1

Agatha Christie Moarte în nori

Volumul - 1 – Seria Colecţia CHRISTIE * OPERE COMPLETE

Traducere: Doina Topor, Lidia Grădinaru, Simina-Andreea Sprinţeroiu Editura Excelsior „MULTI PRESS”, 1997

Agatha Christie „Death in the Clouds” or „Death in the Air” Dodd, Mead and Company, March 10 1935

2

Agatha Christie „Death in the Clouds” or „Death in the Air” © 1935 by Agatha Christie, Dodd, Mead and Company (ptr. ediţia originală) © Editura Excelsior „MULTI PRESS”, 1997 (ptr. ediţia în limba română) Toate drepturile rezervate

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: ISBN 973-9086-41-6

3

AGATHA CHRISTIE

MOARTE ÎN NORI

4

Consilier editorial: dr. Gheorghe Sprinteroiu Coperta: Miruna-Luiza Sprinţeroiu ® Agatha Christie Mallowan 1935 Drepturile exclusive de traducere şi tipărire în limba româna în întreaga lume aparţin Casei de editură „MULTI PRESS” ISBN-973-9086-41-6 5 .

AGATHA CHRISTIE MOARTE ÎN NORI Seria Hercule Poirot Traducerea: DOINA TOPOR. LIDIA GRĂDINARU şi SIMINA ANDREEA SPRINŢEROIU Coordonatorul ediţiei: CONSTANTIN TĂNASE Editura Excelsior „MULTI PRESS” BUCUREŞTI 1997 6 .

7 . astfel. supervizată de autoare în timpul vieţii sale. Vom pune.Numai în această formulă grafică veţi putea avea întreaga creaţie a reginei absolute a literaturii poliţiste. traduse integral după original. aşa cum a apărut ea în „Colecţia Christie”. la dispoziţia cititorilor noştri cele „80 de volume ale Agathei Christie.

Lui Ormond Beadle 8 .

10 .Daniel Clancy Nr.Doamna Giselle Nr.Hercule Poirot Nr. 12 . 9 . 2 .James Ryder Nr.Doctorul Bryant Nr.Jane Grey Nr. 8 . 5 .Domnul Armand Dupont Nr. 4 .Norman Gale Nr.Contesa de Horbury Nr.Domnul Jean Dupont Nr.Venetia Kerr 9 . 17 . 13 .Pasageri Loc Nr. 16 . 6 .

10 .

. Majoritatea pasagerilor se aşezară.. şi-ar 11 . Cunoştea prea bine glasul acela deosebit.şi-o amintea cum o văzuse ultima oară . Un omuleţ în vârstă. încleştându-şi şi descleştându-şi mâinile mici. în timp ce chipul delicat.. ce avea să decoleze în câteva minute cu destinaţia Croydon.. în timp ce pasagerii traversau pista şi se îmbarcau la bordul aeronavei „Prometheus”. Dar. fireşte să stăm alături! Oh. Unde spui? Juan les Pins? Oh.. Şi apoi un glas bărbătesc .. pe lângă micuţa bucătărioară şi cele două toalete... dacă ar face un mic efort. cu o mustaţă mare şi cap în formă de ou se muta plin de solicitudine pe locul corespunzător celui al lui Jane.Capitolul I. – Draga mea..politicos. căci şi Jane fusese la Le Pinet. Jane îşi întoarse uşurel capul şi le văzu pe cele două femei a căror neaşteptată întâlnire generase gestul politicos al străinului.. Menţionarea numelui Le Pinet îi provocase curiozitatea. Jane îşi spuse că. întrucâtva strident... Avea numărul 16. Câţiva pasageri trecuseră deja prin uşa centrală. exact aceeaşi veche adunătură. Gura lui Jane se strâmbă uşor. înţeleg. dominată de un glas de femeie înalt. e extraordinar.. n-ai idee.? Oh. nu putem? Cine. pe partea opusă a intervalului. Jane Grey era printre ultimii care urcau şi îşi ocupau locurile.. Da. spre partea din faţă a avionului. Pe una şi-o amintea perfect . Pe partea opusă a intervalului. machiat ca un porţelan de Dresda se îmbujora şi pălea alternativ. Le Pinet.la masa de bacara. Jane aruncă o privire cu coada ochiului. doamnă. De la Paris la Croydon Soarele de septembrie scălda în razele sale arzătoare aeroportul Le Bourget. cu accent străin: – Cu cea mai mare plăcere.. se purta o discuţie animată. Nu. da..

metalic. se desprindeau de pământ.. avionul porni. Încă se mai simţea înfiorată. I-l menţionase o prietenă. unde..putea aminti numele ei. Părea. Echipajul era format din doi piloţi şi doi stevarzi. La bordul avionului se aflau douăzeci şi unu de pasageri . Le Bourget rămăsese sub ei. Tipul de „rasată” sadea... părea că vor intra inevitabil în gardul ăla. care spusese: „E soţie de pair. stătea un tânăr. îşi spuse Jane. se linişti. pe scaunul de vizavi. era „autentică”. atât cât îi permitea hubloul avionului.... Prietena era Maisie. În timp ce avionul zbura deasupra Franţei în drum spre Canalul Mânecii. o maseuză de primă clasă.. sus. dar nu una din cele veritabile. Dacă o făcea. dintre care unul arăta ca un miriapod mare. Singurul loc spre care era ferm hotărâtă să nu privească se afla chiar în faţa ei. Jane îşi ţinu respiraţia. Vocea prietenei trădase un dispreţ profund.. tot mai sus. pasagerii din compartimentul din spate îşi rumegau propriile gânduri... nu. Nu trebuia să-ţi pui vată în urechi. piedicile de la roţi fură înlăturate. în treacăt..zece în compartimentul din faţă. se aflau alte câteva avioane. Totuşi se auzea suficient de puternic pentru a descuraja conversaţia şi a încuraja gândurile. or asta nici în ruptul capului! Mecanicii strigau în franceză. Cealaltă femeie. a fost coristă sau aşa ceva”.. Jane se încăpăţâna să nu privească mai sus de pulover... şi le uită imediat pe amândouă pentru a se concentra asupra priveliştii aeroportului Le Bourget.. gândi Jane. planau în arc de cerc.. avionul trepidă... unsprezece în cel din spate.. Era abia la al doilea zbor. trepidă iar.. s-ar fi putut să-i întâlnească ochii. Zgomotul motoarelor era foarte estompat.. Zborul de amiază spre Croydon începuse.. În preajmă. Acesta purta un pulover de un albastru-petrol.. 12 .

E mult mai bine aşa. – Ce faci dacă câştigi. dragă. se pricepea să scoată efecte 13 . se dezlănţuise o mulţime de râsete. – Ce zici de-o croazieră? Jane se oprise o clipă la ideea unei croaziere. În salonul de coafură. dar câştigase o sută de lire. N-am să mă uit. castele în Spania.. doamnă?”. la ceea ce numea ea început şi anume la procurarea unui bilet pentru Tombola Irlandeză. asemenea majorităţii fetelor londoneze care lucrau în stabilimente elegante. în cele din urmă. O sută de lire. doamnă?”. de cât timp aveţi permanentul. nu câştigase marele premiu. glume şi tachinări. Jane îşi spunea în gând: „De ce dracu nu pot să merg şi eu la Le Pinet?” Ei bine. În timp ce degetele-i dibace mânuiau bigudiurile. Voi continua să privesc pe hublou şi să mă gândesc.. în care lucrau Jane şi alte cinci tinere.. Jane.... Ei bine. Nu se ştie niciodată. „Părul dumneavoastră are o culoare deosebită. şi cealaltă păstreaz-o pentru zile negre. Îmi voi alege un lucru anume la care să mă gândesc .. îşi îndreptă mintea în urmă. o grămadă de mici împunsături prieteneşti. mai precis. iar gura rostea mecanic obişnuitele fraze: „Să vedem.... Fusese o extravagantă. doamnă”. dragă? – Ştiu eu ce fac. „A fost o vară minunată. nu câştigase. putuse. rămase credincioasă primului gând. una plină de emoţii. O mulţime de cliente de-ale ei fuseseră sau tocmai reveniseră de la Le Pinet... O săptămână la Le Pinet.Jane Grey gândea: „N-am să mă uit la el.ăsta-i întotdeauna cel mai bun mijloc. Planuri. nu-i aşa. Hotărâtă. – Cheltuie o jumătate. Îmbrăcămintea nu prezentase cine ştie ce greutate. – În locul tău mi-aş cumpăra o blană. Voi începe şi voi trece în revistă totul”. una cu adevărat tip-top. Îmi va ţine mintea în frâu. dar.

Chiar la timp. Jane plecă la Le Pinet. spuse crupierul. Un incident la ruletă. dar mai mult pierduse. iar acesta îi zâmbi din nou. rouge.cinci şi şase. Crupierul adună mizele. Jane îşi ridică câştigul.. şase. impair. – Dar eu am mizat pe şase.. Câştigase ceva. Era hotărâtă să nu depăşească suma stabilită. – Rien ne va plus. Jane îşi permise să aloce o anumită sumă pe seară plăcerii jocurilor de noroc. – Ba deloc. creţ. 14 . el pe cinci. Manichiura. Jane întinse mâna.. Până acum mizase cu prudenţă pe culoare sau pe una din cifre. Să mizeze. la ultima miză din seara aceea. Bila clincăni şi se opri. cinci avea să iasă. Zâmbea. Pe jumătate neîncrezător. Era în a patra zi. Era adevărat? Se simţea puţin zăpăcită.. Ea şi un alt jucător de peste drum de ea mizară simultan . acum. manque. cu miza în mână. Dinţi albi strălucind pe-o faţă foarte bronzată. începutul lui Jane fusese marcat de ghinion. părul scurt. Acum aştepta. Acum. Bărbatul de vizavi spuse: – N-ai de gând să-ţi iei câştigul? – Al meu? – Da. în gând. la sfârşit. Lui Jane îi venea să plângă de enervare. Erau două numere pe care nu mizase nimeni . pe care? Cinci. Se uită cu îndoială la străin.ea pe şase.miraculoase în materie de modă cu o cheltuială extrem de redusă. sau şase? Care o inspira? Cinci. se întreba cum de fusese posibil ca cele zece zile la Le Pinet să se ducă de râpă din cauza unui incident. Poate chiar mizase pe cinci. Eu am mizat pe şase. – Le numéro cinq. machiajul şi coafura erau fără reproş. va miza pe şase. un zâmbet foarte atrăgător. pe unul din ele? Dar. plăti. Bila fu lansată. Contrar regulei împământenite. iar dumneata pe cinci.

Lady Horbury deschise trusa şi scoase o pilă de unghii. nu-i genul acela de bărbat.. machiajul. E un truc vechi. Şi ăsta fusese un gest drăguţ din partea lui. (Iar acum uite-l stând chiar în faţa ei!) Dar acum totul se terminase. Servitoarea o luă în lungul intervalului. Servitoarea plecă. trecuseră şi cele două zile. în scurt timp.. „Şi ce va urma?” „Stop! le porunci Jane gândurilor ei. ultimele. În capătul avionului erau stivuite nişte pături şi genţi. Apoi se cercetă lung şi atent într-o oglinjoară şi îşi refacu ici. Apoi. la Paris (zile destul de dezamăgitoare).. Altfel. Apăru. Nu ajută la nimic”.. respectuos. se îndepărtase. examinându-şi o unghie ruptă. o franţuzoaică tănără şi brunetă. – Da. Era drăguţ. Porţelanul de Dresda. Madeleine. colo. – Madelaine. Jane se uită în lungul intervalului. cu o înclinare prietenească din cap. puţină pudră. se găsea imediat cineva care să-l ia. Lady Horbury îi vorbi în franceză. dispăru.. ar fi putut crede că-i oferise câştigul lui doar pentru a se apropia de ea. În spatele celor două femei stătea străinul mic de statură care îi cedase locul „rasatei”. privirea îi trecu mai departe. Cele două femei îşi întrerupseră sporovăiala. Dar nu. Sună.. Stevardul. iar acum spre casă. Fata reveni cu o mică trusă de toaletă. ruj mai mult. roşie. foarte rapid şi eficient. spuse el.– Perfect. Nu vă îndreptaţi spre ce va urma. scoase o exclamaţie iritată.. îmbrăcată în negru. iar la apariţia stevardului. cineva care n-avea nici un drept asupra lui. Cicely Horbury o luă şi expedie servitoarea. banii cheltuiţi. Înfofolit zdravăn în fulare de 15 ..... vreau caseta roşie de marochin.. spuse: – Trimite-mi servitoarea. purtând o casetă mică de bijuterii. Jane zâmbi dispreţuitor.. doamnă. am s-o ţin la mine. E în compartimentul celălalt. – În regulă. Dacă-l lăsai acolo.

. Nu are pioree.. Asta-i cocaina! De ce m-oi fi luat de cocaină? Faţa mea arată îngrozitor. ce mă fac? E încurcătura dracului. 16 . Îl vroia pe Stephen pentru ea. din anumite motive absurde. îşi aminteşte perfect de mine. La dracu. apoi îi închise din nou... nu l-a avut! Faţa asta lungă a ei mă calcă pe nervi. Ciudat. deschise ochii. e lângă mine. ce mă fac? Trebuie să mă hotărăsc. Ce-i mai rău e că pisica asta.probabil fiul lui. Măcar de m-ar ţine nervii. unul cu barbă. Întotdeauna se uită la mine de parcă aş fi murdară. În faţa ei. sunt foarte emoţionat. Ticăloasa bătrână se va ţine de cuvânt”. priveliştea era blocată de bărbatul în pulover albastru.. gingii sănătoase. Poate stânjenit de privirea lui Jane. mai degrabă a judecător sau doctor..” Spuse stevardului care se agita prin preajma lui cu meniul: – Vreau limbă rece. băiatule. pur şi simplu îngrozitor. E foarte atrăgătoare când zâmbeşte. Merita mult mai mult s-o vezi bucurându-se când câştiga. Norman Gale gândea: „E drăguţă. părea cufundat într-un somn adânc.. Pot s-o fac? Pot să pozez? Sunt cu nervii la pământ.. În spatele lor se găseau doi francezi. Venetia Kerr. Contesa de Horbury se gândea: „Dumnezeule.. Parcă aş avea şaptesprezece ani”.. se uită o clipă la ea.prisos... încurcătura dracului! Nu văd decât o soluţie. gândi cu ciudă Jane. Pe partea avionului pe care stătea Jane. într-adevăr drăguţă. nu arăta a muzician... Trezeşte-te. dinţi strălucitori.. Ei bine. „E absurd să mă simt. Avea în faţă o cutie de flaut deschisă şi lustruia flautul cu o grijă drăgăstoasă. iar celălalt mult mai tânăr . Nu pot să sufăr femeile asta rasate. Seamănă perfect cu o iapă. Arăta atât de dezamăgită când pierduse tot ce mizase. gândi Jane. Mam descurcat destul de bine.. era hotărâtă să nu se uite. Vorbeau şi gesticulau cu însufleţire. Dumnezeule. atât de emoţionată.. bărbatul la care.. Lângă el se afla un bărbat înalt cu părul cărunt şi cu un chip autoritar.

Cotrobăi în poşetă după tabacheră şi înfipse una într-un portţigaret lung. îşi spuse Hercule Poirot şi închise ochii. Lângă el. când se făcuse verde la faţă. duse flautul la buze. doctorul Bryant. Are o bărbie hotărâtă. gândea: „Nu mă pot decide.nemţii. Doctorul Bryant fu fericit că nu suferea nici de rău de tren.. nu se fumează. 17 . spuse: – Trebuie să iei în considerare toate sursele. Muzica. Cicely Horbury exclamă: – La dracu! Hercule Poirot gândea: „E drăguţă micuţa aia de acolo. Aproape zâmbind.. Pur şi simplu nu pot să mă decid.. Omuleţul mustăcios de lângă el dormea adânc.. doamnelor.... cu un fals aer indolent. Se înşeală cu toţii . americanii.. „Mon estomac”.. lustruindu-şi flautul cu mâini nervoase. în muzică uiţi de toate. Îşi continuară discuţia.” Nervos. înalt..” Avionul prinse un gol de aer. Bietul Stephen. E un punct-cheie în cariera mea. Teoretic. nici de rău de înălţime. Onorabila Venetia Kerr gândea: „Târfuliţă împuţită . De ce o fi atât de necăjită? De ce e atât de hotărâtă să nu se uite la tânărul chipeş din faţa ei? E foarte conştientă de prezenţa lui. apoi îl coborî din nou..asta e.. măcar de-ar putea scăpa de ea... şi el de a ei. nici de rău de mare.. Acceptă focul oferit de Cicely Horbury.. poate fi virtuoasă. Fusese un moment. Există Tall Halaf. Jean Dupont.” Simţi la rândul ei nevoia unei ţigări. englezii! Datează total greşit olăritul preistoric. Domnul Dupont père se întoarse emoţionat şi strigă spre domnul Dupont fils de lângă el: – Nu încape nici un dubiu. şi Sakje Geuze.. dar e târfă din fire. Stevardul spuse: – Scuzaţi-mă. când avionul se zgâlţâise puţin. blond.. îşi scoase flautul din cutie mângâindu-l drăgăstos. Mâinile îi tremurau uşor. Ia mostrele de Samarra.

Armand Dupont deschise o servietă burduşită. – Ia pipele astea kurde, aşa cum sunt făcute azi. Sunt ornamentate cu motive aproape identice cu cele de pe oalele din anii 5000 î.C. Un gest grăitor aproape zbură farfuria pe care stevardul i-o punea în faţă. Domnul Clancy, scriitor de romane poliţiste, se ridică de pe locul său, din spatele lui Norman Gale şi se îndreptă spre capătul avionului, scoase din buzunarul fulgarinului său un ghid Bradshaw al continentului, se întoarse şi începu să elaboreze un complicat alibi în scopuri profesionale. Domnul Ryder, pe locul din faţa scriitorului, gândea: „Va trebui să fiu cu ochi-n patru, dar nu va fi uşor. Nu văd cum am să ridic cota următorului dividend. Dacă scăpăm ocazia, ne-am ars... oh, la dracu!” Norman Gale se ridică şi se duse la toaletă. De îndată ce-l văzu plecând, Jane scoase o oglindă şi se privi neliniştită. Şi ea îşi reîmprospătă machiajul. Un stevard îi aduse cafeaua. Jane privi pe hublou. Dedesubt, Canalul Mânecii strălucea albastru în soare. O viespe băzâi pe lângă capul domnului Clancy, şi acesta o alungă absent. Viespea zbură să inspecteze cafelele domnului Dupont. Jean Dupont o strivi cu îndemânare. În avion se instaură liniştea. Discuţiile încetară, dar gândurile îşi urmară cursurile. Chiar la coada avionului, pe locul numărul 2, capul doamnei Giselle căzu uşor înainte. S-ar fi putut zice că adormise. Dar nu vorbea, nici nu se gândea. Madame Giselle murise...

18

Capitolul II. Descoperirea Henry Mitchell, cel mai mare dintre cei doi stevarzi, trecea ager de la o masă la alta lăsând notele de plată. Într-o jumătate de oră aveau să aterizeze la Croydon. Aduna bancnotele şi monedele, se înclina, rostea: „Mulţumesc, domnule. Mulţumesc, doamnă.” La masa celor doi francezi trebui să aştepte câteva clipe, cei doi fiind ocupaţi cu gesticulatul şi discuţia. Şi nici nu se putea aştepta la cine ştie ce bacşiş de la ei, îşi spuse răutăcios. Doi dintre pasageri dormeau - omuleţul cu mustaţă şi bătrâna din spate. Ea dădea bacşiş gras... şi-o amintea din alte câteva zboruri. De aceea se reţinea de la o trezi. Omuleţul se deşteptă şi plăti sticla cu apă minerală şi biscuiţii, ceea ce reprezenta toată consumaţia lui. Mitchell o lăsă cât putu pe cealaltă pasageră. Cu aproximativ cinci minute înainte de aterizarea la Croydon, se opri lângă ea şi se aplecă. – Scuzaţi, doamnă, nota dumneavoastră, îşi lăsă respectuos mâna pe umărul ei. Femeia nu se trezi. Apăsă mai tare, o scutură cu blândeţe, dar singurul rezultat fu neaşteptata prăbuşire a trupului în scaun. Mithell se aplecă asupra ei, apoi se îndreptă alb la faţă. Albert Davis, stevardul secund, spuse: – Phiuu! Ei, lasă-mă! – Îţi spun că-i adevărat. Mitchell era alb şi tremura. – Eşti sigur, Henry? – Al naibii de sigur. Cel puţin... ei bine, presupun că ar putea fi un atac de cord. – În câteva minute ajungem la Croydon. – Măcar de i s-ar fi făcut doar rău... Rămaseră indecişi câteva clipe, apoi îşi puseră la punct strategia. Mitchell reveni în compartimentul din spate. Merse din masă în masă, îşi înclină capul şi murmură confidenţial:
19

– Scuzaţi-mă, domnule, sunteţi cumva doctor...? Norman Gale spuse: – Sunt stomatolog. Dar dacă pot să ajut cu ceva... Se ridică pe jumătate. – Eu sunt doctor, spuse domnul Bryant. Care-i problema? – Acolo, în spate, e o doamnă... nu-mi place cum arată. Bryant se ridică şi-l însoţi pe stevard. Neobservat, omuleţul cu mustaţă îi urmă. Doctorul Bryant se aplecă asupra siluetei de pe locul numărul 2, silueta unei femei solide, de etate medie, îmbrăcată toată în negru. Examenul doctorului fu scurt. Spuse: – E moartă. Mitchell întrebă: – Ce credeţi că a fost... atac de cord? – Nu mă pot pronunţa fără un examen amănunţit. Când ai văzut-o ultima dată... în viaţă, adică? Mitchell reflectă. – Era bine când i-am adus cafeaua. – Când a fost asta? – Păi cam acum vreo trei sferturi de oră... cam p-aici. Apoi, când am venit cu nota de plată, am crezut că dormea... Bryant spuse: – E moartă de cel puţin o jumătate de oră. Discuţia lor începuse să provoace interes... capetele se întorceau spre ei, gâturile se răsuceau să asculte. – S-ar putea să fi fost un atac, nu-i aşa? întrebă Mitchell cu speranţă. Se agăţase de teoria atacului de cord. Sora soţiei sale avea atacuri, şi el îşi închipuia că atacurile erau lucruri obişnuite, uşor de înţeles. Doctorul Bryant nu avea nici o intenţie să se pronunţe cu hotărâre. Se mulţumi doar să clatine din cap cu o expresie încurcată. De lângă el se auzi un glas - glasul omuleţului înfofolit, cu mustaţă.
20

– Are un semn pe gât, spuse el. Vorbea parcă scuzându-se conştient că i se adresează unui specialist. – Adevărat, spuse doctorul Bryant. Capul femeii fu mişcat dintr-o parte în alta. Pa gât, lateral, se afla un semn minuscul, cât un punct. – Pardon... Cei doi Dupont se alăturară grupului. Ascultară de câteva minute. Spuneţi că doamna e moartă şi că are un semn pe gât? Cel care vorbise era Jean Dupont. – Îmi permiteţi să fac o remarcă? O sugestie, poate. Pe aici zbura o viespe. Eu am omorât-o. Arătă insecta de pe o farfurioară de cafea. N-ar fi posibil ca doamna să fi murit ca urmare a înţepăturii viespii? Am auzit că se întâmplă astfel de lucruri. – E posibil, aprobă Bryant. Cunosc cazuri. Da, asta poate fi o explicaţie, mai ales dacă suferea de inimă... – Mai pot să vă ajut cu ceva? întrebă stevardul. Într-un minut, suntem la Croydon. – Uşurel, uşurel, rosti doctorul Bryant, dându-se puţin într-o parte. Nu mai e nimic de făcut. Stevardul... ăă... cadavrul nu trebuie mişcat din loc. – Da, domnule, înţeleg foarte bine. Doctorul Bryant se pregăti să-şi reia locul şi se uită oarecum surprins la străinul înfofolit care-i stătea în cale. – Dragul meu domn, spuse el, cel mai bun lucru e să te întorci la locul dumitale. Într-o clipă suntem la Croydon. – Asta-i drept, domnule, spuse şi stevardul şi ridică glasul. Vă rog să vă reluaţi locurile, toată lumea. – Pardon, spuse omuleţul, mai e ceva... – Ceva? – Mais oui, ceva ce s-a scăpat din vedere. Se făcu înţeles cu vârful pantofului. Stevardul şi doctorul Biyant urmăriră mişcarea. Pe podea, pe jumătate ascunsă de poala fustei, surprinseră o licărire de galben cu negru. – Altă viespe? rosti surprins doctorul.
21

. ataşat la un pin lung. încă animat de-o emoţie radioasă. domnilor. care îşi părăsise locul. seamănă mult cu o viespe. neîndoielnic. este un spin aruncat prin tuburi de suflat de anumite triburi. şi tare mă tem că în vârf. Extraordinar. Domnul Clancy se umflă în pene cu mândrie şi satisfacţie. Era un mic nod din mătase scămoşată. Obiectul acesta... e o săgeată a băştinaşilor care a fost suflată printr-o ţeavă. n-aş fi crezut niciodată una ca asta! – Vreţi să fiţi mai explicit. – E de-a dreptul extraordinar. domnule? întrebă stevardul. dar ca să întâlnesc în realitate. cu vârful decolorat. zău.. Scoase din buzunar o mică pensetă şi o mânui cu delicateţe. completă Hercule Poirot. Şi adăugă: Mais enfin! Est-ce que c'est possible?. dar.Hercule Poirot îngenunche. ăă. – Este renumita otravă a indienilor din America de Sud. Nu-şi mai găsi cuvintele. galben cu negru. Apoi se ridică ţinând în mână trofeul. şi care căuta cu disperare să se înalţe peste umărul stevardului. Avionul plana în cerc pregătindu-se să aterizeze pe aeroportul din Croydon... spuse el. ciudat ca aspect. dar nu e viespe! Întoarse obiectul. Avionul se înclină uşor şi cei ce stăteau în picioare se dezechilibrară puţin. aşa încât stevardul cât şi doctorul să-l poată vedea foarte bine. nu-mi aduc aminte pe moment dacă din America de Sud sau din Borneo. Recunoaşteţi obiectul ăsta? – Dacă-l recunosc? Bineînţeles că îl recunosc.. Cu totul extraordinar! Sunt eu scriitor de romane poliţiste.. – Da. e cel mai extraordinar lucru pe care l-am văzut în viaţa mea! Pe ce am mai sfânt. spuse domnul Clancy. – Doamne milostive! Sfinte Doamne! Exclamaţia venea de la scundul domn Clancy. 22 .

complet absurd. Nu ştii cine sunt? Insist să mi se permită să plec imediat. strigă lady Hosbury mânioasă. Am să mă plâng la companie. Croydon Stevardul şi doctorul nu mai erau stăpânii situaţiei. se postă în pragul uşii care ducea pe lângă toalete spre partea din faţă a avionului. să vă păstraţi locurile şi să rămâneţi aici până când cineva dintre autorităţi va prelua cazul. dar pasagerilor li se păru că trecuse cel puţin o jumatate de oră până când o siluetă dreaptă. soldăţească în civil. – Prostii. Se uită peste umăr. dar îmi închipui că va trebui să ne supunem. Venetia Kerr vorbi cu glasul său tărăgănat. doamnelor şi domnilor. acesta dădu din cap şi.Capitolul III. Aşteptarea nu fu lungă. e cu adevărat cutremurător. Mitchell spuse: – Presupun că acum nu mai contează. educat: – Zău. Se aşeză şi scoase pachetul cu ţigări. E revoltător să fim închişi aici cu un cadavru. doamnă. însă o persoană protestă strident. Locul fusese uzurpat de un omuleţ ou o înfăţişare destul de absurdă. stevarde? Hărţuit. Când în sfârşit se opri. Sperăm că nu veţi fi nevoiţi să aşteptaţi mult. facându-şi loc printre pasageri. însoţită de un poliţist în uniformă 23 . astfel încât nimănui nu-i trecu prin minte să-l ia la întrebări. David debarcase pasagerii din compartimentul din faţă al avionului pe uşa de urgenţă şi acum pleca în căutarea de noi ordine. Acum pot fuma. domnişoară. dragă. Nu se pot face excepţii. – Trebuie să vă rog. Îndreptăţirea acestui ordin fu apreciată de majoritatea pasagerilor. Cicely bătu din picior furioasă. Avionul atinse pământul şi rula în lungul pistei. – Dar e absurd. Îi şopti ceva lui Mitchell. – Îmi pare foarte rău. Mitchell ridică glasul. înfofolit în fulare. Vorbea cu o autoritate şi o siguranţă ce se cereau ascultate.

apoi pe doctorul Bryant şi aruncă o privire rapidă spre silueta prăbuşită a moartei. Am o importantă întâlnire de afaceri la Londra. – Săgeţile otrăvite ale indienilor sud-americani. în schimb. doamnelor şi domnilor. – Regret. lady Horbury. vă rog să rămâneţi aici. doctorul. inspectore. – Sper să nu vă reţin mai mult decât este necesar. doamnelor şi domnilor? Îi escortă afară din avion şi apoi de-a lungul aerodromului.. aş vrea să schimb câteva cuvinte cu doctorul. inspectore. domnule. Urmaţi-mă.traversară în fugă aerodromul şi năvăliră în avion prin uşa pe care Mitchell o ţinea deschisă. – Mulţumesc. Dădu un ordin poliţistului. Apoi continuă: – Doamnelor şi domnilor... şi inspectorul îi răspunse rar şi cu grijă în aceeaşi limbă. ce sunt toate astea? întrebă noul venit pe un ton oficial şi repezit. la care acesta răspunse cu o oarecare gratitudine: – Mulţumesc. Inspectorul îl privi bănuitor.? – Bryant e numele meu. zâmbind fericit. – Sunt lady Horbury. Consider că este absolut revoltător să fiu reţinută în această problemă! – Îmi pare sincer rău. apoi se adresă pasagerilor. – Ei. dar nu intră în aripa destinată călătorilor. murmură în delir domnul Clancy. Venetia Kerr spuse: – Povestea asta este cum nu se poate mai agasantă.. – Vreţi să fiţi amabili să mă urmăriţi. Se pare ca e vorba de o crimă. 24 . asta este o problemă foarte serioasă. dar presupun că trebuie să-ţi faci datoria. vedeţi dumneavoastră. ăă. – Ascultă. dar. doctore. spuse domnul James Ryder. îi conduse într-o cameră particulară. Arheologul francez vorbi agitat în franceză.. doamnă. Îl ascultă pe Mitchell..

– Am fost la Le Pinet. monsieur Poirot. Într-un fel e cutremurător. răspunse Jane. Jane exprimă o mare surpriză: – Serios? Gale întrebă: – Crezi că femeia aia chiar a fost omorâtă? – Aşa presupun. eşti atât de înfofolit încât nu te-am recunoscut. ăă. Îşi aprinse o ţigară. Jane spuse: – Da.– Pot să asist la întrevederea dumneavoastră? Cel care vorbise era omuleţul cu mustaţă. ăă. Un poliţist masiv. Îmi plac pinii. Cicely Horbury bătea nerăbdătoare cu piciorul în podea. din când în când. te-am recunoscut imediat în avion.. – Lui de ce i s-a permis să iasă şi noi trebuie să rămânem aici? strigă Cicely Horbury. se uita la ceas. Le Pinet. cu o înfăţişare impasibilă. Norman Gale îi spuse destul de timid lui Jane: – Cred că te-am văzut la. Inspectorul se întoarse spre el cu o replică tăioasă pe buze. Apoi amândoi se opriră. neştiind cum să continue. – Probabil e unul din poliţia franceză. urmărit de privirea bănuitoare a celorlalţi. Îşi aprinse o ţigară cu o mână tremurătoare. În cele din urmă.. spuse ea. dar e şi destul de scârbos. şi se înfioră un pic. Cum să nu. Gale spuse: – Eu.... miros atât de plăcut. Ieşi însoţit de Bryant şi Poirot. Domnul Ryder făcea calcule într-un carneţel şi.. 25 . – Îmi pare rău. Norman Gale continuă: – E un loc extraordinar de atrăgător. Domnii Dupont vorbeau între ei în franceză.. Apoi chipul i se schimbă brusc. spuse el. sau un spion.. iar Norman Gale se apropie uşurel. într-un mod protector. Venetia Kerr se aşeză resemnată pe o banchetă. stătea rezemat de partea dinspre interior a uşii. poftim.

– Ah. ce stătea la o masă. 26 . – Ei bine. doctore. – Puteţi să ne daţi vreun indiciu cu privire la ora când a survenit moartea? – Când am examinat-o. doctore? – N-aş vrea să mă pronunţ hotărât în acest stadiu. monsieur Poirot. Adresa mea este Harley Street 329. medicul nostru legist va examina cadavrul. – Vreo idee cu privire la cauza morţii. Ăsta e un caz de autopsie. din punct de vedere practic. prietene? întrebă Poirot. spuse Poirot cu un regret adânc. Un poliţist placid. asta ne uşurează sarcina. Sunt specialist în O. eu dormeam. asta s-a petrecut cu câteva minute înainte de a ateriza la Croydon. poate vreţi sa-mi daţi numele dumneavoastră complet şi adresa.În camera alăturată. inspectorul Japp vorbea cu doctorul Bryant şi Hercule Poirot. Şi acum. dar am vrea să veniţi la anchetă. Nu pot să merg mai departe de atât. sunt în urmărirea unui mare contrabandist. îmi e aproape tot atât de rău în aer. – Foarte bine. Întotdeauna mă înfăşor bine şi încerc să dorm. femeia trebuie să fi fost moartă de cel puţin jumatate de oră. doctore. aşternu pe hârtie aceste date. Asta este cea mai uluitoare afacere pe care am întâlnit-o în ultimii ani. spuse Japp. – Roger James Bryant. – Iar eu. – Fireşte. – Ai un talent nemaipomenit de a apărea în cele mai neaşteptate locuri. A fost un noroc să mă aflu la faţa locului. dar am înţeles de la stevard că vorbise cu ea. cu aproximativ o jumătate de oră mai devreme. să trecem la treabă.L. În primul rând. – Oare nu e aeroportul Croydon niţeluş mai departe de raza dumitale de acţiune. cum îmi e şi pe mare.R. Presupun că nu are rost să vă întreb dacă nu aţi observat ceva suspect? Doctorul scutură din cap.

spuse el cu gravitate. prietene. deja îndrăgostit de propria-i glumă. Curara este otrava obişnuită folosită de băştinaşi. Nu putem face excepţii. Cred că ar fi mai bine să-i vedem acum pe stevarzi. Doctorul Bryant clătină din cap. Mai vin un om care să ia amprentele şi un fotograf. – Ei bine.. spuse Japp. – Asta este o remarcă foarte profundă. 27 . Cel mai tânăr părea pierdut şi emoţionat. spuse el.. ca toţi pasagerii. ăă. de altfel. Vreau să spun.. spuse Poirot. Doctorul Bryant zâmbi.. Apropo.. – Atunci va trebui sa vă cercetăm în mod suplimentar. doctore. Se îndreptă spre uşă şi dădu un ordin. – Dar nu foarte uşor de procurat..? Indică spinul pătat care zăcea într-o cutiuţă pe masa din faţa lui. – Ar fi putut provoca moartea? – Este o otravă cu acţiune foarte rapidă. – Aş prefera să vă asiguraţi că n-am nici o. doctore. ei bine. Mă tem că. ăă. spuse el. nu cred că mai e nevoie să vă mai reţinem. – Greu de spus fără analize.Japp dădu înţelegător din cap.. Japp se lăsă pe spate cu scaunul şi se uită la Poirot. nu-i aşa? – Deloc uşor pentru un profan.. Puţin prea senzaţională să fie adevărată. Rogers! Doctorul şi poliţistul părăsiră camera.. Cei doi stevarzi fură introduşi. va trebui să îndepliniţi anumite formalităţi.. – Roger va avea grijă de asta. aveţi vreo idee ce ar putea fi pe ăsta. spuse Japp. Celălalt stevard încă arăta alb la faţă şi înspăimântat.. ţeavă de suflat sau altă armă mortală asupra persoanei mele. ţevi de suflat şi săgeţi otrăvite într-un avion. – Bizară afacere. cel puţin aşa cred.. Japp arătă cu capul spre subordonatul său. asta este o insultă la adresa inteligenţei. – Doi oameni de-ai mei cercetează avionul.

Stevardul mai tânăr îl indică pe colegul său. Davis? – Ultima oară când am văzut-o a fost când am împărţit biscuiţi pentru brânzeturi. – Şi când ai mai văzut-o după aceea? – Când i-am dus nota de plată.. Serviţi fiecare în compartimente separate? 28 . – Care din voi a fost cel care a văzut-o ultimul în viaţă? – El. nu am observat. Asta a fost când i-am dus cafeaua. – Cam pe aici. La ora aceea. iată. spuse Japp. Ştiţi ceva despre ea? – Am mai văzut-o. Pe atunci arăta perfect. Am văzut-o în zborul de dimineaţă cel care pleacă la opt din Paris. – Nu. S-ar putea să fi fost în jur de două. – Aşa e. flăcăilor. Luaţi loc. pe care l-a refuzat. spuse Mitchell. atunci trebuie să fi fost moartă! Vocea stevardului suna impresionată. Marie Morisot . Se uită repede prin ele.. – Ah! probabil în probleme de afaceri. domnule. Japp arătă mica suliţă asemănătoare unei viespi. – Care este sistemul vostru de a servi masa? întrebă Poirot. eram deasupra Canalului.. – Cum arăta atunci? – Nu pot spune că am observat. celălalt stevard. – Ce oră era? – Ei bine. Călătorea foarte des dinspre Anglia. spuse Albert Davis.paşaport francez. – Ce oră era? – Cam cu un sfert de oră mai târziu. Aveţi toate paşapoartele? Bun. – Ah. Credeam că doarme. – N-ai observat nici un semn al acesteia.. n-aş putea preciza. Dumnezeule. Ştii cumva ce fel de afceri? Mitchell scutură din cap. Doar i-am dat zahărul şi i-am oferit lapte. spuse Mitchell. – Şi acum dumneata. Stevardul mai tânăr spuse: – Şi eu mi-o amintesc.– Perfect.

apoi carnea. – Eu nici atât. Făcu un gest de concediere. lucrăm împreună. servim prima dată în compartimentul din spate. Nu-mi place că s-a întâmplat în tura mea. De obicei. – Ei bine. legumele şi salata. – Ei bine. Davis? – Nu. Poirot se înclină. e o treabă urâtă. Am găsit-o moartă pe farfuria unuia dintre pasageri. Henry Mitchell spuse cu tristeţe: – S-a întâmplat o treabă urâtă. – Nu contează. spuse Poirot. Totuşi.– Nu. 29 . domnule. Poirot dădu din cap. domnule. domnule. spuse Mitchell. Supa. – Dă-i drumul. monsieur Poirot. nu văd de ce ai avea vreo vină. spuse Mitchell. – Aţi observat vreunul din voi vreo viespe zburând în avion? Cei doi bărbaţi clătinară din cap. – Nu aveţi nici unul din voi vreo idee. nu a fost nici o viespe. domnule. eu nu am văzut-o. – Şi-a părăsit locul în timpul călătoriei? – Nu cred. atunci asta e tot. domnule. care ar putea arunca o oarecare lumină asupra acestei afaceri? Amândoi bărbaţii reflectară. – A vorbit această femeie Morisot cuiva din avion sau a arătat că recunoaşte pe cineva? întrebă Japp. – Din câte ştiu eu. spuse Japp. domnule. spuse Davis. Ne vedem mai târziu. apoi ducem în compartimentul din faţă porţii proaspete. – Dumneata. Japp îşi aruncă rapid privirea prin paşapoarte. – N-am observat. – Permite-mi o mică întrebare. – Ei bine. apoi desertul şi aşa mai departe. apoi clătinară din cap. deocamdată. – A fost o viespe. Cei doi stevarzi părăsiră încăperea. sunt de acord cu dumneata.

dacă într-adevăr există o ţeavă şi nu visăm cu toţii! Mie mi se pare ca un coşmar. Din câte îşi amintea. poate. – O luăm iar de la capăt monsieur Poirot. indiferent de ce hram poartă.asta-i clar. În orice caz. mon ami. Presupun ca e cea care face tărăboi. Londra. monsieur Poirot. nu-i aşa? Şi acum să o chemăm pe Excelenţa sa. Totuşi. nu pe hârtie? Afacerea asta cu săgeata otrăvită pare să-i placă. şi Grosvenor Square 315. fiecare va fi cercetat. – Dacă spui aşa.– Avem o contesă la bord. locul ei era orientat spre partea din faţă a avionului. – Presupun că veţi cerceta cu mare grijă toate bagajele . Acceptă un scaun şi răspunse la întrebările lui Japp fără cea mai mică ezitare. dar eu nu sunt sigur. Spuse că era soţia contelui de Horbury. Deşi. continuă Japp. dar nu ştiu ce. înainte de a se duce fuguţa la Casa regală să se plângă de metodele brutale ale poliţiei. îşi dădu adresa Horbury Chase. Poirot clătină neîncrezător din cap. E bine să o vedem pe ea mai întâi. dar ce crezi. spuse el.cele de mână . Sper că scriitoraşul ăla nu a luat-o razna şi s-a hotărât să comită o crimă pe viu. Doar ştim ce căutăm. – Vai. – Da. Moarta îi era total necunoscută. şi va fi cercetat şi cel mai mic colţişor al bagajelor pe care le-au avut pasagerii la ei . aşa se face. aşa că nu avusese ocazia să vadă nimic din ceea ce se întâmpla în spatele ei. nimeni nu 30 . – S-ar putea face o listă foarte exactă. Se întorcea la Londra de la Le Pinet şi Paris.ale pasagerilor din compartimentul din spate? Japp făcu vesel cu ochiul. Eu caut ceva. Japp îl privi curios. Sussex. sugeră Poirot. Nu observase nimic suspect în timpul zborului. – Dumneata. înainte să apuce să-mi scoată ochii. lady Horbury se arătă remarcabil mai calmă. nu prea înţeleg unde vrei să ajungi. Nu-şi părăsise locul în timpul călătoriei. Dumitale chiar îţi place să complici lucrurile. monsieur Poirot? Trebuie să găsim ţeava aceea . o listă cu ce avea fiecare la el.

intrase în compartimentul din spate venind din cel din faţă, cu excepţia stevarzilor. Nu-şi amintea exact, dar credea că doi dintre bărbaţi părăsiseră compartimentul din spate ca să meargă la toaletă, însă nu era sigură. Nu observase pe nimeni mânuind ceva care ar fi putut semăna cu o ţeavă. Nu - ca răspuns la întrebarea lui Poirot - nu observase nici o viespe în avion. Lady Horbury ieşi. Fu urmată de onorabila Venetia Kerr. Mărturia domnişoarei Kerr fu foarte asemănătoare cu cea a prietenei sale. Spuse că se numeşte Venetia Anne Kerr, şi locuia la Little Paddocks, Horbury, Sussex. Se întorcea din sudul Franţei. Din cât ştia, nu o mai văzuse pe defunctă. Nu observase nimic suspect în timpul zborului. Da, îi văzuse pe unii din pasageri în partea din spate a avionului alungând o viespe. Unul din ei, credea ea, o omorâse. Asta fusese după servirea mesei. Domnişoara Kerr ieşi. – Pari foarte interesat de viespea aceea, monsieur Poirot. – Viespea nu e prea interesantă, aşa-i? – După părerea mea, spuse Japp schimbând subiectul, cei doi francezi sunt implicaţi în afacerea asta! Erau chiar peste drum de locul în care stătea femeia Morisot. Sunt un cuplu ponosit şi servieta aia veche a lor burduşită e plină de etichete străine. N-ar surprinde pe nimeni să afle că au fost în Borneo sau America de Sud, sau oriunde or fi fost. Fireşte, deocamdată, nu cunoaştem motivul, dar aş spune că îl putem afla de la Paris. Va trebui sa apelăm la cei din Sûreté să colaboreze în afacerea asta. E mai mult treaba lor decât a noastră. Dar, după părerea mea, bandiţii ăştia doi sunt oamenii noştri. Poirot zâmbi uşor. – Ceea ce spui e posibil, fireşte, dar, în anumite puncte te înşeli, prietene. Bărbaţii ăştia doi nu sunt bandiţi sau ucigaşi ordinari, cum sugerezi. Dimpotrivă, sunt doi foarte distinşi eminenţi arheologi. – Ei, nu mai spune, mă tragi pe sfoară!
31

– Ba deloc. Îi ştiu perfect din vedere. Sunt domnul Armand Dupont şi fiul său, domnul Jean Dupont. S-au întors de curând din Persia unde au condus nişte excavaţii nu departe de Susa. – Ei aş! Japp răsfoi un paşaport. – Ai dreptate, monsieur. Poirot, spuse el, dar trebuie să recunoşti că nu arată cine ştie ce, nu-i aşa? – Marii oameni ai lumii, rareori, arată ceea ce sunt de fapt! Eu însumi - moi, qui vous parle - am fost luat nu demult drept frizer! – Nu mai spune! rosti Japp rânjind. Ei bine, să-i vedem pe distinşii noştri arheologi. Domnul Dupont père declară că defuncta îi era total necunoscută. Nu observase nimic din ceea ce se întâmplase, în tot timpul călătoriei, deoarece discuta o problemă foarte interesantă cu fiul său. Nu-şi părăsise deloc scaunul. Da, spre sfârşitul prânzului, văzuse o viespe. Fiul său o omorâse. Domnul Jean Dupont confirmă această mărturie. Nu observase nimic din ceea ce se petrecea în jurul lui. Viespea îl deranjase şi o omorâse. Ce problemă discutaseră? Olăritul preistoric în Orientul apropiat. Domnul Clancy, care veni la rând, nu-i fu prea lesne. Domnul Clancy, gândea inspectorul Japp, cunoştea cam prea multe despre ţevi de sulfat şi săgeţi otrăvite. – Personal, aţi avut vreodată ţeavă de suflat? – Ei bine... eu... ăă... păi da, de fapt am avut. – Nu zău! Inspectorul Japp se aruncă asupra afirmaţiei. Micuţul domn Clancy chiţăia uşor de agitat ce era. – Nu trebuie... ăă... să mă înţelegeţi greşit; motivele mele sunt total nevinovate. Pot explica... – Da, domnule, poate chiar va trebui să explicaţi. – Ei bine, vedeţi dumneavoastră, scriam o carte în care crima era comisă în felul acesta... – Nu zău!... Din nou intonaţia ameninţătoare. Domnule Clancy se grăbi:
32

– Era vorba, în întregime, de o problemă de amprente... dacă mă înţelegeţi. Aveam nevoie de o schiţă care să ilustreze ceea ce mă preocupa... vreau să spun... amprentele... poziţia lor... poziţia lor pe tubul de sulfat, dacă înţelegeţi, şi cum observasem un astfel de obiect - în Charing Cross Road - asta era acum mai bine de doi ani - aşa ca am cumpărat tubul de sulfat... şi un prieten al meu pictor mi l-a desenat... cu amprentele... ca să ilustreze punctul meu de vedere. Pot indica şi care este cartea - „Misterul petalei roşii” - şi pot să spun şi care e prietenul. – Aţi păstrat tubul de suflat? – Vai, da... da... aşa cred... vreau să spun, da, l-am păstrat. – Şi unde este acum? – Păi, presupun... ei bine, trebuie să fie pe undeva. – Mai precis, cum adică pe undeva, domnule Clancy? – Vreau să spun... ei bine... pe undeva... nu pot preciza unde. Eu... eu nu sunt un om foarte ordonat. – De exemplu, nu-l aveţi la dumneavoastră? – Categoric nu. Vai, nu am văzut obiectul de aproape şase luni. Inspectorul Japp îi aruncă o privire rece, încărcată de bănuială şi îşi continuă întrebările. – În avion v-aţi părăsit locul? – Nu, categoric nu... cel puţin... ei bine, da, l-am părăsit. – Oh, l-aţi părăsit. Unde v-aţi dus? – M-am dus să iau un ghid din buzunarul fulgarinului meu. Fulgarinul era pe nişte pături şi genţi de lângă intrarea din spate. – Aşadar, aţi trecut aproape de locul decedatei? – Nu... cel puţin... ei bine, trebuie să fi trecut. Dar asta a fost cu mult înainte să se fi întâmplat ceva. De abia îmi terminasem supa. Întrebările următoare primiră răspunsuri negative. Domnul Clancy nu observase nimic suspect. Fusese absorbit în perfecţionarea alibiului său literar. – Alibi, deci? repetă inspectorul întunecat.
33

Poirot interveni cu întrebarea despre viespe. Da, domnul Clancy observase o viespe. Aceasta îl atacase. Se temea de viespi. Când a fost asta? Chiar după ce stevardul i-a adus cafeaua. A alungat-o şi ea a zburat. Domnul Clancy îşi dădu numele şi adresa, apoi i se permise să plece, lucru pe care îl făcu uşurat. – Treaba asta nu-mi miroase a bine, spuse Japp. De fapt, are un tub de suflat; şi uite cum se poartă. Dă din colţ în colţ. – Asta este datorită severităţii purtării dumitale, bunul meu Japp. – Nimeni care spune adevărul nu are de ce să se teamă, observă omul de la Scotland Yard cu austeritate. Poirot se uită cu milă la el. – Zău, îmi dau seama că dumneata crezi sincer în ceea ce spui. – Fireşte că eu cred. E adevărat. Ei, şi acum să-l chemăm pe Norman Gale. Norman Gale îşi dădu adresa din Shepherd's Avenue 14, Muswell Hill. De profesie era dentist. Se întorcea dintr-o vacanţă petrecută la Le Pinet pe coasta franceză. Rămase o zi la Paris, uitându-se la diferite tipuri de instrumente medicale noi. Nu o văzuse niciodată pe moartă şi nu observase nimic suspect în timpul călătoriei. În orice caz, locul său era orientat spre compartimentul din faţă al avionului. Îşi părăsise o singură dată locul ca să meargă la toaletă. Se întorsese direct la locul său şi nu se apropiase deloc de partea din spate a avionului. Nu observase nici o viespe. După el veni James Ryder, într-o dispoziţie cam iritată şi repezită. Se întorcea dintr-o vizită de afaceri de la Paris. Nu o cunoştea pe decedată. Da, ocupase locul imediat din faţa ei, dar n-ar fi putut-o vedea fără să se ridice şi să privească peste speteaza scaunului. Nu auzise nimic.... nici un strigăt, nici o exclamaţie. Nimeni nu intrase în compartiment cu excepţia stevarzilor. Da, cei doi francezi ocupaseră locurile de peste interval. Vorbiseră, practic, în tot timpul călătoriei. Cel
34

spuse domnul Ryder. Japp se încruntă. Când Ryder ieşi. domnule. nu există amprente. Intră un ofiţer de poliţie. – Sergentul tocmai a găsit asta. spuse Poirot. aşa că nu putea spune dacă zărise sau nu unul. Ei bine. – E opera dumitale. în timpul călătoriei. Obiectul astfel prezentat era un tub de suflat confecţionat rudimentar. vom avea noi grijă. nu vă văd prea bine. – Ascuns din vedere. e adevărat? Pe viaţa mea.mai tânăr dintre ei omorâse o viespe la încheierea prânzului. – Atât cât a putut vedea sergentul. vulpe bătrână? 35 .. domnule. acum pot să vă răspund la întrebare. n-am crezut! Domnul Ryder se aplecă interesat. M-am gândit că aţi vrea să-l vedeţi imediat. Chiar în acest punct. asta este ceea ce folosesc sud-americani. domnule. – Unde l-aţi găsit? întrebă repede Japp. nu-i aşa? Am citit despre astfel de lucruri. despachetându-l cu grijă din batista în care fusese învelit. Îşi lăsă trofeul pe masă. – Care scaun? – Numărul 9. spuse el. – Mulţumesc.. – Aşadar. Japp se întoarse spre el. Nu. înghesuit în spatele unuia dintre scaune. – Doamne sfinte! Atunci. deoarece nu văzuse niciodată unul. – Foarte amuzant. nu observase dinainte viespea. dar n-am văzut niciodată unul. se auzi o bătaie în uşă. domnule Ryder. – Ce vezi amuzant în asta? – Doar că numărul 9 era scaunul meu. N-am observat pe nimeni mânuind ceva de genul ăsta. cu o înfăţişare triumfătoare. se întoarse rânjind spre Poirot. dar mi-a spus să am grijă. – Ei bine. Nu ştia cum arată un tub de suflat. Japp îşi ţinu respiraţia.

nu la o crimă. – Cred că este minunată. Hai să o vedem şi să terminăm cu asta. Întrebările fură reluate. Dumneavoastră n-aţi pariat niciodată o jumătate de coroană pe un cal? Japp se înroşi şi păru încurcat. Cine a mai rămas? Doar o fată. hm! Următoarele întrebări aduseră în discuţie povestea biletului de tombolă. 36 .– Mon ami. spuse Poirot cu demnitate. spuse cu sinceritate Jane. Se numea Jane Grey şi lucra la salonul de coafură al domnilor Antoine din Bruton Street. mârâi Japp.sună ca un titlu de roman. – Este o fată drăguţă. nu o voi face cu o săgeată otrăvită a indienilor sudamericani. Dar se pare că a ţinut. – Ei bine. – Ce v-a făcut să o remarcaţi în mod deosebit? – Am remarcat-o pentru că era înspăimântător de urâtă. NW5. dar o remarcase pe Le Bourget. presupun că ai dreptate. – Această tombolă irlandeză ar trebui scoasă în afara legii. Doamne. – Serios? Deci n-aţi dormit tot timpul. – Oh. trebuie să fi pândit o ocazie potrivită. spuse Poirot. Jane negă să o fi văzut vreodată. – Le Pinet. Jane răspunse la întrebările puse destul de clar.. – Nervoasă. nu-i aşa? – E drăguţă. când voi comite o crimă. – Tocmai de asta îţi dă de gândit. spuse Jane.. dragul meu prieten. aprobă Japp.. spuse Poirot. Nu o cunoştea pe decedată. Se întorcea în Anglia de la Le Pinet. ai? întrebă repede Japp. Arătându-i-se ţeava. – Oricine ar fi fost. Adresa ei de acasă era Harrogate Street 10. într-adevăr. şi era nervoasă. Jane Grey . Iat-o. când o fată e nervoasă te duci imediat cu gândul la un tânăr . – E cam înapoiat. tipul trebuie să fi fost absolut nebun..

. – Vei mai face încă acea listă . Scriitorii ăştia de romane poliţiste.. foarte încurcat. Examina bucăţica de hârtie. – Mă depăşeşte. 37 . Vai. Poate fi din Malayesia sau din America de Sud sau din Africa. Sunt încurcat.. Ţii neapărat? – Mais oui. Mi se pare foarte probabil să fi rămas de la o etichetă cu preţul. ce trebuie să căutăm? Un bărbat care a călătorit în acea parte a lumii de unde provine obiectul ăsta? Şi de unde provine exact? Va trebui consultat un expert în privinţa asta.Nu fu în măsură să mai dea vreun alt amănunt preţios.. S-ar putea ca asta să ne uşureze cercetările. Japp recăzu în contemplarea ţevii de suflat. Gloată de scribălăi ignoranţi! Asta este exact genul de crimă drăcească pe care ar scorni-o un scriitor de prostii. aş fi aruncat de urechi mâine din poliţie. spuse el. şi că metodele lor sunt total greşite. Îmi închipui că acest specimen ciudat a călătorit din ţinuturile sălbatice via un magazin de curiozităţi. da. Mai am o mică întrebare. dar se poate face. Dacă aş putea găsi ceva care să-mi ajute. ai să observi o bucăţică microscopică de hârtie lipită pe tub.. – Să auzim. E cea mai incredibilă poveste poliţistă ce se poate inventa! Şi acum. întotdeauna fac să reiasă că poliţiştii sunt proşti. – La origine. Dar. asta nu e chiar atât de important acum. prietene. dacă ar trebui să relatez superiorilor mei treburile pe care inspectorii le spun superintendenţilor. aşa că i se permise să plece. – Lui Clancy i-a scăpat că a cumpărat o ţeavă de suflat. Japp nu asculta. dacă te uiţi mai bine. spuse Poirot.lista obiectelor pasagerilor? – Ei bine..

acela de madame Giselle. – Acesta e numele din paşaportul defunctei. Era foarte cunoscută într-un anumit sector al societăţii engleze. Marie Angélique Morisot.era una dintre cele mai cunoscute cămătărese din Paris... Ancheta Ancheta privind cazul Marie Morison avu loc câteva zile mai târziu. Avea mulţi clienţi englezi. În sală se stârni un val de emoţie. în majoritate. Este cadavrul clientei mele. Vorbea engleza rar şi corect. După întrebările preliminare. Tot acolo şi locuia. cu un uşor accent. numărul 3. cu barbă căruntă . din oameni aparţinând clasei superioare şi a celei a oamenilor de afaceri. Procurorul spuse: – Vreţi să ne spuneţi exact cine era madame Giselle.. procurorul întrebă: – Aţi văzut cadavrul defunctei.maître Alexandre Thibault. sau Morisot? – Madame Giselle . – Avea reputaţia unei femei discrete? – Extrem de discretă. Primul martor chemat fu un francez înalt.. unde e absolut necesar să se păstreze o discreţie desăvârşită.. – Pot să vă întreb dacă aveţi cunoştinţă de.. Reporterii stăteau cu creioanele pregătite. – Cum aţi descrie acest sector? – Clientela ei era alcătuită. Era cunoscută în lume sub un alt nume? – Da. afacerile? – În Rue Joliette.. – Am înţeles că voiaja destul de des în Anglia. – Unde îşi desfăşura. Modul senzaţional în care fusese omorâtă stârnise interesul marelui public şi sala tribunal era înţesată de lume.ca să folosesc numele sub care făcea afaceri . câteva din afacerile ei? 38 . Îl recunoaşteţi? – Da..Capitolul IV. în vârstă. Afacerile ei se extindeau şi în această ţară? – Da. ăă.

– Sunteţi angajatul companiei Universal Airlines Ltd? – Da. ce s-a întâmplat marţea trecută. Îşi controla singură afacerile. pe optsprezece. O mai văzuseţi până atunci? – Da. trebuie să-l fi avut pe listă. – Din cât cunoaşteţi. domnule.– Nu am. Maître Thibault se retrase şi. dar nu l-am reţinut în mod special. în locul său. dar madame Giselle era o femeie de afaceri de primă mână pe deplin capabilă să-şi dirijeze cu competenţă propriile-i afaceri. domnule. o femeie cu un caracter foarte original şi o persoană publică bine cunoscută. aşa am crezut. – Servisem pasagerilor masa şi împărţeam notele de plată. dacă mă pot exprima aşa. am descoperit că era 39 . – Îi ştiaţi numele? – Păi. Era. Procurorul întrebă: – Vă numiţi Henry Charles Mitchell şi locuiţi în Shoeblack Lane 11. – Cunoaşteţi dacă avea vreun duşman? – Nu. – Joia trecută. Când am încercat s-o fac. – Aţi auzit vreodată de madame Giselle? – Nu. Wandsworth? – Da. Defuncta dormea. în felul dumneavoastră. domnule. M-am hotărât să n-o trezesc decât cu cinci minute înainte de aterizare. eram de serviciu pe cursa de la 8:45 şi am remarcat-o de câteva ori. Defuncta călătorea cu această cursă. ca să spun aşa. – Vă rog să ne descrieţi. cursa de la ora douăsprezece pe ruta Paris-Croydon. domnule. Eu întreţineam cu ea o afacere de consultanţă juridică. la ora morţii ei era bogată? – Extrem de bogată. Acum şase luni. fu chemat Henry Mitchell. încasând şi banii. eraţi în tură pe „Prometheus”.

pe „Prometheus”? – Da.moartă. domnule.? – Da. domnule. domnule. Sunteţi liber. – Cum aţi aflat de tragedia petrecută? – Domnul Mitchell mi-a spus că se temea să nu i se fi întâmplat ceva unuia dintre pasageri. Doctorul Bryant îşi dădu numele şi adresa. nr. Mitchell îl luă cu grijă. Apoi am aflat că aveam un medic la bord. ce s-a întâmplat marţea trecută. – Mulţumesc. – Aţi mai văzut până acum asta? îi fu arătat tubul. 23. mi-a spus că unuia dintre pasageri îi era rău. – Nu. Sunteţi angajat la Universal Airlines Ltd. Urmă Albert Davis. – L-aţi mai văzut? – Nu. cu vorbele dumneavoastră.. domnule. – Aţi remarcat ceva deosebit care credeţi că putea arunca o oarecare lumină în cazul de faţă? – Nu. domnule. ori foarte bolnavă. Stevardul mai tânăr veni la bară. M40 . M-a întrebat dacă sunt medic. – Ne puteţi spune. pe optsperezece? – Chiar înainte de aterizarea la Croydon. – Doctorul Roger Bryant. domnule. domnule. Răspunzându-i afirmativ. şi spuse că era specialist în O. Vreţi să vă uitaţi la asta? Îi fu înmânat tubul de suflat. domnule. – Vom avea depoziţia doctorului la momentul potrivit.R. – Sunteţi Albert Davis din Barcome Street. – Nu l-aţi observat în mâna vreunuia dintre pasageri? – Nu. Acesta a spus. ca stevardul secund. am fost abordat de stevardul şef. Croydon..L. – Sunteţi sigur că nu l-aţi văzut în mâna vreunuia dintre pasageri? – Da. – Marţea trecută eraţi în tură.

– Marţea trecută. Acolo mi-a fost arătat cadavrul unei femei de etate medie. personal. aş putea spune.. Cadavrul a fost transportat la morgă. chiar pe vena jugulară. Fără un examen amănunţit ar fi fost greu de spus. un semn rotund pe partea laterală a gâtului. zăcând pe unul din scaunele avionului „Prometheus”. S-ar putea estima între o jumătate de oră şi o oră. unde am avut posibilitatea să-l examinez în amănunţime. de cât timp? – Aş spune că de cel puţin o jumătate de oră. iar moartea survenise. Doctorul Whistler era un omuleţ sfrijit. cu înfăţişare visătoare şi cu o expresie blândă. puţin după ora trei. – V-aţi format vreo idee despre cauza decesului? – Nu. – Ne puteţi spune ce toxină? – O toxină pe care. – Mulţumesc. Femeia în cauză zăcea prăbuşită în scaunul ei.am ridicat şi m-am dus cu el. n-am mai întâlnit-o. – Am dori să vă auzim declaraţia. doctorul James Whistler. pe optsprezece. – După părerea dumneavoastră. Acest semn putea fi tot atât de bine provocat de înţepătura unei viespi. sau de spinul care mi-a fost arătat. Te 41 . Decesul s-a datorat acutei paralizii a inimii şi trebuie să fi fost practic instantaneu.. Era moartă de câtva timp. – La ce concluzie aţi ajuns? – Am ajuns la concluzia că moartea a fost cauzată de introducerea în circuitul sangvin a unei toxine puternice. scriseră: „Otravă necunoscută”. Reporterii. Am observat o înţepătură. Domnul Henry Winterspoon. am fost comvocat la aeroportul din Croydon. Părea blajin dar prost. Era moartă. – Sunteţi medicul legist al acestui district? – Sunt... – Mulţumesc.. cam cu o oră în urmă. Domnule Winterspoon era un bărbat solid. doctore Bryant. care ascultau atenţi. – Dar aţi observat o mică înţepătură pe gât? – Da..

cunoscut mai bine ca spurcătură sau şarpe de copac. şi acţionează şi asupra inimii.şoca să afli că era şeful laboratorului guvernamental şi o autoritate în otrăvuri rare. Nu existau amprente.o otravă folosită de anumite triburi pentru săgeţi. nu. spuse domnul Winterspoon. – Consideraţi. dar mărturia domnului Poirot fu foarte concisă. – Domnul Hercule Poirot. – Spurcătură? Ce e spurcătură? – Este un şarpe din sudul Africii . săgeata a fost. Efectul lui asupra fiinţei umane nu este cunoscut. dar vă puteţi face o idee despre virulenţa acestui venin dacă vă spun că injectând o hienă cu el. Reporterii scriau de zor. Conform analizelor mele. Nu observase nimic deosebit. Sergentul-detectiv Wilson declară că găsise ţeava de suflat în spatele pernii unuia dintre scaune. paralizând-o. – Ne puteţi spune rezultatul analizelor? – Desigur. Da. domnule Winterspoon. hiena moare înainte ca acul să fie scos. E extrem de interesant. Se stârni un val de interes. Aş putea spune că. înmuiată în venin de Dispholidus Typus. Se făcuseră experienţe cu sageata şi tubul. S-au găsit doar urme uşoare ale preparatului original. Mi-a fost trimis spre analiză. Un şacal moare ca împuşcat. că moartea s-a datorat curarei? – Oh. de curând. la început. – Da. Procurorul apucă spinul fatal şi îl întrebă pe domnul Winterspoon dacă îl recunoştea. – Aţi auzit vreodată că veninul să fi fost folosit într-un caz de otrăvire deliberată? – Niciodată. Mai periculos decât cobra”. el găsise 42 . Drama aeriană cu venin de şarpe. săgeata afost înmuiată într-un preparat de curara naturală .unul dintre cei mai veninoşi din câţi există. deci. Otrava produce o hemoragie acută sub piele. – Mulţumesc. Reporterii scriau: „Poveste senzaţională. Raza de acţiune era în jur de zece yarzi.

era înmbrăcată în negru şi cu o pălărie nouă”. – Contesa de Horbury. Era în poziţia pe care ar fi ocupat-o în mod firesc. care este una din cele mai elegante femei din capitală. dar depoziţia ei fu total lipsită de senzaţional.. NW? – Da. imediat în faţa decedatei? – Şi ce dacă? 43 . Reporterii scriau: „Soţie de conte depune mărturie în misterul unei drame aeriene”. Nu observase nimic. – Stăteaţi pe locul nr. Cei care scriau la ziarele pentru femei.micuţul ciucure pe podeaua avionului. şi notară sub frază: „Femei de societate la anchetă”. – Nu l-aţi văzut în mâinile nici unui pasager de la bordul lui „Prometheus”? – Nu. dacă ar fi căzut din gâtul moartei. sau „Lady Horbury. Nu o mai văzuse până atunci pe defunctă. Neobosiţii purtători de veşti pentru femei scriau: „Fiica lordului Cottesmore purta un taior bine croit şi ciorapi la modă”. care... sau „Lady Horbury.” Toţi se uitară cu plăcere la tânăra elegantă şi încântătoare. Laţi mai văzut înainte? – Nu. – Vă numiţi James Bell Ryder şi locuiţi în Blainberry Avenue 17. se numea domnişoara Cicely Bland. – James Ryder.. – Vreţi sa fiţi amabil şi să examinaţi acest tub? (O pauză). Îi urmă Venetia Kerr. 4. era elegantă în hainele sale negre şi pălăria ultramodernă. în misterul veninului de şarpe. Câţiva scriseră: „. detaliaseră: „Lady Horbury purta una din noile tipuri de pălării şi blănuri de vulpe”. înainte de căsătorie. – Care este ocupaţia dumneavoastră? – Sunt manager la „Ellis Vale Cement Co”. deşi mărturia ei fu extrem de scurtă.

– A venit cumva spre spatele avionului? – Nu. mult mai devreme. 4. Asta a fost mai devreme. cam pe la unu. chiţăi domnul Clancy. – Nu. Şi acela că scaunele au speteze înalte. pe toată lumea din compartiment. – Avea ceva în mână? – Absolut nimic..– Vă rog să nu îmi vorbiţi pe tonul acesta. Veţi fi audiat la momentul respectiv. Continuaţi. – Protestez. – Este singura persoană care a venit în direcţia dumneavoastră? Dumneavoastră v-aţi părăsit locul? 44 . nu puteam. – Şi-a mai părăsit cineva locul? – Tipul din faţa mea. De pe locul pe care îl ocupaţi puteaţi vedea... – Vă rog să fiţi amabil şi să vă aşezaţi. sărind de pe scaunul său. l-aţi fi putut vedea? – Desigur. practic. Stăteaţi pe scaunul nr. Aţi observat dacă acest domn avea ceva în mână? – Cred că avea un stilou. – Şi nu l-aţi văzut? – Nu. – Sunteţi sigur? – Foarte.. – Era în direcţia opusă celei în care stătea decedata? – Da. spuse procurorul. Nu puteam vedea pe nimeni care stătea pe partea mea dintr-un anumit motiv. – Vreunul din pasagerii din faţa dumneavoastră şi-a părăsit scaunul? – Ei bine. – Dar dacă unul dintre pasageri ar fi păşit pe interval. Când s-a întors din spate avea în mână o carte portocalie. domnule Ryder. s-a întors direct la scaunul lui. bărbatul care stătea cu două scaune în faţa mea s-a ridicat şi s-a dus la toaletă. El s-a dus în partea din spate a avionului. într-o astfel de poziţie încât să îndrepte tubul spre defunctă.

cu un aer triumfător. cum explică el pierzându-se în amănunte total inutile. Dar senzaţia fu. m-am dus la toaletă. depuse o mărturie cu caracter negativ. nu să respingă nişte acuzaţii cu totul imaginare. Domnul Armand Dupont declară ca era în drum spre Londra. arătă tubul său.– Da. El şi fiul său fuseseră foarte ocupaţi cu o discuţie cu caracter tehnic şi observară foarte puţin din ceea ce se petrecea în jurul lor. un pic prematură. nu cree nici o agitaţie printre ziarişti. Şi.. Reporterii scriau. Domnişoara Jane Grey. Urmară cei doi francezi. ba mai mult.. I se spuse că se afla acolo ca să ajute justiţia. Sunteţi liber. – Da. „Un scriitor de romane poliţiste depune mărturie. spuse ascuţit domnul Clancy. Apoi fu întrebat despre întâmplările de pe „Prometheus”. l-am adus azi cu mine. Procurorul se purtă sever cu domnul Clancy. Bine cunoscutul autor recunoaşte procurarea unei arme mortale. Domnul Clancy. domnule. fără ca domnul Clancy să fi observat câtuşi de puţin. Nu o văzuseră pe 45 . dar în nici un caz nu am avut un tub de suflat cu mine. Domnul Norman Gale. cu câteva grade inferior unei contese. „Al doilea tub de suflat în sala tribunalului”. Protestez vehement împotriva aluziei că tubul cu care s-a comis crima este tubul meu. – Adoptaţi un ton cu totul necorespunzător. stomatolog. Apoi la bară veni indignatul domn Clancy. Întregul avion putea să tragă cu săgeţi veninoase. fusese prea tracasat de excentricităţile serviciilor de pe trenurile străine şi de dificultăţile ultimelor douăzeci şi patru de ore. Domnul Clancy eră un subiect de importanţă minoră. Mi-am procurat un tub de suflat. poate. coafeză. Senzaţie în sala tribunalului”. unde urma să ţină o conferinţă în faţa Societăţii Regale de Ştiinţe Asiatice. dar cu foarte mici rezultate. ca să fi observat ceea ce se petrecea în jurul lui. Acesta este tubul meu.

Criminalul sau criminala trebuia să fie unul din martorii pe care îi auziseră în această dimineaţă. spuse el. şi când domnul Dupont o înţelese. O femeie fusese omorâtă . Mărturia lui fu o repetare a celor spuse de tatăl său.. n-am mai văzut-o niciodată.se putea exclude orice posibilitate de sinucidere sau accident . În orice caz. Cei doi Dupont erau ultimii martori. Îi urmă fiul său. Procurorul îşi drese glasul şi se adresă juriului: Acesta. aşa am înţeles? – Aşa este domnule . în ultimul timp. – Dar era o persoană bine cunoscută în Paris. nu-i aşa? Bătrânul domn Dupont ridică din umeri. – O cunoaşteţi pe această madame Morisot sau madame Giselle din vedere? – Nu. oricăt de 46 . Nu observase nimic.în plin aer..defunctă până ce atenţia nu le fusese atrasă de valul de agitaţie cauzat de descoperirea morţii ei. domnule. – V-aţi întors de curând din Orient. era fără doar şi poate cel mai uimitor şi incredibil caz care se dezbătuse vreodată în sala de tribunal. Se gândise că era posibil ca decedata să fi fost înţepată de o viespe.din Persia. Era singurul fapt evident şi trebuia să se ţină cont de el. – Niciodată. niciodată nu am dat de un lucru ca ăsta. într-un spaţiu mic. pentru că el însuşi fusese deranjat de una şi trebuise în final să o omoare. – Aţi întâlnit vreodată vreo rasă care foloseşte venin de şarpe ca otravă de săgeţi? Întrebarea aceasta fu nevoie să fie tradusă. scutură puternic din cap. închis. Nu se punea problema ca o persoană din afară să fi comis crima. – Dumneavoastră şi fiul dumneavoastră aţi călătorit mult în ţinuturi pierdute de lume? – Pardon? – Aţi călătorit în ţinuturi sălbatice? – Asta e. – Nu pentru mine. n-am prea stat în Paris.

. În absenţa unei alte mărturii care să incrimineze o anume persoană. se întâmplase. Scaunul cu pricina era numărul 9. dar stătea mărturie tubul de suflat. Privirea.... se opri îndelung asupra mustăţilor lungi ale micului belgian. cu Scotland Yardul. semnul de pe gâtul decedatei şi examenul medical care arată că. – Pot să pun o întrebare. fără ca cineva să-l fi observat. Un jurat cu faţă pătrată şi ochi bănuitori se aplecă în faţă respirând greoi. pot spune. În văzul a zece martori . Una din persoanele prezente minţise cu neruşinare. Acum urma ca juriul să dezbată acest verdict. 47 . un scaun ocupat de domnul Hercule Poirot. care era pe departe de a fi satisfăcută. da. el nu putea decât să propună verdictul antemenţionat.criminalul dusese la gură un tub de suflat şi trimisese prin aer săgeata fatală. Părea de-a dreptul de necrezut. În absenţa vreunui motiv al crimei. Toţi cei prezenţi negaseră că o cunoscuseră pe defunctă. Maniera în care fusese comisă crima era de o îndrăzneală de neegalat.sau doisprezece. – Aţi spus că tubul de suflat a fost găsit sub un scaun? Al cui scaun? Procurorul îşi consultă însemnările. este un foarte cunoscut şi respectat detectiv particular care. Bărbatul cu faţă pătrată îşi mută privirea spre domnul Hercule Poirot. ţinând cont de stevarzi . ăă. Sergentul Wilson veni lângă el şi îi şopti ceva. lui nu-i rămânea decât să adreseze juriului rugămintea de a da un verdict de crimă comisă de o persoană sau de persoane necunoscute.înspăimântător şi de incredibil ar fi fost. Domnul Poirot. Urma să fie treaba poliţiei să descopere cum şi unde există o legătură. în câteva rânduri. – Ah. incredibil sau nu. a colaborat. domnule? – Desigur. săgeata găsită pe podea.

După câteva minute. spuneau ochii bărbatului cu faţă pătrată. neexistând dovezi suficiente care să demonstreze cine i-a administrat otrava”. nu-i aşa? – Da. Cei doi se întoarseră şi întâlniră ochii zâmbitori ai lui Hercule Poirot. Poirot râse şi el. 48 . Capitolul V. am auzit un bărbat spunându-i altuia: „Străinul acela mic . el a făcut-o!”. dar cum. Juriul se retrase. spuse omuleţul. îi fu remis un verdict amendat: „Considerăm că victima şi-a găsit moartea prin otrăvire. Jane oscilă în a-l compătimi sau a râde. – Ce-i asta? Procurorul se încruntă. nici chiar când sunt mână în mână cu poliţia”.„Străinii”. Poirot dădu fericit din cap. Acesta spuse: – Mă întreb ce era pe hârtia pe care procurorul nu a vrut s-o accepte cu nici un preţ? – Cred că pot să-ţi spun eu. Se hotărî asupra acesteia din urmă. strigă Jane. Cu glas tare spuse: – Acest domn Poirot a fost cel care a ridicat săgeata. – Mais oui. Se întoarse după cinci minte şi primul jurat îi înmână procurorului o bucată de hârtie.. se trezi cu Norman Gale lângă ea. – Era un verdict de crimă cu premeditare comis de mine. – Oh. „nu poţi avea încredere în străini. În timp ce ieşeam. Juraţii au gândit acelaşi lucru.. nu pot accepta acest verdict. se auzi un glas în spatele lui. Prostii. După anchetă Când Jane părăsi sala tribunalului după pronunţarea verdictului.reţin vorbele sale.

.. spuse Gale. O roşeaţă îi inundară obrajii şi vorbea cam precipitat. e un pic cam târziu.. Orice criminal l-ar mirosi de la o poştă.. 49 . dar eu n-am auzit niciodată de el”.. Toate chestiile alea cu bărbi false sunt demodate. Era atrăgător. – Îţi mulţumesc mult.. spuse ea. Una înfierbântată n-ar scoate-o la capăt. şi. poate. dar ai nevoie de o minte limpede. vreau să spun. – Fizic. stând şi gândind. cu zâmbetul ăla şi cu ochii lui albaştri.. prostule? Nu poţi să inviţi o fată la o ceaşcă de ceai fără să te bâlbâi şi să te înroşeşti ca un tâmpit? Ce va crede fata despre tine? Confuzia lui Gale o ajută pe Jane să-şi recapete în întregime siguranţa de sine. Jane îşi scoase mănuşile şi se uită peste masă la însoţitorul ei. Te-ar deranja. – Ce individ caraghios. – Înţeleg. detaşată. Îşi zice detectiv.. Pustietatea ei accentua intimitatea celor doi tineri. cu o atitudine răutăcioasă. Şi era şi drăguţ. ar fi grozav de drăguţ din partea ta. Jane şi Norman priviră în urma lui. dar ce-ai zice să iei ceaiul cu mine? Suntem.. spuse el. – N-ai o idee prea învechită despre detectivi? întrebă Jane.. Îşi spuse în gând: „Ce-i cu tine. Râseră amândoi. Chiar aş vrea un ceai. le luă comanda cu un aer de parcă ţi-ar fi spus: „Să nu daţi vina pe mine dacă o să fiţi dezamăgiţi. tovarăşi de suferinţă.. Găsiră o ceainărie şi o chelnăriţă arogantă. Cu un zâmbet şi o plecăciune se îndepărtă. – Mai puţin obositor.. Nu prea văd cum ar putea el detecta ceva. Se opri. detectivii rezolvă cazurile pe cale psihologică.. Se presupune că aici servim ceai. spuse Gale. vezi dumneata.. În zilele noastre. e clar ca trebuie să mă pun pe treabă şi să-mi spăl reputaţia. Ceainăria era aproape goală.– Dar. Şi nici nu văd cum s-ar putea deghiza. – Ascultă...

– Iar eu pot să jur că n-ai făcut-o tu. Nu ştiu cum vor primi-o. – Lumea e ciudată. – Pacienţii mei. treaba asta are şi-un alt aspect . spuse Jane.. Mi-ar plăcea uneori să-mi omor unele dintre cliente. impulsiv. Şi adăugă brusc. Câteodată îmi spun că s-o omori n-ar fi o crimă ci mai degrabă o faptă bună. încă nu s-a întâmplat.. are un glas de cioară şi strâmbă din nas la toate. În definitiv.. – D-da. de obicei. E una mai ales... – Oricum. Un lucru ca ăsta pentru care n-ai nici o vină. nu m-am gândit serios la asta.. atât de nedreaptă... Nu m-am gândit la asta. Afurisită treabă! – Ei bine. Pot să jur. – Ascultă. da. vreau să spun.. Gale arăta destul de îngândurat.. nu-i o perspectivă surâzătoare. şi n-ar fi prea confortabil să fii coafată de o persoană de genul ăsta. spuse Norman privind-o intens. Mă cam îngrijorează. N-are rost să bombăni împotriva a ceva ce nu s-a întâmplat. Aşa că vezi că am intenţii criminale..– Afacerea asta cu crima e o chestiune ciudată. din punctul de vedere al slujbei. că ai omorât mult mai multe. Un stomatolog care poate fi un criminal maniac. – Patronilor s-ar putea să nu le placă să aibă ca angajată o fată care a fost amestecată într-o crimă.. dacă aş fi sigură că aş scăpa cu bine. Viaţa e atât de..s-ar putea să fiu eu persoana care a omorât-o! Iar când omorî o persoană se spune. Dar asta nu te va ajuta. Se încruntă. dacă pacienţii tăi vor crede că eşti vinovat... nu te deranjează că sunt stomatolog. – E suficient ca cineva să se uite la tine ca să-şi dea seama că n-ai putea omorî pe nimeni. Încă era stăpânit de senzaţia aceea absurdă de stinghereală. Cred că ai dreptate. – Eu nu-s atât de sigură în privinţa asta. îi reaminti Jane. nu. – Ştiu. nu-i aşa? – Pe mine? Să mă deranjeze? 50 .. n-ai făcut-o în cazul de faţă. Se aruncă în conversaţie Gale. rosti gânditor Norman Gale.

un dentist are întotdeauna ceva. fără ca ei să-l fi observat. 51 .. Şaizeci. şi eu cred. Râseră şi Norman spuse: – Simt că vom fi prieteni. – Poate vei vrea să iei masa cu mine într-o seară şi pe urmă să mergem la un spectacol? – Mulţumesc. domnişoară Grey! Vă vom plăti bine. poate ceva mai mult. apoi Gale spuse: – Cum ţi-a plăcut la Le Pinet? – M-am distrat grozav.. ceva comic. Un dentist e categoric cu o treaptă mai sus decât o coafeză. – Ai mai fost acolo? – Nu. să spunem. – Domnişoara Jane Grey? – Da. – Cât? – Cincizeci de lire. sau. – Ei. Acum îşi scoase pălăria şi i se adresă lui Jane cu o anumită dezinvoltură. Mă întreb dacă aţi avea ceva împotrivă să ne scrieţi un scurt articol pe tema crimei din avion? Punctul de vedere al unuia dintre pasageri. – Mulţumesc. nu.... îi povesti aventura biletului de tombolă.. Căzură amândoi de acord asupra romantismului şi necesităţii tombolei şi deplânseră atitudinea neînţelegătoare a guvernului britanic..– Vreau să spun că. înclinată brusc spre confidenţe. – Reprezint „Weekly Howl”. Pe când pe un doctor toată lumea îl ia în serios. ei bine. care le dădea târcoale de câteva minute.. Nu e o profesiune romantică. Tu nu? – Da. domnişoară Grey. vezi tu.. Conversaţia le fu întreruptă de un tânăr în costum maro.. ei bine. Urmă o pauză. Jane. haideţi. – Fruntea sus! spuse Jane.

– Nu. – Nu vreau. – Nu. Pleci de bună voie sau te zvârl afară? – Nu aveţi de ce să vă supăraţi.. Bună seara. – Ei bine. iar ăsta-i un târg bun. Nu-mi place ideea. domnule Gale. Un om în ascensiune profesională. – Nici o problemă. – Tocmai de asta mă tem cel mai tare. – Aşa că poţi s-o ştergi Norman Gale. dacă domnişoara Grey face nazuri. Nu e nevoie să scrieţi cu adevărat dumneavoastră. Şi vă vom da tot cât i-am oferit şi domnişoarei Grey.. să ştiţi. în ziua de azi. toţi pacienţii dumneavoastră vor citi articolul. ce-ar fi să daţi dumneavoastră lovitura? Cinci sute de cuvinte. – Ce-aţi zice de o sută de marafeţi? Ascultaţi. – În afară de plată. nu-i aşa? Ascultaţi aici. N-am să scriu un cuvânt pentru dumneata. Acum ai răspunsul nostru. spunându-şi în gând: „N-a fost prea rău... spuse Jane. Ieşi vesel din ceainărie. nu. Vă ofer o ocazie grozavă. Iată cartea mea de vizită. spuse tânărul. complet senin în faţa ameninţării.. şi sunaţi-mă dacă vă răzgândiţi. Domnişoara Grey nu vrea să fii deranjată. Tânărul se întoarse cu speranţă spre el. pentru că relatarea unei femei despre moartea altei femei e o ştire mai valoroasă. Am luat un interviu decent”. al amândurora. dar îmi daţi şi o fotografie. spuse Jane. Nu cred c-aş şti ce să spun. spuse Norman. – Domnul Gale. – Posibil. Nu o să aveţi nici cea mai mică bătaie de cap.. nu obţii nimic fără publicitate. spuse nonşalant tânărul. o carieră strălucitoare în faţa dumneavoastră. Sper ca măcar câţiva dintre pacienţii mei să nu citească ziarele şi să rămână neştiutori în privinţa faptului că am fost amestecat într-o crimă. – Oricum. chiar vă scot o sută. 52 . va fi şi o bună publicitate. Unul dintre colegii noştri vă va pune câteva întrebări şi va elabora toată treaba în locul dumneavoastră. dar depinde de genul de publicitate.

... Jane.. spuse Jane. Tu ai? – Nu. nu te superi?). cel puţin eu. Ştiu că n-ai fost tu. Demnul Norman Gale vorbise pe larg despre ce efect poate avea asupra carierei unui om faptul de a fi fost implicat într-o crimă. Până azi.. fireşte. nu cred. cine dintre ceilalţi a făcut-o.. M-am gândit doar la mine şi mi-am făcut griji. – Da. După plecarea tânărului.. Ştiu că eu n-am făcut-o şi mai ştiu că nici tu n-ai făcut-o pentru că. din acelaşi motiv.. Rămase un timp încruntat. Şi.Într-adevăr.. pentru că te-am urmărit majoritatea timpului.. Vreau să spun că n-am văzut nimic. Fusese un şoc cumplit pentru ea şi nu suporta să se gândească la asta. Domnişoara Jane Grey declarase că e prea distrusă ca să vorbească despre problemă. Domnul Gale îşi exprimase cu umor speranţa că unii dintre clienţii săi citesc numai rubricile de modă şi de sport. – Da. Tu? 53 .. chiar şi nevinovat fiind. Sau poate a încercat şi a dat greş.. – Te-ai gândit la asta? Te-ai gândit cu adevarat la asta? – Nu. cine crezi că a omorât-o pe această Giselle? – N-am nici cea mai mică idee. că n-am făcut-o eu! Aşa că trebuie să fi fost unul dintre ceilalţi. următoarea ediţie a lui „Weekly Hawl” conţinea o coloană importantă despre vederile a doi dintre martorii „Misterioasei crime aeriene”. aşa că s-ar putea să nu se gândească la ce-i mai rău când se aşează pe scaunul dentistului. apoi spuse: – Jane.. Nu m-am întrebat în mod serios cine. (pot să-ţi spun pe nume. Norman Gale părea foarte îngândurat. ei bine. procurorul a spus-o foarte pe şleau. dar cine? N-am nici cea mai mică idee. rânji Gale. nici nu mi-am dat seama că unul dintre ei trebuie s-o fi omorât. Jane continuă: – Nu văd cum am putea avea noi vreo idee. Jane spuse: – Mă întreb de ce nu s-a dus la oameni mai importanţi? – I-au luat-o înainte cei mai buni ca el. şi totodată uimit de vreun gând..

este persoana cea mai puţin probabilă.. În plus. Dar eu eram..” Cu glas tare.. pe scurt nedepistabile. Iar cealaltă. era în principal concentrată asupra fiinţei care se ascundea sub puloverul albastru. spuse neîncrezător Norman.. Dar n-are rost să mă gândesc prea departe.. nu erai cu faţa în direcţia aia. Îşi aminti că ochii îi fuseseră fixaţi pe puloverul albastru şi că mintea ei.H.F.H... Cine a omorât-o? Să-i trecem pe toţi în revistă. spuse: – Să ne gândim acum. – De acord. – Nimic. – D-da. Jane. dar se pare că el. Nar omorî o franţuzoaică bătrână.. sunt. domnişoara Kerr. Am să mă însor cu ea.F. ar fi bine să fac ceva. într-adevăr. 54 . Mă uitam chiar în lungul intervalului. e mult prea rasată. Apoi e mustăciosul. – Dacă ar fi vrut s-o omoare putea să folosească vreo otravă nedetectabilă şi nimeni n-ar fi ştiut vreodată. – Tocmai de asta pare atât de ciudat... Norman Gale gândi: „Mă întreb de ce o fi roşit aşa. Da. Aceste otrăvuri fără gust. obraznicul ăla de reporter cu publicitatea lui. fără miros.. 1 S-ar putea să ai dreptate. Femeile de peste drum de noi? – Nu cred că cineva ca lady Horbury umblă să omoare lumea. cred că. aşa că îl ştergem de pe listă. Jane se opri şi se înroşi. Vreau să spun că aş fi... E minunată. – Numai un nepopular M. = Master of Foxhounds.. conform procurorului. Doctorul? Nici el nu pare prea indicat. departe de a fi receptivă la ce se întâmplă în jurul ei. Afacerea asta cu crima e un motiv tot atât de bun ca oricare altul.Gale clătină din cap... Trebuie să găsesc câteva pretexte ca s-o văd des. Stevarzii? – Nu. Tu n-ai avut cum să vezi. sunt sigură. sunt foarte 1 M.

. ori el a făcut-o.. – O crimă nu îi implică doar pe victimă şi pe cel vinovat. – Şi tu probabil ai fi fost îngrijorată. cine o moşteneşte. – Totuşi. – Şi mie mi-e puţin frică. puteau sa aibă vreun motiv pe care noi nu-l cunoaştem. dar umbra crimei ne-a atins. dar mă îndoiesc că există cu adevărat. dacă ai fi comis o crimă. Ryder? – Da. Tu şi cu mine suntem nevinovaţi. nu... Dar el pare un omuleţ drăguţ. spuse întunecat Norman Gale. Ce duşmani avea. – Nu spune asta! Mă faci să-mi fie frică. Ea îi afectează şi pe cei nevinovaţi. Sper să nu fi fost ei. – Se pare că nu prea obţinem nimic. Norman Gale rosti gânditor: – Crezi că e doar o speculaţie prostească? Jane întrebă rece: – Nu e? – Nu chiar. Mă gândeam că cel tânăr arăta foarte nefericit şi îngrijorat. Şi fireşte. şi nu era nevoie să declare că are un tub de suflat. cum îl cheamă. iar bătrânul era un scump. Jane era o persoană lucidă şi cu bun simţ. – Apoi e Jameson.convenabile. apoi continuă încetişor: Am un sentiment ciudat.. – Şi cei doi francezi? – Asta e cel mai probabil. – Nu văd cum am putea obţine ceva. Jane se uită întrebătoare la el. dar se cutremură brusc. Au ocupat locuri ciudate. arăta drăguţ. 55 .. Gale ezită.. Nu ştiu cum ne va afecta vieţile această umbră. s-ar putea să fie el. Ce părere ai de omuleţul care deţine un tub de suflat? – Treaba e cam suspectă. şi toate celelalte.. fără să ştim o gramadă de lucruri despre bătrâna care a fost omorâtă. recunoscu Gale.

îngână ceremonios francezul. Un surâs uşor păru să-i înflorească pe buze. după cum i-am spus. – E în regulă. spuse Foumier înclinându-se şi dând mâna cu Poirot. care îşi închipuia cam în ce termeni putuse vorbi despre el Giraud (pe care el însuşi obişnuia să-l numească în sens peiorativ „omul-ogar”) îşi permise. spuse Japp. sunt nerăbdător să-mi spăl reputatia. Acesta îl întâmpină cu un rânjet. 2 Referire la romanul „Crimă pe terenul de golf”. doar dacă nu aveţi nici o obiecţie privind colaborarea mea. am auzit multe despre dumneavoastră de la monsieur Giraud. – Mă tem că asta ar fi putut dăuna profesiei mele. În afacerea asta eşti la pământ. De asemenea. De ei se apropie un bărbat înalt.Capitolul VI. la rândul său. – Ei bine. fireşte.. acum câţiva ani. în cărţi. – Salut. sugeră Poirot. cu o faţă inteligentă şi melancolică. monsieur Poirot. puţin mai înainte fermecătoarei domnişoare. Cât pe ce să te vezi închis într-o celulă de-a poliţiei. Japp îl prezentă. – Înţelegeţi. 56 . spuse el. din această colecţie. – Aş propune să luăm toţi trei cina în apartamentul meu. L-am invitat şi pe maître Thibault. răspunse cu gravitate Poirot. Iar Poirot. – Acesta este monsieur Fournier de la Sûreté! A venit să colaboreze cu noi în această afacere. – Cred că am avut plăcerea să vă întâlnesc. bătându-l prieteneşte pe spate. – Vom fi chiar omorâţi. inspectorul Japp. un zâmbet discret2. bătrâne. Asta.. Consultări Hercule Poirot se întâlni cu prietenul său. uneori detectivii se dovedesc a fi criminali.

A fost o adevărată femeie de afaceri. monsieur Poirot. Tipul franţuzoaicei încăpăţânate 57 . – N-aş crede că stomacul meu mi-a creat vreodată probleme.. se poate mânca bine în Anglia. Probabil şi-a pierdut frumuseţea din pricina variolei.– E sigur că juraţilor nu le-a plăcut înfăţişarea dumitale. E cea mai bună glumă care am auzit-o în ultimii zece ani..o femeie căreia îi plăcea puterea. Să nu fie grea. Era unică. – La dispoziţia dumneavoastră. mai întâi. – Cam franţuzită. să trecem la treburile noastre. Ceea ce vă pot spune eu e următorul lucru: madame Giselle a fost ceea ce se cheamă. monsieur Fournier vă va putea relata mai multe. O ştiam ca toată lumea . Ştiu că monsieur Thibault are o întâlnire în seara asta. – O masă delicioasă. doar strictul necesar. – Întotdeauna masa trebuie să cadă bine la stomac. „un caracter”. rosti Japp. Despre trecutul ei nu deţin informaţii. Dar acum să auzim ce ne puteţi spune despre această femeie. Giselle. spuse Japp. Dar n-am să mă contrazic pe tema asta. nu se făcu nici o menţiune cu privire la caz. Cred că în tinereţe. Ei bine. Prin consens. Despre viaţa ei particulară nu ştiu mai nimic. Probabil. – Sincer vorbind. cunosc foarte puţine. ca să nu-ţi paralizeze gândirea. şi a avut putere.ca pe-o persoană publică. zise Japp cu un rânjet. aşa că propun să începem prin a-l consulta. domnilor. – La urma urmei. aici pot vorbi mult mai liber decât în sala tribunalului: înainte de anchetă. în ţara asta. spuse Japp. Era . pe dumnealui asupra oricărui aspect care ne-ar putea fi de folos. Fireşte. aprecie Fournier mânuind delicat o scobitoare. era arătoasă. spuse Poirot. Niciodată nu e bine să te grăbeşti. – Foarte drept. murmură Thibault.asta e impresia mea . am avut o scurtă discuţie cu inspectorul Japp şi el mi-a indicat să adopt o politică rezervată. în timpul excelentei mese pe care micul belgian le-o oferi prietenilor săi. dar a dracului de bună.

iar sistemul ei informaţional funcţiona extrem de bine. madame Giselle era foarte cinstită. Poirot se aplecă interesat. Voi repeta şi eu ce a spus prietenul nostru: conform principiilor ei. avea reputaţia unui partener de afaceri deosebit de cinstit.. conform principiilor ei. şantaj de o formă aparte şi specializată. Ridică din umeri a neputinţă. Era cinstită. – Adică? La ce vă referiţi? – Chantage.. spuse el. legea ar fi putut-o trage la răspundere dacă s-ar fi ivit vreo dovadă. decât doar dacă acei bani i se cuveneau. înainte de a acorda un împrumut (fireşte. – Da. 58 . Totuşi.. Firea omului e aşa cum e. Madame Giselle avea un serviciu secret propriu. Sincer vorbind nu şi-a folosit niciodată informaţiile pentru a obţine bani de la cineva. – Da. corectă cu cei ce îi erau credincioşi. – După cum spunea maître Thibault azi. obişnuia să adune cât mai multe informaţii cu putinţă despre clientul cu pricina. clientela lui madame Giselle era alcătuită din persoane din înalta societate şi profesionişti în domeniu. iar când ajungea să le folosească era oarbă şi surdă. în acelaşi timp. – Şantaj? repetă Japp. Acesta dădu din cap cu un aer întunecat melancolic. dar pot să vă spun că avea propriile-i metode de a face să i se plătească. adică reprezentau o datorie.. aşteptând confirmarea. însă asta.. Păstra discreţia privind suma împrumutată şi modul de plată. Obiceiul lui madame Giselle era de a împrumuta bani doar pe bază de chitanţă simplă. Aceste clase sunt deosebit de vulnerabile la forţa opiniei publice. şi pot să vă asigur. – Vreţi să spuneţi că acele informaţii constituiau forma ei de apărare? – Exact. însă. când se punea problema unei sume mari)..care n-a permis sentimentelor să-i afecteze afacerile. nu ţinea cont de nici un sentiment. Privi spre Fournier. Nu poţi să ceri prea mult de la oameni.

n-a mai făcut alt testament. – Şi e mare averea ei? întrebă Poirot. Din câte ştiu. Un bărbat sau o femeie cu o poziţie proeminentă ar fi făcut tot ce era omeneşte posibil pentru a evita un scandal public. l-aş numi eu. Ei bine. Cum ziceam. răspunse Fournier. nu direct. Avea. fiicei sale. – Dar indirect? – Indirect .. Avocatul ridică din umeri. foarte rar a trebuit să someze un rău-platnic. Ridică din umeri. – În acest caz. Natura umană e natura umană.. nu-i aşa? întrebă Japp. Poirot spuse: – Beneficia din punct de vedere financiar de pe urma asta? – Nu. Se adresă lui Thibault. în urmă cu mulţi ani. noi îi cunoaşteam metodele.. informaţiile pe care le deţinea erau făcute publice. cu excepţia unei mici donaţii pentru servitoarea ei. – Şi.asta îi făcea pe ceilalţi să plătească mai mult. Anne Morisot. presupunând că rău-platnicul nu plătea. spuse Japp. în ceea ce priveşte punerea sub acuzare.. Asta e o problemă mult mai complicată. îşi frecă gânditor nasul. madame Giselle şi-a făcut testamentul prin care lăsa totul. asta ne dă răspunsul la întrebarea privind motivul crimei. sau date persoanei interesante de problema respectivă. efect moral. Cealaltă e cine urmează s-o moştenească. ce se întâmpla atunci? întrebă Poirot. – Efect imoral.domnilor. adică. Apoi. – Opt sau nouă milioane de franci. am impresia chiar că mama sa n-o mai văzuse din fragedă copilărie.. spuse avocatul. dar. pe ghicite.. Poirot fluieră. Nu locuia cu mama ei. sistemul ei mergea! Foarte. Urmă un moment de tăcere. cum s-ar spune. Japp spuse: 59 . – Exact. Ne puteţi ajuta cât de cât în problema asta? – Avea o fată.

Fournier? – Prietene. era şi o femeie de cuvânt.. Ne-ar fi de folos dacă ne-am uita prin hârtiile ei. reflectând asupra ciudatului caracter al moartei. în acelaşi timp. madame Giselle avea propriul ei cod. Îmi închipui că în jur de douăzeci şi patru... sec. Va trebui să ne limităm la povestea cu şantajul. se pare că nu există nimic care să arate că are vreo legătură cu crima. domnilor. Toţi cei din avion neagă că au cunoscut-o.. asta înseamnă. ne-am dus direct acasă la ea. spuse Poirot.. Am o întâlnire. Era neîncrezătoare. îmi cunoaşteţi adresa. imediat ce am aflat vestea şi am vorbit cu Scotland Yardul la telefon. mut de uimire. Elise. Toate fuseseră arse. 60 . Va trebui să descoperim care. Se ţinea de cuvânt în faţa celor care îşi respectau şi ei cuvântul faţă de ea. douăzeci şi cinci de ani. – Ce? Dar e uluitor! exclamă Japp. în cazul în care stăpânei ei avea să i se întâmple ceva. însă. Câţi ani să aibă? – Asta n-o pot afirma cu precizie. – Trebuie să vă părăsesc. – Arse? De cine? De ce? – Madame Giselle avea o servitoare de încredere.. – Doar că n-a fost în acel avion. Unul dintre ei minte. vai trebuie să fie peste o sută de mii de lire! Mamăă! – Mademoiselle Anne Morisot va fi o tânără foarte bogată. nu-i aşa.– Doamne. Putea fi suspectată că şi-a omorât mama ca să pună mâna pe avere. – Ei bine. – Vedeţi. n-ai fi zis! Staţi să văd. Cei patru rămaseră tăcuţi. Japp clătină din cap. spuse Fournier. Elise primise instrucţiuni ca. rate de schimb. Dădu ceremonios mâna cu fiecare şi părăsi apartamentul. spuse Japp. spuse francezul. Le promisese clienţilor ei că se va purta cinstit. să deschidă seiful (al cărui cifru îl cunoştea) şi să dea foc hârtiilor ce se aflau în el. Avea un seif în care îşi ţinea hârtiile. Dacă vă mai pot fi de folos cu ceva. Maître Thibault se ridică.

N-ar trebui să ai încredere în nimeni. 61 . Unul din cei doisprezece rămaşi i-a venit de hac bătrânei. absolut în nimeni. Apoi trebuie să ne ocupăm de crima propriu-zisă.. îl putem elimina pe monsieur Poirot. – Eşti o fire prea încrezătoare. În primul rând.. Probabilităţi După plecarea lui maître Thibault.. aici de faţă. asta e tot treaba dumitale. la Nisa sau Antibe. i-aş exclude pe amândoi. Unii pasageri erau englezi. E improbabil să fi împrumutat bani pe scară mare şi amândoi au referinţe excelente: sunt bărbaţi decenţi. observă Fournier. Şi acum.Deauville. Pentru început. sobri. cam peste tot. Din punctul de vedere al probabilităţii. Scoase capacul stiloului. Vara. Le Pinet. trebuie făcute cercetări la Paris. Wimereux. sunt stevarzii. alţii francezi. cei trei traseră scaunele mai aproape de masă.posibilităţile. să-ncercăm să-i dăm de capăt.. De englezi mă ocup eu.. prietene. Fournier.Capitolul VII. madame Giselle făcea o gramadă de afaceri în staţiunile balneare franceze . – Şi nu numai la Paris. – Ei bine. Asta reduce numărul la unsprezece.unsperezece călători şi doi stevarzi.chiar mai important . adică să vedem cine ar fi putut avea o poziţie propice mânuirii tubului de suflat. în total treispezece oameni. Pe aceştia din urmă am să-i dau pe mâna lui Fournier. Se ducea şi în sud. dacă vreunul din ei ar fi avut vreo legătură cu afacerea asta. Apoi. adică în compartimentul din spate . să luăm pasagerii şi să analizăm probabilităţile şi . – Şi-acum.. să ne apucăm de treabă. Poirot clătină din cap cu tristeţe. Ei bine. putem să te lăsăm dacă vrei. să se ocupe el de ei. îmi amintesc că am auzit câteva persoane de pe „Prometheus” menţionând Le Pinet. spuse Japp bine dispus. Făcu o schiţă mare a avionului şi o puse în mijlocul mesei. e o pistă. spuse Japp. Deci. – Ăsta-i un punct bun. În avion erau unsprezece pasageri. Aş fi foarte surprins.

– Şi totuşi. Cel mai tâmpit mod de a comite o crimă. acum o săptămână. Criminalul a avut un noroc drăcesc. Ştiu din experienţă că majoritatea oamenilor e oarbă ca liliecii. s-ar fi putut afla într-o astfel de poziţie care să le permită să folosească .. Criminalul ar fi trebuit să fie localizat de cinci sau şase ori.. fumând în tăcere. Ei au umblat în sus şi-n jos prin avion.deşi nu cred că un stevard ar trage o sageata otrăvită printr-un tub. părerea mea e următoarea: o afacere trebuie judecată după rezultatele ei. acelaşi lucru e valabil pentru fiecare.. asta e! rosti Japp. i-aş fi râs în nas! E o insultă. spuse gânditor francezul. vreau să spun . într-un avion plin de oameni. Avem probele medicale. A fost o nebunie. La un moment dat. cum e una la o sută. monsieur Poirot? – Mon ami. Poirot. Doar printr-o întâmplare. îl contrazise Japp. Fournier îl privi curios. da? – Fireşte. că am să investighez o crimă în care o femeie a fost omorâtă cu o săgeată otrăvită cu venin de şarpe. pare aproape un miracol..Pe de altă parte. – Miracol sau nu. arma. Poirot zâmbi. Curată nebunie.. dar habar n-avem cine a comis crima! Ăsta-i un succes! – E noroc chiar. care stătea cu ochii plecaţi. ei bine. dacă cineva mi-ar fi prezis. Poirot clătină din cap cu un aer nemulţumit. interveni cu o întrebare. discutăm despre ea. fără ca cineva să-l observe. Asta-i punctul meu de vedere. într-un fel. absolut o nebunie să comiţi o crimă în felul acesta.. Stăm toţi trei aici. Aceasta a reuşit... treaba a reuşit să treacă neobservată. din punctul de vedere al posibilităţilor.din unghiul corespunzător. – Crezi că a fost un mod prostesc de a comite o crimă. Fireşte. – Ce e în mintea dumneavoastră. suntem obligaţi să-i includem. crima asta e o insultă! Oftă adânc. a reuşit. dar există limite. – Şi totuşi. 62 .

Îţi cunosc mintea întortocheată. însă. asta-i absolut sigur. La auzul cuvântului psihologie. Se opri. – Ţine-o p-a dumitale. cât şi ca Giselle s-o fi avut cu ceva „la mână”. Japp continuă: – Ei bine. Locul numărul 16. deşi pare improbabil atât să fi împrumutat o sumă mare. – Ăsta e genul de chestii care îi plac domnului Poirot. îţi aminteşti ce am spus. personal. spuse el. şi a plecat la Le Pinet. A avut un bilet de tombolă. Şi-acum. folosirea veninului a fost o greşeală.. pare plevuşcă. Aici stătea coafeza. spuse gânditor Founier. nu-i plăcea cuvântul. Eşti de acord monsieur Poirot? – Oh. Într-o crimă e foarte important să se ţină cont de psihologia criminalului.. Asupra acestui aspect n-am nici un dubiu. Eu n-aş absolvi pe nimeni. Şi nu cred ca unei coafeze să i se fi ivit ocazia de a intra în posesia veninului.. 63 . Lovi cu creionul pe schiţă... a câştigat. Moartea a fost provocată de spinul otrăvit pe care eu însumi l-am ridicat de pe podea. – Presupun că nu te îndoieşti că crima a fost comisă în felul acesta? întrebă bănuitor Japp. Într-un fel. S-ar putea să fi fost la strâmtoare şi să fi împrumutat de la bătrână. nu prietene. Jane Grey. – Mă interesează ce ziceţi amândoi. de o persoană cu un simţ al umorului pervertit. Să începem de lângă bucătărie şi toalete. poate. – Nu. asta restrânge mult aria căutărilor. şi nici nu avea încredere în el. Totuşi. întorcându-ne la oile noastre..– E o crimă comisă. Pentru ce căutăm.. Nu se foloseşte ca fixativ sau ca cremă de faţă. Probabil doar doi oameni dintr-o sută deţin cunoştinţe despre otrava asta şi cum se procură. clătinând din cap cu uimire. cred că nici unul nu are vreo legătură cu povestea asta. Japp pufni uşor. pasagerii.. acest caz are anumite puncte. nu-i putem absolvi total pe cei doi stevarzi. Asta înseamnă că e o jucătoare.

asta-i categoria numărul 1. Japp era absorbit de propriile sale idei. Fournier îi aruncă o privire întrebătoare. Cercetarea. Veninul de şarpe . e valabil şi pentru el. – Aici e 16. – Da. Grey. – Interesant şi sugestiv. Nu cred să fi avut nici cea mai mică ocazie să-şi procure venin de şarpe. între ele. 64 . – Şi cealaltă? – Linia ştiinţifică. spuse el. mai exact . un om care cunoaşte câte ceva despre şerpi şi despre cele mai veninoase specii.– Ceea ce face ca măcar un lucru să fie foarte limpede. Plevuşcă. Iar aici e 2. Priviţi! Cei trei se aplecară asupra schiţei. Aproape acelaşi lucru. locul lui Giselle. – Eu văd treaba în felul următor. Atât motivul crimei. spuse Fournier.. 12. Posibilitatea mânuirii tubului de suflat e foarte îndoielnică. Veninul ăsta de spurcătură este o chestiune cu care se fac experienţe în laboratoarele de primă clasă. dar să continuăm. Fata asta. Am avut o discuţie cu Winterspoon.şi toţi susţin că nu s-a mişcat . Ăsta a fost al dentistului. mulţi oameni şi multe locuri. spuse Japp. Cred ca putem frumuşel s-o scoatem din cauză. spuse Poirot. Norman Gale.i-ar fi fost practic imposibil să sufle săgeata în aşa fel încât să pătrundă în gândul bătrânei. Şi-acum.e folosit în medicină câteodată. cât şi procurarea veninului par improbabile. Criminalul trebuie să intre în una din aceste două categorii: fie e un om care a hoinărit prin lume în ţinuturi sălbatice.. precum şi despre obiceiurile triburilor indigene care folosesc venin ca să-şi înlăture inamicii .veninul de cobra. locul opus. aproape inexistentă. S-au intreprins o grămadă de cercetări pe tema muşcăturii de şarpe. Dacă fata nu s-a mişcat de pe scaun . Se foloseşte cu destul succes în tratarea epilepsiei. nu se potriveşte nici uneia din categorii.

unde capeţi acces la oarecare afaceri ciudate cu otrăvuri. Pe calea asta să intre în posesia vreunei substanţe ciudate a băştinaşilor. Nu pare a avea vreun secret grav la viaţa ei. nu de vindecare. să fi tras şi să fi nimerit drept în gâtul bătrânei e ca şi cum ar fi tras după colţ. – Într-adevăr. ăsta a fost locul meu. Nu ştiu dacă trasul cu puşca îţi ajută să mânuieşti bine un tub de suflat.. îngână blând Poirot. ce anapoda sună! Nare sens. Mademoiselle Kerr. o fi având prieteni . Totuşi. din poziţia asta. ori. Va trebui să ne ocupăm puţin de ea. stomatologii.. – Onorabila Venetia Kerr. a sărit peste cal odată.. – De acord. 65 . nu avea cum să ajungă mai departe de intervalul de aici.. Să mergem mai departe. Poziţia e posibilă. – Dentistul are şi-aşa destul de furcă cu pacienţii. Totuşi. Ar fi un caz de omor. toamna. Pur şi simplu nu poţi s-o asociezi unei crime. spre spatele avionului. Scutură din cap. şi-a părăsit locul.ochi şi antrenament. cred că s-ar fi putut învârti în cercuri. – Acum să traversăm intervalul 17. Întorcându-se la locul său. Oricum. I l-am cedat uneia dintre doamne. îl scoatem şi pe el din cauză. Totuşi i-ar fi fost cam peste mână.bărbaţi .– Nu-i o injecţie pe care s-o facă. Într-adevăr. probabil. merge la vânătoare. în mod regulat.. dar. spuse rânjind Japp. Dacă Giselle şi-a întors capul să se uite puţin pe fereastră. Deci. dar doar ca să meargă la toaletă. care e în direcţia opusă. E genul de femeie care. Pentru asta ar fi fost nevoită să se ridice în picioare.. deoarece vroia să stea lângă prietena ei. spuse Fournier.care au încins mari partide de vânătoare în ţinuturi salbatice. spuse Poirot. Putea să aibă ca prieten un om de ştiinţă. spuse Founier. Venetia ar fi tras (sau să spunem sufla?) în diagonală. Însă în ceea ce priveşte posibilitatea. pare foarte puţin probabil. Ar fi putut împrumuta de la Giselle. iese din cursă. presupun că-i tot o problemă de ochi . – Iniţial. am văzut-o azi la anchetă. E un peşte mare.

la dracu. tot ce se poate. – Întâmplător. Vai. de ce creierul trebuie să fie sclavul stomacului? – Nici eu nu mă simt bine în avion.– Locul 13. spuse Fournier. Şi-apoi. pe care am să vi-l povestesc la momentul potrivit. în vârful piramidei. Nu prea e genul care să se ducă la o franţuzoaică să împrumute bani. 66 . Închise ochii şi dădu din cap explicit.. sau dacă nu la toartă. Cunosc ceva despre ea. – Foarte bine. dar nu poţi să ştii niciodată. e genul de porumbiţă care să se fi încurcat cu Giselle. spuse Japp. rosti el patetic. doctorul Bryant. să mergem mai departe! – 9 şi 10. Dar cum a făcut-o? Nici ea nu şi-a părăsit scaunul. – Şi acum. Nu m-ar mira să aibă câteva secrete de ascuns. măcar în contact cu ei. în văzul a zece oameni. pe care nu l-ar bănui nimeni. e la toartă cu cercetătorii din domeniul medicinei. – Lucrurile astea se ţin sub control. Ar fi trebuit să se suie cu genunchii pe scaun. e făcut pentru viaţă! Aici intervine teoria mea ştiinţifică. Lady Horbury. – Monsieur Hercule Poirot şi doctorul Bryant. până aici e bine. – Da. să se aplece peste spetează. Putea foarte uşor să ia un flacon pentru probe cu venin de şarpe din vreun laborator ultrautilat. anunţă Fornier cu degetul pe plan. – Chiar dacă se ţin sub control. Ce are de spus monsieur Poirot în apărarea sa? Poirot clătină cu tristeţe din cap. obiectă Poirot. – Absolut de acord. spuse Japp. ştiu că doamna în cauză a pierdut serios la masa de bacara la Le Pinet... mai ales un om ca doctorul Bryant. Nu e ca şi cum ai arunca o cutie de conserve în luncă. Oh.. Un om ca Bryant. îl aprobă Fournier. – Mon estomac. – Un punct bun pentru dumneata. un om deştept poate să subtilizeze ceva. Parc-ar fi puţin oaia neagră. Ce-i cu doctorul Bryant? Mare rechin în Harley Street. aprobă Fournier. Da.

ţinti Japp. Ceilalţi doi îl priviră întrebător. totul indică o crimă. O dată găsit. aprobă Japp. Îşi putea întoarce capul după colţul scaunului şi sufla prin tub în diagonală.. posibil ca rezultat a înţepăturii de viespe nu uitaţi. continuă Poirot. a fost o viespe. E interesant ce spui. n-a fost văzut! – Iar pentru ăsta trebuie să existe un motiv. opină Fournier. moarte naturală? Poirot tuşi. Ochii tuturor se vor aţinti îndată pe fereastră. Ai grijă dumneata să ne pomeneşti întruna de ea. Mă refer la un motiv psihologic. Dar de ce nu l-a văzut nimeni?! Dar n-am s-o iau iar de la capăt. îmi închipui. – Aşa gândeşti acum pentru că ştii că a fost o crimă. 67 . Ei bine. Bryant e clar pe lista suspecţilor. – Îmi închipui că asta a fost prima lui. – Nici n-am putea s-o uităm.. s-o numim? În definitiv. – Oricum. Un motiv care.. Fournier continuă: – Să presupunem că te afli într-un tren care trece pe lângă o casă în flăcări.. Poirot scutură din cap. s-a întâmplat ca eu să observ spinul fatal pe podea şi să-l ridic. din cât am auzit. spuse Poirot.– Singura problemă e de ce a atras atenţia asupra afacerii? De ce nu a spus că femeia a murit de infarct. iar unui bărbat îi cade batista şi se apleacă să şi-o ridice. – Bryant? – Bryant sau altul. – Exista o singură şansă ca criminalul să fi putut ridica spinul neobservat. semăna foarte bine a moarte naturală.. prietene. – Spinul urma să fie recuperat cumva. impresie. Oricine a fost. va fi pe placul lui monsieur Poirot. – Continuă.. – Hm... Dar când o femeie moare subit de atac de cord. cam riscant. Fournier nu fu de acord. cine observă gestul sau meditează asupra lui? – Asta-i drept.

– Aşa e. spuse francezul. Japp rosti numele cu o oarecare savoare. Într-un astfel de moment. prietene. – Te asigur.Daniel Michael Clancy. – Ceea ce te pune pe gânduri. 68 . spuse Japp. în speţă de veninuri. care trebuie să fi fost în stare să producă efectul deosebit care a provocat acel moment. un caz de otrăvire. 3 Referire la romanul „Cinci purceluşi” din această colecţie. cum îl numiţi. A existat un moment psihologic3. interogându-i pe stevarzi şi pe pasageri. ştie cam totul despre tuburile de sulfat. Ajung acum la locul numărul 8 .singurul pasager care a făcut-o. spuse Japp. spuse Poirot. – Adevărat. şi să-l determine pe un cercetător naiv să-l lase să se uite la un asemenea venin? Nu uitaţi că el a trecut pe lângă locul lui Giselle . un om ar putea scoate cuţitul şi înjunghia un alt om. Japp continuă: – Putea folosi tubul de foarte aproape. că n-am uitat aspectul acesta. Dacă descoperim că a existat un astfel de moment în timpul călătoriei pe „Prometheus”.. – S-ar cuveni să-l descoperim. spuse Poirot.Toţi vor avea atenţia concentrată asupra unui anumit punct. Reţineţi. fără ca cineva să-l vadă.. – După părerea mea. logica ne spune că a fost cauzat de criminal. Ce poate fi mai uşor pentru un scriitor de romane poliţiste decât să fie interesat de otrăvuri puternice.. fără să aibă nevoie de vreun „moment psihologic”. – Ei bine. – Perfect. Dar. Îmi amintesc de un caz de care m-am ocupat. îl vom nota ca pe un punct de întrebat. chiar el a spus-o. dacă a existat un asemenea moment psihologic.. Şi a avut şanse mari s-o facă. el e cel mai probabil suspect pe care îl avem. în care s-a ivit exact aceeaşi problemă. perfect.

în cazul ăsta. – Un scriitor are nevoie de idei. Dacă aceştia doi purtau o discuţie cu adevărat pasionantă pe o temă dată. tot ce s-a scris despre cazurile care s-au petrecut.. Treburile astea ajung să te obsedeze. din scoarţă-n scoarţă. Dar nu-l putem exclude. săpând şi dând la iveală tot felul de lucruri.C. să trecem la ei. 69 . spuse el. Ce ne poţi spune despre cei doi Dupont. Şi el s-a dus la toaletă.– Pură şmecherie. spuse Poirot. Şi presupun că au bătut lumea în lung şi-n lat. concentrarea asupra subiectului i-ar fi făcut orbi şi surzi la tot ce era în jurul lor.. Putea să fi avut o poziţie favorabilă din care să tragă. – Ei bine. uşor mai în faţă decât locul ocupat de Giselle. continuă Japp. cine poate fi sigur că e acelaşi cu cel cumpărat acum doi ani? Mie îmi cam miroase toată treaba asta. Ei trăiau în anii 5000 î. admise Fournier. Nu cred că-i un lucru sănătos să-ţi storci mintea invetând crime. n-avea cum să le scape.. peste interval. ar fi trebuit să se oprească chiar lângă arheologi.. prietene. e probabil. să-ţi vină idei.. eh bien. după părerea mea. – Dar nu crezi că e şi probabil? Fournier dădu din cap cu îndoială. Japp reveni la schiţă. aşa că sunt obişnuiţi cu ţinuturile sălbatice. Nu cred să fie el. Poziţia lor în avion e foarte bună. – Numărul 4 era Ryder . – Da. Japp îl privi sceptic. când a revenit la locul său. Cât despre tubul pe care l-a arătat azi. puteau foarte uşor să-şi procure venin de şarpe. Poirot clătină din cap gânditor. Fournier? – Monsieur Armand Dupont este unul dintre cei mai distinşi arheologi din Franţa. toată ziua. – Asta nu ne prea ajută. Anno Domini 1935 nu exista pentru ei.. şi să citeşti. doar că.locul chiar din faţa moartei. Aceştia l-ar fi observat. – Probabil dumneata n-ai avut de-a face cu mulţi arheologi.

– Monsieur Dupont trăieşte pentru munca lui. E un entuziast. La început, a fost negustor de antichităţi. A lăsat baltă o afacere înfloritoare ca să se dedice arheologiei. Atât el cât şi fiul său sunt devotaţi trup şi suflet profesiei lor. Mi se pare improbabil - de când cu afacerea Stavisky nu mai folosesc cuvântul imposibil - deci, imposibil să fie amestecaţi în povestea asta. – Perfect, spuse Japp. Luă foaia de hârtie pe care îşi însemnase ceva şi îşi drese glasul: – Deci, stăm în felul următor: Jane Grey. Probabilitate slabă. Posibilitate - practic nulă. Gale: Probabilitate - slabă. Posibilitate - din nou, nulă. Domnişoara Kerr: Foarte improbabil. Posibilitate - îndoielnică. Lady Horbury: Probabilitate - mare. Posibilitate - practic nulă. Monsieur Poirot - aproape sigur criminalul; singurul om de la bord care ar fi putut crea un moment psihologic. Japp râse cu poftă de propria-i glumă; Poirot zâmbi indulgent, iar Fournier un pic cu îndoială. Apoi, detectivul reluă. – Bryant. Probabilitate şi posibilitate - foarte mari. Clancy. Motiv îndoielnic; probabilitate şi posibilitate - Foarte mari. Clancy. Motiv îndoielnic; probabilitate şi posibilitate - chiar foarte mari. Ryder. Probabilitate - incertă; posibilitate - foarte slabă. Cei doi Dupont. Privitor la motiv, probabilitate slabă; în privinţa obţinerii veninului, probabilitate mare. Posibilitate - mare. Cred că e un rezultat bunicel, deocamdată. Va trebui să punem o grămadă de întrebări de rutină. Mai întâi, am să-i iau pe Clancy şi Bryant... să aflu cu ce s-au ocupat... dacă au fost strâmtoraţi cu banii cândva în trecut... dacă, în ultimul timp, au părut îngrijoraţi şi neliniştiţi... care le-au fost mişcările în ultimul an... tot soiul de chestii de felul ăsta. Voi face acelaşi lucru şi cu Ryder. Dar nu trebuie să-i neglijăm total pe ceilalţi. Am să-l pun pe Wilson să adulmece primprejur. Monsieur Fournier se va ocupa de cei doi Dupont.
70

Omul de la Sûreté dădu din cap. – N-aveţi nici o grijă, se va face. La noapte mă întorc la Paris. S-ar putea să mai aflăm câte ceva de la Elise, servitoarea lui Giselle. De asemenea, am să verific cu mare grijă mişcările bătrânei. Ar fi bine de aflat unde a fost în vara asta. Ştiu că s-a deplasat, de câteva ori, la le Pinet. Am putea obţine informaţii cu privire la contactele ei cu persoanele de naţionalitate engleză implicate în acest caz. Da, e multă treabă. Se uitară amândoi la Poirot care stătea pierdut în gânduri. – Ne vei ajuta cât de cât, monsieur Poirot? Întrebă Japp. Poirot se ridică. – Da, mi-ar plăcea să-l însoţesc pe monsieur Fournier la Paris. – Enchanté, spuse francezul. – Mă întreb ce coci, rosti Japp, uitându-se curios la Poirot. Tot timpul ăsta ai fost extrem de tăcut. Una din micile dumitale idei, aşa-i? – Câteva, câteva; dar e foarte dificil. – Să le auzim. – Lucrul care mă frământă este locul unde a fost găsit tubul. – Normal! Era cât pe ce s-o încurci. Poirot clătină din cap. – Nu la asta mă refeream. Nu mă frământă că a fost împins sub scaunul meu... ci că a fost ascuns sub un scaun. – Nu văd nimic extraordinar în asta, spuse Japp. Oricine ar fi comis crima, trebuia să scape de tub. Nu putea risca să-l ţină la el. – Evidemment. Dar poate ai observat, prietene, când cercetat avionul, că, deşi hublourile nu se pot deschide, în fiecare există un ventilator - un cerc cu găurele în geam care se poate închide sau deschide ca un evantai, rotind o plăcuţă de sticlă. Găurelele au o circumferinţă destul de mare pentru a permite trecerea tubului. Ce putea fi mai simplu decât să scape, în felul acesta, de tub? Ar fi căzut undeva jos, şi foarte slabe speranţe să fi fost găsit vreodată.
71

– Se poate găsi o explicaţie. Criminalul se temea să nu fie văzut. Dacă împingea tubul prin ventilator, se putea ca cineva să-l observe. – Înţeleg, spuse Poirot. Nu s-a temut când a dus tubul la gură şi a suflat săgeata, însă s-a temut să nu fie depistat încercând să împingă tubul prin hublou! – Sună absurd, recunosc, spuse Japp; dar, asta e! A ascuns tubul în spatele pernei unui scaun. Din asta nu putem scoate nimic. Poirot nu răspunse şi Fournier îl întrebă curios: – Aveţi vreo idee legată de asta? – Mai degrabă, o speculaţie. Cu degete absente, îndreptă o călimară nefolosită pe care mâna neliniştită a lui Japp o mutase din locul său. Apoi, înălţând capul spuse: – Apropo, ai lista amănunţită a bagajelor şi lucrurilor pasagerilor, pe care te-am rugat să mi-o faci? Capitolul VIII. Lista – Sunt om de cuvânt, spuse Japp. Rânji şi îşi duse mâna la buzunar de unde scoase o gramadă de hârtii bătute la maşină. – Uite-o. Ai totul... în cele mai mici detalii! Şi, recunosc, e aici un lucru destul de ciudat. Am să-ţi vorbesc despre el după ce termini de citit materialul. Poirot întinse foaia pe masă şi începu să citească. Fournier se ridică şi veni să citească peste umărul lui. James Ryder. Buzunare - Batistă de pânză cu monograma J. Portofel din piele de porc - şapte bancnote de 1 liră, trei cărţi de vizită. Scrisoare de la un partener George Ebermann, spunând: „Împrumutul a fost negociat cu succes... altfel eram în aer”. Scrisoare semnată Maudie, fixând o întâlnire la Trocadero, seara următoare (hârtie ieftină, scris de analfabet). Tabacheră
72

de argint. Chibrituri. Stilou. Legătură de chei. Chei yale. Mărunţiş în monede franţuzeşti şi englezeşti. Servietă - O gramadă de hârtii de afaceri privitoare la ciment. Un exemplar din „Bootless Cup” (interzis în ţara asta). O cutie cu pastile cu efect rapid împotriva răcelii. Doctorul Bryant. Buzunare - Două batiste de pânză, portofel conţinând 20 lire şi 500 franci. Mărunţiş franţuzesc şi englezesc. Agendă. Tabacheră. Brichetă. Stilou. Chei yale. Mănunchi de chei. Flaut în cutie. Cărţi - „Memoriile lui Benvenuto Cellini” şi „Les Maux de l'Oreille”. Norman Gale. Buzunare - Batistă de mătase, portofelul conţinând 1 liră şi 600 franci. Mărunţiş. Cărţi de vizită de la două firme franceze producătoare de instrumente dentale. Cutie de chibrituri Bryant & May, goală. Brichetă de argint. Pipă de măceş. Pungă de cauciuc pentru tutun. Chei yale. Servietă - Haină albă de pânză. Două oglinjoare dentale. Rulouri de vată dentală. „La vie parisienne”, „The Strand Magazine”, „The Autocar”. Armand Dupont. Buzunare - Portofel conţinând 10 lire şi 1000 franci. Ochelari în etui. Mărunţiş în monedă franceză. Batistă de bumbac. Pachet de ţigări, cutie de chibrituri. Cărţi de vizită. Scobitoare. Servietă - Manuscrisul discursului pentru Societatea Regală de Ştiinţe Asiatice. Două publicaţii germane de arheologie. Două foi cu schiţe de oale rudimentare. Tuburi scobite ornamentate (s-a spus că sunt pipe kurde originale). Tăviţă artizanală de pai. Nouă fotografii neînrămate - toate cu obiecte de olărit. Jean Dupont. Buzunare - Portofel cu 5 lire şi 300 franci. Tabacheră. Portţigaret (fildeş). Brichetă. Stilou. Două creioane. Carneţel plin cu însemnări. Scrisoare în engleză de la L. Marriner,
73

Trusă de unghii. Mic ghid de conversaţie în limba franceză. Chei.Farduri. Ghidul Bradshaw al continentului.Batistă (pătată de cerneală). Daniel Clancy. Chitanţă de hotel. Domnişoara Kerr. Flacon cu aspirine. Poşetă . Scrisoare de la „Gordon” cu antet S. Buzunare . Scrisoare semnată „Gladys”. pastă de dinţi. Revistele „Vogue” şi „Good Housekeeping”. Poşetă . Tabacheră. Mănunchi mare de chei. Neapole. Două batiste. perii. 100 franci. 10 şilingi. burete. Sticle. Pudrieră. Trei tăieturi din ziare tratând crime recente (una prin otrăvire cu arsenic şi două prin împuşcare). Un jeton de cazinou valorând 5 franci.S.Şase ilustrate cu Parisul. Creion. Două romane „Tauchnitz”. Cutie de chibrituri. săpun. Trei recipise şi patru note de plată neonorate. Briceag. Chei yale şi cheie de geamantan. Careu de cuvinte încrucişate decupat din „Times”. două batiste şi o eşarfă de mătase. Paris.Din piele şagrinată. Trusă de toaletă . Periuţă de dinţi. altul de jad). Pereche de ciorapi. Le Pinet. Două perechi de foarfeci. Minge de golf. pieptăn. Tabacheră. Buzunarul fulgarinului .Ruj de buze. Mărunţiş. Buzunarul hainei de călătorie . Două scrisori de la agenţi imobiliari cu detalii privind case de ţară. Agendă. O jumătate de carte de credit. franceză. 2 lire. Trusă de baie conţinând periuţă de dinţi. Batistă. Chitanţă de hotel. pudrieră. ruj. Cutie de chibrituri. Carnet conţinând idei de subiecte de cărţi. Cinci scrisori de la familie şi prieteni din Anglia. Recipisă de hotel. Fotografi cu doi prepelicari. Stilou (care curge). 74 . Două ţigarete (unul de fildeş. Mărunţiş în monedă italiană. Portofel. Portţigaret. Mărunţiş franţuzesc. etc. Mărunţiş. Domnişoara Grey. rezolvat pe jumătate.manuscrisul „Crimă pe Vezuviu”. Patru creioane. elveţiană şi engleză.conţinând invitaţia la prânz la un restaurant în apropiere de Tottenham Court Road. Minotaur. Portofel conţinând 4 lire şi 100 franci.

Dădu încetişor din cap. nici cum. – Lista asta pare să indice. persoana care a comis crima. Japp îl privi – Ai pretenţia că. Toată povestea asta pare o aiureală. – Îţi baţi joc de mine. Apoi le trânti pe masă şi se uită lung la Poirot. Totuşi. Un inel cu diamant. Şi totuşi. Două portţigarete. – Poate nu prea are legătură cu cazul nostru. Cinci timbre franţuzeşti. lui Fournier. Mărunţiş (franţuzesc). Japp apucă hârtiile şi le parcurse din nou.Trusă completă de machiaj. Trusă de toaletă . mă îndoiesc să fi ţinut-o nervii să ducă la bun sfârşit o treabă ca asta. – Isteţ omul nostru. monsieur Poirot? – Nu. cinstit. În timp ce Poirot ajunsese la capătul listei. dându-i-le. citind inventarul ăsta. Trei bancnote franţuzeşti de o mie. şi. nu înţeleg nici de ce.. Trusă sofisticată de manechiură (aur). Poirot reciti foile bătute la maşină.Lady Horbury. S-a gândit că nu se prea potriveşte cu restul. pudrieră. pe dracu! Pudra albă dinăuntru era cocaină. nu văd cum ar fi fost posibil s-o facă. Batistă. spuse el. Quelle idée! – Dumneata ce spui. apoi le lăsă pe masă cu un oftat. 6 lire. Japp îşi puse degetul pe ultimul cuvânt. continuă Japp. în ciuda poveştilor despre neajutorarea feminină şi aşa mai departe. Praf boric. Brichetă în etui. cu claritate. Poşetă . nu. pe parcurs ce le termina. dar să nu-mi spuneţi că o femeie care a deprins viciul cocainei are înalte precepte morale. Fournier? 75 . fard. ţi-ai făcut o idee despre cine e criminalul? – Aşa cred.Două rujuri. Cred că Excelenţa sa nar fi stat pe gânduri să obţină ceea ce dorea. Ochii lui Poirot se lărgiră un pic. Sticluţă cu eticheta (în cerneală) Praf boric.

. spuse Poirot.. N-am nici o siguranţă.. spuse el. pentru azi e de ajuns. E acolo. ça! Fournier dădu ceremonios mâna cu el. multe lucruri îmi sunt încă neclare. – Îţi doresc o seară bună şi mii de mulţumiri pentru minunata dumitale ospitalitate. Eh bien.Francezul clatină din cap. Nu credeţi că e aşa? Nu. Atunci.. nu? Ei bine. e interesant de aflat. fiecare după ideile lui. să greşesc foarte tare. – Poate sunt prost. – Gărgăuni? Ce n'est pas joli. – Nu prin ea însăşi... Să lucrăm. atunci. Indiciul e corect. văd că nu.. persoana nu. Ei bine. – Cred că baţi câmpii. însă pare să indice o direcţie greşită. spuse Fournier.. dar nu văd cum lista asta ne-ar ajuta să avansăm. doar o anumită bănuială. cum spuneai. – Să sperăm că n-o să ne omoare nimeni en route. Nu văd calea pe care s-o apuc.. sincer să fiu. mai mult ca niciodată. te întorci la Paris. e o teorie. Poirot scutură din cap. doar o teorie. Eu voi lucra la Londra. Dar luată în corelaţie cu anumite aspecte ale cazului. – Mai mult ca niciodată? Mi-ar plăcea să ştiu ce gărgăuni îţi umblă prin cap.. spuse Japp şi se ridică. Speram să găsesc pe lista asta un anumit obiect. şi cum rămâne cu al nostru monsieur Poirot? – Eu încă doresc să-l însoţesc la Paris pe monsieur Fournier. – Nu. s-ar putea să greşesc. l-am găsit. – Să-ţi auzim teoria. 76 . Oricum. dumneata Fournier. A demain. spuse Poirot. Cei doi detectivi plecară. Asta înseamnă că e mult de muncă şi. doar anumite fapte par a se impune şi a se aranja într-un tipar semnificativ. ne întâlnim mâine dimineaţă la Croydon? – Exact.

Apoi se ridică. o duse la buze ţinând-o într-o anumită direcţie. de fiecare dată. şi o dată când se întorcea de la toaletă.. chiar toţi ochii din avion păreau să se fixeze asupra lui. Da. de-a lungul călătoriei. „Mă întreb dacă s-ar putea face ceva pe linia asta. mai erau şapte sau opt călători. şi Fournier profită de ocazie ca să facă unele experienţe. Nimic nu e ca experimentul vizual. De data asta călătoreau cu zborul de 8:45. Capitolul IX. Elise Grandier Dimineaţa următoare vremea a fost atât de bună încât chiar Hercule Poirot a trebuit să admită că stomacul său nu-i dădea de furcă. aproape deloc înveselit de amuzamentul făţiş al lui Poirot. Articolul era intitulat „Doi iubitori ai soarelui. O dată o făcu aplecându-se peste colţul scaunului.Poirot rămase un timp visător. Ai jucat rolul criminalului mânuind tubul de suflat. Scoase din buzunar o bucată mică de bambus. goli scrumierele şi îndreptă scaunele.. Contesa de Horbury şi domnul Raymond Barraclough la Le Pinet”. Fournier se lăsă descurajat pe scaunul său. Poirot se uită la cele două siluete surâzătoare în costume de baie. înlătură orice urmă de dezordine. Te-a văzut toată lumea! – Nu toată lumea. prietene? Dar trebuie să recunoaşteţi că este necesar să faci experienţe. de trei ori. prinse privirea vreunui pasager ţintuindu-l cu ochii miraţi. – Te amuzi. În compartiment. s-ar putea”.. pe lângă Fournier şi Poirot. ţinându-se la braţ. 77 . – Evidemment! Îţi admir sincer scrupulozitatea. Rezultatul e foarte limpede. o dată întorcându-şi uşor capul într-o parte. La ultima încercare. Dădu foile până găsi ce căuta.. Se duse spre o masă laterală şi luă un exemplar din „Sketch”. şi.

Fournier clătină din nou din cap şi îşi ridică braţele. prietene. ar spune el. Cade pradă uşor diversiunii4. asta e metoda unui bătrân căruia i-a apus vremea”. pentru o crimă reuşită. apoi spuse încetişor. „Să stai cuminte în fotoliu şi să gândeşti. – Mă predau. Nu-ţi pot prinde raţionamentul. Fournier îl privi curios. Simt că. a existat cineva care nu te-a văzut.. deci. asta nu-i de ajuns. Va fi sarcina lor să-ţi arate ce s-a întâmplat de fapt.. Susţin. Trebuie să fii extrem de sigur că nimeni nu te va observa. depăşindu-l. în cazul de faţă..momentul psihologic! Trebuie să fi existat un moment psihologic în care ochii tuturor erau aţintiţi în altă parte. monsieur Poirot. în loc să-i deschizi larg. Dar ideile mele se canalizează într-o direcţie uşor diferită de a dumitale. că trebuie să fi fost un motiv psihologic pentru ca nimeni să nu-l fi văzut pe criminal. monsieur Poirot? Poirot ezită o clipă. Foloseşte-ţi ochii creierului.. Gata.. Însă eu spun că un ogar tânăr e adesea atât de grăbit s-o ia pe urma vânatului încât trece de el. – Prietenul nostru Giraud te-ar sfătui să nu dai importanţă divagaţiilor mele. din această colecţie. teoria mea că trebuie să fi fost condiţii excepţionale . Închide ochii. „Cască ochii şi acţionează”. spuse Fournier.. De fiecare dată. ţi-am dat un indiciu preţios. – Pentru că dumneata te iei după ce ai văzut. – Nu te înţeleg.. Nimic nu poate fi atât de înşelător ca observarea. – Sunt de acord că a fost. dar.. nu. 78 . – Nu eşti de acord cu mine. – Ceea ce e imposibil în condiţiile date. nu ai trupului. – Asupra acestui punct prietenul nostru Japp are de gând să facă cercetări amănunţite. doar evenimentele vizuale pot fi insuficiente.– Într-un fel... Lasă-ţi să funcţioneze micuţele celule cenuşii ale minţii. 4 Referire la romanul „Crimă pe terenul de golf”.

– Aşadar. un birou şi câteva scaune tapisate. 79 . peste cinci minute. descuie uşa şi intrară. îmbâcsită. la portar. spuse Fournier. în timp ce se uita în jur. – Ah. Scoase din buzunar o cheie. Numărul 3 nu se distingea cu nimic de celelalte case. dar cert e că. poate să gândească. – Da. Fournier ridică din umeri. Îşi trecu uşor mâna pe suprafaţa tăbliei. – Aici e o sonerie. Ajungând la Paris. dar nici o hârtie sau ceva de natură personală. se duseră direct în Rue Joliette. Poirot închise ochii. Poirot doar îşi aruncă privirea în treacăt. sună jos. Trase câteva sertare. apoi pe partea de dedesubt. foarte probabil. E la primul etaj. spuse el. Casa asta va avea un renume prost. o precauţie înţeleaptă. – Vezi? Nimic. lăsându-se pe spate. Se retrase bombănind în apartamentul său. – Mă tem că aici nu se află nimic care ne-ar putea ajuta. un calendar. Conţineau articole de papetărie. Biroul lui madame Giselle era o încăpere mică. Se aşeză pe un scaun şi se uită spre Fournier. nu fusese niciodată deschisă. Poirot trecu în spatele biroului. Clenţii doamnei puteau fi uneori tulburenţi. Rue Joliette era pe malul sudic al Senei. Absolut nimic.Şi. explicând că poliţia franceză încuiase şi sigilase uşa până la aflarea rezultatului anchetei engleze. Una dintre ferestre era murdară şi. avem iar poliţia! Numai necazuri. Într-un colţ se afla un seif demodat. Îi primi un bătrân care îl salută pe Fournier cu un aer acru. tocuri şi creioane. Scoase sigiliul. dormea dus. – Ne ducem la biroul lui Giselle. spuse Fournier. iar în rest. numărul 3.

– Ştii că doamna avea duşmani? întrebă tăios Fournier. Găsesc că e interesant. servitoarea. monsieur.– N-am să te jignesc. Elise Grandier era o femeie de etate medie. solidă. prietene. mademoiselle Giselle. 80 .. nu-i aşa? – Cam depăşit. Nu există absolut nici un dubiu. – E groaznic ce spuneţi. când spre Poirot. recunoscu Fournier. Cum spuneai.... l-ai fi găsit. – Nu prea era o femeie sentimentală. Ancheta.. fireşte că voi face tot ce pot ca să ajut poliţia. comentă sec Fournier. – Ah. Asta e semnificativ. – Era gol? – Da. Servitoarea de încredere. – Desigur. dacă ar fi fost ceva de găsit. Doamna otrăvită? Cine s-ar fi gândit vreodată la una ca asta? – Poate aici ne-ai putea ajuta. mademoiselle Grandier. dar nu ştiu nimic .absolut nimic. Franţuzoaica scutură din cap cu gravitate. – Monsieur Poirot şi cu mine ne-am întors azi de la Londra. cu obraji sănătoşi şi ochi ageri care alergau când spre Fournier. Se aşeză cuminte. Se uită spre seif. această servitoare de mare încredere. Sunt sigur că. monsieur Poirot? – Vreau să spun că această cameră e cu totul impersonală. printr-o cercetare atentă. nu-i aşa? – Ce înţelegi prin semnificativ. De ce să fi avut doamna duşmani? – Ei. Afurisita de servitoare distrusese totul. hai. Poirot se ridică. – Mulţumesc. – Nu-i adevărat. mademoiselle. Nu-i un model prea eficient. camera asta nu ne oferă nimic. Profesiunea de cămătar implică anumite neplăceri. – Ia loc. scundă. da. spuse Fournier.. – Hai să vedem servitoarea. rosti sec Fournier. Doamna a fost otrăvită. Trebuie s-o vedem. mai precis interogatoriile privind moartea lui madame Giselle au avut loc ieri.

Cunoşti ce mijloace folosea ca să-i constrângă? 81 . Ea personal nu avea nici o datorie. până la urmă. împrumuta. să te afunzi în datorii şi să te împrumuţi. uneori. nu puteau plăti. Niciodată.. – Uneori.. Le-a dat „Micilor surori ale săracilor” când au venit. apoi spuse: – Ai făcut afirmaţia că clienţii ei. clienţii doamnei nu erau foarte rezonabili. da. – Aşa şi trebuia. Nu ei ameninţau. E nevoie să te înglodezi în datorii. plăteau. aprinsă la faţă şi furioasă. plăteau până la urmă. doamna i-a ajutat cu bani să se ducă la un spital la ţară. Nu.. poate. Fournier aşteptă ca indignarea să i se potolească. aici greşiţi. aşa-i? O ameninţau? Servitoarea clătină din cap. se văitau. – Posibil.. de obicei. şi aştepta să i se plătească înapoi. Când nevasta lui Georges. – N-ai nici o milă pentru victime? – Victime.. În glas i se citea o anumită satisfacţie. spuse Fournier. victime... niciodată nu s-a întâmplat să rămână vreo notă de plată neonorată. Şi n-aveţi dreptate când spuneţi că doamna era dură! Doamna avea suflet bun. spuneau că nu puteau plăti . A oferit bani instituţiilor de caritate. Dumneavoastră nu înţelegeţi. Asta-i ceva cinstit. – Nu. spuse Poirot. n-o înţelegeţi deloc pe doamna. În glasul ei se distingea un viu dispreţ. să trăieşti peste mijloacele tale. Se opri. – Făceau scene. Elise Grandier ridică din umeri. Asta e treaba lor! De obicei. iar apoi să te aştepţi să rămâi şi cu banii? Asta nu e rezonabil! Doamna era întotdeauna cinstită şi dreaptă. nu. Se milogeau.. Întotdeauna achita onorabil tot ce datora.– E drept că. – Madame Giselle era o femeie dură. mademoiselle. a fost bolnavă.. acceptă Elise.toate astea. portarul. Elise vorbea iritată.. Repetă: – Dumneavoastră nu înţelegeţi.

dar era atât de încărcat cu mobilă greoaie. – I-am urmat instrucţiunile. nu mi-ai spus nimic. monsieur. spuse ea.. apoi răspunse. – Aici erau hârtiile doamnei. – Hârtiile din seiful de jos? întrebă Poirot. – Nu mi-ai spus nimic despre asta. – Da. sigilat. – Ştiu asta. în realitate. – Nu ştiu nimic. se afla un cufăr mare. 82 .. Dar hârtiile nu erau în seif. eu să-i distrug hârtiile de afaceri. dar.un plic mare. Când te-am întrebat acum trei zile. sculptată. – Aşa e. rosti tăios Fournier. totul se afla în dormitorul doamnei. – Am îndeplinit instrucţiunile doamnei. sau dacă o să se îmbolnăvească şi o să moară undeva departe de casă.. întotdeauna.Femeia ridică din umeri. – Ştiai destul ca să-i arzi hârtiile. seiful era o gogoriţă.. poate în dormitorul doamnei? Elise se gândi o clipă. Elise ridică capacul şi scoase o rochie demodată cu o jupă de mătase. rosti Poirot zâmbind. dacă vreodată avea să aibă un accident. Mi-a spus că. – Şi erau în seiful de jos? Insistenţa lui o făcu pe Elise să roşească. l-ar fi deschis până şi un amator. monsieur. Aşa e? Seiful acela era mult prea depăşit.. aşa e. Doamna le spunea. Dormitorul reprezenta o încăpere de dimensiuni mari. clienţilor ei că păstra hârtiile în seif. că abia te puteai mişca prin el. Hârtiile erau ţinute altundeva. Hârtiile ei de afaceri. păstrate într. absolut nimic. – Vrei să ne arăţi unde? Elise se ridică şi cei doi o urmară.. de modă veche. Pe partea din interior a rochiei se găsea un buzunar adânc. Într-un colţ.

înainte de a le arunca în foc. Fournier se aşeză şi scoase din buzunar un carnet.– Vă cer scuze. Se aplecă şi rosti cu tărie: – Nu. dar e păcat. nimeni nu te va condamna că ai făcut-o. mi-ai spus că nu cunoşti numele clienţilor stăpânei dumitale. Era adevărat. De aceea. Totuşi. spuse liniştitor Fournier. înainte de a le arde? Elise respira din greu. Îmi pare rău. apoi. N-am citit nimic. rosti Elise înţepată. orice informaţie pe care ai obţinut-o poate fi extrem de importantă pentru poliţie şi poate ajuta la aducerea criminalului în faţa justiţiei. Am ars plicul fără să-l desigilez. – Păcat. mademoiselle. Înţelegi.ba. spuse Fournier. puţin 83 . nu părea important. după părerea mea. Dacă e aşa. Din contră. – Când te-am chestionat prima dată. – Adevărat. chiar probabil şi foarte de înţeles . – N-am avut încotro. E posibil să fi fost omorâtă de o persoană sau persoane despre care deţinea date compromiţătoare. Aceste date se găseau în hârtiile pe care le-ai ars. Capitolul X. E posibil . Nu m-am uitat la nimic. mademoiselle. Doamna a fost omorâtă. M-aţi întrebat de hârtiile care trebuiau să fie în seif. Te-ai uitat pe hârtii. Acum vreau să mă asculţi cu atenţie. că acele hârtii nu trebuiau arse? – Am executat ordinele doamnei. Am să-ţi pun o întrebare la care să-mi răspunzi numai după ce te-ai gândit bine. monsieur. Cărţulia neagră Fournier o privi lung.. convins că femeia spune adevărul se întoarse cu un gest descurajat. spuse el. V-am spus că le-am ars. Unde anume erau păstrate hârtiile. Ai procedat cinstit. ai făcut ce-ai crezut că e mai bine.să te fi uitat prin acele hârtii. mademoiselle. monsieur. nu-ţi fie teamă să răspunzi cinstit. – Ştiu.

Apoi mi-a ordonat să sun la „Universal Airlines” şi să-i rezerv un loc pentru Anglia. gândeşte-te. vreodată..obişnuitul ei tur din septembrie. Se duceau doar la primul etaj. foarte adesea. sec.. – Acum. – Ai văzut. Totuşi.. frumoasa mea doamnă. şi. uneori. înţelegeţi. a spus ceva. trebuie să plăteşti”.mai înainte. eşti om. dar a obţinut un loc la cel de la ora 12.. ştii câte ceva despre clienţii lui madame Giselle. ah.. ceva care ne-ar putea fi cât de cât de folos? Elise se gândi câteva clipe. ca şi cum ar fi vorbit cu ea însăşi. Râde scurt. Elise. – Staţi să văd. propuse el. – A spus de ce se duce în Anglia? Era vreo urgenţă? 84 . să zicem că vine o scrisoare. pentru dimineaţa următoare.. monsieur. Le Pinet.. Spunea că afacerile îi merg strună şi turul a fost profitabil. înseamnă siguranţă. – Să vă explic. Doamna era bine dispusă. N-a discutat niciodată afacerile ei. Aşa ceva îmi zicea. Doamna îmi vorbea.. nu-mi amintesc nimic. Sau: „Ce proşti! Ce proştii să-şi închipuie că le-aş împrumuta sume mari fără să mă asigur cum trebuie! A cunoaşte.. – Nu. pe vreun client care venea acasă? – Nu... nu-i aşa? Exclami. – Dacă ne-ai putea da un exemplu. Doamna o deschide. Prin urmare. – Înainte de călătoria în Anglia. Oricum. Doamna n-a menţionat niciodată vreun nume. două săptămâni.. Cunoaşterea e putere”. veneau după lăsarea întunericului. Spune: „Te milogeşti şi scheauni. madame Giselle a fost în Paris? – S-a întors la Paris doar în după-amiaza precedentă. da. Paris-Plage şi Wimereux . la Deauville. Poirot se aplecă. comentezi. ai vorbit de milogeală şi rugăminţi de îndurare. nu prea aveam cum. – Unde fusese? – A fost plecată. Zborul de dimineaţă era complet rezervat.

Doamna nu mi-a spus nimic. Era pe vremea când doamna era tânără. E drept că doamna a avut o fiică.. dar nu sunt sigură. S-ar putea să ştie Georges. Fotografii ale rudelor doamnei Giselle. ale familiei ei. dar asta a fost demult. Fournier scoase din buzunar mai multe fotografii. – Ce anume? – Fotografii.– Oh. caut ceva ce nu văd. Avea o fiică. noi plecăm. – Eu? Ce-aş fi putut omite? Elise părea nenorocită. – A venit.. – Ei bine. – Da. – De ce? întrebă tăios Fournier. monsieur. De obicei îmi spunea cu o zi înainte. – Dar nu există nici o fotografie a fiicei? insistă Poirot. Din păcate. – Oh. monsieur.. poate nu. – Avea o fiică. Am auzit că. nu. spuse apăsat Poirot. arăta foarte 85 . aşa e.să ne spui. Scuză-mă. Georges nu are vederea prea bună. cauţi ceva? Într-adevăr. Poate a fost măritată. vreun client la ea? – Cred că da. – Nu ştiu. apoi clătină din cap. Credinţa mea e că doamna nu şi-a mai văzut fata din faşă. s-a înţeles. Fournier se ridică.absolut nimic . în seara aceea. – Atunci. spuse Poirot. – Recunoşti pe cineva? Elise se uită la ele pe rând.. Doamna călătorea foarte des în Anglia. – Nu. monsieur nu înţelege. – Aşa e. Poirot se învârtea prin cameră căutând parcă ceva. Vino. Elise clătină din cap. monsieur Poirot. – Da. pe atunci. adică numai dacă eşti sigură că n-ai omis nimic . Era singură pe lume. Elise oftă. – Doamna nu avea familie. – Atunci trebuie să încercăm la Georges.

În fiecare an îmi dădea o sumă frumuşică. Pasiunea ei erau banii. Ai vreo idee . Personal. spuse el.. – Monsieur mai doreşte să ştie ceva? – Mademoiselle Grandier.. – Ai primit o donaţie de la ea. 86 . Dar a cunoaşte e un lucru. Doamna a fost întotdeauna bună cu mine. Îi sunt foarte recunoscătoare. spuse Fournier. Trecuseră. ştii cine a omorât-o pe stăpâna dumitale? – Nu. – Bien. Când s-a făcut bine. Jur în faţa lui Dumnezeu. nu? – Foarte adevărat. Vorbea foarte repede. am fost informată... apoi coborî ochii.. pe lângă salariu. Cui să-ţi laşi banii dacă nu celui care e carne din carnea ta? Sângele apă nu se face. prietene. În drum. Cheltuia foarte puţin. iar mie alt lucru. Fournier plecă. Poirot se mai învârti un timp prin cameră. Ştiai? – Desigur. Doamna a devenit femeie de afaceri.drăguţ.doar o idee . Te cred.. iar doamna nu avea nici un prieten. a bănui e alt lucru. Întotdeauna a fost singură. – Cum doreşti. nu cred că a fost maritată. apoi se aşeză pe un scaun şi o fixă pe Elise. frumuseţea i se dusese.cine ar fi putut s-o facă? – N-am nici o idee. Poirot o cercetă cu privirea. noi plecăm. Sub privirea lui scrutătoare. – Ei bine. Nu-i plăcea luxul. franţuzoaica deveni uşor neliniştită. – Lui puteai să-i spui un lucru. drăguţă şi săracă. trebuie să schimbăm o vorbă cu bătrânul Georges. – Permite-mi să mai întârzii o clipă. ea a avut variolă. şi poveştile de dragoste. – Dar şi-a lăsat banii fetei. Cât despre doamna. Am spus deja poliţistului. spuse Poirot. cât pe ce să moară. să facă bani cât mai mulţi. şi nebuniile. E neîndoielnic că s-au făcut nişte aranjamente cu copilul.

În orice caz de natură criminală. Vreau să aflu ce e acest ceva. Oh.. Dar. Poirot continuă: – Vrei să-ţi spun ceva. nu vrei să-mi spui? Reţine.. eu nu sunt de la poliţie.. când ţi-am sugerat să-mi destăinui mie ceea ce n-ai vrut să spui poliţiei. să fi strecurat cuiva detalii referitoare la călătoria ei.– De ce spuneţi asta? De ce aş face una ca asta? – Pentru că una e să dai informaţii poliţiei. – Nu e nimic important. – Poate că nu. Chiar şi acum. Elise. ai fost încurcată. – Nu. Oricine are legătură cu o crimă. Ai răspuns evaziv. te-a întrebat dacă n-ai omis nimic să ne spui. Pieptul ei mare urca şi cobora tumultuos. există ceva. se întâmplă acelaşi fenomen. Apoi dădu din cap. Aşa e. Oricum. de a o fi omorât pe doamna? Asta-i prea de tot! E o răutate incredibilă. nimic ce nu e dovedit. Toată lumea ascunde câte ceva.. pe urmă. – Da. pe mine. şi alta e să i le dai unei persoane particulare. Eu nu suspectez. întotdeauna există ceva. – Nu. Jur că nu! Poirot o privi un timp în tăcere. Pe faţa ei apăru o expresie nehotărâtă. mademoiselle Grandier? Meseria mea mă face să nu cred nimic din ce se vorbeşte. Urmărind-o îndeaproape. Deci.ceva cu totul inofensiv.. poate chiar fără nici o legătură cu crima. da! Ascultă.cel mai adesea . pentru mine e un prezumtiv criminal. Nu te bănuiesc că ai omorât-o pe doamna. Oh. – Te cred. Eu suspectez pe oricine. Elise se repezi mânioasă: – Vreţi să spuneţi că mă suspectaţi. Cel care a omorât-o a călătorit cu ea în avion. persoana asta şi. ai căzut pe gânduri. recunoscu Elise. Totuşi. Dar dumneata puteai să-i fii complice. mai întâi. 87 . monsieur Fournier. pe cealaltă. Părea că se gândeşte. îţi voi spune ceva. Aşa e şi cu dumneata. până i se dovedeşte nevinovăţia.. Când prietenul meu. Nu de mâna ta a murit. Uneori . nu nega! Eu sunt Hercule Poirot şi eu ştiu. ascunzi ceva.

Elise! – E doar o idee.. monsieur. mă înţelegeţi. după aceea.. despre acest copil sau despre tatăl lui? – Nu. şi mai există şi un copil. vorbea despre o parte a vieţii ei care se terminase definitiv. Elise. – N-a mai vorbit. avea s-o moştenească. Fusesem înşelată. sau ceva despre el? – Nu. Nu ştiu cum ar fi vrut doamna să fac. sunt în dilemă. – Aşa e. – Ideea mea e că tatăl fetiţei era englez.. – Vorbeşte. – Ţi-a spus vârsta copilului. – Ce anume ţi-a lăsat impresia asta? – Nimic clar. Doar amărăciunea din glasul doamnei. Nu mă deranjează s-o recunosc.– Asta-i drept. cu stricteţe. spunea ea.. De când am intrat în serviciu la ea. – Perfect. la moartea mamei ei. instrucţiunile. Înţeleg că se pune problema de loialitate fşţă de stăpâna dumitale moartă. A aranjat ca fetiţa să fie crescută la o fermă de nişte oameni foarte buni şi cinstiţi. Doamna avea încredere în mine. iar economiile mele furate. dar am o idee. pentru vreun mare serviciu pe care ţi-l făcuse? – Da. nu-i aşa. monsieur. recunoscu Elise. monsieur. apoi continuă: Monsieur. e adevărat. – Eşti un bun câine de pază.. – Îi erai recunoscătoare. în problemele ei de afaceri. i-am îndeplinit. când vorbea de englezi. Fetiţa avea să fie bine îngrijită şi dată la şcoală să-şi facă o meserie. – Se zice că două minţi judecă mai bine decât una singură. Doamna a fost bună cu mine. Era mai bine aşa. 88 . Nu vrei să te consulţi cu mine? Să examinăm împreună problema? Elise părea îndoită. Atunci a menţionat că şi ea era mamă. Şi mai cred că. Ezită.. E doar o impresie. Poirot zâmbi. îi făcea plăcere ori de câte ori avea un englez la mână. De asemenea.

Şi acum. dă-mi să văd dacă e ceva în cărţulia asta care să ne ajute. Păreau 89 . Erau înregistrări trecute cu un scris înclinat. Poirot o luă şi dădu paginile. am găsit-o eu. Am pus-o bine să i-o dau doamnei. Fără celelalte documente şi dosare. a murit acum cinci ani. După plecarea ei. nu le-ai ars decât după aceea. – Ai auzit de la poliţie. ponosită.– Da. Da.. după câteva minute. monsieur. dar. ce e acel ceva pe care n-ai vrut să-l menţionezi? Elise se ridică şi părăsi camera. Şi copilul dumitale? – A murit. Urmă o pauză. dar conţine doar numere. am mutat hârtiile din cufăr.. Ezitând. am ars hârtiile. mare păcat. Înţelegeţi situaţia mea? Nu veţi informa poliţia? Aş putea avea probleme mari... – Iar acum. Cum am auzit de moartea doamnei. când se întoarce. În timp ce ei se uitau în seif.. Totuşi. Da. mademoiselle Elise. Căzuse după căpătâiul patului. toate înregistrările astea n-au nici un înţeles. – Nu cred.. În definitiv. Cu o seară înainte de a pleca în Anglia a căutat-o. cu o cărticică neagră. e păcat. îi întinse cartea lui Poirot. de fapt. dar n-a găsit-o. e agenda personală a doamnei. Nu exista nici o instrucţiune în privinţa asta. recunoscu Elise.. – Aceasta era cărţulia doamnei. monsieur. Dar n-are rost să regretăm ce-a fost şi nu văd de ce ar fi nevoie să-i comunic bunului Fournier ora exactă la care ai ars hârtiile. le-am spus că le arsesem. Îmi pare rău.. monsieur. O lua peste tot cu ea. era aproape adevărat. – Ah. dar poate fi valoroasă. – Cred că ai acţionat cu cele mai bune intenţii. dar cărţulia asta n-am ars-o. – E adevărat. Au găsit seiful gol şi le-ai spus că arseseşi hârtiile. Se întoarse. nu-i aşa? Au venit aici şi au cercetat camerele doamnei. – Când ai auzit de moartea doamnei? Elise ezită.

nu? – Aşa e. Poirot închise cartea şi o băgă în buzunar. erau înscrise date şi locuri. Savoy Hotel. Fonduri regiment. ai sunat la aeroport sau te-ai dus la birourile companiei „Universal Airlines”? – Am sunat la compania „Universal Airlines”. Legătură Stavisky. Să fi fost douăzeci de înregistrări în total. Ai făcut bine că mi-ai dat-o. – Prin urmare. Încă o întrebare. – Care e în Boulevard des Capucines. Poirot scrise numărul în carneţelul său şi. A.C. dând prieteneşte din cap. mai degrabă. GF342. Deputat francez. Poirot se ridică. precum: CX256. Doamna nu ţi-a cerut niciodată să arzi cartea asta. Fleet Street. Stat Siria. La sfârşitul cărţuliei. de acelaşi tip. Soţie de colonel. – Sunteţi foarte amabil. Pentru doamna aveau înţeles. datoria dumitale este s-o predai poliţiei. Nici una nu era completă în sine şi părea. monsieur. – Nu înseamnă nimic. Luni. 10:30. Cazinou.B. neavând nici o instrucţiune. precum: Le Pinet. spuse Elise. – Aşa e. să fie scrise pentru a-i ajuta memoriei lui Giselle. nu şi pentru un cititor de rând. sau aşa mi se pare mie. Un număr urmat de câteva detalii. Voi aranja problema cu monsieur Fournier astfel încât să n-ai neplăceri că n-ai făcut-o mai devreme. Când i-ai rezervat locul doamnei. – Mă duc după colegul meu. părăsi camera. – Poate fi valoroasă. monsieur. conştiinţa dumitale poate să doarmă liniştită. ora 5. Boulevard des Capucines 254. luminându-se la faţă. ora 11:00. 90 . mademoiselle. nu? Deci.toate de acelaşi gen.

e unu. era întuneric. – Aşa e poliţia. Dacă doamna n-ar fi fost omorâtă sus. ci adevărul. V-am repetat tot timpul . am otravit-o. aţi fi pretins ca eu. Nici dacă aş fi văzut-o la faţă pe doamna aceea. Mi-aţi aratat fotografiile alea. Georges.n-am vedere bună. Detectivul părea înfierbântat şi mânios. Americanul Fournier era adâncit în conversaţie cu bătrânul Georges. Gata! V-am spus-o de o sută de ori! – Şi nu-ţi aminteşti măcar dacă era înaltă sau scundă. strecurându-şi cu tact braţul pe după cel al prietenului său. Îţi prescriu o masă simplă. Se uită la Georges. omlette aux champignons. Pune mereu şi mereu aceeaşi întrebare. brânză de Port Salut. spuse el. Aşa e poliţia! Poirot preîntâmpină un gest mânios din partea lui Fournier. Poirot îi zâmbi încurajator bătrânului. tânără sau bătrână? Asta-i cam greu de crezut. Vorbind cu animalul ăsta. în avion probabil. mai precis? Fournier se uită la ceas. Ne cheamă stomacul.. minciuni care să le convină domnilor poliţişti! – Eu nu-ţi cer minciuni. 91 . m-aţi întrebat dacă o recunosc printre ele pe femeia aia. Da. nu m-am uitat de aproape. – Atunci nu credeţi! Ce-mi pasă? Ca să vezi ce lucru plăcut să ai de-a face cu poliţia! Mi-e ruşine. bombănea bătrânul cu glasul său răguşit. blondă sau brunetă. Ce speră? Ca mai devreme sau mai târziu să renunţi să mai spui adevărul şi să începi să le îndrugi minciuni? Fireşte.Capitolul XI. ce v-am spus e adevărul. Fournier vorbea cu un sarcasm iritat. Ce vin.. cu o seară înainte ca doamna să plece în Anglia a venit la ea o femeie. sole à la Normande. mon vieux. dar bună. şi vin roşu. – Vino. – Foarte bine. – Adevărat. n-aş mai recunoaşte-o. probabil. Să spunem.

Îi trecu bătrânului pagina ruptă din „Sketch”. ai marcat dumneata. – E natural. Poliţia? E un cuvânt care întotdeauna înspăimântă pe cei din clasa asta. Georges binevoi să chicotească răguşit şi se îndepărtă. în timp ce Fournier şi Poirot ieşeau în strada însorită. dar cel puţin un lucru ai putea să ne spui: Era şic? – Şic? întrebă Georges. În intervalul dintre omletă şi sole. că ar fi arătat bine în costumele baie. Omleta asta e delicioasă.. Aşa e peste tot.– Am înţeles. nici blondă. Noi avem resurse oficiale. Nu eşti de acord? Uite aici. Un detectiv particular culege informaţii mai mult de la martori decât poţi obţine pe cale oficială. În timpul mesei propuse de Poirot. Apoi însemnă ceva în carneţelul lui şi se uită la Poirot. în zilele noastre. – Aşa că să lucrăm. Poirot combătu acest punct.. nici slabă. un întreg sistem bine organizat la dispoziţie. O femeie încântătoare arată şi mai încântătoare în costum de baie. Asta pentru că. foarte natural. în mod amical. Fournier răsfoi cărţulia. prietene. spuse Fournier. E aproape cam acelaşi lucru cu a nu avea nimic pe tine. spuse el. spuse Poirot. în toate ţările. – De data asta. Fournier era foarte emoţionat.. – Ăştia doi arată destul de bine.. Bătrânul tresări uşor. – Ah! spuse Poirot. Şi am o mică idee.. spuse bătrânul înapoind foaia. spuse Poirot zâmbind. am descoperit efectul benefic al soarelui asupra pielii. există şi cealaltă faţetă a medaliei. deşi clar supărat pe Elise. derutat. Urmă un moment de pauză. Doamna fără nume nu era nici scundă. Era şic. nici brunetă. Le sugerează cine ştie ce. micul belgian scoase mica agendă neagră. – Ai citit-o? Da? 92 . Totuşi. nici grasă. Georges îl privi lung.. cumva. E ceva foarte convenabil. – Costum de baie? Ce-i chestia asta cu costumul de baie? – O mică idee de-a mea. – Răspund eu.

Citi din carneţelul său: CL 52. – De acord . legătură cu persoanele din avion. prietene. Englez. asta crezi. Cuvântul soţ poate avea două înţelesuri. – Cinci. Poirot lăsă cartea pe masă şi ochii celor doi bărbaţi se întâlniră. Soţie de pair englezoaică. Englez. E cât se poate de posibil să fi împrumutat bani de la Giselle. Oricare din aceste două alternative poate fi valabilă: Personal înclin spre cea de-a doua. Lady Horbury e o femeie extrem de drăguţă. fie o avea cu ceva la mână pe lady Horbury. Soţ. şi îmi închipui că şi dumneata crezi la fel. Harley Street. Atentat criminal. De regulă. – Soţie de pair englezoaică. Din toate înregistrările din cărţulia asta. spuse Poirot. Asta poate fi valabil pentru lady Horbury. Îmi dai voie? Luă agenda din mâna lui Fournier. a fost lady Horbury. Am înţeles că e o jucătoare înrăită. i-am 93 . Soţ. Insistenţa lui de a nu-şi aminti nimic pare destul de semnificativă. cu o seară înainte de crimă. Doctor. în vreun fel.– Nu. MR 24. – Deci. Minţile noastre se potrivesc de minune. – Excelent. nu-i aşa? – Da. spuse Fournier. spuse Poirot. începu Fournier. clienţii lui Giselle erau de soiul ăsta. Doar m-am uitat pe ea. XVB 724. RT 362. mai ales că aş fi gata să pariez că femeia care a vizitat-o pe Giselle. – Există anumite înregistrări. GF 45. – Precis. doar acestea cinci par să poată avea. Să le luăm pe rând. În purtarea portarului nostru e o notă de cavalerism. Fie că Giselle se aştepta ca soţul să plătească datoriile soţiei. Mai mult. Delapidare.cinci. Antichităţi imitate. ceva cu care o ameninţa c-o va dezvălui soţului. Când le fu adusă brânza.

nu? – Cum îţi spuneam. Da. Doctor.GF 45... sunt convins că deţin cluul corect care indică o persoană greşită. te-aş putea conduce şi pe dumneata pe o pistă greşită. – Un posibil indiciu pentru doctorul Bryant. – Dar nu corespunde cu ideile dumitale. deşi nu prea cred.oh. Nu prea avem nimic după care să ne ghidăm. pentru că aş putea să mă înşel. să fi împrumutat bani de la Giselle ca să acopere fraude. – Nu ne prea ajută. Englez. Fournier îl privi curios. Nu. un stomatolog sau un doctor. – Da. aste ne oferă o arie foarte largă. spuse încetişor Fournier. Cine delapidează? Un solicitant? Un funcţionar de bancă? Oricine într-o funcţie de încredere la o firmă comercială. Să continuăm cu selecţia făcută. Bâjbâi în întuneric. Atentat criminal. lady Horbury e cea care a vizitat-o pe Giselle. – N-ai vrea să mi-l spui? – Nu. foarte slabă . să mă înşel total. Iar în cazul acesta. Indiciul meu nu poate fi greşit.când i-am arătat fotografia ei în costum de baie din „Sketch”. să lucrăm fiecare conform ideilor noastre. spuse Poirot. citi Fournier. Oricum. dar nu trebuie neglijată pista asta. – Şi a mea. – Fireşte. va fi treaba inspectorului Japp. – RT 362. prietene. Pare că şi cum era foarte disperată. Foarte vag. – XVB 724 e foarte ambiguu.. – MR 24. Harley Street. şi totuşi. Greu un scriitor. îmi închipui că s-ar putea să fie adevarat. Monsieur Dupont e un arheolog de reputaţie mondială şi are un caracter integru. – Aşadar a urmărit-o de la Le Pinet la Paris.. recunoscu Poirot. citi Fournier.observat tresărirea . – Să continuăm. Şi eu sunt implicat în afaceri. Englez. Se poate să fi delapidat.. indiferent de sex 94 . Delapidare. Cât despre ultima înregistrare . Singurul reprezentant al comerţului e domnul James Ryder.. dar se poate aplica celor doi Dupont. Antichităţi imitate.

Monsieur Gilles fu foarte amabil şi politicos. în timp ce se comite o crimă! Domnul Gilles clătină cu tact din cap. – Întotdeauna a fost aşa.. Hercule Poirot. Era în toate locurile în acelaşi timp.sau profesie poate fi GF 45. dar aşa e! Şi vorbind despre asta. nu credeţi? Hercule Poirot doarme. fără ordine. Alerga de colo-colo. ce face bunul meu prieten Giraud? Ignorând cu prudenţă semnificaţia cuvintelor „despre asta”. monsieur Poirot? – Necazul e că s-a întâmplat. domnul Gilles răspunse că Giraud continua să avanseze în carieră. La Sûreté. doar cei doi Dupont se autoexclud datorită naţionalităţii lor. spuse Poirot. să răsufle şi să reflecteze5. chiar sub nasul meu. Nu se oprea. – E extrem de zelos. pe care îl cunoscuse cu câţiva ani mai înainte. – Bun. Are o energie inepuizabilă. devin o făptură fără creier. Te voi însoţi. poate. E o insultă. – La Sûreté! S-ar putea să am nişte veşti. 95 . 5 Aluzie la romanul „Crimă pe terenul de golf” din această colecţie. undeva sub nivelul mediu de inteligenţă! E deplorabil. – Şi-acum unde mergem. fără metodă. măcar o clipă. eu. Dar cât de mult influenţează aparatul digestiv delicatele circumvoluţiuni ale creierului! Când mă apucă mal de mer. După aceea. un simplu reprezentat al rasei umane. am de făcut o mică investigaţie la care. prietene? întrebă el. Se târa peste tot. De fapt. – Maşinăriile astea! Când e vreme rea nu-s deloc comode. – Sunt încântat să aud ca vă ocupaţi de cazul ăsta. Personal m-am simţit rău de câteva ori. Chemă chelnerul şi ceru nota de plată.. – S-ar zice că o armată te calcă pe stomac! spuse Poirot. ai vrea să mă ajuţi. Poirot se reîntâlni cu şeful forţelor poliţieneşti.

. Aţi pus degetul pe rană. solid. Madame Giselle a fost una din figurile bine cunoscute ale Parisului. într-un avion! Vă întreb. eu vând câte puţin din toate! Au specialităţile mele. Un negustor grec de antichităţi. Honoré.o curiozitate sud-americană . Era genul de magazin în care puteai cheltui un milion de franci pe unul ce făcea doar cincizeci de centime. a raportat vânzarea unui tub de suflat şi săgeţi. De asta l-am trimis la Croydon să ajute la rezolvarea acestui caz. Ah. Chipul melancolic al lui Fournier părea foarte emoţionat. – Cunoaşte bine engleza. Pare să vă placă.. Aş propune să-l interogăm pe acest om. – Îmi place. El aparţine noii şcoli. vânduse un tub de suflat şi săgeţi . Era pe punctul de a deveni un magazin de antichităţi de prima clasă. spuse Gilles. Un om ca Fournier e mai pe placul dumneavoastră. Te însoţeşte şi monsieur Poirot? – Dacă nu aveţi nimic împotrivă. Poate vor să intre în biroul lui? Da. spuse Poirot. Şi cât de extraordinar a murit! De o săgeată otrăvită. Existau câteva bronzuri din Luristan. asta-i mica dumneavoastră fobie. – Într-adevăr. monsieur Poirot. Specialitatea mea e Persia. Monsieur Dupont. E foarte interesant.– Ah. cu trei zile înainte de crimă. monsieur Poirot. e cu totul de partea psihologiei. – Domnii erau de la poliţie? Încântat să-i cunoască. rafturi cu mătăsuri şi broderii din multe ţări şi o grămadă de mărgele fără valoare şi obiecte ieftine egiptene. – Negreşit. îmi place. cu ochi negri. trasă printr-un tub de suflat. Văd că are noutăţi. E un caz foarte interesant. o mulţime de bijuterii de mâna a doua din India. strălucitori. Vorbea mult şi cu înflorituri. Exact. domnilor. Era frecventat mai ales de turişti americani şi de cunoscători în materie.„înţelegeţi. Magazinul domnului Zeropoulos se afla pe Rue St. e posibil să se întâmple aşa ceva?! – Exact! strigă Poirot. iată-l pe bunul nostru Fournier. stimatul monsieur Dupont 96 . Avea multă marfă de piele şi ceramică persană. Domnul Zeropoulos era un ins scund. Zeropoulos.

poate garanta pentru mine. El personal vine mereu să-mi vadă colecţia... să-mi cerceteze noile achiziţii... să-şi spună părerea asupra originalităţii unor piese îndoielnice. Ce om! Atât de învăţat! Ce ochi!! Ce simţ! Dar mă abat de la discuţie. Am colecţia mea - colecţia mea valoroasă pe care toţi cunoscătorii o ştiu - şi am, de asemenea... ei bine, domnilor, s-o spun pe şleau, fleacuri! Fleacuri străine, se înţelege, câte puţin din fiecare - din Pacificul de Sud, India, Japonia, din Borneo. Nu contează! De regulă, pentru astfel de lucruri n-am un preţ fix. Dacă cineva e interesat de un anumit lucru, estimez şi cer un preţ şi, fireşte, mă tocmesc, iar, în final, obţin doar jumătate. Chiar şi atunci, recunosc, profitul e bun! De obicei, astfel de articole le cumpăr de la marinari pe un preţ de nimic. Domnul Zeropolus îşi trase răsuflarea şi continuă fericit, încântat de el însuşi, de importanţa şi locvacitatea sa. – Acest tub cu săgeţi îl aveam de mult timp - de doi ani, poate. Era pe tava de acolo, lângă un lanţ de aramă şi o perucă roşie indiană, şi câţiva idoli de lemn şi nişte mărgele de jad. Nimeni nu l-a remarcat, nimeni nu l-a băgat în seamă până a venit americanul şi m-a întrebat ce e asta. – American? întrebă repede Fournier. – Da, da, american... american sadea. Nici măcar soiul cel mai bun de american... genul care nu cunoaşte nimic despre nimic, ci vrea doar o curiozitate ca s-o ducă acasă. Unul din cei care-i îmbogăţesc pe vânzătorii egipteni de mărgele, cumpărând cei mai reuşiţi scarabei fabricaţi în Ceho-Slovacia. Ei bine, l-am cântărit repede, i-am vorbit despre obiceiurile anumitor triburi, despre otrăvurile mortale pe care le folosesc. I-am explicat că un lucru ca ăsta neobişnuit foarte rar ajunge pe piaţă. M-a întrebat preţul şi i l-am spus. E preţul meu pentru americani, nu chiar atât de mare ca cele dinainte (Vai, au avut o depresiune pe-acolo). Au aşteptat să se căsătorească, dar mi-a plătit direct cât i-am cerut. Eram stupefiat. Păcat, puteam să-i cer mai mult! I-am dat tubul de suflat şi săgeţile într-un pachet şi a plecat. Se terminase. Dar,
97

după aceea, când am citit în ziar despre crima asta uimitoare, m-am gândit... da, m-am gândit mult şi am luat legătura cu poliţia. – Vă suntem foarte îndatoraţi, domnule Zeropoulos, spuse politicos Fournier. Credeţi că aţi putea identifica acel tub şi o săgeată? În clipa de faţă, sunt la Londra, înţelegeţi, dar vi se poate da ocazia să le identificaţi. – Tubul era cam atât de lung, domnul Zeropoulos indică o lungime pe tejghea, şi atât de gros... vedeţi, ca tocul meu. De culoare deschisă. Erau patru săgeţi - spini cu vârful lung, uşor pătaţi la vârf, cu un mic ghemotoc de mătase roşie. – Mătase roşie? întrebă apăsat Fournier. – Da, domnule. Ca cireaşa... oarecum decolorată. – E ciudat, spuse Fournier. Sunteţi sigur că nu era mătase galben cu negru? – Galben cu negru? Nu, domnule. Fournier se uită la Poirot. Pe chipul omuleţului se lăfăia un ciudat zâmbet satisfăcut. Fournier se întrebă de ce. Din cauză că Zeropoulos minţea, sau dintr-un alt motiv? Fourniér rosti cu îndoială: – S-ar putea ca acest tub şi săgeţile să nu aibă nici o legătură cu cazul nostru. Totuşi, există o şansă la o mie. Aş vrea o descriere cât mai amănunţită a acelui american. Zeropoulos îşi întinse braţele. – Era chiar american. Vorbea pe nas. Nu ştia franţuzeşte. Mesteca gumă. Avea ochelari cu rame de bagà. Era înalt şi cred că nu prea bătrân. – Blond sau brunet? – N-aş putea spune. Avea pălărie. – L-aţi recunoaşte dacă l-aţi revedea? – Nu ştiu. Aţâţi americani trec pe aici. Nu se remarca prin nimic în mod special. Fournier îi arătă fotografiile dar fără rezultat. Nici unul din ei, credea domnul Zeropoulos, nu era omul.
98

– Probabil o pistă greşită, spuse Fournier, în timp ce părăseau magazinul. – Da, e posibil, aprobă Poirot, dar nu cred. Etichetele cu preţurile erau de aceeaşi formă şi există câteva puncte interesante legate de povestea şi de remarcile domnului Zeropoulos. Şi acum, pentru că am fost pe o pistă falsă, îndatorează-mă, prietene, şi vino cu mine pe alta. – Încotro? – În Boulevard des Capucines. – Să vedem, adică la...? – Birourile companiei „Universal Airlines”. – Fireşte. Dar noi am făcut deja cercetări acolo. Nu ne-au putut spune nimic interesant. Poirot îl bătu cu blândeţe pe umăr. – Ah, dar vezi, răspunsul depinde de întrebare. N-aţi ştiut ce să întrebaţi. – Şi dumneata? – Ei bine, am o mică idee. Nu mai vru să spună nimic şi în curând ajunseră în Boulevard des Capucines. Biroul companiei „Universal Airlines” era foarte mic. Înăuntru se aflau un bărbat brunet cu o ţinută corectă, care stătea în spatele unui ghişeu bine lustruit, şi un băiat în jur de cinsprezece ani aşezat la o maşină de scris. La propunerea lui Poirot băiatul fu expediat în colţul cel mai îndepărtat. – Ceea ce am de spus e foarte confidenţial, explică el. Jules Perrot, căci acesta era numele cu care se recomandase funcţionarul, după ce Fournier îi arătase legitimaţia, păru plăcut impresionat. – Da, domnilor? – E în legătură cu omorârea lui madame Giselle. – Ah, da, înţeleg. Cred că am răspuns deja la câteva întrebări pe tema asta. – Sigur, sigur. Dar e nevoie să avem faptele foarte exact. Şi acum, când şi-a primit locul madame Giselle?
99

– Cred că lucru ăsta a fost deja stabilit. Şi-a rezervat locul prin telefon pe data de 17. – Era pentru zborul de a doua zi, de la ora 12? – Da monsieur. – Dar eu am înţeles de la servitoarea ei că doamna a rezervat un loc pentru zborul de la 8:45 a.m. – Nu, nu... cel puţin aşa s-a întâmplat să fie. Servitoarea doamnei a cerut pentru zborul de la 8:45, dar toate locurile erau deja rezervate, aşa că i-am dat unul pentru zborul de la 12. – Ah, înţeleg, înţeleg. – Da, monsieur. – Înţeleg... totuşi, e curios... foarte curios. Funcţionarul îl privi întrebător. – Un prieten de-al meu a trebuit să plece de urgenţă în Anglia, a luat avionul de la 8:45 din dimineaţa aceea, iar acesta era jumătate gol. Perrot răsfoi nişte hârtii. Îşi suflă nasul. – S-ar putea ca prietenul dumneavoastră să fi încurcat ziua. O fi fost cu o zi mai înainte, sau cu una după... – Deloc. A fost chiar în ziua crimei. Pentru că prietenul meu spunea că, dacă-ar fi pierdut avionul, cum aproape că era s-o facă, ar fi fost unul din pasagerii de pe „Prometheus”. – Ah, într-adevăr. Da, foarte curios. Fireşte, uneori lumea nu ajunge la timp şi atunci, natural, există locuri libere... iar câteodată există şi greşeli. Trebuie să iau legătura cu Le Bourget; nu întotdeauna sunt atenţi... Privirea pe jumătate întrebătoare a lui Poirot părea să-l tulbure pe Jules Perrot. Se opri. Pe frunte îi apăru o mică broboană de transpiraţie. – Două explicaţii foarte posibile, spuse Poirot, totuşi am impresia că nici una nu e cea adevărată. Nu credeţi c-ar fi bine să lămurim definitiv problema? – Nu vă înţeleg. – Ei hai, hai, mă înţelegeţi perfect. Acesta e un caz de crimă - de crimă, monsieur Perrot. Reţineţi, vă rog. Dacă ne tăinuiţi
100

s-ar putea să aveţi probleme serioase. alături de cel pe care urma să i-l păstrez lui madame Giselle..... alături. – Cât şi cine? – Ci-cinci mii de franci. A pretins că ştie că şi ea mergea a doua zi în Anglia. – Era înalt... – El şi-a rezervat un loc? – Da..aşa m-am întrebat. rosti Poirot pe un ton autoritar.. monsieur locul numărul 1. Tot ce trebuia să fac era să-i spun că zborul de la 8:45 era ocupat şi să-i dau locul numărul 2 de pe „Prometheus”. cu umerii încovoiaţi. dar vroia ca întâlnirea lor să nu fie premeditată. – Da.... – Descrie-ni-l. Cu cât aţi fost plătit şi cine v-a plătit? – N-am vrut să fac nici un rău.. Eu. domnul acela era american.o informaţie. n-am văzut nimic rău în asta. Jules Perrot începu să vorbească repede. Vroia să negocieze un împrumut de la.. – N-am vrut să fac rău. domnilor. Mâinile îi tremurau. Aşa sunt americanii. – Americanii? întrebă repede Fournier. Zicea că aşa avea mai multe şanse. Vrem informaţii exacte. păr cărunt... nici prin cap nu mi-a trecut.. Spune-ne ce s-a întâmplat exact. habar n-aveam. 101 . – Te va distruge dacă nu vorbeşti. Gura i se deschise. Acum ştim ce-a fost mai rău. Jules Perrot îl privi lung. chiar foarte serioase. de la madame Giselle. în mici salturi. asta mă va distruge. Poliţia nu glumeşte cu aşa ceva. Silas Harper. Cu transpiraţia curgându-i pe frunte. Obstrucţionaţi justiţia. fac afaceri pe căi necondiţionale.. pe onoarea mea! A venit un bărbat şi a spus că pleacă în Anglia a doua zi... Nu-l mai văzusem pe bărbatul ăla.. Jur. Care ar fi fost diferenţa? ... – Pe ce nume? – Silas. – Haideţi. ochelari cu ramă de bagà şi o bărbuţă de ţap...

cineva care călătorea deja cu „Prometheus”. Acum e un bărbat. E atât de uşor să fii american.. Una din dimineaţa asta. Dar cineva vroia ca ea să meargă cu cel de 12. A doua propoziţie a fost rostită de Elise. se părea că suntem pe urma unei femei.. Se opri şi se uită la Poirot. sau o minciună intenţionată? M-am fixat la asta din urmă. – Am văzut din ziare că nu exista nimeni cu numele ăsta. lăsându-l pe Perrot privind în urma lor cu o faţă înspăimântată. Pe trotuar.. cazul devine tot mai uimitor. De aceea m-am gândit că nu e nevoie să menţionez problema. Cele două propoziţii se contraziceau. o bărbuţă.. El şi Poirot părăsiră biroul. La început.– N-a călătorit nimeni cu acest nume şi nimeni n-a ocupat locul numărul 1. când a spus că a sunat la „Universal Airlines” şi i s-a răspuns că zborul de dimineaţă era complet rezervat. spuse el. ochelari cu ramă de bagà . spuse el.aşa că era limpede că avea obiceiul să meargă cu avionul de 8:45. – Dumneata ai tăinuit o informaţie preţioasă. Am avut dreptate. Fournier îi aruncă o privire rece. Poirot scutură blând din cap. – Cu fiecare clipă... la Paris! Un glas nazal. Fournier îşi scoase pălăria şi se înclină... De ce a spus funcţionarul că zborul de dimineaţă era ocupat? O greşeală.. – Da.. monsieur Poirot.. gumă de mestecat. într-un avion aproape gol. Asta e o problemă foarte serioasă.. Din moment ce omul acela n-a fost în avion. prietene. Mi-am amintit că stevardul de pe „Prometheus” a declarat că o mai văzuse pe madame Giselle pe cursa de dimineaţă ...toate atributele unui american sadea. când l-am auzit pe un bărbat spunând că a călătorit. în dimineaţa crimei... strigă Fournier... 102 . Americanul ăsta. – Felicitări. aici. Cum ţi-a venit ideea asta? – Două propoziţii separate. Acesta dădu blând din cap.

– La ce te uiţi? – La o contesă în costum de baie. cu ferestrele spre sud. înalt: „Intră”. Părea exact ce era . prietene. Era un splendid dormitor. îl puse deoparte. părăsi sufrageria. spuse Hercule Poirot.. foarte loial şi extrem de încăpăţânat. o faţă îngustă şi bărbie lungă. Îşi luă farfuria încărcată şi se întoarse la masă.Scoase din buzunar foaia ruptă din „Sketch”. deschise un ziar. încruntându-se. dar să joci un rol ca ăsta. apoi. spaţios. Cicely deschidea scrisori. de tip Elisabetan. Dinăuntru se auzi un glas limpede. – N-am spus niciodată că ţine. Capitolul XII. A fost în lumea teatrului. dând uşor din cap. n-ar putea întruchipa rolul unui american înalt. La un moment dat.. uşor pedant. nici nu se pune în discuţie! Nu. cu buclele aurii încadrându-i faţa. încântătoare.tipul de bărbat sportiv. Şi totuşi se uita cu atenţie la pagina imprimată. Servitoarea ei se învârtea prin cameră. de-o inteligenţă comună. Lordul Horbury intră. – Crezi că. Rămase indecis o clipă. Stephen Horbury avea douăzeci şi şapte de ani.. Bătu la o uşă şi aşteptă. Pe masa de lângă ea. Cicely Horbury era în pat. zăcea o tavă cu ceea ce rămăsese din sucul de portocale şi din cafea. fragilă.. un pat masiv de stejar sculptat. La Horbury Chase Lordul Horbury stătea în faţa bufetului şi se servea distrat cu rinichi. ideea asta nu ţine. bău puţină cafea şi se ridică.? Dar nu. dar imediat. Împinse în lături farfuria pe jumătate plină. Era foarte frumoasă în neglijeul de şifon roz. Era bun la suflet. ea e mică. 103 . adus de umeri. da. traversă holul larg şi urcă la etaj.

nu? Lady Horbury spuse: – Doamne. motive.. Stephen? El răspunse scurt: – As vrea să-ţi vorbesc între patru ochi. Ieşi! Franţuzoaica îngână. Cicely ce se ascunde în spatele ideii de-a veni aici? Lady Horbury ridică din frumoşii săi umeri. de ce nu? – De ce nu? Mi se pare că există multe motive. şi părăsi încăperea. – Madeleine. Ce-i cu revenirea asta bruscă? Cicely ridică iar din umeri. foarte generoasă. Îţi aminteşti că am căzut de acord că.. lasă astea. Lordul Horbury aşteptă până văzu uşa închisă şi apoi rosti: – Aş vrea să ştiu. Acum era sănătos. trei ani. – Da. trase curioasă cu ochiul la lordul Horbury. Între anumite limite. Très bien.. cu pasiune. e mai bine. Trecuse timp. Soţia sa murmură: – Oh. – M-am gândit că..Orice bărbat confruntat cu atâta frumuseţe ar fi fost scuzat pentru respiraţia devenită brusc mai accelerată. – În definitiv. – Presupun ca te referi la bani. de ea. aveai să-ţi duci propria-ţi viaţă.. Lady Horbury rosti oarecum surprinsă: – Ce-i. de când frumuseţea tulburătoare a lui Cecily înfierbântase simţurile tânărului. Fusese îndrăgostit nebuneşte. când din cauza ta şi a extravaganţelor tale prosteşti Horbury e ipotecat? 104 . Fusese nebun. dar pe lordul Horbury tabloul fermecător al soţiei sale nu-l afectă câtuşi de puţin. totul se sfârşise. ar fi foarte bine să renunţăm la farsa asta a traiului în comun. motive.. cât te urăsc! eşti cel mai meschin bărbat din lume! – Meschin? Spui meschin. Acum. Urma să ai casa de la Londra şi o alocaţie generoasă. milady. aşa cum stau lucrurile între noi.

– Da.. – E nevoie să intrăm în toate astea? – Prin tine vorbesc Dumnezeu şi vechea şcoală. M-am însurat cu tine. ai împrumutat de la cămătăreasa aia franţuzoiacă? – Care? Nu ştiu la ce te referi.. Ce idee! 105 . Am plătit de două ori. – Mai bine. ce să mai discutăm! Vreau să ştiu. apoi întrebă tăios: Cicely. Mă refer la femeia care a fost omorâtă în avion... Pasiunea ta nesăţioasă pentru jocurile de noroc. rosti înţepată: – M-am gândit că e bine. ei bine. când le povestesc ce debitezi.. Dacă-ţi aminteşti. Ai împrumutat bani de la ea? – Nu. Doamne. – N-au decât. – E puţin cam târziu. Ai urât întotdeauna locul ăsta. Cicely Horbury. cu un aer triumfător. Horbury. ce viaţă pentru o femeie! – Unor femei le place.. care-i pe jumătate iapă.– Horbury. spuse Cecily. Ţi-ar plăcea să scapi de mine. dar nu poţi.. Dar totul are o limită. deocamdată. însă. ce te-a împins să vii la Horbury. doar asta te interesează! Cai şi vânători şi recolte şi fermieri plicticoşi. femei ca Venetia Kerr. avionul cu care ai venit... – Şi nu poţi să scapi. nu-i aşa? Majoritatea prietenilor mei se topesc de râs. Spuse: – Ai anunţat în ziare că nu vei fi responsabil de datoriile mele. – Ba ştii foarte bine. deocamdată? Repetă gânditor cuvintele. Trebuia să te fi însurat cu o femeie ca ea. Lordul Horbury se îndreptă spre fereastră. Asta-i o purtare de gentelman? – Regret că a trebuit să fac ăsta.. te-am avertizat. Să revenim la subiectul nostru .. te-ai plictisit de moarte aici.ce motiv ai avut să vii aici? Dar soţia lui evită subiectul. Râse răutăcios. fireşte că nu..

îl dispreţuieşti. de generaţii. Adu-ţi aminte că afacerea nu s-a terminat încă. Nu pot s-o sufăr? O urăsc? Da. – N-am depus mărturie în blestematul ăla de tribunal şi am spus că n-am auzit niciodată de femeia aia? – Nu cred să valoreze prea mult. fu de acord Stephen. Ce ciudată e viaţa! Când am vazut-o 106 . M-aş bucura dacă mâine ar muri? Dumnezeule. Dar. Nu crezi un cuvânt din ce spun. Poliţia din două ţări se ocupă de caz. Dacă într-adevăr ai avut de-a face cu această Giselle. Cecily. Ar trebui să cerem sfatul lui Floulkes în problema asta. Dacă femeia aia ţi-a împrumutat bani. Dacă există ceva care să facă legătura între tine şi ea. în plin avion. Mă urăşti. aşa demodat cum mă crezi. O venă i se zbătea la tâmplă. părăsi camera. asta e! Întorcându-se brusc pe călcâie. Cecily se ridică mânioasă în capul oaselor. da! Mă simt ca un om ieşit din închisoare. – Care situaţie? Nu există nici o situaţie. E condamnabil. E sigur că femeia trebuie să fi lăsat urme ale afacerilor ei. nu fi prostuţă. răspunse sec soţul ei. E doar o problemă de timp ca să descopere adevărul. ar trebui să fim pregătiţi. fi sigură că poliţia va afla. avocaţii familiei Horbury).– Ei hai. e foarte adevărat. probabil... Dar vreau să-ţi dai seama de situaţia ta.. un sentiment depăşit pe care. De ce te prefaci? – Nu exagerezi un pic? În tot cazul. gândurile i se succedau rapid. m-am ridicat în picioare şi. – Poate crezi că eu am omorât-o. Te-ai bucura dacă mâine aş muri. Ancheta a stabilit verdictul de crimă cu premeditare comisă de o persoană sau persoane necunoscute. ar fi mai bine să-mi spui. Floulkes. ţin la numele familiei mele. am suflat cu săgeţi înspre ea. Nici că se poate nebunie mai mare! – Toată treaba pare nebunească. (Floulkes. Şi de unde grija asta bruscă pentru mine? Nu-ţi pasă câtuşi de ce mi se întâmplă. Wilbraham şi Floulkes erau. Prin cap. Nu mă poţi suferi..

schimbă o vorbă cu grădinarul. Cecily e aici. Între ei se lăsă tăcerea. când o întâlni pe Venetia Kerr pe calul său roib. Apoi. apoi Stephen spuse: – Apropo. zicându-i căţea. cu Betsy pe urmele lui. Hoinăreala aceasta fără scop de-a lungul domeniului începu treptat să-i calmeze nervii. nu-i aşa? – Grozav. cap-sec. valorează aproape cât toate femeile laolaltă pe care le-am cunoscut”. Stephen spuse: 107 . vicioasă.. O căţea ca tine. – Bună... nebun de-a binelea.. – Da. ce copil adorabil părea! Atât de blondă şi atât de fermecătoare. era ce este şi acum vulgară. merge frumos. Fluieră şi un prepelicar veni în fugă. Spuse.prima dată în „Fă-o acum”. părăsi casa însoţită de câine. la Horbury? Era împotriva bunelor maniere ale Veneţiei să-şi arate surpriza. Betsy. – Unde-ai fost? Ai ieşit pe iapa ta? – Da. S-a întors noaptea trecută. Tânăr prost! Eram nebun după ea. Venetia. Lordul Horbury o privi cu admiraţie. uitându-se în sus la el cu ochi în care se citea adoraţia. Acum nici măcar nu-i mai văd frumuseţea.. apoi se duse la casa fermierului şi stătu la taifas cu nevasta acestuia. Gândi: „Ciudat termen de a insulta o femeie. Stephen. Îndesându-şi pe cap o pălărie veche de pescar. Părea ce-i mai frumos şi mai dulce pe lume şi. Venetia arăta cel mai bine pe cal. în tot acel timp. Mergea de-a lungul potecii înguste. – Bună. simpatie şi un ciudat sentiment de intimitate. – Aici.. clăpăuge: „Buna mea Betsy”. dispreţuitoare. Ai văzut calul meu de doi ani pe care l-am cumpărat la târgul din Chattisley? Vorbiră un timp despre cai. mângâidu-i urechile lungi. dar nu şi-o putu reţine. Mângâie gâtul ogarului său favorit. ce copilă.

N-am auzit încă bârfele din Le Pinet.. – Atunci e în regulă. Se opri o clipă. nu uita. Cicely a avut vreo legătură cu femeia aceea? Venetia răspunse încetişor. apoi continuă calmă: E vorba de Cicely. – Fireşte că poţi. iar eu aş fi văzut-o pe ea. nu m-ar surprinde. Cum. Procurorul s-a purtat foarte decent. – Nu ştiu. Oricum. – Nu. Râse şi Stephen. tu ai vreo idee cine a făcut-o? Venetia Kerr clătină uşurel din cap. – Venetia. Stephen biciuia absent tufişul. Stephen dădu gânditor din cap. dar ea sesiză nota de uşurare din glasul lui.. Îţi aminteşti orele alea cumplite de dans pe care le făceam când eram copii? – Cum să nu! Simt că pot vorbi deschis cu tine. Îşi alungă gândurile.. cum. vreo idee. Venetia. vreau să spun. nu-i aşa. da. dar nici catastrofal n-a fost.. – Hm.. Vru să pară o glumă. sincer. căutând cum să exprime mai bine şi mai cu tact ceea ce vroia să spună.. a mers? Venetia reflectă o clipă. noi ne cunoaştem de mult timp. nimeni nu a spus cine ştie ce. el crezuse. Venetia.– Tu ai fost la anchetă. Venetia.. ăă. – Ei bine. Ea m-ar fi văzut pe mine. n-am fost nici eu. În cele din urmă apelă la un râs scurt. Ascultă. – Trebuie să fi fost destul de neplăcut pentru tine. – Tu ce crezi? – Ei bine. spuse el vesel.. nici Cecily. Aşadar. reveni Stephen. Ezită. dacă mă înţelegi. – Poliţia n-a dat nimic la iveală? – Nu. Eu am fost în sudul Franţei. Asta ştiu precis.... nu? – Da. – Nu pot spune că m-am distrat. Venetia rosti blând: 108 . – Ascultă..

.. Şi Stephen ţinuse la ea. Cu glas tare. divorţ? – O afacere zgomotoasă. Toate lucrurile pe care Cecily nu putuse să le împartă niciodată cu el.... nu e nimic de făcut? Stephen clătină din cap. daca ai avea ocazia? – Sigur c-aş divorţa. 109 . Tăcură amândoi.. Dar ştie să se ferească”. – Presupun că ştie asta. Pe ochi i se puse un fel de ceaţă..– De ce îţi faci probleme? Voi trăiţi aproape despărţiţi. Venetia gândi: „E imorală ca o pisică. răspunse el întunecat... dacă ţii la mine. e şi treaba mea. O întrerupse cu sălbăticie: – Dumnezeule. Prin faţa ochilor lui trecură tablouri încântătoare: partide de vânătoare. chiar de când urmau cursurile de dans şi se jucau cu cuburile şi căutau cuiburi de păsări. Apoi spuse: – Dacă aş fi liber. dar nu într-atât încât să-l oprească să se îndrăgostească nebuneşte.. nu a ta.. nu-i aşa? Afacerea asta e treaba ei. O cunosc prea bine. pe care niciodată nu i le dăduse.... vrei să spui? Mă îndoiesc că ea ar fi de acord. Venetia. – Nu poţi accepta un. Stephen! Întotdeauna îl iubise pe Stephen. ăă. spuse gânditoare Venetia. cu disperare. copii. lipsit de emoţie: – Stephen.. te-ai căsătorit cu mine? Privind fix între urechile calului. crezi ca te-aş lăsa să faci una ca asta? – Nu mi-ar păsa. – Da. – Ai divorţa de ea. ceai şi brioşe. de o coristă calculată şi şmecheră ca o pisică. Ce-ai zice să fugim împreună? Cecily va trebui atunci să-ţi acorde divorţul. Stephen spuse: – Am duce o viaţă minunată împreună.. Venetia răspunse pe un ton care vroia să pară lipsit de emoţie: – Cred că da. cu glasul plat. Apoi o auzi vorbind pe Venetia... mirosul pământului reavăn şi al frunzelor. – Atâta timp cât e soţia mea. zise: – Deci..

„La Antoine's” În dimineaţa de după anchetă. La anchetă se spunea că e detectiv. Cu glas tare spuse: – Ei bine. Stephen. Jane se prezentă la „Antoine's” cu o stare de spirit cam neliniştită. E plin de prejudecăţi. Dând colţul potecii. nu mi-ar plăcea”. în timp ce-i mulţumea. să vorbească o engleză stricată. Venetia gândi: „Asta e! Păcat. Abia când ajunse acasă îşi aminti brusc. Dacă ar fi altfel. în timp ce cealaltă rămăsese ancorată la Stephen. Un bărbat ce venea pe cărare o ridică şi i-o înmână cu o plecăciune exăgerată. o dată intrat pe uşa salonului său de coafură din Brunton Street.– Mie. Pentru Antoine devenise o a doua natură ca. Vorbea hotărât. Îşi atinse blând calul cu călcâiul. După 110 . O gratulă pe Jane cu epitetul „complet imbécile”. Cel care era cunoscut ca domnul Antoine. dar e un scump. O parte din mintea ei cercetă cunoştinţele pe care le făcuse în zilele de vară la Juan Ies Pins. cu pretenţia de a fi de naţionalitate străină după mama sa evreică. dar al cărui nume adevărat era Andrew Leech. Şi un alt gând se impuse cu duritate: „Dar ce caută aici?” Capitolul XIII. Ce-i venise să călătorească cu avionul? Ce idee! Escapada ei avea să atragă infinite neplăceri asupra stabilimentului său. „Un străin” gândi ea. şi acea privire cuprindea toate sentimentele pe care le evitaseră să şi le spună prin cuvinte. o întâmpină încruntat. trebuie să plec. Veneţiei îi căzu biciuşca. da. În timp ce se întoarse să-şi fluture mâna a rămas bun ochii lor se întâlniră. „Faţa lui mi se pare cunoscută”. „Omuleţul care mi-a cedat locul în avion.

– Ce drăguţ. – Nu fi amărâtă.. spunându-i unei prietene: – Dragă. cu interes. prietena plictisită renunţă să mai răsfoiască leneş revista şi o supuse pe Jane unei cercetări minuţioase. răspunse indiferentă: – Crezi. N-aţi mai venit de mult pe aici. ca să puteţi fi gata pentru monsieur Henri. – Antibe. Părerea mea e că n-o să sară de unde se aşteaptă el. dragă. probabil aţi fost în străinătate. în relaţia cu clientela. în dimineaţa asta. nu aţi luat cu dumneavoastră dulceaţa de pechinez? Să vă şamponez.. faţa mea arată de-a dreptul înspăimântător. Să vedem. avea o voce răguşită şi glumeaţă. În momentul următor glasul lui Gladys avea iar nota aceea slabă. – Bună dimineaţa. Jane tocmai intra în cabina alăturată unde o femeie cu părul vopsit cu henna se cerceta în oglindă. îi permise să plece.. doamnă. lua-o-ar dracu! Cred că e plină de draci. îndepărtată. îi spuse lui Jane. doamnelor. spuse femeia cu părul vopsit privind-o. Sper că nu şi-a adus javra cu ea. ca venind de departe. Gladys. care răsfoia plictisită un număr vechi de trei săptămâni din „Sketch”. Prietena. Jane recepţionă semnul prietenesc . în particular. spuse Jane cu volubilitate profesională şi cu acea deprindere mecanică ce nu-i cerea absolut nici un efort. dragă. sau azi doriţi şi un vopsit? 111 . scumpo? Mie mi se pare că e ca de obicei. cu un glas istovit.din ochi al prietenei sale. Gladys era o blondă eterică cu o ţinută semeaţă şi. – Bună dimineaţa. la rândul ei. îmi vine bătrâna diavoliţă. Bruta bătrână stă la pândă să vadă de unde sare pisica.ce-şi vărsă tot of-ul asupra ei. La intrarea lui Jane. şamponat şi coafat.. Sunt sigură. ca de obicei. răspunse Jane cu fals entuziasm. Fată dragă. Apoi spuse: – Da.

e adevărat. Cum arăta bătrâna? Era adevărat că doi detectivi francezi se găseau la bord şi că treaba asta avea legătură cu scandalurile din guvernul francez? Lady Horbury fusese în avion? Arăta într-adevăr atât de bine precum se auzea? Cine credea ea. 112 . Cerule. m-aş duce şi eu acolo.Îndreptându-şi pe moment cercetarea. e tinerică. o să-ţi povestească totul. – Spuneţi-mi. Dacă o rogi frumos. atât de dimineaţă? Jane spuse: – Mai întâi trebuie să treceţi pe la domnul Georges. doamnă. Jane. – Ce palpitant! Povesteşte-mi totul.. nu eşti fata care a depus mărturie ieri la anchetă. e grozav.. fata care a fost în avion? – Ba da.. cu nişte ochi mari.. – Ei bine.. doamnă. O chemă Jeanne.. subţirică. Fata care mă coafează e chiar fata. şi aşa mai departe..” Spre sfârşitul săptămânii.. toate pe aceeaşi temă. la ce te poţi aştepta la ora asta.. Toată clientela vroia să fie coafată de „fata care a fost în avion”. că era de fapt criminalul? Se spunea că afacerea era muşamalizată din considerente guvernamentale. – Cred că mai merge o săptămână. în locul tău. Jane îşi dădu toată silinţa să-i facă pe plac.. Femeia îşi reluă privirea cercetătoare. femeia se aplecă şi îşi examină atent părul în oglindă.. răspunzând întrebărilor pe măsură ce i se puneau. Uneori avea impresia că dacă va trebui să-şi mai expună o singură dată recitalul. a fost destul de cumplit. sau să-i dea clientei în cap cu uscătorul de păr.. ce groaznic arăt! Prietena spuse: – Dar. n-o să poată să se abţină să nu ţipe. Jane simţea că o lasă nervii.. începu să povestească. te coafează foarte bine.. Era doar primul calvar dintr-o serie de multe altele... dragă. închipuie-ţi. Da. Fiecare era în măsură să spună prietenelor: „Draga mea.

– Tu îmi ceri asta? Ai tupeu. De atunci înainte. – Bravo. – Prostii. Îi placi mai mult aşa cum ai fost azi. – Şi cine o să ştie că te-ai dus acolo? Te crezi atât de importantă? – Am cunoscut câţiva reporteri în timpul anchetei.Oricum. Le plăcea Greta Garbo şi nu Katharine Hepburn. Eu sunt atracţia salonului ăsta. Fusese una din acele seri încântătoare în care orice cuvânt rostit părea să scoată în evidenţă simpatii şi gusturi comune. dar temându-se că aşa se va întâmpla. când doar din bunătate te mai ţin aici. nu glumă. Ai fost ca o stâncă. monsieur Antoine îi satisfacu cererea. nu ştiu unde am ajunge. Îl abordă pe monsieur Antoine şi-i ceru de la obraz o mărire de salariu. şi o ştiţi. Dacă nu ne-am lupta pentru drepturile noastre. găsi o cale mult mai bună să-şi verse nervii. zău. repetată zilnic cu mici variaţiuni. am să obţin uşor un salariu mai bun la „Henri's” sau la „Maison Richet”. după ce ai fost implicată într-un caz de crimă. A trebuit s-o fac toată viaţa. în timp ce bărbia-i mică i se ridica bătăios. Alţii. Unul din ei va face publicitatea necesară mutării mele la alt salon. Gladys îşi felicită din inimă prietena. – Pot să lupt pentru ceea ce mi se cuvine. te-ar fi concediat imediat. Le plăceau câinii şi nu puteau suferi pisicile. răspunse cu sânge rece Jane. dragă. povestirea lui Jane. şi te admir pentru asta. De data asta Moş Andrew şi-a găsit naşul cu tine. Cina şi teatrul promise lui Norman Gale se consumaseră la timpul potrivit. Bombănind. mai puţin simţitori ca mine. Nu suportau femeile grase şi 113 . Dar ţine-o tot aşa cu Antoine. dragă. deveni ca un rol jucat pe o scenă. Dacă vreţi să plec. În viaţă nu-ţi poţi permite să fii slab. – Amărâtă viaţă. Nu înghiţeau stridiile şi preferau somonul afumat. spuse Jane.

.. – Nu fi proastă. un bărbat. 114 . Văd că te-ai aprins rău. lui Jane îi căzu din ea o scrisoare de la Norman. Scârba de Henry. Nu agreau vorbitul tare. Ochii albaştrii sună bine.. – Are faţa foarte bronzată şi ochi albaştri. replică Gladys. Nu m-am născut ieri. draga mea.. roşind şi mai tare. se apără. sau cu o soluţie de bronzat de la farmacie. Se obţine uşor mergând la plajă. Bărbaţii frumoşi sunt uşor bronzaţi. Într-o zi. Presupun că are dinţii foarte albi şi zâmbeşte tot timpul. Părea aproape o minune ca două persoane să aibă atâtea puncte de vedere şi gusturi comune. – Cine-i prietenul tău. „Totul s-a aranjat grozav.. aşa cum împarte ordine în dreapta şi-n stânga! Scrisoarea conţinea o invitaţie la cină pentru sâmbătă seara. Se crede Dumnezeu Atotputernicul. Jane fu nevoită să recunoască adevărul spuselor prietenei sale. îşi spuse ea. „Şi când te gândeşti că eram atât de îngrijorată în privinţa celor întâmplate în avion”. dacă vrea să te sărute. restaurantele zgomotoase şi negrii. Le repugnau unghiile foarte roşii. natural. E stomatolog. Cine e. Jane? – E cineva. Gladys. deschizând poşeta... – Nu mai spune! scrisoarea asta sigur nu-i de la unchiul mamei tale. – Nu te înfoia. Preferau autobuzul metroului. Da.admirau părul negru. Dar dentist! Vai. Jane. – Oricine poate să aibă faţa bronzată. repetă Gladys vizibil dezamăgită. te rog”. Gladys se năpusti cu întrebările. domnule Henry tocmai veneam. Viaţa e cu adevărat minunată”. ai să ai impresia că o să-ţi spună „Gura puţin mai deschisă. pe care l-am cunoscut la Le Pinet. Jane se afla într-o dispoziţie excelentă.. Sâmbătă la prânz. În timp ce o ridica uşor îmbujorată. după ce-şi primi leafa mărită. – Dentist. dragă? – Nu ştiu la ce te referi. la „Antoine”.

. Întorcând pagina. în acelaşi timp. muncise din greu şi nu avusese nici un prieten. Se aşeză la o masă de patru persoane. Se pare că e o lege a Naturii. Avea o faţă de puşti. 115 . tânărul îi prinse privirea şi se înclină. Era nu numai mulţumit . Ce proastă sunt! Mă gândeam că te cunosc de undeva. în timp ce mânca. e drept. îşi ridică privirea şi văzu că tânărul care stătea în faţa ei o privea foarte insistent şi. îşi dădu seama că faţa lui era vag cunoscută. decât doar dacă numeşti o crimă prezentare.Era atât de voioasă încât se decise să-şi permită să fie extravagantă luând masa la „Corner House” unde aveau şi muzică. spuse Jane. Era mulţumit că stătea în faţa lui Jane. ceru nota de plată. atrăgătoare mai mult datorită extraordinarei sale mobilităţi decât a unei pretenţii de frumuseţe. mademoiselle. spuse tânărul cu o plecăciune amuzantă. ca şi faptul de a fi depus amândoi mărturie la tribunal. e sigur că altul ţi-e sortit. continuă tânărul. Prin mintea lui Jane trecu ca un fulger un proverb pe care Gladys i-l spusese cândva. Jane citea. – N-am fost prezentaţi. Ca de obicei. nu mă recunoşti? Jane îl privi mai atent.ci încântat. – Scuză-mă. unde se aflau deja o femeie în etate şi un tânăr. – Fireşte. Tocmai când facea această descoperire. Jane dusese întotdeauna o viaţă austeră. Acum se părea că prietenii începeau să roiască în jurul ei. Uneori. – Jean Dupont. „Dacă un tip umblă după tine. În privinţa asta. chiar fermecătoare. ridică un morman de pachete şi plecă. se-ntâmplă să fie al treilea sau al patrulea”. fără prea multă delicateţe. Femeia tocmai îşi termina prânzul. chipul lui Jean Dupont exprima mai mult decât un interes politicos.. Dumneata eşti. nu încăpea nici o îndoială. Imediat.

căci încă n-am încercat.. am s-o omor.. De atunci mă tot întreb.. – Nu mai spune! Mi se face pielea de găină. iar ea se poartă urât cu tine. Lucrează în tăcere. e francez. – Şi e o satisfacţie? – Asta n-o ştiu. odată. Va fi o satisfacţie”. mai eşti încă în Anglia. în ultimele ziare. – Nu eu. – Cine crezi ca a făcut-o? întrebă Jane. – Deci. Am fost chiar foarte aproape.. nebun de gelozie. rosti ea cu glas tare.Jane îşi spuse cu o notă uşoară de avertizare: „Totuşi. n-a mai apărut nimic. apoi clătină din cap. a fost tânără şi frumoasă. Deveni brusc grav. Oricum. Jean Dupont ridică din umeri. Marea tragedie a vieţii e că femeile îmbătrânesc. n-au renunţat. dar blestemându-se în gând pentru stupiditatea remarcii. Îţi spui: „Doamne.. Iar eu am fost mai aproape ca dumneata. devii gelos. Va trebui să am grijă cu el. mâine. Râse... – Înţeleg. din umbră. pare destul de cumplit când te gândeşti că poate. cine s-ar deranja s-o omoare? – E un punct de vedere.. Nu-mi place să mă gândesc la asta. nu e un sentiment plăcut să te ştii atât de strâns legat de o crimă. Dacă o femeie e frumoasă şi ţii la ea. – Poliţia n-a arestat încă pe nimeni? întrebă Jean Dupont. – Da. Era prea urâtă! – Să înţeleg că mai degrabă ai omorî o femeie frumoasă decât una urîtă? – Deloc.. 116 . Dar pe-o bătrână urâtă ca Giselle.. în preajma locului unde a fost comisă. ne întoarcem în Franţa. Probabil au renunţat. spuse Jane. Se încruntă. aşa se spune despre francezi”. Dar acum. – Da. Tata a ţinut o conferinţă la Edinburgh şi am mai stat la nişte prieteni. – Ştiu. Jean Dupont clătină din cap.. – Nu. – Nu..

câştigi bani. să-ţi faci munca constituie ceva mult mai puţin important. Şi amândoi. îi spuse el apoi la sport... cred că aş prefera să fiu considerată de un bărbat ca un lux şi o plăcere ca o „primă datorie”.. stătea un englez a cărui soţie s-a îmbolnăvit. – Nu ştiu. să pot studia trei femei tinere şi încântătoare. în primul rând. E foarte. – Ce-ai gândit despre noi? întrebă Jane amuzată. au denumit gestul nobil. da. Da. faţa dulce. – Nu cred că asta s-ar putea întâmpla cu dumneata. Eh bien. îi cheltui.asta ar fi trebuit să fie primul loc. lipsit de egoism.. În faţa nuanţei aprige din glasul tânărului. şi-a lăsat nevasta aşa cum era şi a plecat să fie la timp „la datorie”. dar îngrijind o femeie. – Ei bine. Jane râse.. şi la urmă . cunosc bine genul. El continuă repede: – Am mai venit doar o dată în Anglia. Vai. spuse Jane. aşa că asta din urmă e un ideal cu mult mai nobil ca primul. exotică şi foarte. El trebuia să fie undeva în Irak. Pentru mine a fost ceva interesant. care nu era englez. Presupun că munca ar trebui să fie pe primul loc.mult mai la urmă . E cel mai interesant subiect posibil. – E normal. Jane roşi uşor. e o încântare să aibă grijă de mine şi că nu o face doar pentru că e de datoria lui să-mi poarte de grijă. şi dumneata gândeşti la fel.. mademoiselle. O vezi la masa de bacara. atât el cât şi soţia lui. chiar aşa e. pentru un bărbat.slujbă. bah. imaginează-ţi. foarte costisitoare. expresia încrâncenată şi ştii bine cum 117 . atât de diferite una de alta.la soţia sa. au considerat asta foarte firesc. Însă doctorul. – Acea lady Horbury. Dumitale ţi se pare ciudat pentru că eşti englezoaică.. la munca lui . în ziua anchetei. Un englez se gândeşte. într-un mic hotel din Siria.– Se pare că te preocupă mult femeile şi înfăţişarea lor. o făptură umană . la o anumită dată. Mi-ar plăcea să ştiu că. Soţia. a zis că e barbar. Muncind. – Dar de ce? Vezi. dacă poţi să crezi.

Se uită la ceas şi chemă grăbită chelnăriţa cu nota de plată. Şi iată-ne stând faţă-n faţă.. deşi cam bărbătească. poate pentru droguri. n-ai să poţi fii în permanenţă coafată. mâine mă întorc în Franţa.. Jane râse felul în care imită tonul cucoanelor. Au fond. E genul căruia orice patron de magazin de pe Riviera i-ar da pe credit. Ştie din care regiune a Angliei vine fiecare. nu-i aşa? Faci săpături şi scoţi la suprafaţă tot felul de lucruri? Jean Dupont îi povesti despre munca sa. cinsprezece ani. Cutare din Yorkshire? Oh. În cele din urmă. e neinteresantă! – Şi domnişoara Kerr? – Ah. iar ea asculta atentă. zeii aranjează foarte bine lucrurile. – Iar acum. nu e încrezută . – Iar acum . Nu. Pentru jocul de noroc. Puţin încurcat. Jane oftă uşor. Am auzit în Egipt pe una ca ea: „Ce? Cutare e aici. îmi pare tare rău. E adevărat. – Ai văzut atâtea ţări. mă întreb dacă-mi permiţi. cum ţi-am spus mai înainte. dumneata. Hainele ei au o croială foarte bună. foarte englezoaică. Ea trăieşte pentru senzaţii. Mi-am spus: „Ce drăguţ ar fi să ne reîntâlnim într-o zi”. Avea o mimică extrem de expresivă.e doar englezoaică. or patronii ăştia ştiu să discearnă. Jean Dupont spuse: – Mademoiselle. vrei să iei masa cu mine diseară? – Regret. Jane spuse: – Eşti arheolog. ai cunoscut atât de multe! Sună atât de fascinant! Iar eu n-am fost nicăieri şi n-am văzut nimic. Iau masa cu cineva. Uneori. – Părul meu e ondulat de la natură. să vezi ţinuturi sălbatice? Ţine cont... nu pot. – Ah! Îmi pare rău.. Păşeşte de parcă ar fi stăpâna lumii. – Ţi-ar plăcea să mergi peste hotare. cutărică din Shropshire!”. spuse ea. Te reîntorci curând la Paris? 118 . să spunem...va arăta peste.eu.. spuse Jane râzând. ea e foarte.

plecaţi din oraş.– Nu cred.. În fiecare zi era la fel. Nu-şi face alta. La Muswell Hill Cam la ora la care Jane ieşea de la „Antoine's”. Domnişoara Ross spuse: – A sunat lady Higginson şi a spus că trebuie să renunţe la programarea de săptămâna viitoare. întinzându-i lamela de sticlă cu pasta albă.. Lumea suna. adevăratul motiv îl zărise în ochii ultimei sale paciente. Şi ieşi în trombă din încăpere. gata pentru azi. Norman Gale rostea profesional: Mâna sa expertă mânia freza. ocupaţi.. contramanda programările. răciţi. zise Norman.. spuse el şi cuvintele sunară ca o promisiune.. când întinsese mâna spre freză . – Nici eu nu ştiu dacă mai vin în Anglia! Nu e trist? Rămase ţinându-i o clipă mâinile lui Jane în ale sale.... – Ei bine. în străinătate. Capitolul XIV. Norman Gale obtură caria şi spuse: – Să văd. – Sper din tot sufletul să te revăd. s-a terminat.. îl va anunţa când se va întoarce. Avea să fie plecată.o panică bruscă. izbucni într-un torent de explicaţii. Chipul lui Norman Gale se înăspri... clătinându-şi gura cu vigoare.. Da. că trebuia să amâne programarea... Nu contau motivele pe care le invocau. ce rău îi părea. – Gata. nici colonelul Blunt nu poate veni joi. Tot felul de scuze . 119 . Oh. Ar fi putut scrie pe hârtie gândurile pacientei. Domnişoară Ross? Domnişoara Ross veni imediat lângă el. puteţi veni marţea viitoare pentru ceilalţi? Pacienta.

vă puteţi odihni. Ea ţine la mine. În sfârşit... Domnişoara Ross se întoarse în cameră. Ba îmi pasă. fără ocolişuri. „Presimt că totul va fi bine. – Da.. gândind intens. se pare că vom avea o săptămână lejeră. „Să văd cum stau..... iar dacă dentistul mai poate fi şi cuprins de amoc. Mă întreb.Jane e adorabilă.. dragă.. Va aştepta. – Nu pare să mai trag din greu şi toamna asta.. şi voi face bani acolo”. Lumea se duce buluc la ea.. asta e. Tipul poate să fie maniac. Ce lucru ciudat e crima!! Crezi că a fost o chestie simplă. Ce pacoste a dracului!” Zâmbi. Cred că întotdeauna am simţit că are o privire cam ciudată... Ciudat.. au căzut o gramadă de programări. care îşi ies. Odată răul instalat. pe neaşteptate. nu-i aşa? Domnişoara Ross nu răspunse. Arată ca toţi oamenii...... 120 . când a fost ucisă femeia aia.. şi nu e! Atrage după sine o grămadă de lucruri stranii la care nu te-ai fi gândit... Râse în sinea lui. tocmai asta-i ciudat . O salvă telefonul. încă.ar trebui să caşte gura la mine... Şi n-o pot avea. Ca dentist se pare că-s terminat. Ieşi să răspundă. Norman aruncă câteva instrumente în sterilizator... fireşte că era în avion... Ei bine. ce mai contează? Puţin îmi pasă. Chiar că nu mai eşti sigur. O vreau. am să mă duc în Canada... Doar ai auzit de oameni. dar.. da.. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ar aresta-o pe lady Horbury? S-ar întoarce în galop pacienţii la mine? Greu de spus. Să revenim la fapte. domnişoară Ross. să caşte gura.. La începutul verii aţi tras din greu.” – Ei bine.. Când te gândeşti. pe Jane a ajutat-o.. dar nu le place! Scaunul dentistului îţi provoacă un sentiment neplăcut.. din cauza lui Jane. din minţi şi comit crime fără sens. La dracu. Afacerea asta m-a cam terminat din punct de vedere profesional.„Oh.

Crezi că nu văd că eşti îngrijorat din cale-afară? – Nu sunt îngrijorat. sunt terminat.. nu nemaipomenit. Se prefăcu a fi bine dispus. deşi nu prea ştiu ce. – Oh. cină cu Jane.– Era doamna Lorrie. Oricum. – Nu face pe prostul! spuse tăios Jane. – Oh. v-aş ajuta şi eu. dar eu am alt partener în vedere”. nu m-aş gândi să vă părăsesc.. – Ce nedreptate! 121 .. – Trebuie întreprins ceva în privinţa asta! spuse cu energie domnişoara Ross.. – Cineva trebuie să se implice. În seara aceleeaşi zile. – Bună fată. dunga amară a gurii. E un sezon slab. Se pare că asta e o corabie care se scufundă. nu eşti şobolan. În cele din urmă spuse: – Lucrurile merg rău.. Observă clipele lui bruşte de plutire. dar trebuie să plece în Timbuctu. Poliţia e o ruşine! Nu face nimic. – Ei bine.. apoi se uită în altă parte. Vive les rats! Ar fi mai bine să-ţi cauţi alt post. – . uşoară încruntare a sprâncenelor. Ar vrea să mă ajute în munca mea de copoi. – Vrei să spui că lumea se fereşte. – Să-şi trateze dentiţia la un posibil ucigaş? Da. gândi Norman Gale. termină Norman. Norman râse: – Eu cred că face.. Norman? El îi aruncă o privire iute. domnişoară Ross. Şi eu m-am gândit să încerc ceva. domnule Gale. Sunteţi atât de deştept! „Pentru fata asta sunt un erou... Îi pare rău. Dar am vorbit serios.. – Jane! – Cum ai auzit. dar Jane era prea isteaţă ca să se lase înşelată. Sunt doar supărat. nici o grijă... domnule Gale. Dacă nu se întâmplă ceva care să limpezească lucrurile. – Perfect adevărat.

– Aş vrea să fac ceva. Dar. Jane. răspunse Jane.. nu se ştie niciodată.. – Uite-l acolo pe domnul Clancy... Mai bine ne-am grăbi un pic şi pe urmă să cerem nota de plată ca să fim gata să plecăm o dată cu el. – Cum spui. cu părul roşu. – Sună drăguţ. în cele din urmă. – E cam ca noi. sunt un dentist bun. aş găsi un indiciu. – Asta-i răutate. 122 . avea un cap foarte drăguţ. osoasă. cumplit de competentă. S-ar putea să descoperim ceva. – Cum arată? – Domnişoara Ross? – Da. stă singur lângă perete. L-am putea urmări pe el. Cam în ce fază e cu cina? Nu pot să-l văd cum trebuie fără să întorc capul şi n-aş vrea să mă holbez la el. ştii. Cineva trebuie să facă ceva. Masivă. Entuziasmul lui Jane era contagios. sincer vorbind. Spuneai că vrei să urmăreşti pe cineva şi iată că ai pe cine urmări.. Norman şi Jane erau pe urmele lui. Şi nu comit crime. cât se putea de aproape. Domnişoara Ross nu era chiar atât de osoasă precum o descrisese. Jane îl trase brusc de mânecă. şi nu se înşela. Când. domnişoara Ross.– O fi.. autorul. Nu se ştie niciodată. Dacă aş fi un tip dintr-o carte. – Oh. domnul Clancy se ridică şi ieşi în Dean Street. – Dar o fi ţinta bună? – Nu contează ţinta. Adoptară acest plan. sau aş urmări pe cineva. Norman aprobă imediat planul. recunoscu el.. dar gândi că nu era deloc indicat să-i spună asta lui Jane. nu ştiu. Presimt că ar putea fi important. un nas ca un căluţ de lemn. – Acelaşi lucru mi l-a spus azi-dimineaţă asistenta mea. Norman o luă ca pe un compliment adus diplomaţiei sale....

– Vezi? Îi e teamă să nu fie urmărit. de două ori. La răstimpuri. Chiar aste e. aceeaşi stradă. în unghi drept că traversă. Chipul său era alb şi pătat. cei doi puteau să vadă că buzele i se mişcau. Norman şi Jane prinseră câteva vorbe mormăite: – De ce nu vorbeşte? De ce? Trebuie să aibă vreun motiv. Jane se însufleţi. Înaintarea lui era oarecum haotică. Acum se îndrepta hotărât spre Bloomsbury. se opri cu adevărat şi rămase aşa. Uneori o lua înainte în pas vioi. exact ca într-un film dat cu încetinitorul. din când în când. 123 . Nu-şi dă seama că vorbeşte de unul singur. Spuse cu glas tare: – Perfect. Încearcă să ne scoată din scenă. explică Jane. domnul Clancy vorbea singur. Şi direcţia îi era haotică. îl lăsa să atârne pe pământ. dar se părea că atenţia domnului Clancy fusese atrasă de ceva de la primul etaj. când întorcea capul. chiar în momentul în care se pregătea să traverseze o stradă.– În cazul în care ia un taxi. O dată.. se întoarse. Ce noroc! Scoase un carneţel şi scrise cu mare atenţie ceva. E scrântit rău. Dar domnul Clancy nu luă un taxi. de atâtea ori.. Ducând pe braţ un pardesiu pe care. ţopăia agale pe străzile Londrei. în pas alert. Pravălia respectivă era închisă. O dată. Altfel n-ar merge în cerc. cu un picior în aer pe trecerea pentru pietoni. Era adevărat. Apoi o luă din loc. Norman şi Jane veniră mai aproape. – Oh! Dădură un colţ cam prea repede şi aproape să se ciocnească de vânatul lor. alteori încetinea până aproape se oprea. fredonând un cântecel. Stătea în loc uitându-se la o măcelărie. – Crezi? – Fireşte. spuse Jane. – E ceva la mijloc. În timp ce aştepta să traverseze lângă un semafor.

Cineva . îţi aminteşti mica noastră discuţie? Şi e sărmanul domn Clancy. În lumina felinarului. – E casa lui. altfel n-aţi fi aici.. apăru o mustaţă magnifică. Cardington Square 47. domnul Clancy spuse: – Acum ştiu. cu bruscheţe derutantă. cu sânge rece şi fără pasiune? 124 . se opri în faţa unei case. Norman şi Jane se uitară unul la altul. Stăpânul glasului înaintă. spuse Hercule Poirot. monsieur Poirot? – Ah. am auzit ceva. Fireşte. Omuleţul înainta voiniceşte. În timp ce ajunseră pe trotuarul celălalt. De asta trebuie redusă la tăcere! Jane îl pişcă cu putere pe Norman. nu-i aşa? Capitolul XV. e o seară frumoasă pentru o urmărire. Încă încercaţi să vă spălaţi reputaţia. – Eh bien. Din întuneric se auzi un glas. mademoiselle? Te-ai gândit la ea cu detaşare. poate va ieşi din nou mai târziu. cel pe care îl suspectaţi? – Şi dumneavoastră la fel. oricum. monsieur Poirot. În Bloomsbury Primul care îşi reveni dintre cei doi tineri uluiţi fu Norman Gale. – Ei bine. aparent neştiind că e urmărit.o femeie . În final. descuie uşa cu o cheie şi intră. – Desigur. e monsieur. – Bună seara. El o privi o clipă gânditor. spuse Norman.Semaforul indică verde. Domnul Clancy înainta acum cu pas mare. – Ai cugetat vreodată asupra unei crime.. sună exact ca în romanele poliţiste. spuse Jane.. iar altă femeie nu va vorbi. Pardesiul mătura în voie trotuarul. dragă. Asta e adresa pe care a spus-o la anchetă. Şi.o să fie redusă la tăcere. Oh..

Am felul meu de a considera lucrurile.. poţi să faci nişte semne în carnet. După părerea mea. cel mai important e să-l absolvi pe cel nevinovat. Din moment ce urmărisem acelaşi scop. – Nici măcar asta. hai să conlucrăm toţi trei... – Da. nu-i aşa? Bun. – Nu ştiu să stenografiez..– Nu cred că m-am gândit la aşa ceva până în ultimul timp. dar eşti inteligentă. – Fireşte că nu. – Am nişte afaceri de care mă ocup. Asta se înţelege de la sine. Norman Gale spuse: – Dreptatea. Tocmai aveam de gând să-i fac o vizită originalului nostru prieten. Norman Gale rosti cu putere: – Cât e de adevărat! Jane spuse: – Asta o ştim! Poirot se uită de la unul la altul. spuse Jane. Aţi descoperit-o deja pe pielea voastră. – Există elemente mai importante decât descoperirea criminalului. Dar eu am de-a face cu crima de foarte mulţi ani. natural. şopti Jane. aş 125 . – Oh. Cât despre domnul Gale. Poate să nu existe nici o acuzaţie.. răspunse Jane. domnul Clancy. toate celelalte persoane asociate crimei au de suferit. dar uneori e greu de spus precis ce se înţelege prin ea. să stenografiezi. Dar până când o persoană nu se dovedeşte vinovată fără putinţă de tăgadă. Care credeţi că e faptul cel mai important de care ţii seama când încerci să rezolvi o crimă? – Găsirea criminalului. acum te gândeşti la ea pentru că te-a afectat direct. – Înţeleg.. Deveni brusc alert. Aş propune ca mademoiselle să mă însoţească. Dacă cineva e acuzat pe nedrept. Poirot clătină din cap. un carnet şi un creion ca să le ai la îndemână. Şi justiţia e o vorbă frumoasă. în rolul de secretară a mea. Hercule Poirot dădu din cap. Uite.

iar rolfilmul căzu şi se desfăşură. era în stare de haos. Da. banane. fireşte că-mi amintesc de dumneavoastră. Veni spre ei cu mâna întinsă. peste o oră. sticle de bere. domnul Clancy se lupta cu un aparat de filmat şi cu un rolfilm. În mijlocul acestei harababuri. apoi păru să se gândească mai bine. rosti domnul Clancy dând cu ochii de vizitatori.propune să ne întâlnim.. aşa că Poirot şi Jane intrară. Poirot întrebă: – Domnul Clancy? Femeia se trase într-o parte. un trombon. avea trei ferestre.. Uşor zăpăcită. – Numele domnului? întrebă ea. Sunt încântat să vă văd. iar pe peretele opus rafturi şi etajere pline cu cărţi. anunţă ea. la „Monseigneurs's”. – Vai de mine. Severa femeie îi conduse într-o cameră de la primul etaj. – Perfect. Uşa le fu deschisă de o femeie îmbrăcată toată în negru. spuse el.. Şi cu asta înaintă spre sonerie şi apăsă pe buton. cu un aspect destul de inabordabil. cel puţin. – Încântat. E bine la „Monseigneur's”? Bon! Atunci vom compara însemnările. Camera mare. de unde anume? De la „Skull & Crossbones Club”? 126 . domnişoară Grey. Peste tot zăceau împrăştiate hârtii. – Domnul Air Kule Prott. apoi se întoarse spre Poirot. când declarase că nu era un om ordonat. care. Gale deschise gura să protesteze. Aceasta e secretara mea.. domnişoara Grey. – Sper că vă amintiţi de mine? rosti Poirot. gravuri şi un uimitor sortiment de stilouri. pe-o parte. Puse jos aparatul de fotografiat. – Hercule Poirot. în lungime. staţi. Jane îl urmă strângând carnetul la piept. Peste o oră. Şi scutură mâna. cartoane. să spunem. cărţi deschise. Poirot înţelese pe dată adevărul spuselor domnului Clancy la Croydon. porţelanuri diverse. pernuţe de sofa.

Dacă schimb hârtia asta.. Acesta păru stăpân pe situaţie.. Luaţi loc. Faceţi investigaţii particulare.. Nu Scotland Yard. M-am tot gândit la cazul ăsta. Domnişoara Grey... desigur. Nu... spuse el... Şi-a ros unghiile de la început. Dumneavoastră staţi aici. domnişoară Grey.. asta e. nu?. cred că pe scaunul ăla e suc de portocale.. monsieur Poirot. e destul de dezgustător.. nu. asta m-a inspirat să scriu despre ele. te şi poţi amuza puţin pe seama lor. Puteţi spune ce vreţi. Jane se uită neliniştită la Poirot. omorârea lui Giselle. La fel şi domnişoara Grey! Numai că nu mi-am dat seama că era secretara dumneavoastră.. oh... cât şi într-o povestire.. – Vai. iar acum trebuie s-o facă în toate cărţile. Dumneavoastră sunteţi detectiv. trebuie din când în când să efectueze o anumită muncă de natură temporară.. vai de mine. Nu contează. ca o secretară eficientă ce este. săgeţi otrăvite şi un tub de suflat în avion! Ideea asta am folosit-o eu însumi. – Foarte corect.. – Cred că pot ghici de ce aţi venit aici. am răsturnat tot... într-o împrejurare nefericită. E atât de monoton. Uitasem... Eu însumi mănânc banane. atât într-un roman. Poirot? Speteaza nu e chiar ruptă. Da. vă rog. Poate cel mai bine e să nu te laşi prea greu. se aşeză şi se uită la Poirot. e corect. nu acolo. dar. Dar nu-mi rod unghiile. dar e uimitor.. ceva în genul ăsta. De fapt.. Lumea s-a ataşat mult de Wilbraham Rice. Fireşte că a fost o întâmplare şocantă. Bananele nu-s prea rele. Înţelegeţi? – Desigur. Nu ştiu de ce l-am făcut să-şi roadă unghiile. Domnul Clancy oftă. Vreţi puţină bere? – Mulţumesc. răspunse domnul Clancy. aveam impresia că lucra într-un salon de cosmetică. Tipul îşi roade unghiile şi mănâncă o grămadă de banane. dar trebuie 127 . Doar scârţâie puţin când te laşi pe ea.– Am fost tovarăşi de călătorie într-un avion de la Paris. detectiv particular ca Wilbraham Rice al meu. criminalii alunecând pe-o coajă de banană. detectiv adevărat.

spuse Poirot.. – Nu veţi fi învinuit de calomnie.. Am să creionez perfect portretele tuturor pasagerilor. cum s-ar spune. da. îl pun în viitoarea mea carte. O să vedeţi ce face Wilbraham Rice cu el. Mi-am divulgat ideile ca să ajut justiţia şi n-am obţinut în loc decât bănuielile unor capete pătrate! – În tot cazul. şi am să-l intitulez „Misterul din avion”. Personal. 128 . cum tehnica cu un prieten prost a ţinut. toate erorile din povestirile alea. chicoti domnul Clancy. monsieur Poirot. doar ca ficţiune.. nu pare să vă fi afectat foarte tare. N-am avut intenţia să vă jignesc. cred că poveştile cu Sherlock Holmes sunt depăşite. Ar trebui să se vândă ca pâinea caldă . Japp?. – Ah! Dar.să vă mărturisesc. Domnul Clancy se legănă uşor în scaun. domnule Clancy. pur şi simplu m-am cutremurat. puteaţi fi consultat din punct de vedere profesional. vedeţi dumneavoastră. Dar. că m-am cutremurat. – Exact. fireşte. Dar din contră. ar fi trebuit să înţeleagă asta. Watson. încep să cred că crima asta o să fie un adevărat noroc pentru mine! Am să scriu totul. – Printre banane. asta-i foarte bună. exact aşa cum s-a întâmplat.. – Ah. Nu m-am ales decât cu bănuieli.. Toţi inclusiv poliţia. spuse zâmbind Poirot. Domnul Clancy se înclină. Arma dumneavoastră împotriva duşmanilor e scrisul. Scuzaţi-mă că v-am numit Watson. – Ştiţi. în această crimă. da. ce spuneam? – Spuneaţi că aveţi metodele dumneavoastră...măcar să-l termin la timp... Argunetele înşelătoare. – Printre banane. atât din partea inspectorului. cât şi la anchetă. am metodele mele. Îl pun pe inspectorul ăsta. Vă puteţi descărca prin scris... sau aşa ceva? întrebă Jane. cum îl cheamă. monsieur. Interesant. – Ca scriitor aveţi un mare avantaj. – Văd foarte bine că..

. Are la ea un tub cu cel mai nou gaz.. ea iese din ascunzătoare. spuse cu fermitate domnul Clancy. Îi dă drumul. – Şi cum a făcut ea rost de otravă? – Asta-i cu adevărat partea cea mai inteligentă. nu. desigur. – Epatant! exclamă Poirot. În definitiv. doar puţin cam prea senzaţional? – Nu pot scrie nimic prea senzaţional. Poirot se aplecă repede.. Dar punctul forte al întregii afaceri . o fată urcă în avion la Le Bourget şi reuşeşte să se strecoare cu succes sub scaunul lui madame Giselle. – Mon Dieu! Nu credeţi că e. n-ar avea loc.. Jane întrebă: – De ce n-a căzut şi ea în nesimţire. apoi se paraşutează pe uşa din spate.o cu totul neaşteptată soluţionare e dezvăluită în ultimul capitol. Giselle la ruinat pe iubitul fetei. draga mea doamnă. spuse el. ca toţi ceilalţi? – Mască. răspunse domnul Clancy. – Nu. Dacă l-aş face pe unul din pasageri criminal. nimeni n-ar putea să se ascundă sub un scaun. – Ingenioasă. oricum. – În avionul meu va fi loc. Ştiu că a fost venin de şarpe. aş fi pasibil să plătesc daune... Deghizată în pilot. trage săgeata otrăvită.Domnul Clancy întoarse spre ea o faţă zâmbitoare. Şi-a extras marfa din pitonul preferat. – Şi care e acea soluţionare? Domnul Clancy chicoti din nou. poate. Atât Jane cât şi Poirot căscară ochii.. am să fac să fie pe coasta franceză. Ingenioasă şi senzaţională. – Şi. Mai ales când ai de-a face cu săgeţile otrăvite ale indienilor sud-americani. rosti gânditor domnul Clancy. Fata e îmblânzitoare de şerpi. toată lumea e inconştientă preţ de trei minute. atunci. Şi motivul doamnei? – Încă nu m-am decis. care s-a sinucis. nu 129 . Probabil. dar principiul e acelaşi.. – Şi coboară în Canalul Mânecii? – Nu e nevoie să fie Canalul.

. – Foarte drăguţ din partea dumneavoastră. M-ar interesa mult să ştiu cine.. Ideile dumneavoastră vor fi valoroase. cred că la unul din francezi.vreţi ca un roman poliţist să fie ca viaţa însăşi. doresc să vă consult. hai. – Oh. spuse gânditor Poirot. Apoi. – Aţi studiat criminalistica. poliţia v-a tratat cu bănuieli.. Vedeţi. monsieur Poirot. Domnul Clancy ezită. N-a luat în seamă sfaturile dumneavoastră. în viaţa adevărată. Clătină cu tristeţe din cap şi aruncă coaja bananei în cămin. Era îmbujorat şi mulţumit. Nu poţi controla faptele. a comis crima? – Ei bine. ăsta-i cu totul alt lucru. monsieur vreţi să spuneţi că afacerea asta a noastră e plicticoasă ca apa din şanţ? – Nu. îţi alegi cum vrei personajul. Câteodată nu-mi vine să cred că s-a întâmplat cu adevărat. – Depinde foarte mult de motiv. asta da. plictisitoare ca apa din şanţ. – Ei. dar. n-ar fi amuzant să analizăm cazul împreună? sugeră Poirot. nu departe de ea. e o persoană reală. presupunând că ar trebui să faceţi o alegere imparţială. Şi stăteau pe partea opusă. Mă tem că n-aş fi deloc bun ca detectiv. – Domnule Clancy. Hercule Poirot. după părerea dumneavoastră. Dar zău că nu ştiu. însufleţirea de pe chip îi pieri şi clătină din cap. sunteţi un om cu cap şi imaginaţie. apucă mecanic o banană şi începu s-o mănânce. pare mai probabil. – Pentru început. la cine v-aţi opri? – Ei bine.. – Totuşi. Oricum. 130 . Uitaţi-vă la chestiile din ziare. Când scrii. femeia era franţuzoiacă. Poirot îşi trase mai aproape scaunul de cel al gazdei sale şi îi deveni confidenţial. – De ce? – Păi. Cum spuneaţi. recunoscu domnul Clancy. Dar eu. Domnul Clancy se înroşi de plăcere.

– Lua-l-ar dracu de tub.. Eu urmăresc vechea zicală: vezi cine profită de pe urma crimei. Dar. Nu ţin seturi. e puţin mai greu. Trebuie să ştii.. Vreau şi eu să-mi procur un lucru ca ăsta şi să fac o mică experienţă. din câte ştim.. – Dar eu vă întreb din cu totul alt motiv. o mulţime din cei de la bord puteau beneficia de pe urma morţii ei. Am auzit că există o fiică ce o moşteneşte. să zicem? .. Totuşi. – Oricum. Până acum trebuie să fi verificat. cum se numea magazinul? – Putea fi „Absolom's” sau „Mitchell & Smith”. Dar găsesc că. 131 .. spuse domnul Clancy. presupun că aţi trecut în revistă toate motivele foarte ştiinţific. Dar i-am spus deja toate astea împuţitului ăla de inspector. – Adevărat.. nu ştiu dacă o să găsiţi. desigur. spuse domnul Clancy. spuse Poirot. – Aveţi dreptate.despre o tentativă de crimă. – Înţeleg. pentru mai multă siguranţă. eşti drăguţă să scrii cele două nume? Jane deschise carnetul şi înşirui rapid o serie de (spera ea) semne cu aspect profesional. Apoi. Îmi doresc să nu fi pomenit niciodată de el. – Metodele mele sunt demodate. adică dacă îi datorau bani şi nu mai trebuie să-i dea înapoi.cu care îl avea la mână pe unul dintre pasageri. – Asta-i foarte bine. Şi mă mai gândesc la o soluţie. cumva. O observaţie foarte justă. – Tentativă de crimă? De ce tentativă de crimă? Ce sugestie ciudată! – Ah! Dar nu ajută la nimic să te gândeşti. pentru cazul în care i le cerea Poirot. pot să încerc. într-un caz ca acesta. Să presupunem că madame Giselle ştia ceva . pe spatele foii trecu numele întregi. – Aţi spus că l-aţi cumpărat dintr-un magazin de pe Charing Cross Road? Vă amintiţi. Nu ştiu. Apoi adăugă: Vă rog să mă scuzaţi. dar tubul acela pe care l-aţi cumparat.– Desigur. Domnişoară Grey.

Cred că am menţionat la anchetă că această carte a mea tratează despre otrăvuri şi săgeţi băştinaşe. Vroiam un nume cu o anumită savoare. Ajunsesem într-un impas cu povestirea pe care o scriu. mănuşi. Niciodată nu există un motiv real.– Am abuzat prea mult de timpul dumneavoastră. Mii de mulţumiri pentru amabilitatea dumnevoastră şi scuze pentru deranj. Jane se înroşi ca para. Exact cel pe care îl căutam. nici un deranj. Ei bine.de ce nu vor fetele să vorbească? Tânărul încearcă s-o facă să vorbească. Totul pare să provină de acolo . în seara asta. Îmi pare rău că n-aţi luat o banană. Dădu mâna cu amândoi. Sunteţi prea amabil. de fiecare dată. – Nu mai spuneţi! Ce loc uimitor trebuie să fie Cehoslovacia.pantofi. – Trebuie să-mi permiteţi să vă dau ceva. eşti nevoit să găseşti altundeva! Îi zâmbi blând lui Jane. Întotdeauna în cărţi e aceeaşi chichiţă . Se întoarse cu o carte în mână. dar trebuie să te gândeşti la ceva care să nu fie cu desăvârşire. – Mii de mulţumiri. Foloseşte cel mai recent sistem. – Deloc. Pargiter. tocmai l-am găsit deasupra unei măcelării. am mai găsit ceva. iar ea spune că are gura sigilată. sticlă. mă simt destul de fericit. Poirot îi sări în ajutor. – Sunteţi mult prea amabil. De fapt. spuse Poirot. – Deloc. – Domnişoara Grey e foarte la zi. Din nefericire. Iar după cinci minute. 132 . Are o notă de originalitate. nu găseam un nume potrivit pentru criminal. Foarte uimitor. – Necazuri de autor! Trecu pe lângă ea spre un raft cu cărţi. unul invetat de un cehoslovac. şi acum un sistem de stenografiere. – Nici un deranj. fireşte. doar printr-un noroc. Se adresă brusc lui Jane: Văd că nu folosiţi sistemul de stenografiere Pitman. – „Indiciul petalei roşii”.

– La Paris? Un american? Dar în avion nu era nici un american.. – Dar a fost cumpărat de un bărbat? întrebă Norman. Norman păru încurcat. – Cred că ar putea fi folositoare.– Aş fi vrut să vă pot fi de mult folos. – Ah. doar ca să complice lucrurile. – Ei bine? Cum a mers? întrebă Norman Gale. – Domnişoara Grey s-a dovedit o super-secretară. De fapt. – Chiar vă trebuie acele adrese? întrebă Jane. s-a uitat în carnetul meu. – Precis. da. Aşa că n-avea de ce să-şi cumpere altul... spuse Jane. Poirot dădu din cap. de un american. Poirot îi zâmbi blând. Îl lăsară în camera dezordonată zâmbind visător în urma lor. Înţelegi. 133 . poliţia! Eu n-aş pune aceleaşi întrebări pe care le-a pus poliţia. când a trecut pe lângă ruine. mă îndoiesc că poliţia a pus vreo întrebare. Poirot comandă nişte consommé şi pui chaudfroid. la Paris. unde îl găsi pe Norman Gale aşteptându-i. Cred că e un foarte bun observator. – Da. ei ştiu că tubul găsit în avion a fost cumpărat. El avea deja un tub de suflat.. Poirot îl privi cu o expresie destul de ciudată. Capitolul XVI. – Nu cred că m-am descurcat prea bine. Plan de bătaie De la locuinţa Domnului Clancy luară un taxi până la „Monseigner”. ai remarcat asta? Bunul nostru domn Clancy nu e chiar atât de distrat cum îţi închipui. – Dar dacă poliţia. n-a fost domnul Clancy. a fost cumpărat de un bărbat. – Oricum. – Ah. Voila tout. Avem acum şi un american.

. de pe listă. de pildă.teama e longevivă. în cazul meu. mă-nţelegi. – Credeţi c-ar trebui s-o alung? 134 . Relată cum îi crescuse salariul.. – Există vreun motiv pentru a presupune un astfel de lucru? – Vai. Să suspectezi pe fiecare pe rând şi apoi să-l tai. una din puţinele probe pe care le avem în cazul ăsta. Jane râse. Se uită pe rând la chipurile lor interesante şi oftă uşor. Senzaţionalul moare repede . – Cum spuneai. Să vorbim de altceva. – Ei bine... – Nu atâţi cat aţi putea crede. – Câţi aţi tăiat până acum de pe listă? întrebă Jane. – Mă tem că. o tentativă de crimă a cuiva. ţi-a mers bine.? Norman Gale se opri şi apoi adăugă. – A fost.– Iată cum trebuie procedat.. Nici o minune nu ţine la infinit. – S-ar putea să ai dreptate. – Asta-i foarte adevărat. nu uita. – Toate documentele au fost arse. răspunse încetişor Poirot. dar nu există nici un document referitor la afacerile acelei femei? Poirot scutură din cap. dar mie mi-a priit.. Există. să spunem. mademoiselle.. aşa e. recunoscu Jane. zise el gânditor. iar asta deschide o perspectivă mai largă. – Sună cumplit s-o spun. scuzându-se: Nu vreau să mă amestec în secrete oficiale. Să presupunem. mademoiselle. de exemplu. Poirot îl ascultă compătimitor. nu mai ţine de nouă zile. – Ce ghinion. Depinde de motiv. Explică situaţia. sau s-o tai. – Evidemment! Dar se pare că madame Giselle combina puţin şantajul cu cămătăria. dar probabil doar pentru prezent. spuse Norman. da.. că madame Giselle avea cunoştinţă de o infracţiune de natură criminală. cum a afectat tragedia asta vieţile a doi tineri ca voi.

– N-o să-ţi placă. Norman se uită la ea. afirmă Poirot cu severitate. Se uită la Poirot de parcă nu-şi credea urechilor. şi de dumneata.. – Ce fel de ajutor? Poirot tăcu un timp. Apoi explică: – Ajutat de domnul Gale. am nevoie de un şantajist. sau în altă parte şi s-o iau de la capăt.. să las baltă totul. – Da. spuse vesel Poirot. rosti cu tărie Jane. – Despre ce e vorba? întrebă nerăbdător tânărul. Un şantajist.. – Ce pot să fac? întrebă Norman. Şi poate. – Eu nu vreau să plec. absolut nici una. spuse Norman..adică eu voi scrie un bilet pe care dumneata îl vei copia . dar pe cine? De ce? – De ce. Cât despre pe cine. îl avertiză el. e treaba mea. aşa încât să nu rănească susceptibilitatea englezească. nu va trebui să pleci. mai târziu. apoi continuă pe un ton calm ca de om de afaceri: Iată planul pe care ţi-l voi trasa. n-ar trebui să fie nici o dificultate în a o rezolva. Apoi spuse: – Pe şleau. Poirot folosi o scobitoare. Poirot se ocupă cu tact de puiul său... – Oh. înţeleg. Foarte delicat. – Dar pentru ce? – Parbleu! Pentru a şantaja. Îi vei scrie un bilet . – Dacă descopăr cine a omorât-o pe madame Giselle. – Exact. – Dacă abordezi o problemă cu ordine şi metodă. Să plec în Canada. deşi nu înţelegea. rosti Jane. Poirot o privi cu reproş. – Dar aş rezolva mai repede problema asta dacă aş fi ajutat.– Ai vreun alt plan? – Da.contesei 135 . – Chiar credeţi că veţi descoperi? întrebă Jane. Se opri o clipă. – Un şantajist? exclamă Norman. – Ar fi păcat.

să văd.doamna nu se va duce la poliţie. nu poate fi criminala. dar nebun.. Poirot îi zâmbi cu blândeţe. eu ştiu totul. De asemenea. – Şi să presupunem că lady Horbury cheamă poliţia? Mă duc la închisoare. – Asta n-o puteţi şti. – Nu vei lua cele zece mii de lire . Vei cere.dacă asta îţi linişteşte conştiinţa. cu avionul. – Sunteţi nebun! – Deloc. Te vei duce şi vei spune anumite lucruri (pentru care te voi instrui eu). de asta te asigur. dar ascultaţi. nu-mi place. – În tot cazul. În bilet îi vei cere o întrevedere. E foarte normal. Îi vei reaminti că ai călătorit spre Anglia. nu. 136 . – De ce? – De ce? Pentru că am fi văzut-o.. – Nu-mi place. nu-i aşa.. – Mon cher. dar. care mă poate ruina pe viaţă. asta-i o schemă riscantă.. Vei specifica pe el „Personal”. – Îţi place să-ţi pierzi pacienţii şi să-ţi ruinezi cariera? – Nu. la anumite afaceri legate de madame Giselle. practic vorbind.. Te vei referi. – I-ar putea spuse soţului ei. – Îţi repugnă. care au intrat în mâinile dumitale. Poate excentric. – Oricum.. – Ta-ta-ta . – N-o să-i spună soţului ei. – Şi apoi? – Şi apoi ţi se va acorda o întrevedere. – N-o să cheme poliţia. ai un spirit cavaleresc. – Da. zece mii de lire. de asemenea. într-o anumită ocazie. spuse Poirot făcând cu ochiul. Însă te asigur că lady Horbury nu merită aceste frumoase sentimente. Jane şi cu mine stăteam chiar peste drum de ea. monsieur Poirot.de Horbury.

137 . jucat de domnul Raymond Barraclough? – Da. nu. Vei produce doar un anumit efect. trebuie să ştiu. – Bun. Jane îl privi lung. Dar nu-mi place deloc. sau e şi un actor bun? – Oh. voi lua totul asupra mea. După aceea. Ai văzut. – Ah.– Ai prea multe idei preconcepute.. – Voila. când terenul e pregătit. am s-o fac. – Bun. mon Dieu. sărea de la un subiect la altul.. – Îţi aminteşti rolul lui Harry. – Doar atât. – Nu-mi place ideea de a şantaja o femeie.. Mademoiselle. – O piesă americană. cred că şi joacă bine. – Trebuie să mă duc acum la el. Norman acceptă cu un oftat. nu. destul de des. Începu să-i dicteze rar. piesa „Down Under”? – Da.. – Îl consideri atrăgător? Da? – Extrem de atrăgător. Iată ce vei scrie. Ia un creion. spuse râzând Jane. cam acum o lună. mergi vreodată la teatru? – Da. ca pasărea din creangă în creangă! De parcă i-ar fi citit gândurile. spuse Poirot. uimită. Dacă se întâmplă ceva. Dar nu se va întâmpla nimic. – Ah. Dar pentru asta. de pildă. E destul de bună. – Perfect... il est sex appeal? – Categoric. – Nu. nu-i aşa? – Da. Poirot zâmbi. am să te instruiesc ce să-i spui.. A jucat foarte bine. Norman spuse: – Dacă mă trimiteţi la închisoare. intru în scenă eu. Ce omuleţ ciudat. ce putere are un cuvânt! Nu va fi nici un şantaj. Eu doresc să clasific lucrurile. Mai târziu. Sunt foarte cunoscut la Scotland Yard..

pe dumneata. poate pe lady Horbury. – Asta aşa e. şi la nici unul n-am văzut nici un semn. Da. Dar înregistrarea aceea din cărţulia neagră nu avea cum să vă fie cunoscută nici unuia dintre voi. A fost un test? – Eşti foarte perspicace.. în privinţa asta. mademoiselle. parte a cursului pe care îl urmez. iar acum. fulgerată de un gând. Un criminal este pregătit să facă faţă la tot ce el se aşteaptă..– Nu eşti de acord cu metodele mele. Am menţionat tentativă de crimă şi l-am urmărit pe domnul Clancy. monsieur Poirot. N-am să ştiu niciodată de ce spuneţi anumite lucruri. – Şi ne-aţi eliminat pe noi. – Nu există decât o cale. – Poate.. – Ce gen de trişor îngrozitor sunteţi. spuse Poirot. zise Jane ridicându-se.. L-aţi eliminat pe domnul Clancy. – Nu chiar. dă-mi voie să-ţi spun. a fost o. mademoiselle? – Cam săriţi de le una la alta. Oh! Se opri. mademoiselle? – Aţi pomenit de o tentativă de crimă. Aşa că. pe domnul Gale. 138 . – Ce e. ci să mergi prin eliminare. o s-o eliminaţi. şi.. n-aş putea fi înşelat. cu adevărat simplă. – Şi dacă ei nu vor? – Tuturor le place să vorbească despre ei înşişi. cu ordine şi metode. – E foarte simplu. – Care? – Să laşi oamenii să vorbească. Jane râse. Nu trebuie să te repezi să tragi concluzii. Pentru că vreau să descopăr alte lucruri.. admise Jane. sunt satisfăcut. Înţeleg. – Presupun că aveţi căi foarte ingenioase de a afla ce vă interesează. înţelegi. Îmi urmez ideile logic. – Eliminare? Asta faceţi? Jane se gândi o clipă.

.. încheie Norman amuzat. când îşi reaminti. – De parcă ar fi făcuţi cu degetul. de acum. Se înclină.. 139 . nu-ţi place să insişti asupra amintirilor din copilărie. – Nu am vrut să spun că eram genul de orfani. iar ei pleacă fericiţi... Nu. Am crescut într-un orfelinat. nu e atât de caraghios pe cât crezi. nu vor mai suferi de insomnie şi le ia două guinee. dar expresiv. Noapte bună şi mulţumiri pentru masă. şi. efectul e foarte reuşit. cum la un an şi jumătate îşi trăgeau tatăl de barbă. Jane se ridică. aproape de Dublin...nevoia de a vorbi... – Aşadar.– Astfel fac mulţi şarlatani avere. de a te elibera. spuse Jane. Nu-i o treabă veselă. să vorbeşti despre mama sau tatăl dumitale? – Asta nu se aplică în cazul meu. – Ah. – Ce caraghios. le spune că. a fost chiar amuzant. pe urmă. Va trebui să-mi găsiţi un altul. Norman se încruntă. dacă Norman o să intre la închisoare pentru şantaj. Totul se bazează pe o necesitate fundamentală a naturii umane . şi poate chiar adorm.. Şi încurajează pe pacienţi să vină.. – Comment? Cum adică? – E o zicală despre ochii irlandezi . Poirot le ură noapte bună celor doi tineri.. eşti irlandeză. – În Anglia? – Nu. – Nu. să stea jos şi să vorbească ce le trece prin cap. în Irlanda. cum mama lor mânca o pară şi şi-a pătat rochia portocalie. Dumitale mademoiselle. – O să-mi suciţi capul monsieur Poirot. scoşi la plimbare în pelerine şi bonete roşii. asta-i altceva. De asta ai părul negru şi ochii albaştri-verzi şi arată. – Zău? Dar nu e elegant.că ar fi făcuţi cu degetul. Cum au căzut din cărucior când aveau doi ani.

. după aceea e foarte greu pentru oricine să mai afle ceva. spuse el. Dar trebuie să fiu sigur. domnule.. care fusese unul din pasagerii cursei fatale. – Mă tem că Scotland Yardul nu prea face progrese în cazul acesta. e cum spui. Vai. Trebuie să spun că. mi-a fost teamă că o să-mi pierd slujba. apoi se îndreptă uşurel spre scopul vizitei sale. dacă nici unul din cei din avion n-a văzut nimic. la început. Mitchell clătină din cap. constând din cârnaţi cu pireu. descuie un sertar şi scoase o listă cu unsprezece nume. – Într-adevăr. domnule. – E o afacere uluitoare. când primi o vizită. îi făcu un compliment graţios doamnei Mitchell. În dreptul a patru din ele făcu un semn uşor.Ajuns acasă. Cumva. uluitoare. Nu putea nici să doarmă. ceva de groază. care se uită la el cu gura căscată. vizitatorul era una şi aceeaşi persoană cu domnul mustăcios.. Apoi dădu gânditor din cap. Stevardul explică: – Îmi stătea pe creier. – Nu puteau să-ţi facă asta. Insistă ca domnul Mitchell să-şi continue cina. interveni soţia lui. Compania s-a purtat foarte corect. 140 . Acceptă un scaun. murmură el. În Wandsworth Domnul Henry Mitchell tocmai se aşeza la cină.. extrem de agreabil. spre surprinderea stevardului. Ar fi fost o nedreptate strigătoare la cer. Poirot fu amabil. – Henry a fost groaznic de îngrijorat. Nu văd cum ar putea progresa. Il faut continuer! Capitolul XVII. „Cred că ştiu”. Henry. remarcă faptul că era foarte cald pentru perioada aceea a anului.

141 . de zece ori. domnule. Dacă aş fi încercat s-o trezesc.. – Îţi înţeleg sentimentele. S-a întâmplat în tura mea. a ieşit mai bine decât mă aşteptam. – Lucrurile nu sunt întotdeauna drepte.Soţia lui era foarte indignată. M-a făcut să mă simt ca şi cum trebuie să fi uitat ceva. Totuşi. treaba asta mă apasă. Îşi încheie fraza cu un pufnit indignat şi patriotic. – Tuburi şi săgeţi. Mitchell clătină din cap. iar dacă ar fi după părerea mea. păgâne. consider că e o farsă murdară că au făcut-o într-un avion englezesc. cu ochi negri. ca şi cum ar fi fost plăcut surprins de remarca ei. Mitchell clătină din cap într-un fel mirat. scăpărători. dacă nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun. preciză doamna Mitchell. Dar domnul acela de la Scotland Yord m-a întrebat. Dar te asigur că eşti mult prea sensibil... aşa le numesc eu. – N-ar fi fost mare diferenţă. Era o femeie dolofană. până când s-a întâmplat asta. Se crede că moartea a fost instantanee.. sunt vigilent. – Ca să spun aşa. – Aveţi dreptate.. Ruth. Cine ştie ce motive au străinii ăştia să se omoare între ei. A fost un voiaj total lipsit de evenimente de orice fel până. Dar treaba m-a afectat. domnule. I-am spus să nu-şi mai bată capul atâta. zise doamna Mitchell.. – Trebuia să fi observat că doamna murise mai devreme. Am fost absolvit de orice vină.. interveni doamna Mitchell.. Nimic din ce s-a întâmplat n-a fost din vina dumitale. – Îşi face atâtea probleme. şi totuşi ştiu că n-am uitat. mă înţelegeţi. când am venit. prima dată. Nu aşa se comite o crimă englezească. rosti Poirot adresându-i-se cu un aer flatant. cu notele de plată. – Aşa i-am spus şi eu. – Aveţi dreptate. foarte brunetă. De câte ori sunt de serviciu. spuse compătimitor Poirot.

Nici n-aş fi putut.. – O curtează pe fata bătrânului Johnson de la „Crown & Feathers”... da. – Da. Dar ea e o fată cu bun 142 . – Acum e în tură pe zborul de dimineaţă. de la 8:45. Trebuie să schimb câteva vorbe şi cu colegul dumitale .. Eram prea tulburat. Totul fusese adunat. – Pe masă nu era nimic de genul ăsta. zău.masa lui madame Giselle. Nu încape îndoială. dacă ceva de pe masă .. – L-a tulburat mult afacerea asta? – Păi. ceva în genul ăsta. – Poate are şi o prietenă? întrebă Poirot. Personal. – V-am spus tot ce ştiu. spuse doamna Mitchell. care îi oferea de băut vrând să audă totul despre ce s-a întâmplat. când am găsit-o? – Da. doamnă Mitchell. Senzaţionalul în sine. Fruntea bărbatului se încreţi. Aş vrea să te întreb un lucru. vreau să spun . Mă întrebam doar. Londra nu se compară cu Dorset.Davis. – Din Dorset. într-adevăr. Dar poliţia ar trebui să ştie. Mitchell. a cercetat de-a fir-a-păr avionul.. Bărbatul clătină din cap. domnule.. e o problemă foarte stresantă. Nu departe de Bridport. Ce loc minunat! – Aşa-i. – Exact. – Da. spuse Poirot.a fost deranjat? – Vreţi să spuneţi când. aţi văzut că e abia un tinerel. solniţa. – Ei bine. Neamul meu s-a stabilit acum două sute de ani în Dorset. că legătura lui cu crima trebuie să i se fi părut foarte palpitantă tinerei doamne.. După părerea mea. domnule. Acolo m-am născut. domnule. şi am Dorset-ul în sânge. şi apoi lumea. Lingurile şi furculiţele. toată treaba aproape că l-a distrat. cum se spune.– Ştiţi. n-am observat nimic. Se întoarse iar spre stevard. în afara ceştilor de cafea. spuse Poirot. aproape că pot să ghicesc din ce parte a Angliei sunteţi. nu contează. domnule.

aşa se întâmplă când eşti grăbit.. domnule. ridicându-se. spuse Poirot. ei bine. domnule. odată.. sau ce-ai uitat.. să alergi să aduci un cuţit ce lipseşte. am pus două rânduri de tacâmuri de peşte. de vorbă şi cu celălalt stevard Davis.. Am ţinut minte asta pentru că există o superstiţie: se spune că două linguriţe pe o farfurioară înseamnă nuntă.. spuse doamna Mitchell. nu.. domnule Mitchell . – Nimic deranjat. Îi puse lui Davis aceeaşi întrebare pe care i-o adresase lui Mitchell. Davis? 143 . în spatele afacerii ăştia sunt bolşevicii. Mitchell spuse: – Capetele pătrate din juriu credeau că el a făcut-o. Davis răspunse încetişor. răsturnat? Ceva în genul ăsta? – Mă refeream la. nu se afla acolo.. dar nu cred că e genul de lucru la care vă referiţi.. când servim în grabă. – Ce crezi despre fetele din Franţa. Ei bine. când am făcut curat. – A fost ceva. Se mai întmplă.. prietene.. Doar că moarta avea două linguriţe pe farfurioara de cafea. l-am observat. – După mine. după parerea mea e în serviciul secret. – Un punct de vedere foarte sănătos. dar doar după câteva ore.simţ şi cu capul pe umeri. Dar. Poirot spusese că va sta. intra în barul „Crown & Feathers”.. Nu mai departe de săptămâna trecută... e mai bine decât să te întrerupi. după ce poliţia cercetase avionul. Eu sau Mitchell trebuie să fi încurcat lucrurile.. Poirot mai puse o întrebare. nu lăsa greutatea asta să-ţi apese pe suflet.şi dumneavoastră. să spunem că lipsea ceva de pe masă sau ceva care.. de obicei. N-ar fi de acord să fie amestecată într-o crimă. În mare. mulţumesc. Vreţi să spuneţi. doamnă Mitchell . – Lipsea vreo linguriţă de pe farfurioara cuiva? – Nu. După plecarea lui.şi te rog. una cam comică.. nu din cât am văzut.

E vorba de afacerea aceea cu moartea lui madame Giselle. probabil. Într-o mână ţinea un baston. Apoi îşi spuse: „Oh. – Dar nu trebuie să fie atât de agresiv. Râse din inimă. Capitolul XVIII. – Sper să mă scuzaţi că vă deranjez. – Presupun că trebuie să obţină informaţii. Poate veţi accepta una? Ryder se uită la ţigările subţiri ale lui Poirot cu un ochi destul de neîncrezător.– Englezoaicele sunt destul de bune pentru mine. plinuţe. Pe Queen Victoria Street Domnul James Ryder fu destul de surprins când i se aduse o carte de vizită pe care era înscris numele lui Hercule Poirot. Domnul Hercule Poirot arăta foarte şic.. S-ar putea să înghit din greşeală una de-a dumneavoastră. dar. – Sunteţi. inspectorul. – Da? Ei bine.. acum câteva zile. nu-şi văd de treburile lor. în timp ce-şi aprindea bricheta. tipul ăla!” şi-i ceru funcţionarului să-l introducă pe vizitator. Nu eu mi-am 144 . am să fumez din ale mele. Oamenii ăştia sunt nişte băgăcioşi. spuse Poirot. răspunse moderat Poirot. ei bine. – A fost pe aici. spuse domnul Rayder. Şi-i făcu cu ochiul unei tinere blonde. Numele îi era cunoscut. Eu fumez numai ţigările mele. şi o reputaţie de apărat. nu. iar la butonieră avea o floare. Un om are sentimentele lui. domnule. cred că treaba asta pare cam suspectă.. puţin cam sensibil. nu-şi putea aminti de unde. Am stat chiar în faţa ei. – Sunt într-o situaţie delicată. din spatele barului. pe moment. despre ce-i vorba? Nu vreţi să luaţi loc? Doriţi o ţigară? – Mulţumesc. – Dacă nu vă deranjează..

Totuşi. – În orice caz. bani nesperaţi. e adevărat. nu m-aş fi suit deloc în avion. din moment ce n-ati reuşit să obţineţi un credit la Paris. Bryant. înregistrări frauduloase. – De unde dracu ştiţi asta? întrebă mânios domnul Ryder. Şi de ce eu. probabil foarte bineveniţi în momentul de faţă.. Declaraţia unui martor. să nu devenim prea sumbri. mă întreb? De ce nu se duc să-l ia la întrebări pe acel doctor Hubbard. poate m-aş fi suit.. – Banii sunt întotdeauna bineveniţi.... – Sunt discreţia personificată. spuse domnul Ryder. Flutură din mână.. ai o nevoie imperativă de ei.. – Ei.. – Am avut o mulţime de necazuri. vă asigur... – E ciudat ce sumă mică poate aduce câteodată un om la disperare.. Hercule Poirot zâmbi. S-au insinuat tot felul de chestii. Dumneavoastră. Din acest motiv oamenii fac falsuri... iar dacă nu deţine 145 . dar nu vreau să se vorbească despre asta. Păru să cadă pe gânduri. mormăi domnul Ryder. O sumă mică de bani gheaţă care să-l ajute să treacă criza.. spuse domnul Ryder. vreau să spun? Doctorii sunt oameni care deţin tot soiul de otrăvuri puternice ce nu se pot detecta... De ce să vedem partea rea a lucrurilor? Banii ăştia au fost cu noroc pentru dumneavoastră. de exemplu. Nu mă deranjează să vă spun că am curăţat ziarele de o sumă frumuşică.. Se uită pătrunzător la Poirot. Eu de unde să fi obţinut venin de şarpe? Vă întreb pe dumneavoastră! – Dar aţi avut numai necazuri de pe urma afacerii ăsteia? – Oh. pe neaşteptate.. – Uneori. deşi era mai mult imaginaţia reporterului decât ce văzusem eu cu ochii mei. nu. Se ivesc tot felul de complicaţii. aţi făcut.. – Adevărat. – E foarte adevărat. – E interesant cum poate afecta o crimă vieţile unor oameni care simt complet pe dinafară. Dacă aş fi ştiut că femeia aia avea să fie omorâtă. Am fost însemnat.ales locul. mai există şi cealaltă faţă a medaliei.

acea sumă insignifiantă. – Apropo. e al naibii de ciudat. Banii sunt ciudaţi. cred că din cauza flautului. Se opri în uşă. trebuie să fie. Viaţa e ciudată! – Foarte adevărat. Staţi să văd. – Îmi cer scuze c-am fost greşit informat. de ce aţi venit? – E un pic delicat. Iată-mă şi încurcat cu o cămătăreasă! Doamnele din înalta societate cu datorii la jocurile de noroc asta-i marfa. – Vai. el din flaut cânta. doar din curiozitate.. spuse el. Oh. da. Îl privi bănuitor pe Poirot. Mi-a ajuns la ureche .. – Cine spune asta? E o minciună! N-am văzut-o niciodată pe femeia asta. la dracu cu creditul lui! Da. aţi avut de-a face cu madame Giselle. Ştiţi.. mamei Hubbard.. – Nu vă enervaţi. Ce ciudat mai încurci numele! – Ah. înţelegeţi . 146 .că în ciuda dezminţirilor dumneavoastră. Apropo. avea rezonanţa a ceea ce numea el „tam-tam-ul” afacerii cu psihanaliza. Trebuie să verific problema. – Sigur că e. Poirot se ridică.profesia mea. o greşeală. Dar când ea se întorcea. Domnul Ryder pufni la auzul cuvântului psihologic. Ştiţi. – Ce vreţi să spuneţi? Unde vreţi să ajungeţi? Poirot clătină din cap. da. – Ah. asta-i o treabă foarte curioasă! – Curioasă! E calomnie! Poirot îl privi gânditor.. lucrurile astea mă interesează sub aspect psihologic. de ce l-aţi numit pe doctorul Bryant doctorul Hubbard? – Al naibii să fiu dacă ştiu. Creditu-i ciudat. cântecul de leagăn: Câinele.. flautul.

.Capitolul XIX. Nu e drept. aş fi încântat să vă fac o vizită pentru a discuta afacerea. Şi mincinoasa aia bătrână franţuzoaică ce jurase că aranjase totul astfel încât clienţii ei să fie protejaţi. Cicely Horbury stătea cu buzele uscate. Dragă doamnă. iar de sub fard îi răzbăteau pete stacojii. să citeşti acelaşi lucru iar şi iar.. bestia... 147 .. Intră şi iese din scenă domnul Robinson Contesa de Horbury stătea în faţa mesei de toaletă din dormitoîul său din Grasyenor Square 315. Dacă dumneavoastră sau domnul Raymond Barraclough sunteţi interesaţi de această problemă.iad. tot felul de nimicuri luxoase o înconjurau. viaţa e un iad . Nu e drept..” Bestia. referitor la madame Giselle. John Robinson Ce stupid.. Ridică plicul ... Citi pentru a patra oară scrisoarea: Contesei de Horbury. Sau poate preferaţi să mă adresez soţului dumneavoastră în problema respectivă? Al dumneavoastră sincer. Ca şi cum cuvintele şi-ar putea schimba înţelesul. – Oh.două plicuri. cutii de pudră. – Asta o să mă întărească... Perii de aur şi cutii. Doamne.. Lua-o-ar dracu!. nervii mei! gândi Cicely. primul cu „Personal” pe el... al doilea cu „Particular şi foarte confidenţial. Mâna tremurătoare se întinse după o sticluţă cu dop aurit. borcănele cu cremă de faţă.” „Particular şi foarte confidenţial.. Sunt deţinătorul anumitor documente care au fost în posesia domnei decedate.. Dar în mijlocul acestui lux. în cazul în care ar muri pe neaşteptate.... decedată. Duse sticluţa la nas.. o să mă facă să mă adun.

– Cum arăt? întrebă Norman. Roşi uşor sub privirea uimită a lui Poirot. 148 . sprâncenele. nu.... – Uită-te la dumneata. – Asta ne lipsea! spuse Hercule Poirot.culoarea ticăloşilor. Chiar şi la luminile rampei înfăţişarea dumitale ar fi total neconvingătoare. În tot cazul. nu e menirea dumitale să joci un astfel de rol..un clovn care face copiii să râdă? De acord. spuse înţelept Norman Gale.. În Grosvenor Square. am jucat mult într-un teatru de amatori. Se îndreptă spre birou şi scrise cu scrisul ei mare. Poirot ridică elocvent din umeri. Bolborosi: – Spuneaţi că ar fi bună o uşoară deghizare. spuse el. te înşeli. bănuiesc că nu te-au lăsat să-ţi concretizezi ideile despre machiaj... – Nu prea îmi vine să cred.o barbă strigătoare la cer! Ieftină.să te uiţi la dumneata! Cine te crezi . Mai întâi să-l întâlnească pe tip. categoric nu. – Într-o vreme. să vadă ce ştie. Şi dacă crezi că cineva n-o să-şi dea seama că ai o bucată de plastilină lipită pe un dinte. e neagră .... prietene. Dar avea timp destul să se gândească la asta.Gata! Acum putea gândi! Ce să facă? să-l primească pe tip. la lumina zilei. Deşi. poate o mână norocoasă în localul ăla din Carlos Street. Asta-i tot ce-ţi cer .. Ai o adevarată manie pentru păr fals? Lipiciul miroase de la o poştă. Dar ce barbă . fireşte. şi cum nu se poate mai prost lipită. Ce comedie joci dumneata aici? Norman Gale se înroşi şi mai tare.. de unde ar putea ciuguli nişte bani?. neformat: Contesa de Horbury îi transmite complimente domnului John Robinson şi doreşte să-l primească mâine dimineaţă la ora unsprezece. apoi îl luă pe tânăr de braţ şi-l duse la oglindă. Prietene. n-ai barbă albă. Poirot oftă. Şi-apoi.

Ţine asta şi asta. să ţi-o lipesc eu. – Très bien.– Nu mon ami. Farsa s-a terminat. nu trebuia să se vadă că e novice în meserie. spuse el. Cu moralul la pământ. Asta-i din cauza fricii. Ascultă cu atenţie. apoi dădu din cap. Când apăru după un sfert de oră. Probabil am să găsesc un soţ furios şi doi poliţai. exact ca un servitor. apăru lady Horbury. Dumneata eşti şantajist. En avant şi succes! – Sper din tot sufletul. Cu glas tare rosti destul de insolent: 149 .. – La dispoziţia dumneavoastră. Observ că te-am rănit cu vorbele mele. dar. – Domnul Robinson? întrebă Cicely. – Asta o spuneţi dumneavoastră. Gata. şi acum vom face cărarea altfel. Poirot îl linişti. îi îndesă în mâini diferite borcănele. Norman îşi reveni: „Bătrânul ăla prost zicea că nu ştiu să joc” şi zâmbi în gând. dacă îmi dai voie. Norman îşi făcu curaj. Asta-i prea de-ajuns. mormăi refractar Norman. – Ei bine. Regret. răspunse Norman şi se înclină. După câteva minute. O să meargă de minune. Du-te în baie şi să vedem cum se termină ceea ce se numeşte în ţara asta „fooltommery”? Norman Gale se supuse. nu să moară de râs când te vede.” – Am primit scrisoarea.... Îţi voi permite să ai o mustaţă mică... porni în misiunea-i dezgustătoare.. în momentul de faţă. aşa.. Vreau ca Excelenţa sa să se teamă de dumneata. Acum să văd dacă măcar îţi ştii lecţia. nu comedian. – Nu-ţi fie teamă. Dar aş vrea. În Grosvenor Square fu introdus într-o încăpere mică de la primul etaj. În nici un caz. doar adevărul ne poate ajuta. Începe treaba serioasă. Poirot îl privi şi dădu din cap a aprobare. „La dracu. faţa sa era de un roşu aprins. gândi el.

dovada asta? – Zău. reţineţi . să-i zicem. ca să-i fac doamnei o favoare. în ce constă exact proba pe care o deţin.. Dacă facem afacerea. N-am nimic la mine. Cumpăraţi? Asta-i întrebarea. poate că lordul Horbury va trebui să afle ce se petrece. etc. asta-i o chestiune secundară. Cât? – Zece mii de. ţi-am spus. e drept. Acum. spuse Norman cu glasul tot mai sigur. pe măsură ce-şi intra în rolul domnului Robinson. – Cum ai pus mâna pe..– Da.. Important e că o am. mâna pe atâţia bani. – E grozav ce poţi face dacă încerci! Pe bijuterii nu obţii cât fac. Şi vă dau două zile să vă gândiţi.dumneavoastră sau lordul Horbury? Asta-i întrebarea.sunt hotărât să merg până la capăt. Norman oftă şi clătină din cap. dar foarte rar le convine soţilor. Vă dau două zile de gândire. – Eu vând. problema se schimbă. o săptămână la mare.. – Ei hai.. şi. nu dolari. Ştia să-şi conducă afacerile. nu. dar perlele sunt totuşi perle.. Ea îl privea tremurând. eu sunt. lire. – Nu te cred. – Ei bine. iar domnul Barraclough e un actor de viitor. Nu-s atât de fraier. Vă voi arăta dovada. Minunată femeie. e de prima clasă. – Imposibil! N-aş putea pune. Arată-mi-o! – Oh.. înainte de a-mi da banii.. las la opt mii. Chiar trebuie să intrăm în detalii? Toată lumea ştie ce plăcută e. Cred că ştiţi. – Nu pot să fac rost de bani.. ce părere aveţi. Cred că nu greşesc când spun că o femeie divorţată nu primeşte nici o pensie alimentară. Dovada de la hotel. Asta-i ultimul preţ.. problema se pune cine o vrea mai mult . Ascultaţi. lady Horbury. în viaţa mea. bătrâna Gissell. Asta-i tot ce am avut de spus. 150 . lady Horbury. lady Horbury? – Nu ştiu la ce te referi. Ei bine. dar nu câştigă cine ştie ce. Treabă cinstită! – C. hai..

Cum vă spuneam.. Şi acum. madame.. Eu vă voi vorbi. – Vă rog. În dimineaţa asta. Ştiu că sunteţi într-o mare încurcătură. să mă priviţi ca pe-un prieten. Dumneavoastră. când se văzu în stradă. Am venit să vă dau un sfat.Se opri. Îmbrăcat elegant ca un dandy. căci le ştiu. Ea îngână slab: – Nu ştiu. „Slavă Domnului că s-a terminat!” Nu trecu decât o oră şi lady Horbury primi o carte de vizită. Îmi amintesc. fără să-i dea timp nefericitei femei să-i răspundă. Nu e nevoie. – Domnul Barraclough v-a trimis. „Hercule Poirot”. O lăsă deoparte. Poirot intră şi se înclină.. madame. pofteşte-l înăuntru..să ştie. „Uf!” exclamă Norman. – Monsieur Hercule Poirot. Foarte bine. doar 151 .. apoi adăugă: – Sunt hotărât. nu vă cer să-mi împărtăşiţi secretele dumneavoastră.. Tonul lui era blând dar autoritar. Apoi rapid. cum era şi Giselle. Nu trebuie să începeţi să-mi povestiţi nimic. – Exact. nu vă forţez să-mi faceţi confidenţe. părăsi camera. – Detectiv? Ochii femeii se măriră. Femeia se aşeză mecanic... Atitudinea lui era părintească şi liniştitoare. Cicely făcu un pas înainte. Valetul închise uşa. să trecem la afaceri. – Cine-o fi? Nu pot să-l primesc! – Spune că se află aici la cererea domnului Raymond Barraclough milady.. Ăsta-i atuul unui bun detectiv . Îşi şterse fruntea. El îşi trase un scaun lângă ea.? – Luaţi loc. eu. – Ecoutez. Valetul ieşi şi apăru iar. – Oh! Se opri. madame.. eraţi în avion.

. indiscreţie? Aceste dovezi au fost odată în păstrarea lui madame Giselle. răspunse tăios Cicely.. totul e în regulă. mă ocup eu de acest domn Robinson. – Perfect. – Opt. Am venit să vă ajut.. Şi dumneavoastră cât îmi veţi cere? Hercule Poirot se înclină.. – De unde ştiţi toate astea? – Pur şi simplu pentru că eu sunt Hercule Poirot. Brown. – Tot aia e . Iar dumneavoastră nu puteţi face rost repede de banii ăştia? – Nu pot. vai! strigă ea. nu aveţi de ce să vă temeţi.. altfel mâinile mele sunt legate. suflă Cicely. am să înnebunesc! – Nu. E în posesia unor anumite dovezi de. madame. aţi avut un vizitator. – Şi mă scoateţi din încurcătură? – Vă jur solemn că n-o să mai auziţi niciodată de domnul Robinson. 152 ... Am să vă spun totul. madame. Numai că. – Eu nu am să cer decât fotografia. Aveţi încredere în Hercule Poirot. – Oh. – Bun. Nu ştiu ce să fac. – Da. deci.. A venit să vă şantajeze. Aşadar aţi împrumutat bani de la această femeie Giselle? Lady Horbury aprobă.cu o oră în urmă. Acest vizitator.. Cicely îl privi lung.. s-o numim.. pur şi simplu nu pot.Brown..... Deja sunt datoare... lăsaţi-vă în grija mea. întregul adevăr.. parcă? – Robinson. a unei foarte frumoase femei. Smith.. cu autograf. Nu ştiu ce să fac. să nu-mi ascundeţi nimic.. – Opt. Vi le oferă în schimbul a şapte mii de lire.... nervii mei... Acum sunt la el.. Robinson le foloseşte pe rând. – Calmaţi-vă. trebuie să ştiu adevărul. Eh bien. nu.

când a început? – Acum optsprezece luni. Atunci.– Când a fost asta? Vreau să spun.. dumneavoastră şi domnul Barraclough aţi devenit... eu. Cunoştea despre mine şi Raymond. – Şi n-aţi putut plăti? 153 . – Dar mai târziu v-a dat mai mult? – Da. Les femmes. – Jocuri de noroc? – Da. dacă nu plăteam. în plus. – Vă place poziţia dumneavoastră. spuse Poirot sec. Ar sări în sus de bucurie la gândul că ar putea divorţa. Aşa e... Vrea să se însoare cu alta... înainte de asta.. ăă. – Avea metodele ei. bătrâna diavoliţă s-a făcut scârboasă. şi tot restul. fireşte să-şi poarte de grijă. Cred că. Ce să continui.. Şi presupun că v-a ameninţat că va trimite toate dovezile astea lordului Horbury? – Da.. A aflat când şi unde ne întâlneam. Eram la strâmtoare. mi s-a părut un miracol.. – Pe cine aţi trimis la ea? – Pe Raymond. – Şi v-a împrumutat cât i-aţi cerut? – La început nu. n-am putut să-i restitui.. prieteni? – Da.. Mi-a dat doar o sumă mică.. Eu. Domnul Barraclough mi-a spus că a auzit că împrumută bani femeilor din înalta societate. Am avut un ghinion cumplit.. spuse Poirot sec... – Dar eraţi foarte îngrijorată că soţul dumneavoastră să nu afle? Cicely strigă mânioasă: – Stephen e un om plin de sine. s-a ridicat problema restituirii banilor? – Da. S-a plictisit de mine. beneficiaţi de un venit foarte important... şi.. – Iar dumneavoastră nu vreţi să. La vremea aceea. mi-a dat cât i-am cerut. – Era genul de miracol special al lui madame Giselle. nici nu vreau să mă mai gândesc! Nu ştiu cum a descoperit. divorţaţi? – Nu... şi.

M-am simţit în siguranţă. nimic altceva decât.. – Ah. era o adevărată bestie! Am plecat ca o zdreanţă. aţi spus că n-aţi văzut-o niciodată pe femeia aceea. ar fi răsuflat imediat. dar eu n-am.. în definitiv..... până ieri. – Dumneavoastră. – Crimă. A fost groaznic... n-am putut să nu-mi spun că. – Şi atunci. Vedeam că doar tatona. continuă Cicely urmărindu-şi şirul gândurilor. – A fost înspăimântător. minciuni. la anchetă. nu? – Nervoasă? – Ei bine. Dar mă simţeam în siguranţă. îi făcea plăcere..– Nu... ce-altceva aş fi putut spune? Poirot o privi gânditor. dacă era să răsufle ceva. – Normal. – Astfel că moartea ei a fost providenţială? Cicely rosti însufleţită: – Mi s-a părut o minune. Nesuferitul ăla de inspector a tot fost pe aici şi m-a bombardat cu întrebări. dintre toţi cei din avion. şi aţi avut o scenă? – Diavoliţa bătrână! N-ar fi cedat cu un milimetru. dumneavoastră singură aveţi un motiv să-i doriţi moartea. – Ştii... la ea.. madame. Cred că. doar nu credeţi asta! Nu eu am omorât-o! Nu eu! 154 . Nu ştia nimic. Dar asta v-a făcut puţin nervoasă. măcar prefă-te că eşti sigur. o minune. – Dacă o iei pe ghicite. chiar aşa. – Mai ales că. minciuni. madame n-aţi fi putut spune nimic altceva. – În tot acest timp nu v-a fost frică? – Fireşte că mi-a fost frică! – Dar de ce? De adulter sau de acuzaţia de crimă? Obrajii femeii păliră. – Şi totuşi. de fapt. când am primit scrisoarea asta cumplită. Eram înnebunită. Oh. oh. cu o seară înainte aţi fost la Paris.

. Şi unde v-aţi născut? – Doncaster. am să vă pun două mici întrebări.. vă veţi căsători cu un milionar. Şi acum. – În ziua de azi nu mai există nici unul... Se întrerupse. Cu o zi înainte de crimă. Aveţi o inimă generoasă. să ne întoarcem la problema noastră.primul. trebuie să mă credeţi. – Să nu credeţi asta.. Văd că asta nu vă spune nimic. Eu.. o dată liberă. Vă cred din două motive .. tot e ceva.. 155 . îmi permiteţi să vă dau un sfat? De ce nu aranjaţi cu soţul dumneavoastră un divorţ discret? – Şi să-l las să se însoare cu femeia aia? – Da... Vă dau cuvântul meu că n-o să-l mai vedeţi şi n-o să mai auziţi niciodată de el. – Vă cred.. – Da. oh.. şi pe lângă asta. trebuie! Nu m-am mişcat de pe scaun. madame. dar. Dar celălalt. Iertaţi-mă. Hercule Poirot dădu liniştitor din cap. – Eh bien. numele dumneavoastră de scenă era Cicely Bland. Bărbatul care a avut trei milioane.. Mă voi ocupa eu de acest domn Robinson. – Suna mai profesional. madame. domnul Barraclough era la Paris? – Da. madame. soţul dumneavoastră vă va plăti o pensie. – Ah. – Viespe? – Exact. Iar acum. acum poate are două milioane.. din cauză că sunteţi femeie şi. lady Horbury. Acesta era numele dumneavoasră adevărat? – Nu. eh bien. atât de asigurată. Cicely râse.. zău? Încă o întrebare: înainte de a vă căsători. oh.. dar n-am omorât-o eu. Frumoşii ei ochi îl fixau implorând. adevăratul meu nume e Martha Jebb... – Nu una mare. am cinat împreună. În schimbul serviciilor mele. al doilea. veţi fi asigurată. Dar de ce… – Pură curiozitate. Dar s-a gândit că era mai bine să mă duc singură la femeia aia. viespii. din cauza.– Îi doreaţi moartea.

Nu-l deranja câtuşi de puţin să aştepte . valetul reapăru şi spuse: – Acum domnul doctor vă poate primi. e foarte ocupat. Ăsta-i rău când eşti doctor. Era limpede că doctorul Bryant o ducea bine cu meseria lui. Mai veniră şi alţi pacienţi. şopti discret: – Dacă nu vă deranjează să mai aşteptaţi puţin. 156 . asta şi intenţiona. fireşte. Aveau o părere foarte bună despre priceperea doctorului Bryant.de fapt. Japp acceptă. Fu condus într-o cameră de aşteptare. Şi chiar sunteţi sigur că omul acela cumplit nu mă va mai deranja? – Pe cuvântul lui Hercule Poirot. „Face uşor avere. Băgă cartea de vizită într-un plic pe care i-l dădu valetului. traversând camera. doar am să-i scriu câteva cuvinte. rosti solemn gentlemanul acela. Întrebă de doctorul Bryant.” După un sfert de oră. Oricum. îşi spuse Japp. N-am să vă reţin mult”. în care erau două femei şi un bărbat. domnul doctor vă va primi. creditul s-ar putea să-i fi fost acordat cu mult timp în urmă. Asta nu pare să aibă nevoie să se împrumute. Capitolul XX.– Sunteţi foarte convingător. are o clientelă frumuşică. domnule? – Nu. – Aveţi programare. în momentul de faţă. Valetul reapăru şi. Japp se aşeză şi luă un număr vechi din „Punch”. Cele două femei începuseră să discute. domnule. monsieur Poirot. dar. Pe Harley Street Inspectorul-detectiv Japp păşea repede pe Harley Street şi se opri în faţa unei anumite uşi. un scandal i-ar împrăştia-o rapid. Pe o carte de vizită scrise: „V-aş rămâne îndatorat dacă mi-aţi acorda câteva minute.

Recunosc. am venit să vă pun câteva întrebări despre metoda folosită. vă cer scuze că v-am deranjat în orele de consultaţie. – Aveţi vreun rezultat? – N-am înaintat pe cât ne-ar fi plăcut. ştiu. Astfel de lucruri nu intră în sfera mea. s-ar putea să vă intereseze. Dar. inspectore.. mă interesează. – Ce pot face pentru dumneata. De fapt. domnule. inspectore? întrebă el aşezându-se la loc şi arătându-i lui Japp scaunul din faţa sa. dar n-am să vă reţin mult. Winterspoon e omul dumneavoastră. asta nu-i în ograda mea. 157 . Dar mi-am zis că.. Nu-i dau de capăt afacerii ăleia cu veninul de şarpe. să ştiţi. dar vedeţi dumneavoastră doctore. Vorbesc în aşa fel că omul de rând nu pricepe nimic. Încă mai lucrăm la ea. afacerea asta are şi un aspect medical. – Nu sunt toxicolog. M-am gândit că aveţi vreo idee care ne-ar fi de folos. şi ştiţi cum sunt experţii.Japp fu introdus în cabinetul doctorului Bryant . din cât mi-am dat seama. În felul meu. răspunse doctorul Bryant. Se ridică şi-i strânse mâna detectivului. dacă nu ştiu ce să-l întreb. Chipul său cu linii frumoase arăta obosit. fiind în avion. treaba stă cam aşa. E adevărat că uneori veninul de şarpe e injectat epilepticilor? – Nici în epilepsie nu-s specialist. – Ah. Winterspoon e expert.. am făcut o grămadă de speculaţii pe marginea acestui caz. – În primul rând.o încăpere din fundul casei cu o fereastră mare. Dar cred că veninul de cobră a fost folosit în tratarea epilepsiei cu rezultate excelente. – E în regulă. Nu cred că există un om care să rămână total indiferent la faptul că a fost implicat într-o crimă. Nu-mi prea foloseşte la nimic să mă duc la un expert. Doctorul stătea la birou. spuse zâmbind doctorul Bryant. Doctorul Bryant zâmbi. cum spuneam. – Într-un fel ai dreptate.. dar nu părea nicicum tulburat de vizita inspectorului. – Ştiu. Presupun că e în legătură cu crima din avion? – Chiar aşa. Însă.

dar n-am auzit niciodată de vreo specie de şarpe numită spurcătură. 158 . Când Japp ieşi în Harley Street. – Poate mă ajutaţi. domnule. Carmichael e un tip din Edinburgh. asta e”. Ei bine. – Foarte adevărat. de exemplu. Dumneavoastră. „Totu-i să ai tact. dacă mă pot exprima aşa.. Trebuie să fie o persoană care dispreţuieşte total riscul. Cum a fost posibil ca un prezumtiv criminal să intre în posesia ei? – Pare incredibil. toată treaba pare aproape.– Şi ce credeţi. Tactul e totul... – Categoric.. Cunoaşteţi pe vreunul din oamenii ăştia? – Îl cunosc cât de cât pe profesorul Kennedy. de pildă . Pe Heidler îl cunosc bine. zâmbea foarte mulţumit în sinea lui.de cobră. – Mă uimeşte. Era o şansă la o sută ca criminalul să nu fie văzut.. nu-l cunosc personal. Am un prieten care lucrează la cercetarea Tropicelor. Presupun că abia dacă unu la mie din oameni a auzit de spurcătură. nu există multe ocazii pentru asta. vă rămân îndatorat. dumneavoastră sunteţi doctor. îşi spuse. mi-a spus că aş putea obţine informaţii de acolo. domnule? Bryant clătină uşurel din cap... Pe cinstea mea că nici n-a bănuit ce căutam... şi mult mai puţini umblă cu acest venin... – Alegerea otrăvii e tot atât de uluitoare. Ei bine. Un mod stupefiant de a comite o crimă. menţionează-i numele meu şi fi sigur că va face totul ca să te ajute. Are în laborator diferite veninuri de şerpi .. domnule.. dar cred că au făcut treabă foarte bună acolo. Japp scoase o bucată de hârtie şi i-o întinse doctorului.. dar nu cred că aţi mânuit vreodată substanţa. ireală. Winterspoon a scris aceste trei nume. nu vă mai reţin. – Mulţumesc. ştiu.

cu atât înţeleg mai puţin. – S-ar fi putut întâmpla. şi cine să zică nu? Ei bine. nişte mincinoşi . a fost aici un tip care avea un scarabeu tatuat. Când mă gândesc. Fournier de la Paris îmi mănâncă sufletul cu „momentul lui psihologic”.. dar era neajutorat ca un sugar. iar cei din Paris susţin că un englez a comis-o şi că e treaba noastră. între noi 159 . cinstit. bunul meu Japp. Noi considerăm că au făcut-o francezii. când erau amândoi în compartimentul din faţă.Capitolul XXI. un arheolog e un amărăştean. Japp îşi salută cu căldură prietenul. – Nu-s prea multe.deşi ei se iau în serios . Zilele trecute. – În unul din cazurile de care m-am ocupat. Dar ce pot să fac? Noroc că e unul din cazurile semi-străine. nu. Scormoneşte întruna în pământ şi bate câmpii despre ce s-a întâmplat în urmă cu mii de ani.. – Am interogat şi pasagerii. Cu cât analizez mai mult lucrurile. monsieur Poirot.dar inofensivi. ăsta-i adevărul. ce te-aduce pe-aici? Ceva noutăţi? – Am venit să te-ntreb pe dumneata ce noutăţi ai.. Cele trei cluuri Când Japp se întoarse la Scotland Yord i se spuse că era aşteptat de Hercule Poirot. monsieur Poirot. Negustorul din Paris a identificat tubul de suflat. tare-aş vrea să ştiu cum află ei asta? Cine să-i contrazică? Afirmă că un şirag prăpădit de mărgele e vechi de cinci mii trei sute douăzeci şi doi de ani.. – Chiar crezi că au făcut-o francezii? – Păi. Nu s-a petrecut nimic ieşit din comun în timpul călătoriei. nu-s deloc mulţumit. arăta cumplit. minţeau toţi! – Dumneata şi cazurile dumitale! Ca să spun adevărul. I-am întrebat de mi-a venit rău pe cei doi stevarzi şi ei o ţin pe-a lor că n-a fost nici un moment psihologic. – Ei bine. Şeful se uită cam chiorâş la mine. Nu. Nu poate minţii chiar toată lumea.

Zvonuri despre el şi o pacientă. zboară din tagma medicilor... Bryant? – Cred că aici am dat de ceva. Totuşi.. s-ar putea şi altceva. n-am găsit nimic care să facă vreo legătură între ei şi Giselle.. Rezultatul e acelaşi. Japp continuă: – Stevarzii. – Râzi de mine. – Ideea unei noi cărţi. – Nu-i nici o bulibăşeală . cu ordine şi metodă.. Aşadar. Dacă nu-i atent... dar preferi să nu spui.. acum câteva săptămâni. dar n-am descoperit nimic despre ea. – Doctorul. Încă mai cred că CL 52 din cartea neagră e lady Horbury.fie vorba. Şi Fournier e buimăcit. Presupun că dumneata ai dibuit totul. Să auzim despre paşii ăştia ordonaţi. 160 . dar se pare că s-au redresat. ne furnizează nume şi adrese. Poirot zâmbi în sinea lui. În cazul de faţă.. dar nu l-a obţinut. probabil. ar fi Clancy. şi n-am nimic împotrivă să-ţi spun că am şi o idee de unde şi-ar fi putut procura veninul. – Nu pot să nu mă bucur. Asta se potriveşte foarte bine cu RT 362. da. până acum. toate astea sunt presupuneri nici un fapt. totul. nu-i deloc uşor să obţii fapte. Ryder pare cinstit. după cum vezi. Am descoperit că firma lui era aproape de faliment. oricât am încercat. E într-o doagă. – S-ar putea şi asta. ia droguri sau aşa ceva. Umblă de colo-colo vorbind de unul singur. toată treaba e o bulibăşeală.ce cuvânt! . dar mai e mult până la capătul drumului. Are el ceva pe creier. Am înaintat cu câte un pas la momentul potrivit.. dar. – Foloseşte alt cuvânt dacă nu-ţi place.. nu cred nici o secundă că arheologii francezi au făcut-o. ei bine. soţ scârbos.. Femeie frumoasă. bulibăşeala e doar în minţile dezordonate. – Cine crezi că a făcut-o? – Păi. declară că s-a dus la Paris să ridice un credit. toate verificate..obscuritate. fireşte. N-am dibuit.. n-am putut să dibuiesc motivul.

Pierdere de clientelă. Eh bien. – Poate nu. – Nu e greu. Domnişoara Kerr. Să spunem că vrei bani. – Nu. întreprinzi o acţiune . Scoase din buzunar o hârtie. pe care îi primeşti când îţi moare o mătuşă.câştig temporar... are nişte rezultate. ăsta. – Hm! Japp se întrerupse din citit. azi. Rezultat .. Studiind diferitele rezultate vom obţine răspunsul la problema noastră.rău.Poirot zâmbi.rău. Salariu mărit. Bien. – Mai spune o dată. – Prefer s-o expun în felul meu.şi normal. dacă ea e CL52. la trei săptămâni după crimă. e foarte simplu. studiez rezultatul în unsprezece cazuri diferite. – Am făcut un tabelaş. Rezultatele unei singure acţiuni pot fi foarte diverse.şi obţii rezultatul: moştenirea banilor. Ideea mea e următoarea: o crimă e o acţiune întreprinsă în scopul de a determina un anumit rezultat. dar dumneata o faci să pară. Dă-i înainte.. cu ideea dumitale. Aşadar crezi că e lulea după Excelenţa sa? Dumneata eşti unul din cei ce ştiu să adulmece poveştile de dragoste... nu. Acţiunea întreprinsă acţiunea fiind crima . Poirot zâmbi. Japp se aplecă din nou să citească. Lady Horbury: Rezultat bun. Această acţiune particulară afectează o mulţime de oameni diferiţi. oftă Japp.. rar. Rezultat . – Aş vrea să am eu o mătuşă ca asta. Rezultat . Vrei să spui că trebuie să existe un motiv.. Pricep. Despături hârtia. din moment ce moartea bătrânei Giselle face mai improbabil ca lordul Horbury să obţină probe pentru a divorţa de soţia sa. Domnul Gale. Japp se aplecă şi citi cu oarecare interes peste umărul lui Poirot: Domnişoara Grey. 161 .adică îţi omori mătuşa .

– Mă îndoiesc.cămătăreasa. în cazurile domnului Gale şi domnişoarei Kerr . domnişoara Grey. Rezultat . s-ar putea spune. – Deci? – Deci trebuie să continuăm cercetările. dacă nu găsim ceva la Paris.toate se sfârşiseră. Rezultat . cu o mână fermă.nu-l afectează. Mitchell. a tras oblonul . Şi crezi că asta ne va ajuta? întrebă sceptic Japp. – Mă ajută să fac o clasificare limpede. nici o amintire.nu-l afectează.nu-l afectează. Rezultat . care odată a iubit şi a suferit şi apoi. în patru cazuri nu există nici un rezultat (din câte ştiam până acum). domnul Ryder şi cred că putem spune şi lady Horbury . nu există nici un rezultat sau un câştig dinstinct.bun . Domnul Ryder.bun.nu-l afectează.o pierdere. nici o fotografie. prietene. Ceva legat de Giselle. rosti întunecat Japp. Rezultat .se aşteaptă să facă bani de pe urma unei cărţi ce tratează crima asta.bun dacă e RT 362. care a fost odată tânără. cel al doctorului Bryant. Rezultat . De asemenea.. datorită sumei mici de bani cash obţinută de pe urma unor articole despre crimă. Domnul Dupont. 162 . Davis. Rezultat .. – Cu mici şanse să dăm de ceva. fără rude. bun dacă Ryder e XVB 724. O femeie fără prieteni. şi care a ajutat firma într-o perioadă delicată. Rezultat . nici un bibelou.. viaţă personălă. fără. – Crezi că există vreun indiciu în trecutul ei? – Poate. Adevărul e că suntem în aer. În patru cazuri domnul Clancy..Domnul Clancy. Doctorul Bryant. O femeie. Pun pariu că dumneata ai putut scoate mai multe de la servitoarea aia decât a scos Fournier.rezultatul indică un câştig. Domnul Jean Dupont. iar în unul. Lucrul cel mai interesant în acest caz e personalitatea moartei. Marie Morisot a devenit madame Giselle .

. – Chiar aşa.. – Se spune că înseamnă nuntă. prietene. ne-am putea ocupa de asta! Nu există nici un indiciu.. – Oh. 163 .. spuse Norman. Jane şi Poirot se întâlniră să cineze seara următoare „incidentului cu şantajul”. – Tubul de suflat. da. – A murit bunul domn Robinson. – Am aflat ce vroiam. ba. – Ce s-a întâmplat? îl întrebă Jane pe Poirot. ca poveştile domnului Clancy: Indiciul viespii. – Asta a reieşit clar din întrevederea mea cu ea. Ce-i cu linguriţa în plus? – Madame Giselle avea două linguriţe pe farfurioară. Ridică paharul. să auzim ideile dumitale despre indiciile din cazul ăsta. Dar eu doream o poveste completă şi amănunţită.– Ei bine. – Eşti scrântit. Norman fu uşurat să audă că nu mai era nevoie de serviciile sale ca „domnul Robinson”. – Era în legătură cu Giselle? – Da. Jane îşi ia o slujbă nouă Când Norman Gale. Indiciul din bagajul pasagerului. El îi zâmbi. – Ei bine. nu tubul. Poirot zâmbi! – Le voi da nume. fireşte. Să bem în amintirea lui! – Ura! spuse râzând Norman. rosti blând Japp şi adăugă. În cazul de faţă a însemnat înmormântare. există. Capitolul XXII. – Nu. spuse Poirot. Indiciul linguiriţei în plus.

Poirot îi zâmbi. nu că mi-am ales eu. Majoritatea oamenilor. presupunând că prefer să fiu bogată? – Ah. Veritabila mea vocaţie e să mă ocup de capetele femeilor. Vroia să mă duc la el.. Dar vei descoperi că-l pasionează să citească romane care tratează acest subiect. – Dar. nu-i adevărat. Îl priviră amândoi întrebători. dar te vei opri la ceea ce preferi să faci în viaţă. Totuşi. e incredibil cât de des sunt nevoiţi oamenii să facă ceea ce le-ar plăcea să facă. spuse Jane. îşi aleg profesiile pe care şi le doresc.. 164 . dar eu eram nebun după aventură şi să văd lumea. şi aia. să mă întorc şi să întemeiez o afacere cu el. Ai să auzi un om care lucrează într-un birou zicând: „Mi-ar plăcea să fiu explorator. spuse Gale. în ciuda celor ce afirmă. Unchiul meu avea profesia asta. – Iar acum te gândeşti să renunţi iar la meserie şi să pleci în Canada. n-aveam destulă experienţă. pe când el personal preferă siguranţa şi confortul călduţ al unui birou. – După dumneavoastră. asta-i mai greu! – Nu sunt de acord cu dumneavoastră. Am refuzat să mă fac dentist şi am plecat la o fermă din sudul Africii.. Ai complexul dominioanelor! – De data asta. dorinţa mea de a călători în străinătate nu e adevărată. n-a reuşit prea bine. într-o manieră provocatoare. – Încă eşti tânără. şi ailaltă. Am devenit dentist din împâmplare.. E normal să încerci şi asta. – Ah. să străbat ţinuturi îndepărtate”.. dar Poirot.– Şi aţi obţinut-o? – Am obţinut-o. începu să vorbească despre relaţia dintre carieră şi viaţă. ei bine. – Nu-s chiar atât de mulţi oameni nepotriviţi la locuri nepotrivite pe cât s-ar crede. sunt nevoit să o fac. A trebuit să accept oferta bătrânului..

avea ochii exact ca ai javrei ei de pechinez. s-a aranjat. Dacă vrei. i-am spus de la obraz exact ceea ce credeam despre ea. – Îţi voi obţine un alt post de aceeaşi natură.. îţi ofer postul de secretară a mea.. Poirot şi noua lui secretară nu călătoriră cu avionul. mă duc la Paris. Poirot se uită la ea şi surâse enigmatic. – Da. ci limbii. – Eh bien. dar ce s-a întâmplat de te-ai răzgândit? – M-am certat cu Antonie. în loc să adopt o atitudine mieroasă. – Şi a mea e bună. lucru pentru care Jane îi era recunoscătoare în secret. De fapt... dar nici eu nu m-am lasat. – Ce spuneţi? – Spun că mintea dumitale era la un anumit subiect. mi-am vărsat tot oful! Presupun că va trebui să-mi găsesc cândva o altă slujbă. E o slujbă bună.. – Monsieur Poirot.. Experienţa neplăcută a recentului zbor îi zdruncina nervii.. – Nu minţii i-am dat frâu liber.. era sunat la telefon. – Nu pot să renunţ la „Antoine's”.– Pe mine nu mă obligă nimic să călătoresc. mai e valabilă oferta? întrebă Jane. o adevărată. – Mulţumesc... – Vorbiţi serios? Pot veni şi eu? – Da. Săptămâna viitoare. Luni plec la Paris. 165 .. gândul la marile spaţii deschise. Mi-a făcut mare plăcere. Jane clătină din cap. Era o. să-şi amintească de silueta prăbuşită în scaunul din spatele avionului. îţi fac o ofertă pe loc. dar mi-ar plăcea să merg. dar nu cred că voi risca. – Bun. Trei zile mai târziu.. – Desigur.. M-am enervat şi. şi vei primi un salariu bun. mai întâi. Am să-ţi dau pe drum instrucţiunile. la Paris. ei bine.. nu pot spune la telefon. Eu aş vrea să voiajez. mi-am pierdut calmul cu o clientă. – Ah. păreau să-i iasă din orbite... spuse cu jind Jane. Nu vroia. dar e doar temporară.

Pe cât posibil. măcar o dată! Jane ezită. spuse Jane. Poţi să-i spui că motivul venirii mele la Paris e să mă consult cu monsieur Fournier şi să întreprind cercetări privind vreo eventuală legătură de afaceri între lady Horbury şi madame Giselle. aşa l-ai descrie . am avut o idee grozavă să te iau cu mine la Paris. – Biata lady Horbury. – Zău? Cum s-a întâmplat? Jane.. ăă. Tânărul ăsta. – Nu. Şi apoi monsieur Dupont père şi monsieur Dupont fils. – Există câţiva oameni la Paris pe care trebuie să-i văd. Mademoiselle Jane.Pe drumul de la Calais la Paris. o faceţi cal de bătaie! – Nu e genul pe care să-l admir. să fie şi ea bună la ceva. ascultă-mă cu atenţie. Acum.. aşa că nu se poate ca tânărul Dupont să nu te fi reţinut de la anchetă. mademoiselle Jane.. – L-am mai văzut de atunci. apoi spuse: – Nu-l suspectaţi de crimă pe tânărul Dupont.. Poirot îi împărtăşi lui Jane unele din planurile sale.foarte simplu? – E simplu. te atrage? Il est sex appeal? Jane râse. 166 . nu-i aşa? – Nu. îmbujorându-se uşor... dar nu ocolii subiectul dacă el îl abordează. E foarte simplu.. roşindu-se şi mai tare. dar inteligent. îi descrise întâlnirea lor de la „Corner House”.. nu l-aş descrie aşa. nu discuta cu el despre afacerea Giselle. dar e un scump. un bărbat melancolic. – Excelent. Eh bien.. Fără s-o spui în cuvinte. foarte atrăgătoare. lasă-i impresia că lady Horbury e bănuită de crimă. Se uită pătrunzător la ea. nu. E avocatul maître Thibault. din ce în ce mai bine! Ah. – Deci.. ţi-l las dumitale pe fiu.doresc doar informaţii. în timp ce eu mă voi ocupa de tata. Cred că din cauză că a dus o viaţă ruptă de lume. Eşti fermecătoare. Mai e monsieur Fournier de la Sûreté... nu .

N-a avut de-a face cu dinţii. Jane îl găsi pe bătrânul Dupont la fel de încântător ca şi fiul său. am să fac tot ce pot. e patriot. S-a fixat pe dominioanele britanice. Totul indică asta... – Ar fi fost o pierdere. discuţia lor nu atinsese nici măcar o dată subiectul crimei. de limbă companionul pe tema trecutului. în timp ce râdea şi vorbea cu el. ei bine. Scutură din cap. – Acum vorbeşte de Noua Zeelandă. tot ca atunci. Monsieur Dupont îşi savura 167 .. dar nu prea avu ocazia să vorbească cu el. Poirot îl monopolizase dintr-un bun început. După două zile de la sosirea la Paris. un rol care încă nu s-a jucat. – Există în cazul de faţă un factor necunoscut. Dar am puternicul sentiment că există un personaj care n-a ieşit încă la rampă. – Nu cred ca Norman să fi avut ca pacient vreun erou popular.. îl fixă pe Poirot cu ochi întrebători.. încruntându-se. spuse Poirot.. cu îndemânare. Avea un suflet atât de simplu şi prietenos! În tot cazul. remarcă Jane. Din cât putea auzi. de pildă. avându-i ca invitaţi pe cei doi Dupont. N-a fost dezamăgit la vederea unui erou popular tremurând de frică pe scaunul stomatologului. Poirot îşi trăgea. – Sper că nu va fi nevoie. Lui Jane nu-i fu greu să se întreţină cu Jean. monsieur Hercule Poirot şi secretara sa cinau într-un mic resturant. Interesul lui pentru cercetările arheologice din Persia părea adânc şi sincer. din moment ce pleacă în Canada.. Crede că aş suporta mai bine clima.– Adevărat. tatăl şi fiul. – În tot cazul. – Vrei să spui că-ţi pui toată încrederea în papa Poirot? Ah.. Jane râse. figura lui copilăroasă şi atrăgătorul lui fel de a fi. mademoiselle. cum nu-i fusese nici la Londra. urechea ei era atentă să prindă frânturi din conversaţia bătrânilor. Îi plăceau şi acum. Se întreba ce informaţii anume vroia Poirot. îţi promit.

splendid! E cea mai mare donaţie particulară pe care am primit-o.. Nu se ştie prea bine a cui sugestie a fost ca cei doi tineri să meargă la film. spuse repede Poirot. – Ah. spuse: – V-ar ajuta o donaţie de.enorm seara.. cinci sute de lire? Monsieur Dupont aproape să cadă peste masă de emoţie. Acceptaţi şi donaţii particulare? Monsieur Dupont râse. – Nu. un souvenir. Normal ca în vremurile astea de criză financiară..... să zicem. şi de stratificările neştiinţifice ale lui G. – Dumneavoastră. câteva mostre de olărit.. Olăritul. practic.. fata încântătoare pe care aţi văzut-o în seara asta....... Ei cer rezultate spectaculoase! Mai ales aurul . dumneavoastră ne-o oferiţi? Mie? Ca să ne ajute la cercetări? Dar e magnific. Rar avusese un ascultător atât de inteligent şi receptiv. E vorba de secretara mea. spuse el. Poirot îşi trase scaunul mai aproape de masă. Poirot îi promise solemn că nu se va lăsa influenţat de nici unul din aceste personaje. părând pregătit să se iniţieze şi mai mult în cercetarea arheologică. Domnul Dupont era transportat! îl sfătui pe Poirot să nu se lase indus în eroare de anumite articole dubioase ale lui B. cu adevărat criminale ale lui L. – Trebuie să recunosc.cantităţi mari de aur! E uimitor cât de puţină lume se interesează de olăritul antic. m-aţi înţeles greşit.. de datările eronate. Poirot tuşi.. da. există o favoare pe care..... înainte ca interlocutorul său s-o ia din nou razna.. V-ar putea însoţi în expediţia dumneavoastră? 168 . Apoi.. e o mare problemă să aduni suficiente fonduri. întreaga poveste a umanităţii se regăseşte în olărit! Model. mulţumim în genunchi pentru ele! Dar genul nostru aparte de săpături nu atrage marea masă a oamenilor.. – Înţeleg.... dar. nu. compoziţie.. după plecarea lor. – Dragul meu prieten.

Tot aşa. Am să fiu în Muswell Hill sau în Noua Zeelandă cu Norman. – Ei bine. – Nu-i o sinecură să fii secretara dumneavoastră. Trebuie să mă consult cu fiul meu. vorbiţi-mi despre ceramica de Susa. – Categoric n-am să mă duc în Persia. – Mademoiselle Grey e pasionată de olărit.. monsieur.. – Nu-i aşa? Şi acum. Trecutul o fascinează..O clipă. o găsi pe Jane luându-şi la revedere de la Jean Dupont în hol. La primăvară. am să vorbesc cu Jean. Poirot îi făcu blând cu ochiul. Nu te costă nimic să te arăţi încântată. se poate aranja. îi vei însoţi pe domnii Dupont în Persia. spuse el trăgându-se de mustaţă. 169 . dar n-am semnat nici un cec! Apropo. – Minunat.. Altceva? – Da! Şi am mai spus că te pricepi să coşi nasturi şi împleteşti de minune ciorapi. Am spus că te interesează foarte mult subiectul acesta. Când Poirot ajunse la hotel. – Sunteţi nebun? – Când ţi se face o ofertă. Oricum. Visul vieţii ei e să participe la excavaţii. trebuie măcar să te prefaci c-o accepţi cu plăcere. mai sunt câteva luni până în martie. Trebuia să fie ca o expediţie de familie. Dupont păru uluit. Poirot spuse: – Ţi-am obţinut o slujbă foarte interesantă. – Şi va trebui şi cu ăştia să fac mâine o demonstraţie? – Poate n-ar fi rău. mâine dimineaţă trebuie să-ţi procur un „îndrumar despre Olăritul preistoric în Orientul Apropiat”. În timp ce se îndreptau spre lift. şi eu am vorbit de o donaţie. Monsieur Dupont începu un fericit monolog pe tema teoriilor lui despre Susa I şi Susa II. Urmează să ne însoţească şi nepotul meu cu soţia lui. – Copilă dragă. Jane oftă. Jane îl privi lung.

la asta te-ai referit? Bun. – Deci... – Bravo! spuse Poirot. Dar am mai făcut un pas. Domnul Foarnier se opri. Deci. – Mi-am spus: Săgeata otrăvită. am văzut legătura dintre cuvintele mele şi ce ai spus dumneata despre găsirea tubului. Atitudinea sa era mai însufleţită ca de obicei. spuse Fournier luându-şi un scaun. Mi-am tot repetat: E imposibil ca crima să fi fost comisă aşa cum credem noi. iar pe masa din faţa celor doi Dupont erau mai multe pipe kurde. M-am gândit mult la acele vorbe. Anne Morisot În dimineaţa următoare.. la zece şi jumătate. M-am întrebat: De ce a vrut criminalul ca tubul să fie găsit? Şi la asta am obţinut un răspuns: Pentru că tubul nu a fost folosit. – În ziua aceea. Cred că am înţeles.. – Da. Două lucruri mi-au atras în mod special atenţia lady Horbury poseda două portţigarete. Şi mi-am amintit de lista dumitale cu tot ce aveau pasagerii asupra lor şi în bagaje. Se uită la Poirot. ce ai vrut să spui la Londra în legătură cu găsirea tubului de suflat. dar nu tubul de suflat. la Londra. Şi. 170 .Capitolul XXIII.. aşa m-am gândit şi eu. în cele din urmă. în cele din urmă. Poirot nu vorbi. da. în sfârşit. blândul domn Fournier intra în camera de zi a lui Poirot şi-i strângea cu căldură mâna micului belgian. fără să-l întrerupă. ai zis: De ce s-a găsit tubul când putea fi foarte uşor aruncat prin ventilator? Şi cred că acum am răspunsul: Tubul a fost găsit pentru că criminalul a vrut să fie găsit. – Ah! Chipul lui Poirot se lumină. – Bravo! Bravo! Exact raţionamentul meu. altceva s-a folosit pentru trimiterea săgeţii prin aer. Poirot asculta cu atenţie. rosti el. ceva pe care un bărbat sau o femeie l-ar fi putut duce la gură cât se poate de firesc. – Am ceva să-ţi mărturisesc.. fără să bată la ochi.

. Venim imediat. a sosit să-şi ceară moştenirea. – De unde a sosit? – Am înţeles că din America.. Puse receptorul în furcă şi se uită la Poirot.) Da... Da. chiar eu. 171 . da. în mod natural.. El te admiră.. fără să atragă atenţia.. Fournier luă receptorul. fi amabilă cu el. bună dimineaţa. Vorbeşte-i despre nasturi şi ciorapi împletiţi. Da. Se opri căci se auzi telefonul.... la telefon Fournier. Foarte bine. Şi dumneata? Monsieur Fournier? Da.. Ce?. sunt sigur că va vrea. dar nu încă despre olăritul preistoric. – Alo. Dacă monsieur Jean Dupont sună sau trece pe aici. apoi spuse: – Eşti pe calea cea bună. dar mergi puţin mai departe. E aici... nu-i aşa? Poirot ezită.– Ambele lucruri puteau fi duse la gură. şi nu uita viespea. Fiica lui madame Giselle. E chiar adevărat. Scrise: Au avut loc anumite evenimente care m-au determinat să plec. aşa e.. Hercule Poirot (şi către Fournier: E Thibault. Ridică receptorul.. alo! Ah.. – Cum? – Da. Nu văd ce treabă are viespea în afacerea asta. – E vorba despre fiică. am dreptate. îi spuse lui Fournier: – A încercat să dea de dumneata la Sûreté. Thibault a rugat-o să revină la unsprezece şi jumătate. Ne propune să mergem la el. Acoperind receptorul. Plecăm imediat... Da. – Alo. dar e inteligent! Au revoir. Ce.? Da. Nu. – Nu vezi? Dar. alo. Pare agitat. Am să-i las lui mademoiselle Grey un bilet. Da. – Absolut. aici nu prind ideea. da. I s-a spus că ai plecat spre mine.. a ajuns. Mai bine ai vorbi dumneata.. – Viespea? Fournier îl privi lung.

s-ar cuveni să înţeleg totul. precum şi alte diferite acte şi hârtii.. Marie Morisot sau Leman a părăsit după aceea Quebec-ul . Era copia unui certificat de căsătorie dintre George Leman. – A adus documente care să-i certifice identitatea? întrebă Fournier. Deschise un dosar. trimitea bani.probabil cu un bărbat . a transferat o sumă globală de bani 172 . Din când în când. categoric. iar ea şi-a reluat numele de fată. Marie Morisot era dădacă sau lenjereasă. prietene. Maître Thibault îi primi extrem de afabil. Copilul a fost primit la „Institut de Marie” din Quebec şi a crescut acolo.intrarea în scenă a personajului din umbră de a cărui prezenţă am fost tot timpul conştient. să mergem. De asemenea. în cele din urmă. Cred că a fost un soi rău. – Din cât mi-am dat seama. în curând. burlac.sau. – Ce vârstă are mademoiselle Morisot .Hercule Poirot – Şi acum. doamna Richards.are exact douăzeci şi doi de ani. Data din 1910.şi a venit în Franţa. – Pentru început. spuse el ridicându-se. După un schimb de complimente. iar. – Ieri am primit o scrisoare. când l-a cunoscut pe acest Leman. avocatul începu să vorbească despre moştenitoarea lui madame Giselle. iar.amândoi din Quebec. întrebări şi răspunsuri politicoase. şi Marie Morisot . tânăra doamnă în persoană a venit la mine. – Categoric. care a părăsit-o. mai de grabă.. astea sunt. Asta e ceea ce aşteptam . la scurt timp de la căsătorie. – Asta aruncă o anumită lumină asupra vieţii din tinereţe a lui madame Giselle. în dimineaţa asta. căci e măritată . un certificat de naştere pe numele Anne Morisot Leman. Thibault aprobă.

A... – Doamna Richards poate furniza vreo informaţie care să explice moartea mamei sale? Avocatul clătină din cap. Nu uita flautul. Nici nu mă aşteptam.. care atunci era în Europa.U. nici măcar nu l-a ţinut minte. Fournier scoase o exclamaţie. Cercetările mele au îngustat aria căutărilor. Începu să numere pe degete: Cele două portţigarete.. dar teoria pe care mi-ai expus-o exclude limitarea la trei persoane. dar. – Cine e Richards? – Cred că e un american sau canadian din Detroit. Marie Morisot sau Leman ducea. reducându-le la trei persoane. în acel moment.cash care să-i fie daţi fetei. pe directoare pronunţând numele de fată al mamei sale. – Patru. iar ea i-a scris sau telegrafiat doamnei Richards. o dată. Pe vremea aceea. dar pe punctul de a se întoarce în S. deşi a auzit-o. Se pare că unul din ele a căzut sub ochii directoarei de la „Institut de Marie”. trebuie să recunosc. – Cum şi-a dat seama fata că e moştenitoarea unei averi? – Noi am inserat anunţuri discrete în diferite ziare. spuse Poirot. – Se pare că apariţia ei în scenă nu ajută cu nimic la rezolvarea crimei. De fapt. de profesie fabricant de instrumente chirurgicale. – Patru. spuse Fournier. 173 . crezi? – Nu eu cred. a rămas în America. la împlinirea vârstei de douăzeci şi unu de ani. – El nu şi-a însoţit soţia? – Nu. uşa se deschise şi un funcţionar în vârstă rosti: – Doamna s-a întors. În prezent sunt pe o cu totul altă pistă. prietene. – Nu ştie nimic despre ea. pipele kurde şi un flaut. o viaţă neregulată şi a considerat că e mai bine să rupă orice relaţii personale cu fata. fără îndoială.

Am început să-mi câştig singură existenţa.Doamna Richards. – A fost întotdeauna extrem de bună cu mine. Fiica lui Giselle era o tânără brunetă şic. domnule. 174 . Un timp am fost manichiuristă. madame!. în care îmi dădea adresa domnului Thinault şi-mi reamintea numele de fată al mamei mele. Toată viaţa m-am considerat orfană. rostind câteva cuvinte de apreciere. vorbi cu recunoştinţă şi căldură de maica Angelique. am primit o telegramă aici. am citit despre ea în ziare. Franceza doamnei Richards era fluentă şi corectă. al cărui nume s-ar putea să vă fie cunoscut şi care are amabilitatea să ne ajute . Ca răspuns la întrebările lui Fournier. spuse Thibault. Poftiţi. Pe soţul meu l-am cunoscut la Nisa. directoarea de la „Institut de Marie”. după un timp. în Paris. dar acum sunt pe punctul de a pleca după el. de cercetările privind moartea mamei dumneavoastră. cu nişte afaceri în Olanda şi ne-am căsătorit la Rotterdam. Atunci tocmai se întorcea în SUA. de la maica Angelique. Daţi-mi voie să vi-l prezint pe monsieur Fournier de la Sûreté. Dădu mâna cu toţi bărbaţii. Eu am fost reţinută de anumite treburi. acum o lună. Dumnealui este monsieur Hercule Poirot. din partea acestei ţări. mă tem că nu am sentimentele unei fiice. madame? – La optsprezece ani. – În cazul de faţă. Acum o veţi vedea pe moştenitoare în carne şi oase. Deşi în doliu. Se vedea limpede că era mai mult franţuzoaică decât englezoaică. Din pacate. Fournier dădu din cap gânditor. Apoi. era foarte elegantă. care se ocupă.. a trebuit să se întoarcă în Canada.. Am lucrat şi la un salon de coafură. dar n-am ştiut. adică nu mi-am dat seama că victima era mama mea. pe rând. – Când aţi părăsit institututul. A revenit.– Ah. – Cum aţi aflat de tragedie? – Normal.

după cum mi-a spus odată. – Nu.. fata asta primeşte o avere foarte mare. Categoric nu. care pot sau nu beneficia de pe urma morţii lui Giselle. Domnişoara Jane Grey. şi încă o avere serioasă. dar părea limpede că doamna Richards nu prea le era de ajutor în rezolvarea crimei.. În cele din urmă spuse: – Prietene. – Fireşte. mi-a intrat în minte că una dintre celelalte două femei putea fi această fată. aparţine unei familii vechi. – Aha! Deci asta îţi trece prin cap? Amicul nostru Japp ar spune că eşti ultra fantezist.. Dar celelalte două? Chiar de când Elise Grandier a avansat teoria că tatăl copilului lui madame Giselle era englez. Fournier îl privi curios. Din toate persoanele posibile.. Lady Horbury era o coristă cu antecedente oarecum obscure şi care a profesat sub un nume de scenă..... Venetia Kerr. dar ne duce undeva? Poirot rămase tăcut câteva clipe. tânăra asta are de câştigat. Sunt sigur că faţa ei îmi aminteşte de cineva. Nu ştia nimic despre viaţa sau relaţiile de afaceri ale mamei sale. nu glumă.. cu sprâncenele uşor înălţate. răspunse Poirot.... Notându-şi numele hotelului la care stătea doamna Richards. încă de la început. Te miri că. urmărindu-şi şirul gândurilor. nu e asta. – Cred că ai fost tot timpul intrigat de fiica necunoscută. fie am mai văzut-o cândva. Dovezile identităţii ei sunt destul de convingătoare. Totuşi. fie îmi reaminteşte de cineva. am sentimentul că.. e ciudat.. Fournier şi Poirot îşi luară la revedere de la ea. ne-am gândit că ar putea fi implicată? În avion erau trei femei. aş vrea să-mi pot aminti despre ce e vorba. – E drept. Una dintre ele. 175 ... în mod hotărât. – Vreo asemănare cu moarta? tatonă cu îndoială Fournier. nu cred că-i impostoare..Mai stătură puţin de vorbă. bine cunoscute. Poirot dădu descurajat din cap.. – Nu. Amândouă aveau vârsta potrivită. a crescut într-un orfelinat..

– Monsieur Poirot.. – Acum n-am pacienţi.. Poirot aruncă doar o scurtă privire în urma ei. astfel ca Bryant să nu-l vadă.întotdeauna procedez de-o manieră cât se poate de simplă! Şi nu refuz niciodată să accept faptele. se întoarse.– E drept că întotdeauna mă acuză că prefer să complic lucrurile. Apoi. monsieur le docteur. nu-i adevărat . deşi nu-l suspectez în mod serios. de fapt. spuse el. – Dar eşti dezamăgit? Te aşteptai la mai mult de la această Anne Morisot? Tocmai intrau în hotelul lui Poirot. Spuse: – Ei bine. – Nu ţi-am mulţumit pentru că mi-ai atras atenţia asupra erorii pe care am comis-o... Femeia care stătuse lângă Bryant se îndreptă spre lift.. Fournier se retrase discret în umbră. Poirot înaintă. îndreptându-se spre o măsuţă. – Nu? – Nu. – Vezi? – Dar. exclamă Poirot înclinându-se.. întrebă: – Un pahar de sherry. Se opri. A fost o greşeală de neiertat din partea mea că am uitat de flautul lui Bryant. Privirea îi căzu pe Poirot şi chipul i se lumină. Un obiect de pe masa de la recepţie îi reaminti lui Fournier de ceva pe care-l spusese Poirot în dimineaţa aceea. monsieur Poirot. pacienţii dumneavoastră reuşesc să se descurce o vreme singuri? Doctorul Bryant zâmbi . Nu mi se pare genul de om care.acel zâmbet melancolic şi atrăgător pe care celălalt şi-l amintea foarte bine. Am vorbit de cele două portţigarete ale lui lady Horbury şi despre pipele kurde ale celor doi Dupont. Dădură mâna. Omul care vorbea cu funcţionarul de la recepţie şi a cărui mână se sprijinea pe cutia flautului. sau alt aperitif? 176 . spuse el. – Doctorul Bryant.

o va şti toată lumea şi e mai bine s-o ştiţi dumneavoastră mai întâi. Se aşeazară şi doctoral făcu comanda.. e. Aşteptă. când trebuie să ia o hotărâre. Sper ca acum. Prefer să plec de bună voie.. Un timp. – Vă doresc numai bine.. cel mai vechi prieten al meu.. Plecăm amândoi în Kenya.... – Flautul ăsta. Tăcu din nou. Doctorul Bryant zâmbi.– Mulţumesc. – Înţeleg. Apoi adăugă pe un ton mai vioi: – V-am spus-o. doctorul Bryant spuse: – E o decizie necesară. e trist. Poirot nu răspunse. nu m-am putut decide. apoi se ridică. Dacă aţi fi medic. monsieur Poirot. aţi şti ce înseamnă asta.. – O decizie bruscă? – Nu atât de bruscă. că mă văd nevoit s-o abandonez. în sfârşit. foarte trist. începem o nouă viaţă... Profesia mea m-a interesat enorm. o pacientă de a mea. Dar există şi alte chemări.. dar acum m-am hotărât... cea de a fi fericit. văd. monsieur Poirot.. Ridicând paharul. O iubesc din toată inima. acum nu mai am pacienţi. Îşi mângâie drăgăstos cutia cu flautul. monsieur Poirot. să aibă şi ea parte de puţină fericire.. şi pentru doamna.. înainte de a fi dat afară. monsieur Poirot. Continuă cu un glas blând. Are un bărbat care îi face viaţa un iad şi care se droghează.... muzica rămâne. Când totul în jur se prăbuşeşte.. îndepărtat: în viaţă oricui intervine un moment de răscruce. Ea nu are banii ei proprii. Băuturile le fură aduse. în curând. Se sculă şi Poirot. – Există o doamnă. M-am retras. Apoi rosti încetişor: – Nu. 177 . După o clipă zise: Vă luaţi şi flautul. monsieur le docteur. pentru că. aşa că nu-l poate părăsi. A suferit atât de mult.

.Când Fournier se întoarse la prietenul său. obişnuită. gură. Şi nu o cheamă Anne Morisot. normal. ci Anne Richards. spuse precaut Fournier. Să termini un lucru înainte de a începe altul. Poirot era la recepţie solicitând o comandă telefonică cu Quebecul. E compusă din normal şi obişnuit. – Cine ţi-a spus că nu-i o culoare grozavă. E măritată. – Vorbiţi exact ca după un paşaport. cu un ten mat. spuse Fournier. – Dar ochii nu-s obişnuiţi. obişnuită (cum s-ar aştepta să descrii o gură?). Nas. apăru Poirot. Îi explică unele din reperele vieţii lui Anne. E drăguţă? – Assez bien. Dar în toate trebuie să existe ordine şi metodă. – Chiar şi ei sunt cenuşii. Fournier şi Jane intrară în sufragerie. Vin şi eu imediat. bărbia. – Iat-o pe mademoiselle Jane. bărbie proeminentă. brunetă. mademoiselle? Jane râse. O unghie ruptă – Acum ce mai e? strigă Fournier. Tocmai când era pe punctul de a-şi încheia povestirea. spuse Poirot. – Ei bine? întrebă curioasă Jane. fruntea. Capitolul XXIV. Se uită în jur. Cred că ar trebui să începeţi să mâncaţi. Mai vorbiţi-mi despre Anne Morisot. – Era şi soţul ei? – Nu. e clar! – Deloc. Descrierea din paşaportul meu e pur şi simplu insultătoare. 178 . – De ce? – Pentru că e în Canada sau America.. Încă te mai preocupă moştenitoarea? Ai o idee fixă. care nu-i o culoare grozavă. – Stăpâniţi foarte bine engleza. Cum arată? – E puţin peste înălţimea medie. obişnuită.

. ticălosul de bărbat al lui Giselle. dar niciodată nu a sugerat o întâlnire.. mon cher? întrebă Fournier.. s-a simţit uşurată că fata nu va intra sub influenţa mamei. Telefonul transatlantic e romantic să ştii. am spus ceva important. o repetare a ceea ce am auzit în dimineaţa asta. – Cu excepţia faptului că a fost mai detailată... apoi rosti brusc: – Ce ziceam puţin mai înainte. – Am vorbit cu directoarea.aceasta a crescut la „Institut de Marie”. A vorbit foarte deschis despre mama care a părăsit Quebecul cu un francez ce se ocupa cu negoţul de vinuri. soţul ar putea deveni un element. nu ultima remarcă. nu? – M-am gândit la asta. Când a citit în ziare o relatare despre anchetă. Să vorbeşti atât de lesne cu cineva care e aproape de partea celaltă a globului! – Şi transmiterea imaginilor. după aceea. a plecat din Quebec şi a venit în Europa. a intrat ca servitoare la o doamnă şi. în postura asta. fără să ştiu.. A confirmat exact ce ne-a spus doamna Richards . Ştiinţa e cea mai mare poveste de dragoste.. 179 .. şi-a dat seama că această Marie Morisot era. cu maica Angelique. George Leman. Din punctul ei de vedere. Acum când suntem siguri că Giselle a fost măritată. după toate probabilităţile. Dar ce spuneai? – Am vorbit cu mère Angelique. – Ce-i. Giselle era o declasată. – Dar despre soţ ce se ştie? întrebă Fournier. în mod regulat. Anne Morisot a părăsit institutul acum şase ani. a devenit manichiuristă. de fapt. cea dinainte? Am impresia că. La vremea respectivă. dar maica Angelique primea veşti de la ea cam de două ori pe an. acea Marie Morisot care trăise în Quebec. Se opri. Nu scria. Trimitea banii în mod regulat. – Conversaţia dumitale a fost.Poirot arăta puţin deprimat. a căzut în primele zile ale războiului. A fost unul din motivele pentru care am telefonat.

în ziua crimei. Se întoarse spre Jane şi o atrase în conversaţie. Fiecăruia îi trebuiră câteva minute ca să asimileze ideea. prezentă pe scena crimei. să văd. Mi s-a agăţat o unghie. nu contează. – Ce e. În timp ce le luă. Poirot se aşeză din nou foarte brusc. Trebuie s-o pilesc. Am mai văzut-o. imploră el.. – Nu. să-mi dau seama cum îmi afectează asta ideile despre caz? Să mă întorc în gând... – Ce e monsieur Poirot? strigă Jane. – Nom d'un nom d'un nom.Fournier repetă cât putu de bine esenţa celor spuse de Poirot. nimic.. „Mi-e frică” Această bruscă revelaţie avu un efect paralizant asupra celor trei persoane care stăteau în jurul mesei.. omuleţul dădu nemulţumit din cap. Mii de blesteme să se abată pe nefericitul meu stomac! Eram preocupat doar de senzaţiile mele lăuntrice! 180 . Jane acceptă şi întinse mâna după mănuşi şi poşetă care se aflau pe masă. Ceilalţi doi îl priviră surprinşi... Capitolul XXV. Anne Morisot a fost servitoarea lui Lady Horbury. Trebuie să gândesc.. Cazul lua un cu totul alt aspect.. La sfârşitul mesei. cu chipul contorsionat. propuse să-şi ia cafeaua în hol.. trebuie să-mi amintesc. mademoiselle? – Oh. în avion. spuse el liniştit. de fapt. acum apărea că Anne Morisot fusese. Ei bine. se cutremură uşor. – O clipă.. – Acum mi-am amintit de ce îmi era familiară faţa lui Anne Morisot.. n-a fost asta. Lady Horbury a chemat-o să-i aducă o pilă de unghii. Poirot ridică mâinile. râse Jane. În loc să fie o persoană total străină de tragedie.. o clipă... Cu ochii închişi.

ţi-am spus. Dar celelalte stomacuri n-au fost afectate.. Uneori trebuie să laşi mândria la o parte şi să-ţi revizuieşti ideile. Să fi fost vreo acţiune întârziată a otrăvii? Se întâmplă şi astfel de lucruri. – Asta-i drept. spuse Fournier.– În momentul respectiv. – Motivul. murmură Fournier... Madeleine... Mă 181 . – Asta e. prietene.. ale stevarzilor. E posibil ca. – Da. – Dar. într-un efort de memorie. – Îmi amintesc. încă o oră. – Exact. cu un gest surprinzător pentru firea sa melancolică. brunetă.. O fată înaltă. să fii acordat o prea mare importanţă unui anumit lucru. – Asta-i ciudat. deci. bătu cu pumnul în masă. – Vreţi să spuneţi că fata asta a trecut chiar pe lângă scaunul pe care stătea mama ei? întrebă Fournier. spuse Jane. Avionul abia decolase de pe La Bourget. Înţeleg. zise Poirot. Lady Horbury aşa i-a spus. spuse Fournier şi oftă adânc. Apoi. – Lady Horbury a timis-o în spatele avionului să-i aducă o trusă. acum le avem pe toate. Trebuie să gândesc. Madeleine. Ţi se petrec şi dumitale. iar Giselle a mai fost în viaţă şi bine-merci. Părea să fi fost omorâtă mult mai târziu. Poirot gemu şi-şi luă capul în mâini. – Trebuie să gândesc. se mai întâmplă. Îşi închise ochii pe jumătate. tot timpul. Încep să înţeleg. o trusă de machiaj roşie.. după aceea. Şi ocazia. De ce n-a pomenit nimeni de asta până acum? De ce n-a fost închisă printre persoanele suspecte? – Ţi-am spus. asta e de înţeles. – Cred că din cauză că asta s-a întâmplat foarte devreme. E posibil ca toate ideile mele de până acum să fi fost greşite? – Mon vieux. parbleu! strigă el. îl alină Fournier. aprobă Poirot. ale celorlalţi pasageri.. spuse Jane. Şi mie mi se întâmplă.. Da. era în avion. Nefericitul meu de stomac.

trebuie să recunosc ca m-am înşelat. – Trebuie să adoptăm un plan de bătaie. vai. – Nu poţi să închizi ochii în faţa importanţei acestei răsturnări de situaţie.aşteptam să găsesc un indiciu. murmură el. n-ar fi înţelept să deşteptăm bănuielile lui Anne Morisot. care a cumpărat tubul de suflat şi l-a mituit pe Jules Perrot. Nu. aşteaptă .. ceea ce vreau să cred. Am stabilit două lucruri ... Nu-mi folosesc micile celule cenuşii cu ordine şi metodă. soţul. imposibilul devine posibil. Cred. în mod sigur. apoi îşi luă mâinile de la tâmple.. spuse Fournier. Poirot nu răspunse un timp. Ne rămâne de demonstrat că Anne Morisot poseda venin de şarpe... Cred că. Richards. – Cum spui.. Cunoaştem hotelul la care stă şi ţinem legătura cu ea prin Thibault.aşteaptă! Poirot îşi apăsă tâmplele cu degetele. Da. pentru moment. Dacă ideea mea de la început era bună. Dacă la mijloc e o otravă.. Nu ne bazăm decât pe spusele ei că el era în Canada. Se întrerupse. Şi problema americanului. poate.. atunci. Te împaci cu neprevăzutul. Dar dacă am greşit de la început.. da. aranjă două furculiţe şi solniţa de pe masă care îi lezau simţul simetriei...ce vrei mai mult? – Nimic. mă reped să trag concluzii. n-ar fi trebuit să cred. – Poftim? întrebă Jane. Motivul şi ocazia . dacă acel articol era acolo doar printr-un accident. Crede că s-a acceptat că e de bună credinţă. m-am înşelat total. propuse Fournier. să fie soţul ei. Ah. iar e greşit. se îndreptă de spate. Formalităţile legale pot fi întotdeauna întârziate. Trebuie să fie cum spui. E complet străină de faptul că ai recunoscut-o. 182 .. – Totul e greşit.. S-ar putea.motivul şi ocazia. soţul. practic vorbind. Nu. Acţiunea întârziată a otrăvii e cu adevărat extraordinară... L-am găsit şi mi-am clădit întreaga teorie pe el... imposibilă.

la casa lordului Horbury. răspunse Poirot. e simplă. sau cu minciuna ei? Da. de fapt. Fournier gândi: „Acum înţeleg ce vroia să spună englezul ăla. – Aşadar.– Să raţionăm. dacă nu cu un interes prefăcut.. s-ar putea să ne 183 . Măcar de-aş avea noroc s-o găsesc pe lady Horbury acasă. – De data asta. spunem că e vinovată pentru că a minţit. Bătrânului ăsta îi place să se complice. de ce a minţit? De ce a ascuns faptul că era servitoarea lui lady Horbury? – Chiar. Anne Morisot e fie vinovată de crimă.. e doar la Londra.... prietene? întrebă Fournier.. Japp. Dacă e nevinovată. da. Ceilalţi doi îl priviră politicoşi.. Dacă Anne Morisot începe să bănuiască faptul că facem cercetări în legătură cu ea. în cazul acesta .şi dacă premisa e corectă atunci Anne Morisot n-ar fi trebuit deloc să fie în avion.. Nu poate accepta o soluţie directă. s-ar putea. plecând de la o premisă. – La Scotland York? – Nu. spuse el. Se potriveşte această ipoteză cu vinovăţia lui Anne Morisot.” Brusc. Dar staţi! Să presupunem că prima mea ipoteză era corectă. fie nevinovată. spuse el. fără să pretindă că se potriveşte cu ideile lui preconcepute”. Poirot scoase un sâsâit. în Quebec?. de ce? întări Fournier. De ce n-ar fi putut fi fata în avion? Trebuia să meargă oriunde îi ordona lady Horbury. Încearcă să facă să pară complicată o afacere care. – Ai grijă prietene. Cred că e într-adevăr cam şarlatan. – Acum ce mai e.. în Grosvenor Street. Se ridică. – Iarăşi telefonul. şi ar trebui să fie foarte simplu de descoperit. – Fireşte. Dar. E o posibilitate. – Tot peste ocean.. Jane se gândea: „Nu înţeleg câtuşi de puţin ce vrea să spună.

vino cu mine. Zâmbi. Fournier se grăbi după el. Mais oui. Vreau să-mi răspundeţi la o întrebare. sau cu trenul? Cu trenul.. – Nici o grijă. Puse receptorul în furcă şi se întoarse spre Fournier cu ochii verzi scânteietori. Da. Insist. Fournier îl privi lung.. lady Horbury hotărâse.încurce afacerile.. Trebuie să mergem la ea. Am să pun doar o mică întrebare. v-a părăsit. Cea mai nerecunoscătoare clasă! Da. totul e bine. – Bun. Poirot o şi pornise spre uşa turnantă a hotelului... Când călătoriţi de la Paris spre Anglia. Lady Horbury? Nu. prietene. Îl luă de braţ pe francez. Mulţumesc. Cei doi plecară. Înţeleg. da. lăsând-o pe Jane în hol. Vrei să-i spui lui lady Horbury că o sună de la Paris Hercule Poirot? Urmă o pauză. – Ascultă. spuse. servitoarea dumneavoastră merge de obicei cu avionul. Lady Horbury lua prânzul acasă. – Ba da. lipsă de recunoştinţă strigătoare la cer. Le luă ceva timp să obţină legătura. nu. A plecat în mod cu totul neaşteptat. nu aveţi de ce să vă faceţi griji.. Dacă vrei.şi cred că e . Nu.. servitoarea lui lady Horbury călătorea de obicei cu trenul şi vaporul. o întrebare cât se poate de inofensivă. nu. – Chiar ce v-a apucat? Ce-s toate astea? Ce-i atâta grabă? 184 . dar Poirot avu noroc. – Repede. Aşa e. Nu-i vorba de problema aceea. sunteţi sigură? Ah. prietene. în ultimul moment.. exact. – Nu. Dar până să pună vreo întrebare. Tot aşa şi cu ocazia aceea deosebită?..nu avem timp de pierdut. Dar. Voi fi discret. Dacă mica mea idee e corectă . Înţeleg. la hotel. Vă asigur că totul e în ordine. Au revoir.. că era mai bine să meargă şi Madeleine cu avionul. când a avut loc omorârea lui Giselle. Nu trebuie cu nici un chip s-o punem în gardă.

în orice clipă. Poirot sări şi aproape se ciocni cu un tânăr ce tocmai ieşea din hotel. Frică. spuse Poirot.? Ah. mica mea idee e corectă. fi rezonabil. spuse sec Fournier. – Chiar crezi? Fournier nu-şi putu reţine tonul sceptic.. . putem avea un accident.. aşa cum spuneam. Nu-i deloc politicos din partea noastră! – Politicos sau nepoliticos. Anne Morisot se află într-un pericol de moarte. – Ce te-a muşcat? De ce goana asta nebună? – Pentru că.. prietene... Trebuie să avem grijă. la care stătea Anne Morisot. Poirot rămase încremenit. ce mai contează într-o problemă de viaţă şi de moarte? – Viaţă şi moarte? Fournier ridică din umeri. Taxiul frână cu un scrâşnet de roţi. Bon Dieu. Fournier îl urmă.e actorul Raymond Barraclough. de-o manieră aproape miraculoasă.Alt chip pe care îl cunosc. O dată ce fata va şti că suntem pe urmele ei. privind după el... – Nu înţelegi. fără să-i spunem o vorbă că am plecat... frică. îmi amintesc . Mi-e frică. strecurându-se prin traficul dens. dar nebunul ăsta încăpăţânat poate da peste cap întreaga afacere. – Mi-e frică.. În sinea lui gândi: „Toate bune. cum se târăsc taxiurile astea! În acel moment taxiul gonea cu patruzeci de mile la oră. Poirot sări în el şi dădu adresa hotelului lui Anne Morisot. în faţa hotelului. dacă. băieţii de la lift. monsieur Poirot. Fură întrebaţi portarul. hamalii.. dar de unde. Iar pe mademoiselle Grey am lăsat-o proţăpită în hol să ne aştepte.În faţă staţiona un taxi. 185 .. graţie ochiului excelent al şoferului. – Se târăşte într-un asemenea ritm că.” Spuse cu un glas persuasiv: – Zău.

186 . – Nu. Cum arăta domnul? Un american. foarte american. – Când a plecat? Recepţionerul se uită la ceas. la doamna venise un domn.. A stat.. Să întrebăm la recepţie.. doamna nu lăsase nici o adresă. Păruse surprinsă să-l vadă. la dumneavoastră. – Plecarea ei a fost neaşteptată? Unde s-a dus? Recepţionerul se îmbăţoşă şi refuză să răspundă. – Nu. Fournier îl urmă. Aici. La început.În timp ce se îndreaptau spre intrare. – Cred că aici.. dar a plecat azi. După masă doamna a ordonat să-i fie coborâte bagajele şi puse într-un taxi. Poirot trecu prin uşa batantă şi se îndreptă spre recepţie. monsieur. în Franţa. n-am făcut nici un rău şi putem discuta împreună acţiunile noastre viitoare. stă o doamnă Richards. eu sunt responsabil cu acest caz. Fournier îl prinse de braţ. fireşte că nu. Apăruse în timp ce era plecată. – Da. Conform portarului. spuse Poirot.. dar o aşteptase să se întoarcă şi luaseră prânzul împreună.. – Bun. dar să nu te temi de nici o „acţiune precipitată” din partea mea. spuse că va sta cam o săptămână.. Dacă doamna Richards e aici şi totul e bine. – Acum puţin mai mult de-o jumătate de oră. dar simt cu tărie că nu trebuie să întreprindem nici o acţiune precipitată. – Monsieur Poirot.. am cel mai mare respect. Ai vreo obiecţie? – Nu. – A plecat? întrebă Fournier. Credea că plecarea ei era rezultatul unei bruşte schimbări de plan. dar legitimaţia lui Fournier îl făcu să-şi schimbe tonul şi deveni foarte dornic să colaboreze. cea mai mare admiraţie faţă de metodele dumitale. Poirot îl întrerupse: – Îţi înţeleg neliniştea.

– Oh! Sinucidere? Poirot nu răspunse imediat. – Gare de Nord. Era ora cinci. Tonul lui o făcu să se înspăimânte. ridică privirea şi-l văzu pe Poirot venind spre ea.. sau de teamă să nu fie descoprită? Poirot clătină din cap. Asta înseamnă Anglia.Încotro a luat-o? Spre Gare du Nord. Trebuie să telefonăm la Boulogne şi. Deschise gura să repreoşeze. – Dar dumneavoastră? Poirot îşi ridică încet mâinile într-un gest expresiv.. poliţia crede că a fost sinucidere. 187 .. Dar s-ar putea să fie praf în ochi. S-a întâmplat ceva? Poirot îi luă mâinile în ale sale. – Viaţa e uneori groaznică. Ceva pe faţa lui o oprise.. când Jane. Americanul a însoţit-o? Nu. – Ce e? repetă ea. stând în holul hotelului citind o carte. cel puţin aşa îi ordonase taximetristului. poţi să crezi? – De ce s-a sinucis? Din pricina remuşcărilor. Culoarea pieri de pe faţa lui Jane. Apoi o făcu cu aerul cuiva care îşi alege cu grijă cuvintele. spuse Fournier... în vagonul de clasa întâi s-a găsit o femeie. să încercăm să dăm de acel taxi. de asemenea. dar cuvintele rămaseră nerostite.. Cursa de la ora două. – Anne Morisot? – Anne Morisot. Poirot rosti încetişor: – Când trenul a ajuns la Boulogne. Chipul francezului era neliniştit. În mână avea o sticluţă albastră conţinând acid cianhidric. mademoiselle. moartă.. Se părea că temerile lui Poirot i se transmiseseră lui Fournier. plecase singură. – Ce e? întrebă ea. – Ce altceva. Rapid şi eficient puse în mişcare maşinăria legii. – Da.

Norman o aşteptă la gara Victoria şi discutară ultimele evenimente. sperau ei. printr-o telegramă. Capitolul XXVI. Atât Norman cât şi Jane înclinau să jubileze. rămânem tot atât de suspecţi ca şi până acum! Îi spuse acelaşi lucru şi lui Poirot. Problemele lor. cu care se întâlni peste câteva zile. Îl văzu. – Să te sinucizi? Da. de asemenea. Nu se menţionase nici o legătură cu crima din avion. n-or să-şi mai bată capul să continue cazul. pe Jean Dupont. Poirot părăsi Parisul. După discursul de la cină Ziua următoare. fu rechemată în Anglia. dar acum că şi-a luat zilele. – Eşti la fel ca restul. să trăieşti îţi trebuie curaj. de două ori. ai să vii diseară să iei masa cu 188 . După cinci zile. Poirot zâmbi. probabil. luaseră sfârşit. Pe marginea sinuciderii se făcuse foarte puţină publicitate. aşa că se fofilă cât putu şi schimbă subiectul. dar îşi dădea toată silinţa să le execute cât mai bine. Norman nu era atât de expansiv ca Jane. dar Jane nu îndrăzni să-l contrazică fără ordin de la Poirot. amărâţilor. dar asta fusese tot. presupun că aşa e. se sinucisese în expresul de Paris-Bologne. dar până când nu se dovedeşte public.– Viaţa poate fi cumplită. În ziare apăruse o notă în care se spunea că o doamnă din Canada. spuse el. Majoritatea nu aveau absolut nici un înţeles pentru ea. spuse Poirot. pe nume Richards. Jane rămase cu o listă de îndatoriri de îndeplinit. Gândeşti că sunt un bătrân care nu duce nimic la sfârşit! Ascultă. în Piccadilly. nu văd la ce ne serveşte nouă. – S-ar putea s-o fi suspectat că i-a făcut felul mamei sale. Din punctul de vedere al publicului. Ai nevoie de mult curaj. – Şi. Acesta îi pomeni de expediţia la care urma să ia parte şi ea.

nu-i aşa? Al doilea nume al lui e vanitatea. deşi 189 . Norman era interesat. Când. şi morţii care nu sunt treaba mea. deci. se opri semnificativ. După mine. iar Norman şi Japp spuseră repede: „Nu. După cină..mine. să vă fac un mic rezumat al metodelor pe care le-am folosit în cazul de faţă. arătând. Am de spus câteva lucruri care ar putea fi interesante. cu un aer uşor încurcat..să fie ceva de domeniul meu. (C'est ca. prieteni.. Aveam senzaţia că s-ar putea cine ştie? . Mă voi întoarce la avionul de pasageri „Prometheus” în cursa lui fatală de la Paris la Croydon. doctorul Bryant a fost abordat de stevard şi l-a însoţit să examineze cadavrul. începu.. Cina se desfăşură într-o atmosferă plăcută. cum mi s-au confirmat sau modificat în lumina evenimentelor ce s-au succedat. Se opri şi îşi consultă nişte însemnări. Watson”. – Prieteni.. sunt două categorii de decese . I-am invitat pe Japp şi pe prietenul nostru Clancy. după ce băură cafelele. m-am dus şi eu. nu” şi „Extrem de interesant. domnul Clancy şi-a exprimat interesul faţă de ceea ce ar numi el „metodele mele. dar nu lipsit de importanţă de sine. dacă nu vă va plictisi. iar micul domn Clancy părea aproape tot atât de agitat ca atunci când recunoscuse spinul fatal. apoi. n'est-ce pas?).cele care sunt treaba mea. Japp îi şopti lui Norman: – Se umflă-n pene. Poirot îşi drese glasul. Am să vă expun ideile mele precise şi impresiile din vremea aceea. Probabil că am un punct de vedere mult prea profesional acolo unde e vorba de moarte... Era clar că Poirot nu încerca să-l impresioneze pe micul autor. chiar înainte de a ajunge.. Poirot îl privi cu reproş şi rosti: „îhî!” Trei chipuri politicos interesate se întoarseră spre el şi Poirot îi dădu drumul: – Voi începe cu începutul. Japp patrona şi arăta bine dispus.” aş propune. la Croydon. Aş propune.

În acest punct a fost făcută o sugestie .foarte asemănător cu o înţepătură .ultima categorie e infinit mai numeroasă. – Una dintre ele mi se impunea tărie (cum i se întâmplă oricui). care avea un mic nod de mătase galben cu negru.şi dovada că în avion fusese o viespe. a atras atenţia asupra unei viespi pe care el personal o strivise puţin mai înainte. am crezut că era corpul unei alte viespi. totuşi. creierul a început să-mi lucreze iar la capacitatea obişnuită. şi anume îndrăzneala de a comite o crimă în acest mod şi uimitorul fapt că nimeni nu a observat! Mai erau alte două aspecte care mă interesau: Unul prezenţa convenabilă a viespii. în felul lui strălucit. a fost descoperit şi tubul respectiv. celălalt . ori de câte ori. care a declarat că era o săgeată trasă printr-un tub de suflat. de ce naiba criminalul n-a scăpat de el împingându-l prin ventilatorul din hublou? Spinul în sine era 190 . În acest punct a apărut domnul Clancy. după procedeul folosit de anumite triburi băştinaşe. În privinţa cauzei morţii. La ora când am ajuns la Croydon. monsieur Poirot. Lasă modestia. În susţinerea acestei ipoteze.de către monsieur Jean Dupont . deja câteva idei mi se învârteau în minte. vin în contact cu o moarte mă asemăn unui câine care înalţă capul şi adulmecă. Dar. Era o teorie perfect plauzibilă şi probabil uşor de a fi acceptată. am fost destul de inspirat să mă uit în jos şi să descoper ceea ce. la început. Doctorul Bryant a confirmat teama stevardului că femeia era moartă. în acel moment. Mai târziu. Poirot îi aruncă o privire şi continuă: – Dă-i înainte.descoperirea tubului. După cum i-am mărturisit prietenului meu Japp după anchetă. o săgeată folosită de băştinaşi. după cum ştiţi. rânji Japp. În realitate. era un spin. fireşte că nu s-a putut exprima fără o examinare amănunţită. Pe gâtul moartei exista un semn .că moartea ar fi putut fi determinată de înţepătura unei viespi. O dată ce m-am aflat definitiv la sol.

Mitchell. nici unul nu părea prezumtiv criminalul. mai era domnul Clancy. cum aveau s-o dovedească probele medicale. Nimeni n-o observase până când au fost servite cafelele. Prin urmare. concluzia care s-ar fi impus.. criminalul dorea ca tubul să fie găsit. crima fusese comisă prin suflarea unei săgeţi otrăvite printr-un tub.. Tubul impune imediat noţiunea de distanţă. Dacă teoria mea era corectă. M-am întors cu gândul la viespe. Trebuie să arăt toate etapele prin care am ajuns la concluzia mea. de ce? Un singur răspuns părea logic. în realitate. două. fără ca nimeni să fi observat ceva neobişnuit. Asta mi-a arătat imediat de ce a fost necesar să fie găsit tubul. Dar. moartea s-a datorat. Mai era şi altcineva? Ei bine. Care era soluţia? Categoric. care a atras atenţia asupra teoriei tubului de suflat. Avem acum ca suspecţi trei persoane . La prima vedere. – Protestez! stigă el. neîndoielnic. dar un tub de suflat cu o urmă de etichetă pe el constituia o cu totul altă problemă. săgeţii otrăvite. N-am terminat încă. Există o astfel de persoană? Da. în mod firesc. Chestia asta era destul de ciudată. El a fost singurul pasager din avion care a trecut chiar pe lângă scaunul lui madame Giselle. crima nu fusese înfăptuită în acest fel. Fiecare din ei se putea duce la madame Giselle şi apleca spre ea. era că. Foarte sugestivă viespea aceea. Pe de altă parte. Dacă se găseau o săgeată otrăvită şi un tub de suflat. dar trebuiau făcute multe investigaţii. Am închis ochii şi m-am întrebat: care e cel mai sigur şi mai de încredere mod de a introduce o săgeată otrăvită în vena jugulară? Şi răspunsul a venit imediat: cu mâna. Davis şi domnul Clancy. Am construit o 191 . şi mi-am amintit că tot el a fost primul. persoana care a omorât-o pe madame Giselle s-a dus direct la masa sa şi s-a aplecat deasupra ei. Domnul Clancy sări în picioare.greu de localizat sau identificat. îl invită Poirot. Protestez! Ăsta e un ultraj! – Ia loc. Cei doi stevarzi.

care conturase „teoria morţii de pe urma înţepăturii viespii” şi care stătuse peste interval atât de aproape de scaunul lui madame Giselle.. madame Giselle a fost înţepată de o viespe şi a murit de pe urma unui atac de cord. 192 . nu-l credeam cu adevărat în stare să-şi asume un astfel de risc. mişca fără să fie observat.. Dacă criminalul adusese viespea în avion şi-i dăduse drumul în momentul psihologic. În acest caz. iar bănuielile vor fi focalizate într-o direcţie bine definită şi aranjată în prealabil. şi dă drumul viespii! Otrava e atât de puternică încât moartea se produce instantaneu. Succesul acestei soluţii depindea de faptul dacă criminalul recupera spinul.. totuşi. cum spuneam. acesta e pus într-un loc unde să fie descoperit când avionul e cercetat. Dacă Giselle ţipa. atâta timp cât nu se isca bănuiala unei mâini criminale. Acum avem teoria mea despre crimă şi trei suspecţi. cineva găsea spinul otrăvit înainte ca criminalul să-l fi putut recupera. şi. probabil n-ar fi fost auzită din cauza zgomotului avionului. Japp şi cu mine am căzut de acord că acest lucru s-ar fi putut petrece uşor. trebuie să fi avut ceva de natura unei cutiuţe în care s-o fi ţinut. s-ar fi auzit.. viespea care bâzâia primprejur putea explica strigătul. aşa cum de fapt s-a şi întâmplat. Dar. Pe de altă parte. Asta explică şi înlocuirea mătăsii de culoare roşie cu una ce trebuia să semene cu aspectul unei viespi. M-am concentrat asupra problemei viespii.. Deci. înfige spinul. Teoria morţii naturale e imposibilă. planul numărul 1. Se va impune corespunzătoarea noţiune de distanţă. Ăsta era. se va considera că tubul de suflat a fost instrumentul crimei. planul eşuează. ei bine. de îndată. Biata femeie fusese înţepată de viespe. încât s-ar fi putut..anumită teorie despre crimă. Conform celei dintâi şi celei mai simple. cu vaga posibilitate de a fi patru . Criminalul a prezentat lumii două soluţii diferite ale tragediei. să presupunem că.monsieur Jean Dupont. În loc să scape de tub prin ventilator. criminalul nostru se apropie de masa victimei. Dacă.

exista o metodă prin care domnul Gale ar fi putut comite crima. Vai. vai. În cazul lui lady Horbury motivul era foarte clar. Dacă un motiv avea să coincidă cu posibilitatea. care ar fi putut foarte uşor interpreta rolul americanului ce a cumpărat tubul de suflat. Totuşi. Vă spun primele mele idei. Să continui. Se dusese doar până la toaletă şi se întorsese la locul lui. ei bine.. ştiam criminalul! Dar. dacă madame Giselle ar fi fost eliminată? Clar. Exista o cutie de chibrituri Bryant & May. acea fiică necunoscută. Prietenul meu Japp m-a acuzat că-mi place să complic lucrurile.. – Servieta mea? întrebă Norman Gale. Dintre pasagerii din avion.. care se aflau în puterea lui madame Giselle sau. n-am putut găsi nimic de genul ăsta..De aici interesul meu pentru buzunarele şi bagajele pasagerilor. E vorba de lady Horbury. căci ei îi revenea toată averea. Voi ajunge şi la asta. Poirot îi zâmbi prietenos. Am găsit ce căutam. şi l-a mituit pe funcţionarul de la „Universal 193 . Acum m-am uitat la caz din unghiul opus .. la Paris.. Părea amuzat şi mirat.. în noaptea precedentă. am abordat această problemă a motivului cât se poate de simplu. în buzunarul domnului Norman Gale. nici măcar nu-mi amintesc ce aveam în ea. Cine ar fi beneficiat. un actor tânăr. de asemenea. Mai erau. Fusese acasă la Giselle. să spunem. Clancy şi Gale. anumite persoane. Era disperată şi avea un prieten. doar unul avusese sigur legătură cu madame Giselle. goală. Din contră. deşi pare imposibil... – Din punct de vedere al posibilităţii: cei doi stevarzi.al motivului. Şi am descoperit ceva cu totul neaşteptat. numai că persoana nu corespundea. Dar toată lume declarase că domnul Gale nu a trecut niciodată spre partea din spate a avionului. – O clipă. după cum a dovedit-o conţinutul servietei sale.. s-ar fi aflat. Aveam patru persoane care ar fi putut comite crima.

M-am hotărât să-i cultiv prietenia. Domnul Gale rămânea treptat fără clienţi. domnul Clancy. Domnul Clancy nu era însurat. la vremea aceea. mai devreme sau mai târziu. auzind de la ea. Nu vedeam cum ar fi fost posibil pentru lady Horbury să comită crima. sau domnul Gale ar fi făcut-o. că crescuse într-un orfelinat în apropiere de Dublin. putea fi una din aceste soţii Anne Morisot? Cu tată englez. nici nu pierduseră prin moartea lui madame Giselle . 194 . cu totul întâmplător. fata ar fi crezut în Anglia.exista cutia de chibrituri goală. Pe soţia lui Mitchell am eliminat-o curând. nu poate să nu se trădeze. în decursul conversaţiei. a moştenitoarei.. carte care spera el urma să-i aducă mulţi bani.exceptând faptul că Mitchell arăta puternic marcat de şocul suferit. o problemă tăiată în două. Am întocmit un tabel al rezultatelor. Era vreunul din suspecţii mei însurat. ea fiind o veritabilă reprezentantă a bătrânului Dorset. Toţi simt nevoia irezistibilă să vorbească despre ei.. în aşa fel ca madame Giselle să călătorească la ora 12. eram convins că domnul Gale trebuia să fie criminalul . Stevarzii nici nu câştigaseră. Întotdeauna am păstrat în minte problema fiicei necunoscute a lui madame Giselle. Domnul Gale se îndrăgostise până peste cap de domnişoara Jane Grey. Nimic care să-mi fie de folos. nu câştiga de pe urma morţii lui Giselle..Airlines”. Davis curta o fată ai cărei părinţi trăiau. Însă aceste aparenţe puteau fi false. şi nici motivul pentru care stevarzii. cu multă atenţie. Domnul Clancy avea în plan să scrie o carte cu acest subiect. Aveam. cum s-ar spune. Pot spune că am cercetat antecedentele domnişoarei Grey.. Curând am aflat că domnişoara Grey nu era fiica lui madame Giselle. exista conţinutul servietei sale. Ştiu din experienţă că nimeni. Şi totuşi. şi dacă da. Aparent pierdea.

descoperirea că ea fusese de fapt în avion şi că minţise în privinţa asta părea să-mi dea peste cap toate teoriile. în cazul ăsta devenea o victimă. El a ales să-şi joace rolul. avusese un complice . dacă se verifica un anumit punct. Fie că era mână-n mână cu el. Pentru a preveni o căsătorie precipitată. fie complet inocentă. dar. La început. 195 . am revizuit machiajul lui caraghios. ca secretară... Mă frământa asemănarea ei cu cineva pe care nu ştiam de unde să-l iau. Când. Se putea trezi măritată cu un criminal. – De-acum. Atunci. Îi sugerasem o uşoară deghizare.. prea târziu. Cine era acest bărbat? Să fi fost soţul ei? Şi. tot aşa.bărbatul care cumpărase tubul de suflat şi îl mituise pe Jules Perrot. Şi atunci a făcut prima greşeală. adică. care să fi fost motivul? Pentru că conştiinţa propriei vinovăţii îl făcea prevăzător să se arate a fi un actor bun.. s-ar fi pregătit pentru rolul necesar în „Prometheus”.. precum îşi propusese el. talentul său artistic a ieşit la suprafaţă. totuşi. Şi-a jucat perfect rolul şi lady Horbury nu l-a recunoscut. atunci. Lam convins să participe la un pretins şantaj asupra lui lady Horbury. deghizat într-un mod caraghios şi imposibil! Toată treaba era o farsă.. Adevărată. Aici era persoana vinovată! Dar dacă era vinovată.Am încercat să câştig încrederea domnului Gale. iar.. În cele din urmă mi-am amintit. am luat-o pe mademoiselle Jane la Paris. Eram acolo când necunoscuta moştenitoare şi-a făcut apariţia pentru a-şi revendica averea. mă îngrijora tot mai serios mademoiselle Jane. am văzut brusc adevărata soluţie. Nimeni n-ar fi putut să-şi interpreteze rolul atât de prost. M-am convins că s-ar fi putut deghiza în american la Paris şi că.. M-am prefăcut că mă bazez pe el şi chiar i-am solicitat ajutorul. Pentru ca soluţia mea să fie corectă. Anne Morisot nu trebuia să fie în avion.

Ca Richards ai cunoscut-o pe Anne Morisot.nu te-ai aşteptat să fie în avion şi asta ţi-a primejduit planurile. Ea ştia numele de fată al mamei sale. Firea dumitale de jucător înrăit s-a stârnit. iarna trecută. Dumneta eşti criminalul. dar dumneata eşti fiul surorii lui. a călătorit cu avionul. a dat roade. asupra ei. când aţi devenit parteneri de afaceri. O dată ce s-ar fi descoperit că fiica lui Giselle. la ora crimei.. Ţi-ai întocmit planul crimei. Povestea pe care ne-a îndrugat-o era adevărată în ceea ce privea copilăria.. Domnul Clancy întrebă: – Hm!. Servitoarea Madeleine. Giselle se afla la Monte Carlo .. Giselle urma să fie omorâtă în aşa fel.. în final. cu grijă. dar. la Nisa. încât bănuiala să cadă pe lady Horbury.. trebuia să călătorească cu trenul sau vaporul şi apoi te-ai fi căsătorit cu ea. L-ai mituit pe funcţionarul de la „Universal Airlines” astfel ca Giselle să zboare cu acelaşi avion ca lady Horbury. Numele dumitale adevărat e Richards. Ideea dumitale era ca ea să-şi revendice moştenirea cu un alibi perfect din moment ce..Am sunat-o pe lady Horbury şi am obţinut răspunsul. în ultima săptămână. unde se găsea cu stăpâna ei.ţi-a fost aratată şi i s-a menţionat adevăratul nume. printr-o toană de ultima clipă a stăpânei sale.. Planul dumitale s-a copt şi. – Niciodată. Se opri.. de dumneata. bănuielile s-ar fi abătut. Aşteaptă . deci moştenitoarea ei fusese în avion. în mod clar.. nu al fratelui.am să-ţi spun totul. De la Anne Morisot ai auzit că lady Horbury avea legături cu Giselle.. Japp şi cu mine am avut mult de lucru. Ţi-ai dat seama că ai pune mâna pe o mare avere. Ţi-ai luat numele lui. dar ultima parte a fost concepută. John Gale. Anne Morisot te anunţase că se va întoarce în Anglia cu trenul . – Când vă veţi opri să mă mai faceţi criminal? întrebă Norman. E drept că te-ai făcut stomatolog ca să-i fi pe placul unchiului dumitale. mă tem că n-am prea înţeles. Căci. Poirot se răsuci spre el. 196 .

ţi-a spus că mă întâlnise pe mine. unde v-aţi căsătorit. Din nefericire. La Le Pinet ai văzut-o pe Jane Grey şi te-ai îndrăgostit nebuneşte. ai ajuns personal la Paris şi ai aflat că fusese deja la avocat. în mod sigur. dacă îşi revendică imediat moştenirea. Cu această ocazie. Când s-a întors. servitoarea lui lady Horbury. Acolo ţi-ai fi reluat numele de Richards şi 197 . Ori eu. Intenţionai să ai atât banii. În planurile dumnitale a intervenit şi o altă complicaţie. nu şi fata. Imediat după cununie. Pasiunea pentru ea te-a făcut să joci un joc mult mai periculos.Fata se îndrăgostise tare de dumneata. cât şi fata pe care o iubeai. Aţi fi plecat în Canada.. ai convins-o să-şi ia o permisie de câteva zile şi amândoi aţi plecat la Rotterdam. Nu trebuia să spună nimic despre slujba ei ca servitoare la o lady şi să arate clar că ea şi soţul său era în străinătate la ora comiterii crimei. dar n-ai reuşit. să urmezi o cale foarte lejeră. Însă doreai numai banii. Aveai intenţia ca proaspăta dumitale soţie să nu supravieţuiască mult timp după intrarea în posesia averii. legătura cu ea. la iveală identitatea. ar fi fost bănuită de crimă. Ai încercat să iei. Lucrurile deveneau periculoase şi te-ai hotărât să acţionezi rapid. Ai speriat-o pe Anne Morisot spunându-i că. dându-şi. Comiteai o crimă de dragul banilor şi nici nu-ţi trecea prin cap să nu culegi roadele crimei. În schimb. În final. îmi imaginez. data plănuită pentru ca Anne Morisot să vină la Paris şi să-şi ceară moştenirea a coincis cu sosirea mea când eram însoţit de domnişoara Grey. sub pretextul pierderii clientelei. evident. v-aţi făcut amândoi testamentul.. ai învăţat-o cum să intre în posesia banilor. ori domnişoara Grey puteam să recunoaştem în Anne Morisot pe Madeleine. Asta nu se potrivea deloc cu calculele dumitale. la timp. lăsând fiecare celuilalt tot ce poseda! O afacere foarte înduioşătoare! Intenţionai.

ţi-ai căptuşit obrajii cu vată. Dar dumneata te pricepi la femei! De îndată ce o femeie rămâne singură (mai ales când călătoreşte 198 . nu prea e dovadă! Poirot nu păru descurajat Spuse: – Poate nu. ţi-ai pus halatul. monsieur Poirot. acum. ai dat drumul viespii să zboare. Iată ce ai făcut: Când cafeaua a fost servită. – Cunoaşteţi de minune ce intenţionează oamenii să facă! Trebuia să vă fi însuşit profesia domnului Clancy! Glasul său luă o notă mânioasă. În tot cazul. atunci. spuse Poirot. ţi-ai scos halatul şi ai revenit liniştit la locul dumitale. Ce zici de conţinutul servietei? Erai în vacanţă. în mod deosebit. Singura persoană care te-ar fi putut recunoaşte era mademoiselle Jane. Ceea ce v-aţi imaginat. Poirot făcu o pauză. spre masa lui Giselle. când toată lumea din avion ştie perfect că nu m-am apropiat o clipă de ea? – Îţi voi povesti exact cum ai comis crima. nu-mi închipui că ar fi durat mult până ca doamna Richards să moară regretabil. Însă. iar Norman Gale îşi dădu capul pe spate şi râse. pe un stevard. ai luat o linguriţă din bucătărioară.soţia dumitale te-ar fi însoţit. Toată treaba a durat doar două minute. te-ai grăbit în lungul intervalului cu pasul de obicei alert al stevardului. Iar răspunsul este: pentru că semăna atât de bine cu o haină de steward.. I-ai înfipt spinul în gât. am nişte dovezi. iar cei doi stevarzi se ocupau de compartimentul din faţă al avionului.. N-am auzit în viaţa mea o astfel de înşiruire de prostii. te-ai dus la toaletă. ai ieşit. De ce ai luat un halat de stomatolog? Asta m-am întrebat. ai hotărât că nu e timp de pierdut. te-ai întors în grabă la toaletă. Atunci te-ai fi întors în Anglia ca Norman Gale. Dar. Nimeni nu-l observă. – Zău? pufni Norman. după ce dăduseşi lovitura în Canada cu nişte speculaţii norocoase. lăsându-şi averea neconsolatului văduv. Poate aveţi dovezi privitoare la cum am omorât-o pe bătrâna Giselle.

... ori ea ori dumneata aţi putea fi suspectaţi de crimă căci. dar rămâne doar teorie. Dumneata ai fost destul de imprudent să pomeneşti că. să se pudreze şi să-şi refacă machiajul. Pentru prima dată... – Graba ţi-a ruinat planul. viguros se transforma într-o creatură cu trăsături de şobolan cu ochi ce se furişeau. Poirot continuă: – Lucrai sub numele de Richards. – Nu zău? necheză Gale. nu avea contuzii pe gât.. care s-a căsătorit cu Anne Morisot. la Rotterdam. I-ai administrat cu forţa acid cianhidric şi i-ai pus în mână sticluţa goală. spuse Poirot. spuse Poirot. Ai convins-o să plece de la hotel şi să ia trenul spre Anglia. Altceva? – Mai am o mulţime. o fotografie de-a dumitale transmisă acolo a fost recunoscută. Aceeaşi fotografie a fost identificată. amândoi eraţi în avion când a fost omorâtă Giselle. dar nu reuşi. Ceea ce n-ai spus. – O grămadă de minciuni afurisite. – Oh.. dar vorbele îl părăsiseră. ca aparţinând numitului Richards. Tânărul frumos. Chiar ea însăşi începuse să te bănuiască. – Minciuni sfruntate! 199 . Directoarea de la „Institut de Marie” a accelerat lucrurile. din nefericire. pe chipul lui Norman Gale apăru teama. căutând o scăpare şi negăsind nici una...cu un tânăr foarte atragător). scriindu-i lui Anne Morisot. aşa că ai precipitat evenimentele. Îţi era teamă să nu obţii de la Anne adevărul. o crescătorie de şerpi.. Te-ai întâlnit cu ea după aceea şi ai aflat că fusesem prezent la întrevedere. omul se trădează. Teoria e cum nu se poate mai interesantă. Norman Gale încercă din nou să vorbească. Ai lămurit-o pe soţia dumitale că. Cum afirmam înainte. o vreme. în cursul unei conversaţii. e că era o fermă de şerpi. dar am aflat eu. ai stat la o fermă din Africa de Sud. dacă nu ascunde anumite fapte. Încercă să vorbească. Ar fi părut suspect să se ignore acest fapt.. foloseşte prilejul ca să se uite în oglindă. Întreaga sa făptură părea să se schimbe..

. Jane Grey. monsieur.. identificându-l pe Gale ca fiind Richards. Părea pe punctul de a face colaps. Şi. Gale sări la Poirot. – Monsieur Poirot. pe care Norman Gale îl deranjase în saltul lui sălbatic. micul domn Clancy scoase un oftat de admiraţie. alias Norman Gale.. Japp merită tot atâtea laude cât şi mine. Japp spuse: – James Richards. dar faptele ulterioare au indicat că era vorba de-o crimă. 200 . – Ah. cu chipul de nerecunoscut.– Ţi-ai lăsat chiar şi amprentele pe sticluţă. nu. asemena multor criminali cu trecere la femei. Va trece peste asta. Ceva îi reţinu atenţia . Dar ea are curaj.. a fost cea mai palpitantă experienţă din viaţă mea. Un spasm cumplit străbătu corpul tânărului. Aţi fost minunat! Poirot zâmbi cu modestie. viaţa poate fi cumplită. Te avertizez că orice vei spune va fi consemnat şi folosit ca probă la proces. Poliţia canadiană îl căuta pe Richards. Cu o mână absentă aranjă un teanc de ziare ilustrate. că te-ai dat de gol. Domnul Clancy tuşi. Ţinându-l într-o strânsoare de oţel. Doi bărbaţi în civil aşteptau afară.. – Minţi! Purtam. am mandat de arestare sub învinuirea de crimă cu premeditare. – Un criminal. – Nu. Norman Gale fu luat. cum i-am spus. Poirot dădu cu tristeţe din cap. – Da. – Groaznic. – Lua-te-ar dracu de înfumurat băgăcios! Livid de furie.. El a făcut minuni.instantaneu al Venetiei Kerr „vorbind cu lordul Horbury şi un prieten” la o cursă de cai. O fată cu care era încurcat se presupune că se sinucisese. Japp fu mai rapid ca el. Rămas singur cu Poirot. murmură domnul Clancy.? Cred. purtai mănuşi. – Sărmana fată. Totuşi.

I-l întinse domnului Clancy. Trecuse o lună când Jane veni la Poirot. – Dar. nu. – Te-aş sfătui să te duci în Persia cu familia Dupont. Dar cred că dumneata eşti una dintre aceia care preferă să privească adevărul în faţă decât să trăiască într-un paradis fals. dar.. monsieur Poirot. spuse Poirot. – Ar trebui să vă urăsc... Te pricepi cât de cât la desen? 201 . – Normal. – Era extrem de atrăgător. problema asta nu mă interesează. – Vezi asta? În decurs de un an ai să întâlneşti următorul anunţ: „În curând va avea loc căsătoria lordului Horbury cu onorabila Venetia Kerr”. şi poate n-ai fi trăit prea mult în el. Să scapi de femei e un viciu care se accentuează cu timpul. spuse Jane şi adăugă: n-am să mă mai îndrăgostesc niciodată. – Lady Horbury cu domnul Barraclough? – Ah. Poirot se uită în tavan. Şi ştii cine a aranjat această căsătorie? Hercule Poirot! Şi am mai aranjat un mariaj. Azi-dimineaţă am auzit că eşti aşteptată să te alături expediţiei. Se aplecă. dacă-ţi place. Poirot clătină din cap. Era palidă iar sub ochi îi apăru cearcăne negre. încât am trimis cecul cu donaţia promisă.. A început să mă intereseze atât de mult arheologia şi olăritul preistoric. Poirot rosti blând: – Urăşte-mă puţin dacă vrei. credeam că e doar un camuflaj din partea dumneavoastră.. să găsesc ceva interesant în care să mă pierd şi să uit de toate. Jane dădu din cap... – Dimpotrivă. Capitolul ăsta al vieţii e încheiat pentru dumneata.. – Însă va trebui să muncesc. E o muncă interesantă. Nu. Vei vedea. mă refer la căsătoria dintre monsieur Jean Dupont şi domnişoara Jane Grey.

Cred că-ţi va plăcea expediţia. ori de câte ori e vorba de bani sunt strict un om de afaceri.. – Excelent. Îl privi bănuitoare.– Da.. Sfârşit 202 .. n-o faceţi din amabilitate? – Amabilitate? Poirot păru şocat de această idee.. nu sunteţi. – Chiar vor să merg cu ei? – Contează pe dumneata. Depuse o sărutare pe creştetul capului lui şi ieşi.. dar aţi fost foarte amabil. – E o idee foarte bună. Jane se opri.. mademoiselle că. În prag. c’est très gentil! spuse Hercule Poirot.. Cred c-ar fi mai bine să mă duc la nişte muzee şi să mă uit la ceva vase preistorice.. Te asigur. cu mine... – Poate nu sunteţi amabil în cazul expediţiei. Arăta atât de ofensat încât Jane se grăbi să-şi ceară scuze. – Monsieur Poirot. – Ça. – Ar fi grozav să plec în lumea mare. apoi veni înapoi. la şcoală am fost foarte bună la desen. Obrajii i se colorară uşor. spuse ea.

..................... 72 Capitolul IX..........................................................124 Capitolul XVI.............................................147 Capitolul XX............... Cărţulia neagră ................................. Consultări .144 Capitolul XIX............ Pe Harley Street .........119 Capitolul XV.................... „La Antoine's” ..................... Croydon ......................................... 48 Capitolul VI...............CUPRINS Capitolul I............................. 23 Capitolul IV.. 77 Capitolul X................ De la Paris la Croydon ..........110 Capitolul XIV..103 Capitolul XIII............................................................. Plan de bătaie ......... 19 Capitolul III..................... În Bloomsbury ..... După anchetă ...... La Horbury Chase ............................... Elise Grandier ... În Wandsworth ............................... 61 Capitolul VIII...156 203 ......................................... 83 Capitolul XI..................................................... Descoperirea .............140 Capitolul XVIII................ 11 Capitolul II..................... Probabilităţi ................. Intră şi iese din scenă domnul Robinson ................... Pe Queen Victoria Street ......... Ancheta .......... 91 Capitolul XII............. 56 Capitolul VII............................................ 38 Capitolul V.......................133 Capitolul XVII.... Americanul .. La Muswell Hill .......................... Lista .......

............. Jane îşi ia o slujbă nouă ........163 Capitolul XXIII...................................178 Capitolul XXV........... „Mi-e frică”........ O unghie ruptă . Anne Morisot ..... După discursul de la cină ............ Cele trei cluuri ...Capitolul XXI..........................188 204 ............170 Capitolul XXIV.................180 Capitolul XXVI..................159 Capitolul XXII.............................................