Nae Ionescu

Profesorul Nae Ionescu a fost considerat figura centrală a unei epoci şi a unei generaţii despre care s-a scris la extreme. Dincolo de influienţa asupra tinerilor săi studenţi - Mircea Eliade, Constantin Noica sau chiar Mihail Sebastian, filozoful Nae Ionescu a propus un curent bazat pe valorile naţionale şi pe religia ortodoxă.
Dat fiind că o lucrare despre întreaga intelectualitate românească în perioada interbelică presupune un volum imens de informaţie, iar tratarea ei ca un simplu articol nu ar putea decât să enumere şi să înşire câteva lucruri despre fiecare intelectual în parte (şi nu sunt puţini, ba dimpotrivă), am socotit că ar fi mai interesant să urmărim poziţia unuia dintre cei mai influenţi profesori ai generaţiei interbelice: Nae Ionescu. Parcurgând materialele ce ar constitui bibliografia acestei lucrări se poate încerca un sentiment de profundă uimire. Acelaşi om îmbracă chipuri diametral opuse înger şi diavol, smerit şi mândru, mistic ortodox şi eretic, dar cu siguranţă este mentorul al celei mai efervescente generaţii de intelectuali din istoria contemporană a Românie. Magia hipnotică pe care oarecând o inspira studenţilor săi se transmite şi cititorului.

Mircea Vulcănescu obişnuia să spună că în faţa cursurilor lui Nae Ionescu nu puteai să rămâi neutru. Important este cu ce riscuri unii dintre cei apropiaţi profesorului au rămas la întrepătrunderea dintre cultural şi religios. Unii au negat ultima dintre valori , închizându-se în propriul eu, cu speranţa deşartă a descoperirii unui liman spiritual care să suplinească gnoza mistică şi iubirea divinului. Departe de a fi încadrat şi plasat unui curent deja existent în epocă, „ Nae

Ionescu trebuie definit comportamental, în sensul că a avut o atitudine justă faţă de toate evenimentele din România. N-a gândit însă just întotdeauna. Eu l-am preciat mai mult atitudinal, nu ideologic; nu-l prefer pe omul politic.” Aprecierea lui Petre Ţuţea o
face ne scuteşte de un lung periplu în care în mod normal ar trebui să-l efectuăm când vorbim de un personaj atât de controversat.

Întrega problematică nu face parte din materialul nostru dar nu poate fi ruptă sau mai rău ignorată. prin contribuţia acestora. fapt ce ţinea de altfel de maniera sa de a fi şi de a gândi. iar părerile sunt absolut fascinante. Având în vedere că"Profesorul" (cum era numit) nu şi-a publicat opera. Drumul pe care îl propunem este sinuos. vom încerca să urmărim ideile promovate. El a rămas însă în conştiinţa contemporanilor şi a discipolilor săi. Opera i-a fost interzisă după moartea sa de regimul comunist. gândirea sa nu a fost uitată. În acel an a apărut în ţară un numar festiv al revistei Pan. care i-au publicat postum opera. după decembrie 1989 şi românilor din ţară. la scurt timp după moartea sa. Motto: „Spiriul diabolic al lui Nae Ionescu.De o parte însă nu ne poate lipsi. Nae Ionescu se distinge ca mentorul unei generaţii. care va edita patru . întrucât acesta este cea care stă la baza interacţiunii sale cu lumea Bisericii. Nae Ionescu a fost accesibil românilor din diaspora. Toate aceste măsuri de precauţie nu sunt întâmplătoare deoarece pe unele din lucrările sale s-a fundamentat doctrina legionară. Tot în 1941 se înfiinţează "Comitetul pentru tiparirea operei lui Nae Ionescu". şi poziţia lui Nae Ionescu faţă de cultele din România epocii sale. Astfel se explica că deşi a fost trecut la index de regimul comunist. dar ne apare ca absolut necesar în înţelegere şi judecarea temei anunţate. fiind revelat. Astfel. Discipolii săi au început să-i publice cursurile încă din 1941. pe care nu-l cunoşti te va duce la pieire!” Profesor universitar şi gazetar plin de fervoare. Valoarea operei sale explica eforturile contemporanilor săi mai tineri de a-i publica şi organiza lucrările. consacrat lui Nae Ionescu. Cu riscurile de a fi acuzaţi că ne ocupăm mai degrabă de biografia unui om şi nu de relaţiile sale cu Biserica. Numeroasele pe care le vom oferi în favoarea unei sau altei dintre părţi nu sunt pentru a incrimina sau adula pe cineva şi din acest motiv vom încerca o bună delimitare a paragrafelor şi chiar o explicare eventuală a surselor. Pentru o abordare didactică am apelat la câteva decupaje. încadrarea sa din punctul nostru de vedere (al celor care cătăm relaţiile unui intelectual cu religia). dar nu de ordin cronologic cum am fi tentaţi să o facem. dacă opera sa nu ar fi fost cu adevărat valoroasă. ar fi fost imposibil că el să ne devină cunoscut. coordonat de Octav Onicescu.

la editura omonimă. după crearea de catre Hristos a unei aşezări creştine a lumii. Racoveanu. 1944.Vulcănescu) El aparţine unei spiritualităţi de la care se revendică. lucrările Profesorului sunt publicate în România. C. E cu atât mai interesat cu cât migrează uşor de la o extremă la alta. Amzar.” Îl vedem descris aici ca pe un element salvator pe care biserica ar trebui să-l aprecieze. Până la prezentarea conţinutului acestor articolelor va trebui să vedem ipostazele sub care îl întâlnim pe cel numit profesorul. După 1989. "Libraria românească"). Aceasta activitate va lua sfârşit în urma ordinului mareşalului Ion Antonescu. iar în anul următor culegerea de articole realizată de Mircea Eliade. În 1957 apare la Wiesbaden volumul Îndreptar ortodox. După război apare la Freiburg (1951). « Societatea de mâine ». un personaj ce propune un mesaj alogen. În 1978 sunt reeditate la Paris. Nicolae Ivascu . Ca teolog Nae Ionescu este aspru cum numai răsăritenii pot fi. Spre sfârşitul vieţii îşi propusese să scrie chiar un comentariu al epistolelor Sfântului Apostol Pavel. care de altfel se manifestă şi din toate cursurile pe care le ţine la Universitatea din Bucureşti. în cunoştinţă de cauză despre Dumnezeu şi depre cele dumnezeieşti. Nae Ionescu are şi o caracterizare dată de unul dintre discipolii săi. „Teologul”. Logica şi Metafizica. ci redescoperirea valorilor ortodoxe şi naţionale în acelaşi timp.I. (M. Metafizica I. Istoria logicei. ci numai reflexul unei stări de fapt…reflexul critic! » Dincolo de acest punct de vedere oarecum neutru se găsesc şi altfel de aprecieri „Dacă prin teolog înţelegem – cu Teodoret – pe tot omul care vorbeşte . A pus puţină ordine acolo unde domnea dezordinea. 1942. Roza Vînturilor. potrivit celor spuse de Vulcănescu. Nu este. Logica. El însuşi se poziţionează astfel : « …noi nu suntem conducătorii unei mişcări. Vedem aşadar un interes deosebit pentru doctrina creştin. 1943 şi Metafizica II. selecţie şi note de D.Skyles. în colecţia "Ethos". Articolul e scris totuşi de un monah. « Predania».dintre cursurile "Profesorului": Istoria logicei (1941). În 1989 este reeditată la Paris ("Mioriţa". Deşi după cum afimă acelaşi personaj portrivit studiilor făcute acesta este doar licenţiat în matematică. dar în 1937. « Logos » şi numeroase articole în ziarul « Cuvântul » semnate N. dar şi contestat de unii oameni ai ierarhiei ecleziastice el se poziţionează doar ca spiritul critic al Bisericii. Kalikles. selecţia de articole Convorbiri autori Mircea Eliade şi Gh. «Gâdirea» . Întrebarea care inevitabil se pune la astfel de aprecieri este: unde plasăm biserica în spectrul politic la dreapta sau la stânga?! Dar am hotărât că nu vom discuta politica bisericească aşa că deşi am tras un semn de alarmă ne vom îndepărta de acest punct. Considerat de unii drept teolog din afara bisericii. a sesizat prezenţa unor idei protestante în mişcare şi a accentuat revenirea la disciplina bisericească. atunci domnul Nae Ionescu este teolog. «Revista de filosofie». păstrarea spiritului Sfântei Tradiţii şi înţelegerea importanţei vieţii liturgice pentru că. « Ideea Europeană ». Revistele şi aricolele care însă ne atrag atenţia sunt : « Noua revistă română ». Al doilea curs. . Astfel participând la câteva manifestări ale ASCR (Asociaţia Studenţilor Creştini Români). problema mântuirii rămâne problema centrală a omului ca om.

Instrumentele filozofice cu care operează în afirmarea poziţiei sale faţă de credinţă sunt foarte seducatoare. faţă de care . ci trăit de oameni. raportat neîncetat la Dumnezeu. şocant să auzi pe un mare filozof şi un logician de mâna întâi afirmând superioritatea teologiei faţa de ştiinţă. înţelegea fiecare moment ca despindere din absolut. fără a reuşi s-o înteleagă total. Nae Ionescu caută să-şi explice caracteristicile specifice ale ortodoxiei şi să nu lase nelămurit nimic din ceea ce este mai important în teologie şi în practica noastră. «Ataşat de ortodoxie. dus de Eliade şi ceilalţi.în sensul durării spirituale . chiar dacă raţională. fiinţa umană are valoare numai în raport cu Dumnezeu. Totuşi membri marcanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Gândirea lui Nae Ionescu oricât ar părea de altfel. nu sunt de acord cu modalitatea acesta de a integra lumea ecleziastică neamului ei. „Am constatat la Nae Ionescu o înţelegere profundă şi umilă a creştinismului şi a poziţiei omului în lume. fără îndoiala. cuprinde pe toţi membri unui popor şi se întinde până acolo unde un popor se întinde” . Ca teolog propune imaginea creştinismului metafizic : «… scheletul învăţăturii creştine urmând Sfinţilor părinţi şi marilor mistici . nu este un stadiu în cursul evoluţiei materiei şi al vieţii pe acest pământ . precursori ai unei gândiri religioase. Vom lăsa pentru . Biserica se acoperă cu neamul. Discipolii ai părintelui Stăniloae recunosc acea calitate deosebită pe care personajul nostru o manifestă. e puţin creştină.o numeşte Nae Ionescu. bine închegate şi pe care epoca modernă caută s-o redescopere. adoptat până şi de clerici imaginea „Profesorului” este încununată de o aureolă strălucitoare. Ea îndeamnă la cel mai deplin indiferentism moral.bâzâiala neliniştită . la Sfântul Ioan Scăraru. facea apel la dogmă ca temelie a Bisericii. fiinţa umană nu este doar o existenţă de moment .Pentru el însă „ortodoxia nu poate fi nici ea liberă de pecetea naţională. ci este un dat metafizic permanent. Pentru el . ci cu înţelegere şi compasiune. ca un sector de viaţă nedeterminat de naţiune şi deci indiferent sau defavorabil naţionalismului întrucât nu avem cuvântul lui Dumnezeu în forma absolută.» Ceea ce este cu adevărat interesant e faptul că aceste materiale prezentate ca şi următoarele provin din spaţiul diasporei acolo unde elita culturală românească s-a propagat după izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Părerile sunt împărţite până şi în această lume. "Schwarmerei" . conştient sau inconştient” Aceeaşi sursă îl plasează între marii mistici „Misticismul marelui profesor se exprimă şi prin ataşamentul lui la marii mistici ai creştinismului. Sfântul Ioan a Crucii şi alţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii. aceasta căutare confuză şi pompoasă din zilele noastre. Acolo. şi morţii. precum Părintele Stăniloae. Este. fiecare dintre noi se situează. în acestă lume supusă stricăciunii. nu cu ironie.

biruie păcatul şi moartea şi înnoieşte întreaga faptura: Hristos . în picioare . Editura Criterion Publishing. „Pe zidul Bisericii.”(Mircea Vulcănescu. critica aspră fără menajamente îndreptată către forurile conducătoare ale Bisericii Ortodoxe Române. a bâjbâielii.noul Adam. omul se ridică la cunoştinţa esenţei lui divine.alta data consideraţiile lui Nae Ionescu despre iertare. devine un împrumut extern mai degrabă pentru o parte a clericilor români după 1989. dar şi un mistic răsăritean. Apostol Pavel (1 Cor. lângă uşa de la intrare. catolicism şi protestantism. căci el va ţine scaun de judecată pentru îngeri. în volumul „Nae Ionescu în conştiinţa contemporanilor săi”. tot prin El. îndrumându-o spre focul cel de veci. chiar către Sfântul Sinod. tradiţie. aşezat vizibil în centru compoziţiei. Şi vom stărui în a arăta cum înţelege el o tema fundamentală a ortodoxiei: învierea Domnului. exprimat indirect de părintele Stăniloae este completat cu imaginea pictată în tinda bisericii mitropolitane. dar. îndrăzneala de a depăşi rigorismele ortodoxe fără ieşirea din sfera creştinismului bizabrin şi lepădarea incertitudinii. aprofesorului-teolog. aşa se explică motto-ul nostru. în acelaşi timp. crestomaţie de Gabriel Stănescu. definesc acea statură spirituală care a rămas neatinsă pentru mulţi. sau către preoţii de la sate. IisusDumnezeu. cu raiul în stânga şi cu focul gheenei în dreapta . » Pentru ierarhul vremii. Vedem un diavol care trimite o generaţie la pieire. din tindă. acolo unde e zugrăvită Judecate de apoi. cu aripile desfacute . Sub trăsăturile luciferice ale duhului întunecat. eventual diletant. într-o zi în care mă aflam . Nae Ionescu. negru. iubire. Aşa cum l-am cunoscut. devenit om deplin. Imaginea respectivă. Portretul de eretic. ce se apleacă atent asupra valorilor tradiţionale româneşti. Omul este aşezat mai presus de îngeri. la o defilare în urma unui te deum am tresărit recunoscând fără putinţă de înşelare chipul zugravit al profesorului Nae Ionescu. atrăgea prostimea şi tineretul la pierzanie. Bucureşti. Prin Iisus ni se relevează dumnezeirea. aşa cum spune Sf. gazetarul acesta este doar un individ care râvneşte la mai mult din parte instituţiei pe care el o conduce. patriarhul Miron Cristea. 6:3). în calitate de subsecretar de stat . a căutării oarbe. 2001) Nu departe de ceea ce Vulcănescu remarca este şi chipul dezvăluit sub nimbul de artificii prezentat azi de criticii directorului de la „Cuvântul”. un diavol mare. decât o analiză la care s-a ajuns după studii aprofundate: « Curajul de a gândi. Completarea pe care o vom .

cari sunt faptele pe care oamenii le numesc fapte religioase si cari. Ce rămâne din ideile lui nae Ionescu. dar formează şi concepţii şi silogisme dogmatice. 1. acest creştinism a format. Toţii pornesc spre un sentiment religios. şi ce înseamnă formă de viaţă religioasă care a murit? Mai întâi. Răsăritul. Va sa zică. 3. În publicaţiile curente renunţă însă la o parte a stilului laborios din cursurile universitare şi apelează la raţionamente cunoscute de toată lumea. Religia. ca stare de fapt. În cei care deşi se dezmint de el. El defineşte termenii. intr-o anumita ierarhizare a lor si inclinare organica a lor. o considerare a vieţii religioase înăuntrul individului în momentul de viaţă religioasă. in totalitatea lor. În fond toate aceste exemple urmăresc un scop bine definit. o a doua problemă ar trebui să fie constituită de aşa-numită convingere religioasă. Act religios. Ceilalţi mor în gulagul comunist înainte să se poată defini pe deplin. Într-adevăr exemplele provin doar dintr-un singur curs. Cine sunt aceştia?! Ar trebui să începem de la teologia existenţialistă a părintelui Stăniloae. îi păstrază linia mult mai mult decât o fac ceilalţi. adică o viaţă religioasă care poate să fie prinsă într-o organizare politică şi lumească a bisericii poate să dea mai mult aparenţă că trăieşte. Răsăritul creştin. sa vedem ce inţelegem noi deocamdata prin religie. a planului în care se misca religiunea. ci Răsăritul a făcut creştinismul. Sintetizând doar câteva din cele mai importante vom căuta să le enunţăm. ele nu sunt străine de spiritul ortodox şi de valorile răsăritene pe care Nae Ionescu le consideră un fundament stabil al filosofie româneşti. Noica. Putem menţiona doar câteva exemple. este fără îndoială o activitate. ce numesc oamenii in general religie. care este încă pasibilă de a fi trăită. constituiesc mai apoi religia. Nu creştinismul a făcut Răsăritul. . a drumului. rămâne în Biserică. Nu se cade însă să facem atât de multe afirmaţii cu rol de concluzii înainte să prezentăm ideile celui atât de venerat şi contestat deopotrivă. Abia după o amplă definire de termeni îşi prezintă concepţia sau silogismul. actul religios. într-un anumit fel. adica faptele acestea trebuie sa fie definitorii pentru determinarea cadrului. Generaţia de intelectuali crescută la sânul său părăseşte ceea ce pare să fie centru doctrinei lui Nae Ionescu: ortodoxismul. mi se pare că este mai mult pasibilă de o moarte o forma de viaţă religioasă care nu este organizată în biserică. Deci. „Primul fapt care interesează în această ordine de idei este aşa-numita experienţă religioasă. dar lucruri asemănătoare întâlnim la tot pasul şi în celelate cursuri predate.face după acest punct este oarecum interesantă în felul ei. Noi nu putem sa subsumam. Nu rămâne nimic sau aproape nimic. 2. nu este decât activitate pură.Dar actul religios ca atare este mai degraba un fel de determinare formală a funcţiunii sufleteşti în viaţă religioasă. adică faptul religios. Aceasta activitate pură trebuie să fie distinctă de rezultatele activităţii. Urmărindu-i publicaţiile Nae Ionescu îşi pregăteşte cititorii în ciuda faptului că uneori raţionamentele sale sunt descoperite doar de cei cunoscători. şi anume să arate că deşi ideile sale sunt puţin cam avansate şi uneori prea îmbibate în autohtonism pentru ca Biserica să le în forma expusă. dar altul decât cel promovat de învăţătorul lor: Eliade către fenomenologia spiritualităţii asiatice. Viaţă religioasă. Dar înceea ce priveşte actul religios. Cioran spre religia disperării. îşi caută Dumnezeul filozofilor. deşi păstrează mult. nici sa subjugam religia unui punct de vedere filosofie. 4. analiza lui ca fapt religios. ci sa cercetam ce inseamna pur si simplu religia. Numai dupa ce Răsăritul a făcut creştinismul. Ce înseamnă propriu-zis formă de viaţă religioasă care_trăieşte.

ca stare de fapt. care creează mistica soteriologică şi în care aflăm o rezolvare a problemei existenţei proprii. El este promotorul unei direcţii ortodoxe în filozofia românească.” „ De la răstignire lumea ştia că nu durerea sau bucuria ca atare. Ne aflăm în plin secol naţionalist. implicit posedă conştiinţa căderii..lucrarea stăruitoare. Nu-l putem condamna pentru asta. Relaţiile sale cu bisericile din România stau cumva sub auspiciul următorului fragment: „. pentru că. Drama mântuirii. creştinismul a coborât la noi în realităţile imediate ale zilei contrbuind la crearea unui suflet specific românesc” Pentru ceea ce . cu alte cuvinte. Conştiinţa trupului său. nu-i aparţine. România abia devenise o ţară care să cuprindă pe toţi românii. luminată de o tentă existenţialistă învecinată cu angoasa. conştiinţa păcatului întovărăşeşte în fiecare moment pe om în legatura aceasta cu Dumnezeu. iar Dumnezeu este Adevărul. Augustin) 2. ideea că ar putea să fie mai mult decât este. Nae Ionescu stabileşte diferanţa clară între religia de o anumită culoare şi tradiţia. care transcende şi care are o o existenţa obiectivă. nici ca o confesiune răsăriteană ce a subjugat fiinţa naţională şi care se opune cu orice preţ Apusului. Aceasta explică de ce ortodoxia noastră ţărănească nu este atât o religie cu biserică chezăşuitoare a credinţei. ci ca o stare de normalitate . ca ceva adăugat neamului cum este grecocatolicismul. am mai spus şi cu alt prilej există o formă specială de viaţă religioasă. Silogismul fiind acela potrivit căruia iubirea relaţionează cu divinitatea „Dumnezeu este iubire”(I Ioan 4. sunt hotărâtoare petru suferinţa sau bucuria noastră ci atitudinea pe care personalitatea noastră spirituală o păstrază în faţa lor” Cunoaştere realului şi căutarea autenticităţii trăirii dau limitele existenţei concrete aflate sub semnul divin coborât. româneşti. 4.nu există în chip normal în istorie feluri individuale. Cea mai la îndemână era Ortodoxia. „Iubeşte şi fă ce vrei”(Fer. Legătura dintre om şi divin. Ar fi fost foarte interesant un studiul al său legat de epistolele pauline. în forme religioase simbolice.. faţa lui Dumnezeu are alta calitate.. Ştim că prncipial noi putem lua contact prin cunoaştere într-un fel. o valorificare fundamentală a existeţei generale şi a celei româneşti mai ales.. De aceea comunitatea de iubire a Bisericii se acoperă structural şi spaţial cu comunitatea de destin a naţiei. A deschis o poartă pe care însă nu a putut să intre şi să cerceteze. anonimă şi individuală. prin trăire” 3. nu se poate niciodată omul scăpa de trup. ci numai feluri naţionale de a trăi cuvântul lui Dumnezeu. de ce. iar acum trebuia legitimat printr-o serie de valori comune. că starea actuală nu este cea firescă . Iubirea ca instrument de cunoaştere. trup şi suflet. „Noi ştim deja până acum că există o relţie care depăşeşte. „Smerenia creştină dă glas valorii pe care o posedă în sine atunci când omul simte preocuparea de mântuire. Aşa cum am spus mai sus se consideră un spirit critic ce urmăreşte ca valorile ortodoxe. autohtonismul şi realismul sunt parametrii ce definesc gândirea lui Nae Ionescu.” Pentru el ortodoxismul românesc nu este activitatea deliberată a vreunei biserici în sine. Ortodoxia. Un ideal se înfăptuise. el este în adevăr om. Deci iubirea se poate constitui în instrument al cunoaşterii. Poate aici s-a făcut o confuzie ce l-a apropiat mai mult decât a fost de mişcare legionară. „Ortodoxia nu se defineşte ca un hibrid.Concepte filozofice adaptate din teologia răsăriteană: 1. să fie exploatate la maximum în beneficiul spiritului naţional. a unor misionari deprinşi materialmente de baza lor canonică. există o legatură de la om la Dumnezeu. Tot aici omul care stă în. cu alte cuvinte.8). În Răsărit. ci „. Asta e Ortodoxia” De ce este atât de important fragmentul de faţă? În primul rând autorul său arată spre cine înclină balanţa când vorbeşte de religios în România. cât mai ales un fel de cosmologie în care elementele de dogmă strict ortodoxă se ipostaziază în realităţi cocrete. Problematica fiinţială.

Ba chiiar mai mult l-a „împlins” mai aproape de legionarii.. De fapt.să-i câştige pentru o alta credinţă. în comunitatea cărei el vedea tocmai lucrul care trebuia să mântuie de răul vecului acestuia.R. Realţiile bisericilor ortodoxe cu cea anglicană îi par suspicioase. în opinia lui Nae Ionescu. Biserica a sărăcit literalmente în ordinea materială. el a încetat de a mia fi creştin. cari nu-şi găsesc aceasta raţiune de a fi numai în potenţarea vieţii individuale respective. iar pe de cealaltă parte « ortodoxia constată că blazonul pe care şi l-a păstrat nepătat de-a lungul istoriei. În viziunea lui statul sprijină mai degrabă sectele. să le dăm credinţă noastră! Este un favor de care. Aur pe el în orice caz nu mai este. iar conlucrarea va fi doar lupta de zi cu zi . nu este admis prozelitismul — adică.” Sigura concesie făcută ar fi aceea că se împiedică prozelitismul religios în România prin constituţie: „În constituţiunea noastră se spune: religia . Acest lucru din cauza lipsei de negociere cu privire cele patru puncte florentine. Ceea ce pare mai important este legat de începuturile mişcării ecumenice. dar bogaţi. Remarca faptului că Luther a ignorat răsăritul încearcă să evidenţieze că nu catolicismul este păstrătorul adevăratei credinţe. I se pare că protestantismul şi aşa extem de divizat caută să se identifice de la nişte valori pe care voit le-a pierdut. această prevedere a constituţiunii este aparare a ortodoxiei.” Vehemenţa cu care ataca şi critica poziţia şi actiunile Bisericii i-au adus acea pictare sub chipul de drac pe peretele bisericii mitropolitane. ci spaţiu răsăritean pe care acelaşi reformator l-a ignorat. nu este îngăduit. iar Biserica este „o anexă poliţienească şi îndură orice numai să i se acorde din buget atât cât să nu moară. Portretul pe care îl face acestuia nu e deloc măgulitor. după cum aminteşte Mircea Vulcănescu. a intrat relativ repede în conflict cu patriarhul Miron Cristea.dominantă este religia creştină-ortodoxă. considerând că acestia caută să profite de pe urma unor acorduri. Tovărăşia este hibridă. posibilitatea unui dialog între cle două biserici este încă departe. lipsită de sinceritate. Pentru ea anglicanii sunt prietenii bastarzi. De ce? Foarte simplu: fiindcă ortodoxia este o credinţa care nu umblă după prozeliţi. .. este o credinţă care-şi găşeste raţiunea de fi în fiecare dintre indivizi. în opinia sa. Dar aceasta însemnează că sunt alte religiuni. nici un fel de activitate care ar avea de scop să întoarcă pe oameni de la credinţa ce o aveau. laicizantă şi protestantizantă a şefului B. nu simte nevoia de a face pe toata lumea ortodoxă.” Motivul pentru care statul nu mai acordă atenţie instituţiei ecleziastice este acela că „ . i-a cam fost spalat deploi. ci zic: trebuie să-i fericim şi pe ceilalţi. socotea mentalitatea cezaro-crăiască. Pentru anglicani Ortodoxia este prietenul de care are nevoie să câştige prestigiu în lumea protestantă şi nu numai. mai departe: libertatea cultului este absolut îngăduită. pe teritoriul ţării româneşti. curată şi mândră” De pe astfel de poziţii în care încerca să impună un altfel de tip de respect pe care clericii ar fitrebuit să îl aibă faţă de misiunea lor de păstrători şi propovăduitori ai creştinismului răsăritean. Biserica nu are nevoie. „.defineşte el a fi ortodoxismul elementul de bază este ortodoxia şi se tinde spre o „biserică puternică. Un caz inedit este cel anglican unde s-a păstrat o biserică arhirpiscopală deşi sunt protestanţi. Nici catolicii nu sunt scutiţi de criticile dure ale ziaristului. Se faceînsă o restricţiune şi se spune. Adică.. sunt credinţe care umblă după prozelitism şi sunt credinţe cari nu umblă după prozelitism. Şi.O. Ei sunt consideraţi străini de sufletul românesc şi deşi s-a ajuns la un modus vivendi. ca o intruziune a universului şi a valorilor moderne pe care le detesta în miezul trăirii spirituale a Bisericii.. Cât priveşte relaţia bisericii cu statul îi par de-a dreptul samavolnice.

Este indiscutabil că a reuşit să creeze o fereastră şi să lanseze o temă care ar putea fi oricând reluată. . nu se identifică neapărat cu ceea ce înseamnă Biserica Ortodoxă Română în perioada interbelică. ci mai degrabă cu ideologia despre tradiţiile ei. descoperirea religiozităţii şi a ortodoxiei în special. « Biserica » lui Nae Ionescu este tradiţia de sorginte răsăriteană care stă la baza filosofiei ortodoxe pe care el o lansează.Ceea ce numim biserica lui Nae Ionescu. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără un om atât de efervescent ca Nae Ionescu. Generaţia pe care a patronat-o este unică prin anumite trăsături din care amintim: ancorarea în spiritual. nu neapărat cu acelaşi ton naţionalist.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful