1

Agatha Christie Moarte în nori

Volumul - 1 – Seria Colecţia CHRISTIE * OPERE COMPLETE

Traducere: Doina Topor, Lidia Grădinaru, Simina-Andreea Sprinţeroiu Editura Excelsior „MULTI PRESS”, 1997

Agatha Christie „Death in the Clouds” or „Death in the Air” Dodd, Mead and Company, March 10 1935

2

Agatha Christie „Death in the Clouds” or „Death in the Air” © 1935 by Agatha Christie, Dodd, Mead and Company (ptr. ediţia originală) © Editura Excelsior „MULTI PRESS”, 1997 (ptr. ediţia în limba română) Toate drepturile rezervate

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: ISBN 973-9086-41-6

3

AGATHA CHRISTIE

MOARTE ÎN NORI

4

Consilier editorial: dr. Gheorghe Sprinteroiu Coperta: Miruna-Luiza Sprinţeroiu ® Agatha Christie Mallowan 1935 Drepturile exclusive de traducere şi tipărire în limba româna în întreaga lume aparţin Casei de editură „MULTI PRESS” ISBN-973-9086-41-6 5 .

LIDIA GRĂDINARU şi SIMINA ANDREEA SPRINŢEROIU Coordonatorul ediţiei: CONSTANTIN TĂNASE Editura Excelsior „MULTI PRESS” BUCUREŞTI 1997 6 .AGATHA CHRISTIE MOARTE ÎN NORI Seria Hercule Poirot Traducerea: DOINA TOPOR.

la dispoziţia cititorilor noştri cele „80 de volume ale Agathei Christie. Vom pune. aşa cum a apărut ea în „Colecţia Christie”.Numai în această formulă grafică veţi putea avea întreaga creaţie a reginei absolute a literaturii poliţiste. supervizată de autoare în timpul vieţii sale. traduse integral după original. astfel. 7 .

Lui Ormond Beadle 8 .

Jane Grey Nr.Venetia Kerr 9 .Domnul Jean Dupont Nr. 2 . 5 . 8 .James Ryder Nr.Doamna Giselle Nr.Hercule Poirot Nr. 12 .Pasageri Loc Nr. 6 . 9 .Daniel Clancy Nr.Domnul Armand Dupont Nr. 13 .Doctorul Bryant Nr. 16 . 17 .Norman Gale Nr. 4 . 10 .Contesa de Horbury Nr.

10 .

Le Pinet. dacă ar face un mic efort...... ce avea să decoleze în câteva minute cu destinaţia Croydon.. Da.. e extraordinar. Pe una şi-o amintea perfect .? Oh.. De la Paris la Croydon Soarele de septembrie scălda în razele sale arzătoare aeroportul Le Bourget. n-ai idee. Câţiva pasageri trecuseră deja prin uşa centrală. nu putem? Cine. cu o mustaţă mare şi cap în formă de ou se muta plin de solicitudine pe locul corespunzător celui al lui Jane. căci şi Jane fusese la Le Pinet.Capitolul I. spre partea din faţă a avionului. Avea numărul 16. Jane aruncă o privire cu coada ochiului. întrucâtva strident. Unde spui? Juan les Pins? Oh.. înţeleg. şi-ar 11 . Dar.politicos.şi-o amintea cum o văzuse ultima oară . în timp ce chipul delicat. Majoritatea pasagerilor se aşezară. Nu. Jane Grey era printre ultimii care urcau şi îşi ocupau locurile. Jane îşi întoarse uşurel capul şi le văzu pe cele două femei a căror neaşteptată întâlnire generase gestul politicos al străinului. Jane îşi spuse că.la masa de bacara.. Pe partea opusă a intervalului. dominată de un glas de femeie înalt. pe lângă micuţa bucătărioară şi cele două toalete. încleştându-şi şi descleştându-şi mâinile mici.. Cunoştea prea bine glasul acela deosebit. fireşte să stăm alături! Oh. – Draga mea.. doamnă. Şi apoi un glas bărbătesc .. machiat ca un porţelan de Dresda se îmbujora şi pălea alternativ. se purta o discuţie animată. pe partea opusă a intervalului... exact aceeaşi veche adunătură. Gura lui Jane se strâmbă uşor. Menţionarea numelui Le Pinet îi provocase curiozitatea.. în timp ce pasagerii traversau pista şi se îmbarcau la bordul aeronavei „Prometheus”. Un omuleţ în vârstă. da. cu accent străin: – Cu cea mai mare plăcere.

se desprindeau de pământ. se aflau alte câteva avioane. gândi Jane. Era abia la al doilea zbor. Totuşi se auzea suficient de puternic pentru a descuraja conversaţia şi a încuraja gândurile. metalic. planau în arc de cerc. În timp ce avionul zbura deasupra Franţei în drum spre Canalul Mânecii. Tipul de „rasată” sadea. în treacăt... avionul porni. s-ar fi putut să-i întâlnească ochii.. Acesta purta un pulover de un albastru-petrol..putea aminti numele ei. Zgomotul motoarelor era foarte estompat. care spusese: „E soţie de pair... Jane îşi ţinu respiraţia. Încă se mai simţea înfiorată. era „autentică”.. Zborul de amiază spre Croydon începuse. La bordul avionului se aflau douăzeci şi unu de pasageri . şi le uită imediat pe amândouă pentru a se concentra asupra priveliştii aeroportului Le Bourget.. piedicile de la roţi fură înlăturate. 12 .... Le Bourget rămăsese sub ei..zece în compartimentul din faţă. atât cât îi permitea hubloul avionului. se linişti... trepidă iar.. Vocea prietenei trădase un dispreţ profund. tot mai sus. În preajmă.. Nu trebuia să-ţi pui vată în urechi. sus. Jane se încăpăţâna să nu privească mai sus de pulover. o maseuză de primă clasă. Singurul loc spre care era ferm hotărâtă să nu privească se afla chiar în faţa ei... or asta nici în ruptul capului! Mecanicii strigau în franceză. nu. pe scaunul de vizavi. Prietena era Maisie.. avionul trepidă.. a fost coristă sau aşa ceva”. Echipajul era format din doi piloţi şi doi stevarzi. unsprezece în cel din spate.. Dacă o făcea.. dintre care unul arăta ca un miriapod mare. I-l menţionase o prietenă. dar nu una din cele veritabile. pasagerii din compartimentul din spate îşi rumegau propriile gânduri.. Părea. părea că vor intra inevitabil în gardul ăla. unde. îşi spuse Jane. Cealaltă femeie. stătea un tânăr..

În salonul de coafură. E mult mai bine aşa. În timp ce degetele-i dibace mânuiau bigudiurile. nu-i aşa... se dezlănţuise o mulţime de râsete. N-am să mă uit. îşi îndreptă mintea în urmă. castele în Spania. Ei bine. Nu se ştie niciodată.Jane Grey gândea: „N-am să mă uit la el. la ceea ce numea ea început şi anume la procurarea unui bilet pentru Tombola Irlandeză.. Voi continua să privesc pe hublou şi să mă gândesc. asemenea majorităţii fetelor londoneze care lucrau în stabilimente elegante. în care lucrau Jane şi alte cinci tinere. – Cheltuie o jumătate. una plină de emoţii. dragă? – Ştiu eu ce fac. – Ce faci dacă câştigi. – Ce zici de-o croazieră? Jane se oprise o clipă la ideea unei croaziere. o grămadă de mici împunsături prieteneşti. dragă.. Jane.. „Părul dumneavoastră are o culoare deosebită. Hotărâtă. rămase credincioasă primului gând. în cele din urmă.ăsta-i întotdeauna cel mai bun mijloc. Planuri.. de cât timp aveţi permanentul. doamnă?”. una cu adevărat tip-top. şi cealaltă păstreaz-o pentru zile negre. – În locul tău mi-aş cumpăra o blană.. Îmi voi alege un lucru anume la care să mă gândesc . nu câştigase.. se pricepea să scoată efecte 13 . Îmi va ţine mintea în frâu. Jane îşi spunea în gând: „De ce dracu nu pot să merg şi eu la Le Pinet?” Ei bine. doamnă”.. Fusese o extravagantă.. iar gura rostea mecanic obişnuitele fraze: „Să vedem. „A fost o vară minunată. O sută de lire. putuse. dar... glume şi tachinări. dar câştigase o sută de lire. Voi începe şi voi trece în revistă totul”. O mulţime de cliente de-ale ei fuseseră sau tocmai reveniseră de la Le Pinet. mai precis. Îmbrăcămintea nu prezentase cine ştie ce greutate. O săptămână la Le Pinet. doamnă?”. nu câştigase marele premiu.

creţ. cu miza în mână. Contrar regulei împământenite. – Ba deloc. Era în a patra zi. acum. Acum. el pe cinci. Câştigase ceva. Acum aştepta. Poate chiar mizase pe cinci. Bila clincăni şi se opri. pe unul din ele? Dar. – Le numéro cinq. Era adevărat? Se simţea puţin zăpăcită.. şase. sau şase? Care o inspira? Cinci. machiajul şi coafura erau fără reproş. Dinţi albi strălucind pe-o faţă foarte bronzată. Erau două numere pe care nu mizase nimeni . spuse crupierul. Bărbatul de vizavi spuse: – N-ai de gând să-ţi iei câştigul? – Al meu? – Da. Jane întinse mâna. la sfârşit. cinci avea să iasă. Eu am mizat pe şase. Crupierul adună mizele. – Dar eu am mizat pe şase. manque.miraculoase în materie de modă cu o cheltuială extrem de redusă. Ea şi un alt jucător de peste drum de ea mizară simultan . Lui Jane îi venea să plângă de enervare.cinci şi şase. Bila fu lansată. Pe jumătate neîncrezător.ea pe şase. începutul lui Jane fusese marcat de ghinion. rouge. impair. Jane îşi ridică câştigul. Până acum mizase cu prudenţă pe culoare sau pe una din cifre.. la ultima miză din seara aceea. plăti. se întreba cum de fusese posibil ca cele zece zile la Le Pinet să se ducă de râpă din cauza unui incident. Zâmbea. iar acesta îi zâmbi din nou. Jane plecă la Le Pinet. Se uită cu îndoială la străin. un zâmbet foarte atrăgător. va miza pe şase.. Manichiura. dar mai mult pierduse. Jane îşi permise să aloce o anumită sumă pe seară plăcerii jocurilor de noroc. Să mizeze. pe care? Cinci. – Rien ne va plus. iar dumneata pe cinci. părul scurt. Chiar la timp. Un incident la ruletă.. Era hotărâtă să nu depăşească suma stabilită. în gând. 14 .

purtând o casetă mică de bijuterii... nu-i genul acela de bărbat. Era drăguţ. ar fi putut crede că-i oferise câştigul lui doar pentru a se apropia de ea. Servitoarea o luă în lungul intervalului. „Şi ce va urma?” „Stop! le porunci Jane gândurilor ei. Apăru. Înfofolit zdravăn în fulare de 15 . privirea îi trecu mai departe.. în scurt timp. – În regulă.. îmbrăcată în negru. – Madelaine. iar acum spre casă. Dacă-l lăsai acolo. – Da. colo. Fata reveni cu o mică trusă de toaletă. roşie. Cele două femei îşi întrerupseră sporovăiala. banii cheltuiţi. Jane se uită în lungul intervalului.. respectuos. machiajul. Lady Horbury îi vorbi în franceză.. puţină pudră. se găsea imediat cineva care să-l ia. Altfel. Şi ăsta fusese un gest drăguţ din partea lui. vreau caseta roşie de marochin. (Iar acum uite-l stând chiar în faţa ei!) Dar acum totul se terminase.. Dar nu. cineva care n-avea nici un drept asupra lui. spuse el. Nu ajută la nimic”. scoase o exclamaţie iritată.. Apoi. foarte rapid şi eficient. E în compartimentul celălalt. Madeleine. Jane zâmbi dispreţuitor.. examinându-şi o unghie ruptă. ultimele. la Paris (zile destul de dezamăgitoare). Lady Horbury deschise trusa şi scoase o pilă de unghii. Cicely Horbury o luă şi expedie servitoarea. o franţuzoaică tănără şi brunetă. În spatele celor două femei stătea străinul mic de statură care îi cedase locul „rasatei”. dispăru. am s-o ţin la mine. Nu vă îndreptaţi spre ce va urma.. trecuseră şi cele două zile. se îndepărtase. cu o înclinare prietenească din cap. iar la apariţia stevardului. E un truc vechi. Porţelanul de Dresda. Stevardul. Apoi se cercetă lung şi atent într-o oglinjoară şi îşi refacu ici. Sună. ruj mai mult. spuse: – Trimite-mi servitoarea... doamnă.. În capătul avionului erau stivuite nişte pături şi genţi. Servitoarea plecă.– Perfect.

. Trezeşte-te. Mam descurcat destul de bine. Avea în faţă o cutie de flaut deschisă şi lustruia flautul cu o grijă drăgăstoasă.. atât de emoţionată. Ce-i mai rău e că pisica asta. gingii sănătoase. ce mă fac? Trebuie să mă hotărăsc. iar celălalt mult mai tânăr .. Norman Gale gândea: „E drăguţă. Pot s-o fac? Pot să pozez? Sunt cu nervii la pământ.. încurcătura dracului! Nu văd decât o soluţie. pur şi simplu îngrozitor. Nu pot să sufăr femeile asta rasate. părea cufundat într-un somn adânc. sunt foarte emoţionat. În spatele lor se găseau doi francezi. bărbatul la care..” Spuse stevardului care se agita prin preajma lui cu meniul: – Vreau limbă rece. Ei bine. ce mă fac? E încurcătura dracului. Dumnezeule.. băiatule. Contesa de Horbury se gândea: „Dumnezeule.. În faţa ei. Îl vroia pe Stephen pentru ea. unul cu barbă. Seamănă perfect cu o iapă.. Ciudat. gândi Jane.. Pe partea avionului pe care stătea Jane.. apoi îi închise din nou.. e lângă mine. într-adevăr drăguţă. Venetia Kerr. Întotdeauna se uită la mine de parcă aş fi murdară. dinţi strălucitori. deschise ochii.probabil fiul lui. 16 . se uită o clipă la ea.. Merita mult mai mult s-o vezi bucurându-se când câştiga. Vorbeau şi gesticulau cu însufleţire. nu l-a avut! Faţa asta lungă a ei mă calcă pe nervi. Poate stânjenit de privirea lui Jane. Lângă el se afla un bărbat înalt cu părul cărunt şi cu un chip autoritar. Asta-i cocaina! De ce m-oi fi luat de cocaină? Faţa mea arată îngrozitor.. Măcar de m-ar ţine nervii. Arăta atât de dezamăgită când pierduse tot ce mizase. La dracu. E foarte atrăgătoare când zâmbeşte..prisos. era hotărâtă să nu se uite. Ticăloasa bătrână se va ţine de cuvânt”.. Parcă aş avea şaptesprezece ani”.. nu arăta a muzician. îşi aminteşte perfect de mine... Nu are pioree. din anumite motive absurde. priveliştea era blocată de bărbatul în pulover albastru. „E absurd să mă simt. mai degrabă a judecător sau doctor. gândi cu ciudă Jane.

gândea: „Nu mă pot decide. Lângă el. Mâinile îi tremurau uşor. doamnelor.. în muzică uiţi de toate. şi Sakje Geuze.. măcar de-ar putea scăpa de ea.. Jean Dupont.. poate fi virtuoasă. şi el de a ei. Muzica.. îşi scoase flautul din cutie mângâindu-l drăgăstos. spuse: – Trebuie să iei în considerare toate sursele. Omuleţul mustăcios de lângă el dormea adânc. Se înşeală cu toţii . blond. 17 .. Cicely Horbury exclamă: – La dracu! Hercule Poirot gândea: „E drăguţă micuţa aia de acolo. Stevardul spuse: – Scuzaţi-mă.. Aproape zâmbind. Fusese un moment. dar e târfă din fire. Domnul Dupont père se întoarse emoţionat şi strigă spre domnul Dupont fils de lângă el: – Nu încape nici un dubiu. Îşi continuară discuţia. Acceptă focul oferit de Cicely Horbury. Ia mostrele de Samarra. Doctorul Bryant fu fericit că nu suferea nici de rău de tren. americanii. cu un fals aer indolent.. „Mon estomac”. când avionul se zgâlţâise puţin.” Nervos. îşi spuse Hercule Poirot şi închise ochii...Cotrobăi în poşetă după tabacheră şi înfipse una într-un portţigaret lung. Teoretic.nemţii. doctorul Bryant. Pur şi simplu nu pot să mă decid...asta e. Onorabila Venetia Kerr gândea: „Târfuliţă împuţită . apoi îl coborî din nou. Are o bărbie hotărâtă... Bietul Stephen. nu se fumează. lustruindu-şi flautul cu mâini nervoase.. când se făcuse verde la faţă.. Există Tall Halaf.” Simţi la rândul ei nevoia unei ţigări. nici de rău de mare... De ce o fi atât de necăjită? De ce e atât de hotărâtă să nu se uite la tânărul chipeş din faţa ei? E foarte conştientă de prezenţa lui. E un punct-cheie în cariera mea. englezii! Datează total greşit olăritul preistoric. nici de rău de înălţime. duse flautul la buze. înalt.” Avionul prinse un gol de aer.

Armand Dupont deschise o servietă burduşită. – Ia pipele astea kurde, aşa cum sunt făcute azi. Sunt ornamentate cu motive aproape identice cu cele de pe oalele din anii 5000 î.C. Un gest grăitor aproape zbură farfuria pe care stevardul i-o punea în faţă. Domnul Clancy, scriitor de romane poliţiste, se ridică de pe locul său, din spatele lui Norman Gale şi se îndreptă spre capătul avionului, scoase din buzunarul fulgarinului său un ghid Bradshaw al continentului, se întoarse şi începu să elaboreze un complicat alibi în scopuri profesionale. Domnul Ryder, pe locul din faţa scriitorului, gândea: „Va trebui să fiu cu ochi-n patru, dar nu va fi uşor. Nu văd cum am să ridic cota următorului dividend. Dacă scăpăm ocazia, ne-am ars... oh, la dracu!” Norman Gale se ridică şi se duse la toaletă. De îndată ce-l văzu plecând, Jane scoase o oglindă şi se privi neliniştită. Şi ea îşi reîmprospătă machiajul. Un stevard îi aduse cafeaua. Jane privi pe hublou. Dedesubt, Canalul Mânecii strălucea albastru în soare. O viespe băzâi pe lângă capul domnului Clancy, şi acesta o alungă absent. Viespea zbură să inspecteze cafelele domnului Dupont. Jean Dupont o strivi cu îndemânare. În avion se instaură liniştea. Discuţiile încetară, dar gândurile îşi urmară cursurile. Chiar la coada avionului, pe locul numărul 2, capul doamnei Giselle căzu uşor înainte. S-ar fi putut zice că adormise. Dar nu vorbea, nici nu se gândea. Madame Giselle murise...

18

Capitolul II. Descoperirea Henry Mitchell, cel mai mare dintre cei doi stevarzi, trecea ager de la o masă la alta lăsând notele de plată. Într-o jumătate de oră aveau să aterizeze la Croydon. Aduna bancnotele şi monedele, se înclina, rostea: „Mulţumesc, domnule. Mulţumesc, doamnă.” La masa celor doi francezi trebui să aştepte câteva clipe, cei doi fiind ocupaţi cu gesticulatul şi discuţia. Şi nici nu se putea aştepta la cine ştie ce bacşiş de la ei, îşi spuse răutăcios. Doi dintre pasageri dormeau - omuleţul cu mustaţă şi bătrâna din spate. Ea dădea bacşiş gras... şi-o amintea din alte câteva zboruri. De aceea se reţinea de la o trezi. Omuleţul se deşteptă şi plăti sticla cu apă minerală şi biscuiţii, ceea ce reprezenta toată consumaţia lui. Mitchell o lăsă cât putu pe cealaltă pasageră. Cu aproximativ cinci minute înainte de aterizarea la Croydon, se opri lângă ea şi se aplecă. – Scuzaţi, doamnă, nota dumneavoastră, îşi lăsă respectuos mâna pe umărul ei. Femeia nu se trezi. Apăsă mai tare, o scutură cu blândeţe, dar singurul rezultat fu neaşteptata prăbuşire a trupului în scaun. Mithell se aplecă asupra ei, apoi se îndreptă alb la faţă. Albert Davis, stevardul secund, spuse: – Phiuu! Ei, lasă-mă! – Îţi spun că-i adevărat. Mitchell era alb şi tremura. – Eşti sigur, Henry? – Al naibii de sigur. Cel puţin... ei bine, presupun că ar putea fi un atac de cord. – În câteva minute ajungem la Croydon. – Măcar de i s-ar fi făcut doar rău... Rămaseră indecişi câteva clipe, apoi îşi puseră la punct strategia. Mitchell reveni în compartimentul din spate. Merse din masă în masă, îşi înclină capul şi murmură confidenţial:
19

– Scuzaţi-mă, domnule, sunteţi cumva doctor...? Norman Gale spuse: – Sunt stomatolog. Dar dacă pot să ajut cu ceva... Se ridică pe jumătate. – Eu sunt doctor, spuse domnul Bryant. Care-i problema? – Acolo, în spate, e o doamnă... nu-mi place cum arată. Bryant se ridică şi-l însoţi pe stevard. Neobservat, omuleţul cu mustaţă îi urmă. Doctorul Bryant se aplecă asupra siluetei de pe locul numărul 2, silueta unei femei solide, de etate medie, îmbrăcată toată în negru. Examenul doctorului fu scurt. Spuse: – E moartă. Mitchell întrebă: – Ce credeţi că a fost... atac de cord? – Nu mă pot pronunţa fără un examen amănunţit. Când ai văzut-o ultima dată... în viaţă, adică? Mitchell reflectă. – Era bine când i-am adus cafeaua. – Când a fost asta? – Păi cam acum vreo trei sferturi de oră... cam p-aici. Apoi, când am venit cu nota de plată, am crezut că dormea... Bryant spuse: – E moartă de cel puţin o jumătate de oră. Discuţia lor începuse să provoace interes... capetele se întorceau spre ei, gâturile se răsuceau să asculte. – S-ar putea să fi fost un atac, nu-i aşa? întrebă Mitchell cu speranţă. Se agăţase de teoria atacului de cord. Sora soţiei sale avea atacuri, şi el îşi închipuia că atacurile erau lucruri obişnuite, uşor de înţeles. Doctorul Bryant nu avea nici o intenţie să se pronunţe cu hotărâre. Se mulţumi doar să clatine din cap cu o expresie încurcată. De lângă el se auzi un glas - glasul omuleţului înfofolit, cu mustaţă.
20

– Are un semn pe gât, spuse el. Vorbea parcă scuzându-se conştient că i se adresează unui specialist. – Adevărat, spuse doctorul Bryant. Capul femeii fu mişcat dintr-o parte în alta. Pa gât, lateral, se afla un semn minuscul, cât un punct. – Pardon... Cei doi Dupont se alăturară grupului. Ascultară de câteva minute. Spuneţi că doamna e moartă şi că are un semn pe gât? Cel care vorbise era Jean Dupont. – Îmi permiteţi să fac o remarcă? O sugestie, poate. Pe aici zbura o viespe. Eu am omorât-o. Arătă insecta de pe o farfurioară de cafea. N-ar fi posibil ca doamna să fi murit ca urmare a înţepăturii viespii? Am auzit că se întâmplă astfel de lucruri. – E posibil, aprobă Bryant. Cunosc cazuri. Da, asta poate fi o explicaţie, mai ales dacă suferea de inimă... – Mai pot să vă ajut cu ceva? întrebă stevardul. Într-un minut, suntem la Croydon. – Uşurel, uşurel, rosti doctorul Bryant, dându-se puţin într-o parte. Nu mai e nimic de făcut. Stevardul... ăă... cadavrul nu trebuie mişcat din loc. – Da, domnule, înţeleg foarte bine. Doctorul Bryant se pregăti să-şi reia locul şi se uită oarecum surprins la străinul înfofolit care-i stătea în cale. – Dragul meu domn, spuse el, cel mai bun lucru e să te întorci la locul dumitale. Într-o clipă suntem la Croydon. – Asta-i drept, domnule, spuse şi stevardul şi ridică glasul. Vă rog să vă reluaţi locurile, toată lumea. – Pardon, spuse omuleţul, mai e ceva... – Ceva? – Mais oui, ceva ce s-a scăpat din vedere. Se făcu înţeles cu vârful pantofului. Stevardul şi doctorul Biyant urmăriră mişcarea. Pe podea, pe jumătate ascunsă de poala fustei, surprinseră o licărire de galben cu negru. – Altă viespe? rosti surprins doctorul.
21

domnule? întrebă stevardul. aşa încât stevardul cât şi doctorul să-l poată vedea foarte bine. domnilor. e o săgeată a băştinaşilor care a fost suflată printr-o ţeavă.Hercule Poirot îngenunche. zău. Avionul se înclină uşor şi cei ce stăteau în picioare se dezechilibrară puţin. Era un mic nod din mătase scămoşată... Obiectul acesta. care îşi părăsise locul. spuse domnul Clancy. Avionul plana în cerc pregătindu-se să aterizeze pe aeroportul din Croydon. Domnul Clancy se umflă în pene cu mândrie şi satisfacţie. încă animat de-o emoţie radioasă. cu vârful decolorat. şi care căuta cu disperare să se înalţe peste umărul stevardului. e cel mai extraordinar lucru pe care l-am văzut în viaţa mea! Pe ce am mai sfânt.. n-aş fi crezut niciodată una ca asta! – Vreţi să fiţi mai explicit. Scoase din buzunar o mică pensetă şi o mânui cu delicateţe. dar nu e viespe! Întoarse obiectul.. 22 . Cu totul extraordinar! Sunt eu scriitor de romane poliţiste. seamănă mult cu o viespe. – E de-a dreptul extraordinar.. ataşat la un pin lung. şi tare mă tem că în vârf. galben cu negru. – Doamne milostive! Sfinte Doamne! Exclamaţia venea de la scundul domn Clancy. dar. Extraordinar. Şi adăugă: Mais enfin! Est-ce que c'est possible?. – Este renumita otravă a indienilor din America de Sud. Nu-şi mai găsi cuvintele. Apoi se ridică ţinând în mână trofeul. Recunoaşteţi obiectul ăsta? – Dacă-l recunosc? Bineînţeles că îl recunosc. este un spin aruncat prin tuburi de suflat de anumite triburi... neîndoielnic. ăă. ciudat ca aspect.. completă Hercule Poirot. nu-mi aduc aminte pe moment dacă din America de Sud sau din Borneo. – Da. dar ca să întâlnesc în realitate. spuse el.

Îi şopti ceva lui Mitchell. acesta dădu din cap şi. David debarcase pasagerii din compartimentul din faţă al avionului pe uşa de urgenţă şi acum pleca în căutarea de noi ordine. astfel încât nimănui nu-i trecu prin minte să-l ia la întrebări. însoţită de un poliţist în uniformă 23 . stevarde? Hărţuit. soldăţească în civil. e cu adevărat cutremurător. – Trebuie să vă rog. Venetia Kerr vorbi cu glasul său tărăgănat. Îndreptăţirea acestui ordin fu apreciată de majoritatea pasagerilor. Nu ştii cine sunt? Insist să mi se permită să plec imediat. Aşteptarea nu fu lungă. Croydon Stevardul şi doctorul nu mai erau stăpânii situaţiei. domnişoară. – Îmi pare foarte rău. Când în sfârşit se opri. Nu se pot face excepţii. Locul fusese uzurpat de un omuleţ ou o înfăţişare destul de absurdă. doamnă. facându-şi loc printre pasageri. dragă. Se uită peste umăr. Se aşeză şi scoase pachetul cu ţigări.Capitolul III. Vorbea cu o autoritate şi o siguranţă ce se cereau ascultate. Mitchell ridică glasul. – Dar e absurd. E revoltător să fim închişi aici cu un cadavru. Acum pot fuma. să vă păstraţi locurile şi să rămâneţi aici până când cineva dintre autorităţi va prelua cazul. dar îmi închipui că va trebui să ne supunem. Mitchell spuse: – Presupun că acum nu mai contează. Avionul atinse pământul şi rula în lungul pistei. Sperăm că nu veţi fi nevoiţi să aşteptaţi mult. înfofolit în fulare. Cicely bătu din picior furioasă. doamnelor şi domnilor. însă o persoană protestă strident. se postă în pragul uşii care ducea pe lângă toalete spre partea din faţă a avionului. – Prostii. dar pasagerilor li se păru că trecuse cel puţin o jumatate de oră până când o siluetă dreaptă. Am să mă plâng la companie. educat: – Zău. complet absurd. strigă lady Hosbury mânioasă.

Îl ascultă pe Mitchell. – Sper să nu vă reţin mai mult decât este necesar. vă rog să rămâneţi aici.. Urmaţi-mă. ăă. îi conduse într-o cameră particulară. spuse domnul James Ryder. – Ascultă..? – Bryant e numele meu.. Apoi continuă: – Doamnelor şi domnilor. asta este o problemă foarte serioasă.. – Ei. – Săgeţile otrăvite ale indienilor sud-americani. – Sunt lady Horbury. doamnă. murmură în delir domnul Clancy... Arheologul francez vorbi agitat în franceză. domnule. vedeţi dumneavoastră. Am o importantă întâlnire de afaceri la Londra. – Vreţi să fiţi amabili să mă urmăriţi. inspectore. dar presupun că trebuie să-ţi faci datoria. lady Horbury. – Regret. şi inspectorul îi răspunse rar şi cu grijă în aceeaşi limbă. inspectore. doctore. apoi se adresă pasagerilor. apoi pe doctorul Bryant şi aruncă o privire rapidă spre silueta prăbuşită a moartei. în schimb. doamnelor şi domnilor? Îi escortă afară din avion şi apoi de-a lungul aerodromului. aş vrea să schimb câteva cuvinte cu doctorul. doctorul. dar. Consider că este absolut revoltător să fiu reţinută în această problemă! – Îmi pare sincer rău. zâmbind fericit. ce sunt toate astea? întrebă noul venit pe un ton oficial şi repezit. 24 . doamnelor şi domnilor. Se pare ca e vorba de o crimă.traversară în fugă aerodromul şi năvăliră în avion prin uşa pe care Mitchell o ţinea deschisă. dar nu intră în aripa destinată călătorilor. Dădu un ordin poliţistului. Inspectorul îl privi bănuitor. – Mulţumesc. la care acesta răspunse cu o oarecare gratitudine: – Mulţumesc. Venetia Kerr spuse: – Povestea asta este cum nu se poate mai agasantă.

25 . Inspectorul se întoarse spre el cu o replică tăioasă pe buze. spuse el. Domnul Ryder făcea calcule într-un carneţel şi. Jane spuse: – Da. – Am fost la Le Pinet.. neştiind cum să continue. – Îmi pare rău. Gale spuse: – Eu. miros atât de plăcut. Le Pinet. eşti atât de înfofolit încât nu te-am recunoscut. spuse ea. – Lui de ce i s-a permis să iasă şi noi trebuie să rămânem aici? strigă Cicely Horbury. şi se înfioră un pic. Cicely Horbury bătea nerăbdătoare cu piciorul în podea. Un poliţist masiv. Într-un fel e cutremurător. Domnii Dupont vorbeau între ei în franceză. într-un mod protector. monsieur Poirot.. cu o înfăţişare impasibilă. Venetia Kerr se aşeză resemnată pe o banchetă. Îşi aprinse o ţigară cu o mână tremurătoare. Norman Gale îi spuse destul de timid lui Jane: – Cred că te-am văzut la.– Pot să asist la întrevederea dumneavoastră? Cel care vorbise era omuleţul cu mustaţă. Cum să nu. iar Norman Gale se apropie uşurel.... Norman Gale continuă: – E un loc extraordinar de atrăgător. răspunse Jane. Apoi chipul i se schimbă brusc. sau un spion. stătea rezemat de partea dinspre interior a uşii. dar e şi destul de scârbos. În cele din urmă. Ieşi însoţit de Bryant şi Poirot. te-am recunoscut imediat în avion. Îmi plac pinii. ăă. poftim. Jane exprimă o mare surpriză: – Serios? Gale întrebă: – Crezi că femeia aia chiar a fost omorâtă? – Aşa presupun. Îşi aprinse o ţigară. ăă.. se uita la ceas... din când în când. Apoi amândoi se opriră. – Probabil e unul din poliţia franceză. urmărit de privirea bănuitoare a celorlalţi.

doctore. ce stătea la o masă. – Fireşte. aşternu pe hârtie aceste date. din punct de vedere practic.R. Asta este cea mai uluitoare afacere pe care am întâlnit-o în ultimii ani. – Roger James Bryant. În primul rând. Un poliţist placid. 26 .În camera alăturată. – Oare nu e aeroportul Croydon niţeluş mai departe de raza dumitale de acţiune. asta s-a petrecut cu câteva minute înainte de a ateriza la Croydon. medicul nostru legist va examina cadavrul. – Ah. Întotdeauna mă înfăşor bine şi încerc să dorm. Nu pot să merg mai departe de atât. monsieur Poirot. – Puteţi să ne daţi vreun indiciu cu privire la ora când a survenit moartea? – Când am examinat-o. asta ne uşurează sarcina. cum îmi e şi pe mare. spuse Japp. inspectorul Japp vorbea cu doctorul Bryant şi Hercule Poirot. îmi e aproape tot atât de rău în aer. prietene? întrebă Poirot. doctore? – N-aş vrea să mă pronunţ hotărât în acest stadiu. – Vreo idee cu privire la cauza morţii. dar am înţeles de la stevard că vorbise cu ea. Adresa mea este Harley Street 329. – Ei bine. eu dormeam. Ăsta e un caz de autopsie. – Iar eu. cu aproximativ o jumătate de oră mai devreme. Şi acum. sunt în urmărirea unui mare contrabandist. A fost un noroc să mă aflu la faţa locului. Presupun că nu are rost să vă întreb dacă nu aţi observat ceva suspect? Doctorul scutură din cap. poate vreţi sa-mi daţi numele dumneavoastră complet şi adresa. – Foarte bine.L. Sunt specialist în O. – Ai un talent nemaipomenit de a apărea în cele mai neaşteptate locuri. spuse Poirot cu un regret adânc. femeia trebuie să fi fost moartă de cel puţin jumatate de oră. dar am vrea să veniţi la anchetă. doctore. să trecem la treabă.

.. Curara este otrava obişnuită folosită de băştinaşi. asta este o insultă la adresa inteligenţei. nu-i aşa? – Deloc uşor pentru un profan. 27 . Cred că ar fi mai bine să-i vedem acum pe stevarzi.. – Dar nu foarte uşor de procurat. prietene. Nu putem face excepţii. Doctorul Bryant clătină din cap.. ei bine. – Bizară afacere. Mai vin un om care să ia amprentele şi un fotograf. Celălalt stevard încă arăta alb la faţă şi înspăimântat.Japp dădu înţelegător din cap. Cei doi stevarzi fură introduşi. – Doi oameni de-ai mei cercetează avionul. Rogers! Doctorul şi poliţistul părăsiră camera. Puţin prea senzaţională să fie adevărată. Cel mai tânăr părea pierdut şi emoţionat. ţevi de suflat şi săgeţi otrăvite într-un avion. Vreau să spun. – Aş prefera să vă asiguraţi că n-am nici o. – Greu de spus fără analize. deja îndrăgostit de propria-i glumă... spuse el cu gravitate. – Roger va avea grijă de asta.. spuse Japp. spuse el.. spuse el. doctore.. spuse Poirot.. Doctorul Bryant zâmbi. de altfel. aveţi vreo idee ce ar putea fi pe ăsta. ca toţi pasagerii. – Ei bine. – Atunci va trebui sa vă cercetăm în mod suplimentar.? Indică spinul pătat care zăcea într-o cutiuţă pe masa din faţa lui. Mă tem că. – Ar fi putut provoca moartea? – Este o otravă cu acţiune foarte rapidă. ăă. cel puţin aşa cred. ăă. doctore. spuse Japp. Japp se lăsă pe spate cu scaunul şi se uită la Poirot. – Asta este o remarcă foarte profundă.. va trebui să îndepliniţi anumite formalităţi.. ţeavă de suflat sau altă armă mortală asupra persoanei mele. nu cred că mai e nevoie să vă mai reţinem. Apropo. Japp arătă cu capul spre subordonatul său. Se îndreptă spre uşă şi dădu un ordin.

iată. Aveţi toate paşapoartele? Bun. La ora aceea. spuse Albert Davis. – Cam pe aici.paşaport francez. – N-ai observat nici un semn al acesteia.– Perfect. – Ah! probabil în probleme de afaceri. Luaţi loc. pe care l-a refuzat. Japp arătă mica suliţă asemănătoare unei viespi. Asta a fost când i-am dus cafeaua. Ştiţi ceva despre ea? – Am mai văzut-o. nu am observat. – Şi când ai mai văzut-o după aceea? – Când i-am dus nota de plată. atunci trebuie să fi fost moartă! Vocea stevardului suna impresionată.. domnule. Doar i-am dat zahărul şi i-am oferit lapte. Călătorea foarte des dinspre Anglia. Pe atunci arăta perfect. flăcăilor.. Am văzut-o în zborul de dimineaţă cel care pleacă la opt din Paris.. – Aşa e. eram deasupra Canalului. Davis? – Ultima oară când am văzut-o a fost când am împărţit biscuiţi pentru brânzeturi. – Care din voi a fost cel care a văzut-o ultimul în viaţă? – El. Serviţi fiecare în compartimente separate? 28 .. celălalt stevard. Ştii cumva ce fel de afceri? Mitchell scutură din cap. Se uită repede prin ele. spuse Mitchell. – Ah. Marie Morisot . Credeam că doarme. – Nu. spuse Japp. S-ar putea să fi fost în jur de două. – Şi acum dumneata. – Cum arăta atunci? – Nu pot spune că am observat. – Care este sistemul vostru de a servi masa? întrebă Poirot. – Ce oră era? – Cam cu un sfert de oră mai târziu. Stevardul mai tânăr îl indică pe colegul său. n-aş putea preciza. – Ce oră era? – Ei bine. Stevardul mai tânăr spuse: – Şi eu mi-o amintesc. Dumnezeule. spuse Mitchell.

domnule. – Nu contează. – Aţi observat vreunul din voi vreo viespe zburând în avion? Cei doi bărbaţi clătinară din cap. legumele şi salata. – A vorbit această femeie Morisot cuiva din avion sau a arătat că recunoaşte pe cineva? întrebă Japp. deocamdată. – Nu aveţi nici unul din voi vreo idee. – Permite-mi o mică întrebare. Ne vedem mai târziu. Făcu un gest de concediere. servim prima dată în compartimentul din spate. spuse Mitchell. – N-am observat. – Dă-i drumul. spuse Davis. Davis? – Nu. Nu-mi place că s-a întâmplat în tura mea. sunt de acord cu dumneata. Henry Mitchell spuse cu tristeţe: – S-a întâmplat o treabă urâtă. – Din câte ştiu eu. De obicei. apoi carnea. nu a fost nici o viespe. Cei doi stevarzi părăsiră încăperea. domnule. – Şi-a părăsit locul în timpul călătoriei? – Nu cred. Poirot dădu din cap. – Ei bine. – Ei bine. atunci asta e tot. spuse Poirot. Totuşi. spuse Mitchell. domnule. domnule. apoi clătinară din cap. 29 . e o treabă urâtă. eu nu am văzut-o. domnule.– Nu. spuse Japp. Supa. – Eu nici atât. – Dumneata. – Ei bine. lucrăm împreună. apoi desertul şi aşa mai departe. – A fost o viespe. Poirot se înclină. domnule. monsieur Poirot. Japp îşi aruncă rapid privirea prin paşapoarte. Am găsit-o moartă pe farfuria unuia dintre pasageri. care ar putea arunca o oarecare lumină asupra acestei afaceri? Amândoi bărbaţii reflectară. nu văd de ce ai avea vreo vină. apoi ducem în compartimentul din faţă porţii proaspete.

Din câte îşi amintea. aşa se face. Sussex. Poirot clătină neîncrezător din cap. Londra. sugeră Poirot. nu pe hârtie? Afacerea asta cu săgeata otrăvită pare să-i placă. şi va fi cercetat şi cel mai mic colţişor al bagajelor pe care le-au avut pasagerii la ei .dacă într-adevăr există o ţeavă şi nu visăm cu toţii! Mie mi se pare ca un coşmar. spuse el. dar eu nu sunt sigur. Eu caut ceva.– Avem o contesă la bord. monsieur Poirot? Trebuie să găsim ţeava aceea . dar nu ştiu ce. lady Horbury se arătă remarcabil mai calmă. Dumitale chiar îţi place să complici lucrurile. nimeni nu 30 . Spuse că era soţia contelui de Horbury. Doar ştim ce căutăm. locul ei era orientat spre partea din faţă a avionului. – Dumneata. – O luăm iar de la capăt monsieur Poirot. îşi dădu adresa Horbury Chase. fiecare va fi cercetat. – S-ar putea face o listă foarte exactă. Japp îl privi curios. înainte de a se duce fuguţa la Casa regală să se plângă de metodele brutale ale poliţiei. Totuşi. poate. şi Grosvenor Square 315. aşa că nu avusese ocazia să vadă nimic din ceea ce se întâmpla în spatele ei. nu-i aşa? Şi acum să o chemăm pe Excelenţa sa. indiferent de ce hram poartă. Nu observase nimic suspect în timpul zborului. E bine să o vedem pe ea mai întâi. continuă Japp.ale pasagerilor din compartimentul din spate? Japp făcu vesel cu ochiul. înainte să apuce să-mi scoată ochii. monsieur Poirot. – Presupun că veţi cerceta cu mare grijă toate bagajele .cele de mână . În orice caz. Deşi.asta-i clar. – Vai. – Da. Acceptă un scaun şi răspunse la întrebările lui Japp fără cea mai mică ezitare. Presupun ca e cea care face tărăboi. o listă cu ce avea fiecare la el. Nu-şi părăsise locul în timpul călătoriei. dar ce crezi. Se întorcea la Londra de la Le Pinet şi Paris. nu prea înţeleg unde vrei să ajungi. Moarta îi era total necunoscută. – Dacă spui aşa. mon ami. Sper că scriitoraşul ăla nu a luat-o razna şi s-a hotărât să comită o crimă pe viu.

intrase în compartimentul din spate venind din cel din faţă, cu excepţia stevarzilor. Nu-şi amintea exact, dar credea că doi dintre bărbaţi părăsiseră compartimentul din spate ca să meargă la toaletă, însă nu era sigură. Nu observase pe nimeni mânuind ceva care ar fi putut semăna cu o ţeavă. Nu - ca răspuns la întrebarea lui Poirot - nu observase nici o viespe în avion. Lady Horbury ieşi. Fu urmată de onorabila Venetia Kerr. Mărturia domnişoarei Kerr fu foarte asemănătoare cu cea a prietenei sale. Spuse că se numeşte Venetia Anne Kerr, şi locuia la Little Paddocks, Horbury, Sussex. Se întorcea din sudul Franţei. Din cât ştia, nu o mai văzuse pe defunctă. Nu observase nimic suspect în timpul zborului. Da, îi văzuse pe unii din pasageri în partea din spate a avionului alungând o viespe. Unul din ei, credea ea, o omorâse. Asta fusese după servirea mesei. Domnişoara Kerr ieşi. – Pari foarte interesat de viespea aceea, monsieur Poirot. – Viespea nu e prea interesantă, aşa-i? – După părerea mea, spuse Japp schimbând subiectul, cei doi francezi sunt implicaţi în afacerea asta! Erau chiar peste drum de locul în care stătea femeia Morisot. Sunt un cuplu ponosit şi servieta aia veche a lor burduşită e plină de etichete străine. N-ar surprinde pe nimeni să afle că au fost în Borneo sau America de Sud, sau oriunde or fi fost. Fireşte, deocamdată, nu cunoaştem motivul, dar aş spune că îl putem afla de la Paris. Va trebui sa apelăm la cei din Sûreté să colaboreze în afacerea asta. E mai mult treaba lor decât a noastră. Dar, după părerea mea, bandiţii ăştia doi sunt oamenii noştri. Poirot zâmbi uşor. – Ceea ce spui e posibil, fireşte, dar, în anumite puncte te înşeli, prietene. Bărbaţii ăştia doi nu sunt bandiţi sau ucigaşi ordinari, cum sugerezi. Dimpotrivă, sunt doi foarte distinşi eminenţi arheologi. – Ei, nu mai spune, mă tragi pe sfoară!
31

– Ba deloc. Îi ştiu perfect din vedere. Sunt domnul Armand Dupont şi fiul său, domnul Jean Dupont. S-au întors de curând din Persia unde au condus nişte excavaţii nu departe de Susa. – Ei aş! Japp răsfoi un paşaport. – Ai dreptate, monsieur. Poirot, spuse el, dar trebuie să recunoşti că nu arată cine ştie ce, nu-i aşa? – Marii oameni ai lumii, rareori, arată ceea ce sunt de fapt! Eu însumi - moi, qui vous parle - am fost luat nu demult drept frizer! – Nu mai spune! rosti Japp rânjind. Ei bine, să-i vedem pe distinşii noştri arheologi. Domnul Dupont père declară că defuncta îi era total necunoscută. Nu observase nimic din ceea ce se întâmplase, în tot timpul călătoriei, deoarece discuta o problemă foarte interesantă cu fiul său. Nu-şi părăsise deloc scaunul. Da, spre sfârşitul prânzului, văzuse o viespe. Fiul său o omorâse. Domnul Jean Dupont confirmă această mărturie. Nu observase nimic din ceea ce se petrecea în jurul lui. Viespea îl deranjase şi o omorâse. Ce problemă discutaseră? Olăritul preistoric în Orientul apropiat. Domnul Clancy, care veni la rând, nu-i fu prea lesne. Domnul Clancy, gândea inspectorul Japp, cunoştea cam prea multe despre ţevi de sulfat şi săgeţi otrăvite. – Personal, aţi avut vreodată ţeavă de suflat? – Ei bine... eu... ăă... păi da, de fapt am avut. – Nu zău! Inspectorul Japp se aruncă asupra afirmaţiei. Micuţul domn Clancy chiţăia uşor de agitat ce era. – Nu trebuie... ăă... să mă înţelegeţi greşit; motivele mele sunt total nevinovate. Pot explica... – Da, domnule, poate chiar va trebui să explicaţi. – Ei bine, vedeţi dumneavoastră, scriam o carte în care crima era comisă în felul acesta... – Nu zău!... Din nou intonaţia ameninţătoare. Domnule Clancy se grăbi:
32

– Era vorba, în întregime, de o problemă de amprente... dacă mă înţelegeţi. Aveam nevoie de o schiţă care să ilustreze ceea ce mă preocupa... vreau să spun... amprentele... poziţia lor... poziţia lor pe tubul de sulfat, dacă înţelegeţi, şi cum observasem un astfel de obiect - în Charing Cross Road - asta era acum mai bine de doi ani - aşa ca am cumpărat tubul de sulfat... şi un prieten al meu pictor mi l-a desenat... cu amprentele... ca să ilustreze punctul meu de vedere. Pot indica şi care este cartea - „Misterul petalei roşii” - şi pot să spun şi care e prietenul. – Aţi păstrat tubul de suflat? – Vai, da... da... aşa cred... vreau să spun, da, l-am păstrat. – Şi unde este acum? – Păi, presupun... ei bine, trebuie să fie pe undeva. – Mai precis, cum adică pe undeva, domnule Clancy? – Vreau să spun... ei bine... pe undeva... nu pot preciza unde. Eu... eu nu sunt un om foarte ordonat. – De exemplu, nu-l aveţi la dumneavoastră? – Categoric nu. Vai, nu am văzut obiectul de aproape şase luni. Inspectorul Japp îi aruncă o privire rece, încărcată de bănuială şi îşi continuă întrebările. – În avion v-aţi părăsit locul? – Nu, categoric nu... cel puţin... ei bine, da, l-am părăsit. – Oh, l-aţi părăsit. Unde v-aţi dus? – M-am dus să iau un ghid din buzunarul fulgarinului meu. Fulgarinul era pe nişte pături şi genţi de lângă intrarea din spate. – Aşadar, aţi trecut aproape de locul decedatei? – Nu... cel puţin... ei bine, trebuie să fi trecut. Dar asta a fost cu mult înainte să se fi întâmplat ceva. De abia îmi terminasem supa. Întrebările următoare primiră răspunsuri negative. Domnul Clancy nu observase nimic suspect. Fusese absorbit în perfecţionarea alibiului său literar. – Alibi, deci? repetă inspectorul întunecat.
33

Poirot interveni cu întrebarea despre viespe. Da, domnul Clancy observase o viespe. Aceasta îl atacase. Se temea de viespi. Când a fost asta? Chiar după ce stevardul i-a adus cafeaua. A alungat-o şi ea a zburat. Domnul Clancy îşi dădu numele şi adresa, apoi i se permise să plece, lucru pe care îl făcu uşurat. – Treaba asta nu-mi miroase a bine, spuse Japp. De fapt, are un tub de suflat; şi uite cum se poartă. Dă din colţ în colţ. – Asta este datorită severităţii purtării dumitale, bunul meu Japp. – Nimeni care spune adevărul nu are de ce să se teamă, observă omul de la Scotland Yard cu austeritate. Poirot se uită cu milă la el. – Zău, îmi dau seama că dumneata crezi sincer în ceea ce spui. – Fireşte că eu cred. E adevărat. Ei, şi acum să-l chemăm pe Norman Gale. Norman Gale îşi dădu adresa din Shepherd's Avenue 14, Muswell Hill. De profesie era dentist. Se întorcea dintr-o vacanţă petrecută la Le Pinet pe coasta franceză. Rămase o zi la Paris, uitându-se la diferite tipuri de instrumente medicale noi. Nu o văzuse niciodată pe moartă şi nu observase nimic suspect în timpul călătoriei. În orice caz, locul său era orientat spre compartimentul din faţă al avionului. Îşi părăsise o singură dată locul ca să meargă la toaletă. Se întorsese direct la locul său şi nu se apropiase deloc de partea din spate a avionului. Nu observase nici o viespe. După el veni James Ryder, într-o dispoziţie cam iritată şi repezită. Se întorcea dintr-o vizită de afaceri de la Paris. Nu o cunoştea pe decedată. Da, ocupase locul imediat din faţa ei, dar n-ar fi putut-o vedea fără să se ridice şi să privească peste speteaza scaunului. Nu auzise nimic.... nici un strigăt, nici o exclamaţie. Nimeni nu intrase în compartiment cu excepţia stevarzilor. Da, cei doi francezi ocupaseră locurile de peste interval. Vorbiseră, practic, în tot timpul călătoriei. Cel
34

aşa că nu putea spune dacă zărise sau nu unul. N-am observat pe nimeni mânuind ceva de genul ăsta.. se auzi o bătaie în uşă. vom avea noi grijă. Nu.mai tânăr dintre ei omorâse o viespe la încheierea prânzului. Îşi lăsă trofeul pe masă. asta este ceea ce folosesc sud-americani. spuse el. Obiectul astfel prezentat era un tub de suflat confecţionat rudimentar. Când Ryder ieşi. – Ce vezi amuzant în asta? – Doar că numărul 9 era scaunul meu. nu-i aşa? Am citit despre astfel de lucruri. nu vă văd prea bine. – Ascuns din vedere. M-am gândit că aţi vrea să-l vedeţi imediat. înghesuit în spatele unuia dintre scaune. – Sergentul tocmai a găsit asta. în timpul călătoriei. Intră un ofiţer de poliţie. domnule. despachetându-l cu grijă din batista în care fusese învelit. domnule. vulpe bătrână? 35 . dar n-am văzut niciodată unul. Japp se întoarse spre el. dar mi-a spus să am grijă. – Ei bine. nu observase dinainte viespea. deoarece nu văzuse niciodată unul. nu există amprente. – Doamne sfinte! Atunci. cu o înfăţişare triumfătoare. – Foarte amuzant. – Aşadar. – Mulţumesc. – E opera dumitale. se întoarse rânjind spre Poirot. – Care scaun? – Numărul 9. acum pot să vă răspund la întrebare. Ei bine. Japp îşi ţinu respiraţia. spuse domnul Ryder. Chiar în acest punct. Japp se încruntă. domnule. e adevărat? Pe viaţa mea. Nu ştia cum arată un tub de suflat. domnule Ryder. n-am crezut! Domnul Ryder se aplecă interesat.. – Atât cât a putut vedea sergentul. spuse Poirot. – Unde l-aţi găsit? întrebă repede Japp.

Iat-o. spuse Jane. şi era nervoasă. spuse cu sinceritate Jane. – Ei bine. 36 . – Ce v-a făcut să o remarcaţi în mod deosebit? – Am remarcat-o pentru că era înspăimântător de urâtă. ai? întrebă repede Japp. NW5. – Le Pinet. când o fată e nervoasă te duci imediat cu gândul la un tânăr . – Nervoasă.– Mon ami. Se întorcea în Anglia de la Le Pinet. Jane răspunse la întrebările puse destul de clar.. – E cam înapoiat.. Arătându-i-se ţeava. hm! Următoarele întrebări aduseră în discuţie povestea biletului de tombolă. când voi comite o crimă.. într-adevăr. Doamne. – Oh. dar o remarcase pe Le Bourget. Întrebările fură reluate. nu-i aşa? – E drăguţă. dragul meu prieten. – Serios? Deci n-aţi dormit tot timpul.sună ca un titlu de roman. spuse Poirot cu demnitate. spuse Poirot. aprobă Japp. nu o voi face cu o săgeată otrăvită a indienilor sudamericani. mârâi Japp. Dumneavoastră n-aţi pariat niciodată o jumătate de coroană pe un cal? Japp se înroşi şi păru încurcat. Adresa ei de acasă era Harrogate Street 10. – Această tombolă irlandeză ar trebui scoasă în afara legii. spuse Poirot. tipul trebuie să fi fost absolut nebun. – Oricine ar fi fost. Cine a mai rămas? Doar o fată. – Cred că este minunată. Jane Grey . – Este o fată drăguţă. presupun că ai dreptate. Nu o cunoştea pe decedată. Dar se pare că a ţinut.. Se numea Jane Grey şi lucra la salonul de coafură al domnilor Antoine din Bruton Street.nu la o crimă. Hai să o vedem şi să terminăm cu asta. Jane negă să o fi văzut vreodată. – Tocmai de asta îţi dă de gândit. trebuie să fi pândit o ocazie potrivită.

. ce trebuie să căutăm? Un bărbat care a călătorit în acea parte a lumii de unde provine obiectul ăsta? Şi de unde provine exact? Va trebui consultat un expert în privinţa asta. prietene. Japp recăzu în contemplarea ţevii de suflat. dar se poate face. da. Mi se pare foarte probabil să fi rămas de la o etichetă cu preţul. – Lui Clancy i-a scăpat că a cumpărat o ţeavă de suflat. Gloată de scribălăi ignoranţi! Asta este exact genul de crimă drăcească pe care ar scorni-o un scriitor de prostii. Dacă aş putea găsi ceva care să-mi ajute. aşa că i se permise să plece.. dacă te uiţi mai bine.. foarte încurcat. ai să observi o bucăţică microscopică de hârtie lipită pe tub. Examina bucăţica de hârtie. Vai. întotdeauna fac să reiasă că poliţiştii sunt proşti. Sunt încurcat. – Mă depăşeşte.. Îmi închipui că acest specimen ciudat a călătorit din ţinuturile sălbatice via un magazin de curiozităţi. dacă ar trebui să relatez superiorilor mei treburile pe care inspectorii le spun superintendenţilor. spuse Poirot. spuse el. Dar. – Să auzim. aş fi aruncat de urechi mâine din poliţie. Mai am o mică întrebare. Japp nu asculta. Ţii neapărat? – Mais oui. E cea mai incredibilă poveste poliţistă ce se poate inventa! Şi acum. 37 . S-ar putea ca asta să ne uşureze cercetările.Nu fu în măsură să mai dea vreun alt amănunt preţios. – Vei mai face încă acea listă .. şi că metodele lor sunt total greşite. asta nu e chiar atât de important acum. – La origine. Scriitorii ăştia de romane poliţiste.lista obiectelor pasagerilor? – Ei bine. Poate fi din Malayesia sau din America de Sud sau din Africa..

cu barbă căruntă . Procurorul spuse: – Vreţi să ne spuneţi exact cine era madame Giselle. ăă. Ancheta Ancheta privind cazul Marie Morison avu loc câteva zile mai târziu. afacerile? – În Rue Joliette.. Este cadavrul clientei mele. În sală se stârni un val de emoţie. în vârstă..era una dintre cele mai cunoscute cămătărese din Paris. Avea mulţi clienţi englezi. – Unde îşi desfăşura. – Avea reputaţia unei femei discrete? – Extrem de discretă. Era cunoscută în lume sub un alt nume? – Da.Capitolul IV. Reporterii stăteau cu creioanele pregătite. sau Morisot? – Madame Giselle . din oameni aparţinând clasei superioare şi a celei a oamenilor de afaceri. – Acesta e numele din paşaportul defunctei.. Afacerile ei se extindeau şi în această ţară? – Da. în majoritate. unde e absolut necesar să se păstreze o discreţie desăvârşită. cu un uşor accent. – Cum aţi descrie acest sector? – Clientela ei era alcătuită. procurorul întrebă: – Aţi văzut cadavrul defunctei. numărul 3.ca să folosesc numele sub care făcea afaceri . Vorbea engleza rar şi corect. După întrebările preliminare. Era foarte cunoscută într-un anumit sector al societăţii engleze. acela de madame Giselle. Marie Angélique Morisot. – Pot să vă întreb dacă aveţi cunoştinţă de. câteva din afacerile ei? 38 . Tot acolo şi locuia. Modul senzaţional în care fusese omorâtă stârnise interesul marelui public şi sala tribunal era înţesată de lume.. Îl recunoaşteţi? – Da.maître Alexandre Thibault.... – Am înţeles că voiaja destul de des în Anglia.. Primul martor chemat fu un francez înalt.

– Nu am. Era. eraţi în tură pe „Prometheus”. trebuie să-l fi avut pe listă. aşa am crezut. domnule. Defuncta dormea. încasând şi banii. Eu întreţineam cu ea o afacere de consultanţă juridică. – Joia trecută. ca să spun aşa. domnule. pe optsprezece. Îşi controla singură afacerile. – Din cât cunoaşteţi. o femeie cu un caracter foarte original şi o persoană publică bine cunoscută. fu chemat Henry Mitchell. O mai văzuseţi până atunci? – Da. am descoperit că era 39 . Procurorul întrebă: – Vă numiţi Henry Charles Mitchell şi locuiţi în Shoeblack Lane 11. – Servisem pasagerilor masa şi împărţeam notele de plată. – Vă rog să ne descrieţi. Defuncta călătorea cu această cursă. ce s-a întâmplat marţea trecută. – Îi ştiaţi numele? – Păi. M-am hotărât să n-o trezesc decât cu cinci minute înainte de aterizare. Maître Thibault se retrase şi. dar madame Giselle era o femeie de afaceri de primă mână pe deplin capabilă să-şi dirijeze cu competenţă propriile-i afaceri. în felul dumneavoastră. în locul său. la ora morţii ei era bogată? – Extrem de bogată. domnule. Wandsworth? – Da. Acum şase luni. Când am încercat s-o fac. eram de serviciu pe cursa de la 8:45 şi am remarcat-o de câteva ori. – Aţi auzit vreodată de madame Giselle? – Nu. domnule. cursa de la ora douăsprezece pe ruta Paris-Croydon. dar nu l-am reţinut în mod special. – Cunoaşteţi dacă avea vreun duşman? – Nu. dacă mă pot exprima aşa. – Sunteţi angajatul companiei Universal Airlines Ltd? – Da.

domnule. domnule. am fost abordat de stevardul şef.? – Da.. – Nu. Sunteţi liber. – Marţea trecută eraţi în tură. Stevardul mai tânăr veni la bară..L. M-a întrebat dacă sunt medic. – Cum aţi aflat de tragedia petrecută? – Domnul Mitchell mi-a spus că se temea să nu i se fi întâmplat ceva unuia dintre pasageri. domnule. Răspunzându-i afirmativ. – Doctorul Roger Bryant. – Vom avea depoziţia doctorului la momentul potrivit. Sunteţi angajat la Universal Airlines Ltd.R. – Ne puteţi spune. – Aţi remarcat ceva deosebit care credeţi că putea arunca o oarecare lumină în cazul de faţă? – Nu. domnule. domnule. Vreţi să vă uitaţi la asta? Îi fu înmânat tubul de suflat. Apoi am aflat că aveam un medic la bord. – L-aţi mai văzut? – Nu. domnule. pe optsperezece? – Chiar înainte de aterizarea la Croydon. ca stevardul secund. ce s-a întâmplat marţea trecută. domnule. – Sunteţi sigur că nu l-aţi văzut în mâna vreunuia dintre pasageri? – Da. nr. şi spuse că era specialist în O. mi-a spus că unuia dintre pasageri îi era rău. M40 . ori foarte bolnavă. pe „Prometheus”? – Da. Croydon. cu vorbele dumneavoastră. – Mulţumesc. domnule. 23. – Nu l-aţi observat în mâna vreunuia dintre pasageri? – Nu. – Aţi mai văzut până acum asta? îi fu arătat tubul. Mitchell îl luă cu grijă.moartă. Urmă Albert Davis. Acesta a spus. Doctorul Bryant îşi dădu numele şi adresa. – Sunteţi Albert Davis din Barcome Street.

Te 41 . – Am dori să vă auzim declaraţia. unde am avut posibilitatea să-l examinez în amănunţime. doctorul James Whistler. – Ne puteţi spune ce toxină? – O toxină pe care. Era moartă de câtva timp. – Sunteţi medicul legist al acestui district? – Sunt. aş putea spune. doctore Bryant. Decesul s-a datorat acutei paralizii a inimii şi trebuie să fi fost practic instantaneu.am ridicat şi m-am dus cu el. Cadavrul a fost transportat la morgă. Domnul Henry Winterspoon. Era moartă. Fără un examen amănunţit ar fi fost greu de spus. am fost comvocat la aeroportul din Croydon. Am observat o înţepătură.. scriseră: „Otravă necunoscută”. cu înfăţişare visătoare şi cu o expresie blândă. – După părerea dumneavoastră. – Mulţumesc. iar moartea survenise. – Dar aţi observat o mică înţepătură pe gât? – Da.. Domnule Winterspoon era un bărbat solid. – V-aţi format vreo idee despre cauza decesului? – Nu. personal.. pe optsprezece. puţin după ora trei. Acest semn putea fi tot atât de bine provocat de înţepătura unei viespi. sau de spinul care mi-a fost arătat. chiar pe vena jugulară.. zăcând pe unul din scaunele avionului „Prometheus”. Doctorul Whistler era un omuleţ sfrijit. un semn rotund pe partea laterală a gâtului. de cât timp? – Aş spune că de cel puţin o jumătate de oră. cam cu o oră în urmă. – Marţea trecută. Acolo mi-a fost arătat cadavrul unei femei de etate medie. Părea blajin dar prost. care ascultau atenţi. – La ce concluzie aţi ajuns? – Am ajuns la concluzia că moartea a fost cauzată de introducerea în circuitul sangvin a unei toxine puternice.. S-ar putea estima între o jumătate de oră şi o oră. – Mulţumesc.. Femeia în cauză zăcea prăbuşită în scaunul ei. n-am mai întâlnit-o. Reporterii.

Da. Mi-a fost trimis spre analiză. că moartea s-a datorat curarei? – Oh. de curând. nu. domnule Winterspoon. – Ne puteţi spune rezultatul analizelor? – Desigur. Un şacal moare ca împuşcat. – Da.unul dintre cei mai veninoşi din câţi există. săgeata afost înmuiată într-un preparat de curara naturală . Nu existau amprente. cunoscut mai bine ca spurcătură sau şarpe de copac. Mai periculos decât cobra”. – Aţi auzit vreodată că veninul să fi fost folosit într-un caz de otrăvire deliberată? – Niciodată. – Mulţumesc. înmuiată în venin de Dispholidus Typus. Sergentul-detectiv Wilson declară că găsise ţeava de suflat în spatele pernii unuia dintre scaune. – Spurcătură? Ce e spurcătură? – Este un şarpe din sudul Africii . Se stârni un val de interes. E extrem de interesant. Drama aeriană cu venin de şarpe. săgeata a fost. Conform analizelor mele. deci. Reporterii scriau de zor. Nu observase nimic deosebit. Raza de acţiune era în jur de zece yarzi. hiena moare înainte ca acul să fie scos. dar vă puteţi face o idee despre virulenţa acestui venin dacă vă spun că injectând o hienă cu el. S-au găsit doar urme uşoare ale preparatului original. spuse domnul Winterspoon. – Domnul Hercule Poirot. la început. Efectul lui asupra fiinţei umane nu este cunoscut. şi acţionează şi asupra inimii. Reporterii scriau: „Poveste senzaţională. Se făcuseră experienţe cu sageata şi tubul. Otrava produce o hemoragie acută sub piele. Aş putea spune că. paralizând-o.o otravă folosită de anumite triburi pentru săgeţi.şoca să afli că era şeful laboratorului guvernamental şi o autoritate în otrăvuri rare. dar mărturia domnului Poirot fu foarte concisă. Procurorul apucă spinul fatal şi îl întrebă pe domnul Winterspoon dacă îl recunoştea. el găsise 42 . – Consideraţi.

Câţiva scriseră: „. în misterul veninului de şarpe.. se numea domnişoara Cicely Bland. care este una din cele mai elegante femei din capitală. era înmbrăcată în negru şi cu o pălărie nouă”. înainte de căsătorie.micuţul ciucure pe podeaua avionului. – Contesa de Horbury. sau „Lady Horbury. Era în poziţia pe care ar fi ocupat-o în mod firesc. – Vă numiţi James Bell Ryder şi locuiţi în Blainberry Avenue 17. – Care este ocupaţia dumneavoastră? – Sunt manager la „Ellis Vale Cement Co”. Neobosiţii purtători de veşti pentru femei scriau: „Fiica lordului Cottesmore purta un taior bine croit şi ciorapi la modă”. Îi urmă Venetia Kerr. Cei care scriau la ziarele pentru femei. dar depoziţia ei fu total lipsită de senzaţional. deşi mărturia ei fu extrem de scurtă. – Nu l-aţi văzut în mâinile nici unui pasager de la bordul lui „Prometheus”? – Nu.. imediat în faţa decedatei? – Şi ce dacă? 43 . 4.” Toţi se uitară cu plăcere la tânăra elegantă şi încântătoare. – Stăteaţi pe locul nr. detaliaseră: „Lady Horbury purta una din noile tipuri de pălării şi blănuri de vulpe”. era elegantă în hainele sale negre şi pălăria ultramodernă. şi notară sub frază: „Femei de societate la anchetă”. Laţi mai văzut înainte? – Nu. – James Ryder. Nu observase nimic. Nu o mai văzuse până atunci pe defunctă. NW? – Da.. Reporterii scriau: „Soţie de conte depune mărturie în misterul unei drame aeriene”.. care. dacă ar fi căzut din gâtul moartei. sau „Lady Horbury. – Vreţi sa fiţi amabil şi să examinaţi acest tub? (O pauză).

Nu puteam vedea pe nimeni care stătea pe partea mea dintr-un anumit motiv. spuse procurorul.. Când s-a întors din spate avea în mână o carte portocalie. – Este singura persoană care a venit în direcţia dumneavoastră? Dumneavoastră v-aţi părăsit locul? 44 . – Protestez. – Era în direcţia opusă celei în care stătea decedata? – Da. l-aţi fi putut vedea? – Desigur. Stăteaţi pe scaunul nr. practic. Aţi observat dacă acest domn avea ceva în mână? – Cred că avea un stilou. Veţi fi audiat la momentul respectiv. într-o astfel de poziţie încât să îndrepte tubul spre defunctă. – Vă rog să fiţi amabil şi să vă aşezaţi. mult mai devreme. pe toată lumea din compartiment. – A venit cumva spre spatele avionului? – Nu. Continuaţi. s-a întors direct la scaunul lui. bărbatul care stătea cu două scaune în faţa mea s-a ridicat şi s-a dus la toaletă. Asta a fost mai devreme. El s-a dus în partea din spate a avionului. – Dar dacă unul dintre pasageri ar fi păşit pe interval. chiţăi domnul Clancy. Şi acela că scaunele au speteze înalte. – Vreunul din pasagerii din faţa dumneavoastră şi-a părăsit scaunul? – Ei bine. – Şi-a mai părăsit cineva locul? – Tipul din faţa mea.. nu puteam... – Şi nu l-aţi văzut? – Nu. De pe locul pe care îl ocupaţi puteaţi vedea. 4.– Vă rog să nu îmi vorbiţi pe tonul acesta. domnule Ryder. – Nu. – Avea ceva în mână? – Absolut nimic. cam pe la unu. – Sunteţi sigur? – Foarte. sărind de pe scaunul său.

cu câteva grade inferior unei contese. Şi. – Da. dar cu foarte mici rezultate.. ca să fi observat ceea ce se petrecea în jurul lui. Apoi la bară veni indignatul domn Clancy. nu să respingă nişte acuzaţii cu totul imaginare. „Un scriitor de romane poliţiste depune mărturie. l-am adus azi cu mine. arătă tubul său. unde urma să ţină o conferinţă în faţa Societăţii Regale de Ştiinţe Asiatice. Domnul Clancy. nu cree nici o agitaţie printre ziarişti. poate. Sunteţi liber. cu un aer triumfător.– Da. Domnul Armand Dupont declară ca era în drum spre Londra. Nu o văzuseră pe 45 . fără ca domnul Clancy să fi observat câtuşi de puţin. „Al doilea tub de suflat în sala tribunalului”. un pic prematură. Acesta este tubul meu. stomatolog. Reporterii scriau.. ba mai mult. Întregul avion putea să tragă cu săgeţi veninoase. Bine cunoscutul autor recunoaşte procurarea unei arme mortale. fusese prea tracasat de excentricităţile serviciilor de pe trenurile străine şi de dificultăţile ultimelor douăzeci şi patru de ore. Protestez vehement împotriva aluziei că tubul cu care s-a comis crima este tubul meu. m-am dus la toaletă. Dar senzaţia fu. domnule. spuse ascuţit domnul Clancy. El şi fiul său fuseseră foarte ocupaţi cu o discuţie cu caracter tehnic şi observară foarte puţin din ceea ce se petrecea în jurul lor. – Adoptaţi un ton cu totul necorespunzător. I se spuse că se afla acolo ca să ajute justiţia. coafeză. Senzaţie în sala tribunalului”. Procurorul se purtă sever cu domnul Clancy. cum explică el pierzându-se în amănunte total inutile. Mi-am procurat un tub de suflat. Domnişoara Jane Grey. Urmară cei doi francezi. Apoi fu întrebat despre întâmplările de pe „Prometheus”. Domnul Norman Gale. Domnul Clancy eră un subiect de importanţă minoră. dar în nici un caz nu am avut un tub de suflat cu mine. depuse o mărturie cu caracter negativ.

niciodată nu am dat de un lucru ca ăsta. şi când domnul Dupont o înţelese. aşa am înţeles? – Aşa este domnule .în plin aer. Nu observase nimic. n-am mai văzut-o niciodată. – Nu pentru mine. Era singurul fapt evident şi trebuia să se ţină cont de el. oricăt de 46 . – O cunoaşteţi pe această madame Morisot sau madame Giselle din vedere? – Nu. scutură puternic din cap.defunctă până ce atenţia nu le fusese atrasă de valul de agitaţie cauzat de descoperirea morţii ei. nu-i aşa? Bătrânul domn Dupont ridică din umeri. – Dumneavoastră şi fiul dumneavoastră aţi călătorit mult în ţinuturi pierdute de lume? – Pardon? – Aţi călătorit în ţinuturi sălbatice? – Asta e. – V-aţi întors de curând din Orient. Se gândise că era posibil ca decedata să fi fost înţepată de o viespe. închis. Mărturia lui fu o repetare a celor spuse de tatăl său. Îi urmă fiul său. în ultimul timp. Procurorul îşi drese glasul şi se adresă juriului: Acesta. pentru că el însuşi fusese deranjat de una şi trebuise în final să o omoare. Nu se punea problema ca o persoană din afară să fi comis crima. – Aţi întâlnit vreodată vreo rasă care foloseşte venin de şarpe ca otravă de săgeţi? Întrebarea aceasta fu nevoie să fie tradusă. O femeie fusese omorâtă . domnule.din Persia. Criminalul sau criminala trebuia să fie unul din martorii pe care îi auziseră în această dimineaţă. într-un spaţiu mic. spuse el. În orice caz. – Dar era o persoană bine cunoscută în Paris.se putea exclude orice posibilitate de sinucidere sau accident .. n-am prea stat în Paris. Cei doi Dupont erau ultimii martori.. – Niciodată. era fără doar şi poate cel mai uimitor şi incredibil caz care se dezbătuse vreodată în sala de tribunal.

Maniera în care fusese comisă crima era de o îndrăzneală de neegalat. da.. În absenţa unei alte mărturii care să incrimineze o anume persoană. se opri îndelung asupra mustăţilor lungi ale micului belgian. domnule? – Desigur. săgeata găsită pe podea. lui nu-i rămânea decât să adreseze juriului rugămintea de a da un verdict de crimă comisă de o persoană sau de persoane necunoscute. – Pot să pun o întrebare. cu Scotland Yardul... a colaborat. dar stătea mărturie tubul de suflat. ţinând cont de stevarzi . semnul de pe gâtul decedatei şi examenul medical care arată că. Un jurat cu faţă pătrată şi ochi bănuitori se aplecă în faţă respirând greoi. Scaunul cu pricina era numărul 9. Urma să fie treaba poliţiei să descopere cum şi unde există o legătură. este un foarte cunoscut şi respectat detectiv particular care. care era pe departe de a fi satisfăcută. Toţi cei prezenţi negaseră că o cunoscuseră pe defunctă.. ăă. În absenţa vreunui motiv al crimei. 47 . Domnul Poirot. el nu putea decât să propună verdictul antemenţionat.criminalul dusese la gură un tub de suflat şi trimisese prin aer săgeata fatală. fără ca cineva să-l fi observat. Sergentul Wilson veni lângă el şi îi şopti ceva.sau doisprezece. – Aţi spus că tubul de suflat a fost găsit sub un scaun? Al cui scaun? Procurorul îşi consultă însemnările. – Ah. În văzul a zece martori . Părea de-a dreptul de necrezut. se întâmplase. Una din persoanele prezente minţise cu neruşinare.înspăimântător şi de incredibil ar fi fost. Privirea. în câteva rânduri. pot spune. incredibil sau nu. Bărbatul cu faţă pătrată îşi mută privirea spre domnul Hercule Poirot. Acum urma ca juriul să dezbată acest verdict. un scaun ocupat de domnul Hercule Poirot.

După anchetă Când Jane părăsi sala tribunalului după pronunţarea verdictului. Poirot dădu fericit din cap. 48 . Acesta spuse: – Mă întreb ce era pe hârtia pe care procurorul nu a vrut s-o accepte cu nici un preţ? – Cred că pot să-ţi spun eu. neexistând dovezi suficiente care să demonstreze cine i-a administrat otrava”. îi fu remis un verdict amendat: „Considerăm că victima şi-a găsit moartea prin otrăvire. – Oh. „nu poţi avea încredere în străini. Se hotărî asupra acesteia din urmă. După câteva minute. Jane oscilă în a-l compătimi sau a râde. nu pot accepta acest verdict. – Era un verdict de crimă cu premeditare comis de mine. Prostii.. nu-i aşa? – Da. se auzi un glas în spatele lui. Se întoarse după cinci minte şi primul jurat îi înmână procurorului o bucată de hârtie. se trezi cu Norman Gale lângă ea. Juraţii au gândit acelaşi lucru. dar cum.„Străinii”. Poirot râse şi el. Cei doi se întoarseră şi întâlniră ochii zâmbitori ai lui Hercule Poirot.. spuneau ochii bărbatului cu faţă pătrată. strigă Jane. am auzit un bărbat spunându-i altuia: „Străinul acela mic .reţin vorbele sale. Capitolul V. el a făcut-o!”. – Ce-i asta? Procurorul se încruntă. nici chiar când sunt mână în mână cu poliţia”. – Mais oui. spuse omuleţul. Juriul se retrase. Cu glas tare spuse: – Acest domn Poirot a fost cel care a ridicat săgeata. În timp ce ieşeam.

În zilele noastre. vezi dumneata. dar ce-ai zice să iei ceaiul cu mine? Suntem. Se presupune că aici servim ceai. Şi nici nu văd cum s-ar putea deghiza. Îşi spuse în gând: „Ce-i cu tine.. detaşată. Orice criminal l-ar mirosi de la o poştă.. Era atrăgător. Jane îşi scoase mănuşile şi se uită peste masă la însoţitorul ei. tovarăşi de suferinţă. Jane şi Norman priviră în urma lui. dar ai nevoie de o minte limpede. Cu un zâmbet şi o plecăciune se îndepărtă. 49 . e clar ca trebuie să mă pun pe treabă şi să-mi spăl reputaţia. spuse el. Râseră amândoi... spuse Gale... cu zâmbetul ăla şi cu ochii lui albaştri. prostule? Nu poţi să inviţi o fată la o ceaşcă de ceai fără să te bâlbâi şi să te înroşeşti ca un tâmpit? Ce va crede fata despre tine? Confuzia lui Gale o ajută pe Jane să-şi recapete în întregime siguranţa de sine. ar fi grozav de drăguţ din partea ta. şi. Nu prea văd cum ar putea el detecta ceva. Chiar aş vrea un ceai.. Se opri.. Te-ar deranja. – Ascultă. – Mai puţin obositor.. dar eu n-am auzit niciodată de el”. e un pic cam târziu.. le luă comanda cu un aer de parcă ţi-ar fi spus: „Să nu daţi vina pe mine dacă o să fiţi dezamăgiţi. Pustietatea ei accentua intimitatea celor doi tineri. detectivii rezolvă cazurile pe cale psihologică. vreau să spun. – Ce individ caraghios... stând şi gândind.– Dar. spuse Gale... – Fizic. Găsiră o ceainărie şi o chelnăriţă arogantă. Îşi zice detectiv. cu o atitudine răutăcioasă. – Înţeleg. spuse ea. poate... Şi era şi drăguţ. Una înfierbântată n-ar scoate-o la capăt. Toate chestiile alea cu bărbi false sunt demodate. – N-ai o idee prea învechită despre detectivi? întrebă Jane. Ceainăria era aproape goală. O roşeaţă îi inundară obrajii şi vorbea cam precipitat. – Îţi mulţumesc mult.

. nu te deranjează că sunt stomatolog.. de obicei. Un lucru ca ăsta pentru care n-ai nici o vină. Afurisită treabă! – Ei bine. rosti gânditor Norman Gale.s-ar putea să fiu eu persoana care a omorât-o! Iar când omorî o persoană se spune. treaba asta are şi-un alt aspect . impulsiv.. că ai omorât mult mai multe.. Un stomatolog care poate fi un criminal maniac. Viaţa e atât de.– Afacerea asta cu crima e o chestiune ciudată. – D-da. nu m-am gândit serios la asta. din punctul de vedere al slujbei.. – Patronilor s-ar putea să nu le placă să aibă ca angajată o fată care a fost amestecată într-o crimă. Mă cam îngrijorează. Câteodată îmi spun că s-o omori n-ar fi o crimă ci mai degrabă o faptă bună. N-are rost să bombăni împotriva a ceva ce nu s-a întâmplat. Mi-ar plăcea uneori să-mi omor unele dintre cliente. Dar asta nu te va ajuta. – Ştiu.. dacă aş fi sigură că aş scăpa cu bine. nu-i aşa? – Pe mine? Să mă deranjeze? 50 . dacă pacienţii tăi vor crede că eşti vinovat. nu... – Oricum.. spuse Jane. – Ascultă.. Se aruncă în conversaţie Gale. are un glas de cioară şi strâmbă din nas la toate. – E suficient ca cineva să se uite la tine ca să-şi dea seama că n-ai putea omorî pe nimeni. Cred că ai dreptate. E una mai ales. încă nu s-a întâmplat. spuse Norman privind-o intens. Gale arăta destul de îngândurat. atât de nedreaptă.. În definitiv.. Încă era stăpânit de senzaţia aceea absurdă de stinghereală. Aşa că vezi că am intenţii criminale. Pot să jur. – Lumea e ciudată. da. Şi adăugă brusc. Nu ştiu cum vor primi-o.. Se încruntă.. – Eu nu-s atât de sigură în privinţa asta. n-ai făcut-o în cazul de faţă. vreau să spun. nu-i o perspectivă surâzătoare. – Iar eu pot să jur că n-ai făcut-o tu. Nu m-am gândit la asta.. îi reaminti Jane.. – Pacienţii mei. şi n-ar fi prea confortabil să fii coafată de o persoană de genul ăsta.

haideţi. fără ca ei să-l fi observat. ei bine.... domnişoară Grey. Conversaţia le fu întreruptă de un tânăr în costum maro. Râseră şi Norman spuse: – Simt că vom fi prieteni. îi povesti aventura biletului de tombolă. vezi tu. nu. sau.– Vreau să spun că.. Mă întreb dacă aţi avea ceva împotrivă să ne scrieţi un scurt articol pe tema crimei din avion? Punctul de vedere al unuia dintre pasageri.. şi eu cred. să spunem. Nu e o profesiune romantică. domnişoară Grey! Vă vom plăti bine. – Reprezint „Weekly Howl”.. Urmă o pauză. poate ceva mai mult. – Domnişoara Jane Grey? – Da. un dentist are întotdeauna ceva. 51 . Acum îşi scoase pălăria şi i se adresă lui Jane cu o anumită dezinvoltură. Căzură amândoi de acord asupra romantismului şi necesităţii tombolei şi deplânseră atitudinea neînţelegătoare a guvernului britanic. care le dădea târcoale de câteva minute. – Mulţumesc... apoi Gale spuse: – Cum ţi-a plăcut la Le Pinet? – M-am distrat grozav. Un dentist e categoric cu o treaptă mai sus decât o coafeză. ei bine. Tu nu? – Da. înclinată brusc spre confidenţe. – Poate vei vrea să iei masa cu mine într-o seară şi pe urmă să mergem la un spectacol? – Mulţumesc. Pe când pe un doctor toată lumea îl ia în serios. – Cât? – Cincizeci de lire. – Ei. Şaizeci. – Ai mai fost acolo? – Nu. Jane.. – Fruntea sus! spuse Jane. ceva comic..

– Domnul Gale. – Ei bine. o carieră strălucitoare în faţa dumneavoastră. Vă ofer o ocazie grozavă. – Oricum. Bună seara.. 52 . dar depinde de genul de publicitate. nu-i aşa? Ascultaţi aici. complet senin în faţa ameninţării. Tânărul se întoarse cu speranţă spre el.– Nu. Acum ai răspunsul nostru. – Tocmai de asta mă tem cel mai tare. chiar vă scot o sută. în ziua de azi. – Aşa că poţi s-o ştergi Norman Gale. nu... Unul dintre colegii noştri vă va pune câteva întrebări şi va elabora toată treaba în locul dumneavoastră.. spuse tânărul. – Nu. Ieşi vesel din ceainărie. iar ăsta-i un târg bun. toţi pacienţii dumneavoastră vor citi articolul. Şi vă vom da tot cât i-am oferit şi domnişoarei Grey.. domnule Gale. ce-ar fi să daţi dumneavoastră lovitura? Cinci sute de cuvinte. – Nici o problemă. – Posibil. să ştiţi. Domnişoara Grey nu vrea să fii deranjată. dacă domnişoara Grey face nazuri. spuse Jane. spuse nonşalant tânărul. – Nu vreau. Nu o să aveţi nici cea mai mică bătaie de cap. Iată cartea mea de vizită. nu obţii nimic fără publicitate. şi sunaţi-mă dacă vă răzgândiţi. Am luat un interviu decent”. Sper ca măcar câţiva dintre pacienţii mei să nu citească ziarele şi să rămână neştiutori în privinţa faptului că am fost amestecat într-o crimă. spuse Jane. spunându-şi în gând: „N-a fost prea rău. pentru că relatarea unei femei despre moartea altei femei e o ştire mai valoroasă. Un om în ascensiune profesională.. Nu e nevoie să scrieţi cu adevărat dumneavoastră. spuse Norman. – Ce-aţi zice de o sută de marafeţi? Ascultaţi. va fi şi o bună publicitate. Nu-mi place ideea. Nu cred c-aş şti ce să spun. Pleci de bună voie sau te zvârl afară? – Nu aveţi de ce să vă supăraţi. al amândurora. dar îmi daţi şi o fotografie. – În afară de plată. N-am să scriu un cuvânt pentru dumneata.

că n-am făcut-o eu! Aşa că trebuie să fi fost unul dintre ceilalţi. Demnul Norman Gale vorbise pe larg despre ce efect poate avea asupra carierei unui om faptul de a fi fost implicat într-o crimă. fireşte. Ştiu că eu n-am făcut-o şi mai ştiu că nici tu n-ai făcut-o pentru că.. Jane... cine dintre ceilalţi a făcut-o. procurorul a spus-o foarte pe şleau. – Da. şi totodată uimit de vreun gând. pentru că te-am urmărit majoritatea timpului.. Domnul Gale îşi exprimase cu umor speranţa că unii dintre clienţii săi citesc numai rubricile de modă şi de sport.Într-adevăr. Nu m-am întrebat în mod serios cine. cine crezi că a omorât-o pe această Giselle? – N-am nici cea mai mică idee. Până azi. Fusese un şoc cumplit pentru ea şi nu suporta să se gândească la asta. nu cred.. nici nu mi-am dat seama că unul dintre ei trebuie s-o fi omorât. (pot să-ţi spun pe nume. – Te-ai gândit la asta? Te-ai gândit cu adevarat la asta? – Nu. nu te superi?). din acelaşi motiv.. următoarea ediţie a lui „Weekly Hawl” conţinea o coloană importantă despre vederile a doi dintre martorii „Misterioasei crime aeriene”. ei bine..... Rămase un timp încruntat. Şi. aşa că s-ar putea să nu se gândească la ce-i mai rău când se aşează pe scaunul dentistului.. Jane spuse: – Mă întreb de ce nu s-a dus la oameni mai importanţi? – I-au luat-o înainte cei mai buni ca el. Sau poate a încercat şi a dat greş. Jane continuă: – Nu văd cum am putea avea noi vreo idee. Domnişoara Jane Grey declarase că e prea distrusă ca să vorbească despre problemă. Tu? 53 .. Tu ai? – Nu. Vreau să spun că n-am văzut nimic. rânji Gale. Ştiu că n-ai fost tu. chiar şi nevinovat fiind. dar cine? N-am nici cea mai mică idee... apoi spuse: – Jane. cel puţin eu. – Da. M-am gândit doar la mine şi mi-am făcut griji. Norman Gale părea foarte îngândurat. spuse Jane. După plecarea tânărului.

dar se pare că el. spuse: – Să ne gândim acum. – Tocmai de asta pare atât de ciudat... e mult prea rasată.. 54 .F. fără miros. sunt. Îşi aminti că ochii îi fuseseră fixaţi pe puloverul albastru şi că mintea ei... Stevarzii? – Nu. ar fi bine să fac ceva..H. sunt foarte 1 M. Vreau să spun că aş fi.H. Dar n-are rost să mă gândesc prea departe..” Cu glas tare. aşa că îl ştergem de pe listă.. într-adevăr. Trebuie să găsesc câteva pretexte ca s-o văd des. Jane se opri şi se înroşi. E minunată.. Apoi e mustăciosul. cred că. sunt sigură. era în principal concentrată asupra fiinţei care se ascundea sub puloverul albastru. – De acord. = Master of Foxhounds.. – Nimic. Femeile de peste drum de noi? – Nu cred că cineva ca lady Horbury umblă să omoare lumea. Dar eu eram... Da. nu erai cu faţa în direcţia aia. Jane. conform procurorului.F. – Dacă ar fi vrut s-o omoare putea să folosească vreo otravă nedetectabilă şi nimeni n-ar fi ştiut vreodată. spuse neîncrezător Norman.. În plus. – Numai un nepopular M. Norman Gale gândi: „Mă întreb de ce o fi roşit aşa. Doctorul? Nici el nu pare prea indicat.. Am să mă însor cu ea.Gale clătină din cap. Nar omorî o franţuzoaică bătrână. departe de a fi receptivă la ce se întâmplă în jurul ei. 1 S-ar putea să ai dreptate. – D-da. pe scurt nedepistabile. Aceste otrăvuri fără gust. obraznicul ăla de reporter cu publicitatea lui. Mă uitam chiar în lungul intervalului... Tu n-ai avut cum să vezi. Iar cealaltă. Cine a omorât-o? Să-i trecem pe toţi în revistă. domnişoara Kerr. este persoana cea mai puţin probabilă. Afacerea asta cu crima e un motiv tot atât de bun ca oricare altul.

Ea îi afectează şi pe cei nevinovaţi. nu. Şi fireşte.. 55 . cum îl cheamă... puteau sa aibă vreun motiv pe care noi nu-l cunoaştem. recunoscu Gale. – Şi cei doi francezi? – Asta e cel mai probabil. – Şi mie mi-e puţin frică. – Şi tu probabil ai fi fost îngrijorată. Ryder? – Da. Ce duşmani avea. – Nu văd cum am putea obţine ceva. apoi continuă încetişor: Am un sentiment ciudat. dacă ai fi comis o crimă.. Tu şi cu mine suntem nevinovaţi. fără să ştim o gramadă de lucruri despre bătrâna care a fost omorâtă. Ce părere ai de omuleţul care deţine un tub de suflat? – Treaba e cam suspectă. ori el a făcut-o. arăta drăguţ. – Se pare că nu prea obţinem nimic. spuse întunecat Norman Gale. Au ocupat locuri ciudate. Gale ezită. şi toate celelalte. Sper să nu fi fost ei. Norman Gale rosti gânditor: – Crezi că e doar o speculaţie prostească? Jane întrebă rece: – Nu e? – Nu chiar.convenabile. dar umbra crimei ne-a atins. dar se cutremură brusc.... iar bătrânul era un scump. s-ar putea să fie el. dar mă îndoiesc că există cu adevărat.. Mă gândeam că cel tânăr arăta foarte nefericit şi îngrijorat. – Totuşi. – O crimă nu îi implică doar pe victimă şi pe cel vinovat. – Nu spune asta! Mă faci să-mi fie frică. Dar el pare un omuleţ drăguţ. Nu ştiu cum ne va afecta vieţile această umbră. Jane se uită întrebătoare la el. şi nu era nevoie să declare că are un tub de suflat. – Apoi e Jameson. Jane era o persoană lucidă şi cu bun simţ. cine o moşteneşte.

Asta. bătrâne. cu o faţă inteligentă şi melancolică. spuse Japp. îngână ceremonios francezul. Cât pe ce să te vezi închis într-o celulă de-a poliţiei. De ei se apropie un bărbat înalt. am auzit multe despre dumneavoastră de la monsieur Giraud. – Vom fi chiar omorâţi. sunt nerăbdător să-mi spăl reputatia. – Ei bine. doar dacă nu aveţi nici o obiecţie privind colaborarea mea. – Înţelegeţi. în cărţi. la rândul său. – Acesta este monsieur Fournier de la Sûreté! A venit să colaboreze cu noi în această afacere. În afacerea asta eşti la pământ.. după cum i-am spus. spuse Foumier înclinându-se şi dând mâna cu Poirot. inspectorul Japp. răspunse cu gravitate Poirot. Un surâs uşor păru să-i înflorească pe buze. De asemenea. Iar Poirot. din această colecţie. – Aş propune să luăm toţi trei cina în apartamentul meu. Consultări Hercule Poirot se întâlni cu prietenul său. uneori detectivii se dovedesc a fi criminali. 56 . spuse el. puţin mai înainte fermecătoarei domnişoare.. L-am invitat şi pe maître Thibault. acum câţiva ani. care îşi închipuia cam în ce termeni putuse vorbi despre el Giraud (pe care el însuşi obişnuia să-l numească în sens peiorativ „omul-ogar”) îşi permise. 2 Referire la romanul „Crimă pe terenul de golf”. – Salut. – E în regulă. Japp îl prezentă. – Cred că am avut plăcerea să vă întâlnesc. fireşte. – Mă tem că asta ar fi putut dăuna profesiei mele. Acesta îl întâmpină cu un rânjet.Capitolul VI. monsieur Poirot. bătându-l prieteneşte pe spate. un zâmbet discret2. sugeră Poirot.

doar strictul necesar. rosti Japp. zise Japp cu un rânjet. Niciodată nu e bine să te grăbeşti. spuse Japp. – Foarte drept. să trecem la treburile noastre. Probabil. domnilor. O ştiam ca toată lumea .. dar a dracului de bună. aprecie Fournier mânuind delicat o scobitoare. Cred că în tinereţe. spuse Japp.o femeie căreia îi plăcea puterea. Probabil şi-a pierdut frumuseţea din pricina variolei. – La urma urmei. Giselle. spuse Poirot. mai întâi. A fost o adevărată femeie de afaceri. – La dispoziţia dumneavoastră. – Întotdeauna masa trebuie să cadă bine la stomac. „un caracter”. se poate mânca bine în Anglia. – Cam franţuzită.. – Sincer vorbind. Despre viaţa ei particulară nu ştiu mai nimic. aici pot vorbi mult mai liber decât în sala tribunalului: înainte de anchetă. monsieur Fournier vă va putea relata mai multe. am avut o scurtă discuţie cu inspectorul Japp şi el mi-a indicat să adopt o politică rezervată. în ţara asta. Să nu fie grea. Dar acum să auzim ce ne puteţi spune despre această femeie. era arătoasă. Era unică. pe dumnealui asupra oricărui aspect care ne-ar putea fi de folos. Tipul franţuzoaicei încăpăţânate 57 . cunosc foarte puţine. murmură Thibault. Ei bine. aşa că propun să începem prin a-l consulta. nu se făcu nici o menţiune cu privire la caz. Era . monsieur Poirot. – N-aş crede că stomacul meu mi-a creat vreodată probleme. Ceea ce vă pot spune eu e următorul lucru: madame Giselle a fost ceea ce se cheamă. Prin consens. Ştiu că monsieur Thibault are o întâlnire în seara asta.– E sigur că juraţilor nu le-a plăcut înfăţişarea dumitale.asta e impresia mea . ca să nu-ţi paralizeze gândirea. Dar n-am să mă contrazic pe tema asta. Fireşte. – O masă delicioasă. şi a avut putere. Despre trecutul ei nu deţin informaţii. în timpul excelentei mese pe care micul belgian le-o oferi prietenilor săi.ca pe-o persoană publică. E cea mai bună glumă care am auzit-o în ultimii zece ani.

. iar când ajungea să le folosească era oarbă şi surdă. şantaj de o formă aparte şi specializată. Obiceiul lui madame Giselle era de a împrumuta bani doar pe bază de chitanţă simplă. – Şantaj? repetă Japp. aşteptând confirmarea. Firea omului e aşa cum e. înainte de a acorda un împrumut (fireşte. – Vreţi să spuneţi că acele informaţii constituiau forma ei de apărare? – Exact. Ridică din umeri a neputinţă. şi pot să vă asigur. iar sistemul ei informaţional funcţiona extrem de bine. clientela lui madame Giselle era alcătuită din persoane din înalta societate şi profesionişti în domeniu... avea reputaţia unui partener de afaceri deosebit de cinstit. însă. – Da. – Adică? La ce vă referiţi? – Chantage. 58 . Aceste clase sunt deosebit de vulnerabile la forţa opiniei publice. legea ar fi putut-o trage la răspundere dacă s-ar fi ivit vreo dovadă. spuse el. când se punea problema unei sume mari). însă asta.. – După cum spunea maître Thibault azi. – Da. nu ţinea cont de nici un sentiment. adică reprezentau o datorie. obişnuia să adune cât mai multe informaţii cu putinţă despre clientul cu pricina. Nu poţi să ceri prea mult de la oameni. Sincer vorbind nu şi-a folosit niciodată informaţiile pentru a obţine bani de la cineva. Madame Giselle avea un serviciu secret propriu.. Privi spre Fournier. decât doar dacă acei bani i se cuveneau. corectă cu cei ce îi erau credincioşi. în acelaşi timp. Totuşi.. Acesta dădu din cap cu un aer întunecat melancolic. Păstra discreţia privind suma împrumutată şi modul de plată. madame Giselle era foarte cinstită. conform principiilor ei. dar pot să vă spun că avea propriile-i metode de a face să i se plătească. Poirot se aplecă interesat. Voi repeta şi eu ce a spus prietenul nostru: conform principiilor ei.care n-a permis sentimentelor să-i afecteze afacerile. Era cinstită.

asta îi făcea pe ceilalţi să plătească mai mult. noi îi cunoaşteam metodele. – Şi. Un bărbat sau o femeie cu o poziţie proeminentă ar fi făcut tot ce era omeneşte posibil pentru a evita un scandal public. l-aş numi eu. – Şi e mare averea ei? întrebă Poirot. Nu locuia cu mama ei. sau date persoanei interesante de problema respectivă. Cealaltă e cine urmează s-o moştenească. – Opt sau nouă milioane de franci. răspunse Fournier. foarte rar a trebuit să someze un rău-platnic. nu direct. fiicei sale. Poirot spuse: – Beneficia din punct de vedere financiar de pe urma asta? – Nu. în urmă cu mulţi ani. presupunând că rău-platnicul nu plătea.. spuse Japp. Asta e o problemă mult mai complicată.. – Dar indirect? – Indirect . Avea. adică. informaţiile pe care le deţinea erau făcute publice.. – Efect imoral. Anne Morisot... Urmă un moment de tăcere. Japp spuse: 59 . ce se întâmpla atunci? întrebă Poirot. spuse avocatul. sistemul ei mergea! Foarte. Cum ziceam. Se adresă lui Thibault. Ei bine.domnilor. Din câte ştiu. Ridică din umeri. Avocatul ridică din umeri. madame Giselle şi-a făcut testamentul prin care lăsa totul. – În acest caz. – Exact. Natura umană e natura umană. îşi frecă gânditor nasul. nu-i aşa? întrebă Japp. pe ghicite.. n-a mai făcut alt testament. Ne puteţi ajuta cât de cât în problema asta? – Avea o fată. asta ne dă răspunsul la întrebarea privind motivul crimei. cum s-ar spune. Poirot fluieră. în ceea ce priveşte punerea sub acuzare. cu excepţia unei mici donaţii pentru servitoarea ei. dar. efect moral. Apoi. am impresia chiar că mama sa n-o mai văzuse din fragedă copilărie.

Le promisese clienţilor ei că se va purta cinstit. Toţi cei din avion neagă că au cunoscut-o. Japp clătină din cap. asta înseamnă. Elise. se pare că nu există nimic care să arate că are vreo legătură cu crima. Fournier? – Prietene.– Doamne. – Ce? Dar e uluitor! exclamă Japp. în acelaşi timp. Dădu ceremonios mâna cu fiecare şi părăsi apartamentul. însă. n-ai fi zis! Staţi să văd. mut de uimire. Se ţinea de cuvânt în faţa celor care îşi respectau şi ei cuvântul faţă de ea. vai trebuie să fie peste o sută de mii de lire! Mamăă! – Mademoiselle Anne Morisot va fi o tânără foarte bogată. – Doar că n-a fost în acel avion. reflectând asupra ciudatului caracter al moartei. Avea un seif în care îşi ţinea hârtiile.. Toate fuseseră arse. nu-i aşa. Dacă vă mai pot fi de folos cu ceva. spuse francezul. spuse Fournier. Am o întâlnire. douăzeci şi cinci de ani.. Va trebui să ne limităm la povestea cu şantajul. să deschidă seiful (al cărui cifru îl cunoştea) şi să dea foc hârtiilor ce se aflau în el. ne-am dus direct acasă la ea. 60 .. madame Giselle avea propriul ei cod. Va trebui să descoperim care.. Unul dintre ei minte. domnilor. era şi o femeie de cuvânt. – Ei bine.. Îmi închipui că în jur de douăzeci şi patru. Elise primise instrucţiuni ca. Cei patru rămaseră tăcuţi.. îmi cunoaşteţi adresa. – Trebuie să vă părăsesc. sec. spuse Japp. Câţi ani să aibă? – Asta n-o pot afirma cu precizie. rate de schimb. Ne-ar fi de folos dacă ne-am uita prin hârtiile ei. Maître Thibault se ridică. Era neîncrezătoare. imediat ce am aflat vestea şi am vorbit cu Scotland Yardul la telefon. Putea fi suspectată că şi-a omorât mama ca să pună mâna pe avere. – Arse? De cine? De ce? – Madame Giselle avea o servitoare de încredere. – Vedeţi. spuse Poirot. în cazul în care stăpânei ei avea să i se întâmple ceva.

. îl putem elimina pe monsieur Poirot. E improbabil să fi împrumutat bani pe scară mare şi amândoi au referinţe excelente: sunt bărbaţi decenţi. prietene.. Le Pinet. să ne apucăm de treabă.posibilităţile. adică să vedem cine ar fi putut avea o poziţie propice mânuirii tubului de suflat. e o pistă. De englezi mă ocup eu. sobri. În primul rând.. Asta reduce numărul la unsprezece.. Făcu o schiţă mare a avionului şi o puse în mijlocul mesei. să luăm pasagerii şi să analizăm probabilităţile şi . la Nisa sau Antibe. să se ocupe el de ei. Se ducea şi în sud. Pe aceştia din urmă am să-i dau pe mâna lui Fournier. Aş fi foarte surprins. cam peste tot. Fournier. Vara. Unul din cei doisprezece rămaşi i-a venit de hac bătrânei. îmi amintesc că am auzit câteva persoane de pe „Prometheus” menţionând Le Pinet. spuse Japp bine dispus. Apoi. aici de faţă. Din punctul de vedere al probabilităţii.chiar mai important . – Şi nu numai la Paris. cei trei traseră scaunele mai aproape de masă. alţii francezi. să-ncercăm să-i dăm de capăt. Probabilităţi După plecarea lui maître Thibault. Unii pasageri erau englezi. spuse Japp. în total treispezece oameni. adică în compartimentul din spate . dacă vreunul din ei ar fi avut vreo legătură cu afacerea asta. Wimereux. – Eşti o fire prea încrezătoare. – Ei bine. – Şi-acum. 61 . N-ar trebui să ai încredere în nimeni. absolut în nimeni. sunt stevarzii. Ei bine.unsperezece călători şi doi stevarzi. Pentru început. Şi acum. putem să te lăsăm dacă vrei. Scoase capacul stiloului. În avion erau unsprezece pasageri. Apoi trebuie să ne ocupăm de crima propriu-zisă. asta e tot treaba dumitale. madame Giselle făcea o gramadă de afaceri în staţiunile balneare franceze .. Deci. Poirot clătină din cap cu tristeţe. trebuie făcute cercetări la Paris. – Ăsta-i un punct bun. observă Fournier. i-aş exclude pe amândoi..Capitolul VII.Deauville.

Poirot clătină din cap cu un aer nemulţumit. cum e una la o sută. discutăm despre ea. fumând în tăcere. Ştiu din experienţă că majoritatea oamenilor e oarbă ca liliecii. Curată nebunie. Ei au umblat în sus şi-n jos prin avion... absolut o nebunie să comiţi o crimă în felul acesta. îl contrazise Japp.. Aceasta a reuşit. da? – Fireşte. dar habar n-avem cine a comis crima! Ăsta-i un succes! – E noroc chiar. Fournier îl privi curios. treaba a reuşit să treacă neobservată. vreau să spun . Fireşte. dacă cineva mi-ar fi prezis. într-un avion plin de oameni. din punctul de vedere al posibilităţilor. – Crezi că a fost un mod prostesc de a comite o crimă. suntem obligaţi să-i includem. fără ca cineva să-l observe. într-un fel.. Doar printr-o întâmplare. pare aproape un miracol. asta e! rosti Japp.. spuse gânditor francezul. – Şi totuşi. – Ce e în mintea dumneavoastră. interveni cu o întrebare. Cel mai tâmpit mod de a comite o crimă. crima asta e o insultă! Oftă adânc. monsieur Poirot? – Mon ami. care stătea cu ochii plecaţi. Asta-i punctul meu de vedere. acelaşi lucru e valabil pentru fiecare.deşi nu cred că un stevard ar trage o sageata otrăvită printr-un tub. – Miracol sau nu. Avem probele medicale. acum o săptămână.. arma. părerea mea e următoarea: o afacere trebuie judecată după rezultatele ei. 62 . Poirot. Criminalul a avut un noroc drăcesc. – Şi totuşi. A fost o nebunie. s-ar fi putut afla într-o astfel de poziţie care să le permită să folosească .. că am să investighez o crimă în care o femeie a fost omorâtă cu o săgeată otrăvită cu venin de şarpe. a reuşit. Poirot zâmbi. dar există limite. La un moment dat.din unghiul corespunzător. ei bine.Pe de altă parte. Criminalul ar fi trebuit să fie localizat de cinci sau şase ori. i-aş fi râs în nas! E o insultă.. Stăm toţi trei aici.

Să începem de lângă bucătărie şi toalete. Moartea a fost provocată de spinul otrăvit pe care eu însumi l-am ridicat de pe podea.. Şi nu cred ca unei coafeze să i se fi ivit ocazia de a intra în posesia veninului. Şi-acum. îţi aminteşti ce am spus.. Lovi cu creionul pe schiţă.– E o crimă comisă. Japp pufni uşor.. de o persoană cu un simţ al umorului pervertit. Eu n-aş absolvi pe nimeni.. Asupra acestui aspect n-am nici un dubiu. cred că nici unul nu are vreo legătură cu povestea asta. Jane Grey. poate. a câştigat. Într-o crimă e foarte important să se ţină cont de psihologia criminalului.. asta-i absolut sigur. întorcându-ne la oile noastre. Într-un fel.. personal. nu-i plăcea cuvântul. cât şi ca Giselle s-o fi avut cu ceva „la mână”. Aici stătea coafeza. Pentru ce căutăm. Japp continuă: – Ei bine. – Ţine-o p-a dumitale. nu-i putem absolvi total pe cei doi stevarzi. 63 . Locul numărul 16. spuse gânditor Founier.. nu prietene.. asta restrânge mult aria căutărilor. deşi pare improbabil atât să fi împrumutat o sumă mare. folosirea veninului a fost o greşeală. – Ăsta e genul de chestii care îi plac domnului Poirot. spuse el. Eşti de acord monsieur Poirot? – Oh. însă. Totuşi. Îţi cunosc mintea întortocheată. Asta înseamnă că e o jucătoare. acest caz are anumite puncte. Nu se foloseşte ca fixativ sau ca cremă de faţă. La auzul cuvântului psihologie. şi a plecat la Le Pinet. S-ar putea să fi fost la strâmtoare şi să fi împrumutat de la bătrână. A avut un bilet de tombolă. clătinând din cap cu uimire. Se opri. Probabil doar doi oameni dintr-o sută deţin cunoştinţe despre otrava asta şi cum se procură. pasagerii. – Mă interesează ce ziceţi amândoi. pare plevuşcă. – Nu. şi nici nu avea încredere în el. – Presupun că nu te îndoieşti că crima a fost comisă în felul acesta? întrebă bănuitor Japp.

Atât motivul crimei.veninul de cobra. Nu cred să fi avut nici cea mai mică ocazie să-şi procure venin de şarpe. Şi-acum. mulţi oameni şi multe locuri. Se foloseşte cu destul succes în tratarea epilepsiei. Am avut o discuţie cu Winterspoon. aproape inexistentă. Plevuşcă. Norman Gale.i-ar fi fost practic imposibil să sufle săgeata în aşa fel încât să pătrundă în gândul bătrânei. Japp era absorbit de propriile sale idei. 12. dar să continuăm. Veninul ăsta de spurcătură este o chestiune cu care se fac experienţe în laboratoarele de primă clasă. cât şi procurarea veninului par improbabile.e folosit în medicină câteodată. Fata asta. Ăsta a fost al dentistului. Fournier îi aruncă o privire întrebătoare. nu se potriveşte nici uneia din categorii. spuse el. Dacă fata nu s-a mişcat de pe scaun . Criminalul trebuie să intre în una din aceste două categorii: fie e un om care a hoinărit prin lume în ţinuturi sălbatice. – Aici e 16. spuse Poirot..– Ceea ce face ca măcar un lucru să fie foarte limpede.şi toţi susţin că nu s-a mişcat . – Şi cealaltă? – Linia ştiinţifică.. S-au intreprins o grămadă de cercetări pe tema muşcăturii de şarpe. un om care cunoaşte câte ceva despre şerpi şi despre cele mai veninoase specii. Cercetarea. Aproape acelaşi lucru. locul opus. între ele. Posibilitatea mânuirii tubului de suflat e foarte îndoielnică. – Da. Cred ca putem frumuşel s-o scoatem din cauză. 64 .asta-i categoria numărul 1. – Interesant şi sugestiv. – Eu văd treaba în felul următor. locul lui Giselle. Iar aici e 2. Grey. precum şi despre obiceiurile triburilor indigene care folosesc venin ca să-şi înlăture inamicii . mai exact . e valabil şi pentru el. Priviţi! Cei trei se aplecară asupra schiţei. Veninul de şarpe . spuse Japp. spuse Fournier.

cred că s-ar fi putut învârti în cercuri. Deci. Venetia ar fi tras (sau să spunem sufla?) în diagonală. probabil. ce anapoda sună! Nare sens. am văzut-o azi la anchetă.ochi şi antrenament.bărbaţi . din poziţia asta. nu de vindecare. – Acum să traversăm intervalul 17.. Să mergem mai departe. spre spatele avionului. în mod regulat. Ar fi putut împrumuta de la Giselle. Totuşi. Totuşi i-ar fi fost cam peste mână. E genul de femeie care. Oricum. toamna. ăsta a fost locul meu. să fi tras şi să fi nimerit drept în gâtul bătrânei e ca şi cum ar fi tras după colţ. şi-a părăsit locul. Însă în ceea ce priveşte posibilitatea. 65 . îl scoatem şi pe el din cauză.. Pur şi simplu nu poţi s-o asociezi unei crime. spuse rânjind Japp. pare foarte puţin probabil. a sărit peste cal odată... îngână blând Poirot. dar.. Pe calea asta să intre în posesia vreunei substanţe ciudate a băştinaşilor. – Dentistul are şi-aşa destul de furcă cu pacienţii. spuse Founier. presupun că-i tot o problemă de ochi . deoarece vroia să stea lângă prietena ei. Într-adevăr. Totuşi. – De acord. Poziţia e posibilă. – Iniţial. ori. – Într-adevăr. unde capeţi acces la oarecare afaceri ciudate cu otrăvuri. Întorcându-se la locul său.– Nu-i o injecţie pe care s-o facă. Scutură din cap. stomatologii. – Onorabila Venetia Kerr. Mademoiselle Kerr. Ar fi un caz de omor. Nu ştiu dacă trasul cu puşca îţi ajută să mânuieşti bine un tub de suflat. E un peşte mare. o fi având prieteni . spuse Fournier. Nu pare a avea vreun secret grav la viaţa ei.. Va trebui să ne ocupăm puţin de ea. dar doar ca să meargă la toaletă. iese din cursă. spuse Poirot. Dacă Giselle şi-a întors capul să se uite puţin pe fereastră. care e în direcţia opusă. Pentru asta ar fi fost nevoită să se ridice în picioare. Putea să aibă ca prieten un om de ştiinţă. merge la vânătoare. nu avea cum să ajungă mai departe de intervalul de aici.care au încins mari partide de vânătoare în ţinuturi salbatice. I l-am cedat uneia dintre doamne.

Ce are de spus monsieur Poirot în apărarea sa? Poirot clătină cu tristeţe din cap. îl aprobă Fournier. Vai.. Cunosc ceva despre ea. – Mon estomac. Ce-i cu doctorul Bryant? Mare rechin în Harley Street. Ar fi trebuit să se suie cu genunchii pe scaun.. e făcut pentru viaţă! Aici intervine teoria mea ştiinţifică.. e genul de porumbiţă care să se fi încurcat cu Giselle. Nu e ca şi cum ai arunca o cutie de conserve în luncă.– Locul 13. – Absolut de acord. rosti el patetic. tot ce se poate. – Întâmplător. Oh. – Şi acum. pe care nu l-ar bănui nimeni. spuse Japp. în vârful piramidei. 66 . Parc-ar fi puţin oaia neagră. de ce creierul trebuie să fie sclavul stomacului? – Nici eu nu mă simt bine în avion. Da. măcar în contact cu ei. Un om ca Bryant. pe care am să vi-l povestesc la momentul potrivit. – Monsieur Hercule Poirot şi doctorul Bryant.. – Foarte bine. să mergem mai departe! – 9 şi 10. să se aplece peste spetează. – Da. – Un punct bun pentru dumneata. Închise ochii şi dădu din cap explicit. la dracu. Lady Horbury. aprobă Fournier. Nu m-ar mira să aibă câteva secrete de ascuns. în văzul a zece oameni. Şi-apoi. Nu prea e genul care să se ducă la o franţuzoaică să împrumute bani. un om deştept poate să subtilizeze ceva. dar nu poţi să ştii niciodată. Dar cum a făcut-o? Nici ea nu şi-a părăsit scaunul. obiectă Poirot. Putea foarte uşor să ia un flacon pentru probe cu venin de şarpe din vreun laborator ultrautilat. anunţă Fornier cu degetul pe plan. spuse Fournier. ştiu că doamna în cauză a pierdut serios la masa de bacara la Le Pinet. – Lucrurile astea se ţin sub control. până aici e bine. sau dacă nu la toartă. doctorul Bryant. spuse Japp. – Chiar dacă se ţin sub control. mai ales un om ca doctorul Bryant. e la toartă cu cercetătorii din domeniul medicinei.

. opină Fournier.. n-a fost văzut! – Iar pentru ăsta trebuie să existe un motiv. s-o numim? În definitiv. Fournier continuă: – Să presupunem că te afli într-un tren care trece pe lângă o casă în flăcări. semăna foarte bine a moarte naturală. Un motiv care.. Dar când o femeie moare subit de atac de cord. spuse Poirot.. ţinti Japp. Ceilalţi doi îl priviră întrebător. Ai grijă dumneata să ne pomeneşti întruna de ea. Îşi putea întoarce capul după colţul scaunului şi sufla prin tub în diagonală. iar unui bărbat îi cade batista şi se apleacă să şi-o ridice. – Exista o singură şansă ca criminalul să fi putut ridica spinul neobservat. s-a întâmplat ca eu să observ spinul fatal pe podea şi să-l ridic. – Continuă. totul indică o crimă. Ochii tuturor se vor aţinti îndată pe fereastră. impresie. Fournier nu fu de acord. Ei bine. – Aşa gândeşti acum pentru că ştii că a fost o crimă. – Spinul urma să fie recuperat cumva. 67 .. îmi închipui. Oricine a fost. E interesant ce spui. Dar de ce nu l-a văzut nimeni?! Dar n-am s-o iau iar de la capăt. va fi pe placul lui monsieur Poirot. – Bryant? – Bryant sau altul. – Oricum. – Îmi închipui că asta a fost prima lui. – Nici n-am putea s-o uităm... a fost o viespe. continuă Poirot. aprobă Japp. Poirot scutură din cap. din cât am auzit. cine observă gestul sau meditează asupra lui? – Asta-i drept. O dată găsit.– Singura problemă e de ce a atras atenţia asupra afacerii? De ce nu a spus că femeia a murit de infarct. prietene. moarte naturală? Poirot tuşi. posibil ca rezultat a înţepăturii de viespe nu uitaţi. cam riscant. Bryant e clar pe lista suspecţilor. Mă refer la un motiv psihologic. – Hm..

– Aşa e. spuse Poirot. fără să aibă nevoie de vreun „moment psihologic”. îl vom nota ca pe un punct de întrebat. care trebuie să fi fost în stare să producă efectul deosebit care a provocat acel moment. că n-am uitat aspectul acesta. interogându-i pe stevarzi şi pe pasageri. Ce poate fi mai uşor pentru un scriitor de romane poliţiste decât să fie interesat de otrăvuri puternice. un om ar putea scoate cuţitul şi înjunghia un alt om. Într-un astfel de moment. chiar el a spus-o. cum îl numiţi.. prietene. spuse Poirot. logica ne spune că a fost cauzat de criminal. spuse francezul. 3 Referire la romanul „Cinci purceluşi” din această colecţie. – Ceea ce te pune pe gânduri. dacă a existat un asemenea moment psihologic. spuse Japp. – Ei bine. – După părerea mea.. perfect. ştie cam totul despre tuburile de sulfat. – Adevărat.singurul pasager care a făcut-o. – Te asigur. – Perfect. în speţă de veninuri. şi să-l determine pe un cercetător naiv să-l lase să se uite la un asemenea venin? Nu uitaţi că el a trecut pe lângă locul lui Giselle .Toţi vor avea atenţia concentrată asupra unui anumit punct. Japp continuă: – Putea folosi tubul de foarte aproape.. Îmi amintesc de un caz de care m-am ocupat. fără ca cineva să-l vadă. el e cel mai probabil suspect pe care îl avem. 68 .. un caz de otrăvire. Dacă descoperim că a existat un astfel de moment în timpul călătoriei pe „Prometheus”. spuse Japp. Şi a avut şanse mari s-o facă. Ajung acum la locul numărul 8 . A existat un moment psihologic3. în care s-a ivit exact aceeaşi problemă.Daniel Michael Clancy. – S-ar cuveni să-l descoperim. Reţineţi. Dar. Japp rosti numele cu o oarecare savoare.

– Pură şmecherie.C. în cazul ăsta. Cât despre tubul pe care l-a arătat azi. prietene. eh bien. 69 . să trecem la ei..locul chiar din faţa moartei. când a revenit la locul său. Nu cred că-i un lucru sănătos să-ţi storci mintea invetând crime. – Dar nu crezi că e şi probabil? Fournier dădu din cap cu îndoială. e probabil. Şi el s-a dus la toaletă. Dar nu-l putem exclude. Treburile astea ajung să te obsedeze. aşa că sunt obişnuiţi cu ţinuturile sălbatice. spuse Poirot. Poirot clătină din cap gânditor. toată ziua. – Asta nu ne prea ajută. – Da. concentrarea asupra subiectului i-ar fi făcut orbi şi surzi la tot ce era în jurul lor. cine poate fi sigur că e acelaşi cu cel cumpărat acum doi ani? Mie îmi cam miroase toată treaba asta. Fournier? – Monsieur Armand Dupont este unul dintre cei mai distinşi arheologi din Franţa. Anno Domini 1935 nu exista pentru ei. n-avea cum să le scape. continuă Japp. Poziţia lor în avion e foarte bună. doar că. spuse el. după părerea mea. – Un scriitor are nevoie de idei. Nu cred să fie el. Ce ne poţi spune despre cei doi Dupont. – Numărul 4 era Ryder . şi să citeşti. Japp reveni la schiţă. peste interval. Japp îl privi sceptic.. Ei trăiau în anii 5000 î. – Probabil dumneata n-ai avut de-a face cu mulţi arheologi. Dacă aceştia doi purtau o discuţie cu adevărat pasionantă pe o temă dată. din scoarţă-n scoarţă... puteau foarte uşor să-şi procure venin de şarpe. Şi presupun că au bătut lumea în lung şi-n lat. Putea să fi avut o poziţie favorabilă din care să tragă. admise Fournier. uşor mai în faţă decât locul ocupat de Giselle. – Ei bine. Aceştia l-ar fi observat. ar fi trebuit să se oprească chiar lângă arheologi... săpând şi dând la iveală tot felul de lucruri. tot ce s-a scris despre cazurile care s-au petrecut. să-ţi vină idei.

– Monsieur Dupont trăieşte pentru munca lui. E un entuziast. La început, a fost negustor de antichităţi. A lăsat baltă o afacere înfloritoare ca să se dedice arheologiei. Atât el cât şi fiul său sunt devotaţi trup şi suflet profesiei lor. Mi se pare improbabil - de când cu afacerea Stavisky nu mai folosesc cuvântul imposibil - deci, imposibil să fie amestecaţi în povestea asta. – Perfect, spuse Japp. Luă foaia de hârtie pe care îşi însemnase ceva şi îşi drese glasul: – Deci, stăm în felul următor: Jane Grey. Probabilitate slabă. Posibilitate - practic nulă. Gale: Probabilitate - slabă. Posibilitate - din nou, nulă. Domnişoara Kerr: Foarte improbabil. Posibilitate - îndoielnică. Lady Horbury: Probabilitate - mare. Posibilitate - practic nulă. Monsieur Poirot - aproape sigur criminalul; singurul om de la bord care ar fi putut crea un moment psihologic. Japp râse cu poftă de propria-i glumă; Poirot zâmbi indulgent, iar Fournier un pic cu îndoială. Apoi, detectivul reluă. – Bryant. Probabilitate şi posibilitate - foarte mari. Clancy. Motiv îndoielnic; probabilitate şi posibilitate - Foarte mari. Clancy. Motiv îndoielnic; probabilitate şi posibilitate - chiar foarte mari. Ryder. Probabilitate - incertă; posibilitate - foarte slabă. Cei doi Dupont. Privitor la motiv, probabilitate slabă; în privinţa obţinerii veninului, probabilitate mare. Posibilitate - mare. Cred că e un rezultat bunicel, deocamdată. Va trebui să punem o grămadă de întrebări de rutină. Mai întâi, am să-i iau pe Clancy şi Bryant... să aflu cu ce s-au ocupat... dacă au fost strâmtoraţi cu banii cândva în trecut... dacă, în ultimul timp, au părut îngrijoraţi şi neliniştiţi... care le-au fost mişcările în ultimul an... tot soiul de chestii de felul ăsta. Voi face acelaşi lucru şi cu Ryder. Dar nu trebuie să-i neglijăm total pe ceilalţi. Am să-l pun pe Wilson să adulmece primprejur. Monsieur Fournier se va ocupa de cei doi Dupont.
70

Omul de la Sûreté dădu din cap. – N-aveţi nici o grijă, se va face. La noapte mă întorc la Paris. S-ar putea să mai aflăm câte ceva de la Elise, servitoarea lui Giselle. De asemenea, am să verific cu mare grijă mişcările bătrânei. Ar fi bine de aflat unde a fost în vara asta. Ştiu că s-a deplasat, de câteva ori, la le Pinet. Am putea obţine informaţii cu privire la contactele ei cu persoanele de naţionalitate engleză implicate în acest caz. Da, e multă treabă. Se uitară amândoi la Poirot care stătea pierdut în gânduri. – Ne vei ajuta cât de cât, monsieur Poirot? Întrebă Japp. Poirot se ridică. – Da, mi-ar plăcea să-l însoţesc pe monsieur Fournier la Paris. – Enchanté, spuse francezul. – Mă întreb ce coci, rosti Japp, uitându-se curios la Poirot. Tot timpul ăsta ai fost extrem de tăcut. Una din micile dumitale idei, aşa-i? – Câteva, câteva; dar e foarte dificil. – Să le auzim. – Lucrul care mă frământă este locul unde a fost găsit tubul. – Normal! Era cât pe ce s-o încurci. Poirot clătină din cap. – Nu la asta mă refeream. Nu mă frământă că a fost împins sub scaunul meu... ci că a fost ascuns sub un scaun. – Nu văd nimic extraordinar în asta, spuse Japp. Oricine ar fi comis crima, trebuia să scape de tub. Nu putea risca să-l ţină la el. – Evidemment. Dar poate ai observat, prietene, când cercetat avionul, că, deşi hublourile nu se pot deschide, în fiecare există un ventilator - un cerc cu găurele în geam care se poate închide sau deschide ca un evantai, rotind o plăcuţă de sticlă. Găurelele au o circumferinţă destul de mare pentru a permite trecerea tubului. Ce putea fi mai simplu decât să scape, în felul acesta, de tub? Ar fi căzut undeva jos, şi foarte slabe speranţe să fi fost găsit vreodată.
71

– Se poate găsi o explicaţie. Criminalul se temea să nu fie văzut. Dacă împingea tubul prin ventilator, se putea ca cineva să-l observe. – Înţeleg, spuse Poirot. Nu s-a temut când a dus tubul la gură şi a suflat săgeata, însă s-a temut să nu fie depistat încercând să împingă tubul prin hublou! – Sună absurd, recunosc, spuse Japp; dar, asta e! A ascuns tubul în spatele pernei unui scaun. Din asta nu putem scoate nimic. Poirot nu răspunse şi Fournier îl întrebă curios: – Aveţi vreo idee legată de asta? – Mai degrabă, o speculaţie. Cu degete absente, îndreptă o călimară nefolosită pe care mâna neliniştită a lui Japp o mutase din locul său. Apoi, înălţând capul spuse: – Apropo, ai lista amănunţită a bagajelor şi lucrurilor pasagerilor, pe care te-am rugat să mi-o faci? Capitolul VIII. Lista – Sunt om de cuvânt, spuse Japp. Rânji şi îşi duse mâna la buzunar de unde scoase o gramadă de hârtii bătute la maşină. – Uite-o. Ai totul... în cele mai mici detalii! Şi, recunosc, e aici un lucru destul de ciudat. Am să-ţi vorbesc despre el după ce termini de citit materialul. Poirot întinse foaia pe masă şi începu să citească. Fournier se ridică şi veni să citească peste umărul lui. James Ryder. Buzunare - Batistă de pânză cu monograma J. Portofel din piele de porc - şapte bancnote de 1 liră, trei cărţi de vizită. Scrisoare de la un partener George Ebermann, spunând: „Împrumutul a fost negociat cu succes... altfel eram în aer”. Scrisoare semnată Maudie, fixând o întâlnire la Trocadero, seara următoare (hârtie ieftină, scris de analfabet). Tabacheră
72

de argint. Chibrituri. Stilou. Legătură de chei. Chei yale. Mărunţiş în monede franţuzeşti şi englezeşti. Servietă - O gramadă de hârtii de afaceri privitoare la ciment. Un exemplar din „Bootless Cup” (interzis în ţara asta). O cutie cu pastile cu efect rapid împotriva răcelii. Doctorul Bryant. Buzunare - Două batiste de pânză, portofel conţinând 20 lire şi 500 franci. Mărunţiş franţuzesc şi englezesc. Agendă. Tabacheră. Brichetă. Stilou. Chei yale. Mănunchi de chei. Flaut în cutie. Cărţi - „Memoriile lui Benvenuto Cellini” şi „Les Maux de l'Oreille”. Norman Gale. Buzunare - Batistă de mătase, portofelul conţinând 1 liră şi 600 franci. Mărunţiş. Cărţi de vizită de la două firme franceze producătoare de instrumente dentale. Cutie de chibrituri Bryant & May, goală. Brichetă de argint. Pipă de măceş. Pungă de cauciuc pentru tutun. Chei yale. Servietă - Haină albă de pânză. Două oglinjoare dentale. Rulouri de vată dentală. „La vie parisienne”, „The Strand Magazine”, „The Autocar”. Armand Dupont. Buzunare - Portofel conţinând 10 lire şi 1000 franci. Ochelari în etui. Mărunţiş în monedă franceză. Batistă de bumbac. Pachet de ţigări, cutie de chibrituri. Cărţi de vizită. Scobitoare. Servietă - Manuscrisul discursului pentru Societatea Regală de Ştiinţe Asiatice. Două publicaţii germane de arheologie. Două foi cu schiţe de oale rudimentare. Tuburi scobite ornamentate (s-a spus că sunt pipe kurde originale). Tăviţă artizanală de pai. Nouă fotografii neînrămate - toate cu obiecte de olărit. Jean Dupont. Buzunare - Portofel cu 5 lire şi 300 franci. Tabacheră. Portţigaret (fildeş). Brichetă. Stilou. Două creioane. Carneţel plin cu însemnări. Scrisoare în engleză de la L. Marriner,
73

Scrisoare de la „Gordon” cu antet S. Paris. Le Pinet. Două perechi de foarfeci. perii. Flacon cu aspirine. Stilou (care curge). două batiste şi o eşarfă de mătase. Două romane „Tauchnitz”. Trei tăieturi din ziare tratând crime recente (una prin otrăvire cu arsenic şi două prin împuşcare). pieptăn. Buzunarul fulgarinului . Minge de golf. Trei recipise şi patru note de plată neonorate.Şase ilustrate cu Parisul. pudrieră. O jumătate de carte de credit. Tabacheră. Mărunţiş. Ghidul Bradshaw al continentului. Cutie de chibrituri. Un jeton de cazinou valorând 5 franci. Domnişoara Grey.Farduri. Recipisă de hotel. Trusă de toaletă . Fotografi cu doi prepelicari. săpun. Mărunţiş. Poşetă . Sticle.S. pastă de dinţi. elveţiană şi engleză. Cinci scrisori de la familie şi prieteni din Anglia. altul de jad). Briceag. Cutie de chibrituri. Trusă de baie conţinând periuţă de dinţi. rezolvat pe jumătate. franceză. Chei yale şi cheie de geamantan. Portofel. Buzunarul hainei de călătorie . Neapole.manuscrisul „Crimă pe Vezuviu”.conţinând invitaţia la prânz la un restaurant în apropiere de Tottenham Court Road. Revistele „Vogue” şi „Good Housekeeping”. 74 . Două ţigarete (unul de fildeş. Periuţă de dinţi. Portţigaret. Tabacheră. Carnet conţinând idei de subiecte de cărţi. Două batiste. Pereche de ciorapi. Patru creioane. ruj. Daniel Clancy. Portofel conţinând 4 lire şi 100 franci. Scrisoare semnată „Gladys”. Mic ghid de conversaţie în limba franceză. Pudrieră. Chitanţă de hotel. 10 şilingi. Mănunchi mare de chei.Ruj de buze. Mărunţiş franţuzesc. Mărunţiş în monedă italiană. etc.Batistă (pătată de cerneală). Minotaur. 2 lire. Agendă. Domnişoara Kerr. Două scrisori de la agenţi imobiliari cu detalii privind case de ţară.Din piele şagrinată. Batistă. burete. Careu de cuvinte încrucişate decupat din „Times”. Creion. 100 franci. Chitanţă de hotel. Buzunare . Chei. Trusă de unghii. Poşetă .

monsieur Poirot? – Nu. Fournier? 75 .Lady Horbury. Un inel cu diamant. Cred că Excelenţa sa nar fi stat pe gânduri să obţină ceea ce dorea. În timp ce Poirot ajunsese la capătul listei. mă îndoiesc să fi ţinut-o nervii să ducă la bun sfârşit o treabă ca asta. Trusă de toaletă .Două rujuri. Brichetă în etui. spuse el. Quelle idée! – Dumneata ce spui. Totuşi. Cinci timbre franţuzeşti. Ochii lui Poirot se lărgiră un pic. pudrieră. S-a gândit că nu se prea potriveşte cu restul. 6 lire. Trusă sofisticată de manechiură (aur). pe dracu! Pudra albă dinăuntru era cocaină. Poşetă . Şi totuşi. Apoi le trânti pe masă şi se uită lung la Poirot. Japp apucă hârtiile şi le parcurse din nou. nu înţeleg nici de ce. fard. nu văd cum ar fi fost posibil s-o facă. ţi-ai făcut o idee despre cine e criminalul? – Aşa cred. Dădu încetişor din cap. cinstit. Trei bancnote franţuzeşti de o mie. Poirot reciti foile bătute la maşină. – Isteţ omul nostru. Sticluţă cu eticheta (în cerneală) Praf boric. lui Fournier. Două portţigarete. apoi le lăsă pe masă cu un oftat. continuă Japp. Japp îl privi – Ai pretenţia că. pe parcurs ce le termina. cu claritate. dându-i-le. Mărunţiş (franţuzesc). şi. Japp îşi puse degetul pe ultimul cuvânt. Toată povestea asta pare o aiureală. – Lista asta pare să indice. persoana care a comis crima. Praf boric. nici cum. citind inventarul ăsta. nu. dar să nu-mi spuneţi că o femeie care a deprins viciul cocainei are înalte precepte morale.. în ciuda poveştilor despre neajutorarea feminină şi aşa mai departe.Trusă completă de machiaj. – Poate nu prea are legătură cu cazul nostru. – Îţi baţi joc de mine. Batistă.

ça! Fournier dădu ceremonios mâna cu el.. sincer să fiu. atunci. dar nu văd cum lista asta ne-ar ajuta să avansăm. Asta înseamnă că e mult de muncă şi. doar o teorie. spuse el.. s-ar putea să greşesc.. Nu văd calea pe care s-o apuc. însă pare să indice o direcţie greşită. spuse Fournier. Ei bine. spuse Poirot. N-am nici o siguranţă. – Gărgăuni? Ce n'est pas joli. e interesant de aflat.. şi cum rămâne cu al nostru monsieur Poirot? – Eu încă doresc să-l însoţesc la Paris pe monsieur Fournier. Nu credeţi că e aşa? Nu. dumneata Fournier. A demain.. fiecare după ideile lui. văd că nu. – Să-ţi auzim teoria. spuse Japp şi se ridică. Indiciul e corect. Cei doi detectivi plecară. e o teorie. – Îţi doresc o seară bună şi mii de mulţumiri pentru minunata dumitale ospitalitate. Atunci. – Să sperăm că n-o să ne omoare nimeni en route. nu? Ei bine. 76 . Eu voi lucra la Londra. – Nu. Oricum. cum spuneai. doar anumite fapte par a se impune şi a se aranja într-un tipar semnificativ.Francezul clatină din cap. să greşesc foarte tare. – Nu prin ea însăşi. – Cred că baţi câmpii. – Mai mult ca niciodată? Mi-ar plăcea să ştiu ce gărgăuni îţi umblă prin cap.. persoana nu. l-am găsit. Poirot scutură din cap. Dar luată în corelaţie cu anumite aspecte ale cazului... multe lucruri îmi sunt încă neclare.. Eh bien. pentru azi e de ajuns. doar o anumită bănuială. spuse Poirot. ne întâlnim mâine dimineaţă la Croydon? – Exact. te întorci la Paris. E acolo. Să lucrăm.. – Poate sunt prost. mai mult ca niciodată. Speram să găsesc pe lista asta un anumit obiect.

de fiecare dată. prietene? Dar trebuie să recunoaşteţi că este necesar să faci experienţe. şi Fournier profită de ocazie ca să facă unele experienţe. înlătură orice urmă de dezordine. de-a lungul călătoriei. Ai jucat rolul criminalului mânuind tubul de suflat. La ultima încercare.. – Te amuzi. Elise Grandier Dimineaţa următoare vremea a fost atât de bună încât chiar Hercule Poirot a trebuit să admită că stomacul său nu-i dădea de furcă.Poirot rămase un timp visător. Capitolul IX. Te-a văzut toată lumea! – Nu toată lumea. – Evidemment! Îţi admir sincer scrupulozitatea. mai erau şapte sau opt călători. Poirot se uită la cele două siluete surâzătoare în costume de baie. şi o dată când se întorcea de la toaletă. Dădu foile până găsi ce căuta.. Se duse spre o masă laterală şi luă un exemplar din „Sketch”.. chiar toţi ochii din avion păreau să se fixeze asupra lui. Fournier se lăsă descurajat pe scaunul său. Da. Nimic nu e ca experimentul vizual. Rezultatul e foarte limpede. 77 . goli scrumierele şi îndreptă scaunele. pe lângă Fournier şi Poirot. şi. aproape deloc înveselit de amuzamentul făţiş al lui Poirot. o duse la buze ţinând-o într-o anumită direcţie. Contesa de Horbury şi domnul Raymond Barraclough la Le Pinet”. s-ar putea”. ţinându-se la braţ. Apoi se ridică. O dată o făcu aplecându-se peste colţul scaunului. de trei ori.. De data asta călătoreau cu zborul de 8:45. Articolul era intitulat „Doi iubitori ai soarelui. o dată întorcându-şi uşor capul într-o parte. În compartiment. Scoase din buzunar o bucată mică de bambus. prinse privirea vreunui pasager ţintuindu-l cu ochii miraţi. „Mă întreb dacă s-ar putea face ceva pe linia asta.

pentru o crimă reuşită.. Lasă-ţi să funcţioneze micuţele celule cenuşii ale minţii. din această colecţie. în loc să-i deschizi larg. monsieur Poirot? Poirot ezită o clipă. prietene. Nu-ţi pot prinde raţionamentul. – Sunt de acord că a fost. teoria mea că trebuie să fi fost condiţii excepţionale . 4 Referire la romanul „Crimă pe terenul de golf”. ţi-am dat un indiciu preţios. – Nu eşti de acord cu mine. Fournier clătină din nou din cap şi îşi ridică braţele. a existat cineva care nu te-a văzut. Însă eu spun că un ogar tânăr e adesea atât de grăbit s-o ia pe urma vânatului încât trece de el. asta e metoda unui bătrân căruia i-a apus vremea”. Nimic nu poate fi atât de înşelător ca observarea.. – Asupra acestui punct prietenul nostru Japp are de gând să facă cercetări amănunţite.. Închide ochii. nu ai trupului. „Să stai cuminte în fotoliu şi să gândeşti. – Mă predau... Cade pradă uşor diversiunii4. Va fi sarcina lor să-ţi arate ce s-a întâmplat de fapt.momentul psihologic! Trebuie să fi existat un moment psihologic în care ochii tuturor erau aţintiţi în altă parte.. apoi spuse încetişor. – Nu te înţeleg. în cazul de faţă. Simt că. depăşindu-l.. Foloseşte-ţi ochii creierului. Dar ideile mele se canalizează într-o direcţie uşor diferită de a dumitale. – Prietenul nostru Giraud te-ar sfătui să nu dai importanţă divagaţiilor mele. – Pentru că dumneata te iei după ce ai văzut. doar evenimentele vizuale pot fi insuficiente. deci.. că trebuie să fi fost un motiv psihologic pentru ca nimeni să nu-l fi văzut pe criminal. ar spune el. nu.. De fiecare dată. – Ceea ce e imposibil în condiţiile date. 78 . spuse Fournier. Gata. monsieur Poirot. asta nu-i de ajuns. Susţin. Fournier îl privi curios. Trebuie să fii extrem de sigur că nimeni nu te va observa. dar.– Într-un fel.. „Cască ochii şi acţionează”.

la portar. – Aici e o sonerie. peste cinci minute. în timp ce se uita în jur. Rue Joliette era pe malul sudic al Senei. Fournier ridică din umeri. tocuri şi creioane. – Mă tem că aici nu se află nimic care ne-ar putea ajuta. sună jos. Într-un colţ se afla un seif demodat. avem iar poliţia! Numai necazuri. dormea dus. Poirot doar îşi aruncă privirea în treacăt. iar în rest. dar nici o hârtie sau ceva de natură personală. spuse Fournier. se duseră direct în Rue Joliette. Biroul lui madame Giselle era o încăpere mică. Se aşeză pe un scaun şi se uită spre Fournier. – Ah. Îşi trecu uşor mâna pe suprafaţa tăbliei. E la primul etaj. lăsându-se pe spate. explicând că poliţia franceză încuiase şi sigilase uşa până la aflarea rezultatului anchetei engleze. Poirot închise ochii. – Da. Numărul 3 nu se distingea cu nimic de celelalte case. nu fusese niciodată deschisă. 79 . Trase câteva sertare. – Ne ducem la biroul lui Giselle. Scoase din buzunar o cheie. Se retrase bombănind în apartamentul său. Ajungând la Paris. un calendar. dar cert e că. îmbâcsită. spuse el. apoi pe partea de dedesubt. un birou şi câteva scaune tapisate. spuse Fournier. Poirot trecu în spatele biroului. foarte probabil.Şi. Scoase sigiliul. – Vezi? Nimic. Una dintre ferestre era murdară şi. Îi primi un bătrân care îl salută pe Fournier cu un aer acru. Casa asta va avea un renume prost. Conţineau articole de papetărie. descuie uşa şi intrară. o precauţie înţeleaptă. poate să gândească. numărul 3. – Aşadar. Absolut nimic. Clenţii doamnei puteau fi uneori tulburenţi.

hai. – Nu-i adevărat. Găsesc că e interesant. printr-o cercetare atentă. servitoarea. dacă ar fi fost ceva de găsit. mademoiselle. recunoscu Fournier.. da. monsieur Poirot? – Vreau să spun că această cameră e cu totul impersonală. – Era gol? – Da. – Hai să vedem servitoarea. Cum spuneai. mademoiselle Giselle. nu-i aşa? – Ce înţelegi prin semnificativ. – Desigur. – Ştii că doamna avea duşmani? întrebă tăios Fournier. fireşte că voi face tot ce pot ca să ajut poliţia. Se aşeză cuminte. Doamna otrăvită? Cine s-ar fi gândit vreodată la una ca asta? – Poate aici ne-ai putea ajuta. când spre Poirot. Doamna a fost otrăvită. spuse Fournier. Elise Grandier era o femeie de etate medie. Sunt sigur că. prietene. Profesiunea de cămătar implică anumite neplăceri. camera asta nu ne oferă nimic. – Nu prea era o femeie sentimentală.absolut nimic.– N-am să te jignesc. cu obraji sănătoşi şi ochi ageri care alergau când spre Fournier. comentă sec Fournier. Nu-i un model prea eficient. Afurisita de servitoare distrusese totul.. solidă. 80 . – Ia loc. nu-i aşa? – Cam depăşit. Asta e semnificativ. dar nu ştiu nimic . mademoiselle Grandier. De ce să fi avut doamna duşmani? – Ei. – Monsieur Poirot şi cu mine ne-am întors azi de la Londra. monsieur. Nu există absolut nici un dubiu. l-ai fi găsit. Se uită spre seif.. scundă. Trebuie s-o vedem. mai precis interogatoriile privind moartea lui madame Giselle au avut loc ieri. Poirot se ridică. Servitoarea de încredere. Franţuzoaica scutură din cap cu gravitate. Ancheta.. această servitoare de mare încredere. – Mulţumesc.. – Ah.. rosti sec Fournier. – E groaznic ce spuneţi.

doamna i-a ajutat cu bani să se ducă la un spital la ţară.toate astea. clienţii doamnei nu erau foarte rezonabili. Se milogeau.– E drept că. aşa-i? O ameninţau? Servitoarea clătină din cap.. spuse Poirot. victime. plăteau.. aprinsă la faţă şi furioasă. acceptă Elise. împrumuta. Cunoşti ce mijloace folosea ca să-i constrângă? 81 . apoi spuse: – Ai făcut afirmaţia că clienţii ei. aici greşiţi.. niciodată nu s-a întâmplat să rămână vreo notă de plată neonorată. – Posibil. A oferit bani instituţiilor de caritate.. În glas i se citea o anumită satisfacţie. Ea personal nu avea nici o datorie. spuse Fournier. Nu ei ameninţau. – Aşa şi trebuia. – N-ai nici o milă pentru victime? – Victime. plăteau până la urmă. Şi n-aveţi dreptate când spuneţi că doamna era dură! Doamna avea suflet bun. Fournier aşteptă ca indignarea să i se potolească. să trăieşti peste mijloacele tale. Nu. da. – Uneori. Când nevasta lui Georges. până la urmă.. nu puteau plăti. Elise vorbea iritată. iar apoi să te aştepţi să rămâi şi cu banii? Asta nu e rezonabil! Doamna era întotdeauna cinstită şi dreaptă. mademoiselle. să te afunzi în datorii şi să te împrumuţi. n-o înţelegeţi deloc pe doamna. portarul. se văitau. În glasul ei se distingea un viu dispreţ. Elise Grandier ridică din umeri.. E nevoie să te înglodezi în datorii. de obicei. Niciodată. Întotdeauna achita onorabil tot ce datora. uneori. spuneau că nu puteau plăti . – Făceau scene. Se opri. – Madame Giselle era o femeie dură. Le-a dat „Micilor surori ale săracilor” când au venit. a fost bolnavă. Repetă: – Dumneavoastră nu înţelegeţi. Asta-i ceva cinstit. – Nu. nu.... Dumneavoastră nu înţelegeţi.. poate. şi aştepta să i se plătească înapoi. Asta e treaba lor! De obicei.

Dar hârtiile nu erau în seif. – I-am urmat instrucţiunile. de modă veche. Aşa e? Seiful acela era mult prea depăşit. dacă vreodată avea să aibă un accident. spuse ea. – Vrei să ne arăţi unde? Elise se ridică şi cei doi o urmară. dar. – Aşa e... Hârtiile erau ţinute altundeva. – Am îndeplinit instrucţiunile doamnei. Mi-a spus că.un plic mare. – Ştiu asta. Doamna le spunea. eu să-i distrug hârtiile de afaceri. – Şi erau în seiful de jos? Insistenţa lui o făcu pe Elise să roşească. – Ştiai destul ca să-i arzi hârtiile. Dormitorul reprezenta o încăpere de dimensiuni mari. absolut nimic.. monsieur. Hârtiile ei de afaceri. – Aici erau hârtiile doamnei. nu mi-ai spus nimic. în realitate. – Da. că abia te puteai mişca prin el. – Hârtiile din seiful de jos? întrebă Poirot. întotdeauna. aşa e. rosti Poirot zâmbind. Când te-am întrebat acum trei zile.. – Nu ştiu nimic. 82 . Pe partea din interior a rochiei se găsea un buzunar adânc. păstrate într. se afla un cufăr mare. apoi răspunse. sigilat. Într-un colţ. totul se afla în dormitorul doamnei. seiful era o gogoriţă. Elise ridică capacul şi scoase o rochie demodată cu o jupă de mătase. monsieur..Femeia ridică din umeri. clienţilor ei că păstra hârtiile în seif. dar era atât de încărcat cu mobilă greoaie. sculptată. poate în dormitorul doamnei? Elise se gândi o clipă. – Nu mi-ai spus nimic despre asta.. sau dacă o să se îmbolnăvească şi o să moară undeva departe de casă. l-ar fi deschis până şi un amator. rosti tăios Fournier.

Am ars plicul fără să-l desigilez. că acele hârtii nu trebuiau arse? – Am executat ordinele doamnei. E posibil . – Ştiu. E posibil să fi fost omorâtă de o persoană sau persoane despre care deţinea date compromiţătoare.să te fi uitat prin acele hârtii. Ai procedat cinstit. Îmi pare rău. monsieur. – Adevărat.. înainte de a le arde? Elise respira din greu. spuse el. nu părea important. puţin 83 . nimeni nu te va condamna că ai făcut-o. V-am spus că le-am ars. ai făcut ce-ai crezut că e mai bine. Am să-ţi pun o întrebare la care să-mi răspunzi numai după ce te-ai gândit bine. Doamna a fost omorâtă.– Vă cer scuze. dar e păcat. mi-ai spus că nu cunoşti numele clienţilor stăpânei dumitale. Era adevărat. Aceste date se găseau în hârtiile pe care le-ai ars. chiar probabil şi foarte de înţeles . Capitolul X. Înţelegi. apoi.ba. Cărţulia neagră Fournier o privi lung. orice informaţie pe care ai obţinut-o poate fi extrem de importantă pentru poliţie şi poate ajuta la aducerea criminalului în faţa justiţiei. convins că femeia spune adevărul se întoarse cu un gest descurajat. mademoiselle. Unde anume erau păstrate hârtiile. Dacă e aşa. rosti Elise înţepată. – Păcat. mademoiselle. monsieur. Totuşi. mademoiselle. spuse liniştitor Fournier. – N-am avut încotro. înainte de a le arunca în foc. – Când te-am chestionat prima dată. N-am citit nimic. Fournier se aşeză şi scoase din buzunar un carnet. M-aţi întrebat de hârtiile care trebuiau să fie în seif. Se aplecă şi rosti cu tărie: – Nu. după părerea mea. spuse Fournier. Nu m-am uitat la nimic. Din contră. nu-ţi fie teamă să răspunzi cinstit. Te-ai uitat pe hârtii. Acum vreau să mă asculţi cu atenţie. De aceea.

eşti om. – A spus de ce se duce în Anglia? Era vreo urgenţă? 84 .. Elise. vreodată. monsieur. – Dacă ne-ai putea da un exemplu. Spune: „Te milogeşti şi scheauni. – Staţi să văd. trebuie să plăteşti”. – Ai văzut. ai vorbit de milogeală şi rugăminţi de îndurare. Doamna era bine dispusă. două săptămâni.. Poirot se aplecă.. Se duceau doar la primul etaj. şi. înţelegeţi. pe vreun client care venea acasă? – Nu. gândeşte-te. înseamnă siguranţă.. N-a discutat niciodată afacerile ei. la Deauville.. da. comentezi. Apoi mi-a ordonat să sun la „Universal Airlines” şi să-i rezerv un loc pentru Anglia. Zborul de dimineaţă era complet rezervat. – Nu. Doamna o deschide.obişnuitul ei tur din septembrie. ştii câte ceva despre clienţii lui madame Giselle. Doamna îmi vorbea. uneori.mai înainte. Prin urmare. pentru dimineaţa următoare... Totuşi. Paris-Plage şi Wimereux . Sau: „Ce proşti! Ce proştii să-şi închipuie că le-aş împrumuta sume mari fără să mă asigur cum trebuie! A cunoaşte. Le Pinet.. Râde scurt. madame Giselle a fost în Paris? – S-a întors la Paris doar în după-amiaza precedentă. Aşa ceva îmi zicea.. – Înainte de călătoria în Anglia. a spus ceva. nu-i aşa? Exclami.. Cunoaşterea e putere”. nu-mi amintesc nimic. Oricum. nu prea aveam cum. ceva care ne-ar putea fi cât de cât de folos? Elise se gândi câteva clipe.. ca şi cum ar fi vorbit cu ea însăşi. – Să vă explic. să zicem că vine o scrisoare. Spunea că afacerile îi merg strună şi turul a fost profitabil. propuse el. – Unde fusese? – A fost plecată.. – Acum. frumoasa mea doamnă. ah. foarte adesea. sec. dar a obţinut un loc la cel de la ora 12. veneau după lăsarea întunericului. Doamna n-a menţionat niciodată vreun nume.

Era pe vremea când doamna era tânără. – Ce anume? – Fotografii. spuse apăsat Poirot.. Am auzit că. Elise oftă.absolut nimic . cauţi ceva? Într-adevăr. – Da.să ne spui. – Atunci trebuie să încercăm la Georges. – De ce? întrebă tăios Fournier. Elise clătină din cap. Scuză-mă. – Ei bine. – Dar nu există nici o fotografie a fiicei? insistă Poirot. vreun client la ea? – Cred că da. arăta foarte 85 . Fournier scoase din buzunar mai multe fotografii. spuse Poirot.. – Nu. De obicei îmi spunea cu o zi înainte. aşa e. Poate a fost măritată. – Oh. monsieur. Fotografii ale rudelor doamnei Giselle. dar asta a fost demult. apoi clătină din cap. Din păcate. – Recunoşti pe cineva? Elise se uită la ele pe rând.. – Aşa e. monsieur. Credinţa mea e că doamna nu şi-a mai văzut fata din faşă. Doamna nu mi-a spus nimic. pe atunci. – Eu? Ce-aş fi putut omite? Elise părea nenorocită. dar nu sunt sigură. S-ar putea să ştie Georges. Fournier se ridică. Poirot se învârtea prin cameră căutând parcă ceva. – Atunci. – Nu ştiu. adică numai dacă eşti sigură că n-ai omis nimic . poate nu. Era singură pe lume. Avea o fiică. nu. noi plecăm. s-a înţeles. monsieur Poirot. E drept că doamna a avut o fiică. – A venit. monsieur nu înţelege.. – Doamna nu avea familie.– Oh. ale familiei ei. în seara aceea. – Avea o fiică. Vino. Doamna călătorea foarte des în Anglia. – Da. Georges nu are vederea prea bună. caut ceva ce nu văd.

frumuseţea i se dusese. Te cred. şi poveştile de dragoste. spuse Poirot. Sub privirea lui scrutătoare. – Dar şi-a lăsat banii fetei. pe lângă salariu. Personal. iar doamna nu avea nici un prieten. Poirot se mai învârti un timp prin cameră.cine ar fi putut s-o facă? – N-am nici o idee. cât pe ce să moară. spuse el. – Ei bine. Ştiai? – Desigur. nu cred că a fost maritată. Dar a cunoaşte e un lucru. ştii cine a omorât-o pe stăpâna dumitale? – Nu. Îi sunt foarte recunoscătoare. şi nebuniile. Trecuseră. apoi coborî ochii. ea a avut variolă. să facă bani cât mai mulţi. E neîndoielnic că s-au făcut nişte aranjamente cu copilul. Poirot o cercetă cu privirea. Jur în faţa lui Dumnezeu. – Cum doreşti. Ai vreo idee .. am fost informată. trebuie să schimbăm o vorbă cu bătrânul Georges.. drăguţă şi săracă. Am spus deja poliţistului. 86 .drăguţ. – Ai primit o donaţie de la ea. – Permite-mi să mai întârzii o clipă.. Doamna a devenit femeie de afaceri. Cui să-ţi laşi banii dacă nu celui care e carne din carnea ta? Sângele apă nu se face.doar o idee . Vorbea foarte repede. – Bien.. prietene. Întotdeauna a fost singură. În fiecare an îmi dădea o sumă frumuşică. Doamna a fost întotdeauna bună cu mine. nu? – Foarte adevărat. franţuzoaica deveni uşor neliniştită. În drum. Fournier plecă. – Monsieur mai doreşte să ştie ceva? – Mademoiselle Grandier. Pasiunea ei erau banii. iar mie alt lucru. Când s-a făcut bine. Nu-i plăcea luxul. apoi se aşeză pe un scaun şi o fixă pe Elise... – Lui puteai să-i spui un lucru. spuse Fournier. Cheltuia foarte puţin. noi plecăm. a bănui e alt lucru. Cât despre doamna.

ascunzi ceva... eu nu sunt de la poliţie.cel mai adesea . Elise. În orice caz de natură criminală. – Te cred. monsieur Fournier. 87 . Dar dumneata puteai să-i fii complice. poate chiar fără nici o legătură cu crima. de a o fi omorât pe doamna? Asta-i prea de tot! E o răutate incredibilă. – Nu. Vreau să aflu ce e acest ceva. Aşa e şi cu dumneata. pe cealaltă. îţi voi spune ceva.– De ce spuneţi asta? De ce aş face una ca asta? – Pentru că una e să dai informaţii poliţiei. recunoscu Elise. până i se dovedeşte nevinovăţia. te-a întrebat dacă n-ai omis nimic să ne spui. Toată lumea ascunde câte ceva. Uneori .. Părea că se gândeşte. Nu te bănuiesc că ai omorât-o pe doamna. Urmărind-o îndeaproape. nu nega! Eu sunt Hercule Poirot şi eu ştiu. ai căzut pe gânduri.. şi alta e să i le dai unei persoane particulare. da! Ascultă. pentru mine e un prezumtiv criminal. întotdeauna există ceva. Eu nu suspectez. persoana asta şi.. Aşa e. mademoiselle Grandier? Meseria mea mă face să nu cred nimic din ce se vorbeşte. ai fost încurcată. Oh. pe urmă. nimic ce nu e dovedit. Elise se repezi mânioasă: – Vreţi să spuneţi că mă suspectaţi. – Nu e nimic important. Totuşi. Ai răspuns evaziv. Apoi dădu din cap. nu vrei să-mi spui? Reţine. – Poate că nu. Nu de mâna ta a murit. să fi strecurat cuiva detalii referitoare la călătoria ei. Poirot continuă: – Vrei să-ţi spun ceva.ceva cu totul inofensiv. Cel care a omorât-o a călătorit cu ea în avion. mai întâi. Deci. Eu suspectez pe oricine. Oricine are legătură cu o crimă. Pe faţa ei apăru o expresie nehotărâtă. – Da. se întâmplă acelaşi fenomen. Pieptul ei mare urca şi cobora tumultuos. există ceva. – Nu. Jur că nu! Poirot o privi un timp în tăcere. când ţi-am sugerat să-mi destăinui mie ceea ce n-ai vrut să spui poliţiei. Oh. Chiar şi acum. pe mine.. Oricum. Când prietenul meu. Dar.

recunoscu Elise. la moartea mamei ei. Fetiţa avea să fie bine îngrijită şi dată la şcoală să-şi facă o meserie. monsieur. vorbea despre o parte a vieţii ei care se terminase definitiv.... când vorbea de englezi. Ezită. dar am o idee. apoi continuă: Monsieur. i-am îndeplinit. – Eşti un bun câine de pază. – Se zice că două minţi judecă mai bine decât una singură. Şi mai cred că. Doar amărăciunea din glasul doamnei. – N-a mai vorbit. nu-i aşa. A aranjat ca fetiţa să fie crescută la o fermă de nişte oameni foarte buni şi cinstiţi. îi făcea plăcere ori de câte ori avea un englez la mână. – Vorbeşte. Elise. Atunci a menţionat că şi ea era mamă. Era mai bine aşa. monsieur. monsieur. instrucţiunile. sunt în dilemă. Nu vrei să te consulţi cu mine? Să examinăm împreună problema? Elise părea îndoită. 88 . spunea ea. E doar o impresie. după aceea. sau ceva despre el? – Nu. – Ce anume ţi-a lăsat impresia asta? – Nimic clar. despre acest copil sau despre tatăl lui? – Nu. – Ideea mea e că tatăl fetiţei era englez. şi mai există şi un copil.. – Îi erai recunoscătoare. Înţeleg că se pune problema de loialitate fşţă de stăpâna dumitale moartă. Poirot zâmbi. Fusesem înşelată. Nu mă deranjează s-o recunosc. Doamna avea încredere în mine. pentru vreun mare serviciu pe care ţi-l făcuse? – Da. avea s-o moştenească.– Asta-i drept. Doamna a fost bună cu mine. cu stricteţe. Elise! – E doar o idee.. Nu ştiu cum ar fi vrut doamna să fac.. De când am intrat în serviciu la ea. – Aşa e. mă înţelegeţi. – Perfect. e adevărat. iar economiile mele furate. – Ţi-a spus vârsta copilului. De asemenea. în problemele ei de afaceri.

monsieur. – Ai auzit de la poliţie. recunoscu Elise. – Când ai auzit de moartea doamnei? Elise ezită. O lua peste tot cu ea. Îmi pare rău. a murit acum cinci ani. e păcat. Cu o seară înainte de a pleca în Anglia a căutat-o. Dar n-are rost să regretăm ce-a fost şi nu văd de ce ar fi nevoie să-i comunic bunului Fournier ora exactă la care ai ars hârtiile. – Cred că ai acţionat cu cele mai bune intenţii. Erau înregistrări trecute cu un scris înclinat.. Poirot o luă şi dădu paginile. monsieur.. dar. dar cărţulia asta n-am ars-o. – Iar acum. Ezitând.– Da. când se întoarce. e agenda personală a doamnei. nu-i aşa? Au venit aici şi au cercetat camerele doamnei. Şi acum. Da. am ars hârtiile. dar n-a găsit-o. am mutat hârtiile din cufăr.. dar poate fi valoroasă.. Nu exista nici o instrucţiune în privinţa asta. le-am spus că le arsesem. Urmă o pauză. ponosită. În definitiv.. era aproape adevărat. cu o cărticică neagră. Da. – E adevărat. dar conţine doar numere. toate înregistrările astea n-au nici un înţeles. Se întoarse. – Aceasta era cărţulia doamnei. După plecarea ei.. Am pus-o bine să i-o dau doamnei. Căzuse după căpătâiul patului. mare păcat.. În timp ce ei se uitau în seif. – Nu cred. după câteva minute. Înţelegeţi situaţia mea? Nu veţi informa poliţia? Aş putea avea probleme mari. Totuşi. Au găsit seiful gol şi le-ai spus că arseseşi hârtiile. – Ah. monsieur.. nu le-ai ars decât după aceea. de fapt. mademoiselle Elise. am găsit-o eu. Fără celelalte documente şi dosare. dă-mi să văd dacă e ceva în cărţulia asta care să ne ajute. ce e acel ceva pe care n-ai vrut să-l menţionezi? Elise se ridică şi părăsi camera. Păreau 89 . Şi copilul dumitale? – A murit. Cum am auzit de moartea doamnei. îi întinse cartea lui Poirot.

Poirot se ridică. Poirot scrise numărul în carneţelul său şi. – Sunteţi foarte amabil. Nici una nu era completă în sine şi părea. Doamna nu ţi-a cerut niciodată să arzi cartea asta. monsieur. 90 . Poirot închise cartea şi o băgă în buzunar. Deputat francez. nu? – Aşa e. Pentru doamna aveau înţeles. Soţie de colonel. precum: CX256. Un număr urmat de câteva detalii. datoria dumitale este s-o predai poliţiei. – Poate fi valoroasă. monsieur.B. GF342. spuse Elise. conştiinţa dumitale poate să doarmă liniştită. Savoy Hotel. nu? Deci. – Care e în Boulevard des Capucines. ora 11:00. – Prin urmare. Legătură Stavisky. Luni. părăsi camera. A. Să fi fost douăzeci de înregistrări în total. sau aşa mi se pare mie. erau înscrise date şi locuri. – Aşa e. Fonduri regiment. Boulevard des Capucines 254. mademoiselle. Ai făcut bine că mi-ai dat-o. 10:30. – Nu înseamnă nimic. luminându-se la faţă. La sfârşitul cărţuliei. Când i-ai rezervat locul doamnei. dând prieteneşte din cap. neavând nici o instrucţiune. ora 5. ai sunat la aeroport sau te-ai dus la birourile companiei „Universal Airlines”? – Am sunat la compania „Universal Airlines”. precum: Le Pinet. Fleet Street. Voi aranja problema cu monsieur Fournier astfel încât să n-ai neplăceri că n-ai făcut-o mai devreme. să fie scrise pentru a-i ajuta memoriei lui Giselle. – Mă duc după colegul meu. Stat Siria. nu şi pentru un cititor de rând. mai degrabă. Încă o întrebare.toate de acelaşi gen.C. de acelaşi tip. Cazinou.

e unu. am otravit-o. Aşa e poliţia! Poirot preîntâmpină un gest mânios din partea lui Fournier. Georges. – Aşa e poliţia. minciuni care să le convină domnilor poliţişti! – Eu nu-ţi cer minciuni. strecurându-şi cu tact braţul pe după cel al prietenului său. Ce speră? Ca mai devreme sau mai târziu să renunţi să mai spui adevărul şi să începi să le îndrugi minciuni? Fireşte. Să spunem. brânză de Port Salut. Da. spuse el. mon vieux. Vorbind cu animalul ăsta. m-aţi întrebat dacă o recunosc printre ele pe femeia aia. mai precis? Fournier se uită la ceas. în avion probabil. cu o seară înainte ca doamna să plece în Anglia a venit la ea o femeie. V-am repetat tot timpul . – Atunci nu credeţi! Ce-mi pasă? Ca să vezi ce lucru plăcut să ai de-a face cu poliţia! Mi-e ruşine.n-am vedere bună. sole à la Normande.. era întuneric. bombănea bătrânul cu glasul său răguşit. omlette aux champignons. n-aş mai recunoaşte-o. Nici dacă aş fi văzut-o la faţă pe doamna aceea. tânără sau bătrână? Asta-i cam greu de crezut. Americanul Fournier era adâncit în conversaţie cu bătrânul Georges. aţi fi pretins ca eu. Fournier vorbea cu un sarcasm iritat. Detectivul părea înfierbântat şi mânios. ce v-am spus e adevărul. nu m-am uitat de aproape. blondă sau brunetă. Îţi prescriu o masă simplă.. Pune mereu şi mereu aceeaşi întrebare. Gata! V-am spus-o de o sută de ori! – Şi nu-ţi aminteşti măcar dacă era înaltă sau scundă. – Adevărat. Poirot îi zâmbi încurajator bătrânului. şi vin roşu. – Vino. 91 . Ne cheamă stomacul. Mi-aţi aratat fotografiile alea.Capitolul XI. probabil. ci adevărul. Se uită la Georges. dar bună. Ce vin. Dacă doamna n-ar fi fost omorâtă sus. – Foarte bine.

Le sugerează cine ştie ce. Bătrânul tresări uşor. Poirot combătu acest punct. Asta pentru că. Georges binevoi să chicotească răguşit şi se îndepărtă. În intervalul dintre omletă şi sole. Omleta asta e delicioasă. Şi am o mică idee.. ai marcat dumneata. Aşa e peste tot. Apoi însemnă ceva în carneţelul lui şi se uită la Poirot. prietene. spuse Poirot zâmbind. nici blondă. – Ai citit-o? Da? 92 . spuse Poirot. – Costum de baie? Ce-i chestia asta cu costumul de baie? – O mică idee de-a mea. Era şic. spuse Fournier.. Poliţia? E un cuvânt care întotdeauna înspăimântă pe cei din clasa asta.. Nu eşti de acord? Uite aici. micul belgian scoase mica agendă neagră. în zilele noastre. În timpul mesei propuse de Poirot.. un întreg sistem bine organizat la dispoziţie. – Răspund eu. – E natural. derutat. – Ăştia doi arată destul de bine.. – Ah! spuse Poirot. nici grasă. spuse el. nici brunetă. dar cel puţin un lucru ai putea să ne spui: Era şic? – Şic? întrebă Georges. cumva. spuse bătrânul înapoind foaia. există şi cealaltă faţetă a medaliei.– Am înţeles. că ar fi arătat bine în costumele baie. foarte natural. în mod amical. Totuşi. Georges îl privi lung. în toate ţările. Urmă un moment de pauză. Fournier răsfoi cărţulia. nici slabă. în timp ce Fournier şi Poirot ieşeau în strada însorită. – Aşa că să lucrăm. Îi trecu bătrânului pagina ruptă din „Sketch”. – De data asta. E aproape cam acelaşi lucru cu a nu avea nimic pe tine. am descoperit efectul benefic al soarelui asupra pielii. Un detectiv particular culege informaţii mai mult de la martori decât poţi obţine pe cale oficială. Fournier era foarte emoţionat. O femeie încântătoare arată şi mai încântătoare în costum de baie. Noi avem resurse oficiale. Doamna fără nume nu era nici scundă.. deşi clar supărat pe Elise. E ceva foarte convenabil.

Englez. Cuvântul soţ poate avea două înţelesuri. Fie că Giselle se aştepta ca soţul să plătească datoriile soţiei. Poirot lăsă cartea pe masă şi ochii celor doi bărbaţi se întâlniră. – Excelent. E cât se poate de posibil să fi împrumutat bani de la Giselle. Harley Street. ceva cu care o ameninţa c-o va dezvălui soţului. – Deci. în vreun fel. În purtarea portarului nostru e o notă de cavalerism. Doctor. prietene. cu o seară înainte de crimă. mai ales că aş fi gata să pariez că femeia care a vizitat-o pe Giselle. Doar m-am uitat pe ea. asta crezi. clienţii lui Giselle erau de soiul ăsta. Soţie de pair englezoaică. Asta poate fi valabil pentru lady Horbury. – Există anumite înregistrări. RT 362. Oricare din aceste două alternative poate fi valabilă: Personal înclin spre cea de-a doua. Din toate înregistrările din cărţulia asta. – Precis.cinci. şi îmi închipui că şi dumneata crezi la fel. Îmi dai voie? Luă agenda din mâna lui Fournier. Să le luăm pe rând. începu Fournier. Citi din carneţelul său: CL 52. – De acord . De regulă. Când le fu adusă brânza. spuse Fournier. Mai mult. – Soţie de pair englezoaică. GF 45. fie o avea cu ceva la mână pe lady Horbury. spuse Poirot. Am înţeles că e o jucătoare înrăită. Delapidare. Lady Horbury e o femeie extrem de drăguţă. legătură cu persoanele din avion. Englez. XVB 724. Soţ. Soţ.– Nu. i-am 93 . Minţile noastre se potrivesc de minune. spuse Poirot. Antichităţi imitate. a fost lady Horbury. MR 24. Atentat criminal. nu-i aşa? – Da. – Cinci. Insistenţa lui de a nu-şi aminti nimic pare destul de semnificativă. doar acestea cinci par să poată avea.

Oricum. citi Fournier.oh. Monsieur Dupont e un arheolog de reputaţie mondială şi are un caracter integru. Foarte vag. spuse Poirot.când i-am arătat fotografia ei în costum de baie din „Sketch”.. – Nu ne prea ajută. Englez. – Dar nu corespunde cu ideile dumitale. Harley Street. – Un posibil indiciu pentru doctorul Bryant. Greu un scriitor. îmi închipui că s-ar putea să fie adevarat. indiferent de sex 94 . Atentat criminal. – RT 362. foarte slabă . Se poate să fi delapidat. – Da. Da. să mă înşel total. spuse încetişor Fournier. Pare că şi cum era foarte disperată. Fournier îl privi curios. va fi treaba inspectorului Japp. lady Horbury e cea care a vizitat-o pe Giselle. Să continuăm cu selecţia făcută. un stomatolog sau un doctor. – XVB 724 e foarte ambiguu. dar nu trebuie neglijată pista asta. dar se poate aplica celor doi Dupont. Delapidare.. – MR 24. prietene. Cât despre ultima înregistrare . şi totuşi. Indiciul meu nu poate fi greşit. Iar în cazul acesta. deşi nu prea cred. – Şi a mea. Nu.observat tresărirea . Singurul reprezentant al comerţului e domnul James Ryder. Englez. te-aş putea conduce şi pe dumneata pe o pistă greşită. Bâjbâi în întuneric.. – Să continuăm.. Doctor. Antichităţi imitate. – Fireşte. să fi împrumutat bani de la Giselle ca să acopere fraude. Cine delapidează? Un solicitant? Un funcţionar de bancă? Oricine într-o funcţie de încredere la o firmă comercială. Nu prea avem nimic după care să ne ghidăm. să lucrăm fiecare conform ideilor noastre. recunoscu Poirot.GF 45. Şi eu sunt implicat în afaceri. – N-ai vrea să mi-l spui? – Nu. nu? – Cum îţi spuneam. sunt convins că deţin cluul corect care indică o persoană greşită. aste ne oferă o arie foarte largă. pentru că aş putea să mă înşel.. – Aşadar a urmărit-o de la Le Pinet la Paris. citi Fournier..

– S-ar zice că o armată te calcă pe stomac! spuse Poirot. Personal m-am simţit rău de câteva ori. E o insultă. spuse Poirot. devin o făptură fără creier. prietene? întrebă el. pe care îl cunoscuse cu câţiva ani mai înainte. să răsufle şi să reflecteze5. Hercule Poirot. – Sunt încântat să aud ca vă ocupaţi de cazul ăsta. Poirot se reîntâlni cu şeful forţelor poliţieneşti.. fără ordine. – Şi-acum unde mergem. – Maşinăriile astea! Când e vreme rea nu-s deloc comode. 5 Aluzie la romanul „Crimă pe terenul de golf” din această colecţie. eu.sau profesie poate fi GF 45. un simplu reprezentat al rasei umane. undeva sub nivelul mediu de inteligenţă! E deplorabil. La Sûreté. – Bun. măcar o clipă. ce face bunul meu prieten Giraud? Ignorând cu prudenţă semnificaţia cuvintelor „despre asta”. – La Sûreté! S-ar putea să am nişte veşti. chiar sub nasul meu. domnul Gilles răspunse că Giraud continua să avanseze în carieră. în timp ce se comite o crimă! Domnul Gilles clătină cu tact din cap. 95 . ai vrea să mă ajuţi. Alerga de colo-colo. De fapt. Monsieur Gilles fu foarte amabil şi politicos. Era în toate locurile în acelaşi timp. Nu se oprea. Te voi însoţi. – Întotdeauna a fost aşa. dar aşa e! Şi vorbind despre asta. După aceea. doar cei doi Dupont se autoexclud datorită naţionalităţii lor. Dar cât de mult influenţează aparatul digestiv delicatele circumvoluţiuni ale creierului! Când mă apucă mal de mer. nu credeţi? Hercule Poirot doarme. fără metodă. poate. am de făcut o mică investigaţie la care.. – E extrem de zelos. monsieur Poirot? – Necazul e că s-a întâmplat. Se târa peste tot. Chemă chelnerul şi ceru nota de plată. Are o energie inepuizabilă.

solid. iată-l pe bunul nostru Fournier. Şi cât de extraordinar a murit! De o săgeată otrăvită. strălucitori. Aş propune să-l interogăm pe acest om.. Chipul melancolic al lui Fournier părea foarte emoţionat. E un caz foarte interesant. – Îmi place. Avea multă marfă de piele şi ceramică persană. stimatul monsieur Dupont 96 . Specialitatea mea e Persia. Ah. vânduse un tub de suflat şi săgeţi .. asta-i mica dumneavoastră fobie. domnilor. eu vând câte puţin din toate! Au specialităţile mele. o mulţime de bijuterii de mâna a doua din India. Era frecventat mai ales de turişti americani şi de cunoscători în materie. – Domnii erau de la poliţie? Încântat să-i cunoască. îmi place. Vorbea mult şi cu înflorituri. Poate vor să intre în biroul lui? Da. – Cunoaşte bine engleza. a raportat vânzarea unui tub de suflat şi săgeţi. e cu totul de partea psihologiei. rafturi cu mătăsuri şi broderii din multe ţări şi o grămadă de mărgele fără valoare şi obiecte ieftine egiptene. Te însoţeşte şi monsieur Poirot? – Dacă nu aveţi nimic împotrivă.o curiozitate sud-americană .„înţelegeţi. cu ochi negri. Era pe punctul de a deveni un magazin de antichităţi de prima clasă. Un negustor grec de antichităţi. într-un avion! Vă întreb. Zeropoulos. E foarte interesant. Madame Giselle a fost una din figurile bine cunoscute ale Parisului.– Ah. cu trei zile înainte de crimă. e posibil să se întâmple aşa ceva?! – Exact! strigă Poirot. Un om ca Fournier e mai pe placul dumneavoastră. monsieur Poirot. spuse Poirot. Exact. El aparţine noii şcoli. Monsieur Dupont. Văd că are noutăţi. Existau câteva bronzuri din Luristan. De asta l-am trimis la Croydon să ajute la rezolvarea acestui caz. Era genul de magazin în care puteai cheltui un milion de franci pe unul ce făcea doar cincizeci de centime. – Într-adevăr. spuse Gilles. Aţi pus degetul pe rană. Honoré. Pare să vă placă. monsieur Poirot. Magazinul domnului Zeropoulos se afla pe Rue St. trasă printr-un tub de suflat. Domnul Zeropoulos era un ins scund. – Negreşit.

poate garanta pentru mine. El personal vine mereu să-mi vadă colecţia... să-mi cerceteze noile achiziţii... să-şi spună părerea asupra originalităţii unor piese îndoielnice. Ce om! Atât de învăţat! Ce ochi!! Ce simţ! Dar mă abat de la discuţie. Am colecţia mea - colecţia mea valoroasă pe care toţi cunoscătorii o ştiu - şi am, de asemenea... ei bine, domnilor, s-o spun pe şleau, fleacuri! Fleacuri străine, se înţelege, câte puţin din fiecare - din Pacificul de Sud, India, Japonia, din Borneo. Nu contează! De regulă, pentru astfel de lucruri n-am un preţ fix. Dacă cineva e interesat de un anumit lucru, estimez şi cer un preţ şi, fireşte, mă tocmesc, iar, în final, obţin doar jumătate. Chiar şi atunci, recunosc, profitul e bun! De obicei, astfel de articole le cumpăr de la marinari pe un preţ de nimic. Domnul Zeropolus îşi trase răsuflarea şi continuă fericit, încântat de el însuşi, de importanţa şi locvacitatea sa. – Acest tub cu săgeţi îl aveam de mult timp - de doi ani, poate. Era pe tava de acolo, lângă un lanţ de aramă şi o perucă roşie indiană, şi câţiva idoli de lemn şi nişte mărgele de jad. Nimeni nu l-a remarcat, nimeni nu l-a băgat în seamă până a venit americanul şi m-a întrebat ce e asta. – American? întrebă repede Fournier. – Da, da, american... american sadea. Nici măcar soiul cel mai bun de american... genul care nu cunoaşte nimic despre nimic, ci vrea doar o curiozitate ca s-o ducă acasă. Unul din cei care-i îmbogăţesc pe vânzătorii egipteni de mărgele, cumpărând cei mai reuşiţi scarabei fabricaţi în Ceho-Slovacia. Ei bine, l-am cântărit repede, i-am vorbit despre obiceiurile anumitor triburi, despre otrăvurile mortale pe care le folosesc. I-am explicat că un lucru ca ăsta neobişnuit foarte rar ajunge pe piaţă. M-a întrebat preţul şi i l-am spus. E preţul meu pentru americani, nu chiar atât de mare ca cele dinainte (Vai, au avut o depresiune pe-acolo). Au aşteptat să se căsătorească, dar mi-a plătit direct cât i-am cerut. Eram stupefiat. Păcat, puteam să-i cer mai mult! I-am dat tubul de suflat şi săgeţile într-un pachet şi a plecat. Se terminase. Dar,
97

după aceea, când am citit în ziar despre crima asta uimitoare, m-am gândit... da, m-am gândit mult şi am luat legătura cu poliţia. – Vă suntem foarte îndatoraţi, domnule Zeropoulos, spuse politicos Fournier. Credeţi că aţi putea identifica acel tub şi o săgeată? În clipa de faţă, sunt la Londra, înţelegeţi, dar vi se poate da ocazia să le identificaţi. – Tubul era cam atât de lung, domnul Zeropoulos indică o lungime pe tejghea, şi atât de gros... vedeţi, ca tocul meu. De culoare deschisă. Erau patru săgeţi - spini cu vârful lung, uşor pătaţi la vârf, cu un mic ghemotoc de mătase roşie. – Mătase roşie? întrebă apăsat Fournier. – Da, domnule. Ca cireaşa... oarecum decolorată. – E ciudat, spuse Fournier. Sunteţi sigur că nu era mătase galben cu negru? – Galben cu negru? Nu, domnule. Fournier se uită la Poirot. Pe chipul omuleţului se lăfăia un ciudat zâmbet satisfăcut. Fournier se întrebă de ce. Din cauză că Zeropoulos minţea, sau dintr-un alt motiv? Fourniér rosti cu îndoială: – S-ar putea ca acest tub şi săgeţile să nu aibă nici o legătură cu cazul nostru. Totuşi, există o şansă la o mie. Aş vrea o descriere cât mai amănunţită a acelui american. Zeropoulos îşi întinse braţele. – Era chiar american. Vorbea pe nas. Nu ştia franţuzeşte. Mesteca gumă. Avea ochelari cu rame de bagà. Era înalt şi cred că nu prea bătrân. – Blond sau brunet? – N-aş putea spune. Avea pălărie. – L-aţi recunoaşte dacă l-aţi revedea? – Nu ştiu. Aţâţi americani trec pe aici. Nu se remarca prin nimic în mod special. Fournier îi arătă fotografiile dar fără rezultat. Nici unul din ei, credea domnul Zeropoulos, nu era omul.
98

– Probabil o pistă greşită, spuse Fournier, în timp ce părăseau magazinul. – Da, e posibil, aprobă Poirot, dar nu cred. Etichetele cu preţurile erau de aceeaşi formă şi există câteva puncte interesante legate de povestea şi de remarcile domnului Zeropoulos. Şi acum, pentru că am fost pe o pistă falsă, îndatorează-mă, prietene, şi vino cu mine pe alta. – Încotro? – În Boulevard des Capucines. – Să vedem, adică la...? – Birourile companiei „Universal Airlines”. – Fireşte. Dar noi am făcut deja cercetări acolo. Nu ne-au putut spune nimic interesant. Poirot îl bătu cu blândeţe pe umăr. – Ah, dar vezi, răspunsul depinde de întrebare. N-aţi ştiut ce să întrebaţi. – Şi dumneata? – Ei bine, am o mică idee. Nu mai vru să spună nimic şi în curând ajunseră în Boulevard des Capucines. Biroul companiei „Universal Airlines” era foarte mic. Înăuntru se aflau un bărbat brunet cu o ţinută corectă, care stătea în spatele unui ghişeu bine lustruit, şi un băiat în jur de cinsprezece ani aşezat la o maşină de scris. La propunerea lui Poirot băiatul fu expediat în colţul cel mai îndepărtat. – Ceea ce am de spus e foarte confidenţial, explică el. Jules Perrot, căci acesta era numele cu care se recomandase funcţionarul, după ce Fournier îi arătase legitimaţia, păru plăcut impresionat. – Da, domnilor? – E în legătură cu omorârea lui madame Giselle. – Ah, da, înţeleg. Cred că am răspuns deja la câteva întrebări pe tema asta. – Sigur, sigur. Dar e nevoie să avem faptele foarte exact. Şi acum, când şi-a primit locul madame Giselle?
99

– Cred că lucru ăsta a fost deja stabilit. Şi-a rezervat locul prin telefon pe data de 17. – Era pentru zborul de a doua zi, de la ora 12? – Da monsieur. – Dar eu am înţeles de la servitoarea ei că doamna a rezervat un loc pentru zborul de la 8:45 a.m. – Nu, nu... cel puţin aşa s-a întâmplat să fie. Servitoarea doamnei a cerut pentru zborul de la 8:45, dar toate locurile erau deja rezervate, aşa că i-am dat unul pentru zborul de la 12. – Ah, înţeleg, înţeleg. – Da, monsieur. – Înţeleg... totuşi, e curios... foarte curios. Funcţionarul îl privi întrebător. – Un prieten de-al meu a trebuit să plece de urgenţă în Anglia, a luat avionul de la 8:45 din dimineaţa aceea, iar acesta era jumătate gol. Perrot răsfoi nişte hârtii. Îşi suflă nasul. – S-ar putea ca prietenul dumneavoastră să fi încurcat ziua. O fi fost cu o zi mai înainte, sau cu una după... – Deloc. A fost chiar în ziua crimei. Pentru că prietenul meu spunea că, dacă-ar fi pierdut avionul, cum aproape că era s-o facă, ar fi fost unul din pasagerii de pe „Prometheus”. – Ah, într-adevăr. Da, foarte curios. Fireşte, uneori lumea nu ajunge la timp şi atunci, natural, există locuri libere... iar câteodată există şi greşeli. Trebuie să iau legătura cu Le Bourget; nu întotdeauna sunt atenţi... Privirea pe jumătate întrebătoare a lui Poirot părea să-l tulbure pe Jules Perrot. Se opri. Pe frunte îi apăru o mică broboană de transpiraţie. – Două explicaţii foarte posibile, spuse Poirot, totuşi am impresia că nici una nu e cea adevărată. Nu credeţi c-ar fi bine să lămurim definitiv problema? – Nu vă înţeleg. – Ei hai, hai, mă înţelegeţi perfect. Acesta e un caz de crimă - de crimă, monsieur Perrot. Reţineţi, vă rog. Dacă ne tăinuiţi
100

. dar vroia ca întâlnirea lor să nu fie premeditată. în mici salturi. – Era înalt.o informaţie.. păr cărunt... Nu-l mai văzusem pe bărbatul ăla.. Silas Harper. Spune-ne ce s-a întâmplat exact.. Care ar fi fost diferenţa? . ochelari cu ramă de bagà şi o bărbuţă de ţap. nici prin cap nu mi-a trecut.. Cu transpiraţia curgându-i pe frunte.aşa m-am întrebat. – Descrie-ni-l. Cu cât aţi fost plătit şi cine v-a plătit? – N-am vrut să fac nici un rău... 101 . Jur. Gura i se deschise. domnilor... Vroia să negocieze un împrumut de la. s-ar putea să aveţi probleme serioase. – Americanii? întrebă repede Fournier. domnul acela era american. Tot ce trebuia să fac era să-i spun că zborul de la 8:45 era ocupat şi să-i dau locul numărul 2 de pe „Prometheus”. Mâinile îi tremurau. habar n-aveam.. rosti Poirot pe un ton autoritar. n-am văzut nimic rău în asta.. – Da. A pretins că ştie că şi ea mergea a doua zi în Anglia. alături de cel pe care urma să i-l păstrez lui madame Giselle. – Te va distruge dacă nu vorbeşti. Aşa sunt americanii. – Cât şi cine? – Ci-cinci mii de franci. chiar foarte serioase. Vrem informaţii exacte...... – Pe ce nume? – Silas.. Obstrucţionaţi justiţia. pe onoarea mea! A venit un bărbat şi a spus că pleacă în Anglia a doua zi. – Haideţi. de la madame Giselle. – El şi-a rezervat un loc? – Da.. fac afaceri pe căi necondiţionale.. Zicea că aşa avea mai multe şanse. Jules Perrot îl privi lung.. asta mă va distruge. Eu.. Acum ştim ce-a fost mai rău. – N-am vrut să fac rău. cu umerii încovoiaţi. monsieur locul numărul 1. alături. Poliţia nu glumeşte cu aşa ceva. Jules Perrot începu să vorbească repede..

gumă de mestecat. monsieur Poirot.. lăsându-l pe Perrot privind în urma lor cu o faţă înspăimântată. Mi-am amintit că stevardul de pe „Prometheus” a declarat că o mai văzuse pe madame Giselle pe cursa de dimineaţă ... – Da... E atât de uşor să fii american. ochelari cu ramă de bagà . – Felicitări. prietene. Asta e o problemă foarte serioasă... spuse el. Acesta dădu blând din cap. De ce a spus funcţionarul că zborul de dimineaţă era ocupat? O greşeală.. strigă Fournier. o bărbuţă. într-un avion aproape gol. cineva care călătorea deja cu „Prometheus”. în dimineaţa crimei.. – Cu fiecare clipă. 102 . Dar cineva vroia ca ea să meargă cu cel de 12. Am avut dreptate...toate atributele unui american sadea. – Dumneata ai tăinuit o informaţie preţioasă. sau o minciună intenţionată? M-am fixat la asta din urmă. cazul devine tot mai uimitor.. când l-am auzit pe un bărbat spunând că a călătorit.– N-a călătorit nimeni cu acest nume şi nimeni n-a ocupat locul numărul 1. aici. Cum ţi-a venit ideea asta? – Două propoziţii separate. Una din dimineaţa asta. când a spus că a sunat la „Universal Airlines” şi i s-a răspuns că zborul de dimineaţă era complet rezervat. Americanul ăsta.. Acum e un bărbat. spuse el... Pe trotuar. La început.. El şi Poirot părăsiră biroul. Cele două propoziţii se contraziceau.. se părea că suntem pe urma unei femei.aşa că era limpede că avea obiceiul să meargă cu avionul de 8:45. la Paris! Un glas nazal.. – Am văzut din ziare că nu exista nimeni cu numele ăsta. Fournier îşi scoase pălăria şi se înclină. Din moment ce omul acela n-a fost în avion. A doua propoziţie a fost rostită de Elise. Se opri şi se uită la Poirot. Poirot scutură blând din cap. De aceea m-am gândit că nu e nevoie să menţionez problema. Fournier îi aruncă o privire rece.

Împinse în lături farfuria pe jumătate plină. cu buclele aurii încadrându-i faţa. Era un splendid dormitor. un pat masiv de stejar sculptat. înalt: „Intră”. – N-am spus niciodată că ţine. Rămase indecis o clipă. dar să joci un rol ca ăsta.Scoase din buzunar foaia ruptă din „Sketch”. fragilă. Era bun la suflet. zăcea o tavă cu ceea ce rămăsese din sucul de portocale şi din cafea. La un moment dat. de tip Elisabetan. da. spuse Hercule Poirot. Capitolul XII. cu ferestrele spre sud. dar imediat. Bătu la o uşă şi aşteptă. Stephen Horbury avea douăzeci şi şapte de ani. ideea asta nu ţine. Şi totuşi se uita cu atenţie la pagina imprimată.. îl puse deoparte. Servitoarea ei se învârtea prin cameră.? Dar nu. Lordul Horbury intră. încruntându-se. adus de umeri. de-o inteligenţă comună. – Crezi că..tipul de bărbat sportiv. – La ce te uiţi? – La o contesă în costum de baie. La Horbury Chase Lordul Horbury stătea în faţa bufetului şi se servea distrat cu rinichi. Pe masa de lângă ea. Cicely Horbury era în pat. o faţă îngustă şi bărbie lungă. dând uşor din cap. Dinăuntru se auzi un glas limpede. ea e mică. n-ar putea întruchipa rolul unui american înalt. spaţios. părăsi sufrageria. Părea exact ce era .. deschise un ziar. bău puţină cafea şi se ridică. A fost în lumea teatrului. apoi. încântătoare. Îşi luă farfuria încărcată şi se întoarse la masă. Cicely deschidea scrisori. foarte loial şi extrem de încăpăţânat.. uşor pedant. prietene. traversă holul larg şi urcă la etaj. nici nu se pune în discuţie! Nu. Era foarte frumoasă în neglijeul de şifon roz. 103 .

Trecuse timp.. de când frumuseţea tulburătoare a lui Cecily înfierbântase simţurile tânărului. Acum era sănătos. Très bien. cât te urăsc! eşti cel mai meschin bărbat din lume! – Meschin? Spui meschin. de ea. când din cauza ta şi a extravaganţelor tale prosteşti Horbury e ipotecat? 104 .. motive. – M-am gândit că. trase curioasă cu ochiul la lordul Horbury. Ce-i cu revenirea asta bruscă? Cicely ridică iar din umeri. Stephen? El răspunse scurt: – As vrea să-ţi vorbesc între patru ochi. Lady Horbury rosti oarecum surprinsă: – Ce-i. dar pe lordul Horbury tabloul fermecător al soţiei sale nu-l afectă câtuşi de puţin.. e mai bine.. foarte generoasă. – Madeleine. Cicely ce se ascunde în spatele ideii de-a veni aici? Lady Horbury ridică din frumoşii săi umeri. totul se sfârşise. lasă astea. Ieşi! Franţuzoaica îngână. Fusese nebun. trei ani. Între anumite limite. Fusese îndrăgostit nebuneşte. de ce nu? – De ce nu? Mi se pare că există multe motive. cu pasiune. – În definitiv. milady. Soţia sa murmură: – Oh. Urma să ai casa de la Londra şi o alocaţie generoasă. – Da. motive. aşa cum stau lucrurile între noi.Orice bărbat confruntat cu atâta frumuseţe ar fi fost scuzat pentru respiraţia devenită brusc mai accelerată. şi părăsi încăperea. Acum.. nu? Lady Horbury spuse: – Doamne. ar fi foarte bine să renunţăm la farsa asta a traiului în comun. Îţi aminteşti că am căzut de acord că. aveai să-ţi duci propria-ţi viaţă. – Presupun ca te referi la bani. Lordul Horbury aşteptă până văzu uşa închisă şi apoi rosti: – Aş vrea să ştiu..

Râse răutăcios. Să revenim la subiectul nostru . M-am însurat cu tine.. doar asta te interesează! Cai şi vânători şi recolte şi fermieri plicticoşi. Lordul Horbury se îndreptă spre fereastră.... – E puţin cam târziu.. Dar totul are o limită. – Şi nu poţi să scapi. spuse Cecily. Ai urât întotdeauna locul ăsta. Spuse: – Ai anunţat în ziare că nu vei fi responsabil de datoriile mele..– Horbury. – Mai bine.. Ţi-ar plăcea să scapi de mine.. ai împrumutat de la cămătăreasa aia franţuzoiacă? – Care? Nu ştiu la ce te referi. Doamne. fireşte că nu. Horbury. dar nu poţi. Mă refer la femeia care a fost omorâtă în avion. Pasiunea ta nesăţioasă pentru jocurile de noroc.ce motiv ai avut să vii aici? Dar soţia lui evită subiectul. ce viaţă pentru o femeie! – Unor femei le place. când le povestesc ce debitezi. – E nevoie să intrăm în toate astea? – Prin tine vorbesc Dumnezeu şi vechea şcoală. – Ba ştii foarte bine. ce să mai discutăm! Vreau să ştiu. ei bine. cu un aer triumfător. ce te-a împins să vii la Horbury. însă.. Ce idee! 105 . deocamdată? Repetă gânditor cuvintele.. Ai împrumutat bani de la ea? – Nu. Asta-i o purtare de gentelman? – Regret că a trebuit să fac ăsta. nu-i aşa? Majoritatea prietenilor mei se topesc de râs. – N-au decât. deocamdată. Cicely Horbury. femei ca Venetia Kerr. apoi întrebă tăios: Cicely. care-i pe jumătate iapă. Trebuia să te fi însurat cu o femeie ca ea. te-am avertizat. Am plătit de două ori. rosti înţepată: – M-am gândit că e bine. te-ai plictisit de moarte aici. – Da. avionul cu care ai venit.. Dacă-ţi aminteşti..

asta e! Întorcându-se brusc pe călcâie. (Floulkes. Te-ai bucura dacă mâine aş muri. – N-am depus mărturie în blestematul ăla de tribunal şi am spus că n-am auzit niciodată de femeia aia? – Nu cred să valoreze prea mult. E condamnabil. în plin avion. Prin cap. m-am ridicat în picioare şi. Floulkes. Dar vreau să-ţi dai seama de situaţia ta. E doar o problemă de timp ca să descopere adevărul.– Ei hai. – Care situaţie? Nu există nici o situaţie. Dacă femeia aia ţi-a împrumutat bani.. probabil. Dar. Dacă există ceva care să facă legătura între tine şi ea. îl dispreţuieşti. ţin la numele familiei mele. E sigur că femeia trebuie să fi lăsat urme ale afacerilor ei. părăsi camera. Nu pot s-o sufăr? O urăsc? Da.. fi sigură că poliţia va afla. Wilbraham şi Floulkes erau. – Poate crezi că eu am omorât-o. ar fi mai bine să-mi spui. aşa demodat cum mă crezi. da! Mă simt ca un om ieşit din închisoare. avocaţii familiei Horbury). nu fi prostuţă. e foarte adevărat. Dacă într-adevăr ai avut de-a face cu această Giselle. Mă urăşti. Cecily se ridică mânioasă în capul oaselor. Adu-ţi aminte că afacerea nu s-a terminat încă. Nici că se poate nebunie mai mare! – Toată treaba pare nebunească. M-aş bucura dacă mâine ar muri? Dumnezeule. de generaţii. Poliţia din două ţări se ocupă de caz. O venă i se zbătea la tâmplă. fu de acord Stephen. Ce ciudată e viaţa! Când am vazut-o 106 . De ce te prefaci? – Nu exagerezi un pic? În tot cazul. un sentiment depăşit pe care. Cecily. Ancheta a stabilit verdictul de crimă cu premeditare comisă de o persoană sau persoane necunoscute. ar trebui să fim pregătiţi. Nu crezi un cuvânt din ce spun. Nu mă poţi suferi. Ar trebui să cerem sfatul lui Floulkes în problema asta. Şi de unde grija asta bruscă pentru mine? Nu-ţi pasă câtuşi de ce mi se întâmplă. gândurile i se succedau rapid. am suflat cu săgeţi înspre ea.. răspunse sec soţul ei..

Îndesându-şi pe cap o pălărie veche de pescar. părăsi casa însoţită de câine. Stephen.. – Da. – Bună. Părea ce-i mai frumos şi mai dulce pe lume şi. Mângâie gâtul ogarului său favorit. Mergea de-a lungul potecii înguste.prima dată în „Fă-o acum”. când o întâlni pe Venetia Kerr pe calul său roib. nebun de-a binelea. Fluieră şi un prepelicar veni în fugă. apoi se duse la casa fermierului şi stătu la taifas cu nevasta acestuia. cu Betsy pe urmele lui. nu-i aşa? – Grozav. dispreţuitoare. era ce este şi acum vulgară. ce copilă. apoi Stephen spuse: – Apropo. – Bună. Acum nici măcar nu-i mai văd frumuseţea. dar nu şi-o putu reţine. Ai văzut calul meu de doi ani pe care l-am cumpărat la târgul din Chattisley? Vorbiră un timp despre cai. Apoi. Tânăr prost! Eram nebun după ea.. clăpăuge: „Buna mea Betsy”.. Hoinăreala aceasta fără scop de-a lungul domeniului începu treptat să-i calmeze nervii.. O căţea ca tine. la Horbury? Era împotriva bunelor maniere ale Veneţiei să-şi arate surpriza. mângâidu-i urechile lungi. Betsy. Gândi: „Ciudat termen de a insulta o femeie. – Aici. Între ei se lăsă tăcerea. – Unde-ai fost? Ai ieşit pe iapa ta? – Da. Venetia arăta cel mai bine pe cal. S-a întors noaptea trecută.. zicându-i căţea. Cecily e aici. Lordul Horbury o privi cu admiraţie. cap-sec. uitându-se în sus la el cu ochi în care se citea adoraţia. valorează aproape cât toate femeile laolaltă pe care le-am cunoscut”.. simpatie şi un ciudat sentiment de intimitate. ce copil adorabil părea! Atât de blondă şi atât de fermecătoare. vicioasă. Stephen spuse: 107 . schimbă o vorbă cu grădinarul. Venetia. Spuse. în tot acel timp. merge frumos.

Stephen dădu gânditor din cap.. Venetia rosti blând: 108 . n-am fost nici eu. căutând cum să exprime mai bine şi mai cu tact ceea ce vroia să spună. Ea m-ar fi văzut pe mine. cum.. nu m-ar surprinde. Ascultă. tu ai vreo idee cine a făcut-o? Venetia Kerr clătină uşurel din cap. În cele din urmă apelă la un râs scurt. Eu am fost în sudul Franţei. Asta ştiu precis. – Nu ştiu. vreau să spun. iar eu aş fi văzut-o pe ea. Venetia. Ezită. – Nu pot spune că m-am distrat. dacă mă înţelegi. reveni Stephen. – Trebuie să fi fost destul de neplăcut pentru tine. – Ascultă. – Hm. el crezuse. – Poliţia n-a dat nimic la iveală? – Nu. dar ea sesiză nota de uşurare din glasul lui.. Procurorul s-a purtat foarte decent. Cum. Îşi alungă gândurile. vreo idee. – Nu.. Vru să pară o glumă. – Atunci e în regulă. Îţi aminteşti orele alea cumplite de dans pe care le făceam când eram copii? – Cum să nu! Simt că pot vorbi deschis cu tine. Oricum. a mers? Venetia reflectă o clipă. Venetia. sincer. Aşadar. nu-i aşa. – Fireşte că poţi. spuse el vesel.. dar nici catastrofal n-a fost. Stephen biciuia absent tufişul.. – Ei bine. apoi continuă calmă: E vorba de Cicely.. N-am auzit încă bârfele din Le Pinet. Se opri o clipă. nu uita. nici Cecily.. noi ne cunoaştem de mult timp.– Tu ai fost la anchetă.. ăă. Venetia.. nu? – Da. nimeni nu a spus cine ştie ce. Râse şi Stephen. Cicely a avut vreo legătură cu femeia aceea? Venetia răspunse încetişor. – Venetia... – Tu ce crezi? – Ei bine. da.

. nu e nimic de făcut? Stephen clătină din cap. lipsit de emoţie: – Stephen.. – Ai divorţa de ea. Stephen spuse: – Am duce o viaţă minunată împreună. te-ai căsătorit cu mine? Privind fix între urechile calului. e şi treaba mea... Prin faţa ochilor lui trecură tablouri încântătoare: partide de vânătoare. nu-i aşa? Afacerea asta e treaba ei. – Presupun că ştie asta.... mirosul pământului reavăn şi al frunzelor. spuse gânditoare Venetia. crezi ca te-aş lăsa să faci una ca asta? – Nu mi-ar păsa. nu a ta. cu glasul plat.– De ce îţi faci probleme? Voi trăiţi aproape despărţiţi. dacă ţii la mine.. Ce-ai zice să fugim împreună? Cecily va trebui atunci să-ţi acorde divorţul... Venetia răspunse pe un ton care vroia să pară lipsit de emoţie: – Cred că da... daca ai avea ocazia? – Sigur c-aş divorţa. copii.. Stephen! Întotdeauna îl iubise pe Stephen.. – Nu poţi accepta un. ceai şi brioşe. ăă. răspunse el întunecat. dar nu într-atât încât să-l oprească să se îndrăgostească nebuneşte. Apoi spuse: – Dacă aş fi liber. pe care niciodată nu i le dăduse. Toate lucrurile pe care Cecily nu putuse să le împartă niciodată cu el. – Da. – Atâta timp cât e soţia mea. Dar ştie să se ferească”. 109 . chiar de când urmau cursurile de dans şi se jucau cu cuburile şi căutau cuiburi de păsări. Apoi o auzi vorbind pe Venetia. O întrerupse cu sălbăticie: – Dumnezeule. vrei să spui? Mă îndoiesc că ea ar fi de acord. divorţ? – O afacere zgomotoasă. Venetia. Pe ochi i se puse un fel de ceaţă.. Cu glas tare... Venetia gândi: „E imorală ca o pisică. O cunosc prea bine. cu disperare.. Tăcură amândoi. de o coristă calculată şi şmecheră ca o pisică.. zise: – Deci. Şi Stephen ţinuse la ea.

Abia când ajunse acasă îşi aminti brusc. şi acea privire cuprindea toate sentimentele pe care le evitaseră să şi le spună prin cuvinte. nu mi-ar plăcea”. o dată intrat pe uşa salonului său de coafură din Brunton Street. O gratulă pe Jane cu epitetul „complet imbécile”. Şi un alt gând se impuse cu duritate: „Dar ce caută aici?” Capitolul XIII. Îşi atinse blând calul cu călcâiul. „Faţa lui mi se pare cunoscută”. E plin de prejudecăţi. dar e un scump. Dacă ar fi altfel. Jane se prezentă la „Antoine's” cu o stare de spirit cam neliniştită. Stephen. da. Pentru Antoine devenise o a doua natură ca. „Un străin” gândi ea. Veneţiei îi căzu biciuşca. După 110 . La anchetă se spunea că e detectiv.– Mie. Ce-i venise să călătorească cu avionul? Ce idee! Escapada ei avea să atragă infinite neplăceri asupra stabilimentului său. „La Antoine's” În dimineaţa de după anchetă. în timp ce-i mulţumea. dar al cărui nume adevărat era Andrew Leech. trebuie să plec. În timp ce se întoarse să-şi fluture mâna a rămas bun ochii lor se întâlniră. Un bărbat ce venea pe cărare o ridică şi i-o înmână cu o plecăciune exăgerată. „Omuleţul care mi-a cedat locul în avion. Vorbea hotărât. să vorbească o engleză stricată. Dând colţul potecii. O parte din mintea ei cercetă cunoştinţele pe care le făcuse în zilele de vară la Juan Ies Pins. cu pretenţia de a fi de naţionalitate străină după mama sa evreică. Venetia gândi: „Asta e! Păcat. Cu glas tare spuse: – Ei bine. o întâmpină încruntat. Cel care era cunoscut ca domnul Antoine. în timp ce cealaltă rămăsese ancorată la Stephen.

îndepărtată. cu un glas istovit. Jane recepţionă semnul prietenesc . Bruta bătrână stă la pândă să vadă de unde sare pisica. spuse femeia cu părul vopsit privind-o. răspunse Jane cu fals entuziasm. prietena plictisită renunţă să mai răsfoiască leneş revista şi o supuse pe Jane unei cercetări minuţioase. cu interes. răspunse indiferentă: – Crezi. La intrarea lui Jane.. Prietena. Sper că nu şi-a adus javra cu ea. îmi vine bătrâna diavoliţă. – Ce drăguţ. Sunt sigură. ca venind de departe. în particular. N-aţi mai venit de mult pe aici. Gladys era o blondă eterică cu o ţinută semeaţă şi. scumpo? Mie mi se pare că e ca de obicei. doamnelor. în relaţia cu clientela.. şamponat şi coafat. Gladys.ce-şi vărsă tot of-ul asupra ei. Să vedem. îi spuse lui Jane. Jane tocmai intra în cabina alăturată unde o femeie cu părul vopsit cu henna se cerceta în oglindă. spunându-i unei prietene: – Dragă. care răsfoia plictisită un număr vechi de trei săptămâni din „Sketch”.. În momentul următor glasul lui Gladys avea iar nota aceea slabă. ca de obicei.din ochi al prietenei sale. la rândul ei. faţa mea arată de-a dreptul înspăimântător. doamnă. spuse Jane cu volubilitate profesională şi cu acea deprindere mecanică ce nu-i cerea absolut nici un efort. – Bună dimineaţa. sau azi doriţi şi un vopsit? 111 . – Nu fi amărâtă. Părerea mea e că n-o să sară de unde se aşteaptă el. avea o voce răguşită şi glumeaţă. îi permise să plece. lua-o-ar dracu! Cred că e plină de draci. în dimineaţa asta. ca să puteţi fi gata pentru monsieur Henri. dragă.. nu aţi luat cu dumneavoastră dulceaţa de pechinez? Să vă şamponez. – Antibe. Apoi spuse: – Da. dragă. Fată dragă. probabil aţi fost în străinătate. – Bună dimineaţa.

dragă. Toată clientela vroia să fie coafată de „fata care a fost în avion”.. Dacă o rogi frumos. e grozav. Jane îşi dădu toată silinţa să-i facă pe plac. Fata care mă coafează e chiar fata.. că era de fapt criminalul? Se spunea că afacerea era muşamalizată din considerente guvernamentale. în locul tău. sau să-i dea clientei în cap cu uscătorul de păr. subţirică. răspunzând întrebărilor pe măsură ce i se puneau. atât de dimineaţă? Jane spuse: – Mai întâi trebuie să treceţi pe la domnul Georges. – Cred că mai merge o săptămână. e adevărat. e tinerică.. închipuie-ţi. – Ei bine. te coafează foarte bine. O chemă Jeanne. Uneori avea impresia că dacă va trebui să-şi mai expună o singură dată recitalul.. Era doar primul calvar dintr-o serie de multe altele. doamnă.. Fiecare era în măsură să spună prietenelor: „Draga mea. Jane simţea că o lasă nervii... Da. începu să povestească. n-o să poată să se abţină să nu ţipe. nu eşti fata care a depus mărturie ieri la anchetă. toate pe aceeaşi temă. fata care a fost în avion? – Ba da...” Spre sfârşitul săptămânii... Cerule.Îndreptându-şi pe moment cercetarea. – Ce palpitant! Povesteşte-mi totul. m-aş duce şi eu acolo.. Cum arăta bătrâna? Era adevărat că doi detectivi francezi se găseau la bord şi că treaba asta avea legătură cu scandalurile din guvernul francez? Lady Horbury fusese în avion? Arăta într-adevăr atât de bine precum se auzea? Cine credea ea... şi aşa mai departe. cu nişte ochi mari.. Femeia îşi reluă privirea cercetătoare.. femeia se aplecă şi îşi examină atent părul în oglindă. 112 . la ce te poţi aştepta la ora asta. ce groaznic arăt! Prietena spuse: – Dar. doamnă. a fost destul de cumplit. – Spuneţi-mi. o să-ţi povestească totul. Jane.

Cina şi teatrul promise lui Norman Gale se consumaseră la timpul potrivit. dragă. şi o ştiţi. dragă. De atunci înainte. – Tu îmi ceri asta? Ai tupeu. Dacă nu ne-am lupta pentru drepturile noastre. În viaţă nu-ţi poţi permite să fii slab. nu glumă. spuse Jane. te-ar fi concediat imediat. Gladys îşi felicită din inimă prietena. Îl abordă pe monsieur Antoine şi-i ceru de la obraz o mărire de salariu. – Pot să lupt pentru ceea ce mi se cuvine. – Amărâtă viaţă. Le plăcea Greta Garbo şi nu Katharine Hepburn. Unul din ei va face publicitatea necesară mutării mele la alt salon. Eu sunt atracţia salonului ăsta. A trebuit s-o fac toată viaţa. mai puţin simţitori ca mine. în timp ce bărbia-i mică i se ridica bătăios. nu ştiu unde am ajunge. – Bravo. dar temându-se că aşa se va întâmpla. Dar ţine-o tot aşa cu Antoine. zău. – Prostii. găsi o cale mult mai bună să-şi verse nervii. după ce ai fost implicată într-un caz de crimă. Nu suportau femeile grase şi 113 .Oricum. răspunse cu sânge rece Jane. Bombănind. Le plăceau câinii şi nu puteau suferi pisicile. – Şi cine o să ştie că te-ai dus acolo? Te crezi atât de importantă? – Am cunoscut câţiva reporteri în timpul anchetei. deveni ca un rol jucat pe o scenă. Alţii. Ai fost ca o stâncă. De data asta Moş Andrew şi-a găsit naşul cu tine. şi te admir pentru asta. când doar din bunătate te mai ţin aici. am să obţin uşor un salariu mai bun la „Henri's” sau la „Maison Richet”. Dacă vreţi să plec. repetată zilnic cu mici variaţiuni. Fusese una din acele seri încântătoare în care orice cuvânt rostit părea să scoată în evidenţă simpatii şi gusturi comune. Îi placi mai mult aşa cum ai fost azi. Nu înghiţeau stridiile şi preferau somonul afumat. monsieur Antoine îi satisfacu cererea. povestirea lui Jane.

. Părea aproape o minune ca două persoane să aibă atâtea puncte de vedere şi gusturi comune. aşa cum împarte ordine în dreapta şi-n stânga! Scrisoarea conţinea o invitaţie la cină pentru sâmbătă seara. – Cine-i prietenul tău. Gladys. ai să ai impresia că o să-ţi spună „Gura puţin mai deschisă. repetă Gladys vizibil dezamăgită. E stomatolog. Bărbaţii frumoşi sunt uşor bronzaţi. draga mea. Da. Le repugnau unghiile foarte roşii. un bărbat. dacă vrea să te sărute. lui Jane îi căzu din ea o scrisoare de la Norman.. Jane. – Nu te înfoia. În timp ce o ridica uşor îmbujorată. Jane se afla într-o dispoziţie excelentă. „Şi când te gândeşti că eram atât de îngrijorată în privinţa celor întâmplate în avion”. – Are faţa foarte bronzată şi ochi albaştri.. Ochii albaştrii sună bine. replică Gladys. Presupun că are dinţii foarte albi şi zâmbeşte tot timpul. Se crede Dumnezeu Atotputernicul. – Dentist. Viaţa e cu adevărat minunată”. 114 . Scârba de Henry.. sau cu o soluţie de bronzat de la farmacie. roşind şi mai tare. Într-o zi. Nu agreau vorbitul tare.. Cine e. Văd că te-ai aprins rău. te rog”.. Dar dentist! Vai. domnule Henry tocmai veneam.. restaurantele zgomotoase şi negrii. după ce-şi primi leafa mărită. deschizând poşeta. Jane? – E cineva. Se obţine uşor mergând la plajă. Sâmbătă la prânz. Jane fu nevoită să recunoască adevărul spuselor prietenei sale. – Nu fi proastă. Preferau autobuzul metroului.admirau părul negru. – Oricine poate să aibă faţa bronzată.. la „Antoine”. Nu m-am născut ieri. îşi spuse ea. pe care l-am cunoscut la Le Pinet. natural. dragă? – Nu ştiu la ce te referi. „Totul s-a aranjat grozav. – Nu mai spune! scrisoarea asta sigur nu-i de la unchiul mamei tale. Gladys se năpusti cu întrebările. se apără.

– Scuză-mă.ci încântat. Era mulţumit că stătea în faţa lui Jane. Acum se părea că prietenii începeau să roiască în jurul ei. Ca de obicei.. mademoiselle. în acelaşi timp. se-ntâmplă să fie al treilea sau al patrulea”. Avea o faţă de puşti. – N-am fost prezentaţi. „Dacă un tip umblă după tine. Femeia tocmai îşi termina prânzul. tânărul îi prinse privirea şi se înclină. spuse tânărul cu o plecăciune amuzantă. 115 .Era atât de voioasă încât se decise să-şi permită să fie extravagantă luând masa la „Corner House” unde aveau şi muzică. Era nu numai mulţumit . unde se aflau deja o femeie în etate şi un tânăr. continuă tânărul. chipul lui Jean Dupont exprima mai mult decât un interes politicos. decât doar dacă numeşti o crimă prezentare. muncise din greu şi nu avusese nici un prieten. chiar fermecătoare. Uneori. Ce proastă sunt! Mă gândeam că te cunosc de undeva. e drept. îşi dădu seama că faţa lui era vag cunoscută. Se aşeză la o masă de patru persoane. Tocmai când facea această descoperire. ca şi faptul de a fi depus amândoi mărturie la tribunal. ridică un morman de pachete şi plecă. În privinţa asta. nu încăpea nici o îndoială. – Fireşte. Jane dusese întotdeauna o viaţă austeră. Se pare că e o lege a Naturii. Dumneata eşti. Prin mintea lui Jane trecu ca un fulger un proverb pe care Gladys i-l spusese cândva. în timp ce mânca. fără prea multă delicateţe. e sigur că altul ţi-e sortit. nu mă recunoşti? Jane îl privi mai atent. Imediat. Întorcând pagina. ceru nota de plată. îşi ridică privirea şi văzu că tânărul care stătea în faţa ei o privea foarte insistent şi. spuse Jane. atrăgătoare mai mult datorită extraordinarei sale mobilităţi decât a unei pretenţii de frumuseţe. Jane citea. – Jean Dupont..

. iar ea se poartă urât cu tine. rosti ea cu glas tare. n-au renunţat. – Nu. în preajma locului unde a fost comisă. în ultimele ziare. Se încruntă. Lucrează în tăcere. Am fost chiar foarte aproape. Va trebui să am grijă cu el. Nu-mi place să mă gândesc la asta. e francez. din umbră. – Nu. apoi clătină din cap. pare destul de cumplit când te gândeşti că poate... Tata a ţinut o conferinţă la Edinburgh şi am mai stat la nişte prieteni. n-a mai apărut nimic. – Da. Probabil au renunţat. a fost tânără şi frumoasă. 116 . nu e un sentiment plăcut să te ştii atât de strâns legat de o crimă. – Poliţia n-a arestat încă pe nimeni? întrebă Jean Dupont. mâine. Îţi spui: „Doamne. Dar pe-o bătrână urâtă ca Giselle. spuse Jane... Dar acum. – Cine crezi ca a făcut-o? întrebă Jane. Iar eu am fost mai aproape ca dumneata. – Înţeleg..Jane îşi spuse cu o notă uşoară de avertizare: „Totuşi. Era prea urâtă! – Să înţeleg că mai degrabă ai omorî o femeie frumoasă decât una urîtă? – Deloc. am s-o omor. – Şi e o satisfacţie? – Asta n-o ştiu. Dacă o femeie e frumoasă şi ţii la ea. dar blestemându-se în gând pentru stupiditatea remarcii. – Deci. cine s-ar deranja s-o omoare? – E un punct de vedere. – Ştiu. – Da. De atunci mă tot întreb. Râse. Jean Dupont clătină din cap. căci încă n-am încercat. – Nu mai spune! Mi se face pielea de găină. aşa se spune despre francezi”. Oricum. Va fi o satisfacţie”. odată.. mai eşti încă în Anglia. Deveni brusc grav.. Marea tragedie a vieţii e că femeile îmbătrânesc. devii gelos... nebun de gelozie. Jean Dupont ridică din umeri.. ne întoarcem în Franţa. – Nu eu..

– Ce-ai gândit despre noi? întrebă Jane amuzată. Soţia. – Nu cred că asta s-ar putea întâmpla cu dumneata. Şi amândoi. cunosc bine genul. E foarte. în ziua anchetei. Vai. – Ei bine. la o anumită dată. Un englez se gândeşte. să pot studia trei femei tinere şi încântătoare. O vezi la masa de bacara.. dar îngrijind o femeie. Jane râse.. stătea un englez a cărui soţie s-a îmbolnăvit. cred că aş prefera să fiu considerată de un bărbat ca un lux şi o plăcere ca o „primă datorie”.la soţia sa. îi spuse el apoi la sport. spuse Jane. El continuă repede: – Am mai venit doar o dată în Anglia. în primul rând. faţa dulce. au denumit gestul nobil.– Se pare că te preocupă mult femeile şi înfăţişarea lor. Dumitale ţi se pare ciudat pentru că eşti englezoaică. câştigi bani. foarte costisitoare. bah. chiar aşa e.mult mai la urmă . da. au considerat asta foarte firesc. lipsit de egoism. la munca lui . mademoiselle. a zis că e barbar. Da.slujbă. Mi-ar plăcea să ştiu că.asta ar fi trebuit să fie primul loc. – Nu ştiu. Presupun că munca ar trebui să fie pe primul loc. exotică şi foarte. să-ţi faci munca constituie ceva mult mai puţin important. expresia încrâncenată şi ştii bine cum 117 . e o încântare să aibă grijă de mine şi că nu o face doar pentru că e de datoria lui să-mi poarte de grijă. – Acea lady Horbury.. şi-a lăsat nevasta aşa cum era şi a plecat să fie la timp „la datorie”. îi cheltui. El trebuia să fie undeva în Irak. Însă doctorul. Jane roşi uşor.. Eh bien.. atât el cât şi soţia lui. pentru un bărbat. – Dar de ce? Vezi. dacă poţi să crezi. atât de diferite una de alta. şi la urmă . imaginează-ţi. şi dumneata gândeşti la fel. Pentru mine a fost ceva interesant. care nu era englez. Muncind.. într-un mic hotel din Siria. În faţa nuanţei aprige din glasul tânărului. – E normal. o făptură umană . aşa că asta din urmă e un ideal cu mult mai nobil ca primul. E cel mai interesant subiect posibil..

Jane râse felul în care imită tonul cucoanelor.e doar englezoaică. iar ea asculta atentă. zeii aranjează foarte bine lucrurile. Păşeşte de parcă ar fi stăpâna lumii. să vezi ţinuturi sălbatice? Ţine cont. Jane spuse: – Eşti arheolog. să spunem. nu-i aşa? Faci săpături şi scoţi la suprafaţă tot felul de lucruri? Jean Dupont îi povesti despre munca sa. Mi-am spus: „Ce drăguţ ar fi să ne reîntâlnim într-o zi”. Ştie din care regiune a Angliei vine fiecare. În cele din urmă.. Nu. mă întreb dacă-mi permiţi. Se uită la ceas şi chemă grăbită chelnăriţa cu nota de plată. Ea trăieşte pentru senzaţii. Au fond..va arăta peste. e neinteresantă! – Şi domnişoara Kerr? – Ah. cinsprezece ani. Hainele ei au o croială foarte bună. – Ţi-ar plăcea să mergi peste hotare. dumneata. poate pentru droguri. Pentru jocul de noroc.. spuse ea. mâine mă întorc în Franţa. ai cunoscut atât de multe! Sună atât de fascinant! Iar eu n-am fost nicăieri şi n-am văzut nimic. – Iar acum . Avea o mimică extrem de expresivă. – Ai văzut atâtea ţări... îmi pare tare rău. foarte englezoaică. Jane oftă uşor. Iau masa cu cineva.. Uneori. vrei să iei masa cu mine diseară? – Regret. nu pot. Puţin încurcat. or patronii ăştia ştiu să discearnă. – Părul meu e ondulat de la natură. Am auzit în Egipt pe una ca ea: „Ce? Cutare e aici. Şi iată-ne stând faţă-n faţă. deşi cam bărbătească. E adevărat.. E genul căruia orice patron de magazin de pe Riviera i-ar da pe credit. Cutare din Yorkshire? Oh. cutărică din Shropshire!”. ea e foarte. spuse Jane râzând. cum ţi-am spus mai înainte. nu e încrezută . Te reîntorci curând la Paris? 118 . Jean Dupont spuse: – Mademoiselle. n-ai să poţi fii în permanenţă coafată. – Ah! Îmi pare rău.eu.. – Iar acum.

gata pentru azi. spuse el şi cuvintele sunară ca o promisiune.. Nu contau motivele pe care le invocau.... Oh. clătinându-şi gura cu vigoare. ocupaţi. La Muswell Hill Cam la ora la care Jane ieşea de la „Antoine's”. nici colonelul Blunt nu poate veni joi. în străinătate. că trebuia să amâne programarea. Tot felul de scuze . contramanda programările.. Domnişoară Ross? Domnişoara Ross veni imediat lângă el.plecaţi din oraş.. adevăratul motiv îl zărise în ochii ultimei sale paciente. ce rău îi părea. Nu-şi face alta. Norman Gale obtură caria şi spuse: – Să văd. – Sper din tot sufletul să te revăd.. 119 . În fiecare zi era la fel. Da. îl va anunţa când se va întoarce. – Nici eu nu ştiu dacă mai vin în Anglia! Nu e trist? Rămase ţinându-i o clipă mâinile lui Jane în ale sale.– Nu cred. Domnişoara Ross spuse: – A sunat lady Higginson şi a spus că trebuie să renunţe la programarea de săptămâna viitoare. Chipul lui Norman Gale se înăspri. întinzându-i lamela de sticlă cu pasta albă.. Capitolul XIV. răciţi... s-a terminat. – Gata... Norman Gale rostea profesional: Mâna sa expertă mânia freza. Lumea suna. Ar fi putut scrie pe hârtie gândurile pacientei. puteţi veni marţea viitoare pentru ceilalţi? Pacienta. Avea să fie plecată. zise Norman.. când întinsese mâna spre freză . izbucni într-un torent de explicaţii. – Ei bine. Şi ieşi în trombă din încăpere..o panică bruscă.

. Doar ai auzit de oameni.. încă. să caşte gura.... Când te gândeşti. când a fost ucisă femeia aia.. 120 .. Şi n-o pot avea... Odată răul instalat. Tipul poate să fie maniac. din cauza lui Jane. tocmai asta-i ciudat .. Să revenim la fapte. da. Ei bine.. Arată ca toţi oamenii. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ar aresta-o pe lady Horbury? S-ar întoarce în galop pacienţii la mine? Greu de spus. Ba îmi pasă. vă puteţi odihni. Afacerea asta m-a cam terminat din punct de vedere profesional. şi voi face bani acolo”. Domnişoara Ross se întoarse în cameră... din minţi şi comit crime fără sens. au căzut o gramadă de programări.. „Presimt că totul va fi bine.. iar dacă dentistul mai poate fi şi cuprins de amoc.. – Nu pare să mai trag din greu şi toamna asta.. se pare că vom avea o săptămână lejeră. Va aştepta. Ce lucru ciudat e crima!! Crezi că a fost o chestie simplă. dar nu le place! Scaunul dentistului îţi provoacă un sentiment neplăcut. gândind intens. Ieşi să răspundă.. Ea ţine la mine.. Chiar că nu mai eşti sigur. În sfârşit..” – Ei bine. pe Jane a ajutat-o... Ciudat. O salvă telefonul. am să mă duc în Canada.... La începutul verii aţi tras din greu.. nu-i aşa? Domnişoara Ross nu răspunse. şi nu e! Atrage după sine o grămadă de lucruri stranii la care nu te-ai fi gândit... Râse în sinea lui. Norman aruncă câteva instrumente în sterilizator. asta e.. „Să văd cum stau. ce mai contează? Puţin îmi pasă. La dracu. Ca dentist se pare că-s terminat. fireşte că era în avion. care îşi ies... pe neaşteptate. Ce pacoste a dracului!” Zâmbi. Mă întreb. dar..Jane e adorabilă. dragă. Lumea se duce buluc la ea. – Da. O vreau.ar trebui să caşte gura la mine... Cred că întotdeauna am simţit că are o privire cam ciudată. domnişoară Ross.„Oh. fără ocolişuri...

cină cu Jane. nu m-aş gândi să vă părăsesc. v-aş ajuta şi eu. – . Observă clipele lui bruşte de plutire. nici o grijă. dar eu am alt partener în vedere”.– Era doamna Lorrie. Se pare că asta e o corabie care se scufundă. deşi nu prea ştiu ce. – Oh. – Trebuie întreprins ceva în privinţa asta! spuse cu energie domnişoara Ross. Norman râse: – Eu cred că face. gândi Norman Gale. Vive les rats! Ar fi mai bine să-ţi cauţi alt post. – Nu face pe prostul! spuse tăios Jane. Poliţia e o ruşine! Nu face nimic. – Ei bine.. Sunteţi atât de deştept! „Pentru fata asta sunt un erou. În seara aceleeaşi zile. sunt terminat.. Sunt doar supărat... nu eşti şobolan. Dacă nu se întâmplă ceva care să limpezească lucrurile.. – Să-şi trateze dentiţia la un posibil ucigaş? Da.. domnule Gale. Dar am vorbit serios. Se prefăcu a fi bine dispus. domnule Gale.. domnişoară Ross.. – Bună fată... Norman? El îi aruncă o privire iute.. dar trebuie să plece în Timbuctu.. dunga amară a gurii. Ar vrea să mă ajute în munca mea de copoi. – Perfect adevărat. uşoară încruntare a sprâncenelor. Crezi că nu văd că eşti îngrijorat din cale-afară? – Nu sunt îngrijorat. – Cineva trebuie să se implice. În cele din urmă spuse: – Lucrurile merg rău. termină Norman. – Oh. – Ce nedreptate! 121 . – Vrei să spui că lumea se fereşte. – Jane! – Cum ai auzit. Şi eu m-am gândit să încerc ceva. dar Jane era prea isteaţă ca să se lase înşelată. nu nemaipomenit. E un sezon slab. apoi se uită în altă parte. Oricum. Îi pare rău.

Dacă aş fi un tip dintr-o carte.... – E cam ca noi. ştii. – Uite-l acolo pe domnul Clancy. – Oh. Domnişoara Ross nu era chiar atât de osoasă precum o descrisese. – Cum spui.. cât se putea de aproape. Cineva trebuie să facă ceva. Când. domnul Clancy se ridică şi ieşi în Dean Street. Spuneai că vrei să urmăreşti pe cineva şi iată că ai pe cine urmări. Norman şi Jane erau pe urmele lui. recunoscu el. aş găsi un indiciu.. Presimt că ar putea fi important. – Sună drăguţ. Masivă. 122 . dar gândi că nu era deloc indicat să-i spună asta lui Jane. Cam în ce fază e cu cina? Nu pot să-l văd cum trebuie fără să întorc capul şi n-aş vrea să mă holbez la el. – Asta-i răutate. Şi nu comit crime. – Aş vrea să fac ceva. – Cum arată? – Domnişoara Ross? – Da. autorul. domnişoara Ross.. Nu se ştie niciodată. nu se ştie niciodată. şi nu se înşela. sunt un dentist bun. Entuziasmul lui Jane era contagios. cu părul roşu... – Dar o fi ţinta bună? – Nu contează ţinta. Jane. Dar.. Norman o luă ca pe un compliment adus diplomaţiei sale. sau aş urmări pe cineva. nu ştiu. – Acelaşi lucru mi l-a spus azi-dimineaţă asistenta mea. S-ar putea să descoperim ceva. stă singur lângă perete. cumplit de competentă. avea un cap foarte drăguţ. osoasă. în cele din urmă. Jane îl trase brusc de mânecă.– O fi. Norman aprobă imediat planul. sincer vorbind. Mai bine ne-am grăbi un pic şi pe urmă să cerem nota de plată ca să fim gata să plecăm o dată cu el. răspunse Jane. L-am putea urmări pe el. Adoptară acest plan. un nas ca un căluţ de lemn..

O dată. Norman şi Jane prinseră câteva vorbe mormăite: – De ce nu vorbeşte? De ce? Trebuie să aibă vreun motiv. în unghi drept că traversă. se opri cu adevărat şi rămase aşa. explică Jane. Şi direcţia îi era haotică. În timp ce aştepta să traverseze lângă un semafor. de atâtea ori. Uneori o lua înainte în pas vioi. Chipul său era alb şi pătat. domnul Clancy vorbea singur. Dar domnul Clancy nu luă un taxi. îl lăsa să atârne pe pământ. ţopăia agale pe străzile Londrei. Chiar aste e. de două ori. din când în când. cei doi puteau să vadă că buzele i se mişcau. – Oh! Dădură un colţ cam prea repede şi aproape să se ciocnească de vânatul lor. Jane se însufleţi. în pas alert. exact ca într-un film dat cu încetinitorul. Ce noroc! Scoase un carneţel şi scrise cu mare atenţie ceva. aceeaşi stradă. Acum se îndrepta hotărât spre Bloomsbury. Era adevărat. chiar în momentul în care se pregătea să traverseze o stradă.. O dată. Apoi o luă din loc.– În cazul în care ia un taxi. Pravălia respectivă era închisă.. La răstimpuri. Încearcă să ne scoată din scenă. E scrântit rău. Înaintarea lui era oarecum haotică. – E ceva la mijloc. când întorcea capul. – Crezi? – Fireşte. 123 . spuse Jane. Ducând pe braţ un pardesiu pe care. Norman şi Jane veniră mai aproape. se întoarse. – Vezi? Îi e teamă să nu fie urmărit. cu un picior în aer pe trecerea pentru pietoni. Spuse cu glas tare: – Perfect. fredonând un cântecel. Stătea în loc uitându-se la o măcelărie. dar se părea că atenţia domnului Clancy fusese atrasă de ceva de la primul etaj. Nu-şi dă seama că vorbeşte de unul singur. Altfel n-ar merge în cerc. alteori încetinea până aproape se oprea.

Oh.o să fie redusă la tăcere.Semaforul indică verde. În final. îţi aminteşti mica noastră discuţie? Şi e sărmanul domn Clancy. se opri în faţa unei case. apăru o mustaţă magnifică. Norman şi Jane se uitară unul la altul. – Bună seara. Şi. În lumina felinarului. Din întuneric se auzi un glas.o femeie .. – Desigur. – Eh bien. Cineva . sună exact ca în romanele poliţiste. De asta trebuie redusă la tăcere! Jane îl pişcă cu putere pe Norman. Domnul Clancy înainta acum cu pas mare. dragă. domnul Clancy spuse: – Acum ştiu. – Ei bine. poate va ieşi din nou mai târziu. e monsieur. iar altă femeie nu va vorbi. – E casa lui. monsieur Poirot. altfel n-aţi fi aici. spuse Jane. – Ai cugetat vreodată asupra unei crime. Fireşte. cel pe care îl suspectaţi? – Şi dumneavoastră la fel. cu bruscheţe derutantă. În timp ce ajunseră pe trotuarul celălalt. Stăpânul glasului înaintă. Încă încercaţi să vă spălaţi reputaţia. monsieur Poirot? – Ah. cu sânge rece şi fără pasiune? 124 . În Bloomsbury Primul care îşi reveni dintre cei doi tineri uluiţi fu Norman Gale. aparent neştiind că e urmărit. El o privi o clipă gânditor. Omuleţul înainta voiniceşte. spuse Norman. Pardesiul mătura în voie trotuarul.. Cardington Square 47. am auzit ceva. nu-i aşa? Capitolul XV. descuie uşa cu o cheie şi intră. spuse Hercule Poirot. Asta e adresa pe care a spus-o la anchetă. e o seară frumoasă pentru o urmărire. oricum... mademoiselle? Te-ai gândit la ea cu detaşare.

– Înţeleg. Aţi descoperit-o deja pe pielea voastră. să stenografiezi. toate celelalte persoane asociate crimei au de suferit. – Oh. spuse Jane. domnul Clancy. Norman Gale rosti cu putere: – Cât e de adevărat! Jane spuse: – Asta o ştim! Poirot se uită de la unul la altul. – Nici măcar asta. – Da... Dar eu am de-a face cu crima de foarte mulţi ani.. Hercule Poirot dădu din cap. Asta se înţelege de la sine. nu-i aşa? Bun. Din moment ce urmărisem acelaşi scop. dar uneori e greu de spus precis ce se înţelege prin ea. Tocmai aveam de gând să-i fac o vizită originalului nostru prieten. răspunse Jane. Aş propune ca mademoiselle să mă însoţească. Uite. aş 125 . Cât despre domnul Gale. – Am nişte afaceri de care mă ocup. în rolul de secretară a mea. Şi justiţia e o vorbă frumoasă. şopti Jane. – Fireşte că nu. cel mai important e să-l absolvi pe cel nevinovat. Norman Gale spuse: – Dreptatea. – Există elemente mai importante decât descoperirea criminalului. Am felul meu de a considera lucrurile.. După părerea mea. – Nu ştiu să stenografiez. natural.. dar eşti inteligentă. Deveni brusc alert. Care credeţi că e faptul cel mai important de care ţii seama când încerci să rezolvi o crimă? – Găsirea criminalului.. Dar până când o persoană nu se dovedeşte vinovată fără putinţă de tăgadă. hai să conlucrăm toţi trei. acum te gândeşti la ea pentru că te-a afectat direct. Poirot clătină din cap. poţi să faci nişte semne în carnet. Poate să nu existe nici o acuzaţie. un carnet şi un creion ca să le ai la îndemână.– Nu cred că m-am gândit la aşa ceva până în ultimul timp. Dacă cineva e acuzat pe nedrept.

anunţă ea. Peste o oră. Uşor zăpăcită. apoi păru să se gândească mai bine. care. avea trei ferestre. fireşte că-mi amintesc de dumneavoastră. la „Monseigneurs's”. – Hercule Poirot. E bine la „Monseigneur's”? Bon! Atunci vom compara însemnările. – Perfect. cărţi deschise. pe-o parte. Poirot întrebă: – Domnul Clancy? Femeia se trase într-o parte. cu un aspect destul de inabordabil. gravuri şi un uimitor sortiment de stilouri. apoi se întoarse spre Poirot. – Încântat. domnişoara Grey. spuse el. cartoane. porţelanuri diverse. Aceasta e secretara mea. – Sper că vă amintiţi de mine? rosti Poirot. – Numele domnului? întrebă ea. sticle de bere. Şi scutură mâna. staţi. Jane îl urmă strângând carnetul la piept.. Da. cel puţin. Uşa le fu deschisă de o femeie îmbrăcată toată în negru. domnul Clancy se lupta cu un aparat de filmat şi cu un rolfilm. un trombon. să spunem. Peste tot zăceau împrăştiate hârtii. în lungime. Veni spre ei cu mâna întinsă. rosti domnul Clancy dând cu ochii de vizitatori.. Gale deschise gura să protesteze. – Vai de mine. de unde anume? De la „Skull & Crossbones Club”? 126 . aşa că Poirot şi Jane intrară. iar rolfilmul căzu şi se desfăşură. Puse jos aparatul de fotografiat. iar pe peretele opus rafturi şi etajere pline cu cărţi. Şi cu asta înaintă spre sonerie şi apăsă pe buton.. În mijlocul acestei harababuri. pernuţe de sofa. Poirot înţelese pe dată adevărul spuselor domnului Clancy la Croydon. banane. – Domnul Air Kule Prott. Camera mare. era în stare de haos. Sunt încântat să vă văd. domnişoară Grey.. peste o oră. când declarase că nu era un om ordonat.propune să ne întâlnim. Severa femeie îi conduse într-o cameră de la primul etaj.

– Cred că pot ghici de ce aţi venit aici. ca o secretară eficientă ce este. atât într-un roman.. criminalii alunecând pe-o coajă de banană. vai de mine. am răsturnat tot. De fapt. într-o împrejurare nefericită. Poate cel mai bine e să nu te laşi prea greu... ceva în genul ăsta. Nu. M-am tot gândit la cazul ăsta. vă rog. Înţelegeţi? – Desigur. E atât de monoton. Vreţi puţină bere? – Mulţumesc. dar.. nu. Dumneavoastră staţi aici. Nu contează. se aşeză şi se uită la Poirot... Da... Jane se uită neliniştită la Poirot. Dumneavoastră sunteţi detectiv. nu?. aveam impresia că lucra într-un salon de cosmetică... săgeţi otrăvite şi un tub de suflat în avion! Ideea asta am folosit-o eu însumi..– Am fost tovarăşi de călătorie într-un avion de la Paris. dar trebuie 127 .. Fireşte că a fost o întâmplare şocantă. – Foarte corect. Dacă schimb hârtia asta. cred că pe scaunul ăla e suc de portocale. Nu Scotland Yard. Şi-a ros unghiile de la început.. cât şi într-o povestire. oh. Domnişoara Grey. detectiv particular ca Wilbraham Rice al meu. Nu ştiu de ce l-am făcut să-şi roadă unghiile. trebuie din când în când să efectueze o anumită muncă de natură temporară. te şi poţi amuza puţin pe seama lor. Domnul Clancy oftă. e destul de dezgustător.. spuse el. Acesta păru stăpân pe situaţie. e corect. – Vai. detectiv adevărat. Bananele nu-s prea rele. nu acolo. omorârea lui Giselle. iar acum trebuie s-o facă în toate cărţile. Eu însumi mănânc banane.. Puteţi spune ce vreţi.. Uitasem. asta e.. Lumea s-a ataşat mult de Wilbraham Rice. Poirot? Speteaza nu e chiar ruptă. răspunse domnul Clancy. domnişoară Grey. Dar nu-mi rod unghiile... Tipul îşi roade unghiile şi mănâncă o grămadă de banane. Faceţi investigaţii particulare. desigur. Doar scârţâie puţin când te laşi pe ea.. asta m-a inspirat să scriu despre ele. La fel şi domnişoara Grey! Numai că nu mi-am dat seama că era secretara dumneavoastră.... dar e uimitor. Luaţi loc.. monsieur Poirot.

Nu m-am ales decât cu bănuieli. nu pare să vă fi afectat foarte tare. Domnul Clancy se înclină. Personal. – Printre banane. cum îl cheamă. Am să creionez perfect portretele tuturor pasagerilor. Watson. – Nu veţi fi învinuit de calomnie. Dar din contră. N-am avut intenţia să vă jignesc. Japp?. – Ştiţi. Vă puteţi descărca prin scris. spuse Poirot.. chicoti domnul Clancy. cât şi la anchetă.. O să vedeţi ce face Wilbraham Rice cu el. că m-am cutremurat. Toţi inclusiv poliţia. 128 .... fireşte. am metodele mele. spuse zâmbind Poirot. Domnul Clancy se legănă uşor în scaun. Scuzaţi-mă că v-am numit Watson. Interesant. Argunetele înşelătoare. ar fi trebuit să înţeleagă asta.. monsieur. pur şi simplu m-am cutremurat. toate erorile din povestirile alea. Îl pun pe inspectorul ăsta. puteaţi fi consultat din punct de vedere profesional. atât din partea inspectorului. Ar trebui să se vândă ca pâinea caldă ..măcar să-l termin la timp. cum tehnica cu un prieten prost a ţinut.. vedeţi dumneavoastră. – Printre banane. domnule Clancy. Mi-am divulgat ideile ca să ajut justiţia şi n-am obţinut în loc decât bănuielile unor capete pătrate! – În tot cazul. exact aşa cum s-a întâmplat. da. Dar. îl pun în viitoarea mea carte. – Văd foarte bine că. – Ah. – Ca scriitor aveţi un mare avantaj.. sau aşa ceva? întrebă Jane. cred că poveştile cu Sherlock Holmes sunt depăşite.. – Exact. şi am să-l intitulez „Misterul din avion”. Arma dumneavoastră împotriva duşmanilor e scrisul. doar ca ficţiune. monsieur Poirot. – Ah! Dar. în această crimă. ce spuneam? – Spuneaţi că aveţi metodele dumneavoastră.să vă mărturisesc... asta-i foarte bună. da. încep să cred că crima asta o să fie un adevărat noroc pentru mine! Am să scriu totul. cum s-ar spune.

Giselle la ruinat pe iubitul fetei. n-ar avea loc. – Şi cum a făcut ea rost de otravă? – Asta-i cu adevărat partea cea mai inteligentă.. – Şi. ea iese din ascunzătoare.Domnul Clancy întoarse spre ea o faţă zâmbitoare. Mai ales când ai de-a face cu săgeţile otrăvite ale indienilor sud-americani. – În avionul meu va fi loc.. nu. Are la ea un tub cu cel mai nou gaz. Ştiu că a fost venin de şarpe. – Mon Dieu! Nu credeţi că e. dar principiul e acelaşi. doar puţin cam prea senzaţional? – Nu pot scrie nimic prea senzaţional.. o fată urcă în avion la Le Bourget şi reuşeşte să se strecoare cu succes sub scaunul lui madame Giselle. spuse el. care s-a sinucis. Şi-a extras marfa din pitonul preferat. Fata e îmblânzitoare de şerpi. – Epatant! exclamă Poirot. Poirot se aplecă repede. – Şi coboară în Canalul Mânecii? – Nu e nevoie să fie Canalul. nimeni n-ar putea să se ascundă sub un scaun. toată lumea e inconştientă preţ de trei minute.o cu totul neaşteptată soluţionare e dezvăluită în ultimul capitol. În definitiv. poate. ca toţi ceilalţi? – Mască. nu 129 . desigur. – Nu. spuse cu fermitate domnul Clancy. trage săgeata otrăvită. Dar punctul forte al întregii afaceri .. oricum. Dacă l-aş face pe unul din pasageri criminal. Atât Jane cât şi Poirot căscară ochii.. Şi motivul doamnei? – Încă nu m-am decis. atunci.. Ingenioasă şi senzaţională. Îi dă drumul. Deghizată în pilot. răspunse domnul Clancy. apoi se paraşutează pe uşa din spate. – Şi care e acea soluţionare? Domnul Clancy chicoti din nou. rosti gânditor domnul Clancy. aş fi pasibil să plătesc daune. – Ingenioasă. draga mea doamnă.. Probabil. Jane întrebă: – De ce n-a căzut şi ea în nesimţire. am să fac să fie pe coasta franceză..

130 . – De ce? – Păi. după părerea dumneavoastră. – Depinde foarte mult de motiv.. îţi alegi cum vrei personajul. Domnul Clancy se înroşi de plăcere. Şi stăteau pe partea opusă. Era îmbujorat şi mulţumit. – Domnule Clancy. Câteodată nu-mi vine să cred că s-a întâmplat cu adevărat. în viaţa adevărată. presupunând că ar trebui să faceţi o alegere imparţială. Vedeţi. – Aţi studiat criminalistica. – Ei. – Totuşi. Nu poţi controla faptele. Poirot îşi trase mai aproape scaunul de cel al gazdei sale şi îi deveni confidenţial. spuse gânditor Poirot. Oricum. Dar zău că nu ştiu. a comis crima? – Ei bine. dar. pare mai probabil. monsieur Poirot. poliţia v-a tratat cu bănuieli. Ideile dumneavoastră vor fi valoroase. Când scrii. n-ar fi amuzant să analizăm cazul împreună? sugeră Poirot. M-ar interesa mult să ştiu cine. apucă mecanic o banană şi începu s-o mănânce. doresc să vă consult. nu departe de ea. însufleţirea de pe chip îi pieri şi clătină din cap. Clătină cu tristeţe din cap şi aruncă coaja bananei în cămin. hai. plictisitoare ca apa din şanţ. N-a luat în seamă sfaturile dumneavoastră. ăsta-i cu totul alt lucru. – Foarte drăguţ din partea dumneavoastră... – Pentru început.. – Oh. Domnul Clancy ezită. recunoscu domnul Clancy. asta da. Uitaţi-vă la chestiile din ziare.vreţi ca un roman poliţist să fie ca viaţa însăşi. Dar eu. Hercule Poirot. la cine v-aţi opri? – Ei bine. e o persoană reală. femeia era franţuzoiacă. cred că la unul din francezi. sunteţi un om cu cap şi imaginaţie. Apoi. Mă tem că n-aş fi deloc bun ca detectiv. Cum spuneaţi. monsieur vreţi să spuneţi că afacerea asta a noastră e plicticoasă ca apa din şanţ? – Nu.

Dar i-am spus deja toate astea împuţitului ăla de inspector.. adică dacă îi datorau bani şi nu mai trebuie să-i dea înapoi. – Lua-l-ar dracu de tub. e puţin mai greu. spuse Poirot. dar tubul acela pe care l-aţi cumparat. Domnişoară Grey.. pentru mai multă siguranţă. – Înţeleg.– Desigur.. pe spatele foii trecu numele întregi. – Dar eu vă întreb din cu totul alt motiv. – Adevărat. Apoi. să zicem? . Apoi adăugă: Vă rog să mă scuzaţi. – Aveţi dreptate. Dar găsesc că. – Metodele mele sunt demodate. presupun că aţi trecut în revistă toate motivele foarte ştiinţific. Îmi doresc să nu fi pomenit niciodată de el. Totuşi.. cumva. – Tentativă de crimă? De ce tentativă de crimă? Ce sugestie ciudată! – Ah! Dar nu ajută la nimic să te gândeşti. Să presupunem că madame Giselle ştia ceva . – Aţi spus că l-aţi cumpărat dintr-un magazin de pe Charing Cross Road? Vă amintiţi. Trebuie să ştii. spuse domnul Clancy. pot să încerc.. o mulţime din cei de la bord puteau beneficia de pe urma morţii ei. 131 . Vreau şi eu să-mi procur un lucru ca ăsta şi să fac o mică experienţă.despre o tentativă de crimă. Până acum trebuie să fi verificat. într-un caz ca acesta. Nu ştiu. – Asta-i foarte bine.cu care îl avea la mână pe unul dintre pasageri. Dar. desigur. nu ştiu dacă o să găsiţi. Nu ţin seturi. Am auzit că există o fiică ce o moşteneşte. pentru cazul în care i le cerea Poirot. – Oricum. O observaţie foarte justă. eşti drăguţă să scrii cele două nume? Jane deschise carnetul şi înşirui rapid o serie de (spera ea) semne cu aspect profesional. spuse domnul Clancy. Eu urmăresc vechea zicală: vezi cine profită de pe urma crimei. Şi mă mai gândesc la o soluţie. din câte ştim. cum se numea magazinul? – Putea fi „Absolom's” sau „Mitchell & Smith”..

Poirot îi sări în ajutor. tocmai l-am găsit deasupra unei măcelării. Foarte uimitor. Exact cel pe care îl căutam. şi acum un sistem de stenografiere. eşti nevoit să găseşti altundeva! Îi zâmbi blând lui Jane. Vroiam un nume cu o anumită savoare. sticlă.pantofi. spuse Poirot. Ajunsesem într-un impas cu povestirea pe care o scriu. – Nici un deranj. Dădu mâna cu amândoi. Sunteţi prea amabil. – Necazuri de autor! Trecu pe lângă ea spre un raft cu cărţi. nici un deranj. – Domnişoara Grey e foarte la zi. Are o notă de originalitate. dar trebuie să te gândeşti la ceva care să nu fie cu desăvârşire. Iar după cinci minute. Din nefericire. în seara asta. – Sunteţi mult prea amabil. doar printr-un noroc. Totul pare să provină de acolo . – Deloc.– Am abuzat prea mult de timpul dumneavoastră. 132 . Ei bine. Foloseşte cel mai recent sistem. mă simt destul de fericit. Se adresă brusc lui Jane: Văd că nu folosiţi sistemul de stenografiere Pitman. Mii de mulţumiri pentru amabilitatea dumnevoastră şi scuze pentru deranj. Pargiter. – Trebuie să-mi permiteţi să vă dau ceva. – Nu mai spuneţi! Ce loc uimitor trebuie să fie Cehoslovacia. Niciodată nu există un motiv real. fireşte. Îmi pare rău că n-aţi luat o banană. am mai găsit ceva. Întotdeauna în cărţi e aceeaşi chichiţă . Cred că am menţionat la anchetă că această carte a mea tratează despre otrăvuri şi săgeţi băştinaşe. Jane se înroşi ca para. iar ea spune că are gura sigilată. nu găseam un nume potrivit pentru criminal. – Mii de mulţumiri. mănuşi. de fiecare dată. De fapt. – Deloc.de ce nu vor fetele să vorbească? Tânărul încearcă s-o facă să vorbească. unul invetat de un cehoslovac. – „Indiciul petalei roşii”. Se întoarse cu o carte în mână.

unde îl găsi pe Norman Gale aşteptându-i. Capitolul XVI. poliţia! Eu n-aş pune aceleaşi întrebări pe care le-a pus poliţia. doar ca să complice lucrurile. Îl lăsară în camera dezordonată zâmbind visător în urma lor. – Cred că ar putea fi folositoare. De fapt. mă îndoiesc că poliţia a pus vreo întrebare. când a trecut pe lângă ruine. – Nu cred că m-am descurcat prea bine. – Da. El avea deja un tub de suflat. a fost cumpărat de un bărbat. ai remarcat asta? Bunul nostru domn Clancy nu e chiar atât de distrat cum îţi închipui.. n-a fost domnul Clancy. – Oricum. – Ah. Voila tout. Poirot îl privi cu o expresie destul de ciudată. da. Norman păru încurcat. Poirot îi zâmbi blând. Aşa că n-avea de ce să-şi cumpere altul. – Chiar vă trebuie acele adrese? întrebă Jane.– Aş fi vrut să vă pot fi de mult folos. Avem acum şi un american. ei ştiu că tubul găsit în avion a fost cumpărat. – La Paris? Un american? Dar în avion nu era nici un american.. Cred că e un foarte bun observator. Înţelegi. la Paris. – Dar a fost cumpărat de un bărbat? întrebă Norman. Poirot dădu din cap. Plan de bătaie De la locuinţa Domnului Clancy luară un taxi până la „Monseigner”. – Ah. – Domnişoara Grey s-a dovedit o super-secretară. 133 . Poirot comandă nişte consommé şi pui chaudfroid.. – Dar dacă poliţia. – Precis. s-a uitat în carnetul meu. spuse Jane. – Ei bine? Cum a mers? întrebă Norman Gale.. de un american.

Depinde de motiv. – Asta-i foarte adevărat. de pildă. – Câţi aţi tăiat până acum de pe listă? întrebă Jane.. dar probabil doar pentru prezent. dar nu există nici un document referitor la afacerile acelei femei? Poirot scutură din cap.. – Credeţi c-ar trebui s-o alung? 134 . Să presupunem. sau s-o tai. Explică situaţia.. Se uită pe rând la chipurile lor interesante şi oftă uşor. una din puţinele probe pe care le avem în cazul ăsta. – Ei bine. spuse Norman.. – S-ar putea să ai dreptate. răspunse încetişor Poirot. zise el gânditor.. – Mă tem că.? Norman Gale se opri şi apoi adăugă.– Iată cum trebuie procedat. Senzaţionalul moare repede . să spunem. mademoiselle. nu mai ţine de nouă zile. – Există vreun motiv pentru a presupune un astfel de lucru? – Vai. de exemplu. Relată cum îi crescuse salariul. – Cum spuneai. de pe listă. Există. mademoiselle. – Evidemment! Dar se pare că madame Giselle combina puţin şantajul cu cămătăria. o tentativă de crimă a cuiva. scuzându-se: Nu vreau să mă amestec în secrete oficiale. recunoscu Jane. – A fost.. nu uita. cum a afectat tragedia asta vieţile a doi tineri ca voi. mă-nţelegi. aşa e. da. în cazul meu. Să vorbim de altceva. dar mie mi-a priit. Jane râse. Să suspectezi pe fiecare pe rând şi apoi să-l tai. – Toate documentele au fost arse. – Ce ghinion.teama e longevivă. că madame Giselle avea cunoştinţă de o infracţiune de natură criminală. – Nu atâţi cat aţi putea crede. – Sună cumplit s-o spun.. Nici o minune nu ţine la infinit. Poirot îl ascultă compătimitor. iar asta deschide o perspectivă mai largă. ţi-a mers bine..

Un şantajist. n-ar trebui să fie nici o dificultate în a o rezolva. sau în altă parte şi s-o iau de la capăt. – Oh. am nevoie de un şantajist. Se uită la Poirot de parcă nu-şi credea urechilor. – Dacă descopăr cine a omorât-o pe madame Giselle. afirmă Poirot cu severitate. Şi poate. Poirot folosi o scobitoare. aşa încât să nu rănească susceptibilitatea englezească. – Dar pentru ce? – Parbleu! Pentru a şantaja. Poirot o privi cu reproş. Îi vei scrie un bilet . apoi continuă pe un ton calm ca de om de afaceri: Iată planul pe care ţi-l voi trasa. Să plec în Canada. rosti cu tărie Jane. înţeleg. Norman se uită la ea. – Dar aş rezolva mai repede problema asta dacă aş fi ajutat. – Da. – Un şantajist? exclamă Norman. şi de dumneata. – Despre ce e vorba? întrebă nerăbdător tânărul. e treaba mea. – N-o să-ţi placă.. mai târziu... – Ce fel de ajutor? Poirot tăcu un timp. spuse vesel Poirot. – Ar fi păcat.contesei 135 . să las baltă totul. îl avertiză el. rosti Jane. absolut nici una.adică eu voi scrie un bilet pe care dumneata îl vei copia . spuse Norman.. deşi nu înţelegea. Apoi explică: – Ajutat de domnul Gale. Se opri o clipă. Poirot se ocupă cu tact de puiul său. – Ce pot să fac? întrebă Norman. Foarte delicat.. Apoi spuse: – Pe şleau. nu va trebui să pleci. Cât despre pe cine.. – Exact. – Chiar credeţi că veţi descoperi? întrebă Jane. dar pe cine? De ce? – De ce.– Ai vreun alt plan? – Da. – Eu nu vreau să plec. – Dacă abordezi o problemă cu ordine şi metodă.

– Sunteţi nebun! – Deloc. – Da. ai un spirit cavaleresc. care mă poate ruina pe viaţă. Poate excentric. – Şi să presupunem că lady Horbury cheamă poliţia? Mă duc la închisoare. cu avionul.. dar ascultaţi. dar nebun. Te vei duce şi vei spune anumite lucruri (pentru care te voi instrui eu). – Mon cher. Vei specifica pe el „Personal”.. Îi vei reaminti că ai călătorit spre Anglia.. – I-ar putea spuse soţului ei. Te vei referi. Jane şi cu mine stăteam chiar peste drum de ea.doamna nu se va duce la poliţie. – N-o să cheme poliţia. – Oricum. spuse Poirot făcând cu ochiul. nu poate fi criminala. – Nu vei lua cele zece mii de lire . E foarte normal. nu-i aşa. – Şi apoi? – Şi apoi ţi se va acorda o întrevedere. zece mii de lire. care au intrat în mâinile dumitale. dar. Vei cere. – Nu-mi place. 136 . – N-o să-i spună soţului ei.dacă asta îţi linişteşte conştiinţa. nu-mi place. – Îţi place să-ţi pierzi pacienţii şi să-ţi ruinezi cariera? – Nu.de Horbury. de asta te asigur. De asemenea. – Îţi repugnă.. În bilet îi vei cere o întrevedere.. de asemenea. practic vorbind. într-o anumită ocazie. – În tot cazul. – Ta-ta-ta .. Poirot îi zâmbi cu blândeţe. nu. – Asta n-o puteţi şti. monsieur Poirot. asta-i o schemă riscantă. să văd. la anumite afaceri legate de madame Giselle. – De ce? – De ce? Pentru că am fi văzut-o. eu ştiu totul. Însă te asigur că lady Horbury nu merită aceste frumoase sentimente.

. destul de des. cred că şi joacă bine. Eu doresc să clasific lucrurile. uimită. 137 . de pildă. Ai văzut. am s-o fac. spuse Poirot. – Bun. Vei produce doar un anumit efect. am să te instruiesc ce să-i spui. intru în scenă eu. Dacă se întâmplă ceva. – O piesă americană.– Ai prea multe idei preconcepute. – Ah. Iată ce vei scrie. piesa „Down Under”? – Da. Sunt foarte cunoscut la Scotland Yard.. il est sex appeal? – Categoric. – Îl consideri atrăgător? Da? – Extrem de atrăgător. – Voila. sărea de la un subiect la altul.. – Ah. nu. – Nu-mi place ideea de a şantaja o femeie. mon Dieu. voi lua totul asupra mea. ce putere are un cuvânt! Nu va fi nici un şantaj. Norman spuse: – Dacă mă trimiteţi la închisoare. A jucat foarte bine. Dar nu se va întâmpla nimic. Mai târziu. – Trebuie să mă duc acum la el. Începu să-i dicteze rar. – Doar atât. mergi vreodată la teatru? – Da. Poirot zâmbi.. nu-i aşa? – Da. jucat de domnul Raymond Barraclough? – Da. E destul de bună. spuse râzând Jane. Ia un creion... cam acum o lună. Jane îl privi lung.. când terenul e pregătit. După aceea. – Perfect. ca pasărea din creangă în creangă! De parcă i-ar fi citit gândurile. – Bun. trebuie să ştiu. – Nu. Dar pentru asta. – Îţi aminteşti rolul lui Harry. Dar nu-mi place deloc. sau e şi un actor bun? – Oh. Ce omuleţ ciudat. nu. Norman acceptă cu un oftat. Mademoiselle..

sunt satisfăcut. – Eliminare? Asta faceţi? Jane se gândi o clipă. zise Jane ridicându-se. Dar înregistrarea aceea din cărţulia neagră nu avea cum să vă fie cunoscută nici unuia dintre voi. ci să mergi prin eliminare. Aşa că. L-aţi eliminat pe domnul Clancy. iar acum. Da. mademoiselle? – Cam săriţi de le una la alta. N-am să ştiu niciodată de ce spuneţi anumite lucruri. fulgerată de un gând. cu adevărat simplă. monsieur Poirot. – Şi dacă ei nu vor? – Tuturor le place să vorbească despre ei înşişi. şi.. parte a cursului pe care îl urmez. – Ce e. – Care? – Să laşi oamenii să vorbească. Un criminal este pregătit să facă faţă la tot ce el se aşteaptă. şi la nici unul n-am văzut nici un semn. Oh! Se opri.. – Nu există decât o cale. Înţeleg. – Şi ne-aţi eliminat pe noi. n-aş putea fi înşelat. înţelegi. cu ordine şi metode.. poate pe lady Horbury. dă-mi voie să-ţi spun. Pentru că vreau să descopăr alte lucruri..– Nu eşti de acord cu metodele mele. – Nu chiar. mademoiselle. Îmi urmez ideile logic.. A fost un test? – Eşti foarte perspicace. a fost o.. o s-o eliminaţi. – Ce gen de trişor îngrozitor sunteţi. în privinţa asta. – Presupun că aveţi căi foarte ingenioase de a afla ce vă interesează. admise Jane. Jane râse. Am menţionat tentativă de crimă şi l-am urmărit pe domnul Clancy. – Poate. mademoiselle? – Aţi pomenit de o tentativă de crimă. – E foarte simplu. pe dumneata. Nu trebuie să te repezi să tragi concluzii. 138 . spuse Poirot. – Asta aşa e. pe domnul Gale.

– Astfel fac mulţi şarlatani avere.. 139 . Am crescut într-un orfelinat.. – De parcă ar fi făcuţi cu degetul. cum mama lor mânca o pară şi şi-a pătat rochia portocalie. Dumitale mademoiselle. cum la un an şi jumătate îşi trăgeau tatăl de barbă. – Aşadar.. când îşi reaminti. dar expresiv. – Nu. Cum au căzut din cărucior când aveau doi ani. şi poate chiar adorm. şi.. Norman se încruntă. – O să-mi suciţi capul monsieur Poirot. Se înclină... eşti irlandeză.nevoia de a vorbi... efectul e foarte reuşit. Poirot le ură noapte bună celor doi tineri. nu vor mai suferi de insomnie şi le ia două guinee. Nu. pe urmă.. Nu-i o treabă veselă.. – În Anglia? – Nu. nu e atât de caraghios pe cât crezi. de a te elibera. – Nu am vrut să spun că eram genul de orfani. Şi încurajează pe pacienţi să vină. aproape de Dublin.. scoşi la plimbare în pelerine şi bonete roşii. – Comment? Cum adică? – E o zicală despre ochii irlandezi . încheie Norman amuzat. spuse Jane. – Zău? Dar nu e elegant. să stea jos şi să vorbească ce le trece prin cap. le spune că. iar ei pleacă fericiţi. a fost chiar amuzant. Noapte bună şi mulţumiri pentru masă. în Irlanda. să vorbeşti despre mama sau tatăl dumitale? – Asta nu se aplică în cazul meu. Totul se bazează pe o necesitate fundamentală a naturii umane . – Ce caraghios. Jane se ridică. De asta ai părul negru şi ochii albaştri-verzi şi arată. dacă Norman o să intre la închisoare pentru şantaj. – Ah.că ar fi făcuţi cu degetul. de acum. nu-ţi place să insişti asupra amintirilor din copilărie.. Va trebui să-mi găsiţi un altul. asta-i altceva.

descuie un sertar şi scoase o listă cu unsprezece nume. Stevardul explică: – Îmi stătea pe creier. la început. care se uită la el cu gura căscată. Dar trebuie să fiu sigur. Nu putea nici să doarmă.. spre surprinderea stevardului. remarcă faptul că era foarte cald pentru perioada aceea a anului.. Acceptă un scaun.Ajuns acasă. domnule. Nu văd cum ar putea progresa. după aceea e foarte greu pentru oricine să mai afle ceva. În Wandsworth Domnul Henry Mitchell tocmai se aşeza la cină. dacă nici unul din cei din avion n-a văzut nimic.. vizitatorul era una şi aceeaşi persoană cu domnul mustăcios. 140 . când primi o vizită. Vai. – Nu puteau să-ţi facă asta. Henry. murmură el. – Henry a fost groaznic de îngrijorat. uluitoare. Ar fi fost o nedreptate strigătoare la cer. – Într-adevăr. îi făcu un compliment graţios doamnei Mitchell. apoi se îndreptă uşurel spre scopul vizitei sale. ceva de groază. domnule. Apoi dădu gânditor din cap. e cum spui. care fusese unul din pasagerii cursei fatale. Poirot fu amabil. „Cred că ştiu”. În dreptul a patru din ele făcu un semn uşor. Trebuie să spun că. Cumva. Compania s-a purtat foarte corect. constând din cârnaţi cu pireu. interveni soţia lui. Mitchell clătină din cap.. – E o afacere uluitoare. spuse el. – Mă tem că Scotland Yardul nu prea face progrese în cazul acesta. Insistă ca domnul Mitchell să-şi continue cina. mi-a fost teamă că o să-mi pierd slujba. Il faut continuer! Capitolul XVII. extrem de agreabil.

– Ca să spun aşa. Se crede că moartea a fost instantanee. Cine ştie ce motive au străinii ăştia să se omoare între ei. Nu aşa se comite o crimă englezească.. consider că e o farsă murdară că au făcut-o într-un avion englezesc. mă înţelegeţi. – Trebuia să fi observat că doamna murise mai devreme. zise doamna Mitchell. S-a întâmplat în tura mea. Era o femeie dolofană. sunt vigilent. Dar domnul acela de la Scotland Yord m-a întrebat. – Aveţi dreptate.Soţia lui era foarte indignată. cu ochi negri. şi totuşi ştiu că n-am uitat. ca şi cum ar fi fost plăcut surprins de remarca ei. M-a făcut să mă simt ca şi cum trebuie să fi uitat ceva. dacă nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun.. Nimic din ce s-a întâmplat n-a fost din vina dumitale. preciză doamna Mitchell. – Aveţi dreptate. Totuşi.. – Îţi înţeleg sentimentele. rosti Poirot adresându-i-se cu un aer flatant. Dar treaba m-a afectat. aşa le numesc eu. – Lucrurile nu sunt întotdeauna drepte.. cu notele de plată. I-am spus să nu-şi mai bată capul atâta. prima dată. a ieşit mai bine decât mă aşteptam. Mitchell clătină din cap. scăpărători.. de zece ori. Îşi încheie fraza cu un pufnit indignat şi patriotic. treaba asta mă apasă. – Îşi face atâtea probleme. – Aşa i-am spus şi eu. Dar te asigur că eşti mult prea sensibil... – Tuburi şi săgeţi.. până când s-a întâmplat asta. domnule. domnule. Am fost absolvit de orice vină. Ruth. – N-ar fi fost mare diferenţă. foarte brunetă. când am venit. 141 . păgâne. iar dacă ar fi după părerea mea. A fost un voiaj total lipsit de evenimente de orice fel până. Dacă aş fi încercat s-o trezesc. spuse compătimitor Poirot. interveni doamna Mitchell. De câte ori sunt de serviciu. Mitchell clătină din cap într-un fel mirat.

domnule. Aş vrea să te întreb un lucru. – V-am spus tot ce ştiu.– Ştiţi. – Poate are şi o prietenă? întrebă Poirot. doamnă Mitchell. spuse doamna Mitchell. Mitchell. că legătura lui cu crima trebuie să i se fi părut foarte palpitantă tinerei doamne. dacă ceva de pe masă . a cercetat de-a fir-a-păr avionul. într-adevăr.. domnule... toată treaba aproape că l-a distrat. Eram prea tulburat. spuse Poirot. da. care îi oferea de băut vrând să audă totul despre ce s-a întâmplat. – Din Dorset. solniţa. Trebuie să schimb câteva vorbe şi cu colegul dumitale . cum se spune. vreau să spun . domnule. e o problemă foarte stresantă. Bărbatul clătină din cap. Totul fusese adunat. Lingurile şi furculiţele. Dar poliţia ar trebui să ştie. După părerea mea. – L-a tulburat mult afacerea asta? – Păi. ceva în genul ăsta.. aproape că pot să ghicesc din ce parte a Angliei sunteţi. şi am Dorset-ul în sânge.. – Pe masă nu era nimic de genul ăsta. – Da. Personal. în afara ceştilor de cafea. Nici n-aş fi putut. – Ei bine.. Se întoarse iar spre stevard. nu contează. Acolo m-am născut. n-am observat nimic. Dar ea e o fată cu bun 142 . spuse Poirot. zău. – Exact. aţi văzut că e abia un tinerel. Londra nu se compară cu Dorset. – Da. Neamul meu s-a stabilit acum două sute de ani în Dorset. Nu departe de Bridport. Fruntea bărbatului se încreţi.a fost deranjat? – Vreţi să spuneţi când. Mă întrebam doar. când am găsit-o? – Da. Ce loc minunat! – Aşa-i. – O curtează pe fata bătrânului Johnson de la „Crown & Feathers”.. Nu încape îndoială.masa lui madame Giselle. de la 8:45. – Acum e în tură pe zborul de dimineaţă..Davis. şi apoi lumea. domnule. Senzaţionalul în sine.

Eu sau Mitchell trebuie să fi încurcat lucrurile. Se mai întmplă. nu. intra în barul „Crown & Feathers”. de obicei. Davis? 143 .. domnule.. Doar că moarta avea două linguriţe pe farfurioara de cafea. domnule. domnule Mitchell . Vreţi să spuneţi. Poirot mai puse o întrebare... aşa se întâmplă când eşti grăbit. Poirot spusese că va sta. când servim în grabă. când am făcut curat. spuse doamna Mitchell.. răsturnat? Ceva în genul ăsta? – Mă refeream la. să spunem că lipsea ceva de pe masă sau ceva care. – A fost ceva. Îi puse lui Davis aceeaşi întrebare pe care i-o adresase lui Mitchell. l-am observat. În mare. dar doar după câteva ore. nu lăsa greutatea asta să-ţi apese pe suflet. N-ar fi de acord să fie amestecată într-o crimă.. nu se afla acolo. după ce poliţia cercetase avionul. una cam comică.. Dar.. e mai bine decât să te întrerupi.simţ şi cu capul pe umeri.şi te rog. am pus două rânduri de tacâmuri de peşte. să alergi să aduci un cuţit ce lipseşte. prietene.. nu din cât am văzut... – Lipsea vreo linguriţă de pe farfurioara cuiva? – Nu. – După mine. mulţumesc. dar nu cred că e genul de lucru la care vă referiţi. spuse Poirot..şi dumneavoastră. după parerea mea e în serviciul secret. sau ce-ai uitat. Am ţinut minte asta pentru că există o superstiţie: se spune că două linguriţe pe o farfurioară înseamnă nuntă. ridicându-se. – Un punct de vedere foarte sănătos. După plecarea lui. Mitchell spuse: – Capetele pătrate din juriu credeau că el a făcut-o.. Davis răspunse încetişor. odată. – Ce crezi despre fetele din Franţa. Ei bine. Nu mai departe de săptămâna trecută. de vorbă şi cu celălalt stevard Davis. ei bine. – Nimic deranjat. doamnă Mitchell .... în spatele afacerii ăştia sunt bolşevicii.

– Englezoaicele sunt destul de bune pentru mine. – Presupun că trebuie să obţină informaţii. Poate veţi accepta una? Ryder se uită la ţigările subţiri ale lui Poirot cu un ochi destul de neîncrezător. – Sper să mă scuzaţi că vă deranjez. Eu fumez numai ţigările mele. Domnul Hercule Poirot arăta foarte şic. Numele îi era cunoscut. nu-şi văd de treburile lor.. domnule. Şi-i făcu cu ochiul unei tinere blonde. Capitolul XVIII. inspectorul. Nu eu mi-am 144 . Am stat chiar în faţa ei. despre ce-i vorba? Nu vreţi să luaţi loc? Doriţi o ţigară? – Mulţumesc. răspunse moderat Poirot. S-ar putea să înghit din greşeală una de-a dumneavoastră.. probabil. din spatele barului. plinuţe. Râse din inimă. ei bine. – Da? Ei bine. Apoi îşi spuse: „Oh.. pe moment. – Sunt într-o situaţie delicată. Un om are sentimentele lui. nu. tipul ăla!” şi-i ceru funcţionarului să-l introducă pe vizitator. Oamenii ăştia sunt nişte băgăcioşi. nu-şi putea aminti de unde. Într-o mână ţinea un baston. E vorba de afacerea aceea cu moartea lui madame Giselle. – Dar nu trebuie să fie atât de agresiv. spuse Poirot. şi o reputaţie de apărat. dar. am să fumez din ale mele. spuse domnul Rayder. acum câteva zile.. Pe Queen Victoria Street Domnul James Ryder fu destul de surprins când i se aduse o carte de vizită pe care era înscris numele lui Hercule Poirot. cred că treaba asta pare cam suspectă. – A fost pe aici. iar la butonieră avea o floare. în timp ce-şi aprindea bricheta. – Dacă nu vă deranjează. – Sunteţi. puţin cam sensibil.

– E foarte adevărat. să nu devenim prea sumbri. din moment ce n-ati reuşit să obţineţi un credit la Paris. – E ciudat ce sumă mică poate aduce câteodată un om la disperare. de exemplu. Dacă aş fi ştiut că femeia aia avea să fie omorâtă.. aţi făcut... mormăi domnul Ryder.. Totuşi. înregistrări frauduloase... dar nu vreau să se vorbească despre asta.ales locul.. – Ei. mai există şi cealaltă faţă a medaliei. Se uită pătrunzător la Poirot.. – De unde dracu ştiţi asta? întrebă mânios domnul Ryder. ai o nevoie imperativă de ei. S-au insinuat tot felul de chestii. Păru să cadă pe gânduri. probabil foarte bineveniţi în momentul de faţă. Declaraţia unui martor. – În orice caz. deşi era mai mult imaginaţia reporterului decât ce văzusem eu cu ochii mei. – Sunt discreţia personificată. Flutură din mână.. Dumneavoastră.. O sumă mică de bani gheaţă care să-l ajute să treacă criza. Eu de unde să fi obţinut venin de şarpe? Vă întreb pe dumneavoastră! – Dar aţi avut numai necazuri de pe urma afacerii ăsteia? – Oh. mă întreb? De ce nu se duc să-l ia la întrebări pe acel doctor Hubbard.. Am fost însemnat. e adevărat. Se ivesc tot felul de complicaţii. – Adevărat. nu m-aş fi suit deloc în avion. – E interesant cum poate afecta o crimă vieţile unor oameni care simt complet pe dinafară. bani nesperaţi. Nu mă deranjează să vă spun că am curăţat ziarele de o sumă frumuşică. – Uneori. spuse domnul Ryder.. Din acest motiv oamenii fac falsuri.. – Banii sunt întotdeauna bineveniţi. Şi de ce eu.. spuse domnul Ryder.. nu... Hercule Poirot zâmbi. poate m-aş fi suit. iar dacă nu deţine 145 . vă asigur. – Am avut o mulţime de necazuri... vreau să spun? Doctorii sunt oameni care deţin tot soiul de otrăvuri puternice ce nu se pot detecta. Bryant. pe neaşteptate. De ce să vedem partea rea a lucrurilor? Banii ăştia au fost cu noroc pentru dumneavoastră.

de ce l-aţi numit pe doctorul Bryant doctorul Hubbard? – Al naibii să fiu dacă ştiu. spuse el. Staţi să văd. 146 . Oh. Îl privi bănuitor pe Poirot. Poirot se ridică.. la dracu cu creditul lui! Da. – Vai. doar din curiozitate. lucrurile astea mă interesează sub aspect psihologic. Apropo.acea sumă insignifiantă. Banii sunt ciudaţi. de ce aţi venit? – E un pic delicat. Mi-a ajuns la ureche . trebuie să fie.. flautul. Trebuie să verific problema.profesia mea. – Ah. – Cine spune asta? E o minciună! N-am văzut-o niciodată pe femeia asta. înţelegeţi . Creditu-i ciudat. Dar când ea se întorcea.. o greşeală. – Apropo. el din flaut cânta.. da. Se opri în uşă. da. – Ce vreţi să spuneţi? Unde vreţi să ajungeţi? Poirot clătină din cap. mamei Hubbard. Viaţa e ciudată! – Foarte adevărat. Iată-mă şi încurcat cu o cămătăreasă! Doamnele din înalta societate cu datorii la jocurile de noroc asta-i marfa. aţi avut de-a face cu madame Giselle.. e al naibii de ciudat. – Nu vă enervaţi. avea rezonanţa a ceea ce numea el „tam-tam-ul” afacerii cu psihanaliza. Ce ciudat mai încurci numele! – Ah. asta-i o treabă foarte curioasă! – Curioasă! E calomnie! Poirot îl privi gânditor. cred că din cauza flautului. – Sigur că e. – Îmi cer scuze c-am fost greşit informat. Ştiţi. Domnul Ryder pufni la auzul cuvântului psihologic.. cântecul de leagăn: Câinele.că în ciuda dezminţirilor dumneavoastră. Ştiţi.

Mâna tremurătoare se întinse după o sticluţă cu dop aurit. decedată. aş fi încântat să vă fac o vizită pentru a discuta afacerea. borcănele cu cremă de faţă.. o să mă facă să mă adun. viaţa e un iad .” „Particular şi foarte confidenţial.. Nu e drept. Dar în mijlocul acestui lux. Ca şi cum cuvintele şi-ar putea schimba înţelesul.. cutii de pudră..iad.” Bestia. iar de sub fard îi răzbăteau pete stacojii... Dragă doamnă. bestia. Duse sticluţa la nas.. Perii de aur şi cutii.Capitolul XIX. primul cu „Personal” pe el. în cazul în care ar muri pe neaşteptate.. Lua-o-ar dracu!. Sunt deţinătorul anumitor documente care au fost în posesia domnei decedate... referitor la madame Giselle..... tot felul de nimicuri luxoase o înconjurau. Citi pentru a patra oară scrisoarea: Contesei de Horbury. al doilea cu „Particular şi foarte confidenţial. John Robinson Ce stupid.. 147 .. Nu e drept. Sau poate preferaţi să mă adresez soţului dumneavoastră în problema respectivă? Al dumneavoastră sincer. Intră şi iese din scenă domnul Robinson Contesa de Horbury stătea în faţa mesei de toaletă din dormitoîul său din Grasyenor Square 315. Ridică plicul .. Dacă dumneavoastră sau domnul Raymond Barraclough sunteţi interesaţi de această problemă. Doamne. nervii mei! gândi Cicely..două plicuri. să citeşti acelaşi lucru iar şi iar. – Asta o să mă întărească. Şi mincinoasa aia bătrână franţuzoaică ce jurase că aranjase totul astfel încât clienţii ei să fie protejaţi.. – Oh. Cicely Horbury stătea cu buzele uscate..

bănuiesc că nu te-au lăsat să-ţi concretizezi ideile despre machiaj. am jucat mult într-un teatru de amatori.. Deşi.. n-ai barbă albă.o barbă strigătoare la cer! Ieftină.. Poirot oftă. sprâncenele. apoi îl luă pe tânăr de braţ şi-l duse la oglindă. de unde ar putea ciuguli nişte bani?. – Cum arăt? întrebă Norman.să te uiţi la dumneata! Cine te crezi . neformat: Contesa de Horbury îi transmite complimente domnului John Robinson şi doreşte să-l primească mâine dimineaţă la ora unsprezece... Dar ce barbă . prietene. Şi-apoi. Bolborosi: – Spuneaţi că ar fi bună o uşoară deghizare. Se îndreptă spre birou şi scrise cu scrisul ei mare. În tot cazul. – Nu prea îmi vine să cred. Ce comedie joci dumneata aici? Norman Gale se înroşi şi mai tare. Mai întâi să-l întâlnească pe tip. Ai o adevarată manie pentru păr fals? Lipiciul miroase de la o poştă. Asta-i tot ce-ţi cer . Prietene. – Într-o vreme.. – Asta ne lipsea! spuse Hercule Poirot. Poirot ridică elocvent din umeri. nu. la lumina zilei. fireşte. spuse el. să vadă ce ştie.un clovn care face copiii să râdă? De acord.culoarea ticăloşilor.. şi cum nu se poate mai prost lipită. În Grosvenor Square. Şi dacă crezi că cineva n-o să-şi dea seama că ai o bucată de plastilină lipită pe un dinte. nu e menirea dumitale să joci un astfel de rol.. spuse înţelept Norman Gale.. e neagră .. Roşi uşor sub privirea uimită a lui Poirot. poate o mână norocoasă în localul ăla din Carlos Street. te înşeli.Gata! Acum putea gândi! Ce să facă? să-l primească pe tip.. Chiar şi la luminile rampei înfăţişarea dumitale ar fi total neconvingătoare. categoric nu. – Uită-te la dumneata. Dar avea timp destul să se gândească la asta.. 148 .

Ţine asta şi asta. faţa sa era de un roşu aprins. dacă îmi dai voie. În nici un caz.” – Am primit scrisoarea. – Ei bine. Dumneata eşti şantajist. mormăi refractar Norman.. Cu moralul la pământ... Vreau ca Excelenţa sa să se teamă de dumneata. En avant şi succes! – Sper din tot sufletul. Asta-i din cauza fricii. – Asta o spuneţi dumneavoastră.. Când apăru după un sfert de oră. nu să moară de râs când te vede.. În Grosvenor Square fu introdus într-o încăpere mică de la primul etaj. apoi dădu din cap. – Domnul Robinson? întrebă Cicely. aşa.. doar adevărul ne poate ajuta. nu trebuia să se vadă că e novice în meserie. în momentul de faţă. – Nu-ţi fie teamă. Acum să văd dacă măcar îţi ştii lecţia. porni în misiunea-i dezgustătoare. Observ că te-am rănit cu vorbele mele. După câteva minute. apăru lady Horbury. Farsa s-a terminat. – La dispoziţia dumneavoastră. Cu glas tare rosti destul de insolent: 149 . Norman îşi reveni: „Bătrânul ăla prost zicea că nu ştiu să joc” şi zâmbi în gând. spuse el. Dar aş vrea. „La dracu. dar. Du-te în baie şi să vedem cum se termină ceea ce se numeşte în ţara asta „fooltommery”? Norman Gale se supuse. şi acum vom face cărarea altfel. răspunse Norman şi se înclină. Probabil am să găsesc un soţ furios şi doi poliţai. Începe treaba serioasă. Îţi voi permite să ai o mustaţă mică. Norman îşi făcu curaj. gândi el. Gata. Regret. – Très bien. Poirot îl privi şi dădu din cap a aprobare.. să ţi-o lipesc eu. nu comedian. Asta-i prea de-ajuns. îi îndesă în mâini diferite borcănele.. Poirot îl linişti. Ascultă cu atenţie.– Nu mon ami. O să meargă de minune. exact ca un servitor.

lady Horbury. Dovada de la hotel. Cred că ştiţi. Dacă facem afacerea. Asta-i tot ce am avut de spus. Vă voi arăta dovada. – Imposibil! N-aş putea pune. e de prima clasă.sunt hotărât să merg până la capăt. Ascultaţi. Chiar trebuie să intrăm în detalii? Toată lumea ştie ce plăcută e.. dar foarte rar le convine soţilor. – Ei bine. poate că lordul Horbury va trebui să afle ce se petrece. Important e că o am. – Nu pot să fac rost de bani. Şi vă dau două zile să vă gândiţi. Nu-s atât de fraier. ţi-am spus. Vă dau două zile de gândire.. problema se schimbă. o săptămână la mare.. Ea îl privea tremurând. spuse Norman cu glasul tot mai sigur. Asta-i ultimul preţ. pe măsură ce-şi intra în rolul domnului Robinson. Cumpăraţi? Asta-i întrebarea. N-am nimic la mine.. iar domnul Barraclough e un actor de viitor.. nu dolari. Minunată femeie. Arată-mi-o! – Oh.dumneavoastră sau lordul Horbury? Asta-i întrebarea. e drept. în viaţa mea.– Da. las la opt mii. 150 . să-i zicem. înainte de a-mi da banii. dovada asta? – Zău. nu. reţineţi ... în ce constă exact proba pe care o deţin. Ştia să-şi conducă afacerile. – Nu te cred. Cred că nu greşesc când spun că o femeie divorţată nu primeşte nici o pensie alimentară.. dar nu câştigă cine ştie ce. ce părere aveţi. – Ei hai. Treabă cinstită! – C. ca să-i fac doamnei o favoare. eu sunt. Acum. lire. – Eu vând. Cât? – Zece mii de. bătrâna Gissell. hai. şi.. asta-i o chestiune secundară. – Cum ai pus mâna pe. Ei bine. dar perlele sunt totuşi perle.. problema se pune cine o vrea mai mult . lady Horbury? – Nu ştiu la ce te referi. lady Horbury. – E grozav ce poţi face dacă încerci! Pe bijuterii nu obţii cât fac.. mâna pe atâţia bani. Norman oftă şi clătină din cap. etc.

Îmi amintesc. O lăsă deoparte. nu vă forţez să-mi faceţi confidenţe. madame. Tonul lui era blând dar autoritar. – Vă rog. „Slavă Domnului că s-a terminat!” Nu trecu decât o oră şi lady Horbury primi o carte de vizită. El îşi trase un scaun lângă ea.Se opri. să trecem la afaceri. fără să-i dea timp nefericitei femei să-i răspundă. Ştiu că sunteţi într-o mare încurcătură... „Uf!” exclamă Norman. părăsi camera. Poirot intră şi se înclină. madame. Foarte bine. – Monsieur Hercule Poirot.? – Luaţi loc... Nu e nevoie.. Cicely făcu un pas înainte. Îmbrăcat elegant ca un dandy. În dimineaţa asta.. Eu vă voi vorbi. eu.să ştie. madame. Ăsta-i atuul unui bun detectiv . – Domnul Barraclough v-a trimis.. Cum vă spuneam. Îşi şterse fruntea. – Ecoutez. – Oh! Se opri. Am venit să vă dau un sfat. – Exact. Apoi rapid. când se văzu în stradă. – Cine-o fi? Nu pot să-l primesc! – Spune că se află aici la cererea domnului Raymond Barraclough milady.. Dumneavoastră. Atitudinea lui era părintească şi liniştitoare. să mă priviţi ca pe-un prieten. „Hercule Poirot”... Nu trebuie să începeţi să-mi povestiţi nimic. eraţi în avion. – Detectiv? Ochii femeii se măriră. Şi acum. căci le ştiu. apoi adăugă: – Sunt hotărât. Ea îngână slab: – Nu ştiu. Valetul ieşi şi apăru iar. Femeia se aşeză mecanic. Valetul închise uşa. cum era şi Giselle. doar 151 . nu vă cer să-mi împărtăşiţi secretele dumneavoastră. pofteşte-l înăuntru.

Brown.. a unei foarte frumoase femei.. altfel mâinile mele sunt legate.. madame.. Nu ştiu ce să fac. – Eu nu am să cer decât fotografia. – Şi mă scoateţi din încurcătură? – Vă jur solemn că n-o să mai auziţi niciodată de domnul Robinson. – Perfect. E în posesia unor anumite dovezi de... Acest vizitator. am să înnebunesc! – Nu. – Opt. s-o numim. trebuie să ştiu adevărul. Robinson le foloseşte pe rând. – Oh. să nu-mi ascundeţi nimic. cu autograf.. – Tot aia e .. răspunse tăios Cicely.. Cicely îl privi lung.. – De unde ştiţi toate astea? – Pur şi simplu pentru că eu sunt Hercule Poirot. A venit să vă şantajeze.. întregul adevăr. totul e în regulă. Brown. Aveţi încredere în Hercule Poirot.... Numai că. deci. nu.. Iar dumneavoastră nu puteţi face rost repede de banii ăştia? – Nu pot. parcă? – Robinson.. Nu ştiu ce să fac. pur şi simplu nu pot.. 152 . madame. – Opt. Şi dumneavoastră cât îmi veţi cere? Hercule Poirot se înclină.. Aşadar aţi împrumutat bani de la această femeie Giselle? Lady Horbury aprobă. – Bun. Am venit să vă ajut.. – Da. Smith.. lăsaţi-vă în grija mea. Deja sunt datoare. suflă Cicely. – Calmaţi-vă. Vi le oferă în schimbul a şapte mii de lire.. Acum sunt la el.. nervii mei.. indiscreţie? Aceste dovezi au fost odată în păstrarea lui madame Giselle. Eh bien.cu o oră în urmă. Am să vă spun totul.. mă ocup eu de acest domn Robinson... vai! strigă ea. aţi avut un vizitator. nu aveţi de ce să vă temeţi.

Les femmes. înainte de asta. ăă. Cunoştea despre mine şi Raymond.. Eu. s-a ridicat problema restituirii banilor? – Da. A aflat când şi unde ne întâlneam.. – Vă place poziţia dumneavoastră. – Avea metodele ei. nici nu vreau să mă mai gândesc! Nu ştiu cum a descoperit. mi s-a părut un miracol.. Vrea să se însoare cu alta. Cred că.. – Şi v-a împrumutat cât i-aţi cerut? – La început nu... în plus. beneficiaţi de un venit foarte important.. când a început? – Acum optsprezece luni. spuse Poirot sec. Ar sări în sus de bucurie la gândul că ar putea divorţa.. bătrâna diavoliţă s-a făcut scârboasă. şi.. dacă nu plăteam.. – Şi n-aţi putut plăti? 153 .. – Pe cine aţi trimis la ea? – Pe Raymond. şi tot restul. prieteni? – Da. – Dar eraţi foarte îngrijorată că soţul dumneavoastră să nu afle? Cicely strigă mânioasă: – Stephen e un om plin de sine. Mi-a dat doar o sumă mică.. Am avut un ghinion cumplit. – Jocuri de noroc? – Da. Aşa e. Eram la strâmtoare.. eu. şi. mi-a dat cât i-am cerut.. dumneavoastră şi domnul Barraclough aţi devenit.. Ce să continui. Atunci.– Când a fost asta? Vreau să spun. S-a plictisit de mine. Domnul Barraclough mi-a spus că a auzit că împrumută bani femeilor din înalta societate.. spuse Poirot sec. divorţaţi? – Nu. Şi presupun că v-a ameninţat că va trimite toate dovezile astea lordului Horbury? – Da..... – Era genul de miracol special al lui madame Giselle. – Dar mai târziu v-a dat mai mult? – Da. – Iar dumneavoastră nu vreţi să. fireşte să-şi poarte de grijă.. La vremea aceea.. n-am putut să-i restitui.

Oh. Nesuferitul ăla de inspector a tot fost pe aici şi m-a bombardat cu întrebări. – Ah. chiar aşa. la anchetă. minciuni. Vedeam că doar tatona. la ea. – A fost înspăimântător. Dar mă simţeam în siguranţă. – Crimă. era o adevărată bestie! Am plecat ca o zdreanţă... – Mai ales că. măcar prefă-te că eşti sigur..– Nu. Dar asta v-a făcut puţin nervoasă.. doar nu credeţi asta! Nu eu am omorât-o! Nu eu! 154 .. madame n-aţi fi putut spune nimic altceva. dumneavoastră singură aveţi un motiv să-i doriţi moartea. Nu ştia nimic.. – Astfel că moartea ei a fost providenţială? Cicely rosti însufleţită: – Mi s-a părut o minune.. când am primit scrisoarea asta cumplită. cu o seară înainte aţi fost la Paris.. – Şi totuşi.. în definitiv. şi aţi avut o scenă? – Diavoliţa bătrână! N-ar fi cedat cu un milimetru. – Ştii. A fost groaznic. aţi spus că n-aţi văzut-o niciodată pe femeia aceea. îi făcea plăcere. – Dacă o iei pe ghicite. minciuni. dintre toţi cei din avion. n-am putut să nu-mi spun că. nimic altceva decât. – Normal. – Dumneavoastră. dacă era să răsufle ceva.. – Şi atunci. ce-altceva aş fi putut spune? Poirot o privi gânditor. o minune. M-am simţit în siguranţă.... nu? – Nervoasă? – Ei bine. madame. ar fi răsuflat imediat. – În tot acest timp nu v-a fost frică? – Fireşte că mi-a fost frică! – Dar de ce? De adulter sau de acuzaţia de crimă? Obrajii femeii păliră.. continuă Cicely urmărindu-şi şirul gândurilor. de fapt. dar eu n-am. oh. până ieri. Eram înnebunită. Cred că.

din cauză că sunteţi femeie şi. În schimbul serviciilor mele. al doilea. am cinat împreună. eh bien. viespii. – Ah. Acesta era numele dumneavoasră adevărat? – Nu.. acum poate are două milioane.. – Nu una mare. lady Horbury. am să vă pun două mici întrebări.. – Să nu credeţi asta. numele dumneavoastră de scenă era Cicely Bland. tot e ceva. zău? Încă o întrebare: înainte de a vă căsători. Aveţi o inimă generoasă. soţul dumneavoastră vă va plăti o pensie. Cicely râse... veţi fi asigurată. Bărbatul care a avut trei milioane. îmi permiteţi să vă dau un sfat? De ce nu aranjaţi cu soţul dumneavoastră un divorţ discret? – Şi să-l las să se însoare cu femeia aia? – Da. Vă cred din două motive . Dar de ce… – Pură curiozitate. să ne întoarcem la problema noastră. – Viespe? – Exact. dar n-am omorât-o eu.. 155 . Eu... madame.. adevăratul meu nume e Martha Jebb. Frumoşii ei ochi îl fixau implorând. madame. oh. – În ziua de azi nu mai există nici unul.. – Eh bien.. Se întrerupse.. dar.. Vă dau cuvântul meu că n-o să-l mai vedeţi şi n-o să mai auziţi niciodată de el.. Dar celălalt. – Vă cred. – Da.. Iar acum.– Îi doreaţi moartea. oh. atât de asigurată. Hercule Poirot dădu liniştitor din cap. Iertaţi-mă. madame.. domnul Barraclough era la Paris? – Da. Dar s-a gândit că era mai bine să mă duc singură la femeia aia.primul. Şi acum. Şi unde v-aţi născut? – Doncaster.. trebuie! Nu m-am mişcat de pe scaun. Cu o zi înainte de crimă. Mă voi ocupa eu de acest domn Robinson. – Suna mai profesional. vă veţi căsători cu un milionar.. trebuie să mă credeţi. din cauza. şi pe lângă asta. Văd că asta nu vă spune nimic. o dată liberă.

doar am să-i scriu câteva cuvinte. şopti discret: – Dacă nu vă deranjează să mai aşteptaţi puţin. are o clientelă frumuşică. monsieur Poirot. Japp se aşeză şi luă un număr vechi din „Punch”. Fu condus într-o cameră de aşteptare. N-am să vă reţin mult”. Cele două femei începuseră să discute. dar. asta şi intenţiona. rosti solemn gentlemanul acela. în care erau două femei şi un bărbat. Oricum. Aveau o părere foarte bună despre priceperea doctorului Bryant. Ăsta-i rău când eşti doctor. în momentul de faţă.de fapt. domnule? – Nu. Băgă cartea de vizită într-un plic pe care i-l dădu valetului. „Face uşor avere. Mai veniră şi alţi pacienţi. e foarte ocupat. Asta nu pare să aibă nevoie să se împrumute.” După un sfert de oră. creditul s-ar putea să-i fi fost acordat cu mult timp în urmă. îşi spuse Japp. Capitolul XX. Întrebă de doctorul Bryant. – Aveţi programare. domnul doctor vă va primi. 156 . valetul reapăru şi spuse: – Acum domnul doctor vă poate primi. Şi chiar sunteţi sigur că omul acela cumplit nu mă va mai deranja? – Pe cuvântul lui Hercule Poirot. traversând camera. Valetul reapăru şi. un scandal i-ar împrăştia-o rapid. Pe o carte de vizită scrise: „V-aş rămâne îndatorat dacă mi-aţi acorda câteva minute. Era limpede că doctorul Bryant o ducea bine cu meseria lui. Pe Harley Street Inspectorul-detectiv Japp păşea repede pe Harley Street şi se opri în faţa unei anumite uşi. Japp acceptă. Nu-l deranja câtuşi de puţin să aştepte . domnule. fireşte.– Sunteţi foarte convingător.

Winterspoon e omul dumneavoastră. 157 . afacerea asta are şi un aspect medical. şi ştiţi cum sunt experţii. – În primul rând. – E în regulă. – Ce pot face pentru dumneata. Încă mai lucrăm la ea. Doctorul Bryant zâmbi. dacă nu ştiu ce să-l întreb. domnule. am venit să vă pun câteva întrebări despre metoda folosită. Presupun că e în legătură cu crima din avion? – Chiar aşa. dar n-am să vă reţin mult. să ştiţi. Vorbesc în aşa fel că omul de rând nu pricepe nimic..Japp fu introdus în cabinetul doctorului Bryant . Dar cred că veninul de cobră a fost folosit în tratarea epilepsiei cu rezultate excelente. Astfel de lucruri nu intră în sfera mea. vă cer scuze că v-am deranjat în orele de consultaţie. Nu-i dau de capăt afacerii ăleia cu veninul de şarpe. răspunse doctorul Bryant. Chipul său cu linii frumoase arăta obosit. – Ah. am făcut o grămadă de speculaţii pe marginea acestui caz.. – Aveţi vreun rezultat? – N-am înaintat pe cât ne-ar fi plăcut. E adevărat că uneori veninul de şarpe e injectat epilepticilor? – Nici în epilepsie nu-s specialist.. cum spuneam. spuse zâmbind doctorul Bryant. fiind în avion. Doctorul stătea la birou. inspectore. Dar. – Într-un fel ai dreptate. Recunosc. Nu cred că există un om care să rămână total indiferent la faptul că a fost implicat într-o crimă. inspectore? întrebă el aşezându-se la loc şi arătându-i lui Japp scaunul din faţa sa. dar nu părea nicicum tulburat de vizita inspectorului. mă interesează. dar vedeţi dumneavoastră doctore. ştiu.. Nu-mi prea foloseşte la nimic să mă duc la un expert. M-am gândit că aveţi vreo idee care ne-ar fi de folos. – Ştiu.o încăpere din fundul casei cu o fereastră mare. asta nu-i în ograda mea. Însă. treaba stă cam aşa. s-ar putea să vă intereseze. – Nu sunt toxicolog. Winterspoon e expert. din cât mi-am dat seama. Dar mi-am zis că. În felul meu. Se ridică şi-i strânse mâna detectivului. De fapt.

. – Mulţumesc. ştiu. mi-a spus că aş putea obţine informaţii de acolo. – Mă uimeşte.. Cum a fost posibil ca un prezumtiv criminal să intre în posesia ei? – Pare incredibil.– Şi ce credeţi. şi mult mai puţini umblă cu acest venin. domnule. vă rămân îndatorat. de pildă . Pe Heidler îl cunosc bine. ireală. dar cred că au făcut treabă foarte bună acolo.. asta e”... Era o şansă la o sută ca criminalul să nu fie văzut. nu există multe ocazii pentru asta.. Pe cinstea mea că nici n-a bănuit ce căutam. domnule? Bryant clătină uşurel din cap. nu vă mai reţin. Am un prieten care lucrează la cercetarea Tropicelor. Dumneavoastră. zâmbea foarte mulţumit în sinea lui. menţionează-i numele meu şi fi sigur că va face totul ca să te ajute. domnule. Un mod stupefiant de a comite o crimă.de cobră. Ei bine.. de exemplu. Winterspoon a scris aceste trei nume. 158 .. toată treaba pare aproape. dacă mă pot exprima aşa. – Poate mă ajutaţi. Cunoaşteţi pe vreunul din oamenii ăştia? – Îl cunosc cât de cât pe profesorul Kennedy. „Totu-i să ai tact. Carmichael e un tip din Edinburgh. dar nu cred că aţi mânuit vreodată substanţa. – Alegerea otrăvii e tot atât de uluitoare. – Foarte adevărat.. Are în laborator diferite veninuri de şerpi ... nu-l cunosc personal.. Japp scoase o bucată de hârtie şi i-o întinse doctorului. Trebuie să fie o persoană care dispreţuieşte total riscul.dar n-am auzit niciodată de vreo specie de şarpe numită spurcătură. Presupun că abia dacă unu la mie din oameni a auzit de spurcătură. Ei bine. Tactul e totul.. – Categoric.. dumneavoastră sunteţi doctor. îşi spuse. Când Japp ieşi în Harley Street.

Japp îşi salută cu căldură prietenul. – Ei bine. cu atât înţeleg mai puţin. Dar ce pot să fac? Noroc că e unul din cazurile semi-străine. Nu. iar cei din Paris susţin că un englez a comis-o şi că e treaba noastră. Nu poate minţii chiar toată lumea.dar inofensivi. – În unul din cazurile de care m-am ocupat. cinstit. – Nu-s prea multe.. şi cine să zică nu? Ei bine.. a fost aici un tip care avea un scarabeu tatuat. – Am interogat şi pasagerii. I-am întrebat de mi-a venit rău pe cei doi stevarzi şi ei o ţin pe-a lor că n-a fost nici un moment psihologic. monsieur Poirot. minţeau toţi! – Dumneata şi cazurile dumitale! Ca să spun adevărul. dar era neajutorat ca un sugar. un arheolog e un amărăştean. nişte mincinoşi . Nu s-a petrecut nimic ieşit din comun în timpul călătoriei. Fournier de la Paris îmi mănâncă sufletul cu „momentul lui psihologic”. ce te-aduce pe-aici? Ceva noutăţi? – Am venit să te-ntreb pe dumneata ce noutăţi ai. – Chiar crezi că au făcut-o francezii? – Păi... între noi 159 . nu-s deloc mulţumit. arăta cumplit. Negustorul din Paris a identificat tubul de suflat. nu. Şeful se uită cam chiorâş la mine. tare-aş vrea să ştiu cum află ei asta? Cine să-i contrazică? Afirmă că un şirag prăpădit de mărgele e vechi de cinci mii trei sute douăzeci şi doi de ani. când erau amândoi în compartimentul din faţă.deşi ei se iau în serios . Când mă gândesc. Cu cât analizez mai mult lucrurile. Noi considerăm că au făcut-o francezii. – S-ar fi putut întâmpla. Scormoneşte întruna în pământ şi bate câmpii despre ce s-a întâmplat în urmă cu mii de ani.Capitolul XXI. monsieur Poirot. Zilele trecute. ăsta-i adevărul. bunul meu Japp. Cele trei cluuri Când Japp se întoarse la Scotland Yord i se spuse că era aşteptat de Hercule Poirot.

Ryder pare cinstit. Femeie frumoasă. – Doctorul.ce cuvânt! . Zvonuri despre el şi o pacientă. fireşte. Rezultatul e acelaşi... cu ordine şi metodă. probabil. acum câteva săptămâni. după cum vezi. Dacă nu-i atent. – Râzi de mine. Să auzim despre paşii ăştia ordonaţi. Am descoperit că firma lui era aproape de faliment. dar se pare că s-au redresat. n-am putut să dibuiesc motivul. Presupun că dumneata ai dibuit totul. Asta se potriveşte foarte bine cu RT 362.. ia droguri sau aşa ceva... oricât am încercat. toate verificate.. În cazul de faţă.. – Nu pot să nu mă bucur. – S-ar putea şi asta. dar mai e mult până la capătul drumului.. – Ideea unei noi cărţi. ne furnizează nume şi adrese. Poirot zâmbi în sinea lui.. Japp continuă: – Stevarzii. toate astea sunt presupuneri nici un fapt. bulibăşeala e doar în minţile dezordonate. E într-o doagă. totul. Aşadar.. dar preferi să nu spui. şi n-am nimic împotrivă să-ţi spun că am şi o idee de unde şi-ar fi putut procura veninul. – Foloseşte alt cuvânt dacă nu-ţi place. n-am găsit nimic care să facă vreo legătură între ei şi Giselle. dar. toată treaba e o bulibăşeală. nu-i deloc uşor să obţii fapte. soţ scârbos.. până acum.. 160 . Şi Fournier e buimăcit. declară că s-a dus la Paris să ridice un credit. s-ar putea şi altceva. dar n-am descoperit nimic despre ea.obscuritate. Bryant? – Cred că aici am dat de ceva. Umblă de colo-colo vorbind de unul singur. ar fi Clancy.fie vorba. Am înaintat cu câte un pas la momentul potrivit. dar nu l-a obţinut.. ei bine. – Cine crezi că a făcut-o? – Păi. da. zboară din tagma medicilor. Are el ceva pe creier. N-am dibuit. – Nu-i nici o bulibăşeală .. Totuşi. nu cred nici o secundă că arheologii francezi au făcut-o. Încă mai cred că CL 52 din cartea neagră e lady Horbury.

e foarte simplu.rău. Scoase din buzunar o hârtie. Pierdere de clientelă. azi. Rezultatele unei singure acţiuni pot fi foarte diverse. Japp se aplecă şi citi cu oarecare interes peste umărul lui Poirot: Domnişoara Grey.şi normal. Domnişoara Kerr. Eh bien. are nişte rezultate. – Mai spune o dată.câştig temporar. pe care îi primeşti când îţi moare o mătuşă. dar dumneata o faci să pară.. rar. 161 .. Să spunem că vrei bani. oftă Japp. din moment ce moartea bătrânei Giselle face mai improbabil ca lordul Horbury să obţină probe pentru a divorţa de soţia sa. Lady Horbury: Rezultat bun. Despături hârtia. Poirot zâmbi. Acţiunea întreprinsă acţiunea fiind crima .Poirot zâmbi. Dă-i înainte. Ideea mea e următoarea: o crimă e o acţiune întreprinsă în scopul de a determina un anumit rezultat. Bien. Salariu mărit. Domnul Gale. Vrei să spui că trebuie să existe un motiv. – Poate nu. la trei săptămâni după crimă. cu ideea dumitale. întreprinzi o acţiune . Japp se aplecă din nou să citească. – Am făcut un tabelaş.. studiez rezultatul în unsprezece cazuri diferite.. Pricep.adică îţi omori mătuşa . Această acţiune particulară afectează o mulţime de oameni diferiţi. ăsta. Rezultat .. – Aş vrea să am eu o mătuşă ca asta. Rezultat . Studiind diferitele rezultate vom obţine răspunsul la problema noastră. – Nu. – Nu e greu. dacă ea e CL52. Aşadar crezi că e lulea după Excelenţa sa? Dumneata eşti unul din cei ce ştiu să adulmece poveştile de dragoste.rău. Rezultat .şi obţii rezultatul: moştenirea banilor.. – Prefer s-o expun în felul meu. – Hm! Japp se întrerupse din citit.. nu..

Şi crezi că asta ne va ajuta? întrebă sceptic Japp. care odată a iubit şi a suferit şi apoi. viaţă personălă. Rezultat . nici o fotografie. iar în unul.nu-l afectează. Domnul Jean Dupont. dacă nu găsim ceva la Paris. – Cu mici şanse să dăm de ceva. Marie Morisot a devenit madame Giselle . cel al doctorului Bryant. Ceva legat de Giselle. nici o amintire... Domnul Dupont. – Deci? – Deci trebuie să continuăm cercetările.cămătăreasa.o pierdere. În patru cazuri domnul Clancy. domnişoara Grey. Lucrul cel mai interesant în acest caz e personalitatea moartei.nu-l afectează. fără rude. – Mă ajută să fac o clasificare limpede. Davis. Rezultat . fără. bun dacă Ryder e XVB 724.nu-l afectează. nici un bibelou. De asemenea. Rezultat . O femeie. în cazurile domnului Gale şi domnişoarei Kerr . Rezultat . – Crezi că există vreun indiciu în trecutul ei? – Poate. domnul Ryder şi cred că putem spune şi lady Horbury . datorită sumei mici de bani cash obţinută de pe urma unor articole despre crimă. şi care a ajutat firma într-o perioadă delicată. rosti întunecat Japp. Adevărul e că suntem în aer. Rezultat .bun dacă e RT 362.Domnul Clancy. a tras oblonul .. care a fost odată tânără.toate se sfârşiseră. Mitchell.se aşteaptă să facă bani de pe urma unei cărţi ce tratează crima asta.bun. s-ar putea spune.rezultatul indică un câştig. prietene. Domnul Ryder. Pun pariu că dumneata ai putut scoate mai multe de la servitoarea aia decât a scos Fournier. O femeie fără prieteni.nu-l afectează. 162 . Rezultat . Doctorul Bryant.. nu există nici un rezultat sau un câştig dinstinct. – Mă îndoiesc. cu o mână fermă. Rezultat . în patru cazuri nu există nici un rezultat (din câte ştiam până acum).bun .

Să bem în amintirea lui! – Ura! spuse râzând Norman. – Era în legătură cu Giselle? – Da. da. prietene. – Am aflat ce vroiam. Jane şi Poirot se întâlniră să cineze seara următoare „incidentului cu şantajul”.. – Se spune că înseamnă nuntă. – Ei bine. să auzim ideile dumitale despre indiciile din cazul ăsta. Capitolul XXII. – Tubul de suflat. Ce-i cu linguriţa în plus? – Madame Giselle avea două linguriţe pe farfurioară. ca poveştile domnului Clancy: Indiciul viespii. Ridică paharul. – A murit bunul domn Robinson. Norman fu uşurat să audă că nu mai era nevoie de serviciile sale ca „domnul Robinson”. spuse Norman. fireşte. există. Indiciul din bagajul pasagerului. El îi zâmbi. Indiciul linguiriţei în plus. ne-am putea ocupa de asta! Nu există nici un indiciu. – Ce s-a întâmplat? îl întrebă Jane pe Poirot...– Ei bine. – Chiar aşa. Jane îşi ia o slujbă nouă Când Norman Gale. ba. – Eşti scrântit. În cazul de faţă a însemnat înmormântare. – Nu. – Asta a reieşit clar din întrevederea mea cu ea. spuse Poirot. 163 . – Oh. rosti blând Japp şi adăugă. Dar eu doream o poveste completă şi amănunţită.. nu tubul. Poirot zâmbi! – Le voi da nume.

– Nu-s chiar atât de mulţi oameni nepotriviţi la locuri nepotrivite pe cât s-ar crede.. îşi aleg profesiile pe care şi le doresc. asta-i mai greu! – Nu sunt de acord cu dumneavoastră. – După dumneavoastră. Totuşi. în ciuda celor ce afirmă. – Ah. dar te vei opri la ceea ce preferi să faci în viaţă. şi aia. începu să vorbească despre relaţia dintre carieră şi viaţă.. Dar vei descoperi că-l pasionează să citească romane care tratează acest subiect. Ai complexul dominioanelor! – De data asta. Veritabila mea vocaţie e să mă ocup de capetele femeilor. Ai să auzi un om care lucrează într-un birou zicând: „Mi-ar plăcea să fiu explorator. Am devenit dentist din împâmplare. A trebuit să accept oferta bătrânului. Îl priviră amândoi întrebători. 164 . pe când el personal preferă siguranţa şi confortul călduţ al unui birou. dar eu eram nebun după aventură şi să văd lumea. – Încă eşti tânără. e incredibil cât de des sunt nevoiţi oamenii să facă ceea ce le-ar plăcea să facă. să mă întorc şi să întemeiez o afacere cu el. Unchiul meu avea profesia asta.. într-o manieră provocatoare. Am refuzat să mă fac dentist şi am plecat la o fermă din sudul Africii. E normal să încerci şi asta. – Dar. Poirot îi zâmbi. să străbat ţinuturi îndepărtate”. presupunând că prefer să fiu bogată? – Ah. Vroia să mă duc la el.. nu că mi-am ales eu.. n-a reuşit prea bine. Majoritatea oamenilor. sunt nevoit să o fac. dar Poirot. spuse Gale. – Iar acum te gândeşti să renunţi iar la meserie şi să pleci în Canada.– Şi aţi obţinut-o? – Am obţinut-o. şi ailaltă.. spuse Jane. n-aveam destulă experienţă. ei bine. dorinţa mea de a călători în străinătate nu e adevărată. nu-i adevărat.

. mi-am vărsat tot oful! Presupun că va trebui să-mi găsesc cândva o altă slujbă. De fapt. mai întâi. îţi fac o ofertă pe loc. spuse cu jind Jane. – Ah. E o slujbă bună. – Da... Jane clătină din cap. ei bine. lucru pentru care Jane îi era recunoscătoare în secret. Poirot se uită la ea şi surâse enigmatic. mai e valabilă oferta? întrebă Jane. – Şi a mea e bună. dar e doar temporară. Mi-a făcut mare plăcere. Era o. dar ce s-a întâmplat de te-ai răzgândit? – M-am certat cu Antonie. Experienţa neplăcută a recentului zbor îi zdruncina nervii. – Desigur.. – Nu minţii i-am dat frâu liber.. – Nu pot să renunţ la „Antoine's”. gândul la marile spaţii deschise. – Bun. – Vorbiţi serios? Pot veni şi eu? – Da. la Paris. Dacă vrei. M-am enervat şi. Săptămâna viitoare.– Pe mine nu mă obligă nimic să călătoresc. şi vei primi un salariu bun. Nu vroia. o adevărată. mi-am pierdut calmul cu o clientă. 165 .. ci limbii. îţi ofer postul de secretară a mea.. dar mi-ar plăcea să merg.. mă duc la Paris. în loc să adopt o atitudine mieroasă.. – Mulţumesc. – Eh bien. – Ce spuneţi? – Spun că mintea dumitale era la un anumit subiect. păreau să-i iasă din orbite. era sunat la telefon. dar nu cred că voi risca.. s-a aranjat. – Monsieur Poirot. Poirot şi noua lui secretară nu călătoriră cu avionul. Am să-ţi dau pe drum instrucţiunile. – Îţi voi obţine un alt post de aceeaşi natură. Luni plec la Paris.. să-şi amintească de silueta prăbuşită în scaunul din spatele avionului. Eu aş vrea să voiajez. avea ochii exact ca ai javrei ei de pechinez... nu pot spune la telefon.. dar nici eu nu m-am lasat. Trei zile mai târziu.. i-am spus de la obraz exact ceea ce credeam despre ea..

Mademoiselle Jane. nu l-aş descrie aşa. îi descrise întâlnirea lor de la „Corner House”. dar inteligent. nu. nu-i aşa? – Nu. – Există câţiva oameni la Paris pe care trebuie să-i văd.. ascultă-mă cu atenţie. E foarte simplu. 166 . Şi apoi monsieur Dupont père şi monsieur Dupont fils. Tânărul ăsta. aşa că nu se poate ca tânărul Dupont să nu te fi reţinut de la anchetă. roşindu-se şi mai tare. din ce în ce mai bine! Ah. lasă-i impresia că lady Horbury e bănuită de crimă. mademoiselle Jane. – Nu. Eh bien. Cred că din cauză că a dus o viaţă ruptă de lume.. Acum... Eşti fermecătoare.. foarte atrăgătoare. Fără s-o spui în cuvinte. să fie şi ea bună la ceva. îmbujorându-se uşor. ăă. – L-am mai văzut de atunci.. spuse Jane. măcar o dată! Jane ezită. te atrage? Il est sex appeal? Jane râse. Mai e monsieur Fournier de la Sûreté.foarte simplu? – E simplu. dar e un scump. apoi spuse: – Nu-l suspectaţi de crimă pe tânărul Dupont. în timp ce eu mă voi ocupa de tata. Se uită pătrunzător la ea. – Biata lady Horbury. – Deci.. Poirot îi împărtăşi lui Jane unele din planurile sale. un bărbat melancolic.Pe drumul de la Calais la Paris. nu ... o faceţi cal de bătaie! – Nu e genul pe care să-l admir..doresc doar informaţii. Pe cât posibil.. ţi-l las dumitale pe fiu. E avocatul maître Thibault. am avut o idee grozavă să te iau cu mine la Paris. – Zău? Cum s-a întâmplat? Jane. nu discuta cu el despre afacerea Giselle. Poţi să-i spui că motivul venirii mele la Paris e să mă consult cu monsieur Fournier şi să întreprind cercetări privind vreo eventuală legătură de afaceri între lady Horbury şi madame Giselle. aşa l-ai descrie .. dar nu ocolii subiectul dacă el îl abordează. – Excelent.

.. – Acum vorbeşte de Noua Zeelandă... figura lui copilăroasă şi atrăgătorul lui fel de a fi. Lui Jane nu-i fu greu să se întreţină cu Jean. am să fac tot ce pot. – Ar fi fost o pierdere. – În tot cazul. avându-i ca invitaţi pe cei doi Dupont. dar nu prea avu ocazia să vorbească cu el. N-a fost dezamăgit la vederea unui erou popular tremurând de frică pe scaunul stomatologului. monsieur Hercule Poirot şi secretara sa cinau într-un mic resturant. – Există în cazul de faţă un factor necunoscut. de limbă companionul pe tema trecutului. N-a avut de-a face cu dinţii. – Nu cred ca Norman să fi avut ca pacient vreun erou popular.. îţi promit.. – Sper că nu va fi nevoie. Jane râse. – Vrei să spui că-ţi pui toată încrederea în papa Poirot? Ah. Din cât putea auzi. e patriot. Scutură din cap. Poirot îl monopolizase dintr-un bun început. discuţia lor nu atinsese nici măcar o dată subiectul crimei.– Adevărat. cu îndemânare. Dar am puternicul sentiment că există un personaj care n-a ieşit încă la rampă. Poirot îşi trăgea. tatăl şi fiul. S-a fixat pe dominioanele britanice. urechea ei era atentă să prindă frânturi din conversaţia bătrânilor. Avea un suflet atât de simplu şi prietenos! În tot cazul. de pildă. Interesul lui pentru cercetările arheologice din Persia părea adânc şi sincer. tot ca atunci. Îi plăceau şi acum. îl fixă pe Poirot cu ochi întrebători. spuse Poirot. După două zile de la sosirea la Paris. un rol care încă nu s-a jucat. cum nu-i fusese nici la Londra. încruntându-se. Crede că aş suporta mai bine clima. ei bine. Monsieur Dupont îşi savura 167 . remarcă Jane. din moment ce pleacă în Canada. Se întreba ce informaţii anume vroia Poirot. în timp ce râdea şi vorbea cu el. Jane îl găsi pe bătrânul Dupont la fel de încântător ca şi fiul său. mademoiselle. Totul indică asta...

da. părând pregătit să se iniţieze şi mai mult în cercetarea arheologică. m-aţi înţeles greşit. Olăritul. cinci sute de lire? Monsieur Dupont aproape să cadă peste masă de emoţie. Domnul Dupont era transportat! îl sfătui pe Poirot să nu se lase indus în eroare de anumite articole dubioase ale lui B. – Înţeleg.. – Dragul meu prieten.. întreaga poveste a umanităţii se regăseşte în olărit! Model. şi de stratificările neştiinţifice ale lui G. cu adevărat criminale ale lui L.. Poirot tuşi... Apoi.. nu. V-ar putea însoţi în expediţia dumneavoastră? 168 .... dumneavoastră ne-o oferiţi? Mie? Ca să ne ajute la cercetări? Dar e magnific.. e o mare problemă să aduni suficiente fonduri...enorm seara. – Nu. Poirot îşi trase scaunul mai aproape de masă. splendid! E cea mai mare donaţie particulară pe care am primit-o.. de datările eronate.... câteva mostre de olărit.. E vorba de secretara mea. – Dumneavoastră.. un souvenir. practic. există o favoare pe care. fata încântătoare pe care aţi văzut-o în seara asta. compoziţie. – Ah.. spuse el. spuse: – V-ar ajuta o donaţie de. spuse repede Poirot. Ei cer rezultate spectaculoase! Mai ales aurul . Acceptaţi şi donaţii particulare? Monsieur Dupont râse.. după plecarea lor. Normal ca în vremurile astea de criză financiară... înainte ca interlocutorul său s-o ia din nou razna. Rar avusese un ascultător atât de inteligent şi receptiv.. să zicem.. Poirot îi promise solemn că nu se va lăsa influenţat de nici unul din aceste personaje. Nu se ştie prea bine a cui sugestie a fost ca cei doi tineri să meargă la film. mulţumim în genunchi pentru ele! Dar genul nostru aparte de săpături nu atrage marea masă a oamenilor.. dar.. – Trebuie să recunosc..cantităţi mari de aur! E uimitor cât de puţină lume se interesează de olăritul antic.

Am să fiu în Muswell Hill sau în Noua Zeelandă cu Norman. se poate aranja. – Categoric n-am să mă duc în Persia.. Poirot spuse: – Ţi-am obţinut o slujbă foarte interesantă. 169 . Nu te costă nimic să te arăţi încântată.. şi eu am vorbit de o donaţie.. Tot aşa. – Ei bine. – Nu-i aşa? Şi acum. Trecutul o fascinează.O clipă. Oricum. – Mademoiselle Grey e pasionată de olărit. vorbiţi-mi despre ceramica de Susa. Dupont păru uluit. Trebuie să mă consult cu fiul meu. dar n-am semnat nici un cec! Apropo. În timp ce se îndreptau spre lift. Am spus că te interesează foarte mult subiectul acesta. Poirot îi făcu blând cu ochiul. – Copilă dragă. îi vei însoţi pe domnii Dupont în Persia. spuse el trăgându-se de mustaţă. am să vorbesc cu Jean. trebuie măcar să te prefaci c-o accepţi cu plăcere. – Sunteţi nebun? – Când ţi se face o ofertă. Jane îl privi lung. Urmează să ne însoţească şi nepotul meu cu soţia lui. La primăvară. Trebuia să fie ca o expediţie de familie. monsieur. Jane oftă. – Şi va trebui şi cu ăştia să fac mâine o demonstraţie? – Poate n-ar fi rău. – Minunat. Altceva? – Da! Şi am mai spus că te pricepi să coşi nasturi şi împleteşti de minune ciorapi. mai sunt câteva luni până în martie. Când Poirot ajunse la hotel. Monsieur Dupont începu un fericit monolog pe tema teoriilor lui despre Susa I şi Susa II. – Nu-i o sinecură să fii secretara dumneavoastră. Visul vieţii ei e să participe la excavaţii.. mâine dimineaţă trebuie să-ţi procur un „îndrumar despre Olăritul preistoric în Orientul Apropiat”. o găsi pe Jane luându-şi la revedere de la Jean Dupont în hol.

am văzut legătura dintre cuvintele mele şi ce ai spus dumneata despre găsirea tubului. – Ah! Chipul lui Poirot se lumină. – Deci.. blândul domn Fournier intra în camera de zi a lui Poirot şi-i strângea cu căldură mâna micului belgian. dar nu tubul de suflat...Capitolul XXIII. da.. spuse Fournier luându-şi un scaun.. fără să bată la ochi. la Londra. Se uită la Poirot.. – Bravo! spuse Poirot. – Da. ce ai vrut să spui la Londra în legătură cu găsirea tubului de suflat. – Bravo! Bravo! Exact raţionamentul meu. M-am gândit mult la acele vorbe. Poirot nu vorbi. ceva pe care un bărbat sau o femeie l-ar fi putut duce la gură cât se poate de firesc. – În ziua aceea. Şi mi-am amintit de lista dumitale cu tot ce aveau pasagerii asupra lor şi în bagaje. 170 . în cele din urmă. la asta te-ai referit? Bun. Două lucruri mi-au atras în mod special atenţia lady Horbury poseda două portţigarete. Atitudinea sa era mai însufleţită ca de obicei. altceva s-a folosit pentru trimiterea săgeţii prin aer. aşa m-am gândit şi eu. iar pe masa din faţa celor doi Dupont erau mai multe pipe kurde. la zece şi jumătate. Dar am mai făcut un pas. Mi-am tot repetat: E imposibil ca crima să fi fost comisă aşa cum credem noi. ai zis: De ce s-a găsit tubul când putea fi foarte uşor aruncat prin ventilator? Şi cred că acum am răspunsul: Tubul a fost găsit pentru că criminalul a vrut să fie găsit. – Am ceva să-ţi mărturisesc. în cele din urmă. în sfârşit. Deci. rosti el. Cred că am înţeles. Poirot asculta cu atenţie. M-am întrebat: De ce a vrut criminalul ca tubul să fie găsit? Şi la asta am obţinut un răspuns: Pentru că tubul nu a fost folosit. Domnul Foarnier se opri. Anne Morisot În dimineaţa următoare. fără să-l întrerupă. Şi. – Mi-am spus: Săgeata otrăvită.

.) Da. dar e inteligent! Au revoir.. bună dimineaţa. Ridică receptorul. Pare agitat.. Foarte bine. alo. Acoperind receptorul. Fiica lui madame Giselle.. am dreptate.? Da.. – De unde a sosit? – Am înţeles că din America. Puse receptorul în furcă şi se uită la Poirot.– Ambele lucruri puteau fi duse la gură. dar nu încă despre olăritul preistoric. îi spuse lui Fournier: – A încercat să dea de dumneata la Sûreté. Am să-i las lui mademoiselle Grey un bilet.. Ne propune să mergem la el... fără să atragă atenţia. da. alo! Ah. El te admiră. – Alo.... Da. Mai bine ai vorbi dumneata. Hercule Poirot (şi către Fournier: E Thibault. apoi spuse: – Eşti pe calea cea bună. Ce. Vorbeşte-i despre nasturi şi ciorapi împletiţi. Da. a sosit să-şi ceară moştenirea. Scrise: Au avut loc anumite evenimente care m-au determinat să plec. Nu văd ce treabă are viespea în afacerea asta. Se opri căci se auzi telefonul. la telefon Fournier. E aici.. – Nu vezi? Dar.. Thibault a rugat-o să revină la unsprezece şi jumătate. Da.. 171 . Venim imediat. fi amabilă cu el. aici nu prind ideea. Nu. şi nu uita viespea. – E vorba despre fiică... a ajuns. – Cum? – Da. Ce?.. – Alo. Da. Şi dumneata? Monsieur Fournier? Da.. E chiar adevărat. dar mergi puţin mai departe. – Absolut. Fournier luă receptorul. Dacă monsieur Jean Dupont sună sau trece pe aici.. da. aşa e. – Viespea? Fournier îl privi lung. în mod natural. chiar eu.. I s-a spus că ai plecat spre mine. nu-i aşa? Poirot ezită. sunt sigur că va vrea. Plecăm imediat.

şi a venit în Franţa.intrarea în scenă a personajului din umbră de a cărui prezenţă am fost tot timpul conştient.amândoi din Quebec. mai de grabă.probabil cu un bărbat . întrebări şi răspunsuri politicoase.. categoric. iar ea şi-a reluat numele de fată. în curând. un certificat de naştere pe numele Anne Morisot Leman. Cred că a fost un soi rău. trimitea bani. Deschise un dosar.are exact douăzeci şi doi de ani. Era copia unui certificat de căsătorie dintre George Leman. când l-a cunoscut pe acest Leman.Hercule Poirot – Şi acum. Marie Morisot sau Leman a părăsit după aceea Quebec-ul . astea sunt. iar. la scurt timp de la căsătorie. Marie Morisot era dădacă sau lenjereasă. în cele din urmă. precum şi alte diferite acte şi hârtii. şi Marie Morisot . în dimineaţa asta. s-ar cuveni să înţeleg totul. – Din cât mi-am dat seama. – Ce vârstă are mademoiselle Morisot . tânăra doamnă în persoană a venit la mine. să mergem. Copilul a fost primit la „Institut de Marie” din Quebec şi a crescut acolo. – Categoric. – A adus documente care să-i certifice identitatea? întrebă Fournier. – Ieri am primit o scrisoare.sau. iar.. care a părăsit-o. a transferat o sumă globală de bani 172 . prietene. doamna Richards. Din când în când. După un schimb de complimente. – Asta aruncă o anumită lumină asupra vieţii din tinereţe a lui madame Giselle. căci e măritată . avocatul începu să vorbească despre moştenitoarea lui madame Giselle. Data din 1910. – Pentru început. burlac. Asta e ceea ce aşteptam . Maître Thibault îi primi extrem de afabil. Thibault aprobă. spuse el ridicându-se. De asemenea.

uşa se deschise şi un funcţionar în vârstă rosti: – Doamna s-a întors. trebuie să recunosc. 173 .cash care să-i fie daţi fetei. Începu să numere pe degete: Cele două portţigarete. la împlinirea vârstei de douăzeci şi unu de ani. În prezent sunt pe o cu totul altă pistă. Nu uita flautul. iar ea i-a scris sau telegrafiat doamnei Richards.U. crezi? – Nu eu cred. dar teoria pe care mi-ai expus-o exclude limitarea la trei persoane. – Patru. spuse Poirot. pe directoare pronunţând numele de fată al mamei sale. Marie Morisot sau Leman ducea. – Cine e Richards? – Cred că e un american sau canadian din Detroit. – Cum şi-a dat seama fata că e moştenitoarea unei averi? – Noi am inserat anunţuri discrete în diferite ziare. Se pare că unul din ele a căzut sub ochii directoarei de la „Institut de Marie”. spuse Fournier. dar pe punctul de a se întoarce în S.A. reducându-le la trei persoane. care atunci era în Europa. o dată. de profesie fabricant de instrumente chirurgicale.. – Se pare că apariţia ei în scenă nu ajută cu nimic la rezolvarea crimei. Cercetările mele au îngustat aria căutărilor. dar. deşi a auzit-o. a rămas în America. De fapt. nici măcar nu l-a ţinut minte. Fournier scoase o exclamaţie.. în acel moment. Pe vremea aceea.. – Patru. – Nu ştie nimic despre ea. pipele kurde şi un flaut.. fără îndoială. o viaţă neregulată şi a considerat că e mai bine să rupă orice relaţii personale cu fata. – El nu şi-a însoţit soţia? – Nu. prietene. Nici nu mă aşteptam. – Doamna Richards poate furniza vreo informaţie care să explice moartea mamei sale? Avocatul clătină din cap.

– Ah.. cu nişte afaceri în Olanda şi ne-am căsătorit la Rotterdam. Se vedea limpede că era mai mult franţuzoaică decât englezoaică. domnule. mă tem că nu am sentimentele unei fiice. Dădu mâna cu toţi bărbaţii. de la maica Angelique. Am lucrat şi la un salon de coafură. vorbi cu recunoştinţă şi căldură de maica Angelique. Ca răspuns la întrebările lui Fournier. Din pacate. – În cazul de faţă. Dumnealui este monsieur Hercule Poirot. 174 .Doamna Richards. Un timp am fost manichiuristă. Eu am fost reţinută de anumite treburi. am citit despre ea în ziare. al cărui nume s-ar putea să vă fie cunoscut şi care are amabilitatea să ne ajute . în care îmi dădea adresa domnului Thinault şi-mi reamintea numele de fată al mamei mele. rostind câteva cuvinte de apreciere. Atunci tocmai se întorcea în SUA. madame? – La optsprezece ani. directoarea de la „Institut de Marie”. – Cum aţi aflat de tragedie? – Normal. din partea acestei ţări. madame!. acum o lună. de cercetările privind moartea mamei dumneavoastră. A revenit. – A fost întotdeauna extrem de bună cu mine. a trebuit să se întoarcă în Canada. Daţi-mi voie să vi-l prezint pe monsieur Fournier de la Sûreté. dar acum sunt pe punctul de a pleca după el. Apoi. Poftiţi. era foarte elegantă. Acum o veţi vedea pe moştenitoare în carne şi oase. Toată viaţa m-am considerat orfană. Am început să-mi câştig singură existenţa. după un timp. Fournier dădu din cap gânditor. Deşi în doliu. dar n-am ştiut. în Paris. – Când aţi părăsit institututul. Fiica lui Giselle era o tânără brunetă şic. adică nu mi-am dat seama că victima era mama mea. am primit o telegramă aici.. care se ocupă. Franceza doamnei Richards era fluentă şi corectă. Pe soţul meu l-am cunoscut la Nisa. pe rând. spuse Thibault.

Din toate persoanele posibile. – Aha! Deci asta îţi trece prin cap? Amicul nostru Japp ar spune că eşti ultra fantezist.... în mod hotărât... – Nu. Amândouă aveau vârsta potrivită. – Vreo asemănare cu moarta? tatonă cu îndoială Fournier. nu cred că-i impostoare... Domnişoara Jane Grey. Te miri că. aparţine unei familii vechi. mi-a intrat în minte că una dintre celelalte două femei putea fi această fată. Dar celelalte două? Chiar de când Elise Grandier a avansat teoria că tatăl copilului lui madame Giselle era englez.. Categoric nu. Fournier şi Poirot îşi luară la revedere de la ea. Sunt sigur că faţa ei îmi aminteşte de cineva. tânăra asta are de câştigat. fie îmi reaminteşte de cineva. 175 .Mai stătură puţin de vorbă.. fata asta primeşte o avere foarte mare.. urmărindu-şi şirul gândurilor. nu glumă. Dovezile identităţii ei sunt destul de convingătoare. – Fireşte.. Totuşi. Nu ştia nimic despre viaţa sau relaţiile de afaceri ale mamei sale. încă de la început. Poirot dădu descurajat din cap. şi încă o avere serioasă... – Cred că ai fost tot timpul intrigat de fiica necunoscută. răspunse Poirot. Venetia Kerr. dar ne duce undeva? Poirot rămase tăcut câteva clipe. fie am mai văzut-o cândva. care pot sau nu beneficia de pe urma morţii lui Giselle. dar părea limpede că doamna Richards nu prea le era de ajutor în rezolvarea crimei. Una dintre ele. cu sprâncenele uşor înălţate. e ciudat. – E drept... aş vrea să-mi pot aminti despre ce e vorba. Lady Horbury era o coristă cu antecedente oarecum obscure şi care a profesat sub un nume de scenă.. În cele din urmă spuse: – Prietene. bine cunoscute. după cum mi-a spus odată.. nu e asta. – Nu.. a crescut într-un orfelinat. am sentimentul că. ne-am gândit că ar putea fi implicată? În avion erau trei femei. Fournier îl privi curios.. Notându-şi numele hotelului la care stătea doamna Richards.

– Vezi? – Dar.. întrebă: – Un pahar de sherry. Poirot înaintă. monsieur Poirot. spuse el. Spuse: – Ei bine. – Doctorul Bryant. astfel ca Bryant să nu-l vadă. nu-i adevărat . Fournier se retrase discret în umbră.. A fost o greşeală de neiertat din partea mea că am uitat de flautul lui Bryant... – Nu? – Nu. sau alt aperitif? 176 . Am vorbit de cele două portţigarete ale lui lady Horbury şi despre pipele kurde ale celor doi Dupont. exclamă Poirot înclinându-se. Poirot aruncă doar o scurtă privire în urma ei. spuse el. deşi nu-l suspectez în mod serios. Dădură mâna. se întoarse.– E drept că întotdeauna mă acuză că prefer să complic lucrurile. Femeia care stătuse lângă Bryant se îndreptă spre lift. Omul care vorbea cu funcţionarul de la recepţie şi a cărui mână se sprijinea pe cutia flautului. îndreptându-se spre o măsuţă. Nu mi se pare genul de om care. Apoi..întotdeauna procedez de-o manieră cât se poate de simplă! Şi nu refuz niciodată să accept faptele. Un obiect de pe masa de la recepţie îi reaminti lui Fournier de ceva pe care-l spusese Poirot în dimineaţa aceea. – Acum n-am pacienţi. Privirea îi căzu pe Poirot şi chipul i se lumină. – Dar eşti dezamăgit? Te aşteptai la mai mult de la această Anne Morisot? Tocmai intrau în hotelul lui Poirot.. Se opri. monsieur le docteur. pacienţii dumneavoastră reuşesc să se descurce o vreme singuri? Doctorul Bryant zâmbi . – Nu ţi-am mulţumit pentru că mi-ai atras atenţia asupra erorii pe care am comis-o. – Monsieur Poirot. de fapt.acel zâmbet melancolic şi atrăgător pe care celălalt şi-l amintea foarte bine.

. o pacientă de a mea. Se sculă şi Poirot. îndepărtat: în viaţă oricui intervine un moment de răscruce. Profesia mea m-a interesat enorm. doctorul Bryant spuse: – E o decizie necesară. monsieur Poirot. că mă văd nevoit s-o abandonez.. Continuă cu un glas blând.. dar acum m-am hotărât. Aşteptă. văd. Doctorul Bryant zâmbi. începem o nouă viaţă.– Mulţumesc. Dar există şi alte chemări. Sper ca acum. Când totul în jur se prăbuşeşte. 177 . monsieur Poirot.. în sfârşit.. – Înţeleg.. în curând. monsieur Poirot. aşa că nu-l poate părăsi. Un timp. apoi se ridică. cel mai vechi prieten al meu. Apoi adăugă pe un ton mai vioi: – V-am spus-o. Are un bărbat care îi face viaţa un iad şi care se droghează. acum nu mai am pacienţi. O iubesc din toată inima. Ridicând paharul. Apoi rosti încetişor: – Nu.. M-am retras.. monsieur le docteur. Poirot nu răspunse.. Plecăm amândoi în Kenya... Tăcu din nou. să aibă şi ea parte de puţină fericire. Ea nu are banii ei proprii. muzica rămâne. – Vă doresc numai bine. e trist.... A suferit atât de mult. pentru că. Prefer să plec de bună voie... aţi şti ce înseamnă asta. nu m-am putut decide. – Flautul ăsta. – Există o doamnă. când trebuie să ia o hotărâre.. – O decizie bruscă? – Nu atât de bruscă. După o clipă zise: Vă luaţi şi flautul... e. o va şti toată lumea şi e mai bine s-o ştiţi dumneavoastră mai întâi. monsieur Poirot. Dacă aţi fi medic. Băuturile le fură aduse. înainte de a fi dat afară.. Se aşeazară şi doctoral făcu comanda. foarte trist. cea de a fi fericit. Îşi mângâie drăgăstos cutia cu flautul. şi pentru doamna.

Încă te mai preocupă moştenitoarea? Ai o idee fixă. – Dar ochii nu-s obişnuiţi.Când Fournier se întoarse la prietenul său. bărbia. – Vorbiţi exact ca după un paşaport. Poirot era la recepţie solicitând o comandă telefonică cu Quebecul. brunetă. mademoiselle? Jane râse. fruntea. gură. Fournier şi Jane intrară în sufragerie. Să termini un lucru înainte de a începe altul. – Stăpâniţi foarte bine engleza. Mai vorbiţi-mi despre Anne Morisot. apăru Poirot. Cum arată? – E puţin peste înălţimea medie. E drăguţă? – Assez bien. Tocmai când era pe punctul de a-şi încheia povestirea. cu un ten mat.. Şi nu o cheamă Anne Morisot. obişnuită. – Chiar şi ei sunt cenuşii. – Cine ţi-a spus că nu-i o culoare grozavă. Se uită în jur. – De ce? – Pentru că e în Canada sau America. – Iat-o pe mademoiselle Jane. 178 . Cred că ar trebui să începeţi să mâncaţi. obişnuită. – Ei bine? întrebă curioasă Jane. Vin şi eu imediat. normal. ci Anne Richards. spuse Poirot. – Era şi soţul ei? – Nu. E compusă din normal şi obişnuit. E măritată. Îi explică unele din reperele vieţii lui Anne. Nas. Capitolul XXIV. Dar în toate trebuie să existe ordine şi metodă.. e clar! – Deloc. Descrierea din paşaportul meu e pur şi simplu insultătoare. obişnuită (cum s-ar aştepta să descrii o gură?). spuse Fournier. care nu-i o culoare grozavă. spuse precaut Fournier. O unghie ruptă – Acum ce mai e? strigă Fournier. bărbie proeminentă.

George Leman. a intrat ca servitoare la o doamnă şi... ticălosul de bărbat al lui Giselle. dar niciodată nu a sugerat o întâlnire. – Ce-i. Din punctul ei de vedere. 179 .. a devenit manichiuristă. Ştiinţa e cea mai mare poveste de dragoste. La vremea respectivă. în mod regulat.Poirot arăta puţin deprimat. nu ultima remarcă. Giselle era o declasată. cea dinainte? Am impresia că. a căzut în primele zile ale războiului. apoi rosti brusc: – Ce ziceam puţin mai înainte. după toate probabilităţile. – Cu excepţia faptului că a fost mai detailată. Acum când suntem siguri că Giselle a fost măritată.. Când a citit în ziare o relatare despre anchetă. după aceea. Telefonul transatlantic e romantic să ştii. – Dar despre soţ ce se ştie? întrebă Fournier. a plecat din Quebec şi a venit în Europa. Anne Morisot a părăsit institutul acum şase ani. Să vorbeşti atât de lesne cu cineva care e aproape de partea celaltă a globului! – Şi transmiterea imaginilor. – Conversaţia dumitale a fost. în postura asta. cu maica Angelique.aceasta a crescut la „Institut de Marie”.. şi-a dat seama că această Marie Morisot era. o repetare a ceea ce am auzit în dimineaţa asta. acea Marie Morisot care trăise în Quebec. mon cher? întrebă Fournier. Nu scria.. A vorbit foarte deschis despre mama care a părăsit Quebecul cu un francez ce se ocupa cu negoţul de vinuri. A fost unul din motivele pentru care am telefonat. dar maica Angelique primea veşti de la ea cam de două ori pe an. Se opri. A confirmat exact ce ne-a spus doamna Richards . fără să ştiu. nu? – M-am gândit la asta.. de fapt. soţul ar putea deveni un element. am spus ceva important. – Am vorbit cu directoarea. Dar ce spuneai? – Am vorbit cu mère Angelique. s-a simţit uşurată că fata nu va intra sub influenţa mamei.. Trimitea banii în mod regulat.

Poirot se aşeză din nou foarte brusc. – Nom d'un nom d'un nom. Ei bine. – O clipă. mademoiselle? – Oh.... în ziua crimei.. Trebuie s-o pilesc. La sfârşitul mesei. se cutremură uşor. Trebuie să gândesc.. propuse să-şi ia cafeaua în hol. acum apărea că Anne Morisot fusese. Cazul lua un cu totul alt aspect. Jane acceptă şi întinse mâna după mănuşi şi poşetă care se aflau pe masă.. cu chipul contorsionat. În timp ce le luă. Ceilalţi doi îl priviră surprinşi. spuse el liniştit. imploră el. Poirot ridică mâinile. nimic.... Capitolul XXV. Mi s-a agăţat o unghie. omuleţul dădu nemulţumit din cap. trebuie să-mi amintesc.. „Mi-e frică” Această bruscă revelaţie avu un efect paralizant asupra celor trei persoane care stăteau în jurul mesei. să-mi dau seama cum îmi afectează asta ideile despre caz? Să mă întorc în gând. Se întoarse spre Jane şi o atrase în conversaţie. să văd. Anne Morisot a fost servitoarea lui Lady Horbury.. Lady Horbury a chemat-o să-i aducă o pilă de unghii. – Acum mi-am amintit de ce îmi era familiară faţa lui Anne Morisot.Fournier repetă cât putu de bine esenţa celor spuse de Poirot. râse Jane.. În loc să fie o persoană total străină de tragedie. – Nu. Fiecăruia îi trebuiră câteva minute ca să asimileze ideea. nu contează. Mii de blesteme să se abată pe nefericitul meu stomac! Eram preocupat doar de senzaţiile mele lăuntrice! 180 . în avion. Am mai văzut-o. o clipă.. – Ce e. de fapt. – Ce e monsieur Poirot? strigă Jane... Cu ochii închişi. prezentă pe scena crimei. n-a fost asta.

asta e de înţeles.. Avionul abia decolase de pe La Bourget.. spuse Jane. – Asta e. – Exact.. – Îmi amintesc. – Dar. Da. se mai întâmplă. Apoi. Trebuie să gândesc. – Trebuie să gândesc. Uneori trebuie să laşi mândria la o parte şi să-ţi revizuieşti ideile.. ale stevarzilor. Părea să fi fost omorâtă mult mai târziu.. Madeleine. – Asta-i ciudat. O fată înaltă. – Motivul. prietene. Mă 181 . Ţi se petrec şi dumitale. într-un efort de memorie.. ale celorlalţi pasageri. brunetă. Şi ocazia. – Lady Horbury a timis-o în spatele avionului să-i aducă o trusă. murmură Fournier. Îşi închise ochii pe jumătate. Înţeleg. – Da. cu un gest surprinzător pentru firea sa melancolică. aprobă Poirot. spuse Fournier.. – Cred că din cauză că asta s-a întâmplat foarte devreme. spuse Jane. Încep să înţeleg. să fii acordat o prea mare importanţă unui anumit lucru. după aceea. E posibil ca. Să fi fost vreo acţiune întârziată a otrăvii? Se întâmplă şi astfel de lucruri. ţi-am spus. zise Poirot. Lady Horbury aşa i-a spus. Madeleine. încă o oră. Poirot gemu şi-şi luă capul în mâini. deci. iar Giselle a mai fost în viaţă şi bine-merci. Dar celelalte stomacuri n-au fost afectate.. acum le avem pe toate. spuse Fournier şi oftă adânc. Nefericitul meu de stomac. Şi mie mi se întâmplă. îl alină Fournier. – Vreţi să spuneţi că fata asta a trecut chiar pe lângă scaunul pe care stătea mama ei? întrebă Fournier. parbleu! strigă el. tot timpul.– În momentul respectiv. bătu cu pumnul în masă.. – Asta-i drept. o trusă de machiaj roşie.. E posibil ca toate ideile mele de până acum să fi fost greşite? – Mon vieux. De ce n-a pomenit nimeni de asta până acum? De ce n-a fost închisă printre persoanele suspecte? – Ţi-am spus. era în avion.

– Nu poţi să închizi ochii în faţa importanţei acestei răsturnări de situaţie. imposibilul devine posibil. Dacă ideea mea de la început era bună. Te împaci cu neprevăzutul.. iar e greşit.. Crede că s-a acceptat că e de bună credinţă. L-am găsit şi mi-am clădit întreaga teorie pe el.aşteptam să găsesc un indiciu. 182 .. Cunoaştem hotelul la care stă şi ţinem legătura cu ea prin Thibault.. E complet străină de faptul că ai recunoscut-o. da. soţul... să fie soţul ei. pentru moment. aşteaptă . atunci. dacă acel articol era acolo doar printr-un accident.aşteaptă! Poirot îşi apăsă tâmplele cu degetele.motivul şi ocazia. mă reped să trag concluzii.. Nu-mi folosesc micile celule cenuşii cu ordine şi metodă.. în mod sigur.. – Cum spui. Ah.. Formalităţile legale pot fi întotdeauna întârziate. Nu ne bazăm decât pe spusele ei că el era în Canada. soţul. m-am înşelat total.. n-ar fi trebuit să cred. Cred că.. care a cumpărat tubul de suflat şi l-a mituit pe Jules Perrot. Richards. – Trebuie să adoptăm un plan de bătaie. murmură el. Nu. n-ar fi înţelept să deşteptăm bănuielile lui Anne Morisot. ceea ce vreau să cred. Nu. spuse Fournier.. Ne rămâne de demonstrat că Anne Morisot poseda venin de şarpe.. apoi îşi luă mâinile de la tâmple.. Cred. trebuie să recunosc ca m-am înşelat. imposibilă. Se întrerupse. Da. Dacă la mijloc e o otravă. aranjă două furculiţe şi solniţa de pe masă care îi lezau simţul simetriei.. propuse Fournier. S-ar putea. – Poftim? întrebă Jane. Şi problema americanului. vai. – Totul e greşit. Motivul şi ocazia . Poirot nu răspunse un timp. practic vorbind. poate. Acţiunea întârziată a otrăvii e cu adevărat extraordinară.ce vrei mai mult? – Nimic. Am stabilit două lucruri . Dar dacă am greşit de la început. Trebuie să fie cum spui.. se îndreptă de spate..

– Ai grijă prietene. – Acum ce mai e. s-ar putea să ne 183 .– Să raţionăm. fie nevinovată. fără să pretindă că se potriveşte cu ideile lui preconcepute”. prietene? întrebă Fournier. în Quebec?. Poirot scoase un sâsâit. da. Se potriveşte această ipoteză cu vinovăţia lui Anne Morisot.şi dacă premisa e corectă atunci Anne Morisot n-ar fi trebuit deloc să fie în avion. – Fireşte. – La Scotland York? – Nu. Dacă Anne Morisot începe să bănuiască faptul că facem cercetări în legătură cu ea. Încearcă să facă să pară complicată o afacere care. răspunse Poirot. De ce n-ar fi putut fi fata în avion? Trebuia să meargă oriunde îi ordona lady Horbury. plecând de la o premisă. Jane se gândea: „Nu înţeleg câtuşi de puţin ce vrea să spună. Măcar de-aş avea noroc s-o găsesc pe lady Horbury acasă. Se ridică. Nu poate accepta o soluţie directă. Dacă e nevinovată.. sau cu minciuna ei? Da. – Aşadar. în cazul acesta . s-ar putea.. şi ar trebui să fie foarte simplu de descoperit. – De data asta.. spunem că e vinovată pentru că a minţit. în Grosvenor Street.. Ceilalţi doi îl priviră politicoşi. spuse el. e doar la Londra. Bătrânului ăsta îi place să se complice. de ce? întări Fournier. Japp. – Iarăşi telefonul. e simplă.. Fournier gândi: „Acum înţeleg ce vroia să spună englezul ăla.. Cred că e într-adevăr cam şarlatan. Dar.. E o posibilitate. dacă nu cu un interes prefăcut. la casa lordului Horbury... – Tot peste ocean.” Brusc. de fapt. Anne Morisot e fie vinovată de crimă. de ce a minţit? De ce a ascuns faptul că era servitoarea lui lady Horbury? – Chiar. spuse el.. Dar staţi! Să presupunem că prima mea ipoteză era corectă.

. Trebuie să mergem la ea. Am să pun doar o mică întrebare. servitoarea dumneavoastră merge de obicei cu avionul. prietene. Zâmbi. Puse receptorul în furcă şi se întoarse spre Fournier cu ochii verzi scânteietori. Voi fi discret. Înţeleg.. Cea mai nerecunoscătoare clasă! Da. vino cu mine. Înţeleg. Îl luă de braţ pe francez. Nu. la hotel. Dar. Lady Horbury lua prânzul acasă. Dacă vrei. Le luă ceva timp să obţină legătura. Când călătoriţi de la Paris spre Anglia. – Ascultă. nu.. – Ba da. sunteţi sigură? Ah. când a avut loc omorârea lui Giselle. Mulţumesc. – Repede. Tot aşa şi cu ocazia aceea deosebită?. Nu trebuie cu nici un chip s-o punem în gardă. sau cu trenul? Cu trenul. Vreau să-mi răspundeţi la o întrebare.. Vrei să-i spui lui lady Horbury că o sună de la Paris Hercule Poirot? Urmă o pauză. Insist.. lady Horbury hotărâse. Dacă mica mea idee e corectă . Fournier se grăbi după el. – Bun.. – Chiar ce v-a apucat? Ce-s toate astea? Ce-i atâta grabă? 184 . o întrebare cât se poate de inofensivă. totul e bine. Mais oui. Lady Horbury? Nu. v-a părăsit. nu. lipsă de recunoştinţă strigătoare la cer. Fournier îl privi lung. Da. Cei doi plecară. Vă asigur că totul e în ordine.încurce afacerile.. Dar până să pună vreo întrebare. spuse. – Nu. dar Poirot avu noroc.. da. Au revoir. lăsând-o pe Jane în hol.. că era mai bine să meargă şi Madeleine cu avionul. A plecat în mod cu totul neaşteptat. – Nici o grijă. Nu-i vorba de problema aceea. nu aveţi de ce să vă faceţi griji. exact.. prietene. Poirot o şi pornise spre uşa turnantă a hotelului. Aşa e. în ultimul moment. servitoarea lui lady Horbury călătorea de obicei cu trenul şi vaporul.nu avem timp de pierdut.şi cred că e .

în faţa hotelului. Iar pe mademoiselle Grey am lăsat-o proţăpită în hol să ne aştepte. Poirot rămase încremenit. hamalii. fără să-i spunem o vorbă că am plecat. Mi-e frică. dar de unde. strecurându-se prin traficul dens.În faţă staţiona un taxi. spuse sec Fournier.e actorul Raymond Barraclough. la care stătea Anne Morisot. cum se târăsc taxiurile astea! În acel moment taxiul gonea cu patruzeci de mile la oră.Alt chip pe care îl cunosc. Trebuie să avem grijă.? Ah. de-o manieră aproape miraculoasă... 185 . – Se târăşte într-un asemenea ritm că. îmi amintesc . mica mea idee e corectă. . frică... fi rezonabil. Taxiul frână cu un scrâşnet de roţi.. putem avea un accident. monsieur Poirot. Fournier îl urmă.. spuse Poirot. Bon Dieu.” Spuse cu un glas persuasiv: – Zău. dar nebunul ăsta încăpăţânat poate da peste cap întreaga afacere. Anne Morisot se află într-un pericol de moarte. ce mai contează într-o problemă de viaţă şi de moarte? – Viaţă şi moarte? Fournier ridică din umeri. – Chiar crezi? Fournier nu-şi putu reţine tonul sceptic. Frică. În sinea lui gândi: „Toate bune.. în orice clipă.. – Nu înţelegi. Fură întrebaţi portarul.. graţie ochiului excelent al şoferului. băieţii de la lift.. – Mi-e frică. – Ce te-a muşcat? De ce goana asta nebună? – Pentru că. Poirot sări şi aproape se ciocni cu un tânăr ce tocmai ieşea din hotel. O dată ce fata va şti că suntem pe urmele ei. prietene. dacă. Nu-i deloc politicos din partea noastră! – Politicos sau nepoliticos.. privind după el.. aşa cum spuneam. Poirot sări în el şi dădu adresa hotelului lui Anne Morisot.

. am cel mai mare respect.. Fournier îl prinse de braţ. spuse Poirot. A stat. Să întrebăm la recepţie.. – Monsieur Poirot.. foarte american. După masă doamna a ordonat să-i fie coborâte bagajele şi puse într-un taxi. – Cred că aici. Ai vreo obiecţie? – Nu. – Nu. – Nu. La început.. Credea că plecarea ei era rezultatul unei bruşte schimbări de plan. Dacă doamna Richards e aici şi totul e bine. stă o doamnă Richards. Aici. – Da.. la dumneavoastră. Conform portarului. Cum arăta domnul? Un american. Poirot trecu prin uşa batantă şi se îndreptă spre recepţie.. doamna nu lăsase nici o adresă.În timp ce se îndreaptau spre intrare. – Bun. Poirot îl întrerupse: – Îţi înţeleg neliniştea. dar să nu te temi de nici o „acţiune precipitată” din partea mea. fireşte că nu. – A plecat? întrebă Fournier. Păruse surprinsă să-l vadă. eu sunt responsabil cu acest caz. n-am făcut nici un rău şi putem discuta împreună acţiunile noastre viitoare. Apăruse în timp ce era plecată. dar o aşteptase să se întoarcă şi luaseră prânzul împreună. – Acum puţin mai mult de-o jumătate de oră. la doamna venise un domn.. spuse că va sta cam o săptămână. dar simt cu tărie că nu trebuie să întreprindem nici o acţiune precipitată. 186 . – Plecarea ei a fost neaşteptată? Unde s-a dus? Recepţionerul se îmbăţoşă şi refuză să răspundă. Fournier îl urmă. dar legitimaţia lui Fournier îl făcu să-şi schimbe tonul şi deveni foarte dornic să colaboreze. dar a plecat azi. monsieur. – Când a plecat? Recepţionerul se uită la ceas. în Franţa. cea mai mare admiraţie faţă de metodele dumitale.

poliţia crede că a fost sinucidere. – Oh! Sinucidere? Poirot nu răspunse imediat.Încotro a luat-o? Spre Gare du Nord. – Ce e? întrebă ea. Se părea că temerile lui Poirot i se transmiseseră lui Fournier. de asemenea. În mână avea o sticluţă albastră conţinând acid cianhidric. Era ora cinci. ridică privirea şi-l văzu pe Poirot venind spre ea. plecase singură.. moartă. 187 . Deschise gura să repreoşeze... mademoiselle. – Gare de Nord. Trebuie să telefonăm la Boulogne şi. Tonul lui o făcu să se înspăimânte. când Jane. Apoi o făcu cu aerul cuiva care îşi alege cu grijă cuvintele. sau de teamă să nu fie descoprită? Poirot clătină din cap. S-a întâmplat ceva? Poirot îi luă mâinile în ale sale. cel puţin aşa îi ordonase taximetristului. poţi să crezi? – De ce s-a sinucis? Din pricina remuşcărilor. să încercăm să dăm de acel taxi. Ceva pe faţa lui o oprise. – Dar dumneavoastră? Poirot îşi ridică încet mâinile într-un gest expresiv. spuse Fournier.. – Ce altceva. dar cuvintele rămaseră nerostite. – Da.. – Ce e? repetă ea. în vagonul de clasa întâi s-a găsit o femeie. Culoarea pieri de pe faţa lui Jane.. Rapid şi eficient puse în mişcare maşinăria legii... Chipul francezului era neliniştit. Poirot rosti încetişor: – Când trenul a ajuns la Boulogne. – Viaţa e uneori groaznică. Dar s-ar putea să fie praf în ochi. – Anne Morisot? – Anne Morisot. Cursa de la ora două. Americanul a însoţit-o? Nu. Asta înseamnă Anglia. stând în holul hotelului citind o carte.

Acesta îi pomeni de expediţia la care urma să ia parte şi ea. n-or să-şi mai bată capul să continue cazul. Majoritatea nu aveau absolut nici un înţeles pentru ea. pe Jean Dupont. pe nume Richards. presupun că aşa e. Pe marginea sinuciderii se făcuse foarte puţină publicitate. – Eşti la fel ca restul. să trăieşti îţi trebuie curaj. de două ori. Îl văzu. probabil. fu rechemată în Anglia. Norman o aşteptă la gara Victoria şi discutară ultimele evenimente. Din punctul de vedere al publicului. amărâţilor. După discursul de la cină Ziua următoare. printr-o telegramă. luaseră sfârşit.– Viaţa poate fi cumplită. Jane rămase cu o listă de îndatoriri de îndeplinit. – Să te sinucizi? Da. în Piccadilly. dar acum că şi-a luat zilele. Poirot părăsi Parisul. nu văd la ce ne serveşte nouă. de asemenea. Capitolul XXVI. cu care se întâlni peste câteva zile. dar îşi dădea toată silinţa să le execute cât mai bine. dar până când nu se dovedeşte public. aşa că se fofilă cât putu şi schimbă subiectul. spuse Poirot. ai să vii diseară să iei masa cu 188 . Ai nevoie de mult curaj. sperau ei. dar asta fusese tot. spuse el. Atât Norman cât şi Jane înclinau să jubileze. – S-ar putea s-o fi suspectat că i-a făcut felul mamei sale. În ziare apăruse o notă în care se spunea că o doamnă din Canada. Nu se menţionase nici o legătură cu crima din avion. – Şi. rămânem tot atât de suspecţi ca şi până acum! Îi spuse acelaşi lucru şi lui Poirot. Norman nu era atât de expansiv ca Jane. Gândeşti că sunt un bătrân care nu duce nimic la sfârşit! Ascultă. După cinci zile. se sinucisese în expresul de Paris-Bologne. Poirot zâmbi. dar Jane nu îndrăzni să-l contrazică fără ordin de la Poirot. Problemele lor.

Japp patrona şi arăta bine dispus. După cină.” aş propune.cele care sunt treaba mea. Aş propune. sunt două categorii de decese . iar Norman şi Japp spuseră repede: „Nu. arătând. Am de spus câteva lucruri care ar putea fi interesante. deşi 189 . Poirot îl privi cu reproş şi rosti: „îhî!” Trei chipuri politicos interesate se întoarseră spre el şi Poirot îi dădu drumul: – Voi începe cu începutul. Probabil că am un punct de vedere mult prea profesional acolo unde e vorba de moarte. prieteni. m-am dus şi eu. şi morţii care nu sunt treaba mea. dar nu lipsit de importanţă de sine. după ce băură cafelele.. doctorul Bryant a fost abordat de stevard şi l-a însoţit să examineze cadavrul.. Japp îi şopti lui Norman: – Se umflă-n pene. Watson”. apoi. Aveam senzaţia că s-ar putea cine ştie? .. Am să vă expun ideile mele precise şi impresiile din vremea aceea. nu” şi „Extrem de interesant. să vă fac un mic rezumat al metodelor pe care le-am folosit în cazul de faţă. deci. Cina se desfăşură într-o atmosferă plăcută. n'est-ce pas?). Norman era interesat. la Croydon... iar micul domn Clancy părea aproape tot atât de agitat ca atunci când recunoscuse spinul fatal. După mine.. cum mi s-au confirmat sau modificat în lumina evenimentelor ce s-au succedat. Când. (C'est ca. Era clar că Poirot nu încerca să-l impresioneze pe micul autor. – Prieteni. Se opri şi îşi consultă nişte însemnări. dacă nu vă va plictisi. începu.să fie ceva de domeniul meu. domnul Clancy şi-a exprimat interesul faţă de ceea ce ar numi el „metodele mele. Mă voi întoarce la avionul de pasageri „Prometheus” în cursa lui fatală de la Paris la Croydon. se opri semnificativ. chiar înainte de a ajunge. nu-i aşa? Al doilea nume al lui e vanitatea.mine... I-am invitat pe Japp şi pe prietenul nostru Clancy. Poirot îşi drese glasul. cu un aer uşor încurcat.

după cum ştiţi. Poirot îi aruncă o privire şi continuă: – Dă-i înainte. am fost destul de inspirat să mă uit în jos şi să descoper ceea ce. vin în contact cu o moarte mă asemăn unui câine care înalţă capul şi adulmecă. şi anume îndrăzneala de a comite o crimă în acest mod şi uimitorul fapt că nimeni nu a observat! Mai erau alte două aspecte care mă interesau: Unul prezenţa convenabilă a viespii.descoperirea tubului. O dată ce m-am aflat definitiv la sol. în felul lui strălucit. a atras atenţia asupra unei viespi pe care el personal o strivise puţin mai înainte. Doctorul Bryant a confirmat teama stevardului că femeia era moartă. în acel moment. Era o teorie perfect plauzibilă şi probabil uşor de a fi acceptată. deja câteva idei mi se învârteau în minte. am crezut că era corpul unei alte viespi. celălalt . Pe gâtul moartei exista un semn .şi dovada că în avion fusese o viespe.că moartea ar fi putut fi determinată de înţepătura unei viespi. rânji Japp. În privinţa cauzei morţii. Lasă modestia. la început. creierul a început să-mi lucreze iar la capacitatea obişnuită. Mai târziu. totuşi. În acest punct a apărut domnul Clancy. care a declarat că era o săgeată trasă printr-un tub de suflat. – Una dintre ele mi se impunea tărie (cum i se întâmplă oricui). Dar. după procedeul folosit de anumite triburi băştinaşe. În realitate. o săgeată folosită de băştinaşi. de ce naiba criminalul n-a scăpat de el împingându-l prin ventilatorul din hublou? Spinul în sine era 190 . monsieur Poirot. La ora când am ajuns la Croydon.de către monsieur Jean Dupont . fireşte că nu s-a putut exprima fără o examinare amănunţită.ultima categorie e infinit mai numeroasă. care avea un mic nod de mătase galben cu negru. a fost descoperit şi tubul respectiv. ori de câte ori. După cum i-am mărturisit prietenului meu Japp după anchetă.foarte asemănător cu o înţepătură . În acest punct a fost făcută o sugestie . În susţinerea acestei ipoteze. era un spin.

neîndoielnic. Dacă teoria mea era corectă. crima fusese comisă prin suflarea unei săgeţi otrăvite printr-un tub. Domnul Clancy sări în picioare. mai era domnul Clancy. în realitate. Fiecare din ei se putea duce la madame Giselle şi apleca spre ea. era că. Asta mi-a arătat imediat de ce a fost necesar să fie găsit tubul. crima nu fusese înfăptuită în acest fel. – Protestez! stigă el. Există o astfel de persoană? Da. Am construit o 191 . N-am terminat încă. care a atras atenţia asupra teoriei tubului de suflat. El a fost singurul pasager din avion care a trecut chiar pe lângă scaunul lui madame Giselle. Cei doi stevarzi. săgeţii otrăvite. Prin urmare. îl invită Poirot. Pe de altă parte. fără ca nimeni să fi observat ceva neobişnuit. Dacă se găseau o săgeată otrăvită şi un tub de suflat. în mod firesc. nici unul nu părea prezumtiv criminalul. Am închis ochii şi m-am întrebat: care e cel mai sigur şi mai de încredere mod de a introduce o săgeată otrăvită în vena jugulară? Şi răspunsul a venit imediat: cu mâna. şi mi-am amintit că tot el a fost primul.greu de localizat sau identificat.. La prima vedere. Care era soluţia? Categoric. dar trebuiau făcute multe investigaţii. Tubul impune imediat noţiunea de distanţă. dar un tub de suflat cu o urmă de etichetă pe el constituia o cu totul altă problemă. M-am întors cu gândul la viespe. Avem acum ca suspecţi trei persoane . două. Protestez! Ăsta e un ultraj! – Ia loc. Chestia asta era destul de ciudată. criminalul dorea ca tubul să fie găsit. Foarte sugestivă viespea aceea. Dar.Mitchell. moartea s-a datorat. Nimeni n-o observase până când au fost servite cafelele. concluzia care s-ar fi impus. persoana care a omorât-o pe madame Giselle s-a dus direct la masa sa şi s-a aplecat deasupra ei. Mai era şi altcineva? Ei bine. Davis şi domnul Clancy. cum aveau s-o dovedească probele medicale. de ce? Un singur răspuns părea logic.. Trebuie să arăt toate etapele prin care am ajuns la concluzia mea.

madame Giselle a fost înţepată de o viespe şi a murit de pe urma unui atac de cord.monsieur Jean Dupont. Dacă Giselle ţipa. şi dă drumul viespii! Otrava e atât de puternică încât moartea se produce instantaneu. Conform celei dintâi şi celei mai simple. s-ar fi auzit. trebuie să fi avut ceva de natura unei cutiuţe în care s-o fi ţinut. să presupunem că. 192 .anumită teorie despre crimă. Se va impune corespunzătoarea noţiune de distanţă.. cineva găsea spinul otrăvit înainte ca criminalul să-l fi putut recupera. În loc să scape de tub prin ventilator. Teoria morţii naturale e imposibilă.. care conturase „teoria morţii de pe urma înţepăturii viespii” şi care stătuse peste interval atât de aproape de scaunul lui madame Giselle. Criminalul a prezentat lumii două soluţii diferite ale tragediei. planul numărul 1. se va considera că tubul de suflat a fost instrumentul crimei. Biata femeie fusese înţepată de viespe. înfige spinul. Pe de altă parte. Dacă criminalul adusese viespea în avion şi-i dăduse drumul în momentul psihologic. de îndată. iar bănuielile vor fi focalizate într-o direcţie bine definită şi aranjată în prealabil. mişca fără să fie observat. totuşi. Acum avem teoria mea despre crimă şi trei suspecţi.. Deci. Asta explică şi înlocuirea mătăsii de culoare roşie cu una ce trebuia să semene cu aspectul unei viespi. cu vaga posibilitate de a fi patru . atâta timp cât nu se isca bănuiala unei mâini criminale. Japp şi cu mine am căzut de acord că acest lucru s-ar fi putut petrece uşor. acesta e pus într-un loc unde să fie descoperit când avionul e cercetat. probabil n-ar fi fost auzită din cauza zgomotului avionului. cum spuneam. aşa cum de fapt s-a şi întâmplat.. şi. criminalul nostru se apropie de masa victimei.. încât s-ar fi putut. planul eşuează. nu-l credeam cu adevărat în stare să-şi asume un astfel de risc. Dar. În acest caz. viespea care bâzâia primprejur putea explica strigătul. M-am concentrat asupra problemei viespii.. Succesul acestei soluţii depindea de faptul dacă criminalul recupera spinul. Ăsta era. ei bine. Dacă.

. Era disperată şi avea un prieten.. Vai. deşi pare imposibil. în noaptea precedentă. Şi am descoperit ceva cu totul neaşteptat.De aici interesul meu pentru buzunarele şi bagajele pasagerilor. În cazul lui lady Horbury motivul era foarte clar. dacă madame Giselle ar fi fost eliminată? Clar. Aveam patru persoane care ar fi putut comite crima. ştiam criminalul! Dar.. – Din punct de vedere al posibilităţii: cei doi stevarzi. exista o metodă prin care domnul Gale ar fi putut comite crima. la Paris. nici măcar nu-mi amintesc ce aveam în ea. goală. căci ei îi revenea toată averea. anumite persoane. de asemenea. Dacă un motiv avea să coincidă cu posibilitatea. care se aflau în puterea lui madame Giselle sau. Din contră. – Servieta mea? întrebă Norman Gale. Mai erau.. Părea amuzat şi mirat. Exista o cutie de chibrituri Bryant & May. numai că persoana nu corespundea. Totuşi.al motivului. Vă spun primele mele idei. Să continui. Fusese acasă la Giselle. acea fiică necunoscută. am abordat această problemă a motivului cât se poate de simplu. Dar toată lume declarase că domnul Gale nu a trecut niciodată spre partea din spate a avionului.. un actor tânăr. Am găsit ce căutam. în buzunarul domnului Norman Gale. Dintre pasagerii din avion. Voi ajunge şi la asta. Se dusese doar până la toaletă şi se întorsese la locul lui. doar unul avusese sigur legătură cu madame Giselle. să spunem. Acum m-am uitat la caz din unghiul opus . Prietenul meu Japp m-a acuzat că-mi place să complic lucrurile. s-ar fi aflat.. Clancy şi Gale.. – O clipă.. vai. după cum a dovedit-o conţinutul servietei sale. Cine ar fi beneficiat. care ar fi putut foarte uşor interpreta rolul americanului ce a cumpărat tubul de suflat. şi l-a mituit pe funcţionarul de la „Universal 193 . n-am putut găsi nimic de genul ăsta. ei bine.. E vorba de lady Horbury. Poirot îi zâmbi prietenos..

nu poate să nu se trădeze. cum s-ar spune. Stevarzii nici nu câştigaseră. şi nici motivul pentru care stevarzii. Pot spune că am cercetat antecedentele domnişoarei Grey. Întotdeauna am păstrat în minte problema fiicei necunoscute a lui madame Giselle. carte care spera el urma să-i aducă mulţi bani. a moştenitoarei.. domnul Clancy.. Domnul Gale rămânea treptat fără clienţi. fata ar fi crezut în Anglia. Domnul Gale se îndrăgostise până peste cap de domnişoara Jane Grey. Nimic care să-mi fie de folos. Am întocmit un tabel al rezultatelor. Domnul Clancy nu era însurat. Davis curta o fată ai cărei părinţi trăiau. exista conţinutul servietei sale. 194 . Domnul Clancy avea în plan să scrie o carte cu acest subiect. în aşa fel ca madame Giselle să călătorească la ora 12. mai devreme sau mai târziu... cu multă atenţie. cu totul întâmplător. că crescuse într-un orfelinat în apropiere de Dublin. Şi totuşi. Pe soţia lui Mitchell am eliminat-o curând. în decursul conversaţiei. la vremea aceea. nici nu pierduseră prin moartea lui madame Giselle . ea fiind o veritabilă reprezentantă a bătrânului Dorset. auzind de la ea. Însă aceste aparenţe puteau fi false. şi dacă da. Ştiu din experienţă că nimeni. Curând am aflat că domnişoara Grey nu era fiica lui madame Giselle. Aveam. M-am hotărât să-i cultiv prietenia. Toţi simt nevoia irezistibilă să vorbească despre ei. putea fi una din aceste soţii Anne Morisot? Cu tată englez. sau domnul Gale ar fi făcut-o. o problemă tăiată în două. nu câştiga de pe urma morţii lui Giselle.exceptând faptul că Mitchell arăta puternic marcat de şocul suferit. Aparent pierdea. Nu vedeam cum ar fi fost posibil pentru lady Horbury să comită crima.exista cutia de chibrituri goală. eram convins că domnul Gale trebuia să fie criminalul . Era vreunul din suspecţii mei însurat.Airlines”.

. Când. iar. precum îşi propusese el. Pentru ca soluţia mea să fie corectă. prea târziu. ca secretară. Aici era persoana vinovată! Dar dacă era vinovată. avusese un complice .Am încercat să câştig încrederea domnului Gale. totuşi. Adevărată. atunci. mă îngrijora tot mai serios mademoiselle Jane. talentul său artistic a ieşit la suprafaţă. El a ales să-şi joace rolul. – De-acum. Şi atunci a făcut prima greşeală. La început. tot aşa. Mă frământa asemănarea ei cu cineva pe care nu ştiam de unde să-l iau.. Lam convins să participe la un pretins şantaj asupra lui lady Horbury. M-am convins că s-ar fi putut deghiza în american la Paris şi că. Cine era acest bărbat? Să fi fost soţul ei? Şi. 195 .bărbatul care cumpărase tubul de suflat şi îl mituise pe Jules Perrot. fie complet inocentă. care să fi fost motivul? Pentru că conştiinţa propriei vinovăţii îl făcea prevăzător să se arate a fi un actor bun. Se putea trezi măritată cu un criminal. dacă se verifica un anumit punct. M-am prefăcut că mă bazez pe el şi chiar i-am solicitat ajutorul. Pentru a preveni o căsătorie precipitată. în cazul ăsta devenea o victimă.. Şi-a jucat perfect rolul şi lady Horbury nu l-a recunoscut. Anne Morisot nu trebuia să fie în avion. am revizuit machiajul lui caraghios. s-ar fi pregătit pentru rolul necesar în „Prometheus”.. Nimeni n-ar fi putut să-şi interpreteze rolul atât de prost. În cele din urmă mi-am amintit. adică. dar. am văzut brusc adevărata soluţie. deghizat într-un mod caraghios şi imposibil! Toată treaba era o farsă. Fie că era mână-n mână cu el.... am luat-o pe mademoiselle Jane la Paris. Eram acolo când necunoscuta moştenitoare şi-a făcut apariţia pentru a-şi revendica averea. Îi sugerasem o uşoară deghizare.. Atunci. descoperirea că ea fusese de fapt în avion şi că minţise în privinţa asta părea să-mi dea peste cap toate teoriile.

. dar. dar dumneata eşti fiul surorii lui... dar ultima parte a fost concepută. Ideea dumitale era ca ea să-şi revendice moştenirea cu un alibi perfect din moment ce. Ea ştia numele de fată al mamei sale. în ultima săptămână. de dumneata. Poirot se răsuci spre el. Ţi-ai întocmit planul crimei. Servitoarea Madeleine. – Când vă veţi opri să mă mai faceţi criminal? întrebă Norman. când aţi devenit parteneri de afaceri. nu al fratelui.. bănuielile s-ar fi abătut. a călătorit cu avionul... printr-o toană de ultima clipă a stăpânei sale. în final. asupra ei.am să-ţi spun totul... Se opri. unde se găsea cu stăpâna ei. O dată ce s-ar fi descoperit că fiica lui Giselle. Căci.. L-ai mituit pe funcţionarul de la „Universal Airlines” astfel ca Giselle să zboare cu acelaşi avion ca lady Horbury. Firea dumitale de jucător înrăit s-a stârnit. încât bănuiala să cadă pe lady Horbury.Am sunat-o pe lady Horbury şi am obţinut răspunsul. Aşteaptă . Giselle urma să fie omorâtă în aşa fel. – Niciodată. E drept că te-ai făcut stomatolog ca să-i fi pe placul unchiului dumitale. Ţi-ai luat numele lui. cu grijă. mă tem că n-am prea înţeles. la ora crimei. Ţi-ai dat seama că ai pune mâna pe o mare avere. a dat roade.. Anne Morisot te anunţase că se va întoarce în Anglia cu trenul . la Nisa. John Gale. deci moştenitoarea ei fusese în avion. Dumneta eşti criminalul. Planul dumitale s-a copt şi. Japp şi cu mine am avut mult de lucru.ţi-a fost aratată şi i s-a menţionat adevăratul nume. Numele dumitale adevărat e Richards. Povestea pe care ne-a îndrugat-o era adevărată în ceea ce privea copilăria. De la Anne Morisot ai auzit că lady Horbury avea legături cu Giselle. în mod clar. iarna trecută.nu te-ai aşteptat să fie în avion şi asta ţi-a primejduit planurile. 196 . Giselle se afla la Monte Carlo . Domnul Clancy întrebă: – Hm!. Ca Richards ai cunoscut-o pe Anne Morisot. trebuia să călătorească cu trenul sau vaporul şi apoi te-ai fi căsătorit cu ea.

Imediat după cununie. Când s-a întors. lăsând fiecare celuilalt tot ce poseda! O afacere foarte înduioşătoare! Intenţionai. Lucrurile deveneau periculoase şi te-ai hotărât să acţionezi rapid. servitoarea lui lady Horbury. ai convins-o să-şi ia o permisie de câteva zile şi amândoi aţi plecat la Rotterdam. cât şi fata pe care o iubeai. v-aţi făcut amândoi testamentul. Din nefericire. În planurile dumnitale a intervenit şi o altă complicaţie. ori domnişoara Grey puteam să recunoaştem în Anne Morisot pe Madeleine..Fata se îndrăgostise tare de dumneata. Ai încercat să iei. Aveai intenţia ca proaspăta dumitale soţie să nu supravieţuiască mult timp după intrarea în posesia averii. În schimb. să urmezi o cale foarte lejeră. nu şi fata. dar n-ai reuşit. Însă doreai numai banii. îmi imaginez. Asta nu se potrivea deloc cu calculele dumitale. Ori eu. unde v-aţi căsătorit. Cu această ocazie. sub pretextul pierderii clientelei. La Le Pinet ai văzut-o pe Jane Grey şi te-ai îndrăgostit nebuneşte. ţi-a spus că mă întâlnise pe mine.. data plănuită pentru ca Anne Morisot să vină la Paris şi să-şi ceară moştenirea a coincis cu sosirea mea când eram însoţit de domnişoara Grey. Comiteai o crimă de dragul banilor şi nici nu-ţi trecea prin cap să nu culegi roadele crimei. ai învăţat-o cum să intre în posesia banilor. Aţi fi plecat în Canada. dacă îşi revendică imediat moştenirea. Ai speriat-o pe Anne Morisot spunându-i că. ai ajuns personal la Paris şi ai aflat că fusese deja la avocat. Pasiunea pentru ea te-a făcut să joci un joc mult mai periculos. dându-şi. în mod sigur. legătura cu ea. Nu trebuia să spună nimic despre slujba ei ca servitoare la o lady şi să arate clar că ea şi soţul său era în străinătate la ora comiterii crimei. Acolo ţi-ai fi reluat numele de Richards şi 197 . Intenţionai să ai atât banii. În final. ar fi fost bănuită de crimă. evident. la iveală identitatea. la timp.

te-ai dus la toaletă. Însă. atunci. În tot cazul. iar Norman Gale îşi dădu capul pe spate şi râse. spuse Poirot. Ceea ce v-aţi imaginat. Ce zici de conţinutul servietei? Erai în vacanţă.soţia dumitale te-ar fi însoţit. pe un stevard. I-ai înfipt spinul în gât. Dar dumneata te pricepi la femei! De îndată ce o femeie rămâne singură (mai ales când călătoreşte 198 . Iată ce ai făcut: Când cafeaua a fost servită. nu-mi închipui că ar fi durat mult până ca doamna Richards să moară regretabil. Poate aveţi dovezi privitoare la cum am omorât-o pe bătrâna Giselle. – Zău? pufni Norman. Toată treaba a durat doar două minute. iar cei doi stevarzi se ocupau de compartimentul din faţă al avionului. ai ieşit. ai dat drumul viespii să zboare. în mod deosebit. după ce dăduseşi lovitura în Canada cu nişte speculaţii norocoase. De ce ai luat un halat de stomatolog? Asta m-am întrebat. lăsându-şi averea neconsolatului văduv. nu prea e dovadă! Poirot nu păru descurajat Spuse: – Poate nu. ţi-ai căptuşit obrajii cu vată. spre masa lui Giselle. ai hotărât că nu e timp de pierdut. când toată lumea din avion ştie perfect că nu m-am apropiat o clipă de ea? – Îţi voi povesti exact cum ai comis crima. ţi-ai pus halatul. am nişte dovezi. ţi-ai scos halatul şi ai revenit liniştit la locul dumitale. te-ai grăbit în lungul intervalului cu pasul de obicei alert al stevardului.. monsieur Poirot. te-ai întors în grabă la toaletă. Iar răspunsul este: pentru că semăna atât de bine cu o haină de steward. acum. – Cunoaşteţi de minune ce intenţionează oamenii să facă! Trebuia să vă fi însuşit profesia domnului Clancy! Glasul său luă o notă mânioasă. Poirot făcu o pauză. Singura persoană care te-ar fi putut recunoaşte era mademoiselle Jane.. Dar. N-am auzit în viaţa mea o astfel de înşiruire de prostii. Atunci te-ai fi întors în Anglia ca Norman Gale. ai luat o linguriţă din bucătărioară. Nimeni nu-l observă.

. e că era o fermă de şerpi. Dumneata ai fost destul de imprudent să pomeneşti că... Încercă să vorbească. să se pudreze şi să-şi refacă machiajul. Pentru prima dată. omul se trădează. Poirot continuă: – Lucrai sub numele de Richards. Cum afirmam înainte. spuse Poirot. la Rotterdam. scriindu-i lui Anne Morisot. – Minciuni sfruntate! 199 . Aceeaşi fotografie a fost identificată. Ai convins-o să plece de la hotel şi să ia trenul spre Anglia. Chiar ea însăşi începuse să te bănuiască. aşa că ai precipitat evenimentele. ori ea ori dumneata aţi putea fi suspectaţi de crimă căci. o fotografie de-a dumitale transmisă acolo a fost recunoscută. foloseşte prilejul ca să se uite în oglindă. ai stat la o fermă din Africa de Sud... Îţi era teamă să nu obţii de la Anne adevărul. Te-ai întâlnit cu ea după aceea şi ai aflat că fusesem prezent la întrevedere. spuse Poirot. Altceva? – Mai am o mulţime.. – Oh. o vreme. – Nu zău? necheză Gale.. Tânărul frumos.. dar am aflat eu. care s-a căsătorit cu Anne Morisot. Ar fi părut suspect să se ignore acest fapt... pe chipul lui Norman Gale apăru teama. dacă nu ascunde anumite fapte. dar rămâne doar teorie. I-ai administrat cu forţa acid cianhidric şi i-ai pus în mână sticluţa goală. Directoarea de la „Institut de Marie” a accelerat lucrurile. căutând o scăpare şi negăsind nici una. Teoria e cum nu se poate mai interesantă. Ceea ce n-ai spus. Întreaga sa făptură părea să se schimbe. – O grămadă de minciuni afurisite. dar nu reuşi. dar vorbele îl părăsiseră. o crescătorie de şerpi.. în cursul unei conversaţii. viguros se transforma într-o creatură cu trăsături de şobolan cu ochi ce se furişeau.cu un tânăr foarte atragător). – Graba ţi-a ruinat planul. din nefericire.. Norman Gale încercă din nou să vorbească. ca aparţinând numitului Richards. nu avea contuzii pe gât. amândoi eraţi în avion când a fost omorâtă Giselle. Ai lămurit-o pe soţia dumitale că.

. – Da. viaţa poate fi cumplită. monsieur. Ceva îi reţinu atenţia . Doi bărbaţi în civil aşteptau afară. – Lua-te-ar dracu de înfumurat băgăcios! Livid de furie. Poirot dădu cu tristeţe din cap. Jane Grey. Japp fu mai rapid ca el. Rămas singur cu Poirot... că te-ai dat de gol. Totuşi. purtai mănuşi. – Monsieur Poirot. a fost cea mai palpitantă experienţă din viaţă mea.? Cred. murmură domnul Clancy. am mandat de arestare sub învinuirea de crimă cu premeditare. Va trece peste asta. Domnul Clancy tuşi. Te avertizez că orice vei spune va fi consemnat şi folosit ca probă la proces. – Nu. nu. Părea pe punctul de a face colaps.. Japp spuse: – James Richards. Un spasm cumplit străbătu corpul tânărului. – Groaznic. pe care Norman Gale îl deranjase în saltul lui sălbatic. 200 . – Minţi! Purtam. Poliţia canadiană îl căuta pe Richards. identificându-l pe Gale ca fiind Richards. Dar ea are curaj. O fată cu care era încurcat se presupune că se sinucisese. Gale sări la Poirot. – Un criminal.instantaneu al Venetiei Kerr „vorbind cu lordul Horbury şi un prieten” la o cursă de cai. Cu o mână absentă aranjă un teanc de ziare ilustrate. Japp merită tot atâtea laude cât şi mine.– Ţi-ai lăsat chiar şi amprentele pe sticluţă. Şi. Aţi fost minunat! Poirot zâmbi cu modestie.. micul domn Clancy scoase un oftat de admiraţie. dar faptele ulterioare au indicat că era vorba de-o crimă. – Sărmana fată. asemena multor criminali cu trecere la femei. Norman Gale fu luat. alias Norman Gale. Ţinându-l într-o strânsoare de oţel. cu chipul de nerecunoscut. cum i-am spus. – Ah. El a făcut minuni..

Dar cred că dumneata eşti una dintre aceia care preferă să privească adevărul în faţă decât să trăiască într-un paradis fals. să găsesc ceva interesant în care să mă pierd şi să uit de toate. – Vezi asta? În decurs de un an ai să întâlneşti următorul anunţ: „În curând va avea loc căsătoria lordului Horbury cu onorabila Venetia Kerr”. nu. – Dimpotrivă. Jane dădu din cap. Te pricepi cât de cât la desen? 201 . – Însă va trebui să muncesc. monsieur Poirot. – Normal. Se aplecă. Poirot rosti blând: – Urăşte-mă puţin dacă vrei. şi poate n-ai fi trăit prea mult în el. problema asta nu mă interesează. Vei vedea. dacă-ţi place. Era palidă iar sub ochi îi apăru cearcăne negre. – Te-aş sfătui să te duci în Persia cu familia Dupont. Poirot clătină din cap. E o muncă interesantă. credeam că e doar un camuflaj din partea dumneavoastră.. – Dar. spuse Poirot.. Nu. Poirot se uită în tavan.. – Lady Horbury cu domnul Barraclough? – Ah. Capitolul ăsta al vieţii e încheiat pentru dumneata. A început să mă intereseze atât de mult arheologia şi olăritul preistoric..I-l întinse domnului Clancy.. spuse Jane şi adăugă: n-am să mă mai îndrăgostesc niciodată. mă refer la căsătoria dintre monsieur Jean Dupont şi domnişoara Jane Grey. Să scapi de femei e un viciu care se accentuează cu timpul. dar. încât am trimis cecul cu donaţia promisă.. Azi-dimineaţă am auzit că eşti aşteptată să te alături expediţiei. Şi ştii cine a aranjat această căsătorie? Hercule Poirot! Şi am mai aranjat un mariaj.. Trecuse o lună când Jane veni la Poirot. – Ar trebui să vă urăsc.. – Era extrem de atrăgător.

– Ça.. Obrajii i se colorară uşor. – Ar fi grozav să plec în lumea mare. Cred c-ar fi mai bine să mă duc la nişte muzee şi să mă uit la ceva vase preistorice. Arăta atât de ofensat încât Jane se grăbi să-şi ceară scuze. – E o idee foarte bună.. la şcoală am fost foarte bună la desen. dar aţi fost foarte amabil. – Poate nu sunteţi amabil în cazul expediţiei.. Te asigur. n-o faceţi din amabilitate? – Amabilitate? Poirot păru şocat de această idee. – Excelent. – Chiar vor să merg cu ei? – Contează pe dumneata. În prag. Jane se opri. nu sunteţi.. spuse ea. c’est très gentil! spuse Hercule Poirot.. Depuse o sărutare pe creştetul capului lui şi ieşi.– Da. Îl privi bănuitoare.. Cred că-ţi va plăcea expediţia. Sfârşit 202 . – Monsieur Poirot... mademoiselle că.. cu mine.. ori de câte ori e vorba de bani sunt strict un om de afaceri. apoi veni înapoi.

........................... Ancheta ............CUPRINS Capitolul I..................... Lista ........147 Capitolul XX.........110 Capitolul XIV................................ 91 Capitolul XII.............. În Wandsworth .. Cărţulia neagră ............................ De la Paris la Croydon ........................ 19 Capitolul III.133 Capitolul XVII................................................. Pe Queen Victoria Street ......144 Capitolul XIX..................................... Probabilităţi ......... La Horbury Chase ..........................................124 Capitolul XVI...... 23 Capitolul IV....................... În Bloomsbury .......................................................................... „La Antoine's” .....................140 Capitolul XVIII..103 Capitolul XIII.... 83 Capitolul XI.... Americanul .............. 61 Capitolul VIII......... 48 Capitolul VI.................................................. La Muswell Hill ....................................... Croydon .... 38 Capitolul V......................................... 77 Capitolul X.... După anchetă ................................. 72 Capitolul IX.............. Consultări ....... Intră şi iese din scenă domnul Robinson .... Plan de bătaie ........ Pe Harley Street ................119 Capitolul XV...................... Elise Grandier ........ 56 Capitolul VII...... Descoperirea ...................................................................... 11 Capitolul II.................................156 203 .

...................... Anne Morisot ...... După discursul de la cină .........................Capitolul XXI......... „Mi-e frică”..178 Capitolul XXV..170 Capitolul XXIV..180 Capitolul XXVI..........................163 Capitolul XXIII.............159 Capitolul XXII................... Jane îşi ia o slujbă nouă ................188 204 ........................... Cele trei cluuri .......... O unghie ruptă ...................................