You are on page 1of 8

Medicamentul toamnei: CASTANUL - Re?

etele domnului farmacist BOBARU Dincolo de ghimpii ghioagelor verzi în care stau ascunse, castanele ascund o verit abila farmacie naturala, folositoare mai ales în tratamentul afec?iunilor vascular e. Preparatele din castane salbatice vindeca suferin?ele provocate de boli grave , de la tumori ?i accidente cerebrale, pâna la varice ?i hemoroizi Legenda castanului Un basm românesc spune ca numele de Castan era purtat de un ?aran sarac, dintr-un sat de prin par?ile Dobrogei. De câte ori nu mai putea suporta lipsurile ?i foamea , Castan mergea la marginea padurii ?i î?i alina amarul la umbra unui copac înalt, ca re nu înflorea ?i nu dadea rod niciodata. Se gândea ca pomul seamana cu el, caci par ea a?a, fara nici un rost pe pamânt. Când batrâna mama a lui Castan s-a stins din via?a, sarmanul om l-a rugat pe preotul din sat sa îi faca slujba de îngropaciune. Abia spr e seara, când s-a a?ezat sa se odihneasca la umbra copacului cel înalt, ?i-a dat seam a ca nu avusese bani nici cât sa poata aprinde cre?tine?te o lumânare la mormântul mamei lui. ?i-a plâns durerea cu voce tare ?i a adormit a?a, jelind. Diminea?a, când s-a t rezit, copacul cel sterp se transformase într-un altar verde, din care se ridicau s ute de lumânari albe, împodobite cu flacara galbena a polenului. Câteva luni mai târziu, d in florile pomului s-au ivit roade, numai bune de vindecat suferin?ele celor bol navi. Însa numai Castan ?tia cum sa se foloseasca de ele, ?i astfel a devenit cel mai cautat om din sat. Curând, faima lui s-a raspândit în toata ?ara Româneasca, iar dup a ce Castan a murit, prietenul sau, copacul cu ramurile transformate primavara în can delabre, a ramas sa îi poarte numele. În zilele noastre, rar se mai întâmpla ca arborele falnic, înalt de aproape 30 de metri, sa creasca de la sine prin paduri sau prin gradinile oamenilor. Este ocrotit pr in lege ?i cultivat pentru a margini aleile parcurilor sau strazile asfaltate ale ora?elor. Toamna, castanul î?i daruie?te singur roadele maronii ?i lucioase care s e desprind de pe crengi, rostogolindu-se pe strazi ?i prin parcuri, spre a fi cu lese de orice trecator. Virtu?i terapeutice Medicamentul toamnei: CASTANUL Puterile vindecatoare ale castanului salbatic sunt cunoscute ?i folosite de seco le în medicina populara româneasca. De?i nu sunt comestibile, castanele au fost cons iderate dintotdeauna un adevarat talisman, aducator de for?a ?i sanatate. Batrânii de la sate îi sfatuiau pe cei tri?ti ?i lipsi?i de vlaga sa poarte 4-5 castane în buz unar, pentru a prelua din for?a lor benefica. Secretul era ca, o data pe saptamâna, castanele vechi sa fie schimbate cu altele proaspat culese, încarcate de energia naturii. Aceasta credin?a a fost confirmata ?i de speciali?tii în silvoterapie, ca re au descoperit ca apropierea castanului tonifica sistemul nervos, dezvolta imagi na?ia ?i favorizeaza gândirea pozitiva. Prin urmare, nu întâmplator, castanul î?i ofera fructele toamna, ca îndemn sa îi cautam apropierea în anotimpul melancoliilor ?i al trist e?ii. Însa puterile tamaduitoare ale castanului nu se rasfrâng numai asupra sufletului. De veacuri, vindecatorii din popor îl considera un remediu eficient pentru durerile d e piept, un medicament pentru bolile picioarelor (în special pentru varice) ?i un b alsam pentru pielea vatamata de rani sau zgârieturi. Fiertura din frunze de castan era folosita atât pentru a calma tusea ?i a reduce febra, cât ?i pentru a obloji mâin ile sau picioarele fracturate. Calita?ile terapeutice ale castanelor au fost redescoperite ?i confirmate de sav an?ii secolului nostru. Supus analizei de laborator, fructul castanului a dezvalu it o fascinanta complexitate de substan?e vindecatoare. Printre compu?ii cu rol fa rmaceutic se numara saponinele, în special escina, taninurile, afrodescina ?i numeroa

toamna este an otimpul în care se culeg semin?ele. la temperatura de 40 de grade Celsius. Po?iunea este recomandata în vindecarea hemoro . Leacuri din castane salbatice Medicamentul toamnei: CASTANUL D-l farmacist Bobaru în laboratorul sau cu minuni Altadata nelipsite din farmacia casei. Ei au demonstra t ca un tratament de 16 saptamâni cu extract fluid din castane contribuie esen?ial la oxigenarea creierului ?i buna func?ionare a sistemului nervos. Recipientul se închide ermetic. Cura cu esen?a de cast ane a avut efecte pozitive asupra pacien?ilor depresivi. castanele se dovedesc a fi adevarate miracole din farmacia naturii. însa trebuie sa le alegem doar pe cele sanatoase. se reia dupa o pauza de 7 zile. Din 2 kg de pla nta proaspata se ob?ine 1 kg de produs uscat. Pentru uz intern: Tinctura Este cel mai eficient medicament din castane salbatice. concluzia colegilor francezi. se filtreaza. dupa care focul se da mai mare. oamenii de ?tiin?a au descop erit ca escina con?inuta de castane protejeaza colagenul ?i elastina. înca 6 zile. în cuptorul aragazului. Un deceniu mai târziu. fluidizeaza fluxul sanguin. proprieta?ile lor curativ e fiind amplificate prin combina?ia cu elementele din structura alcoolului. iar tinctura rezultata se toarna în sticlu?e închi se la culoare. Se pot usca ?i artificial. într-o încap re bine aerisita. Rezultatele acestor investiga?ii ?tiin?ifice au fost valorificate ?i de industria cosmetica. Dupa ce au fost cura ?ate de coaja verde. în strat gros de 10-15 cm. Re?etele pe care vi le prezentam ne-au fost oferite de domnul farmacist Ion Bobaru din Brai la. u?or de cule s ?i prelucrat. aflate la îndemâna tuturor. unde castanele sunt folosite drept materie prima pentru cremele dest inate sanata?ii tenului ?i îndepartarii ridurilor. timp în care trebuie agitat de 3-4 o ri pe zi. înarmata cu ghimpi. La începutul anilor '90. binecunoscutele castane. pentru a evita apari?ia mucegaiului. în Fran?a. a fructelor coapte care se desprind singure de pe crengi. de 2-3 ori pe z i. alese din scriptele s pi?erilor de altadata. perioada în car e este necesar sa întoarcem din când în când stratul de castane. în frigider. În final. Deshidratarea poate dura aproximativ trei saptamâni. cercetatorii de la Universitatea Exter din Marea Britanie au confirmat. Astfel. rarind atacurile de pani ca ?i starile de ame?eala. Reguli de recoltare ?i uscare Daca florile. principale le proteine din structura vaselor de sânge. înainte de fiecare masa.se principii amare. unde se ?in timp d e o ora. se filtreaza ?i se pune la decantat. castanele se întind la uscat. care nu sunt lovite sau moi. îmbunata?esc func?ionarea inimii ?i a creierului. frunzele ?i scoar?a se recolteaza primavara ?i vara. iar preparatul este lasat la macerat 10 zile. Pentru tratament sunt indicate 20-30 de picaturi dizolvate în apa. Cura se ?ine doua sau trei saptamâni ?i. experimental ?i clinic. Le gasim prin parcuri sau pur ?i simplu pe trotuar. daca este neces ar. Se ivesc stralucitoare din coaja verde. cunoscut pentru prepararea remediilor naturiste vechi. principalele remedii din castane pot fi f olosite pentru uz intern sau extern. Dupa aceasta perioada. Se p repara astfel: se pun într-un borcan cu filet 20 g de castane macinate groscior ?i se adauga 100 ml alcool alimentar de 70 de grade. l a 60 de grade. Acest fapt explica efectul benefic pe care preparatele din castane îl au asupra sistemului circulator: tonifica ?i repar a venele ?i capilarele lezate. în func?ie de afec?iunea tratata. Castanele sunt uscate atunci când devin sfarâmicioase.

izilor interni ?i externi. de trei ori pe zi pentru copii ?i dublu pentru adul?i. Un tratament de 1520 picaturi de decoct pe zi este deosebit de eficient în tratarea nevrozei. completându-se treptat apa care se evapora. Se prepara amestecând 500 ml decoct cu 500 g zahar sau miere. este recomandat ca. la foc mic. cataplasma se ?ine 30 d e minute. Mixt ura se încalze?te pâna când elementele se dizolva ?i lichidul devine omogen. dureri a rticulare ?i reumatism. reduce durerile menstruale ?i îndeparteaza febra. Po?iunea se lasa la macerat vreme de 10 zil e. Un tratament de o luna reduce re?inerea de fluide în organism ?i îndeparteaza simpto mele acesteia: adenomul de prostata (reten?ia urinara ?i cre?terea în volum a pros tatei) ?i ascita (acumularea de lichid în cavitatea abdominala). Pentru uz extern: Cataplasme cu extract fluid de castane Pentru calmarea durerilor provocate de ulcere varicoase. în locuri ferite de lumina. cel pu?in trei minute. Sunt recomandate 2 linguri pe zi (diminea?a ?i seara). fracturi ?i entorse este necesar sa preparam mai întâi extractul fluid de castane ?i pe urma sa îl amestecam cu argila. Siropul din castane Întare?te musculatura ?i este indicat mai ales copiilor anemici sau cu dificulta?i de concentrare. Dupa raci re. ?i îndepar teaza senza?ia de picioare grele. perioada în care se agita de 3 ori pe zi. dupa care se înghite cu apa. Tinctura de castane este un bun adjuvant în tratamen tul de recuperare al bolnavilor care au suferit un accident cerebral sau o interve n?ie chirurgicala pe creier. în prealabil. diminea ?a. Esen?a astfel ob?inuta se amesteca cu argila. Pulberea se ?ine sub limba. Întindem pasta pe o bucata de tifon ?i aplicam bandajul pe z ona afectata. Decoctul Medicamentul toamnei: CASTANUL La o cana cu apa (250 ml) se pun doua linguri de castane uscate ?i marun?ite. fara a lega strâns. pe stomacul gol. . Pulberea Procesul de ob?inere a pulberii începe prin pisarea castanelor uscate într-un mojar ? i se continua în râ?ni?a de cafea. degeraturi. Este un tratament eficient alternativ pentru flebita. Pr eparatul se fierbe. Extractul fluid din castane presupune fierberea pe baie de abur a 100 ml de tinctura. Pentru un efect eficient. retragerea varicelor ?i are efecte remarcabile în cazul insuficien?ei venoase cronice. Se poate pastra la frigider cel mult trei zile. pâna se ob?ine un praf cât mai fin. Doza zilnica este o lingura. Pentru ca macerarea sa fie mai eficienta. fiind necesare 100 g planta la un litru de vin. umflate. pâna când lichidul se evapora ajungând la o treime din canti tatea ini?iala (25-30 ml). timp de 15 minute. Cura cu pulbere d e castane salbatice este un bun remediu pentru durerile de cap. Se pastreaza în reci piente din sticla. vr eme de 6 saptamâni. Vinul medicinal Remediul se ob?ine din coaja maronie a fructelor. Apoi vinul se strecoara ?i se depozit eaza în locuri umbroase. ame?eli. sa ?ine?i timp de 12 ore coaja de castane în alcool alimentar de 70 de grade ?i apoi sa o amesteca?i în vin. se toarna în recipiente din sticla sterilizate. pâna se ob ?ine o pasta sub?ire. Doza uzuala este de 5 ml (o li nguri?a).

A doua formula de unguent trateaza hemoroizii externi. O re?eta tradi?ional româneasca presupune fierberea castanelor pâna când pot fi pasate. Daca nu respectam aceasta condi?ie. încorporate într-o baza specifica. mai ales în timpul nop?ii. Ingredientele se pun într-un recipient ?i se amesteca. apoi se îndeparteaza de pe flacara. Înainte de solidificare.Unguente de casa ?i preparate galenice Medicamentul toamnei: CASTANUL Cad singure din copac doar sa le folosim Pentru cei pasiona?i de farmacia naturii prezentam trei dintre cele mai cunoscut e modalita?i prin care se pot ob?ine alifiile din castane salbatice. se pastreaza în frigider. cu o pauza de o zi între bai. ranile ?i ar surile. prin încalzire. furunculele. cuperoza sau fragilitate capilara. ?i este recomandat de 4-5 ori pe an. se raresc ?i chiar dispar. picioare grele. U nguentul se aplica pe pielea afectata o data sau de doua ori pe zi. . pentru hemoroizi. Ingr edientele se amesteca pe foc mic pâna când preparatul ajunge la punctul de fierbere. Bai terapeutice Îmbaierea este binefacatoare pentru bolnavii de reumatism. Din experien?a p ot spune ca tinctura de castan este un medicament natural foarte eficient în trata rea bolilor vasculare. ne explica meticulos farmacistul. în propor?ii egale. ulei solid de palmier). alifia se toarna în reci piente de sticla. "Hamam elis virginiana sau «Alunul vrajit» este un arbust originar din America de Nord. amestecând în propor?ii precise tinctura de castan cu tinctura de hamamelis. De exemplu. degeraturi sau c rapaturi ale pielii. pe foc mic. preparatul respectând întocmai regulile de buna practica farmaceutica. cu men?iunea ca trebuie sa lasam tinctura sa fiarba pâna scade la o cincime. "Unguentul pentru varice are în compozi?ie tinctura de castan ?i tinctura de struguri ro?ii. Pasta de castane se amesteca pâna la omogenizare cu grasime. În cazul bailor de ?ezut. la un litru de apa. pâna la omogenizare. În laboratorul vechii sale farma cii din Braila. În apa din cada se toarna o infuzie concentrata. domnul farmacist Bobaru a descoperit formula unei alifii ce vindeca varicele. ale carui frunze sunt bogate în antioxidan?i ai pere?ilor vasculari. sciatica. din 100 ml de tinctura se ob?in 20 ml de extract fluid moale. extractul fluid moale de castane într-o ba za grasa (unt. este sfatul domnului Bo baru. Efectele vindecatoare ascunse sub coaja maronie a castanelor sunt amplificate da ca li se alatura ac?iunea benefica a altor plante. Pentru a ob?ine un unguent care nu necesita fierberea pe baie de aburi avem nevo ie de urmatoarele ingrediente:100 ml tinctura de castane. hem oroizi. Extractul fluid moale se prepara pe baie de aburi. Cârceii sau crampele musculare care apar datorita proastei c ircula?ii a sângelui. conform re?etei de extract descrisa mai sus. arsuri. Din aceste motive poten?eaza calita?i le naturale ale castanului ?i combina?ia lor da rezultate foarte bune în tratarea h emoroizilor . daca luam înainte de culcare 20-40 de picaturi de tinctura de castan . 100 g lanolina anhidra (se gase?te în farmacii) ?i 20 g vaselina. Într-unul din manuscrisele vechilor spi?eri. domnul Ion Bobaru prepara un eficient unguent împotriva hemoroizilo r. Preparatul se pastreaza în frigider. esen?a de castane nu se va dizolva în grasime. este indicat un decoct preparat prin fi erberea a 50 g castane marun?ite. ob?inuta prin fi erberea a 200 g coaja maronie de castane în doi litri de apa. Se ob?ine încorporând. hernie de dis c ?i spondiloza. Mix tura se pastreaza la rece ?i poate fi aplicata pe rani. Se utilizeaza pen tru tratarea tulburarilor venoase de toate tipurile: varice. reunind doua dintre cele mai valoroase da ruri ale toamnei: castanele ?i strugurii. Tratamentul dureaza doua saptamâni. grasime de porc sau de pasare. Dupa racirea completa.

practicienii in medicina populara considera baile medicinal e o parte esentiala a tuturor terapiilor.Coada-calului (Equisetum arvense) este o adevarata planta "atotvindecatoare". Imersiile se limiteaza la 5-10 minute. Aesculus hippocastanum. Se amesteca mustarul proaspat (boabe) cu apa cal duta. Bai cu mustar . insomnie.Circa 1200-1600 g sare de mare iodata se pun la o baie. apoi se strecoara si se rastoarna in cada. deoarece.Nu se folosesc pentru bai complete. iar fructele au coaja verde. se folose sc aproximativ 800 g de lamaioara. Baile erau recomandate mai ales pentru afectiuni si dureri reumatice. se ?ine 10 minute. care regleaza activitatea glandelor sebacee. iar dura ta fiecarei imersii depinde de conditia fiecarui pacient. deoarece con?in acid cianhidric. apoi se rastoarna in apa de baie. Pasta se aplica pe tenul curat. guta. dupa care se spala cu ceai de mu?e?el.Preparate cosmetice Medicamentul toamnei: CASTANUL Frumuse?i din farmacia naturii Compresele cu decoct din castane proaspete sunt indicate pentru tratarea tenului sensibil. Bai cu coada-calului . ale carui semin?e sunt o travitoare. Majoritatea caselor de la tara au cazi speciale din lemn de stejar. Iarba uscata se pune intr-un sac de panza. Castanele se vor fierbe timp de 15 minute. Aesculus pavia sau "Castanul cu flori ro?ii . nu trebuie confundat cu o alta specie de castan. De obicei. nu fierbinti. Decoctul concentrat se prepara din 5-6 castane mari. palp itatii si alte afectiuni pe baza nervoasa. Se recomanda si contra tensiunii mari te. La o baie. iar aceasta se f ierbe timp de 30 de minute. 15-30 de mi nute. reumatisme. dupa care solu?ia se lasa la racit. Bai de radacina de valeriana . cura?ate de coaja ?i date prin razatoarea mica. vreme de 2-3 saptamâni. in 5 litri apa. Compresele caldu?e se ?in pe fa?a 15-20 de minute. Baile cu flori de lavanda .mana sau picior. predispus la cuperoza. Decoctul rezultat impreuna cu sacul . paralizii. amesteca te cu 2 linguri?e de miere de albine. Bai cu lamaioara . se pune cantitatea de 300 g radacina de valeriana. bolnavilor de ficat ?i de rinichi. Castanul salbatic. Diferen?a dintre cele doua specii se face u?or. Baile de sare . florile castanului otravi tor sunt de culoare ro?ie.Vor avea efecte multumitoare in toate cazurile de af ectiuni nervoase si tulburari cardiace. mamelor care alapteaza. despre care se spune ca sporeste eficienta vindeca rii. tulburari d e circulatie. Aten?ionari ?i contraindica?ii Administrarea interna a preparatelor din castane salbatice este interzisa gravid elor. luxatii si deshidratari de orice fel. cura?ate de coaja verde.Se recomanda pentru boli de nervi.Se recomanda ca tonic intaritor al intregului organism si al sistemului muscular. a poi sunt urmate de dusuri calde. Prima data se fierbe intr-o cratita cu apa 30 de minute. ci numai pentru un anumit me mbru afectat . dupa cum sugereaza ?i denumirea. S unt necesare 4 castane. precum si la afectiuni ale pielii. diminea?a ?i seara. toate baile trebuie sa fie calde. lipsita de ghimpi Leacuri rusesti Leacuri rusesti Bai medicinale In Rusia si Siberia. Normaliz eaza circulatia sangelui si intareste tonusul general. Baile cu mustar se recomanda pentru afectiuni l ocale reumatice sau artritice. Pentru o baie. Masca pentru tenul gras se bazeaza pe proprieta?ile tonifiante ?i astringente ale principiilor active din castane. Dar i ndiferent de afectiune.

pana cand i ese puroiul. se va reduce imediat alimentatia. Daca inflamatia nu dispare in 2-3 zile. este intotdeauna ameliorata prin repaus absolut .se adauga in apa de baie. pentru a evita complicatiile renale po sibile. adica 400 g. afectiuni biliare sau pa ncreatice.. Se folosesc aproximativ 800 g. Compresele cu decoct de coada-calului su nt folosite in tratarea ranilor. pentru imersia unei mai ni sau a unui picior.Oricare ar fi originea ei.Se farama scoarta de stejar uscata. Bai cu flori de musetel .Oricare ar fi cauza ei. se pun 550 g planta. Inainte de a intepa. varza verde. se folosesc 800 g de scoarta. se pune o alta picatura de tinctura de io d. si jumatate. si 1/1. timp de 45 de minute. Bai cu frunze de nuc . 400 g. si un sfert pentru un membru afectat. iar pentru o baie de sezut. Acesta este un remediu contra febrei si vindeca ranile externe. se va apela la medic. Pentru o baie totala. putin stransa. Bai cu paie de ovaz . cu un varf ascutit de ac de otel. se inmoaie in apa rece 3-5 ore. Pentru o baie totala. la femeile isterice. se fierb intr-un vas i nchis ermetic. in vin alb (se foloseste planta intreaga). care se acopera apoi cu vata ste rilizata. Baile sunt recomandate in cazu ri de inflamatii ale pielii. Bai cu obligeana . De regula. Pentru o baie partiala (adica cand jumatate din corp este afectat. pentru o imersie de sezut. Anemia . jumatate din cantitate. Angina .Frunzele de nuc. Aceasta baie calm eaza nervii si imbunatateste intreg tonusul muscular. iar apa rezultata se strecoara in cada. Baile se recomanda pentru inflamatii interne si externe. se foloseste cantitatea de 800 g de obligeana. ac de aur (de cravata) etc. Baile totale sunt recomandate in mod special pentru rinichi. adica 400 g pentru o baie in sezut. secara. patrunjel. iar pentru o baie de sezut.200 g tarate se folosesc pentru o baie totala. iar baia nu se umple complet. Se fierbe t otul o jumatate de ora si apoi se adauga 3 linguri de miere.1. se pune jumatate din cantitate. care va fi semilichida. si a nevrozelor la adulti. un cap de mac bine uscat si sfaramat. Taratele se fi erb timp de 5 minute si apa se strecoara in cada. se fier b timp de 30 minute. mai bine. inflamatia dispare a doua zi. pana la suprafata vanei. Tratamente curente pentru diverse boli Abces . abceselor sau ulcerelor. apa se da in clocot si florile se fierb timp de 10 minute. Pentru o baie totala.se recomanda inteparea lui. Se vor consuma alimente bogate in fier: spanac. Acest tratament se recomanda in cazul afectiunilor limfatice si pentru rahitism la copii. Odata operatia terminata. apoi se fierbe timp de 30 de minute. Pe de alta parte.Radacinile si frunzele de obligeana (Acorus calamus).Se pune musetelul in apa rece. Pentru o baie completa. sau preparat cu putin ulei. Se inmoaie in decoct un tifon sau o panza alba proas pat calcata si se inveleste regiunea inflamata. se va suprima urgent sarea. daca este copt. Baie cu tarate . ci numai pentru un membru afectat). Se face gargara cu urmatorul ceai: se pun intr-o jumatate de litru de ap a 10 g radacina de nalba mare. mancarimi. abcese si in cazurile de sensib ilitate a pielii. b oli de piele. iar decoctul se strecoara in cada. pentru rani deschise. Totul se leaga cu o fasa. se folosesc circa 800 g. pentru o baie totala. la cuptor. Apa rezultata se strecoara i n cada. uscate sau verzi. Se vor da bolnavului zilnic 150-300 g fic at de vitel fiert sau moderat fript. Bai de scoarta de stejar . . Alta reteta: se obt ine preparand un decoct de rugi de mure (un pumn in 200 g de apa) la care se ada uga 5 g alaun si 3 linguri de miere. Pentru o imersie se folosesc 400 g paie. care fie ca a fost flambat. rani si abcese. fie a stat cateva minute in alcool de 90gr. Local. Se recomanda in tra tarea scrofulozei si rahitismului la copii. Se recomanda si pentru afectiuni nervoase. o odihna la tara. se prepara si se lasa la racit un decoct din 100 g de iarba ra nilor (Betonica officinalis) intr-un litru de apa sau. se pune pe punctul albicios al a bcesului o picatura de tinctura de iod.Paiele uscate se fierb timp de 20 de minute. Apoi se strecoara in cada. eruptii. Apoi se va apasa pe margine. mai ales la munte.

Se lasa la macerat 2-3 saptamani. Iata reteta: 1 kg de urzici.Considerate de catre medicii clasici drept infectii banale bucale. In aceasta privinta. pielea este rosie. Acelasi tratament a salvat-o si pe soacra mea de la operatie. cu infuzii pe baza de pansele salbatice. Tratamentul dureaza pana cand veti avea un uter de nota zece (cate va luni). Daca papulele rezista la acest tratament.RADACINA DE TATANEASA tinctura de tataneasa. FIBROM UTERIN . maduva osoasa. scoarta de ulm (de pe vlastari de 1-2 ani). pe aragaz. cam 10 linguri din preparat.legume uscate. Aceasta posibilitat e conduce la faptul ca nu trebuie neglijat tratamentul general: viata in aer lib er. Se streco ara. parul trece prin scuame. nuci. Miracolul nu este altul decât vinul de ur zici si Aloe. Se poate repet a de mai multe ori. inainte de masa. acum s unt din nou pe picioare si ma simt bine. pana la jumatate. Intr-un vas smaltuit se p une un pumn de plante. Din momentu l in care alcoolul nu se mai coloreaza. Se beau 50 gr. o data sau chiar de doua ori pe zi. stratificate. consumul la fiecare masa a doua linguri de varza cruda tocata si o lingurita de germeni de grau face sa dispara rapid aftele. galbenus de ou. Se strecoara a doua zi printr-un tifon. cu margini net delimitate. exces de substante grase. se va lua un pahar cu vin tonic ro su. se imbiba o panza. inaintea mesei de pranz. se fac bai de gura cu ape bicarbonatate si cu decoct de nalba mare (25 g radacina de nalba la o jumatate litru apa). Aftele pot fi datorate unui exces de alimente acide (legume si f ructe acide) sau acidifiante (exces de fructe dulci. prin carenta v itaminica. Cr esterea timpului de relaxare dupa masa de pranz va consolida vindecarea. aderente. radacinile nu se mai pot folosi. Separat. tu mefiata. se indulceste cu m iere.5-4 l apa. dar apare mai ales la nivelul genunchilor. In fiecare zi. ANEMIE Leac miraculos contra anemiei Vin de urzici Daca acum doi ani în urma aveam mici drame familiale si ma îmbolnavisem grav. asteptand pana ce alcoolul se coloreaza cafeniu. Poate aparea si pe pielea capului. Se lasa sa se raceasca si se amesteca cu urzicile. si se varsa peste ele 1/2 litru de apa clocotita. Psoriazis . se va utiliza un decoct din 100 g scoarta de stejar la 1 litru de apa. Se face o infuzie concentrata din frunze de salvie. o buna igiena alimentara. mere. Se adauga 2 lamâi taiate rondele si o buca . aeroterapia. intretinute de o alimen tatie defectuoasa. Se taie marunt radacinile de tataneasa (curatate in preal abil) si se pun intr-o sticla de 1 litru. recalcifieri. mai eficace este scoarta ramurilor de stejar de 1-2 ani. se ia intre mese. nuci). Cealalta jumatate se umple cu alcool (tuica de exemplu). d e fripturi) sau exces de alimente iritante (piper. Afte . Gratajul scoate scuame crusto ase. cirese. coatelor si pe spate. cu suprafata acoperita de scuame groase . Tratamentul general este de ordin alimentar si trebuie instituit un perfect echi libru nutritiv. helioterapia prudenta. Se lasa la infuzat o noapte. mustar. Cand se generalizeaza. Se pare ca multi psoriazici sunt atinsi de tuberculoza. carne rosie. hidroterapia. spalate bine. Daca apar rosel i intinse. Tratamentul extern va consta din comprese cu infuzie din frunze de salvie sau sc oarta de stejar. se fierb 3. Pe rada cinile ramase se poate pune din nou alcool si se lasa la macerat. trebuie inlocuite cu altele proaspete. Psoriazisul de pe pielea capului se caracterizeaza prin: pete de 4-5 cm in gener al rotunjite. se trec prin masina de tocat carne. p rune. sunt i n realitate semne ale unor tulburari hormonale profunde. Extern. caci taninul stejarului este uneori rau suportat. Tratamentul fitoterapic va fi esential depurativ. exercitii fizice moderate.Poate atinge toate regiunile corpului. cu 1 kg zahar. care se va mentine pe leziuni intreaga noapte. se va reveni la inf uzia de frunze de salvie.

Sa va fie foarte bine! . circulatie. Este foarte bun pentru anemie. Sfatuiesc pe toate persoanele în vârsta si chiar si cele t inere sa urmeze o cura pe an din acest miraculos produs. Se lasa la macerat 8 zile. organism slab it. la frigider. si se consuma câte o cescuta înainte de mese. a poi se strecoara prin tifon pus în trei.tica de drojdie. timp în care se amesteca în fiecare zi. afectiuni digestive etc. plin de fier natural. Se pune în sticle.