MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

Pagina 1 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

Pagina 2 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

Pagina 3 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

Pagina 4 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

Această carte apare prin graţia lui Dumnezeu… Plecăciuni Universului întrupat, familiei şi prietenilor

Pagina 5 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
Activitate în presă 1980-1990: - Colaborator la mai multe reviste literare („Luceafărul”, „Amfiteatru”, „S.L.A.S.T.”, „Steaua”) unde a publicat exclusiv poezie. 1990-2000: - Colaborator, redactor, reporter sau fotoreporter al publicaţiilor: „Anul 2000”, „Nostradamus”, „Tinerama”, „Timişoara”, „Baricada”, „Phoenix”, „Kalende”, „Atitudinea”, „Linia întâi”. - Şef de departament la postul de radio „FUN-Radio” - Realizator de emisiune la Radio-Nova - Şef de departament la cotidianele „Evenimentul zilei” şi „Naţional” - Redactor şef adjunct al săptămânalului „Super Magazin” - Redactor şef „Super VIP” (săptămânal) - Initiator şi realizator al saptamânalului „69 - Revista fenomenelor paranormale” - Iniţiator-realizator şi director editorial al publicaţiilor: - „Inimă sălbatică” (săptămânal) - „Liceenii” (săptămânal) - „HMM 69” (lunar) - „Cutezătorii Magazin” (bilunar) - „Revanşa – Revistă de cultură a celor uitaţi” (lunar) - „Clubul temerarilor” (lunar) - „Nopţi albe” (lunar) - „Oameni singuri” (lunar) - „Esmeralda” (săptămânal) - „Clubul liceenilor” (săptămânal) - Redactor-şef al revistei „Linia întâi” - Realizator şi director editorial al publicaţiilor: „Înger sălbatic - Revista serialelor” (bilunar), ,,Clanul liceenilor'' (bilunar) şi “Cinerama” (bilunar). 2000-2005 - Redactor şef adj. la cotidianul NAŢIONAL Din aprilie 2005: - Publicist comentator la SAPTAMANA NAŢIONAL - Guest-Star editor la revista TANGO. FINANCIARA şi JURNALUL

Pagina 6 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
- Redactor şef al revistei ROMANIA 100%, publicaşie bilingvă (englezăromână), distribuită în Australia, Noua Zeelandă, Noua Guinee, Insulele Solomon, Indonezia, SUA şi Canada - Director editorial al publicaţiei lunare VREAU BILET.ro (revistă de cultura spectacolului)

Pagina 7 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

prefaţă

Viaţa poetului Miron Manega seamănă cu cea a acrobatului care se zdrobeşte cu blândeţe de plasa salvatoare. Este unul dintre rarii poeţi a căror viaţă s-a despărţit de poezia pe care o scrie. Poetul este un damnat precum macii roşii care înfloresc doar pe calea ferată şi sunt loviţi necontenit de goana trenurilor, iar omul seamănă cu un navetist cuminte care merge pe jos, puţin aplecat, să poată trece pe sub Lună. Până şi umbrele lor sunt diferite. A poetului are viaţa ei personală, iar a omului abia mai ţine pasul cu trecerea zilelor. Când stai de vorbă cu poetul, ai sentimentul că se întregeşte mozaicul Universului, iar dacă îl asculţi pe om, deşărtăciunea lucrurilor ţi se pare cea mai sublimă trăire. De când i-am citit poemele mă întreb dacă damnarea poetului nu înseamnă fericirea lui Miron Manega. Pentru că numai aşa fiecare poate să-şi vadă de viaţa lui. Şi poetul, şi omul. Laurian Stănchescu

Pagina 8 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

povestea zăpezii
Era o ţară-n care nu ningea... Cu oameni negri e povestea mea: Atît de negre lacrimi, şi de triste, Înăbuşeau în negrele batiste Încît, odată, un străin le-a zis (Avea străinu,-n braţe, un cais) C-ar fi de-ajuns o lacrimă de-a lor Să piară şi cais, şi călător! Ei l-au privit cu ochiul stins si tîmp, Dar cum strîngeau tăciunii de pe cîmp Şi timp n-aveau de vorbe - au tacut. Şi dus a fost străinul cel limbut. A mai trecut o noapte şi ceva. Şi-n ţara asta-n care nu ningea Nici barem printre gînduri,uneori, Veni pe lume un copil din flori... Era frumos copilul, ca un vis De nimeni povestit, de nimeni scris, Şi-atît de blînd, încît ţi se părea Că ochii lui imenşi, de peruzea, Te vindecau de triste şi de negre. Iar mai tîrziu, cînd mîinile-i alegre Şi-au înţeles menirea şi norocul Dezmeticind în colburi negre - jocul, Cercat-au el şi frigul, şi arsura, Şi mîngîierea ierbilor, şi zgura, Veşmîntul trist pe trupul de vestală, Pizmaşul mărăcine sub petală, Tăişul, lanţul, rugul şi cenuşa, Şi fulgul inefabil, şi cătuşa... Atît trudit-au gîndul lui să ştie Ce-i stins în rod, ce-i rodnic în pustie Şi-atît de tainic le-a deprins orîndul Că se-mbunau stihiile, urmîndu-l... Cum a crescut copilul, nu v-aş spune, Ar fi un cîntec negru - de tăciune!
Pagina 9 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
În zariştea posacă şi puţină El n-avea loc de propria lumină, Că-l urmăreau cu ură fără margini Locuitorii negrelor paragini Să-i interzică miinile şi visul Care trezeau în amintiri caisul Vestit cîndva de un străin limbut... Cerneau lumini în visul lui tăcut Peste pămintul părăsit de iezi; Lumini cu nume palid, de zăpezi. Şi visul lui era o piază-rea În ţara-n care nimeni nu visa, Căci mulţi l-au ascultat. Şi l-au crezut. Şi dorul de zăpezi de la-nceput Mocnea acum ascuns pe sub cenuşi. Şi paznici negri se-nmulţeau la uşi Cu jbilţuri groase încercînd să prindă, În laţul lor, vreun murmur de colindă... Dar cum, de la un timp, îi urmărea În truda lor, o pasăre de nea Şi de nesomn zăreau lunateci iezi, L-au prins pe visătorul de zăpezi Şi l-au legat, departe de lumină, Cu lanţuri grele, într-o fosta mină. L-au judecat apoi, grăbit, în taină, L-au condamnat să nu mai poarte haină, Să n-aibă drept la adăpost ori mas, La bună ziua sau la bun-rămas, La somnul cel obştesc, ori la vreun pat, Să poarte veşnic lesă cu stigmat, Să fie ars de viu pe metereze Vreun vis de va-ndrăzni să mai viseze... Lăsat să fie-n plata nimănui Cînd s-o dezice de zăpada lui! Iar cînd la temniţă s-au dus să-l vadă Găsit-au doar o mînă de zăpadă.

Pagina 10 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

dincolo
e-un grohotiş de lacrimi limanul către care vom asfinţi cu toţii - şi cântăreţ şi mim suim de-o veşnicie un deal rotund de sare iar dincolo de dânsul - acelaşi deal suim.

La Mancha
şi strigătul lehuzei trezi stihuitorii - era când toamne sterpe frizau zădărnicia – se prăvăleau bezmetic striviţi sub roata morii însângeraţi poeţii sfidându-l pe Mesia cămaşa veşniciei o sfâşiem aiurea şi ne-nfruntăm în ţarcuri cu râsul ori cu lancea dar n-avem timp de veghe şi nu zărim securea în hohotul durerii ce suie din La Mancha.

baltă
sălbăticiţi în idealuri, noi sfidăm de sus, iluminaţi şi goi acest adânc împodobit barbar cu suliţi albe jinduind la har de-atâta moarte şi tăcere multă strigăm pierind şi nimeni nu ne-ascultă că-n marea lumii baltă mai există
Pagina 11 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
şi sufletul – o baltă mult mai tristă.

esenin
suntem înalţi şi cristalini, în schimb (o aflu singur, nu mi-a spus-o taica) scâncim prin bolgii cocoşaţi de nimb un plâns ce face ţăndări balalaica.

cadril
Nu plânge, mamă. Am ucis aseară, eu, fiul tău, pe singurul tău fiu. Un călător a îngheţat în gară, stinge lumina, mamă, e târziu. Nu pot rămâne, am pierdut pariul, îl voi plăti regeşte, elegant, vezi, scapără zăpada şi pustiul, se strâmbă, mamă, Sfinxul la neant. Nu te aud, a început Cadrilul, frumosul dans pe care-l tot uităm, mireasa mea-şi divulgă-ncet profilul, mi-e frică, mamă. Mamă, îngheţăm!

Pagina 12 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

cântec de leagăn
Prunc al plânsului Nirvanii, dormi, copile, nani, nani, şi-o să-ţi pun în loc de cruce sfincşi ironici la răscruce! O, cum ştie (cum ştia!) tânjită de carnea mea c-o să-i cumpăr, c-o să-i cer mâna ei ca un jungher... Şi tot ea – ca să mă culce: nani, nani, lemn de cruce, nani, nani, nu te prindă cel ce-n visuri te perindă, nani, nani, să nu vezi faţa triştilor aezi înecaţi – căci cine ştie-i?, supţi de apa Veşniciei! Undeva, într-o vâlcea Marele Hingher plângea.

Pagina 13 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

palid şi frânt, împietrit în sutană
frunză verde bătută de vânt eşti cumva duhul palid şi frânt al Poetului împietrit în sutană ce-şi înmoaie cuţitul în rană să transcrie pe propria piele urme vechi şi adânci de nuiele desluşite de el printre legi şi porunci în privirea statuilor furată de prunci ori în lumina ce încă aşteaptă să-i despice făptura de faptă pe când lumina Duhului Sfânt, duhul Ei, al oricăreia dintre femei îi dezleagă cu dinţii, cu unghiile lacrimile înnodate ca frânghiile…?

învinsul
iertaţi-mi insolenţa de-a fi insul ce-a pogorât peste noroi cu ninsul am mai trecut pe-aici. Priviţi-mi chipul, el seamănă cu luna şi nisipul eu sunt tăcerea voastră cea mai mare ce-şi stinge setea-n bolovani de sare mă recunoaşteţi? M-aţi mai frânt odată pe-aceeaşi cruce, cu aceeaşi roată cu care pregătiţi luminii stinsul. Sunt obstinarea candelei. Învinsul.

Pagina 14 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

autodafé
mai pune vreascuri gâde chiulangiu nu vezi că-mi asfinţeşte jalnic rugul? prin vechi haznale de batjocuri, burgul jumate ars m-o îngropa de viu şi-mi vor rămâne singure insemne rânjind la cer, tichia şi marota o, bolero, tango, cadril, gavota, vă părăsesc, de-acum dansez pe lemne! Aprinde gâde rugul, nu trişa sau eşti şi tu în slujba altui gâde sau chiar acela eşti – drapat în toamne ce-ţi dă tot aurul şi-apoi ţi-l ia... aprinde gâde focul, nu mai râde! Mai toarnă gaz, mai pune vreascuri – Doamne!

în lupanare moartea e gravidă
(rondel) în lupanare moartea e gravidă în bube tolănit renaşte Iov din tot ce-am vrut rămân o arahnidă ce-i ţese doamnei sale visuri mov chiar dacă nu iubesc mulţimea vidă tot ce cuprind e cât un bungalov în care moartea a rămas gravidă şi tolănit în bube arde Iov ai să-nţelegi acum că sub hlamidă ascund un prematur şi trist istov
Pagina 15 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
doar gura mea e uneori avidă să bea paharul bunului jidov. În lupanare moartea e gravidă.

pasăre fără picioare
ochiul meu privind în sus mi l-a ars şi l-a răpus trupul tău fără culoare, pasăre fără picioare! şi-am rămas un pumn de humă pârjolit de veri şi brumă şi de zborul tău ce doare, pasăre fără picioare! din lumină faci durere şi din lacrimă tăcere şi te doare, şi te doare, pasăre fără picioare! tac şi eu – dar ce tăcere a minunilor stinghere suptele, plânse de zare, pasăre fără picioare!

Pagina 16 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

dragoste în bernă
în bernă părul tău, în bernă, e ultimul din care mor cu fumul rânced din tavernă se duce ultimul cocor în bernă ochii tăi, în bernă, sunt ultimii care mă dor o, strălucirea lor eternă cu cât mai ternă-i umbra lor! în bernă sânii tăi, în bernă, sunt ultimii ce mă mai vor pe patul rece din cavernă ce dulce fu dogoarea lor! rămâi aici, rămâi eternă dacă mai poţi, dacă mai dor: căderea vorbelor în bernă, ninsoarea lor, ninsoarea lor.

fata fără nume
când timpului arde crepusculul turmele fată frumoasă, care ţi-e numele? ţi se zbătea încleştat între pleoape răspunsul dar ai tăcut – adânc ai tăcut – ca-n lacrimă plânsul! iată, ultima clipă mi-o scot de pe deget ultima frunză să ţi-o dărui nu preget dar spune-mi cât încă lumina nu-i stoarsă care ţi-e numele, fată frumoasă? de ce însetatului fântânile-şi seacă răspunsul?
Pagina 17 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
curat o, curat e-n lacrimă plânsul!

fărădelege a lacrimii prelungind un amurg
am găsit în nisipuri umbra Femeii şi pe mări în furtuni am zărit-o jucând euritmie a morţii, îşi strivea bazileii cu doar tremurul gleznei – ca lumina de blând fărădelege a lacrimii prelungind un amurg şi împietrire a fost, în uitare, nesfârşită sau nu, colţuroasă ori lină, bântuitu-mi-a veghea – decât somnul mai mare şi m-au zidit, şi m-au sfărâmat cu blândeţe mai întâi o femeie, un şirag mai apoi şi în toate orbitu-m-a o aceeaşi sclipire de pe braţul de gheaţă la Femeii-de-Fum. o lungime de lance ne desparte acum.

te sfâşie des, tăcut peregrin
te sfâşie des, tăcut peregrin, această - de-atunci – ne-ngropată durere încă trăind printre morţi exilat cu mâinile tale din cot retezate! lentă-njunghiere, piezişă, prin somn şi condamnat să nu-ţi înţelegi întruparea (te năşteai când sângele-ţi se zbătea şiroind) n-ai ochi de hienă să vezi pe-ntuneric că gâdea la toate şi-ascunde securea în umbra şi-n inima ta.
Pagina 18 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

osândă
mai hămesi-vei aici, unde lumina se desparte de sine întru aceeaşi lumină pe care o am cântat întunericului? şi ochiul tău jumătate cenuşă, jumătate izvor se va face prin moarte vreuna din ele? sau: ţipătul sfâşiind uterul lumii al întâiului născut cântec de slavă te va izbăvi de cădere? ascultă! mugetul bucuriei înjunghiate - pentru a câta oară? - pe tipsia amurgului se revarsă spre tine din toate oglinzile ci nu ţi-e dat să te îneci încă! până nu ispăşi-vei restul măririi păcatului mâinile tale vor mai gâtui albul hulubelor şi până când malul dinspre umbră al curgerii tale nu va-nceta să se surpe vei mai zăbovi în mişcătoarea statornicie a nisipurilor! adevăr, adevăr grăiesc umbrei: vei fi blestemul şi slava dintâi a ultimei torţe.

Pagina 19 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

mâinile
sunt sunt sunt sunt curmarea-n cuvinte a sângelui meu destămarea Tatălui în rugă desăvârşirea până la tăcere a cântecului retezarea mâinii prin gest

sunt arderea ta fără de trup, îţi spuneam, alunecare mai presus de peşte a apei limpezindu-se-n prăpastia ochiului sunt toate acestea şi încă ceva, îţi spuneam, dar cuvintele mele n-ajunseseră gură, eu eram răstignit în porunci eram una cu ele, eram Depărtarea, şi mâinile mele ah, mâinile mele, ce prunci răvăşind memoria lui Dumnezeu! sunt curmarea-n cuvinte a sângelui meu.

transgresiuni
ce convertire, Doamne, ce urnire a blândelor Gorgone înspre chipuri, al neodihnei ochi se vinde mire flămândelor, imenselor nimicuri! dar ce surpare, Doamne, ce surpare a albelor meduze înspre stele: învinse ceruri spumegând pe mare, străpuns de lăncii – cerul gurii mele! şi ce cădere, Doamne, ce cădere a lacremilor oarbe înspre lacuri, cu nici un fel de mânuri mi se cere restul cetăţii – târfă-n bivuacuri! ce îngeri subalterni mă ţin la vamă să nu mă sting decât pe foste clape?,
Pagina 20 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
dar umbra mea de luturi se deshamă, ce desfrunzire, mamă, peste ape!

sunt spaime în adâncul acestor dimineţi
sunt spaime în adâncul acestor dimineţi cu fluturi născând din căderi de stele nebun să alergi, să arzi, să îngheţi în zăpezile răvăşite de ele! şi mâna Poetului printre gheţuri arzând fără putinţă de lacrimi, fără putinţă, fără putinţă, din lumină, spre mai pură lumină, pe rând, fără chip, fără trup, doar fiinţă şi cântecul lebedei, şi elefanţii răscumpărându-şi fildeşul în taină într-un loc unde zeii speranţei nu-şi ascund absenţa sub haină. atât doar să ştim, prin ce truc lumina e sabie-ncinsă şi cine-s nebunii incendiaţi în tăcerea unui templu de stuc plăpânzi şi sublimi ca lăstunii!

golgota
alunecoasă panta - şi grea! cuvintele - pietrele depărtate şi line căci nu eu duc crucea - ea mă duce pe mine

Pagina 21 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

cine?
dar cum s-ar mai putea - şi când să fii un altul mai arzând mai prins de gheţuri ca o arcă ce-ncarcă zodii şi descarcă? şi când s-ar mai putea - şi unde să te-nfieze trei flămânde una de foc, alta de aer a treia de pământ în vaier? şi unde s-ar putea – şi cum să fii şi floare, şi parfum să fii şi moarte, şi-nviere cuvânt şi, mai ales, tăcere? şi cum, şi când, şi până unde mai poate cineva răspunde când ştii că te prefaci în toate răspunsurile? Cine poate?

în apa lor
sunt prea adânci fântânile şi prea înveninată apa de cuvinte, în labirintul formelor, nu bea ferigile aducerii aminte! ţi-ar fi de-ajuns un metru de curea ca să pluteşti uşor peste cuvinte dar şi atunci, desigur, te-ar durea aducerile, aducerile-aminte...
Pagina 22 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
sunt prea adânci cuvintele şi prea ţâşnesc fântâni bolnave din cuvinte, în apa lor desigur vei cădea - penultimă aducere aminte.

ce vezi tu
(rondel) nu e lumină ce vezi tu e lacrima, e plânsetu’ e-o amintire ce te vru a ochiului – uscat de-acu’ şi raza ce te străbătu e vis al unui stins iglu nu e lumină ce vezi tu e lacrima, e plânsetu’ e-un loc în care - nu te du căci n-ai s-ajungi la el - o, nu, cu doar părelnicul atu al depărtării vuietu’... nu e lumină ce vezi tu.

graniţă
să nu întrebi aici de ce e graniţă şi e zăpadă ca să nu fim din ce în ce aprinşi de-o secetă nomadă nimic să nu întrebi, nimic, e graniţă şi e zăpadă ne-nchide-n noi un zeu calic ca-ntr-o famelică monadă cad stele de pe el în noi
Pagina 23 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
în fiecare câte una pe fiecare dintre noi îşi dau zăpezile arvuna aici să nu întrebi de ce încep luminile să scadă şi până când şi pentru ce e graniţă şi e zăpadă.

agonie
umblă prin stepele pelor ciuturii stelele, sterpele, destinul, fluturii să-mi lase folia, floarea să-şi lepede implor magnolia s-o pun de lespede iar când postumele mi-or lua costumele mândro, cu genele să-mi stingi poemele.

amurg cu pietre
înserezi în bănuiala că se-ntâmplă o plecare pe acelaşi drum pe care se zvonise un întors pe acest întins de pietre amintind o fostă mare -n care nimeni, niciodată, nici o lacrimă n-a stors cine-ar îndrăzni să-ţi spună care-i piatra ce te duce şi ce pietre laşi în urmă, împrejur de urma ta?, dar-ar mâna care-ţi arde să-ţi mai fie gura dulce
Pagina 24 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
să-ţi mai fie dor de-o jale fără pietre peste ea!

în spatele oglinzii
spargeţi oglinzile, murmură nebunul spargeţi oglinzile - strigă ele v-au furat chipul şi v-au lăsat imaginea, spargeţi oglinzile, Narcis căzu fulgerat de propria frumuseţe tulburaţi apa, şopti, tulburaţi apa în faţa oglinzii frumuseţile pier nici tu nu exişti, Caron, strigă nebunul nebunule, eşti doar propria mea imagine cu care trec râul în spatele oglinzii!

toamnă
încet-încet te vei desfrunzi
Pagina 25 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
până când sufletul tău va rămâne o spadă

competiţie
erai făcut pentru această alergare superbă, orgolioasă, ridicolă linguşit din toate părţile de iluzia că poţi fi primul sau al doilea sau chiar ultimul nu bănuieşti că de fapt eşti singurul - singur, vreau să spun! şi dacă te podideşte râsul şi abandonezi la mijlocul cursei e acelaşi lucru nu-i aşa?

ca o roată dinţată
să scrie altul pentru mine să scrie Moartea
Pagina 26 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
pe lespezi invizibile ca o graniţă a păsărilor desperecheate ca o graniţă a desperecherilor peste care cântecul meu ca o roată dinţată.

iuda murind
Doamne, liniştea hohotind la măsluirea Mielului Sfânt ce strigăt o va face să tacă?

dacă
apă voi fi şi nisip voi fi dacă tac murmură Oedip. sânge, beznă de sânge vei fi dacă răspunzi! şuieră Sfinxul
Pagina 27 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
împietrind.

ochii
două răni ale neantului spre mine sângerând sângerând sângerând

chipul vostru
daţi-vă jos chipul sub care se ascunde Masca sub care nu se ascunde nimic

anno domini
un pluton de marote înarmează recruţi din copacii vânduţi vântul smulge bancnote a dat ordin Acela
Pagina 28 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
să se-mpuşte cenuşa celor prinşi cu cătuşa mai uşoară ca vela dezertor din durată scriu acum ce-am mai scris eu, soldatul ucis într-o altă armată.

viaţă I
răgazul dintre două tristeţi infinite

viaţă II
această veşnică reamintire, ecou al cărui cuvânt nezămislit?

Pagina 29 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

efeb încolţit de moşnegi
răspunde-mi tu care le ştii pe toate şi stai ascuns după uşă, spune Doamne dacă asta-i dreptate cenuşa să ne-o-ngroape-n cenuşă? dacă-i dreptate la sfârşit să te-alegi c-un cactus superb în loc de magnolii, biet efeb încolţit de moşnegi curcubeu într-o oază de molii? s-ar mai pune-ntrebarea dacă-ntr-adevăr exişti, între doi pereţi uriaşi ne scuturi, nu-ţi ajunge, Doamne, de ce ne confişti şi restul de fluturi?

salonul refuzaţilor
(bocet de întâmpinare) o, ce bogat erai! şi-acum sărac ca ultimul parfum, adio bani, blazon, idei la hanul Crucea-Mamii-Ei! nu-ţi porunciră Ei atunci în valea asta să n-ajungi - nepângărita de femei – la hanul Crucea-Mamii-Ei? nepângărita de vreun vis al mânurilor care-au scris sub mişcătorul Pantha rei acelaşi: Crucea-Mamii-Ei!
Pagina 30 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor aici se tipăresc pereţi şi vin, ligavi de frumuseţi, să se declare popi şi zei la hanul Crucea-Mamii-Ei! aici vii tu să bei catran, (catranul mă-sii de chiolhan!) iluminând cu flori-femei altarul Crucea-Mamii-Ei.

Pagina 31 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

pâlpâind
vae victis! gândul ce te-nconjură ca o apă neagră pe tine te va îneca mai întâi. apele lumii şi apele tale nu se vor împreuna decât spre nimicirea vasului despărţitor şi a setei care l-a zămislit. căci ura ta, purpură înşelătoare superbie a îmbătării sinelui întru nimic pieritor întru nimic te va pierde. întru nimic te vei naşte şi te vei scufunda încă o dată şi încă o dată de o mie de ori şi nimic nu-ţi va lumina rătăcirea. şi tot de atâtea ori mâinile tale în zadar istovite bâjbâind un liman se vor întoarce asupră-ţi într-un ultim spasm al deşertăciunii. ci nu ţi-e îngăduită atâta trufie! lasă-te desfrunzit dacă vrei să exişti atâta cât poate frumuseţea ta să îndure! lasă-te sfâşiat, jefuit de privirile celor pe care-i iubeşti crude şi firave ca nisipul clepsidrei. din ce ţi se smulge te vei întrupa şi numai atunci când din tine nu va rămâne decât această rană pâlpâind ca o torţă ca o candelă ca o amintire ca o...

Pagina 32 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

despodobit, cu buzele sfărâmate
n-am participat la frumuseţea lumii decât cu primul scâncet! despodobit de beteala cuvintelor vinovat de naşterea mea mă-ntorc – iată! cu buzele sfărâmate de amintirea sărutului tău. pentru că nu ştii (şi dacă ai şti-o tot tăcere se cheamă) eu sunt fiul şi fratele tău bicefal Şlefuitorul-de-Lacrimi umbra şarpelui încolăcit în sine ca un blestem comprimat! sunt partea de neatins a lucrurilor lăuntrul şi numele cântecul şi tăcerea cântecului amintirile, dorul, absenţa şi toate câte ţi le aşez dinainte în timp ce tu spulberi totul cu un surâs.

Pagina 33 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

strivit de fumul acela străveziu
I voiam numai să mă eliberez, să spun tot şi pe urmă să sparg oglinda sau doar imaginea aceea de nicăieri apărută, întruchipare a somnului II stătea în faţa mea frumoasă ca o minune şi mă privea cu nişte ochi adânci, pătrundea în mine ca aerul, ba nu, ca lumina, şi puteam să mă sting în vijelia aceea de frumuseţe, apoi ea a vorbit şi totul a început să se năruie şi eu în faţa ei strivit de fumul acela străveziu, nu pricepea că trebuie să tacă, vorbea şi eu sufeream îngrozitor, taci, i-am spus şi zicea că da, o să tacă şi vorbea întruna, liniştindu-mă, vorbea, până ce n-a mai rămas nimic din minunea aceea, doar câteva picături de rouă şi prăpastia asta, singurătatea mea care nu se mai termină, nu se mai termină III şi tu care-mi zâmbeşti fericită că înţelegi totul, tremurai de dorinţă, dă-mi mâna, doamne ce piele rece ai, de ce ţipi, te-ai ars, fugi, nu-mi pasă că ard de unul singur, ba da, îmi pasă dar ce pot să fac, oameni buni, mai puneţi vreascuri, nu mă priviţi aşa, n-aţi mai văzut un foc plângând, doar şi eu sunt om, ce Dumnezeu, nu râdeţi oameni buni!

Pagina 34 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

Pagina 35 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

şi iarăşi plânsul, şi iarăşi frumuseţea
în pântecul ei luminos am deprins murmurul nesfârşit al lacrimilor care aveau să-mi împodobească mai târziu toate izbânzile. târziu când ea mă aştepta iarăşi în cercul sacru al unei alte palestre ca să mă înveţe până la capăt deznădejdea numită Iubire. şi mai departe: plânsul şi frumuseţea zarea şi limita nemişcarea şi dansul şi iarăşi plânsul şi iarăşi frumuseţea. şi-n timp ce eu redeveneam amintire ea se topea, orbindu-mă în înţelesul de foc al cuvintelor: “copile, iată mama ta!” arătându-mi-se o clipă aşa cum eu abia înduram s-o privesc: un dor fără-ntoarcere un vis visat în nesomnul adânc al Ochiului-care-Se-vede-pe Sine.

Pagina 36 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

spre o nouă pierzare
petalele trandafirului se vor închide ca un cleşte peste degetele întinse spre profanare va sfârâi zvârcolindu-se spurcata iluminare a tăgăduirii sinelui îmbătat de vinul pierzării - o, niciodată definitiv acest vin nepieritor însă ca amintirea viermelui în fluturi! strugurii transformaţi brusc în viespar sau zăpada însângerată de cuvintele tale sau un vânt neştiut vor îngheţa la timp sexul netrebnic al Nefiinţei căreia îi închinai ultima candelă - ultima candelă care nu era, vai, limanul la care ai ajuns, în sfârşit! şi din pâlpâirea care mai eşti sau numai din amintirea ei vei striga, vei striga, aud de pe-acum: "trandafir, Dezminţire-a-Morţii, Femeie, culege-mă din aer cu buzele din iarbă adună-mi risipirea, cu trupul, strânge-mă între coapsele tale statornice şi închegându-mă, naşte-mă iar spre o nouă pierzare".

Pagina 37 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

roua de diamant
ce deznădejde, femeie străină, te-a trimis să-mi imaculezi pragul cu pulpele sângerând o răcoare necunoscută? cum ai putut auzi năruirea unei candele când cuvântul lui Dumnezeu e un foşnet abia? ce deznădejde, femeie străină, te-a trimis nesilită în acest pat îngheţat de câte iubiri a cuprins pân-la tine - empireu al schimniciei fără speranţă? cine ţi-a dat liniştea cu care mă-nvălui dăruindu-te parcă, întregindu-mă doar, potolind orbirea copilului lacom să smulgă fructul, apucându-i doar forma, ce deznădejde, femeie străină? înţeleg, o, abia acum înţeleg, eu am mai cunoscut umilinţa victoriei şi îmbogăţit cu încă un naufragiu recunoscător m-aplec peste buzele tale umezite de roua de diamant a castităţii impenetrabilă-n veci. ce deznădejde! ce deznădejde!

Pagina 38 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

dintr-o psaltire
lui Cezar Ivănescu ca peceţile de grea, gura ei mă murmura. i-au fost rupt dinr-o psaltire trupul învăscut subţire? dintr-o steauă ce s-au stâns într-o lacrimă de plâns? au din mânurile mele ce de ea căzut-au grele, atingând abia, abia, trupul ce se depărta uşure ca pulberea? ca lumina luminá părul ei de noapte grea peste arsă pleoapa mea! ca peceţile de grea gura ce mă murmura adunându-mă puţin în cea lacrimă de vin, în cea lacrimă de plâns, cătră steaua ce şi-au stâns trupul învăscut subţire de l-au pus într-o psaltire au pe mânurile mele ce din nou cădea-vor grele... ca peceţile de grea, gura ei mă murmura.

Pagina 39 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

adună-mi, mamă, umbra
(rondel) adună-mi, mamă, umbra cu lopata şi vars-o în grădină printre crini să nu te vadă cerul când te-nchini la umbra unui vis zdrobit cu roata când ţi se umple perna de lumini visează-ncet, să nu se scoale tata adună-mi, mamă, umbra cu lopata şi vars-o în grădină printre crini au tras în mine rudele şi gloata c-am desenat pe prispă zei străini, nu da crezare, mamă, sunt lumini din visul meu pe care arde roata adună-mi, mamă, umbra cu lopata

Pagina 40 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

nici gândul, nici ideea de gând

cum să te apăr de privirile lor, Gladiatorule? cu propria-mi umbră? împărtăşind cu tine osânda acestei mantii căptuşite cu cioburi? cu braţele mele care au cunoscut mustrarea fulgerului? cu ochii mei – cenuşa cenuşilor lumii? ci fugi din preajma mea până nu te vor înghiţi nisipurile, întoarce-te în arenă şi lasă-te sfârtecat! fiara fremâtând în tribune se va sătura cu doar priveliştea trupului tău pe când aici, unde încă te afli nici gândul nu va rămâne întreg nici ideea de gând! întoarce-te-n arenă, Gladiatorule, mult mai uşoară-ţi va fi nemurirea!

Pagina 41 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

cântecul Jidanului
cum nu tremuri când te duce seva lemnului de cruce? hei, Jidane, hei, Jidane, îngheţat pe scânduri vane! şi cămaşa - nu te strânge albăstrindu-se de sânge? hei, Jidane, hei, Jidane, prăbuşiri de scânduri vane! tu cu preţul, eu cu banii eli, lama sabachtani, hei, Jidane, hei, Jidane, amândoi pe scânduri vane!

recviem pentru mine însumi
tu, care nu m-ai văzut niciodată plângând tu, care n-ai ucis niciodată te-ndepărtezi ca lumina topindu-se blând din nevăzut murmurând: niciodată! niciodată mai trist, niciodată mai blând! ca frunza de plop luminând retezată sub bocancul cazon al acestui orând: niciodată, nicicând, nicăieri, niciodată! edgar poe, histrionul, de m-ar prinde furând acest fir de cenuşă curată i-aş şopti, ca şi ţie, acuma, plângând: de ce tu, de ce eu, nicăieri, niciodată? vei mai fi, vei mai sta, într-o baltă de rând nufăr alb încrustând o erată
Pagina 42 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor
a obştescului mâl, până când, până când va-nceta acest muget, acest plâns: niciodată.

poezia
I e ca şi când în loc să mori ar începe deodată să ningă

II în gamela soldatului brusc, amintirea magnoliei

III ţi-e rugul monarc ioană d’arc, ioana mea d’arc ce a-asfinţire!

IV cine să-ţi şteargă năduşeala aceasta de perle triste?

V visase un rug a doua zi l-au găsit în zăpadă, ars
Pagina 43 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

patria
poate mi-ar putrezi buzele luând în deşert numele Tău la început a fost Cuvântul dar ce cuvânt n-ar tulbura cu deşertăciunea lui tăcerea acestei catedrale de capete retezate? purpură imperială sângele scurs. apus de soare

Pagina 44 din 45

MIRON MANEGA – Salonul refuzaţilor

Pagina 45 din 45

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful