Capitolul 1.

Definitii, componente si principii de mediu
1.1. Definirea economiei mediului

Definitia mediului: complex teritorial in care se imbina elementele de relief, structura geologica si resursele de subsol, apele si conditiile de clima,solul, vegetatia si fauna şi care constitie cadrul natural de desfasurare a vietii materiale a societatii omenesti. La nivel planetar principalele fenomene de poluare sunt reprezentate de: efectul de sera, distrugerea stratului de ozon, poluarea marilor interioare si a fluviilor şi distrugerea padurilor. Situarea omului si a naturii pe pozitii anatagonoce si accentuarea permanenta a acestei situatii duce la reducerea continua a sanselor supravietuirii civilizatiei umane. Bunastarea economica a omului este o latura a bunastarii sociale de unde necesitatea de a alatura bunastarii economice si prezenta unui mediu capabil sa asigure omului sanatate, resurse si servicii specifice. Economia

conventionala a considerat ca bunurile “libere” sunt oferite gratuit de natura si nu le-a comensurat, nepreocupandu-se de starea si evolutia lor si nici de caracterul lor limitat. Economia mediului foloseste in continuare conceptul de eficienta economica dar fara sa il mai rupa de cel de utilizare echitabila a resurselor naturale, de protejare a mediului. Alaturi de activitatea economica au efecte asupra mediului si urbanizarea, cresterea demografica, dezvoltarea tehnico+stiintifica, industrializarea, conflictele armate, etc.

1

Definitia economiei mediului : acea stiinta economica ce studiaza mediul ca bun public si sistem bazat pe autoreproductie, aflat in stransa interdependenta cu mediul economic.
Obiectul economiei mediului il reprezinta capitalul natural. Intre optimul economic specific economiei clasice si optimul ecologic specific stiintelor naturii, mediului interpune notiunea de poluare optima. Mediul ca “bun” este solicitat in special in zonele dezvoltate economic. Economia mediului isi propune analiza si calculul costurilor de mediu, internalizarea economica a poluatorului, constituirea capacitatii de autoreproductie a mediului. acestora in activitatea Economia

si cheltuirea fondurilor de recuperare a calitatii mediului si asigurarea

1.2. Dezvoltarea durabila şi economia mediului

Există un număr de diferenţe esenţiale în modul în care ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare – inclusiv cele mai mici grupuri din aceste blocuri – abordează dezvoltarea durabilă. „Responsabilităţi comune, dar diferenţiate” Acest termen a fost iniţial un compromis asupra căruia s-a căzut de acord în timpul negocierilor din cadrul

Convenţiei asupra Schimbărilor Climaterice de la sfârşitul anilor ’80, constituind esenţa acordului ce a dus la adoptarea Agendei 21. Expresia se bazează pe ideea că, deşi toate ţările împărtăşesc un ţel comun, ţările care au resurse

2

semnificativ mai mari ar trebui să aibă şi o răspundere mai mare în îndeplinirea scopului. Unele ţări dezvoltate susţin, totuşi, că acest concept e folosit excesiv şi pus în contexte neadecvate. Principiul precauţie Acest principiu, trecut în Declaraţia de la Rio, spune că acolo unde există riscuri de daune serioase şi ireversibile, lipsa certitudinilor ştiinţifice nu va fi folosită ca motiv de amânare a unor măsuri avantajoase de prevenire a degradării mediului. În timpul negocierilor curente s-au exprimat temeri că o interpretare prea literală a acestui principiu ar restrânge utilizarea unor noi tehnologii, iar, pe de altă parte, s-a subliniat faptul că tehnologiile netestate sunt potenţial daunătoare sau, şi mai grav, catastrofice. Principiul mai este discutabil şi din cauza preocupărilor că ar putea fi interpretat greşit şi folosit ca barieră comercială protecţionistă.

Schimbări climaterice Una dintre propuneri cere guvernelor să asigure intrarea în vigoare a Protocolului de la Kyoto şi să ia măsuri de reducere a emisiilor gazelor de seră. Ţările care nu susţin acest Protocol se opun introducerii unui text care ar cere tuturor statelor să ratifice Protocolul. Beneficiile biodiversităţii

3

UNEP şi PNUD. cum ar fi industrie agricultura. este canalul principal de finanţare multilaterală a proiectelor de mediu.instrument de masurare a impactului activitatilor de mediu. raspunsurilor si masurilor asteptate de la societate Activitatile economice utilizeaza resurse de mediu (aer.Ţările în curs de dezvoltare au înaintat o propunere de negociere a unui regim internaţional care să promoveze şi să ocrotească eficient beneficiile aduse de biodiversitate. pamânt si resurse naturale) si genereaza presiuni asupra mediului. GEF. există temeri că nu vor fi destule resurse pentru acoperirea tuturor zonelor cărora GEF e obligat să le ofere fonduri. pentru proiecte de mediu. Etichete ecologice. Dacă ţările donatoare nu vor fi de acord cu o suplimentare adecvată. solul şi apele lor. Dimensiuni contemporane ale dezvoltării durabile şi competitive Facilităţile de mediu Miliarde de dolari se cheltuie prin Global Environment Facility. dorind să se asigure că vor participa şi ele la avantajele aduse de biodiversitatea ce se găseşte în pădurile. care se pot observa în diferite sectoare ale economiei. cum ar fi asigurarea finanţării pentru implementarea Convenţiei de combatere a deşertificării. Statistica de mediu. Raspunsurile pot 4 . administrat de Banca Mondială. Propunerile de promovare a etichetării ecologice s-au lovit de îngrijorarea că acest lucru ar putea fi folosit ca o măsură protecţionistă de interzicere a accesului mărfurilor din ţările în curs de dezvoltare pe pieţele din ţările dezvoltate. apa. ca să nu mai menţionăm mandatele adiţionale propuse.

Aceasta formuleaza apoi raspunsuri care se pot adresa direct unui anumit sector economic sau mediului înconjurator: Componenta mediului 1. Flora Activitati economice si sociale Productia agricola si de septel Silvicultura si exploatarea forestiera Emisii nocive pentru flora Impactul activitatilor asupra mediului Proliferarea. inclusiv împaduririle Monitorizarea si controlul poluarii 5 .veni de la agentii economici. gospodarii sau administratie. Legaturile dintre cele trei etape depind de fluxurile informationale. micsorarea. Societatea primeste informatii despre tipurile de presiuni cât si despre starea mediului. disparitia speciilor Micsorarea/ cresterea padurilor si terenurilor împadurite Impactul poluarii asupra vegetatiei (de exemplu. ploi acide) Raspuns Evidente si stocuri Evidenta emisiilor nocive pentru flora Evidenta zonelor cu vegetatie Evidenta speciilor si resurselor genetice Protejarea speciilor în pericol de disparitie Managementul padurilor.

Fauna acestuia Evidenta emisiilor nocive asupra faunei ale 3. Atmosfera Utilizarea pamântului care afecteaza clima Impacturi biologice si ecologice 4.2. Apa dulce Emisii de agenti de poluare a aerului din surse mobile si imobile Retragerea Apei Impactul asupra sanatatii si bunastarii Promovarea unor utilizari ale pamântului si procese de productie alternative Protectia sanatatii. Fauna Lupta pentru acapararea teritoriului Schimbari în Protectia habitate/ecosisteme habitatului Emisii nocive pentru fauna Impactul asupra sanatatii si bunastarii Monitorizarea si controlul poluarii Evidenta folosirii pamântului si caracteristici 2. monitorizare si control Evidenta emisiilor (tipuri si surse de poluare a aerului) Factori socioeconomici care afecteaza calitatea aerului Evidenta resurselor de apa Cantitatea si nivelul apei. debitul si rezerva de apa Conservarea. Apa a. descoperirea de noi resurse de apa 6 .

tipuri de vegetatie. silvicultura. Suprafata Câstig sau pierdere de sol. Apa marina Retragerea apelor si utilizarea lor (desalinizare. deversari de petrol Folosirea pamântului pentru agricultura. vulnerabilitate Evidenta emisiilor (tipuri. surse de deversari. minerit si Impacturile biologice si ecologice Impacturile asupra sanatatii omului si bunastarii Protectia sanatatii Utilizarea tarmurilor si caracteristici 5. consum) Poluarea coastelor. zonarea Evidenta utilizarii si proprietatii terenurilo r. râurilor.Folosirea apei în industrie. agricultura si gospodarii Calitatea apei Tratarea apei (primara. eroziune Regulament de folosire a pamântului. conservarea b. secundara si tertiara) Utilizarea pamântului. poluanti) Evidente de Ecosisteme Ape reziduale si deversari Impacturi biologice si ecologice Monitorizarea poluarii si controlul calitatii apei Monitorizarea si controlul poluarii. caracteristici 7 .Pamânt/sol a. tipuri de soluri. pierdere de teren agricol.

reasezarea. Deciziile luate în alte regiuni. puturi deschise. Subsol Deversarile de reziduuri si ape reziduale Impacturile asupra sanatatii omului si bunastarii Deversarea de reziduuri. ale transportului internaţional. în condiţiile globalizării. cînd a fost adoptat Tratatul de la Maastrict. dezvoltarea comunitatii Conservarea energiei si apei Evidenta cladirilor. deversarea de reziduuri Gospodarii defavorizate. non rezidentiala) Emisiile si deversarile de reziduuri Scaderea resurselor.Asezari umane Construirea (rezidentiala. capitalurilor şi a oamenilor. tipuri de poluanti) 1. dependinte Evidenta emisiilor (surse.asezari umane b. locuinte saracacioase Concentratia de deseuri si agenti de poluare Zonarea. liderii europeni au recunoscut faptul că problema mediului nu este una izolată. Uniunea Europeana si politica de mediu În 1992. monitorizarea si controlul poluarii Reclamatiile si reabilitarea terenurilor Evidentele emisiilor de deseuri solide si lichide Evidenta resurselor minerale Mineritul si prelucrarea mineralelor 6. pot influenţa în mod hotărâtor calitatea mediului în Uniunea 8 .3. ale liberei circulaţii a mărfurilor.

cu precădere. În toate domeniile de activitate. Ultima decadă a secolului al XX-lea a fost cea mai caldă în Europa şi se preconizează că temperaturile vor creşte cu 1-6 grade până în 2100. în general. mediul natural. astfel. Comisia Europeană adună date prin intermediul biroului de statistică Eurostat şi de la Agenţia Europeană de Mediu. Acestea scot la iveală îmbunătăţiri izolate. în special. în încercarea de a găsi un echilibru stabil între protecţia mediului. De exemplu: schimbarea climatului este demonstrată de preponderenţa dovezilor. Partea de nord a Europei se confruntă cu numeroase ploi şi inundaţii fără precedent. În 2001. un principiu după care să se ghideze toate proiectele ulterior adoptate. Reorientarea strategiilor de dezvoltare economică în ţările est-europene Principalele probleme de mediu cu care se confruntau ţările aflate în tranziţie la începutul anilor ’90 se datorau. Uniunea se ghidează. astfel încât şi generaţiile viitoare să poată trăi şi să se poată dezvolta într-un mediu sănătos. existenţei a numeroase întreprinderi energofage. dar şi presiunea ascendentă din multe zone unde este nevoie de acţiune.Europeană. asigurarea progresului economic şi a dezvoltării sociale. Ţelul suprem constă în îmbunătăţirea calităţii vieţii protejând. Uniunea Europeană a lansat al şaselea Program de protecţie a mediului. stabilind priorităţile de acţiune şi obiectivele ce trebuie atinse până în anul 2010. Astfel. în timp ce sudul se confruntă cu seceta. cu următoarele probleme grave de mediu: 9 . după principiul dezvoltării durabile. s-a hotărât că toate politicile şi acţiunile desfăşurate în cadrul Uniunii să ia în consideraţie problema protecţiei mediului devenind. în fiecare iarnă. Majoritatea statelor foste comuniste se confruntau. în acelaşi timp. a inexistenţei unui plan coerent de prevenire a poluării şi a unei expansiuni economice preponderent extensive.

termoficarea de cartier. • Poluarea mediului.). datorită emisiilor industriale. sub capacitatea necesară. mineralele. datorită inexistenţei activităţii de monitoring). precum şi datorită gazelor de eşapament de la automobilele vechi. care au condus la crearea unor zone regionale fierbinţi. solul şi apa. păcură sau lignit. din trecut. Calitatea inferioară a apei subterane în multe zone (calitatea apei subterane în zone întinse este necunoscută. nitraţi). eroziuni severe ale solului datorită practicării agriculturii intesive şi a unor politici ineficiente privind gospodărirea apelor. managementul deşeurilor) este. • Infrastructura municipală de mediu (de exemplu. în 10 . substanţe chimice toxice. care conduce la diverse probleme de mediu • Poluarea.• Niveluri ridicate ale poluării aerului şi apei. scăzând în mod semnificativ valoarea unor proprietăţi privatizate. • Niveluri ridicate ale poluării aerului ambiental în marile aşezări. soluri degradate etc. Tendinţele politicii de dezvoltare economică în concordanţă cu noile cerinţe-Spaţiul european • Folosirea ineficientă şi iraţională a resurselor naturale. pe cărbune. Răspunderea de mediu a afectat procesul de privatizare. sistemelor ineficiente de încălzire bazate. a apelor de suprafaţă cu efluenţi industriali şi din agricultură sau cu ape municipale uzate (conţinând metale grele. de la aşezările militare şi industriale abandonate (deşeuri toxice. cu deşeuri provenite din marile centre industriale. în unele zone. adesea. depunerilor aerului poluat şi folosirii substanţelor chimice în agricultură. datorită practicilor nesatisfăcătoare de management al deşeurilor. • Soluri contaminate. cum ar fi lemnul. alimentarea cu apă. petrolul. în mare măsură. cu consecinţe grave asupra sănătăţii umane şi a mediului natural. aproape în întregime. colectarea şi tratarea apelor uzate.

devenită ineficientă în noua realitate economico-socială. cuplate cu schimbări în structura de stimulare a întreprinderilor (inclusiv impozitarea. reducându-se.stare improprie de funcţionare sau. a condus la o creştere iniţială a costurilor de producţie impuse de reglarea proceselor de producţie. fapt ce a dus la o reducere drastică a PIB-ului în aceste ţări. Una dintre consecinţele pozitive ale economiei centralizate a fost aceea că ţările ECE/CSI au moştenit mari zone de habitate naturale pure sau aproape naturale. a economisirii resurselor şi restructurării industriale în scopul obţinerii unei producţii mai eficiente şi a unui număr mai mic de sectoare economice cu consum ridicat şi ineficient de resurse. Toate ţările din regiune au trecut prin perioade severe datorită inflaţiei. nu există. fapt ce a dus la o reducere semnificativă a investiţiilor. datorat. nu au acces continuu la apa potabilă de calitate. infrastructurile nedezvoltate în zonele rurale. capacitatea de economisire a populaţiei şi a agenţilor economici. colapsului producţiei industriale. În cele mai multe ţări reforma graduală a câtorva stimulente moştenite de la planificarea centralizată a condus la obţinerea unor beneficii de mediu – de notat că reformele menţionate mai jos nu au fost făcute cu aceeaşi intensitate în ţările CSI: • eliminarea sau reducerea controlului preţului şi a subvenţiilor. • adoptare de măsuri fiscale dure. astfel. în primul rând. în special pentru carburanţi. pur şi simplu. Începutul tranziţiei în aceste ţări a fost caracterizat de un declin major al producţiei. în mare măsură datorită politicii comuniste de a concentra industria şi aşezările umane în centre urbane. în special în vederea încurajării IMM-urilor). a condus la încurajarea managerilor 11 . iar în zonele naturale şi cu păduri să se producă o dezvoltare restrictivă. Segmente mari de populaţie nu sunt conectate la sistemele de canalizare şi. în multe cazuri.

Totuşi. Creşterea economică remarcată recent nu a fost însoţită de creşteri similare ale emisiilor poluante. şi ca efect secundar datorită restructurării graduale a economiei în ţările aflate în plin proces de tranziţie. eficienţa. acestea trebuind să facă faţă competiţiei impuse de întreprinderile din ţările dezvoltate. Reducerea poluării s-a realizat. ineficient şi poluator. reducerea suplimentară a poluării a fost realizată prin impunerea unei noi legislaţii de mediu. Beneficiile de mediu dobândite prin politici efective de mediu sunt cu siguranţă mai durabile decât reducerile de emisii realizate numai datorită scăderii producţiei. de asemenea. precum şi prin etapele treptate realizate în scopul implementării complete şi aplicării mai stricte a politicilor de mediu prin realizarea unor investiţii de mediu. • liberalizarea pieţelor şi a comerţului a condus la creşterea expunerii întreprinderilor la cerinţele pieţei. Marcaţi de declinul sever al producţiei economice şi industriale la începutul anilor ‘90. indicatorii principali ai poluării mediului şi consumului 12 . primii ani ai tranziţiei au adus reduceri semnificative ale poluării. reducerea deşeurilor şi îmbunătăţirea managementului general al resurselor. mai realiste şi coerente. îmbunătăţirea practicilor de management şi de mediu şi accesul la tehnologii de producţie mai curate devenind o necesitate. chiar şi în ţările cele mai avansate aflate în economia de tranziţie. În cele mai multe economii aflate în tranziţie. profitabilitatea şi accesul la surse de finanţare pentru modernizarea capitalului fix depăşit. efectele benefice ale acestora întinzându-se pe perioade mari de timp. • privatizarea întreprinderilor de stat şi crearea de condiţii favorabile investiţiilor străine au îmbunătăţit conducerea întreprinderilor.în creşterea eficienţei activităţilor lor.

13 . din tarife şi taxe de poluare. etc. pe baza principiului „poluatorul plăteşte”. Atingerea limitelor impuse prin standarde va necesita eforturi substanţiale şi susţinute în protecţia mediului şi în managementul resurselor naturale (cu costurile asociate) de-a lungul unei perioade mari de timp. Veniturile fondului pentru mediu provin. Romania – Fondul de mediu Utilizarea instrumentelor economice de protecţie a mediului este în dependenţă directă cu procesul de armonizare legislativă şi de acces la Uniunea Europeană. Una din cele mai importante instrumente economice folosite de politica de mediu îl constituie Fondul de Mediu.rămân mult mai mari decât cei din Europa de Vest. reliefând importanţa armonizării strategiilor de mediu şi a politicilor economice cu cele din restul Europei. inclusiv a deşeurilor periculoase. Categoriile de proiecte eligibile pentru finanţare vizează îmbunătăţirea performanţei de mediu privind: prevenirea poluării. Acesta este un instrument economico – financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor prioritare pentru protecţia mediului. educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului. în primul rând. apei şi solului. gestionarea deşeurilor. reducerea impactului asupra atmosferei. conform căreia entităţiile care poluează contribuie la suportarea costurilor de prevenire şi control al poluării.

holistă a mediului d. Analiza problemelor economice legate de mediu ca factor economic se bazează pe abordarea sistemică. etc. economiei. sociologiei. 2.d.Capitolul 2.p. printr-o gestiune adecvată. ECOLIMBAJE Este necesară elaborarea unor limbaje adaptate problemelor legate de mediu pentru derularea negocierilor şi formularea soluţiilor privitoare la considerarea mediului ca bun şi factor economic. Patrimoniul natural Din perspectivă economică – patrimoniul este un ansamblu de bunuri care. 14 .v. Operand cu instrumentul ecolimbajelor se poate răspunde la următoarele întrebări: care este si prin ce se caracterizează economia şi managementul mediului care sunt caracteristicile conţinutului material al patrimoniului natural care sunt elementele componente ale valorii bunurilor de mediu cum putem măsura valoarea bunurilor şi serviciilor de mediu care sunt factorii care acţionează asupra valorii bunurilor de mediu prin ce putem exprima modificările cantitative şi calitative ale mediului cum putem urmări şi explica dinamica mediului ca sistem. ecologiei. al chimiei. matematicii. bilogiei.1. conservă pentru viitor şanse ca omenirea să utilizeze aceste bunuri in forme încă nedescoperite in prezent.

patrimoniul este un ansamblu de elemente materiale şi nemateriale care concură la menţinerea identităţii titularului lor. se creează prin cumulare 3. in condiţiile adaptării în timp a acestuia la un mediu schimbat. elementele vii ale patrimoniului au cicluri biologice care trebuie expres respectate 6. nu se aplică numai bunurilor materiale ci şi relaţiilor dintre elementele de patrimoniu şi titularul lor 2. în afara pieţei regăsim bunuri care : nu pot face obiectul unei aproprieri individuale nu pot avea o utilitate rezervată exclusiv unui individ sau unui grup. Bunuri publice Dacă pe piaţă participă bunuri aflate clar în proprietatea unui anume titular. 7.2. factorul primordial in menţinerea capacităţii de adaptabilitate a unui patrimoniu este titularul sau 5. 15 .Din perspectivă socio-politică . prezintă o structură materială şi o reţea de relaţii adaptabile în timp dar nu la infinit 4. orice opţiune de specializare a unui patrimoniu adică de alocare a unui element unei anume activităţi poate duce la distrugerea diversităţii şi afectarea adaptabilităţii 2. cu cat un patrimoniu este mai divers cu atât creşte capacitatea lui de adaptare. Trăsături ale noţiunii de patrimoniu 1.

valoarea de utilizare potenţială. Bunurile private verifică principiul rivalităţii adică acelaşi bun nu poate fi utilizat simultan de doi agenţi.In situaţia în care piaţa. respectiv avantajele de care beneficiază efectiv utilizatorul unei resurse de mediu şi. Valoarea intrinsecă se referă la faptul că oamenii sunt dispuşi să plătească pentru conservarea pentru mai târziu a posibilităţii de a utiliza resurse de mediu deci doresc să plătească pentru protejarea mediului – valoare de opţiune. Avantajele intrinseci – valoarea intrinsecă atribuită faunei. Valoarea economică totală a bunurilor de mediu Avantajele pentru utilizatori – valoarea pentru utilizatori a mediului şi resurselor naturale.3. 2.bunuri publice pure care satisfac 3 condiţii : • • • imposibilitatea excluderii altor consumatori utilizarea lor e independentă de voinţa individului accesibilitatea nu este limitată de numărul utilizatorilor. etc.3. flori. bunuri publice mixte care nu satisfac cel puţin una din condiţiile de mai sus.1. 2. mediului fizic. Bunurile publice nu răspund la principiul rivalităţii: .Valoarea de utilizare Valoarea de utilizare cuprinde valoarea de utilizare reală. în afara principiului aproprierii private nu poate stabili reguli de gestionare a unor bunuri cu caracteristicile de mai sus. societatea e cea care stabileşte aceste reguli. şi pe cel al excluderii adică prin intermediul preţului cel care plăteşte primul poate beneficia de utilitatea bunului. 16 .

Avantaje de mediu Alocarea resurselor pentru investiţii în domeniul ameliorării mediului trebuie să se bazeze .3. valoarea intrinsecă presupune că un bun are o valoare in sine care nu este asociată cu o oarecare utilitate. ca şi în cazul altor domenii pe evaluarea şi compararea costurilor şi avantajelor. Valoarea de utilizare Valoarea de utilizare reală 2.Ca şi costurile. Valoarea de opţiune 3. Valoare de opţiune testamentară 4. Opţiunii „pentru sine” i se poate adăuga şi opţiunea „ pentru alţii”. pentru a putea efectua compararea cu „veniturile .Situaţia descrisă mai sus impune corectarea nivelului avantajului pentru utilizatorul actual pentru a asigura avantajul valorii de opţiune.avantajele” de mediu trebuie sa se evalueze in unităţi monetare şi avantajele de mediu în scopul stabilirii nivelului de alocare a resurselor şi de maximizare a avantajului net. 2. Valoarea intrinsecă Valoarea de utilizare potenţială Valoarea economică totală 2. Costul ameliorării mediului este exprimat in unităţi monetare dar trebuie să se situeze ca nivel în jurul „valorii publice” a mijloacelor materiale şi umane utilizate. 17 .2.4. Valoarea intrinsecă Spre deosebire de valoarea de schimb sau cea de utilizare ( care aparţin economicului). Schema valorii economice totale de mediu 1.

Tipuri şi forme de externalităţi Externalităţi de tip pecuniar • economii sau deseconomii pecuniare economii externe de producţie-acţiunile unui agent aduc beneficiii şi altora fără ca aceştia să suporte vreun cost( apicultor-pomicultor) 18 . In condiţii de piaţă aceste avantajate sunt măsurate prin instrumentul preţ care ar trebui să indice corect bunăstarea colectivă ca sumă a bunăstărilor individuale deoarce concurenţa perfectă impune decizii care să conducă la o utilizare eficientă a resurselor disponibile.Dar. nu toate avantajele de mediu pot fi evaluate in unităţi monetare – echitatea. ca şi între avantajele private şi cele sociale nu există divergenţe. numite externalităţi. în bine sau rău. opţiunile politice. În realitate concurenţa imperfectă duce la situaţia în care costurile şi avantajele private intră în conflict. securitatea naţională. Cu alte cuvinte suma avantajelor individuale dă avantajul net al societăţii. nu este corect să se presupună că trebuie sa se ajungă la avantajul net in urma comparării avantajelor cu costurile de mediu ci trebuie sa se accepte ca societatea nu urmăreşte maximizarea avantajelor nete cu orice preţ. In definirea noţiunii de avantaj de mediu trebuie pornit de la ceea ce doreşte populaţia. În urma faptului că decizia de consum sau producţie a unui agent afectează . Externalităţi de mediu In condiţii de piaţă perfectă între costurile private şi cele sociale. ca urmare. fără ca sistemul de preţuri să sancţioneze sau premieze acest fapt. apar efecte externe. nivelul satisfacţiei sau profitului altor agenţi. independente de primul agent.

2. Clasificare : 1. 19 . indicatori ai sursei (emisiei) Monotoringul mediului Monotoringul mediului reprezintă un ansamblu de operaţiuni privind supravegherea . integrarea intereselor de mediu în politicile sectoriale prin adăugarea la sistemele de indicatori ai unui anumit sector a indicatorilor care arată progresul de ocrotire a mediului 3. obiectivele definite prin politica naţională şi acordurile internaţionale.• ec. evaluarea stării de mediu în concordanţă cu schimbările ce au loc în calitatea acestuia.apar atunci când de deciziile unui consumator profită şi alţi agenţi fără ca aceştia să –l recompenseze în vreun fel • deseconomii externe de producţie – apar ca urmare a deciziilor unor agenţi care provoacă pagube acelor agenţi fără ca aceţtia să fie compensaţi în vreun fel(poluarea industrială creată de un producător) • deseconomii externe de consum – poluarea creată de consumatorul obişnuit. externe de consum. Indicatorii de mediu Proiectarea strategiei pentru o dezvoltare durabilă se face având la bază indicatorii de mediu ca instrument care trebuie să asigure: 1. integrarea intereselor de mediu în politicile economice la nivel macro. prognozarea şi avertizarea în scopul intervenţiei operative pentru menţinerea stării de echilibru a mediului. evaluarea. indicatori ai calităţii mediului 2.

Capitolul 4. implicate în menţinerea echilibrului ecologic. Această “supapă” se defineşte în raport cu disponibilul potenţial faţă de un stoc necesar.aflaţi în relaţie de interdependenţă. materiale etc. Caracterul biunivoc al relaţiei mediu-economie Orice proces economic evoluează între doi poli – producţie şi consum . Implică de asemenea. a căror structură se poate modifica o dată cu mutaţiile calitative în plan tehnologic. de asemenea. Relaţia Mediu-Economie 4. dar şi al unor filiere adiacente. Relaţia “mediu – economie” prezintă două componente : • un suport oferit de mediu pentru inputurile economice.Monitoringul integrat presupune ca un sistem să fie capabil să ia decizii în privinţa interacţiunii dintre subsistemele care îl compun pentru a se evita neconcordanţele şi suprapunerile în colectarea şi analizarea datelor de mediu. capacitatea de a procesa date simultan din diverse subsisteme ale sistemului monitorizat. biodiversităţii care se constituie într-o “supapă” pentru mediu.1.mediu” prezintă. Relaţia “economie . strict necesare. sub forma materiilor prime. • stocurile de mediu. Producţia presupune un input de materii prime. în cadrul unor filiere specifice. spaţiului de producţie. şi un sistem de tehnologii care să transforme cu un anumit randament aceste inputuri în bunuri de consum. ceea ce semnifică faptul că mediul asigură suportul inputurilor economice în anumite limite . energiei. deci de recunoaştere a rolului activ al fiecăruia dintre ei. două componente : 20 .

ci una de adaptare. deşeuri. Desigur. şi de nivelul “mesajului”: atunci când acesta depăşeşte capacitatea de reciclare de care dispune mediul (funcţia de reciclare nefiind totuşi o funcţie specifică mediului. a cărui dimensiune depinde de performanţele celor doi poli. 4. dacă se adresează unor zone cu funcţionalităţi stabile. reprezentat de emisii. apare fenomenul de poluare reală. intensitatea efectelor depinde. exercitând presiuni asupra fluxului energetic al unui ecosistem).1 Trăsăturile mediului Deşi unele din elementele constitutive ale mediului pot fi apropriate. dar mai ales a celor specifice ale mediului ca sistem. dependente de fazele succesionale ale acestuia : dacă “mesajul” se adresează unor zone fragile. efectele sunt mai mari. • ansamblul efectelor induse de “mesajul” material al economiei către mediu. efectele sunt mai mici.2. iar. degradări fizice etc.• un “mesaj” material către mediu. rezultat în urma activităţii de producţie şi consum. care afectează funcţiile specifice mediului. ce se atribuie mediului ca sistem. O asemenea afirmaţie poate fi susţinută recurgând la analiza trăsăturilor generale. care presupune consumuri suplimentare de energie. aceasta reprezintă mai degrabă o încălcare a statutului de bun public. Trăsăturile generale ale mediului sunt următoarele: 21 ..2 Dimensiunea economică a mediului 4. ca suport permanent al celei dintâi. decât o aplicare a legităţilor coexistenţei economico-sociale şi a resurselor naturale. în egală măsură.

mari consumatoare de energie directă şi indirectă1. motiv pentru care el nu poate fi descompus în elementele sale componente. mediul este un sistem continuu şi neanticipativ : valorile ieşirilor din sistem. între elementele mediului există o puternică interdependenţă. realizat atât între elementele sale componente cât şi cu mediul economico-social. care înseamnă mai mult decât o sumă. energie şi informaţie. care au făcut posibilă dezvoltarea unei civilizaţii bazată pe tehnologii lineare. pentru realizarea cuplării cu activitatea economico-socială. autoreglarea sistemului se realizează în limite destul de largi. 22 . decât cu preţul unor dezechilibre ecologice. implicate fiind în reciclarea substanţelor. mediul este un sistem viu şi deschis. nu depind de valorile intrărilor la momente consecutive. la un moment dat. dinamica mediului este dată de schimbul de materie. datorită energiei interne şi prelucrării informaţionale. funcţiile mediului nu reprezintă o însumare a funcţiilor elementelor sale componente. mediul este un sistem organizaţional ce dispune de o mare independenţă funcţională. Trăsăturile specifice ale mediului sunt : • mediul se structurează pe principiul specializării. dominat deci de legi biologice şi întreţinând un schimb permanent de resurse cu mediul economico-social. ci o formă de exprimare a unui întreg. iar bacteriile şi ciupercile pe cel de detritivori. conceptele de bază cu care se poate opera în analizarea mediului ca sistem sunt entropia şi cantitatea de informaţie. animalele îndeplinesc rolul de consumatori. Principalele grupuri de populaţii din biocenoză îndeplinesc roluri diferite: plantele verzi îndeplinesc rolul de producători primari.

în condiţiile existenţei unui proces de specializare bine definit. Specializarea elementelor unui ecosistem. spre folosul existenţei acestuia. energia şi informaţia”. pe măsură ce acestea înregistrează o creştere a complexităţii lor interne . altfel spus o nespecializare. Prin urmare. Posibilitatea apariţiei unei astfel de substituiri este cu atât mai mică cu cât se afirmă tot mai mult caracterul complex şi evoluat al mediului ca sistem. • “fiinţarea sistemelor vii se datorează întrunirii. complex şi evoluat. Fiind format dintr-o mulţime “complexă şi eterogenă” de sisteme supraindividuale. sub multiple aspecte. • între elementele mediului. nici unul dintre sistemele alcătuitoare nu posedă o specializare universal valabilă. respective a ecosistemului. eficienţa tuturor sistemelor vii1. o altă consecinţă a specializării este că. a trei ipostaze fundamentale ale materiei: substanţa. căreia i se asociează o eficienţă bioeconomică scăzută. a vieţii biocenozei. trebuie să o considerăm ca pe una dintre cele mai mari performanţe bioeconomice ale naturii. într-o singură unitate spaţiotemporală. evoluţia mediului este rezultatul relaţiilor dintre acestea.Substanţa constituie suportul structurii 23 . care sporeşte.“Prestaţia fiziologică” a acestor populaţii (biochimică şi ecofiziologică) asigură menţinerea continuă. ca sistem. în cazul mediului nu funcţionează principiul substituibilităţii între elementele sale componente. relaţii ce se dezvoltă conform unor legi de probabilitate. există legături cvasistocastice. cum este mediul. specializarea reprezintă o condiţie esenţială a supravieţuirii şi progresului sistemelor vii. viaţa ecosistemului nu ar fi posibilă în afara specializărilor amintite. dar menţinerea acestora dincolo de anumite limite temporale înseamnă stagnare. la un nivel optim. În esenţă. într-un sistem viu. Desigur tranziţia către elemente specializate presupune existenţa elementelor nespecializate. deci a “diviziunii muncii” între elementele alcătuitoare.

2 Mediul – factor de producţie vital Este un fapt bine cunoscut că bunurile şi serviciile oferite de mediu societăţii au fost dintotdeauna desconsiderate sau subvalorificate din punct de vedere economic. alături de capital şi muncă.sistemelor vii. este. pe lângă faptul că este un factor productiv generator de inputuri primare dobândite de procesul productive. o funcţie actuală a mediului este aceea de furnizor de servicii cu caracter recreativ sau altele legate de conceptul de calitate a vieţii. recepţionarea şi acumularea informaţiei la nivelul acestora. a căror cerere este determinată de nivelul de dezvoltare al societăţii. mediul (fizic). 24 . ciclurilor biogeochimice. el “administrând”cel mai mare serviciu pentru umanitate: menţinerea vieţii pe pământ – bază a întregii activităţi economice – graţie procesului de fotosinteză. iar pierderile fiind minime. de analiza economică drept factor de producţie. în mod tradiţional. a sistemului de preţuri sau au fost racordate conjunctural la sistemul pârghiilor economice. Mediul nu poate fi limitat însă numai la funcţia de “furnizor” de resurse şi de servicii recreative. • organismele şi sistemele vii supraindividuale au evoluat. astfel încât asigură conversia inputurilor energetice într-un regim optimal. Ele au rămas în afara mecanismului pieţei. de asemenea. Mediul este un factor economic de cea mai mare importanţă. condiţionând vehicularea energiei şi mijlocind transferul. Pe de altă parte.2. În linii generale. 4. consumurile suplimentare lipsind. chiar dacă şi-au manifestat continuu şi oriunde caracterul vital. în menţinerea funcţionalităţii circuitelor informaţionale genetice etc. considerat. “recipientul” produselor reziduale al proceselor de producţie şi consum. care sunt profund implicate în homeostaza ecosistemelor. de pe poziţiile dominante ale politicii economice. care vor putea fi sau nu absorbite în funcţie de capacitatea de asimilare a mediului considerat .

iar a doua delimitându-l în timp. mecanicistă. lucru deosebit de dificil dacă avem în vedere diversitatea accepţiunilor ştiinţifice ale acestuia. aptă să furnizeze informaţii adecvate despre interacţiunea dinamică a elementelor unui ansamblu organizat. se 25 . avem de-a face cu o relaţie funcţională. care face loc unei reorientări a gândirii şi viziunii asupra lumii. când variaţia unei componente produce modificări semnificative unui alt element constitutiv. operând pentru aceasta cu conceptul de “sistem” . atât biologice cât şi socio-economice. în contrast cu paradigma analitică.considerat o nouă paradigmă sau o nouă filozofie a naturii. iar când modificarea generală este nesemnificativă. Cele două caracteristici nu trebuie confundate cu natura structurală sau funcţională a relaţiilor dintre componentele sistemului. prima delimitându-l în spaţiu. Sistemele deschise. Teoria Generală a Sistemelor constituie un răspuns la necesitatea înţelegerii profunde a fenomenelor complexe. pe care se bazează ştiinţa clasică. relaţia este de tip structural. A vorbi însă în termeni sistemici înseamnă a defini. conceptul de sistem.4.3 Economia – sistem deschis Evaluarea corectă a dimensiunilor şi complexităţii dinamice ce caracterizează economia a reclamat şi reclamă abandonarea metodei analitice. cu organizare completă. în raport cu diferite finalităţi. pe scurt. cum sunt cele economice (dar şi biologice şi sociale). fragmentare – promovată de pe poziţiile unei concepţii mecaniciste privind lumea înconjurătoare – şi utilizarea metodei sistemico-structurale. Când este vorba de descrierea unui sistem. se obişnuieşte să se evidenţieze două trăsături caracteristice: structura şi funcţionalitatea sistemului.

în care. care se degradează în mod ireversibil sub formă de căldură nerecuperabilă. în timp ce sistemele fizice izolate nu se pot sustrage nici-o clipă degradării entropice şi haosului. se obţin bunuri prin vânzarea cărora rezultă fondurile necesare reluării activităţii. Sistemul economic nu poate evolua ca un sistem izolat (căruia nui este specific schimbul de materie şi energie cu exteriorul). cum este şi cel economic. 3. cea mai importantă este deschiderea sistemului spre mediul exterior pentru a dobândi energie negativă şi a putea împiedica degradarea entropică a sistemului. cu desăvârşire. 4.bazează pe proprietăţile homeostatice. sistemele organizate. iar “maşina economică” rămâne dependentă de un flux energetic. fapt ce le permite menţinerea mecanismelor de autoreglare dinamică. 26 . principiilor termodinamicii. va releva caracterul dinamic şi ireversibil al acestora. O astfel de constatare impune.1 Ireversibilitatea proceselor economice Orice încercare. maxim în stadiul final al echilibrului. Printre aceste caracteristici. deschise. O problemă fundamentală este aceea că. iar procesul economic nu poate fi considerat un simplu mecanism circular de producţieconsum: materia nu se distruge. în urma procesului de transformare-producţie. Caracterul ireversibil al proceselor economice face ca stadiul anterior de echilibru al sistemului economic să rămână doar un subiect de reflecţie într-un mecanism de învăţare prin încercare-eroare. bunurile nu pot fi “consumate la infinit”. chiar şi timidă. de analizare a proceselor economice pe baza legilor. cu ajutorul capitalului şi muncii. precum şi evoluţia până la stadii de cea mai mare complexitate organizatorică. reunesc caracteristici determinate pentru a lupta împotriva dezordinii crescânde şi a urma stadiile stabile. depăşirea viziunii mecaniciste asupra proceselor economice.

dispunând de capacităţi de decizie şi reglare prin retroalimentare socială. de dezordine crescândă. Pe de altă parte.? Mai întâi. mediul creat deja de om poate sau nu să fie. îşi sporesc complexitatea pe măsura parcurgerii stadiilor superioare de organizare. 4. Totuşi. este de remarcat locul deosebit pe care-l ocupă mediul în ansamblul elementelor de perpetuare a activităţii economice în concordanţă cu finalităţile stabilite şi impactul activităţii economice asupra lui. la un moment dat. ca şi cele biologice. având o organizare umană. care realizează schimburi de materie şi energie cu mediul exterior şi reunesc. caracterizat printr-un echilibru dinamic sau un dezechilibru controlat. ţinând cont de efectul acesteia asupra inputurilor legate de asigurarea continuităţii sau discontinuităţii sistemului economic. în acelaşi timp. Evaluarea ireversibilităţii proceselor economice trebuie făcută diferit. spre deosebire de sistemele biologice. asociat entropiei. reacţiile vor fi diferite. acestea au posibilităţi majore de adaptare dinamică la schimburile cu mediul. Ca urmare. iar manifestarea uneia sau alteia va avea caracter probabilist. intră în categoria sistemelor “interrelaţionale”. de reglare etc. un element de continuitate pentru procesul economic.2 Diminuarea entropiei sistemului economic – obiective şi mijloace Este posibil ca sistemul economic să poată fi analizat prin analogie cu un organism viu. supus unor procese ireversibile de import-export de energie. 3. în acest context. utilizând energia şi informaţia din mediul exterior. ambele sunt sisteme deschise. sistemele socio-economice. definită în raport cu mediul exterior.Adăugând la dimensiunea intraspaţială pe aceea interspaţială (ca urmare a caracterului deschis). de degradare. dobândind negaentropie. în timp ce mediul reprezintă condiţia sine qua non a acestei continuităţi. cele (socio-) economice. prin urmare. condiţiile necesare pentru a lupta împotriva curentului entropic. posibilitatea atingerii stadiului 27 . sistemul economic evoluează dispunând de fiecare dată de alte resurse cantitative şi calitative (diverse inputuri energetice exterioare) şi.

Ca urmare firească a demersului de până aici. în aceste condiţii. dar şi creşterea “zero” este percepută în continuare ca o “oprire 28 . ca şi în alte sisteme deschise. Mill era finalul inevitabil al unei faze de creştere decurgând din stadiul progresiv.stabil al dezechilibrelor controlate fiind. în care populaţia şi capitalul trebuie să rămână esenţialmente constante sub acţiunea forţelor de echilibru. definit ca şi cel al lui J. în mod frecvent. proprie sistemului economic? Stadiul staţionar pe care sistemele tind să-l atingă. prin “Limitele creşterii”. pe care nu-l putem învinge. ci numai dezechilibre controlate ce provin din propria dinamică a sistemului. dar. inerentă unui sistem economic necontrolat. Clubul de la Roma propunea în contextul stadiului staţionar. Dacă există analogie între economie şi organismul viu. de echilibru global..S. “echilibrul comercial” etc.S. este imposibilă într-o lume finită. pe un nivel superior de organizare a activităţii economice. atunci reacţia normală este de a găsi mijloacele pentru a ne menţine contra fluxului entropic. este comparabil cu un “dezechilibru controlat”. Ceva mai recent. Stadiul staţionar descris de J. Mill. în sensul reducerii entropiei. un altul. temporar îl putem echilibra. în sistemul economic. mai mare. Aceasta a “deviat” în cunoscutul concept al “creşterii zero”. nelimitată. corespunde momentului când economia devine “insensibilă” la fluctuaţiile substanţiale (interne şi externe). o obstrucţionare a progresului dezvoltării şi echităţii procesului de distribuţie (la nivel mondial). nu există “echilibrul preţurilor”. apar două întrebări: ⇒ Care este stadiul atins şi semnificaţia stadiului staţionar în cazul sistemului economic? ⇒ Care sunt elementele ce ar putea împiedica degradarea entropică. Este adevărat că o creştere economică exponenţială. ce semnifică. anulând inclusiv tendinţa spre instabilitate. cu rezerve limitate. Mill credea că apropierea de stadiul staţionar.

“concluzia care vine în sprijinul argumentelor favorabile acestei viziuni este aceea că stadiul cel mai de dorit nu este cel staţionar. Georgescu-Roegen – pentru care entropia s-ar manifesta în mediul exterior. fără a pretinde cumva că introducerea conceptului de entropie în cadrul economiei poate rezolva toate problemele cu care se confruntă sistemul economic. Daloz subliniază că utilizarea conceptului de entropie este diferită de aceea propusă de N. natura ordinii care-l caracterizează. instrumentele antientropice ale sistemului mondial pot fi regăsite în cazul promovării structurilor organizate sau ar trebui identificate în creşterea capacităţii de creaţie a societăţii. decât cu un dezechilibru controlat al unui sistem deschis. ci unul decadent”. legată de mediul schimbător prin intermediul unui sistem de regenerare echilibrat.forţată”. un astfel de sistem echilibrat se va dezintegra şi va face imposibilă soluţia unui stadiu staţionar. ea ar avea capacitatea de a constrânge sistemul (socio-) economic să-şi modifice propriile structuri. momentan. Pentru a frâna tendinţa entropică. conceptul “creşterii zero” se aseamănă mai mult cu un echilibru static al unui sistem închis. continuă autorul. similar cu cel al sistemelor vii. Autorul consideră că inflaţia este mijlocul intern. într-o anumită etapă a vieţii sale şi după un timp mai îndelungat. chiar dacă o lume staţionară poate rămâne. ca o finalitate în sine. prin excelenţă. o mare doză de scepticism pentru o lume permanent staţionară. Or. totuşi. concret. Există. De aceea. ne putem baza numai pe această capacitate creativă sau trebuie să dispunem şi de mecanisme intrinseci sistemului economic? Teza lui Daloz se bazează pe rolul jucat de inflaţie ca instrument de luptă împotriva entropiei crescânde. ceea ce este inadmisibil pentru majoritatea oamenilor. cu care interacţionează procesul economic. Se poate constata că promovarea creşterii de dragul creşterii. pare a fi o angajare pe calea dezordinei şi a entropiei. În legătură cu acest aspect N. Georgescu Roegen afirma că. finalitatea sa şi. cu atât mai mult. pentru a “amâna” funcţionarea legii entropiei. cu sistemul 29 .

primele sunt supuse entropiei economice avansate. Admiţând natura entropică a procesului economic. ci şi relaţiile dintre state. iar aprovizionarea lor cu entropie negativă trece printr-o strategie ce afectează nu numai propriul sistem. 30 . opunându-se tendinţei egalitariste şi. indispensabile perpetuării actualelor procese economice. Mecanismul inflaţie-entropie-distribuţia bogăţiei poate degenera însă într-o teorie a “schimburilor neegale” între ţările bogate şi cele sărace. trebuie să admitem (în regim de urgenţă) necesitatea reconsiderării funcţionalităţii sistemului economic vis-à-vis de mediu. este mai eficient de realizat în condiţiile societăţii industriale. inflaţia se află în avanposturile procesului de distribuţie. posibilitatea alimentării cu entropie negativă din ţările sărace riscă să prelungească şi să adâncească starea de ineficienţă a mecanismului economic în raport cu mediul. şi fenomenului entropic. atunci rezultă că o astfel de situaţie poate imprima sistemului o asemenea dinamică internă care să-i facă pe cei din urmă (mai puţin “dotaţi”) să-şi mărească avuţia prin propria lor activitate. ceea ce înseamnă. Prin natura sa. având în vedere rolul ei în procesul redistribuirii bogăţiei (în direcţia egalitarismului). subminarea propriei baze. Autorul încearcă să aplice legea entropiei în procesul economic însuşi şi să analizeze influenţa sa asupra ordinii din procesul distribuţiei bogăţiilor. Limitarea entropiei. echivalentă cu legea “egalităţii avuţiilor”. deci.resurselor naturale şi ar servi la deducerea consecinţelor menite să clarifice acest proces. Dacă pornim de la faptul că ordinea iniţială dintr-o societate capitalistă impune existenţa inegalităţii distribuirii bogăţiei între cei care deţin capital (în sens general) şi cei care aspiră la el doar în mică măsură. transformându-le în relaţii de “stăpânire centro-periferică”atunci când este vorba de accesul la resurse naturale. în final. Ar fi vorba deci de funcţionarea legii “entropiei economice”. căci mediul este un sistem global a cărui dereglare conduce la efecte cu evidente trăsături transfrontiere.

o imagine globală asupra acestui fenomen poate fi sugerată de faptul că. doar cca. în ultimii 45 de ani. În ceea ce priveşte poluarea solului.2 miliarde hectare. cca. Degradarea solului se defineşte ca procesul de pierdere prin eroziune a stratului de humus. Ambele fenomene sunt deosebit de grave deoarece formarea humusului este un proces extrem de lent. pe plan mondial. solul are un caracter de fixitate şi este limitat ca întindere. Poluarea solului constă în schimbarea compoziţiei sale calitative şi cantitative. Poluarea solului Solul este un ecosistem foarte complex format din numeroase microorganisme. în timp ce distrugerea lui poate avea loc foarte rapid. 3. el nu se va mai putea reface la fel cum a fost. 1. plante şi animale care acţionează asupra unui substrat fizic constituit cu miliarde de ani în urmă. de cca.5 miliarde hectare sunt cultivate în mod curent. Din suprafaţa cultivabilă de pe glob. Spre deosebire de aer şi apă.Capitolul 4. pentru că nu se pot reproduce istoria şi condiţiile în care s-a format. odată distrus.6 miliarde hectare. 31 . managementul slab în domeniul agricol conduce la distrugerea solului. respectiv 11% din resursele de sol vegetal ale planetei au fost degradate până la punctul la care sunt total inutile pentru agricultură. 1. care a constituit însăşi baza producţiei agricole. Dimensiunile reale ale degradării solului nu sunt cunoscute exact. La suprafaţa sa s-a format pe parcursul timpului un strat fertil numit humus. schimbare de natură să afecteze evoluţia normală a proceselor ce se desfăşoară în sol.

se pot produce inundaţii catastrofale şi mari suprafeţe de sol sunt erodate de vânturile puternice. Efectele despăduririlor se întind în multe direcţii. Cauzele degradării solului sunt multiple. 32 . Extinderea culturilor agricole se datorează creşterii populaţiei globului care are nevoie sa-şi satisfacă necesităţile de hrană. dispar şi locuitorii lor. Activităţile de reîmpăduriri sunt amânate sau efectuate pe suprafeţe mult prea mici în special din motive financiare. previn avalanşele şi joacă un rol important în stabilizarea climei. Când dispar pădurile. toate datorându-se activităţilor umane: Despăduririle se efectuează pentru exploatarea lemnului şi pentru crearea de noi terenuri agricole sau păşuni. Pădurile previn eroziunea solului şi reprezintă cel mai eficace organizator natural al circuitului apei. cantitatea de produse agricole la nivel mondial nu reuşeşte să satisfacă întreaga cerere.Cultivarea solului în condiţii de exploatare normală are avantaje atât economice (de obţinere a unor produse utile şi materii prime vegetale pentru industria alimentară) dar şi avantaje pentru mediu. iarna creşte temperatura cu 1 . o plantaţie matură de pe o suprafaţă de 1 hectar: • • • • • elimină în atmosferă 16 – 30 tone oxigen / an reţine 30 – 70 tone particule de praf / an participă la reducerea CO2 din atmosferă. Agricultura actuală este bazată pe prelucrarea mecanică a solului. Cu toate că suprafeţe agricole au crescut şi se practică o agricultură intensivă.2˚C vara scade temperatura cu 5 – 6˚C. respectiv multe specii de plante şi animale. Ca urmare. folosirea îngrăşămintelor chimice şi combaterea dăunătorilor cu ajutorul pesticidelor.

faţă de 3. se produce o destabilizare structurală şi singura modalitate de a menţine fertilitatea acestor soluri este aplicarea în continuarea a îngrăşămintelor chimice în cantităţi din ce în ce mai mari. Asanarea mlaştinilor conduce la destabilizarea echilibrului biologic al zonei şi la dispariţia a numeroase specii din floră şi faună. ierbicidele şi fertilizanţii folosiţi în exces. iar degradarea lui nu mai poate fi evitată. Principala sursă de poluare a solului cu substanţe chimice sunt pesticidele. purifică apa. o râmă produce anual cca. impun o reconsiderare a bazelor agriculturii şi revenirea la o agricultură în spirit ecologic. ca şi multe altele. realimentează apele freatice contribuind la stabilizarea litoralurilor. şi alte vieţuitoare. insecte. Asanarea mlaştinilor este un proces care are unele aspecte negative privind menţinerea echilibrului biologic natural.Ca urmare a chimizării exagerate viaţa microbiană a solului dispare. Zonele de mlaştină îndeplinesc diferite funcţii: absorb apa. adăpostesc mii de specii de păsări.4 t cât produce aceeaşi suprafaţă de teren cultivat cu grâu. 33 . ceea ce face justificată încercarea de a le diminua. respinge moderat sau împiedica activitatea insectelor dăunătoare. împiedică inundaţiile. acestea au un rol nociv asupra solului distrugând o întreagă faună de vieţuitoare ce trăiesc în sol (de exemplu. servesc drept sistem natural de filtrare. În cele din urmă solul ajunge la intoxicare. a rozătoarelor. ceea ce conduce la concluzia că mlaştinile reprezintă un uriaş producător de materie vie care fertilizează solurile. Aceste fapte. În afară de pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătatea oamenilor aceste substanţe ajunse în plante şi de acolo în produse alimentare. Pierderile de recolte datorate acestor dăunători sunt foarte mari. Se ştie că 1 hectar de mlaştină produce anual 22 t substanţă organică uscată. Pesticidele sunt definite ca substanţe sau amestecuri de substanţe folosite în agricultură cu scopul de a distruge. 420 kg materie organică/m2 sol). ciupercilor sau buruienilor.

ceea ce înseamnă că un teren degradat. 18 – 20·106 m3 aer. De asemenea. Rolul pădurilor În echilibrul natural. • determină mutaţii genetice la unele specii. pădurea apără solul împotriva eroziunii provocată de vânt şi ape. • distrug solul prin uciderea râmelor şi a altor microorganisme care au un rol esenţial în încorporarea materiilor organice în sol. ceea ce pune în pericol alte specii care se hrănesc cu acestea. Toate aceste efecte sunt agravate de faptul că unele pesticide au perioade de remanenţă în sol extrem de mari. pădurea ocupă un rol fundamental deoarece menţine fertilitatea solului şi are rol de regulator asupra circuitului apei în natură şi asupra cursurilor de apă. care devin rezistente la acţiunea pesticidelor.Principalele efecte pe care pesticidele le au asupra mediului sunt: • omoară anumite specii de insecte şi animale. • poluează apele. Între alte efecte pe termen lung putem menţiona faptul că pădurile creează un sol foarte bogat în humus. în special insecte. 34 . se apreciază că 1 hectar de pădure filtrează anual aprox. Un alt rol pe care îl au pădurile îl constituie reţinerea pulberilor din aer. nefiind practic biodegradabile. reţinând cca. • favorizează apariţia altor dăunători care prosperă în spaţiul ecologic „eliberat” sau ai căror duşmani naturali au fost ucişi de pesticide. după reîmpădurire şi trecerea unui timp suficient de lung (de ordinul zecilor până la 100 de ani) devine fertil. 80 t praf.

Aceste suprafeţe devin treptat neproductive şi ies din circuitul agricol. 900 mii hectare (6%) sunt poluate chimic datorită emisiilor din industrie. iar restul terenului suferă pagube mult mai mici. 35 . există terenuri arabile ce prezintă un caracter acid. O altă variantă presupune însămânţarea unei mici porţiuni din terenul cultivat („zona capcană”) cu un soi care place cel mai mult dăunătorilor. în condiţiile respectării cerinţelor de exploatarea ecologică a resurselor de sol ridică o serie de probleme determinate de structura fondului funciar. cca. de caracteristicile naturale ale acestuia. rezultatul este că până la 80% din populaţia dăunătorilor este atrasă acolo unde poate fi stârpită. 62% din suprafaţa totală a ţării.Se fac eforturi pe linia împăduririlor şi s-au stabilit acorduri internaţionale care au ca obiective principale creşterea suprafeţelor împădurite şi îmbunătăţirea managementului forestier. În România. respectiv în zonele din apropierea şoselelor intens circulate şi în zonele industriale unde se prelucrează aceste metale. mai ales în preajma surselor de poluare cu SO2. • alte suprafeţe de sol sunt poluate cu metale grele. tranziţia la economia de piaţă. În ceea ce priveşte starea de calitate a solurilor agricole din România se menţionează următoarele elemente caracteristice: • • • terenurile agricole reprezintă cca. precum şi de impactul tehnologiilor agricole şi în special al industriei şi al celorlalte activităţi social – economice. Alte măsuri de protecţie a solului O soluţie pentru evitarea pierderilor de sol fertil o poate constitui cultivarea de soiuri diferite de plante în ani succesivi.

35 – 40% la aprox. au determinat apariţia şi accentuarea fenomenului dublu numit secătuirea şi poluare apelor. atâta vreme cât era din belşug. cauza principală fiind tăierile abuzive. care nu mai prezintă interes pentru alte tipuri de activităţi. Creşterea explozivă a populaţiei. Capitolul 5. prezintă o importanţă deosebită pentru existenţa vieţii şi desfăşurarea tuturor activităţilor umane. mari consumatoare de apă şi în acelaşi timp producătoare de efecte adverse asupra apei şi a mediului înconjurător. Trebuie înlocuită combaterea dăunătorilor prin mijloace chimice cu folosirea mijloacelor biologice. protecţia solului se poate realiza prin dezvoltarea unei agriculturi ecologice. Utilizarea apei a cunoscut o intensificare şi diversificare continuă. care să nu afecteze componentele mediului şi să conducă la obţinerea de produse de calitate.• suprafaţa pădurilor s-a redus foarte mult. Poluarea apei Apa este o resursă generală esenţială pentru desfăşurarea tuturor proceselor vitale din natură. De asemenea. i s-a descoperit preţul atunci când omul s-a confruntat cu lipsa ei. 36 . managementul deşeurilor şi amplasarea depozitelor de deşeuri menajere şi industriale trebuie să ţină seama de tipul terenului. respectiv să nu se folosească pentru aceste scopuri terenuri agricole ci soluri degradate. gradul înalt de urbanizare. evitarea monoculturilor şi luarea de măsuri pentru ameliorarea solurilor degradate. Considerată gratuită. 27% în prezent. Măsurile luate privesc împăduririle obligatorii şi fixarea unui plafon de exploatare anual al masei lemnoase În România. precum şi apariţia unor industrii noi. de la cca.

a drumurilor. Ceea ce diferă este numai coeficientul de poluare. fie generale. a depozitelor de reziduuri. chimice şi biologice. Problema poluării cursurilor de apă nu este specifică unui anumit continent. Poluarea reprezintă o alterare a calităţii fizice. în urma căreia apele devin improprii pentru folosirea normală în scopurile în care acestea se puteau utiliza înainte. compuşi organici biogeni cu o degradare biologică rapidă. Sunt situaţii în care apa se aduce de la distanţe de peste 100 km sau se pompează de la adâncimi de peste 300 m. terenurile agricole pe care s-au aplicat îngrăşăminte chimice sau substanţe pentru combaterea dăunătorilor. Poluanţii găsiţi în sursele de apă sunt foarte variaţi: • • compuşi organici. Sursele care produc poluare apelor de suprafaţă se împart în: • surse de poluare concentrate (sau organizate) – reprezentate de apele uzate orăşeneşti ce deversează continuu. Adunarea Generală a ONU a adoptat în 1980 o rezoluţie prin care a proclamat intervalul 1980 – 1990 ca „deceniu internaţional pentru apa potabilă”. ceea ce implică costuri ce cresc mult preţul apei. uneori până la nivelul materiilor prime. care se acumulează în sedimentele din albie. ci este un fenomen general.Treptat. de apele industriale cu descărcare continuă sau intermitentă. s-a impus găsirea unor metode de tratare a apelor. fie adaptate unui anumit tip de poluare la care era supusă apa. 37 . • surse de poluare neorganizate (dispersate) – constituite din apele din precipitaţii care spală suprafeţele localităţilor. produsă direct sau indirect de o activitate umană. Calculele au demonstrat că la fiecare 15 ani consumul de apă se dublează.

ca urmare. procese tehnologice industriale. au indicatorii de calitate modificaţi. substanţe radioactive. alte vieţuitoare acvatice. etc. poluanţi nebiodegradabili – care se menţin ca atare în ape. agrement. aplicându-se. acumulându-se în timp. sulfaţi. 38 . criteriul faunei piscicole: o apă este nepoluată dacă tot ecosistemul (peşti. fizice sau chimice. ce conţin metale grele (Pb. Efectul poluării se estimează prin modificările ce apar în faună şi floră. • • • • substanţe petroliere. floră acvatică. apele se clasifică în următoarele categorii: • • ape categoria I – utilizabile pentru consum (potabile) ape de categoria a II-a – corespunzătoare pentru amenajări piscicole. care produc modificări drastice ale caracteristicilor organoleptice. Cr). viruşi. paraziţi.) Apele uzate reprezintă acele ape ce au fost utilizate în scopuri casnice sau industriale şi. • ape de categoria a III-a – corespunzătoare pentru irigaţii.• • compuşi organici cu o degradare biologică foarte lentă. etc) poate funcţiona nealterat. Cu. Cantităţile cele mai mari de ape uzate provin din unităţile industriale. compuşi minerali toxici. săruri minerale dizolvate (cloruri. bacterii. alimentări industriale Criteriul cel mai utilizat pentru clasificarea tipurilor de poluanţi este cel al persistenţei în apă: • • poluanţi biodegradabili – care pot fi metabolizaţi şi neutralizaţi de fauna şi flora acvatică. de regulă. În funcţie de cantitatea şi tipul de poluaţi. Zn. fosfaţi.

• poluanţi termici. Poluanţii biodegradabili sunt reprezentaţi de substanţele biologice tip dejecţii de la crescătoriile de animale sau din apele menajere ale marilor oraşe. Degradarea lor se face prin intermediul unor procese naturale. Poluanţi termici sunt furnizaţi în cea mai mare parte de către termocentralele ce funcţionează cu combustibili fosili sau nucleari şi care consumă cantităţi uriaşe de apă pentru răcire. “Sufocarea apei” Poluanţi nebiodegradabili sunt reprezentaţi de substanţele anorganice (săruri ale metalelor grele) substanţe organice (insecticide. Creşterea temperaturii apei cu câteva grade într-un bazin hidrografic influenţează negativ prin: • • creşterea sensibilităţii organismelor la poluanţii din ape creşterea mortalităţii larvelor de peşte din apă (vieţuitoarele cu sânge rece. deci consumatoare de oxigen. chiar dacă se realizează o diluare până la valori la care prezenţa lor în apă nu mai prezintă pericol. petroliere şi radioactive. există riscul ca acestea să se acumuleze sau să se regăsească în alimente. Deversarea apelor de răcire în cursurile de apă are drept consecinţă o încălzire anormală a acestora. Prin autoepurare se înţelege ansamblul proceselor naturale de epurare. prin care apele receptoare de agenţi poluanţi sunt readuse la caracteristicile lor calitative pe care le-au avut înainte de primirea apelor uzate. de oxidare. care nu posedă sisteme de autoreglate a temperaturii organismului sunt deosebit de sensibile la creşterea temperaturii apei) 39 . detergenţi). În cazul unor substanţe toxice.

Poluanţi nebiodegradabili sunt reprezentaţi de substanţele anorganice (săruri ale metalelor grele) substanţe organice (insecticide. deoarece solubilitatea gazelor în apă scade cu creşterea temperaturii. Deversarea apelor de răcire în cursurile de apă are drept consecinţă o încălzire anormală a acestora. chiar dacă se realizează o diluare până la valori la care prezenţa lor în apă nu mai prezintă pericol. există riscul ca acestea să se acumuleze sau să se regăsească în alimente. 40 .• scăderea concentraţiei oxigenului dizolvat în apă. Cauzele poluării marine: • • deversarea reziduurilor industriale pierderile de petrol Poluarea cu reziduuri industriale provine din deversarea directă în mare a apelor uzate de la industriile situate pe litoral. Mările absorb anual peste 6 milioane tone hidrocarburi provenite din accidentele tancurilor petroliere. Stratul de petrol care se formează la suprafaţa mării sufocă viaţa din adâncime deoarece împiedică oxigenarea apei. Poluanţi termici sunt furnizaţi în cea mai mare parte de către termocentralele ce funcţionează cu combustibili fosili sau nucleari şi care consumă cantităţi uriaşe de apă pentru răcire. detergenţi). În cazul unor substanţe toxice. Poluarea marină Poluarea marină prezintă o serie de particularităţi faţă de poluarea apelor dulci. pe baza concepţiei (total incorecte) că marea este destul de vastă pentru a prelua totul. din deşeurilor rafinăriilor de petrol şi alte surse. petroliere şi radioactive.

Astfel. deoarece solubilitatea gazelor în apă scade cu creşterea temperaturii.Creşterea temperaturii apei doar cu câteva grade într-un bazin hidrografic influenţează negativ prin: • • creşterea sensibilităţii organismelor la poluanţii din ape creşterea mortalităţii larvelor de peşte din apă (vieţuitoarele cu sânge rece. apele uzate acţionează asupra mediului înconjurător în sens negativ. de influenţă reciprocă. la rândul său. Consecinţele poluării apelor se resimt nu numai la nivelul apelor curgătoare în care are loc scurgerea. Efectele poluării apelor asupra mediului înconjurător Între apele uzate şi mediul înconjurător în care acestea sunt deversate se stabileşte o relaţie bilaterală. La acestea se adaugă şi procesele de impurificare proprii la care sunt supuse apele de suprafaţă prin descompunerea plantelor şi animalelor moarte existente sau aduse în mod natural. care nu posedă sisteme de autoreglate a temperaturii organismului sunt deosebit de sensibile la creşterea temperaturii apei) • scăderea concentraţiei oxigenului dizolvat în apă. aruncarea sau depozitarea agenţilor poluanţi. De asemenea. Se disting următoarele tipuri de influenţe: 41 . deversarea. ci şi la sute de kilometri de locul producerii. prin impurităţile pe care le conţin. contribuie la înlăturarea poluanţilor din apă prin procesul de autoepurare. mediul. apele poluate se infiltrează în pământ până la pânzele freatice şi contaminează sursele subterane de apă potabilă.

apele uzate de la anumite industrii (abatoare. în consecinţă. Apele marine sunt influenţate atât în ceea ce priveşte modificarea calităţii cu efecte dăunătoare asupra vieţuitoarelor marine. 42 . constituind un factor negativ pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor. reducerea cantităţii de oxigen din apă. a temperaturii. putând duce şi la sterilizarea solului. Poluarea aerului Atmosfera terestră este definită ca învelişul de aer al Pământului. acţionând şi asupra capacităţii lor de reproducere. ducând la scăderea fertilităţii acestuia. facându-l neutilizabil pentru agricultură. modificări ale calităţilor organoleptice.Influenţa asupra apelor de suprafaţă – apele dulci curgătoare sau stătătoare suferă din partea apelor uzate modificări ale proprietăţilor fizice (schimbarea culorii. Capitolul 6. tăbăcării. favorizează dezvoltarea acestora. distrugerea florei şi faunei. modificări ale calităţilor chimice (schimbarea pHului. etc. cât şi datorită efectelor pe care poluarea le poate avea supra plajelor. formarea unor pelicule plutitoare). Locurile de baie. Influenţa asupra agriculturii şi creşterii animalelor – apele cu conţinut mare de acizi dizolvă substanţele nutritive din sol. fabrici margarină. a radioactivităţii. Influenţe asupra stării sanitare şi igienice . formarea spumei. Apele cu conţinut de cianuri sau alte săruri metalice toxice provoacă moartea păsărilor şi animalelor care le consumă. mărirea numărului de virusuri şi bacterii. Apele toxice de la minele de plumb şi zinc care se depun pe păşuni pot produce îmbolnăvirea animalelor. uleiuri.) constituie un mediu propice pentru toate bacteriile şi. cu o compoziţie relativ constantă până la 5000 m altitudine. creşterea conţinutului de substanţe toxice). fără o limită superioară. ştrandurile pot fi afectate de unele ape uzate deversate în apropiere.

03%) gaze rare (heliu. Poluarea atmosferei se datorează: • • • Pe primul loc se situează poluarea atmosferei datorată transportului auto. rezultând mişcări ale maselor de aer atât pe orizontală. neon). cu o contribuţie de cca. restul revenind vaporilor de apă. urmată de industrie astfel: • • • Industria chimică şi metalurgică 17% Sectorul energetic 14% Incinerarea reziduurilor cca. mici cantităţi de CO2 (0. cât şi pe verticală. 8% Surselor naturale (erupţii vulcanice. Densitatea.Aerul normal (uscat) este format dintr-un amestec de gaze cu următoarea compoziţie aproximativă: • • • • 78% azot (N). 21% oxigen (O). presiunea şi temperatura atmosferei variază cu altitudinea. argon. fenomene de descompunere) Surselor artificiale rezultate din activitatea umană 43 . În atmosferă aerul ocupă cca. Poluarea atmosferei reprezintă acea stare de anormalitate caracterizată prin prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine care îi modifică proprietăţile. cu anotimpul cu poziţia geografică. 60%. umiditatea. 96%.

H2S. în cazul prezenţei simultane a mai multor poluanţi. SO2. În toate ţările există norme care limitează concentraţia agenţilor poluanţi în atmosferă. pe termen lung Poluanţii atmosferici se caracterizează prin următoarele elemente: • • • Limita de concentraţie de la care se resimte poluarea. NH3. Gradul de persistenţă în atmosferă. pentru care sunt precizate concentraţiile maxime admisibile (valoarea maximă a concentraţiei admisă la un moment dat pentru un anumit poluant.1μ). se folosesc unităţi ca mg/kg. NOx. ş. respectiv valoarea concentraţiei pentru 24 ore).Clasificarea poluanţilor atmosferici Poluanţii atmosferici pot avea surse diferite. imediate Efecte indirecte. De aceea ei au fost clasificaţi după starea de agregare şi după efectul provocat asupra atmosferei. În România sunt inventariaţi şi măsuraţi cca. În funcţie de efectul provocat: Efecte directe. CO. mg/m3. Lichide: hidrocarburi şi solvenţi organici în stare de vapori sau dispersate sub formă de picături foarte fine Solide: praf sau pulberi de metale. (cu diametrul 0. săruri.Ca exprimare. Influenţa reciprocă. dar efecte similare asupra atmosferei. ppm 44 . etc.01 . 400 de agenţi poluanţi atmosferici.a. Cl2. În funcţie de starea de agregare: Gaze: CO2. oxizi metalici.

Gradul de persistenţă variază cu natura poluantului. În ceea ce priveşte influenţa reciprocă a poluanţilor atmosferici. lumină  Reducerea suprafeţelor împădurite conduce la scăderea consumului de CO2 prin fotosinteză şi creşterea concentraţiei în atmosferă. 2. De exemplu.  parte din el se consumă în mod natural prin fenomenul de fotosinteză:  CO2 + H2O  → zaharuri şi O2 plante. ceea ce conduce la activitate chimică mai intensă şi o reducere a vitezei de sedimentare. ele pot să rămână în aer timp îndelungat. ducând la creşterea gradului de poluare. Dioxidul de carbon  Provine în cea mai mare parte din arderea combustibililor fosili utilizaţi la obţinerea energiei şi la mijloacele de transport. pot să apară următoarele fenomene: • • • de sinergie (însumarea efectelor poluante ale agenţilor poluanţi prezenţi concomitent) de antagonism (anihilarea efectelor poluante) de anergism (neinfluenţare reciprocă a efectelor poluante) Efecte directe ale poluării atmosferice 1. Oxidul de carbon 45 . lichidele fin divizate în atmosferă îşi măresc volumul.  Apare efectul de seră şi se perturbă echilibrul ecologic. Astfel.

cu efecte directe asupra florei şi faunei. somnolenţă diurnă). ploile acide solubilizează unele metale din sol (zinc.  Este deosebit de toxic. convertizoare cu oxigen. motorine). degradarea construcţiilor. respectiv în animale.  Sunt toxici. rafinăriile de petrol.  De asemenea.  Provoacă îmbolnăviri grave de tip neurastenic (astenie. produce acidifierea solului pe distanţe mari. procesele de putrefacţie. 46 . oboseală. plumb).  Provoacă ploile acide. 3. 4. industria alimentară). cadmiu. anxietate. Oxizii de azot  Provin din arderea combustibililor fosili folosiţi la transportul auto (benzine.  Provine din arderea incompletă a combustibililor fosili. ameţeală. cocsificarea cărbunilor. 5. din industrie de la fabricarea acidului azotic. ş. care distrug culturile prin distrugerea membranei celulare a frunzelor. cât şi din activitatea umană (arderea combustibililor ce conţin sulf. Este un gaz deosebit de toxic (blochează hemoglobina şi împiedică transportul oxigenului la ţesuturi). Bioxidul de sulf  Provine atât din surse naturale (erupţii vulcanice). în special NO2. care provoacă asfixie.a. care trec şi se acumulează în plante. cefalee. a fertilizatorilor agricoli pe bază de azot. din industria neferoasă. precum şi din industrie (gaze de cocserie. ploile acide.  Este sesizabil la concentraţii mici datorită mirosului neplăcut. Hidrogenul sulfurat  Are ca surse activitatea vulcanică.

pentru care se caută soluţii de limitare sau de reducere totală. microparticule. caracterizat de emisii foarte scăzute de oxizi de azot şi de fum. de gradul de dispersie şi de persistenţa lui în atmosferă. se pot avea în vedere măsuri concomitente de recuperare a unor compuşi valoroşi antrenaţi de gazele poluante.Folosirea carburanţilor fără plumb a condus la reducerea drastică a concentraţiei de plumb din zonele cu trafic intens. Evacuarea gazelor poluante prin coşuri industriale Coşurile trebuie să aibă înălţimi corespunzătoare (250 – 350 m) şi să ţină seama de configuraţia terenului şi de direcţia vânturilor. sporind eficienţa economică a acţiunilor de depoluare şi prevenire. cât şi de la motorine.  Dacă este posibil. Depoluarea gazelor de eşapament Măsura urmăreşte reducerea sau chiar eliminarea unor gaze toxice produse la arderea combustibililor petrolieri. provenienţa şi toxicitatea poluantului. O soluţie viitoare ar putea fi înlocuirea combustibililor petrolieri cu metanol. substanţe organice solubile şi insolubile.Catalizatorii se dezactivează în timp. Măsurile de prevenire şi combatere a poluării atmosferice depind de natura.Soluţia adoptată în prezent este utilizarea catalizatorilor indiferent de tipul de combustibil. Persistă încă emisiile de SO2 şi oxizi de azot rezultaţi atât de la benzine.De la combustibilii Diesel (motorine) rezultă ca emisii poluante: hidrocarburi nearse. ceea ce impune înlocuirea lor la anumite perioade. Metode fizico – mecanice 47 .

Metodele se aplică în special la eliminarea compuşilor cu sulf. foarte poluanţi pentru toate mediile (SO2. Metode fizico – chimice Se bazează pe proprietatea substanţelor poluante de a reacţiona cu anumiţi compuşi sau de fi solubile în anumiţi solvenţi. aparate cu şicane.Ca mijloace se folosesc camere de desprăfuire.Sunt metode care urmăresc reţinerea particulelor solide din gazele ce urmează a fi evacuate în atmosferă. filtre. alţi compuşi organici cu sulf). filtre electrostatice. hidrogen sulfurat. iar pentru particule solide foarte fine şi picături de lichid se utilizează turnuri de spălare. 48 .

La aceasta se adauga şi faptul ca mecanismul pieţei. la care se adauga multiplicarea interdependenţelor dintre economiile diferitelor ţari. ceea ce reclama intervenţia directa a puterii publice printr-un ansamblu de masuri constituite ca parte componenta a politicii de mediu. 7. politica de mediu tinde sa devina o dimensiune permanenta a politicii generale a unui stat în raporturile sale cu celelalte state. este implicat de o maniera secvenţiala şi nesemnificativa în reglarea relaţiei “mediu – sistem socio-economic”.Capitolul 7 . cu atât mai mult se justifica apariţia şi dezvoltarea politicilor de mediu cu cât realizarea unor obiective de ordin economic şi social reflecta natura stohastica a evoluţiei mediului ca sistem aflat în interdependenţa cu sisteme le antropice. cum este mediul. gândit şi promovat în termenii economiei neoclasice. ne vom limita la tratarea unor aspecte cum ar fi: • Conţinutul şi dinamica politicilor de mediu. In condiţiile adâncirii şi globalizarii ecocrizei. în contextul dat. Spaţiul politicilor de mediu este unul vast şi dificil de ordonat. Politici de mediu Un domeniu atât de marcat de incertitudine.1 Conţinutul şi dinamica politicilor de mediu 49 . bunastarea unei naţiuni fiind tot mai greu de asigurat pe principiul preponderenţei efortului propriu. astfel încât. nu putea sa scape preocuparilor de elaborare a politicilor globale şi sectoriale. • Elaborarea şi operaţionalizarea politicilor de mediu. • Evaluarea impactului politicilor de mediu.

Politica de mediu poate fi definita ca un ansamblu coerent de masuri şi mijloace prin care se urmareşte conservarea capacitaţii de suport a sistemelor naturale. Consideram necesare câteva nuanţari ale definiţiei propuse: • optam pentru un “ansamblu coerent” şi nu pentru un “sistem” de masuri şi mijloace deoarece realitatea indica dificultaţi greu de depaşit în tentativa de proiectare a unei politici de mediu, cu puternice accente regionale şi globale, care sa dispuna de mijloace intrinseci de control, constituite în bucle de retroacţiune, aşa cum impune conceptul de sistem; • “conservarea capacitaţii de suport” asigura finalitate politicii de mediu, conceptul de “conservare” neexcluzând ci presupunând “cuplarea” mediului la activitatea economicosociala, dar în limitele de manifestare a legilor biologice, ecologice. De asemenea, facând trimitere la “conservarea capacitaţii de suport”, se ofera suficient spaţiu pentru “maturizarea” polemicilor privind obiectivele politicii de mediu, polemici şi dezbateri care se înscriu în dinamica conceptului de “politica de mediu”. Componentele politicii de mediu vizeaza sfera reglementarilor (generale şi specifice), dar şi modificarea

comportamentului producatorilor şi consumatorilor, a societaţii civile în ansamblul sau, inclusiv prin mijloace financiare şi economice, la toate acestea daugându-se problema transferului de informaţie, a comunicarii în domeniul mediului. Politica reglementarilor este un exerciţiu prin care se oficializeaza un nivel ninim acceptabil al calitaţii mediului, ca valoare a bunastarii economico-sociale, dar şi intervenţia statului menita sa depaşeasca (nu sa substituie) unele din limetele economiei de piaţa în reflectarea costurilor sociale reale, respectiv asigurarea funcţionarii în regim optimal a sistemului socio-economic, restricţionata de caracterul limitat al resurselor şi serviciilor de mediu. Politica reglementarilor cuprinde: • legea mediului,

50

• standarde şi norme de mediu, • condiţii de obţinere a acordului şi autorizaţiei de mediu, • legea planificarii fizice, • termenii de referinţa pentru elaborarea studiului de impact şi evaluarea propriu-zisa a impactului de mediu. Deoarece unele activitaţi prezinta un nivel ridicat al riscului ecologic, sunt necesare unele reglementari cu caracter specific: • nominalizarea activitaţilor şi produselor periculoase, precizarea condiţiilor de producţie, manipulare, depozitare, consum; • termenii de referinţa ai planului de intervenţie în caz de accident ecologic; • termenii de referinţa ai rapoartelor şi informarilor, în conformitate cu dreptul societaţii civile de a fi informata curent şi în situaţii de urgenţa. Masurilor de ordin administrativ li se adauga cele ale politicii de stimulare financiara şi economica – componenta a politicii de mediu – în legatura cu care se manifesta o animita opoziţie din raţiuni politice şi economice private. Totuşi, masurile şi mijloacele de natura economicofinanciara pot reabilita, într-o anumita masura, statutul mecanismului economic în raporturile cu sistemul natural, economia publica relevându-le superioritatea faţa de masurile şi mijloacele de reglementare. Fara îndoiala, componenta cea mai eficace şi mai economica a politicii de mediu o reprezinta ansamblul de

masuri şi mijloace pentru modificarea comportamentulului producatorilor şi consumatorilor, a societaţii civile în ansamblu, într-un sens favorabil mediului. Schimbarea opticii tuturor utilizatorilor faţa de mediu, conştientizarea
caracterului multidimensional al sistemelor naturale, recunoaşterea rolului efortului colectiv în conservarea capacitaţii

51

de suport a mediului, reprezinta elemente esenţiale pentru atingerea obiectivelor cuprinse în denumirea generica de “dezvoltare durabila”.Modificarea modului de a produce şi a consuma trebuie sa devina o preocupare permanenta şi coerenta, nascuta din recunoaşterea şi reflectarea ciclurilor biologice, a legilor ecologice a caror efecte sunt mai puţin perceptibile la scara timpului economic. Operaţionalizarea şi eficienţa celor trei componente ale politicii de mediu – politica de reglementare, politica economico-financiara şi politica educaţionala – se afla într-o evidenta dependenţa de o a patra componenta: politica surselor de informaţie şi comunicarii. Se sugereaza de la început necesitatea asigurarii fluxurilor informaţionale directe, reflectând realitatea şi a fluxurilor informaţionale indirecte, de raspuns din partea subsistemului superior de gestionare a datelor de mediu. In mod curent, pricipalele surse de informare sunt: • rapoartele periodice, naţionale şi internaţionale, cuprinzând diferiţi indicatori de mediu, dar care prezinta un grad ridicat de generalitate: - O.C.D.E., Donnees OCDE sur l`environnement (pur les pays Membres de L`OCDE, - OCDE, Indicateurs d`environnement : corps central de l`OCDE (1994), - PNUE, Environmental Data Report, - World Resources Institute (împreuna cu PNUD şi PNUE), World Resources, - Comisia Economica pentru Europa (N.U), The environment in Europe and North America, - Rapport sur le developpement dans le monde (Banca Mondiala), - Rapport modial sur le developpement humain (PNUD), - Planuri naţionale de acţiune pentru mediu (Elaborat şi de România în 1995), - Strategia naţionala de conservare a mediului,

52

• rapoartele de evaluare prealabila şi de fezabilitate (pentru proiecte sau politici ce urmeaza a fi realizate) .I. Politica surselor de informare şi a comunicarii trebuie sa raspunda la doua cerinţe : calitatea datelor şi informaţiilor ( de unde obţinem datele ) şi costul informaţiei. • zona de impact deja studiata este asemanatoare celei de aplicare a proiectului. aprincipalelor rapoarte în materie de mediu). un ansamblu de date generale pentru cerinţele unui caz particular. centrate pe doua direcţii complemetare: 53 . administraţie publica.G. • bilanţurile de mediu (auditul de mediu la nivel de întreprinderi. de timp. activitaţi în derulare). Pentru eficientizarea acestei componente. Drumul de la “mediu – locul tuturor posibilitaţilor” la “mediu – factor limitativ” pentru activitatea economico-sociala a însemnat şi schimbarea filozofiei în politicile de mediu. umane sunt insuficiente pentru a realiza un nou studiu (o noua estimare). pe ţari. care consta în a utiliza într-o situaţie..). • metodele de evaluare originale sa fie acceptabile iar tehnologia cercetarii sa fi fost riguros respectata. în principal cu ajutorul sistemelor de informaţie geografica (S. • problemele în discuţie (propuneri de modificare a politicilor. total diferita.IIED/WRI/IUCN. Directory of country environmental studies. 1993 (care cuprinde o lista. sunt asemanatoare în cele doua cazuri. actualizate. • bazele de date la nivel naţional. natura proiectului). • lucrari de cercetare ştiinţifica. • studii de impact de mediu. O asemenea practica este aplicabila atunci când sunt reunite condiţii cum ar fi: • resursele financiare. a devenit o practica tot mai frecventa transferul estimarilor avantajelor (pagubelor) de mediu.

deci câteva verigi de interes ale relaţiei biunivoce “ mediu-economie”. tratarea reziduurilor solide urbane şi conservarea spaţiilor naturale. Aceasta prima trasatura era rezultatul direct al mesajului de conservare a resurselor naturale. recepţionat de sistemul socioeconomic. de disproporţii între masurile corective şi cele preventive. Existau. In al treilea rând. Prima generaţie a politicilor de mediu avea ca obiective soluţionarea unor probleme legate de contaminarea aerului. cu ocazia unor studii concrete. neglijându-se faptul ca sfârşitul perioadei de boom economic nu a însemnat o diminuare a formelor de manifestare a eco-crizei. (regenerabile şi neregenerabile). politicile de mediu din prima generaţie erau concepute prioritar pe baza principiului “poluator-platitor” fiind marcate. (Explicabila daca ţinem cont ca ne aflam şi în perioada razboiului rece. Aceste politici acreditau astfel ideea unei contadicţii între creşterea economica şi calitatea mediului. de altfel. apei. ca una din variabilele tot mai importante ale funcţiei bunastarii economico-sociale). prin facilitaţi fiscale).• modificarea comportamentului agentului poluator (prin metode directe. acesta incluzând gestiunea raţionala a resurselor naturale.etc(finanţare directa şi indirecta. cautarea soluţiilor de relansare economica a condus la amplificarea conţinutului politicilor de mediu. când nici un sistem nu dorea cât de puţin sa-şi recunoasca limitele). evitarea punerii în discuţie a modelului de a produce şi a stilului de viaţa. 54 . se încerca. primele ocupând un loc prioritar. astfel. sectoriala a problemelor mediului şi fara a se urmari armonizarea cu politicile economico-sociale sectoriale şi globale. Valabilitatea noii optici privind relaţia dintre creşterea şi dezvoltarea economica şi conservarea capacitaţii de suport a mediului a fost exprimata. • finanţarea publica a proiectelor pentru protecţia mediului. In timp. conservarea patrimoniului natural – cultural şi îmbunataţirea calitaţii vieţii (mediul apare. de fapt. în consecinţa. indirecte). O a doua trasatura consta în abordarea fragmentara. reconstrucţie ecologica. mediul ca sistem ramânând înca în afara preocuparilor.

A doua ipoteza a relevat ca statele cu politici de mediu mai stricte nu au cunoscut sporuri mai mici de creştere economica. Datele pe ultimele doua decenii.Incercând sa raspunda la întrebarea daca preocuparile pentru calitatea mediului împiedica creşterea economica şi dezvoltarea. conceputa în jurul noţiunii de dezvoltare durabila. studiul a ierarhizat şi analizat toate cele 50 de state ale SUA în legatura cu existenţa şi consistenţa programelor lor ecologice. în cazul fiecareia din cele doua ipoteze.S. productivitaţii muncii în industria manufacturiera. productivitaţii generale a muncii. numarul locurilor de munca în construcţii. ci dimpotriva : primele s-au dovedit superioare la toţi indicatorii economici. Politicile de mediu devin preponderent anticipative. Prima ipoteza a condus la concluzia ca statele cu politici de mediu mai stricte nu au cunoscut rate de creştere şi dezvoltare mai mici decât statele cu reglementari de mediu mai puţin severe. pentru a le corela cu ritmurile de creştere ale P. Sfârşitul anilor ’70 marcheaza pasul spre o noua filozofie a politicilor de mediu. performanţa economica fiind superioara comparativ cu aceea a statelor federale care au promovat o politica de mediu mai permisiva. Au fost testate doua ipoteze ale impactului politicilor de mediu: • relaţia dintre gradul de ecologizare şi creşterea economica în perioada de vârf a neocapitalismului –1982 –1989. evaluate în cadrul studiului. • analiza comparativa a sporurilor pozitive şi negative ale creşterii economice în funcţie de gradul de ecologizare a statelor federale (1973-1980). (produsul brut al fiecarui stat). implicând într-o masura sporita societatea 55 . elimina în totalitate ideea unei contradicţii între politica ecologica şi cea economica. numarul locurilor de munca (cu excepţia agriculturii).B.

în toate fazele sale (fabricaţie. va da un nou impuls transpunerii în practica. astfel încât consumul sau utilizarea acestora de catre un individ sa nu se faca în detrimentul altuia. aceea a puţinilor paşi concreţi facuşi în direcţia asigurarii funcţionalitaţii sistemelor naturale. aşa cum exploatarea resurselor naturale de catre o generaţie nu trebuie sa limiteze posibilitaţile de consum ale generaţiilor viitoare. holista. • gestionarea fluxului producţiei. reprezinta o noua strategie în domeniu. Noua stategie propune. a carei acţiune. deci. ca fundamente perene ale activitaţilor umane şi dezvoltarii economico-sociale. de asemenea. ecologic. iar limitele reglementarilor naţionale şi internaţionale în materie de mediu vor fi suplinite de societatea civila. • modificarea comportamentului societaţii civile în concordanţa cu caracterul limitat al resurselor naturale. Cel de-al cincilea Program Comunitar de Politica şi acţiune în favoarea Mediului şi dezvoltarii durabile. optându-se pentru una sistemica.civila. lansat de Comisia Comunitaţii Europene. bazata pe voluntariat. va fi abandonata treptat abordarea sectoriala. pentru a evita pierderile şi epuizarea resurselor naturale. a resurselor naturale. de o maniera încât. se va încerca armonizarea orizonturilor timpului economic cu cele ale timpului biologic. utilizare). calea dezvoltarii durabile. consum. respectiv: • recunoaşterea calitaţii şi conservarii corespunzatoare a mediului. a programelor şi proiectelor de mediu. Se propun urmatoarele criterii ale durabilitaţii: 56 . ţinând cont de caracterul limitat al resurselor de materii prime şi materiale. aparuta ca reacţie la realitatea actuala. sa faciliteze şi sa incurajeze reutilizarea şi reciclarea la un nivel optim. devin evidente tendinţele de globalizare a politicilor de mediu şi inntegrare a acestora în sistemul celor social-economice. In acest scop. cu mai multa eficienţa.

• atribuirea de valori prealabile şi stabilirea de preţuri “verzi” pentru a fi practicate în procesele economicosociale reale. Nu este vorba. precum şi contextul prezentarii. • operaţionalizarea politicilor de mediu. de crearea unui nou centru de decizie. In baza acestui principiu. 2 Elaborarea şi operaţionalizarea politicilor de mediu Având în vedere dimensiunea şi complexitatea activitaţilor de elaborare şi operaţionalizare a politicilor de mediu. ci de a asigura o eficienţa mai mare acţiunii de protecţie a mediului în situaţiile în care un stat sau altul nu le-ar putea soluţiona la fel de bine ca şi Comunitatea. • evitarea. • cerinţele politicilor de mediu. Comunitatea îşi asuma raspunderea realizarii unor programe şi proiecte de mediu. în cazul resurselor reînnoibile. la nivelul randamentului durabil sau mijlocirea unor proiecte compensatorii în cazul resurselor naturale nereînnoibile. degradarii capitalului natural (mai ales celui limitat). • exploatarea. ori de câte ori este posibil.• evaluarea economica a costurilor şi avantajelor de mediu. care nuanţeaza noţiunea mai vasta de împarţire a responsabilitaţilor. deci. 57 . fara a submina rolul fiecarui stat component în exercitarea competenţelor. Un rol important în realizarea obiectivelor noii stategii îl va avea aplicarea principiului subsidiaritaţii. • evitarea proceselor ireversibile. 7. ne vom limita la enunţarea acestui subiect pe baza urmatoarelor structuri: • etapele elaborarii politicilor de mediu.

reprezentativ pentru multitudinea şi diversitatea intereselor faţa de bunurile şi serviciile de mediu. a problemelor de mediu. In condiţiile unor restricţii obiective de natura tehnico-materiala. Pentru precizarea obiectului politicii de mediu. In acelaşi timp. pentru diminuarea costurilor de operaţionalizare. • formularea prioritaţilor în legatura cu problemele de mediu. a politicii de mediu aplicata în perioada anterioara. parcurgerea a cinci etape: • identificarea şi delimitarea problemelor de mediu • evaluarea politicii de mediu promovata în perioada anterioara. 2. toate acestea constituindu-se ca premise ale îmbunataţirii ansamblului de masuri şi mijloace de conservare a echilibrelor ecologice. • definirea posibilitaţilor de finanţare a politicii de mediu. creându-se astfel posibilitatea cunoaşterii şi înţelegerii tendinţei de evoluţie a calitaţii mediului. eforturile de început vor fi canalizate catre identificarea şi descrierea. Un asemenea demers asigura sesizarea zonelor neacoperite prin politica de mediu. pentru sporirea eficacitaţii acesteia în condiţii de economicitate. mai ales în cazul economiilor cu performanţe scazute. prezentarea problemelor de mediu urmeaza a se face într-un limbaj care sa permita transmiterea eficienta a mesajului în raport cu diversitatea receptorilor. este de preferat o evaluare obiectiva. 58 . şi nu de pe poziţii doctrinar-ecologiste. localizarea factorilor de blocaj în aplicarea politicii de mediu. pe termen scurt şi mediu. Etapele politicilor de mediu Proiectarea politicii de mediu solicita.1. între care se remarca necesitatea participarii unui numar cât mai mare de persoane. ca efort minimal. Odata stabilita sfera de aplicare a politicii de mediu. a mecanismelor favorabile şi nefavorabile menţinerii funcţionalitaţii sistemelor naturale. pe cât posibil.7. financiara şi umana. date fiind condiţiile concrete de aplicare a oricarei politici de mediu. pentru care acoperirea costurilor ecologice sporeşte.

Raţiunea unui asemenea parteneriat trebuie sa se regaseasca în realismul şi coerenţa politicii de mediu proiectata. tendinţa de globalizare a problemelor de mediu genereaza presiuni politice internaţionale. • formularea clara a obiectivelor strategice şi tactice. asumate sau nu prin semnarea unor acorduri şi convenţii internaţionale în materie. a strategiei şi tacticii ce urmeaza a fi adoptate.. criteriile de ierarhizare pot decurge din utilizarea unor metode cum ar fi: • analiza cost-avantaje (sau cost beneficiu). • analiza cost-eficacitate. presiuni care nu vin întotdeauna în întîmpinarea contextului naţional sau regional de proiectare a politicilor de mediu.presiunea asupra echilibrului macro-economic şi social. • etc. o colectivitate sau alta. In cea de-a patra etapa a elaborarii politicii de mediu – formularea strategiei şi a tacticii –eforturile se vor concentra spre satisfacerea urmatoarelor cerinţe: • asigurarea preponderenţei premiselor certe de realizare a politicii de mediu. Mai mult. 59 . transparenţa în acţiune fiind premisa principala a realizarii unui parteneriat eficient între puterea publica şi societatea civila pentru atingerea obiectivelor conservarii mediului. o etapa importanta în elaborarea politicilor de mediu o reprezinta formularea prioritaţilor. numai prin explicarea clara a condiţiilor interne şi internaţionale de promovare a politicii de mediu se vor putea justifica opţiunile pentru soluţionarea uneia sau alteia din problemele de mediu. dar acestea nu pot acoperi ansamblul criteriilor de valoare cu care opereaza o societate sau alta. Desigur. • analiza riscuri-avantaje. Asemenea elemente indica adoptarea unei transparenţe maxim posibile a acţiunii structurilor instituţionale administrative în raport cu societatea civila.

sunt elemente care genereaza discontinuitaţi în ceea ce priveşte performanţa activitaţii economice. cu urgenţa refacerii echilibrelor ecologice. • armonizarea intertemporala a etapelor de aplicare a politicii de mediu. a tacticilor adoptate. • sporirea interoperabilitaţii dintre structurile instituţionale şi civile implicate în atingerea obiectivelor politicii de mediu.2 Cerinţele politicilor de mediu 60 . atâta vreme cât dezvoltarea tacticilor intermediare se va realiza. se vor reflecta în capacitatea de finanţare a costurilor ecologice. accentuarea concurenţei şi diversificarea formelor de intervenţie pentru pastrarea anumitor poziţii pe piaţa resurselor naturale. prin crearea canalelor ce ar putea fi folosite de public.2. în permanenţa. în concordanţa cu ciclurile biologice. 7. Actuala evoluţie a economiilor naţionale şi a economiei mondiale. distribuirea efortului financiar de susţinere a activitaţii de conservare a mediului. pentru a participa într-o masura cât mai mare la realizarea obiectivelor politicii de mediu .• definirea sistemului instrumentelor de aplicare şi control a politicii. în disonanţa cu marile obiective ale politicii de mediu. departe de a se stabiliza. inevitabil. motiv pentru care parcurgerea celei de-a cincea etape – definirea posibilitaţilor de finanţare a politicii de mediu – va fi marcata de incertitudinea şi riscul din activitatea economica. apreciem ca definitorie pentru politica de finanţare a proiectelor de mediu valorificarea resurselor locale. • creşterea gradului de audienţa a politicii de mediu în rândurile societaţii civile. discontinuitaţi care. Din aceste considerente. a capacitaţii de suport a acestuia nu poate fi asemuita cu o politica a paşilor marunţi. conform strategiei adoptate. de societatea civila. O politica de mediu eficienta nu poate fi decât una pe termen lung. legile ecologice.

stabilirea priorităţilor. • compatibilitatea cu mecanismele de ameliorare a ansamblului de masuri şi mijloace având ca scop conservarea capacitaţii de suport a mediului.Realismul şi coerenţa sunt atribute ce pot fi asociate politicilor de mediu numai în masura în care acestea satisfac o serie de cerinţe cum ar fi : • abordarea holista a problemelor mediului. mediul ca sistem funcţionând pe principiul specializării şi în consecinţă neputându-se aplica reguli de substituire a unor componente. există riscul transferării unor probleme. 61 . Abordarea holistă şi reflectarea condiţiilor de incertitudine şi risc Necesitatea reflectării holiste a problemelor de mediu în politicile de mediu îşi găseşte suportul în relaţiile de puternică interdependenţă dintre componentele biotice şi abiotice ale mediului. verigi cu altele. • reflectarea condiţiilor de incertitudine şi risc în care vor fi proiectate şi aplicate. unele măsuri pot fi aplicate o singură dată pentru a soluţiona problemele de la nivelul mai multor componente ale mediului. ceea ce se va reflecta favorabil în nivelul costurilor pentru controlul poluării sau menţinerea calităţii mediului. în condiţiile unor puternice relaţii de interdependenţă. în contextul abordării sectoriale: prin considerarea mediului ca sistem. • reflectarea relaţiei dintre dimensiunea naţionala şi internaţionala a problemelor de mediu. În afara abordării holiste. va fi greu de făcut. • armonizarea diverselor interese faţa de bunurile şi serviciile de mediu. dacă nu chiar şi ineficientă. de exemplu. De asemenea. sau de la o scară de mărime la alta. • integrarea cu politicile sectoriale şi globale. respectiv optând pentru abordări sectoriale. de la are la apă.

• evaluarea capacităţii decidentului de a percepe riscul precum şi evaluarea preferinţelor publicului. în legătură cu efectele asupra mediului. locului şi momentului producerii impactului. Situaţia de incertitudine este generată de următorii factori: • sistemul informaţional şi de cunoaştere a mediului ambiant. în condiţii controlate. Tranziţia de la situaţia de incertitudine la situaţia de risc. • capacitatea de prognozare a variabilelor tehnico-economice şi social-politice cu impact asupra mediului. chiar şi datorită ignorării unor efecte ân efortul de proiectare şi derulare a diferitelor procese. • sistemul criteriilor de delimitare a premiselor şi formulare a obiectivelor şi priorităţilor în probleme de mediu. 62 . rămân de depăşit importante dificultăţi în cunoaşterea amplitudinii.Practic. • adoptarea unor reguli de decizie şi strategii de investiţii posibile de aplicat în activitatea de gestionare a riscului. • testarea unor proiecte pilot. prin atribuirea de probabilităţi dimensiunilor spaţiotemporale ale impactului. astfel încât chiar dacă vom stabili probabilitatea de apariţie a unui impact. este imposibil de evaluat în mod precis ansamblul efectelor activităţii economicosociale asupra sistemelor naturale. Principalele forme de a investi pentru dezvoltarea bazei de date sunt: • finanţarea studiilor de impact asupra mediului. • evaluarea probabilităţii de apariţie a impactului şi a formelor sale de manifestare. necesită concentrarea eforturilor în următoarele direcţii: • realizarea de investiţii pentru dezvoltarea bazei de date.

(valoarea scontată a proiectului sau a politicii de mediu rezultând din însumarea algebrică a valorilor scontate pentru fiecare efect posibil). În raport cu valorile scontate. precum şi a mecanismului de apariţie şi propagare a riscului. modificarea unor variabile ale politicii de mediu sub influenţa nivelului randamentului sau a valorii actuale nete). perceperea riscului de către indivizi se poate manifesta prin: 63 . (Chiar dacă nu poate fi apreciat nivelul probabilităţii. principiul precauţiei presupune eliminarea oricărei acţiuni ce ar putea genera. • Precizarea amplitudinii şi importanţei riscului. de exemplu. • Prognozarea probabilităţilor (p) de apariţie a efectelor (r) şi a valorilor scontate (pr). efecte negative semnificative asupra mediului.• finanţarea analizelor comparative ale diferitelor variante ale proiectelor de mediu pe baza raportului cost-eficacitate sau a costului de oportunitate. evaluarea riscului (respectiv procesul de transformare a incertitudinii în risc) serealizează în trei etape principale: • Analiza factorilor generatori de risc. ceea ce va permite reducerea marjei de securitate luată în calcul la elaborarea proiectului şi deci creşterea eficienţei aplicării principiului precauţiei. cu o probabilitate cât mai mică. este important de cunoscut. Ca demers. Eforturile pentru dezvoltarea bazei de date vor fi astfel dimensionate încât să asigure premisele unei cunoaşteri pe cât posibil precise a efectelor asupra mediului. determinate pe baza unor probabilităţi obiective (rezultate din observări şi evaluări ştiinţifice şi nu din aprecierile subiective ale specialiştilor decidenţilor). În forma sa extremă. • finanţarea analizelor de senzitivitate a celor mai importante variabile ale politicilor de mediu.

. • aversiune semnificativă pentru risc. • aplicarea unor reguli de decizie: . deci. va recurge la un coeficient de ponderare stabilit în funcţie de intensitatea dorinţei de a evita un asemenea rezultat.Pe măsura posibilităţilor. Ţinând cont de valorile scontate în mod obiectiv. astfel încât valoarea scontată a proiectului sau politicii se va diminua. rezultatele dorite. diferitele consecinţe. .pot fi luate în calcul o serie de reguli de decizie şi strategii de investiţii posibile de aplicat în gestionarea riscului: • eliminarea acelor componente ale proiectului.minimax: minimizarea pierderilor maxime generate de aplicarea proiectului sau politicii de mediu.• adoptarea unei atitudini neutre (optând pentru valorile obiectiv scontate). precum şi de utilităţile. • calculul costului promovării unei decizii eronate: realizarea proiectului deşi se va dovedi a fi fezabil (se are în vedere.matricea câştigurilor şi matricea regretelor. ceea ce poate să însemne conceperea unui noi proiect sau a unei noi politici.maximin: maximizarea efectelor (favorabile) minime. efecte nu vor fi ponderate numai cu probabilităţile (obiective) ci şi cu utilităţile respective: dacă decidentul va avea aversiune faţă de pierderi. Aplicarea preferinţelor la valorile scontate va permite determinarea utilităţilor dorite. pierderea scontată de oportunitate). de exemplu. ce pot fi generate de aplicarea proiectului sau politicii de mediu. sau politicii. problema incertitudinii va trebui să devină una de gestiune a riscului. generatoare de risc. 64 . • înclinaţie semnificativă către risc.

• calcularea costului incertitudinii. ulterior eventuala renunţare la realizarea politicii dovedinduse o eroare totală sau parţială). 65 . nu se manifestă suficientă încredere în fezabilitatea proiectului sau politicii de mediu. respectiv evaluarea regretului când cea mai bună decizie luată este aceea de a renunţa la realizarea proiectului sau aplicarea politicii de mediu (Sub influenţa situaţiei de incertitudine.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful