1

Agatha Christie Moarte în nori

Volumul - 1 – Seria Colecţia CHRISTIE * OPERE COMPLETE

Traducere: Doina Topor, Lidia Grădinaru, Simina-Andreea Sprinţeroiu Editura Excelsior „MULTI PRESS”, 1997

Agatha Christie „Death in the Clouds” or „Death in the Air” Dodd, Mead and Company, March 10 1935

2

Agatha Christie „Death in the Clouds” or „Death in the Air” © 1935 by Agatha Christie, Dodd, Mead and Company (ptr. ediţia originală) © Editura Excelsior „MULTI PRESS”, 1997 (ptr. ediţia în limba română) Toate drepturile rezervate

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: ISBN 973-9086-41-6

3

AGATHA CHRISTIE

MOARTE ÎN NORI

4

Consilier editorial: dr. Gheorghe Sprinteroiu Coperta: Miruna-Luiza Sprinţeroiu ® Agatha Christie Mallowan 1935 Drepturile exclusive de traducere şi tipărire în limba româna în întreaga lume aparţin Casei de editură „MULTI PRESS” ISBN-973-9086-41-6 5 .

AGATHA CHRISTIE MOARTE ÎN NORI Seria Hercule Poirot Traducerea: DOINA TOPOR. LIDIA GRĂDINARU şi SIMINA ANDREEA SPRINŢEROIU Coordonatorul ediţiei: CONSTANTIN TĂNASE Editura Excelsior „MULTI PRESS” BUCUREŞTI 1997 6 .

aşa cum a apărut ea în „Colecţia Christie”. la dispoziţia cititorilor noştri cele „80 de volume ale Agathei Christie. 7 . supervizată de autoare în timpul vieţii sale. traduse integral după original. astfel. Vom pune.Numai în această formulă grafică veţi putea avea întreaga creaţie a reginei absolute a literaturii poliţiste.

Lui Ormond Beadle 8 .

12 .Venetia Kerr 9 . 16 .Domnul Armand Dupont Nr. 17 .Doamna Giselle Nr. 4 . 8 . 13 .Domnul Jean Dupont Nr.Contesa de Horbury Nr. 6 .Hercule Poirot Nr.Jane Grey Nr. 5 . 9 .Norman Gale Nr.Doctorul Bryant Nr.Pasageri Loc Nr. 10 . 2 .Daniel Clancy Nr.James Ryder Nr.

10 .

căci şi Jane fusese la Le Pinet.. Da. Jane Grey era printre ultimii care urcau şi îşi ocupau locurile. e extraordinar. Jane aruncă o privire cu coada ochiului. Şi apoi un glas bărbătesc . Jane îşi întoarse uşurel capul şi le văzu pe cele două femei a căror neaşteptată întâlnire generase gestul politicos al străinului. machiat ca un porţelan de Dresda se îmbujora şi pălea alternativ..şi-o amintea cum o văzuse ultima oară . da. cu accent străin: – Cu cea mai mare plăcere.. înţeleg.Capitolul I. Avea numărul 16. în timp ce pasagerii traversau pista şi se îmbarcau la bordul aeronavei „Prometheus”. De la Paris la Croydon Soarele de septembrie scălda în razele sale arzătoare aeroportul Le Bourget.. întrucâtva strident.. Menţionarea numelui Le Pinet îi provocase curiozitatea.la masa de bacara.. fireşte să stăm alături! Oh. Un omuleţ în vârstă. Majoritatea pasagerilor se aşezară. se purta o discuţie animată. Le Pinet. – Draga mea. Dar.. pe partea opusă a intervalului.. spre partea din faţă a avionului. n-ai idee. în timp ce chipul delicat. dominată de un glas de femeie înalt. nu putem? Cine..politicos. Pe partea opusă a intervalului.. Pe una şi-o amintea perfect ... Gura lui Jane se strâmbă uşor.. Cunoştea prea bine glasul acela deosebit. dacă ar face un mic efort. exact aceeaşi veche adunătură. încleştându-şi şi descleştându-şi mâinile mici. ce avea să decoleze în câteva minute cu destinaţia Croydon. Nu.. Câţiva pasageri trecuseră deja prin uşa centrală.. doamnă. cu o mustaţă mare şi cap în formă de ou se muta plin de solicitudine pe locul corespunzător celui al lui Jane.. şi-ar 11 .? Oh. Unde spui? Juan les Pins? Oh. pe lângă micuţa bucătărioară şi cele două toalete. Jane îşi spuse că.

.. Era abia la al doilea zbor. Le Bourget rămăsese sub ei..putea aminti numele ei. În preajmă.. a fost coristă sau aşa ceva”. Părea. Încă se mai simţea înfiorată. dintre care unul arăta ca un miriapod mare. o maseuză de primă clasă. Dacă o făcea. se aflau alte câteva avioane... Acesta purta un pulover de un albastru-petrol. care spusese: „E soţie de pair. La bordul avionului se aflau douăzeci şi unu de pasageri . metalic... tot mai sus. Jane îşi ţinu respiraţia.. nu. unsprezece în cel din spate.. Prietena era Maisie. 12 . gândi Jane. îşi spuse Jane. unde. sus. pe scaunul de vizavi. Nu trebuia să-ţi pui vată în urechi. şi le uită imediat pe amândouă pentru a se concentra asupra priveliştii aeroportului Le Bourget.. pasagerii din compartimentul din spate îşi rumegau propriile gânduri... Cealaltă femeie.. se desprindeau de pământ. Singurul loc spre care era ferm hotărâtă să nu privească se afla chiar în faţa ei. părea că vor intra inevitabil în gardul ăla. Echipajul era format din doi piloţi şi doi stevarzi. Jane se încăpăţâna să nu privească mai sus de pulover. în treacăt. avionul porni. Zgomotul motoarelor era foarte estompat. s-ar fi putut să-i întâlnească ochii.. stătea un tânăr. piedicile de la roţi fură înlăturate. I-l menţionase o prietenă.. avionul trepidă. dar nu una din cele veritabile. or asta nici în ruptul capului! Mecanicii strigau în franceză. Tipul de „rasată” sadea... trepidă iar. era „autentică”. Zborul de amiază spre Croydon începuse.. planau în arc de cerc.. se linişti. atât cât îi permitea hubloul avionului. Totuşi se auzea suficient de puternic pentru a descuraja conversaţia şi a încuraja gândurile.. În timp ce avionul zbura deasupra Franţei în drum spre Canalul Mânecii..zece în compartimentul din faţă.. Vocea prietenei trădase un dispreţ profund..

. putuse. O săptămână la Le Pinet. Jane îşi spunea în gând: „De ce dracu nu pot să merg şi eu la Le Pinet?” Ei bine. Ei bine. şi cealaltă păstreaz-o pentru zile negre. În salonul de coafură. Voi începe şi voi trece în revistă totul”. Fusese o extravagantă. nu câştigase. se dezlănţuise o mulţime de râsete. dar câştigase o sută de lire. nu-i aşa. – Ce faci dacă câştigi. iar gura rostea mecanic obişnuitele fraze: „Să vedem. o grămadă de mici împunsături prieteneşti. îşi îndreptă mintea în urmă. O mulţime de cliente de-ale ei fuseseră sau tocmai reveniseră de la Le Pinet. dar. glume şi tachinări.ăsta-i întotdeauna cel mai bun mijloc. „A fost o vară minunată. – Cheltuie o jumătate.. dragă? – Ştiu eu ce fac. rămase credincioasă primului gând. Îmi va ţine mintea în frâu.... Îmbrăcămintea nu prezentase cine ştie ce greutate. Voi continua să privesc pe hublou şi să mă gândesc. doamnă”. Hotărâtă. una plină de emoţii. de cât timp aveţi permanentul. Îmi voi alege un lucru anume la care să mă gândesc . una cu adevărat tip-top. Nu se ştie niciodată.. la ceea ce numea ea început şi anume la procurarea unui bilet pentru Tombola Irlandeză.. Jane. mai precis. nu câştigase marele premiu. În timp ce degetele-i dibace mânuiau bigudiurile. „Părul dumneavoastră are o culoare deosebită.. – În locul tău mi-aş cumpăra o blană. dragă.. N-am să mă uit. în cele din urmă. castele în Spania. – Ce zici de-o croazieră? Jane se oprise o clipă la ideea unei croaziere. în care lucrau Jane şi alte cinci tinere. Planuri. asemenea majorităţii fetelor londoneze care lucrau în stabilimente elegante. doamnă?”.Jane Grey gândea: „N-am să mă uit la el... doamnă?”. E mult mai bine aşa. O sută de lire. se pricepea să scoată efecte 13 ..

14 . Ea şi un alt jucător de peste drum de ea mizară simultan . Acum aştepta. Bila fu lansată. pe unul din ele? Dar. cinci avea să iasă. creţ. părul scurt. – Dar eu am mizat pe şase. impair. Era adevărat? Se simţea puţin zăpăcită. acum.. cu miza în mână. la ultima miză din seara aceea. şase. Poate chiar mizase pe cinci.. Crupierul adună mizele. pe care? Cinci. iar acesta îi zâmbi din nou.ea pe şase.miraculoase în materie de modă cu o cheltuială extrem de redusă. rouge. Era în a patra zi. la sfârşit. Câştigase ceva. Jane îşi ridică câştigul.. sau şase? Care o inspira? Cinci. Dinţi albi strălucind pe-o faţă foarte bronzată. manque. dar mai mult pierduse. Lui Jane îi venea să plângă de enervare. – Ba deloc. Un incident la ruletă. Era hotărâtă să nu depăşească suma stabilită. Jane întinse mâna. Eu am mizat pe şase. Manichiura. – Rien ne va plus. Bărbatul de vizavi spuse: – N-ai de gând să-ţi iei câştigul? – Al meu? – Da. iar dumneata pe cinci. Contrar regulei împământenite. el pe cinci. Zâmbea. Acum. Chiar la timp. plăti. Să mizeze. va miza pe şase. Până acum mizase cu prudenţă pe culoare sau pe una din cifre. machiajul şi coafura erau fără reproş. Bila clincăni şi se opri. Jane îşi permise să aloce o anumită sumă pe seară plăcerii jocurilor de noroc.cinci şi şase. – Le numéro cinq. Erau două numere pe care nu mizase nimeni . în gând. Se uită cu îndoială la străin. un zâmbet foarte atrăgător.. începutul lui Jane fusese marcat de ghinion. spuse crupierul. Jane plecă la Le Pinet. Pe jumătate neîncrezător. se întreba cum de fusese posibil ca cele zece zile la Le Pinet să se ducă de râpă din cauza unui incident.

spuse el. puţină pudră. Porţelanul de Dresda. În capătul avionului erau stivuite nişte pături şi genţi. se găsea imediat cineva care să-l ia.– Perfect. privirea îi trecu mai departe. foarte rapid şi eficient. ultimele. Madeleine.. doamnă. E în compartimentul celălalt.. îmbrăcată în negru. – În regulă. la Paris (zile destul de dezamăgitoare).. Cele două femei îşi întrerupseră sporovăiala. iar acum spre casă. Apăru. cineva care n-avea nici un drept asupra lui. Jane se uită în lungul intervalului. – Da. Jane zâmbi dispreţuitor.. respectuos. Sună. scoase o exclamaţie iritată. iar la apariţia stevardului. Servitoarea o luă în lungul intervalului. Apoi se cercetă lung şi atent într-o oglinjoară şi îşi refacu ici. Nu vă îndreptaţi spre ce va urma. Fata reveni cu o mică trusă de toaletă. Lady Horbury îi vorbi în franceză. dispăru. am s-o ţin la mine. Servitoarea plecă... Şi ăsta fusese un gest drăguţ din partea lui.. În spatele celor două femei stătea străinul mic de statură care îi cedase locul „rasatei”. trecuseră şi cele două zile. examinându-şi o unghie ruptă. purtând o casetă mică de bijuterii. Dacă-l lăsai acolo. „Şi ce va urma?” „Stop! le porunci Jane gândurilor ei. (Iar acum uite-l stând chiar în faţa ei!) Dar acum totul se terminase. Nu ajută la nimic”... vreau caseta roşie de marochin. E un truc vechi. Stevardul. nu-i genul acela de bărbat... Cicely Horbury o luă şi expedie servitoarea. Înfofolit zdravăn în fulare de 15 . în scurt timp. Dar nu. Altfel.. Apoi. spuse: – Trimite-mi servitoarea. Era drăguţ. roşie. o franţuzoaică tănără şi brunetă. banii cheltuiţi. ruj mai mult. Lady Horbury deschise trusa şi scoase o pilă de unghii. – Madelaine. ar fi putut crede că-i oferise câştigul lui doar pentru a se apropia de ea. colo. se îndepărtase. machiajul. cu o înclinare prietenească din cap..

Ei bine. Ticăloasa bătrână se va ţine de cuvânt”. Asta-i cocaina! De ce m-oi fi luat de cocaină? Faţa mea arată îngrozitor. într-adevăr drăguţă. e lângă mine. Avea în faţă o cutie de flaut deschisă şi lustruia flautul cu o grijă drăgăstoasă. gândi Jane. Măcar de m-ar ţine nervii. mai degrabă a judecător sau doctor. nu l-a avut! Faţa asta lungă a ei mă calcă pe nervi. Poate stânjenit de privirea lui Jane. Ciudat. părea cufundat într-un somn adânc.. Întotdeauna se uită la mine de parcă aş fi murdară. Dumnezeule. Contesa de Horbury se gândea: „Dumnezeule.. ce mă fac? E încurcătura dracului. dinţi strălucitori. Ce-i mai rău e că pisica asta. În faţa ei. Seamănă perfect cu o iapă. atât de emoţionată. apoi îi închise din nou. gândi cu ciudă Jane. priveliştea era blocată de bărbatul în pulover albastru. era hotărâtă să nu se uite. În spatele lor se găseau doi francezi.. unul cu barbă. Mam descurcat destul de bine. Norman Gale gândea: „E drăguţă... Nu pot să sufăr femeile asta rasate.. Pe partea avionului pe care stătea Jane.. se uită o clipă la ea.. Venetia Kerr.. Îl vroia pe Stephen pentru ea. pur şi simplu îngrozitor. E foarte atrăgătoare când zâmbeşte. băiatule. Nu are pioree. Pot s-o fac? Pot să pozez? Sunt cu nervii la pământ. Parcă aş avea şaptesprezece ani”.. Merita mult mai mult s-o vezi bucurându-se când câştiga. deschise ochii... îşi aminteşte perfect de mine. „E absurd să mă simt. La dracu. ce mă fac? Trebuie să mă hotărăsc.. Vorbeau şi gesticulau cu însufleţire. sunt foarte emoţionat.. Trezeşte-te.. Arăta atât de dezamăgită când pierduse tot ce mizase. nu arăta a muzician. iar celălalt mult mai tânăr ... 16 . din anumite motive absurde. încurcătura dracului! Nu văd decât o soluţie.” Spuse stevardului care se agita prin preajma lui cu meniul: – Vreau limbă rece.. Lângă el se afla un bărbat înalt cu părul cărunt şi cu un chip autoritar.probabil fiul lui. bărbatul la care.prisos. gingii sănătoase.

„Mon estomac”. Omuleţul mustăcios de lângă el dormea adânc. Aproape zâmbind. spuse: – Trebuie să iei în considerare toate sursele.. dar e târfă din fire. măcar de-ar putea scăpa de ea. duse flautul la buze..” Nervos. şi Sakje Geuze. Îşi continuară discuţia.nemţii. îşi spuse Hercule Poirot şi închise ochii. Acceptă focul oferit de Cicely Horbury.. înalt... doamnelor. Se înşeală cu toţii .. Are o bărbie hotărâtă.. Există Tall Halaf.. Jean Dupont. lustruindu-şi flautul cu mâini nervoase. Pur şi simplu nu pot să mă decid. îşi scoase flautul din cutie mângâindu-l drăgăstos. gândea: „Nu mă pot decide. apoi îl coborî din nou. în muzică uiţi de toate. cu un fals aer indolent. Fusese un moment. E un punct-cheie în cariera mea. şi el de a ei..” Avionul prinse un gol de aer.. Mâinile îi tremurau uşor. când se făcuse verde la faţă. 17 . englezii! Datează total greşit olăritul preistoric. Onorabila Venetia Kerr gândea: „Târfuliţă împuţită . Cicely Horbury exclamă: – La dracu! Hercule Poirot gândea: „E drăguţă micuţa aia de acolo. blond.asta e.. Stevardul spuse: – Scuzaţi-mă..Cotrobăi în poşetă după tabacheră şi înfipse una într-un portţigaret lung..” Simţi la rândul ei nevoia unei ţigări. nici de rău de înălţime. Muzica... Domnul Dupont père se întoarse emoţionat şi strigă spre domnul Dupont fils de lângă el: – Nu încape nici un dubiu. Bietul Stephen.. americanii. când avionul se zgâlţâise puţin. nici de rău de mare. doctorul Bryant. Doctorul Bryant fu fericit că nu suferea nici de rău de tren.. poate fi virtuoasă. Lângă el. Ia mostrele de Samarra. Teoretic.. De ce o fi atât de necăjită? De ce e atât de hotărâtă să nu se uite la tânărul chipeş din faţa ei? E foarte conştientă de prezenţa lui. nu se fumează.

Armand Dupont deschise o servietă burduşită. – Ia pipele astea kurde, aşa cum sunt făcute azi. Sunt ornamentate cu motive aproape identice cu cele de pe oalele din anii 5000 î.C. Un gest grăitor aproape zbură farfuria pe care stevardul i-o punea în faţă. Domnul Clancy, scriitor de romane poliţiste, se ridică de pe locul său, din spatele lui Norman Gale şi se îndreptă spre capătul avionului, scoase din buzunarul fulgarinului său un ghid Bradshaw al continentului, se întoarse şi începu să elaboreze un complicat alibi în scopuri profesionale. Domnul Ryder, pe locul din faţa scriitorului, gândea: „Va trebui să fiu cu ochi-n patru, dar nu va fi uşor. Nu văd cum am să ridic cota următorului dividend. Dacă scăpăm ocazia, ne-am ars... oh, la dracu!” Norman Gale se ridică şi se duse la toaletă. De îndată ce-l văzu plecând, Jane scoase o oglindă şi se privi neliniştită. Şi ea îşi reîmprospătă machiajul. Un stevard îi aduse cafeaua. Jane privi pe hublou. Dedesubt, Canalul Mânecii strălucea albastru în soare. O viespe băzâi pe lângă capul domnului Clancy, şi acesta o alungă absent. Viespea zbură să inspecteze cafelele domnului Dupont. Jean Dupont o strivi cu îndemânare. În avion se instaură liniştea. Discuţiile încetară, dar gândurile îşi urmară cursurile. Chiar la coada avionului, pe locul numărul 2, capul doamnei Giselle căzu uşor înainte. S-ar fi putut zice că adormise. Dar nu vorbea, nici nu se gândea. Madame Giselle murise...

18

Capitolul II. Descoperirea Henry Mitchell, cel mai mare dintre cei doi stevarzi, trecea ager de la o masă la alta lăsând notele de plată. Într-o jumătate de oră aveau să aterizeze la Croydon. Aduna bancnotele şi monedele, se înclina, rostea: „Mulţumesc, domnule. Mulţumesc, doamnă.” La masa celor doi francezi trebui să aştepte câteva clipe, cei doi fiind ocupaţi cu gesticulatul şi discuţia. Şi nici nu se putea aştepta la cine ştie ce bacşiş de la ei, îşi spuse răutăcios. Doi dintre pasageri dormeau - omuleţul cu mustaţă şi bătrâna din spate. Ea dădea bacşiş gras... şi-o amintea din alte câteva zboruri. De aceea se reţinea de la o trezi. Omuleţul se deşteptă şi plăti sticla cu apă minerală şi biscuiţii, ceea ce reprezenta toată consumaţia lui. Mitchell o lăsă cât putu pe cealaltă pasageră. Cu aproximativ cinci minute înainte de aterizarea la Croydon, se opri lângă ea şi se aplecă. – Scuzaţi, doamnă, nota dumneavoastră, îşi lăsă respectuos mâna pe umărul ei. Femeia nu se trezi. Apăsă mai tare, o scutură cu blândeţe, dar singurul rezultat fu neaşteptata prăbuşire a trupului în scaun. Mithell se aplecă asupra ei, apoi se îndreptă alb la faţă. Albert Davis, stevardul secund, spuse: – Phiuu! Ei, lasă-mă! – Îţi spun că-i adevărat. Mitchell era alb şi tremura. – Eşti sigur, Henry? – Al naibii de sigur. Cel puţin... ei bine, presupun că ar putea fi un atac de cord. – În câteva minute ajungem la Croydon. – Măcar de i s-ar fi făcut doar rău... Rămaseră indecişi câteva clipe, apoi îşi puseră la punct strategia. Mitchell reveni în compartimentul din spate. Merse din masă în masă, îşi înclină capul şi murmură confidenţial:
19

– Scuzaţi-mă, domnule, sunteţi cumva doctor...? Norman Gale spuse: – Sunt stomatolog. Dar dacă pot să ajut cu ceva... Se ridică pe jumătate. – Eu sunt doctor, spuse domnul Bryant. Care-i problema? – Acolo, în spate, e o doamnă... nu-mi place cum arată. Bryant se ridică şi-l însoţi pe stevard. Neobservat, omuleţul cu mustaţă îi urmă. Doctorul Bryant se aplecă asupra siluetei de pe locul numărul 2, silueta unei femei solide, de etate medie, îmbrăcată toată în negru. Examenul doctorului fu scurt. Spuse: – E moartă. Mitchell întrebă: – Ce credeţi că a fost... atac de cord? – Nu mă pot pronunţa fără un examen amănunţit. Când ai văzut-o ultima dată... în viaţă, adică? Mitchell reflectă. – Era bine când i-am adus cafeaua. – Când a fost asta? – Păi cam acum vreo trei sferturi de oră... cam p-aici. Apoi, când am venit cu nota de plată, am crezut că dormea... Bryant spuse: – E moartă de cel puţin o jumătate de oră. Discuţia lor începuse să provoace interes... capetele se întorceau spre ei, gâturile se răsuceau să asculte. – S-ar putea să fi fost un atac, nu-i aşa? întrebă Mitchell cu speranţă. Se agăţase de teoria atacului de cord. Sora soţiei sale avea atacuri, şi el îşi închipuia că atacurile erau lucruri obişnuite, uşor de înţeles. Doctorul Bryant nu avea nici o intenţie să se pronunţe cu hotărâre. Se mulţumi doar să clatine din cap cu o expresie încurcată. De lângă el se auzi un glas - glasul omuleţului înfofolit, cu mustaţă.
20

– Are un semn pe gât, spuse el. Vorbea parcă scuzându-se conştient că i se adresează unui specialist. – Adevărat, spuse doctorul Bryant. Capul femeii fu mişcat dintr-o parte în alta. Pa gât, lateral, se afla un semn minuscul, cât un punct. – Pardon... Cei doi Dupont se alăturară grupului. Ascultară de câteva minute. Spuneţi că doamna e moartă şi că are un semn pe gât? Cel care vorbise era Jean Dupont. – Îmi permiteţi să fac o remarcă? O sugestie, poate. Pe aici zbura o viespe. Eu am omorât-o. Arătă insecta de pe o farfurioară de cafea. N-ar fi posibil ca doamna să fi murit ca urmare a înţepăturii viespii? Am auzit că se întâmplă astfel de lucruri. – E posibil, aprobă Bryant. Cunosc cazuri. Da, asta poate fi o explicaţie, mai ales dacă suferea de inimă... – Mai pot să vă ajut cu ceva? întrebă stevardul. Într-un minut, suntem la Croydon. – Uşurel, uşurel, rosti doctorul Bryant, dându-se puţin într-o parte. Nu mai e nimic de făcut. Stevardul... ăă... cadavrul nu trebuie mişcat din loc. – Da, domnule, înţeleg foarte bine. Doctorul Bryant se pregăti să-şi reia locul şi se uită oarecum surprins la străinul înfofolit care-i stătea în cale. – Dragul meu domn, spuse el, cel mai bun lucru e să te întorci la locul dumitale. Într-o clipă suntem la Croydon. – Asta-i drept, domnule, spuse şi stevardul şi ridică glasul. Vă rog să vă reluaţi locurile, toată lumea. – Pardon, spuse omuleţul, mai e ceva... – Ceva? – Mais oui, ceva ce s-a scăpat din vedere. Se făcu înţeles cu vârful pantofului. Stevardul şi doctorul Biyant urmăriră mişcarea. Pe podea, pe jumătate ascunsă de poala fustei, surprinseră o licărire de galben cu negru. – Altă viespe? rosti surprins doctorul.
21

– Doamne milostive! Sfinte Doamne! Exclamaţia venea de la scundul domn Clancy. Cu totul extraordinar! Sunt eu scriitor de romane poliţiste. n-aş fi crezut niciodată una ca asta! – Vreţi să fiţi mai explicit. dar nu e viespe! Întoarse obiectul. Recunoaşteţi obiectul ăsta? – Dacă-l recunosc? Bineînţeles că îl recunosc. încă animat de-o emoţie radioasă. Şi adăugă: Mais enfin! Est-ce que c'est possible?. Avionul se înclină uşor şi cei ce stăteau în picioare se dezechilibrară puţin. Apoi se ridică ţinând în mână trofeul. dar ca să întâlnesc în realitate. aşa încât stevardul cât şi doctorul să-l poată vedea foarte bine. – E de-a dreptul extraordinar. zău. Domnul Clancy se umflă în pene cu mândrie şi satisfacţie. este un spin aruncat prin tuburi de suflat de anumite triburi. Extraordinar.. ataşat la un pin lung. completă Hercule Poirot. Nu-şi mai găsi cuvintele. neîndoielnic. şi tare mă tem că în vârf. ciudat ca aspect.. domnule? întrebă stevardul. 22 ... şi care căuta cu disperare să se înalţe peste umărul stevardului.. Scoase din buzunar o mică pensetă şi o mânui cu delicateţe. care îşi părăsise locul. e o săgeată a băştinaşilor care a fost suflată printr-o ţeavă. seamănă mult cu o viespe. galben cu negru. spuse domnul Clancy. – Da. Era un mic nod din mătase scămoşată. Avionul plana în cerc pregătindu-se să aterizeze pe aeroportul din Croydon.. spuse el. – Este renumita otravă a indienilor din America de Sud. ăă. dar. e cel mai extraordinar lucru pe care l-am văzut în viaţa mea! Pe ce am mai sfânt. domnilor. cu vârful decolorat.Hercule Poirot îngenunche.. nu-mi aduc aminte pe moment dacă din America de Sud sau din Borneo. Obiectul acesta..

Când în sfârşit se opri. Nu ştii cine sunt? Insist să mi se permită să plec imediat. soldăţească în civil. – Dar e absurd. Mitchell ridică glasul. se postă în pragul uşii care ducea pe lângă toalete spre partea din faţă a avionului. stevarde? Hărţuit. Croydon Stevardul şi doctorul nu mai erau stăpânii situaţiei. strigă lady Hosbury mânioasă. dar îmi închipui că va trebui să ne supunem. Sperăm că nu veţi fi nevoiţi să aşteptaţi mult. Mitchell spuse: – Presupun că acum nu mai contează. Locul fusese uzurpat de un omuleţ ou o înfăţişare destul de absurdă. facându-şi loc printre pasageri. Se uită peste umăr. Îi şopti ceva lui Mitchell. domnişoară. dragă. Aşteptarea nu fu lungă. Vorbea cu o autoritate şi o siguranţă ce se cereau ascultate. – Îmi pare foarte rău. E revoltător să fim închişi aici cu un cadavru. educat: – Zău. dar pasagerilor li se păru că trecuse cel puţin o jumatate de oră până când o siluetă dreaptă. înfofolit în fulare. însă o persoană protestă strident.Capitolul III. să vă păstraţi locurile şi să rămâneţi aici până când cineva dintre autorităţi va prelua cazul. – Prostii. Îndreptăţirea acestui ordin fu apreciată de majoritatea pasagerilor. acesta dădu din cap şi. Avionul atinse pământul şi rula în lungul pistei. Am să mă plâng la companie. astfel încât nimănui nu-i trecu prin minte să-l ia la întrebări. însoţită de un poliţist în uniformă 23 . – Trebuie să vă rog. David debarcase pasagerii din compartimentul din faţă al avionului pe uşa de urgenţă şi acum pleca în căutarea de noi ordine. Nu se pot face excepţii. doamnă. Cicely bătu din picior furioasă. complet absurd. Se aşeză şi scoase pachetul cu ţigări. Acum pot fuma. e cu adevărat cutremurător. Venetia Kerr vorbi cu glasul său tărăgănat. doamnelor şi domnilor.

vă rog să rămâneţi aici.. aş vrea să schimb câteva cuvinte cu doctorul. inspectore. Venetia Kerr spuse: – Povestea asta este cum nu se poate mai agasantă. – Sunt lady Horbury. doamnelor şi domnilor? Îi escortă afară din avion şi apoi de-a lungul aerodromului. – Ascultă. Inspectorul îl privi bănuitor. – Mulţumesc.. la care acesta răspunse cu o oarecare gratitudine: – Mulţumesc. şi inspectorul îi răspunse rar şi cu grijă în aceeaşi limbă. domnule. Îl ascultă pe Mitchell. Arheologul francez vorbi agitat în franceză.? – Bryant e numele meu. murmură în delir domnul Clancy. – Sper să nu vă reţin mai mult decât este necesar. 24 . îi conduse într-o cameră particulară. apoi pe doctorul Bryant şi aruncă o privire rapidă spre silueta prăbuşită a moartei.traversară în fugă aerodromul şi năvăliră în avion prin uşa pe care Mitchell o ţinea deschisă. Apoi continuă: – Doamnelor şi domnilor. doctorul. dar presupun că trebuie să-ţi faci datoria. lady Horbury. ăă. Se pare ca e vorba de o crimă. – Ei. Urmaţi-mă. Consider că este absolut revoltător să fiu reţinută în această problemă! – Îmi pare sincer rău. doctore. Am o importantă întâlnire de afaceri la Londra.. inspectore. – Vreţi să fiţi amabili să mă urmăriţi. – Săgeţile otrăvite ale indienilor sud-americani. ce sunt toate astea? întrebă noul venit pe un ton oficial şi repezit. Dădu un ordin poliţistului.. – Regret. dar.. vedeţi dumneavoastră.. în schimb. apoi se adresă pasagerilor. spuse domnul James Ryder. zâmbind fericit. doamnelor şi domnilor. doamnă. dar nu intră în aripa destinată călătorilor. asta este o problemă foarte serioasă.

. sau un spion. şi se înfioră un pic. stătea rezemat de partea dinspre interior a uşii. te-am recunoscut imediat în avion. Norman Gale îi spuse destul de timid lui Jane: – Cred că te-am văzut la. 25 . – Am fost la Le Pinet. Apoi amândoi se opriră. ăă. ăă.. Domnul Ryder făcea calcule într-un carneţel şi. Jane spuse: – Da. miros atât de plăcut. În cele din urmă. se uita la ceas. spuse el. Cicely Horbury bătea nerăbdătoare cu piciorul în podea. Ieşi însoţit de Bryant şi Poirot. Un poliţist masiv. Venetia Kerr se aşeză resemnată pe o banchetă. Norman Gale continuă: – E un loc extraordinar de atrăgător. – Lui de ce i s-a permis să iasă şi noi trebuie să rămânem aici? strigă Cicely Horbury. eşti atât de înfofolit încât nu te-am recunoscut. dar e şi destul de scârbos.. Îşi aprinse o ţigară cu o mână tremurătoare. cu o înfăţişare impasibilă.. Jane exprimă o mare surpriză: – Serios? Gale întrebă: – Crezi că femeia aia chiar a fost omorâtă? – Aşa presupun. Le Pinet. răspunse Jane. – Îmi pare rău.– Pot să asist la întrevederea dumneavoastră? Cel care vorbise era omuleţul cu mustaţă. urmărit de privirea bănuitoare a celorlalţi. Domnii Dupont vorbeau între ei în franceză. Într-un fel e cutremurător. Gale spuse: – Eu. Îmi plac pinii. Apoi chipul i se schimbă brusc. iar Norman Gale se apropie uşurel. din când în când.. spuse ea. neştiind cum să continue. într-un mod protector... poftim. monsieur Poirot. Inspectorul se întoarse spre el cu o replică tăioasă pe buze. – Probabil e unul din poliţia franceză. Cum să nu.. Îşi aprinse o ţigară.

cum îmi e şi pe mare. cu aproximativ o jumătate de oră mai devreme. 26 . să trecem la treabă. ce stătea la o masă. – Foarte bine. eu dormeam. Adresa mea este Harley Street 329. Nu pot să merg mai departe de atât. În primul rând. Ăsta e un caz de autopsie. Întotdeauna mă înfăşor bine şi încerc să dorm. doctore? – N-aş vrea să mă pronunţ hotărât în acest stadiu. medicul nostru legist va examina cadavrul. doctore. femeia trebuie să fi fost moartă de cel puţin jumatate de oră. asta s-a petrecut cu câteva minute înainte de a ateriza la Croydon. – Oare nu e aeroportul Croydon niţeluş mai departe de raza dumitale de acţiune. din punct de vedere practic. – Ei bine. poate vreţi sa-mi daţi numele dumneavoastră complet şi adresa.În camera alăturată. îmi e aproape tot atât de rău în aer. aşternu pe hârtie aceste date. Asta este cea mai uluitoare afacere pe care am întâlnit-o în ultimii ani. Presupun că nu are rost să vă întreb dacă nu aţi observat ceva suspect? Doctorul scutură din cap. Şi acum. Sunt specialist în O. Un poliţist placid. – Ah. – Roger James Bryant. dar am vrea să veniţi la anchetă. – Ai un talent nemaipomenit de a apărea în cele mai neaşteptate locuri.L. – Iar eu. spuse Poirot cu un regret adânc. A fost un noroc să mă aflu la faţa locului. asta ne uşurează sarcina. – Vreo idee cu privire la cauza morţii. inspectorul Japp vorbea cu doctorul Bryant şi Hercule Poirot. sunt în urmărirea unui mare contrabandist.R. prietene? întrebă Poirot. – Puteţi să ne daţi vreun indiciu cu privire la ora când a survenit moartea? – Când am examinat-o. monsieur Poirot. doctore. dar am înţeles de la stevard că vorbise cu ea. spuse Japp. – Fireşte.

. doctore. Cei doi stevarzi fură introduşi. doctore. Cel mai tânăr părea pierdut şi emoţionat.. Apropo. Vreau să spun. spuse el. Se îndreptă spre uşă şi dădu un ordin.Japp dădu înţelegător din cap. deja îndrăgostit de propria-i glumă.. ca toţi pasagerii. Doctorul Bryant zâmbi. Mă tem că. – Aş prefera să vă asiguraţi că n-am nici o. Cred că ar fi mai bine să-i vedem acum pe stevarzi. nu-i aşa? – Deloc uşor pentru un profan. – Roger va avea grijă de asta. – Doi oameni de-ai mei cercetează avionul. ei bine. ţeavă de suflat sau altă armă mortală asupra persoanei mele. de altfel. spuse Japp. spuse el cu gravitate. – Atunci va trebui sa vă cercetăm în mod suplimentar. spuse Japp.. Celălalt stevard încă arăta alb la faţă şi înspăimântat. aveţi vreo idee ce ar putea fi pe ăsta. asta este o insultă la adresa inteligenţei. Japp se lăsă pe spate cu scaunul şi se uită la Poirot. spuse Poirot. cel puţin aşa cred. Rogers! Doctorul şi poliţistul părăsiră camera.. Doctorul Bryant clătină din cap.. spuse el. Curara este otrava obişnuită folosită de băştinaşi. Puţin prea senzaţională să fie adevărată. ţevi de suflat şi săgeţi otrăvite într-un avion. ăă. Japp arătă cu capul spre subordonatul său.. – Asta este o remarcă foarte profundă... nu cred că mai e nevoie să vă mai reţinem. 27 . – Ar fi putut provoca moartea? – Este o otravă cu acţiune foarte rapidă.. va trebui să îndepliniţi anumite formalităţi. Nu putem face excepţii.. – Ei bine. – Greu de spus fără analize. ăă. – Dar nu foarte uşor de procurat.? Indică spinul pătat care zăcea într-o cutiuţă pe masa din faţa lui. prietene. Mai vin un om care să ia amprentele şi un fotograf.. – Bizară afacere.

celălalt stevard. Luaţi loc. – Ah. – Care din voi a fost cel care a văzut-o ultimul în viaţă? – El. – Ce oră era? – Ei bine.. – Aşa e. – Ah! probabil în probleme de afaceri. S-ar putea să fi fost în jur de două. spuse Albert Davis. flăcăilor. – Nu. Ştii cumva ce fel de afceri? Mitchell scutură din cap. Dumnezeule. – Ce oră era? – Cam cu un sfert de oră mai târziu. Doar i-am dat zahărul şi i-am oferit lapte. Serviţi fiecare în compartimente separate? 28 . Davis? – Ultima oară când am văzut-o a fost când am împărţit biscuiţi pentru brânzeturi.– Perfect. La ora aceea. eram deasupra Canalului. Credeam că doarme. Se uită repede prin ele. Ştiţi ceva despre ea? – Am mai văzut-o.. Japp arătă mica suliţă asemănătoare unei viespi. Stevardul mai tânăr spuse: – Şi eu mi-o amintesc. domnule. pe care l-a refuzat. iată. spuse Mitchell. – N-ai observat nici un semn al acesteia. nu am observat. Aveţi toate paşapoartele? Bun. Stevardul mai tânăr îl indică pe colegul său. Am văzut-o în zborul de dimineaţă cel care pleacă la opt din Paris. Marie Morisot .. spuse Mitchell. – Care este sistemul vostru de a servi masa? întrebă Poirot.. – Şi când ai mai văzut-o după aceea? – Când i-am dus nota de plată. Asta a fost când i-am dus cafeaua. Pe atunci arăta perfect. – Cum arăta atunci? – Nu pot spune că am observat. n-aş putea preciza. – Cam pe aici.paşaport francez. Călătorea foarte des dinspre Anglia. atunci trebuie să fi fost moartă! Vocea stevardului suna impresionată. spuse Japp. – Şi acum dumneata.

– Ei bine. Japp îşi aruncă rapid privirea prin paşapoarte. deocamdată. – Ei bine. servim prima dată în compartimentul din spate. – Nu aveţi nici unul din voi vreo idee. domnule. nu a fost nici o viespe. spuse Mitchell. nu văd de ce ai avea vreo vină. apoi carnea. – Nu contează. Cei doi stevarzi părăsiră încăperea. 29 . Supa. – Şi-a părăsit locul în timpul călătoriei? – Nu cred. – A fost o viespe. apoi ducem în compartimentul din faţă porţii proaspete. – Ei bine. sunt de acord cu dumneata. Davis? – Nu.– Nu. atunci asta e tot. Nu-mi place că s-a întâmplat în tura mea. – Din câte ştiu eu. spuse Poirot. domnule. Totuşi. spuse Japp. – Dumneata. monsieur Poirot. domnule. domnule. – Permite-mi o mică întrebare. eu nu am văzut-o. apoi desertul şi aşa mai departe. – Aţi observat vreunul din voi vreo viespe zburând în avion? Cei doi bărbaţi clătinară din cap. Făcu un gest de concediere. domnule. Poirot se înclină. lucrăm împreună. Poirot dădu din cap. – N-am observat. care ar putea arunca o oarecare lumină asupra acestei afaceri? Amândoi bărbaţii reflectară. De obicei. domnule. spuse Davis. legumele şi salata. – A vorbit această femeie Morisot cuiva din avion sau a arătat că recunoaşte pe cineva? întrebă Japp. Henry Mitchell spuse cu tristeţe: – S-a întâmplat o treabă urâtă. spuse Mitchell. – Eu nici atât. Am găsit-o moartă pe farfuria unuia dintre pasageri. Ne vedem mai târziu. e o treabă urâtă. apoi clătinară din cap. – Dă-i drumul.

– Dumneata.asta-i clar. Poirot clătină neîncrezător din cap. nu-i aşa? Şi acum să o chemăm pe Excelenţa sa.dacă într-adevăr există o ţeavă şi nu visăm cu toţii! Mie mi se pare ca un coşmar. aşa că nu avusese ocazia să vadă nimic din ceea ce se întâmpla în spatele ei. Japp îl privi curios. spuse el. Spuse că era soţia contelui de Horbury. sugeră Poirot. E bine să o vedem pe ea mai întâi. Se întorcea la Londra de la Le Pinet şi Paris. o listă cu ce avea fiecare la el. indiferent de ce hram poartă. Londra. fiecare va fi cercetat. dar nu ştiu ce. Sper că scriitoraşul ăla nu a luat-o razna şi s-a hotărât să comită o crimă pe viu. poate. Deşi. continuă Japp.ale pasagerilor din compartimentul din spate? Japp făcu vesel cu ochiul. Din câte îşi amintea. Sussex. înainte să apuce să-mi scoată ochii. – Presupun că veţi cerceta cu mare grijă toate bagajele . nu prea înţeleg unde vrei să ajungi. Eu caut ceva. Moarta îi era total necunoscută. – Da. Totuşi. şi Grosvenor Square 315. locul ei era orientat spre partea din faţă a avionului. Nu observase nimic suspect în timpul zborului. – S-ar putea face o listă foarte exactă. înainte de a se duce fuguţa la Casa regală să se plângă de metodele brutale ale poliţiei. îşi dădu adresa Horbury Chase. Acceptă un scaun şi răspunse la întrebările lui Japp fără cea mai mică ezitare.cele de mână . Nu-şi părăsise locul în timpul călătoriei. – Dacă spui aşa. – O luăm iar de la capăt monsieur Poirot. monsieur Poirot? Trebuie să găsim ţeava aceea . şi va fi cercetat şi cel mai mic colţişor al bagajelor pe care le-au avut pasagerii la ei . Dumitale chiar îţi place să complici lucrurile. În orice caz. aşa se face.– Avem o contesă la bord. Presupun ca e cea care face tărăboi. dar ce crezi. lady Horbury se arătă remarcabil mai calmă. – Vai. Doar ştim ce căutăm. monsieur Poirot. dar eu nu sunt sigur. mon ami. nimeni nu 30 . nu pe hârtie? Afacerea asta cu săgeata otrăvită pare să-i placă.

intrase în compartimentul din spate venind din cel din faţă, cu excepţia stevarzilor. Nu-şi amintea exact, dar credea că doi dintre bărbaţi părăsiseră compartimentul din spate ca să meargă la toaletă, însă nu era sigură. Nu observase pe nimeni mânuind ceva care ar fi putut semăna cu o ţeavă. Nu - ca răspuns la întrebarea lui Poirot - nu observase nici o viespe în avion. Lady Horbury ieşi. Fu urmată de onorabila Venetia Kerr. Mărturia domnişoarei Kerr fu foarte asemănătoare cu cea a prietenei sale. Spuse că se numeşte Venetia Anne Kerr, şi locuia la Little Paddocks, Horbury, Sussex. Se întorcea din sudul Franţei. Din cât ştia, nu o mai văzuse pe defunctă. Nu observase nimic suspect în timpul zborului. Da, îi văzuse pe unii din pasageri în partea din spate a avionului alungând o viespe. Unul din ei, credea ea, o omorâse. Asta fusese după servirea mesei. Domnişoara Kerr ieşi. – Pari foarte interesat de viespea aceea, monsieur Poirot. – Viespea nu e prea interesantă, aşa-i? – După părerea mea, spuse Japp schimbând subiectul, cei doi francezi sunt implicaţi în afacerea asta! Erau chiar peste drum de locul în care stătea femeia Morisot. Sunt un cuplu ponosit şi servieta aia veche a lor burduşită e plină de etichete străine. N-ar surprinde pe nimeni să afle că au fost în Borneo sau America de Sud, sau oriunde or fi fost. Fireşte, deocamdată, nu cunoaştem motivul, dar aş spune că îl putem afla de la Paris. Va trebui sa apelăm la cei din Sûreté să colaboreze în afacerea asta. E mai mult treaba lor decât a noastră. Dar, după părerea mea, bandiţii ăştia doi sunt oamenii noştri. Poirot zâmbi uşor. – Ceea ce spui e posibil, fireşte, dar, în anumite puncte te înşeli, prietene. Bărbaţii ăştia doi nu sunt bandiţi sau ucigaşi ordinari, cum sugerezi. Dimpotrivă, sunt doi foarte distinşi eminenţi arheologi. – Ei, nu mai spune, mă tragi pe sfoară!
31

– Ba deloc. Îi ştiu perfect din vedere. Sunt domnul Armand Dupont şi fiul său, domnul Jean Dupont. S-au întors de curând din Persia unde au condus nişte excavaţii nu departe de Susa. – Ei aş! Japp răsfoi un paşaport. – Ai dreptate, monsieur. Poirot, spuse el, dar trebuie să recunoşti că nu arată cine ştie ce, nu-i aşa? – Marii oameni ai lumii, rareori, arată ceea ce sunt de fapt! Eu însumi - moi, qui vous parle - am fost luat nu demult drept frizer! – Nu mai spune! rosti Japp rânjind. Ei bine, să-i vedem pe distinşii noştri arheologi. Domnul Dupont père declară că defuncta îi era total necunoscută. Nu observase nimic din ceea ce se întâmplase, în tot timpul călătoriei, deoarece discuta o problemă foarte interesantă cu fiul său. Nu-şi părăsise deloc scaunul. Da, spre sfârşitul prânzului, văzuse o viespe. Fiul său o omorâse. Domnul Jean Dupont confirmă această mărturie. Nu observase nimic din ceea ce se petrecea în jurul lui. Viespea îl deranjase şi o omorâse. Ce problemă discutaseră? Olăritul preistoric în Orientul apropiat. Domnul Clancy, care veni la rând, nu-i fu prea lesne. Domnul Clancy, gândea inspectorul Japp, cunoştea cam prea multe despre ţevi de sulfat şi săgeţi otrăvite. – Personal, aţi avut vreodată ţeavă de suflat? – Ei bine... eu... ăă... păi da, de fapt am avut. – Nu zău! Inspectorul Japp se aruncă asupra afirmaţiei. Micuţul domn Clancy chiţăia uşor de agitat ce era. – Nu trebuie... ăă... să mă înţelegeţi greşit; motivele mele sunt total nevinovate. Pot explica... – Da, domnule, poate chiar va trebui să explicaţi. – Ei bine, vedeţi dumneavoastră, scriam o carte în care crima era comisă în felul acesta... – Nu zău!... Din nou intonaţia ameninţătoare. Domnule Clancy se grăbi:
32

– Era vorba, în întregime, de o problemă de amprente... dacă mă înţelegeţi. Aveam nevoie de o schiţă care să ilustreze ceea ce mă preocupa... vreau să spun... amprentele... poziţia lor... poziţia lor pe tubul de sulfat, dacă înţelegeţi, şi cum observasem un astfel de obiect - în Charing Cross Road - asta era acum mai bine de doi ani - aşa ca am cumpărat tubul de sulfat... şi un prieten al meu pictor mi l-a desenat... cu amprentele... ca să ilustreze punctul meu de vedere. Pot indica şi care este cartea - „Misterul petalei roşii” - şi pot să spun şi care e prietenul. – Aţi păstrat tubul de suflat? – Vai, da... da... aşa cred... vreau să spun, da, l-am păstrat. – Şi unde este acum? – Păi, presupun... ei bine, trebuie să fie pe undeva. – Mai precis, cum adică pe undeva, domnule Clancy? – Vreau să spun... ei bine... pe undeva... nu pot preciza unde. Eu... eu nu sunt un om foarte ordonat. – De exemplu, nu-l aveţi la dumneavoastră? – Categoric nu. Vai, nu am văzut obiectul de aproape şase luni. Inspectorul Japp îi aruncă o privire rece, încărcată de bănuială şi îşi continuă întrebările. – În avion v-aţi părăsit locul? – Nu, categoric nu... cel puţin... ei bine, da, l-am părăsit. – Oh, l-aţi părăsit. Unde v-aţi dus? – M-am dus să iau un ghid din buzunarul fulgarinului meu. Fulgarinul era pe nişte pături şi genţi de lângă intrarea din spate. – Aşadar, aţi trecut aproape de locul decedatei? – Nu... cel puţin... ei bine, trebuie să fi trecut. Dar asta a fost cu mult înainte să se fi întâmplat ceva. De abia îmi terminasem supa. Întrebările următoare primiră răspunsuri negative. Domnul Clancy nu observase nimic suspect. Fusese absorbit în perfecţionarea alibiului său literar. – Alibi, deci? repetă inspectorul întunecat.
33

Poirot interveni cu întrebarea despre viespe. Da, domnul Clancy observase o viespe. Aceasta îl atacase. Se temea de viespi. Când a fost asta? Chiar după ce stevardul i-a adus cafeaua. A alungat-o şi ea a zburat. Domnul Clancy îşi dădu numele şi adresa, apoi i se permise să plece, lucru pe care îl făcu uşurat. – Treaba asta nu-mi miroase a bine, spuse Japp. De fapt, are un tub de suflat; şi uite cum se poartă. Dă din colţ în colţ. – Asta este datorită severităţii purtării dumitale, bunul meu Japp. – Nimeni care spune adevărul nu are de ce să se teamă, observă omul de la Scotland Yard cu austeritate. Poirot se uită cu milă la el. – Zău, îmi dau seama că dumneata crezi sincer în ceea ce spui. – Fireşte că eu cred. E adevărat. Ei, şi acum să-l chemăm pe Norman Gale. Norman Gale îşi dădu adresa din Shepherd's Avenue 14, Muswell Hill. De profesie era dentist. Se întorcea dintr-o vacanţă petrecută la Le Pinet pe coasta franceză. Rămase o zi la Paris, uitându-se la diferite tipuri de instrumente medicale noi. Nu o văzuse niciodată pe moartă şi nu observase nimic suspect în timpul călătoriei. În orice caz, locul său era orientat spre compartimentul din faţă al avionului. Îşi părăsise o singură dată locul ca să meargă la toaletă. Se întorsese direct la locul său şi nu se apropiase deloc de partea din spate a avionului. Nu observase nici o viespe. După el veni James Ryder, într-o dispoziţie cam iritată şi repezită. Se întorcea dintr-o vizită de afaceri de la Paris. Nu o cunoştea pe decedată. Da, ocupase locul imediat din faţa ei, dar n-ar fi putut-o vedea fără să se ridice şi să privească peste speteaza scaunului. Nu auzise nimic.... nici un strigăt, nici o exclamaţie. Nimeni nu intrase în compartiment cu excepţia stevarzilor. Da, cei doi francezi ocupaseră locurile de peste interval. Vorbiseră, practic, în tot timpul călătoriei. Cel
34

– Ei bine. nu există amprente. – Ce vezi amuzant în asta? – Doar că numărul 9 era scaunul meu. înghesuit în spatele unuia dintre scaune. cu o înfăţişare triumfătoare. – Care scaun? – Numărul 9. spuse el. asta este ceea ce folosesc sud-americani. domnule. nu observase dinainte viespea.. dar mi-a spus să am grijă. – Atât cât a putut vedea sergentul. – Sergentul tocmai a găsit asta. se întoarse rânjind spre Poirot. – Unde l-aţi găsit? întrebă repede Japp. dar n-am văzut niciodată unul. domnule. – Mulţumesc. spuse Poirot. e adevărat? Pe viaţa mea. – Doamne sfinte! Atunci. Nu ştia cum arată un tub de suflat. acum pot să vă răspund la întrebare. Nu. despachetându-l cu grijă din batista în care fusese învelit. aşa că nu putea spune dacă zărise sau nu unul. nu vă văd prea bine. Japp se încruntă. M-am gândit că aţi vrea să-l vedeţi imediat. – Foarte amuzant. Ei bine.mai tânăr dintre ei omorâse o viespe la încheierea prânzului. Japp se întoarse spre el. deoarece nu văzuse niciodată unul. – Aşadar. Îşi lăsă trofeul pe masă. Când Ryder ieşi. vom avea noi grijă. N-am observat pe nimeni mânuind ceva de genul ăsta. se auzi o bătaie în uşă. nu-i aşa? Am citit despre astfel de lucruri. Obiectul astfel prezentat era un tub de suflat confecţionat rudimentar. n-am crezut! Domnul Ryder se aplecă interesat.. domnule. domnule Ryder. în timpul călătoriei. vulpe bătrână? 35 . spuse domnul Ryder. Japp îşi ţinu respiraţia. Chiar în acest punct. – Ascuns din vedere. Intră un ofiţer de poliţie. – E opera dumitale.

Dar se pare că a ţinut. nu o voi face cu o săgeată otrăvită a indienilor sudamericani. Jane Grey . hm! Următoarele întrebări aduseră în discuţie povestea biletului de tombolă. când voi comite o crimă. – Cred că este minunată. tipul trebuie să fi fost absolut nebun. – Oh. Se întorcea în Anglia de la Le Pinet.– Mon ami. Iat-o. şi era nervoasă. spuse Jane. Nu o cunoştea pe decedată. – Nervoasă. Cine a mai rămas? Doar o fată. Jane răspunse la întrebările puse destul de clar.sună ca un titlu de roman. NW5. când o fată e nervoasă te duci imediat cu gândul la un tânăr . – Ei bine.. Se numea Jane Grey şi lucra la salonul de coafură al domnilor Antoine din Bruton Street. spuse Poirot. Adresa ei de acasă era Harrogate Street 10. Jane negă să o fi văzut vreodată. Întrebările fură reluate. ai? întrebă repede Japp.nu la o crimă.. – Oricine ar fi fost. aprobă Japp. Hai să o vedem şi să terminăm cu asta. Doamne. spuse cu sinceritate Jane. dragul meu prieten. spuse Poirot cu demnitate. presupun că ai dreptate. – Ce v-a făcut să o remarcaţi în mod deosebit? – Am remarcat-o pentru că era înspăimântător de urâtă. – Le Pinet. – Această tombolă irlandeză ar trebui scoasă în afara legii. – Tocmai de asta îţi dă de gândit. dar o remarcase pe Le Bourget. spuse Poirot.. – Este o fată drăguţă. Dumneavoastră n-aţi pariat niciodată o jumătate de coroană pe un cal? Japp se înroşi şi păru încurcat. nu-i aşa? – E drăguţă.. trebuie să fi pândit o ocazie potrivită. 36 . într-adevăr. – Serios? Deci n-aţi dormit tot timpul. – E cam înapoiat. mârâi Japp. Arătându-i-se ţeava.

ai să observi o bucăţică microscopică de hârtie lipită pe tub. Mai am o mică întrebare. Examina bucăţica de hârtie. Vai. Îmi închipui că acest specimen ciudat a călătorit din ţinuturile sălbatice via un magazin de curiozităţi. Sunt încurcat. întotdeauna fac să reiasă că poliţiştii sunt proşti. Japp nu asculta.. Scriitorii ăştia de romane poliţiste.lista obiectelor pasagerilor? – Ei bine. dar se poate face. Ţii neapărat? – Mais oui. Gloată de scribălăi ignoranţi! Asta este exact genul de crimă drăcească pe care ar scorni-o un scriitor de prostii. S-ar putea ca asta să ne uşureze cercetările. – Mă depăşeşte.. – Vei mai face încă acea listă .. spuse el. 37 . – Să auzim. Dacă aş putea găsi ceva care să-mi ajute. Dar. ce trebuie să căutăm? Un bărbat care a călătorit în acea parte a lumii de unde provine obiectul ăsta? Şi de unde provine exact? Va trebui consultat un expert în privinţa asta.. aşa că i se permise să plece. spuse Poirot. Mi se pare foarte probabil să fi rămas de la o etichetă cu preţul.. asta nu e chiar atât de important acum. – Lui Clancy i-a scăpat că a cumpărat o ţeavă de suflat.Nu fu în măsură să mai dea vreun alt amănunt preţios. Japp recăzu în contemplarea ţevii de suflat. – La origine. foarte încurcat. dacă ar trebui să relatez superiorilor mei treburile pe care inspectorii le spun superintendenţilor. şi că metodele lor sunt total greşite. E cea mai incredibilă poveste poliţistă ce se poate inventa! Şi acum. dacă te uiţi mai bine.. Poate fi din Malayesia sau din America de Sud sau din Africa. aş fi aruncat de urechi mâine din poliţie. prietene. da.

Afacerile ei se extindeau şi în această ţară? – Da. procurorul întrebă: – Aţi văzut cadavrul defunctei. Era cunoscută în lume sub un alt nume? – Da. Reporterii stăteau cu creioanele pregătite. Vorbea engleza rar şi corect. Avea mulţi clienţi englezi. în vârstă.maître Alexandre Thibault. câteva din afacerile ei? 38 .. După întrebările preliminare. Era foarte cunoscută într-un anumit sector al societăţii engleze.. – Acesta e numele din paşaportul defunctei. cu barbă căruntă .. numărul 3. – Cum aţi descrie acest sector? – Clientela ei era alcătuită. afacerile? – În Rue Joliette. unde e absolut necesar să se păstreze o discreţie desăvârşită.. – Avea reputaţia unei femei discrete? – Extrem de discretă.ca să folosesc numele sub care făcea afaceri . În sală se stârni un val de emoţie. ăă. Ancheta Ancheta privind cazul Marie Morison avu loc câteva zile mai târziu. – Am înţeles că voiaja destul de des în Anglia. – Unde îşi desfăşura. Modul senzaţional în care fusese omorâtă stârnise interesul marelui public şi sala tribunal era înţesată de lume.era una dintre cele mai cunoscute cămătărese din Paris. Marie Angélique Morisot. Procurorul spuse: – Vreţi să ne spuneţi exact cine era madame Giselle. Îl recunoaşteţi? – Da.Capitolul IV. din oameni aparţinând clasei superioare şi a celei a oamenilor de afaceri.. – Pot să vă întreb dacă aveţi cunoştinţă de. Este cadavrul clientei mele. acela de madame Giselle. cu un uşor accent.. în majoritate. Tot acolo şi locuia.. Primul martor chemat fu un francez înalt.. sau Morisot? – Madame Giselle .

eraţi în tură pe „Prometheus”. aşa am crezut. – Vă rog să ne descrieţi. domnule. eram de serviciu pe cursa de la 8:45 şi am remarcat-o de câteva ori. am descoperit că era 39 . – Aţi auzit vreodată de madame Giselle? – Nu.– Nu am. – Servisem pasagerilor masa şi împărţeam notele de plată. Wandsworth? – Da. ca să spun aşa. dar nu l-am reţinut în mod special. dacă mă pot exprima aşa. domnule. în locul său. Procurorul întrebă: – Vă numiţi Henry Charles Mitchell şi locuiţi în Shoeblack Lane 11. ce s-a întâmplat marţea trecută. Maître Thibault se retrase şi. domnule. Îşi controla singură afacerile. în felul dumneavoastră. cursa de la ora douăsprezece pe ruta Paris-Croydon. dar madame Giselle era o femeie de afaceri de primă mână pe deplin capabilă să-şi dirijeze cu competenţă propriile-i afaceri. O mai văzuseţi până atunci? – Da. Era. o femeie cu un caracter foarte original şi o persoană publică bine cunoscută. la ora morţii ei era bogată? – Extrem de bogată. Eu întreţineam cu ea o afacere de consultanţă juridică. Când am încercat s-o fac. – Cunoaşteţi dacă avea vreun duşman? – Nu. Acum şase luni. M-am hotărât să n-o trezesc decât cu cinci minute înainte de aterizare. domnule. – Îi ştiaţi numele? – Păi. fu chemat Henry Mitchell. – Din cât cunoaşteţi. – Joia trecută. trebuie să-l fi avut pe listă. pe optsprezece. – Sunteţi angajatul companiei Universal Airlines Ltd? – Da. Defuncta dormea. încasând şi banii. Defuncta călătorea cu această cursă.

– Aţi mai văzut până acum asta? îi fu arătat tubul. Vreţi să vă uitaţi la asta? Îi fu înmânat tubul de suflat. domnule. pe optsperezece? – Chiar înainte de aterizarea la Croydon. – Nu l-aţi observat în mâna vreunuia dintre pasageri? – Nu. ca stevardul secund.moartă. M40 .? – Da. mi-a spus că unuia dintre pasageri îi era rău. domnule. – Ne puteţi spune. domnule. Sunteţi angajat la Universal Airlines Ltd. – Cum aţi aflat de tragedia petrecută? – Domnul Mitchell mi-a spus că se temea să nu i se fi întâmplat ceva unuia dintre pasageri. 23. M-a întrebat dacă sunt medic. Apoi am aflat că aveam un medic la bord. domnule. Acesta a spus. ori foarte bolnavă. Stevardul mai tânăr veni la bară. – Sunteţi Albert Davis din Barcome Street. Urmă Albert Davis. pe „Prometheus”? – Da. domnule. ce s-a întâmplat marţea trecută. Răspunzându-i afirmativ. am fost abordat de stevardul şef. – Nu.. domnule. Sunteţi liber.R. – Mulţumesc. Mitchell îl luă cu grijă. domnule.L. – Doctorul Roger Bryant.. – Aţi remarcat ceva deosebit care credeţi că putea arunca o oarecare lumină în cazul de faţă? – Nu. domnule. cu vorbele dumneavoastră. Doctorul Bryant îşi dădu numele şi adresa. – Marţea trecută eraţi în tură. Croydon. şi spuse că era specialist în O. – Vom avea depoziţia doctorului la momentul potrivit. – Sunteţi sigur că nu l-aţi văzut în mâna vreunuia dintre pasageri? – Da. nr. – L-aţi mai văzut? – Nu.

. scriseră: „Otravă necunoscută”. Era moartă. puţin după ora trei. doctorul James Whistler... cam cu o oră în urmă. – Marţea trecută. doctore Bryant. – Am dori să vă auzim declaraţia. de cât timp? – Aş spune că de cel puţin o jumătate de oră. Te 41 . zăcând pe unul din scaunele avionului „Prometheus”. care ascultau atenţi. Am observat o înţepătură. Domnule Winterspoon era un bărbat solid. – Ne puteţi spune ce toxină? – O toxină pe care. Acolo mi-a fost arătat cadavrul unei femei de etate medie. – După părerea dumneavoastră..am ridicat şi m-am dus cu el. Doctorul Whistler era un omuleţ sfrijit.. – Sunteţi medicul legist al acestui district? – Sunt. S-ar putea estima între o jumătate de oră şi o oră. Reporterii. – Dar aţi observat o mică înţepătură pe gât? – Da. Decesul s-a datorat acutei paralizii a inimii şi trebuie să fi fost practic instantaneu. unde am avut posibilitatea să-l examinez în amănunţime. – V-aţi format vreo idee despre cauza decesului? – Nu.. Femeia în cauză zăcea prăbuşită în scaunul ei. iar moartea survenise. Era moartă de câtva timp. – Mulţumesc. Cadavrul a fost transportat la morgă. – Mulţumesc. – La ce concluzie aţi ajuns? – Am ajuns la concluzia că moartea a fost cauzată de introducerea în circuitul sangvin a unei toxine puternice. Acest semn putea fi tot atât de bine provocat de înţepătura unei viespi. chiar pe vena jugulară. un semn rotund pe partea laterală a gâtului. sau de spinul care mi-a fost arătat. aş putea spune. pe optsprezece. Domnul Henry Winterspoon. am fost comvocat la aeroportul din Croydon. personal. Fără un examen amănunţit ar fi fost greu de spus. cu înfăţişare visătoare şi cu o expresie blândă. Părea blajin dar prost. n-am mai întâlnit-o.

Aş putea spune că. Mai periculos decât cobra”. – Ne puteţi spune rezultatul analizelor? – Desigur. dar mărturia domnului Poirot fu foarte concisă. – Da. deci. Un şacal moare ca împuşcat. Mi-a fost trimis spre analiză. Se stârni un val de interes. că moartea s-a datorat curarei? – Oh. E extrem de interesant.şoca să afli că era şeful laboratorului guvernamental şi o autoritate în otrăvuri rare. Otrava produce o hemoragie acută sub piele. Se făcuseră experienţe cu sageata şi tubul. săgeata afost înmuiată într-un preparat de curara naturală . Reporterii scriau de zor. de curând. săgeata a fost. Efectul lui asupra fiinţei umane nu este cunoscut. el găsise 42 . – Spurcătură? Ce e spurcătură? – Este un şarpe din sudul Africii . hiena moare înainte ca acul să fie scos. dar vă puteţi face o idee despre virulenţa acestui venin dacă vă spun că injectând o hienă cu el. – Consideraţi. – Mulţumesc. Nu observase nimic deosebit.o otravă folosită de anumite triburi pentru săgeţi. spuse domnul Winterspoon. Reporterii scriau: „Poveste senzaţională. S-au găsit doar urme uşoare ale preparatului original. nu. Procurorul apucă spinul fatal şi îl întrebă pe domnul Winterspoon dacă îl recunoştea. Nu existau amprente. – Domnul Hercule Poirot. la început. Sergentul-detectiv Wilson declară că găsise ţeava de suflat în spatele pernii unuia dintre scaune. Conform analizelor mele. domnule Winterspoon. Da. paralizând-o. înmuiată în venin de Dispholidus Typus.unul dintre cei mai veninoşi din câţi există. Drama aeriană cu venin de şarpe. cunoscut mai bine ca spurcătură sau şarpe de copac. şi acţionează şi asupra inimii. Raza de acţiune era în jur de zece yarzi. – Aţi auzit vreodată că veninul să fi fost folosit într-un caz de otrăvire deliberată? – Niciodată.

se numea domnişoara Cicely Bland. care este una din cele mai elegante femei din capitală. – James Ryder. – Nu l-aţi văzut în mâinile nici unui pasager de la bordul lui „Prometheus”? – Nu. – Vă numiţi James Bell Ryder şi locuiţi în Blainberry Avenue 17. Nu observase nimic. Era în poziţia pe care ar fi ocupat-o în mod firesc. Câţiva scriseră: „. – Contesa de Horbury. – Vreţi sa fiţi amabil şi să examinaţi acest tub? (O pauză).. era elegantă în hainele sale negre şi pălăria ultramodernă. Îi urmă Venetia Kerr. era înmbrăcată în negru şi cu o pălărie nouă”. dar depoziţia ei fu total lipsită de senzaţional. dacă ar fi căzut din gâtul moartei.. înainte de căsătorie. imediat în faţa decedatei? – Şi ce dacă? 43 . NW? – Da. sau „Lady Horbury. în misterul veninului de şarpe. Cei care scriau la ziarele pentru femei. – Stăteaţi pe locul nr. sau „Lady Horbury. deşi mărturia ei fu extrem de scurtă. şi notară sub frază: „Femei de societate la anchetă”. detaliaseră: „Lady Horbury purta una din noile tipuri de pălării şi blănuri de vulpe”. Neobosiţii purtători de veşti pentru femei scriau: „Fiica lordului Cottesmore purta un taior bine croit şi ciorapi la modă”. Nu o mai văzuse până atunci pe defunctă. Laţi mai văzut înainte? – Nu.. Reporterii scriau: „Soţie de conte depune mărturie în misterul unei drame aeriene”.micuţul ciucure pe podeaua avionului. care. – Care este ocupaţia dumneavoastră? – Sunt manager la „Ellis Vale Cement Co”.. 4.” Toţi se uitară cu plăcere la tânăra elegantă şi încântătoare.

De pe locul pe care îl ocupaţi puteaţi vedea. Continuaţi. cam pe la unu. chiţăi domnul Clancy.. – Şi-a mai părăsit cineva locul? – Tipul din faţa mea.. Stăteaţi pe scaunul nr. mult mai devreme. spuse procurorul. sărind de pe scaunul său. – Este singura persoană care a venit în direcţia dumneavoastră? Dumneavoastră v-aţi părăsit locul? 44 . – Dar dacă unul dintre pasageri ar fi păşit pe interval. Aţi observat dacă acest domn avea ceva în mână? – Cred că avea un stilou. practic. – Era în direcţia opusă celei în care stătea decedata? – Da. Când s-a întors din spate avea în mână o carte portocalie. pe toată lumea din compartiment. – Nu. nu puteam. – Şi nu l-aţi văzut? – Nu.. – A venit cumva spre spatele avionului? – Nu. bărbatul care stătea cu două scaune în faţa mea s-a ridicat şi s-a dus la toaletă. – Protestez. 4. Şi acela că scaunele au speteze înalte. domnule Ryder. Asta a fost mai devreme. – Vă rog să fiţi amabil şi să vă aşezaţi. – Avea ceva în mână? – Absolut nimic. într-o astfel de poziţie încât să îndrepte tubul spre defunctă.. – Sunteţi sigur? – Foarte. l-aţi fi putut vedea? – Desigur. Veţi fi audiat la momentul respectiv.– Vă rog să nu îmi vorbiţi pe tonul acesta. – Vreunul din pasagerii din faţa dumneavoastră şi-a părăsit scaunul? – Ei bine. s-a întors direct la scaunul lui. Nu puteam vedea pe nimeni care stătea pe partea mea dintr-un anumit motiv. El s-a dus în partea din spate a avionului.

Domnul Armand Dupont declară ca era în drum spre Londra. nu cree nici o agitaţie printre ziarişti. Apoi la bară veni indignatul domn Clancy. Mi-am procurat un tub de suflat.. dar cu foarte mici rezultate. Protestez vehement împotriva aluziei că tubul cu care s-a comis crima este tubul meu. coafeză. cum explică el pierzându-se în amănunte total inutile. – Da.. Domnişoara Jane Grey. El şi fiul său fuseseră foarte ocupaţi cu o discuţie cu caracter tehnic şi observară foarte puţin din ceea ce se petrecea în jurul lor. Urmară cei doi francezi. depuse o mărturie cu caracter negativ. Nu o văzuseră pe 45 . Senzaţie în sala tribunalului”. Dar senzaţia fu. Acesta este tubul meu. cu câteva grade inferior unei contese. unde urma să ţină o conferinţă în faţa Societăţii Regale de Ştiinţe Asiatice. Reporterii scriau. un pic prematură. dar în nici un caz nu am avut un tub de suflat cu mine. „Al doilea tub de suflat în sala tribunalului”. Apoi fu întrebat despre întâmplările de pe „Prometheus”. Procurorul se purtă sever cu domnul Clancy. – Adoptaţi un ton cu totul necorespunzător. arătă tubul său. poate. Domnul Clancy eră un subiect de importanţă minoră. l-am adus azi cu mine. ca să fi observat ceea ce se petrecea în jurul lui. fără ca domnul Clancy să fi observat câtuşi de puţin. Sunteţi liber. spuse ascuţit domnul Clancy. m-am dus la toaletă. „Un scriitor de romane poliţiste depune mărturie. domnule. cu un aer triumfător. I se spuse că se afla acolo ca să ajute justiţia. fusese prea tracasat de excentricităţile serviciilor de pe trenurile străine şi de dificultăţile ultimelor douăzeci şi patru de ore. Bine cunoscutul autor recunoaşte procurarea unei arme mortale. Domnul Norman Gale. Şi.– Da. stomatolog. Domnul Clancy. Întregul avion putea să tragă cu săgeţi veninoase. ba mai mult. nu să respingă nişte acuzaţii cu totul imaginare.

Se gândise că era posibil ca decedata să fi fost înţepată de o viespe. într-un spaţiu mic. niciodată nu am dat de un lucru ca ăsta.. – Niciodată.se putea exclude orice posibilitate de sinucidere sau accident .. – O cunoaşteţi pe această madame Morisot sau madame Giselle din vedere? – Nu.în plin aer.defunctă până ce atenţia nu le fusese atrasă de valul de agitaţie cauzat de descoperirea morţii ei. – Aţi întâlnit vreodată vreo rasă care foloseşte venin de şarpe ca otravă de săgeţi? Întrebarea aceasta fu nevoie să fie tradusă. închis. n-am mai văzut-o niciodată.din Persia. – V-aţi întors de curând din Orient. – Nu pentru mine. spuse el. nu-i aşa? Bătrânul domn Dupont ridică din umeri. Mărturia lui fu o repetare a celor spuse de tatăl său. În orice caz. scutură puternic din cap. pentru că el însuşi fusese deranjat de una şi trebuise în final să o omoare. O femeie fusese omorâtă . era fără doar şi poate cel mai uimitor şi incredibil caz care se dezbătuse vreodată în sala de tribunal. oricăt de 46 . Nu se punea problema ca o persoană din afară să fi comis crima. – Dar era o persoană bine cunoscută în Paris. domnule. Nu observase nimic. Îi urmă fiul său. aşa am înţeles? – Aşa este domnule . în ultimul timp. Procurorul îşi drese glasul şi se adresă juriului: Acesta. Era singurul fapt evident şi trebuia să se ţină cont de el. n-am prea stat în Paris. Cei doi Dupont erau ultimii martori. – Dumneavoastră şi fiul dumneavoastră aţi călătorit mult în ţinuturi pierdute de lume? – Pardon? – Aţi călătorit în ţinuturi sălbatice? – Asta e. Criminalul sau criminala trebuia să fie unul din martorii pe care îi auziseră în această dimineaţă. şi când domnul Dupont o înţelese.

ăă. el nu putea decât să propună verdictul antemenţionat. a colaborat. Privirea. care era pe departe de a fi satisfăcută. da. Un jurat cu faţă pătrată şi ochi bănuitori se aplecă în faţă respirând greoi. Domnul Poirot. Una din persoanele prezente minţise cu neruşinare. un scaun ocupat de domnul Hercule Poirot. săgeata găsită pe podea. dar stătea mărturie tubul de suflat. incredibil sau nu.înspăimântător şi de incredibil ar fi fost. Acum urma ca juriul să dezbată acest verdict. – Ah. fără ca cineva să-l fi observat. În absenţa unei alte mărturii care să incrimineze o anume persoană. se opri îndelung asupra mustăţilor lungi ale micului belgian. cu Scotland Yardul... pot spune.. Maniera în care fusese comisă crima era de o îndrăzneală de neegalat. domnule? – Desigur. – Pot să pun o întrebare. Sergentul Wilson veni lângă el şi îi şopti ceva. Bărbatul cu faţă pătrată îşi mută privirea spre domnul Hercule Poirot..sau doisprezece. este un foarte cunoscut şi respectat detectiv particular care. semnul de pe gâtul decedatei şi examenul medical care arată că. – Aţi spus că tubul de suflat a fost găsit sub un scaun? Al cui scaun? Procurorul îşi consultă însemnările. Părea de-a dreptul de necrezut. în câteva rânduri. Scaunul cu pricina era numărul 9. În văzul a zece martori . se întâmplase. 47 . Urma să fie treaba poliţiei să descopere cum şi unde există o legătură.criminalul dusese la gură un tub de suflat şi trimisese prin aer săgeata fatală. lui nu-i rămânea decât să adreseze juriului rugămintea de a da un verdict de crimă comisă de o persoană sau de persoane necunoscute. ţinând cont de stevarzi . Toţi cei prezenţi negaseră că o cunoscuseră pe defunctă. În absenţa vreunui motiv al crimei.

– Ce-i asta? Procurorul se încruntă. După anchetă Când Jane părăsi sala tribunalului după pronunţarea verdictului. Poirot râse şi el. se trezi cu Norman Gale lângă ea.„Străinii”. nici chiar când sunt mână în mână cu poliţia”.. „nu poţi avea încredere în străini. spuse omuleţul. el a făcut-o!”. Juriul se retrase. nu pot accepta acest verdict. spuneau ochii bărbatului cu faţă pătrată. După câteva minute. se auzi un glas în spatele lui. strigă Jane. nu-i aşa? – Da. – Era un verdict de crimă cu premeditare comis de mine. În timp ce ieşeam. Poirot dădu fericit din cap. Juraţii au gândit acelaşi lucru.reţin vorbele sale. Se hotărî asupra acesteia din urmă. am auzit un bărbat spunându-i altuia: „Străinul acela mic . Cei doi se întoarseră şi întâlniră ochii zâmbitori ai lui Hercule Poirot. îi fu remis un verdict amendat: „Considerăm că victima şi-a găsit moartea prin otrăvire. Capitolul V. neexistând dovezi suficiente care să demonstreze cine i-a administrat otrava”. Jane oscilă în a-l compătimi sau a râde. dar cum. Cu glas tare spuse: – Acest domn Poirot a fost cel care a ridicat săgeata. 48 . Se întoarse după cinci minte şi primul jurat îi înmână procurorului o bucată de hârtie.. – Mais oui. Acesta spuse: – Mă întreb ce era pe hârtia pe care procurorul nu a vrut s-o accepte cu nici un preţ? – Cred că pot să-ţi spun eu. – Oh. Prostii.

. Nu prea văd cum ar putea el detecta ceva. spuse Gale. Pustietatea ei accentua intimitatea celor doi tineri. cu o atitudine răutăcioasă. poate.– Dar. dar ai nevoie de o minte limpede. Ceainăria era aproape goală... Toate chestiile alea cu bărbi false sunt demodate. şi. dar eu n-am auzit niciodată de el”.. Jane şi Norman priviră în urma lui. detaşată.. detectivii rezolvă cazurile pe cale psihologică. spuse Gale. Era atrăgător. Chiar aş vrea un ceai.. tovarăşi de suferinţă... – N-ai o idee prea învechită despre detectivi? întrebă Jane. e un pic cam târziu... Găsiră o ceainărie şi o chelnăriţă arogantă. În zilele noastre. Jane îşi scoase mănuşile şi se uită peste masă la însoţitorul ei. – Ce individ caraghios. ar fi grozav de drăguţ din partea ta. dar ce-ai zice să iei ceaiul cu mine? Suntem.. Orice criminal l-ar mirosi de la o poştă.. e clar ca trebuie să mă pun pe treabă şi să-mi spăl reputaţia. Râseră amândoi. vezi dumneata. Îşi spuse în gând: „Ce-i cu tine. vreau să spun. Te-ar deranja. – Mai puţin obositor. O roşeaţă îi inundară obrajii şi vorbea cam precipitat. cu zâmbetul ăla şi cu ochii lui albaştri. – Înţeleg. – Ascultă.. prostule? Nu poţi să inviţi o fată la o ceaşcă de ceai fără să te bâlbâi şi să te înroşeşti ca un tâmpit? Ce va crede fata despre tine? Confuzia lui Gale o ajută pe Jane să-şi recapete în întregime siguranţa de sine. stând şi gândind. Se opri. – Fizic. le luă comanda cu un aer de parcă ţi-ar fi spus: „Să nu daţi vina pe mine dacă o să fiţi dezamăgiţi. Cu un zâmbet şi o plecăciune se îndepărtă. spuse ea. – Îţi mulţumesc mult.. Una înfierbântată n-ar scoate-o la capăt... Se presupune că aici servim ceai. spuse el. Şi nici nu văd cum s-ar putea deghiza. 49 . Şi era şi drăguţ. Îşi zice detectiv.

– Eu nu-s atât de sigură în privinţa asta. spuse Jane. În definitiv. atât de nedreaptă.. – Patronilor s-ar putea să nu le placă să aibă ca angajată o fată care a fost amestecată într-o crimă. Cred că ai dreptate. că ai omorât mult mai multe. şi n-ar fi prea confortabil să fii coafată de o persoană de genul ăsta. Viaţa e atât de. impulsiv.. rosti gânditor Norman Gale. nu. Se încruntă. Mă cam îngrijorează.. dacă pacienţii tăi vor crede că eşti vinovat. de obicei. nu te deranjează că sunt stomatolog. Nu m-am gândit la asta. Pot să jur.. Afurisită treabă! – Ei bine. Se aruncă în conversaţie Gale.– Afacerea asta cu crima e o chestiune ciudată. Câteodată îmi spun că s-o omori n-ar fi o crimă ci mai degrabă o faptă bună.. – Lumea e ciudată... – Ascultă. treaba asta are şi-un alt aspect ... vreau să spun. îi reaminti Jane. nu-i aşa? – Pe mine? Să mă deranjeze? 50 . încă nu s-a întâmplat. nu-i o perspectivă surâzătoare..s-ar putea să fiu eu persoana care a omorât-o! Iar când omorî o persoană se spune. Încă era stăpânit de senzaţia aceea absurdă de stinghereală. din punctul de vedere al slujbei. Aşa că vezi că am intenţii criminale. – Iar eu pot să jur că n-ai făcut-o tu.. Şi adăugă brusc. nu m-am gândit serios la asta. Dar asta nu te va ajuta.. are un glas de cioară şi strâmbă din nas la toate. – Oricum. E una mai ales. Un stomatolog care poate fi un criminal maniac. Un lucru ca ăsta pentru care n-ai nici o vină.. – D-da.. Gale arăta destul de îngândurat. Mi-ar plăcea uneori să-mi omor unele dintre cliente. da.. N-are rost să bombăni împotriva a ceva ce nu s-a întâmplat. – Ştiu.. – Pacienţii mei. – E suficient ca cineva să se uite la tine ca să-şi dea seama că n-ai putea omorî pe nimeni. Nu ştiu cum vor primi-o. n-ai făcut-o în cazul de faţă. dacă aş fi sigură că aş scăpa cu bine. spuse Norman privind-o intens.

să spunem. ei bine.. – Reprezint „Weekly Howl”. Un dentist e categoric cu o treaptă mai sus decât o coafeză. Conversaţia le fu întreruptă de un tânăr în costum maro..– Vreau să spun că. Căzură amândoi de acord asupra romantismului şi necesităţii tombolei şi deplânseră atitudinea neînţelegătoare a guvernului britanic. care le dădea târcoale de câteva minute. înclinată brusc spre confidenţe. – Mulţumesc. Jane. ceva comic. poate ceva mai mult. Şaizeci. şi eu cred. – Poate vei vrea să iei masa cu mine într-o seară şi pe urmă să mergem la un spectacol? – Mulţumesc. haideţi. fără ca ei să-l fi observat. domnişoară Grey. domnişoară Grey! Vă vom plăti bine. Râseră şi Norman spuse: – Simt că vom fi prieteni. Acum îşi scoase pălăria şi i se adresă lui Jane cu o anumită dezinvoltură. Urmă o pauză. îi povesti aventura biletului de tombolă. – Cât? – Cincizeci de lire.... nu. Tu nu? – Da.. Nu e o profesiune romantică. – Ei. ei bine.. – Fruntea sus! spuse Jane. vezi tu.. sau. Mă întreb dacă aţi avea ceva împotrivă să ne scrieţi un scurt articol pe tema crimei din avion? Punctul de vedere al unuia dintre pasageri. un dentist are întotdeauna ceva. 51 . apoi Gale spuse: – Cum ţi-a plăcut la Le Pinet? – M-am distrat grozav.. – Domnişoara Jane Grey? – Da. Pe când pe un doctor toată lumea îl ia în serios. – Ai mai fost acolo? – Nu..

52 . spunându-şi în gând: „N-a fost prea rău. spuse nonşalant tânărul. – Domnul Gale. dacă domnişoara Grey face nazuri. – Aşa că poţi s-o ştergi Norman Gale. nu-i aşa? Ascultaţi aici. – Nu vreau.– Nu. – Posibil. va fi şi o bună publicitate. domnule Gale. complet senin în faţa ameninţării. – Oricum. pentru că relatarea unei femei despre moartea altei femei e o ştire mai valoroasă.. Tânărul se întoarse cu speranţă spre el.. Domnişoara Grey nu vrea să fii deranjată. Acum ai răspunsul nostru. Nu e nevoie să scrieţi cu adevărat dumneavoastră.. Pleci de bună voie sau te zvârl afară? – Nu aveţi de ce să vă supăraţi. Nu cred c-aş şti ce să spun. dar depinde de genul de publicitate. Unul dintre colegii noştri vă va pune câteva întrebări şi va elabora toată treaba în locul dumneavoastră. ce-ar fi să daţi dumneavoastră lovitura? Cinci sute de cuvinte. – Nu. spuse Jane.. Ieşi vesel din ceainărie. Am luat un interviu decent”. Sper ca măcar câţiva dintre pacienţii mei să nu citească ziarele şi să rămână neştiutori în privinţa faptului că am fost amestecat într-o crimă. spuse Jane. – Ce-aţi zice de o sută de marafeţi? Ascultaţi. – Tocmai de asta mă tem cel mai tare. şi sunaţi-mă dacă vă răzgândiţi. nu. Nu-mi place ideea. în ziua de azi.. Nu o să aveţi nici cea mai mică bătaie de cap. al amândurora. Iată cartea mea de vizită. nu obţii nimic fără publicitate. Un om în ascensiune profesională. spuse tânărul. Bună seara. Vă ofer o ocazie grozavă. chiar vă scot o sută.. N-am să scriu un cuvânt pentru dumneata. toţi pacienţii dumneavoastră vor citi articolul. – Nici o problemă. dar îmi daţi şi o fotografie. o carieră strălucitoare în faţa dumneavoastră. să ştiţi. spuse Norman. – În afară de plată. – Ei bine. iar ăsta-i un târg bun. Şi vă vom da tot cât i-am oferit şi domnişoarei Grey.

.. Nu m-am întrebat în mod serios cine. şi totodată uimit de vreun gând. Jane continuă: – Nu văd cum am putea avea noi vreo idee.. fireşte. Tu? 53 . M-am gândit doar la mine şi mi-am făcut griji. nu cred. Demnul Norman Gale vorbise pe larg despre ce efect poate avea asupra carierei unui om faptul de a fi fost implicat într-o crimă. După plecarea tânărului.. spuse Jane. (pot să-ţi spun pe nume.Într-adevăr. nici nu mi-am dat seama că unul dintre ei trebuie s-o fi omorât. ei bine. nu te superi?). Fusese un şoc cumplit pentru ea şi nu suporta să se gândească la asta. apoi spuse: – Jane. – Da.. Până azi. Domnul Gale îşi exprimase cu umor speranţa că unii dintre clienţii săi citesc numai rubricile de modă şi de sport. procurorul a spus-o foarte pe şleau. cel puţin eu. următoarea ediţie a lui „Weekly Hawl” conţinea o coloană importantă despre vederile a doi dintre martorii „Misterioasei crime aeriene”.. – Da.. Vreau să spun că n-am văzut nimic. – Te-ai gândit la asta? Te-ai gândit cu adevarat la asta? – Nu. Ştiu că eu n-am făcut-o şi mai ştiu că nici tu n-ai făcut-o pentru că.. pentru că te-am urmărit majoritatea timpului. Domnişoara Jane Grey declarase că e prea distrusă ca să vorbească despre problemă.... Jane spuse: – Mă întreb de ce nu s-a dus la oameni mai importanţi? – I-au luat-o înainte cei mai buni ca el. Norman Gale părea foarte îngândurat. cine dintre ceilalţi a făcut-o. Şi. aşa că s-ar putea să nu se gândească la ce-i mai rău când se aşează pe scaunul dentistului. chiar şi nevinovat fiind. dar cine? N-am nici cea mai mică idee.. Sau poate a încercat şi a dat greş. că n-am făcut-o eu! Aşa că trebuie să fi fost unul dintre ceilalţi. Ştiu că n-ai fost tu.. Rămase un timp încruntat.. rânji Gale. Tu ai? – Nu. din acelaşi motiv. Jane. cine crezi că a omorât-o pe această Giselle? – N-am nici cea mai mică idee.

” Cu glas tare.. Jane se opri şi se înroşi. Mă uitam chiar în lungul intervalului.. sunt sigură.. Vreau să spun că aş fi. Femeile de peste drum de noi? – Nu cred că cineva ca lady Horbury umblă să omoare lumea. pe scurt nedepistabile.. – Dacă ar fi vrut s-o omoare putea să folosească vreo otravă nedetectabilă şi nimeni n-ar fi ştiut vreodată. domnişoara Kerr. Stevarzii? – Nu. Jane... Îşi aminti că ochii îi fuseseră fixaţi pe puloverul albastru şi că mintea ei. Cine a omorât-o? Să-i trecem pe toţi în revistă... Dar eu eram. Dar n-are rost să mă gândesc prea departe. E minunată. Afacerea asta cu crima e un motiv tot atât de bun ca oricare altul. – Numai un nepopular M.F. Trebuie să găsesc câteva pretexte ca s-o văd des. fără miros. 54 . Da.Gale clătină din cap.. într-adevăr. era în principal concentrată asupra fiinţei care se ascundea sub puloverul albastru. departe de a fi receptivă la ce se întâmplă în jurul ei.. Am să mă însor cu ea.F.. nu erai cu faţa în direcţia aia.. 1 S-ar putea să ai dreptate.H. spuse: – Să ne gândim acum. conform procurorului. cred că.. – Nimic. este persoana cea mai puţin probabilă. e mult prea rasată.. – Tocmai de asta pare atât de ciudat. aşa că îl ştergem de pe listă. Aceste otrăvuri fără gust. dar se pare că el. obraznicul ăla de reporter cu publicitatea lui. Iar cealaltă. Norman Gale gândi: „Mă întreb de ce o fi roşit aşa. = Master of Foxhounds. – De acord. În plus. spuse neîncrezător Norman. Apoi e mustăciosul. Nar omorî o franţuzoaică bătrână. – D-da. ar fi bine să fac ceva. Tu n-ai avut cum să vezi.. sunt foarte 1 M. sunt..H. Doctorul? Nici el nu pare prea indicat.

dar mă îndoiesc că există cu adevărat. recunoscu Gale. Tu şi cu mine suntem nevinovaţi. Mă gândeam că cel tânăr arăta foarte nefericit şi îngrijorat. – Şi tu probabil ai fi fost îngrijorată.. – Şi cei doi francezi? – Asta e cel mai probabil. 55 . cum îl cheamă.. – O crimă nu îi implică doar pe victimă şi pe cel vinovat. şi nu era nevoie să declare că are un tub de suflat. cine o moşteneşte. s-ar putea să fie el. dacă ai fi comis o crimă. – Apoi e Jameson. şi toate celelalte. Norman Gale rosti gânditor: – Crezi că e doar o speculaţie prostească? Jane întrebă rece: – Nu e? – Nu chiar. nu.. Au ocupat locuri ciudate. spuse întunecat Norman Gale. dar se cutremură brusc. Ea îi afectează şi pe cei nevinovaţi. Ce duşmani avea. fără să ştim o gramadă de lucruri despre bătrâna care a fost omorâtă. – Se pare că nu prea obţinem nimic. Dar el pare un omuleţ drăguţ.. apoi continuă încetişor: Am un sentiment ciudat.convenabile. dar umbra crimei ne-a atins. – Totuşi. Jane era o persoană lucidă şi cu bun simţ. – Şi mie mi-e puţin frică. Nu ştiu cum ne va afecta vieţile această umbră. – Nu spune asta! Mă faci să-mi fie frică. ori el a făcut-o.. Sper să nu fi fost ei. Gale ezită. Şi fireşte. Ce părere ai de omuleţul care deţine un tub de suflat? – Treaba e cam suspectă.. – Nu văd cum am putea obţine ceva. puteau sa aibă vreun motiv pe care noi nu-l cunoaştem. iar bătrânul era un scump. arăta drăguţ. Jane se uită întrebătoare la el... Ryder? – Da.

. care îşi închipuia cam în ce termeni putuse vorbi despre el Giraud (pe care el însuşi obişnuia să-l numească în sens peiorativ „omul-ogar”) îşi permise. – Vom fi chiar omorâţi. acum câţiva ani. – Ei bine. – Mă tem că asta ar fi putut dăuna profesiei mele.. Japp îl prezentă. Consultări Hercule Poirot se întâlni cu prietenul său. De ei se apropie un bărbat înalt. Asta. Iar Poirot. puţin mai înainte fermecătoarei domnişoare. Cât pe ce să te vezi închis într-o celulă de-a poliţiei. 2 Referire la romanul „Crimă pe terenul de golf”. De asemenea. doar dacă nu aveţi nici o obiecţie privind colaborarea mea. Acesta îl întâmpină cu un rânjet. monsieur Poirot. 56 . cu o faţă inteligentă şi melancolică. din această colecţie. în cărţi. spuse Foumier înclinându-se şi dând mâna cu Poirot. – Acesta este monsieur Fournier de la Sûreté! A venit să colaboreze cu noi în această afacere. – Înţelegeţi. după cum i-am spus. În afacerea asta eşti la pământ. spuse el. – E în regulă. – Cred că am avut plăcerea să vă întâlnesc. fireşte. spuse Japp. uneori detectivii se dovedesc a fi criminali. îngână ceremonios francezul. un zâmbet discret2. bătându-l prieteneşte pe spate. bătrâne. Un surâs uşor păru să-i înflorească pe buze. am auzit multe despre dumneavoastră de la monsieur Giraud.Capitolul VI. răspunse cu gravitate Poirot. L-am invitat şi pe maître Thibault. sugeră Poirot. – Salut. inspectorul Japp. – Aş propune să luăm toţi trei cina în apartamentul meu. sunt nerăbdător să-mi spăl reputatia. la rândul său.

aici pot vorbi mult mai liber decât în sala tribunalului: înainte de anchetă. – Întotdeauna masa trebuie să cadă bine la stomac.asta e impresia mea . să trecem la treburile noastre. pe dumnealui asupra oricărui aspect care ne-ar putea fi de folos. Dar acum să auzim ce ne puteţi spune despre această femeie. monsieur Poirot. cunosc foarte puţine. Ceea ce vă pot spune eu e următorul lucru: madame Giselle a fost ceea ce se cheamă. Era unică. Fireşte. şi a avut putere. zise Japp cu un rânjet. – Cam franţuzită. Despre viaţa ei particulară nu ştiu mai nimic. în timpul excelentei mese pe care micul belgian le-o oferi prietenilor săi. spuse Japp. ca să nu-ţi paralizeze gândirea. Despre trecutul ei nu deţin informaţii. Giselle. în ţara asta. rosti Japp. „un caracter”. – Sincer vorbind. dar a dracului de bună. Dar n-am să mă contrazic pe tema asta. – O masă delicioasă. murmură Thibault. monsieur Fournier vă va putea relata mai multe. Probabil. Să nu fie grea. era arătoasă. – La urma urmei. Tipul franţuzoaicei încăpăţânate 57 . Cred că în tinereţe..o femeie căreia îi plăcea puterea. spuse Poirot. se poate mânca bine în Anglia. A fost o adevărată femeie de afaceri. Ei bine. Niciodată nu e bine să te grăbeşti. – La dispoziţia dumneavoastră. doar strictul necesar. mai întâi. spuse Japp. – Foarte drept. nu se făcu nici o menţiune cu privire la caz. Era . E cea mai bună glumă care am auzit-o în ultimii zece ani. – N-aş crede că stomacul meu mi-a creat vreodată probleme. aşa că propun să începem prin a-l consulta. am avut o scurtă discuţie cu inspectorul Japp şi el mi-a indicat să adopt o politică rezervată. Prin consens. domnilor..– E sigur că juraţilor nu le-a plăcut înfăţişarea dumitale. aprecie Fournier mânuind delicat o scobitoare.ca pe-o persoană publică. Probabil şi-a pierdut frumuseţea din pricina variolei. O ştiam ca toată lumea . Ştiu că monsieur Thibault are o întâlnire în seara asta.

Aceste clase sunt deosebit de vulnerabile la forţa opiniei publice.. nu ţinea cont de nici un sentiment. Nu poţi să ceri prea mult de la oameni. spuse el. – Da. în acelaşi timp. madame Giselle era foarte cinstită. Acesta dădu din cap cu un aer întunecat melancolic. Sincer vorbind nu şi-a folosit niciodată informaţiile pentru a obţine bani de la cineva. adică reprezentau o datorie.. – Adică? La ce vă referiţi? – Chantage... Voi repeta şi eu ce a spus prietenul nostru: conform principiilor ei. dar pot să vă spun că avea propriile-i metode de a face să i se plătească. conform principiilor ei. decât doar dacă acei bani i se cuveneau.. Totuşi. Privi spre Fournier. iar sistemul ei informaţional funcţiona extrem de bine. 58 . – După cum spunea maître Thibault azi. legea ar fi putut-o trage la răspundere dacă s-ar fi ivit vreo dovadă. Era cinstită. iar când ajungea să le folosească era oarbă şi surdă. Madame Giselle avea un serviciu secret propriu. – Şantaj? repetă Japp. aşteptând confirmarea. Obiceiul lui madame Giselle era de a împrumuta bani doar pe bază de chitanţă simplă. – Vreţi să spuneţi că acele informaţii constituiau forma ei de apărare? – Exact. înainte de a acorda un împrumut (fireşte. şantaj de o formă aparte şi specializată. însă asta. când se punea problema unei sume mari). şi pot să vă asigur. Poirot se aplecă interesat.. corectă cu cei ce îi erau credincioşi.care n-a permis sentimentelor să-i afecteze afacerile. însă. Firea omului e aşa cum e. obişnuia să adune cât mai multe informaţii cu putinţă despre clientul cu pricina. – Da. avea reputaţia unui partener de afaceri deosebit de cinstit. Păstra discreţia privind suma împrumutată şi modul de plată. clientela lui madame Giselle era alcătuită din persoane din înalta societate şi profesionişti în domeniu. Ridică din umeri a neputinţă.

– Şi e mare averea ei? întrebă Poirot. Un bărbat sau o femeie cu o poziţie proeminentă ar fi făcut tot ce era omeneşte posibil pentru a evita un scandal public. am impresia chiar că mama sa n-o mai văzuse din fragedă copilărie. Cealaltă e cine urmează s-o moştenească. ce se întâmpla atunci? întrebă Poirot. nu-i aşa? întrebă Japp. l-aş numi eu. presupunând că rău-platnicul nu plătea. n-a mai făcut alt testament. pe ghicite. în ceea ce priveşte punerea sub acuzare. Natura umană e natura umană. efect moral. – Şi. cum s-ar spune. Avea. spuse Japp.. adică.asta îi făcea pe ceilalţi să plătească mai mult. nu direct.. foarte rar a trebuit să someze un rău-platnic.. Nu locuia cu mama ei. – Efect imoral. răspunse Fournier. sistemul ei mergea! Foarte.. Poirot fluieră. cu excepţia unei mici donaţii pentru servitoarea ei. Anne Morisot. – Dar indirect? – Indirect . în urmă cu mulţi ani. noi îi cunoaşteam metodele. îşi frecă gânditor nasul.. informaţiile pe care le deţinea erau făcute publice. – Opt sau nouă milioane de franci. sau date persoanei interesante de problema respectivă. fiicei sale.domnilor.. spuse avocatul. Se adresă lui Thibault. Avocatul ridică din umeri. Apoi. Ridică din umeri. Cum ziceam. Poirot spuse: – Beneficia din punct de vedere financiar de pe urma asta? – Nu. Japp spuse: 59 . Din câte ştiu. asta ne dă răspunsul la întrebarea privind motivul crimei. Urmă un moment de tăcere. Ei bine. dar. – Exact. – În acest caz. madame Giselle şi-a făcut testamentul prin care lăsa totul. Asta e o problemă mult mai complicată. Ne puteţi ajuta cât de cât în problema asta? – Avea o fată.

Avea un seif în care îşi ţinea hârtiile.. Toţi cei din avion neagă că au cunoscut-o. sec. Fournier? – Prietene. Îmi închipui că în jur de douăzeci şi patru. – Ce? Dar e uluitor! exclamă Japp.. în acelaşi timp. Am o întâlnire. Câţi ani să aibă? – Asta n-o pot afirma cu precizie.. Unul dintre ei minte. spuse Japp. Elise primise instrucţiuni ca. să deschidă seiful (al cărui cifru îl cunoştea) şi să dea foc hârtiilor ce se aflau în el. spuse Poirot. Putea fi suspectată că şi-a omorât mama ca să pună mâna pe avere. – Vedeţi. – Doar că n-a fost în acel avion. rate de schimb. Era neîncrezătoare. Elise. spuse francezul. îmi cunoaşteţi adresa. – Ei bine. nu-i aşa. – Trebuie să vă părăsesc. era şi o femeie de cuvânt. douăzeci şi cinci de ani. domnilor. Se ţinea de cuvânt în faţa celor care îşi respectau şi ei cuvântul faţă de ea. vai trebuie să fie peste o sută de mii de lire! Mamăă! – Mademoiselle Anne Morisot va fi o tânără foarte bogată.– Doamne. Dacă vă mai pot fi de folos cu ceva. însă. mut de uimire. Japp clătină din cap. imediat ce am aflat vestea şi am vorbit cu Scotland Yardul la telefon. Dădu ceremonios mâna cu fiecare şi părăsi apartamentul. Le promisese clienţilor ei că se va purta cinstit. – Arse? De cine? De ce? – Madame Giselle avea o servitoare de încredere.. n-ai fi zis! Staţi să văd. Cei patru rămaseră tăcuţi. reflectând asupra ciudatului caracter al moartei.. Toate fuseseră arse. în cazul în care stăpânei ei avea să i se întâmple ceva. Va trebui să descoperim care.. se pare că nu există nimic care să arate că are vreo legătură cu crima. 60 . ne-am dus direct acasă la ea. spuse Fournier. Ne-ar fi de folos dacă ne-am uita prin hârtiile ei. asta înseamnă. Maître Thibault se ridică. Va trebui să ne limităm la povestea cu şantajul. madame Giselle avea propriul ei cod.

– Ăsta-i un punct bun. Ei bine.. spuse Japp. să luăm pasagerii şi să analizăm probabilităţile şi . În primul rând. – Eşti o fire prea încrezătoare. sunt stevarzii. Vara..chiar mai important . Probabilităţi După plecarea lui maître Thibault.. Pentru început. să se ocupe el de ei. prietene. adică în compartimentul din spate . asta e tot treaba dumitale. dacă vreunul din ei ar fi avut vreo legătură cu afacerea asta. 61 . În avion erau unsprezece pasageri.Capitolul VII. N-ar trebui să ai încredere în nimeni. îmi amintesc că am auzit câteva persoane de pe „Prometheus” menţionând Le Pinet. aici de faţă. – Ei bine. să ne apucăm de treabă. cam peste tot. De englezi mă ocup eu. adică să vedem cine ar fi putut avea o poziţie propice mânuirii tubului de suflat. în total treispezece oameni.unsperezece călători şi doi stevarzi. Făcu o schiţă mare a avionului şi o puse în mijlocul mesei. Apoi trebuie să ne ocupăm de crima propriu-zisă. Unul din cei doisprezece rămaşi i-a venit de hac bătrânei. Asta reduce numărul la unsprezece. Wimereux. îl putem elimina pe monsieur Poirot. Şi acum. sobri. Poirot clătină din cap cu tristeţe. putem să te lăsăm dacă vrei. să-ncercăm să-i dăm de capăt.Deauville. e o pistă. spuse Japp bine dispus. madame Giselle făcea o gramadă de afaceri în staţiunile balneare franceze . alţii francezi. Se ducea şi în sud. Aş fi foarte surprins. Fournier. Din punctul de vedere al probabilităţii. Deci. – Şi nu numai la Paris. Apoi.. Scoase capacul stiloului.. – Şi-acum.posibilităţile. E improbabil să fi împrumutat bani pe scară mare şi amândoi au referinţe excelente: sunt bărbaţi decenţi. Pe aceştia din urmă am să-i dau pe mâna lui Fournier. trebuie făcute cercetări la Paris.. observă Fournier. i-aş exclude pe amândoi. Le Pinet. la Nisa sau Antibe. Unii pasageri erau englezi. cei trei traseră scaunele mai aproape de masă. absolut în nimeni.

Criminalul a avut un noroc drăcesc.. dacă cineva mi-ar fi prezis. – Miracol sau nu. Ştiu din experienţă că majoritatea oamenilor e oarbă ca liliecii. că am să investighez o crimă în care o femeie a fost omorâtă cu o săgeată otrăvită cu venin de şarpe. dar habar n-avem cine a comis crima! Ăsta-i un succes! – E noroc chiar. treaba a reuşit să treacă neobservată. – Şi totuşi. spuse gânditor francezul.. Fireşte. Curată nebunie. Asta-i punctul meu de vedere. crima asta e o insultă! Oftă adânc. părerea mea e următoarea: o afacere trebuie judecată după rezultatele ei. Poirot zâmbi. da? – Fireşte.. interveni cu o întrebare. Fournier îl privi curios. cum e una la o sută. a reuşit. suntem obligaţi să-i includem. Avem probele medicale... A fost o nebunie. Ei au umblat în sus şi-n jos prin avion. arma. pare aproape un miracol. acelaşi lucru e valabil pentru fiecare. fără ca cineva să-l observe. – Crezi că a fost un mod prostesc de a comite o crimă. asta e! rosti Japp. acum o săptămână. care stătea cu ochii plecaţi.Pe de altă parte. s-ar fi putut afla într-o astfel de poziţie care să le permită să folosească . – Şi totuşi. într-un avion plin de oameni. Poirot. Aceasta a reuşit. îl contrazise Japp. Poirot clătină din cap cu un aer nemulţumit. absolut o nebunie să comiţi o crimă în felul acesta. într-un fel. discutăm despre ea. din punctul de vedere al posibilităţilor.. Cel mai tâmpit mod de a comite o crimă. dar există limite. La un moment dat. Criminalul ar fi trebuit să fie localizat de cinci sau şase ori. – Ce e în mintea dumneavoastră. fumând în tăcere. vreau să spun . Stăm toţi trei aici. monsieur Poirot? – Mon ami...din unghiul corespunzător. Doar printr-o întâmplare. 62 . i-aş fi râs în nas! E o insultă. ei bine.deşi nu cred că un stevard ar trage o sageata otrăvită printr-un tub.

Aici stătea coafeza. cred că nici unul nu are vreo legătură cu povestea asta. – Mă interesează ce ziceţi amândoi. personal. de o persoană cu un simţ al umorului pervertit. – Nu. 63 . pare plevuşcă. Lovi cu creionul pe schiţă. A avut un bilet de tombolă. şi a plecat la Le Pinet. asta restrânge mult aria căutărilor. Să începem de lângă bucătărie şi toalete. îţi aminteşti ce am spus. Într-o crimă e foarte important să se ţină cont de psihologia criminalului. cât şi ca Giselle s-o fi avut cu ceva „la mână”. – Ăsta e genul de chestii care îi plac domnului Poirot. Şi nu cred ca unei coafeze să i se fi ivit ocazia de a intra în posesia veninului. Locul numărul 16. Japp pufni uşor. Asta înseamnă că e o jucătoare. nu-i putem absolvi total pe cei doi stevarzi. întorcându-ne la oile noastre. însă. poate. Îţi cunosc mintea întortocheată.. Eu n-aş absolvi pe nimeni. Într-un fel.. spuse gânditor Founier.. a câştigat.. Asupra acestui aspect n-am nici un dubiu. pasagerii. deşi pare improbabil atât să fi împrumutat o sumă mare. Japp continuă: – Ei bine. – Presupun că nu te îndoieşti că crima a fost comisă în felul acesta? întrebă bănuitor Japp. asta-i absolut sigur. acest caz are anumite puncte. La auzul cuvântului psihologie. Probabil doar doi oameni dintr-o sută deţin cunoştinţe despre otrava asta şi cum se procură. folosirea veninului a fost o greşeală. Şi-acum.. S-ar putea să fi fost la strâmtoare şi să fi împrumutat de la bătrână. Totuşi. Moartea a fost provocată de spinul otrăvit pe care eu însumi l-am ridicat de pe podea. Pentru ce căutăm. Jane Grey. nu prietene. Eşti de acord monsieur Poirot? – Oh. – Ţine-o p-a dumitale.. clătinând din cap cu uimire. Nu se foloseşte ca fixativ sau ca cremă de faţă. spuse el. Se opri. nu-i plăcea cuvântul.– E o crimă comisă. şi nici nu avea încredere în el...

– Şi cealaltă? – Linia ştiinţifică. locul lui Giselle. spuse el. Aproape acelaşi lucru. dar să continuăm. Japp era absorbit de propriile sale idei.şi toţi susţin că nu s-a mişcat . Fournier îi aruncă o privire întrebătoare. Plevuşcă. precum şi despre obiceiurile triburilor indigene care folosesc venin ca să-şi înlăture inamicii . Veninul ăsta de spurcătură este o chestiune cu care se fac experienţe în laboratoarele de primă clasă.– Ceea ce face ca măcar un lucru să fie foarte limpede.. e valabil şi pentru el. Atât motivul crimei. Cercetarea. mai exact . Dacă fata nu s-a mişcat de pe scaun . Norman Gale. Fata asta. Posibilitatea mânuirii tubului de suflat e foarte îndoielnică. 64 . Criminalul trebuie să intre în una din aceste două categorii: fie e un om care a hoinărit prin lume în ţinuturi sălbatice. Grey. între ele. aproape inexistentă. spuse Japp. – Interesant şi sugestiv. Ăsta a fost al dentistului. cât şi procurarea veninului par improbabile.i-ar fi fost practic imposibil să sufle săgeata în aşa fel încât să pătrundă în gândul bătrânei. – Eu văd treaba în felul următor. Priviţi! Cei trei se aplecară asupra schiţei. spuse Fournier. mulţi oameni şi multe locuri.e folosit în medicină câteodată. locul opus.. Am avut o discuţie cu Winterspoon. Cred ca putem frumuşel s-o scoatem din cauză. – Da. Iar aici e 2. un om care cunoaşte câte ceva despre şerpi şi despre cele mai veninoase specii. Veninul de şarpe . S-au intreprins o grămadă de cercetări pe tema muşcăturii de şarpe. spuse Poirot. Se foloseşte cu destul succes în tratarea epilepsiei. Şi-acum. Nu cred să fi avut nici cea mai mică ocazie să-şi procure venin de şarpe. 12.veninul de cobra.asta-i categoria numărul 1. nu se potriveşte nici uneia din categorii. – Aici e 16.

– Dentistul are şi-aşa destul de furcă cu pacienţii. toamna.ochi şi antrenament. Scutură din cap. ce anapoda sună! Nare sens. – Într-adevăr. – Acum să traversăm intervalul 17.. Mademoiselle Kerr. Totuşi. Nu pare a avea vreun secret grav la viaţa ei. din poziţia asta. nu de vindecare.. dar. deoarece vroia să stea lângă prietena ei. Nu ştiu dacă trasul cu puşca îţi ajută să mânuieşti bine un tub de suflat. Poziţia e posibilă. dar doar ca să meargă la toaletă. Venetia ar fi tras (sau să spunem sufla?) în diagonală. o fi având prieteni . Ar fi un caz de omor. – Iniţial.. Deci. Ar fi putut împrumuta de la Giselle. Însă în ceea ce priveşte posibilitatea. Dacă Giselle şi-a întors capul să se uite puţin pe fereastră. pare foarte puţin probabil. – De acord. Totuşi i-ar fi fost cam peste mână. nu avea cum să ajungă mai departe de intervalul de aici. îl scoatem şi pe el din cauză. unde capeţi acces la oarecare afaceri ciudate cu otrăvuri.bărbaţi . stomatologii. E un peşte mare. probabil. Putea să aibă ca prieten un om de ştiinţă. în mod regulat. ăsta a fost locul meu.. spuse Poirot. spre spatele avionului. 65 .. Pur şi simplu nu poţi s-o asociezi unei crime. E genul de femeie care. am văzut-o azi la anchetă. Pe calea asta să intre în posesia vreunei substanţe ciudate a băştinaşilor. şi-a părăsit locul. spuse rânjind Japp. Oricum. Într-adevăr. Pentru asta ar fi fost nevoită să se ridice în picioare. cred că s-ar fi putut învârti în cercuri. Întorcându-se la locul său. îngână blând Poirot. I l-am cedat uneia dintre doamne.. iese din cursă. – Onorabila Venetia Kerr. presupun că-i tot o problemă de ochi . spuse Fournier.– Nu-i o injecţie pe care s-o facă. să fi tras şi să fi nimerit drept în gâtul bătrânei e ca şi cum ar fi tras după colţ. merge la vânătoare. ori. Va trebui să ne ocupăm puţin de ea.care au încins mari partide de vânătoare în ţinuturi salbatice. care e în direcţia opusă. a sărit peste cal odată. Să mergem mai departe. Totuşi. spuse Founier.

. Cunosc ceva despre ea.. de ce creierul trebuie să fie sclavul stomacului? – Nici eu nu mă simt bine în avion. pe care nu l-ar bănui nimeni.. Nu prea e genul care să se ducă la o franţuzoaică să împrumute bani. e la toartă cu cercetătorii din domeniul medicinei. – Monsieur Hercule Poirot şi doctorul Bryant. Ce are de spus monsieur Poirot în apărarea sa? Poirot clătină cu tristeţe din cap. sau dacă nu la toartă. Vai.– Locul 13. Nu m-ar mira să aibă câteva secrete de ascuns. Parc-ar fi puţin oaia neagră. anunţă Fornier cu degetul pe plan. în văzul a zece oameni. – Un punct bun pentru dumneata. – Lucrurile astea se ţin sub control.. Nu e ca şi cum ai arunca o cutie de conserve în luncă. – Da. un om deştept poate să subtilizeze ceva. spuse Japp. obiectă Poirot. – Şi acum. dar nu poţi să ştii niciodată. doctorul Bryant. 66 . Ar fi trebuit să se suie cu genunchii pe scaun. Da. până aici e bine. la dracu. măcar în contact cu ei. – Întâmplător. tot ce se poate. spuse Japp. să se aplece peste spetează. – Absolut de acord. pe care am să vi-l povestesc la momentul potrivit. Şi-apoi. Lady Horbury. e genul de porumbiţă care să se fi încurcat cu Giselle. Dar cum a făcut-o? Nici ea nu şi-a părăsit scaunul. e făcut pentru viaţă! Aici intervine teoria mea ştiinţifică. să mergem mai departe! – 9 şi 10. rosti el patetic. aprobă Fournier. Oh. Un om ca Bryant. – Foarte bine. îl aprobă Fournier. spuse Fournier. ştiu că doamna în cauză a pierdut serios la masa de bacara la Le Pinet. mai ales un om ca doctorul Bryant. – Chiar dacă se ţin sub control. Închise ochii şi dădu din cap explicit. Ce-i cu doctorul Bryant? Mare rechin în Harley Street. – Mon estomac. în vârful piramidei. Putea foarte uşor să ia un flacon pentru probe cu venin de şarpe din vreun laborator ultrautilat.

moarte naturală? Poirot tuşi.– Singura problemă e de ce a atras atenţia asupra afacerii? De ce nu a spus că femeia a murit de infarct. – Aşa gândeşti acum pentru că ştii că a fost o crimă. impresie. Îşi putea întoarce capul după colţul scaunului şi sufla prin tub în diagonală. Bryant e clar pe lista suspecţilor. spuse Poirot. totul indică o crimă. Fournier nu fu de acord. îmi închipui. aprobă Japp.. – Exista o singură şansă ca criminalul să fi putut ridica spinul neobservat. – Nici n-am putea s-o uităm. Ai grijă dumneata să ne pomeneşti întruna de ea. – Oricum. Poirot scutură din cap. – Spinul urma să fie recuperat cumva. Ceilalţi doi îl priviră întrebător.. semăna foarte bine a moarte naturală.. Oricine a fost. s-o numim? În definitiv. cam riscant. Dar când o femeie moare subit de atac de cord. Un motiv care. O dată găsit. Fournier continuă: – Să presupunem că te afli într-un tren care trece pe lângă o casă în flăcări. – Bryant? – Bryant sau altul.. ţinti Japp. Mă refer la un motiv psihologic. 67 . Ochii tuturor se vor aţinti îndată pe fereastră. cine observă gestul sau meditează asupra lui? – Asta-i drept. Dar de ce nu l-a văzut nimeni?! Dar n-am s-o iau iar de la capăt. – Continuă. iar unui bărbat îi cade batista şi se apleacă să şi-o ridice. continuă Poirot. E interesant ce spui. Ei bine. n-a fost văzut! – Iar pentru ăsta trebuie să existe un motiv.. – Hm. din cât am auzit. prietene. va fi pe placul lui monsieur Poirot.. s-a întâmplat ca eu să observ spinul fatal pe podea şi să-l ridic. opină Fournier.. posibil ca rezultat a înţepăturii de viespe nu uitaţi. a fost o viespe.. – Îmi închipui că asta a fost prima lui.

singurul pasager care a făcut-o. – Te asigur. A existat un moment psihologic3. ştie cam totul despre tuburile de sulfat. Japp rosti numele cu o oarecare savoare. îl vom nota ca pe un punct de întrebat. Japp continuă: – Putea folosi tubul de foarte aproape. în care s-a ivit exact aceeaşi problemă. un om ar putea scoate cuţitul şi înjunghia un alt om. el e cel mai probabil suspect pe care îl avem.. – Ei bine. 3 Referire la romanul „Cinci purceluşi” din această colecţie. fără ca cineva să-l vadă. în speţă de veninuri. chiar el a spus-o. Dar. Şi a avut şanse mari s-o facă. – Adevărat.. – Aşa e. că n-am uitat aspectul acesta. spuse Japp. – S-ar cuveni să-l descoperim. şi să-l determine pe un cercetător naiv să-l lase să se uite la un asemenea venin? Nu uitaţi că el a trecut pe lângă locul lui Giselle . prietene. Îmi amintesc de un caz de care m-am ocupat. – După părerea mea. care trebuie să fi fost în stare să producă efectul deosebit care a provocat acel moment. dacă a existat un asemenea moment psihologic. un caz de otrăvire. Dacă descoperim că a existat un astfel de moment în timpul călătoriei pe „Prometheus”. Ce poate fi mai uşor pentru un scriitor de romane poliţiste decât să fie interesat de otrăvuri puternice. 68 .Toţi vor avea atenţia concentrată asupra unui anumit punct. Ajung acum la locul numărul 8 ..Daniel Michael Clancy. spuse francezul. spuse Japp. – Ceea ce te pune pe gânduri. perfect. interogându-i pe stevarzi şi pe pasageri. logica ne spune că a fost cauzat de criminal.. spuse Poirot. spuse Poirot. fără să aibă nevoie de vreun „moment psihologic”. cum îl numiţi. – Perfect. Într-un astfel de moment. Reţineţi.

concentrarea asupra subiectului i-ar fi făcut orbi şi surzi la tot ce era în jurul lor.locul chiar din faţa moartei. săpând şi dând la iveală tot felul de lucruri. Aceştia l-ar fi observat. şi să citeşti. Şi presupun că au bătut lumea în lung şi-n lat. ar fi trebuit să se oprească chiar lângă arheologi. – Dar nu crezi că e şi probabil? Fournier dădu din cap cu îndoială..C. eh bien.. continuă Japp.. după părerea mea. Anno Domini 1935 nu exista pentru ei. aşa că sunt obişnuiţi cu ţinuturile sălbatice. – Numărul 4 era Ryder . admise Fournier. Cât despre tubul pe care l-a arătat azi. spuse Poirot. când a revenit la locul său. – Da. – Ei bine. să trecem la ei. Treburile astea ajung să te obsedeze. Ce ne poţi spune despre cei doi Dupont. Dar nu-l putem exclude. e probabil. uşor mai în faţă decât locul ocupat de Giselle. Poziţia lor în avion e foarte bună. Nu cred că-i un lucru sănătos să-ţi storci mintea invetând crime. Putea să fi avut o poziţie favorabilă din care să tragă. în cazul ăsta. 69 . – Un scriitor are nevoie de idei. tot ce s-a scris despre cazurile care s-au petrecut. doar că. spuse el. Japp reveni la schiţă. peste interval. puteau foarte uşor să-şi procure venin de şarpe. – Probabil dumneata n-ai avut de-a face cu mulţi arheologi. Nu cred să fie el. Japp îl privi sceptic.. să-ţi vină idei.. Poirot clătină din cap gânditor. Dacă aceştia doi purtau o discuţie cu adevărat pasionantă pe o temă dată.– Pură şmecherie.. prietene. n-avea cum să le scape. – Asta nu ne prea ajută. Şi el s-a dus la toaletă. cine poate fi sigur că e acelaşi cu cel cumpărat acum doi ani? Mie îmi cam miroase toată treaba asta. din scoarţă-n scoarţă. Fournier? – Monsieur Armand Dupont este unul dintre cei mai distinşi arheologi din Franţa. toată ziua. Ei trăiau în anii 5000 î.

– Monsieur Dupont trăieşte pentru munca lui. E un entuziast. La început, a fost negustor de antichităţi. A lăsat baltă o afacere înfloritoare ca să se dedice arheologiei. Atât el cât şi fiul său sunt devotaţi trup şi suflet profesiei lor. Mi se pare improbabil - de când cu afacerea Stavisky nu mai folosesc cuvântul imposibil - deci, imposibil să fie amestecaţi în povestea asta. – Perfect, spuse Japp. Luă foaia de hârtie pe care îşi însemnase ceva şi îşi drese glasul: – Deci, stăm în felul următor: Jane Grey. Probabilitate slabă. Posibilitate - practic nulă. Gale: Probabilitate - slabă. Posibilitate - din nou, nulă. Domnişoara Kerr: Foarte improbabil. Posibilitate - îndoielnică. Lady Horbury: Probabilitate - mare. Posibilitate - practic nulă. Monsieur Poirot - aproape sigur criminalul; singurul om de la bord care ar fi putut crea un moment psihologic. Japp râse cu poftă de propria-i glumă; Poirot zâmbi indulgent, iar Fournier un pic cu îndoială. Apoi, detectivul reluă. – Bryant. Probabilitate şi posibilitate - foarte mari. Clancy. Motiv îndoielnic; probabilitate şi posibilitate - Foarte mari. Clancy. Motiv îndoielnic; probabilitate şi posibilitate - chiar foarte mari. Ryder. Probabilitate - incertă; posibilitate - foarte slabă. Cei doi Dupont. Privitor la motiv, probabilitate slabă; în privinţa obţinerii veninului, probabilitate mare. Posibilitate - mare. Cred că e un rezultat bunicel, deocamdată. Va trebui să punem o grămadă de întrebări de rutină. Mai întâi, am să-i iau pe Clancy şi Bryant... să aflu cu ce s-au ocupat... dacă au fost strâmtoraţi cu banii cândva în trecut... dacă, în ultimul timp, au părut îngrijoraţi şi neliniştiţi... care le-au fost mişcările în ultimul an... tot soiul de chestii de felul ăsta. Voi face acelaşi lucru şi cu Ryder. Dar nu trebuie să-i neglijăm total pe ceilalţi. Am să-l pun pe Wilson să adulmece primprejur. Monsieur Fournier se va ocupa de cei doi Dupont.
70

Omul de la Sûreté dădu din cap. – N-aveţi nici o grijă, se va face. La noapte mă întorc la Paris. S-ar putea să mai aflăm câte ceva de la Elise, servitoarea lui Giselle. De asemenea, am să verific cu mare grijă mişcările bătrânei. Ar fi bine de aflat unde a fost în vara asta. Ştiu că s-a deplasat, de câteva ori, la le Pinet. Am putea obţine informaţii cu privire la contactele ei cu persoanele de naţionalitate engleză implicate în acest caz. Da, e multă treabă. Se uitară amândoi la Poirot care stătea pierdut în gânduri. – Ne vei ajuta cât de cât, monsieur Poirot? Întrebă Japp. Poirot se ridică. – Da, mi-ar plăcea să-l însoţesc pe monsieur Fournier la Paris. – Enchanté, spuse francezul. – Mă întreb ce coci, rosti Japp, uitându-se curios la Poirot. Tot timpul ăsta ai fost extrem de tăcut. Una din micile dumitale idei, aşa-i? – Câteva, câteva; dar e foarte dificil. – Să le auzim. – Lucrul care mă frământă este locul unde a fost găsit tubul. – Normal! Era cât pe ce s-o încurci. Poirot clătină din cap. – Nu la asta mă refeream. Nu mă frământă că a fost împins sub scaunul meu... ci că a fost ascuns sub un scaun. – Nu văd nimic extraordinar în asta, spuse Japp. Oricine ar fi comis crima, trebuia să scape de tub. Nu putea risca să-l ţină la el. – Evidemment. Dar poate ai observat, prietene, când cercetat avionul, că, deşi hublourile nu se pot deschide, în fiecare există un ventilator - un cerc cu găurele în geam care se poate închide sau deschide ca un evantai, rotind o plăcuţă de sticlă. Găurelele au o circumferinţă destul de mare pentru a permite trecerea tubului. Ce putea fi mai simplu decât să scape, în felul acesta, de tub? Ar fi căzut undeva jos, şi foarte slabe speranţe să fi fost găsit vreodată.
71

– Se poate găsi o explicaţie. Criminalul se temea să nu fie văzut. Dacă împingea tubul prin ventilator, se putea ca cineva să-l observe. – Înţeleg, spuse Poirot. Nu s-a temut când a dus tubul la gură şi a suflat săgeata, însă s-a temut să nu fie depistat încercând să împingă tubul prin hublou! – Sună absurd, recunosc, spuse Japp; dar, asta e! A ascuns tubul în spatele pernei unui scaun. Din asta nu putem scoate nimic. Poirot nu răspunse şi Fournier îl întrebă curios: – Aveţi vreo idee legată de asta? – Mai degrabă, o speculaţie. Cu degete absente, îndreptă o călimară nefolosită pe care mâna neliniştită a lui Japp o mutase din locul său. Apoi, înălţând capul spuse: – Apropo, ai lista amănunţită a bagajelor şi lucrurilor pasagerilor, pe care te-am rugat să mi-o faci? Capitolul VIII. Lista – Sunt om de cuvânt, spuse Japp. Rânji şi îşi duse mâna la buzunar de unde scoase o gramadă de hârtii bătute la maşină. – Uite-o. Ai totul... în cele mai mici detalii! Şi, recunosc, e aici un lucru destul de ciudat. Am să-ţi vorbesc despre el după ce termini de citit materialul. Poirot întinse foaia pe masă şi începu să citească. Fournier se ridică şi veni să citească peste umărul lui. James Ryder. Buzunare - Batistă de pânză cu monograma J. Portofel din piele de porc - şapte bancnote de 1 liră, trei cărţi de vizită. Scrisoare de la un partener George Ebermann, spunând: „Împrumutul a fost negociat cu succes... altfel eram în aer”. Scrisoare semnată Maudie, fixând o întâlnire la Trocadero, seara următoare (hârtie ieftină, scris de analfabet). Tabacheră
72

de argint. Chibrituri. Stilou. Legătură de chei. Chei yale. Mărunţiş în monede franţuzeşti şi englezeşti. Servietă - O gramadă de hârtii de afaceri privitoare la ciment. Un exemplar din „Bootless Cup” (interzis în ţara asta). O cutie cu pastile cu efect rapid împotriva răcelii. Doctorul Bryant. Buzunare - Două batiste de pânză, portofel conţinând 20 lire şi 500 franci. Mărunţiş franţuzesc şi englezesc. Agendă. Tabacheră. Brichetă. Stilou. Chei yale. Mănunchi de chei. Flaut în cutie. Cărţi - „Memoriile lui Benvenuto Cellini” şi „Les Maux de l'Oreille”. Norman Gale. Buzunare - Batistă de mătase, portofelul conţinând 1 liră şi 600 franci. Mărunţiş. Cărţi de vizită de la două firme franceze producătoare de instrumente dentale. Cutie de chibrituri Bryant & May, goală. Brichetă de argint. Pipă de măceş. Pungă de cauciuc pentru tutun. Chei yale. Servietă - Haină albă de pânză. Două oglinjoare dentale. Rulouri de vată dentală. „La vie parisienne”, „The Strand Magazine”, „The Autocar”. Armand Dupont. Buzunare - Portofel conţinând 10 lire şi 1000 franci. Ochelari în etui. Mărunţiş în monedă franceză. Batistă de bumbac. Pachet de ţigări, cutie de chibrituri. Cărţi de vizită. Scobitoare. Servietă - Manuscrisul discursului pentru Societatea Regală de Ştiinţe Asiatice. Două publicaţii germane de arheologie. Două foi cu schiţe de oale rudimentare. Tuburi scobite ornamentate (s-a spus că sunt pipe kurde originale). Tăviţă artizanală de pai. Nouă fotografii neînrămate - toate cu obiecte de olărit. Jean Dupont. Buzunare - Portofel cu 5 lire şi 300 franci. Tabacheră. Portţigaret (fildeş). Brichetă. Stilou. Două creioane. Carneţel plin cu însemnări. Scrisoare în engleză de la L. Marriner,
73

Buzunarul hainei de călătorie . Două scrisori de la agenţi imobiliari cu detalii privind case de ţară.Batistă (pătată de cerneală). 100 franci. Mărunţiş în monedă italiană. Două romane „Tauchnitz”.conţinând invitaţia la prânz la un restaurant în apropiere de Tottenham Court Road. Tabacheră. Fotografi cu doi prepelicari. rezolvat pe jumătate. Chei yale şi cheie de geamantan. Carnet conţinând idei de subiecte de cărţi. Neapole. Minge de golf. Două ţigarete (unul de fildeş. Mic ghid de conversaţie în limba franceză. Cutie de chibrituri. Le Pinet. Un jeton de cazinou valorând 5 franci. burete. Mărunţiş. etc. Poşetă . pastă de dinţi. Poşetă . Buzunare . Două batiste. perii. 10 şilingi. Periuţă de dinţi. Minotaur.manuscrisul „Crimă pe Vezuviu”. Briceag.Farduri.Din piele şagrinată. Trusă de toaletă . Daniel Clancy. Pereche de ciorapi. Chitanţă de hotel. 74 . două batiste şi o eşarfă de mătase. Domnişoara Kerr. Stilou (care curge). Chitanţă de hotel. 2 lire. ruj. Scrisoare semnată „Gladys”. Buzunarul fulgarinului . Mărunţiş franţuzesc. Cutie de chibrituri. altul de jad). Trusă de baie conţinând periuţă de dinţi. Portofel conţinând 4 lire şi 100 franci. Paris. Ghidul Bradshaw al continentului. elveţiană şi engleză. Agendă. Două perechi de foarfeci. Careu de cuvinte încrucişate decupat din „Times”. Batistă. Mănunchi mare de chei. Patru creioane. O jumătate de carte de credit. Cinci scrisori de la familie şi prieteni din Anglia. Pudrieră. Trei recipise şi patru note de plată neonorate. Recipisă de hotel. Sticle. Trei tăieturi din ziare tratând crime recente (una prin otrăvire cu arsenic şi două prin împuşcare).S. Creion.Şase ilustrate cu Parisul. Scrisoare de la „Gordon” cu antet S. pudrieră. Chei. Portofel. franceză. Domnişoara Grey. Tabacheră. Portţigaret. Trusă de unghii. pieptăn. Revistele „Vogue” şi „Good Housekeeping”. săpun.Ruj de buze. Mărunţiş. Flacon cu aspirine.

Cinci timbre franţuzeşti. Mărunţiş (franţuzesc). şi. cinstit. pudrieră.Trusă completă de machiaj. Toată povestea asta pare o aiureală.. – Isteţ omul nostru. Un inel cu diamant. Două portţigarete. Poşetă . ţi-ai făcut o idee despre cine e criminalul? – Aşa cred. continuă Japp.Lady Horbury. S-a gândit că nu se prea potriveşte cu restul. Fournier? 75 . Japp îl privi – Ai pretenţia că. Brichetă în etui. Quelle idée! – Dumneata ce spui. dându-i-le. lui Fournier. Trei bancnote franţuzeşti de o mie. monsieur Poirot? – Nu. Batistă. apoi le lăsă pe masă cu un oftat. – Lista asta pare să indice. Apoi le trânti pe masă şi se uită lung la Poirot. fard. pe parcurs ce le termina. Japp apucă hârtiile şi le parcurse din nou. dar să nu-mi spuneţi că o femeie care a deprins viciul cocainei are înalte precepte morale. nici cum. nu înţeleg nici de ce. – Poate nu prea are legătură cu cazul nostru. Totuşi. în ciuda poveştilor despre neajutorarea feminină şi aşa mai departe. Trusă sofisticată de manechiură (aur). Poirot reciti foile bătute la maşină. 6 lire. Dădu încetişor din cap. citind inventarul ăsta. – Îţi baţi joc de mine. În timp ce Poirot ajunsese la capătul listei. Şi totuşi. Japp îşi puse degetul pe ultimul cuvânt. Sticluţă cu eticheta (în cerneală) Praf boric. nu văd cum ar fi fost posibil s-o facă. pe dracu! Pudra albă dinăuntru era cocaină. nu. spuse el. persoana care a comis crima. Cred că Excelenţa sa nar fi stat pe gânduri să obţină ceea ce dorea.Două rujuri. Praf boric. Ochii lui Poirot se lărgiră un pic. cu claritate. mă îndoiesc să fi ţinut-o nervii să ducă la bun sfârşit o treabă ca asta. Trusă de toaletă .

ça! Fournier dădu ceremonios mâna cu el. atunci.. Indiciul e corect.. Nu văd calea pe care s-o apuc.. dumneata Fournier. doar o anumită bănuială.. spuse el. doar anumite fapte par a se impune şi a se aranja într-un tipar semnificativ. Dar luată în corelaţie cu anumite aspecte ale cazului.. spuse Japp şi se ridică. cum spuneai. Asta înseamnă că e mult de muncă şi. te întorci la Paris. Eh bien. ne întâlnim mâine dimineaţă la Croydon? – Exact. spuse Fournier. multe lucruri îmi sunt încă neclare. – Mai mult ca niciodată? Mi-ar plăcea să ştiu ce gărgăuni îţi umblă prin cap. – Nu prin ea însăşi. – Gărgăuni? Ce n'est pas joli. e interesant de aflat. Speram să găsesc pe lista asta un anumit obiect. sincer să fiu. – Cred că baţi câmpii. – Îţi doresc o seară bună şi mii de mulţumiri pentru minunata dumitale ospitalitate. însă pare să indice o direcţie greşită. E acolo. pentru azi e de ajuns. – Poate sunt prost. Eu voi lucra la Londra. să greşesc foarte tare. spuse Poirot. doar o teorie. mai mult ca niciodată.. spuse Poirot. – Nu. Nu credeţi că e aşa? Nu. Poirot scutură din cap. şi cum rămâne cu al nostru monsieur Poirot? – Eu încă doresc să-l însoţesc la Paris pe monsieur Fournier. văd că nu.. dar nu văd cum lista asta ne-ar ajuta să avansăm. l-am găsit.. A demain. – Să sperăm că n-o să ne omoare nimeni en route. nu? Ei bine. e o teorie. Cei doi detectivi plecară. N-am nici o siguranţă. 76 . Ei bine.Francezul clatină din cap.. Să lucrăm.. Atunci. s-ar putea să greşesc. persoana nu. Oricum. – Să-ţi auzim teoria. fiecare după ideile lui.

Articolul era intitulat „Doi iubitori ai soarelui. „Mă întreb dacă s-ar putea face ceva pe linia asta. – Te amuzi. de fiecare dată. şi o dată când se întorcea de la toaletă. O dată o făcu aplecându-se peste colţul scaunului. şi Fournier profită de ocazie ca să facă unele experienţe.. ţinându-se la braţ. o duse la buze ţinând-o într-o anumită direcţie. pe lângă Fournier şi Poirot. Scoase din buzunar o bucată mică de bambus. o dată întorcându-şi uşor capul într-o parte. Fournier se lăsă descurajat pe scaunul său. mai erau şapte sau opt călători. În compartiment.. Contesa de Horbury şi domnul Raymond Barraclough la Le Pinet”. înlătură orice urmă de dezordine. – Evidemment! Îţi admir sincer scrupulozitatea. Rezultatul e foarte limpede. şi. La ultima încercare. Ai jucat rolul criminalului mânuind tubul de suflat.Poirot rămase un timp visător. Te-a văzut toată lumea! – Nu toată lumea. de trei ori. chiar toţi ochii din avion păreau să se fixeze asupra lui. Capitolul IX. Da. Nimic nu e ca experimentul vizual. s-ar putea”. Apoi se ridică. aproape deloc înveselit de amuzamentul făţiş al lui Poirot. Poirot se uită la cele două siluete surâzătoare în costume de baie. De data asta călătoreau cu zborul de 8:45. Elise Grandier Dimineaţa următoare vremea a fost atât de bună încât chiar Hercule Poirot a trebuit să admită că stomacul său nu-i dădea de furcă. Dădu foile până găsi ce căuta. prietene? Dar trebuie să recunoaşteţi că este necesar să faci experienţe. goli scrumierele şi îndreptă scaunele... de-a lungul călătoriei. 77 . Se duse spre o masă laterală şi luă un exemplar din „Sketch”. prinse privirea vreunui pasager ţintuindu-l cu ochii miraţi.

4 Referire la romanul „Crimă pe terenul de golf”. Trebuie să fii extrem de sigur că nimeni nu te va observa. De fiecare dată. a existat cineva care nu te-a văzut. Susţin.momentul psihologic! Trebuie să fi existat un moment psihologic în care ochii tuturor erau aţintiţi în altă parte.. asta e metoda unui bătrân căruia i-a apus vremea”. Cade pradă uşor diversiunii4. – Ceea ce e imposibil în condiţiile date. – Sunt de acord că a fost. Închide ochii. monsieur Poirot. Fournier clătină din nou din cap şi îşi ridică braţele. spuse Fournier. că trebuie să fi fost un motiv psihologic pentru ca nimeni să nu-l fi văzut pe criminal.... prietene.– Într-un fel. Dar ideile mele se canalizează într-o direcţie uşor diferită de a dumitale. – Asupra acestui punct prietenul nostru Japp are de gând să facă cercetări amănunţite. „Să stai cuminte în fotoliu şi să gândeşti. Simt că. 78 . „Cască ochii şi acţionează”. ţi-am dat un indiciu preţios. monsieur Poirot? Poirot ezită o clipă. pentru o crimă reuşită. Nimic nu poate fi atât de înşelător ca observarea. în loc să-i deschizi larg. deci. Nu-ţi pot prinde raţionamentul. asta nu-i de ajuns. depăşindu-l. Va fi sarcina lor să-ţi arate ce s-a întâmplat de fapt. nu ai trupului.. în cazul de faţă. Lasă-ţi să funcţioneze micuţele celule cenuşii ale minţii. Fournier îl privi curios. doar evenimentele vizuale pot fi insuficiente.. dar. Însă eu spun că un ogar tânăr e adesea atât de grăbit s-o ia pe urma vânatului încât trece de el. – Pentru că dumneata te iei după ce ai văzut.. teoria mea că trebuie să fi fost condiţii excepţionale . din această colecţie. – Mă predau. Gata... Foloseşte-ţi ochii creierului. ar spune el. apoi spuse încetişor. – Nu eşti de acord cu mine. – Prietenul nostru Giraud te-ar sfătui să nu dai importanţă divagaţiilor mele. – Nu te înţeleg.. nu.

un birou şi câteva scaune tapisate. Îşi trecu uşor mâna pe suprafaţa tăbliei. – Da. Poirot trecu în spatele biroului. – Vezi? Nimic. Fournier ridică din umeri. se duseră direct în Rue Joliette. în timp ce se uita în jur. spuse Fournier. avem iar poliţia! Numai necazuri. apoi pe partea de dedesubt. lăsându-se pe spate. – Ne ducem la biroul lui Giselle. Casa asta va avea un renume prost. un calendar. foarte probabil. poate să gândească. sună jos. la portar. Ajungând la Paris. Trase câteva sertare. Poirot închise ochii. Scoase sigiliul. explicând că poliţia franceză încuiase şi sigilase uşa până la aflarea rezultatului anchetei engleze. dar nici o hârtie sau ceva de natură personală. numărul 3. 79 . nu fusese niciodată deschisă. Poirot doar îşi aruncă privirea în treacăt. Rue Joliette era pe malul sudic al Senei. Scoase din buzunar o cheie. Biroul lui madame Giselle era o încăpere mică. o precauţie înţeleaptă. descuie uşa şi intrară. Se aşeză pe un scaun şi se uită spre Fournier. Absolut nimic. spuse Fournier. – Ah.Şi. Într-un colţ se afla un seif demodat. Îi primi un bătrân care îl salută pe Fournier cu un aer acru. – Aşadar. – Mă tem că aici nu se află nimic care ne-ar putea ajuta. tocuri şi creioane. iar în rest. Se retrase bombănind în apartamentul său. dar cert e că. E la primul etaj. Clenţii doamnei puteau fi uneori tulburenţi. Numărul 3 nu se distingea cu nimic de celelalte case. – Aici e o sonerie. peste cinci minute. Conţineau articole de papetărie. îmbâcsită. dormea dus. Una dintre ferestre era murdară şi. spuse el.

Nu-i un model prea eficient. Afurisita de servitoare distrusese totul. – Era gol? – Da. Se aşeză cuminte. Doamna otrăvită? Cine s-ar fi gândit vreodată la una ca asta? – Poate aici ne-ai putea ajuta. fireşte că voi face tot ce pot ca să ajut poliţia. – Desigur. – E groaznic ce spuneţi. Poirot se ridică. printr-o cercetare atentă. – Mulţumesc.. Nu există absolut nici un dubiu. scundă. Găsesc că e interesant. când spre Poirot. – Ştii că doamna avea duşmani? întrebă tăios Fournier. – Nu prea era o femeie sentimentală. Elise Grandier era o femeie de etate medie. 80 . – Monsieur Poirot şi cu mine ne-am întors azi de la Londra. camera asta nu ne oferă nimic. Trebuie s-o vedem. De ce să fi avut doamna duşmani? – Ei. mademoiselle Giselle. – Ia loc. recunoscu Fournier. – Ah. Profesiunea de cămătar implică anumite neplăceri. spuse Fournier. Cum spuneai. această servitoare de mare încredere.. servitoarea. l-ai fi găsit. dar nu ştiu nimic . prietene.. Sunt sigur că. hai. – Nu-i adevărat. monsieur.. mademoiselle Grandier.. mademoiselle. nu-i aşa? – Ce înţelegi prin semnificativ. Franţuzoaica scutură din cap cu gravitate. dacă ar fi fost ceva de găsit. Asta e semnificativ. Ancheta. cu obraji sănătoşi şi ochi ageri care alergau când spre Fournier. rosti sec Fournier. nu-i aşa? – Cam depăşit.absolut nimic.– N-am să te jignesc. da. – Hai să vedem servitoarea. mai precis interogatoriile privind moartea lui madame Giselle au avut loc ieri. solidă. Servitoarea de încredere.. monsieur Poirot? – Vreau să spun că această cameră e cu totul impersonală. Doamna a fost otrăvită. Se uită spre seif. comentă sec Fournier.

victime. aşa-i? O ameninţau? Servitoarea clătină din cap. apoi spuse: – Ai făcut afirmaţia că clienţii ei. Asta-i ceva cinstit. iar apoi să te aştepţi să rămâi şi cu banii? Asta nu e rezonabil! Doamna era întotdeauna cinstită şi dreaptă. să trăieşti peste mijloacele tale.. plăteau. A oferit bani instituţiilor de caritate.. spuse Fournier. Fournier aşteptă ca indignarea să i se potolească. doamna i-a ajutat cu bani să se ducă la un spital la ţară.. Nu ei ameninţau. – Madame Giselle era o femeie dură. Le-a dat „Micilor surori ale săracilor” când au venit. Cunoşti ce mijloace folosea ca să-i constrângă? 81 .– E drept că.. – N-ai nici o milă pentru victime? – Victime. Elise vorbea iritată. Dumneavoastră nu înţelegeţi. Asta e treaba lor! De obicei. Şi n-aveţi dreptate când spuneţi că doamna era dură! Doamna avea suflet bun. Nu. Întotdeauna achita onorabil tot ce datora. plăteau până la urmă. – Făceau scene. şi aştepta să i se plătească înapoi.toate astea.. Când nevasta lui Georges. n-o înţelegeţi deloc pe doamna.. spuneau că nu puteau plăti . da. Se opri. Repetă: – Dumneavoastră nu înţelegeţi. Ea personal nu avea nici o datorie. – Nu.. – Uneori. nu. E nevoie să te înglodezi în datorii. a fost bolnavă. În glas i se citea o anumită satisfacţie. uneori.. Niciodată. aprinsă la faţă şi furioasă. de obicei. – Aşa şi trebuia. spuse Poirot.. se văitau. nu puteau plăti. să te afunzi în datorii şi să te împrumuţi. Se milogeau. până la urmă. mademoiselle. împrumuta. acceptă Elise. În glasul ei se distingea un viu dispreţ. Elise Grandier ridică din umeri.. aici greşiţi. – Posibil. clienţii doamnei nu erau foarte rezonabili. poate. portarul. niciodată nu s-a întâmplat să rămână vreo notă de plată neonorată.

că abia te puteai mişca prin el. Mi-a spus că. sigilat. – Aşa e. rosti Poirot zâmbind. – Aici erau hârtiile doamnei. monsieur.. păstrate într. – Ştiai destul ca să-i arzi hârtiile. poate în dormitorul doamnei? Elise se gândi o clipă. nu mi-ai spus nimic. Elise ridică capacul şi scoase o rochie demodată cu o jupă de mătase. Hârtiile erau ţinute altundeva. dar era atât de încărcat cu mobilă greoaie. dacă vreodată avea să aibă un accident. absolut nimic. Pe partea din interior a rochiei se găsea un buzunar adânc.un plic mare. Când te-am întrebat acum trei zile. seiful era o gogoriţă. Aşa e? Seiful acela era mult prea depăşit. – Şi erau în seiful de jos? Insistenţa lui o făcu pe Elise să roşească. se afla un cufăr mare. – Hârtiile din seiful de jos? întrebă Poirot. – Da. – I-am urmat instrucţiunile. clienţilor ei că păstra hârtiile în seif. aşa e. monsieur. Hârtiile ei de afaceri.Femeia ridică din umeri. eu să-i distrug hârtiile de afaceri. 82 . Dormitorul reprezenta o încăpere de dimensiuni mari. apoi răspunse. Doamna le spunea. – Nu mi-ai spus nimic despre asta.. l-ar fi deschis până şi un amator. spuse ea.. întotdeauna. – Nu ştiu nimic. în realitate... – Vrei să ne arăţi unde? Elise se ridică şi cei doi o urmară. rosti tăios Fournier. – Ştiu asta. totul se afla în dormitorul doamnei.. Într-un colţ. – Am îndeplinit instrucţiunile doamnei. de modă veche. sculptată. dar. sau dacă o să se îmbolnăvească şi o să moară undeva departe de casă. Dar hârtiile nu erau în seif.

puţin 83 . înainte de a le arunca în foc. Doamna a fost omorâtă. chiar probabil şi foarte de înţeles . Fournier se aşeză şi scoase din buzunar un carnet. E posibil . orice informaţie pe care ai obţinut-o poate fi extrem de importantă pentru poliţie şi poate ajuta la aducerea criminalului în faţa justiţiei. dar e păcat. – Adevărat. Era adevărat. apoi.ba. M-aţi întrebat de hârtiile care trebuiau să fie în seif. Unde anume erau păstrate hârtiile. De aceea. rosti Elise înţepată. mademoiselle. după părerea mea. mi-ai spus că nu cunoşti numele clienţilor stăpânei dumitale. Capitolul X. monsieur. Totuşi. Dacă e aşa. Cărţulia neagră Fournier o privi lung. – Ştiu. spuse liniştitor Fournier. N-am citit nimic. Acum vreau să mă asculţi cu atenţie. – Păcat. Se aplecă şi rosti cu tărie: – Nu. Aceste date se găseau în hârtiile pe care le-ai ars. Am ars plicul fără să-l desigilez.– Vă cer scuze. spuse el. că acele hârtii nu trebuiau arse? – Am executat ordinele doamnei. Am să-ţi pun o întrebare la care să-mi răspunzi numai după ce te-ai gândit bine. V-am spus că le-am ars. Ai procedat cinstit. convins că femeia spune adevărul se întoarse cu un gest descurajat. E posibil să fi fost omorâtă de o persoană sau persoane despre care deţinea date compromiţătoare.. nu-ţi fie teamă să răspunzi cinstit. Nu m-am uitat la nimic. Din contră. mademoiselle. Te-ai uitat pe hârtii. Înţelegi.să te fi uitat prin acele hârtii. monsieur. spuse Fournier. înainte de a le arde? Elise respira din greu. nu părea important. – N-am avut încotro. nimeni nu te va condamna că ai făcut-o. ai făcut ce-ai crezut că e mai bine. mademoiselle. – Când te-am chestionat prima dată. Îmi pare rău.

propuse el... – Să vă explic. ştii câte ceva despre clienţii lui madame Giselle.. Cunoaşterea e putere”. Paris-Plage şi Wimereux . eşti om. Se duceau doar la primul etaj. pentru dimineaţa următoare. nu prea aveam cum. Poirot se aplecă. – Staţi să văd. înţelegeţi. trebuie să plăteşti”. două săptămâni. ai vorbit de milogeală şi rugăminţi de îndurare. pe vreun client care venea acasă? – Nu. Doamna n-a menţionat niciodată vreun nume. uneori. Râde scurt. nu-i aşa? Exclami. şi.. vreodată. sec. Apoi mi-a ordonat să sun la „Universal Airlines” şi să-i rezerv un loc pentru Anglia.. Aşa ceva îmi zicea.. Doamna îmi vorbea.. da.. – Acum... madame Giselle a fost în Paris? – S-a întors la Paris doar în după-amiaza precedentă. ca şi cum ar fi vorbit cu ea însăşi. – Dacă ne-ai putea da un exemplu. Spunea că afacerile îi merg strună şi turul a fost profitabil. Zborul de dimineaţă era complet rezervat. Elise. Totuşi. Spune: „Te milogeşti şi scheauni. ah. dar a obţinut un loc la cel de la ora 12. Oricum. Doamna era bine dispusă. să zicem că vine o scrisoare.mai înainte. N-a discutat niciodată afacerile ei. monsieur. – Înainte de călătoria în Anglia.. înseamnă siguranţă. comentezi.. la Deauville. gândeşte-te. – A spus de ce se duce în Anglia? Era vreo urgenţă? 84 . veneau după lăsarea întunericului. Prin urmare. – Ai văzut.obişnuitul ei tur din septembrie. frumoasa mea doamnă. Sau: „Ce proşti! Ce proştii să-şi închipuie că le-aş împrumuta sume mari fără să mă asigur cum trebuie! A cunoaşte. – Unde fusese? – A fost plecată. a spus ceva. Le Pinet. – Nu. foarte adesea. Doamna o deschide. ceva care ne-ar putea fi cât de cât de folos? Elise se gândi câteva clipe. nu-mi amintesc nimic.

poate nu. Din păcate. – Atunci. caut ceva ce nu văd. dar nu sunt sigură. Vino. Fournier scoase din buzunar mai multe fotografii. spuse Poirot.. nu. monsieur. Era pe vremea când doamna era tânără. E drept că doamna a avut o fiică. – Atunci trebuie să încercăm la Georges. Era singură pe lume. vreun client la ea? – Cred că da. Fotografii ale rudelor doamnei Giselle. Poate a fost măritată. – Avea o fiică. Elise clătină din cap. în seara aceea. cauţi ceva? Într-adevăr. dar asta a fost demult. s-a înţeles. – Da. – Doamna nu avea familie. pe atunci.. Scuză-mă. apoi clătină din cap. – Ei bine.. – Nu ştiu. arăta foarte 85 . noi plecăm.să ne spui. – Aşa e. Fournier se ridică. – Ce anume? – Fotografii. S-ar putea să ştie Georges.. – A venit. – Oh. – Dar nu există nici o fotografie a fiicei? insistă Poirot. Elise oftă. De obicei îmi spunea cu o zi înainte. – De ce? întrebă tăios Fournier. monsieur Poirot.absolut nimic . Credinţa mea e că doamna nu şi-a mai văzut fata din faşă. Georges nu are vederea prea bună. adică numai dacă eşti sigură că n-ai omis nimic . Am auzit că. – Eu? Ce-aş fi putut omite? Elise părea nenorocită. aşa e.– Oh. monsieur. Doamna călătorea foarte des în Anglia. Avea o fiică. ale familiei ei. Poirot se învârtea prin cameră căutând parcă ceva. – Da. Doamna nu mi-a spus nimic. – Nu. spuse apăsat Poirot. – Recunoşti pe cineva? Elise se uită la ele pe rând. monsieur nu înţelege.

să facă bani cât mai mulţi. cât pe ce să moară. spuse Poirot. frumuseţea i se dusese. Doamna a devenit femeie de afaceri.drăguţ. drăguţă şi săracă. Pasiunea ei erau banii. Cât despre doamna. iar doamna nu avea nici un prieten. – Monsieur mai doreşte să ştie ceva? – Mademoiselle Grandier. – Ai primit o donaţie de la ea. a bănui e alt lucru. ştii cine a omorât-o pe stăpâna dumitale? – Nu. Ai vreo idee . – Lui puteai să-i spui un lucru. trebuie să schimbăm o vorbă cu bătrânul Georges. Personal.. – Cum doreşti. În fiecare an îmi dădea o sumă frumuşică. În drum.. iar mie alt lucru. Întotdeauna a fost singură. – Permite-mi să mai întârzii o clipă. Vorbea foarte repede.cine ar fi putut s-o facă? – N-am nici o idee. şi poveştile de dragoste. Nu-i plăcea luxul. franţuzoaica deveni uşor neliniştită. am fost informată. – Dar şi-a lăsat banii fetei. Îi sunt foarte recunoscătoare. Jur în faţa lui Dumnezeu. – Bien. apoi se aşeză pe un scaun şi o fixă pe Elise. Cheltuia foarte puţin. prietene. Fournier plecă. Poirot se mai învârti un timp prin cameră.. Când s-a făcut bine... Ştiai? – Desigur. noi plecăm. Trecuseră. Te cred. E neîndoielnic că s-au făcut nişte aranjamente cu copilul. apoi coborî ochii. Am spus deja poliţistului. Dar a cunoaşte e un lucru. spuse Fournier. – Ei bine. spuse el. Cui să-ţi laşi banii dacă nu celui care e carne din carnea ta? Sângele apă nu se face. ea a avut variolă. Doamna a fost întotdeauna bună cu mine. nu cred că a fost maritată. pe lângă salariu.doar o idee . Poirot o cercetă cu privirea. şi nebuniile. nu? – Foarte adevărat. 86 .. Sub privirea lui scrutătoare.

Eu nu suspectez. Oh. Oricum. pe mine. nimic ce nu e dovedit. Jur că nu! Poirot o privi un timp în tăcere. – Da.. – Nu. pe cealaltă. Dar. ascunzi ceva. poate chiar fără nici o legătură cu crima. Chiar şi acum.cel mai adesea . de a o fi omorât pe doamna? Asta-i prea de tot! E o răutate incredibilă. există ceva. Elise. Ai răspuns evaziv. Totuşi. nu vrei să-mi spui? Reţine. Oh. Uneori . Nu te bănuiesc că ai omorât-o pe doamna.. întotdeauna există ceva. Poirot continuă: – Vrei să-ţi spun ceva. – Nu e nimic important. monsieur Fournier. mai întâi. Când prietenul meu. da! Ascultă. Aşa e şi cu dumneata.. Urmărind-o îndeaproape. Elise se repezi mânioasă: – Vreţi să spuneţi că mă suspectaţi. Părea că se gândeşte. pentru mine e un prezumtiv criminal. când ţi-am sugerat să-mi destăinui mie ceea ce n-ai vrut să spui poliţiei. să fi strecurat cuiva detalii referitoare la călătoria ei. Toată lumea ascunde câte ceva.. Vreau să aflu ce e acest ceva. – Te cred. recunoscu Elise. Deci. persoana asta şi. Dar dumneata puteai să-i fii complice. până i se dovedeşte nevinovăţia.– De ce spuneţi asta? De ce aş face una ca asta? – Pentru că una e să dai informaţii poliţiei. Eu suspectez pe oricine. Pe faţa ei apăru o expresie nehotărâtă. În orice caz de natură criminală. – Poate că nu. Apoi dădu din cap.ceva cu totul inofensiv. ai căzut pe gânduri. nu nega! Eu sunt Hercule Poirot şi eu ştiu. Pieptul ei mare urca şi cobora tumultuos. te-a întrebat dacă n-ai omis nimic să ne spui.. Oricine are legătură cu o crimă. 87 . ai fost încurcată. – Nu. pe urmă. mademoiselle Grandier? Meseria mea mă face să nu cred nimic din ce se vorbeşte.. se întâmplă acelaşi fenomen. Cel care a omorât-o a călătorit cu ea în avion. Nu de mâna ta a murit. Aşa e. eu nu sunt de la poliţie. îţi voi spune ceva. şi alta e să i le dai unei persoane particulare.

i-am îndeplinit. – Se zice că două minţi judecă mai bine decât una singură. – Îi erai recunoscătoare. Fetiţa avea să fie bine îngrijită şi dată la şcoală să-şi facă o meserie. la moartea mamei ei.. Nu vrei să te consulţi cu mine? Să examinăm împreună problema? Elise părea îndoită. vorbea despre o parte a vieţii ei care se terminase definitiv. când vorbea de englezi. – Aşa e. monsieur.. în problemele ei de afaceri. De când am intrat în serviciu la ea.. – Eşti un bun câine de pază. sau ceva despre el? – Nu. după aceea. e adevărat. monsieur. 88 . – Ideea mea e că tatăl fetiţei era englez. monsieur. îi făcea plăcere ori de câte ori avea un englez la mână.. – N-a mai vorbit. nu-i aşa. mă înţelegeţi. apoi continuă: Monsieur. – Ţi-a spus vârsta copilului. E doar o impresie. despre acest copil sau despre tatăl lui? – Nu. Atunci a menţionat că şi ea era mamă. instrucţiunile. Şi mai cred că. Doamna avea încredere în mine.– Asta-i drept. cu stricteţe. Doamna a fost bună cu mine. Doar amărăciunea din glasul doamnei. Fusesem înşelată. sunt în dilemă.. Poirot zâmbi. recunoscu Elise. pentru vreun mare serviciu pe care ţi-l făcuse? – Da. Înţeleg că se pune problema de loialitate fşţă de stăpâna dumitale moartă. – Vorbeşte. De asemenea. iar economiile mele furate. Ezită. – Ce anume ţi-a lăsat impresia asta? – Nimic clar. Era mai bine aşa. Elise! – E doar o idee. şi mai există şi un copil. Nu ştiu cum ar fi vrut doamna să fac. Elise. Nu mă deranjează s-o recunosc. – Perfect. avea s-o moştenească. spunea ea. A aranjat ca fetiţa să fie crescută la o fermă de nişte oameni foarte buni şi cinstiţi.. dar am o idee.

e păcat.– Da. monsieur. Se întoarse. În timp ce ei se uitau în seif. Erau înregistrări trecute cu un scris înclinat. Şi acum. monsieur. Înţelegeţi situaţia mea? Nu veţi informa poliţia? Aş putea avea probleme mari. – Nu cred. Au găsit seiful gol şi le-ai spus că arseseşi hârtiile.. monsieur. dar conţine doar numere. când se întoarce.. cu o cărticică neagră. – Ah. După plecarea ei. Cum am auzit de moartea doamnei. am mutat hârtiile din cufăr. recunoscu Elise. Dar n-are rost să regretăm ce-a fost şi nu văd de ce ar fi nevoie să-i comunic bunului Fournier ora exactă la care ai ars hârtiile. e agenda personală a doamnei. le-am spus că le arsesem. Da. Cu o seară înainte de a pleca în Anglia a căutat-o.. de fapt. Căzuse după căpătâiul patului.. Urmă o pauză. dar n-a găsit-o. Nu exista nici o instrucţiune în privinţa asta. Păreau 89 . Şi copilul dumitale? – A murit. mademoiselle Elise. dar cărţulia asta n-am ars-o. dar. – Aceasta era cărţulia doamnei. am găsit-o eu. ponosită. nu le-ai ars decât după aceea. mare păcat. Fără celelalte documente şi dosare. Totuşi. dă-mi să văd dacă e ceva în cărţulia asta care să ne ajute. – Când ai auzit de moartea doamnei? Elise ezită.. am ars hârtiile. toate înregistrările astea n-au nici un înţeles. era aproape adevărat. O lua peste tot cu ea. Da. Am pus-o bine să i-o dau doamnei. – Iar acum.. îi întinse cartea lui Poirot. În definitiv. – Cred că ai acţionat cu cele mai bune intenţii. – E adevărat. a murit acum cinci ani.. Poirot o luă şi dădu paginile. ce e acel ceva pe care n-ai vrut să-l menţionezi? Elise se ridică şi părăsi camera. – Ai auzit de la poliţie. dar poate fi valoroasă. după câteva minute.. Ezitând. nu-i aşa? Au venit aici şi au cercetat camerele doamnei. Îmi pare rău.

mai degrabă. datoria dumitale este s-o predai poliţiei.toate de acelaşi gen. nu? – Aşa e. Poirot scrise numărul în carneţelul său şi. – Sunteţi foarte amabil. Încă o întrebare. erau înscrise date şi locuri. monsieur. Cazinou. părăsi camera. Stat Siria. – Aşa e. Pentru doamna aveau înţeles. Luni. conştiinţa dumitale poate să doarmă liniştită. Doamna nu ţi-a cerut niciodată să arzi cartea asta. Legătură Stavisky. Fleet Street. Deputat francez. ora 5. 90 . Să fi fost douăzeci de înregistrări în total.B. neavând nici o instrucţiune. luminându-se la faţă. Boulevard des Capucines 254. de acelaşi tip. Savoy Hotel. – Care e în Boulevard des Capucines. – Mă duc după colegul meu. precum: Le Pinet. La sfârşitul cărţuliei. mademoiselle. Un număr urmat de câteva detalii. A. ora 11:00. – Poate fi valoroasă. – Prin urmare. Soţie de colonel. Poirot se ridică. nu şi pentru un cititor de rând. să fie scrise pentru a-i ajuta memoriei lui Giselle. Fonduri regiment.C. precum: CX256. 10:30. Poirot închise cartea şi o băgă în buzunar. dând prieteneşte din cap. Nici una nu era completă în sine şi părea. sau aşa mi se pare mie. ai sunat la aeroport sau te-ai dus la birourile companiei „Universal Airlines”? – Am sunat la compania „Universal Airlines”. Ai făcut bine că mi-ai dat-o. Când i-ai rezervat locul doamnei. GF342. spuse Elise. – Nu înseamnă nimic. nu? Deci. Voi aranja problema cu monsieur Fournier astfel încât să n-ai neplăceri că n-ai făcut-o mai devreme. monsieur.

bombănea bătrânul cu glasul său răguşit. Ce vin. – Vino. Să spunem. sole à la Normande. aţi fi pretins ca eu. V-am repetat tot timpul . Fournier vorbea cu un sarcasm iritat. Detectivul părea înfierbântat şi mânios. Gata! V-am spus-o de o sută de ori! – Şi nu-ţi aminteşti măcar dacă era înaltă sau scundă. Ne cheamă stomacul. cu o seară înainte ca doamna să plece în Anglia a venit la ea o femeie. Georges. – Atunci nu credeţi! Ce-mi pasă? Ca să vezi ce lucru plăcut să ai de-a face cu poliţia! Mi-e ruşine.. mon vieux. Poirot îi zâmbi încurajator bătrânului. Americanul Fournier era adâncit în conversaţie cu bătrânul Georges. minciuni care să le convină domnilor poliţişti! – Eu nu-ţi cer minciuni. şi vin roşu. Pune mereu şi mereu aceeaşi întrebare. Îţi prescriu o masă simplă. am otravit-o. m-aţi întrebat dacă o recunosc printre ele pe femeia aia. era întuneric. brânză de Port Salut.n-am vedere bună. Aşa e poliţia! Poirot preîntâmpină un gest mânios din partea lui Fournier. Dacă doamna n-ar fi fost omorâtă sus. probabil. nu m-am uitat de aproape.. Se uită la Georges.Capitolul XI. e unu. strecurându-şi cu tact braţul pe după cel al prietenului său. omlette aux champignons. – Adevărat. Mi-aţi aratat fotografiile alea. mai precis? Fournier se uită la ceas. 91 . n-aş mai recunoaşte-o. ci adevărul. Vorbind cu animalul ăsta. Ce speră? Ca mai devreme sau mai târziu să renunţi să mai spui adevărul şi să începi să le îndrugi minciuni? Fireşte. ce v-am spus e adevărul. – Foarte bine. blondă sau brunetă. Nici dacă aş fi văzut-o la faţă pe doamna aceea. în avion probabil. dar bună. – Aşa e poliţia. spuse el. Da. tânără sau bătrână? Asta-i cam greu de crezut.

Asta pentru că. spuse el. Îi trecu bătrânului pagina ruptă din „Sketch”. spuse bătrânul înapoind foaia. Urmă un moment de pauză.. micul belgian scoase mica agendă neagră. Şi am o mică idee.. Noi avem resurse oficiale.. E aproape cam acelaşi lucru cu a nu avea nimic pe tine. Apoi însemnă ceva în carneţelul lui şi se uită la Poirot. nici brunetă. – Ăştia doi arată destul de bine. în mod amical. Fournier era foarte emoţionat. În timpul mesei propuse de Poirot. nici slabă. în timp ce Fournier şi Poirot ieşeau în strada însorită. derutat. dar cel puţin un lucru ai putea să ne spui: Era şic? – Şic? întrebă Georges. – Costum de baie? Ce-i chestia asta cu costumul de baie? – O mică idee de-a mea. – Răspund eu. ai marcat dumneata. am descoperit efectul benefic al soarelui asupra pielii. spuse Poirot. Fournier răsfoi cărţulia. spuse Poirot zâmbind. Bătrânul tresări uşor. – De data asta. cumva. spuse Fournier. Omleta asta e delicioasă. Georges binevoi să chicotească răguşit şi se îndepărtă. în zilele noastre. există şi cealaltă faţetă a medaliei. un întreg sistem bine organizat la dispoziţie. – Aşa că să lucrăm. Nu eşti de acord? Uite aici. deşi clar supărat pe Elise. în toate ţările. – Ah! spuse Poirot. Era şic. Totuşi. Georges îl privi lung. Un detectiv particular culege informaţii mai mult de la martori decât poţi obţine pe cale oficială. că ar fi arătat bine în costumele baie. nici blondă.. Poirot combătu acest punct. Poliţia? E un cuvânt care întotdeauna înspăimântă pe cei din clasa asta. nici grasă.– Am înţeles. Aşa e peste tot.. Doamna fără nume nu era nici scundă.. O femeie încântătoare arată şi mai încântătoare în costum de baie. prietene. – Ai citit-o? Da? 92 . E ceva foarte convenabil. În intervalul dintre omletă şi sole. – E natural. foarte natural. Le sugerează cine ştie ce.

cinci. Citi din carneţelul său: CL 52. fie o avea cu ceva la mână pe lady Horbury. spuse Poirot. În purtarea portarului nostru e o notă de cavalerism. nu-i aşa? – Da. Mai mult. Soţ. Doctor.– Nu. Când le fu adusă brânza. Englez. începu Fournier. E cât se poate de posibil să fi împrumutat bani de la Giselle. Poirot lăsă cartea pe masă şi ochii celor doi bărbaţi se întâlniră. Soţie de pair englezoaică. – Excelent. Atentat criminal. Minţile noastre se potrivesc de minune. Fie că Giselle se aştepta ca soţul să plătească datoriile soţiei. MR 24. Asta poate fi valabil pentru lady Horbury. Din toate înregistrările din cărţulia asta. De regulă. GF 45. RT 362. Să le luăm pe rând. şi îmi închipui că şi dumneata crezi la fel. spuse Fournier. Harley Street. Antichităţi imitate. Cuvântul soţ poate avea două înţelesuri. Am înţeles că e o jucătoare înrăită. XVB 724. Soţ. legătură cu persoanele din avion. – Cinci. Lady Horbury e o femeie extrem de drăguţă. prietene. – Soţie de pair englezoaică. – Deci. – De acord . Englez. cu o seară înainte de crimă. Îmi dai voie? Luă agenda din mâna lui Fournier. Insistenţa lui de a nu-şi aminti nimic pare destul de semnificativă. asta crezi. – Precis. doar acestea cinci par să poată avea. Oricare din aceste două alternative poate fi valabilă: Personal înclin spre cea de-a doua. Delapidare. în vreun fel. Doar m-am uitat pe ea. clienţii lui Giselle erau de soiul ăsta. mai ales că aş fi gata să pariez că femeia care a vizitat-o pe Giselle. a fost lady Horbury. i-am 93 . spuse Poirot. ceva cu care o ameninţa c-o va dezvălui soţului. – Există anumite înregistrări.

să lucrăm fiecare conform ideilor noastre. – N-ai vrea să mi-l spui? – Nu. Iar în cazul acesta. Greu un scriitor. Antichităţi imitate. – Un posibil indiciu pentru doctorul Bryant. Cine delapidează? Un solicitant? Un funcţionar de bancă? Oricine într-o funcţie de încredere la o firmă comercială. dar se poate aplica celor doi Dupont. citi Fournier. Fournier îl privi curios. îmi închipui că s-ar putea să fie adevarat. recunoscu Poirot.. şi totuşi. va fi treaba inspectorului Japp. Să continuăm cu selecţia făcută. – Fireşte. Pare că şi cum era foarte disperată. un stomatolog sau un doctor.. Indiciul meu nu poate fi greşit. dar nu trebuie neglijată pista asta. Se poate să fi delapidat. Nu. – Aşadar a urmărit-o de la Le Pinet la Paris. – Dar nu corespunde cu ideile dumitale. – Să continuăm. Bâjbâi în întuneric. Foarte vag. deşi nu prea cred. Englez. Şi eu sunt implicat în afaceri. nu? – Cum îţi spuneam. Doctor. Singurul reprezentant al comerţului e domnul James Ryder.când i-am arătat fotografia ei în costum de baie din „Sketch”. lady Horbury e cea care a vizitat-o pe Giselle. – MR 24. Harley Street. pentru că aş putea să mă înşel. – Nu ne prea ajută. să fi împrumutat bani de la Giselle ca să acopere fraude. Englez. Cât despre ultima înregistrare . să mă înşel total.. Oricum. Da. aste ne oferă o arie foarte largă. – XVB 724 e foarte ambiguu. – RT 362.oh. indiferent de sex 94 . citi Fournier. Atentat criminal. Nu prea avem nimic după care să ne ghidăm.. foarte slabă . Monsieur Dupont e un arheolog de reputaţie mondială şi are un caracter integru. Delapidare. – Şi a mea. prietene.. – Da. spuse Poirot. spuse încetişor Fournier.observat tresărirea .. te-aş putea conduce şi pe dumneata pe o pistă greşită.GF 45. sunt convins că deţin cluul corect care indică o persoană greşită.

La Sûreté. – E extrem de zelos. – Maşinăriile astea! Când e vreme rea nu-s deloc comode.sau profesie poate fi GF 45. Personal m-am simţit rău de câteva ori. Dar cât de mult influenţează aparatul digestiv delicatele circumvoluţiuni ale creierului! Când mă apucă mal de mer. ai vrea să mă ajuţi. – La Sûreté! S-ar putea să am nişte veşti. un simplu reprezentat al rasei umane. 5 Aluzie la romanul „Crimă pe terenul de golf” din această colecţie. De fapt. spuse Poirot. – Şi-acum unde mergem. – Întotdeauna a fost aşa. Poirot se reîntâlni cu şeful forţelor poliţieneşti.. Chemă chelnerul şi ceru nota de plată. poate. undeva sub nivelul mediu de inteligenţă! E deplorabil. Se târa peste tot. E o insultă. am de făcut o mică investigaţie la care. chiar sub nasul meu. Nu se oprea. pe care îl cunoscuse cu câţiva ani mai înainte. Era în toate locurile în acelaşi timp. fără metodă. – Bun. Te voi însoţi.. Monsieur Gilles fu foarte amabil şi politicos. fără ordine. prietene? întrebă el. în timp ce se comite o crimă! Domnul Gilles clătină cu tact din cap. Are o energie inepuizabilă. Hercule Poirot. doar cei doi Dupont se autoexclud datorită naţionalităţii lor. ce face bunul meu prieten Giraud? Ignorând cu prudenţă semnificaţia cuvintelor „despre asta”. nu credeţi? Hercule Poirot doarme. – S-ar zice că o armată te calcă pe stomac! spuse Poirot. 95 . monsieur Poirot? – Necazul e că s-a întâmplat. Alerga de colo-colo. eu. devin o făptură fără creier. – Sunt încântat să aud ca vă ocupaţi de cazul ăsta. măcar o clipă. dar aşa e! Şi vorbind despre asta. domnul Gilles răspunse că Giraud continua să avanseze în carieră. După aceea. să răsufle şi să reflecteze5.

Un negustor grec de antichităţi. Văd că are noutăţi.o curiozitate sud-americană . monsieur Poirot. – Îmi place. Era pe punctul de a deveni un magazin de antichităţi de prima clasă. strălucitori. Monsieur Dupont. Te însoţeşte şi monsieur Poirot? – Dacă nu aveţi nimic împotrivă. trasă printr-un tub de suflat. rafturi cu mătăsuri şi broderii din multe ţări şi o grămadă de mărgele fără valoare şi obiecte ieftine egiptene. Şi cât de extraordinar a murit! De o săgeată otrăvită. cu trei zile înainte de crimă. e cu totul de partea psihologiei. asta-i mica dumneavoastră fobie. Aţi pus degetul pe rană. – Domnii erau de la poliţie? Încântat să-i cunoască. într-un avion! Vă întreb. E foarte interesant.. Exact. – Într-adevăr.„înţelegeţi.– Ah. spuse Gilles. Madame Giselle a fost una din figurile bine cunoscute ale Parisului. o mulţime de bijuterii de mâna a doua din India. Zeropoulos. spuse Poirot. Pare să vă placă. Un om ca Fournier e mai pe placul dumneavoastră. Ah. Era genul de magazin în care puteai cheltui un milion de franci pe unul ce făcea doar cincizeci de centime. Magazinul domnului Zeropoulos se afla pe Rue St. De asta l-am trimis la Croydon să ajute la rezolvarea acestui caz. Avea multă marfă de piele şi ceramică persană. Existau câteva bronzuri din Luristan. domnilor. Chipul melancolic al lui Fournier părea foarte emoţionat. eu vând câte puţin din toate! Au specialităţile mele.. e posibil să se întâmple aşa ceva?! – Exact! strigă Poirot. Vorbea mult şi cu înflorituri. Era frecventat mai ales de turişti americani şi de cunoscători în materie. cu ochi negri. – Negreşit. stimatul monsieur Dupont 96 . E un caz foarte interesant. solid. Honoré. – Cunoaşte bine engleza. monsieur Poirot. Poate vor să intre în biroul lui? Da. El aparţine noii şcoli. Domnul Zeropoulos era un ins scund. îmi place. Specialitatea mea e Persia. Aş propune să-l interogăm pe acest om. a raportat vânzarea unui tub de suflat şi săgeţi. vânduse un tub de suflat şi săgeţi . iată-l pe bunul nostru Fournier.

poate garanta pentru mine. El personal vine mereu să-mi vadă colecţia... să-mi cerceteze noile achiziţii... să-şi spună părerea asupra originalităţii unor piese îndoielnice. Ce om! Atât de învăţat! Ce ochi!! Ce simţ! Dar mă abat de la discuţie. Am colecţia mea - colecţia mea valoroasă pe care toţi cunoscătorii o ştiu - şi am, de asemenea... ei bine, domnilor, s-o spun pe şleau, fleacuri! Fleacuri străine, se înţelege, câte puţin din fiecare - din Pacificul de Sud, India, Japonia, din Borneo. Nu contează! De regulă, pentru astfel de lucruri n-am un preţ fix. Dacă cineva e interesat de un anumit lucru, estimez şi cer un preţ şi, fireşte, mă tocmesc, iar, în final, obţin doar jumătate. Chiar şi atunci, recunosc, profitul e bun! De obicei, astfel de articole le cumpăr de la marinari pe un preţ de nimic. Domnul Zeropolus îşi trase răsuflarea şi continuă fericit, încântat de el însuşi, de importanţa şi locvacitatea sa. – Acest tub cu săgeţi îl aveam de mult timp - de doi ani, poate. Era pe tava de acolo, lângă un lanţ de aramă şi o perucă roşie indiană, şi câţiva idoli de lemn şi nişte mărgele de jad. Nimeni nu l-a remarcat, nimeni nu l-a băgat în seamă până a venit americanul şi m-a întrebat ce e asta. – American? întrebă repede Fournier. – Da, da, american... american sadea. Nici măcar soiul cel mai bun de american... genul care nu cunoaşte nimic despre nimic, ci vrea doar o curiozitate ca s-o ducă acasă. Unul din cei care-i îmbogăţesc pe vânzătorii egipteni de mărgele, cumpărând cei mai reuşiţi scarabei fabricaţi în Ceho-Slovacia. Ei bine, l-am cântărit repede, i-am vorbit despre obiceiurile anumitor triburi, despre otrăvurile mortale pe care le folosesc. I-am explicat că un lucru ca ăsta neobişnuit foarte rar ajunge pe piaţă. M-a întrebat preţul şi i l-am spus. E preţul meu pentru americani, nu chiar atât de mare ca cele dinainte (Vai, au avut o depresiune pe-acolo). Au aşteptat să se căsătorească, dar mi-a plătit direct cât i-am cerut. Eram stupefiat. Păcat, puteam să-i cer mai mult! I-am dat tubul de suflat şi săgeţile într-un pachet şi a plecat. Se terminase. Dar,
97

după aceea, când am citit în ziar despre crima asta uimitoare, m-am gândit... da, m-am gândit mult şi am luat legătura cu poliţia. – Vă suntem foarte îndatoraţi, domnule Zeropoulos, spuse politicos Fournier. Credeţi că aţi putea identifica acel tub şi o săgeată? În clipa de faţă, sunt la Londra, înţelegeţi, dar vi se poate da ocazia să le identificaţi. – Tubul era cam atât de lung, domnul Zeropoulos indică o lungime pe tejghea, şi atât de gros... vedeţi, ca tocul meu. De culoare deschisă. Erau patru săgeţi - spini cu vârful lung, uşor pătaţi la vârf, cu un mic ghemotoc de mătase roşie. – Mătase roşie? întrebă apăsat Fournier. – Da, domnule. Ca cireaşa... oarecum decolorată. – E ciudat, spuse Fournier. Sunteţi sigur că nu era mătase galben cu negru? – Galben cu negru? Nu, domnule. Fournier se uită la Poirot. Pe chipul omuleţului se lăfăia un ciudat zâmbet satisfăcut. Fournier se întrebă de ce. Din cauză că Zeropoulos minţea, sau dintr-un alt motiv? Fourniér rosti cu îndoială: – S-ar putea ca acest tub şi săgeţile să nu aibă nici o legătură cu cazul nostru. Totuşi, există o şansă la o mie. Aş vrea o descriere cât mai amănunţită a acelui american. Zeropoulos îşi întinse braţele. – Era chiar american. Vorbea pe nas. Nu ştia franţuzeşte. Mesteca gumă. Avea ochelari cu rame de bagà. Era înalt şi cred că nu prea bătrân. – Blond sau brunet? – N-aş putea spune. Avea pălărie. – L-aţi recunoaşte dacă l-aţi revedea? – Nu ştiu. Aţâţi americani trec pe aici. Nu se remarca prin nimic în mod special. Fournier îi arătă fotografiile dar fără rezultat. Nici unul din ei, credea domnul Zeropoulos, nu era omul.
98

– Probabil o pistă greşită, spuse Fournier, în timp ce părăseau magazinul. – Da, e posibil, aprobă Poirot, dar nu cred. Etichetele cu preţurile erau de aceeaşi formă şi există câteva puncte interesante legate de povestea şi de remarcile domnului Zeropoulos. Şi acum, pentru că am fost pe o pistă falsă, îndatorează-mă, prietene, şi vino cu mine pe alta. – Încotro? – În Boulevard des Capucines. – Să vedem, adică la...? – Birourile companiei „Universal Airlines”. – Fireşte. Dar noi am făcut deja cercetări acolo. Nu ne-au putut spune nimic interesant. Poirot îl bătu cu blândeţe pe umăr. – Ah, dar vezi, răspunsul depinde de întrebare. N-aţi ştiut ce să întrebaţi. – Şi dumneata? – Ei bine, am o mică idee. Nu mai vru să spună nimic şi în curând ajunseră în Boulevard des Capucines. Biroul companiei „Universal Airlines” era foarte mic. Înăuntru se aflau un bărbat brunet cu o ţinută corectă, care stătea în spatele unui ghişeu bine lustruit, şi un băiat în jur de cinsprezece ani aşezat la o maşină de scris. La propunerea lui Poirot băiatul fu expediat în colţul cel mai îndepărtat. – Ceea ce am de spus e foarte confidenţial, explică el. Jules Perrot, căci acesta era numele cu care se recomandase funcţionarul, după ce Fournier îi arătase legitimaţia, păru plăcut impresionat. – Da, domnilor? – E în legătură cu omorârea lui madame Giselle. – Ah, da, înţeleg. Cred că am răspuns deja la câteva întrebări pe tema asta. – Sigur, sigur. Dar e nevoie să avem faptele foarte exact. Şi acum, când şi-a primit locul madame Giselle?
99

– Cred că lucru ăsta a fost deja stabilit. Şi-a rezervat locul prin telefon pe data de 17. – Era pentru zborul de a doua zi, de la ora 12? – Da monsieur. – Dar eu am înţeles de la servitoarea ei că doamna a rezervat un loc pentru zborul de la 8:45 a.m. – Nu, nu... cel puţin aşa s-a întâmplat să fie. Servitoarea doamnei a cerut pentru zborul de la 8:45, dar toate locurile erau deja rezervate, aşa că i-am dat unul pentru zborul de la 12. – Ah, înţeleg, înţeleg. – Da, monsieur. – Înţeleg... totuşi, e curios... foarte curios. Funcţionarul îl privi întrebător. – Un prieten de-al meu a trebuit să plece de urgenţă în Anglia, a luat avionul de la 8:45 din dimineaţa aceea, iar acesta era jumătate gol. Perrot răsfoi nişte hârtii. Îşi suflă nasul. – S-ar putea ca prietenul dumneavoastră să fi încurcat ziua. O fi fost cu o zi mai înainte, sau cu una după... – Deloc. A fost chiar în ziua crimei. Pentru că prietenul meu spunea că, dacă-ar fi pierdut avionul, cum aproape că era s-o facă, ar fi fost unul din pasagerii de pe „Prometheus”. – Ah, într-adevăr. Da, foarte curios. Fireşte, uneori lumea nu ajunge la timp şi atunci, natural, există locuri libere... iar câteodată există şi greşeli. Trebuie să iau legătura cu Le Bourget; nu întotdeauna sunt atenţi... Privirea pe jumătate întrebătoare a lui Poirot părea să-l tulbure pe Jules Perrot. Se opri. Pe frunte îi apăru o mică broboană de transpiraţie. – Două explicaţii foarte posibile, spuse Poirot, totuşi am impresia că nici una nu e cea adevărată. Nu credeţi c-ar fi bine să lămurim definitiv problema? – Nu vă înţeleg. – Ei hai, hai, mă înţelegeţi perfect. Acesta e un caz de crimă - de crimă, monsieur Perrot. Reţineţi, vă rog. Dacă ne tăinuiţi
100

– Cât şi cine? – Ci-cinci mii de franci.. domnul acela era american. dar vroia ca întâlnirea lor să nu fie premeditată. Jules Perrot îl privi lung. Gura i se deschise... Aşa sunt americanii. Acum ştim ce-a fost mai rău. – Descrie-ni-l. – Era înalt. Eu... Zicea că aşa avea mai multe şanse. rosti Poirot pe un ton autoritar. asta mă va distruge. Nu-l mai văzusem pe bărbatul ăla. Mâinile îi tremurau. habar n-aveam. Obstrucţionaţi justiţia.. Spune-ne ce s-a întâmplat exact. s-ar putea să aveţi probleme serioase. în mici salturi.... Cu transpiraţia curgându-i pe frunte. Jur. nici prin cap nu mi-a trecut. domnilor..o informaţie. – Americanii? întrebă repede Fournier.. alături. Poliţia nu glumeşte cu aşa ceva... Vrem informaţii exacte. Cu cât aţi fost plătit şi cine v-a plătit? – N-am vrut să fac nici un rău. chiar foarte serioase. Jules Perrot începu să vorbească repede.. – N-am vrut să fac rău.... fac afaceri pe căi necondiţionale.. Care ar fi fost diferenţa? . n-am văzut nimic rău în asta. alături de cel pe care urma să i-l păstrez lui madame Giselle.. – Haideţi. – Te va distruge dacă nu vorbeşti.aşa m-am întrebat. cu umerii încovoiaţi. monsieur locul numărul 1. – Da. A pretins că ştie că şi ea mergea a doua zi în Anglia. 101 .. Vroia să negocieze un împrumut de la.. Tot ce trebuia să fac era să-i spun că zborul de la 8:45 era ocupat şi să-i dau locul numărul 2 de pe „Prometheus”. ochelari cu ramă de bagà şi o bărbuţă de ţap.. – El şi-a rezervat un loc? – Da. Silas Harper. pe onoarea mea! A venit un bărbat şi a spus că pleacă în Anglia a doua zi. de la madame Giselle.. – Pe ce nume? – Silas. păr cărunt..

Asta e o problemă foarte serioasă. cazul devine tot mai uimitor. Acum e un bărbat.. De aceea m-am gândit că nu e nevoie să menţionez problema.. se părea că suntem pe urma unei femei. Americanul ăsta.. aici. Se opri şi se uită la Poirot. într-un avion aproape gol. Pe trotuar.. Dar cineva vroia ca ea să meargă cu cel de 12. ochelari cu ramă de bagà . Fournier îşi scoase pălăria şi se înclină... – Da.. când l-am auzit pe un bărbat spunând că a călătorit. A doua propoziţie a fost rostită de Elise. Mi-am amintit că stevardul de pe „Prometheus” a declarat că o mai văzuse pe madame Giselle pe cursa de dimineaţă . 102 . o bărbuţă.. în dimineaţa crimei. Acesta dădu blând din cap. – Cu fiecare clipă.... Cele două propoziţii se contraziceau. la Paris! Un glas nazal. prietene. sau o minciună intenţionată? M-am fixat la asta din urmă. E atât de uşor să fii american.. – Felicitări. lăsându-l pe Perrot privind în urma lor cu o faţă înspăimântată.aşa că era limpede că avea obiceiul să meargă cu avionul de 8:45. gumă de mestecat.. spuse el. Fournier îi aruncă o privire rece. Cum ţi-a venit ideea asta? – Două propoziţii separate.. spuse el. Una din dimineaţa asta.– N-a călătorit nimeni cu acest nume şi nimeni n-a ocupat locul numărul 1. – Am văzut din ziare că nu exista nimeni cu numele ăsta. Poirot scutură blând din cap. monsieur Poirot.. De ce a spus funcţionarul că zborul de dimineaţă era ocupat? O greşeală.. Am avut dreptate. La început. când a spus că a sunat la „Universal Airlines” şi i s-a răspuns că zborul de dimineaţă era complet rezervat. Din moment ce omul acela n-a fost în avion. – Dumneata ai tăinuit o informaţie preţioasă. cineva care călătorea deja cu „Prometheus”. strigă Fournier. El şi Poirot părăsiră biroul..toate atributele unui american sadea..

de-o inteligenţă comună. bău puţină cafea şi se ridică. Servitoarea ei se învârtea prin cameră. Era bun la suflet.tipul de bărbat sportiv. de tip Elisabetan. 103 .. foarte loial şi extrem de încăpăţânat. spaţios. dar imediat. ea e mică. îl puse deoparte. – Crezi că. – N-am spus niciodată că ţine. La un moment dat. Lordul Horbury intră. adus de umeri. părăsi sufrageria. dar să joci un rol ca ăsta. o faţă îngustă şi bărbie lungă. uşor pedant. prietene. spuse Hercule Poirot. n-ar putea întruchipa rolul unui american înalt. ideea asta nu ţine. încântătoare.. da. Pe masa de lângă ea. un pat masiv de stejar sculptat. – La ce te uiţi? – La o contesă în costum de baie. Şi totuşi se uita cu atenţie la pagina imprimată. deschise un ziar. A fost în lumea teatrului. Capitolul XII. Cicely deschidea scrisori. Bătu la o uşă şi aşteptă... traversă holul larg şi urcă la etaj. Era un splendid dormitor. încruntându-se. Dinăuntru se auzi un glas limpede. înalt: „Intră”.? Dar nu. Stephen Horbury avea douăzeci şi şapte de ani. Cicely Horbury era în pat. dând uşor din cap. Împinse în lături farfuria pe jumătate plină. Îşi luă farfuria încărcată şi se întoarse la masă. fragilă. zăcea o tavă cu ceea ce rămăsese din sucul de portocale şi din cafea. Rămase indecis o clipă. Era foarte frumoasă în neglijeul de şifon roz. apoi. nici nu se pune în discuţie! Nu. Părea exact ce era . cu buclele aurii încadrându-i faţa. cu ferestrele spre sud.Scoase din buzunar foaia ruptă din „Sketch”. La Horbury Chase Lordul Horbury stătea în faţa bufetului şi se servea distrat cu rinichi.

de ea... Soţia sa murmură: – Oh. Între anumite limite. aveai să-ţi duci propria-ţi viaţă. Lordul Horbury aşteptă până văzu uşa închisă şi apoi rosti: – Aş vrea să ştiu. de ce nu? – De ce nu? Mi se pare că există multe motive. milady. şi părăsi încăperea. dar pe lordul Horbury tabloul fermecător al soţiei sale nu-l afectă câtuşi de puţin. – În definitiv. motive. Lady Horbury rosti oarecum surprinsă: – Ce-i.. cât te urăsc! eşti cel mai meschin bărbat din lume! – Meschin? Spui meschin. trase curioasă cu ochiul la lordul Horbury. de când frumuseţea tulburătoare a lui Cecily înfierbântase simţurile tânărului. Acum era sănătos. nu? Lady Horbury spuse: – Doamne. Fusese îndrăgostit nebuneşte. Stephen? El răspunse scurt: – As vrea să-ţi vorbesc între patru ochi. când din cauza ta şi a extravaganţelor tale prosteşti Horbury e ipotecat? 104 . e mai bine. Fusese nebun. aşa cum stau lucrurile între noi. Trecuse timp.Orice bărbat confruntat cu atâta frumuseţe ar fi fost scuzat pentru respiraţia devenită brusc mai accelerată.. Ce-i cu revenirea asta bruscă? Cicely ridică iar din umeri. – Presupun ca te referi la bani. cu pasiune. totul se sfârşise. trei ani. – Da. ar fi foarte bine să renunţăm la farsa asta a traiului în comun. Îţi aminteşti că am căzut de acord că. motive. foarte generoasă. – M-am gândit că. Acum. Cicely ce se ascunde în spatele ideii de-a veni aici? Lady Horbury ridică din frumoşii săi umeri. Ieşi! Franţuzoaica îngână. Urma să ai casa de la Londra şi o alocaţie generoasă. – Madeleine.. lasă astea. Très bien..

fireşte că nu. Doamne. avionul cu care ai venit. Spuse: – Ai anunţat în ziare că nu vei fi responsabil de datoriile mele. Asta-i o purtare de gentelman? – Regret că a trebuit să fac ăsta. Ţi-ar plăcea să scapi de mine. rosti înţepată: – M-am gândit că e bine. deocamdată? Repetă gânditor cuvintele. cu un aer triumfător. Mă refer la femeia care a fost omorâtă în avion. – E puţin cam târziu... ce te-a împins să vii la Horbury. însă. te-am avertizat. Dar totul are o limită.. femei ca Venetia Kerr. când le povestesc ce debitezi. care-i pe jumătate iapă. doar asta te interesează! Cai şi vânători şi recolte şi fermieri plicticoşi. apoi întrebă tăios: Cicely.ce motiv ai avut să vii aici? Dar soţia lui evită subiectul.– Horbury. – Mai bine. Ai împrumutat bani de la ea? – Nu. deocamdată. ei bine. Dacă-ţi aminteşti. spuse Cecily. Horbury. te-ai plictisit de moarte aici. – E nevoie să intrăm în toate astea? – Prin tine vorbesc Dumnezeu şi vechea şcoală. Cicely Horbury. – Ba ştii foarte bine. ce să mai discutăm! Vreau să ştiu. Ce idee! 105 . ai împrumutat de la cămătăreasa aia franţuzoiacă? – Care? Nu ştiu la ce te referi.... ce viaţă pentru o femeie! – Unor femei le place. nu-i aşa? Majoritatea prietenilor mei se topesc de râs.. Lordul Horbury se îndreptă spre fereastră.. – Da... – N-au decât.. Pasiunea ta nesăţioasă pentru jocurile de noroc. M-am însurat cu tine. dar nu poţi. Să revenim la subiectul nostru .. – Şi nu poţi să scapi. Ai urât întotdeauna locul ăsta. Trebuia să te fi însurat cu o femeie ca ea. Am plătit de două ori. Râse răutăcios.

fu de acord Stephen. părăsi camera. Dacă există ceva care să facă legătura între tine şi ea. ţin la numele familiei mele. avocaţii familiei Horbury). m-am ridicat în picioare şi. – N-am depus mărturie în blestematul ăla de tribunal şi am spus că n-am auzit niciodată de femeia aia? – Nu cred să valoreze prea mult. De ce te prefaci? – Nu exagerezi un pic? În tot cazul. răspunse sec soţul ei. E sigur că femeia trebuie să fi lăsat urme ale afacerilor ei. Mă urăşti. Ar trebui să cerem sfatul lui Floulkes în problema asta. – Care situaţie? Nu există nici o situaţie.– Ei hai. Dacă femeia aia ţi-a împrumutat bani. O venă i se zbătea la tâmplă.. Nu pot s-o sufăr? O urăsc? Da. (Floulkes. Şi de unde grija asta bruscă pentru mine? Nu-ţi pasă câtuşi de ce mi se întâmplă.. Nu crezi un cuvânt din ce spun. un sentiment depăşit pe care. E condamnabil. Prin cap.. Cecily se ridică mânioasă în capul oaselor. Dar. Adu-ţi aminte că afacerea nu s-a terminat încă.. ar fi mai bine să-mi spui. Ce ciudată e viaţa! Când am vazut-o 106 . gândurile i se succedau rapid. M-aş bucura dacă mâine ar muri? Dumnezeule. Wilbraham şi Floulkes erau. Te-ai bucura dacă mâine aş muri. am suflat cu săgeţi înspre ea. de generaţii. Nu mă poţi suferi. Dacă într-adevăr ai avut de-a face cu această Giselle. E doar o problemă de timp ca să descopere adevărul. probabil. e foarte adevărat. asta e! Întorcându-se brusc pe călcâie. îl dispreţuieşti. Floulkes. Poliţia din două ţări se ocupă de caz. da! Mă simt ca un om ieşit din închisoare. nu fi prostuţă. Nici că se poate nebunie mai mare! – Toată treaba pare nebunească. în plin avion. fi sigură că poliţia va afla. Dar vreau să-ţi dai seama de situaţia ta. – Poate crezi că eu am omorât-o. Cecily. Ancheta a stabilit verdictul de crimă cu premeditare comisă de o persoană sau persoane necunoscute. ar trebui să fim pregătiţi. aşa demodat cum mă crezi.

S-a întors noaptea trecută. – Bună. la Horbury? Era împotriva bunelor maniere ale Veneţiei să-şi arate surpriza. când o întâlni pe Venetia Kerr pe calul său roib. clăpăuge: „Buna mea Betsy”. părăsi casa însoţită de câine. Îndesându-şi pe cap o pălărie veche de pescar.. O căţea ca tine. ce copil adorabil părea! Atât de blondă şi atât de fermecătoare. în tot acel timp. valorează aproape cât toate femeile laolaltă pe care le-am cunoscut”. ce copilă. vicioasă.. Hoinăreala aceasta fără scop de-a lungul domeniului începu treptat să-i calmeze nervii.. era ce este şi acum vulgară. Spuse. Gândi: „Ciudat termen de a insulta o femeie. Apoi. Acum nici măcar nu-i mai văd frumuseţea. – Da. Lordul Horbury o privi cu admiraţie. cu Betsy pe urmele lui. – Unde-ai fost? Ai ieşit pe iapa ta? – Da. Cecily e aici.. Stephen spuse: 107 . Între ei se lăsă tăcerea. merge frumos. simpatie şi un ciudat sentiment de intimitate. mângâidu-i urechile lungi. nu-i aşa? – Grozav. Stephen. Mergea de-a lungul potecii înguste. Betsy. Fluieră şi un prepelicar veni în fugă. – Aici. Venetia. Venetia arăta cel mai bine pe cal. dispreţuitoare. cap-sec. dar nu şi-o putu reţine.. zicându-i căţea.prima dată în „Fă-o acum”. apoi Stephen spuse: – Apropo. apoi se duse la casa fermierului şi stătu la taifas cu nevasta acestuia. Tânăr prost! Eram nebun după ea. uitându-se în sus la el cu ochi în care se citea adoraţia. – Bună.. Părea ce-i mai frumos şi mai dulce pe lume şi. Mângâie gâtul ogarului său favorit. Ai văzut calul meu de doi ani pe care l-am cumpărat la târgul din Chattisley? Vorbiră un timp despre cai. schimbă o vorbă cu grădinarul. nebun de-a binelea.

N-am auzit încă bârfele din Le Pinet. Ezită. apoi continuă calmă: E vorba de Cicely. Stephen biciuia absent tufişul. – Trebuie să fi fost destul de neplăcut pentru tine. dacă mă înţelegi. căutând cum să exprime mai bine şi mai cu tact ceea ce vroia să spună. În cele din urmă apelă la un râs scurt. spuse el vesel. – Nu. noi ne cunoaştem de mult timp. Se opri o clipă. Asta ştiu precis. a mers? Venetia reflectă o clipă. dar nici catastrofal n-a fost. Ascultă. Eu am fost în sudul Franţei. Venetia. – Ascultă. Stephen dădu gânditor din cap. nimeni nu a spus cine ştie ce. Aşadar..– Tu ai fost la anchetă. tu ai vreo idee cine a făcut-o? Venetia Kerr clătină uşurel din cap. dar ea sesiză nota de uşurare din glasul lui. – Hm.. el crezuse.. Venetia. Cum.. Oricum. iar eu aş fi văzut-o pe ea. Venetia. nici Cecily.. nu-i aşa. – Poliţia n-a dat nimic la iveală? – Nu.. cum. – Venetia... Procurorul s-a purtat foarte decent. – Nu pot spune că m-am distrat.. Ea m-ar fi văzut pe mine. n-am fost nici eu.. Vru să pară o glumă. Îţi aminteşti orele alea cumplite de dans pe care le făceam când eram copii? – Cum să nu! Simt că pot vorbi deschis cu tine. Râse şi Stephen.. nu uita. vreo idee. ăă. nu m-ar surprinde. sincer. Îşi alungă gândurile. vreau să spun. – Fireşte că poţi. – Atunci e în regulă.. Venetia rosti blând: 108 . reveni Stephen. – Nu ştiu. – Tu ce crezi? – Ei bine. – Ei bine. da. nu? – Da. Cicely a avut vreo legătură cu femeia aceea? Venetia răspunse încetişor.

ceai şi brioşe.. e şi treaba mea. – Presupun că ştie asta. nu-i aşa? Afacerea asta e treaba ei. chiar de când urmau cursurile de dans şi se jucau cu cuburile şi căutau cuiburi de păsări. Dar ştie să se ferească”. Cu glas tare. zise: – Deci. Toate lucrurile pe care Cecily nu putuse să le împartă niciodată cu el..– De ce îţi faci probleme? Voi trăiţi aproape despărţiţi. spuse gânditoare Venetia. – Nu poţi accepta un. nu e nimic de făcut? Stephen clătină din cap.. de o coristă calculată şi şmecheră ca o pisică.... dar nu într-atât încât să-l oprească să se îndrăgostească nebuneşte. 109 . crezi ca te-aş lăsa să faci una ca asta? – Nu mi-ar păsa. Şi Stephen ţinuse la ea. Tăcură amândoi. Ce-ai zice să fugim împreună? Cecily va trebui atunci să-ţi acorde divorţul. O întrerupse cu sălbăticie: – Dumnezeule. nu a ta. te-ai căsătorit cu mine? Privind fix între urechile calului. Venetia răspunse pe un ton care vroia să pară lipsit de emoţie: – Cred că da.. dacă ţii la mine... cu disperare. Apoi o auzi vorbind pe Venetia... Prin faţa ochilor lui trecură tablouri încântătoare: partide de vânătoare. copii. – Atâta timp cât e soţia mea. – Da... Pe ochi i se puse un fel de ceaţă. daca ai avea ocazia? – Sigur c-aş divorţa. Stephen spuse: – Am duce o viaţă minunată împreună... mirosul pământului reavăn şi al frunzelor. ăă. lipsit de emoţie: – Stephen. vrei să spui? Mă îndoiesc că ea ar fi de acord..... pe care niciodată nu i le dăduse. divorţ? – O afacere zgomotoasă. Venetia gândi: „E imorală ca o pisică. – Ai divorţa de ea. Stephen! Întotdeauna îl iubise pe Stephen. Venetia. cu glasul plat. răspunse el întunecat. O cunosc prea bine. Apoi spuse: – Dacă aş fi liber.

o întâmpină încruntat. O parte din mintea ei cercetă cunoştinţele pe care le făcuse în zilele de vară la Juan Ies Pins. dar al cărui nume adevărat era Andrew Leech. cu pretenţia de a fi de naţionalitate străină după mama sa evreică. „La Antoine's” În dimineaţa de după anchetă. Venetia gândi: „Asta e! Păcat. E plin de prejudecăţi. „Omuleţul care mi-a cedat locul în avion. o dată intrat pe uşa salonului său de coafură din Brunton Street. Ce-i venise să călătorească cu avionul? Ce idee! Escapada ei avea să atragă infinite neplăceri asupra stabilimentului său. trebuie să plec. În timp ce se întoarse să-şi fluture mâna a rămas bun ochii lor se întâlniră. Jane se prezentă la „Antoine's” cu o stare de spirit cam neliniştită. Îşi atinse blând calul cu călcâiul. nu mi-ar plăcea”. să vorbească o engleză stricată.– Mie. „Un străin” gândi ea. Cel care era cunoscut ca domnul Antoine. da. în timp ce-i mulţumea. Dacă ar fi altfel. Dând colţul potecii. în timp ce cealaltă rămăsese ancorată la Stephen. Veneţiei îi căzu biciuşca. Pentru Antoine devenise o a doua natură ca. dar e un scump. După 110 . Şi un alt gând se impuse cu duritate: „Dar ce caută aici?” Capitolul XIII. „Faţa lui mi se pare cunoscută”. Un bărbat ce venea pe cărare o ridică şi i-o înmână cu o plecăciune exăgerată. O gratulă pe Jane cu epitetul „complet imbécile”. Cu glas tare spuse: – Ei bine. Stephen. Vorbea hotărât. La anchetă se spunea că e detectiv. Abia când ajunse acasă îşi aminti brusc. şi acea privire cuprindea toate sentimentele pe care le evitaseră să şi le spună prin cuvinte.

probabil aţi fost în străinătate. Sunt sigură. spuse Jane cu volubilitate profesională şi cu acea deprindere mecanică ce nu-i cerea absolut nici un efort. scumpo? Mie mi se pare că e ca de obicei. Jane tocmai intra în cabina alăturată unde o femeie cu părul vopsit cu henna se cerceta în oglindă. Fată dragă. – Nu fi amărâtă. ca să puteţi fi gata pentru monsieur Henri. spuse femeia cu părul vopsit privind-o. la rândul ei. sau azi doriţi şi un vopsit? 111 ..ce-şi vărsă tot of-ul asupra ei. N-aţi mai venit de mult pe aici. răspunse Jane cu fals entuziasm. ca de obicei. Jane recepţionă semnul prietenesc . îi permise să plece. Părerea mea e că n-o să sară de unde se aşteaptă el. doamnă. dragă. răspunse indiferentă: – Crezi. şamponat şi coafat. Apoi spuse: – Da. îndepărtată. Prietena. în relaţia cu clientela.. doamnelor. Gladys era o blondă eterică cu o ţinută semeaţă şi. ca venind de departe. – Antibe. prietena plictisită renunţă să mai răsfoiască leneş revista şi o supuse pe Jane unei cercetări minuţioase.. în dimineaţa asta.. Gladys. lua-o-ar dracu! Cred că e plină de draci. în particular. îi spuse lui Jane. cu interes. În momentul următor glasul lui Gladys avea iar nota aceea slabă. nu aţi luat cu dumneavoastră dulceaţa de pechinez? Să vă şamponez. – Bună dimineaţa. cu un glas istovit. dragă. Sper că nu şi-a adus javra cu ea.din ochi al prietenei sale. Să vedem. Bruta bătrână stă la pândă să vadă de unde sare pisica. – Bună dimineaţa. faţa mea arată de-a dreptul înspăimântător. care răsfoia plictisită un număr vechi de trei săptămâni din „Sketch”. – Ce drăguţ. spunându-i unei prietene: – Dragă. La intrarea lui Jane. îmi vine bătrâna diavoliţă. avea o voce răguşită şi glumeaţă.

nu eşti fata care a depus mărturie ieri la anchetă. – Ei bine. Da.. 112 . Jane simţea că o lasă nervii. fata care a fost în avion? – Ba da. – Spuneţi-mi.. – Ce palpitant! Povesteşte-mi totul. Femeia îşi reluă privirea cercetătoare. sau să-i dea clientei în cap cu uscătorul de păr. închipuie-ţi. e tinerică. doamnă. n-o să poată să se abţină să nu ţipe. Jane îşi dădu toată silinţa să-i facă pe plac. te coafează foarte bine.. Era doar primul calvar dintr-o serie de multe altele. şi aşa mai departe.Îndreptându-şi pe moment cercetarea... Uneori avea impresia că dacă va trebui să-şi mai expună o singură dată recitalul.. dragă. subţirică... Jane.. Cerule. femeia se aplecă şi îşi examină atent părul în oglindă. ce groaznic arăt! Prietena spuse: – Dar.. Toată clientela vroia să fie coafată de „fata care a fost în avion”. toate pe aceeaşi temă..” Spre sfârşitul săptămânii. e adevărat.. Fata care mă coafează e chiar fata. în locul tău.. m-aş duce şi eu acolo. atât de dimineaţă? Jane spuse: – Mai întâi trebuie să treceţi pe la domnul Georges. Dacă o rogi frumos.. Fiecare era în măsură să spună prietenelor: „Draga mea. începu să povestească. că era de fapt criminalul? Se spunea că afacerea era muşamalizată din considerente guvernamentale.. răspunzând întrebărilor pe măsură ce i se puneau. a fost destul de cumplit. cu nişte ochi mari. o să-ţi povestească totul. e grozav. Cum arăta bătrâna? Era adevărat că doi detectivi francezi se găseau la bord şi că treaba asta avea legătură cu scandalurile din guvernul francez? Lady Horbury fusese în avion? Arăta într-adevăr atât de bine precum se auzea? Cine credea ea. O chemă Jeanne. doamnă. – Cred că mai merge o săptămână. la ce te poţi aştepta la ora asta..

Dacă nu ne-am lupta pentru drepturile noastre. Dacă vreţi să plec. am să obţin uşor un salariu mai bun la „Henri's” sau la „Maison Richet”. În viaţă nu-ţi poţi permite să fii slab. mai puţin simţitori ca mine.Oricum. Bombănind. – Şi cine o să ştie că te-ai dus acolo? Te crezi atât de importantă? – Am cunoscut câţiva reporteri în timpul anchetei. după ce ai fost implicată într-un caz de crimă. Îl abordă pe monsieur Antoine şi-i ceru de la obraz o mărire de salariu. Le plăcea Greta Garbo şi nu Katharine Hepburn. – Amărâtă viaţă. nu ştiu unde am ajunge. dragă. şi o ştiţi. repetată zilnic cu mici variaţiuni. povestirea lui Jane. De data asta Moş Andrew şi-a găsit naşul cu tine. – Bravo. Ai fost ca o stâncă. Dar ţine-o tot aşa cu Antoine. Nu suportau femeile grase şi 113 . răspunse cu sânge rece Jane. Nu înghiţeau stridiile şi preferau somonul afumat. – Pot să lupt pentru ceea ce mi se cuvine. De atunci înainte. monsieur Antoine îi satisfacu cererea. spuse Jane. – Tu îmi ceri asta? Ai tupeu. nu glumă. dar temându-se că aşa se va întâmpla. în timp ce bărbia-i mică i se ridica bătăios. A trebuit s-o fac toată viaţa. când doar din bunătate te mai ţin aici. Alţii. Fusese una din acele seri încântătoare în care orice cuvânt rostit părea să scoată în evidenţă simpatii şi gusturi comune. dragă. Gladys îşi felicită din inimă prietena. găsi o cale mult mai bună să-şi verse nervii. Îi placi mai mult aşa cum ai fost azi. zău. deveni ca un rol jucat pe o scenă. – Prostii. Unul din ei va face publicitatea necesară mutării mele la alt salon. Le plăceau câinii şi nu puteau suferi pisicile. te-ar fi concediat imediat. Eu sunt atracţia salonului ăsta. Cina şi teatrul promise lui Norman Gale se consumaseră la timpul potrivit. şi te admir pentru asta.

– Oricine poate să aibă faţa bronzată. – Nu te înfoia. Jane se afla într-o dispoziţie excelentă. – Nu fi proastă. Scârba de Henry. – Dentist. – Nu mai spune! scrisoarea asta sigur nu-i de la unchiul mamei tale. Jane fu nevoită să recunoască adevărul spuselor prietenei sale. Se crede Dumnezeu Atotputernicul. după ce-şi primi leafa mărită... replică Gladys..admirau părul negru. „Totul s-a aranjat grozav. Nu m-am născut ieri. Viaţa e cu adevărat minunată”. dacă vrea să te sărute. restaurantele zgomotoase şi negrii. repetă Gladys vizibil dezamăgită. – Are faţa foarte bronzată şi ochi albaştri. roşind şi mai tare. Într-o zi. Jane. Părea aproape o minune ca două persoane să aibă atâtea puncte de vedere şi gusturi comune. În timp ce o ridica uşor îmbujorată. „Şi când te gândeşti că eram atât de îngrijorată în privinţa celor întâmplate în avion”. Se obţine uşor mergând la plajă.. Sâmbătă la prânz. sau cu o soluţie de bronzat de la farmacie. natural.. la „Antoine”. pe care l-am cunoscut la Le Pinet. Bărbaţii frumoşi sunt uşor bronzaţi... domnule Henry tocmai veneam. Nu agreau vorbitul tare. Gladys. Văd că te-ai aprins rău. dragă? – Nu ştiu la ce te referi. draga mea. Dar dentist! Vai. Da. se apără.. îşi spuse ea. Le repugnau unghiile foarte roşii. ai să ai impresia că o să-ţi spună „Gura puţin mai deschisă. Cine e. E stomatolog. te rog”. Jane? – E cineva. – Cine-i prietenul tău. deschizând poşeta. Ochii albaştrii sună bine. un bărbat. 114 . aşa cum împarte ordine în dreapta şi-n stânga! Scrisoarea conţinea o invitaţie la cină pentru sâmbătă seara. Gladys se năpusti cu întrebările. Presupun că are dinţii foarte albi şi zâmbeşte tot timpul. Preferau autobuzul metroului. lui Jane îi căzu din ea o scrisoare de la Norman.

mademoiselle. Uneori. ca şi faptul de a fi depus amândoi mărturie la tribunal. Se aşeză la o masă de patru persoane. Era mulţumit că stătea în faţa lui Jane. 115 . Jane citea. Se pare că e o lege a Naturii. nu încăpea nici o îndoială. muncise din greu şi nu avusese nici un prieten. Ca de obicei. decât doar dacă numeşti o crimă prezentare. „Dacă un tip umblă după tine. Imediat. Acum se părea că prietenii începeau să roiască în jurul ei. e sigur că altul ţi-e sortit. spuse tânărul cu o plecăciune amuzantă. Era nu numai mulţumit ..Era atât de voioasă încât se decise să-şi permită să fie extravagantă luând masa la „Corner House” unde aveau şi muzică. tânărul îi prinse privirea şi se înclină. Ce proastă sunt! Mă gândeam că te cunosc de undeva. în timp ce mânca. în acelaşi timp. chipul lui Jean Dupont exprima mai mult decât un interes politicos. unde se aflau deja o femeie în etate şi un tânăr. ceru nota de plată. Întorcând pagina. atrăgătoare mai mult datorită extraordinarei sale mobilităţi decât a unei pretenţii de frumuseţe. nu mă recunoşti? Jane îl privi mai atent. spuse Jane. e drept.. – Jean Dupont. În privinţa asta. Jane dusese întotdeauna o viaţă austeră. îşi dădu seama că faţa lui era vag cunoscută. – N-am fost prezentaţi.ci încântat. continuă tânărul. îşi ridică privirea şi văzu că tânărul care stătea în faţa ei o privea foarte insistent şi. fără prea multă delicateţe. chiar fermecătoare. Dumneata eşti. Femeia tocmai îşi termina prânzul. se-ntâmplă să fie al treilea sau al patrulea”. ridică un morman de pachete şi plecă. Avea o faţă de puşti. Tocmai când facea această descoperire. Prin mintea lui Jane trecu ca un fulger un proverb pe care Gladys i-l spusese cândva. – Scuză-mă. – Fireşte.

rosti ea cu glas tare.. – Deci. Marea tragedie a vieţii e că femeile îmbătrânesc. aşa se spune despre francezi”... în ultimele ziare. din umbră. Iar eu am fost mai aproape ca dumneata. – Nu eu. Deveni brusc grav. Oricum. Probabil au renunţat.. Dar pe-o bătrână urâtă ca Giselle. De atunci mă tot întreb. Era prea urâtă! – Să înţeleg că mai degrabă ai omorî o femeie frumoasă decât una urîtă? – Deloc. – Da. căci încă n-am încercat. dar blestemându-se în gând pentru stupiditatea remarcii. odată. Tata a ţinut o conferinţă la Edinburgh şi am mai stat la nişte prieteni. 116 . devii gelos. Jean Dupont clătină din cap. – Şi e o satisfacţie? – Asta n-o ştiu.. iar ea se poartă urât cu tine. Se încruntă.. e francez. spuse Jane. Dar acum. n-a mai apărut nimic. – Înţeleg... Îţi spui: „Doamne. pare destul de cumplit când te gândeşti că poate. nebun de gelozie.. apoi clătină din cap.. Va trebui să am grijă cu el.. mâine.Jane îşi spuse cu o notă uşoară de avertizare: „Totuşi. Râse. Dacă o femeie e frumoasă şi ţii la ea. ne întoarcem în Franţa. – Nu. n-au renunţat. cine s-ar deranja s-o omoare? – E un punct de vedere. mai eşti încă în Anglia. – Cine crezi ca a făcut-o? întrebă Jane. am s-o omor. Va fi o satisfacţie”. – Da. Nu-mi place să mă gândesc la asta. – Nu mai spune! Mi se face pielea de găină. nu e un sentiment plăcut să te ştii atât de strâns legat de o crimă. în preajma locului unde a fost comisă. – Ştiu.. Am fost chiar foarte aproape. Lucrează în tăcere. a fost tânără şi frumoasă. – Nu. Jean Dupont ridică din umeri. – Poliţia n-a arestat încă pe nimeni? întrebă Jean Dupont.

într-un mic hotel din Siria. cunosc bine genul. şi-a lăsat nevasta aşa cum era şi a plecat să fie la timp „la datorie”. care nu era englez. au denumit gestul nobil. şi dumneata gândeşti la fel. în primul rând. să-ţi faci munca constituie ceva mult mai puţin important. faţa dulce. Presupun că munca ar trebui să fie pe primul loc. mademoiselle.. – Nu ştiu. o făptură umană . e o încântare să aibă grijă de mine şi că nu o face doar pentru că e de datoria lui să-mi poarte de grijă. imaginează-ţi. foarte costisitoare. la o anumită dată.. Muncind. bah.slujbă. în ziua anchetei. În faţa nuanţei aprige din glasul tânărului.. a zis că e barbar. El trebuia să fie undeva în Irak. atât el cât şi soţia lui. stătea un englez a cărui soţie s-a îmbolnăvit. exotică şi foarte. Jane râse. şi la urmă . au considerat asta foarte firesc. da. dar îngrijind o femeie. îi spuse el apoi la sport. – Acea lady Horbury. îi cheltui. dacă poţi să crezi. Pentru mine a fost ceva interesant.mult mai la urmă ... să pot studia trei femei tinere şi încântătoare. cred că aş prefera să fiu considerată de un bărbat ca un lux şi o plăcere ca o „primă datorie”.asta ar fi trebuit să fie primul loc. Însă doctorul. Eh bien. chiar aşa e.. câştigi bani. E foarte. – Ce-ai gândit despre noi? întrebă Jane amuzată. Dumitale ţi se pare ciudat pentru că eşti englezoaică. O vezi la masa de bacara. E cel mai interesant subiect posibil. spuse Jane. – Nu cred că asta s-ar putea întâmpla cu dumneata.– Se pare că te preocupă mult femeile şi înfăţişarea lor. Da. pentru un bărbat. Mi-ar plăcea să ştiu că. Vai. Şi amândoi. Soţia. – Dar de ce? Vezi.. – E normal. la munca lui . aşa că asta din urmă e un ideal cu mult mai nobil ca primul. atât de diferite una de alta. expresia încrâncenată şi ştii bine cum 117 . Jane roşi uşor. El continuă repede: – Am mai venit doar o dată în Anglia. lipsit de egoism. Un englez se gândeşte.la soţia sa. – Ei bine.

Jane oftă uşor. – Iar acum .. – Iar acum. Cutare din Yorkshire? Oh. spuse ea.. E adevărat.. deşi cam bărbătească. Păşeşte de parcă ar fi stăpâna lumii. – Ai văzut atâtea ţări. Jean Dupont spuse: – Mademoiselle. îmi pare tare rău. Jane râse felul în care imită tonul cucoanelor. zeii aranjează foarte bine lucrurile. cutărică din Shropshire!”.. ai cunoscut atât de multe! Sună atât de fascinant! Iar eu n-am fost nicăieri şi n-am văzut nimic. Puţin încurcat. spuse Jane râzând. Avea o mimică extrem de expresivă. cum ţi-am spus mai înainte. nu-i aşa? Faci săpături şi scoţi la suprafaţă tot felul de lucruri? Jean Dupont îi povesti despre munca sa. mâine mă întorc în Franţa. – Părul meu e ondulat de la natură. dumneata. Ea trăieşte pentru senzaţii. mă întreb dacă-mi permiţi. foarte englezoaică. vrei să iei masa cu mine diseară? – Regret. nu pot. e neinteresantă! – Şi domnişoara Kerr? – Ah. Ştie din care regiune a Angliei vine fiecare.. Jane spuse: – Eşti arheolog. să spunem.. – Ţi-ar plăcea să mergi peste hotare. Se uită la ceas şi chemă grăbită chelnăriţa cu nota de plată. Şi iată-ne stând faţă-n faţă. să vezi ţinuturi sălbatice? Ţine cont.e doar englezoaică. Am auzit în Egipt pe una ca ea: „Ce? Cutare e aici. iar ea asculta atentă. cinsprezece ani. Pentru jocul de noroc.. Hainele ei au o croială foarte bună.va arăta peste. Uneori.eu. or patronii ăştia ştiu să discearnă. n-ai să poţi fii în permanenţă coafată. E genul căruia orice patron de magazin de pe Riviera i-ar da pe credit. Te reîntorci curând la Paris? 118 . ea e foarte. Mi-am spus: „Ce drăguţ ar fi să ne reîntâlnim într-o zi”. poate pentru droguri. În cele din urmă. Iau masa cu cineva.. Nu. – Ah! Îmi pare rău. nu e încrezută . Au fond.

gata pentru azi. La Muswell Hill Cam la ora la care Jane ieşea de la „Antoine's”.. – Ei bine. Nu contau motivele pe care le invocau. nici colonelul Blunt nu poate veni joi. Oh. Capitolul XIV.– Nu cred. – Nici eu nu ştiu dacă mai vin în Anglia! Nu e trist? Rămase ţinându-i o clipă mâinile lui Jane în ale sale.. Avea să fie plecată. Da.. – Sper din tot sufletul să te revăd. Chipul lui Norman Gale se înăspri. adevăratul motiv îl zărise în ochii ultimei sale paciente. puteţi veni marţea viitoare pentru ceilalţi? Pacienta. zise Norman... Domnişoară Ross? Domnişoara Ross veni imediat lângă el. În fiecare zi era la fel. spuse el şi cuvintele sunară ca o promisiune. întinzându-i lamela de sticlă cu pasta albă. izbucni într-un torent de explicaţii. Nu-şi face alta. îl va anunţa când se va întoarce.. Norman Gale obtură caria şi spuse: – Să văd.. în străinătate. ocupaţi.. când întinsese mâna spre freză . răciţi.. clătinându-şi gura cu vigoare. Norman Gale rostea profesional: Mâna sa expertă mânia freza. Ar fi putut scrie pe hârtie gândurile pacientei.. – Gata.o panică bruscă.plecaţi din oraş. că trebuia să amâne programarea. 119 . Lumea suna. s-a terminat. ce rău îi părea.. Şi ieşi în trombă din încăpere.. contramanda programările.. Domnişoara Ross spuse: – A sunat lady Higginson şi a spus că trebuie să renunţe la programarea de săptămâna viitoare. Tot felul de scuze ..

. Cred că întotdeauna am simţit că are o privire cam ciudată. Râse în sinea lui.. domnişoară Ross. pe Jane a ajutat-o. Când te gândeşti.„Oh.... Ca dentist se pare că-s terminat. din minţi şi comit crime fără sens.Jane e adorabilă. Ba îmi pasă. dar. se pare că vom avea o săptămână lejeră. tocmai asta-i ciudat .. O salvă telefonul. Tipul poate să fie maniac. „Presimt că totul va fi bine. Ieşi să răspundă...ar trebui să caşte gura la mine. Domnişoara Ross se întoarse în cameră.. să caşte gura. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ar aresta-o pe lady Horbury? S-ar întoarce în galop pacienţii la mine? Greu de spus. dar nu le place! Scaunul dentistului îţi provoacă un sentiment neplăcut. În sfârşit.. La începutul verii aţi tras din greu. Şi n-o pot avea. ce mai contează? Puţin îmi pasă... au căzut o gramadă de programări. Ciudat. Ce lucru ciudat e crima!! Crezi că a fost o chestie simplă. iar dacă dentistul mai poate fi şi cuprins de amoc.” – Ei bine.. nu-i aşa? Domnişoara Ross nu răspunse. vă puteţi odihni. încă. fără ocolişuri. Va aştepta. Ei bine. Să revenim la fapte.... O vreau.. – Nu pare să mai trag din greu şi toamna asta. Norman aruncă câteva instrumente în sterilizator. gândind intens. şi voi face bani acolo”.. pe neaşteptate... La dracu. „Să văd cum stau.. Mă întreb. Afacerea asta m-a cam terminat din punct de vedere profesional. – Da.......... care îşi ies. din cauza lui Jane. Arată ca toţi oamenii. fireşte că era în avion. da. Odată răul instalat. dragă. am să mă duc în Canada... asta e. Lumea se duce buluc la ea.. Doar ai auzit de oameni... 120 . şi nu e! Atrage după sine o grămadă de lucruri stranii la care nu te-ai fi gândit. Ce pacoste a dracului!” Zâmbi. Chiar că nu mai eşti sigur.. când a fost ucisă femeia aia. Ea ţine la mine.

– Bună fată.. v-aş ajuta şi eu.. – ... Se pare că asta e o corabie care se scufundă. Sunteţi atât de deştept! „Pentru fata asta sunt un erou. sunt terminat. – Perfect adevărat. domnişoară Ross. Sunt doar supărat.. apoi se uită în altă parte. – Ei bine. Şi eu m-am gândit să încerc ceva. În cele din urmă spuse: – Lucrurile merg rău.. Dacă nu se întâmplă ceva care să limpezească lucrurile. Norman? El îi aruncă o privire iute.. cină cu Jane. Norman râse: – Eu cred că face.. Ar vrea să mă ajute în munca mea de copoi.– Era doamna Lorrie. nu nemaipomenit.. uşoară încruntare a sprâncenelor. dar eu am alt partener în vedere”. domnule Gale. Vive les rats! Ar fi mai bine să-ţi cauţi alt post. gândi Norman Gale. E un sezon slab. Poliţia e o ruşine! Nu face nimic. dunga amară a gurii. dar trebuie să plece în Timbuctu. – Trebuie întreprins ceva în privinţa asta! spuse cu energie domnişoara Ross. Se prefăcu a fi bine dispus. – Să-şi trateze dentiţia la un posibil ucigaş? Da. Dar am vorbit serios.. nu m-aş gândi să vă părăsesc. dar Jane era prea isteaţă ca să se lase înşelată. nu eşti şobolan. – Jane! – Cum ai auzit. Îi pare rău. termină Norman. Oricum. – Vrei să spui că lumea se fereşte. nici o grijă. – Nu face pe prostul! spuse tăios Jane. – Oh. – Cineva trebuie să se implice. În seara aceleeaşi zile.. Observă clipele lui bruşte de plutire. deşi nu prea ştiu ce. – Ce nedreptate! 121 . – Oh. Crezi că nu văd că eşti îngrijorat din cale-afară? – Nu sunt îngrijorat.. domnule Gale.

Masivă. recunoscu el.. – Cum arată? – Domnişoara Ross? – Da. – Oh.. sunt un dentist bun. Mai bine ne-am grăbi un pic şi pe urmă să cerem nota de plată ca să fim gata să plecăm o dată cu el. – Uite-l acolo pe domnul Clancy. Dar. – Cum spui. sau aş urmări pe cineva. Dacă aş fi un tip dintr-o carte. Norman aprobă imediat planul. dar gândi că nu era deloc indicat să-i spună asta lui Jane.– O fi. în cele din urmă. 122 . Adoptară acest plan.. nu ştiu. nu se ştie niciodată.. Jane. Entuziasmul lui Jane era contagios. aş găsi un indiciu.. şi nu se înşela. Presimt că ar putea fi important.. autorul. sincer vorbind. stă singur lângă perete. Domnişoara Ross nu era chiar atât de osoasă precum o descrisese. domnul Clancy se ridică şi ieşi în Dean Street... Cineva trebuie să facă ceva. avea un cap foarte drăguţ. osoasă. răspunse Jane. – Acelaşi lucru mi l-a spus azi-dimineaţă asistenta mea. cumplit de competentă. un nas ca un căluţ de lemn. – E cam ca noi. – Sună drăguţ. Jane îl trase brusc de mânecă. Cam în ce fază e cu cina? Nu pot să-l văd cum trebuie fără să întorc capul şi n-aş vrea să mă holbez la el. domnişoara Ross. S-ar putea să descoperim ceva.. – Asta-i răutate. Norman o luă ca pe un compliment adus diplomaţiei sale. ştii. Şi nu comit crime. Nu se ştie niciodată. Când. – Aş vrea să fac ceva. – Dar o fi ţinta bună? – Nu contează ţinta. L-am putea urmări pe el.. cu părul roşu. cât se putea de aproape. Norman şi Jane erau pe urmele lui. Spuneai că vrei să urmăreşti pe cineva şi iată că ai pe cine urmări.

Ce noroc! Scoase un carneţel şi scrise cu mare atenţie ceva. Şi direcţia îi era haotică. În timp ce aştepta să traverseze lângă un semafor. – E ceva la mijloc. de atâtea ori. Înaintarea lui era oarecum haotică. se întoarse. Chipul său era alb şi pătat. cei doi puteau să vadă că buzele i se mişcau. E scrântit rău. Dar domnul Clancy nu luă un taxi. – Crezi? – Fireşte. La răstimpuri. Chiar aste e. explică Jane. Uneori o lua înainte în pas vioi. se opri cu adevărat şi rămase aşa. 123 . Spuse cu glas tare: – Perfect. Norman şi Jane veniră mai aproape. Stătea în loc uitându-se la o măcelărie. îl lăsa să atârne pe pământ. – Vezi? Îi e teamă să nu fie urmărit. fredonând un cântecel. dar se părea că atenţia domnului Clancy fusese atrasă de ceva de la primul etaj. Apoi o luă din loc. Acum se îndrepta hotărât spre Bloomsbury. chiar în momentul în care se pregătea să traverseze o stradă. domnul Clancy vorbea singur. în unghi drept că traversă. Jane se însufleţi. de două ori. cu un picior în aer pe trecerea pentru pietoni. – Oh! Dădură un colţ cam prea repede şi aproape să se ciocnească de vânatul lor. Norman şi Jane prinseră câteva vorbe mormăite: – De ce nu vorbeşte? De ce? Trebuie să aibă vreun motiv.– În cazul în care ia un taxi. Altfel n-ar merge în cerc.. când întorcea capul. alteori încetinea până aproape se oprea. ţopăia agale pe străzile Londrei. Ducând pe braţ un pardesiu pe care. din când în când. Era adevărat. O dată.. spuse Jane. O dată. Nu-şi dă seama că vorbeşte de unul singur. exact ca într-un film dat cu încetinitorul. în pas alert. aceeaşi stradă. Pravălia respectivă era închisă. Încearcă să ne scoată din scenă.

Şi. – Desigur. În timp ce ajunseră pe trotuarul celălalt. cel pe care îl suspectaţi? – Şi dumneavoastră la fel.. Din întuneric se auzi un glas. descuie uşa cu o cheie şi intră. monsieur Poirot? – Ah. mademoiselle? Te-ai gândit la ea cu detaşare. Domnul Clancy înainta acum cu pas mare. Fireşte. cu bruscheţe derutantă. cu sânge rece şi fără pasiune? 124 . Omuleţul înainta voiniceşte. În lumina felinarului. spuse Jane. sună exact ca în romanele poliţiste. – Bună seara. altfel n-aţi fi aici. În Bloomsbury Primul care îşi reveni dintre cei doi tineri uluiţi fu Norman Gale. domnul Clancy spuse: – Acum ştiu. Cardington Square 47. poate va ieşi din nou mai târziu. e o seară frumoasă pentru o urmărire. – Ai cugetat vreodată asupra unei crime. – E casa lui.o să fie redusă la tăcere. Stăpânul glasului înaintă. Încă încercaţi să vă spălaţi reputaţia. iar altă femeie nu va vorbi. îţi aminteşti mica noastră discuţie? Şi e sărmanul domn Clancy. dragă. El o privi o clipă gânditor. Oh. – Eh bien. am auzit ceva. se opri în faţa unei case. apăru o mustaţă magnifică. e monsieur. aparent neştiind că e urmărit.o femeie . nu-i aşa? Capitolul XV. – Ei bine.. De asta trebuie redusă la tăcere! Jane îl pişcă cu putere pe Norman.. oricum. În final. Pardesiul mătura în voie trotuarul. monsieur Poirot. Norman şi Jane se uitară unul la altul. Asta e adresa pe care a spus-o la anchetă.Semaforul indică verde. Cineva . spuse Hercule Poirot. spuse Norman..

– Da. toate celelalte persoane asociate crimei au de suferit. poţi să faci nişte semne în carnet. răspunse Jane. – Am nişte afaceri de care mă ocup.– Nu cred că m-am gândit la aşa ceva până în ultimul timp. cel mai important e să-l absolvi pe cel nevinovat.. dar uneori e greu de spus precis ce se înţelege prin ea. – Există elemente mai importante decât descoperirea criminalului. Norman Gale rosti cu putere: – Cât e de adevărat! Jane spuse: – Asta o ştim! Poirot se uită de la unul la altul.. – Fireşte că nu. spuse Jane. să stenografiezi.. şopti Jane. dar eşti inteligentă. Dar eu am de-a face cu crima de foarte mulţi ani. Aş propune ca mademoiselle să mă însoţească.. Am felul meu de a considera lucrurile. Care credeţi că e faptul cel mai important de care ţii seama când încerci să rezolvi o crimă? – Găsirea criminalului. nu-i aşa? Bun. Cât despre domnul Gale. acum te gândeşti la ea pentru că te-a afectat direct. Poate să nu existe nici o acuzaţie. Tocmai aveam de gând să-i fac o vizită originalului nostru prieten. Asta se înţelege de la sine. După părerea mea. – Înţeleg. un carnet şi un creion ca să le ai la îndemână. natural. Şi justiţia e o vorbă frumoasă. Dacă cineva e acuzat pe nedrept. – Nu ştiu să stenografiez. – Nici măcar asta.. Deveni brusc alert. Norman Gale spuse: – Dreptatea. Uite. Poirot clătină din cap.. domnul Clancy. Din moment ce urmărisem acelaşi scop. – Oh. aş 125 . Aţi descoperit-o deja pe pielea voastră. Hercule Poirot dădu din cap. Dar până când o persoană nu se dovedeşte vinovată fără putinţă de tăgadă. în rolul de secretară a mea. hai să conlucrăm toţi trei.

– Domnul Air Kule Prott. staţi. E bine la „Monseigneur's”? Bon! Atunci vom compara însemnările. pernuţe de sofa. domnişoara Grey. – Hercule Poirot. – Vai de mine. Camera mare. care.. – Sper că vă amintiţi de mine? rosti Poirot. de unde anume? De la „Skull & Crossbones Club”? 126 . Uşa le fu deschisă de o femeie îmbrăcată toată în negru. Aceasta e secretara mea. Gale deschise gura să protesteze. Şi scutură mâna.. un trombon. Peste tot zăceau împrăştiate hârtii. iar pe peretele opus rafturi şi etajere pline cu cărţi. cărţi deschise. Veni spre ei cu mâna întinsă. pe-o parte. porţelanuri diverse. – Perfect.propune să ne întâlnim. domnişoară Grey. peste o oră. Da. Uşor zăpăcită. Şi cu asta înaintă spre sonerie şi apăsă pe buton. apoi se întoarse spre Poirot. avea trei ferestre. la „Monseigneurs's”. cartoane. rosti domnul Clancy dând cu ochii de vizitatori.. cel puţin. apoi păru să se gândească mai bine. Sunt încântat să vă văd. Puse jos aparatul de fotografiat. fireşte că-mi amintesc de dumneavoastră. În mijlocul acestei harababuri. era în stare de haos. când declarase că nu era un om ordonat. – Numele domnului? întrebă ea. să spunem. Poirot întrebă: – Domnul Clancy? Femeia se trase într-o parte. Poirot înţelese pe dată adevărul spuselor domnului Clancy la Croydon. – Încântat. spuse el. anunţă ea. gravuri şi un uimitor sortiment de stilouri. cu un aspect destul de inabordabil. în lungime. aşa că Poirot şi Jane intrară. domnul Clancy se lupta cu un aparat de filmat şi cu un rolfilm. iar rolfilmul căzu şi se desfăşură. Peste o oră. sticle de bere. Jane îl urmă strângând carnetul la piept. banane.. Severa femeie îi conduse într-o cameră de la primul etaj.

nu?.. atât într-un roman... Jane se uită neliniştită la Poirot. Bananele nu-s prea rele. săgeţi otrăvite şi un tub de suflat în avion! Ideea asta am folosit-o eu însumi. E atât de monoton. nu. Dar nu-mi rod unghiile. criminalii alunecând pe-o coajă de banană. Poate cel mai bine e să nu te laşi prea greu. ceva în genul ăsta. dar trebuie 127 . detectiv adevărat. Poirot? Speteaza nu e chiar ruptă. Doar scârţâie puţin când te laşi pe ea. spuse el. asta e. ca o secretară eficientă ce este.. Nu Scotland Yard. Faceţi investigaţii particulare.. am răsturnat tot.. Domnişoara Grey. te şi poţi amuza puţin pe seama lor. detectiv particular ca Wilbraham Rice al meu.. Şi-a ros unghiile de la început. Nu contează. vă rog. – Foarte corect. e destul de dezgustător. aveam impresia că lucra într-un salon de cosmetică. se aşeză şi se uită la Poirot. Luaţi loc.. Domnul Clancy oftă. nu acolo. dar e uimitor. domnişoară Grey. Lumea s-a ataşat mult de Wilbraham Rice. Dumneavoastră staţi aici.. desigur. trebuie din când în când să efectueze o anumită muncă de natură temporară.. Puteţi spune ce vreţi. Nu ştiu de ce l-am făcut să-şi roadă unghiile. într-o împrejurare nefericită. Tipul îşi roade unghiile şi mănâncă o grămadă de banane.– Am fost tovarăşi de călătorie într-un avion de la Paris.. Înţelegeţi? – Desigur.. De fapt. Eu însumi mănânc banane.. Uitasem. Acesta păru stăpân pe situaţie. e corect. monsieur Poirot. asta m-a inspirat să scriu despre ele... Vreţi puţină bere? – Mulţumesc. Fireşte că a fost o întâmplare şocantă. M-am tot gândit la cazul ăsta. Da. dar. vai de mine. răspunse domnul Clancy.. cât şi într-o povestire. Dumneavoastră sunteţi detectiv... omorârea lui Giselle. La fel şi domnişoara Grey! Numai că nu mi-am dat seama că era secretara dumneavoastră. – Cred că pot ghici de ce aţi venit aici.. cred că pe scaunul ăla e suc de portocale. iar acum trebuie s-o facă în toate cărţile.... Dacă schimb hârtia asta. Nu.. oh. – Vai..

– Ca scriitor aveţi un mare avantaj. – Ah. cum s-ar spune.. îl pun în viitoarea mea carte. – Văd foarte bine că. Watson.să vă mărturisesc. Îl pun pe inspectorul ăsta. Domnul Clancy se înclină. – Printre banane. – Ah! Dar. Am să creionez perfect portretele tuturor pasagerilor. Arma dumneavoastră împotriva duşmanilor e scrisul. – Ştiţi. Ar trebui să se vândă ca pâinea caldă . Dar. asta-i foarte bună. N-am avut intenţia să vă jignesc.. cât şi la anchetă. da. monsieur. – Printre banane. am metodele mele.. atât din partea inspectorului. Nu m-am ales decât cu bănuieli. cum tehnica cu un prieten prost a ţinut. cum îl cheamă. Japp?. încep să cred că crima asta o să fie un adevărat noroc pentru mine! Am să scriu totul. exact aşa cum s-a întâmplat. Toţi inclusiv poliţia.măcar să-l termin la timp. Interesant. doar ca ficţiune. fireşte. toate erorile din povestirile alea. Personal. spuse Poirot. că m-am cutremurat. nu pare să vă fi afectat foarte tare. Dar din contră.. domnule Clancy. – Nu veţi fi învinuit de calomnie. da. Mi-am divulgat ideile ca să ajut justiţia şi n-am obţinut în loc decât bănuielile unor capete pătrate! – În tot cazul.. şi am să-l intitulez „Misterul din avion”. vedeţi dumneavoastră. Argunetele înşelătoare.. 128 .. în această crimă. Domnul Clancy se legănă uşor în scaun. cred că poveştile cu Sherlock Holmes sunt depăşite... monsieur Poirot. ce spuneam? – Spuneaţi că aveţi metodele dumneavoastră. O să vedeţi ce face Wilbraham Rice cu el.. pur şi simplu m-am cutremurat. spuse zâmbind Poirot. puteaţi fi consultat din punct de vedere profesional. sau aşa ceva? întrebă Jane... Vă puteţi descărca prin scris. chicoti domnul Clancy. Scuzaţi-mă că v-am numit Watson. ar fi trebuit să înţeleagă asta. – Exact.

Îi dă drumul. – Şi cum a făcut ea rost de otravă? – Asta-i cu adevărat partea cea mai inteligentă. – Şi. dar principiul e acelaşi.o cu totul neaşteptată soluţionare e dezvăluită în ultimul capitol. – Epatant! exclamă Poirot. spuse cu fermitate domnul Clancy.. Dar punctul forte al întregii afaceri . oricum. Giselle la ruinat pe iubitul fetei. o fată urcă în avion la Le Bourget şi reuşeşte să se strecoare cu succes sub scaunul lui madame Giselle. ea iese din ascunzătoare. Atât Jane cât şi Poirot căscară ochii. Şi-a extras marfa din pitonul preferat.. apoi se paraşutează pe uşa din spate. Mai ales când ai de-a face cu săgeţile otrăvite ale indienilor sud-americani. doar puţin cam prea senzaţional? – Nu pot scrie nimic prea senzaţional. toată lumea e inconştientă preţ de trei minute. desigur. draga mea doamnă.. n-ar avea loc. – Şi care e acea soluţionare? Domnul Clancy chicoti din nou.... atunci. – Ingenioasă. Probabil. Fata e îmblânzitoare de şerpi. – Nu. spuse el. nu. Poirot se aplecă repede. am să fac să fie pe coasta franceză.Domnul Clancy întoarse spre ea o faţă zâmbitoare. rosti gânditor domnul Clancy. trage săgeata otrăvită.. Ingenioasă şi senzaţională. În definitiv. Are la ea un tub cu cel mai nou gaz.. Dacă l-aş face pe unul din pasageri criminal. Ştiu că a fost venin de şarpe. Jane întrebă: – De ce n-a căzut şi ea în nesimţire. nu 129 . poate. – Şi coboară în Canalul Mânecii? – Nu e nevoie să fie Canalul. care s-a sinucis. – În avionul meu va fi loc. răspunse domnul Clancy. ca toţi ceilalţi? – Mască. Şi motivul doamnei? – Încă nu m-am decis. Deghizată în pilot. nimeni n-ar putea să se ascundă sub un scaun. aş fi pasibil să plătesc daune. – Mon Dieu! Nu credeţi că e.

– Domnule Clancy. Apoi.. Nu poţi controla faptele. Uitaţi-vă la chestiile din ziare.. hai. sunteţi un om cu cap şi imaginaţie. Ideile dumneavoastră vor fi valoroase. monsieur vreţi să spuneţi că afacerea asta a noastră e plicticoasă ca apa din şanţ? – Nu. asta da. Domnul Clancy ezită. cred că la unul din francezi.. Hercule Poirot. însufleţirea de pe chip îi pieri şi clătină din cap. Oricum. Vedeţi. – Foarte drăguţ din partea dumneavoastră. M-ar interesa mult să ştiu cine. Câteodată nu-mi vine să cred că s-a întâmplat cu adevărat. nu departe de ea. Dar eu. Mă tem că n-aş fi deloc bun ca detectiv. Când scrii. – Aţi studiat criminalistica. e o persoană reală. – De ce? – Păi. ăsta-i cu totul alt lucru. – Ei. – Depinde foarte mult de motiv. N-a luat în seamă sfaturile dumneavoastră. Poirot îşi trase mai aproape scaunul de cel al gazdei sale şi îi deveni confidenţial. îţi alegi cum vrei personajul. poliţia v-a tratat cu bănuieli. Dar zău că nu ştiu. 130 . dar. n-ar fi amuzant să analizăm cazul împreună? sugeră Poirot.. Clătină cu tristeţe din cap şi aruncă coaja bananei în cămin. Domnul Clancy se înroşi de plăcere.vreţi ca un roman poliţist să fie ca viaţa însăşi. spuse gânditor Poirot. Cum spuneaţi. pare mai probabil. Şi stăteau pe partea opusă. după părerea dumneavoastră. a comis crima? – Ei bine. – Pentru început. presupunând că ar trebui să faceţi o alegere imparţială. doresc să vă consult. – Oh. plictisitoare ca apa din şanţ. femeia era franţuzoiacă. în viaţa adevărată. apucă mecanic o banană şi începu s-o mănânce. Era îmbujorat şi mulţumit. la cine v-aţi opri? – Ei bine. – Totuşi. recunoscu domnul Clancy. monsieur Poirot.

. Apoi adăugă: Vă rog să mă scuzaţi. – Adevărat.cu care îl avea la mână pe unul dintre pasageri. pentru cazul în care i le cerea Poirot. e puţin mai greu. Dar găsesc că. – Aţi spus că l-aţi cumpărat dintr-un magazin de pe Charing Cross Road? Vă amintiţi. – Dar eu vă întreb din cu totul alt motiv. spuse domnul Clancy. Vreau şi eu să-mi procur un lucru ca ăsta şi să fac o mică experienţă. – Oricum. Am auzit că există o fiică ce o moşteneşte. Domnişoară Grey.. Să presupunem că madame Giselle ştia ceva . într-un caz ca acesta. presupun că aţi trecut în revistă toate motivele foarte ştiinţific.. Nu ţin seturi. din câte ştim. Până acum trebuie să fi verificat. o mulţime din cei de la bord puteau beneficia de pe urma morţii ei. spuse Poirot.despre o tentativă de crimă. Trebuie să ştii. Nu ştiu. Şi mă mai gândesc la o soluţie. – Asta-i foarte bine. cumva. Dar i-am spus deja toate astea împuţitului ăla de inspector. pentru mai multă siguranţă.. pe spatele foii trecu numele întregi.– Desigur. cum se numea magazinul? – Putea fi „Absolom's” sau „Mitchell & Smith”. Dar. Îmi doresc să nu fi pomenit niciodată de el. Eu urmăresc vechea zicală: vezi cine profită de pe urma crimei. – Metodele mele sunt demodate. – Lua-l-ar dracu de tub. 131 . O observaţie foarte justă. pot să încerc. adică dacă îi datorau bani şi nu mai trebuie să-i dea înapoi. – Aveţi dreptate. – Înţeleg. să zicem? .. – Tentativă de crimă? De ce tentativă de crimă? Ce sugestie ciudată! – Ah! Dar nu ajută la nimic să te gândeşti. Totuşi. spuse domnul Clancy. nu ştiu dacă o să găsiţi. desigur.. Apoi. eşti drăguţă să scrii cele două nume? Jane deschise carnetul şi înşirui rapid o serie de (spera ea) semne cu aspect profesional. dar tubul acela pe care l-aţi cumparat.

de fiecare dată. Sunteţi prea amabil. Dădu mâna cu amândoi. Se adresă brusc lui Jane: Văd că nu folosiţi sistemul de stenografiere Pitman. – Sunteţi mult prea amabil. – Necazuri de autor! Trecu pe lângă ea spre un raft cu cărţi. Are o notă de originalitate.pantofi. Poirot îi sări în ajutor. Foarte uimitor. – Nu mai spuneţi! Ce loc uimitor trebuie să fie Cehoslovacia. mă simt destul de fericit.de ce nu vor fetele să vorbească? Tânărul încearcă s-o facă să vorbească. unul invetat de un cehoslovac. eşti nevoit să găseşti altundeva! Îi zâmbi blând lui Jane. Pargiter. Se întoarse cu o carte în mână. Mii de mulţumiri pentru amabilitatea dumnevoastră şi scuze pentru deranj. doar printr-un noroc. nu găseam un nume potrivit pentru criminal. Iar după cinci minute. Exact cel pe care îl căutam. fireşte. Totul pare să provină de acolo . Foloseşte cel mai recent sistem. Din nefericire. – Deloc. nici un deranj. – Deloc. sticlă. în seara asta. – Domnişoara Grey e foarte la zi. – Nici un deranj. – Mii de mulţumiri. tocmai l-am găsit deasupra unei măcelării. De fapt. şi acum un sistem de stenografiere. Ajunsesem într-un impas cu povestirea pe care o scriu. am mai găsit ceva. Îmi pare rău că n-aţi luat o banană. spuse Poirot. – Trebuie să-mi permiteţi să vă dau ceva. Cred că am menţionat la anchetă că această carte a mea tratează despre otrăvuri şi săgeţi băştinaşe. dar trebuie să te gândeşti la ceva care să nu fie cu desăvârşire. iar ea spune că are gura sigilată. mănuşi. Niciodată nu există un motiv real. Întotdeauna în cărţi e aceeaşi chichiţă . – „Indiciul petalei roşii”. 132 . Jane se înroşi ca para.– Am abuzat prea mult de timpul dumneavoastră. Vroiam un nume cu o anumită savoare. Ei bine.

– Ah. Poirot dădu din cap. Poirot îi zâmbi blând. unde îl găsi pe Norman Gale aşteptându-i. Avem acum şi un american. Înţelegi. Voila tout. – Ah. Îl lăsară în camera dezordonată zâmbind visător în urma lor. ei ştiu că tubul găsit în avion a fost cumpărat. Aşa că n-avea de ce să-şi cumpere altul. Poirot îl privi cu o expresie destul de ciudată. – Precis. – Ei bine? Cum a mers? întrebă Norman Gale. mă îndoiesc că poliţia a pus vreo întrebare.– Aş fi vrut să vă pot fi de mult folos. Poirot comandă nişte consommé şi pui chaudfroid. spuse Jane. – Domnişoara Grey s-a dovedit o super-secretară. la Paris. – Chiar vă trebuie acele adrese? întrebă Jane. – Cred că ar putea fi folositoare.. a fost cumpărat de un bărbat. – Dar dacă poliţia. când a trecut pe lângă ruine. s-a uitat în carnetul meu. ai remarcat asta? Bunul nostru domn Clancy nu e chiar atât de distrat cum îţi închipui. poliţia! Eu n-aş pune aceleaşi întrebări pe care le-a pus poliţia. El avea deja un tub de suflat. da. – Da. – La Paris? Un american? Dar în avion nu era nici un american. doar ca să complice lucrurile. – Nu cred că m-am descurcat prea bine. Norman păru încurcat.. De fapt. 133 . Capitolul XVI. n-a fost domnul Clancy. de un american. Cred că e un foarte bun observator. – Dar a fost cumpărat de un bărbat? întrebă Norman. – Oricum.. Plan de bătaie De la locuinţa Domnului Clancy luară un taxi până la „Monseigner”..

de pildă. – Toate documentele au fost arse. de pe listă... în cazul meu. una din puţinele probe pe care le avem în cazul ăsta. – Există vreun motiv pentru a presupune un astfel de lucru? – Vai. da. Se uită pe rând la chipurile lor interesante şi oftă uşor. – Câţi aţi tăiat până acum de pe listă? întrebă Jane. Jane râse. Senzaţionalul moare repede ..teama e longevivă. scuzându-se: Nu vreau să mă amestec în secrete oficiale. – Credeţi c-ar trebui s-o alung? 134 . – S-ar putea să ai dreptate. Să vorbim de altceva. – Ei bine. ţi-a mers bine.. Depinde de motiv. Să presupunem. de exemplu. – Nu atâţi cat aţi putea crede. zise el gânditor. o tentativă de crimă a cuiva. răspunse încetişor Poirot.. – Ce ghinion. mă-nţelegi. – Mă tem că. Există. mademoiselle.. spuse Norman. – Cum spuneai. aşa e.? Norman Gale se opri şi apoi adăugă. dar nu există nici un document referitor la afacerile acelei femei? Poirot scutură din cap. că madame Giselle avea cunoştinţă de o infracţiune de natură criminală.. Să suspectezi pe fiecare pe rând şi apoi să-l tai. – A fost. – Evidemment! Dar se pare că madame Giselle combina puţin şantajul cu cămătăria. să spunem. mademoiselle. cum a afectat tragedia asta vieţile a doi tineri ca voi. – Sună cumplit s-o spun.– Iată cum trebuie procedat. nu mai ţine de nouă zile. Nici o minune nu ţine la infinit. nu uita. recunoscu Jane. Explică situaţia. Poirot îl ascultă compătimitor.. – Asta-i foarte adevărat. Relată cum îi crescuse salariul. dar mie mi-a priit. iar asta deschide o perspectivă mai largă. sau s-o tai. dar probabil doar pentru prezent.

– N-o să-ţi placă. şi de dumneata. – Un şantajist? exclamă Norman. spuse Norman. Poirot folosi o scobitoare. n-ar trebui să fie nici o dificultate în a o rezolva. – Eu nu vreau să plec. Se opri o clipă. să las baltă totul. am nevoie de un şantajist.. Norman se uită la ea. dar pe cine? De ce? – De ce. rosti Jane. – Chiar credeţi că veţi descoperi? întrebă Jane. afirmă Poirot cu severitate. apoi continuă pe un ton calm ca de om de afaceri: Iată planul pe care ţi-l voi trasa. – Exact.. aşa încât să nu rănească susceptibilitatea englezească. – Ce pot să fac? întrebă Norman. Şi poate. Să plec în Canada.contesei 135 . Poirot o privi cu reproş. – Dacă abordezi o problemă cu ordine şi metodă. absolut nici una. Apoi spuse: – Pe şleau.adică eu voi scrie un bilet pe care dumneata îl vei copia . Poirot se ocupă cu tact de puiul său. – Oh. – Dar pentru ce? – Parbleu! Pentru a şantaja. Un şantajist. spuse vesel Poirot. îl avertiză el. e treaba mea. Foarte delicat.. – Dar aş rezolva mai repede problema asta dacă aş fi ajutat.. înţeleg. mai târziu.. sau în altă parte şi s-o iau de la capăt. Cât despre pe cine. deşi nu înţelegea. Îi vei scrie un bilet .. nu va trebui să pleci. – Dacă descopăr cine a omorât-o pe madame Giselle. Apoi explică: – Ajutat de domnul Gale. – Da. rosti cu tărie Jane. Se uită la Poirot de parcă nu-şi credea urechilor. – Despre ce e vorba? întrebă nerăbdător tânărul.– Ai vreun alt plan? – Da. – Ce fel de ajutor? Poirot tăcu un timp. – Ar fi păcat.

Jane şi cu mine stăteam chiar peste drum de ea.dacă asta îţi linişteşte conştiinţa. într-o anumită ocazie. În bilet îi vei cere o întrevedere. Te vei duce şi vei spune anumite lucruri (pentru care te voi instrui eu). ai un spirit cavaleresc. – Şi să presupunem că lady Horbury cheamă poliţia? Mă duc la închisoare. – Îţi repugnă.. Îi vei reaminti că ai călătorit spre Anglia. Vei specifica pe el „Personal”. E foarte normal. – I-ar putea spuse soţului ei. care au intrat în mâinile dumitale.de Horbury. practic vorbind. – Nu vei lua cele zece mii de lire .. Te vei referi. cu avionul. Poate excentric. nu-i aşa. Însă te asigur că lady Horbury nu merită aceste frumoase sentimente. eu ştiu totul. nu poate fi criminala. să văd. De asemenea. – Şi apoi? – Şi apoi ţi se va acorda o întrevedere. dar ascultaţi.doamna nu se va duce la poliţie. de asemenea.. spuse Poirot făcând cu ochiul. – Sunteţi nebun! – Deloc. – Da. 136 . – Ta-ta-ta . monsieur Poirot. – N-o să-i spună soţului ei. – Mon cher. Vei cere. – De ce? – De ce? Pentru că am fi văzut-o. – N-o să cheme poliţia. dar nebun. – Îţi place să-ţi pierzi pacienţii şi să-ţi ruinezi cariera? – Nu. dar.. – În tot cazul. – Asta n-o puteţi şti. Poirot îi zâmbi cu blândeţe. – Nu-mi place... la anumite afaceri legate de madame Giselle. asta-i o schemă riscantă. nu-mi place. – Oricum. care mă poate ruina pe viaţă. zece mii de lire. de asta te asigur. nu.

ce putere are un cuvânt! Nu va fi nici un şantaj. – Voila. destul de des.. ca pasărea din creangă în creangă! De parcă i-ar fi citit gândurile. Ia un creion. voi lua totul asupra mea. Jane îl privi lung. Dar nu-mi place deloc. – Ah. Vei produce doar un anumit efect. nu. mergi vreodată la teatru? – Da. Începu să-i dicteze rar. cam acum o lună. am s-o fac. – Perfect. piesa „Down Under”? – Da. mon Dieu... sau e şi un actor bun? – Oh.– Ai prea multe idei preconcepute. cred că şi joacă bine. – Trebuie să mă duc acum la el. trebuie să ştiu. Mai târziu. il est sex appeal? – Categoric.. – Nu-mi place ideea de a şantaja o femeie. – Îl consideri atrăgător? Da? – Extrem de atrăgător. Poirot zâmbi. spuse Poirot. A jucat foarte bine. nu-i aşa? – Da. Sunt foarte cunoscut la Scotland Yard. – Bun. – Ah. – Nu. spuse râzând Jane. E destul de bună. Norman spuse: – Dacă mă trimiteţi la închisoare. Dar nu se va întâmpla nimic. După aceea. Dacă se întâmplă ceva.. Ce omuleţ ciudat. Mademoiselle. Eu doresc să clasific lucrurile.. uimită. – Îţi aminteşti rolul lui Harry. Ai văzut. am să te instruiesc ce să-i spui. jucat de domnul Raymond Barraclough? – Da.. de pildă. 137 . – Bun. sărea de la un subiect la altul.. Norman acceptă cu un oftat. – Doar atât. Iată ce vei scrie. intru în scenă eu. nu. Dar pentru asta. când terenul e pregătit. – O piesă americană.

– Şi dacă ei nu vor? – Tuturor le place să vorbească despre ei înşişi. mademoiselle? – Cam săriţi de le una la alta. n-aş putea fi înşelat. zise Jane ridicându-se. parte a cursului pe care îl urmez.. înţelegi. – Eliminare? Asta faceţi? Jane se gândi o clipă.. – Şi ne-aţi eliminat pe noi. cu adevărat simplă. monsieur Poirot. Înţeleg. dă-mi voie să-ţi spun. mademoiselle? – Aţi pomenit de o tentativă de crimă. Pentru că vreau să descopăr alte lucruri. Jane râse. – Ce e. poate pe lady Horbury. fulgerată de un gând. – Poate. L-aţi eliminat pe domnul Clancy.. cu ordine şi metode. iar acum.. sunt satisfăcut. N-am să ştiu niciodată de ce spuneţi anumite lucruri. în privinţa asta. – Asta aşa e. Da. – Ce gen de trişor îngrozitor sunteţi. a fost o. Am menţionat tentativă de crimă şi l-am urmărit pe domnul Clancy. Îmi urmez ideile logic. Un criminal este pregătit să facă faţă la tot ce el se aşteaptă..– Nu eşti de acord cu metodele mele. – E foarte simplu. – Nu chiar. mademoiselle. pe dumneata.. Oh! Se opri. – Care? – Să laşi oamenii să vorbească. admise Jane. – Nu există decât o cale. şi. 138 . Nu trebuie să te repezi să tragi concluzii. Dar înregistrarea aceea din cărţulia neagră nu avea cum să vă fie cunoscută nici unuia dintre voi. A fost un test? – Eşti foarte perspicace. spuse Poirot. pe domnul Gale. – Presupun că aveţi căi foarte ingenioase de a afla ce vă interesează. ci să mergi prin eliminare. şi la nici unul n-am văzut nici un semn. o s-o eliminaţi. Aşa că.

spuse Jane. iar ei pleacă fericiţi. să stea jos şi să vorbească ce le trece prin cap. şi. nu vor mai suferi de insomnie şi le ia două guinee.. – Nu. Dumitale mademoiselle. De asta ai părul negru şi ochii albaştri-verzi şi arată. – Zău? Dar nu e elegant. – Comment? Cum adică? – E o zicală despre ochii irlandezi .. – De parcă ar fi făcuţi cu degetul.nevoia de a vorbi. – Ce caraghios. Se înclină. şi poate chiar adorm. Va trebui să-mi găsiţi un altul. cum mama lor mânca o pară şi şi-a pătat rochia portocalie. – Ah.. – În Anglia? – Nu. Am crescut într-un orfelinat. de acum. a fost chiar amuzant.. Cum au căzut din cărucior când aveau doi ani. în Irlanda. dacă Norman o să intre la închisoare pentru şantaj. de a te elibera.. Poirot le ură noapte bună celor doi tineri. nu e atât de caraghios pe cât crezi. eşti irlandeză.. scoşi la plimbare în pelerine şi bonete roşii. Jane se ridică.. – O să-mi suciţi capul monsieur Poirot. – Aşadar. nu-ţi place să insişti asupra amintirilor din copilărie.. Şi încurajează pe pacienţi să vină. efectul e foarte reuşit. Nu-i o treabă veselă. Totul se bazează pe o necesitate fundamentală a naturii umane . pe urmă. cum la un an şi jumătate îşi trăgeau tatăl de barbă. Norman se încruntă. aproape de Dublin.. le spune că.. Noapte bună şi mulţumiri pentru masă. 139 ..– Astfel fac mulţi şarlatani avere. încheie Norman amuzat.că ar fi făcuţi cu degetul. Nu. să vorbeşti despre mama sau tatăl dumitale? – Asta nu se aplică în cazul meu. asta-i altceva. când îşi reaminti. dar expresiv.. – Nu am vrut să spun că eram genul de orfani.

Stevardul explică: – Îmi stătea pe creier. când primi o vizită.. Mitchell clătină din cap. Nu putea nici să doarmă. „Cred că ştiu”. murmură el. Vai. care fusese unul din pasagerii cursei fatale. la început. Cumva. – E o afacere uluitoare. vizitatorul era una şi aceeaşi persoană cu domnul mustăcios. dacă nici unul din cei din avion n-a văzut nimic. apoi se îndreptă uşurel spre scopul vizitei sale. domnule. – Henry a fost groaznic de îngrijorat..Ajuns acasă. În dreptul a patru din ele făcu un semn uşor.. spuse el. În Wandsworth Domnul Henry Mitchell tocmai se aşeza la cină. interveni soţia lui. Ar fi fost o nedreptate strigătoare la cer. Henry. – Mă tem că Scotland Yardul nu prea face progrese în cazul acesta. ceva de groază. Poirot fu amabil. 140 . Compania s-a purtat foarte corect. – Într-adevăr. Insistă ca domnul Mitchell să-şi continue cina. uluitoare. constând din cârnaţi cu pireu. domnule. – Nu puteau să-ţi facă asta. Nu văd cum ar putea progresa. Apoi dădu gânditor din cap. remarcă faptul că era foarte cald pentru perioada aceea a anului.. e cum spui. spre surprinderea stevardului. care se uită la el cu gura căscată. descuie un sertar şi scoase o listă cu unsprezece nume. Dar trebuie să fiu sigur. Il faut continuer! Capitolul XVII. Trebuie să spun că. extrem de agreabil. Acceptă un scaun. mi-a fost teamă că o să-mi pierd slujba. după aceea e foarte greu pentru oricine să mai afle ceva. îi făcu un compliment graţios doamnei Mitchell.

consider că e o farsă murdară că au făcut-o într-un avion englezesc.. treaba asta mă apasă. Se crede că moartea a fost instantanee.. scăpărători. S-a întâmplat în tura mea. M-a făcut să mă simt ca şi cum trebuie să fi uitat ceva. – Ca să spun aşa.. – Aveţi dreptate. Am fost absolvit de orice vină. spuse compătimitor Poirot. Mitchell clătină din cap într-un fel mirat. De câte ori sunt de serviciu. domnule. Ruth. – Aşa i-am spus şi eu.. sunt vigilent. I-am spus să nu-şi mai bată capul atâta. dacă nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun. Dar te asigur că eşti mult prea sensibil. aşa le numesc eu. prima dată.Soţia lui era foarte indignată. interveni doamna Mitchell. Totuşi. Îşi încheie fraza cu un pufnit indignat şi patriotic. Nu aşa se comite o crimă englezească. păgâne. 141 . Dar treaba m-a afectat. domnule. – Tuburi şi săgeţi. de zece ori. cu ochi negri. Cine ştie ce motive au străinii ăştia să se omoare între ei... ca şi cum ar fi fost plăcut surprins de remarca ei. – Lucrurile nu sunt întotdeauna drepte. Nimic din ce s-a întâmplat n-a fost din vina dumitale. cu notele de plată. Mitchell clătină din cap. Era o femeie dolofană. foarte brunetă. iar dacă ar fi după părerea mea. preciză doamna Mitchell. Dacă aş fi încercat s-o trezesc. – Trebuia să fi observat că doamna murise mai devreme. şi totuşi ştiu că n-am uitat. A fost un voiaj total lipsit de evenimente de orice fel până. a ieşit mai bine decât mă aşteptam. – N-ar fi fost mare diferenţă. când am venit.. – Îşi face atâtea probleme. Dar domnul acela de la Scotland Yord m-a întrebat. rosti Poirot adresându-i-se cu un aer flatant. zise doamna Mitchell. – Îţi înţeleg sentimentele. până când s-a întâmplat asta. – Aveţi dreptate. mă înţelegeţi..

– Ei bine.. Personal.. – L-a tulburat mult afacerea asta? – Păi. domnule. ceva în genul ăsta. zău. – Da. Neamul meu s-a stabilit acum două sute de ani în Dorset. Nu încape îndoială. – Pe masă nu era nimic de genul ăsta. După părerea mea. – Poate are şi o prietenă? întrebă Poirot. că legătura lui cu crima trebuie să i se fi părut foarte palpitantă tinerei doamne. Dar ea e o fată cu bun 142 . aproape că pot să ghicesc din ce parte a Angliei sunteţi. când am găsit-o? – Da. – Acum e în tură pe zborul de dimineaţă. Mitchell.. Ce loc minunat! – Aşa-i. spuse Poirot. n-am observat nimic. vreau să spun . Mă întrebam doar.– Ştiţi.. e o problemă foarte stresantă. cum se spune.Davis. Senzaţionalul în sine. Nici n-aş fi putut. – V-am spus tot ce ştiu. – Exact. Londra nu se compară cu Dorset. spuse doamna Mitchell.. solniţa. domnule.masa lui madame Giselle. Trebuie să schimb câteva vorbe şi cu colegul dumitale . Lingurile şi furculiţele. nu contează. Fruntea bărbatului se încreţi. într-adevăr. Se întoarse iar spre stevard. doamnă Mitchell. – O curtează pe fata bătrânului Johnson de la „Crown & Feathers”.. a cercetat de-a fir-a-păr avionul. Dar poliţia ar trebui să ştie. domnule. toată treaba aproape că l-a distrat. – Din Dorset. Aş vrea să te întreb un lucru. – Da. care îi oferea de băut vrând să audă totul despre ce s-a întâmplat. şi am Dorset-ul în sânge. în afara ceştilor de cafea. Acolo m-am născut. şi apoi lumea. spuse Poirot. domnule. Totul fusese adunat.. dacă ceva de pe masă . Bărbatul clătină din cap. da. de la 8:45. aţi văzut că e abia un tinerel. Eram prea tulburat. Nu departe de Bridport..a fost deranjat? – Vreţi să spuneţi când.

Doar că moarta avea două linguriţe pe farfurioara de cafea. dar nu cred că e genul de lucru la care vă referiţi.simţ şi cu capul pe umeri. am pus două rânduri de tacâmuri de peşte. după parerea mea e în serviciul secret. – Lipsea vreo linguriţă de pe farfurioara cuiva? – Nu. N-ar fi de acord să fie amestecată într-o crimă. ridicându-se. Am ţinut minte asta pentru că există o superstiţie: se spune că două linguriţe pe o farfurioară înseamnă nuntă. Ei bine. – Nimic deranjat. doamnă Mitchell .. de vorbă şi cu celălalt stevard Davis. Mitchell spuse: – Capetele pătrate din juriu credeau că el a făcut-o. dar doar după câteva ore. e mai bine decât să te întrerupi. când servim în grabă.. – Un punct de vedere foarte sănătos. Poirot spusese că va sta.. – A fost ceva. Nu mai departe de săptămâna trecută. de obicei. Poirot mai puse o întrebare... să spunem că lipsea ceva de pe masă sau ceva care. să alergi să aduci un cuţit ce lipseşte. ei bine.şi te rog. nu se afla acolo. În mare.. domnule. una cam comică. domnule.. în spatele afacerii ăştia sunt bolşevicii... nu din cât am văzut. – După mine. Dar.. nu lăsa greutatea asta să-ţi apese pe suflet.şi dumneavoastră. l-am observat. După plecarea lui. aşa se întâmplă când eşti grăbit.. Îi puse lui Davis aceeaşi întrebare pe care i-o adresase lui Mitchell. răsturnat? Ceva în genul ăsta? – Mă refeream la. domnule Mitchell . prietene. Davis? 143 .. Se mai întmplă.. sau ce-ai uitat. spuse Poirot. – Ce crezi despre fetele din Franţa. intra în barul „Crown & Feathers”.. mulţumesc. Davis răspunse încetişor. Vreţi să spuneţi. după ce poliţia cercetase avionul. Eu sau Mitchell trebuie să fi încurcat lucrurile. când am făcut curat. nu. spuse doamna Mitchell. odată...

Un om are sentimentele lui. iar la butonieră avea o floare. spuse domnul Rayder.– Englezoaicele sunt destul de bune pentru mine. – Dar nu trebuie să fie atât de agresiv. despre ce-i vorba? Nu vreţi să luaţi loc? Doriţi o ţigară? – Mulţumesc.. tipul ăla!” şi-i ceru funcţionarului să-l introducă pe vizitator. Oamenii ăştia sunt nişte băgăcioşi. Pe Queen Victoria Street Domnul James Ryder fu destul de surprins când i se aduse o carte de vizită pe care era înscris numele lui Hercule Poirot.. domnule. Poate veţi accepta una? Ryder se uită la ţigările subţiri ale lui Poirot cu un ochi destul de neîncrezător. – Presupun că trebuie să obţină informaţii. puţin cam sensibil. – Dacă nu vă deranjează. Râse din inimă. Apoi îşi spuse: „Oh. – Sunt într-o situaţie delicată. acum câteva zile. inspectorul. Domnul Hercule Poirot arăta foarte şic. – Sunteţi. Într-o mână ţinea un baston. dar. nu. Am stat chiar în faţa ei. spuse Poirot. S-ar putea să înghit din greşeală una de-a dumneavoastră. – Sper să mă scuzaţi că vă deranjez. nu-şi putea aminti de unde. nu-şi văd de treburile lor. pe moment. din spatele barului. în timp ce-şi aprindea bricheta. Eu fumez numai ţigările mele. Şi-i făcu cu ochiul unei tinere blonde. Nu eu mi-am 144 . E vorba de afacerea aceea cu moartea lui madame Giselle. Numele îi era cunoscut. cred că treaba asta pare cam suspectă.. Capitolul XVIII. şi o reputaţie de apărat. probabil. am să fumez din ale mele. – Da? Ei bine. plinuţe. ei bine.. răspunse moderat Poirot. – A fost pe aici.

. Şi de ce eu. înregistrări frauduloase.. probabil foarte bineveniţi în momentul de faţă. – E ciudat ce sumă mică poate aduce câteodată un om la disperare. din moment ce n-ati reuşit să obţineţi un credit la Paris.. – Ei. Se uită pătrunzător la Poirot. iar dacă nu deţine 145 . vă asigur. – În orice caz...ales locul. Eu de unde să fi obţinut venin de şarpe? Vă întreb pe dumneavoastră! – Dar aţi avut numai necazuri de pe urma afacerii ăsteia? – Oh. mă întreb? De ce nu se duc să-l ia la întrebări pe acel doctor Hubbard. – De unde dracu ştiţi asta? întrebă mânios domnul Ryder. Flutură din mână. – E foarte adevărat. Am fost însemnat... de exemplu. Hercule Poirot zâmbi. – Sunt discreţia personificată... Se ivesc tot felul de complicaţii. dar nu vreau să se vorbească despre asta. ai o nevoie imperativă de ei.. S-au insinuat tot felul de chestii.. vreau să spun? Doctorii sunt oameni care deţin tot soiul de otrăvuri puternice ce nu se pot detecta. spuse domnul Ryder. bani nesperaţi.. spuse domnul Ryder. De ce să vedem partea rea a lucrurilor? Banii ăştia au fost cu noroc pentru dumneavoastră. mormăi domnul Ryder. – Am avut o mulţime de necazuri. pe neaşteptate. e adevărat.. O sumă mică de bani gheaţă care să-l ajute să treacă criza... Păru să cadă pe gânduri. mai există şi cealaltă faţă a medaliei. aţi făcut. nu. poate m-aş fi suit. Dacă aş fi ştiut că femeia aia avea să fie omorâtă. deşi era mai mult imaginaţia reporterului decât ce văzusem eu cu ochii mei. Declaraţia unui martor. – Uneori. Totuşi. Dumneavoastră. – Adevărat.. – Banii sunt întotdeauna bineveniţi. Bryant. – E interesant cum poate afecta o crimă vieţile unor oameni care simt complet pe dinafară. să nu devenim prea sumbri. Nu mă deranjează să vă spun că am curăţat ziarele de o sumă frumuşică.. Din acest motiv oamenii fac falsuri. nu m-aş fi suit deloc în avion...

de ce l-aţi numit pe doctorul Bryant doctorul Hubbard? – Al naibii să fiu dacă ştiu.. – Vai. – Sigur că e. cred că din cauza flautului. da. mamei Hubbard. Dar când ea se întorcea.. Îl privi bănuitor pe Poirot. Ştiţi. doar din curiozitate. la dracu cu creditul lui! Da. lucrurile astea mă interesează sub aspect psihologic. el din flaut cânta. Se opri în uşă.. e al naibii de ciudat.. – Ce vreţi să spuneţi? Unde vreţi să ajungeţi? Poirot clătină din cap. trebuie să fie.. Trebuie să verific problema. – Nu vă enervaţi. înţelegeţi . Mi-a ajuns la ureche . – Îmi cer scuze c-am fost greşit informat.. Ştiţi. flautul. o greşeală. – Cine spune asta? E o minciună! N-am văzut-o niciodată pe femeia asta. Viaţa e ciudată! – Foarte adevărat. Banii sunt ciudaţi. avea rezonanţa a ceea ce numea el „tam-tam-ul” afacerii cu psihanaliza. cântecul de leagăn: Câinele. Ce ciudat mai încurci numele! – Ah.că în ciuda dezminţirilor dumneavoastră. Creditu-i ciudat. Oh.acea sumă insignifiantă. 146 . da. Poirot se ridică. spuse el. Iată-mă şi încurcat cu o cămătăreasă! Doamnele din înalta societate cu datorii la jocurile de noroc asta-i marfa. aţi avut de-a face cu madame Giselle. Apropo. Staţi să văd.profesia mea. – Apropo. Domnul Ryder pufni la auzul cuvântului psihologic. – Ah. de ce aţi venit? – E un pic delicat. asta-i o treabă foarte curioasă! – Curioasă! E calomnie! Poirot îl privi gânditor.

Dacă dumneavoastră sau domnul Raymond Barraclough sunteţi interesaţi de această problemă. Lua-o-ar dracu!. Nu e drept. referitor la madame Giselle. Mâna tremurătoare se întinse după o sticluţă cu dop aurit. nervii mei! gândi Cicely.iad... Dar în mijlocul acestui lux.” Bestia. Sau poate preferaţi să mă adresez soţului dumneavoastră în problema respectivă? Al dumneavoastră sincer... Ca şi cum cuvintele şi-ar putea schimba înţelesul. iar de sub fard îi răzbăteau pete stacojii. Şi mincinoasa aia bătrână franţuzoaică ce jurase că aranjase totul astfel încât clienţii ei să fie protejaţi.. Intră şi iese din scenă domnul Robinson Contesa de Horbury stătea în faţa mesei de toaletă din dormitoîul său din Grasyenor Square 315. bestia. Doamne. Perii de aur şi cutii..” „Particular şi foarte confidenţial.. viaţa e un iad ... 147 . în cazul în care ar muri pe neaşteptate. Sunt deţinătorul anumitor documente care au fost în posesia domnei decedate.două plicuri. al doilea cu „Particular şi foarte confidenţial.. – Asta o să mă întărească. Citi pentru a patra oară scrisoarea: Contesei de Horbury.. aş fi încântat să vă fac o vizită pentru a discuta afacerea... cutii de pudră.. primul cu „Personal” pe el. decedată. Duse sticluţa la nas. Nu e drept. borcănele cu cremă de faţă.... o să mă facă să mă adun. să citeşti acelaşi lucru iar şi iar. – Oh. Ridică plicul .. tot felul de nimicuri luxoase o înconjurau.. Dragă doamnă.Capitolul XIX. John Robinson Ce stupid. Cicely Horbury stătea cu buzele uscate..

Se îndreptă spre birou şi scrise cu scrisul ei mare. neformat: Contesa de Horbury îi transmite complimente domnului John Robinson şi doreşte să-l primească mâine dimineaţă la ora unsprezece. Ai o adevarată manie pentru păr fals? Lipiciul miroase de la o poştă. fireşte..o barbă strigătoare la cer! Ieftină. apoi îl luă pe tânăr de braţ şi-l duse la oglindă. Bolborosi: – Spuneaţi că ar fi bună o uşoară deghizare. – Nu prea îmi vine să cred. Roşi uşor sub privirea uimită a lui Poirot. sprâncenele. n-ai barbă albă.. te înşeli. Deşi. la lumina zilei. nu.. spuse el.. Prietene. să vadă ce ştie. e neagră . Şi-apoi. Chiar şi la luminile rampei înfăţişarea dumitale ar fi total neconvingătoare.. – Uită-te la dumneata. – Cum arăt? întrebă Norman. prietene.. Poirot oftă.un clovn care face copiii să râdă? De acord.culoarea ticăloşilor.să te uiţi la dumneata! Cine te crezi . Ce comedie joci dumneata aici? Norman Gale se înroşi şi mai tare.. Poirot ridică elocvent din umeri. Dar avea timp destul să se gândească la asta. În Grosvenor Square. bănuiesc că nu te-au lăsat să-ţi concretizezi ideile despre machiaj. şi cum nu se poate mai prost lipită. În tot cazul. Şi dacă crezi că cineva n-o să-şi dea seama că ai o bucată de plastilină lipită pe un dinte.Gata! Acum putea gândi! Ce să facă? să-l primească pe tip.. – Într-o vreme. de unde ar putea ciuguli nişte bani?. poate o mână norocoasă în localul ăla din Carlos Street.... categoric nu.. spuse înţelept Norman Gale. nu e menirea dumitale să joci un astfel de rol. – Asta ne lipsea! spuse Hercule Poirot. am jucat mult într-un teatru de amatori. Mai întâi să-l întâlnească pe tip. Dar ce barbă . 148 . Asta-i tot ce-ţi cer .

să ţi-o lipesc eu. porni în misiunea-i dezgustătoare. Asta-i prea de-ajuns. în momentul de faţă. Gata. răspunse Norman şi se înclină.” – Am primit scrisoarea.. aşa. – Ei bine. În Grosvenor Square fu introdus într-o încăpere mică de la primul etaj. Cu glas tare rosti destul de insolent: 149 . nu trebuia să se vadă că e novice în meserie... Când apăru după un sfert de oră. O să meargă de minune. Dumneata eşti şantajist. Ascultă cu atenţie. Poirot îl privi şi dădu din cap a aprobare. şi acum vom face cărarea altfel. gândi el. Ţine asta şi asta. – Très bien.. mormăi refractar Norman. exact ca un servitor. dar. – Nu-ţi fie teamă. Observ că te-am rănit cu vorbele mele. Poirot îl linişti. – Domnul Robinson? întrebă Cicely. nu să moară de râs când te vede. faţa sa era de un roşu aprins. Norman îşi reveni: „Bătrânul ăla prost zicea că nu ştiu să joc” şi zâmbi în gând. Dar aş vrea. Probabil am să găsesc un soţ furios şi doi poliţai. Îţi voi permite să ai o mustaţă mică. – La dispoziţia dumneavoastră. După câteva minute.. Norman îşi făcu curaj. Vreau ca Excelenţa sa să se teamă de dumneata. Cu moralul la pământ.– Nu mon ami. dacă îmi dai voie. îi îndesă în mâini diferite borcănele. apăru lady Horbury. Du-te în baie şi să vedem cum se termină ceea ce se numeşte în ţara asta „fooltommery”? Norman Gale se supuse. Farsa s-a terminat. En avant şi succes! – Sper din tot sufletul. În nici un caz. „La dracu. spuse el. – Asta o spuneţi dumneavoastră. Asta-i din cauza fricii. doar adevărul ne poate ajuta... apoi dădu din cap. Regret.. Începe treaba serioasă. nu comedian. Acum să văd dacă măcar îţi ştii lecţia.

dar foarte rar le convine soţilor. în viaţa mea. problema se schimbă. nu dolari. 150 . dar nu câştigă cine ştie ce. Chiar trebuie să intrăm în detalii? Toată lumea ştie ce plăcută e.... ce părere aveţi. etc. lire. – Eu vând. Ştia să-şi conducă afacerile. – Nu te cred.sunt hotărât să merg până la capăt. Ea îl privea tremurând. – Nu pot să fac rost de bani. Minunată femeie. Important e că o am. Dacă facem afacerea. spuse Norman cu glasul tot mai sigur. Asta-i ultimul preţ.. o săptămână la mare. dovada asta? – Zău. pe măsură ce-şi intra în rolul domnului Robinson. – Ei bine. Nu-s atât de fraier.– Da.. eu sunt. lady Horbury. în ce constă exact proba pe care o deţin. Dovada de la hotel. e drept. problema se pune cine o vrea mai mult . Acum.. Ei bine. Vă dau două zile de gândire. Cât? – Zece mii de. Cred că nu greşesc când spun că o femeie divorţată nu primeşte nici o pensie alimentară. – Imposibil! N-aş putea pune.. las la opt mii. Cred că ştiţi.dumneavoastră sau lordul Horbury? Asta-i întrebarea. ţi-am spus. Vă voi arăta dovada. mâna pe atâţia bani.. asta-i o chestiune secundară. hai. Ascultaţi. – Ei hai. – Cum ai pus mâna pe. ca să-i fac doamnei o favoare. Cumpăraţi? Asta-i întrebarea. lady Horbury? – Nu ştiu la ce te referi.. poate că lordul Horbury va trebui să afle ce se petrece. Arată-mi-o! – Oh. reţineţi . iar domnul Barraclough e un actor de viitor. lady Horbury. Asta-i tot ce am avut de spus. să-i zicem.. dar perlele sunt totuşi perle. înainte de a-mi da banii.. e de prima clasă. Treabă cinstită! – C. bătrâna Gissell. N-am nimic la mine. Norman oftă şi clătină din cap. nu. şi. – E grozav ce poţi face dacă încerci! Pe bijuterii nu obţii cât fac. Şi vă dau două zile să vă gândiţi.

Se opri. – Detectiv? Ochii femeii se măriră. Nu trebuie să începeţi să-mi povestiţi nimic. Îmi amintesc. Femeia se aşeză mecanic. „Hercule Poirot”... O lăsă deoparte. Am venit să vă dau un sfat. Eu vă voi vorbi. părăsi camera. Şi acum... eu. Dumneavoastră. să mă priviţi ca pe-un prieten.. „Slavă Domnului că s-a terminat!” Nu trecu decât o oră şi lady Horbury primi o carte de vizită. doar 151 . nu vă forţez să-mi faceţi confidenţe. Atitudinea lui era părintească şi liniştitoare. când se văzu în stradă. – Exact. – Monsieur Hercule Poirot. Ea îngână slab: – Nu ştiu. Îmbrăcat elegant ca un dandy. să trecem la afaceri. În dimineaţa asta. Nu e nevoie. Foarte bine. pofteşte-l înăuntru.. Ştiu că sunteţi într-o mare încurcătură.. „Uf!” exclamă Norman. fără să-i dea timp nefericitei femei să-i răspundă.? – Luaţi loc. eraţi în avion. madame. Ăsta-i atuul unui bun detectiv . Poirot intră şi se înclină. – Ecoutez. Cicely făcu un pas înainte. Valetul închise uşa. – Vă rog.. cum era şi Giselle. Îşi şterse fruntea. – Oh! Se opri.. madame. Valetul ieşi şi apăru iar. nu vă cer să-mi împărtăşiţi secretele dumneavoastră. – Cine-o fi? Nu pot să-l primesc! – Spune că se află aici la cererea domnului Raymond Barraclough milady. – Domnul Barraclough v-a trimis. Apoi rapid. apoi adăugă: – Sunt hotărât. căci le ştiu. madame. El îşi trase un scaun lângă ea.să ştie. Cum vă spuneam. Tonul lui era blând dar autoritar..

– Perfect. nervii mei. mă ocup eu de acest domn Robinson. întregul adevăr. Numai că. Cicely îl privi lung. s-o numim. madame.. – Calmaţi-vă... Iar dumneavoastră nu puteţi face rost repede de banii ăştia? – Nu pot. cu autograf. răspunse tăios Cicely. Eh bien. nu aveţi de ce să vă temeţi. – Eu nu am să cer decât fotografia. Şi dumneavoastră cât îmi veţi cere? Hercule Poirot se înclină. Nu ştiu ce să fac. a unei foarte frumoase femei. Vi le oferă în schimbul a şapte mii de lire. am să înnebunesc! – Nu.. Deja sunt datoare. Aveţi încredere în Hercule Poirot. – Oh. E în posesia unor anumite dovezi de.. nu. suflă Cicely. altfel mâinile mele sunt legate.. – Da.. – Opt.. Nu ştiu ce să fac. Acum sunt la el... Am venit să vă ajut. A venit să vă şantajeze... aţi avut un vizitator. Am să vă spun totul. pur şi simplu nu pot.. trebuie să ştiu adevărul. Brown. – Tot aia e .. lăsaţi-vă în grija mea.. Aşadar aţi împrumutat bani de la această femeie Giselle? Lady Horbury aprobă.... – Şi mă scoateţi din încurcătură? – Vă jur solemn că n-o să mai auziţi niciodată de domnul Robinson. madame. – Bun.. să nu-mi ascundeţi nimic.. deci.. Smith. – Opt.... Robinson le foloseşte pe rând. totul e în regulă. indiscreţie? Aceste dovezi au fost odată în păstrarea lui madame Giselle. 152 .. Acest vizitator.cu o oră în urmă. parcă? – Robinson. – De unde ştiţi toate astea? – Pur şi simplu pentru că eu sunt Hercule Poirot.Brown.. vai! strigă ea.

La vremea aceea.. fireşte să-şi poarte de grijă. divorţaţi? – Nu. Ar sări în sus de bucurie la gândul că ar putea divorţa.. – Şi n-aţi putut plăti? 153 . – Jocuri de noroc? – Da. mi s-a părut un miracol. şi. – Pe cine aţi trimis la ea? – Pe Raymond.... Am avut un ghinion cumplit. dacă nu plăteam. beneficiaţi de un venit foarte important. în plus. Mi-a dat doar o sumă mică. A aflat când şi unde ne întâlneam. ăă... – Vă place poziţia dumneavoastră. Cunoştea despre mine şi Raymond. dumneavoastră şi domnul Barraclough aţi devenit. Eram la strâmtoare. Eu. Domnul Barraclough mi-a spus că a auzit că împrumută bani femeilor din înalta societate. bătrâna diavoliţă s-a făcut scârboasă. când a început? – Acum optsprezece luni. spuse Poirot sec. – Iar dumneavoastră nu vreţi să... Les femmes.. şi tot restul. – Era genul de miracol special al lui madame Giselle. – Avea metodele ei. Şi presupun că v-a ameninţat că va trimite toate dovezile astea lordului Horbury? – Da. nici nu vreau să mă mai gândesc! Nu ştiu cum a descoperit. eu. S-a plictisit de mine. Vrea să se însoare cu alta...... înainte de asta. s-a ridicat problema restituirii banilor? – Da.. – Şi v-a împrumutat cât i-aţi cerut? – La început nu.. Ce să continui. n-am putut să-i restitui..– Când a fost asta? Vreau să spun. – Dar mai târziu v-a dat mai mult? – Da. Cred că.. mi-a dat cât i-am cerut.. prieteni? – Da. Aşa e. şi... – Dar eraţi foarte îngrijorată că soţul dumneavoastră să nu afle? Cicely strigă mânioasă: – Stephen e un om plin de sine. Atunci. spuse Poirot sec.

ar fi răsuflat imediat. Vedeam că doar tatona. Nu ştia nimic. madame n-aţi fi putut spune nimic altceva. – Crimă. la ea... – Şi totuşi. la anchetă. o minune. cu o seară înainte aţi fost la Paris.. – În tot acest timp nu v-a fost frică? – Fireşte că mi-a fost frică! – Dar de ce? De adulter sau de acuzaţia de crimă? Obrajii femeii păliră. şi aţi avut o scenă? – Diavoliţa bătrână! N-ar fi cedat cu un milimetru.. – Astfel că moartea ei a fost providenţială? Cicely rosti însufleţită: – Mi s-a părut o minune. minciuni. în definitiv. – Şi atunci. continuă Cicely urmărindu-şi şirul gândurilor.. era o adevărată bestie! Am plecat ca o zdreanţă. până ieri.. – Dacă o iei pe ghicite..– Nu. doar nu credeţi asta! Nu eu am omorât-o! Nu eu! 154 . chiar aşa. îi făcea plăcere. – Ah. dintre toţi cei din avion. de fapt. nu? – Nervoasă? – Ei bine. – Ştii. oh. Dar asta v-a făcut puţin nervoasă. Nesuferitul ăla de inspector a tot fost pe aici şi m-a bombardat cu întrebări... – A fost înspăimântător.. aţi spus că n-aţi văzut-o niciodată pe femeia aceea.. când am primit scrisoarea asta cumplită. ce-altceva aş fi putut spune? Poirot o privi gânditor.. nimic altceva decât. M-am simţit în siguranţă. – Dumneavoastră. Oh. Dar mă simţeam în siguranţă. minciuni. madame.. dacă era să răsufle ceva. măcar prefă-te că eşti sigur. dumneavoastră singură aveţi un motiv să-i doriţi moartea. n-am putut să nu-mi spun că. Cred că. A fost groaznic. Eram înnebunită. – Normal. – Mai ales că. dar eu n-am..

În schimbul serviciilor mele. acum poate are două milioane. domnul Barraclough era la Paris? – Da.. Iar acum. Şi unde v-aţi născut? – Doncaster. viespii. Se întrerupse. Cu o zi înainte de crimă. madame. – Să nu credeţi asta. să ne întoarcem la problema noastră. – Vă cred. lady Horbury. Vă cred din două motive . Hercule Poirot dădu liniştitor din cap... Frumoşii ei ochi îl fixau implorând. – În ziua de azi nu mai există nici unul. am să vă pun două mici întrebări.. oh. Cicely râse.. – Eh bien. 155 .. zău? Încă o întrebare: înainte de a vă căsători.. soţul dumneavoastră vă va plăti o pensie. – Suna mai profesional. şi pe lângă asta. al doilea. vă veţi căsători cu un milionar... madame. Iertaţi-mă.– Îi doreaţi moartea. numele dumneavoastră de scenă era Cicely Bland. – Ah. Dar celălalt.. îmi permiteţi să vă dau un sfat? De ce nu aranjaţi cu soţul dumneavoastră un divorţ discret? – Şi să-l las să se însoare cu femeia aia? – Da. trebuie! Nu m-am mişcat de pe scaun. adevăratul meu nume e Martha Jebb. eh bien. Acesta era numele dumneavoasră adevărat? – Nu.. Şi acum. Văd că asta nu vă spune nimic. tot e ceva. dar. din cauza. Mă voi ocupa eu de acest domn Robinson.. veţi fi asigurată.primul. Dar de ce… – Pură curiozitate.. trebuie să mă credeţi. o dată liberă. madame. – Viespe? – Exact. oh.. – Da. din cauză că sunteţi femeie şi.. Bărbatul care a avut trei milioane.. Aveţi o inimă generoasă. – Nu una mare. Dar s-a gândit că era mai bine să mă duc singură la femeia aia.. atât de asigurată. Eu. am cinat împreună.. Vă dau cuvântul meu că n-o să-l mai vedeţi şi n-o să mai auziţi niciodată de el. dar n-am omorât-o eu.

Fu condus într-o cameră de aşteptare. creditul s-ar putea să-i fi fost acordat cu mult timp în urmă. Japp se aşeză şi luă un număr vechi din „Punch”. Japp acceptă. dar. N-am să vă reţin mult”. Mai veniră şi alţi pacienţi. traversând camera. Valetul reapăru şi. Pe Harley Street Inspectorul-detectiv Japp păşea repede pe Harley Street şi se opri în faţa unei anumite uşi. Nu-l deranja câtuşi de puţin să aştepte . Pe o carte de vizită scrise: „V-aş rămâne îndatorat dacă mi-aţi acorda câteva minute. şopti discret: – Dacă nu vă deranjează să mai aşteptaţi puţin. fireşte. 156 . doar am să-i scriu câteva cuvinte. Cele două femei începuseră să discute. rosti solemn gentlemanul acela. Ăsta-i rău când eşti doctor. Era limpede că doctorul Bryant o ducea bine cu meseria lui. „Face uşor avere. – Aveţi programare.– Sunteţi foarte convingător. Şi chiar sunteţi sigur că omul acela cumplit nu mă va mai deranja? – Pe cuvântul lui Hercule Poirot.” După un sfert de oră. domnule. are o clientelă frumuşică. domnule? – Nu. domnul doctor vă va primi. un scandal i-ar împrăştia-o rapid. Oricum. îşi spuse Japp.de fapt. Capitolul XX. Aveau o părere foarte bună despre priceperea doctorului Bryant. Asta nu pare să aibă nevoie să se împrumute. valetul reapăru şi spuse: – Acum domnul doctor vă poate primi. în care erau două femei şi un bărbat. în momentul de faţă. monsieur Poirot. asta şi intenţiona. Băgă cartea de vizită într-un plic pe care i-l dădu valetului. e foarte ocupat. Întrebă de doctorul Bryant.

– Ştiu. dar vedeţi dumneavoastră doctore. treaba stă cam aşa.. inspectore. s-ar putea să vă intereseze. Presupun că e în legătură cu crima din avion? – Chiar aşa. să ştiţi. Dar cred că veninul de cobră a fost folosit în tratarea epilepsiei cu rezultate excelente. dar nu părea nicicum tulburat de vizita inspectorului. În felul meu. Nu cred că există un om care să rămână total indiferent la faptul că a fost implicat într-o crimă.Japp fu introdus în cabinetul doctorului Bryant . – Ah. din cât mi-am dat seama. Încă mai lucrăm la ea. am venit să vă pun câteva întrebări despre metoda folosită.. Nu-i dau de capăt afacerii ăleia cu veninul de şarpe.o încăpere din fundul casei cu o fereastră mare. răspunse doctorul Bryant. spuse zâmbind doctorul Bryant. Dar. Doctorul stătea la birou. mă interesează. inspectore? întrebă el aşezându-se la loc şi arătându-i lui Japp scaunul din faţa sa. – În primul rând. Doctorul Bryant zâmbi. dar n-am să vă reţin mult. Astfel de lucruri nu intră în sfera mea. asta nu-i în ograda mea. Winterspoon e expert. cum spuneam. Nu-mi prea foloseşte la nimic să mă duc la un expert. Însă. şi ştiţi cum sunt experţii. Recunosc. fiind în avion.. – Ce pot face pentru dumneata. Winterspoon e omul dumneavoastră. Dar mi-am zis că. Chipul său cu linii frumoase arăta obosit. – E în regulă. vă cer scuze că v-am deranjat în orele de consultaţie.. Se ridică şi-i strânse mâna detectivului. 157 . afacerea asta are şi un aspect medical. Vorbesc în aşa fel că omul de rând nu pricepe nimic. – Într-un fel ai dreptate. De fapt. E adevărat că uneori veninul de şarpe e injectat epilepticilor? – Nici în epilepsie nu-s specialist. ştiu. M-am gândit că aveţi vreo idee care ne-ar fi de folos. am făcut o grămadă de speculaţii pe marginea acestui caz. dacă nu ştiu ce să-l întreb. – Aveţi vreun rezultat? – N-am înaintat pe cât ne-ar fi plăcut. domnule. – Nu sunt toxicolog.

şi mult mai puţini umblă cu acest venin..de cobră. – Mulţumesc. nu vă mai reţin. – Foarte adevărat. de exemplu. domnule.. – Alegerea otrăvii e tot atât de uluitoare. vă rămân îndatorat. Ei bine... Cunoaşteţi pe vreunul din oamenii ăştia? – Îl cunosc cât de cât pe profesorul Kennedy. mi-a spus că aş putea obţine informaţii de acolo. ştiu. – Mă uimeşte. de pildă . domnule. Dumneavoastră. asta e”.– Şi ce credeţi. nu-l cunosc personal. Pe Heidler îl cunosc bine. Japp scoase o bucată de hârtie şi i-o întinse doctorului. Pe cinstea mea că nici n-a bănuit ce căutam. Are în laborator diferite veninuri de şerpi .dar n-am auzit niciodată de vreo specie de şarpe numită spurcătură. Ei bine. Carmichael e un tip din Edinburgh.. zâmbea foarte mulţumit în sinea lui.. 158 .. Tactul e totul.. dacă mă pot exprima aşa. – Poate mă ajutaţi. Când Japp ieşi în Harley Street. nu există multe ocazii pentru asta. „Totu-i să ai tact. menţionează-i numele meu şi fi sigur că va face totul ca să te ajute. dar cred că au făcut treabă foarte bună acolo. toată treaba pare aproape. Un mod stupefiant de a comite o crimă.. Am un prieten care lucrează la cercetarea Tropicelor... Trebuie să fie o persoană care dispreţuieşte total riscul. Presupun că abia dacă unu la mie din oameni a auzit de spurcătură. Winterspoon a scris aceste trei nume.. îşi spuse. dumneavoastră sunteţi doctor. Cum a fost posibil ca un prezumtiv criminal să intre în posesia ei? – Pare incredibil.. – Categoric. Era o şansă la o sută ca criminalul să nu fie văzut. ireală. domnule? Bryant clătină uşurel din cap.. dar nu cred că aţi mânuit vreodată substanţa.

deşi ei se iau în serios . iar cei din Paris susţin că un englez a comis-o şi că e treaba noastră. Fournier de la Paris îmi mănâncă sufletul cu „momentul lui psihologic”. Noi considerăm că au făcut-o francezii. Japp îşi salută cu căldură prietenul. ăsta-i adevărul. ce te-aduce pe-aici? Ceva noutăţi? – Am venit să te-ntreb pe dumneata ce noutăţi ai. bunul meu Japp.. – Nu-s prea multe. nu. Cu cât analizez mai mult lucrurile.dar inofensivi. – Am interogat şi pasagerii. Negustorul din Paris a identificat tubul de suflat. – Chiar crezi că au făcut-o francezii? – Păi.. când erau amândoi în compartimentul din faţă. Scormoneşte întruna în pământ şi bate câmpii despre ce s-a întâmplat în urmă cu mii de ani. un arheolog e un amărăştean. Cele trei cluuri Când Japp se întoarse la Scotland Yord i se spuse că era aşteptat de Hercule Poirot. Când mă gândesc. Nu s-a petrecut nimic ieşit din comun în timpul călătoriei. cu atât înţeleg mai puţin. – În unul din cazurile de care m-am ocupat. Nu poate minţii chiar toată lumea. Şeful se uită cam chiorâş la mine. Nu. nişte mincinoşi . între noi 159 . arăta cumplit. tare-aş vrea să ştiu cum află ei asta? Cine să-i contrazică? Afirmă că un şirag prăpădit de mărgele e vechi de cinci mii trei sute douăzeci şi doi de ani. I-am întrebat de mi-a venit rău pe cei doi stevarzi şi ei o ţin pe-a lor că n-a fost nici un moment psihologic. – S-ar fi putut întâmpla. monsieur Poirot. cinstit. dar era neajutorat ca un sugar. Zilele trecute. şi cine să zică nu? Ei bine.Capitolul XXI. monsieur Poirot. – Ei bine. a fost aici un tip care avea un scarabeu tatuat.. Dar ce pot să fac? Noroc că e unul din cazurile semi-străine.. nu-s deloc mulţumit. minţeau toţi! – Dumneata şi cazurile dumitale! Ca să spun adevărul.

n-am găsit nimic care să facă vreo legătură între ei şi Giselle. s-ar putea şi altceva. totul. Aşadar.. Bryant? – Cred că aici am dat de ceva. – Ideea unei noi cărţi. ne furnizează nume şi adrese.. cu ordine şi metodă. Umblă de colo-colo vorbind de unul singur. dar preferi să nu spui. Presupun că dumneata ai dibuit totul. nu cred nici o secundă că arheologii francezi au făcut-o. dar nu l-a obţinut. ei bine. Rezultatul e acelaşi. – Doctorul. după cum vezi..ce cuvânt! . toată treaba e o bulibăşeală. fireşte. dar. nu-i deloc uşor să obţii fapte. da. N-am dibuit. bulibăşeala e doar în minţile dezordonate.. până acum.. – Nu-i nici o bulibăşeală .fie vorba.. declară că s-a dus la Paris să ridice un credit. Poirot zâmbi în sinea lui. – Râzi de mine. Ryder pare cinstit. Zvonuri despre el şi o pacientă.. n-am putut să dibuiesc motivul. dar n-am descoperit nimic despre ea. – Cine crezi că a făcut-o? – Păi. ar fi Clancy. soţ scârbos. – S-ar putea şi asta. Femeie frumoasă. toate verificate..obscuritate.. Asta se potriveşte foarte bine cu RT 362. – Nu pot să nu mă bucur.. oricât am încercat.. Să auzim despre paşii ăştia ordonaţi. zboară din tagma medicilor. şi n-am nimic împotrivă să-ţi spun că am şi o idee de unde şi-ar fi putut procura veninul. Are el ceva pe creier. Japp continuă: – Stevarzii. În cazul de faţă. – Foloseşte alt cuvânt dacă nu-ţi place.. E într-o doagă. acum câteva săptămâni. Încă mai cred că CL 52 din cartea neagră e lady Horbury. Am descoperit că firma lui era aproape de faliment. probabil. dar mai e mult până la capătul drumului. Dacă nu-i atent. Şi Fournier e buimăcit.. 160 . toate astea sunt presupuneri nici un fapt. dar se pare că s-au redresat. ia droguri sau aşa ceva. Totuşi.. Am înaintat cu câte un pas la momentul potrivit.

azi. are nişte rezultate.. Bien. oftă Japp. – Prefer s-o expun în felul meu.adică îţi omori mătuşa . Poirot zâmbi.câştig temporar. Pierdere de clientelă. Studiind diferitele rezultate vom obţine răspunsul la problema noastră. rar. – Aş vrea să am eu o mătuşă ca asta. 161 . Să spunem că vrei bani.rău. dar dumneata o faci să pară. Eh bien. Salariu mărit. Rezultat . Acţiunea întreprinsă acţiunea fiind crima . Japp se aplecă şi citi cu oarecare interes peste umărul lui Poirot: Domnişoara Grey. Rezultat . Rezultatele unei singure acţiuni pot fi foarte diverse. – Mai spune o dată. studiez rezultatul în unsprezece cazuri diferite. la trei săptămâni după crimă. dacă ea e CL52. e foarte simplu.rău... întreprinzi o acţiune . Dă-i înainte. Ideea mea e următoarea: o crimă e o acţiune întreprinsă în scopul de a determina un anumit rezultat. Rezultat .Poirot zâmbi. – Am făcut un tabelaş. Domnişoara Kerr. Vrei să spui că trebuie să existe un motiv. pe care îi primeşti când îţi moare o mătuşă. – Hm! Japp se întrerupse din citit. cu ideea dumitale. Scoase din buzunar o hârtie. – Nu e greu.. Pricep. Aşadar crezi că e lulea după Excelenţa sa? Dumneata eşti unul din cei ce ştiu să adulmece poveştile de dragoste. – Poate nu.. din moment ce moartea bătrânei Giselle face mai improbabil ca lordul Horbury să obţină probe pentru a divorţa de soţia sa. – Nu. Domnul Gale. Despături hârtia. Această acţiune particulară afectează o mulţime de oameni diferiţi..şi obţii rezultatul: moştenirea banilor. ăsta. Japp se aplecă din nou să citească..şi normal. nu.. Lady Horbury: Rezultat bun.

Lucrul cel mai interesant în acest caz e personalitatea moartei.nu-l afectează. O femeie. Rezultat ... fără rude. Domnul Dupont. domnişoara Grey. rosti întunecat Japp. Rezultat . Domnul Jean Dupont. domnul Ryder şi cred că putem spune şi lady Horbury .se aşteaptă să facă bani de pe urma unei cărţi ce tratează crima asta. O femeie fără prieteni. Mitchell.nu-l afectează. fără. şi care a ajutat firma într-o perioadă delicată. Rezultat . nici o amintire. bun dacă Ryder e XVB 724. – Crezi că există vreun indiciu în trecutul ei? – Poate. De asemenea. Davis..bun. Doctorul Bryant. care a fost odată tânără. – Cu mici şanse să dăm de ceva. Marie Morisot a devenit madame Giselle . 162 . viaţă personălă. a tras oblonul . În patru cazuri domnul Clancy. în patru cazuri nu există nici un rezultat (din câte ştiam până acum). Ceva legat de Giselle.nu-l afectează. Pun pariu că dumneata ai putut scoate mai multe de la servitoarea aia decât a scos Fournier. Rezultat . nici un bibelou.o pierdere. Rezultat . s-ar putea spune. datorită sumei mici de bani cash obţinută de pe urma unor articole despre crimă.. nu există nici un rezultat sau un câştig dinstinct.toate se sfârşiseră. – Mă îndoiesc. care odată a iubit şi a suferit şi apoi.rezultatul indică un câştig. Şi crezi că asta ne va ajuta? întrebă sceptic Japp. – Deci? – Deci trebuie să continuăm cercetările. dacă nu găsim ceva la Paris. iar în unul.bun dacă e RT 362. cel al doctorului Bryant.Domnul Clancy. nici o fotografie.nu-l afectează. Adevărul e că suntem în aer. cu o mână fermă. Rezultat . prietene. în cazurile domnului Gale şi domnişoarei Kerr . Domnul Ryder. – Mă ajută să fac o clasificare limpede. Rezultat .bun .cămătăreasa.

Să bem în amintirea lui! – Ura! spuse râzând Norman. Ridică paharul.. – Am aflat ce vroiam. există. 163 . – Era în legătură cu Giselle? – Da. nu tubul. În cazul de faţă a însemnat înmormântare. – Asta a reieşit clar din întrevederea mea cu ea. Ce-i cu linguriţa în plus? – Madame Giselle avea două linguriţe pe farfurioară. – Eşti scrântit. rosti blând Japp şi adăugă. Poirot zâmbi! – Le voi da nume. da. Jane îşi ia o slujbă nouă Când Norman Gale. El îi zâmbi.– Ei bine. Jane şi Poirot se întâlniră să cineze seara următoare „incidentului cu şantajul”. Indiciul din bagajul pasagerului. Norman fu uşurat să audă că nu mai era nevoie de serviciile sale ca „domnul Robinson”. fireşte.. – Oh. spuse Poirot. Indiciul linguiriţei în plus. Dar eu doream o poveste completă şi amănunţită. ne-am putea ocupa de asta! Nu există nici un indiciu.. Capitolul XXII. spuse Norman. – Ce s-a întâmplat? îl întrebă Jane pe Poirot. – A murit bunul domn Robinson. ca poveştile domnului Clancy: Indiciul viespii. – Nu. prietene.. – Se spune că înseamnă nuntă. ba. – Ei bine. – Chiar aşa. – Tubul de suflat. să auzim ideile dumitale despre indiciile din cazul ăsta.

Poirot îi zâmbi. în ciuda celor ce afirmă. nu că mi-am ales eu. – Nu-s chiar atât de mulţi oameni nepotriviţi la locuri nepotrivite pe cât s-ar crede. nu-i adevărat. Vroia să mă duc la el. să mă întorc şi să întemeiez o afacere cu el. pe când el personal preferă siguranţa şi confortul călduţ al unui birou. Am devenit dentist din împâmplare. – Dar. A trebuit să accept oferta bătrânului. Ai să auzi un om care lucrează într-un birou zicând: „Mi-ar plăcea să fiu explorator. îşi aleg profesiile pe care şi le doresc. Ai complexul dominioanelor! – De data asta. dar Poirot.. – Încă eşti tânără.. Am refuzat să mă fac dentist şi am plecat la o fermă din sudul Africii. 164 . spuse Gale.. e incredibil cât de des sunt nevoiţi oamenii să facă ceea ce le-ar plăcea să facă. – După dumneavoastră. Îl priviră amândoi întrebători. să străbat ţinuturi îndepărtate”. E normal să încerci şi asta. ei bine. spuse Jane. Unchiul meu avea profesia asta. Dar vei descoperi că-l pasionează să citească romane care tratează acest subiect. asta-i mai greu! – Nu sunt de acord cu dumneavoastră. n-a reuşit prea bine. Veritabila mea vocaţie e să mă ocup de capetele femeilor. şi ailaltă.– Şi aţi obţinut-o? – Am obţinut-o. şi aia.. – Ah.. sunt nevoit să o fac. dar te vei opri la ceea ce preferi să faci în viaţă. dar eu eram nebun după aventură şi să văd lumea.. începu să vorbească despre relaţia dintre carieră şi viaţă. Totuşi. – Iar acum te gândeşti să renunţi iar la meserie şi să pleci în Canada. n-aveam destulă experienţă. într-o manieră provocatoare. presupunând că prefer să fiu bogată? – Ah. Majoritatea oamenilor. dorinţa mea de a călători în străinătate nu e adevărată.

să-şi amintească de silueta prăbuşită în scaunul din spatele avionului. dar e doar temporară. nu pot spune la telefon. M-am enervat şi. îţi ofer postul de secretară a mea. mă duc la Paris. păreau să-i iasă din orbite. la Paris. – Şi a mea e bună.. Săptămâna viitoare.. – Eh bien. ei bine. spuse cu jind Jane. dar ce s-a întâmplat de te-ai răzgândit? – M-am certat cu Antonie.. Eu aş vrea să voiajez... – Ah. în loc să adopt o atitudine mieroasă. dar mi-ar plăcea să merg. Era o. Luni plec la Paris. 165 .. Dacă vrei. avea ochii exact ca ai javrei ei de pechinez. Trei zile mai târziu.. şi vei primi un salariu bun. – Bun.. – Ce spuneţi? – Spun că mintea dumitale era la un anumit subiect.. – Vorbiţi serios? Pot veni şi eu? – Da.. – Nu pot să renunţ la „Antoine's”.– Pe mine nu mă obligă nimic să călătoresc. gândul la marile spaţii deschise. – Monsieur Poirot. dar nici eu nu m-am lasat. s-a aranjat. mi-am vărsat tot oful! Presupun că va trebui să-mi găsesc cândva o altă slujbă. E o slujbă bună. Nu vroia. mai întâi. Experienţa neplăcută a recentului zbor îi zdruncina nervii. De fapt. dar nu cred că voi risca.. – Nu minţii i-am dat frâu liber. ci limbii. lucru pentru care Jane îi era recunoscătoare în secret... Am să-ţi dau pe drum instrucţiunile. – Îţi voi obţine un alt post de aceeaşi natură. mai e valabilă oferta? întrebă Jane.. – Da.. îţi fac o ofertă pe loc. Jane clătină din cap. – Mulţumesc. Mi-a făcut mare plăcere. era sunat la telefon. o adevărată. – Desigur.. i-am spus de la obraz exact ceea ce credeam despre ea. Poirot şi noua lui secretară nu călătoriră cu avionul. mi-am pierdut calmul cu o clientă. Poirot se uită la ea şi surâse enigmatic.

Acum. o faceţi cal de bătaie! – Nu e genul pe care să-l admir. Pe cât posibil. aşa l-ai descrie . E foarte simplu.. nu discuta cu el despre afacerea Giselle. lasă-i impresia că lady Horbury e bănuită de crimă. în timp ce eu mă voi ocupa de tata. ăă. dar nu ocolii subiectul dacă el îl abordează. îmbujorându-se uşor. – Zău? Cum s-a întâmplat? Jane.. nu-i aşa? – Nu. – Biata lady Horbury.. Se uită pătrunzător la ea. din ce în ce mai bine! Ah. apoi spuse: – Nu-l suspectaţi de crimă pe tânărul Dupont. – Există câţiva oameni la Paris pe care trebuie să-i văd.. am avut o idee grozavă să te iau cu mine la Paris. ţi-l las dumitale pe fiu. te atrage? Il est sex appeal? Jane râse. – Deci. – L-am mai văzut de atunci.foarte simplu? – E simplu. foarte atrăgătoare. 166 .. mademoiselle Jane.. Eşti fermecătoare. Mademoiselle Jane. dar inteligent. nu. Mai e monsieur Fournier de la Sûreté. Cred că din cauză că a dus o viaţă ruptă de lume. Poirot îi împărtăşi lui Jane unele din planurile sale. ascultă-mă cu atenţie. să fie şi ea bună la ceva. roşindu-se şi mai tare. aşa că nu se poate ca tânărul Dupont să nu te fi reţinut de la anchetă. nu . Eh bien. un bărbat melancolic. Tânărul ăsta.. dar e un scump... Fără s-o spui în cuvinte. spuse Jane..Pe drumul de la Calais la Paris. Şi apoi monsieur Dupont père şi monsieur Dupont fils. – Nu. nu l-aş descrie aşa. – Excelent..doresc doar informaţii. măcar o dată! Jane ezită. Poţi să-i spui că motivul venirii mele la Paris e să mă consult cu monsieur Fournier şi să întreprind cercetări privind vreo eventuală legătură de afaceri între lady Horbury şi madame Giselle. E avocatul maître Thibault. îi descrise întâlnirea lor de la „Corner House”..

Jane râse... – Nu cred ca Norman să fi avut ca pacient vreun erou popular. – Sper că nu va fi nevoie. Monsieur Dupont îşi savura 167 .. cu îndemânare. discuţia lor nu atinsese nici măcar o dată subiectul crimei. Îi plăceau şi acum.– Adevărat. tot ca atunci. ei bine.. Crede că aş suporta mai bine clima. Interesul lui pentru cercetările arheologice din Persia părea adânc şi sincer. Totul indică asta. Scutură din cap. – Ar fi fost o pierdere. dar nu prea avu ocazia să vorbească cu el. urechea ei era atentă să prindă frânturi din conversaţia bătrânilor. – Există în cazul de faţă un factor necunoscut. avându-i ca invitaţi pe cei doi Dupont. figura lui copilăroasă şi atrăgătorul lui fel de a fi. e patriot. din moment ce pleacă în Canada. îţi promit.. îl fixă pe Poirot cu ochi întrebători.. Poirot îşi trăgea. – În tot cazul. am să fac tot ce pot. încruntându-se.. spuse Poirot. Jane îl găsi pe bătrânul Dupont la fel de încântător ca şi fiul său. S-a fixat pe dominioanele britanice. Avea un suflet atât de simplu şi prietenos! În tot cazul.. – Acum vorbeşte de Noua Zeelandă. un rol care încă nu s-a jucat. de limbă companionul pe tema trecutului. Se întreba ce informaţii anume vroia Poirot. Dar am puternicul sentiment că există un personaj care n-a ieşit încă la rampă. După două zile de la sosirea la Paris. monsieur Hercule Poirot şi secretara sa cinau într-un mic resturant. N-a fost dezamăgit la vederea unui erou popular tremurând de frică pe scaunul stomatologului. cum nu-i fusese nici la Londra. de pildă. tatăl şi fiul. Poirot îl monopolizase dintr-un bun început. – Vrei să spui că-ţi pui toată încrederea în papa Poirot? Ah. mademoiselle. Din cât putea auzi. în timp ce râdea şi vorbea cu el. Lui Jane nu-i fu greu să se întreţină cu Jean. remarcă Jane. N-a avut de-a face cu dinţii.

Poirot tuşi. şi de stratificările neştiinţifice ale lui G. Rar avusese un ascultător atât de inteligent şi receptiv. m-aţi înţeles greşit. de datările eronate. – Dumneavoastră. există o favoare pe care.. Ei cer rezultate spectaculoase! Mai ales aurul . Domnul Dupont era transportat! îl sfătui pe Poirot să nu se lase indus în eroare de anumite articole dubioase ale lui B. Acceptaţi şi donaţii particulare? Monsieur Dupont râse.. spuse: – V-ar ajuta o donaţie de. practic. părând pregătit să se iniţieze şi mai mult în cercetarea arheologică. compoziţie. V-ar putea însoţi în expediţia dumneavoastră? 168 .cantităţi mari de aur! E uimitor cât de puţină lume se interesează de olăritul antic. E vorba de secretara mea.. Normal ca în vremurile astea de criză financiară. după plecarea lor. mulţumim în genunchi pentru ele! Dar genul nostru aparte de săpături nu atrage marea masă a oamenilor.... cu adevărat criminale ale lui L... spuse repede Poirot. Olăritul....... dumneavoastră ne-o oferiţi? Mie? Ca să ne ajute la cercetări? Dar e magnific. dar.. să zicem..... Poirot îi promise solemn că nu se va lăsa influenţat de nici unul din aceste personaje. câteva mostre de olărit. Nu se ştie prea bine a cui sugestie a fost ca cei doi tineri să meargă la film. – Nu.. – Înţeleg. – Ah. da.. cinci sute de lire? Monsieur Dupont aproape să cadă peste masă de emoţie. înainte ca interlocutorul său s-o ia din nou razna.enorm seara. – Trebuie să recunosc. fata încântătoare pe care aţi văzut-o în seara asta. Poirot îşi trase scaunul mai aproape de masă..... splendid! E cea mai mare donaţie particulară pe care am primit-o. spuse el.. – Dragul meu prieten. întreaga poveste a umanităţii se regăseşte în olărit! Model. e o mare problemă să aduni suficiente fonduri. nu. Apoi. un souvenir..

o găsi pe Jane luându-şi la revedere de la Jean Dupont în hol. Când Poirot ajunse la hotel. am să vorbesc cu Jean. mâine dimineaţă trebuie să-ţi procur un „îndrumar despre Olăritul preistoric în Orientul Apropiat”. Monsieur Dupont începu un fericit monolog pe tema teoriilor lui despre Susa I şi Susa II.. spuse el trăgându-se de mustaţă. trebuie măcar să te prefaci c-o accepţi cu plăcere. Tot aşa.. Dupont păru uluit. se poate aranja. Nu te costă nimic să te arăţi încântată. vorbiţi-mi despre ceramica de Susa. – Minunat. – Copilă dragă. Am să fiu în Muswell Hill sau în Noua Zeelandă cu Norman. – Ei bine. – Sunteţi nebun? – Când ţi se face o ofertă. Oricum. Poirot spuse: – Ţi-am obţinut o slujbă foarte interesantă. dar n-am semnat nici un cec! Apropo. şi eu am vorbit de o donaţie. Visul vieţii ei e să participe la excavaţii. – Mademoiselle Grey e pasionată de olărit. În timp ce se îndreptau spre lift. – Nu-i o sinecură să fii secretara dumneavoastră.O clipă. Altceva? – Da! Şi am mai spus că te pricepi să coşi nasturi şi împleteşti de minune ciorapi. Trecutul o fascinează. 169 . – Şi va trebui şi cu ăştia să fac mâine o demonstraţie? – Poate n-ar fi rău. Trebuie să mă consult cu fiul meu.. Jane îl privi lung. – Categoric n-am să mă duc în Persia. Jane oftă. La primăvară.. Urmează să ne însoţească şi nepotul meu cu soţia lui. – Nu-i aşa? Şi acum. Trebuia să fie ca o expediţie de familie. monsieur. îi vei însoţi pe domnii Dupont în Persia. Poirot îi făcu blând cu ochiul. Am spus că te interesează foarte mult subiectul acesta. mai sunt câteva luni până în martie.

ai zis: De ce s-a găsit tubul când putea fi foarte uşor aruncat prin ventilator? Şi cred că acum am răspunsul: Tubul a fost găsit pentru că criminalul a vrut să fie găsit. Şi mi-am amintit de lista dumitale cu tot ce aveau pasagerii asupra lor şi în bagaje. M-am întrebat: De ce a vrut criminalul ca tubul să fie găsit? Şi la asta am obţinut un răspuns: Pentru că tubul nu a fost folosit. Atitudinea sa era mai însufleţită ca de obicei. Deci. spuse Fournier luându-şi un scaun. am văzut legătura dintre cuvintele mele şi ce ai spus dumneata despre găsirea tubului. – În ziua aceea. la Londra. – Ah! Chipul lui Poirot se lumină. la zece şi jumătate. – Deci. – Bravo! Bravo! Exact raţionamentul meu.Capitolul XXIII. ce ai vrut să spui la Londra în legătură cu găsirea tubului de suflat. Şi. – Am ceva să-ţi mărturisesc... rosti el. dar nu tubul de suflat.. – Mi-am spus: Săgeata otrăvită. fără să-l întrerupă. da.. 170 . iar pe masa din faţa celor doi Dupont erau mai multe pipe kurde. Mi-am tot repetat: E imposibil ca crima să fi fost comisă aşa cum credem noi. în sfârşit. Se uită la Poirot.. altceva s-a folosit pentru trimiterea săgeţii prin aer. în cele din urmă. ceva pe care un bărbat sau o femeie l-ar fi putut duce la gură cât se poate de firesc. Anne Morisot În dimineaţa următoare. în cele din urmă. Dar am mai făcut un pas. fără să bată la ochi. Poirot asculta cu atenţie. – Bravo! spuse Poirot. blândul domn Fournier intra în camera de zi a lui Poirot şi-i strângea cu căldură mâna micului belgian. Două lucruri mi-au atras în mod special atenţia lady Horbury poseda două portţigarete. Poirot nu vorbi. Cred că am înţeles. – Da. la asta te-ai referit? Bun. aşa m-am gândit şi eu.. M-am gândit mult la acele vorbe. Domnul Foarnier se opri.

E aici..) Da. – Viespea? Fournier îl privi lung. – De unde a sosit? – Am înţeles că din America... Acoperind receptorul. Ne propune să mergem la el. dar nu încă despre olăritul preistoric... a sosit să-şi ceară moştenirea... îi spuse lui Fournier: – A încercat să dea de dumneata la Sûreté. Da. – Alo. chiar eu. Plecăm imediat. – Alo. Se opri căci se auzi telefonul.. Dacă monsieur Jean Dupont sună sau trece pe aici. I s-a spus că ai plecat spre mine.? Da. Am să-i las lui mademoiselle Grey un bilet. alo! Ah... şi nu uita viespea. Da. Scrise: Au avut loc anumite evenimente care m-au determinat să plec. nu-i aşa? Poirot ezită.. Puse receptorul în furcă şi se uită la Poirot. – Cum? – Da. apoi spuse: – Eşti pe calea cea bună. dar mergi puţin mai departe.. – E vorba despre fiică. Fiica lui madame Giselle. 171 .... Hercule Poirot (şi către Fournier: E Thibault. Ce?. a ajuns. Pare agitat. în mod natural. – Nu vezi? Dar. Thibault a rugat-o să revină la unsprezece şi jumătate. Da. la telefon Fournier. Nu. El te admiră. Nu văd ce treabă are viespea în afacerea asta. Şi dumneata? Monsieur Fournier? Da.. fi amabilă cu el. Venim imediat..– Ambele lucruri puteau fi duse la gură. Fournier luă receptorul. E chiar adevărat. Da. Ce. – Absolut. bună dimineaţa.. fără să atragă atenţia. aici nu prind ideea. alo. Mai bine ai vorbi dumneata. da. da. sunt sigur că va vrea.. aşa e. dar e inteligent! Au revoir. Foarte bine. am dreptate. Ridică receptorul. Vorbeşte-i despre nasturi şi ciorapi împletiţi..

burlac. Deschise un dosar. în curând.şi a venit în Franţa. astea sunt.probabil cu un bărbat . Copilul a fost primit la „Institut de Marie” din Quebec şi a crescut acolo. iar. După un schimb de complimente. în cele din urmă. iar ea şi-a reluat numele de fată. căci e măritată . doamna Richards.Hercule Poirot – Şi acum. întrebări şi răspunsuri politicoase. Thibault aprobă. şi Marie Morisot . Marie Morisot era dădacă sau lenjereasă. – Asta aruncă o anumită lumină asupra vieţii din tinereţe a lui madame Giselle. la scurt timp de la căsătorie. precum şi alte diferite acte şi hârtii. când l-a cunoscut pe acest Leman.. tânăra doamnă în persoană a venit la mine. categoric. să mergem. Data din 1910. spuse el ridicându-se.are exact douăzeci şi doi de ani. avocatul începu să vorbească despre moştenitoarea lui madame Giselle. trimitea bani.amândoi din Quebec. prietene.sau. Era copia unui certificat de căsătorie dintre George Leman.intrarea în scenă a personajului din umbră de a cărui prezenţă am fost tot timpul conştient. – A adus documente care să-i certifice identitatea? întrebă Fournier. Marie Morisot sau Leman a părăsit după aceea Quebec-ul . – Ce vârstă are mademoiselle Morisot .. Asta e ceea ce aşteptam . – Din cât mi-am dat seama. s-ar cuveni să înţeleg totul. un certificat de naştere pe numele Anne Morisot Leman. De asemenea. Din când în când. care a părăsit-o. Cred că a fost un soi rău. – Pentru început. iar. – Categoric. – Ieri am primit o scrisoare. mai de grabă. în dimineaţa asta. Maître Thibault îi primi extrem de afabil. a transferat o sumă globală de bani 172 .

nici măcar nu l-a ţinut minte. o dată. în acel moment. trebuie să recunosc. pe directoare pronunţând numele de fată al mamei sale. – El nu şi-a însoţit soţia? – Nu. crezi? – Nu eu cred. – Se pare că apariţia ei în scenă nu ajută cu nimic la rezolvarea crimei.U. iar ea i-a scris sau telegrafiat doamnei Richards.. Nici nu mă aşteptam. reducându-le la trei persoane.. spuse Poirot. a rămas în America. – Patru. Nu uita flautul. Pe vremea aceea. la împlinirea vârstei de douăzeci şi unu de ani. Marie Morisot sau Leman ducea. 173 . Se pare că unul din ele a căzut sub ochii directoarei de la „Institut de Marie”. uşa se deschise şi un funcţionar în vârstă rosti: – Doamna s-a întors.cash care să-i fie daţi fetei. Fournier scoase o exclamaţie..A. pipele kurde şi un flaut. – Patru. prietene. fără îndoială. o viaţă neregulată şi a considerat că e mai bine să rupă orice relaţii personale cu fata. spuse Fournier. deşi a auzit-o. care atunci era în Europa. De fapt. – Doamna Richards poate furniza vreo informaţie care să explice moartea mamei sale? Avocatul clătină din cap.. – Nu ştie nimic despre ea. În prezent sunt pe o cu totul altă pistă. – Cine e Richards? – Cred că e un american sau canadian din Detroit. dar pe punctul de a se întoarce în S. dar teoria pe care mi-ai expus-o exclude limitarea la trei persoane. Cercetările mele au îngustat aria căutărilor. dar. – Cum şi-a dat seama fata că e moştenitoarea unei averi? – Noi am inserat anunţuri discrete în diferite ziare. Începu să numere pe degete: Cele două portţigarete. de profesie fabricant de instrumente chirurgicale.

de la maica Angelique. mă tem că nu am sentimentele unei fiice. A revenit. după un timp. dar acum sunt pe punctul de a pleca după el. Toată viaţa m-am considerat orfană. Dumnealui este monsieur Hercule Poirot. vorbi cu recunoştinţă şi căldură de maica Angelique. – Când aţi părăsit institututul. Un timp am fost manichiuristă.Doamna Richards. din partea acestei ţări. Am lucrat şi la un salon de coafură. Eu am fost reţinută de anumite treburi. adică nu mi-am dat seama că victima era mama mea. madame!. Daţi-mi voie să vi-l prezint pe monsieur Fournier de la Sûreté. – A fost întotdeauna extrem de bună cu mine. Se vedea limpede că era mai mult franţuzoaică decât englezoaică. care se ocupă.. Poftiţi. pe rând. în care îmi dădea adresa domnului Thinault şi-mi reamintea numele de fată al mamei mele. cu nişte afaceri în Olanda şi ne-am căsătorit la Rotterdam. am citit despre ea în ziare. – Cum aţi aflat de tragedie? – Normal. era foarte elegantă. a trebuit să se întoarcă în Canada. în Paris. Fournier dădu din cap gânditor. rostind câteva cuvinte de apreciere. de cercetările privind moartea mamei dumneavoastră. Ca răspuns la întrebările lui Fournier. Deşi în doliu. acum o lună. Fiica lui Giselle era o tânără brunetă şic. spuse Thibault. Acum o veţi vedea pe moştenitoare în carne şi oase.. am primit o telegramă aici. Am început să-mi câştig singură existenţa. Dădu mâna cu toţi bărbaţii. 174 . dar n-am ştiut.– Ah. Pe soţul meu l-am cunoscut la Nisa. directoarea de la „Institut de Marie”. Apoi. al cărui nume s-ar putea să vă fie cunoscut şi care are amabilitatea să ne ajute . domnule. Franceza doamnei Richards era fluentă şi corectă. – În cazul de faţă. Din pacate. Atunci tocmai se întorcea în SUA. madame? – La optsprezece ani.

. Una dintre ele. nu glumă. – Aha! Deci asta îţi trece prin cap? Amicul nostru Japp ar spune că eşti ultra fantezist. Nu ştia nimic despre viaţa sau relaţiile de afaceri ale mamei sale. – Fireşte. Notându-şi numele hotelului la care stătea doamna Richards. Categoric nu. ne-am gândit că ar putea fi implicată? În avion erau trei femei. dar părea limpede că doamna Richards nu prea le era de ajutor în rezolvarea crimei. Amândouă aveau vârsta potrivită. Fournier îl privi curios. nu e asta. – E drept.. Dar celelalte două? Chiar de când Elise Grandier a avansat teoria că tatăl copilului lui madame Giselle era englez.. încă de la început.. e ciudat. în mod hotărât.. urmărindu-şi şirul gândurilor. am sentimentul că. Domnişoara Jane Grey.. 175 . fie am mai văzut-o cândva.. nu cred că-i impostoare. Lady Horbury era o coristă cu antecedente oarecum obscure şi care a profesat sub un nume de scenă... Venetia Kerr.. dar ne duce undeva? Poirot rămase tăcut câteva clipe. Te miri că.. – Nu. aş vrea să-mi pot aminti despre ce e vorba... răspunse Poirot. Sunt sigur că faţa ei îmi aminteşte de cineva.. care pot sau nu beneficia de pe urma morţii lui Giselle. Totuşi. după cum mi-a spus odată.. În cele din urmă spuse: – Prietene. cu sprâncenele uşor înălţate. Din toate persoanele posibile. aparţine unei familii vechi.. – Cred că ai fost tot timpul intrigat de fiica necunoscută. bine cunoscute. Poirot dădu descurajat din cap.. fata asta primeşte o avere foarte mare. – Vreo asemănare cu moarta? tatonă cu îndoială Fournier.Mai stătură puţin de vorbă. Fournier şi Poirot îşi luară la revedere de la ea. şi încă o avere serioasă. Dovezile identităţii ei sunt destul de convingătoare. tânăra asta are de câştigat.. a crescut într-un orfelinat. mi-a intrat în minte că una dintre celelalte două femei putea fi această fată. fie îmi reaminteşte de cineva. – Nu..

întrebă: – Un pahar de sherry. Se opri. – Dar eşti dezamăgit? Te aşteptai la mai mult de la această Anne Morisot? Tocmai intrau în hotelul lui Poirot.. spuse el. Poirot înaintă.întotdeauna procedez de-o manieră cât se poate de simplă! Şi nu refuz niciodată să accept faptele. Poirot aruncă doar o scurtă privire în urma ei. îndreptându-se spre o măsuţă. – Nu? – Nu. Am vorbit de cele două portţigarete ale lui lady Horbury şi despre pipele kurde ale celor doi Dupont.. – Nu ţi-am mulţumit pentru că mi-ai atras atenţia asupra erorii pe care am comis-o. Spuse: – Ei bine. – Acum n-am pacienţi.. Fournier se retrase discret în umbră. – Vezi? – Dar. A fost o greşeală de neiertat din partea mea că am uitat de flautul lui Bryant. monsieur Poirot. monsieur le docteur. – Monsieur Poirot. exclamă Poirot înclinându-se. Dădură mâna.. Omul care vorbea cu funcţionarul de la recepţie şi a cărui mână se sprijinea pe cutia flautului. Nu mi se pare genul de om care. de fapt.– E drept că întotdeauna mă acuză că prefer să complic lucrurile. Un obiect de pe masa de la recepţie îi reaminti lui Fournier de ceva pe care-l spusese Poirot în dimineaţa aceea.. se întoarse.. nu-i adevărat . Privirea îi căzu pe Poirot şi chipul i se lumină. astfel ca Bryant să nu-l vadă. sau alt aperitif? 176 . Apoi.acel zâmbet melancolic şi atrăgător pe care celălalt şi-l amintea foarte bine. Femeia care stătuse lângă Bryant se îndreptă spre lift. – Doctorul Bryant. deşi nu-l suspectez în mod serios. pacienţii dumneavoastră reuşesc să se descurce o vreme singuri? Doctorul Bryant zâmbi . spuse el.

Se aşeazară şi doctoral făcu comanda.. cel mai vechi prieten al meu... Sper ca acum. – Înţeleg. nu m-am putut decide. aşa că nu-l poate părăsi.. – O decizie bruscă? – Nu atât de bruscă.. e trist. Apoi rosti încetişor: – Nu. că mă văd nevoit s-o abandonez.... M-am retras. în sfârşit. Îşi mângâie drăgăstos cutia cu flautul.... Dar există şi alte chemări. Continuă cu un glas blând. e. înainte de a fi dat afară. văd. să aibă şi ea parte de puţină fericire. A suferit atât de mult. – Există o doamnă. îndepărtat: în viaţă oricui intervine un moment de răscruce. Băuturile le fură aduse. monsieur Poirot. muzica rămâne. Ea nu are banii ei proprii. dar acum m-am hotărât. Are un bărbat care îi face viaţa un iad şi care se droghează. Ridicând paharul. Când totul în jur se prăbuşeşte.. aţi şti ce înseamnă asta. Doctorul Bryant zâmbi. Prefer să plec de bună voie. Poirot nu răspunse. Apoi adăugă pe un ton mai vioi: – V-am spus-o. monsieur Poirot.. monsieur Poirot. cea de a fi fericit. monsieur Poirot. Aşteptă.. o va şti toată lumea şi e mai bine s-o ştiţi dumneavoastră mai întâi. Se sculă şi Poirot. Profesia mea m-a interesat enorm. acum nu mai am pacienţi. – Flautul ăsta. Dacă aţi fi medic. 177 . când trebuie să ia o hotărâre. – Vă doresc numai bine. monsieur le docteur. şi pentru doamna. După o clipă zise: Vă luaţi şi flautul. începem o nouă viaţă... apoi se ridică. foarte trist. o pacientă de a mea. Tăcu din nou....– Mulţumesc. Plecăm amândoi în Kenya. Un timp. în curând. pentru că.. doctorul Bryant spuse: – E o decizie necesară. O iubesc din toată inima.

Cum arată? – E puţin peste înălţimea medie. spuse precaut Fournier. apăru Poirot. care nu-i o culoare grozavă. O unghie ruptă – Acum ce mai e? strigă Fournier. Şi nu o cheamă Anne Morisot. 178 . Poirot era la recepţie solicitând o comandă telefonică cu Quebecul. spuse Fournier. – Era şi soţul ei? – Nu. Se uită în jur. Să termini un lucru înainte de a începe altul. – Chiar şi ei sunt cenuşii. Încă te mai preocupă moştenitoarea? Ai o idee fixă. cu un ten mat. Descrierea din paşaportul meu e pur şi simplu insultătoare. bărbie proeminentă.. brunetă. Tocmai când era pe punctul de a-şi încheia povestirea. – De ce? – Pentru că e în Canada sau America. E compusă din normal şi obişnuit. normal. Îi explică unele din reperele vieţii lui Anne. Dar în toate trebuie să existe ordine şi metodă. – Iat-o pe mademoiselle Jane. Capitolul XXIV.. obişnuită (cum s-ar aştepta să descrii o gură?). – Cine ţi-a spus că nu-i o culoare grozavă. ci Anne Richards. E măritată. e clar! – Deloc. Mai vorbiţi-mi despre Anne Morisot. obişnuită. mademoiselle? Jane râse. spuse Poirot. – Dar ochii nu-s obişnuiţi. Fournier şi Jane intrară în sufragerie. – Ei bine? întrebă curioasă Jane. – Stăpâniţi foarte bine engleza. Nas. Cred că ar trebui să începeţi să mâncaţi. – Vorbiţi exact ca după un paşaport. bărbia. obişnuită. Vin şi eu imediat.Când Fournier se întoarse la prietenul său. fruntea. gură. E drăguţă? – Assez bien.

a devenit manichiuristă. de fapt. mon cher? întrebă Fournier. Ştiinţa e cea mai mare poveste de dragoste. cu maica Angelique. – Conversaţia dumitale a fost. a plecat din Quebec şi a venit în Europa. Să vorbeşti atât de lesne cu cineva care e aproape de partea celaltă a globului! – Şi transmiterea imaginilor. după toate probabilităţile.. – Am vorbit cu directoarea. A confirmat exact ce ne-a spus doamna Richards . Dar ce spuneai? – Am vorbit cu mère Angelique. – Dar despre soţ ce se ştie? întrebă Fournier. Din punctul ei de vedere.Poirot arăta puţin deprimat. Se opri. Acum când suntem siguri că Giselle a fost măritată. dar maica Angelique primea veşti de la ea cam de două ori pe an. o repetare a ceea ce am auzit în dimineaţa asta. dar niciodată nu a sugerat o întâlnire. Când a citit în ziare o relatare despre anchetă. a intrat ca servitoare la o doamnă şi. George Leman. după aceea.. am spus ceva important.. – Ce-i.. fără să ştiu. nu? – M-am gândit la asta. în mod regulat. – Cu excepţia faptului că a fost mai detailată. Giselle era o declasată.. în postura asta. s-a simţit uşurată că fata nu va intra sub influenţa mamei. soţul ar putea deveni un element. nu ultima remarcă.. A vorbit foarte deschis despre mama care a părăsit Quebecul cu un francez ce se ocupa cu negoţul de vinuri. Telefonul transatlantic e romantic să ştii. A fost unul din motivele pentru care am telefonat.. şi-a dat seama că această Marie Morisot era.. Anne Morisot a părăsit institutul acum şase ani. a căzut în primele zile ale războiului. apoi rosti brusc: – Ce ziceam puţin mai înainte. La vremea respectivă. acea Marie Morisot care trăise în Quebec. Nu scria. cea dinainte? Am impresia că. 179 . ticălosul de bărbat al lui Giselle. Trimitea banii în mod regulat.aceasta a crescut la „Institut de Marie”.

Trebuie s-o pilesc.. Ceilalţi doi îl priviră surprinşi. imploră el. trebuie să-mi amintesc. acum apărea că Anne Morisot fusese. Anne Morisot a fost servitoarea lui Lady Horbury.. nimic. – Ce e. să văd.. cu chipul contorsionat.Fournier repetă cât putu de bine esenţa celor spuse de Poirot..... să-mi dau seama cum îmi afectează asta ideile despre caz? Să mă întorc în gând. „Mi-e frică” Această bruscă revelaţie avu un efect paralizant asupra celor trei persoane care stăteau în jurul mesei. Mii de blesteme să se abată pe nefericitul meu stomac! Eram preocupat doar de senzaţiile mele lăuntrice! 180 . prezentă pe scena crimei. spuse el liniştit. de fapt... omuleţul dădu nemulţumit din cap. Capitolul XXV.. Jane acceptă şi întinse mâna după mănuşi şi poşetă care se aflau pe masă. – O clipă. Ei bine. Mi s-a agăţat o unghie.. – Nom d'un nom d'un nom.. Trebuie să gândesc.. Poirot se aşeză din nou foarte brusc.. Poirot ridică mâinile. propuse să-şi ia cafeaua în hol. Cu ochii închişi.. n-a fost asta. Se întoarse spre Jane şi o atrase în conversaţie. în avion. nu contează. În loc să fie o persoană total străină de tragedie. – Nu. se cutremură uşor. Lady Horbury a chemat-o să-i aducă o pilă de unghii. La sfârşitul mesei. Am mai văzut-o. râse Jane. – Ce e monsieur Poirot? strigă Jane. În timp ce le luă. Cazul lua un cu totul alt aspect. – Acum mi-am amintit de ce îmi era familiară faţa lui Anne Morisot. mademoiselle? – Oh. Fiecăruia îi trebuiră câteva minute ca să asimileze ideea. în ziua crimei. o clipă.

– Vreţi să spuneţi că fata asta a trecut chiar pe lângă scaunul pe care stătea mama ei? întrebă Fournier. acum le avem pe toate. brunetă. Apoi. – Îmi amintesc. îl alină Fournier. parbleu! strigă el. Încep să înţeleg.. – Motivul. murmură Fournier.. cu un gest surprinzător pentru firea sa melancolică. iar Giselle a mai fost în viaţă şi bine-merci. Îşi închise ochii pe jumătate. – Cred că din cauză că asta s-a întâmplat foarte devreme. Trebuie să gândesc. Înţeleg.. Ţi se petrec şi dumitale. Părea să fi fost omorâtă mult mai târziu. spuse Fournier şi oftă adânc.. după aceea. Nefericitul meu de stomac. Da.. E posibil ca toate ideile mele de până acum să fi fost greşite? – Mon vieux. deci. – Da.. Avionul abia decolase de pe La Bourget. Şi ocazia. – Asta-i drept. bătu cu pumnul în masă. Madeleine.. tot timpul. Poirot gemu şi-şi luă capul în mâini. spuse Jane. Uneori trebuie să laşi mândria la o parte şi să-ţi revizuieşti ideile. – Dar. Mă 181 . aprobă Poirot. ale stevarzilor. Să fi fost vreo acţiune întârziată a otrăvii? Se întâmplă şi astfel de lucruri. – Trebuie să gândesc. Dar celelalte stomacuri n-au fost afectate. – Asta e. Şi mie mi se întâmplă. – Lady Horbury a timis-o în spatele avionului să-i aducă o trusă.. spuse Jane. spuse Fournier.. să fii acordat o prea mare importanţă unui anumit lucru. – Asta-i ciudat. – Exact. Lady Horbury aşa i-a spus. E posibil ca. prietene. O fată înaltă.– În momentul respectiv. ţi-am spus. ale celorlalţi pasageri. Madeleine. o trusă de machiaj roşie. era în avion. De ce n-a pomenit nimeni de asta până acum? De ce n-a fost închisă printre persoanele suspecte? – Ţi-am spus. asta e de înţeles. într-un efort de memorie. se mai întâmplă. încă o oră. zise Poirot..

. – Cum spui. propuse Fournier. Cred că.. poate. Dacă ideea mea de la început era bună. Formalităţile legale pot fi întotdeauna întârziate. Şi problema americanului.. Te împaci cu neprevăzutul. Nu. Crede că s-a acceptat că e de bună credinţă. Ne rămâne de demonstrat că Anne Morisot poseda venin de şarpe. Nu ne bazăm decât pe spusele ei că el era în Canada. Da. – Nu poţi să închizi ochii în faţa importanţei acestei răsturnări de situaţie. soţul. Motivul şi ocazia .. vai. n-ar fi trebuit să cred.. – Poftim? întrebă Jane. Dar dacă am greşit de la început.ce vrei mai mult? – Nimic.. murmură el. Dacă la mijloc e o otravă.. Acţiunea întârziată a otrăvii e cu adevărat extraordinară. spuse Fournier. soţul. se îndreptă de spate. pentru moment. care a cumpărat tubul de suflat şi l-a mituit pe Jules Perrot. – Trebuie să adoptăm un plan de bătaie.aşteptam să găsesc un indiciu. să fie soţul ei. L-am găsit şi mi-am clădit întreaga teorie pe el. imposibilă.. Trebuie să fie cum spui.. imposibilul devine posibil.. aranjă două furculiţe şi solniţa de pe masă care îi lezau simţul simetriei.motivul şi ocazia. E complet străină de faptul că ai recunoscut-o. ceea ce vreau să cred... Cunoaştem hotelul la care stă şi ţinem legătura cu ea prin Thibault. atunci.. da. n-ar fi înţelept să deşteptăm bănuielile lui Anne Morisot. Nu-mi folosesc micile celule cenuşii cu ordine şi metodă. S-ar putea. dacă acel articol era acolo doar printr-un accident. m-am înşelat total. aşteaptă . trebuie să recunosc ca m-am înşelat. iar e greşit. Am stabilit două lucruri .. Nu..aşteaptă! Poirot îşi apăsă tâmplele cu degetele. în mod sigur. Richards.. Ah. apoi îşi luă mâinile de la tâmple. mă reped să trag concluzii. Poirot nu răspunse un timp. – Totul e greşit.. 182 . Cred. practic vorbind. Se întrerupse..

” Brusc.şi dacă premisa e corectă atunci Anne Morisot n-ar fi trebuit deloc să fie în avion. răspunse Poirot.. în Quebec?. spuse el. Se ridică. fie nevinovată. Nu poate accepta o soluţie directă. Se potriveşte această ipoteză cu vinovăţia lui Anne Morisot.. – De data asta. e simplă. Cred că e într-adevăr cam şarlatan. plecând de la o premisă. Bătrânului ăsta îi place să se complice.. de ce? întări Fournier. s-ar putea. Dacă Anne Morisot începe să bănuiască faptul că facem cercetări în legătură cu ea. fără să pretindă că se potriveşte cu ideile lui preconcepute”. Dar staţi! Să presupunem că prima mea ipoteză era corectă. Ceilalţi doi îl priviră politicoşi. Măcar de-aş avea noroc s-o găsesc pe lady Horbury acasă.. da. Jane se gândea: „Nu înţeleg câtuşi de puţin ce vrea să spună. – Ai grijă prietene. Dacă e nevinovată. de ce a minţit? De ce a ascuns faptul că era servitoarea lui lady Horbury? – Chiar. spuse el.. E o posibilitate. prietene? întrebă Fournier. Anne Morisot e fie vinovată de crimă. De ce n-ar fi putut fi fata în avion? Trebuia să meargă oriunde îi ordona lady Horbury.. sau cu minciuna ei? Da. s-ar putea să ne 183 . la casa lordului Horbury. – Fireşte. – Iarăşi telefonul.– Să raţionăm. în cazul acesta . – La Scotland York? – Nu. de fapt. Poirot scoase un sâsâit... Dar. Japp. e doar la Londra.. şi ar trebui să fie foarte simplu de descoperit. Fournier gândi: „Acum înţeleg ce vroia să spună englezul ăla.. dacă nu cu un interes prefăcut. spunem că e vinovată pentru că a minţit. – Aşadar. – Tot peste ocean. – Acum ce mai e. Încearcă să facă să pară complicată o afacere care. în Grosvenor Street.

Nu-i vorba de problema aceea.. – Bun. nu.şi cred că e . – Chiar ce v-a apucat? Ce-s toate astea? Ce-i atâta grabă? 184 .. lipsă de recunoştinţă strigătoare la cer. nu.. Vă asigur că totul e în ordine. Fournier îl privi lung.. Le luă ceva timp să obţină legătura. când a avut loc omorârea lui Giselle. lady Horbury hotărâse. Când călătoriţi de la Paris spre Anglia. Fournier se grăbi după el. Lady Horbury? Nu.. că era mai bine să meargă şi Madeleine cu avionul.. prietene. Mais oui. Nu. Înţeleg. o întrebare cât se poate de inofensivă. Mulţumesc. Înţeleg.. – Nici o grijă. Zâmbi. Aşa e. la hotel. nu aveţi de ce să vă faceţi griji. – Repede. Insist. Dar. Tot aşa şi cu ocazia aceea deosebită?. A plecat în mod cu totul neaşteptat. – Nu. servitoarea dumneavoastră merge de obicei cu avionul.. lăsând-o pe Jane în hol. spuse. Lady Horbury lua prânzul acasă. Îl luă de braţ pe francez. Voi fi discret.încurce afacerile. Cei doi plecară. Nu trebuie cu nici un chip s-o punem în gardă. Dacă mica mea idee e corectă . Vreau să-mi răspundeţi la o întrebare. servitoarea lui lady Horbury călătorea de obicei cu trenul şi vaporul. Au revoir. v-a părăsit. prietene. Trebuie să mergem la ea. – Ba da. vino cu mine. Puse receptorul în furcă şi se întoarse spre Fournier cu ochii verzi scânteietori. Poirot o şi pornise spre uşa turnantă a hotelului. Dacă vrei. sau cu trenul? Cu trenul. Vrei să-i spui lui lady Horbury că o sună de la Paris Hercule Poirot? Urmă o pauză. Cea mai nerecunoscătoare clasă! Da. exact. da. Dar până să pună vreo întrebare. totul e bine.. dar Poirot avu noroc.nu avem timp de pierdut. sunteţi sigură? Ah. Am să pun doar o mică întrebare. Da. în ultimul moment.. – Ascultă.

aşa cum spuneam. privind după el. Fură întrebaţi portarul. Taxiul frână cu un scrâşnet de roţi.. . de-o manieră aproape miraculoasă. O dată ce fata va şti că suntem pe urmele ei. ce mai contează într-o problemă de viaţă şi de moarte? – Viaţă şi moarte? Fournier ridică din umeri.. băieţii de la lift. prietene. strecurându-se prin traficul dens. fără să-i spunem o vorbă că am plecat...” Spuse cu un glas persuasiv: – Zău. dacă. spuse Poirot. Poirot sări şi aproape se ciocni cu un tânăr ce tocmai ieşea din hotel... Poirot sări în el şi dădu adresa hotelului lui Anne Morisot.. hamalii. dar de unde.e actorul Raymond Barraclough. dar nebunul ăsta încăpăţânat poate da peste cap întreaga afacere. cum se târăsc taxiurile astea! În acel moment taxiul gonea cu patruzeci de mile la oră. îmi amintesc . – Se târăşte într-un asemenea ritm că. în faţa hotelului. fi rezonabil. Nu-i deloc politicos din partea noastră! – Politicos sau nepoliticos..? Ah. 185 .. – Mi-e frică. graţie ochiului excelent al şoferului. frică. Trebuie să avem grijă. – Ce te-a muşcat? De ce goana asta nebună? – Pentru că. Iar pe mademoiselle Grey am lăsat-o proţăpită în hol să ne aştepte... În sinea lui gândi: „Toate bune.. Fournier îl urmă. Bon Dieu. mica mea idee e corectă. – Nu înţelegi.În faţă staţiona un taxi.Alt chip pe care îl cunosc. Anne Morisot se află într-un pericol de moarte. – Chiar crezi? Fournier nu-şi putu reţine tonul sceptic. putem avea un accident. monsieur Poirot. în orice clipă. spuse sec Fournier. Frică. la care stătea Anne Morisot. Poirot rămase încremenit. Mi-e frică.

Credea că plecarea ei era rezultatul unei bruşte schimbări de plan... La început. – Acum puţin mai mult de-o jumătate de oră. spuse Poirot. – A plecat? întrebă Fournier. stă o doamnă Richards. Apăruse în timp ce era plecată. – Bun.. Poirot îl întrerupse: – Îţi înţeleg neliniştea.. monsieur. – Monsieur Poirot. Poirot trecu prin uşa batantă şi se îndreptă spre recepţie. Să întrebăm la recepţie. A stat. Conform portarului. – Plecarea ei a fost neaşteptată? Unde s-a dus? Recepţionerul se îmbăţoşă şi refuză să răspundă. dar o aşteptase să se întoarcă şi luaseră prânzul împreună.. Dacă doamna Richards e aici şi totul e bine.. Fournier îl prinse de braţ. Păruse surprinsă să-l vadă. spuse că va sta cam o săptămână. la doamna venise un domn. n-am făcut nici un rău şi putem discuta împreună acţiunile noastre viitoare. Cum arăta domnul? Un american. – Când a plecat? Recepţionerul se uită la ceas. fireşte că nu. După masă doamna a ordonat să-i fie coborâte bagajele şi puse într-un taxi. Ai vreo obiecţie? – Nu. dar să nu te temi de nici o „acţiune precipitată” din partea mea. eu sunt responsabil cu acest caz. am cel mai mare respect. dar legitimaţia lui Fournier îl făcu să-şi schimbe tonul şi deveni foarte dornic să colaboreze. – Nu... – Cred că aici. 186 . – Nu. Aici. – Da.În timp ce se îndreaptau spre intrare. cea mai mare admiraţie faţă de metodele dumitale. Fournier îl urmă. dar a plecat azi. dar simt cu tărie că nu trebuie să întreprindem nici o acţiune precipitată. la dumneavoastră. în Franţa. foarte american. doamna nu lăsase nici o adresă.

– Oh! Sinucidere? Poirot nu răspunse imediat. Tonul lui o făcu să se înspăimânte. poţi să crezi? – De ce s-a sinucis? Din pricina remuşcărilor. Rapid şi eficient puse în mişcare maşinăria legii. În mână avea o sticluţă albastră conţinând acid cianhidric. – Dar dumneavoastră? Poirot îşi ridică încet mâinile într-un gest expresiv. dar cuvintele rămaseră nerostite. ridică privirea şi-l văzu pe Poirot venind spre ea.. Se părea că temerile lui Poirot i se transmiseseră lui Fournier. Trebuie să telefonăm la Boulogne şi. moartă.Încotro a luat-o? Spre Gare du Nord.. mademoiselle. Culoarea pieri de pe faţa lui Jane. – Anne Morisot? – Anne Morisot. cel puţin aşa îi ordonase taximetristului. – Ce e? repetă ea. sau de teamă să nu fie descoprită? Poirot clătină din cap.. când Jane. spuse Fournier. să încercăm să dăm de acel taxi.. – Ce e? întrebă ea. poliţia crede că a fost sinucidere. Apoi o făcu cu aerul cuiva care îşi alege cu grijă cuvintele. S-a întâmplat ceva? Poirot îi luă mâinile în ale sale. Ceva pe faţa lui o oprise. Poirot rosti încetişor: – Când trenul a ajuns la Boulogne. Dar s-ar putea să fie praf în ochi.. Chipul francezului era neliniştit. – Viaţa e uneori groaznică. stând în holul hotelului citind o carte. Cursa de la ora două. Americanul a însoţit-o? Nu.. în vagonul de clasa întâi s-a găsit o femeie.. – Ce altceva. plecase singură. 187 . – Gare de Nord.. de asemenea. – Da. Era ora cinci. Asta înseamnă Anglia. Deschise gura să repreoşeze.

dar Jane nu îndrăzni să-l contrazică fără ordin de la Poirot. pe Jean Dupont. rămânem tot atât de suspecţi ca şi până acum! Îi spuse acelaşi lucru şi lui Poirot. spuse el. Norman o aşteptă la gara Victoria şi discutară ultimele evenimente. fu rechemată în Anglia. – S-ar putea s-o fi suspectat că i-a făcut felul mamei sale. în Piccadilly. dar până când nu se dovedeşte public. Atât Norman cât şi Jane înclinau să jubileze. probabil. pe nume Richards. Norman nu era atât de expansiv ca Jane. aşa că se fofilă cât putu şi schimbă subiectul. sperau ei. dar asta fusese tot. Capitolul XXVI. – Eşti la fel ca restul. Din punctul de vedere al publicului. presupun că aşa e. amărâţilor. După cinci zile. Îl văzu. nu văd la ce ne serveşte nouă. Poirot părăsi Parisul. dar îşi dădea toată silinţa să le execute cât mai bine. Acesta îi pomeni de expediţia la care urma să ia parte şi ea. să trăieşti îţi trebuie curaj. Poirot zâmbi. Gândeşti că sunt un bătrân care nu duce nimic la sfârşit! Ascultă. Nu se menţionase nici o legătură cu crima din avion. Ai nevoie de mult curaj. – Să te sinucizi? Da. cu care se întâlni peste câteva zile.– Viaţa poate fi cumplită. Majoritatea nu aveau absolut nici un înţeles pentru ea. Pe marginea sinuciderii se făcuse foarte puţină publicitate. Jane rămase cu o listă de îndatoriri de îndeplinit. de două ori. printr-o telegramă. de asemenea. În ziare apăruse o notă în care se spunea că o doamnă din Canada. După discursul de la cină Ziua următoare. spuse Poirot. se sinucisese în expresul de Paris-Bologne. ai să vii diseară să iei masa cu 188 . dar acum că şi-a luat zilele. – Şi. n-or să-şi mai bată capul să continue cazul. luaseră sfârşit. Problemele lor.

După cină. domnul Clancy şi-a exprimat interesul faţă de ceea ce ar numi el „metodele mele.” aş propune. Japp patrona şi arăta bine dispus. Poirot îl privi cu reproş şi rosti: „îhî!” Trei chipuri politicos interesate se întoarseră spre el şi Poirot îi dădu drumul: – Voi începe cu începutul.. prieteni. I-am invitat pe Japp şi pe prietenul nostru Clancy..mine. dacă nu vă va plictisi. să vă fac un mic rezumat al metodelor pe care le-am folosit în cazul de faţă. Se opri şi îşi consultă nişte însemnări. m-am dus şi eu. Mă voi întoarce la avionul de pasageri „Prometheus” în cursa lui fatală de la Paris la Croydon.cele care sunt treaba mea. Era clar că Poirot nu încerca să-l impresioneze pe micul autor. nu-i aşa? Al doilea nume al lui e vanitatea. doctorul Bryant a fost abordat de stevard şi l-a însoţit să examineze cadavrul. Am de spus câteva lucruri care ar putea fi interesante... la Croydon. începu. Watson”. cu un aer uşor încurcat. Poirot îşi drese glasul. cum mi s-au confirmat sau modificat în lumina evenimentelor ce s-au succedat. Când.să fie ceva de domeniul meu. chiar înainte de a ajunge. apoi. iar micul domn Clancy părea aproape tot atât de agitat ca atunci când recunoscuse spinul fatal. Norman era interesat. Aveam senzaţia că s-ar putea cine ştie? .. Probabil că am un punct de vedere mult prea profesional acolo unde e vorba de moarte. după ce băură cafelele. n'est-ce pas?). se opri semnificativ. nu” şi „Extrem de interesant. – Prieteni. După mine. iar Norman şi Japp spuseră repede: „Nu. Japp îi şopti lui Norman: – Se umflă-n pene.. arătând.. şi morţii care nu sunt treaba mea. Aş propune. dar nu lipsit de importanţă de sine.. deşi 189 . Cina se desfăşură într-o atmosferă plăcută. deci. sunt două categorii de decese . Am să vă expun ideile mele precise şi impresiile din vremea aceea. (C'est ca.

rânji Japp.şi dovada că în avion fusese o viespe. totuşi. şi anume îndrăzneala de a comite o crimă în acest mod şi uimitorul fapt că nimeni nu a observat! Mai erau alte două aspecte care mă interesau: Unul prezenţa convenabilă a viespii.foarte asemănător cu o înţepătură . monsieur Poirot. de ce naiba criminalul n-a scăpat de el împingându-l prin ventilatorul din hublou? Spinul în sine era 190 . În susţinerea acestei ipoteze. în acel moment. fireşte că nu s-a putut exprima fără o examinare amănunţită. după cum ştiţi. după procedeul folosit de anumite triburi băştinaşe. deja câteva idei mi se învârteau în minte. După cum i-am mărturisit prietenului meu Japp după anchetă. vin în contact cu o moarte mă asemăn unui câine care înalţă capul şi adulmecă.de către monsieur Jean Dupont . Doctorul Bryant a confirmat teama stevardului că femeia era moartă. în felul lui strălucit. La ora când am ajuns la Croydon. O dată ce m-am aflat definitiv la sol. care avea un mic nod de mătase galben cu negru. am fost destul de inspirat să mă uit în jos şi să descoper ceea ce. În acest punct a fost făcută o sugestie .ultima categorie e infinit mai numeroasă. a atras atenţia asupra unei viespi pe care el personal o strivise puţin mai înainte. celălalt . creierul a început să-mi lucreze iar la capacitatea obişnuită. Dar. Poirot îi aruncă o privire şi continuă: – Dă-i înainte. Era o teorie perfect plauzibilă şi probabil uşor de a fi acceptată. În realitate. – Una dintre ele mi se impunea tărie (cum i se întâmplă oricui).descoperirea tubului. a fost descoperit şi tubul respectiv. În privinţa cauzei morţii. În acest punct a apărut domnul Clancy. am crezut că era corpul unei alte viespi. ori de câte ori. la început.că moartea ar fi putut fi determinată de înţepătura unei viespi. Lasă modestia. Pe gâtul moartei exista un semn . era un spin. care a declarat că era o săgeată trasă printr-un tub de suflat. o săgeată folosită de băştinaşi. Mai târziu.

Mai era şi altcineva? Ei bine. Foarte sugestivă viespea aceea. criminalul dorea ca tubul să fie găsit. Avem acum ca suspecţi trei persoane . Asta mi-a arătat imediat de ce a fost necesar să fie găsit tubul. El a fost singurul pasager din avion care a trecut chiar pe lângă scaunul lui madame Giselle. crima fusese comisă prin suflarea unei săgeţi otrăvite printr-un tub. în mod firesc. de ce? Un singur răspuns părea logic... Trebuie să arăt toate etapele prin care am ajuns la concluzia mea. Pe de altă parte. fără ca nimeni să fi observat ceva neobişnuit. N-am terminat încă. dar trebuiau făcute multe investigaţii. Am închis ochii şi m-am întrebat: care e cel mai sigur şi mai de încredere mod de a introduce o săgeată otrăvită în vena jugulară? Şi răspunsul a venit imediat: cu mâna. persoana care a omorât-o pe madame Giselle s-a dus direct la masa sa şi s-a aplecat deasupra ei. Există o astfel de persoană? Da. moartea s-a datorat.greu de localizat sau identificat. neîndoielnic. care a atras atenţia asupra teoriei tubului de suflat. Domnul Clancy sări în picioare. M-am întors cu gândul la viespe. dar un tub de suflat cu o urmă de etichetă pe el constituia o cu totul altă problemă. Cei doi stevarzi. mai era domnul Clancy. Prin urmare.Mitchell. era că. în realitate. Tubul impune imediat noţiunea de distanţă. săgeţii otrăvite. Care era soluţia? Categoric. crima nu fusese înfăptuită în acest fel. Dacă teoria mea era corectă. – Protestez! stigă el. Nimeni n-o observase până când au fost servite cafelele. Dacă se găseau o săgeată otrăvită şi un tub de suflat. Am construit o 191 . două. Chestia asta era destul de ciudată. concluzia care s-ar fi impus. Dar. Davis şi domnul Clancy. La prima vedere. îl invită Poirot. şi mi-am amintit că tot el a fost primul. Fiecare din ei se putea duce la madame Giselle şi apleca spre ea. nici unul nu părea prezumtiv criminalul. Protestez! Ăsta e un ultraj! – Ia loc. cum aveau s-o dovedească probele medicale.

Acum avem teoria mea despre crimă şi trei suspecţi. Se va impune corespunzătoarea noţiune de distanţă. cineva găsea spinul otrăvit înainte ca criminalul să-l fi putut recupera. ei bine. viespea care bâzâia primprejur putea explica strigătul. Japp şi cu mine am căzut de acord că acest lucru s-ar fi putut petrece uşor.. Dacă.. să presupunem că. trebuie să fi avut ceva de natura unei cutiuţe în care s-o fi ţinut.monsieur Jean Dupont. iar bănuielile vor fi focalizate într-o direcţie bine definită şi aranjată în prealabil. şi. şi dă drumul viespii! Otrava e atât de puternică încât moartea se produce instantaneu. Dacă Giselle ţipa. Criminalul a prezentat lumii două soluţii diferite ale tragediei. Biata femeie fusese înţepată de viespe. de îndată. Deci. planul eşuează. Teoria morţii naturale e imposibilă. nu-l credeam cu adevărat în stare să-şi asume un astfel de risc.. acesta e pus într-un loc unde să fie descoperit când avionul e cercetat. criminalul nostru se apropie de masa victimei. se va considera că tubul de suflat a fost instrumentul crimei. mişca fără să fie observat.. planul numărul 1.. care conturase „teoria morţii de pe urma înţepăturii viespii” şi care stătuse peste interval atât de aproape de scaunul lui madame Giselle. Dar. madame Giselle a fost înţepată de o viespe şi a murit de pe urma unui atac de cord. În acest caz. Ăsta era. În loc să scape de tub prin ventilator. Pe de altă parte. cu vaga posibilitate de a fi patru . atâta timp cât nu se isca bănuiala unei mâini criminale. cum spuneam. M-am concentrat asupra problemei viespii. Asta explică şi înlocuirea mătăsii de culoare roşie cu una ce trebuia să semene cu aspectul unei viespi. totuşi. 192 . Conform celei dintâi şi celei mai simple. Dacă criminalul adusese viespea în avion şi-i dăduse drumul în momentul psihologic. Succesul acestei soluţii depindea de faptul dacă criminalul recupera spinul. încât s-ar fi putut.. probabil n-ar fi fost auzită din cauza zgomotului avionului.anumită teorie despre crimă. s-ar fi auzit. aşa cum de fapt s-a şi întâmplat. înfige spinul.

numai că persoana nu corespundea. vai. Să continui. Dar toată lume declarase că domnul Gale nu a trecut niciodată spre partea din spate a avionului. nici măcar nu-mi amintesc ce aveam în ea. Fusese acasă la Giselle. care se aflau în puterea lui madame Giselle sau. Şi am descoperit ceva cu totul neaşteptat. şi l-a mituit pe funcţionarul de la „Universal 193 . doar unul avusese sigur legătură cu madame Giselle.. după cum a dovedit-o conţinutul servietei sale. care ar fi putut foarte uşor interpreta rolul americanului ce a cumpărat tubul de suflat. Dintre pasagerii din avion. dacă madame Giselle ar fi fost eliminată? Clar. la Paris. Acum m-am uitat la caz din unghiul opus . deşi pare imposibil.. Părea amuzat şi mirat.. Era disperată şi avea un prieten.. Totuşi. în buzunarul domnului Norman Gale..De aici interesul meu pentru buzunarele şi bagajele pasagerilor. Vă spun primele mele idei. anumite persoane. – Servieta mea? întrebă Norman Gale. ei bine. un actor tânăr. Aveam patru persoane care ar fi putut comite crima. E vorba de lady Horbury.. în noaptea precedentă.. Din contră.. În cazul lui lady Horbury motivul era foarte clar. Exista o cutie de chibrituri Bryant & May. Se dusese doar până la toaletă şi se întorsese la locul lui. am abordat această problemă a motivului cât se poate de simplu.. ştiam criminalul! Dar. de asemenea. Am găsit ce căutam. Dacă un motiv avea să coincidă cu posibilitatea. goală. Prietenul meu Japp m-a acuzat că-mi place să complic lucrurile. Voi ajunge şi la asta. s-ar fi aflat. să spunem. Clancy şi Gale. Vai. – O clipă. Cine ar fi beneficiat. Mai erau. exista o metodă prin care domnul Gale ar fi putut comite crima. acea fiică necunoscută. căci ei îi revenea toată averea. Poirot îi zâmbi prietenos..al motivului. – Din punct de vedere al posibilităţii: cei doi stevarzi. n-am putut găsi nimic de genul ăsta.

Davis curta o fată ai cărei părinţi trăiau. auzind de la ea. eram convins că domnul Gale trebuia să fie criminalul .. sau domnul Gale ar fi făcut-o. domnul Clancy. că crescuse într-un orfelinat în apropiere de Dublin. Era vreunul din suspecţii mei însurat. 194 . fata ar fi crezut în Anglia.exista cutia de chibrituri goală. la vremea aceea. Am întocmit un tabel al rezultatelor. Domnul Gale rămânea treptat fără clienţi. nu poate să nu se trădeze. Întotdeauna am păstrat în minte problema fiicei necunoscute a lui madame Giselle. şi dacă da. M-am hotărât să-i cultiv prietenia. Pot spune că am cercetat antecedentele domnişoarei Grey. mai devreme sau mai târziu. Domnul Clancy nu era însurat.. cu multă atenţie. nici nu pierduseră prin moartea lui madame Giselle . exista conţinutul servietei sale. şi nici motivul pentru care stevarzii. cu totul întâmplător. Nu vedeam cum ar fi fost posibil pentru lady Horbury să comită crima. Domnul Gale se îndrăgostise până peste cap de domnişoara Jane Grey. Toţi simt nevoia irezistibilă să vorbească despre ei. Curând am aflat că domnişoara Grey nu era fiica lui madame Giselle. Ştiu din experienţă că nimeni. Însă aceste aparenţe puteau fi false. o problemă tăiată în două. a moştenitoarei. Aparent pierdea. Şi totuşi. în decursul conversaţiei. în aşa fel ca madame Giselle să călătorească la ora 12. nu câştiga de pe urma morţii lui Giselle. Aveam. carte care spera el urma să-i aducă mulţi bani. Domnul Clancy avea în plan să scrie o carte cu acest subiect. putea fi una din aceste soţii Anne Morisot? Cu tată englez.. Pe soţia lui Mitchell am eliminat-o curând. cum s-ar spune.. Nimic care să-mi fie de folos. Stevarzii nici nu câştigaseră.Airlines”. ea fiind o veritabilă reprezentantă a bătrânului Dorset.exceptând faptul că Mitchell arăta puternic marcat de şocul suferit.

descoperirea că ea fusese de fapt în avion şi că minţise în privinţa asta părea să-mi dea peste cap toate teoriile. dar. M-am prefăcut că mă bazez pe el şi chiar i-am solicitat ajutorul. precum îşi propusese el. în cazul ăsta devenea o victimă. Atunci.. Când. În cele din urmă mi-am amintit. am văzut brusc adevărata soluţie. Şi atunci a făcut prima greşeală.. dacă se verifica un anumit punct. ca secretară. Eram acolo când necunoscuta moştenitoare şi-a făcut apariţia pentru a-şi revendica averea. Se putea trezi măritată cu un criminal. deghizat într-un mod caraghios şi imposibil! Toată treaba era o farsă. mă îngrijora tot mai serios mademoiselle Jane. s-ar fi pregătit pentru rolul necesar în „Prometheus”. talentul său artistic a ieşit la suprafaţă. adică. M-am convins că s-ar fi putut deghiza în american la Paris şi că.. Şi-a jucat perfect rolul şi lady Horbury nu l-a recunoscut. am luat-o pe mademoiselle Jane la Paris. am revizuit machiajul lui caraghios. Pentru ca soluţia mea să fie corectă. Cine era acest bărbat? Să fi fost soţul ei? Şi. care să fi fost motivul? Pentru că conştiinţa propriei vinovăţii îl făcea prevăzător să se arate a fi un actor bun. – De-acum. Fie că era mână-n mână cu el. Aici era persoana vinovată! Dar dacă era vinovată. Pentru a preveni o căsătorie precipitată. Nimeni n-ar fi putut să-şi interpreteze rolul atât de prost.. tot aşa. totuşi. Lam convins să participe la un pretins şantaj asupra lui lady Horbury.. La început. prea târziu. 195 . Îi sugerasem o uşoară deghizare.bărbatul care cumpărase tubul de suflat şi îl mituise pe Jules Perrot.. El a ales să-şi joace rolul.. Adevărată. avusese un complice .Am încercat să câştig încrederea domnului Gale. Anne Morisot nu trebuia să fie în avion. Mă frământa asemănarea ei cu cineva pe care nu ştiam de unde să-l iau. atunci.. iar. fie complet inocentă.

Japp şi cu mine am avut mult de lucru. Dumneta eşti criminalul. unde se găsea cu stăpâna ei. la Nisa. Poirot se răsuci spre el. Ca Richards ai cunoscut-o pe Anne Morisot. trebuia să călătorească cu trenul sau vaporul şi apoi te-ai fi căsătorit cu ea. la ora crimei. Căci.ţi-a fost aratată şi i s-a menţionat adevăratul nume. Povestea pe care ne-a îndrugat-o era adevărată în ceea ce privea copilăria. bănuielile s-ar fi abătut. nu al fratelui.am să-ţi spun totul. John Gale. asupra ei. Ţi-ai întocmit planul crimei. Giselle urma să fie omorâtă în aşa fel.Am sunat-o pe lady Horbury şi am obţinut răspunsul. Planul dumitale s-a copt şi. O dată ce s-ar fi descoperit că fiica lui Giselle. în final. Domnul Clancy întrebă: – Hm!. – Când vă veţi opri să mă mai faceţi criminal? întrebă Norman. 196 ... Se opri. De la Anne Morisot ai auzit că lady Horbury avea legături cu Giselle. – Niciodată. deci moştenitoarea ei fusese în avion. cu grijă. Firea dumitale de jucător înrăit s-a stârnit. L-ai mituit pe funcţionarul de la „Universal Airlines” astfel ca Giselle să zboare cu acelaşi avion ca lady Horbury. a călătorit cu avionul. printr-o toană de ultima clipă a stăpânei sale..... E drept că te-ai făcut stomatolog ca să-i fi pe placul unchiului dumitale. dar. încât bănuiala să cadă pe lady Horbury.nu te-ai aşteptat să fie în avion şi asta ţi-a primejduit planurile.. Numele dumitale adevărat e Richards. Ţi-ai dat seama că ai pune mâna pe o mare avere. de dumneata. dar ultima parte a fost concepută.. Giselle se afla la Monte Carlo . Ea ştia numele de fată al mamei sale. a dat roade. dar dumneata eşti fiul surorii lui. mă tem că n-am prea înţeles. Aşteaptă . în ultima săptămână. iarna trecută. Servitoarea Madeleine. în mod clar... Ideea dumitale era ca ea să-şi revendice moştenirea cu un alibi perfect din moment ce. când aţi devenit parteneri de afaceri. Anne Morisot te anunţase că se va întoarce în Anglia cu trenul . Ţi-ai luat numele lui.

v-aţi făcut amândoi testamentul. Nu trebuia să spună nimic despre slujba ei ca servitoare la o lady şi să arate clar că ea şi soţul său era în străinătate la ora comiterii crimei. Imediat după cununie. ar fi fost bănuită de crimă. îmi imaginez. legătura cu ea. lăsând fiecare celuilalt tot ce poseda! O afacere foarte înduioşătoare! Intenţionai. În planurile dumnitale a intervenit şi o altă complicaţie. dându-şi. ai convins-o să-şi ia o permisie de câteva zile şi amândoi aţi plecat la Rotterdam.Fata se îndrăgostise tare de dumneata. data plănuită pentru ca Anne Morisot să vină la Paris şi să-şi ceară moştenirea a coincis cu sosirea mea când eram însoţit de domnişoara Grey. ai învăţat-o cum să intre în posesia banilor. Pasiunea pentru ea te-a făcut să joci un joc mult mai periculos. dar n-ai reuşit. Însă doreai numai banii. Aveai intenţia ca proaspăta dumitale soţie să nu supravieţuiască mult timp după intrarea în posesia averii. Ori eu. la timp. Comiteai o crimă de dragul banilor şi nici nu-ţi trecea prin cap să nu culegi roadele crimei.. Asta nu se potrivea deloc cu calculele dumitale. În final. să urmezi o cale foarte lejeră. Lucrurile deveneau periculoase şi te-ai hotărât să acţionezi rapid. ori domnişoara Grey puteam să recunoaştem în Anne Morisot pe Madeleine. Ai încercat să iei. Când s-a întors. servitoarea lui lady Horbury. cât şi fata pe care o iubeai. ţi-a spus că mă întâlnise pe mine. Intenţionai să ai atât banii. nu şi fata.. dacă îşi revendică imediat moştenirea. Cu această ocazie. ai ajuns personal la Paris şi ai aflat că fusese deja la avocat. evident. unde v-aţi căsătorit. În schimb. la iveală identitatea. Din nefericire. în mod sigur. Ai speriat-o pe Anne Morisot spunându-i că. Acolo ţi-ai fi reluat numele de Richards şi 197 . Aţi fi plecat în Canada. La Le Pinet ai văzut-o pe Jane Grey şi te-ai îndrăgostit nebuneşte. sub pretextul pierderii clientelei.

De ce ai luat un halat de stomatolog? Asta m-am întrebat. pe un stevard. Ceea ce v-aţi imaginat. spuse Poirot. Atunci te-ai fi întors în Anglia ca Norman Gale. în mod deosebit. Iar răspunsul este: pentru că semăna atât de bine cu o haină de steward. te-ai întors în grabă la toaletă. atunci. N-am auzit în viaţa mea o astfel de înşiruire de prostii. Poirot făcu o pauză. Dar dumneata te pricepi la femei! De îndată ce o femeie rămâne singură (mai ales când călătoreşte 198 . te-ai grăbit în lungul intervalului cu pasul de obicei alert al stevardului. Însă. ţi-ai căptuşit obrajii cu vată. ai hotărât că nu e timp de pierdut. ai dat drumul viespii să zboare. Poate aveţi dovezi privitoare la cum am omorât-o pe bătrâna Giselle. ai luat o linguriţă din bucătărioară. Iată ce ai făcut: Când cafeaua a fost servită. acum. Nimeni nu-l observă. te-ai dus la toaletă. I-ai înfipt spinul în gât. monsieur Poirot. Dar. – Zău? pufni Norman. iar Norman Gale îşi dădu capul pe spate şi râse.soţia dumitale te-ar fi însoţit. Ce zici de conţinutul servietei? Erai în vacanţă. când toată lumea din avion ştie perfect că nu m-am apropiat o clipă de ea? – Îţi voi povesti exact cum ai comis crima. ţi-ai pus halatul. – Cunoaşteţi de minune ce intenţionează oamenii să facă! Trebuia să vă fi însuşit profesia domnului Clancy! Glasul său luă o notă mânioasă.. lăsându-şi averea neconsolatului văduv. În tot cazul. Singura persoană care te-ar fi putut recunoaşte era mademoiselle Jane. iar cei doi stevarzi se ocupau de compartimentul din faţă al avionului. am nişte dovezi. ţi-ai scos halatul şi ai revenit liniştit la locul dumitale. după ce dăduseşi lovitura în Canada cu nişte speculaţii norocoase. spre masa lui Giselle. nu-mi închipui că ar fi durat mult până ca doamna Richards să moară regretabil. nu prea e dovadă! Poirot nu păru descurajat Spuse: – Poate nu. Toată treaba a durat doar două minute. ai ieşit..

Pentru prima dată. ca aparţinând numitului Richards. Directoarea de la „Institut de Marie” a accelerat lucrurile. Te-ai întâlnit cu ea după aceea şi ai aflat că fusesem prezent la întrevedere. dacă nu ascunde anumite fapte. scriindu-i lui Anne Morisot. – Minciuni sfruntate! 199 . în cursul unei conversaţii. spuse Poirot. Norman Gale încercă din nou să vorbească.. dar vorbele îl părăsiseră.. viguros se transforma într-o creatură cu trăsături de şobolan cu ochi ce se furişeau. din nefericire. dar rămâne doar teorie.cu un tânăr foarte atragător). aşa că ai precipitat evenimentele. Chiar ea însăşi începuse să te bănuiască.. I-ai administrat cu forţa acid cianhidric şi i-ai pus în mână sticluţa goală. Dumneata ai fost destul de imprudent să pomeneşti că.. Tânărul frumos. – Nu zău? necheză Gale... o fotografie de-a dumitale transmisă acolo a fost recunoscută. spuse Poirot. care s-a căsătorit cu Anne Morisot.. o crescătorie de şerpi. Întreaga sa făptură părea să se schimbe. să se pudreze şi să-şi refacă machiajul. la Rotterdam.. Îţi era teamă să nu obţii de la Anne adevărul. – Graba ţi-a ruinat planul.... Ceea ce n-ai spus. Poirot continuă: – Lucrai sub numele de Richards.. Teoria e cum nu se poate mai interesantă. nu avea contuzii pe gât. ori ea ori dumneata aţi putea fi suspectaţi de crimă căci. Aceeaşi fotografie a fost identificată. Altceva? – Mai am o mulţime. căutând o scăpare şi negăsind nici una. omul se trădează. Ai convins-o să plece de la hotel şi să ia trenul spre Anglia. ai stat la o fermă din Africa de Sud. Încercă să vorbească. amândoi eraţi în avion când a fost omorâtă Giselle. pe chipul lui Norman Gale apăru teama. – Oh. Ai lămurit-o pe soţia dumitale că. Ar fi părut suspect să se ignore acest fapt. Cum afirmam înainte. – O grămadă de minciuni afurisite. o vreme. foloseşte prilejul ca să se uite în oglindă. e că era o fermă de şerpi. dar nu reuşi. dar am aflat eu.

monsieur.– Ţi-ai lăsat chiar şi amprentele pe sticluţă. Japp spuse: – James Richards.. Dar ea are curaj. Japp fu mai rapid ca el. – Nu. Doi bărbaţi în civil aşteptau afară. Domnul Clancy tuşi... Norman Gale fu luat. cum i-am spus. asemena multor criminali cu trecere la femei. Japp merită tot atâtea laude cât şi mine. Te avertizez că orice vei spune va fi consemnat şi folosit ca probă la proces.. identificându-l pe Gale ca fiind Richards. Gale sări la Poirot. – Lua-te-ar dracu de înfumurat băgăcios! Livid de furie. am mandat de arestare sub învinuirea de crimă cu premeditare. că te-ai dat de gol. Un spasm cumplit străbătu corpul tânărului. O fată cu care era încurcat se presupune că se sinucisese. Rămas singur cu Poirot. Jane Grey. Totuşi. cu chipul de nerecunoscut. Şi.. Aţi fost minunat! Poirot zâmbi cu modestie. nu. Ţinându-l într-o strânsoare de oţel. Părea pe punctul de a face colaps. purtai mănuşi. Ceva îi reţinu atenţia ..? Cred. – Un criminal. – Minţi! Purtam. – Groaznic.instantaneu al Venetiei Kerr „vorbind cu lordul Horbury şi un prieten” la o cursă de cai. El a făcut minuni. – Da. dar faptele ulterioare au indicat că era vorba de-o crimă. Va trece peste asta. Cu o mână absentă aranjă un teanc de ziare ilustrate. alias Norman Gale. viaţa poate fi cumplită. murmură domnul Clancy. – Monsieur Poirot. a fost cea mai palpitantă experienţă din viaţă mea. Poliţia canadiană îl căuta pe Richards. micul domn Clancy scoase un oftat de admiraţie. pe care Norman Gale îl deranjase în saltul lui sălbatic. – Ah. Poirot dădu cu tristeţe din cap. 200 . – Sărmana fată.

Poirot rosti blând: – Urăşte-mă puţin dacă vrei. Se aplecă. Jane dădu din cap. Capitolul ăsta al vieţii e încheiat pentru dumneata. mă refer la căsătoria dintre monsieur Jean Dupont şi domnişoara Jane Grey.. să găsesc ceva interesant în care să mă pierd şi să uit de toate. – Lady Horbury cu domnul Barraclough? – Ah.. monsieur Poirot. şi poate n-ai fi trăit prea mult în el.. Să scapi de femei e un viciu care se accentuează cu timpul. – Te-aş sfătui să te duci în Persia cu familia Dupont. Nu. Poirot clătină din cap. încât am trimis cecul cu donaţia promisă. – Dimpotrivă. problema asta nu mă interesează. – Însă va trebui să muncesc. Poirot se uită în tavan. – Dar.. nu.. – Ar trebui să vă urăsc.. dar. Te pricepi cât de cât la desen? 201 . spuse Jane şi adăugă: n-am să mă mai îndrăgostesc niciodată. Azi-dimineaţă am auzit că eşti aşteptată să te alături expediţiei. spuse Poirot. Era palidă iar sub ochi îi apăru cearcăne negre.. Vei vedea. – Vezi asta? În decurs de un an ai să întâlneşti următorul anunţ: „În curând va avea loc căsătoria lordului Horbury cu onorabila Venetia Kerr”. credeam că e doar un camuflaj din partea dumneavoastră. Dar cred că dumneata eşti una dintre aceia care preferă să privească adevărul în faţă decât să trăiască într-un paradis fals.I-l întinse domnului Clancy. E o muncă interesantă.. – Era extrem de atrăgător. A început să mă intereseze atât de mult arheologia şi olăritul preistoric. Şi ştii cine a aranjat această căsătorie? Hercule Poirot! Şi am mai aranjat un mariaj. dacă-ţi place. – Normal. Trecuse o lună când Jane veni la Poirot.

Arăta atât de ofensat încât Jane se grăbi să-şi ceară scuze. – Chiar vor să merg cu ei? – Contează pe dumneata. ori de câte ori e vorba de bani sunt strict un om de afaceri. Obrajii i se colorară uşor. Te asigur. mademoiselle că. – Poate nu sunteţi amabil în cazul expediţiei. la şcoală am fost foarte bună la desen. dar aţi fost foarte amabil..– Da. nu sunteţi.. spuse ea. – Monsieur Poirot. apoi veni înapoi.. Depuse o sărutare pe creştetul capului lui şi ieşi. Sfârşit 202 ... c’est très gentil! spuse Hercule Poirot. Îl privi bănuitoare. – Ar fi grozav să plec în lumea mare.. Cred c-ar fi mai bine să mă duc la nişte muzee şi să mă uit la ceva vase preistorice.. Jane se opri.. În prag. – E o idee foarte bună.. n-o faceţi din amabilitate? – Amabilitate? Poirot păru şocat de această idee. cu mine. – Excelent. Cred că-ţi va plăcea expediţia.. – Ça.

........................156 203 .............. La Muswell Hill .CUPRINS Capitolul I......... După anchetă .............133 Capitolul XVII..................................................... Pe Harley Street ............................................................. În Wandsworth ... 56 Capitolul VII........................119 Capitolul XV..................... În Bloomsbury ............. 72 Capitolul IX.103 Capitolul XIII...............................................147 Capitolul XX...........110 Capitolul XIV................... „La Antoine's” .......... 91 Capitolul XII.................................................................................. 77 Capitolul X......................124 Capitolul XVI.. Probabilităţi .......................... 48 Capitolul VI... Pe Queen Victoria Street ..... 23 Capitolul IV........144 Capitolul XIX........................... Cărţulia neagră ............................. Plan de bătaie ......................... Elise Grandier ....................................................... La Horbury Chase .............. Croydon .....................140 Capitolul XVIII............ Consultări .... 38 Capitolul V................................... Americanul ......... Descoperirea ....................................... Intră şi iese din scenă domnul Robinson ........ 83 Capitolul XI........ 19 Capitolul III..... Lista .................... De la Paris la Croydon ..... 11 Capitolul II............... Ancheta ............. 61 Capitolul VIII......................

„Mi-e frică”.........178 Capitolul XXV....180 Capitolul XXVI...................170 Capitolul XXIV............... O unghie ruptă . După discursul de la cină ...........159 Capitolul XXII........... Jane îşi ia o slujbă nouă .188 204 ................... Cele trei cluuri . Anne Morisot ..................Capitolul XXI.....................................................163 Capitolul XXIII....................................................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful