Rugaciunea

Omul nu poate afla Adevărul decât prin destrupare, ori noaptea, când iese puţin din trupul său. “Noi, duhurile superioare, cunoaştem adevărurile Tatălui, după cum voi cunoaşteţi că cerul e înnorat sau senin, dar nu le putem spune omului, pentru că am veni în conflict cu ideile lui terestre. Legile Tatălui sunt universale. Oriunde ne întoarcem privirea nu vedem nici o excepţie, nici o abatere de la legile Sale. Atunci cum o să credeţi că legea are să fie suspendată, prin faptul că voi vă rugaţi? Dar cu toate acestea, rugăciunea este necesară, pentru că trăind în neştiinţa vieţii trupeşti, nu cunoaşteţi cauza suferinţei voastre. Constituie o adevărată fericire faptul că se naşte în om speranţa că Tatăl îi va asculta rugăciunea şi îşi va suspenda legea. Efectul real al acestei speranţe este că bietul om simte de parcă suferinţa i s-a mai alinat. E o simplă părere sau iluzie, dragul meu frate, pentru că legea e lege şi cauza trebuie să-şi aibă efectul. Cum viaţa terestră este plină de spini, presărată mai mult cu zile negre decât cu bucurii, bietul om neştiutor de legile divine, se roagă şi iar se roagă, ore întregi. Marele nostru Divin, fost Isus, văzând că iudeii înşiră rugăciuni, rostite mecanic, numai din buze, iar nu din adâncul sufletului, a recomandat apostolilor să facă cunoscută oamenilor o scurtă şi concisă rugăciune: Tatăl nostru. După plecarea divinului Guvernator solar, la această simplă rugăciune s-a mai adăugat câte ceva şi astfel ea a fost alterată. Vedeţi de ce nu vă putem comunica Adevărul? Pentru că venim în conflict cu ideile voastre religioase. Dar vă pot spune, în numele Adevărului, că au fost create mai târziu, din interes material, multe alte rugăciuni, căci interesul predomină în toată viaţa omului trupesc. Astfel, preceptele divine – simple şi clare – au fost înlocuite cu un pomelnic nesfârşit de rugăciuni. Noi nu am recomandat niciodată asemenea înşiruiri de vorbe fără rost. Lumea duhurilor de pretutindeni nu se roagă Tatălui ca să-şi suspende legea. Noi nu rostim în rugăciunile noastre cereri, ci aducem Creatorului cuvinte de laudă şi ne exprimăm adorarea şi fericirea procurată de studiul tainelor Sale. Noi nu îi putem cere nimic, deoarece atotînţelepciunea Sa ne-a dat totul ca să vieţuim şi să învăţăm. Prin rugăciune vă înălţaţi sufletul la un înalt nivel vibratoriu, coborând din Cer energii binefăcătoare prin care restabiliţi pacea şi armonia pe pământ. Rugăciunea este comuniunea omului cu Divinitatea, este o relaţie intimă a omului cu Creatorul său. Cu cât duhul este mai jos pe scara evoluţiei, cu atât este mai neştiutor de legile divine. După cum un om nu poate cunoaşte toate legile ţării sale, tot astfel duhul inferior nu poate cunoaşte toate legile Tatălui, şi încălcându-le din neştiinţă, constată mai apoi că îşi atrage asupra sa, în mod automat, pedeapsa. Legea este scrisă în materia-memorie a universului, dar duhul-copil – ignorant – nu ştie să citească în această pravilă cerească. El încalcă legea, neştiind de urmarea ei – pedeapsa. După mii şi sute de mii de ani, după o serie nesfârşită de reîntrupări în suferinţe, duhul ajunge să prindă teamă şi respect faţă de Divinitate şi legile Sale. Cei mai mari ai noştri le spun: „Copii, siliţi-vă să nu mai greşiţi şi rugaţi-vă Tatălui să vă lumineze conştiinţa.” Nu li se spune că Divinul Tată a făcut legea, că El nu se mai ocupă de cei ce greşesc şi că pedeapsa se aplică automat. Duhul trebuie să ştie doar să implore mila Creatorului. Venit în lumea trupească, el repetă ceea ce a făcut în Cer şi se roagă fierbinte în casele Domnului, ca să-i ierte greşelile. Însă va veni vremea când conştiinţa îi va spune că oricâte rugăciuni va face, greşeala comisă nu se poate ierta şi că trebuie plătită cândva. ARHANGHELUL METATRON Metatron este singurul înger al sferelor celeste care a cunoscut conditia umana. Sub numele de Enoh, a fost al saptelea patriarh dupa Adam. Sufletul sau a fost toata viata plin de credinta, de iubire pentru oameni si foarte atent la întelesurile faptelor, nutrind convingerea ca numai acela care învata permanent din ceea ce se petrece în el si în afara lui este capabil sa-si ajute cu adevarat semenii. Astfel, el a urmat de la sine calea întelepciunii si a bunatatii inimii. Dupa moartea sa, a fost ridicat la Cer, unde Dumnezeu l-a investit ca arhanghel. Arhanghelul Metatron ne ajuta sa descoperim valoarea faptelor noastre; este martorul binelui pe care îl facem si al iubirii pe care o daruim; ne permite sa ne concretizam capacitatea de a iubi si de a fi iubiti. Metatron este considerat Arhivarul Cerului, pentru ca este însarcinat sa înregistreze toate faptele noastre în Cartea Vietii, dar si sa-si aduca sprijinul la împlinirea proiectelor oamenilor. El ne îndeamna sa învatam din fiecare experienta a vietii, sa acceptam tot ceea ce ni se ofera, sa cautam sa întelegem sensul profund al fiecarui lucru. Metatron este un fel de punte între Dumnezeu si om, care poate sa-i ceara sprijinul în cunoasterea valorii faptelor sale. El ne ajuta sa pastram echilibrul între ceea ce dam si ceea ce pastram pentru noi însine, pentru a ne defini mai bine limitele si pentru a întelege adevaratul sens al propriei fiinte. Pentru aceasta, este necesar mai întâi sa constientizam ca fiecare om vine pe Pamânt cu un rost, fiecare are ceva de împlinit, iar acest “ceva” este în acord deplin cu fiinta lui si cu vointa divina. Ne asista în descoperirea potentialitatilor fiintei noastre si ne creeaza oportunitati prin care sa ni le punem în valoare. Ne ajuta sa întelegem ca, atunci când ne simtim goi, apatici, tristi sau furiosi, iar problemele se tin lant de noi, nu 1

suntem pe drumul cel bun. Atunci e momentul sa ne oprim si sa-l rugam pe Arhanghelul Metatron sa ne inspire si sa ne ghideze în gasirea drumului potrivit pentru noi însine. Pentru ca nu exista un drum mai bun sau mai putin bun, mai greu sau mai usor, ci doar drumul potrivit fiecaruia. Si nu-l vom gasi cautând modele în stânga si-n dreapta, ci numai în noi însine. Ne ajuta sa ne împlinim menirea în bucurie si sa întelegem ca starea de împlinire a oricarei fiinte umane este strâns legata de împlinirea menirii. Metatron ne învata sa gasim masura corecta în iubire, munca, creatie, aducând în viata noastra echilibru, sanatate, armonie si seninatate. El este, astfel, martorul faptelor noastre bune si al tuturor acelor acte ale vietii si ale iubirii pe care nimeni în afara lui nu ni le cunoaste. Nimeni altul în afara lui nu a stocat evenimente, fapte si întâmplari în memoria Universului (care este, de fapt, Memoria Divina) asa cum a facut el, astfel încât, ori de câte ori ne este greu, prin rugaciune si prin credinta, noi sa primim de acolo starea sufleteasca sau ideea care sa ne salveze. Este alaturi de noi atunci când trebuie sa depunem eforturi importante, în cele mai diverse situatii: relatii afective, împlinirea unor aspiratii, renuntarea la obiceiuri nocive, aplanarea conflictelor prin întelegerea cauzelor etc. Ne rugam Arhanghelului Metatron sa ne încurajeze în întreprinderile noastre si sa ne acorde o viziune justa asupra a ceea ce avem de îndeplinit. În apelarile noastre sa-i cerem sa ne faca sa stim daca eforturile noastre sunt suficiente sau daca, dimpotriva, trebuie sa ne intensificam energiile pentru noi însine sau pentru ceilalti. Sa ne bucuram împreuna de prezenta lui Dumnezeu în fiecare dintre noi! ARHANGHELUL SANDALPHON Numele său se trage din cuvântul grec care înseamnă Frate, deoarece se consideră de obicei că Sandalphon este geamănul angelic al lui Metatron. După cum am văzut în cazul lui Metatron, acesta era aspectul nemuritor, divin, al profetului Enoh care a fost luat la Dumnezeu şi a fost tranformat în arhanghel. Asemănător este şi Sandalphon, deoarece se spune că el este profetul Ilie care a fost luat, la fel ca Enoh, înainte de terminarea vieţii pământeşti, într-un car de foc, fără a cunoaşte moartea. O legendă spune că heruvimii de aur reprezentaţi pe Chivotul Legământului, păstrătorii numelui divin, erau Metatron şi Sandalphon, ei fiind mai importanţi decât toţi îngerii deoarece trăiseră vieţi umane. Sandalphon este prezentat în sursele vechi evreieşti ca fiind un înger extrem de înalt, înfricoşător prin statura sa. În timpul vizitei legendare a lui Moise în cel de-al treilea cer, se spune că acesta l-a văzut pe Sandalphon. Condus în cel de-al treilea cer de către îngerul Hadraniel, Moise a rămas siderat şi mut de uimire în faţa focului divin care era în prezenţa lui Sandalphon. Acesta stătea cu picioarele pe pământ iar capul său atingea culmile cele mai înalte ale cerurilor. Se spune că faţă de ghidul angelic al lui Moise, el însuşi deosebit de impozant la cei 3 milioane de kilometri înălţime, Sandalphon era mai înalt cu distanţa unei călătorii de 500 de zile cu piciorul. Sandalphon este plasat în cel de-al şaptelea palat ceresc, în apropierea Creatorului, şi se spune că una dintre datoriile sale este aceea de a împleti coroane pentru Dumnezeu din rugăciunile şi slăvirile oamenilor care îi sunt aduse de către ceilalţi îngeri. Una dintre cele mai importante atribuţii ale acestui prinţ angelic este colectarea, cântărirea şi ascultarea rugăciunilor oamenilor. Cu cât acestea sunt mai sincere şi mai pline de iubire, cu atât strălucesc mai mult, precum aurul. Cu cât rugăciunile oamenilor sunt mai altruiste, mai blânde şi îndreptate către bunăstarea aproapelui, cu atât sunt acestea mai frumoase în coroanele pe care le face, precum pietrele preţioase, şi cu cât sunt mai pline de credinţă, cu atât sunt mai tari şi pline de slavă, precum oţelul cel mai curat, demne de prezenţa Creatorului. Tradiţiile medievale mai spun că numele lui poate fi chemat atunci când suntem în pericol în pădure, sau când femeia este în pericol de a pierde sarcina. Celebrul poet H.W.Longfellow i-a compus chiar un poem care debutează cu strofa: „Citit-aţi în acel Talmud din vechime/ Sau ştiţi voi legenda din spuse rabine/ Despre acel infinit, preaînalt cer?/ Citit aţi voi oare minunata poveste/ A lui Sandalphon, a Gloriei Veste/ A lui Sandalphon, Rugăciunii străjer?” Deşi prezentat câteodată deosebit de teribil şi înfricoşător, unii sunt de părere că Sandalphon reprezintă partea feminină şi blândă, spre deosebire de Metatron care este partea masculină şi riguroasă. Sandalphon este protectorul omenirii, în special al femeilor şi mamelor, al tuturor celor care se roagă şi al muzicanţilor. Pe lângă faptul că este unul dintre Sarim, adică Prinţii cei mai înalţi ai cetelor îngereşti, el mai este şi Hazzan, adică Şef al Cântărilor Cereşti.Chiar şi trâmbiţele rituale ale noului an iudaic, numite şofar, sunt sub patronajul său. Cântecul de luptă sfântă, cântecul de laudă, cântecul de credinţă, odele, psalmii, toate sunt sub aripa sa. El este maestrul vibraţiilor care conform percepţiei umane se manifestă ca sunete, iar toate utilizările acestor vibraţii, de la muzică şi vindecare până la energia creată cu ajutorul modulaţiilor sonore stau sub ochiul său atent. Sandalphon ajută omenirea să descopere încetul cu încetul aplicaţiile Legii Vibraţiei, în toate domeniile, fie că este vorba de rugăciunea interioară sau de tehnologiile prin care sunetul poate modifica realitatea la nivel atomic. 2

Energia lui Sandalphon este prezentă oriunde o notă muzicală se înalţă pentru slava Divinităţii, fie că este într-o mănăstire ortodoxă cu psaltirile sale cântate de voci sobre, fie că este în mantrele incantate de credincioşii vreunui ashram uitat din munţii nepalezi sau fie că este în vocea copilului care se roagă pentru părinţii săi. Energia lui Sandalphon odată accesată în mod conştient poate crea punţi între planurile realităţii, ne poate pune în contact cu Divinul Exterior şi cu Divinul Interior şi ne poate face pe noi înşine o punte între Mama Pământ şi Tatăl Ceresc. Accesând energiile lui Sandalphon, noi înşine vom putea sta cu picioarele ferm pe pământ şi cu fruntea atingând culmile cerului. Sandalphon este prezent ori de câte ori simţim că suntem tulburaţi de frumuseţea unui cântec, fie că este Enigma, Vanghelis, Sarah Brightmann sau un cor de copii cântand colinde. Prezenţa lui este în orice sunet, de la cântecul de leagăn al mamei, până la semnalele pe care stelele le emit şi pe care oamenii de ştiinţă încă nu ştiu dacă se le numească radiaţii electromagnetice sau simfonii galactice…Oriunde frumuseţea se manifestă prin vibraţie, Sandalphon este acolo, oriunde un om înalţă o rugăciune, o cerinţă, sau o mulţumire către înalt, Sandalphon ascultă. Pentru a chema în mod direct şi conştient prezenţa acestui arhanghel, putem folosi următoarea invocaţie sacră: “Prin numele lui Dumnezeu Cel Prea-Înalt Adonay Melek, te chem, preamărit şi preaputernic arhanghel Sandalphon, pentru a mă ajuta să comunic din plin cu Divinitatea, Aici şi Acum. Amin!”

Constientizarea, primul pas in vindecare
Constientizarea este primul pas spre vindecare… Contientizarea aseaza emotia, o transforma… iar acolo, in interior, ceva se schimba! Si nu putem evolua daca nu vrem sa vindecam. Tot ceea ce este acolo bine ascuns la un moment dat va iesi la suprafata si va trebui sa iei cumva atitudine… Mastile de care ne inconjuram ascunzand ranile, te asigur ca nu sunt o solutie. Cand ai pornit pe acest drum de dezvoltare spirituala, ai pornit defapt cu dorinta de a te descoperi, de a te vindeca, de a evolua. Iar din practica in terapie am constatat cel mai adesea lipsa iubirii care modeleaza in adanc cele mai interesante destine. Genograma este o reprezentare grafica a arborelui genealogic, care cuprinde 3 sau mai multe generatii ale unei familii, si include date despre relatiile, decesele, ocupatiile, si starea de sanatate a membrilor acesteia. Ce a insemnat acest lucru pentru mine, totul. Mi-am explicat “de ce-ul”! Pentru ce a fost necesar ca cineva sa schimbe tiparele familei si desi am “imprumutat” din inconstientul familei pana la varsta maturitatii, mi-am schimbat cu totul destinul. Genograma explica in detaliu de ce ai ales anumite joburi, de ce ai ales anumite relatii, de ce faci sau nu faci anumite lucruri. M-a pus pe ganduri. M-am simtit la fel ca in momentul primei intalniri cu Cristina Demetrescu sau cu Dragos Argesanu, ceva s-a schimbat. Cumva Doamne – Doamne imi raspunde si cum spunea un vechi prieten “daca trebuie sa stii… vei sti”, cand esti pregatit apare si momentul potrivit pentru a aseza toate piesele de puzzle ale propriului destin. In continuare va scriu cate ceva despre masti si despre ranile sufletului, extrase din cartea “Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înşine“ scrisa de Lise Bourbeau pe care v-o recomand cu incredere. Rana de respingere - Cel care sufera din cauza ei se simte respins in fiinta lui si in dreptul sau de a exista. Poate fi o rana care sa se formeze chiar din timpul existentei intrauterine, in cazul copiilor nedoriti sau al celor care s-au incarnat pentru a vindeca aceasta rana de respingere (se vor naste in familii care ii vor respinge, pentru a le da ocazia sa invete din aceasta experienta). Respingerea este o rană foarte profundă, deoarece cel care suferă din cauza ei se simte respins în fiinţa lui şi, mai ales, în dreptul lui de a exista. Cei care ne resping apar în viaţa noastră pentru a ne arăta cât de mult ne respingem pe noi înşine. Această rană apare foarte devreme în viaţa unei persoane – încă de la naştere sau chiar înainte de a se naşte. Un astfel de exemplu este copilul care nu este dorit sau copilul care are alt sex decât doreau părinţii. Rana de respingere este trăită în legătură cu părintele de acelaşi sex. Acest părinte a contribuit la activarea rănii deja existente. Părintele de acelaşi sex are rolul de a ne învăţa să iubim, să ne iubim şi să dăruim iubire. Părintele de sex opus ne învaţă să ne lăsăm iubiţi şi să primim iubirea. Dacă ai această rană se explică dificultăţile pe care le ai în a te accepta şi a te iubi. Caracteristici: - suferi de insomnie din cauza unei activitati mentale prea încarcate - fugi de o situatie evitând locul în care te afli sau plecând în astral (a fi cu capul în nori), - negi o situatie, nu vrei sa o vezi în realitate. Poti face acest lucru pentru a te convinge ca persoana sau situatia aceea nu te-a deranjat, emotionat sau atins deloc. Acest gen de control este de obicei inconstient. Este bine sa îi rugam pe cei apropiati sa ne ajute sa descoperim momentele în care fugim negând realitatea. - negi veridicitatea unui compliment, crezând ca, daca acea persoana te cunostea cu adevarat, nu ti-ar fi facut niciodata acel compliment; - îti este rusine SA FII ceea ce esti si nu vrei sa fii descoperit asa cum esti, - te închizi în tine, te abtii sa spui sau sa faci ceva de teama ca celalalt nu te mai iubeste, nu te mai apreciaza. 3

tenace. Rana de respingere este pe cale de vindecare atunci când persoana respectivă se va afirma tot mai mult şi va îndrăzni să ocupe locul care i se cuvine. chiar dacă într-un mod inconştient şi involuntar. la telefon sau direct cuiva. psihoze. . Frica ta adevarata nu este aceea ca nu vei face bine lucrurile. se gândeşte la detalii. care nu renunţă când este hotărâtă să obţină ceva. daca ai de vorbit sau de facut ceva în fata unui public.povestesti ceea ce ti se întâmpla într-un mod dramatic. în funcţie de ce anume s-a petrecut 4 . boli incurabile sau rare. cel mai mic incident putând lua proporţii imense.profiti de o boala pentru a-i manipula pe ceilalti. atunci când te temi ca vei umili o alta persoana sau ca vei fi umilit sau ca te vei umili tu însuti. are nevoie de momente de singurătate pentru a se regăsi.îi deranjezi mereu pe ceilalti pentru a primi atentie. mai degrabă decât la nivelul lui a fi. pentru ca cineva sa se ocupe de tine. miopie. pentru a-i face pe plac partenerului. Această rană poate fi trăită pe diferite niveluri. Rana de abandon este pe cale să se închidă când vă veţi simţi bine chiar dacă sunteţi singuri şi veţi căuta mai puţin atenţia celorlalţi. isterie. Rana de abandon este trăită în relaţie cu părintele de sex opus. . care inspiră bucuria de a trăi. probl. . are calitatea de aşi folosi talentele psihice cu un scop bun. în loc sa fii considerat bun de nimic. în functie de asteptarile celorlalti si. vărsături.respiratorii. deoarece se interesează de ei şi ştie ce simt. mai ales pentru a fi iubit si pentru a te simti acceptat asa cum esti. eficientă.te prefaci ca esti vesel. chiar dacă nu veţi avea sprijinul celorlalţi. Boli sau indipoziţii care se pot manifesta: aritmie.te crezi incapabil de a face fata la moartea cuiva drag. daca nu faci prezentarea perfect.Un lucru important cu privire la· rana de respingere este ca aceasta este întotdeauna activata de o frica la nivelul lui A FI si nu la nivelul lui A AVEA sau A FACE. să se simtă important. deoarece cară în spate responsabilităţi care nu îi aparţin. depresii sau sindrom maniaco-depresiv.nu te poti hotarî sa închei o relatie de teama ca vei ramâne singur. comă. veţi continua să le susţineţi. adeseori.nu îti asculti nevoile. . Va trăi mult mai puţine situaţii în care îi va fi frică că intră în panică. dureri de spate. are adesea talente artistice. crezând ca acest lucru te face fericit. În spatele măştii dependentului se ascunde de fapt o persoană abilă. cancer. dacă i se pare că cineva a uitat de existenţa ei. agorafobie. Mama are un rol important în viaţa celui care sufera de rana de umilire. o persoană care ştie ce vrea. dotată cu o mare capacitate de a crea. cu aptitudini speciale de a lucra sigură. Rana de umilire . Boli de care poate suferi: astmul. hipoglicemie sau diabet. . de teama ca celalalt crede ca îl vei abandona.suporti orice. Această atitudine îi aduce însă. Dependentul are obiceiul de a se agăţa fizic de persoana pe care o iubeşte.începi ceva si renunti înainte de a-ti fi atins scopul. ameţeli. . .te supui nevoilor celorlalti. ştie să facă exact ce trebuie în caz de urgenţă. probleme cu pancreasul/suprarenalele. . adica atunci când îti atragi inconstient probleme. . veselă. . fericit. Mai mult.faci pe victima. mai ales conform propriilor tale asteptari. descurcăreaţă. de obicei de un partener sau de un copil. migrene. în acceptiunea ta. ci mai degraba aceea ca vei fi judecat ca fiind nul.întrerupi pe cineva pentru a vorbi de propriile tale probleme. . reacţionează repede.plângi pentru a primi atentia cuiva. perseverentă în cererile ei. care ştie foarte bine să îşi exprime cererile. . Este o persoană care dramatizează mult lucrurile. Veţi vrea tot mai mult să începeţi proiecte şi. Cei care suferă de abandon nu se simt suficient de hrăniţi la nivel afectiv.simti nevoia de a povesti tot ceea ce ti se întâmpla. acestea sunt comportamentele de control cele mai frecvent folosite. dar se poate să apară şi în relaţia cu ambii părinţi.Daca suferi de rana de umilire. se poate simţi foarte bine aşa cum e. Caracteristici: . o va face sperând să obţină în schimb afecţiune sau să primească mulţumiri. În spatele măştii de fugar se ascunde o persoană capabilă să facă foarte multe lucruri. este posibil sa te pregatesti exagerat de mult si sa nu dormi deloc. acuzând pe nedrept pe cei care care. . Rana de abandon . . Când un dependent face multe lucruri pentru cineva. este foarte posibil sa te controlezi în ceea ce faci si în ceea ce spui. poate foarte bine să se retragă şi să fie fericită singură. . Viaţa va deveni mai puţin dramatică. . atunci când îşi controlează temerile. bronşitele. înainte chiar de a verifica daca poti face acel lucru tu însuti.crezi ca problemele tale sunt mult mai importante decât ale celorlalti. de teama ca vei fi abandonat. ar fi trebuit sa te sustina.Rana trăită în cazul unui abandon se situează de la început la nivelul lui a avea şi a face. depresie. exagerând. De exemplu.îti exprimi o cerere sau o nemultumire pe un ton plângacios.ceri sa fii ajutat. nu are nevoie de ceilalţi cu orice preţ. Daca faci parte din aceasta categorie. sociabilă. alergii. chiar daca stii ca va fi mai bine pentru tine. Rana de umilire este cel mai adesea trăită în relaţie cu mama. care are talent actoricesc şi ştie să atragă atenţia celorlalţi. de a imagina. cu o bună rezistenţă la muncă. care are capacitatea de a-i ajuta pe ceilalţi. de a inventa. bucuros. de obicei nerealiste. deşi sociabil.

Nu poate să conceapă că ceilalţi îl consideră o persoană specială şi importantă în ochii lor. Face orice pentru a se face util. Rana de tradare . Dintre cele cinci tipologii. Îşi provoacă suferinţă neascultându-le. Atunci când este învinovăţit de ceva. crezând ca acestia sufera mai mult. angina. entorse. Considerându-se vinovat. Le este foarte greu să accepte laşitatea celorlalţi. îl merita mai mult decât tine.Copilul cu o astfel de rană îşi va crea o mască de masochist.îi faci pe ceilalti sa râda pe seama ta. Tendinţa de a se blama pentru orice şi chiar de a lua asupra sa vina celorlalţi este foarte mare. dacă o fac bine sau nu. fracturi). Când veţi prelua mai puţine responsabilităţi şi vă veţi simţi mai liber. Acea persoană caută durerea şi umilirea.îi consideri pe ceitalti mai importanti decât tine. .te acuzi ca esti nedemn. În plus. neştiind ce să spună pentru a se apăra.este cea care te determina cel mai mult sa vrei sa îi controlezi pe ceilalti. spune sau face ceva în funcţie de aşteptările celuilalt. dacă nu au avut curajul de a merge până la capăt.faci totul pentru a parea impecabil în ochii lui Dumnezeu. care este sensibilă la nevoile altora. se manifesta în relatia cu o persoana de sex opus. care este foarte demnă. Multe persoane care prezintă rana de trădare au suferit datorită faptului că părintele de sex opus nu şi-a respectat angajamentul conform aşteptărilor pe copilul le avea faţă de părintele ideal. probleme la picioare (varice. intervenţii chirurgicale. căreia îi place să se bucure şi îi face pe ceilalţi să se simtă în largul lor. Fac tot ce le stă în putinţă pentru a fi persoane responsabile. Este specialist în a se devaloriza pe sine însuşi. crede că este de datoria lui să remedieze situaţia. Masochismul este comportamentul unei persoane care găseşte plăcere şi chiar satisfacţie în suferinţă. umilindu-te. Îşi afirmă convingerile cu forţă şi se aşteaptă ca şi ceilalţi să adere 5 . mai ales. considerând ca esti nedemn sa îl primesti si. alimentându-şi rana de suferinţă şi masca. .lasi pe cineva sa te doboare fizic sau psihic. cu multe talente în diverse domenii. senzaţii de greutate în umeri. probleme cu ficatul. deşi uneori este foarte conştient de ceea ce vrea. care are talent organizatoric şi ştie să recunoască talentele. care îşi cunoaşte nevoile şi le respectă. . care este de natură generoasă.te dezgusta propria ta persoana. În spatele acestei măşti se află o fiinţă îndrăzneaţă. Este foarte abil în a ghici aşteptările celorlalţi. . urticarie. Îi face pe oameni să râdă. La rândul lui. fără a avea neapărat intenţia de a face ceea ce a spus. rămâne blocat.te abtii de la placerea fizica. iar cel mai mărunt lucru poate să îl afecteze.între vârstele de 1 şi 3 ani.îi întorci celuilalt un compliment. . Se vede mai puţin important decât este în realitate. . forţa este o caracteristică comună tuturor persoanelor care au o rană de trădare. fara sa spui nimic. probleme cardiace. capabilă să respecte libertatea fiecăruia. Ele sunt foarte exigente cu ele însele şi vor să le demonstreze celorlalţi de ce sunt capabile. Boli de care poate suferi: dureri de spate. puternice. La nivelul comportamentului şi atitudinilor interioare. aceasta persoana este cel care are cele mai multe aşteptări. conciliant. El vrea ca totul să se petreacă exact aşa cum a prevăzut şi este plin de aşteptări faţă de viitor. o lipsa de responsabilitate. aflate în dificultate. o promisiune nerespectata. Dintre cele cinci tipologii. care ştie să se bucure în iubire. Când veţi fi capabili să vă exprimaţi cererile fără să vi se mai pară că sunteţi enervant şi că îi deranjaţi pe ceilalţi. Putem suferi de tradare de fiecare data când exista o încalcare a încrederii. jovială. Deseori. toate aceste forme de control.te abtii sa spui orice lucru negativ despre o alta persoana. Poate să sufere într-atât încât să plece din locul respectiv. care reuşeşte să aducă la normal situaţiile dramatice. Această atitudine îl împiedică să trăiască momentul prezent şi să se bucure de surprize. speciale şi importante.te obligi sa oferi ajutor unei pers. . altruistă. probleme cu glanda tiroidă. dureri de gât. însă cea mai mică critică la adresa lui îl face să se simtă umilit şi neînsemnat. probleme respiratorii. funcţionare proastă a pancreasului. mediator bun. o minciuna. Caracteristici: . Are o personalitate puternică. îti faci de fapt tie însuti. lasând la o parte propriile tale nevoi. de obicei într-un mod inconştent. deoarece îi place să prevadă totul şi astfel să controleze. în acest caz. laringite.crezi ca trebuie sa alini suferinta celorlalti. aventurieră. Îşi vor reproşa enorm dacă renunţă la un proiect. Masochistul este de obicei hipersensibil. masochistul îşi ascultă cel mai puţin nevoile. ar face orice ca să nu îi rănească pe ceilalţi. lasitate. . . a întregii umanitati. de exemplu . ca celalalt este mai demn.nu îti realizezi o placere fizica. Aşteptările faţă de ceilalţi au drept scop verificarea felului în care fac ceea ce au de făcut. Rana de umilire este pe cale să se vindece atunci când veţi avea timp să vă ascultaţi mai întâi propriile nevoi înainte de a spune da celorlalţi. senzuală. Acestea sunt diferitele mijloace de control utilizate atunci când îti este teama ca vei fi tradat de catre cineva sau ca vei trada tu pe cineva Sa nu uiti ca ceea ce le faci celorlalti. precum şi verificarea încrederii pe care o poate avea în ei. de teama ca vei fi considerata o femeie usoara. de teama ca vei fi considerat egoist. .

faci totul pentru a fi recunoscut ca o persoana speciala.încerci sa îti impui felul tau de a face lucrurile. După câţiva ani.te îmbufnezi pentru a-ti atinge scopurile.îti pierzi rabdarea deoarece celalalt nu se grabeste. Binele şi răul. în opinia lui. Gelozia este trăită mai mult de către fiinţele din tipologia dependent sau dominator.tipi sau îl ameninti pe celalalt. care devine sec şi inflexibil. dar ne putem da seama după tonul vocii. Astfel îşi blochează sentimentele.îl ridiculizezi pe celalalt încercând sa îl schimbi.refuzi sistematic sfaturile celorlalti.îl culpabilizezi pe celalalt pentru ca tu ai uitat ceva sau ai facut o greseala.vorbesti tare. Copilul trăieşte această rană mai ales în relaţia cu părintele de acelaşi sex.cauti sa îl intimidezi pe celalalt. nu merită. usor.te enervezi pentru ca lucrurile nu se desfasoara asa cum vrei tu. Devenind un perfecţionist. .te prefaci ca totul este bine. aceasta persoana are cel mai des tendinţa de a-şi încrucişa braţele şi astfel îşi blochează energetic regiunea plexului solar. Caracteristici: . deoarece îti este teama. etc. . . De asemenea. capabila. Acestea sunt comportamentele pe care le ai atunci când îti este teama ca cineva va fi nedrept fata de tine sau ca tu vei fi nedrept (sau imperfect) fata de cineva sau fata de tine însuti. vrei ca celalalt sa îsi asume greseala sau neglijenta ta. dureri articulare (mai ales la nivelul genunchilor). . ocupând tot spatiul când vorbesti cu cineva. desi nu este asa. va încerca să nu mai fie respins. sunt noţiuni importante pentru el.vrei sa ai ultimul cuvânt de spus.folosesti o forma de seductie pentru a-ti atinge scopurile. . herpes.nu ai încredere în celalalt. . fiind cât mai aproape de perfecţiune. Urmatoarele mijloace de control sunt folosite fata de sine însusi si fata de persoanele de acelasi sex. Vrea să se asigure că este demn de ceea ce primeşte. probleme la nivel digestiv (stomac. ficat).te justifici. . sa adere la ideile tale.îl supraveghezi pe celalalt pentru ca acesta sa-si îndeplineasca sarcinile asa cum vrei tu.refuzi sa primesti ajutor. . Cel care suferă de nedreptate este mai înclinat să simtă invidie pentru cei care au mai mult decât el şi care. care s-a simţit respins dintr-un motiv sau altul. . astfel încât nimeni să nu îl mai respingă vreodată. deformând adeseori realitatea. Îşi formează foarte repede o părere despre cineva sau despre o situaţie şi este convins că are dreptate. Dintre cele cinci caractere. paralizie (dacă ajunge într-o situaţie de neputinţă totală). Când este întrebat ce mai face. nu se simte iubit şi consideră acest lucru ca fiind nedrept. pentru a obtine ceea ce vrei. În consecinţă. în ciuda eforturilor lui de a fi perfect.insisti ca celalalt sa fie de acord cu tine.îl întrerupi pe celalalt înainte ca acesta sa termine ceea ce are de spus.nu îti asumi responsabilitatea. poate fi în acelaşi timp nedrept. Cineva poate.minti. Pentru el este foarte greu să înţeleagă că. lucru care îl ajută să nu se mai simtă respins. conform propriilor criterii. . . Caracteristici: . Copilul foarte mic. .iei o decizie pentru celalalt. 6 . te îndoiesti în sinea ta ca acesta poate sa faca acel lucru. . fara sa fi existat vreo întelegere în prealabil.nu îti respecti limitele si ceri prea mult de la tine. . Rana de nedreptate . . . . Bolile de care poate suferi o persoană din tipologia dominator sunt: agorafobia. boli care semnifică pierderea controlului asupra anumitor părţi ale corpului – hemoragii. Când un rigid devine emoţionat. ia hotărârea de a se controla începând din acel moment şi de a deveni perfect. să sufere de rana de nedreptate şi când primeşte mai mult decât consideră că merită. nu se simte respectată sau crede că nu primeşte ceea ce merită. . de asemenea. poate fi convins că ceilalţi îl invidiază când el are mai mult decât ei. . . corect-incorect. O persoană care suferă de “rana de nedreptate” este o persoană care nu se simte apreciată la justa ei valoare.pastrezi ranchiuna si nu mai vrei sa vorbesti cu celalalt.nu vrei sa îti dezvalui sentimentele. Aceste sunt şi principiile după care îşi ghidează viaţa. .. diverse tipuri de inflamaţii. . caută mereu să fie corect. .care este traita de catre cei care sunt perfectionisti si care se acuza f. puternica. Religia poate avea un efect mai mare asupra unui rigid decât asupra celor care prezintă celelalte răni. va răspunde invariabil: foarte bine! Rigidul caută dreptatea şi justeţea cu orice preţ. . .la credinţele lui. . . impotenţă.îi ceri ceva celuilalt si nu ai încredere în el.ai asteptari. crezând ca te vei descurca mai bine singur. nu vrea să arate acest lucru. acţionând într-un mod perfect. fara sa îi ceri parerea.refuzi sa îti iei un angajament fata de celalalt.

. o muncă ce necesită precizie. .îl întrerupi pe celalalt.devii furios. probleme hepatice. . crampe. . în caz de urgenţă ştie ce să facă şi face acel lucru singură. tensiuni musculare. foarte dotată pt. .te fortezi sa zâmbesti sau sa râzi. epuizare fizica şi mentală. Această persoană este ordonată şi excelentă pt. Pace.revizuiesti de mai multe ori ceea ce ai facut. . verificându-şi propriile sentimente. ca de exemplu. .nu îti acorzi dreptul . este atentă. În cazul ultimelor doua rani este posibil sa fie mai dificil sa recunoastem comportamentele de control. considerând ca ideile lui nu sunt corecte. . crezând ca tu detii raspunsul corect. ştie ce simt ceilalţi. a se ocupa de detalii. piele uscată. .. Dacă vă acordaţi dreptul de a vă arăta sensibilitatea. de teama ca vei fi considerat lenes. desi vrei sa spui nu. probleme ale circulaţiei sângelui. . care are multă energie şi o mare capacitate de muncă.îti refulezi lacrimile si îti ascunzi plânsul. Nu are nevoie de alţii pentru a se simţi bine. desi de fapt tu vrei altceva si nu îti asculti inima.te privezi de o placere. de teama ca vei ramâne dator acelei persoane. de teama sa nu fi nedrept. La fel ca şi fugarul. varice. . de a plânge în faţa celorlalţi fără să vă pierdeţi controlul şi fără să vă fie teamă de judecata celorlalţi. În spatele rigidului se ascunde o persoană creativă. Cu cât ego-ul nostru este mai puternic. .te abtii sa îti arati furia. nervozitate. insensibil. să faceţi greşeli fără să fiţi furioşi sau critici. de viaţă. înainte sa ai timpul necesar de a o analiza sau a gasi cauza acelei probleme.vrei sa ai o solutie rapida. Este plină de entuziasm. dinamică. Este timpul sa te ierti. Domnul este cu tine. . Este vorba despre doua tipuri de rani puternice. crezând ca astfel lucrurile se vor ameliora. Bolile de care poate suferi o astfel de persoană: anchilozare. imediata. . într-o situatie pe care o consideri nejustificata. Reuşeşte să facă faţă situaţiilor dificile. hemoroizi. crezând ca nu o meriti. la o anumita problema. probleme de vedere.spui da.nu vrei sa te opresti din munca. este foarte sensibilă. acnee.îl judeci sau îl acuzi pe celalalt ca a actionat nepotrivit. care determina reactii mai rapide si mai intense. cu atât puterea lui este mai mare în a ne face sa credem ceea ce vrea el.nu vrei sa primesti nimic din partea celuilalt. 7 .îl judeci pe celalalt ca fiind prea sensibil. daca cineva apropiat nu este fericit. Lumina si Iubire ! Iubiti pe Maica cu tot sufletul!” “Bucurate Marie. torticolis.vrei ca ceilalti sa îti spuna ca ceea ce faci tu este perfect. are capacitatea de a simplifica.îl culpabilizezipe celalalt ca nu este responsabil. de a explica foarte clar când predă altora. . . . Ştie ce trebuie să cunoască la momentul oportun. artrite.îti dai dreptate.te autodistrugi sau te subestimezi atunci când realizezi ceva.de a fi fericit. tendinite.vrei sa ai dreptate. Găseşte persoana potrivită pentru o anumită sarcină şi cuvintele potrivite când are de comunicat ceva.începi de mai multe ori acelasi lucru. bursite. . .” Toate acestea sunt informatii menite sa te ajute in constientizare si mai apoi in vindecare. psoriazis. constipaţie. deoarece ego-ul persoanelor dominante sau rigide este mai puternic. insomnie. sa ne faca sa credem ca noi avem dreptate si nu ceilalti. cea plină de har. . este timpul sa te vindeci! Rugaciuni catre Sfanta MARIA “Cu tot sufletul si simtirea mea ma rog la tine Maica sa ne asculti ruga si sa ne iubesti Caci la tine sufletul nostru gaseste alinare Inconjoara-ne cu harul si dragostea ta fara de sfarsit Si acopera-ne cu preasfantul tau Acoperamant Binecuvanteaza-ne ochii ca ei sa vada Lumina Binecuvanteaza-ne gura ca ea sa rosteasca Adevarul Binecuvanteaza-ne miinile ca ele sa faca Voia Domnului Preasfanta Maica Pururea Fecioara Maria Te slavim in vecii vecilor Amin. Rana de nedreptate este pe cale să fie vindecată dacă vă permiteţi să fiţi mai puţin perfecţionişti.te critici foarte sever.

lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in interiorul nostru. declara cu umor dr. Pe de alta parte. inevitabil. iar gandurile asemeni unor seminte. fiecare tesut si fiecare organ.” In viziunea unui kahuna. Amin.NUME. Trebuie sa avem grija ce ganduri plantam in mintea noastra. in orice situatie in care nu va simtiti bine. sustine Morrnah Simeona. Daca ne confruntam cu o problema. In cuvintele lui Morrnah Simeona.. care sunt destul de greu de acceptat de noi. mintea mea este curata si pura. metoda are la baza principiile huna. asta-i tot. circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de constiinta.] sunt o fiinta de lumina! Cu fiecare inspiratie aduc in corpul meu si in toate structurile mele energetice din ce in ce mai multa lumina care ma vindeca. sunteti indispusi sau aveti o durere. Sunt luminos. IERTARE. • Daca ne imbolnavim. mintea este asemeni unei gradini. acum. IUBIRE! Terapia iertarii Metoda este extraordinar de simpla. Tot ceea ce suntem. roagă-te pentru noi. trupul este o casa pentru ganduri: cauza imbolnavirii rezida in negativitatea unui gand. cei crescuti in spiritul respectului pentru “rational” si “stiintific”. • Daca o persoana ne agreseaza. Starea de sanatate sau de boala. sunt puritatea pe care Dumnezeu o doreste! Toate structurile mele energetice lucreaza in rezonanta benefica si in totala simpatie cu cele mai bune ganduri ale mele. Canalele mele energetice devin din ce in ce mai luminoase si mai curate. succesul sau esecul nostru ori al celor din jurul nostru reflecta nivelul de constiinta la care am ajuns.binecuvântată eşti tu între femei. atat de simpla incat mintea noastra. in ciuda simplitatii ei. Eu. vom culege ceea ce am semanat. Daca nivelul nostru de constiinta se modifica. imi curata si imi energizeaza fiecare os si elimina in totalitate orice gand negativ si orice energie negativa in pamant pentru a fi reciclate. ma simt fericit. caci. Vindecare prin meditatie O meditatie minunata pe care o puteti folosi oricand. nu in factorii exteriori. Len. • Daca seful ne spune ca nu suntem suficient de buni pentru postul pe care il ocupam. şi binecuvântat este rodul trupului tău Isus. sa ma fereasca de toate persoanele care nu imi sunt benefice si sa imi manifeste la fiecare pas toate oportunitatile de care am nevoie. tot ceea ce se intampla in viata noastra reprezinta o consecinta a gandurilor noastre. “Nu-i nimic in neregula cu erorile de judecata”. trebuie sa cautam cauza in noi insine. cu fiecare clipa. [. prosperitatea sau pauperitatea. Pentru kahuna. COMPASIUNE. intr-o eroare de judecata. Toate meridianele mele energetice sunt curate si luminoase. Din zi in zi. LUMINA..Lumina vindecatoare este in totalitate activata in mine acum! Invoc prezenta tuturor ingerilor si tuturor entitatilor de lumina care ma pot ajuta sa vina acum si sa ma ghideze in toate actiunile mele. Si nimeni nu iti poate oferi informatii mai relevante decat cele pe care le poti obtine singur cautand in tine insuti. este bine de stiut ca. pentru kahuna. Lumea este o reflectare a gandurilor noastre. iar nivelul de constiinta poate creste semnificativ daca ne asumam 8 . acum şi în ceasul morţii noastre.. vechii kahuna considerau ca noi cream lumea prin gandurile noastre. atunci vorbele lui nu sunt decat o reflectare a ceea ce noi insine gandim in sinea noastra despre noi. Maica lui Dumnezeu. sunt fericit. o cascada de lumina aurie care ma scalda din cap pana in picioare si ma lasa curat si pur ca un cristal. fascinata de complex si maestra in a complica masiv si inutil lucrurile. sunt benefic! Ma simt bine. ma simt din ce in ce mai bine din toate punctele de vedere! Sunt vindecat! Am tot ce trebuie ca sa fac tot ce vreau si am tot ce vreau ca sa fac tot ce trebuie! Sunt vindecat! Sunt vindecat! PACE. păcătoşii. are impulsul de a o respinge imediat. sufletul meu este intreg si luminos.. Ele incoltesc si dau roade. Asemeni lui Buddha. circumstantele exterioare se schimba rapid. dezechilibru sau boala pot fi corectate lucrand asupra ta. Aceasta cascada de lumina imi curata si imi energizeaza integral fiecare celula. Vestea buna este ca orice stres. este util sa ne amintim ca ceilalti sunt o oglinda pentru noi si ca agresivitatea respectivei persoane nu este decat proiectia in exterior a propriei noastre agresivitati refulate. Sfântă Marie. ma protejeaza si indeparteaza de la mine orice forma de energie negativa. sa indeparteze de la mine tot ceea ce este rau. Sunt un canal curat si perfect prin care circula lumina vindecatoare. “Te pot omori. Nu este nevoie sa cauti raspunsuri sau ajutor in afara ta. toate chakrele mele devin din ce in ce mai curate si mai stralucitoare astfel incat schimbul energetic cu mediul inconjurator este optim. Invoc deasupra mea. ma simt relaxat.

Terapia iertarii … Accesul la miracol. spuna dr. Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui doar pt. esti creatorul a tot ceea ce experimentezi. la supraconstient nu este posibil decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. Psihologia moderna tinde sa ajunga la aceleasi concluzii. aceasta idee este greu de acceptat si de catre persoanele considerate “supraresponsabile”. Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si. Len. constient ca declaratia sa poate fi socanta sau chiar revoltatoare pentru majoritatea oamenilor. se va comporta in asa fel incat sa-mi confirme perceptia mea despre el. evenimentele din viata noastra actualizeaza amintiri. De aceea. Noi nu mai vedem ce exista in realitate. spun kahuna. noi am determinat acel lucru sa se petreaca. reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam. Ce inseamna sa ne asumam 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se intampla in viata noastra? “Inseamna sa accepti faptul ca tu insuti. Multi psihologi ar spune ca o astfel de gandire nu face decat sa ne culpabilizeze in mod excesiv. intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui automat este: ce anume din ceea ce se intampla in mine a generat sau a atras aceasta problema? Apoi trebuie sa stergi gandurile care au produs respectiva problema. nimeni altcineva. Pare absurd. tipare de actiune trecute si reactii ciudate. sa cultivam asiduu o mentalitate de victima. In viziunea lor. de vreme ce afirma ca oamenii nu reactioneaza la evenimentele in sine. sa stearga el insusi gandurile care au generat acele probleme. nu punem etichete. a declarat senin dr. atunci poate ca nu ar trebui sa ne mire foarte mult ca dr. acea persoana devine un “ostatic al gandurilor mele”. el va ajunge sa se comporte ca atare. Totusi. el va ajunge sa lucreze din ce in ce mai bine. din moment ce a declarat ca “o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gandire care a generat-o”. Len si-a vindecat pacientii lucrand doar asupra lui insusi. iar pentru kahuna aceasta nu este o metafora. E vorba despre redescoperirea inocentei. daca spunem in mod repetat unui copil ca este rau. “Lumea este ceea ce credem ca este”. Len. ceva din noi a produs acea problema. El spune ca oamenii. sa dam vina pe altii pentru ce nu merge in viata noastra. reactii in care “parca nu eram noi insine”. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta. chiar daca descoperirile recente din fizica cuantica par a conduce la aceleasi concluzii. actele unei persoane sunt o consecinta a ceea ce gandesc despre acea persoana si trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. dar noi nu mai putem sa vedem acest lucru. Exagerare dusa la extrem. “Asta-i tot”. De-a dreptul socant! Banuiesc ca doctorului Len ii place sa socheze. Prin urmare. el sustine cu tarie ca intelectul nu poate rezolva problemele. mai devreme sau mai tarziu.responsabilitatea pentru tot ce se intampla in viata noastra. “O parte din voi stie. “Nu va faceti probleme”. Daca este ceva de corectat. Mai mult. un necaz. sa surpinda printr-o lovitura puternica si neasteptata rutina noastra mentala. studiile arata ca oamenii tind sa se conformeze perceptiilor altor oameni. ci la propria lor perceptie asupra evenimentelor. nu despre cultivarea infantilitatii. Altfel spus. Cred ca Einstein ar fi fost de acord cu el. “Inreaga lume este creatia ta si acest lucru trebuie luat ad litteram”. gandesc prea mult. Este o realitate. al tuturor evenimentelor pe care le traiesti”. sunt prinsi in rutina unor programe care ruleaza inconstient. Asta inseamna ca daca copiii nostri au o problema de sanatate. noi am atras asta. Dar cum putem sti care ganduri au creat acea problema? “Nu va faceti probleme”. Asa stand lucrurile. daca partenerul de afaceri ne trage pe sfoara. Trebuie doar sa-i dati permisiunea. dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii. Dumnezeu a creat fiinte perfecte. am putea spune. pentru tot ce se intampla in jurul nostru.a-i vindeca a fost sa lucreze asupra lui insusi. nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical. Mai exact. Daca unui angajat i se lauda in mod repetat performantele. a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana. Len. daca sotul ori sotia ne inseala. si implicit. Cream lumea prin gandurile noastre. faptul ca acestia aparusera in viata sa. Problemele lor erau “creatia” sa si de aceea tot ce a trebuit sa faca pt. Len. La urma urmei. Ce a facut exact doctorul Len pentru a-si vindeca pacientii? “Am repetat incontinuu: Imi pare rau. Vindecarea ori schimbarea incepe cu asumarea responsabilitatii. o suferinta. acea persoana devine un “ostatic al gandurilor mele”. toti am experimentat reactii care ne-au surprins si pe noi.” Cand judec o persoana. afirma Serge Kahili King. o situatie-limita. Te rog. Kahuna afirma ca. in special vesticii. Caci una este sa iti asumi responsabilitatea propriilor actiuni si alta este sa iti asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care singura legatura pe care o ai este ca locuiti impreuna in acelasi oras. chiar daca acestea nu sunt tocmai grozave. nu-i asa? Daca te confrunti cu o problema. O idee foarte greu de digerat intr-o societate in care ne-am obisnuit sa ne gasim scuze la tot pasul. noi nu ne vedem decat propriile ganduri. 9 . fiindca intre ceea ce exista in realitate si ceea ce vedem se interpune gandul. afirma dr. iarta-ma”. si pe cei care ne cunosteau foarte bine. care este comuna cu cea a tuturor religiilor. afirma dr. atunci acest ceva reprezinta erorile noastre de gandire. In limbajul unui kahuna. Mai mult. Contrar a ceea ce gandim noi. acest fenomen se exprima in felul urmator: daca eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana. doctor in psihologie.

Suntem prizonierii propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte. Te rog. temnicerul insusi. sentimentale etc. Cum te poti ajuta in viata de zi cu zi Acest proces poate fi folosit in cele mai diverse situatii: cand suntem bolnavi. nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical: renuntam la a ne complica viata inutil si ne redobandim bucuria de a trai. Daca problema tine de sanatate. Mantra Sufletului este un instrument care va va identifica pe cel ce sunteti cu adevarat. Daca copilul are probleme la scoala. cu atat ea devine mai stralucitoare si mai mare in diametru. nu punem etichete. dr. Ira Bylock considera ca nu trebuie sa ajungem pe patul de moarte pentru a folosi aceste declaratii care. Este esential ca trairea sa fie autentica. au un potential imens in a ne vindeca relatiile si in a ne transforma profund viata. Ira Byock. ne adaptam mai simplu si mai eficient schimbarilor. financiare. iarta-ma. Interesant este ca psihanaliza a ajuns la o concluzie asemanatoare: interpretarile pretentioase. Accesul la miracol. printr-un “pod curcubeu”. reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam. Acestea sunt: IARTA-MA TE IERT MULTUMESC TE IUBESC Dr. atunci putem spune corpului: “Imi pare rau ca ti-am facut rau prin gandurile mele negative. ignorand formularile savante. Tehnici de purificare. Una dintre ele se numeste “The Four Things that Matter Most” si se refera la cele mai frecvente declaratii pe care bolnavii le fac celor apropiati pe patul de moarte. devenim mai creativi. cu cat lucram mai mult si se realizeaza uniunea personalitatii cu sufletul. Kahuna afirma ca. 10 . aducand aceasta realitate in taramurile superioare. Consecinta imediata este un sentiment de iubire. care a atras problema. Steaua Sufletului reprezinta un pod intre esenta impersonala si realitatea personala. prin negativismul gandurilor mele. nu despre cultivarea infantilitatii. “Imi pare rau. printr-un proces de cainta si iertare. iarta-ma”. Si repetam acest lucru cu sinceritate pana problema dispare.. Steaua sufletului Steaua Sufletului se gaseste la aproximativ 15 cm deasupra capului. iar cererea de iertare sa fie pe deplin sincera. nu trebuie decat sa constientizezi problema pe care o resimti la nivel fizic. dupa activarea acesteia. Len si Morrnah Simeona declara ca acesta este un semnal ca vindecarea a inceput. dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii. cand cineva apropiat este bolnav. mai intai printr-un firicel de lumina si mai apoi.” Asa este in crestinism: ruga trebuie precedata de cainta si de cererea iertarii. cand ne confruntam cu probleme profesionale. ti-am influentat in mod distructiv comportamentul. Te rog. Activarea Stelei Sufletului ne permite sa intelegem interconexiunea tuturor lucrurilor si ne dezvolta sentimente de iubire neconditionata si compasiune. Prin aceasta chakra se creste vibratia si frecventa celulelor si atomilor corpului. pe motivul ca sunt prostii. emotional. o banda larga de energie multicolora ce coboara prin canalul central. Ea este unita cu sufletul.Cere-ti iertare De aceea. Asta este ceea ce poate face constientul: sa se caiasca si sa ceara iertare. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta. vindecatorul. el este armonizatorul. se dezvolta accesul la Suflet. apoi sa incepi sa iti purifici gandirea. celeste dar si cele umane. putem repeta mental: “Imi pare rau ca ti-am creat aceste probleme prin gandurile mele. Steaua Sufletului lucreaza ca un transformator. E vorba despre redescoperirea inocentei. emotional) ce alcatuiesc personalitatea. a lucrat foarte mult cu bolnavi in faza terminala si a descris experientele si concluziile sale in doua carti devenite best-seller-uri. Dar kahuna afirma ca supraconstientul este receptiv tocmai la limbajul de copil. Imi pare rau pentru ca te-am facut ostatic al gandurilor mele si fiindca. la un nivel care poate fi asimilat in existenta/dimensiunea noastra fizica. Probabil ca la o prima citire vei respinge aceste lucruri. iar dr. “destepte”. pamantene in toate campurile (fizic. Aceasta este o identificare constienta cu ceea ce reprezentati si cu intentia de a aduce aceasta realitate in planurie vizibile. la supraconstient nu este posibil decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. Totodata. Ea este vazuta de clarvazatori ca fiind o scanteie ce radiaza lumina in jurul ei. Restul este treaba supraconstientului. intelectualizate nu ajung la pacienti. povesti de adormit copiii. iar calitatea relatiilor noastre se imbunatateste semnificativ. Cu cat lucram si ne concentram mai mult asupra ei. In loc de concluzie : Un medic din Statele Unite ale Americii. pentru a modela vibratia inalta a energiei si informatiilor aduse pe pamant din planurile spirituale. dar si la o comunicare mai profunda cu acesta. Te rog. iarta-ma”. in opinia sa. si implicit. Primul pas in orice munca spirituala este sa efectuati invocatia sufletului. mental. mental etc.

Eu sunt Intentia. Mantra Sufletului este urmatoarea: ” Eu sunt Monada. Apoi aduceti Steaua Sufletului in centrul capului. in canalul central. Repetati acest proces cu celelalte chakre principale precum si cu chakrele. Eu sunt lntentia. scopul pe care Maestrii il cunosc si-I slujesc. Cam atat s-a estimat ca dureaza sa se creeze canalul central. 2. itntr-o pozitie situata la circa 30 cm in fata Stelei Pamant. Eu Sunt lubirea. dezvoltand astfel canalul central pana la diametrul dorit. Miscarea sa fie foarte inceata deoarece “arde” blocajele ce impiedica curgerea energiiilor superioare prin canal. Cei sapte centri energetici care se afla de-a lungul coloanei vertebrale se intensifica. lubirea si Puterea. fie ca planul Iubirii si Luminii sa se realizeze si sa sigileze usa separarii. Eu sunt modelul perfect. Eu sunt lntentia. Eu Sunt lubirea – afirmatia acceseaza iubirea spirituala. si apoi in sus. Lumina sa coboare pe pamant. Se vor realiza 3-5 triunghiuri mari in fiecare sesiune de lucru pentru largirea canalului central 5. Eu sunt Lumina Divina – afirmatia acceseaza supraconstientul. Spuneti Mantra Sufletului de trei ori . in diagonala. O culoare trandafirie. telul divin sa indrume vointa oamenilor. Vortexul spiritual 11 . la locul ei initial. in gand afirmatiile. Eu sunt Sufletul – afirmatie care va aduce identificarea cu Sufletul. Dupa largirea Canalului Central se poate trece la etapa a 2-a. Din punctul de lubire aflat in inima lui Dumnezeu. conducta prin care viata spiritului si constiinta sufletului circula. Este canalul. Eu sunt modelul perfect. ” Eu sunt Monada.5 cm in diametru. fie ca Lumina sa se reverse in mintile oamenilor. Aceasta afirrnatie aduce identificarea cu Sufletul. roz se revarsa din inima Stelei Sufletului inundand canalul central 4. pana deasupra capului durnneavoastra. iar canalul central incepe sa se umple cu focul curcubeu. o legatura de energie si constiinta intre spirit si materie. Nu este indicat sa ne oprim pana nu finalizam toate etapele. 5. Construiti un triunghi mare mutand Steaua Sufletului in jos. fie ca lubirea sa se reverse in inimile oamenilor. Eu sunt Lumina Divina. reprezentat de canalul central este un pod. apoi rostiti cu voce ferma. Eu Sunt lubirea. talpilor picioarelor si cu Steaua Parnantului (aflata la aproximativ 10-15 cm sub picioare) Crearea canalului central trebuie facuta in totalitate. Incepeti sa miscati Steaua Sufletului in sus in sensul acelor de ceasornic (orar). Fie ca Lumina. violet. genunchilor. Culorile rosu aprins (clar.Cand folositi Mantra Sufletului. lntentia lui Dumnezeu este cunoscuta. alb si albastru-indigo. De aici si numele de “Pod Curcubeu” Portiunea Podului Curcubeu care incepe cu Ch7 si se termina la Ch1 se numeste Sushumna.5 cm.” Faceti pauza dupa fiecare afirmatie si incercati sa simtiti curgerea luminii 3. Daca ai ajuns de exemplu in zona chakrei plexului solar si te hotarasti sa renunti. Repetati acest proces al crearii triunghiului cu al treilea ochi. Finalizati meditatia rostind Marea lnvocatie : “Din punctul de lumina din mintea lui Dumnezeu. Se va executa acesta tehnica de 2 ori pe zi timp de 3-4 saptamani pentru a expanda canalul central pana la diametrul de 2. iar acesta va va fi revelat. Eu sunt Sufletul. stralucire si radiere. Centrati-va atentia pe Steaua Sufletului. Cu fiecare afirmatie Steaua Sufletului raspunde. Cand Canalul Central va ajunge sa se dezvolte la cel putin 2. Din centrul unde Voia. o cascada de energie de culoare multicolora (curcubeu). Eu Sunt lubirea.” 1. situata la 15cm deasupra capului dumneavoastra. in functie de evolutia spiritual-energetica a fiecarui practicant. Invocati vortexul spiritual timp de 5-10 min (vezi mai jos) 6. Eu sunt modelul perfect – aceasta ultima afirmatie semnifica faptul ca ati venit in viata prezenta cu un scop precis al sufletului. Steaua Sufletului creste in marime. Eu sunt Lumina Divina. stralucitor).” Eu sunt Monada. 4. energia se va concentra in acea zona cauzand blocaje energetice.” 2. va putea fi vizualizata de clarvazatori in interiorul canalulului central. sa-l umple 3. 4. lmaginativa ca aceasta este luminoasa si stralucitoare ca un soare. Intreaga meditatie dureaza cam 15-20 min si este indicat sa se faca zilnic timp de aproximativ 2 luni de zile. centrati-va atentia pe locul unde se afla aceasta (la 15cm deasupra capului). Construirea Canalului Central 1. Cu timpul o sa simtiti cum Steaua Sufletului incepe sa straluceasca si sa radieze lumina 2. Mutati acum Steaua Sufletului in fata durnneavoastra la circa 30 cm in fata ochiului al treilea. Eu sunt Sufletul. Eu sunt lntentia – acceseaza intentia. Podul curcubeu. Eu sunt Lumina Divina. lnvocati Mantra Sufletului de trei ori. incep sa se reverse si sa umple canalul central 5. sa restabileasca Planul Divin pe Parnant”. etapa curatarii. Apoi mutati Steaua Sufletului in centrul canalului central. vointa spirituala. Eu sunt modelul perfect. de cateva ori. 3. Eu sunt Sufletul. Largirea Canalului Central 1. iar focul curcubeu continua sa curga in canalul central. Din centrul pe care-I numim Umanitate.

Eu Sunt lubirea. asculta vantul si pasarile. Incotro suflete? Viata altora este importanta dar mai importanta este a ta. Eu sunt lntentia. Eu sunt modelul perfect. si asa este. Cereti indrumare zilnica spunand mental: “In intelepciunea sufletului. rugaciune sau invocatie pe care o simtiti apropiata caii dumneavoastra spirituale. energia stagnanta sau blocata din campul dumneavoastra energetic.Este o unealta a Sufletului ce poate fi invocata ori de cate ori simtiti nevoia de purificare energetica. 3. uneori nu poti avea tot ce iti doresti dar nu trebuie sa fii trist. Aduceti apoi Steaua Sufletului de la Steaua Pamant la locul unde se afla Steaua Sufletului.5cm. Sa uitam cine suntem si in final sa nu ne mai iubim. Eu Sunt lubirea. 1. Construiti un triunghi mare mutand Steaua Sufletului in diagonala in jos intr-o pozitie situata la circa 30 cm in fata Stelei Pamant. Vortexul spiritual poate fi folosit si pentru eliminarea din campurile aurei a oricaror energii negative adunate in timpul zilei. tiparele. Si ne aparam atat de tare imprumutand tiparele din jur incat ajungem sa nu mai fim noi. Eu sunt lntentia. pentru a servi scopului acestuia. Cum poti pretinde iubirea cand tu nu te iubesti indeajuns? Cum poti darui iubire cand tu nici nu te mai privesti in ochi? Si totusi te amagesti in fiecare zi ca este bine. lnvocati vortexul spiritual. Vizualizati o tornada de energie alba ce se invarte in sens orar. Mutati apoi Steaua Sufletului prin interiorul canalului central direct spre Steaua Pamant. 6.” 2. iubeste. protectie si crestere a vibratiei. Stiu. Eu sunt Sufletul. in fiecare celula si atom. Ei bine. Exercitiul de centrare. ducand cu el in fundul pamantului toate impuritatile adunate din aura Efectuati acest exercitiu circa 4-5 minute sau pana cand simtiti ca aura dumneavoastra este purificata. 2. Ritmul. Spuneti mental o mantra. Acest vortex de energie coboara pe axul Canalului Central adunand toate impuritatile energetice si curatind canalul de orice reziduu energetic. ajungi intr-adevar sa nu mai ai! Timpul trece diferit in Bucuresti. As vrea sa invat sa stapanesc timpul. Asa a oranduit Doamne Doamne in planul sau. vei spune ca inainte gaseam timp sa scriu mai des. nu! Astazi vreau sa te hotarasti sa te iubesti pe tine insati inainte de orice ! Vreau sa iti daruiesti iubire in fiecare zi! Si apoi vei putea iubi lumea cu adevarat! Caci fiind iubire vei primi iubire! Sunt atat de multe sabloane pe care le-am preluat cu totii incat nu mai suntem nimic din ceea ce am fost cu adevarat. Cand este recomandata folosirea acestei metode: a) La finalul fiecarei sesiuni de lucru cu Steaua Sufletului / canalul central b) Dupa o sesiune de terapie pe o alta persoana c) Pentru a invoca acele calitati specifice energiei Sufletului e) Pentru protectie si curatare f) La sfarsitul unei zile de munca. ca nimic sa fie intamplator si 12 . Eu sunt modelul perfect!” Simtiti cum lumina de la Steaua Sufletului coboara in dumneavoastra. Pierdem adevarata noastra esenta care este in interior si nu in alta parte! Ceea ce credem ca ESTE e doar ILUZIE! Fii cu tine. dupa ce ati ajuns acasa. Eu sunt Lumina Divina. in sensul acelor de ceasornic (orar). Eu sunt Sufletul. 4. asculta-te. lasa-ti fata mangaiata de soare si fa totul ca si cum ar fi ultima ta zi pe Pamant! Nu e greu! E adevarat. roaga-te. Spuneti mental: “In lntelepciunea sufletului invoc vortexul spiritual”. dezvoltandu-l astfel pana la diametrul dorit si apoi pana la locul Stelei Sufletului. in ultimul timp te-am neglijat ocupandu-ma de alte suflete. Scopul acestei meditatii este sa elirninati toate deseurile psihice. 3. Intregul proces de creare a Canalului Central prin tehnicile Stelei Sufletului scoate la suprafata impuritati energetice ce trebuiesc eliminate din aura voastra la finalul fiecarei meditatii. Ajungem sa fim ceea ce vor altii sa fim. el este folosit imediat de catre Suflet pentru a canaliza toate energiile si fortele din dimensiunile spirituale superioare. si efectuati tehnica pentru 5 minute: “In lntelepciunea sufletului invoc vortexul spiritual”. formele negative de gandire. Eu sunt Lumina Divina. Spuneti Mantra Sufletului de trei ori :” Eu sunt Monada. lubirii si Puterii. 4.” 7. accentul pus pe ego si nu pe simturi! Si fara sa vrem preluam unii de la ceilalti si bune si rele. Dragos spunea ca pacientii sunt parti din tine pe care le constientizezi urmand mai apoi sa le vindeci…. caci asa cum spune maestrul meu. Cand Canalul Central este complet construit si largit la diametrul de 2. Reprogramarea mentala pozitiva Draga suflete. Uneori ne cream o cochilie ca sa ne aparam de noi insine. primesc ceea ce am nevoie de la Sursa Luminii. ca va fi bine. prin canalul central. Spuneti Mantra Sufletului de trei ori:” Eu sunt Monada. Vizualizati cum vortexul se misca de sus in jos pana in Pamant. purificare si aliniere zilnica 1. miroase florile. atunci cand spui ca nu ai timp. Incepeti sa miscati Steaua Sufletului in sus. Apoi mutati Steaua Sufletului in centrul canalului central. 5.

ca Sinele meu Divin sa se manifeste constient si pe deplin in planul fizic si in toate planurile existentei. ne permite sa stim ca. Schimbati programarea. daca “ar trebui” sa facem ceva. placere si abundenta. in perfecta sincronizare Divina. Cerandu-I sa ne reechilibreze. undeva. viata noastra este printarea celor doua. Incercati sa percepeti trecerea limbii peste buze. pt.Corpul nostru este un biocomputer.astfel incat sa se poata manifesta fizic ACUM. sau nu este conform Programarii Divine. UN PROGRAM PENTRU SINCRONIZARE “Cer sa mi se reveleze clar urmatorul pas/aspect perfect din planul Divin si sa-mi aduca oamenii perfecti cu care sa realizez crearea si implementarea acestui plan.” RECREEREA IMAGINII ACUM. Ce simte acea mina? Descrieti acele senzatii in scris. unde nu putem ajunge. Priviti atent in oglinda. pana cand vom invata atasamentele si iubirea neconditionata. Intrucat corpurile fizic si emotional sunt guvernate de corpurile mentale – mintea inalta si cea joasa. Ceea ce produce durerea este rezistenta la schimbare. intr-un mod care sa-mi aduca bucurie deplina. inseamna ca nu este in concordanta.sine superior sau monada EU SUNT-. de asemenea. ( Acest program garanteaza indeplinirea cu succes a tuturor viselor si a viziunilor aliniate si ne opreste sa ne intrebam in permanenta. ea o face cu putere si cu bucurie ). rescrieti sau modificati programul si va schimbati viata ! Meditatia aduce darul detasarii si devenim martori si creatori. dar ce vad acest ochi? Notati ceea ce vad acesti ochi. Acest lucru este adevarat. daca ceva nu se manifesta. Priviti-va atent in ochi in oglinda. Atingeti-va mina. 13 . in aceasta realitate fizica. ACUM. emotional. Scrie-ti acel nume pe hartie. armonizate. Treceti-va limba peste buze. darurile si informatiile din toate vietile din trecut. ACESTA ESTE PROGRAMUL DIRECTOR. programarea eficienta ne elibereaza si. imaginea perfecta a calitatilor Divine ale Sinelui meu Superior ( EU SUNT ). experimentand si traind in cadrul propriei noastre creatii.este destinat sa ne ajute sa indeplinim ce dorim sa creem. Priviti atent ochii din oglinda care. Aerul va introduce in piept propriul miros. Ce vedeti? O oglinda reflectind alta oglinda? Particule reflectind lumina? Lumina ce reflecta culori? Orice culori ce reflecta sunet? Sunete ce devin obiecte? Obiecte ce sint oglindite… ce devin prafuite… ce devin praf… praf ce reflecta lumina. Simtiti acea senzatie a miinii ce atinge alta mina. Ce miros simtiti? Dati-i un nume. Draga Dumnezeule Creator Mama/Tata. va privesc. Ceea ce vedeti sint ochii. PROGRAMARE PENTRU NEMARGINIRE Toate corpurile mele sunt acordate. Numai traind in Prezent putem percepe Prezenta Vie.firesc si ce credem ca ne lipseste mai mult acel ceva sa vina mai greu. atunci trebuie sa ne concentram asupra Sinelui nostru Divin nemarginit – amintindu-ne. emotional. in forma si sanatoase. Dispun ca Sinele meu Superior EU SUNT sa aduca in constiinta mea constienta toate talentele. mental si spiritual sa fie aliniate perfect. EU comand ca cele 4 corpuri joase ale mele – fizic. gandurile noasre sunt programul.deci putem renunta la el ). care imi vor da apoi forta pentru a-mi indeplini in acest plan fizic. binele maxim al celorlalti si al meu insumi Eu cer ca toate campurile energetice ale corpurilor mele : fizic. chiar si atunci cand mananc. din prezent si din viitor. Eu cer ca fiecare moment al fiecarei zile sa se desfasoare in concordanta totala si perfecta cu Vointa Divina. ca orice lucru asupra caruia ne concentram creste si devine realitatea noastra. ci chiar in noi. Incercati sa percepeti ceea ce simte mina care este atinsa. ( Cea mai puternica forta creatoare si de transmutare din intregul univers este cea a Sinelui nostru Divin. ne ghideaza in viata. REPROGRAMARE . liniste. Eu cer ca tot ce dau altora in fiecare moment sa fie pt. mental si spiritual – sa manifeste pe deplin. la rindul lor. sau ale Sinelui meu DIVIN ! Priveste-ti Sufletul Schimbarea in sine nu este dureroasa. dorm. Daca ne straduim sa ne cunoastem Sinele nostru adevarat. sa experimentam nelimitarea. care nu se afla in exterior. Ce gust simtiti? Descrieti acest gust in scris. gratie. Respirati adinc. in fiecare moment al unui vesnic Acum. Ele vibreaza si se exprima in armonie perfecta si sincronizata cu pulsul lui Dumnezeu Creator Mama /Tata. in acelasi timp. partea ce-mi revine din Planul Divin.in fiecare moment de ACUM. de fiecare data cind respirati. fac exercitii fizice sau meditez. Dupa reprogramare trebuie sa fim vigilenti cu gandurile noastre.

Acum. Va va ajuta de asemenea. fiecare celula. ficatului si rinichilor. Priviti in adincul ochilor pe care-i vedeti – proprii ochi. recunoasteti-va corpul. fiecare chakra. ori pe covor. Meditatia zambetului launtric Asezati-va cu spatele drept. Auziti-va vocea rostindu-le. Simtiti-va mirosul. 14 . va veti onora propiile calitati unice si potentialul lor de a duce mai departe bunatatea pe Pamant. Va apartine. insorit. Zambiti stomacului. lasand-o incet sa ia forma unui zambet. traite recent. Zambiti inimii si plamanilor. Atingeti-va mina. fiecare organ. Astfel. Auziti-va numele rostit sonor. catre fiecare particica din corpul dumneavoastra. in acelasi timp. Ca sa faceti asta poate fi de ajutor aducerea in minte a unei exeriente placute. Acum respirati adanc. care ii vor facilita dezvoltarea propriei naturi individuale. Taierea legaturilor psihice este una din slujirile mele fata de umanitate. cu atat mai multa iubire isi va face simtita prezenta in viata dumneavoastra. delicata. va veti percepe fiecare parte din corp si-i veti trimite ganduri pline de afectiune. Simtiti-va gustul buzelor. insa in stare de alerta. deoarece acesta va fi capatat forta energiei agreabile si vindecatoare pe care v-ati generat-o singur. Avem nevoie de iubire. Relaxati-va gura. Repetati de cateva ori aceasta serie de actiuni. frumos care va da posibilitatea de a trai in lumea fizica in moduri care. Fara tensiune. sa va recunoasteti valoarea si sa va reconsiderati meritele ca fiinta constienta de sine insasi iar prin crearea autoaprecierii.Soptiti-va usor numele. Suradeti ochilor. dar veti revitaliza. acest lucru v-ar produce o stare benefica. Cativa dintre voi sunt familiarizati cu lectiile pe care le-am dat si cu alte ocazii despre cum se taie aceste legaturi. cu fiecare radiatie a energiei iubirii pe care ati generat-o. si. atunci cind va folositi Intreaga fiinta. timpuri si locuri trecute. ca rezultat al experientelor lumii pamintene percepute si reinmagazinate in el prin intermediul corpului si psihicului. genunchilor. Este un corp minunat. Este un serviciu pe care il ofer cu mare bucurie si placere. Deoarece atunci cand va exprimati iubirea traiti o calitate a vietii. Sufletul isi exprima natura prin intermediul corpului fizic si prin intermediul psihicului. Fiti indragostit de corpul dumneavoastra. din nou. ori un loc anume in care. pentru a percepe in profunzime stralucirea acelui suras. Conexiuni prin care energia curge inainte si inapoi.” Meditatie pentru taierea legaturilor psihice si protective “Sunt Mihail. Sufletul primeste impresii. sau o persoana a carei companie va face placere. mai mult decat o expresie faciala. deoarece atunci cind va folositi intreaga fiinta. Suradeti glandei tiroide din gat. In acest fel. fara a fi distrasi de un eventual discomfort al corpului. Coapselor. Sinteti vederea. Faceti aceasta experienta in mod regulat si rezultatul va fi acela ca nu numai ca veti ajunge in acord mai accentuat cu corpul dumneavoastra fizic si energetic. care este continut de in surasul dumneavoastra. Zambiti creierului si celui de-al treilea ochi din spatele centrului fruntii. gustul. Cand ati terminat respirati la fel de adanc de cateva ori.va cu grija Intregul. Surazand aceste ganduri frumoase si trimitandu-le catre interiorul corpului va exprimati iubirea fata de corpul pe care l-ati neglijat atat de mult timp. Cand ceri taierea tuturor legaturilor psihice trebuie sa stii ca aceste legaturi sunt strans legate intre ele si ca fiecare in parte te leaga de evenimente. Stimati-l. in oglinda. Observati. Iubiti-va corpul. A fi indragostit semnifica trairea miscarii energiei vietii. atingerea. Nu va grabiti cand efectuati aceasta experienta. Iubiti-l. iar aceasta iubire poate fi generata din miezul fiintei noaste si activata prin intermediul unui simplu suras. Surasul va va fi astfel. O persoana a intrebat astazi ce se poate face pentru a dezlega conexiunile nedorite create intre oameni. Este al dumneavoastra. Organelor sexuale. daca v-ati afla. Si cu cat generati mai multa energie a iubirii. in final va sunt de interes. Uitati-va. mirosul si sunetul Universului. Suradeti splinii si vezicii biliare. cu delicatete. element fundamental pentru propia natura. Ce auziti? Ce va spune propriul nume despre propria persoana? Scrieti aceste lucruri in carnetel. pe rand. indreptati-va acel suras cald. cum preferati. incet si incercati sa traiti pe deplin experienta inhalarii fluxului de energie calda. Faceti-o incet. Ascultati sunetul produs de literele numelui. Important este sa fiti capabil sa stai relaxat. Apoi expirati usor si lasati-va invaluit de senzatia oferita de curgerea energiei prin tot corpul dumneavoastra. isi lasa amprenta asupra sufletului si se imprima adinc in Spirit. cunostintele invatate in urma trairii experientelor pamintene. veti gasi Marele Intreg si veti ajunge sa cunoasteti Intregul Care Exista. Inchideti ochii pentru a indeparta orice imagine vizuala care v-ar putea distrage si expirati normal. fara pauza si tinandu-va respiratia pentru cateva momente. Respectati-l. intindeti-va bratele si picioarele si plimbati-va pentru cateva minute mai inainte de a va relua activitatile normale. Deci. ori pe un scaun cu spatar drept. picioarelor si talpilor.

Victime ale propriilor voastre actiuni. Eu va marturisesc ca tot ceea ce reprezinta karma este o incarcatura nedorita. Repetati dupa mine: “Arhanghele Mihail. Nu va dati puterea altuia. fie ca dormiti sau sunteti treji. grupuri de oameni. de o afirmatie. nici sotului sau familiei. Te poate elibera de toate efectele nedorite ale actiunilor si gandurilor tale din toate vietile tale anterioare. Acum ca ati cerut taierea legaturilor psihice va simtiti fericit usor si liber. Am la dispozitia mea o armata de ingeri de lumina. afirm ca tu vreau sa tai toate legaturile mele psihice cu toate fiintele umane atat incarnate cat si dezincarnate”. Dragostea trebuie sa fie neconditionata. Astept ca voi sa ma invitati sa intervin in vietile voastre intr-un mod pozitiv. libertatetea de spirit. Afirmati “Arhanghele Mihail. nici celor dragi voua. pentru ca daca dragostea ta este neconditionata. Ei au fost destinati sa ma ajute inca din momentul Creatiei asa ca eu am fost destinat de catre Creator ca sa fiu protectorul tuturor raselor umane. Nici nu se poate pune problema ca ma puteti deranja “Nu-l pot bate 15 . atat incarnate cat si dezincarnate”. Folosind acesta afirmatie. A venit timpul libertatii. Nu spun acesta ca sa va critic ci doar ca sa va indemn sa folositi acesta afirmatie in fiecare seara inainte de culcare. toate vor fi taiate. Prin lucrarea pe care eu o fac. Este inutil sa ceri ca numai anumite legaturi sa fie taiate iar celelalte sa ramana intacte. Daca nu faci afirmatia ca vrei acest serviciu – eu nu voi interveni pentru ca nu am invoire de la Stapanii Karmei si de la alte puteri ceresti ca sa intervin in viata voastra fara sa fiu invitat. care in loc sa fie argintie emanand lumina alba – este albastra electric. iar sabia mea este de culoare albastru electric. cu sotul sau sotia. Trebuie numai sa afirmi ca vrei acesta lucrare sa fie facuta in numele tau (vostru). Acesta inseamna ca puteti trai in interiorul acestui tub de protectie care isi are originile in Dumnezeu Insusi. Nu puteti pune conditii in iubire ca spre exemplu: “Daca faci asta pentru mine. Ceea ce pot sa va ofer este libertatea caci este ceea ce toti meritati. Va repet din nou ca este foarte usor sa il obtineti. copii si familia. eu am sa te iubesc”. ea nu are nevoie de legaturi psihice cu cei dragi pentru ca legaturile psihice te ataseaza nu te elibereaza. Veti simti o usurare atunci cand o veti folosi. ceremonial sau pios. nu conteaza daca sunteti legat psihic sau nu. candoare si compasiune. ea va va face liber. emanand lumina albastra-electric. toate legaturile psihice pe care le-ai putea avea cu anumite persoane vor fi taiate. ceea ce este foarte simplu. Cum este acesta lucrare savarsita? O savarsesc cu sabia mea caci eu sunt arhanghelul Mihail. toate schimburile de energie cu fiinte din lumea acesta sau din lumea de dincolo au creat fire invizibile care va leaga de acele fiinte cu care ati interactionat.Cand afirmi ca vrei ca toate legaturile psihice sa fie taiate. Faceti-va datoria acolo unde sunteti cu raspundere dar faceti-o cu compasiune si dragoste neconditionata. E de la sine inteles ca nu fac acesta lucrare de unul singur. prin urmare. Pantofii grei de ciment v-au tinut legati de energiile karmei voastre. Solutia la karma este taierea legaturilor psihice cu trecutul. a propriilor voastre fapte. Multi vor simti ca nu vor sa-si taie legaturile psihice cu fiinta iubita. locuri. Sunt momente in cursul unei zile. tari. credeti voi. nici sotiei. Nu este deloc vorba de a apela la serviciile preotilor. energia iubirii. Trebuie sa stiti ca orice relatie pe care ati avut-o. vorbe. preotilor sau alte sisteme de control. Pentru multi oameni este dificil ca sa isi pastreze acel nivel de constiinta care ii fereste de a mai crea noi legaturi psihice. Pot nu numai sa tai legaturile psihice care te tin legat ci si sa te protejez cu coloane de lumina cosmica. Tineti cont ca nu exista asa ceva ca bun sau rau si nici judecata a ceea ce este bun sau rau pentru ca prin compasiune si iubire nu exista nimic altceva decat “a fi”! Trebuie de asemenea sa intelegeti ca multi dintre voi ati facut in vieti precedente fapte bune. noi nu avem voie sa intervenim asupra cursului vietii voastre. ca orice reprezinta karma trebuie echilibrat (anihilat). a fi religios. afirm ca doresc ca tu sa tai toate legaturile mele psihice cu toate fiintele umane. Este necesar sa afirmati ca doriti ca Arhanghelul Mihail sa va taie toate legaturile psihice pe care le aveti cu persoane incarnate sau nu. Acesta protectie va va feri de tot ce nu este al Luminii si tot ce nu lucreaza in concordanta cu Vointa Divina. Dragostea adevarata este neconditionata. nu ati facut niciodata fapte rele. Fiti numai convins ca iubirea exista. Taierea tututror legaturilor psihice te va elibera de oameni individuali. a venit vremea ca sa va asumati propria putere cu fermitate. Afirmatia taierii legaturilor psihice spusa zilnic va va ajuta sa dobanditi libertate. prin care v-ati pus in serviciul umanitatii si. Cum cereti acest serviciu? Nu este greu pentru ca Arhanghelul Mihail este mereu disponibil celor care au nevoie de ajutorul sau. Puteti gandi: “Nu am fost niciodata rau!” si asa poate fi. cand puteti utiliza acesta protectie a coloanei de lumina. ati acumulat karma buna in loc de karma de rea. Aceste fire psihice va fac sa deveniti propriile voastre victime. Ma puteti imagina ca pe un cavaler medieval imbracat in armura. Dupa ce ati facut aceste doua afirmatii in diferite ocazii noi vom intelege ca ne dati voie sa intervenim si atunci totul se va face automat doar spunand : “Mihail stalp de lumina” si veti avea stalpul de lumina. A devenit posibil acum ca sa preschimbati aceste energii in energia luminii spirituale. Un alt lucru pe care vreau sa vi-l daruiesc este “stalpul de lumina”. Este numai nevoie de o simpla cerere. Te va elibera de efecte care isi au cauza in vieti trecute. Sa stiti ca pana nu afirmati ca doriti ajutorul nostru. Acesta te va elibera de sub legea cauzei si a efectului si a legii karmei. Pot sa savarsesc lucrarea oricand simti ca iti este necesar. E ca si cum ati fi purtat pantofii grei de ciment pentru multa vreme iar acum va simtiti eliberat. Aceste fire sunt ca niste conducte ale energiei Karmei care astfel se revarsa din trecut in viata noastra actuala. Trebuie doar sa afirmati “Arhanghele Mihail afirm ca doresc un stalp de lumina”.

Multi oameni vorbesc de frati si surori veniti din spatiu. Tu inspiri Iubire Necondiţionată şi expiri toxinele incidentelor vechi neplăcute. Când decizi să ieşi din meditaţie. care se realizează numai prin repetarea cuvântului “Iubire” şi reântoarcerea la el (când îţi dai seama că cineva nu repetă cuvantul “Iubire” te poţi reintoarce la el). începi să repeţi în şoaptă cuvântul “IUBIRE”. Repeţi multiplu de 9 minute. trupul tău se umple cu Iubire Necondiţionată. tu poti simţi starea de Iubire necondiţionată împrejurul conştiinţei. Acest proces se poate translata într-o experienţă vizuală sau stare de bine. permite câmpului tău energetic spiritual (persoana care meditează) să se extindă până la Iubirea Necondiţionată a lui Dumnezeu. Iubire.la cap pe Mihail care este satul de nenumaratele mele cereri zilnice pentru protectie.) Când respiraţia revine la normal şi respiri din nou adânc şi liniştit vizualizezi norul de lumină purpuriurozalie din nou. înainte de starea de relaxare a minţii. Şi când expiri tu scoţi afară orice disconfort sau orice stresuri ale vieţii care au fost stocate în interiorul tău. oricat de periculoasa. Ia greutăţile vieţii.dacă este posibil. Când ai senzaţia că conştiinţa ta este perturbată şi Mantra “Iubire” este tulburată de o idee anume foarte simplu te adresezi gândului respectiv spunând “mă voi ocupa (ne vom ocupa) de această idee mai târziu. Iubire. Repetarea (mantrei) cuvântului Iubire. dar momentan trebuie să mă concentrez pe meditaţie. de extraterestrii. Insistati ca sa vi se raspunda la aceste intrebari. Dragi prieteni va las acum. Daca aveti probleme cu somnul din cauza cosmarelor sau a altor interferente in timpul somnului.deoarece această lumină semnifică “conducerea în lumina lui Dumnezeu”. stresurile zilnice şi plasează-le în afara ta.Oamenii pot găsi liniştea benefică la lumina lumânării. meditaţie şi se poate medita oriunde. Iubire…” şi permite gândului să dispară. Acum vizualizează norul luminii purpuriu–rozalie cuprinzându-te. Acum după ce tu spui rugăciunea ta personală. Daca ei nu lucreaza cu Lumina le va fi imposibil sa foloseasca aceste cuvinte pentru ca atunci cand faci afirmatia “Sunt una cu Lumina” esti Lumina. Acordă-ţi suficientă iubire de sine de-alungul acestei perioade de timp (9-18 min. 18 sau chiar 27 minute. Această dezorientare se poate manifesta în mai multe moduri: de la o senzaţie de ameţeală la o senzaţie de plutire aeriană sau chiar dureri de cap. focalizează porţiuni din norul purpuriu-rozaliu în orice zonă a corpului tău care are nevoie (de vindecare). Acum în timp ce vizualizezi această lumina purpuriu-rozalie. încet. Ei se pot eschiva spunand “Nu vezi ca sunt Lumina?”sau sa incerce alte strategii. Această meditaţie este un proces uşor. ca să începi meditaţia.” Credeti-ma ca ma bucura sa va vad lucrand pentru sinele vostru spiritual iar somnul si odihna sunt ultimele lucruri de care avem nevoie.Totuşi zgomotul nu este o barieră pt. Dragii mei prieteni. atunci cheama-ma pe mine si legiunile mele ingeresti si vei avea protectie totala. Daca nu iti raspund curat “Sunt al Luminii” sau “Sunt una cu Lumina”. există partea vindecătoare a meditaţiei Iubirii. umplând întregul tău corp fizic. Este posibil ca ei sa se deghizeze aparand ca si fratii nostrii de Lumina. Tu poţi să repeţi cuvântul “Iubire” în timpul meditaţiei. Va iubesc pe toti. Această infuzie de Iubire Necondiţionată măreşte dimensiunea şi strălucirea câmpului tău energetic (al persoanei). daca sunteti confruntat cu influente venind de la acei frati ai nostrii care au trecut de partea intunericului sau de fiinte extraterestre care nu servesc Lumina. Repetând cuvântul Iubire creezi o MANTRA de meditaţie. Permite acestui nor de Iubire Necondiţionată să vindece orice disconfort din corpul tău fizic. pentru ca daca ei lucreaza cu Lumina vor raspunde numaidecat “sunt una cu Lumina”. Meditatia Iubirii Pt. Deci lasă-ţi timp ca să ieşi din meditaţiile multidimensionale. Apoi uşor te “întorci la repetarea cuvântului Iubire. Sunt Mihail Arhanghelul . meditaţie găseşte un loc confortabil şi relativ liniştit. De fiecare dată când începi să-ţi dai seama că ei nu spun “Iubire” este uşor să te întorci pur şi simplu la repetarea cuvantului. nu cu un gand care sa va ingrijoreze ci cu unul care sa va dea de gandit si care sa va dea incredere si fericire. Această ceaţă (nor) de lumină purpuriu–rozalie este manifestarea în spectrul nostru de lumină vizibilă a Iubirii Necondiţionate şi când inspiri. Dacă te întorci la realitate prea repede atunci poate apare starea de dezorientare. care se face astfel: în timp ce tu inspiri. Stai confortabil şi respiră adânc şi echilibrat. Iubire.sau printr-o rugăciune înainte de meditaţie.) pentru înălţarea spirituală şi lărgirea conştiinţei de sine. foloseşte rugăciunea ta personală. Când eşti relaxat. Este un lucru pe care vreau sa il clarific. timp de 9. Când foloseşti orice tehnică de antrenament multidimensional întotdeauna să-ţi acorzi cel puţin un minut sau mai mult să ieşi din meditaţie.(Opţional. puteti sa ma chemati ca sa va apar in orice situatie ati fi. Pentru următoarele 9-18 minute lasă toate lucrurile în plus să curgă (pe lângă tine) şi concentrează-te numai asupra ta însuţi. inainte de a va apropia sau urca pe orice nava spatiala materializata intrebati-i pe ocupantii ei “daca lucreaza cu Lumina si daca sunt una cu Lumina”. 16 . Iubire……. ieşi treptat. Fratii intunecati nu vor putea face altceva decat sa plece.

fie ca a fost prin cuvant ori prin actiunea mea. Lasa ca iertarea sa iti umple fiinta. Ramai cu aceste cuvinte in gand pentru cateva minute… Acum adu-ti in inima pe cineva care are nevoie de iertarea ta. creator a tot ce există. Totuşi prin combinarea rugăciunii cu meditaţia. Relaxeaza-te treptat. pe cineva fata de care ai gresit sau pe cineva care a suferit din cauza ta si care si-a inchis inima fata de tine. Imbratiseaza aceasta persoana cu dragoste. Te iert. Traducerea comună a fost “Eu sunt ceea ce Eu sunt”. pentru toţi oamenii. Relaxeaza-ti. despre persoana ta. inmoaie-ti pantecele. numele persoanei . Simte cum in procesul iertarii granitele dintre tine si acea persoana se dizolva. se lupta. Este vorba de lucrurile rusinoase pe care poate le-ai facut. Este vorba si de toate sentimentele de rusine asociate cu acele fapte. pt. Imbratiseaza aceasta persoana in inima ta. S-ar putea ca sa-ti treaca prin fata ochilor multe motive pt. pe cineva pe care tu ai vrea sa-l ierti. Leagana-te pe tine insuti. îţi mulţumesc pentru toate experienţele binecuvântate. Momentul iertarii Iertarea reprezinta un pas in procesul evolutiei. Ma iert. Cu fiecare expiratie simti cum tensiunea si stresul iti parasesc fiinta. Ehyeh Asher Ehyeh x 4. pentru orice durere am cauzat. Apoi proiecteaza in zona inimii tale gandul despre tine. simte iertarea pe care o simti pentru aceasta persoana. Dumnezeule Mamă şi Tată. In timp ce te imbratisezi cu caldura concentreaza-te asupra iertarii. In soapta. Apoi concentreaza-ti atentia asupra respiratiei urmarindu-i ritmul. care nu ai merita iertarea. treptat si simte cum inima ta se inmoaie tot mai mult devenind extrem de gingasa. Incearca sa intelegi ce te opreste ca sa ierti cu fiecare inspiratie. Orice gand ar aparea in mintea ta acum nu te speria. Blessons. Inspira si expira. Eea Aşa Eea – aceste cuvinte dintr-o limbă străveche. Cu fiecare inspiratie simti cum linistea si pacea te cuprind tot mai mult. Eu devin”. Concentreaza-te pe iertare care-ti intra in inima prin intermediul aerului pe care il inspiri in plamani. S-ar putea ca spunand aceasta afirmatie sa simti ca ceva din tine se opune. sunt exprimate într-un termen comun de “Binefacere”. ele. Rugăciunea Ehyeh Asher Ehyeh x 3. (Binefaceri). Ma iert. La inceput poate fi greu sa ierti. Iertarea schimba vieti. Eu nu mai sunt. Simte cum cu expiratia le scoti afara din trupul tau si le elimini. Vizualizeaza-te acolo si imbratiseaza-te cu tandrete. sentimentului de iertare si simte cum iti oferi tie insati iertare. dar orice pas spre iertare este un pas facut spre vindecare spirituala. un pas important in comunicarea cu Sinele. repeta cuvintele de iertare si imagineaza-ti ca orice gand rebel se elimina prin expiratie. In soapta spune acestei persoane: te iert. pentru price suferinta mi-ai creat prin cuvantul sau prin actiunea ta. şi una şi cealaltă. poţi trăi experienţa unor noi aventuri palpitante ale conştiinţei sau o creştere spirituală rapidă sau. Inspira iertare. 17 . Imbratiseaza-te cu tandrete si gingasie acceptandu-te deplin pe tine insuti. nu accepta. Acum! ”(x3). Pentru orice suferinta am cauzat. Concentreaza-te pe zona inimii. binefaceri.Dacă apare orice disconfort concentrează-ţi atenţia în acea zonă a corpului unde apare disconfortul şi vizualizează norul de lumină purpuriu-rozalie peste zona afectată până când disconfortul dispare. de suferinta sau frica si inspira iertare. ma iert pe mine insami. Repeta de mai multe ori: Ma iert. cu alte cuvinte. imbratisandu-te in inima ta. La nivel de conştiinţă superioară se ştie că nu există Binecuvântări sau Lecţii (pedepse). Ai rabdare cu tine. Accepta tot ce ai faptuit si tot ce ai simtit. te iert pentru orice durere mi-ai cauzat. repeta cuvintele. mult … ”Incepe prin a-ti gasi o pozitie confortabila si inchide ochii. Acum adu-ti in inima pe cineva de la care ai vrea sa-ti ceri iertare. Imbratiseaza aceasta persoana in inima ta. Petrece cateva momente creand o atmosfera de Recunostinta in interiorul fiintei tale…. Oh. incet repeta dupa mine cuvintele: Ma iert. „Eu (numele) activez corpul meu de lumină cu intenţia mea. Le scoti din tine cu fiecare val de aer pe care il elimini pe nas. “Ehyeh Asher Ehyeh” (Eea Aşa Eea)). Mentine acest gand in mintea ta pentru cateva minute. Repeta in soapta: Te iert. toate momentele in care aceasta persoana te-a ranit. Mulţi oameni încep meditaţia lor sacră de tehnică Merkaba cu rugăciunea mea personală (acea rugăciune personală a lui Gary Smith. Expira orice sentiment de furie. Simti cum linistea si acceptarea cresc si se extind inlauntrul fiintei tale. abandoneaza orice rezistenta. şi cer să fiu o conduită pură a Iubirii tale şi a Luminii tale. Când ele sunt folosite în contextul rugăciunii înseamnă „Ceea ce Eu am fost. asa cum o mama si-ar imbratisa pruncul. iertarea este poarta catre dragoste. urmarind cum intra si cum apoi iti paraseste trupul. Simte cum iertarea iti inunda intreaga fiinta. Simte-i prezenta. aceeaşi combinaţie poate să ducă la dezvoltarea completă a potenţialului tău. au fost traduse în multe feluri şi în multe afirmaţii. Ceea ce Eu sunt. Rugăciunile pot fi făcute fără meditaţie şi meditaţia poate fi făcută fără rugăciune. Adu acea persoana in inima ta si imbratiseaza acolo cu dragoste si iertare. Inspira cuvintele de iertare in inima. Expira toate motivele pentru care aceasta persoana nu ar merita iertarea. poarta catre Tine! ”MEDITATIA IERTARII ” ajuta f. Expulzeaza prin expiratie orice sentiment ce se opune iertarii acestei persoane.

-Vampirismul psihic este atunci cand cineva absoarbe energiile din cimpul energetic al altei persoane si poate fi: constient si facut permanent cu intentii negative sau facut inconstient fara intentii negative. lipsa norocului. ai iertat. te rog sa ma ierti. iubita. Exista trei tipuri de baza ale atacului psihic: -Asaltul psihic cand cineva in mod activ si intentionat ataca campul energetic al altei persoane cu intentii negative.. lasa iertarea sa te cuprinda. etc. deoarece ei sunt deseori in contact cu energiile intunericului. Nu toate bolile sunt cauzate de atacurile psihice. dar sa si repare sistemul imunitar spiritual de fiecare data cand Flacara este activata. mult mai vulnerabil decat in mod usual.In soapta repeta cuvintele: cer iertare de la tine. daca ele poarta in jurul lor energii negative. Daca constatati ca in permanenta sunteti iritabili in jurul altei persoane sau grup de persoane. daca este in special vicios. etc. Simte cum usurarea si recunostinta curg prin tine. Cand acestea se intampla individul devine foarte vulnerabil la atacuri psihice.. savirsit de un grup mare. Mai mult clientii care au nevoie de vindecare deseori sunt incarcati excesiv cu energii negative. In acest sens Flacara Protectiei Psihice ofera un ajutor imediat atat pentru atacurile psihice curente cat si o protectie de lunga durata datorita consolidarii sistemului imunitar spiritual. Flacara Protectiei Psihice este astfel conceputa nu numai sa protejeze individual. absoarbe recunostinta in fiinta ta inainte de a incheia aceasta meditatie. iar atacul este persistent. Inspira adanc recunostinta. In timp ce nu puteti alege familia. Lasa iubirea care salasuieste in tine sa radieze intreaga ta fiinta.: sindromul oboselii cornice. care in mod normal iti asigura protectie impotriva atacurilor psihice comune. distribuirea-transmiterea de farmece. slujba. Crede ca ai fost iertat. Expira orice rezistenta ai putea simti inlauntrul tau. Contaminarea profunda inseamna boli de lunga durata cronice ca de ex. scleroza multipla. Alegeti sa traiti langa oameni care va inalta spiritul. zilnice. puteti alege prietenii. Astfel este foarte important pentru orice vindecator. Vampirismul psihic inconstient este foarte frecvent. un sistem imunitar spiritual. Repeta cuvintele de iertare. atacurile psihice pot deschide recipientul campului energetic personal pentru contaminare energetica. cer iertare de la tine. Daca te-am ranit sau daca ti-am cauzat suferinta prin gandurile mele sau prin faptele mele. sistemul imunitar spiritual este compromis si nu corespunde unui atac psihic intens. Simte fericirea iertarii cu toate particelele fiintei tale. Stai cu aceste ganduri pentru cateva minute… Acum revin-o la imaginea ta in inima. Scoatele afara. ca iertarea ti-a fost oferita. mai ales in ziua de azi cand suntem bombardati cu energii exterioare in permanenta.Atacul psihic este atunci cand cineva incearca sa faca rau altei persoane la nivel spiritual folosind energiile psihice. Simte inima cum se deschide pentru a primi iertarea . poate sa cada prada unui atac psihic. In cazurile bolilor. umplandu-te. Atacurile psihice pot fii foarte devastatoare si pot lasa urme necontrolabile ca de exemplu: depresia. va enervati sau deveniti furiosi si luati o atitudine de aparare fata de acele persoane care in mod normal dumneavoastra nu o doriti. Suntem nascuti cu o defensiva naturala impotriva atacurilor psihice. predispozitia la accidente. anxietatea. Esti iertat/a. iubitul. suferinta si durerea. ai fost iertat/a. energii negative. De aceea Protectia Psihica este CRITICA. chiar si o persoana cu sistem imunitar spiritual foarte puternic. In general este o buna idee sa va protejati energetic atata timp cat aveti in jur persoane cu energii negative sau care se alimenteaza cu energia sistemului dumneavoastra. Bucura-te in iertare. Este ceea ce se intampla cand cineva este la nevoie si trage “lumina” de la alta persoana din sistemul campului energetic. De exemplu cand cineva trimite ura catre alta persoana. pierderea serviciului. oboseala. ele probabil au energii negative care nu respecta sistemul energetic personal. nu langa aceia care il distrug. In mod special vindecatorii si lucratorii cu Lumina sunt vulnerabili la atacurile psihice. Repeta „Sunt iertata”. Simte cum iertarea creste.” Initiere in Flacara Protectiei Psihice Arhanghelul Mihail ne ofera aceasta energie care sa ne protejeze impotriva atacurilor psihice. Cancerul este rezultatul atacului psihic personal al celui bolnav. tulburari de somn). vrajitorii catre alta persoana. dar trebuie in acelasi timp sa limitati interactiunea cu acesti oameni cat de mult este posibil. boli. Accepta aceasta iertare. Cateodata. -Contaminarea psihica se intampla cand un sistem energetic vulnerabil este expus unei energii negative. Atacurile psihice sunt mai frecvente decat noi oamenii realizam acest lucru. Expira resentimentele. terapeut sa se protejeze regulat. fibromialgia (dureri in tot corpul. Ele se intampla tot timpul. Fie ca toate fiintele sa vietuiasca in iubire. permanente previziuni ale esecului altei persoane. Aceasta fiind foarte importanta. Despre Atacurile Psihice . Chiar si o persoana care nu are intentii negative poate contamina sistemul energetic. Mod de utilizare 18 . Cateodata. probleme banesti.

În consecinţă. Această meditaţie îndepărtează de asemenea jurămintele de sărăcie pe care poate că le-ai făcut cu mult timp în urmă. ganduri.Initierea poate fii trimisa la distanta si in timp. ne extindem conştienţa şi accesăm acea stare de conştienţă pe care o cunoaştem ca Iubire Necondiţionată. Nu uitati si de beneficitatea Rugaciunii de protectie. Cel care sunt. Daca acest lucru vi se intimpla dumneavoastra invocati Flacara Protectiei Psihice imediat si pe parcursul intregii zile. sa invocam Flacara Protectiei Psihice cat mai des. asa ca aceasta initiere este acolo gata oricind va este convenabil sa o primiti! Pentru a primi initierea stati aproximativ 30-45 minute in meditatie si pur si simplu chemati Arhanghelul Mihail sa va initieze cu Flacara Protectiei Psihice trimisa de mine! Va puteti initia sau reinitia pe dumneavoastra insiva sau alte persoane in orice moment invocind Arhanghelul Mihail: Sfinte Arhanghel Mihail te rog initiaza-ma in Flacara Protectiei Psihice! Pentru a amplifica efectul acestei experiente puteti sa ardeti o lumanare sau uleiuri aromate sau orice altceva ce va va ajuta sa va creati spatiul sacru al dumneavoastra. Initierea . Nu exista limitari pentru numarul de reinitieri asa cum nu exista limita de timp pentru initieri. şi în acelaşi timp va îmbunătăţi capacităţile tale mentale. acestea nu vor trece prin scutul de protectie al Flacarii) Flacara Protectiei Psihice va trebui invocata in fiecare zi o data la plecarea din casa si odata inainte de culcare. Ehyeh Asher Ehyeh. De asemenea Flacara Protectiei Psihice trebuie invocata de cite ori intram in contact cu situatii sau persoane negative. Vor avea loc expansiuni de conştienţă pentru a scoate teama din sistemul vostru nervos. 19 . ele înseamnă „Cel care eram. Rugăciunea şi meditaţia extind percepţia conştientă la diferite nivele de conştienţă ale Stării de Iubire Necondiţionată. Această meditaţie va curăţa şi va vindeca trupul tău fizic în multe feluri.” Flacara Protectiei Psihice nu numai ca va va proteja pe dumneavoastra sau pe orice altceva doriti sa protejati. La începutul acestei meditaţii. voi afirma de asemenea numele meu spiritual de patru ori. ne începem meditaţia condusă cu o rugăciune. Chiar si persoane cu sistemul imunitar spiritual foarte puternic pot suferi atacuri serioase. nu vor ca noi sa ne ranim. eu devin”. legăturile tale karmice cu evenimente trecute vor fi tăiate. „implanturile” sau blocajele de energie vor fi date la o parte astfel că talentele tale latente şi capacităţile se pot desfăşura şi se pot reîntoarce amintirile. ex. suntem capabili să ajungem la starea de conştiinţă a Iubirii Necondiţionate. etc. si reluati un program strict de protectie pana cand criza se termina. astfel că vei fi total renăscut sau. Prin combinarea atât a rugăciunii cât şi a meditaţiei. Mai jos este modul de a invoca Flacara de protectie psihica: “Sfinte Arhanghele Mihail te rog inconjoara-ma cu Flacara Protectiei Psihice” (puteti schimba aceasta formula de invocare dar trebuie sa contina cuvintele Sfinte Arhanghele Mihail si Flacara Protectiei Psihice) Pentru a proteja o proprietate. puteti adauga la aceasta initiere si alte energii sau previziuni invaluind cu flacara de curcubeu persoana care primeste initierea. Cum primiti initierea . Meditatia curatarii Karmei Această meditaţie condusă va permite multe curăţări şi vindecări în trupul tău fizic şi în câmpul tău de energie subtilă. Pentru ca sistemul imunitar spiritual sa devina puternic.Aceasta energie poate fii impartasita liber si gratuit cu orice alta persoana . La începutul acestei meditaţii. Termenul „Ehyeh Asher Ehyeh” este inclus în această rugăciune. Aveti incredere in intuitia si instictul dumneavostra. La începutul acestei rugăciuni. De asemenea puteti folosi orice alta metoda de initiere cu care deja sunteti familiarizati. care vă vor permite să eliminaţi furia care poate că este depozitată înlăuntrul tău. Aceste cuvinte provin dintr-o limbă străveche şi când sunt folosite în contextul rugăciunii noastre. Va daruiesc acesta initiere dupa Voia lui Dumnezeu si in acord cu Legile Divine pentru ca Pacea si Lumina sa mereu fie cu voi! Daca doriti. permiţând ca abundenţa şi fericirea să curgă acum cu uşurinţă în viaţa ta. dar Sfantul Arhanghel Mihail trebuie invocat de fiecare data. dar va va bloca sa trimiteti in exterior orice atac psihic personal (pentru ca daca mai aveti inca intentii negative. astfel că vei simţi prezenţa mea în timpul acestei meditaţii.Odata initiat puteti invoca Flacara protectiei psihice pentru a ridica un scut de protectie si energia curcubeului vindecator in jurul dumneavoastra. În plus. Ehyeh Asher Ehyeh. indoieli. nu mai sunt. asa ca folositi aceasta metoda ori de cate ori simtiti nevoia. Aveti grija ca de multe ori persoane care par a fii dragute nu sunt ceea ce par. Ingerii si ghizii nostri spirituali. o situatie se va face urmatoarea invocare: “Sfinte Arhanghele Mihail te rog invaluie ”proprietatea mea sau proiectul meu sau situatia mea” (o denumesti) cu Flacara Protectiei Psihice. cu alte cuvinte. Ehyeh Asher Ehyeh. nou născuţi într-un nivel nou şi extins de conştienţă. un proiect. meditatia de impamantare foarte buna pentru inlaturarea manipularilor.

Cer să fiu un Vas Pur al Iubirii Tale şi al Luminii Tale. Eu Îţi mulţumesc pentru toate Lecţiile Mele Binecuvântate. Cu toate acestea. Astfel că atunci când vei ieşi din această meditaţie. Acum cer ca Toate Fiinţele Celeste de Iubire şi Lumină care s-au adunat aici să transforme în Lumină toate energiile discordante şi/sau dezechilibrate care sunt eliberate în timpul oricăreia dintre curăţările şi vindecările noastre. când cineva avansează din spiritual dincolo de un nivel de conştienţă. ca să ajungi cel care eşti acum. înseamnă că afirmi că acum eşti gata şi capabil să preiei întreaga răspundere pentru toate acţiunile tale curente şi viitoare. ci înseamnă că acele amintiri ale trecutului nu te vor mai afecta emoţional în prezent. pentru tine. legăturile karmice sunt doar atunci tăiate. Nivelul tău actual de conştienţă este mult peste nivelul conştinţei pe care ai avut-o în acele timpuri de exerciţii spirituale eşuate din trecut. atât din această viaţă. Ehyeh Asher Ehyeh. Aceasta este o ocazie minunată. Prin participarea la această meditaţie.că toate acele experienţe au fost necesare pt. Conştiinţa ta a crescut sau s-a extins. acele consecinţe karmice din acţiunile tale trecute nu mai trebuie să fie aplicate asupra vieţii tale din prezent. ci doar răspunderile karmice faţă de acele acţiuni trecute. tăierea legăturilor karmice nu înseamnă că experienţele tale sunt uitate.Mei. Acum eşti într-o stare de conştiinţă de Iubire Necondiţionată. responsabilităţile karmice. Aceste legături karmice te leagă de asemenea cu „încărcăturile” emoţionale conţinute în amintirile acelor evenimente din trecutul tău. Ehey Asher Ehyeh O Mamă.Sei. Legăturile karmice rezultă din acţiuni. Să înţelegi: karma nu este o răsplată sau o pedeapsă. Cer să apară Vindecătorii Cereşti. Cer să apară Vesta. Mamă. Cer să apară Sanat Kumara.Ya) So-Me-Mi-Ma-Ma-Me-Shi-Vy-Bu-Sa-Wa-Ya So-Me-Mi-Ma-Ma-Me-Shi-Vy-Bu-Sa-Wa-Ya So-Me-Mi-Ma-Ma-Me-Shi-Vy-Bu-Sa-Wa-Ya Ehyeh Asher Ehyeh. că tu eşti suma tuturor experienţelor tale. Tată Creator Dumnezeu a Toate Câte Sunt. Totuşi.Schi. care te-au împiedicat până în prezent. neîngrădit de bagajul şi de consecinţele acţiunilor tale trecute.Wai. indici faptul că saltul său în conştiinţă a fost făcut sau va fi făcut în timpul acestei meditaţii. unde îţi asumi întreaga răspundere pentru toate acţiunile tale.Mei. Sentimentele cu „încărcătură” emoţională care au legătură cu amintirile tale karmice trecute. indiferent care sunt 20 . este o consecinţă a acţiunii. Tot ce ai de făcut. A fi „pregătit” înseamnă că eşti acum la o stare de conştienţă în care vrei să mergi înainte înspre restul vieţii tale. iar la nivelul tău nou de conştiinţă. cât şi din vieţile anterioare. este să te gândeşti la şi să nutreşti gânduri despre aceste evenimente pline de karma din trecutul tău. Vrei să menţii amintirile. pt. pentru că această meditaţie îţi permite să fii complet renăscut în trupul tău fizic actual. Cu toate acestea vrei să îndepărtezi toate „sarcinile” emoţionale conţinute în acele amintiri. să realizezi că această tăiere a tuturor legăturilor tale karmice cu evenimentele tale preistorice personale nu îţi afectează nivelul actual de conştiinţă. De asemenea. În această parte a meditaţiei noastre. Cer să apară Helios. Ehyeh Asher Ehyeh. dar nu şi amintirile însăşi. Orice bagaj sau legături karmice din trecut pe care doreşti să le păstrezi. Cer ca toate Fiinţele Celeste care doresc să asiste la aceste curăţiri şi vindecări să ni se alăture în acest timp. Karma a fost folosită de milenii ca o unealtă de învăţare pentru a asista oamenii în realizarea de avansări spirituale sau de salturi în conştienţă.So-Me-Mi-Ma-Ma-Me-Shi-Vy-Bu-Sa-Wa-Ya (Sou.Biu. de a fi cu adevărat renăscut sau nou născut. când cineva este cu adevărat „pregătit” pentru a tăia legăturile sale cu trecutul. Acum. vei avea capacitatea de a transforma în Lumină toate bagajele cu încărcătură emoţională din trecutul tău.Mai.Mi. Karma „proastă” este un indicator că o anumită stare de conştienţă a lipsit în timpul acţiunilor din anumite situaţii din trecut.Mi. consecinţele karmice legate de acel nivel anterior de conştienţă nu mai e nevoie să aibă loc.Vai. vor fi îndepărtate. Acum. pot fi uşor reataşate. Tată Creator Dumnezeu ale Toate Câte Sunt şi Fiinţe Celeste de peste tot. Participând la această meditaţie. Ai ajuns la această Stare de conştiinţă de Iubire Necondiţionată în timpul rugăciunii de la începutul acestei meditaţii. ţi se dă ocazia incredibilă de a tăia toate legăturile tale karmice cu toate evenimentele tale trecute. Nu-ţi fă griji pentru trăirea tuturor legăturilor tale karmice. Aceste legături karmice te leagă încă de consecinţele şi responsabilităţile acţiunilor tale trecute. Pt. Aceasta este auto-împuternicire la nivelul cel mai înalt. Cer să apară Arhanghelul Mihail. vei fi curăţat de toate răspunderile tale karmice şi de asemenea de sarcinile emoţionale legate de acţiunile tale trecute şi vei fi în continuare capabil să îţi păstrezi toate amintirile. vom tăia şi curăţa legăturile karmice care sunt ataşate de tine din experienţele din trecut. De asemenea. cer prezenţa Iubirii Voastre şi a Luminii Voastre. în starea ta actuală de Iubire Necondiţionată.

orice rău mi l-am făcut mie sau altora în această viaţă şi în orice altă viaţă. Nu eşti responsabil pentru acţiunile altuia. oare cum poate cineva să se aştepte să fie eliberat de toate răspunderile karmice. sunt toate tăiate. vizualiza. care te-au reţinut atât de mult timp de la extinderea la potenţialul tău maxim. cad de la tine.” Aşa. Poţi vedea. la acest nivel de conştienţă. Acum. Când îşi coboară de data aceasta sabia. în energii de Lumină. în fiinţa ta interioară. una care este cu totul reîmprospătată şi cu totul curăţată de bagajul „încărcat” emoţional al acţiunilor trecute. 21 . vei avea nevoie să te ierţi pe tine şi pe toţi ceilalţi. Acum. Arhanghelul Mihail te priveşte în ochi şi apoi mai adânc.” Acum vezi. Te vede că eşti în Starea de conştiinţă de Iubire Necondiţionată şi eşti pregătit să primeşti Curăţirea sa Arhanghelică de karmă. în această Stare de Iubire Necondiţionată. El ţine sabia sa albastră şi vibrantă de energie pură. Arhanghelul Mihail merge înapoia ta şi din nou îşi ridică sabia sa de energie albastră. Eşti cu totul în siguranţă acum. Acum. El zâmbeşte indicându-ţi că eşti gata să ţi se taie toate legăturile tale karmice. eşti cu totul renăscut sau nou născut în trupul actual. Legăturile karmice. pentru noi şi toţi cei implicaţi în orice astfel de incidente din trecut. Mihail. Apoi Arhanghelul Mihail îşi ridică sabia de energie albastră pură şi cu o mişcare fluidă taie cu uşurinţă toate legăturile tale karmice. Acum Mihail se mişcă în jurul tău spre dreapta ta şi cu o mişcare iute taie prin toate şi orice legături. de toate acţiunile trecute. Toate aceste ataşamente de trecutul tău care teau reţinut atât de mult timp. cer Arhanghelului Mihail să taie toate legăturile mele karmice cu evenimente trecute. simte o creştere incredibil de strălucitoare de energie albastră pură care apare dintr-o dată vibrând în faţa ta.circumstanţele înconjurătoare ale unei situaţii. în această Stare de Iubire Necondiţionată. Această cerere trebuie să vină din acea Stare de conştienţă de Iubire Necondiţionată. dacă nu doreşte să-i elibereze pe toţi ceilalţi de toate răspunderile lor karmice. Vei avea de asemenea nevoie să îţi ceri ţie şi tuturor celorlalţi să te ierte. Acest proces de cauterizare transformă energiile nesănătoase din situaţiile trecute. coardele şi legăturile tale karmice care ies din partea ta stângă. Ele îşi folosesc energiile de Iubire Necondiţionată şi Lumină pentru a cauteriza coardele karmice tăiate care ne-au legat înainte de alţii. începem această eliberare karmică de consecinţele acţiunilor tale trecute. Această cerere trebuie făcută cu toată sinceritatea şi cu o inimă deschisă. Şi astfel. Apropierea de energiile sale generează o emoţie pe care o poţi simţi prin întregul tău trup. Şi când faci această cerere către Arhanghelul Mihail cu o inimă deschisă. faci această cerere de la nivelul tău actual de conştiinţă din cadrul Iubirii Necondiţionate. noduri şi coarde karmice ataşate părţii tale din dreapta. tăind cu uşurinţă prin toate şi tot felul de legături karmice care au fost ataşate deasupra capului tău. După ce a completat acest cerc în jurul tău. această cerere poate fi repetată atât verbal. noduri şi coarde karmice cum sunt tăiate. Arhanghelul Mihail acum trece spre partea ta stângă şi taie toate nodurile. Apoi Mihail întoarce sabia de energie albastră şi cu o mişcare de tăiere în jos taie orice legătură karmică ce a emanat din josul picioarelor tale. unde are loc toată tăierea karmei. Şi acum. Eşti eliberat de răspunderile şi consecinţele legate de acţiuni făcute cu mult timp în urmă la nivele mai scăzute de conştienţă. Lumină şi Protecţie ale lui Mihail radiază în afară în toate direcţiile iar aceste energii te învăluie cu totul. Acele legături karmice care te-au reţinut de la completarea atâtor proiecte şi toate aceste vechi bagaje din trecutul tău sunt tăiate şi îndepărtate de Arh. astfel că vei putea auzi întreaga rugăminte. Cauterizarea ne permite o eliberare uşoară de „încărcăturile emoţionale” ale acelor amintiri vechi şi dureroase. Cer o renaştere completă din toată karma legată de această viaţă sau orice altă viaţă. cer Arhanghelului Mihail să taie toate legăturile mele karmice cu evenimente trecute. Apoi voi repeta cererea a doua oară. prin realizarea următoarei cereri către Arhanghelul Mihail. Acum vedem alte Fiinţe Celeste care îl ajută pe Mihail în Curăţarea sa Arhanghelică de Karmă. prin aceasta mă iert şi îi iert pe toţi ceilalţi pentru tot şi toate relele făcute mie în această viaţă şi în orice altă viaţă. simţi. cât şi tăcut în interior. De asemenea cer iertare de la mine şi de la toţi ceilalţi pentru orice rău mi lam făcut mie sau altora în această viaţă şi în orice altă viaţă. acum împreună repetă după mine: „Arhanghel Mihail. Apoi. şi împreună vom cere Arhanghelului Mihail Curăţirea Karmică arhanghelică. De asemenea cer iertare de la mine şi de la toţi ceilalţi pt. Energiile de Iubire. Acesta este Arhanghelul Mihail iar el apare acum în forma sa direct în faţa ta. Nu poate fi rostită doar cu buzele. imagina toate aceste legături. Cer o renaştere completă din toată karma legată de această viaţă sau orice altă viaţă. când toate legăturile karmice au fost tăiate. noduri şi coarde ale evenimentelor trecute care au fost ataşate şi care ieşeau din partea ta din faţă. Când legăturile tale karmice sunt tăiate. el îţi va da Curăţirea de Karmă arhanghelică minunat de efectivă. Acum poţi să te relaxezi cu totul şi întru totul. El îşi ridică sabia albastră de energie pură şi apoi o coboară. Eu aduc Mulţumiri pentru toate Lecţiile mele binecuvântate şi pot spune că am învăţat din Lecţiile mele binecuvântate. Eu aduc Mulţumiri pentru toate Lecţiile mele binecuvântate şi pot spune că am învăţat din Lecţiile mele binecuvântate. „Arhanghel Mihail. ci eşti responsabil pentru toate acţiunile tale. Eu voi spune întreaga cerere întâi de unul singur. Pentru că. vizualizează. Mihail stă din nou în faţa ta. el taie toate legăturile tale cu trecutul care ieşeau din spatele tău. Te simţi cu totul în siguranţă în prezenţa Arhanghelului Mihail şi eşti cu totul în siguranţă în prezenţa sa. Aşa. prin aceasta mă iert şi îi iert pe toţi ceilalţi pentru tot şi toate relele făcute mie în această viaţă şi în orice altă viaţă. Acest proces transformă în Lumină acele particule subatomice care s-au manifestat în trupul tău fizic ca şi „încărcături emoţionale” din cauza unor incidente traumatice din trecutul tău. În această meditaţie. Devii o persoană cu totul nouă. începi literalmente o viaţă nouă. acum tare sau în gând. Acum.

Totuşi. Ai fost eliberat de tot bagajul emoţional care a venit din acţiunile tale karmice trecute. şi multele Fiinţe Celeste adunate aici în acest timp. mai degrabă decât pentru a crea ceva plin de disconfort în viaţa ta. Energia Iubirii şi a Luminii din sabia lui Mihail. Mihail stă acum înaintea ta. ce apare a fi asemănător cu o „lecţie binecuvântată” din trecut. Arhanghelul Mihail. Consecinţele acţiunilor tale trecute au fost îndepărtate. imagina.Acum realizează şi înţelege că experienţele tale ale acelor evenimente trecute vor continua să fie accesibile prin memorie. Poţi pleca de aici complet renăscut şi cu totul nou născut. eliberat şi transformat prin Iubirea Necondiţionată în Lumină Pură de către tine. Pur şi simplu îndosariază amintirile legate de toate problemele tale karmice curăţate. stând în faţa ta. Unul este. Asta te va ajuta să nu manifeşti acel eveniment neplăcut din trecut în viaţa ta de acum. pentru toate persoanele legate de acele situaţii karmice din trecut. Conştienţa extinsă nu este un drept. sună ciudat. desigur că mai există amintiri ale acelor incidente. prin trecerea prin această meditaţie ar fi înţelept să nu repeţi anumite acţiuni.”. aceasta nu este o/un (orice). Există două motive importante pentru aceasta. atunci fii atent la gândurile tale. trece cu iuţeală sabia de energie albastră peste toate părţile trupului tău într-o mişcare ameţitoare. dacă acum permiţi ca amintirile unor incidente trecute să îţi obtureze imaginea situaţiilor prezente. Al doilea este că gândurile noastre înseşi. vizualiza cantităţi imense de Iubire şi Lumină Necondiţionată care sunt trimise în ambele direcţii ale fiecărei legături karmice pe care Arhanghelul Mihail le-a tăiat cu sabia sa de energie albastră. Cantităţi enorme de Iubire şi Lumină Necondiţionată sunt trimise către fiecare din cei implicaţi în şi ataşaţi de aceste evenimente karmice trecute. asociate cu acele incidente din trecut. dizolvă şi vindecă toate incidentele din trecut. atunci poţi într-adevăr să creezi evenimente pe care nu le doreşti. foloseşte puterea gândurilor tale pentru a afecta situaţia înspre ceva plăcut. Şi aşa este făcut. în acelaşi cufăr de memorie în care îţi înmagazinezi amintirile de a duce afară gunoiul. dar o reflectare scurtă înlăuntrul tău arată că acele amintiri de dus gunoiul îţi mai sunt disponibile. de la un nivel mai înalt de conştienţă. Astfel. iar acum fiecare din cei implicaţi în incidentele anterioare a fost vindecat. în toată lumina sa. În dimensiunile mai înalte. Dar. rămâne vreo legătură karmică. Dacă auzi un sunet legat de o „lecţie binecuvântată” de care te temi. Bagajul din trecutul tău a fost îndepărtat. zâmbind din nou. bineînţeles. particulele subatomice care te-au legat de asemenea incidente din trecut şi care te-au afectat atâţia ani au fost şi sunt transformate în Lumină. faptul că nivelul nostru dimensional ridicat permite să se manifeste gânduri puternic energetice. este un prieten sau vecin care face (una sau alta)”. Când gândurile tale despre o situaţie curentă încep să îţi aducă aminte sau să te facă să vizualizezi scenarii neplăcute din trecut. Şi astfel. Nu există „lecţii”. toate experienţele sunt considerate a fi exerciţii de antrenament ale conştienţei. Da. întotdeauna puternice. Ai învăţat din greşelile tale din trecut şi ai fost vindecat de consecinţe şi de legăturile karmice legate de acele incidente. simţi. putem vedea. Apoi repede se termină. Cu toate acestea. opreşte. Sună ciudat. Acum eşti curăţat. Nivelul nostru dimensional de acum permite ca gândurile să se manifeste repede în vieţile noastre. pentru că este cu adevărat completă Curăţarea sa Arhanghelică de Karmă. Aşa. Mihail zâmbeşte când vede câmpurile tale de energie ce sunt acum pline de strălucire a energiilor înălţate. Dacă ceva începe să se petreacă. Mihail zâmbeşte şi pentru a te reasigura. dar adu-ţi aminte că ai amintiri ale fiecărui loc în care ai trăit vreodată în această viaţă. Aşa că ceea ce avem de făcut este să punem toate aceste benzi de memorie ale tuturor incidentelor tale karmice curăţate şi să le aşezăm în acelaşi cufăr cu toateamintirile de dus gunoiul. Aşa că acum Mihail a terminat tăierea karmei şi stă în faţa ta. Există doar „lecţiile binecuvântate” ale vieţii. opreşte. prin curăţarea şi vindecare de sine şi prin trecerea prin exerciţiile de antrenare a conştiinţei sau lecţiile binecuvântate. sunt acum capabile de manifestare instantanee. Legăturile karmice au fost tăiate iar efectele emoţionale legate de aceste incidente trecute au trecut prin procesul de cauterizare al Iubirii şi Luminii. Conştienţa este extinsă prin meditaţie şi/sau rugăciune zilnică. legată de Iubire şi Lumina pusă la dispoziţie de acele multe Fiinţe Celeste prezente. acum ia toate experienţele legate de acele evenimente karmice vindecate şi înmagazinează-le într-unul din cuferele tale de memorare. Acestea sunt „lecţiile binecuvântate” din viaţă. Conştienţa extinsă este un privilegiu. care sunt de fapt exerciţii de antrenament ale conştienţei pentru a trăi viaţa în stările mai înalte de conştienţă. cumva. Acolo vezi că aceste evenimente au fost de fapt exerciţii de antrenament ale conştienţei. Da. toate acele amintiri ale situaţiilor tale karmice trecute sunt curăţate acum de „încărcăturile emoţionale” sau particulele subatomice. Această transformare în Lumină permite să vezi incidentele care înainte erau „încărcate”. că poate. Pentru că acum eşti curăţat şi poţi pleca de aici cu adevărată pace interioară. pe care nu vrei s-o repeţi în viaţă. Dar „încărcăturile emoţionale”. Arhanghelul Mihail simte mica ta îngrijorare. spune-ţi în sinea ta: „Nu. Această Iubire şi Lumină este trimisă de multele Fiinţe Celeste care ajută în procesul Arhanghelului Mihail de Curăţare a Karmei. Gândurile tale sunt acum extrem de puternice şi pot repede crea viitorul. din cauza nivelului nostru ridicat de conştienţă. Cu alte cuvinte. numai o mică luare aminte în acest punct a faptului că. Acum eşti detaşat de emoţiile şi consecinţele legate de acţiunile tale trecute. acum. Particulele subatomice sau „încărcăturile emoţionale” care te-au ataşat de acele evenimente trecute au fost transformate în Lumină. spune imediat ”Opreşte. într-un fel. 22 . Nu există „binecuvântări”. sau am putea spune în conştienţa extinsă.

pentru că acest moment din viaţă este tot ce ai. Acum. Aceste toxine vor avea nevoie să fie eliberate de trupul rău fizic. iar nimic altceva nu s-a întâmplat încă şi deci nu poate să se întâmple deloc. Acum. oameni. Decizia este întotdeauna a ta. aceste particule subatomice sunt curăţate din sistemul tău 23 . este prin febre. fără bagajul acţiunilor tale trecute. Realizează că acum suntem în prezent. Aşa că acum. respiraţii care permit trupurilor tale fizice să intre într-o stare de relaxare şi mai profundă. acum vezi. când încheiem această parte a meditaţiei. imaginează. Acum vom folosi unele tehnici speciale de respiraţie şi vizualizare pentru a transforma în Lumină toate energiile discordante eliberate de Curăţarea de Karmă. Respiraţii încete. înceată. De asemenea le mulţumim Fiinţelor Celeste care ne-au asistat în timpul Curăţării de Karmă a Arhanghelului Mihail. Şi când expirăm. Acele energii au fost eliberate prin Curăţarea Karmei. Reziduurile energetice au fost eliberate în trupul tău fizic în timpul acestei curăţări. Cerem să apară Isus Cristos şi Fecioara Maria. Cerem să ni se alăture acum Fraţii şi Surorile noastre Stelare Arcturieni. Aşa că dacă gândeşti şi nutreşti gânduri despre incidente din trecut. care ard şi înlătură toxinele. îi mulţumim Arhanghelului Mihail pentru ajutorul lui. Chiar şi inspiraţiile şi expiraţiile tale devin mai lente şi mai profunde. Conştienţa ta nouă. De asemenea cerem în acest moment ca Tot Ce Este şi Mama Tatăl Creator Dumnezeu al Tot Ce Este să îşi facă cunoscute prezenţele prin creşterea nivelurilor de Iubire şi Lumină în toţi din noi. Cerem să apară Quetzlcoatal şi White Buffalo Calf Woman. putem simţi energiile crescătoare de Iubire şi Lumină. Vrem să mergi mai profund în tine şi apoi şi mai profund şi mai profund. Un alt fel prin care aceste toxine sunt eliberate. Aşa că în viitor. dar aş recomanda păstrarea de amintiri ale trecutului separat de activităţile tale curente. Problemele tale karmice au fost rezolvate şi nu te mai reţin. în timpul oricăruia dintre evenimentele din trecut. Dacă rezultatul este mai mult gunoi. acelea s-au întâmplat atunci. care acum luminează în Lumină Purpuriu Rozalie. din această viaţă fizică. Astfel. care au fost stocate în trupurile noastre fizice ca şi particule subatomice. dar din cauza tuturor posibilelor ramificaţii ale manifestărilor gândului. putem fie să ne relaxăm şi să privim un rezultat sau desfăşurarea unei experienţe. sau putem să ne folosim puterea gândurilor pentru a influenţa şi a crea un rezultat mai plăcut pentru sine.Acum. Deci fii aici acum şi nu acolo atunci. Aşa. simţi. pe toate prezente. aşa că te rog să măreşti hrănirea cu apă. când întâlneşti incidente care ţi-ar putea aduce aminte de situaţii karmice din trecut curăţate. aceste toxine vor fi eliberate prin urinare. Realizează că unele dintre aceste reziduuri de energie din eliberarea particulelor subatomice vor lua forme de toxine. Dacă relegarea de evenimente karmice are loc. simt Prezenţa Iubitoare a Tot Ce Este şi a Mamei Tatălui Creator Dumnezeu a Tot Ce Este. eu observ de obicei că se desfăşoară rezultate. Amintiri ale evenimentelor trecute vor rămâne în tine. inspirăm aceste energii Purpurii Rozalii de Iubire Necondiţionată Pură. Şi pe când respirăm. Acesta este timpul prezent. toţi care sunt adunaţi aici împreună. Este alegerea ta. Bucură-te de viaţă. Fiecare dintre noi. Şi acum. de acum. vizualizează aceşti nori de Lumină Purpuriu Rozalie care acum umplu întreaga noastră zonă. te rog să-ţi aminteşti că gândurile tale sunt destul de puternice pentru a relega legături karmice cu trecutul. în următoarea parte a acestei meditaţii vom trece la una din fazele de vindecare. Acum. atunci te rog să faci din nou această meditaţie. când continuăm să inspirăm profund şi încet. Cerem să apară Gautama Buddha şi Quan Yin. Dacă rezultatul unui eveniment este o aventură. Prin mărirea hrănirii cu apă. astfel încât să nu interfereze cu viaţa ta din prezent. Cerem să apară Thoth şi Isis. extinsă. iar amintirile sunt doar ale lucrurilor din trecut. Viitorul este deschis către tine. dar orice incidente noi pot fi trăite pe baza noului tău nivel de conştienţă. este mult diferită decât nivelul tău anterior de conştienţă. mai degrabă decât să le influenţez eu. inspiraţia şi expiraţia acestor nori Purpurii Rozalii de Iubire Necondiţionată. Trupurile noastre fizice au acumulat cantităţi mari de stresuri şi tensiuni din evenimente karmice trecute. acele energii discordante eliberate în timpul Curăţării Karmice a Arhanghelului Mihail. atunci du noul gunoi la cufărul cu depozit de gunoi şi scapă de el. Maeştri Ascensionaţi şi Fiinţe Celeste. împreună cu Fraţii şi Surorile noastre Telosieni care trăiesc în lăuntrul pământului nostru din Muntele Shasta. Din nou. are loc o vindecare suplimentară înlăuntrul nostru. Pe măsură ce continuăm respiraţia noastră profundă. Aşa că în acest moment facem o pauză ca să cerem prezenţa Fiinţelor Celeste care sunt specializate în anumite feluri de vindecare. la acest punct din meditaţie vrem să te relaxezi şi mai mult decât acum. Această Lumină Purpuriu Rozalie este manifestarea vizibilă a Iubirii Necondiţionate în spectrul nostru de lumină vizibilă. atunci bucură-te de el. cuprinzând întreaga noastră zonă. sau poate ar putea fi începutul unei noi aventuri incitante pentru tine. inhalăm cantităţi mari din norii Purpuriu Rozalii ai Iubirii Necondiţionate şi începem să transformăm orice energii discordante care au fost eliberate în timpul Curăţării Karmice. profunde. cei adunaţi aici în acest timp. Aşa că relaxează-te. aceste stresuri şi tensiuni. Energiile lor de Iubire şi Lumină îi umplu pe toţi. realizează că această situaţie nouă ar putea fi gunoi de o natură similară cu acel eveniment din trecut. Cerem să apară Shiva şi Kali. Această stare şi mai profundă de relaxare îi ajută conştiinţei noastre să se extindă şi să ne asiste în vindecările noastre ulterioare. regulate. acele legături karmice ar putea fi reconectate. expirăm rezidurile emoţionale.

Întreaga margine exterioară a norului Purpuriu Rozaliu de Iubire a fost transformată în Lumină Aurie. 24 . aceste energii elevate de Iubire Necondiţionată continuă să elibereze orice stresuri şi tensiuni care au rămas. imagina. până ce o sferă se formează de jur împrejurul tău. energii discordante toxice întunecate ies din trupul tău fizic cu fiecare din expirările tale. Poţi vedea şi simţi aceste energii pe măsură ce ies din trupul tău. inspiri Lumina Purpuriu Rozalie a Iubirii Necondiţionate în toate părţile trupului tău. simte. imagina. expiri nori întunecaţi de energii discordante. Orice energii discordante rezultate din eliberările karmice. Dintr-o dată. care acum sunt transformate în Lumină de către aceşti nori Purpurii Rozalii de Iubire Necondiţionată. Când inspiri. Odată ce aceste energii combinate de Iubire Necondiţionată converg pe arii tocmai vindecate. atu ci când inspiri. Şi când expiri. scânteieri lucitoare de Iubire şi Lumină care pătrund în toate zonele proaspăt curăţate şi vindecate. această Sferă de Aur care este plină cu nori de Lumină Purpuriu Rozalie. toate energiile discordante conţinute de expiraţiile tale sunt acum transformate în Lumină de Aur. simte. Aceste minunate iluminări de Iubire Necondiţionată transformă şi vindecă imediat toate celulele din zonă. Razele de Aur transformă toate energiile discordante eliberate de trupurile tale fizice şi de Lumină în nori de Lumină Aurie. de asemenea. Astfel de acorduri nu mai sunt potrivite acum la nivelul nostru evoluat de conştiinţă. Pentru că aceste celule vindecate nu numai că funcţionează optim la acest nivel dimensional dar. Poţi vedea. inspiri Luminozitatea Iubirii Necondiţionate şi când expiri. cu fiecare din expiraţiile tale. percepe toate energiile discordante. toată karma trecută a fost îndepărtată. ele pot fi văzute ca nori de energie întunecaţi. toate celulele din acele zone au fost vindecate acum şi transformate în celule de nivel dimensional mai înalt. Energiile combinate de Lumină Purpuriu Rozalie şi Lumină Aurie caută apoi toate zonele din lăuntrul tău care tocmai au fost vindecate de Curăţarea Karmică. Toate zonele din trupul tău fizic şi câmpurile de energie subtilă care au fost afectate înainte de aceste incidente karmice au fost curăţate şi vindecate. raze de Lumină Aurie se unesc asupra acelor nori întunecaţi de energie care au fost eliberaţi de expiraţiile tale. aceste energii discordante ale evenimentelor trecute sunt eliberate din celule. Lumină Pură Aurie. vizualizează nori de Lumină Purpuriu Rozalie care sunt inhalaţi înăuntrul tău. la acest punct din meditaţie. imaginează orice stresuri sau tensiuni rămase aşezate în orice parte a trupului tău. ieşind din trupul tău fizic cu fiecare din expiraţiile tale. pentru a pregăti viitoarea ta Ascensiune. chiar şi cele de la nivel celular. Odată ce tot dezacordul din afara trupului tău a fost transformat în Lumină de Aur iar respiraţia ta a revenit la normal. vizualiza această uriaşă sferă transparentă de Lumină Aurie care te înconjoară. amândouă aceste energii ale Iubirii Necondiţionate se întrepătrund şi intră în trupul tău. rezultate din tăierea legăturilor karmice. apar străfulgerări de Lumină. imaginează. Vezi. pe măsură ce norul Purpuriu Rozaliu de Iubire Necondiţionată intră prin ţesuturile din întregul tău trup fizic. Şi astfel acum.nervos de către aceşti nori de Iubire Necondiţionată. Acum. aceşti nori întunecaţi de energie discordantă. simte. simţi. simţi. legaţi de incidente din trecutul tău. Aceste acorduri nepotrivite sunt legate de vieţi anterioare şi nivele anterioare de conştiinţă. Toate stresurile. când aceste energii discordante ies din trupul tău. Aceste Raze Aurii emană din toate secţiunile Sferei Uriaşe de Aur din jurul tău. Unele dintre aceste acorduri şi jurăminte sunt făcute cu mult timp în urmă în vieţi anterioare. vizualiza. Celulele aflate în disconfort şi cele deformate. vizualizează. în Lumină de Aur. În curând întunecarea expiraţiilor tale descreşte. celulele nesănătoase de orice fel sunt făcute din nou întregi. Această creştere în Lumină continuă rapid. Şi as fel poţi vedea. Această manifestare vizibilă a stării de conştiinţă de Iubire Necondiţionată se mişcă acum prin fiecare parte a întregului tău trup. Şi astfel. acorduri vechi şi jurăminte care nu au fost încă eliminate. Si vezi. unele dintre aceste celule au fost activate acum în Lumină. tensiunile şi energiile discordante sunt transformate acum. acum vom continua cu ajutorul tuturor Fiinţelor Celeste care ni sau alăturat şi ne vom curăţa de acorduri nepotrivite. Razele Aurii de Lumină din Sfera Aurie din jurul tău au transformat acum tot disconfortul rămas. Toate celulele tale sunt reparate acum. când continui cu această curăţare. observă. Această inspirare specială de Lumină Purpuriu Rozalie de Iubire Necondiţionată îţi curăţă trupul fizic şi câmpurile de energie subtilă de orice energii discordante care au rămas. Iar acum poţi vedea sau simţi această Sferă Aurie uriaşă şi translucidă care te învăluie acum complet. care sunt acum transformate în Lumină şi făcute sănătoase. Iar acum. expirat de trupul tău. Când iubirea Necondiţionată este inspirată. Şi pe măsură ce aceste energii. vizualizează că vapori întunecaţi sunt eliberaţi din lăuntrul tău. pe măsură ce tot mai multe din aceste energii discordante ale trecutului tău s nt eliberate de expirările tale. Şi astfel. expiri întunecimea dezacordurilor. Astfel că. simţi. marginile exterioare ale norilor Purpuriu Rozalii ale Iubirii Necondiţionate din jurul tău încep să crească în strălucire şi vibraţie. Şi eşti în central acestei sfere. orice particule subatomice de energie discordantă care sunt blocate în orice parte a trupului tău. Astfel. imaginează. Iar acum vezi. Expiraţiile tale devin limpezi şi revin la normal. În curând un mic nor de întunecime începe să crească înaintea ta. Studiază. Am nteşte-ţi că această Lumină Purpuriu Rozalie este manifestarea în spectrul nostru de lumină vizibilă a energiilor vindecătoare ale Iubirii Necondiţionate. Acum. aceşti nori înconjoară energiile discordante şi ele sunt scoase din trupul tău prin expiraţiile tale.

un lucru este de înţeles înainte de a începe această parte a meditaţiei. să trăieşti o viaţă de sărăcie. vindecări şi îndepărtări specializate. Cer ca toate „implanturile” sau blocajele energetice ale acelor capacităţi din creierul meu să fie îndepărtate. Acele timpuri când era potrivit pentru evoluţia noastră spirituală. Multe limitări. Eu promit de asemenea 25 . Cer deasemenea ca să fie deschise clarvederea. vrem să vindecăm toate problemele nerezolvate. legate de abundenţă. Să înţelegi că blocajele de energie sau „implanturile” sunt cu mult diferite faţă de cum ar crede mulţi oameni. care te reţin astăzi. la Maeştrii Celţi Ascensionaţi. Cerem ca Fiinţele Celeste care ajută la îndepărtarea blocajelor de energie sau a „implanturilor” să vină acum. Odată ce aceste blocaje sunt îndepărtate. De ceea. O dată. nerestricţionată de toate acele acorduri făcute cu mult timp în urmă în vieţi îndepărtate. Cerem asistenţa tuturor Fiinţelor Celeste în aceste curăţări. de la Preoţii Shamani Ascesionaţi din Siberia. Şi astfel. pentru că în multele noastre vieţi am trecut pe multe căi în multe ţări. în timp ce avem nevoie să ne reţinem experienţele. O anumită extindere a conştiinţei este necesară pentru a deschide aceste blocaje şi a activa aceste celule. trebuie să fii la un nivel de conştiinţă şi percepţie. cerem ca Maeştrii Ascensionaţi sau Sfinţii din toate religiile să vină şi să ne ajute. de la Maeştrii Mayaşi Ascensionaţi. în cea mai mare măsură posibil. sănătate şi fericire să fie eliberate pentru mine. această cerere de a accesa capacităţile tale poate fi spusă verbal sau în tăcere înlăuntru. blocaje pe care le-ai creat pentru a bloca activarea unor celule cerebrale. şi a doua oară o vom repeta împreună. până când eşti pregătit. clarauzirea mea şi alte abilităţi similare. Acum. la Preoţii Shamani Zulz Ascensionaţi din Africa. iar aceasta este acum. Toate acele acorduri care te reţin acum în prezent pot fi îndepărtate acum. Această cerere este după cum urmează: „Eu acum cer. În timp ce putem fi conştienţi de câteva vieţi experienţele mult mai multora rezidează în întreaga noastră conştiinţă. Cerem ca toate Fiinţele Celeste care doresc să ne ajute să vină acum în Iubirea şi Lumina acestei întâlniri şi să ne ajute la aceste vindecări. Acum. avem nevoie să cerem ajutorul unor echipe Celeste de Vindecare suplimentare. pentru a rămâne până ce atingi o stare specifică de conştiinţă. pornind de la nivelul meu actual de conştiinţă. „Implanturile” sunt blocaje de energie din celulele creierului tău. depind de propriul ei nivel de conştienţă. De asemenea cerem ca Maeştrii Ascensionaţi sau Sfinţii tuturor oamenilor indigeni să vină şi să ne ajute. Mai există de asemenea alte acorduri din trecut care încă mai împiedică oamenii astăzi. pentru a vindeca aceste amintiri antice. ca şi înainte. Acum.Aceste acorduri vechi şi jurăminte din trecutul rău te reţin acum în prezent de la dsfăşurarea în întregul tău potenţial. pot avea loc alte vindecări. Şi acum ne luăm un moment pentru a cere asistenţa oricăror alte Fiinţe Celeste care ar dori să ajute. Te-ai extins la un nou nivel de conştienţă. rezoluţii şi îndepărtări. de la Maeştrii Anasazi Ascensionaţi. „implanturi”. în care poţi să asişti la îndepărtarea acestor blocaje şi la activarea acestor celule cerebrale. „Implanturile” sunt cu adevărat blocaje de energie şi ele nu vin din partea altora. Cerem ajutorul atât de multora. De asemenea dorim să anulăm toate acordurile care nu mai sunt potrivite la nivelul actual de conştiinţă. Aceste Fiinţe Celeste ne vor asista în curăţarea specială şi vindecarea de acorduri vechi nepotrivite din vieţi trecute. cerem ajutorul Fiinţelor Celeste pe care le-am chemat să vină. multe vieţi în urmă. pe baza nivelului meu actual de conştiinţă. La acest moment din meditaţie. Puterile şi abilităţile pe care fiecare persoană le va activa acum şi le va manifesta în viaţa lor după această meditaţie. Ele nu sunt de natură tehnologică. Toate puterile şi abilităţile se vor manifesta când este timpul potrivit. Primul pas înspre accesarea capacităţilor latente şi a puterilor este să ceri să ţi se dea acces la ele. înainte de a-ţi redobândi abilităţile şi puterile latente. Acum ai ajuns la acel nivel specific de conştiinţă din cadrul stării de conştiinţă a Iubirii Necondiţionate şi acele blocaje de celule cerebrale care îţi limitează acum abilităţile pot fi îndepărtate. în tipul acelui timp specific. cum le spun unii oameni. Cer ca acele puteri şi capacităţi să fie eliberate pentru mine. ca toate puterile şicapacităţile mele. sau. Aceste blocaje sunt preprogramate la nivel celular. ca să o auzi în întregime. timpul pentru desfăşurarea deplină a puterilor cuiva şi a abilităţilor se bazează pe nivele de conştiinţă şi percepţie. Şi astfel. Blocajele care îţi limitează capacităţile. Trebuie să înţelegi că folosirea ta greşită de anumite puteri din trecut a dus la acordul şi dorinţa de a avea unele abilităţi şi puteri „scoase din circuit” sau la care e „interzis accesul”. au fost purtate până aici din vieţi anterioare în viaţa ta prezentă. Astfel. voi spune această cerere de două ori. iar acestea includ jurăminte religioase făcute cu multe. pentru a goli aceste acorduri vechi şi a îndepărta blocaje de energie sau „implanturi”. legate de amintiri din multele şi variatele noastre vieţi. dar trebuie să faci cererea înainte ca aceste blocaje de energie din celulele tale cerebrale să poată fi îndepărtate. Aceste blocaje te reţin de la folosirea anumitor puteri şi capacităţi. la nivele mai scăzute de conştiinţă. este că „implanturile” sunt blocaje de energie din celulele creierului. cu care ai fost de acord şi chiar ai cerut să fie instalate înainte de a veni în această viaţă. Eu îmi asum acum întreaga responsabilitate pentru toate rezultatele tuturor acţiunilor mele. la Maeştrii Aborigeni Ascensionaţi. nu se bazează pe ceasuri şi calendare. prin aceste blocaje de energie din celulele tale cerebrale. Acestea includ toate acele acorduri care limitează puterile prin blocaje de energie. Cu toate acestea. Trebuie să poţi folosi puteri cu un nivel înalt de percepţie conştientă înainte de a ţi se putea acorda din nou accesul la anumite puteri. Ai cerut aceste „implanturi” sau blocaje energetice pentru că ai folosit greşit anumite puteri şi capacităţi în trecut. De aceea este timpul să ai o viaţă nouă. Dar asta a fost atunci.

legate de abundenţă. Celulele sunt mai întâi vindecate de către Lumina Purpuriu Rozalie a Iubirii Necondiţionate. Aceste fiinţe Celeste văd acum că te-ai curăţat şi vindecat de bagajul care te-a împiedicat să foloseşti aceste puteri şi capacităţi în trecut. vine o rază de Lumină Purpuriu Rozalie care este urmată repede de o izbucnire legătoare de Lumină puternică Aurie. Puterile Iubirii Necondiţionate au vindecat cu totul toate aceste celule cerebrale care au fost înainte blocate sau care au conţinut energii discordante. acum le cer Fiinţelor Celeste care ajută la îndepărtarea blocajelor de energie sau a „implanturilor” să vină şi să mă asiste în acest timp. pentru că şi ele s-au micşorat la mărimea noastră subatomică. În acest moment. Şi astfel noi. a percepţiei noastre conştiente la nivel subatomic. toate amintirile noastre personale ale fiecărei loviri pe care ai suferit-o vreodată. Cer de asemenea ca să fie deschise clarvederea. ne vedem. la acest nivel celular din trupul nostru fizic. majoritatea acestor benzi de memorie nu se mai aplică nici măcar la noi. Doar la nivel celular pot avea loc aceste comunicări. iar toate aceste celule pulsează acum cu Lumină Aurie. toate aceste vindecări şi curăţiri pe care tocmai le-ai primit. Eu îmi asum acum întreaga responsabilitate pentru toate rezultatele tuturor acţiunilor mele. Simplu spus. Apoi. pornind de la nivelul meu actual de conştiinţă. cum spun unii. asta înseamnă că acele celule cerebrale operează acum optim la acest nivel dimensional şi chiar mai bine la următorul nivel dimensional. Şi astfel. Curăţirea noastră de aceste acorduri vechi care ne-au limitat capacităţile şi puterile. a „implanturilor”.să îmi folosesc capacităţile doar pentru binele tuturor şi ajutând în răspândirea de Iubire şi Lumină către mine şi către alţii. Celulele din această porţiune din creier stochează amintiri ale fiecărui incident care s-a întâmplat vreodată în întreaga noastră viaţă. Eu promit de asemenea să îmi folosesc capacităţile doar pentru binele tuturor şi ajutând în răspândirea de Iubire şi Lumină către mine şi către alţii. superior sau adult. de orice blocaje sau energii discordante. de asemenea stochează benzile de memorie ale fiecărui avertisment pe care l-am primit vreodată de la orice învăţător. Fiinţele Celeste care vor lucra cu noi îşi micşorează o parte din conştiinţa lor la nivel subatomic. de disconfort. la mărimea ta actuală subatomică. de disconfort. Şi astfel ele concurează ca tu să ajungi la acel nivel de conştiinţă consimţit. începând cu naşterea. vor permite din acest moment să fie dezvoltate înlăuntrul tău puteri şi capacităţi latente. S-o micşorăm până ce suntem mai mici decât nivelul celular. ne dă acum oportunitatea de ne curăţa de frică şi furie. Acum noi împreună cu Fiinţele Celeste căutăm toate celulele cerebrale care au blocaje energetice. Şi astfel. clarauzirea mea şi alte abilităţi similare. Acestea sunt Fiinţele Celeste care vor lucra de fapt cu tine pentru a deschide blocajele celulare din celulele tale cerebrale. aceste celule cerebrale sunt imediat vindecate şi transformate. ele vor deschide blocajele celulare din acele celule cerebrale care împiedică acum folosirea capacităţilor şi puterilor tale latente. Înmagazinate într-o porţiune a creierului nostru sunt toate amintirile noastre. cu ajutorul Fiinţelor Celeste care sunt cu noi.” Si acum repetăm împreună: „Eu acum cer. vom fi capabili să ne mişcăm înlăuntru şi să ne vindecăm oriunde în trupul nostru fizic. la care alţii se referă ca „implanturi”. Acum putem de asemenea să vedem Fiinţele Celeste care ne ajută. Cer ca toate „implanturile” sau blocajele energetice ale acelor capacităţi din creierul meu să fie îndepărtate. Această mărime subatomică este necesară pentru ca să poată intra în trupul tău fizic şi să facă vindecarea optimă. vizualizăm mişcorându-ne tot mai mult. Prin micşorarea percepţiei noastre. Fiinţele Celeste care ajută la îndepărtarea blocajelor de energie sau. Apoi. În comunicările noastre avem de gând să reasigurăm acele celule cerebrale că suntem adulţi acum şi la o stare de conştiinţă în care putem cu siguranţă să 26 . noi înşine ne vom micşora de asemenea percepţia şi vom călători înlăuntru. Odată ce o Fiinţă Celestă luminează o astfel de celulă cerebrală cu Luminile Aurii şi Purpuriu Rozalii. Aceste Lumini strălucitoare irump de fiecare dată când o Fiinţă Celestă localizează o celulă cerebrală care conţine blocaje de energii discordante. Acum. Această arie. acum le cer Fiinţelor Celeste care ajută la îndepărtarea blocajelor de energie sau a „implanturilor” să vină şi să mă asiste în acest timp. Acum. Acum. Astfel. în cea mai mare măsură posibil. astfel ca să îţi poţi folosi abilităţile şi puterile latente. aceleaşi celule cerebrale sunt transformate în Lumină Pură de către Lumina Aurie a Iubirii Necondiţionate. simţim. Aceste celule au fost vindecate acum şi au fost de asemenea transformate sau activate în celule cerebrale care operează la un nivel dimensional mai înalt.” Precum am cerut. sănătate şi fericire să fie eliberate pentru mine. Astfel. la acest moment din viaţa noastră. Această curăţare de frică şi furie va cuprinde o reasigurare către acele celule responsabile cu siguranţa noastră fizică şi emoţională. Odată ce astfel de celule cerebrale sunt găsite. mai ales la nivelul nostru actual de conştiinţă. Gândurile şi acţiunile tale vor fi mai puternice şi vor începe de asemenea să reflecte atribute dimensionale mai înalte. unde anumite abilităţi şi puteri pot din nou să fie activate şi date ţie. stau acum în faţa ta. imaginăm. vindecări şi curăţări. Aceste Fiinţe Celeste vor rezolva de asemenea problemele vechi şi vor îndepărta energiile nedorite. începem să condensăm sau să micşorăm porţia noastră conştientă de percepţie din ce în ce mai mult. imediat localizăm acea porţiune din creier care este răspunzătoare pentru siguranţa noastră. vom comunica direct cu acele celule cerebrale răspunzătoare de siguranţa noastră. pe baza nivelului meu actual de conştiinţă. până suntem atât de mici încât acum suntem capabili să ne mişcăm cu uşurinţă printre celulele creierului nostru. De asemenea căutăm toate celulele cerebrale cu energii discordante sau celule în disconfort. Şi astfel. ca toate puterile şi capacităţile mele. împreună cu amintirile fiecărei loviri pe care ai cauzato vreodată. Cer ca acele puteri şi capacităţi să fie eliberate pentru mine. putem comunica uşor cu celulele creierului. Şi astfel.

Această Sferă Aurie este plină cu nori de Lumină Purpuriu Rozalie. mai mult şi mai mult. frumoase Fiinţe Celeste care ne-au ajutat în această parte a vindecărilor şi curăţărilor. creşte probabilitatea de a putea manifesta o situaţie dureroasă din trecut în realitatea noastră curentă. toţi dintre voi. cerem Fiinţelor Celeste să lumineze toate benzile noastre de memorie cu o rază de Lumină Aurie şi apoi cu o rază de Lumină Purpuriu Rozalie.mânuim situaţii de urgenţă. să mergem cu bicicleta etc. simţim. vizualizăm. când am fost tineri. Şi astfel Fiinţele Celeste care au deschis blocaje şi au vindecat celule cerebrale. le cerem Fiinţelor Celeste prezente să îndepărteze toate ataşamentele de orice alte fiinţe din toate trupurile noastre fizice. Ne simţim curaţi. trupurile noastre de Lumină. unii dintre noi au făcut anumite acorduri cu vieţi în urmă pentru a împărtăşi experienţe. trupurile noastre subtile şi câmpurile noastre de energie subtilă. observă. Acel nivel de conştiinţă a fost atins acum. Acum. imaginează. acum caută prin întregul tău trup şi simţi oriunde ar putea fi vreun dezacord rămas şi vezi cum sunt vindecate acele arii de nori Purpuriu Rozalii de Iubire Necondiţionata. până ce am ajuns la un nivel anumit de conştiinţă. la acest nivel dimensional. Această manifestare în spectrul nostru de lumină vizibilă a Luminii Purpuriu Rozalii de Iubire Necondiţionată din timpul acestei vindecări finale. Această uriaşă bibliotecă de benzi de memorie a fost menţinută de celulele noastre cerebrale pentru a produce amintiri şi situaţii din trecut pentru a ne avertiza când o situaţie similară s-ar putea să fie pe cale să aibă loc în vieţile noastre. Acum toate chakrele tale activate luminează cu puterile vindecătoare ale Luminii Purpuriu Rozalii şi Luminii Aurii a Iubirii Necondiţionate. când aceste minunate Fiinţe Celeste părăsesc trupul nostru. iar la acest nivel de conştiinţă. reacţiile şi gândurile legate de frica sau furia care sa ridicat înainte din aceste amintiri. Acum să înţelegi că există mici paraziţi de energie care sunt prezenţi în lumea noastră. până ce am ajuns la nivelul percepţiei noastre pe deplin conştiente. Acum vrem să vedem. În plus. în această parte a meditaţiei. imaginăm vindecarea oricărei secţiuni din trupul nostru care are vreun dezacord. Numărul chakrelor pe care fiecare persoană le-a activat va varia de la individ la individ. care ar putea fi în orice chakră. Studiază. înapoi la mărimea sa totală. tuturor acestor minunate. Şi acum amintirile noastre pot fi accesate fără să genereze emoţiile. Acum le cerem Fiinţelor Celeste să lucreze pe chakrele noastre activate. simte. Continuăm să creştem din ce în ce mai mult. nu mai sunt necesare pentru siguranţa noastră. Şi acum le mulţumim tuturor prietenilor noştri Celeşti. Mulţumim acestei arii din creierul nostru pentru toată munca pe care a făcut-o în viaţa noastră. Celulele în disconfort şi cele deformate. vederea acelor vechi benzi de memorie. să nu atingem focul. Şi acum este timp pentru o vindecare finală a tot ceea ce a avut loc în timpul acestei meditaţii. iar acum este acum. acele incidente au fost atunci. chiar şi puţin discordante. A fost modul în care am învăţat să mergem. toate astfel de ataşamente sunt îndepărtate. Şi aşa este făcut. Astfel. Conştiinţa noastră a fost extinsă şi astfel. aceste benzi ne-au ajutat imens. Mulţumim acestei secţiuni a creierului nostru încă o dată şi apoi explicăm că nu vrem sau avem nevoie să manifestăm din nouaceste evenimente. cum sunt transformate acum în Iubire şi făcute sănătoase. când norii Purpuriu Rozalii de Iubire Pură 27 . le cerem Fiinţelor Celeste să vindece orice energii discordante posibile. gândurile noastre se manifestă repede. acum trimit luminos puterile vindecătoare de Lumină Purpuriu Rozalie şi Lumina Aurie asupra fiecăreia din chakrele tale activate. de acum mult timp. Şi astfel creştem mai mari şi mai mari. acum le cerem Fiinţelor Celeste să călătorească prin toate chakrele noastre activate şi să vindece orice amintiri ale evenimentelor trecute. Mulţi oameni îi au. percepe orice energii rămase. Acest proces curăţă şi vindecă toate amintirile noastre vechi. Din nou vizualizează Sfera Aurie plină cu Lumină Purpuriu Rozalie care te înconjoară şi te învăluie. ale unor incidente din trecut „încărcate”. de disconfort. De asemenea. La întoarcerea la întreaga noastră conştiinţă. vizualizează această sferă transparentă de Lumină Aurie cu tine în centrul ei. Lumina Aurie generată de Fiinţele Celeste a preluat „încărcătura”emoţională din sumarele benzilor noastre vechi de memorie. pentru a ne ajuta să îndepărtăm toată frica şi teama care provine din frică. Şi acum începem următoarea penultimă parte a curăţărilor şi vindecărilor noastre. simte. emoţiile de teamă şi furia care rezultă şi adrenalina care obişnuia să fie eliberată când revedeam aceste memorii din trecut. Pentru că aceste celule cerebrale au lucrat din greu să ne menţină în siguranţă de-a lungul anilor. la nivel celular. permite recuperarea deplină a întregului tău trup fizic. Apoi Lumina Purpuriu Rozalie de la Fiinţele Celeste a vindecat aceleaşi amintiri cu puterile de vindecare ale Iubirii Necondiţionate. Într-o lucire de Lumină Purpuriu Rozalie şi Aurie. partea în care ne vom îndepărta orice ataşament la sau prezenţă a oricărei fiinţe sau entităţi. Vezi. începem de asemenea să creştem percepţia noastră conştientă. Cu toate acestea. nesănătoase de orice tip sunt acum făcute din nou întregi. aveţi activate cel puţin 7 chakre. Aceşti paraziţi de energie sunt rezultatul unui experiment tehnologic de merkaba. care sunt stocate în orice chakră. Şi acum. Unii dintre voi aveţi activate mai multe chakre decât alţii. Astfel. Şi aşa este spus. Sperăm că până acum unii dintre voi aţi activat toate cele 13 chakre care se află în câmpul de energie al Tetraedrului vostru Stelar. Astfel că noi. Un salt de conştiinţă a avut loc şi nu mai sunt nevoie viitoare revederi ale unor „lecţii binecuvântate” din trecut. Aşa este spus şi aşa este făcut. Oricum. Apoi toate ataşamentele separate sunt transformate imediat în Lumină de către Fiinţele Celeste care sunt prezente. Cu toate acestea. Explicăm că preţuim menţinerea grijulie a tuturor benzilor de memorie care ne-au ajutat să acţionăm în trecut. Astfel explicăm că la nivelul nostru actual de conştiinţă. aflăm că percepţia noastră întreagă conştientă a fost acum puternic extinsă. împrospătaţi şi extinşi.

Scopul Divin al acestui dar este de a ajuta Omenirea sa transmute în lumina atrocitatile create de noi inconstient prin folosirea gresita a gândurilor si sentimentelor. în nori de Lumină Aurie. Iar astfel toate energiile discordante conţinute în expiraţiile tale sunt acum transformate în Lumină Aurie. Şi acum te rog să îţi iei câteva minute pentru a te întoarce la percepţia conştientă a trupului tău fizic. Doar respiră normal un timp. Multe vindecări şi curăţări au avut loc în trupul tău fizic şi în câmpurile tale de energie subtilă. pregătind viitoarea ta Ascensiune. aşa că ceva timp este necesar pentru a integra aceste vindecări şi această extindere a conştiinţei în viaţa ta activă. toţi legaţi de incidente din trecutul tău. atunci ia-ţi un moment şi inspiră această Lumină Purpuriu Rozalie de Iubire Necondiţionată şi expiră orice disconfort. Mult a fost curăţat şi vindecat. vizualiza aceşti nori întunecaţi de energie discordantă. Odată ce aceste energii combinate de Iubire Necondiţionată converg asupra unor arii proaspăt vindecate. imagina. în orice moment în timpul următoarelor 3 zile. Aşa că atunci când ieşi din această meditaţie. Ia-ţi timp să ieşi din această meditaţie. Şi astfel poţi vedea. Dacă vei simţi nevoia. fă-o încet. Toate celulele tale sunt reparate acum. Nu vrei să ieşi din această meditaţie prea repede. În concluzie. Poţi vedea şi simţi aceste energii când ies din trupul tău. inspiri Lumina Purpuriu Rozalie a Iubirii Necondiţionate. Puterii si Autoritatii Divine – si a Inspiratiei. deschide încet ochii. Expiraţiile tale devin limpezi şi se întorc la normal. Acum. raze strălucitoare de Iubire şi Lumină care permeează toate ariile proaspăt curăţate şi vindecate. toate celulele din acele zone au fost vindecate acum şi transformate în celule de nivel dimensional mai înalt. raze de Lumină Aurie converg asupra acelor nori întunecaţi de energie care au fost eliberaţi de expiraţiile tale. vei vrea să o faci foarte încet. sunt eliberate din celulele tale. ar putea avea loc o dezorientare. vei putea începe încet să ieşi din această meditaţie. când de exemplu ceva nu este în echilibru. simţi. Energiile combinate ale Luminii Purpuriu Rozalii şi a Luminii Aurii caută toate ariile din lăuntrul tău care au fost tocmai vindecate de Curăţarea Karmei. Initiere in Flacara Violet Flacara Violeta este un dar din inima Dumnezeului nostru Mama-Tata. Când inspiri. Ia-ţi câteva minute înainte de a-ţi deschide ochii. ele pot fi văzute ca şi nori de energie întunecată. Când Expiratia si 28 . când aceste energii discordante părăsesc trupul tău. rezultatele acestei meditaţii vor continua să se desfăşoare pentru tine în următoarele săptămâni şi luni. armonia si echilibrul Raiului pe Pamânt. Aşa. expiri nori întunecaţi de energii discordante. Şi când expiri. apar raze de Lumină. pentru că vei afla că a fost destul de profundă. Aceste raze minunate de Iubire Necondiţionată transformă imediat şi vindecă toate celulele din zonă. După ce a trecut un timp. Apoi continuă cu mai multe mişcări şi întinderi o vreme. Aceste Raze Aurii emană din toate secţiunile uriaşei Sfere Aurii din jurul tău.Necondiţionată intră în ţesuturile din întregul tău trup fizic. tensiunile şi energiile discordante sunt acum transformate. Razele Aurii de Lumină din Sfera Aurie din jurul tău au transformat tot dezacordul expirat de trupul tău în Lumină Aurie. Şi când respiraţia ta este normală şi tot disconfortul a fost îndepărtat. Foarte încet mişcă-ţi mâinile. Aceasta include orice exista în planul fizic si nu reflecta iubirea. Poate unele reţele noi de energie şi circuite tot mai au nevoie să fie conectate în lăuntrul trupului tău fizic. ambele aceste energii de Iubire Necondiţionată se întrepătrund şi intră în trupul tău. în toate părţile trupului tău. pe măsură ce aceste energii. Dacă ieşi din această meditaţie prea repede. Şi. Adorarii si Venerarii Vietii. Ai călătorit multidimensional şi conştiinţa ta este acum mult extinsă. Adu-ţi aminte când ieşi din această meditaţie. Toate stresurile. Începe cu nişte mişcări încete şi apoi poate nişte întinderi. picioarele şi capul. înainte de a începe să ieşi din această meditaţie. doar continuă să respiri încet şi uşor. În curând. Razele Aurii transformă toate energiile discordante eliberate de trupurile tale fizice şi de Lumină. nu doar că funcţionează optim la acest nivel dimensional. Flacara Violeta reprezinta echilibrul perfect al Expiratiei Dumnezeului Tata – Flacara masculina de culoare albastru-safir a Vointei. Acum continuă să inspiri aceşti nori Purpurii Rozalii de Iubire Necondiţionată un timp. Şi astfel. aceste energii discordante ale evenimentelor trecute. ci unele din aceste celule au fost acum activate în Lumină. întunericul expiraţiilor tale se micşorează. toţi aceşti nori de Iubire Necondiţionată şi energiile lor vindecătoare vor fi în jurul tău şi la dispoziţia ta pentru următoarele 72 de ore. Pentru că aceste celule vindecate. Şi acum. când ieşi din meditaţie. Aşa că ţine-ţi ochii închişi şi continuă să respiri încet o vreme. care ies din trupul tău fizic cu fiecare din respiraţiile tale. Odată ce tot dezacordul din afara trupului a fost transformat în Lumină Aurie şi respiraţia ta s-a întors la normal. a Dumnezeului Mama – Flacara cristalina de culoare roz a Iubirii Divine Transfigurante.

În aceasta octava de Serviciu Divin. Acum a venit vremea sa dam ceva înapoi Universului ca semn de recunostinta pentru darul imens de Iubire ce ne este dat tuturor. trebuie sa întelegem felul în care lucreaza Flacara Violeta. În Tarâmurile Ceresti. Cum lucreaza flacara violeta? Flacara Violeta sta la dispozitia oricarui barbat. atât în vietile noastre individuale. pentru a-si îndeplini misiunea. În timpul acestei perioade importante de pe Planeta Pamânt. omnipotent si omniprezent – Tot Ceea Ce Exista – el este Pastratorul Flacarii Violete. Niciodata nu au mai primit Copiii lui Dumnezeu atât de mult ajutor De Sus. Aceasta unealta uimitoare nu va interfera cu liberul nostru arbitru. Fiecare Initiat. libertate. Avatar. Legiunile de Lumina din Sori dincolo de Sori si din Galaxii dincolo de Galaxii din întreaga Creatie îsi concentreaza Iubirea si ajutorul asupra acestei planete binecuvântate. Saint Germain a început sa dezvaluie informatii despre Flacara Violeta pentru a trezi Omenirea. Focul Violet curge prin Cordonul nostru de Argint în Chakra Coroanei.Inspiratia Parintilor nostri Dumnezei se unesc într-o unica pulsatie ritmica. Când Prezenta EU SUNT invoca Flacara Violeta. Saint Germain a început prin a-i învata pe Lucratorii întru Lumina cum sa foloseasca calitatile gingase de mila. Saint Germain sustine darul din partea Dumnezeului Mama-Tata pentru toate Fiicele si toti Fiii lui Dumnezeu din Univers. Lucratorii întru Lumina au învatat sa foloseasca frecventele transmutarii si ale purificarii. si iertare ale Flacarii Violete. este imprimata cu modelul nostru electronic individual. Dupa toate acestea. Acest dar sacru al Focului sacru detine puterea de a transmuta în Lumina orice boala prezenta pe Pamânt si fiecare electron de energie pe care Omenirea l-a modificat vreodata. Saint Germain si Legiunile de Lumina asociate cu acest dar de la Dumnezeul Mama-Tata se ofera sa fie Usa Deschisa pentru o activitate penta-dimensionala fara precedent a Flacarii Violete care va ajuta foarte mult Omenirea în procesul sau de Înaltare. Saint Germain lucreaza fiind asistat de întreaga Companie Cereasca. Acestea reprezentau valul de întuneric ce ne deconecta de Sinele nostru Divin si ne împiedicau sa comunicam cu Fiintele de Lumina din Tarâmurile Adevarului Iluminat. 29 . Buddha. cât si peste tot în lume. iar apoi coboara spre Flacara Inimii. el este cunoscut ca Fiul Libertatii si s-a oferit sa sustina Flacara Violeta pe Pamânt pentru binele întregii vieti ce se dezvolta aici. Pe masura ce am dezvoltat capacitatea de a rezista unei Lumini mai puternice. Cu cât Lucratorii întru Lumina deveneau mai priceputi în folosirea darurilor Flacarii Violete. oricarei femei si oricarui copil. Apoi. Acum. ceea ce-i da permisiunea de a patrunde în vietile noastre. Odata cu trecerea timpului. Pe lânga aceasta interventie divina. de îndata ce cerem ca Flacara Violeta sa intervina în experientele noastre pamântesti. asa cum primim în timpul acestui Moment Cosmic. Aceasta frecventa penta-dimensionala extrem de puternica a Flacarii Violete va accelera trezirea ce are loc pe planeta si va propulsa în sus Omenirea pe Spirala Evolutiei. se materializeaza o Flacara Violeta de o forta si o putere inimaginabile. Stiu ca pentru constiinta mintilor noastre finite aceasta pare prea minunat pentru a fi adevarat. Dumnezeul nostru Mama-Tata ne-a confirmat ca aceasta activitate a Luminii va extinde exponential puterea Flacarii Violete pe Pamânt si ne va ajuta sa transmutam rapid negativitatea ce este împinsa spre suprafata pentru a fi vindecata. frecventele Flacarii Violet de dreptate. Actul altruist de interventie Divina facut de Saint Germain si reprezentatii Flacarii Violete va ajuta Omenirea mai presus de orice ne-am putea imagina. În serviciul sau solemn din Inima Dumnezeului Mama-Tata omniscient. In 1936. în frecvente de armonie si echilibru dincolo de orice am experimentat de la caderea noastra din gratie cu milioane de ani în urma. Preaiubitul Maestru Înaltat Saint Germain a ajutat mult la aducerea la cunostinta a Flacarii Violete mintilor constiente ale Omenirii. Ca în toate cazurile de ajutor primit din Tarâmurile Ceresti. Sfânt si Fiinta Christica care a pasit vreodata pe Pamânt îl ajuta pe Saint Germain în încercarea sa de a o asista pe Mama Pamânt si întreaga Viata ce se dezvolta aici sa se Înalte în frecventele penta-dimensionale de perfectiune fizica nelimitata. Tot ce trebuie sa facem pentru a profita de acest dar uimitor de la Dumnezeul Mama-Tata este sa-l invocam în viata prin Prezenta noastra EU SUNT. la aniversarea de 70 de ani de la prima experimentare concreta a Omenirii a Flacarii Violete. iar Flacara Violeta ne va urma ordinul si va realiza orice îi cerem sa faca. Pentru a avea o idee a semnificatiei pe care ar putea-o avea în viata noastra zilnica. sansa si victorie ne-au devenit cunoscute. Când Flacara Violet patrunde în Flacara Inimii. compasiune. pâna si Lucratorii întru Lumina puteau rezista doar frecventelor celor mai blânde ale acestui Foc Sacru. dar. La acea vreme. Datorita schimbarilor uimitoare care au avut loc cu succes în corpurile pamântesti ale oamenilor din ultimii câtiva ani si influxului de Constiinta Divina ce a scaldat Omenirea înca de la primul impuls al Trecerii de la o era la alta. pregatind încet si ferm drumul pentru trezirea ce are loc acum în inimile si mintile oamenilor de pretutindeni. cu atât Saint Germain si Fiintele de lumina asociate cu acest Foc Sacru au putut ajuta Omenirea sa se ridice deasupra propriilor creatii. asteapta sa primeasca instructiuni din partea Prezentei EU SUNT. stavilarele Raiului se deschid. însa realitatea este ca aceasta afirmatie nici macar nu poate insinua ajutorul incomparabil pe care îl detine acest dar din partea Dumnezeului Mama-Tata. putem asimila frecventele superioare ale Flacarii Violete. Lucratorii de Lumina din întreaga lume au invocat Flacara Violeta. trebuie sa cerem înainte de a putea primi. am învatat cum sa folosim Ritmul si Ceremonia Divina a Flacarii Violete. Timp de sapte decenii.

îi cerem pur si simplu Flacarii violete sa realizeze acest lucru. esenta. Poate transmuta înapoi în lumina orice nu reflecta iubirea. ne putem transmuta gândurile. dupa ce pare a fi un efort plin de curaj. esenta. exista înca Potentialul Divin al Pacii Eterne. oriunde ne-am afla si orice am face. cuvintele si actiunile negative din toate încarnarile anterioare. În fiecare electron ce se manifesta ca ura. Adeseori.” Cu aceasta invocare. lipsei si limitarii în Flacara Violeta. Calatoreste prin atmosfera pamântului si se extinde în Univers. sau putem crea o invocatie ce acopera toate problemele ce au loc pe Pamânt. Asta numim noi atingerea masei critice. înainte ca Legea Cercului sa ni le readuca în viata. putem folosi invocatia pe post de mantra si sa fim un instrument al Flacarii Violete. patrunde în miezul de puritate al fiecarui electron si activeaza Potentialul Divin codificat acolo. particulele atomice si subatomice si undele din acesti electroni încep sa se roteasca mai rapid în jurul axei lor. Focul Violet consuma imediat frecventele saraciei si le transmuta înapoi în Lumina. În fiecare electron al bolii. exista înca Potentialul Divin al Iubirii Divine a lui Dumnezeu. pentru a intra în actiune. înregistrarea fiecarui gând. Potentialul Divin al Abundentei Nelimitate a lui Dumnezeu. ar putea suna astfel: „EU SUNT Preaiubita mea Prezenta EU SUNT si invoc puterea totala a Flacarii Violete pentru a transmuta: cauza. Când procesul de transmutare este pe terminate. De exemplu. cuvânt sau actiune pe care leam exprimat în orice cadru sau dimensiune. Forta centrifugala a acestei accelerari arunca frecventele întunecate ale saraciei. Aceasta se poate face prin urmatoarea invocatie simpla. o putem repeta pe parcursul zilei. lipsei sau limitarii imprimat cu modelul nostru electronic. Din când în când. Flacara Violeta intra imediat în actiune. În aceasta calatorie. Aceasta îi face sa creada ca Flacara Violeta nu lucreaza. „EU SUNT Preaiubita mea Prezenta EU SUNT si invoc puterea totala a Flacarii Violete pentru a transmuta: cauza. Este important sa întelegem felul în care atingerea masei critice ne afecteaza efortul de a ne transforma vietile. dar nu este adevarat. efectul. trebuie sa-i cerem Prezentei EU SUNT sa umple vidul în care au fost frecventele saraciei. exista înca un miez de puritate în fiecare electron ce contine Potentialul sau Divin initial. În fiecare electron al razboiului. armonia si echilibrul Raiului pe Pamânt. Tot ce trebuie sa facem este sa invocam Flacara Violeta prin Prezenta noastra EU SUNT. efectul. ce reflecta constiinta saraciei sau lipsa si limitarea de orice fel. creându-ne tot felul de probleme. Simtim ca încercarile noastre 30 . Flacara Violeta este Legea Iertarii si este un dar al Gratiei Divine creat sa ne ajute sa transmutam mii de vieti.De exemplu.” Prin memorarea unei simple afirmatii precum cea de fata. cauta si magnetizeaza fiecare electron de energie ce vibreaza la frecventa saraciei. În acest caz. oricând si oriunde. putem lucra asupra unor chestiuni specifice din viata noastra sau sa ne ocupam de anumite probleme globale. Atunci vom deveni o forta constanta a Flacarii Violete. continuam sa experimentam o parte din vechile noastre probleme. Prin folosirea constanta a Flacarii Violete. De îndata ce Flacara Violeta cuprinde aceasta energie imprimata cu modelul nostru electronic. imprimata cu modelul nostru electronic. cu Lumina Aurie a Abundentei Nelimitate a lui Dumnezeu. daca vrem sa transmutam vechile tipare ale constiintei saraciei pe care le-am dezvoltat dea lungul multor vieti prin intermediul credintei noastre în realitatea lipsei si limitarii. ce reflecta orice este mai prejos de perfectiunea nelimitata a lui Dumnezeu. Indiferent de cât de densa este frecventa saraciei. Pe masura ce Potentialul Divin al Abundentei Nelimitate a lui Dumnezeu este activat în fiecare electron din constiinta saraciei. Dar exista un factor ce determina rapiditatea cu care se vor materializa rezultatele în lumea formei. Invocam Flacara Violeta pentru a ne transmuta gândurile si sentimentele gresite din trecut si ne întarim eforturile prin vizualizari si afirmatii zilnice. sentimentele. ce ascunde energia pe care am întrebuintat-o gresit în timpul multelor noastre vieti. sentiment. oamenii invoca Flacara Violeta fara sa vada rezultatele în lumea exterioara pe care si-ar dori sa le vada. Când invocam Flacara Violeta. devenim constienti de puterea capacitatilor noastre creatoare si de darul Flacarii Violete. Depunem efortul de a gândi pozitiv si de a ne controla emotiile si ne concentram atentia pe ceea ce vrem sa materializam în vietile noastre. înregistrarea fiecarui gând. cuvânt sau actiune pe care Omenirea le-a exprimat vreodata în orice cadru sau dimensiune. exista înca Potentialul Divin al Sanatatii Vibrante. atunci când folosim Flacara Violeta. cunoscute si necunoscute. Aceasta constientizare ne îndemna sa lucram asupra controlarii propriilor gânduri si sentimente si ne inspira sa folosim Flacara Violeta. Asta înseamna ca în cadrul fiecarui electron ce manifesta saracia exista înca. Este important sa ne gândim pentru o clipa pentru a întelege magnitudinea semnificatiei pe care o are acest dar de compasiune din partea Dumnezeului Mama-Tata. FLACARA VIOLETA ESTE UN DAR DE LUMINA DIVINA CE LUCREAZA PRECIS SI STIINTIFIC DE FIECARE DATA CÂND ESTE INVOCATA DE CATRE PREZENTA EU SUNT. Tâsneste din Flacara Inimii. Atingerea masei critice Un scenariu foarte cunoscut este ca atunci când ne trezim. Flacara Violeta poate transmuta orice vrem sa vindecam sau sa transformam în vietile noastre individuale sau pe planeta. sentiment. pulsând în centrul sau. în doar câteva clipe. Aceasta ne face sa ne descurajam si sa ne pierdem încrederea în capacitatea de a ne schimba vietile. cunoscute si necunoscute.

si nu pe cele negative pe care nu ni le dorim. chiar si în fata esecului aparent. iar situatia noastra ne apare si mai deznadajduita. probleme si dificultati. Aceasta este clipa în care. Adesea nu exista semne din alte lumi si poate parea chiar ca ne aflam foarte departe de acel moment de transformare subit. Masa critica reprezinta 51% din energia. de exemplu. vibratia si constiinta noastra raspund la frecvente ale Abundentei Nelimitate a lui Dumnezeu si nu la saracie. Atâta vreme cât alegem sa folosim consecvent Flacara Violeta si ne consacram gândurile si sentimentele pentru a potenta doar experientele pozitive pe care vrem sa le cream în viata. în timpul acestei perioade importante de pe Pamânt. avem o optiune si capacitatea de a face ceva în legatura cu asta. ne putem afla foarte aproape de atingerea masei critice. lucrurile se înrautatesc. Nu trebuie sa credem ca fiecare gând. se aplica aceleasi legi ale fizicii cuantice. cuvânt. Când 51% dintrun electron vibreaza la o frecventa superioara. Daca întelegem felul în care functioneaza masa critica. eforturile noastre vor fi întarite de catre Lumina Prezentei noastre EU SUNT. Potentialul nostru Divin este infinit mai puternic decât boala. daca nu ne place ce se întâmpla în vietile noastre sau în lume. invocam Flacara Violeta si cerem ca fiecare electron al constiintei saraciei pe care l-am exprimat vreodata sa fie transmutat înapoi în Potentialul sau Divin. care ne influenteaza vietile din prezent. când un electron creste în vibratie. pentru a ne ajuta sa ne atingem telurile. consideram ca eforturile noastre au esuat si avem tendinta de a ne lasa pagubasi. lipsa si limitare. pâna când telurile noastre se vor materializa concret în planul fizic. A venit timpul sa ne concentram asupra co-crearii celui mai înalt Potential Divin. chiar si în fata dificultatilor. sau daca întelegem ca detinem o acumulare de experiente din alte cadre temporale si dimensiuni. Acest lucru este valabil pentru fiecare dintre noi. Facând acestea. In clipa în care 51% din energia. În 2005. Asadar. Este foarte important sa întelegem ca Flacara Violeta este infinit mai puternica decât orice atrocitate omeneasca pe care am creat-o fara sa ne dam seama. pentru a ne ajuta sa ne amintim ca.au fost în zadar si. are loc o MODIFICARE IREVERSIBILA. aflam ca în clipa în care ceva atinge masa critica. Saint German si Legiunile de Lumina asociate cu Flacara Violeta au revelat minunile Focului Sacru. dar si colectiv. vom gasi curajul de a persevera. care este Abundenta nelimitata a lui Dumnezeu. Lucratorii întru Lumina ce foloseau acest instrument valoros au facut un progres fara precedent în înaltarea energiei. stavilarele Raiului se vor deschide. vom fi atins masa critica a constiintei saraciei. Asta face sa nu ne atingem niciodata telul. De exemplu. Cheia succesului nostru este ca trebuie sa continuam. cum afecteaza aceasta fateta a fizicii cuantice Flacara Violeta si capacitatea noastra de a ne transforma vietile? Când folosim Flacara Violeta. Totul este format din energie. renuntam la a mai încerca sa îmbunatatim situatia. lacomia. Daca încetam de a mai opune rezistenta acestui Adevar si doar îl acceptam ca pe o posibilitate. A venit vremea de a ne asuma responsabilitatea pentru transformarea propriilor vieti. dar acest lucru se întâmpla stiintific. literalmente. Poate chiar îmi pot transforma viata prin acceptarea Legii Cercului si prin a lucra cu acest principiu. Legea Naturala ce implica masa critica este responsabila de acest fenomen. la nivel individual. Vom experimenta o modificare pozitiva în viata noastra. Începem sa traim cu aceste frici. Problema este ca nu stim niciodata când vom atinge acea clipa magica a masei critice. Când suntem dispusi sa facem acest prim pas si de a depune cu autenticitate efortul de a ne transmuta trecutul prin Flacara Violeta si de a ne îndrepta comportamentul prin schimbarea felului în care gândim. Nu trebuie sa credem în diversele Legi Universale pentru a exista pe Pamânt. indiferent daca noi credem ca are loc sau nu. Timp de saptezeci de ani. vibratie si constiinta. sperantele si visurile. chiar si daca ne spunem: „Poate e adevarat. Saracia nu are nici o putere asupra Abundentei Nelimitate a lui Dumnezeu. A venit timpul sa invocam asistenta Companiei Ceresti si a Flacarii Violete pentru a ne ajuta sa transmutam ceea ce am creat în trecut. Ca rezultat al acestei recidive. ea are loc indiferent de ce credem noi. coruptia. iar succesul nostru este garantat. Nu conteaza daca suntem de parere ca reîncarnarea este reala. dar. Aceasta informatie este repetata de catre Fiintele de Lumina din Tarâmurile Adevarului Iluminat. Aceasta ne face sa regresam în vechile tipare comportamentale negative. este absolut firesc sa încercam sa le acceptam. esecul. Când se întâmpla asta. restul de 49 de procente sunt absorbite instantaneu în noua vibratie. ce apar pe ecranul vietii. cu siguranta va fi în avantajul nostru. în clipa în care atinge masa critica. iar apoi se va întoarce si ne va afecta vietile personale. mai rapid decât ne putem imagina. decât sa ma opun lui”. dar nu constientizam acest lucru. având în vedere ca TOTI suntem supusi lor. Uneori. Nu mai invocam Flacara Violeta si renuntam la viziunile noastre. astfel încât ne descurajam si încetam sa mai facem încercari. Când exploram o portiune din vasta stiinta a fizicii cuantice. relatiile disfunctionale. actiune si sentiment pe care îl avem va fi emis în exterior si va afecta lumea. ne vom materializa viziunile si visurile si ne vom transforma vietile în ceea ce vrem sa fie. de obicei. Daca vrem sa transmutam constiinta saraciei. razboiul sau orice anomalii create de om. de obicei. vibratiei si constiintei întregii Vieti 31 . vibratia si constiinta a orice luam în calcul. în loc sa ne folosim gândurile si sentimentele pentru a ne potenta scopurile. acesta este absorbit în frecventele superioare si nimic nu poate opri aceasta modificare. ura. în calitate de familie globala. nimic nu mai poate opri ca abundenta sa se materializeze în vietile noastre.

corporatii. dar si negativitatea ce se manifesta în guverne. purificarea intensa ce are loc pe întreaga planeta prin interventia Mamei Naturi. scoli. Acesta este un dar pentru Omenire. ce are o semnificatie monumentala. de asemenea. din cauza nevoii urgente actuale. Dumnezeu sa va binecuvânteze pentru Lumina pe care o aduceti în lume. în 2006 Dumnezeu Tata-mama va potenta enorm Flacara Violeta. Acum. 32 . Aici sunt incluse si încercarile prin care trecem în viata personala. Concluzii Scopul Divin al acestui Dar din partea Parintilor nostri Dumnezei este de a ne ajuta pe fiecare dintre noi sa ne transmutam si sa transformam rapid tiparele imperfectiunii. Implica.de pe aceasta planeta. Niciodata înainte nu au primit Fii si Fiicele lui Dumnezeu un astfel de ajutor din Ceruri. ce sunt împinse spre suprafata pentru a fi vindecate. organizatii medicale si farmaceutice. Noile frecvente ale Flacarii Violete sunt un Dar al Milei si Gratiei Divine. printre extremistii diverselor religii si în orice alt dezechilibru ce implica Omenirea si Pamântul. institutii financiare. peste tot în lume.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful