Să redescoperim ROMÂNIA !

Drumul Regelui

Transalpina este cel mai înalt drum rutier din Romania şi chiar din întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, atât din Romania cât şi din afara ei, atingând altitudinea maximă   în Pasul Urdele 2145 m.  Soseaua  traversează Munţii  Parâng de la N la S fiind paralelă cu Valea Oltului şi Valea Jiului aflându-se între acestea. Deşi este mai înaltă mai veche şi mai frumoasă decât Transfăgăraşanul, este mai puţin cunoscută pentru  că, Transalpina, cu toate că este catalogat  drum national, DN 67c (parţial), nu a fost până  în 2009 niciodată asfaltată.     Transalpina a fost construită de armatele romane în drumul lor spre Sarmisegetusa, pavată cu piatră de Regele Carol al II-lea după 1930 şi reablitată de nemţi în al II-lea razboi mondial după care a a fost

Linia violet reprezintă traseul original al Transalpinei, aşa cum a fost ea inaugurată de Regele Carol al -II-lea în 1938. Linia violet întreruptă reprezintă un traseu alternativ al Transalpinei, datorită faptului că pe porţiunea Jina - Sugag  drumul este în lucru  nefiind încă asfaltat. Deşi încă neasfaltată această porţiune nu pune probleme de traversare nici unei maşini pentru că drumul fost lărgit şi tasat iar acum se lucrează la terasare.

 Linia violet dublă dintre

Obârşia Lotrului şi  Rânca reprezinta zona cea mai frumoasă  din Transalpina   ADEVARATA TRANSALPINA .

Fotografie internet .

.

Fotografie făcută în anul 2009 .

.

.

.

Se preconizeaza ca întreaga Transalpina va fi  asfaltată şi modernizată până la finele anului 2011. chiar dacă figurează ca şi drum naţional pe toate hărtile. între Sebeş.       Deşi mai înaltă decât Transfăgărăşanul este mai puţin cunoscută decât acesta pentru că nu a fost niciodată asfaltată. denumită şi "Drumul Regelui"  face legatura între Transilvania şi Oltenia. Unele surse susţin că a fost construit prima dată de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii. Potrivit altor surse. având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2. motiv pentru care pe hărţile de istorie este trecut sub denumirea de "coridorul IV strategic roman". fie ele tipărite sau GPS. care spune că. fiecare familie de localnici a participat la construirea unei porţiuni din acest drum.000 de metri altitudine. şoseaua .Transalpina. în funcţie de posibilităţile fizice şi financiare ale sale. La începutul lunii august 2011 mai mult de 98% din Transalpina era deja asfaltată.       In anul 2009 a început asfaltarea şi modernizarea acestui drum pe o distanţă de 148 de kilometri. judeţul Alba si Bengeşti judeţul Gorj.       Începuturile acestui drum sunt neclare.        Există şi o legendă locală. Aflat la peste 2. la sfârşitul secolului XVIII şi la începutul secolului XIX. Transalpina este cel mai înalt drum din România care poate fi traversat cu maşina.145 m).

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

numită sugestiv "Poteca Dracului". în judetul Vâlcea.        Inaugurarea Transalpinei s-a facut în primele zile ale anului 1938 de către regele Carol al II-lea la Poiana Sibiului. La acea vreme. Aşa se explică şi faptul că locuitorii din Marginimea Sibiului şi cei din localitaţile Novaci. cu rol economic. aflat acum in judetul Sibiu. au luat drumul bejaniei. fiind cunoscuţi sub numele de "ungureni". însoţiţi de preotul satului. aceleaşi tradiţii şi aceeaşi ocupaţie: păstoritul. strategic şi militar. Conform memoriilor localnicilor. aflate dincolo de munţi. drumul era considerat o mare realizare tehnică.       Traseul era folosit din timpuri  străvechi de către păstorii din Marginimea Sibiului care îşi treceau turmele în Oltenia. Vaideeni şi Babeni. . traversând munţii pe "Poteca Dracului" şi stabilinduse în localitatea Corbii de Piatră din actualul judet Arges. fiind nu mai mult decât o cărăruie prăpăstioasă pentru cai. cu atât mai mult cu cât oamenilor le era proaspătă în minte perioada  în care li se impusese religia catolică şi când unele familii au plecat pe acest drum pentru a-şi păstra tradiţia. circa 200 de localnici din Jina. au aceleaşi costume naţionale.

.

.

.

.

.

.

.

Fotografie făcută în anul 2009 .

drumul prin zona alpină. aflată într-o vale cu o deschidere foarte frumoasă. la inaugurarea Transalpinei. adevărata Transalpina. sunt mai multe posibilităţi: se  poate merge în stânga spre Brezoi care se află la circa 60 km. Urdele. Carbunele. Transalpina. trecând pe lângă Lacul Vidra şi apoi prin staţiunea Voineasa.28 de km. Dintr-o dată muntele  dispare. Serpentinele se înşiruie una după alta. iar în faţă se întinde platoul de pe varful Păpuşa de unde se coboară în Staţiunea Rânca şi apoi la Novaci unde ia sfârşit Transalpina. Pentru a continua însă Drumul Regelui. ducându-ne în locuri tot mai înalte: Stefanu.       De la Obârşia Lotrului.         In 1938. Muntinu. de abia acum începe cea mai spectaculoasă parte a Drumului Regal. Carol al II-lea şi suita . De fapt. DN 67C trebuie mers înainte spre Novaci. sau în dreapta spre Petrila .

.

.

.

.

.

.

Munţii Parâng .Vârful Iezer – 2157 m .

Munţii Parâng – Vârful Mohorul .2237 m .

Fotografie făcută în anul 2009 .

.

.

.

.

.

Fotografie internet .

Statiunea Rânca .fotografie internet .

Vangelis Conquest of Paradise Fotografii & realizare 8 August 2011 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful