You are on page 1of 4

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa, ca reacţie împotriva parnasianismului, a romantismului retoric şi a naturalismului, promovând conceptul de poezie

modernă. În concepţia simboliştilor, descripţia rece, parnasiană, ca şi observaţia meticuloasă, naturalistă, urmărind să decupeze “o felie de viaţă”, nu pot surprinde altceva decât o realitate superficială, o lume a aparenţelor. Considerat din perspectiva social-istorică, simbolismul apare ca produs şi expresie a stării de spirit generate de agravarea contradicţiilor societăţii capitaliste de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În diversitatea ei, tematica poeziei simboliste exprimă, în ultimă analiza, o atitudine noncoformistă, de inaderentă la o lume prozoică, mercantilă, filistinizată. Poeţii simbolişti recurg la proza de damant, destănuie starea de „spleen”, de solitudine, ”nevroze” susţinute de o întreaga recuzita caracteristică simbolismului, care voalează suportul imediat al acestor stări, izvorâte din neacceptarea lumii date. Atitudinea faţa de societate rezulta din felul în care se reflectă in versuri-indirect-condiţia poetului si a poeziei. Conflictul cu societatea poate exista în stare latentă, şi atunci poetul este insinuant, sau el se manifesta fatis, efectul artistic fiind ieşirea din simbolism: totală sau parţială. În majoritatea cazurilor se autoinfatizează ca suflete obosite, deprimate. În literatura universală, spleenul simbolist a fost exprimat pentru întâia data de Baudelaire. “Motivul spleenului presupune un amestec de plictiseală profundă, dezolare şi tristeţe abstractă, fără ca poetul să ajungă la decepţie şi pesimism propriu-zis, ca în romantism”(Lidia Bote). Natura: spre deosebire de poezia romantică, natura nu mai este subiect, ci stare sufletească, exprimată muzical ori cromatic, sau decor. Astfel, parcul, gradina, statuile, orizonturile marine sunt prezentate static. În jurul obiectelor plutesc muzica şi parfumul, în spaţii nedefinite, ca şi în poezia lui Baudelaire; poeţii îşi propun să dezvăluie „corespondentele” din natură. Percepţia vizuală a naturii îi apropie de impresionişti, în sensul estompării contururilor sub impresia luminii. Simboliştii cântă amurgurile subordonate stărilor afective; tonul unora este însa explicativ. Culorile dominante sunt cenuşiul, negrul, albul; culorile obsesiei; roşul, violetul, galbenul, expresii ale stărilor anxioase. Ploaia si toamna ii strivesc sensibilitatea. Iubirea :Simboliştii nu încadrează tematica iubirii în contextul naturii. Cele doua elemente nu formează, ca la romantici, un tot. Poeţii vor găsi însa corespondente în comunicarea sentimentelor. Ei vor exprima uneori şi direct sentimentul, implicând trăiri intense, manifestate prin reacţii vitaliste, sau

grav. realizând corespondenţe între emoţie şi instrumentul muzical: vioara./ Şi geme greu ca în delir. ştiind că poezia nouă trebuie să continuie revoluţia începută de Baudelaire în planul limbajului. M. iar Bacovia. Sentimentul ploii aduce stări depresive. până la enervare exasperantă Primăvara este. alteori vor intra în substanţă şi în atmosfera generală a poeziei. Ei cântă energiile cosmice. Stéphane Mallarmé (1842-1898) De la parnasianism la simbolism •Aşa cum creaţia lui E. Predilecţia pentru parfumuri şi muzica este de ordin vital. Şt. şi-a căzut pe clape. Amestecul de anotimpuri creează o stare de ambiguitate într-o abandonare voită. La noi. clavirul-tristeţea şi sentimentul desperat al iubirii. Un univers floral bine cunoscut aduce volumul „În grădină”. harfă. în care sentimentul morţii porneşte din ideea descompunerii. dezvăluindu-ne stări nevrotice: ”Iubita cântă-un marş funebru. pian. amurgul însoţeşte cântecul viorilor(Şt. vioară. Minulescu percepe muzica sentimental. se mişcă într-o lume dematerializată sau nostalgia prezenţei ei deşteaptă senzaţii olfactive. Culorile crude./Ea plânge. „Florile răului” împlinesc o funcţie similară în cazul lui Mallarmé. unde trebuie să inventeze o limbă a poeziei. rămânând simplă manieră. . Poe a avut un rol modelator pentru Baudelaire. decorative. pelicula este o pictură parfumată a primăverii. I. Săulescu. Petică. pentru care făptura iubită este „o rază parfumată”.. care intuieşte linia de continuitate. fluierul este funebru. Petică evocă mai toate instrumentele muzicale. melancolia constituie motive uneori exterioare. pianina. soarele anemic strivesc nervii. mai exact. a lui D. Motivul ploii şi al toamnei apare la toţi simboliştii. generatoare de nevroze. ca la Şt.. ca şi cel al anemiei sau al nevrozei devin rareori trăire propriu-zisă.. şi ea. Erotica simbolistă. Instrumentele muzicale: simbolismul aduce în poezie o gamă de instrumente muzicale. iar procesul lâncezirii. florile amintesc de cei morţi. fanfara trezeşte melancolii. de statornicia în dragoste./În dezacord clavirul moare”. violina exprimă emoţii grave..A. Anghel. Femeia este hieratică. pe lângă motivul nevrozei. Macedonski. Petică iubesc viaţa. sunt însetaţi de ea. mandolină. implică şi un univers floral. Petică-„Când viorile tăcură”).maladive. St. Culorile sunt în corespondenţă cu instrumentele muzicale. o limbă numai şi numai a poeziei.

Pentru taoisti. sugestii.oglinda este pusa in relatie cu revelarea adevarului. Briză marină „Mâhnită-i toată carnea. de răul călimării. Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!” •Imaginile recurente în imaginarul poetic mallarmmean (evantaiul. poetul transcede realităţile cotidiene şi ajunge la o esenţă ideală. se produce o reinventare a lumii şi a cuvântului.ca instrument de eliberare a formei.•Mallarmé a trecut printr-o criza spirituală de mare intensitate în 1866. crede că.Ca să obţină efectele aluzive şi sugestive.oglinda prafuita fiind simbolul spiritului intunecat de ignoranta. Tot am să plec! Fregată-n tresalt de mari pavoaze. nopţi! nici ocrotite. la sân cu prunc rozalb. de către propriul alb Nici tânăra femeie.pasarile sunt simbolul ingerilor.In Islam. ci punct de plecare.oglinda sta la baza unui simbolism extrem de bogat in ordinea cunoasterii. simboluri.iar ingerii starile superioare ale fiintei. . Pasarea-intr-un fel pasarile simbolizeaza starile spirituale. citite. ci devin aluzii. după ce a găsit Neantul. prin analogii. nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi În calea unei inimi care închină mării O. pasărea. oglinda. goale-n clar de lampă. Oglinda-ca suprafata ce reflecta.Evantaiul mai poate figura fara indoiala si o pavaza impotriva influentelor daunatoare. Să fug! Să fug aiurea! Sunt păsări fericite Să zboare între ceruri şi spume neperechi! Nimic.ca si cu puritatea. Evantaiul-este un simbol al sacrificiului ritual. •În plan poetic. Ca şi Baudelaire. poetul işi ia libertatea dislocării sintaxei consacrate de uzul limbii. De aici provine impresia de ermetism a poeziei lui. Aşadar. Neantul nu este capăt. iar cărţile. lebăda) nu sunt „zugrăvite” sau „descrise” în manieră parnasiană.Ea este intr-adevar simbol al cunoasterii si al intelepciunii. a găsit Frumosul. din care iese mărturisind că.In traditia niponă. Foi.este o emblema a demnitatii regale.evantaiul pare sa aiba legatura cu pasarea. proces pe care Mallarmé l-a numit „transpunere”(transposition).ca simbol al zborului catre taramul Nemuritorilor.

Agravarea crizei face imposibilă orice fel de compensaţie în plan literar: romantismul şi parnasianismul nu le puteau oferi în poezie. •Printre operele sale cele mai reprezentative se numără „Irodiada”. Este autorul unor volume de versuri ca: „Poeme saturniene”. • Spleen „Aprinşi erau toţi trandafirii Si iedera cu totul neagră. realismul şi naturalismul-în proză. formulând astfel noua poetică simbolistă. prea gingaş Azurul. „După-amiaza unui faun”.Astfel. preocupat de muzicalitatea cuvântului şi de valoarea lui magico-evocativă. Paul Verlaine (1844-1896) Afirmarea noii sensibilităţi poetice • Reprezentant de seamă al simbolismului francez. mult prea dulce briza” • •Paul Verlaine face primul gest decisiv. iubire dragă. ca şi poemul în proză „Igitur”. Verlaine va intra în legenda literară care însoţeşte mişcarea simbolist. „Înţelepciune”. De cum te mişti. ci apare ca o construcţie in arabesc. •Simbolismul îşi structurează liniile de forţă pe un fundal de criză profundă prin care trece Franţa: războaiele franco-germane si Comuna din Paris. „Serbările galante”. „Cândva şi odinioară”.fraza poetică nu are obişnuinta liniaritate. Sunt pradă deznădăjduirii. Prea verde marea. iar secvenţe din „Arta poetică” devin sintagme-reper pentru construirea identităţii simbolismului. . lectura este dominată de incertitudine şi ambiguitate. asumându-şi destinul generaţiei sale: concepe şi scrie „Artă poetică”. pune în circulaţie textul în mediul boem al cafenelelor literare unde se întâlneau frecvent artiştii. „Cântecul bun”.