Put forat

Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

154



Capitolul 8



SURSE ŞI CAPTĂRI DE APE SUBTERANE


Apele subterane, alimentate din precipitaţii, din apele de suprafaţă sau din apele
de condensare de la mari adâncimi, pot constitui surse de apă potabilă. Clasificarea şi
descrierea acestora s-a făcut pe larg în capitolele anterioare. Alegerea unei scheme de
exploatare a apei subterane, în vederea folosirii acesteia ca apă potabilă se face pe baza
unor studii hidrologice, hidrogeologice şi tehnico economice.
Sursa de apă potabilă aleasă trebuie să satisfacă urrmătoarele cerinţe:
1) Asigurarea debitului de apă necesar consumatorilor.
2) Asigurarea calităţii apei, necesare la consumator, utilizând un minim de
tratări.
3) Siguranţă în exploatare (asigurarea debitelor minime şi a calităţii admisibile).
4) Eficienţă economică maximă ţinând seama de costul minim pe metru cub de
apă furnizată şi de efectul economic general în cadrul gospodăririi apei.
Captarea apelor subterane se poate face prin puţuri sau foraje, drenuri şi izvoare.
Pentru determinarea elementelor necesare proiectării captărilor de apă subterană
sunt necesare studii hidrogeologice. Acestea se întocmesc prin efectuarea de foraje şi
pompări experimentale, analize de laborator şi calcule hidrogeologice.
Datele necesare în proiectarea captărilor de ape subterane sunt:

1) Structura geologică a bazinului din care este alimentată sursa subterană.
- modul de alimentare a acviferului,
- întinderea bazinului de alimentare,
- caracteristicile rocii purtătoare de apă,
- adâncimea stratului impermeabil de bază.
2) Compoziţia granulometrică şi porozitatea efectivă a acviferului.
3) Caracteristicile hidraulice ale stratului acvifer:
- nivelul hidrostatic,
- permeabilitatea,
- direcţia şi panta de curgere,
- debitul minim al acviferului,
- posibilităţi maxime de captare (lungimea de front şi debit),
- potenţialul total al bazinului hidrogeologic, stabilit pe baza unui bilanţ
general al debitelor intrate şi ieşite.
4) Influenţa regimului de precipitaţii sau a apelor de suprafaţă asupra nivelului
apelor subterane, în vederea stabilirii nivelului minim pe timp de secetă
îndelungată.
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

155
5) Nivelul de inundabilitate al zonei de captare.
6) Caracteristicile fizice, chimice, biologice şi bacteriologice ale apei.
7) Stabilirea zonelor de protecţie sanitară a sursei de apă subterană.

Amplasarea captărilor de apă potabilă trebuie făcută în amonte de centrele
populate. În cazul în care nu este respectată această condiţie trebuie stabilite corect
zonele de protecţie sanitară.
Şirul de puţuri se amplasează perpendicular pe direcţia de curgere a acviferului
iar captările prin infiltraţie din malul râurilor se amplasează paralel cu albia minoră.
În cazul puţurilor de mare adâncime situate în zone populate trebuie realizată
izolarea stratelor acvifere superioare, contaminabile.


8.1. CAPTĂRILE DE APĂ SUBTERANĂ PRIN PUŢURI

Calculul captării constă din determinarea debitului unui puţ, a numărului de
puţuri, a distanţei între puţuri şi deci a lungimii captării şi a distanţei de protecţie
sanitară pentru perimetrul de regim sever (STAS 2707 - 72).
Zonele de protecţie sanitară sunt delimitate în vederea prevenirii impurificării
apei de către diverşi factori exteriori. Pentru sursele de apă sunt stabilite trei perimetre:
1) perimetrul de regim sever,
2) perimetrul de restricţie,
3) perimetrul de observaţie.
Prin Decretul nr. 1059/67 privind delimitarea zonelor de protecţie sanitară s-a
admis că timpul necesar de parcurgere de la limita perimetrului de regim sever până la
punctul de captare a apei, este de 20 de zile iar cel corespunzător perimetrului de
restricţie este de 50 zile.
În interiorul perimetrului de regim sever se interzice construirea de locuinţe şi de
canale. Zonele inundabile sunt protejate prin indiguiri.
În zona perimetrului de restricţie trebuie menţionată permanent o stare de
salubritate controlată, pentru evitarea modificării calităţii apei şi reducerii debitului.


8.1.1. Alcătuirea puţurilor

Puţurile de captare se pot realiza prin forare, prin săpare şi prin înfigere.
Puţurile săpate au diametrele de 1 - 1,5 m şi sunt folosite în gospodării izolate,
în special în cazul straturilor cu adâncimi şi grosimi relativ reduse. Captarea apei se face
în special prin fundul puţului.
Puţurile forate (forajele) au în general diametre cuprinse între 100 şi 1000 mm
şi se folosesc pentru captarea apelor din strate acvifere de grosime mare. Captarea se
face prin suprafaţa laterală.
Puţurile înfipte sunt utilizate pentru debite mici şi adâncimi mici ale nivelului
hidrostatic (3 - 4 m sub nivelul terenului).
Forajele pot fi folosite atât pentru captare cât şi pentru observaţie.
Puţurile (fig.8.1) sunt alcătuite din:
- capul puţului (1),
- coloană oarbă (2),
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

156
- coloană filtrantă propriuzisă (3),
- decantor (4),
- filtru de nisip şi pietriş (filtru invers) (5),
- gaură de foraj (6).
Coloana filtrantă este formată dintr-un filtru care poate fi din oţel cu fante
obţinute prin presare, din oţel cu fante tăiate, din material plastic, etc. Suprafaţa
golurilor trebuie să fie 15 - 30% din suprafaţa totală a coloanei.
Între coloana filtrată (3) şi peretele găurii de foraj (6) se introduce un material
filtrant alcătuit din nisip şi pietriş mărunt, mărgăritar. Acesta va forma un filtru invers
(5).






















Fig. 8.1.Schema constructivă a unui puţ

8.1. a) Secţiune verticală printr-un puţ
1. - capul puţului
2. - coloană oarbă
3. - coloană filtrantă propriuzisă
4. - decantorul
5. - straturile filtrului de pietriş şi nisip
6. - peretele găurii de foraj


8.1.b) Secţiunea orizontală ( I- I)
D
c
-- diametrul coloanei filtrante
D
f
– diametrul găurii de foraj
I
1
2
3
4
5
6
I
h
f

Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

157
a b c

Fig. 8.2. Tipuri de puţuri : a) Puţ total în acvifer sub presiune
b) Puţ total în acvifer cu nivel liber
c) Puţ parţial în acvifer sub presiune

Din punct de vedere al gradului de deschidere (pătrundere în stratul
permeabil), puţurile pot fi:
- cu pătrundere totală (puţ total sau perfect),
- cu pătrundere parţială (puţ parţial sau imperfect).
După modul de deschidere puţurile pot fi:
- puţ de apă cu filtru, (perfecte şi imperfecte),
- puţ de apă fără filtru sau puţ perfect.
Din punct de vedere al poziţiei nivelului apei din jurul puţului, în raport cu
acoperişul impermeabil puţurile pot fi:
- puţ total în acvifer sub presiune (fig.8.2.a),
- puţ total în acvifer cu nivel liber (fig.8.2.b),
- puţ parţial în acvifer sub presiune (fig.8.2.c).
Un puţ perfect sau o sondă hidrodinamic perfectă îndeplineşte următoarele
condiţii:
1) în timpul extragerii fluidului nu există pierderi de presiune la intrarea apei prin filtru,
2) lungimea filtrului corespunde grosimii stratului.
În primul caz sonda este hidrodinamic perfectă după modul de deschidere iar în
al doilea caz, hidrodinamic perfectă după gradul de deschidere a stratului.
O sondă este considerată hidrodinamic perfectă dacă îndeplineşte amândouă
condiţiile.


8.1.2. Viteza maximă admisibilă de intrare a apei în gaura forajului.

În practică viteza prin filtrul puţului nu trebuie să depăşească anumite valori deci
debitul care poate fi captat este limitat.
Pentru prelungirea duratei de exploatare a puţului se recomandă reducerea
vitezei de pătrundere în puţ astfel încât mişcarea apei în filtru să rămână laminară. În
caz contrar apar fenomene ce reduc capacitatea de captare a puţurilor (colmatare,
încrustare).
Viteza maximă de intrare a apei în gaura forajului poate fi calculată cu:

Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

158
a) Relaţia lui Sichardt,
v
a
K
=
15
în (m/s), (8.1)
în care K este coeficientul de filtraţie (conductivitatea hidraulică în m/s).
Din practica hidrogeologică s-a constatat că această relaţie conduce la valori
prea mari ale vitezei admisibile. Pentru evitarea fenomenelor negative sunt
recomandate, în practică, valori ale vitezei maxime admisibile de două sau de trei ori
mai mici:
60
K
30
K
v
a
÷ = în (m/s). (8.2)
b) Relaţia lui Truelsen,
v
a
d
=
10
280
in (m/s), (8.3)
în care d
10
este diametrul eficace (d
10
din curba granulometrică) al nisipului din stratul
acvifer, în mm.
c) În [Pâslăraşu] sunt recomandate valorile vitezei admisibile în funcţie de
granulozitate (tabelul 8.1).
Debitul maxim ce poate fi extras din foraj va fi limitat:

Q r h
j
v
a max
= · · 2
0
t (m
3
/s), (8.4)

unde r
0
este raza puţului iar h
j
este lungimea coloanei filtrante prin care pătrunde apa în
gaura forajului.

Tabelul 8.1
v
a
(m/s) Caracteristici granulometrice
0,0005 40% din granule cu diametrul s 0,25 mm
0,001 40% din granule cu diametrul < 0,50 mm
0,002 40% din granule cu diametrul < 1 mm


8.1.3. Dimensionarea filtrului invers

Filtrele inverse au rolul de a proteja pământurile traversate de curenţi de apă
împotriva antrenării hidrodinamice. Rolul lor este:
- să oprească particulele fine care sunt antrenate de curentul de apă,
- să evacueze rapid debitul de infiltraţie,
- să reducă gradientul hidraulic.
Filtrele inverse se realizează din mai multe straturi cu granulozităţi diferite.

Grosimea filtrului se calculează astfel încât să se realizeze o reducere a
gradientului hidraulic.
Debitul prin filtru fiind egal cu cel prin stratul acvifer:
f
K i
f
K i · = · , (8.5)
gradientul hidraulic în filtru este:
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

159
i
f
i
K
K
f
= · . (8.6)
Alegându-se o granulozitate mai mare pentru filtru, va rezulta K
f
>K şi deci i
f
< i.
Dimensionarea mai multor straturi ale filtrului se face astfel încât (i
f
< i
cr
)
gradientul hidraulic al filtrului să fie mai mic decât o valoare critică, corespunzătoare
antrenării materialului. i
cr
se determină experimental [Marchidanu, 1996]














Fig. 8.3. Schema unui filtru invers

În tabelul 8.2. este dată grosimea stratului filtrant în funcţie de granulozitatea
filtrului.
Tabelul 8.2.
Fracţiunile granulometrice ale
filtrului d
f
(mm)
Grosimea minimă a stratului
filtrant (mm)
0,75 — 4,0 60
4,00 — 12.00 70
12,00 — 35,00 80

Raportul dintre dimensiunile particulelor a două straturi vecine reprezintă
factorul filtrului. Acesta se alege astfel încât particulele fine sa nu poată trece prin
porii stratului mai grosier.
Pentru puţuri se recomandă ca factorul filtrului să fie f=4 (Normele germane
DIN).
Dacă d
c
este diametrul de calcul al particulelor stratului acvifer, care se
protejează,
(d
c
= d
90
÷ d
95
) iar d
f
este dimensiunea pietrişului mărgăritar din filtru, atunci:

d
f
= 4 d
c
(8.7)

Dacă filtrul are mai multe straturi:

d
f1
= 4 d
c
¸ d
f2
= 4 d
f1
; d
f3
= 4 d
f2
(8.8)
Dacă gradul de neuniformitate al stratului: 5
d
d
U
10
60
n
( = , diametrul de calcul,
Sensul de curgere
Stratul protejat
Q=K
f
i
f Q=Ki

Filtru invers Stratul protejat
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

160
d
c
= d
90
÷ d
95
.
Dacă U
n
> 5, se corectează curba granulometrică prin eliminarea fracţiunilor mari până
când U
n
s 5 şi se ia în calcul noul d
c
corespunzător procentului de 90%.
În literatura de specialitate [Marchidanu p. 143] sunt recomandate şi alte criterii
de dimensionare a filtrelor inverse. Ţinând seama de aceste criterii se recomandă
respectarea următoarelor condiţii:

d
f
d
15
85
5 s ;
d
f
d
50
50
25 s
40
15
15
4 5 ) > ÷
d
f
d
, U
f
s 10. (8.9)

Dimensionarea filtrului invers se face astfel:
- se trasează curba granulometrică a stratului acvifer,
- se trasează curba granulometrică a materialului filtrului, paralelă cu cea a materialului
de protejat, astfel încât ea să treacă prin punctul d
50f
= 10 d
50
,
- se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile (8.9),
- pentru următorul strat al filtrului se procedează analog, în funcţie de primul strat al
filtrului.

Dimensiunile orificiilor coloanei filtrante trebuie să fie mai mici decât
dimensiunea minimă a particulelor filtrelor.
În practică, pentru ca materialul din filtru să nu treacă în tubul de drenaj trebuie
avute în vedere condiţiile:
d
85f
> 1,2 D,
d
85f
> l ,
d
85f
> 2 Al , (8.10)

unde D este diametrul perforaţiilor de formă circulară, l este lăţimea şliţurilor în cazul
tuburilor şliţuite iar Al reprezintă deschiderea rosturilor de îmbinare a tuburilor.














Fig. 8.4. Tuburi de foraj


D
l
Al
Al
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

161
8.1.4. Construcţia şi exploatarea captărilor prin puţuri

Construirea unei captări de ape subterane prin puţuri presupune:
- realizarea forajului,
- tubarea găurilor de foraj,
- testarea straturilor acvifere,
- echiparea forajelor cu filtre,
- echiparea puţurilor cu pompe.
Tehnologiile de execuţie a forajelor sunt diversificate în funcţie de
echipamentele tehnice utilizate, de metodologiile de săpare a puţurilor, de testare şi
exploatare a acviferelor.
Tipurile de sisteme de foraj se pot clasifica:
a) după modul de dislocare a rocii:
- rotative,
- percutante,
b) după modul de evacuare a detritusului:
- uscate,
- cu circuit de fluid de foraj (hidraulic).
c) după modul de acţionare al instalaţiilor de foraj:
- manuale,
- semimecanice,
- mecanice.
d) din punct de vedere al circulaţiei fluidului de foraj pot fi:
- foraje cu circulaţie directă, cu noroi de foraj, cu aer, apă, noroi aerat,
- foraj cu circulaţie inversă prin absorţie şi prin aerlift.
Tubarea găurilor de foraj se face în vederea menţinerii stabilităţii pereţilor
găurii sau pentru izolarea straturilor acvifere.
Testarea fiecărui strat se face prin pompări experimentale din acel strat. În
timpul testării stratul acvifer trebuie să fie izolat de celelalte straturi. Dacă sunt mai
multe straturi, testarea se face începând cu stratul de jos.
Echiparea forajelor cu filtre se face prin introducerea unei coloane filtrante
(burlane de tablă de oţel sau material plastic) în gaura de foraj. Între coloana filtrantă şi
tubul de foraj se construieşte filtru invers. La sfârşitul operaţiei se scoate tubul de foraj.
Echiparea cu pompe a puţurilor se face în funcţie de condiţiile locale.
Pompele utilizate pot fi:
- pompe cu piston;
- pompe centrifuge cu ax orizontal;
- pompe centrifuge cu ax vertical;
- pompe de adâncime;
- pompe cu aer comprimat (Mamuth).

Schemele posibile ale captărilor cu puţuri diferă între ele în funcţie de tipul
conductelor de colectare a apei din puţuri şi de amplasamentul pompelor. Pot exista
următoarele tipuri de scheme:
- cu conductă de sifonare şi puţ colector,
- cu conductă de aspiraţie şi rezervor de vacuum,
- cu pompe individuale şi conductă de refulare.
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

162
În cazul puţurilor cu debite mari de exploatare sau al celor pentru care nivelul
hidrodinamic minim de exploatare este la adâncimi mai mari de 8 - 10 m sub nivelul
terenului se instalează o pompă în fiecare puţ. Pomparea se face într-o conductă comună
pentru tot şirul de puţuri.


Fig. 8.5. Schema pompării executate cu pompă amplasată la suprafaţă


Fig. 8.6. Pompa submersibilă cu aer lift, tip Mamuth
5
5
1- sorb
2- conductă de aspiraţie
3- pompă
4- rezervor de refulare
5- conductă de refulare
N.h.
Hmax~7m
H0max~4-5m
s
0
1
2
3
4
1 – compresor
2 – coductă aer
3 – sorb
4 – coloană de pompare(apă şi aer)
5 – rezervor de refulare

N.h.
s
0
1
2
3
4
5
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

163
Capătul inferior al conductei de aspiraţie sau sorbul pompelor nu trebuie
amplasate în dreptul coloanei perforate pentru a evita înnisiparea puţului. Antrenarea
particulelor fine din stratul filtrant ar strica echilibrul exterior al nisipului, antrenându-l
în puţ. Capătul conductei de aspiraţie se va fixa fie în dreptul coloanei definitive pline a
puţului, în cazul în care nivelul hidrodinamic minim depăşeşte cu cel puţin 1m partea
superioară a coloanei filtrante, fie în interiorul decantorului, la partea superioară
(decantorul trebuie să aibă o lungime de minim 3m în acest caz).
În cazul nivelelor hidrodinamice minime de exploatare aflate la cel mult 5-6 m
sub nivelul terenului se pot folosi conducte sifon spre un puţ colector.
















Figura 8.7. Schema captării din puţuri cu conductă de sifonare de tip clasic
1- puţuri de captare,
2- nivelul hidrodinamic al apei din pânză,
3- nivel hidrostatic,
4- conductă de sifonare,
5- puţ colector,
6- cap de aspiraţie a aerului (pentru amorsare)
7- conductă de vacuum, de la pompa de vid,
8- conductă de aspiraţie din puţul colector.


8.2. CALCULUL PUŢURILOR PERFECTE ÎN CAZUL
REGIMULUI STAŢIONAR, CONSERVATIV.

Teoria hidraulică a puţurilor perfecte a fost elaborată încă din anul 1863 de către
J. Dupuit, având la bază unele ipoteze simplificatoare:
1) Este valabilă legea lui Darcy;
2) Stratul acvifer este omogen şi izotrop;
3) Pentru înclinaţii mici ale suprafeţei libere a apei dintr-un sistem acvifer în
mişcare gravitaţională, liniile de curent pot fi considerate orizontale, iar vitezele
asociate acestor linii sunt proporţionale cu panta suprafeţei libere şi sunt independente
de adâncime. Aceasta este ipoteza lui Dupuit;
1
2
3
4
5
6 7
8
N.h.
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

164
Această ipoteză implică neglijarea componentelor verticale ale vitezei.
Suprafeţele echipotenţiale pot fi asimilate cu suprafeţe cilindrice având generatoarele
verticale;
4) Debitul pompat provine din exteriorul razei de influenţă a pompării. Stratul
acvifer este alimentat pe un contur circular având centrul în axul puţului şi raza egală cu
raza de influenţă;
5) Suprafaţa de denivelare nu suferă discontinuităţi la contactul dintre mediul
poros şi peretele puţului;
6) Mişcarea apei subterane către puţul pompat este permanentă.


8.2.1. Calculul puţurilor perfecte în straturi acvifere sub presiune.
Determinarea debitului maxim de pompare.



Fig. 8.8. Puţ perfect în acvifer sub presiune

Viteza radială a mişcării, în toate punctele unei echipotenţiale este:
v K i K
dh
dr
= · = · , (8.11)
unde v( r ) reprezintă modulul vitezei ( direcţia ei fiind spre axul puţului),
h( r ) este sarcina hidraulică la distanţa r de axul puţului,
K este conductivitatea hidraulică (coeficientul de filtrare) a stratului.
Relaţia dintre debitul pompat şi gradientul sarcinii piezometrice este:
Q r M K
dh
dr
= · · · 2t (8.12)
Q
1
= f(s
0
)
(a)
R
Q
2
= f(v
a
)
O
1
Q
max

s
D
2t r.M.v
a

A
B
2
C
O


Q
N.pmin
r
H
min

r
0

r
s
0

s
Q
N.p. Studii
M
h
0
h(r)
v(r)
(b)
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

165

dh
Q
M K
dr
r
=
·
·
2t
(8.13)

Prin integrare între două secţiuni curente ale domeniului de mişcare se obţine
relaţia :
(8.14)
respectiv, ( ) h h
Q
M K
r r
0 0
2
÷ =
·
· ÷
t
ln ln
h h
Q
M K
r
r
÷ =
·
·
0
0
2t
ln . (8.15)
Dacă notăm denivelarea creată prin pompare, la peretele puţului s H h
0 0
= ÷ ,
iar la distanţa r de axul puţului s H h = ÷ , h h s s ÷ = ÷
0 0
, relaţia (8.15) devine:

s s
Q
M K
r
r
0
0
2
÷ =
·
·
t
ln (8.16)

Din această relaţie rezultă că există o rază convenţională R pentru care
denivelarea s = 0. Această rază este numită rază fictivă de influenţă a pompării.
Introducîndu-se raza de influenţă R în (8.16) se poate calcula denivelarea în puţ:

s
Q
M K
R
r
Q
M K
R
r
0
0 0
2
0 366
=
·
· =
·
·
·
t
ln
,
log . (8.17)

Debitul puţului s-ar putea calcula în funcţie de raza de influenţă, de denivelarea
din puţ şi de transmisivitatea stratului T M K = · , cu relaţia:

( ) ( ) ( )
Q
M K s
R r
T s
R r
T s
R r
C s =
· · ·
=
· ·
=
· ·
= ·
2 2 2 73
0
0
0
0
0
0
0
t t
ln / ln /
,
log /
(8.18)

unde
( )
C
T
R r
=
· 2 73
0
,
log /
(8.19)
Deci în cazul unei pompări cu debit constant Q, relaţia dintre denivelarea în puţ
şi debit este liniară (teoretic). Reprezentarea grafică a acestei dependenţe, ( ) Q f s
1 0
= ,
reprezintă curba caracteristică a puţului (fig.8.8.b).
Din punct de vedere economic ar rezulta că exploatarea puţului trebuie făcută cu
denivelări cât mai mari dar pentru o funcţionare normală a puţului nu este permisă
depăşirea unei viteze maxime admisibile, în vecinătatea peretelui puţului.
dh
h
Q
M K
r
h
r
r
=
·
·
}
0
0
2t
ln
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

166
În paragraful 8.1.2. s-au dat formule pentru viteza admisibilă, folosite în
practică, astfel încât să fie evitată antrenarea continuă a particulelor fine de nisip prin
filtrul puţului. Acest proces poate provoca distrugerea scheletului mineral al stratului şi
colmatarea filtrului.

Condiţia de neînisipare a unui puţ este:

Q r M v
a
s · · · 2
0
t , (8.20)

unde v
a
este viteza admisibilă de intrare a apei în puţ.

Debitul maxim (capabil) al puţului rezultă din intersecţia curbei caracteristice a
puţului (8.18) cu reprezentarea grafică a relaţiei (8.20) (punctul B din fig. (8.8.b).
Relaţia (8.20) se reprezintă grafic printr-o linie frântă. Pe grosimea stratului
acvifer debitul variază liniar între zero şi valoarea Q r M v
a max
= · · · 2
0
t .
Din dreptul acoperişului stratului acvifer, până la nivelul piezometric al stratului
N.p., debitul rămâne constant.
Curba debitului în funcţie de denivelare se trasează cu datele obţinute la probele
de pompare, însă raportate la nivelul piezometric al apei subterane după perioadele de
secetă (N.p
min
), adică la nivelul H
min
faţă de stratul impermeabil de bază. Se duce o
curbă (O

B C) paralelă cu cea experimentală (O A D) (fig.8.8b). Punctul corespunzător
funcţionării satisfăcătoare este B. Lui îi corespunde valoarea debitului Q
max.
.
În practică, la denivelări importante au loc pierderi de sarcină în filtrul puţului,
în coloana forajului şi în mediul poros din imediata vecinătate a puţului. Astfel debitul
nu mai este proporţional cu denivelarea.

s H h
Q
M K
R
r
B Q A Q B Q
n n
0 0
0
2
= ÷ =
·
· + · = · + ·
t
ln (8.21)

unde n ~ 2 (C.E.Jacob)
Rezultă o variaţie parabolică a denivelării în puţ:

s A Q B Q
0
2
= · + · . (8.22)

Parametrii A şi B depind de coeficientul de conductivitate hidraulică şi de
pierderile de sarcină la traversarea filtrului puţului şi a tubajului forajului.
Determinarea parametrilor A şi B se poate face experimental. Măsurându-se
denivelările corespunzătoare la două pompări cu debite Q
1
, Q
2
.

s A Q B Q
01 1 1
2
= · + ·
s A Q B Q
02 2 2
2
= · + ·
rezultă
( )
B
s Q s Q
Q Q Q Q
=
· + ·
· · ÷
02 1 01 2
1 2 2 1
, (8.23)
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

167
A
s
Q
B Q = ÷ ·
01
1
1
. (8.24)
Raportul dintre debitul puţului şi denivelarea corespunzătoare reprezintă debitul
specific al puţului:

q
Q
s
M K
R
r
= =
· ·
0
0
2 73 ,
log
(8.25)
În cazul straturilor acvifere sub presiune debitul specific este o constantă care
depinde numai de natura litologică a stratului şi este denumită capacitatea specifică a
puţului.
- pentru nisipuri: q = 3 ÷ 13
- pentru gresii: q = 0,5
- pentru calcare fisurate:q = 100 ÷ 150
După modul de variaţie a debitului specific cu denivelarea, în practică pot apare
următoarele situaţii:
a) Creşterea debitului specific odată cu denivelarea indică faptul că datele
pompării nu sunt corecte şi că pomparea nu s-a făcut în regim permanent.
b) Debitul specific constant indică regimul liniar de filtraţie. Valorile
rezistenţelor hidraulice la curgerea spre puţ sunt neglijabile.
c) Corelaţii logaritmice, exponenţiale şi parabolice între debit şi denivelare
indică abateri de la situaţia ideală, teoretică. Forma acestor curbe dă indicaţii privind
procesele nepermanente şi pierderile de sarcină din zona puţului, colmatarea puţului.
Suprafaţa piezometrică, în jurul puţului, rezultă din (8.15):

( ) h r h
Q
T
r
r
= + ·
0
0
2t
ln . (8.26)

Ţinând seama de faptul că la distanţa R nu se observă nici o denivelare:
( ) h R H h
Q
T
R
r
= = + ·
0
0
2t
ln ,

h H
Q
T
R
r
0
0
2
= ÷ ·
t
ln , (8.27)

( ) h r H
Q
T
R
r
Q
T
r
r
= ÷ · + ·
2 2
0 0
t t
ln ln .

Ecuaţia suprafeţei piezometrice în funcţie de raza de influenţă R este:

( ) h r H
Q
T
R
r
= ÷ ·
2t
ln . (8.28)

Eliminând debitul între relaţiile (8.26 ) şi (8.27) se obţine:

Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

168
( )
( )
0
0
r / R ln
T 2 h H
Q
t · ÷
= , (8.29)
( )
( )
( )
( )
h r h H h
r r
R r
= + ÷
0 0
0
0
ln /
ln /
. (8.30)

Relaţia liniară (8.30) dintre sarcina hidraulică h(r) şi (ln r/r
0
) fiind independentă
de Q, permite calculul suprafeţei piezometrice şi în cazul puţurilor de injecţie. În acest
caz sensul mişcării apei este invers celui creat în timpul pompării. Curba denivelării va
fi imaginea răsturnată a curbei definite de (8.30), în raport cu suprafaţa piezometrică
iniţială.
Raza r
0
a puţului este un termen convenţional deoarece întotdeuna în jurul
puţului se dezvoltă în mod natural (ca urmare a unei pompări forţate sau alternate) sau
artificial (când solul natural este înlocuit cu un filtru de pietriş mărgăritar), o zonă cu
conductivitate hidraulică ridicată care diferă de cea a stratului acvifer adiacent.
Creşterea conductivităţii hidraulice în zona din exteriorul perforaţiilor coloanei filtrante
conduce la diminuarea denivelării apei din puţul pompat.
Se defineşte raza efectivă a puţului ca fiind distanţa la care denivelarea teoretică
determinată de relaţia:

( ) ( )
( ) s r H h r
Q
T
R r = ÷ = ·
2
0
t
ln /
este egală cu denivelarea dezvoltată în filtrul puţului.
Datorită dependenţei logaritmice a parametrilor h(r) şi Q, de r
0
, estimarea
eronată a razei puţului nu afectează esenţial valorile calculate ale sarcinii hidraulice şi
ale debitului pompat.
În cazul în care în jurul puţului conductivitatea hidraulică se reduce în raport cu
aceea a stratului acvifer, ca urmare a proceselor de colmatare, raza efectivă a puţului are
o deosebită importanţă în dinamica parametrilor h(r) şi Q.

Determinarea parametrilor hidrogeologici ai stratului acvifer sub presiune,
K şi T se poate face:

1) cu relaţia:
( )
( ) K
Q
M s s
r r =
· · ÷
·
2
1 2
2 1
t
ln / . (8.31)

Această relaţie se obţine prin integrarea ecuaţiei (8.31) între două puţuri de
observaţie amplasate la distanţele r
1
şi r
2
de puţul central. Dacă denivelările măsurate în
cele două puţuri sunt s
1
şi s
2
: s H h r
1 1
= ÷ ( ) şi s H h r
2 2
= ÷ ( )

dh
Q
M K
dr
r r
r
h r
h r
=
· ·
·
} }
2
1
2
1
2
t ( )
( )
, deci h r h r
Q
M K
r
r
( ) ( ) ln
2 1
2
1
2
÷ =
· ·
·
t


cum ( ) ( ) H s H s h r h r ÷ ÷ ÷ = ÷
2 1 2 1
( ) ( ) , s s
Q
M K
r
r
2 1
2
1
2
÷ =
· ·
·
t
ln
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

169
Rezultă conductivitatea hidraulică :
( )
( ) K
Q
M s s
r r =
· · ÷
·
2
1 2
2 1
t
ln

şi transmisivitatea stratului :
( )
( ) T K M
Q
M s s
r r = · =
· · ÷
·
2
1 2
2 1
t
ln . (8.32)


2) cu relaţia :
( )
K
Q
M s s
r
r
=
· · ÷
·
2
0 1
1
0
t
ln , (8.33)

dacă măsurătorile se fac în puţul de pompare (s
0
) şi într-un singur puţ de observaţie,
situat la distanţa r
1
, în care denivelarea este s
1
.

dh
Q
M K
dr
r r
r
h r
h r
=
· ·
·
} }
2
0
1
0
1
t ( )
( )
,

h r h r
Q
M K
r
r
( ) ( ) ln
1 0
1
0
2
÷ =
· ·
·
t
,
s s
Q
M K
r
r
0 1
1
0
2
÷ =
· · t
ln ,
rezultă relaţia (8.33) pentru conductivitatea hidraulică iar transmisivitatea va fi:

( )
T K M
Q
s s
r
r
= · =
· ÷
·
2
0 1
1
0
t
ln (8.34)


8.2.2. Calculul puţurilor perfecte în strate acvifere cu nivel liber.
Determinarea debitului maxim de pompare.

În cazul unui acvifer cu nivel liber suprafaţa piezometrică este chiar suprafaţa
liberă a acestuia. Ecuaţia suprafeţei libere se obţine pornind de la expresia debitului:

( )
( )
Q r h r K
dh r
dr
= · · · 2t (8.35)

h dh
Q
K
dr
r
· =
·
·
2t
(8.36)

Prin integrare între un punct oarecare (h, r) şi un punct de referinţă (h
1
, r
1
) se obţine:

h h
Q
K
r
r
2
1
2
1
÷ = ·
t
ln . (8.37)

Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

170
Dacă r
1
= R, h
1
= H, iar relaţia (8.37) devine:

H h
Q
K
R
r
2 2
1
÷ = ·
t
ln (8.38)


a. Schema puţului b. Determinarea grafică a debitului
maxim capabil


Fig. 8.9. Puţ perfect în acvifer cu nivel liber.

Dacă integrarea se face între un punct oarecare şi un punct aflat pe peretele
puţului se obţine ecuaţia curbei de depresiune (a lui Dupuit).

h h
Q
K
r
r
2
0
2
0
÷ = ·
t
ln (8.39)

h h
Q
K
r
r
= + ·
0
2
0
t
ln (8.40)

Denivelarea apei în puţul pompat este:

s H h H H
Q
K
R
r
0 0
2
0
= ÷ = ÷ + ·
t
ln (8.41)
Dacă se consideră un punct aflat la distanţa R de axul puţului (R = raza de
influenţă), pentru care h = H, ecuaţia (8.39) devine:

H h
Q
K
R
r
2
0
2
0
÷ =
t
ln (8.42)
r
0

r
H
min

Q
N.h. Studii
h(r)
h
0

s
0

H
studii

N.h min
3
1
Q
max

s
0

Q = 2t r
0
.H.V
a

1


2
Q
N
2


3


M
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

171
iar debitul se va calcula cu formula lui Dupuit:

( )
( )
Q
K H h
R r
=
· ÷ t
2
0
2
0
ln /
(8.43)
În funcţie de denivelarea s
0
= H - h
0
, se poate determina h
0
= H - s
0
şi debitul:

( )
( )
( )
( )
Q
K s H h
R r
K s H s
R r
=
· · +
=
· · ÷ t t
0 0
0
0 0
0
2
ln ln
(8.44)

Ecuaţia (8.44) reprezintă curba caracteristică a puţului şi este de forma

( ) Q C s H s = · ÷ .
0 0
2 . (8.45)
Această curbă are două zone. Prima zonă, corespunzătoare denivelărilor mici (la
începutul pompării), poate fi asimilată cu o dreaptă Q C H s = · · · 2
0
(se confirmă
experimental). Există un punct critic de la care, pentru variaţii mici ale debitului,
denivelările devin mult mai mari (variaţie parabolică). Debitul furnizat de un puţ
singular, aflat într-un acvifer cu nivel liber, este limitat.
Pentru determinarea debitului optim de exploatare se utilizează o metodă
grafică bazată pe pompări experimentale (asemănătoare celei prezentate în paragraful
8.2.1).
Se intersectează curba caracteristică a puţului (8.45) ridicată experimental cu
curba de variaţie a debitului în funcţie de viteza de intrare a apei în puţ (fig.8.9.b).
Punctul M, din această figură, corespunde debitului maxim admisibil:

Q r H v
a 0 0
2 = · · · t , (8.46)
iar punctul N, debitului Q = 0, corespunzător denivelării în puţ.
În cazul puţurilor de captare a apei subterane pentru alimentări cu apă, curba
debitului în funcţie de denivelare se raportează la nivelul apei subterane după o perioadă
de secetă, adică la nivelul H
min
faţă de stratul impermeabil de bază.



Fig. 8.10. Schema de pompare cu două puţuri de observaţie.
r
2

s
2

s
1

r
0

r
1

h
1

H
h
0

h
2

Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

172



Dacă se fac măsurători în două foraje de observaţie, aflate la distanţele r
1
, r
2
de
axa puţului pompat, debitul se poate calcula cu relaţia.:

( )
r r
ln
H 2
s
s
H 2
s
s H K 2
Q
1 2
2
2
2
2
1
1
(
(
¸
(

¸

|
|
.
|

\
|
÷ ÷
|
|
.
|

\
|
÷ · · t
= (8.47)

Integrând ecuaţia (8.36) între două secţiuni cilindrice (r
1
, h
1
) şi (r
2
, h
2
) se obţine
relaţia:

( ) h h
Q
K
r r
2
2
1
2
2 1
÷ = ·
t
ln (8.48)

Considerând denivelările s H h
1 1
= ÷ şi s H h
2 2
= ÷ ,

( ) ( )
( )
( ) ( )
( )
Q K
h h s s
r r
K
h h s s
r r
= ·
+ · ÷
= · ·
+ · ÷
t
1 2 1 2
2 1
1 2 1 2
2 1
1363
ln
,
log
. (8.49)

Această ecuaţie este cunoscută sub numele de ªformula Dupuit - Thiem (1906)ª.
Ea poate fi folosită pentru determinarea coeficientului de conductivitate hidraulică, K:

( )
( )
( )
( ) ( )
K h h
Q r r
h h
Q r r
h h s s
= ÷ =
·
· ÷
=
· ·
+ · ÷
2
2
1
2
2 1
2
2
1
2
2 1
1 2 1 2
0 73 ln , log
t
. (8.50)

Dacă pentru determinarea conductivităţii hidraulice se folosesc măsurătorile
dintr-un singur puţ de observaţie, amplasat la o distanţă r
1
de puţul central, formula de
calcul va fi:

( )
( ) ( )
( )
( )
K h h
Q R r
h h s s
Q R r
h h
= ÷ =
·
· + · ÷
=
·
· ÷
2
2
1
2
1
1 0 0 1
1
1
2
0
2
ln ln
t
t
(8.51)

Se poate demonstra teoretic [Ivan - 242] că ipoteza lui Dupuit se poate folosi cu
succes cu condiţia de a utiliza, în calcule, conductivitatea hidraulică orizontală a
stratului acvifer şi să fie îndeplinită relaţia:

K
K
dh
dr
K
K
tg
x
z
x
z
|
\

|
.
| = <<
2
2
1 u (8.52)

unde u este unghiul de înclinare a suprafeţei libere a apei, faţă de orizontală.
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

173
În straturile acvifere sub presiune, formulele stabilite pe baza ipotezelor lui
Dupuit sunt exacte fără restricţii.


8.2.3. Forma reală a curbei de depresiune. Zona de izvorâre de la
peretele exterior al puţului.


















Fig. 8.11. Forma reală a curbei de depresiune in jurul unui puţ

Cercetările experimentale au arătat că în condiţiile curgerii cu nivel liber a apei
spre un puţ de pompare, între nivelul apei în puţ şi cel din exteriorul filtrului există o
diferenţă, care depăşeşte valoarea pierderilor de sarcină prin filtru.
Denivelarea de la peretele puţului Ah
i
, este denumită înălţime de izvorâre şi
reprezintă pierderea de sarcină la infiltraţia apei prin mediul poros cuprins între
echipotenţiala AB şi peretele puţului.
Liniile echipotenţiale reale se abat faţă de cele teoretice, presupuse verticale
(ipoteza lui Dupuit). Curba reală de depresiune se găseşte întotdeauna mai sus decât
curba Dupuit.

Factorii care generează diferenţa dintre suprafaţa liberă reală şi cea teoretică a lui
Dupuit.
Diferenţa dintre curba de depresiune reală şi cea teoretică depinde, în primul
rând, de valoarea gradientului hidraulic vertical, respectiv, de componentele verticale
ale vitezei.
Pe măsură ce distanţa de la axul puţului creşte, valoarea medie a gradientului
hidraulic vertical se micşorează.
G. Schneebeli, apreciază că începând de la o distanţă r’, faţă de axa puţului,
pentru care
dh
dr
( 0 2 , , curba reală de depresiune se apropie de curba Dupuit şi poate fi
determinată cu relaţia:
Curba reala de depresiune
r


r
Q
H
dh/dr = 0,2

Curba Dupuit
h
0

z
0

Ah
i

B
C
D
A

dh/dr
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

174
( ) h h
Q
K
r r = +
·
·
0
2
0
t
ln / (8.53)

Alţi cercetători apreciază că suprapunerea curbelor se face după o valoare r >
1,5h, h fiind nivelul piezometric real.
Diferenţa dintre suprafaţa liberă reală şi cea teoretică se poate datora şi altor
factori, legaţi de structura şi proprietăţile filtrante ale zonei adiacente puţului, de
caracteristicile constructive şi hidraulice ale filtrului şi coloanei puţului şi de mişcarea
apei subterane către puţ.

Rezistenţa hidraulică totală a unui puţ este suma următoarelor pierderi de
sarcină:
1) Pierderea de sarcină la trecerea apei prin peretele perforat al puţului (Ah
p
).
2) Pierderea de sarcină datorată mişcării apei prin coloana puţului spre sorbul
conductei de aspiraţie, sau spre pompă, în cazul când aceasta este submersată (Ah
x
).
3) Pierderea suplimentară de sarcină care apare în apropierea puţului, dacă
mişcarea iese din limita de valabilitate a legii lui Darcy (Ah
n
).
4) Pierderea suplimentară de sarcină rezultată din reducerea lungimii active a
filtrului, prin prezenţa porţiunilor de tub neperforat, la piesa de fund, la partea
superioară, uneori în dreptul pompei submersate, precum şi pierderea suplimentară de
sarcină produsă la puţurile cu penetraţie parţială în acvifer, când lungimea filtrului este
mai mică decât grosimea stratului acvifer (Ah
s
).
5) În procesul de exploatare se adaugă pierderea de sarcină suplimentară Ah
c
,
datorată modificării proprietăţilor filtrante ale stratului din zona adiacentă puţului şi
modificării structurii filtrului, ca urmare a proceselor de colmatare.
În bibliografia de specialitate [Ivan, p 246] sunt date formulele pentru calculul
înălţimii de izvorâre.
Dintre acestea amintim:
1) Formula lui R. Ehrenberger (1928)

( )
.
H
h - H 0,5
= h
2
0
i
·
A (8.54)

2) Formula lui S.K. Abramov (1946)

.
K
Q
= h
n
p i
|
.
|

\
|
, · · o A (8.55)

unde o şi n sunt coeficienţi empirici experimentali.
o = 15.....25 pentru filtre din pietriş,
o = 12.....22 pentru filtre metalice din bare,
o = 6 .......8 pentru filtre cu orificii şi fante,
n ~ 0,5 este independent de tipul filtrului,
,
p
este pierderea de sarcină în puţ

3) Formula elaborată de Institutul VODGEO din Moscova (1954)
Hidrodinamica apelor subterane. Surse si captări de ape subterane..

175

( ) . h - H 0,5 = h
2 , 2
0 i
· A (8.56)

Din prelucrarea a numeroase rezultate provenite din surse diferite se poate spune
că există o relaţie de forma:
h h
Q
K
f
r
Q
K
c
2
0
2
0
2
÷
=
|
\

|
.
|
|
|
|
t t
log. (8.57)

unde h
c
= h
0
+ Ah
i

Funcţia f poate fi aproximată printr-o dreaptă [Pietraru pg. 262], rezultând o
formulă de forma:
( ) A A h h h
Q
K
Q
K
r
i i
· +
= · ÷
2
101 0 41
0
0
2
t
t
, log , (8.58)

valabilă pentru debite Q r K > · · · 2 5
0
2
, t . (8.59)
Pentru valori ale debitului mai mici decât cele date de (8.59) înălţimea de
izvorâre se poate neglija.



Sign up to vote on this title
UsefulNot useful