Unitatea de învăţare M3.U11.

Materiale şi tratamente pentru scule
Cuprins M3.U11.1. Introducere ................................ ................................ ................................ ...... 128 M3.U11.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ....... 128 M3.U11.3. Materiale şi tratamente pentru scule................................ ................................ 128 M3.U11.3.1. Scule pentru aşchiere ................................ ................................ ............... 129 M3.U11.3.2. Scule pentru deformare plastică la rece şi tăi ere ................................ .... 133 M3.U11.3.3. Scule pentru deformare plastică la cald ................................ .................. 134 M3.U11.4. Rezumat ................................ ................................ ................................ .......... 135 M3.U11.5. TEST DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR ................................ ........... 135 M3.U11.1. Introducere Alegerea materialelor pentru confecţionarea sculelor este dominată de analiza a numeroşi factori dintre care cei mai importanţi sunt: proprietăţile materialului care se prelucrează; tipul operaţiei executate cu aceste scule şi performanţele maşinii-unelte folosite; modul de răcire a sculei şi natura fluidului de răcire; mărimea şi geometria sculei; prelucrabilitatea şi comportarea la tratamentul termic a materialului sculei; preţul de achiziţie al materialului pentru sculă, preţul de cost al sculei şi durabilitatea acesteia. M3.U11.2. Obiectivele unităţii de învăţare În această unitate de învăţare sunt prezentate principalele materiale destinate construcţiei sculelor aşchietoare, sculelor pentru deformare plastică la rece şi sculelor pentru deformare plastică la cald, insistându-se pe proprietăţile acestora şi tratamentele termice recomandate. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:  prezinte proprietăţile materialelor utilizate pentru construcţia sculelor aşchietoare, pentru deformare plastică la rece sau la cald;  clasifice aceste materiale după diverse criterii şi să descrie metodologia de simbolizare a acestora;  prezinte tratamentele termice recomandate şi domeniile de utilizare ale acestora. Durata de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore. M3.U11.3. Materiale şi tratamente pentru scule Marea diversitate a condiţiilor în care lucrează sculele atrage după sine o multitudine de proprietăţi de întrebuinţare şi tehnologice pentru materialele destinate confecţionării lor. Sintetizate, aceste proprietăţi sunt următoarele: duritate ridicată la temperatura de lucru; rezistenţă la uzură; tenacitate.

128

La aceste trei proprietăţi fundamentale, comune tuturor tipurilor de scule, se pot adăuga şi altele care pot căpăta o importanţă mai mare sau mai mică, în funcţie de natura sculei: rezistenţă la şocuri mecanice; durabilitate; termostabilitate; comportare bună în timpul tratamentelor; prelucrabilitate prin aşchiere şi deformare; rezistenţă la coroziune. In funcţie de operaţiile pe care le execută în cadrul procesului tehnologic de producţie, sculele pot fi clasificate astfel:  scule pentru aşchiere;  scule pentru deformare plastică la rece (ambutisare, extrudare, refulare, întindere etc.) sau tăiere (ştanţare, perforare, debavurare etc.);  scule pentru deformare plastică la cald (forjare, matriţare, laminare etc.). M3.U11.3.1. Scule pentru aşchiere Materialele din care se pot executa sculele aşchietoare sunt: oţeluri carbon de scule, oţeluri aliate pentru scule, oţeluri rapide, carburi metalice, materiale mineralo-ceramice, materiale superdure. Oţelurile carbon de scule (OSC7, OSC8, OSC8M, OSC9, OSC10, OSC11, OSC12, OSC13 - STAS 1700-80) au un conţinut de carbon între 0,6…1,4% şi nu conţin elemente de aliere (de exemplu, simbolul OSC 10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon % Cm = 1,0%). Cu aceste scule se poate aşchia cu viteze de circa 20 m/min fără a depăşi temperatura de 200…250 oC. Tratamentele care pot fi aplicate sunt: a) înainte de prelucrarea sculelor: recoacere de normalizare, recoacere de înmuiere b) după prelucrarea sculelor: călire martensitică (eventual călire la temperaturi scăzute) urmată de o revenire joasă (la t = 150...200 0C). Pentru a evita fisurarea în cazul sculelor cu forme complicate se recomandă călirea în trepte, respectiv călirea în apă şi apoi în ulei, iar după revenire, răcirea în aer. In urma călirii se obţine, în general, o duritate peste 60 HRC dependentă de conţinutul de carbon al oţelului (figura M3.U11.1.).

Fig. M3.U11.1. Influenţa conţinutului de carbon asupra durităţii Tratamentele de mai sus se aplică sculelor care au aceleaşi caracteristici pe toată lungimea lor.

129

In cazul sculelor cu coadă, executată dintr-o singură bucată cu partea activă, se recomandă aplicarea următorului ciclu de tratament:  călire globală;  revenire numai pentru coadă în baie de săruri, până la duritatea de 30…40 HRC;  călire a părţii active;  revenire globală a sculei la duritatea necesară părţii active. Oţelurile aliate pentru scule (200Cr120 sau C120, 97MnCrW1 sau MVW14, 105CrW20 sau CW20, 150VMoCr120 sau VMoC120. 55MoCrNi15 sau MoCN5, 39VMoCr53 sau MoVC50 etc. STAS 3611 - 88) sunt oţeluri slab aliate cu un conţinut de carbon de 0,8…1,4%. Viteza economică de aşchiere cu aceste scule este de 40 m/min, putând fi întrebuinţate până la temperaturi de 350oC. Toate oţelurile aliate pentru scule sunt caracterizate prin prezenţa cromului, care influenţează pozitiv călibilitatea, rezistenţa la uzare şi stabilitatea dimensională. In tabelul M3.U11.1. se prezintă principalele domenii de utilizare a oţelurilor aliate pentru scule. Tratamentul termic constă, ca şi în cazul oţelurilor carbon de scule, în călire martensitică (se face cu răcire în ulei sau în jet de aer) urmată uneori de călire la temperaturi scăzute), după care se execută o revenire joasă (la t = 150...200 0C). Oţelurile rapide pentru scule (Rp1, Rp2, Rp3, Rp4, Rp5, Rp9, Rp10, Rp11 STAS 7382 - 80) sunt oţeluri înalt aliate. Elementele de aliere dau oţelurilor rapide o rezistenţă mare la temperaturi ridicate, astfel încât sculele din aceste oţeluri îşi păstrează duritatea până la temperaturi de 600oC. Acest lucru permite prelucrarea cu viteze de aşchiere de 2…3 ori mai mari decât în cazul oţelurilor carbon de scule. In tabelul M3.U11.2. se prezintă principalele domenii de utilizare a oţelurilor rapide pentru scule. Tratamentul termic al oţelurilor rapide constă din recoacere, călire (eventual sub 0oC), revenire şi tratamente termochimice. Recoacerea este obligatorie atât după forjare cât şi după degroşarea sculei, în scopul eliminării tensiunilor interne. Încălzirea pentru călire trebuie executată lent în 3  4 trepte, deoarece la aceste oţeluri, având o conductivitate termică mică, este favorizată apariţia fisurilor. Răcirea piesei pentru călire de la temperatura maximă se poate efectua fie direct în aer sau ulei, dacă piesa este subţire şi de formă simplă, fie în trepte, dacă piesa este groasă şi cu formă complicată. După această călire duritatea este ridicată (60…62 HRC), dar există carburi nedizolvate (10…15%) şi austenită reziduală (20…30%). Se impune deci executarea unei reveniri, prin încălzire în baie de plumb, repetată de 2…3 ori. Pentru ridicarea performanţelor sculelor cu tăişuri din oţeluri rapide pot fi utilizate diferite tratamente termochimice, cel mai utilizat fiind nitrurarea. Diagrama tratamentului termic final pentru oţelurile rapide este prezentată în figura M3.U11.2. Carburile metalice se pot utiliza la aşchierea materialelor metalice şi nemetalice, cu viteze mari de aşchiere (cu peste 100% mai mari decât în cazul sculelor din oţel rapid). Acest lucru se datorează proprietăţilor generale, ca: duritate mare (peste 85 HRA), rezistenţă mare la uzură, o mare stabilitate termică (îşi păstrează duritatea până la temperaturi de peste 900oC). Pe de altă parte însă carburile metalice prezintă dezavantajul deteriorării rapide în cazul prelucrărilor cu şoc sau cu vibraţii.

130

Tabelul M3.U11.1. Principalele utilizări ale mărcilor de oţel aliat de sc ule. Marca oţelului 90VMn20 Principalele domenii de utilizare Scule de precizie nedeformabile: filiere, calibre, şabloane, matriţe, ştanţe pentru prelucrări la rece. 105MnCrW11 Scule pentru prelucrări la rece: tarozi, freze, alezoare, bacuri de filiere, burghie, broşe, scule de tăiere, plăci de tăiere, cuţite fine profilate, scule pentru prelucrarea lemnului, matriţe mici pentru mase plastice, cuţite pentru tăierea hârtiei, instrumente de măsurat. 117VCr6 Scule pentru prelucrări la rece: tarozi, burghie, alezoare, extractoare, ştemuitoare, scule pneumatice, scule de poansonare şi gravare. 100VMoCr52 Scule foarte rezistente la uzură, pentru deformări plastice la rece. 155MoVCr115 Scule nedeformabile de mare productivitate, cu stabilitate dimensională, foarte rezistente la uzură, cu tenacitate ridicată: ştanţe cu sensibilitate la rupere, ştanţe de îndoit, cuţite de foarfece pentru tăiere la rece, matriţe de debavurat, scule pentru rulat filete, scule pentru extruziune. 165VWMoCr115 Scule nedeformabile de mare productivitate, cu stabilitate dimensională, foarte rezistente la uzură şi cu tenacitate ridicată: freze, filiere, tarozi, mandrine, broşe. 205Cr115 Scule nedeformabile cu călibilitate redusă, rezistente la uzură, care nu lucrează la şocuri sau lovituri puternice, cu tenacitate ridicată: matriţe, poansoane, dornuri de tragere, scule de laminare la rece şi forjare la cald, calibre, scule de extrudare. 90VCrMn20 Scule pentru tăiere (cuţite industriale, ştanţe, matriţe, scule pentru poansoane, scule aşchietoare, scule pentru ambutisare adâncă sau poansoane, instrumente de măsurat). 105CrW20 Scule pentru prelucrări la rece: tarozi, bacuri de filiere, burghie, broşe. 45VSiCrW20 Scule rezistente la şoc, buterole, dălţi pneumatice, ştanţe, matriţe pentru prelucrări la rece. 31VCr5 Scule cu utilizări bine precizate: chei fixe şi scule de mână, freze melc. 31VMoCr29 Scule pentru prelucrări la cald: matriţe şi subansamble de matriţe, scule pentru fabricarea de şuruburi şi nituri, scule pentru maşini de forjat radial, scule supuse la solicitări mari la extruziune pentru prelucrarea aliajelor de cupru (bucşe, matriţe de presare). 36VSiWMoCr53 Scule pentru deformări plastice la cald: matriţe pentru extruziunea la cald a neferoaselor. 39VSiMoCr52 Scule pentru deformări plastice la cald: matriţe şi subansamble de matriţe pentru turnarea sub presiune a metalelor uşoare. Tabelul M3.U11.2. Domeniile de utilizare a oţelurilor rapide pentru scule Marca Principalele domenii de utilizare oţelului Rp1 Scule pentru aşchiere rapidă, puternic solicitate la uzură şi la temperatură: freze, cuţite etc. Rp2 Scule de aşchiere cu viteze foarte mari pentru materiale foarte dure: freze, cuţite etc.

131

Rp3 Rp5 Rp9 Rp10 Rp11

Scule de aşchiere cu viteze mari pentru materiale cu duritate ridicată: burghie, scule de filetat, freze, broşe, cuţite de strung etc. Scule de aşchiere cu randament satisfăcător pentru materiale cu duritate ridicată: burghie, freze, tarozi, cuţite etc. Scule aşchietoare supuse la uzură accentuată, în regim termic moderat: burghie, freze (oţel rapid economic). Scule aşchietoare cu regimuri de aşchiere uşoare în materiale cu duritate mică: burghie, scule de filetat, cuţite, freze (oţel rapid economic). Scule de aşchiere cu randament ridicat: freze, alezoare puternic solicitate, dornuri, poansoane şi matriţe pentru extrudare la rece.

Fig. M3.U11.2. Diagrama tratamentului termic final pentru oţelurile rapide Plăcuţele din carburi metalice pentru scule aşchietoare se clasifică în trei grupe principale de utilizare (STAS 6374-80):  grupa P (marcaj cu culoare albastră) - pentru aşchierea materialelor feroase ce formează aşchii lungi (oţel laminat, oţel turnat, fontă maleabilă);  grupa M (marcaj cu culoare galbenă) - pentru feroase cu aşchii lungi sau scurte şi neferoase (oţel manganos, oţel austenitic, oţel pentru automate, fontă cenuşie, fontă maleabilă, metale neferoase etc.);  grupa K (marcaj cu culoare vişinie) - pentru materiale feroase care formează aşchii scurte, materiale neferoase şi materiale nemetalice (fontă cenuşie, maleabilă, oţel aliat, neferoase, materiale plastice, lemn etc.). In general, cu cât granulaţia este mai fină, cu atât tenacitatea este mai mare, permiţând viteze de aşchiere mai mari. Aliajul dur se poate acoperi, prin depunere chimică sau fizică din fază de vapori, cu straturi de TiC, TiN, Al2O3 etc., cu grosime de 4…5 m. Se obţin astfel materiale “sandwich”, foarte rezistente la uzură, care în condiţii de aşchiere de finisare, fără şocuri, permit creşterea vitezei de aşchiere cu 30…50%. Materialele mineralo-ceramice sunt compuse din Al2O3 sau din Al2O3 cu amestecuri din carburi sau metale. In funcţie de compoziţie se disting trei tipuri: a) materiale mineralo-ceramice pure (plăcuţe albe), formate din 99,7% Al2O3 şi infime adaosuri de alte substanţe menite să favorizeze sinterizarea;

132

b) materiale metalo-ceramice (cermeţi), formate din amestecuri de Al2O3 şi diverse metale; c) materiale carbido-ceramice (plăcuţe cenuşii), formate din amestecuri de Al2O3 cu TiC sau WC. Plăcuţele mineralo-ceramice sunt superioare celor din carburi metalice, printr-o rezistenţă mai mare la uzare şi la temperaturi înalte (îşi menţin proprietăţile până la 1200oC). In schimb, sunt mai fragile decât acestea utilizându-se numai pentru finisare, la prelucrări fără şocuri şi vibraţii. Exemple Pentru aşchiere se utilizează materialele mineralo-ceramice de tip “a” şi “c”. Fixarea plăcuţelor mineralo-ceramice pe suport se poate face prin brazare sau prin fixare mecanică. Suporţii se execută din oţeluri de îmbunătăţire de înaltă rezistenţă. In mod curent se utilizează mărcile 41MoCN11 sau 40C10, tratate termic la r=95…110daN/mm2. Materialele superdure au ca element de bază diamantul sau nitrura cubică de bor. Aceste elemente pot fi naturale sau sintetice, iar ca formă pot fi monocristale sau policristale. Folosirea diamantului şi a NCB sub formă de monocristale, datorită dimensiunilor reduse, este limitată; ea este economică doar la confecţionarea sculelor abrazive. Se recomandă la prelucrări de semifinisare şi finisare, cu viteze foarte mari, putându-se utiliza până la temperaturi de 900 oC (cele cu diamant) şi 1100 oC (cele cu NCB). Exemple Pentru realizarea unor scule aşchietoare cu geometrie bine definită (cuţite) se folosesc policristalele, sub formă de plăcuţă, sinterizate. Plăcuţele din policristale de diamant se utilizează pentru prelucrarea tuturor materialelor neferoase (metale, materiale plastice, lemn, beton, marmoră etc.), iar cele din policristale de NBC pentru aşchierea feroaselor. Alegeţi materialele pentru sculele aşchietoare care trebuie să lucreze în următoarele condiţii: Materialul Procedeul Rezistenţa Viteza de Avansul de Materialul piesei de aşchiere la rupere aşchiere aşchiere sculei [N/mm2] [m/min] [mm/rot] OL37 strunjire 400 100 1.5 OLC45 41CrNi12 OSC12 CuSn9Zn2 frezare strunjire frezare strunjire 750 1100 4000 300 300 500 500 1000 0.1 1 0.02 2

M3.U11.3.2. Scule pentru deformare plastică la rece şi tăiere Aceste scule se fabrică din: oţeluri carbon de scule (OSC7, OSC8, OSC8M, OSC9, OSC10, OSC11) şi oţeluri aliate (cel mai des sunt utilizate oţelurile C 120 şi VMoC120).In

133

unele construcţii, sculele executate din oţel au părţile active executate din carburi metalice. Tratamentele termice ale sculelor pentru deformare la rece şi tăiere din oţeluri carbon sunt: recoacere de detensionare; călire cu încălzire în băi de săruri şi răcire în apă sau soluţie de sodă caustică; revenire joasă. Prin modul de executare a tratamentului se realizează durităţi diferite în diferite zone ale sculei (de exemplu în cazul unui poanson, duritatea este 40…44 HRC în zona cozii, 48…51 HRC în partea de trecere şi 56…58 HRC la partea frontală). Tratamentele termice ale oţelurilor aliate pentru scule de deformare la rece şi tăiere sunt următoarele: recoacere de detensionare; tratament termic primar: recoacere de înmuiere, îmbunătăţire (călire + revenire înaltă); tratament termic final, cu trei variante: călire cu răcire în ulei şi revenire joasă; călire cu răcire în ulei şi revenire medie, triplă; călire cu răcire în ulei sub zero grade şi revenire. Pentru mărirea rezistenţei la uzură a suprafeţelor active se aplică diferite tratamente termochimice: nitrurare în gaz sau nitrurare ionică, borurare etc. Cele expuse mai sus sunt valabile pentru părţile active ale sculelor pentru deformare plastică sau tăiere. Corpurile acestor scule sunt realizate din alte materiale, mai ieftine: fonte cenuşii, oţeluri carbon etc. Acestea se execută prin turnare (fonte, oţeluri) sau sudare (oţ eluri). Exemplificaţi diverse scule care au partea activă şi corpul din materiale diferite. Se va pune accent pe următoarele aspecte: materialele din care sunt realizate sculele, tratamentele termice la care sunt supuse, forma constructivă, costul, construcţia, mărimea. M3.U11.3.3. Scule pentru deformare plastică la cald Condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească aceste scule sunt de natură termică şi mecanică. Matriţele pentru forjare sunt solicitate timp scurt la compresiune, lovituri, şocuri iar matriţele pentru presare, timp mai îndelungat la compresiune. Ca atare, matriţele pentru presare trebuie să fie rezistente la temperatură şi să posede bună conductivitate termică, iar matriţele pentru forjare trebuie să aibă înaltă rezistenţă mecanică, tenacitate şi duritate ridicată la temperatura de lucru. Pentru construcţia acestor scule se utilizează oţeluri, care se pot împărţi în trei grupe:  grupa I - cuprinde oţelurile carbon (0,5…0,7 %C; OSC7) şi oţelurile slab aliate (MoCN15, VMoCn17). Se utilizează la confecţionarea matriţelor cu dimensiuni mari.  grupa II-a - cuprinde oţelurile mediu aliate cu Cr, Mo, V, W şi Si (MoVC50.10, MoVC50.15, MoVC53).  grupa a III-a - cuprinde oţelurile bogat aliate cu W, Cr şi V (VCW85). Se utilizează la matriţe cu dimensiuni mai mici, puternic solicitate. In privinţa tratamentelor termice, pentru oţelurile carbon din grupa I se recomandă o recoacere de detensionare după prelucrările preliminare, iar apoi o îmbunătăţire (călire + revenire înaltă). La oţelurile aliate se recomandă o recoacere de detensionare după prelucrările preliminare, apoi o călire (preîncălzire în trei trepte, răcire în două medii, ulei-aer), urmată de o revenire dublă, cu răcire în aer. Exemplificaţi diverse scule care au partea activă şi corpul din acelaşi material. Se va pune accent pe următoarele aspecte: materialele din care sunt realizate sculele, tratamentele termice la care sunt supuse, forma constructivă, costul, construcţia, mărimea.

134

M3.U11.4. Rezumat  Principalele proprietăţi care trebuie îndeplinite de materialele pentru scule sunt: duritate ridicată la temperatura de lucru, rezistenţă la uzură, tenacitate.[N/mm2]  În funcţie de natura sculei, la aceste proprietăţi se pot adăuga şi altele: rezistenţă la şocuri mecanice, durabilitate, termostabilitate, comportare bună în timpul tratamentelor, prelucrabilitate prin aşchiere şi deformare, rezistenţă la coroziune.  În funcţie de operaţiile pe care le execută în cadrul procesului tehnologic de producţie, sculele pot fi clasificate astfel: scule pentru aşchiere; scule pentru deformare plastică la rece sau tăiere; scule pentru deformare plastică la cald.  Grupele de materiale pentru executarea sculelor aşchietoare sunt: oţelurile carbon de scule, oţelurile aliate, oţelurile rapide, carburile metalice, materialele mineralo-ceramice, materialele superdure.

135