You are on page 1of 40

Deosebirea

Cum să înţelegem corect Biblia de William MacDonald Cuprins Cuvânt înainte 1. Diferenţierea epocilor 2. Cele două veniri ale lui Cristos 3. Faze ale veniri lui Cristos 4. Legea şi harul 5. Trei forme de timp ale mântuirii 6. Iertarea judecătorească şi părintească 7. Feluri de sfinţire 8. Puncte de vedere despre îndreptăţire 9. Poziţia şi practica creştinului 10. Înrudire şi părtăşie 11. Ziua Domnului, Ziua lui Cristos, Ziua lui Dumnezeu 12. Israel şi Biserica 13. Biserica şi Împărăţia lui Dumnezeu 14. Taine ale Sfintei Scripturi 15. Mântuire şi slujire 16. Teme fundamentale şi teme fără importanţă fundamentală 17. Împliniri duble

Cuvânt înainte
William MacDonald, un învăţător biblic binecuvântat de Dumnezeu, cercetează în cartea de faţă o serie de întrebări care sunt problematice pentru mulţi cititori serioşi ai Bibliei. Prin diferenţierea clară a învăţăturilor biblice referitoare la cele mai diferite teme, el vrea să ajute cititorului să înţeleagă mai bine Sfânta Scriptură. Sunt tratate printre altele următoarele teme: Lege şi har, cele două veniri ale lui Cristos, poziţia şi practica creştinilor, Israel şi Biserica, ziua Domnului, ziua lui Cristos, ziua lui Dumnezeu şi încă multe altele. Deoarece asupra unora din chestiunile arătate mai sus se nasc adesea discuţii furtunoase din pricina părerilor preconcepute, care nu slujesc păcii între creştini, este neapărat necesar să fie întrebată Biblia însăşi în căutarea unor răspunsuri definitive. Şi chiar asta se întâmplă în această lucrare a binecunoscutului autor. Dorim acestei cărţi o largă răspândire şi am vrea ca într-o epocă ca aceasta de formare pluralistă a opiniei să ajutăm prin ea la cunoaşterea clară a adevăratelor gânduri şi intenţii ale lui Dumnezeu pe care Cuvântul Său le numeşte pentru noi, Biserica, vremea mântuirii, etc. Editorii

1. Diferenţierea epocilor
Augustin a spus odată: „Fă deosebire între epoci şi scrierile Bibliei se armonizează între ele". Dumnezeu a împărţit istoria omenească în epoci sau ere: „...prin care a făcut şi erele" (Evrei 1:2 observaţie la Biblia Scofield). Aceste epoci pot fi scurte sau lungi. Ceea ce le deosebeşte nu este

durata lor, ci felul şi modul în care acţionează Dumnezeu cu omenirea. Cu toate că Dumnezeu nu Se schimbă niciodată, totuşi metodele Lui se schimbă, în vremuri diferite El acţionează diferit. Modul cum administrează Dumnezeu în timpul unei epoci problemele Lui cu oamenii se numeşte uneori „economie". De fapt „economia" nu se referă atât de mult la epocă, ci mai degrabă la o perioadă de slujbă, la o administrare, la o ordine sau la o gospodărire. Dar pentru noi este greu de a ne gândi la o economie fără a ţine seama concomitent de factorul-timp. Istoria guvernării S.U.A. este de pildă împărţită în perioade diferite de funcţionare. Se vorbeşte de epoca lui Roosevelt, Eisenhower sau Kennedy. Prin aceasta se înţelege desigur conducerea guvernului în vremea când au fost preşedinţi aceşti oameni. Înţelesul propriu-zis este orientarea politică care a fost urmată; dar de aceasta legăm neapărat şi un anumit interval de timp. De aceea vrem să numim modul de acţiune al lui Dumnezeu în fiecare interval de timp al istoriei omenirii „economie". Acţiunea lui Dumnezeu într-o „economie" ar putea fi asemănată cu o adevărată gospodărie sau menaj. Dacă sunt prezenţi numai soţul cu soţia, rezultă un anumit mod de procedare. Dar acesta se schimbă complet dacă sunt prezenţi mai mulţi copii mici. Dacă aceştia cresc, problemele familiei sunt aplicate iarăşi în alt mod. Acelaşi model îl găsim în modul de a proceda al lui Dumnezeu cu omenirea (Galateni 4:1-5). Ca să dăm un exemplu: Când Cain l-a omorât pe fratele lui, Abel, Dumnezeu i-a făcut un semn pe frunte, pentru ca să nu fie omorât de cineva care l-ar fi găsit (Geneza 4:15). După potop totuşi Dumnezeu a introdus pedeapsa cu moartea, prin porunca: „Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om" (Geneza 9:6). De ce această deosebire? Pentru că între timp a survenit o schimbare în „economie". Un alt exemplu. În Psalmul 137:8,9 scriitorul anunţă o judecată serioasă asupra Babilonului: „Ah, fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi-i va zdrobi de stâncă!" Totuşi Domnul Isus învaţă mai târziu pe poporul Său: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc". Este clar că vorbirea potrivită psalmistului, care trăia sub Lege, nu mai este potrivită pentru creştinul care trăieşte sub har. Nu toţi creştinii sunt una în ce priveşte numărul economiilor sau al denumirilor lor. Ba chiar nici toţi creştinii acceptă că există de fapt economii. Am vrea însă să dovedim existenţa lor după cum urmează: În primul rând există cel puţin două economii - Legea şi harul: „Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos" (Ioan 1:17). Faptul că Biblia noastră e împărţită în Vechiul şi Noul Testament arată că a avut loc o schimbare în administrare. O altă dovadă găsim în aceea că credincioşilor din vremea noastră nu li se cere să aducă jertfe animale; şi asta arată că Dumnezeu a introdus o nouă ordine. Dar dacă suntem de acord că există două economii, suntem siliţi să acceptăm că există trei, căci epoca Legii nu a început înainte de Exod 19, la secole după creaţie. Aşa că trebuie să fi existat cel puţin o economie înainte de Lege (vezi Romani 5:13-14). Cu aceasta ar fi trei. Ar trebui apoi să putem cădea de acord şi cu privire la o a patra economie, căci Biblia vorbeşte despre „veacul viitor" (Evrei 6:5). Desigur că aceasta este epoca când va reveni Domnul Isus Cristos ca să domnească pe pământ, cunoscută şi ca împărăţia de 1000 de ani. Apostolul Pavel face de asemenea deosebire între epoca „prezentă" şi cea „viitoare". Mai întâi

vorbeşte despre o economie care i-a fost încredinţată în legătură cu adevărul Evangheliei şi al Bisericii (1 Corinteni 9:17; Efeseni 3:2; Coloseni 1:25). Aceasta este epoca prezentă. Dar el mai indică apoi şi spre una viitoare, când se referă în Efeseni 1:10 la „administrarea plinătăţii timpurilor". Din această descriere reiese clar că acest timp încă nu a venit. De aceea ştim că nu trăim în absolut ultimul timp al istoriei lumii. Dr. C. I. Scofield, editorul lui Scofield Reference Bible, înşiră următoarele economii: 1. Vremea nevinovăţiei (Geneza 1:28): de la crearea lui Adam până la căderea în păcat. 2. Vremea conştientei răspunderii morale (a conştiinţei) (Geneza 3:7): de la căderea în păcat până la sfârşitul potopului. 3. Vremea administrării prin oameni (Geneza 8:15): de la sfârşitul potopului până la chemarea lui Avraam. 4. Vremea făgăduinţei (a patriarhilor, Geneza 12:1): de la chemarea lui Avraam până la darea Legii. 5. Vremea Legii (Exodul 19:3): de la darea Legii până la Rusalii. 6. Vremea Bisericii (a harului, Fapte 2:1): de la Rusalii până la răpire. 7. Vremea împărăţiei (Apocalipsa 20:4): domnia de o mie de ani a lui Cristos pe pământ. În Panorama lui biblică „Scurgerea vremii din veşnicie în veşnicie", A .E. Booth vede prefigurate şapte economii ale istoriei omenirii în cele şapte zile: 1. Zi - lumină şi promisiune. 2. Zi - domnie (de la potop până la despărţirea popoarelor). 3. Zi - Israel (de la Avraam până la sfârşitul Evangheliilor). 4. Zi - harul (o perioadă intercalată). 5. Zi - necazul cel mare. 6. Zi - împărăţia de o mie de ani. 7. Zi - veşnicia. Cu toate că nu este aşa de important să fim de acord cu cele mai mici amănunte ale împărţirii, totuşi e foarte important să vedem că există diferite economii. Deosebirea dintre Lege şi har este extrem de importantă. Altfel am referi la noi înşine afirmaţii din Scriptură care privesc alte vremuri. Deşi toate pasajele biblice sunt folositoare pentru noi (2 Timotei 3:16), totuşi nu toate ne privesc direct. Unele pasaje, care se ocupă de alte perioade, pot într-adevăr să fie aplicate la noi, dar înţelesul lor este în primul rând pentru vremea pentru care au fost scrise. De pildă li s-a interzis iudeilor care trăiau sub Lege să mănânce carne dintr-un animal necurat, de pildă dintr-unul cu copita despicată şi care nu rumega (Leviticul 11:3). Această interdicţie nu mai e valabilă pentru creştinii de astăzi (Marcu 7:18,19), dar a rămas principiul care îl sprijineşte - anume că trebuie să evităm necurăţia morală şi spirituală.

Dumnezeu a promis poporului Israel bunăstare materială dacă va asculta de El (Deuteronom 28:114). Accentul stătea pe binecuvântarea materială de aici de pe pământ. Pentru noi nu mai e valabil. Dumnezeu nu promite că va răsplăti ascultarea noastră cu bunăstare financiară. În loc de asta binecuvântările economiei de acum sunt duhovniceşti în locurile cereşti (Efeseni 1:3). În timp ce diferitele economii se deosebesc astfel, una nu se schimbă niciodată, aceasta este Evanghelia. Mântuirea s-a făcut totdeauna prin credinţa în Domnul Isus - şi totdeauna este aşa şi va rămâne aşa. Iar temelia mântuirii pentru fiecare epocă a fost pusă cu lucrarea săvârşită de Cristos la crucea de pe Golgota. Oamenii din Vechiul Testament au fost mântuiţi prin faptul că au crezut în ceea ce le-a descoperit Dumnezeu. Avraam de exemplu a fost mântuit pentru că a crezut pe Dumnezeu când i-a zis că descendenţa lui va fi aşa de numeroasă ca stelele cerului (Geneza 15:5,6). Avraam nu ştia mult despre ceea ce urma să se întâmple peste veacuri mai târziu pe Golgota, dar Dumnezeu ştia. Şi când Avraam a crezut pe Dumnezeu, El i-a trecut în cont întreaga valoare a lucrării viitoare a lui Cristos. Cineva a spus că sfinţii din Vechiul Testament au fost mântuiţi „pe credit", pe baza preţului pe care îl va plăti Domnul Isus mulţi ani mai târziu (acesta este şi înţelesul din Romani 3:25). Noi am fost mântuiţi pe baza lucrării pe care a săvârşit-o Cristos în urmă cu peste 2000 de ani. Dar în ambele cazuri mântuirea se face prin credinţa în Domnul. Trebuie să ne ferim de gândul că cei care au trăit sub Lege ar fi fost salvaţi prin ţinerea poruncilor sau chiar prin jertfirea animalelor. Legea poate numai să osândească, ea nu poate salva (Romani 3:20). Iar sângele de tauri şi de ţapi nu poate şterge un singur păcat (Evrei 10:4). Nu! Calea lui Dumnezeu de mântuire se bazează numai şi numai pe credinţă (vezi Romani 5: 1)! Mai trebuie actualizat un alt punct: dacă vorbim despre epoca actuală ca despre cea a harului, asta nu înseamnă că Dumnezeu nu ar fi fost îndurător şi în economiile trecute. Prin aceasta înţelegem doar că Dumnezeu pune acum pe oameni la încercare pe baza harului şi odinioară pe cea a Legii. Această deosebire va fi explicată mai exact într-un capitol viitor. Pe lângă aceasta este important să reţinem că epocile nu se termină abrupt. Adesea ele se suprapun, adică există o perioadă de tranziţie. Vedem aceasta de exemplu în Faptele apostolilor; a durat o perioadă până ce Biserica nou formată a scos ordinea vechii economii. De asemenea se poate ca între răpire şi necazul cel mare în care se descoperă omul păcatului şi este zidit templul din Ierusalim, să existe o perioadă de timp. Un ultim cuvânt. Ca toate lucrurile bune este posibil ca şi studiul economiilor să fie abuzat. Sunt unii creştini care extind atât de extrem învăţătura despre economii încât pentru Biserică privesc drept competente şi autorizate doar epistolele lui Pavel din temniţă. Rezultatul este că ei nu recunosc botezul şi Cina Domnului, pentru că aceste lucruri nu sunt amintite în epistolele din temniţă. De asemenea, ei învaţă că mesajul Evangheliei lui Petru nu este acelaşi cu al lui Pavel (comp. Galateni 1:8,9 ca o combatere a acestui gând). Aceşti oameni sunt uneori numiţi „ultradispensaţionalişti" sau „bullingerişti" (după un învăţător numit E. W. Bullinger). Concepţia lor extremă despre economii ar trebui respinsă.

2. Cele două veniri ale lui Cristos
Ca să înţelegem Biblia şi să ne bucurăm de ea, este necesar să facem deosebire între prima şi a doua venire a lui Cristos. Prima Sa venire se referă desigur la naşterea Sa ca şi copil în ieslea Betleemului. A doua Sa venire priveşte vremea întoarcerii Sale. Prima este legată de suferinţele lui Cristos, a doua de slava care le urmează (1 Petru 1:11). Am vrea să prezentăm în acest capitol a doua venire a lui Cristos la modul general, referindu-ne

ca să domnească cu putere şi cu mare slavă. să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru. Adesea în Biblie cele două veniri se contopesc una cu alta fără vreo indicaţie a unei perioade de timp între ele. El va face ca domnia Lui să crească. Sosirea în Betleem este descrisă cu cuvintele „Căci un Copil ni s-a dat.. El a citat aceste versete (Luca 4:18-19). Sfetnic.numai la faptul că Mântuitorul va reveni. Restul versetului se referă la vremea când El va reveni. Cele două veniri le găsim şi în Isaia 9:6-7: „Căci un Copil ni s-a născut. din pricina Sfântului lui Israel. oamenii care se uitau la răstignire erau îngroziţi de adâncimea suferinţelor Lui. un Fiu ni s-a născut. Dar între versetele 21 şi 22 există o schimbare clară. Sfântul lui Israel. din pricina Domnului care este credincios. Când Domnul Isus era în sinagoga din Nazaret. Dacă vrem să învăţăm sa descoperim această schimbare rapidă.". şi voievozii se vor arunca la pământ şi se vor închina. o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire. şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui. Dar să . căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită. dar au fost uimiţi de ceea ce au văzut. Nu le era clar că au văzut două veniri deosebite ale lui Mesia. şi domnia va fi pe umărul Lui. de acum şi-n veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oştirilor". în umilinţă şi în slavă.. Dar versetul 15 arată imensul contrast. căci vor vedea ce nu li se mai istorisise. aceasta va contribui mult la bucuria şi folosul nostru. Dumnezeu tare. Domn al păcii. către Robul celor puternici.". va sângera şi va muri.. un Fiu ni s-a dat. Să ne uităm acum la Isaia 52:14-15: „După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază . Neamurile se vor înspăimânta când îl vor vedea venind pe Străinul din Galileea socotit un nimic ca împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. în următorul capitol vom vedea că există diferite faze ale acestei a doua veniri. Când revine Domnul. Părintele veşniciilor. Răscumpărătorul. Unul din cele mai cunoscute exemple de pasaje biblice în care stau laolaltă cele două veniri ale lui Cristos este Isaia 61:1-2: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine. Ei nu puteau pune acestea două de acord. Versetul 14 descrie în mod vădit pe Mântuitorul la cruce. către Cel dispreţuit şi urât de popor. Prima venire reiese clar din cuvintele: „Către Cel dispreţuit şi urât de popor. Iată câteva exemple: Primele douăzeci şi unu de versete din Psalmul 22 se referă clar la prima venire. dar de asemenea va triumfa peste toţi duşmanii Săi. ele zugrăvesc suferinţele Mântuitorului pe cruce. Ultimele zece versete ale Psalmului se referă la biruinţa şi slava celei de a doua veniri. care Te-a ales". şi vor auzi ce nu mai auziseră". şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor .tot aşa. Profeţii Vechiului Testament au prezis venirea lui Mesia. dar restul versetului se referă fără îndoială la a doua Sa venire. înaintea Lui împăraţii vor închide gura. Duhul lui Dumnezeu le-a descoperit că venirea lui Cristos se va face în două feluri. să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea. El va suferi. să mângâi pe toţi cei întristaţi".atât de schimonosită îi era faţa. către Robul celor puternici: împăraţii vor vedea lucrul acesta şi se vor scula. cu mai mult de 1900 de ani între ele. oamenii vor fi uimiţi de strălucirea slavei Sale. În Isaia 49:7 găsim de asemenea aceste două veniri: „Aşa vorbeşte Domnul. pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie. îl vor numi: Minunat..

şi caii din Ierusalim. Un ultim exemplu clar al unei combinaţii a ambelor veniri se găseşte în Evrei 9:26 şi 28: „. În a doua jumătate a versetului piatra cade de sus în jos. El va vesti Neamurilor pacea. ca să poarte păcatele multora. În prima parte a versetului piatra (Cristos) este pe pământ. când S-a născut Domnul Isus (vezi Matei 1:25). Să luăm de exemplu Luca 1:31-33: „Şi iată că vei rămânea însărcinată şi vei naşte un Fiu.. O ilustraţie asemănătoare a celor două veniri o găsim în Psalm 34:15-16: „Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană. Când a fost Om. ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă". Primul verset a fost împlinit în mod vădit. ca să le şteargă pomenirea de pe pământ". căruia îi vei pune Numele Isus. dar afirmaţia citată mai sus se referă la a doua venire a lui Cristos. şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit". căci El va fi proslăvit până la marginile pământului". Dar versetele 32 şi 33 trec peste epoca prezentă a Bisericii până în vremea când va reveni Cristos ca să stea pe tronul lui David şi să domnească peste pământ. până în zilele veşniciei". smerit şi călare pe un măgar. Apoi Mica sare la a doua venire a lui Cristos când El va fi mare până la capătul pământului (Mica 5:4): „El Se va înfăţişa şi va cârmui cu puterea Domnului. măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda. şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. S-a arătat o singură dată. şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. A doua Sa venire va introduce „ziua de răzbunare a Dumnezeului nostru". Restul citatului se referă la vremea în care trăim acum. şi arcurile de război vor fi nimicite. Profetul Mica a profeţit că Betleem va fi locul de naştere al lui Mesia (Mica 5:2): „Şi tu. De ce? Pentru că prima Sa venire a introdus anul de îndurare al Domnului. mulţi oameni au căzut peste El şi au fost zdrobiţi. Se va arăta a doua oară. Va împăraţi peste casa lui Iacov în veci. şi de la râu până la marginile pământului". Când Petru citează aceste versete în 1 Petru 3:12.. Domnul îşi întoarce faţa împotriva celor răi. şi pe acela peste care va cădea ea. fiica Ierusalimului! Iată că împăratul tău vine la tine. când Cristos va stăpâni de la o mare la cealaltă: „Voi nimici carele de război din Efraim. Dumnezeului Său: Vor locui liniştiţi. şi cu măreţia Numelui Domnului. totuşi din tine îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel. şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi.. Următorul verset ne conduce mai departe spre a doua venire. el se opreşte la cuvintele „ca să le şteargă pomenirea de pe pământ". ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa”. va spulbera pe cei neascultători.”Tot aşa Cristos. În Luca 20:18 se găseşte o referire voalată.. pe când acum. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Prea înalt. fiica Sionului! Strigă de bucurie. după ce S-a adus jertfă o singură dată.băgăm de seamă că El a încheiat cu cuvintele: „Să vestesc un an de îndurare al Domnului". mascată la ambele veniri: „Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea. Când revine Cristos.. la sfârşitul veacurilor. pe un mânz. nu în vederea păcatului. şi va stăpâni de la o mare la cealaltă. El nu a citit mai departe şi expresia: „Şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru". . îl va spulbera". Betleeme Efrata. El este neprihănit şi mântuitor. În Zaharia 9:9 avem o prezicere clară a intrării triumfale a lui Cristos în Ierusalim: „Saltă de veselie.Fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii. Găsim contopirea celor două veniri şi în Noul Testament ca şi în cel Vechi. pe mânzul unei măgăriţe".

Ea se întinde mai degrabă pe o anumită perioadă de timp şi conţine patru stadii sau faze. în nori. El caracterizează o sosire şi prezenţa care îi urmează. fraţilor. În limba originală a Noului Testament cuvântul obişnuit pentru „venire" are înţelesul de „a fi prezent" sau „a veni pe neaşteptate". Prima este deja istorie: ea a avut loc acum aproape două mii de ani. nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. aceasta este venirea Domnului pentru sfinţii Săi. aceasta a fost prima Sa venire. în mod obişnuit a fost folosit în legătură cu sosirea şi cu vizita unui împărat. Căci însuşi Domnul. expresia „venire" este folosită în mod asemănător. Apoi. până la venirea Domnului. Se va pogorî din cer. şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi.. cei ce sunt ai lui Cristos". fraţilor. dar fiecare la rândul cetei lui. Un punct culminant.El S-a arătat o dată. În acest capitol vrem să prezentăm diferitele faze. Dacă ne imaginăm a doua venire a lui Cristos. A doua este încă viitoare. 2. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte". şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. ca să şteargă păcatele prin jertfa Sa. să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit. Iată că plugarul . 1 Tesaloniceni 4:13-18: „Nu voim. 3. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat. noi cei vii. 3. cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu. O continuare. prin Cuvântul Domnului: noi cei vii. În limba engleză. credincioşii vii vor fi preschimbaţi. care vom rămânea până la venirea Domnului. La a doua Sa venire Se va arăta fără păcat pentru mântuire. Începutul revenirii lui Cristos Revenirea lui Cristos începe cu răpirea. Este însă necesar să cunoaştem clar că a doua venire a lui Cristos nu este un eveniment de-o clipă. Un început. aceasta va avea loc când va reveni El. care n-au nădejde. nu ne putem gândi de aceea la un eveniment izolat. Cristos este cel dintâi rod. 1. cu un strigăt. El va veni în învelişul de aer al pământului (văzduh). ci mai degrabă la o perioadă de timp. ci la întreaga perioadă de timp în care a fost El în acest ţinut. ce vă spunem. fraţilor. vom fi răpiţi toţi împreună cu ei. 4. vă rugăm. apoi. morţii în Cristos vor fi înviaţi. şi toţi vor merge în casa părintească.. respectiv română." Iacov 5:7-8: „Fiţi dar îndelung răbdători. Aceasta nu se referă pur şi simplu la ziua sosirii Lui în Galileea. Această perioadă are următoarele stadii: 1. la venirea Lui. care vom fi rămas. 2 Tesaloniceni 2:1: „Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Cristos şi strângerea noastră laolaltă cu El. tot aşa toţi vor învia în Cristos. O descoperire. Faze ale revenirii lui Cristos În capitolul anterior am văzut necesitatea de a face deosebire între prima şi a doua venire a lui Cristos. în adevăr. Aceasta se poate întâmpla în orice moment şi va avea nevoie numai de o clipă. 1 Corinteni 15:22 şi 23: „Şi după cum toţi mor în Adam. De exemplu venirea lui Cristos în Galileea a adus mulţimilor vindecare. Iată. ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh.

pe care-l putem cunoaşte din Apocalipsa. A doua jumătate a acestei perioade este cunoscută ca „necazul cel mare". să avem îndrăzneală şi. pe pământ domneşte o vreme de mare necaz. Filipeni 3:20-21. Continuarea venirii lui Cristos A doua fază. şi I-au . sufletul vostru şi trupul vostru. deşi cuvântul „revenire" nu este folosit în acest context. 3. Descoperirea venirii lui Cristos A treia fază este apariţia vizibilă a lui Cristos. copilaşilor.8.Apoi mi-a zis: Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului! Apoi mi-a zis: Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!" În timp ce aceste evenimente au loc în cer. Răpirea nu va fi vizibilă pentru lume. în adevăr. Aici includem ospăţul. Ea este a treia fază a venirii Sale. în timpul căreia Dumnezeu judecă pământul cu judecăţi tot mai puternice (Daniel 9:27. Dar fiecare ochi îl va vedea pe Cristos când vine ca să domnească aici. strălucitor şi curat. 1 Ioan 3:2. Să ne bucurăm. Apocalipsa 19:6-9: „Şi am auzit. care aparţine de asemenea cu siguranţă acestei faze a venirii lui Cristos. 2 Corinteni 5:10. într-o fracţiune de secundă. 2. şi duhul vostru. întăriţi-vă inimile. de dinaintea domniei glorioase a lui Cristos. 1 Corinteni 15:51-54. să fie păzite întregi. Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împărătească. înaintea Domnului nostru Isus Cristos. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte. până primeşte ploaie timpurie şi târzie.Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor. Apocalipsa 22:7. rămâneţi în El. ca bubuitul unor tunete puternice. la care vor fi răsplătiţi credincioşii pentru o slujire fidelă. care zicea: Aliluia! Domnul. cuprinde scaunul de judecător al lui Cristos. El este caracterizat de un necaz şi o nefericire necunoscută până atunci (Matei 24:15-31). şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului. să ne veselim. nădejdea. ca să domnească ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor. soţia Lui s-a pregătit. continuarea venirii lui Cristos. Alte texte care se referă la răpire sunt: Ioan 14:1-4. sau bucuria. 1 Corinteni 3:11-15. 1 Ioan 2:28: „Şi acum. căci venirea Domnului este aproape". Ea îşi are locul de rânduire în timpul. ca vuietul unor ape multe. Ea cuprinde o perioadă de circa şapte ani. la venirea Domnului nostru Isus Cristos". sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi. 1 Tesaloniceni 1:10. . 1 Tesaloniceni 2:19: „Căci cine este. Comparaţi şi Romani 14:10-12. Un alt eveniment. să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El". la venirea Lui. . Din această pricină este numită această venire „descoperirea venirii lui Cristos". Apocalipsa 6-19). este nunta Mielului. şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire. şi o aşteaptă cu răbdare. Matei 24:4-28. Evrei 9:28. Matei 24:3: „El a şezut jos pe muntele Măslinilor. ea va avea loc într-o clipită. adică revenirea Lui pe pământ cu putere şi mare slavă. la venirea Lui?" 1 Tesaloniceni 5:23: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin. 2 Timotei 4:7. fără prihană.aşteaptă roadă scumpă a pământului.20. ca un glas de gloată multă. Fiţi şi voi îndelung răbdători. pentru ca atunci când Se va arăta El.

şi să fie fără prihană în sfinţenie. aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului". aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou. iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate. până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi. 2. tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului". În acest capitol citim despre batjocoritori. la venirea Domnului nostru Isus Cristos împreună cu toţi sfinţii Săi". 19:11-16. Aceasta va fi după domnia de o mie de ani pe pământ. Iuda 14. toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii. va arde. şi doreşte ca nici unul să nu piară. în care cerurile aprinse vor pieri. aşa va fi şi venirea Fiului omului". Argumentul lor este că ei nu au nimic de care să se teamă. 2.Petru 1:16: „În adevăr.zis: Spune-ne.Tesaloniceni 2:8: „Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit. Dar. întregul context arată că ei îşi bat joc despre pedepsirea tuturor răufăcătorilor de către Dumnezeu care va avea loc la sfârşit. v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Cristos nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite. Maleahi 4:1-3. să nu uitaţi un lucru: că. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. înaintea lui Dumnezeu. Matei 24:39: „Şi n-au ştiut nimic. printr-o purtare sfântă şi evlavioasă. aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu. 2. şi o mie de ani sunt ca o zi. cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus. Oare la care aspect al venirii Lui se referă ei? Se referă ei oare la răpire? Nu! Probabil că nu ştiu nimic despre răpire. fiindcă toate aceste lucruri au să se strice. ci toţi să vină la pocăinţă. pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale.. În ziua aceea. pe care şi ei o numesc „sfârşitul lumii". trupurile cereşti se vor topi de mare căldură. cum cred unii. ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi. când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?" Matei 24:27: „Căci. în care va locui neprihănirea". şi pământul. prin acelaşi Cuvânt. o zi este ca o mie de ani. şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale". care vor apare în zilele din urmă şi care neagă probabilitatea şi verosimilitatea reîntoarcerii lui Cristos. cerurile vor trece cu troznet. Ei spun: . Apocalipsa 1:7. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui. Fapte 1:11. Alte pasaje care se referă la această a treia fază a revenirii lui Cristos sunt: Zaharia 14:4. prea iubiţilor. şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi. cum a fost arătată pe muntele Schimbării la faţă). Se referă ei la revenirea lui Cristos ca să domnească? Nu! Este vădit că nu la aceasta se referă. Tatăl nostru. Deci. Matei 24:37: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe. ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui" (Aici Petru vorbeşte despre apariţia vizibilă a lui Cristos. distrugerea cerului şi pământului prin foc. ci are o îndelungă răbdare pentru voi. pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. Ei se referă la ultima judecată a lui Dumnezeu asupra pământului ajunsă la punctul culminant. după făgăduinţa Lui. În 2 Petru 3:4 şi 7-13 se face referire la aceasta: „Ei vor zice: Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri. 1 Tesaloniceni 3:13: „Ca să vi se întărească inimile. pentru Domnul. 4. cu tot ce este pe el.. Punctul culminant al venirii lui Cristos Ultima fază este punctul central al revenirii lui Cristos.Tesaloniceni 1:7-9.

Putem prin aceasta să înţelegem şi două legăminte deosebite. atunci nu mai este prin fapte. „Şi dacă este prin har. credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire". Maleahi 4:2 4. ea este tema multor profeţii vechitestamentale. Venirea vizibilă a lui Cristos nu este o taină. sunt distruse complet. Apocalipsa 1:7 8. 8. Arătarea Lui include în primul rând pe Israel. Răpirea este înfăţişată ca vreme de binecuvântare. Descoperirea este echivalată cu ziua Domnului. Aceasta include clar faptul că nu e văzută de lume. pot unii să se întrebe. 5. Dar. Punctul culminant al venirii lui Cristos se află deci după împărăţia de o mie de ani şi la începutul stării veşnice a veşniciei. când cerul şi pământul. Răpirea este o taină.46 9. pe care le-a încheiat El cu poporul Său: „Căci Legea a fost dată prin Moise. celui ce nu lucrează. Harul şi Legea se exclud reciproc. Apocalipsa 22:16 Descoperirea 1. . Accentul descoperirii stă pe judecată. adică nu se pot amesteca. 2 Tesaloniceni 2:8-12 7. altminteri. 1 Corinteni 1:8. Venirea lui Cristos cu sfinţii Săi este vestită prin semne în cer. 1 Tesaloniceni 4:16. adică un adevăr necunoscut pe vremea Vechiului Testament. 1 Tesaloniceni 4:13-18 9. aşa cum le cunoaştem. ci ca ceva datorat. cum se poate şti că prima şi a doua fază. Arătarea Lui va fi văzută de toată lumea. 1 Corinteni 15:52.17 3. plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un dar. Prin har nu i se dă ceea ce merită. Filipeni 1:6.17 2. Răpirea are loc într-o clipită. Zaharia 14:4 2. Matei 24:27. 1 Corinteni 15:51 4. 2 Corinteni 1:14. Răpirea include în primul rând Biserica. Răpirea este echivalată cu ziua lui Cristos. Legea şi harul Legea şi harul sunt două căi opuse pe care acţionează Dumnezeu cu oamenii. Putem să le socotim ca principii deosebite cu care pune El omenirea la încercare. harul n-ar mai fi har" (Romani 11:6). 1 Corinteni 15:51-58. După principiul Legii scrise omul primeşte ceea ce merită. Ioan 14:1. Astfel că ei se simt liberi de a continua cu cuvintele şi faptele lor rele. apoi şi Neamurile. Matei 24:1-25. Iuda 14 3. 1 Tesaloniceni 4:16. Cristos vine ca Soarele neprihănirii cu vindecare sub aripile Lui. Cristos vine în văzduh. Matei 24:19. Cele două principii sunt descrise în Romani 4:4. Venirii lui Cristos pentru sfinţii Săi nu îi vor preceda semne în cer.10 6. Isaia 11. El vine pentru sfinţii Săi. ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit.5: „Însă. 1 Tesaloniceni 4:18 7. Petru răspunde la batjocura lor cu o referire la un punct după domnia de o mie de ani a lui Cristos. 2 Tesaloniceni 2:1-12 6. 1 Tesaloniceni 3:13. Cristos vine ca Mire şi ca Luceafărul strălucitor de dimineaţă. răpirea şi descoperirea sunt evenimente despărţite? Răspunsul se află în deosebirile pe care Scriptura însăşi le dă în felul următor: Răpirea 1. pe când. dar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos" (Ioan 1:17). Psalmul 72. 30 5.totul pe gratis.4. celui ce lucrează.„Dumnezeu nu a intervenit până acum în istorie şi nu va interveni nici în viitor". El vine pe pământ. ci în loc de aceasta este făcut nespus de bogat . Zaharia 14 4. El vine cu sfinţii Săi.

Legea produce lauda de sine. În timp ce Legea spune: Acţionează!. „Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. este singurul răspuns raţional al unei creaturi către Creatorul ei. Sub Lege se cerea sfinţenia.9).harul spune: „Trăieşte şi o vei face". Amintirea a ceea ce L-a costat păcatele noastre pe Domnul ne îndeamnă să ne întoarcem de la ele. Sub Lege păcatul este înviat. Sub har păcatul este refuzat.„Legea" este un legământ cu condiţii: Dumnezeu spune: „Dacă ascultaţi. harul spune: Crede! Credinţa nu este de fapt nici o condiţie. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu. dar pentru a duce o viaţă sfântă. oamenii sub har sunt fii. Ar trebui doar să fie un nebun dacă n-ar crede în singura Persoană demnă de încredere din univers. În har există deplină siguranţă. Sub har suntem învăţaţi în sfinţenie (Tit 2:11. Harul aduce binecuvântare: „Şi sunt socotiţi neprihăniţi. Nu există salvare prin Lege. Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca cineva să fie salvat pe baza acestui principiu. Când omul păcătos este pus sub Lege. ci răspunsul păcatului în natura omului. deoarece mântuirea este un dar. care este în Cristos Isus" (Romani 3:24). Harul îi dă tăria pe care nu o are şi-l binecuvântează prin dezvoltarea ei".şi nu cunoştinţa mântuirii. Sub har . Sub Lege nu încetează niciodată eforturile. El este darul gratuit. Sub har el este dispreţuit. nemeritat al lui Dumnezeu pentru cei care îl acceptă pe Domnul Isus Cristos ca pe singura lor nădejde pentru cer. ci prin legea credinţei" (Romani 3:27). ar vrea să facă imediat ce îi este interzis.12) şi primim şi puterea necesară. Oamenii sub Lege sunt robi. Sub Lege nu poate exista siguranţa mântuirii. Legea aduce blestem: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii" (Galateni 3:10). vă voi răsplăti..." Harul spune: „Aşa a iubit Dumnezeu".Prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului" (Romani 3:20) . nu poate avea nici o siguranţă reală. pentru că mântuirea lui nu depinde decât de lucrarea lui Cristos. Legea spune: „Încearcă tu însuţi şi ascultă" . prin răscumpărarea. Cineva a exprimat-o odată astfel: „Legea cere tărie de la cel care nu o are şi-l blestemă dacă din pricina aceasta nu poate ţinea Legea. „Harul" este o alianţă fără condiţii: Dumnezeu spune: „Vă voi binecuvânta fără plată". Aceasta nu este greşeala Legii.. Ea nu este un merit. Harul vorbeşte despre o lucrare împlinită. dar dacă nu ascultaţi. Sensul Legii constă în aceea de a arăta omului că e un păcătos: „. un om n-ar putea şti niciodată dacă a făcut destule sau adevăratele fapte bune. harul este un sistem al libertăţii (Galateni 5:1). Sub Lege a fost scos afară din cetate un fiu răzvrătit şi omorât cu pietre (Exodul 21:15-17). trebuie să vă pedepsesc". Sub har cel ce crede se bucură de o siguranţă veşnică (Ioan 10:27-29). omul nu are nici o putere. Legea prevede ce are omul de făcut. nici unul nu poate fi mândru de faptul că crede în Dumnezeu. Legea este un sistem al robiei (Galateni 4:1-3). Legea spune: „Să iubiţi. de aceea noi începem săptămâna cu ziua Domnului. pentru că nici nu poate garanta că va împlini în viitor condiţiile. Mântuirea se face prin har (Efeseni 2:8. strădaniile. dar sub har lauda este complet exclusă. în fond ştii când ai primit un dar! Acela care stă sub Lege.harul spune: „Încrede-te şi ascultă". Din pricina aceasta a urmat sabatul ca ziua a şaptea a unei săptămâni de muncă obositoare. harul ne arată ceea ce a făcut Cristos. ziua noastră de odihnă. înviorat (Romani 7:8-13). Legea spune: „Fă aceasta şi vei trăi" . fără plată.. prin harul Său.

prea iubiţilor. Sub Lege oile mor pentru păstor.anume mântuirea sufletelor noastre. Forma de trecut Urmează câteva versete care vorbesc în primul rând despre salvarea de pedeapsa pentru păcat: „Căci prin har aţi fost mântuiţi. Trecut . prin credinţă. când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau şi. ca să-i salveze. Viitor . În Filipeni 1:19 de pildă Pavel se referă la aşteptata sa eliberare din închisoare: „Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos". nu puteţi fi scăpaţi" (Fapte 27:30. Sub har moare Păstorul pentru oi (Ioan 10:11). Dar pasajele care folosesc cuvintele „salvare" sau „salvat" .31). Trei forme de timp ale mântuirii Când devenim creştini. majoritatea dintre noi ne putem închipui numai o singură formă de mântuire .sunt tot mereu salvat de puterea păcatului. când se făcea corabia. în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete. vinovaţi. „Prin credinţă Noe. Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: Dacă oamenii aceştia nu vor rămânea în corabie. La studiul biblic încercăm în mod automat ca de fiecare dată când apare cuvântul mântuire să punem acest înţeles. după cum totdeauna aţi fost ascultători. să-i sfinţească şi să-i proslăvească". în zilele lui Noe. Superioritatea harului a fost descrisă odată după cum urmează: „Harul nu caută cu privirea după oameni buni pe care-i poate accepta. sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele în spre partea dinainte a corăbiei.voi fi salvat de prezenţa păcatului. Apoi ajungem la convingerea că mântuirea este un cuvânt foarte general care poate însemna salvare. Acum înfăptuiţi această soluţie cu frică şi cutremur. şi slobozeau luntrea în mare. Trebuie să învăţăm aici să deosebim trei forme temporale ale mântuirii: trecut. Pavel aminteşte creştinilor de faptul că răspunsul la problema pentru toţi stătea în aceea de a avea gândul smerit.fiul pierdut poate să-şi mărturisească păcatele şi să se întoarcă iarăşi în părtăşia casei pământeşti (Luca 15:21-24). „În care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare. Acesta este cel mai des întâlnit înţeles în Noul Testament. siguranţă câştigată sau izbăvire.am fost salvat (scăpat. Prezent .şi pentru care ne interesăm noi astăzi de fapt -tratează eliberarea de păcat. mântuit) de pedeapsa păcatului. când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare. şi anume opt" (1 Petru 3:19). a făcut un chivot ca să-şi scape casa" (Evrei 11:7). plin de o teamă sfântă. de sacrificiu de sine al Domnului Isus. ci caută cu privirea după oameni osândiţi. Dar observăm curând că aceasta nu se potriveşte în orice context. 5. prezent şi viitor. neputincioşi şi fără scuze. Trei pasaje folosesc cuvântul mântuire ca expresie a salvării de la înec: „Dar deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie. ea înseamnă rezolvarea unei probleme care apăruse în biserica din Filipi. ci este darul lui . care fuseseră răzvrătite odinioară. În Filipeni 2:12 mântuirea înseamnă cu totul altceva. În versetul 12 spune el apoi: „Astfel dar. Apăruse un caz serios de dezbinare (Filipeni 2:1-4: 4:2). Cu alte cuvinte: Eu v-am arătat calea de rezolvare a problemei care v-a chinuit. duceţi până la capăt mântuirea voastră cu frică şi cutremur". Şi aceasta nu vine de la voi.

ca să poarte păcatele multora. Am fost salvat prin lucrarea făcută de Cristos la cruce. şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi. în care verbul nu este folosit la timpul trecut. „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn. Următoarele versete descriu slăvită împlinire viitoare a mântuirii noastre: „Şi aceasta cu atât mai mult. cât mai degrabă prin conţinutul versetului. ci ca să căpătăm mântuirea. cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn. căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut" (Romani 13:11). cu mult mai mult acum. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie. nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire. pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei". Trupurile noastre vor fi salvate şi proslăvite. ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus. Decizia. şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. nu se ia atât de mult prin forma temporală a verbului. Eu am fost salvat de la pierzare. Există şi alte versete care vorbesc despre eliberarea noastră de pedeapsa păcatului. „Dar noi.Dumnezeu" (Efeseni 2:8). la fel de adevărat este că sunt salvat zi de zi. când suntem împăcaţi cu El. să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei. ci pentru îndurarea Lui. . căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor. Aceasta de exemplu este exprimat în Romani 5:10: „Căci. „În nimeni altul nu este mântuire. „Tot aşa şi Cristos. vom fi salvaţi de prezenţa păcatului. sunt salvat prin viaţa Sa şi prin mijlocirea Sa pentru mine la dreapta lui Dumnezeu. să fim treji. „Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi" (1 Petru 1:5). dacă atunci când eram vrăjmaşi. prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt" (Tit 3:5). atunci e vorba de mântuire trecută. Forma de prezent După cum este realitate că am fost mântuit. Dacă ea are drept conţinut eliberarea odată pentru totdeauna de osânda păcatului. sunt (mereu) salvat de puterea păcatului. vom fi mântuiţi prin viaţa Lui". Se va arăta a doua oară. după ce S-a adus jertfă o singură dată. Eu am fost salvat de pedeapsa păcatului. prin moartea Fiului Său. „Dumnezeu ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă. prin Domnul nostru Isus Cristos" (1 Tesaloniceni 5:8-9). ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă" (Evrei 9:28). Despre această mântuire ca proces continuu citim în Evrei 7:25: „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El. Forma de viitor În fine există şi aspectul viitor al mântuirii.procesul de separare. în care trebuie să fim mântuiţi" (Fapte 4:12). am fost împăcaţi cu Dumnezeu. dacă este vorba despre o mântuire trecută. vei fi mântuit" (Romani 10:9). de punere de o parte pentru Dumnezeu faţă de păcat şi pătare. Când îl vom vedea pe Mântuitorul nostru faţă în faţă. înainte de veşnicii" (2 Timotei 1:9). care suntem fii ai zilei. nu în vederea păcatului. eu sunt scăpat de pagube. Observaţie: În aceste trei exemple cuvântul „mântuit" se află la timpul trecut. Forma de prezent a cuvântului „mântuire" înseamnă sfinţire . „Dumnezeu ne-a mântuit. nu pentru faptele noastre.

iar pedeapsa este: osândă veşnică. a doua din cămin. pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale" (Matei 1:21). prin care Dumnezeu ne iartă paşii greşiţi. Dar avem nevoie de spălări zilnice în cursul vieţii noastre creştine. Dar apare Domnul Isus şi anunţă: „Eu voi plăti pedeapsa care este urmarea păcatului omenesc. Iertarea judecătorească are loc odată pentru totdeauna la convertire. iar omul păcătos este acuzatul. Iertarea judecătorească şi părintească În Biblie găsim două feluri diferite de iertare. pentru că Cristos a plătit totul. Păcătosul. Acum ne ducem într-o familie ca să ilustrăm iertarea părintească. Prima noţiune provine din sala tribunalului. Imediat ce copilul îşi recunoaşte păcatul. Le vom numi iertare judecătorească şi părintească (deşi aceste noţiuni nu sunt folosite în Scriptură). iar iertarea părintească este aceea pe care o dă un tată. Eu voi muri ca înlocuitor pentru păcătos". Dumnezeu este Judecătorul. care a experimentat iertarea. În asemenea cazuri nu ai nevoie să alegi în care grupă de timp aparţin. gândeştete că el ar putea să aparţină şi celorlalte grupe. 6. te voi ierta". Iată aici două exemple: „Ea va naşte un Fiu. ci de acum e Tatăl lui. Ce se întâmplă? Îl osândeşte Dumnezeu pe copil să moară pentru păcat? Sigur că nu! Pentru că Dumnezeu nu mai e acum Judecătorul. primeşte iertare judecătorească pentru toate păcatele lui. Deosebirea dintre aceste două feluri de iertare poate fi înfăţişată după cum arată tabelul următor: judecătoreşte părinteşte Poziţia persoanei păcătos (Romani 3:23) copil (1 Ioan 3:2) Relaţia cu Dumnezeu Judecător (Psalmul 96:13) Tată (Galateni 4:6) Urmarea păcatului moarte veşnică (Romani 6:23) părtăşie întreruptă (1 Ioan 1:6) . primeşte iertarea părintească. Îndată ce omul crede în Salvator. Evanghelia mântuirii voastre. Acum Judecătorul spune acuzatului: „Dacă vrei să te predai Fiului Meu ca Domn şi Mântuitor. pentru că ele pot fi aplicate în aceeaşi măsură la toate trei formele temporale ale mântuirii. iar credinciosul este copilul. aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit" (Efeseni 1:13). trebuie să învăţăm să le deosebim. Fericita atmosferă de familie a dispărut. ci Tatăl! Ce se petrece în loc de aceasta? Părtăşia familiei este tulburată. Şi exact aceasta a făcut Mântuitorul la crucea de pe Golgota.Toate cele trei forme Dacă întâmpini greutăţi de a încadra un verset biblic în unul din aceste trei forme de timp. Simplu formulat: iertarea judecătorească este iertarea pe care o face un judecător. Tocmai aceasta a învăţat Isus în Ioan 13: 8-10: Spălarea naşterii din nou este în principiu numai o singură dată necesară ca să ne elibereze de pedeapsa păcatului. după ce aţi auzit cuvântul adevărului. Într-un moment de neatenţie copilul înfăptuieşte un act de păcat. şi-I vei pune Numele Isus. şi dacă vrem să fim cititori atenţi ai Bibliei. intră acum într-o relaţie nouă: Dumnezeu nu mai este Judecătorul lui. „Şi voi. Dumnezeu este Tatăl. Copilul într-adevăr nu şi-a pierdut mântuirea. El nu va mai avea niciodată de plătit pedeapsa pentru aceste păcate în osândă. Să mergem mai întâi la tribunal. Omul este vinovat din pricina păcatelor lui. ci bucuria mântuirii. iertarea părintească are loc totdeauna atunci când un credincios îşi mărturiseşte păcatul şi se lasă de el. Curând el va experimenta măsurile de disciplină ale Tatălui său care sunt menite readucerii lui la părtăşie.

dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său". nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi. iertaţi şi vi se va ierta" (Luca 6:37). şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.Rolul lui Cristos Nevoia persoanei Mijlocul de iertare Felul iertării Urmări împiedicate Rezultat pozitiv Frecvenţă Mântuitor (1 Timotei 1:15) Salvator mântuire (Fapte 16:30) credinţă (Fapte 16:31) judecătorească (Romani 8:1) judecată şi moarte (Ioan 5:24) relaţie nouă (Ioan 1:12) o singură dată . Este un păcat să ai un duh neiertător. Alte pasaje din Biblie vorbesc despre iertarea părintească: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor. Tatăl nostru nu ne va ierta dacă nu ne iertăm reciproc. „Pe voi . când staţi în picioare de vă rugaţi. Să observăm că în două din aceste versete se vorbeşte în mod clar de Dumnezeu ca Tată: aici este vorba de iertarea Tatălui. Aceasta nu priveşte iertarea judecătorească. Domnul Isus Şi-a sfârşit pilda cu cuvintele: „Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc. să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva. şi Dumnezeu nu ne poate ierta părinteşte până nu ne mărturisim acest păcat şi nu ne lăsăm de el. „Şi. care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur. Dar ea este de înţeles pentru iertarea părintească. Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El. şi iertaţi-vă unul pe altul. Aici este din nou iertare părintească. Una din trăirile frumoase la studiul biblic este să se cunoască deosebirile principiale şi să poată fi clasificate corect.o naştere nouă Mare Preot şi Mijlocitor (Evrei 4:14-16. vom şti că tema este „iertarea judecătorească". după ce ne-a iertat toate greşelile" (Coloseni 2:13). Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor. Să mai observăm că iertarea necesară pentru noi depinde de starea noastră de pregătire de a ierta pe alţii. fiţi buni unii cu alţii. ar trebui să fii în stare să spui . 1 Ioan 2:1) bucuria mântuirii (Psalmul 51:12) mărturisire (1 Ioan 1:9) părintească (Luca 15:21.15). În Matei 18:23-35 Isus povesteşte istoria robului care a fost iertat de o datorie de 10 000 de talanţi. Dar acelaşi rob nu a vrut să ierte unui alt rob o datorie de 100 de dinari. 32) pierderea răsplăţii la scaunul de judecată al lui Cristos (1 Corinteni 3:5) părtăşie înnoită (Psalmul 32:5) de multe ori . prin sângele Lui iertarea păcatelor" (Efeseni 1:7). 22) pedeapsă (1 Corinteni 11:31. nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre" (Matei 6:14. Următoarele pasaje vor clarifica aceasta: „În El avem răscumpărarea. cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos" (Efeseni 4:32). „Dimpotrivă. Din pricina aceasta împăratul s-a mâniat pe el şi l-a dat pe mâna chinuitorilor. faptul de a ierta pe alţii nu este o condiţie pentru mântuire. până va plăti toată datoria. pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre" (Marcu 11:25). miloşi. Dacă deci dai acum în Biblie peste tema iertare.multe spălări de picioare Dacă ajungem acum la versetele care vorbesc despre iertarea întâmplată odată pentru totdeauna care ne apără pe noi credincioşii prin lucrarea lui Cristos. „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi.

a dedica. în Vechiul Testament Dumnezeu a sfinţit ziua a şaptea (Geneza 2:3). Există chiar cazul că anumiţi necredincioşi sunt sfinţiţi.. Primul născut al oamenilor şi animalelor a fost sfinţit pentru Domnul (Exodul 13:2). „Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă si nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele" (1 Corinteni 7:14). Cortul întâlnirii şi toate uneltele lui erau sfinţite (Exodul 40:9). 7. cu alte cuvinte S-a pus pe Sine însuşi deoparte ca să poată interveni pentru poporul Său. „Sfinţiţi în inimile voastre pe Cristos ca Domn" (1 Petru 3:15). Duhul Sfânt lucrează deja la viaţa lui prin aceea că-l . sfânt (adjectiv şi substantiv). Noi îl sfinţim prin aceea că-I acordăm în viaţa noastră poziţia de Domn necontestat. care se roagă pentru mântuirea lui. avem o explicaţie care se potriveşte în orice context. Fireşte că Domnul Isus spune că templul sfinţeşte aurul din templu şi că altarul sfinţeşte darul de pe altar (Matei 23:17. progresivă Sfinţire terminată. Dacă ne amintim numai de definiţia: a sfinţi egal cu „a despărţi. Aceasta înseamnă că partenerul necredincios este pus într-o anumită poziţie avantajoasă prin faptul că are un partener de căsnicie credincios. Găsim apoi afirmaţia că Cristos a trebuit să fie sfinţit în toţi credincioşii. Foarte adesea sfinţirea se referă la procesul de despărţire de obiceiuri josnice sau necurate până la slujirea lui Dumnezeu. pe care trebuie să le deosebim la studiul Noului Testament. sfinţenie. a pune deoparte". Pavel învăţa că prin faptul că mulţumim pentru hrana noastră. Dar nu totdeauna se potriveşte aceasta. a pune deoparte". a consacra. Ca o completare la cele de mai sus mai privim încă patru feluri importante de sfinţire. Există o întreagă familie de cuvinte cu aceeaşi origine semantică (a înţelesului): a sfinţi. Feluri de sfinţire Cuvântul „a sfinţi" înseamnă „a despărţi. Le vom numi după cum urmează: Sfinţire înainte de naşterea din nou Sfinţire conform poziţiei Sfinţire crescândă. Dacă privim sfinţirea oamenilor.„aceasta aparţine iertării judecătoreşti" sau „asta trebuie să privească iertarea părintească pentru copilul Său". Isus S-a sfinţit pe Sine însuşi (Ioan 17:19). ea este sfinţită prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune (1 Timotei 4:5).19). desăvârşită Sfinţire înainte de naşterea din nou Cu mult înainte ca cineva să se nască din nou. vedem mai întâi că Dumnezeu a sfinţit pe Cristos şi L-a trimis în lume (Ioan 10:36). Preoţii trebuiau să fie sfinţiţi de Domnul (Exodul 19:22). adică Tatăl L-a pus deoparte pe Fiul Său pentru sarcina de a ne salva de păcatele noastre. În Noul Testament noţiunea de „sfinţenie" este folosită în primul rând cu privire la oameni. sfinţire..

ca să aparţină într-o zi lui Cristos. încă din veşnicie. Credinţa lor în adevăr.. „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi" (Evrei 10:14)... Ei nu erau complet sfinţi. Asta înseamnă că. sfinţiţi în Cristos Isus. Corintenii sunt descrişi ca acei care au fost „spălaţi. . . la poziţia lor înaintea lui Dumnezeu. Este remarcabil aici că sfinţirea de care vorbeşte Petru este aceea care a avut loc înainte de naşterea din nou a unui om. 4. Sfinţire pe bază de poziţie În clipa naşterii din nou a unui om el este sfinţit conform poziţiei lui.. Fiecare credincios adevărat este un sfânt. Iar scriitorul Epistolei către Evrei ne aminteşte că „am fost sfinţiţi prin jertfirea trupului lui Isus Cristos. în timp Duhul Sfânt ne-a pus deoparte pentru Domnul. Apoi am ascultat de Evanghelie. . el a fost pus deoparte pentru Domnul. odată pentru totdeauna" (Evrei 10:10). Prin aceasta se referă deci Pavel. în ce priveşte poziţia lui înaintea lui Dumnezeu. chemaţi sfinţi". În 2 Tesaloniceni 2:13 aminteşte tesalonicenilor de faptul că în mântuirea lor existau trei paşi: 1. Ei tolerau păcatul (1 Corinteni 5:1. Dumnezeu ne-a ales ca să-I aparţinem. Înainte de timp. pentru că el este „în Cristos". Sfinţirea lor prin Duhul. Sfinţire progresivă. 2. Tatăl. Într-un sens foarte real Cristos este sfinţirea lui (1 Corinteni 1:30). este despărţit de lume în chip desăvârşit pentru Dumnezeu. Stropire cu sângele Său. Noi ar trebui să ducem o viaţă de despărţire.34).. crescândă Cu toate că există multe pasaje din Scriptură care declară că toţi creştinii sunt sfinţiţi. ei erau sfinţi. Pavel ştia chiar că era pus deoparte înainte de a se fi născut de fapt (Galateni 1:15).desparte de lume. Ei se dădeau în judecată unul pe altul (1 Corinteni 6:1). Dacă nu reuşim să deosebim felurile de sfinţire. 3. Imediat ce am făcut asta.îndreptăţiţi (socotiţi neprihăniţi) . Alegere şi predestinare prin Dumnezeu. Sfinţire prin Duhul. întreaga valoare a sângelui vărsat de Cristos ni s-a pus la socoteală. Să ne gândim că sfinţirea în acest sens exista deja înainte ca ei să creadă şi să fie mântuiţi. Aceasta este poziţia lui. 2. Alegerea lor prin Dumnezeu. De aceea li se adresează tuturor creştinilor din biserica locală din Corint ca „sfinţiţi în Cristos Isus. Uneori sfinţenia bazată pe poziţie este exprimată şi prin folosirea cu-vântului „sfinţi". 3. Ascultare fată de Isus Cristos.prin Duhul Dumnezeului nostru" (1 Corintei 6:11). Ei aveau învăţători care negau învierea lui Cristos (1 Corinteni 15:33. de rău şi să fim numai pentru Dumnezeu. există de asemenea şi altele care cer ca ei să se sfinţească. toate acestea ni s-ar părea foarte confuze. Sfinţirea crescândă sau practică se referă la ceea ce ar trebui să fie în viaţa noastră zilnică. când în Coloseni 3:12 îi socoteşte pe creştini ca „sfinţi". În 1 Petru 1:2 evenimentele legate de mântuire sunt ordonate după cum urmează: 1.sfinţiţi.. departe de păcat. în ce privea poziţia lor. Şi totuşi. În Faptele apostolilor 20:32 expresia „toţi cei sfinţiţi" se referă la toţi credincioşii. Să privim acum câteva pasaje care tratează sfinţirea pe bază de poziţie. În Faptele apostolilor 26:18 Dumnezeu îşi descrie poporul ca unii care au fost sfinţiţi prin credinţă.2).

va fi eliberat pentru totdeauna de orice păcat şi murdărie. O anumită formă de sfinţire practică are în vedere întoarcerea de la imoralitate. Sfinţire desăvârşită Acest aspect al sfinţirii este încă viitor pentru cel credincios. Din punct de vedere moral va fi ca Domnul .4). şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui.. Dacă găseşti mereu pasaje care au de a face cu sfinţirea. fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste" (1 Tesaloniceni 4:3. Duhul Sfânt lucrează această transformare minunată. prin credinţă. fără zbârcitură sau altceva de felul acesta. dacă nu chiar contradictoriu. slăvită. Alte pasaje descriu sfinţirea noastră desăvârşită fără a aminti expresia în sine. Mai întâi de toate. Şi Iuda ne aminteşte de faptul că Domnul nostru „poate să ne facă să ne înfăţişăm fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale" (Iuda 24).Să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt.. Cu cât privim mai mult la Cristos. Când îl va vedea pe Mântuitorul faţă în faţă.Sfinţii ar trebui totdeauna să devină mai sfinţi! La acest aspect al sfinţirii Se referă Domnul Isus în Ioan 17:17 când Se roagă pentru ai Săi: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău. prin moarte.. Cuvântul Tău este adevărul".sfinţit desăvârşit. fără prihană şi fără vină".. ca într-o oglindă. nu dintr-odată. În această zi Biserica îşi va avea sfinţenia definitivă.. Oriunde se găsesc îndemnuri cu privire la sfinţire sau sfinţenie. putem fi siguri că e vorba de sfinţirea practică. fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră" (1 Petru 1:15). Sfinţirea practică rezultă din ocuparea cu Domnul. pentru că îl vom vedea aşa cum este"(1 Ioan 3:2). cu atât mai mult devenim ca El. „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie. ci sfântă şi fără prihană" (Efeseni 5:27). ci de la un grad de slavă la următorul. asemenea Domnului Isus? Răspunsul îl găsim în 2 Corinteni 3:18: „Noi toţi privim cu faţa descoperită. Cum devine atunci un creştin mai sfânt. Puncte de vedere despre îndreptăţire Noul Testament învaţă că noi am fost îndreptăţiţi (socotiţi neprihăniţi) prin har. în frica de Dumnezeu" (2 Corinteni 7:1). prin putere şi prin fapte. prin sânge. din slavă în slavă. întreabă-te: Aceasta priveşte timpul de dinaintea convertirii? Sau înseamnă ceea ce sunt în Cristos? Este ceea ce ar trebui să fiu zi de zi? Indică aceasta spre ceea voi fi când voi ajunge în slava prezenţei Domnului Isus Cristos? 8. Este un principiu de viaţă că totdeauna devenim asemenea a ceea ce adorăm.După cum Cel ce v-a chemat este sfânt. Pentru studiul tău biblic îţi va fi de mare ajutor deosebirea acestor diferite aspecte ale sfinţirii. Astfel stăruie Pavel pe lângă Corinteni: „. slava Domnului. prin Duhul Domnului". fără pată.. ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi.. Aceasta pare confuz. până ce cunoaştem că este vorba de fiecare dată de un alt aspect al aceleiaşi teme. „ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică. vom fi ca El. Ioan de pildă spune: „. . În acelaşi fel scrie Petru: „. Aceasta citim în Coloseni 1:22: „.Ştim că atunci când Se va arăta El.. Aici aparţine conlucrarea credincioşilor (2 Timotei 2:21). ce înseamnă îndreptăţirea? Îndreptăţire înseamnă să socoteşti pe cineva ca drept.Prin trupul Lui de carne.

ci trebuie s-o ia ca dar. De fapt este o noţiune juridică. Noi nu suntem drepţi din noi înşine.care a fost fără păcat . Noi nu avem nici o dreptate (neprihănire). Aceasta se referă la preţul care a trebuit să fie plătit. Şi aceasta îşi are motivul ei! Dacă El nu ar fi înviat. ea provine de la tribunal. Harul este bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de omul vinovat şi oferta de îndreptăţire ca darul fără plată pe temelia lucrării de mântuire a lui Cristos la Golgota. prin credinţă.Şi-a vărsat sângele Său scump. Aici pare să existe o contradicţie clară. Aici îndreptăţirea noastră este strâns legată cu învierea lui Cristos. În fine suntem îndreptăţiţi prin fapte: „Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte. Deşi nu există un pasaj în Scriptură care să vorbească direct despre faptul că suntem îndreptăţiţi prin putere. „Deci. complet nemeritată şi care nu poate fi cumpărată . Dar nu aceasta spune Iacov. vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu" (Romani 5:9). Dacă suntem „în Cristos". fără să se gândească că ar putea să fi meritat poate acest dar prin caracterul sau prin faptele lui. care a fost plătit ca s-o garanteze. prin putere şi prin fapte. El nu învaţă că îndreptăţirea se dobândeşte în primul rând prin fapte bune.gratis . Valoarea nemărginită a îndreptăţirii mele reiese din înaltul preţ aproape de neînchipuit. atunci Dumnezeul cel drept ne poate socoti drepţi. „Deci. şi nu numai prin credinţă" (Iacov 2:24). După cum am amintit la început. prin harul Său. ci a socoti ca drept. pentru că pe Golgota s-a adus deplina satisfacţie pentru toate păcatele noastre (sau tot păcatul nostru a fost ispăşit în chip desăvârşit). fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi. Mântuitorul . prin sângele Lui. Harul îl face pe Dumnezeu ca pe baza lucrării de mântuire de la Golgota să întindă omului mâna şi să-i ofere îndreptăţire ca un dar fără plată. Dar dacă îl acceptăm pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor. Dar Iacov pare să spună aici „Totuşi nu! Noi suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă şi prin fapte". avem pace cu Dumnezeu. pentru ca eu să pot fi socotit îndreptăţit. prin Domnul nostru Isus Cristos" (Romani 5:1). El se declară pe sine însuşi ca vinovat şi că a meritat osânda veşnică. Păcătosul credincios este îmbrăcat cu toată neprihănirea lui Dumnezeu: „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat. Apostolul Pavel învaţă în mod clar că noi am fost îndreptăţiţi numai prin credinţă. El spune că suntem îndreptăţiţi prin felul de credinţă care se dovedeşte în viaţă ca autentică prin fapte bune. prin sânge. Îndreptăţirea se face şi prin sânge. El L-a făcut păcat pentru noi. Dumnezeu ne socoteşte ca drepţi pe baza lucrării de înlocuire a lui Cristos. totuşi această afirmaţie este conţinută indirect în Romani 4:25: „Care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi". El nu şi-o poate câştiga. Harul este mijlocul prin care Dumnezeu dă omului îndreptăţire. şi trebuie să-L primească apoi pe Domnul Isus ca pe Unul care a plătit deja toată vina lui pe cruce. De asemenea. Harul ajunge pe păcătosul gata de pocăinţă şi îl face să primească darul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că un om nu merită să fie îndreptăţit. . când suntem socotiţi neprihăniţi. cu atât mai mult acum. „credinţa noastră ar fi zadarnică şi am fi încă în păcatele noastre" (1 Corinteni 15:17). De aceea spunem că suntem îndreptăţiţi prin putere. s-a spus despre îndreptăţire că se face prin har. În Romani 3:24 citim: „Sunt socotiţi neprihăniţi. ca să plătească vina pe care au adunat-o păcatele mele.ca un cadou. În al doilea rând îndreptăţirea se face prin credinţă. Deci îndreptăţirea noastră este de nedespărţit legată de puterea cu care Domnul nostru a înviat dintre cei morţi.Nu înseamnă a face drept. Dar cum se poate ajunge la ea pe toate aceste cinci căi? În primul rând îndreptăţirea se face prin har. nu spune că suntem îndreptăţiţi prin credinţă plus fapte. Asta înseamnă că păcătosul primeşte îndreptăţirea printr-o predare definitivă a credinţei în Mântuitorul. prin răscumpărarea care este în Cristos Isus". fără plată. prin credinţă. ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El" (2 Corinteni 5:21).

prin aceasta înţelegem că faptele fac vizibil în exterior că noi suntem într-adevăr îndreptăţiţi prin credinţă. Faptele nu sunt cauza. În rezumat putem spune: Noul Testament învaţă că suntem îndreptăţiţi prin: har .Este inutil să spunem că cineva are credinţă dacă nu are fapte care să-i dovedească credinţa. fapte . el este îmbrăcat cu îndreptăţirea lui Dumnezeu (2 Corinteni 5:21). câteva pasaje vor apărea confuze sau chiar contradictorii. a doua cu responsabilitatea.adică îndreptăţirea a fost dobândită prin moartea Mântuitorului. Pe scurt. ci roadă. aşa iubit de Dumnezeu . 9. Există o deosebire între ceea ce este un credincios în Cristos şi ceea ce este el în sine.sau mai bine zis. o mărturisire de pe buze. aceasta se dovedeşte ca autentică şi reală în fapte bune.dacă am fost cu adevărat îndreptăţiţi prin credinţă. Păcatele îi sunt iertate. Deci dacă vorbim de îndreptăţire prin fapte. poziţia unui creştin este ceea ce este el în Cristos. Poziţia şi practica creştinului Pentru înţelegerea Noului Testament este neapărat necesar să ţinem seama de deosebirea dintre poziţia credinciosului şi umblarea lui. Uneori se vorbeşte de teorie şi practică sau de stare şi înfăptuire. Iubit.adică trebuie s-o primim ca un dar al lui Dumnezeu. ci efectul. e ceea ce este el în el însuşi . nu are nici o valoare (Iacov 2:1417). El este primit în Cel Preaiubit (Efeseni 1:6) şi desăvârşit în Cristos (Coloseni 2:10). dar cu ani mai târziu a arătat autenticitatea acestei credinţe în faptul că a fost gata să aducă pe fiul său Isaac ca jertfă (Geneza 22:9-14). sânge . starea lui. atât de-aproape de El N-aş putea fi mai aproape. Adevărata credinţă este nevăzută.adică nu am meritat-o. Harul a dat în Cristos omului o poziţie absolut desăvârşită înaintea lui Dumnezeu. Rahab şi-a dovedit credinţa prin aceea că a găzduit iscoadele israelite şi i-a ajutat să fugă (Iacov 2:25). da. Nu este o îngâmfare când spune: Aproape. dar este vorba de acelaşi lucru. credinţă . cu doctrina. Avraam a fost îndreptăţit pe baza credinţei în Dumnezeu (Geneza 15:6). Ele nu sunt rădăcina. Practica. putere .adică Dumnezeu a arătat în învierea Fiului Său că a acceptat lucrarea Lui pe cruce. Dacă această deosebire nu este cunoscută. ce ar trebui să fie. Acest fel de credinţă care este numai o vorbă. Căci în Persoana lui Isus Atât de-aproape sunt ca El. dar poate deveni vizibilă prin fapte. Prima este în legătură cu învăţătura. ea se vede în ele (Iacov 2:18).

în primele trei capitole ne vedem aşezaţi în Cristos în locurile cereşti. Această transformare va avea loc prin puterea lui Dumnezeu. Exemplu 1 Poziţie „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi" (Evrei 10:14). în Isus Cristos. după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit" (Matei 5:48). Din dragoste pentru Acela Unul care a murit pentru noi. Dar Dumnezeu este mai mult proslăvit dacă deja din această viaţă poporul Său devine mai asemănător Domnului Isus.” Starea credinciosului este iarăşi altceva. să se ia în seamă expresii ca „în Cristos". Exemplu 3 Poziţie Practică/Stare „Voi aţi murit faţă de păcat" . Primul verset spune că toţi credincioşii sunt desăvârşiţi. alteori se află în valea înfrângerii. Voia lui Dumnezeu este acum ca starea noastră să corespundă tot mai mult poziţiei noastre. Iată aici câteva exemple simple pentru deosebirea dintre poziţie şi practică/stare. În cele mai multe cazuri aceasta se deosebeşte de la o zi la alta. Dacă se găsesc aceste expresii. dacă nu am şti că primul verset se referă la poziţia noastră. ar trebui să fim în practică tot mai mult ceea ce suntem deja după poziţie. Practică/Stare . atunci vom fi automat asemenea Lui (1 Ioan 3:2). Să ne uităm acum cât de necesară şi cât ajutor oferă luarea în considerare a deosebirilor atunci când studiem Noul Testament. iar al doilea corespunde stării noastre. socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu. Aceasta ar fi o dublă accentuare nenecesară. „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat" . Exemplu 2 Poziţie „Noi. Fără îndoială că el este departe de desăvârşire. apoi starea. putem să fim siguri că scriitorul vorbeşte despre poziţia noastră (vezi Efeseni 1:3-14). În Epistola către Efeseni de pildă primele trei capitole descriu mai întâi ce suntem în Cristos. în ultimele trei ne ocupăm cu problemele cotidiene ale casei. Cum poate cineva constata a-cum dacă un pasaj biblic vorbeşte despre poziţie sau despre practică/stare? Ei bine. familiei şi serviciului nostru. aceasta nu se va întâmpla niciodată până ce murim sau până vine Mântuitorul. Dar ar trebui să se vadă un proces de creştere. Practică/Stare „Voi fiţi dar desăvârşiţi. fără contribuţia noastră. ultimele trei descriu ce sau cum ar trebui să fim în viaţa zilnică.aşa ar trebui să fie starea noastră. al doilea spune că toţi credincioşii ar trebui să fie desăvârşiţi. care am murit faţă de păcat. „în Cel Preaiubit" sau „în El". Ordinea neschimbată în Noul Testament este că mai întâi e tratată poziţia. cum să mai trăim în păcat?" (Romani 6:2) „Tot aşa şi voi înşivă. Cea mai bună cale de a afla afirmaţii despre starea noastră este să luăm în considerare când un Tată ne spune ce trebuie să fim sau să facem. viaţa noastră zilnică ar trebui să crească neîncetat în asemănarea cu Cristos. Când îl vom vedea pe Mântuitorul.aceasta este poziţia în care v-a adus harul. Mai multe Epistole sunt astfel structurate. Uneori credinciosul este pe o culme duhovnicească.Eu n-aş putea să-I fiu mai drag Căci iubirea Lui pentru Fiul Său Este şi iubirea Lui pentru mine. Desigur că nu vom ajunge niciodată în această viaţă la o stare desăvârşită. Domnul nostru" (Romani 6:11).

cu frică şi cutremur" (Filipeni 2:12). „De aceea. adică să aibă o purtare potrivită cu Dumnezeu.1b) „Gândiţi-vă la lucrurile de sus.Duceţi până la capăt mântuirea voastră. adică celor ce cred în Numele Lui. 2)." (Romani 1:7). Exemplu 5 Poziţie „Vouă tuturor. Exemplu 4 Poziţie „Credincios este Dumnezeu care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Cristos. devine clar când suntem conştienţi de . omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ” (V. Exemplu 6 Poziţie „Căci prin har aţi fost mântuiţi. privilegiile aduc cu sine responsabilităţi.. le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1:12). Dar sfinţii ar trebui să fie sfinţi.. care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma.1a) „Căci voi aţi murit. De la toţi copiii lui Dumnezeu se aşteaptă ca să se poarte după felul familiei. 3 Practică/Stare „…să umblaţi după lucrurile de sus. prin credinţă" (Efeseni 2:8). chemaţi să fiţi sfinţi.„Dar tuturor celor ce L-au primit. aceasta este latura practică despre care este vorba în Romani 16:2. „Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu. ci ducem o viaţă creştină pentru că am devenit creştini. trăiţi acum în viaţa de înviere! Ceea ce în mod normal ar fi complet de neînţeles. Pavel spune într-adevăr: Voi aţi murit! Acum socotiţi-vă ca morţi! Voi aţi înviat. într-un chip vrednic de sfinţi. Practică/Stare „Să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o" (Efeseni 4:1) Noi am fost chemaţi la o părtăşie minunată... unde Cristos sade la dreapta lui Dumnezeu” (V." (Romani 16:2). Domnul nostru" (1 Corinteni 1:9). Exemplu 7 Ca ultim exemplu vrem să privim la Coloseni 3:1-5 şi să arătăm cum face Pavel în vorbire deosebire între poziţie si stare: Poziţie „Dacă deci aţi înviat împreună cu Cristos” (V. ei erau „puşi deoparte". Să observăm că totdeauna este numită mai întâi poziţia. apoi starea. Practică/Stare „.. nu la cele de pe pământ” (V.. Din acest moment cineva trebuie să-L urmeze pe Dumnezeu ca un copil iubit. Poziţia noastră este un dar al lui Dumnezeu. Pavel se adresează creştinilor din Roma ca unor sfinţi. Practică/Stare „S-o primiţi în Domnul. Noi nu devenim creştini prin faptul că trăim creştineşte. şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (V. Trebuie să ne purtăm în chip vrednic de chemare. ca nişte copii prea iubiţi" Prin naşterea din nou este cineva copil al lui Dumnezeu. De la mântuirea lor ei erau sfinţi.5a). Umblarea (purtarea) noastră este felul de a ne exprima recunoştinţa.

Ei vorbeau atunci despre schimbarea minunată care avusese loc în viaţa lor . ci îl iubesc. Se poate ca mai târziu el să-şi dezonoreze familia şi să-i provoace cele mai mari necazuri. „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu" (Romani 8:16). Înrudire şi părtăşie Cercetarea acestor noţiuni se aseamănă celei despre poziţie şi practică/stare. O naştere are ceva definitiv. pentru că îl vom vedea aşa cum este"(1 Ioan 3:2).faptul că pe de o parte apostolul vorbeşte de ceea ce suntem în Cristos şi pe de altă parte de ceea ce ar trebui să fim în noi înşine. Dar nu era aşa. Cu toate acestea deosebirea este destul de importantă ca să i se consacre un capitol separat. Într-o zi am observat expresia „în Cristos". Poţi să le stabileşti? 10. care nu poate fi schimbată.iertare. îndreptăţire. şi inima mea a tresăltat de bucurie. la practica mea. este o făptură nouă. adică celor ce cred în Numele Lui. dacă este cineva în Cristos. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi". Mi-a devenit clar că versetul se referea la poziţia mea . În El totul era nou . Şedeam atunci acolo şi mă gândeam: „Mi-aş dori să pot spune că tot ce-i vechi a murit şi că totul a devenit nou". frica de moarte etc. Orice s-a întâmpla. Te-ai gândit vreodată la asta? Dacă odată a avut loc o naştere. „Prea iubiţilor.osândă. Prin naşterea din nou a unui om se formează o nouă relaţie de înrudire . Eu ştiu că sunt „în Cristos" şi asta mă face să trăiesc pentru El. copilul va fi totdeauna fiul domnului şi doamnei Georgescu . vom fi ca El. A luat fiinţă o relaţie de înrudire. De atunci acest verset nu mai conţine nici o spaimă pentru mine. Uneori mă îndoiam de mântuirea mea. gânduri rele. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă.ei vor fi totdeauna părinţii lui. Să transpunem acum aceasta la credincios: Prin naşterea din nou a luat fiinţă o înrudire cu Dumnezeu ca Tată. stăpânirea Satanei. Domnul vieţii mele. Ea nu mai poate fi anulată.cum tot ce era vechi trecuse şi cum totul a devenit nou. am auzit adesea pe creştini citând 2 Corinteni 5:17 când depuneau vreo mărturie: „Căci. Încă tot mai aveam unele din vechile obiceiuri. Dar ştim că atunci când se va arăta El. . sfinţire şi o mulţime de alte binecuvântări.nu la starea. le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1:12). acum suntem copii ai lui Dumnezeu. înrudirea rămâne -domnul Georgescu este tot tatăl lui şi el este tot fiul domnului Georgescu. atunci e valabilă pentru totdeauna. „Dar tuturor celor ce L-au primit. izbucniri de mânie şi multe alte „haine de înmormântare" din vremea de dinainte de convertire. Întrebare: În 1 Corinteni 5:7 şi 1 Petru 2:9 găsim atât poziţia cât şi starea.el devine un copil al lui Dumnezeu. Un exemplu: Familiei Georgescu i s-a născut un fiu. Şi „în Cristos" era doar totul înfăptuit! În El ce era vechi murise într-adevăr . în încheiere aş vrea să arăt cum m-a ajutat pe mine într-o perioadă grea a vieţii mele deosebirea între poziţie şi practică/stare: După ce m-am născut din nou.

ci fiu. atunci părtăşia înseamnă a te bucura de această unitate. Tatăl i-a alergat în întâmpinare. El este tot Tatăl nostru. dar el nu a scăpat de urmările păcatului în viaţa lui.eşti pentru totdeauna! Pe cealaltă latură a acestui adevăr despre relaţia cu Dumnezeu stă „părtăşie". ar trebui totuşi să ne temem de tot ceea ce ne-ar putea tulbura părtăşia noastră cu Tatăl. În Vechiul Testament David este un exemplu clasic de sfânt a cărui părtăşie cu Dumnezeu a fost întreruptă prin păcat. Mai ales cunoaşterea faptului că harul ne-a adus într-o asemenea părtăşie minunată trebuie să fie cel mai puternic motiv de a cultiva o părtăşie intactă şi neîncetată cu Domnul. În timp ce înrudirea este un lanţ care nu poate fi rupt. avem la Tatăl un Mijlocitor. Câţi creştini care au apucat pe o cale greşită au ales un partener de căsătorie necredincios şi şi-au ruinat astfel viaţa. Eşti odată copil . Citim despre mărturisirea lui şi restabilirea lui în Psalmul 32 şi 51. dar ei nu erau potriviţi ca să mai ducă o viaţă de mărturie aici pe pământ. Părtăşia a fost întreruptă prin încăpăţânarea şi răzvrătirea fiului. Dumnezeu nu poate avea părtăşie cu copiii Săi dacă ei păcătuiesc (1 Ioan 1:6). dar viaţa le este ratată. vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Părtăşie înseamnă a lua parte la ceva comun. pe Isus Cristos cel neprihănit". Sufletul lor este salvat. El nu Se poate bucura de părtăşie cu cei care ascund răul din viaţa lor. Dacă înrudirea înseamnă unitate. Ei au fost făcuţi potriviţi pentru cer prin mântuirea care este în Cristos Isus. cel puţin în privinţa utilităţii lor pentru Dumnezeu. În perioada în care credinciosul nu trăieşte în strânsă legătură cu Domnul. deşi pilda este înţeleasă în mod normal ca întoarcerea unui păcătos. şi dacă eşti fiu. Intenţia lui Dumnezeu este ca copiii Săi să nu păcătuiască. Părtăşia rămâne atâta vreme întreruptă câtă vreme păcatul nu este mărturisit şi (drept urmare) nu este iertat. Aceasta este o relaţie care nu poate înceta. chiar dacă păcătuim. ar putea să ia o hotărâre cu efecte otrăvitoare asupra restului vieţii lui. În timp ce ne-am putea bucura deci de adevărul că relaţia noastră de înrudire cu Dumnezeu nu poate fi distrusă. Părtăşia întreruptă are ca urmare pierderea răsplăţii la scaunul de judecată al lui Cristos (1 Corinteni 3:15). Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric. Aceasta a fost scris unor copii ai lui Dumnezeu. eşti şi moştenitor.noi avem un Mijlocitor. Părtăşia întreruptă este ceva grav. Să reţinem . prin Dumnezeu" (Galateni 4:7). un Avocat la Tatăl. părtăşia s-a refăcut. Dar noi totuşi păcătuim şi Dumnezeu a luat pentru aceasta măsuri de prevedere: „Dacă păcătuieşte cineva. a căzut pe gâtul lui şi I-a sărutat. . avem la Tatăl un Mijlocitor". Unii dintre ei chiar au murit. Dar el a rămas fiu chiar şi în ţara depărtată. el este dimpotrivă cel mai puternic mijloc de respingere. Părtăşia întreruptă are ca urmare pedepsirea de către Dumnezeu. Un credincios este scăpat de pedeapsa veşnică pentru păcatele lui. unora care s-au născut în familia lui Dumnezeu. În 1 Ioan 2:1 citim: „Copilaşilor.„Aşa că nu mai eşti rob. Din Noul Testament s-ar putea cita fiul risipitor ca prezentare a unui copil al lui Dumnezeu întors înapoi de la calea rătăcită (Luca 15:11-24). Harul nu încurajează păcatul. Păcatul întrerupe părtăşia cu Dumnezeu. dacă nu sunt învoiţi (Amos 3:3). îndată ce s-a întors înapoi şi şi-a bolborosit mărturisirea. Cum se poate aceasta? Deoarece înrudirea este o legătură care nu poate fi ruptă. părtăşia este ceva ca un fir subţire care se poate rupe uşor. Tot timpul pe care nu l-am petrecut în părtăşie cu Dumnezeu este pentru totdeauna timp pierdut. De ce au fost bolnavi unii din sfinţii din Corint? Pentru că s-au dus la Cina Domnului fără ca mai înainte să-şi mărturisească păcatele şi să le pună în ordine (1 Corinteni 11:29-32). Nu pot merge doi oameni împreună. Dar dacă cineva a păcătuit.

În Noul Testament „ziua Domnului" este aproape identică cu perioada de „vremi şi soroace" (Fapte 1:7. Ziua lui Cristos. Amos 5:18. El începe atunci imediat să lucreze în viaţa noastră şi ne aduce acolo încât să ne mărturisim vina şi să ne lăsăm de ea. Venirea lui Cristos cu sfinţii Săi (Maleahi 4:1-3. pe Isus Cristos. . Aceasta era o vreme în care Dumnezeu Se îndrepta împotriva vrăjmaşilor lui Israel şi îi bătea în mod hotărâtor (Ţefania 3:8-12. El va nimici pe toţi duşmanii Săi. distrugătoare. Aceasta este prima fază a „zilei Domnului". Ea va veni brusc. Ioel 3:14-16. Ea va veni pe neaşteptate. Necazul cel mare.Ce se întâmplă dacă păcătuim? „Avem la Tatăl un Mijlocitor. ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos". Şi ocaziile în care Dumnezeu a lovit pe propriul Său popor pentru idolatria şi pentru abaterea lor de la El. 2. în care Dumnezeu îşi va vărsa judecăţile peste iudaismul căzut. Isaia 65:17-25. Cunoaşterea deosebirii dintre înrudire şi părtăşie mă ajută să înţeleg aceste pasaje. ci mai degrabă de o perioadă de timp care cuprinde în sine anumite caracteristici. sau cum este şi numit. Dacă ne ocupăm acum cu ce se va întâmpla în viitor. 1 Tesaloniceni 5:1-11). Această perioadă va dura aproximativ 7 ani. Cel neprihănit". ale celor şapte trâmbiţe şi ale celor şapte potire ale mâniei.2). Ziua Domnului avea de a face în principiu cu judecata asupra păcatului şi cu biruinţa cauzei Domnului (Ioel 2:31. în simbolurile celor şapte peceţi. Ţefania 1:7-18).9). Ziua Domnului Cu siguranţă că aici nu e vorba de o zi de 24 de ore.32). Zaharia 12:8. pentru a ajunge în desfătarea părtăşiei înnoite cu Tatăl. sunt simbolic înfăţişate în Apocalipsa. Ioel 2:1. Matei 24:4-28. 2 Tesaloniceni 1:7-9). La sfârşitul perioadei de necaz Domnul Isus Se va întoarce cu îngerii puterii Lui „într-o flacără de foc. Ultima jumătate a necazului este cunoscută ca „necazul cel mare". atunci vom înţelege cu mult mai bine lucrurile dacă suntem în stare să deosebim ziua Domnului. peste creştinismul de nume şi peste popoarele păgâne.9. de pustiire sau de întuneric (Isaia 2:12. Obadia 15-16. În Vechiul Testament noţiunea de „zi a Domnului" a fost folosită pentru a descrie o zi de judecată. Ziua lui Dumnezeu Sper că am înţeles până aici cât de important este la studiul Sfintelor Scripturi să putem face deosebiri clare. 11. Ziua Domnului. Aceste judecăţi. Înainte ca să-Şi înalţe împărăţia Sa pe pământ. ca un hoţ noaptea. au fost o asemenea vreme (Ioel 1:15-20. care prin intensitatea lor vor pune în umbră ceea ce a fost până atunci. 3. În afară de aceasta mă ajută să preţuiesc mai mult siguranţa mântuirii pe care o am în Cristos şi mă stimulează să trăiesc profund în părtăşie cu Tatăl care mă iubeşte atât de mult. 1 Tesaloniceni 5:1). Vremea de domnie timp de o mie de ani a lui Cristos (Ioel 3:18. „necazul lui Iacov" (Daniel 9:27. el va fi cea mai rea vreme de necaz pe care a trăit-o sau o va trăi lumea vreodată. ziua lui Isus Cristos şi ziua lui Dumnezeu. Ea începe după răpire şi conţine: 1. Zaharia 14:8. inevitabilă şi de care nu poţi scăpa. Ieremia 30:7.

nici pentru Biserica lui Dumnezeu". În Faptele apostolilor 15:14-17 se face de asemenea această triplă împărţire a omenirii: . vor fi răsplătiţi. Ziua lui Dumnezeu A nu se confunda „ziua lui Dumnezeu" cu „ziua Domnului" sau cu „ziua lui Cristos". şi cine se ridică împotriva Lui va fi omorât imediat. deşi ei înşişi sunt mântuiţi. Ea este ziua în care Dumnezeu triumfă definitiv. ci de slujirea lor. Filipeni 1:6-10) Morţii în Cristos vor fi înviaţi şi credincioşii vii vor fi transformaţi.10). 4. după ce a fost înlăturat pentru totdeauna tot răul. Aici nu e vorba de mântuirea lor. Răpirea sfinţilor (1 Tesaloniceni 4:15-18. 1 Corinteni 15:51-53. Anticristul. Israel şi Biserica Poate că ar trebui să extindem titlul la „Neamurile păgâne.Apocalipsa 19:15). Pavel spune de exemplu în 1 Corinteni 10:32: „Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru Iudei. nici pentru Greci. iar cerul şi pământul au fost nimicite în foc (2 Petru 3:12). 2 Corinteni 1:14. 12. nu vor primi răsplăţi. Ziua lui Cristos cuprinde în principal două evenimente: 1. La sfârşitul împărăţiei de o mie de ani a lui Cristos cerul şi pământul vor trece cu troznet puternic şi elementele se vor topi în foc. Din pricina încercărilor mari prin care au trecut tesalonicenii. De aceea Pavel îi asigură că „ziua Domnului" este însoţită de două evenimente . 2. care i-ar fi eliberat pentru totdeauna de toate încercările. Israel şi Biserica". Practic „ziua lui Dumnezeu" este totuna cu starea veşnică. Scaunul de judecată al lui Cristos (1 Corinteni 1:8. Cei care şi-au risipit viaţa. Aceasta este faza de încheiere a „zilei Domnului". Filipeni 2:16. În final distrugerea cerului şi pământului prin foc (2 Petru 3:7. Tesalonicenii nu ar fi avut nici un motiv să se teamă de ziua lui Cristos. şi se vor duce cu El în casa Tatălui din cer. În această perioadă va fi făcută dreptate la moment. 2 Corinteni 5:10) Credincioşii vor apărea înaintea scaunului de judecată al lui Cristos ca să fie cercetaţi şi răsplătiţi. darea prin foc (1 Corinteni 3:15).o cădere mondială de la credinţă şi descoperirea omului păcatului. împreună vor întâmpina pe Domnul în văzduh. Toţi care au aprobarea Domnului. Ziua lui Cristos În timp ce ziua Domnului este o perioadă de judecată peste o lume care L-a respins pe Fiul lui Dumnezeu. Şi aceasta este inclusă în „ziua Domnului". ei credeau că judecăţile „zilei Domnului" ar fi început deja. împăratul va domni cu un toiag de fier. ziua lui Cristos este o vreme de binecuvântare pentru cei care s-au încrezut în El şi de aceea aparţin Bisericii Sale. Motivul este că Noul Testament împarte întreaga omenire în aceste grupe.

26).26.Biserica „Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri.„nu cu o tăiere împrejur făcută de mână" (Coloseni 2:11). îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou" (V. 2. Despre Israel nu se vorbeşte niciodată ca despre o taină. Nu există viitor pentru Israel ca naţiune. aceasta va avea o influenţă considerabilă asupra înţelegerii noastre a Bibliei. mai ales referitor la adevărurile şi profeţiile pentru Biserică. ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele" (V. Ne vom mărgini deci în acest capitol la deosebirea dintre Israel şi Biserică. nici cu Biserica . poporul Său de odinioară. Pavel vorbeşte despre Biserică ca despre o taină „care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri. caracter. 17). Existenţa poporului Israel a început cu chemarea lui Avraam (Geneza 12). 16). ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu. în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Cristos. dar când L-a refuzat pe Mesia. . Deducem aceasta din următoarele fapte: Israel 1. Biserica a fost adusă astfel ca un fel de intercalare în timpul unei întreruperi a relaţiilor lui Dumnezeu cu Israel.„care sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului" (Efeseni 2:11).„cei netăiaţi împrejur" Biserică . responsabilitate şi destin. Se spune: „Dumnezeu Şi-a avut peste veacuri o Biserică existentă. Israel „După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui. Nici una din descrierile din coloana alăturată nu i se potrivesc. Israel a fost Biserica în Vechiul Testament. Deosebirea între Biserică şi Israel devine deosebit de clară prin următoarea paralelă: Biserica 1. Israel şi Biserica se deosebesc în origine. Biserica noutestamentală a devenit acum Israelul lui Dumnezeu. când a fost dat Duhul Sfânt (Fapte 2). Dacă nu privim aceste două grupuri ca despărţite şi fiecare pentru sine. zice Domnul. Şi apostolul Pavel a făcut deosebire între Iudei . Neamurile „Pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul. prin Duhul" (Efeseni 3:5). Coloseni 1:25. El îşi va relua planul cu poporul Israel. Când Israel L-a respins pe Domnul Isus ca Mesia. El spune că această taină a fost ascunsă în Dumnezeu de la întemeierea lumii (Efeseni 3:9). care face aceste lucruri" (V. Neamuri . Înţelesul temei devine imediat clar când auzim pe alocurea învăţându-se că Biserica e numai o continuare sau o excrescenţă a lui Israel. Noi credem că Scriptura învaţă altceva. 2. În general cititorii Bibliei nu confundă Neamurile nici cu Israel.nu aici e problema. Aceasta este de mare însemnătate. Biserica există de la Rusalii.14). dar că acum a fost descoperită prin scrieri profetice (Romani 16:25. Dumnezeu a pus deoparte pe poporul evreu pentru o vreme. şi că de la început a fost trecută sub tăcere. Când programul Lui cu Biserica va fi împlinit pe pământ. şi toate promisiunile care erau valabile pentru Israel îşi găsesc acum împlinirea duhovnicească în Biserică". Dumnezeu a lepădat poporul pentru totdeauna.Biserica. El a introdus apoi ceva cu totul nou .

aici se face în mod clar aluzie la o localitate iudaică. fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume" (Efeseni 2:12). 6. Efeseni 3:6) 7. Prin naşterea naturală se aparţinea poporului Israel. 5. Biserica exista deja. El vorbeşte despre credincioşii care au fost botezaţi de un singur Duh spre un singur trup (1 Corinteni 12:13). egali ca mădulare în trup şi egali ca părtaşi la promisiunea în Cristos prin Evanghelie.. Sabatul nu a fost niciodată prescris Bisericii . ci apariţia Lui pe pământ ca împărat al lui Israel. în versetul 20 citim „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie. Ca atare au prin credinţă în orice clipă intrare în prezenţa lui Dumnezeu (1 Petru 2:1-9. cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi".. Unul din pasajele biblice în care Israel şi Biserica sunt permanent confundate este predica de pe muntele Măslinilor pe care o găsim în Matei 23:37-25:46. 4. Cristos este Capul Bisericii. (Efeseni 2:13-17. în Cristos a căzut zidul de despărţire între Iudei şi Neamuri şi ei au devenit una. În Biserică toţi credincioşii sunt preoţi. Dar nu acesta era punctul de greutate al nădejdii lor). Biserica este poporul ceresc al lui Dumnezeu. 5. 8. De aceea aceasta a fost ziua de naştere a Bisericii. Cetăţenia creştinilor este în cer. b) Când şi-a scris Pavel Epistola către Corinteni.ci numai lui Israel. Cetăţenia israeliţilor era pământească. 4. Binecuvântările Bisericii sunt binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti. străini de legămintele făgăduinţei. Nădejdea cu precădere a lui Israel era domnia pământească a lui Mesia în ţara lor (Asta nu exclude faptul că israeliţii credincioşi după moartea lor au ajuns în cer sau că şi ei au avut nădejdea în cer.a) Când Cristos a fost pe pământ.binecuvântări materiale. 8. Neamurile sunt „fără Cristos.nu Biserica. În versetul 30 nu este descrisă venirea lui Cristos în văzduh. Aleşii lui Dumnezeu la care se face aluzie în versetul 22 sunt iudei aleşi. Nădejdea Bisericii constă în a fi cu Cristos în cer. 3. Dar cele pe care le-am numit sunt deajuns ca să arate că Biserica are o poziţie deosebită în planurile şi scopurile lui Dumnezeu. Israeliţii mântuiţi vor fi supuşii pământeşti ai lui Isus în timpul domniei Sale. 9:7). Ei devin egali ca părtaşi la moştenire. Israel a fost poporul ales al lui Dumnezeu pe pământ. Biserica era încă viitoare.deşi nu exclusiv . Prin naşterea din nou (naşterea duhovnicească) se aparţine Bisericii. fără drept de cetăţenie în Israel. S-ar putea înşira încă multe alte deosebiri între Biserică şi Israel. Numai marele preot putea intra în prezenţa lui Dumnezeu. apoi se va întoarce cu Cristos şi va domni cu El pe pământ în timpul împărăţiei de o mie de ani. preoţi sfinţi şi împărăteşti. Acest pasaj îl priveşte pe Israel . pământeşti. într-o zi de Sabat". fiindcă El a spus: „Voi zidi Biserica Mea" (Matei 16:18). Binecuvântările lui Israel erau în primul rând . Evrei 10:19-22). El descrie împrejurările de dinaintea şi din timpul revenirii lui Cristos ca împărat. c) Ştim că botezul promis cu Duhul Sfânt a avut loc la Rusalii.11. 6. . Să observăm că în Matei 24:16 se spune „atunci. şi anume doar într-o zi a anului (Evrei 7:5. 7. în ce priveşte pe Israel. Nimic din aceasta nu se potriveşte lui Israel. Biserica la răpire va fi dusă acasă. 3. În Israel preoţii erau aleşi din seminţia lui Levi şi din familia lui Aaron. şi că ea nu trebuie confundată cu Israel. În Biserică Iudeii credincioşi şi paginii credincioşi devin una în Cristos. Avraam a fost capul lui Israel.

Ea va domni cu El în împărăţia Lui şi va împărţi slava Lui în toată veşnicia. Dacă ajunge pe de altă parte la pasaje care vorbesc despre „ziua lui Cristos". pentru că tema discutată aici este răpirea . în cel mai larg sens include în exterior pe toţi cei care mărturisesc numai că ei îl recunosc pe Dumnezeu ca pe cel mai înalt Stăpânitor. de stare socială şi de sex. Dar „cea din urmă trâmbiţă" din 1 Corinteni 15:52 se referă la Biserică. Dar trebuie să ne gândim că cuvântul „biserică" înseamnă pur şi simplu numai adunare sau societate de oameni.26. de aceea nu este nevoie să reluăm încă o dată faptele. în Cristos sunt desfiinţate toate deosebirile de rasă. 15) şi nu corespunzător aceluia al Legii. Dar ce este cu Împărăţia cerurilor? Împărăţia cerurilor este sfera în care este recunoscută stăpânirea lui Dumnezeu. În încheiere trebuie să privim două din argumentele obişnuite care încearcă să dovedească că Biserica nu poate fi deosebită de Israel: 1. Când Pavel spune „pace peste ei". 2. şi toţi credincioşii sunt mădulare. în versetul următor spune despre stăpânirea Celui ce este în ceruri. Vrem să explicăm această stare de fapt pe baza a două cercuri. Dar prin cuvintele „Israelul lui Dumnezeu" Pavel face aluzie la acei credincioşi născuţi iudei care trăiesc corespunzător dreptarului noii făpturi (V. Pavel spune în Galateni 6:16: „Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare!". Astfel a şaptea trâmbiţă din Apocalipsa 11:15 are de a face cu Israel. atât în învăţătură cât şi în practică. ea răsună în „ziua Domnului". un cerc mare. În Faptele apostolilor 7:38 Israel este numit „biserica din pustie". toţi au devenit una în El. atunci poate să fie sigur că e vorba despre Biserică. Dacă citeşte despre „ziua Domnului" poate să fie sigur că aici Israel stă cu precădere în punctul central. acesta este destinul ei. care nu se aseamănă nici unei alte relaţii între Dumnezeu şi oameni. Împărăţia cerurilor conţine două imagini de aparenţă. Despre ea se vorbeşte ca despre Trupul şi Mireasa lui Cristos. . În miezul propriu-zis aparţin însă numai oamenii care s-au convertit cu adevărat. Dar un eşec în deosebirea lor duce la probleme serioase. Acelaşi cuvânt este folosit ca să descrie plebea păgână din Efes (Fapte 19:32).Un cititor al Bibliei ar trebui deci să ştie dacă un pasaj se referă la Israel sau la Biserică. Biserica şi Împărăţia lui Dumnezeu Mulţi cititori cu siguranţă că se vor mira când citesc că Biserica nu este totuna cu împărăţia lui Dumnezeu sau cu împărăţia cerurilor. Cuvântul cer este folosit ca o descriere simbolică a lui Dumnezeu. Cristos este Capul. În ultimul capitol s-a dezbătut destul de amănunţit Biserica.şi răpirea este strâns legată cu „ziua lui Cristos". Biserica noutestamentală se arată prin înrudirea ei cu Dumnezeu Tatăl şi cu Domnul Isus Cristos. Noi însă credem că aceasta este o neînţelegere. orişiunde se supun oamenii acestei stăpâniri. Ajunge să amintim faptul că Biserica este o comunitate unică. Daniel Spune în versetul 25 că Cel Prea înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor. 13. el se referă la toţi credincioşii. în care se află un cerc mai mic. aceasta reiese clar din Daniel 4:25. Biserica a fost întemeiată la Rusalii şi va avea numărul complet la răpire. în general creştinătatea vede Biserica şi împărăţia ca având acelaşi sens. Expresia „Israelul lui Dumnezeu" este folosită ca să asigure că toţi credincioşii de astăzi alcătuiesc „Israelul lui Dumnezeu". Prin urmare împărăţia cerurilor înştiinţează despre stăpânirea lui Dumnezeu.

4:17. în Marcu 10:23 şi Luca 18:24 Domnul Isus spune acelaşi lucru. De exemplu Domnul Isus spune în Matei 19:23 că e greu pentru un bogat să intre în împărăţia cerurilor. Cercul interior cuprinde numai pe aceia care s-au născut din nou prin credinţa în Domnul Isus Cristos. Printr-o comparare a tuturor pasajelor biblice care se referă la împărăţie. totuşi vom arăta mai târziu că aceste două expresii sunt alternante în Noul Testament). El S-a întors din nou la cer. pe când denumirea „Împărăţia lui Dumnezeu" apare în toate patru Evangheliile. atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi" (Matei 12:28). După ce împăratul a fost respins de poporul Israel. el cuprinde totul. Isaac şi Iacov în împărăţia cerurilor" (Matei 8:11). 10:7). Practic între cele două nu e mare deosebire. apoi Isus însuşi şi apoi ucenicii (Matei 3:2.6).Cercul mare este domeniul mărturisirii verbale..14. de o mie de ani a lui Cristos pe pământ. cf. (De fapt în ultimele două pasaje este vorba de împărăţia lui Dumnezeu şi nu de împărăţia cerurilor. mărturisirea adevărată şi falsă. Domnul Isus a spus: „Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu. putem schiţa o dezvoltare istorică în cinci faze.. În Matei 19:24 este spus acelaşi lucru încă o dată. Ieremia 23:5. În al treilea rând împărăţia este descrisă sub o formă provizorie. care este descrisă în 2 Petru 1:11 ca „împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos". Ea era prezentă fiindcă împăratul însuşi Se arătase pe scenă. aici se face acum referire la Împărăţia lui Dumnezeu (comp. Ioan Botezătorul a vestit primul că împărăţia s-a apropiat. În al doilea rând împărăţia a fost descrisă ca venită aproape şi prezentă şi anume în persoana împăratului de faţă. grâul şi neghina. când Domnul a fost văzut în slava domniei Sale viitoare (Matei 16:28-17:8). Daniel a prezis ridicarea unei împărăţii prin Dumnezeu care nu va fi distrusă niciodată şi a cărei stăpânire nu va fi dată nici unui alt popor (Daniel 2:44). Matei 19:23 cu 19:24). Împărăţia există astăzi pretutindeni în inimile celor careI recunosc împărăţia în timp ce împăratul însuşi este absent. A cincea şi definitivă formă este împărăţia veşnică. Într-o altă ocazie a spus: „. Împăratul însuşi apăruse ca să Se înfăţişeze poporului Israel. El a prezis şi venirea lui Cristos şi stăpânirea generală şi veşnică a acesteia (Daniel 7:13. numai că aici este vorba de Împărăţia lui Dumnezeu. . În primul rând împărăţia a fost prezisă în Vechiul Testament. Expresia „împărăţia cerurilor" se găseşte numai în Evanghelia după Matei. A patra fază este descoperirea împărăţiei. Aceasta este domnia faptică. Spre această împărăţie a arătat Domnul Isus când a spus: „Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus. prefigurată pe muntele Schimbării la faţă. şi vor sta la masă cu Avraam. dar despre amândouă sunt declarate aceleaşi lucruri.Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru" (Luca 17:21). Această formă provizorie a împărăţiei este descrisă în pildele din Matei 13.

pace şi bucurie în Duhul Sfânt" (Romani 14:17). ci neprihănire. Biserica rămâne numai până la răpirea de pe pământ şi va domni mai târziu ca Mireasă a lui Cristos împreună cu El la revenirea Lui.21). bobului de muştar (Luca 13:18. ci mai degrabă în a nu le înţelege deloc. Împărăţia va exista până la distrugerea pământului. în care Împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia cerurilor sunt interschimbabile: Compară: Matei 4:17 cu Marcu 1:15 Matei 8:11 cu Luca 13:29 Matei 10:7 cu Luca 9:2 Matei 11:11 cu Luca 7:28 Matei 13:11 cu Marcu 4:11 Matei 13:31 cu Marcu 4:30. În cercul adevărat şi lăuntric al împărăţiei cerurilor aparţin numai cei care s-au convertit cu adevărat (Matei 18:3). În afară de aceasta a accentuat că „Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe. Taine ale Sfintei Scripturi Noul Testament ne familiarizează cu o serie de taine. Pavel s-a referit la realitatea lăuntrică când a spus: „Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură. ci în putere" (1 Corinteni 4:20). Luca 13:18 Matei 13:33 cu Luca 13:20. pe care omul nu-l poate cuprinde cu mintea lui.5). Împărăţia lui Dumnezeu Şi această împărăţie cuprinde adevăraţi şi falşi. Ele sunt înfăţişate în acest capitol sub . De aceea vrem să consacram acest capitol unui scurt rezumat al înţelesului diferitelor taine. Aceasta se poate vedea în pildele semănătorului (Luca 8:4-10). În cercul adevărat şi lăuntric al împărăţiei lui Dumnezeu aparţin numai cei care s-au născut cu adevărat din nou (Ioan 3:3. Biserica alcătuieşte astăzi miezul adevărat.32) şi în pilda aluatului (Matei 13:33). Tainele împărăţiei cerurilor (Matei 13:3-50) În Matei 13:11 citim despre tainele împărăţiei cerurilor. Deosebirea dintre împărăţie şi Biserică poate fi văzută după cum urmează: împărăţia a început cu slujba publică a lui Cristos.19) şi aluatului (Luca13:20. Vedem aceasta în pilda semănătorului (Matei 13:3-11). Definiţie O taină este un adevăr care n-a fost niciodată înainte descoperit.21 Matei 19:14 cu Marcu 10:14. Pericolul nu stă în a le confunda. 14. ci numai se află în ea. Aceasta se vede clar din următoarea paralelă: Împărăţia cerurilor În exterior aparţin atât supuşii adevăraţi ai împăratului cât şi simplii mărturisitori ai împărăţiei. Biserica există de la Rusalii (Fapte 2). în pilda bobului de muştar (Matei 13: 31. Luca 18:16 Amintim că împărăţia cerurilor este o imagine exterioară şi posedă o realitate lăuntrică.În ce urmează mai arătăm încă câteva pasaje. dar pe care Dumnezeu l-a dezvăluit acum oamenilor. lăuntric al împărăţiei. Acelaşi lucru poate fi spus şi de Împărăţia lui Dumnezeu. dar ea nu este împărăţia.

în vremea dintre respingerea împăratului şi revenirea Sa ca să domnească pe pământ.15). se explică poate şi numărul relativ mic de mântuiţi din acest popor. ca să fie cu El. Unii sunt cu adevărat. în primele capitole din Evanghelia după Matei Domnul Isus Se prezintă poporului Israel ca împăratul Mesia. Iar orbirea va dura atâta vreme până la împlinirea „numărului Neamurilor". Aceasta o găsim în Matei 13. Taina Bisericii (Romani 16:25. Cei falşi vor fi nimiciţi. Aceasta explică parţial marile greutăţi pe care le au evreii de a recunoaşte pe Domnul Isus ca pe Mesia al lor. Aceste şapte pilde descriu împărăţia în starea ei provizorie. Faptul că Biserica este Mireasa lui Cristos (Efeseni 5:25-27. mai devreme sau mai târziu.27.10). Faptul că toţi credincioşii sunt mădulare (1 Corinteni 12:13). Faptul că Cristos este Capul (Coloseni 1:18). Alte amănunte găsim în 1 Tesaloniceni 4:13-18. dar pe care apostolii şi profeţii Noului Testament l-au dezvăluit (Efeseni 3:5). La sfârşitul acestei perioade vor fi despărţiţi cei sinceri de cei falşi şi se vor bucura de binecuvântările domniei timp de o mie de ani.13).31-32). Cei care vor trăi când va fi răpirea vor merge în cer fără să moară. acuzându-L că face minuni cu puterea Satanei. 6. alţii numai o mărturisesc. 2. Dumnezeu a lăsat să vină peste iudei un fel de orbire sau împietrire. adică până ce Domnul îşi duce acasă Mireasa Sa. Coloseni 1:26. Dar această împietrire nu este nici totală nici definitivă. Această taină cuprinde câteva caracteristici importante ca: 1. Dar în capitolul 12 se relatează că conducătorii religioşi L-au respins. Faptul că este voia lui Dumnezeu să facă din Cristos Capul unui univers mântuit (Efeseni 1:9. Cei care au adormit în Isus vor învia şi vor fi primiţi cu credincioşii vii în cer.forma a şapte pilde. 3. Efeseni 2:14. împărăţia ia o altă formă. Ei vor fi transformaţi. 4. Faptul că paginii credincioşi împărtăşesc la fel ca şi iudeii credincioşi că Cristos este singura lor nădejde a slavei şi că este anulată vechea duşmănie între iudei şi neamuri (Efeseni 3:6. se credea că fiecare om urmează să moară cândva. Împăratul este absent. Taina orbirii sau împietririi lui Israel (Romani 11:25) Pentru că Israel şi-a respins împăratul. ei nu vor vedea niciodată moartea. Faptul că Biserica este o reprezentare a feluritei înţelepciuni a lui Dumnezeu faţă de domniile şi stăpânirile din locurile cereşti (Efeseni 3:10). Atunci o rămăşiţă credincioasă din Israel se va îndrepta spre Cristos.52) Până în vremea când apostolul Pavel şi-a scris prima Epistolă către Corinteni. Biserica. dar împărăţia Lui este peste tot unde oamenii mărturisesc că sunt supuşii Săi. adică vor primi trupuri de slavă. Faptul că Biserica este Trupul lui Cristos (1 Corinteni 12:12. 7. . Unii recunosc într-adevăr că Domnul Isus este Cel despre care au vorbit profeţii. De acum înainte. unde împăratul este astfel respins. Taina răpirii (1 Corinteni 15:51. Dar apoi apostolul face anunţul senzaţional că nu vor muri toţi credincioşii. Efeseni 3:4-5) Biserica este un adevăr care a fost ascuns de la întemeierea lumii (Romani 16:25). 5.

ci mai degrabă că adevărul despre Persoana lui Cristos este măreţ şi minunat. Într-un anumit fel taina Bisericii este punctul culminant al descoperirii biblice. a fost dovedit neprihănit în Duhul. Au existat mulţi „anticrişti". dar în ce priveşte dezvăluirea unor noi adevăruri importante. Anticristul.8) Singura afirmaţie despre „taina nelegiuirii" se află în 2. Taina credinţei (1 Timotei 3:9) Taina credinţei se referă la partea esenţială a învăţăturii creştine sau ceea ce numim şi „credinţă creştină". a fost propovăduit printre Neamuri. Cronologic văzut aceasta nu a fost ultima partea scrisă din Biblie. cât şi pentru iudeii credincioşi . dar descrierea se potriveşte unei singure Persoane -Domnului nostru Isus Cristos. a fost văzut de îngeri.care opreşte răul . A doua reprezintă întruchiparea vie a păcatului. Taina evlaviei stă în opoziţie cu taina nelegiuirii. Atunci se va arăta acel nelegiuit". Când această Persoană .toţi au acum aceeaşi poziţie înaintea lui Dumnezeu în Cristos.este îndepărtată (Duhul Sfânt Se întoarce în cer împreună cu Biserica la răpire). Prima reprezintă un om care întruchipează evlavia desăvârşită. acesta a fost punctul culminant. a fost înălţat în slavă". ea accentuează că Cristos este nădejdea slavei atât pentru Neamurile care cred. cum va lua atunci contur. trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Alte pasaje care se referă la taina Bisericii sunt Efeseni 6:19 şi Coloseni 4:3. între Cristos şi Anticrist există o opoziţie absolută. Dar deplina dezvăluire a nelegiuirii a fost reţinută de o persoană nenumită cu numele (noi credem că e Duhul Sfânt). Când Pavel spune că taina evlaviei este mare. . care are parte veşnică ca Mireasă a Lui la slava Sa.Tesaloniceni 2:7. Taina nelegiuirii (2 Tesaloniceni 2:7. Acolo Pavel spune: „Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze. Aceasta este aceeaşi taină ca şi Biserica. nu susţine părerea că e ceva deosebit de misterios. Apostolul Pavel a desăvârşit Cuvântul lui Dumnezeu când a rostit acest adevăr (Coloseni 1:25). El va fi întruparea desăvârşită a păcatului şi nelegiuirii.8. Chiar încă din primele zile ale Bisericii lucra deja un duh de nelegiuire.peste care domneşte El împreună cu Biserica. atunci se va arăta pe scena istoriei omul păcatului. În Coloseni 2:2 Cristos însuşi este taina lui Dumnezeu. Dar a venit Domnul Isus şi a dat un exemplu clar de felul cum este o Persoană absolut divină. Noi înţelegem aceasta ca referire la Trupul duhovnicesc al lui Cristos: Cristos reprezintă Capul. iar toţi credincioşii mădularele. a fost crezut în lume. nădejdea slavei". Versetul nu spune definitiv despre cine este vorba aici. Ea este numită o taină pentru că multe din adevărurile ei au fost complet necunoscute pe vremea Vechiului Testament. Până în vremea când Cristos a venit în lume. Taina evlaviei (1 Timotei 3:16) Tradus literal înseamnă în 1 Timotei 3:16: „Noi mărturisim ce mare e într-adevăr taina evlaviei: Cel ce a fost arătat în trup. „Taina între Neamuri" din Coloseni 1:27 este explicată ca „Cristos în voi. Lumea n-a văzut niciodată înainte o asemenea concentrare de nelegiuire într-un om. oamenii nu văzuseră niciodată evlavie desăvârşită într-o viaţă de om.

Înţelesul tainei este dat în versetele 8-18.14). 18). Şi El va împăraţi în vecii vecilor"(Apocalipsa 11:15). exact cât graniţele geografice ale Comunităţii Europene. Taina Babilonului (Apocalipsa 17:5-7) Marele Babilon este înfăţişat simbolic în Apocalipsa 17 ca o curvă care stă pe o fiară ce are şapte capete şi zece coarne.9). va fi o biserică mondială cu nesfârşite posibilităţi financiare. va fi înfrânt. credinţa este desăvârşit îndreptăţită. Fiara reprezintă împărăţia reînviată a Romei într-o formă de zece împărăţii. Grant). dar apoi a dispărut. Indiferenţa aparentă a lui Dumnezeu faţă de nelegiuirea omenească şi inactivitatea Sa aparentă vor lua sfârşit. Râul. mama curvelor şi spurcăciunilor pământului". Curva călăreşte o vreme pe spatele fiarei. care s-a arătat aşa de perseverent şi aparent biruitor. 2. Ea este numită „Babilonul cel mare. Cele şapte stele din vedenia lui Ioan sunt îngerii sau trimişii celor şapte biserici din Asia. dar apoi va fi nimicită de ea (V. Femeia este un oraş mare. Aceste scrisori pot fi înţelese în trei moduri: 1. În acest timp vor fi răsplătiţi sfinţii Domnului care vin din necazul ce! mare iar duşmanii Lui vor fi nimiciţi (V. Ele dau o privire în viitor cronologică la starea Bisericii. 8). W. De aceea ştim că atunci când va răsuna trâmbiţa a şaptea la sfârşitul necazului celui mare. Cele şapte capete sunt şapte împăraţi ai acestei împărăţii (V. răsunetul celor şapte trâmbiţe va fi însoţit de glasuri puternice din cer care spun: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Cristosului Său. Împărăţia însăşi va fi distrusă de Domnul la sfârşit (V. Erau şapte scrisori adevărate.Taina celor şapte stele (Apocalipsa 1:20) Această taină este explicată clar. Se întoarce Cristos pe pământ ca să domnească (Apocalipsa 11:17). va fi ridicată iarăşi şi din nou distrusă (V. Cele şapte sfeşnice de aur sunt cele şapte biserici. scrise către şapte biserici existente într-adevăr pe vremea lui Ioan. taina lui Dumnezeu va fi isprăvită. 16). stăpâni-torul împărăţiei Romei se va ridica împreună cu cei zece împăraţi care sunt aliaţii lui împotriva sistemului şi-l vor distruge. Rezumat . bombănitul îndoielii este adus la tăcere pentru totdeauna" (F. care domneşte peste împăraţii pământului (V. După ce a sprijinit o vreme biserica mondială. Taina lui Dumnezeu (Apocalipsa 10:7) Când răsună trâmbiţa a şaptea (în Apocalipsa 10). Atunci taina lui Dumnezeu va fi sfârşită. Cele zece coarne sunt zece împăraţi care vor fi legaţi de această împărăţie (V. 3. din zilele apostolilor până la sfârşitul epocii Bisericii. 12). 18). În următoarele două capitole din Apocalipsa Domnul Isus adresează scrisori îngerilor celor şapte biserici. Fiara este o împărăţie. Alte amănunte care privesc Babilonul şi distrugerea lui se găsesc în Apocalipsa 18. care a existat odată. slava lui Dumnezeu străluceşte ca soarele. Înţelesul acestei taine sună după cum urmează: Femeia reprezintă un mare sistem religios şi economic care are cartierul general în Roma. „Taina lui Dumnezeu este isprăvită pe veci. Ele descriu stări care pot fi găsite în orice perioadă în istoria Bisericii.

Acum voi sunteţi curaţi. care însă acum sunt descoperite prin Duhul Sfânt. Dacă nu avem dragoste. . El şi ceilalţi apostoli au fost „ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu" (1 Corinteni 4:1). . aşa v-am iubit şi Eu pe voi.în ce priveşte siguranţa: un credincios poate şti că e mântuit din pricina autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu (1 Ioan 5:13).Există în Noul Testament încă alte patru referiri la taine. în mod normal pasajele care privesc mântuirea nu sunt greu de recunoscut. voi mlădiţele. Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele. Rămâneţi în dragostea Mea.în ce priveşte partea lui Dumnezeu. Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămânea în voi. Cum M-a iubit pe Mine fatal. şi rămân în dragostea Lui. Cine rămâne în Mine si în cine rămân Eu. 15. chiar dacă rosteşte taine adânci. Din nou este folosit aici cuvântul într-un sens general. aruncate în foc şi ard. despărţiţi de Mine. din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus. Eu sunt Viţa. Dacă nu rămâne cineva în Mine. Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce roadă. dacă nu rămâneţi în Mine. adică de arătarea roadei Duhului în viaţa creştină (Galateni 5:22). mântuirea se face prin har (Romani 3:24). Dar în 1 Corinteni 13:2 ne aduce aminte că nu ajunge să ştim toate tainele şi toată cunoştinţa.în ce priveşte partea lui Cristos. nu puteţi face nimic. apoi mlădiţele sunt strânse. În 1 Corinteni 2:7 Pavel spune că el şi ceilalţi apostoli „propovăduiesc înţelepciunea lui Dumnezeu cea tainică". El o taie. Să luăm de pildă Ioan 15:1-11: „Eu sunt adevărata Viţă şi Tatăl Meu este Vierul. V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină" (Ioan 15:1-11). tot aşa nici voi nu puteţi aduce roadă. căci. prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei. . Greutăţile apar de abia atunci când nu recunoaştem ca atare pasaje care au de a face mai degrabă cu viaţa şi slujba creştină decât cu mântuirea. . o curăţeşte ca să aducă şi mai multă roadă. veţi rămânea în dragostea Mea. cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. Ele dau la unison mărturia următoarelor fapte: . este aruncat afară ca mlădiţă neroditoare şi se usucă. După cum mlădiţă nu poate să aducă roadă de la sine dacă nu rămâne în viţă.în ce priveşte siguranţa: copilul lui Dumnezeu nu va fi niciodată pierdut sau să intre la judecată din pricina păcatelor lui (Ioan 10:27-29). Dacă aduceţi multă roadă. după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu. nu suntem nimic. ca să descopere noul adevăr al economiei creştine în întregul ei. aduce multă roadă.în ce priveşte omul. Şi în final Pavel explică în 1 Corinteni 14:2 că cine vorbeşte în limbi fără tălmăcire nu foloseşte nimic nimănui. ci unor sfinţi . mântuirea se poate dobândi numai prin credinţă şi nu prin fapte ale Legii (Galateni 2:16). În acest pasaj este vorba de aducerea de roadă. Dacă păziţi poruncile Mele. Mântuire şi slujire La studiul Cuvântului lui Dumnezeu putem fi scutiţi de erori şi confuzie dacă facem deosebire între pasaje care privesc mântuirea şi cele care se referă la viaţa şi slujirea creştină. mântuirea este posibilă de abia prin lucrarea Sa de înlocuire la crucea Golgotei (2 Corinteni 5:21). El explică apoi că se referă la adevăruri care au fost ascunse generaţiilor trecute. Aceasta nu a fost scris unor păcătoşi care au nevoie de un Mântuitor. şi pe orice mlădiţă care aduce roadă.

Eu. căci el era doar primit în Cristos. Posibilitatea nu consta în faptul că Pavel ar fi fost respins referitor la mântuirea lui. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur. atunci oricine care nu este pentru El este împotriva Lui. eu. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji. dar nu ca unul care loveşte în vânt. . deci. Al doilea caz privea pe un om care lucra în Numele lui Isus dar nu-i urma pe ucenici. În versetul 11 este vorba despre mântuire. şi care este Isus Cristos. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare. fân. şi un altul clădeşte deasupra. ci pe fapte care duc la răsplată respectiv pierderea răsplăţii. el învaţă că Domnul Isus Cristos este singura temelie valabilă pentru aceasta.care au nevoie de asemănarea cu Isus. Deosebirea dintre mântuire şi slujbă este cheia care rezolvă una din contradicţiile aparente din Noul Testament. Ci mă port aspru cu trupul meu. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dar ceea ce se învaţă de fapt aici este că lumea ia numele şi mărturia unui credincios căzut şi le aruncă în foc. Omul însuşi nu va arde. Dar în Marcu 9:40 El spune: „Cine nu este împotriva noastră. ca nu cumva. Mă lupt cu pumnul. În ultimul verset Pavel vorbeşte de posibilitatea de a fi chiar lepădat în final. La prima vedere aceste versete par să se contrazică. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. alerg. Dacă lucrarea lui va fi arsă. Aici accentul nu stă pe credinţa care duce la mântuire. Dacă nu se bagă aceasta de seamă. dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. este pentru noi". pietre scumpe. eu însumi să fiu lepădat". Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă. Aceste exemple ar trebui să ne facă clar de cât ajutor este deosebirea pasajelor care privesc mântuirea de altele care privesc viaţa creştină şi slujba. este pentru noi". noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. dar ca prin foc". argint. trestie. Dacă este vorba de slujba pentru Cristos. şi-l ţin în stăpânire. Dacă e vorba de Persoana lui Cristos. Când l-au oprit. va fi mântuit. Domnul nostru spune în Matei 12:30: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea.. Oamenii necredincioşi nu au decât dispreţ pentru o mlădiţă care nu rămâne în viţă. Cât despre el. Sau să luăm ca un alt exemplu afirmaţiile lui Pavel din 1 Corinteni 9:24-27: „Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. risipeşte". cu alte cuvinte despre slujba care urmează după mântuire. lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut. Lucrările sunt cele încercate.adesea neînţeles . ci de autodisciplină în viaţa creştină. Un alt pasaj . În primul exemplu Domnul Isus a vorbit fariseilor care L-au respins ca Fiu al lui Dumnezeu şi L-au acuzat că face minuni cu puterea Satanei. lemn. ci eventual lucrările lui. el va primi o răsplată.Cine nu este împotriva noastră.. Nu există nici o aluzie că vreun credincios va fi încercat în foc. Restul pasajului însă se ocupă despre zidirea pe această temelie.este 1 Corinteni 3:10-15: „După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat. îşi va pierde răsplata. Domnul Isus a spus: „Nu-l opriţi. căci se va descoperi în foc. ca un meşter-zidar înţelept. atunci oricine care nu este împotriva noastră este pentru noi. după ce am propovăduit altora. am pus temelia. s-ar putea ajunge la confuzie prin concluzia că la sfârşit creştinii ar putea fi aruncaţi în foc (Ioan 15:6). Dificultatea dispare însă dacă cunoaştem că primul verset se referă la mântuire şi al doilea la slujbă. şi cine nu strânge cu Mine. Dar în acest context nu este vorba despre mântuire. Dar lipsa autodisciplinei ar fi putut avea drept urmare ca el să devină un lepădat în ce priveşte slujba şi răsplata lui.

Dacă e vorba în pasajul respectiv despre Dumnezeirea lui Cristos. despre umanitatea Sa fără păcat. . Acestea nu sunt adevăruri discutabile ale credinţei creştine şi aici nu sunt posibile compromisuri.mâncatul cărnii (în opoziţie cu aceasta. Declaraţiile fundamentale privitoare la mâncarea jertfită idolilor sunt în 1 Corinteni 8:1-13 şi 1 Corinteni 10:14-30. În capitolul 14 din Epistola către Romani este vorba despre ţinerea unor anumite zile. atunci se pot folosi o mulţime de reglementări complet deosebite. Rămâne păcat să minţi şi să furi. Sau să ne gândim la câteva din legile morale imuabile. Dar există alte teme ale vieţii creştine despre care vorbim ca de unele cu însemnătate secundară. Vrem să explicăm acum ceea ce am spus. îmbunătăţire sau înmuiere.ţinerea anumitor zile. Dar când Pavel spune: „Totul este îngăduit". Trebuie să ne ridicăm clar împreună cu Dumnezeu împotriva acestor păcate. Dacă ne ocupăm însă pe de altă parte cu teme secundare. despre jertfa Sa înlocuitoare sau despre învierea Sa trupească. . rezultatul poate fi catastrofal. Dacă cineva nu vede aceasta. Dacă se ia aceasta din context şi se transpune la învăţături ca inspiraţia Bibliei sau mântuirea din har prin credinţă. pentru că în sine nu sunt nici corecte nici greşite. . mâncatul numai a legumelor). Biblia interzice idolatria sub orice formă. neschimbătoare ale lui Dumnezeu. Pe lângă alte linii directoare Pavel le dă pe acestea: „Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui". Afirmaţia esenţială este că e permis să mănânci asemenea mâncăruri câtă vreme creştinul nu ia el însuşi parte la sărbătoarea la care au fost jertfite idolilor acele mâncăruri. câtă vreme conştiinţa lui rămâne curată şi nu e pricină de poticnire pentru nimeni. Dacă ne ocupăm cu principiile şi învăţăturile biblice de bază. . Pot exista diferite păreri privind aceste chestiuni.Ar trebui deci ca la studiul biblic cineva să se întrebe: Este vorba în capitolul respectiv despre: lucrarea lui Dumnezeu pentru noi . de mâncarea de carne (în opoziţie cu legumele) şi de băutul vinului. El se referă numai la obiectul discutat în context . Teme fundamentale şi teme fără importanţă fundamentală Este extrem de important să distingem între pasajele care tratează pe de o parte teme de importanţă fundamentală şi pe de altă parte teme care nu sunt de importanţă principială.mâncatul cărnii jertfite idolilor.slujire? 16. nu pot exista păreri diferite. se ajunge la dificultăţi serioase. s-ar putea ajunge la înţelesul greşit că Pavel scuză imoralitatea.băutul vinului.la o temă de importanţă secundară.feluri de slujbă creştină.sfinţire lucrarea lui Dumnezeu prin noi . atunci depinde mult de o înţelegere corectă. subordonată. Exemplele noutestamentale esenţiale sunt: . trebuie să înţelegem că el nu vorbeşte despre toate lucrurile fără excepţie. . Aici rămâne un anumit spaţiu liber. Dacă le confundăm pe acestea două. în aceste domenii şi altele asemănătoare nu există scuză. Rămâne păcat să comiţi adulter. . acoperire.mâncatul unei hrane care era necurată după Legea lui Moise.mântuire lucrarea lui Dumnezeu în noi .

pentru ca şi mai mulţi oameni să-i audă mesajul. În Tit 1 Pavel consacră o atenţie considerabilă învăţăturilor rătăcite care încearcă să aşeze pe creştinii credincioşi sub Legea lui Moise." Pavel ştia la fel de bine ca şi noi că anumite lucruri sunt necurate. Apostolul spune în versetul 15: „Totul este curat pentru cei curaţi. Nu este neobişnuit să găsim o prezicere care-şi are mai întâi o împlinire trecătoare. şi între cei rămaşi. oricum. Asta îl va păzi de a deveni confuz şi încurcat de aplicaţii groteşti şi absurde. 17. Dar unde a fost în joc adevărul mântuirii în har. dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi. ca să câştig pe cei slabi. dar el vorbeşte aici numai despre mâncăruri ca de pildă carnea de porc. cum a făgăduit Domnul. m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără Lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu. pe care-i va chema Domnul" (Ioel . bătrânii voştri vor visa visuri. cu cei ce sunt sub Lege. oricum. ci se referă la lucruri ca şi carnea.Este neapărat necesar să ştim că principiile numite în Romani 14 se referă numai la teme care în sine nu sunt nici bune nici rele. Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu. ca. Astfel povesteşte Pavel în 1 Corinteni 9:13-23 cum s-a potrivit el la ascultătorii lui (fără să fi jertfit desigur vreun adevăr fundamental sau să fi făcut compromisuri în legătură cu credincioşia lui faţă de Cristos). ca să am şi eu parte de ea". voi turna Duhul Meu peste orice făptură. Galateni 2:1-5). cu cei ce sunt fără Lege. Împliniri duble Dacă ne ocupăm cu pasaje profetice. Unde era posibil să facă concesii fără să sacrifice adevărul (ca la tăierea împrejur a lui Timotei. crabii sau iepurii de casă care pe vremea Vechiului Testament erau necurate. ci sunt sub legea lui Cristos). să mântuiesc pe unii din ei". nimic nu este curat. Apoi ar trebui să-şi amintească că principiile găsite acolo nu se pot aplica la adevăruri fundamentale sau porunci nestrămutate. m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege). atunci Pavel n-a cedat niciodată. Cititorul Bibliei ar trebui să înveţe să descopere asemenea pasaje care nu tratează teme vitale. el nu afirmă un adevăr universal. În domeniul slujbei creştine există o îndreptăţire pentru un anumit grad de potrivire la cultura şi obiceiurile oamenilor. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu. O altă afirmaţie din Romani 14 care trebuie înţeleasă în acelaşi fel este versetul 14: „Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus. Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge. o cheie de mare ajutor pentru înţelegerea lor este să ştim că unele profeţii au mai mult decât o împlinire. Denumirile de „coşer" şi „necoşer" nu mai au nici o valabilitate.. ca. până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate". foc şi stâlpi de fum.. „Căci. ca să câştig pe cei mai mulţi. ziua aceea mare şi înfricoşată. „După aceea. m-am făcut robul tuturor. care era interzisă sub Legea lui Moise ca fiind necurată. fiii şi fiicele voastre vor prooroci. şi tinerii voştri vor avea vedenii. Pentru creştinul care trăieşte în epoca de har. să mântuiesc pe unii din ei. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului. Am fost slab cu cei slabi. că nimic nu este necurat în sine. înainte de a veni ziua Domnului. măcar că sunt slobod faţă de toţi. aceasta nu înseamnă în nici un caz că el ar fi lezat vreodată adevărul Evangheliei sau ar fi luat parte la vreo faptă păcătoasă. Exemplul clasic pentru aceasta este profeţia lui Ioel referitoare la revărsarea Duhului Sfânt. soarele se va preface în întuneric şi luna în sânge. Fapte 16:3). în contrast cu împlinirea Legii (ca la controversa privitoare la tăierea împrejur a lui Tit. Fac totul pentru Evanghelie. toate alimentele pe care le-a prevăzut Dumnezeu pentru folosire omenească sunt curate. ca să câştig pe cei fără Lege. Dar când Pavel spune „m-am făcut tuturor totul. M-am făcut tuturor totul. Ar trebui să fie clar că atunci când Pavel spune: „Totul este curat pentru cei curaţi". ca să câştig pe iudei. în zilele acelea. parţială şi apoi mai târziu una deplină sau definitivă. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege. el a fost de acord.

mulţimea striga: „Osana. Un al treilea exemplu de împlinire dublă se află în Psalmul 118:26a: „Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului". el spune: „. pe care L-ai uns Tu. va naşte un fiu şi-i va pune numele: Emanuel".2:28-32).. fecioara va fi însărcinată. alianţa siriano-israeliană s-ar rupe şi după câţiva ani copilul ar locui într-o ţară grasă şi roditoare. Psalmul 2:1. Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!" (Matei 21:9). Nu au existat semne în cer nici nu s-a prefăcut soarele în întuneric. Dar noi ştim că prin aceasta profeţia nu s-a împlinit complet. va naşte un fiu. În ziua de Florii. ci numai peste 3000 de iudei.Aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel". care îl va primi ca Mesia şi împărat. Isus a spus: „Căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!" (Matei 23:39). când a plâns Ierusalimul. şi-i vor pune numele Emanuel care. când Titus şi legiunile lui romane au jefuit oraşul şi au făcut templul una cu pământul. Când Petru citează acest pasaj în ziua Rusaliilor (Fapte 2:14-21). când Isus S-a dus la Ierusalim călare pe un măgar. Din Apocalipsa 11:2 reiese că Neamurile vor „călca în picioare" cetatea sfântă 42 de luni în vremea de necaz. Împlinirea desăvârşită va avea loc la a doua venire a lui Cristos. Duhul nu a fost turnat peste orice făptură..26: „Pentru ce se întărâtă Neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşerte? Împăraţii pământului s-au răsculat. Dar nu se poate să fi crezut că aceasta ar fi deja împlinirea definitivă. Avem un alt exemplu în cunoscutul pasaj al „fecioarei" din Isaia 7:14: „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată. Aceasta înseamnă că Rusaliile au fost o împlinire timpurie şi incompletă a profeţiei lui Ioel. împotriva Robului Tău celui sfânt.23). împlinirea completă a versetului a venit însă odată cu naşterea lui Cristos: „Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul. nici luna în sânge. Aceasta era o împlinire trecătoare şi parţială a cuvintelor psalmistului. fecioara va rămânea însărcinată. care zice: Iată. Dar suferinţele Ierusalimului încă nu au trecut. şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său".2 este citat în Fapte 4:25. căci mai târziu. În Fapte 4:27 aceste cuvinte se referă la răstignirea lui Cristos: „În adevăr. anume că se va naşte un copil care urma să se numească „Dumnezeu este cu noi". înseamnă: Dumnezeu este cu noi"(Matei 1:22. înainte ca copilul să fie destul de mare pentru a deosebi binele de rău. Domnul Isus a prezis pustiirea oraşului în Luca 21:20-24. Isus. Cuvintele Lui s-au împlinit într-un mod clar în anul 70. tălmăcit. De asemenea nu s-au întâmplat toate semnele pe pământ . Împlinirea definitivă va avea loc când Mântuitorul va reveni în putere şi cu slavă pe pământ la poporul Său. Semnele prezise îi vor preceda venirea şi în final în împărăţia de o mie de ani Duhul Său va fi turnat peste orice făptură.ca sânge. având în vedere apropiata biruinţă. În mod clar profeţia avea un înţeles nemijlocit pentru împăratul Ahaz. foc şi stâlpi de fum. s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel". O altă ilustrare de profeţie cu două împliniri priveşte distrugerea Ierusalimului. căci unele din lucrurile amintite de Ioel nu s-au întâmplat la Rusalii. Ele vor mai avea o împlinire .

Aceste profeţii au găsit o mică preîmplinire în faptul că o rămăşiţă a evreilor s-a reîntors în Israel din captivitatea babiloniană. În vremea necazului lui Iacov Dumnezeu îşi va aduce de pretutindeni înapoi în Israel poporul Său pământesc ales (Matei 24:31.15.la sfârşitul necazului celui mare. Ieremia 16:14. 37:11-14). Un ultim exemplu se află în prezicerile referitoare la strângerea lui Israel (Isaia 43:5-7. 37:21). .36:24-32. Ez. Numai şi numai atunci vor fi împlinite desăvârşit şi definitiv profeţiile. Dar evenimentul principal stă încă înainte. Ezechiel 36:8-11. Toate strângerile anterioare au fost ca nişte picături. când domnitorii lumii se vor uni în încercarea zadarnică de a împiedica pe Cristos să preia domnia universală. Levitic 26:40-45. cum scrie în Ezra şi Neemia.