CLASICII FILOSOFIEI UNIVERSALE AnANTA Z' CLASICII FILOSOFIEI UNIVERSALE PLATON OPERE VII EDITURA ŞTIINŢIFICA Ediţie îngrijită de PETRU

CREŢIA PRESCURTĂRI Traduceri, lămuriri preliminare şi note Philebos ANDREI CORNEA Timaios CĂTĂLIN PARTENIE Critias CĂTĂLIN PARTENIE Serie îngrijită de IDEL SEGALL Prezentarea grafică a seriei VAL MUNTEANU Pentru că au intrat în uzul internaţional, adoptăm prescurtările din Liddel— Scott— Jones, A GreekEnglish Lexicon, ed. 1960: Aeschin. Ctes., = Eschine, in CteHdt. = Herodot Heraclit. = Heraclit I.S.B.N. 973-41-0114-9 siphontem A. = Eschil A. = Agamemnon Ch. = Choephori Eu. =

Eumenides Pr. = Prometheus Vinctus Supp. = Supplices (Rugătoarele) Th. = Septem contra Thebas Alem. = Alcman Anaxag. = Anaxagoras Ar. = Aristofan Av. = Aves (Pasările) Ec. = Ecclesiazusae (Adunarea femeilor) . Fr. = Fragmenta . Nu. = Nubes (Norii) Arist. = Aristotel de An. = de Anima Ath. = Athenaion Politeţa (Constituţia Atenienilor) Coel. ■= de Caelo E.E. = Ethica Eudemia E.N. = Ethica Nicomachea G.C. = de Generatione et Corruptione H.A. = Historia animalium Metaph. = Metaphysica P.A.= de Partibus animalium Po. = Poetica Pr. = Problemata ' Rh. = Rhetorica Top. = Topica A.tk.,Epit. = Athenaios, Epitome ■D.L. = Diogenes Laertius Ewc, Elementa = Euclid, Elementa E. = Eutipide El. = Electra Hei. = Helena Ph. — Phoenissae Hes. = Hesiod Op. a= Opera et dies (Munci ţi . zile)

Th. = Theogonia h.Hom. = hytnni Homerici h.Ap. = hymmis ad Apollinem h.Merc. = hymnus ad Mercurium Iamb., V.P. = Iamblih. de. Vita Pythagorica II. = Ilias (Iliada) Od. = Odissea Olymp., In Phd. — Olympiodo-rus, In Platonis Phaed'oAepi Commentaria Philol. = Philolaos Pi. = Pindar Fr. = Fragmenta O. = Olympia P. = Pythia PI. = Platon Ap. = Apărarea lui Socrate Cri. = Criton Ale. l = Alcibiade 1 Chrm. = Charmides La. — Lahes Grg. — Gorgias Prt. = Protagoras Hp. Mi. = Hippias Minor Hp.Ma. — Hippias Maior Ly. = Lysis Euthphr. — Euthyphron Mx. = Menexenos Men. = Menon Euthd. = Euthydemos Cra. = Cratylos

Smp. — Banchetul Phd. = Phaidon Phdr. — Phaidros ' R. = Republica Prm. = Parmenide Tht. = Theaitetos PRESCURTĂRI Sph. as Sofistul Plt. = Omul politic Ti. = Timaios Criti. = Critias Phlb. = Philebos Lg. = ZegiZe Ep. = Scrisorile Def. = Definiţiile Epigr. = Epigrame Ale. 2 = Alcibiade 2 Hipparch. = Hipparchos Thg. — Theages Clit. = Cleitophon Min. = Minos Amat. = Amatores Just. = Ł)e iîisfo FaVi. = De virtute Demod. = Demodocos

Sis. = Sisyphos Erx. = Eryxias Ax. = Axiochos Plin., f/.jV. = Plinius Maior, Historia Naturalis Piu. = Plutarh: Cat.Mi. = Cato Minor Sol. = Solon Thes. = Theseus Plb. = Polibiu Pythag. = Pitagora Schol. = Scholia ad.Ar.Eq. = la „Cavalerii" lui Aristofan H. Hi/#>. = la,,Hippolit"de Euripide Simp., 7»i PA. = Simplicius, i» Aristotelis Physica commentaria S. = Sofocle: /îwi. = Antigona O.T. = Oedipus Tyrannus Str. = Strabo Theoc, Ł/>. = Teocrit, Ł/)iTh. = Tucidide X. = Xenofon Ap.= Apologia Socratis (Apărarea lui Socrate) H.G. — Historia Graeca Mem. = Memorabilia (Amintiri despre Socrate) Oec. = Oeconomicus Smp. = Symposium AI/TB PRESCURTĂRI

Cic. = Cicero: de Rep., de Sen., de Fin., Tuse, Ad fam. Lucr. = i/ucretius Vg. = Vergiliu Serv. = Servius D.K. = Hermanti Diels — Walther Kranz, Die Fragmente der Vorsokratiker R.E. = Real Encyklopădie der Klassischen Altertumswissenschaft, Pauly—Wissowa L.S. J. = Liddell Scott - Jones, A Greek English Lexicon, 1960 în transcrierea numelor proprii greceşti am hotărît să transliterăni forma grecească în toate cazurile în care nu există o formă românească statornicită printr-o lungă şi unanimă tradiţie (Socrate, Parmenide, Homer, Aristofan, Pericle, Alcibiade etc). Am ezitat la cîteva nume, cum ar fi Phaidros, Phaidon, Theaitetos, pentru care formele Pedru, Fedon, Teetet puteau să pară oarecum intrate în uz, dar pînă la urmă am renunţat la

aceste românizări datorate influenţei franceze şi încă nu definitiv consacrate. Dăm aici lista echivalenţelor, cu indicaţia pronunţării: cp = ph (pronunţat /), 9= th (pronunţat t), X = eh (pronunţat h), x= c (în toate poziţiile) ; xt şi xe, transliterate ci, ce se pronunţau ki, ke şi, cine doreşte poate să le pronunţe ca atare, dar nu am socotit că este de dorit introducerea semnului k ; vom scrie Nicias şi se va putea citi, după plac, Nicias sau Nikias; ar, = ai, oi = oi, ou = « şi u = y (pronunţat ca u francez sau ca u german). Bibliografia dialogurilor a fost concepută pentru a da cititorului o imagine pe cît posibil completă a literaturii platoniciene şi a interesului de care s-a bucurat şi continuă să se bucure în lume opera lui Platon. OIAHBOS PHILEBOS ■ TĂCEREA LUI PHILEBOS 1. Poate că Philebos nu-i cel mai

atrăgător, nici cel mai pasionant, nici chiar cel mai profund dintre dialogurile platoniciene, li lipseşte graţia şi spontaneitatea jovială a dialogurilor de tinereţe, nu are tensiunea dramatică a lui Phaidon, nici subtilitatea logică a lui Parmenides, nici patima constructivă din Republica. Nu întîlneşti aici nici mituri, nici imagini strălucitoare, nici excese dialectice şi nici descrieri exotice precum în Timaios sau Critias. Dialogul nu are fluenţa din alte părţi, scenografia e săracă iar personajele sînt reprezentate de taciturnul Philebos, cam nătîngul Protarchos şi de un So-. erate obositor prin locvacitate, care pare că nu mai e ce-a fost. Multe bucăţi interesante desigur în ţesătura de ansamblu a opului; dar cele mai multe par a fi reducţii, dezvoltări ori reluări ale altor dialoguri — Republica, Sofistul, Timaios — de parcă Platon ar fi utilizat aici cupoane rămase de la croiala celorlalte opere şi pe care,, neîndurîndu-se să le lase deoparte, le-

a cusut cu abilitate de meşter bun, dar poate nu şi cu ştiutu-i geniu, în noua confecţie numită Philebos. De aceea, probabil, abundă aici — aşa cum au remarcat şi destui interpreţi precum Guthrie, Taylor, Zeller etc. — incongruentele, inconsecvenţele, o imprecizie supărătoare a terminologiei. în general, s-ar părea că desenul nu e foarte clar, iar compoziţia lasă de dorit. Nici ea nu mai e ce a fost. Ar fi avut, aşadar, şi Platon momentul său de oboseală, de relativă cădere. Am putea vorbi despre el în termenii în care Hofaţiu se referea la Homer: quandoque bonus dormitat Ho-merus. O uşoară aţipire a geniului. O scurtă relaxare a spiritului său demiurgic. O mică şi relativă odihnă pe un drum plin de capodopere. Iată ceea ce s-ar părea că trebuie spus despre Philebos, dacă ne-am propune să-1 caracterizăm uitînd de deferenta convenţională datorată — se crede —

„monştrilor sacri". Dacă am vrea să fim sinceri. Dacă am vrea să fim necomplexaţi. Dar şi destul de superficiali. într-adevăr, ar reprezenta o mare uşurătate a gîndului a vedea în Philebos doar prezenţa unei relative oboseli compoziţionale şi estetice. Nu că aceasta n-ar exista, dar tocmai fiindcă marele magician e mai puţin în formă aici, fiindcă seducţiile cu care îi reuşeşte de obicei să ne fure sînt ceva mai puţin prezente, se dezvăluie, poate mai clar decît aiurea, o limită esenţială ce nu e numai a lui Philebos, dar şi a platonismului în general şi poate chiar a întregii gîndiri greceşti. Cred că se poate vorbi despre an eşec inerent sistemului platonic, pe care structura ceva mai puţin reuşită sub aspectul „artei poetice" a dialogului îl scoate în evidenţă. Desigur, Platon era conştient de unele mari probleme pe care le punea teoANDREI CORNEA

ria Ideilor, probleme pe care şi le pune sieşi, fără menajamente, în Parmenides. Dar acum, în Philebos, problemele sînt în bună măsură diferite, iar Platon pare să le rezolve cu o grabă exagerată. Dar le rezolvă cu adevărat, sau nu? — iată întrebarea. Sînt convins că mulţi vor socoti aceste critici drept o impertinenţă din partemi. Se înşeală însă. Nu-mi arog nici cea mai mică umbră de superioritate faţă de Platon, faţă de care nu" avem decît avantajul evocat cîndva de Bernard de Chartres: acela de a fi nişte pigmei cocoţaţi pe umerii unui uriaş şi care, totuşi, din pricina poziţiei, văd puţin mai departe. In fapt, eşecurile gîndirii, rătăcirile ei atunci cînd aceasta este cu adevărat gîndire, sînt asemănătoare celor ale eroului tragic: căderi spectaculoase care împing mai departe umanitatea. Nu numai deci că ele fac parte din miezul fierbinte al istoriei filosofiei, dar constituie, probabil, chiar o parte mi-

nunată a sa — marea ei tiradă tragică, „hybris"-ul care o pune în cumpănă, dar şi o recreează. Nu este aşadar o dovadă de condescendenţă a evoca asemenea eşecuri. Nu-i mai puţin adevărat că, după ce a rătăcit astfel din belşug, gîndul cată spre acasă; nu însă pentru ca, fixîndu-se, să rămînă acolo statornic, ci spre a avea de unde să plece ca să rătăcească iarăşi şi să cadă din nou. 2. Platonismul porneşte de la două prezumţii fundamentale care devin, de fapt, proprii nu numai întregii filosofii antice care urmează, dar şi unei mari părţi a metafizicii europene în ansamblul ei. Potrivit primei, existenţa este dedublată: pe de o parte o lume a inteligibilului şi spiritualului, a Ideilor eterne, arhetipuri a tot ce există, pe de alta, o lume a sensibilului, a obiectelor concrete, a lucrurilor. Foarte pe scurt, această prezumţie ar putea fi formulată în felul următor: spiritualul e altceva decît sensibilul.

A doua prezumţie de bază vrea să afirme o judecată de valoare. Conform ei, binele, adevărul, frumosul, fiinţa, divinul Trebuie remarcat că aceste două prezumţii nu sînt niciodată puse la îndoială explicit în cadrul dialogurilor; mai mult, în general partenerii de dialog ai lui Socrate — pentru a nu mai vorbi de Socrate însuşi — le admit şi ei fără discuţie, socotind absurdă o opinie contrară sau diferită. Problema este doar, mai întîi desigur, de a deduce consecinţele ce decurg din aceste prezumţii, în special în ceea ce priveşte condiţia umană. Apoi Platon doreşte să înţeleagă felul în care cele două lumi interacţionează — este vorba despre faimoasa problemă a participării lucrurilor sensibile la Idei — chestiune discutată pe larg în Parmenides, evocată şi în dialogul nostru şi care va deveni, din momentul cînd va fi reluată de Porphy-rios în Introducerea sa la Categoriile lui Aristotel,

pieritor şi concret pe de alta. Platon contestă o astfel de posibilitate. mai ales cea de-a doua. tot astfel Platon menajează cînd şi cînd situaţii şi momente care pot fie şi numai sugera că lucrurile ar putea să stea şi altfel decît el vrea să creadă la modul „diurn" şi decît . că s-ar putea să existe totuşi o ciudată alianţă între frumos. bine. divin pe de o parte şi sensibil.piatra de încercare a filosofiei medievale. ele totuşi. Bineînţeles. Dar dacă prezumţiile nu sînt puse la îndoială în mod explicit. sînt uneori în mod TĂCEREA LUI PHILEBOS 11 implicit neomologate. fie şi nu foarte clrră. există situaţii cînd cititorul capătă impresia. astfel încît Ideile eterne şi generalul să nu mai beneficieze de o deplină biruinţă. Mai exact. în chip explicit. Dar după cum tăietorul de lemne atunci cînd defrişează o pădure lasă totuşi ici-colo. pîlcuri de arbori din care pădurea să se poată' cîndva reface.

cred. Şi nu este deloc întîmplător că aceste momente sînt tocmai: întîlnirea cu moartea. ci şi pe cele ale drumeţului din noua pădure renăscută de mîine. în luminile pe oare le proiectează.doreşte să ne convingă şi pe noi să credem. binele şi generalul se află de aceeaşi parte şi sînt similare în substanţa lor este. cu iubirea şi cu plăcerea. afirma că valoarea şi sensul acestei filosofii stau nu numai în ceea ce ea afirmă. în penumbrele pe care le îngăduie uneori. De aceea putem. ci şi în ceea ce disimulează. trei mi se par momentele esenţiale cînd prezumţia că spiritualul. Iar tăietorul de lemne va primi nu doar mulţumirile plugarului de azi. Acum. implicit şi disimulat. pusă la îndoială. Şi poate că nimic nu este mai impresionant şi mai dramatic în filosofia platonică decît întîlnirea surprinzătoare a acestor „resturi de pădure" şi de verdeaţă virgină pe cîmpul arat cu grijă de raţionalismul platonic. Să .

cum se ştie. Moartea reprezintă contenirea unei existenţe unice. universalul din om este restaurat revenind la condiţia sa autentică şi primordială. se duc. exact diametral opusă acesteia: moartea este o întîlnire cu generalul. bine zis. beţia lui Alcibiade şi tăcerea lui Philebos. cu persoana. Experienţa morţii este. cea explicită desigur. pe cîtă vreme celelalte existenţe nepersonalizate doar dispar. sau mai.spunem atunci că ele ar putea fi descrise ca aşezîndu-se sub semnul a trei formule: plînsul lui Phaidon. Persoana cea trecătoare . irepetabile şi fără locţiitor şi. fiindcă prin intermediul ei generalul. este. numai persoanele pot muri. Căci. punctul nodal al întîlnirii cu individualul din om. ea întregeşte conturul acestei existenţe. ■ Prin faptul morţii se exprimă unicitatea şi singularitatea noastră. în sensul propriu al cuvîntului. Opinia lui Platon. în acelaşi timp. după părerea mea.. sau pier. 3.

nu izbutesc. ci ca un efort către transcenderea ei.şi muritoare nu este esenţialul.' ■■ . nici tristeţea.. deci. strînşi în temniţă în jurul filosofului care urmează să moară. Fapt este că discipolii. De aceea. ei nu-şi pot stăpîni nici durerea. există în Phaidon destule semne ale unei concepţii diferite. Aceasta în chip explicit. dar extrem de dramatic şi percutant.. în mod implicit însă. ci doar o etapă spre esenţial. să-şi păstreze calmul 'şi seninătatea cerute de teorie. pregătirea pentru moarte (melete thanatou) a filosofului nu este văzută ca lucrul la întregirea persoanei./. Deşi ei admit în final că dovezile şi raţionamentele prezentate de . în pofida injoncţiunilor şi a argumentelor acestuia. .." ■ "■ 12 ANDREI CORNEA TĂCEREA LUI PHILEBOS 13 Socrate i-au convins raţional. .

un Socrate eteric. în răspărul tuturor argumentelor care . Şi chiar dacă sufletul său. Or. eliberat din lanţurile trupului va supravieţui îndreptîndu-se spre cortegiile zeilor fericiţi. concret. un Socrate-Idee. lucrul cel mai alterabil. aflat acum în faţa lor. iar plînsul lui Phaidon şi al celorlalţi discipoli pare a afirma. ceea ce va supravieţui este un abstract. neschimbătorul. Socratele autentic. acel ceva pentru care nu există substitut şi care seamănă cel mai puţin cu esenţele imu-tabile pe care le evocă Platon — persoana. fireşte. stabilul. acesta va trebui să moară. Dar fiinţa reală. cel mai schimbător şi mai imprevizibil. ei au învăţat că transcendenţa înseamnă eternul. ei pot admite că moartea este un lucru bun fiindcă ea mijloceşte intrarea în transcendenţă. personală nu va mai fi. Afectiv însă. Raţional. ei simt că se vor despărţi de singurul lucru care contează pe lume: individualul pur.nici chiar plînsul.

Socrate îi explică . dar prin care foate lucrurile frumoase sînt frumoase. despre drumul ascendent şi iniţiatic deopotrivă pe care îndrăgostitul şi adeptul lui Eros trebuia să-1 parcurgă. Se vorbise înainte. apoi trupurile frumoase. că persoana este mai preţioasă decît Ideea. apoi sufletele frumoase. fără formă şi chip.încearcă să-1 oprească. mica lui teză. Plinsetul lui Phaidon — prima limită a platonismului. că individualul este mai autentic decît universalul. în final. De aceea. că valoarea stă de partea irepetabilului şi nu a permanenţei. Care anume? Că mai important decît abstractul este concretul. la iubirea Frumosului ideal. El trebuia să iubească mai întîi un trup frumos. apoi ideile frumoase. pentru a ajunge. Cea de-a doua — beţia lui Alcibiade. pur. apoi ocupaţiile frumoase. sau mai precis elogiul pe care Alcibiade beat i-1 face lui Socrate în Banchetul. în faimosul discurs al lui Socrate închinat lui Eros.

a cărei îndreptăţire nu e uşor de tăgăduit întradevăr. Căci satirul este. aşa beat cum era. pesemne. pe el îl iubeşte Alcibiade şi nu o natură transcendentă căreia . Alcibiade. aşa cum se înfăţişa el.lui Alcibiade că iubirea pe care acesta o resimte pentru el trebuie să aibă ca obiect doar acea frumuseţe absolută şi ideală (kallos) şi nu vizibila şi particulara eumorphia. ci iubirea pentru acest Socrate. în întregul său. ţinînd discursul său straniu despre Socrate. felul lui de a vorbi şi de a se purta — totul concură la a alcătui acea imagine de satir ce exercită o fascinaţie căreia e greu să i te sustragi. concret. Şi totuşi. sau poate tocmai fiindcă era beat. iubirea lui pentru Socrate nu se arăta deloc a fi iubirea pentru ceea ce se ascundea în Socrate. o fiinţă divină. Da. acest Socrate real. părea să rămînă la o altă opinie. unic — numai el este vrednic de iubire. Toate ciudăţeniile şi contradicţiile personajului — urîţenia sa. curajul său.

iubirea se adresează unui -particular. Ca şi moartea. aşa cum chiar Socrate demonstrează.filosoful în carne şi oase i-ar fi doar recipient. incomunicabilă. dreptul la existenţă. în principiu. în care plăcerea şi intelectul se amestecă. pare a fi şi ea personală. în orice caz. . condiţionat însă. dar fiindcă. Sau. i se concede plăcerii.că acesta este mai aproape de Binele ideal şi mai asemănător cu acesta decît ea însăşi. 4. pentru el. Plăcerea. Ca şi plăcerea. într-adevăr. să accepte. să se poată trăi fără plăcere. incomunicabilă raţional. Pentru ea. caracteristică individual şi. Fiindcă iubirea este exclusivistă. de aceea. Ideal ar fi. Iar faptul acesta este foarte grav din punctul de vedere al lui Platon. Condiţia este ca plăcerea să accepte întîietatea intelectului. singura viaţă posibilă pentru om este cea „mixtă". doar acest individual este frumosul şi binele şi nimic altceva. unui unicum şi nu unui general încarnat.

şi în alte opere. Iar a încerca să o reduci pe aceasta direct la o unitate se izbeşte. de un eşec. insecabil — un bloc ce nu poate fi redus la părţi. ai elimina misterul. orice pluralitate. Ceea ce presupune. mai înţji a o diviza. Căci aceasta este tocmai caracteristica neliniştitoare şi supărătoare a iraţionalului: el se prezintă ca un întreg indivizibil. a-i regăsi genurile şi speciile. Cum va proceda atunci filosoful? A supune plăcerea intelectului înseamnă. pentru el. de obicei. Trebuie atunci recurs la diviziuni şi la enumerări: multiplicitatea trebuie mai întîi redusă la un număr determinat şi .Regalitatea intelectului atît în întregul Cosmos — după modelul lui Anaxagoras — cît şi în microcosmosul uman este o idee care îl obsedează pe Platon şi aici. explicat prin adiţiunea unor factori primi. Aşa se înfăţişează — arată Socrate —■ orice nelimitat. a o raţionaliza. în Philebos.

măsura între indefinitul emisiunii vocale şi . îl introduce. ca o artă unică. faptul e o evidenţă. în cazul analizei limbii. Dar se poate face acelaşi lucru şi cu plăcerea? Este ea în mod real divizibilă. discontinuă. ca de obicei.numai după aceasta unitatea ei devine cu putinţă de obţinut.unitatea pe care ea. ori îl regăseşte? Căci realitatea limbii este fără discuţie discontinuitatea şi dubla articulare —■ adică re-ductibilitatea. se pot distinge la ea genuri şi specii iar acestea pot fi ierarhizate şi numărate? Pentru Socrate. E o realitate pe care Theut n-a inventat-o. nu doar făcînd dialectică. o reprezintă. Protarchos ezită puţin şi apoi se predă lui Socrate. miticul inventator egiptean al gramaticii. acest lucru — arată Socrate — ar fi fost opera lui Theut. ci a pus-o în evidenţă. ci şi . Socrate merge mai departe. Pentru că gramatica introduce numărul. Philebos însă ridică din umeri şi tace.

durerea ca o „golire". S-ar părea că pot exista plăceri false. Plăcerea îi apare ca o „umplere". cînd ele nu au priză la realitate. coexistenţa din14 ANDREI CORNEA tre plăcere şi durere caracterizează atît reacţiile pe care oamenii le au în cazul unor anumite boli. ceea ce îi procură şi o plăcere anticipativă. Dar foarte important este şi faptul că plăcerile se combină cu durerile. ca atunci cînd cineva suferă de sete.psihologie — o foarte interesantă psihologie. ci şi memoriei. dar are speranţă că în curînd va bea. cît şi esenţa . aşa cum există şi opinii false. Se observă apoi că plăcerile se asociază nu doar senzaţiei. în general. Căci ne putem bucura anticipat de anumite lucruri. el propune a se explica geneza acesteia. Spre a fi înţelese tipurile plăcerii. pe care le-am mai cunoscut şi a căror amintire plăcută a rămas întipărită în memorie.

un bloc. Ar exista totuşi şi unele plăceri pure rezultate din contemplarea culorilor şi a formelor geometrice sau din ascultarea sunetelor armonioase. foarte diverse. . în general. hecontradietoriul. permanentul. dar tipurile ei sînt adesea contradictorii.tragicului şi a comicului. place. Pentru el superiorul şi binele se asociază cu purul. Ce face filosoful nu este greu de înţeles. Or. Nimic deci care să poată apropia plăcerile de statutul . fiindcă sînt dominate de măsură.s| rea e dovedită a fi. Nu numai că ea nu reprezintă o unitate. stranii. Acestea ar fi singurele plăceri nobile. Doar ele au o oarecare înrudire cu intelectul şi doar ele pot lua parte la viaţa bună şi cu adevărat fericită. mixată cu durerea.1 stabilul. în pofida drumu-~ lui destul de complicat pe care pare să-1 urmeze discuţia din Philebos. este respins de Platon. „Dureros de dulcele" cum va spune Eminescu. amestecată. clarul etc. instabilă.

El se exprimă extrem de laconic. Dar cine este Philebos. de ce şi-a numit Platon dialogul după un personaj a cărui prezenţă rămîne cu totul episodică? într-adevăr. Philebos ia de cîteva ori cuvîntul. Iar viaţa adevărată. consimte. 5. vorbeşte şi el. dacă exceptăm firavele „pjăceri pure". bună şi modelată divin a înţeleptului trebuie să o evite pe cît posibil. explică. Doar Philebos se învăluie în continuare în tăcere. Plăcerea este. răspunde. Platon îşi denumea adesea dialogurile după unul dintre interlocutorii lui Socrate: Hippias. aşadar. nu numai descifrată prin raţiune. Socrate argumentează. Pro-tarchos se minunează.binelui. vorbeşte. Cri-ton. dar şi învinsă de aceasta. Putea fi vorba şi . Alcibiade. La drept vorbind. ce vrea el şi. clarifică. mai ales. dar este suficient pentru ca tăcerea sa din restul dialogului să capete sens şi greutate.

nu mai aduce nici un sprijin în susţinerea efectivă a acestei teze. alteori. o relata (Phaidon). aşa cum.despre interlocutorul principal sau cel mai venerabil (Gorgias). chiar dacă îi furnizează lui Protarchos teza că plăcerea este binele suprem. E evident că dialogul ar fi trebuit să se numească — după tot ce ne-a obişnuit Platon — Protarcho. Căci este singura dată cînd eponimul dialogului este un personaj ce are doar cîteva intervenţii. Poate că. el se cheamă Philebos. dialogul purta numele celui care. Aceasta nu poate însemna decît faptul că Platon ne trimite o sugestie. în realitate. acest personaj nu este chiar atît de episodic precum ar rezulta în urma unei analize . Şi totuşi. pe care istoria îl ignoră şi care. după ce asistase la o conversaţie. Philebos însă reprezintă un caz unic în opera lui Platon.s. ne invită să fim atenţi şi să nu ne pripim în felul în care vom înţelege rolul lui Philebos.

Philebos este. Se află. s-ar spune. „Philebos" înseamnă. un hedonist. un hedonist. „temeinic aşezat pe poziţia lui". desigur. Philebos este. E el deci un fanatic al deslrînării. dar desigur mai cu TĂCEREA LUI PHILEBOS 15 seamă prin teza superiorităţii plăcerii. fără prea multă eleganţă? Nicidecum. cum spune despre el Protarchos. o brută dedată voluptăţilor senzuale — cum sugerează în final Socrate. Şi. Poate că absenţa sa relativă serveşte unei po-zitivităţi şi nu reprezintă doar o negaţie. poate chiar un „play-boy" antic. „cel ce iubeşte tinereţea". etimologic. încît nu poate fi clintit sub nici un chip.cantitative. dar hedonismul său este cel al unui homo religiosus. prin ceea ce sugerează numele. poate că importanţa personajului este mult mai mare decît sîntem tentaţi să credem la prima vedere. Philebos este un devot sincer şi adînc .

Philebos nu poate decît ori să-şi afirme crezul şi să-şi laude zeul. o consimţire. oricîte argumente ar propune el. după ce s-a convenit că Socrate va discuta problema superiorităţii intelectului asupra plăcerii cu Protarchos: „Mă spăl pe mîini de pîngărire şi iau drept martor zeiţa însăşi!" Inuvade-văr. ori să tacă.al Afroditei. dialogul poate ajunge la orice concluzii. ca tăcerea lui să nu fie socotită o complicitate. în general. o laşă neglijare a îndatoririi pe care şi-o ştie faţă de divin. dialectica poate . După această mărturisire de credinţă se poate întîmpla orice. orice ar afirma Socrate. ceea ce va face. mai departe. Dar fraza lui cheie apare cîteva rînduri mai jos. a voluptăţii şi a frumuseţii. De aceea. de aceea. El resimte însă discuţia ce urmează drept o blasfemie şi vrea. zeiţa iubirii. Philebos va susţine mereu: „Eu unul cred şi voi crede că plăcerea iese pe deplin biruitoare".

Dies sau Guthrie. interpreţii dialogului. ci unei tradiţionale şi populare reprezentări despre divin. a putut fi convins vreodată cu argumerţte credinciosul că zeul său e fals şi cultul pe care i-1 adresează zadarnic? Iar refuzul credinţei de-a se lăsa destrămată de şocul logicii trebuie socotit o vinovată şi obtuză încăpăţînare? Şi totuşi aşa au gîndit. chiar dacă platonismul 1-a condamnat. Trebuie să facem însă dreptate nu atît lui Philebos. Philebos va rămîne neclintit. precum A. Noi credem însă că lui Philebos trebuie să-i facem dreptate. Platon nu se confundă cu platonismul. caracteristică Greciei vechi şi pe care Philebos nu face decît s-o reprezinte. de obicei. acest anonim în definitiv. o insuficienţă a sa? Dar poate fi. E o vină. Şi aceasta cu atît mai mult cu cît. Pentru grecul arhaic (ca şi pentru homines ^religioşi ai multor culturi tradiţionale) orice . uneori.imagina oricîte tertipuri.

devin semne ale participării la divin. departe de-a fi unic sau limitat. dealtfel. sau la ceea ce se poate numi „realitatea autentică" (ta ontos onta). mînia. bucuria. excesivă. nebunia etc. orice deplasare categorică a balanţei naturale într-o direcţie sau într-alta reprezintă o teofanie. de îndată ce par a depăşi anumite limite fireşti. ba chiar exprimă intruziunea directă a divinului în profan. mărturiseşte imediat prezenţa divină. Fiecare om poate avea calea sa privilegiată. Iar cînd această legătură este pu16 ANDREI CORNEA . De aceea. accesul la divin. prin marele număr de zei. Forţa. boala. stă la îndemâna manifestărilor divinului. zeul său tutelar. fenomen sau însuşire excepţională. frumuseţea. anumite obişnuinţe convenţionale.lucru. uimitoare. O imensă diversitate. iscusinţa. aşadar. este şi el de-o imensă diversitate. ceea ce se exprimă. plăcerea.

precum era sprijinit Odiseu de Atena. ceea ce nu înseamnă „virtute" în sensul nostru iudeo-creştin orientat etic. „dezindividualizîndu-se". tocmai prin intermediul tuturor acestora. prin excelarea într-o direcţie sau în alta omul se oferea . prin sublinierea lor paroxistică. Căci îndărătul lor şedea neapărat un zeu. aşa cum credea Nietzsche. oricare ar fi acesta. calităţile sau chiar viciile.ternică. să se unească cu universalul abandonîndu-şi trăsăturile particulare. Omul este şi el atunci excepţional. ci o excelenţă într-un anumit domeniu. Un astfel de om şi o astfel de „excelenţă" erau admirate şi respectate. Divinul nu silea individul să se desfacă în generalitate. el posedă arete. divin în felul său. omul apare ca un protejat al unei anumite divinităţi. Dimpotrivă. specifice unui ins sau altuia. indiferent de caracterul lor etic sau nu. De aceea „excelenţele" diferite rămîn incomunica-bile. Un zeu însă cumva personal.

era captat de acesta. Iată motivul.divinului. 6. ci bune fiindcă sînt dedicate unui zeu şi cale către un zeu. pînă la urmă. să înţeleagă „excelenţa" altuia. Aceasta este „excelenţa" sa. integrat lui. Nu bune în sens moral. singura care îi este accesibilă pen. Iată de ce toate căile erau. deopotrivă de minunate şi de demne de respect. trebuia măcar să cinstească ceea ce nu putea înţelege şi să se ferească de blasfemie şi de pîngărire. dacă avea alt zeu decît acela. El nu poate renunţa la ea . prin urmare. cele mai puternice — drept bune. pentru care Philebos socoteşte plăcerile — cele mari.tru a-şi sacraliza existenţa. Iar dacă cineva nu era în stare să simtă. sau mai exact. Căci respectul pentru diversitatea „excelenţelor" însemna respect pentru divin în diversitatea sa. iar aceasta poate că nu era altceva decît un fel tradiţional de-a acorda dreptul de-a fi diferit nu altcuiva decît omului însuşi.

428—): Ni se spune acolo că Paris părăseşte cîmpul de luptă. Dar Paris. cu vofbe atît de aspre! Acum a învins Menelaos ajutat de Atena. Ci vino-acum să gustăm din plăcerile iubirii. Nicicînd dorinţa nu m-a posedat pînă într-atît". ne-o arată. acceptă forţa irezistibilă a acesteia. Dar Paris îi răspunde: „Nu-mi izbi inima. Altă dată voi învinge eu. dedicată Afroditei. El se supune Afroditei. era şi ea văzută ca divină. femeie. unde se bătuse cu Menelaos şi revine pe ascuns în cetate. nu-i cu nimic mai prejos.şi nu o poate comunica celor care nu sînt pregătiţi să o accepte. Homer în Iliada (III. E numai altfel. Aici stă „excelenţa" sa şi. în ochii celor . Căci sînt şi la noi zei. Dar că o asemenea cale. e stăpînit de ea. Aici îl întîlneşte Elena care îi reproşează în cuvinte grele laşitatea arătată dincolo de ziduri. în chip admirabil. fiindcă el este ajutat de Atena. în felul său. „Excelenţa" lui Menelaos este războinică.

. inteligibil aparţine. în chip cu adevărat extraordinar. e vorba despre o lume sublunară.i. bineînţeles. limitat la un singur sector al existenţei. tot ce este clar. 7. Tot ceea ce este ordine. dar — aceasta este noutatea faţă de vechea religie — acum el e restrîns. cu pozitivismul. armonie. teofanii. dar unde acesta. (. ci şi pe cel „secundar" al acestui dialog. în general. filosofia greacă nu au nimic de-a face. era şi ea vrednică de cinste şi de admiraţie. Dar numai atît.vechi. de ce nu. în rest. Platon ş. Divinul există şi pentru ele.divinului şi reprezintă chiar. raţional. care TĂCEREA LUI PHILEBOS 17 poate că1 nu este capodopera lui Platon.are nu este cel mai clar şi mai izbutit dintre operele filosofului. Cred că putem înţelege acum mai bine nu numai mesajul principal. pare a avea intuiţia limitelor esenţiale ale platonismului.

monocord. De o parte este intelectul constrîngător. cum se vede în Republica. De partea cealaltă — persoana concretă. Zeul-intelect pare să-şi adjudece o victorie incontestabilă. credinţa şi tăcerea. sentinţa. probabil. dînd precumpănire generalului abstract. De o parte stă toleranţa individuali-zantă şi amorală. totalitar în ultimă instanţă. între două concepţii asupra divinului: de o parte stă divinul divers. Lupta. profană. părelnică chiar. moralizarea rigidă şi înţeleaptă. în Philebos. de partea cealaltă. să nu de- . argumen-tativ. Într-un fel. un eşec. divinul restrîns. variabil. o victorie aparentă — în fond. Iar Platon. pluralist. să nu se predea. îl lasă pe Philebos să nu consimtă. platonismul cîştigă desigur. se duce aşadar. spuneam. e mai mult decît platonismul. de partea cealaltă. De aceea.materială. exclusă de la un contact nemijlocit cu sacrul şi realul. discursiv. Dar e o victorie de Pyr'rhus.

epocă a hipercriticismului. Paris: „sînt şi la noi zei". Ryle) îl aşează după Timaios. 77. VII LĂMURIRI PRELIMINARE I. Mulţi interpreţi (Wilamowitz. alţii (Dies. Despre autenticitate în secolul trecut. Despre datare şi poziţie în ansamblul operei platonice Philebos este. pe motiv că dialogul ar ignora teoria Ideilor. nimeni nu mai pune la îndoială autenticitatea operei. înstrăinat. odinioară. Astăzi. a platonismului şi a întregii metafizici. un om din'tr-o lume ce se pregăteşte de asfinţit. una dintre ultimele opere ale lui Platon. însă. Philebos păstrează tăcerea. dacă totuşi sar hotărî să vorbească? Negreşit. în mod evident.vină complice la presupusa biruinţă a lui Socrate. Schaarschmid şi Horn au contestat autenticitatea lui Philebos. Marginalizat. Căci ce-ar putea spune. 2 — Opere voi. nimic altceva decît. .

. ca întotdeauna de filologii alexandrini. încă în Antichitate. se justifică. vezi Studiul introductiv „Tăcerea lui Philebos". Despre titlu şi subtitlu în legătură cu titlul. de această dată. socotind-o prea restrictivă. Subtitlul „peri hedones. Unii interpreţi (Guthrie. Wilamowitz. ceea ce nu este deloc dovedit. Despre personaje şi istoricitatea lor Philebos pare a fi un personaj imaginar.Hackforth) — înainte. Friedlănder) îl cred un personaj istoric. adăugat. El este tînăr. Structura dialogului 1. unii comentatori fOlympiodoros) contestau îndreptăţirea acestei subtitrări. 77/. V. Neo-platonicienii îl induseseră pe Philebos în seria de 10 dialoguri „iniţiatice". Protarchos este numit „fiu al lui Callias" şi discipol al lui Gorgias. aşa cum scria Iamblichos. IV. (11 a—11 c) Introducere. dialog etic). chiar dacă. ethikos" (despre plăcere.

binele este intelectul sau plăcerea? 2. nici viaţa intelectului nu reprezintă binele. 6. pă-rînd neanalizabilă. 4. (23 c—27 c) Cele patru genuri ale Fiinţei: limita. ci numai „viaţa mixtă". (11 c—14 c) Plăcerea se înfăţişează ca un „bloc". 5. Exemplul muzicii şi al gramaticii. Nevoia unei medieri între ele. 3. (22 c—23 b) Nici plăcerea. amestecul şi cauză amestecului. nici intelectul nu sînt binele Care dintre ele soseşte pe locul doi după bine („premiul doi")? 7. (27 c—28 c) Plăcerea ţine de genul nelimitatului.Prezentarea problemei. (14 c—16 b) Problema Unului şi a Multiplului. (18 d—22 c) Nici viaţa plăcerii. nelimitatul. LĂMURIRI PRELIMINARE LA PHILEBOS 19 8. Cărui gen îi aparţine intelectul? . (16 c—18 c) Numai numărul poate media între Unu şi Multiplu.

(28 c—31 a) Intelectul aparţine genului cauzei şi el domneşte peste întregul Univers. (31 a—32 d) Plăcerea însoţeşte crearea unei armonii. Plăcerile sosite în izolare de trup. 16. 10. 14. 15. (36 e—38 b) Plăcerea ce însoţeşte o opinie falsă ar putea fi socotită ea însăşi falsă. . durerea — distrugerea ei.9. (34 d—36 d) Dorinţele aparţin sufletului. 11. (33 c—34 c) Despre senzaţie. (32 e—33 c) Interludiu: viaţa neutră. reamintire. Plăcerile false sînt cele al căror obiect este iluzoriu. Posibilitatea coexistenţei plăcerii cu durerea. memorie. Problema plăcerilor false. fără dureri si fără plăceri este cea divină. 12. (41 b—44 b) Absenţa durerii nu este plăcere. 13. (38 b—41 b) Modelul cărţii pentru activitatea perceptivă.

iar binele ţine de fiinţă şi nu de devenire. 23. (57 e—59 d) Superioritatea dialecticii ca ştiinţă a ceea-ceeste. la care ia parte numai sufletul. Diviziunea acestora din urmă. Uneori. (47 d—50 b) Cazul unor plăceri amestecate cu suferinţă. dar nu plăcerile amestecate. trupul se opune sufletului. (55 a—57 e) Cercetarea ştiinţelor. 22. 21. (52 d—55 a) Plăcerea este devenire. 25.17. impure. (50 b—52 d) Plăcerile pure. Ele sînt amestecate cu suferinţa. (65 b—66 d) Ierarhia finală: . (59 d—61 d) Modelul vieţii ideale (amestecate). Ştiinţe empirice şi ştiinţe matematice. 20. (61 d—65 b) în amestec vor intra ştiinţele. Analiza comicului. plăcerile pure şi cele necesare. 19. 18. (44 b—47 d) Plăcerile mari ţin de necumpătare şi de boală. 24.

încheiere. prima în româneşte. restul plăcerilor. VI. ştiinţe şi arte. în special în elaborarea teoriei psiho-fiziologice a plăcerii. plăcerile pure şi. Această incertitudine este foarte mare în Philebos. . una dintre dificultăţile majore pe care le pune traducerea lui Platon este incertitudinea terminologică.măsură. Despre traducere Prezenta versiunş. după caz Sau cum trebuie tradus cuvîntul nous: „intelect". După cum se ştie. 26. ori prin „percepţie"? Ambele versiuni sînt justificate. PHILEBOS [sau Despre plăcere. dialog etic] . Un termen ca aisthesis. pe ultimul loc. „Les Belles Lettres". „spirit". bunăoară. a fost făcută după ediţia greacă a lui Auguste Dies. intelect. trebuie tradus prin „senzaţie". frumos. în fine. Paris 1966. „minte"? Vom semnala probleme mai deosebite prin note. (66 d—67 b) Recapitulare.

Philebos. desfătarea. de partea sa. plăcerea.SOCRATE PROTARCHOS PHILEBOS 1 SOCRATE: Cercetează. ci susţinem că a chibzui. a ţine minte.c ţuitoarele care sînt în stare să se împărtăşească din ele. Iar pentru toate aceste vieţuitoare care trăiesc şi vor trăi. raţionamentele adevărate1 — sînt mai bune şi mai de preţ decît plăcerea. Voieşti să b recapitulăm împreună pe fiecare dintre cele două? ' PROTARCHOS: Bineînţeles. pentru toate vie. fericita mulţumire şi toate cîte se asociază acestui gen reprezintă un bine. aşadar. cît şi ceea ce se înnădeşte cu acestea —■ dreapta opinie. a gîndi. SO. susţine că pentru toate vieţuitoarele. dacă ea nu ar fi rostită după gîndul tău. afirmîr. dragă Protarchos. în .d că nu acestea sînt binele. Noi însă ne împotrivim opiniei sale. 11 a ce teză urmează să preiei acum de la Philebos şi căreia dintre tezele mele urmează să i te împotriveşti.

Preiei. în orice fel cu putinţă? PRO. d SO. lucrul cel mai de folos. atunci. E neapărat să o preiau. să cădem la învoială şi asupra punctului următor: PRO. Trebuie. Socrate. eu de partea mea şi tu de partea ta? PHILEBOS: Intru totul. nu-i aşa.stare să se împărtăşească de aici. ca în legătură cu aceste teze să străbatem pînă la capăt drumul adevărului. deci. Protarchos? PRO. nu cam aşa ne exprimăm. în plus. Trebuie. Că fiecare dintre noi se va strădui să înfăţişeze acea condiţie şi dispoziţie a sufletului ce poate dărui tuturor . dragă Philebos. Bine. Care anume? 22 PLATON SO. căci frumosul nostru Philebos2 s-a lăsat păgubaş. dintre toate. SO. Oare. ele înseamnă. teza aceasta încredinţată ţie. SO.

iar plăcerea iese înfrântă? Vă socotiţi de acord cu aceste precizări. nu cumva aceasta biruie plăcerea. voi aveţi în vedere condiţia care dăruie desfătare. Da. Da. eu — pe cea de a cugeta.oamenilor viaţa fericită. Aşadar. Dar ce-ar fi dacă vreo altă condiţie a sufletului s-ar vădi mai presus de acestea două? Oare dacă ea e ar apărea mai mult înrudită cu plăcerea. Dar dacă ea s-ar arăta mai înrudită cu cugetarea. n-am fi învinşi amîndoi de către viaţa care se ţine cu tărie de această condiţie. Aşa este. SO. SO. Eu unul cred şi voi crede că plăcerea iese pe deplin biruitoare. PRO. SO. SO. Eu aşa cred. Dar Philebos? Tu ce spui? PHIL. Nu-i aşa? PRO. Tu . iar viaţa plăcerii nu cîştigă asupra 12 a vieţii bizuite pe cugetare? PRO. sau cum altfel gîndiţi? PRO.

Am. o vei recunoaşte! PRO. pornind chiar de la zeiţa însăşi. Acum totuşi. Noi înşine. Trebuie să încercăm. Philebos. dragă Protarchos. PRO. am dori să-ţi fim martori. Numai că. Perfect. dar al cărei nume cel mai adevărat este Plăcerea. Mă spăl totuşi pe mîini de pîngărire3 şi iau drept martor zeiţa însăşi! PRO. mereu o teamă ce nu este la măsura . b PHIL. dreptul de a argumenta. după ce mi-ai cedat mie. dacă el încuviinţează sau orice ar vrea să facă! SO. despre care Philebos spune că e numită Afrodita. c SO. tu nu mai poţi fi stăpîn pe acordul sau dezacordul faţă de opiniile lui Socrate. atestînd că ai spus aceasta. laolaltă cu Philebos. Protarchos.însuţi. Socrate. să încercăm să străbatem pînă la capăt tot ce urmează. în aceste probleme. Adevărat.

dar şi cel cumpătat se bucură de cumpătarea sa. Iar dacă cineva ar declara că ambele tipuri de plăceri sînt asemănătoare. PHILEBOS 23 cum spuneam. şi totuşi ea posedă forme diverse şi cumva lipsite de ase. pe drept. ea pare a fi ceva unic.omenească faţă de numele zeilor. să reflectăm şi să cercetăm ce fel de natură are.d rnânare între ele. plin de opinii şi de speranţe neroade. ca un nerod? PRO. la auzul numelui ei simplu. la fel ca şi cel lipsit de minte. Aceste plăceri. Socrate. Acum o voi numi pe Afrodita în felul în care îi este ei pe plac. ştiu că ea e ceva variat5 şi. trebuie ca. Priveşte: spunem că şi omul nesăbuit are parte de plăcere. cum de nu s-ar înfăţişa el. decurg . în privinţa plăcerii însă. Căci. teamă ce întrece chiar cea mai mare spaimă4. pornind de la ea. dar şi că cel care cugetă are parte de plăcerea cugetării.

Poate că da. Dar în ce fel va . nu sînt contrare. nu cumva să găsim unele plăceri opuse altor plăceri. Şi totuşi. Şi vom afla încă multe asemenea lucruri. în sine. încît să nu dai crezare acestui raţionament care face ca realităţile cele mai potrivnice să ajungă una. La fel şi forma faţă de formă: Prin gen ea este un întreg unic. Desigur. Fiindcă în ce fel nu ar fi.plăcerea lucrul cel mai asemănător dintre toate cu plăcerea. dintre părţile ei. ca. Mă tem. om admirabil! Căci luînd-o ca atare. nu vei avea nici o diferenţă în culoarea văzută ca un întreg. adică cu sine însăşi? e SO. unele sînt cît se poate mai potrivnice altora. dar. recunoaştem cu toţii că negrul se aşează faţă de alb ca faţă de ceva diferit şi că el îi este cît se poate mai potrivnic. dar ele însele. PRO.din obiecte contrare. deci. şi culoarea este lucrul cel mai asemănător culorii. 13 a iar altele se întîmplă să aibă nenumărate diferenţe.

diferite — rele? . tu le denumeşti cu numele celălalt — cel de bine. te face să declari toate plăcerile ca fiind un bine? PRO. Ce spui. Fiindcă — vom spune — deşi ele sînt nease-menea. Acum. Atunci. existînd deopotrivă 24 PLATON în plăcerile rele şi în cele bune. Socrate? Socoti că cineva. afirmînd că toate plăcerile sînt bune.J e tele. pe de-altă parte. cum susţin b eu. dacă cineva te-ar sili printr-un raţionament să cazi la învoială. fiind. dar majoritatea lor fiind rele. de acord că ele sînt neasemenea. va încuviinţa şi va îndura afirmaţia ta că unele plăceri sînt bune. după ce a stabilit că plăcerea este binele. ce natură identică cu sine. existînd însă printre ele şi unele bune. desigur că nici un raţionament nu tăgăduieşte că lucrurile plăcute ar fi plăcute.căşuna aeeasta tezei mele? SO. iar al. tu le declari totuşi pe toate bune.

SO. Şi totuşi nu vei spune că ele sînt neasemănătoare între ele. dragă Protarchos: plăcerea nu diferă de plăcere. SO. PRO. exemplele expuse adineaori nu ne vor răni cîtuşi de puţin. cel puţin în măsura în care ele toate sînt plăceri. La ce te referi? SO. în schimb vom încerca să spunem şi vom spune ceea ce afirmă cei mai neghiobi dintre toţi şi cei mai neînvăţaţi cu d raţionamentele. voi putea exprima aceeaşi teză ca şi tine. imitîndu-te şi apărîndu-mă. La aceea că eu. iar discuţia noastră. . iar unele de-a dreptul potrivnice? PRO. Atunci însă ne vom înfăţişa mai neînvăţaţi de-cît s-ar cuveni. Iarăşi sîntem purtaţi de acelaşi raţionament. . Nu. ci pe j 12 j toate le vom declara asemănătoare. dacă îmi voi lua curajul să spun că cel mai neasemănător este faţă de cel mai neasemănător lucrul cel mai asemănător.

să vîslim înapoi şi. intelectul şi toate cîte eu le-am stabilit de la început ca fiind bune. toată puterea noastră . Toate ştiinţele vor apărea multiple şi unele din-1 tre ele neasemenea între ele.năruindu-se. întrebat ce anume? SO. în acest caz. Spune în ce fel! SO. se va duce pe pustii. aş pretinde că nici o ştiinţă nu este neasemenea cu vreo altă ştiinţă? Iar apoi. Protarchos.Iar în împrejurarea că c 14 a unele se arată chiar potrivnice. e PRO. ştiinţa. poate vom t şti să cădem la înţelegere între noi. oare aş fivrednic să mai stau a'cum de vorbă. PRO. Find date cugetarea. Cum aşa? SO. dacă aş fi întrebat ce oare este binele. aşezîndu-ne în încleştarea de la început6. nu vor păţi ele acelaşi lucru ca şi raţionamentul tău? PRO. Presupune-mă întrebat de către tine.. dacă temîndu-mă de întîm-plarea aceasta.

ori cugetarea. făcînd-o evidentă.frescă (Vatican).de a raţiona s-ar risipi. ci. ele vor arăta dacă plăcerea trebuie considerată a fi binele. iar în dreapta Aristotel cu Etica PHILEBOS 25 Platon. Deocamdată însă să nu ne punem . Mie însă îmi sînt pe plac deopotrivă teza mea şi a ta: fie plăcerile multiple şi neasemănătoare. în stînga Platan în mînă cu Timaios. poate că. totuşi diferenţa b dintre teza mea şi a ta. Nu trebuie deloc să se întâmple una ca asta. să îndrăznim. fiind cîntărite opiniile noastre. PRO. Să nu ascundem. Protarchos. fie şi ştiinţele multiple şi diferite! SO. ori vreun al treilea. Portret de Jos6 de Ribera o poveste7 şi noi ne-am socoti salvaţi deşi ne-am agăţat de o absurditate. în afară de faptul salvării. pierind precum „Şcoala din Atena" de Rafael (detaliu) .

Exprimă-te mai limpede! SO. să întărim încă c mai mult următoarea idee: PRO. Cea care dă de lucru tuturor oamenilor. Trebuie desigur. PRO. să dăm astfel împreună lupta8. ci trebuie ca. PRO. Care anume? ş SO. Te referi la aceea că cineva poate afirma că eu. aliindu-ne cu ceea ce-i mai adevărat. uluitoare cumva prin firea ei: căci e uluitor de spus că multiplul este unu şi unul multiplu şi este uşor de combătut cel care ar susţine oricare dintre aceste afirmaţii. sînt în fapt mai mulţi care se opun între ei? S-ar susţine . de i voie şi de nevoie uneori. cum este în cazul unora dintre ei.ambiţia ca să cîştige ceea ce eu propun sau ceea ce tu propui. Protarchos. PRO. 3 SO. Punîndu-ne atunci de acord. Vorbesc despre problema sosită chiar acum. deşi sînt unul prin fire.

ca să spunem aşa. De asemenea. unul şi acelaşi. SO.astfel d că eu. cum că a fost silit să afirme prăpăstii. la acele minunăţii devenite deja un bun comun în legătură cu unul şi multiplul. despre care toată lumea. iar multiplul este doar unu9. ar putea apoi să obiecteze. cînd cineva. greu şi uşor şi nenumărate altele de acelaşi tip. nici următoarele situaţii nu trebuie luate în discuţie: anume.e 16 a 26 PLATON PHILEBOS tînd că toate acestea formează o unitate. s-a învoit că trebuie lăsate în pace şi că ele sînt copilăreşti. Te-ai referit. bătîndu-şi chiar joc. Protarchos dragă. anume că unul este multiplu■* şi nelimitat. distingînd cu mintea membrele şi părţile unui lucru şi accep. facile şi punînd piedici în faţa raţionamentelor. . sînt deopotrivă mare şi mic.

ar postula existenţa unului. fără să accepte naştere sau pieire. mai întîi. nu în tabăra celor ce se nasc şi pier. multă trudă însoţită. Cum anume? b SO. că un atare „unu" nu trebuie pus la îndoială. Dar tu ce altfel de minunăţii referitoare la acelaşi subiect şi nedevenite deja un bun comun ai în vedere? 15 a SO. fiind în totalitate şi în . Apoi în ce fel trebuie presupus: fiecare unitate. de efortul de diviziune conduce la controversă10. cum spuneam. a „Boului unu*. copile. în legătură cu aceste unităţi şi cu asemenea realităţi. Dar cînd cineva ar căuta să postuleze existenţa „Omului unu". în acest caz s-a acceptat. dacă trebuie conce-' pută ca reală cu adevărat existenţa unor astfel de unităţi. a „Frumosului unu". aşa cum am făcut noi adineaori. Atunci cînd cineva.PRO. a „Binelui unu*. PRO. fiind ea mereu una şi aceeaşi. Problema este.

anume ca una şi aceeaşi entitate să ajungă concomitent în unu şi în multiplu. dragă Pro-c tarchos — probleme producătoare de grozave încurcă. prin urmare. dar dacă. să ne străduim mai întîi cu această chestiune acum? SO. Acestea sînt problemele legate de unul şi multiplu şi nu acelea la care te refereai. Poate însă că cel mai bine. cînd ea ajunge apoi în lucrurile multiple şi în cele nelimitate. PRO. ele sînt bine rezolvate. Aşa aş zice. j în . PRO. ceea ce ar părea. dim-potriva. Trebuie. despărţită de ea însăşi. dacă nu au fost bine rezolvate. situaţia cea mai imposibilă. se deschide înainte o cale liberă11. dintre toate.j turi.chipul cel mai stabil una. trebuie oare socotit că ea se împrăştie şi devine o multiplicitate? Sau ea ajunge acolo în întregul ei. Socoteşte-ne atunci pe toţi cei de faţă de I acord cu această cercetare.

momentul de faţă. Spun că felul nostru de a vorbi şi de a gîndi. Iar de fiecare dată cînd vreun tînăr. bucurînduse de parcă ar fi găsit o comoară de înţelepciune. gustînd pentru întîia oară din e felul acesta. bucuros. intră în delir de plăcere şi. ba înfăşu-rînd şi confundînd . în tot ceea ce se spune şi s-a spus dintotdea-una. este să nu-1 stîrnim cu întrebări ] pe Philebos. De unde? SO. De unde însă s-ar putea porni lupta aceasta d mare şi plină de varietate privind chestiunile controversate? Oare nu din punctul următor? PRO. Şi nu se poate crede că acest fel îşi va conteni cîndva prezenţa. care identifică unul şi multiplul se regăseşte pretutindeni. scoate din matcă orice argument. care e temeinic aşezat pe poziţia lui12. pe cît îmi pare. nici că el ar fi apărut acum. acum şi de demult. ci el este aşa cum este. o afecţiune fără moarte şi fără bătrîneţe. Fie. j 27 SO.

numai de şi-ar afla vreun tălmaci!13 PRO. fie el mai tî16 a năr. tu dă-ţi silinţa. necruţîndu-şi nici tatăl. puţin lipsind să nu facă acelaşi lucru şi cu restul vieţuitoarelor. tinereţea noastră şi nu te temi că vom sări asupră-ţi. Socrate. cu Philebos cu tot dacă ne arunci ocări? Totuşi — căci pricepem ce spui — dacă există vreun chip şi vreun mijloc ca această tulburare să părăsească în linişte raţionamentele şi pentru ca să fie găsită o cale mai frumoasă decît cea de pînă acum pentru rezolvarea pro.totul în unu. de vreme ce nici pe vreun neştiutor de greacă nu l-ar cruţa. apoi îl pune în încurcătură mereu pe cel din preajmă. Căci . mai în vîrstă sau de aceeaşi vîrstă. mai mult decît pe oricine altui se pune în încurcătură.b blemei noastre. ba iarăşi desfăcînd şi îmbucătăţind totul. iar noi te vom urma după putinţă. nici mama şi nici vreun alt ascultător. nu numai cu oamenii. oare nu vezi tu mulţimea noastră. El cel dintîi.

nu-i neînsemnată problema de faţă. precum mie cel puţin mi se înfăţişează. pe această cale a ieşit la lumină. dar. cum vă numeşte Philebos. Care este această cale? Spune-ne-o numai! 28 PLATON PHILEBOS 29 c SO. de un dar zeiesc pentru oameni. PRO. Tot ceea ce vreodată a fost făurit ca ţinînd de vreo artă. o Socrate! SO. dar care. El a fost zvîrlit din sălaşul zeilor prin mijlocirea vreunui . Spune! SO. Este vorba. de multe ori fugind de mine. A o spune nu este prea greu. Deloc nu-i astfel. m-a lăsat singur şi la ananghie15. dar a te sluji de ea e greu de nespus. Şi totuşi nu există şi n-ar putea exista o cale mai frumoasă decît cea pe care eu dintotdeauna o îndrăgesc. la ce mă refer: PRO. Priveşte. copii14.

sau. trebuie deci ca noi să stabi-lim şi să căutăm de fiecare dată o singură Idee în legătură cu orice — căci o vom afla acolo şezînd. iar dacă o înţelegem să căutăm dacă în urma acestei unice idei nu mai sînt cumva două. au transmis această revelaţie. ci şi ca o mulţime determinată numeric16. fiind mai vrednici şi locuind mai aproape de zei decît noi. pînă ce unul de la început ar fi văzut nu doar ca unu. dacă este cazul — trei. Iar Ideea nelimitatului nu trebuie raportată la multitudine. ori alt număr şi la fel să procedăm cu fiecare unu dintre acestea. Astfel fiind rostuite aceste entităţi.Pro-meteu laolaltă cu un foc de o măreaţă strălucire. anume că cele considerate a exista de-a pururea constau din unu şi din multiplicitate şi că ele posedă limita şi ne-d limitatul crescute prin fire laolaltă în ele. pînă ce nu s-ar vedea întreg numărul acestei multitudini e . ca multiplicitate şi ca nelimitat. Iar cei vechi.

PRO. pe cîtă vreme intermediarele le scapă. în chipul* în care cuvîntăm unii cu alţii. ba mai pripit. se regăseşte cu claritate în cazul literelor şi poţi înţelege chestiub nea pe exemple cunoscute din . dar mai sînt aspecte asupra cărora am nevoie de o lămurire mai bună. Dar „înţelepţii" de azi îl obţin pe unu oricînd s-ar brodi. prin tradiţie. putem să-i dăm pace. cum spuneam. Iar' după unu. obţin de îndată nelimitatul. ci. ne-au lăsat în acest fel. SO. Socrate. după ce fiecare unu a fost aşezat astfel în raport cu nelimitatul. Ceea ce spun. cred că înţeleg. să cercetăm. dragă Protarchos. Cîte ceva din ceea ce spui. Iar zeii.situat între nelimitat şi unu. ba mai alene1* decît se cade. De abia atunci. prin aceasta chiar. să învăţăm noi înşine şi să-i învăţăm şi pe alţii în acest j 17 a fel.ij sebirea dintre felul dialectic şi sfada curată.. se face deo-.

ca o a treia. Mai întîi însă să stabilim existenţa a două calităţi: gravul şi acutul şi. Adică cum? SO.se întîmplă doar atunci cînd îi cunoaştem cantitatea şi calitatea. Emisia vocală proprie acestei arte este. prin nici unul dintre următoarele două aspecte ale ei nu o pricepem încă: nici atunci cînd îi cunoaştem nelimitatul. Emisia noastră vocală este atît una. . în ce fel? SO. La fel. tonul identic. PRO. c una. cît şi nelimitată18 în dimensiunea ei la toţi oamenii şi la fiecare în parte. Ei bine? SO. PRO.învăţătura ce ai primit. SO. Ba aşa. Foarte adevărat. PRO. nici atunci cînd îi cunoaştem unul. şi cu ceea ce ne poate face pricepuţi la muzică. Sau altfel? PRO. PRO. PRO. acestea ne fac pe fiecare dintre noi un om priceput în ale gramaticii. de asemenea. Ci aceasta. Or. Cum de nu? SO. în sine.

De asemenea. SO.d siunea numerabilă a intervalelor dintre acut şi grav.SO. ca şi la notele pe care ele le limitează — lucruri pe care. dar dacă nu le-ai avea. orice unu. PRO. fireşte. cît şi la felul acestora. atunci cînd ai pricepe la fel. Desigur însă că n-ai putea să te pricepi la muzică. în urma cercetării. trebuie numite. oricare ar fi el. se spune. De nimic. care. chiar că n-ai fi bun de nimic. luat pe toate în acest'fel atunci ai devenit ştiutor. „metri" şi „ritmuri" şi gîndindu-te că astfel trebuie procedat cu orice unu şi multiplu ■— c deci cînd. măsurate prin -numere. ia-tă-te devenit priceput în acel domeniu. Dar lipsa de . cei vechi ne-au lăsat nouă prin tradiţie să le numim „armonii" — după ce ai vedea şi în mişcările trupului alte asemenea reacţii. Dar. după ce ai lua seama la dimen. dispunînd doar de aceste cunoştinţe. prietene. le-ai. înţelegîndu-le. ca să spunem aşa.

îndreptăţită.limită a lucrurilor. Şi mie. Dar ce legătură are această cuvîn-tare cu problema noastră şi ce urmăreşte ea? SO. Philebos. Chiar aşa. dacă s-ar lua vreun unu. oricare ar fi el. te face să te pierzi în marele număr al nepricepuţi30 PLATON PHILEBOS 31 lor20. ori cea aflată în lucrurile studiate. spuneam că nu trebuie sărit de îndată cu privirea la . te face întotdeauna să fii tare limitat în a cugeta19. Protarchos. PRO. Răspunde-i deci! SO. După cum. Mi se pare. că Socrate a grăit minunat! 18 a PHIL. Voi face aceasta după ce voi mai zăbovi puţin la analiza acestor chestiuni. PRO. întrebarea lui Philebos este. ca unul ce nu s-a uitat niciodată cu atenţie la vreun număr imanent lucrurilor.

fie vreun zeu. a stabilit existenţa şi celui de-al treilea tip de litere. în ce fel? SO. obţinut pe seama tuturor elementelor. După ce. el a cugetat. cînd cineva ar fi revoit să conceapă mai întîi b nelimitatul. PRO.şi avînd şi ele un număr. limitată. ci doar spre un anumit număr. ca nefiind ele unu. ci mai c multe. ce posedă o mărime anumită." el le-a divizat pe cele „mute''' şi lipsite . apoi a deosebit alte emisii vocale.' şi doar la sfîrşit să ajungă la unu. Dar să reluăm exemplul cu literele. ci trebuie avut în vedere un anumit număr.natura nelimitatului. în sfîrşit. invers. După aceea. pentru început. el nu trebuie să-şi îndrepte de îndată privirea către unu. fie vreun om divin — ■ în Egipt se spune că un anume Theuth21 a fost acela — a reflectat cel dintîi asupra emisiei vocale ca ne-. tot la fel. lipsite de sunet dar producînd un zgomot. asupra vocalelor aflate în acest nelimitat. numite azi „mute"22.

întrebi care este legătura dintre aceste spuse şi problema noastră? PHIL. dădu numele de „elemente" fiecăruia în parte şi tuturor în ansamblu. în ' absenţa tuturor. în sine. le-am înţeles încă şi mai limpede decît pe celelalte. în raporturile lor reciproce. Da. concepînd această legătură dintre ele-d mente ca fiind una şi făcînd totul să fie unu. a declarat astfel existenţa unei arte unice. una cîte una pînă la capăt. Pe acestea. cunoscînd numărul | lor. a rămas neatinsă. Adică. Observînd apoi că nimeni dintre noi nu ar putea înţelege un singur element. răspunzătoare cu aceste treburi pe care a numit-o gramatică. 5 PHIL. la fel procedînd şi cu vocalele i şi cu cele intermediare. pînă ce. Protarchos. SO. . este vorba despre ceea ce.de zgomot. Philebos. la fel ca şi puţin mai înainte. Dar esenţa problemei acum.

în fapt. Or. cum spui. noi afirmăm că fiecare dintre ele este un unu. ci fiecare din 19 a cele două dobîndeşte un anumit număr înainte de a deveni nelimitată? PRO. nu ştiu în ce fel. SO. e PHIL. Şi vezi cine dintre noi va . Cum de nu? SO.încă de demult căutăm eu şi cu Protarchos. şi Unu şi Multiplicitate şi în ce fel ea devine nelimitată. ne-a dus roată. dar nu deîndată. Oare problema de la început nu era care din două trebuie aleasă: cugetarea sau plăcerea? PHIL. Chiar aşa. încă de demult. nu este de dispreţuit întrebarea pe care ne-a aruncat-o Socrate după ce. PHIL. însă raţionamentul de dinainte cere de la noi să ştim următoarele: în ce fel fiecare dintre cele două este. voi căutaţi. deopotrivă. Philebos. ceea ce aveţi deja la îndemînă. Cum aşa? SO. SO.

aşa cum nea indicat raţionamentul de faţă. Dar cred că este cu mult mai de rîs ca nici b unul dintre noi să nu fie capabil. Ia vezi ce să facem! Eu cred că Socrate ne întreabă acum dacă există sau nu tipuri ale plăcerii23. într-adevăr. Socrate. PRO. deoarece sînt incapabil să răspund la ce s-a întrebat acum. Spui ceva cît se poate de adevărat. dar şi contrar. cîte sînt şi în ce fel sînt. SO. nimeni dintre noi n-ar putea să se arate vrednic de ceva bun vreodată. Acelaşi lucru iarăşi şi în privinţa cugetării. . aşa s-ar părea că stau c lucrurile. Probabil că ar fi cam de rîs ca eu. după ce am împlinit rolul de moştenitor al dreptului la replică. fecior al lui Kallias>Căci dacă nu vom putea face această operaţie pentru orice unu. desigur. însă. e bine pentru omul cu minte a avea cunoaşterea tuturor lucrurilor. asemănător sau identic.răspunde întrebării puse acum. să-ţi încredinţez iarăşi ţie acest rol.

pentru ca. îţi voi lămuri: tu. De ce spun asta? Iată. ci acelea pe care de multe ori ni le reamintim d de bunăvoie şi îndreptăţit. ştiinţa. Ambele teze . Socrate. în fericita mulţumire. înţelegerea. în bucurie şi în toate cîte sînt asemănătoare acestora. arta şi toate cîte sînt înrudite cu ele şi că acestea trebuie dobîndite şi nu celelalte. Philebos a susţinut că acesta stă în plăcere. nici cel ce ştie ce se 32 PLATON 20 a petrece cu el însuşi. ne-ai dăruit nouă tuturor compania ta. cît şi pe tine însuţi. în al doilea rî . Tu afirmi că binele care urmează să fie declarat mai bun decît plăcerea este intelectul.d24. să poată fi puse la probă. fiind aşezate alături în memorie. spre a analiza care este lucrul cel mai de preţ dintre cele omeneşti.dar se pare că nu stă rău. tu ai replicat susţinînd că nu acestea sînt binele.

Căci să nu socotim că sfîrşitul acestor discuţii de acum este încurcătura în care ne găsim noi toţi. înainte de se va ivi un e sfîrşit cuvenit al raţionamentelor analizate. La ce te referi? PRO. nu am şti să .găsim un răspuns. Prin urmare. iar noi susţinem. chibzuieşte tu singur dacă speciile plăcerii şi ale ştiinţei trebuie divizate. noi te-am ameninţat în joacă că nu îţi vom da drumul acasă. de vreme ce ai făgăduit.fiind însă subiect de controversă. Mă refer la aceea că ne încurci şi ne pui întrebări pentru care. ci. dacă noi nu putem să ieşim din ea. cum spun copiii. SO. în momentul de faţă. ţie îţi rămîne aceasta de făcut. că „darul făcut e bun făcut". Tu ai primit şi ni te-ai dăruit nouă. dacă eşti cumva în stare să procedezi în alt fel şi binevoieşti să lămureşti problemele care ne . sau dacă diviziunea trebuie lăsată deoparte. încetează deci cu felul acesta de a te împotrivi mersului discuţiei.

ci un al treilea. Căci spusa ta „dacă binevoieşti* desface orice teamă în legătură cu orice problemă. .frămîntă. Căci binele nu ar mai putea fi iden. de vreme ce tu vorbeşti astfel. SO. s-a dus PHILEBOS 33 biruinţa plăcerii. Cît despre speciile plăcerii. Sau cum altfel? PRO. Chiar aşa. după părerea mea. Dar aceasta se va vedea mai clar în continuare. SO. în privinţa plăcerii şi a cugetării. PRO A ce şi în ce fel? SO. nu vom mai avea nevoie să le divizăm27.. E clar că eu unul nu trebuie să mă mai aştept la ceva îngrozitor. mi se pare că vreun zeu25 ne-a daţ_ o anumită amintire a .. Pe deasupra. Am auzit cîndva spunîndu-se în vis sau aievea şi mă gî-desc acum. că nici una dintre ele nu reprezintă binele.c tic cu ea. diferit şi mai bun decît ambele26. Iar dacă acest ceva mi s-ar putea înfăţişa acum limpede.

fără să se sinchisească de celelalte lucruri în afara celor savîrşite laolaltă cu ceea ce este bine28. PRO. Cum aşa? . îl vînează şi năzuieşte la el. voind sări prindă şi să-1 dobîndească. In cea mai mare desăvîrşire du putinţă. PRO. Nu se poate nimic obiecta acestor spuse. privindu-le izolat. SO. Cum de nu? Doar prin aceasta el se deosebeşte de toate cele! SO. SO. Dacă este necesar ca partea binelui să stea d în desăvîrşire sau în nedesăvîrşire? PRO. Dar ce spui? Binele îşi este sieşi suficient? PRO. In legătură cu binele trebuie afirmat: orice fiinţă care îl cunoaşte. Minunată spusă. Mai întîi însă. Care anume? SO.PRO. Socrate. să mai cădem de acord asupra unor fleacuri. Să cercetăm şi să judecăm atît viaţa plăcerii e cît şi cea a cugetării. PRO. dar şi împlineşte-o întocmai! SO.

Protarchos. Ai primi. Răspunde. Vorbeşte! SO. Cum ar mai putea fi? SO. Să facem încercarea chiar asupră-ţi? PRO. 21 a | PRO. nici plăcere în viaţa bizuită pe chibzuinţă. dacă ai poseda plăcerea pe de-a întregul? PRO. Dar oare ai socoti că mai ai nevoie de ceva. VII PHILEBOS 35 ' 34 PLATON . dacă una dintre ele este binele. 3 — Opere voi.SO. Fiindcă dacă vreuna dintre ele ar apărea ca avînd nevoie de ceva. să trăieşti toată viaţa avînd parte de cele mai mari plăceri? PRO. Căci este necesar ca. Bucuros. De nimic. Să nu existe în viaţa de plăcere chizbuinţă. deci! PRO. SO. ea să nu mai aibă nevoie de nimic. ea nu mai poate fi pentru noi binele.oare. Cum să nu! SO.

ci de burete de mare . teai putea bucura de-a lungul întregii vieţi de cele mai mari plăceri? PRO. neposedînd memorie. SO. nu poţi crede că te bucuri. şi fiind lipsit de judecată. Iar neavînd nici opinie adevărată. tu. nu poţi gîndi că în viitor vei avea bucurii. trăind mereu astfel. memorie. cel care te bucuri. De ce? Aş avea totul. De ce nu? SO.b SO. nerămînînd nici o amintire a plăcerii care se scurge în fiecare moment. Dar ia vezi: nu cumva ar fi nevoie întrucîtva şi de cugetare.. fiind tu gol de orice cugetare. Trăieşti aşadar. La fel. de socotinţă şi de toate cele înfrăţite cu acestea? PRO. de gîndire. e necesar să nu ţii minte nici că te-ai bucurat cîndva. PRO. mai întîi este necesar să ignori dacă te bucuri sau nu. E necesar. nu o viaţă de om. c SO. Oare însă. avînd plăcerea. ştiinţă şi dreaptă opinie. Dar neposedînd intelect.

PRO. Discursul acesta. nu mi se pare vrednică de a fi aleasă nici de către mine. intelect. Dar ce spui. nepărtaş fiind şi la suferinţă. nepărtaş fiind însă la plăcere. ci să privim şi viaţa intelectului.sau de vreun alt soi de vieţuitoare din cele care traci iese în cochilii. 22 a SO. nici mare. Este vorba despre viaţa unuia dintre noi care e ar primi să trăiască posedînd cugetare. pe cît cred. despre viaţa ce le . nici de către altcineva. Cum altfel? SO. nici mică. Nici una dintre vieţi. Protarchos. o Socrate. Dar să nu ne lăsăm păgubaşi. Aşa stau lucrurile. ci ar fi întru totul neatins de asemenea afecte. în ce fel o vezi? SO. m-a făcut să ameţesc de-a binelea! SO. Atunci e de ales de către noi o atare viaţă? I PRO. sau putem cumva să le gîndim diferit? PRO. PRO. Socrate. ştiinţă şl memorie desăvîrşită pentru toate cele.

o va prefera pe cea compusă oricăreia dintre cele două. înţelegem acum ce se întîmplă în urma acestor raţionamente? PRO. dar şi d:n cugetare? SO. întru totul: au fost stabilite trei vieţi. Vorbeşti despre cea compusă din plăcere. deci. PRO. Iar dacă vreunul dintre voi ar alege altfel. el ar alege împotriva firii lucrului cu adevărat vrednic de a fi ales. nu unul da şi altul ba! SO. Oricine. fireşte. dintre care nici una din primele două nu este suficientă. despre una ca aceasta vorbesc.reuneşte pe cele două. b SO. Nu este atunci limpede că nici una dintre aceste vieţi nu conţine binele? Căci ea ar fi trebuit să fie atunci suficientă şi vrednică de ales pentru toate plantele şi animalele cărora le este cu putinţă să-şi trăiască viaţa lor. nici preferabilă pentru vreun om sau vreo vieţuitoare. Da. . oricine. compusă fiind din ambele? PRO.

Se pare că într-adevăr aşa stau lucrurile. cel puţin. SO. Socrate.c prezentăm ca fiind tot una cu binele. căci şi împotriva lui sînt valabile aceleaşi obiecţii. Nu pun însă la îndoială că intelectului nu-i revine premiul câştigătorului în cazul vieţii celei de obşte. ci. iar . din neştiinţă. de partea mea intelectul. nu este binele. împotriva intelectului meu29.procedînd fără voie. lucrurile stau diferit. eu. PRO. ori silit de vreo altă circumstanţă nefericită. 6 PHIL. cu siguranţă că sînt! Dar cred că nu şi împotriva intelectului adevărat şi divin. în ce-1 priveşte. SO. Că pe zeiţa lui Philebos nu trebuie să ne-o re. Dar în atribuirea premiului al doilea ar trebui văzut ce vom face. mi se pare a se fi arătat îndestulător. Dar nici intelectul tău. Căci am putea lesne ţine drept d cauză pentru această viaţă de obşte.

acel lucru e mai înrudit şi mai asemănător cu intelectul decît cu place. dacă e să vorbim pe drept. oricare ar fi lucrul pe care. astfel. afirmînd că.Philebos. nici una dintre Cele două însuşiri n-ar fi binele. izbită parcă de cuvintele acestea.e rea şi. că plăcerea a căzut acum de-a binelea. dacă e cazul ca voi să vă încredeţi în intelectul meu. dar s-ar putea uşor concepe că una dintre ele ar putea fi cauza binelui. de partea lui — plăcerea. PRO. potrivit acestui raţionament. dacă îl posedă. Ba chiar. ea nu ajunge nici la cel de-al treilea. aş lupta cu o forţă încă şi mai mare împotriva lui Philebos. în această viaţă mixtă. îmi pare. nu s-ar putea da PLATON plăcerii nici premiul întîi. Socrate. o atare viaţă devine deopotrivă preferabilă şi bună. Cu această perspectivă. nici cel de-al doilea. Căci 23 a ea lupta să dobândească premiul . desigur că.

Căci nici pentru aceştia ea nu s-ar mai înfăţişa frumoasă ca înainte. fără ca. Adică am rostit ceva cu neputinţă. afirmând că b „plăcerea s-ar putea mîhni"? PRO. spre a ajunge să atribuim premiul doi . Lipsită însă şi de premiul al doilea. să revendice premiul întîi. chiar dacă n-a fost prea simplu nici ce s-a vorbit până acum! Mi se pare însă că. ce mult a rămas de vorbit. Bun şi? Nu-i mai bine atunci să-i dăm pace. ci şi fiindcă ignori că nimeni dintre noi nu te va lăsa să pleci îna-inte de a străbate până la capăt aceste probleme. Nu numai din această pricină. Prostii.victoriei. SO. supunînd-o celui mai precis examen şi respin-gînd-o. SO. Protarchos. căci ar păţi acelaşi lucru. trebuie spus că el nu ar putea. In privinţa intelectului. cu chibzuinţă. să o mîhnim? PRO. Vai de mine. Socrate! SO. plăcerea ar cădea într-o totală dizgraţie în ochii iubitorilor săi.

Tot ceea ce este în fapt în lume ar trebui divizat ân două categorii. Care ar fi acest principiu? SO. Să luăm seama la anumite aspecte ale discuţiei de până acum. a băga de seamă atunci cînd aşezăm principiul noului raţionament. PRO. aceste două . PRO. aşadar. este nevoie de o altă metodă30 şi trebuie să ai altfel de săgeţi decît raţionamentele dinainte. Poate însă că unele sânt identice. sau mai bine. Ar trebui să lămureşti potrivit cu ce criteriu. Să considerăm. în trei. SO. dacă voieşti. cît şi cea a limitei? PRO. deci. Cum de nu? c SO. Am afirmat că zeul a arătat pentru cele-ce-sînt atît existenţa nelimitatului.intelectului. Nu aşa trebuie să facem? PRO. Şi anume? PHILEBOS 37 SO. SO. Să căutăm. Chiar aşa. PRO.

Deci. însă îmi pare că sânt destul de ridicol atunci cînd di. ia-1 pe acesta ca pe al patrulea. Cred că am nevoie şi de al patrulea gen. prea-bunule? " SO. . PRO. PRO. Dacă însă va fi nevoie. alcătuită din amestecul ambelor. Oare nu ai avea nevoie şi de un al cincilea care să poată să le distingă? SO. Am nevoie de cauza combinaţiei primelor două între ele. S-ar putea. Ce spui. apoi iarăşi adu- . deocamdată. PRO. şi acum? SO. Acela fiind care? Spune! SO. despărţindu-le pe primele trei din cele patru şi văzând două din ele âmbucătăţite şi desfăcute fiecare ântr-o multiplicitate.d vid şi enumăr lucrurile după specii. Bun. Nu cred totuşi. Mai întîi. PRO. alături de cele trei genuri. .specii şi apoi pe cea de-a treia. mă vei ierta că mă pun să caut şi e un al cincilea gen31.

SO. nelimitatul este multiplu. Dacă mi-ai vorbi ancă mai clar despre fiecare gen ân parte. sânt acestea: cea care posedă nelimitatul şi cea care posedă limita. atîta vreme cît ar locui acolo. sau dacă nu cumva. să încercăm a gândi cumva pe fiecare ca fiind şi unu şi multiplu. Cît despre genul posedând limită. Şi voi încerca să arăt că.nîndu-le la unu. de vreme ce plusul şi minusul locuiesc în genurile respective. ele nu ar îngădui. să apară vreun capăt. că cele două entităţi pe care le 24 a stabilesc. Mai întîi aruncă-ţi privirea asupra „mai caldului" şi „mai recelui" şi vezi dacă ai putea concepe aici o limită. Căci b odată sosind . aşadar. Cercetează. deci: Ceea ce îţi cer să examinezi este dificil şi controversabil şi totuşi examinează. într-un fel. Să aştepte. PRO. SO. Afirm. -te-aş urma cu plăcere. să ne mai aştepte! PRO.

produc mereu un . în orice acţiune. Susţin aceasta cu toată puterea.sfîrşitul. Bine grăit. dragă Protarchos. ele nu îngăduie să existe o cantitate determinată. ci. Or. ele însele şi-ar găsi sfîrşitul. 38 PLATON PRO. căci mi-ai amin-c tit că şi „puternicul" pe care l-ai sugerat acum. i SO. SO. PRO. Foarte adevărat ce spui.. Fiindcă oriunde s-ar ivi. i SO.mai puternic" faţă de un „mai liniştit" şi invers şi. Deci raţionamentul ne arată că acestea două ni au niciodată capăt. ele sînt cu totul j nelimitate. capăt neavînd. Socrate. fac să dispară cantitatea . Afirmăm aşadar că plusul şi minusul există veşnic în „mai cald" şi în „mai rece". Desigur. dînd naştere plusului şi minusului. PRO. ca şi „blîndul" au aceeaşi capacitate ca şi plusul şi minu-j sul.

ca şi con-' trariul său s-ar arăta deci nelimitate32. dacă ele nu ar face să dispară canti-: tatea determinată. nu este totuşi lesne de urmărit ceea ce ai spus. al | puternicului şi al blînclului. dacă ar spori. Grăieşti bine şi trebuie încercat să . Dar după ce aceste spuse vor fi de mai multe ori repetate. poate că cel ce întreabă şi cel întrebat se vor putea pune de acord în e chip îndestulător. ca şi mă-j surii să existe în lăcaşul plusului. SO. Potrivit cu acest raţionament.determinată. d locul în care stăteau. Aşa se pare. PRO. ci iar îngădui acesteia. Socrate. înseamnă că va fi încetat să mai existe. Deoarece. „mai caldul". Căci nu ar mai putea exista „mai cald" şi „mai rece". în timp ce cantitatea e staţionară şi. al minusului. „mai caldul* şi „mai recele* sporesc mereu. dacă ele ar accepta cantitatea determinată. aşa cum s-a spus adineaori. într-adevăr. acestea s-ar duce din.

după egal. stabilind toate aspectele: PRO. Şi cum spuneam. Iar cele ce nu ar accepta aceasta. Acum însă. trebuie înţelese ca apar-ţinînd genului nelimitatului. potrivit cu raţionamentul anterior.facem astfel. apoi. Ce fel de indiciu? SO. priveşte dacă vom accepta acest indiciu al naturii nelimitatului. ci contrariul __mai întîi egalul şi egalitatea.l iască să ne lungim. Acele entităţi care devin „mai mult" şi „mai puţin*. dublul şi orice ar fi număr în raport cu număr . PHILEBOS 39 SO. care pot primi puternicul şi blîndul şi preamul-25 a tul — deci cîte sînt astfel. să fie desemnate printr-o unică natură — dacă îţi amineşti. cele ce au fost divizate şi împărţite trebuie. îmi amintesc. PRO. pentru ca să nu trebu. văzut ca o unitate. fiind aduse laolaltă după putinţă.

Cercetez. Sau cum vezi tu b lucrurile? PRO. Roagă-te şi cercetează! SO. SO. Adaugă la ele cuvintele „mai uscat".sau măsură în raport cu măsură — dacă pe toate acestea le-am asocia limitei. „mai . De ce spui aşa ceva şi pe ce te bizui? c SO. SO. „mai mult". Perfect. Da. nu-i aşa? PRO. Şi cred că vreunul din zei ne-a fost acum prieten. Dar ce idee să ne facem despre al treilea gen. Voi lămuri de ce. Tu însă urmăreşte raţionamentul meu. Ba un zeu s-o facă. Am pronunţat acum cuvîntul „mai cald" şi „mai rece". Vorbeşte! SO. PRO. cel compus din acestea două? PRO. „mai umed". dacă vreun zeu ar da ascultare rugilor mele! PRO. E cazul ca tu să explici. E minunat. pe cît cred. PRO. ar apărea că procedăm bine. SO. Socrate.

puţin". Care anume? SO. Uneşte apoi cu aceasta neamul limitei. în general. „mai mare". şi natura limitei va apărea cu limpezime. la aceea care face să înceteze vrajba entită. 40 . produce un număr. Vorbeşti despre natura nelimitatului? d SO. după cum am procedat cu cel al nelimitatului. PRO. PRO.e ţilor discordante şi care impunîndu-le măsură şi acord. Da. natura lor acceptînd plusul şi minusul. „mai încet". La ce te referi şi în ce fel stau lucrurile? SO. PRO. Este vorba despre neamul cu aspect de limită pe care acum nu l-am redus la una. deşi trebuie să o facem. „mai mic" şi cîte altele leam rîn-duit într-o unitate. făcînd acum aceasta şi ambele naturi fiind reduse la unitate. Dar probabil că. Mă refer la natura egalului şi a dublului şi. „mai repede".

SO. dublului etc. întregul muzicii? PRO. Bun şi? b SO. SO. PRO. Şi aceleaşi elemente apărînd în cazul acutulu şi al gravului. ele alungă excesul şi nelimitatul. Iar în cazul gerului şi al arşiţei. PRO. întocmai. al repedelui şi al lentului — ce sîni toate nelimitate — nu produc ele o limită şi alcătuiesc în chipul cel mai desăvîrşit. Tu îmi pari a afirma că celor care le combină pe acestea li se întîmplă în fiecare din cazuri producerea unor efecte. alcătuind deopotrivă măsurabilul şi comensurabilul. Înţeleg. E corect ceea ce îţi pare a afirma. natura sănătăţii? 26 a PRO. Hotărît că da. cînd sosesc. SO. Oare în caz de boală nu naşte dreapta comuniune a egalului.PLATON PRO. Oare nu tocmai de aici se nasc anotimpurile şi toate cîte sînt bune . Atunci vorbeşte! SO.

■ fletului. opinia mea este aceasta din urmă. al doilea este limita . Cred că înţeleg. Protarchos? PRO. PRO. Îmi rămîn de amintit încă nenumărate altele. Se pare că primul principiu despre care vorbeşti este nelimitatul. cît şi multe alte preafrumoase însuşiri ale su. prin aceasta. Dar tu cum crezi. fiind în ele amestecate cele nelimitate şi cele posesoare de limită? 33 PRO. Cum de nu? SO. o frumosule Philebos. dacă înţelegi. lipsa . Socrate. am explicat aceste trei principii.pentru noi. ea le nimiceşte. a aşezat 1 o lege şi o rînduială posesoare de limită. Hotărît. Prin urmare. SO. eu dimpotrivă. precum frumuseţea şi puterea ce se însoţeşte cu sănătatea. Căci zeiţa34. Tu pretinzi > c că.] de limită atît în plăceri cît şi în satisfacţii. că le salvează. văzînd ea I excesul din suflete şi întreaga ticăloşie a tuturor.

SO. PHILEBOS 41 PRO. Cît despre limită. PRO. Dimensiunea manifestărilor celui de-al treilea d principiu te-a năucit. nici n-am putea avea necazuri la gîndul că ea nu ar fi. odraslă fiind al celorlalte două. aceasta nici nu are multiplicitate. totuşi fiind ele marcate de genul plusului şi al minusului. iar naşterea sa în fiinţă e produsă de măsură asociată cu . Adevărat.prezentă în lucruri. deşi nelimitatul oferă multe genuri. minunat om. una. In nici un chip. toate acelea au apărut ca unui. Cum ar putea fi altfel? SO. însă tu să presupui că eu vorbesc despre un al treilea principiu şi că îl socotesc în întregul său ca un unu. Or. Dar nu prea înţeleg ce vrei să spui cu al treilea principiu. prin natură. SO.

Atunci natura făcătorului nu se deosebeşte prin nimic de cauză. SO. dacă nu ţi se pare necesar ca tot ce se naşte. prin fire. Cercetarea însă să fie comună! "Vezi.' PRO. Am priceput. Iar „făcutul" şi „născutul" de asemenea nu vor 27 a fi găsite deosebindu-se prin nimic. nu vine întotdeauna înainte făcătorul. SO. să se nască datorită unei cauze. Chiar aşa. iar făcutul nu-1 urmează. Sau cum altfel? PRO. SO. PRO. Am adăugat acestor trei principii şi un al e patrulea. în afara numelui. acelaşi lucru? PRO. declarînd că trebuie să-1 cercetăm. Căci în ce fel s-ar putea naşte în absenţa ei? SO. cu îndreptăţire. iar „făcător" şi „cauzator" ar denumi. deci.limita. în afară de nume. Pe drept. născut fiind de . Ba da. Dar oare.

SO. SO. Altceva deci şi nu acelaşi lucru este cauza în raport cu ceea ce este înrobit acesteia în vederea generării. cauza. Aşadar.primul? PRO. să le enumerăm pe rînd. E altceva. pentru a le întipări în minte. PRO. Mai întîi am în vedere nelimitatul. • 42 PLATON PHILEBOS 43 SO. Ba da. PRO. Şi vorbim despre ceea ce le meştereşte pe toate ca despre un al patrulea gen — anume. toate acestea ne dau trei genuri? PRO. în al . după ce le-am distins pe toate patru. PRO. Este însă bine ca. cele ce se nasc şi cele din care acestea se nasc. Bun şi? SO. vădit fiind că ea este altceva decît celelalte trei. Desigur. Deci? SO.

limita. am putea mai bine pronunţa judecata asupra locului întîi ca şi a celui de-al doilea. Aşa-i. Cum s-ar putea întîmpla una ca asta? 8 SO. c am vorbi oare dovedind lipsă de atenţie? PRO. Deci probabil că acum. Iar vorbind despre cauza amestecului şi a naşterii ca despre o a patra entitate. apoi soseşte entitatea a treia amestecată şi născută din primele două. ajungând în acest punct? Oare. după ce am analizat acele puncte. Despre ce vom vorbi mai departe şi ce oare] am voit să obţinem. nu era în discuţie lucrul următor: am căutat să ştim dacă premiul doi l-ar dobîndi plăcerea sau gîndirea? Nu-i aşa? PRO. chestiune care.doilea rînd. ne-a dat bătaie de cap? . 50. la început.

e SO. cred. ci din toate cele nelimitate. că ea este o parte a celui de-al treilea gen. Aşa era? PRO. dragă Philebos. Exact aşa. • SO. Dar cum stau lucrurile. Vorbeşte. cum este această viaţă şi cărui gen îi aparţine? PRO.PRO. Bine. PRO. cu viaţa preţuită de tine. d SO. Au limită plăcerea şi durerea. încît pe drept cuvînt această viaţă biruitoare ar fi o parte a acelui gen. sau . cea plăcută şi neamestecată? In care dintre genurile amintite ar putea fi ea aşezată cu îndreptăţire? Dar răspunde-mi la următoarea întrebare înainte de a te pronunţa: PHIL. Am aşezat învingătoare viaţa compusă din plăcere şi din cugetare. Da. legate însă de limită. Probabil. Haide. deci. Vom afirma. Cum să nu! SO. Căci acesta nu este compus din două elemente oarecare. SO. Vedem. aşadar.

în stare să ofere plăcerilor o parte oarecare de bine. amice. zeiţa ! Totuşi trebuie . Căci plăcerea nu ar putea fi întregul bine. cît şi în capacitatea de a spori necontenit. o Protarchos şi Philebos. dacă ea nar fi. fie plăcerea născută din cele nelimitate. nelimitată. îţi lauzi prea mult zeul. ştiinţa şi intelectul. Socrate. atît în dimensiunea. PHIL.ele aparţin entităţilor care primesc plusul şi minusul? PHIL. Da. astfel încît să nu săvîrsim vreo impietate?30 Căci nu mi se pare mic riscul luat cînd e vorba de a lămuri bine sau rău întrebarea de acum. ei. ele aparţin entităţilor care primesc plusul. Şi nici durerea nu ar putea fi răul întreg. Dar. în care gen din cele enunţate mai înainte să le aşezăm.28 a lebos. SO. prin natură. Şi tu. în ceea ce priveşte însă cugetarea. Phi. Noi doi trebuie să căutăm altceva decît natura nelimitatului. Socrate! b SO.

c fel. SO. Philebos. să vorbeşti în numele meu? PRO. dar acum sînt cam încurcat şi îţi cer.să dăm răspuns întrebării. cum spune Philebos. Dar oare nu ai preferat tu.regele cerului şi al pămîntului. PRO. Aşadar eu. lăudîndu-mi pe ton glumeţ zeul. întru totul. Socrate. să fii profetul nostru. PHIL. Ba da. Socrate are dreptate. nu ceri nimic dificil. team pus în încurcătură cu întrebarea: cărui gen aparţin intelectul şi ştiinţa? PRO. Socrate. Vom împlini însă cercetarea acestui gen pe . Dealt. Protarchos. SO. pentru ca noi să nu glăsuim ceva necuvenit în privinţa concurentului. Dar e uşor! Căci toţi înţelepţii sînt de acord36 —■ grozăvindu-se în fapt ei înşişi — că intelectul este . Trebuie să-ţi dau ascultare. Trebuie să-1 ascultăm. Şi pesemne că au dreptate. Protarchos.

sau dimpotrivă. că un intelect şi o cugetare minunate orînduindu-le. al lunii. PRO. de cel al soarelui. Socrate! Căci prima mi se pare de-a dreptul lipsită de cucernicie. după cum au afirmat cei dinaintea noastră. al astrelor şi al . e uimitor om ce eşti. le cîrmuiesc? PRO. Nu-i nimic comun între aceste alternative. Protarchos. Perfect. că toate cele şi aşa-numitul Tot sînt născute de puterea iraţionalului şi a întîmplării în felul în care se nimereşte. în ce fel? 44 PLATON SO. Oare să afirmăm. Vorbeşte în felul în care vrei şi nu socoti că d vei fi supărător din pricina lungimii. SO. Eu nu aş putea altfel crede şi spune decît că intelectul le orînduieşte pe toate şi că e vrednic de aspectul Universului. dacă voieşti.o cale mai lungă. Atunci să începem prin a întreba în felul următor: PRO.

dar vedem şi pămînti38. Bine. ci şi să ne socotim părtaşi la risc şi la oprobriu. atunci cînd vreun bărbat prea-iscusit ar afirma că lumea nu este în acest fel. Căci şi noi sîntem cu adevărat bătuţi de furtunile de încurcături ale raţionamentelor de acum. Vorbeşte: SO.întregului firmament rotitor37. b precum spun marinarii bătuţi de furtuni. . Cum să nu vreau? SO. în acord cu ceea ce au 29 a stabilit înaintaşii. Vrei deci să afirmăm. PRO. apă. Priveşte atunci argumentul care ne soseşte în legătură cu această problemă: PRO. ci că este lipsită de vreo rînduială? PRO. Chiar aşa. Noi vedem că în natura tuturor vieţuitoarelor există reunite foc. nu doar să ne luăm riscul de a pronunţa opiniile altora. aer. de asemenea. SO. că acestea sînt în felul în care le-am arătat? Vrei.

focul meu şi al tău. în nici un chip pur. SO.SO. raţionează în felul următor: PRO. oare însă focul universal este hrănit. Luînd un exemplu. PRO. Bun. în privinţa fiecăruia dintre aceste elemente ale noastre. nevrednic. e foarte adevărat ce spui. în lumea noastră fiecare dintre elemente este mic. există foc şi în lumea noastră. este născut şi este cîrmuit de către focul nostru. şi? c SO. Or. Bun. frumuseţe şi prin întreaga putere caracteristică focului? PHILEBOS 45 PRO. gîn-deşte la fel despre toate: astfel. în ce fel? SO. Da. dar şi în întregul Univers. în timp ce focul universal este minunat prin dimensiune. sau dimpotrivă. slab şi nevrednic. Oare nu este cel de la noi mic. cît şi al celorlalte vieţuitoare are hrană şi viaţă de . lipsit de puterea corespunzătoare naturii sale.

Dar cercetează ce vine în continuare: Oare văzînd toate aceste elemente reunite într-o unitate. comparat cu cel universal. de fapt. Aşa vei răspunde? PRO. Nici unul. nu am numit-o „corp"? PRO. SO. Dar oare corpul din lumea noastră este hrănit. PRO. a căpătat şi posedă calităţile pe care le aminteam din corpul . Dar cred că vei afirma acelaşi lucru d despre pămîntul aflat în vieţuitoare.la celălalt? PRO. Care om sănătos la minte ar putea vreodată răspunde altfel! SO. întrebi ceva care nu mai are nevoie de răspuns! SO. Perfect grăit. în regulă. un corp. Atunci gîndeşte la fel şi în privinţa lucrului a aceluia pe care îl numim Univers39: el ar fi. despre care am pus întrebări puţin mai înainte. cît şi despre restul elementelor. Ei bine? SO. fiind compus din aceleaşi elemente. potrivit ca acelaşi principiu.

dacă nu sar întîmpla ca trupul universal să fie însufleţit. nelimitatul. SO. Dar întrebarea următoare merită? Sau cum altfel? PRO. Iarăşi. aceste patru entităţi. şi ţinînd seama că acesta din urmă produce sufletul în corpu46 PHILEBOS . avînd el aceleaşi calităţi precum trupul nostru. SO. Dar de unde l-ar lua el. Vorbeşte. genul comun şi genul cauzei care ^ există pretutindeni ca al patrulea la număr. sub toate aspectele. E clar că de nicăieri altundeva nu l-ar putea lua. mai frumoase?40 PRO. Protarchos. SO. ceva ce nu merită un răspuns! 30 a SO. limita. ba încă. Socrate. Oare nu vom afirma că trupul din lumea noastră posedă suflet? PRO. Socrate. E vădit că vom afirma aşa ceva. Fiind date.universal sau acesta din cel de la noi? PRO.

el naşte arta medicală punînd pretutindeni în rostul lor elementele şi vindecînd. destulă limită şi că nu este neglijabilă cauza ce se exercită asupră-le. am putea afirma. dacă aşa ceva este cu neputinţă. ei bine. într-adevăr. că-pătînd numele de desăvîrşită şi totală înţelepciune. dînd trupului o bună condiţie.47 PLATON 31 a rile noastre. nu putem să credem că în acele locuri genul cauzei nu ar fi alcătuit natura lucrurilor celor mai frumoase şi celor mai de preţ! c PRO: Ar fi. lipsit de sens! SO. Or. în situaţia cînd aceleaşi entităţi există în tot cerul unde dispun de părţi mari. iar dacă acesta ar avea necazuri. anotimpurile şi . care orînduieşte şi aşează laolaltă anii. dînd urmare acestui raţionament — ceea ce de multe ori am spus — că în Univers există mult nelimitat. în plus frumoase şi pure.

Şi asta.lunile şi că ea ar putea fi numită în chipul cel mai îndreptăţit înţelepciune şi intelect. Aşa este. PRO. unul dintre cele patru genuri. îl am şi încă într-un chip foarte îndestulător. că intelectul este regal şi el prin virtutea cauzei. desigur. Chiar aşa. iar în alţi zei există alte virtuţi. d SO. Protarchos. Acesta este.frumoase. PRO. SO. Să nu ţi se pară. Atunci vei declara că în natura lui Zeus. e anume că intelectul aparţine genului socotit a fi cauza tuturor. cum că intelectul domneşte veşnic peste Univers. PRO. PRO. Ai astfel acum răspunsul nostru. sufletul este regal. ci vorba noastră este aliata spuselor din bă-trîni. în chipul cel mai îndreptăţit. deci. deşi mi-ai . Am adus atunci un răspuns cercetării mele. că am grăit de pomană. potrivit cu ceea ce se spune că este fiecăruia pe plac. SO.

SO. PRO. acestea în legătură cu cele două genuri: intelectul este înrudit cu cauza şi. Protarchos. De fapt. nici sfîrşit. cu acest gen. prietene. Vom ţine minte. aşadar. S-a vădit. Da. şi pornind de la propriile temeiuri. SO. Să ţinem minte. cum de nu? b SO. în sine. un mic joc dăruieşte odihnă într-o activitate serioasă. PRO. Pe deplin SO. cumva. nici început. Cît despre genul plăcerii. PRO. nici mijloc. încă demult.răspuns fără să bag de seamă. Trebuie să vedem şi ce urmează acestui punct: unde se află fiecare din . plăcerea este nelimitată ea însăşi şi aparţine genului care nu are şi nici nu va avea vreodată. Frumos zis! SO. deci. în mod cuvenit acum cărui gen îi aparţine intelectul şi ce putere are el. acesta sa înfăţişat la fel. PRO.

Bun! SO. aşa să procedăm! SO. Numai că fără a lua în seamă durerea. minunat om! PRO. Anume? c SO. Mie mi se pare că durerea şi plăcerea sînt generate. Să înţelegem prin genul comun cel de-al treilea numit dintre cele patru. PRO. în chip natural. PRO. reaminteşte-ne care dintre genurile numite mai înainte vrei să-1 numeşti „comun'''? SO.cele două şi din ce afect iau naştere. în genul comun. _ PRO. o voi face. Mai. întîi plăcerea: După cum şi genul ei a fost supus la probă în primul rînd. Dacă astfel trebuie procedat. Pe cît pot. tot în acelaşi fel vom proceda şi cu ceea ce urmează. Cel pe care l-ai enunţat după . Dragă Socrate. Dar oare tu ai aceeaşi opinie ca mine în legătură cu geneza? PRO. nu vom putea supune plăcerea la o probă mulţumitoare41.

nelimitat şi limită. Spui ceva cu totul verosimil. trebuie spus că apare plăcerea. 48 PLATON e PRO. SO. dacă armonia se reface şi reajunge la Propria ei natură. Oare nu se pricep cel mai bine lucrurile cumva banalizate şi evidente? PRO. Cred că ai dreptate. Afirm că dacă în noi. Foamea este într-un fel o . vieţuitoarele. Care anume? SO. Iarăşi. SO. Socrate. se ivesc în acelaşi timp o destrămare a naturii vieţuitoarelor şi geneza durerilor. • Dar să încer. PRO. Perfect! însă fii acum atent: d PRO. armonia se destramă.■ căm să exprimăm aceasta încă mai limpede. în care ai aşezat sănătatea. Vorbeşte! SO. cred că şi armonia? SO. dacă e să vorbim cît se poate de scurt şi în puţine cuvinte deppre lucrurile cele mai îv semnate.

Chiar aşa. cercetează dacă ţi se pare potrivit argumentul care ar afirma că atunci dnd b specia însufleţită compusă în conformitate cu natura din nelimitat şi din limită ar fi. de asemenea. Da. ni- . restaurarea potrivită cu natura şi răcoarea sînt o plăcere. ce e opus naturii umede a vieţuitoarei. o suferinţă şi o dezagregare. dimpotrivă.. în timp ce hrana — o reumplere. este o plăcere. este o distrugere. PRO. Iar îngheţul produs de fr=g. Dar dacă el dispare şi se desface. SO.dezagregare şi o du-rere? PRO. Da. SO. Setea. precum spuneam. Dezagregarea şi disoluţia opuse naturii. SO. este plăcere? PRO. în timp ce puterea umezelii care 32 a umple iarăşi fiinţa ce se usca. chinurile unei arşiţe sufocante sînt durere. este o durere. într-un cuvînt. drumul în conformitate cu natura este o plăcere.

sufletului însuşi. PRO. ce aşteaptă înantea suferinţelor es i de spaimă şi dureros. SO. Deci să stabilim o specie a durerii s. PRO. Bun. î ică o specie a plăcerii şi a durerii care apare în izolări de trup şi care aparţine. dar cînd o apucă pe drumul către natura proprie. SO.tul aş-c teaptă aceste afecţiuni: ceea ce peră înainte le a resimţi plăcerea este plăcut şi în urajator. Ai înţeles bine.ce sînt. . şi neamestecate43. prin urmare. pur. în ex -minarea acestor două tipuri ale plăcerii şi ale dun rii. . Există. îmi pare că exprimi ideea de ansamblu a chestiunii. SO. prin intermediul aşteptări. nimicirea ar fi durere. această revenire şi restabilire .micită. generală se cheamă plăcere42. cee. Să rămînă stabilit. plăcerii existente în fiecare dintre acele afecţiuni? PRO. fiecare în parte. după părerea mea. Să ai însă în vedere şi faptul că sufj.

bune. uneori. Ai deplină^dreptate că pe acest drum trebuie cercetată problema noastră. alteori — nu.a buie atribuit unuia sau altuia dintre genurile menţionate înainte.va i Socrate. aşadar. Epoca elenistică. caldului şi tuturor celor asemenea trebuie acordat că uneori sînt plăcute. 10 SO. pot primi în parte natura celor bune. Mai întîi. iar plăcerii şi durerii. dar care. PRO. (Muzeul Louvre. (Mus6e Granet. să examinăm lucrul următor: dacă este valabil cu adevărat ce s-a spus. la fel ca şi frigului. ca unele ce nu sînt. sau dacă doritul tre. că e . Paris) PHILEBOS 49 Platon. anume. în sine. Aix-en-Provence) apărea clar problema plăcerii: anume dacă genul acesteia în întregul său este de dorit.

adică. în acel moment. alături de ce a aparţinut 33 a celui care se bucură şi de ce a aparţinut celui care suferă? PRO. ce condiţie au toate vieţuitoarele.durerea apare cînd natura proprie este nimicită. sau nu. prin urmare. nici să se bucure.'Ştii că nimic nu-I împiedică pe cel . atunci să reflectăm la natura ce nu este nici nimicită. Să ne ocupăm puţin de ea. Vorbeşte! SO. notează această condiţie! Căci pentru a judeca plăcerea nu este puţin lucru a ţine-o. Bun. mult sau puţin? PRO. şi? SO. Nu-i aşa. Fii foarte atent şi spune: oare nu este absolut necesar ca. nici restaurată. E necesar. ca o a treia situaţie. că există această condiţie. cînd lucrurile s-ar petrece astfel. o vieţuitoare nici să nu sufere. SO. aşadar. minte. iar plăcerea cînd ea este restaurată. Hai deci. PRO.

căci s-a spus atunci cînd am comparat vieţile.ce a ales viaţa cugetării să trăiască în acest fel. nici puţin. Da. Cu adevărat este neverosimil. Aşa s-ar întîmpla cu un astfel de om. este neverosimil ca zeii să se bucure sau să sufere44. într-adevăr. cea mai divină. PRO. SO. al . Căci oricare dintre aceste două afecte este nepotrivit pentru zei. dacă se va c mai ivi prilejul şi> vom acorda intelectului premiul. Vorbeşti despre viaţa celui ce nici nu se b bucură. 4 — Opere voi. însă vom mai cerceta această problemă din nou. Şi probabil că nu este deloc absurd ca această viaţă să fie dintre toate. VII 50 PLATON PRO. că cel ce a ales viaţa gîndirii şi a cugetării nu trebuie să se bucure nici mult. De bună seamă că s-a spus. SO. nici nu suferă? SO. PRO.

cît şi celuilalt. unele. ea se iveşte în întregime prin intermediul memoriei. trebuie cercetată senzaţia. lăsîndu-1 neatins. altele le străbat pe ambele — suflet şi corp — şi introduc ceva ca o cutremurare proprie atît unuia. d PRO. în chip limpede. dacă este ca aceste probleme să ne apară aşa cum se cade. 11 SO. Cît despre cealaltă specie de plăceri. Ce spui? SO. . PRO. mai întîi ce este memoria şi mi-e teamă iarăşi că.doilea. pare-se. Admite că dintre afectele la care veste supus corpul nostru. Drept spui. In ce fel? SO. dacă nu i-1 vom putea da pe cel dintîi. PRO. Trebuie să cercetăm. specie ce aparţine — spuneam» —■ sufletului însuşi. înaintea memoriei. dar şi comună. se sting înainte -de a ajunge la suflet. situate înlăuntrul corpului.

Cum de nu? SO. Schimbă doar numele! PRO. rămîn ascunse sufletului.Căci uitarea este o fugă a memoriei. Bun. şi? SO. Să se admită! SO.. în vreme ce afectele care le străbat pe ambele nu rămîn ascunse? e PRO. este absurd a vorbi despre dispariţia a ceea ce nici nu există. ceea ce în situaţia noastră încă nu s-a petrecut. . nici nu a existat încă. Cum aşa? SO..PRO.a rămîne ascuns sufletului". dacă vom spune că afectele care nu le străbat pe ambele. prin acest „rămîn ascunse" mă refer la naşterea uitării în cazul cu pricina45. Nu-i aşa? PRO.atunci cînd el rămîne neatins de cutremurăPHItEBOS 51 . Oare ne vom pronunţa cu îndreptăţire.. în adevăr. în loc să vorbeşti despre. Să nu înţelegi că.

PRO. Atunci cînd sufletul simte ceva în . Dar nu afirmăm că reamintirea este diferită de . în comun. s-ar vorbi cum trebuie.rile trupeşti — ceea ce acum numeşti „uitare". Care? SO. şi? SO. Iar atunci cînd. Pesemne că da. SO.34 a meşte „lipsă de senzaţie"46. Foarte adevărat ce spui. ai vorbi fără temei denumind „senzaţie" această mişcare? PRO. nu. Aşa este. sufletul şi trupul. înţelegem acum ce vrem să numim „senzaţie"? PRO. SO. printr-un singur afect. Socotind memoria o „păstrare a senzaţiei". PRO. sînt puse în mişcare tot în comun. Am înţeles. SO. memorie? PRO. după părerea mea. Bun. b SO. Dar nu e reamintirea lucrul următor? PRO.

SO. dar. prin sine însuşi. le-ar cîştiga apoi singur. Drept vorbeşti.asociere cu trupul şi cînd ar regăsi aceleaşi afecte singur în cea mai mare măsură şi prin sine însuşi. numim aşa ceva „rea. Ca să putem înţelege cît mai bine şi cît maB clar plăcerea sufletului produsă în despărţire de trup Şi. în acelaşi timp. Iar cînd sufletul. SO. afirmăm că el îşi reaminteşte47. Socrate! 12 SO. se vădesc cu limpezime ambele. Căci se pare că prin intermediul unor astfel de situaţii. PRO.c mintire" şi nu „memorie". Nu-i aşa? PRO. Iată acum motivul pentru care am spus totul: PRO. E necesară o cercetare îndelungată a naşterii plăcerii şi a . după ce ar pierde memoria fie a unei senzaţii. Aşa este. fie a unei cunoştinţe. PRO. Să cercetăm. Care este? SO. şi dorinţa.

Desigur. Protarchos. setea şi< e multe altele asemănătoare sînt dorinţe? PRO. Să cercetăm. probabil că nu e uşor de răspuns şi totuşi e necesar! SO. SO. am spus adineaori că foamea. Ba da. Bună replică! Dar să încercăm a lămuri ceea ce urmează.întregii ei înfăţişări. vom pierde. Maîintîi îmi pare d însă că trebuie priceput cejsewj^ <$Jrin$fyă$tfIe unde însă că trebuie priceput apare ea. . Dar spre ce lucru identic cu sine am privit atunci cînd am denumit printr-un singur nume afecte atît de deosebite? PRO. Socrate. Pe Zeus. vom pierde starea de confuzie. PRO. SO. Aşadar. căci după ce vom afla ce căutăm. J"\' \ -U PRO. Să reluăm problema din acelaşi punct ca adineaori. ci%-' nu vontf ^pierde riimic 52 PLATON SO. în care ne aflăm în privinţa acestor probleme.

însă despre cel care are o dorinţă spunem că are o dorinţă de ceva. Cel pentru întîia oară golit. Cum de nu! SO. de băutură. Acest sens înseamnă . SO. fie prin memorie -— umplere cu ceva pe care nici în prezent nu-1 resimte. Cum ar putea? b SO. Nu doreşti deci lucrul pe care îl resimţi.e golit"? PRO. Fiind deci golit. Cel dintre noi care este golit doreşte contrariul a ceea ce resimte.PRO. „însetează" are totdeauna pentru noi un sens? PRO. Foarte limpede. sau de umplerea cu băutură? PRO. . De băutură. PRO. Bun. Oare setea este o dorinţă? PRO. Da. De unde? SO. are de unde să ' ajungă la umplere fie prin senzaţie. 35 a SO. însetezi — aceasta este o . PRO. şi? SO. Cred că de umplere.. Cum de nu? SO. el doreşte să se umple. nici nu 1-a resimţit vreodată?48 PRO. SO.

una dintre părţile omului însetat ar avea contact cu umplerea. Rămîne deci că sufletul are contact cu umplerea şi e vădit că prin memorie. Fiindcă el indică pentru orice fiinţă o pornire . Chiar aşa. PRO. Necesar. SO. SO.-Acest raţionament neagă apariţia unei dorinţe a corpului. PRO. Să fie aceasta trupul e cu neputinţă. Aşadar. .golire. doreşti deci umplerea. Cum aşa? SO. SO.contrară afecţiunilor pe care ea le îndură. Cam prin nimic altceva. PRO. Ce anume? SO. Căci prin ce altceva c ar putea avea contact? PRO. Da. SO. Căci el este golit. Da. PHILEBOS 53 PRO. PRO. înţelegem deci ce decurge din aceste raţionamente? PRO.

PRO. el arată cumva existenţa în memorie a unor afecţiuni contrare afecţiunilor prezente. ori să resimtă o:.să ne mai gîn-cUm şi la lucrul următor: raţidnam'entiil îmi pare că vrea să înfăţişeze prin aceasta un aspect al vieţii. PRO. Foarte adevărat. să flămînzească.'.ii nostru să înseteze. el a arătat că întreaga pornire şi dorinţă. PRO. Arătînd acest raţionament că memoria este cea d care îmboldeşte către ceea ce este dorit.SO. La care caz te referi şi despre ce viaţă vor.e bişti? . Desigur. PRO. cît şi principiul activ al oricărei vieţuitoare aparţin sufletului. Perfect. SO. Aşadar raţionamentul nu admite deloc ca tru-P .ice afect asemănător. Cît despre impulsul ce duce către acest contrariu faţă de afecţiunile prezente. SO. SO. în privinţa aceloraşi probleme.

însă el nu se umple. în cazul cînd. dacă s-ar ivi. el suferă cu o dublă durere: cea lei gata de trup şi sosită .■> 54 PLATON SO. Cum adică la mijlo . SO. l-ar putea scâj pa de suferinţă. PRO. Ei bine. SO. Dar ce se întîmplă cînd insul se află la mijloc. Pe Zeus. dar îşj aminteşte de plăceri care. 36 a măm sau nu că el se află la mijloc. Mă refer la faptul umplerii şi al golirii şi la tot ce ţine de conservarea şi nimic'rea vieţuitoarelor. între aceste stări? PRO. Din pricina afecţiunii prezente suferă. aflîndu-se întruna dintre aceste două condiţii. Aşa este. între afecte? j PRO. suferă.SO. să afir-. sau se bucură dacă intervin schimbări.vreunul dintre voi. Oare suferind pe de-a întregul sau bucurîndu-se I pe de-a întregul? PRO. Să afirmăm.

suferinţă pe care tu ai soco-c tit-o chiar acum a fi la modul general dublă? . Se prea poate. dar concomitent se şi bucură? PRO. E necesar. să se arate fără b speranţă? PRO. omul ca şi celelalte vieţuitoare I suferă. golit fiind în acelaşi moment? PRO. SO. ■ ţi se pare că el totuşi suferă. SO. Ce vrei să spui cu această dublă durere. Dar ce face atunci cînd. SO. Ba da. se simte . SO. Prin urmare. Dar oare nu tocmai fiindcă speră în umplere. datorată dorului şi aşteptării. Pro-j tarchos? Oare nu se întîmplă ca cineva dintre noi.! fiind golit.din afecţiunea acestuia şi cea le-3 gata de suflet. golit fiind. dimpotrivă. în timp ce altădată. fără speranţă de a putea întâlni umplerea? Oare nu s-ar dubla suferinţa sa. să capete o strălucitoare speranţă de um-1 piere.

Socrate. SO. Cum oare. Protarchos. Nu vom spune oare că aceste suferinţe şi plăceri sînt autentice sau false? Ori că unele sînt autentice. SO. Ce spui? Riscăm să stîrnim o discuţie nu chiar aşa de mică! PHILEBOS 55 PRO. SO. ori aşteptările adevărate sau nu. dar nu şi în privinţa celorlalte. Cum ar putea fi. Dar dacă ea este potrivită cu ce sa discutat pînă acum. Socrate. Foarte adevărat. o fecior al acelui bărbat50.PRO. spaimele adevărate sau false. Ne vom folosi de cercetarea aceasta a afectelor pomenite în modul următor: PRO. iar altele — nu? PRO. ori opiniile adevărate sau false? PRO. Adevărat grăieşti. Care anume? SO. ar putea fi false plăcerile sau suferinţele?49 SO. In privinţa opiniilor aş putea accepta aşa d ceva. trebuie atunci cercetat! .

căci sînt continuu cuprins e de uimire în privinţa dificultăţilor pe care le-am pus înainte. sau că suferă. SO. nici în demenţă. altele adevărate? PRO. Trebuie atunci să abandonăm alte digresiuni sau orice nu e potrivit cu discuţia. Spune-mi un lucru. Dar oare în chip îndreptăţit? Sau trebuie cercetat dacă aşa ceva se declară în chip îndreptăţit sau nu? PRO. Eu unul aş spune cătrebuie 37 cercetat. Pesemne că da. 13 SO. ştie că se întîmplă aşa ceva. PRO. Cum ar putea fi? SO. Toată lumea. cum spui.PRO. . nu există nimeni căruia să i se pară. fără să se bucure. Deci nici în vis. SO. Aşa e. nici în nebunie. la un moment dat. că se bucură. PRO. Cum adică? Plăcerile nu sînt unele false. fără să sufere. Socrate. nici în stare de veghe.

SO. Dar şi cel de „a avea plăceri"? PRO. Cum l-ar putea pierde? b SO. cel ce opinează. nu pierde niciodată faptul în sine de „a opina*? PRO. PRO. Or.SO. fie corect. Cum de nu? SO. "e că nu. e vădit că nu va pierde niciodată faptul însuşi de a avea o plăcere. Să deosebim încă mai limpede ceea ce spunem despre plăcere şi opinie. Există pentru noi faptul de „a opina"? PRO. Bineînţeles. însă şi lucrul opinat este o realitate? PRO. 56 PLATON PHILEBOS . Dar şi cel ce are o plăcere. şi aceasta e adevărat. Da. Da.' SO. fie că îndreptăţit. SO. Da. fie incorect. Dar există şi un obiect al plăcerii? PRO.

57 SO. Şi totuşi nu este greu de văzut. mai trebuie să cădem la învoială asu-.> pra următorului punct: deşi unele entităţi sînt într-un» anumit fel calificate. PRO. plăcerea şi durerea sînt doar ceea ce sînt. Căci de demult am afirmat d că atît unele. cît şi adevărată. In plus. PRO. SO. Afirmi deci că trebuie cercetat: cînd falsul şjâ c adevărul se adaugă opiniei. ci şi opinie determinată întrun fel sau într-altul. că ele sînt entităţi calificate. Protarchos. Trebuie cercetat în ce fel se întîmplă ca opinia să fie atît falsă. SO. Clar. iar faptul de a opina şi cel de a avea plăcere în sine au parte de o soartă comună. ea devine nu doar simplăj opinie. cît şi celelalte — durerile . Trebuie cercetat. Da. SO. în timp ce plăcerea' este doar adevărată. fără să devină calificate. PRO.

Bun. că avem de-a face cu o opinie dreaptă. e i SO. Socrate. şi acelaşi lucru cu plăcerea? PRO. oare nu vom spune. Dar dacă lucrul opinat ar fi greşit nu trebuie admis că opinia care a greşit nu e dreaptă şi că ea nu a opinat drept? PRO. dacă rectitudinea sau contrariul rectitudinii se adaugă opiniei sau plăcerii. Iar dacă am vedea durerea sau plăcerea greşind în privinţa obiectului durerii sau al contrariului acesteia. pe de-o parte. Hotărît că da. cere rea?51 PRO.şi plăcerile —I sînt şi mari şi mici şi puternice. SO. PRO. vom afirma că apare astfel o opinie rea. Socrate? SO. îi vom da ei numele de dreaptă. Ei bine. Necesar. dar şi o plă-. dacă ea posedă rectitudine. şi ce-i cu asta. Dar dacă răul s-ar adăuga vreuneia dintre ele. Cum ar puteai fi altfel? SO. bună ori .

Să cercetăm diferenţa dintre cele . prin nimic nu diferă plăcerea însoţită de opinie dreaptă şi ştiinţă de cea însoţită de fals şi ignoranţă. PRO.38 a tie. Nu este cu putinţă. opinia aflată într-o atare situa. nimeni însă n-ar putea numi falsă plăcerea în sine.altul dintre numele frumoase? PRO. Cum de nu! Numai că. prietene. cauza plăcerii! PRO. Deloc. nu fac decît să repet ceea ce aud spunîndu-se. se pare că plăcerea ne soseşte adesea însoţită nu de o opinie dreaptă. SO. Grozav mai aperi acum. de vreme ce plăcerea greşeşte52. b SO. SO. Oare. plăcere ce se aşează de atîtea ori în fiecare dintre noi? PRO. SO. o Socrate. ci de una falsă. Dealtfel. Protarchos. E verosimil că diferenţa nu e mică! . am numit si mai de mult falsă .

pentru noi. de la depărtare. cît şi opinie adevărată? PRO. Iat-o: PRO. Consecinţa acestora. adică a opiniei adevărate sau false. Da. SO.două. Porneşte pe calea ce o crezi cuvenită! 14 SO. Or. există atît opinie falsă. Insă opinia şi capacitatea de a opina se înstă-pînesc asupră-ne de fiecare dată pornind de la mec morie şi senzaţie?53 PRO. Ai putea spune că unui ins care. SO. De bună seamă. Cum anume? SO. Există. Care-i? SO. PRO. în legătură cu aceste probleme. PRO. nu vede prea bine . este — lucru afirmat deja de multe ori — plăcerea şi durerea. Afirmăm că. nu trebuie să socotim că lucrurile stau astfel: PRO. SO.

sub un copac?" Nu aşa ar putea grăi cineva către sine d privind cum se înfăţişează asemenea lucruri? PHILEBOS 59 58 PLATON PRO. Dar oare. Iar dacă ar mai fi alături cineva. PRO. Bun. zîndu-şi sieşi ar zice că este vorba despre un om vorbind fără să greşească? PRO. SO.cele de văzut. Dar nu-i aşa că. „Ce oare se înfăţişează stînd alături de stîncă. apoi. răspun. ar spune degrabă că lucrul văzut este o statuie lucrată de niscaiva păstori. şi? SO. Bun. . SO. i se întîmplă să vrea să judece ceea ce vede? PRO. acest ins. Iar după ce ar ajunge în altă parte. Care anume? SO. Aş putea spune. mai apoi. Desigur. el nu şi-ar pune sieşi următoarea întrebare? PRO. SO.

Mie îmi pare că în acel moment sufletul nostru seamănă cu o carte. SO. PRO. aşa cred şi eu şi accept cele ce spui. Or. PRO. cînd afectul ar consemna lucruri adevărate. . Da. gîndindu-se la fel într-un dialog interior. uneori luîndu-şi şi mai mult timp. Cum anume? SO. Iar dacă ar fi singur.Memoria care se întîlneşte cu senzaţiile şi afectele ce decurg din ele îmi par a scrie cumva cuvinte în sufletele noastre. şi? SO. iar discursul apărut astfel l-am numit cîndva opinie. PRO. rezultă spuse şi opinii contrare celor adevărate. Bun. oare nu vezi acestea în felul în care le văd şi eu? PRO.cele zise sieşi e le-ar formula cu voce tare şi le-ar rosti către acela. el ar putea merge adîncit în gînduri. Dar cînd un atare scrib dinlăuntru ar nota lucruri false. Cum adică? 39 a SO. rezultă în noi o opinie adevărată şi cuvinte adevărate. b PRO. Ei bine. Desigur.

PRO. care. Dacă am grăit cum se cuvine. PRO. SO. Sau nu se întîmplă în noi aşa c ceva?54 PRO. să mai cercetăm după aceasta şi punctul următor. PRO. vede cumva în sine însuşi imaginile lucrurilor opinate şi rostite. Atunci imaginile opiniilor şi spuselor adevărate sînt adevărate. Un pictor. sosind în urma scribului. Atunci acceptă şi prezenţa a încă unui meşter în sufletele noastre în acel moment. separînd de vedere sau de altă senzaţie cele opinate şi spuse în momentul respectiv. Care? SO. Cum aşa şi cînd se întîmplă aceasta? SO. Atunci cînd cineva.SO. Ce meşter? SO. Să resimţim atari afecte faţă de situaţiile prezente şi cele trecute este . cele ale spuselor false sînt false? PRO. pictează imagini ale acestor spuse din suflet. întru totul. Ba chiar mult de tot! SO.

■• tre viitor. încît nouă ni se întîmplă să avem bucurii sau suferinţe cu anticipaţie. SO. SO. raportîndu-ne la ceea ce urmează să fie în viitor? PRO.e feră doar la timpul trecut şi la cel prezent. sîntem plini de speranţe? . iar noi. însă nu s-a spus că plăcerile şi durerile ţinînd d de sufletul însuşi ar apărea înaintea plăcerilor şi a suferinţelor dependente de trup. Ba chiar mult de tot şi la viitor! SO. Foarte adevărat. de-a lungul întregii vieţi. pe care cu puţin timp mai înainte le-am aşezat în noi înşine. Oare spui „mult de tot". La fel se petrec lucrurile cu toate momentele. dar nu este necesar să le resimţim şi faţă de cele viitoare? PRO.necesar. se re. dar nu şi la cel viitor? PRO. Dar oare cele scrise şi pictate. fiindcă toate cuvîn-tările şi imaginile nu sînt decît speranţe deschise că.

Or. Care? SO. iubit de zei? PRO. oare nu este 40 a urît de ei? PRO. Dar unul nedrept şi cu totul rău. în noi sălăşluiesc cuvinte pe care le-am numit speranţe? PRO. Da. Dar oare nu este orice om plin de 'multe speranţe. Iar întruchipările sînt pictate. Spre pildă. aşa cum spuneam adineaori? PRO. Cum de nu? SO. Desigur. şi? SO. cuvios şi bun oare nu este el. SO. SO.PRO. Un om drept. Bun. SO. după aceasta mai răspunde şi la următoarea întrebare: PRO. Desigur. pe deplin. Hai. cineva vede în sine de multe ori sosindu-i belşug de aur 60 PLATON PH1LEBOS .

în timp ce oamenii buni — de plăceri adevărate. şi? c SO. sau să nu spunem aşa? PRO. E necesar. Cei răi au deci şi ei parte. SO. lucrurile se petrec aidoma55. PRO. Rezultă că. cu nimic mai puţin. Conform cu raţionamentele de faţă. Bineînţeles să spunem. Cum să nu? SO. PRO. deoarece ei sînt iubiţi de zei. iar cu durerile. are multe plăceri. . de plăceri pictate. doar că acestea sînt false. ca urmare. SO. de obicei. PRO. Dar să nu spunem că pentru cei buni cele scrise au de obicei o dreaptă aşezare. El se vede pe sine în propria sa pictură bucurîndu-se de sine însuşi. lucrurile stau dimpotrivă. Bun. există în sufletele omeneşti plăceri false. ce imită în chip ridicol pe cele adevărate. Aşa e.61 şi. în vreme ce pentru cei răi. răii se bucură de plăceri false. b • PRO.

sea. despre porniri şi toate . Socrate. e PRO. Fireşte. SO. uneori. dar oare nu trebuie totuşi acordat atît suferinţelor. iar ade-. Dar faptul de a opina era mereu real pentru cel care opinează.SO. Da. n-au fost şi nu vor fi.' în ce fel? SO. ba chiar foarte adesea. ca lucrurile să se petreacă în acest fel. faptul acesta producea. cît şi plăcerilor situaţia pe care o au plăcerile faţă de obiectul lor? PRO. E necesar. opinia falsă. nici trecute. deşi el opinează uneori asupra unor lucruri ce nu sînt. In aşa fel încît să fie posibil pentru cel care se bucura oricum şi la întîmplare. d SO. pentru lucruri care nu sînt nici prezente. SO. Dar oare nu ar trebui vorbit la fel despre spaime. Or. cît şi starea de a opina fals. ca el să se bucure în sine cu adevărat şi totuşi. cred. Nu-i aşa? PRO. să se bucure de ceea ce nici măcar în viitor nu va fi. PRO. Bun.

SO. în sensul că uneori se întîmplă toate acestea să fie şi false? PRO. Bun. decît 41 pentru că sînt false56. Ba este exact invers decît spui. b PRO. Ba da. Dar trebuie să vorbim despre plăcerile false care apar în noi în număr mare şi ade-i. dacă vom crede de cuviinţă. Atunci cred că nici plăcerile nu le socotim ca fiind într-alt chip rele. Socrate: căci nu datorită falsităţii ar fi de socotit suferinţele şi plăcerile rele. va folosi în cercetarea noastră. Probabil că această discuţie ne. dar putem numi opiniile rele şi nefolositoare altfel decît ajungînd false? PRO. ci fiindcă ele se adună într-un alt şi mare rău! SO. SO.asemenea. Cum de nu? Dacă e adevărat că . Vom vorbL puţin mai tîrziu despre plăcerile rele şi despre cele ce sînt astfel datorită unui rău. PRO. Nu le putem numi altfel.ea.

în izolare de suflet. Aşa era. Protarchos. Să stăm. PRO'. Există. puţin mai înainte am spus. Îmi amintesc că s-au spus acestea. atunci cînd s-af afla în noi zisele dorinţi. Vorbeşte! . PRO. în jurul acestei problemei PRO. SO. făcînd un cerc.asemenea plăceri există.că. Cercetează însă ce se întîmplă aici. este cu neputinţă să nu fie supusă discuţiei. Haide! SO. PRO. precum atleţii. SO.. SO. dacă ne mai amintim. o trupul este cuprins de afecte separat. 15 SO. Perfect. Insă. în timp ce corpul oferea o durere sau o plăcere datorate vreunui afect? PRO. cel puţin după părerea mea. Dar nu era sufletul factorul ce dorea condiţia contrară stării corpului. Iar cît timp această credinţă va locui în mine.

ceea ce s-a văzut. 62 PLATON SO. mind pe „mai mult" şi pe „mai puţin''. în cazul de faţă. Care anume? SO. tot laolaltă şi ţinînd de cauze contrare. şi? SO. Pe ce cale şi în ce fel? SO. Dar nu s-a spus şi lucrul următor cu care ne-am declarat de acord? PRO. aparţin celor nelimitate? PRO. Că acestea două — durerea şi plăcerea — pri. dar apar alături şi senzaţiile acestora. Ce mijloc există spre a le judeca cuvenit? e PRO. Dacă intenţia de a judeca plăcerea şi durerea doreşte să distingă. Bun. . Se întîmplă în acel moment să se afle laolaltă d dureri şi plăceri. PRO. care dintre ele este mai mare sau mai mică. care este mai puternică decît cealaltă. Aşa se pare.SO. durerea cu durerea şi plăcerea cu plăcerea. S-a spus. ea compară durerea cu plăcerea.

Acum însă plăcerile şi durerile. schimbîndu-se mereu şi. Socrate! SO. PRO. opiniile. Da. în acelaşi timp. în cazul vederii. dar atunci cînd. Foarte adevărat.PRO. Numai că ceea ce se spune acum e contrariul a ceea ce s-a afirmat puţin mai înainte. Ce spui? SO. faptul 42 a de a vedea de aproape sau de departe mărimile alungă adevărul şi te determină să faci presupuneri false. false ori adevărate cum erau. fiind privite de departe sau de aproape. Bun. SO. să nu se petreacă acelaşi fenomen şi în cazul durerilor şi al plăcerilor? PRO. plăcerile apar mai mari şi mai puternice în raport cu . b PRO. Ba cu atît mai-mult. Mai înainte. SO. fiind ele aşezate alături unele de celelalte. umpleau durerile şi plăcerile cu ceea ce le era propriu şi specific. asta este şi asta vrem să judecăm.

Nu. Vom privi aceste aspecte în continuare: oare vom întîlni în felul acesta plăceri şi dureri false în măsură încă şi mai mare decît acestea. E necesar să se întîmple aşa ceva din pricinile pe care le arăţi. vei afirma că aparenţa lor nu are temei şi nici nu vei îndrăzni să afirmi că partea corespunzătoare plăcerii şi durerii are îndreptăţire şi adevăr. atunci . SO. PRO. iar durerile. dacă. aparente ori reale. în raport cu plăcutul se deplasează în sens opus celorlalte57. deloc. PRO. prezente la vieţuitoare? PRO. S-a afirmat de multe ori că. însă cu cît şi unele şi celelalte se înfăţişează mai mari ori mai mici decît realitatea. Ce fel.de plăceri şi dureri şi la ce te referi? SO. PHILEBOS 63 SO. cu atît. c le răpeşti ambelor această circumstanţă (care le face să fie astfel).durerosul.

s-a spus aceasta de multe ori. dacă trupul nu ar . SO. SO. am acceptat că repunerea în ordine este plăcerea. chinuri ^ şi toate cîte au astfel de nume. Fiindcă ea nu mă opreşte să-mi repet întrebarea. Vreau să spun că dacă nu s-ar petrece aşa ceva. zici. PRO. PRO. Întrebarea ta. datorită îmbinării şi dezbinării. suferinţe. atunci. Iar cînd natura lor ar fi repusă în ordine. Adică. Just. pieirii. ori creşterii şi. Da. PRO. se întîmplă să apară dureri. Cînd s-ar putea întîmplă aşa ceva. Care întrebare? SO. e în afara problemei e dezbătute. ce oare ar fi necesar să se întîmple cu noi? PRO. Socrate? SO. PRO. umplerii şi golirii. Dar ce se petrece atunci cînd nimic din acestea nu vine asupra corpului nostru? PRO. Protarchos.cînd este nimicită natura fiecărei făpturi. Adică? SO.

de vreme ce ei înşişi nu sînt nechibzuiţi! Insă eu vreau să rezist acestui argument ce vine asupră-mi: în felul următor gîndesc să scap. căci toate merg veşnic cînd în sus. SO. că în acel caz nu ar apărea nici plăcerea. Socrate. Vorbeşte! SO. PRO. PRO. Aşa stînd lucrurile — vom vorbi către înţelepţi. Exact. nici spre durere? SO. iar tu vino cu mine. Insă cred că tu susţii că este necesar 43 a să ni se întîmple mereu ceva de acest fel.b 64 PLATON . dar răspunde tu ■— oare tot ceea ce se întîmplă cu vieţuitoarele este şi simţit de -către acestea? Nu ig. Cum altfel. Spun desigur şi nu nechibzuit! SO. cînd în jos58. nici suferinţa.fi purtat nici spre plăcere. după cum spun înţelepţii. PRO. Perfect. Este limpede.

Socrate. Spusa noastră va fi mai . SO. Adică? SO. iarăşi ne soseşte acel fel de viaţă despre care am vorbit. Ba da. dacă aşa stau lucrurile. In ce fel? SO. PRO. SO. Formularea aceasta e mai bună decît cealaltă. PRO. în timp ce schimbările moderate şi mici nu au nici unul d ntre aceste afecte.PHILEBOS 65 d norăm noi faptul creşterii şi alte asemenea evenimente cu care am avea de-a face? Sau dimpotrivă? PRO. Astfel schimbările mari produc în noi dureri şi plăceri. Toate aceste evenimente ne rămîn aproape complet ascunse. bună şi mai ferită de critică în felul următorPRO. Atunci. Nu s-a spus atunci îndreptăţit că schimbările în sus şi în jos produc dureri şi plăceri! PRO. Care .

Atunci nu ar putea fi o identitate între a nu suferi şi a fi fericit. Socoteşte că am avea trei obiecte. Cîhd deci se întîmplă să auzi spunîndu-se că cel mai plăcut dintre toate este să trăieşti viaţa întreagă fără durere. că a nu suferi este plăcut09SO. Pornind de aici.anume? SO. altul plin de durere şi al treilea neutru. Nu altfel decît aşa: anume că tipurile de vieţi sînt trei. Sau cum altfel ai putea tu grăi despre ele? PRO. ce vei înţelege că se spune? PRO. Cum ar putea fi? SO. unul — ca să ne folosim de nume mai nobile — de aur. PRO. PRO. să luăm în consideraţie trei feluri de vieţi: unul plăcut. oricare vrei. SO. iar al treilea. Acela despre care afirmam că este fără durere şi fără bucurie. al doilea. Se afirmă. de argint. nici într- . SO. Perfect adevărat ce spui. cred.

dragul meu.un fel. PRO. Cum să poată fi numită! SO.44 a mită şi socotită în acest fel. nici n-ar putea fi numită într-unui din acele feluri. De acord. Oare acei oameni îşi închipuie că se bucură. fie de argint? PRO. cel puţin dacă ar fi numită avîndu-se în vedere o dreaptă judecată. nici într-altul. Pesemne. PRO. SO. se bucură. . ori de cîte. nici de argint ar putea deveni fie de aur. ori ei nu suferă? PRO. Pretind. Şi totuşi. dacă cineva ar socoti astfel. Oho! SO. cel puţin. Atunci îşi închipuie că. Atunci nici viaţa intermediară nu ar putea fi pe drept socotită plăcută sau plină de dureri. PRO. Căci altminteri nu ar spune-o. SO.. PRO. Cum să poată! SO. auzim că ea este şi nu. Cel care nu este nici de aur. în acel moment.

In ce fel să ne întrebăm noi înşine. o Protarchos! PRO. Este vorba despre urii. sau că sînt numai două. cum spuneam adineaori. Nu înţelegi care sînt cu adevărat duşmanii prietenului nostru Philebos. Cum aşa? SO. 16 SO. Ei afirmă că ceea ce părtaşii . socotiţi pricepuţi în problemele naturii60. Ei au deci o opinie falsă în privinţa bucuriei. PRO. suferinţa ce face rău oamenilor şi îndepărtarea de sufe. aceasta în momentul de faţă? Nu înţeleg. Socrate.SO. PRO.b rinţă. care fiind ea însăşi un bine. Despre cine vorbeşti? SO. dacă* este adevărat că naturile bucuriei şi ale lipsei de suferinţă sînt deosebite. SO. Dar oare să alegem că există la noi trei stări. e numită „plăcere?" PRO. care neagă cu desăvîrşire existenţa plăcerilor. Chiar aşa şi sînt.

căci ei urăsc grozav puterea plăcerii şi nu văd în ea nimic sănătos. cum am face-o cu nişte profeţi. nu reprezintă decît îndepărtarea de suferinţe. Socrate? SO. Vei afla apoi ceea ce cred eu a fi plăceri adevărate. care profeţesc fără să se bi-zuie pe artă. încît ea le apare a fi o d vrăjitorie seducătoare şi nu o plăcere. încruntate. ca după nişte aliaţi. pentru ca. sau cum altfel. ci în temeiul firii ior. PRO. ci propun să ne folosim de ei. Oare tu propui să dăm ascultare acestor oameni. SO. după ce vom fi cercetat ambele opinii. Nu. Să ne luăm după aceştia. Te-ai putea folosi de atari oameni cercetînd şi celelalte "asprimi ale caracterului lor. să supunem judecăţii puterea plăcerii. PRO. dar 5 — Opere voi.c lebos numesc plăceri. Drept spui.opiniei lui Phi. VII 66 PLATON altfel nobile. mergînd pe urma .

Cum să nu? SO. care sînt şi cele mai puternice. să răspunzi acestor oameni încruntaţi precum ai face-o cu mine. PRO. Protarchos. Oricine ar fi de acord cu cele ce spui acum.înţelege-o mai bine privind lucrurile cele mai dure. dacă am voi să cercetăm în ce fel este natura genului plăcerii. ci către cele socotite a . SO. sînt — cum spunem adesea — tocmai cele legate de trup. le voi spune lor să le privească pe cele mai dure. Dar plăcerile aflate la îndemînă.argumentării lor încruntate. PRO. luînd-o de undeva de sus: dacă am voi să cercetăm natura unei Idei. In mod evident. cea a durului. Oare ele sînt şi devin mai mari în . Atunci. Eu cred că ei susţin cam aşa ceva. sau pe cele în mult mai mică măsură dure? Trebuie. fi mai presus 45 a şi cele mai puternice. PRO. oricare ar e fi ea. oare am. SO. nu ar trebui privit către plăcerile minore. spre pildă.

Bun. sau în cazul oamenilor sănătoşi? Să băgăm însă de seamă ca nu cumva. Verosimil. PHILEBOS 67 au şi plăceri mai mari odată ce sînt umpluţi? Sau vom nega că acesta este adevărul? PRO. Aşa arată într-adevăr lucrurile61. SO. Adevărat. răs-. în momentul bolii. SO. care sînt şi precedate de dorinţele cele mai mari? PRO. c . care însetează mai mult sau tremură de frig şi suferă mai mult ceea ce se poate suferi prin intermediul trupului. să cădem în greşeală. dar nu acele plăceri sînt mai presus. Dar oare nu tocmai cei cu febră sau alte asemenea boli. b Probabil că am răspunde că ele sînt mai mari în cazul celor sănătoşi. punzînd cu prea multă grabă. care sînt într-o mai mare lipsă. PRO.cazul suferinzilor.

d PRO. Protarchos. dar mă refer la cele care ocupă un loc fruntaş prin tărie şi mărime — în necumpătare sau în viaţa cumpătată? Răspunde cu atenţie! PRO. Afirmăm că trebuie să-i gîndim natura şi să înţelegem ce natură îi atribuie cei care îi neagă pur şi simplu existenţa.SO. Atunci am apărea vorbind cu îndreptăţire afir-mînd că dacă cineva ar voi să vadă cele mai mari plăceri. ci către cei bolnavi? Să nu crezi însă că eu te întreb dacă oamenii foarte bolnavi au parte de bucurii mai mari decît cei sănătoşi. ar trebui să privească nu către cei sănătoşi. înţeleg ce ai în vedere şi văd o mare deosebire între aceste două . SO. îţi urmez binişor raţionamentul. Curînd vei fi tu însuţi călăuză. aşadar: tu vezi plăceri mai mari — nu spun mai multe. Răspunde. ci socoteşte că eu cercetez dimensiunea plăcerii şi locul unde forţa acesteia apare în orice împrejurare.

dar şi cele mai mari dureri se nasc în stricăciunea sufletului şi a trupului şi nu în buna lor condiţie. 46 a SO. Cercetează. pe care oamenii aceia aspri. Perfect. după ce am dat preferinţă unora dintre • aceste plăceri. Dar plăcerea puternică punînd stăpînire pe sufletul celor necugetaţi şi necumpătaţi îi face de pomină cu strigătele lor nebuneşti62. SO. plăcerile proprii bolilor următoare. Este vorba despre plăcerile dezgustătoare. căreia ei îi dau ascultare. Iar dacă aşa stau lucrurile. despre care am vorbit. Bine. PRO. trebuie cercetat în ce fel ele merită a fi socotite cele mai mari. dar. PRO: Ale căror boli? SO.cazuri. în ce fel sînt ele. Cei cumpătaţi sînt guvernaţi cumva de acea vorbă proverbială „nimic prea e mult". le urăsc . Necesar. SO Atunci. PRO. e limpede că cele mai mari plăceri.

amestecuri legate de c trup în trupurile însele. Atunci să ne îndreptăm spre cele înrudite cu acestea. pe de-o parte. Precum uşurarea adusă de scărpinat la rîie. cît şi pe cele care sînt consecinţa lor. PRO. El pare a fi măcar un rău amestecat. Zei mari. PRO. . SO. ce să spunem că este acest afect. Exact! SO. o plăcere sau o suferinţă? b PRO. fără să mai fie nevoie de alt leac. Există. Care anume? 68 PLATON PHILEBOS 69 SO. N-am venit cu acest exemplu de dragul lui Phi-lebos!63 însă fără a lua în consideraţie aceste plăceri. SO.pe de-a întregul. Te referi la cele care se înrudesc datorită amestecului? PRO. mai că nu am putea vreodată judeca ceea ce căutăm în momentul de faţă.

unele sînt alcătuite în mod egal din dureri şi din plăceri. resimte simultan afecte potrivnice. de care e greu să te desparţi. Cum aşa? SO. SO. amestecate cu plăceri şi purtînd laolaltă fie numele de plăceri.există. cît şi ale trupului. Foarte adevărat ce spui acum. fie într-un proces de nimicire. pe de altă parte. atunci el caută. ce produce iritare multă şi apoi o d aprigă încordare. ba cuprins fiind de friguri. Cînd cineva. PRO. să posede doar unul dintre afecte. ba încins fiind de căldură. el are fierbinţeală. PRO. „o dulceaţă amestecată cu amărăciune'''. cred.de celălalt. fie pe cel de suferinţe. aflat fie în refacere. altele cuprind un exces din primele sau din celelalte? PRO. amestecuri proprii sufletului în suflet. tremură de frig. Ia naştere în acel moment. cum se spune. îndepărtîn-du-se . Cum de nu? . Dar nu-i aşa că dintre aceste amestecuri. Iar noi vom descoperi suferinţe atît ale sufletului.

schimbînd uneori plăceri inimaginabile cu dureri. că este vorba despre cele date de rîie sau de gî-dilat despre care am vorbit adineaori. Pe deplin adevărat. adăugind dimpotrivă neplăceri exterioare plăcerilor interioare. în timp ce partea de plăcere amestecată în proporţie mult mai .SO. ci doar împrăştii e superficial efectul. suferinţele fiind amestecate cu plăcerile — indiferent care ar jcîn-tări mai mult — faci să se desfacă cu forţa cele adu. Ori de cîte ori fierberea şi arderea sînt interioare. SO.47 a nate sau să se adune cele desfăcute şi aşezi în acelaşi timp durerile alături de plăceri64. durerea amestecată şi în deficit produce furnicături şi o uşoară iritare. PRO. nu izbuteşti prin frecare şi scărpinare să le alungi.d suferinţele întrec plăcerile. Alteori. în cazul cîr. Iar cînd în amestec ar precumpăni plăcerea. Afirmă. Atunci duci aceste senzaţii pînă la foc ori la contrariul acestuia.

Şi-1 face să spună. tot ceea ce se în. b SO. Aşa este.c tîmplă cu majoritatea oamenilor. cu cît ar fi mai nesăbuit şi mai lipsit de ■ minte. plăceri amestecate la suprafaţă . iar pe cel care are parte de ele îl vede trăind mereu în chipul cel mai fericit. Socrate.mare creează o tensiune. pe respectivul ins sau pe un altul despre sine că se bucură de asemenea plăceri într-atît. PRO. Le socoteşte pe aceste plăceri a fi cele mai mari. Cel puţin în ceea ce priveşte plăcerile proprii afectelor corpului însuşi. Ai scos la iveală. conduce la o deplină scoatere din minţi şi la strigăte demente. SO. incit moare. El le caută atunci cu atît mai mult. uneori dusă pînă la crispări spasmodice şi producînd o trecere a trupului prin toate culorile. PRO. prietene. toate gîfîielile cu putinţă. toate aspectele.

Şi totuşi ne rămîne încă unul dintre amestecurile de suferinţă şi de plăcere. PRO. 17 SO. suferă. sufletul doreşte umplerea şi. se produce un singur amestec de suferinţă şi plăcere. însă am analizat înainte şi plăcerile la care sufletul contribuie în chip contrar trupului.şi în interior. suferinţa opunîndu-se plăcerii şi plăcerea — suferinţei. fiind sufletul în dispută d cu trupul în toate aceste nesfîrşite situaţii. să fie una. în ce fel dăm sens acestei . Sînt buni sorţi să ai dreptate. PRO. N-am afirmat ■ atunci. astfel încît ambele ajung. dar spunem acum că. Cel despre care am afirmat că sufletul îl în-cearcă faţă de sine însuşi. PRO. (sufletul) se bucură. prin amestec. deşi omul golit fiind. sperîndo. Care anume? PHILEBOS 70 PLATON SO. Am stabilit că atunci cînd se produce o golire.

privi şi plăcerile date: de tragedie. Oare nu socoteşti mînia. cînd oamenii . jalea^ iubirea. Ai putea. Ba da. care sînt amestecate cu suferinţa. gelozia.afirmaţii? e SO. Nu mai este nevoie de reamintit. frica. dorul. invidia şi toate cîte sînt asemenea ca fiind anumite suferinţe ale sufletului însuşi? PRO. ' 1 SO. PRO. pasiune ce-i mult mai| dulce ca mierea ce picură"6^. Dar oare nu le vom afla pe ele pline şi de ne-1 sfîrşite plăceri? Sau trebuie să ne reamintim vorba ' poetului care afirmă despre pasiune „ce-1 face şi pe cel foarte cumpătat să se mînie. de asemenea. căci lucrurile aşa stau şi nici că s-ar putea petrece altminterea! SO. Dar să ne amintim şi \ 48 a de plăcerile pe care le aflăm în bocete şi jelanii.

■ PRO. o socoteşti pe ea a fi o suferinţă a sufletului. „invidie1*. deloc pe cît cred. Nu. Vorbeşte.j ţeles întotdeauna o astfel de reacţie în atari cazuri. Cît despre dispoziţia sufletului nostru în cazul spectacolului comic. SO. Numai că omul invidios se va bucura de necazurile celor din jur. nu e lesne de în.deopotrivă plîng şi se bucură — îţi aminteşti?66 PRO. PRO. ştii că şi aici există un amestec de suferinţă şi plăcere. Nu prea înţeleg. în principiu. '. Oare pronunţînd cuvîntul. te rog! * SO. . PRO. Cum nu? SO. Să luăm atunci în consideraţie această situaţie cu atît mai mult cu cît ea este mai obscură. ' \ PRO. spre a putea înţelege mai uşor amestecul de suferinţă şi de plăcere. Protarchos. sau în ce fel o' vezi? PRO. SO. De bună seamă. b SO. aşa o văd. Da.

Iată. în principal. contrariul acestuia este. Te referi. Vorbeşte! SO. Iar defectului.d rît. în chip hotă. care este natura ridicolului. PRO. a nu te cunoaşte în nici un chip pe tine însuţi. Bun. Dar nu este necesar ca toţi cei ce c . Vrei să spui că eu trebuie să fac diviziunea? PRO. şi ? SO. şi? SO.SO. Bun. îi este proprie o atitudine contrarie preceptului delfic. Socrate. este un defect ce-şi ia numele de la o dispoziţie anume. la . de aici.. PRO.cunoaştete pe tine însuţi"? SO. Protarchos. PRO. însă neştiinţa şi ceea ce numim „ o dispoziţie prostească"67 sînt un rău. nu numai că o spun! SO. In ce fel? Nu-i vreo şansă să fiu în stare! SO. să divizezi problema în trei. Spun şi te rog. -încearcă. PRO. Da. or. PRO. în întregul său.

nu se cunosc pe sine să fie în această neştiinţă în raport cu trei aspecte? PRO. în ce fel? SO. în tot ceea ce priveşte corpul. Şi din plin fac aceasta. SO. Mai întîi omul poate suferi această necunoaş* e tere de sine în raport cu banii. PRO. Mai întîi omul poate suferi această necunoaş. se văd mai grozavi decît sînt în realitate. PRO. sînt cei din a treia categorie. închipuindu-se a fi mai bogat decît îi sînt mijloacele. în ce fel? SO. de vreme ce ei se închipuie a fi mai presus decît e cazul prin vreo virtute a acestuia. Absolut. PRO. Şîrit mulţi. . Dar încă şi mai mulţi sînt cei care se închipuie pe sine mai puternici şi mai frumoşi şi care. SO. într-adevăr. care se înşeală în legătură cu sufletul. Dar cu mult mai mulţi. cei care păţesc aceasta. cred.-tere de sine în raport cu trei aspecte? PRO.

să vedem şi amestecul straniu de plăcere şi suferinţă.SO. ar avea dreptate? 72 PLATON PRO. dintre virtuţi. PRO. Cum de nu? SO. Dar oare nu tocmai mulţimea are pretenţii 49 a mari. Cum să facem diviziunea? b SO. întru totul. înzestraţi. Divide-i aşadar în felul următor: pe . unii cu putere şi forţă. PRO. Deci cine ar califica o astfel de atitudine ca fiind pe de-a întregul ceva rău. Protar-' chos. sînt. dacă urmează ca. crezînd a deţine. Toţi cîţi în chip prostesc îşi fac o idee greşită despre ei înşişi. ajungînd să fie plină de vrajbă şi de o falsă şi părelnică înţelepciune? PRO. precum şi despre toţi ceilalţi. SO. înţelepciunea. SO. văzînd copilăreasca invidie. alţii cu contrariul acestora. Problema mai trebuie divizată în două. în mod necesar. Necesar.

Vorbeşte! d SO. nu este nedrept ca. Vei proceda. Există durere şi plăcere nedrepte? PRO. Insă încă nu mi-e clar de aici amestecul de plăceri şi suferinţe. vorbind tu cu îndreptăţire. SO. de puterea invidiei. văzînd necazu rile prietenilor. să te . îi vei declara ridicoli. fiind păgubitoare pentru aproapele atît ea cît şi ceea ce îi seamănă. Dar nu este desigur ceva nedrept sau plin de invidie să te bucuri de necazurile duşmanilor? PRO. cu cea mai mare socotinţă. Căci ignoranţa oamenilor puternici este de spaimă şi urîtă. In schimb. SO. dacă pe cei în stare să se răzbune şi puternici. Cît despre ignoranţa-slăbiciune. Bun. i'-ai c numi „de temut" şi „de spaimă".cîţi dintre ei sînt slabi şi incapabili de răzbunare cînd sînt luaţi în rîs. Neapărat. ea îşi are locul şi firea printre cele ridicole. şi? SO. de asemenea. PRO Pe deplin adevărat. PRO. Ţine seama. mai întîi.

cînd sînt nevătămătoare celorlalţi? PRO. PRO. Litografie de Johannes Wiisten. Aşa le declarăm. Şi pe drept. priceperea şi frumuseţea părelnice ale prie-e tenilof şi cîte altele mai aminteam. Cum de nu! SO. SO. unde sînt ridicole cîte sînt asociate cu slăbiciunea şi vrednice de ură cînd au putere — oare nu. Platon. Dar am declarat că ignoraflţa este. (Muzeul Vatican) PHILEBOS 73 c. pentru toată lumea. 1926 SO. Dar nu afirmăm că această . Or.bucuri în loc să te întristezi? PRO. > b^f 50 a „Filosoful". un rău. spunînd că se divid în trei categorii. le declarăm ridicole la prieteni (cum spuneam şi înainte).

dar şi în întjfeaga tragedie şi comedie a vieţii. prin aceea că amestecăm plăcerea cu invidia. în tragedii şi comedii şi nu doar în cele de pe scenă.condiţie a lor. Ne bucurăm. Ba da. se vede că ambele . Raţionamentul ne indică prin urmare că noi b amestecăm suferinţele cu plăcerile în bocete. SO. SO. fiind ignoranţă este un rău? PRO. E limpede că ne bucurăm. SO. PRO. z<\devărat. ori suferim. E cu neputinţă. cît şi în nenumărate alte ocazii. Căci s-a admis de demult că invidia este o suferinţă a sufletului şi că rîsul este o plăcere. PRO. să amestecăm plăcerea cu suferinţa. Or. Necesar.există simultan în asemenea situaţii. . cînd rîdem de prietenii ridicoli. Raţionamentul cere deci ca noi. Dar nu am declarat că invidia este cea care te face să te bucuri de răul prietenilor? PRO. Socrate. SO. cînd rîdem de ea? PRO. să nu'cazi de acord cu aceste spuse.

cercetîndu-le singur pe acestea. dar. Am vorbit. Da. SO. Desigur. frică. bocet. 18 SO. toate sînt aşa cum le-am arătat acum? PRO. arătînd că mereu suferinţa şi plăcerea se vor găsi acolo în amestec. Din ce pricină crezi că eu ţi-am arătat amestecul existent în comedie? Oare nu ca să te conving că este uşor ele arătat şi amestecul prezent în spaime. acceptînd că nu este cazul să mai .oricît te-ai înverşuna să îmbrăţişezi opinia contrară. Cum să nu? SO. gelozie şi cîte mai sînt asemenea. despre mînie. Dar aşa-i că mai e încă mult de analizat? PRO. deci. invidia şi mînia. iubire şi celelalte? Or. înţelegem. Aşa-i? c PRO. lungesc vorba cu analiza . SO. iubire. lasămă să plec. că. în legătură cu jalea.

In mod firesc. . spre a decide ceea ce a cerut Philebos. pline de o plăcere amestecată cu durere. Aşadar. la rînd. Perfect. 51 a PRO. SO. trapul în absenţa sufletului şi ambele laolaltă sînt în mijlocral 74 PLATON PHILEBOS 75 pasiunilor. Acum însă. Bine grăit. PRO.restului. după plăcerile amestecate. sînt constrîns să mă îndrept. Iar mîine voi fi de acord e să discut despre toate aceste probleme. Socrate! Parcurge. spre cele neamestecate. spune: îmi dai' drumul sau mă ţii pînă la miezul nopţii? Mai adaug doar ceva şi cred că am norocul să-mi dai drumul. deci. ci reţine-le pur şi simplu pe acestea: sufletul în absenţa trupului. şi ce a mai rămas în felul în care îţi este pe plac. vreau să ajung la ce a mai rămas.

încerc . în fapt ele neexistînd. dacă cineva ar cugeta problema cum trebuie? SO. Cum să înţelegem. mă servesc de mărturia acestor oameni spre a arăta că unele plăceri sînt părelnice. Socrate. iar prezenţa lor ne umple de senzaţii plăcute şi pure de amestecul durerii. de forme. Dar care sînt plăcerile adevărate. cum spuneam. că altele se înfăţişează mari şi multe.SO. de majoritatea mirosurilor. de sunete. lipsa acestora nu e resimţită. schimbînd direcţia cercetării. Aşa deodată. Sînt cele legate de culorile socotite frumoase. să le înfăţişez. nu e chiar limpede ce spun. aşa ceva? SO. trebuie deci explicat. PRO. ' b PRO. nici nu-i dureroasă. Socrate. Voi încerca. ci. dar sînt împletite cu suferinţe şi cu încetarea unor foarte mari chinuri trupeşti şi sufleteşti. Eu nu prea dau crezare celor care afirmă că toate plăcerile reprezintă o încetare a suferinţelor.

ce compun o singură şi pură melodie. totuşi. ci sînt mereu frumoase prin ele însele şi aduc anu-d mite plăceri proprii. Socrate. prin sine. referindu-se la niscaiva vietăţi sau picturi. să explici încă şi mai clar! SO. nu aşa cum o văd cei mulţi. acelea blînde dar şi strălucitoare. nu în raport cu altceva. precum e cazul altora. să înţeleg. ci că ele însele. In acelaşi fel sînt frumoase şi culorile şi aduc plăceri. încerc. E pe înţeles? PRO. cît şi atunci cînd se utilizează linia şi echerul. dacă înţelegi68. fără asemănare cu cele rezultate din scărpinat. ci am în. Eu afirm că toate acestea sînt frumoase. Afirm că rezonanţele sunetelor muzicale. vedere linia dreaptă — raţiunea o afirmă — cercul şi. suprafeţele şi corpurile care apar în urma acţiunii strungului. pornind de aici. nu sînt frumoase în raport cu altceva.să explic frumuseţea forme-c lor. încearcă. sînt frumoase şi sînt urmate de .

ca principiu. după ce te- . dureri. Cînd are de-a face cu mirosurile. acestea două sînt categoriile de plăceri despre care vorbim69. din pricina foamei de cunoştinţe. SO. Dar faptul de a nu primi în amestec. Aşa se pare. Cel puţin nu în chip natural. îl socotesc — în ce fel ar fi şi oricînd near apărea ■— drept temei al constituirii' unui tip de plăceri opus celor avute în vedere mai înainte. Să mai adăugăm la cele din urmă plăcerile în. ci numai în faptul de a chibzui asupra a ceea ce s-a întîmplat.e tui fel de plăceri este mai puţin divin. Deci. PRO. înţeleg. dacă ele ne par a nu cunoaşte foamea de învăţătură şi că. Aşa este. PRO. suferinţe.52 a văţăturii. s-ar ' naşte. găseşti acum dureri în această pierdere? PRO. SO. SO. PRO. cu necesitate. Buri. neamul aces. dar dacă la cei umpluţi de cunoştinţe ar interveni mai apoi o pierdere pricinuită de uitare.plăceri înrudite cu ele. cînd. dacă înţelegi.

în cunoştinţe. Cum să nu afirmăm? SO. ci doar a unei mici minorităţi. Dar. noi luăm acum în considerare . uitarea apare la noi întotdeauna fără vreo suferinţă. te-ai necăji. PRO. PRO. SO.ai văzut lipsit de învăţătură. numai afectele naturale. SO. ce nu apar în urma vreunei reflexii. Atunci grăieşti adevărat. b ştiindu-ţi nevoia. după ce am separat în mod cuvenit c plăcerile pure de cele ce ar putea fi pe drept numite impure. să adăugăm cu mintea la plăcerile violente PHILEBOS 77 . spunînd că. fericit om. Atunci. Trebuie atunci afirmat că aceste plăceri proprii cunoştinţelor sînt neamestecate cu suferinţele şi că în nici un caz ele nu sînt la îndemîna majorităţii oamenilor.

Iar cele d care nu primesc aceste atribute aparţin lucrurilor cu bună măsură70. dimpotrivă. In continuare însă mai trebuie privit şi lucrul următor: PRO. buna măsură. Ce intenţie ai cu această întrebare.TON lipsa de măsură. 19 SO. iar la cele ce nu sînt aşa. nu trebuie lăsat neiscodit spre a se vedea . curatul şi adecvatul sau excesivul. Drept ce spui. Socrate. Nici un fel de mod de testare a plăcerii şi ştiinţei. Protarchos. PRO. Socrate? SO. multul şi marele? PRO. Şi să mai adăugăm că cele care primesc la sine marele şi violentul. Care anume? SO. Ce anume trebuie afirmat că se află în vecinătatea adevărului? Oare purul.76 PLA. care se pot înmulţi sau împărţi aparţin acelui gen al nelimitatului care circulă mai puţin sau mai mult prin trup şi suflet.

pentru ca. amestecîndu-se ambele în stare pură> să fie înlesnită o judecată în mine. SO. iar făcînd o alegere. Aşa e. dar şi ceva e impur.'Perfect. E limpede că puritatea e dată de cel mai curat. dacă nici un alt fragment de culoare nu s-ar afla în el? PRO. Cum ar putea exista o puritate a albului şi ce ar fi ea? Oare ea ar fi dată de mărimea şi de cantitatea • albului sau de lipsa de amestec. în tine şi în toţi cei de faţă. deopotrivă. 53 a PRO. Atunci nu-1 socotim pe acesta tocmai. Pe care să-1 alegem? SO. Mai întîi dacă voieşti să privim genul albului PRO. să privim mai întîi pe unul dintre ele. b Protarchos. PRO. cel mai adevărat şi. De acord.dacă există la ele amîndouă ceva pur. Haide deci să cugetăm astfel despre toate cîte le numim genuri pure. cel mai . SO. SO.

Dar oare vom avea nevoie de multe asemenea exemple pentru problema plăcerii. sau e îndeajuns să ne gîndim pornind de la acesta că orice plăcere mică şi puţină. PRO.frumos dintre toate alburile. SO. Bine. mai adevărată şi mai frumoasă decît una mare şi extinsă? I PRO. dar ce spui de asta? Nu am auzit spu-nîndu-se despre plăcere că ea este întotdeauna devenire. dar pură de orice intruziune a suferinţei. vom vorbi pe deplin îndreptăţit. dar că fiinţarea nu aparţine deloc plăcerii? Oameni dibaci se apucă să ne . Aşa este şi exemplul este îndestulător. ar c fi mal plăcută. mai frumoasă şi mai adevărată decît mult alb amestecat. Perfect. Dacă vom spune aşadar că o cantitate mică de alb pur este mai albă şi. deopotrivă. întru totul. SO. dar nu-1 vom socoti astfel pe cel care excelează în mărime sau cantitate?71 PRO. SO.

cealaltă tinzînd mereu către altceva. PRO. Vorbeşte odată şi întreabă! SO. Una este mereu cea mai nobilă prin fire. Iţi voi lămuri chestiunea prin întrebări. dar. a doua. Caută în tot existentul două entităţi asemănătoare cu aceste două feluri de oameni. Există. SO. Ce sînt acestea şi la care te referi? SO. ce ai în minte! SO. Adică? SO. dar şi bărbaţi îndrăgostiţi de ei. una în sine şi prin sine. PRO.expună această chestiune şi trebuie să le mulţumim72. e PRO. Nimic prea savant. ■ PRO. PRO. Socrate. . Doar am văzut şi adolescenţi frumoşi şi nobili. duce lipsa primei. Vorbeşte mai limpede. PRO. Să mai vorbesc şi a treia oară? Spune mai clar. Protarchos! Doar că problema aceasta ne ." SO. dragă d Protarchos. două entităţi. Fireşte.

PRO. Cercetezi acum dacă entitatea numită „fiinţă" ' este ceea ce este în vederea devenirii? . altele. Perfect. devenirea în vederea fiinţei. PRO. Afirmăm că se pot distinge două feluri de entităţi: unele sînt neîncetat în vederea a ceva. Să luăm două noi entităţi. Una este devenirea tuturor. Care dintre ele există în vederea celeilalte. Probabil. SO. 54 dacă vom da curs pe mai departe discuţiei. cealaltă este fiinţa. PRO. SO. Care anume? 78 PLATON. devin mereu în vederea a ceva.necăjeşte puţin pe noi doi. copile. Ţi le primesc pe acestea două: fiinţa şi devenirea. că vom înţelege mai lesne. PRO. cele care devin în vederea a ceva. De ce nu? SO. sau fiinţa în vederea devenirii? PRO. Cu greu am priceput din pricina repetiţiilor. SO.

dacă plăcerea este o devenire. PRO. De acord. şi? SO. sculele şi orice material. în vederea căruia . există în vederea fiinţei în ansamblul ei. Atunci. c SO. SO. Aşa ceva spun. Bun. Pe zei. Acel lucru însă. Afirm că în vederea unei deveniri există toate leacurile. PRO. Socrate? SO. ea ar apărea cu necesitate în vederea vreunei fiinţe. oare mă întrebi cam aşa ceva: „spune. Aşa s-ar zice. Nici o piedică. că fiecare devenire în parte există în vederea unei fiinţe particulare şi că devenirea în ansamblul ei. De ce nu ţi-ai răspuns atunci singur. oare pretinzi că navigaţia există în vederea navelor sau că navele mai curînd în vederea navigaţiei şi aşa mai departe?" SO. b PRO. Protarchos. Protarchos. PRO. PRO.SO. tu însă ia parte la discuţie. Foarte limpede.

ar apărea mereu ceea ce apare mereu în vederea a ceva — acela se află în partea binelui. Dar ceea ce apare în vederea a ceva. PRO. SO. Neapărat. In ce fel şi despre ce fel de oameni' vorbeşti? SO. PRO. Pe deplin îndreptăţit. Aşadar. PRO. dragul meu.e săvîrşesc în deveniri. E clar că omul acela îşi rîde de cei ce susţin că plăcerea este un bine. cum am spus începînd această analiză. Atunci. o vom aşeza îndreptăţit în altă parte decît în cea a binelui73. Or. odată ce şi-au . dar cîtuşi de puţin de fiinţă. în cazul cînd plăcerea este devenire. trebuie aşezat altundeva. acelaşi om îşi va rîde şi de cei care se de. Şi grozav încă îşi rîde! PHILEBOS 79 SO. Mă refer la cei care. PRO. i se cuvin mulţumiri celui ce* a arătat că plăcerea ţine de devenire. d SO.

mai cu seamă că am putea cerceta şi în felul următor: PRO. Care? . se bucură de devenire. Verosimil. lu-înd-o drept plăcere şi afirmă că n-ar consimţi să trăiască fără să înseteze sau să flămînzească şi să îndure tot ceea ce s-ar zice că urmează acestor pătimiri74. S-ar alege deci nimicirea şi devenirea atunci cînd s-ar alege asemenea lucruri şi nu cea de-a treia viaţă. Cu toţii am afirma că nimicirea este contrariul naşterii şi al devenirii. Necesar. SO.astîmpărat foamea ori setea. cli apare o mare absurditate atunci cînd ni s-ar propune plăcerea drept un bine. 55 a SO. Socrate. fie o alta dintre acestea cîte sînt astâmpărate de o devenire. 20 SO. Pare-se. PRO. cea lipsită de bucurie. PRO. Mare. PRO. în care există cugetare cît e cu putinţă de pură. dar şi de suferinţă.

să fie silit să declare că este un om rău atunci cînd suferă. ci suferă. privind partea lor prin natură cea mai pură. Toate acestea. chiar dacă ar fi cel mai bun dintre toţi oamenii. să-1 nimicim cu totul pentru ca. să ne folosim în vederea 80 .SO. Socrate. SO. Dar să nu ne apucăm a cerceta doar plăcerea. în timp ce vitejia. nici nicăieri altundeva. iar atunci cînd se bucură. în afară de suflet. cumpătarea şi alte virtuţi ale sufletului — cîtuşi de puţin? Şi cum să nu fie de asemenea absurd ca cel ce nu are bucurie. Ci luîndu-ne curaj. pe ce se bucură mai mult pe atît e mai bogat în virtuţi? • c PRO. iar acolo doar plăcerea să fie un bine. Cum să nu fie absurd ca nimic să nu fie bun b şi frumos nici în corpuri. dacă există aici ceva putred.cetarea intelectului şi a ştiinţei. apărînd că ne-am feri de cer. ar fi cît se poate de absurde.

d SO. PRO. PRO. facem? e SO. dacă cineva ar extrage ştiinţa numărului. să ne gîndim mai întîi că prima parte a ştiinţei are mai mult de-a face cu ele. PRO. iar pe â doua ca mai puţin pură. cealaltă educaţia şi creşterea. Nu-i aşa? PRO. De acord. Aşa-i. SO. Aşa trebuie să gîndim. Trebuie atunci bine separate ştiinţele principale. Care sînt acestea şi în ce fel să o. SO. trebuind să o gîndim pe prima ca fiind foarte pură.PLATON PHILEBOS 81 judecăţii75 globale de părţile cele mai adevărate atît ale acestora. ar rămîne — ca să spunem aşa . a măsurătorii şi a cîntăririi din toate artele. Spre pildă. considerînd artele manuale. Or. cît şi ale plăcerii. Insă o parte a ştiinţei produce cunoştinţele. în timp Ce a doua mai puţin.

apare a avea în amestec mult din ceea ce este imprecis şi puţin din ceea ce este sigur. Foarte adevărat! SO. agricultura. Biată. Ar mai rămîne. plină de această putere. Cu necesitate se întîmplă ceea ce spui! SO. punînd în armonie potrivirea sunetelor nu prin măsurătoare. Arta flautului este. exercitarea simţurilor prin experienţă şi rutină. dealtfel. obţinînd prin conjectură măsura fiecărei corzi. pentru început. ci prin exerciţiul conjecturii. puterea de a imagina. într-adevăr! SO. ştiinţa navigaţiei şi cea a . întreaga artă a muzicii. după această extragere. PRO.— o biată rămăşiţă din fiecare. utilizîndu-se puterile conjecturii. vom afla ca fiind în aceeaşi conta diţie medicina. puteri pe care mulţi le numesc arte şi care produc prin 56 a sîrguinţă şi trudă puterea. PRO. PRO. De asemenea.

asoci-indu-se artei construcţiei. pe ea problemele ce atrag după sine precizia. Socrate. Căci ea se serveşte — socot — de riglă. numitele arte în două categorii: cele care. au parte de mai puţină precizie în lucrările lor şi cele care.conducerii oştilor. Să divizăm. PRO. Diviziunea e făcută. aşadar. PRO. în ce situaţie? SO. la cea a caselor şi la multe alte lucrări în lemn. o fac să presupună mai multă artă decît celelalte ştiinţe. Am impresia că te referi la aritmetică şi la celelalte pe care le-ai . ce se foloseşte. E întocmai cum spui. de mai multe măsuri şi unelte. Dintre ultimele. PRO. Cît despre arta construcţiei. PRO. Chiar aşa. SO. au parte de mai multă precizie. SO. de sfoară şi de ingeniosul echer. c PRO. cele mai precise arte sînt cele pe care acum le-am amintit în primul rînd. de strung. La construcţia navală. asociându-se muzicii. cred. SO.

PRO. încît e normal să existe două aritmetici. în ce fel disti gînd-o pe una. dintre nenumăratele unităţi. ai putea afla o întemeiere a celeilalte aritmetici? SO. Dar oare nu trebuie divizate în două d şi acestea din urmă? Spune! PRO. neacceptînd ca vreo unitate să fie diferită de vreo alta. Oare nu trebuie avut în vedere că una este aritmetica vulgară şi alta este cea a filosofilor?76 PRO.menţionat laolaltă cu aceasta. Protarchos. cele mai mari sau cele mai mici dintre toate. Căci uni iau în socoteala lor unităţi inegale. SO. doi boi sau două obiecte. Aşa e. SO. Ai dreptate: nu este mică deosebirea între aceştia care îşi bat capul cu numărul. dar arta calculului şi a măsurătorii — comparîndu-le cum apar în cazul construcţiei şi al . Bun. Ceilalţi nu vor fi niciodată de acord cu aşa ceva. La care arte te referi? SO. ca două ar. Nu-i o distincţie neînsemnată.e mate.

VII PHILEBOS 83 82 PLATON ca ea să caute un corespondent pentru plăceri: anume să vadă dacă există vreo ştiinţă mai pură decît o altă ştiinţă. Totuşi aş dori ca tu să lămureşti această întrebare. ori dedublată? 57 a PRO. îmi pare că discuţia aceasta. unică. dar şi în cel al geometriei şi al calculului savant — oare să le socotim a fi fiecare în parte. SO. acum nu mai puţin decît atunci cînd am pornit-o.negoţului. Ca să rămîn în acord cu cele de mai înainte. SO. Cred că da. Dar îţi dai seama ce am urmărit aducînd problema aceasta în centrul discuţiei? PRO. Bine. a fost propusă. după cum există o plăcere . aş spune că fiecare dintre aceste arte este dublă. pentru 6 — Opere voi.

va fi mai uşor de răspuns? PRO. Iar după ce ea a pronunţat un nume comun pentru o anume artă. Bine.mai pură decît o b alta. dar nu a descoperit discuţia noastră mai înainte. după ce a arătat că opinia o c arată pe aceasta ca unică. SO. că o artă77 este mai sigură ori mai nesigură decît o alta? PRO. cu alte exemple. Ba da. ce răspuns vom da. Socrate. Protarchos? PRO. SO. anume dacă precizia mai mare o are cea a filosofilor. nu cercetează ea din nou certitudinea şi puritatea a două arte. Ba da. sau cea a nefilosofiior? PRO. Vai. PRO. Aşadar. E foarte limpede că în vederea acestui scop am pornit discuţia. mi se pare că aceasta cercetează discuţia. Bun. SO. Rămînă că ştiinţele . am aflat că există în domeniul ştiinţelor o uimitor de mare deosebire în privinţa certitudinii! SO. AtuncL.

Perfect. Ce anume? SO. 21 SO. iar dintre acestea. ocupîndu-se de măsuri şi de numere. ştiinţe ce sînt îngemănate. avînd însă parte de o denumire unică. Ne-ar dezavua însă. Că există două aritmetici şi două ştiinţe ale măsurătorii şi multe altele în chip asemănător acestora. prin d precizie şi adevăr78.. puterea dialecticii. PRO. PRO. SO.„exacte* sînt mult superioare celorlalte arte.. cîte au de-a face cu iniţiativa filosofilor adevăraţi sînt mult" mai presus. să dăm acest răspuns celor despre e care afirmă că sînt dibaci. SO. dîndu-ţi crezare şi prinzînd curaj. dacă am judeca . Afirmăm deci că acestea sînt ştiinţele cele mai exacte? PRO. Fie aceasta cum spui şi. Protarchos. vom răspunde celor dibaci să tragă în toate sensurile cuvintele . Desigur.

dacă aşa zici. Oare însă eu sînt de vină dacă nu . PRO. Căci ea îşi supune totul de bună voie şi nu prin b violenţă şi că ar fi cu mult cea mai bună dintre arte. Căci eu cred despre cunoaşterea preocupată de ceea-ce-este. ruşinîndu-te să te pronunţi. de ceea-cefiinţează şi este mereu la fel că toţi cei care au fie şi puţin duh într-înşii o socotesc ca fiind cu mult cea mai adevărată cunoaştere. Fie şi aşa. SO. E vădit că oricine ar putea cunoaşte pe cea 58 a numită acum. aceasta? PRO. Acum însă nu aş vrea să mă opun nici ţie. Eu l-am auzit. Dar tu? Cum vezi. Protarchos. dar nici lui Gorgias. SO: Mi se pare că părăseşti cu voie armele. PRO. Ce fel de putere trebuie avută în vedere? SO.vreo alta mai presus de ea. mereu pe Gorgias spunînd că arta persuasiunii întrece cu mult celelalte arte79. Socrate.

Şi acum. îl întrece pe cel mult şi neasemenea cu el — acordă-i acestei discipline că ea este acel lucru cel mai adevărat. fiind pur. Iar disciplinei la care eu mă refer — după cum am spus despre albul aflat în cantităţi mici. dragă Protarchos. cea mai bună şi aducătoare nouă de cele mai mari foloase. precisul şi adevărul cel mai adevărat. Cum aşa? SO.m-ai înţeles corect? PRO. fie ea şi mică şi aducătoare de puţin folos — iată ce căutăm noi acum. ci am voit să vedem care anume cercetează clarul. Priveşte. dar care.N-am cercetat încă. dacă vei îngădui disciplinei lui să domnească peste ceea ce oamenilor le este util. ci exammînd bine . fără să privim către foloasele ştiinţelor. după ce d cu sîrg am cugetat şi am cercetat îndestulător. dar: Gorgias nu te va urî. care artă sau ştiinţă le întrece pe toate prin faptul că este cea c mai mare. nici către onorurile lor.

superioară acesteia?80 • e 84 PLATON PHILEBOS 85 PRO.ce forţă a sufletului nostru am aflat iubind adevărul şi făcînd totul de dragul lui.-lucrul următor. sau că trebuie căutată o alta. gîndindu-te la . cît şi cei ce se străduiesc cu ele mai întîi se folosesc de 59 a opinii şi caută cu încordare ceea ce aparţine opiniei. ai afirmat ceea ce spui acum? Majoritatea artelor. în chip verosimil. . Cercetez şi cred că este greu de acceptat că vreo altă artă sau ştiinţă poate adera mai mult ca aceasta la adevăr. SO. Dar oare. cel mai mult puritatea intelectului şi a judecăţii. despre ea să vorbim: oare am putea spune că ea po^ seda.

Pare că în nici un chip. SO. ci pe cele ce devin. Atunci omul acesta îşi dă osteneală căutînd nu pe cele-ce-sîntveşnic. SO. . ştii ' bine că el cercetează toată viaţa $n ce fel a apărut această lume şi ce se întîmplă cu ea. nici nu există în prezent? PRO. Dar în ce fel am putea noi avea vreo siguranţă ocupîndu-ne de discipline care nu posedă deloc siguranţa? PRO. Adevărat. Am putea atunci spune că din aceste discipline revine ceva clar adevărului celui mai pur — dis-b cipline pentru care njci nu a existat vreodată o existenţă constantă. Aşa să spunem. Cum am putea spune aşa ceva? SO. Să spunem altfel sau aşa? PRO.Iar dacă cineva cercetează în legătură cu natura. nici nu va exista. vor deveni şi au devenit? PRO.

PRO. Că siguranţa. nici ştiinţa care se ocupă cu aşa ceva nu sînt deţinătoare ale adevărului celui mai adevărat. de vreme ce au de-a face cu ceea ce este mereu la fel în chip neamestecat. SO. adevărul şi ceea ce numim „apartele"81. se raportează la alte realităţi.SO. distribuite lucrurilor celor mai frumoase. asociate unor asemenea realităţi? PRO. Şi nu trebuie preţuite cel mai mult nume ca d cel de „intelect" şi cel de . Nu. Dar oare numele cele mai frumoase nu trebuie. SO. ale lui Gorgias şi Phi-lebos trebuie lăsate în pace. Adevărat ce spui. ori la unele ce sînt îndeaproape înrudite cu acelea. Nici aşadar mintea. pe drept. dar lucrul următor e ne-c apărat să fie întărit prin raţionament. PRO. SO. Opiniile tale. Verosimil. Iar restul trebuie declarat ca sosind pe al doilea şi chiar pe ultimul loc. puritatea. PRO. pe cît e de crezut. Care anume? SO. ale mele.

„cugetare"? • PRO. Ba da. SO. Aceste nume sînt precis şi corect instituite spre a numi gîndurile referitoare la ceea-ce-estecu-adevărat82. PRO. Aşa e. SO. Iar cele pe care eu mai înainte leam supus judecăţii nu sînt altele decît acestea. PRO. Bun, şi? 22 SO. Fie. Cît despre cugetare, plăcere şi unirea din- e tre ele, dacă cineva ne-ar vorbi ca unor artizani, ară-tîndu-ne de unde anume şi în ce fel ar trebui să o confecţionăm pe aceasta din urmă, sar folosi de o comparaţie nimerită. PRO. Desigur. SO. Dar după aceasta, oare nu trebuie să ne apucăm a săvîrşi amestecul? PRO. Adică? SO. Dar oare nu s-ar cuveni mai degrabă să ne spunem şi să ne reamintim nouă înşine următoarele? PRO. Ce anume? SO. Ceea ce am amintit şi mai înainte: bine zice, cred, proverbul că un lucru

bun trebuie repetat de 60 a două şi chiar de trei ori. PRO. Anume? SO. Fii atent, pe Zeus! Cred că în felul următor au fost spuse cele arătate mai înainte: PRO. In ce fel? SO. Philebos afirmă că plăcerea este aşezată drept îndreptăţită finalitate pentru toate fiinţele şi că toate trebuie să se conducă după această finalitate, ea fiind binele pentru toate. Astfel, două denumiri „bine" şi „plăcut* sînt aşezate în mod îndreptăţit pentru o singură entitate şi o singură natură. Socrate neagă că ' ar exista o unică entitate, afirmînd că ar fi două entităţi, aşa cum sînt şi două denumiri — binele şi plăcu- b 86 PLATON tul avînd naturi diferite; în plus, el susţine că gîndirea participă mai mult la natura binelui decît plăcerea. Nu acestea sînt şi au fost spusele, Protarchos? PRO. întocmai.

SO. Dar oare n-ar trebui să cădem de acord şi acum, ca şi mai înainte, asupra următorului punct? PRO. Care anume? SO. Că natura binelui se deosebeşte de celelalte prin următorul aspect: c PRO. Care? SO. Orice fiinţă care l-ar poseda pe dea întregul, cu desăvîrşire, n-ar mai avea nevoie de altceva, avînd ea o desăvîrşită suficienţă. Nu-i aşa? PRO. Ba da. SO. Dar n-am încercat cu raţiunea să distingem cele două feluri de entităţi în raport cu viaţa făgăduită de ele, mai întîi plăcerea neamestecată cu cugetare, apoi, la fel, cugetarea ce nu posedă nici cea mai măruntă plăcere? PRO. Aşa a fost. SO. Dar oare ni s-a părut atunci că vreuna dinei tre aceste două vieţi ar putea fi cumva îndestulătoare? PRO. Cum s-ar putea? SO. Iar dacă mai înainte am făcut vreo omisiune, acum, oricine, reluînd, să

vorbească cu mai mult temei, considerînd memoria, cugetarea, ştiinţa şi opinia adevărată ca aparţinînd aceleiaşi categorii şi cercetînd dacă vreun om ar primi să posede indiferent ce — nu mă refer acum doar la plăcerea cea mai mare sau cea mai puternică —■ în cazul cînd nici n-ar opina că se e bucură cu adevărat, nici n-ar şti ce fel de afect ar încerca, nici n-ar reţine deloc amintirea afectului. Aceleaşi lucruri să le spună şi în legătură cu cugetarea, anume dacă vreun om lipsit total de fie şi cea mai mică plăcere, ar accepta să aibă cugetarea mai degrabă decît so posede împreună cu unele plăceri, ori să aibă toate plăcerile lipsite de cugetare mai' degrabă decît însoţite de puţină cugetare. PRO. Nu-i nevoie, Socrate, nici măcar de pus de multe ori această întrebare. 61 a SO. Atunci ceea ce este desăvîrşit şi preferabil pentru toţi — binele autentic — nu poate fi nici una, nici

cealaltă dintre vieţi. PHILEBOS 87 PRO. Cum ar putea fi! SO. Fie că trebuie luat în consideraţie cu claritate binele însuşi,, fie vreun model al său, pentru a avea, cum spuneam, cui da premiul al doilea. PRO. Perfect. SO. Dar n-am luat-o pe un drum către bine? PRO. Care? SO. După cum, dacă cineva caută vreun om, mai întîi el, cu îndreptăţire, s-ar interesa de locuinţa unde ^ sade acela, faptul ar fi, fără îndoială, de mare, ajutor în vederea aflării celui căutat. PRO. Cum de nu! SO. Aşa'şi în cazul nostru: un anumit raţionament ne-a indicat să nu căutăm binele în viaţa neameste;-cată, ci în cea amestecată. PRO. întru totul. SO. Există mai multă speranţă că cel

căutat va fi aflat, cu mai multă claritate, în viaţa bine amestecată decît în cea care nu este astfel? PRO. Da. SO. Rugîndu-ne zeilor, Protarchos, să facem aşadar amestecuri, fie că Dionysos, fie că Hefaistos83, fie că c oricare alt zeu are parte de cinstea de a săvîrşi amestecuri! PRO. Chiar aşa! SO. Iar dacă nouă, paharnfeilor, ne stau înainte izvoare, s-ar putea asemui cu un izvor de miere cel ai plăcerii, iar cel al cugetării, ce nu îmbată şi nu conţine vin, cu o apă aspră şi sănătoasă. Pe aceste izvoare să ne străduim să le amestecăm cît se poate de bine. PRO. Cum de nu! SO. Dar mai întîi: oare amestecînd orice plăcere d cu orice cugetare, am ajunge cel mai repede la bine? PRO. Poate că da. SO. Dar nu-i sigur. Cred că aş putea arăta în ce fel am putea amesteca într-

un fel mai lipsit de primejdii. PRO. Vorbeşte! 23 SO. Plăcerile ni s-au înfăţişat unele mai adevărate decît altele şi la fel şi artele — unele mai exacte decît altele. PHILEBOS 89 88 PLATON PRO. Cum să nu! SO. Şi ştiinţele se deosebesc între ele, unele privind către naştere şi pieire, altele către cel ce nici nu se naşte, nici nu piere, ci este la fel şi acelaşi mereu. Raportînd la adevăr o asemenea ştiinţă am socotit-o mai aproape de el decît e cealaltă. PRO. Aşa este. SO. Atunci, ce-ar fi dacă, amestecînd, am privi mai întîi diviziunile cele mai adevărate ale fiecărui ingredient? Oare, odată ele amestecate, ar fi îndestulătoare spre a ne oferi viaţa cea mai de dorit, ori mai avem nevoie de încă ceva de alt tip?

PRO. Eu cred că aşa trebuie procedat. SO. Fie atunci un om care cugetă că dreptatea însăşi există, omul fiind în stare să dea socoteală de ceea ce gîndeşte şi care cugetă asemănător despre toate cele-ce-sînt. 62 a PRO. Fie. SO. Oare omul acesta va avea destulă ştiinţă, atunci cînd poate da seamă de sfera divină şi de cercul divin şi în sine, ignorând sfera aceasta omenească şi cercurile de la noi, folosindu-se la construcţia unei case de cercurile şi riglele acelea divine? PRO. E ridicol, Socrate, să ne situăm numai printre ştiinţele divine. SO. Ce spui? Trebuie pusă în amestec arta nesigură şi impură a unei rigle şi a unui cerc mincinoase? PRO. E necesar, dacă urmează să putem afla de fiecare dată şi drumul într-acasă. ■ SO. Insă trebuie amestecată laolaltă şi muzica, de-c spre care puţin mai înainte am spus că, fiind plină de

conjecturi şi de imitaţie, duce la lipsă de puritate? PRO. Mie unuia mi se pare necesar, dacă e cazul ca viaţa noastră să merite fie şi puţin a fi viaţă. SO. Vrei deci ca, precum un portar împins şi forţat de către mulţime, fiind şi eu înfrînt, să deschid porţile, lăsînd toate ştiinţele să intre şi să se amestece laolaltă ■— cea mai defectuoasă cu cea mai pură? d PRO. Nu ştiu deloc, Socrate, în ce fel ar fi vătămat cineva, dacă ar accepta toate celelalte ştiinţe, din moment ce le-ar avea pe cele mai presus. SO. Să le trimit pe toate să cwrgă în „confluentul comun al apelor", cum spune, poetic, Homer?84 PRO. Bineînţeles. SO. S-au dus! Iarăşi însă trebuie mers către izvorul plăcerilor. Căci feiul în care ne-am gîndit să le amestecăm — mai întîi părţile celor adevărate — nu s-a împlinit, ci, din pricina iubirii ce o purtăm tuturor ştiinţelor, le-am dat

drumul împreună, înaintea e plăcerilor. PRO. Foarte adevărat ce spui. SO. Acum însă e cazul ca noi doi să deliberăm şi în legătură cu plăcerile, dacă şi acestea trebuie acceptate în masă, sau dacă,' dintre ele, trebuie trimise cele dintîi, doar cîte sînt adevărate. PRO. E un mare cîştig pentru siguranţa noastră, să trimitem în primul rînd pe cele adevărate. SO. Să fie trimise! Ce mai urmează? Oare dacă există şi plăceri necesare, precum în cazul ştiinţelor, nu trebuie trimise în amestec şi acestea?85 PRO. Cum de nu? Desigur că şi cele necesare! SO. Iar după ce s-a socotit nevătămător şi de fo- 63 a los a cunoaşte de-a lungul ■ vieţii toate artele, tot aşa, dacă este adevărat că a avea în viaţă toate plăcerile este de folos şi nevătămător pentru toţi, să le amestecăm atunci pe toate. PRO. în ce fel să vorbim despre ele şi

cum să procedăm? SO. Nu e cazul să mă întrebi pe mine, ci, cerce-tînd plăcerile însele şi cugetările, întreabă-le pe unele în legătură cu celelalte următorul lucru: PRO. Care anume? b SO. „Dragele mele, fie că trebuie să fiţi numite plăceri, fie că meritaţi orice alt nume, oare nu aţi accepta să locuiţi laolaltă cu întregul cugetării mai curînd decît fără el?" Cred că la aceasta, e necesar ca ele să răspundă în felul următor: PRO. Anume? SO. După cum s-a afirmat mai înainte: „Genul neasociat şi pur nu prea'este nici posibil, nici de folos. Fiindcă, examinînd totul, socotim că dintre toate ge- c nurile cel mai bun. pentru convieţuirea cu noi este cel care, cunoscînd tot restul, cunoaşte desăvîrşit, după putinţă, fiecare însuşire a noastră". PRO. Vom spune: „Aţi vorbit frumos de astă-dată/'

90 PLATON PHILEBOS 91 SO. Bine. După aceasta trebuie întrebate cugetarea şi intelectul: Oare primiţi în amestec niscaiva plăceri? — am vorbi întrebîndu-le. „Ce fel de plăceri?" — ar întreba cele două. PRO. Verosimilă întrebare. d SO. Iată ce vom spune în continuare: „Alături de acele plăceri adevărate, veţi accepta ca şi cele mai mari şi mai puternice plăceri să convieţuiască cu voi?1' „Cum aşa, Socrate? — ar răspunde probabil cugetarea şi intelectul. Acestea doar ne aduc nouă nenumărate piedici, tulburînd sufletele în care locuim din pricina unor suferinţe nebuneşti. Ele nu îngăduie ca e noi să domnim, iar pe majoritatea odraslelor noastre le nimicesc prin uitarea ce o produc. Dar plăcerile despre care ai afirmat că sînt adevărate şi pure, pe acelea

socoteşte-le cumva prietene nouă, şi, mai cu seamă, priveşte-le astfel pe cele legate de sănătate şi de cumpătare. în fine, plăcerile ce vin însoţind ca pe o divinitate deplinătatea virtuţii şi ur-mînd-o întru toate, ei bine, pe acestea pune-le în amestec. Dar este o mare nerozie ca cel ce. doreşte să vadă o unire şi un amestec cît se poate de frumoase şi de 64 a neînvrăjbite, să amestece cu intelectul plăcerile însoţite de nechibzuinţă şi de orice alt viciu. Iar în cazul amestecului trebuie încercat a se afla care este binele natural din om şi din Tot şi care îi este Ideea." Oare nu vom spune că intelectul a răspuns astfel cu înţelepciune, fiind în deplinătatea posesiunii de sine, vorbind despre sine, despre memorie şi despre dreapta opinie? PRO. Pe deplin. SO. Dar şi următorul ingredient este necesar şi nimic n-ar putea ieşi în absenţa lui: *> PRO. Care anume?

că şi eu văd lucrurile astfel. Şi spunînd acum că stăm la porţile binelui şi a c locuinţei acestuia. Socoteşte. Aşa cred. într-un amestec. PRO. Socrate. SO. SO. PRO. Dar dacă mai e nevoie de încă ceva pentru acest amestec. nici nu ar putea avea o devenire adevărată. care ne-ar apărea răspunzător de o stare a amestecului pe placul tuturora? Văzînd acest element. nu ar putea fi cu adevărat. vorbiţi tu şi cu Philebos. probabil că re-am exprima corect? PRO.SO. odată născută. în nici un chip. Mie unuia mi se pare că discursul şi-a găsit împlinirea precum o ordine incorporală* ce urmează să guverneze bine un corp însufleţit86. ori de plăcere. Atunci care este. în orice si- . Cum ar putea fi? SO. elementul cel mai de preţ. vom cerceta apoi dacă el este mai apropiat şi mai înrudit de intelect. Entitatea cu care nu vom amesteca adevărul. nici.

cauză datorită căreia un amestec devine ori excelent. Căci aşa nu mai este vorba despre un amestec. dacă nu are parte de măsură. ori dimpotrivă. . PRO. Ce spui? SO. oricare şi oricum ar fi el. şi proporţie. bun de nimic. Nici un om nu o ignoră. e necesar să nimicească elementele amestecate şi pe sine cel dintîi. Foarte adevărat. SO. Anume? SO. ci fiind o punere confuză laolaltă. Căci măsura şi proporţia par pretutindeni să devină frumuseţe şi virtute. PRO. PRO. nu este greu de văzut cauza oricărui amestec.tuaţie. el ajunge raee reu o nenorocire pentru ingredientele amestecate. Perfect. Acum însă puterea binelui a alergat îndreptîn-du-se către natura frumosului. PRO. SO. Dealtminteri. Este cel mai folositor lucru pentru d noi a-1 examina. Anume că un amestec.

92 PLATON SO. Desigur. dimpotrivă. SO. Prin urmare. PRO. a devenit bun. trei laolaltă — frumosul. oricine ar putea fi un judecător suficient de bun. dacă nu putem vîna binele cu ajuto. Atunci. Protarchos. care. ca şi cînd ar fi vorba despre una singură. le-am putea vedea responsabile de calitatea elementelor amestecului. Desigur. Perfect. să luăm. PRO. Am afirmat însă că în amestec a fost introdus şi adevărul. datorită acestora trei. Am afirmat însă ca în amestec a fost introdus şi adevărul. SO. SO. pentru a ^decide care dintre cele două — plăcerea şi .65 a rul unei singure specii. proporţia şi adevărul şi să spunem că pe ele. Negreşit. PRO.PRO.

Să judecăm. ' PRO. Da. odată ce l-ai luat. totuşi ar fi preferabil a discuta chestiunea. Căci trebuie să stabilim cu care dintre acestea două ar fi mai înrudită fiecare dintre acelea trei. 24 PRO. E limpede. indiand dacă se înrudeşte mai mult plăcerea sau intelectul cu adevărul. Protarchos. pe fiecare dintre cele trei — frumosul. răspundeţi singur. c adevărul şi plăcerea. SO. Ia mai întîi adevărul. examinează cei trei termeni: intelectul. prin urmare. . şi.cugetarea — este mai înrudită cu binele superior şi care este mai de preţ b la oameni şi la zei. Vorbeşti despre frumuseţe. Gîndindu-te destul de mult timp. proporţia87 şi adevărul — rapor-tîndu-le la plăcere şi la intelect. adevăr şi măsură? SO.

prin firea sa. măsura. în acelaşi fel. precum copiii. PRO. ori cugetarea mai mult decît plăcerea. într-adevăr. dintre toate cele. că nimeni n-ar putea afla ceva. Totuşi referă-te şi . Plăcerea este. Cred. cea mai plină de fanfaronadă. Atunci cercetează după aceasta. iar în plăcerile dragostei care par a fi cele mai mari.PRO. de vreme ce plăcerile. ' e SO. Ai pus iarăşi înainte o cercetare lesnicioasă. nu posedă nici un pic de minte. cum se spune. De ce ar fi nevoie de timp? Căci ele două se deosebesc mult. fie că. Ai vorbit bine. mai lipsit de măsură decît plăcerea şi marea bucurie şi nici ceva mai cu măsură decît intelectul şi ştiinţa89. chiar şi jurământul fals primeşte iertare de la zei. SO. el este cel mai apropiat de adevăr şi este lucrul cel mai adevărat88. dintre toate. dacă plăcerea4 posedă din ea mai mult decît cugetarea. acesta fie că este identic cu aderi vărul. Cît despre intelect.

Dimpotrivă. ci că trebuie preferat în primul . nici în vis nu a văzut. o Socrate. SO. Drept. Vei proclama atunci pretutindeni. Dar.la al treilea element. fie vedem la ele ceva de rîs. La frumuseţe participă mai mult intelectul sau genul plăcerii? Adică este intelectul mai frumos decît plăcerea sau invers? PHILEBOS 93 PRO. încre-dinţîndu-le nopţii. cînd cineva cunoaşte plăceri şi mai cu seamă pe cele mai mari. prin crainici şi lămurind celor de faţă. că plăcerea nu vine nici ca cel dintîi lucru de dobîndit. nici na gîndit că în intelect şi cugetare ar apărea în vreun fel. iar noi înşine 66 a ne ruşinăm şi ne ascundem cît putem de bine. ar fi sau ar urma să fie ceva urît. nimeni niciodată. nici treaz. SO. o Pratarchos. fie vreo urmare cu totul urîtă. nici ca al doilea. PRO. de parcă nu s-ar cădea ca lumina să le vadă.

precum augurez. Iar dacă. SO. de frumos. Aşa pare să rezulte din cele spuse acum. ai aşeza pe locul al treilea intelectul şi cugetarea. PRO. artele şi opiniile socotite drepte? Ele se aşează în raport cu cele trei de dinainte ca venind pe locul al patrulea. de adecvat şi toate cîte aparţin acestui gen. SO. Fireşte. ştiinţele.rînd măsura. PRO. nu te-ai îndepărta prea mult de la adevăr. oportunul şi toate cîte sînt asemănătoare. dacă sînt cu c adevărat mai înrudite cu binele decît este plăcerea. de desăvîrşit. Aşa se pare. numite pure şi ţinînd doar . In al doilea rînd ceea ce se leagă de propor. în rîndul al cincilea sosesc plăcerile definite ca neproducătoare de dureri.b ţie. PRO. Dar nu vin pe locul patru cele ce au fost atribuite sufletului însuşi. măsurabilul. SO. PRO. Probabil. SO.

SO. Philebos a susţinut că binele pentru noi este plăcerea întreagă şi desăvîrşită. 25 SO. PRO. dintre care unele se asociază cu ştiinţele. Căci şi discursul nostru riscă să se oprească la cea de-a şasea decizie de judecată.de sufletul însuşi. să parcurgem acelaşi drum. Care drum? SO. PRO. . Probabil. nu ne mai rămîne decît. 94 PLATON PHILEBOS 95 -■ ::':f . „pentru a treia oară în cinstea lui Zeus Mîntuitorul"!91 PRO. să punem un capăt spuselor noastre. Da. trebuie. Haide. ca să spu. altele cu senzaţiile. După aceasta. „La al şaselea neam' — cum grăieşte Orfeu — conteniţi podoaba cîntării"90.d nem aşa.

ci şi nenumăraţi alţii. Dar oare nu s-a vădit pe deplin că şi intelectul şi plăcerea sînt departe de . că „pentru a treia oară" trebuie să reluăm firul discuţiei? e SO. Aşa a fost. Avînd eu bănuiala că ar. aş lupta să-i atribui intelectului locul doi. întradevăr. SO. Da. mai fi şi multe alte lucruri bune.PRO. am zis că dacă s-ar găsi ceva mai bun decît ambele. a apărut că nici unul dintre cele două nu dă satisfacţie. Ai spus. în chipul cel mai satisfăcător. SO. Socrate. am afirmat că intelectul este cu mult mai vrednic şi mai bun decît plăcerea pentru viaţa oamenilor. aşa ceva. PRO. iar plăcerea ar fi lipsită şi de acesta. PRO. însă să ascultăm ce urmează: văzînd eu despre ce este vorba şi fiind supărat pe ceea ce spunea nu numai Philebos. Iar apoi. 67 a PRO. Vrei să spui. SO. Foarte adevărat.

că nici unul dintre ele nu este binele. precum fac şi cei ce iau păsările drept oracole. nici dacă toţi boii. Aşadar. caii şi toate celelalte jivine ar afirma-o prin aceea că urmăresc plăcerea. puterea plăcerii ar sosi pe locul al cincilea. SO. Pasă-mi-te. au puterea cea mai mare şi că iubirile animalice sînt martori mai buni decît iubirile de cuvîntări raţionale — oracolele muzei . Cum de nu! SO. b SO. Şi nu pe întîiul loc. PRO. PRO. în viaţa noastră.a fi binele în sine. neavînd ele autosuficierţă. şi decide că plăcerile. intelectul s-a arătat totuşi mult mai înrudit cu acesta şi mai asemănător cu chipul unui învingător. Perfect. puterea adecvării şi a desăvîrşirii? PRO. potrivit cu judecata noastră indicată de argumentaţie. Apărînd un al treilea element mai bun decît ambele. Dar mulţimea le dă crezare.

Belles Iyettres". Se procedează în virtutea principiului analogiei.filosofice. de altfel tu nu vei renunţa înaintea noastră.. cu mare forţă la Platon. în traducerea sa din . şi. . îmi daţi atunci drumul să plec? PRO. 2 Philebos. (Je n'en . 6 ţiai.. TO vostv. NOTE NOTE LA PHILEBOS 97 1 Este caracteristic pentru acest dialog felul oarecum neglijent în care Platon încheie seria: alături de „actul gîndiîii". Eu îţi voi reaminti ce a mai rămas. al cărui sens propriu este atenuat de A. Mai rămîne încă puţin de discutat. închinătorul Afroditei. Toţi declarăm acum că ai vorbit în chipul cel mai adevărat. Socrate. Dies. el aşează şirezultatul său. nu poate fi decît „frumos". 6tX7)fteTţ XaYia|iot. PRO.dreapta opinie" şi „raţionamentele adevărate" opS-J] So^a. termen specific de cult. SO.

cf. e de presupus că acesta va poseda mai multe specii. s 7toixiX6v. Phaiâros. între care există diferenţe specifice. „plăcerea". ' Adică XoYoq-ul. 8 Problema discutată se referă. . limbajul discursiv şi analitic s-ar comporta precum un fxu&oţ. Cînd luptătorii depăşeau ringul. 6 elţT&c ojxoiaţ [XajJaţ]. lupta era. binele şi adevărul sînt. întreruptă. spre a fi reluată în interior.veux Hre aucunement responsable). de bună seamă. de exemplu. simple. 4 Socrate are şi el scrupulele sale religioase. Expresie tehnică din domeniul luptelor atletice. pestriţ (bunt — spun germanii) or divinul. Plăcerea e ceva variat. Fiind dat un gen oarecare. luptătorii aşezîndu-se în aceeaşi poziţie pe care o avuseseră înaintea întreruperii. 236 b. . un mit. dar pentru el plăcerea şi divinul nu pot fi asociate. pentru Platon. la cea a genurilor şi a speciilor.

539 b.a-l mişca". în timp ce lumea inteligibilă nu poate fi contradictorie. el este e5 xeî[tevoţ. contradictorie.. „singularităţi") — [jiovâSet. .eon Robin. „bine aşezat" şi nu e bine . 1S Cf. poziţia lui Philebos are o valoare religioasă: de aceea. a Ideilor. mai exact..In nuce" apare acum faimoasa problemă a „Universaliilor". numite aici „unităţi" (sau poate. .qua species" şi nu . 12 Cum observă şi L.. Pentru Platon. 9 Cf.. Parmenide. 10 Este vorba despre lumea inteligibilă. şi Parmenide. Republica.qua genera". lumea vizibilă este.Faptul că plăcerile sînt diferite între ele poate însemna doar că ele sînt diferite . Deci ele ar putea fi toate bune. 129 b-e—130 a. dacă binele se poate predica despre întreg genul plăcerii. care va preocupa intens filosofia medievală Cf. prin natura ei.. xtveîv. 130 a—b. 11 .

numărul este un intermediar între Idee şi lumea sensibilă. Pentru Platon. 287 c. (îpaSuTepov.TtaîSeţ. incluzîndu-1 chipurile printre „bătrînii înţelepţi". în spirit pitagoreic. 15 Este vorba despre dialectică. fie în sensul de „infinit". Platon utilizează cuvîntul în ambele sensuri. Ca şi Ideea. numărul are permanenţă şi eternitate. bazat pe omonimele 14 . îl determină probabil pe Socrate să i se adreseze astfel. " In loc de „mai alene". doctrina asupra numărului este prezentată drept un „dar al zeilor". o altă lecţiune propune „mai pe scurt". numărul are multiplicitate. 18 fceipov înseamnă „nelimitat". Ca şi sensibilul. Secov Socrit.' indistinct. Philebos e şi el tînăr. 16 Cf. Certitudinea pe care el o înfăţişează. ppa/ij-rspov. cu ironie desigur. Politicul. după cum rezultă din 16 a. fie în sensul de „indefinit". 19 Am înceicat să redau un joc de cuvinte grecesc.

. Cratylos. g-rspa şcov?. âîuSovTa. âpi$ [iov. CTOIXS'CC. TOC &cpco\ia xal atp8oYYai consoanele.. Socrate vrea să demonstreze. „inexperimentat".ev ou. 23 „Tipuri ale plăcerii". . p. Termenul este pus în legătură cu expresia ou-/. nota 18) . Cf.. Phaiăros. că plăcerea nu este o unitate indivizibilă şi indefinită. este vorba. zic.EîS'n nu înseamnă aici Idei.ărrapoţ de la â + itlpsţ. 203 b. 24 Expresia greacă. 22T& <pcov7]evTa. 21 Cf. „care nu contează". „nepriceput". ei'Sr] TTJC ^Sovîjq. în fapt. „neprivind către vreun număr". şi a-eipoţ de la â + retpa. 20 Literal OJX svipi&jiov. despre distingerea fonemelor şi nu a „literelor". „nelimitat" (v. Theaitetos. Evident. ci „tipuri" sau „specii". Platon le numeşte şi „elemente". semivocalele. 404 c. observă Protarchos. <p&dYYou Si [XETE/ovri Tivoţ. caracteristică unui . 274 c. YpâniiaTa. vocalele .

Republica. într-adevăr. răul se naşte din ignoranţă. spune Uteral „o a doua navigaţie". 505 b şi nota 241. acţionează în virtutea binelui. 24 Binele platonician T&Ya&ov este. ci o religie a raţiunii. Ssu-rcpoţ TtXouţ. 28 O idee caracteristică pentru Socrate. . (Repii' blica. chiar şi Fiinţei. 26 Socrate nu opune religiei lui Philebos pur şi simplu raţiunea. Aristotel şi. în general. adevărului conduce la viaţa bună. V. un caracter esoteric şi făcea parte din aşa-numita „doctrină nescrisă". Platon. Socrate va descrie mai tîrziu felurite tipuri de plăceri. în cadrul Academiei.fpa^a 86YP-:XT<X.popor de marinari. pentru filosofia greacă: toate vieţuitoarele. Platon. de aici rolul paideutic al filosofului: cunoaşterea. V. şi Tăcerea lui Philebos. Inclusiv omul. superior oricărei alte entităţi. Bucureşti. d. voi. 1986). învăţătura despre Bine avea. V. 27 în realitate.

să se stabilească dintre aceste genuri care anume corespunde Ideilor. Pe de altă parte. Plato p. Vezi Guthrie. Metafora militară este prelungită prin invocarea „săgeţilor". în ceea ce mă priveşte. de obicei „maşină de război". mai modest. 31 Despre „genurile a ceea-ce-este" (ale Fiinţei) s-a discutat mult şi în contradictoriu. 29 Joc de cuvinte: Philebos se referă la intelectul divin pe care Socrate îl venerează. 30 „Metodă". S-a căutat. [tYixavT]. doar la cel propriu. Ideile nu aparţin. mai ales. nu din ignoranţă. sugerînduse existenţa şi unui al cincilea element-T6 7te(i7tTov. observ că lista prezentată de Socrate' nu e închisă. Socrate. J3SXT]. ci din trufie şi neascultare. iar păcatul (începînd cu cel adamic). Literal înseamnă „maşină". în sens propriu .Creştinismul va opu»e acestei concepţii ideea că răul se naşte din păcat. 213.

Afrodita lui Philebos. muzica şi Universul. expresia TOI VUV SVTOC ev -cep itsvti. conform doctrinei pitagoreice. stabilitatea. aparent cel puţin. 34 Această zeiţă. o temperanţă (. şi L. Oricum.. (tot ceea ce este în fapt.lumii. desigur. VII 98 ANDREI CORNEA NOTE LA PHILEBOS 99 c. 32 în esenţă. . rt 9-Eoţ. neclarităţile textului platonician sînt absolut evidente aici. Conceptul despre divin al lui Socrate presupune măsura. Platon vrea să spună că devenirea se asociază nelimitatului. în toate cazurile se regăseşte o armonie. V. trei ordine de realităţi : corpul omenesc.Stimmung" în germană. nu e. 23 7 — Opere voi. la lumea sensibilă. Classical and Christian Ideas of World Harmony.eo Spitzer. 1963). permanenţa. în lume) referindu-se. 33 Sînt asociate.

căci filosofii se laudă pe sine. 37 Protarchos se predă neaşteptat de repede. o crimă ce putea fi sever pedepsită. aparţinea lui Anaxagoras. în toată opera sa nu-1 aminteşte niciodată) . „toate sînt în toate". ce fundamentează corespondenţa dintre microcosm (om) şi macrocosm (lume). De aici derivă şi principiul metafizic TîâvTGt EV Traci.A vorbi necuvenit despre un zeu era. cea de-a doua. Filosofi. în realitate.. a lui Hipocrate şi devenită un bun comun al fizicii antice şi medievale. cea a supremaţiei . 35 .«o«s"-ului. prima teză fusese dezvoltată de filosofia atomistă. mai cu seamă de către Democrit (pe care însă Platon. 39 Universul este numit aici xoafioc. ca Anaxagoras sau Socrate au fost adesea acuzaţi de „impietate". 38 Doctrina lui Empedocle. o nuanţă de ironie faţă de cest argument rămîne. âtrepeia. trsftvuvovreţlauToâi. 36 Apel la „consensus philosophorwn" . la antici.

unde zeii sînt numiţi „fericiţi". „întregul". Vezi şi Phaidon. 40 Ideea. „ordine" El mai este numit şi TO icăv sau -co SXov.adică „podoabă". el ar trebui să elimine. 41 Plăcerea şi durerea sînt. de nedespărţit. [iixapeţ şi unde se vorbeşte despre „rîsul lor de nestins". pe cît posibil. âapEarov yi'kaţ. la Platon. — vezi şi Timaios. Nu este vorba aici despre plăcerile pure. cum înţeleptul trebuie să se apropie cit mai mult de condiţia divină. 60 c. vechii medicine greceşti. 34 b—c. „cosmosul însufleţit". Or. preluată şi de şcoala hipocratică.. homerică. pare-se.în sensul de neamestecate cu durerea. 44 Ideea: impasibilităţii zeilor este total diferită de reprezentarea populară. 42 Toată această fiziologie a plăcerii şi a durerii aparţine. adică „Totul". 43 „Pure şi neamestecate" în raport cu trupul şi afectele sale. tot ceea ce se abate de .

la „starea intermediară", numită mai tîrziu de Epicur „netulburare", âTapa^ta. în Philebos, puritanismul platonic face unele concesii normalului şi de aceea admite, în măsură rezonabilă, plăcerea, în cadrul „vieţii mixte". 45 în greacă, „rămîn ascunse" se spune Xav&ivst, XEXTJOEVOCI, iar „uitare" se spune XT]$7), fiind format din aceeaşi rădăcină XvjS-, Xaft, cu sensul de „a fi ascuns". 47 Termenii greceşti sînt dtvi^vYjmc, âva|i.i(xv7]axsa&ai. Se desemnează astfel capacitatea sufletului de a-şi aduce aminte singur de ceva. Vezi cartea mea Scriere şi oralitate in cultura antică, 1Q88, pp. 17-21. 48 Cum remarcă Guthrie, Platon are aici probabil iu vedere „reminiscenţa" cu sensul din Menon şi Phaidon, adică reamintirea unei experienţe prenatale. Leon Robin traduce 6 -ro rpco-rov xevoiijjievo?, „celui qui est

pour commencer en etat de vacuite". în felul acesta se poate scăpa de invocarea reminiscenţei transcendente, dar traducerea mi se pare improprie. 49 Plăcerea' — raţionează Protarchos — fiind prin natura ei subiectivă, niî poate fi falsă. Opinia, dimpotrivă, deoarece pretinde'o anumită adecvare la obiect, poate fi şi falsă dacă nu posedă această adecvare. 50 Socrate se referă probabil la Philebos. Protarchos este fiul spiritual al acestuia, deoarece îi îmbrăţişează ideile. 51 Din faptul că o plăcere poate fi mare sau mică, Socrate deduce, nepermis, că ea poate fi calificată în orice fel (TUOIIX) ; deci că ar putea fi şi falsă sau adevărată. 52 Plăcerea poate fi considerată falsă, dacă ea se referă la un obiect iluzoriu. Problema însă este că, spre deosebire â,e opinie care are valoare numai în virtutea relaţiei cu obiectul

ei, plăcerea are valoare în sine. Deci o plăcere falsă poate rămîne dezirabilă, în timp ce o opinie falsă nu este. Trebuie remarcată tendinţa lui Platon de a impune realităţii o schemă cognitivă: plăcerea, pentru el, e o formă . de cunoaştere, inferioară desigur celorlalte, dar nu mai puţin reală. 63 Memoria, (Av^ţi.?), şi senzaţia, alaS>7]aiţ, generează opinia S6Ea, care, prin urmare, e un rezultat al unei elaborări complexe. 64 Platon observă aici, mult înaintea psihologiei moderne, cele două componente ale memoriei: partea „discursivă" şi partea afectivă. Primei îi corespunde „textul" cărţii din suflet, celeilalte — imaginile lucrate de „pictor". 65 Zeii sînt garanţii adevărului — crede Platon. Omul rău este urît de zei, deci toată viaţa sa se plasează sub semnul falsului, inclusiv plăcerile sale. 56 Punctul de vedere al lui Socrate

rămîne cel „iluminist". Răul este ignoranţa, falsul. V. nota 28. 57 Aşadar plăcerile şi durerile primesc o calitate nu numai din partea opiniilor corespunzătoare, ci ji în baza relaţiilor dintre ele Exact acest relativism, imposibilitatea de a le asocia la âxpŁ(3eice, .precizie" şi la fierpov, „măsură" le face, pentru Platon, depreciabile. 68 Aceşti înţelepţi oî 0090Î ar putea fi discipolii lui Heraclit. Calea „în sus", avw este cea a creaţiei, a structurării; calea „în jos", za™ este cea a nimicirii şi descompunerii. 59 Ar fi vorba despre doctrina lui Antisthenes, discipolul lui Socrate şi fondatorul şcolii cinice. Cf. Republica, 583 d—584 e. 60 Vezi nota precedentă. Expresia (j.âXa Ssivouq XEI'O[XSVOI)K; ~* nepl cpiSmv este tradusă de Leon Robin „des hommes qui, de par leur naturel, passent meme pour etre tout â fait terribles". Gramatical vorbind, SEIVOU; pare mai degrabă legat de priceperea

oamenilor la „natură", decît de natura lor proprie. Ce e drept, preocupările lui Antisthenes erau precumpănitor etice şi epitetul utilizat de Socrate nu prea i s-ar potrivi. Să fie vorba despre şcoala lui Democrit ? 61 Asocierea propusă de Socrate între marile plăceri fizice şi boală trebuie să sugereze desconsiderarea plăcerilor, caracterul lor nociv 100 ANDREI CORNEA 62 Cf. Republica, 573 e. 63 Philebos, apărătorul plăcerii pe care o identifică cu Binele nu ar putea fi decît şocat la pomenirea unor asemenea plăceri dezgustătoare. Impuritatea plăcerii, în esenţă, este ceea ce îi anulează valoarea—crede Platon. , 64 Text destul de corupt, ale cărui detalii rămîn insuficient de clare. 65 Homer, lliada, XVIII, 107—111. Ahile vorbeşte cu mama sa, Thetis, după

moartea prietenului lui, Patrocle. 66 Vezi analiza tragediei şi aspra judecată asupră-i în Republica, 605 a-606d. 67 afJsXxspa e^c 68 Caracterul raţional, intelectual al acestor plăceri pure e evident. Lui Platon i-ar fi plăcut, probabil, pictvira lui Mondrian şi sculptura lui Brâncuşi. 1 69 Cf. Republica, 584 b. 70 Prin urmare, plăcerile ,,violente", ctpoSpaî, aparţin genului nelimitatului (v. şi 24 c, unde Platon utilizează termenul oşoSpa spre a caracteriza Nelimitatul). Plăcerile ,,pure", za&apaî aparţin Limitei. 71 Pentru Platon, puritatea e un indice al adevărului, binelui, frumosului, divinului. , 72 Ar fi vorba — crede Leon Robin — despre unii cirenaici. Guthrie susţine că formula ascunde în realitate opiniile proprii ale lui Platon. 73 Plăcerea este devenire ; devenirea e devenire în vedere a ceva ; acel ceva

este Fiinţa. Binele este de partea Fiinţei şi nu de cea a Devenirii. 74 Cf. Gorgias, 493 — 494. O astfel de valorizare generoasă a tuturor plăcerilor şi durerilor vieţii este caracteristică la Homer. 75 ,,în vederea judecăţii", elţ TT,V xplmv. Schleiermacher, urmat de unii traducători, citea eiţ T^V xpSoiv, ,,în vederea amestecului". 76 Cf. Republica, 526 a—b. Acolo Socrate distinge şi în privinţa geometriei, a muzicii şi a astronomiei, cîte o artă nobilă şi cîte o artă profană. 77 Platon foloseşte fără discriminare şi cam în acelaşi sens cuvîn-tul -re/v7], „artă" şi cuvîntul E-IOTTJJXY], ,,ştiinţă". . 78 ,,Prin precizie şi adevăr", âxpipeîa xal &Xi]&eiţ. Asocierea celor două noţiuni este sugerată şi ţde, asonanta vocabulelor greceşti. 79 Gorgias, 452 d—e ; cf. Phaiăros. Vezi şi faimoasa Laudă a Elenei a lui Gorgias— Diels-Kranz, 8—10. 80 Platon şe arată acum mai tolerant

faţă de retorică decît în Republica sau Sofistul. 82 ,,Ceea-ce-este-cu-adevărat", TO OV ovxcoţ. 83 Dionysos, zeul vinului prezida amestecurile optime de apă şi vin la banchete. Hefaistos prezida, desigur, aliajele optime realizate de faur. 84 lliada, IV, 452. 85 Vezi Republica, 558 d. Plăcerile „necesare", &vayxo«aî corespund ştiinţelor practice, puţin precise, dar necesare şi ele. 86 Discursul ^oyoţ este asimilat unei „ordini incorporale", âatojjiaToţ x6Ofioţ. Omologia ,,logoskosmos" va face carieră lungă la neoplatonici şi mai tîrziu, în neoplatonismul renascentist. NOTE LA PHILEBOS 101 «7 proporţia owiucnU. produce, prin prezenţa ei, frumosul. Iar acesta fe asociază adevărului. E o idee pe care, în toată gînduea greaca, doar Plotin o

va respinge. 88 pentru relaţiile dintre intelect şi adevăr, vezi Republica, 509 a- b . 8» Plăcerea aparţine, după cum se arătase, genului Nelimitatului. »o T ocul sase ar fi ocupat de plăcerile necesare. După acesta, ■ podoaba itărU", x6*,o? «olt* încetează - adică plăcenle lipsite de măsură ies din sfera binelui şi a divinului. •i Este o referinţă la obiceiurile de la banchete. Se umpleau acolo trei cratere Libaţia din cel de-al treilea se făcea în onoarea lui Zeus Mîntuitorul, SCOTT)?. •• BIBLIOGRAFIE SUMARĂ TIMAIOS TIMAIOS A. J. FESTUGIERE, Contemplation et vie contemplative selon Pluton, Paris, 1936 PAUL FRIEDLÂNDER, Die platonischen Schnften, Berlin, 1930 P. NATORP, Plato's Ideenlehre, Leipzig, 1903 L. ROBIN, Platou, Paris, 1935 P. SHOREY, What Plato said, Chicago, 1933

J. SOUII/HE, La notion platonicienne â"intenne'diaire dans la fhilosophie des dialogues, Paris, 1919 A. E. TAYIvOR, Plato, the man and his worh, London, 1929 U. von WILAMOWITZ-MOEIJYENDORFF, Platon, Berlin, 1919 CUVÎNT ÎNAINTE LA TIMAIOS ŞI CPJTIAS Timaios şi Critias, ce a rămas neterminat, sînt primele două părţi ale unei trilogii. Ultima ei parte, ce ar fi fost probabil numită ,Hermocrate, nu a fost nici măcar începută. Deşi putem fi siguri de intenţia lui Platon de a-1 scrie, conţinutul lui Hermocrate rămîne obscur. în introducerea lui Timaios, în care este expus planul discursurilor, se spune doar că, dintre cei prezenţi (Socrate, Timaios, Critias, Hermocrate), Timaios va fi primul care va vorbi despre naşterea universului şi a naturii umane, după care Critias va istorisi pe larg povestea Atlantidei şi a vechii cetăţi a Atenei. De ce a abandonat

Platon această trilogie este încă un subiect disputat. Lectura lui Timaios — proclamat, nu de puţine ori, drept opera fundamentală a lui Platon — nu este deloc uşoară. Cosmologia pe care o conţine trebuie corelată cu celelalte pasaje cosmologice importante din scrierile platoniciene (Phaidros, 245 c-249 c; Sofistul, 248 e-249 d; Omul Politic, 269 d-270 a; Philebos, 30 a-e; Legi, Cartea a X-a, 899— 905), iar multe din dialogurile de după Republica (în special Sofistul, Omul Politic şi Philebos) trebuie reluate în întregul lor, pentru a putea astfel, situa într-un context mai larg unele din noţiunile ce ipar în Timaios (cum ar fi, de exemplu, noţiunile de identic ţi diferit). Dintre numeroasele comentarii ale acestui dialog,' cele ale lui A.E. Taylor (A commentary on Plato's 'Timaeus', Oxford, 1928) şi F. M. Cornford (Plato's Cosmology, London, 1937) — de o erudiţie ameţitoare şi de o acribie filologică ultimă — sînt, cred, cele mai utile. Şi

totuşi, complexitatea şi subtilitatea lui Timaios pot copleşi şi un cărturar de talia lui Taylor. Comentariul său — un volum de note de 700 de pagini — se deschide cu o Prefaţă al cărei început vorbeşte de la sine: „Celor ce vor citi cu atenţie paginile care urmează nu le va trebui, cu siguranţă, mult timp pentru a descoperi ceea ce autorul lor ştie prea bine, şi anume că ele sînt prejudiciate de către multe feluri de erori. Problemele cu care se confruntă un comentator al lui Timaios sînt de o aşa natură, în-cît rezolvarea lor necesită atenţia reunită a unor experţi în metafizică, matematică, astronomie, medicină, psihologie, the-ologia naturalis, pentru a nu mai aminti paleografia şi gramatica limbii eline. Dar, pentru că experţii acestor discipline sînt, bineînţeles, mult prea ocupaţi cu munca lor pentru a comenta un dialog al lui Platon, fie Timaios va trebui lăsat necomentat, fie cineva, care nu este

un expert va trebui să facă tot ce-i va sta în putinţă pentru a-1 explica, cu riscul de a săvîrşi, din cauza nepriceperii sale, multe şi grave greşeli. In ce mă priveşte, mi-am asumat acest risc cu ochii deschişi". 106 CĂTĂLIN PARTENIE Timaios şi Critias nu au mai fost traduse în limba română, cu excepţia a două fragmente din Timaios: 67 e—68 e şi 22 e— 25 e. Primul (tradus de Alexandru Cizek) a apărut în Antichitatea despre artele plastice, Editura „Meridiane", Bucureşti, 1971, iar al doilea (tradus de O. Nistor) în Antologie filosofică. Filosofia antică, voi. I, Editura „Minerva", Bucureşti, 1975. Prima parte din prezenta traducere a lui Timaios a apărut, fragmentată, în trei periodice: „Viaţa Românească", 12, 1987 (17 c-27 c); „Opinia Studenţească", 5, 1988 (27 d-34 b) şi „Revista de Filosofie", 3—4, 1989 (34 b-42 e). Traducerile de faţă au fost făcute după

Doresc să mulţumesc pe această cale tuturor celor care m-au ajutat să duc la bun sfîrşit acest proiect. pentru multele discuţii purtate şi pentru comentariile privitoare la Interpretarea celor două dialoguri (eventualele erori îmi aparţin însă în exclusivitate). Lui Petru Creţia. John Ackriil (Brasenose College. pentru îndrumările pe care mi le-au dat în studiul filosofiei lui Platon. Oxonii. X: TimeeCritias. IV. Lui Alexandru Dragomir. 1925).textele ediţiilor Burnet (Platonis Opera recognovit brevique adnotatione critica instruxit. Lesley Brown (Somerville College. voi. Lui Idei Segall. fără de care prezenta traducere a lui Timaios nu ar fi fost posibilă. OEuvres completes. înCeput în 1986. Oxford). Lui Constantin Noica. texte etabli par Albert Rivaud. Oxford) şi Richard Stalley (Glasgow University). 1902) şi Bude (Pla-ton. „Les Belles Lettres". Ioannes Burnet. Paris. pentru atenţia şi .

Părinţilor mei. pentru întregul lor suport. Departamentului de Filosofie al Universităţii din Glasgow. Patriciei Georgescu. CĂTĂLIN PARTENIE Glasgow. care a dactilografiat fără nici o greşeală traducerea lui Timaios. Lui Luc Brisson (CNRS. Ancăi Teodorescu. pentru sprijinul acordat. octombrie 1992 INTERPRETARE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS* De-a lungul tradiţiei nu puţini interpreţi şi comentatori au încercat să . Lui Gabriel Liiceanu. Paris). dar nu poate împiedica cea mai vie gratitudine. pentru permisiunea de a folosi un computer Apple Macintosh.răbdarea cu care a vegheat la publicarea volumului de faţă. pentru permisiunea de a reproduce unele planşe. a cărei discreţie face orice mulţumire de prisos.

un manuscris . în timpul vizitelor sale în Sicilia. redus la mitul Atlantidei. 1976. în al doilea rînd. uitate —. ele au fost de cele mai multe ori interpretate fie separat (deşi intenţia lui Platon de a crea un legato între ele este evidentă) fie. nu o dată. In primul rînd. Există mai multe surse care menţionează faptul că Platon. aproape întotdeauna. 54. în care se spune că Platon a cumpărat. fragmentar. ar fi cumpărat una sau mai multe scrieri de influenţă pitagoreică (cf. Diels). mai ales în exegeza secolului XX. 170—4). iar Critias.diminueze originalitatea filosofică a dialogurilor Timaios şi Critias. Timaios fiind multă vreme interpretat în termenii altor doctrine. Cel mai adesea Timaios a fost interpretat în termenii doctrinei pitagoreice. temele filosofice ale acestor două dialoguri au fost. RIGINOS. contra unei mari sume de bani. Apoi. Cea mai veche dintre aceste surse este un fragment dintr-un poem al lui Timon din Phlius (Frag.

n. resping însă ideea după care Timaios nu ar fi decît un simplu plagiat. La începutul secolului al IIlea e. 1976..n. VIEILLARD-BARON.şi că acel manuscris 1-a influenţat apoi foarte mult în scrierea lui Timaios ( nfunofpafpîv) Proclos şi Iamblichos. caracterul apocrif. care este de fapt un rezumat al cosmologiei din Timaios. deşi Tennemann îi demonstrase. semnat Timaios din Locri (TIMAIQ AOKPQ IIEPI TTXAS KOSMfl KAI 1>TSIO 2 Acest tratat. Spre sfîrşitul secolului al III-lea e. 378). cf. a fost scris un pseudo-tratat (pitagoreic. a circulat multă vreme ca fiind acea scriere pitagoreică menţionată de către Timon în poemul său (Schelling şi Hegel nu s-au îndoit de autenticitatea acestui tratat. şi că foarte multe părţi din Timaios au . Hermippus a afirmat că acel manuscris cumpărat de Platon în Sicilia ar fi fost scris de către Philolaos. prin argumente filologice. deşi admit că Platon a fost influenţat de acea scriere.

cu toate că atît Hermippus cît şi Satyrus au avut acces la manuscrisele aflate în Biblioteca din Alexandria. a susţinut însă că Platon ar fi cumpărat de la Philolaos trei manuscrise. ca surse de informaţii biograficej sînt puţin cre* Cîteva fragmente ale Interpretării de faţă au fost incluse într-un text (Demiurge and 'Polis' in the 'Timaeus' and the 'Politicus') care a fost citit în cadrul celui de al III-lea Symposium Platonicum. dar oferă şi o a doua . organizat de către International Plato Society la Universitatea din Bristol în august 1992. mărturiile lor. Dar.fost de fapt copiate de acolo. un mai tînăr contemporan al lui Hermippus. 108 CĂTĂLIN PARTENIE INTERPRETARE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 109 dibile. Diogene Laerţiu (8. Satyrus.85) îl citează pe Hermippus. scrise de către alţi pitagoreici.

versiune cu privire la felul în care Platon ar fi intrat în posesia manuscrisului lui Philolaos. dacă va fi cumpărat într-adevăr vreunul. sau mai multe. avînd în vedere că sursele de care dispunem sînt oarecum tîrzii şi lipsite de credibilitate. 3. în timpul vizitelor sale în Sicilia. ideea că în Timaios Platon ar fi preluat ca atare elemente ale doctrinei pitagoreice s-a menţinut. In concluzie. discipol al lui Philolaos (Diogene Laerţiu. care i-ar fi fost dăruit lui Platon în semn de recunoştinţă pentru faptul că ar fi obţinut de la Dionysios iertarea unui întemniţat.9. tot ce se poate spune cu siguranţă este că Platon ar fi putut cumpăra. Dar. Dar. îl citează şi pe Satyrus. . şi cui îi vor fi aparţinut ele — acestea nu se pot şti cu siguranţă. manuscrise de influenţă pitagoreică. specificînd că Platon l-ar fi rugat pe Dion să-i cumpere trei scrieri pitagoreice de la Philolaos contra sumei de 100 de mine).

e de părere Taylor. atunci. este lipsit de sens să aşteptăm de la Timaios revelarea unor doctrine platoniciene. de exemplu. Dacă această ipoteză este corectă. 1937. nu menţionează nimic (cf. Aristotel.TAYLOR (1928. care a cunoscut îndeaproape Timaios. unul dintre cei mai importanţi comentatori ai lui Timaios. împotriva acestei interpretări există însă o puternică obiecţie: lipsa oricărei mărturii în tradiţia antică. CORNFORD. 18—9). De ce. a susţinut că acest dialog este o încercare conştientă de a îmbina doctrinele matematice şi religioase pitagoreice cu elemente ale biologiei lui Empedocle. Platon a insistat atît de mult asupra caracterului „aproximativ" al întregii cosmologii tocmai pentru că el nu şi-a expus propriile sale idei în discursul lui Timaios. X) în legătură cu aşa-zisa . Platon considerînd că fuziunea acestor doctrine reprezintă varianta cea mai promiţătoare a ştiinţei secolului al V-lea.

Chr.. ap.7. De opif. a studiat învăţăturile lui Moise pe cînd se afla în Egipt (Justin Martirul. ad gent.) sau că ar fi fost chiar educat în limba ebraică de către Ieremia (Ambrosie. Filon din Alexandria. Clement din Alexandria.20 C-D etc. o lungă tradiţie. St.25). S-a afirmat despre Platon că a fost puternic influenţat de scrierile lui Moise (Aristobulos din Alexandria.. 5. încercarea de a „armoniza" filosofia lui Platon cu doctrina creştină (al cărei punct culminant 1-a reprezentat Şcoala din Char-tres) s-a bazat în primul rînd pe o anumită interpretare a lui Timaios. Solon şi Pitagora. Strom. că. Homer. 6. Augustin. 15 B-C. pe un text canonic. 2. 14.14. pe care Evul Mediu 1-a venerat ca. 22. bohort. mundi. Multe din temele acestui dialog au fost interpretate astfel încît . De doctr.influenţă pitagoreică? încercarea de a interpreta filosofia platoniciană în termenii doctrinei creştine are. 2018 D-E.107—108). la fel ca Orfeu. cf. la rîndul ei.97.

seducător pentru medievali. căci el are de înfruntat necesitatea. care au considerat această scriere drept un capitol dezastruos al istoriei fizicii.ele să poată fi privite ca argumente ce susţin de fapt doctrina creştină: supremaţia sufletului asupra trupului. Caracterul mistic al lui Timaios. iar pe Platon un ilustru reprezentant al pseudo-ştiinţei greceşti. a provocat însă antipatia majorităţii oamenilor de ştiinţă moderni. Demiurgul nu se poate identifica decît cu greu cu Creatorul din teologia iudeocreştină. Există desigur multe obiecţii ce pot fi aduse acestor interpretări. crearea lumii de către un Demiurg omnipotent. şi (ii) Demiurgului nu i se închină rugăciuni. Pentru a lua numai un exemplu. căci între ei există deosebiri fundamentale: (i) Demiurgul nu este omnipotent. triumful binelui asupra răului. Există însă şi excepţii de la această severă excomunicare a lui Platon — cum .

Kepler. pînă la Galileu. Heisenberg. Newton si Einstein. el a fost. Ceea ce este frapant în legătură cu acest mit este faptul că denumirea sub care a făcut o carieră atît de strălucită este . alături de Scholiumul lui Newton.ar fi. aproape întotdeauna. Iar Whitehead — căruia îi aparţine şi celebra vorbă după care toată filosofia occidentală de după Platon nu ar fi decît o simplă notă de subsol la dialogurile acestuia — consiJeră că Timaios este. (CORNFORD — 1937. Popper şi Whitehead. unul din textele cosmologice ce a guvernat gîndirea occidentală. XII — remarcă însă maliţios: Este mai mult Platon în Aventurile Ideilor. In ce priveşte dialogul Critias. decît Whitehead în Timaios"). pentru a nu cita decît numele cele mai cunoscute. După Popper. redus la mitul Atlantidei. de la Aristarh. de exemplu. construcţia geometrică a lumii din Timaios a influenţat o întreagă serie de fizicieni.

ar fi avut acces la sursele .e. conform oricărei cărţi „atlantice" cu pretenţii.incompletă. Este însă de înţeles această alterare a denumirii.). Bibliografia acestui mit este imensă — peste 20 000 de titluri.m. Multe din cele mai bizare scrieri publicate vreodată se pot regăsi aici. în care se afirmă că Atlantida a fost distrusă de un asteroid la 1 p. de-a lungul timpului. Crantor (340—275 î.. The Secret of Atlantis (apărută în 1978. Dar. singurul punct de atracţie al întregului mit a fost scufundarea misterioasă a Atlantidei. 5 iunie 8 498 î. se spune.n. căci el ar fi trebuit numit Mitul vechii cetăţi a Atenei şi al Atlantidei. la New York). dacă ne gîn-dim că. şi ea a devenit la fel de fascinantă ca însăşi obiectul ei. tot ceea ce Platon a spus cu privire la Atlantida a fost verificat şi confirmat de către Crantor şi Poseidonios. cum este de pildă cartea lui Otto Muck.n. Singurele izvoare ale acestui mit sînt Timaios şi Critias.e.

In general disputele pe care le-a generat Critias au avut în vedere istoricitatea mitului Atlantidei. p.. Adv. Numenius.. La rîndul ei. Iamblichos (ap. Hist. 13. Longin {ap.6). care susţine că este vorba de o interpretare greşită a textului din Proclos). 24 b). Strabon (II. 102). ea provenind de la Strabon (2. Diehl). Această informaţie se bazează însă pe un singur citat din Proclos (In Tim. CAMERON. Proclos. Porfir..egiptene arătate lui Solon. (cf. 63 b). Plinius (Nat. Printre cei care l-au considerat o ficţiune se numără: Aristotel (ap. II. Numărul celor care au încercat să dovedească existenţa reală a Atlantidei este însă cu mult mai ... 1983. math. Proclos. Strabon.3. 24 ab. nici mărturia lui Poseidonios (care se pare că ar fi scris'un comentariu la Timaios — vezi Sextus Empiricus. 76. 598). 7. 90). In Tim. 110 CĂTĂLIN PARTENIE In Tim.93) nu este foarte sigură.

24—63). Poseidonios (ap. RlVAUD. Termier („Bulletin de l'Institut Oceanographique". Dox. Strabon. 21 a-d. în secolul XX. exploratori si mitomani au încercat cu obstinaţie să dovedească faptul că Atlantida a existat cu adevărat. Proclos. s-a ajuns în cele din urmă la două ipoteze: una geologică (în care se susţine că Atlantida a existat cu adevărat) şi una istorică (în care se susţine că Atlantida.mare. 102). P. geologul M. In ce priveşte ipoteza geologică. 5—9). 24 a). Crantor {ap. In Tim. 1. Juin.. 1925. a avut ca sursă de inspiraţie o cetate reală). 490. II. I. după un delir de cîteva sute de ani. Gr. 12. deşi este o invenţie a lui Platon. 1913. începîrid însă cu secolul al XVII-lea. Proclos (In Tim. ir. p. In antichitate istoricitatea acestui mit a fost susţinută de: Theofrast (Diels. ap. voi da un singur exemplu. 29) a susţinut ideea că la sfîrşitul erei cuaternare o .. un număr tot mai mare de cărturari.. La începutul secolului XX.

mare regiune continentală s-a scufundat la vest de Gibraltar. Cartagina era înconjurată de un bazin circular. Madera şi Insulele Capului Verde. să credem că toate au făcut parte dintrun singur continent. avea un templu împodobit cu aur şi argint închinat lui Apolo (în care se afla o statuie extrem de înaltă a acestuia şi în care nu slujeau preoţii. ultimele ei rămăşiţe fiind Insulele Azore. RYLE (1966. Canare. corespunde exact cu structura actuală a solului din aceste arhipelaguri. între' cele două cetăţi existînd frapant de multe asemănări. ceea ce ne-ar îndreptăţi. 233-6) consideră că Atlantida era de fapt o metaforă pentru Cartagina. Asemenea Atlantidei. asemănătoare cu cea de pe coastele Senegalului de astăzi. susţine Termier. aşa cum apare ea în Critias. Iar descrierea geologică a Atlantidei. în ce priveşte ipoteza istorică voi da două exemple. Toate aceste insule au aceeaşi faună. ci .

1992. „Antiquity". în anul 1939. Acestei ipoteze i s-au adus însă nume- .stăpînitorii politici) etc. aflată la 75 de kilometri nord faţă de Creta.Arthur Evans la Cnosos. o artă foarte sofisticată. 316). a avut loc în prima parte a secolului al XV-lea î. o puternică erupţie vulcanică. este posibil ca dispariţia Atlantidei descrisă de Platon să fi avut ca model dispariţia civilizaţiei minoice în Creta. în acest caz. şi (ii) că acea erupţie vulcanică (mai ales prin cutremurele de pămînt pe care le-a generat) este cauza dispariţiei civilizaţiei minoice în Creta.n. au permis însă stabilirea mai multor asemănări între Atlantida şi Creta. mi-noică: „o arhitectură excepţională.e. XIII. 1939) în care a încercat să argumenteze că (i) în insula Thera. Marinatos a publicat un articol (The Volcanic Destruction of Minoan Crete. în special cele făcute de Sir. Săpăturile arheologice efectuate în Creta. o reţea de canale bine organizată etc". (BRIŞSON. arheologul S.

Legi.roase obiecţii. religia şi legendele egiptene. Phaidros. Timaios. 274 c-275 b). Apoi. neconvingător. 799 a. 656 d-657 a. 21 e-25 d atestă familiaritatea acestuia cu obiceiurile. erupţia a avut loc în mai multe etape). se ridică problema cu privire la modul în care Platon ar fi putut afla aceste informaţii despre Creta minoică. Ar fi aşadar firesc să presupunem că Platon a călătorit în . E adevărat că multe din scrierile lui Platon (Gorgias. Omul Politic. Fhaidon. 80 c. care ar fi putut conţine acele informaţii. INTERPRETARE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 111 Un posibil răspuns ar fi că el a avut acces nemijlocit la anumite scrieri egiptene. 290 d-e. 819 a-e. 482 b. 264 c. informaţii rămase necunoscute contemporanilor săi. de fapt. că. cea mai importantă referindu-se la diferenţa dintre presupusa dată a erupţiei (1500) şi presupusa dată a dispariţiei civilizaţiei minoice (1450) (acestei obiecţii i s-a răspuns.

Cine va încerca să descopere semnificaţia filosofică a mitului Atenei şi Atlantidei va trebui să nu se uite la „degetul lui Platon". 46.Egipt. s-a întîmplat prea adesea. din păcate. Cînd îl îndrept către ceva.10. ci.2).. numai că. 96. să privească spre ceea ce Platon însuşi va fi privit atunci cînd a .-gerez să priveşti în această direcţie pentru a descoperi' ceea ce văd eu. 1976.16) şi Diodorus (I. Nu îţi sugerez să te uiţi la degetul meu" (MARIAS. TURBAYNE. cele mai vechi izvoare care menţionează acest lucru sînt relativ tîrzii: Cicero (De fin. îţi su. aşa cum. Este deci mult mai probabil ca această călătorie a lui Platon în Egipt să fie o introducere tîrzie în biografia sa. 5. 1. după modelul pitagorician (se ştie că Pitagora a călătorit în Egipt). 126). 1967..87 şi De rep.29. plăsmuit povestea celor două . ap. dimpotrivă. „Rolul metaforei este acelaşi ca al degetului meu atunci cînd îl îndrept către ceva.

necesitatea. procesul de respiraţie şi nutriţie etc. lui Timaios. fiecare fiind expusă de către un alt personaj. datorită multelor şi diferitelor subiecte expuse — mitul vechii cetăţi a Atenei şi al Atlantidei. receptacolul. sufletul lumii. Demiurgul. Cu toate acestea. astrele cereşti. Prima dintre ele este rostită de Socrate şi reprezintă un rezumat al unui discurs cu privire la cea iriai bună alcătuire a unei cetăţi. triunghiurile elementare şi corpurile primare. Timaios cuprinde trei părţi distincte. La o primă lectură. el este perfect integrabil operei lui Platon. cu o zi înainte. Critias şi . timpul. — Timaios poate părea un delir exotic delimitat brutal de celelalte scrieri platoniciene. discurs pe care acesta 1-a ţinut. care'se dovedeşte a fi în cele din urmă un regizor absolut. Totul în această adevărată enciclopedie este premeditat cu o minuţie ultimă.cetăţi. din punct de vedere al ideii.

într-adevăr. luîndu-se la întrecere. nenumit. ar simţi dorinţa de a le vedea mişeîndu-se de la sine şi . Despre personaje). dar nemişcate. La sfîrşitul recapitulării sale Socrate le împărtăşeşte celor de faţă sentimentul (X<Ł8GS ) pe care 1-a încercat în faţa cetăţii imaginate de el: „E ca şi cînd cineva. Acelaşi lucru l-am simţit şi eu în faţa cetăţii descrise de noi. fie cu adevărat vii. aş asculta cu plăcere povestindu-se întrecerile la care participă cetatea: cum ajunge în chip legiuit să se războiască cu alt fel de cetăţi şi cum îşi dovedeşte calităţile specifice educaţiei şi 112 .Hermocrate (la 'întîlnirea de „ieri" a mai participat ca auditor şi un al cincilea personaj. fiecare după puterile sale. care din anumite motive este absent la întîlnirea de „azi" — vezi Lămuriri preliminare la „Timaios" şi „Critias". fie zugrăvite. după ce ar fi privit undeva nişte fiinţe frumoase.

fiind cel mai bun astronom dintre ei. ar trebui . cum am rînduit noi banchetul pe care îl dăm în cinstea ta. să istorisească mitul celor două cetăţi în toate amănuntele sale: „Iată. să vorbească despre natura universului. 19 b-c). La sfîrşiţui discursului său. Ca răspuns la această dorinţă a lui Socrate.CĂTĂLIN PARTENIE creşterii date cetăţenilor ei. Ne-am gîndit că Timaios. urmind ca după aceea el. ca cel mai bun astronom dintre noi. şi ca unul care s-a străduit cel mai mult să cunoască natura universului. Critias le înfăţişează celor prezenţi istoria Atlantidei şi a vechii cetăţi a Atenei — cea de a doua parte a dialogului Timaios. Critias. Critias propune ca în conunuare Timaios. atît în lupte cit şi în tratative" (Tiriaios. Socrate. care nu este însă cu mult mai lung decit recapitularea lui Socrate.

După Timaios voi vorbi eu. scoşi din uitare de scrierile sfinte. să-i facem cetăţeni ai acestei cetăţi. ca şi cum i-aş primi pe oameni. şi să considerăm astfel că ei sînt acei atenieni de demult.să vorbească cel dintîi. Şi pe aceştia din urmă. adueîndu-i în faţa noastră ca în faţa unor judecători. rămînînd ca pe mai departe să vorbim despre ei ca despre nişte cetăţeni atenieni adevăraţi" (Timaios. Discursul lui Timaios. este cea de a treia parte. începînd cu naşterea lumii şi sfîrşind cu natura oamenilor. iar de la tine iaş lua pe aceia cărora tu le-ai dat o creştere deosebită. 27 a-b). decît un pretext pentru idee: vechea cetate a Atenei . Povestirea istorisită de Critias nu este. cu mult cea mai întinsă. şi a trupului şi sufletului omenesc. în care este descrisă naşterea trupului şi sufletului lumii. a lui Timaios. evident. gata zămisliţi prin vorba sa. potrivit poveştii şi legiuirii lui Solon.

iar Atlantida. ce o întruchipează pe cea ideală. (2) cetatea utopică şi (3) pseudoistoria unei cetăţi reale (Atena). Pentru spiritul grec. era adversarul . intriga constă în confruntarea dintre raţiune şi ceea ce este lipsit de raţiune..care putea face înfruntarea dintre ele posibilă. Care este însă cheia alăturării acestor teme? (1) Atît în zămislirea lumii şi a. Zeii înşişi au de înfruntat puteri asupra cărora nu se pot înstăpîni pe deplin — nerămînîndu-le altceva decît încer- . Cele trei teme care apar în Timaios sînt deci: (1) naşterea lumii şi a naturii umane. o cetate de un alt fel. Legi) şi în înfruntările ei (Critias). raţionalul este privat de omnipotenţă.întruchipa cetatea ideală imaginată de Socrate. cît şi în cetatea utopică însăşi {Republica. naturii umane (Timaios). prilejuind în acest chip punerea în valoare a calităţilor celei dintîi. dar situată tot la nivelul excelenţei. rezumatul lui Socrate din Timaios.

361-4) La fel se întîmplă şi în cosmologia din Timaios: „Acest univers. în felul acesta şi potrivit cu acestea. 1937. în care. Biruinţa poate fi obţinută prin forţă sau prin persuasiune. datorită faptului că . Această cale a convingerii este tema trilogiei lui Eschil.carea de a le birui. în cele din urmă. zămislit prin îmbinarea necesităţii cu raţiunea. Furiile sînt convinse. este rezultatul unui amestec. de către zeiţa Atena. universul nostru a fost alcătuit dintru început aşa cum este el alcătuit. Orestia. să urmeze calea binelui şi a dreptăţii (vezi excelentul Epilog al comanta-riului lui CORNFORD. Raţiunea a jucat rolul INTERPRETARE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 113 conducător prin faptul că a convins ( nsiQzw ) necesitatea să îndrepte cea mai mare parte a lucrurilor supuse devenirii spre ceea ce este cel mai bun. şi nu constrînse.

singurele utopii sînt ale cetăţii? De ce nu există. să zicem. de ce oare. şi o utopie a cosmosului? Universul nu este decît copia unui model desăvîrşit — vieţuitoarea inteligibilă. şi Magnesia. veche cetate a Atenei. Nu la fel se întîmplă însă înlăuntrul cetăţii şi în istoria ei. de aceea geneza din Timaios nu este propriu-zis o înfruntare. la nivelul devenirii. în Critias. atît cît a fost cu putinţă (ci Timaios. ci mai degrabă o' cooperare între cele două principii opuse. v (2) în scrierile lui Platon există mai multe cetăţi utopice: Kallipolis. cît mai asemănătoare cu modelul ei. Dar această copie a fost zămislită. este cea mai bună lume posibilă. 38 b-c. in Legi. în Republica. In zămislirea universului partea neraţională a fost convinsă să se supună celei raţionate dintru început.necesitatea a fost învinsă de puterea convingerii raţionale" (47 e-48 a). Lumea devenirii. De aceea nu există o utopie a . la Platon. 39 e). Dar.

se poate îmbolnăvi. 86 e). Demiurgul şi ceilalţi zei nu zidesc şi cetatea. nu numai că partea neraţională nu poate fi totdeauna supusă. sufletul comunităţii. Dar. dar o poate chiar birui pe cea raţională.cosmosului. Aici. spre deosebire de cel al lumii. 44 c). Utopia începe cu sufletul omului. nu numai sufletul omului se poate îmbolnăvi. în sufletul omului. în lumea devenirii singură comunitatea umană nu are un corespondent paradigmatic în vieţuitoarea inteligibilă. este posibil. Răul. căci sufletul omului. 87 a-b) sau a trîndăviei (Timaios. ci şi. deşi Platon nu foloseşte această expresie. plăcerilor nesăbuite sau' ambiţiilor (Timaios. ci . sufletul omului se poate „întoarce în Hades neîmplinit şi lipsit de înţelegere" (Timaios. 86 e) sau a unei proaste educaţii (Timaios. deşi nedorit. fie din cauza unei proaste forme de guvernare (Timaios. 90 b). Fie din cauza unei rele predispoziţii a trupului (Timaios. 89 e). pentru a vorbi aşa.

în cetatea utopică din Republica. Aşa se explică caracterul opresiv al utopiilor lui Platon — paznicii. unui spaţiu . 17 d-18 a). împărţind dreptatea „cu blîndeţe celor care r> vatămă dinăuntru. în Legile. şi Consiliul Nocturn. (3) In Republica utopia era descrisă în puritatea ei absolută: ea aparţinea..] fiind în schimb necruţători cu duşmanii din afară". asemenea formelor inteligibile.doar sufletul şi trupul omului. cetatea pare a fi singura fiinţare în care raţiunea nu poate să supună ceea ce este lipsit de raţiune decît prin constrîngere. adică celor pe care ei îi guvernează [. Nefăcînd parte din demiurgia propriu-zisă.drept.. La fel se întîmplă şi în cetatea ideală descrisă de Socrate la începutul lui Timaios (probabil o a doua versiune a utopiei din Revublica). avînd menirea de a impune binele. Şi aici misiunea Daznîcilor este de a aoăra cetatea „de oricine ar merge împo-trlvă-î" (e .

chiar în varianta ei cea mai înaltă. la Platon. tocmai această istorie evenimenţială este considerată a fi „nu un mit plăsmuit. VII 114 CĂTĂLIN PARTENIE terioare (Republica. O istorie a degradării ei inR — Opere voi. Trecerile de la un fel de guvernare la altul în Cartea a VlII-a din Republica sînt dialectico-istorice (tema acestor treceri va fi apoi reluată în Omul Politic şi în Legi). Dar. ci o istorie pe deplin adevărată" (T6 ts fxt) TtXao64vTa nu 6ov SXX' aX-(]8iv6v Xoyov . Cartea a VlII-a) şi una a isprăvilor ei (Timaios şi Critias). în Timaios. pe cînd încercările prin care trece Atena par a se înscrie într-o istorie exclusiv evenimenţială. este prinsă într-o istorie: propria ci degradare lăuntrică. Şi totuşi (în Cartea a VIII-a) cetatea utopică. Utopia participă.nedeterminat. la două tipuri de istorie. Cele două istorii par însă a fi în chip esenţial diferite.

decît un pretext pentru idee: vechea . In Timaios şi Critias intenţia lui Platon de a întrupa cetatea ideală în realitate este evidentă. Totul nu era însă. 26 c 9). dar care nu erau totuşi la înălţimea utopiei _— Platon şi-a luat toate precauţiile necesare pentru a înfăţişa mitul Atenei şi al Atlantidei ca pe o istorie reală. acest lucru i-a reuşit pe deplin.. 19 b-c). neterminată. Şi tocmai această' istorie este. în timp ce discursul lui Socrate despre cetatea ideală este numit un simplu mit (Timaios. a recurs la o expunere de tip mitic. Timaios. aşa cum am mai spus. căci utopia trebuia acum' să capete ponderea existenţei istorice (cf.antidei.sîvoa —a[z[J. Făcînd o graţioasă reverenţă Egiptului — poate singura ţară în care existau orînduiri politice asemănătoare legilor cetăţii ideale. 26 e 5—6).. Dar. dacă ţinem seama de delirul tuturor celor ce au navigat în căutarea Atl. cum nu dispunea de o paradigmă istorică atestată.ŁYiŁ TIOO. Şi.

ei s-au supus legilor şi au purtat în inimile lor acel ceva divin de care erau atît de apropiaţi.cetate a Atenei întruchipa cetatea ideală imaginată de Socrate. Dar. şi nu şi-au pierdut stăpînirea de sine. Şi-au dat seama că bogăţia însăşi este sporită prin virtute şi dragoste împărtăşită. nelăsîndu-se biruiţi de vraja ei. Aveau. pentru ca înfruntarea să poată avea loc. ei înşişi. Spuneau că virtutea e mai presus de orice. dacă ea e rîvnită şi . propria lor bogăţie. pe drumul lor. minţi luminate şi se purtau cu judecată şi smerenie faţă de ceilalţi şi faţă de propria lor soartă. Atlantida trebuia să devină o cetate lipsită de raţiune: „Atîta vreme cît moştenirea lăsată de zeu în sufletele lor s-a păstrat. dispreţuindu-şi. şi s-a* păstrat de-a lungul a multor generaţii. a cărei povară o purtau cu graţie. ci au mers drept. şi că. pe drept cuvînt. iar Atlantida era adversarul care putea face înfruntarea posibilă.

pe care le-am descris mai înainte. în schimb. Din această pricină aşadar. ei înşişi vor pieri dimpreună cu toţi ceilalţi. Pentru cine avea ochi să vadă. în povestirea istorisită de Critias. Dar. au continuat să sporească. căci ei rămâneau fără ceea ce este cu adevărat nepreţuit. ei păreau că duc o viaţă INTERPRETARE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 115 binecuvîntată. 120 e-121 b). bogăţiile lor. şi cînd ceea ce era omenesc în ei a început să predomine. măsura netrebniciei lor nu mai putea fi ascunsă. cînd partea divină din ei a început să fie cuprinsă de slăbiciune. în goana lor neostoită după putere" (Critias. şi datorită acelui ceva divin ce li s-a păstrat în suflete. din cauza desei amestecări cu ceea ce este muritor. n-au mai fost în stare să poarte povara bogăţiei lor şi şi-au pierdut orice ruşine. .pusă la mare preţ. pentru cei care nu aveau ochi să vadă adevărata fericire.

carenţele ontologice ale lumii devenirii au fost atît de apăsat exprimate. „In timpul ce a urmat" — îi spune preotul egiptean lui Spion —. iar insula Atlantidei a pierit. mai mult decît în orice alt dialog. La polul opus se află Timaios — scrierea în care Platon a încercat cel mai mult să reabiliteze realul. In Republica. Gestul său de a înscrie utopia . scufundînduse în mare" (Timaios. şi nu prin persuasiune. avînd loc năprasnice cutremure şi inundaţii. întreaga voastră armată strînsă la un loc a fost înghiţită de pămînt. prima parte a trilogiei lui Eschil — pentru că raţiunea a triumfat prin forţă. întro singură zi şi în crîncena noapte ce i-a urmat. încît filosofia lui Platon a căpătat reflexe tragice.cetatea Atenei (întruchiparea a ceea ce este raţional) a biruit în cele din urmă Atlantida (întruchiparea a ceea ce devenise lipsit de raţiune). victoria ei nu este trainică. Dar — aşa cum se întîmplă şi în Agaviemnon. 25 c-d).

Universul.într-o istorie (într-o istorie imaginară. comunitatea umană şi istoria ei — acestea sînt temele puse în joc de Platon în Timaios şi Critias. partea raţională a sufletului omenesc. dar o istorie) ca şi întreaga cosmologie din acest dialog reprezintă în fond o încercare de a reda lumii devenirii mai multă demnitate ontologică. posibilii duşmani ai cetăţii ideale. paznicii cetăţii ideale. Iar în fiecare din ele se regăseşte acelaşi motiv: raportul dintre ceea ce este raţional (Demiurgul. ceea ce este raţional şi ceea ce este liosit de . Acest raport nu este însă acelaşi: el are forma unei cooperări în' zămislirea universului şi a omului. părţile neraţionale ale sufletului omenesc. cetatea Atenei) şi ceea ce este lipsit de raţiune (necesitatea. Povestirea amănunţită a înfruntărilor ce au loc în istorie între. omul. Atlantida). şi a unei confruntări în-lăuntrul cetăţii şi în istoria ei. e drept.

cît şi de Critias (cf. O altă ipoteză. 108 a şi c). vezi Anexa 1). 1989. ci şi trilogia însăşi. care a rămas neterminat pentru simplul motiv că Platon a încetat din viaţă înainte de a-1 putea încheia (cf. dar extrem de greu de acceptat.raţiune a rămas însă neterminată. O primă ipoteză este cea după care ultima scriere plato-niciană este chiar Critias. este cea a lui RYLE (1966). desigur. căci nu există nici o dovadă a existenţei lui Hermocrate. sive. 198. extrem de seducătoare. cronologia propusă de T. dar nici una nu a putut oferi argumente deci-. Critias. Cu privire la neterminarea lui Critias există. cu cavalcade şi decoruri exotice — nu a mai fost încheiat. deşi posibilitatea ca Hermocrate să rostească la rîndul său un discurs este explicit precizată atît de Socrate. Dar nu numai Critias a rămas neterminat. căci Critias — un fel de ecranizare a utopiei din Republica. multe ipoteze.EDGER. după care dialogul Critias face . o adevărată superproducţie.

Despre data compunerii şi în118 CĂTĂLIN PARTENIE cadrarea celor două dialoguri în opera lui Platon). Gomperz. Campbell. susţinută de cele mai multe cronologii ale scrierilor platoniene (Schleiermacher. Despre data compunerii şi încadrarea celor două dialoguri în opera lui . Ast. Ritter. este cea conform căreia Platon ar fi abandonat Critias pent-ru a scrie Legile. Hcrmorrate) (vezi Lămuriri preliminare la 'Timaios' şi 'Crilias'.parte dintr-o altă trilogie netermina'tă (Proto-Republica. ultima sa lucrare în acest caz se ridică însă o dificilă problemă: ce anume l-ar fi putut determina pe Platon să aban-. Ueeberweg. Zeller). Lutoslawski. în fine. o a treia ipoteză. doneze încheierea lui Critias? Dorinţa de a începe cît mai repede o nouă lucrare. aşa cum a susţinut OWEN (1953) (vezi Lămuriri preliminare la 'Timaios' şi 'Critias'. sau. Critias. Natorp.

renunţarea la o parte din tezele expuse în Timaios? în general. Cu alte cuvinte. 1937.Platon). subiectul acestui dialog ar fi fost. trilogia ar fi rămas neterminată pentru că a doua ei parte.. fie de o altă cetate) obţinută însă prin tratative. Socrate le spune convorbitorilor săi că ar dori să asculte povestindu-se cum cetatea ideală imaginată de el . în acest caz Hermocrate ar fi fost o . Critias. o victorie a cetăţii ideale (întruchipată fie de o Atena fictivă. cred (ca şi CORNFORD. a rămas neterminat. şi nu prin lupte. La începutul lui Timaios.ajunge în chip legiuit să se războiască cu alt fel de cetăţi şi cum îşi dovedeşte calităţile specifice educaţiei şi creşterii date cetăţenilor ei. atît în lupte cît şi în tratative" (19 c). neterminarea trilogiei a fost identificată cu neterminarea lui Critias. 364). Nu este însă imposibil ca neterminarea lui Critias să fi fost provocată de pierderea încrederii în proiectul trilogiei. Dacă Platon ar fi scris Hermocrate.

în . adică o istorie în care o cetate raţională ar fi supus o alta. ci pentru că ar fi descris în primul rînd o istorie utopică. ori deliberat — trimit la celelalte neterminări din scrierile lui Platon. precum Theaitetos Sofistul. La propriu. neterminarea nu apare decît ca neterminare a unui şir de dialoguri. Filosoful sau Timaios. Critias. prin convingere.utopie nu pentru că ar fi descris istoria unei cetăţi utopice (cum este Critias). poate. niciodată de ce Critias şi trilogia însăşi au rămas neterminate. lipsită de raţiune. Omul Politic. Săşi fi pierdut oare Platon încrederea în posibilitatea unei istorii bazate pe convingerea neraţionalului? Să fi abandonat aşadar încheierea lui Critias deoarece nu a mai crezut în tema lui Hermocrate şi în legato-ul dintre aceste două dialoguri? Nu vom şti. Dar ele. Hermocrate. indiferent dacă au avut un caracter accidental. aceste neterminări — indiferent de ce anume au fost determinate.

nu ca un mit plăsmuit. încheiate.Łya -ou. precum şi cel al lui Socrate despre cetatea ideală sînt numite explicit mituri (cf. adică ca oprire înaintea găsirii oricărei soluţii. 26 c 9). ci ca o istorie pe deplin adevărată -o TE (XT] -Xaa6evT<x (i58ov &XV âXyjSivov X6yov sîvai 7Tai![i. la începutul lui Timaios. La fel par a sta lucrurile şi în cazul lui Critias. Dar. cum ar fi Theaitetos — neterminarea apare însă şi ca aporie.dialogurile socratice — dar şi în multe din dialogurile tîrzii. Timaios. Dialogurile socratice. căci ele se încheie fără să ajungă la vreo concluzie. Discursul lui Timaios despre natura universului şi a omului. Numai discursul lui Critias INTERPRETARE LA TIMAIOS $1 CRITIAS 117 este anunţat. din punct de vedere al scrierii lor. sînt.din punct de vedere al ideii. 29 d 1. . numite uneori şi aporetice. aceste dialoguri sînt de fapt neterminate.

nu este neterminată. povestirea lui Critias. Critias este însă exact cazul opus. iar caracterul lor aproximativ provine tocmai din această ultimă neterminare. acest discurs este în schimb neterminat. căci. dar neterminate din punct de vedere al ideii. Dialogurile aporetice sînt deci terminate din punct de vedere al scrierii. ca şi cum s-ar sfîrşi înainte de a dezvălui ceea ce este cu adevărat esenţial*. de fapt.Timaios. Critias este neterminat din punct de vedere al . De aceea disputele generate de neterminarea lui Critias nu au privit deznodămîntul acestui dialog. ci doar motivul neterminării lui. asemenea unui dialog socratic ce se termină înaintea găsirii oricărei soluţii. spre deosebire de scrierea intitulată Critias. rezumat chiar de către Critias. Dar neterminarea lui nu provoacă nici un suspens. conţinutul său a fost. la propriu. 26 e). la începutul lui Timaios (20 c—27 b). Cu alte cuvinte. Acest dialog este. o scriere neterminată.

căci nu există nici măcar o aluzie la ce ar fi putut fi subiectul lui Hermocrate. în ce priveşte trilogia.scrierii.6iv6v Xoyov. în cazul în care. problema cetăţii. enigmaticul personaj absent menţionat la începutul lui Timaios pare a fi un subtil artificiu de compoziţie: invocîndu-1. adică să transforme trilogia într-o tetralogie. 26 e 6). Numai că înglobarea . Hermocrate). după încheierea trilogiei (Timaios. încă o dată. cît şi povestirea lui Critias par a încheia (i. Atît rezumatul lui Socrate de la începutul lui Timaios. Timaios. ţine desigur şi de încheierea conţinutului său. ultima ei parte. ea este neterminată din punct de vedere al scrierii. în plus. ar mai fi vrut să continue. âXr. iar caracterul său neaproximativ (cf. Platon îşi rezerva de fapt dreptul de a1 face să apară. dar terminat din punct de vedere al ideii şi rezumat la începutul lui Timaios.e. Critias. şi pare a fi neîncheiată şi din punct de vedere al ideii. rezolva).

Din punct de vedere al ideii neterminarea poate apărea însă nu numai ca oprire înaintea găsirii unei soluţii. . Această soluţie. Omul Politic.e. chiar dacă soluţia trilogiei este neterminată. Dar. corelarea temei cetăţii cu cea a universului — face parte. altfel spus. problema cetăţii. s-ar putea argumenta. * Şi cealaltă serie neterminată de dialoguri — Theaitetos Sofistul. cît şi în Omul Politic (cu toate că acesta face parte dintr-o serie de dialoguri ce nu a fost încheiată). nu este neîncheiată (i. lipsită fiind de articularea ei completă. din însăşi soluţia problemei.acestor două discursuri despre polis într-o trilogie ce începe printr-o cosmologie — sau. problema cetăţii a fost. deşi în moduri diferite. problema ca atare. nerezolvată). nu este aşadar o soluţie încheiată. căci atît în Republica şi în Legi. Omul Politic şi Legile. ci şi ca o ne-oprire din reluarea căutării. rezolvată. la fel ca şi în Republica. cea din trilogia neterminată.

Soluţionarea incompletă a problemei cetăţii din trilogia neterminată nu este aşadar decît momentul unei aproximări. la nivelul operei. care — dacă adoptăm cronologia tradiţională — pare a se încheia cu Legile. coerenţa unui sistem. mai importante . 118 CĂTĂLIN PARTENTE INTERPRETARE LA TIMAIOS Şt CRITIAS 119 în pofida găsirii unor soluţii. Sînt însă Legile soluţia definitivă a problemei cetăţii? Sau altfel spus. par a fi în toate scrierile sale.de greu de răspuns. Platon nu a obţinut. iar întrebările (fie ele explicit formulate pri subînţelese).Filosoful (din care ultimul lipseşte) — pare a se opri înaintea dezvăluirii a ceea ce este cu adevărat esenţial (Filosoful). ar mai fi de imaginat o nouă reluare a acestei probleme în pofida soluţiilor propuse în Legi? La această întrebare este extrem .

Pentru Piaton însă. din moment ce pentru Platon a rămîne în întrebare. care. în timp ce pentru sofişti ea apare drept un simplu instrument al puterii (cf. Apologia). S-a spus despre Timaios că ar fi precum x<Łp«. astfel a adevăratei ei soluţii. problema cetăţii. recepta-colul — conceptul cel .decît răspunsurile. întrebarea (i. Ar mai fi deci de imaginat o nouă reluare a problemei cetăţii în pofida soluţiilor găsite în Legi? Probabil că da. punerea sub semnul întrebării) este condiţia înţelegerii oricărui lucru. ci şi problema însăşi.e. nu poate exista în ' absenţa întrebărilor. ^ri a relua căutarea în pofida găsirii vinei soluţii echivalează cu o mai bună aproximare a problemei şi. în cazul lui Socrate întrebarea apare ca o opţiune a vieţii (cf. Euthydemos). a te opri înaintea găsirii oricărei soluţii. la rîndul lui. în acest caz nu numai trilogia a rămas neterminată. al cărui loc de fiinţare este dialogul. căci orice lucru se lasă înţeles numai în logos.

aceste neterminări nu sînt un eşec cognitiv. forţată. trilogia. căci ele sînt precedate de o cercetare care. căci Timaios nu este lipsit de orice formă precum. neîncheiate. Dar. Neterminarea apare aşadar. deşi nu este o găsire a soluţiei. Critias. la Platon. în bună măsură. aproximate şi nu . capacitatea lui de a rezista oricărui demers hermeneutic provine tocmai din faptul că el — nefiind decît o parte lipsită de posibilitatea de a se articula în întregul căruia i-a fost destinată — a rămas privat de înţelesul lui ultim. Această comparaţie este. ca şi în cazul dialogurilor aporetice. dar. este totuşi o aproximare a ei. Timaios. Problemele însele. într-un fel sau altul. ca o ipostază a aproximării. de desăvîrşirea propriei sale forme. x^oa. oricărei încercări de a-i atribui o formă.e. pare a se sustrage oricărei interpretări. Problemele ca atare sînt neîncheiate. Timaios şi chiar imensa lui exegeză — toate sînt. i.mai enigmatic al întregii cosmologii — căci el.

29 d 1. Atît discursul lui Timaios.. fie ca exerciţiu (Parmenide. omul (discursul lui Timaios). Tema caracterului aproximativ al cunoaşterii apare însă. este numită explicit „o istorie adevărată" . în scrierile platoniciene. fiind doar un rezumat al celor discutate „ieri". deoarece neterminarea. istoria (povestirea lui Criktias) — este fie explicit menţionat. etc). ca asemănare (Phaidon. Povestirea lui Critias. i. Phaidon. în schimb. fie sugerat. In Timaios şi Critias caracterul aproximativ al expunerii fiecărei teme — comunitatea umană (rezumatul lui Socrate). este condiţia cunoaşterii însăşi. sau chiar ca transmitere orală (Parmenide). Theaitetos). Republica. Republica. ca ipoteză (Me-non. 26 c 9) (în plus. universul. aproximarea.). discursul lui Socrate. nu este deci decît o aproximare a unui alt discurs). în multe alte ipostaze: fie ca mit {Republica. Parmenide). etc. cît si cel al lui Socrate sînt numite explicit „mituri" (cf. Omul Politic.e. Tim. Phaidros.rezolvate.

Solon. nu este însă decît ultima variantă a unei istorii ce nu a putut fi păstrată. Scenariul transmiterii istoriei celor două cetăţi (Atena şi Atlantida) cuprinde nu mai puţin de patru personaje: preotul egiptean. acum „9000 de ani" (cf. în plus. în Timaios.(Cf. în varianta în care este povestită de către Critias. 23 e). aşa cum este ea istorisită de Critias. comunitatea umană (cetatea ideală imaginată de Socrate) şi istoria . dispuse în două feluri diferite. Istoria celor două cetăţi. Această povestire. Timaios. 26 e). nu este aşadar decît o aproximare a unor întîmplări ce au avut loc demult. In Timaios şi Critias temele puse în joc nu sînt însă numai aproximate: ele sînt. Critias le orînduieşte astfel: universul. Critias cel Bătrîn şi Critias. omul (discursul lui Timaios). Timaios. i.e. fără pierderi. transmisă. 27 a-b. pentru a nu mai vorbi de faptul că preotul egiptean o povesteşte aşa cum a fost ea păstrată în vechile scrieri egiptene.

această dublă dispunere a temelor. mult mai subtilă. nu numai trilogia din care ele fac parte se încheie înainte de a dezvălui ceea ce este esenţial. omul (discursul lui Timaios).comunităţii umane (pseudo-istoria cetăţii ideale — o istorie în care trimful acesteia este obţinut prin lupte. universul. probabil. una în care el este obţinut prin tratative. problema cea mai grea a celor două dialoguri. istoria (rezumatul lui Critias). istoria (povestirea lui Critias. Orice rostire este. aproximare a lor? Dar. . ci aşa este nevoită să facă şi orice interpretare a ei. De ce aceste două dispuneri? Să fie ea. se spune în Timaios (29 b). o altă. discursul lui Hermocrate). Numai că ordinea în care aceste teme apar în Timaios si Critias este de fapt alta: comunitatea umană (rezumatul lui Socrate). istorisită acum pe larg). înrudită cu ceea ce este rostit. şi. cred. Această dublă dispunere a temelor este. povestirea lui Critias.

34 şi . Alcibiade I şi scrisorile (excepţie face doar Scrisoarea a Vil-a.LĂMURIRI PRELIMINARE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS LĂMURIRI PRELIMINARE LA TIMAIOS ŞI CRITCAS 121 Trimiterile bibliografice se fac prin indicarea numelui autorului (în majuscule) urmat de anul apariţiei lucrării şi pagina/paginile la care se face trimiterea. 1. De exemplu: CORNFORD (1937." 1986. Despre autenticitate (A) Timaios Singurele scrieri din corpusul platonician a căror autenticitate mai este încă pusă la îndoială sînt Hippias Maior. tot ceea ce urmează pînă la următorul alineat reprezintă rezumatul opiniei autorului respectiv. Cînd un alineat începe cu o trimitere. LAFRANCE. Toate lucrările citate se găsesc în bibliografie. 276. 21). pe care tot mai mulţi cercetători o consideră ca fiind autentică Cf. n.

atît de tranşante. începe cu Aristotel şi sr continuă cu Speusip. n.277. cum ar fi Par-menide. căci el beneficiază de o neîntreruptă şi aleasă tradiţie. 1-a proclamat drept opera fundamentală a lui Platon. în zelul lor nemărginit. începute la mijlocul secolului trecut. Timaios este unul dintre ele. Omul Politic sau Legile. 29 şi SKEMP. De-a lungul acestei neînduplecate campanii filologice. nu o dată. tradiţie care i-a conferit un prestigiu fabulos şi care. comentarii şi traduceri. se bazează pe rezultatele unor studii extrem de severe. Această tradiţie. E drept însă că acest dialog are o poziţie privilegiată. 9—11). alcătuită din numeroase referiri. 1976. Afirmaţiile de mai sus. Sofistul. puţine au fost dialogurile a căror autenticitate a rămas în afara oricărei umbre de îndoială. mulţi filologi nu s-au sfiit să pună la îndoială autenticitatea unora dintre cele mai cunoscute scrieri ale lui Platon. Crantor (despre care Plutarh şi Proclos . Xenocrate.

Theon din Smyrna. 17 referiri — ceea ce risipeşte orice bănuială cu privire la autenticitatea acestui dialog. în ca* Traducerea lui Cicero a rămas puţin cunoscută. Iamblichos şi Proclos. după Indexul lui H. Bonitz . Albinus. Aristotel face. In stabilirea autenticităţii unei scrieri platoniciene. iar în Evul Mediu a circulat cu precădere versiunea latină a lui Chalcidius. arabi şi evrei numai în greceşte. cînd prima parte a lui Timaios (pînă la 53 c) a fost tradusă în latină de către Chalcidius. Fiind deci atît de importante.spun că a scris primul comentariu la Timaios). mărturiile cele mai convingătoare sînt cele ale lui Aristotel. Plutarh. acest dialog fusese cunoscut de către cărturarii creştini. în şase din lucrările sale. Atticus. voi cita în continuare. Po-seidonios. Porfir. Galen. Pînă în secolul VI. zul lui Timaios. Cicero (primul care a tradus în latină cîteva fragmente)*. Plotin.

Despre percepţie şi despre lucrurile perceptibile. 300 a 1. Despre cer. 293 b 32. în lucrarea lor it's Greek to the Computer. 329 a 13. apărută în 1971. Morton şi A.D. 15. 243. menţionez faptul că A. 210 a 2. Winspear. 1). au susţinut. 315 b 30.Q. (B) Critias . 332 a 29. 300 b 17. 308 b 4. 306 b 19. 406 b 26. pentru a afla pînă unde se întinde aşa-zisa contribuţie a lui Speusip. mărturiseşte că nu a numărat niciodată cele 300 de propoziţii. 325 b 24. 437 b 11. şi nu lui Platon. într-o notă vădit ironică. Berlin. GUTHRIE.(Index Aristo-telicus. 209 b 12. 472 b 6. Despre respiraţie. pe baza unor teste stilometrice efectuate pe calculator. Despre naştere şi pieire. 404 b 16. n. Despre suflet. din volumul al V-lea al Istoriei sale (1978. 280 a 30. 1870). Mai mult ca o curiozitate. locurile în care Aristotel se referă explicit la Timaios: Fizica. că primele 300 de propoziţii din Timaios îi aparţin lui Speusip.

Despre data compunerii şi încadrarea celor două dialoguri în opera lui Platon Problema a ceea ce exegeţii germani numesc Reihenfolge. 50 — care a contestat de asemenea şi autenticitatea Omului Politic şi a Legilor). LUTOSLAWSKI. 2. autenticitatea acestui dialog nu a fost contestată de-cît de foarte puţini cercetători (cum ar fi de pildă SUCKOW — 1855. deşi Aristotel nu face nici o referire la Critias. Orice cronologie a dialogurilor este de fapt o încercare de a reconstitui evoluţia . 1897.Indiferent dacă Timaios şi Critias sînt sau nu primele două părţi ale unei trilogii neterminate. autenticităţii lui Critias. legătura dintre ele este evidentă. ap. autenticitatea indiscutabilă a lui Timaios a constituit o dovadă suficientă a. adică ordinea în care au fost scrise dialogurile lui Platon. Aşa se explică faptul că. este mult mai complicată decît cea a stabilirii autenticităţii lor. De aceea.

Gomperz. Din acest motiv. Raeder. o sinopsă a celor mai importante variante de cronologie (vezi Anexa 1). adevărate erezii prin raport la cronologia tradiţională. Majoritatea exegeţilor — Tennemann (sfîrşitul secolului XVIII). Âst. Natorp. cea de a doua lui RYLE (1966). Prima îi aparţine lui OWEN (1953). Stallbaum. din punct de vedere filosofic. Ipotezele acestor doi exegeţi. 1925. de aceea ea este. relevantă. Herman. Legi (cf. fie şi schematic. Critias. Campbell. pînă la mijlocul secolului XX nu au existat mari divergenţe. Schleiermacher. au provocat .gîndirii lui Platon. Lutoslawski (secolul XIX). 21). Pînă în prezent există două abateri majore de la această poziţie. Ritter şi Zeller (prima jumătate a secolului XX) — au fost în general de acord că ultimele trei scrieri ale lui Platon sînt: Timaios. am considerat oportun să prezint. Ueberweg. RIVAUD. în ce priveşte datarea lui Timaios şi Critias.

s-au bazat. Socrate defineşte noţiunea de participare ( (AeOsţic ) în . în opinia lui Owen. 122 CĂTĂLIN PARTENIB OWEN (1953) susţine că Timaios şi Critias aparţin perioadei mijlocii. Lutoslawski. celei de bătrîneţe. în cele ce urmează. am să prezint pe scurt principalele argumente ale lui Owen ■ — în afara celor lingvistice. aşa cum s-a crezut de-a lungul unei tradiţii de mai multe secole. (1) în Parmenide. rezultate în urma aplicării unor teste stilometrice. 79-82). arată OWEN (1953. Concluziile la care au ajuns Campbell. 132 c 12-133 a 7. posterioare Republicii şi anterioare grupului de dialoguri „critice" ce începe cu Parmenide şi Theaitetos. care este departe de a fi complet. prea tehnice pentru a le expune aici.interminabile şi extrem de sofisticate discuţii. şi nu. Raeder şi Ritter. pe Lexiconul lui Ast. Ele sînt.

163 d 1-2. 152 e 1 (pasaj ce se deoseV CI . Theaitetos. 52 c. în termenii în care este făcută în Timaios. OWEN. în Parmenide se aduce însă o puter nică obiecţie noţiunii de participare astfel definită: relaţia de asemănare este simetrică şi deci.termeni de asemănare ( 6(ioi«p. 52 a. La fel este definită şi relaţia dintre forme şi lucruri individuale în Timaios. atunci este extrem de greu de argumentat de ce în Timaios noţiunea de participare este în continuare definită în termeni de asemănare şi model (cf. 37 e-38 b). 824). este însă abandonată în dialogurile de după Republica — cf. 1953.aTa ) şi model ( 7rapa8Łîv(j.aTa ). Parmenide. Această distincţie. generîndu-se astfel o regresie la infinit. modelul presupune un alt model. 27 d-28 a. 29 b. la rîndul lui. 48 e —49 a. 50 d. Dacă Timaios a fost scris după Parmenide. (2) în Timaios distincţia dintre Y^ Ł ? (devenire) şi oiaioc (fiinţă) este absolută (cf.

Legi. OWEN. din perspectiva doctrinelor din Republica (cf. 54 a-d. (3) Mai mulţi exegeţi — Grube. Eudoxos şi-a deschis şcoala sa la Atena este în general acceptată. cel mai tîrziu în 368. 87-9). 1953. Cornford — au susţinut că psihologia şi analiza negaţiei din Timaios nu pot fi înţelese decît pornind de la Sofistul. Ele sînt însă perfect inteligibile. Sofistul. 26 d 8. 27 b 8—9. susţine OWEN (1953. 248 a-249 b. 27 d 6-28 a 1). 157 a 7-c 2. concepută ca un răspuns adresat lui Platon. Dar. 894 a 5-7 (cf. 454 a-b). . de ce teoria lui Eudoxos nu se reflectă deloc în cosmologia din Timaios? Răspunsul. sugerează OWEN (1953. în acest caz. Philebos. Cherniss. dacă aşa stau lucrurile şi dacă Timaios aparţine perioadei de bătrîneţe a lui Platon. 86-7). (4) Ipoteza după care. 85-6). este foarte probabil ca teoria astronomică a lui Eudoxos. să dateze tot din acea perioadă.beşte de cel din Timaios.

Astfel. pledează LĂMURIŞI PRELIMINARE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 123 pentru plasarea lui Timaios în proximitatea Republicii şi nu a Legilor. am putea obţine şi cheia abandonării lui Critias. susţine OWEN (1953. 90-4).nu poate fi decît acesta: la acea dată Timaios fusese deja scris (fiind anterior şi lui Theaitetos. OWEN. continuă Owen. iar unele teze din Omul Politic apar în Legile. puţin după 369. aşa cum susţin majoritatea cercetătorilor. (5) Rezumatul pe care Socrate îl face la începutul lui Timaios conţine multe asemănări cu cele spuse în Republica (în Politica. 1264 b 29-1265 a 1 Aristotel a recapitulat concluziile din Republica aproaDe în acelaşi fel). Multe din aceste doctrine comune Republicii şi rezumatului din Timaios sînt însă abandonate în Omul Politic. care a fost lăsat . 86-7). cf. scris. ceea ce. 1953.

Omul Politic. 519 e 1-2. 1976. Omul Politic. 18 c-d. 23 c 6. Principalele teze prezente în Republica şi în rezumatul din Timaios. (iii) Doctrina suveranităţii şi imuabilităţii legilor — Republica. pentru că între timp Platon a renunţat la o parte din tezele privitoare la cea mai bună alcătuire a unei cetăţi. 292 a. Timaios. 310 a-311 c. 297 c-e (pentru obiecţiile aduse argumentelor lui Owen vezi CHERNISS. OWEN. 1957. 293. şi SKEMP. şi — mult mai surprinzător — consideră. Timaios. 294 a-301 a 295 b-296 a.neterminat. a. 1953. 497 b 7-d 2. (ii) Sistemul prin care paznicii trebuiau să se căsătorească — Republica. 457 c465 c. . 458 c. şi abandonate sau modificate în Omul Politic sînt (cf. RYLE (1966) este singurul exeget care plasează Republica după Timaios.' 90—1): (i) Cerinţa ca paznicii să nu posede aur. c 5 24 d 4. 417 a. Omul Politic. 53-5). 18 b. argint sau orice altceva — Republica. c. Timaios. c-d.

între 367 şi 366 şi urma să fie continuată cu alte două dialoguri '— Critias şi Hermo-crate.că Timaios a fost scris după Critias. susţine Ryle. Dar. Proto-Republica. afinităţile stilistice dintre Timaios. Critias şi Legi indică cel mult faptul că ele au fost scrise în aceeaşi perioadă. Cînd Platon a plecat spre Syracuza. el scrisese deja Proto-Republica şi . Proto-Republica a fost compusă pentru a fi prezentată la curtea lui Dionysios. iar discursul lui Socrate de la începutul lui Timaios nu rezumă Republica. Scenariul lui Ryle este următorul: segmentul 1726 e din Timaios a fost de fapt începutul original al lui Critias. ci o versiune anterioară a ei. în Syracusa. Unul din argumentele cele mai puternice în favoarea situării lui Timaios în perioada de bătrîneţe a lui Platon îl constituie afinitatea stilistică cu Legile. convenţional. pe care am putea-o numi. şi nu că această perioadă a fost cea de dinaintea morţii lui Platon.

(3) Structura tripartită a sufletului din Republica îşi găseşte o explicaţie fiziologică în Timaios (44 d. de Legile. decît de Republica. Critias. (2) în Timaios. 69 c-72 d). In afară de OWEN (1953) şi RYLE (1966). Dar odată ajuns acolo. Cu toate acestea. mitul vechii cetăţi a Atenei este de fapt o ilustrare pseudo-istorică a utopiei din Republica. Platon a studiat însă doctrinele lui Archytas şi Philistion şi a compus Timaios. In perioada în care s-a aflat în Syracuza (367—366). a aflat că Dionysios tocmai murise şi a abandonat întregul proiect (Proto-Republica. . dar mai ales în Critias.începutul lui Critias. cronologic vorbind. Hermocrate). între Republica si Timaios există nu puţine şi deloc neimportante asemănări: (1) Multe din doctrinele politice din Republica se găsesc în rezumatul de la începutul lui Timaios. majoritatea comentatorilor consideră că Timaios este mai apropiat.

singurul personaj comun celor două dialoguri este Socrate. aluzia la ea este evidentă. că rezumatul din Timaios este efectiv unul al Republicii. (6) Mitul lui Er. deşi într-o formă modificată. Or. (5) Conceptul de model ( TtapâSEiyiia ) este un element esenţial al construcţiei metafizice din Timaios. apare. chiar dacă rezumatul din Timaios nu este un rezumat al Republicii.124 CĂTĂLIN PARTENIB LĂMURIRI PRELIMINARE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 125 (4) Analogia Liniei Divizate din Republica apare în Ti-maiqs. de la sfîrşitul Republicii. In ciuda faptului că aceste discuţii cu privire la cronologie pot părea . atunci personajele din Timaios ar trebui să apară în Republica. Dacă discursul de „ieri" menţionat la începutul lui Timaios ar fi cel din Republica. Nu se poate argumenta. în Timaios. cred. la 28 a şi la 29 c. Dar.

pînă la urmă. 3. coerenţa unui sistem. acest dialog este de recuperat. eforturile depuse pentru datarea lui Timaios aduc pînă la urmă un spor de cunoaştere. nu o dată. De aceea. Din această perspectivă. problema cronologiei nu este atît a dialogurilor. Despre titlu Majoritatea dialogurilor lui Platon . cît a ideilor expuse în ele. ele sint totuşi importante pentru înţelegerea a ceea ce a constituit drumul parcurs de gîndirea iui Platon. în întregul ei. încercarea de a le identifica si de a le integra în dialectica gîndirii lui Platon sînt un prim pas în înţelegerea acestei atit de extravagante scrieri. Pentru lumea modernă. In fond. inutile. necesar înţelegerii unei filosofii ce nu are. din punct de vedere al ideilor filosofice pe care le conţine. căreia cosmogonia din Timaios i-a apărut. în primul rînd. ca unul din cele mai ridicole capitole ale istoriei fizicii. ci a unei căutări.adeseori agasante şi.

o-6s ). iar Critias este numele personajului care istoriseşte povestea Atlantidei şi a vechii cetăţi a Atenei. Timaios este. maieutic etc). In manuscrisele medievale ale scrierilor platoniciene. Athţvns este tradus în Liddell-Scott-Jones (A Greek English Lexicon. numele celui mai important personaj al acestui dialog. ulterior. lui Timaios nu i s-a adăugat. Primul dintre ele indică subiectul ( <r/. iar lui Critias i-a fost adăugat doar primul dintre ele (cel referitor la subiect).poartă ca titlu numele unui personaj. Spre deosebire de majoritatea dialogurilor platoniciene. iar al doilea . . evident. cuvînt format din A'TXavT-(iradicaJul lui Atlas) şi sufixul i*6s . nici un subtitlu. cel care rosteşte discursul cosmologic. Acest sufix indică în general o relaţie de apartenenţă la un lucru sau la o persoană. personaj ce este. în respectivul dialog. fiecărui dialog i s-au adăugat două subtitluri. şi anume: AtXavTixAs . principalul interlocutor al lui Socrate.genul" dialogului (etic..

Cleito (cf. căruia însă nu i se divulgă identitatea.Oxford. 6. De aceea. 1968) prin oj Atlas. Pe lîngă acestea. fiul lui Poseidon şi al unei muritoare. funcţia sa. Timaios.Atlas fiind deci întîiul rege al Atlantidei. desigur. 1925. dar prezent la cea de „ieri". absent la întîlnirea de „azi". Fiecare din aceste personaje are. de exemplu. în interpretările neoplatoniciene rolul lor simbolic a fost însă supralicitat. RIVAUD. 15). p. Despre personaje Personajele care apar în Timaios sînt: Socrate. Proclos (23 A. ci primul rege al Atlantidei. 351) a tradus subtitlul lui Critias prin Ou concernant Atlas. cred. 4. ap. ATXBVTVXAS se referă. mai este menţionat un al cincilea personaj. în primul rînd la regatul său. 113 c — 114 b). iar BRISSON (1992. In Critias Atlas. am tradus subtitlul acestui dialog prin Despre Atlantida. 72. afirmă că Timaios joacă rolul . Critias şi Hermocrate. nu este însă zeul din Odiseea şi Theogonia. I.

Socrate Despre Socrate nu mai este nevoie. In Timaios şi în Critias. I. dar încă nu sînt dovezi plauzibile pentru a . să vorbesc în detaliu. creat de Platon. cred. şi tot el este cel care sugerează tema discursurilor de „azi". Volumele anterioare ale acestei ediţii conţin numeroase descrieri ale lui. adică de cîr-muitor al banchetului — a propus' subiectul discuţiei. în Locri. Timaios In afara lui Timaios şi a lui Critias nu există alte atestări ale acestui personaj. II. el devine însă un personaj secundar. deşi el este cel care „ieri" — în calitatea sa de symposiarh. Socrate este personajul cel mai important al dialogurilor.cauzei exemplare. Se prea poate să fi existat. ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că este un personaj fictiv. un pitagorician cu numele de Timaios. Cu puţine excepţii. Critias pe cel al cauzei formale şi Hermocrate pe cel al cauzei materiale.

n. a fost sc-is un pseudotratat pitagoreic. ar fi cumpărat diferite scrieri de influenţă pitagoreică.afirma acest lucru. Acest tratat. 328) arborele . Există mai multe surse în care se susţine că Platon. Cea mai veche dintre aceste surse este un fragment dintr-un poem al lui Timon din Phlius (Frag. Critias Pentru o mai clară înţelegere a disputelor privind identitatea acestui personaj. care este de faot un rezumat al discursului cosmogonic din Timaios. în care se spune că Platon a cumpărat un manuscris pentru care a plătit o mare sumă de bani. şi că respectivul manuscris 1-a influenţat apoi foarte mult în scrierea lui Timaios. voi reda în continuare (după BRISSON. 1992. III. La începutul secolului al II-lea e. 54. semnat Timaios din Locri. Diels). în timpul vizitelor sale în Sicilia. a circulat multă vreme ca fiind acea scriere pitagoreică menţionată de către Timon în poemul său.

şi anume Critias IV. 1914. London. Timaios şi Critias. în general s-a crezut că este vorba de un singur personaj. Mai mulţi cercetători — BURNET (Greek' Philosophy: from Thales to Plato.genealogic al lui Platon. 338. Protagoras (316 a). Numele de Critias apare în patru din dialogurile lui Platon: Charmides (153 c. 126 CĂTĂLIN PARTENIE Dropide I Critias I (fiul lui Dropide I) Dropide II (630?) Critias II (600?) Leaides (560?) I Critias III (520?) LĂMURIRI PRELIMINARE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 127 Callaischros (490) Critias IV (460-403) Glaucon (489) Perictone (459) Platon (427-348) . 169 b).

Aşa cum sugerează şi BRISSON (1992. Dar. 51) — au fost însă de părere că între Critias II şi Critias IV a mai existat un Critias. nici unul din argumentele acestor comentatori nu a fost decisiv (pentru detalii vezi BRISSON. 1992. Critias III. personajul care apare în acel dialog). Platon a încercat probabil să confere mitului celor două cetăţi o anume actualitate politică. numai Critias IV (unul din cei Treizeci de tirani) i-o putea da. dintre ultimii doi Critias (III şi IV). CORNFORD (1937. 328—33). este vorba mai degrabă de un anacronism intenţionat. 23).Charmides n. Totuşi. ie. 1). 332). căci este greu de crezut că Dropide II (contemporan cu Solon) ar fi fost străbunicul lui Critias IV (în Timaios. la 20 e. este clar că Dropide II nu putea fi străbunicul lui Critias IV. Cel numit în Timaios şi Critias „Critias cel . actualitate pe care. 1—2) şi WELLI-VER (1977. se spune că Dropide II a fost străbunicul lui Critias. TAYLOR (1928.

21. 72—73. 75—80. Critias II. 26. 45. Xenofon (Hellen. Personajul absent Cu privire la identitatea acestui personaj s-au emis numeroase ipoteze. Atticus (ap. 85)... IV. I. Din aceste mărturii aflăm că Hermocrate a fost un strateg şi un diplomat iscusit. ap. Diehl. 34. i. Hermocrate s-ar fi refugiat în Sparta şi apoi în Atena (ceea ce este destul de puţin probabil). cazul este. 15) îl identifică cu generalul siracuzan cu acelaşi nume. 15). 19.'VII. indecidabil. p. 58—66. 1. Diodor ne spune că. 20. VI. 63) (cf. după triumful democraţiei. Dar.Bătrîn" este. se pare. 96— 99. Hermocrate Proclos (22 F. RIVAUD. 32—35. RIVAUD. în arborele genealogic de mai sus. 18—19. 18. Diehl) . V. 16. 1925. 38. 71. Proclos In Tini. şi un aprig duşman al Atenei. Acest general este menţionat de Tucidide (IV. VIII. 27) şi Diodor (XIII. I.

ap. 257. Structura dialogurilor (A) Timaios . Critias. avînd forma unei expuneri . Hermocrate). Platon îşi rezerva de fapt dreptul de a1 face să apară. 181) identifică personajul'absent cu Phi-lolaos.este de părere că personajul absent trebuie să fi fost un oaspete din Italia sau Sicilia. 18) consideră că. de vreme ce Socrate îl întreabă pe Timaios despre motivul absenţei acestui personaj. RIVAUD. Phaidros. la vremea compunerii dialogului. iar HIRZEL (1899. Lipsit de graţia stilistică a unor dialoguri ca Phaidon. după încheierea trilogiei (Timaios. Banchetul sau Republica. 5. Atît Ritter. Platon însuşi nu ştia cine ar putea fi acest personaj. 1925. în cazul în care. adică să transforme trilogia într-o tetralogie. ar mai fi vrut să continue. RITTER (1910. cît şi Hirzel susţin că personajul absent este un subtil artificiu de compoziţie: invo-cîndu-1.

Sentimentul lui Socrate în faţa cetăţii imaginate de el 19 c—20 c. Timaios pare a fi un curs destinat auditorilor Academiei (caracterul didactic al acestei scrieri este confirmat şi de multele recapitulări — 26 d-e. Intenţia planului de mai jos (ce îl urmează extrem de aproape pe cel al lui CORNFORD. Introducere (17 a—21 b) 17 b—19 b. Socrate propune tema discursurilor de „azi" 20 c—27 b. în care elementul dramatic şi dialogul sînt mult diminuate. 48 a etc. Discursul lui Timaios (27 b—92 c) 27 c—29 d. Socrate face rezumatul discursului său de „ieri" 19 b. XV—XVIII) este aceea de a oferi cititorului o hartă a principalelor probleme ale acestui dialog. — pe care le conţine). Discursul lui Critias despre vechea cetate a Atenei şi despre Atlantida. 34 ab. Introducere . 1937.aride.

Apa. Trupul lumii conţine toată apa. Cele înfăptuite prin lucrarea raţiunii (29 d-47 e) 29 d—30 c.(1) Fiinţă şi devenire (2) Cauza devenirii (3) Model şi copie (4) Discursul cosmogonic ca mit verosimil 128 CĂTĂLIN PARTENIE LĂMURIRI PRELIMINARE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 129 I. Modelul creaţiei: vieţuitoarea inteligibilă 31 a—b. aerul. Demiurgul 30 c—31 a. Forma sferică a trupului lumii Sufletul lumii 34 a—b. focul şi pămîntul 32 c—33 b. tot focul şi tot pămîntul 33 b—34 a. Rezumat . Unicitatea copiei Trupul lumii 31 b—31 c. tot aerul.

Timpul ca imagine mobilă a eternităţii 38 c—39 e. Sufletul este anterior trupului 35 a. Planetele ca instrumente ale timpului 39 e—40 b. Cuvîntul Demiurgului către ceilalţi zei 41 d—42 d. Cele patru feluri de vieţuitoare. Alcătuirea sufletelor . Rotaţia Pămîntului 40 c—d. Trupul lumii este amestecat cu sufletul 36 e—37 c. împărţirea sufletului lumii în intervale armonice 36 b—d. Celelalte mişcări ale corpurilor cereşti sînt prea complicate pentru a fi descrise aici Trupul şi sufletul omenesc 40 d—41 a. Zeii tradiţionali 41 a—d. Alcătuirea sufletului lumii 35 b—36 b. Alcătuirea cercurilor identicului şi diferitului. Raţionamentul sufletului lumii 37 c—38 c. Orbitele planetelor 36 d—e. Zeii cereşti 40 b—c.34 b—c.

nu al unor substanţe 50 a—c. Sufletele omeneşti sînt „însămînţate" în Pămînt şi în celelalte planete 42 e—44 d. aerului.omeneşti. Receptacolul devenirii 49 a—50 a. Formele focului. Cauza rătăcitoare. Imaginile oglindite 46 c—47 e. Descrierea receptacolului 50 c—51 b. Receptacolul nu are însuşiri 51 b—e. Alcătuirea trupului omenesc: capul şi membrele 45 b—46 a. copia . Starea sufletului reîncarnat 44 d—45 b. Focul. Cele înfăptuite prin lucrarea necesităţii (47 e—69 a) 47 e—48 e. Raţiune şi necesitate 48 e—49 a. apa. Forma. Ochii şi văzul 46 a—c. aerul şi pămintul sînt numele unor însuşiri. Legile destinului 42 d—e. apei şi pămîntului 51 e—52 d. Necesitatea. II. Cauzele auxiliare şi scopul văzului şi al auzului.

Mişcare şi repaus 58 c—61 c. Senzaţiile. Varietăţile focului. aerului. Lăcaşurile celor două . apei şi pămîntului 61 c—68 d. Concluzie III. Recapitulare. Haosul 53 c—55 c.tului 69 d—72 d. Transformarea corpurilor primare 57 d—58 c. Adăugarea părţilor muritoare ale sufle. Corpurile primare şi alcătuite triunghiurile din care sînt I 55 c—d.şi receptacolul 52 d—53 c. îmbinarea raţiunii cu necesitatea (69 a—92 c) 69 a—d. Pipăitul Plăcerea şi durerea Gusturile Mirosurile Sunetele Culorile 68 e—69 a. Ar putea exista cinci lumi? 55 d—57 c.

(c) bilă Diferite feluri de febră 86 b—87 b. Trupul omenesc Măduva. părul. Rezumat 73 b—76 e. Scurtă digresiune 80 d—81 e.părţi muritoare ale sufletului Inima Plămînii Stomacul Ficatul şi splina 72 d—73 a. Bolile trupului Bolile cauzate de un exces sau de o carenţă a corpurilor primare Bolile ţesuturilor secundare Bolile cauzate de (a) respiraţie. Moartea naturală 81 e—86 a. carne x şi tendoanele Distribuirea neuniformă a cărnii Pielea. săntinţa şi creierul Oasele. unghiile 76 e—77 c. Proporţiile şi . Respiraţia şi circulaţia 79 e—80 c. Plantele 77 c—e. Cele două vene principale 77 e—79 a. Hrănirea organismului. Circulaţia sîngelui Creşterea şi îmbătrînirea. Respiraţia 79 a—e. (b) flegmă. Bolile sufletului 87 b—89 d.

9 — Opere voi. VII 130 CiTĂLIN PARTENIE Introducere (106 a—108 d) Discursul lui Critias (108 e—121 c) 108 e—109 a.disproporţiile dintre trup şi suflet 89 d—90 d. Concluzie (B) Critias Structura lui Critias este. Hefaistos şi Atena . Scurtă recapitulare a celor spuse de către Critias la începutul lui Timaios Vechea cetate a Atenei (109 b—112 e) 109 b—c. Animalele 92 c. Critias îşi începe discursul său. îngrijirea sufletului 90 e—91 d. clar delimitate între ele. spre deosebire de cea a lui Timaios. După o scurtă introducere. mult mai clară şi mai puţin complicată. Zeii îşi împart lumea 109 c —d. Cele două sexe 91 d—92 c. care cuprinde. două părţi: prima descrie vechea cetate a Atenei. cea de a doua — Atlantida.

Dinastia regală 114 d—115 c. Descrierea capitalei 116 c—117 e. De ce vor fi folosite nume greceşti 113 b—c. Geografia insulei 118 e—119 d. Bogăţiile naturale ale insulei 115 c—116 c. templele şi celelalte construcţii 117 e—118 e. Ţinutul în-care se afla cetatea 111 e—112 e. al patrulea1 dintre oaspeţii . Atlantida i-a revenit lui Poseidon 113 d—114 d. trei: dar unde e. Rînduielile cetăţii 110 e—111 e.109 e—110 b.21 c. Atlantida (112 e—121 c) 112 e—113 b. Jurămîntul regilor 120 d—J. Decăderea morală a locuitorilor Atlantidei TIMAIOS SOCRATE TIMAIOS HERMOCRATE CRITIAS SOCRATE Unu. Palatele. Rînduielile politice 119 d—120 d. Descrierea cetăţii. iubite Ti.n a maios. doi. Populaţia vechii cetăţi a Atenei L10 b—d.

pentru a le aşeza mai bine în minţile noastre.mei de ieri. Dealtfel nici n-ar fi drept ca acum. iar pe cele ce le-am uitat ni le vei aminti tu. SOCRATE Vă mai amintiţi oare despre ce anume v-am cerut să vorbim. precum şi de toate cîte le-am spus cu privire la acest lucru? TIMAIOS Pe unele ni le amintim. SOCRATE Aşa am să fac. dacă nu-ţi este peste mînă. Socrate. atît cît ne b stă în putere. să nu fim la fel de ospitalieri. TIMAIOS Nici nu mai încape vorbă şi. după ce ieri ne-ai primit cum se cuvine. cred că e de datoria ta şi a lor să preluaţi rolul celui care na venit. SOCRATE Atunci. care astăzi îmi sînt gazde? TIMAIOS I s-a făcut deodată rău. sau. recapitulează-le pe scurt din capul locului. Cele spuse . mult mai bine. vom încerca să nu fim cu nimic mai prejos decît el. noi cei rămaşi. nu de bunăvoie lipseşte el de la această întâlnire.

Socrate. ca 18 a 132 PLATON . adică celor pe care ei îi guvernează. pe potriva naturii sale?4 Şi n-am spus că cei care au datoria să lupte pentru toţi ar trebui să fie doar paznici ai cetăţii. pămînt şi a celorlalţi meşteşugari de grupul apărătorilor ei?3 TIMAIOS Ba da.de mine ieri c priveau în esenţă orînduire_a_cetăţii^. SOCRATE Apoi n-am dat fiecăruia cîte o singură d îndeletnicire. şi tot ce ne-ai spus a fost pe placul minţii noastre. TIMAIOS întocmai. apă-rînd-o de oricine ar merge împotrivă-i? Şi că ei vor împărţi dreptatea cu blîndeţe celor care o vatămă dinăuntru. cea'maî Sună alcătuire a unei cetăţi şi prin ce fel de oameni s-ar putea ea înfăptui. şi anume: care ar fi. un singur meşteşug. după mine. SOCRATE Oare n-am început prin a stepară în cetate mulţimea cultivatorilor de.

nu-i aşa. ei o . sufletul acestor paznici trebuie să fie. sau orice altceva drept bunul lor. după caz. prin firea lui. SOCRATE Cît despre educaţia lor.TIMAIOS 133 unora ce prin firea lucrurilor le sînt prieteni. b SOCRATE Iar apoi am spus. după cum cere dreptatea. aprig sau îngăduitor. că cei crescuţi astfel nu vor privi nicicând ceva de aur sau de argint. nam spus că paznicii trebuie instruiţi în gimnastică. fiind în schimb necruţători cu duşmanii din afară?5 TIMAIOS 'întocmai. SOCRATE Iar pe urmă n-am spus că. pentru ca ei să poată fi. primind din partea celor apăraţi atîta răsplată cîtă se cuvine unor oameni cumpătaţi'. blînzi cu unii şi aspri cu ceilalţi?6 TIMAIOS Ba da. în muzică şi în toate celelalte cunoştinţe potrivite unora ca ei?7 TIMAIOS întocmai. Totuşi.

TIMAIOS Aşa s-a vorbit şi despre acestea. încît nimeni să nu considere pe vreun copil d drept al său şi toţi să-i socotească pe toţi ca făcînd parte din . SOCRATE Dar despre procreaţie? Dintre cele spuse. am spus că natura lor trebuie să fie alcătuită din acelaşi amestec armonios de calităţi din care este alcătuită şi natura bărbaţilor9. oare nu acesta e lucrul cel mai uşor de ţinut minte prin neobişnuitul lui? Şi anume: am statornicit ca toate căsătoriile să fie în comun şi toţi copiii să fie astfel ai tuturor. TIMAIOS Şi în privinţa asta întocmai aşa am vorbit. neavînd altă grijă decît virtutea şi de nimic altceva păsîndule8. o SOCRATE Cît despre femei. de vreme ce trăiesc laolaltă. cît şi în toate celelalte10.vor cheltui împreună. şi că tuturor femeilor trebuie să li se dea aceleaşi îndeletniciri ca şi lor. atît în război.

pe măsură ce copiii cresc. pentru a se naşte neîntîrziat copii cît mai înzestraţi cu putinţă.aceeaşi familie: fraţi şi surori pe toţi cei care sînt cam de aceeaşi vîrstă. părinţi şi străbuni pe cei care s-au născut înaintea lor sau mai demult.ie între ei şi fără ca cineva să socotească drept pricină a unirii lor altceva decît întîmplarea12. SOCRATE Şi. pe cînd copiii celor răi vor fi împrăştiaţi în taină prin cetate şi că. TIMAIOS Da. de bună seamă. vegheaţi de . cum zici. TIMAIOS Aşa ţinem minte. am spus că atît cîrmuitorii cît şi cîrmuitoarele e trebuie să ticluiască într-ascuns îmbinarea căsătoriilor prin nişte trageri la sorţi: în acest fel şi cei buni şi cei răi se vor uni cu femei asemenea lor. ţinem minte că. SOCRATE Iar apoi n-am spus noi că numai copiii *9 a celor buni trebuie educaţi. sînt lesne de ţinut minte. copii şi nepoţi pe cei născuţi după ei'11. fără a se isca vreo duşmăr.

b sele noastre. fie zugrăvite. am terminat de revăzut. ar simţi dorinţa de a le vedea mişcîndu-se de la sine şi luîndu-se la întrecere. în punctele esenţiale. Acelaşi lucru l-am simţit c şi eu în faţa cetăţii descrise de noi. fiecare după puterile sale. toate cele spuse ieri. şi anume ce am simţit eu în faţa cetăţii pe care am descris-o.cîrmuitori. cei care s-au dovedit vrednici trebuie aduşi înapoi. aş asculta cu plăcere povestindu-se întrecerile la care participă cetatea: cum ajunge în chip . Socrate. E ca şi cînd cineva. întradevăr. iubite Timaios. după ce ar fi privit undeva nişte fiinţe frumoase. TIMAIOS întocmai. fie cu adevărat vii. ori mai simţim nevoia să le întregim cu ceva? TIMAIOS Nicidecum. acestea au fost spu. SOCRATE Aşadar. dar nemişcate. SOCRATE Eu însă aş mai avea ceva de adăugat. iar în locul lor vor fi strămutaţi cei nevrednici dintre copiii celor buni13.

ceea ce le este însă străin este. Critias şi Hermocrate. Cît despre tagma sofiştilor. dar nu pentru că nu respect breasla poeţilor. De aceeaşi neputinţă îi bănuiesc şi pe poeţi. ci pentru că.legiuit să se războiască cu alt fel de cetăţi şi cum îşi dovedeşte calităţile specifice educaţiei şi creşterii date cetăţenilor ei. Iar această neputinţă a mea nu are nimic de mirare. îmi dau seama că d niciodată nu voi fi în stare să elogiez îndeajuns pe cetăţenii unei asemerea cetăţi. pentru ei. sînt convins că ei sînt foarte pricepuţi la discursuri şi la alte lucruri frumoase. . aşa cum e evident pentru oricine. imitatorii imită cel mai uşor şi cel mai bine lucrurile în mijlocul cărora au fost crescuţi. greu e de imitat în fapte şi extrem de greu în cuvinte14. dar tare mă tem că ei — care. în ce priveşte însă aceste lucruri. fie ei vechi sau noi. nestatornicindu-se nicăieri. atît în lupte cît şi în tratative.

a participat la cele mai înalte funcţii şi onoruri ale cetăţii. cred eu.134 PLATON rătăcesc din cetate în cetate — nu înţeleg ceea ce fac şi spun pe timp de război cei ce sînt deopotrivă filosofi şi oameni politici pentru a izbîndi în luptă sau în negocieri. în locul cel mai înalt al întregii filosofii. din Italia. Despre Critias18 ştim cu toţii prea bine că nu este deloc străin de ceea ce ne ocupăm. ajungînd totodată. care prin avere şi neam nu-i este mai prejos nimănui de acolo. cetăţean al atît de bine guvernatei cetăţi Locri17. predispuşi prin 20 a natură şi educaţie atît la filosofie cît şi la politică15. 'm-am bucurat încă de ieri. Au mai rămas deci cei ca voi. De b aceea. în sfîrşit. Timaios16. cînd mi-aţi cerut . despre natura şi educaţia lui Hermocrate19 avem mărturia multora că ele sînt la înălţimea celor spuse aici. aici de faţă. chibzuind bine.

cum am ajuns în casa în care ne-a găzduit Critias. numai voi puteţi arăta cum această cetate intră într-un război pe măsura ei şi cum îl poartă aşa cum ne-am dori. am ajuns totodată să vă propun ce mai avem de vorbit. fiind astăzi gazde. aţi putea da o continuare potrivită discursului meu. cel mai însufleţit să-1 accept. propuneţi obiectul dezbaterii. dintre toţi oamenii de astăzi. Spune-i-o acum şi lui Socrate.să vorbesc despre orînduirea cetăţii. . aşa cum a spus şi Timaios. Critias ne-a spus o poveste de demult. Prin urmare sfătuiţi-vă c între voi şi. d Apoi. HERMOCRATE Desigur. dintre toţi. Socrate. şi. ştiind că numai voi. Ieri. nu ne lipseşte deloc rîvna şi nici nu avem vreun motiv pentru a-ţi refuza propunerea. dacă aţi vrea. recapitulînd la cererea voastră discursul meu de ieri. Căci. Eu sînt gata pregătit şi. Dar iată că. tocmai despre aceste lucruri am vorbit. ba chiar de pe drum.

CRITIAS Ascultă. CRITIAS Aşa trebuie să facem. dacă şi Timaios.Critias. Socrate. al treilea dintre noi e de aceeaşi părere. bunicul meu — după TIMAIOS 135 cum îşi reamintea acesta din urmă la bătrîneţe. vorbind cu mine — cît de măreţe şi de minunate erau faptele acelei cetăţi de demult. fapte căzute în uitare din cauza multei vremi trecute de atunci şi a pieirii majorităţii oamenilor21. era rudă şi prieten de nădejde al lui Dropide. TIMAIOS Sînt de aceeaşi părere. cel mai înţelept dintre cei şapte. neobişnuita. Dintre toate aceste fapte. deci. ca să judece dacă ea este sau nu potrivită cu ceea ce ne-a cerut. şi totuşi pe deplin adevărata poveste pe care a spus-o cîndva Solon. aşa e cum adesea spune el însuşi în poeziile sale. străbunicul meu20. El i-a povestit lui Critias. Acesta. una este cea mai de seamă şi pe ea se .

o povestea Critias nu ca pe o simplă legendă. mulţi dintre copii le-au recitat. după cum spunea. atît 21 pentru a-ţi aduce ţie un omagiu. Pentru noi. de sărbătoarea ei.cade s-o evocăm acum. Socrate. un imn22. copiii. cele ale lui Solon erau încă noi pe atunci. pe care. SOCRATE Bine zici. aproape de 90 de b ani. dar care este fapta aceea din vechime. ci ca pe o înfăptuire adevărată a cetăţii noastre? CRITIAS O să vă spun. pentru că. iar eu să tot fi avut vreo zece. sărbătoarea s-a desfăşurat şi atunci. acea veche poveste pe care am auzit-o de la acel bătrîn. părinţii noştri punîndu-ne la întreceri de recitare. potrivit celor auzite de la Solon. S-au recitat dar multe poezii ale multor poeţi şi. de Coureotis23. după obicei. cît şi pentru a o slăvi cum se cuvine pe zeiţa Atena. . aşadar. Căci pe atunci Critias era deja. Ne aflam în timpul Apaturiilor. ca şi cum i-am cînta. ca de fiecare dată.

dacă ar fi isprăvit aici povestea adusă din Egipt şi dacă n-ar fi fost nevoit să lase deoparte poezia din cauza răscoalelor şi a tuturor nenorocirilor pe care le-a găsit la întoarcere. dar. „Era despre cea mai măreaţă". a spus că Solon i se pare a fi nu numai cel mai înţelept dintre oameni. ci şi cel mai nobil dintre toţi poeţii. nici Homer. poate şi cea mai dreaptă dintre toate faptele acestei cetăţi. $ după părerea mea nici Hesiod. nici vreun alt poet n-ar fi ajuns mai vestit decît el. „şi cea mai renumită. spuse Critias. Atunci c bătrînul. Critias?" — întrebă Amynandru. Amynandre. din cauza trecerii timpului şi a morţii izvoditorilor ei. spuse: „Da.Unul din fra-tria mea." . îmi aduc aminte ca azi. ci ar fi luat-o în serios. poate doar fiindcă aşa credea el.. sau poate pentru că voia să-1 omagieze pe Critias. .Şi despre ce era acea poveste. ca ceilalţi poeţi. dacă Solon n-ar fi neglijat poezia. surîzînd. se bucură nespus şi.

nici el şi nici . întemeietorul ei era o zeiţă. şi-a dat seama că. despre acele lucruri. care o povestea ca adevărată/' e „în Egipt". se află o regiune numită Saiticos." 136 PLATON TIMAIQS 137 „Spune-o de la început". sînt rudele lor. Solon a dobîndit 22 a o mare cinste printre ei. într-un fel. a vorbit Amynandru. „în Deltă. numită Neith în egipteană. iar în greceşte Atena. în preajma locului unde braţele Nilului se despart. Pentru locuitorii acestei cetăţi. Ajungînd acolo. spuse Critias. Ei sînt buni prieteni ai atenienilor şi spun că. Şi întrebînd într-o zi despre cele din vechime pe aceia dintre preoţi care le ştiau cel mai bine. „ce şi cum s-a întîmplat şi de la cine a auzit-o Solon. de unde era şi regele Amasis24.povestea n-a mai ajuns pînă la noi. iar cea mai mare cetate a aces--tei regiuni este Sais.

Solon. apoi despre ce s-a petrecut după potop: cum s-au năsb cut Deucalion şi Pyrrha27 şi ce şir de urmaşi au avut.» Auzind acestea. cel numit şi primul om. a început să le vorbească despre cele mai vechi tradiţii ale cetăţii noastre: despre Phoroneus25. şi despre Niobe26. După care. modurile în care au pierit oamenii: cele mai importante s-au datorat focului şi apei. . a încercat să stabilească cît a trecut de atunci. nu există grec bătrîn. Solon 1-a întrebat: «Cum poţi spune aşa ceva?» Şl preotul i-a răspuns: «Sînteţi toţi tineri la suflet. care era foarte bătrîn. recapitulînd durata evenimentelor povestite. iar altele. şi vor mai fi. Odată. căci nu aveţi în el nici vreo opinie veche şi nici vreo c învăţătură încărunţită de vreme. voi grecii sînteţi mereu copii. Iar cauza este aceasta: multe şi felurite au fost. Unul din preoţi. vrînd să-i ademenească.vreun alt grec nu ştia mai nimic. i-a spus: '«Solon.

Căci. după cum se spune şi la voi. iar toate de pe Pămînt pier într-un mare incendiu.mai neînsemnate. multor altor cauze. Nilul. pe cînd cei ce . ne-a scăpat şi atunci. el însuşi pierind lovit de trăsnet. după ce a înhămat odată caii la carul tatălui său. Atunci. re-vărsîndu-se30. în schimb pe noi. a incendiat tot ce era pe Pămînt. Toate acestea par a al-d cătui un mit. nefiind în stare să-1 mine pe drumul părintesc. purificîndu-1. toţi cei care locuiesc în munţi. se salvează numai păstorii de cirezi şi de turme din munţi. fiul lui Helios. în locuri înalte şi în regiuni uscate sînt nimiciţi mai degrabă decît cei ce locuiesc în preajma rîurilor şi mării. ori de cîte ori zeii inundă pămîntul cu apă. Adevărul este însă că la intervale mari de timp are loc o deviaţie29 a corpurilor cereşti ce se mişcă în jurul Pămîntului. în acea încercare. Pe de altă parte. salvatorul nostru şi în alte daţi. Phaethon28.

în ţinutul acesta însă apele nu se re. şi păstrate.locuiesc în cetăţile de la voi sînt duşi de către rîuri în mare. fie la voi. încă din vremuri străvechi. vine asupra voastră. De aceea aici au fost salvate cele mai vechi tradiţii. la sorocuri prescrise. . toate acestea au fost consemnate aici. fie aici sau în altă parte. dimpotrivă. ele ţîşnesc firesc. măreţ sau în alt fel deosebit. întotdeauna. precum o boală. uneori mai mulţi. alteori mai puţini. Pe cînd la voi şi la celelalte popoare. ci. în temple. din adîncuri către suprafaţă. Adevărul este că în toate locurile unde nu stau împotrivă nici gerul. există întotdeauna oameni. nici arşiţa.e varsă niciodată din înălţimi spre şes. la noi. potopul ceresc ce îi cruţă numai pe cei inculţi şi lipsiţi de harul Muzelor31. ori de cîte ori se întîmplă ca lucrurile să fie cît de cît orînduite în ce priveşte scrisul şi toate cîte sînt de trebuinţă cetăţilor. Toate 23 a cîte le ştim prin tradiţie orală despre ce a fost frumos.

b noaşteţi cîte se petreceau în vremurile străvechi. fără să cu. c din cauză că supravieţuitorii. cînd cetatea de acum a atenienilor era cea mai pricepută la război şi cu mult cea mai bine legiuită în toate privinţele. nici la voi. de-a lungul multor generaţii. ca nişte tineri.Astfel încît voi deveniţi iarăşi neştiutori. cu privire la legendele voastre. Voi însă aţi uitat toate acestea. înainte de marea nimicire pricinuită de ape. voi nu vă amintiţi decît de un singur potop. deşi au fost mai multe. se . Căci a fost o vreme. cu puţin se deosebesc de basmele copiilor. Iar genealogiile înfăţişate de tine. întîi de toate. au murit fără să lase nimic în scris. nici aici. într-adevăr. neam din care te tragi şi tu şi întreaga voastră cetate de acum. Solon. Solon. căci din el a dăinuit cumva o mică sămînţă. Şi încă ceva: voi nu ştiţi că cel mai frumos şi mai bun neam omenesc s-a născut pe meleagurile voastre.

Solon spuse că se miră peste măsură şi. atît din respect pentru tine şi pentru cetatea ta cît şi.spune că cele mai glorioase fapte de arme au fost înfăptuite de către această cetate şi că în ea existau cele mai frumoase rin138 PLATON TIMAIOS 139 duieli politice din toate cîte am auzit noi aici că se află sub soare. Cetatea voastră e mai veche cu o e mie de ani decît a noastră. cuprins de o mare curiozitate. cît mai exact. am să-ţi spun. deoarece . îi rugă pe preoţi să-i povestească pe dată. Iar preotul îi răspunse: «Cu mare plăcere. pentru a aduce cuvenita cinstire zeiţei care a fost amînduror cetăţilor noastre părinte şi dascăl. tot ce ştiu despre străvechii săiconcetăţeni. nu mai puţin. Solon.» d Auzind acestea.

tagma păstorilor. a vînătob rilor şi agricultorilor33. pe scurt. compară legile voastre cu cele de aici. legile concetăţenilor tăi de acum 9000 de ani. curînd. în care fiecare îşi exercită propriul meşteşug fără a se amesteca cu nimeni altul. şi. pe îndelete. Din scrierile noastre" sfinte rezultă că cetatea de aici şi-a căpătat orîndui-rea deplină acum 8000 de ani. apoi tagma meşteşugarilor. Pentru început. separată de toate celelalte. dintre toate faptele lor. Cît despre tagma luptătorilor ţi-ai dat seama desigur că ea este aici separată de toate celelalte. am să ţi-o dezvălui pe cea mai 24 â frumoasă. Multe din legile voastre de odinioară le vei regăsi în rîndu-ielile noastre de acum: în primul rînd tagma preoţilor. vom recurge chiar la texte şi vom relua totul în amănunt. lor fiindu-le prescris de către lege să nu se preocupe de nimic . Am să-ţi arăt deci.a primit sămînţa voastră de la Gaia şi Hephaistos32. Apoi.

pe meleagurile voastre. căci ni le-a dezvăluit pe toate — de la meşteşugul profeţiei pînă la c medicina ce se îngrijeşte de sănătate. şi de la ştiinţele acestea divine pînă la cele omeneşti — şi ne-a înzestrat cu toate învăţăturile cîte vin la rînd după ele. Ei bine. Şi pentru că zeiţa era deopotrivă iubitoare de război şi de înţelepciune. potrivit amestecului armonios al anotimpurilor.altceva decât de război. noi am fost primii din toată Asia care ne-am înarmat astfel. după ce a ales locul în care v-aţi născut. în ce priveşte felul armelor. a populat întîia oară d . Cît despre cele a. dîndu-şi seama că. lănci şi scuturi. Mai mult încă. cu toată această rînduială şi rostuire zeiţa pe voi v-a înzestrat cei dintîi. vezi bine cită grijă le-a acordat aici legea chiar de la început.le spiritului şi despre buna lor orînduire. pe voi v-a învăţat cei dintîi zeiţa. întocmai cum. el va putea purta oamenii cei mai luminaţi.

citindu-le în scriptele noastre34. Multe şi mari fapte ale cetăţii voastre admirăm noi aici'.e nesc de o mare putere stăvilită cîndva ele cetatea voastră putere care. în semeţia ei. Căci pe atunci acea mare se putea traversa. fo-losindu-vă de legi asemănătoare cu ale noastre.tocmai un asemenea loc. menit să-i poarte pe oamenii cei mai asemănători cu ea. precum vi se cuvenea ca vlăstare şi învăţăcei ai zeilor. acolo vaţi aşezat. Astfel voi. Această insulă era mai mare decît Libya37 şi Asia38 la un loc. Scrierile noastre pome. năpustindu-se dinspre Marea Atlantică30. călătorii acelei vremi puteau trece pe . există însă una ce le întrece pe toate în măreţie şi în virt'ute. din ea. întrecîndu-i în toate privinţele pe toţi ceilalţi. iar în faţa strîmtorii pe care voi o numiţi Coloanele lui Heracles36 se afla o insulă. pornise împotriva întregii Europe şi a întregii Asii. şi guvernîndu-vă chiar mai bine decît noi.

celelalte insule şi din acestea pe întreg teritoriul din faţă. prin puterea regilor ei. precum şi multe alte insule şi părţi din continent. s-a arătat pe deplin întregii lumi' cîtă pricepere şi cîtă dîrzenie se . s-a constituit. a încercat cîndva să supună. un mare şi vrednic de mirare regat40. Această putere. dintr-ale noastre şi din cele de dincoace de strîmtoare. pe drept cuvînt numită mare. în partea dinspre noi. printr-un singur atac. ce se afla în preajma acelei mări. Atlantida. Pe lîngă acestea mai avea în stăpînire. Solon. Libya pînă către Egipt b şi Europa pînă la hotarele Tyrrheniei41. după ce şi-a adunat la un loc toate forţele. In insula aceea. cu deplină potrivire. Şi atunci. care stăpânea întreaga insulă. întregul ţinut din părţile voastre. Interiorul strîmtorii de care vorbim pare a fi o fîşie îngustă de apă. 25 a el poate fi numit. continent39. avînd un loc strimt de acces. Cît priveşte pămîntul care înconjoară acea adevărată mare.

iar insula Atlantidei a pierit. c apoi. în timpul ce a urmat. d într-o singură zi şi în crîncena noapte ce i-a urmat. după ce prin forţa lucrurilor a fost părăsită de toţi ceilalţi. a înfruntat singură primejdii cumplite.află în puterea cetăţii voastre. întrecînd pe toate celelalte prin tăria ei sufletească şi prin meşteşugul armelor. mîlul aflat la . ea a mers întîi în fruntea elenilor. încă şi azi. cruţînd de sclavie pe cei rămaşi slobozi şi redîndu-ne 140 PLATON cu mărinimie libertatea tuturor celor ce locuiam dincoace de Coloanele lui Heracles42. avînd loc năpraznice cutremure şi inundaţii. întreaga voastră armată strînsă la un loc a fost înghiţită de pămînt. seufundîn-du-se în-mare. i-a biruit pe năvălitori şi a ridicat semn de biruinţă. marea de acolo este greu de trecut şi de explorat. De aceea. întradevăr.

mică adîn-cime. aşa cum vi le-am spus. cele spuse de Critias cel e Bătrîn. pentru a fi în măsură să vi le spun apoi şi vouă. m-am gîndit că. am tăcut. căci trecuse multă vreme şi nu-mi aminteam prea bine. care provine din scufundarea insulei. de aceea am primit eu ieri atît de uşor să fac ceea ce ne cereai. Ieri. M-am gîndit aşadar că ar trebui să-mi reamintesc totul singur. Atunci însă. pe cînd vorbeai despre cetatea ta şi îi înfăţişai cetăţenii. spusele tale aproape coincideau cu 26 a Cele ale lui Solon. pe scurt. punct cu punct. Vezi.»" Ai auzit. lucrul cel mai însemnat în asemenea . Am socotit că nouă o să ne fie cu destul folos să pornim de la un subiect potrivit intenţiilor noastre. printr-o foarte potrivită întîmplare divină. Socrate. mă cuprindea uimirea amintindu-mi de toate cîte vi le-am spus acum. stînd drept piedică. aşa cum le-a auzit el de la Solon. pe loc.

le-am povestit prietenilor noştri ceea ce-mi aminteam atunci. în timp ce eu nu mai conteneam cu întrebările. Iar acum. Şi nu numai în mare. . tare m-aş mira să-mi fi scăpat ceva din cele pe care c le-am auzit atunci. din cele auzite ieri. aşa cum a spus şi Hermocrate. eu. gîndindu-mă bine. mi-am reamintit totul. Socrate. b Deci.cazuri. după ce m-am despărţit de ei. Uite. demult. pînă noaptea tîrziu. care îmi istorisea cu multă însufleţire. că doar de asta ţi-am zis tot ce ţi-am zis. Chiar din zorii zilei le-am spus şi lor toate acestea. Căci nu degeaba se zice că ceea ce ai aflat de copil se ţine uimitor de bine minte. îndată după ce am plecat ieri de aici. Astfel că toate mi-au rămas de neşters în amintire. de parcă ar fi nişte imagini gravate. In schimb. Simţeam multă bucurie copilăroasă ascultîndu-1 pe bătrîn. ca să aibă şi ei ce să-ţi spună. sînt gata să vorbesc. nu ştiu dacă-mi pot reaminti tot.

iar pe cetăţenii imaginaţi de tine îi vom declara că sînt adevăraţii noştri strămoşi. după puterile noastre. cu sacrificiul ce-1 aducem astăzi zeiţei? Şi . vom încerca. să răspundem aşa cum se cuvine celor cerute de tine. Cetăţenii şi cetatea pe care ni le-ai înfăţişat TIMAIOS 141 ieri ca pe un mit le vom strămuta acum în realitate şi vom statornici că acea cetate a ta este vechea cetate d a Atenei. Dar mai întîi să vedem dacă tema aceasta ne este pe plac. sau dacă trebuie să e căutam o alta în locul ei. Critias? Care s-ar potrivi mai bine. SOCRATE Şi ce alt subiect am putea prefera în locul acestuia. prin natura sa.ci aşa cum le-am auzit pe fiecare în parte. Nici nu se poate potrivire mai mare şi n-avem cum greşi spunînd că ei sînt cei de atunci. Luîndu-ne împreună această sarcină. aceia despre care vorbea preotul.

mă voi odihni. Ne-am gîndit că Timaios. să-i facem . ascultîndu-vă. şi ca unul care s-a străduit cel mai mult să -cunoască natura universului. Iar dacă am renunţa la toate acestea. ca şi cum i-aş primi pe oameni gata zămisliţi prin vorba sa. aducîndu-i în faţa noastră ca în faţa unor judecători. lucru foarte important. nici vorbă de aşa ceva. iar eu. în schimbul ostenelii mele de ieri. Al vostru e acum cuvîntul. După Timaios voi vorbi eu. Şi pe aceştia din urmă. ca cel mai bun astronom dintre noi. nu-i vorba de un mit plăsmuit. ci de o istorie adevărată. iar de la tine iaş lua pe aceia cărora tu le-ai dat o creştere deosebită. 'cum şi unde vom găsi altele mai pe placul nostru? Nu. Socrate. 27 a CRITIAS Iată.unde mai pui că. ar trebui să vorbească cel dintîi. cum am rînduit noi banchetul pe care îl dăm în cinstea ta. potrivit poveştii şi legiuirii lui t Solon. începînd cu naşterea lumii şi sfîrşind cu natura oamenilor43.

dacă. ospăţul de cuvinte pe care mi-1 daţi la rîndul vostru este unul desăvîrşit şi plin de strălucire. -scoşi din uitare de scrierile sfinte. nu .născut sau dacă nu cumva este . rămînînd ca pe mai departe să vorbim despre ei ca despre nişte cetăţeni atenieni adevăraţi. invocă într-un fel sau altul un zeu44. dar nu înainte de a-i invoca. 142 PLATON TIMAIOS Dar de bună seamă. şi să considerăm astfel că ei sînt acei atenieni de demult. pe zei. fie ea mică sau mare.cetăţeni ai acestei cetăţi. căci aşa fac toţi cei care au un dram de înţelepciune: ori de cîte l ori sînt pe cale să înceapă o treabă. SOCRATE Din cîte văd. potrivit datinei. Prin urmare. care ne propunem să vorbim despre univers — cum s-a . să vorbeşti acum. c Socrate.nenăscut — trebuie. este datoria ta. Cu atît mai mult noi. Timaios.

în aşa fel încît tot ce vom avea de spus să fie spus cît mai pe placul minţii lor.şi al sensibilităţii iraţionale46. Aşadar. să-i invocăm atît pe zei cît şi pe zeiţe şi săL rugăm să ne ajute. mai întîi trebuie să facem următoarea distincţie: ce este fiinţa veşnică. iar ceea ce devine şi piere. Va trebui însă să cîîemăm în ajutor şi propriile noastre puteri. ce nu are 28 a fiinţă40. şi ce este devenirea veşnică.sîntem cu totul necugetaţi. Aceasta să fie invocaţia în ce-i prici veste pe zei. Ceea ce este veşnic identic cu sine poate fi cuprins de gîndire printr-un discurs raţional. devine în mod necesar sub acţiunea unei cauze. căci în lipsa unei cauze .. iar eu să înfăţişez cît mai clar ceea ce gîndesc despre subiectul ce ne stă în faţă. pentru ca voi să înţelegeţi cît mai uşor. ce nu are devenire. neavînd niciodată fiinţă cu adevărat. după părerea mea. este obiectul opiniei. In plus. tot ceea ce devine. fiind astfel şi pe placul nostru.

în felul b acesta. el. iar toate de acest fel sînt sensibile. . putînd fi concepute prin opinia întemeiată pe sensibilitate. el va . palpabil şi are trup. neavînd naştere. începînd dintr-un început oarecare.să-vîrşi totul ca ceva departe de a fi frumos51. Cînd însă Demiurgul priveşte la ceea ce se află în devenire şi se foloseşte de acest model supus devenirii. aşa cum am spus.nimic nu poate avea devenire47. Este născut. aşa cum c am spus. Deci. Ori de cîte ori Demiurgul48 priveşte neclintit la ceea ce este identic cu sine şi se foloseşte de un asemenea model49 în realizarea formei şi specificului înfăptuirii sale. desăvîrşeşte totul ca ceva frumos50. trebuie cercetat din capul locului cu privire la orice. sau este născut. despre cer ca întreg — deşi i s-ar putea zice şi cosmos sau chiar într-un fel mai potrivit52 — trebuie să cercetăm mai întîi acel lucru. şi cele sensibile. care. căci este vizibil. şi anume: este el veşnic.

în timp ce-1 făurea.ne şi mereu la fel. este cu neputinţă să-1 spui tuturor53. devine în mod necesar TIMAIOS 143 sub acţiunea unei anumite cauze. în timp ce-1 făurea. să rostim nu ne este îngăduit. Dar. cosmosul n-ar fi frumos şi Demiurgul ar fi rău. dintre cele . şi odată găsit.b căci. acesta s-ar fi uitat la modelul devenirii.au devenire şi sînt generabile. sau către ceea ce este în devenire? Iată că. acesta a privit la mo. Iar dacă. Este însă limpede că. afirmăm că tot ceea ce devine. e l'mpede că. dacă acest cosmos este frumos şi Demiurgul este bun. şi 29 a anume: privind către ceea ce este egal cu s. ceea ce nici. Revenind. asta trebuie să cercetăm despre univers: privind către care din cele două modele 1-a făurit făuritorul Uri. acesta a privit la modelul veşnic. A găsi pe autorul şi pe tatăl acestui univers e un lucru greu.

Aşa stînd lucrurile. Demiurgul este cea mai bună. . cosmosul a fost făurit după modelul care poate fi conceput cu raţiunea. constant şi cognoscibil cu ajutorul raţiunii va fi ea însăşi stabilă şi de nezdruncinat. Universul este cel mai fru.născute. acest fel. pe de altă parte. printr-un discurs raţional. Pe de-o parte vorbirea despre ceea ce este stabil. fapt care. nu trebuie să lipsească unor discursuri inexpugnabile şi irefutabile. în orice domeniu. vorbirea despre ceea ce este copia celei dintîi realităţi. şi care este mereu identic cu sine. I Fiind născut aşadar în. în măsura în care este posibil. cel mai important este să începi cu ceea ce ţine de natura lucrurilor cercetate. ca şi cînd vorbele ar fi înrudite cu lucrurile a căror explicaţie o dau. Trebuie să distingem aşadar copia de modelul ei.j mos. iar dintre cauze. copie ce nu este decît o imagine a acelei realităţi. este necesar ca acest univers să fie o copie a ceva54.

Socrate. căci în acest raport. se află şi adevărul faţă de credinţă55. în privinţa celor spuse mai d înainte. cit şi voi. şi deci. judecătorii mei. amintindu-ne că atît eu.nu va fi. Dar. la rîndiil ei. dacă vom oferi discursuri la fel de plauzibile ca oricare altele. decît o vorbire verosimilă şi se va afla faţă de primul tip de vorbire într-un anume raport. să nu te miri. 144 PLATON TIMAIOS 145 cel care vorbesc. nu sîntem decît oameni. va trebui să le acceptăm. c în care se află fiinţa faţă de devenire. Aşadar. se cuvine să acceptăm un mit verosimil şi să nu mai căutăm . dacă în multe puncte ale multor probleme privitoare la zei şi la naşterea universului nu vom îi în stare să dăm un discurs care să fie în toate punctele sale pe deplin necontradictoriu şi extrem de exact.

El era bun. cu sine. atît cît îi stătea în putinţă. din ce cauză a alcătuit e Demiurgul devenirea şi acest univers. Fiind deci lipsit de invidie57. iar în cel bun nu poate apărea nici o invi'die. Am primit cu admiraţie introducerea ta. niciodată. Dorind deci ca toate să fie bune şi. legea universului. Primit din partea unor bărbaţi înţelepţi.nimic dincolo de el36. TIMAIOS Să spunem deci. lipsit de repaus şi aflat într-o mişcare discordantă şi haotică58 şi 1-a condus din dezordine în ordine. nimic să nu fie imperfect. faţă de nimic. totul trebuie acceptat pe deplin aşa cum propui tu. el a vrut ca totul să fie cît mai asemănător. SOCRATE Minunat. punct cu punct. Timaios. acest^ principiu fundamental al devenirii şi al universului trebuie acceptat 30 a Pe deplin. considerînd că ordinea este . Acum. Demiurgul a luat tot ce era vizibil. întregeşte pentru noi.

Odată stabilite cele de mai înainte. Aşadar. este imposibil ca în ceva să existe spirit fără suflet59. după ce a chibzuit. prin natura sa. şi-a dat seama că. Astfel stînd lucrurile potrivit unui discurs verosimil. pentru ca ceea ce va fi făcut să fie. Demiurgul a zidit universul punînd spiritul în suflet şi sufletul în trup.întru totul mai bună decît dezordinea. cît mai frumos şi mai bun. în plus. In virtutea acestui raţionament. Celui mai bun nu-i este şi nici nu i-a fost îngăduit vreodată să facă altceva b decît ceea ce este cel mai frumos. nici o înfăptuire al cărei întreg este lipsit de spirit nu va putea fi vreodată mai frumoasă decît una al cărei întreg are spirit şi că. trebuie să spunem acum ceea ce urmează acestora: în asemănarea . în ce priveşte cele care sînt prin natura lor vizibile. trebuie să spunem că c acest univers este — din cauza providenţei zeului — cu adevărat o fiinţă însufleţită şi raţională.

Demiurgul. dorind ca universul să fie cît mai asemănător cu cel mai frumos şi mai desăvîrşit în toate privinţele dintre entităţile inteligibile. fie pe genuri60. să admitem că universul este cel mai asemănător aceluia ale cărui părţi sînt toate celelalte vieţuitoare. la fel cum acest univers ne cuprinde pe noi şi pe toate celelalte creaturi vizibile. căci nimicjjrumos nu s-ar putea naşte vreodată fiind asemănător cu ceva încom-plet. luate fie individual. a alcătuit o vieţuitoare unică şi vizibilă. potrivit naturii lor. sau era mai corect să ' \ orbim de mai multe sau de o infinitate? Unic.căreia dintre vieţuitoare a alcătuit Demiurgul universul? Să considerăm că nu prin asemănarea cu vreo făptură ce este doar specie. care cuprinde în sine toate vieţuitoarele cîte sînt. Aveam oare dreptate 31 â cînd lam numit un univers unic. de acelaşi fel. Căci acesta are cuprinse în sine însuşi toate vieţuitoarele inteligibile. ci. de vreme ce a .

. şi nici ceva solid fără pămîntTHDe aceea Demiurgul. Dar. dar nimic vizibil nu s-ar putea naşte vreodată fără foc şi nimic tangibil fără ceva solid. de bună seamă. pentru ca acest cosmos să fie asemănător acestei vie. crea. Aşadar.b torul n-a făcut nici două. ţuitoare. căci cel care cuprinde toate vieţuitoarele inteligibile n-ar putea fi împreură cu un al doilea. este şi va fi unul singur şi unic în felul său61. 1-a făcut din foc şi pămînt. cînd a început să alcătuiască corpul universului. desăvîrşit în ce priveşte unicitatea sa. pentru că atunci ar trebui să existe o altă vieţuitoare care să le cuprindă pe acestea două ca părţi ale sale. trebuie să fie corporal. şi ca atare vizibil şi tangibil. nici un număr infinit de lumii Acest univers a fost născut. . ci acesteia care le cuprinde. iar în acest caz ar fi mai corect să spunem că universul nu este asemănător acelora două.fost alcătuit potrivit modelului său. Născutul.

este imposibil să alcătuieşti în chip frumos două lucruri fără un al treilea. care sînt fie la cub. VII 146 PLATON TIMAIOS 147 . iar primul şi ultimul devin mediu. este astfel încît ceea ce este primul faţă de 32 a mediu este mediul faţă de ultimul. cea mai frumoasă este aceea care se face pe sine şi pe cele corelate cu ea să fie cît mai unitare. atunci mediul devine şi primul şi ultimul. proporţia geometrică62. dintre trei numere. Dintre legături. prin natura ei. şi invers: ceea ce este ultimul faţă de mediu este mediul faţă de primul. ori de cîte ori. fie la pătrat. Căci. şi în aceste condiţii toate vor 10 — Opere voi. iar acest lucru îl realizează în chipul cel mai complet. numărul mijlociu dintre celelalte două. căci este necesar să existe ceva la mijloc care c să le lege.

dacă corpul universului trebuia să fie o b suprafaţă plană. Din aceste cauze şi din astfel de materii. atunci o singură medie ar fi fost suficientă pentru a lega pe cele corelate cu ea şi pe sine însăşi: dar universul trebuia să aibă o formă solidă. îmbinîndu-le astfel la un loc şi alcătuind un univers vizibil şi tangibil64. şi astfel toate vor forma o unitate63. astfel . Demiurgul a aşezat între foc şi pămînt apa şi aerul şi le-ă dispus. patru la c număr. astfel încît ceea ce este focul faţă de aer este aerul faţă de apă. iar ceea ce este aerul faţă de apă este apa faţă de pămînt. concordînd prin "proporţie geometrică şi dobîndind de aceea Iubire60.deveni cu necesitate identice între ele. Aşadar. niciodată una singură. întrun acelaşi raport. iar pe cele solide le îmbină în chip fericit la un loc întotdeauna două medietăţi. neavînd nici o adînckne. In acest fel. a fost născut corpul universului. atît cît era posibil.

nelăsînd în afară nimic din care s-ar fi putut naşte o altă asemenea lume: şi. tot aerul şi tot pămîntul. şi.încît. Din această cauză şi potrivit . împrejmuind din afară şi lovind un corp compus. într-adevăr. alcătuită din părţi desăvîrşite. întorcîndu-se asupra lui însuşi. îl dizolvă . aducînd asupră-i boli şi bătrîneţe. Demiurgul a alcătuit universul din tot focul. urmărind mai întîi ca totul să fie o vieţuitoare cît mai întreagă cu putinţă şi desăvîr-33 a sită. Demiurgul ştia. precum şi toate cîte au puteri violente. în sfîrşit. îl fac să piară. că cele calde şi cele reci. potrivit cunoaşterii sale desăvîrşite. nelăsînd afară nici o parte şi nici o puţi tere a nici unuia. în alcătuirea lumii a intrat fiecare dintre cele patru elemente în întregul său. a devenit de nedesfăcut de către altcineva decît de către cel care 1-a făcut. apoi' ca universul să fie unic. ca universul să fie lipsit de bătrîneţe şi boli. toată apa.

nu exista aer care . Iar ca formă.acestui raţionament. Căci universul nu avea c deloc nevoie de ochi şi de urechi. cea mai desăvîrşită şi mai asemănătoare cu sine. avînd peste tot extremele la fel de depărtate de centru — dintre toate formele. desăvîrsit^nesupus bătrî-neţii şi bolii. De aceea. ca un tot unic. Demiurgul a alcătuit universul din toate elementele în întregul lor.. din rnai multe motive. Căci Demiurgul a considerat că identicul este de mii de ori mai frumos decît opusul său. Demiurgul 1-a făcut neted pe toată suprafaţa sa exterioară. Demiurgul a făurit universul în formă de cerc şi de sferă. i-a dat-o pe cea potrivită b şi înrudită ca natură. Cu mare grijă. pentru că în afară nu rămăsese nimic vizibil sau audibil. Pentru vieţuitoarea care urma să cuprindă în sine toate celelalte vieţuitoare. forma cea mai potrivită era aceea care cuprindea în sine toate celelalte forme.

De aceea. Nimic nu intră în el. pe nicăieri. şi anume pe cea mai apropiată de raţiune şi inteligenţă67. el i-a atribuit-o pe cea 34 a mai adecvată trupului universului. Pentru că el a fost astfel născut încît să-şi ofere sieşi drept hrană rezultatele propriilor sale distrugeri. deoarece nu este nimic în afara lui. decît dacă va avea nevoie de ceva. Universul nu avea nevoie de mîini cu care să ia ceva sau cu care să se apere şi nici de picioare sau altceva pe care să stea. el nu avea nevoie de nici un organ prin care să primească în sine hrana şi să o elimine din nou. Căci făuritorul lui a gîndit că el va fi mai bun dacă nu va avea nevoie de nimic. Dintre cele şapte tipuri de mişcări66. după ce va fi digerat-o. fiind deopotrivă agent d şi pacient al tuturor acţiunilor sale. Demiurgul. în . Demiurgul s-a gîndit că este zadarnic să-i ataşeze astfel de membre. în plus.să-1 împrejmuiască şi care să ceară respiraţie. De aceea. învîrtindu-1 uniform.

în întregul său. Acesta a fost. Şi pentru că nu avea nevoie de picioare pentru această mişcare circulară. 1-a înfăşurat pe dinafară lui. După ce a pus sufletul în mijlocul universului. pe deplin conTIMAIOS . Demiurgul 1-a întins prin tot corp 1 acestuia şi. El i-a retras toate celelalte şase tipuri de mişcări şi 1-a făcut să nu rătăcească în felul lor.acelaşi loc şi în propriile sale limite. el a făurit un corp neted. potrivit acestui raţionament. 1-a născut fără picioare68. 1a făcut să se mişte rotindu-se în cerc. singuratic şi avînd prin propria sa virtute puterea. gîndit cu privire la zeul ce urma să fie k cîndva. formînd un univers care se roteşte în cerc. întreg şi desăvîrşit. uniform şi pretutindeni egal faţă de centru. unic. neavînd nevoie ^de_nici urr altul. fără pereche. de a coexista cu sine. alcătuit din corpuri desăvîrşite. raţionamentul zeului veşnic existînd. mai mult.

şi prin naştere şi prin virtute. în corpuri. Demiurgul a alcătuit sufletul din următoarele elemente. apoi a .149 148 PLATON ştient şi iubitor de sine însuşi. El a făcut sufletul. înaintea trupului şi mai bătrîn decît acesta. care se află. unin-du-le. obţinînd din amîndouă o a treia formă de existenţă. El n-a făcut sufletul mai tînăr decît trupul — aşa c cum încercăm noi acum să-1 prezentăm — căci. n-a îngăduit ca cel mai bătrîn să fie cîrmuit de către cel mai tînăr. cu existenţa divizibilă. ca un stăpîn poruncind unui supus69. într-un proces de devenire. veşnic identică cu sine. Din aceste motive. Numai că noi vorbim cumva la în-tîmplare şi după aparenţe. în chipul acesta: întîi a amestecat într-o 35 a anumită proporţie existenţa indivizibilă. Demiurgul a zămjslit universul ca pe un zeu fericit.

fiecare parte fiind rezultatul unui amestec de identic.alcătuit. apoi o -a doua parte. îmbinînd cu forţa natura diferitului. După care. diferit şi existenţă intermediară70. luîndu-le pe acestea trei. Apoi a început să divizeze astfel: mai întîi a separat o parte din întreg. cu jumătate mai mare faţă de a doua c şi de trei ori mai mare decît prima. dublă faţă de prima. După ce a făcut din acestea trei o unitate. care era greu de amestecat. le-a amestecat pe toate într-o singură formă. a împărţit din nou întregul în atîtea părţi cîte se cuvenea. o a treia. o a . dublă faţă de a doua. o a patra. şi amestecîndu-le apoi cu existenţa interb mediară. în acelaşi fel. încă două amestecuri: unul din ceea ce era indivizibil în acestea şi unul din părţile lor ce pot fi divizate în corpuri. din natura identicului şi din cea a diferitului. cu cea a identicului.

După acestea a 36 a umplut intervalele duble şi triple. 4/3 şi 9/8. Apoi el a completat toate intervalele de 4/3 cu intervalul de 9/8. o a şasea. în b intervalele iniţiale.cincea. intervalele de 3/2. iar a doua depăşind o extremă cu acelaşi număr cu care este depăşită de către cealaltă. Din aceste relaţii au apărut. Şi astfel amestecul din care a tăiat toate aceste părţi a fost folosit integral. Toată această compoziţie a tăiat-o în . divizate astfel încît în fiecare interval să fie două medii: prima depăşind o extremă şi fiind depăşită de cealaltă cu aceeaşi parte din fiecare extremă. lăsînd în fiecare o fracţie. de 27 de ori mai mare decît prima. tăind mai departe părţi din amestecul final şi punîndule între părţile . triplă faţă de a treia. astfel încît intervalul rămas al acestei fracţii îşi are termenii în proporţia numerică 256/24371. de opt ori mai mare decît prima şi o a şaptea.

de-a lungul ei. şi ■— încruci-şînd cele două părţi în mijlocul lor.d mulul. El a hotărît ca mişcarea cercului exterior să fie cea a naturii identicului şi mişcarea cercului interior — cea a naturii diferitului. iar mişcării diferitului un sens către stînga pe direcţia diagonalei. fiecare interval corespun-zînd unui interval dublu şi .două. iar pe unul din aceste cercuri 1-a făcut exterior şi pe celălalt interior. în schimb. asemenea literei X — le-a curbat pe fiecare în cîte un singur cerc şi a c unit extremităţile fiecăruia astfel încît fiecare cerc să se închidă şi să se întîlnească cu celălalt în punctul opus intersecţiei lor. căci acesteia singură i-a îngăduit să fie nedi-vizatâ. Apoi le-a cuprins într-o mişcare circulară. Mişcării identicului i-a dat un sens către dreapta pe direcţia laturii. Dar supremaţie i-a dat mişcării identicului şi unifor. a divizat mişcarea internă de şase ori în şapte cercuri inegale. în jurul unui centru fix. uniformă.

El a orînduit ca cercurile să se mişte în sensuri opuse unul faţă de altul. dar mişcîndu-se potrivit proporţiei72. Iar sufletul s-a amestecat pretutindeni cu universul. După ce întreaga alcătuire a fost terminată potrivit ghidului făuritorului.-**. fiind trei intervale duble şi trei triple. făcînd e să coincidă centrul sufletului cu cel al corporalului. iar restul de patru avînd viteze diferite atît unele faţă de altele cit şi faţă de celelalte trei.triplu. din centru pînă la extremităţile acestuia. pentru ve■i. _ Si astfel corpul universului s-a x-- . ui viata sa raiiuncuct şi xa*« v. Cu acest început divin şi-a început sufletul viaţa sa raţională şi fără odihnă. acesta a început să clădească în interiorul sufletului tot ceea ce era corporal şi.^-. trei dintre ele avînd aceeaşi viteză.iî C_Q năcriit vizibil. înfăşurîndu-1 din afară în cerc1 şi făcîndu-1 să se în-vîrtească în sine. le-a armonizat.

— iar sufletul invizibil. „. cu care el . fiind divizat şi îmbinat potrivit proporţiei şi în-'vîrtindu-se în jurul lui însuşi — ori de cîte ori este în 150 PLATON TIMAIOS 151 contact cu ceva care are o existenţă divizibilă sau cu ceva care are o existenţă indivizibilă. zămislit de către cel mai bun dintre cele inteligibile şi veşnice. şi în ce scop. sufletul — fiind amestecat din aceste trei părţi: din natura identicului şi a diferitului şi din existenţă. Aşadar. se pune în mişb care în întregul lui' şi spune: prin raport la ce anume. şi cum. ori ca diferit faţă de indiferent ce lucru dat. suflet ce participă la raţiune şi 37 a armonie — cel mai bun dintre cele născute. cie/a.. şi cînd se întîmplă ca ceva să fie definit ori ca identic. Şi astlei cprpui uiuvaauim.u ^ »„.născut vizibil.

în schimb. Astfel se produce un raţionament deopotrivă de adevărat. fie din acela al celor veşnic aceleaşi. îl vesteşte întregului suflet al lumii. şi care este purtat fără glas şi sunet în ceea ce se mişcă de la sine74. fie acesta din rîndul celor care devin. cît şi cu privire la ceea ce este identic. oricine ar numi altceva decît sufletul. mişeînduse corect. Iar în ce anume aceste două forme de cunoaştere se nasc. va spune tot ce vrei. atunci înţelegerea raţională şi ştiinţa apar în mod necesar.este identic sau de care se deosebeşte. mişeîndu-se prielnic. Ori de cîte ori acest raţionament priveşte sensibilul şi ori de cîte ori cercul diferitului. atît cu privire la ceea ce este diferit. ori de cîte c ori raţionamentul priveşte ceva calculabil şi ori de cîte ori cercul identicului. atunci se produc opinii şi credinţe ferme şi adevărate. dezvăluie aceste lucruri sufletului. dar nu .

în timp ce orînduia universul. s-a '1 gîndit cum să-1 facă şi mai asemănător modelului lui. a făcut după modelul eternităţii statornice în unicitatea sa o copie care veşnic se mişcă potrivit numărului — adică e ceea ce noi am denumit timp. luni şi ani. bucurîndu-se. Şi cum acest model este o vieţuitoare veşnică. o copie mobilă a eternităţii şi. Demiurgul însă a făcut astfel îneît ele să apară o dată cu alcătuirea universului. înainte de naşterea cerului nu existau zile şi nopţi. născut ca sfînt lăcaş al zeilor nemuritori. Dar natura veşnică a vieţuitoarei-model era cu totul imposibil de conferit vieţuitoarei născute. Toate . O dată ce a văzut că universul se mişcă şiv este viu.adevărul. Căci. tatăl care 1-a zămislit a fost cuprins de încântare şi. cumva. Atunci s-a gîndit să facă. Demiurgul s-a străduit să desăvîrşească universul şi în această privinţă.

nici nu este acum şi nici nu va fi vreodată în devenire75. într-o vorbire adevărată. mai spunem şi astfel de b lucruri: că trecutul este trecut.acestea sînt părţi ale timpului şi atît a fost cît şi va fi sînt forme născute ale timpului. Şi. căci acestea 38 a sînt mişcări. pe care. nici mai tînăr prin f trecerea timpului. dar. că prezentul este prezent. numai este i se potriveste.j bil nu poate deveni nici mai bătrîn. în plus. şi nici nu a fost cîndva. nimic nu-i aparţine din ceea ce devenirea leagă de cele supuse simţurilor. este şi va fi. că viitorul este viitor şi că inexistentul este . pe cînd ceea ce este veşnic identic şi imo. ci acestea s-au născut ca forme ale timpului. nedîndu-ne seama. şi. le atribuim în mod greşit existenţei veşnice. în timp ce a fost şi va fi se cad a fi enunţate despre devenirea ce se desfăşoară în timp. care imită eternitatea şi se mişcă în cerc potrivit numărului76. în general. Căci noi spunem a fost.

■ născute fiind împreună. > Acesta a fost raţionamentul şi intenţia zeului cu privire la naşterea timpului. Căci modelul este o existenţă veşnică. Dar. pentru a fi cît mai asemănător cu aceasta. Luna şi celelalte cinci astre. Aşadar timpul s-a născut odată cu cerul. pentru a delimita şi a păstra numerele timpului. pentru ca. pînă la capătul lui78. 7 astre pe 7 orbite: Luna pe prima orbită dimprejurul . dacă va fi vreodată să piară. după ce a făcut trupurile fiecăreia dintre ele. Iar zeul. Dar. şi cerul a fost făcut după modelul naturii eterne. pe cînd c cerul a fost. cele numite rătăcitoare79. ca să existe timp. împreună să piară. este şi va fi de-a lungul întregului timp.inexistent'7 — toate expresii incorecte. s-au născut Soarele. le-a pus pe orbitele aflate în cercul în care se mişcă diferitul. poate că nu acum este momentul potrivit pentru a clarifica aceste lucruri.

unde le-a aşezat şi din ce motive. e deşi e marginală. Soarele pe a d doua de deasupra Pămîntului.Pămîntului. după^ceVîftecare dintre toate cîte trebuiau ş^şish5tiţuie«t%p& aj$nş la mis„O. expunerea. dar avînd o pu-' tere contrară acestuia81. Aceste lucruri ar putea fi explicate^CJni&etifJfQa^tîrziu. 152 PLATON earea potrivită sieşi şi după ce — ca . cînd „ vom găsi răgazul necesarv^aâar. ar cere un efort mai mare decît ţelul principal al discursului pentru care-ar-fi rostită. dacă cineva le-ar înfăţişa pe toate. în ce priveşte celelalte astre. Astrul lui Hermes şi cel al dimineţii se ajung unul pe altul şi sînt deopotrivă ajunse unele de altele. pe Astrul Dimineţii şi pe cel închinat lui Hermes le-a pus să se mişte pe cîte o orbită cu aceeaşi viteză ca a Soarelui80. Astfel se face că Soarele.

care era oblic. încrucişîndu-se cu planul identicului şi supunmdu-i-se. şi anume cu ce încetineală şi . au început să se mişte 39 a în planul diferitului. Căci mişcarea identicului — rotind. toate cercurile lor. Astfel. unele se roteau în cercuri mai mari. altele în cercuri mai mici — cele din cercurile mai mici se roteau mai repede şi cele din cercurile mai mari se roteau mai încet. det oarece aceste cercuri înaintează cu două mişcări distincte şi de sens contrar — a făcut ca astrul care se mişcă cel mai încet prin raport la ea. Datorită mişcării identicului. să pară că-i urmează cel mai îndeaproape82. Iar pentru a exista o măsură evidentă. cele care se rotesc mai repede par a fi întrecute de către cele care se rotesc mai încet. în spirală. deşi acestea le întrec pe primele. ea mişcîndu-se cel mai repede.trupuri unite prin legături însufleţite — toate au devenit fiinţe vii şi au învăţat ceea ce li s-a orînduit.

Oamenii. a ajuns din urmă Soarele. cînd Soarele şi-a împlinit rotirea lui proprie. pentru ca să lumineze cît mai bine întregul cerului şi pentru ca să participe la număr fiinţele căc rora acest lucru li se potrivea. lumină pe care noi o numim astăzi Soare. deoarece n-au înţeles mişcările celorlalte planete. cu excepţia cîtorva. învăţîndu-1 de la mişcarea identicului şi uniformului83. nici nu au nume pentru ele. în acest fel şi din aceste cauze s-au născut ziua şi noaptea — revoluţia unicei şi celei mai inteligente mişcări circulare. străbătînd cercul ei propriu. astfel încît — ca ^ să zicem aşa — nici nu-şL dau seama că mişcările rătăcitoare ale . Iar luna sa născujj cînd Luna.cu ce repeziciune se mişcă astrele pe cele opt orbite unele faţă de altele. Demiurgul a aprins o lumină în a doua dintre mişcările circulare faţă de Pămînt. şi anul. nici nu le pot măsura unele faţă de altele cu ajutorul numerelor.

pentru ca universul să fie cît mai asemănător cu vieţuitoarea perfectă şi inteligibilă în e ceea ce priveşte imitarea naturii ei eterne. se întorc la punctul iniţial — sînt măsurate prin cercul mişcării uniforme a identicului85. nu mai puţin. este posibil să înţelegem că numărul perfect al timpului umple anul perfect ori de cîte ori vitezele relative ale tuturor celor opt revoluţii ■— care. terminîndu-şi rotirea. dar el nu cuprindea încă toate fiinţele existente înlăuntrul său .acestora reprezintă timp — mişcări care sînt neînchipuit de numeroase şi uimitor de diverse84. mergînd prin cer. Totuşi. Potrivit acestor lucruri şi din cauza lor s-au născut toate acele astre cîte. universul fusese deja făcut în celelalte privinţe cît mai asemănător cu cel după care a fost copiat. Pînă la naşterea timpului. au TIMAiOS 153 puncte de întoarcere.

adevărată şi felurită podoabă. diferite între ele. în întregul său. neamul înaripat şi prin văzduh zburător. ca unuia . alta. copiind-o după modelul întregului. pe care intelectul le observă în vieţuitoarele care există. a treia. pentru a-i fi acestuia. El s-a gîndit că universul trebuie să conţină toate formele. a ce40 a lor acvatice. distribuind-o în formă de cerc în întregul cer. şi. Iar ele sînt patru: prima este neamul ceresc al zeilor.' i-a dat o formă sferică şi apoi a pus-o în înţelepciunea supremului pentru a o însoţi. Demiurgul a făcut forma divinului în cea mai mare parte din foc. şi cea a pedestrelor şi terestrelor. pentru ca să fie cea mai strălucitoare-şi cea mai frumoasă la vedere. Fiecărui zeu i-a dat două mişcări: una uniformă b şi în acelaşi loc. a patra.şi prin aceasta era încă neasemănător. De aceea Demiurgul s-a apucat să împlinească ceea ce îi rămăsese de făcut modelîndu-1 după natura modelului lui.

divine şi veşnice şi care se rotesc uniform în acelaşi loc. şi . unele. Demiurgul 1-a făcut paznic şi făuritor al nopţii şi al « zilei — primul şi cel mai venerabil dintre zeii care s-au născut înlăuntrul cerului. faţă de altele.care gîndeşte în sine veşnic aceleaşi gînduri despre aceleaşi lucruri. s-au născut după acestea. Din această cauză s-au născut atîtea dintre astrele fixe cîte sînt veşnic nemişcate — fiinţe nerătăcitoare. Pe cînd astrele care îşi schimbă direcţia şi ca atare rătăcesc. aşa cum am spus mai înainte. fiecare este nemişcat şi fix. şi care se roteşte împrejurul axei întinse de la un capăt la altul al lumii. doica noastră. pentru ca fiecare să fie cît mai desăvîrşit cu putinţă86. ca unuia care este dominat de revoluţia identicului şi asemănătorului. Dar. pentru a descrie dansurile acestor astre. iar cea de a doua înspre înainte. Cît despre Pămînt. alăturările lor şi contra-revoluţiile cercurilor lor. Cît priveşte celelalte cinci mişcări.

şi potrivit căror intervale de timp. a spune toate acestea fără modelele lor vizibile ar fi o trudă zadarnică. cu privire la celelalte divinităţi. şi. Dar. ajungă-ne cele spuse pînă acum şi sfîrşească-se aici discursul despre natura zeilor vizibili şi născuţi87. cînd unul. în privinţa aceasta. cînd se află unul în faţa celuilalt. şi *. dînd spaime şi d semne celor care nu sînt în stare să calculeze despre cele ce urmează să se petreacă — ei bine. sînt ascunşi privirilor noastre şi cînd se arată din nou. a le spune şi a le cunoaşte naşterea e ceva peste puterile noastre.ce se întîmplă în momentele de conjuncţie şi în cele de opoziţie ale zeilor. Dar. momentele de conjuncţie. aici . care dintre zei 154 PLATON ÎIMAIOS 155 ajung unul în faţa celuilalt şi cîţi în poziţii opuse. în. cînd altul.

nici cu argumente necesare.trebuie să dăm crezare celor de dinaintea noastră. atît cei care se rotesc sub ochii noştri. e care — fiind aşa cum zic ei. iar din aceştia s-au născut Phorkys. pare-se. dat fiind însă că vorbesc despre familiile lor. potrivit lor. vlăstare ale zeilor —■ ştiu fără greş. Şi astfel. Aşadar. ŞL din Cro-nos şi Rhea — Zeus şi Hera şi toţi fraţii şi surorile lor. Prin urmare e cu neputinţă să nu dai crezare unor fii de zei. iată ce le-a spus zămislitorul acestui întreg:' . deşi ei nu vorbesc nici cu argumente plauzibile. fie şi fie spusă naşterea acestor zei. cine le erau strămoşii. după ce s-au născut toţi zeii. trebuie — urmînd tradiţia — să-i credem. 41 a Cronos şi Rhea şi toţi cei dimpreună cu ei. cît şi cei care nu se arată decît atunci cînd vor. Okeanos şi Tethys s-au născut ca vlăstare ale Pămîn-• tului şi Cerului. şi în continuare toţi cei care s-au născut din aceştia88.

Dacă acestea nu se vor naşte. nici pe de-a întregul indestructibili. voi nu sînteţi nici nemuritori. luaţi aminte la cele ce am să vă spun. Căci tot ceea ce a fost b legat poate fi dezlegat. Acum. deşi sînteţi născuţi. cerul va fi nedesăvîrşit. nici nu veţi avea parte de moarte. căci el nu va cuprinde în sine toate speciile de vieţuitoare. Dar. dobîndind o legătură mai mare şi mai puternică decît acelea cu care aţi fost legaţi atunci cînd v-aţi născut. Au mai rămas nenăscute încă trei specii muritoare. dacă acestea s-ar naşte şi ar c participa la viaţă prin . aşa cum ar trebui dacă ar fi cu adevărat desăvîrşit. înfiinţate fiind prin mine. şi anume voinţa mea. sînt indisolubile atîţa vreme cît eu nu voiesc altfel89. nici nu veţi fi distruşi. înfăptuirile cărora eu le sînt demiurg şi tată. ar însemna să fii rău90.„Zei ai zeilor. a voi să dezlegi ceea ce este bine îmbinat şi funcţionează bine. Totuşi. De aceea. dar.

atunci ar fi egale cu zeii. eu am să v-o dau. acela în care amestecase. către alcătuirea de vieţuitoare. zămisliţi şi făuriţi vieţuitoare şi." Asta a spus Demiurgul şi — reîntorcîndu-se la craterul dintîi. atît cît stă în natura voastră. sufletul întregului — a vărsat în el ceea ce rămăsese din primele . Cît despre rest. fa-ceţi-le să crească şi primiţi-le din nou la voi atunci cînd pier. îndrepta-ţi-vă. d împletind ceea ce este muritor cu ceea ce este nemuritor. hrănindu-le. Aşadar. eu semănînd-o şi dîndu-i început. Cît despre acea parte din ele care se cuvine să poarte acelaşi nume cu nemuritorii. voi.mine. cea numită divină şi care guvernează în acelea dintre ele care'vor întotdeauna să urmeze dreptăţii şi vouă. imitînd puterea prin care eu v-am zămislit pe voi. pentru ca să existe fiinţe muritoare şi pentru ca acest întreg să fie întradevăr un întreg. în anumite proporţii.

Cînd sufletele vor fi prin necesitate întrupate şi cînd o parte din . că. spunîndu-le că tuturor le va fi rînduită o primă naştere. ca în nişte care. natura umană avînd două genuri. cel mai puternic va fi 42 acela care mai tîrziu va fi numit bărbat. astfel încît nimeni să nu fie nedreptăţit de către el. După ce a alcătuit întregul. deşi acestea nu mai erau la fel şi în aceeaşi măsură de pure. după ce au fost semănate în instrumentele timpului. amestecîndu-le cam în acelaşi fel. le-a aşezat pe e fiecare în cîte un astru. Apoi le-a arătat natura întregului şi le-a dezvăluit legile destinului lor91. fiecare în cel care îi era potrivit. 1-a divizat în atîtea suflete cîte astre erau şi le-a distribuit — fiecare suflet fiecărui astru. fiecare din ele va trebui să devină fiinţa cea mai pioasă faţă de zei dintre toate vieţuitoarele:92 şi că. Pe urmă. una şi aceeaşi pentru toţi.ingrediente. ci numai de rangul al doilea şi al treilea de puritate.

amestecată cu plăcere şi durere. dar. se va transforma. atunci se va naşte mai întîi în ele.trupul lor se va naşte şi o alta va pieri. la a doua naştere. în mod necesar. dacă nu va reuşi acest c lucru. adăugîndu-se frica. Şi acela care va trăi frumos. după ce se va reîntoarce în sălaşul astrului hărăzit lui. vor trăi potrivit nedreptăţii. apoi se va naşte dorinţa. Dacă t> vor domina toate aceste pasiuni. şi dacă şi acum va persista în cele rele. într-o natură de femeie. ele vor trăi potrivit 156 PtAfON ÎIMAIOS 157 dreptăţii. mînia şi toate cîte se însoţesc cu acestea şi sînt în chip firesc contrare lor. în timpul ce i se cuvine. iar dacă vor fi dominate de ele. senzaţia — aceeaşi pentru toţi — izvorîtă din impresiuni violente. va avea o viaţă fericită şi de acelaşi fel cu cea a stelei sale. .

După această însămînţare le-a lăsat zeilor tineri să plăsmuiască trupurile muritoare. nici un suflet nu va ajunge. la forma primei şi celei mai bune stări. potrivit felului în care a greşit. tumultuoase şi iraţionale. le-a semănat pe unele în Pămînt. După ce le-a orînduit pe toate acestea. să adauge atît cît mai era 41 încă necesar sufletului omenesc şi — desăvîrşind acest e lucru şi toate cîte îl însoţesc — să . înainte de a se supune revoluţiei identicului şi asemănătorului din el însuşi şi de a domina cu raţiunea d marea mulţime de elemente adăugate ulterior. se va transforma de fiecare dată într-o natură de fiară.să nu fie răspunzător de răul fiecăruia94. şi alcătuite din foc. potrivită răului anumit care s-a născut în el93. aer.atunci. pentru ca mai apoi. pe unele în Lună şi pe unele în toate celelalte instrumente ale timpului98. apă şi pă-mînt. tot schimbîndu-se. Şi. la capătul suferinţelor sale.

Şi. Aceste mişcări circulare. ca acelea prin care au fost ei înşişi îmbinaţi.mp. de apă şi de aer. Apoi. i s-au supus. închise într-un rău năvalnic.tea fiecare trup ca un întreg. cel care a orînduit toate acestea. După ce au luat principiul nemuritor al vieţuitoarei muritoare —■ imitînd pe făuritorul lor şi împrumutînd din cosmos părţi de foc. prea mici pentru a fi văzute. înţelegînd porunca tatălui lor. în acest t. dar astfel încît acestea să fie cîndva 43 a puse la loc — au îmbinat cele luate într-un tot. atît cît este cu putinţă ca aceasta să nu devină cauza propriului ei rău. vlăstarele sale.conducă şi să călăuzească vieţuitoarea muritoare cît mai frumos şi mai bine. ci contopindu-le prin multe legături. s-a întors la cele ce îi erau proprii potrivit naturii sale. nici nu-1 . făurind din toate aces-. au închis mişcările circulare ale sufletului nemuritor într-un trup în care mereu curge şi din care mereu se scurge ceva. dar nu prin legături indisolubile. de pămînt.

în sus şi în jos — 'şi rătăceşte la întîmplare potrivit celor şase direcţii. şi cînd mişcările generate de către toate acestea trec prin corp către suflet şi îl asaltează (din aceste motive toate aceste mişcări au fost numite mai tîrziU — şi aşa sînt numite încă şi azi . sînt purtate de el şi îl poartă la rîndul lor. nici nu sînt stăpînite de el. astfel încît întreaga vieţuitoare se mişcă — înaintînd însă încotro se nimereşte. cu aceeaşi violenţă. proprietăţile sensibile pricinuiesc fiecăruia un tumult încă şi mai mare. pămîntului sau cu alunecările line ale apelor.stăpînesc. Pe lîngă valul îmbelşugat care aduce hrana. la dreapta şi la stînga. inundînd şi retrăgîndu-se. ci. într-un chip dezordonat şi iraţional b şi avînd toate cele şase feluri de mişcări: înainte şi Înapoi. cu soliditatea. atunci cînd se întîmplă ca trupul cuiva să se ciocnească cu un foc c străin din afară. sau să fie purtat de furtuna iscată de vînturi.

cînd pieziş. nu o lăsau să guverneze şi nici să-şi urmeze cursul — şi perturbînd revoluţia diferitului. sprijinindu-şi capul pe pămînt şi . decît de către cel care le-a îmbinat — au fost răsucite în toate chipurile. aşa încît. şi * legăturile mediatoare: 3/2. dar într-un chip iraţional: cînd de-a îndăratelea.— senzaţii). intervalele duble şi triple. iar în ele s-au produs toate frîngerile şi alterările cîte erau cu putinţă. împie-dicînd pe de-a întregul revoluţia identicului — căci ele. Ca şi cînd cineva ar sta răsturnat. cîte trei de fiecare. curgînd în sens contrar acesteia. în momentul acela ele produceau în suflet mişcări numeroase şi foarte puternice şi îl and trenau. cînd răsturnat. împreună cu şuvoiul care curge neîncetat. într-adevăr. 4/3 şi 9/8 — deoarece nu puteau fi pe de-a întregul desfăcute. e abia mai ţinîndu-se între ele. în acest fel. continuau să se mişte. agi-tînd puternic mişcările circulare ale sufletului.

atunci ele — numind ceea ce este identic cu cev*a şi ceea ce este diferit de ceva prin denumiri contrare celor adevărate — devin false şi fără noimă. fie din cea a diferitului. Dar. pentru fiecare. au impresia că atît dreapta cît şi stînga par. de 44 a cîte ori acestea se întîlnesc cu ceva dintre cele exterioare. Şi atunci 158 PLATON nici una dintre mişcările circulare nu guvernează şi nu este cîrmuitoare. ele — părînd că stăpînesc . La acelaşi lucru şi la altele asemenea le sînt supuse mişcările circulare ale sufletului. ori de cîte ori anumite senzaţii venite din afară se năpustesc asupra acestor mişcări circulare. tîrîndu-le în calea lor dimpreună cu întregul lăcaş al sufletului. proptite de ceva. fie din specia identicului. inversate9?. şi ori.ţinîndu-şi picioarele în sus. în această situaţie. şi privitorii săi. cel care se află cu capul în jos.

el ajunge să c fie pe deplin întreg şi sănătos.— şînt stăpînite. cînd şuvoiul aducător de hrană. datorită tuturor acestor pătimiri. Dar toate acestea se petrec. dacă nu-şi poartă de grijă şi dacă ajunge şchiopătînd la capătul vieţii sale. scăpînd de cea mai rea dintre boli. începe prin a fi lipsit de cuget97. nu mai vine atît de năvalnic asu-pră-i şi cînd rotirile — profitînd de această liniştire — reintră pe propriul lor drum. Mai tîrziu însă. Într-adevăr. se abat tot mai puţin. Iar dacă unei educaţii bune i se adaugă o hrană potrivită. de la care. el se întoarce în Hades neîmplinit şi lipsit de înţelegere. cînd este b legat de un trup pieritor. Dimpotrivă. şi acum — ca şi la început -. pe măsura trecerii timpului.sufletul. cîndva. atunci ele reiau forma mişcării fireşti a fiecărui cerc şi — dînd numele lor adevărat diferitului şi identicului — îl fac pe cel care le are să devină raţional. mai tîrziu. Deocamdată trebuie însă să . necesar creşterii.

cuprinzîndu-le pe acestea într-o întrupare' sferică. dîndu-şi seama că această parte. întocmai şi întru totul. capul. . Şi toate acestea se cade să le în-d făţişăm respectînd cu străşnicie. şi anume toate cîte vin mai întîi: cu privire la trupuri — naşterea lor. care este sferică şi care conţine în ea cele două mişcări circulare divine. după ce au îmbinat întregul trup. zeii i l-au dat să-i fie slujitor. Astfel că. e în măsură să. iar cu privire la suflet — în virtutea căror cauze şi scopuri i-au dat fiinţă zeii. principiul verosimilităţii. participe la toate mişcările ce aveau să fie cîndva ale trupului. Şi. pentru a nu lăsa capul să se rostogolească pe întinderea pămîntului. pe care acum noi o numim cap — partea noastră cea mai divină şi care domneşte asupra a tot ce e în noi. parte cu parte. cu feluritele e sale înălţimi. Zeii au copiat forma universului.înfăţişăm în amănunt cele pe care tocmai ni le-am propus.

Astfel şi din aceste 45 a pricini ne-au crescut. sprijine pe ele. trupul a aju.s. neasemănătoare celei din spate. socotind că partea noastră de dinainte este mai nobilă şi mai potrivită să cîrmuiască decît cea de dinapoi. ne-au înzestrat îndeosebi cu putinţa de a ne mişca înainte. în stare să înainteze peste orice loc. De aceea trupul este alungit şi de aceea i-au crescut patru membre care se TIMAIOS 159 pot întinde şi se pot îndoi. lesne putinţă de mişcare ticluindu-j astfel zeul. i-au dat trupul drept mijloc care să-i înlesnească mişcarea. purtînd în partea de sus sălaşul a ceea ce este în noi mai divin şi mai sfint.. Putînd să apuce cu ele şi să se . picioare şi mâini.şi văi. şi pentru a putşa să treacă peste unele şi să iasă din altele. nouă tuturor. De aceea zeii au . Prin urmare era necesar ca omul să aibă partea din faţă a trupului deosebită. Iar zeii.

care este el însuşi pur. într-adevăr. atunci cînd lumina de zi împrejmuieşte fluidul privirii. Dintre organele feţei au alcătuit mai întîi ochii. ci dă doar o blîndă lumină. Aşadar. care ne aduc lumina. zeii au alcătuit întregul ochi. Zeii au făcut în aşa fel încît. aşezată în chip firesc în partea din faţă. care să nu lase să treacă nimic din partea mai puţin fină a focului.aşezat pe această parte a pielii capului obrazul şi au fixat pe ea organe care să slujească întregii prevederi a sufletului. Totodată. şi îndeosebi miezul lui.c tedă şi densă. statornicindu-i acolo din pricina următoare. dintr-o materie ne. drept lăcaş propriu al fiecărei zile să fie acel fel de foc care nu arde. ei au făcut ca focul pur dinlăuntrul nostru. să fie cea stăpînitoare. să emane prin ochi. se întîlnesc lumini de acelaşi fel. care se . ci să filtreze doar pe cel de felul pomenit mai sus. hotărînd ca b această parte a capului. înrudit cu acesta din urmă.

se schimbă şi se stinge el însuşi şi nu se mai contopeşte cu aerul dimprejur. focul înrudit dispare.contopesc şi care alcătuiesc. Şi astfel. astfel că spre orice s-ar aţinti focul izvo-rît din interior. Dar cînd. întregul — din cauza omogenităţii — •ajunge să fie afectat în acelaşi fel şi să transmită sufletului. se află îndemnat TIMA10S 1R0 PLATON 161 . el încetează să mai vadă şi. mai apoi. pe direcţia privirii ochilor. Iar acesta. el se loveşte de cel care provine din afară. mişcările a tot d ce vine în contact cu el sau cu care el vine în contact. la căderea nopţii. pentru că din acesta focul a pierit. prin mijlocirea întregului trup. atunci el se află separat de focul interior. dînd naştere senzaţiei pe care o numim văz. un singur corp omogen. Astfel. ieşind în afară şi întâlnind ceea ce nu seamănă cu el.

odată potolite aceste miş-cari. datorită faptului că. deci. cădem într-un somn sărac în vise. se produce o liniştire98. se închid. de fiecare dată.la somn. atunci ele dau naştere la tot atîtea imagini asemănătoare mişcărilor care 46 a dăinuie şi locurilor în care ele dăinuie — imagini care sînt copii lăuntrice şi pe care ni le reamintim atunci cînd ne trezim în lumea din afară. Atunci cînd liniştirea e mare. Căci atunci cînd pleoapele. nu ne va mai fi greu să înţelegem cum se formează imaginile în oglinzi şi în toate suprafeţele strălucitoare şi netede. şi astfel. Acestea fiind zise. pe suprafaţa netedă se formează un sin- . cînd însă unele mişcări mai puternice rămîn active. ele zăgăzuiesc puterea focului interior. fireştile apărători e ale privirii orînduite de zei. ceea ce împrăştie şi potoleşte mişcările interioare. Datorită combinării reciproce dintre focul interior şi cel exterior şi.

face ca totul să apară cu capul în jos. Iar stînga apare ca dreapta pentru că părţile oglinditului şi cele ale celui oglindit vin în contact invers.t> gur foc. Toate acestea sînt cauzele auxiliare de care divinitatea s-a folosit ca de nişte . întoarsă pe direcţia lungimii feţei. Aceeaşi oglindă. curbată în sus de fiecare parte. dreapta apare ca dreapta şi stînga ca stînga ori de c cîte ori lumina privirii. deoarece focul chipului văzut se contopeşte. reflectînd partea de jos a privirii în sus şi pe cea de sus în jos".rii şi invers. cade invers. reflectă spre stînga partea dreaptă a pri-v. supus la diferite modificări. Dimpotrivă. toate aceste oglindiri se produc în chip necesar. spre deosebire de felul obişnuit în care privirea vine în contact cu un obiect. pe suprafaţa netedă şi strălucitoare. ceea ce se întîmplă atunci cînd suprafaţa netedă a oglinzii. contopindu-se cu cea cu care se contopeşte. cu focul privirii.

la rîndul lor. şi numai apoi la acelea puse în mişcare de alte cauze şi care. pun în mişcare altele101. Trebuie să spunem răspicat că. Numai că ele nu sînt în măsură să urmeze nici un fel de plan sau de raţiune îndreptată spre vreun scop100. Tot aşa trebuie să procedăm şi noi. corpuri vizibile. în timp ce focul şi apa şi pămîntul şi aerul sînt toate. prin acţiunea lor. iar sufletul este nevăzut. ci cauzele înseşi ale tuturor lucrurilor — cele care. prin naştere. coagulează şi dizolvă şi altele asemenea. răcesc şi înfierbîntă. Or* cel care iubeşte spiritul şi cunoaşterea năzuie în mod necesar să ajungă e întîi la cauzele naturii înzestrate cu inteligenţă.slujitoare spre a împlini»» d atît cît era cu putinţă. din toate cele cîte sînt. Cei mai mulţi oameni socotesc însă că ele nu sînt cauze auxiliare. raţiunea nu-i revine în chip propriu decît sufletului. ideea binelui celui mai mare. vorbind despre .

înzestrate cu inteligenţă. lunile şi rotirile anilor. Aşa însă. ** văzul este cauza folosului nostru cel mai de preţ. făuresc cele ce sînt frumoase şi bune în lume. văzute fiind de noi ziua. într-adevăr. Fie aşadar de ajuns ce am spus despre cauzele care s-au adăugat pentru a da ochilor puterea pe care o au acum.amîndouă speciile de cauze. după judecata mea. produc de fiecare dată ceva întîmplător şi neorînduit102. Iar de . echinoc-ţiile şi solstiţiile. Căci vine rîndul să arătăm activitatea lor cea mai importantă pentru folosul nostru. pentru că — dacă nu am fi văzut niciodată stelele. iată că am reuşit să născocim numărul şi astfel am putut să înţelegem timpul şi să cercetăm natura universului. soarele. lipsite de raţiune. noaptea. cerul — nici un cuvint dintre cele rostite acum despre univers nu ar fi fost rostit. şi cauzele care. şi anume să distingem între' cauzele care. aceea pentru care Zeul 47 a ne-a înzestrat cu ei.

Pe toate celelalte. le-am prea-slăvi? Orb de ele. şi anume: zeul 1-a născocit şi ni 1-a dat pentru ca — observînd rotirile cereşti ale inteligenţei —■ să le aplicăm la revoluţiile propriei noastre gîndiri. stăruim a vorbi despre văz ca despre cauza filosof iei.aici pornind. chiar dacă acelea sînt imperturbabile. acesta zic că este binele cel mai mare al ochilor. ele fiind înrudite. mai mici. nefilosoful. iar ale noastre sînt suscep. ne-am în-stăpînit pe întreaga filosofie — un bine maţ mare de. Cît despre sunet şi auz.c tibile de tulburare. şi pentru ca — învăţîndu-le bine. tînguindu-se. dobîndind puterea de a le calcula corect. şi imitînd revoluţiile cu totul neabătute ale zeului — să orînduim propriile noastre mişcări rătăcitoare.b cît orice bine a fost dăruit sau vă fi vreodată dăruit muritorilor. oare nu zadarnic le-ar plînge? Din parte-ne. Da. potrivit naturii lor. de ce. aceleaşi lucruri sînt de spus/ ele fiindu-ne .

deplină ordine şi consonanţă cu el însuşi103 — împotrivindu-se naşterii unei nearmonioase mişcări circulare a . avînd mişcări înrudite cu cele circulare ale sufletului care sălăşluieşte în noi.hărăzite de zei din aceleaşi cauze şi pentru aceleaşi scopuri. vorbirea a fost orîn11 — Opere voi. ca o aliată. a fost dată I de către. la fel ca şi acea parte din artele Muzelor care slujeşte auzirii sunetelor şi care ne-a fost hărăzită în vederea armod niei. Muze celui care practică artele lor călăuzit de inteligenţă şi nu de plăcerea iraţională (despre care se crede acum că este folosul armoniei). ca să aducs». în împlinirea cărora ea este un» foarte însemnat părtaş. Într-adevăr. Iar armonia. VII 162 PLATON TIMAIOS 163 duită tocmai pentru aceste scopuri.

ca să ne fie ajutor în atingerea aceluiaşi ţel. Raţiunea a jucat rolul conducător prin faptul că a convins necesitatea să îndrepte cea mai mare parte a lucrurilor supuse devenirii spre cee*a ce este cel mai bun. Aşadar. In felul acesta şi potrivit cu acestea. doar cele făurite prin lucrarea raţiunii. universul nostru a fost alcătuit dintru început aşa cum este el alcătuit.sufletului în noi. Şi ritmul104. Trebuie însă să le adăugăm spusei noastre şi pe cele care au luat J naştere prin lucrarea necesităţii105. cu scurte întreruperi. cine are de gînd să spună cum . la riadul său tot Muzele ni l-au dăruit. In cele spuse pînă acum am arătat. acest 48 a univers. este rezultatul unui amestec. într-adevăr. datorită faptului că necesitatea a fost învinsă de puterea convingerii raţionale. de vreme ce starea celor mai mulţi e dintre noi este lipsită de măsură interioară şi săracă în haruri frumoase. zămislit prin îmbinarea necesităţii cu raţiunea.

în cadrul acestei analogii. trebuie să invoce şi specia cauzei rătăcitoare106. deşi vorbim ca nişte oameni care ar şti ce anume este focul şi fiecare dintre acestea. Căci pînă acum nimeni n-a explicat naşterea lor. a aerului şi a pămîntului în starea lor de dinainte de naşterea cerului. spunînd cum anume stă t> în natura ei să stîrnească mişcare. expunînd cele de acum întocmai cum am făcut cu cele de atunci. Astfel că trebuie să ne întoarcem de unde am plecat şi. luînd în considerare — la rîndul lui — celălalt principiu aplicabil aceloraşi lucruri. nici măcar cu . Trebuie aşadar să examinăm însăşi natura apei. fie şi slab de minte. asemănîndu-le cu literele din care el e alcătuit: deşi cineva. a focului.s-a născut lumea potrivit acestor temeiuri. n-ar trebui să le compare. postulîn-du-le ca principii originar© — elemente ale universului. să pornim iarăşi de la început.

Să nu credeţi deci că trebuie ca eu să dau o explicaţie. acurn.silabele107. Cît c despre noi. un zeu proteguitor. începînd din nou cu începutul. Dar mai întîi să invocăm. şi de astă dată. să ne mărginim la atîta: nu este cazul să vorbim nici despre principiul originar. ajungînd astfel . o să" încerc să vă vorbesc despre ansamblul acestor lucruri şi despre fiecare în parte. cel puţin tot atît de verosimil ca şi pînă acum. Stăruind însă asupra celor spuse de la bun început. dacă nu de altceva. care să ne ajute să străbatem cu bine o expunere ciudată şi neobişnuită. nici. dealtfel nici nu s-ar cuveni să-mi închipui că aş fi în măsură să-mi asum o sarcină atît de grea109. despre principiile (sau cum ar mai vrea cineva să le numească) ale tuturor lucrurilor. îndeobşte. măcar din pricina greutăţii de a explica ce gîn-dim prin prezenta noastră metodă de expunere108. adică asupra a d ceea ce au specific discursurile verosimile.

mai ales acesta: ea este receptacolul111 oricărei deveniri' fiind un fel de doică a ei. a doua. Dar pe atunci nu am distins şi o a treia." Dar ce rost anume trebuie să presupunem că are ea potrivit naturii sale? Ei bine. e Noul nostru punct de pornire în descrierea universului trebuie să fie o clasificare mai cuprinzătoare de-cît cea anterioară. Acuma însă. De bună seamă. enunţul acesta este . Şi acum să începem încă o dată. raţionamentul ne obligă să dezvăluim şi să vorbim despre o a treia formă. supusă devenirii şi vizibilă.la o concluzie verosimilă. Pentru ce spusesem cu primul prilej. două erau de ajuns: o formă postulată ca model. inteligibilă şi exis-tînd veşnic în identitate cu sine. socotind că primele două sînt suficiente. Atunci am distins două forme110.49 a delului. o copie a mo. dificilă şi obscură. după cît se pare. pe cînd acum trebuie să privim în lumină un al treilea gen.

pietre şi pămînt. mai întîi' este necesar să scăpăm de o altă nedumerire. în fond. . Prin urmare. e greu să spui despre fiecare dintre acestea care poate fi numit cu adevărat apă şi nu foc sau. pe care să-1 numim cu un anumit nume şi nu cu 164 PLATON TIMAIOS 165 toate laolaltă sau cu fiecare în parte. şi care este nedumerirea verosimilă pe care am putea-o formula cu privire la ele? c Să cercetăm mai întîi ceea ce numim acum apă. astfel încît să ne exprimăm într-un fel veridic şi ferm. cînd se încheagă o vedem devenind. într-adevăr. ceea ce este anevoios — mai ales pentru că. şi anume b cea privitoare la foc şi la cele din aceeaşi categorie. dar trebuie formulat mai limpede. pare-ni-se.adevărat. cum şi în ce termeni am putea vorbi despre subiectul acesta.

In general. condensînduse la rîndul lui redevine nor şi ceaţă. să nu-i spunem „acesta" ci „ceea ce este de un anume fel". şi nici apei să nu-i spunem „aceasta8. Astfel. pămînt şi pietre. la rîndul lor. devine aer şi vînt. ia din nou formă de aer. focul prin condensare şi stingere. ci. condensîndu-se şi mai mult. iar aerul. iar aerul aprins devine foc. cu mult mai sigur este să vorbim despre ele în următorii termeni: ori de cîte ori vedem că ceva devine mereu altceva. iarăşi. care. în cerc. cum ar putea cineva. Aşa se vădeşte că ele îşi dau naştere unele d altora.tot ea. fără să se facă singur de ruşine. Invers. devin apă curgătoare. cum ar fi de pildă focul. despre nimic nu trebuie să vorbim ca şi cînd ar . de vreme ce nici unul dintre acestea nu se înfăţişează niciodată la fel. ci „ceea ce este de un fel anume". să susţină sus' şi tare că ceva este tocmai acel ceva anume şi nu altceva? Lucrul e cu neputinţă. cînd se dizolvă şi se risipeşte. Şi din apă apar.

sau oricare dintre calităţile opuse între ele— sau despre indiferent ce se constituie din . însă niciodată cînd vorbim despre ceva „de un anume fel" — cald sau alb. şi aşa trebuie să facem cu orice lucru supus devenirii. şi pe fiecare în parte. Despre aceste lucruri nu trebuie să vorbim însă aşa. ori prin vreo altă formă de exprimare care l-ar desena ca pe o realitate mereu neschimbată. ci pe toate. să le numim: „ceva de un anume fel şi mereu de acel fel de cîte ori revine în ciclul prefacerii". spunînd „acesŁ ta" ori „acela" indicăm ceva anume. se arată şi apoi iarăşi pier.avea o anumită statornicie. prinzînd fiinţă acolo. Pentru că lucrul ne scapă şi nu aşteaptă să ne referim la el prin „acesta" ori „acela". ne putem folosi de cuvinte ca „acesta" şi „acela". Numai cînd 50 a ne referim la acel ceva în care veşnic toate. închipuindu-ne că. De fapt ceea ce numim „foc" este ceea ce este tot timpul de un anume fel.

Ea trebuie numită întotdeauna la fel. Dacă acestui om i-ai arăta cu b mîna una dintre figuri şi l-ai întreba ce anume este. Trebuie însă să.mă străduiesc să mai explic o dată. ca şi cînd ar avea existenţă. Iar despre triunghi sau oricare i dintre celelalte figuri cîte se modelează în aurul acela să nu spună niciodată „acesta". pentru că ele se schimbă chiar în timpul în care li se postulează existenţa. fără a greşi prea . cel mai neîndoielnic şi adevărat răspuns pe care l-ar putea da ar fi că este aur. mai Vmpede. prin „ceva ce este de un anume fel". Să ne închipuim că cineva ar modela din aur toate figurile cu putinţă şi în acelaşi timp ar remodela fiecare figură într-o alta.calităţi. Să ne mulţumim că ele sînt susceptibile de a fi desemnate. . Ceva similar trebuie spus şi despre natura care primeşte toate corpurile112. mult. lucrul acesta. fără încetare.

modelul cu un tată. iar natura intermediară dintre ele cu vlăstarul lor. căci. Apoi trebuie să ne dăm bine seama că lucrurile nu pot sta . nici o formă asemănătoare cu vreunul din lucrurile care intră în ea. prin natura ei. nicicum.pentru că nu-şi părăseşte niciodată absolut nimic din specificul ei. pentru moment trebuie să reţinem că există trei genuri: ceea ce devine. iar cele care intră în ea şi ies din ea sînt copii ale realităţilor eterne. lucru a cărui explicaţie o lăsăm altui prilej. Oricum. ea primeşte mereu totul în sine. a fost făcută să-i fie oricărui lucru loc de întipărire. peceţi luate după ele într-un chip ciudat şi greu de lămurit. însă nu ia c niciodată. cea în care are loc devenirea. putem cu drept cuvînt compara receptacolul cu o mamă. fiind schimbată şi diversificată de cele care intră în ea. într-adevăr. şi modelul după a cărui asemănare ceea ce devine d se naşte. datorită cărora apare de fiecare dată altfel.

prknindu-le. cel care are 166 PLATON 1TMAIOS 167 a primi în el toate formele113. trebuie să fie însuşi lipsit de orice formă. lăsînd să se străvadă propria lui înfăţişare. acel lucru în care are loc întipărirea n-ar fi bine pregătit să o primească decît dacă este lipsit de oricare dintre formele pe care urmează să le primească de undeva dir/afară. e într-adevăr. dacă receptacolul ar semăna cu vreunul dintre lucrurile care vin să intre în el. De aceea. întocmai ca în cazul alifiilor parfumate:114 meşterii se străduiesc întîi de toate să facă astfel ca lichidul care urmează să primească miresmele să fie cît mai . li s-ar asemui cu greu.decît aşa: de vreme ce întipărirea este foarte diversă şi se înfăţişează sub toate formele cu putinţă. atunci cînd ar veni în el lucruri de natură contrară sau cu totul diferită.

sau. Şi. la inteligibil. pentru mama şi receptacolul a ceea ce s-a născut ca vizibil şi. în măsura . într-un fel care neb dumireşte şi care este el însuşi greu de înţeles. Tot astfel. Din pricina aceasta. toate imaginile ale tuturor existenţelor veşnice trebuie să fie. şi ceea ce urmează a primi cum trebuie. nu lasă cu nici un preţ să se mai 51 a vadă pe ea vreo figură. de aer. ci încep prin a o face cît mai plată şi mai netedă.lipsit de miros. iarăşi şi iarăşi. nu vom spune un neadevăr dacă îl vom numi o realitate invizibilă şi fără formă. în general. perceptibil. în toată întinderea lui. de foc sau de apă şi nici pe cel al vreunuia din compuşii sau componenţii lor. lipsit de orice formă. să nu folosim nici numele de pămînt. toţi cei care încearcă să întipărească figuri într-o substanţă moale. în schimb. participînd. atotprimitoare. pentru a lua alt exenî-plu. prin însăşi natura lui.

spunem doar aşa. pornind de la cele spuse mai înainte. numindu-le „în sine"? Sau lucrurile pe care le vedem ori le percepem cu vreunul dintre simţurile trupului sînt singurele care au o astfel de realitate şi.în care. cu nici un chip? Iar noi vorbim zadarnic şi. să vorbim despre ceva care necesită o argumentare. ducînd cercetarea mai departe. vorbe goale? Acum însă nu se' cade nici sâ trecem peste problema aceasta fără a judeca . sau indiferent care dintre c lucrurile despre care vorbim mereu la fel." ca pămînt şi aer cele care'primesc imaginile acestora. nu există altele. niciodată. cel mai corect fel de a vorbi ar fi acesta: partea de foc din ea apare tot timpul ca foc. Se cere însă ca. e cu putinţă să ajungem la natura ei. în afara lor. Există oare ceva ca „focul în sine". ori de cîte ori susţinem că există pentru fiecare lucru o formă inteligibilă. cea lichidă ca apă.

opinia adevărată nu se deosebeşte cu nimic de raţiune116. să intercalăm o lungă digresiune într-o expunere ea însăşi lungă. în schimb. forme pe care noi nu le percepem. deoarece au. dacă. mulţu-mindu-ne doar să afirmăm fără argumente că este aşa şi nu altfel.e prietăţi diferite. ci doar le gîndim. atunci toate lucrurile pe care le percepem prin mijlocirea trupului trebuie considerate drept cele mai sigure realităţi. Dacă am putea însă trasa o distincţie importantă şi am putea să o enunţăm pe scurt. Noi trebuie să spunem însă că acestea sînt două lucruri distincte. ar fi lucrul cel mai potrivit cu acest prilej. există în ele însele. cealaltă prin . pe de altă parte.şi a hotărî ceva. aşa cum cred unii. Dacă raţiunea şi opinia adevărată sînt două genuri diferite115. nici. atunci cu siguranţă aceste realităţi. Una se naşte în noi prin învăţătură. origini şi pro. Iată aşadar pentru ce anume mă pronunţ eu.

trebuie să admitem că există. omenirea întreagă. nici cu vreun alt simţ. de opinia adevărată are parte. cealaltă e indemonstra-bilă118. una rămîne neclintită de persuasiune. în veşnică mişcare. dar este perceptibil. ea nu poate fi percepută nici cu văzul. pe cealaltă persuasiunea o poate schimba. obiectul de cercetare al gîn-dirii. în ceva. fiind. nimicit. Aşa stînd lucrurile. 52 a mai întîi. una e însoţită mereu de adevărul demonstraţiei sale. există ceea ce poartă acelaşi nume cu forma şi îi seamănă ei. putînd fi cunoscut prin opinie şi percepţie. căpătînd fiinţă într-un loc anume şi pierind tot de acolo. . nici nu intră ea însăşi. de cea de-a doua. născut.. undeva. de fapt. care nici nu primeşte în sine ceva venit din-tr-altă parte.persuasiune117. nenăscută şi de ne. de raţiune. numai zeii şi un număr mic de oameni. trebuie să spunem. forma identică cu sine. In al doilea rînd.

noi nu sîntem în stare să ne trezim. să definim bine aceste distincţii şi altele înrudite cu ele — nici chiar cînd e vorba despre natura care există cu adevărat în afara oricărui somn c 168 PLATON TIMAIOS 169 . printr-un fel de raţionament hibrid. ne.In al treilea rînd există locul. nici undeva prin cer nu e nimic. atunci cînd spunem că tot ceea ce există trebuie neapărat să se afle într-un anume loc şi să ocupe un anumit spaţiu.b fiind supus nimicirii. El este de bună seamă cel pe care îl vedem ca într-un vis. Iar . care este veşnic.— şi să formulăm astfel adevărul. şi care dă loc de aşezare tuturor celor care se nasc. Datorită acestei stări de vis. căci ceea ce nu este nici undeva pe pămînt. putînd fi conceput fără ajutorul simţurilor. dar fiind ceva greu de crezut.

de vreme ce nici lucrul în virtutea căruia a luat fiinţă nu-i aparţine ei însăşi. pentru a d ajunge să fie unul şi acelaşi lucru şi totodată două. nici unul dintre ele nu poate vreodată să ia naştere în celălalt. umezită. Acestea fiind spuse. Iar doica devenirii. şi anume că fiinţa. schimbătoare a unei alte realităţi — trebuie să ia naştere în altceva. locul şi devenirea există dinainte de a se naşte cerul şi că ele sînt distincte120. şi supusă tuturor ce- . cîtă vreme cele două sînt lucruri distincte. potrivit căruia. primind însuşirile pămîntului şi ale aerului. aprinsă.adevărul este acesta: în cazul unei imagini. iată pe scurt raţionamentul dedus din ipoteza pe care am ales-o. pentru că altminteri n-ar fi absolut nimic. agăţîn-du-se într-un fel ori în altul de existenţă. ea — fiind doar năluca veşnic. în timp ce unei realităţi care există cu adevărat îi vine în ajutor raţionamentul adevărat şi exact119.

care era el însuşi în mişcare ca un instrument de scuturat. plină fiind de forţe care nu erau nici asemănătoare. pe atunci. oscilînd peste tot. Tot aşa. Astfel. întocmai ca atunci cînd spicele sînt scuturate şi vînturate de vîn-turătoare şi de celelalte instrumente de treierat: părţile compacte şi grele se duc într-o parte. era agitată de către ele şi. ci. erau separate mereu. le agita şi ea la rîndul ei. nici echilibrate. mişcate astfel în direcţii diferite.e lorlalte modificări care derivă din acestea. elementele diferite' s-au statornicit . se arată ochilor în toate chipurile cu putinţă. iar cele fără 53 a consistenţă şi uşoare într-alt loc şi se aşazâ acolo. pe cele mai asemănătoare le-a apropiat cel mai mult. însă. pe cele mai ne asemănătoare le-a despărţit cel mai mult unele de altele. cele patru elemente 'au fost agitate de către receptacol. Iar ele. ea însăşi nu era echilibrată în nici o parte a ei. odată pornită.

apa. mai presus de toate. într-adevăr. Demiurgul. fie-ne acesta.fiecare în altă parte. Iar acum. b elementele erau fără proporţie şi fără măsură. dar erau toate în starea în care e de aşteptat să se afle orice lucru din care zeul lipseşte121. pămîntul şi aerul aveau într-adevăr urme ale propriei lor naturi. înainte de aceasta.duirea lumii. principiul pe care să ne întemeiem mereu gîndul. . Expunerea va fi destul de neobişnuită. cel dintîi lucru pe care el. focul. ceea ce trebuie să încerc să vă lămuresc este c cum s-a orînduit fiecare dintre elemente şi care este originea lor. chiar înainte ca întregul alcătuit din ele să se fi născut şi să fi dobîndit ordine. 1-a făcut a fost să le distingă unele de altele cu ajutorul formelor şi al numerelor. Zeul le-a îmbinat cit mai frumos şi cît mai bine cu putinţă. aşa cum nu erau înainte. Aceasta fiind natura lor în momentul cînd Demiurgul a început orL.

cît despre principiile şi mai înalte decît acestea123.însă. Acesta este ceea ce presupunem noi ca origine a focului şi a celorlalte corpuri. mergînd pe calea unui raţionament în care verosimilul se îmbii ă cu necesitatea. toate triunghiurile derivă din două triunghiuri. La rîndul lor. mă veţi putea urmări. pe acelea doar zeul le ştie şi.<j ghiuri. pămîntul. Orice formă a unui corp are şi adîr. unul are. fiecare avînd un unghi drept şi două ascuţite. dintre .-iar celălalt are părţi inegale ale unui unghi drept. a cărui împărţire e determinată de laturi egale.cime. de vreme ce sînteţi instruiţi în cele privitoare la învăţătura pe care ea o cere. Dintre aceste triun. apa şi aerul sînt corpuri. iar orice suprafaţă plană este compusă din triunghiuri. şi adîncimea trebuie să fie cuprinsă de o suprafaţă. de fiecare parte. jumătate dintr-un unghi drept. împărţite de laturi inegale122. Este din capul locului limpede pentru oricine că focul.

Iar acum e trebuie să arătăm ce anume proprietăţi ar fi să aibă corpurile cele mai frumoase pentru a fi: patru la număr şi diferite unele de altele. arătînd astfel că am înţeles alcătuirea lor îndeajuns de bine pentru cît urmărim acum. trebuie să ne străduim să constituim fiecare dintre cele patru tipuri de corpuri care se deosebesc prin frumuseţea lor. însă astfel încît. cel scalen — de un număr nelimitat. numai cei îndrăgiţi de el. cel isoscel este de o 54 a singură alcătuire. proporţional. Aşadar. în timp ce se descompun. precum şi a corpurilor care se situează. Căci nu vom admite în faţa nimănui că pot exista corpuri vizibile mai frumoase decît acestea. fiecare corespunzînd unui singur tip124. să se poată constitui uriele din altele. iată-ne în posesia adevărului cu privire la naşterea pămîntului şi a focului.oameni. între ele. 170 . Dintre cele două triunghiuri. Dacă izbutim acest lucru.

din această infinitate. Rămînă deci alese două triufghiuri din care au fost meşteşugite corpul focului şi celelalte corpuri: unul isoscel. Cit despre noi. postulăm că dintre aceste multe triunghiuri scalene unul este cel mai frumos: acela din care b o pereche formează un al treilea triunghi. trebuie să-1 alegem pe cel mai frumos. De ce anume. dacă vrem să începem potrivit celor stabilite de noi înşine. ci ca prieten. lăsîndu-le la o parte pe toate celelalte. cel echilateral123. ar fi prea lung de spus.PLATON TIMA1OS 171 Iar noi. dar celui care face proba şi descoperă că nu e aşa îi acordăm cu bună inimă premiul câştigătorului. dacă cineva ne vş spune că a găsit o formă mai frumoasă pentru constituirea acestor corpuri. celălalt avînd întotdeauna pătratul laturii celei mai . acela va învinge nu ca duşman. Prin urmare.

cînd corpurile mai mari se descompun.. din cele două triunghiuri pe care le-am ales se constituie patru elemente: trei dintr-unul singur.lungi de trei ori mai mare decît al celei mai scurte126. şi invers. într-adevăr. Prin urmare nu e cu putinţă ca toate elementele să se transforme unele într-altele. Iar acum trebuie să precizăm ceea ce mai înainte n-a fost spus îndeajuns de limpede. Căci se părea că toate cele patru elemente pot lua naştere unele din celelalte. şi invers. căci acestea sînt alcătuite dintr-un singur triunghi şi. cînd multe din cele mici se disociază în triunghiurile lor. este constituit din triunghiul isoscel. astfel ca multe din cele mici să dea naştere la puţine din cele mari . însă trei dintre ele pot. ceea ce e c numai o falsă aparenţă. numai el. iar al patrulea. luînd fiecare forma care îi revine. cel care ' are laturile inegale. ele se . se constituie din ele multe din cele d mici.

Acum. Dacă patru triunghiuri echilaterale sînt reunite în trei unghiuri plane. dacă-mi îngăduiţi. Dacă e două dintre aceste triunghiuri sînt alăturate potrivit diagonalei şi acest lucru se produce de trei ori. elementul ei este triunghiul care are ipotenuza de două ori mai lungă decît latura cea mai scurtă. ele dau naştere unui singur unghi în 55 a spaţiu. ia naştere. Vom începe cu figura cea mai simplă şi cea mai mică. ca centru. Atît despre transformarea lor reciprocă. din cele şase triunghiuri existente. de o valoare imediat inferioară celei a unghiului plan cel mai obtuz. un singur triunghi echilateral127. mare şi nouă figură a unuia şi aceluiaşi corp. . diagonalele şi laturile scurte intersectîndu-se într-un singur punct. urmează să arăt ce fel de figură are fiecare corp şi din combinaţia cîtor numere este alcătuit.însumează şi pot produce o singură.

Cînd se produc şase asemenea unghiuri în spaţiu. un singur unghi în spaţiu.După ce s-au format patru asemenea unghiuri în spaţiu. . cel de al doilea corp se află gata constituit129. Un al doilea corp e alcătuit din acelaşi fel de triunghiuri cînd ele se îmbină în opt triunghiuri echilaterale. producînd. acest corp are douăzeci de baze care sînt triunghiuri echilaterale130.b zece unghiuri în spaţiu. din cele patru unghiuri plane. fiecare fiind conţinut de cinci planuri echilaterale triunghiulare. se constituie cea dintîi figură în spaţiu. a cărei proprietate este aceea de a împărţi întreaga suprafaţă a sferei în care este înscrisă în părţi egale şi congruente128. Dar. unul dintre cele două tipuri de triunghiuri şi-a încheiat funcţia. După ce a produs aceste trei corpuri. astfel. Al treilea corp este compus din îmbinarea a de două ori şaizeci de triunghiuri elementare şi din douăspre.

care este îmbinat din patru asemenea triunghiuri ale căror unghiuri drepte se întîlnesc în centru şi formează astfel un singur pătrat echilateral131. a cincea. Şase asemenea pătrate unite între ele dau naştere la opt c unghiuri în spaţiu. De ea s-a folosit zeul pentru alcătuirea întregului. dacă cineva — reflectînd la toate cîte s-au spus — ar pune întrebarea. Şi acum. dacă trebuie să spunem că numărul lumilor este infinit sau mărginit. fiecare fiind constituit din cîte trei unghiuri plane.triunghiul isoscel a dat naştere naturii celui de al patrulea corp. Dar mai rămînea o ultimă combinaţie. ei bine. dese-nînd structura acestuia din dodecaedre133. Iar figura astfel obţinută este cubică. deloc nepotrivită. ea avînd drept baze şase pătrate plane echilaterale132. el şiar da seama că a susţine existenţa unor lumi infinite este opinia cuiva într-adevăr d infinit incompetent într-o materie care necesită o competenţă .

un singur zeu. Cea mai potrivită este deci figura ce are bazele cele mai stabile. dintre corpuri. cel mai uşor de modelat. pămîntului. cîtă vreme se opreşte aici. în întregul ei. privind la alte fapte.foarte definită. va judeca altfel. limitele unui discurs verosimil. Acum însă trebuie să lăsăm deoparte aceste consideraţii şi să repartizăm figurile rezultate din raţionamentul nostru focului. pămîntul este cel mai greu de mişcat şi. Poate că altcineva. dacă s-ar întreba dacă este potrivit să vorbeşti despre aceste lumi ca fiind cu adevărat una sau cinci134. dintre e cele patru genuri. ■ 'Să conferim pămîntului figura cubică. aflată în. dintre triunghiurile pe care le-am postulat la . După părerea noastră. este mai legitimă 172 PLATON decit prima. atunci această întrebare. în schimb. apei şi aerului. Căci. lumea este. Gr.

începutul acestei expuneri. în mod analog. De aceea rămînem în marginile unui discurs verosimil. iar dintre două suprafeţe echilaterale compuse fiecare din cele două triunghiuri. pe cel cu unghiurile cele mai ascuţite — focului. atribuind figura aceasta pămîntului. pe cel mai mare ■— apei şi pe cel mijlociu — aerului. şi pe cea de la mijloc — aerului. pe cea mai greu de mişcat — apei. pe al doilea — aerului şi pe al treilea — apei135. baza formată de triunghiul cu laturi egale este. De asemenea. pe cea mai uşor de mişcat — focului. Cercetînd din nou toate aceste figuri. mai stabilă decît cea formată de triunghiul cu laturi inegale. iar din cele rămase. atît parte de parte 56 a cît şi în întregul lui. pătratul constituie în mod necesar o bază mai stabilă decît triunghiul. prin natura ei. cea avînd cele mai puţine baze trebuie neapărat să fie cea mai uşor . se cade să atribuim corpul" cel mai mic focului.

invizibil de către noi. mişcările TIMA1OS 173 şi celelalte puteri ale lor în. deoarece are. iar a treia —. Aşadar. masele lor putînd fi văzute numai cînd se află adunate mai multe la un loc.pe al treilea. să spunem că a doua în ordinea producerii ei este a aerului. datorită micimii sale. şi a treia — a apei. muchiile cele mai tăioase şi mai ascuţite. fiecare să fie. potrivit unui raţionament totodată corect şi verosimil. luat cite unul. Iar pe toate aceste corpuri trebuie să le concepem c atît de mici încît. în toate direcţiile. să considerăm figura în spaţiu a piramidei drept element şi sămînţă a focului. şi să fie şi cea mai uşoară. compusă fiind din numărul cel mai mic de părţi identice.b de mişcat. Cît despre proporţiile privind numărul. A doua se cere să aibă rangul al doilea în toate aceste privinţe. de bună seamă că zeul. în măsura în care . general.

devin iarăşi pămînt. cînd este divizată. fie chiar în foc. dintr-o singură par. dizolvîndu-se. fie. îmbinîndu-se între ele. de aer. poate. cu grijă pentru fiecare amănunt. Cît despre fragmentele de aer. cînd vine în contact cu focul şi este des. . prin combinaţie.d compus de ascuţimea lui. căci ele nu pot căpăta nici o altă formă.firea necesităţii se lăsa de bună-voia ei înduplecată. pînă cînd părţile lui componente se întâlnesc unele cu altele şi. se împrăştie. In schimb apa. Pămîntul.e ticulă provenită prin descompunere se pot forma două particule de foc. le-a adus la desăvîrşire. şi le-a îmbinat după cuvenita proporţie. fie de foc. să dea ori o particulă de foc. ori două de aer. din nou. Din tot ce am spus pînă acum cu privire la aceste patru genuri. lucrurile ar sta cel mai probabil în felul următor. fie într-o masă de aer sau de apă. de la caz la caz.

cînd o mică cantitate de foc se află învăluită de o mare cantitate de aer ori de apă sau de una mai mică de pămînt şi. reconstituindu-se.nici un gen elementar. două particule de foc se combină într-una singură de forma aerului. Iar cînd aerul este cel înfrînt şi spulberat. dobîndeşte forma focului. cîtă vreme rămîne neschimbat şi identic cu sine. se luptă cu ele şi este apoi înfrîntă şi sfărîmată. Cînd unul sau altul dintre genurile care nu sînt foc este învăluit în foc şi tăiat de către ascuţişul unghiu. nu poate nici produce. pentru că . atunci: dacă.Invers. nici suferi vreo schimbare prin acţiunea a ceea ce se . antrenată de mişcarea acestora. două particule întregi şi încă o jumătate se agregă într-un singură de apă.57 a rilor şi muchiilor sale. încetează să mai fie tăiat. Şi acum să considerăm aceleaşi fapte sub următorul aspect.

procesul de stingere ia sfîrşit şi din foc ia naştere aer. el nu încetează să se tot descompună cît durează lupta dintre ele. în schimb. 174 PLATON Şi invers: cînd un număr mic de particule mai mici este învăluit într-un număr mare de particule mai mari şi cînd cele dintîi sînt sfărîmate şi stinse136 de către cele din urmă. şi din aer — apă.află în aceeaşi stare ca el. complet dezagregate şi expulzate. îşi caută scăparea în ceea ce este de acelaşi fel . atunci dezagregarea lor nu ia sfîrşit pînă cînd: fie. ori de cîte ori un gen elementar mai slab pătrunde într-altul mai puternic. atunci: b dacă vor să se reconstituie în forma celui mai puternic. dacă particule mai mici iau direcţia acestora şi se întîlnesc în cursul acestui proces cu unul dintre celelalte genuri elementare şi intră în luptă cu el. în schimb.

c Fireşte. pe acestea scuturarea receptacolului le mînă spre locul acelora cu care s-au identificat138. datorită mişcării receptacolului. de fiecare dată cînd părţi din ele îşi pierd identitatea şi tind să se identifice cu altele. ci pe unele mai mici şi . Cît despre faptul că înăuntrul fiecărui gen s-au format diferite varietăţi. însă. de altă natură. toate îşi schimbă şi locul. în timp ce sînt supuse acestor schimbări. Aşadar.cu ele. fiecare la locul său propriu. fie. acestea sînt cauzele datorită cărora au luat naştere corpurile necompuse şi primare. într-adevăr. el trebuie pus pe seama alcătuirii fiecăruia dind tre cele două elemente implicate: de la bun început fiecare alcătuire a produs nu un triunghi unic de o anumită mărime. din numărul lor se formează un singur corp de acelaşi fel cu corpul victorios şi rămîn să se statornicească la un loc cu el137. masele principale ale fiecărui gen elementar stau despărţite. biruite.

varietate ai cărei cercetători trebuie să devină cei care au de gînd să vorbească despre natură în marginile unui discurs verosimil139. varietatea care rezultă este nelimitată. fie unul cu altul. numărul acestor diferenţe fiind egal cu acela al varietăţilor fiecărui gen elementar. sau mai curînd cu neputinţă ca ceea ce urmează să fie miş. De aceea.pe altele mai mari. cînd aceste triunghiuri se îmbină fie între ele. dar mai sînt lucruri de adăugat. Cît priveşte mişcarea şi repausul. Şi anume: mişcarea nu vrea să existe înTIMAIOS 175 lăuntrul unei stări omogene. dacă . dacă nu vom cădea pe deplin de acord în ce chip şi în ce condiţii apar. e multe vor sta în calea raţionamentului nostru. întradevăr. este greu. Am vorbit deja cîte ceva despre acestea.58 a cat să existe fără ceea ce urmează să-1 mişte şi invers.

Iar despre originea inegalităţii am vorbit deja. fiind circulară şi vrînd în chip firesc să revină asupra ei însăşi. nu există mişcare. focul mai ales a fost cel care s-a răspîndit prin toate celelalte. după ce a cuprins cele patru genuri elementare. cauza stării heterogene este inegalitatea. căutînd să nu lase nici un loc gol. Nu am explicat însă din ce mo-liv corpurile elementare nu s-au separat cu totul unele de altele. corpurile compuse din . încetînd astfel să se mai transforme unul într-altul şi să se mute dintr-un loc în altul. iar acestea nu pot fi niciodată omogene. aerul.acestea două lipsesc. şi tot aşa în continuare şi celelalte. b De aceea. vom spune aşa: rotaţia întregului. Re-luînd. iar mişcarea într-una heterogenă. le-a adunat strîns pe toate. pe genuri. întradevăr. apoi. Să postulăm prin urmare că repaosul exista într-o stare omogenă. La rîndul ei. care este pe locul doi în ce priveşte micimea particulelor.

pe cele mai mici.c rea în spaţiul care îi revine. căci. ci aduce ochilor lumină sau ceea . iar cele mari fac ca cele mai mici să se agrege. către locurile lor proprii. iar cele alcătuite din cele mai mici. trebuie să luăm în considerare faptul că există mai multe feluri de foc. fiecare îşi schimbă şi aşeza.este şi va fi în veci neîncetată140. cînd cele mici se află aşezate lîngă cele mari şi cele mai mici le dezagregă pe cele mari. Astfel că strîngerea laolaltă produsă de procesul de condensare împinge din toate direcţiile corpurile mici în interstiţiile celor mari. în acest mod şi din aceste pricini veşnic apare ceea ce este heterogen. în continuare.particulele cele mai mari lasă în alcătuirea lor golurile cele mai mari. luînd-o fiecare în altă direcţie. schimbîndu-lise mărimea. astfel încît mişcarea acestor corpuri. toate se îndreaptă. în felul acesta. cum ar fi: flacăra sau ceea ce emană din flacără dar nu arde.

. datorită neuniformităţii şi formei figurii sale. deoarece conţine un număr de particule mici ale apei. De asemenea există mai multe feluri de d aer: aerul cel mai limpede şi mai strălucitor. de mărime inegală. cel mai tulbure. apa de celălalt fel. altul. alcătuită din par-e ticule mari şi uniforme. provenite din inega176 PLATON TIMAIOS 177 litatea triunghiurilor. cit şi să fie uşor pusă în mişcare de către altceva. este mai stabilă decît apa lichidă şi este grea şi compactă. fără nume. este capabilă atît să se mişte de la sine. numit „eter-". numit „întuneric" sau „beznă".ce rămîne din flacăra stinsă în jăratecul încins. Felurile principale ale apei sînt ' două: cel lichid şi cel solid. Dimpotrivă. dar care se poate topi. şi alte feluri. Apa lichidă.

în timp ce starea de . Procesul de îndepărtare a focului se cheamă „răci're". focul. 59 a Invers. totuşi. ea tinde să-şi piardă uniformitatea şi. îşi recapătă starea sa proprie. a plecat. în locurile părăsite de foc şi o amestecă. devine mai mobilă. îl apasă şi apoi aerul însuşi înghesuie masa lichidă. de vreme ce creatorul neuniformităţii. cîtă vreme este încă uşor de mişcat. Fiecare din aceste modificări a căpătat un nume: acela de „topire* pentru micşorarea masei particulelor şi acela de „curgere" pentru răspîndirea pe pămînt. aceasta odată pierdută. cînd focul iese din nou de acolo. omogenizînd-o.datorită uniformităţii sale. şi dă de aerul învecinat. e împinsă de aerul învecinat şi se răspîndeşte pe pămînt. Iar cînd a ajuns uşor de mişcat. iar lichidul astfel împins laolaltă şi devenit uniform. cînd focul pătrunde în ea şi o descompune. căci focul nu se degajă în gol.

aurul. se numeşte adamant. care. constituită din particulele cele mai fine şi mai uniforme. . diferă de acesta prin densitate. datorită faptului că include în el o mică porţiune de pămînt fin. care este mai mare decît cea a aurului. unică în felul ei. cea mai densă. Intre toate aceste feluri de apă pe care le-am b numit solid eexistă una. şi este de mai multe feluri. această combinaţie este arama — o varietate de lichid strălucitoare şi solidă.contracţie consecutivă retragerii lui complete poartă numele de „stare solidă". care s-a solidificat după ce a fost strecurat prin piatră. pentru că c în el se află mari interstiţii. şi prin mai marea lui duritate. iar „vlăstarul aurului". din cauza densităţii sale este foarte dur şi de culoare întunecată. de o culoare strălucitoare şi galbenă: este averea cea mai preţuită. care are particulele aproape la fel cu ale aurului. este însă mai uşor. O altă varietate.

celelalte substanţe de acest fel. Cînd cineva. el îşi procură astfel o plăcere de care nu are cum sâ-i pară rău. un amuzament-.După un timp însă. cumpătat şi rezonabil. A înfăţişa în continuare. lasă un timp de o parte vorbirea despre realităţile veşnice şi examinează în amănunt expunerile verosimile d privitoare la devenire. după cum urmează. cedînd acestei ispite. Apa care e amestecată cu foc şi care e fină şi "lichidă (ea este numită „lichidă" datorită mişcării şi rostogolirii sale pe pămînt) -— şi care e de asemenea moale pentru că bazele sale. de dragul unei destinderi. nu este deloc ceva complicat. cele două substanţe încep să se separe din nou. mai puţin stabile decît cele ale . după metoda unui discurs verosimil. iar partea de pămînt care se face vădită se numeşte cocleală. vom continua să expunem consideraţiile probabile care' vin acum la rînd. Aşadar.

devine mai omogenă şi. astfel că multe sînt fără nume. au dobîndit nume distincte. Cînd condensarea e mai mică şi apa e încă numai pe jumătate coagulată deasupra pămîntului. se cheamă „polei". totuşi. numele lor generic este acela g de „sucuri". acestea diferă între ele.pămîntului. datorită varietăţii combinaţiilor. ele fiind filtrate prin plantele care cresc din pămînt. Prima varietate este . ea se numeşte „zăpadă". cînd îngheaţă rouă. datorită ieşirii particulelor. fiind net distincte între ele. cedează uşor cînd este separată de foc şi de e aer — rămînînd singură. care încălzeşte deopotrivă sufletul şi trupul. a doua. se contrage în sine. cele patru feluri care conţin foc. apa ia. însă. Cînd e vorba de un număr mare de feluri de lichide amestecate între ele. forma de „grindină". iar pe pămînt — de „gheaţă". deasupra pămîntului. Cînd condensarea e maximă. — . totodată. iar apa care se formează pe pămînt.vinul.

iar acesta se inalţă . care lărgeşte porii contractaţi ai gurii pînă la starea lor normală şi care. este varietatea uleioasă: smoala. ea se transformă în aer. ceea ce este filtrat prin apă devine un corp pietros în felul următor: cînd apa amestecată cu pămînt este spulberată în timpul . toate celelalte care au aceeaşi proprietate. Cît priveşte varietăţile de pămînt. uleiul de ricin. a fost numită „oţet". untdelemnul însuşi şi. prin ardere. şi ultima. sclipitoare şi lucitoare. a căpătat numele generic de „miere". un soi de substanţă 12 — Opere voi. amestecării. datorită acestei proprietăţi. apărînd astfel vederii ca strălucitoare. VIJ 178 PLATON 61 a spumoasă. cea mai difertă de toate celelalte sucuri. produce senzaţia de dulce. care dizolvă carnea. a treia varietate.care — netedă fiind — divide curentul vizual.

cătuit-o de orice urmă de umiditate. este cea pe care am numit-o „lut ars". . o apasă şi o comprimă în locurile de unde aerul format de curînd s-a ridicat. Varietatea pe care grabnica lucrare a focului a se-. Mai există alte două varietăţi care. iar pămîntul. fiind greu. el începe să împingă aerul învecinat. cînd mai rămîne destulă umiditate. atunci cînd. la rîndul lui. însă. uneori însă. cum în preajma lui nu există spaţiu gol. o varietate mai sfărîmicioasă decît cealaltă. iar acesta. piatra neagră care rezultă după răcire este lava. cea mai de rînd din cele de felul opus. devine piatră: varietatea cea mai nobilă şi mai transparentă fiind alcătuită din particule egale şi omogene. comprimat de aer în aşa fel în-cît să nu poată fi dizolvat de apă. împins. iar pămîntul acesta se topeşte sub acţiunea focului. năpădeşte masa de pămînt.către regiunea sa proprie.

cealaltă. în . cu deosebirea că particulele de pămînt din componenţa lor sînt mai fine şi au un gust sărat şi că cele ce rezultă sînt numai pe jumătate solidificate şi se pot topi din nou în apă: una din aceste două varietăţi este soda. care se armonizează bine în combinaţiile ce produc in gură senzaţia de gust. sarea care. avînd loc larg de trecere şi netrebuind să-şi croiască drum eu forţa. potrivit convenţiei umane. Materiile compuse din pămînt şi apă. apar cînd o mare cantitate de apă s-a retras din amestec. ci îl lasă netopit. care curăţă de grăsime şi de noroi. este s_area. ele nu-1 dezagregă. nu şi de apă. şi care pot fi topite numai de foc. sînt astfel combinate din următoarele pricini: Focul şi aerul nu pot topi mase de pămînt datorită faptului că particulele lor sînt mai mici decît interstiţiile din alcătuirea pămîntului şi astfel.printr-un proces similar. este „plăcută zeilor".

îl topesc. aerul pătrunzîndu-i în interstiţii. nu poate f-i dezagregat de nimic. dezagregîndu-1. cînd nu este comprimat cu forţa. nici de apă. pămînTlMÂÎOS 179 tul. particulele de apă. iar cînd e în starea lui normală.schimb. nu poate fi topit în felul acesta decît de apă. Aerul. cînd e mai laxă — şi focul şi aerul o pot dizolva. în cazul corpurilor compuse din . focul dezagregînd-o în triunghiurile ei constitutive. decît în triunghiurile sale elementare. într-adevăr. cînd este foarte densă. la rîndul ei. nici de foc. Astfel. poate fi dizolvată numai de foc. cînd este comprimat cu forţa. deşi. pentru că numai focul poate pătrunde în el. Apa. îl dizolvă numai focul. fiind mai mari. comprimat însă — numai ■ de către foc. îşi fac drum cu forţa şi astfel.

masă. apa umple interstiţiile pămîntului. altele şi anume toate materiile cu o consistenţă ca aceea a cerii sau a c tămîiei141. în schimb.pămînt şi din apă — cîtă vreme. fie ele şi comprimate cu b forţa — particulele de apă care se îndreaptă asupră-i dinafară nu au cum intra. şi anume toate felurile de sticlă şi. Să . într7un asemenea corp. îl lasă netopit. particulele de foc pătrund în interstiţiile dintre particulele de apă şi. mărginindu-se să-i împrejmuiască întreaga. conţin mai multă apă. ci. toate varietăţile numite „fuzibile". dintre pietre. Pînă aici am arătat' aproape toate varietăţile care provin din diversitatea formelor şi a combinaţiilor şi din transformările unui corp în altul. sînt singurele în stare să provoace dizolvarea şi topirea corpului compus. Unele dintre aceste corpuri compuse conţin mai puţină apă decît pămînt. operînd asupra lor cum operează apa asupra pămîntului.

Astfel. să examinăm ceea ce 180 PLATON am presupus ca dat. să considerăm că existenţa trupului şi a sufletului sînt . în primul rînd.încercăm acum să lămurim datorită căror cauze au ele calităţile sensibile pe care le au. Totuşi nu e posibil să vorbeşti în chip satisfăcător despre acestea din urmă independent de toate acele calităţi c legate de senzaţie142. pentru ca expunerea noastră să se desfăşoare pornind de la părţile corpului la calităţile sensibile. şi nici invers: iar a vorbi despre amîndouă deodată este aproape cu neputinţă. revenind. de-a lungul întregii expuneri trebuie să postulăm existenţa senzaţiei. Prin urmare trebuie să le considerăm pe unele dintre ele drept date. Numai că încă nu am înfăţişat originea cărnii şi a tot ce ţine de ea şi nici pe aceea a părţii pieritoare a sufletului. rămînînd ca apoi.

poate să ne sfîrtece şi să facă din. aproape toţi simţim că senzaţia aceasta are ceva ascuţit. ne dăm seama că aceasta e substanţa care. iuţeala mişcărilor. şi. cît şi numele ei143. trupurile noastre bucăţi mărunte. Să începem prin a ne întreba de ce spunem că focul este „cald". 62 a dacă ne amintim de constituirea formei sale. micimea particulelor. atît senzaţia pe care o numim „cald". ca atare. despicînd şi străpungînd de fiecare dată tot ce îi iese în cale. Calitatea contrară este la fel de uşor de înţeles. iată ce trebuie să luăm în considerare.dinainte date. dă . în chip firesc. ea e cea care. fineţea muchiilor. ascuţimea unghiurilor. mai mult decît oricare alta. totuşi e bine să nu lăsăm . într-adevăr. toate cîte fac ca focul să fie violent şi tăios. Să încercăm să înţelegem acest lucru observînd acţiunea de sfîşiere şi de tăiere a focului asu-e pra trupurilor noastre. şi.

reducînd la imobilitate ceea ce nu era uniform. iar atît această senzaţie în ansamblu. de cedat. Cînd trupul nostru e înconjurat de particule de apă. şi care provenea din uniformizare şi comprimare. comprimă componenta noastră lichidă şi o solidifică. „Tare" este orice lucru căruia carnea noastră îi cedează. cel construit . b neputînd să se strecoare în locurile lor. un lucru cedează în măsura în care are o bază mică. începe să se zbată şi încearcă să ajungă în starea lui normală. lucrurile tari şi cele moi se mai numesc astfel şi prin raportare unele la altele. în schimb. pă-trunzînd în el. cît şi ceea ce o produce a căpătat numele de „frig". cînd ceva se contractă dincolo de limita sa naturală.nimc neexplicat. Or. acestei zbateri şi cutremurări li s-a pus numele de „tre-c mur" şi de „fior". alungă particulele mai mici decît ele şi. acestea. şi de aceea mobil. Iar. „moale" cel care cedează cărnii noastre.

prin natura lor. spre care orice lucru s-ar împotrivi să se înalţe. . fiind situat la egală distanţă de punctele extreme. sprijinindu-se puternic pe ele. către care ar d tinde toate cele care au o cît de mică masă corporală. cealaltă. iar centrul. după cum. acestea a-ar explica cel mai limpede TIMA1OS 181 examinîndu-le laolaltă cu ceea ce numim „sus" şi „jos". toate punctele de 'pe circumferinţa lui sînt egal depărtate de centru şi ca atare trebuie considerate ca extreme în aceeaşi măsură. una „de jos". deosebit de rezistent este şi ceea ce se află contractat pînă la densitatea cea mai mare. este din specia cea mai rezistentă. „de sus". împart întregul lumii în două părţi opuse. într-adevăr. este de formă sferică. în întregul lui. Cît despre „greu" şi „uşor". Pentru că cerul.din pătrate. este cu totul greşit să credem că există două regiuni care.

ca atare. fără să se facă vrednic de învinuirea că foloseşte termeni cu totul nepotriviţi? într-adevăr. nici că este sus. la rîndul ei. oricare din punctele opuse este în aceeaşi situaţie. potrivit naturii sale. despre locul din centrul universului nu e corect să se spună. îi foloseşte corect? Şi dacă 63 presupunem că în centrul întregului se află în echilibru un corp solid. ce fel de termeni contrari i-ar putea aplica cineva şi cum ar putea crede că. în centru. aplicîndu-i. acesta nu ar putea să se deplaseze către nici unul din punctele . nici că este jos.se cere considerat ca aflîndu-se în punctul opus fiecăruia dintre ele. care nu e. nu are. Cind ceva este uniform în toate direcţiile. prin raport la centru. ci doar că este în centru. nici un punct al ei diferit de oricare altul şi. circumferinţa. pe care dintre punctele definite mai sus le-ar putea situa cineva „sus" sau „jos". Aceasta fiind natura cosmosului. fireşte.

Dar de unde vin aceste nume şi care este acea legitimă şi intrată în obicei folosire a lor. ar putea numi acelaşi punct al suprafeţei corpului şi „sus" şi „jos". datorită căreia am ajuns să aplicăm această diviziune cerului ca întreg? Iată asupra cărui lucru trebuie să cădem de acord. dacă facem următoarea presupoziţie. Să ne închipuim (-ă cineva ar ajunge în acea regiune a universului căreia i-a revenit cu deosebire focul. într-adevăr.de pe circumferinţă. tocmai am spus. sferic. Mai mult. ori de cîte ori s-ar opri. dacă cineva s-ar deplasa în jurul acelui corp solid. întregul fiind. pentru că situarea lor este identică în toate direcţiile. cum. situîndu-se pe suprafaţa ei şi 182 PLATON . a afirma că are o regiune inferioară şi una superioară este lipsit de sens. acolo unde se adună lui masă şi. aflîndu-se mereu la propriul său antipod.

împotriva . le-ar pune pe talerele unui cintar: cînd ar ridica crucea cîntarului şi ar împinge focul în mediul diferit al aerului.TIMAIOS 183 avînd capacitatea de a desprinde din ea gheme de foc. e limpede că. cel mai mic ar suferi o atracţie mai slabă decît cel mai c mare. tocmaii aceasta este ceea ce trebuie să observăm icînd acţionăm aici. Cînd — stînd pe pămînt şi urmărind să distingem între nişte specii de pămînt sau uneori chiar între două bucăţi de pămînt pur — silim cele două mase să se ridice. cînd două mase sînt ridicate simultan de una şi aceeaşi forţă. despre cea mai mică — că este „uşoară" şi că tinde „în sus". în locul unde ne aflăm. Or. dintre cele două gheme de foc. întradevăr. care opune mai multă rezistenţă. masa mai mică cedează în mod necesar mai uşor constrângerii decît cea mai mare. şi astfel despre cea mai mare se spune că este „grea" şi că tinde „în jos".

De fapt. în toate cazurile trebuie avut în vedere doar atît: pe de o parte că ceea ce face ca un lucru să fie „greu" este mişcarea lui către elementul de acelaşi fel şi. dar. că raportul dintre acestea se poate inversa datorită faptului că masa elementelor extreme ocupă locuri opuse. în starea de lucruri contrară. „greu". „jos" şi „sus" într-o regiune se va dovedi că devine şi este contrariul a ceea ce este „uşor'1. sau că este înclinat cu un unghi. „greu". astfel că ceea ce este e „uşor". vorbim despre „greu" şi „jos". de aceea i-am spus „uşoară". pe de alta. cea mai mică dintre ele cedează mai uşor şi mai grabnic. Urmează de aici. iar direcţiei către care o constrîngem — „sus". în timp ce. în mediul diferit al aerului. cu orice diferenţă posibilă de direcţie. în mod necesar. amîn-două caută să se ţină de propriul lor element. „jos" şi „sus" în regiunea opusă. că locul către care se îndreaptă este .naturii lor.

în timp ce contrariile lor poartă numele opuse144. prin organele corpului. de asemenea. Dar am lăsat netratat lucrul cel mai important cînd e vorba despre afectarea corpului în întregul lui: explicaţia elementelor de plăcere sau de durere inerente proprietăţilor înfăţişate pînă aici şi. iar cea de-a doua de aceea dintre iduj 64 a ritate şi neregularitatea suprafeţei. sînt însoţite de suferinţele sau plăcerile resimţite în ele. examinîndu-le. cea a tuturor impresiilor care. le-ar putea explica: cea dintîi este produsă de combinarea dintre netezime şi consistenţă. aproape oricine. Cît despre cauza senzaţiilor de „neted" şi „aspru". Fie de ajuns însă toate cîte le-am spus pentru explicarea acestor lucruri. constituindu-se. ca senzaţii. .„jos".

fiecare particulă transmiţîndu-i alteia impresia suferită. la partea raţională a sufletului şi îi transmite acesteia calitatea obiectului care a produs afectarea. iar . fără să pună în mişcare nimic din ce are în vecinătate. să luăm în considerare cauzele afecţiunilor în general. dimpotrivă. pînă cînd ajunge. în sfîrşit. fiind inert. b reamintindu-ne distincţia deja făcută între ceea ce potrivit naturii este mobil şi ceea ce e imobil. Cînd ceva în mod natural mobil este afectat de o impresie cît de scurtă. căci aceasta e metoda de urmat ori de cîte ori vrem să găsim o explicaţie. ci doar c suferă acţiunea care se exercită asupra lui. nu transmite nimic în jur. el o transmite în preaj-mă-i. de vreme ce particulele nu-şi mai transmit unele altora nimic. imobil. indiferent dacă ele sînt perceptibile sau nu. astfel că.Aşadar. afectarea iniţială exercitată asupra lor nu se poate propaga în întregul făpturii vii. Ceea ce este însă.

senzaţia nu este resimţită. în strînsă . starea de lucruri menţionată întîi se referă mai ales la vedere şi la auz. în schimb. în timp d ce reîntoarcerea bruscă la starea normală este plăcută145. din pricină că în ele focul şi aerul sînt preponderente. ea trebuie concepută astfel. Afectarea care tulbură violent şi subit o stare normală este dureroasă. Acestea sînt perceptibile. Aşa stau lucrurile cu oasele şi cu părul. Tot ceea ce se petrece cu uşurinţă produce percepţii de maximă intensitate. lumina zjlei. In ceea ce priveşte natura plăcerii şi a suferinţei. pe cînd ceea ce se exercită asupra noastră cu blîndeţe şi puţin cîte jiiţin este imperceptibil. precum şi cu majoritatea celorlalte părţi ale corpului nostru compuse preponderent din pămînt. astfel sînt afectările razei vizuale. care a fost definită deja drept un corp care ia naştere în. dar nu este însoţit de durere sau plăcere.

organele constituite din particule mai mari. Pe de altă parte. Pentru că. se face puţin cîte puţin. arsurile sau orice altceva sar exercita asu-Pra ei nu-i produc nici o senzaţie dureroasă. în timp ce .legătură cu trupul nostru. resimt plăceri şi dureri — dureri cînd 35 a sînt înstrăinate de starea lor normală. Cele la care îndepărtarea de la starea lor normală. proporţionale cu ceea ce se exercită asupra ei şi cu diferitele lucruri pe care. tăieturile. le atinge ea însăşi. respectiv golirea lor. nici plă. îndreptîndu-se spre ele. plăceri cînd se întorc din nou la ea146. care cedează cu greu acţiunii unui agent şi îi transmit mişcările întregului corp. şi to184 PLATON tuşi au loc percepţii puternice şi foarte distincte. în scindarea şi în reintregirea ei nu este inerentă nici o violenţă. într-adevăr.e cere cînd revine la propria ei condiţie normală.

ci numai foarte vii plăceri. resimt umplerea. Atîta poate fi de ajuns cu privire la afectările comune întregului corp şi la numele date agenţilor care le produc. precum şi. dar nu şi golirea. ceea .reumplerea lor este bruscă şi îmbelşugată. cînd înstrăinarea de starea normală este bruscă. Acum trebuie să încercăm să explicăm. şi astfel nu-i dau părţii pieritoare a sufletului dureri. Invers. de vom fi în stare. cum se poate bine observa atunci cînd corpul are de suferit tăieturi sau arsuri. se produce b de fiecare dată efectul contrar celui descris mai înainte. atît cît ne stă în putinţă. cum acţionează asupra lor fiecare agent în parte. afectările care se produc într-un organ sau altul al corpului nostru. Asemenea lucruri sînt evidente cînd e vorba de mirosurile plăcute147. pe de altă parte. şi revenirea la ea se face puţin cîte puţin şi cu greu. întîi de toate trebuie să arătăm. c Aşadar.

adică afectările specifice limbii. contractă şi usucă acele vene. Substanţele care spală venele şi curăţă întreaga re-e giune a limbii se numesc „picante" dacă produc acest TIMAIOS 185 efect asupra limbii peste o anume măsură şi o atacă în mod excesiv. Ori de cîte ori particulele de pă-mînt. cînd sînt mai aspre. topindu-se. iar cînd asprimea lor e mai mică —■ < a „seci". ca de fapt majoritatea celorlalte. Şi. mai mult decît celelalte. par să se producă în virtutea unor contracţii şi dilatări. depind de diferitele grade de asprime sau netezime. pătrunzînd în venele subţiri — care îi slujesc d limbii ca un fel de instrument de probă şi care se întind pînă la inimă —■ vin în contact cu umezeala şi moliciunea cărnii. pînâ la a .ce am omis cînd am vorbit despre gusturi. ele. sînt resimţite ca „astringente". numai că ele. Şi acestea.

pătrund în venele subţiri. Alte substanţe. toate aceste substanţe au primit denumirea de . şi fiind bine propor-ţionate cu particulele de pămînt si de aer aflătoare acolo.înţepătoare". după ce au fost mai întîi volatilizate prin descompunere. datorită acestor proprietăţi. De asemenea. se ridică spre organele de simţ ale capului. iar noi le resimţim mai mult ca plăcute. devin înfocate şi ard la rîndul lor ceea ce le încălzise şi.dezagrega o parte din substanţa ei. mai sînt particule de substanţe care. aşa este de pildă proprietatea sodei. 66 a tăind tot ce întîlnesc în calea lor. datorită uşurătăţii lor. iar cele al căror efect este mai puţin violent decît cel al sodei şi care clătesc mai puţin limba sînt „saline" —■ ele nu au asprime picantă. care preiau o parte din căldura gurii si sînt înmuiate de aceasta. le pun în mişcare şi le fac să se frămînţe unele împrejurul altora pînă . totodată..

Fiecăreia dintre afectările enumerate cu privire la gusturi i se opune o afectare contrară. ca un fel de vase umede de aer. Cînd sînt alcătuite din apă curată şi membrana care se formează e transparentă. cînd o peliculă concavă de apă. globuri de apă. cuvintele folosite sînt „înspumare" şi „fermentare". aceste .c ţrar. se formează. cuprinde b aer în ea. formează o membrană şi.cînd. datorită faptului că particule de un anume fel pătrund înlăuntrul unora de un alt fel. în timp ce. produc pelicule concave care îmbracă apoi particulele care pătrund înlăuntrul lor. dacă apa e amestecată cu pămînt şi acest amestec porneşte să se mişte şi se înalţă. cu nume con. astfel agitate. se numesc „băşici*. fie curată. fie amestecată cu pămînt. Astfel. Iar ceea ce produce aceste efecte poartă numele de „acid". Ori de cîte ori alcătuirea particulelor care pătrund în lichide este conformă cu starea normală a limbii.

Mirosuri emană . şi nici unuia dintre corpurile fundamentale nu i-a revenit măsura potrivită pentru a putea avea un miros. ungîndule. venele noastre olfactive sînt. Un miros este întotdeauna ceva numai pe jumătate constituit.particule netezesc asprimile. prin construcţia lor. relaxează şi contractă ceea ce este în chip nefiresc îngustat sau dilatat şi instituie în cea mai mare măsură starea naturală. orice astfel de antidot al afectărilor violente a]e limbii este întotdeauna plăcut şi binefăcăTIMAIOS 187 186 PLATON d tor şi este calificat drept „dulce". prea strimte pentru pămînt şi apă şi prea largi pentru foc şi aer şi de aceea nimeni n-a perceput vreodată mirosul vreunuia dintre ele. Atît însă despre acestea. în ce priveşte facultatea perceptivă a nărilor. nu se pot stabili specii.

cînd apa se transformă în aer sau aerul în apă. în cazul lor neputîndu-se distinge clar decît între două 67 a mari categorii: mirosuri plăcute şi mirosuri supărătoare. Cele supărătoare. Orice miros este abur sau ceaţă. de aici provine faptul că toate mirosurile sînt mai fine decît apa şi mai dense decît aerul. Aşa stînd lucrurile. de a se topi sau evapora. pentru că atunci nici un miros nu străbate o dată cu aerul inspirat. şi ca atare nu există nume pentru ele. mirosurile nu se grupează într-un număr anume de specii simple. şi anume ceaţă cînd aerul e pe cale să devină apă. ceea ce se vede foarte bine cînd cineva se sileşte să inspire aer prin ceva care îi împiedică trecerea. abur cînd apa e pe cale să devină aer. zgîrie şi brutalizează întreaga cavitate a .numai substanţele pe cale de a se lichefia sau de a putrezi. ele e se produc numai în stadiul intermediar. ci numai acesta. izolat de orice miros.

Iar cele referitoare la consonanţa sunetelor vor trebui să-şi găsească locul într-o parte ulterioară a expunerii noastre. celelalte o calmează şi o readuc în chip plăcut în starea ei firească. . iar mişcarea provocată de sunet şi care se propagă între cap şi regiunea ficatului o numim auz148. Al treilea dintre simţurile pe care le cercetăm este b auzul. Să începem deci prin a defini sunetul drept şocul produs de aer. O mişcare rapidă produce un sunet ascuţit. Mişcării uniforme îi corespunde un sunet egal şi lin. asupra creierului şi al sîngelui şi transmis apoi sufletului. prin urechi. una mai înceată — un sunet mai grav. iar celei neuniforme contrariul său. astfel că acum trebuie să explicăm cum anume se produc afectările lui.corpului nostru. cuprinsă între creştet şi ombilic. c sunetul aspru. una contrară — un sunet slab. O mişcare amplă produce un sunet puternic.

deşi ele sînt do aceeaşi natură cu cele ce aduc corpului frig sau căldură şi cu cele ce sînt resimţite de limbă ca astringente sau ca „înţepătoare" . producînd albul şi negrul. despre culori. o culoare fiind o flacără care emană din orice fel de corp şi ale cărei particule sînt astfel proporţionale cu raza vizuală. în cele spuse pînă acum am explicat doar cum apare raza vizuală. ele poartă numele general de culori. de la caz la caz. mai mari. de aceea.transparente". Particulele mai mari comprimă. deoarece cuprinde un mare număr de varietăţi. în marginile unui discurs verosimil. sau egale cu cele ale razei. încît produc senzaţii149. iar cele mai mici despică raza vizuală. cele egale nu pot fi percepute şi deci le spunem . în chipul cel mai evident.. şi. mai mici. s-ar cuveni acum să d vorbim. Particulele care vin dinspre alte corpuri în întîmpi-narea razei vizuale sînt.Ne-a mai rămas un al patrulea fel de senzaţie care reclamă o clasificare.

dar care . desfăcînd şi topind însă şi căile de pătrundere în ei. fiind el însuşi de foc. pătrunzînd în masa lichidă. îi vine dimpotrivă. Acest amestec.68 a tec dens de foc şi apă pe care îl numim lacrimă. Cînd mişcarea e mai iute. şi astfel face să se scurgă de acolo un ames. între aceste două varietăţi de foc există una care b pătrunde în lichidul ocular şi se amestecă cu el. Rezultatul îl numim „scăpărări". percepţiile fiind altele. datorită unui foc care se propagă mai rapid. identitatea lor nu e manifestă. iar ceea ce îl produce este numit „strălucitor" sau „scînteietor". să se stingă în ea. pentru ca apoi. iar în această mixtură iau naştere tot felul de culori. ea izbeşte raza vizuală şi o despică pînă la ochi. se întîlneşte cu focul care. Aşadar vom numi „alb" ceea ce despică raza vizuală şi „negru" ceea ce o contractă.(acestea din urmă fiind numite aşa e pentru că produc arsuri). ţîşnind ca o străfulgerare.

nici de vreo explicaţie plauzibilă. pe care o numim „roşu". Culoarea strălucitoare amestecată cu cea roşie şi cu cea albă dă naştere celei „portocalii". iar galbenul — din cel al albului cu portocaliul. c Roşul amestecat cu negru şi cu alb dă purpuriul.nu este scînteietoare. se obţine violetulPortocaliul închis se naşte din amestecul portocaliului cu cenuşiul. Albul combinat cu strălucitorul şi . căci asupra acestui lucru nimeni nu poate fi cît de cît sigur nici de vreo dovadă. iar cînd amestecul este mai bine ars şi i se adaugă mai mult negru. Iradierea focului prin lichidul cu care se amestecă produce culoarea sîngerie. chiar dacă cineva ar şti în ce anume proporţie sînt ameste188 PLATON cate. Cenuşiul — din amestecul albului cu negru. n-ar fi nimerit s-o spună. dar.

e Toate acestea. odată astfel constituite prin acţiunea necesităţii. de una sau de cealaltă. atunci cînd 1-a zămislit pe zeul autosuficient în perfecţiunea sa. în marginile verosimilului. au fost preluate. de făuritorul a tot ce este mai frumos şi mai bun din toate cîte au . ar dovedi că ignoră diferenţa dintre natura umană şi cea divină. în timp ce nici un om nu este şi nici nu va fi vreodată în stare . doar divinitatea are şi ştiinţa şi putinţa necesare pentru a contopi multiplul în unu şi pentru a redesface unul în multiplu150. prin analogie. d ele se pot uşor deduce.cufundat în negru intens dă culoarea albastru închis. Dacă însă cineva ar încerca să verifice aceste lucruri prin experienţe. albastrul închis amestecat cu alb dă albastrul verzui. portocaliul închis cu negrul — verdele cenuşiu. Cît despre celelalte culori care provin din acestea.

devenire. în afara cauzelor necesare. la îndemînă. Iar necesarul se cade căutat de dragul divinului. năzuind să do-bîndim în viaţă atîta fericire cît poate natura noastră să cuprindă. ramînînd ca. prin însăşi activitatea lui. Rezultă de aici că trebuie să distingem deuă feluri de cauze. acum. cînd materialele sînt deja sortate şi ne stau. nu e cu putinţă nici să înţelegem acele lucruri de preţ către care năzuim. ca unor constructori. altele de divin. Aşadar. el să instituie binele în lumea devenirii. e vorba de cele două feluri de cauze pe care trebuie să le îmbinăm TIMA1OS 189 . El s-a folosit de cauzele necesităţii doar ca de nişte cauze subsidiare. unele ţinînd de necesar. Divinul 69 a trebuie să-1 căutăm în toate cîte sînt. nici să le rostim şi nici să avem parte în vreun alt fel de ele. dîndu-ne totodată seama că.

toate acestea se aflau în dezordine.b corde cu cele expuse pînă acum151. apoi a alcătuit din ele acest c univers ■—■ o singură vieţuitoare conţinînd în ea toate vieţuitoarele .in ţesătura celor ce mai rănim de spus — să revenim la începutul expunerii noastre şi să parcurgem. şi absolut nimic nu era vrednic de a primi numele pe care unii i-1 dau acum — foc. etapele care ne-au adus în punctul de la care pornind am ajuns aici. Iar apoi să încercăm să-i dăm expunerii noastre un sfîrşit şi un capăt care să con. decît cel mult din întîmplare. pretutindeni unde erau cu putinţă. repede. iar zeul a introdus în fiecare lucru toate felurile de proporţii. Căci la început nimic nu avea o asemenea proporţie. pentru ca fiecare să fie într-o proporţie armonioasă atît cu sine cît şi cu celelalte. apă şi celelalte. Pe acestea toate Demiurgul le-a pus întîi în ordine. într-adevăr. aşa cum am spus şi la început.

după ce au luat de la el principiul fără de moarte al sufletului. Apoi i-au dat întregul trupului drept vehicol. Şi. temîndu-se ca. care uşor se lasă ispitită către rătăcire. încumetarea şi frica. în marginile necesităţii. Totuşi. doi sfetnici nesăbuiţi. şi speranţa.muritoare şi nemuritoare. în care au clădit un alt fel de suflei. îm-binînd toate acestea cu senzaţia iraţională şi cu dorinţa gata de orice. ei au alcătuit. care ne îndepărtează de la bine. cea mai primejdioasă momeală a răului. să nu pîngărească partea divină a sufletului mai mult decît era . Căci al celor divine.felul muritor. pe cel muritor. Iar acestea. prin toate acestea. el însuşi a luat asupră-şi să le fie făuritor. imitîndu-1.. apoi durerile. orînduind ca pe cele muritoare să le făurească propriile lui odrasle. care are în el crîn-cene şi inevitabile afecte: întîi plăcerea. i-au alcătuit un corp muritor în care i-au făcut sălaş152. avîntul războinic cel greu de potolit.

iar în acest scop au clădit între cap şi piept gîtul. între diafragmă şi gît.neapărat necesar. să-i dea sprijin ori de cîte ori dorinţele nu vor să se supună . aşezînd-o într-un alt lăcaş al trupului. asemenea celei dintre locuinţa fe190 7u a meilor şi cea a bărbaţilor153. aşezînd între cele două părţi ale sufletului muritor. Acea parte a sufletului care. ca pe un gard. fiind însetată de biruinţă. diafragma. prin natura ei. e plină de curaj şi de avînt războinic154 au aşezat-o mai aproape de cap. aşezîndu1 acolo ca pe un fel de istm sau de hotar despărţitor. mai nobilă decît cealaltă. Iar partea muritoare a sufletului au cufundat-o în piept sau în ceea ce se numeşte torace. putînd auzi mai uşor glasul raţiunii. zeii au clădit în cavitatea toracică o altă despărţitură. pentru ca acolo. Şi. cum o parte a sufletului muritor este. ei au separat partea lui muritoare.

acceptînd astfel ca partea mai nobilă să le fie tuturor cîrmuitor. care. şi. prin vasele înguste. fie di .b de bună voie cuvîntului şi poruncii din citadelă.afară. moale. nod al venelor şi izvor al sîngelui. prevăzînd că asemenea clocot al sufletului. au statornicit-o în încăperea paznicilor. pentru ca. c Apoi au găsit o alinare pentru bătăile violente ale inimii stîrnite de apropierea unei primejdii sau de izbucnirea mîniei. atunci cînd fierbe puterea mîniei. să le dea ascultare şi să arate deplină supunere. fie chiar prin acţiunea interioară a dorinţelor. şi anume. ca un şuvoi circular. Apoi inima. auzind poruncile şi ameninţările raţiunii. tot ce este sensibil în corp să primească neîntîrziat din partea raţiunii. străbate toate membrele. lipsit . şi să le ţină cu forţa în frîu.are să fie însoţit de acţiunea focului. vestea că ceva rău se exercită asupra membrelor. au aşezat în piept plămînul.

zeii au sălăşluit-o între diafragmă şi hotarul dinspre ombilic.de sînge şi d ciuruit pe dinăuntru de cavităţi. să mai fie în stare să dea ascultare raţiunii. să obosească mai puţin şi astfel. astfel ca el. ca pe un tampon. ca şi celelalte părţi. primind înlăuntrul lui răsuflare şi băutură. ea trebuia să fie. făurind-o ca un fel de iesle pentru hrănirea trupului. pentru ca. pe această parte . izbindu-se de ceva moale şi răcoritor. ca stirpea muritoare să existe. ca un burete. să poată răcori şi uşura inima. deşi însufleţită de mînie. iar plămînul l-au aşezat în jurul inimii. şi au priponit-o acolo ca pe o dihanie încă sălbatică156. potolindu-i arderea. Prin urmare. hrănită. atunci cînd se umple de avîntul patimii. inima. Acea parte a sufletului care rîvneşte la mîncare şi băutură şi la toate cîte îi sînt necesare în virtutea nae turii trupului155. Dar. în acest scop au deschis pînă în plămîn canalele traheii.

mereu hrănindu-se din ieslea ei şi aflîndu-se cît mai departe de lăcaşul deliberării. netulburată. Ei ştiau însă bine că partea aceasta nu înţelege cuvintele raţiunii.a sufletului muritor acolo au orînduit-o. de ar fi chiar să aibă oarecare ştire de ele. au alcătuit. ficatul. fie zi. neted şi strălucitor. Şi aceasta pentru ca gîndurile pe care le emană raţiunea şi . pentru ca. această parte stăpînitoare să ia. pentru a folosi împotrivă-i propria ei slăbiciune. ademenită de vraja unor viziuni şi năluciri. Astfel că. pentru binele ei. să TTMAIOS 191 aducă cît mai puţină frămîntare şi zarvă şi să lase. nu va sta în natura ei să le ia în seamă. şi că. adău-gîndu-i dulceaţă şi amărăciune. şi că va fi mereu. hotărîrile 71 a privitoare la folosul întregului şi al părţilor sale. fie noapte. pe care l-au aşezat chiar în propriul b ei sălaş Îşi l-au făcut dens.

sau îndoaie şi chirceşte lobul. pentru că nu vrea nici să-1 stîr-nească. cînd o adiere blîndă. asupra lui. zugrăveşte pe ficat imagini contrare. astupă canalele şi închide intrările. dimpotrivă. ea îi potoleşte amărăciunea.le îndreaptă asupra ficatului să fie primite de el ca de o oglindă şi reflectate ca nişte imagini vizibile. venind dinspre partea gîn-dului. c provocînd astfel durere şi greaţă. proiectînd asupra lui culoarea fierei şi îl sfrijeşte şi îl zbîrceşte prin contracţie. nici să se exercite asupra unei naturi potrivnice sieşi. astfel că. Astfel. în asemenea cazuri. exercitîndu-se în acord cu amărăciunea din ficat. pedepsitoare. sufletul ape-tent se înspăimîntă de emanaţia raţiunii ori de cîte ori aceasta. ea răspîndeşte iute amărăciunea în întregul ficat. proiectînd asupra ficatului o dulceaţă de aceeaşi natură cu cea a acestuia şi îndreptîndu-1 pînă cînd redevine în întregimea . Iar alteori. îl ameninţă că vine.

iar timpul nopţii să-1 petreacă paşnic.y tatea de prevestire. neted d şi liber de orice constrîngere. amintin-du-şi de porunca părintelui lor. atîta vreme cît omul e stăpîn pe mintea lui.lui drept. el nu e în stare de inspirată şi veridică . ea face ca acea parte a sufletului care îşi are sălaşul în preajma ficatului să fie ascultătoare şi blîndă. cei care ne-au făurit. ca să participe şi ea cumva la e adevăr. aceea de a face ca neamul muritorilor să fie cît mai desăvârşit cu putinţă. au căutat să corecteze în felul acesta partea mai joasă din noi şi au statornicit în această regiune a trupului facul. de vreme ce nu are parte de raţionament şi de înţelegere raţională. într-adevăr. 192 PLATON 193 Drept semn că divinitatea însăşi a dăruit prevestirea slabei minţi omeneşti stă faptul că. cu exerciţiul prevestirii prin vise.

prevesiire, ci numai fie în timpul somnului, cînd puterea lui de înţelegere se află înlănţuită, fie datorită vreunei boli profetice, fie cînd, inspirată de divinitate, se află abătută de la starea ei firească157. Iar omului aflat în starea sa normală, îi revine să înţeleagă, după ce şi le-a amintit, cele rostite, în vis sau în veghe, de către forţa prevestirii şi a inspiraţiei şi, raţionînd asupra tuturor nălucirilor astfel văzute, să 72 a desluşească, cum anume şi pentru c'ne dau ele semn al unui rău ori al unui bine, fie el viitor, trecut sau prezent. Dar celui care, cuprins de frenezia profetică, se află încă în această stare, nu-i stă în putere să interpreteze propriile sale viziuni şi rostiri, ci, cum bine zice acea vorbă veche, numai celui în toate minţile îi este dat să-şi vadă de ale sale şi să se cunoască pe sine. De aici şi rînduiala de a-i institui pe cei din tagma b interpreţilor drept judecători ai profeţiilor inspirate; unii îi numesc însă

prevestitori chiar pe aceşti interpreţi, ignorînd complet faptul că ei sînt doar tîlcuitori ai tainelor din oracole şi viziuni, fără să fie ei înşişi prevestitori, şi că cel mai corect ar fi să poarte numele de interpret, ai prevestitorilor. Aşadar, ficatul a luat fiinţă cu o asemenea natură şi din cauzele şi în locul pe care le-am spus pentru a sluji acestui ţel: prevestirea. Cîtă vreme o fiinţă este în viaţă, semnele unui asemenea organ sînt relativ clare; cînd moare, ficatul devine orb, iar semnele lui c sînt prea obscure pentru a exprima ceva desluşit. Cit despre alcătuirea orgaflului învecinat, splina, şi despre poziţia sa (în stînga), ele sînt în serviciul ficatului pentru a-1 menţine mereu strălucitor şi curat, ca şi cînd splina ar fi o pînză de şters oglinzi pusă la îndemînă pentru grabnică folosire. De aceea, ori de cîte ori, datorită vreunei boli, se ivesc impurităţi în regiunea fi-catul"i, splina, a cărei urzeală este poroasă,

ea fiind plină de cavităţi şi lipsită de sînge, le curăţă şi le ab-d soarbe. Aşa se explică de ce, cînd se umple de impurităţile pe care le-a absorbit, se umflă şi supurează, pentru ca, atunci cînd trupul se purifică, să revină la mărimea şi la starea ei normală. Am arătat deci, vorbind despre suflet, cît din el este muritor şi cît divin, precum şi unde, în vecinătate cu cine şi din ce pricini cele două părţi ale sale au fost statornicite în locuri deosebite ale trupUluila8. Numai că nu putem fi încredinţaţi de adevărul spuselor noastre fără o confirmare divină. Dar că expunerea noastră este verosimilă ne putem încumeta să spunem încă de pe acum şi cu atît mai mult de acum încolo. Aşa că ce am spus este bun spus. Partea care urmează trebuie cercetată potrivit ace- e loraşi principii. Era vorba de a stabili felul în care a luat naştere restul trupului. Iar dintre chibzuinţele care au. dus la făurirea

lui, cea mai de crezut ar fi următoarea. Cei care ne-au alcătuit ştiau că vom fi necumpătaţi la băutură şi la mîncare şi că, din lăcomie, vom bea şi vom mînca mult mai mult decît ne este necesar. Prin urmare, prevăzînd aceasta şi ca să prevină o timpurie pieire, prin îmbolnăvire, a 73 a încă nedesăvîrşitului neam al muritorilor, au orînduit, drept receptacol al excesului de băutură şi de mîncare, cavitatea de jos a trupului, aşa-zisul pîntece şi, în-lâuntrul ei, au încolăcit spirala intestinelor, al căror rost este ca trupul, prea repede străbătut de hrană, să nu simtă prea degrabă nesăţioasa nevoie de altă hrană şi astfel întreaga omenire, din lăcomie, să rămînă inaptă pentru filosofie şi harurile Muzelor, surdă la îndemnul părţii celei mai divine din noi. In ce priveşte oasele, carnea şi cele asemenea, Iu- t> crurile stau astfel. Drept început, acestora toate le stă formarea măduvei. într-adevăr, de

vreme ce sufletul e legat de trup, legăturile vieţii au fost bine fixate în măduvă, dînd puternice rădăcini neamului muritor. Dar măduva însăşi a luat naştere din altă materie. Zeul a ales dintre diferitele feluri de triunghiuri pe acelea care, fiind nedeformate şi netede, erau dintru început cele mai apte, datorită exactei lor regularităţi, să producă focul şi apa, aerul şi pămîntul; şi, amestecîndu-le c unele cu altele în cuvenită proporţie, a alcătuit măduva, combinînd astfel, pentru orice specie muritoare, un amestec din toate seminţele. După aceea a sădit în ea-, legîndu-le bine, diferitele feluri de suflete; şi, de asemenea, dintr-un bun început, încă de la distribui13 — Opere voi. VII 194 PLATON rea iniţială, a împărţit măduva în forme corespunzătoare în număr şi fel cu cele ale diferitelor părţi aje

sufletului pe care urma să le conţină. Şi astfel „ogorul", zicînd aşa, care urma să cuprindă sămînţa divină159, a fost plăsmuit în formă sferică, zeul dînd părţii corespunzătoare de măduvă numele de „creier", avînd în d vedere că, atunci cînd fiecare vieţuitoare va fi întreagă, vasul care îl va cuprinde va fi capul. Cît despre ceea ce urma să ne ţină cealaltă parte, muritoare, a sufletului, el 1-a împărţit în forme totodată rotunde şi alungite, numindu-le pe toate „măduvă*;, iar pornind de la acestea, ca de la nişte ancore, a întins legăturile care fixează întregul suflet, şi apoi a şi început să făurească în jurul măduvei întregul nostru trup, după ce mai întîi a îmbrăcat-o pe toată într-un înveliş osos compact. e Iar oasele le-a construit aşa: după ce a ales, cernin-du-1, pămînt curat şi fin, 1-a amestecat şi 1-a frămîn-tat cu măduvă; după care a pus amestecul în foc şi apoi 1-a călit în apă, apoi iarăşi

în foc şi iarăşi în apă şi, tot trecîndu-1 astfel dintr-unul în celălalt, 1-a făcut rezistent la acţiunea amîndurora. Şi acest material 1-a folosit întîi pentru a făuri o sferă osoasă împrejurul 74 a creierului, căreia i-a lăsat o îngustă deschizătură, după care, pentru a îmbrăca măduva de-a lungul grumazului şi al spinării, a făcut, tot din os, vertebre, pe care le-a înşirat, ca pe nişte balamale, de la cap pînă la capătul de jos al trunchiului. în felul acesta, adică îmbrăcînd-o într-o cămaşă tare ca piatra, a pus la adăpost întreaga sămînţă medulară; iar în această cămaşă a pus apoi articulaţiile vertebrelor, folosindu-se în ce le priveşte de o proprietate a diferitului, pe care a intercalat-o între ele pentru a face posibilă mişcarea şi îndoirea. Numai că, socotind ca materia osoasă era, prin na-b tura alcătuirii ei, prea sfărâmicioasă şi prea lipsită de mlădiere şi, pe de altă parte, că

încingîndu-se şi răcin-du-se mereu, sar descompune, provocînd grabnica nimicire a sămînţei' medulare dinlăuntrul ei, el a ticluit tendoanele şi carnea în aşa fel încît prinzînd toate membrele în tendoane care se contractă şi se destind la încheieturi, să-i dea trupului putinţa de a se. îndoi şi dezdoi; iar carnea urma să fie o apărătoare împotriva arşiţei, şi un adăpost împotriva gerului şi, pe de aha TTMAIOS 195 parte, o protecţie împotriva lovirii prin cădere (cum ar fi apărătoarele noastre făcute din pîslă), fiind moale şi elas- c tică la contactul cu obiectele dure; carnea urma să cuprindă în ea o umiditate caldă, pe care vara s-o poată asuda, umezind exteriorul trupului şi răspîndind astfelpretutindeni asupră-i o răcoare venită dinlăuntru; iar iarna, dimpotrivă, datorită focului pe care îl cuprinde, să-

1 apere de frigul care-1 împresoară şi îl atacă din afară. Cu acest gînd în minte, cel care ne-a plăsmuit ca din ceară a alcătuit carnea dintr-un amestec bine propor-ţionat de apă, foc şi pămînt, căruia i-a adăugat un fer- d ment compus din acid şi sare, făcînd-o astfel moale şi plină de suc. Iar tendoanele le-a făcut dintr-un amestec de oase şi de carne fără ferment, căruia i-a adăugat o culoare gălbuie, astfel că proprietăţile tendoanelor sînt intermediare: ele sînt mai încordate şi mai vâscoase decît carnea, dar mai moi şi mai mlădioase decît oasele. Şi apoi zeul a îmbrăcat oasele şi măduva în carne şi tendoane, legînd oasele între ele cu tendoane şi îngropînd totul sub un acoperămînt de carne. Pe oasele cu mai e multă viaţă în ele le-a împrejmuit cu carne mai puţină şi pe cele cu mai puţină viaţă cu carne mai multă şi mai compactă; iar la încheieturile dintre oase, cînd nu se vădea un puternic motiv contrar, a

făcut să crească carne puţină, pentru ca excesul de carne să nu împiedice îndoirile şi, îngreunînd astfel mişcările corpului, să-i facă anevoioasă deplasarea, şi pe de altă parte, pentru ca multe straturi de carne compactă puse apăsat unul peste altul să nu ducă, prin soliditatea lor, la o scădere a sensibilităţii, provocînd astfel o diminuare a receptivităţii şi a puterii de reţinere a părţii raţionale a sufletului. De aceea pulpele, coapsele şi şoldurile, oasele braţelor şi antebraţelor, toate celelalte 75 a părţi ale noastre unde nu se află încheieturi, precum şi toate acele oase dinlăuntrul trupului care, avînd în măduva lor suflet puţin, sînt lipsite de putere intelec-tivă — toate acestea sînt acoperite cu multă carne. Dimpotrivă, părţile în care rezidă puterea intelectivă — cu puţină, în afară de cazurile în care a format din carne un organ menit să fie el însuşi sensibil, cum ar fi cel de felul

limbii. în rest însă, pe cele mai multe le-a alcătuit cum s-a arătat mai sus. într-adevăr, natura noastră, făurită şi dezvoltată după principii necesare, 196 PLATON b face ca o sensibilitate ascuţită şi promptă să nu fie compatibilă cu prezenţa unor oase compacte şi a unor mase da carne. Căci, dacă aceste două pn,prietăţi ar fi consimţit să coincidă, atunci de această compatibilitate s-ar fi prevalat îndeosebi alcătuirea capului, iar neamul omenesc, purtînd pe umeri un puternic cap cărnos şi osos, ar fi avut parte de o viaţă de două sau de multe ori mai lungă, mai ferită de boli şi de dureri decît cea care i-a fost dată. Numai că, în ceasul acela, meşterii care ne-au adus pe lume au stat să chibzuiască ce anume ar fi mai bine ■ —■ să făurească o seminţie care să trăiască mai- mult, dar inferioară, sau una cu o viaţă

mai scurtă, dar superioară — şi au căzut de acord că oricine ar alege,- în toate privinţele, nu viaţa mai lungă, dar mai proastă, ci pe cea mai scurtă, dar mai nobilă. De aceea au acoperit capul cu un strat de os subţire, dar nu cu carne şi nici cu tendoane, de vreme ce craniul nu are articulaţii. Prin urmare, capul aşezat pe umerii fiecărui om este măi apt de sensibilitate şi de inteligenţă, dar cu mult mai nerezistent. d -Apoi, potrivit aceluiaşi fel de principii, zeul a împrejmuit gîtul, de la baza craniului în jos, cu tendoane pe care le-a legat simetric între ele, şi de ele a legat, în partea de jos a feţei, vîrfurile fălcilor. Cît despre restul tendoanelor, le-a distribuit tuturor membrelor, prinzînd cu ele articulaţie de articulaţie. Iar cei care ne-au făcut au alcătuit gura aşa cum e ea orînduită acum, înzestrînd-o cu dinţi, cu limbă şi e cu buze, pregătind-o să fie atît un loc
c

de intrare a celor necesare cît şi unul de ieşire a celor nobile; căci tot ceea ce pătrunde în noi ca să ne hrănească trupul este necesar, în timp ce nimic nu e mai frumos şi mai nobil decît fluxul de cuvinte care, aflat în slujba minţii, ne iese din gură. Totuşi, capul nu putea nici să fie lăsat din os gol, pradă excesului de căldură sau frig al anotimpurilor, şi nici grija zeilor nu putea să-1 lase năpădit de o masă 76 a opacă de carne, încît să devină tîmp şi fără simţire. Astfel că, din prisosul de materie cărnoasă încă nu pe deplin uscată, au separat o peliculă pe care astăzi o numim piele. Aceasta, crescînd şi unindu-şi marginile datorită umidităţii creierului, a îmbrăcat întregul craTIMAIOS 197 niu; iar umezeala, urcînd pînă sub cusături şi ume-zindu-le, a făcut pielea să se închidă în creştet, ca şi cum ar fi strîns-o cu un nod. Configuraţia

cusăturilor este foarte variată.c cîndu-1 să se răsucească acolo şi să prindă rădăcină. ca un fir de grosime egală cu împunsătura din piele. a început să se lungească în afară.' cînd sucul a ieşit afară prin aceste orificii. numai . toată cîtă este. tot ce era umed şi cald şi în stare pură s-a risipit. fiind purtat în sus datorită mişcării. iar ceea ce era compus din aceleaşi elemente ca şi pielea. fă. partea divină a b străpuns-o jurîmpfejur cu foc şi. mai puţine cînd ea e mai blîndă Iar pe această piele. presiunea aerului care îl împresura din afară 1-a împins înapoi sub piele. mişcarea firului fiind însă înceată. determinată fiind de acţiunea conjugată a revoluţiilor şi a hranei. ele sînt mai multe cînd lupta dintre acestea două este mai înverşunată. în formă de fire făcute din aceeaşi substanţă ca şi pielea. acestor procese li se datorează întregul păr care încolţeşte în piele.

pe măsură ce iese din piele. dar avînd totodată în minte următorul scop: ca acoperămînt proteguitor al creieru. fără să devină vreodată un obstacol care să împiedice promptitudinea percepţiei. cînd se întăreşte.că mai dură şi mai densă. ele au fost făurite prin această îmbinare de cauze. care face ca fiecare fir de păr. o "unică piele dură. ci părul. creatorul ne-a acoperit capul cu păr. şi anume în vîrful degetelor de la rnîini şl picioare. Şi aşa. folosindu-se de cauzele arătate mai sus. dar cauza cea mai importantă era ţelul avut în . In sfîrşitj acolo unde se află capătul ţesăturii de tendoane^ piele şi os. care e uşor şi în acelaşi timp apt să-i ţină umbră vara şi să-1 apere iarna de frig. să se întreţeasă cu celelalte ca într-o pîslă. acest întreit compus devine. produsul comun al combinării tuturor celor trei. ca urmare a efectului de comprimare exercitat de răcire.d lui se cade să fie nu carnea.

părul şi unghiile.QSh'-i multe scopuri. c<* gheare şi 198 PLATON TIMAIOS 199 copite şi de aceea au făcut să apară primul lor tipar chiar în abia născutul neam omenesc. în virtutea . pentru . cei care ne-au alcătuit ştiau bine că va veni o vreme cînd e din bărbaţi vor proveni femei şi celelalte animale. după cum ştiau şi că mult le vor avea nevoie. sa se 'foit. după ce toate părţile şi mădularele fiinţei muritoare se aflau gata îmbinate într-un întreg. Aşadar acestea au fost raţiunile şi ţelurile pentru care zeii au făcut să crească pe suprafaţa şi la extremităţile membrelor pielea.vedere de cei care le-au făcut: folosul făpturilor care aveau să existe. iar acesteia îi revenea. Iar acum. întradevăr.

zeii au închipuit un mijloc de a-i veni în ajutor. într-adevăr. Iar aceste vieţuitoare de care vorbim acum sînt înzestrate cu cel de al treilea fel de suflet. într-adevăr. şi deci să piară. înzestrînd-o însă cu o combinaţie de alte forme şi simţuri. ne sînt suta puse.necesităţii. ele fiind mai vechi decît cele de acum. Acestea sînt arborii. ca să fie un alt fel de vieţuitoare. pe care expunerea noastră 1-a aşezat între diafragmă şi ombilic şi care e cu totul lipsit de facultatea de a opina. acum îmblînzite şi strunite prin cultivare. de a raţiona şi de a înţelege. tot ce a primit viaţă poate fi numit cu deplină dreptate vieţuitoare. plantele şi seminţele care. ei au făcut să crească o natură înrudită cu cea omenească. şi ca atare să fie dizolvată şi golită de viaţă prin acţiunea lor. existau numai ca specii sălbatice. să-şi petreacă 77 a viaţa împrejmuită de foc şi de aer. înainte de vreme. revenindu-i doar aceea de a avea . dar care.

întorcînduse în sine. totuşi nu se poate mişca. efectuînd o mişcare proprie. sau de a respinge mişcarea venită din afară. întîi au deschis. asociate cu dorinţe. pe care le-au tăiat ca pe şanţurile de irigaţie dintr-o grădină. ră-mînînd înfiptă în rădăcinile ei'.senzaţii plăcute sau neplăcute. De aceea. pentru ca trupul să poată fi udat ca de un curs de apă care ar pătrunde în el. la ale lui. El este supus mereu tuturor afectărilor. deşi este vie şi ca atare nu se deosebeşte de nici o altă vieţuitoare. dar felul în care s-a născut nu 1-a înzestrat cu vreo capacitate cît de mică de a observa c natura propriilor sale afectări şi de a reflecta asupra lor. ca un fel de canale ascunse . Cei mai puternici decît noi. după ce au făcut să crească toate aceste specii drept hrană pentru noi. pentru că îi lipseşte capacitatea de automişcare. cei mai slabi. au făcut ca însuşi trupul nostru să fie străbătut de o reţea de canale.

două vene dorsale. apoi le-au întins de-a lungul şirei spinării. de asemenea. pe de o parte pentru ca. fluxul să poată ajunge uşor de aici către celelalte părţi ale corpului.între ţi piele şi carne. una pe partea dreaptă şi una pe cea stingă. la nivelul capului.meargă cît mai bine şi. să existe între el şi trup încă o legătură în afară de piele şi. pe de altă parte pentru ca impresiile sensibile provenite de la membrele ambelor părţi ale trupului să poată fi distinct înregistrate de întregul corp160. prilejuind o irigaţie uniformă. prinzînd între ele şi măduva generativă. potrivit celor două părţi ale trupului. Apoi zeii au 'început să facă cele . de -vreme ce capul nu era cuprins pînă în creştet de tendoane. pentru ca. pentru ca acesteia să-i. După aceea. orientînd spre stînga pe cele e dinspre dreapta şi pe cele dinspre stînga către dreapta. curgînd în jos. au ramificat venele şi le-au încrucişat capetele. şi aceasta.

nici unul neputînd să-1 oprească. ale căror particule b sînt mai mici decît cele care intră în alcătuirea lui. şi anume 78 a cam în felul pe care o să-1 arătăm. le reţine. pe care însă ni-1 vom reprezenta mai uşor dacă mai întîi cădem de acord asupra următorului lucru. Or. Aşa stînd lucrurile. însă cele compuse din particule mai mari' nu pot opri particulele mai mici să pătrundă în ele. e evident că acest principiu trebuie luat în considerare şi în cazul pînte-celui nostru: cînd mîncarea şi băutura coboară în el. prin pămînt şi prin aer. zeul s-a folosit de aer şi de . ceea ce însă nu poate face cînd e vorba de aerul pe care îl respirăm. iar dintre toate elementele. sau de foc. precum şi prin toate corpurile alcătuite din acestea. focul are particulele cele mai mici şi de aceea străbate prin apă.necesare pentru irigare. Toate corpurile compuse din particule mai mici opresc pătrunderea particulelor mai mai 1.

pe lîngă bronhii. iar prima pîlnie a despicat-o. pînă la extremităţile ei. a întins jur-împrejur.foc pentru a face ca lichidul din pîntece să pătrundă în vene: a alcătuit din ele o împletitură. ea fiind dublă. iar celor două ramuri le-a dat o trecere comună prin . c iar pîlniile şi coşniţa însăşi din aer. prin toată împletitura. întregul interior al coşniţei 1-a compus din foc. la rîndul ei. apoi. şi pe cealaltă. un fel de nuiele de trestie. prin bronhii. în pîntece. pornind de la aceste pîlnii. după care a aşezat toată această alcătuire în jurul făpturii plăsmuite de 200 PLATON TIMA1OS 201 el. în felul vîrşelor pescăreşti. iar pe una dintre ele a bifurcat-o. pe una dintre pîlnii a făcuto să coboare. procedînd astfel: partea formată din pîlnii a făcut-o să intre în gură. în plămîn. în două. făcînd-o să aibă la intrare o pereche de pîlnii.

ceea ce se petrece fără încetare cîiă vreme fiinţa pieritoare se ţine la un loc. d circulaţia din amîndouă să fie alimentată de cealaltă.canalele nasului. să se afle hrănit şi să trăiască. deoarece. îi însoţesc intrările şi ieşirile. Iar în momentul următor. Iar tot ce face şi îndură trupul nostru este pentru ca. pentru ca. atunci cînd cea care trece prin gură nu funcţionează. pentru că acestea sînt de aer161. pîlniile se golesc spre exterior şi împletitura (pentru că trupul e poros) pătrunde în el şi apoi iese din nou. pentru ca apoi s-o facă pe toată să curgă lin înlăuntrul pîlniâlor — lin. adică cu coşniţa vîrşei. şi cu restul. întimp ce razele focului interior. a împrejmuit golul din interiorul trupului nostru. noi e spunem că cel care a dat numele lucrurilor162 a pus acestui fel de procese numele de inspiraţie şi expiraţie. udat şi răcorit. împletite cu aerul. de fiecare dată cînd răsuflarea intră şi .

alungă. în timp ce.iese. le descarcă în vene. la rîndul lui. iar răsuflarea noastră iese din noi. strat după strat. aşa cum se împrăştie în pîraie apa dintr-un izvor. aerul din apropiere. focul interior împletit cu ea îi urmează mişcarea şi. trece prin pîntece. în locul de unde a ieşit aerul expirat. iar acesta. şi anume că ea nu se duce în gol. reumplîndu-1. le dizolvă şi le fărîmiţează. cuprinde mîncarea şi băutura. pînă la capăt. le antrenează în mişcarea lui şi le scoate prin golurile împletiturii. şi face ca lichidul din vene să curgă prin trup ca printr-un apeduct. 79 a urcînd şi coborînd mereu. astfel constrîns. respiraţie de . urmarea e repede evidentă pentru oricine. aerul se întoarce şi intră. din nou. ci că deplasează aerul din preajmă. Dar să examinăm încă o dată mijloacele prin care b fenomenul respiraţiei s-a constituit aşa cum este azi. De vreme ce nu există nici un gol în care ceva care se mişcă ar putea să pătrundă. Şi iată cum.

ca şi cînd în ea s-ar afla un izvor de foc. trebuie să . şi de aceea. ca învîrtirea unei c roţi. de îndată ce pieptul şi plămînii expulzează aerul respirat. Apoi. circular. sînt cele mai calde. străbătând corpul. iar toate părţile dinspre exterior — din aer. Trebuie să presupunem Că la originea acestui proces stau următoarele cauze: părţile interne ale oricărei vieţuitoare. el provoacă.respiraţie. mereu împins. Or. este tocmai ceea ce am asemănat cu urzeala împletiturii. pentru că nu există nici un fel de gol. aceştia se umplu din nou cu aerul dlmprejurul trupului care. cînd aerul e făcut să se întoarcă"şi. şi toate acestea se petrec fără întrerupere. prin căile. o nouă inspiraţie. spunînd că întreaga ei parte centrală e împletită din foc. părţi ^ care înconjoară sîngele şi vasele.de trecere ale gurii şi ale nărilor. iese afară. îşi reface ciclul şi pătrunde la loc în trup prin porozitatea cărnii.

acest aer (mai cald tinde să se îndrepte pe această cale. ieşind de unde se află. şi. la ceea ce e de aceeaşi natură cu el. apoi acesta. în sens contrar. sub acţiunea acestor două impulsuri.admitem că ceea ce e cald. căzînd în foc. el îl face să se întoarcă în aer pe cel din cealaltă parte. tinde să ajungă. şi că. se încinge. în timp ce aerul care iese se răceşte. se stabileşte o mişcare . supus de fiecare dată aceloraşi impulsuri. ori de cîte ori căldura se avîntă spre aer pe una din aceste căi. către o căldură ca a lui proprie. răspunde mereu cu aceleaşi reacţii şi. împingînd circular aerul care se deplasează pe cealaltă cale. îndreptîndu-se către regiunea sa proprie. iar aerul care iese pe cealaltă cale se încălzeşte. iar aerul astfel împins. pe măsură ce căldura se transmite de la unul la altul. de vreme ce există numai două căi de a ajunge afară. una străbătînd prin trup şi cealaltă prin gură şi prin e nări.

sau în 80 a cazul s--netelor. aer. într-adevăr. şi a căror deplasare este cînd dizarmonică din cauza neconcordanţei dintre ele şi mişcările pe care le produc în noi. după cum sînt rapide ori lente. dar cînd le . sunetele mai lente. cînd consonantă. fie în sus. al proiectilelor lansate ir. le găsesc pe cale să se L 202 PLATON oprească. dînd naştere inspiraţiei şi expiraţiei.circulară şi alternativă. ajunse deja în concordanţă cu mişcările pe b care li le imprimă sunetele mai lente care le ajung din urmă. al deglutiţiei. fie înainte. datorită acordului cu acestea. care se vădesc ca acute ori grave. Pe aceeaşi cale trebuie să căutăm explicaţia a ceea ce se petrece în cazul ventuzelor medicale. în momentul cînd ajung din urmă mişcările celor mai rapide. care le precedau.

şi astfel procură ignoranţilor desfătare.ajung din urmă şi le încetinesc mişcarea. ci dimpotrivă. Oricui le va căuta o explicaţie corectă îi va apărea evident că. sunetele acestea mai încete nu provoacă nici o tulburare. c Ar mai fi de adăugat: curgerea apelor în toate formele ei. punând în contact şi în concordanţă începutul unei mişcări mai lente cu apropierea de sfîrşit a uneia iniţial mai rapide. prin dezintegrări şi . căderea trăsnetelor şi uimitoarele manifestări ale aşa-zisei atracţii exercitate de chihlimbar şi de pietrele magnetice. ele determină o unică mişcare. iar ştiutorilor bucuria de a auzi cum mişcările muritoare imită armonia divină. de vreme ce nu există vid. toate acestea exercită unele asupra altora o pulsiune circulară. în cazul nici unuia dintre aceste fe-'nomene nu poate fi vorba de vreo atracţie. că. în care sunetele acute şi cele grave se află contopite.

întregul trup al tuturor vieţuitoarelor este continuu irigat cu fluxul hranei. urcînd şi coborînd înăuntrul trupului nostru odată cu respiraţia. cea roşie însă e cea care le străbate pe toate. fiind preponderentă. Roşul este rezultatul natural al acţiunii focului asupra umidităţii. tinzînd către regiunea sa proprie. descarcă hrana mistuită din pîntec în vene. apoi. locul. fiecare îşi schimbă. tot felul de culori. să ne fie hrană) — capătă. fructe sau ierburi (tocmai pentru aceasta hărăzite de zeul care le-a sădit. şi că ele par magice numai datorită acestor modificări complicate. şi fenomenul respiraţiei. umplînduse cu ea. căreia. datorită amestecării. cum am spus mai înainte. d Or. după .recompuneri succesive. fiind de curînd fărîmiţate şi provenind din substanţe înrue dite. care a prilejuit această expunere. se produce. Iar particulele. din aceleaşi cauze şi prin aceleaşi mijloace: focul fragmentează alimentele. în felul acesta.

apa care îl udă şi cu care fiecare parte a trupului umple la loc cuprinsul părţii golite. Iar aceste umpleri şi goliri sucTIMAÎOS 203 cesive se petrec în acelaşi fel ca mişcarea a tot ce există în univers. trimiţînd fiecare fel de substanţă către ceea ce este de aceeaşi seminţie cu ea. îi imprimă propria lui culoare. are înfăţişarea pe care am descris-o: 8i a el este hrana cărnii şi a întregului trup. rîndul lor. după ce au fost fărîmiţate înăuntrul nostru şi se află cuprinse. Aşa se explică de ce culoarea lichidului care curge prin trupul nostru.ce o decupează mărunt. care poartă fiecare lucru către ceea ce e de aceeaşi natură cu el. şi pe care îl numim sînge. în alcătuirea fiecărei vieţuitoare. într-adevăr. ca sub un cer. iar substanţele din sînge. cele care ne înconjoară din afară ne dizolvă şi ne descompun mereu. la . sînt silite să imite .

mişcarea întregului ^ univers. abia ieşite din mîna dulgherului. Pe de altă parte. c Triunghiurile din care sînt făcute mîncarea şi băutura. din afară. tînăra făptură. reumple imediat partea care tocmai s-a golit. iar ea. înlăuntrul trupului tînăr sînt mai bătrîne şi mai slabe decît cele ale acestuia. pentru a spune aşa. Astfel. ori de cîte ori elimină mai mult declt primeşte. ducîndu-se către ceea ce este de acelaşi fel cu ea. iar cînd elimină mai puţin — creşte. şi cînd triunghiurile elementelor din care e constituită sînt. chiar dacă consistenţa întregii mase este încă fragedă. cu triunghiurile ei tinere. aceasta fiind de curînd plămădită din măduvă şi hrănită cu lapte. triunghiuri ce pătrund. Cînd alcătuirea întregii vieţuitoare este încă tînără. le biruie pe acestea şi le . oricare corp scade. fiecare dintre substanţele rezultate din fărîmiţarea care are loc înlăuntrul nostru. încheieturile dintre triunghiuri sînt puternice.

cînd legăturile triun-ghiurilor din măduvă sînt destrămate de truda depusă şi nu mai rezistă. pe cînd ceea ce se petrece potrivit ei este îrsoţit de plăcere. fiecare vieţuitoare. începe sa piară. Judecind aşa. ele nu mai sînt în stare să taie în componente de acelaşi fel cu ele hrana care pătrunde în tn'p. In schimb. înfrîntă. moartea care urmează . Aceasta este starea pe care o numim bătrîneţe. ele lasă să se slăbească şi legăturile sufletului cu trupul. La urmă. eliberat fiind e d'jpâ legea firii. şi atunci.fărîmiţează. crescînd mare şi hrănindu-se din belşug cu substanţe de acelaşi fel cu ale ei. Tot ceea ce se petrece împotriva firii este dureros. Iar acesta. ci sînt ele însele cu uşurinţă sfărîmate de către năvălitorii din afară. îşi ia cu bu(?urie zborul. pentru d că prea multe lupte au purtat cu prea mulţi adversari şi de prea multă vreme. cînd triunghiurile nu mai sînt atît de puternic înrădăcinate unele într-altele.

sau. Cît despre boli. originea lor e de bună seamă evi82 a dentă pentru orişicine. potrivit firii.bolilor sau e pricinuită de 204 PÎ. oricare altă cauză de acest fel. Dat fiind că elementele din care este constituit trupul sînt pămîntul. ceea ce provoacă tulburări sau boli sînt: prisosul sau lipsa nefirească a unuia sau altuia dintre ele. focul. sau al- . faptul că una ori alta d. apa şi aerul. cînd au loc aceste modificări. într-adevăr. strămutarea lor din locul lor propriu întrunui străin. odată cu bătrîneţea. Dintre toate felurile de a muri. este cel în care moartea ne duce spre sfîrşitul nostru.n varietăţile acestor elemente capătă proprietăţi care nu i se potrivesc — pentru că focul şi celelalte elemente au mai multe decît G sinb gură varietate. cel fără de'chin şi mai degrabă însoţit de plăcere decît de suferinţă. în fine.AÎON răni e dureroasă şi silnică.

tele potrivnice firii. întreagă şi sănătoasă. la o observaţie atentă. Căci. singura cale în care fiecare parte poate rămîne identică cu sine. multe şi felurite fiind schimbările posibile. care sînt de asec menea naturale şi care. în acelaşi fel şi potrivit unei anumite proporţii. Există însă şi îmbinări secundare. părţile care înainte erau reci devin calde. ceea ce era greu —: uşor. asemenea sîngelui. este cea în care ceva de acelaşi fel cu ea este adăugat sau luat. carnea şi tendoanele sînt toate alcătuite din cele patru elemente. Pentru că măduva. susţinem noi. Cele mai . Cînd însă ceva este adăugat sau luat fără a ţine seama de aceste legi. ceea ce era uscat devine pînă la urmă umed. oasele. ne dezvăluie o a doua categorie de boli. deşi într-un alt fel — multe boli apar în modul arătat mai înainte. atunci se produc tot felul de schimbări şi apar nenumărate boli şi nimiciri.

sănă. alcătuită din triunghiurile cele mai fine şi mai alunecoase. hrănindu-le. Din tendoane şi carne apare apoi acea materie vîscoasă şi grasă care încle-iază carnea pe oase. şi care face să crească osul ce înconjoară măduva.grave însă se produc atunci cînd procesul generării acestor substanţe este inversat. iar carnea din sîngele care s-a închegat după ce fibrele au fost separate. în ce priveşte partea cea mai pură. Ordinea firească în caje ele apar este următoarea: carnea şi tendoanele provin din sînge — tendoanele din fibrele cu care se d aseamănă. Cînd întregul proces are loc în felul acesta. umezind măduva. ea pătrunde prin substanţa compactă a oaselor şi se scurge din ele în picături. ca şi cum ar fi TIMA1OS 205 1 filtrată. apare.e . ca un rezultat firesc.

sărat şi conţine diferite feluri de bilă. dar nu potrivit ordinii fireşti. atacă mai întîi sîngele însuşi şi încetează a mai hrăni trupul. producîndu-se contrar ordinii fireşti şi alterîndu-se în acest fel. pe care le atacă şi le dizolvă. Toate acestea. acestea se umplu cu un surplus de sînge de mai multe feluri. fiind alterată în întregul ei. fiind purtate prin vene peste tot.tatea. Atunci cînd carnea supusă descompunerii este bătrînă. acid. cînd carnea se descompune şi-şi trimite reziduurile înapoi în vene. ser şi flegmă. Astfel. e amar. Cînd însă el se produce în sens invers. apare boala. devine amară şi primejdioasă pentru orice altă parte din trup rămasă . Acest sînge are diferite culori. ea rezistă mai mult. fiind ostile în acelaşi timp tuturor părţilor din trup rămase la locul şi la rostul lor. Aceste umori le sînt lor însele potrivnice pentru că nici una nu-i este folositoare alteia. care se amestecă cu aerul de acolo. după arsuri îndelungate se face neagră şi.

El se poate amesteca însă şi cu galben. devine verde închis. care este partea apoasă a sîngelui. are o culoare roşie — este amestecat cu negru. Acel ser. Tuturor acestor umori li s-a dat numele comun de bilă. poate. partea înnegrită devine acidă. Iar alteori. fiind numit flegmă acidă. Mai există de asemenea şi acea substanţă provenită prin descompunerea cărnii tinere şi moi în . Aşa cum am arătat. cînd elementul amar — care. în schimb serul bilei negre şi acide devine primejdios cînd se amestecă cu ceva sărat sub acţiunea căldurii. fie.h rată. este nevătămător. fiind amestecat cu sînge. fie de către un medic. atunci cînd carnea alterată de dogoarea unei inflamaţii este tînără. diferitele feluri de bilă pot fi determinate în funcţie de culoarea pe care o au. Uneori. de către ci.nealte.c neva în stare să vadă în lucruri diferite o natură comună. cînd elementul amar a fost înlăturat.

prezenţa aerului.d mînd astfel nişte bule de aer. puterea bolii este înjumătăţită şi există încă . Toate aceste umori produc boli atunci cînd sîngele nu este înlocuit în mod firesc prin mîncare şi băutură..Cînd 'diferitele feluri de carne sînt separate de către boală. datorită spumei 83 a J 206 R/YTON TIMAIOS 207 ce se formează. Flege ma abia formată are o limfă — transpiraţia. odată adunate laolaltă. dar rămîn încă legate.care. Această substanţă se umflă cu aer şi se acoperă cu lichid. Toată această descompunere a cărnii mai în prezenţa aerului se numeşte flegmă albă. dar . care sînt însă mult prea mici pentru a fi văzute. for. devin vizibile şi capătă o culoare albă. lacrimile şi toate cîte se scurg zilnic din trup.

agravînd îmbolnăvirile descrise mai înainte. şi.speranţa unei însănătoşiri grabnice. intră în circulaţia sîngelui. toată această substanţă se fărîmiţează din nou în carne şi tendoane. In schimb. neprimind acel fluid hrănitor. în loc să fie grasă.* carnea b se desprinde de rădăcinile sale şi. nu primesc destul aer şi astfel se mucegăiesc. lăsînd tendoanele goale şi pline de un element sărat. cînd substanţa care leagă carnea 84 a de oase se îmbolnăveşte ea însăşi — şi. atunci. separîndu-se de case. întregul proces se . La rîndul ei. cele în care oasele însele. Cele mai grave îmbolnăviri sînt însă cele care se produc mai în adînc. din cauza densităţii cărnii. sărată şi uscată. se încălzesc şi se'cariază. din cauza unui regim nesănătos — şi cînd lichidul ce este separat de muşchi şi de tendoane încetează a mai hrăni oasele şi a le uni cu carnea. devine aspră. alunecoasă şi vîscoasă.

Unele din părţile lui rămîn complet neventilate. Cel mai grav caz dintre toate este însă acela în care se îmbolnăveşte însăşi măduva. cel care alimentează trupul cu aer. / Cînd plămînul. O a treia categorie de îmbolnăviri trebuie concepută d ca fiind generată în trei feluri: prin respiraţie. se blochează cu mucozităţi. astfel încît trecerea aerului este oprită. în care întreaga substanţă a trupului e forţată să curgă într-un sens opus celui firesc. Cele . prin flegmă şi prin bilă. fie din cauza unui exces. producîndu-se astfel cele mai grave îmbolnăviri. fluidul hrănitor în carne şi carnea din nou în sînge — toate acestea agravînd îmbolnăvirile acelor părţi descrise mai înainte. fie din cea a unei lipse. îmbolnăvirile fatale.inversează: oac sele se fărîmiţează şi trec în fluidul hrănitor. în timp ce altele primesc prea mult aer.

şi apoi se strînge în mijlocul trupului. pe care le deformează. pe care îl dizolvă.e rate îmbolnăviri. foarte dureroase şi însoţite de transpiraţie. putrezesc. Flegma albă. răsucindu-le astfel şi pe cele mai mari. Aceste dureri devin foarte acute atunci cînd aerul se adună în preajma tendoanelor şi venelor umerilor. Astfel apar nenumă. Vindecarea lor nu este lucru uşor. iar surplusul de aer din celelalte ajunge în cele din urmă în vene. care. ataşate de ele. la rîndul ei. De multe ori. neputînd ieşi de acolo.neventilate. produce acelaşi fel de dureri ca acelea produse de pătrunderea aerului. Adesea ea apare însă ca urmare a unei febre. cînd carnea este dizolvată în trup. se formează înăuntrul acestuia un aer. pe care le contractă. Aceste îmbolnăviri îşi trag numele de la contractura produsă: tetanos şi opisthotonos. devine . rămînînd neprimenite.

flegma albă. numite aşa din cauză că ard şi sînt umflate164. nu este primejdioasă. în schimb. -y <? Jtfy Flegma acidă şi sărată este cauza tuturor îmbolnăvirilor ce iau forma inflamaţiilor. Dar. ele au însă multe denumiri. potrivit cu locul peste care ea se scurge. Şi. deşi. sînt toate produse de bilă. dacă poate ajunge în contact cu aerul din afara trupului. trupul este vătămat de o erupţie de culoare albă şi de alte asemenea maladii. dacă survine în stare de veghe este foarte greu de tratat. Inflamaţiile trupului. dogoarea din .primejdioasă 85 atunci cînd aerul din bule este reţinut în interior. se numeşte boala sacra163. în acest caz. Cînd ea. Cînd bila îşi găseşte o cale de ieşire. ea nu este foarte gravă. se amestecă cu bila neagră şi se revarsă în circuitele divine din cap şi cînd îmbolnăvirea survine în timpul somnului. fiind o afecţiune a părţii b sacre din trup.

bila — care provine din sînge îmbătrânit şi care. Aceasta fiind puterea fibrelor asupra sîngelui. pentru ca el să nu fie lichefiat de căldură prin porii din piele sau să nu devină prea dens şi astfel să circule cu greutate prin vene. dacă 208 PLATON TIMAIOS 209 sint insă lăsate în voia lor. deci. chiar după d re a survenit moartea. sîngele rămas devine fluid. Dintre acestea cea mai gravă se produce atunci cînd bila se amestecă cu sînge pur şi îi dislocă fibrele. Aceste fibre sînt distribuite in sînge pentru a menţine într-o proporţie potrivită părţile solide şi cele lichide din el.ea provoacă tot felul de erupţii. provoacă multe c maladii inflamatorii. . Dacă însă nu poate ieşi. şi. Dacă aceste fibre sînt adunate laolaltă. ele încheagă sîngele cu ajutorul răcelii înconjurătoare.

eliberînd astfel sufletul de parîmele cu care este legat. sub forrna unui lichid fierbinte. este coagulată de către fibre. Ast-„ fel. redevine sînge — atunci cînd pătrunde în sînge în cantităţi mici. Cind trupul este vătămat de un surplus de foc. Şi. fiind împinsă prin vene în abdomenul superior 86 a sau inferior. ea încălzeşte fibrele prin propria ei dogoare şi le pune în neorînduială. în acest caz ea provoacă diaree. apar necontenite călduri şi . asemenea unui exilat dintr-o cetate aflată în război civil. ea este dominată şi în cele din urmă fie este împinsă la suprafaţa trupului. dizenterie şi alte asemenea boli165. dacă are îndeajuns de multă putere. Dar.'bila pătrunde în măduvă şi o arde.din carne. dacă bila nu are îndeajuns de multă putere şi dacă trupul e rezistent. Cînd însă bila pătrunde în cantitate mare. provoacă o răceală internă şi frisoane. fie este alungată din eJ. răcindu-se ea însăşi.

nu-i aşa. apar în felul următor. Trebuie să admitem. ci este cuprins de furie şi este incapabil să judece. este Qe exaltare. cel de apă — 6 febră ce apare o dată la două zile.mînţă. Surplusul de aer provoacă o febră zilnică. iar surplusul de pămînt. fie prostie1^7. Toate acele stări în care ele apar trebuiesc numite boli. . lui trebuindu-i patru zile pentru purgaţie —■ o febră foarte greu de tratat ce apare o dată la patru zile106. b Astfel apar îmbolnăvirile trupului. Cele ale sufletului. Printre cele mai grave se află plăcerile şi durerile foarte mari. apa circulînd mai lent decît focul şi aerul. Bărbatul a cărui să-. în graba lui nemăsurată de a prinde pe una ori de a scăpa de cealaltă.—.pămîntul fiind cel mai lent dintre toate elementele. el nu mai este în stare să vadă şi să audă nimic cum trebuie.de trup. nebunia. care depind. Iar ea. Cînd cineva cade pradă unei bucurii sau dureri c foarte mari. că nebunia este boala sufle_-tului.febră.

nu ca unul bolnav. ce provine în mare măsură din starea în care se găseşte acea substanţă care. este cuprinsă de prea multă umezeală. din cauza porozităţii oaselor. Cea mai mare parte a vieţii el este înnebunit de aceste plăceri şi dureri intense.ce se află în măduvă. umezeşte întregul trup. ci el devine rău din cauza unei rele predispoziţii a trupului sau a unei proaste educaţii — lucruri care mi sînt dorite de nimeni şi care nu ţin de libera voinţă a nimănui168. asemenea unui pom covîrşit di rod. Şi cînd sufletul lui este tulburat şi îmbolnăvit de către trup. . Adevărul este însă că abuzul sexual este o maladie a sufletului. este. îndestulat atît cu dureri cît şi cu plăceri nemăsurat de mari în dorinţele sale şi în satisfacerea lor. Căci nimeni nu este rău în mod e voit. el este privit ca% unul d care este rău în mod voit. Aproape că putem spune că tot ceea ce este numit nesăbuinţă a plăcerilor nu provine din libera voinţa.

ele produc nenumărate feluri de tristeţe şi melancolie. Cînd flegmele acide şi sărate sau alte umori biliare amare rătăcesc prin tiup fără a putea ieşi. uitare şi tîmpenie. Cînd ele sînt purtate în cele trei locuri ale sufletului şi cînd unul dintre acestea este atacat. In plus. la fel. devin . provocînd astfel tot felul de boli ale acestuia — mai mari" sau mai mici. sufletul trage multe ponoase de pe urma trupului. mai 87 a multe sau mai puţine.răi din două cauze care sînt complet în afara . şi unde nici un fel de educaţie nu este dată tinerilor pentru a contracara toate aceste rele. unde discursuri *> nu mai puţin dăunătoare sînt ţinute deopotrivă în public şi în particular169. nesăbuinţă şi laşitate. ele fac ca proprii lor vapori să pătrundă în mişcările sufletului. ei bine atunci toţi cei care devin răi.In ce priveşte durerile. cînd o proastă constituţie trupească se asociază cu o proastă formă de guvernare.

14 — Opere vel. In astfel de cazuri sînt de condamnat mai degrabă părinţii şi educatorii decît copiii şi elevii. prin educaţie. iar frumosul nu este niciodată disproporţionat. c. decît despre cele rele.deci. acestea ţin de un alt subiect. O fiinţă vie. Căci datoria noastră este să vorbim mai degrabă despre cele bune. Dar.in-. Oricum.voinţei lor. Binele este întotdeauna frumos. exerciţii şi învăţătură să scăpăm de vicii şi să dobîndim virtutea. VII 210 PLATON TIMAIOS 211 este frumoasă. atît cît stă în puterile noastre. trebuie să fie şi .c tamentul preventiv prin care trupul şi mintea pot fi păstrate în bună stare. trebuie să încercăm. Ţine însă de subiectul nostru să vorbim despre tra.

şi numai cu d ele facem anumite calcule. Noi însă nu percepem decît proporţiile neînsemnate. în aceste cazuri nici o fiinţă nu poate fi frumoasă. nu este numai urît. şi nici nu le observăm măcar. un suflet mare şi puternic se află într-un trup mărunt şi slab. proporţiile sau disproporţiile dintre trup şi suflet sîht mai însemnate decît oricare altele. Aşa cum un trup disproporţionat din cauza unui picior sau a oricărui alt membru prea lung. Proporţia cuvenită este însă priveliştea cea mai frumoasă pentru e cel care are ochi să o vadă170. Pentru sănătate şi boală. tot aşa trebuie să ne . căci îi lipseşte cea mai importantă proporţie. cele mai importante şi mai mari ne scapă.proporţionată. sau invers. viciu şi virtute. Cu toate acestea noi nu le acordăm atenţia cuvenită. de pildă. dar şi greoi şi ne-îndemînatic atunci cînd îl foloseşte. aducîndu-şi multe necazuri şi osteneală. atunci cînd.

imaginăm că stau lucrurile şi cu dubla natură a unei fiinţe. Atunci cînd sufletul este mult mai puternic decît 88 a trupul şi de nestăvilit, el, sufletul, tulbură trupul şi îl umple din lăuntru cu boli. Şi cînd se apucă de învăţătură sau de studiu, îl istoveşte. Iar în explicaţii sau discuţii, publice sau private, în care apar rivalităţi şi dispute, sufletul încălzeşte trupul şi începe să-1 descompună, provocînd diferite secreţii. Majoritatea aşa-zişilor medici nu înţeleg natura acestui fenomen, pe care îl atribuie unei cauze opuse celei reale. în schimb, cînd un trup mare şi mult mai puternic decît sufletul ce sălăşluieşte în el este unit cu o minte mică şi slabă, atunci — deoarece există două dorinţi fireşti pentru b orice om, una privind mîncarea necesară trupului, şi alta privind înţelepciunea necesară părţii divine din noi — atunci deci, mişcările părţii mai puternice îşi sporesc puterea şi

slăbesc sufletul, făcîndu-1 tont, greoi la învăţătură şi uituc, provocînd astfel boala cea mai cumplită — prostia. împotriva acestor două maladii nu există decît un singur leac: să nu mişcăm sufletul fără a mişca şâ trupul, sau invers, în aşa fel îneît fiecare, apărîndu-se c de celălalt, să-şi menţină echilibrul şi sănătatea. Matematicianul,'sau oricine are o activitate intelectuală intensă, trebuie să-i dea şi propriului trup prilejul pentru un exerciţiu potrivit, practicînd gimnastica. Iar cel care îşi antrenează cu precădere trupul trebuie să îşi exerseze şi sufletul, cultivînd artele şi întreaga filosofie. Numai astfel cineva îşi merită numele de bun şi frumos. La fel trebuie tratate şi diferitele părţi ale trupului şi sufletului, şi anume imitînd forma universului. Căci atunci cînd trupul este încălzit şi răcit dinăuntru de toate cîte intră în el, sau cînd este uscat d şi umezit de cele din afara lui,

şi suferă tot felul de-îmbolnăviri produse de aceste două feluri de mişcări, ei bine atunci, dacă cineva îşi lasă trupul aflat în repaus pradă acestor mişcări, el, trupul, va fi dominat şi în cele din urmă va pieri. Dar, dacă cineva va imita ceea ce noi. am numit mai devreme doica şi mama universului171 şi, dacă-i -va sta în putinţă, nu-şi va lăsa niciodată trupul în toropeală, ci îl va menţine în mişcare şi, îmboldindu-1 mereu, va ţine mişcările interne şi externe într-un echilibru firesc; şi dacă, prin e cumpătare, va pune în ordinea lor firească particulele şi maladiile ce rătăcesc prin trup, aşa cum am arătat cînd am vorbit despre univers, atunci el nu va îngădui vrăjmaşilor să se adune şi să stîrnească războaie şi boli în trupul său, ci va avea prieten lîngă prieten în menţinerea sănătăţii. In ce priveşte mişcările, cea mai bună este cea 89 a care se produce în sine şi pryi sine, căci ea este cea mai

asemănătoare cu cea a gîndului şi a universului. Orice altă mişcare produsă de ceva exterior este inferioară, iar cea mai puţin bună dintre toate este cea care mişcă din afară părţile trupului, cînd acesta se află în repaus. De aceea, cel mai bun fel de purificare şi fortificare a 'trupului este gimnastica. Apoi vine la rînd acea balansare ritmată, ca în vîslit sau în orice altă activitate ce nu este foarte istovitoare, urmat de ceea ce este uneori, în caz de extremă urgenţă, folositor, dar care altfel nu trebuie practicat de un om în toate minţile, şi anume tratamentul cu leacuri purga- b tive. Afecţiunile nu trebuiesc stîrnite cu leacuri, decît atunci cînd primejdia este din cale-afară de mare. Căci, în general, fiecare afecţiune este asemănătoare cu natura fiinţelor vii. Acestea sînt alcătuite astfel îneît fiecărei specii îi este dat să trăiască un anumit timp. Mai mult, fiecărei fiinţe care vine pe lume, îi este hărăzit, în

afara unor accidente inevitabile, un 212 PLATON c anumit răstimp de viaţă. Triunghiurile din fiecare fiinţă sînt de la început alcătuite astfel încît să ţină o anumită perioadă de timp, dincolo de care viaţa nu mai poate fi prelungită. La fel este şi cu alcătuirea afecţiunilor: dacă se încearcă prin leacuri să se scurteze viaţa care îi este dată unei boli, se întîmplă adesea ca maladiile uşoare să devină acute sau ca ele să se înmulţească. De aceea, este bine ca toate afecţiunile să d fie tratate, atît cît ne permite timpul liber, prin regim, şi să nu fie stîrnite cu leacuri. Fie îndeajuns cît am spus despre într.egul unei fiinţe, despre părţile ei şi despre felul în care omul este stăpînit şi se poate stăpîni pe sine, astfel încît să-şi. trăiască viaţa potrivit raţiunii. Totuşi, o mai mare atenţie trebuie acordată acelei părţi destinate să stă-

pînească, pentru ca ea să fie cît mai pregătită cu putinţă pentru aceasta. Dar, a vorbi despre acest subiect e este un lucru dificil. Dacă mă voi mărgini însă să vorbesc numai în mare, şi nu în amănunt, el poate fi rezumat astfel. Am observat adeseori că sînt trei feluri de suflet în noi, şi fiecare se află în mişcare. Să spunem deci, în cît mai puţine cuvinte, că oricare din cele trei feluri de suflet, dacă trăieşte în trîndăvie şi îşi încetează mişcarea proprie lui, va deveni foarte slab; pe cînd dacă se exersează, va deveni foarte puternic. Va tre-90 a bui deci să veghem ca între aceste mişcări să existe proporţiile cuvenite. In ce priveşte partea cea mai \ stăpînă a sufletului — cea care, spunem noi, trăieşte lîn partea superioară a trupului nostru şi care ne poartă, de la pămînt spre cerurile cu care se aseamănă, ca pe Io plantă ce-şi are rădăcinile în cer, nu în pămînt — Itrebuie să ne gîndim că ea i-a fost

dată fiecărui om de către zeu, ca o divinitate călăuzitoare. Adevărate sînt • spusele noastre, căci partea divină din noi ne menţine capul, rădăcina noastră, şi ne ţine trupul drept şi îndreptat înspre locul în care s-a născut sufletul172. Cînd b cineva se lasă pradă dorinţelor şi ambiţiilor şi cînd se luptă pentru ele, toate gîndurile lui sînt muritoare şi — atît cît e cu putinţă — el însuşi va deveni cu de-săvîrşire muritor, de vreme -ce şi-a cultivat partea muritoare din el. Dar, dacă cineva s-a dovedit iubitor TIMAIOS , 213 de învăţătură şi de înţelepciune adevărată şi dacă şi-a exersat mintea mai> mult decît orice altă parte din el, atunci acel cineva are gînduri nemuritoare şi divine, c dacă va fi ajuns la adevăr; şi atît cît îi este dat naturii umane să se împărtăşească din nemurire, acel cineva va fi cu

desăvîrşire nemuritor şi, de vreme ce este mereu preocupat de partea divină ce sălăşlu-i ieste în el, cu care convieţuieşte în bună înţelegere, va fi neasemuit de fericit. Nu există decît o singură cale de a avea grijă de toate, şi anume aceea de a da fiecărei părţi hrana şi mişcările potrivite ei. Miş-cările care se aseamănă în mod firesc cu partea divină din noi sînt gîndurile şi revoluţiile universului. De aceea fiecare om trebuie să le urmeze şi, imitînd armoniile şi revoluţiile universului, să le corecteze pe acelea din propriul său cap, care au fost modificate atunci cînd ne-arh născut. Astfel, partea inteligentă din noi devine, potrivit naturii ei originare, asemănătoare cu ceea ce este obiectul ei de contemplaţie, împlinind, acum şi pururea, adevărata viaţă ce ne-a fost dăruită de zei. Aproape că am terminat, se pare, ceea ce ne-am e propus la început, şi anume să ţinem un discurs care să

înceapă cu naşterea universului şi să se termine cu cea a omului. In ce priveşte felul în care au venit pe lume celelalte vieţuitoare, o scurtă descriere va fi de ajuns, căci nu este nevoie să vorbim în amănunt despre aceste lucruri. Astfel, discursul nostru îşi va păstra măsura cuvenită. Iată deci ce vom spune în continuare. Cei care s-au născut bărbaţi, dar care au fost laşi şi şi-au trăit rău viaţa, se vor naşte apoi, potrivit mitului verosimil, 91 femei. De aceea, zeii au creat atunci dorinţa de împreunare, punînd în bărbaţi o anumită substanţă şi în femei o alta. Şi iată cum au făcut. Ei au perforat canalul prin care lichidele curg prin plămîni spre rinichi şi vezică — de unde apoi sînt evacuate prin presiunea aerului — astfel încît acesta să comunice cu măduva compactă, numită de noi mai înainte sămînţă, b ce trece din cap în gît şi apoi înaintează de-a lungul coloanei173. Această sămînţă este vie şi, găsind

acel orificiu, este cuprinsă, în partea în care el se găseşte, de o vie dorinţă de a ieşi de acolo, creînd astfel în noi TIMAIOS 214 PLATON 215 dorinţa de a procrea. De aceea la bărbaţi organul procreării devine rebel şi poruncitor, asemenea unui animal ce nu ascultă de raţiune şi care, din cauza dorinţelor lui nebuneşti, încearcă să devină atotstăpînitor. c La fel este şi la femei — ceea ce numim pîntece sau uter este asemenea unui animal posedat de dorinţa de a procrea. Dac4 pîntecele este lăsat sterp mult dincolo de sorocul lui, acesta se necăjeşte din cale-afară şi rătăceşte prin trup blocînd căile respiratorii; şi, blocînd respiraţia, produce mari suferinţe şi felurite boli — totul durînd pînă cînd Erosul lui se uneşte d cu dorinţa ei. Atunci, ca şi cum ar

elibera trunchiul unui pom aplecat de prea multe roade, pîntecele, asemenea unui pămînt fertil, este însămînţat cu vietăţi care nu au încă formă şi care nu se văd cu ochiul liber din cauza micimii lor. Părţile acestor vietăţi sînt apoi separate, hrănite pînă cînd ele cresc îndeajuns înăuntrul pîntecelui şi, după aceea, sînt scoase la lumină, desăvîrşind astfel naşterea vieţuitoarei. în chipul acesta sînt născute femeile şi tot ceea ce este de parte femeiască. Păsările sînt născute din bărbaţi inocenţi, dar cam săraci cu duhul, care s-au arătat interesaţi de cele e cereşti, dar care au crezut, în simplitatea lor, că cea mai sigură dovadă cu privire la ele se obţine cu ajutorul ochilor. Lor, în loc de păr, le cresc pene. Animalele sălbatice terestre provin din cei care nu s-au ocupat deloc cu filosofia şi cu cele cereşti, pentru că nu-şi mai puteau folosi revoluţiile din capul lor, fiind că-

lăuziţi de acele părţi ale sufletului ce se află, în piept. De aceea aceste animale îşi lasă capul şi membrele din faţă pe pămînt, către care sînt atrase printr-o afinitate naturală. Iar craniul lor, în care revoluţiile su-92 a fletului au fost abandonate, s-a alungit, luînd tot felul de forme. De aceea aceste animale au patru sau mai multe picioare; căci zeii le-au dat celor mai sărace cu duhul mai multe puncte de sprijin, de vreme ce ele sînt mult mai atrase de pămînt. Iar pe cele mai proaste dobitoace — ale căror trupuri, în întregul lor, se întind pe pămînt, şi care, deci-, nu mai au nevoie de picioare — zeii le-au făcut fără picioare, lăsîndu-le să se tîrască. Cea de-a patra categorie de animale, cele care vie- b ţuiesc în apă, provine din cei mai săraci cu duhul. Zeii nici măcar nu i-au mai considerat vrednici să respire aerul curat, căci sufletele lor s-au umplut de impurităţi din pricina prea multelor rele săvîrşite. Şi, în loc

să respire aerul curat şi pur, zeii le-au hărăzit să respire mocirla adîncurilor. Astfel au apărut peştii şi scoicile şi toate cîte vieţuiesc în apă; lor, drept pedeapsă pentru ignoranţa lor nemărginită, le-a fost dat să trăiască în locurile cele mai adînci. Acestea sînt legile după care toate vieţuitoarele, atunci şi acum, se transformă c unele într-altele, cîştigînd sau pierzînd înţelepciunea ori prostia. Acum, în sfîrşit, putem spune că discursul nostru despre univers a ajuns la capătul lui. Universul, primind în sine vieţuitoarele muritoare şi nemuritoare şi cuprinzînd tot ceea ce este vizibil şi tot ceea ce este o copie a vieţuitoarei inteligibile, a devenit el însuşi o vietate vizibilă — un zeu perceptibil, neasemuit de mare, de bun, de frumos, de desăvîrşit: acest cer unic în felul său şi unul. , M

mă despart acum de lunga cale175 a vorbirii mele. mîntuire pentru cele b spuse după măsură. după ce ne-am rugat.CRITIAS [sau Despre Atlantida]1™ TIMAIOS CRITIAS SOCRATE HERMOCRATE TIMAIOS Cu cîtă bucurie. să-i dăm cuvîntul lui . este aceea care îl face să cîhte armonios. îl rugăm pe zeu să ne dea leacul cel mai desăvîrşit şi mai bun dintre toate leacurile. din toate cîte le-am rostit. pe care am duso însă îndeajuns de bine pînă la capăt. Astfel. Şi acum. Mă rog176 zeului177 — care s-a născut. pentru a nu greşi vorbind mai departe despre naşterea zeilor178. de mult. de parcă m-aş 106 i odihni după un drum anevoios. şi pedeapsa cuvenită pentru cele fără vrerea noastră disonante. pentru cel care cîntă fals. Socrate. dar care s-a mai născut acum o dată prin vorbele noastre — să ne dea nouă. Iar pedeapsa cea dreaptă. şi anume cunoaşterea. e drept.

Căci.107 a faşă şi nu tocmai plină de cuviinţă. n-au fost bine spuse. mai ales că. Timaios. avînd în vedere ce am de gînd să spun. ca unul ce urma c să vorbească despre un subiect mare. ca unele ce sînt mai anevoioase. care sîntem muritori.Critias. Ştiu bine că cererea mea e tru. mă socotesc îndreptăţit să am parte de o îngăduinţă şi. cine. Că cele rostite de tine. Dar. este mai uşor să pari a vorbi mulţumitor despre zei în faţa muritorilor decît despre muritori în faţa noastră. Intr-ade. CRITIAS Bine. au nevoie de mai multă îngăduinţă — iată un lucru pe care trebuie să încercăm să-1 demonstrăm cumva. primesc. şi totuşi trebuie să o fac. mai mare. aşa cum ne-am înţeles179. aşa cum şi tu ai cerut la început îngăduinţă180. ar îndrăzni să susţină? Dar că cele ce urmează. Timaios. la fel voi face şi eu. Timaios. lipsa de experienţă şi extrema ignoranţă a ascultătorilor cu . fiind în toate minţile.*> văr.

o copie sau o imagine. trebuie să fie. Dar. sîntem îndată satisfăcuţi. ca 220 PLATON să fie mai clar ce vreau să spun. astfel încît aceste copii să pară. In plus. din cauză că nu ştim nimic precis despre toate acestea. fie umane —■ şi să vedem în ce măsură ele sînt uşor-. pentru cei care le privesc. de munţi. atunci cînd cineva e în stare să le copieze şi să realizeze o asemănare cît de mică.privire la unele lucruri fac ca celui care urmează să vorbească despre acestea să-i fie foarte uşor. luaţi aminte la următorul lucru: ceea ce noi toţi rostim. de cer şi de toate cite sînt şi se mişcă împrejurul lui. de păduri. Cît priveşte zeii. ştim prea bine cum stăm. de rîuri. Să luăm în considerare producerea de către pictor a unor imagini înfăţişînd trupuri — c fie divine.sau greu de făcut. suficient de fidele. nici nu cercetăm cu atenţie pic- . cumva. Dacă este vorba de pămînt.

Acelaşi lucru trebuie să-1 ştim şi cu privire la discursurile noastre. în acest discurs improvizat pe care e am să vi-l ţin acum. în schimb. în întregul lor. Aşadar. Cînd însă cineva se apucă să facă o copie a trupurilor noastre. ne dăm seama exact de neajunsurile ei. de vreme ce privim ceva care ne-a fost mereu fa-' miliar. în cazul celor muritoare şi omeneşti. dacă. pe acestea le cercetăm extrem de riguros. Căci trebuie să vă gîndiţi că nu este deloc uşor. dimpotrivă. va trebui să mă iertaţi. ci. în cazul celor cereşti şi divine. nu voi fi în stare să redau tot ceea ce se cuvine. devenind astfel nişte judecători aspri pentru cel care nu redă.d turile. ne mulţumim doar cu o aparenţă obscură şi înşelătoare. ne pot mulţumi chiar şi expunerile care nu le seamănă decît foarte puţin. toate asemănările. greu. nici nu ne dăm seama de greşelile lor. să dai o imagine a celor muritoare care să corespundă .

una mai mare. cînd va trebui să ia cuvîntul. să ţi-o acordăm? Ba i-o vom acorda şi lui Hermocrate. să o facă încredinţat că a obţinut îngăduinţa noastră. Să i-o acordăm de pe acum. Acestea au fost lucru-108 a rile pe care am vrut să vi le reamintesc.opiniei celor de faţă. Iar dacă generozitatea pe care v-o cer vi se pare îndreptăţită. cel de al treilea vorbitor. iată. puţin mai tîrziu. Socrate. nu o îngăduinţă mai mică. SOCRATE Şi de ce am şovăi. cu privire la cele ce vi le voi spune. Critias. Am să te previn însă. şi ca.să b o repete pe a ta. rostul spuselor mele. Critias. iubite Critias. atunci cînd îi va veni rîndul să vorbească. ca el să poată face o altă introducere şi să nu trebuiască. cu privire la . ci dimpotrivă. atunci acordaţi-mi-o din plin181. este clar că. ca şi tine. pentru a vă cere. ne va cere. CRITIAS 221 acelaşi lucru. Căci.

altul fiind acum la rînd. HERMOCRATE Acest avertisment. şi. niciodată bărbaţii lipsiţi de curaj nu au putut ridica trofeul. . ci şi pe mine. pe lîngă zeii pe care i-ai amintit. Critias. ţi-o va arăta chiar ea in scurt timp. Pînă atunci d va trebui însă să mă supun sfaturilor şi încurajărilor tale. Poetul care a vorbit înaintea ta a obţinut un atît de mare succes încît — dacă-ţi. va trebui să-i chem în ajutor şi pe ceilalţi. Cît de grea îţi e sarcina. pentru că ţie îţi este rînduit să vorbeşti abia mîine. eşti încă plin de încredere. Socrate^ îl priveşte nu numai pe Critias. doreşti să fii pe măsura acestuia — va trebui să-ţi acordăm o îngăduinţă fără margini. CRITIAS Iubite Hermocrate. Căci pînă c acum. Aşa că va trebui să vorbeşti cu mult curaj şi — după ce vei invoca Muzele şi pe Apolo — scoate-i din uitare pe vechii tăi concetăţeni182 şi celebrează-le virtuţile.dispoziţia în care se află publicul tău.

dînd astfel acestui public ceea ce i se cuvine. la izbucnirea războiului dintre cei care locuiau dincolo de Coloanele lui Heracles şi toţi cei de dincoace de ele. şi fără nici o zăbavă. Mai întîi de toate să ne reamintim lucrul cel mai e important. dacă voi putea să-mi reamintesc îndeajuns de bine cele spuse cîndva de preoţii egipteni şi aduse apoi aici de către Solon183 şi voi reuşi să vi le povestesc. în partea de dincoace întregul război a fost condus şi -purtat de către cetatea noastră. asta trebuie să fac. fără îndoială că îmi voi fi dus la bun sfîrşit sarcina care mi-a revenit. într-adevăr. Ei bine. iar în partea de dincolo de către regii . Căci ceea ce este mai important în spusele mele se află aproape în întregime în puterea acestei zeiţe.mai cu seamă pe Mne-mosyne. Aşadar. şi anume că au trecut nouă mii de ani de. acest război trebuie să vi-1 istorisesc acum de la un capăt la altul. După cum v-am spus.

insulei Atlantida. Dintre aceste două popoare va trebui însă să ne ocupăm mai întîi de cel de aici. a«*astă issulă era pe atunci mai mare decît Asia şi Libya la un loc. acum însă — după ce. după prilej. din cauza cutremurelor. s-a scufundat — nu a mai rămas din ea decît un mîl care stă în calea navigatorilor — 109 a care. . In ce-i priveşte pe atenieni şi pe duşmanii lor de atunci. va trebui să încep prin a vă descrie puterea şi forma de guvernare a cetăţilor lor. plecînd de aici. Multele popoare barbare şi toate populaţiile greceşti ce existau pe atunci. Aşa cum v-nm 222 PLATON spus. împotriva cărora au purtat acel război. discursul meu — pe măsură ce va înainta — vi le va înfăţişa unul cîte unul. vor să ajungă la marea cea mare — împiedicîndu-i să-şi urmeze drumul184.

Potrivit acestei drepte împărţeli. folosin-du-se de persuasiune ca de o cîrmă.b Cîndva. la pupă. întregul pămînt. dimpotrivă. demult. aşa cum fac păstorii cînd îşi mînă turmele la păscut. şi anume. . căci n-ar fi drept să credem că zeii nu ştiau ce i se potriveşte fiecăruia dintre ei. ne-an crescut ca pe o turmă şi ca pe un bun al lor. şi — odată aşezaţi în ţinuturile lor — zeii. învrăjbindu-se. în acest fel ei mînă şi cîrmuiesc întregul neam al muritorilor. sau că ştiind ce anume li se potriveşte mai bine unora — ceilalţi. aşa cum fac păstorii cu turmele lor. ţinut cu ţinut. fără vreo ceartă. ar fi încercat să-1 dobîndeaseă. lovindu-le cu bîta. zeii şi-au împărţit. pentru a spune aşa. fiecare a primit ţinutul care îi plăcea. ei s-au aşezat în locul cel mai potrivit pentru a conduce un animal. şi i-au călăuzit sufletul potrivit scopurilor lor. numai că c nu s-au folosit de forţa trupurilor lor împotriva trupurilor noastre.

care nu auziseră decît de . i^au făcut să-şi orînduiască eetatea185. cei care supravieţuiau erau cei rămaşi în munţi — oameni inculţi. ca pe un loc d al lor. cît şi a multei vremi trecute de atunci.In timp ce ceilalţi zei puneau bună rînduială în ţinuturile care le-au revenit. CRITIAS 223 Numele acestor oameni ai s-au păstrat. Căci de fiecare dată. şi anume acesta al nostru. potrivit prin natura sa virtuţii şi înţelepciunii. Apoi. Hephaistos şi Atena — care au o natură comună. din acel pămînt au zămislit oameni vrednici şi. aşa cum am spus şi mai înainte. zămisliţi de acelaşi părinte. întîi pentru că sînt frate şi soră. dar faptele lor au căzut în uitare. inspirîndu-i. atît din cauza pieirii urmaşilor lor. şi apoi pentru că iubirea lor de înţelepciune şi de artă îi face să se îndrepte către aceleaşi ţeluri — au primit împreună un-singur ţinut.

nu s-au preocupat de ceea ce s-a întîmplat înaintea lor sau în timpuri îndepărtate. Şi dovada că este aşa cum spun este că numele lui Kekrops186.numele celor care au guvernat în aceste locuri şi foarte puţin de faptele lor. Ei dădeau cu plăcere aceste nume copiilor lor. Lipsiţi de cele necesare traiului. Erichthonios188 şi Ery. cu gîndul la nevoile lor şi numai despre ele vorbind. Mitologia şi cercetarea celor din străvechime au apărut în cetăţi abia odată cu răgazul locuitorilor — şi numai printre aceia care au putut să-şi asigure cele necesare vieţii. fără e însă să ştie nimic despre meritele şi legile strămoşilor.b sichthon. precum şi ale celorlalţi eroi de dinaintea lui Theseu. ei şi copiii lor. sînt. nume de care se . Aşa se face deci că numele strămoşilor s-au păstrat fără amintirea faptelor lor. in afara unor tradiţii obscure cu privire la unul ori altul. fiecare. de-a lungul no a mai multor . generaţii. Erechtheus187.

dar avînd toate cele necesare pentru a se hrăni şi educa. indiferent de sex. Grupul războinicilor. Ei pomeneau însă şi numele unor femei. le pomeneau cel mai adesea în povestirea lor despre acel război. după cum spune Solon. înarmată — stau ca o dovadă a faptului că la toate vieţuitoarele care trăiesc în comun. care se ocupau cu meşteşugurile şi care lucrau pamîntul.leagă cele mai multe amintiri. izolat încă de la început de către bărbaţi divini. Aşadar pe atunci. o înfăţişau. în acest ţinut locuiau diferite grupuri de cetăţeni. natura a vrut ca toţi să fie în c stare să-şi exercite în comun virtuţile proprii189. locuia însă separat. sursa hranei noastre. Nici unul dintre ei nu poseda nimic al . cînd îndeletnicirile privitoare la război erau îndeplinite în comun. cele pe care preoţii egipteni. atît de bărbaţi cît şi de femei. Imaginile şi statuile zeiţei — pe care cei din acea vreme. potrivit acestei cutume.

în schimb nici nu cereau. urmau cursul fluviului Asopos. ceea ce pare cre. de unde. cuprindeau în dreapta Oro-p:a. şi că pămînturile de aici le depăşeau prin virtuţile lor pe toate celelalte. pe atunci. ocupîndu-se 224 PLATON cu toate acele lucruri pe care le-am descris ieri cînd am vorbit despre paznicii imaginaţi de noi190. în partea dinspre mare. O puternică dovadă a virtuţilor acestor pămînturi este că ceea ce a rămas . dibil şi veridic. că. Se mai spune despre ţara noastră.d mic în afara celor strict necesare vieţii. căci pe atunci ele erau în stare să hrănească o mare armată. iar în stînga.lui. hotarele ei se întindeau de la istm191 pînă pe culmile. Kithaironului şi Parnae sului. nici nu primeau ni. fără a mai trebui să fie lucrate. considerînd că toate sînt comune tuturor. coborîrid.

ci şi foarte bogate. Pe atunci roa-11. în timpul multelor şi marilor inundaţii192 ce au avut loc în cei nouă mii de ani — căci atîţia ani ne despart de acele vremuri — b pământul care s-a scurs din locurile înalte nu a format. rostogolindu-se fără încetare.astăzi d'n ele poate rivaliza cu oricare altele în ceea ce priveşte diversitatea şi abundenţa fructelor şi bogăţia păşunilor.1 a (jgjg nu erau numai frumoase. în plus. desprirs cu totul de restul continentului.ce ar putea sta drept chezăşie vorbelor noastre? Căci. ci. mari depuneri. bune de păscut pentru toate animalele. La fel ca în cazul insulelor mici. a dispărut pînă la urmă în adîncurile mării. asemenea unui promontoriu. ceea ce a rămas pînă . iar marea care îl înconjoară este foarte adîncă. ţinutul acela a înaintat mult în mare. ca în alte părţi. Dar cum am putea să credem toate acestea şi — din ceea ce a rămas din acel ţinut —.

apa trimisă de Zeus. Căci nu demult. iar munţii purtau păduri întinse. ale căror grinzi mai există încă şi astăzi. erau tăiaţi copaci pentru a acoperi cele mai' mari construcţii. seamănă cu un trup scheletic şi ros de boală. avea în loc de munţi nişte coline înalte. c Pe vremuri. cînd ţinutul era întreg. scurgîndu-se pe . şi din ţinutul nostru nu a rămas decît scheletul trupulu: său. pe unii dintre aceşti munţi. ale căror urme sînt încă vizibile. cîmpiile numite azi ale lui Phelieus erau acoperite cu pămînt gras. nn de an. în zadar. Pe atunci erau şi mulţi arbori înalţi. ca azi. Acesta primea. părţile grase şi moi ale pămîntului s-au scurs. comparat cu ceea ce a existat cîndva. apă ce nu se risiCRITIAS 225 pea. care erau cultivaţi. care astăzi nu mai pot hrăni decît albinele.azi din ţinutul nostru. iar pă-mîntul oferea turmelor hrană din belşug.

Templele care mai există azi în apropierea vechilor izvoare stau mărturie că ceea ce am spus acum este adevărat. înmuind pămîntul împrej- . şi avînd parte de pămîntul cel mai roditor. iată cum era el orînduit în acele vremuri. pămîntul. care nu se ocupau ca altceva. slobozea în scobiturile sale apa scursă dji înălţimi făcînd în aşa fel încît peste tot rîurile şi fîntînile să fie îmbelşugate. Acestea erau aşadar condiţiile naturale ale vechiu.112 a gură noapte a potopului. de către agricultori adevăraţi. In ce priveşte oraşul. partea în care se afla acropola nu era aşa cum este azi. Mai întîi. aşa cum se cuvine. pe care o păstra între straturile argi-loase. de apele cele mai bogate şi de cele mai prielnice anotimpuri. Căci urgia ploii din acea sin. înzestraţi cu naturi fericite. Pămînturile erau lucrate. fiind iubitori de frumos. conţinând şi primind în sine multă apă.e lui nostru ţinut. dimpotrivă.pămlntul gol în d mare.

în alte vremuri. unde îşi rid caseră locuinţe comune şi refectorii pentru iarnă. a lăsat-o despuiată. au avut loc şi cutremure de pămînt. ajungea pînă la muntele Lica-bet194. în partea opusă acestuia. în jurul templului închinat Atenei şi lui Hephaistos — nu locuia decît grupul războinicilor. separat de toţi ceilalţi. cu excepţia unor zone foarte mici. ea era toată acoperită cu pămînt şi. de care . acropola era atît de mare. împrejurimile şi poalele acropolei erau locuite de meşte. Pe platou însă — îngrădit precum grădina unei singure case. avînd — cu' excepţia aurului şi a argintului.b sugari şi de agricultori. cuprindea Pnyxul şi. Ei locuiau în partea dinspre nord a platoului.muitor. înainte 'însă. avea pe înălţimi un platou. care lucrau pămînturile învecinate. Iar în timpul acelui potop. încît se întindea pînă la Eridan şi Ilissos. al treilea dinaintea celui de pe vremea lui Deucalion193.

cît şi a templelor. pe vremuri ele aveau însă apă din belşug. . ■— tot ce era potrivit cu felul lor de a trăi în comun. atît în c privinţa locuinţelor. ei şi copiii copiiilor lor. din el nerămînînd decît cîteva firicele de apă de jur-împrejur. pe care cutremurele de pămînt lau secat. în partea dinspre sud au lăsat loc pentru grădini.credinţau. Pe locul de azi al acropolei nu era pe d atunci decît un singur izvor. aşa cum erau. şi-au clădit locuinţe modeste. gimnazii şi refectori!. Urmînd calea de mijloc între ostentaţie şi sărăcie. celor asemenea lor. fie vară. cît şi conducătorii. în care îmbătrîneau.nu se foloseau niciodată195. fie iarnă. Acesta era modul de viaţă al acelor oameni. VII 226 PLATON pe timpul verii. şi întotdeauna le îr. apă care. avea aceeaşi temperatură. care erau atît paznicii cetăţenilor lor. pe care le părăseau însă 15 — Opere voi.

cît şi întreaga Grecie. dacă memoria nu mă înşeală cu privire la acele lucruri auzite pe cînd nu eram decît un copil197. mereu acelaşi şi potrivit dreptăţii. în jurul a 20 000. cîrmuiau atît propria ţară. adică. înainte de a începe. Erau renumiţi în toată Europa şi în toată Asia pentru frumuseţea trupurilor şi pentru toate virtuţile sufletelor lor. pe cît posibil. pentru a împărţi.acceptaţi de bunăvoie. e mereu acelaşi196. fiind cei mai faimoşi dintre toţi oamenii de atunci. Astfel erau acei oameni şi în acest mod. In ce priveşte însă firea vrăjmaşilor lor. dînd nume greceşti barbarilor. trebuie să vă desluşesc ceva. nu o dată. cel mult. precum şi originea ei. ca între prieteni. pentru a nu vă mira atunci cînd mă veţi auzi. 113 a Totuşi. . iată ce am să vă spun acum. Ei vegheau cu grijă ca numărul bărbaţilor şi al femeilor care pot deja sau care pot mea să lupte să fie. ai celorlalţi greci. ceea ce ştiu.

atunci cînd veţi auzi nume asemănătoare cu cele de aici. le traduseseră în propria lor limbă. mai mari sau mici. iar eu leam învăţat de mic copil pe de rost. pe lotul care i-a revenit. căci acum ştiţi care este cauza. cînd am vorbit de acea tragere la sorţi făcută de zei198. b în scrierile sale. Şi iată cum începe această lungă poveste. Solon a luat atunci toate aceste nume.Căci uitaţi care este cauza. Aşa că. în limba noastră. şi-a orînduit propriile . Aceste scrieri au aparţinut bunicului meu şi acum îmi aparţin mie. întregul pămînt a fost împărţit în loturi. avînd de gînd să se folosească de această poveste în poemele sale. a căutat să afle înţelesul acelor nume. ■ Aşa cum am spus şi mai înainte. a descoperit că egiptenii. Solon. primii care au scris această poveste. şi. iar fiecare zeu. să nu vă miraţi. le-a găsit înţelesul şi le-a tradus la rîndul lui. astfel.

nici prea înalt. pentru că sorţii i-au hără. Ea era deja la vîrsta măritişului cînd mama şi tatăl ei au murit. Astfel. din pămînt. era mi munte. Pe muntele acela locuia un bărbat care era unul dintre cei născuţi acolo.GUTfÂS 227 temple şi sacrific i.jlocul ei. se numea Cleito.c zit lui Poseidon insula Atlantidei. . acesta i-a aşezat pe copiii ce îi avea de la o femeie muritoare într-un loc din Jnsuiă. de jur-împrejur. loc pe care am să vi-1 descriu acum. în partea dinspre mare era o rimpie ce se întindea pînă către inima întregii insule. Poseidon a dorit-o şi s-a unit cu ea. nici prea mare. la început. o fată. cîmpie despre care se spunea că era cea mai frumoasă dintre toate şi îndeajuns de roditoare. si trăia împreună cu o femeie pe nume Leueippe. iar singurul lor copil. d El se numea Euenoţ. cam la o distanţă de 50 de stadii199 de m. Pe colina pe care locuia Cleito zeul a construit. In apropiere.

toate circulare. pornind din mijlocul insulei. căci pe atunci nu existau nici un e fel de ambarcaţiuni. alternîndu-le pe cele mici cu cele mari. El a făcut două diguri şi trei canale. iar navigaţia nu era încă cunoscută. unul cald şi altul rece. şi a umplut pămîntul cu roade bogate şi de tot felul. locul apărat devenise inaccesibil oamenilor. şi. cu firescul cu care numai un zeu o poate face. la o distanţă egală unele faţă de altele.t întreaga insulă a Atlantidei în zece părţi. Astfel. apoi a slobozit din adîncul pămîntului două izvoare. şi le-a dispus. după ce i-a crescut.fortificaţii. Poseidon însuşi a înfrumuseţat mijlocul insulei. Acolo a zămislit de cinci ori cîte doi băieţi gemeni. Primului născut dintre cei ni a mai în vîrsta gemeni i-a dat casa mamei lor dimpreună cu pămînturile dimprejur. înălţînd diguri de pămînt şi săpînd canale pe care apoi le-a umplut cu apă din mare. care erau cele mai întinse şi . a împărţ'.

născut după b el — căruia i-a fost dată în stăpînire extremitatea insu228 PLATON lei din partea dinspre Coloanele lui Heracles. numele lui a devenit numele acelui ţinut. Pe el 1-a făcut rege peste toţi ceilalţi fraţi.mai roditoare. Gadiros — în limba de acolo. în faţa ţinutului numit azi. Cel mai în vîrsta. fiecăruia dîndu-i în stăpî-nire şi un ţinut întins. a primit acel nume din care provin atît denumirea întregii insule. după acea parte a insulei. cît şi cea a mării pe care o numim Atlantică. Apoi le-a dat tuturor cîte un nume. iar pe aceştia ia făcut să cîrmuiască peste un mare număr de oameni. căci primul rege de atunci a fost Atlas. Gadira — a primit numele de Eumelos — în greacă. Dintre gemenii născuţi după primii doi. Fratele său geamăn. pe unul 1-a numit Ampheres şi . regele. şi astfel.

timp de mai multe generaţii. iar al doilea Mestor.pe celălalt Euaimon. iar al doilea Au-tochthonos: dintre cei din a patra generaţie. Urmaşii lui Atlas au strîns atîtea bogăţii încît. în acea ţară. cel mai în vîrstă era întotdeauna rege şi lui îi urma cel mai în vîrstă dintre vlăstarele sale. nici o altă dinastie de regi nu s-ar putea măsura . astfel încît puterea regală s-a păstrat de-a lungul mai multor generaţii. Primul din a cincea generaţie s-a numit Azaes. iar al doilea Dia-prepes200. pînă acum. pînă către Egipt şi Tyrrhenia. Dintre cei din a treia generaţie de gemeni. Şi iată cum din Atlas s-a născut un alt neam. Toţi aceştia şi urmaşii lor au trăit. numeros şi nobil. c primul născut a fost numit Mneseas. primul s-a numit Elasippos. Ei stăpîneau multe alte insule ale acelei mări şi — aşa cum am spus d şi mai înainte — o parte din ţinuturile de dincoace de Coloanele lui Heracles.

dar. cea mai mare parte a celor necesare vieţii proveneau din insulă. Ei dispuneau de tot ce se înfăptuia în cetate şi în restul ţării. dure şi maleabile. pe acesta îl extrage au din pămînt în multe locuri din insulă. cel mai preţios metal din acele vremuri. în plus. cele care . Multe bogăţii le veneau însă din afara e ţării.cu ei. el fiind. şi nici nu cred să o poată face vreuna de acum încolo. In primul rînd metalele. căci insula oferea hrană îmbelşugată nu numai pentru celelalte a: imale. în insulă existau păduri care ofereau din belşug toate cîte le sînt necesare dulgherilor pentru munca lor. care se extră-geau din mine. datorită întinsei lor stăpîniri. 115 a Se găseau chiar şi elefanţi. mai ales acela cunoscut nouă doar prin numele lui — dar care pe atunci exista cu adevărat — şi anume oricalcul. după aur. precum şi roade îndestulătoare pentru animalele domestice şi sălbatice.

după masa de seară. pentru a-i alunga toropeala203. în munţi sau în eîmpii. şi cel atît de greu de conservat. ca şi CRITIAS 229 astăzi. Exista şi acel fruct. dar aducător de plăcere şi de bucurie202. care prin natura sa e cel mai mare şi mai vorace. în ierburi. pămîntul oferea toate mirodeniile ce se găsesc în rădăcini. rod al unor arbori. ce se bucura pe atunci de lumina soarelui. dar hrănitor. precum şi cel ce este servit ca desert. în lemnul unor arbori sau în sucurile ce se scurg din anumite flori sau fructe. producea toate aceste roade într-un . adică — pentru a folosi un singur nume — cereale. cum ar fi acel fruct uscat. De asemenea. Acea insulă sacră. Se 'cultivau şi fructe. şi cele din care se macină făină.trăiesc în lacuri. băutură b şi ulei201. care ne dă deopotrivă hrană. în mlaştini. ci şi pentru acest animal. celui ce s-a săturat. în rîuri.

In acest fel. Construirea lui a început prin săparea unui canal lat de trei plethre. locuitorii Atlantidei le-au folosit pentru a construi tem. Fiecare rege i-a adăugat noi şi noi frumuseţi. Au făcut şi o intrare îndeajuns de mare pentru cele . adînc de o sută de picioare şi lung de 50 de stadii204. în do. Mai întîi au construit poduri peste canalele circulare care înconjurau locul lor strămoşesc în care s-au născut.chip neasemuit de îmbelşugat. de la care îl moştenise. porturi şi docuri.c ple. în cele din urmă palatul a devenit neînchipuit de mare şi de frumos. alcătuind astfel o cale de intrare şi de ieşire din palatul pe care l-au înălţat pe locul unde au trăit zeul şi strămoşii lor.d rinţa de a-i întrece pe cei de dinaintea lui. palate regeşti. Ei au săpat acest canal de la ţărmul mării pînă la ultimul canal circular din exterior. şi au rostuit întreaga ţară în chipul următor. Avînd pe pămînturile lor toate aceste bogăţii.

Aceste canale au fost apoi acoperite e astfel încît pe ele navigaţia a devenit subterană. Cel de al doilea cerc de apă avea o lăţime de două stadii. astfel încît acel canal circular exterior să fie asemenea unui port. la fel ca cercul de pămînt următor.mai mari vase. Apoi au săpat în jurul podurilor — în interiorul cercurilor de pămînt. ce veneau dinspre mare. care erau separate între ele de cele cu apă — nişte canale destul de late ca să permită trecerea unei singure trireme. cel care era unit cu marea printr-un canal. Cel mai mare cere de apă. la fel ca şi cercul de pămînt pe care îl înconjura. avea o lăţime de trei stadii şi ju230 PLATON CRITIAS 231 mătate. în schimb cercul de apă ce înconjura . căci malurile cercurilor de pămînt erau cu mult deasupra nivelului mării205.

şi apoi c au topit cositor pe partea lui . Insula însăşi. cu un zid de piatră. astfel.insula aflată în mijlocul 116 a tuturor acestor cercuri avea o lăţime de un singur stadiu. în plus. Piatra din care le-au zidit. pod ce avea o lăţime de o sută de picioare. au făcut şi nişte canale interioare ce aveau drept acoperiş chiar piatra rămasă deasupra. Apoi au înconjurat insula şi podul ce o lega de primul cerc de pămînt. pe care se afla palatul regal. Unele din clădirile lor aveau o singură culoare. pe altele însă le-au construit din piatră de mai multe culori. au înălţat turnuri şi au ridicat porţi de fiecare parte a podurilor. neagră şi galbenă. avea un diametru de cinci stadii. au luat-o de sub faleb zele insulei şi ale cercurilor de pămînt. piatră albă. Zidul ce înconjura exteriorul insulei lau îmbrăcat cu o mantie de aramă. pentru a-şi bucura ochii şi pentru plăcerea lor.

argint şi oricalc. iar zidul care înconjura acropola a fost împodobit cu oricalc. în centru. Pe dinafară era tot acoperit cu argint.voie să-1 treci. pe care nu era. coloanele şi podeaua — era acoperit cu oricalc. In interior. stînd în picioare în carul său tras de şase cai înaripaţi (statuie ce era atît de . ce lucea ca focul. tavanul era făcut din fildeş şi împodobit cu aur. numai al lui. iată cum au făcut. Poseidon mai avea însă un templu. acel templu era închinat lui Poseid don şi Cleito. Statuile din interior — ce îl înfăţişau pe zeu. care erau acoperite cu aur. lung de un stadiu. lat de o jumătate de stadiu şi proporţionat ca înălţime. mai puţin figurile de pe fronton. era un templu înconjurat de un zid de aur. In ce priveşte palatul regal aflat în interiorul acropolei. chiar în locul în care neamul celor zece regi a fost zămislit şi născut..interioară. tot restul — pereţii. dar oarecum barbar ca înfăţişare.

117 a ce nu era cu nimic mai prejos decît templul în ceea ce priveşte măreţia şi frumuseţea. Cele două izvoare. Era şi un altar. b unele în aer e . fiind înconjurate de clădiri şi plantaţii. palatul regal nu era cu nimic mai prejos decît imperiul însuşi în ce priveşte măreţia şi decît templele în ce priveşte frumuseţea. precum şi alte statui oferite de regii şi de locuitorii cetăţii sau de cei din provinciile supuse. în afara templului erau statuile soţiilor celor zece regi şi ale urmaşilor lor. amîn-două oferind din belşug o apă tămăduitoare şi bună de băut.înaltă îneît capul zeului. Apa era adunată în bazine. precum şi multe alte statui oferite de cetăţeni — erau toate din aur. purtate de delfini. la rîndul său. unul rece şi altul cald. aproape că atingea tavaiul). şi pe cele o sută de Nereide care îl înconjurau (căci atît de multe se credea pe atunci că sînt ele). erau întrebuinţate cu mult folos. la fel cum.

Surplusul de apă era condus către pădurea sacră a lui Poseidon. folosite pentru băi fierbinţi pe timpul iernii. altele pentru simpli cetăţeni. grădini. gimnazii pentru bărbaţi şi manejuri pentru cai. De-a lungul acestui hipodrom erau adăposturi pentru garda regală. creştea-1 arbori de toate felurile. Pe fiecare cerc de pămînt au înălţat o nenumărate temple închinate diferiţilor zei. în mijlocul insulei era un fel de hipodrom. altele pentru femei şi altele pentru cai şi celelalte animale de povară — fiecare fiind echipat cu cele de trebuinţă. datorită fertilităţii pămîntului. apa era condusă de-a lungul podurilor. Unele dintre ele erau pentru regi. rezervată special pentru cursele de cai. acoperite. către cercurile de pămînt din interior. nemaiîntîlnit de frumoşi şi de înalţi. .liber. unde. De acolo. altele. prin nişte canale. ce avea o lăţime de un stadiu şi o lungime egală cu circumferinţa totală a insulei.

să fie un vacarm cumplit. iar canalul şi portul cel mare erau mereu înţesate de vase şi de negustori veniţi de pretutin232 PLATON deni. el era împrejmuit de nenumărate case. ceea ce făcea ca peste tot. La rîndul său. Iată deci cum erau organizate reşedinţa regală şi cele dimprejurul ei.Gardienii de încredere locuiau însă în cercul mai mic. V-am spus acum. în apropierea acropolei. totul fiind fără cusur rostuit. Docurile erau pline cu trireme. Iar cei mai d de încredere dintre ei locuiau chiar în interiorul acropolei. închi-zîndu-se. Dincolo de cele trei porturi exterioare era un zid circular ce pornea de la ţărmul mării şi ajungea. destul de precis. la gura canalului ce avea deschidere la mare. ceea ce eu în- . dotate cu cele necesare. zid ce se găsea la o distanţă de 50 de stadii faţă de cel e mai mare cerc şi port. pe lingă rege. zi şi noapte.

Tot acest b ţinut era orientat înspre sud. iar aceşti munţi se întindeau pînă la ţărmul mării. lacurile şi păşunile ofereau hrană din belşug pentru orice fel de . ce era la rîndul ei înconjurată de munţi. se spune. fiind astfel la adăpost de vînturile reci din nord. Cîmpia era joasă. era cu mult deasupra nivelului mării. munţi mai numeroşi. în acele vremuri insula era vestită pentru munţii care o înconjurau.-netedă ca-n palmă şi avea o formă dreptunghiulară. Iar rîurile. iar malurile lui erau foarte abrupte. mai masivi şi mai frumoşi decît oricare alţi munţi de acum. In ei se aflau multe aşezări locuite de oameni cu stare. în continuare va trebui să-mi amintesc cum era rostuit restul ţării. iar mijlocul ei se găsea la 2000 de stadii de ţărmul mării.sumi am auzit cîndva despre acest oraş şi despre pa-118 a latul său. întregul ţinut. Ea se întindea pe o lungime de 3000 de stadii. Oraşul era înconjurat de o cîmpie.

lăţimea şi lungimea acestui canal pot părea de necrezut în comparaţie cu alte asemenea construcţii ieşite din mîna omului. lat de un stadiu şi lung de 10 000 de stadii. trebuie să vă spun ce am auzit. Rîurile din munţi se vărsau toate în el. această cîmpie. d Acel canal era adînc de o sută de picioare. şi-a modificat forma. Ei bine. curgeau apoi de-a lungul cîmpiei şi de . Acolo unde marginile ei nu erau chiar drepte. ele au fost îndreptate prin săparea. a unui canal. Adîncimea. cu laturile aproape rectilinii. dar. Ea avea. de vreme ce el a fost săpat de jur-împrejurul întregii cîmpii.animal. o formă dreptunghiulară. La rîndul lor. pădurile erau aşa de bogate încît se găsea lemn pentru fiecare meşteşug în parte. domestic sau sălbatic. deopotrivă din pricina unor c factori naturali şi a zelului depus de lungul şir de regi. la început. în jurul ei.

late de aproape o sută de picioare şi aflate la o distanţă de o sută de stadii între ele.jur-împre jurul oraşului. perpendiculare faţă de celelalte şi faţă de CRITIAS 233 cetate. După aceea au săpat nişte canale de comunicare. precum şi pentru a transporta alte produse sezon:ere cu ajutorul unor ambarcaţiuni. Iar pe an două recolte. după care se vărsau în mare. pe timpul iernii se conta pe abundenţa picilor. In ce priveşte numărul locuitorilor din cîmpie apţi de a servi sub arme. Au fost apoi săpate mai multe canale.H9 mînt avea o suprafaţă de . Fiecare lot de pă. canale ce au unit partea dinspre munţi a canalului cel mare cu partea lui dinspre mare. fiecare lot de pămînt trebuia să dea un conducător de detaşament. şi pe timpul verii pe apa pe care o revărsau din canale200. pe care le foloseau pentru a transporta buştenii e din pădure în oraş.

diferiţilor conducători de detaşamente.zece pe zece stadii. se spune. doi hopliţi. numărul total al carelor fiind de 10.dotarea militarii cu: o şesime din echipamentul unui car de luptă. patru marinari. alţi doi cai. foarte mulţi. doi arcaşi. trei nu foarte mari aruncătoare de pietre şi trei suliţaşi. In ce priveşte locuitorii din munţi şi din restul ţării. iar numărul lor era de 60 OOO207. doi cai şi doi călăreţi. Fiecare conducător de detaşament trebuia să contribuie la . numărul total al vaselor fiind de 1200. Ei erau repartizaţi.b zitiu menit să mîne cei doi cai. doi trăgători cu praştia. Astfel era rostuită armata cetăţii regale. dimpreună cu un călăreţ. aceştia erau.000. potrivit satului sau regiunii din care erau. în fine. încă . Iată însă cum au fost împărţite. fiecare avea propria ei organizare şi descrierea lor ne-ar lua prea mult timp. cu un scut uşor şi cu un vi. şi. în ce priveşte celelalte nouă provincii.

înainte însă de a trece la judecată. precum şi raporturile dintre ei erau orînduite potrivit poruncilor lui Poseidon. Acolo. cinstind astfel atît numerele pare cît şi impare. . fiecare se lega printr-un jurămînt. regii se adunau la sfat şi puneau la cale treburile comune. tot la patru sau cinci ani o dată. dincolo de orice lege.de la început. în templul lui Poseidon. iar ei. Mai mulţi tauri erau . coloană d ce se găsea în inima insulei. Fiecare din cei zece regi avea putere absolută asupra supuşilor săi. după plac. în schimb autoritatea unui rege faţă de altul. cercetau dacă vreunul dintre ei a încălcat legea şi judecau pe cei găsiţi vinovaţi. c puterea şi celelalte privilegii.aduşi înăuntrul templului. cei zece regi. păstrate în legea lăsată de primul dintre regi şi în inscripţia pe -care acesta a făcut-o pe o coloană de oricalc. Ei puteau să pedepsească sau să execute pe oricine.

singuri. dar fără arme din fier. După terminarea ritualului şi după ce toate părţile taurului erau sacrificate. făceau o libaţie deasupra focului şi jurau să judece potrivit legilor înscrise pe coloană. Primul taur care era prins era dus la coloană şi ucis în aşa fel încît sîngele lui să se scurgă pe inscripţia de pe ea208.234 PLATON CRITIAS 235 după ce mai înainte s-au rugat zeului să-i facă să sacrifice animalul cel mai pe placul său. pe lîngă alte legi>. regii amestecau un crater cu vin şi puneau în el cîte un cheag de sînge pentru fiecare. mai era înscris şi un jură-mînt ce conţinea blestemele cele mai cumplite pentru 120 a cel care îl va încălca. După aceea turnau vinul din crater în cupe de aur. ci numai cu măciuci de lemn şi arcane. şi se apucau de vînat. să pedepsească pe oricine . Acolo. intrau în tem-e piu.

după ce tot jarul era deja stins. dacă vreunul dintre ei era acuzat de vreo încălcare a legii. se aşezau cu toţii c pe jos. ca mărturie. să nu le încalce ei înşişi de bunăvoie niciodată şi să nu b poruncească sau să se supună altfel decît potrivit legilor tatălui lor. Dintre multele legi mai deosebite cu privire la privilegile regale. în plină noapte. In zorii zilei scriau judecăţile pe o tipsie de aur şi îşi ofereau robele. Şi.le-a încălcat. Cînd se lăsa întunericul şi cînd din focul aprins mai înainte nu rămînea decît jarul. cele mai importante orîn-duiau ca nici unul dintre ei să nu pornească vreodată război împotriva altuia. Apoi beau sîngele şi ofereau pocalul templului. După aceasta fiecare se ducea să mănînce şi să se ocupe de cele ce mai rămăseseră de făcut. ci să . templului. Fiecare îşi lega însă şi toţi urmaşii săi prin acel jurămînt. în cenuşa focului lor sacru. începeau să judece ori să fie judecaţi.

a fost aceasta. fără să aibă încuviinţarea majorităţii. Iar pricina. pe drept cuvînt. ei s-au supus legilor şi au purtat în inimile lor acel ceva divin de care erau atlt de apropiaţi. Atîta vreme cit e moştenirea lăsată de zeu în sufletele lor s-a păstrat. se spune. Zeul a ridicat împotriva noastră acea mare şi nemaivăzută putere. Aveau. minţi luminate şi se purtau cu judecată şi smerenie faţă de ceilalţi şi . întotdeauna potrivit orînduirii strămoşilor lor. în schimb acesta nu putea să-i ia viaţa nici unui alt rege. ce locuia pe atunci în acele ţinuturi. în cazul în care un rege ar fi încercat să-1 răstoarne pe altul. Şi. întotdeauna. adică mai mult de cinci. adică sfătuindu-se împreună cu privire la război şi la celelalte treburi. cel din neamul lui Atlas trebuia să fie conducătorul celorlalţi. toţi ceilalţi să-i sară în ajutor celui aflat în prici mejdie — dar. şi s-a păstrat de-a lungul a multe generaţii.se ajute între ei şi.

n-aujnai fost în stare să poarte povara bogăţiei lor şi şi-au pierdut orice ruşine. nelăsîndu-se biruiţi de vraja ei.121 a du-şi. dispreţuin. au continuat. dacă ea e rîvnită şi pusă la mare preţ. bogăţiile lor. Dar. ci au mers drept. a cărei povară o ■purtau cu graţie. Spuneau că virtutea e mai presus de orice. propria lor bogăţie. Din această pricină aşadar şi datorită acelui ceva divin ce li s-a păstrat în suflete. Pentru cine avea ochi să vadă. şi nu şi-au pierdut stăpîn:rea de sine. şi că. pe drumul lor. din cauza de-sei amestecări cu ceea ce este muritor. cînd partea divină din ei a început să fie cuprinsă de slăbiciune. şi cînd ceea ce b era omenesc în ei a început să predomine. pe care le-am descris mai înainte.faţă de propria lor soartă. măsura . Şi-au dat seama că bogăţia însăşi este sporită prin virtute şi dragoste împărtăşită. ei înşişi. ei înşişi vor pieri dimpreună cu toţi ceilalţi. să sporească.

a hotărît să-i c pedepsească şi să-i aducă astfel pe calea cea bună. pentru cei care nu aveau ochi să vadă adevărata fericire. căci ei ră-mîneau fără ceea ce este cu adevărat nepreţuit. Despre personaje. 2 Vezi Lămuriri preliminare la „Timaios" şi „Cntias . zeul zeilor. cel care se află în miezul lumii şi de unde el. Zeus.netrebniciei lor nu mai putea fi ascunsă. stăpînitorul legilor. ei păreau că duc o viaţă binecuvîntată. . . scrutează devenirea. Zeus. în schimb. . I-a adunat pe toţi ceilalţi zei în chiar nobilul său sălaş.209 NOTE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS NOTE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 237 1 Vezi Lămuriri preliminare la „Timaios" şi „Critias". în goana lor neostoită după putere. al cărui ochi nu poate fi înşelat. Văzînd deci în ce hal ajunsese acel neam. şi \e-a spus . Despre data compunerii şi încadrarea celor două dialoguri în opera lui Platon.

Despre personaje. 484 d—485 a. 414 b. 10 Cf. 3 . 466 c—d. 8 Cf Republica. 403 c. 11 Cf. 376 e sqq. Republica. 1( . Republica. Republica. 7 Cf.l). 4 Cf. vezi si CORNFORD (1937. 394 e. 465 a. Republica. 392 d. 374 a—e. 460 c. 423 c—d. Republica. 459 a. 369 e. 460—461. 1274 a 22). 16 Vezi Lămuriri preliminare la „Timaios" şi „Critias . 5 Cf. Republica. Republica. 375 c. 460 a. 14 Cf. Politica. 6 Cf. Despre personaje. Despre personaje. 415 d—e. 415 a. 423 d. Republica. 458 e. Republica. 15 Cf. 395 a. 18 Vezi Lămuriri preliminare la „Timaios" şi „Critias". 13 Cf.Cf. e. 377 a. 464 b—c. 416 d—417 b. 451 c—457 e. 369 e—370 c. 410 c. Republica. 9 Cf. Aristotel. 17 Constituţia cetăţii Locri a fost atribuită lui Zaleukos (cf. 19 Vezi Lămuriri preliminare' la „Timaios" şi „Critias". 370 a—d. 457 c—d. Republica. Republica. ea a fost considerată drept prima constituţie scrisă din lumea greacă.n. 374 e—376 c. 12 Cf. 415 b—c.

care se numea Coureotis (nume ce provine. în cea de a treia zi. 21 Adică pieirea celor mai mulţi dintre cei ce locuiau în afara Egiptului. I.Vezi Lămuriri preliminare la „Timaios" şi „Critias". Herodot. 15. 102. 162 sqq. 22 Intîlnirea celor patru personaje din Timaios (Socrate. Timaios. II. II. 22 c şi Legi.. 25 Phoroneus. Critias) are loc în timpul Panatheneelor (cf. Strom. tinerilor ce urmau să fie primiţi în fratrie li se tăia părul. din verbul xrfpeiv — a tunde). După Clement Alexandrinul (Strom. care 1-a 20 . a fost considerat de unii autori (Clement Alexandrinul. 24 Amasis (568—526).. Hermocrate. Despre personaje. Pausanias. cf. ce dura trei zile. fiul lui Inachos. Cf. Timaios. sărbătoare închinată Atenei. 23 Apaturiile erau o sărbătoare ioniană şi ateniană. 5) ca fiind primul om născut în acel ţinut. Platon îl urmează aici pe Acu-silaqs. 677 a. se pare. 26 e). faraon din cea de a XXVI-a dinastie. I. Timaios. 102).

cu ajutorul unei corăbii. nu trebuie confundată cu soţia lui Amphion. s-au emis două ipoteze principale: Anaxagoras (46 A. Cu privire la ce anume provoacă revărsarea Nilului.numit pe Phoroneus primul om. 565). 27 Deucalion (fiul lui Prometeu) şi Pyrrha. au repopulat Pămîntul aruncînd pietre în urma lor. „Parallaxis denumeşte un fenomen astronomic care se produce la intervale regulate şi care face parte din cursul firesc al lumii. chiar dacă provoacă catastrofe pe Pămînt" (BRISON. soţia sa. 91). 26 Niobe.. 29 -apxXXa^iţ (deviaţie) este un termen extrem de rar folosit. Eschil şi Euripide. 797 N = 882 P) şi . n. 59). fiica lui Phoroneus. la 269 e. 1992. 28 Legenda lui Phaethon apare la Hesiod. Sofocle (fr. 226. Eschil (Suppl. de potopul dezlănţuit de Zeus şi. urmînd sfatul acestuia. în Platon el mai apare doar în Omul Politic. au scăpat. 30 în text: XuâpevO.

164—168. revărsarea Nilului era de fapt produsă printr-un sistem de canale de irigaţie (cf. Vezi Anexa 10. 13). Critias. este de fapt Italia Occidentală. 36 Strîmtoarea Gibraltar. 22). 43 jtpSroy Xiyciv âp/6[isvov â~6 -ffc TOU . mai tîrziu Etruria. 37 Africa de Nord. 239 a sq. fr. Critias. 110 a. Vezi Anexa 10. 109 a—b. Conform celei de a doua ipoteze. Isocrate. Critias. Busiris. 228) au crezut că revărsarea este produsă de topirea zăpezii. 113 b sqq. urmîndu-1 pe Herodot (II.Euripide [Hei. şi Euripide. Porfir şi Proclos. 40 Cf. Vezi Anexa 10. 109 d—110 b şi Legi. 677 a sqq. 32 Cf. 3. II. 39 Cf. 38 Asia Mică. 365-6). refuză însă această explicaţie. v. Critias. Herodot. Pentru alte detalii vezi CORNFORD (1937. 108 e> 35 Vezi Anexa 10. 267. 41 Tyrrhenia. 34 Cf. Menexenos. 42 Cf. Ion. Vezi Anexa 10. 31 Cf. Phaidon. 109 e. 33 Cf.

Epinomis. Anaximene) problema dominantă a fost cea cu privire la originea lumii. iar în P este anulat. Phaidon. vezi Philebos. 3v Sk OUSETTOTE. 887 c. Primul care s-a abătut de la această tradiţie a fost Heraclit. în gîndirea presocratică (Thales. şi anume 37 b 2— 3. 96 a 8). 58). yevcmv 8s oOx Ł^ov. X(XITŁT6 yiyvo[ievov dcsC. Expresia ncpl şuaewţ. Legi. 890 c. Anaximandru. W. ce apare mai sus. Cel de al doilea asî care urmează după yiyv6i*evov este omis în mai multe manuscrise: în F. rsXeurăv 8Ł eîţ âv8pco7Tov tpuaiv. şi A. această distincţie apare în toate manuscrisele sub forma : -râ xaT« tau-râ e'/ovTa âei şi ii yiyv6[zeva. 353 a. Scrisoarea a VlII-a. este o aluzie la scrierile cosmologice ale secolului al V-lea. T. 45 în text: TITO OV Ael.xoajiou ysvsaeco:. la 27 a 4 (cf. în singurul pasaj echivalent din Timaios.. Pentru detalii vezi TAYLOR (1928. 44 în ce priveşte oportunitatea invocării zeilor înaintea oricărei acţiuni. 25 b. care a .

conceput o cosmologie fără cosmogonie. De caelo. în eternitatea 'ei — acest discurs fiind scris sub forma unei povestiri ^ despre alcătuirea în trecut a universului numai pentru a fi mai uşor de înţeles (cf. de vreme ce Timaios a fost scris în ter238 CĂTĂLIN PARTENlE menii unei cosmogonii. Platon pare a nu fi fost influenţat de către doctrina lui Heraclit. 280 a 28 . 22) este de părere că motivul pentru care Xenocrate şi-a susţinut interpretarea nu a fost dificultatea legată de . Aristotel (De caelo. Teofrast. HACKFORTH (1959. Met. Aristotel..j. Albinus şi Proclos) a considerat însă că discursul lui Timaios trebuie interpretat ca o încercare de a explica lumea aşa cum este ea. 279 b 32 sqq. 1072 a 2) (urmat de Plutarh şi Atticus) nu a pus la îndoială faptul că Platon a descris universul ca fiind născut. Xenocrate (urmat de Crantor.

este de părere HACKFORTH (1959). El. după care tot ce este născut are un sfîrşit. în exegeza modernă. dar el nu va pieri niciodată. nu este etern. doctrina din Republica nu este contrazisă de cea din Timaios.vor pieri atîta vreme cît el nu doreşte acest lucru. de vreme ce Demiurgul nu vrea ca el să piară. nu. are un caracter general. şi anume că ei. deşi sînt născuţi. ci faptul că Platon a afirmat în Timaios că o lume care are un început nu va avea un sfîrşit.începutul temporal al universului. universul. cei care susţin că Timaios nu este de fapt o cosmogonie invocă drept argument principal fraza de la 27 d—28 a: „Aşadar. Ceea ce Demiurgul le spune zeilor astrali. şi deci se aplică la întregul univers. iar această afirmaţie csntrazice doctrina din Republica (546 a). mai întîi trebuie să facem următoarea distincţie: ce este . după părerea mea. sau cea privitoare la un stadiu pre-cosrnic. Dar. aşa cum este paradigma lui.

dar că. Cu toate acestea. în cazul celui de al doilea sens. CORNFORD (1937. cauza este una de menţinere a schimbării — cele două metafore menţionate mai sus devenind în acest context mai puţin potrivite. 24—5) susţine că la suprafaţă Platon vorbeşte folosind primul sens..fiinţa (T4 OV) veşnică (âet). şi ce este devenirea veşnică (âet). 24-5) arată că ^veoSai are două sensuri — acela de . HACKFORTH (1959. CORNFORD (1937.a deveni" (adică de .a se naşte" şi acela de . în cazul primului sens. ca şi cînd universul ar fi apărut la un moment dat dintr-o stare anterioară de dezordine. ce nu are fiinţă".. el ara în vedere al doilea sens („universul este veşnic într-un proces de schimbare"). de fapt.. ce nu are devenire (yEvecc).a fi într-un proces de schimbare"). cauza (Demiurgul) este una de generare — metaforele de „tată" şi „făuritor" fiind pe deplin justificate. 18-9) se opune .

Dar. Cornford susţine că interpretarea sa poate fi susţinută şi de pasajul 28 b 8 — 9. atunci el a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a1 induce pe . aşa cum notează Burnet. în orice caz. încît nu voi pune mare preţ pe traducerile lor. găsesc că interpretarea lui Cornford este invalidă" (HACKFORTH (1959. Dacă Platon a avut în vedere ceea ce susţine interpretarea lui Cornford. „se pare că el era necunoscut lui Cicero şi lui Chalcidius. a te baza pe acest unic cuvînt este puţin riscant. căci. }n Care Platon spune că universul este yifovtv." Şi ceea ce este .interpretării lui Cornford. 19). el este omis în două manuscrise şi în citările lui Proclos şi Simplicius. iar toate de acest fel sînt sensibile. Interpretarea lui Cornford se bazează pe un singur cuvînt: acel dteî care apare la 28 a 1.cititor îri eroare. pentru că este „vizibil. deşi aceştia sînt nişte traducători atît de incompetenţi. în plus. palpabil şi are trup. cu sau fără 4st.

19) este următoarea: „Timaios spune că universul este un YIYV6(1EVOV (care ar piitea fi ambiguu) şi un yiyz-ov (care în . aparţine nivelului de jos al existenţei. .. Cornford nu traduce ceea ce urmează în textul lui NOTE LA TIMAIOS ŞI CfctftAS 230 Platon după . puţind fi concepute prin opinia întemeiată pe sensibilitate. în comentariul său. .sensibil. Dar. aşa cum am spus. şi anume: nu numai că universul aparţine nivelului sensibil al existenţei.iar toate de acest fel sînt sensibile".. Cornford neglijează un aspect esenţial al argumentaţiei lui Timaios. au devenire şi sînt geuerabile" (28 b 10—11). comentează Cornford (1937. 26). Concluzia lui HACKFORTH (1959. Omiţînd traducerea acestui pasaj în comentariul său. dar — „aşa cum am spus" — acest nivel este al lucrurilor care devin şi care se nasc. în contrast cu fiinţa eternă. adică: „şi cele sensibile.

o lume în spaţiu şi timp aflată între TO ov şi TO (ii) ov. înţeles ca proces. ci „în fiecare moment ai existenţei sale". ceea ce se află veşnic în devenire. al cărui . fie ca „proces".mod sigur nu este). înseamnă. aşa cum spune şi Cornford. ROBINSON (1979) consideră că ocurenţa lui iei după y(yv6(ievov poate fi interpolarea unui copist. a cărei determinare esenţială este veveoi. O astfel de trimitere este însă inadecvată în contextul de faţă (27 c—&). afirmăx Hackforth. adică într-un proces de schimbare . luat fie ca „naştere". — care postulează pe de o parte o lume a formelor (în care y^vEoiţ. menită completării aparentului paralelism verbal cu antecedentul TO OV iei şi introducerii a ceea ce la prima vedere pare a fi o clară trimitere la doctrina din Republica. nu joacă nici un rol) şi. pe de alta." TŁ TO yiyviuevov iei. numai că prirr „veşnic" (dtet) nu trebuie să înţelegem „din eternitate". 475 e 9 sqq.

al cărui argument (27 d 6 — 28 a 4) este clar. şi nu lui Platon. De fapt. concis şi necontradictoriu : (i) O formă. susţine Robinson.5. (ii) începutul obiectelor senzoriale este produs de către o cauză (28 a 4-6). b 2—c 3). problema aparţine doar comentatorilor. Substantivele formate din TO + un participiu sau din TO + . trebuie distinsă de un obiect senzorial (care are un început) (27 d 6 — 28 a 4). 28 b 7) şi b) naşterea ei are o cauză (28 c 2—3. care nu are u*i început. în acest caz nu este însă clar de ce Platon a trebuit să înceapă un astfel de discurs critic pornind de la o premisă ce se află în contradicţie formală cu ceea ce urmează.scop principal este acela de a distinge pe cele ce se nasc de cele nenăscute şi de a vedea astfel căreia din cele două clase îi aparţine 6 r. (iii) Lumea în sine este un obiect senzorial şi deci: a) s-a născut (yiyowev.Q oupavoţ (ceea ce nu înseamnă neapărat că doctrina din Republica a fost abandonată).

Republica. 507 b. atunci interpretarea în termeni de „membru al unei clase" este mult mai plauzibilă. 46 Distincţiei ontologice formulată în fraza precedentă îi urmează una gnoseologică. dacă se omite acel ist de la 28 c 1.lume" (lumea formelor de exemplu). Phaidon. în marea lor majoritate comentatorii au considerat că TO 6V şi TO YIY °^ŁV0V se referă la clase şi au folosit în acest caz termenul de . 74 a -75 b.un adjectiv. fie la un obiect individual.. Una din problemele acestui pasaj rezidă în traducerea lui ^STOC— fie prin . 475e-480a.. 269 d). 509 d..şi". se referă în general fie la o clasă de obiecte. iar devenirea (TO YiYv°!Jsv0V). Omul Politic.: fiinţa (TO 6'V) „poate fi cuprinsă de gîndire printr-un discurs raţional" (TO JAEV 8)] VOTJOEI jxîTa X6you -EptAcrcTOv).es'te obiectul opiniei şi al sensibilităţii iraţionale" (T4 ai SOJŢ) [iŁT' aio07<<Te<oş âXoyou SoţaoTov) (cf. continuă ROBIXSOX (1979). fie V . Dar.

530 a).prin „întemeiat pe".. Republica. 26 e-27 b.). par l'intellection et par le raisonnement. Totuţi. 596 1) sq. 99 b.. PhaidoH.. fără nici o aluzie introductivă. 98 c. în Timaios Demiurgul (8r. magistrat". Demiurgul este înainte de toate un „artizan" (pentru metafora artizanală vezi Republica..oupY6.. Platon a folosit însă cuvîntul 8-/)| j. 507 c. în Timaios..[uo'jpy6ţ) este cel . I'hilebos. Pe timpul Ini Platou cel mai des folosite cuvinte pentru „artizan" erau pâvauaoţ si ŞeipoWat. Demiurgul (cf. 891 e.... Legi. care în limba greacă are două înţelesuri: „artizan" şi." T 240 CĂTĂLIN PARTENÎB NOîfe LA TlMAIOS Şl CRITIAS 241 47 Cf.t. RIVAUD (1925) în traducerea sa optează pentru .şi" ... 48 Acesta este pasajul în care apare brusc.

Toate celelalte trăsături ale Demiurgului descrise în Timaios sînt legate de procesul alcătuirii lumii.. inferiori lui.) şi tatăl (-s. De-a lungul demiurgiei sale el: (i) „chibzuieşte" şi „gîndeşte" (Xoyî^saOai — 30 b 1 şi 34 a 8) . (iv) „îşi exprimă voinţa" (fJouXeaOai -. (ii) „ia în considerare" (-jojiîCeiv — 33 b 7) . — 37 c 7) şi „se bucură" (su(ppa\i6etţ — ibid.mai adesea numit fleoţ (zeu).. cerîndu-le să desăvîrşească alcătuirea universului) .-Yjp) universului". I. Descrierea demiurgifi propriu-zise conţine termeni folosiţi de obicei . Principala sa determinare este însă cea de „făuritor" al universului. (iii) „vorbeşte" (41 a 7 sqq.) — privind la ceea ce a făurit.a 28 c 3-4 el este numit „autorul (-oiŁX7)<. (v) . unde el se adresează celorlalţi zei.este cuprins de încîntare" (-?]yâa0r.41 b 4) .

Xu de puţine ori. Demiurgul a dispărut din tradiţia Academiei (Speusip. . unde se spune că „împleteşte". agriculturii (aapetaocc — 41 e. dulgheriei (TExTociveiv — 36 d).) este însă cu mult cea mai importantă. Polemon. 7). sau la 78 b. 7) . cea de îmbinare (oilvâsaiţ — 30 b 5. diferitele operaţiuni ale Demiurgului sînt determinate mult mai precis. Xenocrate. Dintre toate operaţiunile sale.pentru a desemna operaţiuni specifice prelucrării metalelor (xpoeTYjp — 41 d . Crates). După moartea lui Platon. în exegeza modernă Demiurgul a fost identificat cu: (i) Identicul (-a76uv) (JACKSON. ca de exemplu la 55 c unde se spune că „desenează" (SiaţcoypacpSv). dar a reapărut în neoplatonismul lui Plotin. Iamblichos şi Proclos. 33 d 2 etc. 1884. xepivvu|ii — 35 a 3. Porfir. cuvînt folosit pentru a descrie „însămînţarea sufletelor în instrumentele timpului").

fie „cosmosul" (xiojioţ — 28 b 3). 92 c 7) sau „imitaţie" (-6 (tl(tTiîta. 1919. 1928. (iv) cu un W~J. 1937. 52 c 2. 71). 37 c 8. 38 b 8—c 1.cov. de aceea */-6G\J. 52 Universul este numit fie „întregul" juăţ — 27 c 4). La 38b8-c 1 şi 39 e 4 se spune că Demiurgul a făcut copia cit mai asemănătoare cu modelul ei. 718. 39 e 7. 48 e 5. în limba greacă xoa|iiw înseamnă a pune în ordine. fie „cerul" (oupavoc 28 b 3). 49 al. Cratylos. 37 c 7 . Republica. 29 b 3.. 1945. 38 a 7. 37 d 7. 51 Cf. 49 Termenul de model ţ-ci TTapâ&Eiyfjia) apare la 28 a 7.(ii) Binele (ZELLER. ci. 8). 50 în text: xaXov. II.°Z a ajuns să însemne deopotrivă . 51 b 6). Rezultatul unei puneri în ordine a fost resimţit de greci ca frumos. 596 b sq. separat (TAYLOR. (iii) vo5ţ-ul sufletului lumii (CORNFORD. APEI/T. Appendice XI) . 34-9. 389 a—b. dy. CHER-NISS. Copia este numită „imagine" (ayaXpia. a orîndui. 1922.

(iv) Deci universul aparţine devenirii. CORXFORD. 533 e—534 a. 277 d. Republica. 262 c.ordine şi podoabă (în limbile moderne acest al doilea sens pare a nu fi supravieţuit decît în adjectivul cosmelic). (2) (i) Tot ce devine are o cauză. 66 Argumentele acestui pasaj (27 c —29 d) pot fi rezumate astfel (cf. 511 d—e. (ii) Deci şi universul are o cauză. Omul Politic. 561c. 64 Cf. 55 Cf. 500 e. 1937. Phaidros. 3) . Cosmos a fost folosit pentru prima oară pentru a denumi lumea îri întregul ei de către Heraclit. (iii) Universul este sensibil. 21) : (1) (i) Fiinţa (TO SV) este inteligibilă. 53 Pentţu caracterul esoteric al unor subiecte ale filosofiei platoniciene vezi nota 108. Republica. (ii) Devenirea (TO ytyv6[iŁvov) este sensibilă. 472 c. şi nu fiinţei.

u8o<. Vezi CORNFORD (1937. este frumoasă (xaX6v). discursul despre univers nu poate fi decît un mit verosimil (elxox. mai apare la 59 c şi 68 d. (ii) Copia făcută după modelul devenirii nu este frumoasă. (iii) Universul este frumos.. se află şi adevărul (âX7)8sioc) faţă de credinţă (ittariţ). 57 d. 28— 32) şi SKEMP (1967. (4) (i) Vorbirea despre fiinţă este stabilă şi de nezdruncinat. Expresia EÎXWI. . în alte locuri (30 b 48 d.(i) Copia făcută după modelul fiinţei. (J. (iv) Deci. 56 a. (ii) Vorbirea despre ceea ce este o copie a fiinţei nu este decît verosimilă. 67-71). (iy) Deci universul a fost alcătuit după modelul fiinţei. 55 d. 90 e) Timaios îşi califică propriul discur' ca fiind doar verosimil (ctxcaţ Xoyo?). 53 d. JXUOOI.). (iii) în raportul în care se află fiinţa faţă de^devenire.

mitul fiind singura rigoare ce se poate obţine cu privire la lumea devenirii. Werke 18. curgînd la mituri"). La Platon calitatea unui discurs ţine de calitatea ontologică a ceea ce este obiectul respectivului discurs. DERRIDA. în viziunea sa. obiectul discursului cosmologic nu poate fi altfel descris. Metafizica. Cosmologia din Timaios este un mit nu pentru că Platon nu ar fi avut acces la concept. Această suspiciune a fost însă pe deplin consacrată de către Hegel (în ce-i priveşte pe Platon. 1000 a 18—9: „Nu merită să cercfetezi cu seriozitate pe cel ce filosofează re-.Incepînd cu Aristotel miturile filosofice au început să fie privite cu suspiciune (cf. 247 a. ap. 57 Cf. 38 Care era cauza acestei mişcări . ci pentru că. 109. 274). Hegel s-a pronunţat explicit: „Valoarea lui Platon nu rezidă în miturile sale" — Vorlesungen iiber die Geschichte der Philosophie. Phaidros. III. Suhrkamp. 1987.

. care preexista apariţiei cosmosului? HACKFORTH (1959) con16 — Opere voi. Cele mai importante pasaje cu privire la acest subiect sînt: Cratylos. 156 c sqq. 23 c sqq. 108 sqq.. . Noţiunea de mişcare ocupă un loc însemnat în gîndirea lui Platon.. The-aitetos. iar la' 48 a — ananke. 248 d sqq. VII 242 CĂTĂLIN PARTENIE sideră că nu există decît un singur răspuns: acele forţe oarbe.. care mai apoi. In Phaidros. 896 b se susţine însă că sufletul este singura cauză originară a mişcării..) este de părere că în Timaios cauza ultimă a mişcării este Demiurgul. 411 a—413 d. la 46 e. Sofistul. 245 c sqq. Phaidros. Parmenide. Omul Politic. 245 c şi în Legi. SKEMP (1967.haotice şi discordante. înainte deci ca nous-ul Demiurgului să-şi înceapă lucrarea. sînt numite cauze secundare. 269 d sqq. Philebos. 181 b sqq. aceste forţe oarbe erau singurele care existau.

30 c. animalele acvatice şi animalele terestre (cf. SKEMP. 597 c. iar modelul fiind unic. a făcut o singură copie (un singur univers). Ea. 248 e—249 a. 39 e— 40 a). în schimb ea pare a fi fost influenţată de doctrinele lui Alcmeon din Crotona şi Empedocle (cf. 31—51). păsările. Philebos. este o formă ce cuprinde în sine formele tuturor celor ce există : zeii cereşti (astrele). Cf. 60 Vieţuitoarea inteligibilă (VOTJTOV Ł<ŞOV. care înseamnă . dorind ca universul să fie o copie cit mai asemănătoare modelului ei (vieţuitoarea inteligibilă). 1967. 61 Demiurgul. 59 Cf..proporţie". Din context reiese că este vorba de proporţia geometrică (vezi nota următoare). Analogia este de fapt o progresie . Sofistul..în doctrina mişcării din Timaios nu se regăsesc influenţe ioniene. vezi şi 39 e 1) este modelul a cărei copie este universul. Republica. 62 în text: âvaXoyîa. vieţuitoarea inteligibilă.

. (2:4= 4:8).3. între cele două extreme. (b) ceea ce este ultimul faţă de mediu. (b) progresia geometrică (de exemplu: 1.). 8.3.27.2.... 12 . sau 1.2.. şi (c) progresia armonică (de exemplu: 6. 63 CORNFORD (1937.5 .3. 8. 16. . 4.. sau 1.. în text sînt descrise trei relaţii între termenii proporţiei : (a) ceea ce este primul faţă de mediu este mediul faţă de ultimul. . există un termen mediu (sau mai mulţi).5. fie la pătrat" (EÎTE Syxcov CÎTS Suvâjietov) atunci acest pasaj descrie proporţia geometrică cu trei termeni. Pitagora şi discipolii săi au folosit termenul de analogia pentru a denumi trei tipuri de progresii: (a) progresia aritmetică (de exemplu: 1.. este mediul faţă de primul (8:4=4:2).numerică în care.). 45-52) susţine că dacă ignorăm expresia „fie la cub.7. Să luăm de exemplu progresia 2.).9.8.4.4.

iar primul şi ultimul devin mediu (4: 8 = 2 : 4 sau 4 : 2 = 8 : 4). q3 = 27 (33)6* Argumentele acestui pasaj (31 b—32 c) pot fi rezumate astfel: (1) (i) Universul este corporal. pq2 = 18 (32 X 2). Totuşi. (ii) Ceea ce este corporal este vizibil şi tangibil. traducerea ei prin „fie la cub. Sensul expresiei E'ÎTE Syxuv z'hz SUVCC|AECOV este însă greu de decelat. pq = 10 (2 X 5). Exemplu în care extremele sînt la pătrat: p2: pq = pq : q2 # p2= 4(22). . q2 = 25 (52). NOTE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 243 Exemplu în care extremele sînt la cub: p3: p2q = p2q : pq2 = pq2: q3 p3= 8 (23).(c) mediul devine primul şi ultimul. p2q= 12(22 X 3). fie la pătrat" pare a fi cea mai plauzibilă (genitivele Byxwv şi Suvâ^eoiv se referă numai la extremele progresiei).

proporţia geometrică). (2) (i) Nu se poate alcătui ceva frumos numai din două elemente. ap.(iii) Nimic nu poate fi vizibil fără foc. (iv) Nimic nu poate fi tangibil fără pămînt. o singură medie ar fi fost de ajuns. un al treilea fiind necesar. 508 a). alcătuind astfel un univers vizibil şi tangibil. (iii) Dacă universul ar fi fost o suprafaţă. 65 în text: cpiXia (cf. Dar el trebuia să aibă o formă solidă.e. (iv) De aceea Demiurgul a aşezat între foc şi pămînt apa şi le-a dispus într-un acelaşi raport. iar pe cele solide le unesc în chip fericit două medietăţi. liURY (The ' Philebus' of Plato. Gorgias. loc. Probabil o aluzie la philia din scrierile lui Empedocle. ad. (v) De aceea Demiurgul a alcătuit corpul universului din foc şi pămînt. (ii) Cea mai frumoasă proporţie între trei elemente este cea care le uneşte cel mai mult (i. .

Parmenide (fr. amestecul şi cauza amestecului). mişcarea.SKEMP. 8) şi Xenofan (fr. Phaidon. repausul. consideră însă că noţiunile de identic şi diferit pot fi regăsite şi în Republica). 88. "> Vezi Anexa 2. nelimitatul. 23 d 9—10 ar putea fi un echivalent pentru neikos — cel de-al doilea principiu ce apare în scrierile lui Empedocle. 1966. Cf. în Sofistul cele cinci genuri supreme (^Ijia-ca. 24) 69 Cf. Melissos jir. identicul şi diferitul (în Philebos ele sînt patru: limitatul. 68 în acest pasaj (32 c—33 d) apar multe elemente de influenţă eleatică. W Cf. 1967. că este . CORNFORD (1937. Ceea ce se poate spune despre o formă inteligibilă este că ea există. yevr. 7). 28) consideră că acel SiaxpitJiv <$ova(iEvov TI din Philebos. Legi. 79e-80a. Legi.) sînt: fiinţa. 893 e—894 a. 897 e— 898 b. 66 Cf. 61) susţine că acest pasaj nu este inteligibil pentru cine nu ia citit şi înţeles Sofistul (OWEN.

74 în Theaitetos. 96) susţine că. CORNFORD. 263 e gîndirea (-rt> SoŞâţetv) este o con-vorbire (SiaXtysd&at. Pentru o mai bună înţelegere a acestui pasaj (35 b —36 d) vezi Anexa 4. în ce priveşte alcătuirea sufletului lumii vezi şi Aristotel. 245 d sqq. De anima. 2. XŁf6ţv) pe care sufletul . 1937. 189 d. Republica. 285 b 16 sqq. 60-1). 616 c—617 c. se spune că dialectica trebuie să identifice şi să . CORNFORD (1937.190 a şi în Sofistul.. 404 b 1630. la 253 d sq. 72 Cf. în Sofistul. De caelo. din nou 244 CĂTĂLIN PARTENIE dialogul Sofistul ne poate oferi o "cheie pentru Înţelegerea acestui pasaj. 71 Vezi Anexa 3.) (cf.identică cu sine şi că este diferită de celelalte forme (Sofistul. 2. Aristotel. o poartă cu sine în tăcere. 73 Cf.

76 Cf. 141 d-e. Aristotel. Sofistul. Aceasta nu implică însă că înaintea creării universului nu exista durată. citînd pasajul în care se spune că timpul s-a născut odată cu universul.. 77 Cf. . ap. Fizica. 151 e sq. 4. a existat ceva. susţine că: „Nici un om întreg la minte nu şi-ar propune să fie înţeles literalmente. pe care el continuă să-1 descrie. 111. 218 a 33 sq.distingă formele inteligibile. 140 e sqq. afirmînd că: „Cineva nu poate respinge doctrina creării universului în timp. 258e-259b. 75 Cf. Chronos este imaginea eternităţii care se mişcă potrivit numărului: el este acel peras impus unui apeiron al duratei". înainte de a exista vreo lume. 69). 1959. de asemenea. afirmînd deopotrivă _că timpul şi lumea aii acelaşi început şi că. 10." ' SKEMP (1942. HACKFORTH. 78 TAYLOR (1928. bazîndu-se pe cele spuse în Timaios la 38 b. Parmenide. 22) se opune acestui punct de vedere.

este concluzia lui HACKFORTH (1959. Deci. ci un contrast între chronos (care implică în mod necesar relaţia dintre trecut şi viitor) şi veşnicia lumii inteligibile. la rîndul lui. ţinînd cont de pasajul 37 e 4—38 b 5. această obiecţie ar putea fi respinsă în felul următor: Platon nu a avut în vedere un contrast între chronos cu formele (eide) sale şi o stare precosmică din care aceste forme lipseau. lunile şi anii. pentru Platon. care nu existau înainte de naşterea universului. Dar. adică zilele şi nopţile. continuă Hackforth. că. 22). s-ar putea obiecta — avînd în vedere ceea ce se spune la 37 e 4. ci timpul periodic. 22). Totuşi. şi anume că trecutul şi viitorul sînt chronou gegonota eide (forme născute ale timpului). „ceea ce vrea .HACKFORTH (1959. reformulează interpretarea lui Skemp şi susţine că prin chronos se are în vedere nu timpul ca succesiune de momente. trecutul şi viitorul nu sînt separate de timpul periodic.

822 a—b. 84 Cf. Prima diviziune este cea dintre mişcările universului în întregul său şi mişcările diferitelor părţi NOTE LA TTMAIOS ŞI CRITIAS . Epinomis. 80 Cf. 617 b şi Epinomis. 978 c sq. Legi. 81 Vezi nota 87. 83 Cf. Legi. 987 b. 822 a. 87 Din cauza obscurităţii textului grec descrierea mişcărilor ce au loc în univers este extrem de dificilă. 83 Vezi nota 87. 986 b sq." 79 Cf. Republica. 86 Vezi nota 87. Epinomis. Ar fi deci impropriu să deducem din 37 e 4—5 că en şi estai sînt folosite în mod greşit pentru to kinoumenon atactos. 82 Cf.să sublinieze Platon este faptul că termenii care exprimă formele timpului (chronou eide) sînt inaplicabili pentru aidos ousia: şi pentru acest scop orice investigare a condiţiilor anterioare naşterii universului şi a timpului său periodic (chronos) este inutilă şi cu adevărat irele-vantă.

figura 4). 36 e. în afara celor opt planete (vezi Anexa 4. Cercul identicului se mişcă de la stînga spre dreapta (de la vest către est). cu excepţia pămîntului. d. Intro proiecţie plană a sferei universului. d). în ce priveşte Pămîntul. care se află în . 38 c). b. iar cercul diferitului — dreptei oblice care uneşte cele două extremităţi opuse ale celor două tropice (vezi Anexa 4. figura 5). 37 b. 37 c) şi de către cea a diferitului (36 c. b). cercul identicului ar corespunde diametrului. Astrele cereşti. avînd şi o mişcare proprie (40 a. participă la mişcarea cercului identicului (40 b) dar au şi o mişcare de rotaţie proprie (40 a).245 ale sale. iar cel al diferitului de la dreapta spre stînga (de la est către vest). Mişcările întregului univers îi sînt conferite de către mişcarea identicului (34 a. 39 a) cit şi la cea a cercului diferitului (36 c. participă atît la mişcarea cercului identicului (36 c. Planetele.

toate celelalte planete au o retrogradaţie (acea . 136-7). Vitezele planetelor sînt însă diferita. Numai Soarele se mişcă cu viteza cu care se mişcă cercul diferitului (care este încetinită de Marte. el participă la mişcarea cercului identicului (34 a. VLASTOS (1975. 23-65) şi BRISSON (1992. şi Astrul închinat lui Hermes pentru Mercur). St 'e^ou ysv6(Asva ..%% o 89 Varianta adoptată de ediţiile Burnet şi Bude (text stabilit de A.centrul universului (40 b—c). 402 b—c. 365 e. în afară de Soare şi de Lună. în plus.Saturn — 36 d. Philebos. Jupiter şi. 364 e. Republica.putere contrară" — Evavxîa Suvajii? — de la 38 d) (în traducere am păstrat Astrul Dimineţii pentru Venus. Rivaud) este cea oferită de manuscrisulF : OEOI Gscov. Cratylos. <ov sy<bSr][uoup-Yoţ 7tat^p "re gpywv. 292-3). 40 c). Pentru detalii vezi CORNFORD (1937. dar are şi o mişcare de rotaţie proprie (40 b). 36 e). 88 Cf.

âîXuxa 4[iou ys (XY) sâeXovroţ. Dintre toate interpretările. Nu Ştim cum au procedat aceşti comentatori cu restul frazei. Sv 6E<OV eyi> 8r)[xioupY<k. Proclos citează opinia unor comentatori care au considerat că 6s6W ar trebui despărţit de 6eol şi care au adoptat varianta: 8eot. deoarece Demiurgul este singurul genitor al zeilor. iar A conţine în margine un raSs . aceasta este. cea mai greu de susţinut. în manuscrisele APYW apare un â înainte de SI/E^OU. Martin. dar — aşa cum reiese din textul lui Proclos — ei au considerat că 0e&v este o simplă . Cicero. Jowett şi Rivaud au considerat că 8EŁW este un genitiv de origine şi au tradus expresia 0EOI 0EWV prin Zei. fii ai zeilor. Principala obscuritate a fragmentului de faţă este legată de sensul sintagmei 6eol 6scov (zei ai zeilor). mai trebuie spus că segmentul & SI'EJXOU yzv6[ieva a fost omis în unele citări antice ale acestui pasaj. cred.

Demiurgul nu se adresează zeilor supermundani. Poziţia lui Proclos îrsuşi este extrem de ingenioasă. dar greu de acceptat. nu au trup).repetare a lui 6eoi. la care aderă şi Cornford. S-a emis şi ipoteza după care 6eol 8EŁ>V ar fi o expresie similară celei de regi ai regilor.e. în acest pasaj (41 a 7). continuă Proclos. pentru un scriitor ca Platon. în sprijinul ei poate fi invocat un loc din Critias (0E6S 6 0sŁ>v Zeuţ. pe care. din cauza faptului că sînt [iEOsxToî. împotriva acestei intrepretări se ridică însă obiecţia formulată de Proclos. greu de crezut. El consideră că Demiurgul a creat două tipuri de zei: (i) zeii mundani (Eyxoojiioi). conform căreia la începutul . care sînt (AESEXTOÎ (adică au trup). pe care i-ar numi simplu 0eol. care sînt (J}XE6ŁXTOI (i. ceea ce este însă. şi zeii supermundani (u7tepx6a(iloi). ci celor mundani. îi numeşte 6eol 0EŁ>V. precum şi frecventele expresii biblice 0EO? 6SŁ>V sau Ocoţ -rtiv 6suv. 121 b 7).

save with nia)7 consent. reaTyjp -' spyuv provine din 8eol.. of gods whereof I am the maker and of works the father. .p şi că Epycov re — a-r^p a fost înlocuit cu 7rax7]p T' spyuv din motive ce ţin ritmul frazei. ." . Gcfiv <W ey<i> SYjjiioupYoţ spywv xs (HV sytî)) ^<*xr. Dintre emendările acestui pasaj. cea a lui HACKFORTH (1944) este remarcabilă prin eleganţa ei: 6sol.e6s>.Osol.o\ixo!. 368) .. . în continuare Cornford citeşte xcz în locul lui & şi traduce întreaga frază prin „Gods. Emendarea lui CORNFORD (1937. — pare însă a fi cel mai greu de combătut. . 6EICOV ey".discur246 CĂTĂLIN PARTENIE sului său Demiurgul se adresează tuturor zeilor.epyov. Cornford presupune că segmentul 6eol. 6ec5v wv eyâ SYjnioupyoţ mx-rfo T" epyov xâ [în loc de Ł] SI'E|AOÎ3 yevojicva âXuxa. 6e<Sv oiv hyii Sruuoupyii. those which are my own handiwork are indissoluble. & Si'epiou.

întreaga extensiune ar fi deci denumită prin 0eSv — zeii tradiţionali. universul. atunci sensul ei este inevitabil obscur. pentru a-i ajuta să distingă între multiplele sensuri în care au fost folosite piuă atunci vocabulele Gcoţ şi OsoE. Protagovas. mai mult sau mai puţin. căci în afara zeilor invocaţi nu mai există alţii.e. prin Ojoî). iar a susţine că Demiurgul. 91 Cf.Dacă presupunem că expresia OEOI OSCOV este adresată zeilor de către Demiurg. numin-du-i Zei ai zeilor. 246 b sq. 77-81). i. la începutul discursului său. Demiurgul. 902 b. numai că aceştia fac parte dintr-un alt plan narativ (pentru alte detalii vezi PARTENIE. Phaidros. 322 a şi Legi. 92 Cf. hazardat. »° Cf. iar partea. 1991. . Republica.e. este. 611 b. le-ar adresa zeilor astrali un compliment. 248 c sq. zeii astrali. Singurele personaje pentru care expresia ar putea avea sens sînt cei cărora Timaios le vorbeşte (i.

Phaidros. 98 Diferitele feluri de foc sînt enumerate la 58 c. 100 Cf. 896 c sqq. Phaidon. (b) fluidul privirii. 894 b sq. 892 a sq. 97 b-99 c şi Legi. Phaidon. 83 d. de asemenea un foc pur. 245 c-e şi Legi.. ■ " Vezi Anexa 5. 903 d. 81 c.o flacără care emană din orice fel de corp şi ale cărei particule sînt astfel proporţionate cu raza vizuală"). care este un foc pur . 81 e-82 b. 904 b. Cf.93 Cf. 84 Cf. 99 a—b şi în Legi. care emană din ochi şi (c) culoarea obiectului privit (definită la 67 c ca . 96 . 888 e. Legi. 101 Cf. 96 Cei doi stau în picioare cu faţa la spatele celui ce stă cu capul în jos. Phaidon. 102 Distincţia între cauza privită ca agent (aîxîa) şi cauza privită ca o condiţie indispensabilă (auva(xia) acţiunii cauzei agent mai apare în Phaidon. Mecanismul vederii implică trei feluri de foc : (a) lumina de zi. Republica. " Cf. 617 e.

e a doua parte (47 e— 69 a) va NOTE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 247 trata despre . Relaţia dintre alxîoc-auvodxia şi vouţ-âvayxT] nu este foarte clară. ARCHER-HIND (1888. Republica. pe cînd cruvaixia sub un cum. se încheie aici.de a treia. 104 Cf.. HACKFORTH (1959). 530 d-532 b. yiyv6[isva). Republica. 167) a identificat necesitatea (Avd-pcw) — ce mai este numită şi cauza . 106 Prima parte a discursului lui Timaios (29 d—47 e). 1967.atxîoc stă întotdeauna sub uu ce. 74—8). 398 d.cele care au luat naştere prin lucrarea necesităţii'' (xoc Si' âvâYxY). Cea d. cea. 103 Cf. care a avut drept subiect „cele înfăptuite prin lucrarea raţiunii" (xâ Siâ voij Se9-r)(iioupyrj(isv«). despre „îmbinarea raţiunii cu necesitatea". iar ultima (69 a—92 c). de exemplu. a identificat cauzele auxiliare (auvcaxîca) cu necesitatea (pentru obiecţiile aduse acestei interpretări vezi SKBMP.

Să presupunem. De ce uu este însă de 5 000 sau de 10 000 de mile? Cauza este ananke. denumeşte acele fapte aparent iraţionale ce au loc în univers. 48 a) — cu „legile naturii".rătăcitoare (^Xavojx^vY) alxîce. de la sfîrşitul Republicii). 301). 299) susţine că necesitatea nu trebuie identificată nici cu zeiţa Ananke (ce apare în Mitul lui Er. Ananke. că diametrul Pămîntului este de 8 000 de mile. altfel spus. există desigur o raţiune pentru care Pămîntul are un diametru de 8 000 de mile. dar ea ne este necunoscută. pe care le-a interpretat ca fiind o cale de manifestare a raţiunii. Sau. nici cu acea forţă (st[iap(iivr)) din Omul Politic (272 e 6). TAYLOR (1928. dar nici ceea ce este iraţional şi lipsit de orice lege interioară. Dacă . Necesitatea din Timaios nu denumeşte „legile naturii" (ce ţin de raţiune). este de părere TAYLOR (1928. de exemplu.

Demiurgul platonician. 165) consideră că atît Archer-Hind. dar limitele materialului de care dispune îi vor limita proiectul. . au interpretat greşit înţelesul noţiunii de necesitate (creatorul omnipotent şi credinţa în crearea a ceva din nimic nu apar în mitologia greacă). nu poate fi oe deplin supusă de raţiune.. Dar.cunoaşterea noastră ar fi com-plită. cît şi Taylor. atunci am constata că ananke a dispărut din reprezentarea noastră d'ijpre lume. nu poate exista o cunoaştere completă a lui. care trebuie astfel să sacrifice un bine mai puţin important pentru cel mai mare bine care se poate obţine. susţine Cornford.zi yiyvofisvov). CORNFORD (1937.în veşnică schimbare" [i'. Un meşteşugar poate concepe un model de-săvîrşit a ceea ce are de gînd să facă. Necesitatea. influenţaţi de dorinţa de a-1 înfăţişa pe Demiurgul îui Platon drept un creator omnipotent. pentru că universul este .

care se opune proiectului teleologic condus de către raţiune. 75) consideră că necesitatea nu trebuie înţeleasă ca o parte malefică a sufletului lumii. ci o explicaţie metaforică a lumii aşa cum este ea în eternitatea ei — atunci raţiunea are permanent de înfruntat necesitatea. Dacă nu vom lua cosmogonia din' Timaios în litera ei — adică dacă nu o vom considera o descriere a unui proces ce are loc în timp. care se opune în mod deliberat raţiunii. SKEMP (1967. iar acest material conţine mişcări şi forţe neinstituite de raţiune. 107 Prima parte a discursului lui Timaios a avut ca punct de plecare principiul după care Demiurgul a dorit ca totul să fie cît mai asemănător cu el însuşi. lucrează cu un material dat.asemenea unui meşteşugar. Expunerea acestui principiu ne-a adus încă în proximitatea unor factori ce . 106 Adică necesitatea (vezi nota 105). adică cît mai bun cu putinţă..nu sînt în .

ce trebuia comunicată numai celor iniţiaţi. Simplicius. Cei care susţin existenţa unei doctrine orale a lui Platon se bazează pe mărturia lui Aristotel — care în Fizica. -este necesar un nou început. aerul şi pămîntul trebuie cercetate în starea lor de dinaintea naşterii universului. In . Dar. focul. II. De aceea. 209 b 14 face o referire la învăţăturile nescrise (aypatpa S6yn«Ta) ale lui Platon — şi pe o serie de mărturii ale autorilor antici — Aristoxenos. apa. pentru că şi aceşti factori iraţionali trebuie luaţi în considerare.măsură să urmeze nici un fel de plan sau de raţiune îndreptată spre vreun scop" (46 d). 248 CĂTĂLIN PĂRTENIE 108 Acest pasaj şi cel de la 53 d au fost interpretate de către adepţii doctrinei nescrise ca fiind o aluzie a lui Platon la acea teorie esoterîcă a primelor principii. Elemenla harmo-nica. 30—31.

Proclos). Alexis. fr. 341 a—e) — în care se spune că subiectul referitor la primele principii nu poate fi înţeles de către necunoscători. Themistius. 303. Kock) . Kock) — în care se fac referiri la un discurs. p. fr. 6—11 şi 25 — 31 Diels. Amphis. intitulat Despre Bine. Legi. 536 b —540 c.. Scrisoarea a Vil-a.Aristoţelis physica. Ipoteza privitoare la caracterul esoteric al acestui discurs poate fi susţinută şi prin cîteva pasaje din scrierile lui Platon — Republica.Phi-tebus". Comentariu la . Parmenide. 1980. Phaidros. 4—18 (Cousin) . fr. Phi-lippides. ZIS d— 277 a. Proclos. 1. Gaiser (Plato's enigmatig lecture 'On the Good'. fie într-un cerc restrîns (Simplicius. 27. 6 (II. Themistius. oratio 21. Albinus). 245 C —D . 237. 6 (II. Albinus Didascalicus. După K. 968 c—e. 129 Louis. „Phronesis". 353. 1?—3) acele prime principii descrise în doctrina orală a lui Platon erau unitatea (cauza oricărui bine. XXV. pe care Platon 1-a ţinut fie public (Aristoxenos. 152 (II. sau . 136 d—e. Kock) .

eîSoţ şi ISia denumesc. este semnul introducerii unei noi doctrine (ontologice şi metodologice).chiar Binele însuşi) şi dualitatea indefinită. la Platon. o realitate. 83—4) susţine că admiterea de către Timaios a caracterului incomplet al expunerii sale. invocînd drept argument pasajul 285 b din Omul Politic. la 48 c. şi deci nu sînt deloc ceea ce sugerează cititorului de azi termenul de idee. Există însă mulţi exegeţi care nu acceptă existenţa unei doctrine orale a lui Platon. susţine că ipoteza unei doctrine nescrise a fost construită pentru a putea explica discrepanţele dintre modul în care Aristotel descrie teoria ideilor a lui Platon şi modul în care această teorie apare în scrierile platoniciene. . m SKEMP (1989. 110 e!So? şi ISia au fost traduse în exegeza modernă prin formă inteligibilă (sau formă). CHERNISS (1945) de exemplu.

„Receptacolul este astfel esenţial diferit faţă de timp. în general. BRISSON. la celălalt pol ontologic fiind lumea devenirii. (b) diferenţa dintre opinie şi cunoaşterea adevărată şi (c) existenţa aceloraşi calităţi în realităţi individuale diferite (cf. care face parte din cele înfăptuite de raţiune şi caic are un . 111 Receptacolul nu este creaţia Demiurgului. căci ele sîrit veşnice şi nesupuse schimbării. în modul lor determinat. 1983. ci un dat ontologic.adică o reprezentare. Mai mult decît atît. ap. întru-cît participă la una sau mai multe forme. 17). mulţimea formelor inteligibile a fost denumită lumea formelor (sau lumea ideilor). 1992. în acest fel Platon explică : (a) co-prezenţa în individual a proprietăţilor opuse. JORDAN. formele inteligibile sînt singurele realităţi care există cu adevărat. Aşanumita teorie a formelor postulează principiul după care realităţile individuale există.

a cărei imagine este" (CORNFORD. el este însă veşnic şi indestructibil. precum forma inteligibilă. 1928. această noţiune. dar nu are nici calităţi sensibile. 193). vezi Fizica. Pentru modul în care Aristotel interpretează noţiunea pla-toniciană de spaţiu. sedimentul aportului lor. lăsînduşi asupra ei propria lor amprentă. 265—96) consideră că numeroasele interpretări ale acestei noţiuni au încercat întotdeauna să-i dea o formă. NOTE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 249 1937. veşnicia. 209 b 11— 16 (vezi şi comentariul lui TAYLOR. DERRIDA (1987. le primeşte. fă-cîndu-le loc.arhetip. 664—77). El nu este pe deplin inteligibil. IV. 2. . Keceptacolul poate fi „conceput fără ajutorul simţurilor. printr-un fel de raţionament hibrid" (Timaios. Aceste interpretări nu-i pot da însă o formă decît în măsura în care ea. 52 b).

ţară. a cărei temă esenţială este a locului. regiune. nici breasla poeţilor (poietikon genos). Critias) sînt pe măsura unui asemenea discurs (căci ei sînt situaţi în locul cel mai potrivit pentru a o . Numai cei ce participă atît la filosofie cît şi la politică (precum Timaios. adică toc locuit de un genos. printre altele. nici cea a sofiştilor (ton sophiston genos) nu sînt pe măsura unui astfel de discurs. Hermocrate. Socrate. Poeţii nu pot imita decît lucrurile în mijlocul cărora au crescut (adică cele ce ţin de locul lor).Discursul despre chora este anticipat în introducerea lui Timaios. le mărturiseşte acestora că el însuşi nu va fi niciodată în stare să o elogieze cum se cuvine. după ce le-a împărtăşit convorbitorilor săi sentimentul pe care 1-a încercat în faţa cetăţii ideale. ei rătăcind din cetate în cetate. Iar introducerea lui Timaios tratează tocmai despre loc şi genos. Chora înseamnă. iar sofiştii nu au un loc al lor. teritoriu. De asemenea.

e. Timaios la începutul discursului său (i. (F6) povestirea lui Solon. Tema locului ca receptacol se regăseşte în chiar structura narativă a lui Timaios.e. 48 a. In ce-1 priveşte pe Socrate. (F7) povestirea preotului egiptean.face). deci ca ceva diferit de cele două genuri distinse de către. lipsit de un loc propriu. 52 b). personajul din Timaios). asemenea receptacolului. el este. In această ficţiune care este Timaios (FI) sînt incluse multe alte ficţiuni: (F2) discursul ţinut „ieri" de Socrate. (F4) povestirea lui Critias (i. (F5) povestirea lui Critias cel Bătrîn. care o povesteşte aşa cum a fost ea păstrată în scrierile egiptene (memoria vechii cetăţi a Atenei a fost exilată în vestigiile grafice ale altui loc — Egiptul). ceea ce este imobil şi inteligibil şi ceea ce este coruptibil şi . dar avînd putinţa de a primi tot ce i se oferă. Chora (receptacolul) este prezentat ca un al treilea gen (triton genos. (F3) rezumatul acestui discurs.

vizibil/invizibil. iar alteori pare a fi deopotrivă şi x şi y — el fiind astfel o oscilaţie între două genuri de oscilaţie: dubla excluziune (nici/nici) şi dubla participare (şi/şi). model/copie). nici y. Chora se sustrage însă oricărei polarităţi. 250 CĂTĂLIN P ASTENIE nici una sensibilă. rezistînd oricărui demers hermeneutic. în formularea de mai sus x şi y sînt fie genuri ontologice (sensibil/inteligibil. polarităţii în general. Chora este numele a ceva ce nu are decit proprietatea de a nu avea nici o proprietate. fie tipuri de discurs (mythos/to-9os). Acest al treilea gen pare uneori a nu fi nici x. un eidos. cel . în acelaşi timp.sensibil). Însăşi numele de chora nu denumeşte o esenţă. nefiind nici o fiinţare inteligibilă. genul sexual al receptacolului este determinat: el este mamă şi doică (aceste metafore nu au fost pînă acum. pentru că chora nu aparţine ontologicului.

Chora este o pre-origine. 1925. 296 şi BRIS-SON. există însă un punct. n. de opoziţia dintre. 206—7 — interpretate. în care pertinenţa acestui cod retoric atinge o anumită limită şi trebuie interpretată ca atare. situată dincolo de origine. RIVAUD.puţin în exegeza de limbă franceză — cf. 1974.52 b). 113 In text: yh?\ • In acest context cuvîntul formă nu înseamnă formă inteligibilă. pe cînd cele conţinute de către receptacol nu sînt făcute din el. 112 Aşa cum remarcă şi CORNFORD (1937. 197. nu poate fi gîndită decît de către un raţionament hibrid (cf. iar această pre-origine. model şi copie.l). . analogia dintre aur şi receptacol nu este pe deplin adecvată. iar cel de al treilea gen nu este în cele din urmă un genos. . . ea devenind astfel o temă). Figurile sînt făcute din aur şi sînt din aur. Chora nu aparţine însă genului feminin (genos gynaikon). căci o formă inteligibilă nu poate fi . se pare. 182.

523 b—524 d. uo Această secţiune (48 e—52 d) conţine mai multe părţi. 114 Cf. 117 Cf. 200 e—201 c. 429 d—e. „la fel cum o reflectare are nevoie de o oglindă care să o conţină" (CORNFORD. între trei forme (48 e—49 a). n. Prima parte a discursului lui Timaios începea prin a distinge două forme: cea a fiinţei şi cea a devenirii (27 d— 28\a). 1937. Republica. 118 Cf. 186. In cele ce urmează am să le prezint pe scurt. 454 c—455 a şi Theaitetos. 1937. Gorgias. 1). 478 a—b. Republica. 119 Cf. De aceea. (1) O nouă distincţie. 115 Cf. Copia nu poate exista însă fără suportul unui mediu. care nu sînt foarte clar delimitate între ele. 177). Republica. 202 a. 187 b sq.conţinută de către receptacol (vezi şi CORNFORD. cea de a doua parte a discursului lui Timaios începe cu o . Theaitetos. Menon. 97 c—98 b şi Banchetul. 116 Cf.

albeaţă (OEPJXO-TY)?. erau considerate a fi lucruri (xp7)fi. 4'i)XP^~T1?" Xeux6-x7)ţ) marchează o distincţie clară între calităţi şi lucruri sau substanţe" (CORNP"ORL>. în care natura lor se manifesta prin acţiunea asupra altor lucruri.aTa). (b) copia (yiocpa SsÎY|iaToţ [iî[xr)jjta) şi (c) receptacolul (UTUOSO/TJ.în gîndirea presocratică. recele etc. 1937 180—1). răceală. şi spaţiu (ycipa). fiecare avînd a anumită putere (âuvafiiţ). ca o expresie generală pentru căldură. aerul. 128 a].. ori doica (-ti07)vy)) devenirii.distincţie între trei forme: (a) modelul (mxpaSeiyfiaToţ zlSoq). apa şi pămîntul nu sînt substanţe. (2) Focul. ci calităţi (49 a-50 a). ex(iaYE^0V) '• receptacolul mai este nu-mit: mama (^--qp). For-marea^cuvîntului calitate (TTOIO-TT)!:. aerul. such-and-such-ness) [introdus de către Platou în Theaitetos. în acest pasaj Platon afirmă că focul. apa şi . . caldul.

apei şi pămîntului. mama fiind doar locul (-oTtoţ) generării.. (5) Concluzie: modelul. Aristotel discută în mai multe locuri (de exemplu în De gen. (3) Descrierea receptacolului (50 a—51 b). aerului. schimbare care are loc în receptacol. 1937. anim.l) opinia după care numai tatăl poate fi considerat părintele copilului. B I. 30. 763 b. (c) Receptacolul nu are însuşiri (50 d— 51 b). (b) Receptacolul ca mamă (50 c—d). aerului.. Focul. init. (a) Receptacolul ca loc de întipărite (50 a —c). copia şi . apa şi pămîntul care există în receptacol sînt copiile formelor focului. aerul. n. (4) Formele focului. A 19. 187. apei şi pămîntului (51 b—e). ap.NOTE LA TIMAIOS Şl CRITIAS 251 pămîntul sînt numele unor calităţi aflate în permanentă schimbare. CORNFORD.

deci. care nu era încă intrat în propria sa ordine (asemenea sufletului copilului. receptacolul. o abstracţie. deşi obscur. CORNFORD (1937. Nimic din cele corporale nu se poate mişca fără acţiunea sufletului. cf. iar receptacolul nu poate primi nimic în afara copiei. 121 In pasajul 52 d—53 c este descris haosul de dinaintea naşterii universului. 43 a sq. lasă să se înţeleagă că forma nu poate intra în nimic străin sieşi. Receptacolul se deosebeşte de forma inteligibilă prin faptul că forma nu primeşte în sine nimic străin ei. imaginea unei părţi din univers din care lipseşte raţiunea. aceste mişcări iraţionale trebuiesc concepute ca fiind produse de către sufletul lumii. Plutarh (De ani- . Le.). iar de copia unei forme prin faptul că el. nu intră în nimic străin lui. o formă poate intra în receptacol? Pasajul 52 d.receptacolul (51 e—52 d). Dar. într-un fel. 203) susţine că haosul este.

fig. după care particulele elementare (atomii) au nenumărate forme (cf. 1014 d—1015 c) sugerează că Pla-ton ar fi trebuit să postuleze existenţa unui suflet primordial neraţional. Ceea ce urmează a fost • privit de către unii comentatori drept o corectare a atomismului lui Democrit. 2.. 24). 5. 130 Vezi Anexa 6. 1). fig. 3. » 12« Vezi Anexa 6. 1 si 2). 129 Vezi Anexa 6. fig.mae procreatione in Timeo. 1937. fig. 123 Cf. 7. : 131 Vezi Anexa 6. 124 „Tip" (Y^VOC) pare a însemna aici „un anume fel de figură în spaţiu" (cf. De gen. fig. fig. fig. Este vorba de laturile unghiului drept. 6. 894 a. 214. 3. et corr. m Este vorba de triunghiul dreptunghic isoscel şi de triunghiul dreptunghic scalen (vezi Anexa 6. . fig. Aristotel. Legi. 125 Vezi Anexa 6. 325 b. 128 vezi Anexa 6. CORNFORD. 4. n. 127 Vezi Anexa 6.

1937. apei icosaedrul şi pămîntului cubul. \i>\ 252 CÂTÂLÎN PARTENÎB 133 Dodecaedrul este al cincilea din poliedrele regulate ce pot fi înscrise într-o sferă. /?.de? către Demiurg. Phaidon. 137 Vezi Anexa 7.w. 8.<> . 1J4 Pasaj extrem de obscur. 1). 109 b şi Epi-nomis. Transformarea celor patru . 130 Focului îi corespunde tetraedrul. LX Folosirea cuvîntului „stinse" arată că Platon are în vedere aici particulele de foc (cf. 981 c).. CORNFORD. sînt^ţGaţtîite. aerului dodecaedrul. 227. Comentatorii antici au considerat că dodecaedrul (al cincilea poliedru regulat) trebuie corelat cu eterul (al cincilea element) (cf. Figurile lor sînt modelele dugif KiÂare au" fo«ţ> glcătuite (vezi CORNFORD. fig. Aceste patru corpuri regulate. n. 1937. vezi Anexa 6. care există în receptacol. 210).

este de fapt transformarea corpurilor regulate unul în altul. (3) triunghiurile din care este format pămîntul nu se pot recombina decît în corpul regulat (cubul) din care este alcătuit pămîntul. le va descompune în două piramide . la rîndul lor. încălzind cele două octaedre (aer). pot fi reduse la cele două triunghiuri elementare. 1937. alcătuind fie aceleaşi corpuri din care au provenit. Iar focul astfel format. fie altele. unul în altul. iar acestea. De exemplu: cele 20 de feţe ale unui icosaedru (apa) se pot recombina ca două octaedre (aerul) şi o piramidă (focul). Legile după care au loc aceste transformări sînt (după CORNFORD.elemente. 224): (1) Corpurile regulate din care sînt alcătuite cele patru elemente pot fi reduse la triunghiurile sau la suprafeţele pătrate din care provin. (2) Aceste triunghiuri elementare se pot recombina între ele.

Rămîne deci ipoteza . presupune existenţa unor corpuri regulate de mărimi diferite. ca să spunem aşa. apă etc. ci de suprafeţe. să zicem. Această mişcare exista în haosul de dinaintea demiurgiei (cf. paralele. Este de reţinut faptul că în aceste transformări nu au loc echivalări de volum. Dar. cîte un şir de transformări pentru fiecare dimensiune. cum au loc transformările? O primă explicaţie ar fi ca ele sînt. nimic din textul de faţă nu implică în vreun fel că. o varietate de foc se poate transforma numai într-o singură varietate de aer.). Existenţa diferitelor varietăţi de foc. atunci. 52 d sqq. ia» Principiul mişcării invocate aici este atracţia ce se manifestă între cele asemănătoare. fc» Fenomenul descris în acest pasaj ridică mari probleme de interpretare. Această transformare (din apă în foc) poate avea loc şi în sens invers (din foc în apă). Dar.(foc).

Numai că acest lucru este extrem de greu de explicat. tablou pe care îl reproduc în Anexa 8. 235) într-un tablou al transformărilor corpurilor regulate de o anumită mărime (să zicem „de gradul HOTE LA TlMAtOS şî CRlîIAS 253 B") în cele mai mici corpuri solide (nivelul atomic. Argumentele lui Cornford sînt greu de urmărit şi multe prea întinse pentru a le expune aici. 140 în acest pasaj (57 d—58 c) se arată „cum anume stă în puterea . numit de către Cornford „gradul A"). 231—2) susţine că există totuşi o cale de a arăta cum aii loc aceste transformări. CORNFORD.după care transformările au loc şi dintr-o dimensiune în alta.(1937. El şi-a rezumat însă concluziile (1937. şi anume dacă presupunem existenţa unor triunghiuri elementare atomice (cele mai mici triunghiuri elementare cu putinţa).

apă etc. Există deci: (1) O varietate de foc. fiecare formată din corpuri regulate identice ca mărime (ie. 246) în acest pasaj (58 c— 61 c) se afirmă faptul că există un număr finit al mărimilor celor patru corpuri regulate.cauzei rătăcitoare să stîrnească mişcare" (48 a). (3) Diferite combinaţii ale celor patru elemente. apă etc. apa din icosaedre de aceeaşi mărime etc). 141 După CORNFORD (1937. (2) O varietate de foc. Acele calităţi ale unui obiect ce se manifestă în -prezenţa unui subiect care le percepe sînt distinse de calităţile pe care respectivul obiect le are în absenţa oricărui subiect. 142 în text: -ri raOTUiaTa oaa câaOETixâ. fiecare formată din corpuri regulate de mărimi diferite. de exemplu cea dintre pămînt şi apă. focul din piramide de aceeaşi mărime. Vezi Theaitetos. 156 e .

Republica. 1992. 1937. Menon. Phaidros. 146 Cf. is2 Acest corp muritor în care este înglobat sufletul este capul (cf. CORjSn?ORD. Gorgias. De anim. n. 584 b. Aristotel.. J . 583 sqq. 147 Cf. Trupul şi membrele i-au fost apoi ataşate capului. Phaidon. 1937. 262.. II. Cf. 31 d sqq. 143 Platon presupune aici că Bepfioţ (cald. 14 Cf. 259). 42 a—b. 150 Cf.) provine din /. 60 b—c şi supra. 422 b 31. 260. 492 e—494 e. 44 d). Republica. 148 Cf. 144 Pentru acest pasaj (62 c—63 e) vezi O'BRIEN (1984. 11. CORNFOUD. 514. 3 sq.(cf. 1 şi BRISSON. Philebos. n.ep^ia {tăietură. al cărei subiect este „îmbinarea dintre raţiune şi necesitate". 151 Aici începe cea de a treia parte a discursului lui Ti-maios. 76 c—d. 51 b. Philebos. pentru a-1 purta.). "9 Cf. xEpjiocTÎŁ<o înseamnă a sfîrteca). 265 d—266 b.

581 a—b. n.. Republica. (1) Partea nemuritoare şi divină (t}iux^)> zămislită de către Demiurg. 164 Cf. 1). 439 d. Republica. 443 d—e) trei părţi. 156 Cf.asemenea unui vehicol (cf. (2) o parte muritoare (6u(i6ţ) — între gît şi diafragmă. 441 e—422 c. spre deosebire de Republica. 550 b. se află în cap . 1937. 439 e sq. 588 c. CORNFORD. 1M In Timaios sufletul are. Ion. ca şi în Republica (cf. 533 d—534 b. -\ . (3) o a doua parte muritoare (sm6o[ita) — între diafragmă şi ombilic. Republica. 155 Cf. în Timaios însă. Phaidros. 193 în casele greceşti odăile femeilor erau separate de cele ale bărbaţilor. se precizează şi cărei părţi din trup îi revine fiecare parte din suflet. 281. 244 a sq. lb7 Cf.

162 Cf. Herodot. 1(i:i Este vorba de epilepsie (vezi CORNFORD. infra. 388 e sq. iar cele două părţi muritoare de către ceilalţi zei isa Cf. Aer. 291. 91 b. menţionează opiniile lui Diogene din Apolonia. 161 q'kzyy. 305) consideră că „sistemul circulator" descris în Timaios este foarte asemănător cu cel imaginat de către Diogene din Apolonia.254 CĂTĂLIN PARTENIE In Timaios partea nemuritoare a fost zămislită de către Demiurg.a't. în Hist. care postulează existenţa a două vene principale. III.. 342. III. Cf. ii» Aristotel. 764) şi CORNFORD (1937. îoi vezi Anexa 9. 3) ifo Principiul pe care s-a bazat aproape întreaga medicină greacă era . iar rp'kiyzaQxi ~ a <**& Vezi BRISSON (1992.'jsiv înseamnă a fi inflamat. Hippocrate. n.. 275. 1937. CORNFORD (1937. 33. 2. 341—2). n. Anim. Cratylos.

186 Acest pasaj în care sînt enumerate diferitele' feluri de febră nu îl continuă pe cel anterior. 167 Nebunia (dcvoia) este acea stare în care raţiunea (vouţ) nu ma poate controla întregul suflet. căci ele sînt provocate de surplusul focului. tendoanelor şi sîn-gelui. aerului sau pămîntului.acela după care starea de sănătate reprezintă echilibrul elementelor ultime din care este alcătuit trupul. oaselor. (1) Boli provocate de unele anomalii (legate de cantitate. Iar ea. (2) Boli ale măduvei. (3) Boli provocate de: (a) respiraţie. nebunia. Cele patru feluri de febră aparţin primei categorii de boli. aerului. i. cărnii. (b) flegmă şi (c) bilă. exces sau carenţă. şi de poziţie) ale apei. In Timaios bolile trupului pot fi clasificate în trei categorii. fie prostie (i|xa6îa). . este fie exaltare incontrolabilă ((xavta). focului si pămîntului (elementele ultime ale trupului). în care erau descrise bolile provocate de bilă.e. apei.

366 c—d. Vezi de asemenea şi TAYI^OR (1928. 13) a numit-o însă o parte a creierului (cf. 358 c. 17J Şcoala hippocratică a susţinut că sperma provine din toate părţile trupului. 26 a. Legi. Republica. . 467 c—468 c. Republica. Republica. madness şi stupidity. CORNFORD. 1937. 615). 170 Cf. Sofistul 230 a. Protagoras. 402 d. lm Cf. subliniind însă că madness „means frantic passionate exci-tement.uncontrollable excitement". supra. Alcmeon (14 A. not pathological insanity". 41 d şi Phaidros. 346) a tradus cei trei termeni (ăvoia. 171 Cf. 492 a sq. 246 a sq. 589 c. 860 d. 172 Cf. Gorgias.CORNFORD (1937. 357 c—e. 77 b—78 b.. âfxaSîa) prin folly. 345 d—e. m Pasaj ce aminteşte de învăţătura socratică după care nimeni nu înfăptuieşte răul în mod voit. 734 b. 358 c—d. 509 e. 295). (xavia. 731 c. supra. care descrie fzavia ca . Cf. 53 a. Apologia. Menon.

). 621 b—c. 645 b.la 27 c—d. Legi. Despre titlu. se pare. 164 d. Vezi şi m . 177 Zeul invocat aici este. o istorie a cetăţii ideale) trebuie sa fie deopotrivă un cunoscător al filosof iei şi al politicii. s-ar putea crede că zeii la care se referă Critias sînt astrele cereşti.Vezi Lămuriri preliminare la „Timaios" şi „Critias". universul (cf. 29 c—d. NOTE LA TIMAIOS ŞI CRITIAS 255 170 Cf. Tiviaios. 14 a. 179 Cf.. unde se insistă asupra faptului că naratorul ideal al acestui subiect (i. Avînd în vedere cele spuse în Timaios. 175 Discursul filosofic este asemuit cu o cale în multe alte locuri: Republica. Theaitetos. Timaios. 181 Critias discută dificultăţile discursului său în termeni diferiţi de cei folosiţi de Socrate la începutul lui Timaios (19 b sqq. 178 Pasaj foarte obscur. 27 c. Philebos. Timaios. 180 Cf. 27 a—b. Timaios.e.

188 Vezi Euripide. 380. 113 c—d). ine vezi [pseudo-] Apolodor. 183 Cf. Timaios. Herodot. 7. Timaios. 50). Ajax. 55. Ttoţi locuitoni Atenei au fost zămisliţi de către Atena şi Hephaistos din pămînt în timp' ce în Atlantida numai regii sînt urmaşii lui Poseidon şi a unei muritoare (cf. Sofocle. 192 Cf. VIII. 415 a—d şi Timaios. Timaios.BRISSON (1992. 271 a—c. Omul Politic. 17 d— 18 b. 27 b. 182 Cf.. Republica. 14 —16. 18 c. Republica. n. 237 b. Iliada. Bibliotheca. 412 d sqq. 24 a—b. 20 d sq. 2. iau Cf. Wi Istmul Corintului. III. Odiseea. 23 b. 453 e—457 b şi Timaios. 189 Cf. 547. 202. şi 21 c—e. Mitul naşterii atenienilor din pămînt mai apare în Menexenos. Republica. . infra. Ion. 415 d— e. 188 Atenienii şi atlanţii au origini diferite. 81. 184 vezi Anexa 10. 17) şi GILL (1380. 270. 187 vezi Homer.

184) şi Diaprepes. 1 stadiu = 6 . 406).193 Cf. 203 Probabil lămîia. 460 a.30 metri. 109 b—c. 194 Vezi Anexa 11. 18 b. Republica. 202 Probabil rodia. XV. supra. 195 Cf. XXII. 195 Cf. 1992. Timaios. Timaios. z°o Cele cinci perechi de gemeni sînt: prima pereche: Atlas şi Eumelos (cf. ! a doua pereche: Ampheres şi Euaimon. Odiseea. 386). 416 d şi Timaios. O sută de picioare fac o plethră. 197 Cf. 201 Probabil măslina. Odiseea. 23 b. 20 c—21 b. a patra pereche: Elasippos şi Mestor. Republica. a cincea pereche: Azaes (cf. 1* Aproximativ 8 800 de metri (cf. 198 Cf. a treia pereche: Mneseas şi Autochthonos. 2W Un picior are o lungime de aproximativ 0. BRISSON.

brusc. GILL. aug Acest ritual al sacrificării taurului este „partea cea mai stranie din Critias" (RIVAUD. 387.dii2. Pînă în. 1992.plethre = 600 picioare (cf. 244). rezultă că numărul total al loturilor este de 60 000 (după BRISSON. n. «°5 Vezi Anexa 12. 126 şi 127). GILL (1980) a avansat ipoteza după care ritualul practicat de regii Atlanti-dei a avut ca sursă de inspiraţie un obicei egiptean. . n. 72). Pentru că suprafaţa unui lot este 10 x 10 =100 de str. 256 CĂTĂLIN PARTENIE -l)0 Vezi Anexa 13. dialogul Critias. 1925. iar suprafaţa ei este 3 x IO3 X 2 x IO3 = 6 x IO6 stadii2. 165). BRISSON. 1980. amintit de Herodot (II). 2V1 Perimetrul cîmpiei este de 10 000 de stadii = (3000 + 2000) x 2. 390. 1992. 209 Aici se încheie. prezent nimic nu dovedeşte că Platon l-ar fi continuat dincolo de acest punct (cf.

Schwy-zer. VI. 1—3). 6). 1873. part. CHALCIDIUS. GALEN. . ed. Galerii compendium Timaei Platonis aliorumque dialogorum synopsis quae extant fragmenta. Timaeus de Universo. Paris.. 1951/1959/1973. 4—5). Baudry. III. recognovit R. voi. P. Henry şi H. loh. Leipzig. voi. Alcinoi (sic) Didascalicus. CICERO. în: Platonis dialogi secundum Thrasylli tetralogias dispositi ex recognitione Ca-roli Friderici Hermanni. I (Enn.-R. în: M.. Tullii Ciceroni* scripta qvae manserunt omnia. Wrobel. 1931. ed. 1876. ediderunt 1'. voi. Walzer. IV. avec introduction et notes par J..BIBLIOGRAFIE TIMAIOS I TRADUCERI ŞI COMENTARII (A) Antichitate şi Ev Mediu ALBINUS. II (Enn. Kraus R. Platonis 'Timaeus' interprete Chalcidio cum eiusden commentario. London. Klotz. Leipzig. PLOTIN. 1876. Plotini opera. 1951. III (Enn. Fragments de son oeuvre. Paris. voi. Bruxelles. voi. ATTICUS.

Napoli. PROCLOS. voi. Porphyrii in Platonis 'Timaeum' commentariorum fragmenta. Diehl.PLUTARH. Epitomc libri de animae procreatione in Timaeo. 1964. 1895. ed. Leipzig. voi. Ber-nardakis. IV. E. Expositio rerum mathematicorum ad legendum Platonem utilium. recensuit E. collegit et disposuiţ A. voi. (B) Perioada modernă şi contemporană O. Ber-nardakis. I—III. Leipzig. R. Platons Dialoge Timaios und . 1873. în: Plu-tarchi Chaeronensis Moralia recognovit Gregorius N. De animae procreationc in Timaeo. In Platonis 'Timaeum' commentarii. 1903—6. VI. 1895. 1878. VI. voi. Hiller. PORFIR. THEON DIN SMIRNA. APELT. Leipzig. în: Plu-tarchi Chaeronensis Moralia recognovit Gregorius N. TIMAIOS DIN LOCRITÎMAIQ AOKPO nEPI VTXAS KAI în: Platonis dialogi secundum Thrasylli tetralogias dispositi ex recognitione Caroli Friderici Hermanni. Sodan. Leipzig.

L. M. E. R. Oxford. Leipzig. 1841. Timee. TAYLOR. Timee — Critias.. introduction et notes). 1888. Corn-ford. Paris. texte etabli et traduit par A. 1974.1889. Etudes sur Ic Timee de Platon. A. London. L. TH. 1937. I—II. CORNFORD. London and New York. . VII 258 BIBLIOGRAFIE LA TIMAIOS Plato translated with a running commentary by F. Le meme et l'autre dans la structure onto-logique du Timee de Platon. On the interpretation of Plato's Timaeus. X. The Timaeus of Plato. în: Oeuvres completes de Platon (Les Belles Let-tres). MARTIN. BRISSON. Plato's Cosmology. Apelt. BRISSON. M. H. Paris. F. 1922. J. 1992. Critias (traductîon inedite. Paris. A Commentary on Plato's Timaeus. A. Rivaud. COOK WILSON. Paris. The Timaeus of 17 — Opere voi.Kritias iibersetzt und erlăutert von O. Flammarion. 1925. RIVAUD. D. London. 1928. ARCHER-HIND. voi. voi.

1988. Padova. „Classical Quarterly". 17 . ASHBAUGH. „American Journal of Philology". GILL. B. HACKFORTH. 1957. CHERNISS. M. R. II messaggio del Timeo. „Sitzungsberichte der Heidelberg Akademie der Wis-senschaft". DILLON. F. Cedam. 1987. J.L. voi. 34— 53. DISERTORI. pp. 1989. 78. Tampering xoith the 'Timaeus' Ideologica! • emendations in Plato with special reference to the "Timaeus". GADAMER. „Classical Quarterly". H. H. HACKFORTH. IX. 1965.-G. New York. 50—72.II BIBLIOGRAFIE GENERALA A. „Phro-nesis". Plato's Theory of explanation.. 1944. R. The relation of the 'Timaeus' to Plato's later dialogues. Plato's Cosmogony (Timaeus 27 d fi). 1959. 1974. A Study of the Cosmological Account in the Timaeus. XXXII. State University of New York Press. Timaios. Idee und Wirklichkeiţ in Platon. Notes on some passages of Plato's Timaeus. Matter and Flux in Plato's Timaeus. 110. 38. „American Journal of Philology".

L. G. The Place of the Timaeus in Plato's Via logues. HERSHBELL. 1985.—22. J. Amsterdam. Theories of Weight in the Ancient World. „Phoenix". W. E. „Umkreis der Kunst". P. D. voi. 78—92. Leiden. JONKERS. HEISENBERG. Wiesbaden. • D. O'BRIEN. MOHR. Plato's later theory of ideas. Paris. II: Plato. III (The Timaeus). E. „Classical Quarterly". 1974. Owen. „Journal of Hellenic Studies". 1884. Empedoclean influences on the Timaeus. Vrije Univ. „Proefschr. Plato as a natural scientist. Platons Vorstellung vom dem kleinsten Bausteinem der Materie. R. Weight and Sensation. G. H. La Physique de Platon. III. The Manuscript Tradition of Plato's 'Timaeus' and 'Critias'. . 1984. R. 28. 1960. MUGLER. 1968.". The Two Theories of the 'Timaeus'. Klincksieck. 1953. C. 137— 40. 145—166. JACKSON. 1989. LLOYD. 88. XIII. G. The Platonic Cosmology. „Journal of Philosophy".

Plato's „Fantastic" . „Studii Clasice". ROBINSON. 27/1991. Huby. B. POPPER. „Phronesis". The 'Timaeus' and the Criterion of Truth. „Viaţa Românească. PARTENIE Timaios 41 a 7—8. Unîversity of To-ronto Press. Aspekte der platonischen Kosmologie. Cetatea ideală între utopie şi mit. „Revista de Filosofie". The Criterion of Truth. M. SCHEFFEL. SKEMP. 77—81. TURBAYNE. C. Brill. J. BIBLIOGRAFIE LA TIMAIOS 259 C. C. Amsterdam. 12/1987. The Argument of Timaeus. M. Timaeus 54 e—55 a. ROBINSON. 1970. M. 4—5. The Theory of Motion in Plato's later dialogues. 22 d ff. Plato. 79—95. PARTENIE. C. T. 437—39. R. SKEMP. K. B. XX. Un-tersuchungen zum Dialog Timaios. W. 1976. 1989.1953. 1970. 1979. Leiden. Neal (editori). în: P. Li-verpool. T. 3—4/1989. XXIV. „Classical Re-view". 34 b—42 e. 1967. 50—52. J. G. Plato's Psychology. PARTENIE. Note la Timaios.

D.Appendix: The Procreation Model of the „Timaeus". Brill. Studien zum Timaioskommentar des Cal-cidius. 1975. J. Plot and Thought in Plato's 'Timaeus'. C. „Harvard Theological Quarterly". Plato's Universe. WELLIVER. Leiden. 50—58. „Revue de Metaphy-sique et de Morale". 230—235. MUGLER. G. ou La philosophie de la nature. „Revue des Etudes Anciennes".-L. „Philoso-phical Review". KEYT. 2. H. What the demiurge does. 1976. 131—144. W. Character. . / J. Oxford. 1971. L'interpretation hegelienne du Timee. Democrite et les postulats cosmologiques du demiurge. „Paideia". 3. BIBLIOGRAFIA ANUMITOR PROBLEME (A) Demiurgul D. 69. The mad craftsman of the 'Timaeus'. 1977. Plato's theology reconsidered. VLASTOS. 80. MOHR. VIEILLARD-BARON. MCMLXXVI. Brill. WASZINK. 125—141. 1967. 1985. 1964. R. Clarendon Press. III. Leiden.

1968. R. J. Approche mythique du bien. Vernant. Paris. „Classical Journal". 1988. 138—52. DIANO. 49 1970.es. 1986. D. 1980. Etudes offertes â J. Why the receptacle is not a mirror. R. 1988. „Giornale Critico della Filosofia Italiana". 86. KUNG. 40. Image. 137—49. WOOD. 167—78. 34. 260 BIBLIOGRAFIE LA TIMAIOS C. du 'phytourgos' ct du demiurge. MOREAU. „Revue internaţionale de philosophie". 321—35. des Hauteş Btudeş en Sciences Social. Chora.J. . „Re-vue de philosophie de la France et de l'Etranger". C. 265—96. II problema della materia in Platone: la chora (tel Timeo. 70. „Archiv tur Geschichte der "Philosophie". 255—258. Ed.-P. DERRIDA. The demiurge and his model. J. 115—139. în: Poikilia. 1987. J. 63. (B) Receptacolul J. NILLES. MOHR. „Phoenix". flux and space in Plato's 'Timaeus'. L'idee platonicienne et le receptacle.

Necessity and persuasion in Plato's 'Timaeus'. 27. retipărit în volumul Studies in Plato's Metaphysics. Paris. „Classical Quarterly".(C) Necesitatea L. 71—83. FOLSE. Die Ueberredung der Ananke zur Erkldrung der sichtbaren Welt in Platons 'Timaios'. 1978. London. 1978. 69—88. 1976. „Hermes". 1939. X. 421—37 (D) Haosul J. J. „Tulane Studies in Philosophy". How chaotic is Plato's chaos?. „Prudentia". S. G. MORROW. A. CLEGG. 26. Platonic 'atomism' and contemporary phy-sics. 467—513. 77—83. VLASTOS. KARIN. 52—61. BRISSON. YOUNG. Routledge & Kegan Paul. R. G. 1974. Plato's theory of the primary . Le meme et l'autre dans la structure onto-logique du Timee de Platon. 426—466. Plato's vision of chaos. 106. J. G. MORROW. The Disorderly Motion in the Timaeus. XXXIII. 1978.^1965. „Classical Quarterly". (E) Triunghiurile elementare şi corpurile primare^ H.

B. 1982. 1. 80—2. 1939. 62. 1967. „Apeiron". R. MOHR.bodies in the 'Timaeus' and the later doctrine of forms. WOOD. 1968. POHLE. 1968. The mathematical foundation of Plato's atomic physics. „International Philosophical Forum". Paris. R. D. R. „Isis". D. Plato's Psychology. 41—56. II. 8. „Classical Philology". 427—41. 50. 12—28. A. „Archiv fur Geschichte der Philosophie". 1980. Primary particles and secondary qualities in Plato's 'Timaeus'. W. MOREAU. „Illinois Classical Studies". T. 7. BIBLIOGRAFIE LA TIMAIOS 261 J. (F) Sufletul lumii G. M. „Apeiron". 36—46. . L'Ame du monde de Platon aux Stoiciens. 15—17. 1932. 14. R. The sources of evil problem and the 'arkhe kineseos' doctrine of Plato. 41—9. The Composition of the World-soul in Timaeus 35 a-b. J. Plato's atomism. 1971. MOHR. J. M. The world-soul in the Platonic cosmology. ROBINSON. MORTLEY. GRUBE. XXVII.

Plato and Parmenides on the Timeless Present. L. 1948. 62. ed. 1985. Paris. Univer-sity of Toronto Press. XIV. „The Monist". D. „Philosophisches Jahrbuch". 39—46. 257—263. E. Time. Cambridge. L. TARAN. 1969. 1986. VOLLRATH. Ł>. 76. Mass. MOHR. „Philosophical Quarterly". „Ancient Philosophy". 317—40. BRAGUE. (H) Unicitatea lumii R. D. 1982. Four views on Time in Ancient Philosophy. G. Number and Eternity in Plato and Aristotle. Platons Lehre von der Zeit im 'Timaios'. Paris. Temps et eternite dans la philosophie grecque. CALLAHAN. Perpetuai duration and atemporal eternity in Parmenides and Plato. 35—52. being and cog~ nition in Plato's ideal theory. 6. MOHR. OWEN. O'BRIEN. CNRS. . Du temps chez Platon et Aristote. 59—85.. (G) Timpul R. R. Forms as individuals: Unity. PUF. Mythes et representations du temps. E. 1979. • J. 1966. W. „Monist". Platon on Urne and eternity. VON LEYDEN. 43—53. 1964. 1970.Toronto. F.

Vrin. 105—119.„Illinois Classical Studies". C. A. R. „Annales de la Faculte des Lettres et Sciences hu-maines de Nice". P. MUGLER. 1991. „Transactions and Proceedings of the American Philo-logical Association". H. 1—10. 1986. „Arion". 1965. 12. 11. The Unique World of the 'Timaeus'. MILLER. PARRY. The Aetiology of Disease in Plato's 'Timaeus'. M. Biologia e antropologia nel pensiero antico. MANULI. „Journal of the History of Philosophy". PATTERSON. 1951. 7—13. 4. Cuore. „Journal of Hel-lenic Studies". MUNITZ. R. 175—187. HALL. Milano. „Phoenix". Paris. (I) Trupul uman T. 109— 122. K. Le corp des dieux et l'organisme des hommes. JOUBAUD. „Episteme". 1981. D. The unique worlds of the 'Timaeus'. sangue e cervello. 1962. & V. 1979. 1967. 1977. 93. S. 2. The biology of the 'Timaeus' in historical perspective. One universe or many. C. W. 35. Le Corps humain dans la philosophie platonicienne. . 17. 113—128. 231— 55.

262 BIBLIOGRAFIE LA TIMAIOS (J) Discursul lui Timaios ca „un mit verosimil" E. 20—44. The creation myth in Plato's 'Timaeus'. 15. 1973. WITTE. HOWAI/D. MEYER-ABICH. Albany. Quelques remarques sur le 'Timee' et les mathematiques. . Platons Theorie der Natunvissenschaft.Hermes". 46. Beitrag zur Wissenschaftsmethode und Erkenntnistheorie des spaten Piaton. 1971. „Revue de l'enseignement philosophique". Vandenhoeck und Ru-precht. 57. 1922. M. L.. Einheit und Vielheit. 'Eikos logos'. Essays in Ancient Greek Philosophy. B. Festschrift fur Cari Friedrich von Weizsăcker. 1964. 1—16. 1965. Gottingen. TARAN. 372—407. Eîxw? Xoyo?. . CAVEING. State University of New York. Der 'eikos logos' in Platons 'Timaios'. 63-80. „Archiv fur Geschichte der Philosophie". 1— 10. (K) Proporţiile numerice M. K. 6.

TAYLOR. DONNAY. Brux'elle. 1—26. 1935. 5—29. „The Clas-sical Review". 97. 89—92. Le systeme astronomique de Platon. 53—6. CHEVALIER. 2. Platon et l'astronomie chaldeenne. Le systeme astronomique de Platon. 49. E. „Rheinisches Museum". 34. BECKER. A. J. (L) Planetele O. „Revue belge de philosophie et d'histoire". HANDSCHIN. 1954.s. CRITIAS . 1965.. R & E.F. Cumont. E. „Revue d'histoire de la philosophie". The helix in Plato's astronomy. The 'Timaeus' scale. G. 1966. 108—110. N. 129—42. 1960. „Musica disciplina". „Revue de l'enseignement philosophique". 3—42. 2. RIVAUD. Hat Platon Epizykel fur Venus und Merkur angenommen? Zur Textgestaltung von 'Timaios' 38 d. 4. VON ERHARDT. A note on Plato's astronomy. 15. 109. Me-langes F. A. 1950. I. M. 1928. „Isis". 1942/43. Les passages mathematiques du 'Timee' et de la 'Republique".J. DES PLACES. 38.

'Timaeus' 17 —27. X. . Plato: The Atlantis Story. Timee. Critias. PISCHEL. notes and vocabulary by C. S. Uebersetzung und In-terpretation der PlatonTexte aus Timaios und Kritias. ANDREWS. 76—9. Frankfurt am Main/Bern. BRISSON. . De la philosophie politique ă l'epopee: le 'Critias' de Platon. Apelt. II. 1980. 14. 1922. BIBLIOGRAFIE GENERALA P.I. Rivaud. PLATONS DIALOGE Timaios und Kritias. Bristol. 1925. Giil. 1967. „Greece & Rome". BRISSON. ubersetzt und erlăutert von O. Bristol Classical Press. A. GILL. L. 1982. (traduction inedite. with introduction. APELT. L. în: Oeuvres completes de Platon (Les Belles Lettres). Timee et Critias. Paris. BIBLIOGRAFIE LA CRITIAS 263 B. voi. Peter Lang. 1992. Flammarion. 'Critias'. Larger than Africa and Asia?. introduc-tion et notes). C. Paris. Die Atlantische Lehre. B. RIVAUD. TRADUCERI Şl COMENTARII O. Leipzig. texte etabli et traduit par A.

15. 11. G. 112. Lon-' uui. A.„Revue de Metaphysique et de Morale". R. EPHRAIM. BRUMBAUGH. Thames and Hudson. „Trivium". 1. A. 83—4.. London. Ist die Atlantis in Platons Kritias eine poetische Fiktion?. DEMM. 17—31. Atlantis. 1975. 1976. 1968. The Origin of the Atlantis myth. 1970. 1905. GESSMAN. 117—128. S. On the names of Poseidon's sons and the historicity of Atlantis. 81—91. The Myth in the Making. CAMERON. XXXIII. . 1—11. J. 402—38. 7. 1983. C. FERGUSON. M. A. Utopias in the Classical World. 75. Straubing. „Classical Quarterly". GILL. FORSYTH. „Ancient Philosophy". Atlantis and Plato's philosophy. 33—53. 1980. „Apeiron". Crown Helm. „Language Quarterly". 1980—81. D. 1981. P. The problem of representing Plato's ideal state in action. Crantor and Posidonius on Atlantis. DOMBROWSKI. Plato's 'Critias': literary fiction or his-toncal narrative. 1984. „Rivista di Filologia e di Istruzione Classica". Y. D.

109. „Phronesis". 72. Vrije Univ. R. Amsterdam. H. J. 58. HALLEUX. 64 —78. The genre. 1944. C. Das Konigsritual der Atlantis. . 7—9. 24. 236—59. „Rheinisches Museum". 3. H. M. „Classical Review".C. GRIFFITHS. Plato's Atlantis story and the birth of fiction. G. GILL. 1989. 64—81. Le 'Critias' de Platon. 42. Platons Naturkunde. GILL. HERTER. JONKERŞ. 1979. The Manuscript Tradition of Plato's 'Timaeus' and 'Critias'. „Antiquite Clas-sique". HERTER. „Classical Philo-logy". of the Atlantis story. 287—304. Plato and Politics: the Critias and the Poli-ticus. „Rheinisches Museum". 121. Proefschr. Zum 'Kritias' und an-deren Dialogen. 1977. Atlantis and Egypt. GILL. „Philosophy and Literature". 1978. HACKFORTH. 34.. 1966. ou . L'orichalque et le laiton. 1979. 1985. 3—38. R. G. C. „Historia". 103—31. 1973. The story of Atlantis: its purpose and moral. LAPLACE.

Plato's Atlantis myth: 'Timaeus' or 'Critias'?. T. 1984. M. G. The volcanic destrucUon of minoan Crete. „Antiquity". 12/1987. S. „Philologus". 377 —82. SANDER. „Antiquity". „Viaţa Românească". J. 1976. 53. L'lnvention d'Athenes. 80. „Hermes". La question de l'Atlantis de Platon. RAITH. Paris. 13. 1967. POPHAM. „American Journal of Archaeology". LQRAUX. NEGRIS. 50—52. 1939. 9—16. Mouton. Paris. 1979. 1931. 1956. C. 1905. N. PH. 57—70. MARINA TOS. HoNellos luomenos. MARINATOS. 425—439. Vber die platonische Insei . 27—33. PARTENTE. ROSENMEYER. Cetatea ideală între utopie şi mit. „Phoenix". 'S. V. 163 —172. O. Thera and the devastation of Minoan Crete: a new interpretation of the evidence. 112. Athens.l'ellipse d'une epopee. LUCE. Thera and the Aegean. 111. 10. Somc words about the Legend of Atlan-tis. 1971. F.

H. JORDAN. Athenes et l'Atlantide. 1976. Berlin. 1894. Boston/London. Berke-ley and Los Angeles. 1968. Plato's Arguments for Fonns. V: The later Plato and the Academy. A History of Greek Philosophy. R. Folcroft Library Editions. 1964. 77. L. . Oxford. Baltimore. Platon. C. PLATON BIBLIOGRAFIE GENEKALA B. Cambridge. BOSANQUET. FRIEDLÂNDER. CHERNISS. GUTHRIE. 1978. 1944. Cambridge. Bunzlau. VIDAL-NAQUET. CAMPBELL. 1945. P. The riddle of the earlxj Academy. Plato's Republic. BRES. 1973. 1893. W. J. voi.Atlantis. GOSL1NG. Y. Plato. 420— 444. H. La psychologie de Platon. Paris. . CHERNISS. Aristotle's criticisvi of Plato and the Aca-demy. 1964. W. B.4 companion tor Plato's Republic for English Readers. P. K. „Revue des Etudes grecques".

Ein FAnfiihrung in den Idealismus. LAFRANCE. A. The Origin and Growth of Plato's Logic. Re-counting Plato. G. 1961. seine Lehrc. London. Oxford. PARTENIE. XCIX. 1897. Exegeza platoniciană în secolul XX. D. Cambridge. LUTOSLAWSKI. P. 1986. 1888. S. RYLE. C. Platos Ideenlehre. RIGINOS. NATORP. LEDGER. C. A Computer Analysis of Plato's Style. L'avcnir de la recherche platonicienne. Hamburg. W. Stuttgart. Oxford. „Revue des Etudes Grecques". Platonica. Plato's Theory oi Ideas. 1—2 1991. New York. Leiden. Y. 1953.1983. 1976. C. . RITTER. W. Sein Leben. RITTER. ROSS. R. 1989. 1976. Neuc Untersuchungen iiber Platon. Platon. The Anecdot. 1910. RITTER.es conceniing the life and writings of P!ato. seine Schriften. „Revista de Filosofie". C. Untersuchungen iiber Platon. G. 1966. PlaU/s Progress.

. Philpsophie der Griechen. H.. E. 18 I... B... Despre traducere.. Despre autenticitate........... H... THESLEFF. 1—?6... 18 II. 18 V.... de Andrei Cornea.. Leipzig.... 1922... Plato......... Platonic Chronology.. Structura dialogului . „Phronesis".. XXXIV. 18 Ł11. 19 .......... Despre personaje şi istoricitatea lor.J... TABLĂ DE MATERII Prescurtări . Commen-tationes Humanarum Litterarum 70. 1976. Societas Scientiarum Fen-nicn... 1989...... ZELLER......... Studies in Platonic Chronology.... Despre datare şi poziţie în ansamblul operei platonice .... 1. 18 IV.. 18 VI... Oxford..... SKEMP...... 5 PHIIvEBOS Studiu: Tăcerea luî Phîlelios ........ THESLEFF..... 9 Lămuriri preliminare . Helsinki. de Andrei -Cor ne a............ Despre titlu şi subtitlu ...... II. 1982...

... 102 TIMAIOS Cuvînt înainle la Timaios şi Ciitias ...................... Despre titlu ..... 105 Interpretare la Timaios şi Critias . -........... de Cătălin Partenie . 125 5................... 120 (B) Critias.. ........... 127 (B) Critias.... Despre personaje... Despre autenticitate... 96 Bibliografie sumară.... 127 (A) Timaios . 21 hote........... ...... 120 1............•.'... 217 Note la Timaios şi Critias .. de Cătălin Partenie ■ .................. ......... Structura dialogurilor............... Despre data compunerii şi încadrarea'celor două dialoguri în opera lui Platon .......................... 107 Lămuriri preliminare la Timaios şi Critias de Cătălin Partenie .. '131 CRITIAS ............. 129 TIMAIOS ................ 124 4....... .... ....... 120 (A) Timaios.......... 236 ............ 121 2.................... 121 3.. ............................ ...PNIT^EBOS.................

......................Bibliografie............. .... Bibliografie generală 265 ................ 257 Critias........... 262 Platon.................. 257 Timaios....

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful