Istoria Imperiului ţarist de la Petru cel Mare la Ecaterina cea Mare (1725-1762) Această perioadă este considerată

ca dominată de lupta continuă pentru coroană a unor candidaţi inadecvaţi, de permanente urcuşuri şi căderi ale unor favoriţi deplorabili, de intrigi de curte de tot felul, de teroarea poliţiei etc. În decurs de 37 de ani, Rusia a avut 6 autocraţi: 3 femei, un băiat de 12 ani, un bebeluş şi un debil mental. Au existat însă şi realizări importante ce au influenţat întreaga ţară. Occidentalizarea a continuat, Rusia a fost antrenată în relaţii tot mai apropiate cu alte puteri europene. În plus, micii proprietari au reuşit să se elibereze de unele servicii şi să-şi mărească avantajele. Ecaterina I (1725-1727). Petru al II-lea (1727-1730) Când Petru I a murit, fără a-şi numi succesorul, au existat mai mulţi candidaţi la tron. Petru, fiul lui Aleksei şi nepotul lui Petru cel Mare, era singurul descendent pe linie masculină, şi deci succesorul logic al bunicului său. El se bucura de sprijinul vechii nobilimi şi, probabil, şi de sprijinul maselor populare. Ecaterina, a doua soţie a lui Petru I, ce a fost încoronată împarateasă într-o ceremonie specială în 1724, se bucura de sprijinul “oamenilor noi”, ca Iagujinski şi mai ales Menşikov, care se ridicaseră odată cu reforma şi se temeau de tot ceea ce avea legătură cu fiul lui Petru cel Mare, Aleksei, şi cu vechea lume moscovită. Regimentele de gardă Preobrajenski şi Semenovski au soluţionat problema organizând o demonstraţie în favoarea împărătesei. Opoziţia s-a destrămat, iar demnitarii statului au proclamat-o pe Ecaterina suverană a Rusiei “potrivit dorinţei lui Petru cel Mare”. Domnia Ecaterinei, în timpul căreia Menşikov a fost conducătorul guvernului, a durat doar doi ani şi trei luni. Realizarea cea mai importantă a fost crearea, în 1726, a Consiliului Secret Suprem care trebuia să se ocupe de probleme de importanţă excepţională. Cei 6 membri ai consiliului, între care şi Menşikov, au devenit sfetnici permanenţi ai monarhului, ceea ce reprezenta o îndepărtare de modul de organizare şi practica administrativă a lui Petru cel Mare. Ecaterina I a murit în 1727, numindu-l pe Petru, fiul lui Aleksei, succesor şi autorizând Consiliul Secret Suprem să funcţioneze ca regent. Din Consiliu mai făceau parte acum şi fiicele împărătesei, Ana şi Elisabeta, mătuşile noului monarh. Petru al II-lea, ce nu avea încă 12 ani, şi-a plasat toată încrederea în tânărul prinţ Ivan Dolgoruki, Menşikov fiind arestat; el va muri doi ani mai târziu în exil, în nordul Siberiei. Doi membri ai familiei Dolgoruki au devenit membri ai Consiliului Secret Suprem, iar la sfârşitul anului 1729 a fost anunţată oficial logodna lui Petru al II-lea cu prinţesa Dolgorukaia. Dar, la începutul anului 1730, înainte de a se oficia căsătoria, Petru, ce nu împlinise încă 15 ani, a murit de variolă. Ana (1730-1740). Ivan al VI-lea (1740-1741) Petru al II-lea nu desemnase un succesor. Odată cu moartea sa, linia bărbătească a Romanovilor se sfârşise. În discuţiile ce au urmat, membrii Consiliului Secret Suprem şi alţi demnitari s-au hotărât să

1

nobilii au căpătat din nou permisiunea de a-şi împărţi moşiile între moştenitori. Cea mai importantă schimbare a avut loc în legătură cu obligaţiile de serviciu ale micilor proprietari faţă de stat. Senatului nu i-a fost redată importanţa sa anterioară. Ana a denunţat condiţiile pe care le-a acceptat. ci Ana a continuat să se bazeze pe un cabinet format din 2-3 persoane Domnia de zece ani a împărătesei Ana a lăsat o amintire amară. iar unul dintre fii era scutit de serviciu ca să se poată ocupa de domeniu. un grup de apropiaţi şi. Regimul a luat măsuri de încurajare a creşterii economice. împărăteasa Ana a deschis la Sankt-Petersburg o şcoală de cadeţi pentru micii proprietari. Domnia nu a fost lipsită de reforme constructive. autocraţia reintrându-şi în drepturi. să acorde sau să confişte moşii. Începând din 1731. În 1731. Deşi mulţi erau vechi credincioşi sau criminali adevăraţi. fiica lui Ivan al V-lea. a primit cele mai mari onoruri şi a devenit cel mai detestat personaj şi simbol al domniei Anei. cu al cărei duce fusese căsătorită. Suverana a adus cu ea din Curlanda. persecuţiile au neliniştit poporul şi au făcut ca domnia să fie percepută în mod negativ. amantul împărătesei. Consiliul Secret Suprem i-a impus condiţii stricte (acceptate de suverană): i s-a cerut să nu se căsătorească şi să nu numească un succesor. În 1736. Marina. O serie de măsuri sunt luate în favoarea micilor proprietari. Absolvenţii 2 . profitând de o demonstraţie a gărzilor şi a micilor proprietari. Petersburg în 1736. Bironism . sau Biron. ea i-a favorizat pe germani şi alţi străini. După publicarea legii. aflat la conducerea armatei). Ana era slabă.ofere tronul Anei. Ernst-Johann Biren. afirmând că a crezut că acestea reprezentau dorinţele supuşilor săi. Unii ţărani aflaţi în slujba statului au fost transferaţi la munca în fabrici şi în 1734 a fost semnat un tratat comercial cu Marea Britanie. Regimentele de gardă şi toate celelalte forţe armate aveau să fie sub jurisdicţia Consiliul Secret Suprem. noua suverană nu putea declara război sau să încheie pace fără aprobarea consiliului. ca instituţie superioară de guvernare. în general. acest serviciu a fost redus la 25 de ani. neglijată de la moartea lui Petru. văduvă şi fără copii. nu avea voie să stabilească impozite sau să se folosească de fondurile statului. şi nu oponenţi politici. neavând încredere în nobilimea rusă. nu avea voie să acorde grade mai mari decât acela de colonel. putea fi controlată de clica aristocratică. Consiliul Secret Suprem urma să-şi menţină numărul de 8 membri şi să controleze problemele statului. La scurt timp.se referă la persecuţiile poliţieneşti şi la teroarea politică din timpul acestei domnii. Consiliul Secret Suprem a fost desfiinţat. Suverana a arătat o mare lipsă de interes faţă de problemele de stat. iar în 1740 s-a creat un serviciu de poştă. a fost reabilitată.000. În plus. însă. mulţi membri ai acestei clase sociale au părăsit serviciile şi s-au întors la domeniile lor. S-au înfiinţat brigăzi de pompieri la Moscova şi St. Mulţi dintre noii favoriţi (excepţie făceau Osterman la Externe şi Münnich. nu erau calificaţi pentru funcţiile pe care le ocupau. care a dus la executarea a câtorva mii de oameni şi la exilarea în Siberia a altor 20-30.

un nou-născut de două luni. Ivan al VI-lea era nepotul surorii mai mari a Anei. Reclamaţiile legate de slaba calitate a uniformelor militare au dus la impunerea unui control mai strict în industria textilă şi introducerea zilei de lucru de 15 ore şi un salariu minim de 15 ruble pe an. Printr-o serie de legi în timpul domniei Anei. parţial. să înfiinţeze fabrici sau să devină parteneri în contracte sau închirieri guvernamentale. spiritul şi vigoarea marelui reformator nu mai puteau fi atinse. Blândă. 1742). Cu ajutorul propagandei memoria lui Petru a fost glorificată şi domnia Anei a fost denigrată. La sfârşitul anului 1741. După 1736. şerbii trebuiau să obţină aprobarea stăpânilor lor înainte de a putea pleca să lucreze temporar în altă parte. proprietarii au căpătat un control financiar tot mai mare asupra şerbilor. Ea a dovedit un interes mediocru pentru problemele de stat. Deşi au fost făcute anumite schimbări administrative ce aminteau de domnia lui Petru cel Mare. la încoronarea ei (Moscova. Totuşi. Cabinetul a încercat să accelereze procesul de manevrare a petiţiilor şi să construiască un buget global. tânără. noul monarh a simbolizat pentru mulţi sfârşitul unei scandaloase dominaţii “străine” în Rusia şi chiar. mama lui Ivan. După legea din 1731. Împărăteasa a avut grijă să rămână în relaţii bune cu biserica ortodoxă. În timpul domniei lui Petru al IIlea. Ana a murit în toamna anului 1740. Biren a fost răsturnat de Münnich. ultimii având şi dreptul de a-i transfera de pe o moşie pe alta. revenirea la zilele glorioase ale lui Petru cel Mare. păleşte în comparaţie cu enorma şi mereu crescânda povară a şerbiei.acestei şcoli puteau deveni direct ofiţeri. Chiar şi abolirea pedepsei capitale de către Elisabeta. frumoasă şi încântătoare. nu s-a făcut o epurare generală a străinilor. După o lună. ce i-a sprijinit lovitura de stat. pentru al căror impozit erau răspunzători. Ecaterina. Elisabeta (1741-1761) Întocmai cum Ana şi domnia ei au fost extrem de blamate în istoriografia rusă. aceştia se afundau tot mai mult în sărăcie. a devenit regentă. ca şi în timpul Anei. iar Ana Leopoldovna. fiica lui Petru cel Mare. ce a devenit astfel împărăteasă. desemnând ca succesor pe Ivan. Elisabeta a căutat să-şi legitimeze domnia scoţând în evidenţă faptul că era fiica lui Petru şi a încercat să guverneze conform propriilor ei principii. ea a luat coroana din mâinile arhiepiscopului de Novgorod şi şi-a pus-o 3 . Evoluţia socială şi economică a ţării continua de la sine. Cabinetul de miniştri a fost dizolvat şi s-a restaurat autoritatea Senatului. o măsură lăudabilă. Elisabeta a fost mai lăudată decât merita. Ana Leopoldovna şi întregul “partid german” au fost înlăturaţi de la putere de către gărzile conduse de Elisabeta. ţăranilor li se interzicea să cumpere proprietăţi imobiliare. mori. li s-a interzis să se ofere voluntari pentru serviciul militar şi să scape astfel de condiţia lor de şerbi. În ce priveşte şerbii. Deşi Osterman şi Münnich au fost exilaţi. Toate aceste măsuri erau total opuse intenţiilor şi practicilor lui Petru cel Mare. Ivan al VI-lea. Regent a fost numit Biren.

în 1756. Deşi împărăteasa a dovedit un oarecare interes faţă de guvernare. cu excepţia micilor 4 . Elisabeta a aranjat căsătoria acestuia cu Sophia Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst. Un ordin dat în 1746 interzicea tuturor. Un alt potenţial rival. militare. ce i-a permis să intervină în toate problemele de stat. pentru că atunci oamenii simt nevoia să se îmbete). În 1754. Administrarea terenurilor bisericii a revenit în mâinile Sfântului Sinod. pământurile au trecut din nou sub control laic. Elisabeta menţinându-şi autoritatea. la origine un simplu cazac. de care Ecaterina s-a îndrăgostit şi cu care se pare că s-a căsătorit în secret. având deci o considerabilă influenţă. a fost mult mai mare.3 milioane de oameni pe lista plătitorilor de taxe. În 1745. luarea deciziilor obişnuite a rămas în mâinile demnitarilor cu vechime. Elisabeta a rezolvat rapid problema succesiunii. dar Elisabeta va reveni şi. a contribuit mult la politica financiară dezastruoasă a domniei. unul din cei mai importanţi funcţionari. gest prin care se afirma subordonarea bisericii faţă de autocraţie. economice. În timpul domniei Elisabetei. puterea şi averea micilor proprietari continuă să crească. deosebit de corupt şi cinic. până la sfârşitul domniei Elisabetei producţia de fontă a Rusiei depăşind-o pe cea a Marii Britanii. Politica internă La urcarea sa pe tron. salariile funcţionarilor de stat şi ale ofiţerilor au fost reduse şi recensământul din 1744 a adăugat încă 1. În anii 1740. nesprijinind niciodată deplin vreo facţiune. datorită calităţilor politice. deşi antipatic împărătesei. nepotul ei Karl Peter Ulrich de Holstein-Gottorp. Ecaterina va da naştere unui fiu. Alexandru (ce a ocupat funcţia de şef al poliţiei de securitate) şi Petru (a deţinut o poziţie puternică la curte. Ca măsură economică. Alexei Petrovici Bestuşev-Riumin (cancelar). dar autoritatea verilor lui. Industriile textilă şi metalurgică se dezvoltă impresionant. Impozitele crescute pe exporturi şi importuri şi o nouă taxă pe bunurile industriale importate introdusă în 1757 au contribuit la sporirea venitului şi la stimularea fabricării bunurilor respective în Rusia. Aleksei Razumovski. iar abolirea impozitelor interne în 1753 a promovat dezvoltarea comerţului. mai ales financiare. Figurile dominante din a doua jumătate a domniei erau membri ai familiilor Voronţov şi Şuvalov. S-au înfiinţat bănci ce le acordau nobililor împrumuturi cu dobândă mică pentru dezvoltarea moşiilor. atribuindu-se afirmaţiile ridicole că moneda devalorizată ar fi mai uşor de cărat şi că impozitul pe vodcă era corespunzător unei perioade de lipsuri. Elisabeta a găsit finanţele secătuite. Ivan al VI-lea şi familia sa au fost ţinuţi în custodie şi ulterior trimişi în exil în nordul arctic al Rusiei.pe cap. Foloasele din această dezvoltare economică au fost trase de nobilime ce avea aserviţi şerbi şi care deţinea importante monopoluri industriale şi comerciale. a ajuns. nu avea ambiţii politice. cu o voce extraordinară. a fost neutralizat prin chemarea lui în Rusia şi desemnarea lui drept moştenitor în 1742. Ivan Ivanovici Şuvalov a fost după 1749 principalul favorit al Elisabetei. Paul. primită în rândurile credincioşilor ortodocşi sub numele de Ecaterina.

Paul. Codul penal din 1754 îi includea pe şerbi numai la capitolul referitor la proprietatea nobililor. care a rămas desfigurat în urma unei erupţii de varicelă. Instituţia şerbiei s-a întărit în timpul domniei Elisabetei. Împărăteasa Elisabeta i-a ales drept mireasă pe Sofia Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst. Împărăteasa.proprietari. Desemnat de mătuşa lui. avea dorinţa sinceră să îi încurajeze pe artiştii ruşi. El a fost sprijinit în acest proiect de Ivan Şuvalov. din 1757 mutilarea facială nu mai putea fi aplicată ca pedeapsă femeilor. iar din 1758. În timpul domniei ei talentatul om de ştiinţă şi matematician Mihai Vasilievici Lomonosov (1711-1765) a reorganizat Academia de Ştiinţe şi a înfiinţat Universitatea de la Moscova în 1755. a avut 3 amanţi până la moartea soţului său. A crescut autoritatea legală şi judiciară a proprietarilor de pământuri asupra şerbilor. i-a dispreţuit pe ruşi. tortura nu mai putea fi aplicată deţinuţilor sub vârsta de 17 ani. de a deţine şerbi. sora mai mare a Elisabetei. manifestând admiraţie faţă de Prusia şi Frederick al II-lea. 1697-1718). întrucât tatăl său fusese unul din nepoţii lui Carol al XII-lea (rege al Suediei. Apoi. Elisabeta a abolit pedeapsa cu moartea. Sofia. Petru a fost crescut iniţial în ideea de a ocupa tronul Suediei. care a fost imediat luat din grija mamei sale de Elisabeta şi pus sub supravegherea sa. membrilor altor clase sociale care aveau şerbi li s-a cerut să-i vândă. La momentul căsătoriei. Limitat mental. a dat naştere unui fiu. Petru III (1761-1762) Karl Peter Ulrich de Holstein-Gottorp. dar niciodată nu s-a acomodat cu noua sa ţară. baletul şi teatrul au cunoscut o mare înflorire. fiul ducelui Karl Friederick şi al Anei. 5 . patroană a bijutierilor. fiica unui prinţ german minor. ca moştenitor în 1742. născută în 1729. Rămas orfan de mic. Un decret emis în 1760 permitea moşierilor să-şi trimită şerbii neascultători. Ca urmare. s-a născut la Kiel în 1728. sub vârsta de 40 de ani. împărăteasa Elisabeta. tânăra mireasă simţea o adevărată repulsie faţă de Petru. stilul baroc a ajuns unul din mijloacele prin care s-a ilustrat puterea democraţiei. din 1742. O decizie a Senatului din 1756 preciza că numai cei ce puteau dovedi originea lor de mici proprietari rămâneau înscrisi în registrele clasei respective. în Siberia. pictorilor şi artizanilor. va trăi în Rusia de la vârsta de 14 ani. În arhitectură. a sosit în Rusia în 1744 şi a fost primită în familia credincioşilor ortodocşi sub numele de Ecaterina. A fost o influentă patroană a artelor care şi-a sprijinit miniştrii în încercările lor de a îmbunătăţi educaţia ruşilor. iar guvernul putea include aceşti exilaţi în numărul de recruţi ceruţi de pe moşie. care a avut o contribuţie însemnată şi la înfiinţarea Academiei de Arte Frumoase în 1757. crud şi violent. iar anumite decizii din anii 1758-1760 eliminau de fapt posibilitatea de a obţine statutul ereditar de mic proprietar prin efectuarea serviciului militar sau a altor servicii pentru stat (decretul dat de Petru I conform căruia ţăranii care se înscriau voluntar în serviciul militar deveneau oameni liberi fiind acum oficial abrogat). În 1754. Opera. Viaţa la curte şi cultura Elisabeta a dorit să transforme curtea sa într-un centru de cultură şi modă ce să rivalizeze cu Versailles.

Politica externă rusă din 1726 până în 1762. cabinetul de consilieri ai Elisabetei. anularea serviciului obligatoriu pentru micii proprietari ar fi trebuit să fie urmată prompt de eliberarea şerbilor. Petru al III-lea elibera micii proprietari de obligativitatea serviciului către stat. în care fiecare îndeplinea anumite servicii: şerbii munceau pentru proprietari. în lupta ei pentru supremaţie pe continent. Turcia. Franţa. Polonia şi Suedia pentru a-şi încercui şi slăbi duşmanul de moarte. Habsburgii. La 6 iulie. iar ultimii serveau ţara. a continuat să urmeze drumul deschis de Petru. astfel. Rusia făcând. Chiar şerbii simţeau că se făcuse o nedreptate. alţi specialişti au arătat efectele pozitive ale legii din 1762: ducea la obţinerea unei independenţe esenţiale faţă de stat de către cel puţin o clasă a societăţii ruseşti. În plus. un proiect mai vechi. Rusia. a rămas permanent adversara Rusiei. Pacea şi alianţa semnată cu Prusia (1762) nu au fost pe placul elitei ruse. legea a contribuit la formarea unei culturi bogate a micilor proprietari şi. În mod echitabil. Ecaterina nefiind la curent cu intenţia complotiştilor. deoarece. aflat în arest la domiciliu pe moşia sa de la ţară (Ropşa). în viitor. din timpul domniei Elisabetei şi îndeplinit abia în timpul domniei Ecaterinei a II-a. Ecaterina a profitat de nemulţumirile generale faţă de Petru al III-lea şi a condus gărzile într-o revoluţie de palat (28 iunie 1762). 6 . iar celelalte relaţii erau corespunzătoare acestui model de bază. se apropie de ceea ce s-a numit sistemul tablei de şah: Rusia era în mare parte adversara vecinilor săi şi prietena vecinilor vecinilor săi. în anii imediat următori morţii lui Petru cel Mare. Petru cel Mare a introdus ferm Rusia în comunitatea naţiunilor europene. Unii specialişti consideră că aceasta submina structura de bază a societăţii ruseşti.Petru i-a urmat la tron Elisabetei după moartea acesteia la 25 decembrie 1761/5 ianuarie 1762. Rusia. ca o mare putere interesată de problemele întregului continent. El a desfiinţat Cancelaria Secretă şi a abolit Conferinţa Curţii Imperiale. planul de a recuceri Schleswig-ul printr-un război împotriva Danemarcei a îndepărtat gărzile. ţarul. Dimpotrivă. nu ca înainte când activităţile Rusiei fuseseră legate exclusiv de vecinii săi. precum şi imediat înainte şi după această perioadă. din dorinţa de a simplifica structura guvernului. însă acest lucru se va întâmpla abia după un secol. a fost ucis de Alexei Orlov şi alţi conspiratori. Insistenţa utilizării de bani şi trupe ruse în scopul urmăririi intereselor ducatului HolsteinGottorp. s-a bazat pe Turcia. fiind sprijinită de fraţii Orlov şi alţi ofiţeri. Petru era un pro-prusac convins. de exemplu. Polonia şi Suedia. Legea din 1762 a atras atenţia specialiştilor. Edictul mai impunea nobilimii să se instruiască şi să se îngrijească în modul cuvenit de proprietăţile sale. Politica externă a Rusiei de la Petru până la Ecaterina Politica externă rusă de la Petru cel Mare până la Ecaterina cea Mare a urmat clar anumite linii stabile. erau prezente în revoltele lor. la apariţia unei intelectualităţi. provocate de eliberarea micilor proprietari. A propus secularizarea pământurilor bisericii. primul pas hotărâtor spre liberalism. Prin manifestul din 18 februarie/1 martie 1762. căci cererile de eliberare ale ţăranilor.

nu e de mirare că Rusia a încheiat primul său tratat comercial cu Marea Britanie. fiul lui August al II-lea. Marea Britanie putea foarte bine să fie „prieten natural” al Rusiei. până în timpul Ecaterinei cea Mare. Totuşi. Rusia şi Austria au luptat împotriva Franţei în războiul de succesiune polonez. Rusia a fost implicată şi în unele războaie departe de frontierele sale 7 . Prusia. din nou aliată cu Austria. de asemenea. condusă de Habsburgi. a câştigat foarte puţin în urma tratatului de la Belgrad: o porţiune de stepă dintre Doneţ şi Bug şi dreptul de a păstra Azovul ocupat în timpul războiului. cu unele întreruperi. a acţionat repetat în Germania împotriva intereselor Habsburgilor. baza politicii externe a Rusiei până la războiul Crimeii de la mijlocul secolului al XIX-lea. Turciei şi Suediei. împreună cu ascensiunea similară a Rusiei sub Petru cel Mare au răsturnat echilibrul politic în Europa. începând cu intervenţia sa majoră în războiul de 30 de ani. În perioada despre care vorbim. cât şi un partener comercial de la care obţinea materii prime. în schimbul unor mărfuri manufacturate. după ce pierduse o sută de mii de oameni. mai important pentru Rusia. În acord cu interesele şi alianţele sale. Bestujev-Riumin a fost primul dintre oamenii de stat continentali care a realizat ameninţarea prusacă. În noul ei rol de mare putere. Suedia pornise războiul pentru a se revanşa. dar a fost învinsă. Între 1733 . atât Rusia. În 1741 . decât un potenţial aliat. Prima alianţă oficială între cele două monarhii est-europene a fost semnată în 1726 şi a rămas.1735. Între 1736 . sprijinită de Austria. Rusia. a reprezentat mai curând o ameninţare pentru Rusia. Rusia. inclusiv antrepozite navale. şi prin tratatul de la Abo a mai cedat nişte teritorii finlandeze Rusiei. În Polonia. Atitudinea ostilă a ruşilor faţă de Prusia s-a prelungit. Cele două state au fost ambele ostile Franţei şi.1739. numindu-1 pe Frederick cel Mare „prinţul năpraznic”. a luptat împotriva Suediei. Dimpotrivă. Marea Britanie considera Rusia atât ca contra-balanţă a Franţei. după 1740. Rusia. care s-a încheiat cu înfrângerea candidatului francez Stanislaw Leszczynski şi cu încoronarea lui August al III-lea al Poloniei. Ridicarea Prusiei la rangul de mare putere sub Frederick cel Mare. Austria. cu anumite excepţii. cu condiţia de a-i dărâma fortificaţiile şi cu promisiunea de a nu-şi construi o flotă pe Marea Neagră. a luptat permanent împotriva celor trei aliaţi europeni ai Franţei. Münnich şi alţi comandanţi ruşi au obţinut victorii remarcabile împotriva forţelor otomane. care era sprijinită de Franţa. care. ca un aliat de mare încredere al Rusiei. când împărţirea Poloniei a satisfăcut ambele monarhii şi le-a apropiat. a purtat un război împotriva Turciei. care era sprijinită de Franţa. între 1725 şi 1762. nu au mai apărut conflicte serioase între cele două state până la sfârşitul secolului. Rusia a participat la cinci războaie.1743. dimpotrivă. El era îngrijorat mai ales de poziţia rusă de la Marea Baltică. din cauza înfrângerilor suferite de austrieci şi intervenţiei franceze. s-a evidenţiat. cât şi Austria s-au aflat în opoziţie cu interesele partenerilor Franţei.desigur. Astfel. După spaima cauzată de victoriile lui Petru cel Mare şi marina acestuia. cealaltă putere germană importantă.

Austria. când Ecaterina cea Mare 1-a înlocuit pe Petru al III-lea. care a fost ulterior întreruptă. de exemplu întărirea poziţiei ruseşti în Polonia şi înfrângerea provocării suedeze. iar războaiele au adus câştiguri semnificative. în general. convingătoare.V. Rumeanţev şi A. aceste critici nu sunt. care nu prezentau importanţă imediată pentru Rusia. iar în 1760 trupele ruseşti au ocupat. Rusia s-a retras fără a obţine nici o compensaţie din război şi a încheiat o alianţă cu Prusia. Astfel. a participat la ultimele lupte ale războiului de succesiune austriac. pentru o scurtă perioadă. reorganizată. în 1746 . Suediei şi Saxoniei împotriva Prusiei.48. a obţinut primele sale victorii majore împotriva Turciei. lau salvat pe regele prusac. de mare putere. Comandanţi renumiţi ca P. totuşi. care-1 admira pe Frederick cel Mare. chiar dacă Petru al III-lea a renunţat într-un mod surprinzător la avantajele obţinute în războiul de şapte ani. precum şi pentru sacrificarea intereselor ei naţionale pentru cele ale Austriei sau ale „partidului german” de acasă. între 1736 1739. Suvorov şi-au început carierele militare în această perioadă dintre două domnii celebre. Rusia s-a alăturat Austriei şi Marii Britanii împotriva Prusiei şi Franţei. şi a jucat primul său rol major ca putere militară europeană în cursul războiului de şapte ani. În plus. Deşi politica externă rusă între 1725 şi 1762 a fost aspru criticată pentru pierderile de oameni şi bani. cum au fost acelea de la Zorndorf şi Kunersdorf. Numai moartea împărătesei Elisabeta. la începutul anului 1762. Franţei.A. O importanţă mult mai mare trebuie acordată intervenţiei ruseşti în războiul de şapte ani. şi ascensiunea la tron a lui Petru al III-lea. Armatele ruseşti au participat la marile lupte. Rusia s-a alăturat Austriei. când Frederick cel Mare luase Silezia de la Austria. Din punct de vedere militar. În general. totuşi. când Franţa s-a aliat cu duşmanul său tradiţional. Ecaterina cea Mare avea să continue politica de bază a predecesorilor săi. în timp ce Prusia a cerut sprijinul Marii Britanii. 8 . Rusia şi aliaţii săi au reuşit să aducă Prusia pe punctul de a fi distrusă. aşa că în cazul imperiului ţarilor revoluţia diplomatică nu a avut prea mare importanţă. diplomaţii ruşi au urmărit cu succes interesele ţării lor. ruşii s-au comportat bine. Armata rusă. Rusia nu se putea rupe de problemele şi conflictele europene majore. În război. Berlinul. În noul său rol.şi s-a interesat de anumite probleme care nu aveau legături imediate cu interesele ei. 17561763. îmbunătăţită şi călită în războaie. pentru amestecul ei în problemele europene. Trebuie să remarcăm. început în 1740. Marii Britanii şi Hanovrei. că Rusia nu a declarat niciodată război Marii Britanii şi că a găsit că era firesc să ajute Austria contra Prusiei. total lipsit de importanţă în acest război. Conflictul a fost precedat de renumita revoluţie diplomatică din 1756. Rolul Rusiei s-a dovedit.