PSIHOLOGIE MEDICALA

CURS 1. 1.1 Psihologia medicală este născută la confluenţa psihologiei cu medicina (G.Ionescu), dar depăşeşte simpla „aplicare a cunoştinţelor de psihologie la domeniul medical” (D.Lagache). ea abordează omul bolnav într-o viziune tridimensională complexă şi integrativă, somato-psiho-socială. R.M.Iamandescu, în „Manualul de psihologie medicală”, prezintă câteva elemente ale câmpului de preocupări ale psihologiei medicale: - rolul factorilor psihologici în geneza şi evoluţia ulterioară a bolii, cu accentul pus pe elemente specifice de tipul stresului psihologic şi al modelelor implicării stimulilor psihici (chiar fără stres) în patogeneză; - relaţia interpersonală dintre medic şi pacient, cu mai multe aspecte specifice: • aspecte de ordin psihologic ale formării viitorului medic; • cunoaşterea pacientului, a universului de preocupări şi aspiraţii ale acestuia, ca şi a mediului socio-familial al bolnavului: a) personalitatea premorbidă a bolnavului, care generează predispoziţia spre contactarea facilă a unor îmbolnăviri şi personalitatea modificată, temporar sau stabil de către boală); b) interacţiunile anterioare îmbolnăvirii, în plan psihocomportamental şi relaţiile de la nivel de microgrup/macrogrup, implicit obligaţiile care decurg şi cele care sunt atenuate de boală; c) cadrul relaţiilor interpersonale contractate de pacient din momentul îmbolnăvirii (cu medicul, cu personalul medical, cu lumea spitalului), cu accentuarea impactului bolnavului cu modul adesea tehnicist, alienant, depersonalizat de abordare a sa de către corpul medical; d) modalităţile de reacţie a bolnavului la demersurile diagnostice, terapeutice şi de ordin educaţional întreprinse de medic. • deprinderea unor modalităţi de acţiune asupra bolnavului, în plan psihic: - tehnici de abordare psihologică diferenţiată a bolnavului; - cunoaşterea frecventelor deformări ale informaţiei despre boală de către subiectivitatea bolnavului; - instituirea unor măsuri de psihoterapie simplă (de susţinere) de la primele contacte cu bolnavul; - principiile de selecţie a bolnavilor pentru consultul psihologic

Ce este starea de boală După N. Mărgineanu, sănătatea (psihică) înseamnă colaborarea armonică între forţele psihice, corporale şi sociale, rezultat al adaptării sau integrării forţelor sufleteşti la sine, la corp şi la societate”. Persoana sănătoasă sufleteşte se poate recunoaşte după două trăsături principale care sunt: sentimentul de bună stare, linişte şi pace interioară;

Avînd in vedere cele exprimate deja, opiniem că boala este un fenomen psihosocial complex: - prin definiţie – se defineşte ca abatere de la norme sociale; - prin origine - cauze bio-psiho-individuale şi sociale; - prin urmări - suferinţe individuale dar şi ale grupului social; - prin manifestări – o serie de simptome, atitudini şi comportamente specifice stării de boală sînt sociale şi socializate. . Boala ca impas existenţial Prin reducerea substanţială sau chiar dispariţia stărilor de bine fizic şi psihic, a capacităţilor adaptative, boala aduce în centrul manifestărilor bolnavului suferinţă, privaţiuni, şi pentru sine şi pentru cei apropiaţi şi chiar pentru grupul social mai larg, tulburări ale relaţiei cu mediul de viaţă, în general. Boala este nu numai suferinţa dată de durere, indiferent de forma şi localizarea ei ci şi starea complexă, ameninţătoare dată de semnificaţii multiple cîştigate în cardul experienţei de viaţă, cum ar fi: - boala este ameninţare a vieţii, poate prevesti şi aduce moartea; frica de moarte, fiind teama fundamentală a omului, parazitează conştiinţa din momentul instalării ei, orientînd şi consumînd o mare parte a capacităţilor homeostatice şi adaptative ale organismului, obosind şi epuizînd, uneori chiar mai mult decît disfuncţia sau afectarea de bază; - teama, anxietatea(uneori paroxistică), neliniştea, tristeţea reduc activismul în alte direcţii, demobilizînd persoana de la activităţile cotidiene, reduc speranţele pentru viitor, chiar proiecţia în viitor se schimbă; scopul dominant este cel al recîştigării stării de sănătate, proiecţia oprindu-se adesea aici, propriul corp şi propria persoană dobîndind o mult mai mare importanţă; deşi pare nefiresc, doar experienţele de boală ne fac să preţuim cu adevărat starea de sănătate. Boala înseamnă, în acelaşi timp, impunerea şi asumarea unor privaţuni privind regimul general de viaţă. Scăderea forţelor, a energiei, imoboilizarea la pat impun limitări de mişcare, de deplasare, limitări ale spaţiului vital, limitări consecutive ale relaţionării (tot mai puţine persoane în proximitate) şi comunicării. Eventualele disfuncţii ale unor organe interne impun regimuri alimentare, uneori, foarte drastice (în hepatite, ulcere gastro-duodenale, diabet, hipertensiune arterială; etc). Chiar şi dacă ne referim doar la obligaţia de a renunţa la unele plăceri alimentare(cafeaua) sau de altă natură (excursiile montane) în suferinţele mai uşoare, ele sînt tot restricţii care crează discomfort.

Psihologia”situational-existentiala” a bolnavului:

dependenta (acceptare,ajutor,protectie);separarea de habitatul personal;complianta pacientului(fuga in boala, neacceptarea bolii);psihosociologia spitalului(organizare administrativa-sociala,rol de bolnav si rol de pacient, nevroza de spital);
CE FEL DE ATITUDINI ATI INTALNIT LAPACIENTI IN FATA BOLII? În faţa confruntării cu simptomele care anunţă o stare de boală, subiectul poate dezvolta mai multe modalităţi de reacţie: a) Recunoaşterea bolii şi acceptarea situaţiei de bolnav, cu două variante: - varianta realistă, raţională – un individ echilibrat emoţional, cu un nivel de cultură sanitară satisfăcător şi fără probleme existenţiale „presante” recunoaşte boala şi situaţia de dependenţă generată de boală. b) Adaptarea – care reprezintă reacţia pe care medicul le valorizează şi le aşteaptă de la pacient. Aceasta presupune o adaptare suplă şi echilibrată a bolnavului, care-i permite săşi schimbe modul obişnuit de reacţie fără ca acest lucru să ducă la dezorganizare psihică. Adaptarea înseamnă că reacţia depresivă provocată de boală a fost elaborată şi controlată de către pacient şi că acesta a realizat un nivel de regresie acceptabil pentru toată lumea: suficient pentru a accepta dependenţa normală şi necesară, dar suficient de controlată pentru ca bolnavul să nu devină abandonic şi să nu-şi satisfacă în boală nevoi pe care nu şi le poate satisface în alt fel. Adaptarea se poate realiza în mai multe feluri, dintre care se disting două moduri de reacţie adaptativă: o stare de mare dependenţă în raport cu medicul, care este resimţit, trăit de către pacient ca „mama bună”, de la care aşteaptă atenţii şi gratificaţii. Această atitudine este percepută uneori de medic ca excesivă, dar ea îi este necesară bolnavului şi dobândeşte sens în relaţie cu istoria de viaţă a bolnavului; o atitudine regresivă şi revendicativă, care ilustrează dificultatea pacientului de aşi accepta starea de dependenţă şi de a-şi manifesta emoţiile. Pentru unii pacienţi, însă, aceasta este singura cale de a-şi salva onoarea şi stima de sine, acceptând, totodată, îngrijirile. Aceşti bolnavi critici în raport cu îngrijirile, cu medicamentele (şi cu efectele secundare ale acestora), încercând adesea să preia controlul relaţiei, au – în mod paradoxal – şanse mai mari de vindecare. Reacţiile lor pot reflecta, de fapt, o mai bună capacitate de defensă. Îngrijitorii trebuie să surprindă semnificaţia acestor atitudini, să aprecieze valoarea adaptativă a acestora, ceea ce va duce la evitarea unor reacţii

f) Izolarea se traduce prin absenţa aparentă a afectelor. prin persistenţa unor atitudini nocive. boală neurologică – anosognozia. Bolnavul vorbeşte de bună-voie despre boala sa. La reacţiile neadecvate ale medicilor în raport cu acest gen de reacţii ale pacienţilor.neadecvate. Negarea poate avea consecinţe grave prin refuzul îngrijirilor şi prin ignorarea totală a pericolului. care antrenează bolnavul în conduite inadaptate. la simptome care sugerează o boală gravă. cel mai frecvent printr-o negare inconştientă. Pentru a evita depresia. bolnavul proiectează cauza nefericirilor sale: cineva îi vrea răul.dificultatea de a-şi modifica modul de existenţă datorită bolii. afectele reprimate sunt lăsate la voia întâmplării şi pot avea efecte nefaste. . profesionale etc. Acest lucru poate merge până la un tablou clinic de tip „revendicativ-procesoman”. ignorarea bolii datorită focalizării atenţiei asupra altor probleme. prin mecanisme inconştiente de apărare. c) Ignorarea bolii. care se poate traduce prin refuzul de a se supune exigenţelor tratamentului. d) Negarea.amânarea „deciziei” pe baza speranţei în caracterul ei trecător. refuzul stării de boală Unii bolnavi refuză boala. care este adesea consecinţa negării. care ar putea rupe echilibrul fragil al pacienţilor. Reacţia de negare poate apărea datorită unor condiţii cum sunt: . mai rar în mod conştient şi deschis. De asemenea. în condiţiile în care individul nu-şi permite (din cauze economice. După ce subiectul recunoaşte existenţa bolii. este prost îngrijit. există o serie de atitudini de suferinţă şi faţă de situaţia de bolnav: a) atitudinea combativă în raport cu boala – care duce la cea mai bună colaborare medic – bolnav. printr-o activitate excesivă. . care apare în condiţii de: nivel redus de cultură sanitară. Uneori. indiferent de comportamentul medicului. e) Reacţia persecutorie. a atingerii narcisice induse de boală. calitatea îngrijirilor fiind cea considerată cel mai adesea cauza problemelor sale. consumatoare de energie şi uneori periculoase. boală psihică. să se îmbolnăvească. Această negare este adesea expresia unei profunde fragilităţi psihice.. în condiţiile conştientizării bolii. mai ales prin calitatea relaţiei pe care o stabileşte cu acesta. Reacţia medicului trebuie să meargă în direcţia liniştirii pacientului. un asemenea mecanism defensiv apare în stările terminale ale unor maladii mortale. a emoţiilor. . În spatele acestei atitudini. Această reparaţie nu poate veni decât din exterior. subiectul protejându-se împotriva riscului de prăbuşire psihică prin recurgerea la acest mecanism arhaic. o supraadaptare a bolnavului predispune la tulburări psihosomatice şi poate conduce la o agravare secundară a bolii. care încearcă să obţină o reparaţie a „prejudiciului”. se documentează intens pe tema bolii şi pare a se simţi mult prea bine în raport cu condiţia sa. aceştia din urmă pot dezvolta reacţii emoţionale patogene. în termeni ştiinţifici.autoamăgirea. adesea camuflată sub un pseudo-raţionalism.

De ex. mâhnire. generat de beneficiile secundare. daca reabilitarea este realizata sau daca pacientul se adapteaza la noua sa conditie. ele au tendinta de a nu raspunde favorabil la psihoterapie sau antidepresive. magie neagră etc. ducând la aparitia unui cerc vicios. d) atitudinea problematizantă – boala raportată la coordonatele existenţiale în care subiectul este implicat (poate lua forma unor sentimente de vinovăţie) sau în care sunt implicate alte persoane (poate duce la o formă de personificare a agentului patogen – cineva i-a făcut farmece. dar sunt datorate unei afectiuni somatice invalidante. diferitele boli cronice au diferite efecte psihologice. e) atitudini de valorificare superioară a situaţiei de bolnav (reacţii de depăşire a bolii). chiar daca pacientul este internat pentru o boala organica. care este justificată pentru bolile foarte grave. De. În aceste cazuri. la faptul ca reprezinta certitudinea ca "medicamentul lucreaza întru vindecare"). alteori nu sesizeaza prezenta acesteia. tratamentul antidepresiv realizeaza deseori ameliorari. fiind utila consultarea unui psihiatru. În spitalele de recuperare personalul medical pune deseori diagnosticul de depresie în cazurile în care aceasta nu exista sau. În aceasta ultima categorie ar intra tulburari de dispozitie sau o constelatie de sentimente de pierdere. din contra. Reactii emotionale la diagnostic. agitaţie şi anxietate.).i au raspunsuri diferite fata de atitudinea medicului sau fata de comunicarea cu acesta sau cu cei apropiati. insuficianta cardiaca sau poliartrita reumatoida provoaca o reactie depresiva ce le reduce si mai mult starea de sanatate. Multi pacienti cu boli somatice recurente sau cronice dezvolta depresii care le agraveaza invaliditatea. amputatii. ei înteleg (sau nu înteleg) diferit diagnosticul # 858f57i 1. dar mai puţin justificată în cazul supraestimării unor boli uşoare. ci de a fluctua în functie de starea clinica a pacientului si de diminua cu timpul. Raspunsurile la efectele adverse ale medicamentelor pot fi si ele foarte variate (de la reducerea semnificativa a compliantei. degradarea progresiva datorata modificarilor somatice din boala Parkinson. demoralizare. . În plus. Pacientii cu pierderi majore de functionalitate sau de segmente corporale (dupa accidente cerebro-vasculare.b) atitudinea de resemnare şi dezinteres faţă de starea proprie. Exista o diferenta greu de sesizat între depresia clinica reactiva care necesita tratament psihiatric traditional si reactiile emotionale disforice care pot fi extreme. izolare si regresie. leziuni medulare) sunt deosebit de dificil de evaluat. f) atitudinea de „rea folosire a bolii”. în sensul cufundării în suferinţă. Diagnosticul diferential este foarte dificil în aceste situatii. c) refugiu în boală. Ex. care devine un experiment de autocunoaştere. Pacientii reactioneaza diferit la boala din mai mutle motive.

dar timpul nu este garantia rezolvarii.{2) Daca situatia traumatizanta este diagnosticarea unei boli cronice. Nu ati gresii prea mult nici intr-un caz. Trebuie precizat ca nu toate persoanele trec obligatoriu prin toata aceasta succesiune de reactii. S-au incurcat analizele la laborator\" ? Cu siguranta le-ati auzit de nenumarate ori. atat de necesara pentru un bun control al bolii. ci consecintele negative care pot rezulta din negarea diagnosticului simt cele care ar trebui sa ne preocupe. tristetea si. neplacuta si nedorita. (\" Va suna familiar aceste afirmatii : Nu e adevarat\". se va obisnui cu ideea\". De aceea este necesara depistarea acestui mecanism de aparare si oferirea suportului emotional pentru o mai buna acceptare a bolii. aparent. si consecutiv implicarea persoanei in tratament. aceste afirmatii sunt exprimarea verbala a unei reactii de aparare. Negarea este una din cele mai frecvente reactii de aparare la aflarea diagnosticului unei boli cronice. . Cu toate acestea. Negarea. ca ele sa-si poata gasi Ioc adecvat in sala si in timp util. E o greseala\". fie pur si simplu ati considerat ca. Ne putem imagina negarea defensiva ca un portar angajat la concertul unei trupe celebre. in timp. frica si hipervigilenta. persoana poate parea echilibrata emotional. chiar nepasatoare. fie reactia de nepasare este rezultatul negarii defensive. care previne inghesuiala traumatizanta la intrarea in sala de concerte prin faptul ca obliga persoanele sa intre pe rand. conform capacitatilor si resurselor persoanei de a le face fata. Variatele tipuri de reactii psihologice la boala au fost studiate si descrise de diversi autori. acceptarea. negarea in sine nu este buna sau rea. Numi se intampla mie toate astea\".Problema adaptarii la o situatie noua. aderenta ulterioara la tratament este minima. Vom prezenta in continuare reactiile emotionale cel mai frecvent intalnite. Mai mult decat atat. deoarece previne o suprasolicitare emotionala. Termenul de negare desemneaza toate acele proceduri mentale care impiedica formarea unei reprezentari mentale a situatiei/evenimentului traumatizant. nici in altul. a lasa timpul sa rezolve problema nu este o strategie terapeutica de mare succes. Aparent. Negarea poate fi insa negativa atunci cand impiedica pe termen lung formarea unei reprezentari mentale a bolii. in ordinea cronologica a manifestarii lor dupa diagnostic: negarea bolii. negocierea. in final. In acest ultim caz. permitand accesul gradat al informatiilor traumatizante. dar aceasta reactie poate avea doua explicatii: fie persoana nu cunoaste nimic despre complicatiile bolii cu care se confrunta. persoanele raman in aceasta faza de negare si. va fi impiedicata atata timp cat persoana foloseste acest tip de mecanism de aparare. unele persoane nu trec\" deloc de o reactie sau alta. De multe ori. Evident. ca mecanism de aparare. sunt cooperante si bineitoare. si atunci nu are de ce sa se ingrijoreze. si poate ati gandit ca persoana care le spunea este fie inconstienta\". atunci implicarea responsabila in tratament. cu toate ca. fie stresata\". persoana are neie de timp pentru a se adapta. poate fi chiar pozitiva. in aceste situatii adaptarea emotionala si comportamentala la boala putand fi compromisa pe termen lung. relta.

reprezintă stresul psihic primar (rezultat al unei agresiuni recepţionate în sfera psihicului (conflicte şi suprasolicitări psihice induse de stimuli verbali. rezistenţă şi epuizare. după care stresul psihic este „o stare de tensiune. reacţia de urgenţă. Acestea au sens adaptativ. Termenul de stres psihic.Fraisse defineşte stresul psihic ca „totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu-şi găsesc soluţia”. După aceasta. de rezistenţă la acţiunea stresorilor.Curs 2 STRES PROFESIONAL „Stresul general” este definit actualmente (A. centrate pe activarea sistemului hipotalamus-hipofiză-suprarenală şi secreţia de hormoni corticoizi. în experimentele asupra animalelor.Golu. încordare şi disconfort determinată de agenţi afectogeni cu semnificaţie negativă. În ceea ce priveşte stresul psihic. caracterizate prin modificări fiziologice complexe. al lui Selye. O definiţie mai largă a acestuia este dată de M. se trece la stadiul al doilea. În cazul reacţiei de urgenţă. de creştere generală (a tuturor sistemelor) şi nespecifică (pentru stresori de orice tip) a rezistenţei organismului. se desfăşoară în trei stadii: alarmă. ci ceea ce rămâne după GAS. cu răsunet asupra întregului organism”. după care urmează faza de contraşoc (restabilirea parţială sau totală a homeostaziei. stăpâni sau tolera solicitările externe sau interne care depăşesc resursele personale”. von Eiff) ca: „reacţie psihofizică a organismului generată de agenţi stresori ce acţionează pe calea organelor de simţ asupra creierului. Lazarus şi Folkman definesc stresul drept un „efort cognitiv şi comportamental (cu exprimare afectivă pregnantă) de a reduce. în cadrul cărora a evidenţiat existenţa unui stres psihic experimental la animale. Sindromul general de adaptare. care este un caz hiperacut al primeia. punându-se în mişcare – datorită legăturilor cortico-limbice cu hipotalamusul – un şir întreg de reacţii neuro-vegetative şi endocrine. Din punct de vedere psihologic. P. stresul este reziduul emoţiilor respective. dar şi realizate prin concentrarea atenţiei. de frustrare sau reprimare a unor stări de motivaţie (trebuinţe. aspiraţii). în definiţia lui obişnuită. . dorinţe. de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme”. acesta a fost demonstrat printre primii de către Cannon. Stresul propriu-zis nu este Sindromul general de adaptare (GAS). Cannon a descris un caz particular al reacţiei de alarmă. şi nu de alarmă. un stresor foarte puternic este urmat de o fază de şoc (alterarea brutală a homeostaziei). prin mobilizarea extremă a resurselor organismului).

dar cu posibilitate de control redus. extaz.Buddeberg şi Willi consideră: a) situaţie de distres activ – implicare activă prelungită. sentimente). suferinţă şi dezadaptare. Iamandescu consideră că stresul psihic reprezintă „un sindrom constituit de exacerbarea. N. stresul se manifestă prin trei categorii de simptome: somatice. Eustressul este prin excelenţă acut. capabil să declanşeze instantaneu reacţia de stres). actul sexual sau jogging-ul). Pentru practica medicală. perceperea bătăilor inimii.) şi voliţionale. Aceştia declanşează afecte pozitive (bucurie intensă. Repetarea frecventă a eustresurilor contribuie la creşterea imunităţii antiinfecţioase şi antitumorale). cefalee. agenţii stresori reprezintă excitanţi psihici cu rezonanţă afectivă majoră (pozitivă – eustres sau negativă – distres) sau surse de suprasolicitare a proceselor cognitive (atenţie. Stresul poate fi pozitiv (eustres) sau negativ (distres). apărând în cazul în care agenţii stresori au o semnificaţie favorabilă pentru individ. tulburări intestinale (crampe. devenind o premisă a longevităţii. micţiuni frecvente (chiar imperioase). transpiraţii. senzaţie de slăbiciune. creşteri ale TA.B. El produce. ca urmare a contactului cu un agent stresor. căruia i se acordă o semnificaţie de ameninţare sau de altă natură. care este tot o reacţie de stres psihic. Eustresul („stresul pozitiv”) are efecte benefice asupra organismului uman. senzaţie de presiune toracică. triumf. în legătură cu excitaţia externă şi internă exercitată de o configuraţie de factori declanşanţi (agenţi stresori) ce acţionează intens. tulburări de tranzit. gândire etc. Eustresul mai apare în cursul unor stări emoţionale pozitive cuplate sau nu cu efort fizic moderat (ex. agenţii stresori psihici sunt posesori ai unei semnificaţii (ex: termenul „război”. Alteori. tahicardie. „de ameninţare”. dar activarea fiziologică rezultată are loc pe fondul siguranţei asupra controlului „provocării”. a unor reacţii psihice şi a corelatelor lor somatice (afectând cvasitotalitatea compartimentelor organismului). dureri toracice. dar şi un stres psihic primar prin semnificaţia de pericol pentru viaţa sau integritatea individului sau pentru inserţia lui socio-profesională.filme poliţiste) în care subiectul este solicitat. dar cu menţiunea că stresul psihic are la bază în primul rând o participare afectivă pregnantă”. Simptomele somatice: bufeuri. Există şi „stres psihic secundar”. în cazul său. dar care survine ca o reacţie de însoţire sau chiar de conştientizare a unui stres fizic. Distresul („stres psihic negativ”) este recunoscut unanim ca patologic. vărsături. ne interesează stresul psihic secundar reprezentat de boală.cu evocarea sau persistenţa unor imagini. brusc şi/sau persistent şi având un caracter simbolic. senzaţia de gură uscată. flatulenţă. greţuri. de obicei. surprinzător. După Shaffer (1982). alteori un rol extrem de favorabil pentru subiect (percepuţi sau anticipaţi ca atare de subiect). în care sindroamele psihice sau somatice generează stres psihic secundar nou. biologic. . dincolo de nivelul unor simple ajustări homeostatice. eructaţii. iar aceste afecte se repercutează pozitiv asupra asupra organelor şi aparatelor organismului. palpitaţii. râsul în hohote). peristaltism crescut). respiraţie superficială. psihice şi motorii. jocuri de noroc) sau indirectă (ex. b) situaţie de distres pasiv =situaţii de provocare directă (ex. cauzat de disconfortul psihic şi somatic.

oftat frecvent. încăpăţânare. incapacitate fizică şi intelectuală. Principalele tipuri de personalitate ce conferă vulnerabilitate la stres: ș tendinţe interpretative pe un fond de susceptibilitate crescută. Situaţii în care miza este foarte mare. de moment sau de fond. insomnie. iritabilitate. Principalele grupe de agenţi stresori inductori de SP. Simptomele motorii ale stresului: tensiune musculară. 3. rezistenţă la perturbaţii). emotivitate crescute. coşmaruri. teamă de moarte sau de boală. ș agresivitate. ș persoanele cu rigiditate psihică. dismnezii.B. pe un fond psihic anxios. depresie. 2. de paralizare. ș suprasolicitarea peste limitele capacităţii intelectuale (inclusiv atenţie. Alte situaţii care se constituie ca agenţi stresori în SP (apud. după S. senzaţii de frig sau de frison. nedeslușită. tremor. scăderea capacităţii de concentrare. ș persoanele cu toleranţă scăzută la frustrare. de autoconformare. Stresul psihic are mai multe caracteristici: • este o interacţiune a subiectului cu situaţia stresantă. înclinaţie spre violenţă. fatigabilitate. reacţii de tresărire exagerate. senzaţie de imobilizare. cauzată de presupunerea posibilității unui pericol. ș persoanele cu un grad înalt de introversie şi/sau neuroticism. aprehensiune= teamă vagă. ș tendinţe obsesive şi fobice. senzaţie de insuficienţă a aerului. • contextul social are un rol fundamental în generarea reacţiilor SP. 1. ș „conflict”: situaţia creată de interferenţa a două sau mai multe solicitări cu motivaţii opuse. parestezii. ș rezolvarea unor probleme dificile sau imposibile (în raport cu contextul situaţional). ș remanenţa unor stări afective negative. Circumstanţe care surprind individul nepregătit să le facă faţă. insomnie. realizând o adevărată competiţie. evaluate de către acesta ca depăşindu-i posibilităţile. Simptomele psihice: anxietate. în lipsa antrenamentului. distractibilitate. memorie. Gradul de „angajare” a individului (în funcţie de miză). ș tendinţe pronunţate egocentriste. • există diferenţe individuale mari în reacţiile la situaţiile stresante.Sells. ș rigiditate. (< . dureri lombare. scăderea apetitului. ș „frustrarea”: ia naştere când un obstacol se interpune în realizarea unui scop. şi în care calitatea vieţii subiectului depinde de un răspuns favorabil. ș suprasolicitarea şi/sau subsolicitarea.oboseală. . spasme musculare (similare unor ticuri). Iamandescu): ș „ameninţarea”: semnificaţia de anticipare a unui pericol. ș impulsivitate. ameţeli. a cărei evaluare este condiţionată şi de „condiţiile interne” ale subiectului. coordonare motorie diminuată. • caracterul subiectiv al perceperii de către individ a unor solicitări.

debuturi bruşte ale hipertensiunii arteriale după un stres major). imunitare . respirator. investigatiile medicale nu identifica o cauza fiziologica si. dar şi alte afecţiuni endocrine: „nanismul psihosocial”. afectiunea este atribuita unor cauze psihologice. Inhibiția prin feedback negativ de la nivel hipofizar dispare. . hepatita epidemică cu virusul A. prin urmare. aproape exclusivă a bolii). instalarea obezităţii etc. • boala este produsă şi declanşată de un complex de factori etiologici care acţionează sumativ cu stresul psihic (excesul de sare în alimentaţie. (teren ce include atât ponderea crescută a etiologiei psihogene. b) participă la ritmarea puseelor evolutive ale bolii odată constituite: participarea aparent exclusivă (ex. digestiv) şi asupra unor funcţii generate – metabolice. zona zoster. Bolile somatice cu participare prioritară etiologică a SP: ș bolile psihice – în primul rând psihogeniile (unde există o declanşare exogenă prin SP. cât şi existenţa unui anume tip de personalitate a bolnavului.. declanşarea alternativă de către unii factori etiologici specifici bolii. d) participă ca factor declanşant direct al decesului într-o afecţiune ajunsă în stadiul final evolutiv şi în care o gamă de agenţi etiologici pot precipita sfârşitul letal al bolii. ș unele boli infecţioase cu componentă psihogenă importantă: tuberculoza (de fapt. o boala cu manifestari la nivel fiziologic. reactualizarea ulcerului duodenal în sesiunile de examene. Boala Basedow apare datorită prezenței auto-anticorpilor antireceptori TSH cu funcție stimulatoare asupra glandei tiroide.cu rol major în păstrarea parametrilor homeostatici ai organismului. În doze prea mari acești inhibitori pot duce la apariția hiposecreției de hormoni. ambele conjugate cu un teren receptiv la SP).ș persoanele cu motivaţie de afirmare intelectuală sau de afiliere îngrădită de factori psihosociali adverşi. SP participă în mai multe situaţii la geneza bolilor interne: a) participă la constituirea bolii: • boala este declanşată aparent exclusiv de factorul psihogen (ex. c) participă la întreţinerea evoluţiei prelungite sau cronice a unei boli şi inducerea apariţiei unor complicaţii. Poate fi tratată cu inhibitori hormonali. IMPLICAREA STRESULUI PSIHIC ÎN PATOGENEZĂ Stresul psihic este implicat ca factor etiopatogenic în bolile interne (prioritar asupra acelor aparate şi organe cu o bogată inervaţie vegetativă – cardiovascular. ș bolile psihosomatice –Mai clar. In cazul acestor afectiuni. Legarea auto-anticorpilor la receptorii TSH de pe celulele tiroidiene determină stimularea secreției hormonilor tiroidieni.). ș boli endocrine – boala Basedow= Boala lui Basedow-Graves apare din cauza hipersecreției de hormoni tiroidieni la adult. a caror cauza nu poate fi regasita la acest nivel si al carei factor etiologic semnificativ este cel psihologic. la studenţi. „hipocorticismul cronic” etc. tot o boală psihosomatică). .

Reacţiile psihosomatice la stres sunt reversibile în 99% dintre cazuri (în caz contrar. În orice boală. . 1. Peste 8 ore b. Mai puţin de 6 ore 2. distonii neuro-vegetative= Distonia neuro-vegetativă este o asociere de simptome provocate de dezechilibrul sistemului nervos vegetativ – componenta sistemului nervos responsabilă de reglarea activităţii organelor interne. algotimii.ș unele boli metabolice: diabetul zaharat. sindroame dismetabolice (obezitate şi stări prediabetice). ș anumite cazuri de neoplasm. În cadrul acestei luări în considerare a rolului SP în declanşarea unor boli somatice. În jur de 7 ore c. chiar cu etiologie unică (ex. o atenţie deosebită merită tulburările şi bolile psihosomatice (bolile psihosomatice fiind răspunzătoare de mai mult de 80% din mortalitatea populaţiei globului pe caz de boală). dar şi al evoluţiei bolii (timpul necesar vindecării). Da. omenirea ar fi condamnată la dispariţie într-un interval foarte scurt. apar tulburări psihice şi psihosomatice (7 tipuri de sindroame: tulburări ale somnului. Ai o dietă sănătoasă şi echilibrată? a. HPA. consum multe alimente bogate în grăsimi. Cât de multă cofeină consumi zilnic? a. Poenaru arată că SP produce un dezechilibru între organism şi mediul extern sau intern. din punct de vedere al circumstanţelor de producere (ex.sau pluriorganică – apar boli psihosomatice (rol fundamental al predispoziţiei de organ şi rol de adjuvant jucat de factorii nepsihogeni). iar cartofii prăjiţi sunt singurele legume din regimul meu 3. O cantitate moderată: beau 2-3 ceşti de cafea. obezitatea. Aproape deloc: nu beau cafea şi nici cola. caracterizat printr-o evoluţie ascendentă în 4 faze: I şi II . accidente cu consecinţe ortopedice) există implicaţii ale SP. încerc să includ în meniul zilnic tipuri de mâncare variate.accidentul pe fond de enervare). Un test simplu îţi poate spune care este nivelul tău de stres. ceai sau cola şi îmi place să mănânc şi pic de .. mai ales fructe şi legume b. anorexia nervoasă etc. iar ciocolată mănânc rar b. puţine fructe şi cereale c.de suprasolicitare a mecanismelor centrale şi funcţionale executive. III – de disfuncţie a mecanismelor de neuroreglare şi a mecanismelor funcţionale. spasmofilie. IV – de somatizare mono. trăiesc cu mâncare de tip fast-food. Nu chiar. Deloc. Cât de mult dormi în fiecare noapte? a. nevroze reacţionale.

prefer să mă uit la un film sau să ies cu prietenii b. când vine cineva în vizită. am tendinţa să mă implic în multe proiecte şi de aceea din când în când trebuie să lucrez peste program c. frecvent. Din când în când fac câte 30 de minute de exerciţii acasă c. dar apelez rar la ele c. dar uneori rutina zilnică mă frustrează c. Ai o persoană cu care vorbeşti despre lucrurile care te supără? a. Am una sau două persoane în viaţa mea care mă ascultă cu adevărat atunci când am nevoie să vorbesc. întotdeauna alerg între serviciu şi casă şi nu îmi amintesc când am ieşit ultima dată în oraş cu prietenii 8. Da. Este un serviciu stresant. reuşesc să îmi termin toate treburile la timp şi îmi fac mereu timp pentru relaxare alături de cei dragi b. c. Multă: nu pot performa la serviciu dacă nu beau măcar 4 ceşti de cafea şi am mereu o ciocolăţică în geantă 4. Aşa şi aşa. stresul te ajută să lucrezi mai repede şi mai bine pentru a finaliza proiecte cu termene limită. merg aproape zilnic la sala de fitness sau în parc ca să alerg b. Cât de mulţumit/ă eşti de locul tău de muncă din prezent? a. prietenii sau colegii de la serviciu? a. Nu. Am o slujbă care îmi oferă multe satisfacţii b. Rar. Cât de des ai conflicte cu rudele. nu am cu cine să vorbesc despre problemele mele 6. Nu îmi place şi nici nu am timp să fac curăţenie aşa că petrec cât mai puţin timp acasă 9. Faci mişcare în mod regulat? a. niciodată. Când te simţi stresat/a iei medicamente? a. Da. Îmi place ceea ce fac. altfel nu pot dormi în perioadele stresante Află rezultatele! Majoritatea a Ai controlul asupra stresului! În cazul tău. Destul de bine. Fac curăţenie regulat aşa că am o casă curată unde mă pot relaxa b. uneori c. de obicei. Uneori am neînţelegeri cu persoanele din viaţa mea.ciocolată. dar de obicei reuşim să le rezolvăm c. sunt o persoană răbdătoare şi încerc să ascult opiniilor celor din jurul meu b. sunt o persoană sedentară 5. pentru a câştiga competiţii sau pentru a găsi soluţii creative . Am des conflicte cu prietenii sau colegii deoarece sunt o persoană încăpăţânată 7. Sincer. dar trebuie să câştig bani că să întreţin 10. Obişnuiesc să fac curăţenie mai rar. am un grup de prieteni care mă ajută să trec peste problemele emoţionale b. Cât de bine reuşeşti să îţi gestionezi timpul? a. Foarte prost. Cât de curată şi ordonată este casa ta? a. aşa că am o casă un pic dezordonată c.

însă nu subestima puterea stresului. dacă nu cumva sănătatea ta este deja precară. de asemenea. În felul acesta. Încearcă să reduci anxietatea din viaţa ta înainte să te îmbolnăveşti. învaţă să stabileşti anumite limite şi să spui NU atunci când simţi că situaţia te depăşeşte! . practicarea unui sport şi o dietă echilibrată. Concentrează-te asupra problemelor cu adevărat importante şi amână-le pe celelalte. îţi impui standarde prea ridicate şi pui inutil presiune pe tine. vei avea mai mult timp pentru diverse activităţi recreative care pot să te scoată din rutina zilnică. este important să înveţi să îţi gestionezi mai bine timpul pentru a rezolva toate sarcinile zilnice. Din această cauză.la probleme. O altă metodă de a preveni stresul este să încerci să delegi o parte din probleme către persoane de încredere şi care îţi pot fi de ajutor. fără să renunţi la orele de somn. să gândeşti pozitiv. Important este să îţi propui obiective rezonabile. Ajută. Evenimentele neplăcute sunt de obicei imprevizibile. O metodă eficientă de combatere a stresului o constituie relaxarea şi detaşarea de probleme. compatibile cu personalitatea şi capacităţile tale. Continuă să ai un stil de viaţă sănătos. să mănânci diversificat şi să faci mişcare. Majoritatea c Riscul surmenajului este foarte ridicat în viaţa ta! Cu siguranţă. Capacitatea de filtrare a problemelor este o abilitate care te poate scoate din situaţii foarte stresante. nu reuşeşti să te odihneşti şi să te înţelegi cu cei din jurul tău. Concret. aşa că nu strică să fii întodeauna pregătit/ă pentru a-ţi controla emoţiile. Majoritatea b Începi să resimţi efectele negative ale stresului! Deşi nu ai încă probleme de sănătate din cauza stresului.

Chiar bolile organice pot avea un substrat psihologic. uneori bolile pot fi rezultatul implicarii vietii psihice a bolnavului in viata lui somatica. Exista o legatura intre psihologia unei persoane si boala ei. de multe ori viata psihica a persoanei influenteaza suferinta bolnavului. Totodata putem afirma faptul ca manifestarea unei boli depinde de psihologia .CURS 3 Afectiuni de etiologie psihogena Ce sunt tulburarile psihosomatice sau cum ne imbolnavesc problemele? de Dr. psiholog Gabriela Iorgulescu Influenta personalitatii in perceperea bolii S-a constatat ca exista o serie de suferinte nefundamentate obiectiv si care nu pot fi rezolvate prin metodele universal valabile.

bolnavului.. in timp ce altul poate fi calm si linistit. Bolile organice sunt insotite si de reactii psihice (de exemplu hipotiroidia se manifesta in plan psihic prin irascibilitate). . poate chiar indiferent. dar chiar si in ceea ce priveste declansarea sau crearea respectivei boli. astfel. emotionala si psihica a bolnavului. Perturbarile psihice sunt transpuse in plan organic si astfel dau nastere anumitor boli somatice. pot da nastere anumitor suferinte cu caracter organic. de personalitatea. Psihicul are un rol foarte important atat in percererea si trairea unei boli. aceeasi boala se manifesta diferit in functie de fiecare persoana. Mecanismele psihice ca imaginatia. depresia etc. Persoanele isi percep boala in mod diferit (spre exemplu un coleric isi poate exagera boala din cauza trasaturilor sale temperamentale. tot la fel un histrionic isi poate accentua sau chiar simula unele simptome pentru a fi in centrul atentiei). De aceea exista diferente si deosebiri intre persoane care sufera de aceeasi boala: un bolnav poate fi agitat si nelinistit creandu-si tot felul de scenarii negative privind evolutia bolii. compulsia. Astfel fiecare persoana isi personalizeaza boala si ii confera un aspect particular. obsesia. modul in care aceasta boala este perceputa si traita este conditionat de viata afectiva. Modul cum se manifesta o boala. caracterul sau temperamental sau. unele boli functionale sau organice pot avea origine psihica.

frustrari. sentimente de culpabilitate. etc. situatii conflictuale. favoriza. determina. capacitatea de percepere. starea de sanatate psihica. generand anumite trairi subiective si in acelasi timp putem spune ca multe boli sunt produse si declansate de factori emotional-afectivi. contrarietati. migrena. ajuta. inteligenta lui. in tratarea oricarei boli. nemultumiri. De aceea. dificultati profesionale. astmul bronsic. complexe de inferioritate si superioritate. trebuie sa luam in seama atat aspectul psihic. conflicte refulate. intensifica boala. Afectiunile cu cel mai mare impact asupra psihicului sunt: hipertensiunea arteriala. In concluzie putem spune ca orice boala are si o latura psihica.Factorii psihici pot fi implicati in etiologia unor tulburari somatice intr-o maniera mai mare sau mai mica. deceptii. pot cauza. cat si cel organic. Aspectele organice sunt: psihice care pot genera boli aspiratii nerealizate. . Tabloul simptomatic al unei boli prezentata de catre bolnav este influentat de catre o multitudine de factori printre care: cunostiintele bolnavului. ulcerul duodenal.

al vietii profesionale si . dar si in competentele medicilor. dar exista bolnavi care suporta suferinte enorme si doar atunci cand ajung la capatul puterilor apeleaza la ajutorul unui specialist. cognitive. personalitatea si comportamentul individului. tendentionismul(care are un anumit scop. Factorii psihici implicati in bolile somatice Factori nepatologici: procese afective. Factori patologici: tulburari comportamentale.interpretativitatea. volitive. Medicina psihosomatica presupune un studiu amanuntit al persoanei. Modul subiectiv de percepere a bolii poate ajuta chiar la vindecare. in timp ce un pacient pesimist. Astfel exista bolnavi care apeleaza la medic la cel mai mic simptom al unei boli. temator si deznadajduit poate duce la o stagnare sau chiar la involutie a bolii. vrea sa insinueze ceva). tulburari ale proceselor psihice. psihoze. nevroze. imaginandusi consecinte catastrofale pentru ei. Luarea in considerare si a aspectelor psihice implicate in etiologia bolii poate preveni complicatiile. poate influenta pozitiv evolutia ulterioara a bolii. recaderile si timpul de vindecare. Un pacient optimist care se increde in propriile capacitati de vindecare. Componenta caracterului denumita atitudine si mai precis atitudinea fata de boala joaca un rol foarte important in tot tabloul clinic al unei boli de la declansare si pana la vindecare.

. Parkinson. hipertensiune arteriala. anorexia nervoasa. tuberculoza. aritmia cardiaca. Sistemul cardiovascular boala arteriala coronariana. colitele ulceroase. Sistemul muscular-schelet artrite reumatoide. fibromialgia. Sistemul respirator astmul bronsic. sindromul de hiperventilatie/atacuri panica.sociale a acestuia dar si al vietii psihice a bolnavului. Clasificarea tulburarilor psihosomatice Voi prezenta mai jos cele mai frecvente tulburari specifice de natura psihosomatica in raport de diversele sisteme organice. urmand ca in viitor sa prezint caracteristicle fiecarui afectiuni in parte. obezitatea. Febra fanului (rinita alergica) este o reactie alergica fata de anumite substante din mediu. febra fanului. Boli neurologice tumori creier. dureri ale spatelui. de Sistemul gastrointestinal ulcerul peptic. boli degenerative ale creierului.

diabet zaharat. distres. infertilitatea. Nu toti bolnavii cu colon iritabil se prezinta la medic. Simptomele principale ale sindromului de colon iritabil includ: durere abdominala (uneori declansata de durerile miscarilor abdominale).tipuri diverse. migrene(vascular). menopauza). tulburari alergice. Mai mult de 66% dintre cei diagnosticati cu sindromul de colon iritabil sunt femei. incidenta acestuia fiind crescuta in randul bolilor gastroenterologice. pruritul localizat.dureri de cap. Prevalenta sindromului de colon iritabil este maxima intre 20 si 50 de ani. Tulburari imunologice boli infectioase. Afectiuni dermatologice pruritul generalizat. Sistemul endocrin hipotiroidism. tensiuni(contractii musculare). tulburari endocrine la femei (tulburarea disforica prementruala. Se estimeaza ca mai mult de 25% din populatie sufera de sindromul de colon iritabil. numarul persoanelor care au simptome recurente (dar pe care le considera incidentale) fiind mult mai mare. . Cancer . Sindromul de colon iritabil=poveste eu Sindromul de colon iritabil consta in perturbarea functiei digestive pentru o perioada de cel putin trei luni.

Din aceste cauze. care variaza in intensitate. deseori le este greu sa-si indeplineasca responsabilitatile la locul de munca. Cele mai multe persoane care sufera de colon iritabil nu sunt diagnosticate si. dar in realitate suferim de colon iritabil. calatoriile. au indicat faptul ca durerea abdominala . aceasta afectiune se poate agrava. de la slabiciune pana la depresie. se prescrie tratament pentru afectiuni biliare sau pentru alte patologii mai grave). Unii pacienti. De multe ori. Acestea pot fi insotite de alte simptome. Care sunt cauzele sindromului de colon iritabil? Stiati ca 70% dintre persoanele cu sindromul de colon iritabil nu solicita sfaturi medicale. Stresul psihologic este un factor agravant al sindromului de colon iritabil. pacientii cu colon iritabil tind sa respinga locurile publice. Sindromul de colon iritabil este asociat cu o stare de sanatate precara. Pe fondul acestor tulburari apar contractii dureroase fara a avea ce propulsa in interiorul intestinului. diagnosticati cu sindromul de colon iritabil. prin accentuarea simptomelor de la inceput sau accentuarea episoadelor dureroase abdominale.scaune neregulate (schimbari in ritmul si consistenta scaunelor) si distensie abdominala/balonare. aceste simptome sunt puse pe seama altor boli. in timp. care perturba motilitatea intestinala (contractia musculaturii care este reglata nervos si hormonal). pentru care ajungem sa luam tratament in mod eronat (de pilda. legate de tractul gastrointestinal sau de oricare alt organ. Cea mai frecventa cauza a sindromului de colon iritabil este stresul.

boala Crohn − care pot avea simptome similare sindromului de colon iritabil. Pentru ca exista si alte probleme de sanatate − intoleranta alimentara. impreuna cu . endometrioza. prea multa cafea. Simptomele sindromului de colon iritabil pot varia de la o persoana la alta si constau in: Durere abdominala care variaza foarte mult ca intensitate si frecventa de la distensie abdominala pana la crampe abdominale dureroase. S-a observat ca simptomele sindromului de colon iritabil se exprima mai puternic la femei in timpul perioadelor menstruale. Grasimile sub orice forma (animale sau vegetale) sunt un stimulator puternic al motilitatii intestinale. din cauza cresterii concentratiei hormonilor sexuali in sange. sus in pagina Cum se manifesta sindromul de colon iritabil? Sfat Daca durerile sunt din ce in ce mai frecvente si mai intense. determinand colon iritabil. mese grase. Alta cauza posibila a sindromului de colon iritabil este infectia bacteriana a tractului gastrointestinal. Tratamentul antibiotic poate perturba flora microbiana. Alimentele care determina producerea unor cantitati excesive de gaz. devenind un factor declansator al sindromului de colon iritabil. cantitati mici de fibre si supraalimentatia in general pot fi un alt factor de aparitie a sindromului de colon iritabil. consultati-va medicul pentru a confirma sau nu diagnosticul de colon iritabil.creste in intensitate in timpul stresului emotional sau dupa ce mananca anumite alimente. Durerea in sindromul de colon iritabil apare de obicei dupa mese. abuz de alcool.

reflux gastroesofagian sunt de asemenea acuze frecvente la pacientii cu colon iritabil. Senzatia de plin dupa ingestia unei cantitati mici de mancare. greata. distensie abdominala. Adesea poate aparea o falsa diaree. disconfort si devin incomodati de propriile haine. Fragmentele eliminate au consistenta foarte crescuta. postprandiale sau la emotii (inainte de examene). Multi pacienti se plang de senzatia de plin. cantitate mica si sunt in forma de creion. In sindromul de colon iritabil. regurgitare excesiva. Simptomele asociate sindromului de colon iritabil sunt somnolenta continua. Tipic pentru sindromul de colon iritabil este ca episoadele de constipatie sunt urmate de diaree si dureaza si ele 2-3 zile. cel mai adesea sub forma unor scaune imperioase. tipice pentru sindromul de colon iritabil. defecatia este insotita de senzatia de eliminare incompleta si aduce de obicei ameliorarea sau disparitia durerii. aceasta fiind un scaun lichid de iritatie colonica. Deseori. Scaunele diareice apar ocazional. aceasta se constata la constipatie. Dificultati in eliminarea scaunului in perioadele de constipatie. Caracteristice pentru sindromul de colon iritabil sunt fecalele amestecate cu mucus. matinale.distensia. durerile de cap . si se reduce dupa cateva zeci de minute. fiind localizata difuz sau in anumite zone ale abdomenului. Emisia de gaze poate usura suferinta pacientului cu colon iritabil in mod tranzitoriu. Balonarea este frecventa in sindromul de colon iritabil. unde scaunele sunt eliminate cu o cantitate crescuta de mucus ca dovada clara a iritatiei la nivelul peretelui colonului.

alcoolul. Pentru combaterea fluctuatiilor diareeconstipatie. Trebuie introduse obligatoriu in dieta fibrele alimentare. grasimile de origine animala. extrase din seminte de in si psyllium care regleaza tranzitul intestinal in sindromul de colon iritabil. laptele. un supliment cu fibre de cea mai buna calitate. cafeaua. de aceea se impune consultarea medicului. va recomandam ColonHelp. Acestea nu sunt date sindromul de colon iritabil. febra.si de spate. specifice sindromului de colon iritabil. De aceea. este nevoie de o restructurare a dietei. mictiunile frecvente. urgenta de a urina si gustul neplacut in gura. durerile puternice sau diareea incontrolabila care apar in timpul noptii nu sunt simptome ale sindromului de colon iritabil. tutunul. ci pot fi cauzate de o boala mai grava. Dieta. Pentru prevenirea sindromului de colon iritabil trebuie evitate bauturile carbogazoase. care au un rol esential in reglarea tranzitului intestinal la pacientul cu colon iritabil. DISCUTII DESPRE Cum influenteaza credinta personala profesia de asistent medical? Este bine sa spui ca esti azs? Credinta te ajuta sa fii un mai bun profesionist? Este de datoria ta sa acorzi asistenta spirituala pacientilor tai? . cea mai buna solutie pentru colon iritabil De retinut Prezenta sangelui in fecale.

sistem osteomuscular plăpând (cu membrele inferioare mai scurte). E. scund.KRETSCHMER (după constituţia corporală asociată cu constituţia psihică şi cu predispoziţia psihopatologică) – tipologie de referinţă: . mobil).tipul picnic – constituţie orizontală. gât scurt. cu trei variante: hipomaniac (vesel. supunere. cap rotund (frecvent cu chelie). . în acord cu sine şi cu ambianţa) şi greoi (dintre care se vor manifesta psihoticii maniaco-depresivi. cu ten fin. benign. sintonic (realist. faţă rotundă. Constituţia sa psihică este de tip ciclotim ( cu oscilaţii/cicluri între euforie şi depresie. extraversie). strat de grăsime la suprafaţa trunchiului.Curs 4 Tipurile psihologice si boala CLASIFICAREA TEMPERAMENTELOR SI TIPOLOGII . manifestă adaptare pasivă. trunchi în formă de butoi. umorist.

curios şi tolerant. Ca tip psihologic. maturitate în prezentare. Tipologii psihofiziologice 1. are tendinţe psihopatologice către psihoză maniaco-depresivă. voce reţinută. spre viață interioară. La polul extrem. (despre o personalitate) care se caracterizează printr-un comportament bizar. cu tendinţe psihopatologice spre schizofrenie. Ca tip psihologic. submorbide sau chiar morbide). SHELDON – 1926 – după dezvoltarea şi rolul în economia organismului a derivatelor celor trei foiţe embrionare.tipul atletic – se caractecrizează printr-o bună dezvoltare musculară. caracterizat prin diverse malformaţii corporale.PAVLOV – după tipul general de activitate nervoasă superioară. Predispus spre schizofrenie. satisfăcut de sine însuşi. Are trei variante: hiperestezic (iritabil. amator de aventură şi de excitaţii. trunchi cilindric. corp subţire. . . energic. introvertit.tipul mezomorf – cu dezvoltare corporală echilibrată. afabil. neexprimarea sentimentelor. imaginaţie redusă. iar cea psihiatrică. având în perioada premorbidă o adaptare deficitară şi introversie. Tipul leptosom este generator de tulburări de tipul schizofreniei. de spectacole şi de tovărăşie. ataşat de familie şi de trecut.V. trunchi piramidal. . către catatonie= . rotund. amator de ceremonii. iubitor de comoditate. este cerebrotonic. adipozitate şi musculatură reduse. mai degrabă greoi.Puternic-echilibrat-mobil – sangvinic. uneori dur. plin de energie.. intermediar (rece. torace lung şi plat. aristocrat) şi anestezic (rece. sensibil la durere. echilibrului şi mobilităţii proceselor nervoase fundamentale şi tipul temperamental corespunzător. tipul premorbid este schizoidul= . este slab şi fragil. schizotim. interiorizat). obtuz). activism mental. fire extravertită. la care se adaugă şi tipurile displastice („anormale”.tipul leptosom (cu varianta sa extremă. întreruptă de manifestări paroxistice. . uniformitate în curgerea emoţională. cu capul adesea rotund. solitar. nesigur de sine. eronat. delicat. cu mişcări dizarmonice. iubitor de singurătate. fizic. aşteptând fericirea de la viitor. Tipul caracterologic corespunzător este schizotimul.tipul ectomorf – are sistemul nervos dezvoltat şi sensibil. Predispoziţia neuropatologică este către epilepsie. este puternic. cu tendinţe dominatoare. 5. cu baza mare în sus. trăsături netemperate. fără inhibiţii. sistem osteomuscular firav. trăind mai ales în prezent. corp înalt. Este liniştit în mişcări. calm. se caracterizează prin dragoste de confort fizic. corp bine proporţionat. indolent.Puternic-echilibrat-excitabil – coleric. este somatotonic. înclinat spre izolare. dar perseverenţă considerabilă. nervos. reacţii încete. idealist. Sindrom psihomotor al schizofreniei. combativ şi chiar agresiv. astenicul) – consituţie verticală. . paranoia şi cele mai multe cazuri de delincvenţă. dar cu reacţii fiziologice vii. II. egoist. Cele trei tipuri de până acum sunt considerate tipuri „normale”. explozive. . voce nereţinută. gât lung. prezentare infantilă.tipul endomorf – cu dezvoltare corporală predominant internă. curajos. I. caracteristica vieţii lor psihice este „vâscozitatea psihică”. stabilit după combinarea forţei. iar ca dezvoltare psihopatologică.. faţă ovală şi uscăţivă. conduită stereotipă și stupoare mintală. sistem muscular şi cardiovascular bine dezvoltat. caracterizat printr-o stare de fixare a corpului în anumite poziții. . evitarea zgomotului.

la toxicomanie. . de bunăvoinţă şi de spirit de colaborare. Boala le apare nu doar ca un obstacol.nEAP . 2. plăcere. care. ridică obstacole în relaţiile cu medicul şi faţă de tratament.nEnAS . dar atitudinea sa e uneori insolentă (medicul este privit în primul rând ca un auditor sau aprobator al atitudinilor şi iniţiativelor).Pasionaţii .sunt pasivi. Când s-au decis să facă apel la medic. . dacă acesta nu-l inhibă.sunt anxioşi în faţa bolii. Încrederea sa faţă de medic este deplină. Prezintă frecvent tulburări digestive. dar au faţă de el o atitudine critică sau de suspiciune şi pot fi uşor dezamăgiţi. în sensul de a lăsa pe medic să suporte tot greul tratamentului.Nervoşii .EAP . sunt mai mult ascultători decât încrezători. Atitudinea sa este “corectă” sau “indiferentă”. dar aşteaptă “ultimul moment” pentru a merge la consultaţie. nerăbdători în faţa bolii.ei îşi îndreaptă interesul asupra operei la care lucrează. greu acceptată întreruperea lucrului şi odihna terapeutică (parţial şi datorită zgârceniei).Au deseori o simptomatologie complexă. Pentru a-i obliga la repaus.Puternic-echilibrat-inert – flegmatic. adică acele personalităţi care prezintă tendinţa de a aluneca spre anormal.sunt oameni anxioşi în faţa bolii. Deseori sunt obezi şi constipaţi.consultă medicii pentru tulburări precise. Aceste personalităţi interesează psihologia medicală sub raportul reacţiei persoanei la boală şi la relaţia cu medicul. 3.. oricât ar fi de penibilă. apatici.Apaticii . nu urmăresc cu perseverenţă vindecarea. se autoobservă şi-şi expun detaliat suferinţele.Sangvinicii . Recurg la medic fără întârziereşi sunt lipsiţi de curaj. .).Flegmaticii . datorită importanţei pe care o acordă valorilor elementare ale vieţii: sănătate. organic şi mental (reacţii isterice. Comunicarea cu medicul e redusă. sunt capricioşi. Colaborarea cu medicul este satisfăcătoare.EnAP .EAS . dar nu sunt fideli.nu sunt decât foarte rareori anxioşi. Boala este pentru ei un eveniment grav.nEnAP . iau indicaţiile regulat. au dificultăţi de adaptare. HEYMANS. . conştiincioşi în respectarea prescripţiilor. De obicei. chiar în condiţii de dezvoltare favorabile. este nevoie uneori de o deosebită insistenţă. . . sunt încrezători. pot stabili un contact afectiv foarte strâns cu medicul. acceptă terapia.Sentimentalii . însă eventuala decepţie este resimţită profund. Prezintă supunere şi indiferenţă. Ei se supun tratamentului cu o oarecare înţelegere.Amorfii . oferă o patologie funcţională bogată pe plan neurovegetativ. pasionatul dă dovadă de perseverenţă. tulburări psihosomatice frecvente. . Personalităţile accentuate se adaptează greu la boală. dar cu tendinţă la obişnuinţă.Slab – melancolic.Colericii . indiferent faţă de boală. . Nu-i interesează nici persoana lor. schimbă des tratamentele şi medicii. O parte dintre personalităţile accentuate sunt legate de caracter: . etc. WIERSMA (LE SENNE) – după combinarea repercusivităţii (însuşirea reacţiei de a fii mediată sau tardivă şi elaborată). Abuzează de concedii. etc. nici cea a medicului. K. E un tip “egocentric” şi “narcisic”. favorizează apariţia unor stări morbide. dar o relatare confuză.sunt înclinaţi spre ipohondrie.EnAS .LEONHARD – personalităţi accentuate. se alarmează şi se calmează la fel de uşor. Prezintă mai rar suferinţe psihosomatice. .nEAS . emotivităţii şi activităţii. sangvinicul este imperativ. ci ca un scandal. fără opoziţie.

dornic să fie băgat în seamă şi să se afirme. De aici. Are nevoie de discuţii liniştitoare cu medicul. nevroză obsesională. pe care caută să şi le impună. ◊ exprimare în termeni pretențioși. tăcut.anestezii). locvace. Pacientul este exagerat în gesturi şi vorbe. inhibiţie şi autocontrol excesiv. precipitare a ideilor în vorbire. Tendinţă obsesivă de a se spăla. superficial. serios.o pensie de invaliditate inexistentă). gravitate în chestiuni de mică importanță. Pacient irascibil. de sfera afectivă: personalitatea hipertimică – o psihopatologie hipomaniacală în mic. 2. încăpăţânat. Extrem de meticulos. Este recalcitrant în raport cu tratamentul (ex. tendinţe ipohondrice. . refugiu în boală. Este bolnavul care are „idei” clare despre boala sa. excesiv de îngrijorat în rapor cu boala sa sau cu simptome banale (ex. . Uneori mitoman. .alcoolicii).firea hiperexactă – carenţe în capacitatea de refulare: nehotărât în decizii. paradă de erudiție. pesimist. intens proiectiv în ceea ce priveşte sentimentele altora faţă de el. gândire greoaie.. uneori caută beneficiile secundare (ex. uşor de depistat în general. În situaţia de boală (nu neapărat psihică). chiar fixe.firea demonstrativă – capacitate anormală de refulare. Predispoziţie la obezitate. timiditate. la alcoolism cronic şi acte antisociale. susceptibilitate sporită. predispus la depresie. „un anxios-fericit”. frică de îmbolnăvire.firea nestăpânită – dominată de pulsiuni. mergând până la reacţii nevrotice. obsesive. incapacitatea de a respecta un regim organizat de viaţă sau alimentar (principiul plăcerii). de aici. Alte tipuri de personalităţi accentuate sunt legate de trăsăturile accentuate de temperament. ambiţios. cu accente patetice. meticulozitate exagerată. Dă un tip special de ciclotimie. Imprevizibili la tratament. fugă de idei. labilii afectivi – oscilaţii între stări afective opuse. pedantism. leşin isteric. oscilant. Specifice dezvoltărilor ciclotimice. are o sensibilitate exagerată. ambivalent în acţiune şi sentimente. Anxietate şi teamă. Predispuşi şi la nevroze ipohondrice. firea emotivă – reacţii foarte sensibile şi de profunzime în sfera sentimentelor spirituale. este impulsiv în decizii. vesel. depresie şi clacare în faţa evenimentelor. spirit bănuitor. manifestări teatrale lipsite de autenticitate. sentimente intense de anxietate. predispoziţie la ipohondrie. Predispoziţie la alcoolism. euforie şi descurajare. ostil medicului. Predispus la surmenaj şi epuizare nervoasă. lăudăros sau autocompătimitor. beneficiul secundar. firea anxioasă – bazată pe o hiperiritabilitate a sistemului nervos vegetativ. cu treceri spre psihopatia paranoidă şi spre nevroza ipohondrică. tendinţe de manipulare a celor dispuşi să-i asculte. firea exaltată – oscilare între entuziasm şi disperare. Rar dezvoltă alcoolism. Poate deveni isteric (refularea ca mecanism de apărare în isterie). Refularea se poate manifesta şi în sectorul fizic: anestezii paradoxale. Se învecinează cu psihopatia epileptoidă (are adesea constituţie atletică. Este extrem de sensibil la suferinţele celor din jur. acte impulsive violente. . pedanterie= . cu idei prevalente. are tendinţe de a manipula anamneza. ca la epileptoizi). reacţie sau dezvoltare anancastă. personalitatea distimică – dă psihopatie depresivă. lipsit de spirit autocritic.firea hiperperseverentă – perseverenţa anormală a afectului. neurastenie (cu sau fără ticuri).

agitaţi. Reacţiile persoanelor aparţinând acestui temperament sunt rapide şi adecvate stimulilor. ci al rezistenţei faţă de fenomenul de oboseală. este mai sensibil la reprezentările proprii decât la percepţii. Tipul de personalitate sangvinică are o mare rezistenţă în activitatea de muncă în sensul nu al unei robusteţi fizice deosebite. de la activism debordant la abandon. CLASIFICAREA TEMPERAMENTELOR Tipuri de personalităţi şi influenţe ale acestora asupra procesului muncii În literatură există mai multe clasificări ale tipurilor de personalitate. izolat. sugestibil. colericul abandonezaă activitatea înainte de a o finaliza. prieteni şi duşmani. Din această cauză curba randamentului la coleric are numeroase neregularităţi prin intersectarea cu curba oboselii. al acţiunilor întreprinse. colericul este un factor de stres pentru cei din jur. Neliniştiţi. Inconstant şi impulsiv. firea introvertită – are reacţii şi păreri proprii despre lume. creând stări tensionale în colectivul de muncă. pentru a-şi adapta demersurile profesionale la specificul acestor personalităţi. Surprinzător prin tot ceea ce face. colericul dovedeşte în ciuda caracteristicilor sale temperamentale multă răbdare chiar şi atunci când activitatea îi captează interesul mai mult timp (cazul cercetării ştiinţifice). Sangvinicul acţionează prompt pentru găsirea de soluţii. Din acest motiv este necesar să fie însoţit de persoane echilibrate care să preia şi să ducă la bun sfârşit lucrul început. Aceste tipuri de personalităţi pot apărea frecvent în combinaţii. semnalelor venite din mediu sau de la echipamentul tehnic. preferând singurătatea. pentru depăşirea dificultăţilor şi învingerea . om al extremelor şi nu al nuanţelor. la opinia colectivităţii. 2. plini de elan. influenţabil. Având o rezistenţă inconstantă în activităţile de muncă datorită consumului energetic neeconomic. atitudini extremiste. trecând cu uşurinţă de la entuziasm la pesimism. care trebuie sesizate de către personalul medical. Datorită însă a oboselii sau a plictiselii survenite prin scăderea caracterului de noutate. Tipul de personalitate colerică: se caracterizează prin manifestări inegale. Rezervat.firea extravertită – aderent la concret. acţionează sub impulsul momentului fiind oamenii marilor iniţiative şi având o mare capacitate de mobilizare proprie şi a altor persoane. Este foarte docil la sfaturile medicului şi la tratament. colericul acţionează cu toată energia de care dispune la un moment dat fără să-şi dozeze eforturile în funcţie de mărimea dificultăţilor sau a obstacolelor. împărţind oamenii în buni şi răi. având o bună adaptabilitate şi stăpânire de sine. Dacă luăm în consideraţie tipul de temperament deosebim: 1. răspunde în acord cu modul în care i se pune întrebarea. Evenimentele exterioare sunt filtrate prin propria gândire.

În cazul raporturilor interpersonale. dar odată decis trece hotărât la acţiune şi este perseverent până la încăpăţânare în îndeplinirea ei. ei având tăria de a privi adevărul în faţă. melancolicul are înclinaţie spre analiză. Tipul de personalitate flegmatică are şi el o mare rezistenţă în activităţi. Robust psihic. Tipul de personalitate extrovertită care se caracterizează prin expansivitate. flegmaticului i se pot încredinţa lucrări de anvergură. întră în panică în faţa unor situaţii noi faţă de care reacţiile lui sunt lente. De regulă au sentimente foarte durabile şi stabile.obstacolelor. aleşi după îndelungate reflexii. sunt ataşaţi de ceea ce fac şi sunt disciplinaţi. Fire anxioasă. Timid în relaţiile interpersonale. Persoanele aparţinând acestui tip obosesc uşor şi sunt susceptibile la stări depresive în condiţii de suprasolicitare. nu sunt de durată şi profunzime. 3. Este un excelent muncitor pentru activităţile de rutină. calmi. C. Cântăreşte mult până să adopte o decizie. fiind cunoscut ca o persoană cu manifestări conservatoare. sau stări conflictuale. Are prieteni puţini. Înzestrat cu multă răbdare. Refuză compromisurile luptându-se pentru propriile idei. Reacţiile lui sunt lente însă adecvate. şi din acest motiv se integrează mai greu în colectivitate. prompt. 4. spirit analitic şi înzestrat cu multă răbdare. Cu persoanele aparţinând acestui temperament se poate discuta în mod deschis.Jung (1997) luând drept criteriu relaţionarea la mediu clasifică tipurile de personalitate în: 1. Schimbă greu activitatea. desfăşurate în condiţii cunoscute şi obişnuite. suportă mai uşor decât alte temperamente dificultăţile muncii şi ale vieţii. deschisă sufleteşte. Sunt lenţi. ataşându-se mai degrabă de persoane şi nu de colectivitate. care nu necesită decizii prompte şi reacţii rapide. cu valenţe pentru integrarea în grup şi închegarea de prietenii. cu resurse energetice deosebite. uneori manifestând chiar o anumită superficialiate în muncă şi în raporturile interumane. meticuloşi. etc. nu întotdeauna adecvate şi uneori chiar paradoxale. faţă de care manifestă devotament. însă întregul său comportament este dominat de inerţie. care se pot realiza în tempoul propriu şi nu presat de termene scurte. dar fără presiune exterioară. El trebuie încurajat chiar prin supraestimarea calităţilor sale pentru a putea face faţă muncii şi problemelor care apar. Aceasta face ca atât startul cât şi sfârşitul activităţii să aibe o latenţă foarte mare. subapreciindu-şi posibilităţile se integrează cu dificultate în grup. direct. sangvinicul reuşeşte cu eforturi mai mici şi de aceea nu este deosebit de perseverent. Înclinat spre meditaţie. Nu ocolesc detaliile şi nu abandonează activitatea până nu ajung la rezultat. dar măsurile luate de el în acest sens au adesea un caracter de moment. Adaptabil mai greu la situaţii noi preferă lucrurile cunoscute. tendinţe spre relaţionare şi contact. comunicativitate. ei putând desfăşura activităţi de mare fineţe.G. Persoanele aparţinând acestui tip de personalitate . este reţinut şi reticent. Se adaptează greu la situaţii noi. agreabil. precizie şi minuţiozitate. Mobil. Tipul de personalitate melancolică este puţin rezistent din punct de vedere nervos. sociabilitate. este reticent faţă de inovaţii. deşi pentru aceasta cheltuiesc mai mult timp decât sangvinicii şi colericii. În relaţiile interpersonale se remarcă ca o persoană agreabilă.

8. A. sunt optimişti. Fac in general eforturi ca sa trec de la gand la fapta. B. Ar fi o oboseala inutila.. Daca aceasta conditie nu este respectata. Serioşi. Imi vad de treaba. ma agit. A. Asa ceva nu mi se intampla. Ei evită riscurile şi responsabilităţile sociale. A. 1. 12. sunt ca si paralizat. sa astept. Nu alegeti afirmatia care ati dori sa va caracterizeze. 4. sa aman. pastrandu-mi calmul. 2. distanţi. In general nu imi asum riscul. A. deosebite. rad sau plang. A. Sunt foarte impresionat chiar de lucruri marunte. Fara motive intemeiate nu intreprind nimic. Este de ajuns sa doresc ceva ca sa trec imediat la fapte. ma odihnesc. Trec adesea fara motiv de la bucurie la tristete si invers. B. nu dau inapoi indiferent de piedicile intalnite. fie A. Cuvintele nu au mare importanta pentru mine deoarece eu apreciez numai faptele. TEST TEMPERAMENTE Ce tip de temperament aveti? Alegeti cate o afirmatie. A. B. dar atat. B. In general inventez si organizez mereu cate ceva. Au o lume interioară foarte bogată. intrebandu-i la nevoie pe cei care va cunosc. Fac fata oricarei situatii. . 11. alteori nu. Sunt tulburat numai in situatii grave. B. 3. Cand vorbesc. Ma entuziasmez si ma indignez din nimic. 5.lucrează bine în grup şi îşi asumă cu uşurinţă responsabilităţi sociale. Uneori ma distreaza. sunt emotionat. B. chestionarul va da rezultate gresite. O ironie ma doare intr-atat. din cele 21 de grupe de mai jos. A. Cand am timp liber. B. asezat. au un control redus al sentimentelor. ci pe aceea care vi se potriveste cel mai mult. fara sa iau in considerare atmosfera care ma inconjoara. fie B. veseli şi au un simţ practic deosebit. Am o dispozitie egala. deoarece multe se rezolva de la sine. De obicei iau lucrurile asa cum sunt. 6. Uneori de emotie ma pierd. rezervaţi. 10. B. in general ma aprind si ridic vocea. B. mai bine gandesc mult. care va caracterizeaza. îşi controlează bine sentimentele şi atitudinile. In timpul meu liber studiez. Filmul este un simplu joc de umbre pe o panza. corect si realizez putin. La cinematograf traiesc din plin ceea ce se petrece pe ecran. liniştiţi. incat pur si simplu amutesc. 7. A. A. Atunci cand am hotarat ceva. A. Sunt tentat sa ocolesc. B. B. muncesc sau fac sport. Preferă mişcarea. Decat sa fac multe lucruri simple. Obisnuiesc sa vorbesc calm. exigenţi. A. etc. fara graba. Tipul de personalitate introvertită: persoanele care fac parte din această categorie sunt introspectivi. 9. A. dorm. 2.

A Incep multe lucruri. Temperamentului nervos i s-au consacrat volume . B. B. Edgar Poe. sunt rezistent la efort. Este reprezentat prin nume ilustre ale istoriei artei: Byron. 15. Interpretarea rezultatelor Numarati de la punctul 1 la 7. Ma plictisesc lucrurile si fenomenele cunoscute. Am multe obiceiuri exacte la care tin mult. A. Prefer sa privesc un joc decat sa particip la el. necunoscute. Firea mea desi deschisa. Imi place mai mult sa particip la un joc decat sa privesc. 20. Cel putin patru “A” inseamna nonactiv.B. Si viitorul este important insa eu traiesc in prezent. A. 14. B. A. insa ele raman adesea neterminate. fiind o fire retinuta. B. Baudelaire. este un permanent sir de surprize. Chopin. Sunt foarte constant in simpatiile si antipatiile mele. B. Prezentul inseamna prea putin fata de trecut si viitor. Daca pentru punctele 15 pana la 21 ati ales mai mult de patru “A” inseamna primar. Obosesc foarte repede chiar si atunci cand imi place munca pe care o fac. Nu-mi place necunoscutul. Necazurile reusesc sa le depasesc repede. A. suparat toata ziua si chiar mai mult atunci cand am un necaz. etc. B. 21 A. Mozart. Am multa putere de munca. Imi schimb adesea parerile atunci cand descopar lucruri neasteptate. 16. Cel putin patru “B” inseamna activ. Este greu sa ma cunoasca cineva bine. Dostoievski. prefer schimbarea. Cand sunt suparat izbucnesc si ma descarc. Daca aveti cel putin patru de “A” sunteti emotiv. A. 19. A. Le aduni in tine si le suporti. cate raspunsuri ati ales cu notatia “A” si cate cu “B”. Din combinarea celor sase variante se obtin urmatoarele tipuri temperamentale: Emotiv + Nonactiv + Primar = NERVOS Emotiv + Nonactiv +Secundar =SENTIMENTAL Emotiv + Activ + Primar = COLERIC Emotiv + Activ + Secundar = PASIONAT Nonemotiv + Activ + Primar = SANGVINIC Nonemotiv + Activ + Secundar = FLEGMATIC Nonemotiv + Nonactiv + Primar = AMORF Nonemotiv + Nonactiv + Secundar = MELANCOLIC Temperamentul NERVOS Temperamentul dumneavoastra este considerat “copilul teribil” al caracterologiei. interiorizata. B. A. La cel putin patru raspunsuri “B” sunteti nonemotiv. 18. 17. Sunt mereu ocupat. 13. Concep planuri pe termen lung si in timp le realizez. Supararile nu se pot descarca. Gaugain. B. B. Raman marcat. iar minim patru “B” inseamna secundar. De la punctul 8 la punctul 14 numarati la fel cate raspunsuri “A” si “B” ati ales. Ma enerveaza sa stau si sa nu fac nimic.

cu si fara motiv. Tot ceea ce va putem recomanda in aceasta privinta este sa faceti cat mai putine compromisuri.intregi de cercetari si analize profunde din care am selectat cele mai importante observatii. Jean Jack . Este adevarat ca stapanirea de sine este mai curand o mare dorinta pe care o aveti. contradictorie si care va influenteaza puternic actiunile. Principala dumneavoastra problema este dispozitia. Mai avem o sugestie: temperamentul nervos sufera de o permanenta lipsa de energie in contradictie cu sensibilitatea si imaginatia sa bogata si de aceea este bine sa o economisiti. Este sigur ca sunteti “afectiv”. specialistii considera ca “nervosul” are mai mult ca oricine tendinta. “viata aici si acum”. Pe de o parte este o mare calitate: sunteti un adevarat seismograf al schimbarilor. sa vorbeasca mai mult despre lucruri sau despre altii si mai putin despre el insusi. O trasatura importanta pe care o aveti este nerabdarea. prea se schimba usor. la examene. al problemelor spontane. Ati dori sa faceti multe lucruri si incepeti multe dar. prea des insa. Oricare dintre “temperamentele emotive” are o viata interioara de o bogatie care respinge epitetul slab. melancolic si flegmatic are tendinta sa va repartizeze in categoria melancolicilor. intentiile cu care ati pornit initial “de acasa”. actiunile dumneavoastra raman in faza de intentie. poate. decat in anumite ocazii. pe care cei din jur v-o reproseaza des. Dupa o apreciere superficiala un om sentimental este considerat adesea melancolic. miscarile pe care le faceti “nu va asculta” ca pe altii. in societate. Daca va veti iubi profesiunea. Prea va strica “in targ”. Nici un temperament nu este mai legat de prezent ca si dumneavoastra. fie ea si dificila. Banuim ca nici dumneavoastra nu ati accepta aceasta tipologie si v-ati considera undeva la mijloc. impresionat de prea multe lucru uneori mimica. In legatura cu modul de a comunica. discontinua si nu intotdeauna eficienta. cuprinzand temperamentele: coleric. decat o virtute cu care “ati fi daruit de la natura”. sangvinic. nimic nu va poate impiedeca sa aveti rezultate excelente. in sensul ca aveti o traire sufleteasca foarte vie. vocea. gata sa reactionati prompt. dar care sa va placa intr-adevar si care in acelasi timp sa va oblige la ordine si autoorganizare. uneori agasanta. Dovada este data de biografiile unor sentimentali celebrii ca Alfred de Vigny. Poate ca sunteti emotiv. Temperamentul nervos nu trebuie asociat cu un om scos din sarite. intre celelalte temperamente. intre ce spuneti ieri si ce faceti astazi si. impenetrabilii pe care ii invidiati. sa nu fiti comod si sa va alegeti o munca. sa va adaptati la ele si sa-i ajutati si pe altii sa le observe. Reversul promptitudinii este frecventa contradictie. Pentru ca discutam despre actiuni trebuie sa observam ca emotivitatea si nevoia dumneavoastra permanenta de emotii este in serioasa contradictie cu activitatea dumneavoastra. lipsa de obiectivitate cu care sustineti si argumentati vreun punct de vedere care va convine pe moment. Nimic nu este mai gresit decat sa consideram sentimentalul un temperament slab. de a critica de dragul criticii ti contradictiei. In realitate aveti o trasatura care nu este deloc slaba – emotivitatea. Temperamentul SENTIMENTAL Sa incepem cu o precizare: impartirea antica a lui Hyppocrate.

Paradoxal. Sensibil si tentat spre autoanaliza. depasirea acelei nesigurante. care va este proprie. Temperamentul dumneavoastra este “frate” cu tipul nervos. cele doua firi sunt adesea in contradictie: daca “nervosul” ramane un vesnic adolescent iritabil. In ciuda acestor puncte comune. trasatura excelent exprimata in celebrul “daca voi nu ma vreti.Rousseau. Necazurile apar atunci cand datorita firii dumneavoastra prea aprinse. a neincrederii in sine. eu va vreau” al lui Alexandru Lapusneanu. Mentionam acest lucru deoarece faptele eroice ale sentimentalilor I-au uimit de multe ori pe cei din jur si au fost chiar relatate de scriitori. Va cunoasteti mai bine slabiciunile decat fortele. sa va destainuiti altora. reactionati cu mult echilibru si curaj. Leconte de Lisle. care incep mereu si nu termina niciodata. O interesanta trasatura a temperamentului dumneavoastra este reactia la situatiile grave. trebuie sa mai notam subiectivitatea dumneavoastra analitica – atentia excesiva pe care o aveti pentru amanunte . decat o spaima fara sfarsit. Despre sentimentali se spune ca. nu este nimic rau in faptul ca. aveti initiativa si conduceti grupul in care va aflati. subtil exprimata in zicala populara: “mai bine un sfarsit cu spaima. “sentimentalul” este mai curand un permanent copil fragil si sensibil. avand o adevarata fascinatie a esecului. Multi sentimentali manifesta o resemnare anticipata. Ceea ce va deosebeste cel mai mult de nervos (si va aproprie de pasionat si flegmatic) este desfasurarea in timp a vietii sufletesti. ei se pregatesc mereu si nu incep niciodata. astfel incat s-a ajuns la concluzia ca sentimentalii prezinta un numar aproape infinit de varietati care nu se lasa reduse prea usor la un singur tip. Va caracterizeaza in esenta trei trasaturi: o emotivitate puternica. sentimentalul este mai curand egocentric. Desigur. asa cum se manifesta in special in adolescenta. in timp ce micile neplaceri si piedici va tulbura profund. Citind descrierea “nervosului” ati gasit probabil multe lucruri care vi se potrivesc. Traiti mai curand in trecut si in viitor decat in prezent. decat pe el insusi. El este tentat atunci cand nu reuseste ceva sa schimbe mai curand obiectele sau situatiile din jurul sau. . Daca nervosul are uneori tendinta sa fie egoist. Exista o mare contradictie intre idealurile pure si perfecte pe care le aveti si acest sentiment de neputinta (de altfel nerealist). atunci cand obstacolul sau pericolul devine clar si nu mai poate fi amplificat prin imaginatie. chiar daca nu va place. de care il aproprie si carenta de energie. spre deosebire de nervosi. foarte natural. timiditatea si nehotararea paralizanta pe care o simtiti atunci cand trebuie sa actionati.astfel incat adesea “din cauza copacilor nu vedeti padurea”. Vi se poate reprosa ca nu stiti sa uitati. in sensul ca pentru dumneavoastra tot ce se petrece in jur apare ca o problema personala. din teama sau din rezerva. si temperamentul dumneavoastra este considerat puternic. din pacate adesea subiective. Temperamentul COLERIC Asemenea pasionatilor. flegmaticilor si sangvinicilor. Pentru dumneavoastra principala problema este vointa. multa energie si o mare legatura cu prezentul. va supuneti unei continue autoaprecieri. Pentru ca am inceput prin a descrie temperamentul dumneavoastra. La coleric dialectica interioara este mai putin utila. O alta trasatura peste care psihologii va recomanda insistent sa treceti este cea sintetizata intr-o expresie caracteristica pentru dumneavoastra: “sunt asa cum sunt si trebuie sa ma luati ca atare”.

Luis Pasteur. sa cunoasca tot. Cei mai activi reprezentanti ai temperamentului pasionat au o obsesie a folosirii timpului care curge prea repede. Spre deosebire insa de temperamentul coleric. care au avut tendinta sa traiasca mai multe existente. constituie o adevarata datorie a temperamentului dumneavoastra. au realizat foarte putin. Ca si pentru sentimentali. In orice caz. Alti colerici. rezultatul unui efort de “strunire a tensiunilor” pe care vi le produc emotivitatea intensa si dorinta de a realiza cat mai mult. Este un temperament echilibrat. Ceea ce iese in evidenta la dumneavoastra este intensitatea dramatica si concentrarea trairilor. supraincarcandu-si zilele. Marii pasionati ca: Napoleon. Psihologia si literatura de specialitate au descris de multe ori destine tumultoase ale unor colerici ca Beaumarchais sau Hemingway. mergand in profunzime. ceea ce sunteti la maturitate. pentru ca nu isi indreapta fortele spre directii sociale utile. Echilibrul dumneavoastra este insa scump platit. De aceea se spune ca pasionatul prefera absolutul totalitatii. Din cauza acestor presiuni interioare. Blaise Pascal. o trasatura importanta a temperamentului coleric este valoarea mare acordata actiunii. dupa cum va dati si singur seama. pasionatii intuiesc ca nu pot ajunge departe decat stabilindu-si o directie unica. mai ales in adolescenta. au vrut “totul”. sa realizeze tot. sau nu creeaza nimic. activitatea intensa si tenacitatea. Puterea de munca si dorinta de activitate va orienteaza insa mai mult spre viitor. nonsalantii. usurinta cu care vorbiti cu oamenii. prea putin controlate. trecutul. Marie Curie. fiind. Pentru ca am inceput descrierea cu superlative si pentru ca nu dorim sa va magulim gratuit amorul propriu. Temperamentul dumneavoastra are o mare calitate: caldura. Daca nu se poate vorbi despre superioritatea prin definitie a unui temperament. Caracterologii francezi considera ca pasionatii se manifesta de la singuratatea cea mai abstracta si nedreapta pana la un adevarat model de echilibru si sociabilitate in functie de gradul lor de interiorizare. Ludwig van Beethoven. gasirea unei vocatii. se poate spune despre cel pasionat ca este cel mai intens. Este motivul pentru care autoaprecierea acelor “lucruri pe care nu le cunoastem despre noi insine. diferentele de comportare. desi excelent dotati. de personalitate intre reprezentantii temperamentului dumneavoastra sunt foarte accentuate. renuntand la tot in . Altfel. fiindca n-au reusit sa se restranga doar la cateva domenii. amintirile au o mare importanta pentru dumneavoastra. Temperamentul PASIONAT Temperamentul pasionat a fost supranumit temperamentul celor trei forte: afectivitatea puternica. modul in care va construiti constient si voluntar o personalitate fata de care aveti toata raspunderea. Lev Tolstoi. temperamentul dumneavoastra se indulceste si devine mai stabil si mai intelept. sau daca le banuim ne este frica sa le afirmam cu certitudine”. Prea de multe ori unii pasionati nu se realizeaza. Napoleon spunea: “am trait totdeauna cu un avans de doi ani”. va precizam ca pasionat nu inseamna cu tot dinadinsul “genial”. depinde in cea mai mare masura de ceea ce psihologii numesc “dialectica personala”. “Strunit” prin educatie si integrare in colectiv.impulsive. reconfortante chiar si pentru temperamentele mai reci (flegmaticii. melancolicii). pentru ca traiti mai mult pentru viitor. scurtandu-si noptile. copilaria. vi se intampla sa faceti gafe sau sa intreceti masura.

deschis spre orice experienta utila si agreabila. de altfel. nu si pe a sa proprie. daca nu se poate asa. fara graba. Ca orice temperament si acesta are insa dezavantajele . Uneori vi se reproseaza individualismul. aptitudinea de a pastra din viata ceea ce este placut. nu duce stirile rele si nu le primi”. de a spune “eu” in loc de “noi”. cu oamenii de care aveti mare nevoie. pe care eu oricum nu o inteleg”. va remarcati in sens pozitiv.. in relatiile din societate. cu optimism si prudenta. Poate ca principala primejdie a temperamentului dumneavoastra.favoarea muncii care ii pasioneaza. Caracterologii va avertizeaza asupra tendintei de a reactiona dupa cum urmeaza: “ii daruiesc celui iubit (celei iubite). prototipul omului normal. punand foarte rar la inima micile conflicte pe care. Anatole France. echilibrat. dar si negativ prin abilitatea de a manevra oamenii si lucrurile in propriul interes. iar principala cale spre succes este modestia. sociabil si plin de respect fata de normele. Retinand aceste precizari. Ar fi totusi o eroare sa transformam normalitatea intr-o vina si dorinta justificata a oricui de a trai mereu mai bine si fara conflicte in oportunism. obtinand maximum de confort material si moral. Pasteur remarca: “un singur lucru poate fi interesant – munca”. Nonemotiv. tendinta de a-i domina. Adevarul este ca oricat de multa energie. si nu intamplator. sangvinicul a fost considerat de unii psihologici un temperament ideal. fermitate si independenta ati avea. toata viata mea”. Caracterologii remarca tendinta tipului dumneavoastra de a pune la punct o “tehnica a reusitei” bazata pe experienta. O trasatura negativa spre care este posibil sa tindeti e duritatea. care va face sa va bucurati de viata si sa nu aveti dificultati in relatiile cu oamenii pe care stiti sa-i luati asa cum sunt. util si de a neglija pur si simplu lucrurile neplacute. ceea ce se poate traduce si in: “il (o) oblig sa traiasca numai viata mea. izolarea de cei din jur sau. putem aminti in continuare dintre observatiile referitoare la temperamentul sangvinic. muncind eficient. atat de dotat. “Fugi de rele. nu va remarcati de obicei ca avand deosebite probleme psihologice. vin sa demonstreze inca o data ca nu exista temperamente negative sau pozitive si ca in nici un caz personalitatea constienta si responsabila a unui om nu poate fi explicata prin integrarea pasiva a unui “dat” innascut. rezistent si echilibrat. Giradoux. dar evitabile. Montaigne. Temperamentul SANGVINIC Temperamentul dumneavoastra a fost mult timp considerat. dimpotriva. Nenumaratele exemple de sangvinici ca: Montesquieu. Psihologii sunt de obicei de acord ca principala dumneavoastra calitate este bunul simt. Traind activ. este excesul. Apartinand unui tip care stie sa se exteriorizeze fara sa se aprinda si sa-si piarda controlul. sau retete de care stiti sa nu va indepartati. in afara colectivului nu puteti realiza nimic viabil. tot raul de care sunt in stare. capabil de o activitate sustinuta. Aceasta explica si interesul mai redus al temperamentului dumneavoastra pentru investigatii de tipul acestui test. spune Gracian intr-o viziune tipic sangvinica. aveti priceperea sa le transformati in jocuri. reactionand prompt la realitatile inconjuratoare si. deschiderea spre lume si spre oameni. O ultima remarca despre dragoste. fie in familie. fie in munca. in general. cruta-ti mahnirile. Pasionatii vor sa faca fiintei iubite tot binele sau. neglijenta fata de oamenii cu care veniti in contact. amical. Helvetius.

iar unii va pot considera chiar lenesi. ascultator. Din cauza economiei de mijloace. locul de munca. De aici si constatarea ca viata dumneavoastra depinde in cea mai mare masura de mediul in care traiti. Autoreconstructia logica si voluntara pe care v-o atribuie psihologia mascheaza adesea o emotivitate destul de puternica. nici entuziast. Echilibrul.sale. pareti adesea mai putin activi. poate ascunde ca la oricare alt om o mare varietate de trairi si imbolduri. Datorita acestei obiectivitati. Pentru dumneavoastra totul se traduce in probleme care trebuie cantarite si rezolvate pe baza unor reguli si legi generale. adaptabil la un colectiv. scoala. rabdarea. o serie de ocazii in care “pierdeti trenul” – la figurat desigur. trebuie sa-l diferentiem de cel melancolic prin plasticitatea sa mare si prin legatura directa cu realitatea imediata. n-a avut tinerete”. Franklin sau Kant. Ceea ce contrariaza in autocontrolul dumneavoastra este originea sa gandita si voita. Temperamentul dumneavoastra se caracterizeaza si prin timpuria aparenta adulta. sunteti prin excelenta omul pe care il defineste si il determina meseria pe care o are. temperamentul dumneavoastra refuza sa va determine sa va angajati in vreo actiune inainte de a fi avut suficient timp sa observe si sa aprecieze prudent si distant. au reprezentanti remarcabili ca: Charles Darwin. Reprezentantii temperamentului amorf se pot remarca prin rezultatele excelente atunci cand isi descopera si folosesc vreo aptitudine speciala. de a va elimina din comportare orice nu ar avea vreun scop sau explicatie. Revenind la temperamentul dumneavoastra. Potrivit parerii lui Scheldon. Temperamentul AMORF Slabiciunea temperamentului dumneavoastra se manifesta pregnant in situatiile critice. Realitatea este (asa cum adesea emotivii nu sunt in stare sa inteleaga) ca permanenta stapanire de sine. meditatia. buna pentru activitati creatoare poate sa nu mai fie valoroasa in relatiile cu oamenii si indeosebi in ordinea morala. cum ar fi adaptabilitatea rapida. de educatie. In conditii de lucru neprimejdioase. Temperamentul FLEGMATIC P. Pierre Curi. vointa. dar nici negativist. De aici. niciodata la propriu. spirit de analiza detaliata. George Washington. care va caracterizeaza. Aproape puteti fi recunoscut de oricine dupa formula preferata: “Este logic” sau “Nu este logic”. In copilarie este probabil ca ati fost linistit si serios. Despre Lavoisier un biograf remarca: “la douazeci de ani era un barbat in toata firea. dar putin comunicativ. Este cazul fabulistului La Fontaine . Este interesanta tendinta pe care o aveti. cei cu temperamentul amorf actioneaza normal si chiar dovedesc rabdare. constiinciozitate. Grieger il numeste impenetrabil din cauza foarte retinutei exteriorizari a vreunei emotii. Modul in care stabiliti relatiile cu oamenii este piatra de incercare a posibilitatii si vointei dumneavoastra de a dezvolta si perfectiona o personalitate multilaterala care sa se identifice comunitatii umane. nealarmante. Altfel reprezentantii acestui temperament nu se divulga si se recomanda mai degraba prin ceea ce au pregnant: mobilitate si echilibrare. de obicei atent. Multi flegmatici se apropie de pasionati sau sunt pasionati care au reusit sa-si impuna un puternic autocontrol. Lavoisier. care sunt in general calitatile temperamentului dumneavoastra. ceea ce nu este cazul. Berthelot.

va va fi usor sa va adaptati. Sociabil. De altfel. Problema este sa puneti in aplicare concluziile juste la care ajungeti. Ca si temperamentul nonsalant. Sa mentionam cateva aspecte negative ale temperamentului dumneavoastra. interiorizat si avand tendinte sa amane totul. Lipsit de multe dintre calitatile acestuia. Trebuie sa va spunem ca pentru temperamentul dumneavoastra este mai mult ca oriunde adevarata constatarea ca nu exista trasaturi psihologice innascute bune sau rele prin sine. Este de remarcat ca temperamentul dumneavoastra este opus simetric celui coleric. care de multe ori este cauza lipsei de intelegere a celor din jur. Apoi. fie prin contactul cu un public permanent si variat care sa va ceara sa actionati. Probabil ca marea confruntare pe care trebuie sa o aveti pentru a realiza ceva in viata va fi impotriva celui mai mare dusman pe care il aveti – comoditatea. cum este armata. caracterul ascuns. valoroasa sau daunatoare in functie de educatia si autoeducatia responsabila. capabil fiind de numeroase rezultate sportive. La temperamentul dumneavoastra trebuie precizat mai mult ca oriunde. de forta si rezistenta fizica. inactiv. caracterul lui psihic. Aceasta caracteristica a temperamentului dumneavoastra se refera nu atat la resurse cat la economia de energie. cum sunt actorii si profesorii. conciliant (poate superficial). deoarece nu sunteti lipsit de robustete. Totusi aceste scaderi isi gasesc antidotul in acelasi mare catalizator al valorii umane care este de fapt pentru toti oamenii. ci orice trasatura devine utila. inchis. participarea sociala si munca. de a se confunda cu decorul. Nimic mai gresit. Principala resursa prin care va puteti depasi inhibitiile este inteligenta. Accentuam: cautati aceste scantei la cei din jur. De altfel. fie prin organizare disciplinata. inteligenta. . temperamentul dumneavoastra a fost multa vreme neglijat si gresit inteles de caracterologi. Multi cred ca un temperament slab inseamna neaparat un fizic plapand si o aparitie palida. melancolicul are in schimb altele. multi actori apartin acestui tip de temperament datorita plasticitatii si rezonantei lor innascute. Cautati profesiuni in care impulsul spre activitate sa vina de la altii. Temperamentul MELANCOLIC Nonemotiv. melancolicul se hotaraste greu sa actioneze. multi amorfi isi aleg ocupatia de profesor de sport. In primul rand tendinta de a se strecura neobservat. indiferent de orice clasificare temperamentala.sau al celebrului actor Alec Guiness. Un al treilea dezavantaj pe care multi psihologi il considera principal este inclinatia spre o reverie neconstructiva. caci sunt asemanati cu un motor care demareaza lent si are nevoie de mult carburant si scantei puternice. care se rupe de realitate.

CURS 5 Particularitati psihofiziologice legate de varsta si sex ( stadii.psihologia persoanei cu disabilitati. psihologia medicala a femeii (pacienta. gravida.lehuza). crize).etape. . asistenta medicala.

Complex pe linia fiecărei caracteristici amintite. Aceşti factori sunt la fel de importanţi. grupele sanguine.). Să ne imaginăm un nou născut fără trebuinţe biologice (alimentare.deşi dezvoltarea fizică este foarte lentă. fiziologice şi chiar psiho-comportamentale (ex. prin optimizarea mecanismelor adaptative. de exemplu). achiziţie de informaţie dar şi de abilităţi şi instrumente de adaptare la mediu (vezi: abilităţi şi forţe motrice. pe rând. cea psihică şi socială continuă să fie accelerată. Factorii de bază ai dezvoltării (bio-psiho-sociale) a omului sunt: ereditatea. în mare măsură. Ereditatea este dată de totalitatea caracteristicilor genetice (genotipul). Dacă apar orice fel de disfuncţii sau alterări ale acestui factor. La maturitate. Procesul dezvoltării are întotdeauna sens ascendent. Educaţia reprezintă un sistem complex de acţiuni sau demersuri de influenţare conştientă direcţionată. evidenţiat prin creşterea de la o etapă la alta a competenţei persoanei. totalitatea genelor ca program transmis de părinţi urmaşilor. El furnizează “materialul de construcţie” (P. Educaţia poate corecta o parte din neajunsurile . Educaţia începe imediat după naşere . preluînd prin mecanisme de imitaţie comportamente specifice acestora. program ce controlează o serie de caracteristici fizice. capacităţi intelectuale motivaţionale. organizată. familia.7. : greutatea şi înălţimea corpului. durează toată viaţa şi este un proces în care intervin.). în boala Down – apariţia unui cromozom în plus la perechea 21. apărând o mai mare independenţă între aspectele fizice şi cele psiho-sociale. reflexe necondiţionate. complex şi prin multiplele interacţionări între acestea. PSIHOLOGIA MEDICALĂ A VÎRSTELOR ŞI SEXELOR 3. drept condiţie şi suport pentru dezvoltarea psihică şi socială. când ritmurile acestor forme de dezvoltare sunt accelerate. Nu s-ar hrăni şi în scurt timp ar muri. şcoala. anormală mai ales din punct de vedere mental dar şi fizic – aspectul mongoloid). volitive. psihică şi socială. Este primul factor ce acţionează în ordine temporală şi constituie premisa absolut necesară pentru celelalte aspecte ale dezvoltării.Dezvoltarea biologică se constituie. tipul temperamental. duce la dezvoltarea întârziată. dar şi împreună. cultural în care se dezvoltă fiinţa umană. Mediul ca factor al dezvoltării acţionează imediat după concepţie (imediat după ce primul factor declanşează dezvoltarea) şi cuprinde toate aspectele mediului natural.1. culoarea ochilor. Psihologia medicală a vîrstelor Se ştie că personalitatea umană se realizează ca existenţă bio-psiho-socială dea lungul unui proces de durată şi extrem de complex de dezvoltare. au fost forţaţi să se dezvolte într-un mediu specific animalelor sălbatice. Dezvoltarea omului este constituită dintr-o serie de transformări cantitative şi calitative. biologică. Golu) şi. grupul social etc. Exemple sunt acei copii-lup găsiţi în pădure după ce. social. poate acţiona ca factor favorizant (dacă aspectele menţionate mai sus sunt consistente) sau ca factor defavorizant.. mai ales în copilărie. dezvoltarea este periclitată sau chiar se opreşte (ex. prin urmare. ştiinţifică a dezvoltării fiinţei umane. Ei nu au caracteristici psiho-umane tocmai pentru că. caracteriale etc. lipsa oricăruia tulburând sau chiar anulând procesul dezvoltării. lipsind influenţele de mediu specific uman. mediul şi educaţia. încă de la naştere au trăit şi s-au dezvoltat în acele condiţii. trebuinţele bazale etc.

(inclusivembriogeneza).antepreşcolar şi preşcolar (1 . . mai scăzută la maturitate şi bătrâneţe). ea devenind în acest sens factor compensator. în salturi.: dentiţia.rolurile sociale (de elev.(0-1an) . . se acceptă următoarea etapizare (ciclicitate) şi subetapizare a vieţii omului: a) Copilăria (0 – 20 ani) cu etapele mai importante: . Acest fapt a dus la conturarea unor etape. cu stagnări şi mici regresii dar cu rezultantă ascendentă.celorlalţi doi factori. . .) şi voinţei. care servesc la adapare. . convingerile etc. aspiraţiile. ale . de muncitor etc. dimpotrivă. învăţarea în copilărie şi adolescenţă. Acum se pun bazele cunoaşterii prin achiziţia de informaţie şi structurarea în acelaşi timp a mecanismelor de operare perceptivă.apariţia unor caracteristici fizice (ex. ale vieţii. apucatul. receptivitate şi reactivitate specifică la boală.). cele de suport şi activare (afectivitate. neliniară. etc. maturitatea ( 35-65 de ani). a) Copilăria este perioada cu cel mai susţinut ritm de dezvoltare. Zlate spunea că “dezvoltarea psihică se sprijină pe ereditate. când se formează cele mai importante structuri psihico-motrice şi apoi predominant psihice şi psihocomportamentale şi acţionale.inadapabil sau greu adaptabil la serviciu. privind următoarele aspecte: . . Insistând ceva mai mult pe această ultimă idee. . reprezentativă ideativă.şcolarul mare-(adolescentul)(15 – 18 / 20 ani)-(adolescenţa). cele ce reglează întreaga activitate. (adică structurile intelectului). Acum se formează şi dezvoltă mijloacele de comunicare şi relaţionare (limbaj). b) – Tinereţea (20 – 35 ani) c) – Perioada adultă. imaginativă. de îndrăgostit. la şcoală.şcolarul mijlociu-(puberul) (11 – 14 ani)-(pubertatea). mnezică etc. În general.tipurile acvităţii (jocul în copilărie. .boli şi suferinţe specifice. caracterele sexuale etc. identificarea de sine etc. discontinuă. de soţ.: mersul.şcolarul mic-(7 – 10 ani)-(a treia copilărie). .sugar. În această perioadă (şi mai ales în a doua jumătate a acesteia) se structurează şi perfecţionează mecanismele de control ale conduitei. Privind rolul fiecăruia din aceşti factori. gândirea abstractă. perioade sau cicluri ale dezvoltării şi.tulburări specifice de adaptare .). voinţă) ce vor sta la baza structurilor personalităţii. implicit. producţia şi creaţia la maturitate). terapeuticrecuperativ. putem evidenţia succint caracteristicile psiho-sociale ale principalelor stadii ale vieţii omului. perioade cu specificitate. structurile superioare ale afectivităţii motrice (vezi sentimentele.dinamica specifică (mai accentuată în tinereţe. M. limbajul. motivaţie.) sau a unor abiliăţi psiho-motrice şi apoi psihice (ex.7 ani)-(prima şi a doua copilărie). în armată.ritmurile dezvoltării (în copilărie sunt foarte rapide şi scad în rapiditate pe măsură ce ne îndepărtăm de momentul naşterii). conştiinţa.” Dezvoltarea umană nu este uniformă. liniară şi nici continuă ci. îşi extrage conţinutul din datele furnizate de mediul socio-cultural şi este dirijată de educaţie. d) – Bătrâneţea (peste 65 ani).

lipotimii. în afara “bolilor copilăriei” (rujeolă. tulburări cu puternică coloratură vegetativă. fie prin oboseală şi activism redus. în această perioadă. ex. dureri de oase etc. Uneori aceste manifestări capătă forme conversive (după teoria lui Freud) şi se manifestă ca eunrezis nocturn sau chiar diurn (şi chiar ca encomprezis) ca reacţie de anxietate proximală diurnă sau chiar nocturnă (pavoar nocturn) sau în pubertate şi adolescenţă ca reacţie depresivă cu toate riscurile legate de aceasta. transpiraţii. şi că există o anumită sensibilitate la boli. ghiozdane prea grele ce solicită neuniform sistemul osteo-muscular al copilului. suferinţe sau tulburări: 1) Tulburările de dezvoltare – fizică (nanism. viteza şi amploarea schimbărilor (copilul se transformă în mare măsură în adult). este în mare măsură dependent de adult. ameţeli. cifoze. lordoze. Apar reacţii de inadaptare la cerinţele (uneori prea mari şi implacabile) mediului familial. Apar. scolioze) multe din ele favorizate şi de poziţii incomode în bancă. Întâlnim. tuse convulsivă etc. Erikson). are şanse mari să lase urme în procesul dezvoltării ulterioare. duce adesea la confuzia rolurilor sociale specifice. mai des. vagabondaj. dar şi prin riscurile şi frecvenţa crescută a reacţiilor şi manifestărilor inadaptative. tulburări neurastenice manifestate fie prin hiperexcitabilitate şi nelinişte. Ritmul extrem de accelerat al dezvoltării şi multitudinea de structuri ce se formează acum dau. şi primele idei de sinucidere în contextul trăirilor depresive. fugă. prin urmare. autismului infantil. şi deci la inadaptare.: . şcolar. impulsivitatea menţinută şi de o încărcătură hormonală fără precedent). şi acestea mai ales la puberate. Pubertatea prin excelenţă este considerată perioada de criză şi prin multitudinea. de găsirea unei identităţi (E. are o reactivitate specifică la toate aceste situaţii de impas existenţial (inclusiv la boală). Tulburările nevrotice din pubertate şi adolescenţă. Apar şi primele manifestări depresive ţinând de sentimente de inferioritate. funcţii sau structuri mai complexe). de asemenea. opozitivism. social. orice factor disturbator sau nociv ce intervine. dar şi ca posibile unice soluţii la dificultăţile vieţii. copilul este încă insuficient maturizat. motivaţiei şi voinţei ce vor genera tulburări de comportament. .) următoarele boli. 2) Reactivitate specifică la mediul social şi la boală. rubeolă.întârzierile în dezvoltarea mintală. manifestate prin minciună.conştiinţei morale şi valorile caracteriale ce duc la crearea condiţiilor realei identificări de sine şi afirmării sociale. dezvoltări dizarmonice de personalitate etc. o caracteristică de fragilitate acestei perioade. demonstrativitate. a limbajului. Dar pentru că. nesupunere. a afectivităţii.psihică (întârzieri sau chiar opriri în dezvoltarea unor procese. în acest ciclu al vieţii. de adaptare şcolară şi socială. giganism pe fond dinamic sau metabolic. trăieşte intens sentimente de insecuritate. în acelaşi timp. Perioada cu cea mai mare frecvenţă de independentizare şi. . Aceasta în sensul că. atunci când încă nu sunt create toate condiţiile pentru acest demers (vezi persistenţa imaturităţii emoţionale.

tânărul trăieşte sentimente de siguranţă. Rezistenţa la boli este şi ea ceva mai ridicată comparativ şi cu ciclul precedent. tulburările de somn. ex. atitudinile sunt aproape cele clasice: fie cu oarecare indiferentism (crezând că pot face faţă fie cu îngrijorare. profesională.: viroze. Faţă de bolile cronice. etc. de regulă nu puternic. pasagere. mult mai bine pregătit pentru lupta cu viaţa. suferinţe gastro-duodenale. ce duc în ultimă instanţă la autoevaluare pozitivă. de eşuare în ceea ce priveşte realizarea. nelinişte. maturitatea (35 – 65 ani) este o perioadă relativ stabilă şi fără prea mari manifestări de inadaptare sau suferinţă. În toate aceste manifestări ale copilului (şi în multe altele) este absolută nevoie de intervenţia adultului care să anihileze. profesională. când se formează statusuri şi identităţi specifice: subidentităţile socială. Este perioada de reală inserţie socio-productivă. histerice sau antolitice). putere. Subidentităţile: maritală. anxietatea. Nu putem evidenţia aspecte prea diferite. pornind de la raţionamentul (încărcat emoţional) că dacă de la această vârstă apar asemenea probleme serioase. totuşi. Atunci cauza era încărcătura hormonală puternică.Cel mai adesea. tânărul ajunge să-şi creeze reale situaţii de intimitate. Aceste schimbări hormonale produc deseori tulburări cel puţin la fel de ample şi diverse ca şi la pubertate. nepăsare sau chiar negare a bolii sau chiar demisie (fuga din situaţie prin reacţii impulsive. parentală. gripe. considerând că are suficiente resurse de refacere. acum. c) Perioada adultă. decât eventual legate de spiritul acestei etape. anxietate. mai sigur pe sine şi pe forţele sale. elimine sau măcar să diminueze impactul boli asupra acestuia. maritală.) atitudinea faţă de ele este de cele mai multe ori una de cooperare hotărâtă la tratarea lor fără prea mare încărcătură de teamă. Dacă. dar şi cu cele ce vor urma. forţă. conform lui Erikson. Poate dezvolta însă şi reacţii de indiferenţă. nelinişte mai accentuată chiar decât la bătrâneţe. teamă. şi anume 45 – 55 ani la femei – menopauză şi 55 – 65 ani la bărbaţi – andropauza. irascibilitatea. câştigate din ciclul precedent. nelinişte. Având în vedere aceste aspecte. fatigabilitatea şi chiar depresia constituie . labilitatea emoţională accentuată. Dacă toate etapele perioadei precedente au decurs bine atunci. reducerea până la dispariţie a aportului acestui subsistem al organismului cu efect energizant. dimpotrivă. Se câştigă independenţa socio-economică. şi doar până când acestea devin realmente supărătoare. acestea făcându-l mai puţin vulnerabil era decât în ciclu anterior. Procesele de “călduri” alternând cu “frisoane”. neînţelegând satisfăcător situaţia sau simţind realmente (mai ales în situaţiile de boală) fragilitatea propriei personalităţi în faţa unui obstacol atât de ameninţător. ţin omul bine ancorat în realitatea de zi cu zi. b) Tinereţea este prima perioadă mare (ciclu) în care se produce o reală echilibrare şi maturizare a structurilor personalităţii după ce acestea s-au dezvoltat şi perfecţionat în ciclu precedent. reacţia este una de teamă. apar (şi există în mod normal anumite suferinţe acute. dinamizator. mult mai rare decât în orice alt ciclu al vieţii. îngrijorare. parentală. neliniştea. Pot să apară şi atitudini de neglijare sau negare a suferinţelor dar. atunci ce pot să mai spere pentru viitorul ceva mai îndepărtat). de corectă relaţionare cu ceilalţi şi nu de izolare.

încercarea de a o lua de la capăt întrun alt parteneriat. Atitudinea faţă de boală se radicalizează tot în acest sfârşit de etapă când. în aceste condiţii. osteoporoza – limitează substanţal mişcarea. comunităţii. cât şi psihice. atunci trăieşte cel mai ai adesea sentimente de disperare. pentru că înţelege foarte bine că nu mai are nici o şansă să realizeze ceea ce n-a reuşit până acum. determină îmbătrânirea şi sclerozarea celorlalte subsisteme ale organismului. deşi a tecut prin criza climacteriului. discuţii şi conflicte intrafamiliare. scad resursele vitale ale organismului. bolile. Lipsa activităţii la o mare parte a pensionarilor. Realitatea ne demonstrează că. ca şi cele ce ţin de echilibrul psihic. mai târzii şi ceva mai intense la bărbat ele pot duce până la disoluţia familiei. să câştige şi subidentitate mai bună. destul de multe. argumentează comportamentele lor ca fiind urmarea (realizării) înţelegerii efemerităţii veţii. Dacă nu (vezi Erikson). să trăiască sentimente de satisfacţie şi mulţumire. a pierderii virilităţii şi satisfacţiei vieţii sexuale şi. inclusiv cele ce ţin de imunitate. se schimbă şi mai mult. după instalare. . crează condiţii pentru fracturi şi alte tipuri de suferinţe). Mai dese. . prin erodarea tuturor subsistemelor biologice. dizrinii ce scad baza bioenergetică (ex. au mult mai multe suferinţe decât în perioadele precedente. Este necesară intervenţia empativă şi terapeutică a familiei. şi căderea sensibilă a eficienţei adaptative a organismului (ex. la rândul lor. De multe ori. toate acestea fiind manifestări ale unor depresii cu mare risc sinucidar. d) Bătrâneţea (peste 65 de ani) în sine nu este o boală dar. Notăm ca aspecte generale şi definitorii pentru această etapă: 1) În plan biologic – Instituirea tuturor subsistemelor.: artrozele. mai ample şi mai timpurii la femei. în ciuda unor excepţii. serviciilor de asistenţă sanitată şi socială etc.tabloul manifestării tulburărilor climacteriului.: dispariţia secreţiei gonadice la bărbat după instalarea andropauzei – determină scăderea dramatică a vitalităţii şi activismului). pentru că se mai pierde o subidentitate – cea profesională. în conformitate cu aspiraţiile. cardiopatii. Cei mai mulţi oameni aflaţi în asemenea ipostaze. . Ex. suferinţele de diverse tipuri se manifestă tot mai des şi tot mai amplu şi vizibil. Când se apropie sau chiar soseşte şi pensionarea. asociate cu sentimente de zădărnicie şi eşec existenţial. de devalorizare. adevărate ”crize” familiare. atunci are toate şansele să se echilibreze. acestea duc la certuri. asociind această etapă de vârstă cu suferinţa. aşa cum mai sunt denumite aceste suferinţe.Inima şi vasele de sânge îmbătrânite şi sclerozate nu mai hrănesc suficient ţesuturile şi acestea. favorizează apariţia unor judecăţi autoapreciative de inutilitate. aşa cum s-a specificat.: determină reducerea masei musculare (şi a forţei şi amplitudinii mişcărilor) osteoporoza.Reducerea substanţială a suportului hormonal. Dacă până acum persoana s-a realizat cât de cât. majoritatea persoanelor la această vârstă.

egocentric.). cel al uitării. ca uitarea să aibă ritm şi pondere mai mare decât achiziţia de informaţie. Procesul opus memorării. reduc în acelaşi timp participarea la viaţa socială. mai rigidă.Se reduce substanţial posibilitatea de relaţionare socială şi de comunicare. aceasta şi pe fondul pierderilor amintite mai sus. 3) În plan psihic Ca urmare a celor amintite mai sus. sumbră). de recepţie (vezi hipoacuziile.Scade posibilitatea de suport social. şi anume: . rigiditatea – astfel – gândirea se reorganizează. determinând scăderi ale unor abilităţi locomotorii. dar şi la cele de păstrare şi reactualizare a informaţiilor.N. dezbrăcatul se fac mai lent. trebuinţele. Nu mai participă nici la fenomenul decizional. cecităţile pe fond senil). tonusul psihic. în câţiva ani poate “goli” de conţinut aproape în totalitate SPU. câştigă tot mai mult teren. mai ales cu referire la evenimentele recente. Apar tot mai des hipomnezii (reduceri ale capacităţii de fixare-redare) şi chiar amnezii episodice. stare de disconfort. dar şi ca eficienţă (apar: lentoarea. dar mai ales distrugerea tot mai rapidă şi masivă a ţesutului neuronal periferic dar mai ales central. . apărând diomnezii de fixare. proiecţia în viitor (care. ci un proces de deteriorare-demenţiere care. etc. pe măsură ce trec anii devine tot mai scurtă.: Grupul social se restrânge la cel al familiei şi la vecinătatea apropiată. în tot mai multe cazuri. condiţia de pensionar. neclară. 2) În plan social: . Rămân însă relativ bune acele instrumente şi achiziţii ale gândirii ce au fost câştigate prin învăţare – gândirea formal-logică. adaptează şi restructurează mult mai greu la situaţii noi). mai ales în plan subiectiv. . surdităţile. dar şi pe fondul unor dramatice schimbări ale palierului dinamico-energetic al psihicului – motivaţia şi afectivitatea. în ciuda faptului că se reduce efectiv capacitatea de învăţare (de formare de reflexe condiţionate noi). cerând suport de la ceilalţi. .Senzorialitatea se reduce cantitativ şi calitativ prin pierderi de acuitate. mai ales cu referire la faza de engramare. apoi deteriorarea S. dexterităţi de autoservire (Ex. Se ajunge. Apar astfel involuţia. pofta de viaţă (în contextul în care este mult mai grea şi mai puţin plăcută: dureri.C.Memoria scade substanţial. în contextul activităţii umane. Trăieşte tot mai mult situaţia de persoană ce nu poate oferi suport altora şi nici pentru sine devenind egoist. putem evidenţia în plan psihic o serie de manifestări specifice acestui ciclu al vieţii.: îmbrăcatul. limitarea drastică a situaţiilor plăcute şi reducerea speranţei că ar mai exista şansă în revenirea la o situaţie mai . apropiate. elastică şi mobilă. Scade vizibil randamentul (şi ponderea) imaginaţiei şi a creativităţii.Nonangajarea productivă.Motricitatea devine mai dificilă.arterioscleroză. situaţie ce nu mai este o simplă involuţie. suferinţe cronice. Ex. . Interesele. Evidenţiem astfel reducerea sensibilă a motivaţiei. păstrare şi evocare. la persoane ce au depăşit 80 de ani. . de persoană fără utilitate socială. mai puţin amplă.Gândirea (şi inteligenţa în ansamblu) îşi reduce randamentul mai ales ca fluenţă şi flexibilitate.

bătrânii în astfel de situaţii devenind ridicoli. mai puternic. cu rol dinamizator dar şi derivînd din rolul social-general acceptat (că el. deseori (acolo unde cuplurile au fost bine sudate. oricum. ale bărbatului. au avut o viaţă afectivă puternică. Dacă nu. ele sunt trăite cu mare intensitate şi consum psiho-emoţional dar. pe de altă parte. în debutul acestui ciclu (ca. controlându-şi mai greu pulsiunile de orice natură nu numai cele agesive . este mai impulsiv. şi ale femeii. deseori. vorbeşte cu voce mai stinsă. pe de o parte.bună) scad. Tot acum.fizic: este mai dezvoltat.psihic: prezintă structură şi dinamică afectivă şi voliţională specifică. ca şi cum ar vrea să spună: Nu vezi cât sufăr?! Acordă-mi mai multă atenţie şi afecţiune!). o anumită aplatizare. acuză dureri mult mai mari decât sunt în realitate. de aici înainte nu mai are şansa să mai schimbe ceva şi să se autorealizeze. impulsivitatea. mai ales de oscilaţiile acestor aspecte. depresie. Bătrânii se manifestă aproape ca şi copii de 3-4 ani care “cer”. Erikson. referitoare mai ales la următoarele aspecte: . de altfel. vârstnicul are toate şansele să trăiască sentimente de disperare ştiind că. de disconfort fizic şi psihic. victimele persoanelor faţă de care dezvoltă asemenea trăiri. Dinamica emoţională capătă o anumită specificitate. sau la alte aspecte ale existenţei. şi în perioada de sfârşit al celui precedent) apar deseori crize “specifice. cu randament mai ridicat. necesitatea de tandreţe etc. în acelai timp diferenţiatoare. devine pendulantă şi contradictorie: pe de o parte. caricaturali şi. Dacă persoana vârstnică s-a realizat la un nivel aceptabil prin propriile realizări profesionale. . materiale dar şi prin copii şi nepoţi. în mod aproape sigur. poate chiar sexuale. prin conduite de amplificare voită a unor stări de rău. mai ales în activităţi care cer efort fizic. 3. izbucniri emoţionale cum ar fi: irascibilitatea. aşa cum afirmă E. persoane de regulă mai tinere. pe de o altă parte. de depresie. reprezintă aspectul forte al familiei.7. cel ce . Psihologia medicală a sexelor Pe linia diferenţierii diverselor categori umane. oboseală) dar şi.instinctiv: este mai agresiv – aspect coroborat cu forţa fizică mai mare şi cu încărcătura hormonală (testosteron). Stoetzel) (1968).2. Fie că se referă la experienţele anterioare. Cel ce supravieţuieşte trăieşte un teribil sentiment de regret. de privare afectivă. prin mecanisme conversive (ex. Şi mai dramatice sunt. relativ constantă şi stabilă) situaţiile de deces ale unuia din soţi. reducere a amplitudinii şi diversităţii trăirilor emoţionale (aparentă şi reală apatie. Această ultimă manifestare ia deseori forma unor comporamente de regresie la vârstele copilăriei. Este vorba de trăsături caracteristice şi. şi cu o scădere mai mult sau mai puţin vizibilă a discernământului. cu idei de suicid şi cu finalitate autolitică. de reducerea gamei motivaţionale şi emoţionale şi. legate de îngustarea câmpului de manifestare“. de vinovăţie că a supravieţuit. de regulă. bărbatul. chiar cerşesc afecţiune din partea celorlalţi. atunci există în mare măsură posibilitatea armonizării situaţiei lui (chiar dacă nu este una realmente fericită – bătrâneţea fiind oricum neplăcută) cu realitatea specifică acestui ciclu de viaţă. crize trăite ca “ultime ocazii” (J.: tuşeşte mai tare. Este cunoscut deja faptul că avem o anumită tipologie de personalitate specifică bărbatului. se pot evidenţia unele particularităţi specifice sexelor.

incapabilă de acel rol social. în spatele unor bărbaţi realizaţi social stau deseori femei (soţii) cu certe calităţi de conducător şi de suport. îl fac să fie vulnerabil. ea nu este atât de impulsivă şi.fizic – ea este mai fragilă decât bărbatul. tocmai acele aspecte specifice.: nu poate negocia cu succes o situaţie. al grupului social. . din această cauză). în ciuda faptului că sarcina. anxietate). cele de sănătate arată însă că femeia rezistă mai bine multor situaţii dificile (stări de boală) şi trăieşte mai mult.: ameninţări. respingere a situaţiei. pun femeia în situaţia de a fi mai expusă bolilor. neacceptare. dar şi de la o perioadă de timp la alta (unele aspecte ţin de încărcătura hormonală şi de ciclicitatea specifică – se ştie de exemplu că perioadele pre şi menstruale evidenţiază hiperemotivitate. studiile de biologie. pentru că şi societatea valorizează astfel bărbatul. fie cea de “rezistenţă” fără apel la servicile medicale. fie cea de negare. iritabilitate. comportamente sau afirmaţii autolitice. nelinişte. mai ales atât de agresivă (vezi – situaţia criminalităţii – bărbaţii comit 2/3 din infracţiuni). dezechilibrele hormonale ciclice şi mai ales cele ce ţin de sarcină.psihic – femeia este mai sensibilă decât bărbatul. în acelaşi timp. dacă femeia nu este partea tare a unei asemenea relaţii. Aceste aspecte se structurează ca mecanisme adaptative. cu un rol şi un rost foarte bine definite. fiziologie. foarte des întâlnită. De exemplu. “crize de furie” etc. nerăbdător. Reactivitatea şi atitudinea faţă de boală a bărbatului este. de regulă. în acelaşi timp. Datorită acestor . Susţinem aceste idei întrucât. premorbide sau cel puţin “speciale” şi au un efect de uzură asupra organismului. pentru a ieşi dintr-o asemenea situaţie. cu balans emoţional mai accentuat şi faţă de aceiaşi stimuli. paradoxal. naşterea. Aspectele de fragilitate amintite. acela de beneficiar de suport şi ocrotire (din partea bărbatului). ea este cel puţin factorul care catalizează şi orientează forţele cuplului pe direcţia succesului. mai puţin abordate). şi în contradicţie cu bărbatul. are tendinţa de a accede în rolul valorizat social. frecvent. . de lider. pentru că. pretenţios. Realitatea cotidiană ne arată însă deseori (fără a susţine că aceasta este o regulă) bărbatul ca pe o fiinţă neajutorată. considerate elemente puternice. se pare. are forţa şi randamentul mai reduse (activităţile fizice sunt. intră în conflict cu ceilalţi mult mai repede decât femeia). între caracteristicile tipologiei feminine. agresiv adică este neliniştit.psiho-social-istoric – tinde să acceadă la rolul de cap al familiei. agresivitatea femeii în condiţiile unei forţe fizice mai reduse se converteşte în reacţii demonstrativ-histerice. Observăm de asemenea că. mai emotivă. în acelaşi timp şi cel ce comite mai multe acte antisociale. de regulă. întâlnim mai ales următoarele aspecte: . reţinerea şi controlul necesare. alăptare sau cele date de menopauză. Femeia este preocupată mai mult de propria frumuseţe. de aspectul exterior. pentru că nu are răbdarea. şi această situaţie este. fie cea de tip iritativ-impulsiv. slab (ex. Femeia are însă deseori alte tipuri de reacţii sau alte tipuri de comportamente “rezolutive” pentru anumite situaţii conflictuale sau percepute ca fiind conflictuale şi anume histrionicitatea sau demonstrativitatea. de implicare mai profundă şi mai complexă în relaţiile de cuplu. Am putea spune că. Acest aspect ne relevă femeia ca pe o fiinţă complementară bărbatului. eventual avorturile şi chiar ciclicitatea menstruală se manifestă ca stări morbide.oferă protecţie dar.

şi încă de multe altele. De toate aceste aspecte. beneficiar de servicii medicale. obsesive sau depresive). femeia consideră aproape orice abatere de la starea de bine ca pe o stare de boală. Ca pacient. fie dezvoltând o anumită dependenţă de medic (în situaţiile de conflictualitate intrafamilială. de insatisfacţie de cuplu când. anxioase. DISCUTII DESPRE DIFERENTE INTRE BARBATI SI FEMEI IN CE PRIVESTE PROFESIA DE ASISTENT MEDICAL http://www. ipohondrice. mai divers. postoperator .anxietatea.reducerea/ pierderea timpului de contact cu lumea. este hiperreactivă la boală (R. chiar bolile comune cu ale bărbatului se manifestă mai amplu.ideea de prejudiciu.ro/video/Dan-Puric_-O-asistenta-medicala-are-fortarabdarii-feminine__543/ CURS 6 Psihologia actului chirurgical ( incarcatura emotionala.teama de necunoscut. apreciată).situaţii mai speciale amintite mai sus. fie prea plină de solicitudine. şi pe fondul unor hipocalcemii.interventii psihologice in preoperator. fie atunci când femeia este personal medical. trebuie să se ţină seama fie atunci când femeia este pacient. curtată. dezvoltă des sindroame cenestopatiforme. noutatea anesteziei).1963) dar este şi mai “pretenţioasă” în cursul terapiei: ea este fie prea reţinută în relaţia cu medicul (din pudoare). Tichener . cerând foarte multe lămuriri. clamând controale dese (bazate pe desele presentimente şi premoniţii sau pe dorinţa ei de a fi remarcată.paginamedicala. prestator şi ofertant de servicii de asistenţă medicală.

etc. . Nr. ASPECTE PSIHO-SOCIALE40 I.precoce si tardiv.ca de ex. a) Bolnavii vechi. fie ca pe un sprijin moral. cu colici repetate la o femeie tânãrã). “predestinaþi” actului chirurgical Sunt reprezentaþi de cei suferinzi de o serie de boli a cãror sancþiune chirurgicalã este facultativã (ºi chiar contraindicatã) la debutul bolii .alþii ajunºi accidental traumatisme . b) Bolnavii „recenþi” accidentali (urgenþele sau bolnavii care au primit indicaþii operatorii neaºteptate. . fie ca pe un eºec adaptativ. unii dintre aceºtia fãrã un teren patologic preexistent subteran . în ulcerul duodenal necomplicat sau adenomul de prostatã incipient.ei adoptã o regresie afectivã ºi comportamentalã de tip infantil ce va suferi modificãri specifice climatului psihologic al unui serviciu chirurgical (unii dintre ei. cu alte intervenþii chirurgicale în antecedente ºio reactualizeazã. parcurgând cortegiul de suferinþe reprezentat de boalã. .sau de alte boli la care pacienþii respectivi au fost BOLNAVUL SUPUS INTERVENÞIEI CHIRURGICALE. 3 (149) avertizaþi de necesitatea operaþiei (de exemplu o litiazã biliarã.evoluþia cronicã a bolii le-a indus o serie de „comportamente de bolnav cronic” (cf. Astfel de bolnavi sunt caracterizaþi de o psihologie relativ comunã: . sub raportul tulburãrilor excesive emoþionale precedente). Iamandescu ºi colab. Gerber).considerã operaþia chirurgicalã ca pe o ºansã de rezolvare definitivã a impasului reprezentat de boalã.B.asimptomatici .: Patient in surgery. Psycho-social aspects INFOMedica 2009.

Pe de altã parte.variate .aceeaºi regresie afectivã comportamentalã (inerentã oricãrei situaþii de mare pericol în viaþa oricãrui individ).ºi ei . trebuie . etc). O notã aparte o fac pacienþii sãnãtoºi care vor sã-ºi efectueze intervenþii chirurgicale în scopuri estetice [ex. permite acestor bolnavi confruntaþi brusc cu perspectiva unei operaþii (vãzutã ºi ca o cale de a putea reveni rapid la viaþa anterioarã) sã etaleze pe parcursul actului chirurgical o rezistenþã psihologicã crescutã. corectarea piramidei nazale. lifting.cu multã diplomaþie ºi variate subtilitãþi . deºi adoptã . dar ºi un .)] sau pseudoestetice (bãrbaþi ce solicitã mãrirea penisului pe cale chirurgicalã. Aceastã opticã este aceea a unui om care este obiºnuit sã spere ºi care nu se poate resemna uºor în faþa unor perspective ce pot fi inevitabile (de exemplu sechele invalidante sau chiar decesul). ca formã de debut clinic a unui cancer de colon cu evoluþie ocultã). procedeele de întinerire la femei (implant de silicon. bolnavul „recent”. absenþa tracasãrilor somatice ºi somato-psihice a unei boli preexistente. Cu alte cuvinte.pe masa de operaþie) au o altã opticã. reprezentând un punct de sprijin preþios pentru o psihoterapie ulterioarã.sã fie pregãtit de cãtre chirurg sã înfrunte un destin ce poate fi chiar la limita supravieþuirii (de exemplu într-o ocluzie intestinalã. etc.

ca reacþie justificatã.indiferenþa sau chiar atitudinea de bravadã („fanfaronadã”). surpriza unor reacþii panicale ºi chiar a unor accidente neuro-psihice din partea pacientului. . Reacþiile postoperatorii în plan psihologic sunt relativ independente de terenul biologic sau de tipul operaþiei.suport psiho-somatic pentru o bunã evoluþie postoperatorie. dar ºi de natura relaþiilor sale cu echipa de îngrijire. . Leriche) de „act de autoritate asupra destinului”.teama de infirmitate sau de modificare a schemei corporale. antecedentele psihiatrice ale bolnavului. ce poate sã deruteze un chirurg neexperimentat ºi sã-i aparã acestuia.anxietatea preoperatorie.cele douã categorii de bolnavi (cronici-acutizaþi ºi recenþi) sunt unificate prin: .expectanþele lor comune referitor la consecinþele actului operator. Coldefy ºi Oughourlian.teama de moarte. ele depind mai ales de tipul de personalitate. ulterior. în calitatea acestuia (cf.teama de suferinþã. REACÞII PSIHO-COMPORTAMENTALE . ca ºi cu ceilalþi pacienþi din salon. . care au identificat aceste „temeri fundamentale” ale pacientului chirurgical considerã cã pacienþii aflaþi înaintea unei operaþii manifestã douã atitudini diametral opuse faþã de urmãrile operaþiei: . prezentã la orice individ cu un psihism normal.ce va fi analizatã într-un capitol separat . c) Trãsãturi comune ambelor categorii de bolnavi În afara regresiei afective ºi comportamentale . .

adeseori abuzive pentru rezolvarea operatorie a unor acuze care pot.LA AGENÞII STRESORI IMPLICAÞI ÎN ACTUL CHIRURGICAL Diversitatea dar ºi complexitatea actului operator . cum considerã operaþia aceºti bolnavi). dar ºi ale altora.dezvoltã la bolnavul chirurgical o serie de reacþii în plan psihocomportamental în rezonanþã cu fiecare element specific abordãrii sale chirurgicale. uneori ascunsã cu grijã sau chiar mascatã de „un curaj de paradã”.solicitãri. Vom distinge în cadrul unei sistematizãri personale. în ambele situaþii fiind necesare asigurãri ferme dar realiste ºi. Este extrem de imperativã . . „recrutaþi” de regulã din rândul celor cu tulburãri de personalitate. cu acceptare dificilã. sã þinã de exprimarea psihosomaticã a unor dificultãþi emoþionale ale bolnavilor respectivi (cei cu cenestopatii în special). în cazul bolnavilor anxioºi.la nivelul tuturor componentelor ºi etapelor sale de desfãºurare . Este important ca medicul sã deceleze aceastã anxietate. uneori. b. mai ales. pedalând pe latura optimistã a întregii „aventuri în necunoscut”. Este ezitantã. „încãlzite” de o comunicare optimã în plan afectiv (fãrã a omite unele detalii tehnice. ca ºi la cei cu personalitate psihastenicã (anancaºti). dominaþi de nevoia de asigurare în orice domeniu în care sunt confruntaþi chiar cu riscuri minime. urmãtoarele puncte de reper: Atitudinea faþã de intervenþia chirurgicalã a.

bolnavul aflat în salonul de spital este dominat de anxietatea (uneori cu rol mobilizator) de care s-a vorbit la descrierea etapei preoperatorii. Pe parcursul etapei operatorii . ei poartã cu sine povara unor factori de risc psihosociali precum: ºomajul divorþul. mai puþin experimentaþi – spre a-i determina sã opereze în condiþii etiologice neclare. dar este marcat (predispus) ºi la boli psihice (anterioare sau actuale). 3 (149) I.B. ipohondrici. În acest mediu. etc..în special asupra rezidenþilor.INFOMedica 2009.apar o serie de solicitãri senzoriale ºi emoþionale. Nr. care se cer analizate mai pe larg. sau debili mintali (aceºtia din urmã acceptã uºor ideea operaþiei ºi o susþin ulterior iraþional). Iamandescu ºi colab. Aceºti factori de vulnerabilitate psihosociali faþã de stres se coreleazã cu apariþia unor decompensãri psihice în perioada postoperatorie.mai ales “preludiul ºi postludiul” petrecute în secþia de anestezie ºi terapie intensivã . Psycho-social aspects 41 Stresul perioperator (din cursul spitalizãrii într-o secþie de chirurgie) a) Salon chirurgie Înainte de operaþie. Un loc special îl ocupã bolnavii „polioperaþi” a cãror constituþie psihologicã prezintã o serie de trãsãturi negative concretizate printr-o presiune marcatã asupra chirurgilor . la întârzierea vindecãrii plãgii ºi a reabilitãrii postoperatorii. Vom consacra un paragraf special acestor bolnavi atinºi de sindromul Munchausen.isterici.: Patient in surgery. referindu-se la cauzele stresului . b) Secþia ATI Buddeberg ºi colab.

creºterea încrederii în aceste veritabile imagini optimiste ale ºansei de supravieþuire (Unger ºi Bertel). datã de zgomotele ritmice ale monitoarelor sonore (ECG) ºi ale altor aparate din secþia ATI.informaþiile despre boalã (accident. în cazul bolnavilor cu infarct miocardic existã mãrturii care atestã. z somnul prelungit îl priveazã de înregistrarea unor informaþii: creazã o anumitã . absenþã a contactului uman. . dimpotrivã. traumatism.deºi. climat impersonal . . z prezenþa unei aparaturi medicale sofisticate ºi „reci” poate crea unor bolnavi chirurgicali o anumitã teamã .psihic al bolnavilor internaþi de urgenþã în unitãþile de terapie intensivã considerã ca esenþiali urmãtorii factori: z lipsa de informaþii ..monotonia senzorialã. . ºi mai ales despre prognostic sunt reduse ºi incerte: .perceputã ca o însingurare.poziþia bolnavului ºi lipsa de informaþii (citatã mai sus) conduc la dezorientare temporospaþialã (posibil a fi agravatã ºi de o eventualã amnezie parþialã sau totalã posttraumaticã).bolnavul nu ºtie care va fi urmãtorul „pas” terapeutic.bolnavul nu ºtie cât timp va rãmâne în acest loc insolit pentru el.absenþã” de la evenimentele la care participã. z schimbarea ritmicã dar frecventã a personalului de îngrijire lipseºte bolnavul de posibilitatea creãrii unei relaþii constante de comunicare.suprastimularea senzorialã (ºi emoþionalã) de cãtre aplicarea tratamentului (perfuzii de exemplu) la pacienþii vecini. z stimulare senzorialã inadecvatã (factori desemnaþi de Pauser): .luminozitatea constantã a secþiei ATI face sã disparã ritmul zi/noapte. . .

sedentarism. organizare şi remisiune • • • • • • Tulburări anxioase • • • • • • Anxietatea – teamă difuză fără obiect prezintă un grad mare de generalizare este difuză este „lipsită de obiect“ asociată cu un pericol neprecizat nu poate fi controlată de pacient . fumat/droguri.contagiunea informationala.reculul insertie/reinsertie sociala. exaltarea Eului.evaziunea.Stresul psihic întârziat (prin consumarea rezervelor adaptative în timpul ºi imediat dupã operaþie) A doua ora Corelate psihologice ale bolii 2. regresia afectiva si comportamentala. Tulburarile Nevrotice. ci importantă este semnificaţia ce i se atribuie • etiologie preponderent psihogenă • nu ating nucleul personalităţii • pot fi declanşate de evenimente imediate • pot necesita perioada de elaborare între apariţia traumei şi instalarea tulburării • simptomele apar insidios. Tulburarile Legate De Stres Si — Presentation Transcript Tulburările nevrotice tulburări anxios-fobice tulburări anxioase tulburări obsesiv-compulsive reacţii la stres şi tulburări de adaptare tulburări disociative tulburări somatoforme Caracteristici: • slabă amplitudine clinică • nu prezintă tulburări de conştienţă • sunt considerate de sorginte exogenă • nu este important elementul traumatizant. supraalimentatie.5 Transformari psihocomportamentale induse de boala :tulburari nevrotice. debut lent • se dezvoltă clinic în mod treptat • au perioadă de constituire.

uscăciunea gurii. boală • manifestările apar zilnic. tremurături. derealizare • manifestări neurovegetative • tendinţa de a ieşi din situaţie • evitarea ulterioară a situaţiei în care s-a produs atacul • durata episodului: 8-10 minute Tulburarea anxioasă generalizată • teamă excesivă.6 (medie-înaltă) • fobia socială: genetică nesemnificativă • fobii specifice: factorii de mediu şi condiţionarea sunt mai importante decât transmiterea genetică Teorii psihologice • Psihanalitică: consecinţă a frustrării libidinale • instinctele inacceptabile. generalizată. continuă. permanent / paroxistic Manifestări somatice: • tahicardie. cu oscilaţii – ameliorări sau agravări • . transpiraţii. încercând să devină conştiente. adesea imprevizibil • senzaţia de moarte iminentă • teama de pierdere a controlului • incapacitate de stăpânire şi de testare a realităţii • depersonalizare. ameţeli. senzaţie de gol în stomac. inundaţii. crampe abdominale. senzaţia de sufocare. creşterea tranzitului intestinal • respiratorii: creşterea ritmului respirator. „liber flotantă“ • teamă proiectată în viitor. senzaţia de „nod în gât“ • alte manifestări: contracţii musculare. senzaţie de constricţie toracică • gastrointestinale: greaţă. creşterea tensiunii arteriale. premoniţia unui pericol iminent • îngrijorarea faţă de anumite evenimente: incendii. iritabilitate • tremor • manifestări neurovegetative • astenie. la adultul tânăr • evoluţie îndelungată. parestezii • • Tulburări anxioase – modificări genetice tulburarea de panică şi agorafobia: transmitere între generaţii. cu o rată între 0. fatigabilitate • somn redus. difuză. palpitaţii. ea creează o evitare a mecanismelor defensive Tulburări anxioase • Tulburarea de panică: entitate nosografică ilustrată prin: • atacuri recurente de anxietate severă • debut brusc. senzaţia de lipsă de aer. adolescenţă. dureri/arsuri precordiale. superficial • debut în copilărie. cefalee. minim 6 luni • irascibilitate. determină anxietatea • când anxietatea este mare.manifestări somatice şi neurovegetative se manifestă: cronic. fatigabilitate.3 – 0.

vârstă. moarte: nosofobie. extinsă la aproape toate manifestările • evitare socială cvasitotală • Invalidare profesională şi socială • sentimente de incapacitate. zoofobia. dar sunt puţin invalidante 1) Agorafobia • teama de locuri deschise. cu diminuarea performanţelor profesionale • • .prevalenţă: 5% din populaţia generală comorbidităţi: depresia majoră. ce limitează viaţa socială • tendinţa de refugiere rapidă şi imediată • simptome depresive şi obsesive • prevalenţă mai ales la femei 2) Fobia socială. mâncatul în public • relaţii sociale restrictive apare o selectare a participărilor sociale şi se realizează o glisare între evitare şi izolare: • evitare discretă. sânge. hematofobie. aspecte: aihnofobia. sex • vizează cele mai variate aspecte ale existenţei: • locuri şi situaţii: claustrofobie. profesional • teama de a se afla în situaţii sociale nonfamiliare • teama că poate fi pus în condiţii jenante. disproporţionat şi nejustificat al fricii sale • conţinutul fobiilor este influenţat de cultură. misofobia • evitarea elementelor şi situaţiilor fobogene • cele mai frecvente şi de cele mai multe ori benigne • prevalenţă: 20% • pot să debuteze în copilărie (frica de un anumit animal) sau în perioada adultă • evoluţia este cronică. umilitoare • expunerea la aceste situaţii provoacă stări de panică • evitarea situaţiilor sociale ca vorbitul. care asociază frica de a ieşi singur în public şi frica de mulţime • apar comportamente de evitare. abuz sau dependenţă de alcool. hidrofobie • boli. animale. tanatofobie • obiecte. redusă la manifestări necesare în public • evitare difuză. substanţe Tulburări anxios-fobice • grup de entităţi clinice ilustrate prin: • anxietate apărută în legătură directă cu stimulul fobic – fobii specifice • evită situaţiile ce declanşează starea • sunt trăite cu disconfort • nelinişte • depresie Fobii specifice • stare de teamă – fobie – teamă cu obiect • teama este provocată de prezenţa sau anticiparea unei situaţii sau obiect • recunoaşterea caracterului excesiv. distimia. nonfamiliare • diferite de membrii grupului familial sau de prieteni • înalt investite în plan social. Teama de a se afla în atenţia unor persoane: • necunoscute. tulburarea de panică. talazofobie.

in capitolul intitulat "Malnutritie" sunt prezentate o . niveluri ridicate de zahar si de grasimi in organism. vitamine si substante nutritive care nu sunt prezente in organism din consumul alimentelor. acestia putand in timp sa ajunga obezi.• • • debutul în copilărie sau adolescenţă. Aceasta ipoteza sustine ca mama. poate fi brusc sau insidios evoluţie continuă pe tot parcursul vieţii tulburarea cunoaşte un grad de agregare familială Supraalimentatia este o forma de malnutritie in care nutrientii sunt suprafurnizati in raport cu necesarul organismului privind cresterea normala. Un studiu realizat de cercetatori din diferite tari a explorat ipoteza de dezvoltare a supraalimentatiei in cazul mamelor britanice. Obezitatea si supraalimentatia pot fi raportate si la o oferta excedentara nutritiva specifica. dezvoltarea si metabolismul. Astfel ii poate afecta si pe descendenti. ar putea afecta permanent cresterea copilului prin controlul asupra poftei de mancare si a metabolismului personal. in cazul in care exista un surplus de substante nutritive pe langa cele necesare pentru cresterea si dezvoltarea normala. cauzata de consumul excesiv de suplimente alimentare. Acest termen face referire la obezitate. In "Manualul Merck de Diagnoza si Terapie". provocata de supraalimentarea generala rezultata din consumul mancarilor bogate in continut caloric. daca are un exces de greutate in timpul sarcinii. Supraalimentatia este considerata tot un tip de malnutritie. De asemenea si diferite diete pot cauza dezechilibre nutritionale.

E. Pacientii care nu pot manca ori cei care au probleme cu absorbtia nutrientilor pot fi hraniti intravenos (nutritie parentala) sau printr-un tub introdus in tractul gastro-intestinal (nutritia enterala). Supraalimentarea cronica poate duce la obezitate si la sindrom metabolic. obezitatea abdominala. In cazul in care mai mult de 40 % din greutate este pierduta. . dislipidemii (sunt modificari in exces sau in deficit.obezitatea infantila. Prognozele facute releva faptul ca 10 % din greutatea corporala a unei persoane poate fi pierduta fara efecte secundare. sindromul obezitatii de hipoventilatie. Normalizarea starii de nutritie incepe cu o evaluare nutritionala. O serie de factori de risc este prezenta in aceste cazuri si anume: obezitate abdominala. obezitate . o capacitate scazuta de la procesul de glucoza (rezistenta la insulina). D.serie de tulburari de nutritie legate de supraalimentare: .hipervitaminoze A.excesul de greutate.otravirea cu vitamine . . toxicitatea.a se vedea erorile innascute ale metabolismului de metal (sunt defecte metabolice congenitale de metal care se refera la tulburarile in prelucrarea sau distributia mineralelor dietetice). a concentratiei lipidelor sangvine) si hipertensiune arteriala. .suprasarcina de minerale . situatia rezultata este aproape intotdeauna fatala.

se poate recurge la produse specifice de realimentatie. prin asistenta medicala sau ingrijire la domiciliu. de o interventie chirurgicala etc. supe.). Este recomandabil a se consuma fructe. zaharuri si sodiu sunt si ele recomandate de nutritionisti pentru a preveni obezitatea. Pentru o greutate ideala incercati sa evitati consumul de alcool. Supraalimentatia poate rezulta dintr-o tulburare de comportament alimentar (bulimie) sau se justifica medical in timpul unei convalescente sau pentru a compensa o pierdere de greutate cauzata de o boala. dar este intotdeauna preferabil sa se apeleze.Alaptarea unui copil pe o perioada de cel putin sase luni este considerata a fi cel mai bun mod de prevenire a malnutritiei in copilaria infantila. in principal. pe o perioada mai lunga. la o alimentatie traditionala pe baza de preparate in care intra mai multe alimente . alimentele cu grasimi si colesterol scazut care contin numai cantitati moderate de sare. piureuri suplimentate cu oua si produse lactate . ori la suplimente medicamentoase. cereale si legume. Stabilirea unui angajament in ceea ce priveste activitatea fizica moderata. bogate in energie si proteine (lichide in cutii de conserve sau solide sub forma de piureuri. In acest al doilea caz. Este necesar ca pacientii care prezinta un risc ridicat de malnutritie sa fie evaluati si reevaluati de multe ori. De asemenea. care sa fie exercitata timp de cel putin 30 de minute pe zi si de cel putin cateva ori pe saptamana previne alaturi de o dieta sanatoasa supraalimentatia. supe groase etc.deserturi.

sedentarismul este un factor de risc care conduce la aparitia mai multor afectiuni. la ora actuala tot mai multe locuri de munca sunt caracaterizate prin lipsa activitatii fizice. fara prea multe solicitari fizice. obezitate. . viata moderna incurajeaza sedentarismul prin incurajarea unei vieti confortabila. anxietate etc.(unt. Cu toate ca din punct de vedere medical este indicat sa evitam obiceiurile sedendare (statul excesiv la calculator. lipsit de activitate. Sedentarism Se refera la faptul de a fi sedentar. deviatii ale coloanei vertebrale. smantana) . televizor etc). Afectiuni provocate si/sau agravate de sedentarism: boli cardiovasculare. Mai mult. tulburari metabolice.crescand numarul si volumul meselor luate.

elemente de psihooncologie Cunoasterea diagnosticului Postulate: .Curs 7 ATITUDINEA BOLNAVULUI CRONIC Asistenta psihologica a pacientilor neoplazici: in faza de stabilire a diagnosticului( atitudine optimista. dar ferma).suport emotional) ATI INTALNIT BOLNAVI DE CANCER? CUM SUNT? BOLNAVUL NEOPLAZIC . in perioada initierii tratamentului( abordare raportata la personalitatea pacientului). in recidiva sau stadiu terminal(sustinere .

2. Pacientul are dreptul sa hotarasca singur in ceea ce priveste viata lui (ex. Exista unele dovezi epidemiologice ca pacientii care isi cunosc diagnosticul traiesc in medie cu 6 luni mai putin decat cei care nu il cunosc. Redactarea testamentului) Contra : 1. sa isi indeplineasca ultimele dorinte (ex. 95% dintre pacienti doresc sa isi cunoasca diagnosticul. face sau nu interventia chirurgicala) 3. IB Iamandescu) : Cunoasterea diagnosticului poate agrava evolutia pacientului ! Voi ce credeti? . Pacientul are dreptul sa decida in problemele administrative care il privesc nemijlocit (ex. Argumente pro si contra Pro : 1. Stresul psihic deprima imunitatea 2. face sau nu chimioterapie. sa-si revada o ruda din strainatate) 4.Scoala anglo-saxona : Intotdeauna comunicam diagnosticul !!! Scoala franceza : Comunicam diagnosticul dar cu prudenta si dupa ce am verificat ca pacientul doreste sa stie!!! Romania (prof. Probleme care decurg din conditia de bolnav neoplazic Strategii utilizate de medic: . Pacientul are dreptul sa isi organizeze ultimele clipe de viata.

sustinerea celor apropiati.ilegala in majoritatea statelor. educatie medie/superioara.elemente de medicina paliativa Modalitati de eutanasie Eutanasia activa cu consimtamant .medicul ii procura pacientului mijloace pt a-si sfarsi viata. asistenta sociala.psiholog. Profilul pacientilor · Mai frecvent : rasa alba. autocentrare pe realizari Mijloace de relaxare : autorelaxare. consolare) Mobilizarea resurselor pacientului Apel la reteaua de suport social (institutii: familia.ilegala Eutanasia activa fara consimtamant . biserica. clasa de mijloc. asistenta) Apelul la: sentimente religioase. muzicoterapie INGRIJIRI TERMINALE .ilegala Eutanasia pasiva = moarte provocata de catre medic. la cererea acestuia . cu dureri si disconfort severe. incurajarea/consolarea. crestini dar nu catolici. varsta intre 46-75 ani.ilegala Sinuciderea asistata . prin retragerea mijloacelor de mentinere in viata a pacientului sau prin suprimarea tratamentul de fond .administrarea de medicamente care usureaza suferinta dar grabesc moartea .Centrare pe disconfort somatic Sustinerea dialogului (incurajare. · Pacienti cu cancer. medicina) Strategii psihoterapeutice: Comunicare permanenta: adevarul. prezenta fizica (pacientul poate avea nevoie sa fie tinut de mana . cu speranta de viata <1 luna .pacienti grav bolnavi care la urmatoarea coma nu mai vor sa fie resuscitati) Double effect .legala dar cu consimtamantul informat al pacientului (pacientii DNR DoNot-Resuscitate .

ii oferi pacientului tratament curativ. Post-mortem familiei : terapia de doliu. Personalitatea bolnavului de cancer În opinia unor specialişti. boala canceroasă este legată de personalitate. · Model eclectic : pe toata durata bolii. Potrivit acestei concepţii. tratament paliativ si simptomatic pe toata durata bolii. asistenta psihologica doar din momentul aparitiei recurentei si support familial pe toata durata bolii. inclusiv in faza preterminala.Asistenta medicala si psihologica · Model traditional : tratament curativ si psihoterapie suportiva simpla in faza de diagnostic. oamenii predispuşi la cancer şi cei la care maladia s-a declanşat sunt în general persoane excesiv de supuse. asumându-şi riscul conflictului deschis. Este un model care lasa pacientul descoperit din momentul aparitiei fazei de recurenta a bolii. tratament paliativ si simptomatic. · Model alternativ : ofera tratament curativ doar in faza diagnostica. răbdătoare. interiorizate şi înclinate să-şi reprime emoţiile negative (mai ales furia) în loc să le exprime. împăciuitoare şi binevoitore faţă de superiorii ierarhici sau faţă de persoanele percepute ca fiind mai puternice. excesiv de timide. Poate alimenta dependenta si lipsa de speranta. asistenta psihologica si suport familial. . De indata ce boala a fost documentata. se mentine tratamentul paliativ si asistenta psihologica pentru asumarea deznodamantului. Este cel preferabil astazi. numărul acestora fiind din ce în ce mai mare.

prelungit sau repetat. emoţiile şoc. Este cunoscut faptul că teama. Hans Selye a introdus în domeniul medical noţiunea de stres. pe de o parte. dar în special conflictele sunt cu mult mai periculoase decât muncile istovitoare. în mod special. oboseli. „Generatoare eventuale de suferinţe somatice sunt în primul rând emoţiile mari. Boala canceroasă se încadrează în sfera patologiilor care derivă din stres. Cele mai importante cauze ale stresului sunt considerate: evenimentele psihotraumatizante. stresurile emoţionale. situaţiile castratoare. stresul „este programul de adaptare corporală la o nouă situaţie. la conflictele care apar inevitabil în cursul existenţei sale. lipsa de control etc. zdruncinările emotive şi. cu deosebire. mânia. frustrări. pierderea resurselor. răspunsul său stereotipic şi nespecific la stimulii care perturbă echilibrul său personal” . iar bătrâneţea ar fi tocmai epuizarea acestei energii. traumatismele afective mari. pe de altă parte. Selye potrivit căreia „sancţiunile stresului psihic sunt bolile şi nefericirea” . frustrările. mor mai repede decât persoanele care sunt mai puţin supuse. conflictele. consideră A. Păunescu-Podeanu. Această ipoteză confirmă afirmaţia lui H. în concluzie. „Un rol deosebit de important se acordă conflictelor în geneza stresului psihic” este părerea lui Constantin Enăchescu. emoţiile reţinute. evenimentele şi greutăţile vieţii cotidiene. carenţele emoţionale. Se pot menţiona şi alte cauze ale stresului psihic: obstacolele. emoţiile care nu se descarcă într-o manifestare exterioară. Ion Chiricuţă este convins că . supărarea. mânie şi. este capabilă să genereze stres. Omul reacţionează la eforturi. timide ori interiorizate şi mai dispuse să-şi manifeste emoţiile negative. Selye a emis ipoteza că fiecare dintre noi e dotat cu o anumită cantitate de „energie stres” irecuperabilă prin relaxare şi. În 1949. dacă se îmbolnăvesc de cancer. lipsa de prevedere. prejudiciile.Totodată există şi opinia conform căreia persoanele caracterizate prin comportamentul descris mai sus. În opinia sa. Dacă stresul este prea intens. aceasta trebuie utilizată cu moderaţie de-a lungul vieţii. rezervele organismului sunt epuizate. inhibate” . Cine consumă prea mult din această energie este sortit să moară mai devreme. iar.

ci cum reacţionezi la ceea ce ţi se întâmplă” afirma Hans Selye . asupra organismului este cunoscută prin lucrările lui Selye asupra sindromului general de adaptare. Participanţii la acest experiment au fost încadraţi într-un anumit tip de personalitate. care cuprinde aproape toate componentele importante din economia generală a organismului. pe baza unui chestionar în urma completării căruia reieşea dacă se aflau sau nu sub influenţa unui stres interpersonal şi cum anume reacţionau la confruntarea cu acesta. În studiul „Descifrarea comportamentului uman”. inclusiv prin cancer” . stresanţi. este de părere Boris Luban-Plozza . Dar nu numai stresul psihic acut puternic. a publicat trei studii în care aduce dovezi ce confirmă existenţa legăturii clare dintre tipul de personalitate şi boală. În ultimele decenii. spre a evita exteriorizarea afectelor individului stresat. suprasolicitarea mecanismelor voliţionale. strigăte. Prin urmare. exo. În faţa situaţiilor stresante care apar pe parcursul existenţei sale. individul posedă diverse aptitudini de a le face faţă: efortul de a se stăpâni în cursul unei stări conflictuale. organismul uman dispune de un sistem de apărare pe care îl activează pentru a înfrunta o situaţie de ameninţare. prezintă un rol patogen”.„influenţa unor factori psihici violenţi. replici autoironice sau ironice menite să descarce starea de tensiune. imunologice. GrossarthMaticek. durata sa). dr. Categoriile de personalitate cu care a operat GrossarthMaticek sunt următoarele: Tipul I (predispus la cancer). o importanţă deosebită prezintă nu atât stresul în sine (intensitatea. ci şi trăirile afective negative de mică intensitate. În mod normal. reprimarea unei replici agresive sau din contra – gesturi. „Blocarea conflictului în interior sau. dar repetate. creând un teren favorabil îmbolnăvirii. creând o susceptibilitate crescută la acţiunea numeroaselor noxe. Tipul . stările conflictuale de orice fel pot fi generatoare de tulburări endocrine. cel puţin.şi endogene. cercetătorii Hans Eysenck şi Michael Eysenck prezintă un experiment-tip intitulat „Interacţiunea Stres – Personalitate” a pshihologului Ronald Grossarth-Maticek. ci modul în care indivizii reacţionează la acesta. „Nu contează ceea ce ţi se întâmplă.

S-a constatat că incidenţa cancerului şi a bolilor cardiovasculare sporeşte odată cu vârsta. a înregistrat o mortalitate cauzată de cancer cu mult mai ridicată. S-au consemnat şi cauzele deceselor participanţilor care muriseră. Experimentele au demonstrat că tipul de personalitate constituie un indiciu bun în prognozarea îmbolnăvirilor de cancer sau de maladii cardiovasculare.II (predispus la boli cardiovasculare). Grossarth-Maticek şi colaboratorii săi au reluat legătura cu fiecare dintre participanţii la studiu aflaţi încă în viaţă şi i-au chestionat asupra stării sănătăţii lor. Cu certitudine. ca urmare. Aceste studii „demonstrează concludent că între personalitate şi boală există o legătură reală şi că stresul contribuie într-adevăr la instalarea cancerului” – precizează Hans Eysenck şi Michael Eysenck. deşi cu o medie de vârstă aproximativ egală cu cea a grupului normal. Grupul stresat. ci şi modul în care boala canceroasă influenţează. cultura. S-a mai constatat că stresul dublează predispoziţia la cancer. sexul. aflată în stare de sănătate rezonabil de bună) şi Tipul IV (sănătos). cancerul – maladie care se asociază cel mai adesea cu ideea de situaţie în care viaţa este pusă în pericol sau chiar cu ideea că această boală câştigă întotdeauna şi. persoana aflată în această situaţie sfârşeşte după o îndelungă suferinţă prin deces – determină modificarea personalităţii persoanei în cauză. Prezintă o deosebită importanţă pentru studiul pe care îl avem în vedere nu numai tipul de personalitate care predispune la îmbolnăvirea de cancer. Personalitatea bolnavului de cancer se conturează şi se construieşte în funcţie de personalitatea pe care individul a posedat-o anterior îmbolnăvirii. . modifică personalitatea celui aflat în această situaţie. După o perioadă de zece ani. Aproape jumătate din numărul persoanelor de Tip I au căzut victimă cancerului. dacă individul are o personalitate predispozantă pentru boală. Tipul III (personalitate psihotică. concluzia fiind că stresul puternic de tip interpersonal este ucigaş. de vârsta. dr.

începând din momentul şocului aflării diagnosticului. Trebuie să avem în vedere şi sistemul de educaţie medicală şi de îngrijire oferit acestei categorii de bolnavi. de asemenea. în care bolnavul încearcă diferite formule de rezolvare colaterală a afecţiunii sale. Boala canceroasă se însoţeşte de o modificare a dispoziţiei emoţional-afective sau chiar de reacţii secundare de tip nevrotic. cum ar fi: şoc/neîncredere. Deşi bolnavul de cancer nu este şi nici nu trebuie considerat în primul rând o persoană bolnavă psihic. C. mânie. de asemenea contextul familial şi climatul afectiv-emoţional în care trăiesc şi sunt îngrijite aceste persoane. el este totuşi o persoană care prezintă o serie de tulburări psihologice. Elisabeth KüblerRoss a studiat psihologia bolnavului de cancer şi modificările acesteia. „faza de acceptare”. în care diagnosticul stabilit este refuzat ca nefiind cel real. Cele mai frecvente tulburări psihologice întâlnite . care se concretizează în psihologia bolnavului” . revoltă. indiferent de natura sa (somatică. depresie. Cercetările sale evidenţiază existenţa a cinci stadii prin care trec bolnavii de cancer din momentul aflării diagnosticului: „faza de negare”. acceptând resemnat împlinirea destinului . în care anxietatea invadează bolnavul. Enăchescu este de părere că „orice boală. în legătură cu diagnosticul şi pronosticul bolii. până în faza terminală a bolii. este însoţită de o anumită stare de spirit a bolnavului. o serie de răspunsuri adaptative. ca o decompensare reactivă şi de epuizare a mecanismelor de apărare a Eu-lui bolnavului. Şi alţi cercetători sunt de părere că odată ce diagnosticul este comunicat bolnavului de cancer. „faza de frică”. psihică sau psihosomatică).contextul social şi economic în care trăieşte acesta. „faza de tocmeală”. când bolnavul dezarmează. căutarea de terapii alternative. negare imediată şi parţială. Şi. disperare şi depresie. acesta prezintă. cel mai adesea. „faza de depresie”. o serie de răspunsuri maladaptative: negare excesivă. anxietate. cu instalarea unei stări depresive.

pesimistă. Subiectul se prezintă pe sine ca fiind o persoană tristă. Pierderea interesului sau plăcerii este aproape întotdeauna prezentă. În cazul unor indivizi care acuză că se simt „fără energie”. fie o pierdere în greutate. disperată. fie pierderea interesului sau plăcerii pentru toate (aproape toate) activităţile. dificultate în gândire. durerea. Modificările de apetit severe vor avea drept consecinţă. care nu corespund . Modificările psihomotorii se traduc. Sentimentul de inutilitate sau de culpă poate include aprecieri negative asupra propriei valori. frântul mâinilor etc. Individul trebuie. disponibilitatea pentru activităţile profesionale. elementul esenţial al episodului depresiv major îl constituie „o perioadă de cel puţin două săptămâni în cursul căreia există fie dispoziţie depresivă. anorexia. însă pot fi întâlnite şi cazuri în care se înregistreză un apetit crescut (de tip compulsiv). sentimente de inutilitate sau de culpă. anxietatea. planuri ori tentative de suicid” . Apetitul este de regulă scăzut. în mişcările corpului etc. concentrare sau luare de decizie. fie prin lentoare (în vorbire. de asemenea. descurajată etc. energie scăzută.la pacienţii diagnosticaţi cu cancer sunt: depresia. ori că se simt neliniştiţi. idei recurente de moarte sau idei. însă în grade diferite de la o persoană la alta. Conform DSM–IV (Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale).). ideile de suicid etc. mergând până la retragerea din viaţa socială şi profesională. greaţa/ vărsătura. fie prin agitaţie (mersul de colo până colo. extenuarea şi fatigabilitatea sunt des întâlnite. Cel mai des întâlnită perturbare a somnului asociată cu un episod depresiv major este insomnia. somn şi activitate psihomotorie. de asemenea. panica patologică. să experimenteze cel puţin patru simptome suplimentare extrase dintr-o listă care include modificări în apetit sau greutate. insomniile. că nu mai au sentimente („nu mai simt nimic”). fie o luare în greutate. delirul. Unele persoane îşi pierd aproape în totalitate interesul pentru activităţi pe care altădată le considerau plăcute. prezenţa dispoziţiei depresive poate fi dedusă din expresia facială a persoanei şi din conduită.) Lipsa de energie.

individul. autoblamarea pentru faptul de a fi suferind şi. fiinţa. pe care nu o poate înţelege şi în care nu mai poate trăi” . Motivaţiile pentru suicid pot include dorinţa de eschivare faţă de anumite obstacole percepute ca fiind de nedepăşit sau dorinţa de a încheia cu o stare emoţională dureroasă. se retrage asupra propriilor limite şi se crispează agresiv” . Autoblamarea pentru faptul de a fi suferind şi pentru a nu fi reuşit să satisfacă responsabilităţile profesionale sau interpersonale ca rezultat al depresiei este foarte frecventă. Enăchescu defineşte depresia ca fiind „o stare de prăbuşire interioară. se lasă acaparat de ideea că singura soluţie pentru sine o reprezintă săvârşirea actului suicidar. face o amplă analiză a „personalităţii depresive”. Frecvent se înregistrează gânduri de moarte. o epuizare emoţional-afectivă. pentru cei dragi. o încremenire dată de sentimentul propriei inutilităţi. Constantin Enăchescu arată că suicidul este „forma ultimă. Psihologul german de formaţie psihanalitică Fritz Riemann. astfel. incapacitatea de a mai acţiona. care este percepută de persoană a fi interminabilă. amputat existenţial. De asemenea. trăindu-şi la limită identitatea. prin urmare. Persoana depresivă simte că şi-a pierdut idealurile şi stima de sine. la personalităţile depresive. Fiind depresiv. omul se retrage din prezenţa sa activă în lume. pierde sensul şi raţiunea de a mai trăi. sentimentul de a fi închis.realităţii. se repliază agresiv pe sine. ori o exagerare în autoatribuirea unor vinovăţii pentru eşecuri minore din trecut. a înstrăinării şi epuizării interioare prin alienarea comunicării şi a relaţiilor interumane ale individului în societatea modernă. lipsa de perspectivă care anulează orice motivaţie de a mai fi sau de a mai face ceva util” . în lucrarea sa „Formele fundamentale ale angoasei”. o povară pentru familie. complet depersonalizat. idei suicidare sau chiar tentative de suicid. moartea apare ca o soluţie de evadare dintr-o realitate în care el se simte străin. intitulându-şi sugestiv studiul: „Angoasa de a deveni tu însuţi”. de cea mai severă gravitate. torturantă. extremă. C. că şi-a pierdut rostul de „a fi pe lume” şi. „Depresivul. În opinia sa. în acest caz. „angoasa de pierdere este . pe propriul trecut.

pentru a se proteja şi pentru a se simţi în siguranţă. într-un fel sau altul. neîncredere. insuficientă sieşi. depresiei endogene. mai ales. se poate acţiona mai eficient. asupra unei boli canceroase. curajul. în general. tumorile de natură benignă ridică mai puţine probleme în ceea ce priveşte tratamentul faţă de tumorile de natură malignă. ca urmare. pronosticul nu poate fi decât unul rezervat). ● starea mentală şi fizică înainte de diagnostic (un organism tânăr va mobiliza mai multe resurse în lupta . să-şi înţeleagă situaţia în care se află) şi. de despărţire. caută cea mai mare apropiere şi cea mai puternică legătură posibile. medicaţiei (steroizi. proliferându-se.). existând totodată posibilitatea unui număr mai mare de opţiuni de tratament). de lipsă de protecţie şi singurătate.cea care domină. recurenţei unei tulburări bipolare de dispoziţie. descoperită într-un stadiu incipient. Depresia la pacienţii cu cancer rezultă în urma: diagnosticului ca atare şi tratamentului. în diferitele sale forme derivate: frica de distanţa izolatoare. interferoni. persoana aflată în depresie. Factorii care vor influenţa persoana care află că are cancer sunt următorii: ● tipul şi clasa (categoria) cancerului şi reacţia acestuia la terapie (este ştiut faptul că. răbdarea. confuzie şi multă suferinţă. încurajarea unor atitudini precum speranţa. de asemenea. Prin urmare. simţindu-se „anesteziată” în plan emoţional afectiv. implicarea activă în lupta cu boala etc. de a fi părăsit” . acestea din urmă. determină o evoluţie mai rapidă a bolii şi. Toate acestea ar putea fi evitate dacă persoana depistată cu cancer ar beneficia de o evaluare psihologică prealabilă (pentru a se stabili dacă este capabilă să suporte realitatea situaţiei şi. ● stadiul bolii în momentul diagnosticului (în general. alţi agenţi chimioterapici). Aflarea diagnosticului în mod întâmplător sau într-un moment nepotrivit provoacă stupefacţie. de o minimă pregătire (suport emoţional.

Pe fondul acestor probleme se poate instala. speranţa. la patul bolnavului. episodul depresiv. ● măsura în care pot fi controlate efectele secundare ale tratamentului. vărsăturile etc. Lipsa unor explicaţii. ● atitudinea persoanei faţă de această boala. trebuie să se mobilizeze şi.). jelitul. să ştie că este bine îngrijit şi că se face tot posibilul pentru a i se reda sănătatea). curajul. secundar. Tratamentul ca atare.cu boala faţă de un organism îmbătrânit şi tarat de alte boli care au existat sau care chiar coexistă cu boala de cancer). nerăbdarea. de a trece prin terapie şi de a beneficia de serviciile medicale şi de sprijin (atitudini precum: optimismul. de altfel absolut necesare. a prietenilor şi echipei medicale (chiar dacă familia trece şi ea prin momente grele. în cancer. ● calitatea sprijinului din partea familiei. bolnavul are nevoie să-i fie respectate demnitatea şi calităţile umane. asupra acestor tehnici medicale provoacă pacientului teamă şi îngrijorare. deznădejdea. bolnavul se poate simţi lipsit de speranţă. Depresia care rezultă în urma diagnosticului ca atare şi tratamentului sau a medicaţiei sunt situaţiile cele mai comune. Atunci când organismul nu răspunde la tratament conform aşteptărilor. intervenţiile chirurgicale (care au ca finalitate extirparea unor organe sau amputarea unui membru) provoacă pacientului de cancer un grav traumatism psihic. mila. greaţa. chiar decesul acesteia). dimpotrivă: pesimismul. cel puţin. poate implica anumite tehnici medicale provocatoare de durere. reproşurile. inclusiv acceptarea de a face compromisuri. dar este foarte dificil să determini cu certitudine . implicarea activă pot face adevărate minuni în ceea ce priveşte evoluţia bolii şi chiar există şansa unei vindecări mai rapide şi mai spectaculoase. să evite lamentările. refuzul de comunica cu personalul de specialitate şi de a accepta îngrijirile medicale pot cauza prăbuşirea rapidă a persoanei în cauză. Efectele secundare ale chimioterapiei (căderea părului.

insomnie. des întâlnită la pacienţii cu diagnosticul de cancer este anxietatea. „ea poate apărea sub forma unor simptome psihologice marcate. panica fără agorafobie. stresul posttraumatic. tulburarea anxioasă indusă de o substanţă. tulburarea anxioasă cauzată de o condiţie medicală generală. oboseala. refuzul tratamentului. stresul acut. pierderea încrederii în sine. activitatea. . în ceea ce priveşte regimul emoţional-afectiv. vină. aceşti indicatori au o foarte mică valoare în evaluarea unui pacient cu cancer. În timp ce la o depresie apărută la un pacient sănătos din punct de vedere fizic au forte mare importanţă simtomele somatice ca anorexia. O altă tulburare de natură psihologică. comportamentul. Anxietatea însă nu se manifestă întotdeauna direct. din moment ce sunt comune şi tumorilor maligne şi depresiei. pierderea în greutate. C. Diagnosticul se va stabili în funcţie de simptomele psihologice şi nu somatice: anhedonie (lipsa de plăcere în activităţi ce altădată erau plăcute). durere sau disconfort precordial. frici sau terori intense. asociate adesea cu senzaţia de moarte iminentă. agorafobia fără istoric de panică. găsindu-şi expresia în irascibilitate. ostile sau care produc teamă” . senzaţiide sufocare sau de strangulare şi frica de a nu înebuni sau de a pierde controlul” . tulburarea obsesivo-compulsivă. Conform DSM–IV. neputând totuşi să fie legată de nici un eveniment extern sau de o motivaţie internă. acuze somatice etc. un atac de panică „este o perioadă discretă în care există debutul brusc al unei aprehensiuni. tendinţe de suicid. fobia specifică. palpitaţii. fobia socială. tulburări de dispoziţie. cum ar fi scurtarea respiraţiei. lipsa de valoare. instabilitate. anxietatea generalizată. În cursul acestor atacuri sunt prezente simptome.când o depresie care apare în cancer este legată de o tulburare de dispoziţie preexistentă. Unii cercetători sunt de părere că ea produce o dezorganizare generală a personalităţii. Tulburările anxioase se clasifică astfel: agorafobia. Enăchescu specifică faptul că anxietatea este considerată a fi „o emoţie normală ce survine în situaţii noi.” . sentimente ca lipsa de speranţă sau de ajutor.

denumite în practica medicală „cei 6 D”: ● drum spre moarte. Starea de anxietate cronică poate cauza probleme în timpul bolii ca atare. hipoxia. incluzând tulburări de anxietate generalizată. care o declanşează şi o întreţine. simptome de anxietate. panică provocată de evenimente stresante. tulburările endocrine. aceasta din urmă are un obiect precis. adică poate preexista dinaintea diagnosticului de cancer şi este exacerbată de boala actuală. personal de îngrijire. Durerea. .La bolnavul de cancer. soţ/soţie. ● dependenţă de familie. ● când se aşteaptă rezultatele testelor. ●înainte de tratamente majore(chirurgie. ● deprecierea capacităţii de a avea succes în muncă. anxietatea poate fi acută şi este cauzată de simptomele bolii/de tratament sau cronică. biopsie. şcoală sau activităţi libere. chimioterapie. ● la aniversarea bolii etc. ● după ce se învaţă că poate exista recidive. teamă de înţepături (de ace). ● distrugerea (întreruperea) relaţiilor personale. schimbare în imaginea corporală şi în imaginea de sine. pierderea sau schimbarea în funcţia sexuală. ● disconfort sau durere în stadiile terminale ale bolii. Pacienţii cu cancer au temeri comune. de asemenea. simple fobii (claustrofobia din timpul diagnosticului – tomografie computerizată). Anxietatea diferă de teama propriu-zisă. Anxietatea acută apare în anumite circumstanţe: ● în timp ce se aşteaptă diagnosticul. doctor. examen histopatologic). ●desfigurare. ● când se aşteaptă procedurile şi testele de confirmare a diagnosticului (puncţie lombară. retragerea unor medicamente sau a medicaţiei pot produce. radioterapie). ● odată cu schimbarea tratamentului.

cronică. ● atitudini culturale şi religioase. familie). Tiroida şi statusul suprarenalelor pot fi alterate. ● potenţialul pe care îl are pacientul în ceea ce priveşte refacerea fizică şi psihică. Ca şi în alte tulburări. subacută. din păcate. ● ameninţarea că boala pune în pericol atingerea ţintelor şi scopurilor specifice vârstelor(adolescenţă. hipercalcemia. malnutriţia şi prăbuşirea funcţiilor ficatului. cum ar fi cele ale plămânului sau sânului. De asemenea. Alte cancere. simptomele iniţiale ale delirului sunt de obicei nerecunoscute sau nediagnosticate. incluzând următoarele: ● boala în sine (localizare. de ajutorul psihologic (emoţional) şi de aspectele sociale. ● personalitatea pacientului şi modul în care acesta face faţă situaţiilor grele. Delirul este prezent în cancer ca un rezultat al implicării directe a sistemului nervos central prin extensia tumorii şi. ● prezenţa unei persoane suportive emoţional în apropierea pacientului. ● nivelul anterior psihologic şi social. Pacienţii cu cancere hematologice şi cu SIDA au un risc crescut de a face infecţii. . prin efectele asupra sa a metaboliţilor toxici rezultaţi în urma tratamentului. indirect. medicul trebuie să investigheze toate cauzele potenţiale de delir. ocazională sau ireversibilă a sistemului nervos central. carieră. foarte numeroşi. produc frecvent metastaze cerebrale. simptome. punându-se greşit diagnosticul de depresie. pot apărea frecvente tulburări metabolice incluzând: hiponatremia. Agenţii chimioterapici care pot cauza delir sunt. şi tratamentul imunologic cu citokine poate cauza toxicitate acută. Când avem de-a face cu o schimbare bruscă de comportament la un pacient cu cancer. aspecte clinice.Abilitatea pacientului de a face faţă acestor temeri depinde de echipa medicală. În mod particular. tipul de tratament necesar). în special cel dinaintea bolii.

Simptomele atribuite interferonului, interleukinelor şi factorilor de necroză tumorală sunt: deficit de memorie, deficit în ceea ce priveşte motivaţia, tulburări de gândire şi de coordonare motorie. Anorexia este una dintre cele mai comune simptome în cancer, implicând şi scăderea în greutate. Poate fi determinată de boală ca atare, de tratament şi de tulburările psihologice. Pierderea poftei de mâncare apare din cauza tratamentului chirurgical, radioterapiei şi chimioterapiei. Chirurgia capului şi gâtului poate schimba conformaţia facială şi poate limita înghiţirea alimentelor. Gastrectomia, pancreatomia şi rezecţia intestinală pot produce malabsorbţie şi anorexie. Radioterapia produce efecte secundare ca stomatită, glosită, esofagită şi alterarea gustului, toate acestea conducând la o alimentaţie dificilă. Mulţi agenţi chimioterapici pot cauza ulceraţii ale tractului gastrointestinal, produc greţuri, vărsături şi anorexie. Antibioticele, agenţii antifungici şi medicamentele contra durerii pot produce anorexie. Tratamentul din cancer poate altera gustul mâncării, plăcerea de a mânca şi procesul metabolic normal al digestiei. Sindroamele psihice şi dinamica comportamentală sunt, de obicei, cauze ale pierderii poftei de mâncare. Câteodată anorexia apare la un pacient cu depresie sau anxietate. În aceste cazuri, este greu să faci diferenţa între cauză şi efect. Aversiunea faţă de anumite alimente poate juca un rol în anorexia din cancer şi se poate dezvolta ca rezultat al asocierii dintre anumite alimente şi gusturi şi răspunsurile interne neplăcute (greaţă şi vărsături). Acest fenomen este asemănător cu clasicul reflex condiţionat de la animale (Pavlov), prin asocierea unui stimul condiţionat cu unul necondiţionat. Consultarea unui nutriţionist ar putea fi benefică pentru pacient. Anorexia poate fi rezultatul grijii în ceea ce priveşte înghiţirea cu greutate, anxietatea anticipatorie sau senzaţia

de greaţă dinainte de masă. Teama, anxietatea, îngrijorarea şi anorexia pot fi în strânsă dependenţă. În aceste situaţii pot fi aplicate tehnici comportamentale sau tehnici de relaxare şi autohipnoză, care pot scădea anxietatea şi fenomenele anticipatorii ce însoţesc alimentaţia. (psih. Gabriela Clement) (c) Gabriela Clement, 2005
Abordarea pacientului si importanta problemei la pacientii cu cancer IMPORTANTA PROBLEMEI Cel mai semnificativ factor de risc general pentru cancer este varsta; doua treimi dintre cazuri s-au manifestat la persoane peste 65 de ani. Incidenta cancerului creste cu rsta la puterea a treia, a patra sau cincea in diferite regiuni. Astfel, probabilitatea ca o persoana sa faca cancer depinde de rsta: pentru interlul cuprins intre nastere si 39 de ani un barbat din 58 si o femeie din 52 vor avea cancer; pentru interlul cuprins intre 40 si 59 de ani, un barbat din 13 si o femeie din 11 vor avea un cancer, iar pentru interlul de la 60 la 79 de ani, un barbat din 3 si o femeie din 4 vor avea cancer. Cancerul este a doua cauza principala de deces, dupa bolile cardiace. ABORDAREA PACIENTULUI Se pot obtine informatii importante din anamneza si examenul fizic de rutina. Durata perioadei simptomatice poate indica caracterul cronic al bolii. Istoricul medical sugereaza medicului prezenta unor boli care pot sa afecteze alegerea tratamentului sau efectele secundare ale acestuia. Istoricul vietii sociale a pacientului poate indica expunerea profesionala la substante cancerigene sau reveleaza comportamente cum sunt fumatul sau consumul de alcool, care pot influenta evolutia bolii si tratamentul acesteia. Istoricul familial poate sugera o predispozitie familiala pentru cancer si poate indica necesitatea inceperii supravegherii sau tratarii preventive a rudelor neafectate ale pacientului. Examenul sistemelor poate indica prezenta simptomelor precoce de boala metastatica sau a unui sindrom paraneoplazic. DIAGNOSTIC Diagnosticul cancerului se bazeaza mai ales pe biopsia tisulara inzi. Nu se sili niciodata diagnosticul fara sa se fi obtinut o proba de tesut; nici o tehnica noninzi nu este suficienta pentru a defini un proces patologic cum este cancerul. Desi in unele situatii rare (cum este cazul nodulilor tiroidieni) aspiratia cu ac fin este un procedeu diagnostic accepil, diagnosticul depinde, in general, de obtinerea unui fragment de tesut de la pacient, care sa permita o eluare atenta a histologiei tumorii, a stadiului de dezvoltare si a gradului de inzivitate, precum si pentru a se obtine informatii diagnostice la nivel molecular, cum ar fi exprimarea markerilor de pe suprafata celulei sau proteinele intracelulare care sunt tipice pentru un anumit cancer, sau prezenta unui marker molecular, cum este translocatia t(8; 14) din limfomul Burkitt. Date tot mai numeroase leaga exprimarea anumitor gene de raspunsul la tratament si de prognostic ( modulele 83 si 84).

Uneori, un pacient se prezinta cu un proces metastatic definit drept cancer pe baza biopsiei, dar care nu are un punct de plecare aparent. In astfel de situatii, trebuie sa se faca eforturi pentru a fi identificat punctul de plecare pe baza rstei, sexului, locului metastazei, histologiei si markerilor tumorali, precum si pe baza antecedentelor patologice personale si familiale. O atentie deosebita trebuie acordata eliminarii altor boli traile ( modulul 101). Odata silit diagnosticul de cancer, cel mai bun management al pacientului presupune o colaborare multi-disciplinara intre medicul de familie si oncologi, specialisti in chirurgie oncologica, radioterapie oncologica, nursing oncologic, farmacisti, lucratori sociali, specialisti in medicina de reabilitare si o serie de alti profesionisti care lucreaza in stransa colaborare intre ei si impreuna cu pacientul si familia acestuia. 3.8.3. Euthanasia Cuvînt compus, provenind din limba greacă (Eu- însemnînd bine iar Thanatos – moarte) şi avînd semnificaţia de moarte bună, dulce, fără suferinţă. Pornind de la această idee s-a creat o teorie conform căreia este legitim să se suprime viaţa unei persoane bolnave incurabil şi avînd dureri şi suferinţe mari. Conform acestei teorii pot fi luate în considerare două forme de euthanasie. Euthanasia pasivă ce constă în debranşarea de la aparatele de reanimare, de menţinere artificială a vieţii, moartea urmînd să fie naturală. Codul penal al celor mai multe state consideră acest demers ca pe un delict de non-asistenţă medicală a persoanei aflată în pericol. Euthanasia activă ce presupune administrarea unei substanţe, aplicarea unei proceduri care să ducă la moarte, să grăbească şi deci să determine moartea în vederea eliberării muribundului de chinurile şi suferinţele agoniei. Justiţia consideră aceste acte, chiar dacă se fac la cererea sau cu acordul bolnavului, ca omucideri iar pe autorii lor îi condamnă (nu la pedepse mari pentru că, de regulă, nu îi consideră criminali cu potenţial antisocial). Se pune problema (şi se cere răspunsul) dacă cineva are dreptul să atenteze la viaţa aproapelui în intenţia de a pune capăt suferinţelor acestuia. Creştinismul şi iudaismul au tranşat de mult răspunsul, interzicînd în mod absolut şi categoric asemenea practici, socotind că durerea este un semn (şi are valoare) de purificare a sufletului. Suferinţa agoniei reprezintă în acelaşi timp o formă aparte de salut, de rămas bun din partea muribundului pentru cei apropiaţi lui, persoane care, in aceste momente, sînt şi mai aproape tocmai datorită acestei situaţii. În această problemă, morala modernă face distincţia între: Euthanasia socială ca demers de a ucide persoanele tarate, bolnave incurabil pentru a însănătoşi societatea, aspect ce capătă sens de eugenie, atitudine şi practică antiumană, antisocială, extremistă, întîlnită din păcate episodic în istoria omenirii (fascismul). Euthanasia agonică, in sensul prezentat mai sus şi care antrenează la discuţii şi deliberări pe cei apropiaţi bolnavului, medicii, juriştii,etc. Ce trebuie făcut? Cum trebuie procedat? Punctul de vedere al bolnavului în această privinţă poate fi evidenţiat din prezentarea următoarelor situaţii: a. bolnav coştient, cu mari suferinţe, incurabil (fără dubii), cere şi revine cu cererea de euthanasiere, familia ajungînd la aceeaşi convingere că trebuie să se pună capăt suferinţelor – situaţie clară, cînd forma pasivă poate fi pusă in practică (fără aprobare legală, deci culpabilă dacă cineva face sesizare);

etc) sau datorată unor imperative morale.D.A. dimpotrivă. chiar de vindecare? Cine poate preciza. această problemă rămîne în dezbatere. acceptau viaţa lor aşa cum era. inacceptabilă de boală incurabilă (cancer. nici măcar pentru experienţe. 3. S. chiar în condiţiile actuale ale cunoaşterii şi aportului tehnic deosebit. în această situaţie apare dilema – dacă ar fi conştient ar mai dori cu adevărat sa fie euthanasiat?. sinuciderea este acţiunea prin care o persoană îşi pune capăt vieţii. necerînd intervenţii de natură euthanasiantă nici chiar în situaţii extreme. Poate fi un act raţional. un testament în care se specifică dorinţa lui de euthanasiere. să devină stăpînul vieţii şi al morţii? ! Mărturiile unor persoane cu handicap. Ce să facă? Să debranşeze bolnavul de la aparate? Să renunţe la a mai îngriji bolnavul? Să omoare? Să se substituie destinului. inconştient. în plus. parţial conştient. pentru încă o perioadă mai lungă de timp. de evaziune dintr-o situaţie imposibilă. Impedimentul (şi cheia soluţiei) este dat de inconştienţa bolnavului. În aceste cazuri decizia este a doctorului. Din cele cinci situaţii putem considera două mai “justificate” pentru aplicarea măsurilor de euthanasie pasivă iar trei cu adevărat neclare dilematice. euthanasia se practică sporadic. chiar cereau o formă de inervenţie ( de a nu mai păstra in viaţă cu orice preţ avortoni. d. religioase. aşa încît să nu se depăşească limitele în care. etc) Prin urmare.4.. împărţiri ale averilor. e. Suicidul ca situaţie de autoadministrare a morţii Definită în modul cel mai simplu şi clar. nu cere nimic. decerebrat dar fără să-şi fi făcut cunoscută intenţia – situaţie din nou clară din punctul de vedere medical.neacceptată legal dar acceptată tacit în situaţii cu totul speciale. La fel de împărţită este şi opinia publică pornind de la aceleaşi tipuri de argumente. întreţinut de aparate în mod artificial. observaţiile multor medici duc la concluzia (nici ea foarte bine argumentată) că fiecare caz este unic şi că nu pot fi date “reţete” aplicabile universal. dacă se vor crea precedente. dînd episodic semne de viaţă doar în sensul în care cuvintele şi expresia mimico-gestuală dau informaţii că nu mai suportă suferinţa – situaţie neclară şi cu atît mai contradictorie şi conflictuală pentru aparţinători şi medici. de a se pune capăt suferinţelor atunci cînd nu mai există nici o speranţă). în condiţiile în care ajunge să sufere. situaţie care este denumită deseori “legumă”. chiar bucurîndu-se de ea. filozofice(încălcarea accidentală a unor asemenea norme ce . c. cine poate asigura că nu se vor face excese “motivate” medical dar mai mult motivate de interese materiale (moşteniri. inconştient. aşa cum au fost prezentate mai sus. altele. Unele dintre aceste prsoane acceptau.b. muribundul este foarteaproape de marea trecere. unde şi cînd se poate clar trasa linia de trecere dintre viaţă şi moarte? Şi. bolav în agonie. Cine poate spune cu adevărat cînd nu mai există speranţe atîta timp cît s-au mai întîlnit şi se mai întîlnesc cazuri “miraculoase” de revenire la stare mai bună. credem. sfîrşitul se prelungeşte şi atunci nu mai poate să-şi exprime această dorinţă din cauza stării grave de boală. anterior acestei stări. ale unor mari suferinzi. şansele lor pentru o viaţă normală fiind minime. muribund care a semnat. nu imploră sfîrşitul iar din punct de vedere medical este clar că nu mai are şanse de remisie nici măcar de scurtă durată – situaţie relativ clară dar in care nu există cerere din partea subiectului.8.I. dar tebuie să fie mereu în atenţia celor responsabili sau implicaţi de (şi în) astfel de situaţii.

etc. între bolile psihice.) sau unor cauze personal-afective(iubire imposibilă). astfel: 1) depresivul. după ce. conflicte existenţiale majore. în continuare. tristeţe profundă.cei personali. scăderea drastică a poftei de viaţă. Este cert că. lipsă de speranţă. care îi este străină. Menninger afirmă că suicidul este un act ce exprimă în acelaşi timp dorinţa de a muri. a activismului şi angajării. este sinuciderea. în determinismul actului suicidar. Durkheim(1897) oferă o teorie explicativă de natură socială. după pierderea unor persoane foarte apropiate (uneori chiar fără pirderi mari. cîteva tipuri de sinucigaşi. siucidul este un comportament cu sens şi valoare patologică de autoagresivitate. în contextul ideilor ei delirante(delir de persecuţie cu timie negativă). în ciuda nivelului de trai foarte ridicat acest fenomen este tot mai vizibil. starea confuzională. care. acest act producîndu-se pe fondul unui proces de disoluţie a personalităţii. ca o izbăvire a unei dureri sufleteşti ce devine insuportabilă. a fost sîcîitoare. 2) persoana delirantă. de cîţiva ani. făcînd parte din simptomatologia unor boli psihice grave.devalorizează persoana: incest. Se omoară pe Sine pentru că s-a identificat cu cineva pe care doreşte să-l ucidă. etc. Pornind de la aceste considerente putem evidenţia cîteva ipostaze suicidare. eşec existenţial. epuizantă şi imposibil de înlăturat. pe fondul unei conflictualităţi intrapsihice insolubile. boli psihice. o “obligă” la un tratament .cei sociali .). demenţa. ajunge(mai rar decît depresivul) la suicid fie intracritic. se găsesc mai mulţi factori acţionînd conjugat dintre care mai importanţi ni se par: . zădărnicie. . fie intercritic. a motivaţiei pentru relaţionare şi comunicare. schizofrenia. de devalorizare a acestora şi de dezorientare(anomie). un act de descărcare şi purificare profundă (catharsis) dar un act de omucidere. pornind de la dezordinea socială. ajunge apoi să nu se mai poată proiecta în viitor. El a observat că rata sinuciderilor creşte pe măsură ce se reduce relaţionarea şi comunicarea. Cel mai frecvent. de la slăbirea legăturilor dintre oameni şi deci de la însingurare. cu care nu se potriveşte şi. cu evoluţie îndelungată cum ar fi depresia. este mereu în creştere. a sensului şi rostului vieţii. săptămîni sau luni de-a rîndul. reale) dezvoltă sisteme complexe de trăiri şi judecăţi cu tematică şi coloratură de inutilitate.inegalitate de şanse. a elanului vital. În Franţa numărul deceselor prin suicid este mai mare decît cel prin accidente de circulaţie şi . În societăţile vest-europene. cîteva din cele mai cunoscute Psihanaliza (Freud) consideră suicidul ca pe un act de agresivitate întoarsă către sine prin victoria instinctului morţii asupra celui al vieţii. de la fenomenul de răsturnare a valorilor. singura opţiune pe care o reiterează mintal de nenumărate ori. dorinţa de a comite omorul şi dorinţa de a fi omorît. Între teoriile explicative ale comportamentului autolitic amintim. chinuitoare. pierde semnificaţia valorii vieţii. în plus. de ex. anomie. după insuccese repetate(şomaj. planificîndu-şi “ieşirea” din lumea care nu o înţelege şi nu o acceptă. depresia prezintă cel mai ridicat risc suicidar. impunerea unei alte religii. omor din culpă. însingurare. melancolicul. psihologici – stări marginale.

a demnităţii. calculînd greşit doza de substanţe ingerate. acestea fiind puse mai des în situaţii sociale favorizante(şomaj. nefiind din categorii cu risc) sînt tentative “reuşite”. povară şi pericol pentru sine şi pentru cei din jur. aici putem include si sinuciderile în cuplu sau cele colective unde. rezistenţa sforii. care îşi planifică. 5) persoana care se sinucide printr-un act impulsiv-anxios.căruia nu-i vede rostul. prin îndoctrinare. pe cei cu care sînt în conflict. rata suicidului infantil şi mai ales juvenil este în creştere. înălţimea la care se află. 4) persoana aflată într-un impas existenţial deosebit(pierderea slujbei. fapt ce ar trebui interpretat ca un serios semnal de alarmă atît pentru familie. fanatice. avînd conştiinţa clară iar capacitatea de evaluare a situaţiei şi de alegere. pe fondul unor fenomene de contagiune. scăderea drastică a valorii lor sociale) şi avînd mai frecvente condiţii psihice interne predispozante(îmbătrînirea înseamnă reducerea capacităţilor adaptative. cu imposibilitatea ca. în ultimii ani. autoagresiv). Adesea. conservată. rigide. 3) persoana confuză. Statisticile arată că cele mai multe sinucideri(persoane tinere cu standard socio-economic bun. reacţii sau comportamente demonstrative. tot pe un fundal timic negativ dar nu de nivel psihotic. aici includem şi persoanele cu structuri schizoide. rar. şi. persuasiune şi sugestie. imposibilitatea retrăirii vieţii. aflînd o veste ce-i pune in pericol existenţa(că are cancer sau SIDA). etc). care recurg la suicid pentru a “pedepsi “ pe cei cu o altă orientare culturală. în acele perioade de timp relativ scurte. filozofică. demenţiată ajunge uneori la acte de autoagresiune cu finalitate autolitică. în cadrul unor acte cu caracter terorist. în faza lor iniţială. acest act se realizează în grup(membrii unor secte). cu îngustarea conştiinţei. apariţia multor suferinţe fizice. atunci. a averii. Ni se pare îngrijorător faptul că. pensionare. de relativă limpezire a cîmpului conştiinţei. în contextul unor manifestări critice de agitaţie psihomotorie(cînd de fapt manifestă auto şi heteroagresivitate). realizînd situaţia devalorizantă în care a ajuns. deci a altei şanse). fără premeditare. etc(unii fundamentalişti musulmani mai ales). sînt. adîncimea apei sau timpul necesar pentru o intervenţie salvatoare. aceste persoane comit un suicid pe care de fapt nu-l doreau. să se mai proiecteze în viitor (raptus anxios. la acte de suicid planificate şi puse în practică în perioadele de relativă compensare. reducerea substanţială a trăirilor de satisfacţie şi plăcere. Sinuciderea este mai frecventă la persoanele în vîrstă. grupul social mai larg cît şi pentru structurile şi organismele statului care au responsabilitate pe această direcţie. şcoală. DISCUTII DESPRE EUTHANASIE PRO SI CONTRA . reacţii care vor doar să atragă atenţia asupra impasului existenţial în care se află persoanele care le pun în practică. deteriorată psihic.

dar fara substanta activa a acestuia. prescrierea medicametelor( limite. 1997). distingem trei etape in cadrul acestei relatii.7 Efectul placebo:variabile ale pacientului/medicului. COMPLIANTA TERAPEUTICA SI MODALITATI DE OPTIMIZARE A ACTULUI MEDICAL PRIN MIJLOACE PSIHOLOGIC Termenul de psihologie a medicamentului este un termen recent introdus in literatura de specialitate (Iamandescu. Momentul prescrierii medicamentului. 2. mijloace de crestere si evaluare a compliantei terapeutice. presiuni). Caracterele generale ale efectului placebo sunt: (a) Substanta administrata este inerta farmacodinamic. t6u6un 1. (b) Efectul este simptomatic. Sub aspect psihologic. (d) Actiune nespecifica. PSIHOLOGIA MEDICAMENTULUI.P. In aceasta etapa. . indicatii si contraindicatii ale E. medicina alternativa).dependenta medicamentoasa. Placebo reprezinta o forma medicamentoasa identica cu cea a unui medicament. factorul psihologic principal se refera la efectul placebo.Curs 8 6 Psihologia medicamentului si complianta terapeutica:reactii adverse. (c) Durata efectului este de regula scurta. El se refera la aspectele psihologice care apar in momentul in care subiectul se afla in relatie cu medicamentul.

Aceasta dependenta poate implica atat o dependenta fizica cat si una psihica. 2. tipul de personalitate.cu buna derulare a tratamentului medicamentos. Aceasta este o relatie terapeutica care poate beneficia si poate fi optimizata prin aplicare cunostintelor din psihologia relatiilor interpersonale. EFECTUL PLACEBO Dicţionarele de specialitate definesc efectul placebo ca fiind ansamblul manifestărilor clinice care apar la un bolnav sau la o persoană sănătoasă căreia i s-a administrat. medicamentele exercita si o serie de efecte adverse (ex. Calitatile relationale cu bolnavul etc. consecintele lor si esecul anterior al unor astfel de prescriptii. Aici analiza psihologica se refera la analiza costuri beneficii a tratamentului medicamentos si la decizia continuarii sau renuntarii la tratamentul tinta. (b) Medicul: prestigiul sau. Momentul actiunii farmacologice a medicamentului. In cazul in care tratamentul a fost reusit. Din punct de vedere psihologic. complianta normala care se inscrie in cadrul prescriptiilor terapeutice. Efectul placebo este explicat prin expectantele subiectilor vis-a-vis de efectul scontat al medicamentului prescris. (c) Bolnavul: nivelul de intelegere.care poate merge pana la adaugarea unor mijloace terapeutice neindicate. Toate aceste aspecte vor fi reluate detaliat in semestrul doi cand vor fi abordate interventiile psihologice in actul medical.(e) Instalarea efectului este rapida. anxietate. care de multe ori sunt manifestări . in scop terapeutic sau experimental. (e) Anturajul: experienta si atitudinile acestuia fata de tratament. Aceste efecte adverse devin stimuli cu valoare psihologica incarcata care pot interfera ulterior . Modul in care se trateaza aceasta din punct de vedere psihologic va fi discutat la capitolul tulburarilor legate de consumul de substante. Unii din factorii importanti implicati in boala si sanatate sunt cei psihologici.. Asa cum am mai amintit pe parcursul acestui curs. 3. hipocomplianta . Factorii de care depinde complianta terapeutica sunt: (a) Natura prescriptiilor terapeutice: complexitate acestora.ca urmare a prelucrarii lor cognitive . Prin administrarea substanţei neutre dispar atât durerile. Ca urmare. Momentul bilantului. evolutia acuta sau cronica a acesteia etc. actul medical se refera la aspectele curative si profilactice in cazul bolilor. un caz particular este dependenta de medicamente. analiza psihologica se refera si la dezvoltarea increderii pentru eventuale readministrari. o substanţă neutră din punct de vedere farmaceutic. Altfel spus. Complianta terapeutica se refera la un raport explicit intre comportamentul bolnavului si instructiunile clinice. Acest raport poate determina trei situatii posibile: 1. 3. (d) Boala: severitate bolii..care poate merge pana la noncomplianta si refuzarea prescriptiilor terapeutice. 2.). O nota aparte o reprezinta relatia medic-bolnav. efectele medicamentului de tip placebo sunt congruente si determinate de expectantele subiectilor referitoare la efectul placebo. In afara efectului benefic pe plan somatic si psihologic. psihologia poate optimiza actul medical in toate etapele sale. ameteli etc. reactii alergice. hipercomplianta .

al doilea grup produsul nou. iar persoana respectivă se va însanatoşi. iar altora pilule din zahăr.subiective ale unei boli. scurtă.amidon ) este eficientă la 35% din pacienţii cu dureri cu diverse cause.Este absolut normal.durata efectului este. Când unei persoane i se administrează un medicament. Se urmărea eficacitatea medicamentului. zahăr. . Se fac experimente. Rolul autosugestiei este extraordinar in procesul de însănătoşire. Dar dacă în loc de medicament persoanei i se administrează amidon sub formă de pilule.instalarea efectului este mai rapidă decât a unei substanţe farmacodinamice active.substanţa administrată este inertă farmacodinamic. Substanţele folosite pe post de placebo ( amidon. Important este ca bolnavul să aibă convingerea că ia un medicament miraculos. “Unele probleme de sănătate pot fi rezolvate cu zahăr. Rezultatul a fost unul surprinzător: după cateva zile de tratament. Efectul placebo este una din cauzele vindecării psihice. . pentru stabilirea valorii unui medicament. . inclusiv in România. cat şi unele erupţii cutanate. Se susţine faptul că aproximativ 30% dintre pacienţi se vindecă fără să aibă nevoie de un efect farmacologic. substanţa activă acţionează. efectul terapeutic este similar celui obţinut prin administrarea medicamentelor propriu-zise. în multe cazuri. . in 50% dintre cazurile cu dureri gastrice şi in 80% dintre cazurile cu probleme reumatice”. arată cercetătorii germani. de regulă. Studiile făcute în acest sens includ trei grupuri de control: primul grup primeşte un medicament deja cunoscut.acţiunea este nespecifică. afirmă specialiştii de la Fondul de Protecţie a Sănătăţii din Germania. Caracterele generale ale efectului placebo . sare. pacientii din ambele grupuri s-au vindecat aproape în egală măsură.efectul este simptomatic. Al doilea grup reprezenta grupul de control. calciu carbonic sau orice altă substanţă neutră ) sunt folosite în testarea medicamentelor noi. Efectul placebo a fost descoperit într-o clinică în care se încerca un nou medicament pentru banala răceală. iar al treilea o substanţă placebo. “Am descoperit că o substanţă ( sare. incluzând şi această componentă psihologică. unele simptome ale bolilor reumatice.Unor pacienţi li se administra noul medicament. Aceştia au analizat autosugestia şi efectul placebo asupra pacienţilor. sare. amidon sau ser fiziologic”. utilizand “pilulele magice”. gândindu-ne că intervine puterea de convingere. vitamina C. fără ca aceasta să ştie ce conţin acele tablete. .

conformismul sunt corelate cu un grad crescut de reactivitate la substanţele Placebo. sociofobia. şi alte reacţii nu tocmai benefice părţilor organismului neafectate de boală. afecţiuni psihogene. sociofilia. Beneficiul produs de o substanţă Placebo este echivalent cu efectul unui analgezic. Indiferent de vârsta pacientului şi de investiţia sa afectivă în medic şi medicament. efectul psihologic al medicamentelor este mult mai eficient decat in cazul substanţelor chimice. susceptibilitatea şi neîncrederea se opun apariţiei fenomenului Placebo. iar în afecţiunile cu un nivel inferior de organicitate efectul este redus. sugestibilitatea. în timp ce alte trăsături ca: introversia. Diferenţierea in funcţie de reacţie nu ţine de personalitate. ele fiind numite persoane “placebo-nonreactive” şi reprezintă 2/3 din populaţie. alte reacţionează negativ. fenomenul se manifestă frecvent la persoanele vârstnice. în sensul că se simt bine. apoi poate scădea în intensitate. substanţele Placebo au efecte mai bune. Se ştie că în cazul bolilor cronice precum diabetul. Cea mai mare frecvenţă de reacţie se întâlneşte în cazul durerilor (cefalee. mai intens şi în număr mai mare decât bărbaţii. În afecţiunile cu un grad mai mare de subiectivitate. prin aplicarea unor tehnici proiective şi a unor teste de personalitate s-a constatat că trăsături precum extroversia. Copiii şi adolescenţii au un răspuns mai slab la placebo pentru că apariţia acestui fenomen se bazează şi pe încrederea pacientului în pregătirea profesională a medicului. De aceea. Dintre persoanele care răspund la substanţele placebo. Factorii de care depinde efectul placebo sunt: • Bolnavul Studiile au arătat că unele persoane răspund prin manifestări clinice la administrarea unor substanţe neutre ( persoanele “placebo-sensibile” sau “placebo-reactive” reprezintă o 1/3 din totalul populaţiei ). substanţele acţionând asupra simptomelor şi nu asupra etiopatogenezei.El poate fi obţinut in primele zile de tratament. asimilate de corpul uman. în afara efectelor pozitive. rigiditatea. efectul Placebo cunoaşte o diminuare progresivă cu fiecare nouă administrare. Totuşi. •Boala Cercetările au demonstrat că efectul vizează indirect boala. Alte persoane nu prezintă nici un fel de manifestări clinice la administrarea substanţelor Placebo. mialgii) care sunt reversibile. . S-a demonstrat că femeile răspund pozitiv la un placebo. corelând cu apariţia unor reacţii “non-placebo”. În aceste cazuri. unele reacţionează favorabil. ci e de naturǎ conjuncturalǎ (o persoană poate fi “placebo-reactivă” întro zi şi “placebo-nonreactivă” peste câteva săptămâni sau invers). tratamentele permanente au.Efectul nu duce la o vindecare 100% .

Se manifestă mai intens în nevroze mai puţin structurate. Calitatile vietii in medicina vineri. întreaga fenomenologie neurotică se poate ameliora prin administrarea substanţelor Placebo. de rol . el nu se limitează doar la acţiunea unei substanţe farmacologice.factori extrafamiliali. procentul cel mai mare de ameliorare prin efect placebo se înregistrează în manifestările somatoforme hipocondrice şi în simptome ca: anxietatea. depresia exogenă. cu amendamentul că în patologia neurotică efectul Placebo este invers proporţional cu intensitatea manifestărilor clinice.substanţele colorate sunt mai eficiente decât cele necolorate. ci la orice diferenţă între rezultatul aşteptat şi rezultatul obţinut de un medicament. Efectul placebo însoţeşte orice act terapeutic.pilulele au un efect placebo mai puternic decât soluţiile. cu durata bolii şi cu cantitatea de medicamente primite anterior.perfectionare. •Forma farmaceutică a medicamentului Observaţiile clinice au arătat că: . octombrie 21. .substanţele administrate sub formă de injecţii sunt mai eficiente decât cele administrate oral. posibilitati de informare. . ci şi de încrederea medicului în substanţa administrată. Efectul placebo este mai intens în cazul nevrozelor decât în cel al psihozelor. Efectul terapeutic al substanţei depinde nu numai de încrederea pacientului în medicamente. iar acestea sunt mai puternice decât tabletele.bunuri si servicii . . 2011 Stefanel Bulea . dotarea spitalului cu mijloace moderne. mediu. .În psihopatologie.substanţele administrate intravenos sunt mai eficiente decât cele administrate intramuscular. În general.---substanţele sapide şi mai ales cele amare sunt mai eficiente. sociala. DISCUTII PRO SI CONTRA EFECTUL PLACEBO Calitate a vietii si obiective sanogenetice: indicatori de calitate a vietii( stare de bine. •Terapeutul şi relaţia cu pacientul O relaţie pozitivă între cei doi întăreşte efectul placebo.psihica. •Spitalizarea Prestigiul ştiinţific al unităţii medicale.capacitate de functionare fizica. insomnia şi astenia. cum ar fi cea anxios-depresivǎ şi mai slab în nevrozele cronice şi în nevroze structurate (nevrozele conversive). pregătirea profesională şi renumele celor ce lucrează acolo sporesc succesul fenomenului placebo.

Independenta. dreptul la un proces rapid şi echitabil etc. prezenţa unor valori şi scopuri clar definite. care se referă la prezenţa unui status şi rol social. Afirmarea personala. Stamina – vigoare sau rezistenţă fizică. munca şi jocul. care însemnă: competenţă profesională. în contextul sistemelor de valori culturale în care trăiesc şi în dependenţă de propriile trebuinţe. loc de muncă. eliminarea excreţiilor. sistematizate de Virginia Henderson (Henderson. concretizată în sănătate. . prin calitatea vieţii în medicina se înţelege bunăstarea fizică. 1998). climat de muncă stimulativ. venituri adecvate. Integrarea sociala. siguranţa locului de muncă. apartenenţa la o comunitatea spiritual-religioasă. se impune găsirea unor criterii operaţionale pentru măsurarea calităţii vieţii pacienţilor. auto-conducerea în viaţă. acceptarea în diferite grupuri sociale. promovare profesională. status social. alimentaţie adecvată. posibilitatea de a face alegeri personale. sentimentul identităţii personale. locuinţe. standarde şi aspiraţii (OMS. precum şi capacitatea pacienţilor de a-şi îndeplini sarcinile obişnuite. activitatea în organizaţii ne guvernamentale. capacitatea de a lua decizii. accesibilitatea suportului social. Suppleness – supleţe fizică şi Skills – îndemânare sau abilitate fizica. 1996. În contextul activităţii din domeniul medical. asigurarea asistenţei medicale de bună calitate. prieteni şi prietenii. cum sunt: dreptul la vot. Mai specific. stima de sine (self-esteem). hrana şi băutura / satisfacerea minimului de hrană şi apă. concretizată în cei patru S. 1977) şi cele12 activităţi cotidiene Roper Nancy (1990) esenţiale pentru un pacient (menţinerea unui mediu de viaţă sigur şi sănătos. mulţumirea de sine. O definiţie utilitaristă este propusă de Revicki & Kaplan (1993): calitatea vieţii reflectă preferinţele pentru anumite stări ale sănătăţii ce permit ameliorări ale morbidităţii şi mortalităţii. asigurări de sănătate. mobilitatea corporală. moartea/decesul). comunicarea cu semenii.Relaţiile interpersonale. bogăţia vieţii spirituale. niveluri de educaţie adecvat profesiei. activităţi preferate interesante în timpul liber.Calitatea vieţii este dată de percepţiile indivizilor asupra situaţilor lor sociale. imbrăcarea şi curăţenia corporală. care însemnă autonomie în viaţă. sentimentul de siguranţă. la intimitate. autocontrolul personal. accesul la învăţătură şi cultură. formă fizică optimă sau fitness. respiraţia. ilustrată prin indicatori precum: proprietate. ilustrate prin indicatori precum: a te bucura de intimitate. suport social. Bunăstarea materiala. Este vorba de următoarele dimensiuni ale calităţii vieţii: Bunăstarea emoţionala sau psihică. Strenght – forţă fizică. împlinire profesională. Bunăstarea fizica. abilităţi/deprinderi profesionale solide. Printre modelele existente. disponibilitatea timpului liber. psihică şi socială. se pot aminti: modulul celor 14 nevoi fundamentale ale pacientului. activităţi intelectuale captivante. somnul. contacte sociale. participarea la activităţi comunitare. posesie de bunuri (mobile – imobile). controlul temperaturii corporale. dreptul la proprietate. evitarea stresului excesiv. ilustrată prin indicatori precum: fericirea. în existenţa lor cotidiană. afecţiune. Asigurarea drepturilor fundamentale ale omului. mobilitate fizică. hrană potrivită. exprimarea sexualităţii.

O persoana “intra in boala” cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament cu un anumit caracter si inteligenta. sa ofere ingrijiri mai bune.posibil. Noi suntem nevoiti sa-i tratam neconditionat pe toti. ajuta si ingrijeste pacientul. o atitudine de respect.si indoiala. complete si continue. dar in acelasi timp si fata de echipa medicala: incredere. cu complexe si pareri preconcepute. uitandu-se ceea ce este esential in practica medicala.Curs 9 Dinamica relatiei asistent medical-pacient (relatie asimetrica vs.cu toate ca de multe ori. stima. Boala este ruperea echilibrului armoniei. individualizate. teama. pe cand asistenta e cea care supravegheaza. o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua. medicul vine si pleaca. insa. care se traduce prin suferinta fizica. dispret. asistenta medicala este considerata o simpla masina de indeplinit ordinele medicului. relatia dintre asistenta medicala si pacient nu . si anume: intelegerea si disponibilitatea fata de pacient.automedicatie. provizorie sau definitiva. caldura si intelegere empatica fata de pacient. simpatie. cu o anumita ereditate. Din aceasta cauza. ura. psihica. Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoasca mai bine pe beneficiarii ingrijirilor. Relatia asistent medical – pacient va fi de acceptare reciproca. cu un anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala.relatie simetrica): asteptarile pacientului si libertatea de decizie.

De asemenea. locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul. a evita pericolele. suplinineste nevoile pe care pacientul nu si le poate satisface autonom: a manca si a bea. Comunicarea asistentei medicale cu pacientul trebuie sa fie concordanta cu starea lui actuala. care trebuie inteles si acceptat “asa cum este. pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic – asistenta medicala explicandu-i scopul si natura interventiillor. Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai importanta. asigurarea condiţiilor igienico. mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele sale. In plus. profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare. iar apartinatorii vor fi informati si ei la randul lor de modul de viata al pacientului. trairile. O atitudine apropiata fata de bolnav nu inseamna umilinta. precum şi asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării tratamentelor şi recoltărilor. administrarea corecta a medicatiei. altruismul.sanitare generale la locul de muncă. a se misca si a avea o buna postura. pentru a-l putea ajuta in a-si exprima trairile interioare. asigura un mediu de securitate linistitor si administreaza medicatia recomandata de medic. sinceritate. Interventia asistentei medicale va fi orientata asupra “lipsei” si consta in a spori independenta pacientului.a se odihni. intervenţii în situaţii de urgenţă. generand suspiciuni si disconfort. programarea pacienţilor pentru investigaţii de specialitate. solicitudinea. pasiune.trebuie sa se limiteze numai la aplicarea tratamentului. spiritul de daruire. In final se obtine ameliorarea “dependentei” sau “castigarea independentei”. unii dintre acesti pacienti avand nevoie permanenta de o persoana care sa-i ingrijeasca la domiciliu (pacienti cu cecitate din diverse cauze). monitorizarea stării pacientului. spre castigarea autonomiei pacientului. cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii sale. Adesea. Sigur ca exista cazuri când esti obligat sa divulgi unele secrete. orice denumire stiintifica neinteleasa de catre pacient. evitarea eforturilor fizice . La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale asistentei medicale (personalului de ingrijire) cum ar fi: cinstea. controale medicale periodice . dar trebuie sa stii când si cui sa o faci. De asemenea. a-si mentine tegumentele curate si integre. pe care in alte conditii nu le-ar face. un comportament corect fata de bolnav implica pastrarea confidentialitatii acestor destainuiri. susoteli cu membrii familiei. completarea documentelor de evidenţă a medicamentelor. chiar tacerea) influeteaza bolnavul. sterilizarea instrumentelor şi a materialelor. de evidenţă a pacienţilor şi de observaţie clinică medicală. generozitate. ascultarea empatica. Cele mai importante atribuţii ale unei asistente medicale sunt : asistarea medicului la efectuarea investigaţiilor clinice. administrarea tratamentelor. local si general. familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambiant. atitudinea noastra insuficient controlata (orice semn cu capul. Ingrijirile trebuie sa favorizeze drumul spre independenta. In momentul externarii din spital. onestitatea. administrarea medicamentelor. pacientul va fi pregatit si instruit asupra noului sau mod de viata. realizarea investigaţiilor paraclinice uzuale. Din acest motiv. respectul. . asistenta medicala din ambulator va fi informata asupra pacientului externat pentru a-l avea in evidenta. a comunica. ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el.

sa fi deseori frustrata. Dar la fel de bine pot fi simptome ale unor boli grave precum cancerul. vei sti ce inseamna sa fi om si sa fi uman. unii te vor binecuvanta. De-o parte medicii şi cercetătorii strigă din rărunchi: „automedicaţia este o gravă eroare!” De cealaltă parte. Deci. . ocluziile intestinale. sa porti o responsabilitate foarte mare si sa ai foarte putina autoritate. sa fi inconjurata de probleme. vei rade mult. de a indura si de curajul acestora. Ce parere aveti despre asta? Automedicaţia pro şi contra Cine ia pastile fără să meargă la doctor îşi face automedicaţie. personalizata. diaree. sa intri in vietile oamenilor. vei vedea oameni (copii) in starea lor cea mai proasta… si in starea lor cea mai buna. de ingrijire individualizata. dau replica: „Nu ne interesează!” Durere. care necesită prezentarea de urgenţă la medic. competenta si umana. vei vedea viata incepand si sfarsindu-se. infecţii ale sângelui etc. competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte teoretice aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare. sunt ignoranţi sau au trecut prin diagnostice incorecte şi nu mai au încredere în medici. nu vei inceta niciodata sa fi uluita de capacitatea oamenilor (copiilor) de a iubi. in final doresc sa reamintesc ca a fi asistenta medicala inseamna: sa nu fi niciodata plictisita. altii te vor blestema. fără prescripţie medicală. vei plange mult. constipaţie? Pot trece cu simple OTC-uri. ale copiilor si sa marchezi o diferenta. Pacientul alege.In concluzie. vei repurta victorii triumfatoare si esecuri devastatoare. sa ai multe de facut si atat de putin timp. pacienţii care nu au bani. febră.

în general. motiv pentru care evită să se adreseze medicului (vina aparţine sistemului sanitar). fiindcă la medicul de familie. De pildă. Excesul de vitamine şi minerale poate duce la alte boli grave (fragilizarea oaselor. care spun iau x medicament pentru că am auzit eu la televizor sau mi-a zis o vecină că-mi trece (cazuri frecvente şi cele mai periculoase. mai ieftine. Se naşte întrebarea: ar trebui să interzicem comercializarea oricărui medicament fără reţetă sau mai degrabă să educăm corect populaţia în relaţia cu medicii? Am întrebat medicii pentru a vedea care este punctul lor de vedere şi până unde este permisă automedicaţia. sângerări gastrice etc. iar durerea pe care o are pacientul nu poate să sufere amânare. sau în orice caz accesibile şi te scutesc de vizita la medic. Alteori.Statisticile spun că 73% dintre români îşi administrează singuri medicamente. în 82% dintre cazuri. probleme ale tiroidei. în timp ce bărbaţii apelează la automedicaţie în 63% dintre cazuri. iar campioane sunt femeile. ficatului. în ziua de astăzi. Banalele calmante. vina aparţine pacientului) şi cei care nu au bani. Mai mult. dar întăresc rezistenţa bacteriilor rele la medicamente. Pe termen scurt pare a fi soluţia. medic internist la Clinica Medicală Eurosanity. care rămân astfel nediagnosticate şi pot determina moartea. iar lista e lungă. crede că problemele legate de automedicaţie derivă din educaţia sanitară deficitară a românilor şi din lipsa banilor: „Sunt două categorii de oameni: cei ignoranţi. antibioticele luate în neştire slăbesc imunitatea omului. pot ascunde de fapt afecţiuni grave. antibioticele dau alergii grave care se finalizează cu decesul pacientului. adesea trebuie să te programezi cu mult timp înainte. omul se lasă păgubaş şi merge direct la . Medicamentele fără reţetă sunt. Constanţa Ţigănişteanu. rinichilor. folosite fără judecată. pe termen lung însă lucrurile stau altfel.).

atât în cazul problemelor medicale minore. diabetice etc. care ne spune de ce nu trebuie evitată vizita la medic. ca probleme banale să fie simptome pentru afecţiuni grave. lucrurile sunt complicate şi ţin de competenţa doctorului. Dacă se adresează cu lucruri mărunte. „Oamenii au dreptul şi datoria să participe la propria îngrijire medicală. cere purgative şi luându-le rupe ocluzia şi face peritonită! Iată doar un exemplu. Acesta e cazul diabeticilor. văzând ce se întâmplă în spitale cu cei care au luat medicamente fără raţiune. al cardiacilor. Acest lucru este realizabil ca urmare a informaţiilor şi cunoştinţelor medicale pe care le dobândesc prin colaborarea cu asistentele medicale şi medicii implicaţi în tratamentul lor. a făcut la rândul său câteva precizări cu privire la automedicaţie. iar acest tip de automedicaţie poate fi corect. Şi mai este un aspect! Pacienţii nu spun întotdeauna farmacistului despre celelalte afecţiuni de care suferă şi pentru care poate chiar se află sub tratament. Medicamentele pot da reacţii adverse ele însele. De pildă. noi medicii nu suntem porniţi împotriva automedicaţiei doar de dragul de a chema pacienţii la cabinet.” Ileana Andreescu. Vine la farmacie. dar mai ales în cazul afecţiunilor cronice. în fapt e recomandarea unui specialist. însă. nu de puţine ori. dar dau reacţii adverse şi interacţionând cu medicaţia pe care o ia pacientul în urma altor afecţiuni de care suferă. Un pacient informat şi educat asupra afecţiunii de care suferă va putea fi .paţie care poate ascunde o ocluzie/subocluzie intestinală. cărora nu li se pot administra anumite medicamente fiindcă respectivele interacţionează cu tratamentul pentru problemele cardiovasculare.farmacie şi cere ceva ca să-i treacă suferinţa sau să io amelioreze. pacientul are o consti. atunci farmacistul poate răspunde OK. Aşadar. ci avem motive foarte serioase. medic specialist Pneumologie de la Centrul Medical Regina Maria. Se întâmplă.

Pentru a limita posibilele riscuri. Această clasificare este făcută de cătreAgenţia Naţională a Medicamentului. Medicii recomandă o atenţie sporită în cazul femeilor însărcinate sau care alăptează ori al nou-născuţilor şi copiilor mici. pacienţii trebuie să fie încurajaţi să citească atent prospectul fiecărui medicament pe care şi-l . să aleagă un tratament corespunzător şi să urmeze indicaţiile de administrare din prospect.dicaţia. Automedicaţia este parte a auto-îngrijirii. De asemenea. responsabilitatea pentru folosirea unui medicament îi revine în special persoanei respective. agenţiile de control al medicamentelor şi Parlamentul european susţin şi promovează importanţa automedicaţiei responsabile. etichetate fără prescripţie medicală.proactiv şi va fi capabil să ia decizii în cunoştinţă de cauză privind îngrijirea lui. Ca urmare. în cazul automedicaţiei. O altă caracteristică a automedicaţiei responsabile este folosirea doar a acelor medicamente care sunt aprobate şi înregistrate legal ca putând fi administrate fără prescripţie medicală. Aici automedicaţia trebuie pe cât posibil evitată. asociaţiile medicale. medicii trebuie să educe persoanele cum să folosească autome. să decidă dacă ele pot fi tratate cu astfel de medicamente. autoritatea naţională care trebuie să se asigure că medicamentele. Aceasta presupune o delimitare clară a medicamentelor obţinute pe bază de prescripţie versus fără prescripţie medicală. În plus. sunt suficient de sigure astfel încât să nu aibă un efect dăunător asupra sănătăţii. Automedicaţia înseamnă tratamentul unor afecţiuni cu medicamente special concepute şi aprobate ca fiind sigure şi eficiente atunci când sunt utilizate fără prescripţie şi supraveghere medicală. în special dacă acestea suferă şi de alte afecţiuni. aceasta trebuie să fie capabilă să recunoască simptomele.

precis.dicaţia iresponsabilă. starea generală se agravează. insolaţie. În aceste situaţii se recomandă să se consulte un medic. durerea în gât. simptomele cresc în intensitate. Exemplele de condiţii medicale la care se poate aplica automedicaţia sunt: răceală. automedicaţia nu are nici un efect. este de părere dna doctor Ileana Andreescu. artroză moderată a genunchiului). Aşadar. cumpărarea neadecvată a medicamentelor sau cumpărarea unor cantităţi mai mari decât necesare”. afecţiuni cronice deja diagnosticate şi la care s-a exclus riscul de patologie gravă (de exemplu: rinita alergică. astfel încât mesajul să fie clar. tuse. diaree. constipaţie.” . durerea devine severă.dicaţiei variază în funcţie de circumstanţe. Automedicaţia nu este adecvată în următoarele situaţii: simptomele persistă. cum ar fi cefaleea sau durerile musculare. gripă. migrenă. dar în nişte limite. Nu trebuie să încurajeze autome. apar reacţii adverse. arsurile gastrice. dis.pepsie. nu ar trebui să depăşească trei-şapte zile. vărsături. putem face automedicaţie. cu prezentarea echilibrată a beneficiilor şi riscurilor. farmaciştii au responsabilitatea profesională să recomande un anumit medicament care să fie util într-o anumită circumstanţă. Mai mult.administrează. în mod normal. însă. dureri de intensitate mică/moderată. Şi încă ceva! Publicitatea şi campaniile de marketing pentru automedicaţie trebuie să fie responsabile. Când putem recurge la automedicaţie? „Durata autome.

autovalorizare.gandire pozitiva. Perceptie-bolnavi-psihici .CURS 10 Abordare in cazul pacientilor psihici activarea resurselor potentiale.

Cum îi percep oamenii pe bolnavii psihic? Această cercetare are un caracter descriptiv şi îşi propune să identifice imaginea pe care o au oamenii cu privire la bolnavii psihic, felul în care îi percep. Datele au fost colectate de la un lot de 110 subiecţi, eterogen din punct de vedere al vârstei, al statutului socio-economic şi profesional şi echilibrat în funcţie de variabila sex. Acestora li s-a aplicat un chestionar în care li se cerea să enumere cinci trăsături ale bolnavilor psihic şi să scrie cinci propoziţii/fraze cu privire la ceea ce cred şi altele cinci cu privire la ceea ce simt faţă de bolnavii psihic. Apoi s-a calculat frecvenţa trăsăturilor respective, aceasta fiind trecută în paranteză. Textul scris cu caractere italice reprezintă comentarii teoretice care au legătură cu rezultatele cercetării. Una dintre cele mai importante componente ale imaginii pe care o au oamenii despre bolnavii psihic este pericolul social (63) pe care îl reprezintă bolnavii psihici pentru societate în general şi pentru ei personal în particular. Bolnavii psihic sunt percepuţi ca fiind periculoşi şi determină o reacţie de teamă pentru că sunt consideraţi agresivi, chiar şi capabili de crimă. În concepţia oamenilor, ceea ce îi face să fie agresivi sau să nu îşi controleze agresivitatea sunt o serie de trăsături (12), precum faptul că sunt: iraţionali, iresponsabili, inconştienţi, superficiali şi lipsiţi de discernământ. Cel mai pregnant apare în imaginea pe care o avem despre bolnavii psihic şi o serie de probleme emoţionale (76) care pot favoriza reacţii agresive. Astfel, ei apar ca fiind: instabili emoţional şi comportamental, agitaţi, anxioşi, iritabili, nervoşi, cu accese de furie, cu toleranţă scăzută la frustrare, vulnerabili, traumatizaţi, chiar şi apatici, indiferenţi afectiv, deci dezechilibraţi emoţional.

Toate aceste probleme emoţionale îi fac (36) instabili, influenţabili, impulsivi, necontrolaţi şi, în consecinţă, imprevizibili. Faptul că bolnavii psihici pot avea izbucniri oricând şi sunt văzuţi ca fiind iraţionali în comparaţie cu modul obişnuit de a gândi şi iresponsabili, oamenii se aşteaptă de la ei la cea mai neplăcută reacţie posibil, la agresivitate bruscă, nemotivată şi fără semne prevestitoare care să îi pună în gardă pentru a avea timp să se apere. De aceea, oamenii ajung să fie prudenţi, să se afle într-o stare de alertă când au bolnavi psihici în preajmă care ar putea constitui o ameninţare la integritatea lor fizică şi chiar la viaţa lor. Pericolul poate privi pe cel afectat (boala mortală, netratabilă, gravitatea simptomelor, prognostic prost, aduce restricţii în viaţa bolnavului sau pericolul poate fi pentru observator/cel care interacţionează cu stigmatizatul (boală contagioasă-HIV/SIDA, provoacă comportament violent, anticiparea unui disconfort în timpul interacţiunii, lipsa unor scenarii pentru comportamentul adecvat). Jones et al. (1984) abordează pericolul în termeni de ameninţare pentru observator. Totuşi ei au arătat că stigmatele grave (cele care constituie un pericol pentru persoana stigmatizată) sunt considerate periculoase şi pentru cei care vin/intră în contact cu ei. Oamenii evită să dea mâna sau să folosească tacâmurile folosite de cei care au cancer (Sontag, 1978) şi evită să înoate în piscine în care au înotat bolnavi psihic (Wheeler, Farina şi Stern, 1981). Şi totuşi bolile respective nu se transmit pe aceste căi. Dar o boală gravă poate duce de la perceperea pericolului pentru stigmatizat la perceperea pericolului pentru observator. (Crandall, 1995) După Jones et al. (1984) pericolul poate fi instrumental, cel care ameninţă viaţa, sănătatea sau proprietatea ( frica de infectare sau pericol fizic pentru observatori, anxietate şi respingerea morala a cuiva infectat cu HIV, care este o amenintare reala )

sau simbolic, cel care ameninţă credinţele, valorile, ideologia sau modul în care un grup îşi organizează domeniile social, politic sau spiritual ( devianţii şi cei cu malformaţii ne ameninţă starea de bine şi nevoia de ordine şi de a crede într-o lume dreaptă în care accesul la resurse se face în funcţie de merit şi în valorile sociale; stigmatele ne fac să ne confruntăm cu unele dintre cele mai deranjante şi neplăcute întrebări asupra sensului existenţei umane ). Atât pericolul instrumental, cât şi cel simbolic accentuează evaluarea gravităţii, cel simbolic putând avea o influenţă mai mare decât cel instrumental. Multe “semne” considerate severe nu reprezintă nici un pericol instrumental (homosexualitatea, antecedente de depresie, defecte/dizabilităţi/deficienţe congenitale/din naştere). Pryor et al. (1991) a arătat că anularea pericolul instrumental asociat cu sindromul imunodeficienţei umane (SIDA) nu are nici un efect sau doar unul minor asupra respingerii şi evitării persoanelor cu SIDA. Gravitatea bolii este asociată cu gradul de periculozitate, de aceea accentuează tendinţa de respingere socială. Aceasta se corelează şi cu atribuirea responsabilităţii: cu cât gravitatea este mai mare, cu atât persoana este găsită mai vinovată pentru starea în care se află. Tajfel a descoperit că cu cât este mai grav un accident rutier, cu atât şoferul este considerat mai vinovat. Perceperea pericolului provoacă teamă şi aceasta duce la un răspuns defensiv exprimat prin îndepărtarea de persoana pe care o percep ca pe un potenţial pericol. Această îndepărtare se poate manifesta în mai multe feluri: distanţare afectivă, lipsa empatiei, respingerea socială sau învinuire, blamare. Şi cu cât te îndepărtezi mai mult de o persoană, cu atât se întăreşte stereotipul deoarece, în lipsa contactului cu indivizi particulari din grup, nu există surse de invalidare şi corectare a stereotipului.

Acest lucru este dovedit de faptul că specialiştii. observăm că atitudinile negative faţă de anumite grupuri sociale continuă să existe în societate. bolnavii psihic au şi tendinţe autodistructive şi emoţii negative cu privire la propria persoană (15): au tendinţe suicidale. Nici contactul cu o persoană stigmatizată nu este suficient pentru a reduce stigmatizarea grupului pentru că individul cu care se intră în contact poate fi considerat o excepţie. Ceea ce nu cunoşti pare mai ameninţător şi generează frică. Protestul împotriva discriminării şi stigmatizării poate întări stigmatul în loc să-l diminueze. sau prin informare. Însă nu întotdeauna informarea este suficientă pentru a reduce reacţiile negative şi respingerea anumitor indivizi. care se presupune că sunt bine informaţi.Acest exemplu ne face să înţelegem cât de importantă este informarea populaţiei cu privire la caracteristicele grupurilor stigmatizate pentru a corecta stereotipurile cu privire la acestea. nereprezentativ pentru grup. În percepţia subiecţilor nu toate reacţiile emoţionale negative sunt îndreptate împotriva celorlalţi. sunt disperaţi. iar aceasta din urmă poate fi redusă prin contactul direct cu membrii ai grupului. nu au o atitudine mai pozitivă faţă de persoanele care posedă un stigmat decât restul populaţiei. care permite infirmarea ideilor preconcepute şi a stereotipului şi o orientarea spre judecarea pe baza informaţiilor individuale. . Deşi există campanii de informare prin canalele mass-media şi de propagandă împotriva discriminării. Cercetările au arătat că atunci când ceri oamenilor să-şi ignore sau să-şi suprime gândurile şi atitudinile negative faţă de un anumit grup pot apare reacţii de rezistenţă şi se poate întâmpla să obţii efectul invers sau suprimarea stereotipurilor poate să nu influenţeze într-o prea mare măsură comportamentul. şi nu duce la o generalizare la întregul grup.

chinuiţi de boală.i cu stimă de sine scăzută şi complexaţi. Oricine poate fi stigmatizat. Aici vorbim de normalitate socială. perverşi. ajung să îi evalueze negativ din punct de vedere moral (10). rebuturi. Oamenii merg şi mai departe. Pentru că boala reprezintă o discrepanţă faţă de normă sau faţă de un ideal este deviantă. vicioşi. Ei sunt scoşi înafara normalităţii (27). . sensibili. să îi securizeze în relaţiile sociale. fiind etichetaţi drept: nebuni. să îi denigreze afirmând că sunt: răi. nu corespunde expectanţelor despre ceea ce este normal sau dezirabil. demotivaţ. anormali. depinde de contextul social prezent. psihic şi social.trişti. vicioşi. Emoţionalitatea lor este privită de unii şi cu mai multă înţelegere şi compasiune (9). depresivi. o diferenţă între identitatea reală şi cea ideală – aceasta este devianţa normală (devianţa primară Lemert).J. Regulile şi valorile care reglează identitatea socială dezirabilă nu pot fi respectate întrutotul de nici un individ. Rousseau. nesiguri. nu se simt vinovaţi şi nu sunt de încredere. de ceea ce este considerat dezirabil social. retardaţi. fără simţ moral. bolnavii fiind consideraţi: emotivi. dezintegraţi fizic. de ceea ce se impune ca fiind normal prin normele sociale care au ca efect controlul şi manipularea membrilor societăţii pentru ca. deoarece atributul care apare ca fiind anormal sau deviant poate fi diferit de la o situaţie la alta. perverşi sexual. în final. apare un eşec parţial care poate fi ascuns. Din aceste evaluări răzbate reacţia afectivă negativă de respingere şi desconsiderare a bolnavilor psihici care sunt scoşi din rândul „oamenilor normali”. slabi. Societatea stabileşte felul în care sunt categorizate persoanele şi considerarea unor caracteristici ca fiind obişnuite pentru membrii diferitelor categorii. suferă şi au nevoie de afecţiune. nefericiţi. Acest mecanism aminteşte de teoria contractului social a lui J. defecţi.

”(Goffman ). periculos. Stigmatul presupune un anumit tip de relaţie între un atribut şi un stereotip. distrugâd astfel drepturile pe care le are faţă de noi datorită celorlaltor atribute ale sale. Stigmatizarea implică etichetarea (atributul) şi devalorizarea socială bazată pe acel atribut. căreia i se minimalizează importanţa. anxietate şi cresc excesiv autoconştientizarea. Atât indivizii normali. întrun anumit context şi într-o relaţie particulară. contaminată. slab) individul este redus în mintea noastră de la o persoană întreagă şi obişnuită la una discreditată. o diferenţă supărătoare faţă de ceea ce noi ne aşteptăm. Reacţia socială (identificarea unui act ca fiind deviant şi aplicarea autorului actului eticheta de deviant) este cea care generează devianţa. cât şi cei stigmatizaţi încearcă să evite contactul cu persoanele stigmatizate.Însă când un atribut evident îl diferenţiază de categoriile dezirabile (e rău. El posedă un stigmat. În momentul aplicării etichetei apare devianţa secundară. Eticheta devine o componentă a identităţii individului. O sursă de disconfort în cadrul interacţiunii este faptul că persoana stigmatizată este conştientă de faptul că . bazată pe o recunoaştere împărtăşită asupra a ceea ce este. discreditabil. Un asemenea atribut este un stigmat. Conform lui Goffman stigmatul nu este o caracteristică a persoanei căreia îi este atribuit. O informaţie individuală care nu aparţine atributelor identităţii sociale predefinite (stereotip) nu face parte din stigmat. aceasta nu este o caracteristică în sine a comportamentului individului. ci o relaţie între stigmatizat şi cel “normal”. “Un individ care ar fi putut uşor să se facă admis în cercul raporturilor sociale posedă o trăsătură/caracteristică care se poate impune atenţiei celor care îl întâlnesc şi ne îndepărtează de el. Interacţiunile persoanei stigmatizate cu indivizii normali o fac să simtă disconfort psihic.

Grupurile sociale creează devianţa făcând reguli a căror încălcare constituie devianţa. reacţionează faţă de deviant dezaprobator. în cele din urmă. Deşi se presupune că devianţa depinde de comportamentul membrilor grupului. Devianţa nu este o proprietate inerentă comportamentelor. Lemert (1972). apoi aplică eticheta de deviant autorului acelui act şi. sarcasm. ironizare până la ostilitate şi chiar condamnări şi sancţiuni penale. . ci este o etichetă aplicată de majoritate membrilor unui grup. mustrare. de fapt apartenenţa la o categorie deviantă este penalizată. Definirea unui act ca fiind deviant ţine de reacţia socială care poate varia de la respingere. cu diferite grade de intensitate. Sociologii au examinat stigmatul social şi devianţa ca construcţii sociale care sprijină stabilirea ordinii sociale. Membrii grupurilor cu un status scăzut nu fac regulile care îi definesc. 1963). Dacă membrii unui grup nu reacţionează faţă de o manifestare deviantă aceasta rămâne invizibilă sau nu există ca atare. Etichetele pot avea o putere imensă în modelarea semnificaţiei a ceea ce suntem în relaţia cu celălalt semnificativ şi cu societatea şi poate influenţa identitatea de sine. În cadrul procesului de apariţie a devianţei indivizii parcurg următoarele etape: observatorul etichetează un comportament ca fiind deviant. apoi aplică aceste reguli unor indivizi şi îi etichetează ca “outsideri” (Becker. Cei care au puterea de a defini calităţile acceptabile ale celorlalţi beneficiază de abilitatea de a eticheta. Matza (1969) care susţin că reacţia celorlalţi defineşte un act ca fiind deviant şi-l etichetează pe autorul lui ca fiind “outsider”.indivizii normali sunt conştienţi de stigmatul ei. Această problemă a fost abordată şi de teoria etichetării în cadrul sociologiei devianţei de Becker (1963). Aceasta îl face să încerce să controleze imaginea pe care ceilalţi şi-o fac despre el.

un rol important îl are puterea şi controlul social. puterea ca rezultat al dezvoltării unei condiţii stigmatizate (schizofrenie. Stigmatizarea există atunci când apare următoarea combinaţie: oamenii disting/identifică şi etichetează diferenţele dintre oameni credinţele culturale dominante în societate asociază persoanele etichetate cu caracteristici indezirabile. stereotipizare. construirea stereotipurilor. De aceea avocaţii. este pertinent ca în studiul stigmatului să înregistrăm stereotipul faţă de un grup şi măsura în care trăsăturile componente ale stereotipului sunt indezirabile social. separarea persoanelor etichetate în categorii distincte şi excluderea lor. apare respingerea. excluderea socială. Aşadar.Pornind de la definiţia dată stigmatului de Julio Arboleda-Florez (o construcţie socială prin care un semn distinctiv de dizgraţie este ataşat celorlalţi pentru a-i identifica şi a-i devaloriza) putem identifica doua etape ale procesului de stigmatizare care au loc la nivelul individului care stigmatizează: recunoaşterea semnului diferenţiator şi devalorizarea ulterioară a purtătorului lui. le este limitat accesul la resurse. devalorizate. care sunt văzuţi într-o lumină negativă şi . criminal) şi sunt discriminate. termenul de stigmatizare se aplică doar atunci când apar împreună elemente de etichetare. Stigmatizarea este strâns legată de accesul la puterea socială. separare. Stigmatizarea nu se identifică cu discriminarea. SIDA) sau a identităţii (homosexual. pierdere a statusului şi discriminare într-o situaţie de putere care permite acestor elemente să apară. economică şi politică care permite identificarea diferenţelor. În concluzie. cu stereotipuri negative persoanele etichetate sunt plasate în categorii distincte astfel încât să se asigure separarea/distincţia “noi”-”ei” persoanele etichetate îşi pierd statusul.

neîncrezători şi patru subiecţi consideră că e greu să comunici cu bolnavii psihici. neajutoraţi. posesivi. paranoia sau doar tulburări mai uşoare de comportament (21): vagabondare. mania persecuţiei. El este evident în modul în care sunt organizate legile. delir. inadaptaţi social. timizi. interiorizaţi. dezorientaţi.sunt uneori discriminaţi. isterie. faciesul specific şi gesticulaţia exagerată. La acestea se mai adaugă. A fi avocat nu-ţi influenţează negativ identitatea. fiind rupţi de realitate. vorbesc mult şi urât. incapabili să se concentreze. incapabili să muncească. mitomanie. ca şi în modul în care sunt distribuite resursele. murdară. statusul socio-economic scăzut (2): mediu de provenienţă sărac. grandomanie. serviciile sociale şi sistemul judiciar. comportament deviant variat. aspectul fizic bizar. cerşetori. Oamenii percep că bolnavii psihic au simţul realităţii afectat (25). retraşi. Bolnavii psihic sunt percepuţi ca fiind inutili social (28) şi chiar o povară pentru cei apropiaţi şi pentru societate în general. au . de intensitate patologică (19): halucinaţii. pasivi. încăpăţânaţi şi perseverând în ideile lor. sunt recalcitranţi. cu un discurs incoerent şi delirant şi negându-şi boala. nonconformişti. Integrarea socială (56): sunt consideraţi izolaţi social. incapabili să ducă o viaţă normală. Se pare că saliente pentru oameni sunt manifestările comportamentale (33) ale bolnavilor psihic. ţinuta neglijentă. înjură. Stigmatul este inerent structurilor sociale din care este alcătuită societatea. au tulburări motrice şi vorbesc singuri. confuzi. fobii. tăcuţi. La această impresie de anormalitate contribuie şi aspectul fizic exterior caracteristic (23): Privirea goală. egocentrici. nu sunt stigmatizaţi. dar deloc pregnant. fixă şi inexpresivă. avocaţii au putere şi în virtutea statusului lor nu sunt vulnerabili la stigmatizare. paloarea feţei.

Reacţia socială faţă de bolnavii psihic capătă o anumită semnificaţie prin prisma teoriei ţapului ispăşitor care este o alternativă de explicare a apariţiei prejudecăţilor şi discriminării. o “interferenţă intervenită într-o secvenţă comportamentală” (Dollard). şeful. Această teorie sugerează că un individ. Frustrarea duce la agresivitate care . Mai apar şi consideraţii cu privire la felul în care societatea ar trebui să se comporte cu bolnavii psihic (16): ar trebui izolaţi. defavorizare. Reacţia pozitivă (6) apare într-o mult mai mică măsură şi constă în compasiune şi conştientizarea că bolnavii psihic au nevoie de ajutor. aspectul fizic . condiţiile economice). agresiunea va fi îndreptată spre o altă ţintă. Minorităţile sunt de obicei astfel de ţinte. sursă de amuzament. tratarea lor este necesară. unora le trezesc curiozitatea. faciesul specific şi gesticulaţia exagerată. în loc să-şi asume vina. dependenţi de alţii sau de medicamente. iar statul şi legea ar trebui să apere cetăţenii de ei.nevoie de ajutorul celorlalţi. bolnavii psihici pot fi şi neînţeleşi de către ceilalţi. transferă responsabilitatea pentru eşec unui grup vulnerabil. izolare. privirea goală. orice metodă fiind justificată pentru a-i potoli. respingere. murdară. are loc localizarea externă a sursei frustrării. fixă şi inexpresivă. Frustarea este înţeleasă ca o piedică în atingerea unui scop. ţinuta neglijentă. supravegheaţi permanent. mai puţin toleraţi. Reacţia societăţii: în general. de cele mai multe ori nu poate fi îndreptată împotriva sursei frustrării când aceasta este prea puternică sau imposibil de agresat (de exemplul. trebuie trataţi ca nişte copii. care nu este capabilă să riposteze. oamenii percep reacţia societăţii faţă de bolnavii psihic ca fiind negativă (16) şi constând în marginalizare. stigmatizare. pot fi ţapi ispăşitori. mai întâi pentru că sunt vizibile (uneori datorită caracteristicilor fizic. evitare. statul. În acest caz.

în Chelcea. 1980. Goffman (1975) împarte stigmatele în trei clase: diformităţi fizice. defecţi. la care se adaugă şi manifestările comportamentale. este posibil să apară un răspuns defensiv prin care cineva încearcă să se distanţeze psihologic de individul şi grupul stigmatizat. permit identificarea celor care aparţin grupului bolnavilor psihic şi activarea unui anumit comportament în raport cu o astfel de persoană. par cerşetori). paloarea feţei. Fie nu le place să recunoască că pot avea o asemenea problemă. Aceste trăsături externe. empatizarea cu un stigmatizat poate constitui o ameninţare personală. rebuturi) şi sunt percepute ca fiind slabe (sunt inferioare numeric sau au un status social inferior). Această distanţare poate consta în reducerea empatiei şi chiar în defavorizarea şi învinuirea victimelor (Lerner. de al doilea tip de stigmat. voinţa. diferite de majoritatea oamenilor (bolnavii psihic sunt percepuţi ca anormali. fie nu vor ca ceilalţi să-i asimileze cu stigmatizaţii şi să le aplice acelaşi tratament. Analizând stereotipul bolnavului psihic observăm că în cazul acestea categorii de persoane putem vorbi. ciudaţi. nebuni. pot acţiona ca un stigmat. lipsa de control şi emoţionalitatea lor. în primul rând. Stigmatizarea poate fi o reacţie defensivă. caracteristicile exterioare care indică mediul social de provenienţă sărac. .bizar. aceasta le-ar produce disconfort psihologic. dacă luăm în considerare felul în care este evaluată moralitatea acestora. superficialitatea. defecte de caracter şi stigmate “tribale”(“stigmate care pot fi transmise prin descendenţă şi care pot contamina în mod egal pe toţi membri familiei”). şi eticheta de anormal o punem celor care sunt diferiţi faţă de felul în care suntem noi. Dacă faci salientă/vizibilă vulnerabilitatea cuiva faţă de o nenorocire asemănătoare. defecte de caracter. 2002 ).

dând vina pe soartă. paraplegia. cum ar fi reacţia afectivă. în cazul cărora apare o atribuire externă a responsabilităţii pentru că sunt percepute a fi în afara controlului. vor păstra distanţa şi vor rămâne astfel relativ neameninţaţi în credinţele despre identitatea de sine”. obezitatea) sunt considerate a fi mai controlabile şi mai puţin stabile decât stigmatele fizice (cancerul. considerându-i ghinionişti. 1988). În cazul stigmatelor determinate comportamental. Perry şi Magnusson. Se observă că bolnavii psihic nu sunt consideraţi responsabili pentru starea lor. înseamnă că cei normali nu vor trebui să recunoască faţă de ei înşişi cât de limitate sunt tactul şi toleranţa lor şi vor putea rămâne necontaminaţi de contactul intim cu cel stigmatizat. iar alţii fac o atribuire externă şi necontrolabilă. Stigmatele necontrolabile şi stabile (ireversibile) nu reduc dorinţa de a acorda ajutor şi sunt percepute . abuzul de droguri. Atribuirea vinei/responsabilităţii pentru condiţia de bolnav mintal (9): cei mai mulţi dintre subiecţi consideră că ereditatea joacă un rol important în determinismul bolii mintale . Reacţiile la stigmat . deci cele pentru care atribuirea cauzală este internă (SIDA. alţii dau vina pe societate. cauza fiind mai degrabă localizată în exterior şi fiind necontrolabilă. Sudiul acestor cercetători arată că stigmatele determinate de comportamentul deţinătorului lor. sunt influenţate de atribuirea cauzală (Weiner.Persoanele normale se simt inconfortabil dacă li se atribuie o responsabilitate: “nedreptatea şi durerea de a purta un stigmat nu le va fi prezentate niciodată. posesorii lor sunt percepuţi a fi slabi moral şi că nu îşi exercită libertatea de voinţă pentru a se abţine de la comportamentul care duce la apariţia stigmatului. boala Alzheimer). aşteptările şi tendinţa de a acţiona într-un anumit fel. Acest lucru influenţează solicitarea şi acordarea de ajutor.

a fi ţinta unor modalităţi de intervenţie care duc la ameliorare şi la adaptarea la stigmat şi nu la eliminarea lui. Stigmatele determinate comportamental determină mai puţină milă, simpatie, mai puţină dorinţă şi intenţie de a ajuta şi mai multă furie şi tendinţa de a evita stigmatizatul decât stigmatele fizice. Autorii sugerează că dacă se ia în considerare responsabilitatea pentru menţinerea stigmatului s-ar putea obţine alte rezultate decât atunci când se ia în calcul responsabilitatea pentru apariţia stigmatului. Într-un studiu în care am încercat să verific această ipoteză, rezultatele arată că responsabilitatea pentru apariţia stigmatului face ca persoana stigmatizată să fie evaluată mai negativ,dar că acest lucru nu este valabil şi pentru menţinerea stării stigmatizatoare. Interesant este faptul că persoanele stigmatizate nu manifestă mai multă simpatie decât cele nestigmatizate faţă de membrii altor grupuri stigmatizate (Galanis şi Jones, 1986) decât dacă posibila victimizare a propriului grup este făcută salientă ceea ce duce la centrarea pe injusteţea socială. Stigmatizarea subtilă poate apare chiar şi în cadrul familiei sub forma diminuării afecţiunii, evitării, respingerii, înstrăinării, prudenţei excesive. Imaginea pozitivă (20) apare la un număr mic de subiecţi: doi subiecţi îi consideră interesanţi, şapte îi consideră inteligenţi, chiar geniali, în timp ce doar un subiect crede că au o inteligenţă scăzută. Pentru trei subiecţi bolnavii pihic par normali. Apare şi o imagine oarecum boemă (8): bolnavii psihici au fantezie, sunt spontani, visători şi darnici, imagine care este completată şi de posibila lor genialitate. Ieşirea din normal poate apare şi în sens pozitiv, ca depăşire a mediei şi deţinerea unei capacităţi de creaţie superioară.
Pacienţii cu tulburări de personalitate sau comportamente regresive, internaţi, deseori au crescute anxietatea, furia, indignarea şi au o nevoie de a pedepsi sau un comportament evitant faţă de personalul secţiei. Medicul poate fi în situaţia de

a reduce tensiunea prin educarea personalului cu privire la diagnosticul pacientului şi asupra motivaţiei pe care o are pentru reacţiile puternice afişate. Această abordare, ce se poate practica şi în cazul familiei, detensionează de obicei situaţia prin scăderea afectelor negative în rândul personalului spitalului şi, ca urmare a acestei schimbări, apare şi reducerea problemelor afective ale pacientului. Atunci când există un conflict între personalul medical şi pacient, este esenţial să se aibă în vedere dacă plângerea pacientului este îndreptăţită. Dacă sunt probleme reale, atunci acestea trebuie corectate. Pentru unii pacienţi cu tulburări de personalitate, în special indivizii obsesiv-compulsivi, lucrul cu echipa implicată în tratamentul acestora poate ajuta foarte mult. Îngrijirea cu succes a unui pacient cu tulburare de personalitate considerat dificil (agitat, revendicativ şi noncompliant), internat într-o secţie de spital, se bazează pe urmărirea şi îmbunătăţirea unor factori cum ar fi: comunicarea, personalul constant, explicarea şi justificarea atitudinilor terapeutice, limite ferme în ceea ce priveşte cererile excesive ale pacientului şi ameninţările acestuia. Pacientul are nevoie să i se descrie simplu şi adevărat starea medicală pe care o are şi tratamentul pe care trebuie să îl urmeze. Pacientul poate încerca să despartă personalul, manipulând un membru împotriva altuia, prin relatarea unor variante diferite ale aceleiaşi poveşti unor persoane diferite. La raportul de predare-primire a turelor va fi obligatorie şi compararea versiunilor relatărilor acestor pacienţi. Fiecare pacient are sentimentul că cineva trebuie să aibă grijă de el permanent. Deşi este dificil pentru personal să tolereze acest lucru, este important de reţinut că acest sentiment este modul prin care pacientul încearcă să facă faţă stării prin care trece atunci când este speriat. Acest comportament stârneşte un puternic contratransfer ce trebuie cunoscut şi evitat de către medic. Asiguraţi în mod repetat pacientul că înţelegeţi ce cere dar, deoarece credeţi că are nevoie de cea mai bună îngrijire posibilă, veţi continua să urmaţi tratamentul recomandat de experienţa şi judecata echipei care îl îngrijeşte. Pacientul are o mulţime de cereri, uneori în conflict unele cu altele, şi se înfurie foarte repede atunci când aceste cereri nu-i sunt îndeplinite. Pacientul poate ameninţa că îşi va face rău singur sau că va părăsi spitalul dacă lucrurile nu se desfăşoară în modul aşteptat de el. Dacă pacientul ameninţă că îşi va face rău sau va face rău altora, trebuie să i se comunice că va fi imobilizat dacă va încerca să facă acest lucru. În orice caz, nu trebuie duse discuţii contradictorii permanente cu pacientul. Pentru a putea realiza o comunicare eficientă, cum putem relaţiona cu persoanele introvertite? Nu există o reţetă absolută pentru comunicarea cu persoanele introvertite, dar desigur că aceasta este mai dificilă şi cere în primul rând mai mult timp şi

empatie din partea medicului. Introvertitul este un timid ale cărui trăiri sunt mai intense şi trebuie ţinut seama că introvertitul se va adresa medicului de regulă în situaţii mai grave decât persoanele extraverte sau ambiverte. Ce sfaturi ne oferiţi, pentru a şti cum să ne raportăm la persoanele bolnave psihic din anturajul nostru? Pentru a ne raporta corect la o persoană cu suferinţă psihică trebuie să ţinem seama în primul rând de faptul că există o serie largă de prejudecăţi privitoare la aceste suferinţe cărora, din păcate, medicul nepsihiatru le cade victimă. Astfel, acesta se aşteaptă ca bolnavul psihic să fie agresiv sau bizar. Pe de altă parte, având prea puţine cunoştinţe de psihiatrie, medicii consideră că bolnavii psihici ar trebui neapărat să aibă tulburări cognitive, să aibă în permanenţă idei delirante şi adeseori, indiferent de ceea ce spun pacienţii cu tulburări psihice, medicul consideră că acesta este un lucru absurd sau imposibil care se datorează bolii. Pentru a reuşi în comunicarea cu un pacient psihiatric, prima regulă trebuie să fie tratarea acestuia cu demnitate şi respect pentru individul uman, chiar dacă în momentul consultaţiei acesta se află în dificultate sau într-o situaţie particulară. Nu trebuie uitat că cei cu o suferinţă psihică pot avea numeroase alte probleme medicale cărora medicul este chema să le facă faţă.

Curs 11 Iatrogenia psihogena : contradictii intre mesajul verbal si nonverbal; lipsa de tact; combaterea inchiderii in sine , menajarea si tactici de comunicare a vestilor proaste; Problema bolilor iatrogene . În epoca actuală contactele medicului cu populaţia sunt foarte numeroase,actelemedicale sunt multiple şi complexe, tehnicile de explorare

a organizării defectuoase a instituţiilor medicale să apară o serie dereacţii psihopatologice şi psihosomatice.S-a ajuns ca prin multiplele contacte ale medicinii cu individul.a terapiei areimportanţă.în cursul relaţiei cu pacientul emite mesaje multiple.cuvinte spuse cu jumătate degură.fenomene cunoscute sub denumirea de boli iatrogene.cedând insistenţelor bolnavilor.explorări.boala este o situaţie regresivă care se acompaniază de o starede alertă.medicul poate promova polipragmazia.de exemplu.nelinişte.Atitudinilealarmiste duc la creşterea anxietăţii şi depresiei.apar fantasme.expresii medicale auzite pot determina la bolnavi reacţii psihice.Informaţii din presă.ci prin greşeli de practică şi relaţie cu pacientul (un cuvânt sauun act interferat nefericit).După Fernandez acţiunile iatrogene ar lua trei forme:1.este o reacţie psihogenă care apare ca efectal ideologiei medicale.cu inducţiemedicală.neîncredere.prin diferite expresii.adesea laborioase.Atitudini agravante care costau din partea medicului din atitudini insecurizante.din atitudinea mediculuică. 2.în care se modifică percepţiile.emitemesaje scrise sau verbale.Dar aşa cum am văzut. comlexe. gândirea nu mai estelogică.Actul medical este un act stresant.criticile antideontologice ce şi le fac.Bolnavul va încerca să descifreze aceste mesaje şi apoi să le recifreze în sistemulsău informaţional personal.tăceri.în ciuda datoriei medicului de a vindeca suferinţa cudesinteres şi sacrificiu (jurământul lui Hipocrate promiţând în schimb medicilor viaţălungă şi imortalitate).examenfizic.Toate sectoarele medicale pot deveni iatrogene (anamneză.Este deci just să ne întrebăm şi de caracterul nociv al acestor acte medicale. datorită comportamentului personalului medical.Contradicţiile dintremedici.metode terapeutice).imaginaţia este deformată.funcţionale.Receptivitatea mesajului medical.radio.Fără a vorbi de erori terapeutice explorările delaborator.abandon.derespingere.motiv care duce la declanşarea uneistări de anxietate.acesta este incapabil de a şti ce se întâmplă cu el.Medicul.inclusiv atunci când utilizează substanţe sau doze inadecvate.Bolle iatrogene sunt boli provocate de medici şi de practicarea incorectă a medicinii.Pe de altă parte este foarte greu pentru medic să reducă la o strictă obiectivitatemesajele sale şi semnificaţia atitudinii sale.Ar exista la aceşti bolnavi o prenevroză care ar favoriza . au o mare influenţă negativă.semnificaţia atitudinii medicului.Prin prescripţii abuzive.frică.Iatrogenia are totdeauna o bază nevrotică.Pacientul realizează.biopsii nu sunt bine înţelese şi acceptate.Boala iatrogenă nu se datoreşte unei rele credinţe din partea personalului sanitar.Agravarea iatrogenă constă dintr-un ansamblu clinic de tip nevrotic.

ascultare empatica.necritica sau judicativa. Abordare si consiliere in HIV pozitiv combaterea socului emotional.De fapt la orice bolnav ar exista 2 categorii de boală:1.medicul apărândadesea ca fiind avid de putere şi uzând de puterea medicală după plăcerea şi complexele Discutii despre Ce boli pot provoca medicii? Timp de lucru si de loisir al pacientului: obiceiuri.2.Pacientul ar fi de fapt un candidat inconştient la proliferarea tulburărilor funcţionale. autoculpabilizarii.suferinţe .care constă în punerea în forme clinice a unei boli. crearea unui mediu e suport social si spiritual.care prin examene.O boală autogenă care reprezintă plângerile bolnavului (dureri.explorări. frici). detectarea depresiei si prevenirea sinuciderii.Bolnavii cronici mai acumulează şi o anumită"cultură" medicală.întrebări.Vorbind de "puterea medicală" se subliniază adesea că pe această bază medicii potexercita o adevărată "dictatură" a cărui rezultat este suferinţa fizică şi morală a pacientului. 3.comportându-se adesea caun ignorant sau ca un producător de angoasă.la acest lucru contribuind şi faptul că medicii au concepţii diferite şiadesea nu se înţeleg între ei.Iatrogenia ideopatică care apare în faţa unei situaţii insecurizante ca repercursiuneneaşteptată a unui act medical .spitalizarea.Frecvent medicul mai apare şi în postura de complice a familiei.tratamentul.şi mai rău ca un inamic care ar vrea să sedebaraseze de anumiţi pacienţi pe care îi trimite mereu la alţi specialşti şi adesea chiar la psihiatru. presiuni.acţiunea negativă amedicului.intervenţiile chirurgicale.interpretări. a negarii. creiază altă"realitate" şi care într-o anumită măsură reprezintă un anumit grad de boală iatrogenă(medicul având aici rolul unui regizor).diagnosticile probabile.Această dictatură apare prin aceea că medicul este acela care impunediagnosticul.care de fapt nu au aşteptat decât ocazia de a se manifesta. incredere si .O construcţie a medicului.

HIV -1 fiind mult mai des intalnit. in timp. predomina subtipul F. in cazul SIDA imunodeficienta este dobandita prin infectia cu HIV. Ca toate retrovirusurile. O persoana cu SIDA are imunitate compromisa . Acest virus a fost descoperit in anul 1983 in Franta de catre doctorul Luc Montagnier de la Institutul Pasteur. De atunci si pana in prezent cercetatorii au identificat doua tipuri de HIV. motiv pentru care pot aparea foarte usor infectii cu . El determina. integrat in genomul celulei infectate. in special prin distrugerea limfocitelor T4 . care permite convertirea genomului ARN intr-un provirus ADN. Imunodeficienta se manifesta prin scaderea puterii naturale a organismului de a se apara impotriva infectiilor Imunitatea unui organism se data de : • celulele albe din sange ( leucocitele) si de alte celule din organism • anticorpii produsi de celulele albe. care determina prabusirea imunitatii. face parte din clasa retrovirusurilor. Imunodeficienta care apare in SIDA se produce prin alterarea ambelor componente ale imunitatii. deteriorarea grava a imunitatii persoanelor pe care le infecteaza. In Romania. Acestea au o raspandire inegala pe glob .Spre deosebire de alte "imunodeficiente" cu care omul se poate naste sau prin care poate sa treaca temporar.confidentialitae in actul ingrijirii.Celulele organismului uman dotate cu receptori CD4 sunt in principal: • limfocitele T4 ( helper) • unele limfocite B • macrofagele • celulel epidermice Langherthas • celule epiteliale Ce este SIDA ? SIDA ( in franceza) sau AIDS ( in engleza) se traduce in limba romana ca sindromul de imunodeficienta dobandite. familia Lentivirinae. care cuprinde subtipuri notate de la A la I si un grup mai restrans O ( outlier). denumite HIV -1 si HIV -2. care mai poate fi intalnit cu o pondere mare in America de Sud. Africa Centrala si Thailanda. respectiv virusul imunodeficientei umane. Sindromul inseamna o suma de manifestari de boala care pot fi intalnite in diverse maladii. HIV -1 are in structura sau un ARN ( acid ribonucleic) si o enzima ( reverstranscriptaza). Astazi se stie ca HIV -1 are o mare variabilitatea genetica. ceea ce a dus la o clasificare a sa intr-un grup major M. Descoperirea acestuia a fost confirmata un an mai tarziu in America de catre doctorul Robert Gallo de la Institutul de Cancer din Bethesda. Ce este HIV ? HIV ( Human Immunodeficiency Virus ).

paraziti. bacterii. contribuind astfel la transmiterae infectiei cu HIV de la unul la altul in cazul in care unul dintre acestia este infectat. fara a fi in prealabil sterilizate • interventii invazive de orice fel cu instrumente taioase sau care inteapa si care sunt murdarite de sange ce poate proveni de la o persoana infectata cu HIV . sociale si psihologice pe care le presupune situatia de a fi o persoana infectata. se poate afirma ca virusul imunodeficientei umane. Dezvoltarea sistemului de asistenţă medicală pentru infecţiile cu transmitere sexuală Situaţia actuală: Sistemul de îngrijiri pentru infecţiile transmise sexual este în prezent . Tot astfel se justifica si aparitia unor cancere. Exista cateva tipuri specifice de consiliere in infectia cu HIV: Consilierea pre-testare este efectuata inaintea testului HIV si are ca scop oferirea si/sau clarificarea informatiilor despre infectia cu HIV si SIDA. respectv de la gravida infectata la nou-nascut. in cazul in care donatorul este infectat. despre caile de infectare. • Transmiterea prin sange infectat cu HIV Aceasta recunoaste urmatoarele variante: • transfuzia de sange sau produse din sange necontrolat • injectii cu ace si seringi reutilizate. care in mod obisnuit nu produc imbolnaviri.diverse virusuri. ciuperci.Utilizatorii de droguri administrate intravenos isi impumuta adesea seringile. Persoana consiliata este incura. se transmite pe trei cai care recunosc mai multe variante: • prin sange infectat • prin contact sexual infectat • vertical. Cum se transmite infectia cu HIV? La nivelul cunostiintelor actuale.jata sa se testeze informand-o asupra avantajelor testarii si este obtinut consimtamantul pentru testare. precum si implicatiile medicale. evitarea comportamentelor de risc. • HIV se poate transmite si prin transplant de organe.

Circuitul oficial al pacientului cu ITS este de multe ori complicat şi aceasta duce la apariţia frecventă a autotratamentului şi a subraportării. educatie pentru sanatate. mai ales in randul copiilor nascuti in perioada 1988 – 1992. prin programul de asistenta psihologica. pentru parinti. Costurile tratamentului sunt suportate de Casele de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii atât pentru asiguraţi cât şi pentru persoanele neasigurate. educatie sexuala si contraceptiva. In prezent. o situatie stresanta care a condus implicit la stari de criza greu de depasit. planificare familiala. •consiliere educationala (cresterea aderentei la tratament. obligativitatea internării în cazul sifilisului reduce nivelul de adresabilitate şi adaugă costuri semnificative în sistem. tara noastra ocupa un nedorit prim loc intre tarile europene. educatie privind . Serviciile de tratament nu sunt integrate în celelalte niveluri de asistenţă medicală. urmatoarele servicii : •consiliere informationala pe teme din domeniul HIV/SIDA si dizabilitatii (informare cu privire la diagnostic. in Romania s-a inregistrat o crestere alarmanta a numarului de cazuri de persoane seropozitive HIV. ADV Romania ofera beneficiarilor sai. drepturile de care beneficiaza si institutiile la care pot apela pentru a le obtine). inclusiv HIV/SIDA. Asistenta psihologica a persoanelor infectate si afectate HIV/SIDA Incepand cu anul 1990. La acel moment. Descoperirea seropozitivitatii la copil a constituit. in privinta numarului cazurilor pediatrice. informare cu privire la legislatia in vigoare. rolul medicilor de familie sau al altor specialităţi nefiind clar în privinţa depistării şi a tratamentului. De asemenea. Schemele de tratament şi durata tratamentului variază semnificativ iar nivelul de adresabilitate al serviciilor spitaliceşti este relativ redus.concentrat la nivel spitalicesc bazat pe o reţea de clinici şi secţii dermatovenerologice care acoperă tot teritoriul. persoane cu dizabilitati.

receptive si de exprimare ale copilului. diagnosticul tulbura in mod invariabil sistemul familiei.). producand deteriorari la nivel neurologic si intarzieri in dezvoltare. a prioritătilor. rolul psihologului este foarte important. prevenirea transmiterii infectiei cu HIV etc. Deseori familia provine dintr-un mediu socio-economic modest. •consiliere privind dezvoltarea personala (cunoastere de sine. performanta in munca etc. educatie parentala. Astfel intervine nevoia de suport si consiliere din partea asistentilor sociali. stigmatizarea.). abuz etc.). imagine si stima de sine. •evaluare psihologica si psihodiagnostic. interviul de angajare adaptarea la locul de munca. In evaluarea gradului si a extinderii complicatiilor la nivelul SNC si in luarea deciziilor asupra interventiilor terapeutice de care are nevoie copilul. Toate aspectele care apar sunt fondate: pierderea increderii. •consiliere suportiva si interventie in situatii de criza (suport emotional. acest serviciu este asigurat prin proiectul „Alianta pentru dezvoltarea economiei sociale” implementat de ADV Romania si co-finantat de Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. marketing personal – realizarea CV-ului si a scrisorii de intentie. . pregatire pentru viata de adult etc. •consiliere si orientare vocationala / profesionala (analiza aspiratiilor.capacitate de decizie responsabila. a calitătilor personale si a scopurilor. boala afecteaza sistemul nervos central. prieteni.) Incepand cu anul 2010. asitarea bolnavilor in faza terminala. vecini si colegi. cunoasterea competentelor si identificarea abilitatilor si a resurselor in vederea alegerii unor profesii. Psihoterapiile traditionale verbale si comportamentale se utilizeaza cand exista incapacitati cognitive. controlul stresului. a psihologilor si a cadrelor medicale. abandonarea de catre familie. caz in care boala impiedica eforturile de a obtine necesarul unui regim de viata normal. relationare interpersonala armonioasa. suport material. La copii. abandon. izolarea. Pentru membrii familiilor afectate de HIV/SIDA. Implicatiile psihologice in cazul infectiei cu HIV sunt la fel de coplesitoare ca si aspectele medicale.sarcina si nasterea. Multe familii nu au asigurare medicala si au nevoie de ajutor financiar si de servicii sociale.

copiii sunt inconstienti de diagnosticul lor si sunt foarte sensibili la teama si problemele celor care ii ingrijesc. secretul poate produce stres si anxietate. depresie. Terapia de familie este utila in promovarea comunicarii. Ce este medicina paliativă? Conform Oxford Textbook of Palliative Medicine. Ingrijirea paliativa Ce este îngrijirea paliativă? Îngrijirea paliativă reprezinta îngrijirea activă şi totală a pacienţilor a căror boală nu mai răspunde la tratament curativ. Acestor stari de disconfort psihologic li se adauga deteriorarea conditiei fizice care poate deveni extrema in stadiile finale ale bolii SIDA. problemele psihologice. medicina paliativa este: Asistenţa medicală a . psihoterapia individuala nu este suficienta. sociale şi spirituale au importanţă majoră. Controlul durerii şi al altor simptome. Incercand sa inteleaga boala pe care o au. chiar angoasa. Copilul dar mai ales familia lui trebuie sa gaseasca un sprijin moral si afectiv extrafamilial. dupa moartea copilului familia este neglijata. Existenta unui pericol de moarte. Scopul îngrijirii paliative este asigurarea unei cât mai bune calităţi a vieţii pentru bolnavi şi pentru familiiile acestora. Deseori.Un aspect important pentru clinicieni il constituie dezvaluirea statusului de HIV pozitiv copilului. suportului si a rezolvarii conflictelor dintre membrii familiei. insa membrii acesteia au nevoie de atentie speciala si sustinere pentru a face fata sentimentelor de furie si pierdere. Adesea. cu ajutorul caruia sa poata trece cu demnitate peste momentul despartirii definitive. Pentru copii. In cazul unor dificultati externe (spre exemplu spitalizarea sau moartea unui parinte) se recomanda interventia in criza. intr-un moment mai apropiat decat se expecteaza in mod obisnuit in copilarie duce la anxietate. ei pot percepe replici ale adultilor care ii inconjoara. Datorita faptului ca infectia cu HIV afecteaza toti membrii familiei.

sociali şi spirituali. prin identificarea precoce. . deşi poate fi aplicată timpuriu în timpul bolii. progresive şi avansate. Calitatea vieţii este “satisfacţia subiectivă resimţită sau exprimată de un individ” (Robert Twycross). ţinteşte să atingă cea mai înaltă calitate a vieţii posibilă pentru pacienţi şi familiile lor. de obicei atunci când boala nu mai răspunde la tratament potenţial curativ. se extinde când e necesar pentru a asigura suportul în perioada de doliu.evaluarea completă şi corectă este esenţială atât pentru diagnostic cât şi pentru tratament.se utilizează terapii potrivite fiecărui caz în parte pentru a menţine independenţa pacientului şi cea mai . psihosociale. sociale şi spirituale sunt adesea amestecate cu simptomele fizice.când simptomele sunt dificil de controlat pot exista mai multe cauze sau pot ascunde factori emoţionali. evaluare corecta şi tratamentul impecabil al durerii şi al altor probleme fizice. psiho-sociale şi spirituale. .atenţie la importanţa factorilor non-fizici în simptomatologie – problemele emoţionale. răspunde de nevoile fizice. care se confruntă cu problemele asociate cu boala ameninţătoare de viaţă. . Organizatia Mondiala a Sanatatii a definit medicina paliativa astfel: Îngrijirea paliativă este o abordare care imbunătăţeşte calitatea vieţii bolnavului şi familiile acestora.pacienţilor cu boli active. psihici. psihosociale şi spirituale. prin prevenirea şi înlaturarea suferinţei. asigură ameliorarea durerii şi a altor simptome. Principii generale de management al simptomelor: . Îngrijirea paliativă: este o îngrijire totală. pentru care prognosticul este limitat iar îngrijirea trebuie să se concentrze asupra asigurării calităţii vieţii. activă a pacienţilor şi familiilor lor.

asistentul social. iar ceilalţi interacţionează cu aceştia dar şi între ei în funcţie de complexitatea cazului sau evoluţia bolii: medicul. asistentul medical. psihologul. . în centrul acesteia este pacientul cu familia. .afirmă valoarea vieţii şi consideră moartea ca un proces natural.uneori este necesară o abordare multidisciplinară care poate fi facilitată prin comunicarea între persoane prin scrisori medicale sau prin intermediul medicului curant. preotul/pastorul. .se poate aborda un specialist in ingrijiri paliative atunci când există o problemă care nu răspude aşa cum ne-am fi aşteptat sau în situaţii complexe care pot beneficia de expertiza mai multor specialişti pentru îngrijiri la domiciliu sau internare în spital. . infirmiera/îngrijitorul la domiciliu. . voluntarul. Principiile îngrijirii paliative: .bună calitate a vieţii posibilă pentru a permite pacentului şi îngrijitorilor săi să se concentreze asupra altor teme importante. terapistul ocupaţional.atenţie ca reacţiile adverse ale medicamentelor să nu devină o problemă mai mare decât cea iniţială. farmacistul şi.utilizează o echipă interdisciplinară pentru a satisface nevoile complexe ale pacientului şi familiei. În îngrijirea unui pacient este nevoie de echipă interdisciplinară (pentru a satisface nevoile complexe ale pacientului şi familiei). terapistul prin joc. nu în ultimul rând.explicarea cu tact şi includerea pacientului şi îngrijitorilor săi în luarea deciziilor sunt părţi esenţiale ale managementului simptomelor.integrează aspectele psihosociale şi spirituale în îngrijirea pacientului.ameliorează calitatea vieţii şi poate influenţa pozitiv evoluţia bolii.asigură controlul durerii şi al altor simptome. . . . . fizioterapeutul. dieteticianul.

nu intenţionează nici să grăbească nici să amâne moartea. mai ales). ci.pacientului pe măsură ce el se adaptează la scăderea abilităţilor fizice şi jeleşte anticipat pierderea familiei. . Întrebări despre problema religioasă care în alte . concomitent cu alte modalităţi de tratament specifice bolii respective care au ca scop eventual prelungirea supravieţuirii. Ea include sprijinul: . . cei cu boli neurologice. insuficienţe de organ. până la sfârşitul vieţii. malformaţii congenitale precum şi alte boli cronice care necesită o îngrijire continuă sau la care simptomatologia are o evoluţie imprevizibilă.oferă un sistem de sprijin. mai ales.(din Recomandarea Rec(2003) 24 a Comitetului de Miniştri ai statelor membre privind îngrijirea paliativă) Beneficiarii îngrijirii paliative nu sunt doar bolnavii de cancer ci şi pacienţii geriatrici. .. . SIDA. cu toate conflictele interioare legate de boala sa (psihice. sociale şi spirituale.pacientul şi familia= unitatea de îngrijire. (Twycross.se aplică oricând în cursul evoluţiei bolii. .familiei care se adaptează la faptul că cineva apropiat va muri. dând pacientului posibilitatea să trăiască pe cât posibil activ. În îngrijirea paliativă nu ne interesează doar aspectele fizice ale pacientului. pacientul ca persoană. prietenilor şi a tot ce îi este familiar. Îngrijirea pacienţilor pe moarte se extinde dincolo de controlul durerii şi al simptomelor. . 2003) Îngrijirea acestor pacienţi devine o formă de parteneriat cu pacientul dar şi cu familia acestuia.include acele investigaţii care sunt necesare unei mai bune înţelegeri şi unui tratament adecvat pentru complicaţiile clinic manifeste ale bolii.oferă sprijin familiei în timpul bolii pacientului şi în perioada de doliu.

deci şi în îngrijirea paliativă sunt: . considerându-se un „tutore” al acestuia. pentru a-l folosi cât mai eficient.respectul autonomiei pacientului (alegerea pacientului) .non-maleficienţă (minimalizarea efectelor secundare) . Principiile cardinale care stau la baza practicii medicale în general. ce speri de la noi?. dar nu şi obigaţia de a afla o veste rea. „de încălzire”: cum faci faţă bolii?. la debutul unei conversaţii. în paliaţie ele sunt doar de ordin general. ce semnificaţie au toate acestea?. care. de unde gaseşti resurse (materiale dar şi spirituale)?. care e cel mai important lucru acum pentru dumneavoastră?. Din ce în ce mai mult în ultimul timp constatăm că şi alte institiţii medicale (specialităţi) sunt nevoite să-l accepte pe pacient ca pe un partener. Comunicarea îndeplineşte un rol deosebit de important în asistenţa complexă acordată pacientului terminal. produce o împovărare emoţională puternică atât asupra pacientului cât şi asupra aparţinătorilor acestuia. Dar. Medicul are tendinţa de a vedea doar interesul fizic al pacientului („binele medical”). Apariţia consimţământului informat dar şi al absolvenţilor care au cunoştinţe de etică a început să diminue atitudinea paternalistă a medicului tradiţionalist. care devine din ce în ce mai limitat. etc. „Binele total” cuprinde nu doar . lua soarta pacientului în mâinile sale.beneficienţa (a face bine) . Comunicarea veştilor rele este un proces care seamănă mai mult cu o negociere. excepţie făcând situaţiile de urgenţă. parte integrantă a deciziilor medicale. adevărul împărtăşit poate contribui la conştientizarea timpului rămas.specialităţi sunt considerate prea intime pentru a fi adresate pacientului. Vestea înrăutăţirii bolii şi a imposibilităţii de a opri degradarea stării generale. prin atitudinea binevoitoare.justiţia (utilizarea justă a resurselor disponibile). Pacientul are dreptul.

dispneea (60%). constipaţia (65%) care poate fi habituală sau agravată de tratamentul cu opioide. psihic şi manifestări provocate de lezarea ţesuturilor de către factori agresivi sau boli” (John Bonica – 1980). Cu cât este de mai lungă durată cu atât este mai puternică. ca urmare a traumatismelor accidentale. având la îndemână numeroase mijloace terapeutice. mai traumatizantă. confuzie (45%). Durerea cronică este comună pentru pacienţii cu cancer. dar care. Fiecare individ învaţă sensul cuvântului din experienţa proprie. acuzată de 95% dintre pacienţi. inapetenţa/anorexie (80%). valorile pacientului. “Durerea reprezintă o constelaţie a unei experienţe neplăcute. asociată cu un răspuns autonom.această latură fizică care este cunoscută mai bine de către medic. Abordarea pacientului care se adresează îngrijirilor paliative porneşte de la tratamentul simptomelor. o experienţă subiectivă. În cancerul avansat cel mai frecvent simptom este astenia. greaţă/vărsături (50%). depresie (50%). dobândită din prima copilărie. Cu cât aura emoţională este mai importantă (care depinde de personalitatea fiecărui individ dar şi de cultura din care provine) cu atât durerea reală (fizică sau psihică) este mai mare. insomnia (60%). dar şi credinţele. Durerea este un simptom. Nu te obişnuieşti cu durerea. care sunt cunoscute doar de pacient. Aproximativ o treime prezintă durere datorată tratamentului specific şi mai mult de trei pătrimi au durere în timpul ultimelor stadii ale bolii. . uneori nici chiar familia nu ştie cât de profunde sunt trăirile celui care este pe patul de suferinţă. se evită polipragmazia deoarece un medicament poate viza acoperirea a 2 sau mai multe simptome. urmează apoi durerea (80%). care pot fi multiple. Deoarece este o senzaţie neplăcută este întotdeauna asociată cu o reacţie emoţională. perceptual şi emoţional.

U.A. explicare şi înţelegere a acestui tip de terapie).9. mental.1. sunt folosite de către toate persoanele ce prestează servicii medicale. Definită ca “tratament psihologic” (I. pentru că sunt cunoscute şi folosite sub anumite forme încă din antichitate. cel puţin parţial. mai ales în Europa vestică şi S. psihologic (emoţional. ci chiar şi rudele. PSIHOTERAPIILE 3. Nu numai medicii. cu atenţie la efectele adverse. modul de receptare şi interpretare a unei situaţii dramatice de boală. psihoterapia acţionează doar prin semnificaţia psihologică a mijloacelor folosite. Sunt vechi. În tratamentul simptomelor se utilizează evaluarea (diagnosticarea fiecărui simptom înainte de tratament). spre deosebire de terapiile somatice ce acţionează prin . prietenii reuşesc deseori să schimbe dispoziţia.9. mai ales de către medici. Acest efect este unul psihoterapeutic. tratamentul este individualizat şi este nevoie de o monitorizare a tratamentului continuă. Definiţie şi caracteristici În evantaiul divers al metodelor terapeutice. Psihoterapiile sunt în acelaşi timp metode vechi şi noi pentru că. social (relaţia u cei din jur) şi spiritual. CURS 12 3. sau a oricărui alt tip de impas existenţial.ducând inevitabil la modificarea caracterului persoanei.1996) sau ca ansamblu de mijloace prin care se acţionează asupra spiritului (sufletului) sau capului bolnav (sau asupra amândurora în acelaşi timp). psihoterapiile sunt unele dintre cele mai răspândite şi utilizate căi de tratare a multor suferinţe psihice sau fizice. Conceptul de durere totală cuprinde totalitatea factorilor care produc durere: biologic (fizic). explicarea (înainte de tratament se oferă explicaţii pacientului). pentru că de-abia în ultimii 50 de ani au existat reale preocupări de sistematizare a acestui domeniu (de implementare. Holdevici . dar sunt noi. comportamental).

deseori. într-o atmosferă de siguranţă. şcoală. consilieri sau sfătuiri ca fiind demersuri psihoterapeutice empirice. cardiace. crearea unei atmosfere de comunicare. Strupp şi Hardley (1977) afirmă că succesul psihoterapiei poate fi evaluat după trei criterii de bază: 1) dispariţia sau reducerea simptomelor. şi deci instalarea la pacient a unei stări de mai bine. tulburărilor de comportament în pubertate şi adolescenţă. . psihopedagogi. odată cu prescripţia medicamentului. şi deci între metode. să poată fi influenţat. Realitatea ne demonstrează că. 2) creşterea randamentului social al persoanei – se adaptează mai bine la serviciu. şi este pe de o parte demers ştiinţific (având în vedere principiile ei ştiinţifice) iar pe de altă parte artă funcţie mai ales de priceperea. tuturor tulburărilor psihosomatice (vezi suferinţele gastrice. a situaţiei şi a modului de apreciere şi pregătire a psihoterapeutului.Cunoaşterea temeinică a domeniului psihopatologiei.2. deschidere reciprocă. psihiatri. Numim aceste discuţii. obişnuite. Se aplică prin excelenţă tuturor formelor de nevroze sau reacţii nevrotice (mai puţin sau deloc psihozelor – schizofreniei.proprietăţile lor fizice. prin urmare. înţelegere şi confort. vizează ca finalitate dezideratele enunţate mai sus. folosim psihoterapia de grup. informează bolnavul ce efecte urmează să se producă. stradă. ei se întâlnesc (zilnic sau la intervale de timp bine stabilite. Forme şi metode de psihoterapie Funcţie de specificul bolii. Psihoterapiile sunt metode ce se pot aplica aproape tuturor formelor de boală psihică sau fizică. psihoterapia. atunci când există mai mulţi bolnavi cu afecţiuni relativ asemănătoare. psihodiagnosticului şi a metodelor de psihoterapie. În grup pot intra între 3 şi 9 bolnavi. să nu traumatizeze.) şi chiar unor boli predominant somatice ca terapie adjuvantă. să fie conştient şi. Astfel. Pornind de la condiţia unui bun contact între terapeut şi pacient. 3. 3) observaţiile şi constatările psihoterapeutului legate de pacient care arată o îmbunătăţire a stării acestuia. şi apreciem că pot deveni unii pentru alţii suport sau factor terapeutic. cu acordul pacientului şi cu condiţia evidentă ca acesta să poată comunica (emite şi recepta informaţiile). etc. să nu influenţeze negativ pacientul.Respectarea demnităţii persoanei. să abordeze. situaţionale – ad hoc. în jurul aceleiaşi mese. psihoterapeuţi vor fi doar persoanele ce pot îndeplini acest deziderat: psihologi. şi mai ales a principiului care spune că prin demersurile sale terapeutul să nu facă rău. . acest aspect cu foarte mare responsabilitate. indiferent de forma ei. familie. cu condiţia să fie pregătiţi teoretic şi practic în domeniul psihoterapiei. vasculare etc. a bolnavului. sau chiar numai citirea instrucţiunilor de pe prospectul medicamentului se constituie ca influenţă psihoterapeutică ce poate amplifica efectul curativ al acestuia.9. Psihoterapia ca metodă ştiinţifică de tratament se desfăşoară după reguli şi principii bine stabilite între care amintim: . sau întârzierilor mentale grave. a secretului privind boala şi terapia. de mulţumire. să nu agraveze suferinţa. Numai faptul că medicul. destindere şi deschidere. deci. să aibă abilităţi de nivel supramediu privind relaţionarea şi comunicarea cu ceilalţi. de satisfacţie. talentul şi chemarea psihologului. De aceea. etc). se pot folosi mai multe forme sau metode de psihoterapie. nu se pot face detaşări nete între cele două aspecte.

metodă de psihoterapie. sau să ia o direcţie periculoasă (conflict. care este o relaţie de terapie-comunicare între două persoane: pacient şi psihoterapeut. considerând că cele mai multe manifestări psiho-comportamentale normale şi patologice ţin de stimulii externi. . esenţa acestor metode este aceea că ele sunt directe. Psihanaliza este o grupare de tehnici pretenţioase. ® Psihanaliza – descoperirea majoră a lui Freud. doar acolo unde alte metode nu dau rezultate. sau psihoterapii bazate pe simptom – orientate mai ales pe dispariţia simptomului patologic. ce presupun un pacient cu un anume nivel de cultură psihologică şi de înţelegere în general. analiza asociaţiilor libere de idei. urmărindu-se astfel schimbări mai evidente ale comportamentului lui adaptativ. şi pentru că sunt de durată mai lungă. ® Psihoterapiile asertive – cele ce au drept principiu elaborarea la pacient a unor mecanisme de comunicare şi adaptare ce-l fac mai deschis şi dornic de schimbare. forma de terapie cel mai frecvent folosită este psihoterapia individuală. tendinţe inconştiente ce generează conflicte intrapsihice şi soluţionarea lor la nivel conştient. există psihoterapii centrate (orientate) mai ales pe bolnav. De asemenea. ® Psihoterapiile aversive – cele ce constau în sancţiuni ce vizează ştergerea comportamentelor nedorite (ex. rămânând să observe.). determină discuţiile.) Sunt rar folosite. ® Metoda modelării – psihoterapie ce vizează imitarea unor comportamente dezirabile. în aceste condiţii. pulsiuni. văzute la alte persoane. mai empatic.: şocuri electrice la alcoolici. De aceea. . analiza acţiunilor pacientului etc. fie tehnica desensibilizării sistematice (prin formarea altor modele. şi multă pricepere din partea terapeutului. funcţie de obiectivul propus.relaxare.ce invită la comunicare). aceste metode s-au diversificat pornind de la tehnica hipnozei şi a narco-analizei. în acest caz. Fondate şi utilizate iniţial de Freud. dependenţi etc. trebuie chiar să încheie şedinţa). doar incită. stabilirea ierarhiilor etc. antagoniste de comportament . ţintite pe subiect şi simptom. şi eventual să noteze schimbările ce se produc la pacient. şi sunt de mai scurtă durată decât cele din prima categorie. neînţelegeri etc. Psihoterapeutul. încercând să fie înţelese problemele lui în ansamblu. şi stingerea ei prin conştientizarea lipsei urmărilor nocive). de valorile şi normele sociale şi sunt rezultatul învăţării.metodă de cunoaştere psihologică. este în acelaşi timp: . aceste tehnici sunt mai puţin folosite.sistem conceptual explicativ al psihanalizei şi psihologiei. intervenind doar atunci când discuţia tinde să se depărteze de scopul propus. ® Psihoterapii comportamentale (de orientare behavioristă) Sunt tehnici inspirate din teoria învăţării. . Fie că vorbim de tehnica stingerii comportamentelor nedorite (după principiul stingerii reflexelor condiţionate) prin tehnica expunerii (punerea efectivă într-o situaţie ce provoacă simptome. În aceste situaţii se pot aborda o multitudine de metode. şi ajungându-se la analiza viselor. chiar intim al problematicii pacientului. uneori. între care ne vom referi pe scurt la câteva: ® Psihoterapii psihanalitice sau catartice ce au drept scop conştientizarea unor idei. Având în vedere aspectul personal.

În aceste situaţii. a socio-terapiilor. folosită mai ales la copii dar şi la adulţi. acolo unde muzica are efecte relaxante (se impune subiecţilor anxioşi. de relaxare. Alte forme de terapie cu valenţe psihoterapeutice Amintim că mai sunt o serie de metode de terapie cu mare încărcătură psihoterapeutică. prin efortul fizic. ce are efect dublu: odată. este neapărată nevoie de intervenţia prin metodele psihoterapiilor de socializare. actele ratate sau lapsusurile şi stările nevrotice. ® Ergoterapia – terapie prin (activitate) muncă. tutun).alcool. (toate nefiind altceva decât expresia mascată a acelui conflict). mutism electiv (copilul vorbeşte doar cu cei foarte apropiaţi).Esenţa ei constă în a conştientiza mecanismele de apărare nevrotică ale Eu-lui.) sau dimpotrivă. automonitorizarea comportamentelor legate de consum. de activare (la astenici). şi care are drept element de bază principiul regenerării energiei psihice prin activităţi plăcute. COMPORTAMENTE NOCIVE PENTRU SANATATE . a terapiilor de desensibilizare la persoane necunoscute sau la mulţimi de persoane şi de structurare a unor abilităţi care să permită o relaţionare socială cel puţin acceptabilă. ce reduc sau cresc excitabilitatea corticală. metoda psihanalizei urmăreşte să familiarizeze pacientul cu lupta din interiorul propriului psihic. ® Meloterapia – terapia prin muzică ce are drept fundament crearea unor stări psihice cu tonalitate pozitivă.9. cresterea motivatiei pentru schimbare. obsesivi. La vârstele adulte întâlnim reale manifestări de sociofobie.10 Ghid de schimbare a unui comportament nociv: sfaturi vs coercitie ( restrictii alimentare. mecanismele de supracompensare ale acestora. 3. teamă de persoane străine. şi creează o stare psihică plăcută. şi integrarea lor armonioasă în personalitate. schimbarea dispoziţiei emoţionale prin stimularea plăcută a sensibilităţii auditive cu stimuli armonici. şi tocmai acest efect produce o “descărcare” de stări tensionale). a doua oară prin redirecţionarea atenţiei şi peocupărilor pacientului de la simptom la activitatea pe care o prestează.3. restructurarea personalităţii aşa încât să se elimine şi efectele acelui conflict intern: complexele de inferioritate. prin mişcare (mulţi bolnavi îşi reduc mişcările şi efortul. 3. O serie de pacienţi prezintă tulburări ale capacităţii de relaţionare şi comunicare. Comparată cu maieutica socratică. impulsivi etc. La vârste mici vorbim de anxietate. aşa cum ar fi: ® Ludoterapia – terapia prin joc. soluţionarea ei. a ajuta acceptarea conţinuturilor psihice inconştiente.

e) cheltuirea disproportionata de timp. in ciuda consecintelor negative ale acestuia”. Alcoolismul 1. inclusiv recreationale si profesionale) ale consumului de alcool.1. cuplata cu incapacitatea de a renunta la consumul de alcool. a trei din urmatoarele sapte criterii: a) toleranta la alcool (scaderea progresiva a efectului dorit. In prima acceptiune. aparute la incetarea sau reducerea consumului. ea constand in identificarea la un anumit pacient. Cercetatorul Martin le-a alaturat acestor criterii. g) persistenta consumului. anxietate si crize convulsive de tip grand mal). energie si resurse financiare pentru procurarea alcoolului sau pentru recuperarea post-consum. in ciuda constientizarii efectelor nocive (fizice si psihice) ale alcoolului. in ultimele 12 luni. definitia este mai extinsa. tahicardie. daca doza de alcool este mentinuta constanta). alcoolismul are ca element central “consumul recurent de bauturi alcoolice. Definitii Termenului de alcoolism nu i s-a gasit o definite ca atare. d) dorinta persistenta. la un consumator cronic de alcool: hiperactivitate a sistemului nervos vegetativ – transpiratii profuse. b) sindrom de abstinenta (doua sau mai mule din urmatoarele simptome. accentuarea tremorului extremitatilor.1. altele doua: . insa i s-au dat doua definitii complementare: “abuzul de alcool” si “dependenta de alcool”. In al doilea sens. c) consumul de alcool pe o durata mai lunga de timp decat cea dorita. f) existenta consecientelor negative (sociale.

2 Prevalenta Se estimeaza ca aproximativ 10% din populatia tarilor dezvoltate este afectata de consumul cronic si exagerat de alcool. Repartitia pe sexe arata o prelevanta mai mare a alcoolismului la barbati. Din nefericire. encefalopatie alcoolica). se vorbeste despre alcoolism sever. 1. consumul este statistic mai mare in adolescenta sau la adultul tanar.:examene) si de absenta dependentei fizice si a sindromului de abstinenta datorat acesteia. exista mai multe tipuri de alcoolism: · alfa (alcoolism nevrotic sau de stress): dependenta psihologica de alcool. ci aduce cu sine si importante consecinte sociale: aproximativ jumatate din infractiunile cu violenta (omucideri. iar in ceea ce priveste varsta. Un factor agravant il constituie faptul ca numai 25% dintre alcoolici cer ajutorul. alcoolismul nu este doar o tara cu consecinte individuale. i) dorinta intensa sau presiunea irezistibila de procurare si folosire a alcoolului. legata de increderea in efectul sau tranchilizant in situatii percepute ca fiind critice (ex. Consumul este relativ neregulat si usor de anticipat (circumstantial). bolnavul sufera de alcoolism moderat. 1. Pe langa afectiunile gastro-intestinale (ulcer. crime sau sinucideri) ar avea drept cauza consumul de alcool. alcoolul este asociat si cu tipurile de personalitate antisociala. hepatice (ciroza) si neurologice (polinevrita. . conducerea unui automobil). colita).h) mentinerea consumului de alcool in situatii riscante sau periculoase (de ex. In cazul in care sunt prezente doua criterii.3 Forme clinice Dupa Jellinek. iar daca se depaseste un numar de patru criterii.

Subiectul are frecvent perioade de abolire a discernamantului.· beta (alcoolism somatic): are aceleasi caracteristici ca si tipul alfa. dependenta psihica si fizica de alcool. reflux gastro-esofagian. aceste accese durand aproximativ 7-15 zile. cu risc mare de recidiva. . urmare a consumului indelungat si posibilei interventii a componentei psiho-somatice. Recaderile sunt frecvente (cel putin 1-2/an). via scretie crescuta de cortizol. cat si somatica. dar revine la consum. halucinatii.in general. deshidratare. delir. nedepasind . o luna. · gamma: asociaza afectare somatica. In acest caz. · delirul acut (delirium tremens): manifesta febra (40-41 de grade). · psihoza Korsakov: asociaza un sindrom psihiatric. manifestari psihotice. Poate sta cateva zile fara sa bea. transpiratie abundenta. in ciuda dorintei ocazionale de a-l abandona. uneori mai mult. · delta: idem cu gamma. gastrita. dar nu poate sta mai mult de 24 de ore fara sa bea. atat ca recuperare psihologica. La aceste tipuri se mai adauga: · betia patologica: se manifesta prin violenta. Acest tip de alcoolism prezinta frecvent afectare digestiva (esofagita. precum si sindrom de abstinenta. amnezie si confabulare compensatorie si un sindrom neurologic. halucinatii vizuale si auditive. · epsilon: acest tip se caracterizeaza prin dipsomanie – nevoia irezistibila de a bea alcool in cantitati mari sau foarte mari (4-8 sticle de vin/zi sau echivalentul). ciroza) si neurologica (polinevrita). conduita agresiva. alcoolismul imbraca forma de toxicomanie – “alcoolism psihiatric”. Aceste manifestari sunt urmate de somn profund si amnezie ulterioara a episodului. De regula. idei delirante tranzitorii de persecutie si gelozie. acest tip de alcoolism are prognosticul cel mai prost. confuzie. dar asociaza in plus afectarea somatica. sub influenta alcoolului. manifestat prin confuzie onirica.

colegi) – are la baza mecanismul conditionarii.3. datorita activarii in exces (codificata genetic) a receptorilor dopaminergici D2 din sistemul limbic.1. hiperestezii algice. acceptare intr-un grup de prieteni.4.caracterizat prin polinevrita. ineficienta. Aceasta teorie se dovedeste. boli infectioase. in timp ducand la dependenta.4.2. paralizie flasca. 1. inclusiv la consumul in exces de alcool. Subiectul .3. in situatiile de stress acut.2. atat la agresiunea altora.4. la nivel macrosocial .4.1. abolirea/ incetinirea reflexelor osteo-tendinoase. 1. detasare de un mediu familial ostil). 1. urmare a unui factor declansant acut(traumatism. In viziunea altor cercetatori. consumul poate servii unui scop imediat (de ex. atrofii musculare. de fapt . Teorii bazate pe efectul antistress al alcoolului Adeptii acestor teorii sustin ca alcoolul scade presiunea pentru adoptarea unor decizii ce trebuie sa fie neaparat corecte si rapide.4 Teorii cu privire la alcoolism 1. ceea ce se transmite genetic nu este predispozitia catre alcoolism.4. Ca si trasatura de personalitate protectoare se aminteste autoeficacitatea. interventii chirurgicale intempestive). cat si a structurilor care ar fi trebuit sa il protejeze. Teorii genetice In urma studiilor. · encefalopatia Wernicke: apare frecvent la varsta de 40-60 de ani la un alcoolic cronic. 1.3. la nivel microsocial (familie.se refera la influenta unui context social “salbatic” asupra unui individ care se simte vulnerabil. ci catre un tip de personalitate “predispus la riscuri”. Repetarea consumului apare datorita intarzierii efectelor negative. Teorii ale invatarii consumului de alcool 1. s-a ajuns la concluzia ca transmiterea genetica a genei pentru alcoolism ar fi incriminata in special in aparita alcoolismului precoce si a celui cu comportament antisocial asociat.

5. Principalele optiuni psihoterapeutice la alcoolici 1. Urmareste realizarea abstinentei de durata la alcoolici. printre care acceptarea faptului ca dependenta de alcool este o problema. 1. Hipnoza si relaxarea .1. 1. daca gradul deteriorarii cognitive este prea accentuat.cultiva abuzul de alcool din dorinta de a evada dintr-o realitate nesigura si extrem de stressanta. Se recomanda in cazul alcoolicilor avansati.5. Implica 12 pasi. alcoolul ma ajuta sa rezist mai bine la stress” sau “nu am forta necesara sa renunt la alcool”) si comportamental (inlocuirea automatismelor legate de alcool si a contextelor favorizante cu comportamente si context alternative). Totusi. Psihoterapia cognitiv comportamentala – este o optiune terapeutica ce produce efecte durabile intro durata relativ scurta. o aversiune fata de consumul de alcool. 2. Psihoterapia de grup – este populara sub numele de “Alcoolici Anonimi”(1935). astfel.5. si aceste terapii au efecte mediocre.2. facilitarea reinsertiei lor sociale si promovarea mesajului ca renuntarea la alcool e posibila.. deoarece subiectul nu poate sustine selectiv atentia catre hipnotizator si ca urmare nu poate intra in transa.sunt terapii care au avantajul ca pot opera relativ rapid la nivel inconstient. 1.3. FUMATUL . precum si intelegera consecintelor negative ale alcoolismului. ca a scapat de sub control si ca subiectul are nevoie de ajutor. Actioneaza la nivel cognitiv (inlaturarea convingerilor si ideilor irationale de tipul “alcoolul ma face sa ma simt puternic”.5. construind.

respective 58-74 %) si se concretizeaza in scaderea varstei de debut pentru fumat. intre comportamentele nocive. direct sau indirect. este dificil a separa . de vezica urinara. si ca atare. din cauza faptului ca ea acumuleaza toti fumatorii cu debut la varsta mai timpurie. cervical. In contrast. prevalenta fumatului este mai mare la varsta medie. ca si in cazul consumului de alcool. dar si alte boli. ca bronhopneumopatia cronica obstructiva.1. dintre care doar o proportie infima au renuntat la fumat. depasind numarul cumulat de decese datorate consumului de droguri. esofagian.2. primul loc la categoria “cauze de moarte evitabila sau neasteptata”. incidenta este maxima la varste tinere (15-30 de ani). 2. faringian. Cele mai frecvente boli produse de fumat. Teorii genetice Factorul genetic are o contributie importanta in insusirea si persistenta fumatului (46-84%.80-90% din totalitatea cazurilor. crimelor si accidentelor de circulatie. sinuciderilor. Fumatul este mai raspandit la barbati. Numarul de decese produse de fumat este foarte mare. 2. deoarece. Implicatii clinice Se considera ca fumatul are un rol decisiv in aparitia unei serii intregi de boli grave si ca detine.3. cifra globala a prevalentei tinde sa creasca. si decesele provocate de fumat – 4 milioane/an. alcoolului. uterin.4 milioane in anul 2020. renal. de pancreas. studiile in aceasta privinta nu sunt unanim recunoscute. boala coronariana sau accident vascular cerebral. Totusi. Teorii cu privire la fumat 2.2. sunt reprezentate de o varietate larga de cancere: bronhopulmonar.3. gastric.1 Prevalenta Pe ansamblu. dar si in facilitarea aparitiei dependentei fata de acesta. iar in ceea ce priveste varsta. cu un potential de crestere pana la 8.

influenta factorului genetic de cea a mediului, mai ales in familiile de fumatori. 2.3.2. Teorii ale invatarii fumatului 2.3.2.1. la nivel microsocial (familie, profesie, colegi) – circumstante concrete in care apare fumatul pot fi atat eustressuri (ex: sarbatorirea in grup a unui succes), cat si distressuri (ex: exprimarea simbolica a unei dureri), cele din urma fiind cele mai nocive. La varsta adolescentei, fumatul este perceput de multi tineri ca un mod “aventuros” de exprimare a independentei si “de a trai intens viata”. Un studiu efectuat de Jessor arata ca exista o asociere pozitiva intre fumatul la aceasta varsta si delincventa juvenila, lipsa de responsabilitate si conventionalism, cautarea de senzatii noi si consumul de alcool si droguri. 80% dintre adolescentii care incep sa fumeze acum, vor ramane fumatori la varsta adulta. Familia poate influenta, la randul sau, insusirea precoce a fumatului prin: modelare directa (parinti care fumeaza); neimplicare/raceala afectiva fata de copil (acesta fumeaza pentru a atrage atentia); restrangerea libertatii de expresie emotionala; climat de insecuritate si/sau violenta din familie. 2.3.2.2. la nivel macrosocial – ca si cauze, se considera, pe de o parte, climatul de nesiguranta, saracia, lipsa perspectivelor, iar pe de alta parte, restrictiile crescande pe plan social in ceea ce priveste fumatul, care pot produce la unele persoane reactii de simpatie fata de fumat. 2.4. Principalele optiuni psihoterapeutice la fumatori 2.4.1. Psihoterapia cognitiv-comportamentala – vizeaza demontarea gandurilor si convingerilor disfunctionale (ex: “fumatul ma face sa par cool”, “fumatul ma ajuta sa ma concentrez mai bine”), dar opereaza si automatismele motorii, atat de

caracteristice fumatorilor inveterati (tigara de dimineta, tigara de langa cafea, tigarea in moment de asteptare prelungita etc.). Cuprinde mai multe faze, intre care angajarea in terapie si construirea motivatiei pentru schimbare. Aceasta terapie are rezultate favorabile, intr-o durata scurta (2 ore saptamanal, timp de 5 saptamani), ducand la o rata a abstinentei la 12 luni de 12%, iar in combinative cu aplicarea de tratament nicotinic substitutiv, de 28%. 2.4.2. Hipnoza – rezultatele hipnozei in facilitarea incetarii fumatului sunt remarcabile. De exemplu, intr-o metaanaliza care a vizat 48 de studii, eficacitatea medie a fost de 36%. Se urmareste scurtcircuitarea mecanismelor de rezistenta ale fumatorului, construite in special in jurul dependentei psihice de fumat. 2.4.3. Psihoterapia de grup – reprezinta o metoda bine cunoscuta de terapie impotriva fumatului, avand ca avantaje majore: facilitarea catharsisului emotional, perceperea si furnizarea de solidaritate si furnizarea unor oportunitati de invatare a unor strategii mai bune de coping, de catre fiecare din membrii grupului. 2.5. Colaborarea cu medicul curant Medicul are un rol communicational important pentru incetarea fumatului. El trebuie, spre exemplu, sa adreseze motivele reale care il fac pe pacient sa fumeze, sa conceapa un plan realist de tratament, sa sublinieze progresele facute de pacient si sa nu furnizeze iluzii sau sperante nerealiste legate de impactul renuntarii la fumat. Publicat de Ing.Mhalache Valentin Marian la 1/14/2012 08:58:00 PM CUM SA SCAPI DE VICII

Trebuie sa recunosti, probabil si tu ai macar un obicei nesanatos pe care ti-ai dori sa-l elimini. Poate nu reusesti sa renunti la mancarea de fast-food, iti irosesti timpul liber navigand pe internet cand ai putea sa mergi sala. Oricare ar fi acest obicei nu tocmai benefic pentru organismul tau, iti consuma inutil timpul, energia si, de ce nu, banii. Specialistii de la organizatiile internationale pentru sanatate sustin ca oamenii nu renunta la aceste obiceiuri daunatoare pentru ca nu realizeaza cat de mult le afecteaza organismul. Cercetatorii de la Universitatea Alberta prezentau in 2006 un studiu efectuat pe 1200 de persoane care evidentia faptul ca obiceiuri ca fumatul sau bronzatul artificial sunt mai daunatoare decat contaminarea cu unele chimichale sau poluarea. Aceste rezultate insa nu au fost suficiente pentru a-i motiva pe oameni sasi schimbe comportamentul. "Oamenii nu au nevoie sa li se spuna ca fumatul este nociv pentru ei", afirma Cindy Jardine, profesor asociat la Universitatea Alberta. "Nu le foloseste la nimic sa stie ca le-ar fi mai bine fara tigari. Toti stiu asta. Ar trebui sa ne investim energiile in a descoperi de ce continua cu aceste obiceiuri si sa identificam modilitati de a-i ajuta in acest sens". Jardine sustine ca integrarea si acceptarea sociala pot juca roluri decisive in adoptarea si mentinerea unor astfel de comportamente. In timp ce fumatul devine un comportament din ce in ce mai putin agreat (se cunosc deja initiativele de a interzice fumatul in spatiile publice), sa fii un individ stresat din cauza suprasolicitarii la locul de munca este inca vazut ca o atitudine onorabila intr-o societate moderna cum este America. Mai mult, desi doctorii si mass media avertizeaza ca fumatul dauneaza sanatatii, tu actionezi impotriva spunandu-ti ca te ajuta sa-ti pastrezi greutatea.

Cele mai bune metode de a renunta la obiceiurile nocive: 1. 4. Identifica problema Suna banal. 2. Nu te amagi Nimanui nu-i place sa i se spuna ce sa faca. Ca rezultat. acelea care nu-ti afecteaza sanatatea. Lung and Blood Institute USA afirma ca in cazul in care obiceiurile tale negative sunt interconectate. 3. Fii tu insuti/insati Studiile efectuate de cercetatorii de la Universitatea Alberta Canada demonstreaza ca oamenii sunt perfect constienti de efectele negative ale fumatului sau suprasaturatiei alimentare. s-ar putea sa incerci sa rationalizezi acele obiceiuri despre care toti vorbesc ca ar fi daunatoare. dar este adevarat. Unul dintre motivele pentru care intampina dificultati in a renunta la aceste comportamente este faptul ca acestea i-au ajutat sa fie acceptati pe plan social. eliminandu-le pe amandoua. evalueaza-le si pastreaza-le doar pe cele de care chiar ai nevoie. Ar trebui sa incetezi sa te folosesti de astfel de actiuni doar pentru a te potrivi intr-un loc. Nu poti renunta la un obicei nesanatos decat din momentul admiti ca acesta exista. Multitask Eliminand mai mult de unul dintre comportamentele nesanatoase ar putea functiona mai bine decat daca le-ai aborda separat. ai doua avantaje simultan. cum ar fi consumul de junk food in fata televizorului in timpul liber. . Urmatorul pas este sa te gandesti macar o clipa la obiceiurile tale. Cercetatorii de la National Heart.

nu tu. si ia-ti extra portii de legume si vegetale. el este cel care are o provocare de infruntat. esti sortit(a) esecului. in mintea ta.Fii specific(a) Decat sa iti spui intr-una ca vrei sa mananci sanatos. Daca tii totusi la sanatatea ta ar trebui sa eviti aceasta mentalitate cu tendinta de sfidare. Seteaza-ti alimentele sau obiceiurile la care vrei sa renunti. tu insa continui sa consumi "betele ucigase" pentru ca. fii mai specific. 6. ai auzit de sute de ori ca fumatul este nociv. . Spre exemplu. Este vorba despre stilul sau de viata. Ajuta-l pe cel care a renuntat la fumat sa aiba ceva langa el care sa-l ajute sa depaseasca momentele dificile: o bomboana. 5. in loc sa-ti spui ca vei face exercitii fizice zilnic. acestea te ajuta sa-ti controlezi greutatea. Este mult mai usor sa-ti setezi obiective pe care stii sigur ca le vei atinge. Cum sa ajuti un om sa scape de vicii Ofera-i ex-fumatorului tot suportul de care are nevoie ca sa spuna definitiv Stop fumat! Respecta faptul ca cel care renunta este la conducere. ai putea sa incepi prin a merge la sala de doua ori pe saptamana. Spune-i ca esti alaturi de ea si ca poate oricand sa apeleze la tine in cazul in care are nevoie de vorbe de incurajare.De exemplu. Incearca sa reduci cat mai mult consumul de carne rosie sau produse refrigerate. Fii modest(a) Daca scopurile tale sunt prea indraznete sau dificile. o guma sau cateva legume proaspete in frigider. Intreaba persoana respectiva daca vrea ca tu sa o intrebi regulat despre cum se simte.

Reaminteste-i cat de mult a rezistat fara sa fumeze. Interzice fumatul in casa. Un fum sau chiar o tigara sau doua este un lucru obisnuit pentru o persoana care a renuntat de curand. implicati-va impreuna in activitati care sa-l ajute sa uite de tigari: mergeti la un film. Toate acestea il pot face pe fumator sa indoiasca de capacitatile sale. nu cicali. Sarbatoreste alaturi de cel care a renuntat fiecare zi in care a rezistat fara tigari. cu gatitul. astfel incat sa uite de tigari Petrece timp alaturi de proaspatul nefumator. Simptomele vor disparea dupa aproape doua saptamani. Scoate din casa absolut toate brichetele si scrumierele.Petrece timp alaturi de cel care tocmai spus Stop fumat!. Nu se pipeaza in nici o incapere. sa aiba grija de copil. nu te ruga. Sarbatoreste fiecare zi in care cel care a spus Stop fumat! a rezistat fara tigari Ajuta-l pe cel care tocmai a renuntat la fumat la treburile gospodaresti. Ce faci daca fostul fumator „recidiveaza” In primul rand nu trebuie sa presupui ca va incepe sa fumeze la fel de mult precum inainte. Nu pune la indoiala vointa fumatorului de a renunta la acest obicei. Este greu sa renunti la asta. . Incearca sa vezi situatia din punctul de vedere al fumatorului – fumatul este asemenea unui vechi prieten care i-a fost alaturi cand timpurile au fost grele. Renuntatul la fumat este o MARE realizare. Nu-ti doresti ca persoana pe care o iubesti sa si gaseasca alinarea intr-o tigara Nu-l bombani pe ex-fumator pentru ca inca simte nevoie de nicotina Nu-l bombani pe nefumator pentru ca inca simte nevoia de nicotina la cateva zile dupa ce a renuntat la acest viciu. plimbati-va sau inchiriati cate o bicicleta pentru o scurta plimbare. cu orice l-ar putea ajuta sa reduca stresul provocat de renuntarea la viciu. nu tine predici. Increderea ta in el ii reaminteste faptul ca poate sa duca lucrurile pana la capat. Nu oferi sfaturi! Intreaba numai cum poti sa-l ajuti cu planul sau programul pe care il utilizeaza pentru a se tine departe de fumat. inainte de a recidiva. Nu judeca.

Gandeste-te ca este mai bine pentru propria sanatate si poate fi mai usor pentru cineva care incearca sa renunte. .Roaga-l din nou sa se lase pe o perioada pe care o stabiliti impreuna: zile.Incurajeaza-l sa incerce din nou. Ce faci daca fostul fumator se reapuca de fumat? Diferite studii de specialitate au aratat faptul ca oamenii incearca sa renunte la viciu de cateva ori inainte de a reusi. saptamani luni.Incurajeaza-l sa invete din esec. Daca persoana in cauza n-a reusit sa se lase decat o perioada iata ce trebuie sa faci: . Acum stii ca poti s-o faci macar pentru aceeasi perioada. Asigura-l ca vei fi alaturi de el indiferent daca fumeaza sau nu. . Nu-i spune: „Daca incerci din nou…”.Fumeaza intotdeauna afara si cat mai departe de persoana care tocmai a renuntat. Acestea pot actiona ca stimulente pentru cel care abia a renuntat la viciu. Chiar daca incepe din nou sa fumeze nu trebuie sa renunti sa-l sustii pe cel/cea care il/o iubesti. Daca esti fumator .Alatura-te eforturilor persoanei care vrea sa renunte la acest viciu. Dureaza ceva timp pana cand o persoana devine nefumatoare. Sunt convins/a ca data viitoare poti sa extinzi aceasta perioada”. Lucrurile pe care o persoana le invata dintr-o incercare ratata il vor ajuta sa renunte pentru totdeauna data viitoare. Spune-i: „Cand incerci din nou…”. Studiile au demonstrat faptul ca cei mai multi dintre oameni care n-au reusit sa renunte sunt gata sa incerce din nou in viitorul apropiat.Nu-ti tine la vedere tigarile. . nu cicali. brichetele sau scrumierele. Ai reusit sa nu fumezi pentru x zile/luni. .Ajuta-l pe cel care a renuntat sa-si aduca aminte de absolut toate motivele pentru care a dorit sa renunte si sa uite de recidiva cat de repede se poate. Nu judeca. . . Cei mai multi dintre oameni inteleg asta si stiu ca trebuie sa incerce din nou sa renunte la fumat.Nici macar in gluma nu-i oferi o tigara celui care s-a lasat de fumat.Spune-i: “Este normal sa nu reusesti de prima data cand ai incercat sa renunti. . nu te ruga pentru a-l face ce fostul fumator sa se simta vinovat.

comunicare terapeutica ( in boli incurabile) bazata pe incredere . stare de . Cum sa facem fata unei suferinte? GeneralitatiSus Intristarea si suferinta sunt reactii emotionale la o pierdere importanta. un animal.CURS 13 Terapia pierderii la copii: pregatirea copiilor pentru pierderi(afective. obiect. loc sau un mod de viata (ca si un loc de munca. terapie prin joc. de mediu stabil). verbalizarea sentimentelor si trairilor. Chiar si cand se pierde o persoana draga. de persoane. Cuvintele "necaz" si "inima franta" sunt folosite deseori pentru a descrie starea de indurerare. o casatorie. siguranta protectie.

atat copiii cat si adultii simt durerea produsa de divort sau de schimbarea locuintei. ce urmeaza unei pierderi. Nu exista o perioada de timp specifica pentru plangerea necazului.pierderea unei sarcini sau nasterea unui copil mort .moartea unei persoane iubite . Unele persoane se adapteaza la noua situatie in cateva saptamani sau luni in timp ce altele au nevoie de mai bine de un an.diagnosticul infertilitatii . in urma unui eveniment traumatic si neasteptat. Intristarea.un copil cu probleme comportamentale. Indurerarea anticipativa ajuta la pregatirea psihica a unor asemenea pierderi.divortul . Se poate simti aceasta pentru o persoana iubita. suferinta si plangerea necazului sunt raspunsul natural la o pierdere importanta.pierderea independentei dupa un accident sau boala .un act de violenta sau o calamitate .invaliditatea dupa un accident sau boala . Este o experienta personala care depinde de propria personalitate si de natura pierderii suferite. care este pe moarte.concedierea .mutarea din cadrul familiar (mai ales pentru batrani) . mai ales cand viata lor a suferit o schimbare majora sau cand pierderea a fost traumatica si neasteptata. Orice pierdere poate cauza un sentiment de amaraciune. Indurerarea este cauzata de o pierdere rapida. Plangerea necazului Este procesul emotional si de ajustare a vietii.sanatate). De asemenea. apare in mod normal un anumit grad de indurerare. ceea ce constituie o pierdere ireparabila. Suferinta anticipativa apare in iminenta unei pierderi. invalid sau dependent de droguri . Plangerea apare si in cazul mortii unei persoane iubite. Exemple: .diagnosticul unei boli cronice sau incurabile .

dorul. . cu obiectul sau situatia cat si de stil. sensul mortii. Plangerea unei morti este influentata de modul in care este privita moartea in general.imbatranirea (pierderea puterii fizice si a aspectului tineresc) De asemenea. ingrijorarea. scopul durerii. frustrarea. lipsa poftei de mancare. Exprimarea fizica include plansul. durerile de cap. regulile sociale si religioase ale comunitatii. Modul in care se exprima durerea depinde in parte si de cultura. SimptomeSus Difera de la o persoana la alta.nasterea unui copil (pierderea independentei) . insomnia.casatoria (luarea deciziilor nu mai este independenta) .cresterea independentei si responsabilitatilor spre adolescenta (pierderea dependentei de parinti) . sunt prezente tristetea. scaderea in greutate. anxietatea. suspinele. Exprimarea sociala consta in izolare si comportamente bizare. pozitiva in viata: . emotional. furia.inceperea scolii (plecarea de acasa si indepartarea de mediul familiar) .Tristetea poate fi indusa si de o schimbare normala. personalitate si experienta de viata. sentimentul de povara. Din punct de vedere emotional.pensionarea (pierderea venitului si a relatiilor sociale zilnice) . Exprimarile spirituale sunt sub forma intrebarilor privitoare la motivul pierderii. Indurerarea este exprimata fizic. suferintei si al vietii. tristetea pierderilor din trecut poate poate fi indusa de comemorarea lor sau de experiente actuale. social si spiritual. oboseala. sentimentul de vina. Reactia este influentata atat de relatia cu persoana pierduta. durerile organice si alte semne de stres.

droguri. Varsta si dezvoltarea emotionala influenteaza modul de plangere a unei morti. accese de furie. sex neprotejat). Copiii mai mici de 2 ani refuza sa vorbeasca si sunt iritabili. Durerea intensa poate provoca experiente neobisnuite. alcool. pe cand altii devin retrasi. adolescentii sunt capabili de suicid in aceasta perioada de suferinta. moartea este perceputa ca o amenintare a propriei sigurante. Se pot alatura unor grupuri religioase care definesc moartea intr-un mod linistitor pentru tineri. mersul la toaleta. Se pot simti abandonati si speriati.Amaraciunea poate cauza simptome serioase si de durata. poate avea halucinatii auditive si vizuale cu persoana draga pierduta. o persoana poate dezvolta un comportament si maniere similare celui pierdut. La aceasta varsta copiii au nevoie sa fie facuti sa inteleaga ca nu au nici o vina pentru deces. Intre varstele de 7 si 12 ani. Copiii cu varste intre 2 si 5 ani pot avea probleme in legatura cu alimentatia. fumat. durerile fizice. Ca si adultii. Unii simt nevoia sa stea langa cineva care sa-i protejeze. nu poate urma indicatiile si nu-si poate indeplini activitatile zilnice. precum depresia. Dupa un deces. nu vor sa doarma singuri noaptea si sa mearga la gradinita sau la scoala. Copiii la aceasta varsta nu-si pot exprima verbal sentimentele. Copiii cu varsta sub 7 ani percep moartea ca o separare. stresul post-traumatic. jucarea unor roluri intr-o lume imaginara. ci prin actiuni: refuzul de a asculta de adulti. Pot incerca sa invinga moartea prin participarea la activitati periculoase (curse de masini. tentativele de suicid. Le este frica sa ramana singuri sau sa plece de langa persoane dragi. Un copil indurerat poate avea probleme de concentrare la scoala. Sunt copii care incearca sa fie curajosi si se comporta foarte bine. Isi pot exprima sentimentele intr-un mod dramatic si neasteptat. Mecanism fiziopatologicSus . somnul. Cei care trec prin aceste experiente trebuie sa consulte un medic si un psiholog sau o persoana a clerului specializata in consiliere. Adolescentii percep moartea ca si adultii. anxietatea.

Tinde sa fie imprevizibil.Plangerea unei pierderi importante necesita timp. o pierdere subita. Nu sunt surprinzatoare sentimentele contradictorii (disperare si in acelasi timp usurare). In functie de circumstantele in care a avut loc. poate dura de la luni la ani de zile. Poate avea sentimentul ca nu mai este acceasi persoana. Omul se poate simti iritabil si nelinistit. muzica. Trecerea prin etapele suferintei adapteaza omul pentru noul capitol al vietii sale. . Dupa primele zile. Constientizarea pierderii Poate fi pe loc sau in cateva zile sau luni. Procesul de plangere a necazului nu urmeaza un program stabilit. In aceasta etapa. durerea revine. fara un motiv aparent. Funerariile. Apoi. tragica necesita mai mult timp. cu ganduri triste si sentimente care apar si dispar. exercitii fizice). Se cauta sau se contesta scopul pierderii. arta. Acceptarea realitatii atunci cand necazul nu afecteaza rutina zilnica (un deces intr-un oras indepartat. amorteala si tristetea se estompeaza urmand cateva zile fara lacrimi. diagnosticul de cancer cand boala nu se manifesta) cere timp. O pierdere asteptata (moartea dupa o lunga suferinta) se constientizeaza imediat. scris. ritualurile si evenimentele acestei perioade pot ajuta acceptarea pierderii. persoanele se simt amortite si tulburate. Unii pot obtine linistea prin religie sau credinta altii se pot indeparta de ea. Sentimentele si exprimarea durerii Modul de exteriorizare este unic si depinde de natura pierderii. Spiritualitatea isi face loc in procesul de plangere a necazului. mai calm decat de obicei sau poate simti nevoia sa fie departe sau aproape de alte persoane. Cand durerea provoaca dorinta de izolare este important sa se gaseasca modalitati de exprimare a ei (discutie.

pierderea unei persoane importante (apare sentimentul de neputinta trecerii peste decesul cuiva special) . Aceste noi capitole ale vietii nu sunt menite sa inlocuiasca pierderea suferita si servesc ca suport inceputului noii faze a vietii.moartea violenta a unei persoane dragi (moartea unui copil. locuri sau activitati. deces prin accident.generalitati . mai ales daca: . Se intampla mai ales in timpul sarbatorilor sau altor evenimente speciale. cu obiectul pierdut si de modul de viata.sunt mai multe pierderi majore intr-o perioada scurta de timp . omucidere. sinucidere) . Dupa ce se pierde ceva sau pe cineva apropiat. TratamentSus Tratament . Unii specialisti considera parocesul de plangere ca fiind o recuperare lenta dupa o criza de atasament.obstacole in plangerea unui necaz (intoarcerea rapida la servici. Adaptarea la pierderea suferita Poate dura 2 sau mai multi ani trecerea prin toate etapele de plangere a pierderii si depinde de relatia cu persoana decedata.antecedente de anxietate si depresie. dispare sentimentul de siguranta. medicatia anxiolitica pentru cuparea emotiilor covarsitoare) .plangerea unei pierderi permanente din cauza unei boli cronice sau invaliditati . Este posibil sa ramana anumite aspecte ale durerii nerezolvate sau sa apara complicatii asociate cu plangerea necazului.In aceasta lume complexa si ocupata poate fi dificil sa se exprime in totalitate durerea. Adaptarea la o pierdere majora reprezinta dezvoltarea sau intarirea relatiilor cu alte persoane. Chiar dupa 2 ani se poate retrai sentimentul de durere cand este vorba de o persoana iubita.

Durerea cronica si complicatiile ei Daca cineva are o tentativa de suicid. la terapie de grup sau ambele. Se poate apela la o persoana specializata. Daca o boala cronica s-a inrautatit in urma stresului emotional si fizic. astfel stiind ca sfarsitul se apropie. anxietatea si insomnia pot creea dificultati. Impartasirea grijilor si ajutorului altor persoane este foarte important. . anxietate prelungita. Acestea pot ajuta si in cazul nu s-a trecut peste o pierdere. (Medicii considera inutila medicatia in cazul persoanelor care nu au o suferinta psihica.Medicatia. Trebuie consult medical si psihologic daca o pierdere majora a dus la complicatii de genul depresie. consultul medical este obligatoriu. Medicul poate prescrie anxiolitice (medicamente ce inlatura anxietatea) pe termen scurt. . In primele zile dupa necaz. Cand cineva ingrijeste o persoana muribunda. Tratament ambulator (la domiciliu) Ameliorarea durerii Tratamentul ambulator joaca un rol important in procesul de plangere a necazului. Durerea initiala . stres post-trumatic sau tristete imensa pe o perioada mai mare de 6 luni. trebuie sa aiba grija si de propria persoana. unii cred ca prin tratarea medicamentoasa a anxietatii si insomniei se impiedica procesul de plangere a durerii). trebuie contactat imediat serviciul de urgenta. daca agitatia dureaza mai mult de cateva zile.Durerea este un raspuns natural care nu necesita tratament medical dar cateodata oamenii necesita ajutor pentru a depasi aceasta perioada.Consilierea. va face fata mai bine sentimentelor dureroase.

cautarea unui nou servici dupa concediere. Inconjurarea de persoane dragi ajuta la exprimarea trairilor si ingrijorarilor. Mersul vioi si alte forme de exercitii (yoga) ajuta la eliberarea emotiilor inabusite. imagini artistice). Trebuie rezistat impulsului de a nu manca sau de a manca doar anumite lucruri. Un masaj sau alt lucru care face placere poate consola. .Odihna suficienta. Toate acestea se adauga sentimentelor neplacute si impiedicaprocesul normal de plangere a necazului. Este important ca unele responsabilitati sa fie preluate de alte persoane care au nevoie sa isi exprime atasamentul pentru cel aflat in necaz. In timpul somnului mintea da sens intamplarii nefericite. Implicarea in activitati care includ reteaua de sprijin (servici. biserica. Ajutarea altora care prezinta dureri . .Mentinerea activitatilor zilnice. bluza persoanei iubite). activitati sociale). Aceasta perioada este caracterizata de sentimente de singuratate si separare. Pentru trecerea prin procesul de plangere a durerii o persoana poate: . persoana respectiva poate ruga pe cineva sa o insoteasca la masa. . Trebuie incercate activitati de relaxare (meditatia.sa ceara ajutor.Consolarea (prin intermediul imprejurimilor familiare si al lucrurilor personale dragi (fotografii.Alimentatie sanatoasa. participarea la o petrecere de adio pentru cineva care se muta) . . . de a fuma sau de a lua medicamente neprescrise de medic (pentru somn). Se pot lua multivitamine.Exercitii fizice.Dupa o pierdere importanta sunt necesare: . In cazul lipsei poftei de mancare sunt indicate mesele sarace. dar dese si gustarile. Lipsa odihnei duce la extenuare si boala. . Daca este o problema in a manca singura.sa se inconjoare de oameni dragi.sa evite solutiile rapide de indepartare a durerii.sa se implice in activitati implicite pierderii (aranjamente funerare dupa moartea cuiva. Rezista la dorinta de a consuma alcool.

Vor fi zile bune dar si rele.Respectarea convingerilor personale. . Nu trebuie sa se incerce schimbarea convingerea sau sentimentele. .Incurajarea persoanei sa sufere in ritmul sau. Am căutat pe internet metode de a-ţi ajuta copilul să depăşească moartea prematură a unui părinte.Intelegerea ca viata persoanei s-a schimbat definitiv.Sunt multe moduri de ajutorare. Cand un parinte moare . este dificila abordarea si ajutarea acestora. dar îl scriu cu intenţia de a veni în ajutorul unei mămici sau al unui tătic.Persoana care ofera ajutorul trebuia sa fie sensibila la efectul cuvintelor sale. Varsta si starea emotionala este importanta atunci cand intervine ajutorul. . Ajutorul este oferirea unui supor si a unui bun ascultator. pentru atunci când nicăieri nu pare să fie nici o lumină. Adultii pot dezvolta complicatii ale durerii. Adolescentii pot necesita o ingrijire speciala atunci cand sufera. Incurajarea acesteia sa participe la activitati care sa-i construiasca plasa de suport.. . Nu scriu acest articol cu inimă uşoară. . Cea mai buna metoda de ajutor depinde de cat de pregatita a fost persoana pentru pierderea suferita. Un adult nu-si exprima durerea in acelasi mod cu un alt adult. Ascultarea sentimentelor exprimate fara a se formula o opinie. Nu prea există informaţii.. Procesul nu se desfasoara intr-un anumit interval de timp. de perceptia asupra mortii. Ei pot avea o boala cronica sau o alta conditie care interfereaza cu suferinta psihica sau care se poate agrava. La batrani exista posibilitatea sa aiba mai multe pierderi importante intr-o perioada scurta de timp. Ajutarea copiilor aflati in necaz poate fi o provocare pentru adult si depinde de varsta si dezvoltarea emotionala. de personalitate si de stil. Cei mai in varsta se pot imbolnavi dupa o mare pierdere. De multe ori.

Copiii conştientizează dispariţia unei persoane apropiate şi simt durerea la fel ca şi adulţii. să vorbească despre cel dispărut. Dacă intenţionaţi să ajutaţi un copil să treacă peste perioada de doliu şi peste pierderea suferită cu bine. Dar a trebuit să răspund la întrebările fetiţei mele de trei ani. cum am depăşit eu această situaţie cumplită. N-am trecut prin această experienţă deci nu pot povesti ce mi s-a întâmplat mie. Încurajaţi-i să iasă din casă şi să facă sport. o insulă pe o mare agitată. dacă buni a dispărut. ori de câte ori bunica deschidea uşa să plece. am alcătuit un mic ghid de supravieţuire. I-am explicat moartea aşa cum m-am priceput mai bine. Deşi vi se va părea poate nepotrivit să îi luaţi la înmormântare şi veţi fi tentaţi să îi ţineţi departe de vaiete şi de bocetele specifice înmormântărilor româneşti. Încurajaţi-i să deseneze. copiii au nevoie să participe la ritualuri. să-şi exprime emoţiile legate de această situaţie. .com va fi. sportul ajută creierul să elibereze endorfine.Aşa că după ce am citit destule pagini în limba engleză. au nevoie de ajutorul adulţilor pentru a depăşi momentul. Copiii în a căror familie are loc un deces. Dar e mai bine să fii onest cu copilul în legătură cu propria ta durere şi să-i încurajezi să vorbească şi ei despre durerea lor şi despre dorurile care sigur îl vor cuprinde. sau se mai întoarce. trebuie să înţelegeţi cum simt ei durerea şi pierderea din viaţa lor. de ideea de doliu. Ei trec prin aceleaşi stagii ale durerii. să scrie. Trebuie să fiţi în stare să ascultaţi şi să vorbiţi cu copilul pe înţelesul lui. în funcţie de vârsta pe care o are. Folosind trucul cu “toţi ne facem îngeri” am încropit o poveste pe care o puteţi citi. deşi probabil că le vor depăşi mai repede decât adulţii. De atunci mă tot întreba. care aşa cum ştiţi. Există părinţi care încearcă să-şi protejeze copiii de moarte. Deşi sună crud. Copiii şi adolescenţii au nevoie să vorbească despre ce s-a întâmplat. copiii şi adolescenţii pot trece mai uşor peste durere dacă sunt anunţaţi din timp că mama/tatăl este pe moarte decât dacă sunt luaţi complet prin surprindere. alină durerea. ca în atâtea alte situaţii. care fusese anunţată de bunica ei că într-o zi va dispărea. în speranţa că va fi de folos cuiva şi că Desprecopii. pur şi simplu.

Trebuie să le explicaţi că moartea este ceva permanent şi natural pentru orice fiinţă vie. Nu vă ascundeţi emoţiile de bebeluşi. dacă nu la înmormântarea propriu-zisă. A îngriji un bebe poate fi reconfortant atât pentru bebeluş cât şi pentru părintele rămas în viaţă. copiii pot echivala moartea unui părinte cu abandonul sau cu o dispariţie temporară. unde este cel ce a murit? Nu le spuneţi că persoana în cauză doarme. Deşi înţeleg fenomenul. La această vârstă copiii au nevoie să participe la ritualuri. măcar la un ritual de adio. credinţa îl poate ajuta să depăşească momentul. Dacă până la această vârstă copilul a avut o legătură cât de mică şi cu religia. Cu ajutorul răspunsurilor pe care le veţi da. Ei simt tristeţea în vocea celui ce-i vorbeşte. le este frică. să le arătaţi locul unde părintele decedat este înmormântat. o văd pe faţa lui şi o simt din felul în care sunt îmbrăţişaţi. E posibil să vă întrebe dacă şi căţeii mor sau dacă şi copiii mor. Unii pot părea indiferenţi sau neinteresaţi. atunci când apele se mai liniştesc. dar acesta nu este decât un semn că suferă foarte tare. copilul dumneavoastră va înţelege că şi moartea face parte din viaţă. în funcţie de vârsta pe care o au. Este posibil să vă pună foarte multe întrebări legate de aspectele fizice ale morţii: ce se întâmplă când mori. copiii înţeleg că moartea este ceva permanent dar se simt vulnerabili şi simt nevoia să fie încurajaţi să-şi exprime durerea şi nesiguranţa. vor înţelege că odată şi-odată acea persoană se va trezi. Copiii înţeleg moartea diferit. Se pot simţi vinovaţi de moartea părintelui şi trebuie să li se spună în mod repetat că nu ei au fost cauza din care părintele a murit. Dar un bebe de şase luni nu poate înţelege că a murit cineva drag. Preşcolarii cred că moartea este ceva ce li se poate întâmpla doar celorlalţi. copii înţeleg vag moartea şi sunt foarte curioşi. Sub trei ani. Cred că gândurile. dorinţele şi acţiunile lor pot cauza moartea cuiva. Copiii peste 10 ani Dacă aveţi un copil adolescent şi acesta . Intre 6-9 ani Între 6 şi 9 ani.Poate măcar după înmormântare e recomandat să mergeţi cu ei la cimitir. De la 0 la 1 an Bebeluşii simt emoţiile celor care îi îngrijesc. conceput de dumneavoastră. ei acum învaţă despre emoţii. Între 3-6 ani Între trei şi şase ani.

Alţii vor aştepta câteva zile. Dar noi (eu. Unii se vor plânge că-s bolnavi sau că îi doare stomacul. Răspundeţi-le la întrebări Unii copii vor pune întrebări imediat ce află. O rudă apropiată poate să-i explice copilului dispariţia unui părinte. mătuşile) suntem aici şi te iubim şi o să avem grijă de tine. E posibil să fie furioşi sau să creadă că din pricina lor părintele a murit. bunica. Seara trecută tăticul tău a murit. Ştii că era bolnav. Alţii pot avea probleme cu dormitul. N-a murit pentru că era supărat(ă) pe tine. amintiţi-vă că acesta nu este un semn de lipsă de respect sau de nepăsare ci. Spuneţi-le pe faţă. e normal şi să te joci. Nu-i izolaţi dar lăsaţi-le timp să se gândească la ceea ce le-aţi spus. alţii pun întrebări sau par să evite ideea în sine. nu din cauza ta a murit. Nu folosiţi exemple pe care nu le pot înţelege. pur şi simplu. oamenii nu mai simt nici un fel de durere. mai ales dacă li s-a spus că moartea e ca un somn lung. De exemplu o matuşă sau un bunic. Când cineva moare înseamnă că nu mai respiră. ceva de genul: “Probabil te întrebi ce se întâmplă.preferă să plece de-acasă. Nu mai mănâncă şi nu mai dorm. inima nu-i mai bate.” Înţelegeţi-le comportamentul Copiii au propriul lor fel de a trece peste moartea unui părinte. Nu se supără nimeni dacă te vede râzând sau jucându-te. Alţii îşi ascund tristeţea pentru a-şi proteja părinţii.Unii copii plâng. Poate unii vor fi arţăgoşi şi pretenţioşi. Unii se tem să rămână singuri sau vor spune . să stea de vorbă cu prietenii în loc să vă vorbească. că eşti trist şi nu prea înţelegi ce se întâmplă. Iată câteva idei care să va ajute să le spuneţi. Unii vor plânge. E normal să fii trist. Asta înseamnă că tăticul tău nu se mai întoarce. Ajutaţi-i să înţeleagă ideea de moarte Nu există cale uşoară de a da aşa o veste unui copil. alţii stau fără să scoată o vorbă. Durerea lor va fi reflectată în mod cert în felul în care se comportă. felul în care adolescentul îşi asumă dispariţia părintelui. Încercaţi să le răspundeţi clar şi sincer.” Spuneţi-le că e normal ce simt “Ştiu că ţi-e teamă. Explicaţi-le ce s-a întâmplat.” – sunt cuvinte simple dar de folos. Când mor. Spuneţi-le şi următoarele cuvinte: “nimeni nu putea să împiedice moartea tăticului/mămicii tale. Te-a iubit foarte mult.

Explicaţi-i dinainte ce se va întâmpla. astm) Anxietate. asumarea unor riscuri noi. nu-l obligaţi. cereţi- . la bunici sau la alte rude. explicaţi-le că este normal. Hiperactivitate. dificultăţi de învăţare. Daţi-le voie. probleme la şcoală. Scrieţi împreună o scrisoare sau ajutaţi-l să facă un desen pe care să-l lase la mormânt. Daţi-le voie copiilor să vorbească despre a muri şi despre moarte. evitate până la dispariţia părintelui. priviţi fotografii vechi. De exemplu: “Corpul mămicii tale va fi în coşciug. teama de separare. bunicii dacă asta doresc.foarte des că vor să se ducă după cel mort. rugaţi-vă cu copilul. Dacă e prea speriat să meargă la înmormântare. depănaţi amintiri amuzante. Se vor simţi abandonaţi. Probleme cu mâncarea. Trageţi aer în piept înainte să deschideţi gura. dispoziţii schimbătoare. Pierderi de memorie. pierderea apetitului. e posibil sa reinceapa sa faca pe el) Manifestări fizice noi sau acutizarea problemelor deja existente (exeme. Dacă simţiţi că vă pierdeţi răbdarea şi vă vine sa ţipaţi la copil. Sentimentul de responsabilitate pentru moartea părintelui. ei simt în felul ăsta că fac ceva pentru cel dispărut. la biserică. Aprindeţi o lumânare împreună. izolare. amintiţi-vă că deşi e normal să nu fiţi senin(ă) ca o zi de primăvară. Daţi-le voie copiilor să îşi viziteze prietenii. Înmormântarea Unii copii mai mărişori vor vrea să se implice în pregătiri. Lipsă de concentrare. coşmaruri. Nu trimiteţi copiii de-acasă. Dacă nu v-aţi putut abţine. mici scene. Pierderea motivaţiei. Un prieten adult ar trebui să-i explice copilului ritualul de înmormântare. copilul nu e vinovat. Cum să procedaţi pentru a vă ajuta copilul Încercaţi să le păstraţi rutinele cu care sunt obişnuiţi. Probleme cu mersul la toaletă (Copilul poate regresa din acest punct de vedere. Durerea pierderii unui părinte în copilăria mică poate cauza: Insomnii. O să vezi că oamenii plâng.” Explicaţi-i că trupul celui mort e posibil sa arate puţin altfel decât atunci când era în viaţă. ieşiri agresive.

nu veţi dispărea şi dumneavoastră din viaţa copilului foarte curând. Încurajaţi copilul să facă un album cu fotografii şi orice îi aminteşte de părintele pierdut. Este un instrument de comunicare adecvat pentru orice varsta. deşi nu sunteţi nemuritor. Asiguraţi-l că. Ajutaţi-l. Ascultaţi-i când vă vorbesc. medicii sustin ca acesta este un instrument terapeutic valoros. Deşi copilul are nevoie de ceva mai multă atenţie nu vă neglijaţi propriile nevoi. amuza si de a contribui la dezvoltarea copilului.vă scuze de la copil şi explicaţi-i că şi dumneavoastră suferiţi enorm şi de aceea. Explicaţi-le ori de câte ori e nevoie că moartea este ceva firesc. toate acestea vi se par greu de făcut când propria durere vă copleşeşte. în ochii copiilor. In ce situatii este utila ludoterapia? . să picteze sau să scrie despre ceea ce simte. Daca pana acum avea rolul de intretine. Lodoterapia Ludoterapia este o metoda de tratare a bolilor mintale cu ajutorul jocului. Jocul si joaca sunt de obicei considerate ca facand parte din contextul social sau individual in care traieste copilul. Plantaţi împreună o floare sau un copăcel în amintirea celui pierdut şi îngrijiţi împreună plăntuţa. Ea se mai numeste si terapie prin joc. Încurajaţi copilul să desenze. In epoca moderna ludoterapia este principalul mijloc terapuetic folosit in tratarea problemelor emotionale la copii. Jocul este fundamental in viata copiilor. Sigur. părinţii sunt atotputernici şi aşa trebuie să rămâneţi. în aceste momente trebuie să faceţi front comun şi să vă ajutaţi unul pe celălalt. dar nu uitaţi. Dumnezeu să vă ajute să treceţi cu bine peste momentele grele.

economice). fizic sau emotional). sunt adoptati sau stau in centre de plasament. el este folosit si ca metoda de diagnosticare a celor mai frecvente boli mintale la copii. sufera de ADHD ADHD este o tulburare comportamentală care afectează mai ales copiii șse manifestă prin i imposibilitatea acestora de a se concentra asupra unui anumit subiect sau unei anumite acț iuni. sociale. Netratată poate avea consecinț e negative pe termen lung (psihologice. trairi si emotii pe care de multe ori nu le pot verbaliza. cu divortul sau conflictul dintre parinti. au trecut prin calamitati naturale sau accidente severe. se confrunta cu moartea unui parinte sau a unei persoane dragi ori cu imbolnavirea cuiva.Exista mai multe afectiuni si probleme in care terapia prin joc sau ludoterapia poate fi folosita pentru ca micutul tau sa le poata depasi. Cum ajuta ludoterapia copiii cu probleme? Psihologii au profitat de joc pentru a crea un canal de comunicare cu copiii. Prin intermediul jocului copiii exprima sentimente. Ludoterapia poate fi de folos pentru copii care: se confrunta cu separarea de un parinte. au fost traumatizati sau abuzati (sexual. De asemenea. . au fost bolnavi si spitalizati perioade lungi de timp. se aplica si la cei care au fost martori ai violentei domestice sau ai unor acte de cruzime.

permite dezvoltarea capacitatii copilului de a lua decizii corecte in diverse situatii. Aceasta este pusa in practica de un psihoterapeut specializat in ludoterapie.Terapia prin joc sau ludoterapia este un tratament psihoterapeutic dezvoltat pentru a ajuta copiii cu varsta cuprinsa intre 3 si 12 ani. De asemenea. incurajeaza modalitati noi de gandire si comportament etc. pentru a depista problema. Initial. permite exprimarea sentimentelor. El lucreaza de obicei cu copiii prin intermediul jocului in vederea explorarii si rezolvarii problemelor emotionale cu care se confrunta. . specialistul incepe sa dea indicatii specifice si sa il incurajeze pe copil sa se joace cu anumite jucarii. permite depasirea barierelor de comunicare. il va implica si in activitati specifice care sa tinteasca domeniile de conflict ale copilului. grijilor. specialistul invita copilul la joaca fara o directie anume. Pe masura ce tratamentul progreseaza. incurajeaza dezvoltarea unor ganduri si idei sau sentimente noi. Consultatia are loc intr-o incapere speciala numita camera de joaca. Ludoterapia poate ajuta copii in urmatoarele moduri: faciliteaza depasirea experientelor traumatice stresante din trecut. trairilor. El are voie sa se joace cum doreste atata timp cat nu se raneste sau nu ii raneste pe ceilalti.

contribuie la dezvoltarea concentrarii.sigur si confortabil pentru copii. dezvolta increderea in ceilalti. incurajeaza si consolideaza increderea in sine si un simt al competentei. Jocul este o activitate familiara copiilor si ii face sa se simta relaxati in timpul unei astfel de sedinte.Care sunt beneficiile ludoterapiei? Terapia prin joc are meritul de a asigura un spatiu atat locativ. Alte beneficii mai pot fi: reducerea anxietatatii. incurajeaza creativitatea si joaca. facilitarea exprimarii sentimentelor si emotiilor in moduri originale si creative. cu mai multi copii. creste gradul de intelegere si constientizare a unor probleme. Acest tip de terapie poate fi facut individual sau in grup. asigurarea unui spatiu sigur si familiar pentru exprimarea sentimentelor. ajuta la explorarea si practicarea anumitor tactici sociale. Atunci cand se alege varianta individuala in camera de joaca sunt prezenti . cat si emotional .

. iar în fata lor se afla un copil. cu un ursulet în brate. este înlocuit cu alt copil si jocul continua. Isi dezvolta abilitati sociale si are ocazia sa isi faca prieteni. Resurse didactice: un ursulet. In plus. sporturi sau psihodrame. Obiective operationale: sa ghiceasca locul unde a sunat clopotelul. La începerea jocului. Tehnicile colective presupun implicarea copiilor in spectacole. cadrul didactic face semn unui copil din semicerc care striga: "Marti-nel!". Se poate simti confortabil si in siguranta daca vede ca sunt de fata si alti copii. Jocul "Unde a sunat clopotelul?" Scopul: dezvoltarea capacitatii de a se orienta în spatiu dupa auz.doar terapeutul si copilul. de a-si dezvolta comunicarea si capacitatea de a-i asculta pe ceilalti. Totusi. Cel din mijloc îsi descopera ochii. Daca acesta nu reuseste sa ghiceasca. Desfasurarea jocului Copiii sunt asezati în formatie de semicerc. se îndreapta spre cel care-l banuieste ca l-a strigat si-i pune ursuletul în brate. trece din nou în mij-loc. JOCURI PENRTU ACTIVITĂŢILE DE LUDOTERAPIE Jocul "Cine l-a strigat pe Martinel?" Scopul: dezvoltarea capacitatii de recunoastere a vocii colegilor. Daca a ghicit. schimba rolurile între ei. multi specialisti recomanda integrarea copilului intr-un grup care este supus ludoterapiei. o basma sau un fular. Obiective operationale: sa ghiceasca cine l-a strigat. legat la ochi. micutul are sansa de a lucra in echipa. se leaga la ochi si asteapta o noua chemare a lui "Martinel". Copilul are mai mult de beneficiat in acest fel. dupa 3 încercari . El are sansa de a interactiona si colabora cu alti copii in vederea indeplinirii anumitor sarcini. daca nu.

Jocul se desfasoara prin îndrumarea copilului cu ajutorul acestor trei cuvinte. Resurse didactice: o jucarie. el se deplaseaza pe la spatele copiilor si pune clopotelul în mâinile unuia. atunci se duce din nou la centru. pâna gaseste jucaria. frige. îsi acopera fata si jocul continua în acelasi fel. Obiective operationale: sa caute jucaria ascunsa. cu mâinile la spate. Desfasurarea jocului Un copil este legat la ochi cu o basma. cu fata acoperita cu mâinile. o basma. Jocul "Rece. Jocul se reia prin schimbarea copilului care cauta jucaria ascunsa. schimba rolurile. Un copil sta în mijlocul cercu. Copiii stau la locurile lor în timp ce unul dintre ei ascunde o jucarie. Jocul "Voinicii" Scopul: dezvoltarea fortei fizice.lui. iar daca se departeaza îl previn prin cuvântul: "rece". Odata cu începerea jocului. când e foarte aproape striga: "frige". apoi se îndreapta spre cel pe care îl banuieste ca are clopotelul. -9Cadrul didactic are în mâna un clopotel. continuând sa se deplaseze. Obiective operationale: sa-si traga partenerul de concurs peste linia de control." Scopul: dezvoltarea perseverentei. La un moment dat striga: "Gata!". propunatorul împreuna cu clasa spun: "cald". cald. . îsi desface basmaua si porneste în cau. sa respecte indicatiile primite. Cel din mijloc îsi descopera fata. Desfasurarea jocului Copiii sunt dispusi în formatie de cerc. copilul legat la ochi.Resurse didactice: un clopotel. se uita atent la copii ca sa surprinda vreo miscare. daca nu reuseste sa ghiceasca. Dupa câteva reluari. îl loveste pe umar si-l cere. La comanda cadrului didactic. Resurse didactice: creta. o rigla sau un betisor mai gros. apoi îl duce la spate si sta linistit. Copilul care a primit clopotelul suna din el scurt.tarea jucariei ascunse. Când se apropie de jucarie. daca nu a ghicit. Acesta îsi duce mâinile în fata si. daca are clopotelul. este înlocuit cu altul.

În acest dreptunghi. Obiective de referinta: sa alerge cât mai repede. cadrul didactic traseaza terenul de joc care este un dreptunghi cu laturile lungi de 5-6 m. în perechi. fiecare copil apuca rigla cu ambele mâini si încearca sa-si traga partenerul peste linia de control. la 4-5 pasi de laturile lungi. reprezentând padurea lupului va sta un elev (lupul). Cei care reusesc sunt voinicii.easi statura si cu aceeasi greutate. iar cele scurte de 2-3 m. Jocul continua pâna ce ramâne neprins un singur jucator care va reîncepe jocul. . în acest timp. Cei prinsi devin lupi si prind si ei oile ramase. Jocul "Lupul si oile" Scopul: consolidarea deprinderilor de alergare.Desfasurarea jocului Copiii sunt asezati fata în fata . La organizarea jocului se va avea în vedere ca perechile sa fie. pe cât posibil. De o parte si de alta a dreptunghiului. oile trebuie sa traverseze padurea lupului care. încearca sa prinda câteva oi. La semnalul dat de cadrul didactic. cam de ace. Resurse didactice: creta. stau risipiti ceilalti jucatori "oile". Pe sol se aseaza în dreptul fiecarei perechi o rigla sau un betisor mai gros. cu piciorul drept pe linia de control. Desfasurarea jocului În curtea scolii. La semnal.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful