You are on page 1of 140

ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” FACULTATEA DE ARHIVISTICĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

DREGĂTORI GRECI ÎN VREMEA MAVROCORDAŢILOR

COORDONATORI ŞTIINŢIFICI: PROF. UNIV. DR. CONSTANTIN BURAC SPECIALIST DRD. CLAUDIU VICTOR TURCITU CANDIDAT: CRISTEA COSMINA–ALEXANDRA

BUCUREŞTI 2010

CUPRINS

INTRODUCERE......................................................................................................................3 CAPITOLUL I..........................................................................................................................7 1. PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA EPOCII FANARIOTE............................................7 2. ADMINISTRAŢIA FANARIOTĂ...............................................................................23 CAPITOLUL II......................................................................................................................33 1. INSTITUŢII ÎN VREMEA REGIMULUI FANARIOT...............................................33 CAPITOLUL III.....................................................................................................................60 1. DREGĂTORIILE DIN VREMEA FANARIOŢILOR.................................................60 CAPITOLUL IV.....................................................................................................................86 1. DREGĂTORI GRECI ÎN VREMEA MAVROCORDAŢILOR..................................86 2. REPREZENTANŢII POLITICI AI DOMNILOR LA POARTĂ – CAPUCHEHĂILE ..........................................................................................................................................101 3. PERSONALITĂŢI GRECEŞTI ÎN ŢĂRILE ROMÂNE ÎN VREMEA MAVROCORDAŢILOR.................................................................................................106 BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................115 LISTĂ ANEXE....................................................................................................................121 ANEXE.................................................................................................................................123

2

INTRODUCERE

De multe ori cunoaştem perioade istorice doar prin prisma unei etichetări. Le preluăm ca atare, iar eroii lor devin, astfel, uşor descifrabili. Dar, de cele mai multe ori, în istorie, lucrurile nu evoluează în acest mod, iar personajele sunt mult mai complicate, mai... umane, mai supuse regulilor vieţii si morţii. În această situaţie îi putem găsi şi pe fanarioţi, personaje mult timp hulite ale istoriei noastre. Prin numirea de către Poartă din rândul familiilor însemnate din Fanar noii domni erau integraţi sistemului administrativ otoman. Ţinând cont de faptul că turcii căutau să restrângă cât mai mult autonomia celor două Ţări Române şi să le ţină sub un control cât mai strict, funcţiile statului au fost limitate drastic. Modul de guvernare a domnilor fanarioţi a fost adesea marcat de asprime, duplicitate şi fiscalitate excesivă. Totuşi, la o cercetare atentă, ne vom da seama că hospodarii au fost siliţi de împrejurări să o facă şi nu doar ca să îşi satisfacă instinctele. În politică linia le–a fost impusă. Au fost buni diplomaţi şi greşelile de conduită ca şi erorile personale ce li se impută nu depăşesc, ca număr şi gravitate, media celor comise de cei mai abili, din toate timpurile şi de pretutindeni. Pentru a nu ajunge izolaţi pe un pământ nou unde populaţia îi privea cu suspiciune şi neîncredere, domnii fanarioţi au venit în Ţările Române însoţiţi de familie, prieteni şi apropiaţi, care aspirau măcar la o părticică din puterea dobândită de protectorul lor. Lucrarea de faţă nu propune o discuţie în profunzime despre epoca fanariotă prin care să se facă reabilitarea principilor greci de pe tronurile româneşti. Insistăm în paginile ce urmează pe o descriere a domniei familiei Mavrocordat şi a

3

precum şi unele caracteristici particulare legate de administraţie. Despre fanarioţi. Bucureşti. Buzescu. Constantin Erbiceanu. Prezenta lucrare a fost structurată în patru capitole în care s–a încercat surprinderea unor caracteristici generale ale epocii studiate. o privire de ansamblu asupra modului de guvernare a acestor domni nefiind realizată. Domnii fanarioţi în Ţările Române4. 5 Alexandru Al. Institutul de arte grafice Carol Göbl.rolului pe care grecii l–au jucat în plan administrativ. Bucureşti. social. Deşi mulţi autori au cercetat şi luat în discuţie epoca fanariotă. Capitolul I este intitulat Privire generală asupra epocii fanariote şi urmăreşte să prezinte condiţiile instalării noului regim în cele două Principate şi caracteristici generale ale acestuia. 1901. Bucureşti. Brătianu. 1985. 2 1 4 . lucrările publicate până în prezent tratează doar anumite aspecte ale domniei Mavrocordaţilor.Editura Omonia. punând accentul îndeosebi pe reformele înfăptuite de acesta. Pentru realizarea acestui capitol am utilizat lucrarea lui Alexandru Al. Bucureşti. Bucureşti. 2004. Domnii fanarioţi în Ţările Române(1711+1821). Editura Enciclopedică. Constantin Erbiceanu. conţine o prezentare de ansamblu a principalelor instituţii din stat. 1882. Tipografia Ştefan Mihăilescu. Vechile instituţiuni ale României6. Instituţii în vremea regimului fanariot. lucrarea Sfatul Domnesc şi Adunarea Stărilor în Principatele Române7 a lui Gheorghe Brătianu şi volumul VI din trataul de istorie al Academiei Române. Constantin Mavrocordat. 4 Mihai Ţipău. Capitolul al II–a.Editura Militară. Constantin Mavrocordat. insistându–se pe transformările apărute de–a lungul timpului în organizarea şi modul de funcţionare al acestora. 7 Gheorghe I. Constantin Mavrocordat3. Despre fanarioţi1. Buzescu. Vechile instituţiuni ale României. 1995. lucrarea lui Ioan Brezoianu. 1897. Putem aminti aici lucrarea lui Florin Constantiniu. Bucureşti.Tiparul „Cartea Românească”. 6 Ioan Brezoianu. Institutul de arte grafice Carol Göbl. Bucureşti. 3 Florin Constantiniu. în care face o prezentare a domniilor acestui principe. Domnia în Ţările Române până la 1866. Mihai Ţipău. financiar. Sfatul Domnesc şi Adunarea Stărilor în Principatele Române. Florin Constantiniu. Domnia în Ţările Române până la 18665. Priviri istorice şi literare asupra epocei fanariote2. cultural şi religios. Marcus Filip Zallony. La baza redactării acestui capitol au stat următoarele lucrări: Marcus Filip Zallony. Priviri istorice şi literare asupra epocei fanariote.

Dicţionarul de instituţii feudale9 şi Nicolae Grigoraş. 2008. 5 . 2002. Editura Do–minoR. Nicolae Iorga. Dregătorii târgurilor moldoveneşti şi atribuţiunile lor până la Regulamentul Organic10. Bucureşti. a boierilor care au ocupat dregătoriile însemnate ale ţării. Dicţionar. 14 Ion Matei. Înainte de a le imputa domnilor fanarioţi abuzurile şi neajunsurile perioadei. Instituţii feudale din Ţările Române. 10 Nicolae Grigoraş. Gheorghe M. Călători străini prin Ţările Române. 16 ***. Rolul diplomatic al fanarioţilor11 . trebuie să ne întrebăm dacă domnii pământeni ar fi fost guvernanţi mai chibzuiţi. 17 ***. cu importanţa lor ca reprezentanţi ai domnului la Poartă. Tipografia şi Fonderia de Litere Thoma Basilescu. mai îngăduitori şi mai puţin lacomi. Cele două subcapitole tratează două chestiuni: cea a capuchehăilor. Bucureşti. Editura Academiei Române. ar fi avut de luptat cu 8 9 Manuel Guţan. Călători străini prin Ţările Române17. Letopiseţul Moldovei. Cronicari munteni16. şcoală şi societate13 . Reprezentanţii diplomatici ai Ţării Româneşti la Poarta Otomană14. 2006. Istoria administraţiei publice româneşti. 11 I. Rolul diplomatic al fanarioţilor. În ultimul capitol se face o prezentare generală a domniilor familiei Mavrocordat cu indicarea. Bucureşti. Editura Enciclopedică. C Filitti.Capitolul al III–lea constă într–o expunere amănunţită privind dregătoriile din vremea regimului fanariot. Despre epoca fanariotă s–a scris mult. Bucureşti. pentru fiecare domnie în parte. Ionescu. a autorilor. Istoria românilor vol VII12. Reprezentanţii diplomatici ai Ţării Româneşti la Poarta Otomană. În realizarea acestui capitol am folosit următoarele lucrări: Manuel Guţan. 1942. lucrările publicate fiind împărţite în două categorii în funcţie de opinia. Ionescu. Influenţa culturei grecesci în Muntenia şi Moldova cu privire la biserică. cu indicarea inovaţiilor aduse de–a lungul timpului şi o prezentare succintă a reformei administrative a lui Constantin Mavrocordat. favorabilă sau potrivnică. 13 Gheorghe M. şcoală şi societate. Iaşi. Iaşi. ***. 2004. Istoria românilor vol VII Reformatorii. 1997. Editura Academiei Republicii Socialiste România. Editura de stat pentru literatură şi artă. 2002. Pentru întocmirea acestui ultim capitol au fost utilizate următoarele lucrări: I. 12 Nicolae Iorga. Influenţa culturei grecesci în Muntenia şi Moldova cu privire la biserică. şi cea a personalităţilor care au vizitat Ţările Române şi şi–au lăsat amprenta în domniul cultural şi religios. Bucureşti. Dregătorii târgurilor moldoveneşti şi atribuţiunile lor până la Regulamentul Organic. 1955. Bucureşti.Editura Hamangiu.Editura Univers Enciclopedic.Cronicari munteni. Ca şi fanarioţii. 1900. Bucureşti. Editura Academiei Române. 1988. Letopiseţul Moldovei15. C Filitti. Istoria administraţiei publice româneşti8. Ion Neculce. Tipografia Avântul. 15 Ion Neculce. Ion Matei.

ar fi trebuit să cheltuie sume uriaşe pentru nevoile administraţiei.boierimea. Ca şi fanarioţii. 6 . pentru diplomaţie şi pentru strălucirea tronului. ar fi trebuit să pună deoparte fondurile necesare ca să nu se afle la nevoie după mazilire. pe care trebuia s–o înfricoşeze şi să–i dăruiască din belşug. Ca şi ei.

alţii care au căutat să-l reabiliteze. Priviri istorice şi literare asupra epocei fanariote. 1989. 2. Nicolae Iorga s-a ridicat împotriva acestor opinii şi în operele sale combate imaginea întunecată a epocii fanariote. a reprezentat un fenomen extrem de controversat în istoriografia românească. Prefaţă. ca o urmare naturală. au existat. reformele vizând modernizarea structurilor sociale şi politico-administrative ale celor două ţări. pământuri şi averi. insistând asupra aspectelor sale negative. însă.CAPITOLUL I 1. şi apoi. Editura Scythian Books. spre a devasta tot din aceste ţări. Institutul de arte grafice Carol Göbl. Institutul de arte grafice Carol Göbl. Balş şi Constantin Erbiceanu. Erbiceanu considera că fanarioţii „plecau spre Ţările Române urmaţi de stoluri de străini şi de tot felul de indivizi. Dacă cei mai mulţi istorici au ponegrit fanariotismul. PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA EPOCII FANARIOTE Fanariotismul a fost o structură socială. politică şi culturală în care se puteau integra toţi cei dornici să accepte şi să respecte un anume sistem de valori. 1901. Bucureşti. 19 Iorgu P. Fanariotismul. 20 Constantin Erbiceanu. Din prima categorie se remarcă Iorgu P. în Marcus Filip Zallony. ca şi lăcustele când sunt flămânde. bazat pe ortodoxismul conservator. Balş. a înăduşi între români şi simţul lor naţional”20. măsurile în vederea dezvoltării 18 Vlad Georgescu. 9. Despre fanarioţi. Oakland. structură specifică secolului al XVIII-lea. 1897. relevând legăturile unui număr mare dintre domnii fanarioţi cu vechile familii româneşti. pg. În aceeaşi ordine de idei. pe tradiţionalismul antioccidental şi pe respectarea legăturii de credinţă faţă de Poartă18. 7 . Primul susţinea că fanarioţii căutau să se imbogăţească cât mai repede şi prin orice mijloace şi din acest motiv sistemul fanariot „a produs mari răni în viaţa morală şi materială a românilor din Principate”19. 90. Istoria românilor de la origini până în zilele noastre. pg. pg. încercările lor de a se prezenta ca succesorii domnilor autohtoni. Bucureşti.

Bucureşti. din punct de vedere simbolic. Domnitori cu legături slabe de rudenie cu familii tradiţionale (uneori chiar fără nici 21 Mihai Ţipău. de fenomenul cunoscut sub numele de Iluminism. Bucureşti. pe cel care va ocupa tronul. Editura Militară. pg. sau ca o epocă de reforme sociale şi administrative. Nu era prima dată când otomanii impuneau. 2004. fenomen care a făcut să se afirme dorinţa comună a învăţaţilor greci şi români de a-şi conserva şi cultiva propria identitate în lumea europeană. Toate manifestările din această perioadă sunt reprezentate. Pentru contemporanii evenimentelor nu apărea atât de clar că în 1711 începea o nouă epocă. 8 . 1985. epoca fanarioţilor constituie un capitol comun al istoriei grecilor şi românilor21. lesne de fixat22. o epocă de dezvolatare a învăţământului prin consolidarea şi modernizarea Academiilor Domneşti din cele două capitale. Bucureşti şi Iaşi. Domnii fanarioţi în Ţările Române (1711-1821). Dacă ar fi aşa. Încadrarea cronologică tradiţională pentru epoca fanariotă are ca limite 1711 şi 1821 în Moldova şi 1716 şi 1821 în Ţara Românească.economice şi a progresului cultural. chiar de mai multe ori la rând. adică într-un moment istoric. O astfel de cronologie este destul de forţată şi necesită rectificări. Noile domnii nu erau prea diferite de cele anterioare. 5. În realitate. Constantin Mavrocordat. ca o adevărată cezură în istoria naţională. iar schimbarea regimului politic a celor două Ţări Române nu s-a petrecut dintr-o dată. instaurarea regimuli fanariot în cele două Ţări Române a reprezentat un proces de lungă durată şi care sa desfăşurat de-a lungul mai multor etape. atunci ar trebui să ne întrebăm de ce domnia lui Nicolae Mavrocordat în Moldova în anii 1709-1710 nu aparţine epocii fanariote. în cursul căreia românii ar fi fost cufundaţi de grecii Fanarului într-o beznă de stoarceri şi abrutizare care ar fi ameninţat însăşi fiinţa lor naţională. 22 Florin Constantiniu. Este discutabil dacă secolul fanariot trebuie văzut ca o perioadă de general declin al societăţii din cele două Principate. iar cea din 1711-1715 din aceeaşi ţară e considerată ca fiind inauguratoare a fanariotismului în Moldova. 19. Dincolo de aspectele sale pozitive şi negative. pg. Nicolae Iorga a fost cel care a arătat că trăsătura caracteristică a epocii fanariote o constituie politica de reformă. absenţa unei politici de deznaţionalizare. Editura Omonia.

vol. culţi şi aveau mare înclinare pentru deprinderea limbilor străine.Xenopol. Denumirea epocii nu însemna şi introducerea predominanţei elementului grecesc în Ţările Române. erau inteligenţi. echivalent al ministrului de externe de astăzi). 23 A. 25 Emil Cernea. 1970. de unde se trăgea marea majoritate a pretendenţilor la tronul celor două ţări. 5. 9 . Imperiul Otoman a fost nevoit să părăsească o serie de teritorii. pg. Editura Cartea Românească. care era cea mai înaltă demnitate pe care o puteau deţine creştinii în sistemul politic turcesc al vremii. Bucureşti. 1996. Poarta a înăsprit măsurile de exploatare a Ţării Româneşti şi a Moldovei. făcând trimitere la cartierul Fanar din Istambul. Istoria poporului român. Bucureşti. culminând cu alianţa lui Dimitrie Cantemir cu Imperiul Ţarist (spre care înclina şi Constantin Brâncoveanu) şi cu războiul din 171125. Istoria românilor din Dacia Traiană. După eşecul suferit la asediul Vienei. dat fiind faptul că acesta exista încă din vremea lui Matei Basarab şi Vasile Lupu23. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. IX Mavrocordaţii. pg. Casa de editură şi presă „Şansa” S. Alături de educaţie. Această politică a dat un puternic imbold luptei de eliberare şi românii au răspuns prin acţiuni diplomatice şi militare. Viitorii domni ai românilor proveneau (în mare parte) din familiile nobile ale Fanarului (greceşti sau de alta origine). 24 Andrei Oţetea. la fel cum nici perioada fanariotă nu inaugura sistemul mutării domnilor dintr-o ţară într-alta. avuţia dobândită în veacurile anterioare din comerţ şi din exploatarea veniturilor imperiale a fost fundamentul afirmării lor politice24. Nici durata scurtă a domniilor nu era ceva nou. 139.L.D. Intervalul cuprins între 1711-1821 a luat numele de „epoca Fanarioţilor”.R. Istoria statului şi dreptului românesc. Pentru a compensa pierderile suferite.o legătură) existaseră şi până atunci.. pg. Emil Molcuţ. separată şi de modificările survenite în societatea românească din secolul al XVIII-lea şi până in zorii veacului al XIX-lea. Dacă limita cronologică nu poate fi stabilită cu precizie. 182. însă. În statul otoman unii dintre ei. precum şi membri ai familiilor lor ocupaseră şi ocupau diverse funcţii ce mergeau până la cea de dragoman (traducător. cert este că perioada în discuţie prezintă o individualitate ce nu poate fi.

Editura Biblioteca Bucureştilor. iar fondatorul familiei era căsătorit cu Casandra. Familia Mavrocordat era de originară din insula Chios. bucurându-se de încrederea Porţii. mazilit la Istambul26. fiica fostului domn. Istoria românilor. Familiile Racoviţă şi Calimachi s-au ridicat din rândurile boierimii pământene din Moldova. Grigorie Ghica. Niciuna dintre aceste patru familii domnitoare nu era originară din Fanar. ca Alexandru Mavrocordat. dar din mărturiile contemporane aflăm că după mazilirea lui Dimitrie Cantemir. Epoca în care grecii din acest cartier al Constantinopolului ajung să stăpânească întreaga viaţă politică. singurul boier de vază rămas în Moldova. această opinie este exactă. La chemarea aceasta se pare că boierii moldoveni l-ar fi propus pe Mihail Racoviţă. După mazilirea lui Constantin Brâncoveanu. a domnit. Numirea sa a fost. Racoviţă şi Calimachi. să adune boierimea pentru alegerea noului domn. care a fost acceptat de către Poartă. în ambele Principate. S-a considerat că ocuparea tronurilor româneşti de către domnii de origine greacă ar fi fost determinată de trădarea pământenilor. pg. că domnii nu erau încă impuşi în mod arbitrar de la Constantinopol. din mila sultanului. Aflând de răspunsul boierilor. Bucureşti. înainte de a ajunge la domnie. 557. steag de domnie în Moldova. 10 . Familia Ghica era de obârşie albaneză. I. astfel. Mihai Racoviţă şi Ioan Calimachi îşi făcuseră stagiul în funcţia de mari dragomani sau terzimani ai Porţii. fiul stolnicului Constantin. însă. zădărnicită de boierii munteni care l-au cerut domn pe Ştefan Cantacuzino. care ar fi făcut Poarta să nu mai aibă încredere în domnii de ţară. Ghica. Gheorghe Ghica. Familia Ghica se naturalizase de mult în ţară. Într-o oarecare măsură. Copiii acestor familii domneşti. la domnia Principatelor s-au succedat alternativ patru familii din casele Mavrocordat. care a obţinut. 26 Ion I. l-a recomandat ca domn pe fratele său Nicolae Mavrocordat. unde. 2002. ca şi fiul său. Se poate observa. Mihai Racoviţă stăruia să ajungă domn în Ţara Românească. vol. Alexandru Iliaş.În primele şapte decenii ale secolului al XVIII-lea. împliniseră înalte funcţii administrative. culturală şi economică a Moldovei şi Munteniei a început abia mai târziu. ci se ţinea cont de recomandările boierilor. încadrându-se în clasa marilor boieri. iar întemeietorul ei. marele dragoman Ioan Mavrocordat. numai după pacea de la Kücük Kainargi (1774). Nistor. marele vizir însărcinase pe Lupu Costachi.

însă. 14. Statul Otoman avea nevoie de un instrument fidel pentru a ţine Moldova şi Ţara Românească sub control şi ascultare. Noul sultan sau noul vizir înlocuiau. Cronicele României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei. dar şi pentru a le integra cât mai deplin în sistemul economic şi chiar administrativ otoman. desele mutări de domni dintr-o ţară în alta erau considerate ocazii binevenite de a realiza noi profituri. 27 Ştefan Ştefănescu. la care se adăugau diverse obligaţii în natură şi în muncă. Rădulescu. de regulă. Istoria românilor în secolul al XVIII-lea. dominaţia Porţii în plan politic şi economic ia formele cele mai apăsătoare. străini de intersele şi aspiraţiile poporului român.Trimiţând pe tronurile celor două Ţări Româneşti domni fanarioţi. 28 Mihail Kogălniceanu. Luptele dintre pretendenţi pentru obţinerea tronului şi succesiunea rapidă a domnilor au devenit principalele modalităţi de stoarcere a resurselor Ţărilor Române. pg. Poarta îi încadra în sistemul administrativ otoman şi le încredinţa un rol diplomatic de seamă. şi de schimbările ce se produceau la Poartă. pentru că astfel de mutări erau apreciate ca noi aşezări în domnie şi erau foarte bine plătite. 1999. ediţia a II-a. fiecare sprijinindu-se pe dreptul ei. De asemenea. Editura Universităţii din Bucureşti. Împotriva unei astfel de eventualităţi se ridică cronicarul Nicolae Muste. şi pe domnii din Principate prin candidaţi agreaţi de ei şi cunoscuţi ca buni platnici. al peşcheşului. 57. Cum Muntenia era mai bogată decât Moldova. 1874. iar mutarea din Ţara Românească în Moldova era considerată ca o retrogradare. interesată în obţinerea de ştiri cu privire la mişcările ce se petreceau în culisele diplomaţiei Imperiului Habsburgic şi Imperiului Ţarist27. Ei aveau misiunea de observatori şi informatori ai Înaltei Porţi. susţinând ca aceste două ţări sunt şi trebuie să rămână egale. Schimbările de domni dintr-o ţară în alta nu erau agreate de boieri. Schimbările de domn dintr-o ţară în alta depindeau. care bănuiau în ele intenţia Porţii de a uni ambele Principate române sub o singură administraţie. Imprimeria Naţională C. Ambii domni au ţări deosebite. sume uriaşe de bani luau calea Constantinopolului sub titlul haraciului. În epoca fanariotă. tronul de la Bucureşti era preferat celui de la Iaşi. pg. Bucureşti. Astfel. al reînnoirii anuale şi trienale a domniilor (mucarerul mic şi mucarerul mare). tocmai ca şi stăpânirea lor28. 11 . N.

Toţi ridicau lefi mari de la vistierie şi trăiau în desfrâu”31. trezise mari nemulţumiri în rândurile boierimii române. Gheorghe Duca. cit. pâcălăbiile şi vămile. pentru a stoarce pe acestă cale sume cât mai mari de bani. op. Ibidem. Leon Tomşa. 41. pg. Boierii moldoveni şi munteni. veneau în Principate însoţiţi de creditori. ci şi nesocotirea dreptului ţării de a-şi alege domn. căci ea 29 30 Ibidem. care nu ştia nici limba ţării. adesea. „care veniseră să cuprindă toate boieriile. Gaspar Graţiani. Editura de stat pentru literatură şi artă. Letopiseţul Ţării Moldovei. 12 . Dar Poarta nu s-a mulţumit numai cu desemnarea şi mutarea domnilor. 259. Mustea susţine că numărul acestora era aşa de mare încât „rămăsese Feneriul (Fanarul) pustiu în Ţarigradu”30. care se considerau deţinători de drept ai puterii domneşti şi care erau deprinşi să guverneze alături de domn. 31 Ion Neculce. etc. nu puteau privi cu ochi buni o domnie străină şi independentă de ei.. Radu Mihnea. astfel că boierii ţării nu puteau încăpea la nimic. mai mult decât persoana domnului străin era ceata de greci care îl însoţea la venirea lui în ţară. care nu fusese consultată nici măcar de formă pentru acestă numire. iar atunci când erau investiţi. Bucureşti. căci ei ştiau că ambiţiile ei nestăpânite înlesneau Porţii nu numai sporirea tributului. iar Ion Neculce spune că domnul era înconjurat de greci. Prezenţa în Ţările Române a numărului mare de greci poate fi justificată prin faptul că. Cronica lui Muste se ridică împotriva noului domn „neîmblânzit şi străin de firea moldoveanului. pg. Poarta îi revoca pe domni cât putea de des. Încurajată de marile oferte de bani din partea pretendenţilor. dar acelaşi Nicolae Muste trece cu vederea faptul că domni străini de ţară şi care nu cunoşteau limba supuşilor mai existaseră în istoria Ţărilor Române şi până la acea dată (Despot-Vodă. care s-a instalat în scaunul domniei nepoftitu de nime.Este adevărat că domnia lui Nicolae Mavrocordat. pg. Ceea ce indispunea. Ajunşi în ţară. 2. sau îi muta dintr-un Principat în altul. ci tot cu tălmaci grăia” 29. domnii făceau împrumuturi mari pentru a putea plăti sumele necesare obţinerii tronului. care era cu totul străin de ţară şi nu-i cunoştea nici limba.). Alexandru Iliaş. însă. 1955. Plângerile boierimii împotriva domnilor neagreaţi erau zadarnice. 32 Constantin Erbiceanu. dădeau veniturile şi funcţiile publice debitorilor lor32. de clienţi şi de rude.

precum şi întreaga tagmă 33 34 Ion I. în care întreţin agenţi pentru obţinerea de informaţii. pg. Viaţa şi avutul locuitorilor era în mâinile domnului. Dimitrie Cantemir arată că deşi partea bisericească îşi alegea ea însăşi ierarhii. Convenţia încheiată de Ioan Mavrocordat cu Imperiul Habsburgic şi prin care cel dintâi accepta rămânerea trupelor imperiale în Oltenia. militare şi ecleziastice. Aşadar. Oltenia.cit. şi în baza acestui act s-a cerut recunoaşterea din partea turcilor a cedării Olteniei. cit.. Ioan Mavrocordat. Astfel. faptul că domnii sunt reprezentaţi pe lângă Poarta otomană de capuchehaie indică păstrarea unei relative autonomii. Puterii domneşti îi erau subordonaţi mitropoliţii ţării cu egumenii mănăstirilor. singura funcţie a Ţărilor Române în acest domeniu fiind acela de reprezenta interesele imperiului33. Totuşi. Aceasta este una din împrejurările în care se manifestă autonomia politică a Ţării Româneşti. op. Astfel. ci numai în folosul Porţii. ca reprezentanţi ai ei34. la această dată. întreţinute de domnii fanarioţi în calitatea lor de domni ai Ţărilor Române. în relaţiile internaţionale se ţinea încă seama. Cu alte cuvinte. fie şi formal. domnii rânduiţi de la Constantinopol nu mai aveau dreptul de a declara război sau de a încheia pace. 30. precum şi ocuparea funcţiilor publice depindeau de bunăvoinţa celui care deţinea tronul. Poarta Otomană dispunea tot mai mult de teritoriul Principatelor ca de un teritoriu al imperiului. de drepturile Ţării Româneşti. încredinţându-i cu mâna proprie toiagul pastoral. 13 . domnul Ţării Româneşti în 1718. domnii au rămas stăpâni asupra politicii interne. Ei nu puteau intra în alianţă cu ţările vecine şi nici trimite solii oficiale în străinătate fără acordul Porţii. Pe de altă parte. a tratat cu Imperiul Habsburgic şi cu Veneţia pacea de la Passarowitz. prin pacea de la Passarowitz turcii cedează Imperiului Habsburgic o parte a teritoriului românesc. 558. Ştefan Ştefănescu. Relaţiile cu statele europene nu sunt. Nistor.nu s-a sfiit să priveze puterea domnească de cele mai esenţiale prerogative ale ei. op. administrative şi judecătoreşti. totuşi o asemenea alegere nu era valabilă dacă nu era confirmată de domn. însă.. domnii fanarioţi au pierdut orice drept de a se afirma în politica externă. exercitând cu depline puteri prerogativele lor legislative. Dregătoriile civile. pg. Domnii fanarioţi îşi păstrează legăturile cu capitalele europene. a fost adusă de austrieci la congresul de la Passarowitz.

şi pielea împreună cu lâna”36. Nicolae Mavrocordat spunea că „se cade să fie moderate. pentru care Nicolae Mavrocordat obţinuse un firman special. a administraţiei şi justiţiei35. Principala preocupare a domnului este reorganizarea şi buna funcţionare a sistemului fiscal. acesta încearcă să obţină simpatia ţărănimii. Despre impozite. dat fiind că o parte din bani fuseseră deja predaţi fostului domn de către boierii „zlotaşi”. pg. restituirea dărilor impuse de Mihail Racoviţă înainte de mazilire. factorul esenţial de creare a bunurilor materiale ale ţării. În prima sa domnie. liberă sau aservită.. domnii fanarioşi au avut misiunea de a garanta îndeplinirea regimului de obligaţii materiale. Şirul reformelor este început de către Nicolae Mavrocordat. ei trebuiau să asigure măcar stabilitatea dacă nu sporul masei de contribuabili. politica de reformă s-a extins progresiv şi în sfera realţiilor sociale. fapt ce stârneşte puternice tulburări sociale. op. sate 35 36 Florin Constantiniu. cit. O altă măsură a fost impunerea de dări asupra negustorilor şi cămătarilor turci aflaţi în Moldova. să nu smulgă. luând ca primă măsură. Domnii fanarioţi au căutat deci formule care să asigure venituri cât mai mari. produse. Cum fiscalitatea nu putea fi izolată de celelalte zone ale vieţii publice. Tot în perspectiva măririi numărului contribuabililor. Ţărănimea. reprezenta. domnul încurajează întemeierea de „slobozii”. prin munca ei. care aveau ca obiect realizarea unei funcţionări ireproşabile a mecanismului de satisfacere a exigenţelor Porţii.. cit. dar consecinţele de lungă durată erau sigur negative ţăranii se acundeau în alte sate sau în păduri pentru a scăpa de plata taxelor. pg. Mihai Ţipău. 14 . ai cărei membri puteau fi oricând demişi din demnităţile lor dacă făceau cuiva rău sau complotau împotriva domnului sau a ţării. etc. op. Reducerea numărului contribuabililor însemna totodată reducerea veniturilor statului. 118. la venirea pe tron. Astfel. care au fost obligaţi să restituie din averea personală sumele încasate. 16. Ca reprezentanţi ai intereselor Imperiului Otoman la Bucureşti şi Iaşi. ei au elaborat reforme fiscale. cum zice proverbul.. Pentru a obţine resurse financiare imediate îi obligă pe unii din marii boieri să acorde statului împrumuturi forţate.preoţească. Pentru a satisface cererile de bani. ale Porţii. O fiscalitate excesivă putea să aducă venituri imediate. formată în imensă majoritate de ţărani.

viaţa culturală şi bisericească. adică al operei de reorganizare în plan fiscal. 37 38 Constantin C. Sunt desfiinţate văcăritul şi pogonăritul. Ion I. pg. Prin amintitul hrisov sunt scutiţi de dări preoţii. În timpul domniei. Giurescu. restructurarea sistemului de impozite şi a diverselor categorii de contribuabili38. Pentru încasarea birului. 39 Vlad Georgescu. în timpul celei de-a treia domnii ale sale în Ţara Românească are loc începutul reformei. Editura All. cât una de sporire a prestigiului prin prezentarea rezultatelor obţinute în domeniul fiscalităţii. op. Nistor. fapt ce a generat un aflux de populaţie din teritoriile vecine. apăsătoare37. mănăstirile. Administraţia. De asemenea. potrivit cu averea locuitorilor. Istoria românilor.. era stabilită modalitatea de plată a dării – în localitatea de domiciliu a contribuabilului – fiind vorba despre un impozit personal asociat cu unul pe avere. În domniile sale precedente. însă. face.. se prevedea salarizarea judecătorilor care trebuiau aleşi dintre marii boieri mazili (care nu se aflau în vreo altă funcţie). pentru a se împiedica fluctuaţia ţăranilor care se strămutau mereu din satele impuse mai mult în cele impuse mai puţin. între altele. cit. pg. 2007. 560.scutite pentru un număr de ani de orice dare. op. aceste pecetluiri nu au fost. pg. Astfel. Bucureşti. Constantin Mavrocordat observase o serie de lipsuri şi nepotriviri în diferite domenii ale organizării de stat şi sociale. Impozitul trebuia plătit anual în patru rate numite sferturi39. el va prezenta de două ori Divanului situaţia veniturilor şi cheltuielilor ţării. Principiile care au stat la baza acestei reforme au fost aduse la cunoştinţa boierilor din divan şi consemnate în hrisovul din 7/18 februarie 1741. toate puneau probleme care-şi aşteptau rezolvarea. administrativ şi instituţional. vol. pe cap de om. În plan juridic. precum şi „neamurile” marilor boieri (deci descendenţilor acestora). Scopul noului „aşezământ” era. 15 . În 1728 a trebuit să revină la sistemul „pecetluiturilor”. cit. Actul constituia nu atât o încercare de justificare. Nicolae Mavrocordat se arată un bun gospodar. atât în Muntenia cât şi în Moldova. 108. III. În cea de-a doua domnie (considerată ca inaugurând epoca fanariotă). hotărând ca plata să aibă loc în patru sferturi şi stabilind o nouă impunere sau „ruptoarea” pe sate. 176. o reformă fiscală. în 1723. ţărănimea. boierimea.

însă. 109. care fusese efectuată în Muntenia. cit. Numărul acestora este strict limitat pentru fiecare categorie de boieri. corp care avea rolul de pază personală a domnului. este luată o măsură similară cu eliberarea personală a rumânilor (sau „vecinilor” cum se numeau în Moldova). pg. Vlad Georgescu. în care sunt tipărite numeroase cărţi de cult. în schimbul scutirii de dări. cum se stabilise. pentru o mai bună evidenţă. care a fost reorganizată. documentele oficiale. Constantin Mavrocordat aplică aici politica de reforme începută în Ţara Românească. după ce fusese mutat în Moldova. abuzurile de tot felul care apăreau în colectarea dărilor. În plan bisericesc. pe domenii. cu mici diferenţe. cunoscuţi în epocă sub numele de „rumâni”. 106.. domnul reduce categoria posluşnicilor (persoane care. efectuau diferite munci pentru boieri sau mănăstiri). 16 . cu efecte reduse. În plan militar. percepând ca dare şase „sferturi” în loc de patru. Pentru a mări numărul contribuabililor. op. op.Constantin Mavrocordat a încercat şi o reformă a armatei. cit. generat de necesităţi de moment41. Devenit domn al Modovei în octombrie 1741. De asemenea. De altfel. Vecinii primeau o 40 41 Mihai Ţipău. pogonăritul şi cuniţa. Iniţial a fost promisă rumânilor care s-ar fi întors în ţară (martie 1746) libertatea de a se aşeza unde vor voi. în caz contrar fiind supuşi la dări. Celelalte efective militare au fost substanţial reduse40. domnul a hotărât ca preoţii să aibă ştiinţă de carte. Cea mai importantă măsură a celei de-a patra domnii în Ţara Românească a fost eliberarea personală a ţăranilor dependenţi. prin pedepse aspre. au fost înfiinţate condici în care erau trecute. Domnul încearcă să stăvilească. În 1749. iar orice sustragere de la plata impozitelor era sever sancţionată. Obligaţiile finanaciare de tot felul faţă de Poartă l-au determinat pe Constantin Mavocordat să nu poată respecta noile sale reglementări fiscale. Acestă variantă a fost preferată reintroducerii unor dări nepopulare şi era prevăzută a avea doar un caracter temporar. din ordin domnesc sunt înfiinţate tipografii la Mitropolia din Iaşi şi la Episcopia din Rădăuţi. pg. Constantin Mavrocordat organizează un corp de armată alcătuit din arnăuţi. fiind abrogate dările nepopulare ca văcăritul.

213. în prefaţa căruia se evidenţia necesitatea unui astfel de text. Alexandru Ipsilanti reorganizează instanţele în patru „departamenturi”. pentru care se va construi şi un nou local (la Sfântul Sava). 44 D. În 1776 Alexandru Ipsilanti reorganizează Academia Domnească din Bucureşti. domnul Moldovei. Codul a fost intitulat Syntagmation nomikon. pg. în număr de patru pe an. unul penal şi trei pentru cauze civile. Bucureşti. Giurescu. care era o sinteză între dreptul bizantin şi cel cutumiar44. în documentele de limba română fiind menţionat drept Pravilniceasca condică. Este organizată şi o casă pentru orfani şi văduvele sărace. la Bucureşti. Bucureşti.. fizică. având în schimb oligaţia de a efectua 24 de zile de muncă pe an pentru proprietarul de pământ şi de a plăt dijmă. fiind fixat şi tariful acestora. una din cele mai lungi din Ţara Românească din secolul al XVIII-lea. Editura Enciclopedică. administrative. op. Împreună cu Constantin Moruzi. juridice şi în învăţământ. cit. 17 . latină. a unui cod de legi în limbile greacă şi română. Din fondurile mănăstirilor şi ale preoţilor (care în rest erau scutiţi de celelalte dări) erau prevăzute un număr de 75 de burse pentru cei care urmau 42 43 *** Istoria românilor. Ipsilanti finanţează construcţia a două corăbii pentru navigaţia pe Dunăre. în septembrie 1780. 537. căreia i se acordă anual o sumă de bani43. Alte măsuri sunt luate pentru încurajarea comerţului şi a meşteşugurilor. Durata studiilor era de doisprezece ani şi existau cursuri de gramatică. Cea mai importantă măsură a fost însă publicarea. geografie. pg. Fundaţia pentru literatură şi artă „Regela Carol II”. Reforma fiscală consta în reducerea unor dări ca oieritul şi în desfiinţarea sistemului „sferturilor”. sunt fixate retribuţiile şi sursele de venit pentru fiecare dregătorie. Russo. 2002. istorie. pg. Este reorganizat sistemul poştelor. introdus de Constantin Mavrocordat. italiană şi greacă veche. În domeniul administrativ. retorică. Judecătorii făceau parte dintre boierii mazili. Constantin C. filosofie. Noile dări se vor numi „sămi”. este marcată de o serie de reforme fiscale.serie de drepturi. franceză. Acestea fuseseră percepute abuziv şi arbitrar în timpul domniilor anterioare. vol VI. Studii istorice greco-române. Domnia lui Alexandru Ipsilanti. economice. dintre care una era destinată plăţii haraciului către Poartă42. 1939. matematică. În plan juridic. 479. poetică.

1971. în limba greacă şi avea ca izvoare Codul civil austriac şi dreptul bizantin. şi asigură un venit de 1800 lei Marii Şcoli a Neamului din Constantinopol. în codul lui Calimachi se face apel în mai mare măsură la izvoare de drept occidentale. menită să apere ţara. refacerea oştirii. op. a fost promulgată în luna august 1818. devenită. Legiuirea.. iar în 1739 Constantin Mavrocordat va desfiinţa cu totul vechea organizare militară. care funcţionase şi sub Constantin Mavrocordat. Semnificativă pentru descreşterea rolului internaţional al Principatelor este decăderea puterii militare. De asemenea. Bucureşti. Alţii care s-au remarcat ca reformatori în domeniul juridic au fost Scarlat Calimachi şi Ioan Caragea. Academiile Domneşti din Iaşi şi Bucureşti. 537. Mulţi contemporani au socotit această măsură ca menită să slăbească Principatele şi a le lăsa neapărate. dar armata regulată. Astfel. şi detaşamente neregulate de voluntari au participat la toate războaiele ruso-austriece împotriva turcilor. pg. nici o oştire românească nu va mai lupta sub steagul ţării. Editura Academiei Republicii Socialiste România. fiind stabilită şi plata dascălilor de română şi slavonă din târguri. Domnul reface şcoala greacă din Arbănaşi-Arvanitohori (lângă Târnovo.cursurile Academiei45. Textul de lege pornea de la izvoare de drept bizantine. inutilă. este organizată o şcoală pentru preoţi pe lângă Mitropolia din Bucureşti şi alte instituţii de învăţământ la Craiova şi la Buzău. în repetate rânduri. 46 D. la cheremul Porţii. Textul a fost publicat în acelaşi an în limbile greacă (la Viena) şi română (la Bucureşti). Russo. la care se adăugau prevederi din dreptul cutumiar şi din Codul Civil francez46. în Bulgaria de azi). Codul civil a fost adoptat ca legea civilă a Moldovei. 45 Ariadna Camariano-Cioran. Codul civil al lui Scarlat Calimachi a fost redactat la Iaşi în 1816-1817 în patru volume. Spre deosebire de alte legiuiri din perioada fanariotă. 18 . După ei. în noile împrejurări. În aceeaşi ordine de idei. supusă dezbaterii divanului. Boierii pământeni au cerut. nu s-a mai putut reface parţial decât în 1831/1832. în Ţara Românească la 1816 Ioan Caragea hotărăşte să iniţieze redactarea unei legi penale şi civile. cit. Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu mai avuseseră încă oşti suficient de bine alcătuite pentru ca şi ruşii şi austriecii să le dorească colaborarea.

Vlad Georgescu. care. 1768-1774. 2002. vechile bune relaţii îşi schimbă caracterul. încheiată prin pacea de la Bucureşti şi înjumătăţirea Moldovei. armatele române nu mai puteau duce. Între 1711 şi 1829. pe care-l va numi Bucovina. au spulberat ultimele speranţe în privinţa bunelor intenţii ale ţarului. acest teritoriu a fost retrocedat Ţării Româneşti. 47 48 *** Istoria românilor. au fost în mare parte desfiinţate în epoca fanarioţilor47. Ocupaţia rusească din 1806-1812. Faptul că în tot cursul veacului al XVIII-lea apărarea Principatelor a fost asumată direct de Poartă. dar cetele de slujitori de la sate. de la pacea de la Prut la tratatul de la Adrianopol. 456. de vreme ce pe teritoriul lor nu staţionau garnizoane turceşti. ruşii vădindu-se tot atât de periculoşi ca şi turcii sau austriecii pentru interesele Principatelor. 1716-1718. un război pe cont propriu. comandaţi de unii dintre marii dregăători. cit. relaţiile au fost mai apropiate până în 1792.. în această perioadă. domnii fanarioţi au ridicat armate conduse de boieri şi de comandanţi localnici. Principatele au fost ocupate timp de 25 de ani de armatele statelor beligerante. armatele Ţărilor Române nu au intrat în structura militară a Imperiului Otoman. vol VI. Chiar pe timp de pace erau pe lângă domn trupe de mercenari seimeni cu căzărmile lor. însă.Deşi în declin. au anexat Oltenia. pg. op. provocând distrugeri şi împiedicând dezvoltarea firească a economiei. În 1739. dar Viena şi-a răscumpărat pierderea în 1775. Moldova şi Ţara Românească au fost transformate după 1711/1716 în principalul teren de confruntare dintre marile puteri vecine. Din acel moment. pentru a ajuta armatele otomane. Diminuarea statutului internaţional al Principatelor se poate vedea şi din numeroasele planuri de împărţire a lor între marile puteri. Editura Enciclopedică. prin tratatul de la Passarowitz. 1806-1812. nu a fost în favoarea românilor. menţionat că aceste oşti româneşti se ridicau numai la porunca turcilor. cât şi din pierderile teritoriale pe care le-au suferit de mai multe ori48. Bucureşti. Trebuie. 90. Şapte războaie (1711. Primii care au anexat părţi din teritoriul românesc au fost austriecii. ci au rămas şi sub fanarioţi în afara ei. anexând nordul Moldovei. 1828-1829) s-au purtat pe teritoriul lor. pg. 1787-1792. Cu ruşii. 19 . când Imperiul Ţarist ajunge cu graniţa pe Nistru. şi în epoca aceasta. Există situaţii în care. 1736-1739.

Dar. Poarta tot aştepta îndeplinirea obligaţiilor în muncă şi în natură şi plata dărilor tradiţionale (haraciul şi mucarerul). pentru pregătirea campaniilor. Regimul de monopol instituit de Poartă (care cerea ca anumite produse să fie vândute cu precădere negustorilor otomani) asupra comerţului cu principalele produse ale ţărilor noastre nu implica interdicţia totală a legăturilor comerciale cu alte ţări. în primul rând. toate pagubele suferite în urma acestor conflicte politico-militare trebuiau suplinite de cele rămase in posesia ei. vol. Editura Academiei Republicii Populare Române. 50 Emil Cernea. ceară. împotriva interdicţiilor formale. a necesităţilor imperiului50. pg. care de cele mai multe ori. ci numai obligaţia asigurării. prin firmanul din 1764. unt. cereale. în 1761 se iau noi măsuri de interdicţie totală a exportului de animale şi produse animale din Ţările Române. Obligaţiilor legate de nevoile militare ale imperiului li se adăuga şi aceea a furnizării unei mari cantităţi de grâu pentru aprovizionarea Constantinopolului. pg. op. 1761 şi 1764. 20 . ca până în 1756.Aceste războaie au slăbit puterea şi prestigiul Imperiului Otoman si i-au provocat mari pierderi teritoriale. cit. Astfel de măsuri menite să împiedice dezvoltarea comerţului cu alte ţări se iau în 1751. Îmbinând jaful cu cămătăria. oameni şi sume de bani. În ciuda interdicţiilor. III. întărind dreptul său de monopol. Astfel. din când în când. lajii. 1964. Bucureşti. După încheierea războaielor. 142. cai. Nemulţumirile şi plângerile venite din ţară împotriva lajilor au determinat. pe teritoriul celor două Ţări Româneşti se aşează. aceştia cumpărau produsele de la ţărani pe preţuri derizorii şi făceau concurenţă negustorilor autohtoni49. Poarta revoca propriile aprobări pentru traficul cu alte ţări. sultanul Mustafa al III-lea le poruncea domnilor celor 49 *** Istoria României. aceştia să fie izgoniţi de pe teritoriul Principatelor. depăşeau valoarea tributului pe un an anticipat. negustori originari din regiunea Trapezuntului. deşi Pincipatele erau bântuite de foamete.. Ţărilor Române li se cereau care cu boi. care încearcă să submineze comerţul intern prin stabilirea în oraşe şi deschiderea de prăvălii. miere. În acestă ordine de idei. pe potenţialul lor economic şi uman. comerţul ilicit reuşeşte să se dezvolte şi de aceea. De asemenea. Emil Molcuţ. Întrucât bogăţia Porţii se baza pe întinderea teritoriilor deţinute sau dominate. 351. ameninţată de primejdia de a nu-şi putea îndestula populata capitală.

apăra sau cuceri decât cu galbeni. 1937. VII Reformatorii. Fanarioţii aduceau. scaunul nu se putea câştiga. A guverna înseamnă pentru fanarioţii secolului al XVIII-lea a se căpătui. vodă a reuşit să adune. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Mai trebuie amintit că primul domn fanariot îl sfătuia pe fiul său Constantin să aducă cu sine. Istoria românilor. vol. şi nu în română. alţii ca Ghiculeştii şi Racoviţeştii ale căror drepturi la domnie coboară mai departe decât mazilirea lui Cantemir şi omorurile din 1714 şi 1716 (Constantin Brâncoveanu. după estimările contemporanilor. 1994. 53 Idem. În numai trei ani. un număr cât mai mic de greci. dar a devenit în româneşte chiverniseală.: Brâncoveanu). Au fost Moldova şi Ţara Românească provincii supuse fanarioţilor?. care în greceşte înseamnă a guverna. aproximativ 28 de milioane de piaştri51. Nicolae Iorga sublinia că secolul al XVIII-lea nu aduce modificări radicale în raport cu cel precedent în ceea ce priveşte originea domnilor. Amintind că în secolul al XVII-lea se întâlnesc greci puri care au primit demnitatea de voievozi.două Principate să suprime comerţul ilegal şi să ajute la prinderea şi pedepsirea celor îl care practicau. Un exemplu semnificativ în acest sens l-a constituit ultimul domn fanariot muntean. Ştefan Cantacuzino şi stolnicul Constantin Cantacuzino)52. aşa cum dorea el53. Nicolae Iorga. toţi în căutare de chiverniseală. 146. cu ei o nouă mentalitate politică – termenul de domnie era scurt. pe pământ românesc. dar şi iritarea lui Constantin Mavrocordat când dregătorii ţării îi trimiteau rapoarte scrise în limba greacă. pg. vorbesc de strămoşii lor princiari români. a administra. 21 . Editura Europa Nova. 51 52 Josif Constantin Drăgan. pg. însă. 8. Bucureşti. pg. Bucureşti. ca Mavrocordaţii. Iorga relevă faptul că în secolul al XVIII-lea domni care. care a sosit la Bucureşti în 1819 cu o datorie de 5 milioane de piaştri şi cu o suită de 820 de persoane. Editura Enciclopedică. deşi nici vechii domni nu se sfiiseră să practice o foarte apăsătoare politică fiscală (ex. Semnificativă pentru noua mentalitate este evoluţia cuvântului chiverneo. Regimul fanariot nu a însemnat o cârmuire a celor două Ţări Române prin greci. Bucureşti. Exploatării directe otomane i s-a adăugat şi un jaf fanariot necunoscut până atunci în istoria românilor. Istoria românilor. pentru greci şi cu scopul grecizării lor. 2002. îmbogăţirea trebuia făcută rapid. 44.

Poporul se scoală mare. Bucureşti. fără ştirea şi voia lor chiar.. 22 .. cit. Ei revoluţionează întru totul ţările române. 54 55 Florin Constantiniu. servagiul se zdruncină şi el. atunci un nou atlet. Constantin Ipsilanti. 1936. Adevăr că constituţia lui Mavrocordat care se pune în locu-i nu e mai bună. În şirul domnilor fanarioţi se întâlnesc. În Mersul revoluţiei în istoria românilor.) Astfel şi fanarioţi. prin obârşie. şi ţăranul se declara liber în drept. sfarmă libertăţile boierilor şi concentrează puterea în mâinile fanarioţilor. Înfrângerea turcilor şi pacea de la Kucuk-Kainargi au inaugurat a doua fază a regimului. Editura Tipografiile române unite.. Ea regulează. Ioan Caragea) hotărâţi să-şi separe propriul destin politic de acela al patronilor otomani. ca Nicolae şi Constantin Mavrocordat. Constituţia politică a vârstei de mijloc cu îndreptatele ei privileghiuri şi tiranii se zdrobeşte. care zdrobesc în puţină vreme cu totul vechea aristocraţie militară şi feudală a ţării (. pg. pg. 67. oarecare ramuri ale statului. puternic şi îngrozitor şi mătură ţeara de fanarioţi”55. Într-aceeaşi vreme. Nici sub aspectul personalităţii şirului domnilor fanarioţi nu se înfăţişează unitar: unor mari reformatori de larg orizont politic şi cultural. ce de veacuri părea adormit. în care se înmulţesc defecţiunile exponenţilor acestuia (Grigorie Ghica. prizoniere ale rutinii sau jefuitori de rând. 13. Mersul revoluţiei în istoria românilor. însă.. În prima parte... care prin rapacitatea lor sfârşesc prin a-i speria până şi pe patronii lor otomani54. Nicolae Bălcescu. Alexandru Mavrocordat-Firiaris. Constantin şi Alexandru Ipsilanti.În cel peste un secol cât a durat stăpânirea fanariotă se pot distinge două perioade separate aproximativ de războiul ruso-turc din 1768-1774. Fanarului. alături de adevăraţii fanarioţi. se deşteaptă şi se arată în arenă. Nu se poate stabili un portret-robot al fanariotului sau al domnului fanariot. căci nu i se asigură libertatea prin împroprietărire şi rămâne în stare de proletar (. ţinta ei e mai mult fiscală. Nicolae Bălcescu spunea: „Înălţarea fanarioţilor la putere avu cu totul caraterul înălţărei orăşenimii în apusul Europei(. căruia i s-au integrat mai târziu. împlinesc o misie providenţială şi ajutorează progresul. li se alătură şi figuri mediocre.. deşi nu încă în faptă. domnii fanarioţi au rămas credincioşi Porţii.) când misia fanarioşilor de zdrobire a rânduielilor vechi s-a împlinit. op. greci care nu aparţin.).

Renunţarea la sistemul electivo – ereditar şi la toate elementele care în dreptul constituţional cutumiar românesc confereau legitimitate domniei. Editura Hamangiu. fără îndoială. numirea domnilor direct de către Poartă. renunţarea la domniile pământene şi aducerea unor străini pe tronuri româneşti. modul în care el a fost structurat. 56 Manuel Guţan. 2006. combinată cu lăcomia devenită proverbială a unora dintre domni şi a boierimii autohtone constituie doar câteva dintre caracteristicile acestei epoci56. Dincolo de aspectele negative. Chiar dacă acest aparat avea ca scop principal colectarea resurselor şi veniturilor necesare achitării datoriilor faţă de Poartă. Faptul că erau numiţi de sultan şi că erau consideraţi ca înalţi dregători ai Porţii a conferit domnilor fanarioţi o autoritate mai mare. o epocă pe drept controversată a istoriei românilor. Acest absolutism monarhic al fanarioţilor şi-a găsit exprimarea în conturarea unui aparat de stat mult mai dezvoltat şi mai bine organizat decât în secolele precedente. creşterea fără precedent a datoriilor faţă de turci. 95. 23 . pg. nu trebuie uitat faptul că în această perioadă s-a înregistrat o dezvoltare fără precedent în domeniul administraţiei publice şi a culturii. Unii istorici consideră că transformările negative ce au avut loc în viaţa constituţională şi economică a celor două Ţări Române ne îndreptăţesc să considerăm această perioadă ca una nefastă. Istoria administraţiei publice româneşti. atribuţiile ce i sau încredinţat şi modul în care acestea au fost duse la îndeplinire semnifică un pas înainte în evoluţia Ţărilor Române spre categoria statelor europene moderne. limitarea autonomiei interne pe care turcii o acceptaseră de secole şi încadrarea domnului în ierarhia administrativă otomană. în favoarea celui dintâi. în chip hotărât. făcând ca în raportul domn – boieri balanţa să încline. Bucureşti.2. ADMINISTRAŢIA FANARIOTĂ Cei 110 ani de domnii fanariote reprezintă.

obiceiul turcilor de a muta domnii fanarioţi dintr-o ţară în alta a contribuit major la asigurarea unui program de reforme identic în ambele entităţi politice româneşti ceea ce a avut ca rezultat uniformizare a dezvoltării pe toate planurile57. Bucureşti. instaurarea ordinii şi modernizarea. alături de tradiţionala asigurare a ordinii interne şi de perceprea impozitelor. O istorie sinceră a poporului român. 2000. diversificarea funcţiei interne a statului a avut partea ei de contribuţie la diversificarea intereselor publice menite să satisfacă interese de ordin general. o epocă de maximă intensitate în timpul domniei lui 57 Olimpiu Matichescu. vizând. în ultimă instanţă. însă. 58 Florin Constantiniu. Aplicarea reformelor cunoaşte.La construirea acestei administraţii cu iz de modernitate au contribuit atât interese materiale de ordin imediat. Secolul al XVIII – lea poate fi numit „secolul reformelor”. Ca şi predecesorii lor. Toate acestea aveau ca efect evaziunea fiscală prin ascunderea sau fuga contribuabililor58. evidenţa şi sporul contribuabililor. Reforma fiscală fusese încercată şi predecesori pământeni (Antioh Cantemir şi Constantin Brâncoveanu) după încheierea păcii de la Karlowitz (1699). Istoria administraţiei publice româneşti. De asemenea. 83. Nicolae Mavrocordat întocmeşte pentru fiul său un adevărat program în care se schiţează viitoare principii călăuzitoare pentru o guvernare luminată. 181. pg. întrucât de-a lungul a peste o sută de ani toate sectoarele vieţii sociale au făcut obiectul unei ample restructurări. de lăcomia altor domni fanarioţi dornici de înavuţire şi de sporirea obligaţiilor materiale faţă de Poartă. ei s-au confruntat cu crize demo – fiscale generate de războaiele ruso – austro – turce. pe atât de sistematic. pg. când încetarea ostilităţilor făcea posibilă stabilitatea. 1998. diversificarea intereselor publice a impus statului asumarea a noi funcţii. Alexandru şi Constantin Ipsilanti – efortul reformator a fost pe cât de amplu. Astfel. De asemenea. Reformele fiscale din 1700 şi 1701 au rămas însă fără o continuare în alte sectoare. Practica reformistă fanariotă se manifestă într-o etapă preliminară prin încercările de stabilizare a masei rurale în vederea funcţionării sistemului fiscal. Bucureşti. Editura Economică. În cazul domnilor fanarioţi – îndeosebi Nicolae şi Constantin Mavrocordat. Editura Univers Enciclopedic. cât şi formarea culturală europeană a unora dintre domnii împlicaţi în reformă. 24 .

S-a introdus un impozit special pentru mazili (dajdea mazilească). Bucureşti. A fost unit venitul cămării („caseta cea privată”-venitul personal al 59 60 ***. 1998. ceea ce indică o apropiere de absolutismul luminat. unde austriecii. având şi aprobarea Porţii. pune în faţa regimului fanariot alternativa continuării procesului reformator sau a revenirii la vechea situaţie. aplicarea programului de reorganizare a instituţiilor fiscale. Constantin Mavrocordat. Bucureşti. care revenea unei familii. Constantin Mavrocordat. 86. reformele fiind condiţia indispensabilă a consolidării regimului. fixarea plăţii birului în patru sferturi pe an. a început. Cei care dispuneau de avere mai mare plăteau mai mult. Holteii plăteau 55 de parale60. aplicate succesiv în cele două ţări. care crea impedimente funcţionării în bune condiţii a sistemului fiscal. împărţită la plată conform averii fiecărei familii. Florin Constantiniu. Editura Militară. 1985. reformele. în condiţiile unei mobilităţi rurale excesive. Sa asociat totodată şi necesitatea de uniformizare a structurilor ţării după reintegrarea Olteniei şi în urma acordului Porţii. Reorganizarea vizează sistemul fiscal în sensul asigurării stabilităţii masei ţărăneşti şi sporirea competenţei statului în reglementarea raporturilor de proprietate.Constantin Mavrocordat. care a domnit alternativ în Moldova şi Ţara Românească. Editura Enciclopedică. pg. pg. era de 105 parale (5 parale alcătuia “răsura” – plata pentru persoanele care strîngeau impozitul). Reintegrarea Olteniei. Reforma fiscală prevedea desfiinţarea impozitului pe vite mari cornute – a văcăritului şi a cuniţei (impozit pe cai). Zlotaşilor (strângătorilor de impozite) li se interzicea “a lua banii dăjdiei de la un om pentru altul”. Suma birului. Formulate în germene în marele hrisov din 1741. care readuce Oltenia în hotarele Ţării Româneşti. interesată şi ea în funcţionarea regimului59. Opţiunea fanariotă se fixează în sensul continuării procesului. interveniseră în raporturile dintre boieri şi ţărani. însă. 304. În cadrul fiecărei localităţi suma totală era. Aceasta punea capăt solidarităţii fiscale în cadrul satului. administrative şi judiciare în spiritul ideii de raţionalizare a statului. Istoria României. care se plătea de 4 ori pe an. dările se plăteau la locul unde contribuabilul era înscris în recensământul fiscal. 25 . mai ales după pacea de la Belgrad (1739). au avut în vedere realizarea unei monarhii moderate prin puteri intermediare şi corpuri constituite în cadrul Adunărilor de Stări. prin reformele înfăptuite.

26 . criteriu de ierarhizare a boierilor. În anul 1742 domnul Constantin Mavrocordat a legiferat printr-un aşezământ special această categorie de ţărani. 1882. cheltuielile cu magnaţii săi. În schimbul unui număr de zile de muncă sporit. Tipografia Ştefan Mihăilescu. erau obligaţi să îndeplinească prestaţii în 61 Ioan Brezoianu. 60. iar urmaşii celor din categoria a doua mazili. cheltuielile cadiilor de pe margini. 16. Mai reuşite au fost reformele care prevedeau reorganizarea structurilor sociale. Prin reforma sa fiscală Constantin Mavrocordat revenea la sistemul ruptei în patru sferturi. Constantin Mavrocordat a lichidat sistemul ruptei plătite pe gospodării separate (rupta vistieriei) şi a introdus un sistem unic pentru toţi contribuabilii. Prin reforma sa. 50. 126. 20. practicată anterior de Antioh Cantemir (în 1700). precum şi pentru clerul înalt un număr fix de ţărani – “scutelnici”. Dar din cauza unei creşteri noi a cerinţelor în dări din partea Porţii. El a stabilit pentru fiecare reprezentant al ierarhiei boiereşti. Pentru ca acest aparat administrativ de la care domnul aştepta atât de mult în înfăptuirea politicii de reformă să nu devină. la rândul său. pg.domnului) cu cel al statului (vistieria). care. apoi până la 8. dregătoriile erau împărţite în trei categorii. Vechile instituţiuni ale României (1327-1866). simbria lor fiind acoperită din sumele percepute la sferturi (în Moldova. darurile trimise paşalelor. Însuşi “sfertul” devine un impozit separat. Urmaşii dregătorilor din prima categorie erau numiţi neamuri. din care se plătea: tributul Porţii. milele şi alte cheltuieli. Mihai Racoviţă (în 1723) şi Grigore II Ghica (în 17261733). Banii rămaşi după efectuarea acestor plăţi intrau în folosul domnului61. domnul a hotărât salarizarea dregătorilor. Spre deosebire de predecesorii săi. Bucureşti. limitându-le totodată numărul. Nicolae Mavrocordat (în 1710). în schimbul dărilor către stat. Încă până la domnia lui Constantin Mavrocordat o parte de ţărani se “închinau” boierilor cu slujbe. salariile funcţionarilor. o altă povară pe umerii contribuabililor. fiind înfiinţată Casa Răsurilor. eliberaţi de la plata impozitelor pentru stat (câte 80. în acelaşi timp. 10 şi 5 oameni). aceşti ţărani erau scutiţi de a presta dări către stat. o sumă adiţională la sferturi era destinată salarizării). domnul a fost nevoit să încalce prevederile reformei – numărul de “sferturi” este mărit până la 6. iar această clasificare era.

În 1741 au fost reorganizate şi stările militare – slujitorii.a. Au fost desemnaţi judecători speciali din numărul marilor boieri. numiţi de domn şi plătiţi din bugetul statului. majoritatea acestora fiind incluşi în categoria populaţiei impozabile. care se aflau în fruntea conducerii ecleziastice de ţinut. erau obligaţi să informeze regulat domnia despre activitatea lor. domnul a întreprins şi o serie de măsuri în vederea consolidării aparatul de stat central. În fruntea fiecărui ţinut erau numiţi câte doi ispravnici. Printre aceştia se număra şi cronicarul Ion Neculce. cit. care aveau loc în viaţa socială a ţării. ei sporind numărul ţăranilor birnici. care nu aveau dregătorii. dărăbanii ş. Funcţionarii. cărora le reveneau funcţii administrative. în schimbul unor înlesniri fiscale. fiscale şi judiciare. după cum se stabilise. op. Printr-o dispoziţie domnească se interzicea de a ridica la rang bisericesc persoane neştiutoare de carte. Aceştia.favoarea acestor persoane62. fiind salarizaţi din vistierie. Constantin Mavrocordat a 62 Ioan I. 27 . aceleaşi dispoziţii interziceau protoiereilor. să aibă propriile lor închisori. Obligaţiile ţăranilor-scutelnici faţă de boieri şi înaltul cler se fixau în bază de contract şi pe un termen limitat. La dispoziţia ispravnicilor se afla un grup de slujitori sub comanda unui căpitan. ei luau bani de la cei întemniţaţi. a fost unificată şi subordonată şi mai mult puterii centrale administraţia ţinuturilor. Unele schimbări s-au produs şi în organizarea judiciară din principat. călăraşii.. în transporturi etc. Munca scutelnicilor era folosită în acele domenii ale gospodăriei senioriale în care se cerea o anumită specializare: în viticultură. asemenea boierilor dregători. 521. Ei erau obligaţi să se prezinte la curtea domnească şi să examineze diferite litigii. Partea rămasă a slujitorilor a fost pusă la dispoziţia dregătorilor. În primul rând. ceea ce corespundea necesităţilor acomodării lui ulterioare la schimbările. deoarece. aveau dreptul să intre în orice moşie şi să judece ţăranii dependenţi. creşterea animalelor.şi exercita funcţii poliţieneşti. Concomitent cu reorganizarea structurii interne a categoriilor sociale. pg. Nistor. Informaţia trebuia alcătuită numai în limba română. În cadrul reformelor a fost acordată o anumită atenţie şi bisericii..

în timpul aflării sale la domnie în anii 1748-1749. Afirmaţia privitoare la rămânerea în sat nu se referea la moşia stăpânului. 66 Vlad Georgescu. după ce este numit de Poartă domn al Munteniei (1744-1748). răscumpărându-se cu suma de 10 taleri pe cap. Boierii au refuzat să accepte răscumpărarea vecinilor cu 10 lei ca în Muntenia. Reforma ţărănească a fost promulgată de domn şi în Moldova. oamenii să nu se vânză”64. 28 . cit. Mavrocordat din anii 1741-1743 nau vizat problema situaţiei juridice a ţăranilor şerbi. pg. 63 64 Mihail Kogălniceanu. Conform Aşezământului se stabilea statutul vecinilor în comparaţie cu ţăranii slobozi aşezaţi pe moşii boiereşti şi mănăstireşti. ci era o obligaţie fiscală a tuturor categoriilor de ţărani. Hrisovul de eliberare din şerbie (rumânie) din 1746 dădu posibilitate ţăranilor să iasă din starea de dependenţă personală faţă de stăpânii de moşii. Legislaţia agrară a avut drept scop asigurarea solvabilităţii ţăranilor la prestarea dărilor către stat. domnul a emis o dispoziţie privind alegerea pe viaţă a egumenilor numai din rândurile călugărilor autohtoni.. Reformele din perioada domniei lui C. Despre desfăşurarea Adunării aflăm despre Aşezământul de dezrobire şi din relatările cronicarului Pseudo-Enache Kogălniceanu63. op. op. Boierii au fost nevoiţi să recunoască abuzul care s-a făcut prin asimilarea vecinilor cu robii ţigani. 65 Ibidem. promiţând că pe viitor vecinii vor fi consideraţi “săteni megieşi fără moşie”. Constantin Mavrocordat a convocat Marea Adunare a ţării. Dar. “ci ca nişte săteni ai satelor în sat să rămână”65. La 9 aprilie 1749. S-a mai convenit “ca atunci când se va vinde moşie. 214. introdusă încă în octombrie 1741 de a nu părăsi satele fără încuviinţarea domniei. Boierii au convenit să nu le mai spună “vecini” acestor ţărani. Ţinând cont de nemulţumirea călugărilor faţă de activitatea egumenilor numiţi de mitropolie din rândul grecilor fanarioţi. de asemenea. 109. domnul s-a preocupat şi de ea. pg. de la egumenii mănăstirilor de ţară să prezinte dări de seamă anuale referitoare la activitatea lor gospodărească. cit.. Ibidem. socotind această sumă foarte mică. dar au reuşit să capete încuviinţarea domnului ca foştii vecini să presteze 24 de zile de boieresc pe an.cerut. la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi.

datorită reformelor aplicate succesiv de Constantin Mavrocordat într-o ţară sau alta.. Cu tot caracterul lor limitat. Editura Enciclopedică. de absenţa oricărei reglementări în regimul de obligaţii ale Principatelor faţă de Poartă68. fiind reluat de pincipii fanarioţi în ultima treime a secolului şi la începutul celui următor. s-a stabilit o unitate între cele două Principate. pentru că orice reglementare cu caracter fiscal era anulată. Încercarea de separare a justiţiei de administraţie. O istorie sinceră. 305. ceea ce a fost mult mai grav. 1796-1797) a făcut un nou efort de reorganizare. aceste reforme au contribuit însă la ameliorarea situaţiei existente în Principatele Române de la sud şi est de Carpaţi. Bucureşti. 1998. pg. nu trebuie totuşi să uităm ideile care l-au animat pe domnitor atunci când a luat hotărârea să treacă la abolirea servituţii persoanale a ţăranilor din Ţara Românească şi Moldova66.. şi-a dovedit viabilitatea în a doua jumătate a secolului. Programul reformelor. Politica de reformă a domnilor fanarioţi a fost lipsită de continuitate. Singurul domeniu în care despotismul luminat fanariot a dat oarecare roade a fost acela al codificării legislative şi al alcătuirii de coduri moderne.. fapt ce a contribuit la prosperitatea ţării. Activitatea reformatoare a lui Constantin Mavrocordat trebuie deci evaluată pe toată întinderea ei (1730—1769) şi nu numai în raport cu ceea cea rămas pozitiv ori negativ de pe urma guvernării sale în cele două Ţări Române. în cele din urmă. Codurile 66 67 68 ***. Mai mult. 29 . exprimată şi prin alăturarea celor două steme pe scutul domnului67. Florin Constantiniu. crearea de noi instanţe judecătoreşti şi opera de codificare a semnificat un evident progres pe calea modernizării statului. simpli spoliatori. întrucât alături de cârmuitori luminaţi precum Nicolae şi Constantin Mavrocordat şi Alexandru şi Constantin Ipsilanti s-au aflat personalităţi şterse şi. Alexandru Ipsilanti (1774-1782. pg. cu toate derogările şi încălcările Porţii.. 185. Deşi reformele sociale înfăptuite de Constantin Mavrocordat n-au fost în stare să ducă la rezultatele scontate de o cârmuire.Nici un alt domn fanariot nu a încercat cu atâta insistenţă să introducă reforme în viaţa socială şi politică a Principatelor. Eşecul ei a fost însă provocat de caracterul arbitrar al dominaţiei otomane. Istoria României. reintroducând termene fixe de plată la perceperea birului.

1962. Cu toate acestea. Prin această legiuire s-a 69 70 Ion Peretz. Noile legiuiri au fost desemnate prin termenul de condică. 109. 72 Emil Cernea. iniţiativa înlocuirii lor a apărut abia în a doua jumătate a secolului al XVIII – lea când. Efortul de a se crea o procedură de judecată modernă avea o dublă semnificaţie: pe de o parte se evita aplicarea regimului capitulaţiilor în Ţările Române. datorită opoziţiei Porţii. în limba greacă Sintagmation nomicon. Primul cod fanariot – Pravilniceasca condică73 – a fost redactată de către Mihai Fotino în Ţara Românească din porunca lui Alexandru Ipsilanti în anul 1775 şi a intrat în vigoare abia după cinci ani. pg. 1957. Pravilniceasca condică-1780. aşa cum procedau şi în Imperiul Otoman. nepotrivit realităţilor locale71. oficial ea s-a numit. dar exista temerea că cetăţenii altor state vor pretinde să fie judecaţi după legile lor pe motiv că procedura de judecată este înapoiată. Ea a fost scrisă în limba greacă şi română. 1652. procedura de judecată şi dreptul civil. Institutul de Arte Grafice Carol Gobl. 73 ***. pg. Pravila de la Govora (1652)69. pe de altă parte. Pravila de la Govora. Bucureşti. deoarece. Mica rânduială juridică. op. Îndreptarea legii. iar în limba română. Îndreptarea legii (1652)70. Atenţia specială acordată procedurii de judecată se explică prin unele implicaţii ale tratatului de la Kuciuk – Kainargi. cit. Bucureşti. Ediţie critică. Cartea românească de învăţătură (1646). codică sau cod potrivit tradiţiei romane şi practicii din Europa acelei vremi. Ţările Române puteau stabili o serie de relaţii cu cele europene. Bucureşti. nepuse însă în aplicare din cauza caracterului lor prea apăsat bizantin. Scarlat Ghica şi Alexandru Ipsilanti. prin această particularitate a regimului străinilor se sublinia încă o dată ideea că Ţările Române nu fac parte integrantă din Imperiul Otoman72. nu mai reflectau decât incomplet noile realităţi sociale şi juridice. 1911. Conform acestuia. Denumirea de Pravilniceasca condică este convenţională. la îndemnul domnilor Ştefan Racoviţă. la 1780.laice ale veacului al XVII – lea. Editura Academiei Republicii Populare România.. juristul Mihai Fotino a alcătuit trei proiecte de coduri (între care şi unul agrar). cit. 30 . op. Emil Molcuţ. bazate pe obiceiul pământului şi pe izvoarele romano – bizantine. Codificările realizate până la 1821 privesc îndeosebi organizarea instanţelor.. 152. 71 Vlad Georgescu. Editura Academiei Republicii Populare România.

Principalele izvoare ale Codicii ţivile a Moldovei au fost: Obiceiul românesc. 152. de la instituţiile juridice existente la acea epocă în Ţara Românească este confirmat prin aceea că versiunea în limba greacă abundă de termeni româneşti. pg. organizarea administrativă. Cele 2032 articole ale Codului Callimachi sunt structurate în două părţi. unele dispoziţii din Bazilicale. op. iar cea de-a treia „înmărginirilor” ce privesc dritul persoanelor dimpreună şi a lucrurilor. dreptul bizantin. pe când textul în limba română a apărut abia în 1833. Emil Molcuţ. Partea întâi este consacrată dritului persoanelor. alături de care întâlnim unele texte privind dreptul civil. În 74 75 Constantin C. dar a fost abrogată abia în 1865 când a intrat în vigoare Codul civil român75.. Codul Callimachi (Codica ţivilă a Moldovei) a fost elaborat de către mai multe comisii de jurişti.făcut un pas important în direcţia modernizării organizării justiţiei. Giurescu. Între izvoarele acestei legiuiri trebuie menţionate: Obiceiul românesc. precum şi raporturile dintre boieri şi ţărani. Cele mai multe dispoziţii se referă la organizarea instanţelor şi la procedura de judecată. Deşi nu există deosebiri importante între cele două versiuni. Emil Cernea. dreptul bizantin. Versiunea în limba greacă a fost tipărită şi a intrat în vigoare în anul 1817. pg. limba greacă şi limba română. şi acest cod a fost publicat în limbile română şi greacă. În fapt. Deşi autorii nu sunt indicaţi.. În partea introductivă sunt cuprinse unele dispoziţii generale referitoare la lege.cit. Beccaria). 213. jurisprudenţa (poveţele) şi doctrina juridică modernă (Montesquieu. formate încă din anul 1813. Pravilniceasca condică s-a aplicat până la adoptarea Codului Caragea (1818). cit. Faptul că autorii au pornit. codul civil francez (1804) şi codul civil austriac (1811). terminologia juridică fiind astfel elaborată încât să fie înţeleasă de popor74. din conţinutul legiuirii reiese că aceşti cunoşteau vechiul drept românesc. cea în limba română este mai clară. 31 . de regulă. la iniţiativa domnului Scarlat Callimachi. op. precedate de o introducere. precizându-se că acele materii în care codul este lacunar vor fi reglementate potrivit Obiceiului românesc. cea de-a doua dritului lucrurilor.

iar ultima parte despre ale judecăţilor. pg. partea a cincea un cod penal. Editura Academiei Republicii Populare România. domnii fanarioţi s-au integrat marelui curent reformator al absolutismului luminat79. Giurescu. iar partea a şasea un cod de procedură78. Prin străduinţa lor de a elimina elementele perimate ale feudalismului şi a promova modernizarea structurilor de bază ale societăţii moldo – muntene. 185. Codul s-a aplicat până la 1 decembrie 186576. 241 77 Legiuirea Caragea. pg.. cea de-a doua despre lucruri.. partea a treia despre tocmeli. cea de-a patra despre daruri şi moştenire. de fizionomia vechilor pravile. primele patru părţi ale legiuirii formează un adevărat cod civil. op.. 111... de drept penal şi de procedură. 76 54 Vlad Georgescu. Prima parte a codului tratează despre obraze. din ordinul domnului Ţării Româneşti.. Prin conţinutul dispoziţiilor sale. Ediţie critică. Legiurea Caragea s-a aplicat până la intrarea în vigoare a Codului civil român. Ca şi Codul Callimachi. Constantin C. op. O istorie sinceră. pg.cit. 79 32 . partea a cincea despre vini. Bucureşti. Prin structura sa eterogenă. Ioan Gheorghe Caragea. . Legiuirea Caragea77 a fost întocmită şi publicată în anul 1818. Legiuirea Caragea este mai puţin unitară deoarece cuprinde norme de drept civil. Aşadar. într-o anumită măsură. cit.partea finală sunt cuprinse două anexe care înfăţişează regulile aplicabile concursului creditorilor şi licitaţiei. 7855 Florin Constantiniu. Legiuirea Caragea aminteşte. urmând a intra în vigoare cu un an mai târziu. 1952.

Expresie a regimului instituit de Poartă în Principate timp de mai bine de un secol. şi mare. animale. La toate acestea se adaugă desfiinţarea armatelor – mai funcţiona o gardă domnească şi câteva unităţi militare pentru paza graniţelor şi asigurarea ordinii interne. deciziile fiind luate de către sultan. La aceste exigenţe se adăugau sumele considerabile pe care fanarioţii le plăteau pentru a obţine sau a păstra domnia. potrivit intereselor Imperiului Otoman. domnii acestora erau numiţi de către sultan şi consideraţi ca înalţi dregători ai statului otoman. după un an. putând fi reconfirmate de sultan. iar domniile erau acordate. să satisfacă cererile şi poruncile demnitarilor de la Constantinopol. de obicei. Această perioadă este cunoscută ca vârful exploatării otomane prin onorarea obligaţiilor celor două state către Înalta Poartă în bani. lemn şi alte produse. după trei ani. pe trei ani. cât mai ales să vegheze la menţinerea celor două ţări în strânsă dependenţă de Imperiul Otoman. Numirea domnului în scaun se făcea în schimbul unei sume de bani. unii domni ajungeau să 33 . Autonomia celor două Principate a fost limitată prin faptul că. Instituţia Domniei. instituţia Domniei trebuia să asigure nu numai îndeplinirea funcţiilor statului. prin plata mucarerului – mic. cereale. Politica externă a Moldovei şi Ţării Româneşti a fost îngrădită în mod simţitor. INSTITUŢII ÎN VREMEA REGIMULUI FANARIOT Formula fanariotă a reprezentat un compromis între statutul de autonomie al celor două state româneşti şi cel al administrării directe de către Poarta Otomană.CAPITOLUL II 1.

pg. administrative şi judecătoreşti. 163.cit. În mai bine de 100 de ani cât a durat epoca fanarioţilor. iar celălalt. Istoria statului şi dreptului românesc. când Imperiul Ţarist va ştirbi puterea otomană prin pacea de la Kuciuk – Kainargi (1774). După 1716 domnul a încetat să mai fie o instituţie reprezentativă a ţării.. Numirea directă a domnilor în cele două Ţări Române de către Poarta Otomană a făcut ca sistemul tradiţional ereditaro-electiv. militare şi ecleziastice. domnii celor două Ţări Române nu mai aveau dreptul de a declara război şi de a încheia pace sau de a bate monedă. singura funcţie a Ţărilor Române în acest domeniu fiind acela de reprezenta interesele Imperiului Otoman83. Cu alte cuvinte. Nistor. 82 Alexandru Al. 558. Tiparul „Cartea Românească”. 83 Ion I. care îi numesc în scaun şi îi revocă după bunul plac. domnii au rămas stăpâni asupra politicii interne. fie prin tratate internaţionale încheiate între cele două imperii. devenind o instituţie ca toate celelalte în cadrul sistemului administrativ otoman şi deţinând un rang similar paşalelor cu două tuiuri. Poarta nu s-a oprit doar la a desemnarea şi mutarea domnilor. ea a privat puterea domnească de cele mai esenţiale prerogative ale ei. Ei nu puteau intra în alianţă cu ţările vecine şi nici trimite solii oficiale în străinătate fără acordul Porţii. astfel că prestigiul lor faţă de boierime este mult diminuat. pg. exercitând cu depline puteri prerogativele lor legislative. Pe de altă parte. În a doua jumătate a secolului al XVIII – lea. alţii două sau trei luni80. Astfel.. dintre care unul va fi putere suzerană (Imperiul Otoman). Dregătoriile civile. Editura Universul Juridic. op. Bucureşti. Buzescu.cârmuiască chiar cinci ani. Domnii sunt simpli funcţionari turceşti. op. iar cel al Moldovei de 36. Din punct de vedere extern. pg. pg. domnii fanarioţi sunt vasali otomanilor. precum şi ocuparea funcţiilor publice depindeau de bunăvoinţa celui 80 Alexandru Al. 162. situaţia şi funcţiile domnilor vor fi stabilite fie prin hatişerifuri turceşti. Buzescu. 2006. 34 . Bucureşti. cit. domnii fanarioţi au pierdut orice drept de a se afirma în politica externă. tronul Ţării Româneşti a fost deţinut de 40 de domni. putere protectoare (Imperiul Ţarist)82. de urmare la tron să fie abolit81. 81 Costică Voicu. 224. Domnia în Ţările Române până la 1866. Viaţa şi avutul locuitorilor era în mâinile domnului.

care întocmeau o anafora pe care o supuneau Domnului spre întărire. Se accentuează importanţa dreptului de a controla obiceiurile pământeşti. a obiceiului de veac. dar întăresc şi expres. în parte. care numai dacă se dovedeau bune şi folositoare ţării primeau aprobarea sa84. ca şi printr-o serie de firmane. legiuitorul era Domnul în Divanul lui. pg. De asemenea. a suferit o lentă transformare.. la porunca domnului. „voievod şi domn”. dar practic el judeca numai după ce cauza era cercetată de marii boieri din departamente. Astfel. puterea legislativă a Domnilor se amplifică. 61. dar în această perioadă. criticat adesea de supuşi. atunci când se făcea o lege nouă. Prin tratatul de la Kuciuk-Kainargi. Buzescu. Puterii domneşti îi erau subordonaţi mitropoliţii ţării cu egumenii mănăstirilor. precum şi întreaga tagmă preoţească. subliniate încă o dată prin pacea de la Iaşi (1792). pg. căci vechile efective militare ale ţării fuseseră reduse la corpuri de arnăuţi şi mercenari. Ei nu numai că iniţiază şi aprobă tacit legile ca în trecut. Deşi în hrisoave domnii fanarioţi se intitulează. prin hrisov. cit. cererilor privind stabilitatea Domniei în Ţările Române. nu se mai poate vorbi despre prestigiul militar al Ţărilor Române şi de atribuţia Domnului de şef suprem al armatei. 85 Alexandru Al. Domnul pierde deţinerea exclusivă a funcţiei judecătoreşti din momentul în care Condica lui Ipsilanti creează judecătorii şi tribunale de „judecători aleşi”85. s-a dat curs. 163. Domnul păstra funcţia de judecător suprem.care deţinea tronul. durata domniei era fixată la şapte ani. Editura Fundaţiei „România de mâine”. Dreptul de a judeca. actele normative pe care juriştii le elaborează. op. 35 . totuşi o asemenea alegere nu era valabilă dacă nu era confirmată de domn. Istoria administraţiei publice româneşti. ca şi înainte. Dimitrie Cantemir arată că deşi partea bisericească îşi alegea ea însăşi ierarhii. legea care dicta era cea nescrisă. Pe vremuri. care aveau ca principală îndatorire paza domnului. cu posibilitatea schimbării domnului în caz de greşeli grave. 2003. 84 Ioan Vlad. Conform acestor dispoziţii. Domnii au păstrat obiceiul discutării legilor în Divanul ţării. Bucureşti. ai cărei membri puteau fi oricând demişi din demnităţile lor dacă făceau cuiva rău sau complotau împotriva domnului sau a ţării.

D’Hauterive. obiceiurile se aplică numai cu aprobarea sa. în amintirea vremurilor când aceste ţări erau independente.. sub forma gospodar. 144. figurase în Evul Mediu în titlul slavonesc dat domnitorilor români în expresia „voievoda gospodar”.Întrucât Poarta nu respecta aceste prevederi. celălalt de origine slavă (voievoda). Cu toate că formal. Atribuţiile legislative ale Domnului au căpătat noi dimensiuni în această perioadă. în anul 1802 s-a dat un nou hatişerif care introducea un sistem de garanţii cu participarea Imperiului Ţarist. binevoiau. eliberarea de paşapoarte86. Străinii. 86 87 lor la Constantinopol şi în multe capitale din Europa. asistăm la realizarea unui început de stabilitate politică. Dreptul său de a judeca a fost îngrădit în bună măsură o dată cu organizarea instanţelor într-un sistem judiciar modern. Emil Molcuţ. este nemulţumit dacă un suveran străin nu face această politeţe: „Ne-am înţeles să le spunem Alteţă Serenissimă hospodarilor din cele două provincii. să-i zică prinţ sau alteţă serenisimă. op. în realitate. în notele sale. op. Ţările Române nu puteau promova o politică externă proprie. Curtea austriacă şi cea rusească. ele au influenţat politica otomană şi au reuşit să-şi afirme suveranitatea pe plan Ioan Vlad. înfiinţarea de sate sau târguri. pg. pg. cit. Emil Cernea. În virtutea acestui sistem avea dreptul de a constata abuzurile domnului şi de a interveni în favoarea Ţărilor Române. când se adresau hospodarului. Astfel.. chiar după tratatul de la Kuciuk – Kainargi. 36 . luîndu-se după ruşi. În asemenea condiţii. Prerogativele militare au rămas şi în cea de-a doua fază a regimului fanariot pur nominale. Principalele atribuţii administrative ale Domnului constau în numirea dregătorilor. prin reprezentanţii internaţional87. Românii dădeau domnitorului lor titlul de domn sau voievod. câtă vreme armata asigura numai paza persoanei domnului şi poliţia internă. 61. unul de origine latină (dominus). cit. pravilele sunt întărite prin hirsov domnesc. au dat adesea domnilor Ţării Româneşti şi ai Moldovei titlul de hospodar. Termenul. importanţa diferitelor izvoare de drept este fixată de către Domn.

ei numeau domnitorii. ea are totuşi limite. Deşi Poarta înclina. deşi turcii apăsau ţara din punct de vedere economic şi. Editura Humanitas. fuseseră numiţi hakim (stăpân. Boierii tremură în faţa domnului. începând din secolul al XVIII-lea. Ceremonialul tradiţional a fost păstrat aproape neschimbat. să nu uităm însă că.Ţările Române la începutul epocii moderne (1800-1848). domn) sau chiar tekur (rege). iar unii domni au folosit în titulatura internă şi formula „domn prin graţia lui Dumnezeu”. Oricât de absolută pare acestă putere. ce-i drept. în cele din urmă. este totuşi suveran”88. ea nu s-a atins de legile şi obiceiurile locului şi nu a ştirbit puterea absolută a domnului. atâta vreme cât domneşte. cei independenţi. 1995. 56. Se pare. Faţă de padişah. decât bey. pg. Spusele lui d’Hauterive despre puterea domnului sunt întărite atât de documente interne. care aveau să o îngrădească tocmai în esenţa ei. una din ele fiind puterea marilor boieri. Degradarea instituţiei domneşti se poate urmări şi în titulatura folosită de cancelaria otomană: vechii voievozi. în feudalitatea moldovenească. ea avea rostul de a le aduce aminte că autoritatea princiară era neîngrădită şi absolută89. Între Orient şi Occident. De fapt. în afară de acela de a declara război şi de a bate monedă. putere ce mergea până la dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi.. faţă de pământeni însă. formula era lipsită de orice semnificaţie. lumini strălucitoare printre cei ce urmează credinţa lui Iisus. dar care tremurau la gândul de a nu fi pe placul supuşilor lor. la rândul său. înalţi şi puternici cîrmuitori ai regatelor Moldovei şi Ţara Românească. le lăsau totuşi acestora toate atributele suveranităţii. în timp ce fanarioţilor nu li se spunea. pg. deşi un hospodar al Moldovei plăteşte tribut la Poartă şi nu domneşte o veşnicie în provincia lui. Bucureşti. şi d’ Hauterive remarcă aceasta: „Am întâlnit oameni care căpătaseră dreptul să exercite o putere fără margini. 89 Vlad Georgescu. cele două puteri ce decurg din alcătuirea ei de început nu se exercită aceluiaşi 88 Neagu Djuvara. singurul izvor real al puterii în epoca fanariotă. op. se teme de boieri. cit. de cele mai multe ori. să-i socotească pe domnii Moldovei şi ai Ţării Româneşti ca pe nişte simpli guvernatori de provincie.Sublima Poartă le zice: judecători ai pricinilor. cât şi de povestirile străinilor. Adevărul este că. că o autoritate absolută n-ar fi trebuit să se împace atît de multă vreme cu nişte privilegii absolute. 37 . 94. dar şi domnul.

cultural-ecleziastic. vol VI. domnul se teme de boieri din două motive: mai întâi. să strângă dările. 38 . instituţia Domniei va cunoaşte deschideri spre alte orizonturi politicodiplomatice. până la introducerea unei legislaţii de inspiraţie occidentală. Nu este exact să se spună că boierii aveau o putere absolută asupra bunurilor. 58. fără ei. fără boierii pământeni. Dacă în această perioadă. nici să administreze provinciile. ţinea seama de el – mai ales când era vorba de o trădare. Unii au pământul.obiect. au întreţinut legături secrete cu Rusia. cu sprijinul boierilor sfatului.. din împărţirea celor două jurisdicţii extreme. Domnia a cunoscut o restrângere a activităţilor politico-diplomatice în plan extern. al slujbaşilor din administraţia judeţelor sau ţinuturilor. ***. pg. op. ca reprezentant al Porţii cu puteri depline la Congresul de pace de la Passarowitz ). fiindcă. domnii numiţi de la Istambul. în păstrarea autonomiei lor juridice faţă de Poartă91. în contact cu agenţii diplomatici străini. devotaţi ortodoxiei. la noi. Degeaba îşi aduce el de la Constantinopol clientela şi neamurile. pg. 2002. Domnia. în orice clipă. domnul păstrase un fel de jus eminens asupra tuturor moşiilor şi. judecătoresc. exercitându-şi atribuţiile pe pământ administrativ. Bucureşti. al învăţământului. apoi. în schimb în numeroasele probleme ale vieţii interne a statului puterea centrală era interesată să asigure o continuitate. ceilalţi viaţa oamenilor. Aşadar. boierii au primit de la ea o putere aproape absolută asupra bunurilor. în principiu. domnul nu poate cârmui. 306. De altfel. nici. el nu poate nici să împartă dreptatea. Astfel. cit. mai cu seamă. În această perioadă. a putut pune în practică programe de reformă. îl pot aduce la pierzanie. iar domnitorii asupra persoanei supuşilor. fianaciar. cu unele excepţii (prezenţa lui Ioan Mavrocordat. dreptul de a se domoli una prin cealaltă şi amândouă au scăpat din frâul legii” 90. în condiţiile regresiunii certe al statului otoman. Exista un adevărat partaj al dreptului de proprietate între moşier şi ţăranul dijmaş. degeaba le dă dregătorii şi tot felul de venituri. prin uneltirile lor pe lângă Poartă. dacă era cazul. fiindcă. Istoria românilor. acestea au pierdut. dar şi cu reprezentanţi ai Imperiului Habsburgic şi ai Franţei – în special după Revoluţia 90 91 Neagu Djuvara. Editura Enciclopedică. ca factori de stabilitate în existenţa celor două Principate. şi. aşa-zisa „hainie”. La sfârşitul secolului al XVIII-lea. Hotărârile luate se sprijineau pe legea scrisă pentru asigurarea ordinii şi întărirea autorităţii statului.

decât la acelea depăşite de vreme din Imperiul turcesc. şeful cancelariei. marele vornic. aga. de când armata naţională a fost desfiinţată. în organizarea şi conducerea vieţii interne. Costică Voicu. op. însă unii făceau parte doar din sfat – aceştia corespundeau cu ceea ce azi numim miniştri fără portofoliu. Sfatul domnesc a continuat să fie şi în această perioadă principala instituţie în susţinerea şi ajutorul domniei. banii de Severin. în Muntenia. Toate cazurile de domni fanarioţi care au avut corespondenţe şi legături tainice cu puterile vremii atestă defecţiunile regimului instituit arbitrar de puterea otomană. pe vremuri guvernator al Olteniei. nu 92 93 Neagu Djuvara. comisul (comes). judecătoreşti şi administrative şi. un soi de prefect de poliţie92. Domnul cârmuia. bazat pe domnii care priveau acum cu mai mult interes spre realităţile lumii europene. atât cât se putea şi era permis. guvernatorul unei fortăreţe de la graniţă. În Ţara Românească Sfatul era. în probleme financiare. cit. din turceşte. de la Roma. mari dregători. alcătuit din doisprezece boieri. de exemplu vistierul (din latinescul vestiarius). pg. în afară de jurisdicţia marelui ban. 39 . Rangurile lor se trăgeau uneori din Bizanţ: logofătul (cancelar). pîrcălab (Burggraf). un fel de ministru de interne şi judecător peste toată ţara.. Sfatul era alcătuit în mare parte din boieri pământeni. care. cit. Bosnia şi Croaţia fiind un fel de viceregi în ţinuturile de graniţă ale Ungariei. marele logofăt. pg. cea de mare ban al Craiovei. din rudele şi apropiaţii principilor fanarioţi. altădată comandant al oştirilor. care îi numeau în diferite demnităţi93. op. apoi. dar şi din dregători străini. marele spătar. căpetenia oştilor în Moldova. cu ajutorul unui Sfat domnesc. în politica externă. Sfatul domnesc. Cei mai mulţi dintre ei aveau un departament ministerial. Sfatul era alcătuit dintr-un număr mic de înalţi demnitari. spătarul (cel ce purta sabia domnului la festivităţi) şi chiar trcând prin Bizanţ. cel mai adesea pe filieră slavă. era de origine ungurească. prin maghiară.de la 1789. prin tradiţie. era de origine polonoucrainiană (deformare a cuvântului german Hauptmann). tot din germană. de regulă. Dregătoria cea mai înaltă.. 59. începând cu: marele ban al Craiovei. preluate. Hatmanul. 225.

agă. Constantin C. 61. în general. în legătură cu numărul. marele paharnic. ei erau fruntea boierimii. portarul sau hatmanul Sucevei. acest termen îşi va pierde înţelesul prim. marele comis. stând în picioare lângă domn în timpul audienţelor. aceiaşi ca şi în Ţara Românească. dat fiind faptul aici nu exista ban (titlul exista. sluger. care. Din aceşti boieri. întotdeauna un grec). în cea mai mare parte cu descendenţe genealogice. op. cit. marele vistiernic sau trezorier. pg. Pentru Muntenia sunt cunoscuţi în secolul al XVIII-lea aproximativ 600 de înalţi demnitari. Membrii Sfatului sunt. atât doar că hatmanul este într-adevăr căpetenia oştenilor. La lucrările Sfatului participau adesea şi membri importanţi ai clerului – Mitropolitul şi episcopii – mai ales atunci când discuţiile priveau Biserica şi rosturile ei. Giurescu. marele sluger şi marele pitar care se ocupau de aprovizionarea şi distribuirea alimentelor la curte.. de arnăuţi şi de jandarmi pentru păstrarea ordinii. vistier. sau a ceea ce mai 94 95 Neagu Djuvara. şi care au ocupat mai bine de 1700 de funcţii importante la curtea domnească. op. de vornic. marele clucer. sau. al cărui rang protocolar nu mai avea nimic de-a face cu însemnătatea lui reală (nu lua parte nici măcar la judecăţile din Divan). un şef de protocol şi totodată mijlocitorul dintre domn şi ceilalţi dragători din Sfat. juca un rol de prim plan. Sfatul domnesc din Moldova era alcătuit din opt sau zece mari dregători şi patru înalţi prelaţi şi. nu în ultimul rând.mai are în subordine decât o mână de mercenari. deşi era printre ultimii în ierarhie. postelnic. paharnic. şi. 336. cit. primii cinci erau cei mai însemnaţi. stolnic. clucer. urmat. făcând parte din peste 230 de familii. care conducea Sfatul în lipsa domnului. 40 . Ales dintre rudele sau persoanele apropiate domnului (în regimul fanariot. era un fel de ministru cu relaţii externe. protipendada (H πρώτη πεντάς – primii cinci)95.. rangul cel mai înalt aparţinea logofătului. pg. care se îngrijea de grajdiurile şi caii domneşti94. Cu timpul. dar el desemna un boier de rang inferior şi fără funcţie definită). de obicei. spătar. marele stolnic. şi va ajunge să desemneze pe toţi boierii de clasa întâi. postelnicul. marele postelnic. care se ocupa de magaziile şi depozitele domneşti. cu termenul grecesc corespunzător.

învârtind cu o mână mecanică şiragul de mătănii. Asemănător unei mari instanţe. Editura Curierul Judiciar. Bucureşti. „Domnul fanariot.. 22. Judecători şi judecăţi de altădată. Termenul. avea atribuţii de ordin administrativ. Editura Enciclopedică. Bucureşti. Bucureşti. pg. etc98. cit. 99 100 101 41 . figura în documente sub numele de Divan. cât şi la Iaşi. marele logofăt le citea jalbele şi Divanul judeca. în vreme ce spătarul este un boier de un rang mult mai mărunt şi fără funcţie reală96. 98 Costică Voicu. 29. fixa şi repartiza impozitele. 311. Când Sfatul îndeplinea competenţe de judecată. atât la Bucureşti. Împricinaţii erau introduşi pe rând. Nu întâmplător 96 97 ***. pricinile civile. Nu mai erau vremurile când domnul judeca oriunde şi primea jalbele pe uliţă sau când se ducea la biserică99. vol VI. de origine turcească. unde domnul judeca „cu uşile deschise”. Istoria românilor.rămăsese din ele.59. funcţionând totodată şi ca forum judiciar de apel. spre a nu răspunde cererilor ce i se făceau. vornicii aduceau la cunoştinţa jeluiţilor să vie cu jalbele la Divan. 1929. domnul aşeza la loc de cinste pe Mitropolit şi pe boieri după treapta ierarhică. În atribuţiile sale intrau. în special. Constantin Burac. iar cu alta răscolind prin buzunar nişte bani de aur ”100. Istoria instituţiilor medievale româneşti. legislative şi judecătoreşti: răspundea de organizarea şi funcţionarea serviciilor publice. pg. Editura Renaissance. aproba toate actele domneşti cu caracter normativ. La Divanul cel mare. cu ochii pe jumătate închişi şi aţintiţi drept înainte. dar şi cele penale. când eşea în public. 99 Radu Dimiu. pg. iar utilizarea lui este una din urmările orientalizării profunde a societăţii româneşti97. 2005. a început să fie folosit încă de la sfârşitul secolului XVI-lea. op. Desigur că voinţa domnului era precumpănitoare pentru că nu se cunoaşte nici un caz de divergenţă intre domn şi Divan101. pg. Procedura judecăţii era următoarea: în ajunul zilei consacrate. mergea întotdeauna cu capul plecat aşa cu bărbia să-i atingă pieptul. prefăcându-se a nu auzi şi a nu vedea. şi numai în zile hotărâte. 2002.

op. 103 103 Neagu Djuvara. se ocupa de amănuntele de executare a unor norme legislative. Xenopol. În consecinţă. Radu Dimiu. păstrându-şi rangul şi titlul. pg. pg. 102 [Mihai Cantacuzino. pg. dar care. . documentele vremii atestă totuşi păstrarea numărului tradiţional de 12. 33. În ciuda sporirii numărului lor. Astfel. 18. 1 42 . Tipografia Naţională a lui Ştefan Rădulescu. de organizarea şi funcţionarea unor servicii publice ori de gospodăria obştească. X. 1863. marele armaş era însărcinat cu întemniţarea şi cercetarea celor care se făceau vinovaţi de ceva şi avea datoria să se îngrijească de executarea pedepselor103. Pe lângă ei se pot întâlni şi unii mari dregători. ca cel care deţinea totalitatea puterilor în stat. în totalitatea domeniilor în care Domnul avea atribuţii. marele vornic avea dreptul de a judeca orice proces civil sau penal. vol. pg. op. de li făcè. cit. cu 102100 10 A. rămaşi fără atribuţii în contextul transformărilor statale. Faptul că în secolul al XVIII-lea se înmulţesc plângerile a determinat domnul să treacă o parte din îndatoririle sale judecătoreşti asupra sfetnicilor săi. marele vistiernic judeca pricinile născute din strângerea dărilor... Şi dacă nu le plăcè oamenilor giudecata boierilor.cit.. . el dă avizul Domnului în probleme legate de menţinerea ordinii. Ion Neculce preciza că atunci când făcea Divanuri „toate giudecăţili le rânduiè la boieri ori la ispravnici la ţară. iar unii înalţi dregători aveau o competenţă judiciară proprie. Legat cu rol consultativ de activitatea Domnului. precum şi pricinile dintre negustorii băştinaşi. 65. Divanul se manifestă. viniè la Divan. sentinţele fiind date în numele lui. Divanul era alcătuit numai din dregători de categoria întâi. op. Divanul îndeplinind astfel atribuţii judiciare şi fără a fi de faţă principele. Istoria politică şi geografică a Ţerei Românesci de fraţii Tunusli. fapt permis de elasticitatea Divanului. Vorbind despre a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat în Moldova.contemporanii spuneau că „Divan se cheamă când judecă însuşi domnul cu mitropolitul şi cu boierii” 102. ca atare. banul]. Bucureşti. De asemenea. cit. de unde şi numele lor de boieri divaniţi. la Bucureşti funcţionau şase tribunale specializate. în afară de cele care puteau aduce pedeapsa cu moartea. de George Sion. trad. D. formau acum clasa a doua boierească. 148.

II. cercetarea şi rejudecarea pricinilor de hotare.mărturie de la boieri. Transformarea dintr-un organism cu caracter consultativ al principelui într-unul cu un veritabil rost instituţional a fost determinată de sporirea îndatoririi marilor demnitari desemnaţi de Domnie pentru 104 105 Neculce. 147. iar schinguirea în timpul anchetei era o practică obişnuită. elaborarea unor înscrisuri în folosul Bisericii. convocate în numele puterii centrale la intervale mari de timp şi în împrejurări deosebite. pg. spânzurătoarea. Pedeapsa cu moartea era cel mai adesea înlocuită cu munca silnică în muntele de sare din Carpaţi – ceea ce.. Cu toate acestea. având în vedere condiţiile de acolo. Dacă şi a treia oară domnul încuviinţa.. pedeapsa cu moartea. op. Dacă hotărările dregătorilor puteau fi contestate şi revocate de către Domn sau Divan. era rareori aplicată – fapt remarcat. Divanul domnesc se întrunea cu regularitate. 104 Ion 43 . era un fel de moarte lentă106. 106 Neagu Djuvara. 66. potrivit împrejurărilor şi gravităţii faptei. cu oarecare mirare. Tăierea mâinii putea fi întâlnită la recidivişti – ca în dreptul musulman –. la anumite intervale. 1928. vol. adică un număr oarecare de lovituri cu nuiele la tălpi. Nicolae Iorga. Atunci când pedeapsa cu moartea trebuia. şi vidè domnul mărturia şi. pg. le curma giudecata”104. atunci când judeca Domnul însuşi. deciziile sale erau finale şi împotriva lor nu se mai putea face nimic.cit. Spre deosebire de celelalte forumuri cu caracter deliberativ. pe cum îi părè. în veacul al XVIII – lea. ca să-şi poată duce la îndeplinire numeroasele atribuţii. acoradare de danii. Acestea aveau în vedere supravegherea activităţii Vistierie. etc. Istoria românilor prin călători. cel mai adesea se aplicau pedepse corporale. În procesele penale. să-l întrebe dacă stăruie în hotărârea de a vărsa sânge omenesc. clerului şi şcolilor. confirmări de proprietăţi. „Judecata domnului era hotărâtoare: pe domn îl judeca numai conştiinţa lui şi Dumnezeu.cit. Uneori sultanul putea să pedepsească pe domn”105. Bucureşti. de obicei. pg. de pildă „falanga”. reaprtizarea sarcinilor fiscale şi strângerea dărilor. vinovatul era dus îndată la locul execuţiei. op. 400. pe lângă inchisoare. să fie cu orice preţ iscălită de domn. armaşul venea de trei ori. de toţi observatorii străini. Editura Casei Şcoalelor.

Dacă se adunau prea multe plângeri. pentru care s-au făcut plângeri la Divan. şapte la număr şi care aveau un rol însemnat în conducerea ţării fiind membri şi consilieri ai Divanului. domnul hotărăşte modul de judecată şi impune reguli stricte. înfiinţând patru „departamenturi”. celor chemaţi să împartă dreptatea109. Bucureşti. miercurea şi sâmbăta. În 1770. Editura Enciclopedică. aceştia. Alexandru Ipsilanti a sporit numărul instanţelor de judecată. op. Printr-un hrisov special. O dată cu declanşarea campaniilor ruso-austro-turce din 1768. în condiţiile prezenţei armatelor străine în Moldova şi Ţara Românească. după mijlocul secolului al XVIII-lea unele dregătorii se dublează sau se împătresc)107. începând cu cei mari. pg. 110 Neagu Djuvara. La aceste şedinţe luau parte boieri de rangul I. prin reforma 107 108 ***. „de treapta întâia”. însă... 213. ceea ce releva o jurisprudenţă instabilă110. marii logofeţi aveau datoria de a-l înştiinţa pe domn de necesitatea convocării Divanului şi în ziua de vineri108. iar lumea era liberă să participe şi să-şi susţină cauza. Domnul era prezent la lucrări şi stătea sub un baldachin. la loc de cinste. morale. Generalul Bawr observa în memoriile sale că Divanul domnesc ţinea şedinţă publică de două ori pe săptămână. 2002. Divanele s-au instituţionalizat. 69. pg. iar sâmbăta erau avute în vedere vinovăţiile puşcăriei şi osândirile cu hotărârile lor. şi boieri de rangul al II-lea. tipărit în 1780. Giurescu. iar celelalte pentru pricinile de „lucruri şi datorii”. stabilea că Divanul domnesc se întrunea de trei ori pe săptămână. Mitropolitul. mai mare şi mai însemnat. 312. 109 Constantin C. 1787 şi 1806. pentru unul din departamente şi continuând cu ceilalţi pentru rest. doar ca asesori. Micul manual de legi al lui Alexandru Ipsilanti.înfăptuirea competenţelor Divanului (şi aceasta în condiţiile în care. şi anume unul pentru „judecăţile de criminalion”. op. Bawr remarca faptul că sentinţele erau elaborate după judecăţi făcute pe baza datinilor şi a obiceiurilor ţării. 44 . avea în grijă pricinile rânduite de domnie şi pe cele trecute printr-o primă instanţă de la alte departamente. cit. Ibidem. funcţionând ca organe deliberative. Primul dintre departamente. care au avut ca urmare neocuparea tronurilor celor două Principate timp de 21 de ani. Judecătorii erau recrutaţi dintre boierii mazili. cit. Istoria românilor. Primele două zile erau rezervate cercetării pricinilor judecate de departamente sau de veliţii boieri. lunea. vol VI. iar în stânga sa. pg.

cunoscut sub numele de Sfat de obşte. În aceeaşi perioadă. convocaţi pe baza dispoziţiilor principelui112. el întrunind. amintitele ţinuturi au fost conduse de trei boieri pământeni. pe Mitropolitul ţării şi episcopii eparhiilor. vol VI. la Bucureşti s-a constituit un Divan în frunte cu Mitropolitul Cozma şi unii boieri partizani ai austriecilor.generalului Piotr Aleksandrevici Rumaniţev. cit. la Iaşi funcţiona o cnejie pentru teritoriul ocupat de trupele ruseşti. Apoi. 89 Constantin C. împreună. Emil Cernea. 2002. Bucureşti. uneori numai pe arhimandriţii ctitoriilor domneşti şi alţi dregători ai curţii. în Muntenia. pe egumenii mănăstirilor importante. În timpul războiului din 1787-1792. până la înscăunarea lui Alexandru Moruzi (1792). Divanul din Bucureşti a fost împărţit în patru departamente. În aceste condiţii. Editura Enciclopedică. încuviinţat de principele feldmareşal Franz Josias de Saxa-Coburg-Saalfeld111. Sfatul de obşte Reprezentantă a intereselor clasei privilegiate. iar un al doilea va fi atestat ulterior. 184. două cu funcţii judecătoreşti şi două cu funcţii administrative. pe lângă boierii divaniţi. ea a cedat locul (fără a se desfiinţa oficial) unui organism decizional – consultativ mai restrâns. Adunarea de Stări începe săşi piardă treptat atât ponderea în rezolvarea afacerilor statului cât şi semnificaţia iniţială. 45 . Toate aceste împrejurări au influenţat procesul transformării Divanului într-o instituţie a ţării. Sfatul de obşte sau soborul era convocat în situaţii în care urmau să fie luate hotărâri de importanţă deosebită. iar apoi alta civilă. În Moldova acelei perioade a existat un singur departament cu atribuţii judiciare (1769-1774). Era o adunare cu caracter nobiliar.. bazat tot pe stări. pg. Spre deosebire de Divanul domnesc sau de Divanul lărgit (care a funcţionat doar în împrejurări speciale). op. în Moldova existau două Divane concomitent. în 111 112 ***. Istoria românilor. 144. Emil Molcuţ.. Sfatul de obşte număra mai mulţi membri. cit. op. instituită de imperiali după acapararea celor cinci ţinuturi din dreapta Siretului. pg. Astfel. în 1793. iar la Roman. în urma înţelegerilor dintre ruşi şi turci. mai întâi o administraţie militară. cele patru departamente constituiau adunarea generală a Divanului. când armatele austriece au fost retrase. pg. de obicei 36 de persoane. care au fost desfiinţate după Pacea de la Siştov. 313. Giurescu.

Aşezământul ţării scutea pe boieri de dăjdii şi dispunea numirea de ispravnici corecţi pe la judeţe. care avea fixate în minte o serie de principii directoare rezultate din experienţa şi studiul personal. El obliga pe slujbaşi să se mulţumească cu leafa lor din vistierie. îşi dădură aprobarea – mai ales că o parte din măsuri le era favorabilă . pentru domnii fanarioţi autoritari Sfatul de obşte nefiind altceva decât vechea Adunare de Stări cu o nouă structură şi noi atribuţii. El supunea administraţia acestor bunuri unui control sever şi dispunea ca împărţirea dreptăţii să se facă prin boieri cinstiţi plătiţi din vistieria ţării. interzicea ţăranilor părăsirea moşiilor pe care se aflau. În preambulul aşezământului de obşte clerul şi boierii felicitau pe domn.şi redactară un hrisov solemn care cuprindea noul „aşezământ”113. iar uneori erau imprimate pentru a fi cunoscute în plan mai larg. Obştea clerului şi a boierilor declarau solemn că aderă la acest aşezământ pentru ca neamurile vecine să ştie şi să cunoască frumoasa înfăptuire a domnului lor. În articolul 13 se arăta că reprezentaţii clerului şi ai boierimii care 113 46 . instituirea unei epitropii pentru administrarea bunurilor ecleziastice. Hotărârile erau înscrise în hrisoave solemne. aşezământul cuprindea 13 articole care prevedeau scutire de dări pentru mănăstiri şi cler. le aduse la cunoştinţa marilor boieri. în mod nediferenţiat. Trebuie precizat faptul că nu a existat nici un act cu caracter constituţional care să facă o distincţie între Adunarea de Stări şi Sfatul de obşte. Trecerea de la un organism la altul s-a realizat pe cale cutumiară. domnul Constantin Mavrocordat. precum şi soluţionarea unor cerinţe ale instituţiilor statelor româneşti.care boierii şi clerul trebuiau să găsească rezolvări unor probleme importante – în special referitoare la viaţa internă – privind instituirea unor dări suplimentare sau desfiinţarea unor sarcini fiscale împovărătoare. Apreciat ca o adevărată constituţie. Domnul însuşi conjura pe oricine îi va urma în domnie să-i respecte aşezământul. Aceştia le discutară. desfiinţa văcăritul şi pogonăritul. etc. Spre sfârşitul anului în care se încheiase Pacea de la Belgrad. care în timpul războiului celor trei mari împărăţii a ştiut să păstreze ţara şi-i mulţumeau pentru marea sa operă legislativă prin care s-a dovedit ca un mare părinte al patriei. obligându-i la anumite zile de clacă şi la plata dijmei din produsele gospodăriei lor.

„Constantin Vodă – zice cronicarul – a făcut în 1739 reforma. astfel că. după puterea fiecăruia114. 561. banul]. el hotăra ca plata impozitelor să se facă în patru sferturi pe an. fiind convocate şi pentru alegerea mitropoliţilor. la începutul secolului al XIX-lea. instituţia dispare. op. op. pg. lăsând locul 114 115 Ion I.au iscălit aşezământul au convenit cu domnul „de a înlocui sistemul rău de percepere a dărilor şi de a găsi mijloacele cele mai bune şi mai drepte pentru ca ţara să poată aduce mai uşor la îndeplinire poruncile sultanului şi să poată face faţă nevoilor interne”. Istoria românilor. 47 . O semnificaţie aparte o are şi hrisovul din 1 martie 1746. pg. cu toată boierime. ci deliberative în probleme organizatorice. cu preoţii şi mazilii. vol VI. cit. cit. [Mihai Cantacuzino. la care s-au alăturat 12 egumeni de la mănăstirle ţării şi 26 de demnitari şi boieri mazili şi alţi opt dregători de rangul al II-lea şi al III-lea. pg. episcopilor sau în ceea ce priveşte unele probleme ale Bisericii. urmând ca acestea să fie dezvoltate mai pe larg la punerea lor în aplicare prin ordonanţe speciale. 116 ***. şi făcând adunare au întocmit aşezăminte nouă. 48-49. pregătitor al aşezământului din 5 august acelaşi an. prin care Constantin Mavrocordat a strâns Sfatul de obşte la Divan. 2002. adică prefacerea tuturor aşezămintelor ţării. 315. Aceste forumuri nu aveau competenţe judiciare. Puterea aproape absolută a Domnului a determinat convocarea sa tot mai rar. Totodată.. desfiinţând pe vechi. administrative. cu Mitropolitul şi cu episcopul de Râmnic. Nistor. Editura Enciclopedică. publicată în originalul grecesc de fraţii Tunusli şi tradusă în româneşte de Gheorghe Sion. cu episcopii. Cu dezvoltarea aceasta s-a însărcinat cronicarul Mihai Cantacuzino în opera sa Istoria Ţării Româneşti. cu boierii cei mari şi mici. Aşezământul cuprindea în fond mai mult enunţarea unor principii. Sfatul de obşte a fiinţat ca adunare reprezentativă a marilor demnitari şi fruntaşi ai clerului. Sub ultimii domni fanarioţi. Bucureşti. Ei au hotărât ca rumânii fugiţi care se vor întoarce în ţară să fie liberi. iar pe cele nouă le-au întărit cu jurământ şi cu afurisanie”115.. fără a avea – ca mai înainte – un caracter oficial116. Mai întâi s-a consultat cu Mitropolitul.

48 . după cum îi rândul prostimei”120. prin care se aplicau principiile democratice ale 117 118 Manuel Guţan. şi de privilegiile ale Bisericii şi ale boierilor.cit. care mai dăinuie încă şi al cărei rol nu fusese socotit la adevărata lui valoare: Adunarea Stărilor. S-a produs o adevărată mişcare populară: „După ce-au sosit Neculai Vodă în Ieşi. se mai săvârşeau şi acte arbitrare. Sfatul de obşte s-a dovedit a fi un instrument docil în mâna Domnului. 119 Ion Neculce. pg. iar propunerile făcute erau redactate sub forma unor anaforale şi trimise Domnului spre a lua o decizie finală. Pentru a releva importanţa deosebită pe care o deţine aceasta instituţie trebuie amintit exemplul primului domn fanariot. ridicatu-s-au tot târgul asupra zlotaşilor. Stările Generale din Franţa)118. op..Adunărilor Obşteşti regulamentare. pg. pg. strângători de biruri. dar şi datorită faptului că toate cheltuielile de investire fuseseră acoperite din averea sa personală. Chiar şi în momentele în care a mai fost convocat. Deciziile se luau în unanimitate. organizarea Bisericii. legislaţia ordinară şi codificarea. de legăminte anterioare (mai ales dacă sunt pecetluite de Biserică. Dar mai era ceva: o instituţie medievală. numai să întoarcă toţi banii mojîcilor înapoi”119. 251. op. cu mare groază. În dorinţa de a stabili un regim de dreptate. stabilirea impozitelor. 66. cit. să restituie toţi banii încasaţi: „Ş-au poroncitu zlotaşilor. 120 Ibidem. înrudită cu instituţiile asemănătoare din lumea occidentală (de ex. cit. uneori prea turceşti. Am văzut mai înainte limitele reale ale absolutismului politic al domnitorului. cârmuirea şi administrarea ţării. op. Decizia Domnului urma să fie dată prin hrisov domnesc117. 98. Puterea sa juridică era şi ea mărginită de obiceiul pământului. Nicolae Mavrocordat. de nu putè răzbi pe uliţi de norod mult de oameni. însă cu toate metodele.. Adunarea Stărilor. Din dorinţa de a-i cruţa pe „mojici” sau „săraci” de urgia fiscală şi de a pune capăt abuzurilor. fiind însoţite de cele mai cumplite blesteme care împiedicau încălcarea lor). Neagu Djuvara. Competenţa Sfatului de obşte viza alegerea mitropoliţilor şi episcopilor. principele a cerut boierilor zlotaşi..

Cu spiritul conservator şi dârz al slujitorimii moldovene. deşi îl mustră fără cruţare. şi nu mărgineşte doar la clasele superioare de dregători şi la capii Bisericii. cu toţi egumenii de la mănăstiri şi cu toţi preoţii de la sfintele biserici”. a căror structură se dovedeşte încă puternică. De cealaltă parte a baricadei. că şi ţăranilor au fost dat voie de se ridicau cu pâră asupra boierilor. pg. cum era în domnia întâi. Se observă. 255. op. ale căror scutiri sunt astfel restabilite125.. pg. în care se desfiinţează cu mare legământ desetina de stupi şi goştina pe mascuri. că. mănăstiri. cu Mitropolitul. pg. pg. op. feciori de boieri.. 53. pentru a se impune ca instrument de guvernare. 123 Ion Neculce. neguţitori. cit. La a doua domnie. cit. reprezentând punctul de vedere al privilegiaţilor.. Ce multu să mai lăsasă şi trăia bine cu boierii. „Atunce Nicolai Vodă îşi lăsasă firea cea simeaţă. numai n-au ţinut mult domnia”121. iar cea mai mare parte din boieri fugise în ţările vecine: în astfel de condiţii. Nicolae Muste. jupânese sărace. 41. preoţi. o cârmuire fără ajutorul lor era imposibilă. 312. op. Neculce nu poate contesta progresele realizate: „Şi s-ar fi fost întemeiat ţara de oameni. 308. recunoaşte că la „această domnie a doua era mai blând decât în domnia de-ntâi”124. Şi Muste.scrie în cronica lui: „Uşa lui era închisă. 124 Mihail Kogălniceanu. spre deosebire de Ţara Românească. Explicaţia ne-o dă Adunarea de Stări ţinută de domn în 1712. însă. cei trei episcopi. Nicolae Mavrocordat este nevoit să-şi schimbe sistemul. pg. în dragoste”123. urât şi neplăcut era tuturor Nicolai Vodă. care urmează războiului ruso-turc şi pribegirii lui Dimitrie Cantemir. mazili. de nici îi băga în seamă”122. Este începutul unei politici de colaborare cu Stările. loviţi în interesele lor.. cit. „cu tot sfatul Domniei. Mihail Kogălniceanu. ce se luase obicei a se cere „ţărăneşte” de la toate categoriile privilegiate: „arhierei. 125 Ion Neculce. 49 . curteni şi alte bresle”. op. tot pentru mândria grecească ce o avea. boierii cei mari şi mici. Ţara era pustiită de trecerea armatelor străine şi de luptele lor. baza de consultare continuă să fie mai largă. nu trebuie să ne mire dacă întâlnim şi în 121 122 Ibidem. cit. boieri. mai des încercată de războaie şi de armate străine.domnului.

Editura Enciclopedică. astfel. la 5/16 septembrie 1739. nu numai al Divanului. Atunci când scaunul domnesc era vacant sau când statele româneşti se aflau sub ocupaţie străină. dar prin măsuri realizate cu ajutorul Stărilor privilegiate. care se bucurau de o influenţă considerabilă la Constantinopol126. Brătianu. Concepţia de cârmuire a lui Constantin Mvrocordat continuă îndoita tradiţie a tatălui său: grija pentru cei mici. Bucureşti. Editura Enciclopedică. împreună cu episcopii. Într-o asemenea situaţie. dregători. pentru a judeca pe un evreu care făcuse plângere că domnul şi Iordache Cantacuzino i-ar fi luat muierea şi l-ar fi supus la alte prigoane. s-au adunat la 1747 toţi boierii cei mari cu boierii şi fără boierii. pe care le cheamă la sfat şi colaborare. recunoscută autonomia ţării sub protecţia Imperiului Rus. 1995. dar a unor foruri mai numeroase se aplică într-adevăr în diferite împrejurări. care se angaja să respecte privilegiile boierimii şi ale clerului. 2002. vol VI.şi aici este vorba de o Adunare a tuturor Stărilor din ţară. Reformele cuprinse în „Constituţia” sa din 1741 au fost introduse şi în Moldova în anul următor . împreună cu turcii aflaţi la Iaşi şi cadiul lor. prezent în toate împrejurările în mijlocul obştii sale. pg. pentru păturile nevoiaşe. o convenţie cu generalul feldmareşal Cristoph Burhard Munnich din armata rusă. 178.secolul al XVIII-lea menţiuni destule de Adunări de Stări. 127 ***. au adus de altfel mazilirea domnului. întărind iniţiativa domnească prin aprobarea lor: sunt cincizeci şi cinci de feţe 126 Gheorghe I. vlădica Antonie. cărora caută să le creeze condiţii de viaţă suportabile. unul din fiii lui Nicolae. Hrisovul solemn în care a fost înscris noul aşezământ este semnat de cei care au luat parte la această consfătuire. datorită intervenţiei la Poartă a rudelor bogate a evreului în cauză. nu numai în chestiuni de ordin administrativ sau de interes fiscal. pg. Bucureşti. 315. cel ce convoca Stările era Mitropolitul. Obiceiul consultării. Istoria românilor. 50 . marii boieri. Era. în schimbul sprijinului necesar armatei şi a plăţii unei contribuţii de război127. încheiau la Iaşi. egumenii mănăstirilor. slujitori şi reprezentanţii altor categorii sociale din Moldova. în fruntea unei deputăţii. Această judecată şi executarea sumară a calomniatorului. Sub Ioan Mavrocordat. Sfatul Domnesc şi Adunarea Stărilor în Principatele Române. convocate de domni fanarioţi.

şi de Matei al Alexandriei131. în spiritul reformei care închide rândurile boierimii şi o desparte de categoriile inferioare. Pentru a avea şi o mai mare credibilitate. 401. devenind bogat şi având „mulţime de bani”130. pusă la cale de turcii şi de lipcanii de la hotin. Istoria românilor. 130 ***. dar şi de alţi 10 logofeţi şi postelnicei al doilea. din care cinci sunt ale unor arhierei. pârcălab de Hotin. pg. este confirmată eliberarea şi răscumpărarea rumânilor. Răspunsul negativ al adunării şi pungile de bani ale inculpatului. op. pg. Bucureşti. cit.. pe care şi Vodă îl ajută din banii săi. Ni s-au transmis informaţii despre adunarea cu caracter de anchetă judiciară din a doua domnie. care era acuzat de Poartă că în timpul ocupaţiei ruseşti din 1739 s-a hainit şi i-a jefuit pe turci şi pe negustorii lipcani. În primul act solemn. în funcţie sau foşti în slujbe. Este iarăşi o adunare restrânsă. cit. trei episcopi. 128 129 Gheorghe I. urmat de 12 egumeni. Constantin Mavrocordat precizând că întărirea acestei hotărâri s-a făcut cu voia a „toată obştea bisericească” şi de către „toţi boiarii ţării”. 131 Ibidem. mărginită la reprezentanţi de frunte ai Stărilor respective. actul era confirmat de Partenie. patru arhierei şi 47 de egumeni) şi şaizeci de demnitari. Libiei şi Pamphilelor. dezbătute în mari Adunări de Stări ale celor două state. Editura Enciclopedică. scapă pe acuzat de această năpastă. vol VI. op. 179. Patriarhul Ierusalimului.. pg. de 37 de mari demnitari şi boieri mazili. Brătianu. 316.bisericeşti (Mitropolitul. pre egumeni şi pre neguţitori şi pre turcii balgii”129 să vină în ajutorul şi apărarea serdarului Lupu. reprezentând anaforaua Mitropolitului Neofit I şi a boierilor „noi cu toţi de obşte şi cu toţi părinţii egumeni”. Faptul este vizibil şi din cele 64 de semnături. vătafi de aprozi şi un fost căpitan de dorobanţi. între ei şi al Cezareei. care urma să plătească birul la fel ca populaţia de rând128. logofeşi de vistierie. 2002. 51 . Din timpul domniilor moldoveneşti ale lui Constantin Mavrocordat avem mărturii de consultări mai largi. Ion Neculce. la care domnul a chemat „pre boiarii cei mari şi pre alţi boiari mazili şi pre călugări. Foarte importante sunt cele două aşezăminte pentru desfiinţarea rumâniei în Ţara Românească (5 august 1746) şi a veciniei în Moldova (6 aprilie 1749).

Adunarea de la Iaşi din aprilie 1749 are altă înfăţişare. şi se apropie fie de Adunările de Stări din provinciile austriece în care şi ţărănimea liberă avea cuvânt. firesc ca Adunarea din 1749 să fie un „sobor de întrebăciune”. vol VI. reprodus de Bălcescu în Magazin Istoric. cuniţei şi vădrăritului. ea seamănă mai puţin cu dietele nobiliare ale Ungariei şi Poloniei. ***. de Adunările ruseşti. astfel ca înscrisul să aibă o cât mai reprezentativă susţinere132. un caracter mai puţin aristocratic decât aceea a Ţării Româneşti şi se întemeiază pe o reprezentare mai largă. De altfel. printre care Mitropolitul Nechifor. deci. la care . Semnăturile de pe hrisov sunt. Restul de mai bine de 100 de semnături aparţin unor însemnaţi dregători şi foşti demnitari. hrisovul ce cuprinde hotărârea ei. fără a interveni în dezbateri. din care 23 aparţin unor feţe bisericeşti. şi. consultarea obştei din Moldova se întemeiază pe o îndelungată tradiţie şi pe o aşezare de sine stătătoare a Stărilor. fie cu de Soborul ţării al ţarilor ruşi din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Cele două mari Adunări ale ţării nu au fost singurele. Din acest punct de vedere. 180. uneori. Este limpede că pe lângă reprezentanţii clerului şi boierii dregători mai sunt şi alţii. şi că hotărârea de desfiinţare a veciniei să fi rezultat din îndelungate şi amănunţite dezbateri. pg. pg.În Moldova. Spre deosebire. Ea este mult mai numeroasă. însă. episcopii de Roman şi Huşi şi alţi arhimandriţi şi egumeni. ai orăşenilor. op. a căror urmă hrisovul o păstrează. Editura Enciclopedică. căpitani. Brătianu. în protocolul hotărârii se arartă că s-au adunat la Trei Sfetitele partea bisericească. partea boierească şi altă obşte. care reprezintă şi acum puteri demne de luat în seamă. are şapte palme înalţime şi cinci lăţime şi este căptuşit cu mătase verde. Bucureşti. dacă avem în vedere şi pe cea convocată de Constantin Cehan Racoviţă în martie 1757 la Mitropolia din Iaşi. pe lângă boieri şi demnitari ai Bisericii. 317. 2002. Era. care totuşi sunt chemaţi la Adunare. ale categoriilor inferioare de slujitori. alături de feţele bisericeşti şi de boieri. 52 . cit. care cuprindea. care puteau doar să asiste. deci. Adunarea Stărilor din Moldova are.. creaţie a voinţei şi iniţiativei imperiale. ai ţăranilor. reprezentanţi ai nobilimii de serviciu – echivalentă cu slujitorii -. dar şi slujbaşi mărunţi. cel mai probabil. pentru desfiinţarea văcăritului. pe lângă clerul 132 133 Gheorghe I. aparţinând unor straturi mai largi ale locuitorilor moldoveni. Actul are 170 de semnături. Istoria românilor.

Biserica românească se află sub autoritatea spirituală a Patriarhiei de la Constantinopol. Istoria ecleziastică în secolul al XVIII-lea continuă structurile instituţionale anterioare cu unele discontinuităţi care reflectă impactul noului regim instaurat. domnii fanarioţi dădeau mitropoliţilor şi episcopilor cinstea care li se cuvinea şi pe care au avut-o încă din cele mai vechi timpuri în Biserica românească. op. nu are nici un control asupra Bisericii din cele două Principate. sub autoritatea domniilor fanariote. Biserica. cu ortodoxia din lumea răsăriteană şi cu alte culte. În general vorbind.. ***. cit. deşi este recunoscut drept capul ierarhiei. erau chemaţi şi câte şapte reprezentanţi dintre mazili şi ruptaşi din fiecare ţinut. precum şi negustori din oraşul de scaun133. 94. afirmându-se ca o instituţie fundamentală în stat. până şi a celor mai mărunte şi mai sărăcite134. op. Bucureşti. vol VI. rostul Bisericii a sporit. cu vizibile deschideri spre noile orizonturi de cunoaştere ale vremii135. pg.. Rosturile Adunării de Stări au continuat să se afirme în viaţa tulbure a Ţărilor Române. 339. boierii divaniţi şi alţi dregători domneşti. Şi în acestă perioadă.înalt. Biserica a îndeplinit un însemnat rost în păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor de specific naţional. 136 Neagu Djuvara. Habsburgic şi Ţarist. În Ţara Românească şi Moldova. făcea mereu apel la conlucrarea lor. Mitropoliţii din acest timp sunt priviţi de domni aproape cum 133 134 135 Vlad Georgescu. pg. al învăţământului şi al tiparului. Confruntată cu jocul de interese al celor două Imperii. şi Domnia. iar la înalţii prelaţi are prea puţină trecere”136. în cultivarea relaţiilor dintre cele trei state româneşti. Editura Enciclopedică. cu tot firmanul ce îi dădea numirea. mitropoliţii din Moldova şi ţara Românească bucurându-se de o autonomie aproape completă: „Patriarhul de la Constantinopol. cit. pg. însă legătura este foarte slabă. 2002. 53 . instituţia ecleziastică din Ţările Române de la sud-est de Carpaţi va fi angajată într-un amplu program care a dus la afirmarea treptată a limbii române în Biserică şi la o intensă activitate pe plan cultural. egumenii. în coflict cu Poarta. Istoria românilor. 141.

iar sediul Mitropoliei se afla la Bucureşti. Ionescu. în Moldova rezistenţa la tendinţele de grecizare a ierarhiei sunt puternice. din Cârligătura. pg. 1882. II. a Huşilor şi a Rădăuţilor. pg. Mitropoliţii şi episopii erau feriţi de năpastele care cădeau pe boierii neastâmpăraţi şi intriganţi. ***. Celelalte trei eparhii intrau sub jurisdicţia Episcopiei Romanului. pg. temniţă şi altele137. Epoca fanariotă nu a alterat structura instituţională şi. în raporturile cu Domnia şi cu celelalte instituţii ale ţării. cel de Rădăuţi în locul său. 138 137 54 . Hârlău. care au stabilit că în scaunul vlădicăi să fie aleşi numai români139. Dacă în Ţara Românească numărul mitropoliţilor greci reprezintă jumătate.se făcea de către mitropolit şi boieri şi era încuviinţat de Domn. Istoria Mitropoliei Ungrovlahiei. M. 1914. ca şi în plan social şi cultural. Desemnarea episcopului – dintre egumeni . Bucureşti. mitropolitul îşi exericita autoritatea confesională asupra clerului din ţinutul omonim. pe când propunerile pentru capul Bisericii se luau în Divanul G. Rolul important îndeplinit de Biserică şi de ierarhi în slujba ortodoxiei. căci ei se considerau urmaşi ai lor cel puţin în obiceiuri. din nouă mitropoliţi doar unul este grec. vol. Se obişnuia ca episcopul de Roman să treacă la Mitropolie. În cea de la Iaşi. hotărârea unui Sinod ţinut pe 1 ianuarie 1752 la Iaşi. întâiul loc la ceremonii. Istoria României. Editura Enciclopedică. La fel ca în Moldova.priveau şi împăraţii bizantini pe patriarhii lor. 1998. Vechile instituţiuni ale României (1327-1866). unde au participat trei episcopi şi 24 de egumeni. dacă nu chiar descendenţi direcţi ai acestor împăraţi. iar prelatul de la Huşi la cea amintită mai înainte. 258. în spiritul tradiţiei. ca şi în perioada anterioară. Tipografia Ştefan Mihăilescu. 141. La toate prilejurile li se dădea cinstea cuvenită: întâiul loc în sfat. Bucureşti. Nechifor Grecul din Pelopones138. 314. în Ţara Românească Biserica era organizată în patru eparhii. Neamţ şi regiunea de sud a Sucevei. Pentru păstrarea scaunului mitropolitan sub autoritatea înalţilor ierarhi autohtoni a fost invocată. Bucureşti. 139 Ioan Brezoianu. ca sabia. a implicat o bună organizare a vieţii ecleziastice. eparhiile s-au aflat sub îndrumarea Mitropoliei şi a episcopiilor. întâiul loc în adunările obşteşti pentru luarea socotelilor sau înlăturarea cu blestem a obiceiurilor rele.

O etapă hotărâtoare în mişcarea de reformă din secolul al XVIII-lea este inaugurată în Oltenia de intervenţia austriecilor. Ţara Moldovei în Epoca Luminilor. aceleaşi hrisoave interziceau protoiereilor.146. Editura Ministerului de Culte. Chişinău. în special în oraşe. Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor. 55 . supunerea strictă faţă de ierarhia patriarhală grecească142. a Patriarhiei de la Constantinopol şi. deoarece. La mijlocul secolului al XVIII-lea reprezentanţilor înaltului cler li se repartizau un anumit număr de scutelnici. 81. egumenilor din spaţiul moldav să înfăţişeze periodic trimişilor domniei situaţia veniturilor şi a cheltuielilor. II. 142 Nicolae Iorga. cit. care anunţă viitoarele intervenţii al puterii centrale în chestiunile bisericeşti. chiar de la Poartă140. primul Mavrocordat cerea.ţării cu confirmarea Domniei. au fost stabilite o serie de privilegii pentru slujitorii cultului la achitarea impozitelor pe avere. Această situaţie nu corespundea intereselor puterii domneşti. să aibă propriile lor închisori. Nicolae Vodă şi-a dat toată silinţa să aducă în bună-stare Biserica. pg. Constantin Mavrocordat a emis un şir de hrisoave prin care se interzicea ridicarea la rang bisericesc persoane neştiutoare de carte. încearcă să îngrădească privilegiile clerului şi să exercite un control asupra bunurilor ecleziastice. O mare importanţă pentru ameliorarea situaţiei economice a Bisericii a avut lărgirea accesului ei la veniturile provenite din dările de stat. pg. care avea nevoie de sprijinul ei. Bucureşti. vol. Demir Dragnev. li se oferea dreptul de a percepe anumite taxe vamale. Criza economică de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea a afectat grav Biserica. ei luau bani de la cei întemniţaţi141. Emil Molcuţ. Editura Civitas.. supravegherea lui de aproape în ceea ce priveşte cheltuirea veniturilor. pe la 1715. 85. Nicolae Mavrocordat. Administraţia imperială refuză ridicarea Episcopiei 140 141 Emil Cernea. pg. uneori. 1999. Urmărind să stăvilească abuzurile comise asupra averilor mănăstireşti. care se aflau în fruntea conducerii ecleziastice de ţinut. op. Punctul lui de vedere în ceea ce priveşte legăturile Domniei cu mitropolitul l-a adus la următoarele concluzii: oprirea de la politică a clerului. 1930. după cum se stablise. Concomitent. Orientarea spre reformă în sfera ecleziastică este prezentă încă din vremea primului domn fanariot. care potrivit politicii etatiste.

. boierime. Istoria României. În scopul normalizării activităţii economice a mănăstirilor şi lichidării abuzurilor din partea egumenilor. vol VI. Editura Enciclopedică. a triumfului limbii române în desfăşurarea liturghiei. pg. 147 Nicolae Iorga. dar se prevede. precum şi şcoli în târguri şi în satele mari144. ele trebuind însă să susţină prin contribuţii băneşti anuale desfăşurarea învăţământului. statul iniţiază măsuri menite să fortifice Biserica şi să sporească rolul preoţimii în comunităţi. Istoria românilor.. subordonând-o mitropoliei sârbe de la Belgrad. Constantin Mavrocordat a cerut ca aceştia să prezinte domnului dări de seamă anuale referitoare la activitatea lor gospodărească. Intervenţia statului în treburile Bisericii se accentuează după revenirea Olteniei la Ţara Românească. iar la 1742 şi acelora din Moldova. că preoţii vor primi o învăţătură prealabilă de la obraze învăţate în dogme şi în datoriile faţă de credincioşi. pg. trebuiau să ţină dascăli pentru copii.. ca de altfel şi alţi domni ( Alexandru Ipsilanti) avea să acorde. clerul înalt şi alţi ctitori aveau de îndeplinit un rol însemnat la vegherea ortodoxiei în spiritul perceptelor teologiei. cit. În structurile instituţiei ecleziastice. Editura Enciclopedică. În 143 144 ***. aşezat sub supravegherea mitropoliilor. 342. În aşezământul lui Constantin Mavrocordat de la 1741 era înnoită măsura tatălui său din 1715 de a se scuti de orice dăjdii clerul mirean. Bucureşti. când procesul de reformă se extinde şi se intensifică. 56 . interzicând legăturile cu Biserica Ţării Româneşti şi cu Constantinopolul143. la promovarea învăţăturii şi a practicilor bisericeşti. principele Constantin Mavrocordat. 2002. însă. ca şi mănăstirile. 124. cit. şi ei nu aveau voie să fie văcari. ipodiaconii şi alţi clerici falşi să fie puşi la bir. prisăcari sau păcurari. pg. Bucureşti. Ioan Brezoianu. op. în special în timpul epidemiilor147. în februarie 1741. 146 ***. În acest răstimp. 87. ci trebuiau să stea în mănăstire145. Mitropolitul şi episcopii.Râmnicului la rangul de mitropolie. 87. 314. pg. S-a păstrat până la noi Catastihul cu sămile mănăstirilor neînchinate de la 1742-1743146. op. scutiri de dări pentru chinoviile (mănăstiri mici). care-i scoate de la bir înainte ca ei să se călugărească. mănăstirile şi schiturile înălţate de domni. ca şi a spitalelor. pg. că răspopii.cit. Călugării se făceau doar cu voia şi recomandarea Mitropolitului către Domn. 145 Nicolae Iorga. În cadrul marelui său program de reforme. op. 1998.

pg. 342. Dicţionar. Biserica a putut înfăptui însemnate programe în viaţa cultural ecleziastică. pg. către sfărşitul secolului al XVIII-lea. Preocuparea Domniei faţă de lăcaşurile monahice îşi găseşte o motivaţie şi în faptul că un număr mare dintre acestea erau închinate. organizate pe ţinuturi şi judeţe şi. aflându-se sub cârmuirea egumenilor străini. în apărarea şi sprijinirea ortodoxiei. iar la confirmarea protopopului o „o dare a bastonului”. Muntele Sinai şi altor locuri. preoţii trebuiau să indeplinească un însemnat rol în viaţa societăţii. Editura Enciclopedică. Consolidarea structurilor Bisericii şi creşterea prestigiului ei este legată de efortul de organizare şi de mai trainic dialog cu clerul parohial. Parohiile din fiecare eparhie se aflau sub îndrumarea protopopiatelor. Biserica a depus strădanii şi în 148 149 ***. protopopii erau împuterniciţi să-i supravegheze şi să-i îndrume pe slujitorii Bisericii în practicile liturgice. toţi preoţii şi diaconii plăteau la învestirea cu toiag a mitropolitului „ploconul vlădicăi”. Moşiile tuturor acestor edificii erau aproximate la o treime din venitul ţării. fiind angajată şi pe tărâm politicoadministrativ. la Ierusalim. în cuprinsul lor. Aleşi dintre preoţii cu ştiinţă de carte şi pregătire teologică. ***. să ţină evidenţa parohiilor149. Pe baza rânduielilor stabilite în structurile ierarhice ale instituţiei ecleziastice. 2002. contribuind. şi la „cutia milosteniei” pentru ajutoratea săracilor. Bucureşti. 57 . însă la alegerea episcopului dintr-o eparhie „ploconul cârjei”. printre altele. vol VI. Editura Academiei Republicii Socialiste România. ajuns atunci în folosinţa lăcaşurilor tutelare148. Bucureşti.procesul organizării administrative a Principatelor. Instituţii feudale din Ţările Române. Prin stăruinţa înalţilor ierarhi şi a numeroşi clerici din Moldova şi Ţara Românească. numai din partea celor aflaţi sub autoritatea lor. Mitropoliţi. pe districte şi plăşi. Domnia şi înalţii ierarhi ai Mitropoliilor de la Iaşi şi Bucureşti au urmărit să reaşeze traiul obştilor monahale pe un temei apropiat vechilor canoane. Istoria românilor. Athos. numiţi de mitropolit şi confirmaţi de Domnie. episcopi şi egumeni ai marilor mănăstiri au fost prezenţi alături de Domnie şi de boierime în soboare şi divane la înfăptuirea unor acte semnificative pentru existenţa Principatelor. 46. Răspândiţi în plan teritorial. 1988.

Bucureşti. Astfel. Cele mai frumoase opere de artă religioasă sunt adunate la biserici şi mănăstiri. şi adesea şi la oraş. dar pe care le-a dezvoltat şi instituţionalizat în Moldova cu concursul Domniei. şi prin unele locuri. sau fiindcă aşa fusese dorinţa boierului. 182. luaţi la întâmplare. care erau legaţi de creştinătatea răsăriteană. contribuind la luminarea clerului şi la fortificarea credinţei în comunităţi151. vremuri de război. În acele vremuri tulburi. Difuzarea manuscriselor traduse sau revizuite a determinat un suflu nou în ortodoxia din Ţările Române.. Datorită curentului înnoitor promovat la mănăstirea Neamţ. Regulile vieţii monastice pe care le-a elaborat au însemnat o reformă din interior a Bisericii Ortodoxe în care principiile morale şi respectarea disciplinei se alăturau îndemnurilor spre cunoaşterea textelor genuine ale Sfinţilor Părinţi. în special la Neamţ. preotul este cel care joacă rolul de învăţător pentru câţiva copii de ţărani. pg. El a declanşat un curent religios reformator în viaţa monastică care năzuia să instituie un rigorism întemeiat pe Sfânta Scriptură şi pe învăţăturile scrierilor patristice150. pg. ca în Evul Mediu occidental. Editura Enciclopedică. 58 . unde sunt păstrate manuscrise şi cărţi 150 151 Nicolae Iorga. fiind expresia unor tendinţe de înnoire specifice secolului luminilor. ***. Această reformă monastică este paralelă reformismului fanariot. cit. Biserica rămâne. El a infuzat în lumea călugărilor idei pe care le-a cristalizat în mediul athonit. 316. În viaţa religioasă a Moldovei şi Ţării Româneşti reformele paisiene au exercitat o puternică influenţă datorită organizării vieţii monastice prin principiile conţinute de regulile stabilite de Paisie Velicicovschi. Paisie a contribuit la difuzarea valorilor creştine ale primelor veacuri în spaţiul românesc şi în afara lui. a organizat o adevărată şcoală de traducere în slavonă prin apelul la originalele geceşti şi româneşti în scriptoriile mănăstirilor moldovene. a înfăptuit o resurecţie a ortodoxiei în prelungirea secolului anterior.păstrarea autorităţii ei asupra românilor transilvăneni. Şcoala călugărului reformator. de o înspăimântătoare mizerie. op. Istoria României. Acestea din urmă deţin cea mai mare parte a bibliotecilor. La ţară. 1998. având sprijinul Domniei. singurul refugiu al culturii. în mijlocul sărăciei spirituale caracteristice epocii.

cit. op. în Biserică şi pentru Biserică se construieşte şi se pictează necontenit. peste 80% din lucrările care ies din tipografii sunt scrise în limba română. 157. Literatura religioasă ocupă. La adăpostul bisericilor sau în chiliile mănăstirilor. chiar până în secolul al XIX-lea şi există dovezi că.de mare preţ. sub fanarioţi.. 59 . călugări şi pictori laici necunoscuţi duc mai departe vechea tradiţie a picturii bisericeşti152. În sfârşit. 152 Neagu Djuvara. Tot în mănăstiri funcţionează cele mai multe tiparniţe. pg. inclusiv traduceri din autori occidentali. însă literatura laică pătrunde tot mai mult. primul loc. desigur. spre deosebire de ceea ce s-a crezut.

2002. pentru înacasarea dărilor şi executarea hotărârilor luate. de la curtea domnească. Giurescu. marcat uneori de accente 153 154 Constantin C. O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri. pg. şi un aparat militar. Puteam ori să fim paşalâc. marilor dregători li se spune barones şi comites. Autoritarismul domnilor fanarioţi – în contrapondere cu regimul nobiliar ce caracterizase o bună parte a secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea.cit. acest termen privind în special pe cei mari. pentru împărţirea dreptăţii. 60 . Dregătorii sunt tot atât de vechi ca şi statul. II. Aşa-numita „epocă fanariotă" a fost foarte hulită în veacul trecut şi în veacul nostru. DREGĂTORIILE DIN VREMEA FANARIOŢILOR În administraţia ţării. În documentele latine. derigo şi înseamnă a conduce. În limba română. fiindcă în momentul când turcii s-au temut că noi am fi putut trece de partea Austriei sau a Rusiei.. şi isprăvind cu cei mici. Editura Humanitas. domnul era ajutat de dregători. op. judecătoresc. din sate. ce se încadra în sfera absolutismului monarhic european. vlastel sau vlastelin în Ţara Românească. Epoca în discuţie se distinge prin evoluţii pozitive în special în domeniul administraţiei publice. 264. Neagu Djuvara. existau şanse slabe să redevenim independenţi. vol. Sub acest nume generic se înţelegeau funcţionarii şi slujbaşii de toate gradele. şi numirile de boieri.CAPITOLUL III 1. pentru asigurarea ordinii interne şi externe. Nu se poate concepe o formaţiune politică fără un aparat administrativ. dat de preferinţă micilor dregători153. Bucureşti. şi ureadnic în Moldova. cuvântul dregător este redat prin termenii pravitel. se mai întrebuinţau. Cuvântul dregător vine din latinescul dirigo. În documentele emise în limba slavă. 141. începând cu cei mari. ori să avem guvernatori greci veniţi de la Constantinopol154. pg. a cârmui. şi slugi domneşti. Dar trebuie spus că a fost cel mai mic rău dintre relele posibile. pentru a desemna pe dregători.

iluministe – a determinat apariţia unui centralism fără precedent în cele dou Ţări Române. Expresia directă a acestuia a fost conturarea unui aparat de stat incomparabil mai bine dezvoltat şi mai bine organizat decât în secolele anterioare. Chiar dacă acest aparat era construit pentru a servi exploatării resurselor ţării, modul în care el a fost structurat, atribuţiile ce i s-au încredinţat şi modul concret în care acestea s-au realizat ne îndreptăţesc să vorbim despre această perioadă ca despre epoca apariţiei primilor germeni ai administraţiei publice moderne teritoriul Ţărilor Române155. La construirea acesteia au contribuit atât interese materiale de ordin imediat, cât şi formarea culturală europeană a unora dintre domnii împlicaţi în reformă. De asemenea, diversificarea funcţiei interne a statului a avut partea ei de contribuţie la diversificarea intereselor publice menite să satisfacă interese de ordin general. Astfel, alături de tradiţionala asigurare a ordinii interne şi de perceprea impozitelor, diversificarea intereselor publice a impus statului asumarea a noi funcţii. Trebuie, de asemenea, remarcat faptul că obiceiul turcilor de a muta domnii fanarioţi dintr-o ţară în alta a contribuit major la asigurarea unui program de reforme identic în ambele entităţi politice româneşti. Tradiţiei instituţionale comune în domeniul politico-juridic, specifică secolelor anterioare, i s-a adăugat acum o evoluţie aproape identică în cele mai diverse domenii. În perioada regimului fanariot, dregătoriile tradiţionale s-au menţinut, dar numărul şi importanţa lor a crescut, în condiţiile centralizării tot mai accentuate a puterii. Numărul dregătorilor a crescut fie pe calea dublării sau triplării celor vechi, fie prin crearea altora noi. Dregătorii erau numiţi la înscăunarea domnului în baza încrederii izvorâte din rudenie, avere sau priceperea candidatului. La începutul fiecărui an toţi dregătorii erau obligaţi să depună semnele dregătoriei, urmând ca domnul să-i confirme din nou sau să-i schimbe. Dacă un om era ridicat la rangul de dregător, prin aceasta el devenea boier (era înnobilat)156.

155

Manuel Guţan, Istoria administraţiei publice româneşti, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, pg. 95-96. 156 Emil Cernea, Emil Molcuţ, op. cit., pg. 145.

61

Prin reforma lui Constantin Mavrocordat din 1739, dregătoriile erau împărţite în trei categorii, iar această clasificare era, în acelaşi timp, criteriu de ierarhizare a boierilor. Astfel, cei de la ban şi până la clucerul de arie se numeau boieri veliţi şi formau prima categorie; ceilalţi earu boieri de clasa a doua. Urmaşii dregătorilor din prima categorie erau numiţi neamuri, iar urmaşii celor din categoria a doua mazili. Ulterior, boierii veliţi erau clasificaţi la rândul lor în categorii, ajungându-se la trei categorii de boieri157. Dregătorii cei mari sau de clasa I mai erau numiţi şi boieri divaniţi sau protipendadă şi se bucurau de cele maimari privilegii: puteau participa la Sfatul domnesc, erau scutiţi de aproape toate dările, aveau cel mai mare număr de scutelnici şi purtau titulatura de „cinstiţi şi credincioşi”. Datorită rangului lor, ei erau persoanele care, alături de domn, luau deciziile în cele mai importante probleme de stat. A doua categorie era formată, în general, din foştii mari dregători ai curţii domneşti dintre care unii şi-au pierdut treptat atribuţiile, rămânând cu titlul şi privilegiile, iar alţii exercitând mai vechile atribuţii până la desfiinţarea dregătoriei de către Regulamentele Organice. Numărul tuturor dregătorilor lipsiţi de atribuţii sa înmulţit constant în urma numeroaselor favoruri sau vânzări de dregătorii prin pitac domnesc. Toţi se bucurau de privilegiile boiereşti, unii vaând leafă sau venit din dregătorie şi toţi un număr de scutelnici ce varia între 2 şi 40. Dregătorii de clasa a III-a proveaneau din rândul dregătorilor de clasa a II-a, dintre persoanele care primiseră dregătoria propriu-zisă, îmbrăcând caftanul, ori dintre cei care obţinuseră dregătoria ca pe o favoare sau contra cost de la domn, neexercitându-i atribuţiile158. Cu câteva excepţii, numirea dregătorilor se făcea dintre proprietarii de pământ, neexistând, mai ales în clasele boiereşti superioare, dregători care să nu fie în acelaşi timp şi mari proprietari de pământ. În consecinţă, cel puţin la nivelul superior al eşalonului funcţionăresc, a subzistat, latent, tradiţionala identificare dintre pământ şi boierie. Astfel , vechea ecuaţie boierie = pământs-a transformat
157

Constantin C. Giurescu, Despre boieri, Editura „Cartea românească” S.A., Bucureşti, 1920, pg. 14. 158 Manuel Guţan, op. cit., pg. 106.

62

într-o echivalenţă cu trei elemente: boierie = dregătorie = pământ. În aceste condiţii, vechile mari dregătorii au fost ocupate, de regulă, de către boierii români şi mai puţin de către greci159. Existentă în mai toate statele europene cu regim absolutism monarhic, vânzarea slujbelor a devenit treptat un proces elaborat, generalizat la nivelul întregii scări ierarhice funcţionăreşti. Aşa cum domnul îşi cumpără tronul plătind bani grei, boierii îşi cumpără dregătoria de la domn, şi, la rândul lor, vând dregătoriile de slujbaşi sau de ispravnici. Dar, spre deosebire de Franţa, de exemplu, unde negoţul cu dregătorii dusese la moştenirea unora dintre ele – prin urmare, la stabilitatea şi independenţa lor – la noi, venalitatea slujbelor din perioada fanarioţilor a dus la o adevărată instabilitate instituţională. Pentru a satisface un număr cât mai mare de cereri şi a umple vistieria domnului, sistemul impune ca dregătorii, înalţii slujbaşi, ispravnicii şi administratorii să nu stea in slujbe decât un an. Apoi, aşteaptă, sau mai curând pîndesc un nou prilej160. Instituţionalizarea vânzării slujbelor, de sus în jos, o dată la un an, aducea instabilitatea funcţiilor publice aproape de perfecţiune. În aceste condiţii, idealul fiecărui cumpărător de dregătorie era de a abuza cât mai mult de ea, timp de un an de zile, în scopul obţinerii de venituri mari care să-i asigure zile liniştite după eventuala cădere din funcţie. În paralel, s-a recurs, pe de o parte, la crearea şi vânzarea unor numeroase slujbe, şi pe de altă parte, la multiplicarea şi vânzarea de mai multe ori a aceleiaşi dregătorii. Mai mult, s-a recurs şi la crearea de ranguri numeroase în cadrul aceleiaşi dregătorii. De exemplu, pe lângă marele postelnic exista un al doilea şi un al treilea postelnic precum şi o armată de mici postelnici161. Toate acestea au avut drept consecinţă, la nivelul dregătoriilor centrale, apariţia aşa-numiţilor dregători fără atribuţii alături de dregătorii ce exercitau atribuţii efective. În acest mod, boierimea devenea dintr-o clasă de dregători o clasă purtătoare de titluri. Existenţa lor s-a datorat, însă, şi reformei lui Constantin Mavrocordat care, ridicând atribuţiile efective unor dregători mai vechi, le-a permis acestora să-şi păstreze rangul cu venituri. Chiar dacă nu mai exercitau concret
159 160

Ibidem, pg. 99. Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident, Editura Humanitas, Bucureşti, 1995, pg. 62. 161 Manuel Guţan, op. cit., pg. 101.

63

atribuţii în cadrul aparatului de stat. preoţilor şi de toate dările a descendenţilor veliţilor boieri (neamuri)162. În domniile sale precedente. În acelaşi timp. Constantin Mavrocordat. Începutul acestei activităţi de reînnoirea a tuturor sferelor vieţii sociale a fost făcut de hrisovul din 7 februarie 1741. Misiunea de a urmări permanent aplicarea măsurilor domneşti şi de a veghea statornic menţinearea capacităţii fiscale a locuitorilor. 83. cu numeroasele ei ramuri. veghind ca autoritatea şi poruncile domneşti să fie riguros respectate de toţi locuitorii ţării. Pentru Constantin Mavrocordat. sistemul judiciar. Administraţia. ei judecă şi fac cislele banilor de prin sate. în special cea financiară şi fiscală. ei pun în lucrare orice măsură se ordonă de vistierie în ţară. lipsuri şi nepotriviri în diferitele domenii ale organizării de stat şi sociale. pentru mentalitatea epocii. cit. pg. atât de încercată de război. mai ales că această masă de ţărani aducea grosul veniturilor vistieriei163. Refacerea ţării. toate puneau probleme ce-şi aşteptau rezolvarea. cu pregătirea aleasă pe care o avea.. ei sunt datori să cunoască puterea locuitorilor de prin 162 163 Florin Constantiniu. boierii şi ţăranii erau. în viziunea domnului. prin înlăturarea oricăror cauze de nemulţumire a revenit ispravnicilor: „Ispravnicii se fac câte doi de judeţ. Prevederile cu caracter fiscal ale aşezământului erau desfiinţarea văcăritului şi pogonăritului . apartenenţa lor la clasa boierească nu a fost pusă sub semnul întrebării în condiţiile în care. Ibidem. cu necazurile şi îndatoririle ei. cu structura şi privilegiile ei. şi reunificarea administrativă. supuşii săi şi domnul nu înţelegea să-i avantajeze pe cei dintâi în detrimentul celor din urmă. statul trebuia să fie omniprezent. pg. revenirea la sistemul celor patru sferturi şi scutirea de dăjdii a mănăstirilor. boierimea. op. a fi boier însemna a deţine o dregătorie. 88. atât în Moldova. în egală măsură. impusă de realipirea Olteniei au făcut necesară promulgarea hrisovului de reformă. 64 . cât şi în Muntenia. administraţia şi justiţia trebuiau să se transforme din factori de intabilitate demografică în auxiliari eficienţi ai politicii de reformă. Pentru Constantin Mavrocordat. observase o serie de neajunsuri. ţărănimea.

apăsată şi dispreţuită de clasa boierească. În afară de această deplasare a judecătorului la contribuabil ispravnicii-judecători mai aveau îndatorirea de a-i apăra pe ţărani „de toate strâmbătăţile ce se obicinuiescu atâtu pârcălabii la cislă. 156. domnul a hotărât salarizarea dregătorilor. împuterniciţi să dispună în cele mai importante aspecte ale vieţii locale. care să rezolve tot mai multe din plângerile înfăţişate pentru a-l scuti pe ţăran de drumul lung şi aşteptările din capitală şi. mai ales. astfel că aceşti conducători de judeţe (Ţara Românească) şi ţinuturi (Moldova) întruneau în persoana lor atribuţii în cele trei sectoare esenţiale ale vieţii de stat: fiscalitatea. Ispravnicii.. apoi. op. op. pg. avea un dublu înţeles: crearea unor instanţe de judecată în fiecare judeţ sau ţinut. cit . Constantin Mavrocordat dorea ca ţăranul să ştie şi. pg. deoarece „fiind mulţi săraci scăpătaţi şi pentru neputinţa lor nedându-le mână. Relaţia dintre administrativ şi fiscal este dezvăluită în textul aşezământului. nu-şi limitau activitatea la sectorul administrativ. în faţa judecăţii sale. pe care Constantin Mavrocordat îi dorea buni platnici ai dărilor. ci aveau întinse atribuţii în cel fiscal. 146. În judeţe şi ţinuturi ei erau reprezentanţii domniei. o sumă adiţională la sferturi 164 165 [Mihai Cantacuzino. 166 Ibidem. cum se poate constata în mărturia citată. ispravnicii aveau obligaţia de a împărţi dreptate locuitorilor. să simtă că domnul nu tolerează injustiţia şi că. simbria lor fiind acoperită din sumele percepute la sferturi (în Moldova. Astfel. Florin Constantiniu. banul]. Din analiza hrisovului emis la 7 februarie 1741 s-a văzut că ispravnicii îndeplineau şi funcţii judecătoreşti.sate şi numărul lor. ca să vie cu cheltuială să-şi caute judecăţile aici la divan”. o apropiere în sensul unei largi receptivităţi faţă de această masă a ţărănimii. o altă povară pe umerii contribuabililor.. 65 . administraţia şi justişia. Apropierea justiţiei de ţărani. 31. pg. câtu şi alţii din slujitori cu cheltuielile ce făcea”165. pentru ca să-i oblige la ponturile legiuite către boierii mari şi mici şi către boierii de neam”164. sunt egali166. la rândul său. Pentru ca acest aparat administrativ de la care domnul aştepta atât de mult în înfăptuirea politicii de reformă să nu devină. cit.

cheltuielile urmau să fie făcute din simbrie. ei nu mai aveau. a-l numi ministru de externe pe postelnic ). aplicându-i la hotărnicii de moşii. cit. pg. pentru ca şi aceştia să se poată bucura de anumite interese la plata dărilor. op. ce a lui Constantin Mavrocordat . 561. Neamurilor (urmaşii dregătorilor de rangul I) şi mazililor (urmaşii dregătorilor de rangul al II-lea) domnul căuta să le găsească anumite rosturi şi în viaţa administrativă şi judecătorească a ţării. ca inspectori etc. Salarizarea dregătorilor avea un dublu scop: pe de o parte. leafa dată de vistierie trebuia să suplinească sumele smulse de la contribuabil. 66 . care făcea numirile în slujbă. cu deosebire.un mijloc de a subordona boierimea autorităţii domneşti167. pg.. 562. Cu vremea. Astfel. iar venitul din slujbă căpăta o pondere tot mai însemnată în veniturile sale. slujbaşii superiori se distingeau de subalternii lor prin anumite semne distinctive vizibile. acest lucru se schimbă începând cu sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui următor. Ibidem. pe de altă parte salarizarea însemna stabilirea unui raport de dependenţă economică între boier şi domnie. astfel că în deplasările lor prin ţară cu diverse rosturi. nici o îndreptăţire pentru a le impune locuitorilor oneroase cheltuieli de întreţinere.era destinată salarizării). Salarizaţi – pentru a nu fi o povară asupra satelor – urmau să fie toţi dregătorii şi slujbaşii. cel puţin în principiu. adică primii cinci care aveau roluri importante în Divanul domnesc168. Este adevărat că unele atribuţii se potriveau. Primii cinci dintre veliţii boieri constituiau aşa – zisa protipendadă. a cărui capacitate de plată trebuia să fie valorificată în întregime în beneficiul statului. însă nu au avut niciodată o organizare stabilită şi abia din secolul al XIX-lea fiecare boier din Divan avea o delimitare 167 168 Ion I. domnul s-a preocupat şi de urmaşii slujbaşilor publici. Ei apăreau la şedinţele Divanului cu căciuli de samur. În măsura în care boierul se integra aparatului de stat. Nistor. Era tocmai ceea ce a urmărit politica de reformă din secolul al XVIII-lea şi. el trebuia să câştige favoare domnului. E o idee greşită în a identifica aceste demnităţi cu ministerele de azi (de exemplu. Dacă la înfiinţarea lor boieriile sau titlurile de dregători nu aveau o ierarhie bine stabilită. cel puţin. bastoane de samur etc. După împărţirea dregătorilor în două categorii (mari şi mici).

171 172 Constantin C. Este o inovaţie a principilor greci de a face o asemănare cu departamentele de stat existente în celelalte state europene. Situaţia se schimbă la începutul secolului al XVIII-lea. Bucureşti. Domnia a creat la Craiova o căimăcămie170.1739). ci un locţiitor sau. S-a creat un consiliu de 4 boieri ca organ de legătură între boierimea olteană şi administraţia imperială. pg. caimacamul ajunge la însemnătate reală şi la venituri mai mari decât ale banului însuşi171. De la 1775. Giurescu. 2000. Reminiscenţe de autonomie au mai dăinuit. Editura Academiei Republicii Socialiste Române. Bucureşti. cu titlu turcesc. Domnul. Instituţii feudale în Ţările Române. Editura Muzeul Literaturii Române. a tins necontenit la lichidarea băniei. Marele vornic merge la război ca şi spătarul. titlul de Mare Ban este interzis. Marele Ban fixat la Bucureşti. 35. peste capul Marelui Ban172. pe modelul consiliului de 4 boieri. care amintea de veleităţi separatiste. ajutat de divanul Craiovei. Sub domnia lui Ion Caragea s-a precizat poziţia Marelui Ban faţă de domn : „caimacamul ce se orânduieşte la Craiova de către Domnie este vechil chiar al domnului”. Începând din 1761. Dicţionar. judecătorească şi militară. Bănia a fost desfiinţată în 1831 prin Regulamentele Organice. vol. Familiile boiereşti române. pg. lucrând direct cu acesta. Între secolele XIII – XVII importanţa şi puterea Banului erau considerabile. Editura Academiei Republicii Socialiste Române. 67 . Sfatul domnesc de la Bucureşti continua să cuprindă un Mare Ban ca semn al drepturilor Ţării Româneşti asupra Olteniei. Istoria românilor. atribuţiile sale fiind de natură administrativă. Editura All. avea pecetea lui.strictă a îndatoririlor ce-i reveneau. 35. însă. un caimacam. Ordinea dregătoriilor era următoarea: MARELE BAN al Craiovei era reprezentantul domnului în Oltenia. Treptat-treptat. nu se mai trimite peste Olt un ban. devenise specialist în problemele oltene. 1988. 1988. Instituţii feudale în Ţările Române. pg. 169 Octav – George Lecca. Bucureşti. până în secolul al XVIII-lea nici vorbă nu era de asemenea demnităţi. un singur caimacam numit de domn conducea efectiv. când. titularul rămânând la curte la Bucureşti. Însă. sub ocupaţia austriacă (1718 . III. judeca la el acasă. 18. şi un vel postelnic comanda trupe tot aşa de bine ca serdarul mare169. iar în Divanul domnesc. Bucureşti. 170 ***. 332. ***. pe care o administra în numele acestuia. cu rangul de întâiul de dregător. prin necesităţile situaţiei de fapt. 2007. După încetarea ocupaţiei. Dicţionar. pg.

iar marele vornic al Ţării de Jos peste cele şase judeţe răsăritene (Focşani. Teleorman. 330. Vlaşca. cel mai probabil. pornind de la exemplul moldovean. În Ţara Românească. 1988. când Constantin Mavrocordat. Dregătoria câştigă importanţă abia în cea de-a doua domnie a lui Antih Cantemir. aceştia nu aveau jurisdicţie teritorială. Dicţionar. mai marele curţii domneşti. pg. Editura Academiei Republicii Socialiste Române. unde judeca marele ban174. Instituţii feudale în Ţările Române. pg. precum şi 80 de scutelnici. MARELE VORNIC. În condica de lefi din 1774. Atribuţiile marelui vornic au fost precumpănitor judecătoreşti. 175 Ioan Brezoianu.. dregătoria fiind înfiinţată în 1625 de către Constantin Duca. Atribuţiile banului modovean nu ne sunt cunoscute. Prahova. Bucureşti. ***. în 1793. ci judecau în divanul boierilor veliţi. exceptând Oltenia. 152. împărţindu-le competenţa: marele vornic al Ţării de Sus era guvernator şi judecător peste cele şase judeţe apusene (Olt. el ţi-a extins jurisdicţia asupra întregii ţări. Ilfov şi Dâmbovţa). 176***.. Buzău. Muscel şi Ialomiţa)175. op. ca primii doi. care figura cu 3000 lei. pg. Istoria . Săcuieni. a existat un singur mare vornic până în anul 1761. 68 . cit. pg.Banul este atestat documentar în Moldova la începutul secolului al XVIIlea. Giurescu. III. Dicţionar. Instituţii feudale în Ţările Române. purtând ca însemne bastoane de argint şi primind fiecare leafă 500lei pe lună.. dar el a fost. paralel cu întărirea puterii centrale. creat după exemplul din Ţara Românească173. La început judeca numai curtea. Bucureşti. Acesta îi fixează rangul ierarhic îndată după marele spătar şi-i hotărăşte ca venit câte un drob de sare. venit confirmat şi de Matei Ghica la 23 noiembrie 1754. 1988. se mai înfiinţează încă doi mari vornici. în secolele XIV-XVIII. 511. vel banul este trecut cu 2400 lei anual. La 1814 leafa celor doi mari vornici „al treilea şi al patrulea” a fost mărită la 750 lei lunar ( deci 9000 de taleri pe an ). 511. marele vornic este primul mare dregător care apare în documente.. Termenul a fost folosit pentru desemnarea marelui dregător. cât şi în Moldova. la 173 174 Constantin C. Atât în Ţara Românească. a mai creat un mare vornic. Editura Academiei Republicii Socialiste Române. Cert este că banul moldovean nu are nici pe departe însemnătatea celui muntean. Sub domnia lui Alexandru Moruzi. el continua să fie inferior spătarului. Argeş. vol.

marele vornic al obştirii avea în grija sa „trei cutii: milostenia. Este. De la 1741. De la o vreme. 80 de scutelnici şi făcea parte din divanul veliţilor boieri. acest dregător s-a numit şi vornic de cutie. Vornicia obştii. care înfiiţase în 1773 Cutia milelor. 499. tutelele. în locul celor doi de mai înainte. În Moldova. Atribuţiile principale ale marelui vornic erau judecătoreşti. tâlhăria. Competenţa lui s-a restrâns în secolul al XVIII-lea. La 1816. Şi în Moldova se constată. cişmelele şi orfanotrofia”177. sub conducerea unui mare dregător. deci. cât şi în Moldova „Cutia cea de obşte a milosteniei”. De la judecata marelui vornic nu se putea sustrage nici un împricinat. era obligat să prindă pe tâlhari şi să-i trimită pentru judecată la Divan. marele vornic al obştirilor. s-a creat ca mare dregătorie. moartea de om. o înrudire între marele vornic al obştirii din Ţara Românească şi marele vornic al obştii din Moldova. el era „giudecătoriu tuturor den ţară cine au strâmbătăţi”. pg. a reorganizat epitropia. În Ţara Românească a funcţionat de la 1797 un nou mare dregător – vel vornic al obştirilor. Prin crearea Departamentului Criminalicesc. Alexandru Ipsilanti organizase atât în Ţara Românească. atribuţii privind edilitatea. 69 . moştenirile.care se adăugau câte 15 taleri încasaţi de la fiecare povarnă sau velniţă negustorească ce fabrica rachiu176. furtul mare au încetat să mai fie judecate de marele vornic. grija pricinilor de „clironimie” (moştenire). rânduirea de epitropi unde 176 177 Ibidem. la 1 ianuarie 1803. fiind socotit ca al V-lea mare vornic al ţării. Prin reglementarea atribuţiilor acestui nou demnitar. creat de Alexandru Ipsilanti prin hrisovul din 5 octombrie 1797. Dregătoria acestuia a avut. sub epitropia mitropolitului şi a unor mari boieri. Începând din secolul al XVIII-lea el a primit leafă fixă de 5000 lei anual. S-a hotărât ca noul dregător să aibă dreptul de a participa la şedinţele marelui Divan. Acest mare dregător avea o leafă de 6000 de lei pe an. Acest domn. condusă de un vel vornic al obştii. cu cea mai largă competenţă: civilă şi penală. alimentând-o cu fonduri. în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea patru mari vornici. în afară de Cutia milelor. trecând în competenţa departamentului. i s-a dat în grijă Casa milei.

starostele de teslari. 178 Nicolae Grigoraş. Dregătoria a fost desfiinţată în 1832178. numit la început şi vel vornic de Bucureşti. III. După modelul muntean.. pe care-l prezenta domnului o dată pe an. ca executor al hotărârilor comisiei din Iaşi. Alexandru Callimach a înfiinţat în Moldova vornicia de politie. a fost instituit marele vornic de politie. Numeroase documente arată abuzurile lui cu averile străinilor morţi fără sau chiar cu moştenitori. pg. precum şi împărţirea moştenirilor. El ţinea un registru cu toţi meşterii şi toţi lucrătorii calificaţi. Tipografia Avântul.. 180 Nicolae Grigoraş. La dispoziţia şi sub ordinele lui. op. 57. apoi numai acelea ale străinilor. Vel vornicul de politie se ocupa cu aplicarea planului de sistematizare a Iaşului. Istoria. iar locuitorii erau obligaţi să-l înştiinţeze despre cazurile de boală ivite. precum şi despre morţile întâmplate. Ca atribuţii i se dă mai întâi strângerea dărilor tuturor locuitorilor din Bucureşti. Prin oamenii săi.. pg. 179 Constantin C. Primeşte 250 lei lunar. Tot el supraveghea buna funcţionare a cişmelelor care aduceau apă în Iaşi şi făcea parte din comisia însărcinată cu administrarea averii copiilor orfani. cit. poartă baston de ragint şi asistă la şedinţele Divanului marilor boieri179. La 5 martie 1794. În acest scop. El primea leafă şi avea sub conducerea lui 30 de slujitori cu un zapciu al lor numit căpitan. şi cu planurile noilor clădiri care urmau să se construiască în capitală. de pietrari şi toţi meşterii lucrători.era nevoie. Giurescu. Vornicul de obşte administra daniile făcute de mănăstiri casei milelor. un polcovnic de străini şi vătăşei sau zapcii de mahalale. 333. vol. Ei erau scutiţi de dări ca şi ceilalţi slujbaşi ai ţării180. Iaşi. Primul document în care e pomenită această nouă dregătorie datează de la 6 decembrie 1913. al cărei conducător era egal în grad cu ceilalţi mari vornici din Divan. Vornicul de obşte avea o cancelarie proprie al cărei şef era un logofăt cu practică. sub Alexandru Moruzi. pg. 60 de scutelnici. era arhitectul oraşului. are sub sine un sameş. Pentru aceste danii făcea izvod.. 58. vornicul politiei trebuia să ţină curăţenia oraşului. Taxele percepute pentru serviciile sale erau ruinătoare. 70 . Atribuţiile lui se exercitau numai în Iaşi. 1942. Orice construcţie nouă şi chiar orice reparaţie a clădirilor deteriorate nu se putea face fără aprobarea lui. Dregătorii târgurilor moldoveneşti şi atribuţiunile lor până la Regulamentul Organic.

vol. fiind primul dintre veliţii boieri în Moldova şi al treilea. de a executa măsurile procedurale în cursul proceselor şi hotărârile judecătoreşti. Pentru obţinerea dregătoriei se plăteau sume foarte mari. În calitate de şef al cancelariei. din taxele de executare şi. pg. El avea sub ordinele sale o închisoare care îi înlesnea abuzurile împotriva debitorilor. el judeca adeseori pricini fără însărcinarea Divanului. La început exista doar unul... 71 . O sporire asemănătoare se constată şi în ceea ce priveşte pe MARELE LOGOFĂT. prin abuz. primind pentru slujba lui 1000 de lei lunar. Logofătul cel mare făcea cărţile 181 182 Octav – George Lecca.. acest mare dregător era şeful cancelariei şi conducea sfatul în lipsa domnului.Vornicul de aprozi era dregător mare. după ban şi vornic. Instituţii feudale în Ţările Române. însă el este dublat în ultima jumătate a secolului al XVIII-lea. pg. op. nu mai puţin de şapte mari vornici în funcţie. marele logofăt avea sarcina de a redacta documentele şi de a aplica pe ele ( sau a atârna de ele ) pecetea domnului. specific Moldovei. 183 Constantin C. Nemaiadăugând şi pe vornicul de harem. Rang împrumutat de la bizantini (λογοθετης ). în loc de unul cum era în secolele XIV – XVII. ***. care era un dregător de caracter personal al doamnei. Bucureşti. în Ţara Românească. cit. Veniturile proveneau din plocoanele de la subalterni. 1988. III. limitându-i-se competenţa la executări de hotărâri judecătoreşti civile182. mai ales. 333. Dicţionar. fapt care a determinat Divanul în 1821 să-i precizeze atribuţiile. Editura Academiei Republicii Socialiste Române.. se constată la sfârşitul epocii fanariote. Giurescu. având sarcina de a-i înfăţişa pe împricinaţi la judecată. 19.. Dregătoria vornicului de harem se constată sub Nicolae Mavrogheni183. Istoria. creat de către Alexandru Mavrocordat la 18 septembrie 1783. La executarea ordinelor el lua. Dregătoria a fost menţinută prin Reugulamentele Organice. 512. Depăşindu-şi atribuţiile. pg. două zeciuieli: una de la datornic şi alta de la creditor. din sumele stoarse prin executări abuzive. Era „zapciu Divanului”. Dregătoria vorniciei de aprozi era foarte mănoasă181.

Cel care ocupa această funcţie trebuia să ştie să scrie. 16. cât şi de la cărţi de judecată taxe. prin care îi anunţa că pot veni să se tânguiască184. pg. op. op. care-l numesc „fratele nostru” sau „frate şi prieten”. 185. demnitatea de mare logofăt de Ţara de Jos. pisarii şi uricarii cancelariei domneşti. pg. 277. 186 Ioan Brezoianu. ***. El apărea adesea ca martor între ceilalţi mari boieri ai ţării. atât de la hrisoave.domneşti ale Divanului către ţărani. Bucureşti. Editura Academiei Republicii Socialiste Române. 72 . şi rămânând cele 6 judeţe apusene sub ascultarea celuilalt mare logofăt de Ţara de Sus. grămăticii. El şi-a păstrat poziţia privilegiată până în secolul al XIX-lea185. cit. al doilea logofăt era trimis să facă hotărnicii. În secolul al XVIII-lea. dregătoria s-a dublat. Subalternii marelui logofăt erau . El purta pecetea pe care o punea pe documentele semnate de marele logofăt. de obicei după marele armaş. XIV-XVII) . precum şi toţi diecii. sau îi trimitea pe feciorii săi să le facă. Dicţionar. Al doilea logofăt a fost unul din dregătorii însemnaţi ai ţării. Editura Academiei Republicii Socialiste România. banul].al doilea şi al treilea logofăt. pg. ţinând locul marelui logofăt. Profiturile acestui nou demnitar erau leafa lunară şi scutelnici186. în 1776. 1968. 153. s-a creat de către domnul Alexandru Ipsilanti. pg. trebuia să pună pecetea mică pe scrisorile particulare ale domnului. documentele amintindu-l întotdeauna printre marii boieri. Bucureşti. treti logofăt ocupa o poziţie socială foarte bună. să citească şi să cunoască limba cancelariei. Ca şi al doilea logofăt. Sfatul domnesc şi marii dregători din Ţara Românească şi Moldova (sec. Tot el citea domnului jalbele primite de la locuitori prin intermediul spătarului al treilea şi însemna pe ele hotărârea domnului187. cit.. primind. şi ca atribuţii. El era primul locţiitor al marelui. Păstrându-se marele logofăt sub titlul de logofăt de Ţara de Sus.. să se ocupe de pricinile bisericeşti şi să se îngrijească de respectarea ceremonialului de curte la sosirea solilor străini. Instituţii feudale în Ţările Române. Tot acesta mai examina şi procesele rezolvate ce ieşeau din cancelaria domnească. Documentele atestă 184 185 [Mihai Cantacuzino. Alteori. punându-se judecătoriile celor 6 judeţe răsăritene sub ascultarea acestui demnitar. 1988.şi în Ţara Românească şi în Moldova . în care calitate semna uneori documentele în locul acestuia sau hotărnicea moşiile. 186 187 Nicolae Stoicescu.

În Moldova. având ca sarcină să adune toate „obiceiurile şi orânduielile politiceşti”. În Moldova. la 30 noiembrie 1812. În a doua domnie a lui Alexandru Ipsilanti în Ţara Românească. fiind al IX-lea mare dregător după marele logofăt al Ţării de Jos. dar sfetnic intim al domnului. El trebuia să cunoască legile şi obiceiurile şi nu se schimba ca marii dregători. Instituţii feudale în Ţările Române. Logofătul de taină făcea parte din rufetul lui vel logofăt şi avea zapciu pe treti logofăt. urmând să relizeze pentru Ţara Românească un cod al protocolului188. Subordonat marelui logofăt. hârtiile proceselor sorocite a doua zi. logofătul de taină era un mic dregător la curtea domnului. orânduiala politicească ”. logofătul de obiceiuri a fost creat sub domnia lui Alexandru Callimach. in secolul al XVIII-lea erau 2 logofeţi de taină ca subalterni ai marelui logofăt. 1988. care urma „ să se păstreze la cămară”. la 20 iulie 1797. seara. logofătul de taină era un adevărat mare dregător. câştiga până la 12000 lei anual şi avea ca subalterni 3 logofeţei. El citea în divan actele pricinilor. s-a înfiinţat dregătoria marelui logofăt al 188 ***. ci numai în caz de abateri grave. 73 . adică să colecţioneze normele de drept consuetudinar. logofeţi de divan. El citea plângerile oamenilor adresate domnului şi redacta răspunsul pe care al treilea logofăt punea pecetea domnească. În Ţara Românească. purta baston de argint. în afară de alţii mai mici. Bucureşti. În 1822. Deşi era boier de rangul 4. prin el se comunicau în scris rezoluţiile şi întăririle domnului. se înfiinţează marele logofăt de obiceiuri. Logofătul de obiceiuri făcea parte din divanul veliţilor boieri. Dintre cei 2. în particular. 278. Dicţionar. el îşi păstra rangul de boier de categoria I. Hrisovul de înfiinţare a dregătoriei a reglementat ceremonialul curţii. unul era primul colaborator al marelui logofăt pentru probleme judiciare189. Pe baza acestora se întrezărea că se va scrie „ istoria. Logofătul de taină. şi anume în primul an al domniei lui Ioan Caragea. el îi citea acestuia. La începutul secolului al XIX – lea.faptul că logofătul al treilea ţinea locul marelui logofăt şi a celui de-al doilea atunci când aceştia lipseau. secretar intim al domnului. pg. în care scop se înfiinţa „ condica de obiceiuri ”. 189 Ibidem. Editura Academiei Republicii Socialiste Române.

să păstreze aceşti bani. venea în locul al IV-lea după ban. de arnăuţi şi de jandarmi190. 1995. unde avea în subordine polcovnici. atribuţiile vistierului sunt aceleaşi ca şi în Ţara Românească. MARELE SPĂTAR avea la început însărcinarea de a ţine spada domnului în timpul ceremoniilor şi de a comanda armata în vreme de război. pg. repartiza impozitele. având de judecat. dar avea un venit anual de 70. 21. însă ierarhic..000-80. Însemnătatea lui a crescut în secolul al XVIII – lea şi mai ales în secolul al XIX – lea. Dimitrie Cantemir scria că vistierul participa la sfat numai pentru că păstra cheia de la cămara unde aveau loc şedinţele. 74 . spătarul nu mai are în subordine decât o mână de mercenari. Ca rang ierahic. să primească banii adunaţi din impozite de la cei care îi strângeau. el stabilea normele bunei rânduieli şi păzea oraşul de incendii. dând chitanţe de primire. După despărţirea cămării de vistierie. La începutul secolului al XVIII – lea. fie ca slujitori domneşti. când. judecător. el vine după spătar191.000 de taleri. Dacă altădată fusese comandant al oştirilor. în timpul regimului fanariot. zapcii. Între Orient şi Occident. el venea după marele vornic de politie. pg. după ce armata ţării a fost desfiinţată. De asemenea. Marele spătar judeca litigiile dintre locuitorii mahalalelor Bucureştiului şi îi controla pe toţi cei care intrau sau ieşeau in oraş cu ajutorul străjerilor de pe drumurile şi podurile oraşului. marele spătar păzea hotarele ţării cu ajutorul căpitanilor de margine. fie ca arendaşi. 60. ţinea socotelile. Nu primea un salariu lunar de la vistierie. comandant al mahalalelor Bucureştiului. Competenţa sa se întindea nu numai asupra capitalei. procesele dintre pământeni şi străini sau ale străinilor între ei. să elibereze banii 190 191 Neagu Djuvara. op. vistierul era ultimul dintre marii dregătorii care compuneau Sfatul domnesc. Bucureşti. făcea plăţile necesare. vornic şi logofăt. împreună cu doi boieri asesori. Editura Humanitas. Boier divănit. Ca rang ierarhic. sub influenţa mentalităţii ruseşti a fost un timp în care era considerat ca primul membru al Divanului domnesc. El avea grijă să se încaseze dările. marele dregător a păstrat ca atribuţii: să aşeze impozitele asupra ţării.trebilor din afară sau al „ străinelor pricini ”. MARELE VISTIER era administratorul financiar al ţării. căpitani şi alţi slujitori. Octav-George Lecca. În Moldova. de hoţi şi răufăcători. cit. ci şi asupra judeţelor ţării.

iar în Moldova 3600 lei anual. vel vistierul judeca pe negustori. Aşezămantul din 1741 al lui Constantin Mavrocordat a dat vistierului dreptul de a judeca „ pe cei ce jăluiesc de slujbaşi şi pricinile dăjdiilor precum hotărăsc ponturile”. Marele vistier făcea ponturile (instrucţiunile) după care se ghidau ispravnicii. apoi se supuneau domnului. fiecare. Mai târziu. hrisoavele domneşti întărind privilegiul negustorilor. trimestrial. 194 ***. pg. 503. cit. aducând titularului un venit sigur de 500. Dregătoria de vistiernic era cea mai râvnită. op. după cum ne spune Cantemir. 1988. şi cărţile de vestire în ţară. b) În virtutea dregătoriei sale. El avea şi importante atribuţii judecătoreşti: a) la încasarea imozitelor se făceau mari abuzuri de către organele de executare. Instituţii feudale în Ţările Române. 193 [Mihai Cantacuzino. în special pământeni. Subalternii direcţi ai marelui vistier au fost. veniturile vistierului au crescut prin atribuţia dobândită de acesta de a numi pe ispravnici. 75 . decid că pricinile lor vor fi judecate de marele vornic „ după vechiul obicei ”. c) vistierul era deseori delegat de domn să judece pricini importante. Instituţii feudale în Ţările Române. controla întreaga administraţie a ţării192.000 piaştri anual194. Editura Academiei Republicii Socialiste Române. Bucureşti. al doilea şi al treilea vistier şi logofeţii de vistierie. Prin aceasta. 16. Editura Academiei Republicii Socialiste Române. la numire o sumă importantă. din leafă fixă: în Ţara Românească 9000 lei anual. vistierul a avut şi altă atribuţie importantă: el numea şi controla pe ispravnicii ţinuturilor şi pe sameşii fiecărui ţinut. Către sfârşitul secolului al XVIII – lea şi începutul celui următor. MARELE POSTELNIC avea la început sarcina de a îngriji de camera domnului. vistierul era obligat să prezinte Sfatului domnesc socoteala veniturilor şi cheltuielilor vistieriei. banul]. Dicţionar. plus 2500 lei anual de la arendaşii veniturilor domneşti. în ambele ţări. din secolul al XVIII – lea. pg. Aceste cărţi erau mai întâi cercetate de către marii boieri. În Moldova. pg. Veniturile lui proveneau. 1988. 503. Bucureşti. după care erau trimise în judeţe către ispravnici193. La sfârşitul secolului al XVIII – lea şi începutul secolului al XIX – lea..necesari cheltuielilor poruncite de domn. Dicţionar. era un fel de mareşal al 192 ***. să ţină socoteala tuturor sumelor primite şi plătite spre a putea da oricând seama domnului şi boierilor de gestiunea lui. care plăteau.

vel postelnic fiind mai aproape de domn. cu o măciulie mare. postelnicul. 76 . 197 SANIC. din dregător în serviciul personal al domnului. în loc să convoace Sfatul.M. tot din argint198. cu drept de a judeca pe curteni şi având în sarcina sa protocolul curţii. După Sivori. MCDLXXXIII ⁄ 129. fiind văzut de străini ca un fel de prim-ministru. Documente istorice. Dintre toţi boierii. În secolul al XIX – lea. Chiar dacă nu era printre primii mari dregători. del Chiaro era al şaptelea mare dregător în Sfatul domnesc. atribuţie efectiv exercitată. marele postelnic a devenit dregător al ţării. un şef de protocol şi totodată mijlocitorul dintre domn şi ceilalţi miniştri. între domn şi trimişii statelor străine i-a sporit importanţa. Grigore Ureche arată că postelnicul era tălmaci de limbi străine. 21. ***. Ales dintre rudele sau persoanele apropiate domnului (sub regimul fanariot. el ajunge. pg.. pg. după A. în secolul al XVIIIlea. Rolul său de mijlocitor între domn şi dregători. cit. 198 Neagu Djuvara. Bucureşti. cum a fost marele postelnic Ramadan197. întotdeauna un grec). era un fel de ministru cu relaţii externe. Dicţionar. marele postelnic juca de fapt un rol de prim plan. juca el acest rol. marele postelnic a devenit un fel de ministru al „trebilor din afară”. Bucureşti. Izvoarele narative din secolele XVI-XVIII îl consideră mai important decât documentele. 1995. Însemnul dregătoriei lui era un baston lung de argint. op. 372. În lipsa unui jitnicer (care a existat numai în Moldova). rolul lui sporind. Editura Humanitas. Când domnii. 61. vin şi alte elemente necesare pentru curte şi oaspeţi. numai ei avea voie să intre în camera de dormit a domnului. MARELE CLUCER avea ca sarcină aprovizionarea curţii domneşti cu grâu. El ţinea corespondenţa domnului cu Poarta şi cu paşalele din serhaturi. pg. oricând şi neanunţat195. Instituţii feudale în Ţările Române. să aibă cea mai mare leafă (12000 lei pe an în 1795). Miron Costin şi Dimitrie Cantemir îl arată ca un fel de mareşal al curţii domneşti. prin amplificarea vieţii de stat şi crearea consulatelor. 1988. Între Orient şi Occident. De la Croix îl numea „mare maestru de ceremonii”196. stând în picioare lângă domn în timpul audienţelor. preferau să se sfătuiască cu un dregător.palatului. marele postelnic era al patrulea din cei 12 mari dregători. De la rangul de ultim dregător al Sfatului. marele clucer avea în atribuţiile sale strângerea 195 196 Octav-George Lecca. Editura Academiei Republicii Socialiste Române.

***. ca băutura domnului să nu fie otrăvită. 107-108. împărţind pe boieri în două.. suprimându-se atribuţiile marelui clucer. De asemenea. dar în secolul al XIX-lea. marele clucer a primit leafă 80 lei pe lună. Editura Academiei Republicii Socialiste Române. însă boier fără dregătorie. Înainte de a oferi paharul domnului. Atribuţiile care au determinat apariţia dregătoriei au fost grija pentru băutura domnului. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Giurescu. el trebuia „să ia credinţa”. fiind primul în această clasă. el a avut atribuţii similare cu ale omonimului din Ţara Românească. Dicţionar. fiind localizat pe locul 8. este retrogradat la clasa a doua. MARELE PAHARNIC era mare dregător la curtea domnilor. Bucureşti.. Dimitrie Cantemir îl arăta ca al patrulea boier din Divan. Aceeaşi reformă. atât pentru aprovizionarea pivniţelor domneşti. menţionat în documente si cu denumirea de ceaşnic (în Modova). Istoria. al 11-lea din această categorie. Marele clucer era „ispravnic pe beciurile domneşti” şi „mai mare peste cămările domneşti”. vol. Instituţii feudale în Ţările Române. Cu timpul atribuţiile sale s-au înmulţit: paharnicul administra viile domneşti. vol. 199 200 Constantin C. În secolul al XVIII-lea. cât. 1988.. după vel portar). 77 . apoi doi cluceri de arie şi un clucer de pivniţă199. el era tot boier de Divan (al 15-lea. pg. II. după medelnicer. El a avut ca subalterni întâi nişte cluceri de jitniţă. După reforma lui Constantin Mavrocordat. a inclus în categoria I a marilor boieri şi pe clucerul de arie. categoria I fiind compusă din boierii de la ban până la clucerul de arie.. El primea însărcinări administrative sau judecătoreşti din care realiza câştiguri200. În Moldova. cu sarcina strângerii şi păstrării alimentelor necesare curţii şi oaspeţilor... Giurescu.. dar a păstrat şi venitul de la stânile din munte până în Siret. dar însemnătatea şi rangul său au fost inferioare. 201 Constantin C. marele clucer a devenit boier de clasa a doua. III. El aduna şi zeciuiala datorată domnului din grâne. pg.zeciuielii cuvenite domnului din grâu. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. pg. dar şi-a păstrat rangul de boier de clasa aI. iar clucerul de arie al 8-lea din clasa a III – a. acesta a primit leafă 200 lei lunar şi 50 de scutelnici. În secolul al XIX – lea. mai ales.. el a păstrat dreptul de a participa la Divanul domnesc şi chiar la judecăţile veliţilor boieri. adică să guste cu un pahar mai mic spre a vedea dacă vinul n-a fost cumva otrăvit 201. Istoria. 269. 333.

204 Constantin C. Instituţii feudale în Ţările Române. 270. Dicţionar. constând într-o cantitate însemnată de vin (1000 de vedre) de la proprietarii de vin. cit. numeroşi şi înstăriţi. op. Aceştia din urmă se ocupau de strângerea dijmei din peştele prins în Dunăre şi în bălţile de lângă Dunăre. Istoria. Mai primea venitul numit păhărnicia. Subalternii săi erau: al doilea şi al treilea stolnic. MARELE STOLNIC. La mesele obişnuite. 203 Octav-George Lecca. el avea grijă de masa domnului. atribuţiile lui de la curte au fost tot mai mult exercitate de un alt dregător. marele paharnic primea de la fiecare proprietar un plocon când îi dădea autorizaţia fără de care nu putea culege via. Subalternii marelui paharnic erau vtori paharnic. în special în Ţara Românească. 202 ***. II. iar în Moldova şi treti paharnic. comanda cetele de păhărnicei. el avea un mare venit de la stărostia de Cotnari. în restul zilelor fiind înlocuit de subalterni. dar a fost luat de la marele paharnic şi dat mănăstirii Sfântul Spiridon din Iaşi pentru spital. Venitul păhărniciei a fost ultima oară confirmat prin hrisovul din 1775 al lui Grigore Ghica. un boier cu titlu. 350.. Servea personal la sărbători şi mese oficiale. În plus. mai ales în Moldova. Giurescu. Venitul stolnicului erau în legătură cu atribuţiile lui. fiind şeful bucătăriei. Marele paharnic nu servea pe domn la masă decât în zilele de sărbătoare.. pivnicerul. unde strângea zeciuiala cuvenită domnului şi anumite dări pe vinurile vândute. Prin hrisovul din 1754. gustând mâncărurile. veniturile lui erau importante.supraveghea pe cele particulare. judeca pricinile ivite în legătură cu viile. În a doua jumătate a secolului al XVIII – lea. cuparul. pentru a arăta oaspeţilor că nu sunt otrăvite. percepea dujma vinului cuvenită domnului.. 78 . carnea rămânând în sarcina slugerului. marele paharnic a mai primit o jumătate din ortul perceput de starostele de Putna. vol. Deşi nu avea salariu. pg. 1988. serviciul era făcut vtori şi treti stolnic203. Bucureşti.. de la curte şi de la sate. pg. În Ţara Românească el primea plocoane de la păhărnicei. Acesta a făcut ca marele paharnic să rămână un dregător fără atribuţii. marele şufar şi stolniceii.. În atribuţiile sale intra aprovizionarea curţii cu peşte. dar fără dregătorie202. Dregător în ambele Ţări Române extracarpatice. 20. Editura Academiei Republicii Socialiste Române. cuparul. În Moldova. pg.

MARELE COMIS era dregătorul care avea în grijă grajdiurile domneşti. la care se adăugau darurile de la subalterni. pescuitul în balta Grecii (Greaca) îi era rezervat exclusiv204. în care erau prezenţi caii domneşti. Dicţionar.000 piaştri anual. A fost printre puţinii dregători care şi-au păstrat efectiv atribuţiile. transportarea cailor trimişi de domn sultanului. Din acest motiv. fac. ceea ce făcea. medelnicerul cu subalternii lui. în secolele XV – XVII. În veacul al XVIII – lea. de pildă. Chiar după reducere. pg. imediat după vel stolnic.astfel. pe vremea fanarioţilor. 112. făceau acum doi sau trei. adică se ocupa de caii domnului. evidenţa cailor. la fel ca şi la stolnic. a primit leafă 100-200 lei pe lună. Marele comis îl însoţea pe domn când acesta ieşea călare şi participa (la Bobotează şi la Sf. dându-se apoi lefi şi scutiri acestor dregători. se produce o adevărată năvală spre slujbe. Veniturile lui proveneau. Instituţii feudale în Ţările Române. domnii sunt nevoiţi să sporească mereu numărul dregătoriilor. venitul din speculaţiile furajului trecea de 100. în legătură cu atribuţia specială şi limitată e le revine. Bucureşti. Rangul său de mare dregător şi de boier de Divan de categoria I şi l-a păstrat în secolul al XVIII – lea. În secolul al XVIII – lea (1778). Astfel de pildă. venitul comisului tot ajungea la 30. el devine boier de clasa a II-a. Editura Academiei Republicii Socialiste Române. 79 . Unul din procedeele obişnuite era împărţirea atribuţiilor: ceea ce până atunci făcea un singur dregător. El avea ca subalterni pe vtori şi treti comis şi mai mulţi comişei206. 1988. ei poartă nume deosebite. Gheorghe) la ceremonii. numărul dregătorilor creşte considerabil. inclusiv tabla – paşa (calul dăruit de sultan domnului). hotărându-se anume boier este cel care are o slujbă sau o dregătorie domnească. fiind al 5-lea din această categorie. avea. În secolul al XVIII – lea. ***. la sfârşitul secolului al 204 205 206 Ibidem. în atribuţiile sale intrând şi procurarea furajului (fân şi orz) necesar cailor domneşti sau ai acelora ai oaspeţilor domnului.000 piaştri pe an. plus 20-30 de scutelnici. În secolul următor. în legătură cu atribuţiile îndeplinite. ca şi boier de clasa I. dreptul de a participa la Divan205. Schimbându-se criteriul boieriei prin reforma lui Constantin Mavrocordat. dar în secolul al XIX – lea. era al 11-lea boier de clasa I.

cifra e ridicată la 2000 de taleri. marele logofăt de obiceiuri ↑.000 lei anual. de pildă. funcţia existând şi mai înainte – ce se constată în epoca fanarioţilor sunt următoarele: caimacamul Craiovei ↑. şi anume de la blănari şi cojocari. 80 . vol. litigiile sub această limită urmând a fi rânduite prin cei cinci „zapcii de divan”.. rachiul.. subalterni ai hatmanului. Deşi camăna ca impozit este foarte veche – o întâlnim din secolul al XV – lea. căpitanul de podari.. căminarul. Istoria. 333.cu excepţia vătafului de vistierie. de la unii meseriaşi. ibrictaru (cel care toarnă apa din ibric) şi peşchergi – başa (cel care dă domnului peşchirul sau prosopul să se şteargă). prin hrisovul din 26 decembrie 1812. vornicul de harem ↑. Printr-un hrisov. Dregătoriile noi – sau. III.XVIII – lea. numai cu nume noi. a lui „tutungi – başa” etc. căminarul 207 Constantin C. la care se adăugau şi 80 de scutelnici. vornicul de Ţara de Sus şi vornicul de Ţara de Jos ↑. de asemenea. ceauşul de aprozi. în această categorie intră. ceara. Giurescu. adică executarea hotărârilor. pg. corespunzând unor noi nevoi. schimbate. din 8/20 decembrie 1816. apoi slujba de „buhurdangi – başa”. marele vornic de politie ↑.. marele vornic al obştii ↑. CĂMINARUL era dregătorul care strângea camăna. precum vinul. carnea. un impozit perceput – aşa cum ne arată condica lui Constantin Mavrocordat din 1741-1742 – la vinderea unor anumite produse. marele logofăt de Ţara de Jos ↑. când ea se lua numai pentru sloiurile sau „pietrele” de ceară (kamen în slavă înseamnă piatră). sunt şi dregătorii cu totul noi. trei dregători deosebiţi: mataragiul (cel care ţine ligheanul). ceauşul de păhărnicei şi ceauşul hătmăniei207. el se lua. se arată că noul dregător este „căpetenie a zapciilor Divanului”. marele vornic al obştirilor ↑. Un alt procedeu a fost dublarea sau cvadrublarea dregătoriilor: e cazul vorniciei şi logofeţiei. Venitul acestui dregător ajungea până la 30. „naziria de poduri”.şi că prin el se rânduiesc judecăţile la Divan privind litigii de la 1500 de taleri în sus. hatmanul de divan. miedul. şi anume vătaful de păhărnicei. vătaful de divan. vornicul de aprozi ↑. HATMANUL DE DIVAN a fost înfiinţat de Ioan Caragea. În sfârşit. obiceiuri sau obligaţii. în unele cazuri. marele vornic al III – lea şi marele vornic al IV – lea ↑. marele logofăt de taină ↑. precum şi „împlinirea”.

„naziria de poduri” (nazir înseamnă. 155. rahtivanul – numit pe vremea lui Cantemir cămăraşul de rafturi – de harnaşamentul cailor domneşti. SAU „EDECLIII”. 210 Ioan Brezoianu. adică pavajele de lemn ale uliţelor din Iaşi. cafegi-başa. corespunde cămăraşului dinăuntru de pe vremea lui Dimitrie Cantemir.. Istoria. în turceşte. NAZIRIA DE PODURI. 81 . între alţi slujbaşi. dând titularului acesteia atribuţiile vechiului căpitan de poduri210. III. cit. exista numai venitul care se numea căminărit şi-l primea paharnicul cel mare”. care scrie la începutul secolului al XIX – lea. de garderoba domnului. 20 de salahori – . 209 Constantin C. ciubucci-başa. în afară de unele excepţii. Acesta. Căminarul muntean. becerul – vechiul pivnicer – vedea de beciul în care se păstra mâncarea. În condica de lefi din 1776 este trecut.. 10 toporaşi. Din Moldova. el aduce şi caftanele care se dau boierilor. O caracteristică a epocii fanariote este înmulţirea considerabilă a dregătorilor personali. avea grijă de podurile. vol.nu apare totuşi între dregătorii mai mari moldoveni decât în secolul al XVIII – lea. DE CURTE. Tot el aleargă. el figurează cu 2400 lei anual. împreună cu subalternii săi – un ceauş de podari. dregătoria a trecut apoi în Ţara Românească208. împrumutate de la curtea sultanului. narghelegi-başa. op. Alexandru Moruzi instituie o dregătorie mai înaltă. şi căpitanul de podari. CĂPITANUL DE PODARI. Dimitrie Cantemir îl trece ultimul dintre boierii de divan de clasa I. să-l stingă. în condica de lefi din 1776. Babeingiul avea grijă de iatacul domnesc. Giurescu. reparând sau înlocuind ceea ce e era stricat. Dicţionar. Ei aveau un rang ierarhic mai mic şi. venituri mai modeste. intendent). 20 de teslari. „ia câte cinci lei de la fiecare bute de vin şi rachiu ce se vinde oraşele Ţării Româneşti”209. de la curtea domnească. 1988. inspector. Instituţii feudale în Ţările Române. „edeclii” şi „orta-cusaci”. continuă Fotino. pg... DREGĂTORII PERSONALI. pg. Cele mai însemnate erau: Caftangiul; acesta îngrijea. 334.. şi la foc. Numirile acestor dregătorii personale sunt turceşti. Editura Academiei Republicii Socialiste Române. s îngrijeau de 208 ***. numiţi uneori cu termeni turceşti. pg. 93. spune lămurit: „această dregătorie nu e veche. 10 pietrari. izvoarele noastre le mai spun şi „boiernaşi”. împreună cu cămăraşul al doilea. Dionisie Fotino. cu oamenii săi. Bucureşti.

care rădea şi tundea pe domn. n-a rămas aceeaşi de la 1601 la 1821. îngrijind de masă. 211 Nicolae Cartojan. mehtupciul. cu ajutorul său caracci-iamac. De asemenea. divictarul. pg. Mataragiul ţinea ligheanul când se spăla domnul pe mâini.000 lei anual212. adică muzicii turceşti şi saracci-başa. perdegi-başa la perdeaua din dosul uşii211. bine plătit: 200 lei pe lună. adică scriitorul şi arhivarul turc. iar buhurdangiul afumătorile. cavaz-başa stătea înaintea uşii. Un grup îl forma prin atribuţiile lor. având în păstrarea sa călimările şi condeiele. după importanţa şi felul atribuţiilor. Era apoi curierul particular. cu bastonul în mână. Organizarea dregătorilor. narghileaua. 14. numit şi tabla-başa213. pg. care punea pecetea pe cărţile sau poruncile domneşti. pg. Samdangi-başa avea în păstrarea sa lumânările – mai înainte le avusese cămăraşul de lumini –. şeful mehterhanalei. subaltern al lui divan-efendisi (dregător turc aflat în slujba domnului. care purtau calul de călărie al domnului. Sofragi-başa era la sufragerie. Când se făceau alaiuri domneşti. Seminarul de Istoria literaturii române vechi.ciubucul. ibrictarul turna apă din ibric. într-o ordine precis stabilită. maimar-başa sau arhitectul curţii. numit şi chiesadarul. în special de C. Epoca fanarioţilor. Bucureşti. Situaţia pe care o constatăm la 1750 nu mai este la fel cu cea din vremea lui Dimitrie Cantemir: s-a produs între timp reforma lui Constantin Mavrocordat. împărţirea lor pe grupe. 11. peşchergi-başa îi întindea peşcherul sau prosopul. 82 . Mehterbaşa. 213 Ibidem. geamaşirgi-başa lua socoteala rufelor şi le dădea la spălat. Mavrocordat în ultima sa domnie (1761-1763) şi de Alexandru Moruzi (1793-1796 în Ţara Românească şi 1802-1806 în Moldova). 212 Ibidem. se deosebeşte în unele privinţe de aceea de la 1750: pricina o găsim în creaţiile şi schimbările introduse de domnii din acest interval. venitul acestuia din urmă era mai mare: peste 20. 13. spiţerul cu medicamentele şi berber-başa. Un alt grup îl formau gherahul sau doctorul curţii. care citea firmanele venite de la Istambul) şi muhurdarul. aşa cum apare ea în opera lui Dionisie Fotino. cafeaua şi şerbetul domnului. 1932-1933. organizarea de la sfârşitul epocii fanariote. aceşti dregători personali defilau şi ei.

Bucureşti. În timpul epocii fanariote. II) Boierii de clasa a doua. ***. Istoria. dregătorii personali ai domnului. al comisiei şi al şătrăriei). al armăşiei. de asemenea. al agiei. Din boierii de clasa I. poartă căciuli de samur şi bastoane de argint. nouăsprezece la număr. V) De clasa a cincea. începând cu cămăraşul. Ceilalţi dregători de la curte erau împărţiţi în nouă mari grupe. se acordau scutiri fiscale214. de la vistierul al treilea până la zapcii de divan. protipendada (ή πρώτη πεντάς – 214 Florin Constantiniu. cuprinzând restul dregătorilor. prin reforma sa din anul 1739.. 215 216 83 . cit. al postelniciei. dimpotrivă. scad.. la începutul veacului al XIX – lea. şi terminând cu „fustaşii” sau soldaţii ce făceau de pază la divan şi la „harem” (locuinţa doamnei)215. în sfârşit. 153. căruia Constantin Moruzi i-a făcut leafă mare şi i-a dat dreptul de a purta bastonul de argint (începutul lui decembrie 1777). ei formau fruntea boierimii sau.. aşezaţi între boierii veliţi prin reforma lui Constantin Mavrocordat. 301. La începutul secolului al XIX – lea. III. Printre cei de-al doilea sunt medelnicerul. de la serdarul cel mare până la clucerul de arie. pe vremea lui Dionisie Fotino. în Divan. unii dintre vechii dregători cresc în importanţă. deci în rang ierarhic. al vistieriei. urmaşii acestora se numesc neamuri. şaptesprezece la număr. opt la număr. Printre cei dintâi e vel căminarul. pg. Istoria României. 336. în clasa a treia. al spătăriei. pitarul. 1998. IV) De clasa a patra. cinci la număr.. primii cinci erau cei mai însemnaţi. împarte pe boieri sau dregători – termenii au devenit acum sinonimi – în două mari categorii: I) Boierii mari sau veliţi. urmaşii lor se numesc mazili. cu termenul grecesc corespunzător. Giurescu. care era „eforul curţii domneşti”. II) De clasa a doua. vol. Constantin C. alţii. care ajunge superior paharnicului. al pităriei. de la clucerul cel mare la până la comisul cel mare. de la marele ban până la marele agă. Toţi aceşti. stolnicului şi comisului. de la ban până la clucerul se arie inclusiv. Editura Enciclopedică. ei ajung. de la logofătul de divan până la portarul al II-lea. vel aga.. pg. zece la număr. pg. nouă la număr.Constantin Mavrocordat. slugerul. dregătorii erau împărţiţi în cinci categorii sau clase: I) De clasa întâi. Potrivit acestei împărţiri. după atribuţii (grupul divanului sau al logofeţiei. III) De clasa a treia. op. Se adăuga.

primii cinci). Cu timpul, acest termen şi-a pierdut înţelesul prim, în legătură cu numărul, şi a ajuns să desemneze pe toţi boierii de clasa I216. Salarizarea dregătorilor. În primele veacuri ale vieţii noastre de stat, dregătorii n-au avut salarii sau lefuri fixe; în locul acestora, ei se bucurau de veniturile legate de natura dregătoriei deţinute, de o parte a gloabelor sau amenzilor pe care le pronunţau în calitate de judecători, şi darurile sau plocoanele pe care le primeau de la subalternii lor. În veacul al XVIII – lea, prin reformele sale, Constantin Mavrocordat a introdus salarizarea; el a fixat lefuri lunare dregătorilor, care continuă să beneficieze şi de anumite venituri şi plocoane. Abia în secolul al XIX – lea, prin reformele cu caracter apusean, se desfiinţează acestea din urmă, iar leafa rămâne singura plată legală a dregătorului sau slujbaşului217. O nouă rânduială în ceea ce priveşte lefurile şi veniturile a făcut Grigorie Ghica în a doua sa domie în Moldova. Prin hrisovul din 1/12 septembrie 1776, „rupând şi surpând toate condicile vechi ce au fost până acum”, el hotărăşte „ca de acum înainte după această nouă domnească condică de veniturile boierilor şi de alte rânduiale să se urmeze”. Lefurile urmau să se plătească între 15 şi 1 ale lunii următoare dintr-un fond ce se păstra la mitropolie şi era alimentat „din venitul răsurilor, ciferturilor şi agiutorinţii, cum şi dim răsura dăjdiilor mazililor, neguţitorilor şi a ruptaţilor care s-au aşezat şi s-au hotărât să se ia câte 14 parale de tot leu răsură”. Leafa cea mai mare o primea vel postelnicul: 6.000 lei pe an sau 500 lunar, urmau apoi cei patru mari vornici, cu câte 5.000 lei anual, marele serdar cu 4.800, vel hatmanul cu 4.000, vel vistiernicul cu 3.600, vel logofătul şi vel spătarul cu câte 3.000, vel paharnicul, vel căminarul, vel grămăticul, vel banul, vel comisul şi ispravnicii celor mai multe dintre ţinuturi cu câte 2.400 lei. Ceilalţi dregători primeau şi mai puţin, de la 1.800 lei anualsau 150 lei lunar până la 2 lei lunar şi chiar un leu. Se specifica, de asemenea, şi chiar înaintea lefilor, deoarece totalizau sume mai imporatnte, şi veniturile dregătorilor, precum şi plocoanele pe care le primeau aceştia de la subalternii lor, de obicei de două ori pe an, la Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru218.
216 217 218

Iosif Constantin Drăgan, op. cit., pg. 144. Constantin C. Giurescu, Istoria...., vol. III, pg. 338.

84

Domnii următori alcătuiesc şi ei asemenea condici; se cunoaşte o astfel de condică din 1795 din Moldova; ea prevede, între alte lefuri, şi pe aceea a capuchehaiei de la Stambul, de 6.500 lei lunar, şi cele ale capuchehaielor de la serhaturi, adică din raiale (Hotin, Bender, Akerman şi Chilia), care primeau o sumă modică de 100 lei lunar. O bună parte din veniturile ţării servea la plata dregătorilor, pentru investiţiile în lucrări de interes public rămânând prea puţin. Raportul dintre „personal” şi „material” este catastrofal în epoca fanariotă; ce de-al doilea aproape dispare faţă de celălalt.

85

CAPITOLUL IV 1. DREGĂTORI GRECI ÎN VREMEA MAVROCORDAŢILOR

După căderea Constantinopolului, doar grecii rămaşi în capitala Bizanţului mai reprezentau vechea civilizaţie. La început, neavând nimic de cerut decât toleranţa într-un oraş ajuns turcesc, aceştia, altă dată aristocraţi, se îndeletniceau acum cu comerţul. Din această ocupaţie negustorească au vrut să scoată dovada că vechea şi ilustra obârşie din care se lăuda că se trage un număr mare de fanarioţi era doar o înşelătorie. Rizo Rangabe, distinsul arheolog a corectat aceste afirmaţii. El a căutat şi cercetat documente relative la evul mediu grecesc arătând că familia Ipsilanti se înrudeşte cu familiile Xiphilinos şi Comnen, că numele Suţu era cunoscut în secolul al XVI –lea la Constantinopol, că Arghiropolii, coborâtori din împăraţi, continuă până în zilele noastre, şi la fel se poate spune despre Moscopol, Ralli etc219. La studiile lui Rangabe se adugă şi lucrarea lui Delacroix, État présent des nations et églises grecque, arméniene et maronite en Turquie. Prezent la Constantinopol în calitate de secretar al ambasadorului francez, el a cunoscut direct familiile greceşti din Fanar şi a putut obţine informaţii despre numărul, caracterul şi originea lor. Delacroix însemna aceste neamuri: Iulianó (Gulianó), din care Nicolae
219

I. C Filitti, Rolul diplomatic al fanarioţilor (1711-1821), Editura Do-minoR, Iaşi, 2002, pg. 23.

86

221 87 . Considerate grânare ale Imperiului Otoman. legaţi de vechea familie Draco Tipaldo220. 4. limba greacă era predominantă în vorbire şi în scriere. numindu-se întotdeauna domn cel care avea favoruri mai mari şi care dădeau mai mulţi bani paşalelor. Ei aveau datorii la Constantinopol şi de aceea veneau în Principate adesea însoţiţi şi de creditorii. Constantin Erbiceanu era de părere că grecii veniţi în Principate. Oraşele mari. pentru că. vol. prin femei. Din această listă lungă nu lipsesc Mvrocordaţii. Rosetti. Reformatorii. Ajunşi în ţară. Bucureşti. doamna Pulcheria. Erbiceanu crede că explicaţia acestei invazii de străini se găseşte în politica Porţii faţă de cele două Principate şi în ambiţiile pretendenţilor la tron. din care provenea. din care Nicolae Mavrocordat şi-a ales una din soţii. Istoria românilor. Euparghioti. economice şi administrative din cele două Ţări Româneşti. lăsând la o parte (cel puţin în concepţia lui Erbiceanu) graiul românesc în care cronicarii de altădată îşi scriau operele. 37. Din aceste familii avea să se alcătuiască. pg. Suţu. pe pământ românesc. Domnii plăteau protecţia şi favorurile foarte scump. Ciuchii (Ciuchidi). atât în Moldova.Mavrocordat şi-a ales credincioasa capuchehaie mulţi ani. unde se creează sinteza greacă şi conştiinţa unităţii greceşti naţionale. Ramadan. Editura Enciclopedică. ţările Române erau singurele capabile să îndeplinească cererile turcilor. Mamona. începând de la Domni şi până la cei mai neînsemnaţi negustori. care se mută repede la noi. Datorită acestor „invadatori”. 2002. Vlastó. şi boierimea ţării întreprindeau acţiuni pentru dezvoltarea culturii greceşti. o lume grecească nouă221. pg. Nicolae Iorga. Cariofil. greci sau grecizaţi. au avut o influenţă nefastă asupra situaţiei politice. de clienţii şi de rudele lor. 220 Ibidem. din care Mavrocordaţii îşi aleg marele postelnic. VII. Hrisoscoleu. societatea românească capătă o fizionomie grecească. pretendenţii la domnie au devenit instrumentele abile ale Porţii. prin situaţii oficiale la Dunăre şi apoi prin căsătorii cu neamuri din ţară. familia Ghica din Ţara Românească. În aceste condiţii. dar mai ales în Ţara Românească. şi pentru a ajunge pe tron promiteau sume fabuloase protectorilor lor şi concurau între ei. încetul cu încetul. din care se trăgea cărturarul mare logofăt al Bisericii ecumenice. Domnii fanarioţi. repede românizată în întregime. la nivel înalt.

Spandonachi căminarul şi Sculie cămăraşul dinlăuntru.. totuşi cronicile perioadei prezintă o realitate diferită. Istoria românilor. op. când se înmulţesc şi înrudirile grecilor cu familiile boiereşti. Nicolae Mavrocordat a căutat să facă în Moldova. care nu se pot pune la îndoială. Între 1453 şi 1711. Gavril Miclescu – mare paharnic. Se arată intimitatea exclusivă cu grecii. dar constantă. trei cuvinte. Russo.. Ilie Cantacuzino – mare vistier şi Hristoverghei – mare comis. Antohi Jora – hatman. Cel mai important dintre aceşti boieri era marele postelnic: „şi era mai ales şi mai de cinste şi trebile toate după Ramadan postelnicul”225. şi se înseamnă pe lângă 222 223 Constantin Erbiceanu. Ceea ce Erbiceanu uită este că imigrarea grecilor în Ţările Române datează încă din cele mai vechi timpuri. a grecilor pe teritoriul celor două Principate. Deşi Nicolae Iorga afirmă că primul Marvrocordat a încercat să le acorde boierilor pământeni locurile care li se cuveneau. 3. 226 Ibidem. nici mazili. Ion Sturza – mare vornic de Ţara de Sus. pg. op. cit. Însufleţit de cele mai bune intenţii. op. 224 Nicolae Iorga. singura şansă de supravieţuire părea a fi emigrarea masivă spre Ţările Române. Ion Neculce scrie că „uşa era închisă tare. se înregistrează o pătrundere lentă. cu o sporire semnificativă după cucerirea Constantinopolului de către turci. nici boieri. fără cât numai Ramadan postelnicul. Curentul grecilor in Moldova şi Ţara Românească creşte în secolul al XVII – lea. brăzdată de trecătoare respingeri. Marile dregătorii erau ocupate în felul următor: Ioan Buhuş era mare logofăt. Ilie Catargiu – mare spătar. unde venea pentru prima dată în 1709. Când chema câte vreun boier la două. în funcţiile statului şi în administraţia publică şi locală pe creditori222. respectiv 1716. îi cunoştea noul venit. singurii pe care.. şi devine un adevărat exod în timpul fanarioţilor223. În faţa invaziei otomane. cit. 525. ce era tălmaci”226. Nicolae Costin – mare vornic de Ţara de Jos. mai înlăuntru. 252. Din spătărie încolo. pg.. 88 . 13. pg.numeau. Ramadan – mare postelnic. 225 Ion Neculce. un loc cât mai larg în sfatul său reprezentanţilor vechilor familii224. pg. nime nu putea intra. de altfel. D. iar într-alt chip nime nu putea să meargă la dânsul.. nime nu intra la dânsul. cit. pg. 253. de nevoie..

de altminteri. fiind cunoscut cu 227 228 Mihail Kogălniceanu. pe care. 40. 41. venit din Ţara Românească. iară nu la vistieria ţării. 229 Ibidem.. cât rămăsese Feneriul pustiu în Ţarigrad. „Era acest boier în mare cinste la Nicolai Vodă. cum ar fi trebuit. care e făcut numai căminar. Pre alţii nici în casă nu-i primea”228 În acuzaţiile aduse noului domn. umplut-au curtea domnească.Banii ce se strângeau din ţară tot la mâna grecilor se strângeau. şi care se bucura de acest privilegiu datorită unei scrisori pe care Brâncoveanu i-ar fi trimis-o lui Nicolae Mavrocordat la Constantinopol după ce a primit tronul Moldovei. carele şi de mai înainte de zilele altor domni. anume Spandoni. iară aice.Spandonachi. pg. De altfel. Pus-au îndată bani mulţi pre boieri de au dat împrumut. Mai înverşunat împotriva lui Nicolae Mavrocordat decât Ion Neculce este cronicarul Muste: „O mulţime de greci au venit. cu zapcii strângători de bani greci”. era în Moldova la urcarea domnului pe tron: „Avea şi sfetnicu pe lângă sine o arătare de grec. căci grec umblai mult până dădeai de vreunul acolo. dat fiind faptul că era mare boier şi făcea parte tocmai din categoria celor afectaţi de modul de guvernare al lui Nicolae Mavrocordat. şi apoi. Dimitrie Cantemir le dăduse în seama lui Euparghioti. Nicolae Muste dă dovadă de subiectivism. sfetnicul lui Vodă. 89 . sosind. Ibidem. au şezut tot aici în ţară”229. pg. op.. Un alt neadevăr este că dările se culegeau prin zapcii greci şi că aceşti bani ajungeau la grecii respectivi şi nu la vistierie. cât numai muierile lor rămăsese. 42. care poartă grija veniturilor personale ale doamnei şi acel Ramadan căruia singur se putea încumeta Vodă să-i încredinţeze secretele postelniciei. cit. că numai cu dânsul grăia Nicolai Vodă din toţi boierii pământeni ce erau.. Sculi cămăraşul. Este vorba despre vistierul Ilie Cantacuzino.227 Tot Muste e cel care ne spune despre singurul boier pământean cu care domnul vorbea. şi prin târg pe la gazde. afirmaţia lui referitoare la mulţimea de greci care ar fi venit odată cu domnul nu este susţinută de niciun document. Muste e cel care recunoaşte că Spandoni. pg. prin toate odăile.

introducând şi inovaţii fiscale. Ion Neculce. De aceea reducerea dărilor adusese l sfârşitul primului an de domnie un neajuns în acoperirea cheltuielilor prin venituri. Deşi cererile în bani ale turcilor scăzuseră. Astfel. De aceea. pg. Deşi opinia lui Muste despre Domn nu se schimbă. op. Ca şi mai înaine. cit. 308. Neculce afirmă că. el ajută prin toate mijloacele mănăstirile greceşti din Răsărit. era hatman. 51. cronicarul rosteşte şi o judecată: „unde Domnii închid uşile supuşilor săi. acolo şi supuşii închid inimile Domnilor săi”230. pg. îşi lăsase firea mândră şi trăia în înţelegere cu boierii231. 90 . pe nime din boieri nu credea. Constantin Costache – vel stonic şi Manolache Hurmuzache – mare comis. care veneau să 2 230 2 231 Ibidem.câtă socoteală chivernisea noul domn veniturile Moldovei. Gheorghiţă Mitre – vel ban. punându–i pe boieri să–i dea zapis cu suma datorată. nici limba ţării ştiind”. Ilie Catargiu – vel vornic de Ţara de Sus. dincolo de dorinţa sa de a se face iubit de popor. În loc să scoată o nouă dare. Constantin Ruset – vel paharnic. deoarece clasa reprezenta incă un potenţial pericol. spre deosebire de prima domnie. uşa lui închiasă”. care în prima domnie fusese logofăt. „la judeţ aşăşi numănui nu alegea. A. Gavriil Miclescu – vel vornic de Ţara de Jos. Soroca şi Tighina în vederea unui nou război. Grigoraş Jora – vel vistiernic. Nicolae Mavrocordat simţea că pentru a–şi întări domnia. mai ales cu aprivizionarea cetăţilor Hotin. i–a prezentat seama vistierie. Domnul îi favorizează ori de câte ori este posibil.D. dar mai ales din punct de vedere religios. Ioan Paladi – vel spătar. Ramadan – vel postelnic. marele postelnic Ramadan era cel mai însemnat dintre aceşti boieri. primeşte vizite din parte mai multor patriarhi. Xenopol considera că. Nicolae Vodă era expus la cheltuieli destul de însemnate. trebuia să dea puteri cât mai mari elementului grecesc. Mavrocordat a împlinit lipsa din veniturile personale şi chemând Divanul.. dregătoriile au fost ocupate după cum urmează: Nicolae Costin – vel logofăt. În această a doua domnie în Moldova. Aceleaşi acuze îi aduce Muste şi în cea de-a doua domnie: „ Nicolae Vodă tot ca şi în domnia d’intâiu îşi ţinea lucrul. Ca o pedeapsă pentru acest comportament. Ioan Buhuş.

Prin el chestia mănăstirilor închinate capătă un nou înţeles. Aceeaşi pornire împotriva grecilor se întâlneşte în această perioadă şi împotriva clericilor. bogată şi mândră. pg. Contra acesteia s–a ridicat Mitropolitul Antim. Samuil. Cât timp interesele românilor nu veneau în conflict cu cele greceşti. patriarhul Ierusalimului. întinsă asupra a zece mănăstiri şi mergând pînă la rugăciunile preoţilor de sat în legătură cu ele. fusese un fel de ipermitropolit în cele două Ţări Româneşti pe care le–a exploatat pentru nevoile unui Scaun sărăcit de stăpânirea turcească. op. şcoală şi societate (1359–1873).. Tipografia şi Fonderia de Litere Thoma Basilescu. A vizitat de cel puţin nouă ori Principatele. deprinsă a 2 232 A. pg.D. 1900. 58. Ionescu. 233 91 . urmaşul aceluia. moşie care intră în stăpânirea patriarhului232. se înţelege ce greu îi va fi să se împace cu o boierime numeroasă. cit. Maria. erau jertfite fără cruţare. Nicolae Mavrocordat este mutat de pe tronul Moldovei pe cel al Ţării Româneşti. aici exista o îndreptăţire. Dosoftei. ci de o desfacere totală a bisericilor de sub olbăduirea ierarhului local. ele erau respectate şi ocrotite. De această dată. Desprinderea totală a mănăstirilor închinate de sub oblăduirea mitropolitului Ţării Româneşti este ilustrată şi prin interdicţia pusă de el în privinţa pomenirii la slujbe a ierarhului locului.inspecteze mănăstirile închinate lor din Moldova. atât în mănăstirile închinate patriarhiei sale. Gheorghe M. Nu mai este vorba numai de o înstrăinare a unei părţi din venituri pentru a susţine Locurile Sfinte. Cu prilejul vizitei acestui patriarh are loc un incident care pune în lumină sistemul de guvernare a lui Nicolae Mavrocordat. a lui Hrisant Notara. 14. însoţită de unele concesii. Influenţa culturei grecesci în Muntenia şi Moldova cu privire la biserică.. Având în vedere viziunea sa despre guvernare. de o adevărată anexare. Domnul o deposedează pe aceasta din urmă de drepturile pe care le avea asupra moşiei Hangu. Nicolae Vodă se foloseşte de puterea pe care o are în calitate de Domn pentru a sili Divanul să dea o hotărâre în favoarea patriarhului Alexandriei în procesul pe care acesta îl avea cu văduva fostului vistiernic Ilie Cantacuzino.Xenopol. Bucureşti. De îndată ce intrau în contadicţie cu interesele greceşti. între altele pe cele ale patriarhului Alexandriei. aşa că se poate spune că reşedinţele lui erau la Bucureşti şi Iaşi mai mult decât la Ierusalim. cât şi în bisericile de pe moşiile aparţinând acestora233. Mai copleşitoare a fost influenţa. În 1716.

de la Şerban Cantacuzino încoace. Văzând aceste trădări. cit. spătarul Radu Dudescu şi vistierul Şerban Bujoreanu234. 25. Ioan Roset nu are ai mult noroc. cumnatul domnului. a cărui caterisire s–a trimis de aici 2 234 2 235 Radu Popescu. Obedeanu. Domnul cere îndată la Patriarhia de la Constantinopol caterisirea mitropolitului trădător. fiul lui Cornea Brăiloiu şi Radu Bengescu trădau Târgu–Jiu în mâinile austriecilor. el trimise cei 3000 de oameni luaţi de la breslele de scutiţi în fruntea cărora i–a aşezat pe Ianache Roset vel agă. 2004. Editura Univers Enciclopedic. De aici el se întoarce sprijinit de un corp de armată turc şi reia persecuţiile celor bănuiţi de colaborare cu imperialii. 92 . op. Înainte de a ajunge pe tronul nou primit. Îndată şi alţi boieri se declară pentru creştini: Barbu. Izbânzile austriecilor îi atrag tot mai mult pe boierii munteni de partea lor. rânduind şi caimacamani pe spătarul Mihai Cantacuzino. 783. pg. Mitropolitul Antim împreună cu boierii trădători îl înşeală pe Vodă spunându–i că austriecii se apropie de capitală şi îl fac să se retragă la Giurgiu. Când i s–a cerut lui Nicolae Vodă să contribuie cu ostaşi la războiul contra imperialilor. şi a poruncit de a trimis de aici caterisirea lui. şi pe Petre Obedeanu vel serdar. Capuchehaia Iulianó scrie: „A cunoscut Vodă pe fericitul Vlădica cum că este uneltitor şi a găsit scrisori şi învoieli către Germani. Între alţii. Războiul austro–turc izbucnit în iunie a dat nemulţumiţilor speranţă de întoarcere la un trecut pe care Nicolae Vodă caută să–l desfiinţeze. pg. A. logofătul Radu Golescu. şi învinuirea de trădare o aruncă şi capuchehaia Iulianó. Mavrocordat începe să–i prigonească pe cei bănuiţi. şi pe Spandoni şi Spileoti cu cărţi la boieri şi la ţară. Bucureşti.. Şi Spandoni. Vodă trimite ca oameni de încredere pe Constantin Ciuchi şi pe Constantin Ramadan. vădit ca fiind apostat şi uneltitor. se înţelege cu imperialii şi îi lasă să intre în judeţul Mehedinţi235. şi îndată l–a scos şi l–a pus sub pază. dintre ei şi cu voia lor.D. dintre cei mai de aproape intimi ai săi. Cronica lui Nicolae Mavrocordat în Cronicari munteni.Xenopol. care e mare retor al Bisericii de la Constantinopol: „Al Ungrovlahiei a fost scos din Mitropolie şi după poruncă împărătească.guverna alături de domnii ieşiţi. ca să facă acolo alt mitropolit”. însărcinat de Mavrocordat cu paza graniţei.

30. pe Nicolae Roset.. ca uciderea verilor Domnului prins. Dimitrie. Poarta rânduieşte în lodul prizonierului pe fratele lui. pe un Brabu Merişanu.. pe un Pană Negoescu. Nicolae Mavrocordat se pe tronul Ţării Româneşti. Ioan Mavrocordat a obţinut de la Stainville evacuarea ţării. 93 . protejatul lui Hrisant Notara. Boierii ce mai păreau că au rămas credincioşi lui Mavrocordat. Regimul lui era atât de deosebit de cel al fratelui său. încât situaţia noului mitropolit. şi se căuta trebile ţării şi poruncile Împărăţiei toate după obiceiu”237.. poruncise sub Racoviţă prin grecii cei mărunţi. pg. marele dragoman Ioan Mavrocordat. şi cele mari şi cele mici. Istoria românilor. Prin acest Dumitrachi vel postelnic. cu şcoala sa grecească de la Sfântul Gheorghe. şi pe un singur grec nou. Constantin şi Ianache. carele de pre unde au fost. cu un Tudorachi şi Iosufachi. cit.acum câteva zile. au început a se strânge şi a veni.. El avea cu sine ca ban pe un Şerban Năsturel. se unesc şi ei cu austriecii.. Radu Popescu. şi Ioan. pe Iordache Creţulescu.Caterisirea a fost acordată grabnic cu siguranţa că astfel se dovedeşte credinţa faţă de Poartă 236. dacă au văzut cărţile lui Ioan Vodă şi firmanul împărătesc. cu Ipsilanţii. A urmat o perioadă de anarhie. şi au dat Ioan Vodă toate boieriile. În ianuarie 1719. prieten lui Nicolae Vodă şi care în timpul aceluia nu avea nici o funcţie. pe când acum era mare paharnic. pe intimul său Done slugerul.. trimis în Ardeal. „cei de frunte”. Îndată se făcu alegerea lui Mitrofan tipograful. care vorbeşte de „Domnul şi binefăcătorul 2 236 2 237 Nicolae Iorga. după raportul şi cererea prea–înălţatului Domn”. ocupat mai mult cu tipăriturile sale greceşti. pg. şi în Moldova. tip în care au avut loc scene sângeroase. care era mare postelnic recent numit. Radu Popescu însemnează că „boierii şi toată ţara. op. care pun mâna pe Bucureşti şi–l iau captiv pe Vodă. ajunsese aşa de grea. şi înşelându–l pe Domn. după moartea fratelui său Ioan. Revenirea lui a stârnit bucuria elementului străin care. Dar bucuria cea mai mare este a mitropolitului Mitrofan. şi s–au făcut podoaba Curţii şi cinstea Domniei. fraţii Hrisoscoleu. 801. pe Constantin Băleanu. aduc „cătanele” fără de veste. pe Şerban Greceanu. postelnicul Dumitrachi. încât la un moment dat şi–a oferit retragerea.

Barbu Merişanu. de neasemănata veste şi arată că Nicolae Vodă aduce „iertarea totală a celor petrecute”. pg. Mihail Schendos Van Der Beck. el adună boierimea şi le prezentă catastifele de încasări şi cheltuieli.. Înainte de acest moment. El a numit o comisie formată din vechi boieri ai ţării – Manolache Roset. ca de obicei şi la alţi domni.C. Şi. pg.. grija cea mai mare a Domnului este să introducă într–o ţară atât de prădată cel mai strict control al banului public. 94 . Se procedă deci. Nicolae Roset. Apologie. ginere al doamnei Marica. şi a celor câţiva greci din intimitatea răposatului domn la convocarea unei adevărate Adunări Naţionale ca aceea care dăduse scaunul lui Constantin 238 239 2 240 S. Idem. în faţa doamnei văduve Smaranda. Grigorie Halepliu239. Pe lângă Panaiotachi mare clucer mai sunt greci: postelnicul. MDCXIII ⁄18. În 1730. vol. intrat în graţiile stăpânului. pe fiii ei Alexandru şi Sultana. Istoria românilor. Editura Academiei Române. De această dată. vistierul. adăugând şi pe cele ale primei domnii. Iordache Cretulescu. care nu arată să aibă vreo influenţă.N. 84. Dintre vechii greci apare Ramadan. pe fratele şi după mamă. Nicolae Mavrocordat moare la Bucureşti în urma unei răni la cap. Bucureşti. ginere brâncovenesc. de curând venit. pe doamna Smaranda. Călători străini despre Ţările Române.I. ca unui moştenitor de tron. cumnatul Domnului. seama Vistieriei se înfăţişează şi înaintea patriarhului Hrisant şi a tuturor arhiereilor şi boierilor ţării. Clucerul Manolachi pare a fi Lambrinó. după exemple europene. Documente Istorice. ruda lor. ridicat în acest rang de către răposatul Ioan Vodă şi pe care Nicolae Vodă a fost nevoit să–l mazilească din cauza nelegiurilor sale 240.. 1997. Constantin Văcărescu. iată care sunt la 1721 boierii Domnului revenit în scaun: pe lângă Radu Popescu. O a doua adunare asemenea se ţine după al doilea an al acestei domnii supravegheate. După un an de domnie. în ***. Mai târziu numai Draco Suţu ajunge să fie mare logofăt al ţării (1728). IX. Se înseamnă deficitul pe care Domnul l–ar fi acoperit din averea sa. beizadea Iancu241.său”. Ioan Dedulescu. De data aceasta. el încredinţase fiului său Constantin.. Matei Creţulescu.. un Ioan Stamu238.A. într–adevăr. 77. cu socoteli publice. 241 Nicolae Iorga. dar şi pentru buna pază a veniturilor. Ioan Sturza şi paharnicul Gheorghiţă.

şi ca un înţeleptdistribui toate dregătoriile ţării. Bucureşti. iarăşi după a douăzecea zi Constantin s–a proclamat guvernator şi domn în Principatul Valahiei. op. deşi se pretinde că i se trimisese micul imbrohor cu confirmarea. pg. Aici. Acesta din urmă. la fel ca pe moldoveni mai înainte. având un asemenea ocrotitor. pe lângă câţiva greci obscuri. Cronicari greci care au scris despre români în epoca fanariotă. dintr–un Barbu Văcărescu. Se pare că unii dintre boieri ar fi vrut alt domn decât pe „fiul tiranului”. călcând în picioare dreptul de alegere reclamat de ţară. Îndată ce paşa de Vidin devine vizir. care. vistierul Antonachi. şi nu pentru turci. şi tot aşa doamna. Pentru Ţara Românească Domnia lui Constantin Mavrocordat nu se putea păstra. Dar grecii au avut câştig de cauză. şi sub influenţa hotărâtoare a lui Iordache Creţulescu. boierii de ţară. Divanul domnului era alcătuit din tânărul Brâncovean Constantin. Iordache Creţulescu. Timp de mai multe luni s–a dus o luptă înverşunată pentru izgonirea intrusului. în strădaniile sale. 243 A. fireşte. cit.Xenopol. Se ceru la Poartă întărirea lui şi paşa din Vidin. trimisese la Poartă pentru a stărui în folosul tânărului Mavrocordat pe Constantin Văcărescu şi pe fiul său Răducanu. un adevărat regent. Ventura. 95 . Dar Constantin. Atunci. o domnie pe deplin asigurată 242 Constantin Erbiceanu. dintr–un Grigorie Filipescu. pg 51. arătând că Mihai Vodă îi parădase. Mihai obţine tronul mult dorit. „devenit atunci vizir în capitală şi încredinţându–i–se sigiliul de omnipotenţă. Editura Cronicar. cu Creţulescu şi Brâncoveanu în frunte. Manolachi Ipsilanti. crescută româneşte. 306. îndată şi apucă cârmele navei. care dorea fireşte pe fiul ei. biruie. o veche cunoştinţă. serdar ca în Moldova. care e făcut mare stolnic. s–a ales Constantin Mavrocordat. Racoviţă fiind mazilit. Constantin Vodă putea să înceapă. între care Constantin Ramadan şi. care era domn numai pentru cei care îl aleseseră. fusese închis la Forno după stăruinţele lui Mihai Racoviţă. pe care protejatul săl îl lasă unul dintre caimacani.Brâncoveanu.D. va fi chemat la Constantinopol243. îl câştigase de partea sa şi pe dragomanul flotei. interveni pentru această confirmare.. Sprijinitorul lui la Poartă. şi începând cu veniturile le distribuie cât se poate mai bine”242. care îşi sprijinea ruda.

. Mavrocordat nu mai avea privilegiul unei întregi boierimi solidare. S. Când se încearcă o lovitură în contra lui.C.N. Se pare că această mutare din Ţara Românească în mai săraca Moldovă a avut ca rezultat o luptă înverşunată între cei doi veri. Andrieş Roset–mare spătar. Stăpânirea vechilor familii era desăvârşită. mare postelnic.. ajutat de fratele său. Potrivit lui Neculce.A. op.. În aprilie 1733. trecând la Bucureşti. un Constantin Caragea şi un Iordachi Faca. Constantin Roset. pg. încerzându–se mai mult în Roseteşti. înrudiţi cu Casa Brâncoveanu şi credincioşi lui Nicolae Vodă. de făcea cum îi era voia”246. Numai cu un moldovean şi cu grecii se sfătuia. din Moldova. Istoria românilor. 96 . anume Toader Păladi vel vistiernic. socrul Domnului. văr primar al Domnului. Iordache Roset Cilibiul–mare paharnic şi Toader Paladi–mare vistiernic245.(octombrie 1731). triumfătoare peste tot ce dăduse Fanarul şi Moldova fanariotizată a Racoviţeştilor. în alte domnii. Constantin Brâncoveanu ca mare logofăt. Iordache Cantacuzino–mare ban. În ţara cea nouă. avu prilejul mult aşteptat de a schimba tronul cu Constantin. a cărora şi fu această domnie. în 244 245 Nicolae Iorga. Mavrocordat se va dovedi. Astfel dregătoriile însemnate erau ocupate după cum urmează: Constantin Costache–vel logofăt. 81. Trebuind să se conducă singur.. marele patron Iordache Creţulescu.. marele dragoman Alexandru. el se îndreaptă spre boierii de ţară. Într–un privilegiu redactat româneşte pentru mănăstirea grecească a Sfântului Visarion din Tesalia iscălesc: întâi ca boier. Iordache Cantacuzino Deleanu vornic mare de Ţara de Sus. Grigore Filipescu ca vornic. Documente Istorice. 352. 246 Ion Neculce. Constantin Văcărescu. Ramadan şi vistierul Antonachi. cit. Roseteştii.I. MDXVIII ⁄154. hatman. Sandu Sturza–vornic mare de Ţara de Jos. Grigorie Ghica. Constantin Vodă a sporit dările pentru a obţine sumele necesare cumpărării acestuia de la turci. pg. la care se adaugă ulterior. Sprijinit în Ţara Românească pe partidul brâncovenesc şi în Moldova pe dinastia rosetească. Mihalache Roset. acest ultim boier era cel mai însemnat: „ Vodă nu mai întreba pre alţi boieri de ţară.. vărul său. Căutând să recapete tronul Munteniei. iar dintre greci – Ianache şi Mihalache. unsprezece boieri merseră la Poartă244.

În septembrie 1741. iar boierii de ţară nu puteau încăpea la nimica. şi cele ale curţii domneşti erau apăsătoare. în descrierea scurtei vizite făcute în 1740 în Ţara Românească. Dintre ce care serviseră domnii de până atunci la Constantinopol. el a adus căderea lui Manolachi Ipsilanti. Bucureşti. bărbaţii lor tot cu lefe şi cu boierii. La un moment dat. Deşi nu există nici o mărturie care să arate cum a fost primit. Pe lângă cheltuielile cu turcii. tot ei le cuprinseră de le–au luat.prima parte a acestui război dinastic. 83. Constantin Mavrocordat se sprijină pe „Sandu 247 248 Nicolae Iorga. 250 Andreas Jaschke. timp în care Vodă Mavrocordat a pus bazele binecunoscutelor sale reforme. „Grecii precum s–au scris că erau mulţi. să meargă iar Constantin Vodă în locul lui Grigorie Vodă în Ţara Românească. Editura Academiei Române.. Întâia lui guvernare în această ţară este cu atât mai diferită de cea a tatălui său cu cât el sporise numărul grecilor peste cei care se adunaseră de pe vremea lui Grigorie Ghica. Acestă a treia domnie în Ţara Românească durează până la 1741. domn în locul lui”248. că avea 10–15 lei leafă pe zi fără altele”249. şi aice în Moldova să puie pe văru său. pg. cit. pg. Ion Neculce. vol. De această dată. 249 Ibidem. ei toate boieriile şi pârcălăbiile şi vămăşiile cele de pe margini. cumnatul Domnului250. pe marele vornic Iordache Creţulescu şi pe marele postelnic Dumitraşco Adamache.. el sperase chiar să–l facă domn în Moldova pe vărul său. în ***. „Că umbla Constantin Vodă să scoată pe Grigorie Vodă din domnie din Ţara Românească. anume Iancu beizadea. Era aşijderea un frate a lui. 1997. începe cea de–a doua domnie pe tronul Moldovei. Atât Ion Neculce. Călători străini despre Ţările Române. Şi toţi aveau lefi mari de la vistierie şi vreo 10 ţiitori măritate a tătâne–său... 353. pg. Mihalachi postelnicul. Istoria românilor. cât şi Ioniţă Canta afirmă că Vodă a fost primit cu bucurie de toată boierimea ţării. mai puternic decât vărul lui. Doi meşteşugari germani îi menţionează. cu agonisit. cu mare cheltuială. 251. 97 . „Venit–au şi cu acest domnu şi mai mulţi greci decât la Grigorie Vodă”. Constantin Mavrocordat se întoarce pe tronul muntean. Divanul din 1735 nu putea decât să repete alcătuirea lui din domniile precedente. IX. op. Zacharias Hirschel. În noiembrie 1735. Mihalache Roset 247..

Şi aceluiaşi îndărătnic pârcălab al Galaţilor: „Şi de acmu când ni–i mai scrie. pre feciorul lui Adămiţă vel postelnicul. 1997. Istoria românilor. 284. Iordache Roset vel medelnicer şi Dumitraşcu Paladi vel clucer” 251. Bucureşti. III. IX. 255 Constantin C. să scrie româneşte? Să–ţi cauţi logofeţel. 2007. 188. 253 Ibidem. Costachi Razu vel vornic de Ţara de Jos. Chiriţă Dracul vel comis. care descrie Moldova din timpul şederii sale în această ţară în anul 1742. 98 . Ioan Bogdan vel stolnic. Ioniţă Canta vel vornic de Ţara de Sus. Să nu ne mai scrii greceşte”. Giurescu. pg. Bucureşti. Ajuns la Iaşi. vol. Toader Paladi vel vistiernic. acesta se supăra şi îl mustra aspru: „Pentru o pricină ca aceasta (a ciumei de la Galaţi). Ion Neculce. ci româneşte să scrii”255. Katsaitis este condus la marele postelnic Constantin Caragea. pg. Editura Academiei Române. 183.. Când. Ştefăniţă Roset vel paharnic. 288. 254 Ibidem. pg. Manolache Costachi vel ban. uitând de tânguirile mai vechi contra grecilor. din obişnuinţă sau din linguşire. toată corespondenţa se purta în româneşte. vol. care poartă în mână un toiag de argint”252. însemnează: 251 252 Mihail Kogălniceanu. care nu iese niciodată din apartamentele sale fără a fi precedat de marele postelnic însuşi. dregătorie nouă: „Cartea ce ne–ai trimis am luat şi cele scrise am văzut. Markos Antonios Katsaitis. în ***. dar şi pe vistiernicul Teodor Paladi254. Editura All. un dregător încerca să folosească limba de naştere a Domnului. să ne scrii româneşte. O importantă mărturie referitoare la persoanele care ocupau dregătoriile de seamă sub Constantin Mavrocordat avem de la Markos Antonios Katsaitis. dar pentru ce să ne scrii greceşte? Au aştepţi să–ţi dăm noi logofăt. Ianachi Grecu hatman. el îl menţionează pe Iacovache Rizo cămăraşul. În vremea lui Constantin Mavrocordat. De asemenea. Făcând socoteala tuturor înnoirilor aduse de ConstantinVodă în această domnie. pg. cunoscut şi ca Iacovache Manu253. op. Vorbind despre însemnătatea acestuia el spune:„această dregătorie este în mare consideraţie în aceste ţări el având obligaţi să rămână întotdeauna în preajma persoanei domnului. cit. Se observă din nou importanţa pe care Domnul o acorda familiei Roset în guvernare. Andrieş Roset vel spătar.Sturza vel logofăt. să nu mai scrii greceşte. de ce să ne scrii greceşte?” Sau vel căpitanului de Soroca. adică vistierul domnului. Călători străini despre Ţările Române.

pg. Radu Racoviţă şi Manolachi Costachi. În jurul lui erau tot boierii formaţi dintre localnici. IX. dar ea a însemnat totodată şi înlăturarea reformelor lui Constantin Vodă. Precum vecinul său muntean depindea de Stavrache şi Manole gelepul. pe Iordache şi Radu Creţulescu. cit. Ioan. însă.I. Manolachi. la 1742. pe Barbu Văcărescu. cit. În acest timp. Costachi Razu vel vornic de Ţara de Jos258.„şi alte multe bunătăţi ale lui Constantin Vodă. Vasilachi şi Dumitraşco Racoviţă – deci mai mulţi greci decât la Mavrocordaţi. Iordachi.A. cu care era în război făţiş: Andrieş Roset vel logofăt. el era reprezentat la Constantinopol de Ramadan şi Gulianó257. Radu Racoviţă vel vornic de Ţara de Sus. 1997. Călători străini despre Ţările Române. cu jiudecăţi drepte şi cu obiceiuri bune creştineşti. ci se serveşte de boierii înaintaşului. Găsim astfel.. Revenit pe tronul Moldovei pentru a treia oară în 1748. 99 . la păstrarea tronului. pe Constantin Dudescu pe lângă grecii Antonachi.. pg. Documente Istorice. Ştefănuţă Roset vistiernic şi Alistarh vel spătar259. cu carele au înfrumuseţat patria. căci el devine în iulie 1744 domn în Ţara Românească. Toader Paladi. Dar ceva din tradiţia familiei se prinsese şi de acest domn trecător. Astfel el trimise boieri care să dea socoteală capuchehaielor şi la sfârşitul întâiului an ceru printr–o deputăţie a ţării să se declare acolo la Constantinopol că este bun şi plăcut. Acest gest nu l–a ajutat. 213. MDLXXX ⁄ 7. Toader Paladi mare postelnic. op. fiind înlocuit cu Grigorie Ghica în mai 1747. Constantin Mavrocordat nu aduce nicio clientelă şi. de dinastia Mavrocordaţilor. pământul Moldovei. Rangurile şi dregătoriile se împărţeau între ceilalţi greci veniţi cu el. în ***. Bucureşti. Această deputăţie era formată din: Razu. Paul Jamouglou. şi fiecăruia îi era cu bună dreptate. care nu va mai căpăta scaun niciodată. 259 Mihail Kogălniceanu. cu atât mai puţin una de greci.. 258 S.N. Lipsa lui Constantin Vodă de pe scena politică este scurtă.C. Domnia paralelă a lui Ioan Mavrocordat nu a fost decât provizoratul unei simple socoteli de familie. 256 257 Ion Neculce. după cinstea şi vrednicia sa”256. Editura Academiei Române. dintre neamurile nobile. Ioan Bogdan hatman. pg. Mihai Racoviţă guverna la munteni. 331. op. 402. Când Constantin Mavrocordat părăseşte tronul Moldovei în iulie 1743. vol. locul îi este luat de fratele său.

cu chibzuirea tuturor socotelilor pentru un serviciu efectiv al stăpânului său. prin fiul său de la Constantinopol. în loc să întărească pe Mavrocordat.În 1761 Constantin Mavrocordat începea cea de–a şasea domnie în Ţara Românească.. 193. Aici a fost rănit într–o luptă sau într–o discuţie cu ruşii. op. ce va fi porunca împărătească să meargă să o săvârşească”261. pg. fiii postelnicului Constantin Iorgulescu şi doctorul Fotachi260 . el arătă ţara ca fiind credincioasă şi împiedică urmările unei declarări de trădare generală: „Iată şi boierii ţării au venitla tălpile înălţimii tale. El păstrează lângă sine pe fraţii Cantacuzino. El primi vizita noului mare vizir Moldovangi–Ali şi întări asigurările acestui şef al unei armate complet învinse. şi ieşenii îl revăzură pe catafalc. imediat după numire Vodă pleacă la armată. Fără a se mai trece întâi prin ceremonialul obişnuit. Ei fură trimişi în ţară de sultanul Mustafa care a dorit să afle adevărul de la tânărul Dudescu. Aducând boieri înaintea acestuia. pg. 149. se poruncea să–l aducă în fiare. În condiţiile în care Poarta se afla antrenată într–un nou război cu Imperiul Ţarist. 260 261 Nicolae Iorga. În haosul războilui din acel moment nici o piatră nu a fost pusă pe mormântul lui neştiut. lăsând Iaşul în seama armatei ruseşti care luase Hotinul. dar are împotriva sa puternicul partid al Dudeştilor. el a lucrat nu cu veniturile unei ţări prădate şi risipite. Istoria românilor.. ci pe boierimea măruntă pe care o ajută să se ridice. pe Domn şi pe toţi grecii lui: fraţii Mişoglu.. cu partidul Ghiculeştilor.. În cele zece săptămâni ale sale. reprezentat prin Dumitrachi Ghica. şi o jalbă pentru malverasaţii a fost prezentată la Poartă de o deputăţie de boiernaşi. Constantin Mavrocordat este numit de către sultan domn al Moldovei. dând vina relei administraţii pe Mihai Cantacuzino. Cum acesta apăsă pe Domn. cit. Domnul trebui să plece la Galaţi.. Nicolae. fiii logofătului Mihalache Manu. Bătrânul Constantin Dudescu se înţelesese. sultanul însuşi iscăli hatişeriful prin care. Mihail Kogălniceanu. Începea încă o domnie onestă. 100 . ci cu banii pe care îi împrumutase el. zălogindu–şi faimoasa bibliotecă. Peste puţin timp. Se sprijinea nu pe marii boieri.

Pe lângă capuchehăi. în 262 Ion Matei. Reprezentanţii diplomatici ai Ţării Româneşti la Poarta Otomană. reprezentanţii Principatelor la Poartă mai erau numiţi. se individualizează în ceea ce priveşte ţările noastre. Totdată instituţia evidenţiază şi importanţa autonomiei Ţărilor Române pentru popoarele din sud-estul Europei262. în limitele date. şi Kâhya. Existenţa acestei instituţii implică. procesul de sporire a obligaţiilor faţă de Poartă. Editura Academiei Române. 101 . ci într-o anumită măsură şi realitatea că aşezarea şisituaţia lor le comandau poziţie proprie în complexul de probleme internaţionale impuse de ciocnirea şi rivalităţile dintre puterile vecine de la nord. REPREZENTANŢII POLITICI AI DOMNILOR LA POARTĂ – CAPUCHEHĂILE Problema capuchehăilor aduce în discuţie chestiuni majore ale raporturilor Ţărilor Române cu Poarta în special regimul lor politic şi situaţia de drept a acestor ţări faţă de Imperiul Otoman. Evoluţia instituţiei capuchehăilor se leagă de împrejurări dintre cele mai importante pentru istoria noastră din acest secol. şi aspecte de politică externă a Ţărilor Române. care înseamnă poartă. îndeosebi limitarea autonomiei. Ţările noastre au avut un rol şi o anumită influenţă în politica externă otomană. împrejurări care pun în evidenţă raporturile româno-turce. Termenul capuchehaia provine din turcescul „Kapu-Kehaia”. pg. Bucureşti. devenind şi păstrându-se ca o instituţie românească de un caracter special şi cu o impresionantă continuitate. fapt care include nu numai raporturile cu Poarta.2. prin evoluţia ei. Instituţia. de origine turcă. 69. cu accepţiuni şi funcţii diverse în sistemul şi nomenclatura administrativă otomană. cuvânt compus din Kapu. 263 Ibidem. pg. care înseamnă întendent263. precum şi dintre acestea şi Imperiul Otoman. 19. 2008.

„oratori”. În ceea ce priveşte Moldova. pe de o parte. După 1859. şi ca urmare a unor cerinţe impuse 264 265 Ibidem. „rezidenţi” sau „ambasadori”. permanentă. care se foloseşte tot mai frecvent şi în presă. se dezvoltă în condiţiile generale în care în capitala sultanului îşi fac apariţia primii ambasadori cu misiune fixă.cercurile diplomatice străine de la Constantinopol şi în corespondenţa ambasadorilor străini. el însuşi dispune de importante sume de bani şi trebuie să aibă relaţii în toate mediile influente de la Constantinopol. Agent al unui prinţ care cheltuieşte din plin pentru menţinerea tronului. tradiţia istorică.lea. Este bine cunoscut rolul ţărilor noastre ca regiuni de margine şi importanţa pe care otomanii o dădeau acestor poziţii. în condiţiile unei intensificări a activităţii diplomatice la Poartă. şi al sultanilor Bayazid II şi Selim I)265. ca şi informaţiilor pe care Domnii ţărilor noastre trebuiau să le furnizeze Porţii. Mărturii precise în legătură cu epoca sau împrejurarea în care s-au stabilit primele reprezentanţe permanente ale Ţării Româneşti la Constantinopol nu există. 80. cât şi de unele izvoare externe (Gerlach) fixează această dată la începutul secolului al XVI – lea (în timpul urmaşului lui Ştefan cel Mare. fiii sau rudele apropiate ale Domnului. Regulamentul Organic menţine termenul de capuchehaie alături de acela de „aghentul ţării”. în legătură cu evoluţia raporturilor Ţărilor Române cu Poarta. Se înţelege de ce agentul şi reprezentantul Domnului la Constantinopol trebuia să fie un personaj ce reprezenta un interes deosebit pentru ambasadorii puterilor străine care căutau să intre în contact cu el. şi. şi „agenţi”. 73. sunt motive care ne îndeamnă să considerăm că instituţia capuchehaiei nu provine din obiceiul ţinerii de ostateci. se renunţă în mod oficial la termenul de capuchehaie şi se introduc ca titulatură oficială expresiile de „Agenţia diplomatică” şi „agent diplomatic”264. pe de altă parte. pe care acesta era obligat să-i lase sau să-i trimită în capitala imperiului drept garanţie a fidelităţii lui. Instituţia apare. Turcii sfârşesc prin a recunoaşte această titulatură. consemnată atât de izvoarele interne (în special cronica lui Ion Neculce). pg. pg. Totuşi. S-a reţinut că primele capuchehăi au fost ostaticii. În secolul al XIX – lea. 102 . Bogdan. În secolul al XVIII. Ibidem.

caracteristice pentru evoluţia instituţiei sunt: creşterea importanţei capuchehăilor. 268 Ibidem. 103 . 1943. capuchehăile se recrutează numai dintre greci şi numai din căteva familii influente. Iaşi. care cunoaşte modificări în tot timpul exercitării sale. pg. a influenţei lor în ţară.. mari dragomani şi domni ai Principatelor. dar şi manifestări de opoziţie. Se remarcă personaje ca Iordache Stavrachi. b) evoluţia sarcinilor şi obligaţiilor Ţărilor Române şi a funcţiilor şi atribuţiilor capuchehăilor. Evoluţia instituţiei capuchehailâcului românesc la Constantinopol este legată de trei factori principali care îi determină şi principalele etape sau linii de dezvoltare: a) evoluţia dominaţiei otomane. care nu va fi definitiv soluţionată decât de Unirea Principatelor. creşterea importanţei lor în lumea diplomatică a Constantinopolului.de împrejurări politice şi geografice schimbate în Imperiul Otoman. Contribuţii la cunoaşterea raporturilor de drept dintre Moldova şi turci. Este vorba 266 Aurel H. Nicolae Suţu. de influenţa lor în Principate se leagă însă nu numai nenumărate abuzuri. Iacovache Rizo. op. c) evoluţia raporturilor internaţionale ale Imperiului Otoman şi rolul tot mai mare jucat de Principatele române în politica Porţii267. creşterea importanţei lor în viaţa politică a Ţărilor Române. La mijlocul secolului al XVIII – lea se deschide în jurul capuchehăilor o dispută. pg. 73. în timpul domniei fanarioţilor . Asistăm la o adevărată epocă a capuchehăilor. în lumea diplomatică de la Constantinopol aduce cu sine şi preţuirea lor de către turci. serviciul de informator al domnilor români se perfecţionează266. Başa Mihalopol. Unii domni din această perioadă sunt total dependenţi de propriile lor capuchehăi. 267 Ion Matei. dar unele domnii au câte şase sau chiar opt. Alexandru Ipsilanti. În general. pg. 84. Despre capuchehaiele Moldovei şi poruncile Porţii către Moldova până la 1829. Unii dintre ei ajung dragomani ai flotei. creşterea numărului lor. 87. De obicei sunt câte patru capuchehăi. cit. ca şi lupta boierimii pământene pentru includerea unor pământeni înrândul celor patru capuchehăi268. Golimaş.

pg. Iordache slugerul270. cit. printre care şi cea de capuchehaie. Probabil că numai pentru o perioadă scurtă. are legături de rudenie în Moldova. Nu avem prea multe date referitoare la capuchehăile primilor domni fanarioţi. încă de la început. Mavrocordaţii şi Ghiculeştii.. Familia Guliano sau Iuliano.despre revendicarea ca măcar una dintre capuchehăi să fie desemnată dintre pământeni. probabil din vremea lui Ioan Mavrocordat. Cum era şi firesc. a unor tineri boieri români269. un Toma Iuliano este capuchehaie a Moldovei în timpul lui Ioan Mavrocordat. de aici provenind dificultăţile întocmirii unei liste a lor. 79. Conflictul s-a încheiat cu biruinţa fanarioţilor. pg. 104 . cit. În schimb este menţionată în 1717 o capuchehaie a Valahiei. mai mult extene. Monopolizând funcţia. 763. domnii se opreau în alegerea lor la greci constantinopolitani care aveau relaţii extinse în mediile de acolo. Golimaş. Sotir. câteva familii greceşti controlau de fapt contactul ţării cu Poarta. cu răbdare într-o clientelă fidelă. care i-a fost capuchehaie în domnia din Moldova între 17111715. aproape anonim până la vestita epocă a capuchehăilor de la mijlocul secolului. singurul lucru obţinut fiind trimiterea. Capuchehăi greci au mai fost şi înainte. de altminteri. Capuchehăile puteau opri în special delegaţiile de boieri nemulţumiţi care veneau să pârască pe domn la Poartă. Nu ştim dacă Nicolae Mavrocordat l-a folosit la începutul domniei pe Dumitrache Iuliano. Capuchehaie a lui Nicolae Mavrocordat în a doua domnie este. ca şi în prima domnie. Radu Popescu. vor şti sa-şi recruteze cu pricepere oamenii de încredere. Existenţa paralelă a mai multor capuchehăi face şi mai dificilă stabilirea cronologiei acestora. Familiile de dragomani cu o bogată experienţă. op. Domniile fanariote au adus cu ele un fel de monopol al funcţiilor importante. 269 270 Aurel H. acest lucru putându-le facilita cunoaşterea intrigilor şi crearea unei reţele de iscodire. Ei vor juca în general un rol discret. nu menţionează întotdeauna numele capuchehăilor a căror acţiune o descriu. Izvoarele inegale şi incomplete. op. formaţi.. ca subalterni pe lângă capuchehăi. de origine cretană.

marele postelnic şi capuchehaie Manolachi. pentru că nu apar atestaţi în domniile muntene din periaoda respectivă. Ianache (zis şi Arapache) a ocupat funcţia de capuchehaie sub Constantin Mavrocordat până în a şasea domnie. O altă capuchehaie a acestui domn este Manolache. 105 . în care apar. Aceste două capuchehăi sunt atestate şi în a treia domnie (1735-1741) a lui Constantin Mavrocordat. O altă capuchehaie a lui Constantin Mavrocordat este Ştefan Misoglu sau Missos. Pare a fi aceeaşi persoană intrată în servicul Mavrocordaţilor. Mavrocordat. Este atestat un Vlasto capuchehaie sub Nicolae Navrocordat în domniile din cele două ţări. al doilea grămătic al lui Brâncoveanu. mare logofăt sub Constantin Mavrocordat. 1965. când este şi prim-capuchehaie la Constantinopol. Mai târziu. Alexie Misoglu. Bucureşti.Există date privind numele de capuchehăi din al patrulea deceniu al secolului al XVIII – lea conţinute într-o listă de epitropi ai bisericii Maicii Domnului de la Constantinopol din 1 aprilie 1740. printre alţii. va fi capuchehaie moldoveană în timpul socrului său. Colegul lui de capuchehaie este Misoglu Alexe. fiind atestat ultima oară la 1762. O altă capuchehaie întrebuinţată de Constantin Vodă în domniile lui a fost Ianache Vlasto. Constantin Draco Suţu este fiul lui Diamantache Draco. pg. capuchehaie a lui Constantin Mavrocordat în Ţara Românească în cea de-a şasea domnie. care în a doua domnie moldoveană (1741-1743) este atestat ca fiind postelnic şi baş-capuchehaie. Acesta va ajunge portar şi postelnic în Moldova şi va fi spânzurat de turci în 1759. ginere a lui Ioan M. Familia Suţu era originară din Epir şi se numea Draco. ceilalţi par a fi capuchehăi ai domnilor Moldovei. Alexandru 271 Dan Berindei. marele postelnic şi capuchehaie Constantin Caragea şi marele sluger şi capuchehaie Panaiotachi. marea capuchehaie şi marele logofăt al patriarhiei Draco Suţu. capuchehaie munteană la 1756-1758 şi care se menţine în această funcţie şi după această dată. Editura Politică. care apare cu această funcţie şi în domniile lui moldovene271. va fi capuchehaie în Moldova sub Alexandru Mavrocordat Firaris (1785-1786). Ţinea pe lângă dânsul prin 1739 pe fiul său Alexandru ca impiegat pe lângă capuchehăi. Primii doi sunt capuchehăi în timpul domniilor muntele ale lui Constantin Mavrocordat. Din începuturile diplomaţiei româneşti. Primul este Constantin Draco Suţu. 56.

reuşeşte. Prin imigrarea mereu crescândă a grecilor în Principate. nivelul de cunoaştere a limbii greceşti a 272 273 Ion Matei. spre deosebire de Racoviţeşti. 3. 106 . copiii boierilor şi clerul învăţau carte. Limba oficială a cancelariei administrative era. op. prin aşezarea călugărilor în mănăstiri. cit. în care. înainte de înfiinţarea şcolilor.. ci cu mult înainte de începerea regimului fanariot. cărora ambasadorii străini le acordau din ce în ce mai mult credit. Constantin Mavrocordat. PERSONALITĂŢI GRECEŞTI ÎN ŢĂRILE ROMÂNE ÎN VREMEA MAVROCORDAŢILOR Limba greacă a pătruns în Ţările Române nu odată cu venirea domnilor fanarioţi. Deci. Rare sunt cazurile când întâlnim în această epocă şi câte un document oficial scris în limba greacă273. să domnească independent de capuchehăile sale272. capuchehăile exercitând un fel de tutelă asupra unora. cum afirmă unii istorici. din îndemnul şi sub patronajul domnilor români. familia Misoglu era legată de Mavrocordar prin rudenie. în care sunt scrise actele şi cărţile domneşti chiar sub fanarioţi..Mavrocordat Delibey. în epoca mai veche limba slavă. 273. spune şi Dionisie Fotino. Dominaţia exercitată de capuchehăi asupra domnilor din familia Racoviţă (epoca capuchehăilor) era cauzată în principiu de slăbiciunea domnilor. pg. însă nu e mai puţin adevărat că şi conjunctura politică din capitala imperiului a scos în evidenţă activitatea unor capuchehăi. 9. în biserică şi şcoală. după cum se ştie. folosindu-i în transmiterea ştirilor prin domnii lor. cit. op. Ariadna Camariano-Cioran. pg. iar apoi cea română.

Deveniţi Domni ai Principatelor şi instalându-şi curtea în mijlocul populaţiei româneşti. apoi după căderea Constantinopolului se trimiteau fiii Domnilor ca ostateci sau garanţi. au mai existat şi alţi greci care şi-au găsit găzduire pe teritoriul românesc şi care au avut însemnătate în viaţa socială. Alexandru Turnavitu (Αλέξανδρος Τυρναβίτης) a fost profesor la Academia din Bucureşti unde a predat ştiinţe filosofice până în 1761277. Astfel. apoi a fost trimis de către acesta la Patavia pentru a studia medicina. mulţi înrudiţi cu cele mai de seamă familii pământene. Constantin Erbiceanu. cit. că fiii boierilor şi mai ales ai Domnilor din vechime învăţau şi se cultivau la Constantinopol. pg. Institutul de arte grafice „Carol Gobl”. culturală şi religioasă a românilor... influenţa grecească asupra celor două Ţări Româneşti în secolul al XVIII – lea nu e decât urmarea şi continuarea celei care n-a încetat să existe după momentul 1453 şi care a fost menţinută de familiile greceşti din Constantinopol. 525. Această listă. Bucureşti. jucau un rol important în ţară. 277 Ibidem. ulterior la Academiile Domneşti. op. pg. că boierii rivalizau între ei care mai de care în a-şi educa copiii în limba greacă la Academia de la Constantinopol sau acasă cu profesori greci şi. Dacă luăm în considerare faptul că mai toată clasa boierească din Principate se educa în limba greacă. 18. şi care datorită educaţiei lor. poate începe cu: Dimitrie Procopiu ( Δημήτριος Προκοπίου) a servit ca secretar al Domnului Nicolae Mavrocordat. Principatele ajunseseră patria unui număr mare dintre coreligionarii lor. ba şi ai unora dintre boieri.crescut simţitor. iar Domnii şi unii boieri au acasă profesori greci pentru educaţia copiilor lor274. 107 . Pe lângă cei care au ocupat dregătorii importante şi s-au ocupat de politica ţării. unde creşteau şi se educau (de pildă. Se înfiinţează tot mai multe şcoli greceşti. Bărbaţi culţi greci şi români şi profesorii din Academiile de Iaşi şi Bucureşti din epoca zisă fanariotă (1650-1821). 274 275 D. pg.. 1905. Priviri istorice şi literare. atunci nu este deloc surprinzător modul în care s-a răspândit limba greacă în Principate275. Russo. 27.. fanarioţii nu s-au găsit aici la fel de izolaţi cum fuseseră la Constantinopol după venirea turcilor. Dimitrie Cantemir). de alminteri lungă. La reîntoarcere îl întâlnim şi ca profesor al lui Constantin Mavrocordat şi ca medic al curţii sale276. 276 Idem. pg. 10.

Neofit Cafsocalivitis (Νεόφυτος Καυσοκαλιβίτης) era născut în Pelopones la Patra. Ca şi călugăr, era profesot la Sfântul Munte. Pe la 1749 a venit în Valahia ca profesor la Academie şi între studenţii săi s-a numărat şi Grigorie Alexandru Ghica. Neofit este considerat a fi inventatorul metodei didactice, adică traducerea textului elen în limba vorbită printr-un singur cuvânt, până la acea dată folosindu-se metoda interpretării textelor vechi printr-o sumă de sinonime. Această metodă a sa a fot utilizată mai târziu şi de Lambru Fotiade în Academia de la Bucureşti. Neofit recurgea adesea, în cadrul cursurilor de gramatică predate, la optică, astronomie, logică etc. pentru a le face mai interesante şi mai uşor de înţeles. A fost directorul Academiei bucureştene278. Nicolae Vilara (Νικόλαος Βιλαράς) de loc din Iannina, a fost secretarul Domnilor Nicolae şi Constantin Mavrocordat279. Dimitrie Procopie Pamper (Δημήτριος Προκοπίου ο Παμπέρης), originar din Macedonia şi educat la Constantinopol, a fost secretarul lui Nicoale Mavrocordat, profesor la Academia din Bucureşti şi doctor al Casei Domnului. A redactat un Catalog al savanţilor greci şi a tradus din greaca clasică în neogreacă Istoria războilui ruso-turc scrisă de Chesarie de Râmnnic280. Gheorghe Hrysogon din Trapezunt a fost profesor de gramatică, literatură şi filosofie la Academia din Bucureşti între 1715-1739. în 1724 ajunge directorul Academiei, iar la 1730 traduce în neogreacă Nomocanonul la rugămintea Domnului Nicolae Mavrocordat281. Mitrofan de Nyssa devine Mitropolit al Ungrovlahiei în 1716. Când Nicolae Mavrocordat este numit pentru a doua oară Domn în Muntenia, el scrie patriarhului Hrisant al Ierusalimului să-l sfătuiască pe Domn să nu vină cu prea mulţi greci în ţară, să nu-i supere pe pământeni şi să fie îngăduitor cu cei care au gresit în timpul primei domnii282.

278 279

Ariadna Camariano-Cioran, op. cit., pg. 98. Constantin Erbiceanu, Bărbaţi culţi greci..., pg. 26. 280 Paula Scalcău, Elenismul în România. O istorie cronologică, Editura Omonia, Bucureşti, 2006, pg. 81. 281 Ibidem, pg. 79. 282 Ibidem, pg. 80.

108

Lazăr Scriba (Λάζαρος Σκρίβας) s-a născut în Trapezunt, a fost întâiul secretar al lui Constantin Mavrocordat în Ţara Românească şi apoi profesor la Academia Domnească. De la el s-au păstrat poeme, epigrame şi o traducere din româneşte: „Istoria pe scurt, sau paralelă între Domnitorii Valahiei şi Moldovei”283. Gheorghe Trapezundiul Ipomenos a fost educat pe socoteala lui Constantin Mavrocordat şi trimis la Patavia, unde a studiat medicina şi filosofia. A fost profesor şi director al Academiei din Bucureşti. Andronache Vlastó a fost mare comis în Moldova (1726), apoi mare vistier (1732) şi mare clucer (1737) în Ţara Românească. La 1740 era primul secretar al lui Constantin Mavrocordat, vorbea perfect italiana şi germana şi înţelegea limba franceză. El l-a însoţit, din partea Domnului, pe Jean Claude Flachat în vizita acestuia prin capitala Munteniei284. Medicul Fotaki, la 1756, va fi agentul lui Constantin Mavrocordat în Polonia. A fost şi medicul lui Grigorie III Ghica285. Petru Depasta Peloponesiacul a fost medicul lui Constantin Mavrocordat, pe care îl însoţeşte în exilul de pe insula Lemnos, şi a scris o cronică despre viaţa acestuia – Cronicul lui Petru Depasta Peloponesiacul asupra vieţei Domnitorului Constantin Necolai Mavrocordat286. Anastasie Contoidis venise în Modova în prima domnie a lui Nicolae Mavrocordat, pe care îl lăuda ca fiind „prea glorios, prea bogat, vrednic de o puternică împărăţie”. Nu se ştie în ce calitate fusese angajat de Nicolae Vodă, probabil ca profesor, iar pentru serviciile sale primea un zlot pe zi şi toate cele necesare pentru întreţinere. După mazilirea lui Mavrocordat, Contoidis rămâne în Moldova şi este angajat de Dimitrie Cantemir ca profesor pentru copiii săi. A ocupat acest post până în 1720, când a fost aproape forţat de Petru cel Mare să facă parte din Sfântul Sinod din Moscova287.

283 284

Gheorghe M. Ionescu, Influenţa culturei grecesci…., pg. 171. Jean Claude Flachat, în ***, Călători străini despre Ţările Române, vol. IX, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997, pg. 254-257. 285 Nicolae Iorga, Istoria românilor..., pg. 162. 286 Constantin Erbiceanu, Cronicari greci..., pg. 306. 287 Ariadna Camariano-Cioran, op. cit., pg. 11.

109

Constantin/Chesarie Dapontes , originar din insula Skopelos, şi-a început studiile la şcoala şi mănăstirea din Skopelos, dar în 1731 a fost trimis la Constantinopol şi luat sub protecţia lui Constantin Ventura, dragomanul flotei otomane. Acesta îl recomandă Domnului Mihail Racoviţă şi la sfârşitul anului 1731 pleacă la Bucureşti. A studiat cu bani daţi de protectorul său în şcoala de la mănăstirea Sfântul Gheorghe Nou. Curând datorită talentelor sale şi învăţăturii acumulate, a fost ales de Constantin Mavrocordat ca secretar al său, luându-l cu dânsul la schimbarea domniei, în Moldova288. La 1735, în preajma războiului rusoaustro-turc, Dapontes se afla din nou în Ţara Românească. El a descris amănunţit peripeţiile din acest război, pe care le-a cunoscut în calitatea sa de secretar domnesc, în remarcabila sa lucrare Δακικαί Εφημερίδες. În 1741 Dapontes a plecat din nou în Moldova cu Mavrocordat. Pizmuit însă pentru rolul însemnat pe care îl juca în preajma Domnului, el a fos calomniat de rivali la marele vizir care a poruncit Domnului să-l trimită la Constantinopol. Este închis 2 ani şi câţiva ani mai târziu, în 1751, se călugăreşte sub numele de Chesarie289. Mitropolitul Neofit. Originar din Creta, mitropolitul Neofit al Mirelor a venit în Ţara Românească unde a ajuns duhovnicul lui Constantin Mavrocordat şi profesorul de elină al fratelui acestuia, beizadeaua Alexandru, şi a surorii lor, domniţa Sultana. În ianuarie 1737 Neofit a fost hirotonit ca mitropolit al Mirelor, iar după moartea vlădicăi Ştefan al Ungrovlahiei, beneficiind de sprijinul domnului, a fost ales mitropolit al ţării. Noul prelat a avut o colaborare fructuoasă cu Constantin Mavrocordat atât pe tărâm cultural, dar mai ales pentru promovarea reformelor din „Constituţie” şi desfiinţarea rumâniei290. În 1739, Nikiforos Peloponesiacul devine mitropolit la Iaşi; este singurul mitropolit grec al Moldovei în tot veacul fanariot. Fusese profesorul lui Grigorie II Ghica. S-a călugărit la Neamţ, devenind apoi mitropolit de Sidis. Grigorie II Ghica obţine numirea lui cu condiţia pusă de Divan ca „după dânsul alt străin să nu mai

288 289

Gheorghe M. Ionescu, Influenţa culturei grecesci…., pg. 67. ***, Călători străini despre Ţările Române, vol. IX, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997, pg. 381. 290 Ibidem, pg. 335.

110

Deşi figuri trecătoare în viaţa românilor. CONCLUZII Este discutabil dacă secolul fanariot trebuie văzut ca o perioadă de general declin al societăţii din cele două Principate. originar din insula Zakynthos. 86.fie”.. ca o adevărată cezură în istoria 291 Paula Scalcău. Între 1753-1760 scaunul mitropolitan al Munteniei este ocupat de Filaret Mihailitzis. pg. care fusese egumen la mănăstirea Sfânta Ecaterina din Bucureşti şi apoi episcop de Buzău. A sprijinit activitatea tipografică şi l-a susţinut pe Constantin Mavrocordat în activitatea reformatoare291. 111 . toate aceste personalităţi şi-au lăsat amprenta în istoria celor două Principate.cit. op.

Numirea domnilor în cele două Ţări Române în schimbul unor sume de bani de către Poarta Otomană a făcut ca sistemul tradiţional ereditaro-electiv. Dincolo de aspectele sale pozitive şi negative. figura în documente sub numele de Divan. Impus Ţărilor Române de către Poartă. administrative şi judecătoreşti. epoca fanarioţilor constituie un capitol comun al istoriei grecilor şi românilor. atât cât se putea şi era permis. în organizarea şi conducerea vieţii interne. cunoscut sub numele de Sfat de obşte. În aceste condiţii. dar rămâneau. Instituţia Domniei îşi pierde prestigiul de altă dată devenind o instituţie ca toate celelalte în cadrul sistemului administrativ otoman. în probleme financiare. Adunarea de Stări începe săşi piardă treptat atât ponderea în rezolvarea afacerilor statului cât şi semnificaţia iniţială. Când Sfatul îndeplinea competenţe de judecată. care ajung la o nouă treaptă a evoluţiei lor. de la limba folosită în majoritatea şcolilor până la violenţele cutărui adunător de impozit. în politica externă. sau ca o epocă de reforme sociale şi administrative. stăpâni asupra politicii interne. 112 . de urmare la tron să fie abolit. exercitând cu depline puteri prerogativele lor legislative. care era convocat în situaţii în care urmau să fie luate hotărâri de importanţă deosebită. societatea a funcţionat într-un mod tipic grecesc. Sfatul domnesc a continuat să fie şi în această perioadă principala instituţie în susţinerea şi ajutorul domniei. sistemul fanariot a funcţionat. judecătoreşti şi administrative şi. atât la Bucureşti.naţională. pierzându-şi tot mai mult autonomia. o epocă de dezvolatare a învăţământului prin consolidarea şi modernizarea Academiilor Domneşti din cele două capitale. în cursul căreia românii ar fi fost cufundaţi de grecii Fanarului într-o beznă de stoarceri şi abrutizare care ar fi ameninţat însăşi fiinţa lor naţională. mai bine de 100 de ani. Reprezentantă a intereselor clasei privilegiate. Pe de altă parte acest regim şi-a pus amprenta şi în sistemul politic şi instituţional al celor două Principate. De la capul ţării la ultimul călugăr de mănăstire închinată. bazat tot pe stări. Bucureşti şi Iaşi. cu bune şi rele. ea a cedat locul (fără a se desfiinţa oficial) unui organism decizional – consultativ mai restrâns. Domnii fanarioţi au pierdut orice drept de a se afirma în politica externă. în schimb. cât şi la Iaşi.

şi pe Spandoni şi Spileoti cu cărţi la boieri şi la ţară. străin într-o ţară străină. fie prin crearea altora noi de inspiraţie musulmană (caftangiul. postelnicul Constantin Caragea. Constantin Mavrocordat nu se va înconjura de greci în numeroasele sale domnii în cele două Principate. În domniile sale din Moldova. Dintre puţinii dregători greci menţionăm pe vistierul Antonachi.). Opţiunea Domnilor în acestă privinţă era explicată prin faptul că aceştia aveau relaţii extinse în mediile de la Constantinopol. erau greci. Ciuchii şi Ramadan. Suţu. Cantacuzino şi Creţulescu. Sfatul domnesc va fi constituit preponderent din boieri pământeni. din care Nicolae Mavrocordat şi-a ales credincioasa capuchehaie mulţi ani. din care Mavrocordaţii îşi aleg marele postelnic. Mavrocordaţii se numără printre puţinii domni fanarioţi care nu au avut o suită grecească numeroasă la urcarea pe tron.mataragiul . Iacovache Rizo cămăraşul etc. Nicolae Vodă trimite ca oameni de încredere pe Constantin Ciuchi şi pe Constantin Ramadan. Acest fapt se justifică prin aceea că Domnul. dar numărul şi importanţa lor a crescut. postelnicul Dumitraşco Adamache. rezervând însă postelnicia grecului Ramadan. nu-şi putea încredinţa secretele decât unei persoane care îi înţelegea modul de gândire şi de guvernare. Ascultând sfatul plin de înţelepciune a părintelui său. . îndeosebi pe cei din familia Rosetti. care în perioada fanariotă. acest lucru putându-le facilita cunoaşterea intrigilor şi crearea unei 113 . dintre cei mai de aproape intimi ai săi. rahtivanul etc. Şi de această dată. Atunci când este schimbat în tronul Munteniei. menţionăm pe cei din familiile: Iulianó (Gulianó). El se va baza în guvernare tot pe boierimea română. în condiţiile centralizării tot mai accentuate a puterii. despre care cronicile timpului spun că era cel mai însemnat boier. Vlastó. Numărul dregătorilor a crescut fie pe calea dublării sau triplării celor vechi. Hrisoscoleu. aproape întotdeauna. Cei mai importanţi în ierarhia dregătorilor erau însă capuchehăile. postelnicul Ramadan. cărora le acordă cele mai importante funcţii din Sfatul domnesc. Printre cei mai renumiţi greci care au făcut parte din administraţia românească sub aceşti domni. Nicolae Mavrocordat caută să câştige sprijinul boierilor pământeni. babeingiul.Dregătoriile tradiţionale s-au menţinut. Mare parte din aceste dregătorii erau ocupate de grecii care veneau în Principate o dată cu domnii.

Lucrurile ar trebui. Capuchehaie a lui Nicolae Vodă în a doua domnie este. au mai existat şi alţi greci care şi-au găsit găzduire pe teritoriul românesc şi care au avut însemnătate în viaţa socială. singurul mitropolit grec al Moldovei. schimbă în sens iluminist raporturile sociale. în domnia din Moldova (1711-1716) şi o parte din prima domnie în Muntenia. Un alt Iuliano. mai toată. culturală şi religioasă a românilor. unii dovedindu-se ei înşişi scriitori talentaţi. Ianache Vlasto şi Ştefan Misoglu. Andronache Vlastó. marele postelnic Manolachi.reţele de iscodire. câteva familii greceşti controlau de fapt contactul ţării cu Poarta. Acesta din urmă va fi capuchehaie în Moldova sub Alexandru Mavrocordat Firaris. dar şi româneşti). ca Nicolae Mavrocordat. Neofit Cafsocalivitis. mitropolitul Ţării Româneşti. de această dată Toma. judecate într-o manieră obiectivă. renumiţi preofesori ai Academiilor Domneşti. Nicolae Caragea sau Alexandru 114 . Nicolae Mavrocordat l-a folosit drept capuchehaie pe Dumitrache Iuliano. Nikiforos Peloponesiacul. va fi capuchehaie moldoveană în timpul socrului său. toate aceste personalităţi şi-au lăsat amprenta în istoria celor două Principate. iar Alexie Misoglu. creează administraţia provincială. marele postelnic Constantin Caragea. secretari ai Mavrocordaţilor. Chesarie Dapontes. înfiinţează tipografii (pentru cărţi greceşti. Pe lângă cei care au ocupat dregătorii importante şi s-au ocupat de politica ţării. Neofit. Potrivit mărturiilor. Gheorghe Hrysogon din Trapezunt. Lazăr Scriba. încă de la început. Majoritatea celor domnilor fanarioţi se dovedesc a fi buni administratori. cu preocupări de urbanism. însă. Istoriografia ulterioară s-a grăbit. este capuchehaie în 1717 vremea lui Ioan Mavrocordat. Alexandru Turnavitu. să ponegrească secolul fanariot. Codifică. capuchehaie a lui Constantin Mavrocordat în Ţara Românească în cea de-a şasea domnie. Alexandru Mavrocordat Delibey. susţin şcolile şi spitalele. Capuchehăile puteau opri în special delegaţiile de boieri nemulţumiţi care veneau să pârască pe domn la Poartă. Gheorghe Trapezundiul Ipomenos. Iordache slugerul. Printre aceştia se numără: Dimitrie Procopiu. Ei încurajează literatura cronicărească. Deşi figuri trecătoare în viaţa românilor. menţionat de cronicarul Radu Popescu. Monopolizând funcţia. Dimitrie Procopie Pamper. Dintre capuchehăile lui Constantin Mavrocordat menţionăm pe Constantin Draco Suţu.

Prea puţini greci părăsesc pământul românesc odată cu revenirea la domniile pământene. Motivele sunt multiple. dar oamenii au rămas. traduc din literatura iluministă (îndeosebi din cea franceză). 1750. 1209. BIBLIOGRAFIE I. 1208. căsătoria cu pământence. scriu. 115 .Hangerli. Izvoare Inedite: • • Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale Colecţia Manuscrise: Manuscrisele 1206. teatru. Sistemul s-a prăbuşit în 1821. Apoi fac să vină în Ţările Române profesori de prestigiu care predau. Şederea aici de sute de ani a familiei. moşiile cumpărate ca şi acel sentiment inefabil că. organizează şcoli. se simt totuşi cel mai bine în Ţările Române. rămânând greci.

Editura Academiei Române. XIII/39. MDII/253. Cronicari munteni. CXXXVII/3. II. Iorga. 1955. Ion. Neculce. Cronicele României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei. Bucureşti. Bucureşti. 1874. N. MDLXVI/19. Letopiseţul Ţării Moldovei. • • Fondul Emil Vîrtosu: I/449. MCDLXXXVIII/82. MDXVIII/154. MDCXXVI/253a. Editura Cronicar. Izvoare narative: • • • Călători străini care au scris despre Ţările Române. Editura Univers Enciclopedic. vol. MDXLIV/65. • • • • Erbiceanu. trad. MDCXIII. banul].• Fondul Documente Istorice: MCDLXIV/174. I/691. MDLXXX/21. Kogălniceanu. I/496. MDCCCLV/41. Instrumente de lucru 116 . XXX/12. 1863. 1997. MCDXCII/26. Bucureşti. Cronicari greci care au scris despre români în epoca fanariotă. Mihail. Editura de stat pentru literatură şi artă. de George Sion. [Mihai Cantacuzino. Istoria politică şi geografică a Ţerei Românesci de fraţii Tunusli.18. MDCCCLVI/17. Rădulescu. Fondul Mitropolia Moldovei: VIII/31a. MCDLXXIX/17. Imprimeria Naţională C. Bucureşti. Editura Casei Şcoalelor. I/464. 2004. Bucureşti. Constantin. vol.MDXLII/162. Istoria românilor prin călători. I/459. MDLXXIV/14. Nicolae. ediţia a II-a. MDLXXX/7. Bucureşti. MDXXXI/21. I/471. XXX/10. Tipografia Naţională a lui Ştefan Rădulescu. MDLXX/23. CXLVI/25. MCDLXXXIII/129. II. Bucureşti. 1928. IX.

Bucureşti. Editura Academiei Republicii Populare România. 1652. • *** Istoria românilor. Bucureşti. • ***. 1882. Istoria României. • Brătianu. Editura Enciclopedică. ***. Bucureşti. DEX: dicţionarul explicativ al limbii române. Bucureşti. 1998. Legiuirea Caragea. Pravilniceasca condică-1780. Bucureşti. Lucrări generale: • *** Istoria României. Ediţie critică. • ***. 1952. Mersul revoluţiei în istoria românilor. vol VI. 1995 117 . • Bălcescu. Dicţionar. Ediţie critică. Tipografia Ştefan Mihăilescu. 1964. Lucrări A. Bucureşti. 1936. Nicolae. Bucureşti. Îndreptarea legii. 1988. Editura Academiei Republicii Populare România.Dicţionare • • ***. Bucureşti. • Brezoianu. Bucureşti. Editura Academiei Republicii Populare Române. • ***. Editura Tipografiile române unite. Sfatul Domnesc şi Adunarea Stărilor în Principatele Române. Editura Enciclopedică. Editura Univers Enciclopedic. III. Gheorghe I. III. 1996. • ***. 1957. Editura Academiei Republicii Populare România. Bucureşti. Editura Enciclopedică. 2002.1962. Instituţii feudale din Ţările Române. Editura Academiei Republicii Socialiste România. Bucureşti. Ioan. Vechile instituţiuni ale României (1327-1866). vol.

Editura Univers Enciclopedic.. Idem. Neagu.. Editura Curierul Judiciar. Georgescu. Dimiu. Alexandru Al. 1920. Manuel. 1989. 1929. Editura Renaissance. Dragnev. • • • • • • • • • • • Constantiniu. 2007. Bucureşti. Editura Humanitas.. Ionescu. Tiparul „Cartea Românească”. Istoria statului şi dreptului românesc. Editura „Cartea românească” S. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Josif Constantin.. Editura Hamangiu.. vol. Emil. • Camariano-Cioran. III. Chişinău. Editura Europa Nova. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Istoria românilor de la origini până în zilele noastre. Emil. Gheorghe M.R. Bucureşti. Constantin. Tipografia şi Fonderia de Litere Thoma Basilescu. 1994. Între Orient şi Occident. 2002.A. Molcuţ. Influenţa culturei grecesci în Muntenia şi Moldova cu privire la biserică. Bucureşti. Istoria românilor. Editura Humanitas. • Buzescu. 1999. Idem. 1996. Bucureşti. Radu. O istorie sinceră a poporului român. Editura Scythian Books. Judecători şi judecăţi de altădată. Istoria românilor. O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri. 1995. Florin. Editura Academiei Republicii Socialiste România. Academiile domneşti din Bucureşti şi Iaşi. Guţan. Giurescu. Istoria instituţiilor medievale româneşti. şcoală şi societate (1359–1873). Despre boieri. Bucureşti. Bucureşti. Ţara Moldovei în Epoca Luminilor. 1971.L. Constantin C. 2005. Ariadna. 118 .• Burac. Casa de editură şi presă „Şansa” S. Editura Civitas. 1900. • Cernea. Djuvara. Istoria administraţiei publice româneşti. Domnia în Ţările Române până la 1866. Drăgan. 1998. Editura All. 2006. Demir. Vlad. Bucureşti. Oakland.

Bucureşti. Editura Muzeul Literaturii Române. Ştefan. Istoria românilor. Istoria românilor. vol. 1937. II. 2000. 1970.D. 2002. Bucureşti. Xenopol. Editura Biblioteca Bucureştilor. A. Istoria administraţiei publice româneşti. Peretz. Din începuturile diplomaţiei româneşti. 2002.. II. 119 . Bucureşti. Voicu. Lecca. 2006. 1911. Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor. Ion. Editura Fundaţiei „România de mâine”. Istoria poporului român. Familiile boiereşti române. Oţetea. vol. Dan. Costică. Bucureşti. Istoria Mitropoliei Ungrovlahiei. Nistor. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Au fost Moldova şi Ţara Românească provincii supuse fanarioţilor?. IX Mavrocordaţii. Istoria românilor din Dacia Traiană. Editura Enciclopedică. Editura Ministerului de Culte. Vlad. Pravila de la Govora. Editura Universităţii din Bucureşti. Ioan. Editura Economică. vol. B. Editura Ştiinţifică. Olimpiu. Bucureşti. vol. Ion I. Bucureşti. 1914. 2003.. Istoria administraţiei publice româneşti. Idem.• • • • • • • • • • • • • Idem. Bucureşti. Istoria românilor în secolul al XVIII-lea. vol. 1965. Bucureşti. Bucureşti. 1930 Idem. Editura Cartea Românească. Bucureşti. Iorga. Bucureşti. Andrei.. Editura Universul Juridic. Istoria statului şi dreptului românesc. Bucureşti. Bucureşti. VII Reformatorii. Editura Politică. Octav – George. 1999. 2000. Nicolae. Matichescu. I. Lucrări de specialitate: • Berindei. Institutul de Arte Grafice Carol Gobl. Ştefănescu.

• Constantiniu. Reprezentanţii diplomatici ai Ţării Româneşti la Poarta Otomană. Bucureşti. 1972. Editura Academiei Republicii Socialiste România. O istorie cronologică. Constantin. • Filitti. Nicolae. Editura Omonia. C. Editura Academiei Române. 1905. Iaşi. Bucureşti. Paula. Bucureşti. Elenismul în România. Sfatul domnesc şi marii dregători din Ţara Românească şi Moldova (sec. • Stoicescu. Nicolae. Institutul de arte grafice „Carol Gobl”. Iaşi. XIV-XVII) . D. • Cartojan. 2008. Editura Militară. • Ţipău. 1942. Bucureşti. • Scalcău. Seminarul de Istoria literaturii române vechi. 2004. Bărbaţi culţi greci şi români şi profesorii din Academiile de Iaşi şi Bucureşti din epoca zisă fanariotă (1650-1821). Bucureşti. Institutul de arte grafice Carol Göbl. 120 . Despre capuchehaiele Moldovei şi poruncile Porţii către Moldova până la 1829. Dregătorii târgurilor moldoveneşti şi atribuţiunile lor până la Regulamentul Organic. Rolul diplomatic al fanarioţilor (1711-1821). Florin. Sfatul domnesc şi alţi mari dregători ai Ţării Româneşti din secolul al XVIII –lea. 1943.• Grigoraş. Aurel H. Contribuţii la cunoaşterea raporturilor de drept dintre Moldova şi turci. Bucureşti. 1932-1933. Bucureşti.. I. Bucureşti. Theodora. Epoca fanarioţilor. 2002. 2006. Nicolae. • Idem. Priviri istorice şi literare asupra epocei fanariote. 1901. Bucureşti. • Rădulescu. • Russo. Editura DominoR. • Erbiceanu. 1939. Ion. Mihai. Editura Omonia. • Golimaş. Domnii fanarioţi în Ţările Române (1711-1821). • Matei. 1968. Bucureşti. Iaşi. Tipografia Avântul. Studii istorice greco-române. Fundaţia pentru literatură şi artă „Regela Carol II”. Direcţia Generelă a Arhivelor Statului. 1985.. Constantin Mavrocordat.

judeţul Dâmboviţa. să dea ţiganul Baştea cu feciorii săi în stăpânirea Papei paharnic.Carte domnească prin care Nicolae Mavrocordat voievod porunceşte lui Constantin căpitan şi lui Pătraşco Milcoveanu. Carte domnească prin care Nicolae Mavrocordat voievod porunceşte lui Constantin căpitan şi lui Pătraşco Milcoveanu. Carte domnească prin care Constantin Mavrocordat voievod porunceşte lui Toader Costachi şi Stamati vornic să aleagă moşia Dumbrăviţa. 1733 (7241) mai 13. Cartea lui Nicolae Mavrocordat domnul Ţării Româneşti prin care scuteşte pe Iordache Creţulescu. 4. partea dăruită de călugărul Iosaf Mitropoliei Moldovei. 121 . 1897.• Zallony. 1722 (7230) august 10. Zapis prin care Matei Creţulescu logofăt vinde lui Iordache Creţulescu. 3. LISTĂ ANEXE 1. 5. de plata pogonăritului pentru o vie. mare vornic. 1726 (7234) mai 27. Institutul de arte grafice Carol Göbl. Bucureşti. Iaşi. Despre fanarioţi. să dea nişte ţigani în stăpânirea Papei stolnic. 1727 (7235) iulie 20. 2. partea sa din moşia Bărbuleţ. Marcus Filip. 1722 (7230) ianuarie 25. mare vornic.

Hrisovul lui Ioan Nicolae domnul Moldovei prin care întăreşte mănăstirii Sfântul Sava moşia Mărişanii. să cerceteze pricina lui Costea. Cartea lui Alexandru Constantin Mavrocordat domnul Moldovei prin care porunceşte lui Toma Iamandi căpitan să se înfăţişeze la cercetarea pricinii pe care o are cu von Ider. 1783 mai 19. şi altora să aleagă moşiile răzeşilor din Umbrăreştii Vechi. Zemeş şi alte hotare din ţinutul Bacăului pentru care au pricină Lupul Crupenschi. cu Climentie. pentru moşie. Cartea de judecată a lui Ioan Nicolae domnul Moldovei dată în pricina răzeşilor din satul Săcuieni. în ţinutul Vaslui. Cartea lui Alexandru Ioan Mavrocordat domnul Moldovei prin care dă întărire lui Toma Imandi. 14. şi fraţii lui. să cerceteze pentru moşiile Săcălăseşti. cu oamenii din neamul celor care le-au vândut lui Timuş Crupenschi. fost al doilea clucer. 7. 9. 1742 (7250) ianuarie 19. 1746 (7255) octombrie 8. cu contele Silinschie şi cu orânduitorii din Doroseuţi pentru această moşiei. şi omului ce-l va rândui la moşiile sale din ţinutul Dorohoi.6. 1746 (7254) august 14. 8. 12. fost al doilea sluger. fost mare paharnic. pentru un vad de moară din apa Vasluiului. Miron Dima. pentru moşia Floreşti. 10. 122 . mare pitar. Cartea lui Alexandru Ioan Mavrocordat domnul Moldovei prin care cere lui Lupu Costachi. diacul de vistierie. Carte domnească prin care Constantin Nicolae domnul Moldovei porundeşte lui Radu Racoviţă. fost vornic. 1784 februarie 10. egumenul mănăstirii Lipovăţu. 1742 (7250) iulie 11. Carte de judecată prin care Divanului domnesc judecă pe Eftimie. mare stolnic. 1734 (7242) mai 1. 13. nepoţii lui Mihai Zugravul. şi a lui Ioniţă. ţinutul Putna. Răcani. Bădăuţii şi Săbăşenii de a-şi apăra dumbrăvile de a fi tăiate. ţinutul Roman. pe Telejna. fratele său. 1786 martie 18. 1786 (7294) februarie 14. mare vornic. şi Ion Pruncul. Cartea lui Constantin Mavrocordat domnul Moldovei prin care porunceşte staroştilor de Putna. Hrisovul lui Constantin Mavrocordat domnul Moldovei referitor la darea dijmei de către clăcaşi numai din ceea ce vor lucra pe moşie şi din livezile lor. 11.

1786 aprilie 23. Hrisovul lui Alexandru Ioan Mavrocordat domnul Modovei prin care întăreşte boierilor epitropi ai moşiei Hotărnicenii să ia venitul acesteia de la oamenii şezători care o mănâncă cu turmele de oi. ANEXE 123 .15.

Fondul Emil Vîrtosu.1. I/464. Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. 124 .

Fondul Emil Vîrtosu. I/471. Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. 125 .2.

MDXC/14. 126 .3. Fondul Documente Istorice. Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale.

Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. Fondul Documente Istorice. 127 .4. MDXC/15.

Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. 128 . Fondul Mitropolia Moldovei.5. VIII/31.

MDXVIII/154. Fondul Documente Istorice.6. Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. 129 .

Fondul Documente Istorice. 130 . MCDLXIV/174.7. Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale.

131 . Fondul Documente Istorice. Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. MDXLIV/65.8.

Fondul Documente Istorice.9. Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. MCDLXXIX/17. 132 .

133 . Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale.10. Fondul Documente Istorice. MDLXXIV/14.

Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. 134 . Fondul Documente Istorice. MDLXXX/21.11.

MCDLXXIX/74. Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. 135 .12. Fondul Documente Istorice.

13. Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. MDXLII/162 136 . Fondul Documente Istorice.

MDLXXX/23. Fondul Documente Istorice.14. Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. 137 .

Fondul Documente Istorice. 138 . MCDLXXXIV/2. Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale.15.

139 .

140 .