CUPRINS

Capitolul 1 Introducere.

Capitolul 2 Pregătirea pre- şi proprotetică în tratamentul edentaţiei parţiale

Capitolul 3 Axa de insertie a protezelor scheletizate si alegerea elementelor de mentinere si stabilizare Capitolul 4 Concluzii

Bibliografie

1

REFERAT

asupra lucrării de disertatie intitulate ” Axa de insertie a protezelor scheletizate si alegerea elementelor de mentinere si stabilizare ”,
realizată în cadrul Departamentului de Protetică dentară a Facultăţii de Medicină dentară „Apollonia” Iaşi, Disciplina de Edentaţie Parţială Intinsa.

Lucrarea de faţă este structurată judicios în două părţi: o parte generală şi o parte personală. Partea generală prezintă aspecte foarte importante privind principiile de tratament în edentaţia parţială întinsă. În cadrul părţii personale, deasemenea foarte bine reprezentate, absolventa participă la realizarea unui studiu interesant privind reabilitarea orala a pacientilor edentati partial intins. Rezultatele obţinute ilustrate printr-o iconografie sugestivă,

concluziile pertinente, bibliografia relevantă, reprezintă atuuri pentru ca
2

această lucrare să poată fi prezentată în cadrul sesiunii de disertatie - 2008. Propun, deasemenea, ca această lucrare să fie apreciată cu nota 10(zece).

Îndrumător ştiinţific, Prof. .dr. Carmen Stadoleanu Şef disciplină EPI

3

Pentru obţinerea tuturor dezideratelor trebuie respectate o serie de principii pentru conceperea şi realizarea aparatelor gnatoprotetice conjuncte. deoarece prin sprijinul pur odonto-parodontal. volumul redus şi fixitatea permanentă a aparatelor gnatoprotetice conjuncte rezolvă aproape fără deficit tulburările funcţionale. acestea fiind considerate cele mai fiziologice. Pentru tratarea edentaţiilor parţiale cel mai recomandat este tratamentul prin aparate gnatoprotetice conjuncte. Volumul redus şi solidarizarea aparatelor conjuncte la substructura organică oferă bolnavului un confort maxim anulând senzaţia de infirmitate pe care o produce edentaţia parţială. Acestea sunt: *0 *1 principiul profilactic principiul curativ 4 .CAPITOLUL I INTRODUCERE Edentaţia parţială redusă defineşte absenţa de la unu până la trei dinţi de pe arcadă.

Realizarea morfologică prin modelaj corect trebuie să substituie forma naturală în condiţii de individualizare atât a elementelor de agregare cât şi a intermediarilor ce înlocuiesc unităţile dentare lipsă.prevenirea cariei dentare. Principiul curativ .conceperea şi realizarea aparatelor gnatoprotetice conjuncte trebuie să restabilească integritatea morfofuncţională corectă a arcadelor dentare în condiţiile unui echilibru perfect al sistemului stomatognat.încă din etapa de concepere a planului de tratament se va avea în vedere realizarea profilaxii locale şi generale. a parodontopatiilor şi a disfuncţiilor sistemului stomatognat. integrarea designului acesteia în spaţiul 5 . Principiul profilactic . unei Din punctul de vedere al acestei lucrări cea mai importantă este profilaxia locală care impune efectuarea unei profilaxii primare .*2 *3 *4 principiul biologic principiul biomecanic principiul homeostatic.urmăreşte realizarea unei multitudini de probleme cum sunt: biocompatibilitatea materialului din care este executată proteza. Principiul biologic .

stimularea mecanismelor biologice compensatorii capabile să limiteze degringolada morfologică şi funcţională produsă la nivelul sistemului stomatognat prin edentaţie. Principiul biomecanic .îndeplinirea funcţiilor sistemului stomatognat devine posibilă prin realizarea dinamicii mandibulare cu şi fără contact dentar. curbele ocluzale. sens.se va avea în vedere realizarea unor aparate gnatoprotetice conjuncte a căror morfologie să fie în acord cu celelalte elemente ale sistemului: relief ocluzal. Alături de arcada restantă aparatul gnatoprotetic conjunct va suporta solicitări variate ca direcţie.protetic potenţial. 6 . planurile înclinate ale articulaţiei temporo-mandibulare. înclinarea planului ocluzal. Principiul homeostatic . punct de aplicare şi intensitate.

ce condiţionează eficienţa terapiei aplicate precum şi perioada de timp în 7 . astfel încât receptarea terapiei gnatoprotetice să se facă în cele mai bune condiţii. în cadrul etapei de pregătire pre şi proprotetică.CAPITOLUL 2 PREGÃTIREA PRE.ŞI PROPROTETICÃ ÎN TERAPIA EDENTAŢIEI PARŢIALE ÎNTINSE Tratamentul edentaţiei parţiale întinse presupune aplicarea în cavitatea orală a unor substitute artificiale (aparate gnatoprotetice mobilizabile). Această activitate are ca scop îmbunătăţirea igienei buco-dentare. printr-o serie de acţiuni întreprinse în scopul asanării cavităţii bucale şi a reechilibrării sistemului stomatognat. În vederea realizării acestor deziderate este necesară obţinerea unei congruenţe cât mai perfecte între aparatul gnatoprotetic şi elementele sistemului stomatognat. în scopul refacerii continuităţii morfologice a arcadelor dento-alveolare şi a funcţiilor sistemului stomatognat perturbate prin edentaţie. Orice tratament gnatoprotetic începe şi se termină cu educaţia sanitară. Etapa pre şi pro protetică a tratamentului prin mijloace adjuncte În această etapă se vor rezolva o serie de probleme legate de pregătirea generală a organismului şi a cavităţii orale.

care aparatul gnatoprotetic devine perfect congruent elementelor câmpului protetic. În cadrul educaţiei sanitare acţionăm utilizând mijloace de convingere, cum ar fi relevarea plăcii bacteriene, aplicarea testelor de susceptibilitate la carie, metode audio-vizuale, convorbiri individuale, lecţii, instructaje. Cu ajutorul acestora informăm bolnavul despre maladia de care suferă, despre gravitatea acestuia precum şi necesitatea aplicării tratamentului în scopul prevenirii complicaţiilor. De asemeni vom preciza mijloacele principale de realizare a igienei bucale ca periajul corect, clătirea gurii, spălăturile bucale, precum şi mijloacele secundare care presupun utilizarea stimulatorului gingival, a firului de mătase, a gumei de mestecat, a periilor dentare interproximale. Educaţia sanitară trebuie condusă cu grijă la bolnavii care nu au mai fost purtători de aparate gnatoprotetice amovibile şi intensificată la cei cu eşecuri în antecedente, convingând bolnavul despre necesitatea tratamentului, argumentând soluţia gnatoprotetică şi insistând asupra avantajelor sale. Astfel, aceasta se realizează cu sacrificiu minim de substanţă dentară, permite o igienizare şi o transmitere armonioasă a forţelor de presiune asupra suportului dento-parodontal şi muco-osos. Cu aceeaşi corectitudine cu care am prezentat avantajele protezării, vom informa bolnavul şi asupra limitelor tratamentului gnatoprotetic, evitând promisiunile inutile şi insistând asupra menţinerii stării de igienă bucodentară şi după aplicarea aparatului gnatoprotetic amovibil. Insuficienta igienizare a cavităţii orale şi a aparatului, prin nişele ecologice create datorită alimentelor sub şeile aparatului gnatoprotetic sau a retenţionării acestora la nivelul conectorului principal, conectorului dentar sau la locul de

8

aplicare a elementelor de menţinere, sprijin şi stabilizare, favorizează apariţia cariei, a parodontopatiei şi a altor complicaţii. De comun acord cu bolnavul, se va realiza în final etapizarea tratamentului, explicându-i-se acestuia că realizarea şi adaptarea în cavitatea bucală a unui aparat gnatoprotetic amovibil necesită o succesiune mai numeroasă de faze clinice şi tehnologice, decât la aplicarea unui aparat gnatoprotetic conjunct. În această perioadă, pacientul va beneficia de o protezare tranzitorie care să-i permită a-şi desfăşura funcţiile sistemului stomatognat şi activitatea socială în bune condiţii. Pregătirea generală a organismului reprezintă o etapă deosebit de importantă, ştiut fiind faptul că buna receptare a aparatului gnatoprotetic este strâns legată de vitalitatea şi reactivitatea organismului şi de starea sa generală. Sistemul stomatognat este un ansamblu de elemente aflate în legătură între ele în cadrul unei formaţiuni complexe şi relativ stabile, formaţiune ce se comportă ca un întreg cu proprietăţi şi funcţii proprii, distincte calitativ de proprietăţile elementelor componente. Aceste microsistem se subordonează macrosistemului (organismul uman), stabilind cu acesta corelaţii morfologice şi funcţionale, influenţându-se reciproc. În acest, sens, un pacient sănătos clinic poate urma un tratament gnatoprotetic, în timp ce în cazul unuia cu starea generală alterată, este necesară reechilibrarea acesteia. Astfel starea generală poate fi afectată prin maladii acute care temporizează tratamentul sau prin maladii cronice, unele ce nu afectează starea generală, fiind compatibile cu terapia gnatoprotetică, altele ce pot avea răsunet asupra cavităţii orale ca diabetul, afecţiunile hepatice, avitaminozele, etc. Bolile cronice decompensate temporizează tratamentul până la echilibrarea
9

constantelor biologice (glicemie, uree, tensiune arterială, etc.) şi refacerea homeostaziei generale, pe când afecţiunile compensate prin tratament de întreţinere aplicat de medicul specialist trebuie urmărite de medicul stomatolog pe tot parcursul tratamentului gnatoprotetic, în privinţa corectitudinii aplicării prescripţiei medicale. În general, bolnavii care vor fi protezaţi prin aparate gnatoprotetice mobilizabile, sunt persoane între vârsta a - II-a şi a - III-a , când aplicarea unui asemenea aparat se asociază uneori cu o stare de decădere biologică a organismului, astfel încât pregătirea psihică, este deosebit de importantă. Medicul stomatolog va trebui să caute cele mai eficace metode de influenţare pozitivă a pacientului şi de redare a unor condiţii psihice optime faţă de terapia mobilizabilă. Toate acestea, vor trebui raportate la situaţia clinică şi la experienţa bolnavului faţă de alţi medici, ştiută fiind opoziţia psihologică a subiecţilor faţă de terapia mobilizabilă. Bolnavii introvertiţi vor beneficia de o medicaţie psihoprotectivă asociată cu psihoterapia individuală şi eliminarea factorilor de stress. Pentru pacienţii extrovertiţi, alături de medicaţie şi psihoterapie, se impune fermitate în desfăşurarea tratamentului. Bolnavii trebuie cuceriţi prin calm, răbdare, blândeţe şi competenţă, numeroase fiind situaţiile clinice care demonstrează că o pregătire psihică adecvată face ca pacienţii sceptici iniţial, să se acomodeze uşor la terapia prin aparat gnatoprotetic mobilizabil. Pregătirea locală. Eficienţa tratamentului prin aparat gnatoprotetic mobilizabil este condiţionată de pregătirea prealabilă nespecifică şi specifică a câmpului protetic, condiţie importantă în realizarea unei restaurări gnatoprotetice cu rezultate superioare, curative şi profilactice. Prin aplicarea unor măsuri premergătoare protezării, se poate obţine o stabilitate
10

De asemeni. vor fi înlocuite obturaţiile defectuoase cu obturaţii corecte sau incrustaţii şi se va încerca recuperarea resturilor radiculare în vederea realizării unor aparate gnatoprotetice tip over-lay. va duce in mod inevitabil la pierderea în scurt timp a dintelui. are în vedere în primul rând îndepărtarea tartrului dentar şi o igienizare perfectă a cavităţii orale. afecţiunilor pulpare şi gangrenei simple. cei cu o mobilitate crescută sau foarte înclinaţi vor fi extraşi cu sacrificiu minim de 11 . Asocierea tartrului cu aplicarea unui croşet. perturbări în troficitatea ţesuturilor orale. Este obligatoriu ca aceste pregătiri să se efectueze înaintea tratamentului gnatoprotetic. care să nu deranjeze şi să nu determine în timp. Dinţii care au generat complicaţii infecţioase. al cariilor profunde. Tratamentul corect al cariilor simple. cât şi fenomenelor disfuncţionale ale sistemului stomatognat. va constitui un alt obiectiv ce va sta în atenţia medicului curant. Tratamentul odontal ce se efectuează în cadrul terapiei nespecfice.satisfăcătoare a elementelor câmpului protetic şi o interrelaţie aparat gnatoprotetic-câmp protetic. dar pentru o bună reuşită vor trebui să se adreseze atât suportului dento-parodontal şi muco-osos. până la vindecarea completă şi stabilizarea câmpului protetic prin cicatrizare. Ele rezolvă problemele generale de pregătire a câmpului protetic. care întreţin procese inflamatorii. Tratamentul preprotetic (nespecific) Tratamentul nespecific recurge la o serie de intervenţii în scopul asanării cavităţii orale şi reechilibrării sistemului stomatognat. ba chiar se recomandă temporizarea tratamentului definitiv (în cadrul conceptului terapiei temporizate).

în scopul redării sănătăţii ţesuturilor parodontale a dinţilor restanţă şi în special a dinţilor stâlpi. contribuind astfel la menţinerea stării de sănătate a parodonţiului. absenţa punctelor de contact. netezirea osului şi sutură. care netratate. tratament antiinflamator şi eliminarea altor factori de iritaţie cum ar fi obturaţii debordante. Pe de altă parte.substanţă osoasă. poate fi sediul unor fenomene inflamatorii. agravând şi mai mult fenomenele de la acest nivel. pentru a asigura un suport adecvat şeilor aparatului gnatoprotetic. operaţii cu lambou. ne permite o plasare şi o conformare corespunzătoare a conectorului principal şi secundar ai aparatului. Tratamentul parodontal trebuie să preceadă orice restaurare gnatoprotetică. care se supraadaugă celor existenţi. Mucoasa cavităţii orale în general şi cea a câmpului protetic în mod special. microproteze cu morfologie şi adaptare deficitară. prin aplicarea unui aparat gnatoprotetic se pot acentua alterând starea generală şi locală a bolnavului şi compromite tratamentul instituit. proliferative sau ucerative. 12 . încheie cortegiul manoperelor care trebuie executate în vederea obţinerii unui parodonţiu marginal sănătos şi stabilizat. depistarea acestora prin examen clinic corect este absolut obligatorie în vederea aplicării unui tratament corespunzător. Fenomenele inflamatorii cantenate la nivelul parodonţiului marginal vor trebui reduse până la normalizarea stării parodontale. gingivectomie. De aceea. Tratamentul medical şi chirurgical de eliminare a pungilor parodontale prin chiuretaj parodontal. Tratamentul parodontal cuprinde o succesiune de manoperereprezentate prin detartraj minuţios. deoarece aplicarea unui aparat gnatoprotetic mobilizabil poate constitui un iritant mecanic. un suport dentoparodontal sănătos.

Ruperea acestor echilibre are drept consecinţă instalarea sindromului disfuncţional al sistemului stomatognat. când depăşeşte puterea de adaptare a articulaţiei temporo-mandibulare. osteita corticalei osoase. focarele periapicale sau de osteomielită. aport nutritiv bogat în proteine. osteita alveolară. necesitând intervenţia medicului printr-un tratament de reechilibrare a ocluziei. localizate mai frecvent la mandibulă decât la maxilar.Astfel se va institui un tratament general de fortificare a organismului prin vitamino-terapie. poate prezenta o serie de procese infecţioase. 13 . vitamine şi săruri minerale. parodonţiu şi sistemul neuromuscular aferent. Astfel. La nivelul sistemului stomatognat există un echilibru morfo-funcţional între articulaţia temporo-mandibulară. care să permită deblocarea mişcărilor mandibulare. regim de viaţă echilibrat şi un tratament local. arcadele dentare. duce la instalarea unor dezechilibre la nivelul uneia sau mai multor verigi ale sistemului. sunt tot atâtea afecţiuni care necesită un tratament general şi local susţinut până la vindecarea definitivă. Un aspect deosebit de important în cadrul tratamentului preprotetic îl constituie necesitatea îndepărtării aparatelor gnato. înaintea instituirii unui tratament gnatoprotetic. datorită diferenţelor anatomice dintre cele două oase. prin utilizarea unor soluţii antiseptice şi medicamentoase.protetice incorect concepute şi realizate . precum şi între acestea şi metabolismul general al organismului şi activitatea nervoasă superioară. malocluzia sau ocluzia traumatogenă. Suportul osos al câmpului protetic. Acesta urmăreşte: • crearea unui relief ocluzal armonios. a parodonţiului şi a sistemului neuro-muscular. Astfel.

s-ar părea că muşchii sistemului stomatognat sunt incriminaţi. prin translaţie. precum şi în protruzie şi lateralitate. simptomatologia apărută la acest nivel fiind deosebit de complexă. cracmente şi crepitaţii. • distribuirea optimă a punctelor de contact în relaţie centrică şi intercuspidare maximă. mandibula suportă deplasări complexe în plan sagital. • refacerea echilibrului morfologic al dinţilor.• transmiterea optimă a forţelor de ocluzie. Terapia de repoziţionare mandibulocraniană corectă. manifestându-se prin dureri articulare. 14 . • o funcţionalitate articulară şi musculară optimă. spasm muscular. dureri însoţite de tulburări de irigare. devierea statică sau inamică a mandibulei. Articulaţia temporo-mandibulară reprezintă unul din elementele sistemului stomatognat afectat cel mai frecvent în cadrul sistemului disfuncţional. frontal şi orizontal. subluxaţie. în producerea disfuncţiilor sistemului stomatognat prin necoordonarea contracţiei musculare. oboseală. constituie unul din scopurile majore ale tratamentului disfuncţiilor sistemului stomatognat. ca urmare a modificărilor patologice apărute la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare. • realizarea unei ocluzii dinamice netraumatizante care să permită glisarea liberă a mandibulei de la relaţia centrică la intercuspidarea maximă. Conform teoriilor moderne. limitarea deschiderii gurii sau chiar blocaj articular. În cadrul disfuncţiilor sistemului stomatognat poziţiile fundamentale ale mandibulei sunt deseori influenţate. a muşchilor mobilizatori sau a raporturilor de ocluzie. salt articular. în marea majoritate a cazurilor. rotaţie şi basculare. Fiind deviată de la poziţia sa normală.

a unui ax de inserţie optim şi a unui confort maxim pentru bolnav. deoarece frenurile labiale scurte şi plicile alveolojugale inserate în imediata apropiere a marginii libere a gingiei. cuprinde intervenţii asupra suportului dentoparodontal şi asupra suportului muco-osos. Intervenţiile asupra parodonţiului marginal urmăresc armonizarea coletelor dentare prin gingivectomii. produc tracţiuni directe dezinserând 15 . Tratamentul specific cuprinde intervenţii necesare în vederea modificării morfologiei câmpului protetic. Trebuie avut în vedere că de calitatea acestor tratamente depinde restaurarea morfofuncţionalităţii sistemului stomatognat.Tratamentul disfuncţiilor sistemului stomatognat este deosebit de complex şi important de aplicat. deoarece în raport cu acesată redresare modificăm şi tentativa de proiect de plan de tratament. nu permit o igienizare corectă favorizând acumularea plăcii bacteriene. pentru obţinerea unor condiţii favorabile de menţinere. gingivoplastii sau gingivoalveoplastii. astfel încât tratamentul gnatoprotetic să poată fi instituit în cele mai bune condiţii. . în timpul exercitării funcţiilor sistemului stomatognat. Tratament proprotetic (specific) Tratamentul proprotetic urmăreşte pregătirea clinică a elementelor câmpului protetic. sprijin şi stabilizare a aparatului gnatoprotetic. înaintea oricărei alte terapii locale. iar pe de altă parte. precum şi intervenţii asupra inserţiilor mobile din vecinătatea parodonţiului marginal.frenoplastiile şi frenectomiile au un rol profilactic pentru parodonţiu. Algoritmul tratamentului specific.

în scopul decuspidării dinţilor restanţi în vederea protejării acestora împotriva forţelor paraaxiale rezultate din descompunerea forţelor de impact pe planurile cuspidiene.epiteliul gingival de suprafeţele dentare şi determinând osteoliză marginală. Rashaparea coronară este recomandată şi în cazul remodelării feţelor laterale ale dinţilor restanţi . Acest tip de intervenţie este recomandată de unii autori. Aparatul gnatoprotetic conjunct poate prezenta elemente de imbricare cu aparatul gnatoprotetic mobilizabil. creând totodată spaţiu pentru marginile şeilor protetice. Astfel prin aplicarea unui aparat gnatoprotetic pe mai mulţi dinţi monoradiculari. vor fi necesare forţe suplimentare care să compenseze aplatizarea suprafeţelor ocluzale. Solidarizarea dinţilor restanţi poate fi realizată şi în scop profilactic prevenind suprasolicitarea acestora. astfel încât pentru obţinerea unei masticaţii corespunzătoare.eliberarea vestibulului bucal are rolul de a permite traversarea acestuia de conectorii principali sau secundari. Din experienţa Clinicii de Protetică dentară din Iaşi. atunci când acestea sunt foarte retentive sau 16 . . îi transformăm într-un sistem pluriradicular cu o mai bună rezistenţă şi stabilitate la forţele de solicitare. .în cazul dinţilor parodontotici se poate realiza contenţia acestora prin solidarizare cu aparate gnatoprotetice conjuncte cu elemente succesive sau prin aparate gnatoprotetice conjuncte care rezolvă totodată şi problema unor breşe mai reduse. rezultă că decuspidarea nu-şi justifică utilitatea deoarece scade eficienţa masticatorie. Dintre intervenţiile practicate asupra dinţilor restanţi amintim în primul rând reshaparea coronară. realizând astfel un ansamblu gnatoprotetic composit.

rareori lateral sau vestibular. pentru redresarea dinţilor migraţi orizontal. În cazul dinţilor extruzaţi. În general tratamentul ortodontic trebuie să utilizeze mijloace şi metode simple. fie la nivelul unor microprotezede înveliş ce vor fi aplicate pe aceştia. În acelaşi scop pot fi realizate pe dinţii suport microproteze care poartă convexităţi. cum este cazul desfacerii în evantai a grupului frontal maxilo-mandibular şi aăariţia de treme şi diasteme. Tratamentul ortodontic poate fi utilizat şi la adult. pentru a nu reveni la poziţia iniţială. În vederea realizării spijinului dento-parodontal se pot realiza lăcaşuri în smalţ sau la nivelul unor microproteze. însoţită sau nu de gingivoalveoloplastie. fiind mai greu acceptat de adult datorită dificultăţilor de acomodare şi inserţie socială. se va proceda la crearea de fosete. cu oarecare rezervve. Pentru obţinerea retenţiei la dinţii ce nu prezintă convexităţi favorabile. În zonal laterală spijinul se va plasa intercuspidian. spijin şi stabilizare. fie direct în smalţ. sprijin şi . Pentru redresarea dinţilor parodontotici vor fi utilizate forţe ortodontice mai reduse. împiedică inserţia şi dezinserţia aparatului gnatoprotetic mobilizabil. mezial şi distal. Dinţii care au suportat un tratament ortodontic trebuie solidarizaţi pentru protejare. mai ales atunci când vor suporta şi acţiunea unor elemente de menţinere. datorită edentaţiei. în urma asocierii parodontopatiei marginale cronice cu edentaţia parţială. O altă intervenţie care priveşte dinţii restanţi este şi stabilizare. care depăşesc cu mult planul de ocluzie.când datorită migrărilor dentare spre spaţiul edentat. sau a dinţilor migraţi secundar. se impune amputarea coronară . având în vedere şi implantarea mai deficitară a acestora. Dinţii 17 pregătirea acestora în vederea aplicării elementelor de menţinere.

sprijinul se poate realiza pur şi simplu supragingular sau prin prag supragingular sau gheruţe incizale. după cum pragul de întâlnire dintre marginea cervicală a capei şi cea a coroanei telescop nu se va plasa niciodată subgingival. dar cu suprafeţe de secţiune realizate orizontal. Pentru îmbunătăţirea menţinerii sprijinului şi stabilizării aparatelor gnatoprotetice amovibile. elemente speciale care necesită o pregătire mai aparte a dinţilor suport. Pregătirea substructurii organice se realizează prin şlefuirea foarte accentuată în vederea obţinerii pe faţa ocluzală a spaţiului necesar grosimii capei cementate şi a coroanei te1escop propriu-zise. Astfel coroana telescop impune devitalizarea dintelui şi consolidarea coroanei prin dispozitive turnate. Lăcaşul radicular trebuie realizat mult mai larg pentru a permite 18 . Utilizarea telescopării radiculare impune o pregătire asemănătoare microprotezelor tip Richmond. Pentru a favoriza apariţia fricţiunii. în ultima vreme din ce în ce mai mult. feţele laterale ale bontului trebuie să fie cât mai paralele iar plasarea pragului se va realiza subgingival vestibular şi juxtagingival oral. Fac excepţie dinţii din zona laterală care vor necesita o preparare mai accentuată a feţelor orale sau ocluzale în vederea realizării sprijinului la acest nivel şi dinţii din zona frontală la nivelul cărora se vor realiza praguri supracingulare sau se vor plasa gheruţe incizale.limitrofi edentaţiei terminale vor suporta plasarea unui spijin situat întotdeauna mezial. La nivelul grupului frontal. De cele mai multe ori în cadrul terapiei gnatoprotetice va fi necesară pregătirea dinţilor prin preparare în vederea aplicării de microproteze sau de elemente reconstitutive în cadrul unor punţi oarbe sau în cadrul protezării mixte sau composite. Preparaţiile se vor efectua obişnuit ca pentru orice microproteză de înveliş. se utilizează. Aceasta duce la scurtarea înălţimii verticale a substructurii organice din care cauză forţa de retenţie scade.

prepararea este identică ca pentru microprotezele turnate. prepararea se va face sub forma unei casete neretentive ocluzal şi spre edentaţie. care va beneficia atât de o pregătire recuperatorie şi balneofizioterapică cât şi de o pregătire chirurgicală. Dispozitivul Dolder necesită amputarea coronară şi prepararea lăcaşelor radiculare. pentru a da elementului fizionomic dimensiuni normale. Utilizarea coroanei Steiger necesită prepararea substructurii organice ca pentru microproteza turnată. Prin pregătirea chirurgicală a mucoasei vom urmări efectuarea unor intervenţii asupra frenurilor labiale hipertrofice sau inserate în apropierea 19 . pentru culisare şi pregătirea unei trepte ocluzale în locul cuspidului oral care se desfiinţează. în timp ce pentru culisele intracoronare este necesară prepararea unei cavităţi de inlay cu o foarte bună retenţie. cu dublu versant înfundat subgingival sau măcar pe faţa vestibulară. ce va susţine matricea culisei intracoronare.adăpostirea tecii cementate în canal. Coroana Kelly necesită amputare coronară. Există uneori obişnuinţa de a prepara substructura organică în acoperiş de casă. după cum utilizarea barei Gilmore. În cadrul tratamentului specific o atenţie deosebită va fi acordată şi suportului muco-osos. suprafaţă de secţiune orizontală şi un lăcaş radioular. În cazul prezenţei unei microproteze de înveliş care va susţine matricea intracoronară solidară la scheletul metalic. Pentru folosirea culiselor extracoronare. nu necesită amputare coronară ci doar prepararea substructurii organice ca pentru microproteze de înveliş . dar cu două şanţuri adânci cu muchii rotunjite. în care culisează pivoul despicat şi arcuit.

o 20 . masajele gingivale (manual sau electrovibromasajul). atât post-extracţional cât şi în fazele tardive ale tratamentului. sunt indicate duşurile bucale. a masajului manual şi electrovibromasajului. Astfel pentru îmbunătăţirea circulaţiei locale şi eliminarea unor produşi toxici de la nivelul parodonţiului marginal. reprezintă alături de celelalte măsuri enumerate anterior. frenului lingual cu inserţie largă şi aproape de muchia crestei sau a unor zone de mucoasă hipertrofică şi hiperplazică. sau în regularizarea reliefului crestei edentate in caz de spiculi osoşi unici sau multipli . etc. aminofluoruri. după caz. Pregătirea chirurgicală a suportului osos va consta în rezecţii de torus palatin sau mandibular. să se îmbunătăţească şi să se menţină starea de sănătate a suportului dento-parodontal şi mucoosos şi prin aceasta homeostazia la nivelul sistemului stomatognat. de tuberozităţi retentive sau plonjante. Tratamentul de recuperare şi balniofizioterapie orală. Implantarea de electrozi la nivelul maxilarelor pentru favorizarea apoziţiei de calciu. asupra bridelor cicatriciale de la nivelul vestibulului bucal. Acest tip de tratament trebuie să acopere. etapa pre şi proprotetică.muchiei crestei. care să contribuie la o bună irigare locală şi la o cheretinizare satisfăcătoare a mucoasei câmpului protetic. urmărindu-se ca prin proceduri specifice. Asupra suportului muco-osos vom interveni prin utilizarea duşurilor bucale (alternant rece şi cald). etapa protetică şi va fi continuat şi în cursul tratamentului postprotetic. după cum pentru protecţia substructurilor organice şi desensibilizarea acestora sunt folosite ionizările cu fluorură de sodiu. utilizând şi o serie de substanţe medicamentoase cu rol antiinflamator şi antiseptic.

urmată de vasodilataţie. pentru încălziri superficiale. cu dispariţia durerii şi spasmului. o relaxare musculară şi dispariţia fenomenelor dureroase articulare şi musculare. Masajul grupelor musculare contribuie la relaxarea musculară. Terapia de repoziţionare mandibulo-craniană corectă. Aceasta se poate realiza cu ajutorul sacilor de suspensie de siliciu. Aplicarea de căldură locală. Kinezioterapia se aplică prin prescrierea unor exerciţii de relaxare pentru grupele hipertone şi de tonifiere pentru grupele musculare hipotone. Miomonitorizarea prin curenţi de forme şi intensităţi variate. constituie unul din scopurile majore ale tratamentului disfuncţiilor sistemului 21 . a îndepărtării ticurilor şi parafuncţiilor. Se mai poate utiliza iradierea prin infraroşii. realizează o încălzire profundă a muşchiului. poate asigura o îmbunătăţire a circulaţiei locale. cu ajutorul unui prosop umezit în apă fierbinte. în scopul obţinerii unei relaxări musculare mai pronunţate. Kinezioterepia şi fizioterapia se folosesc în tratamentul tulburărilor disfuncţionale. precum şi aplicarea căldurii umede. dispariţia simptomelor dureroase. realizează atât fortifierea musculară cât şi limitarea conştientă a mişcărilor mandibulare. precum şi prin realizarea unor exerciţii de contracţie izotonică şi izometrică. realizând o vasodilataţie locală cu drenarea produselor de catabolism acumulaţi în muşchii spastici. Utilizarea miogimnasticii în subluxaţiile cronice recidivante. pentru educarea unor tipare de mişcare mandibulară normală. prin vasodilataţia pe care o produce. Concomitent se poate aplica ionizarea cu substanţe calmante ale durerii şi spasmului muscular. în vederea asigurării unei funcţionalităţi articulare normale. sau prin diatermie şi ultrasunete pentru încălziri profunde.metodă deosebit de eficientă de susţinere a suportului osos .

stimulând memoria kinetică a bolnavului. 22 . Desfiinţarea stopurilor centrice prin prepararea substructurilor organice. intervenţiile practicate asupra dinţilor restanţi încă din etapa proprotetică. urmărindu-se: • protejarea mecanică a substructurilor organice. fonetice. • conservarea poziţiei dinţilor şi a relaţiilor intermaxilare de ocluzie. astfel încât recuperarea funcţiilor perturbate va constitui un obiectiv ce va fi urmărit încă din etapa proprotetică. fizionomice şi de deglutiţie. De asemeni. prin aplicarea protezării tranzitorii şi de urgenţă. subdimensionarea etajului inferior. În timpul exercitării funcţiilor sistemului stomatognat pot apărea unele tulburări ale funcţiei masticatorii. Aceste complicaţii pot fi prevenite prin aplicarea protezării tranzitorii şi de urgenţă. pot duce la desfiinţarea stopurilor centrice şi a punctelor de contact proximal. favorizându-se pătrunderea florei microbiene spre camera pulpară. prin intermediul canaliculelor lui Tomes. favorizând migrarea dinţilor până la aplicarea tratamentului gnatoprotetic definitiv . între mediul intern şi cel extern. dezechilibrează ocluzia creând o adevărată disfuncţie terapeutică însoţită de modificarea relaţiilor mandibulo-craniene.stomatognat şi se poate obţine prin educarea tiparelor de dinamică mandibulară. Protezarea tranzitorie şi de urgenţă În urma preparării substructurilor organice prin îndepărtarea substanţei amelo-dentinare. tulburări musculare şi articulare. se creează o cale de comunicare directă.

în protezarea tranzitorie. dar echilibrat. lezat în urma intervenţiilor practicate asupra dinţilor restanţi. sub forma protezei de retenţie Kemenny cu miniconector acrilic. este o altă modalitate de protezare tranzitorie şi de urgenţă.• repoziţionarea mandibulo-craniană corectă prin redimensionarea etajului inferior . concomitent cu cele fixe realizate prin tehnica Scutan. unde scoaterea din ocluzie prin prepararea substructurilor organice. poate accentua unele basculări şi malrelaţii mandibulare. Astfel. Orice absenţă dentară reprezintă o urgenţă 23 . • cicatrizarea parodonţiului marginal. permite şi o bună cicatrizare a plăgii alveolare. care poate realiza în întregime obiectivele propuse. atât a aparatului cât şi a spaţiului protetic. Edentaţia parţială reprezintă o urgenţă de primă importanţă în afecţiunile sistemului stomatognat. Utilizarea aparatelor gnatoprotetice acrilice mobilizabile. nu numai în edentaţiile frontale pentru efectul lor fizionomic. prefigurând planul şi relieful ocluzal definitiv. pe lângă avantajul unei bune igienizări. la îndemâna oricărui cabinet stomatologic. dar mai ales în zonele laterale. • dirijarea cicatrizării la nivelul crestelor edentate sau a ţesuturilor înconjurătoare asupra cărora s-au executat diverse intervenţii chirurgicale. Există multiple modalităţi de aplicare a protezării tranzitorii şi de urgenţă. realizate după tehnica Scutan. îşi găsesc tot mai frecvent utilizarea. realizarea şi aplicarea unui aparat gnatoprotetic mobilizabil tranzitoriu. Aparatele gnatoprotetice tranzitorii fixe. Utilizarea aparatelor gnatoprotetice acrilice mobile. are rolul de a asigura o poziţie mandibulocraniană corectă şi un plan de ocluzie provizoriu.

permiţându-i şi o inserţie socială mai uşoară. asigurând condiţionarea ţesuturilor. repoziţionarea mandibulo-craniană corectă. dispariţia simptomelor disfuncţionale. ne orientează asupra soluţiei gnatoprotetice definitive şi ajută bolnavul să-şi continue funcţiile perturbate prin edentaţie.cu răsunet asupra întregului sistem stomatognat. În scopul rezolvării urgente a acestei situaţii utilizarea aparatelor gnatoprotetice acrilice mobilizabile reprezintă soluţia de cea mai largă utilitate până la realizarea tratamentului definitiv. protezarea tranzitorie şi de urgenţă este obligatorie şi necesară. 24 . În urma celor expuse mai sus putem conchide că.

CAPITOLUL 3 APLICAREA ELEMENTELOR DE MENŢINERE ŞI STABILIZARE ÎN PROTEZA SCHELETIZATĂ ÎN FUNCŢIE DE AXA DE INSERŢIE Elementele de menţinere. este necesară stabilirea axei de inserţie faţă de care se trasează linia ghid sau linia ecuatorului protetic. Pentru aplicarea corectă a elementelor de menţinere şi stabilizare. astfel încât porţiunile rigide ale croşetului să fie plasate în zona de sprijin. sprijin şi stabilizare asigură contactul permanent al aparatului scheletizat cu cîmpul protetic. bare. şei care pot fi unite la întâmplare. iar extremitatea elastică în conul de retenţie. Axa de inserţie este definită de către Mc Cracken ca direcţia de mişcare a protezei mobile de la contactul iniţial al părţilor ei rigide cu dinţii 25 . Succesul trasării acestora şi al aplicării aparatelor scheletizate depinde de doi factori: • conturul dintelui suport. • scheletul nu trebuie considerat ca un ansamblu de croşete. atât static cât şi în timpul exercitării funcţiilor sistemului stomatognat.

posterior la 30o faţă de orizontală. Fig. cu stabilirea stopurilor ocluzale şi a contactului dintre baza aparatului scheletizat şi ţesuturile câmpului protetic. aceasta a fost aleasă intuitiv de către autorii francezi ca fiind verticală. inconvenientele nu sunt mai puţin reale: necesitatea preparărilor inoportune şi abuzive în scopul obţinerii suprafeţelor paralele de ghidaj.3. Iniţial.1 26 . Deşi avantajele privind uşurinţa inserţiei şi dezinserţiei sunt certe. perpendiculară pe planul de ocluzie al modelului ce este înclinat antero.suport spre poziţia de repaus terminal.

Când sunt plasate lingual. Se determină astfel. o bisectoare a bisectoarelor axelor dinţilor limitrofi edentaţiei şi care vor susţine croşetele. pe baza unor norme rigide ce va comanda o linie ghid şi o plasare a croşetului fără a ţine cont de valorile extrinseci ale dinţilor suport. 27 . Următoarea etapă în evoluţia conceptuală a alegerii axei de inserţie este reprezentată de stabilirea acesteia de către medic în cabinet. precum şi conducerea în poziţia terminală a protezei fără apariţia de rezultante oblice. nerealizarea coronoplastiilor determină eşecuri sigure. pe de o parte şi un plan vertical solidar instrumentului. de toate informaţiile furnizate de examenul clinic şi paraclinic. conform căreia axa de inserţie a protezei este o axă rezultantă. special studiat pentru determinarea liniei de contact între dinte. pe de altă parte. urmată de trasarea cu ajutorul paralelografului a liniei ghid. principiul de bază fiind acelaşi. mai rar vestibulare şi permit plasarea elementelor rigide ale croşetului în treimea medie a dintelui suport şi obţinerea unei retenţii optime. de către tehnician în laborator. Apare apoi concepţia lui Ackerman. favorizează reciprocitatea croşetelor. Există mai multe tipuri de paralelografe ce reflectă. Deşi obţinerea acestor suprafeţe paralele de ghidaj necesită sacrificiu de substanţă amelo-dentinară sănătoasă. o axă de inserţie standard. ajutând tratamentul protetic să devină cât mai fiziologic. fiecare în parte. concepţia inventatorilor lor.Acestea sunt de obicei proximale şi linguale. nocive. Paralelograful este un instrument deosebit de util în cabinetul stomatologic.

aflat în dotarea Laboratorului de Tehnică Dentară al Facultăţii de Medicină dentară Apollonia. 3.Fig. 28 .3.1.2 În figurile 3. precum şi cel oferit de firma Kavo. Willis.3. se pot observa: paralelograful Ney.2. 3.

stressograful Ticonium. 29 .3 Datorită permanentelor îmbunătăţiri. etc. retentoscopul Saddle Lock.3. Tastodent. Această linie nu depinde de conturul dintelui. microanalizorul Austenal. Devine astfel posibilă înregistrarea ecuatorului protetic sau a liniei celui mai mare contur coronar al dintelui. alături de paralelografele electronice Hudson. ci numai de poziţia în care aceasta este orientată în raport cu tija purtătoare a minei de carbon. au apărut. dispozitivul Scribtometer. pentru o poziţie bine determinată. în următorul interval de timp.Fig. Character.

Înclinarea modelului în scopul modificării ecuatorului protetic şi a măririi zonelor de retenţie a dinţilor ce vor suporta croşete este actul fundamental al paralelografului( figura 3. în funcţie de profunzimea preparaţiei. Aceste coronoplastii constau în: 30 .5 Analiza modelelor la paralelograf orientează clinicianul pentru pregătirea dinţilor suport( coronoplastii).5) Fig.3. în scopul aplicării elementelor de menţinere şi stabilizare. precum şi dacă este sau nu necesară acoperirea dinţilor suport.

• realizarea suprafeţelor paralele de ghidaj pentru a găsi o axă de inserţie optimă. Concepţia americană consideră că axa de inserţie poate fi aleasă în funcţie de zonele de retenţie ale modelului. fără a afecta dinţii suport. în timp ce tija de înscriere a paralelografului rămâne verticală. 31 . o estetică satisfăcătoare. care să permită o stabilizare a protezei. o retenţie optimă. acesta putând fi înclinat în orice direcţie care să favorizeze raportul retenţie – sprijin. Înclinarea modelului are un rol major. o inserţia fără acţiunea scoliodontică asupra ţesuturilor moi.• crearea lojelor pentru plasarea sprijinului ocluzal. acela de economie tisulară şi trebuie să fie premeditată şi nu rezultantă.

7 32 . 3.Fig.

Calea anterioară (figura 3.7a. posterioară. Aparatul gnato. mărindu. alegerea axei de inserţie perpendiculară pe planul de ocluzie determină linia ghid nr. 33 .un surfasaj.7 b) arată că dinţii anteriori ai modelului se găsesc sub planul orizontal. Pentru a evita aceste inconveniente se impune înclinarea modelului prin manipularea soclului paralelografului.se astfel suprafaţa de sprijin ocluzală. laterală. dar cu consecinţe nefaste asupra dinţilor suport.Se observã cã alegerea axei de inserţie verticală. în scopul obţinerii de suprafeţe paralele de ghidaj. zona de sprijin ocluzală limitrofă edentaţiei (esenţială pentru aplicarea croşetelor) este inexistentă. 1. Pe dintele limitrof posterior edentaţiei linia ghid este situată înalt pe faţa mezială. Linia ghid nr. Conform figurii 3. perpendiculară pe planul de ocluzie determină sacrificiul inutil al zonei haşurate. 2 obţinută astfel are următoarele caracteristici: • pe premolar ea urcă de la nivelul treimii gingivale a feţei distale spre treimea ocluzală a feţei meziale. fără să suprasolicite parodonţiul.protetic scheletizat realizat astfel ar putea îndeplini condiţiile de retenţie şi stabilitate. astfel că. Pe dintele limitrof anterior edentaţiei linia ghid este situată înalt pe faţa distală şi coboară oblic pe faţa vestibulară. Se remarcă. coborând oblic pe faţa vestibulară spre treimea gingivală distală. până în treimea gingivală mezială. Multitudinea de direcţii de înclinare ale modelului a fost grupată în calea anterioară. caz în care croşetul aplicat îşi va îndeplini funcţia sa mecanică. pe când înclinarea controlată a modelului conduce la obţinerea zonelor de ghidaj doar printr.

pe dinţii de pe hemiarcada dreaptă linia ghid este situată la nivel ocluzal pe faţa vestibulară şi aproape de marginea gingivală pe faţa linguală.protetic scheletizat şi mai ales pentru protecţia dintelui suport.7 c) arată că regiunea molară a modelului este situată sub planul orizontal. linia ghid direcţionată oblic în jos spre distal crează condiţii defavorabile pentru croşetele ce încercuiesc dintele dinspre faţa mezială şi condiţii favorabile pentru cele ce abordează dintele pe faţa distală. În cazul înclinării spre dreapta .mecanice necesare pentru stabilizarea aparatului gnato. Linia ghid nr. că toate tentativele de modificare a orientării modelului prin înclinări sagitale. Calea laterală ( dreaptă sau stângă) se obţine prin înclinarea soclului paralelografului astfel încât o hemiarcadă să fie situată sub planul orizontal. 3 corespunzătoare acestei situaţii se caracterizează prin: • traiectul descendent dinspre distal spre mezial pe molar determină obţinerea unor suprafeţe importante de sprijin • pentru componentele rigide ale unui croşet care abordează dintele pe faţa sa mezială. • pe faţa distală a premolarului şi molarului condiţiile sunt defavorabile. Se pot crea astfel zone retentive pe hemiarcada dreaptă. Este important de subliniat. deci. provoacă în mod automat condiţii nefavorabile pe faţa opusă a dintelui suport.fizio. 34 . Acest croşet îndeplineşte condiţiile bio. Calea posterioară (figura 3. dar situaţia este nefavorabilă pe partea stângă.• pe molar. în scopul ameliorării condiţiilor biofuncţionale a unui anumit dinte suport.

la necesitatea efectuării unor preparări preprotetice. Principii preliminare de analiză a modelelor la paralelograf Înclinarea soclului paralelografului crează o zonă favorabilă de retenţie. etc. Dificultatea constă în faptul că înclinarea ideală pentru obţinerea unei retenţii favorabile pe un anumit dinte poate crea zone de retenţie nesatisfăcătoare pentru un alt dinte suport De aceea este recomandabil ca analiza modelelor la paralelograf să înceapă întotdeauna cu căutarea liniei ghid indusă de poziţia orizontală a planului de ocluzie. prevăzut cu raportoare aşezate în cele trei planuri.În acelaşi mod. Axa de inserţie se obţine prin stabilirea înclinării medii faţă de înclinarea celor două axe. Maria Chiru şi colaboratorii au propus alegerea axului de inserţie prin realizarea proiecţiei în trei planuri ale spaţiului. Indiferent de concepţia ce a stat la baza alegerii axei de inserţie a protezei.. înclinarea laterală a modelului determină condiţii nefavorabile pe partea opusă înclinării.dentinar. se pot întâlni două situaţii în momentul plasării tijei de reperaj pe feţele distale ale dinţilor limitrofi edentaţiei clasa l şi a ll – a Kennedy (Sebbah. dar aceasta este operaţională şi eficace numai în axul de inserţie şi dezinserţie indus de înclinare. Având în vedere necesitatea economiei de ţesut amelo. Pentru aceasta a fost imaginat un paralelograf de concepţie proprie. Se măsoară înclinarea fiecărui dinte în cel puţin două planuri. ea serveşte la trasarea liniei ghid cu ajutorul paralelografului. precum şi la depistarea zonelor retentive ale modelului. 1983): 35 . la plasarea elementelor de retenţie şi sprijin.

36 . 3.11 • dacă se reduce înclinarea sagitală a soclului în scopul realizării contactului tijei de reperaj cu toată faţa distală a dintelui limitrof de pe partea stângă. pe partea dreaptă este necesară obţinerea unui plan paralel de ghidaj.8 Fig. 3.11).8. 3. 3.9 Fig. situaţie ce trebuie preferată în raport cu prima (fig 3. dar pe partea opusă tija de reperaj nu ajunge în contact cu marginea gingivală. Fig. creînd un spaţiu înspre ocluzal ce impune reconstituirea protetică (figura 3.10. 3.10 Fig.9). 3.• linia de ghidaj este corectă pe o faţă distală.

3.13). 3.15). Fig.13 37 . Astfel. ar fi necesară înclinarea posterioară a modelului (figura 3. pentru a obţine un contact tangenţial al tijei de reperaj cu feţele distale.12 Fig. În această situaţie se indică reconstituirea protetică a celor doi dinţi. 3. adaptată axei de inserţie induse prin calea anterioară.12.În cazul unei edentaţii clasa l Kennedy se poate întîmpla ca feţele distale ale dinţilor limitrofi edentaţiei să fie oblice de sus în jos şi în sens meziodistal (figura 3. de altfel contraindicată.14. 3.

mezial.14 Fig.Fig. • înclinarea anterioară sau posterioară a soclului. realizarea contactului tijei de reperaj cu feţele proximale ale dinţilor suport şi aprecierea zonelor paralele de ghidaj.3. când feţele proximale ale dinţilor limitrofi edentaţiei (premolari) sunt orientate oblic de sus în jos şi disto. 38 . Etapele de analiză ale modelelor la paralelograf sunt reprezentate de : • plasarea modelului pe soclul paralelografului astfel încât planul de ocluzie să fie aproximativ orizontal şi trasarea liniei ghid orizontale. sub aceasta fiind regiunile destinate retenţiei. reconstituirile protetice sunt indicate în edentaţiile clasa a lV a Kennedy.3.15 Deasemenea. în funcţie de tipul edentaţiei.

decizii pentru intervenţii chirurgicale sau protetice. • măsurarea gradului de retenţie( profunzimea retenţiei) cu ajutorul celor trei retenţiometre de 0. stâng şi posterior ) soclului de gips şi materializarea cu creionul a axei de inserţie reţinute (figura 3.18) .17). • înlocuirea tijei de reperaj cu mina de grafit şi trasarea liniei ghid pe dinţii suport. • prepararea pe dinţii de pe model a lojelor destinate sprijinului ocluzal. Pe această zonă se va interveni (figura 3.50mm şi 0. • trasarea cu roşu a liniei ghid ideale situate la nivelul joncţiunii treimii medii cu treimea gingivală a dinţilor ce vor suporta croşete.16.66mm şi 1mm şi verificarea obţinerii aceleeaşi valori a retenţiei pe dinţii suport( figura 3. apreciind importanţa zonelor de sprijin. 0.75mm sau 0.33mm. • haşurarea sectorului coronar limitat ocluzal de linia ghid determinată prin înclinarea soclului paralelogafului şi cervical de linia ghid ideală. 39 . Fig. • ameliorarea pe model a sectoarelor haşurate . 3. De aici derivă importanţa prezenţei în scop diagnostic a paralelografului în mâinile clinicianului.16). a poziţiei soclului. dacă este nevoie. tuberozităţi) şi corectarea. adesea. 0. care nu păreau evidente la examenul clinic.25mm.• conducerea tijei de reperaj în regiunile unde scheletul poate interfera cu creste osoase sau mucoase (faţa linguală a arcadei inferioare.3. • montarea din nou a tijei de reperaj şi realizarea contactului ei cu pereţii (drept.17. În această etapă trebuie luate.

16. 40 . 3.Fig.

18 41 .Fig.3.

După turnare microprotezele sunt prelucrate la paralelografele obişnuite la care se fixează piese speciale sau sunt utilizate izoparalelometrele create special pentru frezări.o mână şi turbina în cealaltă.• prepararea în cavitatea orală cu modelul într.protetice conjuncte în vederea aplicării corecte a elementelor de menţinere şi stabilizare. • pregătirea microprotezelor sau aparatelor gnato. După frezajul cu grijă al suprafeţelor indicate. • reperarea şi transferul datelor pe modelul duplicat. se poate înregistra amprenta definitivă.accesoriu al paralelografului. În acest scop se realizează pereţi orali şi feţe proximale paralele cu axul de inserţie al protezei. Pe machetele din ceară se acţionează cu spatule speciale sau chiar cu freze. 42 . În afara analizei şi a pregătirii modelului funcţional în vederea duplicării. paralelograful este utilizat şi în alte scopuri tehnice: • paralelizarea ştifturilor bonturilor mobile cu ajutorul unui dispozitiv special. cu freza orientată paralel cu axa de inserţie materializată pe pereţii soclului.

braţe opozante sau lăcaşuri în care se vor solidariza matricele culiselor intracoronare. încă din faza de machetă. încercuirea şi retenţia.19. 43 .protetice conjuncte speciale pentru aplicarea unor pinteni interni. Fig 3. • paralelizarea şi fixarea în poziţie corectă a diferitelor sisteme speciale cu ajutorul dispozitivelor universale de paralelizare sau a celor cu care sunt livrate aproape toate sistemele speciale. Sprijinul este acea funcţie a croşetelor care se opune înfundării scheletului sub acţiunea forţelor ocluzale(figura 3. • realizarea unor sisteme speciale (culise sau telescop) cu ajutorul unor dispozitive ce orientează.19). Orice croşet contribuie într.o anumită măsură la asigurarea celor trei funcţii cerute pentru realizarea cu succes a unui aparat scheletizat: sprijinul. spre diverse forme ale ale capelor(conice sau cilindrice).• realizarea de microproteze sau aparate gnato.

21 Deci. opunându. se poate spune că alegerea croşetului este bună. Este important de luat în consideraţie sprijinul.se mişcării acestuia( figura 3.o măsură mai mare sau mai mică. Dacă acesta este corect echilibrat.21).Încercuirea este funcţia care tinde să suprime deplasarea scheletului în sens lateral . Retenţia este funcţia care menţine aparatul pe câmp. Fig.3. un anume tip de croşet îşi aduce aportul . încercuirea şi retenţia cu care fiecare croşet contribuie la ansamblul scheletului. 44 . la asigurarea celor trei funcţii. într. în funcţie de forma sa.

chiar dacă are o grosime descrescătoare progresiv. pe secţiune.l considerăm ca fiind format din trei porţiuni ce asigură spijinul. Urmează apoi debutul braţului croşetului care. încercuirea şi. Această porţiune asigură încercuirea şi nu trebuie să ajungă în conul de retenţie deoarece s.3.Pentru a putea studia traseul unui croşet este necesar să.ar putea fractura croşetul sau mobiliza dintele suport. 45 . este încă perfect rigidă.22). numită umăr. mai groasă şi mai rigidă decât restul croşetului. este. Fiecare croşet trebuie să prezinte unul sau două puncte de sprijin ocluzal care sunt situate în porţiunea cea mai rigidă şi care completează funcţia de sprijin a umărului. respectiv retenţia( figura 3. Fig.22 Porţiunea croşetului vecină punctului de aplicare al lui.

iar retenţia este asigurată de porţiunile flexibile angajate pasiv în zonele de retenţie. indicând profunzimea retenţiei ce trebuie utilizată pentru plasarea unui anumit croşet. Motivul pentru care se înclină modelul pe soclul paralelografului. În acest scop. precum nici porţiunea flexibilă nu împiedică înfundarea protezei în timpul masticaţiei. în nici un caz pintenul ocluzal nu poate participa la retenţia protezei sau braţul nu poate asigura în totalitate sprijinul. este acela de a controla poziţia şi importanţa retenţiei. 46 . Astfel. croşetele nu trebuie să strângă dintele. printre accesoriile paralelografului există tije sau joje de retenţie care permit determinarea locului unde trebuie aplicate extremităţile croşetelor pentru a asigura retenţia necesară(figura 3. Fiecare retenţiometru corespunde la unul sau mai multe tipuri de croşete din sistemul Ney. pe de o parte dacă retenţia obţinută este suficientă. joja 3 pentru croşetul inelar. Când proteza este pe câmpul protetic.2 şi nr. este foarte dificil de estimat. pe de altă parte ce acţiune retentivă trebuie să aibă extremitatea braţului croşetului. cu ajutorul articulaţiei. pentru obţinerea condiţiilor favorabile de aplicare ale croşetelor. Această porţiune asigură retenţia şi trebuie să fie plasată în conul de retenţie. doar prin examen clinic.23). nr. acţiunea croşetului pe dinte este nulă. iar joja 2 pentru croşetul nr. 1. joja 1(1/3mm) este utilizată pentru croşetul cu acţiune posterioară. 1—2. De aceea este important a determina experimental.Pe măsură ce ne apropiem de extremitatea braţului croşetului. rigiditatea sa scade şi aceasta devine din ce în ce mai flexibilă. Pentru a asigura menţinerea protezei. astfel încât. Funcţiile croşetelor nu sunt interşanjabile. În cazul dinţilor cu dimensiune verticală redusă. dacă retenţia este suficientă pentru a primi extremitatea elastică a braţului croşetului.

croşetul ideal pentru premolar este cel cu acţiune posterioară.25).24). 47 . 1.3. este montată în mandrin şi pusă în contact cu faţa distală a premolarului de pe partea stîngă(figura 3.Atunci când se schiţează scheletul. Modelul trebuie să fie astfel orientat. cu absenţa molarilor de pe arcadă. astfel încât tija şi discul jojei să atingă dintele pe faţa distală a acestuia (figura 3. Joja nr. recomandată pentru acest tip de croşet.24 În cazul edentaţiei bilaterale biterminale. se poate verifica dacă orientarea modelului determină o retenţie suficientă în cazul utilizării dintelui respectiv. Fig.

26.mină şi se desenează linia ghid pe cei doi dinţi.Fig. În figura 3. În schimb. 3. este mai aproape de linia ghid în cazul A comparativ cu situaţia B. iar cele două scheme. 48 . profilul celor doi dinţi este total diferit şi este evident că la distanţe egale sub linia ghid.25 Apoi articulaţia este blocată în această poziţie şi repetată manevra pe partea dreaptă. se înlocuieşte joja cu tija port. Dacă profunzimea retenţiei pe premolarul de pe partea dreaptă. forma pe secţiune a doi dinţi care sunt în acelaşi plan şi au linia ghid identică. este corectă. profunzimea retenţiei este mai mare în cazul A decât în cazul B. care este aceeaşi în ambele cazuri. Distanţa X . creată prin această orientare a modelului. X reprezintă profunzimea retenţiei.

proteza se înfundă obligatoriu în ţesuturile moi.croşet.le. afectându. după trasarea scheletului pe modelul de studiu. înainte de înregistrarea amprentei definitive. împiedicarea pătrunderii alimentelor în spaţiile situate între dinţii naturali şi cei artificiali.26 Sprijinul ocluzal al croşetului are următoarele proprietăţi: 1. menţinerea constantă a raportului dinte. Această preparare trebuie să respecte anumite principii: 49 . stabilizarea protezelor în sens transversal. în timp ce retenţia protezei este mult diminuată. De aceea. 3.o zonă de mare retenţie. Mai mult. 4. 3. braţul croşetului se aplică într. practicianul trebuie să prepare lojele destinate pintenilor ocluzali. Absenţa sprijinului ocluzal este de neimaginat în proteza scheletizată.Fig. Este imposibilă plasarea sprijinului ocluzal fără a interfera ocluzia. Fără sprijin. 2. opunerea unei rezistenţe absolute deplasărilor veticale spre mucoasă.

• să nu atingă niciodată joncţiunea smalţ.se realiza fie într. 50 .dentină.o lojă preparată pe cingulum. sprijinul putându. în anumite condiţii(evitarea creării planurilor înclinate) se pot utiliza şi caninii.27). • planşeul lojei trebuie să fie în unghi de 90 grade faţă de axul dintelui şi mai profund spre centrul dintelui comparativ cu zona marginală. cu ajutorul unui disc. în scopul suprimării riscului fracturării. între planşeu şi faţa proximală. • forma lojei este de linguriţă. fie creînd un umăr oral. • să fie practicată pe dinţi cu coroane integre. • deşi dinţii de elecţie pentru a primi sprijin ocluzal sunt premolarii şi molarii.uri sau coroane de înveliş. trebuie aplicat un inlay şi loja preparată în incrustaţie. a retentivităţii feţei proximale a dintelui şi apropierea de axa de inserţie a direcţiei conectorului secundar ce continuă pintenul. rezistente. Dacă dintele prezintă obturaţii. Dacă această eventualitate apare . fie incizal. evitând crearea unui plan înclinat responsabil de mişcarea ortodontică a dintelui (figura 3. iar unghiurile sunt rotunjite. acestea trebuie înlocuite prin inlay. fără predispoziţie la carie. • primul timp al preparării constă în reducerea. mai ales cel marginal.

3. conservând starea lor de normalitate. membrană prin care au loc schimburi între pulpă şi mediul oral. parodonţiul cu rol în 51 . în clinica de protetică dentară. reprezintă un mijloc raţional şi eficace ce permite stabilirea unui diagnostic corect şi elaborarea unui plan de tratament adecvat.Fig. acordându-se atenţie ocolirii parodonţiului şi a formaţiunilor mobile. păstrând astfel congruenţa cu ţesuturile vecine. de către clinician. zonelor de articulare fonetică. Particularităţile de natură biologică ale câmpului protetic edentat parţial întins (smalţul cu rol în protecţia structurilor subiacente. în scopul integrării bio.27 Analiza modelelor la paralelograf . Design-ul aparatelor gnato-protetice scheletizate trebuie realizat în raport de elementele morfologice interpretate în secvenţă funcţională.mecanice şi psihologice a aparatului amovibil parţial.

plăcuţă sau bară). plasăm elementele de sprijin (pinteni ocluzali) pe dinţii laterali limitrofi edentaţiei. astfel încât acesta să înglobeze limita orală a şeilor şi să realizeze un design acceptabil din punct de vedere al morfologiei câmpului protetic (torus. se conturează suprafeţele şeilor protetice pe modelul de studiu. localizarea şi mărimea suprafeţelor lor.28-3. formulată corespunzător.31. Întocmirea planului de tratament în edentaţia parţială întinsă înseamnă individualizarea tuturor datelor generale referitoare la aspectele clinice. După ce au fost precizate indicaţiile privind arcadele artificiale. soluţie care. că . soluţia terapeutică optimă pentru cazul în discuţie. rugi palatine. cât şi în cea distală. la realizarea arcului de conexiune (placă. Se observă.figura 3. Deasemenea. În timp ce pe dinţii laterali limitrofi edentaţiei de pe hemiarcada dreaptă plasăm pinteni atât în foseta mezială. va subordona ulterior întreaga etapă de pregătire generală şi locală. În această etapă. pe baza experienţei teoretice şi practice. Se trece . papilă bunoidă). precum şi din punctul de vedere al centrului de greutate al bolţii palatine care trebuie să coincidă cu centrul de greutate al protezei. paraclinice şi constructive ale protezelor amovibile. şaua se intinde cât mai distal posibil şi până în zona de reflexie permisă. raţionamentul medical trebuie să deceleze. apoi. sintetizarea indicilor clinico-biologici pozitivi şi negativi şi căutarea corespondentului terapeutic potrivit formei clinice de edentaţie parţială care să asigure în cea mai mare măsură restaurarea morfologică şi funcţională a sistemului stomatognat. rafeu median.anihilarea forţelor de presiune şi de tracţiune masticatorii) impun tratamente judicioase care să protejeze aceste ţesuturi. în figura 3. la nivelul zonei edentate terminale.28. pe dintele ce limitează mezial edentaţia terminală plasăm pintenul în 52 . până în zonele permise de limita de reflexie.

foseta mezială. zona anterioară a bolţii palatine poate rămâne neacoperită de către plăcuţă.28 53 . braţele elastice ale croşetelor plasate în conul de retenţie. Următoarea etapă constă în aplicarea elementelor ce asigură încercuirea şi reciprocitatea (figura 3. cu acoperirea în mare măsură a bolţii palatine (figura 3. Fig. Este necesar ca spărgătorii de forţă să se opună basculării şeii terminale. chiar dacă există un risc de a fi disimulat.3. Plasarea mezială a pintenului are un puternic rol antibasculant şi este indicată în edentaţiile terminale. Totuşi. Pintenul ocluzal plasat în foseta mezială a lui 14 va fi opritor de basculare ce se va opune tendinţelor de dizlocare ale protezei.29 s-au aplicat elementele ce asigură retenţia şi anume.30).31). Încercuirea s-a obţinut prin plasarea braţelor rigide ale croşetelor palatinal. În figura 3. Principala axă a croşetelor uneşte 17 cu 24. în conul de sprijin. Urmează apoi trasarea conectorului principal (plăcuţă palatină ameliorată).

29 54 .Fig.3.

31 Pentru prescrierea elementelor de menţinere şi stabilizare. elementele de menţinere şi stabilizare se aplică pe dinţii limitrofi edentaţiei.30 Fig.32-3. în funcţie de gradul de solicitare şi de indicii clinico-biologici şi mecanici. 3. 3. A doua regulă o completează pe prima şi se referă la includerea dinţilor limitrofi arcului de stabilizare sau. A treia regulă de aplicare a elementelor de menţinere şi stabilizare se referă la dinţii incluşi în scopul îmbunătăţirii raportului dintre forţa activă şi forţa de rezistenţă.35. Se includ. există câteva criterii ce trebuiesc parcurse obligatoriu. Ca o primă regulă generală.Fig.figura 3. deasemenea. 55 . includerea tuturor dinţilor de la nivelul arcului de stabilizare. dinţi recomandaţi de săgeata vectorului RP.

35). anterior faţă de axa croşetelor ce trece prin 34 şi 46. Cei trei conectori secundari se plasează pe cât posibil în ambrazuri. şi prin 56 . Forţele laterale se vor tansmite prin conectorii secundari. putem aprecia că planificarea atentă şi prescrierea clară elementelor aparatelor gnato-protetice scheletizate are ca urmare realizarea unui schelet metalic ce satisface dezideratele biologice şi biomecanice. pentru că este bine poziţionat. Pe cadranul 4 sprijinul este plasat pe dinţii 43.32).44 şi 47. Conectorul principal utilizat este bara linguală datorită înălţimii suficiente a versantului lingual în zona frontală (figura 3. Pe cadranul 3 al cazului luat în discuţie(figura3.Ultimul criteriu de stabilire a dinţilor ce trebuiesc incluşi este reprezentat de forţele ce acţionează asupra protezelor şi tendinţele lor de dizlocare. astfel ca scheletul să fie bine tolerat de către pacient. adică pe dinţii limitrofi arcului de stabilizare(47 şi 44) şi pe dinţii vecini acestora (46 şi 43). sprijinul se realizează prin plasarea pintenului ocluzal în foseta mezială a lui 34 extinderea bazei protezei până în vestibul şi planşeu.48.34). prin braţele vestibulare ale croşetelor ce asigură încercuirea şi prin şeaua extinsă spre muco-periost(figura 3. Sprijinul ocluzal al dintelui 44 va acţiona ca opritor de basculare pentru şeaua extinsă distal. datorită faptului că edentaţia parţială clasa II-a Kennedy este cel mai greu de echilibrat. În concluzie. precom şi a unei protezări bine tolerate de către pacient.

33 57 .Fig.3.32 Fig 3.

35 58 .Fig.3.3.34 Fig.

conector principal plăcuţa palatină mucozală ameliorată.Prezentăm în continuare un caz clinic reprezentat de o edentaţie parţială întinsă mandibulară clasa întâi Kennedy rezolvată prin protezare scheletizată formată din două şei mixte metalo-acrilice ce susţin trei şi respectiv doi dinţi acrilici modelaţi anatomorfi. conector principal bara linguală.3. 59 . elemente de menţinere şi stabilizare croşet continuu terminat cu croşete Ackers prevăzute cu pinteni plasaţi în foseta mezială. elemente de menţinere şi stabilizare croşet continuu pe dinţii restanţi.36 Următoarea situaţie clinică este reprezentată de o edentaţie parţială maxilară clasa I Kennedy cu 2 modificări ce o primit ca soluţie terapeutică o proteză scheletizată formată din 4 şei mixte metalo.acrilice ce susţin 7 dinţi acrilici modelaţi anatomorfi. Fig.

se observă că stabilizarea protezei s-a realizat printr-un croşet continuu terminat cu câte un croşet Ackers pe dinţii restanţi . şi a fost necesară 60 . întrucât nici la nivelul arcului de stabilizare nu există dinţi prelungirea acestuia în zona frontală.37 În următoarea situaţie clinică – edentaţie parţială întinsă mandibulară clasa I Kennedy.3.Fig.

3.Fig.38 61 .

precum şi dacă este sau nu necesară acoperirea dinţilor suport. Pentru aplicarea corectă a elementelor de menţinere şi stabilizare. în clinica de protetică dentară. reprezintă un mijloc raţional şi eficace ce permite stabilirea unui diagnostic corect şi elaborarea unui plan de tratament adecvat. precum şi la depistarea zonelor retentive ale modelului. de către clinician. Analiza modelelor la paralelograf . 62 . etc. 3. sprijin şi stabilizare asigură contactul permanent al aparatului scheletizat cu cîmpul protetic. Elementele de menţinere. la plasarea elementelor de retenţie şi sprijin. ea serveşte la trasarea liniei ghid cu ajutorul paralelografului. 5.. în funcţie de profunzimea preparaţiei. 2. în scopul aplicării elementelor de menţinere şi stabilizare. Analiza modelelor la paralelograf orientează clinicianul pentru pregătirea dinţilor suport( coronoplastii). Indiferent de concepţia ce a stat la baza alegerii axei de inserţie a protezei. atât static cât şi în timpul exercitării funcţiilor sistemului stomatognat. 4. la necesitatea efectuării unor preparări preprotetice.CAPITOLUL 4 CONCLUZII 1. este necesară stabilirea axei de inserţie faţă de care se trasează linia ghid sau linia ecuatorului protetic.

conservând starea lor de normalitate. Raţionamentul medical trebuie să deceleze. apoi. După ce au fost precizate indicaţiile privind arcadele artificiale. rugi palatine. soluţie care. se conturează suprafeţele şeilor protetice pe modelul de studiu. precum şi din punctul de vedere al centrului de greutate al bolţii palatine care trebuie să coincidă cu centrul de greutate al protezei. localizarea şi mărimea suprafeţelor lor. la realizarea arcului de conexiune (placă. formulată corespunzător. plăcuţă sau bară). acordându-se atenţie ocolirii parodonţiului şi a formaţiunilor mobile. pe baza experienţei teoretice şi practice. rafeu median.mecanice şi psihologice a aparatului amovibil parţial. zonelor de articulare fonetică. 8. va subordona ulterior întreaga etapă de pregătire generală şi locală. soluţia terapeutică optimă pentru cazul în discuţie. papilă bunoidă). 6. păstrând astfel congruenţa cu ţesuturile vecine. astfel încât acesta să înglobeze limita orală a şeilor şi să realizeze un design acceptabil din punct de vedere al morfologiei câmpului protetic (torus. Design-ul aparatelor gnato-protetice scheletizate trebuie realizat în raport de elementele morfologice interpretate în secvenţă funcţională.în scopul integrării bio. până în zonele permise de limita de reflexie. 7. 63 . Se trece .

şi colab. Burlui. Editura Apollonia Iaşi 4. Norina Forna (2002) : Clinica şi terapia edentaţiei parţiale întinse. Lechner S. 1995: Partial dentures for patients with advanced tooth wear. Costin G.K. 2000: A system of design. London 8. Editura Apollonia. 2000 : Etape clinico-tehnologice în tratamentul edentaţiei parţiale întinse. British Dental Journal. 1989 : Protetica dentară 2. (1998) : Clinica şi terapia leziunilor odontale coronare. Carmen Stadoleanu şi V.. Burlui V.V. şi colab. Editura Apollonia Iaşi 64 .11:586-590. Iaşi 5. Şi colab. Editura Apollonia Iaşi 9. şi colab. Davenport J.Bibliografie 1. Burlui V.C. Costin G. 6. Editura Apollonia Iaşi 3.2002 : Morfologia funcţională a sistemului stomatognat. Dent. 189. 22: 52-59 7. Update. Ionescu Gh. 1994 :Removable Partial Prosthodontics.2000: Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare . Hemmings K.