fi luata in acord cu principiile si criteriile Explicatiei 2. Executarea aruncarii de la 7 metri 14:4 Aruncarea de la 7 metri trebuie executata ca o aruncare spre poarta, in timp de 3 secunde dupa semnalul prin fluier al arbitrului (13:1a, 15:7 paragraful 3). 14:5 Jucatorul care executa aruncarea de la 7 metri trebuie sa se pozitioneze in spatele liniei de 7 metri dar nu mai departe de un metru de aceasta (15:1, 15:6). Dupa fluierul arbitrului, aruncatorul trebuie sa nu atinga sau sa depaseasca linia de 7 metri, inainte ca mingea sa paraseasca mana sa (13.1a, 15:7 paragraful 3). 14:6 Dupa executarea aruncarii, mingea nu poate fi atinsa din nou de catre executant sau coechipierii acestuia decat daca a atins adversarii sau barele portii (13.1a, 15:7 paragraful 3). 14:7 In timpul executarii aruncarii de la 7 metri, coechipierii executantului trebuie sa ramana in afara liniei de aruncare libera, pana cand mingea a parasit mana executantului (15:3, 15:6). Daca nu procedeaza in acest fel se va acorda o aruncare libera impotriva echipei care trebuia sa execute aruncarea de la 7 metri (13.1a, 15:7 paragraful 3).
119

14:8 In timpul executarii aruncarii de la 7 metri, adversarii executantului trebuie sa ramana in afara liniei de aruncare libera, si la cel putin 3 metri de linia de 7 metri, pana cand mingea a parasit mana executantului. Daca nu procedeaza in acest fel se va repeta aruncarea de la 7 metri, daca nu a fost marcat un gol, dar nu se va acorda nici un fel de sanctiune disciplinara. 14:9 Aruncarea de la 7 metri, va fi repetata, daca portarul a depasit linia de limitare de la 4 metri (1:7, 5:11), inainte ca mingea sa paraseasca mana executantului aruncarii si daca nu s-a marcat un gol. Deasemeni, nu se va acorda nici un fel de sanctiune disciplinara impotriva portarului. 14:10 Nu este permisa schimbarea portarului cand executantul aruncarii de la 7 metri este pregatit si se afla in pozitie corecta, cu mingea in mana. Orice incercare de efectuare a schimbarii, in aceasta situatie trebuie sanctionata ca o comportare nesportiva (8:4, 16:1c si 16:3c). Regula 15. Instructiuni generale pentru executarea aruncarilor (Aruncarea de incepere, Aruncarea de la margine, Aruncarea de la poarta, Aruncarea libera, si Aruncarea de la 7 metri) Executantul 15:1 Inaintea executarii unei aruncari, jucatorul trebuie sa se pozitioneze corect pentru efectuarea acesteia. Mingea trebuie sa fie in mana jucatorului (15:6). In timpul executiei, cu exceptia aruncarii de la poarta, jucatorul trebuie sa aiba o parte a piciorului in contact cu solul, pana cand mingea paraseste mana acestuia. Celalalt picior poate fi ridicat si asezat pe sol in mod repetat. (Vezi Regula 7:6). Jucatorul trebuie sa mentina pozitia corecta pana cand aruncarea a fost executata (15:7 paragrafele 2 si 3). 15:2 O aruncare este considerata executata cand mingea paraseste mana jucatorului (vezi 12:2). Jucatorul care a executat aruncarea nu are voie sa atinga mingea, daca aceasta nu a fost atinsa de un alt jucator sau de barele portii (15:7, 15:8). Vezi deasemenea restrictiile suplimentare de la regula 14:6. Un gol poate fi inscris direct din orice fel de aruncare, exceptie facand golul marcat dintr-o aruncare de la poarta in propria poarta (ex. daca portarul scapa mingea aflata sub control in propria poarta). Coechipierii executantului 15:3 Coechipierii executantului aruncarii trebuie sa ocupe pozitiile regulamentare pentru respectiva aruncare (15:6). Jucatorii trebuie sa ramana in pozitia corecta pana cand mingea a parasit mana executantului, exceptie fiind Regula 10:3 paragraful 2. Mingea nu trebuie sa fie
120

atinsa de un coechipier sau inmanata unui coechipier in timpul executiei (15:7 paragraful 2 si 3). Jucatorii echipei in aparare 15:4 Jucatorii echipei din aparare, trebuie sa ocupe, pozitiile corecte si sa le mentina pana cand mingea paraseste mana executantului (15:9). Pozitia incorecta a aparatorilor, la executarea aruncarii de incepere, de la margine sau libere, nu trebuie sa fie neaparat corectata de catre arbitri, daca atacantii nu sunt dezavantajati executand aruncarea imediat. Daca exista un dezavantaj, atunci pozitia trebuie corectata. Semnalul cu fluier de reluare a jocului 15:5 Arbitrul trebuie sa foloseasca fluierul pentru reluarea jocului: a) intodeauna in cazul aruncarii de incepere (10:3) si la aruncarile de la 7m (14:4); b) in cazul aruncarii de la margine, aruncarii de la poarta sau a aruncarii libere: - pentru reluarea jocului dupa time-out; - pentru reluarea jocului cu aruncare libera conform Regulii 13:4; - cand se intarzie executarea aruncarii; - dupa corectarea pozitiei jucatorilor; - dupa o avertizare verbala sau avertisment. Arbitrul trebuie sa judece si sa simta jocul, iar pentru o mai buna clarificare, sa foloseasca fluierul, pentru reluarea jocului, si in alte situatii. In principiu, arbitrii nu vor da semnalul prin fluier de reluare a jocului, pana cand nu sunt respectate cerintele de pozitionare a jucatorilor, conform 15:1, 15:3, si 15:4. (Vezi totusi si 13:7 paragraful 2 si 15:4 paragraful 2). In situatia in care un arbitru da semnalul prin fluier de reluare a jocului, chiar daca unul sau mai multi jucatori nu sunt corect pozitionati, atunci acestia au libertatea de a interveni in joc. Dupa semnalul prin fluier de reluare a jocului, executantul aruncarii, trebuie sa joace mingea in maximum 3 secunde. Sanctiuni 15:6 Abaterile de la regulament, comise de catre executant sau de catre coechipierii acestuia, inainte de executarea aruncarii, determina corectarea situatiei (vezi totusi 13:7 paragraful 2) (de ex. a pozitionarii sau a atingerii mingiei de catre coechipieri). 15:7 Consecintele nerespectarii de catre executant sau coechipieri a prevederilor regulamentare (15:1-3), in timpul executarii unei aruncari, depind in principal daca executarea aruncarii a fost precedata de fluierul arbitrului pentru reluarea jocului.
121

In principiu, orice incalcare a regulilor in timpul executarii aruncarii, care n-a fost precedata de fluierul de reluare, presupune corectarea si executarea aruncarii dupa fluier. Totusi, conceptul de avantaj, conform 13:2 se va aplica si in aceste situatii. Daca echipa executantului aruncarii pierde imediat posesia mingii, dupa o executie in conditii neregulamentare, aruncarea se considera efectuata si jocul continua. In principiu, orice nerespectare a regulamentului in timpul executarii unei aruncari dupa fluier, trebuie sanctionata. Aceasta se aplica, de exemplu, daca executantul efectueaza aruncarea din saritura, tine mingea mai mult de 3 secunde, sau isi modifica pozitia inainte ca mingea sa paraseasca mana sa. Se aplica si daca coechipierii executantului se deplaseaza in pozitii neregulamentare dupa fluier, dar inainte ca mingea sa paraseasca mana executantului (10:3 paragraful 2). In asemenea cazuri, aruncarea initiala se anuleaza si adversarii vor beneficia de o aruncare libera (13:1a) din locul in care a avut loc abaterea (vezi, totusi, Regula 2:6). Avantajul sub Regula 13:2 trebuie aplicat, de ex. si in cazul in care echipa executantului aruncarii, pierde imediat mingea inainte ca arbitrii sa aiba ocazia de a interveni iar jocul poate continua. 15:8 In principiu, orice incalcare a regulamentului, legata de executarea aruncarii si urmand imediat acesteia trebuie sanctionata. Acest lucru se refera la nerespectarea Regulii 15:2 paragraful 2, de ex. executantul aruncarii atinge mingea a doua oara, inainte ca aceasta sa atinga un alt jucator sau barele portii. Este situatia care ia forma driblingului, a reprinderii mingiei aflate in aer, sau ridicarea ei de pe sol, dupa ce a fost pusa sau scapata pe sol. Aceasta situatie se va sanctiona cu aruncare libera pentru adversari. Ca si in cazul 15:7 paragraful 3, se va aplica legea avantajului. 15.9 Cu exceptia Regulilor 14:8, 14:9, 15:4 paragraful 2 si 15:5 paragraful 3, aparatorii care intervin la executarea unei aruncari de catre adversari, spre exemplu nu ocupa pozitii regulamentare sau ulterior se muta in pozitii neregulamentare, vor fi sanctionati. Aceasta se aplica indiferent daca abaterea de la regulament se petrece inainte sau in timpul executarii aruncarii (inainte ca mingea sa fi parasit mana executantului). Se aplica fie daca aruncarea a fost precedata de fluierul de reluare a jocului sau nu. Explicatia 5:2b se aplica impreuna cu Regulile 16:1c si 16:3c. O aruncare ce a fost influentata negativ de catre aparatori, in principiu va fi repetata. Regula 16. Sanctiunile disciplinare Avertismentul 16:1 Un avertisment poate fi acordat pentru: a) faulturi si abateri similare impotriva unui adversar (5:5 si 8:2), care nu intra sub incidenta “sanctionarii progresive” in Regula 8:3; Un avertisment trebuie acordat pentru:
122

b) faulturi care trebuie sanctionate progresiv (8:3); c) comportare nesportiva a unui jucator sau oficial de echipa (8:4, Explicatia 5:1-2). Comentariu: Un jucator nu poate primi decat un avertisment, iar o echipa nu trebuie sa primeasca mai mult de 3 avertismente; ulterior, sanctiunea trebuie sa fie cel putin eliminare de 2 minute; Un jucator care a fost deja sanctionat cu eliminare de 2 minute nu poate primi apoi un avertisment. Oficialii unei echipe nu pot primi mai mult de un avertisment. 16:2 Arbitrul va indica avertismentul jucatorului sau oficialului sanctionat si cronometrorului / scorerului prin ridicarea cartonasului galben. (Semnalizarea Nr. 13). Eliminarea 16:3 O eliminare (2 minute) trebuie acordata pentru: a) o schimbare gresita, daca un jucator suplimentar intra in teren sau daca un jucator intervine neregulamentar in joc din spatiul de schimb (4:5-6); b) faulturi repetate din categoria celor care trebuie sanctionate progresiv (vezi 8:3; 16:1 Comentariu); c) comportari nesportive repetate ale unui jucator pe sau in afara terenului de joc (vezi 8:4; 16:1 comentariu); d) comportare nesportiva a oricarui oficial al unei echipe, dupa ce oricare oficial al aceleiasi echipe a primit un avertisment conform Regulii 8:4 si 16:1c; vezi Regula 16:1 comentariu; e) comportare nesportiva de asa maniera incat se acorda eliminare de 2 minute la fiecare ocazie (8:4, Explicatia 5:3); vezi Regula 16:3 comentariu; f) ca o consecinta a descalificarii unui jucator sau oficial de echipa (16:8 paragraful 2; vezi totusi 16:14b); g) comportare nesportiva a unui jucator, inainte ca jocul sa fie reluat, dupa ce tocmai a fost sanctionat cu o eliminare de 2 minute (16:12a). Comentariu: Este indicat in punctele b), c) si d), ca eliminarea in aceste cazuri sa fie acordata, in general, pentru faulturi repetate sau comportari nesportive. Totusi, arbitrii au dreptul sa stabileasca daca o anumita abatere necesita o eliminare imediata, chiar daca anterior jucatorul respectiv nu a fost avertizat, iar echipa nu primise inca 3 avertismente. In mod similar, un oficial de echipa poate primi o eliminare chiar daca nici un oficial al echipei respective nu primise un avertisment. Nu este posibil ca oficialii unei echipe sa primeasca mai mult de o eliminare de 2 minute in total . Cand s-a acordat o eliminare de 2 minute unui oficial de echipa conform regulii 16:3d, oficialului ii este permis sa ramana in zona de schimb a echipei sale si
123

sa-si indeplineasca sarcinile in continuare; totusi, numarul jucatorilor din teren al echipei sale se va reduce cu unul pentru 2 minute. 16:4 Dupa ce a acordat time-out, arbitrul va indica clar eliminarea jucatorului sau oficialului vinovat si cronometrorului / scorerului prin semnalizarea cu mana ridicata si cu doua degete intinse (Semnalizarea Nr. 14). 16:5 O eliminare se acorda totdeauna pentru 2 minute de joc; a treia eliminare pentru acelasi jucator conduce totdeauna la descalificare (16:6f). Jucatorul eliminat nu are dreptul sa participe la joc in timpul eliminarii sale iar echipa nu are dreptul sa-l inlocuiasca pe teren. Timpul de eliminare incepe cu semnalul prin fluier de reluare a jocului. Daca o eliminare de 2 minute nu se efectueaza complet in prima repriza, diferenta de timp ramasa neefectuata se va efectua in repriza a doua. Aceeasi regula se aplica si in cazul timpului regulamentar de joc si al prelungirilor. O eliminare ramasa incomplet efectuata la sfarsitul prelungirilor determina ca jucatorul in cauza sa nu poata participa la tie-break, cum ar fi executarea aruncarilor de departajare, de la 7 metri, conform Comentariului de la Regula 2:2. Descalificarea 16:6 O descalificare trebuie acordata pentru: a) comportare nesportiva a unui oficial de echipa dupa ce in prealabil au fost sanctionati cu avertisment si o eliminare de 2 minute conform Regulilor 8:4, 16:1c si 16:3d; b) faulturi care pun in pericol sanatatea adversarilor (8:5); c) comportari nesportive grosolane ale unui jucator sau oficial de echipa pe sau in afara terenului de joc (8:6, explicatia nr.6), si in cazuri de comportare nesportiva semnificativa sau repetata, in timpul aruncarilor de departajare de la 7 metri (2:2 comentariu si 16:13); d) o violenta a unui jucator inainte de joc sau in timpul procedurii de tie-break (al aruncarilor de departajare de la 7 metri) (2:2 comentariu, 8:7 si 16:14b); e) o violenta a unui oficial de echipa (8:7); f) a treia eliminare a aceluiasi jucator (16:5). 16:7 Dupa ce a acordat time-out, arbitrul va indica clar descalificarea jucatorului sau oficialului vinovat si cronometrorului / scorerului prin ridicarea cartonasului rosu (Semnalizarea Nr. 13). 16:8 O descalificare a unui jucator sau oficial de echipa se face intotdeauna pentru timpul de joc ramas de jucat. Jucatorul sau oficialul trebuie sa paraseasca imediat terenul si spatiul de schimb. Dupa plecare jucatorul sau oficialul nu are voie sa aibe nici un fel de contact cu echipa.
124

Descalificarea unui jucator sau a unui oficial de echipa, pe sau in afara terenului, in timpul de joc, atrage totdeauna o eliminare de 2 minute pentru echipa sa. Aceasta inseamna ca numarul jucatorilor de pe teren se va reduce cu unul (16:3f). Reducerea numarului de jucatori pe terenul de joc va dura 4 minute, daca jucatorul a fost descalificat in conditiile mentionate la Regula 16:12b-d. O descalificare reduce numarul jucatorilor sau oficialilor, care sunt disponibili la echipa (exceptie ca la 16:14b). Echipa are totusi dreptul sa creasca numarul de jucatori pe teren dupa expirarea timpului de eliminare de 2 minute. O descalificare se acorda, in principiu, numai pentru timpul ramas de jucat in jocul in care este acordata. Este privita ca o decizie a arbitrilor bazata pe observarea de catre ei a faptelor. Nu va exista nici o consecinta ulterioara jocului a descalificarii, cu exceptia cazului unei descalificari generata de o violenta (16:6d-e), sau a unei comportari nesportive grosolana a unui jucator sau oficial de echipa (16:6c) intrat in categoria a) d) sau g) in Explicatia Nr. 6. Aceste descalificari vor fi explicate in raportul de joc (17:10). Eliminarea definitiva 16:9 O eliminare definitiva trebuie acordata: cand un jucator este vinovat de o violenta (asa cum este definita in Regula 8:7) in timpul jocului (vezi Regula 16:13, paragraful 1 si Regula 2:6), pe, sau in afara terenului de joc. 16:10 Dupa ce a acordat time-out, arbitrul va indica clar eliminarea definitiva jucatorului vinovat si cronometrorului / scorerului prin incrucisarea bratelor deasupra capului (Semnalizarea Nr. 15). 16:11 O eliminare definitiva se dicteaza intotdeauna pentru tot timpul ramas de jucat si echipa trebuie sa continue sa joace cu un jucator mai putin pe teren. Daca un jucator care a fost eliminat definitiv, a fost eliminat pentru 2 minute (sau abia a primit eliminarea) sau a produs o reducere cu 2 min. a echipei, conform Regulii 16:12, atunci o astfel de eliminare sau reducere se va cumula in eliminarea definitiva. Aceasta inseamna ca singura reducere numerica a echipei va fi data doar de eliminarea definitiva. Jucatorul eliminat definitiv nu trebuie inlocuit si trebuie imediat sa paraseasca terenul si zona de schimb. Dupa plecare, jucatorul nu are voie sa aibe nici un contact cu echipa. O eliminare definitiva trebuie explicata de catre arbitri in raportul de joc, autoritatilor interesate (17:10). Mai multe abateri in aceeasi situatie 16:12 Daca un jucator sau un oficial al unei echipe se face vinovat de mai multe abateri comise simultan sau imediat consecutive, inainte ca jocul sa fie reluat, si aceste abateri necesita sanctiuni diferite, atunci, in principiu, se va dicta numai
125

sanctiunea cea mai severa. Acesta este intotdeauna cazul in care una dintre abateri este violenta. Sunt, totusi, urmatoarele exceptii specifice, cand in toate cazurile, echipa trebuie sa-si reduca efectivul de pe teren pentru 4 minute: Eliminare: a) daca un jucator care a fost sanctionat cu o eliminare de 2 minute se face vinovat de o comportare nesportiva inainte ca jocul sa fie reluat, atunci jucatorul este sanctionat cu o eliminare suplimentara de 2 minute (16:3g); “Daca eliminarea aditionala (suplimentara) este a treia pentru jucatorul respectiv, atunci acesta va fi descalificat”; b) daca un jucator care tocmai a fost descalificat (direct sau pentru a treia eliminare temporara) se face vinovat de o comportare nesportiva, inainte de reluarea jocului, atunci echipa este sanctionata cu o pedeapsa suplimentara, astfel ca reducerea efectivului va fi pentru 4 minute (16:8, paragraful 2); c) daca un jucator care tocmai a fost sanctionat cu eliminare pe timp de 2 minute se face vinovat de o comportare nesportiva grosolana, inainte de reluarea jocului, acesta va fi descalificat (16:6c); aceste sanctiuni combinate conduc la o reducere a efectivului pe timp de 4 minute (16:8, paragraful 2); d) daca un jucator care tocmai a fost descalificat (direct sau datorita celei de-a treia eliminari temporare) se face vinovat de o comportare nesportiva grosolana, inainte de reluarea jocului, echipa sa va primi o noua sanctiune, astfel incat reducerea va fi pentru 4 minute (16:8, paragraful 2). 16:13 Situatiile descrise in Regulile 16:1, 16:3, 16:6 si 16:9 se refera, in general la abateri savarsite in timpul de joc. In spiritul acestor reguli “timpul de joc” include si prelungirile si “time-out”, toate pauzele si intreruperile si, in cazul regulii 16:6, deasemenea orice modalitati de “tie-break” (cum ar fi departajarea prin aruncari de la 7m). In timpul acestor proceduri de “tie-break”, arbitrii pot decide, ca sanctiunile legate de timp sunt lipsite de importanta, iar orice caz de comportare nesportiva semnificativa sau repetata trebuie sa conduca la descalificarea de la participarea la astfel de proceduri (2:2 Comentariu) Abateri in afara timpului de joc 16:14 Comportarile nesportive, comportarile nesportive grosolane sau violenta din partea unui jucator sau oficial in locul unde se joaca un meci, dar in afara terenului de joc, se sanctioneaza astfel: Inainte de joc: a) avertisment in caz de comportare nesportiva (16:1c); b) descalificarea sportivului sau oficialului vinovat in caz de comportari nesportive repetate sau grosolane sau violenta, dar echipa are dreptul sa inceapa jocul cu 14 jucatori si 4 oficiali; Regula 16:8 paragraful 2 se aplica numai pentru abateri de la regulament in timpul jocului; respectiv, descalificarea nu va atrage si o eliminare de 2 min.

126

Aceste sanctiuni pentru abateri inainte de joc, pot fi acordate in orice moment al jocului, oricand o persoana vinovata este identificata ca participand la joc iar acest lucru nu a putut fi stabilit la momentul incidentului. Dupa joc: c) raport scris. Regula 17. Arbitrii 17:1 Doi arbitri, cu drepturi egale, vor fi responsabili pentru fiecare meci. Ei vor fi asistati de un cronometror si un scorer. 17:2 Arbitrii supravegheaza comportamentul jucatorilor si a oficialilor de echipa, din momentul intrarii acestora in incinta de desfasurare a jocului si pana la parasirea ei. 17:3 Inaintea jocului, arbitrii sunt responsabili de inspectia terenului de joc, a portilor si a mingilor de joc; arbitrii decid mingea de joc (Regulile 1 si 3.1). Arbitrii supravegheaza ca cele doua echipe sa fie in echipament de joc corespunzator. Ei verifica raportul de joc si echipamentul jucatorilor. Ei se asigura ca in spatiul de schimb numarul jucatorilor si al oficialilor este in limitele regulamentului si stabilesc prezenta si identitatea “responsabilului oficial al echipei”, pentru fiecare echipa. Orice neconcordante trebuie corectate (4.1-2 si 4.7-9). 17:4 Efectuarea alegerii cu moneda (10:1) se face de catre unul dintre arbitri, in prezenta celuilalt si a responsabilului oficial al echipei, pentru fiecare echipa, sau a unui oficial de echipa sau jucator care participa in numele responsabilului oficial al echipei. 17:5 In principiu, tot jocul va fi arbitrat de aceeasi arbitri. Este responsabilitatea lor sa se asigure ca jocul se desfasoara in conformitate cu regulamentul de joc si ei trebuie sa sanctioneze orice abatere de la regulament (vezi, totusi, Regulile 13:2 si 14:2). Daca unul dintre arbitri nu poate termina jocul, celalalt arbitru va continua sa arbitreze singur. (Pentru competitiile IHF si Continentale, aceasta situatie se trateaza in conformitate cu regulamentele competitiilor respective). 17:6 Daca amandoi arbitrii fluiera o abatere si sunt de acord cu echipa care trebuie sanctionata, dar au opinii diferite in legatura cu severitatea sanctiunii, se va aplica sanctiunea cea mai severa. 17:7 Daca amandoi arbitrii fluiera pentru a sanctiona o abatere, sau mingea a parasit terenul, si cei doi arbitri au pareri diferite in ceea ce priveste echipa care trebuie sa se afle in posesia mingii, atunci trebuie sa se aplice decizia comuna a arbitrilor, la care ajung dupa consultari.
127

Daca nu pot ajunge la o decizie comuna, va prevala opinia arbitrului de centru. Un time-out este obligatoriu in acest caz. Dupa consultari intre arbitri, ei semnalizeaza clar ce au hotarat si jocul se reia cu fluierul arbitrului (2:8d, 15:5). 17:8 Amandoi arbitrii sunt responsabili pentru notarea scorului. Arbitrii noteaza deasemenea avertismentele, eliminarile, descalificarile si eliminarile definitive. 17:9 Amandoi arbitrii sunt responsabili pentru controlul timpului de joc. Daca exista indoieli asupra corectitudinii timpului de joc, arbitrii vor ajunge la o decizie comuna (vezi deasemenea Regula 2:3). 17:10 Arbitrii sunt responsabili pentru completarea corecta a raportului de joc, dupa joc. Eliminarile (16.11) si descalificarile de felul celor indicate la regula 16:8, paragraful 4, trebuie explicate in raportul de joc. 17:11 Deciziile luate de arbitri pe baza observarii faptelor de catre ei sau a judecatii lor sunt finale. Se poate face apel numai impotriva deciziilor care nu sunt in conformitate cu regulamentul. In timpul jocului, numai “responsabilul oficial de echipa“ are dreptul sa se adreseze arbitrilor. 17:12 Arbitrii au dreptul sa suspende temporar sau permanent un joc. Trebuie facute toate eforturile pentru continuarea jocului, inainte de a lua decizia de a suspenda permanent un joc. 17:13 Echipamentul negru este destinat initial arbitrilor. Regula 18. Cronometrorul si Scorerul 18:1 In principiu, cronometrorul are ca responsabilitate principala timpul de joc, “time-out”-urile si timpul de eliminare al jucatorilor eliminati. Scorerul are ca responsabilitate principala listele echipelor, raportul de joc, intrarea jucatorilor care ajung dupa inceperea jocului si intrarea jucatorilor fara drept de participare la joc. Alte sarcini, cum ar fi controlul numarului de jucatori si oficiali de echipa in spatiul de schimb, intrarea si iesirea jucatorilor de schimb sunt considerate responsabilitati comune. In principiu numai cronometrorul (si atunci cand este aplicabil, un delegat tehnic al federatiei responsabile) trebuie sa intrerupa jocul, atunci cand este necesar. Vezi deasemenea Explicatia Nr. 9 cu privire la procedurile corecte pentru interventia cronometrorului / scorerului cand isi indeplinesc responsabilitatile mentionate.

128

18:2 Daca nu exista tabela de marcaj cu cronometru, atunci cronometrorul trebuie sa informeze “responsabilul oficial de echipa” al fiecarei echipe despre cat timp s-a jucat sau cat timp a mai ramas de jucat, in special dupa “time-out”uri. Daca nu exista tabela de marcaj cu cronometru cu semnal automat de sfarsit de joc, cronometrorul isi asuma responsabilitatea pentru a da semnalul de sfarsit la fiecare repriza (vezi Regula 2.3). Daca tabela de marcaj nu poate afisa si timpii de eliminare (cel putin trei pentru fiecare echipa, in timpul jocurilor IHF), cronometrorul va afisa la masa cronometrorului timpul de expirare pentru fiecare eliminare, impreuna cu numarul jucatorului eliminat. Prezentul regulament a fost tradus, adaptat si paginat dupa versiunea in limba engleza Codul semnalizarilor Atunci cand se acorda o aruncare libera sau o aruncare de la margine, atunci arbitrii trebuie sa indice imediat directia in care trebuie sa se execute aruncarea (semnalizarile 7 sau 9). Ulterior, atunci cand este aplicabil, se vor indica celelalte semnalizari necesare obligatorii, pentru a indica sanctiuni disciplinare (semnalizarile 13-15). Daca apare necesar sa se explice motivul pentru care a fost acordata o aruncare libera sau de la 7 metri, atunci unul dintre semnalizarile 1-6 si 11 pot fi aratate pentru informare. (Semnalizarea 11 trebuie totusi intotdeauna aratata in acele situatii in care o aruncare libera acordata pentru joc pasiv nu a fost precedata de semnalizarea 18.) Semnalizarile 12, 16 si 17 sunt obligatorii in acele situatii in care se aplica. Semnalizarile 8, 10 si 18 sunt folosite atunci cand se considera necesar de catre arbitri. Semnalizarea 1 Depasirea spatiului de poarta

129

Semnalizarea 2 Dublu dribling

Semnalizarea 3 Pasi sau 3 secunde

130

Semnalizarea 4 Agatari, imbratisari sau impingeri

131

Semnalizarea 5 Lovire

Semnalizarea 6 Fault in atac

132

Semnalizarea 7 Aruncare de la margine – directia

Semnalizarea 8 Aruncare de la poarta

133

Semnalizarea 9 Aruncare libera – directia

Semnalizarea 10 Pastrati distanta de 3 metri

134

Semnalizarea 11 Joc pasiv

135

Semnalizarea 12 Gol

Semnalizarea 13 Avertisment (galben); descalificare (rosu)

136

Semnalizarea 14 Eliminare (2 minute)

Semnalizarea 15 Eliminare definitiva

137

Semnalizarea 16 Time-out

Semnalizarea 17 Permisiune pentru 2 pesoane (cu drept de participare la joc) sa intre pe teren in tim time-out – ului

138

Semnalizarea 18 Semnal de preavertizare pentru joc pasiv

Explicatii la Regulile de joc Cuprins Pagina 1. Executarea aruncarii libere dupa semnalul de final (2:4-6) 49 2. Time-out (2:8) 49 - 50 3. Time-out de echipa (2:10) 50 - 51 4. Jocul pasiv (7:10-11) 51 - 53 5. Comportarea nesportiva (8:4, 16:1d) 53 6. Comportarea nesportiva grosolana (serioasa) (8:6, 16:6d) 54 7. Aruncarea de incepere (10:3) 54 8. Definitia “sansei clare de gol” (14:1) 55 9. Intreruperea jocului de catre cronometror (18:1) 55 - 56 1. Executarea aruncărilor libere după semnalul de final al jocului (2:4 – 6) În multe situatii, echipa care are posibilitatea de a executa o aruncare libera dupa expirarea timpului de joc, nu este cu adevarat interesata sa marcheze un gol, fie pentru că rezultatul jocului este deja stabilit, fie că locul aruncării este situat prea departe fată de poarta echipei adverse. Cu toate că, tehnic, regulamentul prevede ca aruncarea libera sa fie executată, arbitrii trebuie să
139

judece corect si sa considere aruncarea liberă ca executată, dacă un jucător, care se află în pozitia aproximativ corectă, lasă mingea să cadă, sau o înmânează arbitrului. În acele cazuri în care este evident că echipa va încerca să marcheze un gol, arbitrii trebuie să încerce să stabilească un echilibru între acordarea acestei posibilităti (chiar dacă este foarte redusă) si asigurarea ca aceasta situatie nu se va transforma într-un “teatru“ frustrant si cu pierdere de timp. Aceasta însemnă că arbitrii vor aranja jucătorii ambelor echipe în pozitii corecte, cât mai repede si ferm, pentru ca aruncarea liberă să poată fi executată fără întârziere. (Noile restrictii la Regula 2:5 privind pozitia jucatorilor si inlocuirile trebuie aplicate) (4:5 si 13:7). Arbitrii trebuie să fie, în plus, foarte atenti la neregularitătile sanctionabile comise de ambele echipe. Neregularitătile repetate din partea echipei în apărare trebuiesc sanctionate (15:4, 15:9, 16:1.c, 16:3c). În plus, jucătorii echipei în atac gresesc deseori în timpul executiei, de exemplu dacă unul sau mai multi jucători depăsesc linia de aruncare liberă după fluierul arbitrului, dar înainte ca mingea să fi părăsit mâna atacantului (13:7, paragraful 3), sau dacă executantul aruncării se miscă, sau sare, în timp ce execută aruncarea (15:1, 15:3). Este foarte important ca astfel de goluri, marcate în conditii neregulamentare, să nu fie acordate. 2. Time – out (2:8) Exceptând situatiile descrise în regula 2:8, in care acordarea unui time – out este obligatorie, este de asteptat ca arbotrii să-si folosească capacitatea de decizie referitoare la necesitatea dictării time – out-ului si în alte situatii. Câteva situatii tipice la care nu este obligatorie acordarea unui time – out, dar la care, în conditii normale, se acordă, sunt: a) influente exterioare, de exemplu suprafata de joc trebuie stearsă; b) un jucător pare a fi accidentat; c) o echipă joacă intentionat pentru a trece timpul, de exemplu echipa întârzie executarea unor aruncări, sau un jucător indeparteaza mingea sau nu o eliberează la timp; d) mingea atinge tavanul sălii sau o instalatie fixă de deasupra suprafetei de joc (11:1) si ricosează departe de locul de unde ar fi trebuit să se execute aruncarea de la margine, ceea ce ar duce la întârzieri neobisnuite. La stabilirea necesitătii acordării unui time – out în aceste situatii sau in altele, arbitrii trebuie să aibă în vedere, înainte de toate, dacă o întrerupere de joc fără time – out ar crea un dezavantaj pentru una dintre echipe. Dacă, de exemplu, o echipă conduce spre finalul jocului la o diferentă clară de goluri, nu este necesar să se acorde un time- out pentru stergerea podelei. Similar daca echipa care ar fi dezavantajată prin neacordarea unui time–out este acea echipă care, dintr-un motiv oarecare, întârzie jocul sau încearcă să tragă de timp, atunci
140

este clar ca nu este motiv pentru a se acorda time – out. Un alt factor important este durata probabila a întreruperii. Durata unei întreruperi cauzate de o accidentare este, adesea, greu de apreciat, motiv pentru care este mai sigur să se acorde time –out. In schimb, arbitrii, nu trebuie să acorde prea repede un time – out, numai pentru faptul că mingea a părăsit suprafata de joc. În asemenea cazuri, de cele mai multe ori, mingea va fi returnată destul de repede, iar jocul va putea fi reluat. În caz contrar, arbitrii vor trebui să introducă rapid în joc mingea de rezervă (3:4), precis pentru a evita acordarea unui time – out. „Time-out”-ul obligatoriu ce se acorda la executarea unei aruncari de la 7 metri a fost indepartat. Poate totusi sa fie necesar sa se acorde „time-out” bazat pe judecarea subiectiva in anumite ocazii, in concordanta cu principiile de mai sus. Acestea pot implica situatii cand una dintre echipe intarzie evident executarea, incluzand de ex. o schimbare a portarului sau a executantului. 3. Time – out-ul de echipă (2:10 ) Fiecare echipă are dreptul la un time – out de echipă de 1 minut pe repriză, în timpul regulamentar de joc (nu si în timpul prelungirilor). O echipa care doreste să solicite un time – out de echipă, trebuie , printr-un oficial de echipa, sa puna pe masa oficiala, in dreptul cronometrorului, un ”carton verde“ (este indicat ca acest carton verde să aibe dimensiunea de 15 x 20 cm si să aibă pe fiecare parte desenat un “ T “). O echipă poate să ceară time – out de echipă numai când este în posesia mingii (mingea este în joc, sau la o întrerupere a jocului). Presupunând că o echipă nu pierde posesia mingii înainte ca cronometrorul să poată fluiera (în acest caz cartonasul verde se înapoiază echipei) time – out-ul de echipă va fi acordat imediat acelei echipe. Cronometrorul întrerupe jocul prin fluier si opreste cronometrul (2:9). Semnalizează cu mîinile time – out (Semnalizarea 16) si indică, cu bratul întins lateral echipa care a cerut time – out de echipă (dacă este cazul, datorită zgomotului sau a agitatiei, cronometrorul se poate ridica în picioare). Cartonul verde se pune pe masă, în partea unde se află echipa care a solicitat time – outul de echipă si rămâne acolo in timpul „time – out”-ului de echipă. Arbitrii aproba time – out de echipa, iar cronometrorul porneste un cronometru prin care va controla durata „time-out’-ului de echipa. Scorerul înscrie în raportul de joc minutul în care a fost acordat time – out-ul de echipă în dreptul echipei care l-a solicitat. 50 În timpul time – out-ului de echipă, jucatorii si oficialii vor sta în dreptul propriului spatiu de schimb, fie în suprafata de joc, fie în spatiul de schimb. Arbitrii rămân la centrul terenului, dar unul dintre ei poate să meargă, pentru o scurta perioada de timp, până la masa cronometrorului / scorerului pentru consultări. Neregularitătile comise în timpul time – out-ului de echipă au aceleasi
141

consecinte ca si neregularitătile comise pe parcursul timpul jocului. Nu are importantă dacă jucătorul în cauză se află pe suprafata de joc, sau în afara ei. Pentru o comportare nesportivă jucătorul poate fi eliminat conform regulilor 8:4 si 16:3.c. După 50 de secunde cronometrorul indică, printr-un semnal acustic, că jocul va fi reluat peste 10 secunde. Echipele sunt obligate sa reia jocul la expirarea time – out-ului de echipă. Jocul va fi reluat fie cu o aruncare corespunzătoare situatiei existente cand time – out-ului de echipă a fost acordat, fie – dacă mingea era în joc – cu o aruncare liberă în favoarea echipei care a solicitat time – out-ul de echipă din locul în care se afla mingea în momentul întreruperii. Cronometrorul porneste cronometrul în momentul în care arbitrul fluieră reluarea jocului. 4. Jocul pasiv (7:11 – 7:12) Indicatii generale Aplicarea regulilor referitoare la jocul pasiv are drept scop prevenirea unui mod de joc neatractiv si trageri de timp intentionate. Aceasta cere ca arbitrii, in timpul jocului, să recunoască si sa judece consecvent jocul pasiv. Situatii de joc pasiv pot apărea în toate fazele de atac ale unei echipe, de ex. Cand mingea se joaca in propriul teren, în faza de constructie sau finalizare a atacului. Pot apărea mai frecvent situatii de joc pasiv, in urmatoarele cazuri : - o echipa conduce la un scor strâns, spre finalul jocului; - o echipa are un jucator eliminat; - cand apararea echipei adverse este superioara. Presemnalizarea jocului pasiv Presemnalizarea jocului pasiv ar trebui să fie făcută mai ales în următoarele situatii: 1. Cand schimbarile de jucători se fac prea lent, sau plecare prea lenta în atac. Semnele tipice sunt : - jucatorii stau la mijlocul terenului asteptand terminarea schimbării jucătorilor; - un jucator intarzie executarea unei aruncari libere (jucandu-se cu mingea sau pretinzand ca nu stie locul exact al executarii aruncarii), aruncare de incepere (printr-o recuperare lenta a mingii de catre portar, printr-o pasa neglijenta spre mijlocul terenului, sau o deplasare lenta cu mingea spre mijlocul terenului), aruncare de la poarta sau aruncare de la margine, dupa ce echipa a fost anterior avertizata pentru astfel de tactici de tragere de timp.
142

- un jucator sta pe loc si executa dribling; - jucarea mingii spre propria jumătate de teren, fără a fi presat de adversar; 2. In legatura cu o schimbare intarziata, dupa inceperea fazei de constructie a atacului. Semnele tipice sunt : - toti jucătorii si-au ocupat posturile în atac; - echipa începe faza de atac cu un joc pregătitor de pase; - abia acum urmează un schimb de jucători ai acestei echipe Comentariu: Unei echipe care a incercat un contraatac rapid din propria jumătate de teren, dar care nu poate realiza o situatie de a marca un gol, dupa ajungerea în jumătatea adversă de teren, trebuie sa i se permita să facă schimbare rapida de jucători, in aceasta faza. 3. In timpul unei faze prea lungi de construire a atacului. În principiu, unei echipe trebuie sa i se permita o faza de constructie a atacului, cu un joc pregătitor de pase, înainte de a incepe o faza de atac directa. Semnele tipice pentru o faza de constructie prea lunga sunt: - faza de atac nu conduce la o actiune de atac directa; Comentariu: O actiune de atac directa exista in special atunci cand echipa in atac foloseste mijloace tactice astfel incat sa castige un avantaj de spatiu, fata de aparatori, sau cand creste ritmul de atac fata de faza de constructie; - jucatorii primesc mingea repetat stand pe loc sau indepartandu-se de poarta; - dribling repetat, pe loc; - cand se confrunta cu un adversar, jucătorul în posesia mingii se întoarce prematur, asteapta întreruperea jocului de către arbitri, sau nu castiga un avantaj in spatiu fata de aparator; - actiuni active de aparare: aceasta împiedică cresterea ritmului deoarece aparatorii blocheaza pasarea mingii si deplasarea atacantilor. - echipa in atac nu creste clar ritmul de atac in faza de finalizare fata de faza de constructie.
143

4. Dupa aratarea semnalului de presemnalizare După presemnalizărea jocului pasiv, arbitrii trebuie sa permita o faza de constructie de atac (arbitrii trebuie să cunoasca ca juniorii si echipele de niveluri inferioare necesita un timp mai mare). Dacă după aceasta faza de constructie a atacului nu se observă nici o schimbare de ritm vizibilă si nu se observă o actiune directa de atac, atunci arbitrii trebuie să considere ca echipa in posesia mingii este vinovata de joc pasiv. Comentariu: Arbitrii trebuie sa fie atenti sa nu dicteze joc pasiv exact in timp ce echipa în posesia mingii incearca sa arunce la poarta sau se îndreaptă, spre poarta adversă. Cum trebuie indicat semnalul de presemnalizare Dacă unul dintre arbitri (de centru sau de poartă) observă intentia de joc pasiv, ridică mâna (Semnalizarea 18). Celalalt arbitru trebuie să preia si el această semnalizare. (Arbitrii trebuie sa dea semnalul de presemnalizare de joc pasiv cu bratul dinspre banca de rezerve). Aceasta se face pentru a indica faptul ca echipa in posesia mingii nu incearca sa obtina o sansa de gol sau intarzie repetat reluarea jocului. Presemnalizarea este mentinuta pana cand: 1. atacul sa sfarsit sau 2. presemnalizarea nu mai este valabila (vezi mai jos). Dacă echipa în posesia mingii nu face nici o încercare, vizibilă, de a arunca la poartă, unul dintre cei doi arbitri va dicta joc pasiv si va acorda aruncare libera pentru echipa adversa. Un atac, care incepe cand echipa intra in posesia mingii, este considerat incheiat atunci cand echipa marcheaza un gol sau pierde posesia mingii. Semnalul de preavertizare se arata, in mod normal, pe toata durata de desfasurare a atacului. Totusi, in timpul unui atac, exista 2 situatii cand nu se mai considera ca este joc pasiv si presemnalizarea trebuie oprita imediat: 1. echipa in posesia mingii arunca la poarta si mingea revine la aceasta echipa respinsa de portar sau de barele portii (direct sau sub forma de aruncare de la margine) sau 2. un jucator sau oficial al echipei in aparare primeste o sanctiune progresiva, conform Regulii 16 datorita unei abateri de la Regulament sau a unei comportari nesportive. In aceste doua situatii echipei in posesia mingii trebuie sa i se permita o noua faza de constructie. 5. Comportare nesportivă (8:4, 16:1c, 16;3e) Pentru sanctionare, conform regulii 16, comportarile nesportive se impart in 3 categorii, pentru care se dau exemplele de mai jos: 5.1. Sanctiuni progresive, daca actiunea este repetata (16:1c); 5.2. Sanctiuni progresive, de la prima actiune (16:1c); 5.3. Actiuni specifice, sanctionate intotdeauna cu o eliminare de 2 minute
144

(16;3e). Urmatoarele situatii specifice sunt exemple atunci cand cele 3 categorii trebuie sa se aplice: 5.1. Cand aparatorii folosesc propriul spatiu de poarta, ca pozitie de baza in aparare (de ex. nu atunci cand este o reactie imediata, intr-o situatie izolata cand se confrunta cu un jucator intr-o situatie de gol); 5.2. a) hartuirea unui adversar sau coechipier prin cuvinte sau gesturi de natura provocatoare; ex. specific: strigarea la un adversar care executa o aruncare de la 7 metri; b) intarzierea executarii unei aruncari pentru echipa adversa, in mod tipic prin nerespectarea distantei de 3 metri, sau de ex. cand portarul nu da mingea executantului aruncarii de la 7 metri; (vezi totusi regulile 14:8, 14:9, 15;4 paragraful 2 si 15:5 paragraful 3); c) prin actiuni false-simulare (“teatru”) incercand sa induca in eroare arbitrii in ceea ce priveste actiuni ale adversarilor (ex. pretinzand ca s-a comis un fault); d) cand se blocheaza direct o aruncare sau o pasa prin folosirea labei piciorului sau a partii inferioare a piciorului (gambei); (o miscare reflexa, cum ar fi o indoire instinctiva a piciorului, cand vine mingea; sau blocarea mingii printr-o miscare normala a piciorului in timpul miscarii corpului spre adversar, nu trebuie sanctionate) vezi deasemenea Regula 7:8; 5.3. a) cand s-a acordat o decizie impotriva echipei in posia mingii si jucatorul cu mingea nu o lasa sa cada sau nu o pune imediat pe sol; similar daca mingea se afla deja pe sol iar jucatorul o indeparteaza de la locul respectiv; b) interventia in joc a jucatorilor sau oficialilor aflati in spatiul de schimb, de ex. prin interventia din spatiul de schimb in terenul de joc sau prin retinerea mingii in spatiul de schimb cand aceasta a ajuns acolo. 6. Comportare nesportivă grosolană (8:6, 16:6c) Urmatoarele sunt exemple de actiuni care trebuie sa conduca la sanctiunea directa de descalificare, conform Regulii 16;6c. Prin analogie, alte actiuni pot fi considerate de arbitri, ca apartinand acestei categorii:
145

a) comportament insultator (prin vorbe, gestică, mimică si contact corporal) aduse unor alte persoane (arbitri, cronometror / scorer, observator, oficial, jucător, spectator s.a.m.d.) ; b) aruncarea sau indepartarea mingii, intr-o maniera demonstrativa, după o decizie a arbitrilor; c) daca portarul in mod demonstrativ refuza sa incerce sa apere o aruncare de la 7 metri; d) ripostă, a unui jucător, după un fault comis asupra lui (loveste inapoi, reflex); e) aruncarea intentionată a mingii într-un jucător advers, în timpul unei întreruperi a jocului; (daca este facuta cu multa forta si de la o distanta foarte mica este mai potrivit sa fie considerata violenta); f) intreruperea unei sanse clare de gol prin interventia unui oficial de echipa sau a unui jucator suplimentar, care patrunde pe teren (4:2, 4;3, 4:6), sau de catre un oficial de echipa sau jucator, care intervine in terenul de joc din spatiul de schimb. g) daca in ultimele minute ale jocului, un jucator foloseste astfel de metode incat intra sub incidenta regulii 8:5 sau 8:6, numai pentru a impiedica adversarii sa aibe timp pentru a ajunge intr-o pozitie din care sa inscrie un gol decisiv (pentru a castiga sau a egala, sau sa obtina diferenta de goluri necesara) sau de a ajunge intr-o pozitie din care se poate acorda aruncare de la 7 metri; 7. Aruncarea de începere (10:3) Aceasta înseamnă că arbitrii nu trebuie să fie pedanti si să nu caute posibilităti de a interveni sau chiar de a sanctiona echipa care incearca sa execute aruncarea rapid. De exemplu, arbitrii trebuie să evite ca notatiile pe care le fac, sau alte sarcini pe care le au, să îi împiedice să verifice, rapid, pozitiile jucătorilor. Arbitrul de centru trebuie să fie pregătit să fluiere executia aruncării imediat ce jucătorul a ocupat pozitia corectă, presupunand ca pozitia coechipierilor nu trebuie corectata. În plus, arbitrii trebuie să aibă în vedere că coechipierii executantului aruncării au voie să depăsească linia de centru imediat după fluier. (Aceasta este o exceptie de la regula de bază a executării aruncărilor). Cu toate că regula prevede că executantul aruncării trebuie să stea cu piciorul pe linia de centru, pâna la o distantă de maximum 1,5 metri de o parte si de alta a mijlocului terenului, arbitrii nu trebuie să fie exagerat de exacti si să nu
146

îsi facă griji pentru câtiva centimetri. Principalul lucru este a se evita nesportivitatea si nesiguranta pentru adversari, in ceea ce priveste când si de unde s-a executat aruncarea de începere. În afară de aceasta, la majoritatea suprafetelor de joc mijlocul terenului nu este marcat, iar la alte suprafete de joc linia de mijloc este întreruptă datorita reclamelor din centru. În asemenea cazuri atât executantii, cât si arbitrii trebuie să aprecieze pozitia corectă, iar a persevera în exactitate ar fi nereal si neindicat. 8. Definitia unei “sanse clare de gol“ (14:1) In scopul regulei 14:1, exista o “sansa clară de gol“ atunci când : a) un jucător care are deja controlul mingii si al echilibrului sau corporal (este în plenitudinea fortelor) la linia spatiului de poartă al echipei adverse, are ocazia de a arunca la poartă , fără ca un adversar să aibe posibilitatea de a împiedica aruncarea prin mijloace regulamentare; b) un jucător care are controlul mingii si al echilibrului sau corporal (este în plenitudinea fortelor) aleargă, sau driblează mingea, pe contraatac, singur spre portarul advers, fără ca un adversar să aibe posibilitatea de a a se interpune în fata lui si să oprească contraatacul; c) un jucător se află în una din situatiile mai sus mentionate a) sau b) cu exceptia faptului că jucătorul nu se află încă în posesia mingii, dar este pregătit să primeasca mingea. Arbitrii trebuie să fie convinsi că nici un adversar nu este în stare să împiedice primirea mingiei prin mijloace regulamentare; d) un portar si-a părăsit propriul spatiu de poartă, iar un jucător advers, care are controlul mingii si al echilibrului sau corporal (este în plenitudinea fortelor), are o sansă clară de a arunca nestingherit mingea în poarta goală. (Acest lucru este valabil si atunci când jucători din echipa adversă se află între jucătorul care vrea să arunce si poarta goală, dar în acest caz arbitrii trebuie să ia în considerare posibilitatea că acesti jucători să actioneze cu mijloace regulamentare). 9. Întreruperi ale timpului de joc de către cronometror (18:1) Dacă un cronometror întrerupe jocul pentru schimbări gresite, sau intrări neregulamentare, conform regulilor 4:2 – 3, 5 – 6, jocul va fi reluat cu o aruncare liberă pentru echipa adversă, care se va executa, în mod normal, din locul unde s-a comis abaterea. Dacă, totusi, mingea se afla, în momentul întreruperii, într-o pozitie mai favorabilă pentru echipa care beneficiază de
147

aruncarea liberă, atunci aruncarea liberă trebuie executată din acea pozitie (vezi regula 13:6, paragrafele 3 si 4). În cazul unor asemenea neregularităti cronometrorul trebuie să întrerupă imediat jocul, fără a lua în considerare regulile generale ale “ avantajului “, conform regulilor 13:2 si 14:2. Dacă jocul a fost întrerupt datorită unor astfel de neregularităti comise de echipa în apărare si, prin aceasta, a fost împiedicată o sansa clară de gol, trebuie să se dicteze aruncare de la 7 – m, conform Regulii 14:1 a. În cazul altor tipuri de neregularităti, care trebuiesc anuntate arbitrilor, cronometrorul trebuie să astepte până la prima întrerupere de joc. Dacă, totusi, cronometrorul intervine si întrerupe jocul, acest lucru nu duce la pierderea posesiei mingii. Jocul va fi reluat cu o aruncare liberă executată de echipa care s-a aflat în posesia mingii în momentul întreruperii. Dacă, însă, întreruperea a fost cauzată de o neregularitate comisă de echipa în apărare si arbitrii sunt de părere că, datorită întreruperii pripite, a fost împiedicată o sansă clara de gol pentru echipa în atac, trebuie acordată aruncare de la 7 – m, conform regulei 14:1.b. Ca principiu general, neregularitătile observate si raportate de către cronometror / scorer (cu exceptia regulilor 4:2 – 3, 5 – 6) nu conduc la sanctiuni personale. O decizie de acordare a unei aruncări de la 7 – m, conform regulei 14:1.a, după cum s-a explicat si în paragraful 2, de mai sus, este valabilă si în cazul în care un arbitru sau delegat tehnic (I.H.F., sau federatiei continentale sau nationale) întrerupe jocul datorită unei neregularităti, care are ca urmare avertizarea verbala sau sanctionarea unui jucător, sau oficial, al echipei în apărare, comise în momentul în care echipa în atac are o sansa clară de gol. Regulamentul Spatiului de schimb 1. Spatiile de schimb se află, în afara liniei de margine, în stânga si dreapta prelungirii liniei de mijloc, până la capătul băncii de schimb corespunzătoare si dacă conditiile de spatiu o permit, si în spatele băncilor (Regulamentul de joc: Fig. 1). Reglementările pentru evenimentele I.H.F. si ale federatiilor continentale stabilesc că băncile de schimb încep de la 3,5 metri de linia de mijloc. Aceasta este o recomandare valabilă pentru jocuri, la toate celelalte niveluri. În fata băncilor de schimb, pe linia de margine, nu este voie să fie amplasate nici un fel de obiecte (pentru cel putin 8 metri de la linia de mijloc). 2. În spatiul de schimb au dreptul să stea numai jucătorii si oficialii unei echipe, care sunt înscrisi în raportul de joc (Regula 4:1 – 2). În cazul în care este necesar un translator, acesta trebuie să ia loc în spatele băncii de rezerve. 3. In spatiul de schimb, oficialii echipei trebuie să poarte echipament sportiv complet, sau îmbrăcăminte civilă. 4. Cronometrorul si scorerul vor ajuta arbitrii la monitorizarea ocupantilor spatiului de schimb înaintea si în timpul jocului. Dacă, înaintea începerii jocului, exista neregularitati privitoare la regulile
148

spatiului de schimb, jocul poate începe doar atunci când neregularitatile au fost înlăturate. Dacă aceste neregularitati apar în timpul jocului, jocul nu poate fi continuat, după prima întrerupere, decat după ce neregularitatile au fost înlăturate. 5. Oficialii unei echipe au dreptul si îndatorirea de a-si conduce si îndruma echipa, chiar si în timpul jocului, într-o manieră corectă si în spirit sportiv, în limitele regulamentului. În principiu, ei trebuie să stea pe banca de rezerve a echipei. Totusi oficialilor le este permis să se miste în spatiul de schimb, în special pentru : - a conduce schimbarea jucătorilor; - a da indicatii tactice jucătorilor din teren si de pe banca de rezervă; - a acorda îngrijiri medicale - a solicita time - out de echipă; - a comunica cu cronometrorul / scorerul. Acest lucru este valabil numai pentru “responsabilul oficial de echipă“ si numai în situatii cu totul deosebite (vezi regula 4:2). Permisiunea de a se deplasa este valabilă, de regulă, numai pentru un singur oficial pentru fiecare echipă. Oficialul echipei, care se deplasează, trebuie să respecte limitele spatiului de schimb - după cum a fost definita la punctul 1 de mai sus. Oficialul echipei nu trebuie sa impiedice vizibilitatea cronometroruli / scorerului. În principiu, jucătorii aflati în spatiul de schimb trebuie să stea pe banca de rezerve. Jucătorilor le este, totusi, permis să: - să se încălzească fără minge în spatele băncii de schimb, dacă conditiile de spatiu o permit si nu deranjează desfăsurarea jocului. Oficialilor sau jucătorilor nu le este permis: - să intervină sau să aducă ofense la adresa arbitrilor, delegatilor, cronometrorului / scorerului, jucătorilor, oficialilor unei echipe sau spectatorilor printr-un comportament provocator, protestatar sau prin orice alt fel de comportament nesportiv (limbaj, mimică sau gesturi); - să părăsească spatiul de schimb în scopul influentării jocului; - în timpul încălzirii să stea, sau să alerge, în lungul liniei de margine.
149

Este de asteptat ca in general, oficialii de echipa si jucatorii sa ramana in spatiul de schimb al echipei lor. Daca totusi un oficial de echipa paraseste spatiul de schimb pentru o alta pozitie el isi pierde dreptul de a conduce echipa si trebuie sa se intoarca in propriul spatiul de schimb pentru a-si recastiga drepturile. Mai mult decat atat jucatorii si oficialii de echipa raman sub jurisdictia arbitrilor in timpul jocului, si regulile de sanctionare personala se aplica deasemenea si jucatorilor sau oficialilor care decid sa paraseasca terenul de joc si spatiul de schimb. De aceea comportarile nesportive, comportarile nesportive grosolane si violenta trebuie sanctionate la fel ca si cand ar fi avut loc pe terenul de joc sau in spatiul de schimb. 6. În caz de nerespectare a regulamentului spatiului de schimb, arbitrii sunt obligati să procedeze conform regulilor 16:1c, 16:3c – d sau 16:6a,c (avertisment, eliminare, descalificare). 7. Dacă arbitrii nu au observat o încălcare a Regulamentului spatiului de schimb, acestia trebuie să fie informati de către cronometror / scorer la următoarea întrerupere a jocului. Delegatul tehnic I.H.F., ai unor federatii continentale sau nationale, care au fost delegati la un anumit joc, au dreptul să atragă atentia arbitrilor (la următoarea întrerupere de joc), asupra unei posibile încălcări a Regulamentului, sau a nerespectării Regulamentului spatiului de schimb (cu exceptia cazurilor în care deciziile arbitrilor au fost luate în baza propriilor observari a faptelor). In aceste cazuri, jocul va fi reluat cu o aruncare corespunzătoare situatiei de joc. Totusi, dacă delegatul tehnic I.H.F., (continental sau national) consideră că este necesară o întrerupere imediată a jocului, datorită unor abateri ale unei echipe, jocul va fi reluat prin acordarea posesiei mingii echipei adverse (aruncare liberă sau, in caz de sansa clară de gol, aruncare de la 7 metri). Jucătorul sau oficialul care a comis abaterea trebuie sanctionat de arbitri; Detaliile trebuie mentionate în raportul de joc. 8. Dacă arbitrii nu iau nici o masura in ceea ce priveste incalcarea regulamentului spatiului de schimb, chiar dupa ce au fost atentionati asupra acestui fapt, atunci delegatul tehnic I.H.F., (continental sau national) trebuie să înainteze un raport la instanta competentă (de exemplu: comisia de disciplină). Această instantă va decide asupra evenimentelor petrecute în spatiul de schimb si asupra atitudinii arbitrilor. Ghid pentru terenul de joc si porti a) Terenul de joc (Fig.1) este un dreptunghi de 40 x 20 m. El trebuie verificat prin măsurarea lungimii celor două diagonale. Lungimile diagonalelor masurate din muchia exterioară a coltului terenului, în muchia exterioară a coltului opus, trebuie să fie de 44,72 metri. Lungimea diagonalelor unei jumătăti de teren trebuie să fie de 28,28 metri, din muchia exterioară a fiecarui
150

colt, în muchia exterioară opusă a liniei de mijloc. Terenul de joc este prevazut cu marcaje, denumite “linii“. Latimea liniilor de poartă (între barele portii) este de 8 cm, ca si barele portii, toate celelalte linii avand lătimea de 5 cm. Liniile care delimitează spatii de joc alăturate pot fi înlocuite prin culori diferite care delimitează suprafete adiacente. b) Spatiul de poartă din fata portilor constă dintr-un dreptunghi de 3 x 6 metri si două sferturi de cerc, de legatura, cu o rază de 6 metri. Spatiul de poarta se face prin trasarea – paralel cu linia de poartă si la o distantă de 6 metri de la muchia posterioară a liniei de poartă la muchia anterioară a liniei spatiului de poartă – a unei linii lungi de 3 metri. Această linie se continuă, pe ambele părti, cu doua sferturi de arc de cerc la care muchiile interioare-posterioare ale barelor respective constituie centrul de unde se măsoară raza de 6 metri. Linia si sferturile de cerc care delimitează spatiul de poarta sunt denumite “linia spatiului de poarta”. Distanta dintre muchiile exterioare ale punctelor de intersectie dintre arcurile de cerc si linia exterioară a portii este, astfel, de 15 metri. (Fig. 5). c) Linia întreruptă de aruncare liberă (linia de 9 – m) este paralelă si concentrică cu linia spatiului de poartă, dar la o distantă de 3 metri de aceasta. Segmentele ca si spatiile intermediare măsoară, fiecare, 15 cm. Segmentele vor fi decupate in unghi drept, si vor fi radiale. Măsurarea marcajelor curbe se face pe coarda exterioara a marcajelor (Fig. 5). d) Linia de 7 – m este lungă de un metru si va fi trasată direct în fata portii, paralel cu poarta, la o distanta de 7 metri, masurata de la muchia posterioară a liniei de poartă la muchia anterioară a liniei de aruncare de la 7 –m (Fig. 5). e) Linia de restrictie a portarului (de la 4 – m) din fata portii are lungimea de 15 cm. Ea se trasează paralel cu linia de poartă, la o distantă de 4 metri, măsurati de la muchia posterioară a liniei portii la muchia anterioară a liniei de la 4 – m, ceea ce inseamna ca ambele linii se includ in distanta de 4 metri. f) Terenul de joc ar trebui să fie înconjurat de un spatiu de sigurantă de cel putin 1 (un) metru de-a lungul liniilor de margine si de 2 (doi) metri în spatele liniilor de poartă. g) Poarta (Fig. 2) este asezată la mijlocul fiecarei linii exterioare a portii. Portile trebuie să fie bine fixate de podea sau de peretele aflat în spatele lor. Ele măsurată în interiorul barelor 3 metri latime si 2 metri inaltime. Barele portii trebuie să formeze un dreptunghi, la care diagonalele interioare trebuie să măsoare 360,5 cm (maximum 361 cm - minimum 360 cm, cu o diferentă de maximum 0,5 cm la aceeasi poartă). Muchia posterioară a barelor portii trebuie să se alinieze cu muchia posterioară a liniei de poartă (si a liniei de poartă exterioară) în asa fel încât barele portii vor fi cu 3 cm iesite în afara liniei exterioare a portii. Stalpii portii si bara transversala, care ii uneste, trebuie să fie confectionate
151

din acelasi material (de exmplu lemn, metale usoare sau material sintetic) si de formă patrată in sectiune de 8 cm, cu muchiile rotunjite cu o rază de 4 ±1 mm. Stalpii portii si bara transversală trebuie vopsite, pe cele trei laturi vizibile dinspre terenul de joc, în două culori distincte si contrastante atat una cu cealalta cat si cu culorile din jur. Amândouă portile, de pe acelasi teren, trebuie să fie vopsite în aceleasi culori. Benzile colorate masoara la colturi (îmbinarea stalpilor laterali cu bara transversala), cate 28 cm în fiecare directie. Toate celelate benzi trebuie să aibe lungimea de 20 cm. Fiecare poartă va fi prevăzută cu o plasă, numita plasa portii, care trebuie să fie în asa fel fixată încât o minge aruncată în poartă să rămână acolo, sau să nu treacă prin plasă si să iasă afară. În caz că este necesar, se mai poate prinde, în poartă, în spatele liniei de poartă, o plasă suplimentară. Distanta dintre linia de poartă si această plasă suplimentară trebuie să fie de cca. 70 cm, dar nu mai putin de 60 cm. h) Adâncimea plasei portilor ar trebui să fie, la partea superioară, 0,9 m în spatele liniei de poartă, iar la partea inferioară 1,1 m, cu o tolerantă admisă de ± 0,1 m. Ochiurile plasei nu trebuie să fie mai mari decât 10 x 10 cm. Plasa trebuie să fie prinsă de barele laterale si de bara transversală, cel putin, la fiecare 20 cm. Este permis ca plasa suplimentară să fie în asa fel legată de plasa portii încât să nu poată intra nici o minge între ele. i) În spatele portii, la mijlocul liniei de poartă exeterioară, la o distantă de cca. 1,5 m de poarta, trebuie montată o plasă de protectie verticală, de 9 – 14 m lungime si cu o înăltime de 5 m de la nivelul podelei. j) La mijlocul spatiului de schimb, pe una dintre laturile terenului se afla masa cronometrorului. Masa poate fi de maximum 4 metri lungime si trebuie amplasată la o înăltime de cca. 30 – 40 cm deasupra suprafetei de joc, pentru a asigura o vizibilitate buna. k) Toate măsurătorile care nu au indicată nici o tolerantă vor trebui să corespundă normelor ISO (International Standard Organization) 2768 – 1 / 1989. l) Normele pentru portile de handbal au fost stabilite de Comitetul European pentru Standardizare, CEN (Comité Européen de Normalisation), în cadrul normelor EN 749, în legătură cu EN 202.10-1.

152

Figura 5: Spaţiul de poartă şi împrejurimi

Bibliografie

1.

Badea Dan, Rugby, Curs de bază, A.N.E.F.S., Bucureşti 2004

2. Bota Ioan, Metodele de joc şi pregătire, Editura Sport Turism, Bucureşti 1989
153

3.

Bota Ioan,Bota Maria, Handbal, Editura Sport Turism, Bucureşti 1989

4.

Bota Ioan, Bota Maria,Handbal, 500 de exerciţii pentru învăţarea jocului, Editura Sport Turism, Bucureşti 199

5. Brack, Rolk, Teoria practică de acţionare a coach-ului în jocurile sportive, Antrenorate şi competiţie, Colecţia S.D.P. Nr.350, 351, 352, M.T.S.-C.C.P.S. Bucureşti 1994 6. Cercel Paul, Calităţile motrice în handbal, Editura Sport Turism, Bucureşti 1975 7. Cercel Paul, Exerciţii pentru fazele de joc, Editura Sport Turism, Bucureşti 1980 8. Cercel Paul, Antrenamentul echipelor masculine, Editura Sport Turism, Bucureşti 1983
9.

Cojocaru Mihai, Nedef Nicolae, Tendinţele de dezvoltare ale handbalului masculin pe plan mondial, C.C.S.E.F.S., Bucureşti 1989

10.Colibaba Dumitru Evuleţ , Bota Ioan, Jocuri sportive, Teorie şi Metodică, Editura Aldin, Bucureşti 1998 11. Csudor Gavril, Handbal- instruirea echipelor şcolare, Editura Sport Turism, Bucureşti 19 Dragnea Adrian, Antrenamentul Sportiv, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1996 12. Dragnea Adrian, Teodorescu Mate Silvia, Teoria sportului, Editura Fest, Bucureşti 2002 13. Ghermanescu Kunst Ioan, Curs de handbal, I.E.F.S., Bucureşti 1977 14. Ghermanescu Kunst Ioan, Tehnica şi tactica jocului, Editura Sport Turism, 1978
154

15. Ghermanescu Kunst Ioan, Gogăltan Valeriu, Jianu Elena, Negulescu Ioan, Teoria şi Metodica Handbalului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1983 16. Igorov Bosi Marina, Handbal, Bazele antrenamentului sportiv, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti 2005 17.Igorov Bosi Marina, Handbal, Metodica antrenamentului- curs universitar, A.N.E.F.S., Bucureşti 2009
18.

Igorov Bosi Marina, Handbal, Metodică, Editura Moroşan, Bucureşti 2009

19. Negulescu

C. Ioan, Manual de handbal, Editura Cartea Universitară,

Bucureşti 2005 20.Negulescu C. Ioan, Lecţia opţională de handbal, Editura Cartea Universitară, Bucureşti 2005 21.Teodorescu Leon, Probleme de teorie şi metodică în jocurile sportive, Editura Sport Turism, Bucureşti 1975 22. Trofin Eugen, Grigorovici Sorin, Handbal, copii şi juniori, Editura C.N.E.F.S. 1967
23. Federaţia

Română de Handbal – Statut şi regulamente 2007

155

156