You are on page 1of 8

Economia României între anii 1924-1929

Dupa anul 1924 în economia tarii se va realiza o serie de progrese. Va spori numarul întreprinderilor industriale si al muncitorilor, va creste capitalul investit si forta motrica, se va îmbunatati înzestrarea tehnica a întreprinderilor, iar productia va creste însemnat, comparativ cu perioada anterioara, productia vegetala si animala se va ameliora sensibil. Toate acestea vor imprima ca trasatura esentiala a perioadei avîntul industrial si va influenta pozitiv dezvoltarea întregii economii nationale, inclusiv relatiile comerciale externe ale tarii. Avîntul economic de dupa 1924 a fost influentat si de conditiile economice externe favorabile. Între acestea mentionam îndeosebi cererea mereu în crestere pe piata mondiala de produse românesti ca petrol, lemn si cereale, precum si mentinerea preturilor la materii prime si combustibil pîna în 1929, la un nivel relativ ridicat. Dezvoltarea mai însemnata a economiei si îndeosebi a industriei a fost însotita de întarirea pozitiilor economice ale marii burghezii autohtone si care a dus la accentuarea opozitiei acesteia fata de capitalul strain prin punerea în aplicare a conceptiei de politica economica a PNL, prin noi însine. Guvernele din acesti ani conduse de liberali (cu exceptia sfîrsitului anului 1926 si prima parte a anului 1927, cînd guvernul a fost condus de generalul Averescu) au elaborat o legislatie economica a carei fundamentare juridica se gasea în Constitutia din anul 1923. Constitutia prevedea ca zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sînt proprietatea statului si ca la exploatarea acestora se va tine seama de drepturile cîstigate. Lipsind pe micii proprietari de dreptul asupra subsolului terenurilor ce le apartineau, statul putea concesiona exploatarea acestora particularilor, adica marii burghezii industriale. În acelasi timp, burghezia si mosierimea care facusera anterior investitii în lucrari de exploatare a subsolului, beneficiau în virtutea drepturilor cîstigate de bogatiile miniere, creîndu-si o pozitie economica mai solida pentru a se opune penetratiei capitalului strain. Masurile de politica economica, care au contribuit la crearea avîntului economic dupa 1924 pot fi grupate, în general, în trei categorii: - legislatia cu privire la dezvoltarea industriei; - tarife vamale comerciale protectioniste; - politica de finantare si de credit pentru ramurile economiei nationale. 1

Legea minelor a provocat reactii din partea cercurilor financiare straine care aveau capitaluri investite în industria extractiva a României. fie prin concesionare. 2 . Aceluiasi scop de întarire a pozitiilor marii burghezii autohtone i-a servit si Legea comercializarii si controlul întreprinderilor statului adoptata în 1924. prin legea pentru regimul apelor (din 1924) se cerea întreprinderilor ca majoritatea capitalului sa fie autohton precum si presedintele si 2/3 din numarul administratorilor si cenzorilor sa fie cetateni români.). tot din 1924.M. C.Legislatia industriala s-a concretizat prin adoptarea cîtorva legi. sau întreprinderi care se ocupau cu exploatarea generatorilor de energie (carbuni. prin care se introduceau în întreprinderile statului principiile comerciale din întreprinderile particulare de a participa la exploatarea unor întreprinderi ale statului cum erau Navigatia fluviala româna.A. cetateni români. comitet de cenzori precum si presedintele. fie direct. se creau avantaje multiple acelora care-si investeau capitaluri pentru producerea energiei electrice hidro si termoelectrice. 1/3 din numarul membrilor consiliului de administratie era numita de guvern. dintre care cea mai importanta a fost legea minelor din iulie 1924. restul fiind ales dintre membrii consiliului de administratie. De asemenea. adica acelora în care cel putin 60% din capitalul social sa fie detinut de cetateni români. doua treimi din membrii consiliului de administratie. în primul rînd societatilor anonime miniere române. legea mai stabilea ca pot beneficia de dreptul de concesiune si alte categorii de societati care se obligau ca în timp de 10 ani sa îndeplineasca conditiile stabilite pentru prima categorie de societati. În baza ei statul exercita dreptul de proprietate asupra tuturor bogatiilor miniere ale subsolului. În afara acestor societati. În conducerea unor asemenea întreprinderi. precum si presedintele consiliului de administratie sa fie cetateni români. concesionarul fiind obligat sa rezerve statului o patrime din energia produsa. gaz metan. Valorificarea acestor bogatii se facea de catre stat. ai comitatului de cenzori. Prin legea energiei. petrol.1%). Se prevedea ca se acorda dreptul de exploatare a zacamintelor subsolului. caderi de apa etc. Serviciul maritim român. cautînd sa determine statul român sa nu înfaptuiasca nationalizarea subsolului si a întreprinderilor miniere (în anul 1925 se modifica procentul de 60% din capitalul social detinut de cetateni români la 50.

pe baza raportului de 1 leu-aur egal cu 30 lei hîrtie. la fiecare 3 luni raportul se schimba în functie de fluctuatia monetara. S-au adaugat înca alte articole supuse taxelor vamale la import. S-a marit si coeficientul de multiplicare a taxelor vamale în aur de la 30. la rîndul lor. iar pentru majoritatea produselor importate o taxa de 5-10%. în anul 1926 tariful vamal a fost modificat la insistentele industriasilor din ramurile metalurgica si textila. iar valorificarea resurselor de care dispune tara n-a fost realizata la nivelul cerintelor economiei nationale pentru o dezvoltare mai sustinuta a acesteia. Politica tarifelor vamale a constituit un mijloc important prin care burghezia cauta sa apere productia interna de concurenta straina. Protectia era însa insuficienta pentru industrie si aceasta cu atît mai mult cu cît s-a aplicat într-o perioada de puternica inflatie. iar la articolele textile si metalurgice taxele vamale erau urcate cu 50% pîna la 100%. Fara îndoiala însa ca burghezia autohtona îsi apara interesele de grup si nicidecum ale statului. Tarifele vamale protectioniste. Pentru alte tari tariful era de trei ori mai mare decît cel minimal. cunoscut sub numele initiatorului lui tariful Manoilescu. de tabacarie. Acesta era minimal pentru tarile care aplicau acelasi tratament României si general taxe vamale superioare cu 50% fata de cel minimal pentru tarile care nu acordau 3 . De aceea. contribuind în felul acesta la sustinerea procesului de industrializare a tarii. acelasi tarif si clauza natiunii celei mai favorizate. Burghezia industriala va cere tot mai mult statului sa intervina în economie si pe calea tarifelor vamale asa cum de altfel procedau si alte tari cu care România întretinea relatii comerciale. În anul 1927 s-a aplicat un nou tarif.Prin toate aceste legi se urmareau preocupari mai ample ale burgheziei pentru valorificarea resurselor naturale ale tarii. dar în mod deosebit întarirea marii burghezii autohtone si obligarea capitalului strain sa tina seama de interesele acesteia. Pentru a asigura o oarecare stabilitate si a evita consecintele deprecierii monetare asupra veniturilor bugetare. iar încasarea lor se facea în lei-hîrtie. asigurînd protectia articolelor textile. a caror structura si gama de produse erau schimbate fata de perioada anterioara. la 40. hîrtie etc. cît a fost stabilit în 1924. Tariful din 1924 era minimal si se aplica tuturor tarilor care aplicau. egala cu 15-20% din valoare. Acest tarif a influentat nivelul importului. prin tariful vamal din 1924 se prevedea ca taxele se percepeau în lei-aur.

Totusi gradul de protectie al industriei românesti era insuficient. fie prin intermediul societatii nationale de credit industrial. Acelasi rol de sprijinire a industriei l-a avut si Banca Nationala. Rolul ei în creditarea industriei a crescut destul de repede. care acorda credite. taxele de import fiind mult inferioare celor din Cehoslovacia. de la finantarea a numai 5% din totalul întreprinderilor marii industrii prelucratoare în anul 1924 la 12% în anul 1928. Ungaria si alte tari cu care România avea relatii comerciale. statul a intervenit direct prin sprijinirea dezvoltarii industriei pe calea finantarii. Aplicarea acestor tarife vamale a dus la cresterea gradului de protectie. fie direct. întreprinderi a caror productie reprezenta circa 31% din totalul productiei industriale. Dezvoltarea industriei 4 .1% cît reprezentau taxele vamale din valoarea totala a importului în 1922. la al carei capital participa statul si Banca Nationala. În 1928 volumul creditelor acordate industriei de catre Banca Nationala reprezenta 32% din totalul portofoliului ei. Ca si în cazul tarifului din 1924. politica vamala protectionista a avut drept urmare oprirea patrunderii aproape nestingherite pîna atunci a marfurilor straine. creînd avantaje burgheziei pentru dezvoltarea productiei autohtone. În conditiile penuriei de capitaluri pe piata interna. a acordarii de credite în volum mult mai mare decît în anii anteriori. de exemplu. Polonia. care pentru transformarea în lei-hîrtie urmau sa fie înmultite cu un coeficient de 30 pentru articolele metalurgice si textile si cu 40 pentru celelalte marfuri importate.clauza natiunii celei mai favorizate si tariful minimal. Cu toate acestea.7% din valoarea întregului import fata de numai 4. reprezentînd în anul 1928. 20. în anul 1923 a fost înfiintata Societatea nationala de credit industrial. În acest sens. Scopul bancii era încurajarea industriei mari prin acordarea de credite si înlesnirea mobilizarii creantelor industriale prin reescontarea la Banca Nationala. Activitatea acestei noi banci a avut o importanta deosebita în impulsionarea dezvoltarii industriei autohtone. sau prevazut taxe în aur.

I. iar în industria metalurgica doar 2. Schimbari semnificative apar în industria prelucratoare în sensul cresterii ponderii industriei grele. productia industriei extractive a înregistrat un spor mai mare decît cea a industriei prelucratoare. Fata de perioada antebelica se constata.A. industria chimica. Cu toata aceasta crestere metalurgia continua sa ocupe un loc de mica importanta cu mult în urma altor ramuri industriale. desi se constata o oarecare diminuare a ponderii ei. productia industriei extractive fiind de 5 ori mai mica. Cît priveste industria textila. industria alimentara.3 CP. în anul 1928 constatam ca întîietatea apartinea tot industriei prelucratoare. Îsi mentine o pondere relativ mare. o ocupa în continuare. în primul rînd industria alimentara. pe ansamblu. ca în anul 1928 în industria alimentara pentru un lucrator reveneau 5. Dezvoltarea metalurgiei a fost stimulata de necesitatile mari de produse metalurgice ale economiei. din Brasov.3 CP. desi.R. daca avem în vedere. Ramura industriala care a progresat cel mai mult a fost industria metalurgica. 5 . datorita faptului ca o însemnata parte a productiei ei era data de rafinariile de petrol. în ansamblul productiei. o crestere a ponderii industriei mari în productia industriala a tarii (circa 80%) concomitent cu o dinamica a celei mici si mijlocii. dupa 1924. aceasta si-a sporit an de an participarea la productia industriala a tarii. textila si pielariei detineau împreuna ponderea cea mai mare în valoarea productiei industriale prelucratoare. De asemenea. În cadrul industriei extractive primul loc îl ocupa industria petrolului care singura detinea 2/3 din întreaga ramura miniera a tarii. Ramurile industriei usoare. Au fost înfiintate noi întreprinderi mari cu procese tehnologice complexe cum erau uzinele Malaxa din Bucuresti. nemairevenindu-si în toata perioada interbelica. a avut loc pe baza structurii industriale mostenite din anii anteriori.Dezvoltarea mai accentuata a industriei. În cadrul acestor ramuri. Pîna în 1925 industria lemnului a fost în plina ascensiune. de la 27% la 37% în productia totala a industriei prelucratoare. În ceea ce priveste înzestrare tehnica a industriei românesti se constata aceeasi înapoiere. de exemplu. dupa care curba participarii ei la productia totala începe sa scada. pozitia fruntasa. În 1928 ea dadea o valoare a productiei de circa doua ori mai mica decît industria alimentara. fabricile de la Copsa Mica. Cugir.

Structura necorespunzatoare a industriei era însotita de imposibilitatea. în Anglia de 609. în aprovizionarea si asigurarea cu forta de munca calificata. sub acest aspect.În întreprinderile industriei metalurgice încep sa se produca material rulant profit caile ferate. cu unele exceptii. în marci germane.8 kg produse laminate. iar agricultura si silvicultura cu 84 miliarde lei. continua si în aceasta perioada sa ramîna o tara cu o structura predominant agrara. printre tarile cele mai înapoiate din Europa. 0. Aceeasi concluzie se impune daca avem în vedere ca industria contribuia. vagoane de calatori si de marfuri. în Iugoslavia de 141. Astfel. 2 kg ciment etc. aceasta acoperire era realizata în conditiile unui nivel scazut al consumului pe locuitor. în acelasi an.6% din întreaga cantitate de forta motrice a industriei metalurgice. Între diferitele ramuri industriale existau inegalitati în dotarea cu echipament. În anii 1924-1928 consumul anual pe locuitor era în tara noastra de 5 kg zahar. Slaba dezvoltare a industriei ca si posibilitatile de import reduse faceau ca în tara noastra consumul produselor fabricate sa fie foarte scazut situîndu-ne. a asigurarii consumului de produse industriale cerute pe piata interna. în timp ce în Elvetia era de 622. România cu toata dezvoltarea industriei. în Germania de 550. între care locomotive.28 litri bere. 0. consumul pe locuitor în România era de79. 6 . în Ungaria de 192.7 kg lemn constructii. Agricultura beneficia într-o masura redusa de produse industriale. Cît de neînsemnata era ramura constructoare de masini reiese din faptul ca aceasta întrebuinta doar 1. în Franta de 547.62 kg bumbac. 0. la venitul national cu numai 39 miliarde lei. în acelasi timp. 5. era lipsita de ajutorul industriei pe linia înzestrarii cu unelte si masini agricole. din populatia activa în industrie era angajata în anul 1929 doar 10% în timp ce în agricultura lucra 78%. ceea ce demonstreaza ca România continua sa ramîna o tara dependenta de tehnica din tarile dezvoltate industrial. Alaturi de cîteva întreprinderi caracterizate printr-un grad înalt de concentrare a productiei.24 kg conserve. În acesti ani productia industriala autohtona acoperea necesitatile interne în proportie de circa 60%. Sub aceasta medie se ascundeau însa mari inegalitati pe ramuri si subramuri si. cisterne pentru transportul petrolului etc. functionau un numar foarte mare de întreprinderi ramase cu totul în urma sub raport tehnic si tehnologic. 9. Calculat la preturile anului 1928.

Datorita slabei înzestrari tehnice si a insuficientei folosiri a metodelor agricultura-tehnice avansate. 7 . În cadrul culturilor cerealiere au crescut mai mult suprafetele însamîntate cu porumb. Numarul gospodariilor taranesti fara pamînt se ridica la aproape 700. În ceea ce priveste suprafata arabila si structura culturilor reiese ca suprafata însamîntata cu cereale ocupa o pondere cuprinsa între 85-87% dupa care urmau suprafetele destinate fîneturilor cultivate si plantelor industriale. Marea proprietate mosiereasca mai detinea înca 19. În acelasi timp. reforma agrara a fost declarata înfaptuita în anul 1926. Agricultura se caracteriza prin dezvoltarea mai sustinuta a capitalismului. ceea ce confirma aprecierea de tara cu economiei predominant agrara. productia nu a înregistrat aceeasi evolutie. taranimea cu pamînt între 5-10 ha fiecare gospodarie circa 11%.Industria participa la produsul social în proportie de 34. Patura înstarita a acesteia detinea în 1927 circa 16% din suprafata arabila.5% din întreaga suprafata agricola a tarii. a creditelor si povara impozitelor aveau consecinte negative asupra economiei rurale. Dezvoltarea agriculturii Sectorul dominant al economiei punea si în aceeasi ani amprenta marilor dificultati postbelice refacerii lente ca si amplificarii contradictiilor social-economice din lumea satelor. agricultura se regasea într-o accentuata dependenta de factorii naturali.6% si cu o pondere de 22% în venitul national. Cresteri însemnate se constata si în privinta suprafetelor însamîntate cu plante alimentare si plante industriale. proces impulsionat de consecintele reformei agrare din 1921. restul pamîntului fiind detinut de mica proprietate. Lipsa sau insuficienta pamîntului pentru cultura obliga însa un numar însemnat de gospodarii sa practice relatiile de dijma. De fapt. înregistrîndu-se variatii mari de la un an la altul (în crestere pîna în 1926 apoi în scadere si din nou în crestere din 1929). Pe de alta parte. analiza structurii proprietatii taranesti arata ca diferentierea taranimii s-a accentuat. ceea ce explica ramînerea în continuare a ramasitelor semifeudale. Daca suprafetele însamîntate cunosc cresteri constante. orz si ovaz. lipsa inventarului agricol.000.

datorita procesului de saracire a taranimii. Desi tara noastra dispunea de conditii naturale optime pentru cresterea animalelor. a lipsei creditelor pentru gospodariile taranesti.Caracterul înapoiat al agriculturii iese mai clar în evidenta daca cumparam recoltele obtinute cu cele realizate din alte tari cu posibilitati comparabile.320 kg. în Iugoslavia si Ungaria s-au obtinut cîte 1. iar în Bulgaria 1. ca si a altor tari. a fost cuprinsa de o criza de supraproductie manifestata prin scaderea preturilor la produsele agricole criza care se va prelungi pîna la al doilea razboi mondial. La sfîrsitul perioadei agricultura României. 8 . Aceleasi discrepante se întîlneau si în privinta altor culturi. În timp ce România obtinea în 1925 circa 860 kg grîu la ha.260 kg. septelul a scazut continuu.